Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse în prima parte de către domnul Corneliu Ciontu, iar în cea de-a doua parte de către domnii Viorel Hrebenciuc şi Ovidiu cameliu Petrescu, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Începem ziua de astăzi cu secvenţa dedicată intervenţiilor deputaţilor.

O invit la microfon pe doamna deputat Liana Naum. Va urma domnul deputat Damian Brudaşca.

Doamna Liana-Elena Naum:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Astăzi, înainte cu o zi de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cred că se cuvine să spunem un "La mulţi ani!" oraşului Constanţa, care mâine are zi de sărbătoare.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Poarta spre lume" şi voi trata acest subiect - municipiul Constanţa, ca Poartă spre lume.

Datorită poziţiei sale geografice, Constanţa, centru urban de primă mărime al României, fiind cel mai important şi mai mare port al ţării, al patrulea în Europa, a fost favorizată datorită dezvoltării economice, încă din secolul VII, când coloniştii greci din Milet au întemeiat Cetatea Tomis. Recunoscuţi ca buni comercianţi şi navigatori, au fructificat din plin poziţia oraşului, având acces la Marea Neagră şi stabilind legături comerciale intense între cetăţile şi porturile din Marea Neagră şi Marea Mediterană.

Deşi a fost ocupat de romani, Tomisul a fost protejat, deoarece reprezenta un punct puternic comercial. Ulterior, în secolele X-XIII, se intensifică activităţile comerciale pe ţărmul nord-vestic al Mării Negre, vechiul port al cetăţii fiind folosit de flota bizantină şi menţionat în hărţile de navigaţie.

Primele amenajări portuare, moderne, însă, au început în 1858, fiind executate de o compania engleză, construcţiile durând câţiva ani, realizând un port de mici dimensiuni. Un mic adăpost - 200 metri de dig, 200 metri de chei de lemn, un bazin cu apă şi circa 4 hectare, câteva magazii şi linii ferate, acesta era Portul Constanţa în 1878.

Mihail Kogălniceanu, în 1878, adresa în Camera Deputaţilor un apel naţiunii române, acela de a urmări construcţia unui port şi care "va fi, să mă credeţi, plămânii României, prin care aceasta va respira - şi acesta va fi Constanţa".

Construcţia acestui obiectiv a fost rezultatul eforturilor financiare ale Guvernului Român. Abia în 1896 s-a pus piatra de temelie, iar în 1909 a fost făcută inaugurarea, Anghel Saligni aducând un aport considerabil în tot ceea ce se numea nou pentru construcţii şi tehnologie.

Între 1897-1901, în urma modernizării, portul Constanţa devine principalul port al ţării şi un centru comercial important. La serbările columbiene din 1892, Bricul Mircea şi Crucişătorul Elisabeta participă, sub pavilion românesc, pentru a arăta că România este deja o forţă navală.

După 1919, lucrările de modernizare ale portului vor continua, fiind întrerupte în 1916, ca urmare a ocupaţiei Puterilor Centrale. În perioada interbelică, portul Constanţa s-a dezvoltat considerabil, ajungând să depăşească, din punct de vedere al traficului, renumite porturi ale Europei, precum Genova şi Bordeaux.

După 1958, portul Constanţa a fost înzestrat cu utilaje moderne, care puteau face faţă traficului intens de mărfuri. Astfel, era imperios necesară construirea unui al doilea port maritim, construcţia lui începând în 1978. Portul Constanţa-Sud este singurul port al Europei legat cu Dunărea, acesta fiind un avantaj, complexul portuar Constanţa şi Canalul Dunăre-Marea Neagră având o importanţă deosebită, facilitând legăturile cu ţările din Europa.

Prin mărimea, capacitatea şi calitatea instalaţiilor moderne, portul Constanţa poate rivaliza cu oricare port european din cele aproximativ 200 de porturi ale lumii, el ocupând un loc de frunte. Însemnătatea portului se oglindeşte prin existenţa liniilor de navigaţie, volumul livrărilor de mărfuri crescând anual.

De curând, s-a lansat noul portal al portului Constanţa şi se permite astfel accesul la informaţiile portuare, tarifele practicate, buletinul informativ al navelor, specificul activităţilor agenţilor economici.

Dacă Serviciul Maritim Român a jucat un rol important în bunul mers al curselor de pasageri, la ora actuală, tradiţia s-a reluat: Căpitănia Zonală Constanţa, Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" Constanţa şi Ministerul Turismului au preluat acest rol, reuşind să creeze facilităţi pentru desfăşurarea în bune condiţii a croazierelor. Astfel, portul Constanţa devine şi mai important. În curând, 1.000 de turişti din Europa şi America vor fi prezenţi în Constanţa, prilej cu care vor vizita frumosul nostru oraş, litoralul şi obiective turistice din judeţ.

Portul Constanţa este un port multinodal, care poate oferi toate posibilităţile de transport maritim, fluvial şi pe calea ferată, permiţând şi transportul de marfă, devenind Poarta spre lume, o fereastră larg deschisă spre toate ţările lumii, prin care se desfăşoară traficul pe calea apei, accent deosebit punându-se pentru ţările Europei.

Prin grija Guvernului Năstase, s-a instituit un proces de industrializare-informatizare şi, cu siguranţă, portul Constanţa va contribui la acceptarea României în 2007 ca membru al Uniunii Europene şi va deveni o poartă spre Europa.

"La mulţi ani, Constanţa!"

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

"La mulţi ani, Constanţa!"

Dau cuvântul domnului deputat Damiam Brudaşca. Va urma domnul Florin Iordache.

Domnul Damian Brudaşca:

Daţi-mi voie, domnule preşedinte, ca, în început, să adresez şi eu "La mulţi ani!" oraşului de la Dunăre.

Eu nu voi fi atât de tonic, ca şi colega mea. Eu vă voi invita, "Din raiul Constanţei, în iadul de la Turda". Mi-am intitulat astfel această declaraţie politică, pentru că Turda este, în momentul de faţă, conform unor estimări neoficiale, cel mai periculos depozit de reziduuri toxice din ţară.

Problema deşeurilor toxice din zona Turzii nu a fost rezolvată încă, deşi în ultimii ani au izbucnit mai multe scandaluri de amploare.

În cursul anului trecut, am adresat mai multe interpelări atât primului-ministru, cât şi Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, dar toate acestea s-au dovedit a fi inutile, datorită birocratismului şi modului de-a dreptul curios în care este abordată chestiunea. Tot anul trecut, de mai multe ori s-a vorbit despre faptul că Guvernul ar fi alocat 35 miliarde de lei pentru rezolvarea problemei de la Turda, dar banii n-au mai ajuns, până în momentul de faţă, la destinaţie.

Oricum, pe nimeni n-a interesat să facă un studiu de fezabilitate pentru punerea în siguranţă a substanţelor toxice. Cel mai mare pericol îl constituie consumarea alimentelor sau a produselor animaliere care au intrat în contact cu hexaclorciclohexan sau DTT, după expresia populară, pentru că au un efect cancerigen. Primele semnale de comercializare ilegală a reziduurilor toxice au apărut prin 1995. Un an mai târziu, poliţia a descoperit mai multe tone de substanţe toxice comercializate sub formă de insecticide în zona Moldovei şi a Braşovului. Deşeurile proveneau din depozitele amenajate în subsol, în anii în care, la Uzinele Chimice Turda, se producea insecticidul lindan, care era izomerul sau gama-activ al HCH-ului.

Produs între anii 1954-1983, lindanul reprezenta circa 12,5 până la 34,5% din HCH-ul produs la Turda, ceilalţi izomeri - denumiţi inactivi - fiind depozitaţi în subsol.

În prezent, se cunosc şase asemenea depozite, dintre care trei sunt cele mai periculoase. Conform unor estimări ale specialiştilor, aici ar fi depozitate circa 15 mii de tone de reziduuri toxice. Folosit pentru combaterea dăunătorilor, stropirea plantelor sau tratarea animalelor bolnave, HCH-ul ajunge să contamineze organismul uman prin intermediul alimentelor vegetale sau al produselor animaliere. În timp, apare riscul îmbolnăvirii de cancer şi ar putea apărea, totodată, malformaţii la nou-născuţi.

În anul 1999, substanţele depozitate în pământ au făcut obiectul unui dosar penal. Doi ani mai târziu, a izbucnit scandalul laptelui. În judeţul Cluj, Direcţia sanitar-veterinară a dispus sistarea colectării laptelui din 14 localităţi ale judeţului, după ce s-a descoperit că era contaminat cu pesticide din zona Turzii.

Măsuri similare s-au luat şi în alte judeţe din Transilvania, în judeţul Sălaj descoperindu-se că produsele lactate conţineau substanţa toxică, foarte periculoasă în urma tratării animalelor, de râie sau păduchi, cu inactiv, adică DTT-ul de pe meleagurile turdene. Inactivul a fost sesizat şi în produsele unei societăţi din judeţul Bistriţa, care exporta caş în Italia pentru prepararea celebrei brânze "Mozzarella", încă din toamna anului 2000.

Deşi autorităţile au promis că vor asigura paza zonelor în care sunt depozitate substanţele toxice, vorbele au fost repede uitate, imediat după ce scandalul şi-a mai pierdut din consistenţă. Ţiganii continuă să răscolească după DTT, pe care apoi îl comercializează la ţărani. Comercializarea DTT-ului atinge cotele cele mai înalte în perioada primăverii. Anul trecut, la o razie a poliţiei efectuată pe Strada Margaretelor, locuită în marea majoritate de ţigani, au fost confiscate nu mai puţin de 600 kg de inactiv. Substanţa era pregătită pentru a fi comercializată în diverse zone din ţară.

Anul acesta, nu s-a emis nici un comunicat din partea poliţiei sau autorităţilor locale, care să facă referire la substanţa inactivă.

În aceste condiţii, practic, nu ştim dacă legumele sau laptele cumpărat nu cumva conţin urmele substanţei cancerigene.

O investigaţie amplă de laborator ar putea prezenta concluzii şocante pentru populaţie. Probabil, de aceea se preferă să se aştearnă tăcerea peste acest subiect.

În aceste condiţii, problema inactivului rămâne una deschisă, chiar dacă este trecută sub tăcere de autorităţi, cu atât mai mult cu cât nu a fost găsită nici o soluţie până în momentul de faţă.

Conform unor surse neoficiale, distrugerea pesticidelor depozitate în zona Turzii ar necesita cheltuieli cifrate la circa 30 milioane de dolari - o sumă care depăşeşte imaginaţia multora.

Problema inactivului nu este singura moştenită de la defunctele uzine chimice. În incinta fostei societăţi turdene, sunt depozitate în condiţii improprii, adică în aer liber, circa două tone de mercur. Într-o altă zonă se află deşeuri de mercur după care răscolesc cei care doresc să facă un ban de pe urma comercializării produsului foarte toxic. Nimeni nu şi-a pus problema ce se poate întâmpla în cazul în care se formează vapori de mercur în atmosferă, pentru că se ştie că mercurul este o substanţă evaporabilă, iar vaporii de mercur pot fi fatali organismului.

O altă problemă este cauzată de sulfocianura de potasiu depozitată într-o fostă clădire a Uzinei Chimice Turda încă de la începutul anilor '70. Compusul chimic respectiv face parte din categoria rodanurilor care sunt substanţe chimice de gradul 1 de toxicitate.

Conform unor evidenţe din februarie 1992, la Uzina Chimică existau 68 tone de sulfocianură de potasiu. Cantitatea a fost ştearsă din evidenţele contabile la finele anului 1992, pentru că nu mai prezenta calităţile necesare scoaterii la vânzare. Substanţa este deosebit de periculoasă pentru că, în combinaţie cu acidul sulfuric, poate da naştere unui gaz asemănător celui denumit ciclon D, gaz care a fost folosit de nazişti în camerele de gazare.

Subiectul inactivului a fost trecut pe linie moartă, după ce anii trecuţi s-au făcut tot felul de seminarii pe probleme de mediu la Turda, având ca subiect tocmai depozitele cancerigene existente în subsol. Asta nu înseamnă că pânza freatică şi solul nu pot fi afectate, sau că substanţa cancerigenă nu poate ajunge în organismul nostru prin intermediul legumelor sau al produselor animaliere comercializate pe piaţă. Numai dacă am crede în soluţia struţului, soluţie adoptată şi de actualul Guvern prezidat de domnul Adrian Năstase, care are impresia că, dacă-şi bagă capul în nisip şi nu mai vede nimic, atunci putem crede că pericolul de la Turda ar trece.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Florin Iordache. Va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Leonard Doroftei, un român adevărat".

Duminică dimineaţă, ca foarte mulţi dintre cetăţenii acestei ţări, am urmărit meciul dintre Doroftei şi Spadafora, desfăşurat la Pittsburgh, pentru unificarea Centurilor la box.

Specialişti sau nespecialişti, români sau americani, s-a văzut clar că Doroftei trebuia declarat câştigător, însă, arbitrii au văzut altceva. Doroftei a meritat victoria, însă nu s-a dorit să-i fie atribuită aceasta.

Despre meci şi rezultatul său s-a scris şi probabil se va mai scrie mult timp de acum încolo.

Doroftei - împotriva tuturor, înfăşurat în tricolor, ca un român adevărat - a declarat cu mândrie că a venit să-şi facă datoria, refuzând demn să comenteze arbitrajul, lăsându-ne pe noi să apreciem aceasta.

Prin tot ceea ce a făcut Doroftei în timpul luptei şi după aceasta, ne-a făcut pe noi, cei de acasă, să fim mândri că suntem români, să se vorbească la superlativ de România, iar Doroftei să intre definitiv în galeria marilor campioni.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Baban. Va urma domnul deputat Napoleon Pop.

Domnul deputat Sonea depune la secretariat declaraţia politică.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Un vis devenit realitate".

În acest an tumultuos, plin de scandaluri politice şi economice, de asumări continue de responsabilităţi guvernamentale, de lipsuri şi suferinţe ale cetăţenilor acestei ţări, o rază de soare a venit să ne descreţească frunţile: după 13 ani de incertitudini şi contradicţii, Tratatul politic de bază româno-rus a devenit o realitate prin parafarea lui de către miniştrii de externe ai celor două ţări. De ce am spus că este o rază de lumină, mai ales că este un document politic şi nu unul preponderent economic, care să asigure sau să restituie relansarea economică a ţării noastre pe imensa piaţă rusă? Pentru că, deşi un tratat politic între două state nu este obligatoriu, semnarea unui document de asemenea natură implică angajarea ţărilor respective în direcţionarea politicii fiecăreia faţă de cealaltă, amplificarea şi aprofundarea colaborării dintre ele pe o perioadă îndelungată.

Toată lumea ştie că, în ultimul deceniu, colaborarea dintre cele două state s-a redus drastic - noi aşteptând americanii, iar Rusia încercând să ne arate cât de ireale sunt dorinţele noastre. Dacă adăugăm şi pierderea unei bune părţi din piaţa de desfacere a ţării, vecinii, precum şi neînţelegerile care provin din aspectele controversate ale trecutului istoric, ne dăm seama că documentul semnat la Bucureşti este unul dintre cele mai importante momente politice post-decembriste în relaţiile României cu Noua Rusie.

Documentul sus-menţionat stabileşte bazele juridice ale colaborării dintre cele două ţări şi exprimă voinţa de a clădi un sistem eficient pentru amplificarea acestor relaţii, fiind un act pragmatic, plin de echilibru politic şi evidenţierea orientării în perspectivă.

Semnarea acestui document în acest moment este şi mai importantă dacă avem în vedere că vecinul nostru din Răsărit a avut în ultimii 10 ani alte priorităţi politice interne şi externe: asigurarea liniştii şi unităţii republicilor ce formează Rusia, normalizarea şi dezvoltarea raporturilor politice şi economice cu ţările "inamice" din perioada războiului rece, asigurarea şi păstrarea climatului de pace în arealul politic şi geografic subordonat, întărirea calităţii de mediator pentru zonele "fierbinţi" de pe glob şi, nu în ultimul rând, menţinerea pe scena politică internaţională ca o supraputere.

De ce consider că acest vis a devenit realitate? Pentru că este normal şi firesc să ai relaţii amiabile cu vecinii tăi - şi mai ales cu uriaşul tău vecin din Est -, deşi au fost momente când grupuri de interese nu au dorit acest lucru, bătând monedă pe cei peste 50 de ani de îndrumare comunistă. Pentru că, lăsând deoparte ambiţiile şi orgoliile, ambele state au răspuns semnalelor venite din partea politicienilor din Occident şi din SUA, care au militat pentru normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări, astfel încât acest document a depăşit cadrul relaţiilor bilaterale, căpătând o semnificaţie europeană. Şi, mai ales, pentru că acest tratat politic deschide calea cooperării economice dintre cele două ţări, contribuind sigur la creşterea potenţialului economic al României şi, implicit, la atingerea criteriilor necesare integrării în Uniunea Europeană şi - cine ştie? - poate că, după acest vis devenit realitate, vor mai urma şi multe altele ...

