Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor,Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchesc şi Tudor Mohora, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa.

Începem şedinţa de astăzi cu secvenţa intervenţiilor deputaţilor.

Îl invit la microfon pe domnul Pavel Târpescu. Va urma domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin declaraţia politică pe care o prezint doresc să vă reţin atenţia asupra unor rezultate obţinute de Guvernul Adrian Năstase în domeniul economic.

Spulberând scepticismul multora încă de la preluarea mandatului, în conformitate cu oferta electorală, actualul Executiv şi-a propus realizarea unei creşteri economice durabile, bazată pe o reală reformă economică, orientată spre modernizarea sistemului economic naţional şi construirea unei economii de piaţă funcţionale, concomitent cu îmbunătăţirea nivelului de trai.

Pentru realizarea obiectivelor asumate, Executivul şi-a propus evaluarea periodică a rezultatelor guvernării, prin analize pertinente în corelaţie cu realitatea în continuă schimbare, stabilind cele mai adecvate măsuri de ajustare a activităţii şi ancorare a acesteia în realitate.

Transparenţa actului de guvernare şi dezbaterea publică a măsurilor propuse şi a rezultatelor acestora au devenit constante ale Guvernului Adrian Năstase. Acest guvern a instituit pentru prima dată în societatea românească modalităţi inedite de lucru, cum ar fi: actualizarea anuală, în raport cu realităţile, a planului de acţiuni pentru implementarea programului de guvernare, cu menţionarea nerealizărilor şi reeşalonarea acestora, precum şi dezbaterea permanentă cu partenerii sociali a măsurilor de politică economică în foruri instituţionalizate, atunci când apar noi probleme cu impact negativ asupra activităţii economico-sociale.

Un astfel de mod de lucru reprezintă un act de guvernare simplu şi eficient, iar rezultatele economico-sociale obţinute de Guvernul Adrian Năstase demonstrează cu prisosinţă acest lucru.

Actualul Executiv a reuşit relansarea economică în ritmuri care au plasat România pe unul dintre primele locuri între ţările central şi est-europene, concomitent cu punerea în practică a unui program viabil de reformă, care dă certitudine în continuare procesului de creştere economică.

Rezultatele obţinute sunt cu atât mai importante cu cât creşterea economică din ultimii ani s-a realizat într-un context internaţional de încetinire a creşterii economice a ţărilor dezvoltate.

În anul 2002, produsul intern brut a crescut cu 4,9%, comparativ cu 4,5%, cât s-a prevăzut în programul guvernamental.

Actualul Executiv a reuşit ca, în perioada 2001-2002, creşterea produsului intern brut să fie de circa 11%, faţă de anul 2000, susţinută de sporirea cu 16% a valorii adăugate în industrie, cu 21% în agricultură şi aproape 13% în activitatea de construcţii.

Datorită reformelor structurale promovate de Guvernul Adrian Năstase, economia românească are în prezent capacitatea de a răspunde rapid la cerinţele pieţei, valorificând în timp real oportunităţile mediului economic internaţional.

În anul 2002, exporturile s-au situat la cel mai înalt nivel după 1990 - circa 14 miliarde de dolari, mai mare cu 34%, comparativ cu exportul din anul 2000.

Datorită performanţelor economice obţinute de Guvernul Adrian Năstase, România este, în prezent, un partener credibil în procesele ample ale construcţiei unei Europe unite şi ale consolidării noii solidarităţi euro-altlantice, continuând să facă progrese către o economie de piaţă funcţională.

În perioada 2001-2002, cele mai importante agenţii internaţionale de rating au îmbunătăţit de trei ori cotaţia României, atingându-se situaţia anului 1996, sub aspectul aprecierilor legate de condiţiile de investire în România.

Guvernul Adrian Năstase este hotărât să aplice cu aceeaşi fermitate programul de guvernare astfel încât, la momentul bilanţului final, în anul 2004, să vorbească faptele, în locul promisiunilor fără acoperire promovate încă de pe acum de către adversarii noştri politici.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Adrian Moisoiu. Va urma domnul Adrian Ionel.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Permiteţi-mi să pun o întrebare: "Miniştri sau specialişti pentru erbicidat şi plivit gazonul?"

Legea nr.69/2000 reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de educaţie fizică şi sport în România. În temeiul art.17 alin.1, Ministerul Tineretului şi Sportului este organul administraţiei publice centrale de specialitate care coordonează activitatea din domeniul educaţiei fizice şi sportului, care are, printre atribuţiile sale principale, conform art.18 alin.1 lit.a), elaborarea şi susţinerea strategiei generale a organizării şi dezvoltării activităţii sportive şi reprezintă interesele statului în raport cu federaţiile de specialitate.

El este acela care avizează înfiinţarea federaţiilor sportive naţionale, potrivit art.36 alin.1, şi care supraveghează şi controlează activitatea desfăşurată de acestea, potrivit art.49 alin.1. Ca atare, ministrul, adică managerul căruia îi este încredinţată conducerea unui minister, are răspunderea a tot ce mişcă în domeniul respectiv. El este cel care se află în vârful unei piramide a unui anumit domeniu, iar dacă domeniul se numeşte sport, răspunderea modului în care se gestionează sportul cade în seama ministrului tineretului şi sportului.

Dureros este atunci când ministrul respectiv nu realizează daunele pe care le aduce Ţării atunci când nu se ating obiectivele propuse; nu are vedere de ansamblu! Un exemplu în această privinţă, prin implicaţiile pe care le are, ar putea fi pierderea calificării la Campionatul de fotbal al Europei, după înfrângerea ruşinoasă pe teren propriu, deja mediatizată, în faţa Danemarcei. Chiar dacă prin jocul rezultatelor, cu ajutorul neprecupeţit al proniei cereşti, calificarea s-ar putea totuşi obţine, problema însă rămâne.

Prin necalificare la Campionatul Europei, atât industria fotbalului, cât şi o serie de industrii şi sectoare economice conexe, ca: televiziunea, presa, publicitatea, băuturile, turismul etc., ar putea pierde în jur de 50 de milioane dolari. Mai explicit: prin creşterea tirajului pentru publicitate în presa scrisă: cca. 1 milion de dolari; prin publicitate la televiziune: cca. 1 milion de dolari; prin alte diverse companii şi firme de publicitate: cca. 3-4 milioane de dolari; prin creşterea consumului de bere şi sucuri cu peste 10% în perioada de vară: cca. 10 milioane de dolari; prin scăderea veniturilor barurilor şi restaurantelor unde se urmăresc meciurile : cca. 2 milioane de dolari; prin pierderi ale agenţiilor de turism, ca urmare a scăderii interesului pentru competiţie: cca. 8-10 milioane de dolari; Federaţia Română de Fotbal - pentru neparticiparea în faza finală: cca. 4,5 milioane de dolari; diverse sponsorizări, fonduri suplimentare care ar fi intrat în bugetele cluburilor, scăderea interesului spectatorilor etc.: cca. 3-4 milioane de dolari; înjumătăţirea preţului jucătorilor români transferaţi în străinătate, ca urmare a ratării calificării, adică în loc de 2-2,5 milioane de dolari/jucător, la doar circa 1 milion de dolari/jucător.

Trăgând linie şi adunând toate aceste componente amintite mai sus se ajunge la suma de cca. 50 de milioane de dolari.

Acesta este aspectul pe care domnul ministru Georgiu Gingăraş nu l-a înţeles!

Este necesar să adaug modul în care nu s-a pregătit terenul de joc, adică modul în care s-au făcut cadou 20000 de dolari unei firme fără experienţă în domeniu, dar care are legături strânse cu PSD, deci de implicare a politicului.

Domnul prim-ministru Adrian Năstase trebuie să fie conştient că în fruntea oricărui minister trebuie să aibă manageri care să înţeleagă şi să aplice toate principiile unui management eficient. Şi, cum domnul Georgiu Gingăraş nu prea le are cu manageriatul, întreb:

Domnule prim-ministru, câţi miniştri asemenea domnului Georgiu Gingăraş aveţi în echipa guvernamentală şi cât mai aveţi de gând să-i ţineţi? Nu credeţi că demult trebuia să-i trimiteţi la locurile de muncă de unde i-aţi racolat şi să lase scaunul unor oameni capabili care să înţeleagă problemele complexe ale activităţilor din cadrul unui minister?

Pentru erbicidarea gazonului şi plivirea trifoiului de pe stadioanele Ţării avem specialişti de valoare, care nu trebuie să fie remuneraţi cu salarii de miniştri!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Adrian Ionel. Va urma domnul Costache Mircea.

Domnul Adrian Ionel:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Locul României în viitoarea Europă deja îl întrevedem. El se află într-un raport de deplină continuitate cu rolul pe care ţara noastră l-a jucat vreme de mai multe secole în istoria ei europeană.

Ţările Române au fost prin excelenţă bastionul estic al creştinătăţii, au fost zidurile care nu odată au apărat Europa de năvălitorii veniţi dinspre Răsărit.

Am fost mai mult decât nişte simpli străjeri de frontieră. Am fost protectorii de nădejde ai unei civilizaţii cu tot ce reprezintă ea, cu toate valorile ei.

Am făcut multe sacrificii în numele acestor valori pe care le împărtăşim ca români, ca popor creştin şi ca popor european. Cu alte cuvinte, există o vocaţie istorică a stabilităţii regionale pe care ţara noastră trebuie să şi-o asume şi să o continue.

Misiunea noastră va fi aceea de a genera stabilitate, de a răspândi valorile în care credem dincolo de hotarele ţării, spre est şi spre Balcani.

România va fi un vector de iradiere a valorilor democratice vest-europene către aceste regiuni.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Vă mulţumesc şi pentru operativitate.

Dau cuvântul domnului Costache Mircea. Va urma domnul Victor Bercăroiu.

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În ultima vreme sunt atât de tare luat în atenţie că primesc de mai multe ori pe zi, chiar de la primele ore ale dimineţii, hârtii pe care să le completez şi prin care să îmi arăt disponibilitatea în legătură cu lupta împotriva corupţiei şi să îmi spovedesc averile, incompatibilităţile, interesele şi alte isteţe născociri ale celor care vor să prostească o lume întreagă.

Intervenţia mea de astăzi este intitulată: Hoţia, ca blazon al stirpei nobiliare.

După cum se vede treaba, se prea poate ca majoritatea celor ce revendică astăzi proprietăţi imobiliare şi alte bunuri rostuite de părinţi ori de bunici în alte vremuri să revendice de fapt bunuri furate ori adunate prin furt ori făcute pe spinarea oprimaţilor de atunci.

Aşa cum fac unii aşa-zişi baroni averi de vreo 14 ani încoace, prin devalizarea de bănci şi a fondurilor de investiţii, prin exportul de buşteni şi de fier vechi, prin jefuirea banului public, tot aşa le vor fi făcut probabil şi ciocoii altor vremuri.

Dacă aceasta ne-o fi tradiţia în constituirea proprietăţii private - hoţia, furtul, neomenia, exploatarea nefericirii şi a suferinţelor altora, dar mai ales a cinstei şi a trudei altora, jaful de azi şi modul cum apar conacele, vilele, limuzinele, reprezintă un trist şi dramatic fenomen de continuitate. Doar aşa s-ar explica maimuţăreala celor ce joacă azi comedia luptei anticorupţie, printr-o lege cretină care scoate ochii mulţumii cu unii parlamentari incompatibili doar pentru faptul că au zece stupi sau o revistă. O mai mare bătaie de joc la adresa românilor sărăciţi şi dezumanizaţi prin mizerie şi lipsă de sens existenţial nici că se putea!

Aceasta era corupţia care a prăduit ţara, care a demolat sistemul bancar, care a spulberat flota, care a nenorocit industria, agricultura, comunicaţiile, cercetarea, armata, pădurea, zootehnia şi întreg patrimoniul public?!

Din cauza proprietarilor de reviste şi de edituri, care mai aduc în faţa cetăţeanului o pagină de cultură naţională, a sărăcit ţara şi au ajuns românii pe drumuri, străini în propria ţară şi muritori de foame la ei acasă?!

Stimaţi înalţi demnitari ai instituţiilor internaţionale care ne-aţi bătut mereu obrazul în discursurile dumneavoastră anticorupţie, fiţi mulţumiţi: Puterea de la Bucureşti v-a respectat profund şi a luat măsura stăvilirii fenomenului degradant al hoţiei de stat.

Domnilor Verheugen, Cox, Schieder, Robertson, Guest şi ceilalţi, fiţi mulţumiţi: lupta hoţilor cu oamenii cinstiţi continuă. Demersurile dumneavoastră au fost încununate de succes. Deputatul Mircea Costache şi colegii lui completează în fiecare zi declaraţii de avere, de interese, de incompatibilitate, în timp ce mafioţii îşi râd în barbă şi îi tăvălesc în presa cu bani de furat.

Lupta hoţilor cu corupţia se află în plin avânt. Patrimoniul de vile, de conace, conturile dinăuntru şi din afară cresc, limuzinele sclipesc în mâinele adolescenţilor. Ciocoiul nou, lacom, apatrid şi genial de perfid râde de o lume întreagă.

Trăiască lupta hoţilor împotriva oamenilor cinstiţi şi patrioţi din patria noastră! Distinşi şi inteligenţi guvernanţi, aţi făcut-o şi pe asta! Pregătiţi-vă tinerii să aibă documentele gata pregătite din timp să-şi redobândească averile făcute de voi acum, în vremurile care vor veni!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Victor Bercăroiu. Va urma domnul Marton Arpad.

Domnul Victor Bercăroiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi se va intitula "Semnificaţia Zilei de 9 mai la români".

Destinul a făcut ca poporul nostru să aniverseze la 9 mai două evenimente importante pentru existenţa sa, produse în ani diferinţi, dar ambele fiind legate de acţiuni militare de o importanţă deosebită pe plan mondial şi la care România a participat la începutul sau la sfârşitul acestora.

9 mai 1877 este ziua în care România şi-a proclamat Independenţa Naţională, ideal ce devenise o necesitate imperioasă pentru poporul român, impusă de mersul înainte al societăţii româneşti. Acest eveniment a avut loc în urma votării de către Adunarea Deputaţilor a unei moţiuni prin care se lua act că "Ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială".

Proclamaţia Independenţei a trebuit consimţită, întărită şi apărată pe câmpul de luptă. În anii 1877 şi 1878 a fost dus războiul de independenţă împotriva Turciei, în care armata României, alături de armata rusă, a învins Turcia, participând totodată şi la eliberarea popoarelor din Balcani. Ea s-a acoperit de glorie în bătăliile purtate la sud de Dunăre, pe teritoriul Bulgariei - la Vidin, Griviţa, Rahova, Plevna şi Smârdan.

Pictorul nostru naţional Nicolae Grigorescu a imortalizat numeroase scene de luptă ale ostaşilor români participanţi la război, printre aceste lucrări putându-se aminti: "Dorobanţul", "Alarma", "Bivuac" şi "Atacul de la Smârdan".

Peste ani, la 9 mai 1945, poporul român, alături de popoarele Naţiunilor Unite, sărbătoreşte victoria asupra Germaniei hitleriste.

Lungul şi costisitorul război împotriva fascismului a însemnat o perioadă de grea încercare, când acţiunile imperialismului hitlerist ameninţau libertatea şi independenţa multor naţii. Împotriva acestuia s-a crea o puternică alianţă între statele supuse tăvălugului german.

În războiul încheiat la 9 mai 1945, locul şi rolul forţelor armatelor româneşti nu puteau fi decât cele rezultate din intensa concentrare de forţe care s-a produs în cadrul şi din cauza acestui război.

Încordatele eforturi militare depuse în condiţii dramatice de poporul român au dus la rezultate eficiente obţinute în înfruntarea maşinii de război naziste, alături de cele ale altor state din coaliţia antihitleristă. România a reuşit, astfel, să îşi legitimeze dezideratul de libertate şi independenţă.

La 9 mai 1950, ministrul de externe al Franţei, Robert Schuman, marca un moment istoric, prezentând ideea creării unei comunităţi de interese paşnice. Se ofereau astfel premisele cooperării între Germania şi Franţa, declarându-se totodată un proces nou în relaţiile internaţionale de exercitare comună a suveranităţii.

Principiile afirmate în Declaraţie sunt enunţate sub impulsul covârşitor ca importanţă şi garanţie a succesului Uniunii Europene, conţinut în chiar prima frază a proclamaţiei: "Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţau".

Ideea la care a aderat şi Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg a stat la baza celei dintâi dintre comunităţile europene, cunoscute în 1993 sub numele de Uniunea Europeană. Succesul acestui proiect rezidă nu numai în armonizarea aspiraţiilor tuturor statelor membre, ci şi în afirmarea valorilor comune de pace, progres şi solidaritate.

În prezent, obiectivul major al Uniunii este să construiască o Europă care să respecte libertatea şi demnitatea tuturor popoarelor care o alcătuiesc.

Ca o continuare firească, aspiraţia României de a se integra în Uniunea Europeană, o prioritate absolută a politicii româneşti, este expresia identităţii de idealuri, valori şi principii, a vocaţiei sale de ţară democrată profund ancorată în tradiţii, cultură şi civilizaţie, în spaţiul unic european.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Marton Arpad. Va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnul ministru Octav Cozmâncă a declarat că acordările de derogare de la prevederile Legii privind incompatibilităţile parlamentarilor vor fi foarte puţine. Sper să fie aşa. Totuşi, îmi pun întrebarea: ce se va întâmpla la nivelul judeţelor, unde legea va fi interpretată şi aplicată de prefecţi, cu ajutorul secretarilor generali ai prefecturilor?

Mai concret: ce se va întâmpla în judeţul Covasna, unde tandemul prefect - secretar aplică cel puţin interesant legile? Am putut să constatăm asta la modul cum se aplică, de fapt - se îngreunează aplicarea legilor de retrocedare, modul cum sunt interpretate prevederile referitoare la dreptul de folosire a limbii minorităţilor naţionale sau la asociere între consiliile diferitelor localităţi, din Legea administraţiei publice locale, sau chiar la soluţionarea situaţiilor de incompatibilitate prevăzute de legile care există deja.

În judeţul nostru există o intransigenţă ieşită din comun pentru majoritatea populaţiei, căutându-se şi găsindu-se incompatibilităţi şi acolo unde ele nu există şi uitând de cele existente atunci când ele vizează persoane care aparţin cercurilor de interese pe care le reprezintă sau de care sunt apropiaţi reprezentanţii Guvernului din judeţ.

Îmi pun întrebarea dacă şi în cazul acestei legi vom putea asista la o astfel de dublă măsură sau dacă ea se va aplica întocmai şi pentru toţi şi, dacă nu, vor fi demişi, în sfârşit, cei doi sau vor continua să fericească judeţul nostru?

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul Gheorghe Firczak.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Bătrâneţe, haine grele..."

Azilurile de bătrâni sunt, după cum ştim cu toţii, supraaglomerate şi prost întreţinute, numărul lor fiind prea mic în raport cu cerinţele manifestate, iar în cele care există, nu întotdeauna ordinea, curăţenia şi cinstea angajaţilor sunt elemente primordiale.

A obţine un loc în aceste cămine este o performanţă care, dacă este realizată, poate fi considerată demnă de Cartea Recordurilor.

Ştim sau am aflat cu toţii din diverse surse că, pentru a locui într-un cămin de bătrâni, sunt necesare pile şi sume importante de bani. În multe situaţii, bătrânii şi întreţinătorii lor pândesc pur şi simplu dispariţia fizică a unuia dintre locatarii azilurilor pentru a putea obţine un loc. Dacă la toate acestea adăugăm şi faptul că sunt bătrâni neputincioşi rămaşi singuri pe lume sau uitaţi pur şi simplu de rude şi a căror existenţă a devenit, în lipsa unui sprijin, un adevărat calvar, avem radiografia vieţii de pensionar sau bătrân cu care se confruntă o parte din concetăţenii noştri aflaţi la vârsta a treia.

Sunt şi situaţii limită - când semeni de-aşi noştri pe care un destin tragic sau o întâmplare nefericită îi aduce la limita supravieţuirii, singura lor şansă fiind azilele sau căminele de bătrâni. Poate de aceea sunt de acord cu acest aspect, singurul de altfel care este punctat cu realitatea, al reformei sanitare din România, şi anume că acele spitale şi policlinici care urmează să fie desfiinţate să se transforme şi să devină unităţi de asistenţă medico-socială.

În conformitate cu măsurile stabilite, aceste unităţi se vor constitui ca instituţii publice specializate, cu personalitate juridică, care se vor afla în subordinea administraţiei publice locale, unităţi care vor acorda servicii de îngrijire, servicii medicale şi servicii sociale pentru persoanele aflate în dificultate.

Cei care vor beneficia de prestaţiile unităţilor nou înfiinţate provin din rândul persoanelor cu nevoi speciale şi care necesită supraveghere, asistare, îngrijire şi tratament, alături de servicii de inserţie şi reinserţie socială.

A venit timpul şi rândul ca să facem ceva şi pentru aceste persoane. Nu se mai poate trăi cu fraze pompoase şi cuvinte goale, care să nu le asigure nici măcar minimul în supravieţuire.

Este vremea să încercăm să le oferim şi lor, măcar pentru ultima parte a vieţii, liniştea şi căldura unui cămin pe care, poate, nu le-au avut niciodată sau le-au pierdut datorită vitregiilor sorţii.

Nu trebuie să-i marginalizăm, considerându-i paria societăţii, nu trebuie să-i abandonăm sau să-i uităm prin spitale, nu trebuie să-i judecăm pentru viaţa dusă sau drumul ales. Trebuie doar să le acordăm puţină grijă şi atenţie şi să sperăm că şi noi, la rândul nostru, când vom ajunge la anii lor, vom fi răsplătiţi prin aceeaşi bunătate şi căldură sufletească.

Bătrâneţea, doamnelor şi domnilor, ne ajunge odată şi odată pe toţi, indiferent dacă vrem sau nu...

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Firczak. Va urma domnul Florin Iordache.

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică se intitulează "Zilele culturii rutene".

În perioada 9-11 mai 2003, s-au desfăşurat la Suceava "Zilele culturii rutene".

Am ales această dată şi această perioadă pentru că, la 10 mai 1848, Consiliul Naţional Rutean şi-a declarat la Moncacevo independenţa faţă de Imperiul Habsburgic, declanşând astfel lupta de afirmare naţională a rutenilor.

Astăzi, continuăm idealul Revoluţiei de la 1848 prin manifestări spirituale care să permită revitalizarea tradiţiilor, culturii şi limbii rutene.

La manifestările de la Suceava au participat ruteni din Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria şi Ucraina, în frunte cu distinsul preşedinte al Uniunii Mondiale a Rutenilor Alexander Zuzuleac, pictor şi ziarist.

A fost prezentat un program cultural-artistic cu aportul rutenilor din Slovacia, Ungaria şi România. De asemenea, a fost lansat primul volum al romanului "Apocalipsa rusină" de Francisc Oscar Gall, o excelentă frescă literară a istoriei noastre, începând cu Evul Mediu.

În final, oaspeţii de peste hotare şi din ţară au vizitat o comunitate locală ruteană, poposind la familia Bejenaru Dumitru şi Emilia din Dărmăneşti, judeţul Suceava.

Acţiunea noastră nu putea reuşi fără sprijinul consistent al Ministerului Informaţiilor Publice, Departamentului pentru relaţii interetnice şi, nu în ultimul rând, al Consiliului judeţean Suceava.

Noi vom continua să reafirmăm identitatea ruteană prin cât mai multe acţiuni şi publicaţii, aducând pe această cale mulţumirile noastre Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului României pentru atenţia acordată minorităţilor, factor esenţial în efortul de afirmare a identităţii noastre etnice.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Florin Iordache. Va urma domnul Mircea Ifrim.

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea de astăzi din faţa dumneavoastră a fost determinată de evenimentele care au avut loc în ţară la data de 9 mai.

Aşa cum ştim cu toţii, la data de 9 mai, sărbătorim trei evenimente importante: independenţa de stat a României, victoria Naţiunilor Unite din 1945 împotriva fascismului german şi Ziua Europei.

Ziua Europei este ziua în care, cu 53 de ani în urmă, se lansau ideile care se realizează astăzi sub ochii noştri, iar România a sărbătorit pentru a noua oară consecutiv această dată.

Integrarea europeană, cu toate greutăţile inerente unui asemenea proces complex, reprezintă o alternativă fără de care nu se mai poate concepe un viitor viabil.

Parcursul de până acum al României pe calea integrării europene ne încurajează că vom avea capacitatea de a gestiona schimbările necesare, iar progresele înregistrate de România sunt apreciate de reprezentanţii Uniunii Europene, care sunt de acord că, în ultimul an, România a produs fapte şi rezultate concrete.

Şi locuitorii Oltului au sărbătorit Ziua Europei atât în municipiul reşedinţă de judeţ, Slatina, dar şi, în premieră, la Caracal, unde, cu o serie de manifestări cultural-artistice şi sportive, fiecare cetăţean şi-a asumat faptul că poate contribui la integrarea României în Uniunea Europeană şi recâştigarea locului pe care îl merităm în rândul naţiunilor europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Mircea Ifrim. Va urma doamna Mihaela Muraru Mândrea.

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea de astăzi se referă la o situaţie deosebit de gravă, respectiv aprovizionarea cu medicamente a populaţiei.

Deşi, conform Legii asigurărilor sociale de sănătate, populaţia beneficiază de medicamente compensate şi gratuite, acest fapt a rămas un deziderat, întrucât doar 43% din consumul de medicamente compensate este acoperit financiar de către fondul asigurărilor sociale de sănătate, 57% fiind plătit integral de pacienţi, ceea ce rezultă dintr-un sondaj realizat de Centrul de Politici de Sănătate.

Accesul la medicamente este îngrădit de preţurile excesiv de mari, în comparaţie cu ţările Uniunii Europene.

În farmaciile din România, un medicament este cu 21% mai scump decât în Franţa, cu 42% mai scump decât în Suedia, cu 62% mai scump decât în Anglia. Acest lucru se datorează în principal taxei pe valoarea adăugată, care este de 19% în România, egală pentru medicamente şi pentru produsele de uz comun, ceea ce nu se întâmplă în ţările Uniunii Europene, unde t.v.a.-ul la medicamente este zero, cum este în Austria, Anglia, Suedia, sau de maximum 3-5% în Franţa şi Italia.

Alte marje de adaos sunt: pentru importatori - 17%, pentru devalorizare - 9%; menţionăm că acestea nu există în Uniunea Europeană; de distribuţie - între 3 şi 7%. Rezultă, per total, marjă în valoare de 30% faţă de preţul de fabrică al medicamentului, în afară de t.v.a.

În România, pentru medicamentele care provin din afara Uniunii Europene se percep în plus taxe vamale de 10,5%, ceea ce nu se întâmplă în Europa, astfel încât 49% din preţul medicamentului este, de fapt, alcătuit din taxe şi adaosuri arbitrare care pot fi comentate legat de individualizarea fiecărui medicament.

Aş sublinia, de asemenea, faptul că, în ultima perioadă, prin lista de medicamente compensate care încă nu este definitivată, s-a redus această compensare şi boli grave precum sunt epilepsia, Parkinson-ul sau Alzheimer-ul nu mai beneficiază de medicamente corespunzătoare acestora.

Aş mai dori să subliniez faptul că un alt element negativ care s-a repercutat asupra aprovizionării cu medicamente poate fi considerat interesul de grup, ceea ce este cel mai bine reflectat de faptul că, în ultimii ani, licitaţiile pentru medicamentele din programele naţionale de sănătate sunt câştigate, în mod constant, de aceleaşi firme. Exemplificăm aici licitaţiile pentru achiziţionare de medicamente anti-SIDA, precum şi faptul că firmele declarate câştigătoare practică preţuri mai mari cu 50% decât în Statele Unite, deşi în anul 2001 firma "Merck Sharp", conform unui protocol încheiat cu Ministerul Sănătăţii, a efectuat o reducere de 83% a preţului la medicamente anti-SIDA, iar în ianuarie 2002 Firma "Glakso" anunţa o reducere de 30 până la 87% la produsele destinate tratamentului SIDA. Referitor la această grupă de medicamente, ar trebui analizate de către profesionişti schemele terapeutice în comparaţie cu ghidurile internaţionale, deoarece, în România, medicamentele folosite direct în prima linie terapeutică sunt de 10 ori mai scumpe decât în statele occidentale. Faptul a atras atenţia şi forurilor internaţionale şi doresc să exprim mulţumiri ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, care a ridicat şi a arătat această problemă.

Problema medicamentelor este deosebit de gravă şi îmi permit să atrag atenţia Guvernului că această problemă pune în pericol însăşi existenţa noastră şi distruge, pe zi ce trece, posibilitatea unei asistenţe medicale corespunzătoare.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul doamnei deputat Mihaela Muraru-Mândrea. Va urma domnul Nicolae Enescu.

Doamna Mihaela Muraru-Mândrea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi este cu privire la amplasarea Catedralei Mântuirii Neamului.

"Iniţiativa construirii unei Catedrale a Mântuirii Neamului este de o mare importanţă, astfel încât găsirea locului cel mai potrivit pentru construirea acesteia constituie un pelerinaj de căutare" declară IPS Teofan.

Sunt întru totul de acord cu această declaraţie şi de aceea nu pot să nu-mi exprim uimirea faţă de hotărârea prin care acest sfânt lăcaş trebuie înghesuit pe 52.700 mp, pe vârful unui deal teşit şi strâmt, înconjurat de locuinţe vechi, insalubre, pe care oricum nu ne permitem să le demolăm în acest moment al istoriei sărăciei noastre.

Catedrala Mântuirii Neamului, la care visăm de mai bine de un secol şi care, ca orice monument, trebuie să fie un simbol al esenţei spiritului religios creştin românesc, a fost gândită deja într-un proiect realizat ca un ansamblu ce "a fost conceput unitar, într-o succesiune simbolică de natură să pună în operă conjugat atât semnificaţia propusă de cele două hramuri, respectiv simbolistica tradiţională a unui locaş de cult ortodox, poziţia obiectului în cadrul oraşului şi a vecinătăţilor imediate, dar şi în societatea românească în ansamblul ei".

Catedrala Mântuirii Neamului are nevoie de un spaţiu întins, orizontal, pentru că ea va deveni un spaţiu de pelerinaj pentru zeci de mii de oameni, o Mecca a creştinătăţii, şi nu o Golgotă sau un munte Sisific cum va fi pentru bătrânii sau defavorizaţii sorţii care vor avea de urcat 96 până la 120 de trepte. Avem nevoie de şes pentru mulţimea de credincioşi, nu de o Meteoră pentru alpiniştii spiritului care probabil îşi doresc un monument arhitectural impunător şi prin autoritatea reliefului.

Catedrala Mântuirii Neamului ar putea fi foarte bine amplasată cap de perspectivă al magistralei Nord - Sud cu axul longitudinal perpendicular pe aceasta (în cruce), ţinând cont că altarul se amplasează la est (spre Cartierul Tineretului). Acest amplasament, situat în Parcul Tineretului, ar permite un acces uşor persoanelor de vârsta a treia, bolnavilor, handicapaţilor, copiilor mici sau a mamelor cu copii în braţe, categorii care vin şi acum într-un număr mare în acest parc, şi care vin şi la biserică frecvent. Privind într-un viitor ecumenic în care schisma creştină va înceta, ne putem imagina o ceremonie fastuoasă a tuturor creştinilor. La o participare a 200.000 de credincioşi veniţi în pelerinaj din toată Ţara, ţinând cont că o persoană în palton (în cazul ceremoniilor de iarnă) ocupă jumătate de metru pătrat avem nevoie de 100.000 mp, adică 10 ha teren fără construcţie. Unde vor fi parcările, de ce spaţiu va fi nevoie pentru utilităţile specifice?

Catedrala Mântuirii Neamului aşteptată de poporul român de atâtea generaţii nu trebuie dimensionată la realitatea zilei de azi. Ea va servi unui viitor aşezat şi din acest motiv are nevoie de spaţiu şi mai ales de înţelegerea celor care hotărăsc acum.

Amplasarea Catedralei în Parcul Carol este o eroare!

Dacă marile oraşe ale lumii sunt celebre şi vizitate continuu de turişti, este şi pentru faptul că generaţii şi-au păstrat evenimentele în arta şi arhitectura specifică timpurilor pe care le-au trăit, acumulând şi nu demolând.

Parcul Carol are istoria lui care trebuie respectată, Monumentul Eroilor Comunişti este un Mausoleu care poate căpăta altă întrebuinţare. Valoarea arhitecturală ţine de timpul în care a fost conceput. Vegetaţia este matură, iar atmosfera parcului ţine de istorie. Cine ne dă dreptul să o distrugem? Cu ce impuls talibanic trebuie să fim de acord? Trama stradală din zonă este complet nepotrivită şi nu ar suporta cu succes un amplasament de o asemenea anvergură. Iar de spaţiile pentru parcare ce să mai vorbim.

Doresc să vă reamintesc, dragi colegi deputaţi, că, în toamna lui 2002, noi am alocat, pentru început, o sumă de două miliarde de lei, pentru susţinerea unui proiect privind înfiinţarea unui Memorial al celor patru dictaturi prin care a trecut România, amplasat în Parcul Carol. Proiectul a fost studiat de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.

Trebuie să considerăm că decizia privind amplasarea Catedralei Mântuirii Neamului nu este luată. Ar mai fi şi varianta, care de altfel ar veni ca o reparaţie, a amplasării Catedralei pe locul Mănăstirii Văcăreştilor, loc sacru de altfel pentru oraşul Bucureşti.

Consider ca un gest obligatoriu, de referinţă pentru proaspăta noastră democraţie, consultarea largă a populaţiei şi specialiştilor, punctul de vedere al Comisiei monumentelor istorice a Ministerului Culturii, dezbateri ale comisiilor de cultură şi de drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din cele două Camere ale Parlamentului cu reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor şi ai Bisericii Ortodoxe Române privind amplasarea Catedralei Mântuirii Neamului.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Mulţumesc şi pentru tema abordată, cu care personal sunt întru totul de acord.

Dau cuvântul domnului deputat Nicolae Enescu. Va urma domnul deputat Dorin Popescu.

Domnul Nicolae Enescu:

Doamne3lor şi domnilor parlamentari,

Declaraţia politică de astăzi se doreşte a fi un protest energic privind modul în care Partidul România Mare este desconsiderat în acţiunile întreprinse pe plan local de către reprezentanţii Guvernului.

Cu ocazia unor festivităţi deosebit de importante pentru neamul nostru, aceştia nu iau în considerare faptul că partidul nostru reprezintă un sfert din electoratul român, că tot mai mulţi oameni ni se alătură, ceea ce face ca forţa noastră să crească.

În ciuda obstacolelor şi a denigrărilor venite atât din partea puterii cât şi a "opoziţiei democrate", concret, protestez asupra modului în care, în Sibiu, în ziua de 9 mai, Ziua Eroilor Neamului, s-a stabilit ordinea prezentării şi a depunerilor coroanelor de flori. La festivitatea închinată acestui eveniment, soldată cu nerespectarea algoritmului politic decis prin votul electoral, consider că era normal ca delegaţia noastră să depună ofranda adusă eroilor neamului după cea a PSD-ului, şi nicidecum după partidele din opoziţie, formaţiuni ale minorităţilor naţionale etc., cărora le corespund, în sondajele de opinie, procente inferioare celor de care se bucură partidul nostru.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă asigur că nu este vorba de un orgoliu, ci de respectarea celor care ne-au votat, cred în noi şi care ne susţin, punându-şi speranţele în politica dreaptă şi plină de bună-credinţă a Partidului România Mare.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Dorin Popescu. Va urma domnul Cristian Sandache.

Domnul Dorin Popescu:

Domnule preşedinte,

Una dintre principalele probleme pe care România trebuie să o rezolve în contextul integrării europene este infrastructura. În campania electorală din 2000, actualul partid de guvernământ şi-a făcut din această problemă o temă electorală, împărţind în stânga şi în dreapta declaraţii hazardate despre cum va arăta harta României, cu drumuri şi infrastructură de bună calitate.

Mai mult, în paginile programului de guvernare prezentat la învestitură de Guvernul Adrian Năstase în decembrie 2000, se regăsesc fraze pompoase despre cum va rezolva PSD problema infrastructurii, care a rămas însă la stadiul de intenţii.

După aproape doi ani şi jumătate de guvernare PSD, drumurile din România arată mai rău decât bombardamentele din Irak sau infrastructura din Afganistan. Investiţiile în infrastructură, promise de atâtea ori pe micile ecrane de ministrul Mitrea, nu se regăsesc nici măcar pe hârtie. În schimb, reparaţiile la drumurile existente s-au făcut prost, expresia indiferenţei actualilor guvernanţi la modul în care se risipesc banii publici. Iar astfel de situaţii sunt nenumărate în România de astăzi.

Am să vă dau un singur exemplu din judeţul Bistriţa-Năsăud. În nord-estul judeţului, în apropierea oraşului Rodna, la o distanţă de câţiva kilometri, se află localitatea Şanţ. La 15 kilometri de drum neasfaltat, această zonă este legată de Moldova. În zona Năsăud - Şanţ este o populaţie de aproximativ 60.000 de locuitori. Mulţi dintre aceştia au lucrat sau lucrează la exploataţiile miniere din zona Rodna - Şanţ, unde, din păcate, se fac disponibilizări masive. În plus, această zonă beneficiază de un potenţial turistic deosebit, datorită prezenţei Parcului Naţional Munţii Rodnei, lacuri glaciare şi vârfuri care se apropie de 2300 m înălţime.

Asfaltarea celor 15 km de drum ar reprezenta o gură de oxigen pentru locuitorii acestei zone. Locurile de muncă pentru mineri ar însemna şi o sursă de venit pentru dezvoltarea agroturismului local şi pentru atragerea turiştilor români şi străini. Alocarea de fonduri pentru acest drum ar debloca situaţia grea a locuitorilor din zonă şi ar aduce un trai mai bun şi prosperitate zonei respective.

Ca atare, vă rog, domnule ministru Mitrea, să vă coborâţi privirea şi spre zonă, să urgentaţi măsurile de asfaltare a drumului care leagă localitatea Şanţ de Moldova şi să vă îndepliniţi astfel, prin măsuri concrete, promisiunile programului de guvernare.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Cristian Sandache. Va urma domnul Dumitru Bălăeţ.

Domnul Cristian Sandache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Scurta mea intervenţie este intitulată "O şansă pentru romi".

Raporturile dintre etnicii români majoritari şi cetăţenii români de origine etnică romă constituie una dintre cele mai complexe aspecte ale societăţii româneşti contemporane. Chiar dacă unii dintre concetăţenii noştri împărtăşesc anumite prejudecăţi sau rezerve faţă de romi, în parte datorate unor derapaje comportamentale ale unor indivizi aparţinând acestei etnii, este esenţial să ne gândim că aceşti oameni nu pot şi nici nu trebuie să fie eliminaţi ori discriminaţi, întrucât sunt tot cetăţeni ai ţării noastre.

Robi vreme de mai multe veacuri, lipsiţi de cultură şi de infrastructuri adecvate, ţiganii nu pot fi socializaţi decât prin educaţie. Probabil că unii vor socoti afirmaţia aceasta drept o utopie. În ceea ce-l priveşte, Partidul Social Democrat încearcă să rezolve această delicată problemă într-o manieră modernă, echilibrată şi europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Dumitru Bălăeţ. Va urma domnul Dan Coriolan Simedru.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Mă văd obligat să trag aici, în Camera Deputaţilor, un grav semnal de alarmă asupra irigaţiilor. Sfârşitul săptămânii trecute m-a determinat, în cadrul obligaţiilor mele de parlamentar, să străbat o seamă de comune ale judeţului Călăraşi, să merg pe câmpuri ale căror recolte abia incipiente sunt pe cale a fi compromise datorită trecerii bruşte de la iarnă la vară, cu temperaturi mari şi secetă grea.

În drumul meu peste câmpuri, am mers pe zeci şi zeci de kilometri, paralel cu canale de irigaţii goale de apă şi jefuite de instalaţiile de irigat necesare. Oameni cu privirile disperate mi-au atras atenţia că dacă aceste canale de irigaţii ar funcţiona ar putea fi salvate de la distrugere recoltele acestei primăveri, căci cele puse în toamnă sunt deja distruse de vicisitudinile iernii care a trecut: orzul - 100%, rapiţa - peste 90%, grâul aproape în totalitate.

După câte suntem informaţi, situaţia este aceeaşi şi-n celelalte judeţe ale ţării. Ne aflăm în faliment aproape total cu agricultura, mai ales în judeţele de sud, unde se află baza cerealieră a ţării.

Dacă nu se iau măsuri urgente în domeniul irigaţiilor, totul va fi pierdut.

În aceste condiţii, se pune întrebarea: ce a făcut şi ce face Guvernul pe această linie?

Se ştie că în Programul de Guvernare al domnului Adrian Năstase, refacerea irigaţiilor figura la loc de cinste. Au trecut deja 3 ani de zile de la adoptarea acestui program şi constatăm, din păcate, pe teren, caracterul iluzoriu al programului respectiv, lipsa lui de eficienţă practică.

După cum se ştie, România dispunea de peste 3 milioane de hectare irigate, mai ales în partea de sud a ţării, cea mai ameninţată acum de secetă. De ce au fost distruse instalaţiile de irigaţii? De ce nu s-au luat măsuri adecvate de protejare, refacere şi perfecţionare a sistemelor de irigat?

Sunt peste 13 ani care au trecut de la evenimentele din 1989. În toată această perioadă, cu o mică întrerupere de 4 ani, guvernarea ţării a fost în întregime PSD-distă, culminând cu Guvernul actual al domnului Adrian Năstase. Mergând pe firul acestei continuităţi, putem identifica şi vinovaţii principali de situaţia în care ne aflăm în domeniul irigaţiilor.

Pentru o asemenea situaţie de importanţă strategică, pe alte meridiane ale lumii, se schimbă programe politice, cad guverne, se iau măsuri urgente.

Nouă ce ne rămâne de făcut? Deocamdată să atragem atenţia Guvernului asupra situaţiei grave în care ne aflăm pentru a se lua măsurile de urgenţă care se impun în domeniul irigaţiilor.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Dan Coriolan Simedru. Va urma domnul Ioan Timiş.

Domnul deputat Eugen Nicolăescu depune la secretariat. Au mai depus la secretariat domnii deputaţi Emil Rădulescu şi Puiu Haşotti.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Astăzi fac o declaraţie politică referitoare la acţiunile din ultima vreme ale prefectului Capitalei.

Dacă în cazul inspectorului Piedone care, de câteva ori pe săptămână, ne umplea ecranele televizoarelor cu tot felul de vizite prin pieţe, deja regretăm că nu ne-am cumpărat un televizor cu ecran cu diagonală mai mare şi mai ales extraplat, de ceva vreme, asistăm la un extraordinar atac mediatic avându-l ca principal actor pe generalul magistrat profesor universitar doctor şi pe deasupra şi prefect al Capitalei, domnul Gabriel Oprea.

Domnul prefect Oprea dovedeşte că nu este obosit deloc, spre deosebire de şeful domniei sale de partid, de vreme ce, însoţit de primarii de sector, de ministrul Industriei şi Resurselor - apropo, care dintre cei doi conducea suita? -, de o cohortă de specialişti şi, nu în ultimul rând de presă, descinde prin pieţele bucureştene la fel ca în vizitele oficiale ale primilor secretari de partid ai regimului comunist, criticând deopotrivă administrarea pieţelor şi comercianţii, acuzând mafia preţurilor şi părând că deplânge situaţia critică a pensionarilor bucureşteni.

Domnul general de justiţie Oprea ne asigură, de pe pagina de Internet a Prefecturii Capitalei, citez: "Cariera mea de magistrat şi-a pus amprenta pe felul meu de a fi. Cred cu tărie în puterea legii şi această credinţă conţine coordonatele principale după care îmi conduc activitatea". Dacă este aşa, l-am ruga să ne spună în conformitate cu ce act normativ prefectul stabileşte mercurialul în pieţe.

