Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 11, 2002
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.157/2002
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 11, 2002 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 11, 2002
|
Şedinţa începe la ora 15,40. Lucrăriile sunt conduse de Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, asistat de Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Romeo Octavian Hanganu, secretar al Senatului, şi Constantin Niţă, secretar al Camerei Deputaţilor. |
|
|
|
Stimaţi colegi, vă rog să vă ocupaţi locurile în sală. Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, având ca obiect dezbaterea bugetului de stat pentru anul 2003. Deci continuăm dezbaterile asupra proiectului de buget. Înainte de asta, să vă fac un anunţ, stimaţi colegi. Este vorba despre ziua de miercuri. În programul pe care l-am aprobat, aveam prevăzută o alocuţiune a preşedintelui Parlamentului European, domnul Pat Cox, la ora 12,00. În loc de ora 12,00, va fi la ora 11,00. Programul de lucru îl cunoaşteţi: până la ora 19,30. De asemenea, în cursul zilei de vineri am stabilit ca astăzi, la ora 14,00, să aibă loc o întrevedere între ministrul finanţelor, domnul Mihai Tănăsescu, şi Grupul parlamentar al Partidului România Mare. Îl rugăm pe domnul ministru Mihai Tănăsescu să ne prezinte rezultatul acestor discuţii. Aveţi cuvântul, domnule ministru. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu - ministrul finanţelor publice: Mulţumesc, domnule preşedinte. În câteva cuvinte, aş vrea să vă informez vizavi de rezultatul discuţiilor dintre Ministerul Finanţelor Publice şi grupurile reunite ale Partidului România Mare. Ele au fost localizate, în special, pe problema învăţământului. În urma discuţiilor purtate, am ajuns la concluzia ca, în textul proiectului de lege, la "Dispoziţii finale", să propunem un nou articol, care să stipuleze că, în cazul în care, pe parcursul execuţiei bugetare vor exista posibilităţi de surse suplimentare sau diminuări de cheltuieli, aceste economii să fie utilizate, cu precădere, către domeniul învăţământului şi al agriculturii. Mulţumesc. |
|||
|
În consecinţă, domnule ministru, vă rog să şi gândiţi formularea de articol pentru partea de "Dispoziţii finale". Vă anunţ, stimaţi colegi, că şi-au anunţat prezenţa un număr de 356 de senatori şi deputaţi, din totalul de 484, deci avem cvorumul de lucru necesar pentru a continua dezbaterea bugetului de stat. În consecinţă, stimaţi colegi, ne întoarcem la art. 15 alin. 2. Înţeleg că, în urma discuţiilor care au avut loc, Grupul parlamentar al Partidului România Mare a renunţat la amendament. În consecinţă, supun votului dumneavoastră alin. 2 de la art. 15, în formula prezentată de Ministerul Finanţelor Publice, deci de iniţiator, cu acceptul comisiilor de buget-finanţe. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Avem un vot împotrivă. Abţineri? Deci, un vot împotrivă, 20 de abţineri. Cu largă majoritate, a fost votat alin. 2 al art. 15. De asemenea, ţin să vă precizez că am avut un amendament, introducerea unui alineat nou, 11, care se referea la trecerea celor două teatre, Craiova şi Târgu Mureş, în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. Avem aici pe ministrul culturii, domnul Răzvan Theodorescu. Permiteţi-mi să-i dau cuvântul. Vă ascultăm, domnule ministru. |
|||
|
Domnul Răzvan Emil Theodorescu -ministrul culturii şi cultelor: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Am luat cunoştinţă de mai multă vreme de acest amendament, şi declaraţia mea este următoarea: vom face tot ce putem pentru a sprijini aceste două instituţii, prin proiecte, aşa cum am făcut-o şi în acest an, mai ales cu Târgu Mureş, prin proiecte suplimentare plătite de Ministerul Culturii şi Cultelor. Vreau să fie însă un lucru foarte limpede. În strategia Guvernului nostru, fenomenul descentralizării, inclusiv în cultură, trebuie să continue. În alte ţări, acest proces a durat 20 de ani. În Franţa, Legea Debr., a descentralizării, inclusiv culturale, a fost dată în 1982 şi încă nu s-a încheiat. Noi dorim ca într-un singur an toate lucrurile să se rezolve, ceea ce, practic, este imposibil. Vreau să vă spun că ceea ce am făcut în acest an, adică descentralizarea a 17 instituţii, din cele 49 pe care le aveam în dependenţa noastră directă, s-a desfăşurat, cu o singură excepţie, în cele mai bune condiţiuni. Excepţia este Teatrul Naţional din Târgu Mureş, unde, datorită unor neînţelegeri dintre consiliul judeţean şi consiliul municipal, instituţia teatrului a avut de suferit. Dacă bănuiam că o să se întâmple ceva... Şi a fost singurul caz al instituţiilor descentralizate unde am oferit două proiecte. În cele din urmă, promovarea unei hotărâri de Guvern a făcut ca situaţia la Târgu Mureş să se încheie cu bine. Vreau să vă spun că, în momentul de faţă, pentru desăvârşirea acestui proces de descentralizare a fost elaborată o hotărâre de Guvern, care este acum pe circuitul avizărilor. Pentru a se înţelege foarte bine cum vedem noi acest lucru, cum vede Guvernul, în numele căruia vorbesc, acest lucru, până... Şi lucrul a fost spus în documentul de politică şi de strategii care prefaţează secţiunea pentru cultură şi culte a proiectului de Lege a bugetului. Dacă veţi citi din nou - şi vă invit, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, să citiţi această secţiune, a fost considerată una dintre cele reuşite, din această prezentare -, veţi vedea cum gândim aceste lucruri. Se va continua în aşa fel încât în 2004 vom rămâne în structura ministerului şi sub autoritatea ministerului, aşa cum se întâmplă peste tot, numai cu instituţiile aflate... - şi acum ştiu că ajung la un punct sensibil, însă am de-a face cu nişte admirabili intelectuali, care vor înţelege acest lucru. Unde este punctul sensibil?... -, am ales acele centre istorice, politice, academice, universitare, cu o relevanţă deosebită, unde rămân aceste instituţii în subordinea noastră, aşa cum se întâmplă mai pretutindeni. Aceste centre sunt: Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Aceasta nu înseamnă un capidis diminutio, nu e o scădere a rolului celorlalte. Noi le sprijinim cu proiecte, dar nu putem să mergem în continuare cu o directă legătură a noastră. Nici nu este de dorit... Şi vreau să vă spun că sunt foarte mirat, pentru că Teatrul din Craiova a fost primul care şi-a manifestat bucuria de a trece la autorităţile locale. Acum vedem acest amendament. În ceea ce priveşte Teatrul din Târgu Mureş, vom studia, pe toate căile, posibilitatea de a-l sprijini cu 3 sau cu 4 proiecte, pentru că sunt două secţii acolo - română şi maghiară. Vă rog să ne credeţi, facem tot ce putem, vom discuta din nou în comisiile de cultură ale celor două Camere, dar politica de descentralizare nu este echivocă, ci este univocă, în cazul de faţă, şi cred că acest semnal noi trebuie să-l dăm. Faptul că restul celor 17 instituţii, practic, 16 sau 15 instituţii, s-au descentralizat foarte bine este semnul că mergem pe un drum bun. Legătura ombilicală cu noi este la nivelul metodologiei şi al conţinutului, legătura financiară este cu noi prin unele proiecte, iar restul, prin Legea bugetului. S-a procedat la această descentralizare pe care eu, personal, şi colegii mei o considerăm..., nu numai pentru că este o politică a Guvernului, dar pentru că, în esenţa sa, este un lucru firesc, înţelept. Emblema culturală se găseşte în teritoriu, nu trebuie să se găsească în strictă legătură cu autoritatea centrală de la Bucureşti. Acesta este răspunsul meu. |
|||
|
Vă mulţumesc. Are cuvântul domnul deputat Adrian Păunescu, senator, scuzaţi-mă, preşedintele Comisiei pentru cultură, culte, artă şi mijloace de informare în masă din Senatul României. Vă ascultăm, domnule senator. |
|||
|
Domnilor senatori şi deputaţi, Domnilor preşedinţi, Domnilor miniştri, Salut performanţa verbală a domnului ministru Răzvan Theodorescu. Este remarcabil felul în care dumnealui a ştiut să ne arate că două situaţii diferite sunt egale între ele. Aşadar, pentru descentralizare, au fost scoase teatrele din Târgu Mureş şi Craiova din grija directă a Ministerului Culturii şi Culutelor, şi, tot pentru descentralizare, au fost lăsate teatrele din Bucureşti, din Iaşi, din Cluj şi din Timişoara în grija directă a Ministerului Culturii şi Cultelor. Ca să vedeţi la ce performanţe putem ajunge când trebuie să dovedim un lucru absurd! Pentru că absurd este felul în care ne încăpăţânăm, pe de o parte, să vrem forme fără fond, şi, pe de altă parte, să nu ascultăm de specialişti. Aceasta este una dintre bolile cele mai grave ale democraţiei formale: dispreţul faţă de specialişti. Ne spun oamenii noştri, actorii, regizorii, managerii din Craiova şi din Târgu Mureş: "Nu e bine să ne lăsaţi de izbelişte." Se duc teatrele naţionale din Târgu Mureş şi din Craiova, capătă un regim subaltern faţă de autorităţi, care încă nu sunt pregătite să-şi desfăşoare, la un nivel naţional, munca de îndrumare, de conducere şi de sprijinire a acestor teatre. Pentru destui dintre cei care răspund de soarta acestor teatre, problema lui Shakespeare încă poate părea o problemă agroindustrială. Este nedrept. Este absurd şi este demagogic să spunem că e bine să lăsăm teatrele din Târgu Mureş şi din Craiova în situaţia de a depinde de autorităţile locale, când tot noi ştim că lucru acesta nu e bun pentru Timişoara, pentru Cluj, pentru Iaşi şi pentru Bucureşti. Aşa că, Ministerul Culturii şi Cultelor şi, în realitate, Guvernul, ori au tăria să facă descentralizarea la toate instituţiiile de cultură din România ori nu o fac pe pile. Ceea ce se întâmplă la Târgu Mureş este inadmisibil de două ori: o dată, pentru că e un teatru al acestei ţări, şi a doua oară, pentru că la Târgu Mureş, în timp ce Ministerul Culturii şi Cultelor din România nu are puterea de a susţine repertoriul şi trupa acestui teatru, Ministerul Culturii de la Budapesta alocă - bine face, spre cinstea lui! - fonduri pentru programe la Târgu Mureş. Noi nu putem privi orbeşte, ca şi când asta ar fi o simplă teorie cu care să ne prezentăm la tot felul de bilanţuri. Este problema noastră. A doua chestiune gravă pe care o semnalăm este aceea că specialiştii nu sunt ascultaţi. Democraţia există pentru a exista puterea poporului, pentru a exista puterea intelectualilor care fac respectivul act de cultură. Pe toate căile, directorii, autorităţile din zonele respective ne spun: "Nu e bine, se prăbuşeşte cultura în locul respectiv". Nu. O ţinem aşa, continuăm această politică, le luăm tot şi apoi devenim generoşi, dându-le câte ceva. Sunt, cu hotărâre, pentru acest amendament. Nu cred că e drept, nu cred că e normal, nu cred că e democratic să se aplice măsuri parţiale, care să transforme teatrele naţionale în unele de rangul I şi altele să fie de rangul al II-lea. Îl rog pe domnul ministru al culturii să renunţe la această obsesie a formelor fără fond. Deocamdată, nu suntem pregătiţi pentru a avea teatre naţionale - ca să zic aşa, prin absurd - de judeţ. E greu să facem cultură, dar este imposibil să ne purtăm cu unii ca nişte oameni responsabili, şi cu alţii să ne purtăm ca şi când alţii ar fi responsabili. Politica "pentru unii mumă, pentru alţii ciumă" este în plină desfăşurare, în raport cu teatrele din Târgu Mureş şi Craiova. |
|||
|
Are cuvântul domnul senator Radu Alexandru Feldman, după care dau cuvântul domnului senator Frunda. |
|||
|
Domnul Radu Alexandru Feldman: Domnilor preşedinţi, Domnilor membrii ai Cabinetului, Stimaţi colegi, Vă mărturisesc că sunt într-o mare dificultate. Într-o dificultate de a înţelege argumentele cu care unul dintre intelectualii de marcă ai acestei ţări, academicianul Răzvan Theodorescu, vine în faţa Parlamentului şi... Iertaţi-mă, domnule academician, măsluiţi adevărul. Nu pot să cred ce aud şi nu pot să înţeleg ce aud. Problema, soarta teatrelor naţionale nu este o problemă care s-a ivit acum, o dată cu discutarea bugetului. Soarta teatrelor naţionale s-a adus în discuţia opiniei publice în momentul în care, pe o idee de susţinut, în spiritul normelor şi reglementărilor Uniunii Europene, s-a pornit la descentralizarea teatrelor, şi atunci am fost martorii primului accident în modul în care această descentralizare trebuia făcută. Din cele şase teatre naţionale, toate teatre de strălucit prestigiu, deci nu teatre naţionale doar graţie firmei care era afişată pe frontispiciul clădirii, ci strălucite şi teatre naţionale prin palmaresul acestor teatre, s-a procedat la o nemotivată şi greu de acceptat idee a departajării: teatre naţionale de categoria I şi teatre naţionale de categoria a II-a. Dar putem merge cu ideea şi să spunem - chiar dacă nu înţelegem acest demers, în măsura în care este începutul unui proces, - hai să-l acceptăm. Şi Teatrul Naţional din Craiova, directorul Teatrului Naţional din Craiova a fost printre primii care au spus: "Salutăm, într-adevăr, un proces de descentralizare, în condiţiile în care ne vom putea desfăşura activitatea într-un mod fericit, într-un mod normal". Faţă de prima decizie a ministerului, vă reamintesc reacţia preşedintelui Ion Iliescu, care a spus anul trecut: "Nu promulg bugetul, dacă Teatrul Naţional din Timişoara şi Opera de Stat din Timişoara nu revin în organigrama Ministerului Culturii." Era gestul elementar, era gestul firesc, de responsabilitate, al unui om care nu a lipsit la nici o premieră şi nu a lipsit la nici un spectacol, când a fost invitat. Era gestul de solidaritate al unui om politic care, nu o dată, a fost alături de oamenii de cultură din ţara românească. Nu se pot arunca teatrele naţionale şi instituţii emblematice pentru cultura românească în sarcina administraţiei locale, atâta vreme cât această administraţie locală nu are fondurile să preia aceste teatre. Dacă administraţia locală ar fi avut fondurile, dacă teatrele ar fi putut să-şi desfăşoare activitatea în condiţii normale, puteam subscrie, fără nici un fel de ezitare, la proiectul ministerului, la proiectul domnului ministru, cu o singură excepţie, Teatrul Naţional din Bucureşti, toate celelalte să treacă în sarcina administraţiei locale. Graţie intervenţiei domnului Preşedinte Ion Iliescu, Teatrul Naţional din Timişoara şi Opera au revenit, iar teatrele naţionale din Craiova şi Târgu Mureş au rămas pe stradă. Îmi închipui că ştiţi foarte bine situaţia din ianuarie, de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, caz fără precedent: greva actorilor, greva Teatrului Naţional din Târgu Mureş. S-a pus lacătul pe poartă, iar membrii secţiei române - pentru că la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, cum bine ştiţi, funcţionează două teatre de excepţie, secţia română şi secţia maghiară -, actorii români de la secţia română s-au adresat primului-ministru, au cerut acceptul să fie preluaţi de Ministerul Culturii de la Budapesta, să înveţe ungureşte şi să joace în limba maghiară pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş. Ce se întâmplă astăzi la Teatrul Naţional din Craiova, într-adevăr, teatru care a fost un susţinător al proiectului, în momentul în care s-a crezut că este vorba de un proiect? Teatrul Naţional din Craiova, ca şi Teatrul Naţional din Târgu Mureş funcţionează în afara legii. Nu există un ordonator de credite. S-a făcut trecerea în structura administraţiei locale, dar nu s-a făcut şi trecerea patrimoniului în structura administraţiei locale. Nu mai au bani de salarii, nu mai au bani de montări, nu mai au bani pentru repararea clădirilor. Sunt două teatre, realmente, abandonate. Se pot aduce argumente în continuare. Vă pot citi două scrisori dramatice, pe care le-am primit din momentul începerii dezbaterii la buget, din partea Teatrului Naţional din Craiova şi din partea Teatrului Naţional din Târgu Mureş, prin care ni se imploră sprijinul ca aceste teatre să nu se năruie, la propriu şi la figurat. Domnule ministru, Vă rog insistent, eliberaţi-vă de orice fel de orgoliu, eliberaţi-vă de orice sentiment de jenă că o idee greşită poate să fie recunoscută. Sunteţi dator, într-un moment de cumpănă pentru teatrul românesc, pe care dumneavoastră îl percepeţi ca un teatru în stare înfloritoare - am citit, cu stupefacţie, astăzi, în ziar! -, sunteţi dator la o reparaţie imediată, acceptaţi, vă rog, acest amendament, în spiritul solidarităţii fireşti pe care academicianul Răzvan Theodorescu trebuie să o aibă cu cultura românească, cu domeniul pe care-l gestionează. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||
|
Are cuvântul domnul deputat Damian Brudaşca. |
|||
|