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Napoleon Pop. Va urma domnul deputat Marin Cristea.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă voi referi la Codul muncii.

Ca de obicei, după momentul festiv al asumării răspunderii Guvernului pe Codul muncii şi al propagandei aproape implacabile privind succesul reglementării pentru tranziţia românească, trebuie să vină, din nou, organismele internaţionale - FMI şi Banca Mondială - să ne spună că legea de reglementare a raporturilor de muncă nu corespunde necesităţilor.

Mai mult, patronatele care au primit aproape tacit noul Cod al muncii, ca semn al unei aprobări, constată după două luni de aplicare că, deşi au semnat o înţelegere cu Guvernul, nu şi-au regăsit observaţiile în noua reglementare, iar punerea în aplicare a acesteia a devenit un infern.

Din cele 3 milioane de convenţii civile, numai 500.000 s-au transpus în contracte de muncă pe perioadă determinată, restul îngroşând munca la negru.

Îmi permit să evoc aceste lucruri acum, întrucât propunerea legislativă a PNL a unui Cod al muncii din 2001, sau demersurile privind sesizarea Curţii Constituţionale şi scrisoarea adresată Preşedintelui României de a stopa o legislaţie care nu are nimic în comun cu realităţile politice, sociale şi economice, fie au rămas fără nici un răspuns, fie s-au încheiat cu aceleaşi concluzii triumfaliste ale guvernării.

Suntem din nou într-o realitate în care, în cadrul legislativului, puterea refuzând un dialog profesional şi constructiv cu opoziţia, va trebui să ne conformăm unei expertize terţe, demonstrându-se - a câta oară? - că noi, cei din această ţară, nu putem să ne facem singuri ordine. Şi acest lucru se întâmplă tocmai într-un domeniu prin care ar fi trebuit să punctăm definitiv că am trecut de la relaţiile de producţie socialiste la cele de economie de piaţă, în care numai libera iniţiativă şi munca bine motivată sunt creatoare de valoare adăugată.

Actualul Cod al muncii - exclusiv social-democrat, cum a afirmat ministrul de resort - face abstracţie de aceste realităţi, întorcându-ne şi mai bine de unde am plecat.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Marin Cristea. Va urma domnul Ludovic Mardare.

Domnul Marin Cristea:

Stimaţi colegi,

Vă prezint o declaraţie politică.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, domnul Theodor Stolojan, nu scapă nici un prilej să se vaite de presiunile politice din partea Partidului Social Democrat, la care-i sunt supuşi colaboratorii, neştiind, "poate", că unii dintre aceştia, deşi au devenit liberali ascunzându-se de rigorile legii pentru diferite infracţiuni, continuă să încurajeze sau să desfăşoare acţiuni ilegale de tragere de foloase necuvenite.

Unul dintre aceştia - primar al municipiului Giurgiu şi preşedintele Organizaţiei Partidului Naţional Liberal a judeţului - este aşa de "presat", încât, într-o perioadă de numai 16 luni de zile, împreună cu alţi 8 subalterni, au creat un prejudiciu municipiului de peste 7 miliarde de lei prin fals, uz de fals şi distrugere de înscrisuri.

Camera de Conturi a judeţului Giurgiu a încheiat de curând verificarea financiar-contabilă a veniturilor încasate de primărie, din taxe ecologice, într-o perioadă de 16 luni de zile, constatând şi dovedind delapidarea a peste 7 miliarde de lei, sesizând, totodată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu care, după analiza dosarului cauzei, l-a înaintat Inspectoratului de Poliţie al judeţului pentru declanşarea cercetării penale.

După primele cercetări, au fost reţinute preventiv trei persoane câte 30 de zile şi o persoană pentru 24 de ore, din cele nouă răspunzătoare de crearea prejudiciului.

Am convingerea că acest caz va constitui o lecţie şi pentru domnul Theodor Stolojan, precum şi pentru toţi susţinătorii celor certaţi cu legea, iar Poliţia şi Justiţia vor aplica, fără menajamente, legea în spiritul preocupării generale de luptă împotriva corupţiei şi a grupurilor de interese, care nu au întârziat să exercite adevărate presiuni şi în acest caz penal.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Ludovic Mardari. Se pregăteşte domnul deputat Puiu Haşotti.

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi ar putea avea titlul "Aberaţii legislative marca PSD".

Vineri, 16 mai a.c., am participat la întâlnirea cu sindicatele din judeţul Timiş. A fost supusă dezbaterii aberaţia legislativă, datorată Guvernului, conform căreia toţi consumatorii de energie electrică - persoane fizice sau juridice - devin şi plătitori de taxă radio-TV, indiferent dacă deţin sau nu astfel de aparate.

Sindicaliştii au declarat că nu mai acceptă postura de cobai pentru experienţele făcute de Guvern, cu scopul de a mai smulge nişte bani de la populaţie, ca şi cum taxele şi impozitele deja percepute n-ar fi suficient de mari. În consecinţă, s-a trecut la strângerea de semnături, ca protest faţă de ordonanţa cu pricina.

Pe de altă parte, s-a invocat necesitatea adoptării unui act legislativ, conform căruia abonaţii la televiziunea prin cablu să plătească doar la societatea comercială cu care au încheiat contract, urmând ca Televiziunea Română să încaseze sumele cuvenite de la aceasta. O astfel de prevedere ar fi corectă, eliminând dubla taxare pentru acelaşi serviciu. Bineînţeles, este necesară şi o verificare riguroasă a societăţilor de cablu care, periodic, cresc în mod arbitrar tariful lunar, în dolari sau euro, deşi numărul de programe scade, în loc să crească.

Pentru Executiv, nu sunt de interes astfel de măsuri constructive, realiste. Preferă să întindă coarda, provocând nemulţumiri, tratând populaţia cu dispreţ, ca pe o turmă uşor de condus. Se pare că guvernanţii au cam lipsit la orele de istorie. Altfel, ar fi ştiut că, pentru a avea linişte în cetate, împăraţii romani se conduceau după deviza: "panem et circences", oferind populaţiei, în mod gratuit, atât pîine, cât şi circ.

Admitem cu destul de multă îngăduinţă că jumătate din această deviză este respectată de actuala Putere, prin asigurarea unei pâini amare celor mai năpăstuiţi cetăţeni din ţară. Mă refer, desigur, la Legea venitului minim garantat. Vorbeam de îngăduinţă, deoarece această lege nu se aplică riguros, fiind invocată sărăcia fondurilor.

Rămâne în discuţie cealaltă jumătate a devizei amintite: circul (a se citi radioul şi televizorul). Dacă împăraţii romani îl ofereau gratuit, guvernanţii români din zilele noastre vor să fie plătit cu vârf şi îndesat, chiar şi de cei care nu beneficiază de el. După cum constatăm, foştii chiulangii de la şcoală, dintre care, în prezent, unii ne guvernează, pot face lucrurile cel mult pe jumătate.

Lăsând deoparte persiflarea, ar trebui ca Guvernul să nu mai ocolească Parlamentul când iniţiază proiecte legislative. În mod cert, s-ar reduce substanţial numărul aşa-ziselor "erori legislative", excesiv de frecvente în ultima perioadă. Scuzele oferite prin acuzaţiile aduse unor salariaţi din ministere care ar fi comis greşeli, nu sunt de acceptat, chiar dacă persoanele în cauză au fost deja sancţionate. Aberaţiile strecurate în textele legislative, prin care se prevăd suplimentări de taxe şi impozite, nu trebuie interpretate ca simple greşeli. Ele fac parte din strategia Puterii actuale care încearcă, prin orice mijloace, să pună noi biruri. Dacă populaţia şi mass-media nu au reacţionat cu suficientă vehemenţă împotriva unor asemenea exagerări, încasarea noilor biruri începe să se deruleze, trecerea timpului conferindu-le chiar şi o anume legitimitate. În cazul în care nu ţine figura, deoarece valul de nemulţumiri este mult prea mare, există justificări pentru a corecta prevederile legislative aberante.

Închei, afirmând că partidul de guvernământ nu pare a fi destul de conştient nici măcar de faptul că data viitoarelor alegeri generale se apropie, nu se îndepărtează.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Cornel Ştirbeţ. Va urma domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Guvernarea partidului-stat".

În ultimii doi ani şi jumătate, statul, sub guvernarea PSD, a căpătat trăsăturile statului de tip fanariot. Viaţa românului a devenit o cursă contratimp, marcată de taxe şi impozite împovărătoare. Stau mărturie ultimele "invenţii" în materie de fiscalitate: "taxa pe ţeavă", aberanta idee ca proprietarii de apartamente debranşate să plătească aşa-zisa căldură degajată prin ţevi, şi "taxa pe informaţie", impusă prin includerea contravalorii abonamentelor radio-tv pe factura de energie electrică, pentru orice posesor sau nu al unui receptor.

Nu seamănă această manieră de a forţa contribuţia cetăţenească la veniturile statului cu impunerea birurilor pe fumurile caselor ţărăneşti din vremea domnitorilor fanarioţi? Guvernanţii nu par să ţină cont de suferinţele şi greutăţile populaţiei. Dacă ne aducem bine aminte, exact acest tip de comportament l-a adus pe Ceauşescu în faţa plutonului de execuţie.

Românii se descurcă cum pot, la limita sărăciei, visând la o normalitate existenţială ce este însă amânată din generaţie în generaţie. PSD ştie că oamenii săraci nu pot vota schimbarea. În acest timp, succesele externe sunt, ca pe vremea lui Ceauşescu, lait-motivul triumfalismului şi aroganţei guvernanţilor. În realitate, avem de-a face cu cea mai demagogică politică postdecembristă, fundamental influenţată de clientelismul mafiot al reprezentanţilor PSD. Cât de bine sună astăzi una dintre cele mai inspirate definiţii ale Mafiei, ce aparţine judecătorului Giovanni Falcone, asasinat în 1992! "Mafia constituie o lume logică, raţională, funcţională şi implacabilă, mult mai logică, mai raţională, mai funcţională şi mai implacabilă decât statul. Mafia este o articulaţie a Puterii. (...) Mafia se dezvoltă datorită statului şi îşi adaptează comportamentul faţă de acesta".

Guvernul Adrian Năstase ne vinde "indulgenţe" pe seama unui viitor incert. Ne "iartă" chiar şi de păcatul lenei, indolenţei şi lehamitei sociale, pe seama consumului de promisiuni fumigene despre integrarea în Uniunea Europeană şi NATO. Dar Uniunea Europeană şi chiar partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii, semnalează grava situaţie în care a ajuns ţara sub "ocupaţia" oligarhiei corupte a PSD, ceea ce îndoliază dosarele integrării euro-atlantice. Guvernanţii noştri ignoră însă atât principiile democratice, cât şi realitatea ce acumulează o nervozitate socială asemănătoare celei din 1989.

Astăzi piaţa neagră a atins procente alarmante, întreprinzătorii mici şi mijlocii simt pericolul falimentului şi se dau de ceasul morţii să-şi onoreze dările către stat. Fostele întreprinderi socialiste, cele mai multe privatizate în beneficiul clienţilor PSD, au debite enorme neonorate către stat. Pe acest fond, încă de la preluarea mandatului, guvernanţii actuali au pornit ofensiva descurajării oricărei forme de opoziţie, politică, sindicală, civică, inclusiv mediatică. Teoretic, aceste opoziţii există, în fapt, cuvântul lor seamănă cu lătratul la lună. Dominaţia parlamentară PSD-PUR-UDMR trimite în derizoriu orice tentativă a Opoziţiei de a aduce corecţii la iniţiativele Puterii. Mişcările sindicale au fost "anesteziate" prin cooptarea liderilor în structurile politice şi de afaceri. Iar mijloacele media sunt tot mai docile faţă de partidul-stat, din raţiuni economico-financiare. Este de notorietate controlul PSD asupra celor mai multe mijloace de comunicare în masă.

Aşadar, chiar dacă "pe hârtie" există oponenţi, adevărul este că PSD face ce vrea şi pe cine vrea. În toate poziţiile şi toate opoziţiile. Deunăzi, după alegerile parţiale din unele localităţi, spectrul pesedizării României a fost prezentat de către secretarul general Cosmin Guşă, drept o perspectivă înfloritoare. În realitate, unde vom ajunge? La o singură destinaţie: compromiterea democraţiei şi instalarea la putere a oligarhiei cripto - comunisto - securiste, ascunsă sub faldurile unui partid-stat cu aere social-democrate.

Trăim cea mai neagră perioadă în care România putea să ajungă în timpul tranziţiei de la comunism la capitalism. La aproape 14 ani de la revoluţie, suntem conduşi de o elită politică mai "canalie" decât elita ceauşistă şi mai fără scrupule decât cea dejistă. Motive suficiente să fie agresivă şi speriată de o eventuală pierdere a alegerilor din 2004, ceea ce, dacă românii se vor trezi la timp, se va şi întâmpla.

După "spălarea ideologică" a mentalităţilor, pe care i-a administrat-o dictatura comunistă, România de astăzi suportă jugul interdependenţei ilicite dintre politica partidului-stat şi o economie de piaţă în formare, pe care numai din interese geostrategice unii se grăbesc să o considere funcţională.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Becsek-Garda Dezideriu Coloman, va urma domnul Adrian Ionel.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ziua de 12 mai 2003, pe terenul composesoratului "Zetea" a început să ardă o plantaţie de 5 ani, în locul numit "...getvész" pe o suprafaţă de 70 de ha. Personalul silvic al ocolului particular "Liban", membrii composesoratului "Zetea", agenţii economici forestieri, sprijiniţi de pompieri militari şi civili, de jandarmi şi poliţişti au trecut imediat la organizarea stingerii şi izolării focarelor de incendiu. Prefectul şi reprezentanţii organelor silvice de stat au făcut declaraţii neîntemeiate, fără să cunoască situaţia reală din zona afectată. Ei au afirmat că ocoalele proprii exploatează pădurea fără să-şi facă datoria în asemenea situaţii critice. Ei au fost învinovăţiţi de delăsare şi de neseriozitate în lupta pentru oprirea calamităţii.

Însă reprezentanţii ocoalelor de stat şi cei de la prefectură nu au cerut informaţii de la proprietari şi de la administraţia silvică proprie, cu toate că la o distanţă de 300 de metri de la drumul forestier au lucrat 3 TAF-uri ale agenţilor economici forestieri, sub îndrumarea conducerii composesoratului, a personalului silvic particular pentru stingerea şi localizarea focului. Ei au declarat că nimeni nu se preocupă cu oprirea calamităţii.

Contrar celor declarate, populaţia din zonă a reuşit să stăpânească situaţia într-un timp record, cu toate că locul incendiului se găseşte la o distanţă mare de aşezările rurale şi erau condiţii de vânt deosebit de puternic, care era propagator de foc.

De ce este folosită această calamitate pentru a lovi în structurile silvice proprii? De ce nu au venit să-i ajute la stingerea focului cei de la direcţia silvică? Aceştia însă au comunicat ministerului o pagubă fără nici un fond, bazată pe presupuneri. Mai mult chiar, i-au denunţat ministrului Ilie Sârbu pentru distrugerea unui teren cu vegetaţie forestieră de la Brădeşti, unde ocolul silvic de stat, sub conducerea domnului Bănucu, nu şi-a făcut datoria privind paza pădurii. Sper că adevărul va ieşi la iveală, şi cei care au dezinformat ministerul şi opinia publică vor fi pedepsiţi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Adrian Ionel:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Când vorbim despre dezvoltarea democratică a României nu trebuie să se înţeleagă că suntem desăvârşiţi în acest domeniu. Mai sunt încă multe de învăţat. Şi nu ne putem compara cu ţările care au în spate o tradiţie seculară de democraţie şi cultură civică aprofundată.

Nu la aceleaşi concluzii am ajunge însă dacă am compara nivelul dezvoltării noastre democratice cu ţări de care ne leagă mai multe, de la proximitatea geografică până la similitudini de destin istoric.

În acest context, cultura democratică a societăţii româneşti nu este cu nimic inferioară în raport cu cea existentă în alte state. Dimpotrivă, putem afirma că suntem un model de stabilitate etnico-socială, de toleranţă şi respect pentru diversitate. De altfel, trebuie să fim conştienţi că multiculturalismul şi convieţuirea paşnică între etnii diferite dă naştere mai degrabă la o empatie culturală şi lingvistică decât la izolare.

