Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 1, 2002
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.138/2002
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 1, 2002 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 1, 2002
|
Şedinţa a început la ora 8,36. Lucrările au fost conduse de domnii Ovidiu Cameliu Petrescu şi Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Constantin Niţă, secretari. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Stimaţi colegi, Începem secvenţa şedinţei noastre dedicată intervenţiilor politice. Vă dau cuvântul şi în funcţie de prezenţa dumneavoastră, evident. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Adrian Moisoiu, poftiţi. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte. Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Poate pronia cerească". Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, România este o ţară cu un potenţial agricol ridicat datorită faptului că are o suprafaţă arabilă extrem de mare şi, mai ales, de calitate. Prin cultivarea a 40 - 50 de hectare de pământ, folosind utilaje performante şi multe îngrăşăminte, o familie ar putea trăi bine. La rândul său, lucrarea pământului şi renunţarea la aşa-zisele pârloage" ar putea atrage după sine dezvoltarea unei întregi industrii producătoare de utilaje agricole (tractoare de diverse tipuri, semănătoare, maşini pentru erbicidat, recoltat, balotat etc), a zootehniei, cu tot ceea ce înseamnă aceasta (inclusiv industria prelucrării cărnii), a tutunului, a industriei textile, a pielăriei şi confecţiilor şi a multor altora, ceea ce ar însemna numeroase locuri de muncă, eradicarea şomajului şi, în final, o bună stare generală. În fiecare toamnă, lumea agriculturii intră în febra campaniei agricole de arat şi semănat, când trebuie rezolvate aspecte asemănătoare. Marea problemă a micilor producători agricoli, adică a ţăranilor, este că, din cauză că nu pot să-şi valorifice produsele obţinute (grâul, porumbul şi celelalte), nu au cu ce să declanşeze campania de însămânţări în timpul optim necesar pentru noua cultură. Din acest motiv, de la an la an, ei însămânţează tot mai puţin şi se jură că în anul următor nu vor mai cultiva decât strictul necesar. Şi totuşi, speranţa şi tenacitatea specifice neamului românesc îi fac ca în anul următor să uite toate nemulţumirile şi să reia totul de la capăt. Ei uită de ministrul electronist Mureşan, de ministrul preot Sârbu, de guvernările dezastruoase Roman, Stolojan, Văcăroiu, Ciorbea, Vasile, Isărescu sau Năstase, de înjurăturile adresate preşedinţilor Emil Constantinescu şi mereu tânărului Ion Iliescu, şi reiau de la capăt păgubaşul ciclu de producţie. Doresc să vă prezint în câteva cuvinte costul cheltuielilor actuale pentru un hectar cultivat cu grâu, în condiţiile în care nu se recurge la un credit de la stat - pentru arat: 1,3 milioane de lei, pentru două discuiri: 0,9 milioane de lei, pentru sămânţă: 1,5 milioane de lei, pentru semănat: 0,38 milioane de lei, fertilizare (îngrăşăminte): 2,43 milioane de lei, tăvălugit: 0,16 milioane de lei, fertilizare fazială: 0,18 milioane de lei, erbicidat: 0,28 milioane de lei şi recoltat: 1,5 milioane de lei, adică un total efectiv de 8,63 milioane de lei, adăugând cheltuielile pentru plata diverselor ajutoare şi fonduri (5% pentru şomaj, 7% pentru sănătate, 3% pentru fondul de solidaritate şi 2% pentru fondul de susţinere a învăţământului de stat), adică 17%, ceea ce ar reprezenta, în cazul considerat, 1,47 milioane de lei, şi se ajunge la un total de 10,1 milioane de lei. Considerând o producţie ideală de 3000 de kilograme de grâu la hectar, în condiţii de neirigare, rezultă că preţul unui kilogram de grâu este de minimum 3367 de lei. Menţionez că, în anul 2002, producţia medie pe ţară a fost de 1800 kg/ha, în timp ce în judeţul Mureş de 2100 kg/ha. Unde sunt subvenţiile promise în campania electorală? Credeţi că cei 90000 de lei acordaţi drept compensaţii pentru motorină rezolvă problema? Specialiştii recomandă agricultorilor să semene cerealele de toamnă până la data de 10 octombrie în jumătatea de nord a ţării şi nu mai târziu de 20 octombrie în partea de sud. Noroc de toamnele blânde de care am avut parte în ultimii ani. Principala problemă rămâne valorificarea producţiei, deoarece nimeni dintre procesatorii privaţi nu se oferă să cumpere grâu nici la preţul de 3000 de lei kilogramul. Unde este Romcerealul sau Comcerealul? O altă problemă ţine de structura proprietăţii. Cea mai mare parte a terenurilor sunt fărâmiţate, fiind în posesia a milioane de proprietari. Pe de o parte, ei nu au posibilitatea de a face o rotaţie a culturilor care să respecte tehnologia, iar, pe de alta, suprafeţele de teren, având dimensiuni prea mici (fâşii lungi şi înguste), nu se pot lucra cu puţinele utilaje mecanice existente, care şi ele, la rândul lor, în cea mai mare parte, sunt uzate şi fizic şi moral, aşa că pământul se lucrează cu vechiul plug tras de cal. În judeţul Mureş, din circa 3.500 de tractoare agricole, peste 2100 sunt amortizate, iar în ultimii ani s-au achiziţionat doar 120 de tractoare noi, după cum urmează: în anul 2000 - 3 bucăţi, în anul 2001 - 87 bucăţi, iar în anul 2002 circa 30 bucăţi. Din 222.495 de hectare suprafaţă arabilă, în anul 2001 au fost cultivate cu grâu şi secară doar 40.967 hectare, iar în anul 2002 - 29.690 hectare. Domnule ministru Sârbu, ştiu că aşteptaţi sfaturi necesare pentru a scoate agricultura românească din impas şi, de aceea, vă propun să acoperiţi cu epitrahilul sau patrafirul dumneavoastră suprafaţa arabilă a ţării şi să implicaţi pronia cerească să vă ajute, pentru ca să daţi, astfel, o gură de oxigen celor care trudesc din greu pe ogoare şi pe care i-aţi păcălit să voteze PDSR-ul, actualul PSD. Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Aţi vorbit dublu. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul deputat Vlad Hogea. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Izolarea mediatică a Partidului România Mare, dublată de intensificarea campaniei defăimătoare îndreptate contra principalului partid de Opoziţie, transformă politica românească într-un joc stupid, cu reguli trucate, la sfârşitul căruia câştigă, vrem, nu vrem, mafioţii din PSD. Îndârjite să înnăbuşe orice demers de schimbare în bine a României, forţele care deţin încă puterea în cabinetele guvernamentale de la Bucureşti vor cu orice preţ să prelungească la maximum dominaţia dictatorială pe care o exercită asupra întregii societăţi. Indivizi fără scrupule şi coloană vertebrală se cred nemuritori în visul lor de zeificare cu care se morfinează zi şi noapte. Lumea vip-urilor, aşa numitul high-life, este împânzită de nulităţi grobiene, de zerouri poleite cu prostie, de figuri joase, capabile doar să înnoate fericite în propria mediocritate. A fi la Putere înseamnă pentru aceşti inşi vulgari, cu biografii obscene şi trecut pătat, numai să-ţi umpli buzunarul, ca să compensezi prin aceasta vidul din cap. Laşitatea lor profundă constă în eterna fugă de responsabilitate, în inerţia greţoasă a reformei şi în mania tâmpită de a da mereu vina pe altcineva pentru propriile greşeli. Social-democraţi care nu au nici dimensiune socială, nici filon democratic, ne dăscălesc despre ce şi cum să facem ca să intrăm mai iute în Europa. Această modă de a face permanent trimitere la necesitatea alinierii la standardele occidentale ascunde fragilitatea doctrinei şi programului PSD, care sunt simple forme fără fond. O închisoare roş-galben-albastră. Aceasta este viziunea Puterii despre România de mâine. Bigotism, intoleranţă ideologică, corupţie generalizată, sistem politico-economic de tip mafiot, sărăcie, insecuritate, declin. Iată fresca societăţii româneşti contemporane. Am ajuns, prin inconştienţa guvernanţilor, pe ultimul loc în Europa. Vom deveni, în curând, ultimii din lume, dacă girul de încredere va fi acordat de către majoritatea populaţiei tot acelora care au ridicat o piramidă oligarhică şi plutocratică pe sângele şi sudoarea a milioane de români harnici şi cinstiţi. Vocea acestor victime ale democraţiei originale a devenit în ultimii ani Partidul România Mare, formaţiune politică bazată pe genialitatea preşedintelui Corneliu Vadim Tudor şi pe dorul nostru de normalitate, pe nevoia de a crea şi consolida o democraţie autentică, o structură statală solidă, un veritabil model românesc de civilizaţie. Tocmai de aceea devine tot mai clar că venirea Partidului România Mare la Putere este necesară, legitimă şi iminentă. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul deputat Dumitru Chiriţă, poftiţi. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În perioada 26-27 septembrie 2002, la Belgrad, a avut loc reuniunea cu tema "Dereglementarea sistemelor energetice integrate şi consecinţele economice şi sociale ale acestei dereglementări", organizată de Asociaţia pentru Energie a Statelor Unite, cu participarea unor specialişti din România, Bulgaria, Iugoslavia şi ţările din fosta Iugoslavie, Albania, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Cu această ocazie, am reiterat faptul că, pentru a reuşi în procesul de reformă în utilităţile publice de interes general - electricitate, gaze, comunicaţii, Guvernul Năstase urmăreşte cu atenţie promovarea intereselor salariaţilor, consumatorilor, contribuabililor şi investitorilor într-un deplin echilibru, pentru a realiza dezvoltarea economică şi socială. Totodată, am arătat că restructurarea şi privatizarea aduce în atenţie noi riscuri, cum ar fi: reducerea numărului de locuri de muncă, lipsa de interes a deţinătorilor de capital pentru a face investiţii, necesitatea unui cadru legislativ care să permită o abordare coerentă. În acelaşi timp, reformele din România sunt îngreunate şi de evoluţia consumului, respectiv de situaţia consumatorilor de energie electrică aflaţi în situaţia de a nu putea să îşi achite factura. Procesul de liberalizare a pieţei de energie electrică, organizarea regională a distribuitorilor, urmate de privatizarea acestora, aduce în atenţia noastră perspectiva existenţei unor tarife diferenţiate de la o zonă la alta la aceeaşi categorie de consumatori. Având în vedere această nouă provocare, am apreciat intenţia primului-ministru Adrian Năstase, care urmăreşte diminuarea riscului unor dezechilibre economice şi sociale pe teritoriul României. O problemă deosebită o constituie şi faptul că, în 1998, an în care a fost reorganizat Renel, producătorii de energie au fost organizaţi în entităţi juridice diferite. Astfel, odată cu liberalizarea pieţei de energie electrică, producătorii, în speţă Hidroelectrica şi Termoelectrica, care au costuri total diferite, sunt puşi în situaţia să concureze pe piaţă. Pentru a elimina