Domnilor preşedinţi, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Argumentele care au fost folosite de către antevorbitori sunt mai mult decăt de bun-simţ, logice şi, mai mult decât atât, subliniază o situaţie care a fost creată ca urmare a jocurilor pe care îşi permite să le facă, în ultima perioadă, Ministerul Culturii şi Cultelor la adresa unor instituţii importante ale culturii româneşti. Aş vrea să reamintesc distinsului domn ministru, academician Theodorescu, de faptul că, nu cu mult timp în urmă, o serie de teatre româneşti, poate că şi cele a căror sacrificare se doreşte astăzi, au fost nevoite, pentru a putea supravieţui, să treacă la fabricarea de coşciuge şi la alte produse de competenţa, eventual, a Pompelor Funebre. Oare doreşte Ministerul Culturii şi Cultelor ca aceste colective meritorii, cu recunoaştere internaţională, să ajungă din nou în această situaţie? Pe de altă parte, în ceea ce priveşte Teatrul din Târgu Mureş, reamintesc domnului ministru că, din datele pe care le deţinem, ministerul echivalent al culturii din Ungaria acordă, în fiecare an, unor instituţii de cultură de limbă maghiară din Transilvania fonduri de până la 5 milioane de forinţi, fonduri care, oricum, sunt, unele dintre ele, chiar mai mari decât cele care revin instituţiilor de cultură respective din bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor. Cred că a merge pe ideea pe care a promovat-o Ministerul Culturii şi Cultelor, de aşa-zisă descentralizare, ar însemna, în realitate, condamnarea la moarte lentă şi sigură a acestor instituţii. Este cunoscut faptul că marea majoritate a consiliilor judeţene, cărora le-ar reveni sarcina să finanţeze în viitor aceste instituţii teatrale, nu sunt nici pregătite şi mai există şi foarte multe mentalităţi specifice vechiului regim în rândul unora dintre cei care le compun. Aşa încât, am toată certitudinea că se va marşa pe cu totul şi cu totul alte priorităţi decât acelea care să asigure finanţarea pentru nevoile teatrelor ameninţate să fie marginalizate, în contextul aplicării intenţiei ministerului. Eu consider că ar fi o greşeală să se meargă pe această idee. Nu sunt pregătite nici consiliile judeţene, în general, să aplice această preluare şi reamintesc domnului ministru de situaţia dramatică a altor instituţii de cultură, muzeale, case memoriale şi aşa mai departe, care au fost trecute, pe ideea descentralizării, în subordinea consiliilor judeţene şi care astăzi, marea majoritate dintre ele, sunt în situaţii financiare cu totul şi cu totul de neadmis. De aceea, eu voi susţine acest amendament şi consider că este de bun-simţ ca ministerul să facă un pas înapoi, să recunoască faptul că nu este pregătit momentul pentru aplicarea acestui, altfel generos, proiect pe care îl are, dar care, în condiţiile noastre, va trebui să mai aştepte până când mentalităţile, la nivelul conducerilor judeţene, vor fi pregătite să accepte materializarea lui. Mulţumesc. |
|||
|
Are cuvântul domnul senator Gyorgy Frunda. |
|||
|
Vă mulţumesc, domnilor preşedinţi. Domnilor miniştri, membri ai Cabinetului, Distinse doamne şi domni parlamentari, Participăm la o dezbatere care opune două principii generale. Unul, al descentralizării, cel puţin parţiale, pe care Guvernul vrea să-l introducă prin acest buget pentru anul viitor, şi un principiu al menţinerii şi continuării centralizării sub diferite pretexte în domeniul culturii. În primul rând ab initio, nu sunt de acord că o ţară sau o naţiune poate avea mai multe teatre naţionale. Nu am văzut nici în Franţa, nici în Germania, nici în Anglia să existe mai multe teatre naţionale. Teatrul naţional este unul şi reprezintă cultura, vocaţia teatrală, vocaţia dramaturgică a naţiunii respective şi este un simbol unic naţional. Toate celelalte teatre, care sunt pe teritoriul unei ţări, sunt fie teatre de stat într-o renumire, fie teatre regionale în altă denumire, fie teatre locale. Aceasta ar trebui să fie normalitatea şi în situaţia noastră. Trebuie să avem un teatru naţional şi trebuie să avem cât mai multe teatre regionale şi teatre locale. Ceea ce este însă anormal, pe lângă faptul centralizării, nu este normal ca directorii de teatru să fie numiţi de Ministerul Culturii şi Cultelor. Nu este normal ca organizarea unui teatru să fie decisă în capitala ţării, atunci când acest lucru este cunoscut cel mai bine în localitatea, în judeţul în care aceste teatre funcţionează. Dacă eu regret ceva, domnule ministru, nu e faptul că aţi trecut două dintre aceste două teatre naţionale în subordinea consiliilor judeţene şi locale, regretul meu e că nu aţi făcut pasul până la sfârşit. Trebuia, după părerea mea, să menţineţi un singur teatru naţional, cel din Bucureşti, iar toate celelalte, împotriva tuturor presiunilor politice, a intervenţiilor care s-au făcut, şi, dacă spunem adevărul, aceste intervenţii sunt exclusiv de ordin material, trebuia ca aceste teatre, şi de la Cluj, şi de la Timişoara, şi de la Iaşi, să fie trecute în subordinea consiliilor judeţene. Dar ceea ce trebuia făcut în plus, şi asta este treaba Guvernului şi, în primul rând, a Ministerului Finanţelor Publice, este ca să asigure sursele financiare teatrelor respective. Într-o ţară normală nu centralizezi, ci descentralizezi, dar descentralizezi şi finanţele. Toate sursele financiare, impozitele pe profit, impozitele pe salarii, toate felurile de taxe, directe şi indirecte, în marea lor majoritate, trebuie să rămână la nivel local şi la nivel judeţean. Din păcate, la noi, doar o mică parte din cheltuieli, din sursele bugetare, rămân la nivel local, deci concluzia mea ar fi, domnule ministru, ca să - acum nu se poate face altceva - menţinem ca cele două teatre să rămână în subordinea consiliilor judeţene. După părerea mea, suma de 6 miliarde dolari, pe care o prevedeţi, nu este suficientă pentru Târgu Mureş. Târgu Mureş primeşte 12 miliarde de la consiliul judeţean şi consiliul local plus 6 miliarde de la dumneavoastră, asta înseamnă 18 miliarde, atâta timp cât anul trecut, 2001, acest teatru a necesitat un buget de 21 miliarde lei. În ceea ce priveşte proiectele din Ungaria care au fost câştigate de secţiile din Târgu Mureş, acest lucru este un lucru pozitiv, care trebuie urmat. Este de datoria fiecărui guvern naţional să susţină cultura minorităţilor naţionale din ţările vecine şi cred eu că acest exemplu trebuie urmat şi de Guvernul român, ca să susţină proiectele teatrelor din ţările învecinate. Acesta este un lucru şi, în plus, acest teatru, care este, după părerea mea, şi o construcţie, arhitectural, recunoscută şi la nivel european, necesită bani în plus, pentru că de vreo 20 de ani nu a fost reparat nici măcar un cablu electric. Acestea sunt concluziile pe care vă rog să le acceptaţi. Vă mulţumesc. |
|||
|
Are cuvântul domnul deputat Sassu. |
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Nu aş fi vrut să intervin la acest punct, dacă nu aş fi auzit de la tribuna Parlamentului şi nu aş fi simţit o neîncredere faţă de aleşii locali, faţă de capacitatea lor de a gestiona mandatul pe care îl au, o neîncredere, până la urmă, faţă de cetăţenii din judeţele respective. Într-un fel sau altul sunt totuşi aceiaşi care ne-au votat şi pe noi şi nu cred că o dată au votat bine şi o dată rău. Nu putem să spunem că nu există la nivel local, de exemplu, oameni de cultură capabili să gestioneze o astfel de problemă. Nu cred că putem să spunem că acei oameni de cultură nu vor să se implice. Nu putem să credem că oamenii din localităţile respective se simt mai implicaţi dacă există o dependenţă a teatrului respectiv de Bucureşti, de minister, undeva, foarte departe, faţă de momentul în care un astfel de teatru depinde, în mod direct, dacă vreţi, de ei. Din acest punct de vedere, cred că facem o enormă eroare. Oamenii sunt mult mai apropiaţi de ceea ce este lângă ei şi le aparţine. Teatrele trebuie să fie ale localităţilor, ale judeţelor. Problema de fond cred că este în cu totul altă parte. În opinia noastră, trebuie clarificate două lucruri: dependenţa administrativă, pentru că există nişte probleme în acest sens, şi banii, fondurile necesare. Acestea sunt cele două lucruri care ar rezolva problema, şi nu dependenţa de un organ de la nivel central este cea care dă importanţă teatrului şi activităţii de acolo. Şi noi ne manifestăm încrederea faţă de cei care sunt la nivel local, aşa cum şi noi am fost, până la urmă, aleşi de aceiaşi oameni. În consecinţă, dacă soluţia este să rămână la nivel local, propunerea noastră este să se dea şi fondurile necesare pentru activitatea de acolo, să se descentralizeze fondurile necesare, să poată fi dusă aşa cum a fost dusă în trecut. Vă mulţumesc. |
|||
|
Mulţumesc. Are cuvântul domnul deputat Pambuccian. |
|||
|
Mulţumesc, domnilor preşedinţi, Doamnelor şi domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor parlamentari. De foarte multe ori, am vorbit în favoarea descentralizării, în favoarea mecanismelor de piaţă. De data aceasta, şi o fac, strict, în nume personal, voi vorbi pentru o formulă centralizată. Şi am să vă spun de ce. Am încercat să fac o hartă a PIB-ului în România şi să văd cam cum stau lucrurile. Am avut surpriza să văd că cele mai mari sume sunt realizate..., grosul sumei la nivel naţional este realizat de 8 oraşe, toate din sud. Lucrul acesta, dintr-o dată, ne dă o imagine foarte clară legată de capacitatea economiilor din fiecare dintre zonele României de a susţine un anumit fenomen, de exemplu, un fenomen cultural sau un fenomen ştiinţific sau unul care trebuie susţinut. Un fenomen cultural trebuie susţinut, pentru că nu poate fi pus în zona comercială, cel puţin, deocamdată, în România. Dacă ar fi ca instituţiile de cultură, teatrele, bibliotecile, chiar şi universităţile să trăiască exclusiv pe baze comerciale, cel puţin în momentul acesta, lucrul ar fi imposibil. Dacă ne uităm la cât public plătitor există la teatre, astăzi, constatăm că lucrul aceste este imposibil. Deci această activitate, clar, trebuie sprijinită dintr-un buget. Din bugetele locale, vă mărturisesc, practic, absolut practic discutând, că am convingerea că nu se poate peste tot. Există oraşe, cum este Bucureştiul, de exemplu, sau Timişoara, unde acest lucru se poate. Există un număr de localităţi, oraşe, unde acest lucru nu se poate, pentru că economia nu poate susţine acel buget. De aceea, cred că în cazul celor două oraşe, Craiova şi Târgu Mureş, unde lucrurile aşa arată, dacă ne uităm pe aportul economiei la dezvoltarea regiunilor respective, constatăm că acest lucru nu se poate face. Pe lângă teatre, autorităţile locale trebuie să rezolve chestiuni care ţin de viaţa de zi cu zi a cetăţenilor de acolo, de lucruri vitale: să le asigure apa, să le asigure o mulţime de servicii publice, pe care tot acele bugete trebuie să le susţină. Nu cred că aceste două oraşe îşi pot susţine o activitate culturală în mod descentralizat, deocamdată, şi atunci, chiar împotriva principiilor în care cred, sunt de părere că, în acest moment, nu putem face acest pas din motive pur practice, pentru că nu există o resursă care să poată sprijini acest pas, nu pentru că nu e bine să facem acest pas. E bine să-l facem, dar e bine în momentul în care economia, în regiunile respective, îl poate susţine, şi acum nu poate. De aceea, cel puţin, v-am spus, vorbesc în nume strict personal, nu m-am consultat cu colegii mei, dar cel puţin eu voi sprijini amendamentul de păstrare în subvenţie centralizată a acestor două teatre. Vă mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc. Mai avem o luare de cuvânt, domnul deputat Adrian Moisoiu. |
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă îmi permiteţi, întâi şi întâi, aş dori să subliniez nişte aspecte de ordin general, pentru că sunt foarte importante. În 13 iunie, ordonanţa de urgenţă a Guvernului, semnată de domnul prim-ministru, a dispus readucerea Teatrului Naţional şi a Operei din Timişoara la Ministerul Culturii şi Cultelor. Ca atare, în 9 septembrie, de la acest microfon, m-am adresat Domniei sale cu rugămintea ca acelaşi lucru, care s-a făcut în cazul Timişoarei, să se facă şi în cazul Târgu Mureşului. Din păcate, răspunsul a fost primit din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, şi nu din partea domnului prim-ministru, şi, în acelaşi timp, nu era un răspuns la obiect. Ca atare, în 14 octombrie, m-am adresat, încă o dată, în acelaşi sens. Până astăzi nu am primit răspunsul. Am subliniat acest lucru pentru că dacă aceste probleme ar fi fost rezolvate la momentul respectiv, poate că, astăzi, nu am mai fi discutat o problemă a Teatrului Naţional din Târgu Mureş. Pe de altă parte, aşa cum s-a mai arătat aici, Consiliul Judeţean Mureş nu este capabil, din fondurile pe care el le gestionează, să acopere suma de 10 miliarde lei pentru buna funcţionare a teatrului în anul 2003. În 2003, nu în 2002, pentru că şi în 2002 a avut mari probleme. Pe de altă parte, şi problema este şi mult mai gravă - şi spuneam acum câteva minute domnului ministru la întâlnirea pe care am avut-o -, mai sunt necesare pe puţin 40 miliarde lei pentru repararea acestei clădiri minunate, pentru că este o clădire minunată, în care îşi desfăşoară activitatea în clipa de faţă Teatrul Naţional din Târgu Mureş. S-a arătat aici şi s-a pus un pic problema sub aspectul că aceste instituţii ar trebui singure să se autofinanţeze. E adevărat, dar în condiţiile în care nivelul de trai, în clipa de faţă, aici, la noi în ţară, în România, este atât cât este, în momentul în care discutăm despre un coş zilnic şi despre un salariu minim pe economie pe care foarte multă lume nu poate să şi-l permită, întrebarea este: de unde aceşti oameni ar putea să-şi astâmpere şi foamea de teatru, pe lângă foamea fizică pe care o simt în stomacurile lor? Deci cu dorinţa şi, în acelaşi timp, cu rugămintea şi cu speranţa că acest demers, alături de celelalte care au fost prezentate mai înainte, şi subliniind încă o dată că este vorba de un teatru care fiinţează nu de acum - numai secţia română, care s-a născut mai târziu, are în această toamnă 40 de ani -, eu îmi exprim încrederea şi rugămintea ca în viitor, sau, respectiv, ca urmare a acestei şedinţe, să se treacă înapoi la Ministerul Culturii şi Cultelor şi, în acelaşi timp, noi, în bugetul de stat pe anul 2003, să prevedem fondurile necesare, aşa cum s-a arătat. Vă mulţumesc. |
|||
|
Stimaţi colegi, Eu cred că s-au spus toate argumentele posibile pro sau contra. Mai doriţi totuşi? Are cuvântul domnul senator Zanc, iar ultimul cuvânt domnul deputat Marton Arpad. |
|||
|
Domnilor preşedinţi, Domnilor miniştri. Stimaţi colegi, Putem discuta foarte mult despre o cauză sau alta. Cred că suntem obligaţi să respectăm un principiu pe care de-abia am început să-l punem în practică, suntem obligaţi să vedem ce se întâmplă în toată lumea şi să acceptăm că administraţia locală, cei din teritoriu, dacă au instituţii majore, trebuie să le menţină la nivel major de funcţionare. Sunt, pe de altă parte, de acord că în privinţa fondurilor, în măsura în care există proiecte, ministerul să aibă în permanenţă posibilitatea să susţină cele mai bune teatre, cele mai bune spectacole. Dar nu cred că este momentul, nu cred că este potrivit să ne întoarcem, să redăm îndărăt un demers pe care abia, repet, abia l-am început şi din care se vede că, acolo unde au fost oameni care au înţeles menirea teatrului, instituţiile respective funcţionează normal şi cred, în continuare, că suntem datori să urmăm acest principiu pe care îl invocăm uneori, nu chiar cu bună-credinţă, ori de câte ori este nevoie să ne raportăm la Comunitatea Europeană, la comunitatea altor state dezvoltate. Sunt, deci, de părere să menţinem această descentralizare, să o continuăm în perioada următoare cu menţiunea că fondurile - aşa cum de altfel s-a întâmplat -, fondurile care reveneau instituţiilor descentralizate au fost transferate, prin buget, la vremea respectivă, şi continuă să figureze, ca volum, în bugetele locale respective, iar, în continuare, pentru a completa şi a suplimenta aceste surse este important ca ministerul să-şi promoveze proiectele pe care le consideră cele mai potrivite, din teritoriu. Vă mulţumesc. |
|||
|
Are cuvântul domnul deputat Marton Arpad. |