Realitatea, o realitate care evoluează sub ochii noştri, o dovedeşte din plin. Toată lumea ştie că pe suprafeţe întinse din Transilvania bilingvismul este foarte răspândit între oameni, între români şi maghiari deopotrivă. Acestea sunt zonele cu cel mai scăzut pericol de conflict pentru că există o permanentă experienţă a convieţuirii. Probleme pot apărea, dar întotdeauna vor fi rezolvate cu calm, echilibru şi maturitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Scrisoare deschisă adresată Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Mă adresez dumneavoastră în calitate de deputat care înţelege că prestigiul şi demnitatea corpului deputaţilor trebuie respectate şi apărate în primul rând prin intermediul Biroului permanent.

Formulez această scrisoare determinat nu atât de înmulţirea criticilor aduse activităţii parlamentare şi parlamentarilor în mass-media, ci mai ales datorită tonului şi tendinţei pe care acestea au început să le capete.

Consider că presa a semnalat pe bună dreptate deficienţe legate de prezenţa deputaţilor la dezbateri sau de modul în care se fac cheltuieli din bugetul Camerei Deputaţilor.

Nu totdeauna răspunsurile şi explicaţiile date au fost satisfăcătoare, de multe ori, eludându-se cauza reală a fenomenelor. Astfel, absenteismul de la dezbateri nu reprezintă numai cazuri de totală indiferenţă faţă de activităţile parlamentare - cum este situaţia deputatului Dinu Patriciu - ci şi un dezinteres determinat de modul în care modificarea regulamentului împiedică desfăşurarea dezbaterilor plenare, cu participarea tuturor.

În ceea ce priveşte cheltuielile făcute în cadrul şi limitele bugetului Camerei Deputaţilor, consider că a reduce un modern şi necesar proces de informatizare în comunicarea lucrărilor nu poate fi explicat numai printr-o meschină "economie de hârtie", neputându-se permite să se persifleze caracterul profund justificat al unor asemenea cheltuieli.

De data aceasta însă, lucrurile sunt mult mai grave, un cotidian central permiţându-şi, în editorialul său, să vorbească fără echivoc de "Parlamentul proştilor", cu referire la modul de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute de Legea nr.161/2003.

Dacă acum mai mulţi ani etichetarea de "Parlamentul ruşinii" avea o conotaţie politică, de data aceasta ne aflăm în prezenţa unei jigniri directe şi nedemne a întregului corp parlamentar. Mă simt jignit, alături de colegii mei, dar, mai ales, înţeleg că jignirea se repercutează asupra alegătorilor, datorită cărora am cinstea să fiu membru al Camerei Deputaţilor.

Între a spune "Parlamentul proştilor" şi "poporul proştilor" nu există, din punct de vedere al conţinutului, nici o diferenţă.

Este cu atât mai grav cu cât această jignire este adresată parlamentarilor în raport de îndeplinirea de către ei a obligaţiilor prevăzute de Legea anticorupţie care a fost adoptată la iniţiativa exclusivă, prin asumarea răspunderii, a Guvernului. Dacă această lege are atâtea deficienţe, dacă sunt necesare lămuriri ale comisiilor juridice, dacă ea prevede întocmirea unor formulare, dacă permite escamotarea cuantumului exact al averilor ce depăşesc 10.000 de euro şi, bineînţeles, a colecţiilor de artă, nu este vina parlamentarilor că sunt puşi, prin respectarea acestei legi, în situaţii penibile.

Răspunderea aparţine iniţiatorului şi modului în care acesta a impus adoptarea ei. Dar ascunderea greşelilor executivului pe seama denigrării vieţii parlamentare nu poate să fie o metodă admisă într-o funcţionare normală şi democratică a presei.

Închei menţionând că vă solicit întreprinderea demersurilor necesare pentru curmarea acestei stări de lucruri, întrucât nu este vorba de o jignire personală, ci este o jignire adusă întregului corp legiuitor.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Va urma domnul Cristian Sandache.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ca şi când nu ar fi fost de ajuns, toate relele acestei guvernări care a făcut din România un fel de Columbie şi din PSD un fel de Cartel de la Medelin, asupra noastră se mai abat şi alte anomalii şi vicleşuguri. De data aceasta, nu făcute de PSD-şti cu legitimaţie de partid, ci de aşa-zişi "simpatizanţi PSD".

De fapt, în fruntea lor se află cel mai influent om în politica PSD - Constanţa, nimeni altul decât Înalt Preasfinţia Sa Tedosie - arhiepiscopul Tomisului, cel care l-a impus pe actualul prefect al judeţului şi un apropiat al primului-ministru, prim-ministru care a intervenit direct în numirea sa ca arhiepiscop. Că Înalt Preasfinţia Sa Teodosie face zi de zi campanie pentru PSD, că înaltul ierarh are convingeri social-democrate este treaba sa. Că s-a pus pe construirea a zeci de biserici, care, împreună cu alte argumente, să ducă la transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie, pentru a putea candida la scaunul Patriarhal nu este treaba noastră, ci a Bisericii Ortodoxe Române.

Dar când distruge patrimoniul cultural naţional, trebuie ca şi noi să reacţionăm.

Concret, în oraşul Constanţa, în parcul de lângă gara CFR urmează a se construi o nouă biserică. Fără a avea nici un fel de aviz de descărcare de sarcină arheologică, aşa cum prevede legea, nici din partea comisiei judeţene, nici din partea Ministerului Culturii, la cererea Arhiepiscopiei şi încălcându-se grav legea, s-a pornit la săparea fundaţiilor unei mari biserici.

Se ştia foarte bine că zona este extrem de bogată în morminte elenistice, romane şi romano-bizantine. Dintre acestea din urmă, unele sunt creştine, şi subliniez acest lucru. Evident că s-au distrus zeci de astfel de morminte, inclusiv creştine. Reputatul arheolog Constantin Chera, doctor în arheologie, s-a aşezat în faţa buldozerului care decoperta zona. Au fost chemaţi gardienii publici şi Constantin Chera a fost luat pe sus şi ameninţat cu un dosar penal pentru că ar tulbura liniştea publică. Mai grav este faptul că arhiepiscopia dezinformează opinia publică pretinzând că în zonă nu se află nici un fel de complex funerar. Îi sfătuiesc pe distinşii prelaţi dacă, din păcate, nu au făcut-o până acum, să studieze următoarele reviste: "Studii clasice" 3/1961, "Pontica" 15/1982 şi "Pontica" 16/1983.

Acest fapt se înscrie într-o suită de acţiuni care au provocat distrugeri grave ale siturilor dobrogene cele mai importante: Histria, Callatis, valul mare de pământ, iată acum - Constanţa.

Poate că dacă în fruntea Direcţiei de cultură, patrimoniu şi culte din judeţul Constanţa PSD-ul nu ar fi numit o fostă soprană, care se face vinovată nu de rea-voinţă, ci de crasă incompetenţă, lucrurile ar fi stat altfel. Am spus cu altă ocazie că Cio Cio San nu are nici o legătură cu Vasile Pârvan.

Întorcându-ne însă la cazul prezentat mai sus, ne întrebăm: Arhiepiscopia Tomisului, depozitare a unui extraordinar patrimoniu cultural a tradiţiilor noastre bimilenare pe pământul dintre Dunăre şi Marea Neagră, distruge complexe funerare, inclusiv morminte creştine, încălcând pe deasupra şi legile laice?

Cât de încurcate sunt căile Domnului? Doamne, ce vremuri trăim!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează: "Demnitatea suferinţei".

Se cuvine ca indiferent de convingerile noastre politice să avem acel fair play minimal, capabil a ne face să apreciem valoarea, acolo unde ea există.

Pe 20 mai 1914 se năştea în localitatea Bobota din judeţul Sălaj - Corneliu Coposu, cel care după decembrie 1989, dar mai ales după decesul survenit în 1995, avea să devină un adevărat model de om politic, pe care cetăţenii şi l-au dorit întotdeauna demn, constant în convingeri, incapabil de grave compromisuri. La 75 de ani, după o lungă experienţă carcerală, Coposu reintra în vârtejul politicii. Pierduse aproape totul, în afară de încrederea în virtuţile neamului românesc. Adulat de unii, detestat de alţii, şi-a păstrat o linişte interioară care l-a făcut imun la răutăţi, dar şi la laude. Exponent al vechii Românii, credea în forţa şi perenitatea democraţiei. Sobru ca un călugăr benedictin, bătrânul ardelean avea totuşi un anumit umor amar, pe care ştia să-l cultive la momentul potrivit. I s-a spus ulterior "seniorul politicii româneşti postdecembriste" şi nu credem că acest cognomen se depărta prea mult de realitate.

Merită o pioasă aducere aminte, nu numai pentru întreaga sa conduită, ci şi pentru dragostea idealistă, covârşitoare, pe care a nutrit-o pentru România, pentru semenii săi.

Omul s-a definit poate pe sine cel mai bine în aceste versuri pe care le-a conceput în anul 1959: "Cât dealul de-ar fi suferinţa,/ Nădejdea cât bobul de mei,/ Frăţia susţine credinţa/ Şi dă aşteptării temei"./

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Vlad Hogea şi va urma domnul deputat Cornel Popa. Doamna deputat Leonida Lari a depus la secretariat, la fel domnul deputat Emil Rădulescu, şi domnul Eugen Nicolăescu, a cărui voce nu i-o mai cunosc.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Stimaţi colegi,

Instituţia Parlamentului României a fost atacată în ultimii ani de nenumărate ori, pe drept şi pe nedrept. Membrii Legislativului au fost huliţi şi supuşi oprobriului public pentru fapte imputabile lor, altora sau nimănui. Senatul şi Camera Deputaţilor au devenit calul de bătaie al democraţiei noastre abia înfiripate.

Această campanie murdară de defăimare a Parlamentului a fost dirijată de mai multe forţe interesate în colportarea unor generalizări acuzatoare, iar unul dintre vârfurile de lance a fost, fără doar şi poate, cotidianul "Adevărul", care nu mai are nici o legătură cu publicaţia omonimă fondată în secolul al XIX-lea de Alecu Beldiman.

Nu mai departe decât acum trei zile, într-un editorial semnat de redactorul-şef adjunct Adrian Ursu, se continuă, într-o manieră suburbană, sarabanda injuriilor adresate celor care, buni sau răi, au fost aleşi în noiembrie 2000 prin scrutin popular şi reprezintă, fiecare în parte, o circumscripţie, adică o parte a electoratului român. Domnul Ursu, care nici prin nivelul intelectual, nici prin "calitatea" de fiu al unui nomenclaturist PCR, nu are dreptul moral de a emite judecăţi de valoare, consideră că pe frontonul de marmură al Casei Poporului ar trebui inscripţionate două cuvinte: "Parlamentul Proştilor", întrucât - susţine dânsul - aleşilor "li s-au blocat minţile" şi ori sunt "săraci cu duhul" (din moment ce "abia silabisesc un paragraf de lege"), ori "fac pe proştii".

Această atitudine nu este una de frondă (rezultând dintr-un iacobinism reformator), ci una născută din ură şi purtând amprenta unui fariseism caracteristic, "directorilor de opinie" ai fostei "Scânteia". Să nu uităm că patronii aceluiaşi ziar i-au cerut mai demult omului de afaceri Dumitru Puzdrea, actual deputat, nu mai puţin de 40 000 dolari pe lună ca "taxă de protecţie"; acesta i-a refuzat politicos şi a suferit toate consecinţele de rigoare, fiind insultat şi calomniat luni la rând. Nu întâmplător, atacul anti - Parlament şi anti-PRM se produce în perioada în care în revista "România Mare" este publicat serialul-fluviu al lui Darie Novăceanu, primul director postdecembrist al ziarului "Adevărul", un om de cultură care merită toate felicitările, atât pentru curajul cu care demască jaful practicat de clanul care a pus mâna pe patrimoniul fostului organ al Comitetului Central, cât şi pentru talentul literar pe care l-a moştenit, poate, de la Gabriel Garcia Marquez sau Jorge Luis Borges, mari scriitori de limbă spaniolă pe care i-a tradus în româneşte.

Revenind la Adrian Ursu, remarcăm o obsesie legată de alimentaţia parlamentarilor! În editorialul amintit, el face aluzie la o posibilă mutare a senatorilor la ".. cantina socială. Cu câţiva ani în urmă, acelaşi Ursu scria despre membrii români ai APCE care, vezi Doamne, au absentat la Strasbourg de la programul de lucru pentru a merge "să-şi umple maţul" (sic!). Vulgaritatea din frazele generalizante este dublată de o inexactitate vecină cu inconştienţa, atunci când se dau exemple concrete.

Exprimându-se în legătură cu posibilele incompatibilităţi ale unor parlamentari, domnul Ursu o confundă pe doamna senator Maria Ciocan cu colega dânsei, Angela Bălan, atribuindu-i un fictiv post de directoare de liceu. O a doua confuzie gravă este cea dintre subsemnatul şi domnul senator Vasile Horga.

Astfel, Adrian Ursu afirmă că sunt băgat în nişte "asocieri în participaţiune" şi că mi-aş fi exprimat public nedumerirea dacă acestea sunt sau nu incompatibile cu calitatea de parlamentar. Trecând peste faptul că nu am nici un fel de afaceri, domnul Ursu ar fi trebuit să ştie că, fiind avocat, nu pot desfăşura activităţi comerciale, pentru că aş fi încălcat prevederile "Statutului profesiei de avocat" şi aş fi fost imediat exclus din Barou.

Superficialitatea cu care se tratează anumite aspecte delicate şi modul în care li se pun oamenilor (fie ei demnitari sau nu!) în cârcă lucruri pe care nu le-au făcut îl descalifică total pe autorul unei asemenea delaţiuni publice. Cele 10 episoade din serialul lui Darie Novăceanu vor face, probabil, mai multă lumină asupra celor care duc campanii aşa-zis justiţiare dar, de fapt, nu sunt altceva decât nişte profitori ai vechiului şi ai noului regim...

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Cornel Popa, va urma domnul Radu Ciuceanu.

Domnul Cornel Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Prezenta declaraţie politică priveşte taxele pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune.

Articolul 40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, astfel cum a fost modificat prin O.G.nr.18/2003 stabileşte imperativ, în cel de-al doilea alineat al său, că "Toate persoanele fizice şi juridice cu domiciliul, respectiv sediul în România, sunt obligate să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune în calitate de beneficiari ai acestora".

Articolul 40 din Legea nr.41/1994, prevedea, în redactarea sa iniţială (înaintea intrării în vigoare a O.G. nr.18/2003 - 30.01.2003), că doar posesorii de receptoare radio şi tv sunt cei obligaţi la plata taxelor aferente - ceea ce reprezintă un principiu logico-juridic corect.

La cererea cetăţenilor, am făcut demersuri în vederea aflării de la factorii competenţi a raţiunii care a stat la baza unei astfel de impuneri fiscale, precum şi a modului de încadrare a acelor persoane care nu deţin aparate radio sau tv, fie pentru că nu doresc, fie pentru că nu au posibilitate financiară, nefiind deci beneficiare ale serviciilor publice în cauză şi pentru care nu sunt incidente prevederile referitoare la scutirea de plată. Este vorba despre întrebările nr.H2 1095/17.03.2003, nr.H2 1096/17.03.2003 şi nr.H2 1097/17.03.2003 adresate Ministrului Finanţelor Publice, Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune.

Ministerul Finanţelor Publice susţine în motivare că este vorba despre dezideratul de oprire a creşterii sau chiar de reducere a cuantumului taxelor prin lărgirea bazei de aplicare a taxelor respective. Astfel, se pleacă de la premisa că toţi cetăţenii sunt beneficiari ai serviciilor publice, pe considerentul că este o realitate incontestabilă, un fapt de notorietate indubitabilă că cetăţenii ascultă sau privesc programe radio-tv. Dar a fi debitorul unei obligaţii de plată nu se poate întemeia pe o prezumţie, iar crearea acestei prezumţii absolute este bazată pe un raţionament imperfect logic şi injust, deoarece:

- afirmaţia că toţi cetăţenii au obligaţia de plată pentru că toţi cetăţenii au dreptul la informare, în conformitate cu art.31 din Constituţie, este un raţionament fals, întrucât faptul că toţi cetăţenii au un drept nu înseamnă automat că îl şi exercită; dreptul, prin definiţia lui juridică, este o posibilitate pentru care doar beneficiarul lui decide asupra punerii în practică; deci: a fi beneficiarul dreptului la informare nu coincide cu a fi beneficiarul serviciului organizat în vederea realizării dreptului.