această anomalie, felicit încă odată Guvernul Adrian Năstase pentru că a dispus reorganizarea producătorilor de energie electrică astfel încât entităţile juridice rezultate să aibe costuri de producţie relativ apropiate, care să promoveze o concurenţă reală şi să fie atractive pentru potenţialii investitori strategici, în perspectiva privatizării. În legătură cu promovarea unui nou cadru legislativ adecvat noilor situaţii, apreciez foarte mult dorinţa ministrului Industriilor şi Resurselor, domnul Dan Ioan Popescu, de a promova o nouă lege a energiei, care să reglementeze mai eficient condiţiile de funcţionare a unităţilor din sector şi care să permită desfăşurarea unor proces de privatizare în interesul economic şi social al României. Îmi exprim şi acum speranţa că Parlamentul României va ţine cont în viitoarea lege a energiei de dorinţa Guvernului Adrian Năstase de a crea un echilibru între interesele sectorului şi ale investitorilor şi interesele utilizatorilor. De asemenea, vreau să salut de la această tribună şi dorinţa Federaţiei "Energia mileniului III" de a participa la procesul de privatizare a distribuitorilor de energie electrică, avansând în acest sens solicitarea de a cumpăra un pachet din acţiunile scoase la privatizare. Perspectiva liberalizării pieţei energiei electrice permite României şi ţărilor din zonă să creeze o piaţă regională care să conducă la o abordare integrată în ceea ce priveşte utilizarea resurselor şi asigurarea necesarului de consum la preţuri cât mai reduse. Doresc să subliniez încă o dată necesitatea înţelegerii importanţei Directivei nr.96/1992 a Consiliului Europei, care se referă la liberalizarea pieţei energiei electrice, în sensul în care se promovează crearea pieţei unice la nivelul Uniunii Europene, şi nu la nivelul fiecări ţări membre sau candidate. Vreau să îi felicit şi pe această cale pe cei care au fost împreună cu mine la Belgrad şi care au promovat cu brio interesele României. Aici îi am în vedere pe Horia Bogdan, vicepreşedinte al Autorităţii de reglementare în domeniul energiei, Alexandru Săndulescu, director general în cadrul aceleiaşi autorităţi, Adrian Goicea, director general în operatorul comercial Transelectrica, şi Ionuţ Purica, expert în cadrul programului "Essen". În încheierea acestei declaraţii politice, vreau să adresez mulţumiri Excelenţei sale domnul Ştefan Glăvan, ambasadorul României în Iugoslavia, precum şi domnului Valentin Stanislav, consilier economic, pentru căldura cu care am fost primiţi şi pentru modul în care promovează interesele României în această zonă greu încercată în aceşti ani. Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Stimaţi colegi, vă repet: trei minute înseamnă o pagină A4. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul deputat Napoleon Pop. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Aş vrea să mă refer puţin la politica industrială a României. În perspectiva integrării europene a României, ţara noastră trebuie să îşi definească clar care sunt ramurile prioritare pentru economia românească, astfel încât să nu stânjenească funcţionarea unor structuri industriale comunitare printr-o concurenţă neloială pe piaţă. Dezvoltarea sectorului industrial a fost tratată de către Guvernul României în "Documentul de politică industrială şi planul de acţiuni pentru implementarea politicii industriale a ţării noastre", publicată în luna iulie a.c. în Monitorul Oficial. Reacţii avute în partea unor patronate şi asociaţii profesionale demonstrează că documentele apărute chiar în plină vară nu au fost trecute cu vederea de cei interesaţi şi că astfel de documente pot contribui la construirea acelui mesaj important pentru comunitatea oamenilor de afaceri, naţională şi externă, de viziune şi coerenţă în politicile sectoriale. Bogăţia de informaţii cuprinse în cele două documente suferă însă de repetiţie, exces, amestec de ceea ce este important şi mai puţin relevant, o tratare neierarhică între factori, măsuri, politici, instrumente şi, mai ales, responsabilităţi. Din acest punct de vedere, documentele par confuze şi lipsite de specificitate, melanjul de măsuri, acţiuni şi politici fiind perfect valabile pentru orice abordare sectorială a României de astăzi, în virtutea corelaţiilor şi interdependenţelor. Aceste deficienţe de tratare diminuează, însă, în mod conştient tocmai aşteptările celor interesaţi, care trebuie să discearnă între efortul propriu şi implicarea statului. De ce? Tocmai prin utilizarea stilului impersonal, care ne duce cu gândul fie la preluarea de către stat a tuturor frâielor în dezvoltarea industrială, deci un intervenţionism statal major, fără a menţiona resursele, fie la un responsabil colectiv, în care Guvernul, patronatele şi sindicatele se vor regăsi într-un algoritm tot atât de neeficient ca şi până acum, când ne referim la întârzierea restructurării economice de ansamblu. Fără îndoială că menţionarea necesităţii ca politica industrială să ducă la performanţe, competitivitate, utilizarea raţională şi eficientă a resurselor naturale, exporturi majorate etc. sună foarte frumos, dar tocmai omniprezenţa Guvernului în toate fie demobilizează iniţiativele private, fie îi face captivi şi dependenţi pe agenţii economici din diferite industrii, în sensul că aceştia încă sunt tentaţi ca Guvernul să le rezolve toate problemele. Fără a subestima efortul depus de cele două ministere, al Industriei şi Resurselor şi cel al Dezvoltării şi Prognozei, în creionarea politicii industriale în această etapă, cred că orientarea documentelor trebuia să treacă de la tratarea guvernamentală integrată, făcută deja în documente similare anterioare, la modul în care politica industrială a României trebuie să răspundă provocărilor integrării europene, respectiv de la pârghiile administrative naţionale la cele ale pieţei unice, unde politicile comunitare se întâlnesc în mod real cu mecanismele de piaţă. Obiectivul major al politicii industriale româneşti nu este cel de a afecta structurile industriale existente în statele Uniunii Europene, ci de a pregăti rezistenţa industriei româneşti la concurenţa Uniunii Europene, evident cu mijloacele unei competiţii loiale care ne pun în valoare potenţialul, resursele şi capacitatea de adaptare. Din această perspectivă şi în sensul aşteptărilor consumatorilor de politică industrială, Guvernul ar fi trebuit să dezvolte mai puţine aspecte, însă de reală implicare în elaborarea de politici şi măsuri de implementare, cum sunt: dezvoltarea pieţei interne pentru produsele industriale naţionale; creşterea atractivităţii industriei naţionale pentru investitori; promovarea investiţiilor intangibile, ca precursori pentru performanţă, capacitate concurenţială şi, mai ales, valoarea adăugată cât mai mare pentru produsele industriale româneşti; facilităţi în promovarea investiţiilor în mediu, pentru o politică industrială nepoluantă şi durabilă. Clarificările în aceste domenii ar aduce exact informaţiile necesare, ca managerii din toate ramurile industriale să distingă între ceea ce poate fi politică şi ajutor de stat necontestat pe piaţa unică a Uniunii Europene şi propria responsabilitate faţă de producţie şi comercializare, prin asumarea riscului de piaţă şi valorificarea oportunităţilor de integrare. Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Emil Rădulescu. Nu este. Domnul Nicolae Enescu. Poftiţi. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Somnul raţiunii naşte superoameni în partidul de guvernământ. Este singura explicaţie a faptului că unii membri ai PSD-ului pot deţine în acelaşi timp, în două locuri diferite, două posturi diametral opuse, dar încărcate de responsabilităţi ce delimitează limitele fizice şi mentale ale Guvernului. Mă refer la cazul în speţă a domnului Dan Bârzu, care ocupă funcţia de primar al oraşului Cisnădie concomitent cu cea de şef secţie chirurgie a spitalului orăşenesc al localităţii amintite. Trecând peste faptul că aceasta reprezintă un cumul de funcţii, îmi este imposibil să cred că domnia sa are capacitatea de a acoperi cele două funcţii în condiţii satisfăcătoare. Consider că, mai curând, le ratează pe ambele, operând în primărie şi dând dispoziţii şi decizii la spital. Compatibilitatea acestor două ipostaze este realizată totuşi prin atitudinea dictatorială care se manifestă atât la primărie, cât şi la spital, însoţită fiind de decizii abuzive şi ieşiri necontrolate în sediul primăriei faţă de cei care vin în audienţă, când binevoieşte să fie prezent, precum şi faţă de personalul spitalului, determinând nu o dată nemulţumirea angajaţilor. Pentru a-mi explica punctul de vedere, vă semnalez deciziile luate în cazul unor chiriaşi pe care i-a scos în stradă înainte de apariţia hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi desfacerea contractului de muncă al fostei sore şefe din spitalul orăşenesc Ciznădie, pe motive doar de domnia sa cunoscute în ambele situaţii. Sloganele "Împreună cu voi, alături de voi! Împreună cu oameni, alături de oameni!" se dovedesc a fi vorbe goale ce răsună doar în campaniile electorale şi care s-au pierdut pe măsură ce PSD-ul şi-a văzut sacii în căruţă. Am fost întotdeauna împotriva limbii de lemn folosite în discursurile nu chiar aşa de îndepărtate, dar noul stil declarativ ce îşi propune o manipulare la nivel de ţară mi se pare pe cât de odios, pe atât de malefic. Declaraţia mea politică demonstrează realismul care determină politica Partidului România Mare, un partid caracterizat de sondajele de opinie şi chiar de premier ca fiind singurul care adună nemulţumirile tuturor acelora ignoraţi şi frustaţi de către Puterea actuală, şi care încearcă să îi asculte, să îi sprijine şi, mai ales, să le dea o speranţă. Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. V-aţi încadrat în timp. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Anghel Stanciu. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Onorat prezidiu, Stimaţi colegi, Voi fi foarte scurt, deoarece obiectul intervenţiei mele de astăzi îl constituie o scrisoare deschisă adresată domnului preşedinte Ion Iliescu. Deoarece sunt trei pagini, plus două anexe, vă rog să îmi permiteţi să exprim esenţa acestei scrisori şi să o înaintăm apoi pentru stenogramă. Este vorba de o acţiune concertată a trei ministere - Ministerul Administraţiei Publice, Ministerul Agriculturii şi Ministerul Finanţelor, care, după apariţia Legii nr.290 privind Academia Agricolă şi Silvică şi unităţile de cercetare, în mod constant, emit hotărâri de guvern împotriva legii, luând hectare de pământ din staţiuni. Astfel, în ultimele şapte luni, prin hotărâri de guvern care contravin legii, deoarece suprafeţele s-au precizat în lege şi nu poate o hotărâre de guvern să bată legea, s-au retras din circuitul unităţilor de cercetare 2110 hectare. Acestea nu sunt nici în Bărăgan, nu sunt nici în Podişul Moldovei sau în Podişul Transilvaniei, ci sunt lângă Bucureşti - sunt 300 de hectare în pepiniera de la Băneasa, care se vor vinde apoi cu 70 de dolari metrul pătrat, şi vom vedea iar inginerii de carton. Deci solicităm domnului preşedinte să intervină, spre a stopa aceste crase ilegalităţi care dezorganizează sistemul de cercetare ştiinţifică şi, ceea ce este şi mai grav, oferă Guvernului, împotriva Constituţiei, împotriva oricărei cutume, posibilitatea de a modifica prevederile unei legi prin hotărâri de guvern. Atunci, probabil că este mai bine să dea Guvernul o hotărâre de guvern prin care să dizolve şi Parlamentul, ca să nu mai pierdem timp să facem legi pe care dânşii nu le respectă. Acesta este obiectul, şi vă mulţumesc pentru atenţie şi îngăduinţă. (În continuare este consemnat textul depus la secretariatul de şedinţă.) Excelenţei sale Ion Iliescu, Preşedintele României. Stimate domnule Preşedinte, Având în vedere prevederile art.80 alin.2 din Constituţia României, Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor a hotărât să vă adreseze următorul apel: Stopaţi procesul de "modificare" a legilor prin hotărâri de Guvern, deoarece, în conformitate cu prevederile art.107 din Constituţia României, hotărârile de Guvern se emit pentru organizarea executării legilor. Prin hotărâre se reglementează relaţii care sunt prin natura lor inferioare ca importanţă faţă de cele reglementate de lege. Reamintim această prevedere constituţională întrucât, în ultimul timp şi cu precădere în ultimele luni, legile fondului funciar sunt încălcate repetat prin hotărâri de Guvern (anexa 1). Astfel, deşi Legea nr.290/2002 precizează patrimoniul funciar din domeniul public deţinut şi administrat de unităţile de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, patrimoniul acestora se diminuează constant. Cu toate acestea, eludând rezoluţia dumneavoastră pusă pe scrisoarea prezidiului Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ,,Gheorghe Ionescu-Şişeşti (anexa 2) - ,,trebuie stopat acest proces", Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerul Administraţiei Publice şi Ministerul Finanţelor Publice promovează şi Guvernul aprobă hotărâri de Guvern (anexa 1) prin care se trec din domeniul public în domeniul privat al statului circa 2110 hectare. Consecinţele acestor acţiuni sunt grave, mergând de la dezorganizarea structurii funcţionale şi a bazei materiale de creaţie a soiurilor şi raselor de animale din categorii biologice superioare, adaptate diverselor condiţii ecologice ale ţării, până la anularea funcţiilor şi lichidarea unor unităţi de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică. Exemplificăm cu situaţia Institutului de creştere a bovinelor Baloteşti (poz.1 din anexă), instituţie de interes naţional, ce rămâne, conform Hotărârii Guvernului nr.297/10 septembrie 2002, cu o suprafaţă de 611 hectare din cele 1829 prevăzute în Legea nr.290/2002. În această situaţie, cele 880 de taurine din clasele record şi elită rămân fără susţinere furajeră. Menţionăm, de asemenea, că în ultimele zile, Staţiunii de cercetare pentru creşterea bovinelor Mărgineni - Neamţ (rezervă genetică pentru taurine din rasa Brună-Schwitz) i se pregăteşte o nouă hotărâre de Guvern prin care, din 466 hectare teren domeniu public înscris în Legea nr.290/2002, se preiau 411 hectare teren care se trec în domeniul privat, astfel încât staţiunea rămâne cu 51 hectare, insuficiente pentru asigurarea furajelor necesare celor 200 de taurine. Aceste exemple, împreună cu celelalte prevăzute în anexa 1, demonstrează tendinţele de reducere a patrimoniului funciar şi, în consecinţă, dezorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, fapt de natură să priveze redresarea şi dezvoltarea agriculturii de aportul cercetării ştiinţifice româneşti. Ca urmare, domnule Preşedinte, vă adresăm rugămintea de a face uz de autoritatea dumneavoastră conferită de Constituţie şi să solicitaţi stoparea procesului de diminuare a suprafeţelor de teren din domeniul public deţinut de unităţile de cercetare-dezvoltare, prin: a) Abrogarea de urgenţă a hotărârilor de Guvern care contravin legilor în vigoare (Legea nr.18/1991, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000 şi Legea nr.290/2002) privind trecerea terenurilor din domeniul public cu destinaţie legiferată pentru cercetare ştiinţifică, producerea de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi de animale de rasă, în domeniul privat; b) Respectarea prevederilor Legii nr.290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare şi Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ,,Gheorghe Ionescu-Şişeşti". Cu speranţa că apelul nostru îşi va găsi înţelegerea cuvenită, vă rugăm să primiţi, domnule Preşedinte, alesele noastre consideraţii pe care le avem pentru dumneavoastră. Anexa 1
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul deputat Mihai Baciu. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Are dreptate Anghel Stanciu referitor la pământul staţiunilor. Dar nu despre acest lucru vreau să vorbesc. În anul 2000, acum doi ani şi ceva, la Nisa, în sudul Franţei, a avut loc un summit al Uniunii Europene. Consiliul European, cum s-a numit acel summit, a stabilit ca toate statele Uniunii Europene să elaboreze strategii antisărăcie şi de promovare a incluziunii sociale. S-a subliniat cu această ocazie că nu ar fi rău ca şi statele candidate la Uniunea Europeană să elaboreze asemenea strategii, mai ales că sărăcia este mai la ea acasă în aceste state decât în cele membre ale Uniunii Europene. România, aflându-se printre acestea din urmă, trebuia ca, până în primăvara acestui an, să elaboreze şi ea o asemenea strategie. Drept urmare, în luna aprilie a anului trecut, Guvernul a constituit Comisia guvernamentală antisărăcie şi promovarea incluziunii sociale - CASPIS, pe scurt, care, între altele, a primit sarcina să elaboreze şi această strategie cerută de Uniunea Europeană. Este adevărat că a elaborat-o, dar cu destul de mare întârziere. Este a apărut sub denumirea de "Plan naţional antisărăcie şi promovarea incluziunii sociale", pe scurt PNAINC, de ce i-o fi spunând aşa nu ştiu, care a apărut în Monitorul Oficial al României, partea I-a din 6 septembrie. Întârzierea elaborării şi publicării acestui plan antisărăcie a dat naştere unei coincidenţe jenante pentru Guvern. Este vorba de faptul că în această lună, adică tot în septembrie, a apărut şi raportul de activitate de 600 de zile a Guvernului, în care se vorbeşte doar de succese şi creşteri - succese în economie, în industrie, agricultură, comerţ, educaţie, justiţie, sănătate şi în tot ceea ce vreţi dumneavoastră. Într-un cuvânt, urcăm mereu pe noi culmi de progres şi civilizaţie. Tot ceea ce trebuia să crească în România a crescut şi continuă să crească din 2000 încoace şi tot ceea ce trebuie să scadă a scăzut şi continuă să scadă. La pagina 35 a raportului dăm peste titlul "Creşterea continuă a salariilor, a puterii de cumpărare şi a nivelului de trai al populaţiei", ceea ce ne introduce în plină atmosferă de congres PCR şi de raport al secretarului general. Şi, atunci, nu este jenant ca, la câteva zile distanţă, să apară acest plan naţional antisărăcie?! Cred că a fost o scăpare a domnului Dâncu. Sau solicitarea Uniunii Europene nu mai putea fi amânată? Ce are acest vast, ca întindere, plan antisărăcie? Are de toate. Are obiective, priorităţi, principii, strategii. Are programe, evaluări, monitorizare, componente sectoriale. Are şi indicatori primari şi secundari, are şi analize şi multe altele. Este, aşadar, un plan bogat de combatere a sărăciei, evident. Nu are, însă, un singur lucru: nu are soluţii, şi nici nu indică resurse clare. Este adevărat că acest cuvânt, resurse, nu lipseşte din plan, dar, ori de câte ori vine vorba despre acestea, ele sunt înnecate într-un limbaj sociologico-filosofic stufos şi abstract - apar clasificări, subclasificări, încât cititorul trebuie să apeleze la dicţionar şi, astfel, uită de resurse. Eu cred că planul naţional antisărăcie ar trebui înţeles cât de cât şi de săraci, de cei marginalizaţi, adică de cei care constituie, cel puţin după titlul planului, populaţia ţintă a acestuia. Să luăm, la întâmplare, un pasaj din plan foarte scurt, care se referă chiar la principiile care ghidează logica şi scopurile planului, pag.6, ca să vedeţi ce limpede este: "Suportul social, ca instrument al incluziunii sociale, aplicarea principiilor activizării şi responsabilizării rezultă într-o abordare specifică a acordării suportului social. Acesta este acordat în raport cu existenţa nevoii de suport, dar, totodată, trebuie conceput ca instrument al activizării şi responsabilizării. Suportul social nu trebuie să adâncească excluziunea şi marginalizarea socială, ci trebuie să reprezinte un instrument şi un factor motivant al incluziunii sociale. Dezvoltarea capacităţii de asumare a responsabilităţilor reprezintă o componentă esenţială a politicii sociale antisărăcie. Din acest motiv, în evaluarea oricărei forme de suport social, trebuie examinate, pe lângă acoperirea eficientă a nevoilor, şi capacităţile de incluziune socială, diferenţierea între forme pasive şi active de suport, trebuie să nu fie depăşite...", şi tot aşa până la capăt. Este foarte clar, nu? Cred că aţi înţeles tot. Cam acesta este limbajul întregului plan antisărăcie, inclusiv al părţii finale, care se referă la soluţii şi resurse. Vă imaginaţi, stimaţi colegi, entuziasmul, bucuria celor săraci de la ţară sau din cartierele mărginaşe ale oraşelor, când vor face lectură colectivă a planului, cum citeau "Scânteia", pe vremuri, dacă vă amintiţi, cu căştile de protecţie pe cap, cel puţin cum erau pozele din ziar. Sau ţăranii trebuie să se apuce de citit Hegel, Kant, sau măcar Max Weber, ca să înţeleagă planul naţional antisărăcie al Guvernului. Închei, spunându-vă că acest plan este un reuşit exerciţiu lingvistic, un eseu sociologico-filosofic, în care singurele părţi reuşite le găsim în capitolul care analizează situaţia reală - "Dimensiunile sărăciei". Aici găsim accente de realism şi sinceritate. În rest, planul este un produs de export, este răspunsul savant la o solicitare externă şi, de aceea, nu va avea nici o consecinţă în interior, poate una propagandistică, dar am îndoieli foarte mari. În ceea ce ne priveşte, fiţi siguri că vom analiza în profunzime cele două documente. Sigur că aici nu avem timp, dar monitorizăm cu atenţie aceste opere lingvistico-filosofice care se pretind, sigur, în acelaşi timp, sociale şi politice ale Guvernului Adrian Năstase. În încheierea interpelării mele, vreau să pun o întrebare Guvernului dumneavoastră şi dumneavoastră, colegilor mei din Cameră: ce este adevărat din zvonul că Guvernul intenţionează să transfere Registrul Comerţului de la Camera de Comerţ a României la Ministerul Justiţiei, printr-o ordonanţă de urgenţă de care, deocamdată, cei de la Cameră nu au fost informaţi? După părerea mea, ar fi încă o măsură ambiţioasă a Guvernului împotriva legii şi a practicilor europene în materie. Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Aţi depăşit cu patru minute. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul deputat Cristian Sandache. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Partidul Democrat, un discurs duplicitar". Recent, domnul Adriean Videanu, unul dintre liderii Partidului Democrat, a declarat, în cadrul unui talk-show de televiziune, că, în perioada 1996-2000, formaţiunea condusă actualmente de către domnul Traian Băsescu nu s-ar fi aflat de fapt la guvernare, Partidul Democrat ocupând o poziţie mai curând periferică la nivelul arcului decizional guvernamental. Această afirmaţie nu face decât să se repete, în sensul că actualul Partid Democrat clamează, din toate puterile şi pe toate lungimile sale de undă, ideea potrivit căreia nu poate fi responsabilizat pentru eşecul trecutei guvernări şi că, mai mult decât atât, miniştrii PD-ului din fostele cabinete Ciorbea, Vasile sau Isărescu ar fi reprezentat exemple de reformism guvernamental autentic. Construindu-şi un Guvern virtual după exemplul laburiştilor britanici, de pildă, Partidul Democrat nu se poate debarasa de mai vechea-i duplicitate a discursului său politic, autoprezentându-se electoratului din România drept campion al reformelor şi întruchipare unică a social-democraţiei româneşti. Asemenea jocului de umbre proiectate pe un cearceaf uriaş, temele lansate în eter de către echipa de zgomot şi lumină a PD-ului nu fac altceva decât să ilustreze şi mai mult, de mai era totuşi nevoie, drama formaţiunii domnului Băsescu, incapabilă a se individualiza sub aspect doctrinar şi afectată de lapsusuri succesive vizavi de propria-i contribuţie la eşecul administraţiei din anii 1996 - 2000. Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Doamna deputat Mona Muscă. Poftiţi. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este o certitudine faptul că, până în prezent, actualul Guvern nu a făcut nici un efort pentru a pune în aplicare Legea nr.544/2001 privind accesul cetăţeanului la informaţiile publice. Este, de asemenea, o certitudine faptul că transparenţa la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice este încă la stadiul de deziderat în România. Guvernul nu face nimic ca să aplice legea, iar ministerele şi alte instituţii care funcţionează pe bani publici şi gestionează bani publici încalcă din neştiinţă Legea nr.544/2001, alte instituţii, de asemenea, ignoră legea, miniştrii României încalcă şi ei, fără regrete, Legea nr.544/2001 care oferă cetăţeanului instrumentul pentru informare şi, în acelaşi timp, pentru a controla pe cei care funcţionează în interesul lui, pe banii lui şi gestionează banii lui. Dincolo de acestea, constatăm cu stupoare că Legea nr.544/2001 şi principiul transparenţei sunt încălcate fără scrupule la cel mai înalt nivel, chiar de către cei care au adoptat legea, au votat-o, şi anume preşedintele Senatului, al doilea om în stat, conform Constituţiei şi, în acelaşi timp, lider al PSD din Senat. Cheltuielile Senatului făcute pe bani publici, din marile taxe şi impozite plătite de cetăţeni, au devenit, din informaţii publice, aşa cum sunt, conform legii, articolul 4, alineatul e) şi articolul 5, informaţii secrete. Refuzul liderilor Senatului de a mai face publice devizele plimbărilor în străinătate şi ale cheltuielilor pe care le efectuează instituţia este o sfidare şi o jignire la adresa cetăţeanului. Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, precum şi secretarul general al Senatului, Constantin Sava, principalii artizani ai hotărârii de a secretiza aceste informaţii publice, au încălcat flagrant legile statului precum şi Regulamentul Senatului, pe care ei înşişi le-au votat. Ţin să le reamintesc acestora şi celorlalţi care au consimţit la această decizie că propriul lor Guvern a iniţiat, la ora actuală, un nou proiect de lege privind transparenţa decizională în administraţie, de care dânşii probabil nu au auzit sau îl ignoră. Aşa cum am amintit şi în alte rânduri, astfel de gesturi ţin de un anumit tipar de comportament politic nedemocratic ce-i caracterizează pe unii reprezentanţi ai puterii şi nu face decât să aducă deservicii cetăţenilor şi României, în general. În aceste condiţii, solicit conducerii Senatului să reintre în legalitate şi să respecte legile ţării aşa cum trebuie s-o facă şi cetăţeanul simplu. Mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul deputat Ovidiu Brânzan. Poftiţi. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să vă semnalez faptul că, la Lugoj, în judeţul Timiş, primarul PD al oraşului intenţionează să-şi congeleze concetăţenii în această iarnă. Primarul PD al Lugojului, Marius Martinescu, are la îndemână soluţia care ar rezolva problema apei calde şi încălzirii pentru lugojeni, dar se opune cu îndârjire la aplicarea ei. Concret: fosta societate care asigura aceste servicii, "Meridian 22", este în stare de faliment datorită datoriilor mari către furnizori. La propunerea consilierilor locali ai PSD, s-a înfiinţat un serviciu public nou care va prelua atribuţiile şi personalul defunctei regii. Există tot ce trebuie, inclusiv sursele de finanţare pe care, recent, Prefectura Timiş le-au finalizat şi este singura soluţie pentru ca Lugojul să aibă căldură de la începutul sezonului rece, care practic a şi venit. Avem însă o singură problemă: încăpăţânarea aparent nejustificată, deşi prietenii spun că ştiu de ce, a primarului Martinescu de a se opune acestei hotărâri benefice pentru cetăţenii municipiului. Domnia sa susţine cu vehemenţă vechea societate comercială care, pe lângă faptul că a funcţionat prost şi în anii trecuţi, acum este moartă definitiv şi rece, deci nici poveste să mai dea căldură. La ora actuală, la Lugoj, se repetă modelul din Bucureşti, unde un alt primar PD ia decizii aberante care contravin flagrant intereselor cetăţenilor care l-au ales. Sperăm din tot sufletul că venirea iernii va răci capetele înfierbântate şi le va reaminti primarilor rătăciţi că interesul cetăţenilor este mult mai important decât interesul lor personal care gravitează doar în jurul portmoneului. Folosim această tribună pentru a solicita preşedintelui PD, domnul Traian Băsescu, să se uite mai puţin prin ograda vecinilor şi să-şi facă ordine în propria gospodărie. Înţelegem că are probleme cu gestionarea Primăriei generale a municipiului Bucureşti, dar aceasta nu este o scuză pentru lipsa de control asupra propriilor membri de partid, mai ales când aceştia au fost aleşi în funcţii publice. Iar exemplul pe care domnia sa îl dă la Bucureşti, de lipsă de cooperare în rezolvarea problemelor cetăţenilor, se propagă, din păcate, şi în rândul altor membri ai PD. La Lugoj, cetăţenii au nevoie de apă caldă şi căldură. Vă rugăm, de aceea, domnule Băsescu, să ne sprijiniţi pentru ca ei să obţină aceste lucruri de care au atâta nevoie. Trebuie doar ca reprezentantul PD din Lugoj, primarul Martinescu, să înţeleagă că mandatul său îl obligă să apere interesele cetăţenilor, nu pe cele ale partidului sau pe cele personale. Mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Becsek Garda Dezideriu. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Becsek Garda Dezideriu Coloman: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ne confruntăm cu o situaţie deosebit de gravă în ceea ce priveşte aplicarea legilor de fond funciar, în sensul că cei aproximativ 6 milioane de proprietari de păduri şi terenuri agricole, în marea lor majoritate, sunt încă împiedicaţi să-şi exercite pe deplin prerogativele dreptului de proprietate şi sunt încă lipsiţi de obiectul acestui drept. Se impune de urgenţă anihilarea oricăror tendinţe legislative de a împroprietări statul în defavoarea cetăţenilor care informează şi care au acest drept. Legile similare în domeniu dovedesc instabilitatea, au devenit norme care nu-şi găsesc transpunerea în viaţă, sunt aplicate parţial sau sunt tardiv aplicate, confruntându-se cu fenomenul denumit de sociologii juridici ai legilor prost făcute şi inaplicabile, legi-manifest, legi-declaraţie, legi care rămân pe hârtie, de multe ori conjuncturale, cu efecte latente, deosebit de periculoase din punct de vedere economic şi social. Efectele au constat în discriminări între anumite categorii de proprietari şi împiedicarea reluării exercitării dreptului de proprietate pentru majoritatea revendicatorilor. Deficienţele trebuie imputate factorilor publici însărcinaţi cu punerea în aplicare a deciziei legislative permisive, tergiversarea restituirii nejustificate legal fiind principala cauză a inaplicabilităţii normelor juridice în domeniu. Autorităţilor locale investite cu punerea în aplicare a legii li se impută, de către proprietarii prejudiciaţi de lipsa obiectului dreptului de proprietate, şi faptul că ele însele administrează şi valorifică bunurile ce urmau a fi restituite, însuşindu-şi dreptul de dispoziţie şi posesia fără consimţământul proprietarului, fără temei legal, îmbogăţindu-se fără just temei, în dauna revendicatorilor îndreptăţiţi în baza unui drept existent sau preexistent. Câţi prefecţi, primari sau secretari au fost pedepsiţi pentru abuzurile şi ilegalităţile comise cu ocazia aplicării Legii nr.18/1991, Legii nr.1/2000, Legii nr.400/2002? Memoriile depuse la Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi petiţiilor, legate de aceste ilegalităţi sunt atât de numeroase, încât rezolvarea corectă a acestora ar necesita câţiva ani. Însă aceste cazuri sunt rezolvate formal de către prefecturi. Domnule ministru Octav Cozmâncă, vă rog să interveniţi cu măsuri concrete pentru stoparea acestor ilegalităţi. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Ion Mocioi. Poftiţi. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Intervenţia mea se numeşte "Strămutarea ilegală a satelor din zona minieră a Gorjului". Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Prin intervenţia noastră de astăzi, declarăm că respingem, o dată cu cetăţenii din Gorj, acţiunea Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia de a strămuta ilegal satele tradiţionale ale Gorjului o dată cu extinderea fără cadru legal şi fără referendum al satelor privind carierele la zi pentru extragerea cărbunelui. În această situaţie se află numeroase sate din nordul judeţului Gorj, unele dispărute înainte de 1989, fără ca ele să fie măcar radiate din nomenclatorul ţării, fără aprobarea Parlamentului şi fără alte aprobări. Altădată se făcea această strămutare prin decrete dictatoriale. După 1989 s-au interzis astfel de acţiuni care au fost specifice epocii anterioare. De exemplu, satul Stejerei a fost ras de pe faţa pământului fără nici o aprobare, dar el încă figurează pe hărţile noastre. A fost demolat fără a i se oferi o altă vatră de amplasare. Casele de mare valoare a arhitecturii din lemn au fost distruse, refăcute din zid, fără a se respecta nici prevederile Legii locuinţelor. Ele au fost aşezate în zone fără racord la apă şi la gaze, fără alte dotări privind canalizarea şi limitarea suprafeţelor pentru refacerea gospodăriilor, a fost o altă problemă. Cetăţenii nu au putut da compania în judecată pentru că nu li s-a dat certificatul de proprietate de la primării. În momentul de faţă, de pildă, sunt pe cale de distrugere satele Hodoreasca, Pinoasa, Găleşoaia şi altele. Satul Găleşoaia, specializat în olărit şi alte meşteşuguri tradiţionale, e într-o situaţie de distrugere totală. Nu s-a făcut referendum, nu s-a oferit vatră proprie de strămutare. Cetăţenilor li se întârzie voit emiterea actului de proprietate, nu se respectă Legea locuinţelor, ca suprafaţă vitală pentru numărul corespunzător de persoane în familie etc., nu există nici măcar decretul acela dictatorial de strămutare de pe vremea lui Ceauşescu. Cetăţenii sunt minţiţi că e aprobată strămutarea şi aplică metode de intimidare asupra lor acest CLNO care îşi permite prea mult să se abată de la legi. Acolo unde sunt împrăştiaţi, oamenilor nu li se oferă, pentru clădirile lor, legătura la canalizare, racord apă, gaze. Ca să nu mai lungesc problema, cer Guvernului să trimită un Corp de control în satele strămutate ilegal, cer CLNO şi ministerului de resort să întrerupă acţiunea de distrugere a satelor. Este nevoie ca, începând de azi şi nu mai târziu, CNLO Oltenia să sisteze imediat distrugerea ilegală a satelor gorjeneşti. Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul deputat Radu Stroe. Poftiţi. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Declaraţie politică. Începând cu 24 septembrie 2002, în cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, au fost deschise discuţiile privitoare la avizarea Proiectului de Lege privind circulaţia pe drumurile publice, care a fost deja adoptat de către Senatul României. În sine, proiectul în discuţie, fiind o lege necesară şi chiar clarificatoare pentru multitudinea problemelor din traficul rutier, ar fi putut să fie o lege bună şi binevenită. Capitolul VII, însă, intitulat "Contravenţii şi sancţiuni administrative" vine, precum respectabila cornută care varsă cu piciorul găleata plină cu laptele proaspăt muls şi răstoarnă totul printr-un sistem de amenzi nedrept în raport cu posibilităţile financiare ale cetăţeanului simplu, dar şi cu nivelul salariul minim şi chiar mediu pe economie, precum şi cu nivelul pensiilor din România. Eu pot înţelege raţiunile iniţiatorilor atunci când au luat în considerare zecile de mii de accidente. Ce facem însă cu viaţa, cu speranţa de mai bine a celor ce-şi câştigă pâinea în această meserie, a acelor conducători auto care, împreună, reprezintă multe, multe sute de mii, poate chiar milioane de oameni, domnilor guvernanţi şi domnilor parlamentari ai PSD?! La înălţimea tulburătoare a fotoliilor puterii în care vă aflaţi temporar, sunt convins, faceţi dovada mărinimiei dumneavoastră social-democrate, adică al respectului dumneavoastră pentru cei mulţi, aşa cum vă place să-i numiţi şi înţelegeţi că sutele de mii de şoferi şi membrii familiilor lor, care sunt alte sute de mii, precum şi sutele de mii de bugetari cu lefuri de până la 4 - 5 milioane de lei, pentru a nu mai aminti şi de cele câteva sute de mii de pensionari care nu vor mai avea şansa de a se mai deplasa cu autoturismul personalului de serviciu, aceste multe sute de mii, poate chiar milioane de oameni, nu vor mai avea venituri care să le permită să plătească 5 sau 10 milioane pentru o depăşire, pentru o încălcare a liniei continue ori pentru neacordarea de prioritate. Eu nu spun că nu trebuie sancţionate aceste fapte, atât cu amenzi cât şi cu sancţiuni administrative, dar nu răpiţi românului de rând, acum, în mileniul 3, când lumea zboară pe alte planete, mărunta satisfacţie de a merge cu autoturismul propriu. Ţineţi seama de faptul că şmecherii şi cei cu bani se vor descurca. Tot cei mulţi şi slabi vor cădea pradă. Uitaţi, domnilor guvernanţi, că asprimea pedepselor nu conduce neapărat la diminuarea faptelor contravenţionale! Şi aţi uitat o problemă: aceea că românul, poporul român vine după o perioadă de 50 de ani de comunism. Nici unul dintre noi, oamenii politici şi, mai ales, dintre cei ai puterii, nu are nici o responsabilitate, oare, în sensul înţelegerii faptului că va mai trece câtva timp până când cetăţeanul român va reacţiona la fel de rapid ca cel german, englez ori francez care, de peste 50 de ani, se tot educă în spiritul unei autentice societăţi civile? Este uşor, domnilor colegi, să trageţi două la fundul altuia şi să faci filozofia comparabilităţii sancţiunilor cu cele din Uniunea Europeană, în materia circulaţiei auto. Aveţi însă alte priorităţi: să restructuraţi şi să privatizaţi economia şi să construiţi credibilitatea României, ca un bun manager de afaceri, să reduceţi la minimum criminalii, tâlharii, violatorii, hoţii şi corupţia şi, într-o bună zi, va veni şi momentul punerii la stâlpul infamiei a celor care nu respectă regulile circulaţiei, mai ales atunci când sunt produse prejudicii. Şi aş mai adăuga ceva, domnilor guvernanţi. Ceea ce vă spun eu, acum, v-a fost semnalat chiar de către omul dumneavoastră, preşedintele Consiliului Economic şi Social, prin avizul nr.876/11.04.2002. De acest aviz nu a ţinut nimeni seama în chestiunile esenţiale pe care le-a ridicat. Pedepsele penale şi sancţiunile administrative nu sunt corelate cu gravitatea faptelor, cuantumul amenzilor nu este raportat la salariul minim pe economie, trebuie consultate sindicatele, întrucât vizează viaţa şi existenţa multor sute de mii de oameni. De ce nu aţi luat în considerare acest semnal de alarmă? Simplu: pentru că nu vă interesează soarta câtorva sute de mii, poate chiar a 1 - 2 milioane de oameni. Închei prin a-mi exprima speranţa că raţiunea dumneavoastră va triumfa, în detrimentul indiferenţei dumneavoastră. În acelaşi timp, vă fac această declaraţie politică, ca pe o sesizare adresată întregii opinii publice, a mijloacelor massmedia şi, nu în ultimul rând, partidelor politice. Nu cumva, domnilor guvernanţi, din prea mare grijă pentru pacientul conducător auto, în ideea prevenirii accidentelor, să aducem românul la căruţă, la bicicletă şi chiar la mersul pe jos? Desigur că nimic nu este de mirare în procesul tranziţiei noastre, sub sigla social-democraţiei de toate nuanţele. Şi totuşi...! Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul deputat Nicolae Vasilescu. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Doamnelor şi domnilor, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a dezbătut, zilele trecute, în procedură de urgenţă, problema riscurilor semnării acordurilor bilaterale privind Tribunalul penal internaţional, cerând oficial României să nu ratifice acordul cu Statele Unite. Graba cu care România a semnat acordul cu SUA privind imunitatea cetăţenilor americani, semnalată, de altfel, de noi de foarte mult timp, pune din nou în dificultate autorităţile de la Bucureşti în faţa instituţiilor europene. Comisia Europeană ne-a arătat obrazul pentru că suntem singura ţară europeană şi prima din lume, chiar înaintea Israelului, cel mai fidel aliat al americanilor, care a semnat acordul privind nejudecarea soldaţilor americani de către Curtea Penală Internaţională, înainte ca Uniunea Europeană să prezinte o poziţie vizavi de acest subiect. Celor 15 membre ale Uniunii şi ţărilor candidate la aderare li s-a dat undă verde de la Bruxelles să negocieze acorduri bilaterale cu Washington-ul, cu condiţia ca termenii acestora să nu lezeze prevederile acordului internaţional care reglementează funcţionarea CPI. Negocierile cu Statele Unite ar trebui să ţină seama de trei principii. În primul rând nu toţi cetăţenii americani ar urma să beneficieze de imunitate în faţa Curţii, ci doar aceia aflaţi în misiune oficială, trimişi de Washington în misiuni diplomatice sau militare. La rândul lor, autorităţile americane ar trebui să garanteze că persoanele de cetăţenie americană care s-ar face vinovate de crime aflate sub incidenţa Tribunalului Penal Internaţional vor fi judecate şi condamnate în Statele Unite. În al treilea rând, acordurile bilaterale încheiate cu SUA nu ar trebui să aibă reciprocitate, astfel încât europenii aflaţi pe teritoriul american să poată fi extrădaţi de către TPI. Termenii în care se vor negocia aceste acorduri bilaterale ar putea să nu fie pe placul Statelor Unite. Până acum, Washingtonul a insistat, după cum ştim, pentru acordarea de imunitate tuturor cetăţenilor americani şi nu doar militarilor sau diplomaţilor. Oricum, stabilirea unei poziţii comune la nivel european asupra CPI oferă, iată, o solidă bază de dialog pentru viitoarele negocieri cu SUA, nu şi pentru România, singurul stat candidat la Uniunea Europeană, care a semnat deja un acord cu Statele Unite, fără să ţină cont de prevederile Uniunii Europene. Experţi ai Comisiei Europene cred, de altfel, că un acord cu Statele Unite pentru asigurarea imunităţii cetăţenilor americani în faţa tribunalului este contrar, din punct de vedere legal, prevederilor Statutului Curţii Penale Internaţionale. Necesitatea înfiinţării acesteia a fost ca urmare a zguduirii conştiinţei umanităţii pentru milioanele de copii, femei, bătrâni devenite victime ale unor atrocităţi incredibile. Pentru a putea trimite când vor şi fără acordul nimănui comandouri ucigaşe în diferite ţări ale lumii, în misiuni de asasinare a teroriştilor, americanii au nevoie de imunitate absolută şi din partea celor pe care îi pot omorî din greşeală. Operaţiunile eronate ale americanilor în Bosnia Herzegovina, în Serbia, în Kosovo şi în Afganistan, ca să nu mai amintim de Hiroşima şi Nagasaki, soldate cu mii şi zeci de mii de morţi în rândul civililor, copii, femei, bătrâni, prin "greşirea ţintelor", sunt scuzate de către autori prin popularul, la ei şi cinicul universal "I am sorry". Doar pentru România întrarea în NATO cere sacrificii morale. Nici o ţară membră nu a recurs la concesii şi compromisuri de anvergura celor impuse României. Servilismul guvernanţilor noştri faţă de Washington este mascat de parteneriatul închipuit strategic al României cu SUA: să acceptăm nedemn orice ni se impune din lumea liberă, ca şi cum am avea altă cale, doar că suntem în lumea robilor. Este uşor, este simplu să dăm la infinit vina pe ruşi, pe nemţi, pe americani, pe oricine altcineva, fără a ne asuma marea vină de a nu simţi româneşte. Se îngroaşă rândurile celor care nu mai simt româneşte. Ca nişte "boi autentici" din "Plaiul cu boi" al lui Dinescu, care trag la carul manipulatorilor, guvernanţii români vor cu tot dinadinsul să intrăm în NATO, considerând că integrarea europeană mai poate aştepta. Ce avantaje ne aduce integrarea în NATO, în afară de faptul că... |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Sintetizaţi, domnule deputat, sintetizaţi! |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Sunt la final, domnule preşedinte. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Aţi depăşit... |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