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Mi se pare că dezbatem o falsă problemă, adică dezbatem nu esenţa problemei, ci faţada ei. Eu cred că, dacă trebuie să discutăm, mai ales atunci când dezbatem o lege a bugetului, atunci nu trebuie să facem o recentralizare, şi dacă sunt probleme de bani, probleme obiective, pe acelea să le rezolvăm. De exemplu, dacă sunt datorii acumulate înainte de descentralizare, să găsim sursa ca aceste sume de bani să fie alocate de la bugetul de stat pentru că vizează o perioadă anterioară descentralizării. Dacă credem că există teatre de importanţă regională, care trebuie să primească o susţinere în plus, să le dăm posibilitatea ca din bugetul alocat Ministerului Culturii şi Cultelor, deci, pe bază de proiecte, acestor teatre să li se acorde o sumă în plus faţă de cele ce primesc de la judeţe, respectiv localităţi. Asta este rezolvarea, nicidecum recentralizarea acestor teatre. |
|||
|
Are cuvântul domnul deputat Coifan. |
|||
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Domnilor preşedinţi, Onoraţi membri ai Guvernului României. Stimaţi colegi, Cred că am prelungit inutil discuţia, pentru că discutăm de două chestiuni distincte. Pe de o parte, un amendament precis, care încearcă să înlăture o discriminare - depinde cum o priviţi, pozitivă sau negativă -, pentru că este inadmisibil ca o parte dintre teatrele naţionale să fie la Ministerul Culturii şi Cultelor şi altă parte a teatrelor naţionale să fie la nivel local, este cel puţin o inconsecvenţă în principii, iar, pe de altă parte, în aceea ce priveşte raportul descentralizare-centralizare, vă rog să mă credeţi pe cuvânt, autorităţile locale au şi capacitatea intelectuală şi voinţa de a susţine aceste instituţii, dar nu există descentralizare financiară. Şi vreau să vă aduc aminte că în 1982, când marele primar al Marsiliei, Gaston Def.r, a început descentralizarea, a fost dat un calendar exprimat în termeni foarte clari, de pachete de legi. Primele patru legi ale descentralizării au fost date în acelaşi timp. S-a aplicat după aceea un transfer gradual de susţinere a descentralizării, în limba franceză "dotation globale", şi cei care au studiat bugetul descentralizării ştiu acest lucru. Noi nu respectăm, în schimb, cel mai simplu principiu, principiul conexităţii care spune "La transfer de competenţe, transfer de mijloace". Anul trecut, în buget era cuprinsă Timişoara - Opera şi Teatrul Naţional - cu un buget de 46% asigurat de minister, restul era în curtea consiliului judeţean. Sigur, nu au putut exista aceste fonduri. Prin urmare, domnule ministru, vă rog respectuos să definiţi, unu, ceea ce înseamnă naţional, sintagma naţional pentru un teatru şi, dacă se poate, cum au spus antevorbitorii mei, există un singur teatru naţional, şi el trebuie să fie la Bucureşti şi, doi, vă rog să aveţi în vedere o strategie de trasfer gradual, şi nu într-un an de zile, a ceea ce alţii au făcut de cel puţin 15 ani. Vă mulţumesc. |
|||
|
Cred că este şi o problemă a Comisiilor pentru cultură, culte, artă şi mijloace de informare în masă. Are cuvântul domnul deputat Bolcaş. (Se solicită cuvântul din sală, prin ridicare de mâini.) Eu cred că este suficient, domnilor. V-am ascultat, vă rog eu foarte mult. Aşa, nu mai terminăm nici de acum în 20 de ani... (Gălăgie în sală.) |
|||
|
Domnul Augustin Lucian Bolcaş: Vă mulţumesc că mă ascultaţi a doua oară pentru acest amendament pe care îl susţin. Îndrăznesc să vă răpesc timpul numai datorită împrejurării că astăzi s-au pus în discuţie două probleme, pe care le consider de o mare importanţă. Am spus, data trecută, şi-mi menţin într-o singură frază: aici nu este problema centralizării sau a descentralizării, este problema demnităţii teatrelor naţionale, problemă care se pune cu acuitate la Târgu Mureş şi la Craiova. Am reţinut din susţinerile domnului senator Frunda un singur lucru. Pentru Domnia sa, pe întinsul României sunt prea multe teatre naţionale. Şi regret această exprimare. Vă rog să constataţi că menţinerea demnităţii titulaturii de teatru naţional se face şi prin această operaţie a depinderii direct de Ministerul Culturii şi Cultelor şi direct de bugetul acestui Minister al Culturii şi Cultelor şi nu luaţi seama influenţelor care pot exista pe plan local. Ori sunt teatre naţionale ori, dacă nu, acceptăm propunerea domnului Frunda să le desfiinţăm această titulatură. Această problemă nu are nici o legătură cu centralizarea sau descentralizarea europeană, pentru că a menţine pe teritoriul ţării ceea ce este un simbol naţional al culturii este datoria noastră şi sper să ne facem datoria şi prin intermeniul Legii bugetului. De aceea vă propun, iar eu voi vota pentru acest amendament. |
|||
|
Are cuvântul, pentru un minut, domnul Radu F. Alexandru. Domnule senator, aveţi cuvântul. |
|||
|
Domnul Radu Alexandru Feldman: Vă mulţumesc, domnule preşedinte, Stimaţi colegi. Nu voi depăşi un minut. Mi se pare un subiect mult prea important. S-a pus în discuţie opţiunea şi atitudinea faţă de un principiu de maximă importanţă, principiul descentralizării - nu îl contestă nimeni - şi, sub nici o formă, nu aş spune un cuvânt care să pună sub semnul îndoielii oportunitatea acestui principiu. Vreau să vă spun însă un singur lucru. Sub nici o formă, o ţară responsabilă, un Parlament responsabil nu poate să înceapă descentralizarea în cultură sau cu cultura naţională. Al doilea lucru. Această descentralizare ar fi fost acceptată şi de înţeles dacă, într-adevăr, reprezenta un proces real. S-a pornit cu trei teatre descentralizate, mişcarea următoare ar fi fost, să spunem, patru sau cinci teatre descentralizate, mişcarea următoare a fost revenirea în structura Ministerului Culturii şi Cultelor a unui teatru care a fost descentralizat. Nu mai departe de săptămâna trecută, domnule ministru, în cadrul Comisiei pentru cultură, culte, artă şi mijloace de informare în masă s-a discutat o iniţiativă legislativă în care, la sugestia secretarului de stat al Ministerului Culturii şi Cultelor, s-au readus în structura Ministerului Culturii şi Cultelor "Aşezămintele Brâncoveneşti". În urmă cu opt luni de zile, nu mai mult, în urmă cu opt luni de zile, aceste "Aşezăminte Brâncoveneşti", de la Mogoşoaia şi de la Potlogi, au fost scoase din structura Ministerului Culturii şi Cultelor, facem descentralizare, şi au fost trecute în sarcina Primăriei Municipiului Bucureşti. După opt luni de zile, s-a dovedit că municipiul nu poate susţine întreţinerea a două obiective de o asemenea importanţă şi au fost readuse. Ce să înţeleg? Că domnul ministru Răzvan Theodorescu a abandonat de la principiul descentralizării? Sub nici o formă. Înţeleg că domnul ministru Răzvan Theodorescu a probat un gest de responsabilitate şi a înţeles că nu suntem pregătiţi, la nivelul administraţiei de stat, să susţinem cum se cuvine instituţiile culturale. Asta îi cer. Asta vă rog, domnule ministru. Nu perseveraţi într-o eroare. Nu abandonaţi principiul descentralizării, dar, atâta vreme cât administraţia locală nu poate, obiectiv nu poate, din taxele pe care le adună de la populaţie, să întreţină două teatre, indiferent, naţionale sau doar dramatice, de anvergura şi de importanţa teatrelor naţionale de la Craiova şi de la Târgu Mureş, readuceţi-le în structura ministerului, pentru că avem nevoie de ele. Vă mulţumesc. |
|||
|
Domnilor colegi, este suficient. S-a spus tot ce se putea spune despre treaba asta. (Gălăcie mare în sală.) O să vă propun să limităm discuţiile... |
|||
|
Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Eu nu mă refer la problema teatrelor, unde consider că s-au spus destule lucruri în această seară şi unde se vor trage concluziile normale. Eu vreau să ridic, aici, în faţa dumneavoastră, pentru că tot e domnul ministru al culturii printre noi... |
|||
|
Stimate coleg, suntem la un amendament... Dacă doriţi altceva, o faceţi cu... |
|||
|
Este tot un amendament care priveşte... |
|||
|
Vă rog foarte mult, nu se fac amendamente în plenul celor două Camere, Citiţi regulamentul... |
|||
|
Dar amendamentul este prevăzut în... |
|||
|
Nu este prevăzut, stimate coleg. Discutăm amendamentul... |
|||
|
Protecţia naţională ca investiţie este prevăzută ca amendament respins... |
|||
|
Stimate coleg, am trecut, am votat, suntem la un amendament făcut de domnul Radu F. Alexandru privind teatrele din Craiova şi Târgu Mureş. |
|||
|
Bun... |
|||
|
Dacă aveţi referiri aici, să o faceţi... Dacă nu, vă rog să luaţi loc... |
|||
|
Eu sunt de acord cu cele propuse aici şi cred că este anormal să ducem către consiliile locale o problemă atât de importantă a culturii, încât voi vota pentru această soluţie. Dar problema Bibliotecii Naţionale trebuie să o discutăm... |
|||
|
Stimate coleg, repet, faceţi o declaraţie politică pe această temă, dar nu astăzi. Vă rog foarte mult să luaţi loc. |
|||
|
Domnule preşedinte, este amendament prevăzut la... |
|||
|
Nu avem un astfel de amendament. La art. 15 este în discuţie un singur amendament, cel pe care l-au discutat colegii înainte... |
|||
|
El este prevăzut la anexa nr. 3/28... |
|||
|
Când vom discuta anexele, atunci veţi lua cuvântul... Vă rog să luaţi loc. |
|||
|
Bine, dar am atras atenţia asupra lui. |
|||
|
Vă rog foarte mult. Are cuvântul domnul ministru Răzvan Theodorescu. Din sală: Răzvan Teodorescu sau Teodorescu Răzvan? |
|||
|
Domnul Răzvan Emil Theodorescu: La armată, Theodorescu Răzvan, în viaţa civilă, Răzvan Theodorescu. Acei colegi care mă ştiu mai bine s-ar aştepta, probabil, la un răspuns polemic pe marginea câtorva, absolut, pentru mine, neaşteptate, dar numai căteva ieşiri, uşor apocaliptice, uşor bocitoare, pe această temă. Majoritatea colegilor noştri şi majoritatea dumneavoastră - şi vă mulţumesc - aţi vorbit, indiferent de partidul în care vă aflaţi - cultura este problema noastră, a tuturor -, într-un sens care mie mi se pare că este cel al progresului, cel al descentralizării. Spunea cineva aici - şi acesta este singurul meu răspuns care face parte din filozofia descentralizării în cultură. Vă asigur că avem o strategie, şi până în 2004 şi până în 2006, nu avem pe 20 de ani, asta o s-o facă alţii, dar avem o strategie foarte precisă -, spunea aici cineva un lucru foarte adevărat - acele câteva ieşiri pline de suflet şi de vibraţie patriotică, şi uneori şi de patriotism local, au ignorat un lucru care este fundamental şi pentru care majoritatea vorbitorilor, şi le mulţumesc, parcă am fi fost înţeleşi, au ţinut seamă de el - este încrederea sau neîncrederea în forţele locale. Eu am încredere, străbătând ţara în lung şi în lat în fiecare săptămână, am încredere în ceea ce se face, ca să vorbesc numai de zona teatrelor. Atunci când la Dâmboviţa se naşte un teatru, atunci când la Galaţi se naşte un teatru, atunci când teatrele de la Târgu Mureş şi de la Craiova sunt pline, atunci când ele sunt sprijinite, în afară de buget, cine a vorbit de autofinanţare? Ce poveşti? Fiecare dintre ele are fila sa de buget, practic - şi ministrul Finanţelor Publice vă poate confirma - s-au trecut banii care erau înainte în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor în partea cealaltă, la care se adaugă de fiecare dată proiecte de miliarde - în cazul Târgu Mureşului, anume aşa, şi putem să le mărim -, proiecte pentru toate instituţiile descentralizate. Ele nu au mers bine din orgolii locale sau din, uneori, stupiditatea unora, dar consiliile noastre judeţene, primăriile noastre şi consiliile municipale vor cultură. Vă rog, domnilor colegi, nu introduceţi - cei câţiva care aţi vorbit în acest sens - ideea unei ţări în care cultura este respinsă. Acolo se face cultură şi acolo se susţine cultura şi v-aş da exemple numeroase în acest sens. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Aşa cum sunt întotdeauna sincer şi cred în ceea ce fac - nu vreau să dezvolt ideea centralizării şi descentralizării, a sintagmei "naţional" şi aşa mai departe, am putea vorbi mult şi trebuie să vorbim o dată -, vă rog respectuos să respingeţi acest amendament. (Discuţii în sală.) |
|||
|
Stimaţi colegi, Am ascultat argumente, cred eu, suficiente, de-o parte şi de alta, sunt convins că este o problemă care va rămâne în atenţia Comisiilor pentru cultură, culte, artă şi mijloace de informare în masă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor împreună cu Ministerul Culturii. Vă propun să trecem la vot. Avem un amendament nou propus la articolul 15, un alineat nou, 11, privind trecerea celor două teatre naţionale din Craiova şi Târgu Mureş în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. Aţi auzit care sunt argumentele ministrului culturii şi cultelor, argumente susţinute şi de Guvern. Cu respingerea acestui amendament au fost de acord şi cele două Comisii de buget, finanţe şi bănci. Sunt obligat însă să supun votului dumneavoastră acest amendament şi, în consecinţă, cine este pentru? (Discuţii agitate în sală). Din sală: Pentru ce? |
|||
|
Contrar susţinerii Guvernului şi, respectiv, Comisiilor de buget, finanţe şi bănci, ca cele două teatre să rămână în subordinea consiliilor judeţene. Vă rog să număraţi. Cine este pentru? (Discuţii agitate în sală.) Din sală: Ce votăm? |
|||
|
Încă o dată, supun votului dumneavoastră amendamentul domnului senator Radu Alexandru Feldman, prin care se prevede trecerea celor două teatre naţionale din Craiova şi Târgu Mureş în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. Vă rog să număraţi. 83 de voturi pentru. (Discuţii în sală.) Vă rog. Împotrivă? Vă rog să număraţi. Abţineri? 4 abţineri. 83 de voturi pentru, stimaţi colegi, 4 abţineri, 180 de voturi împotrivă. (Discuţii agitate în sală.) Din sală: Nu se poate! Să facem apelul prezenţilor. |
|||
|
Vă rog să număraţi în sală. Mai numărăm o dată. Stimaţi colegi, luaţi loc. Încă o dată. Cine este împotrivă, vă rog să ridicaţi mâinile. |
|||
|
Domnul Augustin Lucian Bolcaş (din sală): Domnule preşedinte, procedură! |
|||
|
Împotriva amendamentului. Domnul Bolcaş, vă rog să luaţi loc. Vă rog să număraţi. (Agitaţie în sală.) Vă rog să ridicaţi mâinile, stimaţi colegi, să poată număra. 167 voturi împotrivă. Cei doi colegi secretari au numărat. Dacă nu confirmaţi, veniţi şi număraţi dumneavoastră. Deci amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră acum articolul 15 în totalitate, în formula propusă de iniţiator cu amendamentele pe care le-am acceptat pe parcursul discuţiei noastre, respectiv amendamentele Comisiilor de buget, finanţe şi bănci. Cine este pentru? 184 de voturi pentru. Împotriva articolului 15? 85 de voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Articolul 15 a fost votat. Stimaţi colegi, Trecem la articolul 18 pe care l-am dezbătut pe alineate. A rămas să dăm votul final legat de articolul 18. Cine este pentru, în formula iniţiatorului cu amendamentele pe care le-am discutat şi le-am aprobat? Împotrivă? Vă anunţ că la acest articol s-a acceptat şi amendamentul Grupului parlamentar P.R.M., referitor la "garantare". Vă rog să număraţi. 67 voturi împotrivă. Abţineri? 5 abţineri. Articolul 18 a fost votat. Stimaţi colegi, trecem la articolul 19. Vă anunţ că la articolul 19 alineatul 1 litera a) avem un amendament al Comisiilor de buget, finanţe şi bănci din Senat şi Camera Deputaţilor, aprobat de către Guvern. Trecem la restul amendamentelor. Vă rog, dacă sunt susţineri pe amendamente? Domnul deputat Nicolae Leonăchescu, aveţi un amendament? Din sală: Da. |
|||
|
Da, vă ascultăm. Aveţi un amendament pe care l-aţi propus la articolul 19 litera c). |
|||
|