- a fi beneficiar al unui serviciu nu înseamnă utilizarea lui colaterală, incidentală sau indirectă; este aberantă explicaţia cum că devin beneficiar al serviciului public de radio doar prin simplul fapt că în autobuzul cu care merg la serviciu funcţionează radioul sau pentru că un coleg îmi relatează o ştire. De altfel, pentru radioul din autobuz taxa este plătită deja de compania deţinătoare a autobuzului. Este normal ca sfera celor ce ascultă sau privesc programe radio-tv să fie mai mare decât sfera celor ce deţin aparate de recepţionare. În aceste condiţii, devine abuzivă impunerea fiscală promovată de Guvern.

- mai mult, taxele în cauză sunt percepute pentru serviciile furnizate de către Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, ori aceste instituţii trebuie să accepte realitatea că există şi persoane care nu optează pentru programele lor.

- ce se întâmplă cu acei mici întreprinzători, persoane juridice, care îşi desfăşoară activitatea la tarabe şi chioşcuri - locuri în care este imposibilă montarea unui aparat tv?

- ce se întâmplă cu acei mici întreprinzători, persoane juridice, al căror sediu coincide cu domiciliul?

Faptul că legea - HG nr.185/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune şi respectiv HG nr.186/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune - stabileşte şi categorii de persoane scutite de la plata taxelor în discuţie nu asigură legalitatea măsurii.

Atât Ministerul Finanţelor Publice, cât şi cele două societăţi naţionale recunosc că prin această modificare legislativă se creează posibilitatea majorării veniturilor acestora. Se recunoaşte că este nevoie de fonduri pentru realizarea unor proiecte importante precum: construirea unui sediu nou, adaptarea programelor, modernizarea concepţiei editoriale, modernizarea reţelei de transmisie. Dar în acest context se ridică problema concurenţei neloiale în raport cu celelalte companii private de media, având în vedere că pentru organizarea aceluiaşi tip de serviciu, instituţiile publice beneficiază de o sursă în plus - impunerea fiscală.

Se invocă în prim-plan necesitatea asigurării unor parametri calitativi similari serviciilor publice respective din ţările Uniunii Europene şi necesitatea armonizării legislaţiei. Acest considerent este transformat de actuala guvernare într-un panaceu pentru orice situaţie.

Semnalăm şi un aspect de disfuncţionalitate în perceperea taxelor, care denotă că această măsură a fost luată în grabă, fără a fi analizate implicaţiile sale sociale şi economice: prima factură care cuprinde, pe lângă suma aferentă curentului electric şi taxele radio-tv, este cea emisă în luna aprilie sau mai, şi care cuprinde plata şi pe lunile precedente, din momentul intrării în vigoare a noii reglementări.

Micii agenţi comerciali s-au trezit în situaţia de a plăti 200-300 mii lei pentru curentul electric şi 2.400.000 lei pentru taxele radio-tv. Deşi ELECTRICA SA a dispus printr-o circulară către filiale posibilitatea încasării parţiale a debitului, prioritate având plata curentului electric, nu s-au precizat penalizările eventuale pentru plata cu întârziere a taxelor radio-tv, care nu se datorează în nici un caz consumatorului.

Având în vedere aspectele de nelegalitate şi inechitate pe care le-am expus, solicităm Guvernului să revină asupra formei actuale a măsurii fiscale dispuse în legătură cu taxele pentru serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Radu Ciuceanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

La 17 decembrie trecut, mi-am permis să vin în faţa domniilor voastre cu o declaraţie în care v-am prezentat într-un mod succint, rezultatul concluziilor noastre, ale Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi corupţiei, într-un caz mediatizat mult în ultimii doi ani, privitor la falimentul premeditat şi lichidarea prin jaf a unei bănci româneşti - respectiv Banca Internaţională a Religiilor.

Luni 3 februarie a.c., cu ocazia deschiderii noii sesiuni parlamentare, pentru a vă demonstra, pentru a vă proba cu documente oficiale concluziile noastre, v-am oferit, celor ce mi-aţi solicitat, lucrarea "Război total împotriva corupţiei în România" - şi profit de acest prilej pentru a mulţumi public tuturor colegilor şi colaboratorilor mei din cadrul Comisiei, pentru munca ce au depus-o în elaborarea acestei lucrări.

Dându-ne seama încă de la începutul cercetărilor că ne aflăm în faţa unui caz evident de mare corupţie, a unui scenariu bine pus la punct prin care s-au distrus mai multe bănci româneşti, ne-am făcut din acest caz un ţel, o adevărată ambiţie, din dorinţa ca adevărul şi dreptatea să învingă până la urmă, şi sperăm, avem convingerea că vor fi traşi la răspundere şi vinovaţii.

Dacă, Doamne fereşte, nu se va întâmpla aşa, atunci discursurile noastre ale tuturor, despre eradicarea corupţiei, nu se vor dovedi decât "vorbe-n vânt".

Domnilor deputaţi,

După cum ştiţi, în titulatura Comisiei noastre apar termenii "cercetarea corupţiei", iar atunci când chiar şeful Statului, domnul Ion Iliescu, cunoscând perfect realitatea pericolului acestui flagel ce a cuprins întreaga societate românească, este profund preocupat, când procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, domnul Ioan Amariei, declară că fenomenul a ajuns în stare de "metastază", când însuşi şeful statului cere în mod imperativ, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, o "terapie de şoc" pentru combaterea flagelului, când diplomaţi străini şi reprezentanţi ai unor organisme internaţionale la care ţara noastră doreşte să adere ne atrag atenţia în modul cel mai serios asupra fenomenului, noi nu putem rămâne indiferenţi la cazurile semnalate.

Corupţia a devenit în România cel mai veninos cancer, care, dacă nu va fi extirpat la timp, va ucide întreaga societate.

În acest domeniu, ori se foloseşte bisturiul pentru a tăia în carne vie prin aplicarea legii, ori se renunţă la a mai face declaraţii că eradicăm flagelul, acceptându-l ca o boală incurabilă a societăţii noastre.

Domnilor deputaţi,

Speţa despre care vorbim este un adevărat caz de şcoală în domeniul crimei organizate şi a corupţiei instituţionalizate şi arătam încă din anul 2001, de la primele noastre cercetări, că totul a fost atât de bine organizat, atât de bine regizat şi acoperit prin acte normative, că membrii bandei erau convinşi că nimeni nu va putea să-i descopere.

Dar, se ştie, nu există crimă perfectă. Cazul de faţă vine să confirme faptul că şi în domeniul corupţiei, cât ar fi de sofisticate metodele infractorilor, până la urmă tot se vor găsi fisuri. În cazul de faţă, aşa a fost.

Vă amintiţi, şi poate colegii noştri din Comisia de specialitate îşi amintesc mai bine, cât am insistat asupra verificării constituţionalităţii şi legalităţii unui anume act normativ ce a stat la baza falimentării unor bănci româneşti. Este vorba de faimoasa Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.186/1999, semnată, publicată, apărută în Monitorul Oficial al României, toate acestea în aceeaşi zi de 19 noiembrie 1999 - într-o zi de vineri - zi scurtă de lucru.

În toată această grabă a celor interesaţi, se uitase însă necesitatea respectării prevederilor constituţionale, adică se uitase că art.114 pct.4 din Constituţie prevede că anterior publicării, ordonanţele se depun spre aprobare Parlamentului, şi se mai uitaseră şi prevederile art.107 pct.4 care stipulează necesitatea contrasemnării ordonanţelor de către cei abilitaţi să le aplice.

Ei bine, iată că, după trei ani de la emiterea ei, nu numai că această ordonanţă este respinsă de Parlament, dar, la 20 ianuarie a.c., chiar Ministerul Public, constatând gravele vicii de neconstituţionalitate, cere ca această ordonanţă de urgenţă să fie trimisă Curţii Constituţionale, stabilindu-se că a fost emisă de fostul guvern Radu Vasile prin exces de putere, prin sustragerea acesteia de la controlul parlamentar şi prin alte multe vicii de neconstituţionalitate.

Iată, aşadar, că trăim în România mileniului 3 d.H. - ţară considerată azi ca stat de drept -, confirmându-se spusele parafrazate ale Ecleziastului: "Cei care au dreptate, pier în dreptatea lor, iar nelegiuiţii continuă să jefuiască nestingheriţi în răutatea lor". Şi asta se întâmplă în plin centrul Bucureştiului, numai la câteva sute de metri de clădirea Parlamentului în care ne aflăm.

În cazul falimentării şi lichidării prin jaf a BIR, totul a fost premeditat, absolut premeditat.

Falimentul B.I.R. şi al altor bănci româneşti se află în planul grupului de interese deja cunoscut, plan întocmit cu grijă de patronii faimoasei firme de lichidare "Reconversie şi valorificare active" şi acoliţii lor, care, deşi de numai o lună de zile există o hotărâre judecătorească de întrerupere a procedurii de lichidare, ei continuă jaful, în totală şi deplină linişte.

Toate cele de mai sus sunt cunoscute atât nouă cât şi autorităţilor statului român, dar celor vinovaţi din BNR, din magistratură, "rechinilor" din firma de lichidare "Reconversie şi valorificare active" nu li se clinteşte un fir de păr, toţi aceştia continuâdu-şi în linişte activitatea lor, din aceleaşi fotolii.

Domnilor deputaţi,

Din lucrarea-document ce v-am prezentat-o, aţi putut să vă convingeţi, să luaţi act de realitate, de trista realitate. Cazul prezentat de noi reprezintă elocvenţa a ceea ce înseamnă corupţie instituţionalizată.

Întrebăm pe cei responsabili, organele abilitate: ce se mai aşteaptă, când acest grup de interese condus de numitul Arin Stănescu este cunoscut, când faptele acestuia sunt atât de evidente, atât de probate, când există dovezi şi documente clare asupra faptelor lor, ce se mai aşteaptă, spun, pentru a se lua măsurile legale ce se impun? Pentru care motiv sunt menţinuţi în aceleaşi fotolii, doi viceguvernatori din BNR, implicaţi şi vinovaţi de distrugerea intenţionată a unor bănci româneşti; pentru care motiv nu se iau măsuri împotriva magistraţilor cunoscuţi ca fiind "adevăraţi prizonieri" şi aflându-se sub controlul total şi complici cu faimoasa firmă de lichidare "Reconversie şi valorificare active"?

Pentru toate cele expuse, cerem din nou, în mod imperativ tuturor autorităţilor competente ale statului român, de aici, din plenul şi de la tribuna Camerei Deputaţilor să ia măsurile ce se impun.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Miclea. Va urma domnul Marin Anton.

Domnul Ioan Miclea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la modul defectuos de rezolvare a problemelor în cadrul Ministerului Administraţiei Publice Locale. Se intitulează "Adio calorifere, la iarnă căldura ne va veni prin pereţi."

Sunt multe stupizeniile de care avem parte în ultima perioadă. Pus în faţa unor situaţii limită, aparent fără ieşire, Guvernul dă din colţ în colţ, doar, doar, va găsi o soluţie multiplelor probleme cu care se confruntă.

Este un fapt cunoscut şi unanim acceptat că o ţară se guvernează greu, că în faţa Executivului stau o multitudine de probleme, care mai de care mai complexe. Guvernul precedent a încercat să rezolve problemele ţării cu cei 15.000 de "specialişti" pe care fostul preşedinte Constantinescu i-a aruncat în luptă precum turcii ieniceri la Plevna. Dar, s-a dovedit că cei 15.000 de specialişti era doar un vis, iar cei câţiva care or fi fost au adus ţara într-un dezastru greu de înlăturat.

Actuala guvernare a avut decenţa să nu se laude cu cohorta de specialişti pe care îi are în spate. Trebuie însă să recunoaştem că în umbra politicienilor actualului guvern există o armată de specialişti buni. Dar regula are şi excepţii precum pădurea uscături. Nu ştiu cum se face că în ministerul pe care îl conduce domnul Cozmâncă, un minister care se confruntă de altfel cu probleme multe şi complexe, gafiştii apar ca ciupercile după ploaie.

Amintesc aici cazul Păvălache, apoi marea gafă a numirii în funcţia de director general la RADET a domnului Opaina, care s-a dovedit că nu are nici pregătirea şi nici competenţa necesară conducerii acestui colos pe picioare de lut. Cele câteva luni de "domnie" a mult trâmbiţatului domn Opaina au fost jalnice şi de râsul lumii. "Rezolvările" date de acesta multelor şi grelelor probleme ale RADET au fost o glumă ieftină, care ar fi putut constitui scenariul unui film de comedie dacă problemele nu ar fi atât de grave.

Iată, mai nou, un alt consilier al domnului ministru Cozmâncă vine cu o idee "genială": la iarnă ne vom încălzi prin pereţi, cu căldura venită de la vecini şi prin conductele ce trec prin apartamentele noastre. Soluţia ar fi bună dacă ar ţine cont de două probleme elementare: 1. Ca să radieze o temperatură de 16 grade, un perete despărţitor ar trebui să aibă în dosul lui o sursă de căldură, care să producă o temperatură de cinci ori mai mare. În această situaţie, apartamentul vecinului ar trebui să fie un cuptor, situaţie în care în el nu s-ar putea locui; 2. Este un principiu de drept simplu şi la îndemâna studentului de anul I la Drept că o proprietate nu poate fi afectată de către utilităţile vecinului decât cu acordul proprietarului. Traversarea de conducte cu agent termic prin apartamentele noastre despre care vorbeşte domnul consilier ministerial este o servitute, pentru care celui care îi foloseşte trebuie să plătească, nicidecum să plătească cel căruia îi este afectată proprietatea de această trecere.

Absurditatea ar putea fi comentată la nesfârşit, dar mă opresc aici, cu recomandarea ca domnul ministru Cozmâncă să-şi aleagă cu mai multă grijă consilierii şi subordonaţii pentru a nu se umple de ridicol.

În problema încălzirii de la iarnă, aşteptăm o rezolvare pertinentă încă din această vară, altfel, debranşările de la căldură vor continua, românii se vor prăpădi de frig în propriile case, iar criza căldurii se va croniciza.

Am speranţa că această declaraţie îi va sensibiliza pe cei care sunt chemaţi să ne asigure un minim de confort termic la iarnă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Marin Anton. Domnul deputat Andrei Chiliman a depus la secretariat declaraţiile politice.

Ultimul vorbitor.

Domnul Marin Anton:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la Hotărârea de Guvern nr.400 din 2003.

După modul în care este concepută Hotărârea de Guvern nr.400 din 2003, avem de-a face cu un exces de reglementare şi cu un act normativ controversat care a făcut carieră de presă şi faţă de consecinţele căruia Guvernul nu s-a delimitat, deşi a găsit timp şi un ţap ispăşitor în personalul de funcţionari care a făcut greşeala să recunoască public câteva binefaceri ale aplicării actului normativ.

Indiferent de faptul că respectivul consilier a fost pensionat sau trimis la aer curat, răspunderea este şi rămâne a Guvernului. Primul lucru de care se face responsabil Guvernul în ochii opiniei publice este legat de faptul că această hotărâre de Guvern, conform legii transparenţei, trebuia publicată cu 30 de zile înainte, pentru a putea fi cunoscută de cât mai mulţi cetăţeni.

Scopul ar fi trebuit să fie dezbaterea publică, pe baza căreia să se poată interveni cu observaţii şi propuneri. Pentru exemplificare, atragem atenţia asupra unor prevederi în care hotărârea este ambiguă şi produce confuzii. Ne referim la acelea care creează tensiuni între locatari, alterând relaţiile de bună vecinătate, la cele care încalcă dreptul de proprietate, permiţând unora sau altora să numere elemenţii de calorifer, la atestarea administratorilor, ca şi cum aceştia trebuie să îndeplinească activităţi de mare complexitate, precum şi la obligativitatea de a angaja mai multe persoane pentru diferite activităţi în condiţiile în care majoritatea oamenilor nu au bani să-şi achite întreţinerea. Atunci, de unde fonduri pentru o serie de alte servicii? Vezi art.22 alin.3, 4 şi 5.

Pe de altă parte, legea promovează inconsecvenţele de natură legislativă. A se vedea cum asociaţiile pot utiliza două regimuri de contabilitate fără să se motiveze de ce, art.21 alin.7 şi art.22 alin.4, precum şi reglementarea modului în care se calculează întreţinerea prin trei abordări: repartizarea cheltuielilor pe persoană, pe cotă-parte de proprietate şi pe consumatori tehnici sau de altă natură. Ceea ce înseamnă că oamenii nu pot stabili după condiţiile concrete în care se află cum să decidă asupra calculării cotelor de întreţinere. Cap.3, art.35 alin.4.