"Tot ceea ce este necesar pentru triumful răului, spune Edmond Burke, este ca toţi cei buni să nu facă nimic". Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Doamna deputat Mihaela Ionescu. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Declaraţia mea politică va fi tot despre sărăcie, şi anume, despre lamentabila gestionare a cornului şi laptelui. Subsemnata, deputat Mihaela Ionescu, declar că atât eu, cât şi colegele mele, doamnele deputate Mitzura Arghezi şi Lia Olguţa Vasilescu, nu mai suntem supărate pe Guvernul României, care a avizat negativ Propunerea legislativă privind acordarea tichetelor de masă elevilor proveniţi din familiile defavorizate al căror venit nu depăşeşte salariul minim pe economie, înregistrată cu nr.283/2001. Propunerea a fost ulterior respinsă de maşina de vot a puterii din Parlament, pe 20 decembrie 2001. Nu ne mai supără, prin urmare, apariţia unei ordonanţe de urgenţă care a folosit o propunere legislativă a opoziţiei, adică a Partidului România Mare, coafând-o altfel şi denumind-o "cornul şi laptele" sau cel mai important act social al actualului cabinet. Nici în visele cele mai urâte ale opoziţiei nu se putea presupune că Guvernul va gestiona atât de lamentabil Früstück-ul, că secretarul general al Guvernului va apărea pe ecranele tot mai limitatelor posturi de televiziune, să atenţioneze personal asupra pericolului cornului cu umplutură de coniac şi şampanie. Dacă nici de faţadă, în prima zi de şcoală, nu s-a reuşit să se ofere ceva din gama cu variaţiunea pe o temă - corn cu lapte, covrig- triunghi, brânză-poale-n brâu, poale-n brâu-iaurt, biscuit-cub de unt - brambureala şi dezordinea s-au dovedit a fi generale. Ba laptele ajungea la 6 dimineaţa, când era numai portarul la şcoală, ba după ora 12, după prânz, când elevii se întorseseră demult acasă, ba cornurile erau râncede, ba copiii de pe Valea Jiului şi-au stricat burta datorită calităţii laptelui, ba aceste cornuri şi lapte nu au ajuns deloc în unele zone, ba, şi mai mult, în unele localităţi, copiii de la grădiniţă, aflaţi în incinta şcolii, au fost încuiaţi în săli ca să nu poftească la cornul şi laptele elevilor. Posturile TVR lăsate încă în funcţiune, căci ce mare lucru au făcut acestea lăsate încă în funcţiune, decât că sunt datoare cu miliarde la stat, nu prea mai depăşesc limitele emisiunilor triumfaliste şi se rezumă la discuţii polemice de mucava. Ziarele nu îndrăznesc să publice cine ştie ce analize critice ale stării de fapt din ţară, aşa că singura temă care revine zilnic este cea a cornului şi paharului cu lapte, aşa-zisa realizare a Guvernului. Ce-i drept nu este una originală, căci opoziţia a sesizat cauzele principale ale abandonului şcolar, care sunt sărăcia şi imposibilitatea elevilor de a veni la şcoală nemâncaţi, de unde şi necesitatea unui aport minim de calciu şi proteine pentru elevi. De lăudat, s-a lăudat cu ideea Guvernul. E drept că mulţi au luat-o şi în serios. Aflăm dintr-un ziar aservit puterii că şi puşcăriaşii din Penitenciarul din Botoşani, care sunt înscrişi în clasele I - IV, cer cornul şi laptele, iar comandantul stabilimentului caută acum vreo referire, în actul normativ, referitoare la vârsta elevilor. Ei bine, această referire nu există, aşa că declarăm, din nou, că nu mai suntem supărate pe Guvern că a dat aviz negativ propunerii noastre legislative, pentru a ne prelua apoi ideea, căci, fără voia noastră, Guvernul a dovedit că o idee bună folosită de oameni nepricepuţi devine contraproductivă, produce deranjamente stomacale elevilor, angoase portarilor şcolilor, probleme învăţătorilor, motive de leşin primarilor şi discriminează pe ceilalţi elevi ai şcolilor, devenind o probă indiscutabilă de lipsă de profesionalism, de amatorism şi de gestionare proastă a Früstück-ului. Este un mare semn de întrebare asupra capacităţii de a rezolva probleme importante, chiar strategice, cu aceiaşi actori politici ai Puterii. Mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Declaraţie politică "Respectul şi sfidarea". Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, La invitaţia domnului Ion Iliescu, preşedintele României, în perioada 02-05 octombrie a.c., domnul Ferenc Madi, preşedintele Ungariei împreună cu soţia se vor afla într-o vizită oficială pe teritoriul ţării noastre. La întâlnirea stabilită pentru ziua de 02 octombrie, şeful statului ungar va fi decorat de către domnul Ion Iliescu cu Ordinul naţional "Steaua României", în semn de respect pentru evoluţia pozitivă a relaţiilor dintre cele două ţări vecine şi pentru faptul că Ungaria susţine integrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană. În mod paradoxal şi sfidător, se petrec unele evenimente pe teritoriul judeţelor Covasna şi Harghita, care contravin bunelor intenţii ale Preşedinţiei şi Guvernului României. Indivizi certaţi cu legea au răspândit fluturaşi având conţinut revizionist, prin care apelează comunitatea internaţională de a se solidariza cu pretenţiile teritoriale ale Ungariei, invocându-se primejdia falsă a intenţiilor statelor vecine de a trece şi ocupa teritoriul de dincolo de Tisa şi până în zona lacului Balaton. O altă situaţie destabilizatoare şi ilegală, care nu face deloc cinste minorităţii maghiare din judeţul Harghita, este creată de scoaterea din şcoli a simbolurilor României, drapelul şi stema, sau, dacă se mai păstrează, acestea se află într-o stare deplorabilă, fiind vechi, decolorate sau rupte. Se pune întrebarea: administraţia publică locală, inspectoratul şcolar judeţean, Poliţia şi S.R.I.-ul, justiţia şi Procuratura nu se autosesizează pentru a interveni la respectarea legilor statului? Să cred oare că epurarea etnică prin ocuparea funcţiilor să determine aceste organisme abilitate să tolereze în continuare manifestările xenofobe, extremiste, antisemite şi revanşarde, care, sub mantaua protocolului PSD-UDMR, sunt trecute sub tăcere, facilitând drumul spre autonomizarea etnică a judeţelor amintite? (Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul tehnic.) |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc pentru participare. Şedinţa dedicată intervenţiilor s-a încheiat aici. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
- după pauză - (În continuare, lucrările sunt conduse de domnul vicepreşedinte Viorel Hrebenciuc, asistat de domnii Tudor Mohora şi Constantin Niţă, secretari.) |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Stimaţi colegi, am rugămintea să luaţi loc. Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din totalul de 344 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 292, sunt absenţi 22, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 30. Cvorumul prevăzut de art.128 din Regulament este întrunit. Trecem la şedinţa de vot final. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Supun votului dumneavoastră proiectul de Lege privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Abţineri? Împotrivă? Unanimitate. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Supun votului dumneavoastră proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2002 privind asigurarea condiţiilor de funcţionare a centralelor termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Abţineri? Împotrivă? Cu 4 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2002 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea Departamentului pentru comerţ exterior şi promovarea economică din structura Ministerului Afacerilor Externe, precum şi aparatului de lucru al Guvernului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Abţineri? |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Văsălie Moiş (din bancă): Împotrivă, mai întâi. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Abţineri? Domnule Moiş. Împotrivă? Cu 48 de voturi împotrivă, 2 abţineri şi 183 de voturi pentru, proiectul de lege a fost aprobat. Domnul Moiş, vă rog. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, dorim să explicăm votul prin perspectiva unei singure maşinaţii... |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă rog domnule Moiş, fără nici un fel de problemă, să explicaţi votul. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Prin acest proiect de lege se inventează un nou sistem de subordonare a Departamentului de comerţ exterior, nicăieri în Europa nu există subordonarea acestui departament direct primului-ministru, noi bănuim că sunt alte intenţii decât cele declarate. Am fi fost de acord ca acest departament să funcţioneze în cadrul Ministerului Industriilor sau eventual să fi fost un minister separat, dar nici într-un caz nu putem admite ideea ca primul-ministru să se ocupe direct de comerţul exterior. El trebuie să se ocupe de întregul guvern, nu reprezintă comerţul exterior un departament atât de important încât să şi-l subordoneze din considerente de funcţionare a acestui departament. Pentru acest considerent am votat împotrivă. (Aplauze din partea stângă a sălii.) |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Da, vă mulţumim domnule Moiş. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