Domnilor preşedinţi, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor, Amendamentul pe care l-am propus şi pe care l-au sprijinit şi alţi colegi, la articolul 19 litera c, se referă la sumele puse la dispoziţia Guvernului pentru a onora proiecte culturale şi economice privind Republica Moldova. Amendamentul nostru se enunţă în felul următor, şi îmi permit să-l mai enunţ încă o dată, pentru că a apărut redactat la pagina 40 cu două erori. Prima eroare este aceea că a apărut "Revista Limba romnă", eu nu cunosc ca în lume să existe "limba romnă", fără "â", corect "Limba română". A doua corecţie este aceea că în lista publicaţiilor din Republica Moldova, pe care noi susţinem să le sprijinim financiar, trebuie inserată şi revista de istorie şi cultură "Cugetul", cu o alocaţie de 300 milioane lei. Deci, cu aceste două rectificări, amendamentul nostru, care trebuie plasat în continuarea textului din proiectul de lege, sună în felul următor:.În cadrul acestor proiecte se vor acorda periodicelor de mai jos cu sumele specificate: "Literatura şi arta", un miliard lei; "Glasul naţiunii", un miliard lei; "Limba română", 800 milioane lei; "Florile dalbe", 600 milioane lei; "Noi" 400 milioane lei şi "Cugetul", 300 milioane lei." Acest amendament nu necesită surse suplimentare de finanţare. Din fondul de 120 miliarde lei, pus la dispoziţia Guvernului pentru aceste proiecte economice şi culturale, s-a identificat sprijinirea retransmiterii programului Televiziunii Române în Moldova cu 30 de miliarde lei şi au mai rămas 90 de miliarde lei pentru alte proiecte culturale şi economice. Din această sumă noi propunem să se aloce 4,1 miliarde lei pentru sprijinirea directorilor acestor publicaţii. Deci nu este nevoie de o sursă suplimentară de finanţare, suma există, doar identificarea şi nominalizarea ei pe publicaţiile respective. Al doilea argument este acela că identificarea acestor publicaţii, nominalizarea lor, este absolut necesară şi ne-o reclamă şi redactorii-şefi ai acestor publicaţii, pentru că experienţe anterioare triste au făcut ca sumele să dispară pe parcursul anului, în momentele în care ele nu au fost precizate. În al doilea rând, nu este o noutate, în anii precedenţi, aceste publicaţii au fost nominalizate în proiectul de buget. În al treilea rând, chiar în cadrul actualei litere c) este nominalizată şi identificată suma de 30 miliarde lei pentru sprijinirea retransmisiei programului de televiziune, deci nu este vorba de o noutate. Eu înţeleg că sunt reţineri din alt punct de vedere, să nu deranjăm conducerea Republicii Moldova, şi am auzit şi astăzi acest argument. Mie mi se pare că acest punct de vedere trebuie depăşit şi, iată, avem un prim semnal, Preşedintele României, domnul Ion Iliescu declara de curând, cu ocazia vizitei în Republica Serbia: "Avem mari datorii faţă de românii care trăiesc în afara graniţelor, autocritic vorbind, nu ne-am făcut întotdeauna datoria, de dragul de a nu afecta relaţiile noastre cu vecinii am fost mai reţinuţi, mai prudenţi în a susţine cauza românilor din statele vecine." Iată suficiente argumente ca să vă propunem şi să susţinem acest amendament de nominalizare a acestor publicaţii, spre a fi consemnate ca atare cu sumele respective în Legea bugetului. |
|||
|
Vă mulţumesc. |
|||
|
Îmi permit să transmit domnului ministru Mihai Tănăsescu mesajul redactorilor-şefi care a fost formulat săptămâna trecută, cu ocazia zilei... |
|||
|
Vă rog să sintetizaţi, domnule deputat, vă rog foarte mult. |
|||
|
Imediat, am terminat în două minute. ...să transmit mesajul redactorilor-şefi, Nicolae Dabija de la "Literatura şi arta", al lui Vasile Năstase de la "Glasul naţiunii", al lui Ion Anton de la "Florile dalbe", al lui Alexandru Bantoş de la "Limba română" şi al lui Ion Negrei de la "Cugetul" etc., urându-i "La mulţi ani!" şi dorinţa de a-i asculta. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||
|
Şi eu vă mulţumesc. Din sală: Aş dori să iau cuvântul. |
|||
|
Aţi avut amendament aici sau vreţi să-l susţineţi? Din sală: Da, aş dori să iau cuvântul. |
|||
|
Are cuvântul doamna deputat Leonida Lari. Vă rog, aveţi cuvântul. Doamna Leonida Lari Iorga: Mulţumesc. Stimaţi colegi, Eu înţeleg de ce sunt aceste reţineri pentru a nominaliza publicaţiile de orientare profund românească din Basarabia, din Nordul Bucovinei, pentru că Guvernul Voronin şi acoliţii săi mereu fac proteste Guvernului României pentru că, mă rog, de ce anume aceste publicaţii sunt finanţate. Mai mult decât atât, zice că s-au adresat şi organismelor internaţionale pe această temă. Dragi colegi, vă rog frumos, să stăm strâmb şi să judecăm drept. Dar de ce Guvernul Voronin şi Tarlev nu adresează proteste Guvernului Rusiei, care finanţează mult mai mult şi cu bani mai mulţi toată presa rusească din Republica Moldova şi nu numai, ci şi din alte foste colonii ale fostei U.R.S.S. Dacă a fost cineva dintre dumneavoastră, şi doar aţi fost mulţi la Chişinău, v-aţi convins cu propriii ochi că toate ghişeele sunt pline cu presă rusească şi, din când în când, mai găseşti câte un ziar românesc pentru că la un ziar sunt câte o sută, o mie de oameni poate. Cu aceste ziare de orientare naţională a început Mişcarea de eliberare naţională din Basarabia. De ce lui Ilie Ilaşcu nu i-a fost jenă să spună "Vă iubesc, popor român?" chiar în închisoare fiind, dar nouă ne e jenă să nominalizăm nişte publicaţii care apără cauza României. Mulţumesc. (Aplauze puternice în sală.) |
|||
|
Doriţi să completaţi, domnule deputat Damian Brudaşca? Tot aici, da? |
|||
|
Domnule preşedinte, Eu vreau să mă refer la articolul 19 litera a), în sensul că susţin necesitatea unei corecţii... |
|||
|
Stimate coleg, Numai o secundă, nu aţi avut amendament la litera a). |
|||
|
Este adevărat, însă pot să-l susţin... |
|||
|
Deci, vă rog foarte mult să luaţi loc. |
|||
|
Pot să-l susţin pe cel făcut? |
|||
|
Nu, nu s-a făcut amendament. L-a făcut altcineva, şi nu dumneavoastră. Deci nu dumneavoastră susţineţi amendamentul, ci cel care îl face, aşa prevede regulamentul. Vă rog să luaţi loc. Dacă la acest amendament mai sunt luări de cuvânt? Dau cuvântul domnului ministru Mihai Tănăsescu. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să încep prin a vă ruga, stimaţi colegi, să votăm articolul acesta în forma prezentată de către iniţiator şi acceptată de către Comisia de buget, finanţe şi bănci. Am expus şi astăzi în faţa grupurilor reunite ale Grupului parlamentar al Partidului România Mare faptul că o detaliere a unor publicaţii într-o lege anuală a bugetului nu credem că este locul cel mai potrivit. Mai mult, prin înţelegerile bilaterale care au loc, enumerarea obiectivelor care urmează să fie finanţate din aceste sume de bani, respectiv 120 de miliarde, se fac prin acorduri comune între România şi Republica Moldova. Mai mult, şi specificau colegii din Partidul România Mare, există nişte proteste internaţionale ale Republicii Moldova, în cadrul reuniunilor internaţionale avute, vizavi de nominalizarea acestor publicaţii în legea anuală. De aceea, susţinem prin Fondul "Moldova" aceste iniţiative, susţinem faptul că literatura română trebuie să fie prezentă în Republica Moldova, şi acest lucru se va întâmpla prin alocarea fondurilor necesare acestor obiective, dar cu rugămintea către dumneavoastră de a formula articolul respectiv în forma în care el a fost desenat de către Guvern şi, repet, acceptat de către Comisia de buget, finanţe şi bănci. |
|||
|
Stimaţi colegi, Nu este contestat acest alineat, această literă c), pentru că sumele sunt aceleaşi, şi problema este legată de o anumită defalcare. Asta este singura problemă care se ridică. Să avem grijă, împreună cu Comisiile pentru cultură, culte, artă şi mijloace de informare în masă, să facem defalcarea cea mai bună, pozitivă, în execuţie. Eu supun votului dumneavoastră, de la articolul 19, alineatul 1 litera c), în formula propusă de iniţiator, respectiv Guvernul, care are şi acceptul Comisiilor de buget, finanţe şi bănci. Cine este pentru? Vă rog să votaţi cine este pentru formula Ministerului Finanţelor Publice acceptată de comisii? Vă mulţumesc. Împotrivă? Vă rog să număraţi. 44 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Cu o largă majoritate, a fost votat. Supun votului dumneavoastră acum articolul 19 în totalitate. Cine este pentru, în formula iniţiatorului cu amendamentul acceptat din partea Comisiilor de buget, finanţe şi bănci? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? 48 de voturi împotrivă. Abţineri? Cu largă majoritate, 44 de voturi împotrivă şi două abţineri, s-a votat articolul 19. Articolul 20. Vă rog, dacă sunt amendamente? Înţeleg că nu sunt. Supun votului dumneavoastră articolul 20, în formula iniţiatorului. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Împotrivă? Vă rog să număraţi. 27 de voturi împotrivă. Abţineri? Două abţineri. Cu marea majoritate de voturi, s-a aprobat articolul 20. Capitolul IV, legat de titlul capitolului IV, dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii? Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Votat în unanimitate. Articolul 21. Dacă sunt obiecţii? Înţeleg că nu sunt. Supun votului dumneavoastră articolul 21. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă. 35 de voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Cu votul marii majorităţi, articolul 21 a fost votat. Articolul 22. Nu avem amendamente, stimaţi colegi. Supun votului dumneavoastră articolul 22 în totalitate. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt amendamente. Vă rog. 16 voturi împotrivă. Abţineri? 8 abţineri. Cu o largă majoritate, a fost votat şi articolul 22. Capitolul V, legat de titlu, dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? 3 voturi împotrivă. Abţineri? 5 abţineri. Cu marea majoritate, s-a votat şi titlul capitolului V. Articolul 23. La articolul 23, stimaţi colegi... Din sală: Vă rog. |
|||
|
Imediat. La articolul 23 avem o serie de amendamente la alineatul 1 literele a), b), c), d) ale Comisiilor de buget finanţe şi bănci, care au fost acceptate de către Guvern, dar avem şi amendamente respinse. Domnul deputat Viorel Gheorghe Coifan. Este vorba de alineatul 1 litera e). |
|||
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Domnilor preşedinţi, Stimaţi membri ai Guvernului, Dragi colegi, Amendamentul pe care l-am propus noi încearcă să repare o neînţelegere sau o ambiguitate din cadrul articolului 23, în sensul că acolo se foloseşte, ca şi criteriu la veniturile insuficiente, criteriul de repartizare a sumelor de echilibrare, or, întreaga filosofie a Ministerului Finanţelor Publice se bazează pe criteriul denumit "capacitate financiară" a cărei formulă, sigur, care poate fi îmbunătăţită, este dată în anexa nr. 7. Prin urmare, noi am solicitat ca aceste sume de echilibrare să se repartizeze de la consiliul judeţean către unităţile administrativ-teritoriale, comune, municipii, oraşe, utilizând acest criteriu. În acest sens, doresc să vă spun că am şi o adresă înaintată de domnul Emil Calotă, primarul municipiului Ploieşti şi preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, în care se solicită ca anexa nr. 7, care are ca şi criteriu definitoriu capacitatea financiară, să fie utilizată pentru repartizarea acestor sume. Acesta este amendamentul, domnule preşedinte. |
|||
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai sunt intervenţii pe marginea acestui alineat? Vă rog, domnul deputat Onisei, aveţi cuvântul. |
|||
|
Grupurile parlamentare ale Partidului Democrat susţin acest amendament. Raţiunea este una clară şi foarte simplă. Potrivit Cartei Europene a Autonomiei Locale şi articolului 3 din Legea finanţelor publice locale, aceste transferuri, zise de echilibrare, trebuie date pe nişte criterii foarte clare, expres prevăzute prin lege, şi nu să rămână la dispoziţia consiliilor judeţene, care le distribuie, o ştim foarte bine, în temei politic, subiectiv, în funcţie de interesele politice ale majorităţii din consiliul judeţean, relativ la majorităţile din consiliile locale sau la culoarea politică a primarilor. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Domnul deputat Damian Brudaşca, aveţi cuvântul. |
|||
|
Domnule preşedinte, În numele Grupului parlamentar P.R.M., susţinem şi noi acest amendament şi subliniem în acelaşi timp necesitatea aplicării lui, cu atât mai mult cu cât se vede că în ultima perioadă, mai ales atunci cînd există situaţii de campanie electorală, dispunând de o serie de fonduri pe care le distribuie cu încălcarea prevederilor Legii finanţelor publice şi a Legii bugetului, consiliile locale folosesc aceşti bani publici pentru propria campanie electorală. Cazuri concrete - din păcate m-aţi oprit să vorbesc anterior - s-au întâmplat şi de curând, când însuşi ministrul finanţelor, folosind bani de la Fondul de rezervă al bugetului aflat la dispoziţia Guvernului, a făcut campanie electorală partidului de guvernământ. Pentru a se elimina o asemenea situaţie este nevoie de aplicarea unor principii ferme şi clare de către toate consiliile judeţene. De aceea, aplicarea acestui amendament sau votarea acestui amendament mi se pare o premisă esenţială pentru a asigura domnia legii şi în acest sector. |
|||
|
Vă mulţumesc. Dacă mai sunt luări de cuvânt? Domnul deputat Nini Săpunaru. |
|||
|
Este vorba de amendamentul de la punctul 69 cu o adăugire: "Pentru echilibrarea bugetului se poate aloca maximum 25% din cota de 17%, care este menţionată pentru echilibrarea bugetelor." De ce această cotă de 25%, pentru că, în realitate, în practică, judeţul îşi menţine o cotă de peste 50% pentru echilibrarea bugetului propriu? În explicaţia domnului ministru, în explicaţia Ministerului Finanţelor Publice, a Guvernului se spune că această repartizare se face conform art. 25, însă se spune şi se face o repartizare a 50% din sume, iar restul de 50% pe bază de programe care, de regulă, sunt programele consiliului judeţean, şi banii rămân acolo. Mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Bălăeţ. |
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi domni miniştri, Stimaţi colegi, La poziţia 59 există un amendament respins. Era făcut de mine şi solicitam ca suma de la punctul... |
|||
|
Stimate coleg, suntem la poziţia 62. Vă rog frumos, discutăm articolul... |
|||
|
Art. 23, nu? |
|||
|
Discutăm art. 23 lit. e). |
|||
|
Dar noi avem un amendament la lit. a). |
|||
|
Discutăm lit. e), stimate coleg. Revenim, după aceea, la lit. a) dacă este cazul. |
|||
|
Nu putem să susţinem amendamentul de la lit. a)? Este trecut acolo şi vă rog foarte mult să-mi daţi voie să-l susţin. |
|||
|
Bun, susţineţi-l, vă rog, dacă tot aţi venit la microfon. Vă rog să fiţi atenţi ca să nu ajungem la lit. e) şi să revenim la lit. a). Vă ascultăm. |
|||
|
Aţi trecut la lit. e) fără să citaţi. Aţi citat dumneavoastră acolo. |
|||
|
Vă ascultăm! |
|||
|
Suma de 7.722 miliarde - care înglobează trei categorii diferite: protecţie socială privind ajutorul social, ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi pentru persoanele cu handicap - eu am solicitat să fie prezentată defalcat, pe cele trei domenii. De ce? Pentru că problemele pe care le ridică - spre exemplu, încălzirea locuinţei - sunt foarte diferite de acelea privitoare la ajutorul social şi la persoanele cu handicap. Mi s-a răspuns că nu se pot defalca, pentru că ele se realizează prin anchetă socială de jos în sus. Cum suma este prevăzută tot la nivelul, să zicem aşa, mediu, cum avem experienţa anilor trecuţi, ea poate fi defalcată şi poate fi folosită într-un sens diferit. De exemplu, pentru încălzirea locuinţei, dacă această sumă ar fi defalcată ca atare, ea ar fi putut trece ca o subvenţie generală care să nu ducă la haosul actual în acest domeniu, când o serie întreagă de plătitori o fac şi pentru persoanele celelalte sau suferă din cauză că unii nu plătesc şi se creează foarte multe nemulţumiri în această privinţă. Dacă această sumă - eu consider că ar putea fi mărită, în acest sens - ar fi prezentată ca subvenţie generală, atunci gigacaloria şi sumele pentru carburanţi ar putea fi micşorate în favoarea economiei naţionale, în favoarea scăderii costurilor la mărfurile care se produc în această ţară. Mi s-a răspuns că, în această privinţă, la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci nu ar fi de acord nişte foruri exterioare ţării. Este clar că, în această privinţă, aceia care nu ar fi de acord cu asemenea subvenţionare pe plan central au interesul să dezorganizeze piaţa românească, şi produsele noastre să fie mai scumpe în concurenţă cu cele care vin să ne ocupe piaţa. Aceasta ar fi o chestiune de voinţă politică... |
|||
|
Am înţeles, domnule deputat, vă rog să sintetizaţi. |
|||
|
Solicit, încă o dată, ca această sumă să fie defalcată pe cele trei domenii şi să fie repartizată diferit, pe plan central, ca subvenţie, aceea pentru încălzire, pentru că şi aşa ea face valuri, dar nu rezolvă problema ca atare a scumpirii extraordinare a materiilor prime pentru încălzire şi pentru carburanţi. |
|||
|