Ca să nu mai vorbim de discutabila prevedere prin care se plătesc cote parte din încălzire prin ţevile din pereţi ca o formă de descurajare a debranşărilor. Art.52, alin.2.

Atragem atenţia Guvernului că suntem îngrijoraţi de faptul că din ce în ce mai des statul reglementează într-un mod aberant şi excesiv opţiunile cetăţeanului încălcându-i drepturile fundamentale, în loc să întreprindă măsuri serioase în ceea ce priveşte ameliorarea condiţiilor de viaţă în comunitate, prin reabilitarea sistemului de încălzire, reglementarea contorizării sau restructurarea RADET. Astfel de reglementări trebuie retrase sau, în caz contrar, trebuie atacate în contencios-administrativ, în speranţa că justiţia va constata aceleaşi nereguli semnalate şi de noi.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Timpul afectat declaraţiilor politice s-a încheiat. Vă urez o zi bună în continuare.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

A fi Preşedintele Camerei Deputaţilor, demnitarul cu rangul al treilea în ierarhia statului român, reprezintă o cinste şi o onoare excepţională, dar implică totodată şi o răspundere, capacitate de muncă şi un nivel de competenţă deosebite. Deşi ales din rândul majorităţii parlamentare, Preşedintele Camerei Deputaţilor, odată ales, trebuie să vegheze ca instituţia pe care o conduce să îşi îndeplinească toate prerogativele în conformitate cu prevederile legale, cu Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu toate hotărârile şi cutumele acesteia. Din păcate, domnul Valer Dorneanu a manifestat încă din primele luni ale alegerii sale în onoranta funcţie de Preşedinte al Camerei Deputaţilor, o apetenţă crescută pentru a interpreta doar în lumina partidului de guvernământ, voit sau din necunoaştere, toate regulile scrise şi nescrise ale instituţiei pe care o conduce. Dacă iniţial i se puteau ierta domniei sale, atribuindu-se lipsei de experienţă, anumite "scăpări" în modul de conducere a şedinţelor Camerei, acum, la aproape doi ani şi jumătate de la instalarea în funcţie, inocenţa începătorului care greşeşte nu mai poate fi invocată.

Ultimul gest al domniei sale, petrecut în plenul şedinţei de exact acum o săptămână, marţi 13 mai, când şi-a permis prin propria voinţă şi profitând de autoritatea conferită de funcţie, să cenzureze o acţiune a opoziţiei democratice, încalcă însă toate regulile jocului democratic, ale echilibrului care trebuie să existe între putere şi opoziţie în orice stat de drept. Prin această acţiune domnia sa a arătat că a uitat ale cui interese le apără de la înălţimea rangului său, anume interesele Parlamentului României şi ale Camerei Deputaţilor, şi a executat un ordin ca un simplu funcţionar din aparatul birocratic al Guvernului României, anexând prin această decizie de a nu dezbate o moţiune, instituţia legislativă executivului.

Cenzurând o acţiune a opoziţiei care încerca să corecteze o reglementare de politică internă a guvernării PSD şi a guvernului PSD (care probabil că are în programul şi între obiectivele politicii sale instituirea unei noi taxe obligatorii pentru toţi cetăţenii ţării pentru servicii de care eventual nici nu beneficiază) domnia sa a făcut preş Parlamentul României sub călcâiul guvernului Năstase, pentru a n-a oară de când conduce şedinţele Camerei. Refuzând dezbaterea moţiunii în Parlamentul României, domnul Dorneanu a preluat responsabilitatea instituirii taxei radio-tv (ce a stârnit o nemulţumire generală în rândul opiniei publice) în sarcina Parlamentului României, care şi aşa se bucură de o cotă "record" ca popularitate şi a acţionat ca şi cum această moţiune ar fi fost îndreptată nu împotriva executivului, ci a comisiilor de specialitate sau a Camerei Deputaţilor în ansamblul său.

Declarând că "moţiunea simplă priveşte o problemă politică şi nu una legislativă, care este pe rolul Camerei Deputaţilor", domnia sa a ignorat faptul că instituirea taxei obligatorii radio-tv afectează acum, în mod direct 22 milioane de români în mod neconstituţional, ilegal, lipsit de moralitate şi că este efectul nemijlocit al politicii PSD, obligând contribuabilul român la o taxă de care nici nu beneficiază, în vreme ce PL 248/2003 de aprobare a OG 18/2003 poate să fie amânată la nesfârşit. Guvernul României nu a dorit această dezbatere publică a unei noi componente aberante a politicii sale faţă de populaţia acestei ţări tocmai pentru că ştie nemulţumirea adâncă existentă în rândurile populaţiei şi dezbaterea unei moţiuni ar fi subliniat încă o dată erorile şi superficialitatea adunate în această ordonanţă, inventată pentru clica politică din TVR şi Radio România în frunte cu domnii Nicolau şi Şeuleanu.

Dacă cineva din Parlamentul României vrea să cenzureze guvernul pentru o greşeală politică, are la îndemână instituţia moţiunii; refuzând opoziţiei democratice dreptul la o moţiune perfect valabilă, domnul Dorneanu a uitat că este ales de cetăţenii României şi este dator faţă de aceştia pentru toate acţiunile sale din Parlamentul României şi a coborât sub demnitatea funcţiei sale prin subordonarea Parlamentului ramurii executive. De aceea, credem că domnia sa trebuie să lase cinstea conducerii Camerei Deputaţilor unei persoane care ştie să facă distincţia între a fi slujitor al cetăţeanului şi a fi slujitor al cetăţeanului Năstase.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Această declaraţie politică vine la o săptămână după ce guvernul şi câţiva servitori zeloşi ai săi din Parlamentul Romaniei au mai născocit o aberaţie care îngrădeşte libertatea individuală în favoarea drepturilor colective, îndreptând România către democraţia originală de tip bananier, modelul iubit al PSD: instituirea controlului si arbitrariului asociaţiilor de proprietari împotriva acelor proprietari gospodari, cu dare de mână sau pur şi simplu cu iniţiativa privată, care doresc să investească în propriile apartamente. Această ultimă aberaţie născută de Ministerul Administraţiei Publice, recunoscută în fine, măcar parţial, de domnul ministru Cozmâncă, îşi dorea două lucruri: mai întâi să oblige deţinătorii de centrale termice de apartament, care au îndrăznit să se debranşeze de la sistemul centralizat de încălzire, să plătească totuşi cote de întreţinere, lăsate la latitudinea asociaţiilor de proprietari, pentru căldura zice-se emanată prin pereţii comuni de la celelalte apartamente şi apoi, dreptul asociaţiilor de proprietari de a controla prin intrarea în apartamentul proprietarilor a numărului de elemenţi de la calorifere, asta în condiţiile în care autorităţile statului nu pot pătrunde fără motive întemeiate şi mandat în proprietatea privată a cuiva. Dacă atitudinile PSD faţă de garantarea dreptului la proprietate, faţă de încălcarea dreptului la viaţă privată şi a libertăţii individului nu ne mai surprind, suntem însă surprinşi de inepţiile tehnice de o inventivitate bolnavă ale guvernanţilor si subordonaţilor lor, atunci când vine vorba de a imagina noi abuzuri pentru a învrăjbi şi mai mult comunitatea în faţa cetăţeanului care şi-a permis să îndrăznească să îşi îmbunătăţească confortul din apartamentul său de la bloc. Guvernanţii se pricep mai ales să întoarcă realităţile pe dos după principiile Radio Teheran: în fapt, cei care s-au debranşat de la Radet şi îşi asigură necesarul de căldură la un preţ decent (pentru că nu mai include şi pierderile enorme din reţea) nu primesc, ci furnizează căldură şi celor din jur; în cel mai rău caz coeficientul de transfer de energie termică este 0 (zero)! De asemenea, prin ordonanţe si hotărâri de guvern hilare din punct de vedere tehnic sau prin expunerile pline de ridicol ale unor aşa-zişi specialişti, se încearcă a se demonstra cât de nocive sunt gazele provenite de la centralele de apartament, când de fapt în întreaga Europă Occidentală sunt utilizate pe scară largă aceste sisteme de încălzire ca fiind foarte sigure şi cu noxe extrem de scăzute. Pentru a "convinge" pe încăpăţânaţii care nu renunţă la ideea independenţei termice fată de Radet şi plata în pauşal cu asociaţia de locatari după principii nu comunitare ci comuniste, guvernanţii au mai inventat şi alte soluţii: blocarea fondurilor destinate contorizărilor de bloc şi de scară, instituirea unui noian de aprobări birocratice şi de taxe descurajante pentru doritorii de centrale, şi altele.

Care este însă miza acestui comportament kafkian al Cabinetului Năstase? Frica viscerală a miniştrilor PSD (ai administraţiei publice şi industriilor în special) de a reforma sistemul energetic din România, încăpăţânarea de a menţine în viaţa o instituţie energofagă, monopolistă şi antică pe banii contribuabililor români, fără nici cea mai mică intenţie de a o moderniza şi rentabiliza în condiţiile unei economii concurenţiale din cauza incapacităţii şi incompetenţei de reformă şi a dorinţei de a proteja sindicateleşi clientela politică bine plătită din sistemul termo-energetic.

Partidul Naţional Liberal doreşte ca cetăţenii României să poată decide singuri pentru ei şi familiile lor, îi sprijină pe toţi cei care doresc să îşi instaleze centrale individuale de scară sau de bloc şi cere Guvernului României să nu îşi mai bată joc de indivizii cu iniţiativă şi dorinţă de a investi în propria locuinţă pentru binele lor, al familiei lor şi al celor din jur în ultima instanţă, prin legi, hotărâri, norme, ordonanţe care reprezintă toate inepţii politice şi tehnice; cerem guvernului să iniţieze legi pentru sprijinirea celor care nu mai vor să plătească risipa, lenea şi delăsarea din sistemul termo-energetic naţional, salariile grase ale birocraţilor Radet şi din celelalte regii din domeniu sau incapacitatea decizională şi incompetenţa profesională şi tehnică a unor miniştri PSD.

Domnul Corneliu Ciontu:

Stimaţi colegi

Într-un editorial semnat în urmă cu câteva zile, un pseudo jurnalist, Adrian Ursu, decide că pe frontonul acestei instituţii ar trebui scris: Parlamentul Proştilor.

Nu doresc să abordez această formulă sub raport formal; e dreptul falsului jurnalist în cauză să-şi aleagă epitetele în funcţie de propriul cod deontologic. Aş dori să arăt însă că, mergând la fondul problemei, domnia sa se dovedeşte a fi personajul negativ.

Substanţa acuzaţiilor domnului Ursu este aceasta: legea incompatibilităţilor şi ritualul declaraţiei averilor reprezintă o mascaradă care lasă neatinse fundamentele corupţiei. Prin ezitările lor în faţa ambiguităţilor legii, parlamentarii români dau un spectacol jalnic în faţa alegătorilor. Haideţi să cercetăm împreună dacă aceste acuzaţii sunt întemeiate.

Înainte de toate, daţi-mi voie să-i amintesc domnului Ursu că aşa-zisa lege anticorupţie nu este o creaţie a Parlamentului României. Ea a fost concepută în laboratoarele Guvernului şi a fost acceptată de o majoritate politică disciplinată.

Toate breşele pe care domnul Ursu le sesizează acum în legile anticorupţie, şi care sunt menite să protejeze interesele economice ale principalului partid de guvernământ, au fost denunţate la momentul cuvenit de Opoziţie. Nu ne amintim să fi primit, în acest sens, un sprijin nemijlocit din partea domniei sale sau a altor ziarişti. Poate că altfel ar fi stat lucrurile dacă mass-media ar fi cerut atunci cu insistenţă stoparea acestui nedemn spectacol mediatic guvernamental numit anticorupţie. Pentru că este evident, legea anticorupţie a fost circul din lipsa pâinii, jonglerie destinată mijloacelor de informare publică. Dacă aceasta ar fi refuzat-o, iniţiatorii ei ar fi fost obligaţi să-şi reconsidere poziţia.

Ezitările unora din parlamentarii opoziţiei în faţa ambiguităţilor legii sunt fireşti, pentru că legea e proastă. Este absurd, de pildă, ca directorii unor publicaţii sa fie trataţi similar cu masa afaceriştilor iliciţi infiltraţi în economia de stat. Întotdeauna, de când există democraţie parlamentară, oamenii politici de anvergură au condus publicaţii de opinie. Iorga, Maiorescu, Goga - iată doar câteva exemple majore.

Problema de substanţă - din care izvorăşte reaua credinţă a domnului Ursu - nu este însa aceasta. Ea ţine de strategia de discreditare sistematică a Parlamentului în beneficiul Guvernului. Instituţia parlamentară este - si domnul Ursu ar trebui să ştie asta - una fragilă, vulnerabilă în faţa opiniei publice lipsite încă de cultura democratică. Marcată de moştenirea sa autocratică, România anului 2003 nu este nici pe departe o republică parlamentară sau semi-parlamentară. Ea are un singur centru de conducere - executivul. Parlamentul, prin majoritatea sa pro-guvernamentală docilă, nu face decât să se supună ordinelor venite dinspre Palatul Victoria şi, eventual, dinspre Cotroceni.

Or, tocmai pentru că Guvernul este singurul factor de decizie ce poate fi cu adevărat responsabilizat, şi pentru că acest Guvern este unul obsedat de propria imagine, cea mai facilă soluţie a strategilor puterii este transferarea culpei şi a deficitului de imagine înspre Parlament. Fiind mai puţin vizibili, mai puţin mediatizaţi în maniera glorioasă a miniştrilor, parlamentarii sunt mai uşor de acuzat de opinia publică, cu atât mai mult cu cât puţini cunosc prerogativele acestora. Cu toţii ştim faptul că nu Parlamentul poate gira marile afaceri de corupţie, acestea fiind un apanaj al executivului. Cu toate acestea, atenţia opiniei publice a fost îndreptată în ultimul timp nu asupra declaraţiilor de avere ministeriale, acolo unde ar trebui căutate neregulile, ci asupra unor parlamentari marginali care, în multe din cazuri, nu s-au bucurat niciodată de exerciţiul si privilegiile puterii.

Nu susţin că Parlamentul României este un spaţiu al inocenţei. Numai că această instituţie, cu toate păcatele ei, nu poate fi, o sursă semnificativă a corupţiei. Parlamentul României devine treptat o anexă guvernamentală şi un ţap ispăşitor. Domnul Adrian Ursu se dovedeşte de rea credinţă tocmai pentru că nu face decât să alimenteze această strategie. Mă îndoiesc că domnia sa s-ar încumeta să scrijelească pe frontonul Palatului Victoria: Guvernul Proştilor. Dar pe cel al Parlamentului o poate face nestingherit, căci nu aici se găseşte puterea, ce ar mai putea oferi şi ceva sponsorizări.

În faţa acestei situaţii, întrebările de bun simţ care se pun sunt următoarele: Până unde se poate merge cu insultele la adresa tuturor parlamentarilor prin generalizarea păcatelor individuale ale unor colegi? Cui serveşte denigrarea aberantă a principalului for democratic al ţării? Ce trebuie să înţeleagă electoratul din afirmaţiile jignitoare ale unor jurnalişti ce etichetează parlamentarii drept hoţi, leneşi, lacomi, corupţi şi mai nou, proşti? A mai rămas să fim etichetaţi criminali şi trădători de ţară.

Dacă nu este nevoie de parlament în România, atunci aceşti falşi deţinători ai adevărului, care se erijează în instanţă morală supremă să propună poporului român un alt tip de orânduire social-economică.

Dacă aceste ofense vor fi escaladate prin depăşirea limitelor deontologice, parlamentarismul românesc va fi irevocabil compromis. Şi, o dată cu el, însăşi ideea constitutivă a democraţiei şi, din toată această farsă, electoratul va înţelege un singur lucru. Anume că numai un Guvern atotputernic, dictatorial, îl poate salva de parlamentari, care nu-i aşa, reprezintă un adevărat pericol social. Aşteptăm reacţia Clubului Român de Presă faţă de această grosolană ofensă adusă tuturor parlamentarilor şi implicit electoratului românesc.

Va mulţumesc.

Domnul Iosif Armaş:

Se împlinesc astăzi 13 ani de la primele alegeri cu adevărat libere şi pluraliste, după mai bine de o jumătate de secol de regimuri totalitare, alegeri care au marcat începutul democratizării reale a României. Scrutinul de la 20 mai 1990 a consfinţit cel mai important deziderat al declaraţiei Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din iarna Revoluţiei române, instituirea pluralismului politic şi construcţia statului de drept, organizarea de alegeri libere, instituirea unui regim al democraţiei reprezentative, bazat pe valorile şi instituţiile lumii libere. Ziua de 20 mai 1990 a rămas în conştiinţa publică a românilor ca un reper fundamental pentru manifestarea liberă a opţiunilor electorale, pentru însăşi revenirea României la valorile Europei contemporane.