De asemenea, domnul profesor universitar Oprea ne prezintă cu fast programul de asfaltare a 970 de străzi ale Bucureştiului, în stil stahanovist, cu raportări la telefon în direct la TV, reţete de asfalt şi şedinţe de lucru cu primarii de sector, verificări la faţa locului şi alte acţiuni menite să inducă cetăţenilor ideea că prefectul este un bun gospodar şi va rezolva în mod operativ calvarul şoferilor bucureşteni. Nimic mai fals! În toată această agitaţie, prefectul mimează, de fapt, ce ar fi trebuit să facă un primar general al Capitalei, vrând parcă să arate că fotoliul de primar i se potriveşte ca o mănuşă.

Domnul prefect, intrat prematur în campanie electorală, uită care este menirea domniei sale de numit al Guvernului şi se crede deja ales al bucureştenilor. Nu cred că domnul general magistrat profesor nu cunoaşte atribuţiile pe care le are în calitate de prefect prevăzute în art.134 din Legea nr.215/2001 şi mai ales în art.122, alin.2 din Constituţie care stabileşte că prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

Tot acest amalgam de şicane, contre politicianiste, abuz de putere şi atribuţii închipuite fac parte dintr-un obsedant exerciţiu de imagine devenit un scop în sine pentru reprezentanţii Guvernului Năstase, pentru care legea, atribuţiile de serviciu, norma şi morala au devenit facultative.

Totodată, domnule prefect, calitatea dumneavoastră de apărător al legii, dar şi de luptător "cu birocraţia, cu corupţia, cu reaua-voinţă", câte acte administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale aţi atacat în contencios administrativ de când sunteţi în funcţie, în condiţiile în care conflictul de interese în care se află majoritatea consilierilor din Consiliul General a devenit de notorietate. Dincolo de spectacolele de imagine pe care le oferiţi bucureştenilor, aceştia au nevoie de respectarea legii, iar dumneavoastră ar trebui să vă preocupaţi mai mult de acest aspect. Dumneavoastră nu trebuie să faceţi administrarea Bucureştiului, pentru că nu aţi fost ales nici primar general, nici primar de sector, nici consilier. Dumneavoastră sunteţi numit, trebuie să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu şi să asiguraţi respectarea legii. Dacă însă simţiţi că doriţi să faceţi mai mult decât în prezent pentru cetăţenii Bucureştiului, veniţi în faţa lor la următoarele alegeri şi cereţi-le votul. Dar, până atunci, ar trebui să vă resemnaţi cu postura de numit, şi nu de ales.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Timiş. Va urma domnul Gheorghe Dinu.

Domnul Ioan Timiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În România, opoziţia politică are toate drepturile şi garanţiile legale să se apere împotriva abuzurilor puterii, cu o singură condiţie, ca aceste abuzuri să existe. Nu orice strigăt al opoziţiei este ecoul neapărat al unui abuz al puterii. Nu orice interpretare a unui fapt sau eveniment este o încălcare a legii. Nu tot ce se comentează în public este şi adevărat.

Eu cred că, numai în acest context, putem aborda declaraţiile domnilor Traian Băsescu şi Emil Boc cu privire la continuarea procedurilor în dosarul "Flota". Nu poate nimeni să creadă ideea unei răfuieli politice cu complicitatea Guvernului şi a Preşedinţiei, idee pusă cu zgomot pe tapet de către Partidul Democrat. De asemenea, nu poate nimeni să creadă că primarul liberal al
Devei ar fi putut fi agresat de o femeie PSD-istă. Asupra acestei tulburătoare scene de luptă politică, aş dori să insist puţin.

În data de 9 aprilie 2003, primarul municipiului Deva, domnul Mircia Muntean, a fost invitat să medieze conflictul de la S.C. CALOR Deva, izbucnit între sindicate şi administraţie. Pe fondul de nervozitate a participanţilor la negocieri, creat în perspectiva disponibilizării a aproximativ 20% din salariaţi, s-au lansat injurii, reproşuri şi huiduieli. Acestea fiind, pe scurt, faptele, să vedeţi ce a urmat. Primarul Mircia Muntean declară, în faţa presei locale, că la S.C. CALOR Deva a fost sechestrat şi lipsit de libertate timp de 40 de minute, că a fost lovit cu pumnii şi picioarele, dar nu cu brutalitate. Ca incertitudinea şi confuzia mintală a cititorului de gazete să fie cât mai mare, Mircia Muntean afirmă că le-a spus oamenilor care l-au sechestrat două propoziţii celebre: "Îmi e frică de populaţia Devei, dar nu îmi este frică de cei de la PSD, care s-au infiltrat în mijlocul dumneavoastră".

Vârtejul scandalului PNL - PSD de la Deva a intrat în circuitul presei locale pentru o vreme, primarul a făcut plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi lipsire de libertate. Atât de puternice au fost valurile primarului Devei, încât deputatul liberal Dan Radu Ruşanu a numit-o, de la tribuna Parlamentului pe PSD-ista Cristina Chiriac, conducătoare a grupului de agresori, "Ana Pauker din Deva".

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Michael Guest, i-a trimis primarului a scrisoare de îngrijorare cu următorul conţinut: "Mi-a părut rău să aud că, recent, aţi fost asaltat după plecarea dintr-o fabrică. Sper că nu sunteţi rănit serios şi că, în curând, vă veţi reveni". În replică, primarul Devei declară că nu-l cunoaşte personal pe domnul ambasador, dar probabil că domnia sa a aflat că: "Eu, aici, la Deva, lupt împotriva corupţiei".

Elucubraţiile primarului Devei şi ale PNL poate ar fi continuat, dacă nu ar fi ajuns în faţa legii. Ar fi urmat probabil o conferinţă extraordinară a primarilor opoziţiei, s-ar fi blocat şosele, s-ar fi iscat greve spontane, însă, în faţa legii, toate tobele tac.

Iată, pe scurt, concluzia Parchetului de pe lângă Tribunalul judeţean Hunedoara şi a Poliţiei Deva în cauză: "Din completarea plângerii, din declaraţiile persoanelor audiate, a rezultat că, după părăsirea clădirii în care s-au purtat negocierile, domnul Mircia Muntean s-a angajat în discuţii contradictorii cu muncitorii care manifestau o stare de nervozitate, intrând în dispută directă cu unii dintre aceştia şi adresând injurii la modul general membrilor PSD. În timpul acestor discuţii, unii muncitori i-au adresat reproşuri, l-au huiduit, dar i-au permis să părăsească incinta unităţii. Întrucât nu s-a confirmat comiterea unor acte de violenţă, insultă sau ameninţare directă împotriva domnului primar, ci doar proteste generale specifice mitingurilor sindicale, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prevăzută de art.239, alin.1 şi 3 Cod penal".

Morala acestor depeşe decupate parcă din lumea lui Nenea Iancu Caragiale este una extrem de simplă. Aceasta o voi exprima într-un limbaj plastic, dar nu prea academic. O parte a membrilor opoziţiei actuale a învăţat bine un lucru, şi anume: dacă eşti atacat, strigă; dacă nu eşti atacat, strigă; dacă poţi să urli, urlă; dacă poţi ameninţa cu străinătatea, ameninţă. Totul este permis, suntem liberi!

În loc de concluzie. În bătălia mediatică de la Deva, în acest vacarm, nu se mai ştie dacă lui Mircia Muntean i s-a furat o bicicletă sau Mircia Muntean a furat o bicicletă! Rămâne numele.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Dinu, va urma domnul Mihai Baciu.

Domnul Gheorghe Dinu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Mai este Parlamentul legiuitorul ţării?" Iată o întrebare pe care şi-o pun tot mai des alegătorii şi clasa politică din ţara noastră. În spatele acestei întrebări stă activitatea intensă de legiferare pe care şi-o asumă Guvernul, tot mai des, prin ordonanţe de urgenţă sau simple, ori legi adoptate prin asumarea răspunderii sale.

Aspectul cel mai grav însă sesizat de opinia publică şi mass media în această activitate este că, de regulă, obiectul reglementat de ordonanţele de urgenţă sau de legile adoptate în procedură sumară a asumării răspunderii Guvernului nu prezintă caracterul de urgenţă determinat de un caz excepţional care să justifice, conform Constituţiei, o asemenea modalitate specială de legiferare. Din grabă, din lipsă de analiză temeinică şi de profesionalism, din neprevederea tuturor punctelor de impact în viaţa socială a OUG-urilor sau a legilor respective s-a ajuns în situaţia că de exemplu la începutul anului şi până în prezent, să asistăm la ieşiri în stradă ale diverselor categorii sociale, la mari nemulţumiri ale populaţiei generate de OG-urile, sau OUG-urile sau legile elaborate şi asumate de Guvern. Nici cei puşi să aplice aceste acte normative nu sunt scutiţi de munca inutilă, de nelămuriri şi alte aspecte generate de haosul legislativ.

Recent, Guvernul şi-a făcut o analiză a numărului de OG-uri sau OUG-uri emise în anii 2001-2003, perioada ianuarie-martie, şi a constatat că numărul acestora a scăzut de la an la an, dar asupra confuziilor şi nemulţumirilor create de acestea nu a suflat nici un cuvânt. Deci, în viziunea Guvernului, totul s-a îmbunătăţit în activitatea sa legislativă. Cum însă? Să vedem în exemplele care urmează.

Normele metodologice de aplicare a OG 36 din 2002 se corectează cu HG 149 din 2003 şi se stabilesc nişte termeni imposibil de respectat nici dacă fiecare cetăţean ar fi primit acasă Monitorul Oficial, l-ar fi consultat cu mare atenţie şi a doua zi s-ar fi grăbit să-şi achite taxele, dar nu este aşa şi oamenii plătesc amenzi fără nici o vină. Ordonanţa 6 din 2003 anulată la scurt timp de OG 5 din 2003 a dat mai mult de furcă salariaţilor din primări care şi-au închis locul de muncă şi au plecat pe teren să facă anchete sociale.

Ordonanţa 8 din 2003, elaborată fără o analiză temeinică şi neaprofundată cu sindicatele, a scos pe cei vizaţi de disponibilizările în masă în stradă.

Ordonanţa 9 din 2003 a provocat protestele viitoarelor mame şi a cerut Guvernului să amâne aplicarea plafonării indemnizaţiei pentru îngrijirea şi creşterea copilului în data de 1.I.2004. Impozitul agricol când este, când se amână sau se aplică numai terenurilor din intravilan şi la final să nu mai vorbim de Codul Muncii adoptat în maniera heirupistă cunoscută şi a cărei aplicare nu generează decât haos şi nemulţumiri.

Faţă de toate aceste aspecte care afectează direct sau indirect pe cetăţeni stai şi te întrebi: mai este nevoie de Parlament în România dacă Guvernul le legiferează pe toate? Nu cumva ne întoarcem la dictatură, o dictatură impusă de cei ce au câştigat alegerile? Unde este democraţia? Parlamentul a devenit un fel de Marea Adunare Naţională cu un rol doar decorativ care votează şi aplaudă doar legile elaborate de Guvern indiferent de forma în care se prezintă.

Proiecte legislative majore nu beneficiază însă de o dezbatere în Parlament, de o confruntare cu tendinţele, ideologiile partidelor politice reprezentate aici.

Guvernul şi partidul de guvernământ se întrec în lansarea pe bandă rulantă a tot felul de acte normative, poate necesare în fond, dar forma de adoptare este profund nedemocratică fără dezbateri parlamentare, ceea ce justifică acuzaţia de conducere autoritară.

Se ajunge astfel ca legile adoptate în această manieră să nu beneficieze de o analiză şi documentare prealabilă meticuloasă, de o confruntare şi cu alte viziuni şi puncte de vedere, să aibă o puternică tentă electorală, să inducă riscul unor situaţii de criză extrem de gravă.

Consecinţele acestei politici antidemocratice de legiferare se văd: instabilitate legislativă, nesiguranţă, corupţie, birocraţie cât cuprinde, nivel de trai extrem de scăzut, viitor incert. Cel mai rău este că nici nu apar semnele unei ieşiri din această criză privind legiferarea şi din haosul legislativ existent.

Veţi invoca probabil mutaţiile permanente care există în societate şi în economia românească, unele determinate de aspiraţiile necesităţii integrării României în Uniunea Europeană sau NATO, dar aceasta nu trebuie să ne determine să facem lucruri pripite, incomplete să reglementăm cu eroare. Sunt necesităţi, sunt urgenţe determinate de conjunctura internaţională sau cerute de organismele în care vrem să ne integrăm, dar toate pot fi rezolvate de Parlament.

Parlamentul ca principal for legiuitor, bazat pe deliberare şi confruntarea tuturor ideilor politice este expresia cea mai pură şi, în final, măsura democraţiei.

Parlamentul are toate comisiile competente necesare efectuării analizelor, funcţionează ca un adevărat laborator, plenul şedinţelor poate emite idei foarte autorizate şi ne putem mobiliza ca să se facă faţă urgenţelor.

Domnilor guvernanţi, declarativ sunteţi promotorii democraţiei, dar ignoraţi rolul dezbaterilor parlamentare şi adoptaţi stilul de conducere specific unui regim totalitar. Până când această duplicitate? Când Parlamentul îşi va intra în atribuţiile sale fireşti, iar în România va avea loc o autentică separaţie a puterilor în stat? Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Rog ultimii trei vorbitori să concentreze. Dau cuvântul domnului Mihai Baciu, va urma domnul Ştefan Lăpădat. Poftiţi domnule Baciu. Haideţi, că am depăşit ora şi sunt somat să închei şedinţa.

Domnul Mihai Baciu:

Da, domnule preşedinte, profit de prezenţa colegilor de la PSD.

Domnul Corneliu Ciontu:

Poate vor să vă convingă să treceţi la PSD!

Domnul Mihai Baciu:

Da, cine ştie, dar eu nu ştiu ce s-a petrecut la Deva, domnul Timiş, nu ştiu ce s-a petrecut la Deva, habar n-am, dar mă bucur că întâmplările de acolo au stârnit fantezia filosofică şi un adevărat talent de meditaţie şi o succesiune interesantă de proporţii filosofice la domnul Timiş, după care, sigur că, a mers domnia sa şi pe unele fapte, pe care, sigur, o să le aflăm noi.

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Fuziune prin şantaj". Or, fuzionaţi cu noi, ori intraţi în puşcărie! a spus-o verde în faţă preşedintele PSD, domnul Năstase, preşedintelui PD, domnul Băsescu.

Fuziunea visată de PSD este înghiţirea PD-ului de către actualul partid-stat, iar dacă nu se poate, distrugerea acestuia pe orice altă cale, iar ameninţarea cu puşcăria, dată ca alternativă, face trimitere la prăfuitul dosar al flotei cu care este şantajat periodic, de câţiva ani, Traian Băsescu ori de câte ori devine prea incomod pentru puterea în exerciţiu.

Visul PD-ului de a înghiţi sau de a destructura, după expresia considerată mai elegantă a domnului Năstase, PD-ul se întemeiază pe două motive total diferite.

Primul - obsesia PSD-ului de a creşte permanent, de a deveni partid unic, obsesie caracteristică celor din conducerea partidului care, în majoritatea ei, este alcătuită din nomenclaturişti ai vechiului regim, crescuţi şi educaţi în religia forţei politice conducătoare şi a cârmaciului care nu greşeşte.

Al doilea motiv este frica. Treburile în ţară merg prost, toate marile sisteme sociale ale României sunt în criză profundă, iar alegerile se apropie.

PD-ul s-a dovedit a fi adversarul cel mai radical şi mai consecvent şi, ca atare, cel mai periculos al PSD-ului. Ideea pierderii alegerilor şi a plecării de la masa plină cu bunătăţi a Puterii se transformă, pe zi ce trece, într-un coşmar pentru partidul de guvernământ, iar PD-ul este cauza politică principală a acestui coşmar şi atunci raţionează conducerea PSD, prin absorbirea PD sau măcar prin distrugerea lui, împuşcăm mai mulţi iepuri dintr-o dată. Ne mărim, scăpăm de un coşmar, câştigăm alegerile fără probleme şi guvernăm singuri. Ar fi sistemul sud-american; democratic în formă, dar cu un partid dominant care guvernează dictatorial decenii în şir.

Ce argumente la lumina zilei aduce PSD-ul în sprijinul fuziunii?

Zice aşa: ambele partide ar fi social-democrate, unul este iar celălalt va fi membru al Internaţionalei Socialiste, partidele cu aceeaşi doctrină şi care reprezintă acelaşi segment social trebuie să se unească şi altele asemenea argumente, care sigur că pot influenţa între anumite limite opinia publică.

Ce răspundem noi, cei din PD, la aceste argumente? Răspundem aşa: în doctrină, în programe, adică în vorbe, PSD-ul are elemente social-democrate, ba chiar programul de guvernare şi cărţile albe ale PSD, au şi virtuţi literare, uneori, de-a dreptul poetice, dar în practica politică sau în politica practică, spuneţi-ii cum vreţi, PSD se dovedeşte a fi departe de un partid social-democrat autentic de esenţă europeană.

Criza gravă a sistemelor sociale majore, corupţia, subordonarea justiţiei, racolarea prin mijloace profund imorale a personalităţilor din alte partide, generalizarea sărăciei, clientelismul de tip tribal şi altele asemenea, fac din PSD un partid care se poate revendica de la orice, numai de la social-democraţie nu. Şi atunci, cum să acceptăm fuziunea propusă. Ar însemna să fim de acord cu dispariţia noastră, dar şi cu perpetuarea la putere a PSD-ului cu consecinţe pentru ţară pe care le ştim cu toţii.

Ştiind aceste lucruri, PSD-ul recurge acum la ameninţare şi şantaj. Ori vii cu noi şi, eventual, dar nu sigur, îţi asigurăm un loc călduţ, iar pe popor îl aburim noi, ori mergi într-un loc şi mai sigur, răcoros dar fără verdeaţă.

Şi pentru că partidele politice româneşti au rămas, din păcate, într-o mare măsură, partide de lideri, iar liderul PD se dovedeşte cel mai incomod în acest moment pentru puterea actuală, s-a recurs la soluţia dezgropării aşa-numitului "dosar al flotei". Eu nu ştiu ce conţine în detaliu acest dosar, ştiu doar că el a mai fost folosit ca pe post de sperietoare, dar efectul a fost invers celui aşteptat de cei care l-au dezgropat.

Sunt convins că noua dezgropare a acestui dosar va crea rezultate mai grave pentru PSD, dat fiind contextul social şi politic în care are loc această încercare disperată de a-l elimina pe Băsescu, dat fiind faptul că este vorba de cel mai temut adversar politic şi, nu în ultimul rând, oricât s-ar chinui domnul Iosif Dâncu, gauleiterul informaţiilor, să demonstreze contrariul, opinia publică este deja convinsă că este vorba despre un proces politic.

În orice ţară democratică, dacă un şef de partid, cu probe irefutabile, ar fi dovedit că a încălcat grav legea, ca în cazul acesta, să zicem, atunci acel partid ar avea, fără îndoială, serioase probleme politice şi de imagine şi în afara, dar şi înăuntrul său. Dar să fie aşa!

În cazul de faţă însă, nu s-a dovedit nimic, dar dezgroparea acestui dosar spune multe despre moravurile politice româneşti.

Eu vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ştefan Lăpădat şi va urma domnul Emil Boc, ultimul vorbitor, dar de marcă.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

În perspectiva aderării la Uniunea Europeană.

În cadrul politicilor de îmbunătăţiri funciare, Guvernul României şi-a propus pentru anii 2003-2004 realizarea unui plan de acţiuni cu scopul de a relansa sistemul de irigaţii pe o suprafaţă de 900.000 ha din care 75.000 ha pe teritoriul judeţului Mehedinţi.

Este foarte trist faptul că pe lângă dezastrele naturale care au afectat agricultura României în ultimii ani, cu repercusiuni negative asupra producţiei, a mai apărut un factor destabilizator care afectează în modul cel mai serios "sistemele de irigaţii" Crivina-Vânju Mare, Izvoarele Cujmir din Mehedinţi, şi anume hoţii de obiecte feroase are organizează expediţii nocturne şi chiar zilnice de "smulgere a hidranţilor", cu ajutorul tractoarelor şi animalelor de muncă.

Această categorie de oameni iresponsabili profită de faptul că Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, sucursala Mehedinţi, nu are angajaţi paznici la ferme şi la asociaţii. Hidranţii sunt valorificaţi la centrele de colectare a fierului vechi, înfiinţate de REMAT SA în aproape toate comunele. De asemenea situaţii s-au plâns autorităţile din localităţile Dîrvari, Obârşia de Câmp, Gogoşu, Jiana, Salcia, Cujmir, Izvoarele şi Burila Mare.

La insistenţele Direcţiei judeţene a agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, s-au iniţiat controale de către consiliile locale şi organele de poliţie, recuperându-se o parte importantă de hidranţi, dar pe de altă parte fenomenul continuă.

Se află în pericol şi cele 35.000 ha amenajate cu irigaţii în cadrul celor două sisteme dar paradoxul problemei este că "administratorii centrelor" de colectare a materialelor feroase nu solicită un act de provenienţă a acestora.

Fenomenul se desfăşoară în unele comune cu ştirea poliţiei şi chiar a primarului. Sesizez Ministerul de Interne şi Ministerul Administraţiei Publice să ia măsurile necesare pentru stoparea "hoţiei din sistemul de irigaţii" dacă se vrea aderarea la Uniunea Europeană. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

În încheierea şedinţei de astăzi dau cuvântul domnului deputat Emil Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Un reprezentant al PSD-ului declara, în recenta campanie electorală pentru alegerile locale din comuna Scoarţa, că PSD este un partid malefic care ne îndeplineşte toate dorinţele.

Trebuie să recunosc faptul că au trecut doi, aproape trei ani de când suntem în Opoziţie şi nu am putut să găsim o mai bună definiţie a partidului de guvernământ, definiţie care a fost impecabil găsită de un reprezentant al partidului de guvernământ cu privire la propriul partid.

Candidatul PSD a surprins, fără să vrea sau poate tocmai cunoscând mai bine realităţile, esenţa actualului partid de guvernământ: un partid malefic.

Dicţionarul explicativ al limbii române oferă pentru cuvântul malefic următoarea definiţie: "care are o influenţă nefastă, fatală". Aşa este.

Iată de ce PSD este un partid malefic: pentru că PSD-ul joacă la ruleta rusească sănătatea românilor, aducând medicii în situaţia de a decide în fiecare zi, în spitale, cine trăieşte şi cine moare datorită insuficienţei cronice de medicamente şi a infrastructurii necesare. Pentru că interesele cetăţenilor sunt sistematic subordonate celor ale politicienilor aflaţi la putere şi ciocoilor din jurul lor, prea puţin preocupaţi de dezastrul din sănătate sau sărăcia din jurul lor, pentru că impozitarea fără milă a oricărui venit al cetăţenilor este compensată de luxul şi risipa din instituţiile statului care au depăşit orice măsură, iar clienţilor politici li se împart eşalonări şi facilităţi în privinţa datoriilor către stat.

De ce este malefic? pentru că PSD a dublat costul vieţii pentru a evita restructurarea unor domenii ale economiei care aduc beneficii mafiei PSD, aruncând cetăţenilor ajutoare sociale de parcă le-ar oferi pomană din propriul buzunar.

De ce PSD este un partid malefic? Pentru că practică o democraţie de propagandă, o democraţie de vitrină, folosind în realitate un mod de conducere dictatorial, pentru că duce cu primarii Opoziţiei un război ale cărui victime sunt în realitate cetăţenii, pentru că practică înscenarea politică, farsa judiciară şi şantajul, pentru că Guvernul tratează cu dispreţ instituţiile statului de drept, ignorând Parlamentul şi transformându-l într-un fel de Mare Adunare Naţională în faţa căreia primul-ministru vine şi citeşte discursuri kilometrice, pentru că baronii locali au un comportament de fanarioţi în judeţele pe care le controlează, unde merg până la a cere "taxe de protecţie" firmelor particulare.

De ce PSD este un partid malefic? Pentru că patrulează corupţia şi a creat şi sprijină un sistem de tip mafiot care sufocă România, păgubeşte grav economia naţională şi îi sărăceşte pe cetăţeni. Cel mai recent exemplu în acest sens ar fi cadoul primit de primarul Bacăului, Dumitru Sechelariu, căruia Guvernul i-a dat pe tavă Întreprinderea Letea cu toate datoriile şterse pe care o promisese încă dinainte de a se pronunţa şi de a se publica anunţul de vânzare, pentru că se joacă de-a anticorupţia, precizând că poate să soluţioneze această problemă printr-o lege care transformă declararea averilor într-o formalitate lipsită de eficienţă, actuala formă reprezentând un regres faţă de cea anterioară.

De ce PSD este un partid malefic? Pentru că România a devenit ţara proiectelor megalomane pe bani publici cu care liderii de astăzi speră să rămână în istorie sau să-şi trateze complexele. Un astfel de proiect este aşa-zisul Muzeu de Artă Contemporană pe care domnul Năstase doreşte să-l construiască într-o aripă a Casei Poporului, cu preţul a sute de miliarde de lei.

De ce PSD este un partid malefic? Pentru că Guvernul PSD foloseşte bugetul public ca pe propriul buzunar, pentru că liderii PSD sfidează cetăţenii, pentru că a transformat ţara într-un parc de vânătoare pentru domnul Adrian Năstase, pe măsura pretenţiilor cinegetice ale lui Nicolae Ceauşescu.

De ce PSD este un partid malefic? Pentru că justiţia a devenit o anexă a puterii politice în care rezultatele proceselor sunt previzibile în funcţie de părţile implicate şi instrucţiunile pe linie de partid care se dau în scris cu ştampilă la lumina zilei, pentru că în continuare menţinem procurorul de tip sovietic obişnuit să aresteze oameni care l-au criticat pe primul-ministru.

Iată doar câteva argumente în baza cărora apreciem că declaraţiile liderului politic local din comuna Scoarţa cu ocazia alegerilor potrivit cărora PSD este un partid malefic reprezintă cea mai bună şi realistă constatare emisă în România cu privire la partidul de guvernământ şi este cu atât mai importantă cu cât ea provine din interiorul acestui partid.

Conţinutul acestei declaraţii politice, argumentele pentru care PSD este un partid malefic vor fi transmise candidatului PSD, nu ştiu dacă a fost ales sau nu, în comuna Scoarţa, pentru a înţelege conţinutul declaraţiei pe care a făcut-o.

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul şedinţei)

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Declaraţie politică referitoare la generaţia '73 de la Drept, privatizarea Fabricii Letea, alegerile parţiale şi presa internaţională.

Mai zilele trecute, preşedintele României, încurajat probabil de prezenţa unor mult mai tradiţionale şi agreabile cunoştinţe venite de la Moscova, a căzut brusc în nostalgia tinereţii sale marxist-leniniste şi i-a explicat frontal cum stă treaba cu "amestecul în treburile noastre interne" reprezentantului celui mai puternic aliat al României din toată istoria sa, ambasadorului Statelor Unite. Domnul preşedinte Iliescu se referea la problema corupţiei din România, sfătuindu-l pe trimisul poporului american la noi să nu se amestece în probleme care nu îl privesc şi pe care noi (adică guvernarea PSD) ştim să le administrăm şi singuri. Cum ştim noi să le administrăm? Păi să luăm din întâmplare câteva rânduri din presă, la voia întâmplării: "Soţiile aleşilor locali, angajate la Gold Corporation", "Derogările, doar în interesul Guvernului", "PSD se plimbă cu corupţia în gură", "PSD - acuzat de mită electorală", "Administraţia publică - focarul corupţiei din România pesedistă". O adevărată mostră de contorsionare verbală a fost explicaţia domnului Cozmin Guşă de ieri seara referitoare la îndemnurile electorale ilegale ale celebrului baron Mischie pentru care stăm în loc, ne facem cruce şi spunem: "Piei drace!"

La Bacău, după incendiile de la Letea, monopolul hârtiei de ziar din România a ajuns PSD-ist şi presa poate în sfârşit să răsufle uşurată: e liberă să tipărească psd-ist! Sau, ca să-l parafrazăm pe domnul Guşă, managerii de ziar PSD vor putea să obţină mai repede hârtie pentru că se vor putea mai repede... informa (sic!) prin telefon la colegii de partid despre producţia de la Letea! Despre legea anticorupţie, vorba unui celebru jurnalist, numai de bine, avem doi demisionari, ambii din opoziţie, iar pentru parlamentarii PSD se pregătesc derogările sau, cum mai normal i se părea cuiva, trecerea afacerilor pe numele soţiei, copiilor sau al finilor. Declaraţiile ameninţătoare şi categorice, apărute în toată mass-media, ale ministrului Cozmâncă referitoare la raritatea derogărilor, care se vor acorda doar în interesul Guvernului, nu fac decât să încerce (zadarnic) să stopeze avalanşa de cereri de derogări ale baronilor pesedişti către conducerea de partid şi de stat pe care o vor copleşi făcând praf astfel şi puţina imagine anticorupţie construită cu atâta trudă de domnul Dâncu. Între timp, dacă citim cazul Roşia Montană sau declaraţia domnului Vadim Tudor care-şi lasă fiţuica fetiţelor domniei sale, ne lămurim de efectul zero al legii anticorupţie PSD, care abundă în incompatibilităţi pentru o parte dintre demnitarii şi funcţionarii statului, unele dintre ele creând discriminări perverse între indivizii societăţii, dar lăsând complet descoperit aspectul conflictului de interese, mult mai important de reglementat. Cât despre sancţiuni şi pedepse în cazul încălcării în vreun fel a legii anticorupţie de demnitari, alt mogul din PSD spunea: "Dumnezeu să-i pedepsească!"

Între timp, Slavă Domnului, domnul Igor Ivanov a semnat tratatul şi a plecat vesel şi cu tezaurul bine mersi în buzunar; ca un făcut, brusc, domnul Preşedinte s-a împăcat cu domnul Guest, ba a mai şi acceptat criticile senatorilor americani din Comisia de politici externe şi s-a năpustit încă odată, desigur doar într-un discurs ţinut pe la Suceava, asupra baronilor corupţi. Prea târziu însă: ziarul Le Monde anunţa "Corupţia din România, obsesie naţională" şi concluziona că: în absenţa unei perspective europene, România riscă să sucombe din nou în faţa tentaţiei unui regim de mână forte, care ar putea anula fragilul progres democratic al ţării. La asta să se fi referit oare şi ziarul Financiar atunci când titra "Generaţia '73 de la Drept a preluat puterea în stat"? Văzându-l pe domnul Dâncu cum raporta destins şi surâzător câştigarea în proporţie de 100% a alegerilor parţiale de către PSD, aş zice că da.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Declaraţie politică

România este ultima din Europa în ceea ce priveşte integrarea europeană în îndeplinirea condiţiilor impuse şi cerute de ţările membre ale Uniunii Europeane.

Guvernul lui Adrian Năstase este incapabil să înţeleagă că procesul de integrare europeană înseamnă, printre altele, renunţarea la năravurile partidului - stat: corupţia şi încurajarea unui sistem mafiot de conducere a ţării, funcţionarea corectă a instituţiilor statului, independenţa politică a magistraţilor şi absenţa imixtiunilor politicului în activitatea justiţiei.

Faptul că acest Guvern este neputincios, dar mai ales neserios în lupta împotriva corupţiei a ajuns să îngrijoreze oficialităţile internaţionale, care se chinuie să convingă guvernanţii că trebuie să adopte măsuri reale şi să nu mai mimeze acţiuni sterile.

Ce poate aştepta cetăţeanul român de la un guvern care nu face nimic din ceea ce trebuie?

Acest Guvern ia apărarea baronilor locali şi este incapabil să dispună măsuri de îndepărtare din rândurile sale a celor pe care presa şi populaţia îi reclamă ca fiind corupţi şi clienţi politici.

Guvernul lui Adrian Năstase este incapabil să producă programe şi proiecte realiste, care să aducă în viaţa României o reformă efectivă, o schimbare structurală a economiei şi care să ne garanteze că putem spera într-o economie de piaţă funcţională.

Adevărul este că posibilitatea de a avea un drum economico-social eficient este din ce în ce mai mult un vis, o iluzie şi Guvernul nu dă dovadă de responsabilitate, răspundere şi competenţă.

*

Declaraţie politică

Problema facturilor de întreţinere trebuie să stea de acum în atenţia autorităţilor locale şi centrale, după două ierni care au semănat panică în rândul cetăţenilor, unii dintre ei fiind şi astăzi datori.

Numai că modalitatea de a privi rezolvarea are nevoie de competenţă, de răspundere şi de acceptare a schimbării mentalităţii.

Nu se mai poate asigura energia termică în regimul centralizat cultivat de comunism pentru a ne pune pe toţi în aceleaşi condiţii de disperare a egalitarismului stupid.

Soluţionarea furnizării energiei termice în regim de centrală de bloc, de scară sau de apartament trebuie să fie principala alternativă la actualul sistem ineficient, generator de pierderi şi de tarife foarte mari.

Constatăm că Ministerul Administraţiei Publice Locale, alături de alte ministere, a propus Executivului o hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari la fel de comunistă precum sunt conducătorii ministerului.

Ministrul Cozmâncă nu poate uita că statul-partid trebuie să controleze tot, să intre în viaţa intimă a oamenilor, să ia din buzunarul oamenilor fără discernământ, să violeze dreptul de proprietate.

Exemplul cras este acela prin care cetăţenilor care s-au debranşat şi au centrale proprii sunt obligaţi să plătească cote părţi din căldura pe care o fac ţevile din sistemul centralizat. O aberaţie care urmăreşte descurajarea obţinerii libertăţii individuale în asigurarea agentului termic şi manipularea pentru a rămâne într-un sistem centralizat.

Minţi bolnave puteau închipui o asemenea interpretare a realităţii şi de aceea este nevoie ca imediat normele să fie retrase şi să se elaboreze o altă hotărâre de guvern.

Apreciez că se impune o dezbatere publică cu organizaţiile neguvernamentale, asociaţiile de proprietari şi locatari, cu specialişti şi organisme care apără drepturile cetăţenilor.

Primul ministru trebuie să ia o atitudine fermă împotriva îngrădirii drepturilor de proprietate, a celor de iniţiativă şi opţiune personală în legătură cu asigurarea propriilor condiţii de viaţă.

Domnul Puiu Haşotti:

Declaraţie politică "Romanul promisiunilor nerespectate de Adrian Năstase, Capitolul al treilea: hemoragia ordonanţelor de urgenţă".

În campania electorală din anul 2000, una dintre "gogoşile" electorale ale actualului partid de guvernământ a fost reducerea ordonanţelor de urgenţă. Discursurile PDSR de atunci însoţeau îngrijorarea arătată de liderul său, Adrian Năstase, timp de patru ani de opoziţie, faţă de numărul prea mare de ordonanţe de urgenţă emise de fosta putere.

Pentru a remedia această anomalie a sistemului legislativ românesc, domnul Adrian Năstase, proaspăt "uns" în funcţia de prim-ministru al României, se angaja în plenul reunit al Parlamentului şi în faţa cetăţenilor că se va face toate eforturile pentru a respecta "rolul Parlamentului de centru fundamental al vieţii politice şi al democraţiei constituţionale" şi pentru a elimina "imixtiunile din partea puterii executive".

Ca şi cum intenţiile premierului nu ar fi fost suficiente, avalanşa promisiunilor pesediste a continuat: în programul de guvernare, actualul Cabinet promitea "restabilirea raporturilor constituţionale între Parlament şi Guvern şi respectarea cu stricteţe a dispoziţiilor constituţionale referitoare la competenţa Executivului de a adopta ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă".

Cu toate că au avut la îndemână toate pârghiile şi mijloacele pentru diminuarea numărului de ordonanţe de urgenţă, actualii guvernanţi şi în special premierul nu s-au ţinut de cuvânt. Ca şi în alte domenii, intenţiile premierului au fost false: cu girul domniei sale, Guvernul pe care îl conduce a emis până în aprilie 2003 un număr de 435 de ordonanţe de urgenţă, ceea ce reprezintă un adevărat record negativ în istoria constituţională şi parlamentară a României, şi oricum de două ori mai mult decât numărul de ordonanţe de urgenţă emise de fosta putere în doi ani şi patru luni de guvernare! Mă întreb oare la ce cifră va ajunge inflaţia ordonanţelor de urgenţă până în 2004?

Actualul Guvern a folosit şi foloseşte abuziv delegarea legislativă, transformând-o în boala cronică a sistemului parlamentar românesc, cu toate că primul-ministru Adrian Năstase ne asigura în discursul de învestitură că "instituţia delegării legislative va fi folosită de Guvern în limitele stricte ale prevederilor constituţionale".

Aţi vrut, domnule prim-ministru, să vindecaţi doar la nivel declarativ rana provocată de numărul mare de ordonanţe de urgenţă ale fostei puteri şi aţi provocat, în schimb, o adevărată hemoragie care destabilizează raporturile constituţionale dintre puterile statului.

Aţi avut o nouă şansă să vă respectaţi promisiunile pe care aţi ratat-o, aşa cum vă doresc să se întâmple în 2004, tocmai pentru a nu mai promite în faţa cetăţenilor ceea ce nu puteţi face.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În declaraţia mea de astăzi, vreau să vă aduc la cunoştinţă despre umilinţa ce o suportă românii şi starea de nervozitate de la porţile ambasadelor.

Românii care vor să câştige un ban cinstit în străinătate trebuie să se obişnuiască să stea la cozi pentru procurarea vizei de muncă sau pentru autentificarea diverselor acte.

În ultima vreme, înghesuiala cea mai mare este la Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă OMFM şi la ambasadele ţărilor de unde fericiţii selecţionaţi trebuie să primească permisul de muncă. Într-un clasament al celor mai căutate ambasade străine din Bucureşti, primul loc este ocupat de cea a Spaniei, urmând Italia, Portugalia şi Germania.

Anunţarea selecţiilor şi preselecţiilor pentru muncă în străinătate sfârşeşte adesea cu busculade în faţa OMFM. Oamenii se plâng de umilinţele la care sunt supuşi în nesfârşitele aşteptări în faţa ambasadelor şi consulatelor străine.

Obţinerea acestei vize a devenit un calvar, programul cu publicul este foarte scurt, formalităţile sunt greoaie şi oamenii trebuie să vină multe zile la rând - deşi sunt sosiţi în Bucureşti din toate colţurile ţării. La 35-40 grade C, la umbră, asfaltul începe să frigă, dar funcţionarii din interiorul consulatelor nu dau nici un semn că le-ar păsa cât de cât de cei de afară şi-şi văd lento-lento de treabă. Nu contează că la coadă sunt asistenţi medicali, oameni cu carte. Toată lumea trebuie să plătească pentru păcatul de a fi român.

Ca atare, nu se înmulţesc nici ghişeele, nici funcţionarii. Cei de la coadă spun că singurul lucru care te poate salva din supliciul funcţionarilor este un ban bun dat unde trebuie.

Nimeni nu riscă să facă o anchetă ce ar putea da naştere unui incident diplomatic.

Nici prin cap nu-i trece cuiva să reclame. La asemenea îndemnuri, de regulă ţi se răspunde: Cui să te plângi? Unde să te duci? Nu vedeţi ce-i aici, că toţi sunt mână-n mână?

Statul român nu-i protejează în nici un fel, nimeni nu se sesizează de nimic, iar românii continuă să fie umiliţi şi trataţi ca oameni de categoria a doua - chit că nu sunt cu nimic mai proşti sau mai puţin învăţaţi decât cei din ţara în care vor să ajungă.

Oricâte asigurări se dau la nivel diplomatic şi oricâte promisiuni s-ar face, există temerea că şi după ce vom intra în U.E., situaţia nu se va schimba o bună bucată de vreme.

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să trec în revistă câteva evenimente, desfăşurate la mijlocul lunii mai, în ani diferiţi, care, de-a lungul timpului, ne-au marcat, într-un fel sau altul, istoria.

La 12 mai 1848, acum 155 de ani, sub puternica impresie a Adunării de la Blaj, revoluţionarii moldoveni emigraţi l-au însărcinat pe Mihail Kogălniceanu să redacteze un program-legământ, la Braşov, intitulat "Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei". Programul, alcătuit în şase puncte, cuprindea, printre altele, dezideratul unirii Moldovei cu Ţara Românească "într-un singur stat neatârnat românesc". Documentul purta 14 semnături, iar ideile cuprinse aici şi-au găsit continuarea în "Proiectul de Constituţiune pentru Moldova", redactat tot de Mihail Kogălniceanu.

La 12 mai 1945, acum 58 de ani, armata română îşi încheia, după 260 de zile de luptă, participarea, alături de Naţiunile Unite, la obţinerea victoriei finale asupra Germaniei naziste. În cele nouă luni, efectivele militare angajate în lupte s-au ridicat la aproape 540.000 de combatanţi, pierderile armatei române ridicându-se la aproximativ 169.000 de morţi, răniţi şi dispăruţi. Cu toate acestea, după cum se ştie, României i s-a refuzat statutul de ţară victorioasă, participantă la războiul antihitlerist, fiind obligă să plătească importante despăgubiri de război.

La 13 mai 1955, acum 48 de ani, are loc, la Varşovia Conferinţa statelor socialiste europene, cu participarea primilor miniştri, miniştrilor de externe şi ai apărării din Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.Germană, Polonia, România, Ungaria şi URSS. China a avut, la această conferinţă, statutul de observator. Semnarea Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală (Tratatul de la Varşovia) s-a făcut pe 20 de ani, iar documentul prevedea crearea unui Comandament unificat al forţelor armate ale statelor semnatare şi a unui Comitet Politic Consultativ. Ultima dată a fost reînnoit, tot la Varşovia, la 26 aprilie 1985. La Praga, la 1 iulie 1991, preşedintele Ion Iliescu semnează, din partea României, Protocolul de încetare a valabilităţii Tratatului de la Varşovia.

La 14 mai 1968 are loc vizita oficială în România a preşedintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, prima vizită a unui şef de stat vest-european în ţara noastră.

Cu permisiunea dumneavoastră voi încheia acest periplu istoric prin a vă reaminti că, la 12 mai 1943, acum 60 de ani, au fost finalizate lucrările de construcţie ale Pentagonului, cea mai mare clădire administrativă din lume, fără îndoială una din clădirile emblematice ale omenirii. Primele planuri de construcţie a Departamentului Apărării SUA au apărut în 1941, proiectul iniţial prevedea construirea unei clădiri cu cinci laturi şi cinci niveluri, cu acces la cinci magistrale auto, cu o suprafaţă utilă de aproximativ cinci milioane de metri pătraţi. Planurile au fost apoi modificate, după atacul japonez de la Pearl Harbor, din decembrie 1941, suprafaţa utilă fiind sporită.

La construirea acestei clădiri s-au dislocat cinci milioane de metri cubi de pământ şi s-au folosit 680.000 de tone de nisip, peste 41.000 de stâlpi de beton, şi 435.000 de metri cubi de beton, costul total al lucrărilor ridicându-se la aproximativ 83 de milioane de dolari. Lucrările au fost finalizate la 12 ianuarie 1943, iar personalul administrativ s-a mutat în noul sediu la 12 mai 1943, când a avut loc inaugurarea oficială a clădirii. În 1992, clădirea Pentagonului a fost declarată monument istoric şi a beneficiat de un amplu proces de renovare. O parte a Pentagonului a fost puternic avariată în urma atacului terorist din 11 septembrie 2001, când au fost ucişi 189 de funcţionari ai Departamentului Apărării.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Miclea:

Declaraţie politică

"Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese! (Folclor chiulangiu)"

Poate că intervenţia mea de astăzi va şoca pe mulţi dintre dumneavoastră, dar mă văd silit să o fac, deoarece problemele ce urmează să vi le prezint ţin de bunăstarea prezentă şi viitoare a naţiunii noastre.

Concret, vreau să mă refer la aceste vacanţe forţate, lungi şi păguboase pe care Guvernul P.S.D. ni le tot acordă.