Vă mulţumim foarte mult. Dacă mai sunt intervenţii la art. 23 alin. 1? Vă rog, domnule ministru Mihai Tănăsescu, să daţi un răspuns legat de lit. a) şi lit. e) de la alin. 1. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Legat de art. 23 lit. a), considerăm că propunerea pe care noi am făcut-o vine în întâmpinarea colectivităţilor locale, şi anume: punerea într-un singur coş a sumelor legate atât de încălzirea locuinţei, de aplicarea Legii nr. 416/2001, precum şi pentru protecţia persoanelor cu handicap creează o mai mare flexibilizare pentru colectivităţile locale în alocarea şi în utilizarea acestor sume. De aceea, noi considerăm, domnule preşedinte, aşa cum şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a aprobat, să lăsăm art. 23 lit. a) aşa cum a fost propusă de către Guvern. În ceea ce priveşte lit. e), aş vrea să spun - şi, sigur, s-a menţionat aici - ea îşi găseşte rezolvarea în art. 25 şi, în urma discuţiilor purtate cu colectivităţile locale, cu Federaţia Autorităţilor Locale din România, în anul 2003 am ajuns la formula ca 50% din sumele care rămân la dispoziţia consiliilor locale să fie repartizate, pe baza unor criterii specifice, fiecărui judeţ în parte. De ce acest lucru? În primul rând, pentru a crede mai mult în puterea de decizie a colectivităţilor locale. Nimeni dintre noi nu cunoaşte mai bine ceea ce trebuie să se facă în acele colectivităţi locale, cum trebuie repartizate sumele de bani respective. De aceea, noi considerăm că acest procent de 50% aferent sumelor de echilibrare trebuie să fie repartizate pe baza criteriilor specifice aferente fiecărui judeţ. Ca atare, domnule preşedinte, vă propunem menţinerea formulării în textul de lege, aşa cum a fost aprobat de către Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Vă mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră alin. 1 de la art. 23, în formularea Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci împreună cu iniţiatorul. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Împotrivă? 61 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Cu mare majoritate, alin. 1 a fost aprobat. Trecem la alin. 2 de la art. 23. Dacă sunt observaţii? Domnul deputat Onisei. |
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Partidul Democrat propune la alin. 2, în cadrul procentului total, care înseamnă acest transfer pe bugetele locale, respectiv judeţean şi la dispoziţia consiliului judeţean, în loc de cele care sunt în proiectul de lege să fie trecute următoarele: "40% pentru bugetele locale, comune, oraşe, municipii; 10% pentru bugetul propriu al judeţului; şi 13% la dispoziţia consiliului judeţean pentru redistribuire." Argumentele sunt simple: o reală descentralizare, inclusiv financiară, bazată pe principiul subsidiarităţii, înseamnă transfer către bugetele locale şi nu către bugetul consiliului judeţean. Pe de altă parte, domnul ministru al finanţelor argumenta că art. 25 din lege rezolvă nu numai lit. e) a alin. 1, dar, probabil, va argumenta că rezolvă şi această problemă, şi nu o rezolvă, pentru bunul motiv că, în comparaţie, de exemplu, cu Legea bugetului de stat pe anul trecut, acum 50% din sumele lăsate la dispoziţia consiliilor judeţene pentru transferul de echilibrare către consiliile locale, aşadar către bugetele municipiilor, oraşelor şi comunelor, acest 50% este la dispoziţia discreţionară a consiliului judeţean, scăpând criteriilor stabilite în proiectul Legii bugetului, în anexa nr. 7. Cu alte cuvinte, sumele respective vor putea fi redistribuite de consiliul judeţean aşa cum doreşte, pe baza unor aşa-zise criterii adoptate de plenul consiliului judeţean, care scapă oricărui control de la lege. Mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Dacă mai sunt luări de cuvânt la acest alineat 2. Domnul Dinu Gheorghe, vă ascultăm. |
|||
|
Domnilor preşedinţi, Domnilor parlamentari, Amendamentul nostru constă în faptul că se consideră necesar ca din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, începând cu anul 2003, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, să se aloce, în termen de 5 zile lucrătoare la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 40% la bugetele locale, ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozite, 12% la bugetul propriu al judeţului şi 22% la dispoziţia consiliului judeţean pentru echilibrarea bugetelor comunelor, ale oraşelor, municipiilor şi judeţului. Justificarea acestei propuneri constă în sarcinile crescute de finanţare ale serviciilor publice care s-au descentralizat. Iată, şi astăzi am parcurs, în domeniul culturii, atât de multe divergenţe pentru că se dau sarcini consiliilor locale, respectiv judeţene, deci administraţiei publice locale, sarcini fără a li se asigura şi venituri. Or, la nivelul unui municipiu de bază într-un judeţ, cea mai mare pondere a veniturilor încasate sunt cele colectate din impozitele pe salarii. De aceea, rugămintea noastră este să luaţi în considerare faptul că atâta timp cât s-au transmis către unităţile administraţiei publice locale foarte multe sarcini - cele legate de protecţia persoanelor cu handicap, a persoanelor cu venituri mici, implicarea autorităţilor locale, prin Ordonanţa Guvernului nr. 70/2002, la finanţarea obiectivelor din domeniul sănătăţii, e vorba de spitale, dispensare -, se impune modificarea formulei acesteia, în care, către localitate, din toate veniturile încasate, sau către judeţ, să se transfere cote semnificative, altminteri nu vor putea face faţă acestor sarcini tot mai mari. Mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumim foarte mult. Dacă mai sunt intervenţii la alin. 2? Înţeleg că nu mai sunt intervenţii. Domnule ministru Tănăsescu, vă rog, vă ascultăm. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Domnule preşedinte, Rugămintea noastră este de a păstra această repartizare a cotelor, respectiv: 36%, 10%, 17%. Aş vrea să specific - şi dumneavoastră ştiţi foarte bine - că prin proiectul Legii bugetului pe 2003 am revăzut şi am crescut cu un punct procentual aceste sume pentru echilibrare, de la 16% la 17%, şi am mărit cu o jumătate de punct procentual suma totală care rămâne la dispoziţia colectivităţilor locale, de la 62,5 la 63%, repet, cu un efort bugetar considerabil. De aceea, noi considerăm că formula de repartizare, respectiv: 36%, 10%, 17%, vine şi răspunde cerinţelor colectivităţilor locale. Domnule preşedinte, vă rugăm să susţineţi şi să aprobaţi formula care este în proiectul Legii bugetului. Mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră alin. 2 al art. 23 în formula propusă de iniţiator şi acceptată de Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă? 54 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu marea majoritate, s-a aprobat şi alin. 2. Alin. 3. Dacă sunt intervenţii? La alin. 3, de asemenea, avem amendament. Domnul deputat Toader, vă ascultăm. |
|||
|
Am să susţin amendamentul în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat, acesta se referă la repartizarea cotei pentru municipiul Bucureşti, faţă de propunerea Guvernului, de 63%, la nivelul de 75%, considerând că Bucureştiul este principalul donator la buget, iar cheltuielile pe care le are Bucureştiul pentru modernizarea şi reabilitarea drumurilor, programul de informatizare, extinderea reţelei de apă necesită peste 3.000 miliarde lei, şi credem că numai în acest mod pot fi acoperite aceste cheltuieli şi se elimină şi mult disputata relaţie conflictuală dintre Primăria Generală şi sectoare. Vă mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Înţeleg că nu mai sunt intervenţii. Supun votului dumneavoastră alin. 3. Păstraţi formula iniţială, domnule Tănăsescu, da? Da. Supun votului dumneavoastră alin. 3 în formularea Ministerului Finanţelor Publice, acceptată de Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? 52 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Cu mare majoritate de voturi, a fost adoptat alin. 3 în formula propusă. La alin. 4. Vă ascultăm, domnule deputat Sassu. Propuneţi un alin. 4 nou. |
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba de poziţia 71 de la "Amendamente respinse". El sună astfel: "Consiliile locale pot acorda, pe bază de contract, burse de studii pentru elevii din şcolile normale şi de institutori, respectiv pentru studenţii din reţeaua Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care, după finalizarea studiilor, vor profesa o perioadă obligatorie în localitatea respectivă." Am venit cu acest amendament pentru a da dreptul consiliilor locale - după cum vedeţi, e vorba de "pot", acest "pot" se referă la necesar şi la posibilităţi -, pentru a da posibilitatea consiliilor locale să-şi creeze un corp de cadre didactice, de oameni de specialitate care sunt necesari în localitatea respectivă. Vă mulţumesc. |
|||
|
Şi eu vă mulţumesc. Vă rog, vă ascultăm, domnule deputat Damian Brudaşca. |
|||
|
Domnule preşedinte, Consider deosebit de bine venit acest amendament, întrucât o lege anterioară, care viza exact ca această competenţă să revină consiliilor locale, a fost respinsă cu entuziasm de către majoritatea guvernamentală. Apreciez că este foarte util să existe această posibilitate şi pentru a permite consiliilor locale să-şi asigure, aşa cum s-a spus aici, rezerva de personal, însă apare un singur impediment: în condiţiile în care există posibilitatea acordării acestor burse, ca şi condiţionarea de a lucra pe o perioadă în localitatea respectivă, impediment care rezultă din faptul că, prin aceasta, consiliile locale se şi obligă să asigure locurile de muncă persoanelor cărora le-a acordat bursele respective. Nu ştiu cum se va rezolva în final o asemenea dispută, care există în formularea amendamentului în sine, susţin însă necesitatea de a se permite consiliilor locale să opereze într-o asemenea situaţie de acordare a burselor, având în vedere pauperizarea tot mai pronunţată a unei mari mase a populaţiei din ţară. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Domnul ministru Mihai Tănăsescu. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Discutând şi cu doamna ministru Andronescu acest lucru, considerăm totuşi că, într-adevăr, acest amendament, sub o formă pe care am să v-o propun, poate să fie acceptat, şi anume: "Consiliile locale pot acorda burse de studii elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare." Propunerea noastră, domnule preşedinte, este ca acest nou alineat să fie cuprins însă în cadrul art. 26, unde credem noi că îşi găseşte locul mai bine. Mulţumim. |
|||
|
Domnule deputat Sassu, sunteţi de acord? |
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Sigur că este un pas înainte şi, în condiţiile actuale, îl considerăm astfel. Sperăm ca o rezolvare mai bună să apară atunci când vom discuta o lege care să reglementeze acest lucru. Pentru acest an, cred că este un lucru acceptabil şi, sigur, cu observaţia pe care a făcut-o domnul ministru, de a-l trece la art. 26, este foarte bine. Vă mulţumesc. |
|||
|
Doamna ministru Andronescu? A renunţat. La art. 26, domnule deputat Sassu, reluăm şi introducem acolo. Dacă mai sunt intervenţii la art. 23. Domnul senator Alexandru Ionel, aveţi cuvântul! |
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. E vorba de poziţia 72. Un alineat nou, tot nr. 4, care sună în felul următor: "Plătitorii de impozite şi taxe care au organizate puncte de lucru stabile sunt obligaţi să solicite înregistrarea fiscală a acestora ca plătitori de impozite pe venituri din salarii la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află punctul de lucru, în termen de 15 zile de la data înfiinţării." Despre ce este vorba? Sunt unele firme care au puncte de lucru şi vă dau un exemplu: Societatea "Trei Brazi", care a arendat o suprafaţă imensă - e vorba de Insula Mare a Brăilei -, Brăila neprimind nici un fel de impozit, în schimb taxele respective sunt plătite la PiatraNeamţ, fără nici o legătură cu teritoriul pe care se află terenul respectiv. Vă mulţumesc. |
|||
|
Dacă mai sunt intervenţii la art. 23? Nu mai sunt alte intervenţii. Domnule ministru Tănăsescu, vă rog să răspundeţi. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să subliniez faptul că acest amendament propus de către domnul deputat îşi regăseşte rezolvarea în Legea nr. 774/2001. De aceea nu considerăm oportun ca acest amendament să fie avut în vedere. Vă mulţumesc. |
|||
|
Stimaţi colegi, aţi ascultat argumentele. Permiteţi-mi să supun votului dumneavoastră art. 23 cu cele 3 alineate, în formula propusă de către iniţiator, cu acceptul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci. În cazul în care este respins, vom relua la alin. 4. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă? Vă rog să număraţi. 50 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Cu marea majoritate, a fost adoptat art. 23. Trecem la art. 24. Numai o secundă. |
|||
|
Stimaţi colegi, permiteţi-mi o scurtă intervenţie. Se află în sală delegaţia Grupului Parlamentar de Prietenie din Federaţia Rusă-România, condusă de domnul Serghei Sirocov, preşedintele grupului din Duma de Stat. (Aplauze.) Duma de Stat, în prezent, dezbate tot bugetul de stat, aşa că poate aduc nişte amendamente constructive. |
|||
|
Stimaţi colegi, trecem la art. 24. Alin. 2. Dacă se susţin amendamentele respinse? Nu. Permiteţi-mi să supun votului dumneavoastră art. 24 în formula iniţiatorului, acceptată de Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă? 51 voturi împotrivă. Abţineri? Două abţineri. Cu marea majoritate, s-a adoptat art. 24. Art. 25. Vă ascultăm, domnule deputat Coifan. |
|||
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mă refer la poziţia 74. Vă rog să remarcaţi că în textul propus de iniţiator apare o repartiţie ciudată, suigeneris: 50% se aplică după un criteriu, iar 50% se aplică după criterii specifice nedefinite. Strămoşii noştri romani spuneau: "Clara acta, boni amici." Asta înseamnă: "Dacă textul este clar, putem fi buni prieteni." În cazul acesta nu putem fi buni prieteni pentru că, pe de-o parte, merele, jumătate le cântărim cu cântarul, iar cealaltă jumătate cu litrul. În acest sens, noi am propus, ca amendament, utilizarea, după caz, a criteriului denumit, "capacitate financiară" şi definit în anexa nr. 7. Nu ştim cu cine s-a negociat jumătate şi cealaltă jumătate. De ce nu apare, spre exemplu, 17,38%? Este ciudat acest raport. Nouă ne este frică că această cotă de 50%, care se împarte după criterii specifice, are exact aceeaşi conotaţie ca şi în revistele de specialitate, unde un avion de vânătoare, de exemplu, spune că are încărcătură specifică, dar nu spune că se numeşte bombă, mitralieră sau altceva. Vă mulţumesc. |
|||
|
Stimate coleg, dar noi am aprobat art. 23 lit. e), deci nu putem să venim cu schimbări de procente la art. 25. |
|||
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Art. 23 lit. e) spunea că se aplică cu prioritate la cei care au venituri insuficiente. Art. 25 împarte în două sumele de echilibrare: o parte se repartizează utilizând, în mod explicit, criteriul denumit "capacitate financiară" din anexa nr. 7, iar cealaltă jumătate după criterii specifice. Se induce astfel un element de arbitrar în împărţirea banilor de echilibrare. Or, noi vrem să eliminăm acest element arbitrar şi, de aceea, am spus că se aplică, după caz, anexa nr. 7. |
|||
|
Mulţumesc. Domnul deputat Barbu. |
|||
|
Domnilor preşedinţi, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Noi propunem introducerea unui alineat nou, 2, la acest art. 25, care este, poate, o altă soluţie decât cea propusă aici de domnul deputat Coifan, care se referă însă la acelaşi aspect. Dacă vorbim de repartizarea sumelor, 50% din ele, după o formulă, pentru celelalte 50% rămâne, cel puţin în accepţiunea noastră, o formă arbitrară de criterii specifice pentru fiecare consiliu judeţean. Aş dori să vă propun, pentru a elimina orice gen de suspiciune - în ceea ce priveşte criterii politice şi nu criterii specifice, datorită situaţiilor unităţilor administrativ-teritoriale în parte -, ca hotărârile consiliilor judeţene pentru stabilirea criteriilor specifice să fie adoptate cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor prevăzuţi de lege. În motivarea respingerii la acest amendament, comisia a spus că nu face obiectul Legii bugetului de stat, ci al Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. Vreau să specific următorul lucru: legiuitorul nu a putut să ştie că noi vom veni într-un anumit an, cu anumite criterii specifice sau formule diferite de repartizare. Drept urmare, deoarece se face vorbire de aprobare prin hotărâri ale consiliului judeţean, cred că putem să stabilim şi ce gen de majoritate poate să aprobe o astfel de hotărâre. Vă mulţumesc şi sper din toată inima să aveţi deschiderea pentru a elimina orice gen de suspiciune asupra criteriilor care pot fi, oricând, de natură politică. Mulţumesc. |
|||
|
Mulţumesc. Domnul deputat Marton Arpad. |
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Se pare că iar ne împotmolim în aceeaşi problemă. Credem noi, dorim noi, într-adevăr, să avem o autonomie reală a comunităţilor locale, a consiliilor judeţene, aşa cum este prevăzută în Constituţia noastră, sau nu avem această dorinţă. Avem noi încredere în aleşii locali, aleşii judeţeni sau nu avem încredere în ei?! Dorim noi ca aceştia, într-adevăr, să fie organisme decizionale în domenii unde trebuie avute în vedere, primordial, specificităţile localităţilor, judeţelor respective, sau credem că la nivel central se cunoaşte totul mult mai bine decât la faţa locului?! Iată, o problemă esenţială, care tot timpul a revenit în discuţii astăzi. Noi suntem convinşi că trebuie să mergem spre o descentralizare efectivă, şi dacă noi am avea în articolul 7 o formulă clară, conform căreia trebuie să se împartă banii, de fapt, consiliile judeţene nu mai împart nimic, ci aplică o formulă şi o votează, şi, în acest fel, de fapt, sunt de prisos. Vă mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Domnul deputat Dobre. |