Cu o participare la vot extrem de ridicată, de peste 87 la sută din totalul populaţiei cu drept de vot, domnul Ion Iliescu, candidatul Frontului Salvării Naţionale, a câştigat alegerile prezidenţiale, cu 85,07%, iar FSN pe cele parlamentare, obţinând 263 de mandate la Adunarea Deputaţilor, respectiv 66,31% şi 91 de mandate la Senat, adică 67,02%.

În pofida dificultăţilor de ordin economic şi social, generate de tranziţia la economia de piaţă, în ciuda instabilităţii zonei apropiate României, instituţiile şi mecanismele democratice, rezultate ca urmare a alegerilor din 20 mai 1990, şi-au dovedit viabilitatea şi soliditatea. O dovadă o reprezintă dubla alternanţă la guvernare pe parcursul a doar trei cicluri electorale.

Prin alegerile libere din 20 mai 1990, s-a încheiat perioada organismelor provizorii ale puterii de stat, conducerea ţării fiind preluată de instituţii legitimate prin mandat popular. Alegerile de la 20 mai 1990 ne-au oferit valorile şi instrumentele democraţiei, de aceea ele au o evidentă însemnătate istorică. Scrutinul de acum 13 ani a deschis, de fapt, drumul spre crearea întregului sistem al instituţiilor statului de drept. Chiar dacă această zi a fost doar un început, care avea să fie urmat de opţiuni diferite, aproape după fiecare ciclu electoral, primele alegeri democratice şi corecte - în pofida numeroaselor şi virulentelor contestaţii de la vremea respectivă, amintiţi-vă doar episodul "Piaţa Universităţii" - pe care le-a cunoscut România modernă au însemnat, în primul rând, opţiunea populară pentru democraţie. Nu se poate interpreta altfel prezenţa masivă la vot a românilor, la 20 mai 1990. Nici euforia învingătorilor, nici tristeţea învinşilor nu au reuşit să împiedice decizia liber exprimată a cetăţenilor.

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Taxa pentru radio şi televiziune a creat agitaţie puternică în mediul social, dar şi în cel politic, concomitent cu trezirea din amorţeală a conducerii televiziunii naţionale.

La început, am crezut că lupta preşedintelui Radiodifuziunii pentru a crea o imagine pozitivă, ca urmare a introducerii a noii taxe aferente susţinerii funcţionării celor două instituţii publice de media, avea ca scop şi acoperirea deficitului de încredere de care suferă televiziunea publică.

Ulterior, am înţeles că televiziunea publică, prin conducerea ei, continua să creadă că este mare şi tare şi că poate face orice fără să-i pese de ceea ce cred oamenii, exersând mulţi ani propaganda şi demagogia.

Între timp, partidele de opoziţie au reacţionat la creşterea fiscalităţii, a obligaţiilor privind o nouă taxă pusă în cârca cetăţenilor şi firmelor, observând că noul bir se adresează tuturor cetăţenilor, tuturor companiilor indiferent dacă posedă sau nu aparate de radio şi de televiziune.

S-a înţeles că aceste partide sunt împotriva societăţilor naţionale de radio şi televiziune, când de fapt protestul era îndreptat către două instituţii, dar mai ales a televiziunii naţionale, care a excelat prin servilism fără margini faţă de putere.

Să nu se uite că anul trecut P.S.D. şi Guvernul lui Adrian Năstase au schimbat conducerile celor două instituţii publice de media, dată de la care manipularea, dezinformarea, intoxicarea, cenzurarea opoziţiei au devenit reguli în politica editorială.

La televiziunea naţională, opoziţia există numai ca să sporească imaginea puterii, prezenţa opoziţiei este folosită ca pretexte pentru a preamări realizările epocii de aur pesediste, pentru a denatura adevărul, pentru a propăvădui către cetăţeni o politică editorială deşănţată şi iresponsabilă.

Maşina de propagandă a puterii a devenit televiziunea publică, unde ordinea ştirilor este dictată de la Palatul Victoria sau de secretarul general al P.S.D. pentru a nu slăbi vigilenţa şi a picura moment de moment diversiunea potentaţilor zilei.

Apreciez că libertatea de exprimare este grav afectată şi participăm la introducerea brutală a cenzurii şi de aceea nu poate fi acceptată o taxă care slujeşte exclusiv propagandei P.S.D.

Strategia P.S.D. este încâlcită, dar după analize serioase şi evaluarea implicaţiilor, ea poate fi descifrată: cumpărarea organizaţiilor sindicale din radio şi televiziune care prin sumele încasate din noua taxă li se poate promite creşterea salariilor şi acordarea altor drepturi salariaţilor; asigurarea unor condiţii de muncă şi finanţarea unor lucrări noi de infrastructură, de logistică care pot crea sentimente pozitive jurnaliştilor din instituţie; pregătirea psihologică insidioasă a personalului celor două instituţii care nu va mai reacţiona la manipulările grosolane din viitoarele campanii electorale, cu efecte garantate pentru partidul de guvernământ.

În acest mod, democraţia este afectată grav, libertatea alegerilor nu mai este garantată, iar orice revoltă ulterioară poate fi uşor demontată şi greu de susţinut.

De aceea, consider că taxa radio-tv trebuie regândită în condiţii acceptabile şi suportabile, cu o pregătire corespunzătoare, după o dezbatere largă.

În acelaşi timp, ar fi mult mai uşor de acceptat dacă cele două instituţii publice ar fi conduse de reprezentanţi ai opoziţiei pe mandatul actualei puteri şi invers, ceea ce ar crea certitudinea unei independenţe editoriale şi unei obiectivităţi care ar permite cetăţenilor agrearea sistemului de finanţare prin contribuţii proprii.

Oamenii nu mai pot fi mult timp minţiţi, aceştia au început să sesizeze când sunt supuşi propagandei şi exerciţiilor de imagine.

Reacţia televiziunii naţionale din seara de 19 mai 2003 este o mostră crasă de lipsă de profesionalism, de diversiune oribilă şi jenantă, prezentând puncte de vedere care susţin puterea sau oameni care cred în idei valoroase şi cu experienţe interesante în ţările lor, dar aplicate în România înseamnă altceva.

Dacă nu se va înţelege că o parte din reacţia negativă are drept cauze taxe prea mari pentru actuala sărăcie lucie în care se zbat cetăţenii acestei ţări, precum şi neîncrederea acestora în modul în care are loc informarea nu se vor putea linişti tensiunile create în societatea românească.

P.S.D. trebuie să renunţe să mai agreseze poporul român şi să adopte o atitudine de respect faţă de contribuabili şi pe banii acestora să nu mai mintă, iar după îndeplinirea acestor condiţii situaţiile pot fi discutate, înţelese şi soluţionate.

Sunt printre primii care doresc ca cele două instituţii publice de media să fie echidistante politic, obiective şi independente pentru o informare corectă a cetăţenilor, dar şi asigurării unor locuri de muncă bine plătite tocmai pentru a îndepărta tentaţiile, a unor condiţii tehnice corespunzătoare.

Sper că se va înţelege că nu se poate accepta ca pe banii noştri să fim manipulaţi, să ni se prezinte imagini idilice despre o ţară care se zbate în sărăcie, unde corupţia instituţionalizată sărăceşte tot ce-i stă în cale, unde drepturile cetăţenilor sunt tratate diferenţiat, iar reprezentanţii puterii sunt prezentaţi ca având totdeauna dreptate şi că sunt singurii care există în viaţa social-politică din România.

Doamna Leonida Lari Iorga:

L-am văzut întâia oară pe Mircea Dinescu într-un pulover cu mânecile răsuflecate la Uniunea Scriitorilor din Chişinău, pe scenă. Să fi fost aceasta prin 1988. A dat un spectacol grozav. Toată sala murea de râs la bancurile sale. Mai puţin, la o poezie, pesemne, trăită. "Sunt tânăr, doamnă, vinul mă ştie pe de rost..." Noi, scriitorii români din Basarabia, n-am prea dat atunci atenţie faptului că Mircea Dinescu, înainte de a ajunge la Chişinău, trecuse dintru-ntâi prin Moscova, capitala de atunci a URSS şi a soacrei sale cu state vechi la KGB, Elena Loghinovskaia. Noi credeam că toţi românii ne sunt fraţi.

Şi, gazde fiind, l-am primit, l-am omenit cum am ştiut mai bine, de altfel, toată lumea care vine pe la Chişinău cunoaşte ospitalitatea românilor basarabeni. De ce, însă, am început cu această vizită ciudată, căci mai bine ar fi de zis călătoria Moscova-Chişinău-Bucureşti a nedomnului Mircea Dinescu?

Omul în cauză avea, probabil, nişte relaţii mai de durată cu serviciile ruseşti, altfel nu se explică arestarea lui la domiciliu pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. În fond, dacă e să vorbim de la obraz, el nu a fost disident, ci rezident.

A doua oară l-am văzut în alt pulover cu mânecile răsuflecate la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti, după 1990-1991, când mi-a apărut volumul "Dulcele foc" la Editura Univers. S-a întâmplat să vin pe la Uniune şi să-l văd într-o stare lamentabilă: înjura de mama focului de la etajul unu o femeie, care se afla la parter, o scriitoare, din câte am înţeles de la nişte colegi de breaslă.

A treia oară l-am văzut la Ambasada URSS, dar în alt strai. Cum noi, liderii Mişcării de Eliberare şi Reîntregire Naţională din Basarabia, printre care Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Gheorghe Vodă şi eu am fost invitaţi la Bucureşti de către proaspătul C.P.U.N. (care apoi s-a numit F.D.S.N., apoi P.D.S.R., apoi P.S.D.) nu înţeleg nici până acum de ce în Palatul Victoria, la întâlnirea delegaţiei din Basarabia cu cei din România era prezent şi tovarăşul Teajelnicov, ambasadorul URSS în România? (Dumnezeu să-l ierte, că nu mai este printre trăitorii de pe pământ). Iarăşi e ceva de neînţeles, cel puţin pentru mine, de ce delegaţia basarabeană a fost dusă la cină la Ambasada URSS?

Şi iată cum se leagă nişte treburi: degeaba latră Mircea Dinescu în a sa "Aspirină a Săracului", (ce ironie a soartei, acel care a devalizat Uniunea Scriitorilor din România, o face pe săracul) că, vedeţi dumneavoastră, Grigore Vieru, Leonida Lari îi adulează şi îi apără pe Adrian Păunescu şi C.V.Tudor, de parcă aceşti oameni ar avea nevoie de apărarea noastră. Chestiunea e mult mai simplă: între un trădător de ţară ca Mircea Dinescu şi nişte patrioţi români, e limpede ca bună ziua alegerea noastră. Păi, cine credeţi că întâmpina delegaţia basarabeană cu pâine şi sare în pragul Ambasadei URSS: Ana Blandiana şi Mircea Dinescu!!!

Întâmpinătorul nostru, rog să mi se permite o astfel de licenţă lingvistică, cine credeţi că era: Mircea Dinescu, îmbrăcat într-un frumos strai naţional, românesc. E bine, totuşi, că Ana Blandiana era îmbrăcată în haine obişnuite şi nu împopoţonată în strai naţional la o ambasadă străină. De ce spun toate astea? Din cauza imbecililor care se leagă de orice element vestimentar, până şi de bentiţa mea. Oricum ar zice ei, bentiţa nu o voi arunca, pentru că nu e dată de oameni, ci de cineva mai puternic decât ei, ca semn de iniţiere.

Aşadar, acest vânzător de neam, Mircea Dinescu, cu soacră kaghebistă şi socru, bănuit în alt soi de securitate (presupune-se ungară), mai cutează să-i batjocorească pe intelectualii din Basarabia...De ce? Pentru că şi-au riscat viaţa pentru cauza naţională?! Pentru că au stat pe baricade şi n-au făcut averi?! Da, pe baricade averi nu se fac. Şi anume, acei care au luptat cu hidra imperială sovietică, acum sunt cei mai săraci. Dar Mircea Dinescu nu se sfieşte să spună că noi, românii basarabeni, venim de la sovietici, noi, care am cerut unirea în anul 1989. Şi în tristeţea mea, îmi propun şi vă propun o temă de meditaţie: oare de ce nu sunt bine văzuţi în ţara-mamă românii basarabeni şi bucovineni? Numai de aceea că au fost lăsaţi de izbelişte de către ţara-mamă în atâtea diferende istorice, lăsaţi străinilor de atâtea ori, fără nici o condiţiune?... Poate astfel a apărut sentimentul vinovăţiei românilor din ţară pentru cei excluşi din ea şi, în consecinţă, al unei uri neputincioase. Şi faţă de duşmani, şi faţă de ai lor. Şi, poate încă de aceea că, odată cu oamenii cumsecade de acolo au venit şi lichele cu misiuni speciale şi cu mari afaceri? În cazul acesta, ofiţerii de securitate din România, dintre care unii uşor vandabili, n-au putut sau n-au voit să vadă cu cine au de-a face, care sunt patrioţi şi care sunt hoţi?! Eu, spre exemplu, n-am idee cum arată o mie de euro, nu tocmai zece mii, chiar nu ştiu ce să declar în aceste fişe ce ni s-au dat tuturor deputaţilor şi senatorilor în privinţa averilor. Or, Mircea Dinescu ştie mai bine decât noi toate preţurile din această efemeră lume, pentru că el a preschimbat poezia cu afacerile.

Consider că e absolut necesară o delimitare între postura de scriitor şi postura de afacerist în peisajul politic. Fireşte, e greu să facem o asemenea diferenţiere, şi totuşi trebuie de găsit o soluţie. Altfel, nişte visători idealişti care nu au uneori nici de pâine până la salariu, ajung în aceeaşi barcă şi pe acelaşi val de responsabilitate cu rechinii-afacerişti, care întorc dolari sau euro cu lopata.

Să ne întoarcem, însă, la oile noastre. Am spus că l-am văzut de trei ori pe viu pe Mircea Dinescu, în situaţii concrete, care nu-l pun deloc într-o lumină favorabilă. L-am mai văzut odată la TVR 1, prin decembrie 1989, când actorul şi ex-ministrul culturii, Ion Caramitru, îi striga în faţa întregului popor român din ţară şi a românilor de pretutindeni: "Mircea, fă-te că lucrezi!" Şi Mircea Dinescu a lucrat şi a tot lucrat, dar împotriva neamului românesc.

Şi acum, să analizăm cât mai la rece lucrurile. Această duhoare antinaţională, pre nume Mircea Dinescu, acest poetaş sau poetastru, care de la "Moartea citeşte ziarul" n-a mai scârţâit nimic din peniţă, de reţinut ca valoare estetică, deşi beneficiază de o tipografie din Germania, pe care şi-a însuşit-o (destinată Uniunii Scriitorilor din România), se dă mare scriitor şi ziarist. Ba mai cutează să şi propună Naţiunii Române, muritoare de foame "Aspirina săracului"!!! Mai bine-ar fi să închidă gura sa păcătoasă şi să schimbe titulatura ziarului cu un alt titlu: "Aspirina Hoţomanului", ca să înţeleagă ceva-ceva şi cei neavizaţi. Oricum, hidoasa lui faţă se va vedea în timp, pentru că a încercat să păcălească oameni mai săraci, mai chinuiţi şi mai trişti ca el. Dar, Dumnezeu să aleagă!

Domnul Ioan Sonea:

Intervenţie cu titlul: "Euromania".

Statisticile care reflectă progresul făcut de ţările care doresc integrarea în Uniunea Europeană, plasează România pe ultimul loc. Societatea Academică Română consemnează rezultatele slabe obţinute de guvernele româneşti de după 1989, cu toate eforturile depuse în a realiza restructurarea economică. Se consideră că venitul scăzut pe cap de locuitor, lipsa competitivităţii reale, nivelul tehnologic depăşit şi numărul mare de specialişti care părăsesc ţara sunt efecte, şi nu cauze ale rămânerii în urmă a României. Încetinirea reformelor structurale a mărit distanţa faţă de obiectiv, în raport cu alte candidate la integrare.

Chiar dacă se vorbeşte despre o creştere economică, abia dacă se creează premisele unei reveniri a economiei naţionale, şi aceasta mai mult în baza comerţului exterior. Creşterea statistică a indicatorilor macroeconomici a avut la bază majorarea plafonului atât la datoria externă, cât şi la cea internă. Guvernul anticipează o creştere economică de 5,2% comparativ cu anul 2002, dar F.M.I. consideră estimările exagerate.