Aparent, nu ar fi nimic rău în ele, dacă scopul lor nu ar fi unul meschin, ascuns. Săptămânile acestea de concediu forţat, de primăvară, apoi de vară şi de iarnă, aduc mari pagube economiei ţării şi, mai ales, veniturilor populaţiei.

Convingerea mea fermă este că aceste concedii au o tentă populistă. Guvernul vrea să facă "pace" cu masa de salariaţi cărora, neputându-le mări salariile, le dă zile libere.

Consecinţa acestui fapt este aceea că, pe timpul acestor vacanţe, nu se produce, economia stagnează contractele, mai ales cele cu străinătatea se derulează greu, angajaţilor nu li se poate asigura o creştere reală a salariilor, etc.

Fenomenul concediilor inutile în ţara noastră a început, de fapt, prin anii '90, când F.S.N. (predecesorul PDSR), printr-un guvern absolut iresponsabil, a decretat ziua de sâmbătă ca zi nelucrătoare. Noi ieşeam atunci dintr-o economie sărăcită şi vlăguită, iar pentru a ne redresa trebuia, în primul rând, multă muncă. Şi un guvern iresponsabil nu găseşte o altă modalitate de a ne redresa, decât scurtând săptămâna de lucru. Scurtarea săptămânii de lucru este, într-adevăr, un fenomen specific societăţii capitaliste, dar el este folosit ca o supapă economică pentru a diminua ceea ce, îndeobşte, denumim supraproducţia de mărfuri. Noi avem nevoie de scurtarea săptămânii de lucru? Nicidecum! Ba dimpotrivă.

Grav mi se pare faptul că guvernele ce l-au succedat pe cel din anii '90, au păstrat acest anacronism economic, ajungând ca actualul guvern să ne tot scurteze timpul afectat muncii, iar apoi să se plângă că a moştenit o situaţie economică dramatică şi că redresarea ei nu se poate face decât în timp. Prin menţinerea săptămânii de lucru scurte, prin acordarea de vacanţe forţate, Guvernul nu face altceva decât să prelungească o tranziţie dureroasă şi grea, pe care o resimt, în primul rând, cei care ar vrea să lucreze, dar nu sunt lăsaţi.

Şi acum aş dori să mă refer, concret, la acest 1 Mai, ziua internaţională a muncii. Fără doar şi poate că are o anumită semnificaţie internaţională. Fără doar şi poate că această sărbătoare este a celor mulţi şi, de ce să nu o spunem, a celor nevoiaşi. Dar nu înţeleg de ce, dacă este o sărbătoare în care cinstim munca, trebuie să stagnăm nu una, ci două zile. Păi nu este şi o zi mondială a mediului, a persoanelor în vârstă, a sănătăţii, a luptei împotriva cancerului, a ecologiei, a copilului, a învăţătorului etc., etc. Dacă ar trebui să le sărbătorim pe fiecare, nu ne-ar ajunge zilele dintr-un an. Şi atunci, se pune fireasca întrebare, cine mai munceşte?

Dacă, de exemplu, un patron, care are în derulare un important contract de furnizare, ar fi vrut să-şi aducă oamenii la lucru (bineînţeles de comun acord cu ei sau cu sindicatul) de 1 Mai, pentru a-şi putea respecta angajamentele asumate, riscă să plătească o amendă de 100.000.000 lei sau să acorde liber salariaţilor într-o altă zi. Grozavă afacere! Grozav mod de a dezvolta şi redresa această şubredă economie românească!

Dacă analizăm atent substratul acordării acestor vacanţe forţate, vom descoperi, uşor, că de ele profită doar salariaţii bugetari. Vorba aceea, ei muncesc sau stau, salariul le merge! Tragedia este că aceşti bugetari nu produc PIB, nu produc bunuri cu valoare adăugată, nu satisfac material, comensurabil, necesităţile economiei.

Cei care fac însă acest lucru, salariaţii din societăţile productive, în loc să producă, să dezvolte economia, să devină competitivi pe piaţă, stau forţat. Datorită acestor concedii forţate, patronii nu îşi pot respecta, într-o măsură mai mică sau mai mare, angajamentele de mărire a salariilor, lucru ce va duce, mai devreme sau mai târziu, la convulsii sociale.

Şi, în sfârşit, aceste concedii forţate aduc o mare pagubă comerţului şi, pe această cale, consumatorilor. În zilele în care întreaga economie românească este paralizată, datorită unei decizii guvernamentale absolut iresponsabilă, omul de rând nu are de unde cumpăra bunurile de strictă necesitate, deoarece brutăriile, fabricile de lapte, abatoarele şi aşa mai departe, nu lucrează.

În ţări serioase, cu economie bine aşezată, dezvoltată şi structurată, cu guverne responsabile, oprirea producţiei numai pentru o oră, produce tragedii. Guvernul care nu a putut gestiona un conflict care a declanşat un asemenea fenomen demisionează, se fac noi alegeri, etc., etc.

Dar la noi? Guvernul este bine mersi, dă vacanţe într-o veselie, economia noastră se prăbuşeşte cu fiecare zi ce trece, iar partidul de guvernământ are îndrăzneala să clameze, pe toate canalele mass-media, că în România este mult mai bine, că populaţia ţării este mult mai satisfăcută, că salariul creşte (adevărat, creşte artificial, deoarece orice măsură de creştere a salariului atrage, automat, după sine, creşterea impozitelor, taxelor şi a preţurilor pe piaţă), că lumea este mai fericită şi că ei vor fi votaţi, musai, neapărat, şi în 2004, deoarece Poporul Român nu-şi mai încape în piele de atâta fericire pesederistă!

Concluzia mea este că economia, ca multe alte sectoare de activitate din România, este prost gestionată şi condusă. Măsurile sunt prost concepute, dovada este şi acest fapt al promovării nemuncii ca politică de stat.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Vă mulţumesc şi dumneavoastră şi vă urez să aveţi o zi pe placul domniilor voastre.

(După pauză preia conducerea şedinţei domnul vicepreşedinte Ovidiu Cameliu Petrescu, asistat de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.)

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deschidem şedinţa de astăzi, anunţându-vă că din totalul de 344 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 258, sunt absenţi 86, din care participă la alte acţiuni parlamentare 58.

Continuăm dezbaterile la Proiectul Legii privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale.

Vă rog să deschideţi raportul! Suntem la poziţia 13 a raportului, se referă la art.19, aveam o înscriere la cuvânt, restanţă de ieri. Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Reamintesc că aseară am rămas la amendamentul nr.6 din amendamentele respinse, respectiv pct.12 şi s-a solicitat ca după pct.12 să se introducă un nou punct, pct.12.1 prin care să se prevadă abrogarea dispoziţiilor prevăzute la art.19, alin.2 şi 3. S-au exprimat aici opinii pro şi contra, respectivul amendament a fost susţinut de domnul Boc şi în replică domnul preşedinte al comisiei, domnul profesor Neagu, a motivat cum de altfel, este şi motivarea adusă ca argument pentru respingerea amendamentului.

Noi susţinem că, cu toate aceste precizări, este necesar sau, în măsura în care dorim să schimbăm ceva în acest sens, s-ar impune abrogarea dispoziţiilor art.19, alin.2 şi 3, aceasta nepresupunând că judecătorii sau completele civile nu pot să suspende, în situaţia în care nu există suficiente elemente pentru a judeca, nu pot să suspende acţiunea civilă până la finalizarea procesului penal. Cam aşa a fost prezentată situaţia de domnul profesor Neagu, credem că abrogarea nu impune această soluţie şi instanţele civile pot suspenda în anumite situaţii în care nu au elementele sau prejudiciile sunt cauzate, sunt legate de fapta penală.

Mai aduc un argument în acest sens. Cred că prin menţinerea acestei dispoziţii, alineatele articolului 19 se realizează de fapt o ierarhizare a instanţelor, respectiv a judecătorilor, instanţa penală fiind superioară din prevederea legală faţă de instanţa civilă.

În plus, aş mai aduce un argument, argumentul că există în Europa, cel puţin nu cunosc întreaga situaţie a ţărilor din Uniunea Europeană, dar sigur în Germania şi Benelux, situaţia se prezintă în acest mod, nu aşa cum există la noi.

Sigur ar mai fi şi argumente de ordin practic, dacă doriţi, fără a politiza şi a intra într-o dezbatere pe această temă mai largă, cred că unele activităţi, să spunem care s-au derulat în România, mă refer aici la FNI, Banca de Scont şi Banca de Investiţii, în situaţia în care acţiunea civilă de recuperare a banilor se desfăşura separat, era posibil să nu ajungem în stadiul în care s-au blocat conturile omului de afaceri Ovidiu Vântu doar când nu mai era nimic în ele.

Deci, sigur că nu resping întru-totul argumentele pentru menţinerea acestor articole, dar cred că putem încerca şi cred că este o soluţie mai bună aceasta a schimbării, respectiv a abrogării alin.2 şi 3 ale art.19 din Codul de procedură penală.

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să luaţi loc, vom proceda la vot. S-a propus eliminarea unor texte, deci, supunem la vot această variantă de eliminare cu prioritate, vă reamintesc faptul că nici comisia, nici iniţiatorul, Ministerul Justiţiei, nu agreează această soluţie.

Deci, cine este pentru soluţia propusă de domnul Boc? Număraţi! 6 voturi, insuficient pentru adoptare.

Cine este pentru varianta comisiei? Mulţumesc.

Voturi contra? Sunt 3 voturi contra.

Abţineri? O abţinere.

Trecem la poziţia 14 din raport. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptată varianta comisiei.

Poziţia 15. Obiecţii? Nu sunt. Adoptată varianta comisiei.

Poziţia 16, se propune eliminarea. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Poziţia 17. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 18 - se propune eliminarea. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 19 - este propusă o anumită modificare. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 20. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 21. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 22. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 23. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 24. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 25. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 26. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 27. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 28. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 29. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 30. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 31. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 32. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 33. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 34. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 35. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 36. Obiecţii? Se introduce un text nou. Obiecţii? nu sunt. Adoptat.

Poziţia 37, se propune eliminare. Obiecţii? Nu sunt. Adoptată această variantă.

Poziţia 38. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 39. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 40. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 41. Este o obiecţie. Domnule Boc aveţi probabil un amendament, da? Da, poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Personal vreau să vă felicit pentru modul cum aţi ales să discutăm pe texte, fiind foarte clar de urmărit acum amendamentele pe care le avem.

Deci, la pag.234 din raport, în cadrul amendamentelor respinse se spune acolo, după pct.38, se propune introducerea unui nou text care devine 38¹.

Acum, înainte de toate, aş vrea să menţionez faptul că punctul pe care noi îl avem, pct.41 de la numărul curent, unde este un amendament formulat împreună cu domnul Ştirbeţ şi cu domnul Stoica, care a fost admis, amendament potrivit căruia, "mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal", ceea ce reprezintă un progres substanţial şi o garanţie suplimentară a faptului că în procesul penal mijloacele de probă ilegale nu vor putea fi utilizate în nici o situaţie şi în nici o condiţie.

Acum, amendamentul pe care-l propunem are următorul conţinut: "Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot interveni ca probe sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, ..." - şi, aici, este noutatea - "... inclusiv ale poliţiştilor sau agenţilor constatatori, înscrisurile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele".

De ce am propus acest amendament? Apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a adresa întrebări şi de a pune în discuţie credibilitatea afirmaţiilor agenţilor constatatori, pentru a nu se încălca principiul contradictorialităţii şi cel al egalităţii armelor între apărare şi acuzare, prevăzute de art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, să existe posibilitatea ca în instanţă, - declaraţiile, de exemplu ale agenţilor constatatori, ale organelor de poliţie cu ocazia suspendării, de exemplu, a unui carnet sau ridicării unui carnet de şofer -, să poţi să adresezi asemenea întrebări agenţilor constatatori.

Deci, din această perspectivă, introducerea sintagmei potrivit căreia "inclusiv ale poliţiştilor sau agenţilor constatatori" este, în opinia noastră, justificată şi se impune a fi inclusă în Codul de procedură penală. Evident, dacă acest lucru va fi acceptat, ele - textele - se vor corela şi vor oferi garanţii suplimentare cetăţenilor, garanţii în sensul că nu orice declaraţie şi orice afirmaţie făcută de către agentul constatator şi consemnată într-un proces-verbal nu va mai putea fi combătută. Ea va putea fi combătută la fel ca orice mijloc de probă - în instanţă, prin întrebări, - şi, cu alte cuvinte, agentul constatator nu va mai fi suveran, ci, dimpotrivă, textul de lege va asigura o egalitate de tratament între apărare şi acuzare, iar cetăţeanul va avea posibilitatea să se apere mult mai bine faţă de eventualele abuzuri pe care un agent constatator le-ar realiza la adresa sa.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, iniţiatorul. Care este opinia iniţiatorului? Şi, după aceea, opinia comisiei.

Doamna Cristina Tarcea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Punctul de vedere al Ministerului Justiţiei este în sensul că nu se impune o asemenea modificare a dispoziţiilor art.64, atâta timp cât agenţii constatatori întocmesc procese-verbale de constatare, pe care le semnează şi care, de altfel, reprezintă acte oficiale şi probe scrise care se ataşează la dosarul cauzei, oricum.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea comisiei?

Domnul Ion Neagu:

Propunerea domnului Boc şi a colegilor dumnealui, referitoare la amendamentul prezentat, aparent ar constitui o noutate, dar, în realitate, în practică, - şi în practica de până acum, domnule Boc, -, toţi agenţii constatatori, inclusiv poliţiştii, în măsura în care se consideră de către Parchet sau de către instanţă că este util a fi audiaţi, sunt audiaţi, sub prestare de jurământ.

Aşa că, în consecinţă, textul actual, în redactarea prevăzută de art.64 alin.1, este acoperitor. Motiv pentru care eu vă propun să respingem amendamentul.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule Bolcaş, poftiţi.

Am o rugăminte la dumneavoastră: toţi cei care au obiecţii să fie atenţi, ca să-şi formuleze obiecţiile la timpul potrivit; a doua observaţie: după ce cel care are un amendament respins şi-a precizat poziţia, toţi cei care doresc să vorbească în sprijinul sau împotriva acestei obiecţii, acestui amendament, să ia cuvântul, numai în final urmând ca eu să dau cuvântul ministerului şi comisiei, în concluzii. Pentru că, altfel, prelungim într-un mod inutil dezbaterile.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte, am înţeles că v-aţi făcut autocritica, pentru că aţi dat mai întâi cuvântul iniţiatorului şi preşedintelui comisiei, înainte de a ne da cuvântul nouă, şi eu vă mulţumesc pentru că aţi revenit la practica normală.

În ceea ce priveşte amendamentul domnului Boc, îl susţin, cu o completare. Problema combaterii acestui argument de către colegul nostru, domnul general Bădoiu, bun practician, de altfel, s-a bazat pe o afirmare a necesităţii existenţei acestui amendament. Pentru că, într-adevăr, practica, de multă vreme, în lipsa unui text, face ca, uneori, judecătorii să admită audierea agentului constatator pentru situaţii de fapt - vă relev, numai în cazuri de accidente de circulaţie agentul constatator ştie mai multe lucruri de fapt decât se consemnează normal într-un proces-verbal - sau, la latitudinea judecătorului, să respingă această audiere, considerând-o inadmisibilă, în lipsa unui text.

În aceste condiţii, mergând şi pe argumentul domnului general, eu cred că este necesar să existe un text care să permită judecătorului, atunci când consideră necesar, - şi aceasta este o apreciere normală a probelor din punctul de vedere al utilităţii -, să audieze şi pe agentul constatator - şi, dacă-mi daţi voie, fac propunerea aceasta comisiei, de lărgire a acestui cadru, - "şi pe oricare persoană care a întocmit acte oficiale în cauză". Pentru că simplul fapt al existenţei actului oficial nu este suficient pentru lămuriri pe "cazuri pur de fapt" în dosarul respectiv.

Mă declar pentru amendament, tocmai pentru că practica a simţit necesitatea acestor audieri şi tocmai pentru a da instrumentul legal folosirii lor, iar, pe de altă parte, pentru a opri abuzul de a se prevala de inexistenţa unui text.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule Bolcaş, vreau să vă cer o detaliere. Dumneavoastră spuneţi că sunteţi de acord cu amendamentul, însă amendamentul, faţă de ce aţi spus dumneavoastră, are o altă nuanţă. Nuanţa - dacă am înţeles eu bine - este aceea că, din oficiu, trebuie administrate aceste probe.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nu. Nu. Nu, nu, nu ...

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dumneavoastră aţi spus că "judecătorul apreciază".

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Sigur că da.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă este vorba de aprecierea judecătorului, acest lucru se face şi astăzi, cum a spus domnul Bădoiu, pentru că orice parte în proces solicită o asemenea audiere. Judecătorul este cel care decide ca să fie audiaţi agenţii constatatori şi alte persoane care au întocmit acte procedurale.

Deci, dacă lucrul acesta se face şi astăzi, dumneavoastră spuneţi că-l susţineţi, în ideea acestei aprecieri a judecătorului, atunci nu este chiar acelaşi lucru pe care-l doreşte domnul Boc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte, este o apreciere de bun-simţ faţă de redactarea amendamentului care lasă loc şi acestei interpretări.

Amendamentul spune: "mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot interveni ca probe". Deci, nu lasă interpretarea. Am greşit eu.

Deci, "pot interveni ca probe"; eu enumăr mijloacele care există şi acestea "pot" deveni probe. Este o diferenţă între mijlocul de probă şi proba ca atare. Mijlocul de probă este cel pe care-l oferi judecătorului, iar proba ca atare este ceea ce consideră el util şi pertinent.

Revin şi spun că redactarea este bună: "mijloacele ce pot interveni ca probe". De ce este acest potestativ "pot"? Pentru că judecătorul hotărăşte, dacă este util cauzei sau nu, să le administreze, dar, în acelaşi timp, el are permisiunea legală de a le considera ca mijloace de probă în procesul penal.

Observaţia dumneavoastră este bună, dar şi textul este bine redactat şi nu lasă loc de interpretare.

Eu spun că această lărgire nu afectează în nici un fel textul propus, ci uşurează o activitate practică. De aceea am intervenit, tocmai pentru uşurarea activităţii practice.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Alţi colegi? Domnul Olteanu. Poftiţi.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred că dezbaterea de astăzi la Legea privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală este o dezbatere care nu poate fi în nici un caz politizată.

De aceea, cred că o participare mai largă, indiferent de apartenenţa politică, o participare responsabilă la dezbateri, în raport de posibilităţile de ameliorare a textului, cred că este necesară.

La obiect, referitor la amendamentul propus de domnul deputat Boc, vreau să spun că susţin acest amendament şi în raport de faptul că motivarea comisiei este insuficientă - pentru a mă exprima elegant.

Faptul că în motivarea respectivă se arată, nici mai mult, nici mai puţin, că textul n-ar fi necesar pentru că în sistemul din ţara noastră agenţii constatatori întocmesc procese-verbale de constatare, pe care le semnează, şi care reprezintă acte oficiale - probe scrise care se depun la dosarul instanţei -, nu reprezintă o motivare convingătoare pentru a respinge un asemenea amendament. Avem nevoie de o consolidare a principiului contradictorialităţii în materie penală, avem nevoie de asigurarea unei anumite egalităţi de tratament - aşa-numita egalitate de arme între apărare şi acuzare - şi, din această perspectivă, un asemenea amendament cred că este necesar.

De ce să nu poată apărătorul să pună în cauză credibilitatea unui agent constatator, în condiţiile în care agentul constatator este şi el om, poate greşi, poate fi într-una dintre situaţiile care să-i poată afecta percepţiile şi, de ce nu?, obiectivitatea, în general.

De aceea, mă voi rezuma la aceste argumente, spunând că susţin un asemenea amendament.

Permiteţi-mi, în câteva secunde, domnule preşedinte, să vă rog, totuşi, să reflectaţi asupra oportunităţii de a dezbate şi amendamentul peste care s-a trecut prea uşor, amendament care-mi aparţine, împreună cu domnul Căşunean, de la pct.13, şi care se referă la art.52.

Aşa cum spuneam, cred că dezbaterea acestei legi mult prea importante pentru societatea românească, merită o atenţie mai mare şi o răbdare suficientă pentru a vedea şi argumentele pro şi argumentele contra unei soluţii sau alteia.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Într-adevăr, este o lege foarte important şi merită o dezbatere amplă, dar, dacă vă uitaţi şi dumneavoastră în sală, vedeţi că foarte mulţi colegi de-ai noştri, din păcate, nu consideră lucrul acesta, chiar şi autori de amendamente respinse sunt absenţi.

Deci, teoretic, lucrurile stau bine; practic, nu stau chiar aşa.

Domnule Ştirbeţ, poftiţi.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cred că argumentele aduse aici, că nu există suficient interes pentru dezbaterea acestui proiect de lege, nu sunt justificate, sau nu sunt justificate numai la acest proiect; se pare că aceasta este practica în Camera Deputaţilor.

După cum observaţi, amendamentul respectiv este şi al Grupului parlamentar liberal, respectiv al meu şi al domnului Stoica. Sigur că-l susţinem, aşa cum este formulat. Încă o dată, apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a pune în discuţie credibilitatea afirmaţiilor agenţilor constatatori şi un tratament egal.

De asemenea, până acum, agentul constatator şi documentele oficiale întocmite aveau o greutate mai mare, sau, de regulă, în practică, se acorda o mai mare atenţie acestor probe. Sigur că şi apărarea ar trebui să constate, prin întrebări şi prin legătura directă cu aceşti agenţi constatatori, dacă există elemente care pun în discuţie cele înscrise în documentele oficiale.

În consecinţă, salut şi susţinerile făcute aici din partea reprezentanţilor PSD. Cred că este un amendament care poate fi admis, fără nici o teamă că există un interes politic în această chestiune.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă alţi colegi doresc să intervină? Nu doresc.

Atunci, domnul profesor Neagu, din partea comisiei.

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Exprimându-mi de la început aprecierea pe care o am faţă de colegii mei care au luat cuvântul şi au susţinut acest amendament, îngăduiţi-mi să mă opresc asupra unor chestiuni care, zic eu, sunt de natură să lămurească această propunere.

Deci, suntem la mijloace de probă. Mijloacele de probă sunt mijloacele legale prin care se administrează probele în procesul penal. Probele în procesul penal sunt elemente de fapt sau împrejurări cu relevanţă informativă asupra obiectului probaţiunii. Art.64 din Codul de procedură penală îmi arată canalele legale prin care am voie, într-un dosar penal, să administrez informaţiile. Se doreşte a se introduce în acest art.64, care prevede sistemul limitativ al mijloacelor de probă, declaraţiile poliţiştilor sau ale agenţilor constatatori.

Vreau să spun că subiectul care a perceput o împrejurare, un element de fapt, vine şi-mi aduce informaţia printr-un canal legal, prevăzut expres în Codul de procedură penală.

În cazul agenţilor constatatori care, proprii sensibus, s-au întâlnit cu o anumită împrejurare, întocmesc proces-verbal de constatare pe care-l înaintează, potrivit legii, organelor judiciare - a se vedea art.214, art.215 din Codul de procedură penală şi altele. Întocmesc acest proces-verbal, îl trimit, cu valoarea unui mijloc de probă, pentru că sunt prinse aici. Dacă-l chem şi-l audiez tot pe acel agent constatator, înseamnă că percepţia domnului agent constatator are o dublă semnificaţie în procesul penal: este proces-verbal constatat şi este declaraţie cu autonomie în sistemul mijloacelor de probă. De ce nu este bine să bine să admitem? Pentru că, practic, ce ne-ar spune un poliţist sau agent constatator ar valora mai mult decât declaraţia oricărui alt martor în procesul penal.

Deci, un martor ocular vine, declară - şi atât; poliţistul întocmeşte proces-verbal - mijloc de probă -, îl mai chem peste două luni, mai dă şi o declaraţie - mijloc de probă - şi încarc dosarul cu mijloace de probă de la acelaşi agent perceptor.

Ceea ce spun colegii mei îşi găseşte reglementare în Cod. Este vorba, stimaţi şi apreciaţi colegi Bolcaş, Boc şi Ştirbeţ, despre instituţia lămuririlor - cei care odată au întocmit acte vin să-mi dea mie, organ judiciar, în plus nişte detalii; şi am lămuririle experţilor, pentru că am chestiuni tehnice în raportul de expertiză pe care, cu toată erudiţia, priceperea, cultura mea, nu le înţeleg, şi-l chem pe expert să mă lămurească. Îl pot chema şi pe agentul constatator, să-i spun omului: "ce-ai vrut să spui în procesul-verbal, în fraza a treia?" şi mă lămureşte.

Dar, de aici şi până a conferi acestor discuţii cu agentul constatator valoarea unui nou mijloc de probă este o mare distanţă. practic, am acorda, prin acest amendament, o mai mare credibilitate agenţilor constatatori - că i-am întreba o dată şi răspund prin procesul-verbal, mai răspund şi prin declaraţie, de cinci ori, - decât unor martori, de totală bună-credinţă, care au văzut, au fost ascultaţi, au declarat şi au plecat.

agentul constatator îmi produce în dosar, sau poliţistul, "n" mijloace de probă - unele prin procese-verbale - şi declaraţiile date că, dacă le prind în art.64, le confer o valoare deosebită şi zic: "vezi proces-verbal - fila 20, vezi declaraţia poliţistului - fila 82, vezi declaraţia agentului ..." Deci, am mai multe mijloace de probă de la acelaşi perceptor - cel care a perceput informaţia, împrejurarea, a redat-o şi vine şi-mi dă, prin mai multe mijloace de probă, în procesul penal, ceea ce a văzut. Păi, de ce? Nu! Îl pun pe acelaşi picior de egalitate cu orice om de bună-credinţă, martor ocular; a văzut, l-am audiat. Aaa, vasăzică, poliţistul care m-a prins îmi face acte şi tot el vine şi declară! Păi, mi se pare anormal, pentru că el niciodată nu va contrazice ceea ce a scris; niciodată. Şi, atunci, vin şi-mi fundamentez învinuirea pe ce a scris poliţistul. Pentru că mi-a scris proces-verbal, a făcut act de constatare, vine şi declară de zece ori.

Deci, acesta ar fi pericolul dacă am conferi acestor declaraţii suplimentare ale poliţistului care a făcut proces-verbal de zece pagini şi introduc şi declaraţia lui ca mijloc de probă în procesul penal. Dumneavoastră aveţi dreptate - îi chem, dar această chemare a lor se încadrează perfect în instituţia lămuririlor date în procesul penal: de către experţi, de către cine vreţi. Am statut. Dar lămuririle n-au statut de mijloace de probă, în special. Te întreb: omule, ce-ai vrut să spui prin aia, prin aia, prin aia?

Aş mai avea şi alte argumente, dar eu cred că sunt suficiente pentru a lăsa poliţiştii cu declaraţiile lor în afară, pentru că ei introduc procese-verbale - şi atât - de constatare şi fotografii etc. şi nu mai îmi dau şi declaraţii, pentru că declaraţiile, dacă le prind în art.64, sunt mijloace de probă pe care le pot invoca într-o învinuire. Şi, atunci, dacă un poliţist vrea să-ţi facă rău, îţi face proces-verbal, mai dă şi zece declaraţii şi am zece mijloace de probă.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Şi dacă vrea să-ţi facă bine?

Domnul Ion Neagu:

Şi, dacă vrea să-ţi facă bine, să scrie corect procesul-verbal. Că, altfel, mă înscriu în fals.

Deci, iată câteva dintre consideraţiunile pentru care socot eu că n-ar fi bine să introducem în sistemul art.64, care este un sistem limitativ al mijloacelor de probă, declaraţia poliţistului sau agentului constatator. El şi-a exprimat punctul de vedere în procesul-verbal.

Şi daţi-mi voie să mai dau câteva exemple, ca să fiu şi mai bine înţeles. Aici, la acte de constatare, - art.214 şi art.215 din Codul de procedură penală -, am organe ale inspecţiilor de stat - vezi sanitar-veterinare, protecţia muncii etc; am la organe de constatare, art.215 - comandanţi de nave, aeronave etc. Păi, ăştia mi-au făcut procese-verbale o dată, fraţilor? Îl mai chem pe cel de la Poliţia veterinară să mai dea şi declaraţii, când o dată a scris? - ca mijloc de probă, atenţie! Îl chem să mă lămurească. Acesta este rostul Codului. O dată ai scris, răspunzi de ce ai scris. Pentru că mă îndoiesc, stimaţi colegi, că, vreodată, un agent constatator - eu nu mă leg numai de poliţist -, dacă-l chem, o să-mi spună: "domnule, acolo n-am scris corect", pentru că, practic, s-ar autodenunţa pentru un fals intelectual. El va spune mereu că "ce am scris eu este bine". Şi atunci, dă-mi voie să-mi spună că ce a scris este bine, dar o singură dată invoc ca mijloc de probă într-un proces penal de care depinde soarta unui om.

De altfel, cine ne-ar permite nouă ca informaţiilor furnizate de agenţi constatatori şi poliţişti să le dăm o dublă valoare faţă de ceilalţi oameni care percep şi sunt de bună-credinţă şi care declară o dată, de două, de nouă ori, dar declaraţia lor este un singur mijloc de probă - declaraţie de martori, dată de 50 de ori. Poliţistul şi agentul constatator, vasăzică, îmi face şi proces-verbal mijloc de probă, dă şi declaraţii.

De aceea, ar fi bine să ne ferim să conferim o prea mare forţă, spun eu, şi prin proces-verbal şi prin declaraţii, unor oameni chemaţi să constate şi să întocmească acte şi să le pună pe masa organelor judiciare.

Deci, explicaţia este mult mai amplă, nu cum am scris aici, pentru că, altfel, trebuia să ţin o prelegere pe partea a doua, la pct.2.

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Domnule preşedinte, vă rog! Este o discuţie foarte interesantă!

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi. Este interesantă, bineînţeles. Şi, mă întreb dacă nu cumva, o repetiţie este în defavoarea învinuitului.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da. Problema este a distincţiei ce trebuie făcută între punctele de vedere ale unor distinşi teoreticieni - şi l-am citat acum pe domnul profesor Neagu - şi ale practicienilor pe care doriţi să-i declaraţi incompatibili cu calitatea de parlamentari.

Câţi sunt încă compatibili cu această calitate?

Vreau să vă spun că domnul profesor Neagu a făcut o distincţie teoretică superbă între mijlocul de probă ca atare, instituţia juridică a mijloacelor de probă, şi instituţia informaţiei. Făcând această distincţie, domnia sa a accentuat necesitatea introducerii acestui text, pentru că eu nu vreau să audiez agentul constatator cu valoarea unei informaţii care, aşa cum spunea domnia sa, nu alterează proba iniţială şi aşa mai departe.

Eu vreau să-l audiez pe agentul constatator cu valoare de probă. Raţiune: pornesc totdeauna de la buna-credinţă; eu nu vreau să spun că poliţistul, medicul veterinar sau căpitanul de navă va spune altceva decât a scris, pentru că a scris corect. Nu pot să trec peste ideea că oamenii sunt de bună-credinţă. Dar eu mai am nevoie şi de alte elemente de fapt decât cele cuprinse în procesul-verbal, pe care acesta le cunoaşte prin propriile sale simţuri şi, la momentul respectiv, nu a considerat necesar să le scrie în procesul-verbal. Mai adaug la asta împrejurarea că majoritatea proceselor-verbale se scriu pe formulare - vezi accidentele de circulaţie, la care m-am referit.

Şi, dacă vreţi să mă refer la medicul veterinar, care a constatat că un animal este bolnav, eu vreau să-l întreb de ce a constatat acest lucru pe animalul din curtea vecinului, şi nu pe animalul din curtea mea?

Este un lucru, o situaţie de fapt pe care eu pot să o constat şi vreau ca acest lucru să îl am ca mijloc de probă, spune domnul profesor în argumentul ulterior. Păi, o să avem o succesiune de mijloace de probă provenite de la aceeaşi sursă. Iertaţi-mă, am rezumat ceea ce aţi susţinut domniile voastre, şi s-a făcut comparaţia cu declaraţiile succesive de martori. Eu sunt îngrozit de declaraţiile succesive ale unuia şi aceluiaşi martor şi cât de contradictorii pot să fie în succesiunea lor aceste declaraţii de martori şi nu numai datorită alterării memoriei, ci şi datorită abilităţii celui care pune întrebările respective. Mă refer la cel de bună credinţă, nu cel care se cumpără pe parcursul procesului, aşa cum este o practică constantă în instanţe. Şi atunci, ne temem, se teme judecătorul, trebuie să îl oprim pe judecător nu cumva să aibă nişte probe care sunt contradictorii? În detrimentul cui? În detrimentul faptului că am avea nişte probe care se completează. Aici este vorba de soarta unor oameni. E vorba de ani de puşcărie. Nu ne putem juca şi nu putem lăsa la latitudinea judecătorului de a uza de această armă, că nu se pot audia aceşti agenţi constatatori şi o să vă dau şi un ultim exemplu, ca să închei.

În cazul infracţiunii de ultraj, obiectul, persoana vătămată în cadrul infracţiunii de ultraj este autoritatea. Poliţistul care a fost injuriat sau lovit este obiectul acestei infracţiuni, el este în acelaşi timp agent constatator, dar cum să nu-l audiez eu pe situaţii de fapt în materie de ultraj, deşi el a întocmit procesul-verbal de ultraj, când el este cel care a suportat imprecaţiile inculpatului.

Aş vrea să închei cu o idee generală, v-am reţinut atenţia prea mult. Orice lărgire a probatoriului în materie penală a mijloacelor de probă îi dă mai multă putere, îi dă mai multă autoritate judecătorului şi în acelaşi timp îi dă mai multă responsabilitate. Eu aş zice să-i dăm această responsabilitate.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule, lăsaţi-l pe domnul Boc înainte, vă rog, ca să vorbiţi şi după ce îşi exprimă dânsul opiniile.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Pentru că o să mai aduc un element nou în discuţie şi de aceea este foarte bine că domnul profesor Neagu o să poată la sfârşit să facă o sinteză.

Eu aş vrea să corelăm prevederile art.64 propuse cu cele de la art.79 din Codul de procedură penală, unde se spune aşa: "Persoana obligată a păstra secretul profesional nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei, fără încuviinţarea persoanei sau a organizaţiei faţă de care este obligată a păstra secretul."

Prevederile acestui articol au fost folosite şi interpretate în practică în sensul eliminării posibilităţii audierii unor persoane angajate în instituţii de stat şi cel mai adesea a funcţionarilor Ministerului de Interne. Folosindu-se acest text, agenţii constatatori n-au fost audiaţi în instanţele de judecată. Iată de ce este nevoie să introducem acum la art.64 printre mijloacele de probă şi agenţii constatatori. Vă mai pot oferi încă un exemplu din practică. Agentul de circulaţie stă pitit după un copac şi vede el la o jumătate de kilometru distanţă că ai trecut pe linie continuă şi te opreşte şi spune: domnule, ai trecut pe linie continuă! Dacă faci proba, poţi să demonstrezi că nu avea posibilitatea să vadă de la o jumătate de kilometru şi după curbă că tu ai trecut pe linie continuă cu maşina. Aducându-l în instanţă şi punând ca mijloc de probă declaraţia lui, evident că ea nu mai poate fi susţinută. Şi atunci, când el va şti că va putea fi chemat în instanţă, nu va mai face abuzuri în completarea proceselor verbale de constatare şi de aplicare a amenzilor sau a sancţiunilor contravenţionale prevăzute de Codul rutier. Deci este un mijloc suplimentar de probă şi cred că ceea ce a spus aici domnul Bolcaş este foarte important. Practic, judecătorul este suveran. Important este ca noi să-i dăm posibilitate judecătorului să aprecieze în manieră egală toate probele aflate la dosar. Şi acuzarea şi apărarea.

Altfel, dacă privim doar dintr-o singură perspectivă, doar dintr-o singură parte, judecătorul este privat de a putea lua act, el cu ochii lui, şi de a-şi forma o judecată cu privire la obiectul cauzei. Deci, este nevoie pentru corelarea cu articolul 79, repet, utilizat în practică de către Ministerul de Interne pentru a refuza participarea în procesul penal.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Înţeleg că domnul Bădoiu vrea să ia cuvântul în nume personal. Da?

Domnul Cornel Bădoiu:

Da.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bun, a cerut şi ministerul cuvântul.

Domnul Cornel Bădoiu:

Stimaţi colegi,

Probabil că pentru cei care nu sunteţi de specialitate, toată discuţia aceasta este mai puţin interesantă şi poate chiar plictisitoare. Poziţia mea este alta decât a celor care susţin amendamentul şi chiar a domnului profesor Neagu. Deci lucrurile stau cam aşa: lămuriri potrivit textelor din Codul de procedură penală, art.120 şi următoarele, 214, 215 le dau experţii şi laboratoarele şi cei care încadrează laboratoarele de criminalistică etc.

Domnule Boc, art.79 adus de dumneavoastră în sprijinul amendamentului, de fapt, vine să vă contrazică. Pentru că altcumva ar trebui să modificăm articolul 79 şi să spunem că secretul profesional poate fi oricând divulgat. Or, nu putem admite o astfel de teză. Deci secretul profesional trebuie să fie păstrat că altcumva nu ar mai fi secret. Repet, art.64 alin.1 este acoperitor şi v-o spun din practica de peste 36 de ani. Ori de câte ori un magistrat şi prin el înţeleg procuror şi judecător, chiar şi un organ de cercetare penală, consideră că este necesar să audieze pe fond, să ceară nişte lămuriri, cum spunea domnul profesor, care să fie consemnate, nu într-un proces verbal sau de instanţă într-o încheiere, ci într-o declaraţie, atunci acea persoană, poliţist, agent constatator, inspector de la Inspecţia veterinară, de la protecţia muncii etc. etc. este audiat ca martor sub prestare de jurământ, domnule Boc. Deci indiferent că el îşi va schimba sau nu poziţia, el este audiat ca martor. Depune un jurământ şi, ca atare, amendamentul domnului Boc, Ştirbeţ şi Stoica nu-şi găseşte rostul. Pentru că la art.64 alin.1, printre mijloacele de probă sunt enumerate declaraţiile învinuitului, iar în ce îl priveşte pe domnul Bolcaş, apropo de poliţist, păi, poliţistul este audiat ca parte vătămată, el fiind subiect pasiv. Este subiect pasiv.

Mergem mai departe. Amendamentul mai suferă şi din alt punct de vedere, pentru că dânşii au exclus dintre mijloacele de probă înregistrările audio sau video şi fotografiile. Le-aţi exclus, vă rog să citiţi amendamentul şi să vedeţi că le exclude. Aşa că, cu riscul că intru în contradicţie cu bunul meu prieten şi coleg de bancă, lucrurile în opinia mea aşa stau.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul profesor Neagu şi după aceea şi reprezentantul iniţiatorului.

Domnul Ion Neagu:

Stimaţi colegi,

Eu nu înţeleg de ce nu dorim să ne uităm pe textul legii şi să vedem dacă nu cumva ceea ce cuprinde amendamentul ar conduce practic la amplificarea conţinutului art.64, că suntem obligaţi să o facem, şi atunci art.64 ar avea o pagină şi jumătate.

de ce să introducem declaraţia poliţistului şi a agentului constatator, deci om care a intrat în contact cu împrejurarea de fapt etc, şi să nu introducem şi declaraţiile celui care a făcut înregistrări, de ce să nu introducem şi declaraţiile celui care a fotografiat? De ce să nu introducem şi declaraţiile celui care a făcut constatarea tehnico-ştiinţifică? De ce? Nu am înţeles, de ce numai ale poliţistului şi ale agentului constatator? Dar cel care a filmat, de ce nu trebuie să fie audiat? şi atunci, stimaţi colegi, daţi-mi voie, vreau să rămânem totuşi la acest text al art.64 aşa cum e făcut, pentru că altfel ne deschidem singuri o portiţă către un sistem, nu limitativ al mijloacelor de probă, ci nelimitativ, revenind la reglementarea care a intrat în vigoare la 1 martie 1937, introducem acestea şi zicem "şi altele", lăsând portiţa deschisă, introducem ceea ce vrem. Pentru că prin solicitarea dumneavoastră cu declaraţia poliţistului şi agentului constatator punem pe picior de inferioritate alt subiect care a intrat în contact cu împrejurarea sau cu elementul de fapt, cu informaţia şi anume: repet pe cel ce face înregistrări audio, repet pe cel care a fotografiat, repet şi pe alţii. De ce chem numai agentul constatator şi poliţistul, ceilalţi nu au dreptul să-mi dea şi o declaraţie? A făcut constatare medico-legală doctorul şi mi-a adus raport medico-legal la dosar. Îl chem şi pe domnul doctor. Domnule doctor, ia zi... şi atunci dublăm, permiteţi-mi, dublăm toate actele cum sunt constatări medico-legale, procese verbale, le dublăm cu declaraţiile subiecţilor care au alcătuit înscrisurile respective. dar mai sus avem în text: declaraţiile martorilor, înscrisuri, de ce nu-i chemăm pe cei care au făcut înscrisurile? Şi pe aceia trebuie să-i chemăm: măi frate, ce ai scris aici? Adică admiţând cele două propuneri cu declaraţia poliţistului şi a agentului constatator, practic, nu justificăm în nici un fel de ce nu-i chem şi pe ceilalţi? Şi, atunci, vă rog să răspundeţi. De ce chem numai poliţistul şi agentul constatator şi nu-i chem şi pe cel care a filmat şi pe cel care a audiat, şi pe cel care... Vedeţi? Adică le conferim un statut şi nu ne permite legea să le creăm statut privilegiat în furnizarea unor informaţii în dosarele penale, totuşi. Şi mă opresc aici, pentru că, altfel, ar însemna să intru într-o altă discuţie.

Domnule general, ceea ce am spus eu acolo, dumneavoastră aţi venit şi aţi spus la microfon. Este foarte adevărat. Cu expertiza, cu ultragiatul că îl ascultă ca parte vătămată, i-aţi răspuns... I-aţi răspuns de la mine, foarte bine, dar, domnule general, vă rog să-mi permiteţi să nu intru în teoria mijloacelor de probă şi a probelor, pentru că sunt încă multe chestiuni în cod. Dumneavoastră tot de la mine aţi auzit de lămuririle expertului, vă rog să-mi permiteţi că sunt şi alte texte, dar nu le enunţ acum, pentru că sunt multe.

Deci pe lângă lămuririle astea, sunt şi alte texte în Codul de procedură penală asimilate prin lege. Avem, ca să vă răspund pe loc,... aţi auzit numai pe aceea, de la nu ştiu ce emisiune, lămuriri de la o mie de instituţii, domnule... Deci nu confundăm instituţia mijlocului de probă cu lămuririle pe care le cer la instituţiile de specialitate, să spună: termen, de ce ai făcut aşa, ce ai vrut să înţelegi? Au alt statut şi codul este plin. Nu numai expertului i se cere, vroiam să vă răspund acum. Deci, dacă doriţi să acceptăm amendamentul, atunci ar fi creată o poziţie privilegiată şi cu asta închei, pentru poliţist şi agent constatator şi nu aţi putea justifica nici unul de aici, stimaţi colegi, şi vă apreciez, vă rog să reţineţi, de ce nu-l mai audiezi şi pe cel care a făcut constatarea medico-legală, de ce nu-l audiezi şi pe cel care a fotografiat.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nu este expertiza...

Domnul Ion Neagu:

Nu e expertiză, constatarea medico-legală nu este expertiză... Constatarea medico-legală e altceva, e prinsă ca mijloc de probă separat. Una este expertiză, unde se cheamă specialişti cu cunoştinţele lor să interpreteze, alta este constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală, unde vine specialistul şi surprinde aspecte de fapt şi le notează. De aceea în constatarea tehnico-ştiinţifică atunci când vine omul de la circulaţie şi spune: 50 de m frânare, constată. Expertul interpretează. nu întâmplător codul face deosebire între constatări tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi expertize. Dar nu vreau să intru în această discuţie care s-ar putea prelungi, şi este frumoasă, până diseară, pentru că putea să fie o teză de doctorat la chestiunea asta, dar dacă cineva ar răspunde de ce nu chem să-mi dea declaraţii şi pe cel care a făcut fotografii, fug de expertiză. Şi pe cel care a făcut înregistrări audio şi nu-l chem să dea declaraţii şi pe el, şi nu-l chem şi pe cel care a întocmit diverse înscrisuri şi îl chem numai pe poliţist, atunci poate, dacă mi se răspunde de ce îi chem numai pe cei doi şi nu pe ceilalţi din sfera perceptorilor, poate mă aplec şi zic da.