|||
|
Domnilor preşedinţi, La art. 25 am propus un alineat nou, respectiv: "Direcţiile generale ale finanţelor publice, la nivel teritorial, vor aviza proiectele de buget ale fiecărui consiliu judeţean, înaintea aprobării, verificând respectarea formulei de calcul prevăzută în anexa nr. 7, la nivelul fiecărei localităţi." Motivaţia principală este că, prea adesea, această repartizare a bugetului foloseşte unor scopuri politice şi mai puţin intereselor pe care le are fiecare localitate. De aceea, cred că trebuie să responsabilizăm reprezentanţii în teritoriu ai Ministerului Finanţelor Publice să verifice respectarea acestei formule. Vă mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Domnul deputat Onisei. |
|||
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Este absolut necesar să considerăm sau să reconsiderăm acest articol şi, măcar, să îl formulăm de maniera în care acest transfer de echilibrare este repartizat, în integralitate, potrivit formulei din anexa nr. 7. Vă fac atenţi că a lăsa 50% la dispoziţia consiliului judeţean după criterii proprii, înseamnă, de fapt, a eluda mecanisme constituţionale şi legale, pentru că - vă întreb - ce control de legalitate se poate face în legătură cu nu ştiu ce criterii stabilite de cum vrea preşedintele consiliului judeţean şi încă doi-trei. Ori sunt criterii stabilite prin lege, şi controlul respectării acestora înseamnă control de legalitate, hotărârea urmând să fie considerată de instanţele de contencios legală sau ilegală, ori daţi-le bani consiliilor judeţene să facă ce vor cu ei. Mulţumesc. |
|||
|
Da, vă mulţumesc. Vă rog, domnul senator Păcurariu, aveţi cuvântul. |
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Problema a fost dezbătută şi anul trecut. România, ştiţi foarte bine, a ratificat Carta europeană a administraţiei publice locale, care are un articol 9, în care se spune "Orice transfer de resurse, fără nici o condiţionare,...". Se recomandă ca banii să fie transferaţi către comunităţile locale, dacă se poate, fără nici un program, pentru că priorităţile sunt cunoscute de către comunităţile locale. Anul trecut era trecut în Legea bugetului, art. 27, că aceşti bani se transferă - fondul de echilibrare şi transferul din sume defalcate de la buget pentru echilibrare - exclusiv prin formula de la anexa nr. 8-7, anul trecut, era aceeaşi formulă numită "puterea financiară a localităţii", din nefericire, şi atunci, ca şi acum, nu exista nici o sancţiune pentru nerespectarea criteriului. Iniţiativa legislativă pe care am depus-o, de a impune o sancţiune - aşa cum a sugerat domnul ministru în dezbaterile din cadrul comisiilor reunite, că sancţiunea trebuie să fie propusă în altă parte -, a fost respinsă la Senat şi, în concluzie, s-a întâmplat ceea ce se întâmplă, că, practic, executivul consiliilor judeţene împart aceşti bani absolut subiectiv. Există o majoritate care este a preşedintelui consiliului judeţean şi, în consecinţă, are loc acea migrare de primari către culoarea politică a executivului consiliului judeţean. În acest an, proiectul de buget este un pas înapoi, a ceea ce înseamnă principiu european, a ceea ce înseamnă drumul României spre integrarea europeană. La art. 17, fără nici o jenă, s-a prevăzut includerea Fondului special al drumurilor în bugetul Ministerului Transporturilor, în consecinţă asistăm la absurda situaţie în care, prin ordin al ministrului, repartizăm banii pe drumul comunal din comuna Jichiş, iar ca să fie lucrurile şi mai limpezi aţi introdus aceşti 50%, şi restul pe criterii specifice ale consiliului judeţean. Sigur, părerea mea este că soluţia era un singur criteriu, o relaţie de calcul, rezultat univoc, în funcţie de puterea financiară a localităţii, puterea financiară la nivelul judeţului şi alţi parametri privind viaţa socială din comunitate. În această situaţie, în care vă menţineţi punctul de vedere de a repartiza doar 50%, ar fi obligatoriu, în situaţia în care deţineţi 34 de consilii judeţene, singurul mod de a respecta, cât de cât, un echilibru, şi dacă doriţi să mai aveţi opoziţie în România, ceea ce nu prea cred, atunci este obligatoriu ca aceste criterii să le repartizaţi, să le votăm cu două treimi din consiliul judeţean, pentru a nu mai fi la discreţia majorităţii, mai greu să fie consilii cu două treimi, sau să reveniţi şi să impuneţi ca întreaga repartiţie a sumelor să se facă pe formula din anexa nr. 7. Altfel, cred că este un examen la care iar România rămâne corigentă în drumul său de integrare în Uniunea Europeană. Vă mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc. Eu sper că avem o opoziţie puternică şi vă doresc succes! Domnul deputat Damian. |
|||
|
Domnilor preşedinţi, Domnilor miniştri, Punctul de vedere al Partidului România Mare, în numele căruia vorbesc acum, este cel care vizează necesitatea existenţei unor formule extrem de clare, coerente şi care să nu permită arbitrariul în repartizarea acestor fonduri. Atrag atenţia, în mod deosebit, că, în această perioadă, se doreşte să se câştige bunăvoinţa structurilor şi instituţiilor europene pentru materializarea obiectivelor pe care le avem. Sunt convins că cei care ne monitorizează vor fi foarte sensibili şi la modalităţile pe care noi le punem în aceste acte normative, pe care le dezbatem, şi vor sesiza posibilitatea derapajului de la ceea ce înseamnă principiile democratice, inclusiv în repartizarea de fonduri, şi cred că, dacă astăzi vă veţi ridica împotriva formulelor propuse aici, respectiv votarea cu o majoritate de două treimi sau aplicarea principiilor prevăzute în anexa nr. 7, nu faceţi decât să subminaţi interesele pe care le promovează Guvernul Adrian Năstase, de accelerare a accederii în structurile europene şi euroatlantice. Aşa cum o demonstrează viaţa de zi cu zi şi, din acest punct de vedere situaţia din judeţul Cluj este mai mult decât relevantă, lipsa unor... |
|||
|
Stimate domnule deputat, Vă rog să vă referiţi la amendament! Nu este declaraţie politică! Vă rog să vă referiţi la amendament. |
|||
|
Nu este declaraţie politică deloc,... |
|||
|
Păi, aţi venit cu un text de trei pagini şi... |
|||
|
Eu nu vorbesc după text. Textul meu este în cap. Îmi pare rău că nu aţi sesizat treaba asta până acum. |
|||
|
Scuzaţi-mă, vă ascultăm. |
|||
|
Eu am vrut să atrag atenţia şi printr-un exemplu concret, pentru a fi cât se poate de convingător, că este nevoie să se adopte amendamentele prevăzute la acest articol. Eu aş opta pentru varianta de la poziţia 76. Mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Are cuvântul preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Senat, domnul senator Ştefan Viorel. |
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Sigur că punctul de vedere al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci rămâne cel exprimat în anexa cu "Amendamentele admise", deci în raportul la Legea bugetului, dar, suplimentar, aş vrea să adaug argumentele care au stat la baza formulării acestui punct de vedere. Cred că toţi colegii noştri care au formulat amendamente au plecat de la o premisă mai puţin reală. Au plecat de la premisa că la conducerea destinelor unei comunităţi locale sau la conducerea unui judeţ se află un individ care, în funcţie de ce visează noaptea, a doua zi împarte sumele pe comune şi aşa mai departe. Eu, dacă aş fi membru într-un consiliu judeţean, m-aş simţi foarte jignit vizavi de afirmaţiile care s-au făcut în decursul acestei după-amieze, aici, în plenul Camerelor reunite. Dacă înlăturăm suspiciunea care planează, şi acceptăm că pot exista consilii judeţene, preşedinţi de consilii judeţene care acţionează de bună-credinţă, deja amendamentele noastre rămân fără susţinere. Părerea mea, părerea noastră, a comisiei, care s-a decis prin vot, este că doar suspiciunea care planează face ca pledoariile colegilor noştri să fie împotriva principiilor descentralizării - şi ne surprinde foarte mult că vine dintr-o zonă politică care este declarată adeptă a descentralizării - face ca unii dintre colegii noştri să facă abstracţie de faptul că între comunităţile locale există mari dezechilibre economice, care nu pot fi reglate de la centru şi trebuie lăsată o marjă de flexibilitate la nivelul judeţului, pentru că doar acolo se poate face acel reglaj necesar pentru buna funcţionare a autorităţilor locale. Acestea sunt argumentele. Suplimentar, aş vrea să fac o trimitere la amendamentul care propune introducerea prin Legea bugetului a unui anume sistem de vot în şedinţele consiliului local. Este clar că nu putem să modificăm Legea administraţiei publice printr-o lege anuală a bugetului de stat. Acestea fiind argumentele, domnule preşedinte, vă rog să supuneţi la vot articolul, aşa cum a fost el propus prin raportul comisiei de specialitate. Vă mulţumesc. |
|||
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai aveţi ceva de adăugat, domnule ministru Mihai Tănăsescu? |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Domnule preşedinte, S-au spus foarte multe. Nu aş dori să vă mai reţin atenţia decât cu două argumente. Trebuie să credem în colectivităţile locale. Această flexibilizare, aceşti 50% care rămân şi care, repet, se repartizează pe baza unor hotărâri ale consiliului - nu face cineva de capul lui şi repartizează banii cum crede -, vor fi hotărâri comune de repartizare a acestor sume de bani. Ei ştiu cel mai bine asupra modului în care trebuie repartizaţi aceşti bani pentru acele localităţi sărace, care nu au posibilităţile financiare şi mijloacele necesare de echilibrare, şi execuţia... |
|||
|
Numai o clipă! Domnule senator Păcurariu, v-am văzut, luaţi loc, am să vă dau cuvântul! Vă rog, continuaţi, domnule ministru. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Consider că numai consiliul judeţean este în stare şi poate să judece, repet, plecând de la faptul că nu există nici o suspiciune în cazul alocării acestor surse financiare, repet, numai ei cunosc exact modul în care trebuie repartizate aceste sume de echilibru pentru acele localităţi care au nevoie de aceste sume. De aceea, domnule preşedinte, stimaţi colegi, vă propun ca formularea acestui articol să rămână în forma aprobată de comisie. Mulţumesc. |
|||
|
Aveţi cuvântul, domnule senator Iuliu Păcurariu. |
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să amintesc domnului ministru Tănăsescu că, conform Legii nr. 215/2001, relaţia între consiliul judeţean şi consiliul local este una de colaborare, şi nu de subordonare. În momentul în care consiliul judeţean hotărăşte suma care se dă unei comunităţi sau alta, această prevedere, care este şi un principiu al Cartei europene, este grav încălcată. Pe de altă parte, problema migraţiei primarilor există, şi nu vreau să mai repet. Poate ne dă domnul ministru o explicaţie, pentru că este o chestiune politică. De ce se duc primarii spre partidul care are preşedintele consiliului judeţean?! Poate ne mai spune domnul ministru, pentru că răspunsul pe care l-a dat în presă unui coleg de-al meu privind, de exemplu, abuzul pe care-l face puterea, în ceea ce-l priveşte pe dânsul, cazul de la Negreni, alegeri într-o unitate administrativă nou-creată, în care miercuri, joi s-a încheiat campania electorală, domnul ministru Tănăsescu, împreună cu domnul ministru de interne au mers în cele două localităţi şi au declarat că transferă un miliard de lei la fiecare consiliu local, joi, deja, utilajele de la drumuri naţionale erau în curtea Liceului din Ciucea şi au asfaltat curtea. Stimaţi domni, Într-o democraţie, condiţiile de competiţie trebuie să fie egale. Este o chestiune pe care dumneavoastră nu cred că aţi învăţat-o sau nu vreţi să ţineţi cont de acest principiu. |
|||
|
Da, vă mulţumesc foarte mult. Stimaţi colegi, S-a spus totul. V-am dat cuvântul, a luat cuvântul reprezentantul Guvernului. O luăm iar de la capăt?! Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||
|
Am simţit nevoia să intervin pentru că şi domnul ministru şi preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Senat au făcut câteva afirmaţii care nu corespund realităţii, or noi suntem aici veniţi pe ideea de a lua o decizie în deplină cunoştinţă de cauză, şi nu a ne dezinforma. În primul rând, vreau să-l informez pe domnul preşedinte că prin adoptarea unui amendament prin care criteriile de repartizare a 50% din buget să se facă cu o majoritate de două treimi a consiliului judeţean sau a consiliului local nu este o modificare a Legii nr. 215, Legea administraţiei publice locale, pentru că noi nu modificăm cvorumul în ceea ce priveşte votarea Legii bugetului, ci doar un articol care vizează criteriile de repartizare a 50% din bugetul judeţean sau din bugetul local şi este vorba de o lege anuală, şi, probabil, că la anul veţi veni şi veţi stabili că 75% din buget se vor împărţi prin criterii şi atunci vom mări cvorumul de la două treimi la o majoritate absolută. Pe de altă parte, domnilor miniştri, noi nu suspectăm comunităţile locale de necinste şi de incorectitudine în ceea ce priveşte folosirea banilor publici. Noi suspectăm de incorectitudine şi de necinste pe acei membri ai consiliilor judeţene şi acea majoritate pe care o formaţi dumneavoastră în aproape toate consiliile judeţene, şi pentru că îi suspectăm de incorectitudine şi de necinste, venim şi vă propunem o modalitate, de altfel, absolut corectă şi legală, prin care această suspiciune să fie, din capul locului, înlăturată. Şi nu cred că aveţi interesul ca noi să continuăm să vă suspectăm că vă folosiţi de banul public în interes politic, că folosiţi bugetul ţării ca şi bugetul partidului de guvernământ, pentru că, numai aşa, domnilor miniştri, pot să socotesc că dumneavoastră vedeţi în bugetul ţării bugetul partidului, când scoateţi miliardul şi îl daţi unde vă vine bine. |
|||
|
S-a înţeles. Stimate coleg deputat, vă mulţumesc foarte mult. |
|||
|
Domnule preşedinte, Sunt absolut convins că nu vă place ceea ce vă spun, poate că n-ar fi normal să nu vă placă... |
|||
|
Vă rog, mai aveţi un sfert de oră la dispoziţie. Vă ascultăm. |
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Am să-l utilizez aşa cum cred de cuviinţă. În consecinţă, noi apreciem că argumentele care au fost aduse aici pledează în favoarea unor articole prin care consiliile judeţene să nu aibă latitudinea de a dispune după bunul-plac de banii publici, sunt amendamente de bun-simţ, care ar trebui să fie adoptate, şi de aceea le susţinem în continuare. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||
|
Dacă ar fi aşa cum spuneţi dumneavoastră, electoratul nu ar mai vota P.S.D.-ul, dacă ar fi nereguli. Încercaţi să obţineţi dumneavoastră 51% şi va fi un succes! (Discuţii, comentarii în sală.) Stimaţi colegi, Am ascultat toate argumentele, de o parte şi de alta. Supun votului dumneavoastră art. 25 în formula propusă de Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci şi acceptată inclusiv de Ministerul Finanţelor, respectiv, de Guvern. Cine este pentru?! Vă mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă? Domnu' senator Păcurariu, vă vedem, vă rog luaţi loc! 60 de voturi împotrivă. Abţineri?! Cu mare majoritate s-a votat şi art. 25. Stimaţi colegi, mergem la art. 26. Avem alin. 1, acceptat de Guvern, la propunerea Comisiilor de buget, finanţe şi bănci. Avem însă şi alineate respinse. Stimate coleg, de unde ştiţi că vă dau cuvântul?! |
|||
|
Domnul Mircea Nicu Toader (din apropierea tribunei): Pentru că am ridicat mâna! |
|||
|
Încă o dată, de unde ştiaţi că vă dau voie să veniţi la microfon?! |
|||
|
Vă aştept! |
|||
|
La art. 26 sunt mai multe amendamente. Mă refer la alin. 1. La alin. 1 doriţi să faceţi referire?! Domnul deputat Toader Mircea Nicu. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||
|