Condiţiile reale de a realiza acest obiectiv sunt din ce în ce mai greu de obţinut în cadrul deteriorării climatului economic şi politic internaţional. Aprecierea monedei unice europene este unul din aisbergurile cu care se întâlneşte economia naţională. Ascensiunea euro faţă de dolar şi faţă de leu produce inflaţie, accizele fiind evaluate în euro. Un euro mai puternic reduce ritmul de creşte în U.E., unde este orientat 70% din exportul românesc.

Deocamdată, europenii consideră că doar când euro va creşte la 1,20-1,25 dolari întreprinderile europene vor avea cu adevărat probleme. În cazul unei deprecieri de 10% a dolarului faţă de euro, se consideră că impactul negativ este echivalent cu o scădere de 0,8% a P.I.B. în spaţiu euro, specialiştii întrebându-se dacă economia europeană mai obţine o creştere de până la 1% în acest an. Prognozele indică acest lucru, ceea ce înseamnă scăderea consumului şi implicit a cererii, ceea ce afectează exporturile româneşti.

Deşi în prima parte a lui 2003 volumul exporturilor româneşti a depăşit 1,4 miliarde de dolari pe lună, rezultatul este influenţat de modul de aportare în dolari. Peste 50% din valoare se datorează aprecierii euro şi faptului că 70% din exporturi sunt plătite în această monedă.

Devalorizarea leului a permis exportatorilor să îşi micşoreze marja de profit exprimată în euro, ceea ce a crescut competitivitatea mărfurilor livrate în exterior. Componenţa exporturilor situează România printre ţările slab dezvoltate deoarece aproape 90% din exporturi sunt materii prime şi produse care înglobează multă forţă de muncă. Există indicii că în aceste condiţii, exporturile se vor plafona, deci sectorul investiţiilor nu va putea asigura creşterea planificată.

În ultimele luni au avut loc ieşiri mari de capital, deci investiţiile străine vor fi în declin, dacă nu cumva este şi un semnal privind viitorul ţării. Astfel, consumul intern abia dacă va ajunge la nivelul anului trecut, în ciuda creşterilor salariale, tocmai când România are nevoie de o perioadă lungă de stabilitate economică şi de o creştere a P.I.B. de circa 5% anual, putând fi pusă sub semnul întrebării chiar şi îndeplinirea condiţiilor de aderare la Uniunea Europeană în 2007.

România are competitivitatea cea mai mică în rândul candidatelor, considerându-se că România ar avea nevoie de 45 de ani pentru a atinge nivelul de convergenţă cu media U.E. Ne punem întrebarea cum poate privi "lumea bună" înspre o astfel de Românie şi ce garanţii reale poate da Guvernul că viaţa va avea un curs normal.

Domnul Nicolae Vasilescu:

Ce valoare mai poate avea astăzi efortul de a ne face auziţi de la această înaltă tribună, încercând să convingem de utilitatea şi necesitatea respectării istoriei, a legii fundamentale, dacă personaje politice aflate la putere, care şi-au început mandatul jurând pe Biblie şi pe respectarea Constituţiei, sunt primii care uneori le încalcă, mânaţi de interese mărunte, de partid, în detrimentul electoratului care i-a propulsat la guvernare.

Cred că a venit timpul să ne punem şi noi întrebarea pe care fondatorii celebrei legi fundamentale americane şi-au pus-o la 1787: "cum să dai Guvernului destulă putere, fără ca să-i dai prea multă?" întrebare îndreptăţită, având în vedere că abuzul de putere la care recurg guvernanţii depăşeşte uneori cu mult limitele bunului simţ.

Se ştie că riscul de a abuza de putere aparţine celor ce o deţin. În acest sens, rămân memorabile, şi pe deplin actuale, cuvintele autorului interbelic Paul Negulescu: "Lupta pentru a pune mâna pe puterea politică, lupta pe care o duc între ele clasele sociale, sau chiar membrii aceleiaşi clase, organizaţi în partide politice, umplu întreaga istorie politică a diferitelor popoare. Acei care reuşesc, înţeleg să-şi menţină puterea lor, modificând, organizând diferit instituţiunii de drept public, în scop de a-şi asigura conservarea puterii" (vezi înfiinţarea Parchetului Anticorupţie sau a altor instituţii al căror obiect de activitate este identic şi nejustificabil).

O dată cu accederea la putere în toamna anului 2000 a coaliţiei P.S.D.R. - U.D.M.R., Parlamentul României, adică legislativul ţării, a devenit o anexă a Guvernului Năstase în ceea ce priveşte elaborarea legilor în ţara noastră. În loc ca Parlamentul să elaboreze legile în România, potrivit atribuţiilor prevăzute de Constituţie, acesta iniţiază legi precum interzicerea bancurilor, legalizarea concubinajului ş.a.m.d., fiind nevoit să voteze pe bandă rulantă ordonanţele de urgenţă emise de către Guvern, ordonanţe care de cele mai multe ori nu-şi justifică cazurile excepţionale de emitere a acestora.

Se profită de faptul că actuala coaliţie P.S.D.-U.D.M.R. este majoritară în Parlament şi ordonanţele trec rapid prin "malaxorul" de vot, fără a mai lua în seamă părerile sau moţiunile opoziţiei, căreia i s-a atribuit rolul ingrat de decor.

Manifestarea apatică a Parlamentului, organ suprem reprezentativ al ţării şi unica autoritate legiuitoare, stabileşte doar dispoziţii generale, lăsând Guvernul să acţioneze potrivit liberei lui aprecieri - conform puterii lui discreţionare. Ne punem o întrebare retorică: Unde se termină puterea discreţionară şi unde începe abuzul de putere, unde începe încălcarea comportamentului legal al administraţiei publice centrale?...

Oare acest abuz de putere al guvernanţilor "îmbibat" de nepăsare nu se datorează în mare parte lipsei de control amănunţit al Parlamentului sau a unui judecător administrativ, ca în exemplul administraţiei franceze, ce dispune de o limitare a exercitării puterii?

Guvernanţii noştri pun în practică deviza infractorilor de drept comun, aceea că "tot ce nu este interzis, este permis". "Executivul nu poate face tot ce nu este explicit interzis; el nu trebuie să facă decât ceea ce îi este explicit permis".

Tentaţia de a pune mâna pe putere este foarte mare la guvernanţi, Executivul având în mâini şi funcţia de a face legile şi pe aceea de a le executa, prin aceasta scutindu-se de a se mai supune legilor pe care tot ei le fac... Separaţia puterilor în stat excelează printr-un verbalism străin faptelor.

Discrepanţa enormă între promisiunile electorale, programul de guvernare şi realitatea pe care viaţa o demască, ne arată de fapt lipsa "înţelepciunii puterii" a celor care o deţin şi abuzează în mod absolut de ea. Printre priorităţile programului de guvernare se numărau şi: combaterea sărăciei şi a şomajului, refacerea autorităţii statului. Adevărul ne arată cum populaţia "mulţumită" scandează: "Iliescu şi Năstase ne-au băgat foamea în case!"; iar în ceea ce priveşte autoritatea statului, în judeţele Harghita şi Covasna, aceasta a dispărut în totalitate - primarul UDMR din Sfântul Gheorghe a demontat de pe clădirea Primăriei tricolorul românesc, arborat în 1944.

Când se va revizui Constituţia României ar trebui să ne gândim mai bine la limitele competenţei legislative delegate, la condiţiile în care este permis transferul de atribuţii de la Parlament la Guvern, precum şi domeniile, pentru a nu mai avea surprizele ordonanţelor de urgenţă nejustificate de cazurile excepţionale - exemplu recent, Ordonanţa de urgenţă nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor cu caracter fascist, rasist şi xenofob, în realitate, neexistând asemenea organizaţii pe teritoriul ţării noastre.

Închei cu speranţa că timpul va fi cel care urmează să confirme sau să infirme valabilitatea poziţiilor exprimate în repetate rânduri de la această tribună.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin declaraţia mea politică de astăzi, vă aduc la cunoştinţă situaţia tragică din Ploieşti, unde reorganizarea unui spital obligă pacienţii să facă greva foamei.

Lipsurile din sistemul sanitar au ajuns la apogeu. Dacă până acum bolnavii se plângeau că trebuie să le cumpere rudele medicamentele, acum se plâng că au ajuns să facă foamea. Un exemplu este spitalul municipal "Sfinţii Petru şi Pavel", cunoscut de ploieşteni drept spitalul "Petrolul".

Prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.243 din 19.04.2003 s-a decis reorganizarea unităţii, prin transformarea acestuia în spital de pediatrie. Din acel moment a început calvarul.

Atât conducerea spitalului, cât şi reprezentanţii sindicatului s-au opus acestei măsuri aberante, din punctul lor de vedere. În municipiul Ploieşti s-a declanşat un adevărat război între cetăţeni şi oficialităţile oraşului. Prin orice mijloace, ploieştenii au încercat să oprească punerea în practică a deciziei ministeriale. Văzând care este spiritul urbei, autorităţile sanitare locale au început o luptă de discreditare a spitalului. Invocând tot felul de motive, s-au stopat încet-încet finanţările. La ora actuală, în spital sunt 200 de bolnavi pe 180 de paturi. S-a ajuns în situaţia ca medicamentele pentru tratarea bolnavilor să fie cumpărate de rude. Asistentele cumpără seringi şi ace pentru a-şi face meseria, iar hrana pacienţilor se încropeşte de la o zi la alta. Personalul care locuieşte la ţară a fost rugat să aducă de acasă câte ceva de mâncare. Asistentele şi infirmierele care au grădină vin zilnic cu ştevie, ceapă, cartofi şi ce mai au prin cămări. Să lucrezi acum la bucătăria spitalului e o adevărată scamatorie, a declarat Cristi Teodorescu, preşedintele sindicatului din spital.

Măsura reorganizării unităţii medicale poate părea justă, dacă ţinem cont de faptul că în judeţ nu există un spital de pediatrie. Dar până la finalizarea acestei acţiuni, bolnavii ar trebui să beneficieze în continuare de medicamente şi mâncare, mai ales că în tot acest timp cotizează la asigurările de sănătate.

Reorganizarea spitalului va lăsa pe drumuri 120 de persoane, dintre care 46 sunt asistente.

"Tragic este că disponibilizările se vor face fără plăţi compensatorii. Cu toate încercările de redistribuire a personalului, rămân foarte mulţi oameni pe dinafară. E păcat că s-a investit în acest spital atât de mult, iar acum munca noastră e călcată în picioare. Din nefericire, nu se dau doi bani pe bolnavi. Oamenii internaţi la noi sunt obligaţi să suporte toată această presiune psihică" - a precizat dr.Daniel Ion Mihalache, directorul spitalului "Petrolul".

La toate aceste probleme, şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova, Ileana Roman, răspunde că este un ordin ministerial şi nu contează dacă oamenii se opun. Această decizie trebuie să o ducă la bun sfârşit şi nu o interesează celelalte probleme.

Oare dacă ar fi fost pacientă internată în acest spital, tot la fel s-ar fi comportat şi procedat?

(În continuare, lucrările sunt conduse de domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei deputaţilor, asistat de domnii Nicolae Leonăchescu şi Constantin Niţă, secretari. )

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Stimaţi colegi,

Deschidem şedinţa de astăzi anunţându-vă că, din totalul de 344 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 273, sunt absenţi 71, din care participă la alte acţiuni parlamentare, 26.

Avem o restanţă la Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale. Am primit raportul suplimentar cu cele patru poziţii care au fost retrimise la comisie. Acest raport v-a fost difuzat.

La prima poziţie a raportului suplimentar, la art.7 alin.2, vă rog să priviţi în raport la varianta adoptată de comisie prin raportul suplimentar.

Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La poziţia a doua, avem art.103. Comisia a decis să menţină textul iniţial. Sunt obiecţii? Poftiţi, domnule Boc!

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

La poziţia 2 din raportul suplimentar, se discută art.103 referitor la timpul de efectuare a percheziţiei. Fără a mai readuce în faţa dumneavoastră foarte multe din argumentele care au fost spuse aici cu ocazia dezbaterii anterioare, singurul text controversat rămâne acela din finalul art.103, care spune: "Percheziţia începută între orele 6-20, poate continua şi în timpul nopţii".

Argumentul pe care l-am formulat şi atunci şi-l susţin şi în continuare este acela că această ultimă prevedere din conţinutul art.103 este în contradicţie flagrantă cu art.27 alin.4 din textul Constituţiei, care menţionează în mod expres faptul că percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, cu excepţia flagrantului delict.

În această ipoteză pe care noi o punem acum la art.103, nu ne aflăm în ipoteza flagrantului delict şi, în consecinţă, orice altă percheziţie în timpul nopţii este interzisă, potrivit Constituţiei. Am înţeles şi înţelegem constrângerile de natură procedurală, eventualele greutăţi tehnice, eventualele neajunsuri pe care le-ar putea avea organele de urmărire penală, care să spunem că ar avea indicii pe la ora 17, că, undeva, într-o casă, sau într-o locuinţă, sau într-o încăpere, se ascund diferite bunuri ce ar putea face obiectul unei percheziţii şi dacă ajunge până la ora 20, nu se încheie percheziţia, ar trebui s-o oprească şi s-o reia dimineaţa. Este şi acesta un risc, este adevărat.

Dar dacă punem acest risc în analiză cu un alt potenţial pericol, şi anume acela ca organele de cercetare penală să abuzeze de acest drept în detrimentul intereselor cetăţenilor, şi anume să aştepte până la ora 19,45 începerea unei percheziţii, ştiind faptul că au la dispoziţie toată noaptea, fără nici un fel de restricţie, şi cunoscut fiind faptul că în timpul regimului comunist cele mai discutabile acţiuni se petreceau noaptea, acele percheziţii de noapte, acele, hai să spunem, acţiuni de noapte, care nu puteau fi controlate, erau departe de ochii opiniei publice, departe de cetăţeni, departe de vecini, acum cred că asemenea practică nu mai poate exista într-un stat de drept.

Şi, atunci, dacă punem în echilibru cele două ipoteze, ar trebui, considerăm noi, să primeze interesul cetăţeanului. Noi trebuie să introducem o garanţie suplimentară în statul de drept cu privire la cetăţean, în sensul că acesta să nu fie supus unor practici abuzive.

Veţi spune dumneavoastră că o percheziţie se desfăşoară în condiţiile stabilite de lege, cu martori asistenţi şi aşa mai departe, în prezenţa apărătorului. Este adevărat. Aşa spune legea, dar nu toţi cetăţenii României sunt avocaţi. Nu toţi cetăţenii României ştiu cum să se apere sau cum să se organizeze în cazul unei percheziţii. Nu toţi cetăţenii au aceste informaţii juridice. Sunt informaţii pe care le deţin avocaţii. Deci, din perspectiva noastră, totul ar fi în regulă. Dar cetăţeanul, vă daţi seama, atunci când se trezeşte cu organul de urmărire penală la ora 19,45 nu va şti în primul rând să invoce prevederile din Codul de procedură penală sau din Constituţie pentru a solicita cele cerute acolo.

De aceea, noi apreciem că în primul rând, pornind de la textul Constituţiei, şi în al doilea rând, pornind de la exigenţele apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în sensul prevenirii exercitării abuzive a percheziţiilor domiciliare, vă propunem dumneavoastră să înlăturaţi din art.103 partea finală, care spune aşa: "Percheziţia începută între orele 6-20, poate continua şi în timpul nopţii". Şi, în condiţiile acestea, va rămâne textul care sună în felul următor: "Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se pot face între orele 6-20, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă."

De asemenea, vă rog să observaţi că acest text mai are încă o prevedere neconstituţională. Vă rog să fiţi foarte atenţi, pentru că este foarte important acest lucru. Şi spune în continuare în acest text: "Ridicarea de înscrisuri şi percheziţia domiciliară se pot face între orele 6-20, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă sau când percheziţia urmează a se efectua într-un local public".

Această sintagmă n-are ce căuta. Iarăşi este o adăugare la textul Constituţiei. Spune Constituţia undeva că se pot efectua percheziţii în timpul nopţii într-un local public? Păi este un abuz fără precedent acest text şi care deschide posibilitatea ca în orice local public, la orice oră, oriunde, poliţia, pe baza unui mandat de percheziţie, să poată desfăşura o percheziţie domiciliară. Reprezintă, repet, o adăugare la textul Constituţiei. Unde găsiţi dumneavoastră în Constituţie această formulă: "Percheziţia se poate efectua la orice oră într-un local public". Nu cred că puteţi găsi un asemenea text constituţional care să susţină o asemenea prevedere.