De aceea, pentru a nu crea regim privilegiat pe probaţiune numai la doi subiecţi, vă rog să nu admiteţi.

Nu mai spun că aţi sesizat bine, chiar colegul care propune amendamentul, cum să-l oblig pe poliţist să fie martor? Avem excepţii la lege prin care nu-l pot audia ca martor.

Părţile, persoanele care deţin secret profesional, dar nu numai secretul profesional pe care îl pot divulga cu încuviinţarea celui vizat, am secrete profesionale care, prin natura instituţiei, nu am voie să le spun. Sunt de stat, de serviciu, de o mie de chestii şi eu îl chem şi spun prin lege că vine să dea declaraţii poliţistul? O să spună: domnilor, nu vin, pentru că nu pot să vă spun de unde ştiu şi ce am făcut şi cum am ajuns acolo. Şi pe bună dreptate aşa e. Intrăm în alte încurcături, creându-i statut de martor aici poliţistului prin lege, acesta este vot de procedură, poliţistul, dacă îl chem, o să spună: domnule, aici vă spun, aici nu vă spun nimic, pentru că nu pot. De ce, nu ştiu. şi am încheiat. Iată de ce susţin înlăturarea amendamentului. Sigur că ne-am întinde prea mult, dar dacă mai ia cuvântul cineva, vă asigur că îi iau în replică şi nu terminăm până diseară.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu, rog un lucru, nu se poate atunci, aceste dezbateri pot să continue un an, doi, pentru că tema este extrem de interesantă. Eu sunt de acord. Însă, dacă nu aveţi capacitatea să vă expuneţi absolut toate argumentele în clipa în care luaţi cuvântul, atunci intrăm într-un cerc vicios.

Poftiţi, eu vă dau cuvântul în continuare, nu spun, tema este extrem de importantă, dar am o mare rugăminte şi am insistat. Eu doresc ca toţi colegii noştri, dacă doresc să participe la dezbateri, să participe absolut toţi. De acord cu chestiunea asta, dar o cutumă, mai mult decât cutumă şi o regulă: ca după ce iau cuvântul toţi colegii din sală, ia cuvântul comisia şi iniţiatorul. Deci asta este o regulă generală. Nu se mai ia cuvântul după ce a vorbit comisia şi iniţiatorul. Pentru că dacă replici şi contrareplici, nu terminăm niciodată. Vă rog, toţi colegii care doresc să participe la acestea, să vorbească toţi, dar în clipa în care nu mai e nici o dorinţă de a participa, deci nimeni nu mai doreşte să participe, încheiem cu cele două intervenţii.

Vă rog să credeţi că asta este singura manieră în care se poate lucra.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Mă scuzaţi, domnule preşedinte, vă mulţumesc totuşi pentru încălcarea procedurii chiar în această situaţie, voi fi foarte scurt. Vreau să spun că toate argumentele care s-au adus aici sunt valabile cu o singură precizare: că, de fapt, nu se face referire la argumentul principal pentru care cerem includerea acestor mijloace de probă.

Anume, aceea a egalităţii armelor între apărare şi acuzare. Acesta este principalul argument pentru care solicităm acest lucru. De asemenea, cu toate scuzele de rigoare, domnul preşedinte Neagu susţine aici că noi, prin acest text am limita includerea poliţiştilor şi a agenţilor constatatori. Nicidecum, textul prevede toate celelalte mijloace de probă şi putem aduce în faţa completului orice persoană care participă sau care are cunoştinţe pentru lămurirea situaţiei. Dar, repet, pentru a pune în egalitate acuzarea şi apărarea. Sigur că instituţia lămuririi este legată de acuzare, dar nu de apărare. Acesta este argumentul principal şi mă scuzaţi că am intervenit.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

înainte de acest lucru, doresc să întreb colegii mei dacă mai doresc să intervină la acest subiect. Oricine doreşte trebuie să-şi semnaleze dorinţa în momentul acesta, ca să putem concluziona într-un fel sau altul, pentru că altfel nu terminăm niciodată.

Mai doreşte cineva să ia cuvântul din sală?

Mai doreşte cineva? Mai doreşte cineva? Nu mai doreşte.

Din momentul acesta nu mai dau cuvântul din sală, dau cuvântul comisiei şi iniţiatorului.

Domnul Ion Neagu:

Stimaţi colegi,

O ultimă chestiune şi cu asta încheiem, cred eu. Art.78 spune aşa: "Persoana care are cunoştinţă despre o faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor." Ce mai caut să introduc? Dacă doriţi neapărat, îl chem ca martor şi îl audiez. Ca să nu mă obligaţi să pun şi poliţişti şi agenţi şi, spun eu, şi medic legist la constatare şi cel ce a fotografiat... Am textul din art.78 care este foarte cuprinzător. Deci să nu începem acum să detaliem, pentru că persoanele care au cunoştinţă de fapte sau împrejurări în peisajul în care trec la constatările infracţiunilor, depistare, identificare, sunt multe asemenea persoane. Şi dacă le introduc în art.64 îmi trebuie vreo pagină jumătate sau două. Şi atunci cred că textul din art.78 este acoperitor, mulţumitor şi orice persoană care are cunoştinţă...

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Aşa este!

Domnul Ion Neagu:

"..o chem, domnule Bolcaş.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Din partea iniţiatorului, dacă doriţi să luaţi cuvântul?

Poftiţi!

Doamna Cristina Tarcea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, dezbaterea este extrem de interesantă, dar în acelaşi timp este de natură a pune în discuţie chiar sistemul probatoriu în ceea ce priveşte dreptul românesc.

În ceea ce priveşte declaraţiile de martori în sistemul de drept românesc, martorii sunt concepuţi ca persoane care prin propriile simţuri, cu obiectivitate sau măcar cu aparenţe de obiectivitate, pot ajuta organele judiciare şi instanţa de judecată la aflarea adevărului.

Prin urmare, a acorda valoare de declaraţie de martori şi altor elemente decât cele reglementate de sistemul de drept românesc ar însemna o modificare a acestui sistem şi a acestei modalităţi de concepere a lui. Sigur, se invocă aici principiul egalităţii de arme. Principiul egalităţii de arme înseamnă a da posibilitatea şi părţii adverse să combată susţinerile părţii celeilalte şi nu neapărat prin mijloace de probă de aceeaşi natură. Acest principiu există în legislaţia românească. Un act oficial probează realitatea numai până la înscrierea în fals, o expertiză poate fi şi ea îndepărtată prin diferite elemente, refacerea expertizei, desemnarea unui nou expert care să efectueze o nouă expertiză.

Prin urmare, nu se poate susţine faptul că ar fi încălcat acest principiu al egalităţii de arme. Şi, sigur, art.78 invocat de domnul profesor Neagu este deplin acoperitor, în sensul că lasă posibilitatea şi puterea instanţei ca, atunci când apreciază, orice persoană care corespunde exigenţelor art.8 să fie audiată ca martor.

Vă mulţumesc. Prin urmare, susţinem păstrarea textului aşa cum a fost adoptat.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

stimaţi colegi, avem un amendament care fiind de completare pot să-l supun cu prioritate atenţiei dumneavoastră, amendament care a fost respins de către comisie, comisia, chiar dacă în interiorul ei au existat şi alte opinii, îşi menţine raportul, deci nu este pentru adoptarea amendamentului. Reprezentantul Guvernului nu este pentru acest amendament.

Cine este pentru amendamentul formulat de domnul Boc, Valeriu Stoica, Cornel Ştirbeţ? Vă rog să număraţi. 25 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Vă rog să număraţi. 37 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul nu a fost adoptat. Deci rămâne varianta comisiei.

Poziţia 42. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 43 din raport. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 44 din raport. Poftiţi, domnule Ştirbeţ.

Aveţi amendament respins, da? Poftiţi.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba de amendamentul respins înregistrat la punctul 20 pagina 241, deci noi propunem ca la art.86², după alin.7, să se introducă un nou alineat cu următorul cuprins: "La fiecare audiere a martorului se va asigura dreptul învinuitului sau al inculpatului de a pune întrebări şi de a audia martorii acuzării". Motivăm aceasta pentru concordanţa cu art.6, paragraful 3, lit.d) din Convenţia Europeană pentru drepturile omului care prevede că: "Orice acuzat are în special dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării". De altfel, este continuarea ideii de la amendamentul precedent pe care l-am discutat şi care presupune şi mergem pe aceeaşi susţinere a egalităţii dintre apărare şi acuzare.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Nu ştiu dacă suntem la poziţia aceasta menţionată de domnul Ştirbeţ. Suntem la pct.70, dumneavoastră vorbiţi de 86. Deci e puţin mai târziu.

La poziţia 44 sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 45, introducerea unui text nou. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 46. Sunt obiecţii? Se introduc nişte texte noi. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 47, este o modificare. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 48. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 49. Poftiţi. Aici este vorba de art.86. E altceva.

Da, poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Noi suntem la nr.crt.49 la textul din Codul de procedură penală la art.86, dar la amendamentele respinse, dumneavoastră veţi putea observa că la pag.236-237, la art.79, este un articol intermediar care este înainte de 86, care urmează să fie discutat, se propune după alin.2, un nou alineat 3, care să aibă următorul cuprins: "Prevederile alin.1 nu se aplică poliţiştilor sau altor persoane care au efectuat constatări sau acte de cercetare în cauza în care sunt audiaţi." Are legătură cu ceea ce am discutat anterior tocmai pentru a da consistenţă celor votate în ultimă instanţă. De ce spun acest lucru? Pentru că art.79 alin.1 spune aşa: "Acea persoană obligată să păstreze secretul profesional nu poate fi ascultată ca martor fără încuviinţarea persoanei sau organizaţiei din care face parte."

În practică, şi repet, în practică, acest articol 79 a fost de fapt utilizat pentru eliminarea posibilităţii audierii unor persoane angajate în special în cadrul Ministerului de Interne. Deci pentru a ne asigura în viitor că vor putea fi audiate ca martori şi putem da consistenţă atunci alin.1, aşa cum a spus aici foarte bine domnul profesor Neagu, la martori, 78 "persoana care are cunoştinţă despre o faptă sau vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului poate fi ascultată în calitate de martor."

Să rămână acest text general, foarte bine, şi să eliminăm posibilitatea ca cineva să utilizeze paragraful 2, şi mă refer în primul rând la agenţii constatatori, pentru a nu participa ca martori în procesul penal. Dacă nu vom avea o asemenea excepţie, în continuare această practică abuzivă va fi exercitată în continuare şi nu vom putea audia ca martori agenţii constatatori, oricare ar fi ei. Iar, vedeţi, textul este destul de bine alcătuit, spunând că "nu se aplică poliţiştilor sau altor persoane care au efectuat constatări sau acte de cercetare în cauza în care sunt audiaţi". El n-are nimic cu secretul profesional. Dar important este ca să nu se mai folosească acest articol ca o pavăză pentru a împiedica audierea lor ca martori. Şi cei care sunteţi practicieni, sunt convins că aţi întâlnit multiple situaţii în care art.79 alin.1 este utilizat pentru a împiedica participarea, mai ales a celor de la Ministerul de Interne, în procesele unde ar trebui să depună ca martori.

în consecinţă, vă rugăm să acceptaţi acest amendament, chiar dacă celălalt anterior n-a fost acceptat, dar acceptându-l pe acesta, vom fi siguri măcar că nu vor mai putea fi folosite subterfugii juridice pentru a fi împiedicaţi agenţii constatatori ai Ministerului de Interne să participe ca martori în procesele aflate în faţa instanţelor de judecată.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Un moment! Am o rugăminte, dacă puteţi să-mi clarificaţi şi mie un lucru. Eu sunt de acord cu ce aţi constatat dumneavoastră în practică privind cei din Ministerul de Interne, însă în Legea siguranţei naţionale, de exemplu, se prevede faptul că ofiţerii nu pot fi audiaţi fără acordul S.R.I.-ului, poftiţi! Ca să fim mai concreţi.

Şi ei fac anumite constatări. De exemplu, în anumite dosare penale se anexează interceptările telefonice. Deci, avem un text de lege care le interzice participarea la procesul penal fără aprobarea comandanţilor lor. Cum am putea să rezolvăm această problemă?

Domnul Emil Boc:

Eu cred că în cazul înregistrărilor convorbirilor telefonice, vom ajunge imediat, avem garanţii de-acum procedurale pentru a fi siguri că abuzuri nu vor mai exista din momentul în care instanţa de judecată va fi aceea care va autoriza interceptarea convorbirilor telefonice, iar excepţia noastră vizează tocmai ceea ce domnul Ştirbeţ spunea la un moment dat, pentru a asigura egalitatea de tratament între acuzare şi apărare. Dacă noi nu vom putea chema ca martor în procesul penal o persoană care face afirmaţii fără ca ele să fie dovedite şi să se ascundă doar sub masca secretului profesional, atunci înseamnă că nu realizăm o justiţie echitabilă, ci realizăm o justiţie de conjunctură, din acest punct de vedere.

Cu aprobarea instanţei, dacă va aprecia că este vorba de...potrivit Legii siguranţei naţionale şi a Legii informaţiilor clasificate, judecătorul va putea spune: "Da. Această informaţie intră sub incidenţa Legii informaţiilor clasificate sau siguranţei naţionale şi nu eşti obligat să depui ca martor." Haideţi să lăsăm...arbitrul suprem să fie judecătorul, şi nu conducătorul instituţiei, şeful poliţiei sau şeful S.R.I.-ului sau şeful nu ştiu cărui departament. Avem o justiţie independentă care este garantul respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, inclusiv garantul securităţii sau, într-un fel, al siguranţei naţionale, şi atunci, dacă în faţa instanţei va spune că această informaţie este strict de siguranţă naţională sau informaţie clasificată şi nu poate fi dezvăluită, judecătorul va fi în măsură să aprecieze şi să cenzureze acest lucru.

Dar dacă lăsăm decizia arbitrară la nivelul entităţii respective, care ar fi S.R.I. sau oricare ar fi alta, evident că cel care este acuzat se află în imposibilitatea juridică de a-şi utiliza toate mijloacele de apărare pentru a dovedi nevinovăţia sau pentru a se apăra, în ultimă instanţă.

Deci, cred că judecătorul imparţial ar putea rezolva această problemă.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bun. Altă intervenţie din sală, vă rog! Domnul Marton Arpad. Poftiţi!

Domnul Márton Árpad-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mărturisesc că, în primă instanţă, la discuţia de dinainte, care a durat destul de mult, eram de acord cu cei care au susţinut înscrierea poliţiştilor în art.64. Însă argumentul domnului profesor Neagu, care ne-a readus aminte de art.78, mi-a confirmat că are dreptate. În consecinţă, am votat împotriva acelui amendament.

În cazul acesta însă consider că această precizare ar fi utilă şi am intervenit numai pentru a nu confunda posibilitatea depunerii mărturiei de publicitatea acelei mărturii, pentru că ar trebui să existe într-adevăr chiar nişte procese unde se discută despre probleme care vizează secretul naţional, adică siguranţa naţională, probleme de secret de stat care în discutarea lor ca martori trebuie să ajungă în instanţă anumite elemente care totuşi vor fi secretizate.

Deci, procedura secretă este una şi posibilitatea de a fi audiat ca martor este o altă problemă. Nu poate fi audiat, de exemplu, preotul căruia i s-a confesat cineva.

Cred că nu trebuie să amestecăm cele două lucruri şi mi se pare că în cazul acesta ar trebui să fie admis acest amendament.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Alte intervenţii din sală, vă rog. Nu mai sunt intervenţii din sală.

Din partea iniţiatorului şi apoi din partea comisiei.

Doamna Cristina Tarcea:

Din punctul nostru de vedere, amendamentul nu poate fi susţinut, deoarece vizează acele persoane care şi-au spus punctul de vedere în cauză prin alcătuirea unor documente oficiale.

Secretul profesional este stabilit prin lege şi el vizează protejarea unor valori sociale care de multe ori riscă a fi mult mai lezate şi a pune în primejdie valori mult mai mari decât valoarea pusă în primejdie prin săvârşirea infracţiunii.

Prin urmare, apreciem că textul formulat în dispoziţiile art.79 alin.2 şi 3 trebuie să rămână în vigoare aşa cum este şi solicităm respingerea amendamentului.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul profesor Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred că însăşi alcătuirea textului este cel puţin interesantă, ca să nu spun altfel. Păi, aici se spune că nu "se aplică poliţiştilor sau altei persoane care efectua constatări sau acte de cercetare în cauza în care sunt audiaţi". Păi, da, ajungem până a pune în postura de martor pe cel care a făcut ancheta penală. Că zice "acte de cercetare". Poliţiştii sunt organe de cercetare penală, vreau să vă spun. Şi eu n-am terminat dosarul penal şi îl chem pe cel ce a instrumentat să-l audiez ca martor?! Mi se pare cel puţin curios. De aceea, nu vreau să mai insist.

Ca să nu mai spun că, alături de dispoziţiile invocate de dumneavoastră, domnule preşedinte, avem un evantai larg de dispoziţii legale prin care se interzice expres unor funcţionari oficiali din S.R.I., S.P.P., S.I.E., Ministerul de Interne etc., să depună ca martori acolo unde legea le interzice, pentru că trebuie să păstreze secretul profesional.

Şi, închei, spunându-vă un lucru: în art.224, Cod procedură penală, la efectuarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale, se arată că pot efectua acte premergătoare lucrători din Ministerul de Interne, S.R.I. etc. Oameni buni, noi îi chemăm ca martori?! Păi, ei sunt obligaţi să păstreze secretul profesional, confidenţialitatea. Şi, culmea e alta! Astăzi, şi acum urmează imediat, introducem în Codul de procedură penală norme prin care protejăm martorii din "n" motive, o să vedeţi! Şi vrem acum să îi chemăm să depună oficial prin dispoziţiile Codului de procedură penală?!

Eu cred că ne plasăm în câmpul paradoxului sau paradoxurilor. Pe de o parte, îi protejăm...urmează discuţia imediat, urmează articolele...din motive justificate, cum e în toată Europa, că tot o invocăm, protecţia martorilor. Şi acum venim cu un text în care spunem: "Fraţilor, sunteţi obligaţi să veniţi să spuneţi!" Păi, hai să ne lămurim! Ori îi protejăm prin acest text şi prin dispoziţiile din lege speciale care-i obligă să păstreze secretul profesional, ori îi chemăm pe toţi la rampă. Şi am încheiat. Dispare, desfiinţăm o activitate confidenţială, să nu-i zic secretă, necesară în lume în orice stat, şi-i chemăm pe toţi să depună ca martori în procesul penal. Ba, mai mult, nici nu-i oblig să mai păstreze secretul, introduc articolul ăsta care se doreşte. Şi alte argumente ar mai fi.

Permiteţi-mi însă, în ideea că facem un pas mai înainte, să ne oprim aici. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Voi supune votului acest amendament care a fost respins de comisie şi care nu este agreat nici de iniţiator.

Cine este pentru? Număraţi, vă rog! 6 voturi pentru.

Voturi contra? 59 voturi contra.

Abţineri? 3 abţineri.

Amendamentul nu a trecut.

Dacă sunt alte amendamente respinse în acest context. Da. Poftiţi, domnule Boc!

Vă rog să precizaţi unde vreţi să interveniţi la raport.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

La amendamentele respinse, la pag.238 din raport, la alin.1 de la art.86¹, la nr.crt.de la amendamentele respinse 18. La nr.crt.18 de la amendamente respinse.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Acela. Dacă există probe temeinice...

Domnul Emil Boc:

Da. Exact. Textul în vigoare este acesta: "Dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii de domiciliu ori de reşedinţă a acestuia, ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui sau a altei persoane, acestuia i se poate încuviinţa să nu declare aceste date, atribuindu-se o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organului judiciar.

Observaţia noastră este următoarea: acest lucru trebuie să i se permită martorului să nu declare aceste date, dar numai dacă "ar fi periclitată integritatea corporală, libertatea lui, a soţului ori a unei rude apropiate". Sintagma asta "sau a altei persoane", pe care o avem acum, poate crea pretextul şi prilejul unor abuzuri. Prin orice alte persoane putem înţelege, evident, pe oricine. Şi atunci, nu se justifică o asemenea formulă largă, ci ea trebuie restrânsă într-adevăr la existenţa unui pericol, şi anume la soţ sau vreo rudă apropiată. Atunci putem vorbi de existenţa unui pericol.

În concluzie, măsurile de protecţie trebuie să se dispună doar dacă există probe temeinice privind existenţa respectivului pericol, şi nu lăsată formula aceasta foarte largă la adresa oricărei alte persoane.

Vă mulţumesc.

Şi aş vrea să mai spun şi celălalt amendament, pentru a nu mai interveni, că este imediat următor.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Poftiţi!

Domnul Emil Boc:

Să-l menţionez? La art.86¹ alin.2, se spune: "Această măsură poate fi dispusă de către procuror, în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii, de instanţă". Observaţia noastră este că: "această măsură poate fi dispusă numai de instanţa de judecată în cursul urmăririi penale, la cererea motivată a procurorului, iar în cursul judecăţii, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei persoane îndreptăţite".

De ce solicităm acest lucru? Pentru a oferi o garanţie suplimentară a faptului că un proces penal se va desfăşura în condiţii echitabile. Dacă această măsură poate fi dispusă numai de către procuror, nu avem acea imparţialitate cerută de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pornind de la premisa că procurorul, prin excelenţă, este un agent al puterii executive care lucrează sub autoritatea ministrului justiţiei, care este om politic şi membru al guvernului.

De aceea, obiectivitatea anchetei impune ca instanţa, şi nu procurorul, să poată dispune măsura de protecţie a martorului în faza de urmărire penală. Şi, în condiţiile acestea, vă rugăm să acceptaţi şi acest amendament, în sensul că instanţa de judecată, şi nu procurorul, să dispună această măsură.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Vă mulţumesc.

Dacă din sală colegii noştri doresc să susţină acest amendament sau să îşi exprime o opinie în legătură cu el.

Domnul general Bădoiu, domnul Timiş şi domnul Olteanu.

Domnul Cornel Bădoiu:

În ce priveşte primul amendament, cel de la alin.1 art.86¹, prin care domnul Boc doreşte a se restrânge această posibilitate de a nu-i fi cunoscută identitatea martorului numai în situaţia în care viaţa, integritatea sau sănătatea lui sau a vreunei rude apropiate ar fi în pericol. Nu putem fi de acord cu acest punct de vedere, pentru că în realitate se doreşte a se proteja nu numai aceste persoane, ci şi cu totul altcineva.

În măsura în care identitatea martorului poate fi cunoscută şi pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea vreunei persoane, atunci firesc este ca lui să i se dea o altă identitate. Ăsta e scopul: să protejăm orice persoană, şi nu numai pe el sau pe ruda lui apropiată, sau soţul.

În ce priveşte cel de al doilea amendament, vă rog să observaţi, domnule Boc, sau să vă amintesc, că procesul penal are două faze: 1. Faza de urmărire penală şi 2. Faza din faţa instanţei. Pentru celeritatea procesului, este necesar ca în faza de urmărire penală, procurorul, care din nou vă amintesc, este magistrat, şi nu funcţionar, cum dumneavoastră îl asimilaţi de fiecare dată, şi vă rog să vedeţi Constituţia, inclusiv cea la care a participat pentru revizuire, cât şi legea lor de organizare, că procurorul este magistrat.

Deci, în ipoteza în care acest proces ajunge în fază de judecată, instanţa oricând poate să dispună înlocuirea acestei măsuri. Cum, de altfel, e posibil chiar şi în faza de urmărire penală, când apărătorul sau inculpatul prin apărător, solicită instanţei - atenţie! - solicită instanţei înlocuirea acestei măsuri dispuse de procuror.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul Timiş.

Domnul Ioan Timiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu cred că am prea multe de spus faţă de domnul general Bădoiu, care a vorbit înaintea mea, dar oricum mai există o nuanţă, pentru că prin acest amendament propus de domnul Valeriu Stoica şi domnul Boc, se atentează la însăşi esenţa Codului penal şi, dacă vreţi, a Codului de procedură penală.

De ce trebuie să limitaţi protecţia privind viaţa, libertatea personală şi integritatea corporală numai la rude. Codul penal apără viaţa, integritatea şi libertatea personală a oricărei alte persoane. Când există un asemenea pericol real, indiferent că e măsurabil, observabil, cum spun autorii, sau nu, acest lucru trebuie protejat.

În consecinţă, consider că textul propus de iniţiator este foarte bun şi acoperă absolut toate situaţiile în care sunt puse în pericol aceste valori protejate de Codul penal.

Mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Ionel Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Poate că nu interveneam dacă nu se aducea în sprijinul amendamentului de la art.86¹ alin.2 argumentul că procurorul ar fi un agent al executivului sau exclusiv un agent al executivului.

În această sală s-a mai pronunţat în repetate rânduri o asemenea chestiune şi cred că lucrurile trebuie clarificate o dată pentru totdeauna.

În sistemul european, potrivit recomandărilor Comitetului de miniştri al Consiliului Europei nr.19 şi 20/2000, sunt două sisteme, două instituţii, două forme instituţionale, ambele agreate, sub care funcţionează instituţia procurorului. Prima este aceea din care face parte procurorul portughez, care are acelaşi statut ca şi al judecătorului, prin modul său de organizare şi funcţionare, chiar dacă rămâne o instituţie specifică ministerului public pentru că are organizarea piramidală respectivă; al doilea caz este cazul procurorului român, procurorului Cantonului Zürich din Afacerea Schiesser contra Elveţiei, care este un procuror cu statut de magistrat, aşa cum bine s-a subliniat aici, şi care trebuie să aibă posibilitatea de a dispune anumite măsuri în cadrul urmăririi penale, şi printre aceste măsuri figurează şi posibilitatea arestării preventive pe un termen care să nu depăşească patru zile şi şase ore - termenul limită - stabilit în cazul Brogan şi alţii contra Marii Britanii.

Prin urmare, procurorul român este un magistrat în esenţa lui chiar dacă, repet, chiar dacă există o anumită dependenţă, criticată de domnul Boc dar acceptabilă în sistem european, o anumită dependenţă în raport cu ministrul justiţiei. Să nu amestecăm lucrurile, să nu creăm o oarecare confuzie din care ar rezulta, probabil, că procurorul român este pur şi simplu un agent al executivului şi atât. El rămâne magistrat, va rămâne şi în sistemul Constituţiei revizuite. Prin urmare, este limpede că procurorul poate să ia şi o asemenea măsură ca cea prevăzută în textul art.86¹ alin.2, aşa cum a fost adoptat de comisie. E un text corespunzător, european, compatibil cu exigenţele europene în materie.

Să nu confundăm lucrurile atunci când este vorba de o măsură a arestării preventive care excede termenul de 4 zile şi 6 ore. Prin urmare, este vorba de posibilitatea unor garanţii sau funcţionării aplicării unor garanţii în această materie.

Mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă alţi colegi mai doresc să ia cuvântul. Nu mai doresc.

Domnul Boc, reprezentantul ministerului şi preşedintele comisiei.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

De ce am susţinut ca această măsură să fie dispusă de instanţă, şi nu de către procuror. S-a spus aici că nu este adevărat faptul că procurorul român ar fi un agent al puterii executive. Aş vrea să vă invoc, în sprijinul tezei că procurorul este un agent al puterii executive, Decizia Curţii Constituţionale a României care, analizând textul Constituţiei, pe de o parte, prevederile Legii de organizare judecătorească, pe de altă parte, ajunge la această concluzie, Curtea Constituţională a României.

Îmi amintesc doar un argument foarte important: ministrul justiţiei poate da dispoziţie directă oricărui procuror din România să înceapă urmărirea penală împotriva unei persoane determinate. Ce este atunci procurorul, dacă el primeşte ordin direct de la ministrul justiţiei? Cine este ministrul justiţiei? Este cumva magistrat? Poate fi, dar nu este obligatoriu să fie magistrat. Ministrul justiţiei este om politic în primul rând şi membru al guvernului. Or, dacă procurorul primeşte dispoziţie directă de la ministrul justiţiei, care este om politic, putem spune că procurorul este un personaj independent, imparţial în sistemul nostru de drept? Nu! Nu este. Şi asta este problema. El este un magistrat, dar nu este unul independent şi imparţial faţă de executiv, aşa cum cere art.5 paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Asta este problema.

Nu dispune de aceste două atribute: independenţă faţă de executiv şi imparţialitate faţă de părţi. Pentru că el, din start, faţă de executiv se află într-o relaţie de subordonare, prin ministrul justiţiei, iar faţă de părţi are o poziţie privilegiată. De exemplu, el şi dispune măsura arestării, o hotărăşte şi o şi pune în aplicare. El şi analizează în cazul de faţă măsura aceasta cu privire la martori, o şi ia. Or, într-un sistem de drept trebuie să existe un raport echilibrat între acuzare şi apărare.

El să-şi facă acuzarea. Să adune probe şi să meargă în faţa unui judecător de instrucţie, a unui judecător imparţial care decide în contradicţie cu apărarea măsura care trebuie să fie luată. Procurorul nu mai poate fi şi arbitru şi jucător în aceeaşi cauză, aşa cum este acum. El analizează, el decide. Îl lăsăm să analizeze, să aducă probe, vine apărarea cu probele pentru apărare şi în faţa judecătorului se ia decizia.

Acest Cod de procedură penală poartă amprenta sistemului socialist prin care am trecut. Ştim bine ce rol a avut procurorul în sistemul comunist.

Din nefericire, exigenţele procurorului comunist nu mai corespund exigenţelor Consiliului Europei. De aceea, noi în Codul de procedură penală trebuie să avem grijă, acum, când îl modificăm a nu ştiu câta oară, să desţelenim acele atribute care-l plasează într-o poziţie privilegiată faţă de apărare. El nu va mai fi acel factotum, acea persoană care prima dată arestează şi după aceea emite mandat, prima dată ascultă convorbirile telefonice, după aceea emite mandat de interceptare şi aşa mai departe.

De aceea, trebuie, şi domnul Ştirbeţ a spus la un moment dat că esenţa acestor modificări în ultimă instanţă vizează asigurarea unei egalităţi de tratament juridic între acuzare şi apărare. Aceasta este, de fapt, toată bătălia noastră. Sau toată încercarea noastră de a compatibiliza Codul de procedură penală cu exigenţele Convenţiei Europene, unde se menţionează foarte clar faptul că orice persoană are dreptul la o justiţie echitabilă şi la un proces care să se desfăşoare într-un termen rezonabil.

Cum putem asigura această condiţie a procesului echitabil dacă apărarea şi acuzarea nu se situează pe aceeaşi poziţie şi întotdeauna una este avantajată în detrimentul celeilalte?

Am menţionat aceste lucruri pentru a fi înţeleşi şi a nu mai reveni la alte articole - când va fi cazul - să justificăm de ce măsura (una sau alta) trebuie să fie luate de instanţa de judecată, şi nu de către procuror. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

A insistat domnul general Bădoiu la o replică.

Domnul Cornel Bădoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate coleg Emil Boc, şi te rog să fi convins că te bucuri de tot respectul meu. Însă, ai o lacună care nu ţi se poate imputa. Aş vrea să reţii, ca şi domnul Ştirbeţ de altfel că, cel care a încercat să transforme procurorul în agent guvernamental a fost exact ministrul liberal al justiţiei, care în 1997 a modificat Legea de organizare judecătorească şi a strecurat acolo mai multe prevederi care îi confereau puteri discreţionare ministrului de justiţie, în raport cu instituţia Parchetului. Îmi amintesc că atunci făceam parte din Consiliul Superior al Magistraturii şi cu mare greutate l-am convins că aceste ordine trebuie să le dea în scris, şi nu telefonic.

Deci, aşa stau lucrurile, domnule Emil Boc, fosta Coaliţie a încercat să transforme instituţia Parchetului într-o instituţie de agent al Guvernului. Ca atare, vă rog să vă revizuiţi poziţia, ca să fim în concordanţă cu realităţile.

Vreau să vă amintesc, şi dumneavoastră ştiţi foarte bine, că prin actualele modificări ale Codului de procedură penală, pe care noi le dezbatem, orice act al procurorului este cenzurat de instanţa de judecată. Aşa stând lucrurile, eu zic să nu mai batem apa în piuă, că pierdem vremea. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, am două drepturi la replică. I-am spus domnului Bădoiu că dacă face intervenţia, evident, vom avea două drepturi la replică.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi cu aceeaşi apreciere profesională şi prietenească faţă de domnul general Bădoiu pe care o am, vreau totuşi să menţionez faptul că nu fosta Putere i-a dat drepturi procurorului de-a face una sau alta, ci, din nefericire, textul actualei Constituţii, care menţionează expres faptul că procurorii constituiţi în parchete îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei. Este text constituţional. Că n-am înţeles în 1991, exact, exigenţele Convenţiei Europene, rămâne de discutat acum, să vedem ce a fost şi ce putea fi făcut atunci.

Deci, este vorba de un sistem care derivă din textul Constituţiei. Acum, la revizuirea Constituţiei, ştiţi bine că nici poveste de vreo măsură a arestării care să mai poată fi dispusă de către procuror. Nici trei zile, nici patru zile şi două ore, nimic. Deci, încetul cu încetul avansăm şi punem inclusiv textul Constituţiei în concordanţă cu prevederile Convenţiei Europene obligatorii pentru România.

Şi de aceea încercările noastre se doresc a fi, ca şi la Codul de procedură penală, să punem aceste texte în concordanţă cu prevederile Convenţiei Europene şi să ne debarasăm mai greu sau mai uşor de vechea concepţie care asigura procurorului un rol fundamental în procesul penal.

Sunt de acord cu domnul Bădoiu că sunt progrese substanţiale în acest cod de procedură penală, pe linia întăririi garanţiilor, a introducerii unor cenzuri suplimentare cu privire la măsurile luate de procuror. Dar problema este că în unele cazuri nici n-ar mai trebui ca procurorul să poată lua unele măsuri, de exemplu cum a fost şi cum este în Constituţie în cazul arestării. Nici măcar să nu se mai pună problema ca el să mai poată dispune măsura respectivă.

Cu aceste corecţii necesare, că nu o putere politică sau alta, şi după cum aţi putut observa, am încercat să facem din această dezbatere una tehnică, juridică şi în spiritul Convenţiei Europene şi nu una politică, nu o putere politică sau alta a dat drepturi procurorului general sau procurorului în ansamblu, ci - repet - sistemul derivat din art.132 consacrat Ministerul Public din Constituţia României. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Constituţia are prevederi foarte generale, care dau nişte posibilităţi. Depinde cum le materializezi în legislaţie, în legile organice care se elaborează, până unde mergi.

Poftiţi, domnule Ştirbeţ.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

N-aş fi intervenit, evident, dacă domnul general Bădoiu nu făcea unele referiri la guvernarea anterioară. Sigur că există unele frustări, care văd că nu au trecut. De fiecare dată se invocă în momentele dificile ale guvernării actuale, greşelile guvernării anterioare. Ca şi doamna ministru, de altfel, ieri, când s-a referit la faptul că ar avea o jenă să aducă în discuţie un cod de procedură penală care a fost redactat în guvernarea trecută. De fapt, doamna ministru ar trebui să aibă o jenă faţă de ceea ce s-a întâmplat acum la Curtea Supremă de Justiţie, la Consiliul Superior al Magistraturii, celelalte lucruri care s-au întâmplat acum, săptămâna asta. Lăsaţi guvernarea trecută. S-a plătit ce era de plătit pentru greşelile respective. Se mai rezolvă celelalte probleme, cred că de actualitate şi mai ales în discuţia actuală este această problemă a procurorilor.

Degeaba încercăm să ne ferim de problema respectivă. Este o problemă importantă cu care suntem presaţi, dacă vreţi, din partea Uniunii Europene, din celelalte instituţii internaţionale, pe care, de fapt, până la urmă o vom rezolva. Dacă doriţi vă dau şi un exemplu concret, cel al Codului penal, care - cu toată rezistenţa unora - până la urmă am înţeles că Guvernul vine cu dezincriminarea insultei şi calomniei, deşi nu s-a dorit acest lucru.

Probabil, şi cu introducerea instituţiei judecătorului de instrucţie, şi stabilirea unui statut al procurorului, aşa cum este sau cum funcţionează bine în unele ţări, se va ajunge şi acolo. Şi nu înţeleg de ce nu putem să facem mai repede acest pas. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, bine, în politică ne interesează viitorul, ne interesează prezentul, dar oricum trecutul nu putem să-l ştergem cu buretele.

Domnul Olteanu, mai doriţi să interveniţi? Poftiţi.

Domnul Ionel Olteanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi, foarte pe scurt. Sunt situaţii de fapt. Or, în faţa faptelor, n-ai decât să te înclini. În 1999 s-a modificat Legea nr.92/1992. Cam în acelaşi timp Curtea de la Strasbourg constata faptul că procurorul nu ar îndeplini condiţiile de independenţă. Însă, în condiţiile în care Curtea de la Strasbourg constata o asemenea chestiune, în cazul Vasilescu, de exemplu, şi ulterior - mai exact în această materie, art.5, paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu prilejul examinării cazului Pantea, mai exact a pronunţării asupra admisibilităţii plângerii petentului într-un asemenea caz -, în acest context procurorul depindea sau începea să depindă şi mai mult de Executiv, mai mult chiar decât o spuneau dispoziţiile art.132 din Constituţie. Prin urmare, acestea sunt faptele, pe de o parte.

Pe de altă parte, este limpede, şi s-a spus aici, că este nedrept să nu reacţionăm în condiţiile în care s-a spus, s-au făcut afirmaţii despre ministrul justiţiei, afirmaţii care nu sunt corecte. Sunt nedrepte, repet, pentru că în timp ce în legislatura trecută fosta Putere întărea puterea ministrului justiţiei faţă de procuror şi faţă de sistemul judiciar dacă doriţi, actuala Putere, actualul ministru al justiţiei, şi este un fapt evident, diminuează competenţele ministrului justiţiei în raport şi faţă de Consiliul Superior al Magistraturii, şi iată că vine cu acest proiect de lege pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, în care diminuează perioada de arestare preventivă care se afla în competenţa procurorului de la 30 zile la numai 3 zile.

Este un fapt, o evidenţă, şi nu avem decât să le recunoaştem ca atare. Mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mulţumesc.

Deci, ne-am îndepărtat oarecum de la subiect, dar am avut această promisiune că, pe parcursul dezbaterii proiectului, nu ne mai referim la procuror. Şi, în felul acesta, cred că am câştiga ceva.

Din partea iniţiatorului, şi din partea comisiei, vă rog.

Doamna Cristina Tarcea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Promit că nu o să vă răpesc foarte mult timp, dar pentru că vorbim de măsuri privind protecţia martorilor, cred că nu trebuie să uităm despre faptul că vorbim de martori. Şi spun acest lucru, pentru că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constituită în temeiul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, este ghidată şi ea de norme de competenţă "rationae materiae" şi "rationae personae". Şi, când vorbesc de norme de competenţă "rationae materiae" şi "rationae personae" mă refer la faptul că niciodată un martor nu va putea invoca încălcarea drepturilor prevăzute de art.6 şi încălcarea drepturilor prevăzute de art.5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru simplul motiv că martorul niciodată nu va fi o persoană acuzată în materie penală. Prin urmare, în această materie, a invoca jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este nepotrivit.

În ceea ce priveşte primul amendament, mi se pare că este evident că este mult mai acoperitor, formula este mult mai acoperitoare, cea propusă de Guvern şi adoptată de comisie, având în vedere faptul că un martor poate fi intimidat nu numai prin presiuni asupra rudelor foarte apropiate, ci şi prin presiuni asupra altor persoane (mă refer la concubini, mă refer la un prieten extrem de apropiat).

Prin urmare, susţinem respingerea celor două amendamente.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul profesor Neagu, poftiţi.

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

V-aş adresa rugămintea călduroasă, să nu deturnăm discuţiile şi să rămânem la textul pe care îl avem de dezbătut astăzi. Că, aşa, dacă ne apucăm să sărim spre procuror, statutul lui, rolul lui în societate, în procese etc., se poate discuta şase zile. Dar probabil că va veni rândul să discutăm şi aşa ceva.

Dar la textul acesta numai atât aş vrea să spun celor care au făcut amendamentul. Titulatura marginală este asta: "Protecţia dată de identificare a martorului". Colegii mei bine fac, susţin idei legate de sporirea garanţiilor în procesul penal. Da, dar aici exact invers este. Protejez martorul şi-i dau mână liberă şi procurorului, şi instanţei să ia măsura de protecţie a martorului, şi dumneavoastră vreţi ca numai instanţa. Aici nu vă mai înţeleg.

Textul pe care îl propunem noi este de proteja orice alte persoane. Dumneavoastră restrângeţi la rude apropiate. Şi, atunci, mă întreb: doriţi să lărgiţi sfera garanţiilor şi a subiecţilor oficiali care pot să facă treaba asta, sau facem propagandă în totală necunoştinţă de cauză. Deci, aici lăsând şi procuror şi instanţa, apăr lumea. Trecând dincolo de rudele apropiate, care ştim fiecare ce înseamnă, în lumina art.149 din Penal, înţeleg să ocrotesc pe oricine, fraţilor.

Deci, ori vreţi să sporim paleta garanţiilor şi lăsaţi textul aşa, ori vreţi să le reducem şi atunci puneţi-vă - ca să zic aşa - la punct cu ceea ce susţineţi. Noi am dorit prin reglementarea, şi cu asta închei, pe care am propus-o, pe de o parte, să lăsăm mai mulţi subiecţi oficiali să vină în ajutorul oamenilor care au postura de martori, şi procurorul şi instanţa, pe de o parte. Şi, pe de altă parte, am dorit - în textul pe care vi-l propunem spre adoptare - să ferim de necazuri nu numai rudele apropiate, şi alte persoane care aveau nu ştiu ce legături cu martorii ce trebuiesc protejaţi, care vin în procesul penal.

Deci, suntem pentru deschidere, pentru lărgirea garanţiilor, atât pe planul celor ce pot lua aceste garanţii, cât şi a celor ce trebuiesc ocrotiţi. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, şi eu vă mulţumesc.

Referindu-mă la cele două amendamente propuse de domnul Boc, nici comisia şi nici iniţiatorul nu le agreează. Se menţin pe poziţia textului comisiei.

Deci, cine este pentru amendamentul de la art.86¹? Număraţi. 8 voturi. Insuficient pentru a trece.

Cel de-al doilea, de la art.86². Cine este pentru? 10 voturi. Insuficient.

Deci, rămâne textul comisiei.

Poziţia nr.49. Sunt obiecţiuni? Poftiţi, domnule Ionel Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte, cu îngăduinţa dumneavoastră şi a colegilor, am un amendament la art.86², alin.2, prin care propunem iniţiatorii amendamentului ca la alin.2, care sună astfel: "Luarea declaraţiei martorilor în condiţiile arătate în alin.1 se face în prezenţa procurorului", să se adauge şi următoarea frază: ". " " şi a apărătorului, învinuitului sau inculpatului, cu asigurarea posibilităţii instanţei de a aprecia comportamentul martorului în timpul audierii".

Noi considerăm, autorii amendamentului, că textul ar trebui modificat, astfel încât să existe posibilitatea judecătorului să observe în mod nemijlocit comportamentul martorului, reacţiile la întrebările pe care să le poată pune în acelaşi timp şi apărătorul inculpatului. Dacă s-ar respinge un asemenea amendament, noi credem că s-ar crea un dezechilibru evident între apărare, între acuzare, pe de o parte, şi apărare, pe de altă parte.