Mulţumesc, domnilor preşedinţi. Amendamentul meu şi al colegilor mei presupune ca drepturile acordate elevilor din clasele I-IV privind acţiunea "cornul şi laptele", cum este mediatizată, să fie acordată, în primul rând, copiilor preşcolari care, într-adevăr, au nevoie de lapte, şi apoi tuturor elevilor, până la clasa a VIII-a. Mi se pare o măsură discriminatorie numai pentru clasele I-IV. Sigur, veţi susţine motivaţia Ordonanţei nr. 96, dar este mai uşor să modifici o ordonanţă, din punctul dumneavoastră de vedere puteţi emite imediat o ordonanţă, mai ales că în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, domnul preşedinte Georgescu a spus că viziunea Guvernului este ca la începutul anului viitor să acorde aceste drepturi şi elevilor din clasele I-VIII şi copiilor preşcolari. Noi venim cu amendamente în întâmpinarea a ceea ce trebuie să facă Guvernul începând de anul viitor. Vă mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc. Mai sunt alte intervenţii legate de alin. 1?! Înţeleg că nu sunt alte intervenţii. Domnul ministru Tănăsescu. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Domnule preşedinte, Proiectul bugetului este construit pentru acordarea acestor sume de bani numai elevilor din clasele I-IV. Apreciem această propunere, ca programul să fie extins şi pentru clasele V-VIII. Noi, deocamdată, ne gândim şi facem o analiză pe care, probabil, o vom aproba printr-un act normativ ulterior, ca acest program să fie extins şi asupra claselor de grădiniţă, şi apoi vom face această analiză pentru clasele V-VIII. Deocamdată, sumele prevăzute în proiectul bugetului de stat sunt doar pentru clasele I-IV. Mulţumesc. |
|||
|
Da, vă mulţumesc foarte mult. Aţi ascultat explicaţia necesară. Stimaţi colegi, Supun votului dumneavoastră alin. 1 al art. 26, în formula propusă de Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci şi acceptată de Ministerul Finanţelor. Cine este pentru?! Vă mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă?! 50 de voturi împotrivă. Abţineri?! 3 abţineri. Cu 50 de voturi împotrivă şi 3 abţineri, deci cu mare majoritate de voturi s-a aprobat. Alin. 2. Intervenţii?! Domnul deputat Dobre! |
|||
|
Domnule preşedinte, La alin. 2 al art. 26, propunerea noastră este una de modificare: "Finanţarea cheltuielilor instituţiilor menţionate se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativteritoriale în a căror rază acestea îşi desfăşoară activitatea, echilibrate prin transferuri de la bugetul de stat", aceasta întrucât, foarte adesea, respectivele unităţi administrativ-teritoriale nu pot acoperi cu finanţare transferurile de activităţi care, cel puţin în ultima perioadă, au fost continue, chiar şi atribuirea unor alte responsabilităţi care, de asemenea, suferă de o lipsă cronică de finanţare. Vă mulţumesc. |
|||
|
Şi eu vă mulţumesc. Mai sunt intervenţii la alin. 2?! Domnul deputat Damian. |
|||
|
Pentru că nu am convingerea că se vor adopta alte formule propuse de colegi ca amendamente, eu propun o modificare redacţională, astfel: "Pe lângă sumele defalcate de la bugetul de stat, autorităţile administraţiei publice locale vor aloca şi sume din bugetele proprii pentru finanţarea cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat, instituţiilor de cultură, creşelor, centrelor judeţene şi locale de consultanţă agricolă." Mi se pare că este mai coerentă o asemenea formulă. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Dacă mai sunt intervenţii la alin. 2?! Doamna ministru Andronescu. Vă ascultăm. |
|||
|
Doamna Ecaterina Andronescu -ministrul educaţiei şi cercetării: Mulţumesc, domnule preşedinte, Aş vrea să intervin şi să spun că, aşa cum este precizată prin Legea finanţelor publice, finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar este mult mai sigură, întrucât finanţarea se face din cote defalcate de T.V.A., cote care sunt repartizate bugetelor consiliilor judeţene care, împreună cu inspectoratele şcolare, repartizează în bugetele locale. Deci eu susţin să menţinem această finanţare întrucât, de doi ani de zile de când o aplicăm, ea nu ne creează nici un fel de probleme. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Stimaţi colegi, aţi ascultat şi răspunsul. Deci se propune păstrarea textului în formula iniţială a Guvernului, acceptată de Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci la alin. 2 de la art. 26. Cine este pentru păstrarea textului? Vă mulţumesc foarte mult. Împotrivă? 42 voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Cu mare majoritate de voturi, a fost aprobată alin. 2. Vreau să reţineţi că, conform Regulamentului Camerelor comune, sunt obligat să supun votului întâi decizia Comisiilor de buget, finanţe şi bănci, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice. La alin. 3. Dacă sunt intervenţii? Poftiţi, domnu'... Domnu' deputat Moisescu, da? |
|||
|
Poftiţi? |
|||
|
Domnu' deputat Moisescu; da? |
|||
|
Rus Emil. |
|||
|
Nu vă văd la amendamente. Da'... mă rog, reprezentaţi Grupurile parlamentare P.R.M. Aveţi cuvântul, domnule deputat! |
|||
|
Amendamentul meu se referă la numărul maxim de posturi finanţat pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru unităţile de cult. Deci alin. 3. Propunerea se referea la judeţul Bistriţa-Năsăud: sporirea numărului de posturi cu încă 8, pentru că există acolo o şcoală care până în prezent nu este frecventată de copii. 81 de copii au rămas până la ora actuală neşcolarizaţi. E vorba de satul Rosvaia, care a fost comasat la şcoala din Milaş, şi condiţiile geografice nu îngăduie acelor copii să vină la microbuz, de altfel microbuzul este insuficient, astfel încât părinţii continuă să-şi ţină copiii acasă. Amendamentul a fost acceptat de comisiile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor şi precizez că din cei 81 de copii, 15 sunt de naţionalitate maghiară, care învăţau la această şcoală din sat. De asemenea, vreau să mai adaug că în acest an financiar, deci în bugetul pe care l-am votat anul trecut, figura această şcoală cu 8 posturi. Vă mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Dacă nu mai sunt intervenţii? Domnul deputat Moisescu, da? Aveţi cuvântul! |
|||
|
Domnul George Dumitru Moisescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Art. 26 alin. 3. La textul: "Numărul maxim de posturi finanţat pentru învăţământul preuniversitar de stat pentru unităţile de cult este prevăzut în anexa nr. 9", propunem: "Repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a numărului maxim de posturi, finanţat pentru învăţământul preuniversitar de stat prevăzut în anexa nr. 9, să se aprobe de către consiliul judeţean, respectiv, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin hotărâre, la propunerea inspectoratului şcolar judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz." |
|||
|
Da, vă mulţumesc. Doamna ministru Andronescu, ne dă un răspuns. |
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aşa cum este cunoscut, poate majorităţii dintre dumneavoastră, descentralizarea finanţării învăţământului preuniversitar s-a realizat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2001, devenită apoi Legea nr. 374. Pentru aplicarea acestei legi s-a emis o hotărâre de guvern care aprobă metodologia de finanţare. Prin această metodologie se prevede expres modul în care se repartizează numărul de posturi date prin Legea bugetului către comunităţile locale şi chiar până la nivelul fiecărei şcoli. Această modalitate respectă propunerea dumneavoastră. Deci există cadrul normativ care reglementează această repartizare. Numărul de posturi, prevăzut în anexă, consiliul judeţean împreună cu inspectoratul şcolar îl repartizează către consiliile locale şi către şcoli. Vă mulţumesc. |
|||
|
Şi eu vă mulţumesc. Daţi-mi voie să supun la vot alin. 3 de la art. 26, în formularea propusă de Ministerul Finanţelor Publice. Cine este pentru? Mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă? 18 voturi împotrivă. Abţineri? Două abţineri. Cu majoritate de voturi s-a aprobat alin. 3. La alin. 4 de la art. 26, dacă sunt intervenţii? Domnul deputat Nini Săpunaru! |
|||
|
Este un amendament al Grupului parlamentar P.N.L. Se propune modificarea şi completarea alin. 4 în sensul următor: "Potrivit prevederilor art. 107 alin. 4 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, în limita sumelor disponibile la capitolul bugetar respectiv şi echilibrate prin transferuri de la bugetul de stat". În bugetele locale sunt cuprinse sume în funcţie de posibilităţile localităţilor, care nu acoperă necesarul de finanţare şi este nevoie deci de echilibrare. Având în vedere transferarea unor serii de activităţi în atribuţiile consiliilor locale, de multe ori asemenea sume nu reuşesc să fie plătite din bugetul local. Mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Dacă mai sunt intervenţii la alin. 4? Domnul senator Alexandru Ionel. Aveţi cuvântul, domnule senator. |
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Amendamentul este asemănător şi se referă la următorul aspect, şi anume: conform proiectului de buget facilităţile acestea urmează să fie efectuate prin bugetele locale, care nu au însă fondurile disponibile. De aceea, eu am solicitat ca aceste sume să fie obţinute din taxa pe valoarea adăugată. Deci amendamentul sună în felul următorul: "Din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru bugetele locale se suportă şi cheltuielile aferente facilităţilor de transport feroviar pe liniile interne pentru personalul didactic preuniversitar," ".. şi textul curge. Meţionez faptul că din 1998 până în prezent doar într-un singur an au fost oferite aceste facilităţi - în 1998. Ar fi bine să se accepte această rezolvare pentru că personalul didactic aşteaptă o astfel de facilitate. Vă mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Domnul ministru Mihai Tănăsescu! |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Aş vrea să menţionez faptul că, conform legislaţiei actuale, acest tip de finanţare se asigură de către colectivităţile locale. De asemenea, echilibrarea acestora se asigură din sume defalcate din impozitul pe venit, şi nu din transferuri de la bugetul de stat. Deci, păstrând legislaţia existentă, vă propun a păstra formularea aşa cum a fost ea radactată în proiectul de buget. Mulţumesc. |
|||
|
Da. Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră alin. 4 în formularea propusă de către Ministerul Finanţelor Publice, respectiv Guvern, şi acceptată de comisii. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Împotrivă? 45 voturi împotrivă. Abţineri? Două abţineri. Cu majoritate de voturi s-a aprobat alin. 4 al art. 26. Supun votului dumneavoastră art. 26 în totalitate. (Comentarii la prezidiu.) A, scuzaţi-mă! Scuzaţi-mă! Vă rog să daţi citire amendamentului. Deci la art. 26 introducem un alineat 5 pe amendamentul convenit anterior. Rog să se prezinte. Deci la art. 26 introducem un alin. 5. Vă rog să-i daţi citire. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Domnule preşedinte, Vă propunem art. 26 alin. 5 cu următorul cuprins: "Consiliile locale pot acorda burse de studii pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare." |
|||
|
Vă rog să votaţi! Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? 5 abţineri. Cu majoritate de voturi s-a votat un alineat nou, alin. 5, la art. 26. Supun votului dumneavoastră art. 26 în totalitate. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? 7 voturi împotrivă. Abţineri? 18 abţineri. Cu majoritate de voturi s-a aprobat art. 26. Trecem la art. 27. Nu avem amendamente. Supun votului dumneavoastră art. 27. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Împotrivă? 3 voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Cu majoritate de voturi s-a votat art. 27. Art. 28. Stimaţi colegi, nu avem amendamente. Vreţi un 27 prim? Da. Domnul deputat Moisescu. |
|||
|
Domnul George Dumitru Moisescu: "Sumele reprezentând subvenţiile primite de bugetele locale în baza unor acte normative, prevăzute sub formă de transferuri consolidabile în bugetele unor ministere, vor fi repartizate pe judeţe şi pe municipiul Bucureşti şi, în cadrul acestora, pe unităţi administrativ-teritoriale de către ministerele în cauză, cu consultarea preşedinţilor de consilii judeţene, în termen de cel mult 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I." |
|||
|
Da, vă mulţumesc foarte mult. Domnule ministru Mihai Tănăsescu, un răspuns vă rog! |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Domnule preşedinte, aşa cum am votat la art. 17 alin. 6 şi 7, aici se prevede foarte clar modul în care se repartizează transferurile din bugetul de stat către bugetele locale. De aceea, nu considerăm necesar acest nou alin. al art. 27. Mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Acest 27 prim a fost, după cum aţi auzit şi din argumentaţie, respins şi de către Ministerul Finanţelor Publice, Guvern şi, respectiv, Comisiile de buget, finanţe. Supun votului dumneavoastră totuşi acest art. 27 prim. Cine este pentru? Stimaţi colegi de la P.S.D. cred că sunt eu obosit sau dumneavoastră? Deci supun votului dumneavoastră un articol 27 prim care a fost respins de Ministerul Finanţelor Publice şi de Comisiile de buget, finanţe şi bănci. Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 48 voturi pentru. Împotrivă? Mulţumesc. Abţineri? Două abţineri. Deci, cu largă majoritate a fost respins. La art. 28 nu sunt amendamente. Supun votului dumneavoastră art. 28. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă? 15 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Cu majoritate de voturi s-a votat art. 28. Art. 29. Nu avem amendamente, stimaţi colegi. Supun votului dumneavoastră art. 29 în totalitate. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Împotrivă? 5 voturi împotrivă. Abţineri? 6 abţineri. Cu majoritate de voturi s-a votat art. 29 în totalitate. Art. 30. Dacă sunt amendamente care se susţin? Are cuvântul domnul deputat Dobre. Din sală: Coifan! |
|||
|
Scuzaţi! Vă ascultăm! |
|||
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Dragi colegi, Mă găsesc la punctul 87 care tratează art. 30. Amendamentul propus de noi se referă la faptul ca societăţile comerciale în care consiliile locale, respectiv judeţene, sunt acţionari majoritari să plătească în continuare impozitul pe profit la bugetele locale, respectiv la bugetele judeţene. Această teză vine tocmai în sprijinul ideii de descentralizare, des invocată aici, aducând un element în plus: "asigurăm resurse financiare sporite bugetelor locale cu care să poată să susţină competenţele". Este nenatural ca o regie, care este o formă de monopol, să plătească vărsământul la bugetul local, iar în momentul când ea se transformă în mod firesc în societate comercială, unde consiliul local judeţean este acţionar majoritar, deţinând patrimoniu, să plătească doar în anul transformării banii la bugetele locale, iar apoi să plătească la bugetul de stat. Aceasta este ideea majoră a amendamentului. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Dacă mai sunt intervenţii la acest articol? Domnul deputat Ludovic Mardari, da? Aveţi cuvântul, domnule deputat! |
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să-l susţin pe colegul Coifan de la P.N.L. Am un amendament la art. 30. În esenţă susţine aceeaşi idee, doar formularea diferă. Şi formularea este următoarea: "Regiile autonome de interes local, precum şi societăţile comerciale provenite din acestea vor plăti impozitul pe profit şi vărsămintele din profitul net la bugetele locale." Deci diferă puţin formularea amendamentului faţă de cea propusă de colegul Coifan. În ceea ce priveşte justificarea, aş vrea să susţin această idee ca impozitul pe profit al societăţilor comerciale provenite din regiile autonome de interes local să fie plătit la bugetul local. E de ştiut faptul că satisfacerea unor nevoi curente ale oamenilor dintr-o comunitate identificată administrativ a dus la apariţia regiilor autonome de interes local, unele dintre ele transformându-se ulterior în societăţi comerciale. Capitalizarea acestor societăţi comerciale s-a făcut prin finanţarea exclusivă de la bugetele locale, nu de la bugetul de stat. Activitatea de bază a acestor societăţi comerciale o reprezintă executarea unor comenzi primite de la consiliile locale, acestea din urmă asigurând şi fondurile necesare. Rămânerea la bugetul local a impozitului pe profit ce trebuie să-l plătească regiile autonome de interes local, dar şi societăţile comerciale provenite din acestea, pe lângă vărsămintele din profitul net, constituie o sursă de completare a veniturilor care, oricum, sunt mici în această perioadă în care sarcinile transferate la nivelul local sunt în creştere. Dacă Guvernul ar fi solicitat prin proiectul Legii bugetului de stat doar o cotă-parte din impozitul pe profit, aferentă aportului de capital al celorlalţi acţionari, alţii decât consiliile locale, care, de regulă, au pachetul majoritar de acţiuni la societăţile comerciale provenite din regii, o astfel de prevedere legislativă ar fi avut o oarecare justificare. În concluzie, vă rog, stimaţi colegi, să aprobaţi acest amendament, pentru că este absolut necesar pentru desfăşurarea activităţilor în teritoriu. Vă mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Damian Brudaşca. V-aş ruga să sintetizaţi, domnilor. Vă ascultăm, domnule deputat! |