În continuare, supun votului dumneavoastră propunerea de respingere a proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.57/2000 pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.99/1999 privind atestarea agenţilor economici producători de bunuri materiale destinate comercializării şi acordarea permisului de operare. Cine este pentru respingere? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Cu 2 abţineri, proiectul de lege a fost respins. Vă mulţumesc. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Trecem la următorul punct al ordinii de zi care este discutarea cererii de ridicare a imunităţii domnului deputat Viorel Gheorghiu. Are cuvântul doamna Rodica Stănoiu, ministrul Justiţiei. Doamna ministru vă rog. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Doamna Rodica Mihaela Stănoiu: Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În conformitate cu prevederile art.69 alin.1 din Constituţia României, văzând şi prevederile art.182 alin.2 şi 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, am adresat cererea de ridicare a imunităţii parlamentare şi încuviinţarea trimiterii în judecată a domnului deputat Gheorghiu Viorel. Întrucât de la discutarea în Comisia juridică a acestei cereri au intervenit unele elemente noi în care domnul deputat Gheorghiu şi-a manifestat, cu anumite prilejuri, nemulţumirea faţă de modul în care Parchetul a instrumentat dosarul în general şi ultimele cereri ale domnului Gheorghiu cu privire la unele mijloace de probă, am solicitat Parchetului un supliment de explicaţii la toate aceste semne de întrebare care s-au ridicat pe parcurs. Vă spun toate acestea pentru că, în foarte scurte cuvinte, voi prezenta numai o sinteză a acestor materiale, dar cu elementele care sunt de natură să elucideze şi aceste ultime aspecte ridicate de domnul Gheorghiu. Deci, la 3.07.1997, Societatea S.G.Ostwest cu sediul în Frankfurt pe Main, Germania, al cărui asociat şi director este domnul deputat Gheorghiu Viorel a preluat prin contract de leasing autoturismul BMW-540 clasa I cu numărul de înmatriculare PCD-5555. Contractul era încheiat pe termen de 48 de luni, urmând să expire la 2.07.2001. Ratele de leasing au fost achitate din contul personal, iar autoturismul a fost folosit în exclusivitate de acesta. Autoturismul a fost asigurat cool CASCO la Societatea Alliance din Germania. Se impune precizarea că în cadrul contractelor tip leasing, vânzătorul, în speţă Grupul BMW din Germania, rămâne proprietarul autovehiculului, iar cumpărătorul are numai posesia şi folosinţa acestuia la expirarea unui atare contract având două opţiuni: să continue contractul de leasing, situaţie în care trebuie să plătească noi rate până la acoperirea integrală a valorii, să restituie autoturismul în starea în care se afla, caz în care, dacă s-a depăşit numărul de kilometri stabiliţi prin contract, să achite sumă suplimentară pentru fiecare kilometru parcurs în plus. În speţă, la 17.V.2001, Grupul BMW s-a adresat firmei condusă de Gheorghiu Viorel cu o ofertă de prelungire a contractului de leasing care, aşa cum am arătat, urma să expire la 2.VII.2001. Acestei oferte nu i s-a dat curs decât în luna noiembrie 2001, după desfăşurarea evenimentelor ce fac obiectul acestei cauze. Am ţinut să fac această precizare tocmai datorită unor obiecţii care s-au adus pe parcurs. În luna iunie 2001, deci, înainte de expirarea contractului de leasing, deputatul Gheorghiu a întrevăzut o posibilitate şi a înstrăinat autoturismul, aşa cum arată Parchetul, prin mijloace frauduloase, mai exact prin simularea furtului acestuia. În această situaţie nu ar mai fi trebuit să achite costul kilometrilor parcurşi suplimentar în raport cu cei stabiliţi prin contractul de leasing, deci 13.000 de mărci, şi în plus ar fi beneficiat de suma rezultată din vânzarea autoturismului. S-a folosit pentru punerea în aplicare a acestui plan de omul său de încredere, Păşălău Nicolae. Nu mai insist asupra situaţiei de fapt, vă este cunoscută, cum s-au petrecut lucrurile, ele sunt expuse pe larg în cererea de ridicare a imunităţii. Societatea Allianz a refuzat să plătească asigurarea după sesizarea furturilor. Trebuie precizat aici, tot în baza comisiei rogatorii primite din Germania, că, după întocmirea formalităţilor uzuale în cazul sesizării furtului, deputatul Gheorghiu Viorel a transmis telefonic datele necesare numitului Robert Erdman din Germania care, aşa cum reiese din comisia rogatorie, este cumnatul său şi în acelaşi timp procuristul firmei S.G.Ostwest, acesta sesizând despre furt autorităţile germane. Pe baza amplului probatoriu, administrat în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a concluzionat că sunt toate temeiurile necesare şi cerute de lege solicitând ministrului Justiţiei declanşarea procedurii prevăzute de lege pentru ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia. Consider că pentru o echitabilă şi bună înfăptuire a justiţiei este absolut necesar ca, în conformitate cu prevederile constituţionale, Camera Deputaţilor să permită autorizarea trimiterii în judecată a deputatului Viorel Gheorghiu pentru infracţiunile în legătură cu care a fost depusă această solicitare, urmând ca instanţa competentă şi numai instanţa competentă să se pronunţe asupra vinovăţiei acestuia, în condiţiile legii şi pe baza probelor administrate. Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Doamna ministru, vă mulţumim foarte mult. Are cuvântul domnul profesor Neagu, preşedintele Comisiei juridice. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Având în competenţă solicitarea cererii ministrului Justiţiei, în conformitate cu dispoziţiile art.182 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică a luat în dezbatere această cerere în data de 22 mai a.c. Ministrul Justiţiei, aşa cum aţi observat din expunerea domniei sale, doamna senator Rodica Stănoiu, a solicitat ridicarea imunităţii parlamentare în vederea încuviinţării pentru trimiterea în judecată. Subliniem acest lucru, pentru că acest aspect a fost dezbătut în Comisia juridică. În comisie, în data amintită, în 22 mai, au fost prezenţi 19 membri din cei 23. A fost invitat domnul deputat Viorel Gheorghiu şi s-a admis domniei sale să fie însoţit de un apărător, de domnul Toma Dragomir, decanul Baroului din Bucureşti. Comisia a luat în dezbatere aspectele menţionate cu multe detalii, aţi înţeles de la doamna ministru, şi a procedat la analiza cererii, respectând întocmai regulamentul, votându-se prin vot secret. Din cei prezenţi în acea comisie în data de 22 mai, deci 19 membri ai comsiei, 11 s-au pronunţat pentru ridicarea imunităţii şi 9 au votat împotrivă. Întrucât, potrivit regulamentului, se impunea pentru un aviz favorabil majoritatea membrilor comisiei, deci 12 din 23, comisia a constatat că numai 11 membri s-au pronunţat pentru ridicarea imunităţii şi, în consecinţă, a notat că trimite Camerei, astăzi, un aviz nefavorabil pentru ridicarea imunităţii, întrucât nu am avut 12 membri care să voteze pentru, aşa cum prevede regulamentul. În consecinţă, vă citesc partea finală a raportului, din 23 de deputaţi, fiind compusă comisia din 23 de deputaţi, 11 votând pentru şi 8 împotrivă, comisia nu poate aviza favorabil cererea ministrului Justiţiei de ridicare a imunităţii parlamentare şi încuviinţarea trimiterii în judecată a domnului deputat Gheorghiu Viorel, datorită neîntrunirii numărului minim necesar de voturi, întrucât, potrivit prevederilor art.182 alin.4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, hotărârea se adoptă prin votul majorităţii membrilor comisiei. În conformitate cu prevederile art.182 alin.8 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, prezentul raport se înaintează Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumesc. În conformitate cu prevederile Regulamentului, dau cuvântul doamnei Afrăsinei, din partea Grupului parlamentar al PSD. Se pregăteşte domnul Bolcaş. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimate colege şi stimaţi colegi, Grupul parlamentar social-democrat şi umanist a transmis Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, în ziua de 30.IX.2002, raportul grupului cu privire la cauza în dezbatere, cu următorul conţinut: "Prin adresa nr.183 a Biroului permanent, din 27 mai 2002, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a înaintat Grupului parlamentar PSD cererea prin care ministrul Justiţiei, în temeiul art.182 alin.3, solicită ridicarea imunităţii parlamentare şi trimiterea în judecată penală a domnului Viorel Gheorghiu. În conformitate cu prevederile art.182 alin.6 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Grupul parlamentar PSD a luat în dezbatere cererea în două şedinţe consecutive, în data de 9.IX.2002 şi 16.IX.2002. având în vedere raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, grupul parlamentar a decis cu votul majorităţii membrilor să recomande plenului Camerei Deputaţilor dezbaterea şi aprobarea cererii ministrului Justiţiei de ridicare a imunităţii parlamentare a domnului deputat Viorel Gheorghiu în vederea trimiterii în judecată. Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Bolcaş. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Vă vorbesc în numele Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Vreau să vă spun că toate discuţiile care au fost purtate şi la nivelul Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, precum şi toate ecourile care au răzbătut în presă în legătură cu această problemă, pornesc de la o falsă şi greşită accepţiune a noţiunii de imunitate. Trebuie să reabilităm această noţiune în primul rând pentru noi, parlamentarii. Trebuie să reabilităm această noţiune de imunitate, în al doilea rând pentru a nu permite speculaţii apocrife care au dus până şi la propuneri aberante de modificare a Constituţiei cu privire la aceste aspecte, pentru că imunitatea, doamnelor şi domnilor colegi, nu protejează omul, ci protejează mandatul. Acesta este rolul şi funcţia imunităţii de care trebuie să ţinem seamă şi de la care pornim. Imunitatea nu îl protejează pe domnul deputat Gheorghiu, colegul nostru, pentru activităţile pe care le întreprinde, imunitatea îi protejează mandatul pe care i l-au dat alegătorii săi şi, din acest punct de vedere, toate discuţiile ce s-au purtat în cadrul Comisiei juridice sunt total neavenite, pentru că urmăreau a se stabili vinovăţia. De când Parlamentul României este organ de urmărire penală sau de judecată? (Aplauze din stânga sălii.) Disculpările domnului deputat Gheorghiu, pertinente în faţa unui organ de urmărire penală, au căpătat şi coloratura directă a lipsei lor de obiect în faţa Parlamentului prin prezenţa unui apărător. Vă rog să constataţi că decizia pe care trebuia să o ia Comisia juridică era o decizie, în primul rând, politică şi nu una juridică pe fondul cauzei. Pe fondul cauzei trebuia să apreciem numai dacă sesizarea ministrului Justiţiei, mă refer la el ca organ, are elemente pe care să se sprijine. Există o problemă care poate să fie dedusă instanţelor de judecată şi, aşa cum s-a înfăţişat în faţa domniilor voastre, problema există. Va stabili Comisia juridică sau veţi stabili dumneavoastră că domnul deputat Gheorghiu este vinovat? Categoric nu. Ce trebuie să stabilim, şi aceasta este marea noastră răspundere acum, prin votul nostru, este dacă această cerere de trimitere în judecată a domnului deputat Gheorghiu nu ascunde în spatele său conotaţii politice, o represiune politică pe care probabil nici poziţia sa de familie