Noi înţelegem raţiunile martorului acoperit şi a protecţiei acestuia, dar tocmai jurisprudenţa Curţii Europene pe care o invocăm mai mult sau mai puţin potrivit în unele situaţii sau în altele, cere ca să existe o asemenea posibilitate, pentru a pune întrebări martorului sub acoperire, în condiţiile în care martorul poate să rămână perfect protejat, fără îndoială, în timpul audierii şi al participării apărătorului inculpatului sau învinuitului. Este vorba de aplicarea principiului egalităţii de arme, care este consolidat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia art.6 din Convenţia Europeană. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Este vorba de pag.240, la poziţia 19, acest amendament, la "amendamente respinse".

Dacă alţi colegi din sală doresc să-şi exprime opinia faţă de acest amendament? Nu doreşte nimeni.

Atunci iniţiatorul şi comisia, vă rog frumos.

Doamna Cristina Tarcea:

Ministerul Justiţiei nu este de acord cu amendamentul formulat, pentru următorul motiv: modalitatea şi procedura de ascultare a martorului în această situaţie vizează tocmai necesitatea protecţiei martorului.

Ceea ce este esenţial pentru existenţa unui proces echitabil nu este atât prezenţa fizică a martorului faţă de inculpat, faţă de apărătorul acestuia, ci posibilitatea respectării tuturor drepturilor procedurale. Discutăm aici despre dreptul la un proces contradictoriu. Or, textul, în varianta propusă de Ministerul Justiţiei, suprimă acest drept. Există posibilitatea audierii în contradictoriu. Există posibilitatea din partea părţii inculpatului, din partea avocatului, să pună întrebări martorului care beneficiază de protecţie, audierea însă făcându-se prin mijloace video speciale, tocmai pentru a proteja martorul.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul profesor Neagu, poftiţi.

Domnul Ion Neagu:

N-aş vrea să mai intru în alte discuţii. Să rămână textul la comisie, pentru că propunerea are şi imperfecţiuni. Se vorbeşte de apărătorul învinuitului, cu posibilitatea instanţei de a aprecia comportamentul martorului în timpul audierii?!!! Vai de mine!!! Învinuitul nu mai există. În faţa instanţei el e numai inculpat. Învinuit este până am pus în mişcare acţiunea penală. Este şi textul total greşit, dar nu intru în detalii, că nu ar avea rost.

Vă rog să respingeţi, că sunt multe greşeli, greşeli mari.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Deci, referitor la acest amendament, respins de comisie şi de iniţiator.

Cine este pentru? 3 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Mulţumesc.

Nu a trecut.

Deci, poziţia nr.49. Dacă mai sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat poziţia nr.49.

Poziţia nr.50 din raport.

Poftiţi, domnule Ştirbeţ.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Domnule preşedinte, la poziţia nr.50 avem un amendament respins, poziţia nr.20 la amendamente respinse, şi anume propunem ca la art.86², după alin.7, să se introducă un alineat nou, cu următorul cuprins: "La fiecare audiere a martorului se va asigura dreptul învinuitului sau al inculpatului de a pune întrebări şi de a audia martorii acuzării". Principalul argument în susţinerea amendamentului este acela de a oferi dreptul acuzatului de a întreba sau a solicita audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă asupra acestui amendament doresc să se pronunţe colegii noştri? Mai doreşte cineva să discute asupra acestui amendament? Nu mai doreşte nimeni.

Iniţiatorul.

Doamna Cristina Tarcea:

Ministerul Justiţiei nu susţine nici acest amendament, pentru motivul invocat în amendamentul anterior, şi anume: textul art.86², aşa cum este formulat, presupune absenţa din sală a inculpatului, dar audierea acestuia în condiţii speciale tehnice, cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale, inclusiv cele privind dreptul avocatului şi a inculpatului de a adresa întrebări martorului.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea comisiei.

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte, să menţinem textul pe care l-am propus. Şi din nou observ aici o chestiune care nici nu poate fi discutată. Să citim amendamentul: "La fiecare audiere a martorului se va asigura dreptul învinuitului sau al inculpatului de a pune întrebări...", deci inculpatul, " ".. şi de a audia martorii acuzării". Aşa reiese din topica frazei. Va să zică inculpatul sau învinuitul audiază martorii acuzării!!! Nici nu vreau să mai comentăm, pentru că este târziu. Deci, nici nu vreau să fac nici un comentariu, că nu audiază " " " inculpatul.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nici iniţiatorul, nici comisia nu agreează acest amendament.

Totuşi, cine este pentru susţinerea amendamentului? 3 voturi.

Nu poate fi susţinut.

Poziţia nr.50, dacă mai sunt alte obiecţii, alte intervenţii? Nu mai sunt. Adoptat aşa cum a fost formulat de comisie.

Poziţia nr.51. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia nr.52. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia nr.53. Sunt obiecţii?

Poftiţi, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, la pct. 53, la art.86⁵, pag.242, atât am notat eu...

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

... la amendamente respinse, pag.242.

Domnul Emil Boc:

Singura modificare pe care v-o propun, şi nu vreau să mai insist, pentru că am vorbit pe marginea acestui subiect, nu procurorul - cum scrie aici - ci instanţa ar trebui să dispună măsura prevăzută în art.86⁵, pe aceleaşi considerente pe care le-am enunţat până în prezent. Acesta ar fi conţinutul amendamentului care se află la poziţia nr.22.

Şi, domnule preşedinte, dacă-mi permiteţi, aş merge şi la amendamentul următor, pentru a nu mai reveni. Observaţi că la pag.244 există un amendament care sună aşa: "După art.88 se introduce art.88¹ cu următorul cuprins: "Procedurile prevăzute în articolele 69-88, efectuate în faza de urmărire penală sunt înregistrate pe bandă audio-video, care este anexată dosarului".

Ce ar însemna admiterea acestui amendament? Ar însemna, în primul rând, instituirea unei garanţii în plus pentru desfăşurarea unui proces corect şi echitabil, în sensul că vom avea întotdeauna o dovadă că audierile au fost efectuate potrivit procedurilor prevăzute de lege, vom avea în special o garanţie fundamentală împotriva ameninţărilor şi împotriva obţinerii unor recunoaşteri de vinovăţie cu forţa în faţa organului de urmărire penală. Noi nu ştim ce se petrece în spatele uşilor în care se află, pe de o parte, reprezentanţii organului de urmărire penală, iar pe de altă parte, învinuiţii sau inculpaţii. De multe ori vin inculpaţii în instanţă şi spun că au recunoscut datorită faptului că au fost supuşi presiunilor, că au fost fie bătuţi, fie ameninţaţi, şi este foarte greu să probezi acest lucru.

Dacă am introduce acest sistem al înregistrărilor audio şi video, orice presiune ar fi din start anihilată, pentru că dacă procurorul sau organul de urmărire penală (organul de Poliţie) ştie că se înregistrează audierea, evident că nu va folosi cuvintele pe care le foloseşte acum în procesul acesta de audiere: "Declară, că dacă nu, ţi se întâmplă asta"; "Recunoaşte, că dacă nu, se întâmplă asta". Sau negociază cu el: "Dă-l pe ăsta în gât, că-ţi dau şi ţie (propune în instanţă) o pedeapsă mai mică. Noi trebuie să fim siguri că un proces penal se desfăşoară după reguli corecte, imparţiale şi echitabile. Or, această înregistrare nu ar face decât să aducă un spor suplimentar de garanţii în corectitudinea desfăşurării procesului penal. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Acum, negocierea asta, în multe ţări, ştiţi că este şi legală " " "

Domnul Emil Boc:

Aveţi perfectă dreptate, domnule preşedinte. În America este sistemul de price bargaining, în care procurorul şi inculpatul negociază din timp. Este o măsură probabil utilă, bună. Am putea să ne gândim şi noi în viitor la o asemenea măsură. Ar fi descongestionate foarte multe instanţe. Foarte multe procese s-ar încheia mai repede. Este de discutat. Dar, deocamdată, sistemul nostru de drept nu conţine o asemenea posibilitate de negociere. Repet, şi nu spun că este rău că nu există. Ar putea fi utilă o asemenea procedură. Dar, din nefericire, se folosesc consecinţele ei în alte scopuri decât cele pentru care un sistem de drept ar trebui să le prevadă, aşa cum este în America. Organele noastre de urmărire penală, din nefericire, au încă multe practici inspirate din trecutul torţionar şi le mai practică. Noi am putea introduce o garanţie suplimentară, ca aceste lucruri să înceteze definitiv în România.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea iniţiatorului, vă rog să vă exprimaţi opinia cu privire la ambele amendamente.

Doamna Cristina Tarcea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cu privire la primul amendament, la fel ca şi în cazul anterior, Ministerul Justiţiei nu îl susţine, datorită faptului că, aşa cum am arătat, niciodată un martor nu se poate prevala de aplicabilitatea art. 5 şi 6 din Convenţia Europeană, pentru că nu are calitatea unei persoane acuzate, în materie penală. Şi, în plus, este vorba de o măsură de protecţie, Convenţia Europeană prevăzând garanţii suplimentare doar pentru cei cărora li se restrâng sau li se limitează drepturile garantate de Convenţia Europeană.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea amendament, de asemenea nu îl susţinem, lăsând la o parte implicaţiile enorme din punct de vedere financiar şi nu ştiu dacă suntem acum, în acest moment. Totuşi, Codul de Procedură Penală prevede suficiente garanţii şi este suficient ca avocatul să fie destul de vigilent pentru a se consemna în toate procesele-verbale care se încheie cu ocazia declaraţiilor, confruntărilor, toate eventualele incidente procedurale şi susţinerile părţilor.

Prin urmare, nu ar extinde sfera garanţiilor şi ar fi şi un procedeu extrem de complicat din punct de vedere financiar.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul profesor Neagu nu doreşte să comenteze; îşi menţine opinia formulată în raportul comisiei.

Primul amendament aflat în discuţie, cu care nici iniţiatorul şi nici comisia nu sunt de acord.

Cine este pentru? 12 voturi pentru. Insuficient.

Al doilea.

Cine este pentru? 9 voturi pentru. Insuficient pentru adoptare.

Articolul 53 adoptat în varianta comisiei.

Articolul 54.

Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii la 54. Adoptat.

Articolul 55.

Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 56.

Obiecţii? Poftiţi.

Domnul Ştirbeţ.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Domnule preşedinte,

La art. 56 este vorba de amendamentul de la pct. 25 la "respinse". Renunţ la primul, respectiv alin. 1 art. 91¹, alin. 1 rămâne, fără să-l susţinem, dar susţin, în schimb, modificarea art. 91¹ alin. 3, completarea, mai precis, a acestui alineat, în sensul că: "Autorizarea se dă pe durata necesară înregistrării până la cel mult 30 de zile" şi completarea: "În autorizaţie se va indica persoana ale cărei convorbiri sau comunicări sunt interceptate şi înregistrate, precum şi subiectele convorbirilor sau comunicărilor care sunt supuse acestor operaţiuni".

Motivarea este aceea că se elimină posibilitatea interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicaţiilor altor persoane. De asemenea, autorizarea trebuie să stabilească subiectele care interesează organele de urmărire penală într-o cauză anume, pentru a se restrânge cât mai puţin dreptul constituţional la confidenţialitatea comunicărilor.

De asemenea, aş susţine în continuare următorul amendament, şi anume, tot la art. 91¹, după ultimul alineat să se introducă un nou alineat, cu următorul cuprins: "Autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicaţiilor se poate dispune faţă de aceeaşi persoană o singură dată în cursul urmăririi penale efectuate într-o cauză".

Motivarea acestei introduceri a unui nou alineat se datorează faptului că, în lipsa unei astfel de prevederi, limitarea la maximum 4 luni, prevăzută în alin. 4, poate fi încălcată prin reluarea, ori de câte ori se doreşte, a interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicaţiilor aceleiaşi persoane.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Suntem acum la capitolul consacrat interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video.

Primul amendament este la art. 96¹, iar în amendamentele respinse este la nr. crt. 25, şi la alin. 1 de la 91¹, unde se spune, în textul actual: "Interceptările şi înregistrările pe bandă magnetică ale unor convorbiri sau comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a instanţei" - şi sper că de data aceasta colegii noştri de la Comisia pentru apărare aud acest lucru - şi cu ocazia dezbaterii noului Proiect de Lege privind siguranţa naţională să compatibilizeze domniile lor prevederile proiectului de Lege privind siguranţa naţională cu acestea din Codul de procedură penală, în sensul că numai instanţa, şi nu procurorul, să dispună interceptarea înregistrărilor. Reiau: "...cu autorizarea motivată a instanţei, la cererea procurorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului. Autorizaţia se dă de către preşedintele instanţei căreia i-a revenit competenţa să judece cauza în primă instanţă, în Camera de Consiliu".

Acum, care este observaţia noastră procedurală? Ea constă în eliminarea sintagmei: "privind pregătirea unei infracţiuni". Cu alte cuvinte: interceptările şi înregistrările pe bandă magnetică să poată fi efectuate "cu autorizarea motivată a instanţei, la cererea procurorului, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt indicii temeinice privind săvârşirea unei infracţiuni". A menţine sintagma "pregătirea unei infracţiuni" ar însemna să lăsăm o posibilitate arbitrară, la îndemâna procurorului, în vederea solicitării unei autorizări de interceptare a convorbirilor telefonice. Formula actuală: "pentru pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni" are un caracter prealabil. Să o lăsăm doar la existenţa unor date privind săvârşirea unei infracţiuni.

Ce înseamnă pregătirea unei infracţiuni? Aproape orice. Dacă eu discut cu dumneavoastră sau cu cineva din această sală la modul ipotetic despre posibilitatea unei infracţiuni, înseamnă că imediat procurorul aude acest lucru şi solicită un mandat de ascultare a convorbirilor telefonice. Deci, este o formulă foarte largă, vagă, cu un conţinut pur subiectiv şi în condiţiile acestea este bine să nu dăm posibilitate să se intercepteze convorbirile telefonice.

Mai mult decât atât, atenţie!, autorizaţia se dă de către preşedintele instanţei, şi aici iar avem o problemă. Am scăpat de procuror, ajungem la preşedintele instanţei care, din nefericire, în sistemul nostru este numit şi eliberat din funcţie de conducere, la propunerea ministrului justiţiei. Şi iată iarăşi legătura şi posibilitatea influenţei politice, în privinţa interceptărilor convorbirilor telefonice, autorizaţie dată de preşedintele instanţei, iar aceşti preşedinţi ştim bine, sunt numiţi, practic, de ministrul justiţiei, chiar dacă textul legii spune: "la propunerea ministrului justiţiei".

Şi atunci, este de dorit ca această autorizaţie să fie dată numai atunci când există indicii temeinice privind săvârşirea unei infracţiuni, nu şi pregătirea acesteia, pentru că prin formula "pregătirea unei infracţiuni" - repet - putem înţelege aproape orice şi în condiţiile acestea să se abuzeze de practica aceasta a interceptărilor. În rest, sunt de acord cu celelalte amendamente susţinute de colegul meu, la care şi eu sunt coautor. Mă refer la art. 91¹ alin. 3, unde este absolut necesar, pe linia garantării respectului faţă de viaţa privată, viaţă privată care, potrivit art. 26 alin. 2 din Constituţie este sfântă, dreptul persoanei de a avea o viaţă privată este garantat prin Constituţie şi nimeni nu poate realiza un atentat la această sferă privată şi de aceea noi trebuie să reducem autorizaţia doar la acea persoană care face obiectul înregistrării şi mai ales la conţinutul infracţiunii pe care o săvârşeşte. Cu alte cuvinte, atunci când înregistrează cineva o convorbire cu autorizarea instanţei, la cererea procurorului, să nu înregistreze absolut orice se discută de pe postul acela telefonic. S-ar putea ca de pe telefonul meu să dea altcineva telefon şi să vorbească de o chestiune intimă. În acel moment, în mod teoretic, după propunerea noastră, cel care înregistrează nu ar avea dreptul să o facă. El este autorizat de către instanţă să înregistreze doar acea parte care ţine de persoana mea şi cu privire la subiectul X, ştiu eu, o chestiune care pune în pericol siguranţa naţională, şi nu să asculte alte lucruri care ţin de viaţa intimă, privată, viaţa de familie, de viaţa politică, de convorbiri sau discuţii politice şi aşa mai departe.

Deci, din acest punct de vedere, acesta este conţinutul amendamentului, ca în autorizaţie să se indice persoanele ale cărei convorbiri sau comunicări sunt interceptate, precum şi subiectele convorbirilor sau comunicărilor care sunt supuse acestor operaţiuni. Să menţionăm expres, şi în condiţiile în care o altă persoană ar da telefon de pe telefonul meu, evident, să nu se utilizeze înregistrarea. Dacă vorbesc despre altceva, din nou, înregistrarea să nu poată fi utilizată. Repet, este o garanţie în plus a faptului că viaţa noastră privată va fi respectată, va rămâne, aşa cum spune Constituţia, un domeniu intangibil pentru autorităţile publice sau pentru orice altă persoană care ar dori să atenteze la ea.

Sunt cele două amendamente de la 91¹ alin. 1 şi 91¹ alin. 3, la acestea am făcut referire.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Stimaţi colegi,

Mi-aş permite şi eu o intervenţie la acest subiect.

Stimaţi colegi,

Intervenţia pe care o fac, într-un fel, este rezultatul unei anumite experienţe pe care am avut-o în mandatul trecut, de vicepreşedinte al Comisiei de control a activităţii Serviciului Român de Informaţii. Ceea ce propun colegii noştri este foarte frumos teoretic, însă este imposibil de aplicat în practică. Este realmente imposibil. De ce? Pentru că în momentul în care se obţine o autorizare de interceptare a convorbirilor telefonice, în ceea ce priveşte o anumită persoană cu anumite numere de telefon specificate în mandatul respectiv, în acel moment i se interceptează toate convorbirile telefonice. Este adevărat că toate informaţiile care privesc alte subiecte decât mandatul respectiv nu sunt luate în considerare, se face o transpunere a acestei benzi - sau acum se face electronic această înregistrare - se face o transcriere a înregistrării şi sunt eliminate acele pasaje care nu privesc subiectul pentru care s-a eliberat autorizarea.

Dumneavoastră gândiţi-vă la consecinţele practice ale propunerii dumneavoastră. În primul rând, să presupunem că un operator ar urmări derularea acelei conversaţii telefonice, nu? Dumneavoastră spuneţi ca în momentul în care el vorbeşte o chestiune care nu ţine de subiect, de viaţa privată, să închidă imediat. Cine dă garanţia că peste două minute nu se va referi la săvârşirea unei infracţiuni, la modul în care a săvârşit infracţiunea? Nimeni. Este absurd din punct de vedere practic, lucrul acesta nu se poate realiza.

A doua chestiune: aceste convorbiri care se înregistrează nu sunt urmărite la cască, în cele mai multe dintre cazuri, în 99% din cazuri nu sunt urmărite la cască de nimeni, ele se înregistrează automat fie pe bandă, fie în memoria unui computer.

Deci, nu există un operator uman care să spună: "în momentul acesta întrerupem convorbirea pentru că omul a început să vorbească despre o situaţie personală". Eu vă învederez această imposibilitate practică. Evident că nimic care se referă la altceva decât săvârşirea infracţiunii nu trebuie să apară în transcrierea convorbirii care se pune la dosar.

O altă referire pe care v-aş face-o: dumneavoastră aţi făcut o trimitere către colegii noştri de la Comisia pentru apărare care discută în momentul acesta Legea siguranţei naţionale. Vreau să vă spun că foarte multe interceptări, dacă nu aproape toate, care se fac în domeniul siguranţei naţionale, nu se fac după declanşarea urmăririi penale. Ele se fac înainte de o eventuală declanşare a urmăririi penale. Foarte multe acte procedurale care sunt legate de siguranţa naţională nu se fac în baza Codului de procedură penală, se fac în baza Legii siguranţei naţionale, în baza Legii de organizare a Serviciului Român de Informaţii sau a altor servicii, deci pe o legislaţie specială. Iată, vă dau un singur exemplu: pătrunderea în domiciliul unei persoane nu se face în conformitate cu Codul de procedură penală, pentru că întotdeauna în Codul de procedură penală şi în vechile coduri sunt nişte condiţii speciale. Percheziţia se face cu martori, în prezenţa persoanei respective, între anumite ore. Or, nici un serviciu secret din lume nu o să vină numai la anumite ore ca să instaleze tehnica. Ei vin exact când persoana nu este acasă şi o instalează fără nici un martor, altfel, dacă punem problema în altă modalitate, ne ducem spre un film comic, nu mai suntem în realitatea concretă.

Iată de ce anumite lucruri trebuie să ţină cont de realitatea în care anumite acte se desfăşoară. (Îşi reia locul pe fotoliul rezervat preşedintelui de şedinţă).

Domnule Boc, poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi apreciem faptul că dumneavoastră aţi respectat Regulamentul, în litera şi în spiritul lui, având o intervenţie de la această tribună, şi nu de la pupitrul de unde conduceţi şedinţa. Este o chestiune pe care noi o apreciem şi ca o formă de respect pentru Regulament şi pentru litera lui.

O singură intervenţie doresc să fac, foarte scurtă. Dumneavoastră aţi spus că unele interceptări care sunt prevăzute în Legea siguranţei naţionale sau în alte legi nu ar trebui să fie toate subsumate cadrului general, sau cel puţin aşa am înţeles eu, şi dacă am înţeles greşit îmi cer scuze, n-ar fi trebuit să fie subsumate cadrului general dat de Codul de procedură penală.

Noi credem că toate interceptările, indiferent cum sunt date, în baza Legii siguranţei naţionale sau în baza Legii Serviciului Român de Informaţii sau în baza oricărei alte legi, toate aceste interceptări trebuie să fie supuse controlului judiciar, controlului judecătorului, pentru că în ultimă instanţă dreptul comun în materie este Codul de procedură penală şi dacă regula acolo stabilită este că aceste autorizări se dau de către instanţa de judecată, nu putem accepta sau cel puţin nu pot accepta ideea că pe o chestiune ce ţine de siguranţa naţională, autorizarea interceptării convorbirilor telefonice să fie dată de către procuror, iar dacă este vorba de o infracţiune sau de o altă faptă care intră sub incidenţa Codului penal, acolo autorizarea să o dea judecătorul. Pentru egalitate de tratament, pentru unitatea acestui tratament trebuie ca în fiecare caz în parte, indiferent de temeiul de drept, autorizarea să fie dată de către instanţa de judecată. În acest sens a fost făcută referirea mea la colegii din Comisia pentru apărare, pentru a ţine cont că ştiu faptul că în acest moment domniile lor lucrează la mai multe proiecte privind siguranţa naţională, iar acolo problema aceasta a interceptărilor să fie soluţionată pe aceleaşi considerente şi în aceeaşi lungime de undă cu cea de la Codul de procedură penală.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dânşii tocmai s-au întors din Marea Britanie, unde autorizarea pentru interceptare o dă un înalt funcţionar guvernamental.

Domnule Drăgănescu, poftiţi.

Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu doar vreau să semnalez - poate că este mai mult o problemă de procedură - să semnalez modul în care lucrează Parlamentul. În timp ce noi acum lucrăm la Codul de procedură penală şi prevedem norme prin care autorizarea înregistrării convorbirilor, interceptărilor se va da de către instanţă, deci de către un judecător, în acest timp, în sala Comisiei pentru apărare, Comisia pentru apărare în Proiectul de Lege privind siguranţa naţională a hotărât ca aceste convorbiri să fie aprobate şi acceptate şi autorizaţia să se dea de către un procuror. Şi vreau să arăt că nu este admisibil ca atunci când se discută două texte de lege care au lucruri comune, să se accepte ca una din comisii să lucreze separat în afara plenului. Fiindcă noi nu putem..., de exemplu, eu aş fi dorit să particip şi la această discuţie, dar nici să nu scap Legea siguranţei naţionale, că sunt şi vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, dar, în acelaşi timp, din păcate, trebuie să fiu în ambele locuri.

Vă atrag atenţia că în legile care vor ieşi, în zona de siguranţă naţională, vor fi cu totul alte prevederi, inclusiv legat de cine dă această autorizaţie, inclusiv cum trebuie să arate autorizaţia, inclusiv durata autorizaţiei, care acolo este de 6 luni, aici se vorbeşte de 30 de zile. Sunt lucruri care ar trebui mai bine gândite de către Biroul Camerei Deputaţilor, atunci când aprobă aceste plecări din plen. Şi aş dori ca cel puţin pentru această discuţie să se suspende dreptul Comisiei pentru apărare de a lucra astăzi, când este o zi importantă în plen, să lucreze în comisie.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Am luat act de această opinie.

Dacă alţi colegi doresc să participe la dezbatere, să se refere la aceste două amendamente? Nu doresc să se mai refere alţi colegi.

Din partea Ministerului Justiţiei.

Doamna Cristina Tarcea:

Aş putea rezuma şi aş putea spune că amendamentele se referă în principal la elementele pe care trebuie să le prevadă autorizaţia, la faptul că trebuie să existe indici numai pentru săvârşirea unei infracţiuni, nu şi pentru pregătirea acesteia şi, de asemenea, la calitatea persoanei care dispune autorizarea interceptării.

În ceea ce priveşte elementele pe care trebuie să le conţină autorizaţia, apreciem că actuala formă propusă de Guvern şi adoptată de comisie este întru totul acoperitoare, deoarece ea trebuie, prin încheiere, motivată, să cuprindă indicii concrete şi fapte care justifică măsura, motive pentru care măsura este indispensabilă, persoana, deci este acoperit acest amendament, mijlocul de comunicare şi locul supus supravegherii, perioada, de asemenea, pentru care este autorizată interceptarea şi înregistrarea.

Este foarte greu să întrevăd cum în momentul acordării autorizării, instanţa ar putea să bănuiască subiectul discuţiilor între titularul postului şi o altă persoană.

De asemenea, această situaţie nu este neacoperită şi nu a rămas fără soluţie în Codul de procedură penală, deoarece, sub, sigur, acoperirea şi garanţia secretului profesional, cel care efectuează înregistrarea are obligaţia ca toate elementele rezultate din interceptare, care nu sunt relevante pentru cauză, conform dispoziţiilor propuse, să le distrugă.

Prin urmare, nu există pericolul ca elemente care ţin de viaţa privată, strictă, a unui individ să fie dezvăluite.

De asemenea, în ceea ce priveşte indicii necesari, fie pentru săvârşire, fie pentru săvârşire şi pregătire, trebuie menţionat faptul că, în conformitate cu dispoziţiile proiectului, nu orice gen de infracţiune poate fi supus acestui mijloc de investigaţie. Este vorba de infracţiuni extrem de grave, pentru care întotdeauna, chiar şi tentativa, care este un act pregătitor, este pedepsită.

Prin urmare, nu este deloc exagerat a menţiona indici necesari şi pentru pregătirea unei infracţiuni.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu interzice prin jurisprudenţa sa această practică. Este vorba de acele cercetări preliminarii pe care le acceptă, dar pe care sigur le introduce sub domeniul de garanţie al art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la persoana care poate să dispună această autorizare, sunt criticate elementele care atribuie această competenţă preşedintelui instanţei de judecată. Nu trebuie uitat, totuşi, că un preşedinte al unei instanţe de judecată rămâne un judecător inamovibil, cu toate garanţiile prevăzute de lege pentru aşa ceva. Nu trebuie uitat faptul că în cadrul profundei reforme în justiţie, care se va pregăti, atribuţiile preşedintelui de judecată vor fi prezentate cu totul altfel, iar modalităţile lui de numire vor fi cu totul şi cu totul schimbate faţă de ceea ce este în prezent.

Un cod de procedură penală nu este o lege care răspunde momentului. Ea încearcă să fie o lege viabilă şi pe o perioadă de timp mai îndelungată.

Pentru toate aceste considerente noi solicităm respingerea amendamentelor formulate, cele mai multe găsindu-şi acoperire în textul propus de Guvern şi adoptat de comisie.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă comisia doreşte să intervină? Poftiţi. Domnul Bădoiu.

Domnul Cornel Bădoiu:

Trei aspecte sunt vizate de acele amendamente. Unul legat de pregătirea, în sensul de a fi respins, adică eliminat, altul, de ce să dea autorizarea preşedintele, şi al treilea, o singură dată să se poată da o autorizaţie pentru interceptarea acestor convorbiri.

Aş vrea să-i amintesc domnului Boc că, în materia infracţiunilor contra siguranţei statului, de regulă, se fac acte preparatorii, care, dacă nu sunt interceptate din vreme, după aceea nu avem decât să constatăm că infracţiunea a fost comisă. Şi aici îţi enumăr, dragă Emile, infracţiunile contra reprezentantului unui stat străin. Dacă tu vrei să eliminăm posibilitatea de a preveni comiterea unei infracţiuni contra unui reprezentant de stat străin, eu sunt de acord cu tine. Dar cred că nu o să fii de acord!

În ce priveşte amendamentul cum că această autorizaţie ar trebui dată de către instanţă, şi nu de către preşedinte, vă aduc două contraargumente: să nu uităm că este vorba de faza premergătoare chiar urmăririi penale şi, ca atare, cu atât mai mult trebuie asigurat secretul şi mai ales este vorba de celeritate.

În ce priveşte ideea că autorizaţia să fie acordată doar pentru 30 de zile, în opinia mea, este greşită, greşit este şi amendamentul care a trecut prin comisie, care limitează această autorizaţie doar la 4 luni. De parcă, după 4 luni, cel care încearcă să atenteze la viaţa, de pildă, a unui reprezentant al unui stat străin, s-ar opri şi ar aştepta să mai treacă nu ştiu cât timp şi iar ar încerca.

În opinia mea - şi eu am un amendament acolo, domnule preşedinte, vă rog să-l observaţi, la 91¹ -, după alin. 4 doresc să se elimine sintagma "durata maximă a înregistrărilor autorizate este de 4 luni". Nu-şi are rostul, pentru că autorizaţia - şi ministerul de justiţie vă rog să mă combată dacă are argumente -, autorizaţia se dă doar în situaţia în care sunt date şi indici temeinici şi concreţi, cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni. Şi, mai departe, iniţiatorul spune aşa: "În ipoteza în care dispar astfel de temeiuri, procurorul sau instanţa ridică măsura".

Şi atunci, eu vă întreb, ce rost are să o reduc numai la 4 luni? Logic este ca ea să existe cât timp există pericolul că se pregăteşte comiterea unei infracţiuni.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine, poftiţi. Deci, vom supune la vot toate 4 amendamentele.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

S-au discutat aici mai multe amendamente: cel de la pct. 91¹ alin. 1, cel de la pct. 91¹ alin. 3, amendamentul domnului Bădoiu (care este în continuare) şi amendamentul meu şi al colegilor mei liberali: domnul Stoica şi domnul Ştirbeţ, de la pct. 91¹, cu privire a autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicaţiilor doar o singură dată în cursul urmăririi penale. Deci, sunt 4 amendamente asupra cărora am discutat şi, fiind strâns legate între ele, cred că aţi procedat corect, lăsându-ne să putem corela aceste articole.

În primul rând, aş vrea să menţionez că atunci când m-am referit la autorizaţia dată de către preşedintele instanţei, eu nu am spus că nu este bine, e bine ca preşedintele instanţei să dea autorizaţia de interceptare a convorbirilor telefonice, el şi nu procurorul. Dar am spus, totuşi, că trebuie să-i limităm posibilitatea şi preşedintelui instanţei de a da această autorizaţie de interceptare a convorbirilor telefonice, de la formula actuală, foarte largă: "Indicii temeinice privind pregătirea" la formula: "Indicii privind săvârşirea unei infracţiuni".

Deci, chestiunea cu "pregătirea" să o eliminăm, pentru că are un caracter vag, imprecis, subiectiv şi oricând preşedintele instanţei - repet, pe care l-am menţionat ca fiind încă sub incidenţa politicului, fiind numit la propunerea ministrului de justiţie (care este om politic şi membru al Guvernului). Acesta a fost sensul.

În privinţa amendamentului domnului Bădoiu, cu tot respectul colegial pe care i-l port, nu voi putea fi de acord ca această durată maximă a înregistrărilor autorizate să nu fie limitată. Dacă nu am accepta acest alineat, care spune: "Durata maximă a înregistrărilor autorizate este de 4 luni", ar însemna că oricare dintre noi, pe viaţă, putem fi obiectul interceptărilor convorbirilor telefonice. Şi orice cetăţean al României va putea fi "supravegheat" prin interceptarea convorbirilor telefonice, pentru orice durată de timp, practic, pentru orice motiv. Oricând, un cetăţean român este un potenţial pregătitor al unei infracţiuni, se va putea spune. Oricând, orice cetăţean este un potenţial pregătitor al unei infracţiuni! Şi atunci, haideţi să-l ascultăm şi să vedem ce face!

Iar datele obţinute de acolo, evident că pot fi utilizate ca elemente de şantaj sau ca elemente de presiune morală sau politică, în funcţie de calitatea persoanei care este subiectul înregistrării convorbirilor telefonice. Deci, nici într-un caz, să nu elimine această durată maximă a înregistrărilor la 4 luni de zile.

Mai mult decât atât, în amendamentul care urmează noi am propus că această autorizare să se poată dispune faţă de aceeaşi persoană o singură dată în cursul urmăririi penale efectuate într-o cauză. Cu alte cuvinte, în lipsa unei astfel de prevederi pe care am propus-o noi, limitarea la maximum 4 luni poate fi încălcată prin reluarea de mai multe ori în aceeaşi cauză a interceptării şi înregistrării convorbirilor sau comunicaţiilor unei persoane.

Dacă ştim că o persoană se pregăteşte să săvârşească o infracţiune, avem date că ea va săvârşi o infracţiune, atunci, e vorba de o cauză. Şi, atunci, autorizăm înregistrarea convorbirilor telefonice. Dacă avem date că săvârşeşte o altă infracţiune, dăm o altă autorizare, care intră sub o altă regulă. Dar a da această posibilitate, ca, ori de câte ori este nevoie, chiar şi pe perioada aceasta de 4 luni, nouă ni se pare un abuz.

Iată de ce dorim să completăm art. 91¹ cu un nou alineat care să spună acest lucru: "Autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicaţiilor se poate dispune faţă de aceeaşi persoană o singură dată în cursul urmăririi penale efectuate într-o cauză". Dacă este vorba despre o altă infracţiune, evident că se poate solicita din nou autorizarea judecătorului pentru a înregistra convorbirea telefonică.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Deci, aveţi 4 amendamente? O.K. Iar unul dintre ele este al domnului Bădoiu.

Bine, aş face doar observaţia că Frank Sintra a fost urmărit 42 de ani, după care nu s-a descoperit că ar fi săvârşit vreo infracţiune vreodată, dar asta este altceva, asta nu înseamnă că e bine. Sunt şi eu de acord că nu este bine.

Primul amendament.

Cine este pentru? 8 voturi pentru.

Al doilea.

Cine este pentru? 7 voturi pentru.

Al treilea amendament? 8 voturi pentru.

Al patrulea amendament? 8 voturi pentru.

Insuficiente pentru adoptare.

Deci, poz. 56 rămâne în varianta comisiei.

Înainte de a discuta despre poz. 57, vreau să vă informez că s-a depus o moţiune cu obiectul: "Taxa obligatorie pentru radio-t.v. - taxă obligatorie pentru propaganda PSD". E frumos, rimează... Urmează să o verificăm şi să comunicăm ulterior data dezbaterii.

La poz. 57 sunt obiecţii? Da. Poftiţi, domnule Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am un amendament care se raportează la art. 91² şi care propune completarea alin. 2 al acestui articol cu un text în care să se prevadă cărei instanţe îi va comunica procurorul ordonanţa prin care a dispus cu titlu provizoriu interceptarea sau înregistrarea şi să se înlocuiască adverbul "imediat" cu sintagma "în cel mai scurt timp". Este o redactare eronată în raport.

De asemenea, observaţia raportată la prevederile alin. 3 al art. 91², potrivit căreia lipseşte precizarea dacă încheierea este sau nu supusă vreunei căi de atac. Aş insista mai ales asupra acestui aspect.

Sigur, primul amendament e mai mult o observaţie, dacă vom găsi împreună soluţia aici, vom putea să o adoptăm, altfel, cred că putem renunţa, în raport de imprecizia textului.

Oricum, însă, faptul că la art. 91² alin. 3 lipseşte precizarea dacă încheierea este sau nu supusă vreunei căi de atac, pentru mine echivalează cu absenţa unei garanţii esenţiale într-o materie extrem de sensibilă şi de importantă pentru drepturile şi libertăţile fundamentale. Prin urmare, ar trebui să prevedem o asemenea supunere la o cale de atac a încheierii respective. Mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă alţi colegi doresc să intervină, să-şi exprime opiniile asupra celor două amendamente prezentate de domnul Olteanu? Nu doreşte nimeni.

Iniţiatorul şi, după aceea, comisia?

Doamna Cristina Tarcea:

Cu privire la înlocuirea sintagmei "imediat" cu sintagma "în cel mai scurt timp", noi nu susţinem acest amendament, deoarece formularea imediat următoare, a textului propus de Guvern este edificatoare, în sensul că se comunică instanţei imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore. Prin urmare, în interiorul acestui termen de 24 de ore, procurorul are obligaţia să comunice instanţei competente.

Îmi pare rău că, la acestă oră, nu am găsit textul care indică instanţa competentă, dar formularea propusă de Guvern indică şi această instanţă.

În ceea ce priveşte căile de atac, în lipsa unei dispoziţii exprese, se aplică normele generale, în ceea ce priveşte atacarea încheierilor pronunţate de instanţa de judecată.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Comisia?

Domnul Ion Neagu:

Cu privire la prima observaţie, să menţinem textul nostru.

La doua, aş răspunde, apropo de "încheieri" şi "regimul căilor de atac". E o chestiune mai complicată şi nu vreau să intru în detalii, că nu ar avea rost. Vreau să subliniez un singur lucru, însă, observaţii domeniul în care instanţa se pronunţă prin încheiere şi ce ar însemna să prevăd regimul căii de atac? Ar însemna să prevăd şi titularii. Păi, aici, în ce priveşte interceptările, ştie cel pe care îl ascult eu că instanţa mi-a dat voie, să vină să-l atace? Aici e un regim special.

Şi, atacarea va fi posibilă, dacă va fi cazul, odată cu fondul, ca să se constate ilegalitatea. Dar mi se pare absurd să dau dreptul unor subiecţi să atace imediat încheierea instanţei. De altfel, termenul de 24 de ore exclude de plano această posibilitate. Însă, cei care, de regulă, atacă încheierea instanţei, încheierea este o hotărâre a intanţei, nu? E o specie a genului. Şi atunci, titularii ar fi în primul rând cei interceptaţi.

Ar fi un nonsens să arăt în Cod cine poate ataca încheierea instanţei. Păi, ăla nici nu ştie că îl ascult, în primul rând, şi nu are de unde să-mi critice hotărârea.

Şi nu mai intru şi în alte dezvoltări, care se degajă din această primă subliniere. Mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Supunem la vot amendamentul de art. 91², cu care nu sunt de acord nici comisia şi nici iniţiatorul.

Cine este pentru? Nimeni.

Deci, poz. 57 rămâne în redactarea comisiei.

La poz. 58, am avut problema de la art. 91³, la care nici comisia nici iniţiatorul nu sunt de acord.

Domnule Olteanu, vreţi să mai completaţi ceva?

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dacă observaţi, am un amendament la art. 91³ alin. 3.

Domnul Viorel Dumitru Mănescu:

Dar celălalt, al treilea, nu era tot la 91²?

Domnul Ionel Olteanu:

Ba da, după raportul pe care îl am eu în faţă.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Atunci, să-l supunem la vot şi pe al doilea, care este tot la 91², vă rog să mă scuzaţi.

Cine este pentru? Presupun că 1 vot.

Bine, la poz. 58, atunci, aveţi un alt amendament?

Domnul Ionel Olteanu:

Amendamentul propune înlăturarea dispoziţiei din alin. 3 al art. 91³, prin care instanţa este îndrituită să facă o selecţie a informaţiilor culese. Considerăm că trebuie înlăturată această dispoziţie, pentru că ar apărea ca o imixtiune a instanţei în faza de urmărire penală, în care procurorul urmează să indice prin rechizitoriu care dintre înregistrări sunt considerate ca relevante sub aspect probator. O asemenea selecţie nu poate aparţine instanţei care a autorizat înregistrarea, ci, eventual, instanţei care este investită cu soluţionarea cauzei.

Prin urmare, autorii amendamentului solicită înlăturarea acestei prevederi, având în vedere faptul că instanţa n-ar mai putea fi imparţială, în raport de o asemenea imixtiune în selectarea înregistrărilor care se fac. Mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă altcineva doreşte să se pronunţe asupra acestui amendament? Nu doreşte.

Atunci, iniţiatorul şi comisia.

Doamna Cristina Tarcea:

Discutând despre un alt articol, am spus că propunerea noastră acoperă suficiente garanţii pentru protecţia datelor personale. Tocmai aceasta se urmăreşte prin această formulare a proiectului, ca instanţa, care nu poate fi bănuită de nici un fel de presiuni din afară sau din interior, să facă selecţia acelor date care prezintă interes pentru cauză, fără a se pronunţa cu privire la modalitatea în care ele vor prezenta sau nu interes pentru cauză. Tocmai pentru a înlătura abuzul şi a împiedica folosirea datelor, care, în fond, nu sunt altceva decât date veritabile privind viaţa personală.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Păi, nu, dânsul punea problema dacă procurorul nu are nevoie de toate rezultatele rezultate din interceptări, aşa am înţeles eu. Poate că este o neclaritate şi mai completaţi ceva, domnule Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Aproape sigur că e o neclaritate, să vedem unde este: ori eu n-am înţeles bine ori reprezentanta Ministerului Justiţiei se referă la altceva. Pentru că eu nu înţeleg "ca judecătorul să poată fi şi parte şi acuzator în aceeaşi cauză. În momentul în care el are posibilitatea să selecteze informaţiile care se înregistrează, este pusă în cauză însăşi imparţialitatea judecătorului, chiar dacă e vorba, oarecum, de judecători diferiţi.

Mie mi se pare că aşa stau lucrurile. Dacă eu greşesc, mă înclin. Mă rog, explicaţiile, oricum, nu pot satisface, în măsura în care ele nu sunt pertinente, pentru că nu este vorba de protecţia datelor cu caracter personal sau nu doar de acest lucru este vorba, este vorba de faptul că aceste date sunt înregistrate şi această înregistrare are loc în cursul urmării penale, deci, înainte ca această cauză să fie pe rolul instanţei de judecată.

Presupun că un judecător va selecta aceste informaţii, înainte ca dosarul sau rechizitoriul să învestească instanţa cu anumite fapte de natură penală, după care acelaşi judecător sau un coleg al domniei sale va putea face actul de jurisdicţie propriu-zisă.

Repet, ori eu n-am înţeles (şi atunci, cred că la o asemenea dezbatere, de o asemenea importanţă, e necesar să avem toate clarificările respective) ori confuzia e în altă parte.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamnă Tarcea, dacă vreţi să mai faceţi o completare?

Doamna Cristina Tarcea:

Mă bucur că e vorba de acelaşi 91³ alin. 3, deci, nu suntem în eroare cu privire la textul de lege discutat. Ideea este că magistratul, fiind cel care dă autorizare pentru interceptare, tot magistratul trebuie să fie acela care să facă o selecţie primară a datelor culese. Prin urmare, tot ceea ce nu are nici o relevanţă, nici o pertinenţă pentru cauză va fi înlăturat de către magistrat, pentru a înlătura orice fel de dubiu cu privire la obiectivitatea datelor culese, urmând ca celelalte date rămase să urmeze cursul obişnuit în cadrul unei proceduri penale, a valorii informaţiei primite.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule profesor Neagu, dacă aveţi de făcut un comentariu?