Deci, iată, sunt două texte care vin şi adaugă la Constituţie. Faptul că percheziţia într-un local public se poate efectua la orice oră şi, doi, percheziţia începută între orele 6-20 poate continua şi după orele 20.

În timp ce textul Constituţiei, repet, la art.23 alin.4, spune atât: "Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, cu excepţia flagrantului delict". Actualul Cod de procedură penală adaugă două ipoteze noi, inexistente în Constituţie şi, în consecinţă, neconstituţionale.

Dacă dumneavoastră veţi accepta aceste amendamente, evident că noi nu vom recurge la demersul sesizării Curţii Constituţionale. În condiţiile în care dumneavoastră veţi menţine aceste două ipoteze noi care, repet, adaugă la textul Constituţiei, ne vom vedea siliţi să atacăm acest text la Curtea Constituţională, garantul supremaţiei Constituţiei, pentru ca ea să se pronunţe în consecinţă.

Mi se va spune aici că aceste texte se pot justifica în temeiul art.49 din Constituţie, care face referire la faptul că drepturile şi libertăţile cetăţeneşti pot fi restrânse când interesele instrucţiei penale o cer. Aş vrea să înţelegem foarte bine acest lucru. Am consultat mai multe tratate de specialitate din România şi din străinătate, în special din literatura franceză. Acest articol de excepţie care există şi în Convenţia europeană nu vizează o restrângere perpetuă, o restrângere de durată a unor drepturi şi libertăţi, ci o restrângere punctuală, pentru o situaţie determinată. A fost cazul mineriadei în Valea Jiului. S-a restrâns dreptul de circulaţie pe o durată determinată într-un loc determinat, dar nu pentru totdeauna să nu se circule în Valea Jiului. Deci, o restrângere, potrivit acestui text constituţional, nu poate avea un caracter permanent.

Or, aici, prin textul Codului de procedură penală, noi vom introduce o restrângere cu caracter permanent. Adică, percheziţiile domiciliare care încep după ora 20, indiferent de situaţie, pot continua şi în timpul nopţii. Nu dacă este vorba de un interes major sau de nu ştiu ce altă situaţie. Nu! În orice situaţie pot continua. Sau, în orice situaţie în timpul nopţii pot fi efectuate percheziţii într-un local public. În orice situaţie". Asta nu înseamnă o restrângere temporară, ci reprezintă o restrângere cu caracter permanent. Or, Constituţia nu a dorit, în art.49, să instituie restrângeri cu caracter permanent, ci a dorit ca punctual, pentru o situaţie determinată în timp şi în spaţiu să se poată restrânge un drept prin lege, dar nu cu caracter permanent.

Iată de ce, după aceste argumente, vă rugăm să acceptaţi amendamentul pe care l-am formulat, şi anume, de a înlătura din conţinutul textului art.103 posibilitatea efectuării percheziţiilor într-un local public la orice oră, şi mai ales avem în vedere percheziţiile în timpul nopţii. Cu alte cuvinte, percheziţiile în timpul nopţii într-un local public vor putea fi efectuate fără nici un fel de problemă, fără nici un fel de justificare; la fel şi percheziţiile domiciliare care încep între orele 6-20, pot fi efectuate în continuare.

Într-un local public avem particularitatea că nici măcar nu trebuie ca percheziţia să înceapă între orele 6-20. Poate începe la ora 1 noaptea, fără nici un fel de problemă, o percheziţie într-un local public.

Cred că asta aduce mai mult a dictatură decât a un sistem democratic, ca la orice oră din zi şi din noapte, şi mai ales din noapte...

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule deputat, mă scuzaţi! Aţi argumentat extrem de mult. Doar cineva care este foarte mult sub inteligenţa medie nu a înţeles ce doriţi să spuneţi.

Domnul Emil Boc:

Eu vă mulţumesc pentru faptul că aţi apreciat că s-a înţeles şi vă rog, după dezbaterile care vor urma, să supuneţi la vot amendamentul de respingere a celor două ipoteze de la art.103, care vizează percheziţiile în timpul nopţii...

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu de respingere. O să supun votului eliminarea, pentru ca să am suportul regulamentar.

Domnul Emil Boc:

Exact. De eliminare a celor două ipoteze pe care le-am menţionat. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Marton. Referitor la această poziţie.

Domnul Márton Árpad-Francisc:

Domnule preşedinte,

Referitor la această poziţie, evident, o să am şi eu o propunere regulamentară de procedură.

La vremea respectivă, când am discutat această problemă de interpretare a Constituţiei în cadrul discuţiei dintre liderii grupurilor parlamentare, am arătat clar că interpretarea art.49, într-adevăr, ar permite ca în anumite situaţii această percheziţie să fie continuată şi după ora respectivă. Dar, cu respectarea alineatului 2, care spune clar: "Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau libertăţii."

Şi am solicitat clar ca să fie completată prevederea din actualul text printr-o garanţie, printr-o formulare fermă ca restrângerea să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. Descrierea acelor situaţii limitativ enumerate în care se poate aproba aceasta... Fapt care, din păcate, nu s-a întâmplat.

Mai mult, din păcate, ieri, am ridicat o problemă de procedură, rugând să se retrimită discutarea sau raportul la comisie pentru că în raport, contrar Regulamentului Camerei Deputaţilor, au apărut numai soluţiile propuse de comisie, nu şi cele neaprobate. Deci, suntem în afara regulamentului. Moment în care domnul preşedinte Dorneanu ne-a spus să trecem de acest punct ca să nu îngreunăm activitatea şi să găsim o soluţie de rezolvare a acestei probleme până astăzi.

Eu constat că această soluţie nu s-a găsit la nici unul din punctele pe care dumneavoastră... de unul aţi trecut destul de repede, iar nici la cel de-al doilea nu s-a venit cu această completare.

Ca atare, solicit un timp de consultare de 30 de minute în numele grupului parlamentar.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Se acordă. Ne vedem în sală la 11 fără un sfert.

(Grupul P.S.D. este invitat la sala grupului în cinci minute.) (După pauză, lucrările şedinţei sunt conduse de domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimaţi colegi,

Reîncepem şedinţa noastră de astăzi. Vă rog frumos să luaţi loc. Pe domnul Leonăchescu îl rog să vină la prezidiu.

Stimaţi colegi,

În urma consultărilor care au avut loc, o s-o rog pe doamna Tarcea, de la Ministerul Justiţiei, să prezinte...Domnule Boc, vă dau cuvântul pe urmă. Vă rog!

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Înainte de reînceperea dezbaterilor, Grupul parlamentar al Partidului Democrat din Camera Deputaţilor protestează faţă de modul în care se desfăşoară şi s-au desfăşurat astăzi lucrările în plenul celor două Camere, Grupul parlamentar al Partidului Democrat apreciază că, în fapt, conducerea Biroului permanent şi majoritatea P.S.D. au tratat cu dispreţ celelalte grupuri parlamentare, că atitudinea pe care au promovat-o este una specifică altor sisteme, dar nu celor de drept, prin care, după ce am fost anunţaţi că vom sta 30 de minute pentru o consultare între liderii grupurilor parlamentare, fără nici o explicaţie, fără nici un vot, a fost convocată şedinţa Grupul parlamentar al P.S.D., aşa cum în Camera Deputaţilor ar exista doar un singur grup şi un singur partid. Mai este până la partidul-stat.

În condiţiile acestea, noi protestăm faţă de această manieră incorectă, necolegială, în condiţiile în care celelalte grupuri parlamentare, şi mă refer în special la Grupul parlamentar al Partidului Democrat, practic, au fost în imposibilitatea de a şti ce să facă, la ce oră se reiau lucrările, nu s-a supus la nici un vot. Invităm grupul parlamentar majoritar din Camera Deputaţilor ca pe viitor, şedinţele de grup să fie ţinute potrivit regulamentului, în afara orelor de program ale Camerei, iar plenul Camerei să fie al tuturor grupurilor parlamentare, şi nu să rămână la discreţia şi aprecierea grupului parlamentar majoritar.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Boc, deşi nu sunt de acord cu punctul dumneavoastră de vedere, vi-l respect.

Doamna Tarcea, aveţi cuvântul să prezentaţi poziţia Ministerului Justiţiei.

Vă rog, domnule Dobre.

Domnul Victor-Paul Dobre:

În primul rând, ne solidarizăm protestului Grupului P.D. noi, cei din P.N.L., şi vreau să precizez că întreruperea s-a cerut pentru o consultare cu liderii grupurilor parlamentare, consultare care nu a avut loc. Este inacceptabil să întrerupem şedinţa plenului Camerei pentru o şedinţă de grup P.S.D.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc, domnule Dobre.

Doamna Tarcea, vă rog să prezentaţi propunerea Ministerului Justiţiei pentru art.7.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş (din sală):

Procedură, vă rog.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Aveţi cuvântul.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Vă rog să ne reamintim, cei care am fost prezenţi în sala de şedinţă, că art.7 a fost citit, dezbătut şi votat. Reluarea acestui vot, independent de consultările oculte care au avut loc, nu ne interesează. Ne interesează Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În aceste condiţii mă opun la orice fel de formă de redezbatere a unui articol care a fost acceptat şi votat. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, este vorba de exact acelaşi demers procedural, cei care am fost prezenţi în sală la deschiderea dezbaterilor de astăzi, la Codul de procedură penală, la solicitarea domnului preşedinte de şedinţă Petrescu, nici un amendament şi nici o observaţie nu a fost făcută la pct.1 din raport, care viza art.7. A fost supus votului şi, în condiţiile acestea, s-a trecut la pct.2, care viza art.103, legat de percheziţii, moment în care au intervenit întreruperile menţionate.

În consecinţă, domnule preşedinte, vă rugăm să procedaţi potrivit Regulamentului şi să continuaţi dezbaterea, începând şi continuând acum cu pct.2, legat de art.103, în funcţie de amendamentul care a fost discutat atunci. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Arpad Marton.

Domnul Marton Arpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Se poate verifica în stenograma Camerei că, în momentul în care am intervenit la microfon, la articolul despre care vorbeşte domnul Boc, am sesizat o problemă de formă sau chiar de fond a raportului suplimentar, conform căreia în raportul suplimentar nu sunt prezentate variantele discutate şi neacceptate de comisie, aşa cum se prevede procedural. Şi mi-am adus aminte că ieri s-a amânat discutarea acestei probleme, până la rezolvarea acestei situaţii. Şi pentru asta am cerut o consultare. O consultare care a avut loc, în primul rând, că nu numai între liderii grupurilor parlamentare poate să aibă loc această consultare, ci şi în cadrul grupurilor parlamentare. Deci, aceasta a fost solicitarea. Şi problema de procedură pe care am ridicat-o viza ambele articole. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc.

Domnul profesor Neagu, vă rog, din partea Comisiei juridice.

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte, chiar acum am sunat la comisie. Într-adevăr, în raportul suplimentar pe care l-a întocmit comisia în urma retrimiterii proiectului la comisie, nu sunt trecute amendamentele respinse. Ele vor veni de îndată. Am sunat la comisie. Deci, problema ridicată, vizavi de aceste amendamente respinse şi neincluse în dezbateri atunci când a fost trecut acest prim punct astăzi mai de dimineaţă, este reală. Rămâne ca dumneavoastră, sigur, deputaţii, să decideţi cum procedăm.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, domnule Bolcaş, aveţi cuvântul.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Nu vreau să escamotez în spatele textelor de regulament cu care putem jongla într-un fel sau altul fondul problemei pe care-l cunoaştem cu toţii: repunerea în discuţie a unui articol. Dacă într-adevăr se hotărăşte că raportul comisiei nu este complet, hotărârea trebuie să aparţină plenului; dacă se hotărăşte că un vot nu a fost legal şi regulamentar dat, hotărârea trebuie să aparţină plenului şi responsabilitatea sa. Pentru că noi nu am venit aici să discutăm rapoarte "cârpite" după dorinţa unora sau altora.

Dacă vreţi să folosim textele de regulament, este un raport suplimentar, ca urmare a unei retrimiteri bizare, şi aceasta din punctul de vedere al regulamentului, care este corect din punctul de vedere a întocmirii sale. Dacă din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi se hotărăşte ca acest raport să fie retras, ne aflăm în altă situaţie. Să întocmească Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi un alt raport şi să-şi asume răspunderea.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Eu propun plenului să retrimitem raportul la comisie, ca mâine şi astăzi să se rediscute amendamentele respinse, iar în cursul zilei de joi să reluăm dezbaterile la acest punct.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Şi cu votul trecut ce facem?

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Îl anulăm, domnule Marcu.

Din sală:

Şi cu rapoartele ce faceţi?

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am rugămintea, atunci când sunt dezbaterile, să fiţi atenţi, pentru că s-au adus argumente - de ce trebuie retrimise la comisie? -, în contextul în care raportul suplimentar a fost incomplet. Cu aceasta am pus punct.

Câte voturi sunt pentru?

Cu 125 de voturi pentru şi 51 contra, raportul este retrimis la comisie; se va relua în discuţie joi. Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă supun atenţiei Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.28/2003 privind vânzarea unor pachete de acţiuni ale Băncii Comerciale Române S.A.

Potrivit prevederilor art.107 din regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Conform prevederilor art.100 şi 111 din regulament, urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt, cât şi durata de timp.

Are cuvântul domnul Marin.

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule preşedinte,

Având în vedere că este procedură de urgenţă, propun cinci minute pentru dezbatere şi un minut de intervenţie.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 140 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 28 voturi împotrivă.

Cu 28 voturi împotrivă şi 140 pentru, au fost acceptaţi timpii pe care i-a propus comisia.

Îl invit pe domnul Marin să susţină punctul de vedere al comisiei.

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule preşedinte,

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, sesizată în fond cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.28/2003 privind vânzarea unor pachete de acţiuni ale Băncii Comerciale Române S.A., a luat în dezbatere acest proiect de lege, care are ca obiect mandatarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului de a vinde prin negociere directă, fără selecţie de oferte, pachete de acţiuni ale Băncii Comerciale Române către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi către Corporaţia Financiară Internaţională.

De asemenea, un pachet de acţiuni va fi vândut şi către Asociaţia salariaţilor Băncii Comerciale Române, constituită din membrii acesteia, membrii Consiliului de Administraţie şi pensionari cu ultimul loc de muncă în B.C.R.

În urma dezbaterii, comisia a hotărât aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind vânzarea unor pachete de acţiuni ale Băncii Comerciale Române şi roagă să fie supus spre dezbatere şi adoptare în forma prezentată. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, titlul legii a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al proiectului de lege.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 28 voturi împotrivă şi 140 pentru, proiectul de ordonanţă a fost aprobat.

Stimaţi colegi, supun atenţiei dumneavoastră Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva? Domnul Corega, vă rog.

Vă rog, un reprezentant al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport să se pregătească.

Domnul Constantin Corega (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Actul legislativ supus dezbaterii aduce elemente importante pentru dezvoltarea cercetării ştiinţifice, atât în instituţiile naţionale, cât şi în cadrul universităţilor.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării îşi exprimă acordul faţă de modificările propuse de Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi solicită Camerei Deputaţilor un vot pozitiv. Mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Din partea Comisiei de învăţământ?

Comisia de învăţământ este plecată la Timişoara astăzi, da? Atunci vom fi obligaţi să amânăm dezbaterea acestui proiect de lege până când vom avea şi reprezentanţii Comisiei de învăţământ.

Sunteţi de acord să trecem la votul final? Da. Vă mulţumesc.

Supun votului final raportul Comisiei de mediere la Proiectul Legii spitalelor.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri?

Cu un vot împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2003 privind abilitarea inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic pentru concesionarea, în numele statului, a terenurilor forestiere proprietate publică a statului, aferente activelor vândute de Regia Naţională a Pădurilor.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă privind modificarea prevederilor art.15 din Legea privind finanţele publice nr.500/2002.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.14/2003 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.142/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnică şi financiară a instrumentului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de medic veterinar.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege pentru modificarea alin.2 al art.2 din Ordonanţa Guvernului nr.21/2001 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea secţiunii Craiova - Drobeta - Turnu Severin a drumului naţional DN 6 (faza 1 a proiectului Craiova - Lugoj), România", semnat la Bruxelles la 22 februarie 2001 şi la Bucureşti la 1 iunie 2001 - Adoptat de Senat.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului final raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind statutul corpului diplomatic şi consular al României.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră ultimul Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.28/2003 privind vânzarea unor pachete de acţiuni ale Băncii Comerciale Române S.A.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? 2 abţineri.

Cu 2 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

Vă mulţumesc.

Închidem şedinţa de astăzi. Ne vedem joi dimineaţă.

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,53.