şi nici poziţia sa de partid nu pot să-l scape. Asta avem de discutat. Este vreo malversaţiune politică în această situaţie? Trebuie să protejăm mandatul domnului Gheorghiu? Categoric nu. Noi trebuie să protejăm ceea ce au hotărât alegătorii, dreptul său de exprimare, dar nu trebuie să protejăm afacerile domnului Gheorghiu care, ca orice muritor, ca orice cetăţean din această ţară, conform Constituţiei, nu este mai presus de lege. Asta trebuie să înţelegem cu toţii. (Aplauze.) Noi nu suntem mai presus de lege, (Aplauze.) ci tocmai pentru că ne supunem ei avem această protecţie judiciară. În acest context, grupul nostru parlamentar va vota pentru ridicarea imunităţii, precizând două lucruri care efectiv ne dor. Această procedură de ridicare a imunităţii, de data aceasta, este folosită într-o cauză care se justifică, ea a mai fost folosită, din păcate, şi în cauze de conotaţii total politice. Domnilor colegi, Dacă noi nu înţelegem să ne protejăm mandatul nostru, dacă noi nu înţelegem să protejăm demnitatea noastră, independent dacă este vorba de un deputat sau de un senator, atunci nu prestigiul, dar instituţia parlamentarismului este în pericol. A doua precizare cu care vreau să închei, este bine că s-a dedus acest caz în viaţa parlamentară şi este bine şi solicit ministrului Justiţiei, care a dat dovadă de obiectivitate, să continue pe această linie, chiar dacă cei care pot să fie vizaţi fac parte, aşa cum rezulrtă din multe informaţii până la această oră, chiar din sânul partidului de guvernământ. Curăţenia, în fiecare partid, începe la el acasă, curăţenia în Parlament începe la noi acasă. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Mulţumesc. Are cuvântul doamna Ivănescu. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnule preşedinte, Doamnă ministru, Doamnelor şi domnilor colegi, Grupul parlamentar al Partidului Democrat va vota pentru ridicarea imunităţii, aceasta neînsemnând că noi condamnăm sau apreciem că acest coleg al nostru ar fi vinovat. Trebuie să dăm justiţiei ce este al justiţiei şi acolo se va hotărî care sunt circumstanţele şi care sunt eventualele învinuiri dacă se confirmă. Pe linia celor pe care le-am declarat de ani de zile, de restrângere a imunităţii parlamentare numai pentru atitudinile politice, noi, încă o dată, ne exprimăm dorinţa ca acest lucru să fie stipulat cât mai curând în Constituţie şi în regulamentele noastre, pentru ca în această aulă să nu mai aibă loc asemenea discuţii care ţin de împrejurări civile, să zicem, ale unora dintre colegii noştri şi noi aici să facem acel lucru pentru care oamenii ne-au trimis în Parlament, să vorbim despre treburile lor, despre necazurile lor, să atacăm, dacă suntem în Opoziţie, partidul de guvernământ pentru ceea ce face şi pentru ceea ce nu face şi nu să vorbim despre găinăriile mai mari sau mai mici, faptele reprobabile săvârşite de unii dintre noi. În concluzie, încă o dată, Grupul parlamentar al Partidului Democrat va vota pentru ridicarea imunităţii şi dacă cumva acest lucru, pentru că votul esste secret, dacă cumva acest lucru nu se va întâmpla, nu Partidul Democrat va fi răspunzător de acest lucru. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumim, doamna Ivănescu, are cuvântul domnul Crin Antonescu, se pregăteşte domnul Ervin Székely. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am considerat şi am susţinut mereu că imunitatea parlamentară nu poate fi o pavăză împotriva legii. Am considerat şi am susţinut mereu că imunitatea parlamentară nu poate veni în contradicţie cu egalitatea tuturor cetăţenilor români, inclusiv a noastră, a parlamentarilor, în faţa legii şi cu principiul precizat în Constituţie că nimeni nu este deasupra legii. Din aceste motive, de altfel, Partidul Naţional Liberal a prevăzut în pachetul de propuneri pentru revizuirea Constituţiei şi o mai clară precizare în acest sens a noţiunii, a conceptului de imunitate parlamentară, care, aşa cum au arătat şi alţi colegi, înseamnă, pur şi simplu, o imunitate redusă la câmpul politic, la libera exprimare şi la liberul exerciţiu al mandatului de parlamentar. Evident, suntem şi noi de acord că nu noi, membrii Camerei, suntem cei care prin acest vot sau prin discuţiile din comisia de specialitate stabilim vinovăţia sau nevinovăţia domnului deputat Gheorghiu, ci doar prin votul pe care şi noi, liberalii, îl vom da în favoarea acestei cereri de ridicare a imunităţii, încercăm să lăsăm în faţa Justiţiei pe domnul deputat Gheorghiu cu speranţa, evident, că Justiţia îşi va face datoria. Acestea fiind spuse, aş dori să mai precizez, în numele grupului parlamentar pe care-l reprezint, încă un lucru. Nu doresc să fac referire la toate conotaţiile politice interne ale partidului de guvernământ care s-ar putea ascunde în spatele acestei afaceri. Ceea ce însă pe noi ne-a deranjat încă o dată a fost faptul că primul-ministru, domnul Adrian Năstase, a dat, prin intermediul Grupului parlamentar al PSD, indicaţii Parlamentului României. Este o operaţiune de propagandă, încă una adăugată la acele nenumărate deja şi este încă un prilej cu care primul-ministru şi şeful partidului de guvernământ arată cum înţelege raportul între Executiv şi Legislativ. Ridicarea imunităţii parlamentare a domnului deputat Gheorghiu este o chestiune strict a Parlamentului, a Camerei din care domnia sa face parte şi nicidecum prilejul pentru ca, din nou, primul-ministru să dea în public indicaţii acestui for care este din punct de vedere politic şi din punct de vedere constituţional superior Guvernului. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Da, mulţumesc domnule Antonescu. domnul Székely. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnule preşedinte, Doamna ministru, Stimaţi colegi, Raţiunea pentru care legiuitorul a instituit această instituţie a imunităţii parlamentare este aceea de a proteja mandatul unui deputat sau senator împotriva unor acte de răzbunare politică sau de limitare a libertăţii de expresie a unui deputat sau a unui senator. În consecinţă, noi a trebuit să analizăm dacă în acest caz este vorba despre o tentativă a Puterii de a limita libertatea de expresie a domnului deputat Gheorghiu sau dacă este vorba despre un demers procedural şi cauza nu are nici o legătură cu activitatea politică a domnului deputat. Având în vedere actele din acest dosar, a rezultat foarte clar că nici nu poate să fie vorba despre o acţiune subiectivă a Puterii împotriva libertăţii de exprimare a unui deputat. În consecinţă, Grupul parlamentar al UDMR va vota favorabil cererii de ridicare a imunităţii parlamentare. Precizăm, totodată, şi subliniem acest lucru că în nici un caz noi nu ne pronunţăm asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei colegului nostru. Noi, pur şi simplu, nu dorim să împiedicăm justiţia ca să facă datoria şi ca să stabilească pe baza actelor din dosar acest lucru. Noi am adoptat doar o decizie politică şi anume că această cerere este pe deplin justificată şi, în consecinţă, repet încă o dată, Grupul parlamentar al UDMR va vota favorabil această cerere. Vă mulţumesc. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Vă mulţumesc, domnule Székely. Are cuvântul domnul deputat Viorel Gheorghiu. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnule preşedinte, Doamnă ministru, Stimaţi colegi, Apreciez, de fapt s-a spus şi în luările de cuvânt, suntem martorii unui act politic, nu ai unui act de conştiinţă. Din cauza asta, consider că nu este necesar să fac un expozeu asupra a ceea ce a prezentat doamna ministru sau asupra modului în care s-au desfăşurat actele premergătoare prezentării în justiţie. Doamna ministru, care astăzi a prezentat în faţa dumneavoastră cererea de ridicare a imunităţii mele, a primit de la Parchetul General un material din care rezultă că ar exista unele indicii privind săvârşirea de către mine a unor infracţiuni în complicitate cu alte persoane. Apreciez că domnia sa, în mod corect, s-a adresat Camerei Deputaţilor pentru a cere încuviinţarea pentru eventuala trimitere în judecată. Întrucât mă consider nevinovat, subscriu cererii făcută de doamna ministru şi vă rog, toţi colegii deputaţi să fie de acord cu ridicarea imunităţii parlamentare pentru a-mi da posibilitatea să-mi dovedesc, în continuare, nevinovăţia. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Mulţumim, domnule Gheorghiu. Dacă mai doreşte cineva? Dacă nu, o să trecem la vot, votul este, conform regulamentului, vot secret cu bile. Pentru ridicarea imunităţii bila albă, în urna albă, bila neagră în urna neagră, nu încrucişat cum vrea domnul Gheorghiof. Vă mulţumesc şi trecem la vot. Liberalii votează invers, dar asta este viaţa... |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Domnul ministru Cazan şi doamna ministru Daniela Bartoş, având în vedere că au probleme. - Abiţei Ludovic - Prezent Membrii Biroului permanent sunt invitaţi să vină la sala de şedinţe. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Stimaţi colegi, O să dau cuvântul domnului secretar Niţă pentru a citi procesul-verbal de numărare a voturilor. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Proces-verbal efectuat la rezultatul votului exprimat de către deputaţi asupra cererii ministrului justiţiei privind ridicarea imunităţii parlamentare şi încuviinţarea posibilităţii trimiterii în judecată a domnului deputat Viorel Gheorghiu. În temeiul prevederilor art.116 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ca urmare a verificării şi numărării voturilor exprimate de către deputaţi prin vot secret, cu bile, asupra cererii ministrului justiţiei privind ridicarea imunităţii parlamentare şi încuviinţarea posibilităţii trimiterii în judecată penală a domnului deputat Viorel Gheorghiu, membrii Biroului permanent au constatat următoarele: numărul total al deputaţilor - 344; numărul deputaţilor prezenţi - 267; număr voturi exprimate - 267; număr de voturi anulate - nici unul; număr total de voturi valabil exprimate - 267; voturi pentru aprobarea cererii - 179; voturi contra cererii - 88. În conformitate cu prevederile art.182 alin.ultim din Regulament, Camera Deputaţilor hotărăşte asupra cererii cu majoritatea deputaţilor ce reprezintă minim 173 voturi pentru. Având în vedere că din totalul de 344 de deputaţi, 179 au votat pentru aprobarea cererii, 88 au votat contra, Camera Deputaţilor constată că a fost întrunită majoritatea cerută de Regulament şi, ca urmare, cererea ministrului justiţiei a fost aprobată. Semnează membrii Biroului Permanent. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Da. Vă mulţumesc. Declar închise lucrările şedinţei noastre de astăzi. Şedinţa s-a încheiat la orele 11,16. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
![]() |