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte,

Să rămână textul comisiei, pentru că ar fi posibil ca o înregistrare să conţină afirmaţii care interesează fondul cauzei, dar în discuţia purtată de cei doi să se facă şi anumite divagaţii: dacă s-au copt cireşele, de ce au întârziat anul acesta etc. Instanţa le înlătură încheind proces-verbal, vă rog să observaţi, aşa scrie în text şi motivează de ce nu le reţine în soluţionarea cauzei, în sensul acesta.

Pentru că cei doi interceptaţi pot vorbi lucruri care vizează domeniul penal, dar pot angaja şi discuţii de altă natură, care n-au relevanţă în cauză, n-au nici o incidenţă: ce-ţi mai face prietenul, prietena, unde te duci vineri seară, ai cumpărat fructe? Şi, pe urmă, încep din nou să discute chestiuni de natură infracţională.

Eu, instanţă, selectez, închei proces-verbal şi spun de ce partea aceea a discuţiilor n-am avut-o în vedere şi spun eu de ce nu are relevanţă în rezolvarea fondului cauzei etc. Aşa scrie 91³, citiţi-l, domnule Olteanu.

Şi atunci, zic că este corect aşa, ca nu orice "balast", îngăduiţi-mi expresia, care s-ar regăsi în convorbirea purtată, de o oră-două, între doi oameni pe care i-am interceptat, din motivele pe care mi le oferă legea, să nu-l introduc în cauză, să-l decantez, închei proces-verbal.

Şi dacă e interesat cineva de ce instanţa a dat de o parte anumite părţi ale convorbirii, n-are decât să citească procesul verbal şi o să observe ca acolo instanţa le-a dat de o parte fiindcă discuţia era despre ploaie, secetă, chestiuni care n-au nici o legătură cu fondul cauzei. Şi reţine, în continuare, în discuţie numai aspectele care, repet încă o dată, interesează sub aspect penal.

Şi acum, închei, spunându-vă: Păi, până acum am creditat instanţa şi dorim ca numai ea să desfăşoare activitatea în materie penală şi procesual-penală: instanţa să se adreseze, instanţa să ordone percheziţii, instanţa să... şi, deodată, ne dispare încrederea în instanţă, aici!

Păi, hai să lăsăm totuşi să credem că instanţa este subiectul oficial, creditat de noi toţi, care are căderea, latitudinea, ca în anumite situaţii speciale, cum este şi aceasta, să decidă. De ce, deodată, cenzurăm instanţa, nu ne mai place ce face? Nu. Ea selectează, am înţeles eu din text, arată ce şi cum şi de ce, pentru ca în soluţie să se reţină numai punctual ce interesează sub aspectul producerii efectelor în cauză. Vă mulţumesc.

De aceea, cred că textul adus în faţa dumneavoastră de către comisie trebuie votat în forma prezentată domniilor voastre. Încă o dată, mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Un alt membru al comisiei doreşte să facă o intervenţie, domnul Bădoiu.

Domnul Cornel Bădoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dreptate are şi domnul Olteanu, dreptate a avut şi comisia. Şi, totuşi, se naşte o suspiciune şi adevărul adevărat este (şi-i explicam domnului preşedinte de şedinţă) că noi am lucrat acest proiect, hai să folosesc un termen mai puţin academic, cu "sula în coastă". Adică, cu alte cuvinte, aşa, într-un ritm susţinut, de dimineaţă până seara şi este foarte posibil să ne fi scăpat nişte lucruri care sunt esenţiale.

De aceea, aş vrea să-i spun lui Ionel Olteanu că propunerea de a se înlătura din acest alineat urmează să-şi găsească locul în alin. 5 (te rog să dai pag. 45), pentru că tu ai dreptate: instanţa centrează, instanţa dă cu capul! Eu, inculpatul, cum s-ar zice, când am dreptul să ştiu şi eu ce am făcut şi ce n-am făcut?

Vă rog să observaţi că instanţa încheie un proces-verbal, selectează ce interesează urmărirea, ce interesează cauza şi, ce nu, pune la păstrare. Şi există un alineat unde spune aşa, în redactarea actuală: "Instanţa poate aproba, la cererea motivată a inculpatului etc.", consultarea exactă a acestor lucruri date de o parte. Şi eu vă propun să eliminăm sintagma "poate", în aşa fel încât instanţa, la cererea motivată a părţii, să fie obligată să-i pună la dispoziţie şi acest aşa-zis "balast".

Dacă sunteţi de acord, v-aş fi îndatorat. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Deci, să mutăm problema la alin. 5? Da.

Acum, dacă aţi deschis această discuţie, doreşte să intervină şi domnul Boc. Dar vorbisem înainte că, după ce se exprimă poziţia comisiei, să nu mai luăm cuvântul, nu? Nici timpul nu ne mai permite şi mai am ceva de anunţat.

Domnul Emil Boc (din sală):

O să fiu foarte scurt.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine, poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Cred că discuţia este foarte interesantă şi că soluţia propusă de către domnul Bădoiu poate fi una de compromis. Vreau să amintesc însă faptul că dacă s-ar fi acceptat acel amendament potrivit căruia, prin autorizaţie, să se indice în mod expres persoana şi subiectele convorbirilor, atunci, ceea ce discutăm aici nu şi-ar mai avea rostul, pentru că autorizaţia era expresă, pentru nişte chestiuni determinate.

Acum, iată, trebuie să lăsăm instanţei care sunt bune, care sunt necesare: chestiunile lăsate de coptul cireşelor să fie eliminate, chestiunile legate de infracţiune să fie menţinute. Deci, puteam rezolva această problem, e o altă chestiune, nu mai intervin.

În al doilea rând, a fost un amendament care nu figurează în raport, din nefericire. Potrivit regulamentului există posibilitatea de a-l susţine, dar o să-l menţionez doar oral, aici, şi care va face parte, iarăşi, din Legea siguranţei naţionale, ca persoanei căreia i-a fost violată intimitatea prin interceptarea convorbirilor telefonice să i se aducă la cunoştinţă, indiferent dacă împotriva sa s-a început sau nu urmărirea penală. Era o chestiune de siguranţă şi de respect faţă de viaţa privată.

Chiar dacă n-a făcut obiectul începerii urmăririi penale, prin simplul fapt că mi-au fost interceptate convorbirile telefonice, deja, s-a realizat o intruziune în viaţa mea privată şi, cel puţin, trebuia să am dreptul să cunosc că acest lucru s-a realizat. Din nefericire, acum, ni se ascultă convorbirile telefonice, dacă nu se va începe urmărirea penală, nu vom şti niciodată că ne-a fost ascultat telefonul. Mai mult decât atât, potrivit textului, chiar dacă se începe urmărirea penală, vedeţi, nu avem acces la conţinutul înregistrărilor, decât în condiţii speciale.

De aceea, mă pronunţ pentru soluţia propusă de către domnul general Bădoiu, ca această sintagmă "poate" să fie eliminată şi să lase dreptul de a consulta convorbirile înregistrate în instanţă. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Olteanu. Dar nu mai suntem în timpul programului, să ştiţi.

Domnul Ionel Olteanu:

Tocmai acest lucru vroiam să-l propun, o chestiune de procedură. Problema este prea importantă, să ne putem permite să o expediem într-o dezbatere, care, încă nu a atins nivelul de profunzime cerut de importanţa unei asemenea probleme.

Prin urmare, propun să reluăm dezbaterile, domnule preşedinte, având în vedere timpul expirat pentru această parte a zilei, după-amiază, potrivit programului Camerei Deputaţilor.

Mie mi se pare că nu putem implica judecătorul, să fie în acelaşi timp şi parte..., acuzare, dacă vreţi, pentru că selectează un material care va face parte din materialul probator. Dar nu vreau să prelungesc dezbaterea, am propus o chestiune de procedură, cred că e înţelept să reluăm dezbaterile după-amiază, după ce mai reflectăm asupra variantelor care s-au propus aici.

Nu contest că există variante mai bune decât cele pe care le-am propus, aş vrea însă să precizez că susţin amendamentele (cele care au fost respinse, altele au fost admise) în continuare, pentru că ele mi-au fost sugerate, propuse, redactate chiar uneori de către distinşi magistraţi ai unor curţi de apel şi cred că este de datoria mea să manifest rezonanţa cuvenită la reacţiile practicienilor dreptului. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Este, într-adevăr, o dezbatere interesantă şi o să o continuăm după pauză, la ora 14,00. Totuşi, vă învederez că la ora actuală această selecţie o face cel care redă banda... Tot era un progres, că o făcea un magistrat.

Dar ne reîntâlnim după pauză, la ora 14,00.

(În continuarea şedinţei, lucrările sunt conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Reluăm lucrările în plen.

Rog toţi colegii să poftească în sală.

V-aş ruga să aprobăm câteva comisii de mediere.

Comisia de mediere pentru Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de detectiv particular. Sunt propuşi următorii deputaţi: Mitu Dumitru, Stuparu Timotei, Zăvoianu Dorel, Bucur Constantin, Săulea Dănuţ, Canacheu Costică, Stroe Radu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Comisia de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2002 pentru modificarea şi completarea Legii protecţiei mediului. Sunt propuşi următorii deputaţi: Iordache Florin, Lazăr Maria, Zgonea Valeriu, Pleşa Eugen, Dinu Gheorghe, Oltean Ion, Makkai Grigore.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Comisia de mediere pentru Proiectul de Lege privind energia electrică şi termică. Sunt propuşi următorii deputaţi: Vasile Aurelia, Chiriţă Dumitru, Fâcă Mihail, Palade Doru Dumitru, Anton Marin, Erdei Doloczki Istvan, Manolescu Oana.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Comisia de mediere la Proiectul de Lege privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Sunt propuşi următorii deputaţi: Ionescu Răzvan, Ana Gheorghe, Popescu Virgil, Iriza Marius, Vasilescu Valentin, Canacheu Costică, Drăgănescu Ovidiu Virgil.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Comisia de mediere la Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Sunt propuşi următorii deputaţi: Carmen Dumitriu, Marin Cristea, Timiş Ioan, Bogea Angela, Hogea Vlad Gabriel, Boc Emil, Szekely Ervin Zoltan.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Revenim la Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, vă reamintesc faptul că am ajuns la amendamentul de la pct.58, cel cu privire la art.91³ alin.3.

Am înţeles că, până la alineatul de la pag.45, la amendamentul de la pct.58 nu au fost obiecţiuni. Aşa este? Deci, textele propuse la amendamentul de la pct.58 cuprinse până la pag.45 - "Instanţa poate aproba, la cererea motivată a inculpatului, a părţii civile...", şi textul curge în continuare, sunt adoptate în unanimitate.

Am înţeles că, la acest alineat, domnul Bădoiu a avut o intervenţie.

Domnul Cornel Bădoiu (din banca rezervată comisiei):

Între timp, am ajuns la altă înţelegere şi se reformulează amendamentul.

Domnul Valer Dorneanu:

În numele cui se reformulează amendamentul?

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

Amendamentul a fost făcut de către domnul deputat Olteanu şi de mine, domnule preşedinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi.

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

Noi, discutând, şi îi mulţumesc pentru înţelegere în special domnului profesor Neagu, am reformulat amendamentul, şi propunem următorul text la alin.3: "Banda magnetică sau orice alt tip de suport cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisă a acesteia şi procesul-verbal se înaintează instanţei...". Aici este reformularea amendamentului.

Domnul Valer Dorneanu:

La care alineat vă referiţi?

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

La alin.3, domnule preşedinte. Acolo am rămas.

Domnul Valer Dorneanu:

Dar eu am întrebat dacă sunt alte obiecţiuni până la pag.45, şi am trecut de alin.1, 2 şi 3. Am ajuns la alin.5.

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

Nu. Am rămas la alin.3, domnule preşedinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Eu vă rog frumos să fiţi atenţi, pentru că am întrebat explicit şi nu a spus nimeni nimic.

Vă referiţi la alineatul care începe cu textul "Banda magnetică sau orice alt tip de suport..."?

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

Da.

Domnul Valer Dorneanu:

Bine. Vă rog să îl citiţi.

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

Textul este: "Banda magnetică sau orice alt tip de suport cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisă a acesteia şi procesul-verbal se înaintează instanţei...", şi de aici curge amendamentul propus de noi, însuşit şi de domnul profesor Neagu: "...ascultând părţile şi procurorul în urma dezbaterii în contradictoriu, apreciază care din informaţiile culese sunt pertinente şi concludente în cauză, încheind un proces-verbal în acest sens".

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Căşunean, eu vă rog frumos să îmi prezentaţi în scris acest amendament, pentru a-l citi când îl supun votului.

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

Vă rog să supuneţi votului ceea ce voi citi eu acum.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să citiţi textul.

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

"Banda magnetică sau orice alt tip de suport cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisă a acesteia şi procesul-verbal se înaintează instanţei, care, ascultând părţile şi procurorul în urma dezbaterii în contradictoriu, apreciază care din informaţiile culese sunt pertinente şi concludente în cauză, încheind un proces-verbal în acest sens".

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, până acum aţi introdus sintagma "ascultând părţile şi procurorul".

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

Exact. Şi mai este vorba de dezbaterea în contradictoriu. Textul este "...în urma dezbaterii în contradictoriu..."

Domnule preşedinte,

Principiul simetriei şi al contradictorialităţii trebuie să existe şi în această fază.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Eu sunt convins că este vorba de principiul simetriei şi al contradictorialităţii, dar dumneavoastră, pe fond, nu adăugaţi nimic. Spuneţi ceva ce instanţa este obligată de la sine să facă, având în vedere faptul că instanţa nu se pronunţă înainte de a asculta părţile.

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

Nu, domnule preşedinte.

Potrivit textului iniţial, instanţa aprecia fără ascultarea părţilor care sunt informaţiile.

Domnul Valer Dorneanu:

Unde?

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

În Camera de Consiliu.

Domnul Ion Neagu (din banca rezervată comisiei):

Domnule preşedinte, este vorba de nişte discuţii axate pe conţinutul înregistrării.

Domnul Valer Dorneanu:

Ştiu, dar eu am spus că această treabă este firească.

Dumneavoastră vă referiţi la o procedură care se desfăşoară în Camera de Consiliu.

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

Exact. Sigur că da. Astfel, este necesar să se introducă acest text, domnule preşedinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun. Citiţi şi partea a doua, teza a doua, referitoare la convorbirile sau comunicările care conţin secrete de stat.

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

"Convorbirile sau comunicările care conţin secrete de stat sau profesionale nu se menţionează în procesul-verbal."

Domnul Valer Dorneanu:

Deci textul rămâne cum a fost.

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

Sigur. Restul textului rămâne cum a fost propus.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun.

Domnul preşedinte Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Referitor la acest amendament, având în vedere că el a existat, l-am reformulat de comun acord şi cu iniţiatorul, numai că el trebuie pus în pagină foarte bine, şi eu vreau să subliniez că în textul nostru de la comisie se prevedea că instanţa putea da deoparte anumite aspecte din înregistrări şi, atunci, colegii mei au spus: "De ce instanţa singură să dea deoparte înregistrările pe care doreşte şi pe care le consideră a fi neconcludente în cauză?", la care eu am adăugat: "Bine. Atunci, prin simetrie cu instituţia renunţării la probe, la martori etc., să se poarte o discuţie în contradictoriu pe conţinutul înregistrării, la care participă, fireşte, instanţa, pentru că ea conduce activitatea, procurorul, părţile, şi toţi, de comun acord, prin filtrul discuţiilor în contradictoriu, să decanteze informaţiile care nu sunt pertinente şi concludente în cauză". Adică, este vorba despre momentul când respectivii vorbesc despre ploaie, despre secetă şi pe urmă trec la infracţiune. Deci, cu alte cuvinte, ceea ce nu este necesar, pertinent şi concludent, să se dea deoparte şi se face proces-verbal. Colegii mei, pe bună dreptate spun eu, au spus că se dă deoparte nu de către instanţă, singură, ci, după ce dumneaei, la înălţimea sa, se consultă cu procurorul, cu părţile. Deci, se subliniază că ceea ce se dă la o parte dintr-o bandă înregistrată să fie cu acordul tuturor celor implicaţi.

Discutând şi cu iniţiatorul şi încercând să îl convingem de calitatea unui asemenea text, a fost de acord, şi urmează ca domnul Adrian Căşunean să rescrie acum textul integral, că aceasta a fost numai o fractură din alineatul acela, şi vi-l vom da dumneavoastră, pentru a-l avea în vedere.

Deci, aceasta a fost chestiunea în esenţă. Vă mulţumesc.

Repet: se propune ca ceea ce se înlătură dintr-o bandă magnetică să ştie toată lumea, nu numai judecătorul sau altcineva. Să se discute şi să se dea deoparte, având în vedere că sunt de acord şi respectivul discuta probleme legate de alte aspecte, şi nu de obiectul cauzei. Astfel, cred că într-o asemenea formulare s-ar putea dezbate acel alineat. Repet: colegii mei au făcut demult amendamentul, acum se fac numai nişte îmbunătăţiri. Vom face toate corecturile textului şi vom adăuga ceva legat de alte instituţii din procedura penală.

Vă mulţumesc.

Domnul Cornel Bădoiu:

Cu permisiunea domnului preşedinte, pentru care fapt îi mulţumesc, le propun celor doi colegi ai mei reformularea amendamentului, după cum urmează: "Banda magnetică (...) se înaintează instanţei care, după ce ascultă procurorul şi părţile, hotărăşte care..."

Stimaţi colegi,

Nu vom mai introduce "...în urma dezbaterii în contradictoriu", pentru că, ascultându-i, are loc o dezbatere în contradictoriu.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi colegii dumneavoastră sunt de acord.

Stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră alin.3 astfel cum a fost reformulat la propunerea domnilor Olteanu şi Căşunean, şi cu propunerea domnului Bădoiu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La următoarele alineate de la acest amendament - alin.4, 5, 6 şi 7 - dacă mai sunt obiecţiuni. Nu. Sunt votate toate amendamentele în unanimitate.

La art.91⁴, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Textul este votat în unanimitate.

Domnul Adrian Căşunean Vlad (din bancă):

Dacă puteţi citi mai rar.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc foarte mult pentru sprijinul pe care îl acordaţi Opoziţiei ca să ţină pasul.

Domnul Emil Boc (din bancă):

Am invocat noi vreo excepţie?

Domnul Valer Dorneanu:

Le-am oferit mulţumiri domnilor din PSD. Totuşi, eu v-aş ruga să urmăriţi textele la fel de rapid ca şi Opoziţia.

Art.91⁵.

Domnul Emil Boc (din bancă):

La textul comisiei nu se fac amendamente.

Domnul Valer Dorneanu:

Este vorba de formulare.

Poftiţi.

Doamna Cristina Tarcea:

Nu este un amendament.

S-a invocat faptul că există acceptul deplin al iniţiatorului, iniţiator care, de fapt, avea şi el de făcut o completare. Era vorba de discuţia referitoare la banda magnetică - art.91³ alin.3.

Domnul Valer Dorneanu:

Nu vă supăraţi, dar îi rog şi pe colegi şi pe iniţiator să urmărească exact dezbaterile, ca să nu ne întoarcem mereu la textul pe care l-am votat.

Doamna Cristina Tarcea:

Sigur. Era vorba de o altă categorie de înregistrări, înregistrări care au un regim separat şi care vizează secretele de stat.

Avem o dispoziţie care spune că prevederile art.97 alin.3 se aplică în mod corespunzător. Aplicând această dispoziţie care rămâne în picioare, ar însemna că acelaşi regim l-ar avea şi interceptările privind secretele de stat, cu dezbateri publice în faţa instanţei.

Domnul Valer Dorneanu:

Ne referim la alin.3?

Doamna Cristina Tarcea:

Da.

Domnul Valer Dorneanu:

Dar teza este: "Convorbirile sau comunicările care conţin secrete de stat sau profesionale nu se menţionează în procesul-verbal."

Doamna Cristina Tarcea:

Da, dar mai sus este această dispoziţie: "Dacă săvârşirea unei infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conţin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispoziţiile art.97 alin.3 se aplică în mod corespunzător."

Domnul Valer Dorneanu:

Da.

Doamna Cristina Tarcea:

Dar, acum, dispoziţiile art.97 alin.3 în forma modificată vizează această discuţie între avocat, inculpat, partea adeversă, deci a părţilor în cauză.

Domnul Cornel Bădoiu (din banca rezervată comisiei):

Iertaţi-mă că intervin, dar părţile sunt tocmai cele care discută secretele care nu trebuie să ajungă la auditoriu, la public.

Doamna Cristina Tarcea:

Suntem în situaţia ciudată ca părţile să stabilească ce anume poate fi folosit ca probă în acuzarea sa.

Domnul Cornel Bădoiu (din banca rezervată comisiei):

Toată discuţia are lor în Camera de Consiliu.

Doamna Cristina Tarcea:

Da.

Domnul Ionel Olteanu (din bancă):

Instanţa hotărăşte. Nu scrie nicăieri că este vorba de părţi.

Instanţa hotărăşte după audierea părţilor.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun. Va rămâne textul aşa cum a fost votat.

Urmăriţi raportul la pag.47. Este vorba de art.91⁵ şi art.91⁶. Dacă sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate, în formularea primită de Cameră.

Pct.46 din lege, cel cu privire la art.97. Dacă aveţi obiecţiuni. Rămâne textul iniţial.

Pct.47. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul iniţial.

Pct.48. Nu sunt obiecţiuni. Rămâne textul nemodificat.

La pct.49, cel cu privire la art.100 şi art.101, vă rog să urmăriţi amendamentul 65.

Domnul deputat Ionel Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu tot respectul, cred că dezbatem Codul de procedură penală şi cred că trebuie să arătăm că ne pasă. De aceea, propun să mergem într-un ritm suficient de rezonabil pentru a putea urmări cel puţin amendamentele pe care le-am formulat şi care au fost respinse. Dovadă că aceste amendamente merită cel puţin atenţia de a le urmări, dacă nu chiar şi de a le dezbate, este că amendamentul anterior a fost convenit într-o formă, este adevărat, ameliorată.

Noi avem la pct.33 - "Amendamente respinse" - amendamentul Olteanu şi Căşunean Vlad, în care propunem completarea alin.1² al art.98, în sensul precizării în mod expres a posibilităţii instanţei de a infirma sau confirma, după caz, activitatea desfăşurată în procedura care este de urmat. S-a propus respingerea amendamentului cu motivaţia că nu se justifică excepţia potrivit căreia, în cazuri urgente, procurorul să poată dispune măsura reţinerii şi predării corespondenţei fără a prevedea în mod expres posibilitatea instanţei de a infirma sau confirma o asemenea chestiune.

Noi dorim să dezbatem acest amendament şi să aflăm, de ce nu, şi punctele de vedere ale altor colegi care se pot implica eventual în această dezbatere.

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, ne-am întors la pct.47, art.98 alin.1.

Domnule Olteanu, ne-am întors la pct.47, cu privire la art.98 alin.1 din raport?

Domnul Ionel Olteanu (din bancă):

Este vorba şi de pct.32 şi de pct.33 de la "Amendamente respinse". Nici unul nu s-a discutat.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun. Deci, ne întoarcem la pct.63 din raportul comisiei, la "Amendamente admise".

Art.98 alin.1. Prin amendamentul de la pct.32 de la "Amendamentele respinse", colegii noştri propun să fie modificat.

Domnule Olteanu, dumneavoastră aţi citit amendamentul de la pct.33.

De fapt, la care vă referiţi?

Domnul Ionel Olteanu (din bancă):

Să începem cu pct.32, după care va urma pct.33.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Domnul Cornel Bădoiu:

Dânşii doresc să se facă menţiunea că această măsură urmează a se dispune numai în scris. Dar nici o măsură luată de procuror sau instanţă nu se poate dispune decât în scris, pentru că nici o altă unitate - poştală sau de alt gen - nu poate aduce la îndeplinire o măsură telefonică. Vă daţi seama că este vorba de secretul corespondenţei etc., pentru că altcumva este infracţiune. Astfel, este de la sine înţeles că măsura se dispune numai în scris. Deci, vă propun să nu vă mai susţineţi amendamentul.

Domnul Adrian Căşunean Vlad (din bancă):

În ce calitate vorbiţi dumneavoastră?

Domnul Emil Boc (din bancă):

Ca raportor al comisiei.

Domnul Valer Dorneanu:

Rog Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi să încerce să nu mute întotdeauna dezbaterile din comisie în plenul Camerei. Mai acceptaţi şi dumneavoastră decizia majorităţii.

Rog iniţiatorul să se pronunţe.

Doamna Cristina Tarcea:

Am înţeles că propunerea vizează aspecte procedurale mult mai complexe, mergând de la motivare şi terminând cu instanţa competentă să dispună o astfel de măsură, dar eu aş cita dispoziţiile din proiect: măsura prevăzută în alin.1 al art.98 se dispune dacă sunt întrunite condiţiile arătate în art.91¹ alin.1 şi potrivit procedurii acolo prevăzute. Art.91¹ alin.1 precizează şi condiţiile pentru care se poate dispune o asemenea măsură, şi instanţa competentă, şi autorizaţia, şi ceea ce trebuie să cuprindă ea. Deci, proiectul este acoperitor din acest punct de vedere.

Domnul Valer Dorneanu:

Renunţaţi la amendament? Vă mulţumesc foarte mult.

Aşadar, la pct.63, cu privire la art.98 alin.1, textul rămâne în formula iniţială.

Mai aveţi alte probleme? Nu.

Atunci, revenim la amendamentul de la pct.65, cu privire la art.100. Nu sunt obiecţiuni. S-a adoptat amendamentul de la pct.65 şi se modifică textul în mod corespunzător.

Amendamentul de la pct.66, cu privire la art.101. S-a admis amendamentul de la pct.66 şi se modifică în mod corespunzător textul.

Cu privire la pct.50 din lege, cel care se referă la art.103, comisia nu a avut amendamente.

Domnul Boc. Vă rog să vă susţineţi amendamentul dumneavoastră de la pct.34.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Există un amendament respins la pag.254, amendament al meu, al domnului deputat Valeriu Stoica şi al domnului deputat Cornel Ştirbeţ, care se referă la percheziţia domiciliară şi, în special, la timpul de efectuare a percheziţiei.

Textul Constituţiei de la art.27 spune astfel: "Percheziţiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat şi pot fi efectuate numai în formele prevăzute de lege.

Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, afară de cazul delictului flagrant."

Textul propus pentru Cod spune: "Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se pot face între orele 6,00 - 20,00, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă sau când percheziţia urmează a se efectua într-un local public. Percheziţia începută între orele 6,00 - 20,00 poate continua şi în timpul nopţii."

În aprecierea noastră, formula aceasta - "Percheziţia poate continua şi în timpul nopţii" - este neconstituţională, întrucât adaugă la textul Constituţiei.

Textul Constituţiei este precis şi menţionează faptul că, în afară de cazul delictului fragrant, care este singura excepţie, percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise.

Această formulă oarecum dătătoare de abuzuri - "Percheziţia începută între orele 6,00 - 20,00 poate continua şi în timpul nopţii" - nu îşi are locul. De ce? Ar însemna că organul de urmărire penală, în mod deliberat, ar putea lăsa să înceapă percheziţia pe la ora 19,00, ştiind că oricum în timpul nopţii va putea continua. Or, dimpotrivă, noi trebuie să ne asigurăm de garanţia constituţională dată de Adunarea Constituantă, în sensul că în timpul nopţii, în afară de flagrantul delict, nimic nu se poate întâmpla, repet, ca o garanţie a siguranţei individului, a faptului că acesta nu va putea fi supus unor percheziţii de inspiraţie sovietică sau din alte timpuri trecute.

Rigorile legii cer ca aceste percheziţii să se înfăptuiască în condiţiile şi cu formele prevăzute de lege.

Îmi veţi spune: dar ce se întâmplă dacă începe percheziţia? Se suspendă, se sigilează, la fel cum se poate întâmpla şi în alte situaţii. Avem alte mecanisme prevăzute de lege. Nu este obligatoriu să continue. Dar avantajul este acela că instituim o garanţie suplimentară la adresa protecţiei drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

În condiţiile acestea, vă rugăm să acceptaţi eliminarea din conţinutul art.103 a formulei "Percheziţia începută între orele 6,00 - 20,00 poate continua şi în timpul nopţii".

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Neagu, preşedintele comisiei. Vă rog.

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ipoteza prevăzută în această normă juridică vizează o percheziţie care a început în intervalul de timp permis de lege.

Stimate coleg, şi apreciat din partea mea, dacă nu am mai continua, ar însemna că, practic, percheziţia nu ar mai avea nici un sens, pentru că, dacă am început-o la ora 12,00, s-a făcut ora 20,00 şi se spune "Poftiţi, afară!", dar nu am terminat-o, având în vedere că sunt zece sau douăzeci de încăperi, după ce am plecat, omul poate să sustragă, să ascundă tot ce căutam noi, dacă nu am finalizat-o. Şi atunci, practic, activitatea ar fi ineficientă. Dacă o începi la ora 17, de pildă, a venit ora 20, nu am terminat de scotocit, pe româneşte, şi sunt obligat să ies din casă, pentru că nu am un text care să-mi permită să continui. Am plecat, omul şi-a luat drogurile, armamentul sau ce căutam noi, pentru că nu am găsit până la ora aceea şi m-am apucat degeaba. Percheziţia eşuează, ca act procedural.

Acesta este rostul pentru care socotim că textul propus de comisie ar trebui să rămână în această formulare. Repet: dacă întrerup la ora 20, salut şi nu am găsit ce căutam. Degeaba m-am apucat să fac percheziţie. Continuu percheziţia până termin, s-ar putea să găsesc sau să nu găsesc, asta nu pot să spun eu de la început, dar în nici un caz nu pot întrerupe activitatea care are un anumit specific: caut ceva şi, dacă am început în timpul legal, dă-mi voie să termin, prin această dispoziţie.

Legea nu îngăduie niciodată, vă rog să observaţi, să merg în casa omului după ora 20. Rămân doar, în casa lui, dacă am început înainte de ora 20. Altfel, Constituţia este respectată. Nu pătrund, numai dacă a început, spune textul, în ultima ipoteză, lasă-mă să termin, chiar dacă se face 20,30, 21 şi a început meciul sau 22. Şi plec după ce am terminat. S-ar putea să nu găsesc nimic. Foarte bine! Dar dacă am plecat şi nu am găsit şi există, totuşi, ceva, vă rog să aveţi siguranţa că cel la care căutam imediat va iradia, îşi ia ce ascunsese şi zice: gata, am scăpat! Acesta ar fi rostul pentru care noi vă propunem o asemenea reglementare.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Boc mai are o intervenţie cu privire la susţinerea amendamentului.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, poate din punct de vedere practic aş accepta, până la un punct, deşi nici acolo, argumentaţia formulată de dumneavoastră, într-adevăr, dar ce facem cu Constituţia? Textul Constituţiei este, din nefericire, precis şi limitativ: "Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise". Şi ne mai lasă o singură derogare de la această regulă: "afară de cazul delictului flagrant".

Noi ce propunem aici, ce facem în textul acesta? Spunem că percheziţiile se desfăşoară în timpul zilei, 6 - 20. Aşa a apreciat legiuitorul, că ar trebui să fie ziua indiferent dacă e iarnă sau vară, 6 - 20, e un termen stabilit, iar în celelalte cazuri numai în cazul infracţiunii flagrante, în timpul nopţii. Deci corespunde textului Constituţiei. Ultimul alineat însă: "Percheziţia începută între orele 6 - 20 poate continua şi în timpul nopţii". Ce înseamnă aici? "Percheziţiile în timpul nopţii pot continua şi în afara cazului de flagrant delict". Or textul Constituţiei nu ne permite: "Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise". Nu menţionează nici că... Dacă legiuitorul constituant ar fi dorit el, în 1991, să aibă în vedere ipoteza pe care noi o punem aici, în Cod, ar fi făcut-o şi ar fi spus, la un text distinct sau un alineat distinct: "Percheziţiile începute între orele 6 - 20 sau în timpul zilei se continuă şi în timpul nopţii". Dar, dimpotrivă, legiuitorul constituant a dorit să mai pună o garanţie constituţională în materia drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, că nu în mod arbitrar, nu fără logică, această prevedere din Constituţie se află la capitolul consacrat drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Deci este o garanţie suplimentară pentru cetăţean. De ce? Percheziţia este o măsură de excepţie, nu este regula, nu pornim de la premisa că toţi cetăţenii trebuie să fie percheziţionaţi şi eu sunt stăpân, eu sunt şef, organul de urmărire penală şi fie că mă duc la ora 19, fie că mă duc la 19,30, oricum, tu eşti la dispoziţia mea. Raportul trebuie să fie invers: cetăţeanul să beneficieze corect de prezumţia de nevinovăţie. Dacă am o suspiciune la adresa lui, eu depun toate diligenţele, mă duc la 7 dimineaţa, ca până la 20 seara să închei, nu să am eu libertatea aceea de apreciere că cetăţeanul, oricum, e la dispoziţia mea să-l percheziţionez. Deci asemenea formule, repet, care dau posibilitatea unui abuz din partea organului de urmărire penală ar trebui să înceteze, să inversăm raportul, să punem în prim plan cetăţeanul, drepturile acestuia şi în plan secundar obligaţia, prin excepţia organului de urmărire penală. Organul de urmărire penală nu ar trebui să aibă această marjă de manevră. El poate începe urmărirea penală la ora 19,45, la 19,59 şi o poate continua până dimineaţa. Vi se pare firesc un asemenea lucru? Eu cred că nu. Orice organ de urmărire penală responsabil, dacă ştie că există acolo un obiect care trebuie să fie ridicat sau să se găsească altceva, începe o urmărire responsabilă.

Avem şi excepţia: dacă e flagrant delict, nu ne mai interesează, deci, dacă într-adevăr e vorba de o infracţiune gravă săvârşită, dacă e o infracţiune flagrantă, indiferent că e noapte sau zi. Dar haideţi să respectăm regulile şi să dăm cetăţeanului ce e al cetăţeanului şi procurorului ce e al procurorului, fiecare să-şi menţină drepturile. Iată de ce apreciem că, în primul rând, indiferent de impedimentele tehnice, textul Constituţiei trebuie să fie respectat. Dacă nu există nici o excepţie de la Constituţie, de ce s-o introducem noi? Formula juridică cunoscută "unde legea nu permite, nici noi nu avem voie, unde legea nu distinge, nici noi nu avem voie să distingem" ar trebui să se aplice şi în acest caz. Deci, în primul rând pe motive de neconstituţionalitate şi în al doilea rând ca o garanţie suplimentară pentru cetăţean, ar trebui să acceptăm amendamentul propus.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Valeriu Stoica şi apoi domnul preşedinte Neagu.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Am asistat la două raţionamente, ambele captivante, seducătoare, dar între ele, până la urmă, trebuie să alegem doar unul. Şi eu sunt convins că domnul profesor Neagu, a cărui logică este impecabilă, pe care i-o admirăm cu toţii, dacă pleacă de la o altă premisă decât aceea de la care a plecat, va înţelege că nu se poate accepta, în final, raţionamentul domniei sale, pentru că raţionamentul pe care l-a construit şi care e impecabil pleacă de la o premisă de ordin practic, şi anume posibilitatea ca persoana împotriva căreia se face percheziţia, dacă se întrerupe percheziţia la ora 20, să poată să sustragă ceea ce caută organele de urmărire penală. Raţionamentul este corect, din păcate, premisa de la care pleacă ignoră textul Constituţiei şi eu sunt convins că domnul profesor Neagu, dacă face comparaţia între textul propus la art.103, în partea finală şi textul Constituţiei care spune că percheziţia în timpul nopţii este interzisă, cu excepţia cazului de infracţiune flagrantă, atunci nu prea avem cum să ieşim din rigoarea textului constituţional. Nu ne putem abate de la acest text constituţional.

Ar fi regretabil ca noi, astăzi, să admitem acest text, cu abatere de la principiul constituţional şi după aceea Curtea Constituţională, care va fi sesizată evident dacă textul acesta se va aplica, să constate că el este neconstituţional. Ar fi pentru noi toţi, care suntem jurişti în această Cameră, o situaţie de flagrant dezacord cu textul constituţional şi sunt sigur că şi ceilalţi membri ai Comisiei juridice prezenţi aici şi mai ales preşedintele Comisiei juridice vor accepta acest punct de vedere. Pentru că, de fapt, ne obligă Constituţia să avem acest punct de vedere.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Corect. V-aş ruga să vă consultaţi şi cu domnul Boc şi spuneţi-ne care e textul constituţional care prevede explicit acest lucru.

Domnul Valeriu Stoica:

Aşadar, textul a mai fost citit o dată, dar îl mai citim, domnule preşedinte, pentru că, întotdeauna, când e vorba de texte, nu strică să fie citite şi de 100 de ori. Deci alin.4 art.27 spune clar: "Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, afară de delictul flagrant". Aşadar, dacă nu e vorba de infracţiuni flagrante, o percheziţie în timpul nopţii, chiar dacă a început înainte de noapte, nu poate continua. Textul nu distinge, nu spune "cu excepţia celor care au început înainte de noapte şi care pot continua în timpul nopţii". Textul nu face nici o excepţie în afară de infracţiunea flagrantă.

Aşadar, nu avem cum să ne abatem de la logica Constituţiei şi eu cred că toţi cei care sunt jurişti în această sală şi cei care nu sunt jurişti, mai ales, pentru că, uneori, juriştii pot să facă şi raţionamente subtile care ignoră premisele, dacă însă rămânem corecţi şi acceptăm ca premisă textul Constituţiei, numai în cazul infracţiunilor flagrante se poate admite o percheziţie în timpul nopţii, în rest nu, chiar dacă a început mai devreme. Iar raţionamentul de ordin practic pe care l-a făcut domnul profesor Neagu şi care, repet, este foarte solid şi judicios poate să fie, totuşi, dat la o parte, dacă ţinem seama de faptul că, între 6 şi 20, o percheziţie poate fi făcută. Sunt 14 ore, este arta organului de urmărire penală de a-şi începe percheziţia în timpul util necesar pentru a o şi termina înainte de ora 20. Dacă nu o face, înseamnă că nu are abilitate sau nu vrea să aibă rezultate în acea percheziţie.

Domnul Ion Neagu:

Dacă-mi permiteţi, instituţia a fost construită având în vedere două instituţii fundamental diferite în procedură. Una, manifestarea de voinţă ca act procesual, când dispun percheziţia şi efectuarea activităţii ca act procedural, când aduc la îndeplinire manifestarea de voinţă. Aşa scrie în Constituţie, că sunt interzise, în sens că nu le pot dispune în timpul nopţii, decât în cazul infracţiunilor flagrante. Aşa este, dar interpretarea pe care am dat-o noi, dintotdeauna, asta a fost: deci am dispus, m-am apucat de treabă şi continuu. Nu pot dispune o percheziţie în timpul nopţii, decât dacă e vorba de o infracţiune flagrantă.

Nu am nimic împotrivă dacă vreţi să nu avem în vedere să facem o diferenţă, deci să subliniem deosebirea între act procesual şi procedural: când dispun şi când efectuez. Deci, dacă vreţi să nu facem această deosebire, atunci aveţi dreptate şi refacem textul. Dacă ţineţi seama că una e dispoziţia şi alta e efectuarea, deci dacă ţineţi seama de acest aspect, atunci acceptaţi şi formularea care există şi a existat întotdeauna în nod. Personal, dacă vreţi, pentru aliniere rigidă la prevederea constituţională, vă dau dreptate şi putem reformula textul, dar îl reformulăm, domnule Stoica, cu ştiinţa că, în numeroase situaţii concrete, instituţia, prin finalitatea şi funcţionalitatea ei, a eşuat de plano. Chiar dacă încep la ora 6 dimineaţa, sunt diligent, vă spun eu, şi merg la o fermă mare, unde am fel de fel de clădiri, încăperi, cu o echipă de percheziţie numeroasă, vreau să vă spun, pe compoziţia ei. Sunt oameni care caută, oameni care întocmesc procese verbale, de plano accept, pe formularea pe care o doriţi dumneavoastră, ca, în unele situaţii, una la mie dacă vreţi, percheziţia să fi eşuat. De ce? Pentru că a venit ora 20 şi, aveţi dreptate dumneavoastră, eu trebuie să părăsesc. Deci aşa a fost construită percheziţia, în concepţia profesorului Dongoroz, aceasta este explicaţia dată în explicaţiile teoretice, de data asta, ca titlu al cărţii, în Codul de procedură comentat şi adnotat şi întreaga practică judiciară.

Alinierea strictă la normă vă dă dreptate. Raţionamentul diferenţial între actul procesual şi procedural nu vă dă dreptate. Finalitatea instituţiei este ratată de plano în unu la o mie de cazuri. Eu încep la ora 6, cum ziceţi dumneavoastră, corect, sunt diligent şi nu termin până la ora 20. Acceptaţi o asemenea situaţie din o mie de cazuri. Am plecat, vă salut, dacă mai stăteam o jumătate de oră, găseam ce căutam. Am plecat, omul zice mulţumesc şi am scăpat! Ăsta era, dacă vreţi, argumentul care ne-a determinat să facem deosebirea între a începe şi a dispune. A efectua, ca act procedural, înseamnă traducerea în viaţă a manifestării de voinţă. Asta este act procesual faptic se cheamă ăsta, procedural faptic. Dispun arestarea la ora 17 şi o realizez la ora 1 noaptea. Ca activitate, până pleacă omul, poliţia cu mandat de maşini etc.

Una e când îmi manifest voinţa şi mă plasez constituţional şi alta e când o realizez mai devreme sau mai târziu, datorită unor impedimente neprevăzute: locul unde găsesc, timpul, greutăţile pe care le întâmpin în realizarea activităţii concrete pe teren. Deci aceasta e realitatea, dar, sigur, dacă vreţi formula absolut teoretică, vă dă dumneavoastră dreptate.

Pe plan practic, indubitabil şi indiscutabil, mie îmi dă dreptate. Achiesăm, eu sunt, dacă vreţi, flexibil. Dacă vreţi să achiesăm la punctul dumneavoastră de vedere, eu v-am explicat doar inconvenientele. Raţionamentul, şi al dumneavoastră, e perfect, pe textul din lege, corect, aşa este, eu mi-am permis, însă, să vă spun de ce a fost construit, dintotdeauna, aşa textul. Şi mai adaug, şi, cu asta, închei, Valerică, îmi permit să-i spun aşa, că mi-a fost student şi unul din studenţii eminenţi, mă rog, aşa îi ziceam la şcoală. Şi în Codul de procedură penală care a intrat în vigoare în 1937, la 1 martie, şi în modificările care au intrat în vigoare în 1948, după 30 decembrie imediat, întâmplător momentul coincide şi cu altceva, şi în modificările din 1960, şi în Codul care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969, dispoziţia aceasta este aceeaşi, aceeaşi perenitate, din considerentele arătate de mine: de utilitate în practică şi de eficienţă în rezolvarea unor aspecte unde infracţiunile, în latura lor obiectivă, se caracterizează prin aspectul de deţinere de arme, de stupefiante, de... de... Şi mă gândesc acum, chiar închei după aceea, având în vedere aspectul legat de creşterea curbei criminalităţii, pe nişte infracţiuni deosebite care, din păcate, au pătruns şi în peisajul infracţional românesc, am în vedere deţinerea de droguri, arme etc., cred că nu am face decât un deserviciu organului de urmărire penală şi organelor speciale care, la ora 20 fix, ar trebui să-şi ia trusele, maşinile, echipele şi să plece acasă, pentru că aşa este, ai dreptate, aşa scrie în...

Deci eu mi-am făcut datoria să vă explic toate faţetele, ca să spun aşa, ale acestei instituţii care suscită şi necesită multe comentarii, în continuare, nu e locul, însă. M-am rezumat la acest aspect punctual.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Valeriu Stoica.

Vă mărturisesc, stimaţi colegi de profesie, că eu sunt foarte captivat de intervenţiile dumneavoastră, dar ceilalţi colegi ai noştri aşteaptă să încercăm soluţiile.

Poftiţi, domnule Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Faptul că dumneavoastră, domnule preşedinte, sunteţi captivat de acest dialog nu mă miră, pentru că dialogul cu domnul profesor Neagu este de mai veche dată şi cu plăcere îmi amintesc de dialogurile de la seminarele de procedură penală şi mărturisesc că raţionamentul juridic l-am prins foarte bine, între alţii, de la domnul profesor Neagu. E păcatul domniei sale că m-a învăţat aşa de bine raţionamentul juridic, încât, astăzi, folosesc arma raţionamentului juridic pentru a-l soma să recunoască ceea ce deja a recunoscut, că, în logică strict juridică, va trebui să dea prioritate textului constituţional. Distincţia foarte subtilă făcută între actul procesual şi actul procesual faptic este binevenită dacă ea ar fi îngăduită de textul constituţional, dar textul, vorbind de percheziţie, nu distinge între dispunerea percheziţiei şi efectuarea percheziţiei. Ca urmare, textul are în vedere percheziţia în ansamblu ei, şi în ce priveşte momentul dispunerii şi în ce priveşte momentul efectuării.

Unde legea nu distinge, cum spunea colegul meu Boc, reamintind un principiu de interpretare a legii, nici noi nu putem distinge, cu atât mai mult când legea este legea fundamentală. Aşa stând lucrurile, repet, nu trebuie să ne punem noi, parlamentarii, în situaţia jenantă ca, după adoptarea acestui text, să constatăm că cea mai autorizată instanţă în această materie, Curtea Constituţională, ne va trage uşor de ureche şi ne va spune - aţi greşit.

Cât priveşte istoria acestei reglementări, în Codul de procedură penală, ea v-a fost, cu fidelitate, redată de domnul profesor Neagu, numai că acele reglementări, până în 1969 şi până în 1991, nu se întemeiau pe un asemenea text din Constituţie. Din momentul în care acest text, art.27, alin.4, a apărut în Constituţie, din acel moment, vă asigur că şi profesorul Dongoroz s-ar fi supus textului constituţional. Cu atât mai mult noi, care suntem, într-un fel sau altul, datori profesorului Dongoroz, trebuie s-o facem.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Stimaţi colegi,

Pentru a face un pas înainte, totdeauna, în disputa ştiinţifică, trebuie să găseşti soluţii de compromis. Nimeni, niciodată, nu a descoperit adevărul absolut.

O raportare strictă la dispoziţia constituţională, repet, dă dreptate, asta am zis şi adineauri colegilor mei. O raportare la funcţionalitatea instituţiei, rezultatele şi raţiunea ei nu le dă dreptate. Eu sunt însă de părere să fim de acord cu amendamentul propus de colegii mei, pentru că aşa scrie în Constituţie că, în timpul nopţii, nu pot efectua percheziţia, în sensul pe care l-au înţeles ca activitate şi să mai reflectăm în continuare, pentru că noi avem datoria şi de noi depinde să perfecţionăm acele instituţii care, prin natura şi menirea lor, n-ar face un serviciu peisajului judiciar cel mai delicat şi colorat, şi anume cel al justiţiei penale. De aceea, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, vă propun să fim de acord cu eliminarea acelei dispoziţii care îngăduie efectuarea în timpul nopţii şi apoi să reflectăm noi, pentru că tot noi am lucrat şi la Constituţie, să vedem ce putem face, nu pentru ambiţie personală, pentru a da eficienţa cuvenită instituţiilor de care v-am vorbit, nu pentru că vreau eu să fie aşa, pentru că aşa se cere, în realizarea practică a unei activităţi în domeniul procesului penal. De aceea, domnule preşedinte, achiesăm la amendament, eliminăm dispoziţia şi să avem grijă, totuşi, noi să vedem ce soluţie găsim.

De acord şi ministerul? Vă rog.

Domnul Valer Dorneanu:

Cuvântul iniţiatorului şi din nou domnul Olteanu.

Domnul Cornel Bădoiu (din loja comisiei):

Am cerut cuvântul de o jumătate de oră.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Domnul Cornel Bădoiu:

Deci compromisuri se pot face, dar, în opinia mea, Constituţia trebuie respectată. Ce a dorit să se spună, că, dacă această percheziţie începe în timpul nopţii, implicit, se pot produce abuzuri. De fapt, amendamentul pe care dumneavoastră îl susţineţi asta vrea să combată: orice eventual abuz din partea celor care efectuează percheziţia.

De acord, domnule ministru? (Se adresează domnului deputat Valeriu Stoica)

Bun. Eu am să vă dau contraargumente, care, în opinia mea, sunt de natură să vă îndepărteze de aceste temeri.

Vă rog să reţineţi că percheziţia nu se poate dispune decât după începerea urmăririi penale. De acord? Cu excepţia infracţiunilor flagrante. Da? Aşa stând lucrurile, potrivit art.172, alin.1, orice act de urmărire penală se face în prezenţa avocatului, deci inclusiv percheziţia. Mai departe: orice percheziţie, că este urmare a unei infracţiuni flagrante sau a unei infracţiuni, ca să zic aşa, care îşi urmează cursul după procedura obişnuită, se face numai în prezenţa martorilor asistenţi. Şi, atunci, domnilor colegi, eu vă întreb: o percheziţie începută în timpul zilei, care nu se termină până la ora 20, dacă continuă a fi efectuată în prezenţa persoanei al cărui domiciliu este percheziţionat, în prezenţa martorilor asistenţi, în prezenţa avocatului, vă întreb eu: ce abuz se mai poate întâmpla? Astea sunt nişte argumente.

Un alt argument de text constituţional. Domnilor, se spune că, cu excepţia infracţiunii flagrante, percheziţiile nu pot fi efectuate în timpul nopţii. Dacă legiuitorul ar fi avut în intenţie că nimic nu se poate face în timpul nopţii, interzicea şi continuarea ei în timpul nopţii.

Aşa stând lucrurile şi ţinând seama şi de argumentele, garanţiile procesuale care sunt acordate părţii, eu zic să fiţi de acord cu mine că amendamentul dumneavoastră nu este întemeiat.

Vă mulţumesc.

Domnul Ion Neagu:

Mulţumesc.

Hai să vedeţi ce frumos se poate discuta pe Constituţie, pentru că, totuşi, e greu să cedezi...

Domnul Valer Dorneanu:

La principii.

Domnul Ion Neagu:

Legea fundamentală nu te lasă. Capitolul II din Constituţie este intitulat "Drepturi şi libertăţi fundamentale". Art.27, la care făceaţi dumneavoastră referire, punctul 4, e cuprins în acest capitol II. Dăm Constituţia mai departe, foi, la rând, aşa şi ajungem la pag.28, unde am un titlu: "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale" şi spune art.49 aşa, că: "Exercitarea libertăţilor..." etc. "poate fi, după caz: pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor..., desfăşurarea instrucţiei penale...", deci te-am ocrotit eu, Constituţie, nu te las la art.27, punctul 4 şi îţi creez supapă, în mod excepţional, în art.49, când, pentru instrucţia penală, îţi încalc şi drepturi şi libertăţi fundamentale. Corelate aceste dispoziţii legale, nu vreţi dumneavoastră, dar vreau eu, ce să fac, deci îmi permit mie să încalc chiar prevederea din art.27, pentru că îmi dă voie Constituţia, îmi dă voie! (Rumoare în partea dreaptă a sălii) Citiţi-o, atunci. În cazul instituţiei penale, nesocotesc chiar libertăţi consacrate prin textul de lege. Iată portiţa, permiteţi-mi să vă spun, constituţională, de data aceasta, care mi-ar da voie să strecor asemenea alineat.

Mulţumesc. (Aplauze în Grupul PSD)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Ionel Olteanu.

Domnule Stoica, conflict de competenţe, conflict. Salutaţi-vă şi vă rog eu frumos, daţi-i cuvântul domnului deputat Olteanu, pentru că dumneavoastră aţi mai vorbit de două ori.

Domnul Ionel Olteanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte, că mi-aţi dat cuvântul.

Nu aş fi intervenit dacă nu auzeam două categorii de argumente, cu care nu pot fi, în nici un caz, de acord. Sunt chestiuni de principiu care trebuie tratate ca atare.

Prin urmare, aş spune că argumentele colegului, domnului deputat Bădoiu, pledează, dimpotrivă, pentru teza contrară, mai exact pentru admisibilitatea amendamentului formulat de distinşii colegi Stoica, Boc şi ceilalţi.

Aş mai adăuga un aspect care mi se pare esenţial. S-a invocat art.49 din Constituţie. Cu tot respectul, domnule profesor Neagu, vreau să vă spun că în aceeaşi Constituţie există art.10 şi art.20 care, coroborate, duc obligatoriu la unica interpretare posibilă a textelor privind o eventuală restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în spiritul şi litera Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a altor pacte şi tratate referitoare la drepturile omului, la care România a subscris.

Prin urmare, ajungând în acest punct al raţionamentului, trebuie să spunem că restrângerile unor drepturi şi libertăţi fundamentale nu sunt posibile din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care este text de nivelul Constituţiei. Nu poate fi imaginată o altă poziţie în ierarhia normativă românească a Convenţiei, decât aceea la acelaşi nivel, sau pe acelaşi plan cu Constituţia însăşi.

Prin urmare, această Convenţie spune foarte clar că restrângerile şi limitările drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu pot fi justificate decât de o nevoie socială imperioasă şi, de asemenea, această restrângere trebuie să fie proporţională cu scopul legitim urmărit. Curtea de la Strasbourg are numeroase decizii prin care spune foarte clar că întotdeauna între interesul public şi drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie să existe un echilibru absolut, sau, ca să citez exact, un just echilibru.

Prin urmare, dacă am respinge un asemenea amendament ar însemna să dăm mai multă raţiune instrucţiei penale care are, fără îndoială, legitimitatea ei, dar care poate fi efectuată, distinse domnule profesor, şi în cursul zilei, pentru că, aşa cum spunea domnul general Bădoiu - şi bine spunea -, este drept că percheziţia se efectuează după începerea urmăririi penale, ceea ce înseamnă că procurorul are un material probator suficient, pentru a şti ce şi când să găsească în domiciliul învinuitului respectiv.

Prin urmare, excepţia nu poate fi decât aceea a flagrantului delict, pe care Constituţia o prevede şi de la care noi nu ne putem abate fără să cădem în eroarea de a combate însuşi textul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi interpretarea care este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art.11 şi art.20 din Constituţia României.

Vă mulţumesc.

(Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Stoica.

Stimaţi colegi,

Au mai cerut cuvântul domnul Boc, domnul profesor Neagu şi iniţiatorul.

Eu vă propun, după aceea, să sistăm dezbaterile, pentru că deja argumentele se repetă.

Dacă sunteţi de acord cu acest lucru? Deci, după ce dau cuvântul celor trei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Până în acest moment, argumentele nu s-au repetat. Poate că de aici înainte ...

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, eu am anticipat! Am anticipat că de aici se vor repeta, nu de către dumneavoastră.

Domnul Valeriu Stoica:

Vă mulţumesc.

Eu vă cunosc pe dumneavoastră foarte bine, domnule preşedinte, şi ştiu că anticipările sunt exacte. Ceea ce vor spune vorbitorii pe care i-aţi enumerat deja este de natură să epuizeze argumentaţia pe această temă.

Aşadar, mai întâi mărturisesc admiraţia pentru onestitatea profesională a domnului Olteanu. Chiar dacă facem parte din partide diferite, când este vorba de Constituţie şi de Convenţia Europeană, trebuie să vorbim cu toţii aceeaşi limbă, fără partizanat politic. Aşadar, încă o dată, jos pălăria, domnule Olteanu!

Cât priveşte intervenţia domnului profesor Neagu, vreau să spun că ultima intervenţie a domniei sale este sub influenţa domnului Bădoiu. Şi, aici, regret că s-a lăsat captivat de domnul Bădoiu, pentru că domnul Bădoiu nu era la seminarele la care eu am participat şi sunt sigur că domnul Bădoiu nu a învăţat cu domnul profesor Neagu. Ar fi păcat, deci, domnule profesor Neagu, să faceţi acest rabat de la ordinea logicii juridice.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule profesor, astea nu sunt argumente constituţionale! Vă rog frumos să reveniţi la argumentele constituţionale.

Domnul Valeriu Stoica:

Vă rog, ca student al dumneavoastră, să rămâneţi acolo unde vă ştiu eu, pe soclul pe care vă pun studenţii dumneavoastră, şi anume soclul logicii juridice. Pentru că logica juridică sunt sigur că vă obligă să corelaţi art.17 alin.4 din Constituţie cu art.49, în cu totul altfel decât aţi făcut-o. Pentru că art.49 vorbeşte de exerciţiul unor drepturi şi de restrângerea lor, în timp ce art.27 alin.4 instituie o interdicţie constituţională.

Deci, Constituţia interzice percheziţia în timpul nopţii, dar cu excepţia prevăzută, respectiv delictul flagrant. Aici nu mai este vorba de o interpretare pe care s-o facă legiuitorul şi să aprecieze proporţionalitatea - de care vorbea foarte bine domnul Olteanu - între nevoia de apărare a drepturilor omului şi nevoia de apărare a unor interese sociale, publice, de ordine publică.

De data aceasta, Constituţia, pentru a împiedica o eroare a legiuitorului, i-a pus o barieră foarte clară. Când este vorba de percheziţie, nu mai interpretaţi nici un fel de proporţionalitate - când este vorba de noapte; acolo, numai eu vă spun când se poate face percheziţia în timpul nopţii, respectiv în caz de infracţiune flagrantă. Nu mai avem ce să interpretăm aici, nu mai avem de ce să aplicăm art.49 - care se referă la exerciţiul unor drepturi - acolo unde nu instituie Constituţia însăşi o interdicţie.

Art.49 nu este un text de interpretare a interdicţiilor din Constituţie. Acolo unde sunt interdicţii în Constituţie, art.49 nu mai funcţionează.

Vă mulţumesc.

Domnul Cornel Bădoiu (din loja comisiei):

Domnule preşedinte, vă rog, un minut, pentru o replică.

Domnul Valer Dorneanu:

Dreptul la replică este în afara votului pe care l-am dat pentru întreruperea dezbaterilor. Şi v-aş ruga să nu vă mai pronunţaţi unii altora numele , ca să vă puneţi în valoare.

Domnul Cornel Bădoiu:

Aş vrea să-i reamintesc domnului ministru Stoica - şi sunt convins că nu ştie, deci, nu-l suspectez de rea-credinţă - că profesorul meu de drept procesual penal a fost unul şi acelaşi cu al profesorului Neagu, şi anume profesorul Kahane. Vă mulţumesc, domnule ministru.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Boc. Drept la replică?

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, vreau să-l completez pe domnul Stoica: nu "jos pălăria, domnule Olteanu"; "jos pălăria" în faţa domnului Olteanu, pentru că este o diferenţă. Şi, după aceasta, s-ar putea să fie interpretată greşit ...

Domnul Valeriu Stoica (din sală):

A mea; "jos pălăria mea".

Domnul Emil Boc:

Am înţeles în acest sens.

Doamnelor şi domnilor,

Nu reiterez argumentele de substanţă formulate de domnul ministru Stoica cu privire la interpretarea art.49 din Constituţie, completate impecabil cu susţinerea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Voi veni doar cu un exemplu practic, pentru a înţelege definitiv că nu ne putem juca cu textul Constituţiei.

În interpretarea propusă de domnul Bădoiu, ar însemna următorul lucru: art.22 alin.3 din Constituţia României spune: "Pedeapsa cu moartea este interzisă". Dacă noi am merge pe logica domnului ministru, în Codul penal am putea să spunem: "pedeapsa cu moartea este interzisă, cu excepţia ..." unor infracţiuni, unde pedeapsa cu moartea să fie admisă. Pentru că, textul art.49 din Constituţie spune: "restrângerea este posibilă". Or, nu este admisibilă o asemenea interpretare, nu este posibilă o asemenea interpretare. Derogările de la textele imperative ale Constituţiei nu sunt posibile. Sensul avut în vedere a fost acela ca, în anumite circumstanţe speciale, când este vorba de o calamitate, nu?, atunci, prin lege, se limitează dreptul de mişcare, dreptul de circulaţie într-o anumită zonă, nu se suprimă dreptul, se limitează dreptul de circulaţie într-o arie determinată, pentru o perioadă determinată.

Acesta este sensul articolului din Constituţie care vizează restrângerea, prin lege, în unele situaţii - cum au fost şi calamităţile: se impune să nu se circule în acea zonă, pentru a se înlătura efectele unei calamităţi, dar nu pentru a utiliza acest text în sensul restrângerii exerciţiului unor drepturi constituţionale, unde textul Constituţiei nu ne permite sub nici o formă.

Iată de ce vă rugăm să acceptaţi teza iniţială, potrivit căreia percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise şi trebuie să rămână interzise.

Domnul Valer Dorneanu:

Am înţeles.

Ultima intervenţie a preşedintelui comisiei şi apoi ultima intervenţie a iniţiatorilor, după care trecem la vot.

Domnul Ion Neagu:

Apoi votăm.

Şi, fiindcă domnul coleg al meu, de fapt, profesorul Stoica a fost de acord cu ceea ce a spus domnul Olteanu, îi mulţumesc, pentru că, de fapt, a fost de acord cu ceea ce spun eu. Şi, iată de ce. Domnule Olteanu, dumneavoastră, care tot veniţi cu speţe de la Strasbourg, iată ce spune art.20 pct.1: "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte". Şi, acum, intrăm în necorelări. Constituţia noastră nu dă voie să faci percheziţie noaptea; Convenţia Europeană spune: dacă nevoile sociale o cer, faci. Şi spune pct.2 aşa: "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului ..." - aici suntem noi - "... la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."

Deci, are prioritate ceea ce spuneaţi dumneavoastră, apropo de nevoia socială, domnule deputat. Păi, dacă nici în cazul instrucţiei penale nu este vorba de nevoie socială, v-aş întreba: când mai e? Dacă avem în vedere că infracţiunea este o faptă - spune, pretutindeni, legea pe mapamond - care prezintă pericol pentru societate şi, dacă pericolul este atât de sporit, încât sunt într-o instrucţie penală, eu vă spun că şi Convenţia pe care aţi citat-o dumneavoastră aici îmi dă voie să introduc acest text, pentru că au prioritate reglementările internaţionale înaintea Constituţiei noastre.

De aceea, repet, şi cu acest argument noi avem voie să avem o asemenea prevedere în Cod, pentru că este nevoia socială de a reprima aceste fapte deviante, care se cheamă infracţiuni, şi care prezintă un pericol deosebit pentru societate. Iată şirul de argumente şi corelări din Constituţie, chiar, care ne permit nouă să introducem textul.

Şi închei, spunându-vă, totuşi, că argumentul este instrucţia penală din art.49, care-mi dă voie să trec peste orice. Chiar dacă se invocă acolo numai infracţiunea flagrantă, aceea este dispoziţie specială, iar cea din art.49 face referire la instrucţia penală în general şi atunci are aplicabilitate, cred eu, în speţa pe care noi o comentăm, domnule Valeriu Stoica.

Mă opresc aici şi, hai, totuşi, să punem punct şi să punem şi la vot.

Domnul Valer Dorneanu:

Iniţiatorul.

Domnul Ionel Olteanu (din sală):

Domnule preşedinte, vă rog!

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Am fost extraordinar de larg. Eu mă supun votului plenului, deci voinţei plenului, care a votat întreruperea dezbaterilor. Aţi vorbit şi dumneavoastră şi preşedintele comisiei despre pactele internaţionale. Deci, nu vă mai dau cuvântul.

Doamnă ministru, aveţi cuvântul.

Domnul Ionel Olteanu (din sală):

Dreptul la replică nu intră în decizia stabilită de dumneavoastră. Nu puteţi încălca dreptul la replică.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun.

Aveţi câte un minut, drept la replică. Dar vă rog să vă exercitaţi dreptul la replică, nu să reluaţi practica instanţelor internaţionale.

Domnul Ionel Olteanu:

Dacă mă lăsaţi, domnule preşedinte, nu voi folosi nici măcar jumătate de minut. Nu voi spune decât că este de notorietate în doctrina europeană şi în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg că această Convenţie Europeană a Drepturilor Omului reprezintă standardul minim sub care statele nu au voie să coboare. Este un catalog de drepturi, pe care statele sunt obligate să le respecte. Dar, dacă legislaţia lor naţională prevede drepturi mai favorabile sau de o mai largă respiraţie şi libertăţi fundamentale, de asemenea, atunci statele sunt chemate să aplice dispoziţia mai favorabilă în materie de libertăţi fundamentale.

Am încheiat aici, citând, pentru memorie, Frédéric Sudre, "Droits de la convention européenne", de asemenea, Jacques Pradel şi Corstens, Dreptul penal european, şi, de asemenea, Dreptul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Pentru a nu vă răpi timpul, două fraze, doar, adaug: în continuarea a ceea ce spunea domnul Olteanu, în art.60 din Convenţia Europeană, principiul enunţat de domnia sa este expres prevăzut. Art.60 prevede că textele din Convenţie se aplică în legislaţia naţională dacă nu există prevederi mai favorabile în legislaţia naţională. Or, noi, în Constituţie, avem, într-adevăr, aici, o prevedere mai favorabilă. Chiar şi în ce priveşte pedeapsa cu moartea avem o prevedere mai favorabilă în Constituţie decât în Convenţia Europeană.

Acesta este motivul pentru care-i rog pe membrii Comisiei de revizuire a Constituţiei să-şi amintească faptul că eu am făcut un amendament la art.20. Şi amendamentul era acesta: în final, unde se spune "au prioritate reglementările internaţionale", adăugam "dacă ele sunt mai favorabile". S-a discutat în comisie şi s-a spus: nu este nevoie, pentru că această chestiune este bine cunoscută şi nu mai este nevoie s-o prevedem în Constituţie.

Sper că acest lucru este bine cunoscut, într-adevăr, şi vom vota în consecinţă.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Având în vedere amploarea dezbaterilor, complexitatea textului, la fel cum am procedat cu art.7, consacrat limbii materne în justiţie, vă rugăm să ne permiteţi să stăm şi asupra acestui text ...

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule coleg, dacă făceaţi treaba asta de la început, poate că o supuneam votului. Dar, acum, după ce dezbaterile au cuprins expunerea tuturor părerilor, daţi-mi voie să-i dau cuvântul doamnei Tarcea.

Domnul Emil Boc:

Textul regulamentului spune aşa: atunci când, în urma dezbaterilor, rezultă probleme complexe... Nu puteam şti complexitatea înainte de a avea loc dezbaterile.

În consecinţă, cred că, aşa cum s-a justificat în acel caz, şi acum este bine să ne permiteţi să medităm împreună cu colegii la acest text şi să găsim soluţia constituţională. Pentru că, veţi dori să ajungem cu textul ăsta la Curtea Constituţională? Doriţi să amânăm intrarea în vigoare a Codului de procedură penală? Pentru că noi vom sesiza Curtea Constituţională. Asta înseamnă deja un blocaj de o lună de zile, două luni în privinţa punerii în practică a Codului. Haideţi, să fim înţelepţi, să găsim soluţii care să fie respectate şi, în consecinţă, să mergem înainte, aşa cum am procedat până acum şi a mers foarte bine.

Domnul Valer Dorneanu:

Eu accept, pentru că sunt obligat să supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere.

Cine este pentru retrimiterea textului la comisie? 10 voturi pentru.

Împotrivă? Majoritatea împotrivă.

Doamnă Tarcea, aveţi cuvântul, pentru a spune punctul de vedere al iniţiatorului.

Doamna Cristina Tarcea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O să fiu mult mai scurtă şi pragmatică în intervenţia mea. Întâmplarea face să fiu la fel de familiarizată cu jurisprudenţa Curţii Europene, dar apreciez că, discutând despre acest text de lege, nu este cazul a discuta de compatibilitatea cu Convenţia şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Dispoziţiile art.4 din Constituţie, dispoziţiile alin.4 al art.27 trebuie tratate şi interpretate în context, neuitând nici o clipă că acest articol reglementează inviolabilitatea domiciliului, neuitând nici o clipă că alin.1 reglementează situaţiile şi motivele pentru care se poate pătrunde în domiciliu. Prin urmare, şi dispoziţiile alin.4 trebuie să vizeze momentul în care se poate pătrunde în domiciliu, momentul care marchează violarea acestui drept garantat de Constituţie.

De altfel, în alin.3, în ceea ce priveşte procedura în care urmează să decurgă percheziţia, Constituţia face trimitere la legea specială.

A interpreta, scos din context, alin.4 din art.27, ar însemna să ajungem la soluţii absurde, de genul: iarna, percheziţia se efectuează numai între orele 8,00 şi 16,00, vara - numai între orele 6,00 şi 22,00, iar, pe perioada eclipsei de soare, percheziţia se suspendă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă rog.

Domnul Victor Paul Dobre:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Conform regulamentului, cerem o întrerupere de o jumătate de oră, pentru consultări între liderii de grup.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Suspend şedinţa, pentru că este un drept al preşedintelui, cinci minute, pentru consultări între şefii grupurilor parlamentare şi membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Vă invit la sala Biroului permanent. Vă aştept acolo.

După pauză

Domnul Valer Dorneanu:

Îi rog pe domnii secretari să poftească la prezidiu.

Îi rog pe domnii secretari Tudor Mohora şi Borbély László să vină la prezidiu, să putem continua lucrările.

Stimaţi colegi,

Vă propunem, în urma consultărilor pe care le-am avut, ca amendamentul domnilor Valeriu Stoica, Cornel Ştirbeţ şi Emil Boc, cu privire la art.103, să fie lăsat Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi ca, împreună cu iniţiatorul, să găsească cea mai fericită soluţie.

Şi, în aceste condiţii, nu luăm în discuţie, dacă dumneavoastră sunteţi de acord, acest text.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Două voturi împotrivă.

Abţineri?

La art.104.

Domnule deputat Boc, aveţi cuvântul.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

La art.104, la pag.256, după notiţele mele, există un amendament, iar în textul propus se face referire la: "Organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizaţia instanţei sau, după caz, a procurorului".

Observaţia noastră este de corelare. Expresia "organ judiciar" este incorectă, întrucât, dacă ne vom întoarce la art.101, vom vedea că percheziţia poate fi efectuată de procuror sau de organul de cercetare penală. În condiţiile acestea, şi aici trebuie să se înlocuiască sintagma "organ judiciar" cu sintagma "procurorul sau organul de cercetare penală".

În al doilea rând, la partea finală, unde se menţionează "Când persoana la care se face percheziţia este reţinută ori arestată, va fi adusă la percheziţie. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se fac în prezenţa ..." - noi am pus în plus "apărătorului" faţă de ceea ce exista - "... unui reprezentant ori a unui membru al familiei, iar, în lipsa acestuia, a unui vecin având capacitate de exerciţiu".

Noi apreciem că, în ce priveşte prezenţa apărătorului la efectuarea percheziţiei, este absolut necesară, în condiţiile în care persoana este reţinută sau arestată şi nu poate fi de faţă la efectuarea percheziţiei.

Deci, cu atât mai mult când persoana este reţinută sau arestată, prezenţa apărătorului la efectuarea percheziţiei ar fi absolut necesară.

În condiţiile acestea, propunem ca aici să adăugăm sintagma "apărător", care să poată face parte din - hai să spunem - ad-hocul complet care efectuează percheziţia.

Acestea ar fi elementele amendamentului care vizează modificarea art.104.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Ştirbeţ.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Domnule preşedinte,

Nu vreau să reiau argumentele aduse aici în sprijinul amendamentului propus. Cred că pot fi admise cel puţin alin.1 şi alin.3 ale art.104, fiind vorba de corelare, iar la alin.4 se impune, cred, această precizare, a prezenţei apărătorului, în situaţiile în care persoana este reţinută.

Deci, nu mai vin cu alte argumente.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul preşedinte Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Stimaţi colegi,

Art.101 alin.1 arată că "Percheziţia, în cursul urmăririi penale, se efectuează de către procuror sau organ de cercetare penală, după caz, de lucrători operativi."

Textul, mai departe, cu "organ judiciar", doreşte să cuprindă sub cupolă şi instanţa de judecată, pentru că percheziţia poate fi efectuată şi în faza de judecată. Deci art.101 face referire numai la prima fază a procesului penal şi e normal să vorbească de procurori şi "organ de stare" ori "lucrători".

Mai departe, avansând cu percheziţia, ajung la "organ judiciar" care cuprinde pe lângă procurorul - organ de cercetare şi lucrător şi instanţa. Termenul de "organ judiciar" este genul, speciile sunt: organ de cercetare, procurori, instanţă, lucrători şi, folosind sintagma "organ judiciar", am în vedere toate organele competente, cele din 101 specii ale genului, pentru că mă cantonez la prima fază a procesului penal.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă susţineţi amendamentul, domnule Boc? Da.

Cu explicaţiile pe care le-aţi primit şi de la susţinătorii amendamentului şi de la preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, supun amendamentul domnilor Boc, Stoica şi Ştirbeţ votului dumneavoastră.

Cine este pentru? 5 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Majoritatea celor prezenţi sunt împotrivă.

Trecem, în continuare, la votarea art.104 în formularea iniţială, pentru că fiind contestat sunt obligat să-l supun votului dumneavoastră. Îl găsiţi la pct.68.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? 7 abţineri în total.

La pct.52 din proiectul legii de modificare, art.111. Comisia nu a propus amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votat textul iniţial.

Data trecută m-am referit la denumirea marginală a art.111. Acum la pct.53, mă refer la textul art.111 şi la lit.a). Găsiţi aceste texte la pct.70 din raportul comisiei. Comisia nu are amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Aveţi aici un amendament? La pct.70, da, la art.53. Da, pentru lit.a) aveţi amendament.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Nu voi reitera argumentaţia. Şi aici, sintagma "organ judiciar", pe aceleaşi considerente, să fie înlocuită cu sintagma "procuror sau organul de cercetare penală".

Domnul Valer Dorneanu:

Răspunsul este acelaşi, din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în majoritatea ei, pentru că şi domnul Boc face parte din dânsa şi are altă părere.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnilor Boc, Stoica şi Cornel Ştirbeţ.

Cine este pentru? 5 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Marea majoritate împotrivă.

Supun votului dumneavoastră, în aceste condiţii, art.111, aşa cum îl găsiţi la pct.70 din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Votat în unanimitate.

La pct.71 şi 72, cel cu privire la art.120 alin.5 şi art.128 alin. 1, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votate în unanimitate.

La pct.56 din proiectul de lege, cu privire la art.136, urmăriţi amendamentul 73. Nu sunt obiecţiuni. Este admis amendamentul şi este modificat art.136.

La pct.57 din proiectul de lege cu privire la art.137¹ alin.1, dacă aveţi obiecţiuni. Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră, adoptat textul iniţial.

Art.137¹ alin.2 îl găsiţi la pct.58 din lege, pct.75 din raport. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Este admis textul iniţial.

La art.138 urmăriţi amendamentul 76. Nu sunt obiecţiuni. Este admis amendamentul şi este modificat art.138.

La art.139, alin.3 urmăriţi amendamentul 77. Nu sunt obiecţiuni, votat amendamentul şi este modificat textul.

La art.139 care vizează introducerea a 5 alineate noi, urmăriţi amendamentul 78. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate amendamentul, inclusiv textele propuse.

Pentru art.140 alin.2 şi 3 de la pct.62 din lege urmăriţi amendamentul 79. Nu aveţi obiecţiuni la amendament. Este admis amendamentul şi modificat textul.

Pentru art.140 propus de către comisie, prin amendamentul 80, să se elimine, dacă aveţi obiecţiuni la amendamente? Este admis amendamentul şi eliminat textul.

Pentru art.140¹ urmăriţi la pag.61 pct.81 din raport, comisia nu propune modificări. Dacă aveţi dumneavoastră? Este admis textul iniţial, nefiind amendamente.

Pentru art.140, noul alin.4 introdus prin proiectul de lege, comisia propune, prin amendamentul 80, eliminarea. Nu sunt obiecţiuni. Este admis amendamentul şi se elimină textul.

La art.140¹ de la pct.64 din lege, pct.81 din raport, comisia nu are amendamente, nici dumneavoastră, rămâne textul nemodificat.

La art.140¹, mai exact după acest articol, prin lege s-a propus introducerea a două noi articole, 140¹ şi 140³. La 140², dacă aveţi obiecţiuni?

Domnule deputat Boc, aveţi cuvântul.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

La nr.crt. 82 din raport există un amendament la pag.258, amendamentul de la pct.39 din cadrul amendamentelor respinse, nr.crt.39, pentru 140². Observaţia este următoarea. Potrivit textului propus, împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune "luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă". Amendamentul propus este ca inculpatul să poată face plângere în termen de 3 zile de la data comunicării măsurii. De ce? Pentru că cel în cauză să nu se vadă pus în imposibilitatea de a se adresa justiţiei, întrucât termenul de sesizare expiră până când ia cunoştinţă de luarea măsurii. Deci pentru a-i asigura o protecţie reală ca el să poată face plângere la instanţă, termenul să curgă nu de la luarea măsurii, că s-ar putea să nu fie prezent, ci de la data comunicării, când în mod obligatoriu el va fi informat şi, în consecinţă, se va putea apăra în faţa instanţei.

Deci noutatea şi propunerea noastră este înlocuirea sintagmei "de la luarea măsurii" cu cea "de la data comunicării măsurii".

Domnul Valer Dorneanu:

Cine răspunde? Iniţiatorul sau domnul preşedinte al comisiei juridice?

Domnule profesor Neagu, poftiţi.

Domnul Ion Neagu:

Inconvenientul ar fi deosebit de mare în cazul în care s-ar accepta această propunere, pentru că răsfoind Codul de procedură penală la "Comunicarea actelor procesuale şi procedurale", vom observa că aceasta se face după o procedură care s-ar putea să impieteze negativ asupra raţiunii instituţiei. De ce? Omul primeşte înştiinţarea la cutia poştei şi o aruncă. De când face... îi comunic din nou când e vorba de luarea unei măsuri de urgenţă în procesul penal? Dacă mergem pe comunicare, întâlnim aceste dezavantaje practice. Este un prim argument.

Va spune: Nu mi s-a comunicat, domnule! Pentru că şi comunicarea se face pe dispoziţiile generale din cod: prin poştă, prin agent, prin... şi? Zice nu am primit. De aceea, el fiind implicat în procesul penal trebuie să urmărească, prin avocatul său, tot parcursul activităţilor procurorului şi instanţei şi cum s-a ivit ceva deosebit, cum ar fi restrângerea libertăţii, Emile, s-o atace. Dacă merg pe regimul comunicării, spune, Domnule, dar nu mi-a venit la poştă! Dă-mi voie de azi, care înseamnă peste o lună, două. Or, procesul penal este caracterizat, între altele, prin operativitate, rapiditate sau celeritate, cum se mai spune. O asemenea reglementare ar impieta grav asupra acestui principiu fundamental. Pentru că chestiunea comunicării prin canalele prevăzute de lege m-ar împinge cu contestarea măsurii, să spun aşa, sine die, uneori, şi atunci e dator să se intereseze când s-a luat măsura şi imediat să o atace. Că aici nu este orice măsură luată, e vorba de obligaţia de a nu părăsi localitatea etc. Îi pun plicul şi spune: nu l-am primit sau l-a primit cineva din familie, că dă voie legea să-l primească şi alţii şi nu mi l-a dat mie. Şi dăm voie după 3 luni să conteste. Asta este inconvenientul, îl explic eu, pe plan practic. Şi, fiind vorba de nişte măsuri privind libertatea de mişcare, omul trebuie să fie la curent. Se interesează toată ziua prin avocatul lui, că aici nu este partaj de bunuri, e dosar penal şi află după o zi pe alta ce s-a întâmplat, ce măsuri s-au dispus. Deci acesta ar fi raţionamentul pentru care nu s-ar agrea momentul de la comunicare. Ar crea mari dificultăţi, spun eu, în derularea procesului penal.

Domnul Valer Dorneanu:

Da, domnule Boc, mai aveţi o intervenţie, poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Domnul profesor are dreptate, soluţia cu data comunicării nu este perfectă. Şi are inconvenientele ei. S-ar putea, el nu este acasă, rămâne pusă pe uşă sau se dă la un vecin sau la o rudă. Da. Este un inconvenient, dar în comparaţie cu actuala măsură, când nici măcar nu există această diligenţă de a primi acasă, de a încerca să fie informat, o prefer pe a doua: adică de la data comunicării, pentru că se întruneşte procurorul, dacă nu am avocat, că nu toată lumea are avocat, cazul fericit că are avocat sau dacă este din oficiu, aştept destul de puţin ca avocatul din oficiu să umble pe acasă să-l anunţe pe cel în cauză despre luarea măsurii. Deci dintre două rele, ca să mă exprim popular, îl aleg pe cel mai mic. În primul caz, practic, ordonanţa procurorului este luată măsura, ia măsura, şi el are la dispoziţie 3 zile. Dacă află sau nu, asta este problema mea. Măcar atâta diligenţă să facă organul de urmărire penală să-mi comunice. După aceea, dacă nu a fost acasă, a dat-o unui vecin, el să facă dovada că a comunicat-o. Este cel mai important aspect. De acolo încolo înseamnă că eu sunt în culpă datorită faptului că nu am avut diligenţa necesară să mă conformez anunţului pe care l-am primit din partea organului de urmărire penală.

De aceea, spun, şi apreciez ceea ce spunea domnul profesor, că soluţia nu este perfectă, dar, repet, dintre două rele îl aleg pe cel mai mic.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi ascultat, stimaţi colegi, toate argumentele colegului nostru Boc. Supun amendamentul dânsului votului.

Cine este pentru? 8 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Marea majoritate împotrivă.

Amendamentul domnului Boc a fost respins.

Supun votului dumneavoastră textul art.140², în formularea iniţială.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Două voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Votat cu marea majoritate a voturilor.

La art.140³, urmăriţi amendamentul 83. Nu aveţi obiecţiuni.

Voturi împotriva amendamentului? Este modificat, în consecinţă, textul, potrivit amendamentului.

Pentru art.141 de la pct.66 din proiectul de lege urmăriţi, vă rog cu atenţie, acest text. Comisia nu are amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votat textul iniţial.

La art.143 alin.1 urmăriţi amendamentul 85. Nu aveţi obiecţiuni, este admis amendamentul, modificat textul.

Pentru art.143, cele două noi alineate propuse, alin.1¹ şi alin.1², le găsiţi la amendamentul 86. Dacă aveţi obiecţiuni la acest amendament?

Domnule Ştirbeţ, poftiţi.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Domnule preşedinte,

La art.144 alin.1 propunem, de fapt, completarea lui, şi anume: "măsura reţinerii poate dura cel mult 24 de ore", este termenul constituţional prevăzut dar, în continuare, din durata măsurii reţinerii se deduce timpul cât persoana a fost privată de libertate, ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliţiei, prevăzut în art.31 lit.b) din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei române. Argumentăm susţinerea acestui amendament cu imposibilitatea depăşirii reţinerii de către poliţie mai mult de 24 de ore, conform art.23 alin.4 din Constituţie şi, având în vedere că din momentul preluării de către poliţie, acest termen trebuie să curgă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Cine doreşte să răspundă? Domnul preşedinte Neagu sau domnul Boc? Domnul Boc vrea să aibă şi dumnealui o intervenţie în acelaşi sens, probabil, cu colegul domniei sale.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Cred că este un text cu aceleaşi implicaţii ca şi textul anterior, care a vizat percheziţia şi pe care l-am retrimis la comisie. Dacă dumneavoastră veţi accepta să nu mai dezbatem acum toate faţetele, pentru că este iarăşi vorba de o măsură care vizează privarea de libertate a unei persoane şi să intre în aceeaşi categorie cu celelalte două texte, nu mai fac nici un fel de comentariu. Dacă apreciaţi însă că nu va fi nevoie, atunci îmi voi continua argumentaţia.

Deci, solicitarea mea ar fi, înainte de a merge mai departe, să ne permiteţi ca şi acest text să-l discutăm în comisie, în acelaşi cadru şi pe aceleaşi coordonate cu textele care au vizat percheziţia domiciliară şi personală.

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi terminat, domnule Boc?

Domnul Emil Boc:

Am întrebat ceva. Domnule preşedinte, daţi-mi voie, dacă nu, atunci am să-mi susţin argumentul.

Domnul Valer Dorneanu:

Am înţeles, aţi propus restituirea şi acestui text, nu?

Domnul Emil Boc:

Da, alături de celelalte ca să nu se intre în toate.

Dacă nu, atunci am să-mi susţin argumentul. Cum doriţi.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule deputat Bădoiu.

Domnul Cornel Bădoiu:

Amendamentul este corect, normal şi firesc este ca durata cât această persoană s-a aflat unde s-a aflat să fie dedusă. Aşa respectăm şi textul constituţional. Aşa că nu văd de ce iniţiatorul ar fi împotrivă. Aici este sediul materiei şi nu în altă parte. Motiv pentru care, eu vă propun să adoptăm acest amendament.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Neagu, preşedintele comisiei.

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De data aceasta, colegii noştri au dreptate, pentru că de multe ori la organul de urmărire penală îl ţin pe om câteva ore, pe sală să aştepte acolo, pe scaun, ore în şir şi după aceea se dispune măsura şi acest timp, în care omul a stat efectiv în faţa uşii organelor de cercetare penală, nu-l scade nimeni şi, atunci, prin această reglementare, pe care domniile lor o propun şi mi se pare judicioasă, îi fac atenţi şi pe acei care instrumentează cauzele penale să aibă mai mare grijă vizavi de cetăţeni, chiar dacă sunt în postura de învinuiţi acolo, să aibă mai mare grijă spuneam şi să nu se comporte, ca să nu zic altfel, nepotrivit vizavi de libertatea omului, respectul care se cuvine, până la urmă, şi din măsura asta să se deducă timpul pierdut, cum vreţi să-i spunem, la organele judiciare în vederea audierii, confruntării etc. Când se dispune reţinerea deduc şi vremea pe care omul a pierdut-o în incinta organului de specialitate. De aceea, eu susţin acest amendament propus de colegii noştri şi, ulterior, doamna ministru, să umblăm un pic la legea aceea... a plecat?... la legea privind măsura administrativă pe care o dispun organele Ministerului de Interne, adică poate am crea o mai mare garanţie, prin acest text, vizavi de libertatea cetăţeanului.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Este o mică neînţelegere, eu trecusem peste art.140³ şi domnul Boc a venit cu acest amendament la 143. Nu? Deci vă rog frumos să vă referiţi exact la text şi să faceţi amendamentul exact cum l-au formulat.

Domnul Cornel Bădoiu:

Înţeleg că iniţiatorul are rezerve cu privire la natura acestei măsuri. Deci este o măsură cu caracter administrativ. Da? Dar, vă rog să reţineţi că această măsură cu caracter administrativ este luată în legătură cu fapta pentru care el urmează a fi arestat.

Doamna Iliescu, există o practică constantă a Curţii Supreme de Justiţie. Şi vă dau nişte exemple. Când un cadru militar comitea o infracţiune, până se conturau elementele acesteia el, era băgat în arest disciplinar, deci era o măsură cu caracter disciplinar, dar dintotdeauna Curtea Supremă de Justiţie a spus aşa: atâta vreme cât măsura este determinată de fapta pe care a comis-o, în mod firesc şi normal este s-o deduc, perioada s-o deduc din durata mandatului de arestare. Aşa că, vă rog să reţineţi că ar fi nedrept ca un om care este reţinut administrativ, practic, să nu se bucure de computarea acestei perioade din durata de detenţie. Aşa este corect şi aşa e bine.

Vă mulţumesc.

Domnul Emil Boc:

Vă rog, domnule preşedinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Dumneavoastră doriţi, după pct.86 din raport, cel cu privire la art. 143 care introduce alin.1¹ şi 1² să modificaţi art.144 alin.1, da?

Domnul Emil Boc:

Exact acolo suntem.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun, atunci lăsaţi-mă întâi să mai întreb încă o dată dacă la amendamentul 86 există vreo obiecţiune.

Domnul Emil Boc:

Este corect.

Domnul Valer Dorneanu:

Nu există. Votat în unanimitate.

Acum, după amendamentul 86, domnul Boc vrea să introducă un amendament nou care să modifice actualul art.144 alin.1.

Domnul Emil Boc:

Este corectă observaţia, domnule preşedinte, numai că nu sunt singurul autor, este vorba şi de domnul deputat Stoica şi domnul Cornel Ştirbeţ.

Domnul Valer Dorneanu:

Da, mai citiţi o dată textul.

Domnul Emil Boc:

Şi textul este următorul: "Măsura reţinerii poate dura cel mult 24 de ore. Din durata măsurii reţinerii se deduce timpul cât persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliţiei, prevăzută în art.31 lit.b) din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române".

Doar încă un singur cuvânt. Se impune, şi mă bucur că există această acceptanţă din partea dumneavoastră, şi generozitatea dumneavoastră va fi recompensată cu generozitatea noastră de a nu mai susţine toate amendamentele, în sensul că textul Constituţiei din nou este imperativ. "Reţinerea...", spune art.23 alin.3,"...nu poate depăşi 24 de ore". Este un text imperativ al Constituţiei.

Prin Legea Poliţiei, o persoană poate fi privată de libertate o perioadă de timp mergând până la 24 de ore ori, dacă acceptăm ideea că o persoană poate fi reţinută administrativ 24 de ore, la care se mai adaugă măsura procedurală de reţinere încă 24 de ore, încălcăm textul constituţional, potrivit căruia nimeni nu poate fi reţinut mai mult de 24 de ore. Ori eşti eliberat, ori se emite mandat de arestare pentru o perioadă mergând până la 30 de zile. Soluţia aceasta are înţelepciunea, în sensul că, dacă o persoană este reţinută administrativ, nu are buletinul la ea, este condusă la sediul poliţiei - 5 ore este reţinută. După care, dacă se impune măsura reţinerii, pentru că nu rezultă, nu te poţi documenta, din cele 5 ore de intervenţie administrativă doresc să o reţii printr-o ordonanţă de reţinere, atunci mai poţi fi reţinut pentru maximum... cât este, 24 fără 5... 19 ore şi nu încă 24 de ore. Asta este ideea de a întări siguranţa cetăţeanului şi mai ales de a întări garanţiile la adresa drepturilor şi libertăţilor acestuia.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Neagu este de acord cu fondul, dar doreşte să amelioreze puţin formularea.

Domnul Ion Neagu:

Da. Vă propun, stimaţi colegi, care aţi propus amendamentul, şi cu care sunt de acord de la început, să translăm această propunere a dumneavoastră la arestări, ca în termenul mai mare să se deducă. Aici, întâmplător s-ar putea să fi reţinut poliţia prin măsura administrativă - 24/24, desfiinţezi reţinerea? Nu. Deducem, ce spuneţi dumneavoastră mai târziu un piculeţ, "din durata arestării preventive a învinuitului sau inculpaţilor..." Aţi înţeles? Deci menţinem numai cu rugămintea să îl introducem la durata arestării ca în prevenţie, mai îndelungată, în sensul acesta, să am din ce scade, ştiţi? În sensul acesta.

Deci aş avea un interval mai mult de detenţie şi am de unde să scad. Dacă din 24 scad 24, că s-ar putea în acea lege să fie 24/24, păi, este un non sens, nu? Nu mai pot dispune reţinerea. O anulez de plano.

Păi, bun, dar îl deducem mai târziu de la arestat. Care este socoteala? În sensul acesta. Mă rog, eu mi-am exprimat acordul de la început, dar era mai potrivit acolo de plantat această dispoziţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să vă mai consultaţi. Domnule profesor, mai consultaţi-vă împreună cu domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Acum, să fim bine înţeleşi, sunt două măsuri care vizează privarea de libertate: reţinerea, care e 24 de ore, depinde de Constituţie, şi arestarea. Ce efect are dacă reducem 24 de ore din 30 de zile? Nu are nici un efect, pentru că deja privarea de libertate a fost făcută. Important este că aici, când se iau măsurile, să avem toate garanţiile necesare că nu cumva se abuzează de dreptul şi libertatea persoanei. După ce ai reţinut-o 29 zile, dacă deduci de acolo o zi nu mai contează. Aici este important, la reţinere, să fim siguri că dacă textul Constituţiei spune că o persoană nu poate fi privată de libertate mai mult de 24 de ore, de ce să admitem 48?

Domnul Valer Dorneanu:

Da, iată, i-aţi convins.

Supun, stimaţi colegi, amendamentul domnului Boc, cu care este de acord şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

La art. 144 alin.3, comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră, rămâne textul iniţial.

La art.144 alin.4 care se introduce nou, urmăriţi-l la pct.88 din raport.

Dacă aveţi obiecţiuni? Este admis textul iniţial.

Art.145 alin.1 şi 2, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Votate textele iniţiale.

După art. 145 alin.2, comisia vă propune, prin amendamentul 20, un alin. nou 2¹. Dacă aveţi obiecţiuni? Este admis amendamentul şi se introduce textul.

Titlul Cap.IV. Comisia nu are obiecţiuni. Rămâne în formularea iniţială, ca şi titlul Secţiunii a III-a.

Pentru art.145¹ urmăriţi amendamentul 92. Admis amendamentul, modificat textul.

Pentru art.146, urmăriţi amendamentul 93. Domnul Boc. Nu spun că poate vă mai vine vreo idee.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, ne vom ţine de cuvânt, aşa cum am promis, pentru că şi dumneavoastră aţi avut aceeaşi generozitate. Este ultimul amendament pe care dorim să-l susţinem, fiind unul de mare impact, asupra căruia s-a discutat, şi nu voi relua multe din argumentele spuse aici.

La pct.93 din raport, care vizează art.146, la pag.262, în raport există un amendament pe care l-am depus, în sensul că arestarea să poată fi dispusă numai de către instanţa de judecată. Care este observaţia de fond? Actualul Cod de procedură are marele merit, cel pe care-l discutăm, că reduce durata măsurii arestării pe care o poate dispune procurorul, de la 30 de zile, la 3 zile, potrivit art.146. Soluţia însă pe care noi o considerăm a fi viabilă este aceea potrivit căreia arestarea trebuie să fie dispusă numai de către judecător.

Două argumente: primul, nici nu ştiu cu care să încep, intern sau extern, hai să încep cu cel intern. Comisia constituţională pe care dumneavoastră o conduceţi, domnule preşedinte, a votat în unanimitate că arestarea unei persoane să poată fi dispusă numai de către instanţa de judecată. După ce intră în vigoare Constituţia acest text devine neconstituţional dacă îl lăsăm în această formă.

Doi. Pentru a pune de acord legislaţia română cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, convenţie obligatorie, potrivit art.11 şi 20 din Constituţia României, şi mă refer în special la art.5 paragraful 3 din Convenţie care spune că arestarea poate fi dispusă doar de către un magistrat independent faţă de executiv şi imparţial faţă de părţi, atunci trebuie să stabilim că numai judecătorul poate lua măsura arestării.

Din nefericire, procurorul român nu este independent faţă de executiv pentru că, pe de o parte, ministrul justiţiei care este om politic şi membru al Guvernului, poate să-i dea dispoziţii directe, să înceapă urmărirea penală împotriva unei persoane, şi nu este imparţial faţă de părţi, întrucât el este acela care culege şi după aceea le şi administrează. într-un sistem de drept bazat pe Convenţia Europeană, procurorul este acela care exercită acuzarea, adică îşi adună probele pentru a acuza o persoană şi dacă doreşte să solicite măsura arestării, se duce în faţa unui judecător, în prezenţa apărătorului inculpatului, şi solicită măsura arestării. Iar judecătorul independent şi imparţial dispune dacă se impune sau nu măsura arestării.

Acum, şi în condiţiile menţinute, procurorul driblează, şutează şi dă cu capul. El adună probele, el decide măsura arestării. Chiar dacă este, repet, pe trei zile, şi reprezintă un progres faţă de 30. Dar credem că trebuie să mergem până la capăt, să tăiem nodul gordian şi să stabilim că numai judecătorul poate rezolva acest lucru.

Este un amendament, evident, de fond. De aceea, mi-am permis să subliniez câteva argumente.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Deci, fără discuţie, în Constituţia la care şi eu am...la legea de revizuire am participat, aceasta este dispoziţia şi acestei dispoziţii va trebui în continuare să ne racordăm. Dacă facem această modificare acum, aici, va trebui să corelăm toate dispoziţiile din această lege de modificare privind măsura arestării. Adică, să corelăm cu acea prelungire de către instanţă când procurorul...şi atunci, pentru a adopta acest amendament, eu v-aş propune să dăm la comisie şi acest text, ca pe celelalte, să facem racordările respective şi să venim în faţa comisiei cu un text în ideea propusă de colegul nostru, pentru că până la urmă aşa scrie în Constituţia viitoare.

V-aş propune ca şi acesta să fie un text pe care ni-l restituiţi nouă, să vedem ce corelări în economia legii trebuie făcute şi, după aceea, venim în faţa domniilor voastre cu propunerea de adoptare a unui text care să fie în acord şi cu viitoarea reglementare constituţională.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră această propunere cu care am înţeles că şi autorul amendamentului este de acord.

Cine este pentru? Mulţumesc foarte mult.

Şi amendamentul 93, cu privire la art.146, şi amendamentul respins, de la pct.46, al domnului Boc, vor fi restituite comisiei pentru a reanaliza acest text şi în raport de prevederile propunerii din proiectul de revizuire a Constituţiei, dar şi pentru corelarea textelor incidente între ele, pentru a nu exista necorelări legislative şi chiar blocaje de aplicare a legii.

La art.148 alin.1 lit.b) şi e), urmăriţi la pct.94, comisia n-a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră.

Votate textele iniţiale.

Pentru lit.g) de la art.148. Aveţi obiecţiuni? Nu. Votat textul iniţial.

Pentru lit.h). Vă rog!

Domnul Cornel Bădoiu:

Domnul preşedinte al comisiei şi ceilalţi membri ai aceleiaşi comisii, ca şi iniţiatorii, îşi amintesc că la lit.h) am avut un amendament. Şi care a trecut, dar a trecut în altă formă. Aşa că vă rog, domnule preşedinte, să fiţi de acord să-l retrimitem la comisie, să revedem lucrările comisiei pentru că mi se pare că e o greşeală materială.

Domnul Valer Dorneanu:

Dumneavoastră o să stabiliţi împreună la comisie dacă e greşeală sau eroare. Noi propunem restituirea acestui text pentru a vă pronunţa dumneavoastră definitiv.

Amendamentul de la pct.96 din raport, art.148 lit.h) se restituie la comisie.

Pentru lit.i) dacă aveţi obiecţiuni. Domnul deputat Căşunean.

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

Domnule preşedinte,

Noi am propus aici un amendament care să înlocuiască actuala formulare, amendament care sună în felul următor: în loc de "pentru a se evita exercitarea unor presiuni asupra persoanei vătămate sau o înţelegere frauduloase cu aceasta", amendamentul propus de noi este următorul: "există date şi indicii suficiente care justifică temerea că inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau că va încerca o înţelegere frauduloasă cu aceasta".

Am înţeles că şi comisia şi ministerul sunt de acord cu amendamentul nostru.

Domnul Valer Dorneanu:

Este vorba de amendamentul 48, de la respinse, pagina 264.

Domnul preşedinte Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte,

În principiu, nu avem nimic împotrivă. "pentru a se evita exercitarea unor presiuni asupra persoanei...atunci când există indicii serioase...". Sigur că da.

Noi, în principiu, suntem de acord. Nu ştiu dacă ministerul agreează...doamna ministru, îmi îngăduiţi să vă întreb dacă agreaţi propunerea colegului meu la art.148 lit.i): "pentru a se evita exercitarea unor presiuni asupra persoanei vătămate sau o înţelegere frauduloasă cu aceasta, atunci când există indicii serioase în acest sens." Era propunerea colegului Căşunean. Personal, sunt de acord cu ea.

Domnul Valer Dorneanu:

Staţi puţin, că mă puneţi pe mine în eroare. Amendamentul pe care îl citiţi este făcut de doamna Minodora Cliveti. Care dintre ele le susţineţi? Deci, amendamentul domnului Căşunean spune aşa: "există date suficiente care justifică temerea că inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau că va încerca o înţelegere frauduloasă cu aceasta."

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

La sugestia doamnei ministru, am introdus la modificare "date sau indicii serioase în acest sens".

Domnul Valer Dorneanu:

Vă însuşiţi amendamentul?

Domnul Adrian Căşunean Vlad:

Da. Absolut.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, dacă sunteţi de acord ca textul lit.i), cel pe care-l găsiţi la pct.97 din raport, să aibă formularea pe care v-a propus-o domnul deputat Căşunean, din combinaţia a două amendamente, şi sunt de acord şi iniţiatorul şi Comisia juridică.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Pentru art.148 alin.2, urmăriţi amendamentul 98. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul. Modificat textul.

Pentru art.149 alin.1, urmăriţi amendamentul 99. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul.

La art.149 alin.3, comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecţiuni. Admis textul în formularea iniţială.

La art.149 alin.1, urmăriţi amendamentul 101. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul. Modificat textul.

Pentru art.150, comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul iniţial.

Pentru art.152 alin.4, comisia nu are amendamente, nici dumneavoastră. Votat textul iniţial.

La art.155-156, comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecţiuni. Votate textele iniţiale.

La art.159-160, urmăriţi amendamentul 105. Nu aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul. S-au modificat cele două texte, potrivit propunerilor comisiei.

Art.160, urmăriţi amendamentul 106. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat articolul.

La art.160^a), marcat în raportul comisiei la 107, comisia nu a modificat textul. Nu aveţi obiecţiuni. Rămâne textul iniţial.

La art.160^b), urmăriţi amendamentul 108. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Art.160^c), urmăriţi amendamentul 109. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul, modificat textul.

Art.160^d), urmăriţi amendamentul 110. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat art.160².

Titlul Cap.IV. Secţiunea IV¹, comisia nu a operat modificări. Dacă aveţi dumneavoastră. Rămân textele iniţiale.

Art.160^e), de asemenea, comisia n-a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne textul iniţial.

Art.160^f), urmăriţi amendamentul 113. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Art.160^g), comisia n-are amendamente, nici dumneavoastră. Rămâne textul iniţial.

Art.160^h), urmăriţi amendamentul 115. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

La art.160¹, comisia n-a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne textul iniţial.

La art.160², alin.1 şi 2, nu sunt obiecţiuni. Rămân textele iniţiale.

Art.160^2a) şi art.160^2b), dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Rămân textele iniţiale.

Art.160³. Nu aveţi obiecţiuni. Rămâne textul iniţial.

Art.160⁴, urmăriţi amendamentul 120. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Art.160⁵, alin.1-3 şi alin.4 lit.b). Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Rămâne textul iniţial. Nici comisia n-a avut.

Art.160⁵ alin.4, rămâne textul iniţial, neavând obiecţiuni.

Art.160⁵ alin.6, comisia propune eliminarea, prin amendamentul 123. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, eliminat textul.

Art.160⁶, urmăriţi amendamentul 124. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Art.160⁷ şi art.160⁸. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Rămân textele iniţiale. Nici comisia nu a avut amendamente.

Art.160⁹ şi 160¹⁰, urmăriţi amendamentul 127. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textele.

Art.160¹⁰, urmăriţi amendamentul 128. De fapt nu este amendament, pct.128 din raport. Comisia nu a făcut propuneri de modificare. Nici dumneavoastră nu aveţi. Rămâne textul iniţial.

Art.162 alin.1, urmăriţi amendamentul 129. Admis amendamentul, modificat textul.

Art.162, introducerea unui nou alineat, după alineatul 1. Urmăriţi amendamentul 130. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, introdus textul.

Modificarea art.162 alin.2 actual. Urmăriţi amendamentul 131. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

După art.163, sau mai exact la art.163, prin amendamentul 132, comisia propune texte noi. Vă rog să urmăriţi amendamentul 132. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, se introduc textele propuse de comisie.

La amendamentul 133, comisia propune abrogarea lit.a) de la alin.6 art.163. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis textul, se abrogă litera.

Prin amendamentul 134, comisia propune modificarea art.164 alin 3, urmăriţi pct.102³ din textul proiectului de lege. Nu aveţi obiecţiuni. Introdus alineatul respectiv.

Prin amendamentul 135, comisia propune modificarea alin.7 de la art.165. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Prin amendamentul 136, comisia propune modificarea alin.1 de la art.168. Admis amendamentul, modificat textul.

Amendamentul 137. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, se modifică textele.

Amendamentul 138. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat art.170.

Amendamentul 139, cu privire la art.171 alin.2 şi 3. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificate textele.

Amendamentul 140 cu privire la introducerea unui alineat nou la art.171, după alin.4. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, se introduce textul.

Amendamentul 141. Modificarea alin.6 din art.171. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Amendamentul 142, dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul, se modifică textul.

Amendamentul 143, cu privire la art.173 alin.1. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Amendamentul 144. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat art.174.

Amendamentul 145. Mai exact, la pct.145, comisia propune menţinerea art.177 alin.8 şi 9. Nu sunt obiecţiuni. Votate textele iniţiale.

Art.178 alin.2. Dacă aveţi obiecţiuni. Votat textul iniţial.

Art.178 alin.4. Dacă aveţi obiecţiuni. Votat textul iniţial.

Art.183 alin.2. Dacă aveţi obiecţiuni. Pct.148 din raport. Nu. Votat textul iniţial.

Art.184 alin.2, pagina 130. Nu aveţi obiecţiuni. Votat textul iniţial.

Art.184 alin.2, urmăriţi pct.113 din lege, 150 din raport. Nu sunt obiecţiuni. Votate textele iniţiale.

Urmăriţi amendamentul 151, la pag.131. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, introdus un alineat nou 3¹.

Art.188, urmăriţi amendamentul 155. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Introducerea a două noi alineate la art.189. Urmăriţi amendamentul 153. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, introdus textele respective.

Amendamentul 154. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificate textele prevăzute.

Pentru art.191, pct.118 din lege, 119, 120 şi 121, dacă aveţi obiecţiuni. Comisia n-a avut. A admis toate punctele în textele iniţiale.

Prin amendamentul 159, comisia vă propune modificarea textelor de la art.198 alin.1 lit.a), b), c), d), e), f), g, h). Urmăriţi amendamentul 159, pag.134-139. Dacă aveţi obiecţiuni la unul din textele de la amendamentul 159. Admis amendamentul, modificate toate textele.

Amendamentul 160. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

La art.207, comisia n-a avut obiecţiuni. Nici dumneavoastră. Rămâne textul iniţial.

Art.208 alin.1. Nu sunt obiecţiuni. Rămâne textul iniţial.

Urmăriţi, în continuare, amendamentul 163, pag.140. Comisia propune modificarea alin.1 şi 3. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul 163, modificate textele respective.

Art.209 alin.5, comisia n-a avut amendamente. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul iniţial.

Prin amendamentul 165, comisia propune un punct nou în proiectul de lege, 131¹, cu privire la modificarea art.214 alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 165. Votat amendamentul.

Amendamentul 166. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul.

Amendamentul 167. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul.

Pentru pct.134 din proiectul de lege, comisia nu are obiecţiuni. Nici dumneavoastră. Rămâne textul iniţial.

Pct.135 din proiectul de lege, referitor la art.219. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Rămâne textul iniţial.

Pct.136 din proiectul de lege, comisia n-a avut amendamente, nici dumneavoastră. Votat textul iniţial.

La pct.137 din proiectul de lege, urmăriţi amendamentul 171, pag.145. Aveţi obiecţiuni la amendament? Nu. Votat amendamentul, modificat textele.

Punctele 138 şi 139 din proiectul de lege. Comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecţiuni. Rămân textele iniţiale.

Pct.140 din proiectul de lege. Urmăriţi amendamentul 174. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificate textele.

Acelaşi punct din proiectul de lege, 140, urmăriţi, vă rog, la pag.147, art.224², comisia propune amendarea lui. Urmăriţi amendamentul 175. Nu aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat art.224².

Art.224³, urmăriţi amendamentul 176. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

La art.224⁴, comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul iniţial.

Art.227 alin.2. Deci, 227, denumire marginală, art.227 alin.2, text, de la punctele 141-142 din proiectul de lege Comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecţiuni. Rămân textele iniţiale.

Comisia propune, prin amendamentul 180, un alineat nou, 3¹, la art.228. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul, introdus textele.

La pct.144 din proiectul de lege, comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul iniţial.

Amendamentul 182. Nu sunt obiecţiuni. Admis, modificat textul.

Pct.146 din proiectul de lege. Comisia n-are amendamente. Nici dumneavoastră. Textul iniţial.

Pct.147-148. Nu sunt obiecţiuni. Rămân texte iniţiale.

La pct.149 urmăriţi amendamentul 186. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat pct.149.

Pct.150. Urmăriţi amendamentul 187. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

La pct.151, comisia n-are amendamente. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul iniţial.

Pct.152, urmăriţi amendamentul 189. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul.

Pct.153, urmăriţi amendamentul 190. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul, modificat textul.

Punctele 154-155-156, comisia n-a avut amendamente. Nu sunt obiecţiuni. Rămân textele iniţiale.

După pct.156, comisia ne propune un alin.3, nou, la art.249¹. Urmăriţi amendamentul 194. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, introdus textul.

Urmăriţi amendamentul 195. Nu sunt obiecţiuni. Admis şi amendamentul 195, se modifică alin.1 de la art.254.

Urmăriţi, în continuare, punctele 157-158 din proiectul de lege. Nu aveţi obiecţiuni, nici comisia nu a avut. Rămân textele iniţiale.

Urmăriţi, în continuare, amendamentul 198, cu privire la pct.159. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat pct.159.

La pct.160, urmăriţi amendamentul 199. Comisia propune eliminarea. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, eliminat textul.

Amendamentul 200, cu privire la pct.161 din proiectul de lege. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat acest punct.

Pct.162, urmăriţi amendamentul 201. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat pct.162.

Pct.163, 164, comisia n-a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Rămân textele iniţiale.

Pct.165, urmăriţi amendamentul 204. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textele.

Pct.166, urmăriţi amendamentul 205. Comisia propune eliminarea. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, eliminat punctul.

Eliminat art.166, dar observaţi la pag.174, comisia propune un text nou, 166¹. Nu aveţi obiecţiuni. Votat acest text.

Pentru punctele 167, 168, comisia n-a avut amendamente. Nu sunt obiecţiuni. Rămân textele iniţiale.

La pct.169, urmăriţi amendamentul 209. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul, modificat textul.

Pentru amendamentul 210, cu privire la art.300 alin.2, nu aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Pct.170. Comisia n-are amendamente. Nu sunt obiecţiuni. Rămâne textul iniţial.

Pct.171. Urmăriţi amendamentul 212. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Urmăriţi, în continuare, amendamentul 213, cu privire la modificarea art.304. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat art.304.

Pct.172, urmăriţi amendamentul 214. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat pct.172.

Pct.173, urmăriţi amendamentul 215. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat pct.173.

Pct.174, amendamentul 216. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat pct.215.

Prin amendamentul 217, comisia propune modificarea art.318 alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul 217, modificat textul.

Urmăriţi, în continuare, amendamentul 218. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, se modifică textul.

Pct.175 din proiectul de lege, urmăriţi amendamentul 219. La pct.175, comisia nu are amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne textul nemodificat.

Urmăriţi, în continuare, amendamentul 220, comisia propune un articol nou, 327¹. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, introdus textul.

Pct.176. Nu aveţi obiecţiuni, nici comisia n-a avut amendamente. Rămâne textul iniţial.

Pct.177. Urmăriţi amendamentul 222. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Prin amendamentul 223, comisia propune modificarea art.346 alin.2. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Amendamentul 224. Urmăriţi din nou pag.184. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, se modifică art.348.

Amendamentul 225, cu privire la art.350 alin.1. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

La pct.178 din proiectul de lege, comisia nu are amendamente. Nici dumneavoastră. Rămân textele iniţiale.

Pct.179, urmăriţi amendamentul 227, cu privire la art.350 alin.6. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Prin amendamentul 228, comisia modifică alin.1 al art.357. Nu aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

La pct.180 din proiectul de lege, urmăriţi amendamentul 229. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat acest punct.

Pct.181, 182, 183, 184, 185, 186 din proiectul de lege nu au intervenţii din partea comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni. Rămân textele iniţiale, neavând obiecţiuni.

Prin amendamentul 236, comisia propune un alineat 3 la art.385¹¹. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, se introduce alineatul nou.

Prin amendamentul 237, comisia propune modificarea lit.c) de la 386. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Urmăriţi pct.187 din proiectul de lege. Comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne textul iniţial.

Amendamentul nr.239 propune introducerea unui text nou la pct.187¹ din proiectul de lege, deci alin.3 la art.402.

S-a admis amendamentul şi s-a introdus textul.

Amendamentul nr.240 cu privire la modificarea alin.1 de la art.404.

S-a admis amendamentul şi s-a modificat textul.

Amendamentul nr.241 cu privire la art.409.

S-a admis amendamentul şi s-a modificat textul.

Amendamentul nr.242 cu privire la art.410, alin.3.

S-a admis amendamentul şi s-a modificat textul.

Amendamentul nr.243. S-a admis amendamentul şi se introduce un text nou, 3¹ la art.410.

Amendamentul nr.244. Nu sunt obiecţiuni. S-a admis amendamentul şi se modifică art.412.

Pct.191 din proiectul de lege. Nu sunt intervenţii la comisie. Nici dumneavoastră. Rămâne textul iniţial.

Deci, prelungim programul în plen, mâine, sau terminăm acum amendamentele?

Domnul Alexandru Sassu:

Acum.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc foarte mult.

Pct.191 rămâne nemodificat.

Pct.192, amendamentul nr.246. Admis amendamentul.

Pct.193, amendamentul nr.247. S-a admis amendamentul şi s-a modificat textul.

Pct.194 îl găsiţi la pct.248 din raport. Comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne textul iniţial.

Amendamentul nr.249. S-a admis amendamentul şi se modifică alin.1 de la art.435.

Amendamentul nr.250. Admis amendamentul.

Nu sunt amendamente la 251. Acolo este marcat pct.196 din lege, asupra cărora nu există intervenţii. Rămâne textul iniţial.

Amendamentul nr.252 la pct.197. S-a admis amendamentul şi s-a modificat punctul.

Amendamentul nr.253. Admis amendamentul.

Amendamentul nr.254. Admis amendamentul.

La pct.199 din proiectul de lege, comisia nu a avut amendamente. Rămâne textul iniţial.

Amendamentul nr.256 la pct.200 din proiectul de lege. Admis amendamentul şi modificat acest punct.

Pct.201 rămâne nemodificat, dacă nu aveţi intervenţii. Rămâne nemodificat.

Amendamentul nr.258. Admis amendamentul, modificat titlul cap.IV.

Amendamentul nr.259. Admis amendamentul.

Amendamentul nr.260. Admis amendamentul la art.505, care se modifică în mod corespunzător.

Pentru art.506 comisia nu are amendamente. Găsiţi acest articol la pct.261. Rămâne textul iniţial.

Art.507 - 513. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Rămân textele iniţiale.

La pct.204, Comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne textul iniţial.

Amendamentul nr.265 cu privire la art.II din proiectul de lege. S-a admis amendamentul şi s-a modificat art.II.

La art.III - amendamentul nr.266. S-a admis amendamentul şi s-a modificat art.III.

După art.III - comisia ne propune două articole romane noi, III¹ şi III². Le găsiţi la amendamentele nr.267, 268.

Dacă aveţi obiecţiuni? S-au admis amendamentele şi s-au introdus cele două texte.

Pentru art.IV, urmăriţi pct.69 din raport. Comisia nu are intervenţii. Nici dumneavoastră. Rămân textele iniţiale.

Art.V. Urmăriţi amendamentul nr.270. S-a admis amendamentul şi s-a modificat art.V.

Pentru art.24 pe care îl găsiţi la pag.219, pct.271 din raport, comisia nu a avut intervenţii. Rămâne textul iniţial.

La textul de la pct.272 din raport, de asemenea comisia nu are amendamente. Rămâne textul iniţial.

Pentru art.VI, îl găsiţi la pct.273 din raport, comisia nu a avut amendamente. Rămâne textul iniţial.

Art.VII, pct.274, de fapt, amendamentul nr.274. Dacă aveţi obiecţiuni la acest amendament nr.274? S-a admis amendamentul şi s-a modificat art.VII.

Art.VIII. Comisia nu are amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne nemodificat.

Art.IX. Nu sunt nici obiecţiuni, nici amendamente. Rămâne textul iniţial.

Art.X. Urmăriţi amendamentul nr.277. S-a admis amendamentul şi s-a modificat acest text.

Întreb iniţiatorul dacă mai sunt alte texte?

Au rămas, stimaţi colegi, textele trimise la comisie, pe care le vom discuta în şedinţa comisiei din această săptămână.

Cu aceasta, v-aş propune să trecem la votul final, pentru că este fixată zi de vot final pentru 4 proiecte.

Ieri am dezbătut şi votat pe texte Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, care se adoptă conform art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă dacă sunt? Nu sunt.

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.21/2003 pentru completarea O.G. nr.95/1998 privind înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea Ministerului Transporturilor, care se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.34/2003 privind măsuri în domeniul disciplinei financiar-valutare a agenţilor economici, care se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind organizarea pieţei tutunului brut în România, care se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.68/2001 pentru modificarea Legii nr.146/1999, care se adoptă conform art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Cu aceasta şedinţa noastră a luat sfârşit. Mâine sunt şedinţe în comisii. Şedinţa Biroului permanent şi a Comitetului ordinii de astăzi se contramandează pentru o dată ulterioară. Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Avem o problemă în legătură cu moţiunea.

Eu cred că distinşii noştri colegi au fost un pic în eroare şi au făcut un lucru prematur, pentru că au criticat printr-o moţiune simplă un proiect de lege care se află în dezbatere în Camera Deputaţilor.

Având în vedere că moţiunea simplă priveşte o problemă politică şi nu una legislativă, care este pe rolul Camerei Deputaţilor, eu - în virtutea prerogativelor care-mi revin - nu pun pe ordinea de zi această moţiune. Repet: este o problemă legislativă, aflată pe rolul Camerei Deputaţilor. Vă puteţi exprima acolo, puteţi ataca legea de aprobare a ordonanţei, puteţi ataca hotărârea Guvernului cu privire la cuantumul taxelor în contenciosul administrativ. Aceasta este calea de urmat, şi nu aceea a moţiunii simple.

Aveţi cuvântul, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, o moţiune poate viza o problemă de politică internă sau externă.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să vă aşezaţi în bănci.

Domnul Emil Boc:

În momentul de faţă există o ordonanţă guvernamentală care produce efecte juridice. Întrebaţi-i, dacă nu credeţi, pe cei de la CONEL, care nu-şi mai pot plăti facturile la curent datorită taxei pe care aţi impus-o dumneavoastră prin ordonanţă. Deci, nu putem vorbi despre un text care acum se află în dezbatere şi care nu a produs efecte juridice.

Există un act normativ care produce efecte juridice. Este o problemă de politică internă. Toţi cetăţenii României, vrând-nevrând, trebuie să plătească în mod obligatoriu o taxă. Or, dacă aceasta nu reprezintă o problemă de politică internă, atunci ce mai reprezintă o problemă de politică internă.

Deci, argumentul dumneavoastră că moţiunea noastră ar viza un text aflat în procedură legislativă nu subzistă. Dacă era vorba de o moţiune pe Codul de procedură penală pe care-l discutăm, şi care nu este în vigoare, eram de acord cu dumneavoastră. Dar, este vorba despre un text care este în vigoare, produce efecte juridice şi a bulversat întreaga viaţă socială din România.

Deci, nu încercaţi să acoperiţi în acest moment o gafă pe care aţi efectuat-o; nu încercaţi să acoperiţi, printr-un tertip procedural, o situaţie care trebuie să fie îndreptată. Lăsaţi dezbaterea să curgă. Guvernul, probabil, va înţelege mai multe de pe urma dezbaterii, şi atunci când va veni în Parlament să analizeze Legea de aprobare a ordonanţei, să ştim punctul de vedere.

Or, a pune pumnul în gură în acest moment Opoziţiei, prin simplul motiv că încearcă să dezbată o problemă care afectează 22 de milioane de români, înseamnă, repet, un atac la democraţie şi la statul de drept. Nu putem concepe aşa ceva, ca dumneavoastră să spuneţi că, ceea ce afectează 22 de milioane, nu reprezintă o problemă de politică internă. Repet: credem că nu se poate realiza o asemenea soluţie, să respingeţi punerea pe ordinea de zi şi planificarea, potrivit Regulamentului, a termenului pentru dezbaterea moţiunii simple, iniţiată de deputaţii PD şi PNL.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna deputat Mona Musca.

Doamna Monica Octavia Musca:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Moţiunea se referă la ordonanţă. A, că această ordonanţă va fi aprobată sau dezaprobată printr-o lege a Parlamentului, este cu totul altceva. Dar ordonanţa există, se încasează taxele Radio-TV pe baza acestei ordonanţe. Problemele există, sunt reale; drept urmare, există şi partea formală şi partea cealaltă, a problemei sociale, de politică internă; ambele sunt acoperite. Ca atare, nu cred că trebuie să aşteptăm o lege care aprobă sau nu ordonanţa, sau modifică ordonanţa.

Noi discutăm în acea moţiune ordonanţa care există şi-şi consumă efectele la ora actuală. Deci, avem, încă o dată spun, şi partea formală acoperită pentru moţiune, prin ordonanţă, avem şi partea de politică internă, socială acoperită, prin realitatea socială de acum.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă reamintesc: toate punctele moţiunii vizează discuţii asupra cuprinsului acestei ordonanţe, care se află în proces legislativ. Noi nu putem atunci când dorim să blocăm adoptarea unei legi, să introducem moţiuni simple sau de cenzură.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, dumneavoastră faceţi un sofism elementar.

Domnul Valer Dorneanu:

Eu mi-am spus punctul de vedere. Vă dau cuvântul să vă exprimaţi.

Domnul Emil Boc:

Potrivit Constituţiei, ordonanţa simplă nu este obligatoriu să fie supusă aprobării Parlamentului. Potrivit art.114 din Constituţie, legea de abilitare trebuie să cuprindă două lucruri: data şi domeniul. Obligativitatea supunerii în Parlament este o chestiune facultativă.

Deci, dumneavoastră nu puteţi să ne spuneţi că în mod obligatoriu ordonanţa va fi dezbătută. Şi, chiar dacă va fi dezbătută, ea produce efecte juridice. De ce aţi introdus o ordonanţă şi nu aţi venit prin lege, ca să discutăm aici şi să nu ajungem în situaţia de astăzi. Adică dumneavoastră încercaţi să completaţi o culpă legislativă, în sensul că nu aţi venit cu lege, ci aţi venit cu o ordonanţă, punând astăzi în faţa Opoziţiei respingerea acestei moţiuni, profitând de ce?, de faptul că dumneavoastră aveţi mai mulţi deputaţi decât Opoziţia. Eu cred că este o chestiune care, în primul rând, dă un semnal foarte prost la adresa democraţiei parlamentare din România, când o problemă de interes naţional, de interes general, care afectează pe toţi românii, este eliminată printr-un tertip procedural, prost înţeles din dezbaterea publică. Aici este rostul să discutăm aceste probleme şi nu afară, în stradă, prin mitinguri şi demonstraţi. Dacă doriţi să aveţi mitinguri în faţa Televiziunii, în faţa Parlamentului, atunci să nu discutăm aici. Rolul Parlamentului este tocmai de a dezamorsa aceste complicaţii care apar în viaţa publică.

Vă rog să citiţi presa de ieri, de alaltăieri, citiţi e-mail-urile care ne vin la comisii, să vedeţi ce se întâmplă. Această taxă a produs deja perturbaţii fără precedent în încasarea facturii, de exemplu, la energia electrică. Pur şi simplu cetăţenii refuză, pentru că nu este firesc să plătească energie electrică 10.000, şi 200.000 taxă radio, şi nici măcar nu au aparat de radio sau de televizor.

Domnul Valer Dorneanu:

Vreau să vă aduc aminte un lucru. Potrivit Regulamentului, preşedintele anunţă acest lucru. Acest anunţ nu se supune dezbaterii. Puteţi face, desigur, orice comentariu politic cu privire la aceasta, dar nu sub forma unei dezbateri în plen. Eu nu vreau să fiu exagerat de dur cu Regulamentul, şi pentru că am dat deja cuvântul celor trei deputaţi, vă ofer şi dumneavoastră posibilitatea să vă exprimaţi. Dar, repet, nu facem acum dezbateri în fond pe baza deciziei pe care am luat-o.

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu, uitându-mă pe Regulament la art.148, cred că dumneavoastră acum, prin faptul că nu acordaţi un termen pentru dezbaterea moţiunii simple privitoare la taxa de radio şi televiziune, faceţi un deserviciu chiar Guvernului României şi partidului de guvernământ. Pentru că se ştie, populaţia este nemulţumită de taxa pe care trebuie s-o plătească.

În plus, dumneavoastră, prin asta nu faceţi decât să incitaţi mai mult şi să arătaţi că nu sunteţi interesaţi de doleanţele oamenilor în teritoriu, de ceea ce spun ei vizavi de această taxă. Nu este un deserviciu pe care-l faceţi Opoziţiei, că nu-i daţi voie să se exprime, ci dumneavoastră. Pentru că regulamentul nostru, art.148 spune: dacă nu sunt îndeplinite alineatele 1 şi 2... - alin.2 se referă la cei 50 de deputaţi, iar alin.1 se referă la faptul că moţiune, indiferent că-i simplă sau de cenzură exprimă o poziţie a Camerei Deputaţilor, vizavi de o guvernare şi de un program de guvernare intern. Or, ordonanţa asta simplă este programul de guvernare intern pe care Guvernul îl duce vizavi de taxa de radio şi televiziune. Ambele condiţii fiind îndeplinite, dumneavoastră nu faceţi altceva decât să aduceţi un deserviciu, domnule preşedinte. Era mult mai bine, nu se făcea atâta tevatură, discutam luni. Sigur, aveţi majoritatea. Sigur, nu avea nici o şansă, dar cel puţin dădeaţi impresia că este un exerciţiu democratic în România.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Eu nu vreau să intru chiar şi în polemici ştiinţifice, dar îmi fac totuşi datoria să vă amintesc competenţa de legiferare a Parlamentului şi competenţa de control a Parlamentului. Faceţi distincţie, vă rog, între aceste lucruri, pe care le găsiţi în toate tratatele: moţiunea simplă este un mijloc de control asupra Parlamentului. Tot ce susţineţi dumneavoastră aici puteţi susţine atunci când vom dezbate proiectul de lege de aprobare a acelei ordonanţe, care întâmplător este supusă dezbaterii. Nu este dintre cele care face parte dintr-o abilitare în alb, fără aprobarea ordonanţei.

Doamna Mona Musca.

Doamna Monica Octavia Musca:

Stimate domnule preşedinte şi stimaţi colegi,

Nu vă supăraţi, este inadmisibil să vă fie atât de frică de această discuţie, încât să găsiţi tertipuri care nici măcar nu sunt reglementare, nu reprezintă Regulamentul Camerei, unde se spune foarte clar ceea ce v-a spus domnul Gheorghiof. Nu se poate să fie spaima atât de mare încât să recurgeţi la o chestie care nici măcar nu stă la ora actuală în picioare, din punct de vedere al legii. Dacă este ordonanţă de Guvern, nici măcar nu este ordonanţă de urgenţă, şi dacă ea îşi face efectele, pentru Dumnezeu, de ce trebuie să aşteptăm ca să fie discutată în plen. Ea îşi face efectele la ora actuală. Totuşi, noi toţi aici, împreună cu dumneavoastră, domnule preşedinte, şi cu cei din Opoziţie şi de la Putere, reprezentăm interesele cetăţenilor. Cel puţin aşa cred, că asta facem aici. Şi dacă asta facem, atunci ar trebui din acest moment să nu mai existe nici un fel de discuţie pe tema asta. Cetăţenii sunt cei care ne împing la această moţiune. Şi eu sunt convinsă că, dacă dumneavoastră aţi asculta argumentele, o mare parte dintre dumneavoastră ar fi de acord cu noi şi cu ei.

Drept urmare, nu este nici o piedică, nici procedurală, de nici o natură prin care dumneavoastră să ne obligaţi sau să obligaţi Parlamentul să nu ia în seamă această moţiune. Nu-i a noastră, domnule preşedinte, este a cetăţenilor! Aşa este. Întrebaţi prin teritoriu ce se întâmplă.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Cristian Dumitrescu.

Stimaţi colegi, nu i-am dat cuvântul până acum nici unui reprezentant al Partidului Social Democrat. Măsura pe care am anunţat-o este o măsură pe care trebuie să şi-o asume preşedintele, şi mi-am asumat-o. Repet: ea nu se supune aprobării sau dezbaterii dumneavoastră. Şi, atunci, nu înţeleg să mai continuăm dezbaterile pe această temă.

Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc foarte mult.

Într-adevăr, dumneavoastră aţi exprimat foarte corect punctul de vedere regulamentar.

Decizia în ceea ce priveşte aprecierea în legătură cu această moţiune simplă vă aparţine. Lucru pentru care, discuţiile care se fac aici sunt exclusiv de natură politică. Eu nu vreau să fac o discuţie de natură politică. Eu vreau să fac o discuţie de natură procedurală.

Doamnelor şi domnilor colegi, tot timpul, şi nu de azi, nu de ieri, de când suntem în acest Parlament, şi eu sunt de foarte mulţi ani în acest Parlament, ne-am pus o problemă: aceea că, prin sistemul care există, constituţional, al ordonanţelor, există o capacitate, o posibilitate a Executivului de a legifera pe o anumită perioadă de timp în locul Parlamentului. Şi nu ne-a plăcut acest lucru. Şi eu vă spun că, personal, nu sunt de acord cu acest lucru. Dar ordonanţele există, regimul ordonanţelor este constituţional şi-l accept ca atare.

Dar, ca să venim noi, acum, parlamentari, şi noi înşine să ne suprapunem cu o formulă procedurală de dezbatere peste propria noastră dezbatere, înseamnă să ne dăm cu stângul în dreptul noi. Adică, în loc să ne exprimăm în procesul legislativ, pe parcursul dezbaterii proiectului de lege, în comisie, prin amendamente, în plen ş.a.m.d., noi vrem să facem o dezbatere politizată, de genul "asumare de răspundere", dacă vreţi să găsim un argument similar, pentru ca să adoptăm sau să nu adoptăm un proiect de lege. De altfel, ştiţi că nu există imperativ Chiar dacă o astfel de moţiune trece, obligaţia de a se retrage proiectul de lege sau de a se modifica textul respectiv. Este o sancţiune de natură politică. Pentru că este vorba în acest demers, care se numeşte moţiunea simplă, de o opoziţie politică.

Or, eu, daţi-mi voie, chiar că nu mai înţeleg, dacă ducem parlamentarismul acesta într-atât de derizoriu şi mă mir că vin reprezentanţi din Parlament cu pretenţii de cunoscători ai dreptului parlamentar, eu ce fac acum? Fac o dezbatere politică? Şi de ce am venit noi aici, domnilor? Am venit din cel puţin două motive: pentru dezbatere politică sunt de acord, dar ca să legiferăm, în primul rând. Şi daţi-mi voie să fiu de acord cu dumneavoastră, cu titlu personal, pentru că dumneavoastră aţi luat această decizie plecând de la ideea că am venit să legiferăm. Dezbaterea politică, controlul parlamentar sunt atribute suplimentare. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Declar închisă şedinţa de astăzi, stimaţi colegi.

Restul, declaraţii politice peste tot, pe unde puteţi.

Domnul Emil Boc:

Procedură!

Domnul Valer Dorneanu:

S-a închis şedinţa.

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,25.