|||
|
Domnule preşedinte, Îmi însuşesc punctele de vedere exprimate de antevorbitor, deşi mă îndoiesc că ele vor fi însuşite şi de către plen. Tocmai de aceea, pentru că sunt convins că se va merge, după morişca cunoscută, pe formula propusă de Guvern, eu aş atrage atenţia că au fost absenţi de la redactarea acestui articol lingviştii de prestigiu din P.S.D. Tocmai de aceea, lipsesc o serie de semne grafice care să sublinieze corectitudinea exprimării. Prin urmare, pentru a veni în sprijinul partidului de guvernământ şi a imaginii sale lingvistice, vă supun atenţiei următoarele virgule ce trebuie introduse în acest text: "Regiile autonome de interes local (virgulă) care (virgulă) în anul 2003 (virgulă) se transformă..." şi aşa mai departe "...în societăţi comerciale (virgulă)..." Şi se mai pune o virgulă la următoarea propoziţie: "În anii următori transformării în societăţi comerciale (virgulă) impozitul pe profit..." şi aşa mai departe. Dacă nu veţi accepta această mână întinsă, s-ar putea ca unii să se distreze pe nivelul de cunoştinţe lingvistice ale celor care au formulat acest articol. |
|||
|
Da, vă mulţumesc foarte mult. Dacă mai sunt intervenţii la art. 30? Nu sunt. Păi, de abia v-am dat cuvântul, domnu'... Aţi scăpat ceva? Vă ascultăm. Vă rog! |
|||
|
Dacă tot e vorba de o formulare mai exactă - înclin să cred că amendamentul oricum nu va trece -, eu vreau să afirm aici că exprimarea utilizată în cazul art. 30 este confuză, stufoasă şi neinspirată. S-ar fi putut spune cu mai puţine cuvinte următoarele: "Societăţile comerciale, provenite din regiile autonome de interes local, de la data înfiinţării vor plăti impozitul pe profit la bugetul de stat." Şi era simplu, nu mai era nevoie de o formulare atât de stufoasă cum este cea din art. 30. Oricum, amendamentul pe care l-am propus v-aş ruga să-l supuneţi la vot, chiar dacă şanse de reuşită nu are. Vă mulţumesc. |
|||
|
Am înţeles. Deci, domnul ministru Mihai Tănăsescu, se păstrează formula iniţială, da? Domnu' ministru Tănăsescu?! Deci, domnu' ministru Tănăsescu, vă ascultăm! |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Domnule preşedinte, Mulţumesc foarte mult. Aş vrea să menţionez faptul că în Legea bugetului de stat pe anul 2002, aprobată de dumneavoastră anul trecut şi apărută în Monitorul Oficial al României nr. 784 din decembrie 2001, lingviştii de la "Monitorul Oficial", care cunosc exact cum se redactează un text, nu au pus virgulele aşa cum le spuneţi dumneavoastră, după regii şi aşa mai departe. Aş vrea să remarc acest lucru. În al doilea rând, vreau să specific faptul că formularea în cadrul art. 30 respectă legea, şi anume că, conform Legii nr. 414 de anul acesta, Legea impozitului pe profit, aprobată de dumneavoastră, se specifică foarte clar unde şi care este destinaţia impozitului pe profit. Aş vrea să subliniez faptul că impozitul pe profit aferent regiilor autonome rămâne în continuare la dispoziţia colectivităţilor locale. Dacă în ianuarie 2003, de exemplu, o regie autonomă se transformă în societate comercială, pe tot parcursul anului 2003 impozitul pe profit aferent rămâne colectivităţii locale. Deci îl va vărsa doar în anul 2004 bugetului de stat. Aceste lucruri sunt clar reglementate în Legea impozitului pe profit. De aceea, domnule preşedinte, vă propun să fim de acord cu formularea din proiectul Legii bugetului. Mulţumesc. |
|||
|
Bun. Înţeleg că sunteţi de acord să punem unele virgule, da? Supun votului dumneavoastră art. 30 în formularea prezentată de către Guvern. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? 42 de voturi împotrivă. Abţineri? Două abţineri. Cu majoritate de voturi s-a votat art. 30. Suntem la capitolul VI - "Dispoziţii referitoare la bugetul Fondului asigurărilor sociale de sănătate". Dacă sunt observaţii la titlul capitolului? Dacă nu, îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Cu majoritate de voturi s-a votat titlul capitolului VI. Trecem la art. 31. Dau cuvântul domnului deputat Iulian Mincu. |
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În legătură cu cheltuielile bugetului Fondului pentru asigurări sociale de sănătate pe anul 2003, constituit în baza prevederilor Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, aş vrea să menţionez că în anul 2001 au existat 5.700 de miliarde lei datorii care au fost achitate în anul 2002. Aş vrea să menţionez că în acest an sunt 7.000 de miliarde lei datorii care, practic, nu au fost achitate prin rectificarea care s-a făcut la buget în octombrie. De aceea, aş ţine să adăugăm aici, la acest articol, ca să spunem la bugetul acestui an, 2003, întrucât diferenţa între 2003 şi 2002 nu este decât de 6.000 de miliarde lei, iar datoria spitalelor este de 7.000 de miliarde lei, având în vedere că există 10.000 de miliarde lei în surplus la Casa de Asigurări de Sănătate, să cerem ca aceste 10.000 de miliarde lei să fie adăugate la bugetul pe anul 2003. |
|||
|
Da. Vă mulţumesc foarte mult. Dacă la acest articol 31 mai sunt intervenţii? Domnul deputat Ifrim. Vă ascultăm, domnule profesor! |
|||
|
Îmi revine misiunea de a susţine amendamentul Comisiilor de sănătate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Desigur, sunt conştient că rolul meu este ca şi cel al lui Cato în Senatul roman, dar cred că are totuşi o eficienţă. Aş vrea să subliniez prin acest amendament, noi propunem majorarea cu 12.400 miliarde lei a Fondului de asigurări sociale de sănătate. Acest lucru este justificat prin faptul că, la ora actuală, datoriile spitalelor însumează aceste 12.400 miliarde lei. Ceea ce se aduce ca argument împotrivă de către Comisia de buget, finanţe nu este valabil. Primul argument, pentru că s-au eliminat... Se spune că nu poate fi admis acest amendament, pentru că s-a eliminat contribuţia pensionarilor şi a familiilor cu ajutor social de la Fondul de asigurări de sănătate. Acesta este un transfer mascat la Fondul de pensii. A fost ideea înfiinţării Agenţiei de şomaj, pensii şi asigurări de sănătate, care a căzut, actualmente se merge pe acest transfer mascat. În al doilea rând, se spune că s-a făcut prin rectificarea bugetară, s-au avut în vedere aceste datorii. La rectificarea bugetară s-au dat 500 de miliarde lei, iar noi avem datoriile de 12.400 miliarde lei. În ceea ce priveşte faptul că propunerea Casei a fost alta, dată fiind această scutire de la Fondul de asigurări de sănătate a pensionarilor şi a celor cu ajutor social, este, de asemenea, nevalabil. Eu aş vrea să subliniez faptul că anul 2001 s-a terminat cu un excedent de 9.000 de miliarde lei la Casa de Asigurări de Sănătate, care nu a fost reportat în anul 2002. Sigur, situaţia sănătăţii, nu mai insist, este o situaţie mai mult decât precară, şi rog pe stimatul ministru de finanţe să analizeze cu toată atenţia această posibilitate. Îmi permit ca după răspunsul Domniei sale să mai am o singură întrebare, dacă va fi cazul. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. E o dispută pe care o ştim cu toţii de mult şi o discuţie de interes. Dacă mai sunt intervenţii la art. 31? Înţeleg că nu mai sunt intervenţii. Domnul ministru Mihai Tănăsescu, vă rog să daţi un răspuns. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Domnule preşedinte, mulţumesc. Şi în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci am avut discuţii nenumărate pe această temă. Aş vrea să menţionez două lucruri. Aceşti bani sunt bani publici, care sunt gestionaţi conform legislaţiei în vigoare. În anul 2003, prin proiectul de buget, Fondul de sănătate, după cum bine ştiţi, este echilibrat de data aceasta, are doar un mic excedent aferent fondului de rezervă, care trebuie să fie constituit conform legislaţiei în vigoare. Referitor la excedentele la care făceaţi referire, domnule deputat Ifrim, aceste excedente sunt deja luate în calculul bugetului general consolidat, iar pentru aceste excedente trezoreria statului plăteşte fondului dobânzi, dacă nu chiar mai mari decât cele pe care ar fi putut să le încaseze la un plasament pe care l-ar fi făcut în cadrul unei instituţii bancare. De aceea considerăm, domnule preşedinte, stimate colege şi stimaţi colegi, că modul în care este dimensionat Fondul de sănătate pentru anul 2003 vine în întâmpinarea nevoilor acestui sector de activitate. Aş vrea să mai fac menţiunea, faptul că la rectificarea bugetului pe anul acesta, de dată recentă, sumele care au fost acordate pentru plata acestor datorii sunt de 1.100 de miliarde lei, din care 300 miliarde lei bani proaspeţi, iar 800 de miliarde lei din redistribuirile care au avut loc în cadrul bugetului Fondului de sănătate. Aş vrea să închei printr-o singură întrebare, pe care aş vrea să v-o pun: există, oare, posibilitatea să cheltuim mai mult decât avem în buzunar? Toţi avem un buget şi ştim exact cât trebuie să cheltuim. Nu aş vrea să intru în nişte amănunte legat de modul în care se cheltuiesc banii în domeniul sănătăţii, dar oricum, prin modul de organizare pe care l-am aprobat, prin modul în care vor fi efectuate controalele asupra cheltuirii banului public din acest domeniu de activitate, noi avem speranţa că acest volum al datoriilor, acumulate într-o anumită perioadă de timp, să se diminueze substanţial în anul care urmează. Mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Stimate colege şi stimaţi colegi, domnul deputat Ifrim a mai cerut cuvântul. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||
|
Domnule ministru, Vă mulţumesc pentru răspunsul dumneavoastră. Aş vrea să adopt şi o notă optimistă, întrucât în urma a două rânduri de demersuri, neaprobate, de amendamente la bugetele anilor 2001 şi 2002, într-adevăr, avem dobânzi în trezorerie, ceea ce nu aveam înainte de 2002, şi, de asemenea, veniturile sunt egale cu cheltuielile. E un progres şi se vede că aceste intervenţii îşi au un rol. Aş vrea, însă, să vă spun un lucru. Foarte pertinentă întrebarea dumneavoastră: se poate cheltui mai mult decât produci? Nu. Însă Fondul de asigurări de sănătate, în toată lumea civilizată, este un fond de la populaţie. Raţiunea Legii asigurărilor sociale de sănătate a fost ca statul să fie degrevat şi să nu mai mergem prin buget de stat, ci, ca şi în toate statele civilizate, să adunăm această contribuţie de sănătate, pe care să o returnăm, înapoi, pentru sănătate. Noi nu cerem decât acest lucru. Şi am să vă întreb, domnule ministru, de ce creanţele care devin titluri executorii nu au fost luate în evidenţele contabile, ci numai în cele extracontabile, astfel încât, la sfârşitul anului 2001, 20.000 să rămână în excedent şi să nu fie folosite pentru sănătate. Vedeţi? Aceste lucruri sunt realităţi asupra cărora şi Curtea de Conturi a atras atenţia, prin faptul că aceste creanţe nu sunt înregistrate. Deci, în aceste condiţii, rugămintea noastră este ca banii de la contribuţii pentru sănătate să se întoarcă la sănătate. În ceea ce priveşte rectificarea, vă mulţumesc, înseamnă că, parţial, aţi admis amendamentele Comisiilor pentru sănătate, cu ocazia discutării rectificării. Vă mulţumesc, domnule preşedinte... |
|||
|
Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului deputat Iulian Mincu. Domnule academician, vă rog. |
|||
|
Domnule preşedinte, Aş vrea să răspund domnului ministru al finanţelor cu o problemă. În acest an, de fapt, s-au confiscat toate Fondurile asigurărilor de sănătate şi au trecut la un fond unic al Ministerului Sănătăţii şi Familiei. Vreau să spun că fondurile care sunt ale asigurărilor de sănătate sunt de 56.000 de miliarde lei. Vreau să mai spun că există o datorie de 7.000 de miliarde lei, că există un plus de 10.000 de miliarde încasat de către Casa de Asigurări, şi vreau să vă mai spun, domnule preşedinte, că, din păcate, sănătatea în România merge foarte prost. Aş vrea să vă spun că mortalitatea este cea mai mare din Europa, aş vrea să spun că, la sfârşitul semestrului doi, această mortalitate se menţine în creştere. Aş vrea să vă spun că natalitatea este cea mai scăzută şi că media de viaţă a populaţiei este cea mai scăzută din Europa. Deci solicităm să se cheltuiască banii care sunt ai contribuabililor, care sunt, de fapt, ai partenerilor şi ai cetăţenilor care plătesc asigurările şi, în acelaşi timp, să se cheltuiască şi banii care au rămas din fondurile asigurărilor de sănătate. Vă mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Deci, stimate colege şi stimaţi colegi, legat de art. 31, aţi auzit răspunsul ministrului de finanţe, al Guvernului, cu care au fost de acord şi colegii noştri, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Supun votului dumneavoastră art. 31 în formularea primită de la iniţiator. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă? 19 voturi împotrivă. Abţineri? Două abţineri. Cu majoritate de voturi s-a votat art. 31. Capitolul VII: Dispoziţii referitoare la agenţii economici. Dacă sunt obiecţii la titulatură? Dacă nu, cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. S-a votat titlul capitolului VII. Art. 32. Dacă sunt intervenţii la alin. 1? |
|||
|
Domnul George Dumitru Moisescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||
|
Stimate colege şi stimaţi colegi, Am rugămintea, nu veniţi la tribună decât când vă dau dreptul să veniţi la tribună. Şi vă spun nu din rea-voinţă, dar, ca să fiu sincer, doamna deputat Paula Ivănescu a ridicat mâna prima. Acum, dacă aţi ajuns la tribună, domnule deputat, vă rog să vă susţineţi amendamentul. |
|||
|
Domnul George Dumitru Moisescu: Scuzaţi! |
|||
|
Vă ascultăm. |
|||
|
Domnul George Dumitru Moisescu: Scuzaţi-mă, domnule preşedinte! Aş dori să propunem completarea art. 32 alin. 1 în felul următor: "Regiile autonome, societăţile comerciale şi companiile naţionale, instituţiile naţionale de cercetări pentru dezvoltare şi celelalte societăţi comerciale pot efectua, anual, în limita unei cote de până la 1,5%, aplicarea asupra fondului de salarii rezultat anual aferent salariaţilor cu contract individual de muncă, cheltuieli sociale care sunt deductibile la calculul profitului impozabil, pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi sau unităţi aflate în administrarea acestora, potrivit legii, şi anume: grădiniţe, creşe, dispensare, cabinete medicale, servicii de sănătate, cluburi sportive...". |
|||
|
Stimate coleg, textul îl avem fiecare în faţă. Dumneavoastră trebuie să veniţi cu un argument în plus de susţinere, nu ne citiţi textul. |
|||
|
Domnul George Dumitru Moisescu: Propunem completarea cu "căminele de bătrâni şi centrele de plasament". |
|||
|
Vă rog. |
|||
|
Domnul George Dumitru Moisescu: Deci, cu "...căminele de bătrâni şi centrele de plasament", propunem completarea acestui articol. |
|||
|
S-a înţeles. |
|||
|
Domnul George Dumitru Moisescu: În acest mod, se poate ajutora un număr mai mare de unităţi. |
|||
|
Vă mulţumesc foarte mult. Doamna deputat Paula Ivănescu, vă rog, la alin. 1 al art. 32. |
|||
|
Domnilor preşedinţi, Doamnelor şi domnilor colegi, Aş dori să reiterez în faţa dumneavoastră un amendament pe care, de trei ani de zile - deci, vedeţi că sunt onestă şi recunosc - îl susţin în faţa Camerelor reunite şi nu reuşesc să captez votul dumneavoastră. De data aceasta sper să am mai mult succes, este vorba de mărirea cotei din fondul de salarii, de la 1,5% la 2,5%, dat fiind că această cotă este destinată la ceea ce ne doare pe toţi cel mai tare. Este vorba de susţinerea creşelor de copii, este vorba de darurile care se dau copiilor şi familiilor aflate în dificultate, ale salariaţilor, este vorba de susţinerea unor activităţi sportive şi culturale, ceea ce toate duc la sporirea eficienţei forţei de muncă. Deci, doamnelor şi domnilor colegi, încă o dată, vă rog să votaţi acest amendament, pentru că, vă reamintesc, până în anul 1999, acesta era procentul alocat din fondul de salarii. Trebuie să menţionez că acest deziderat este susţinut şi de sindicatele la nivel central şi local şi sper că, de data aceasta, vă veţi apleca către nevoile salariaţilor şi ale familiilor acestora. |
|||
|
Vă rog, dacă mai sunt intervenţii? Vă ascultăm, domnule deputat Daniel Ionescu. |
|||
|
Domnule preşedinte, Susţin cele două amendamente anterioare, dar, în acelaşi timp, v-aş ruga să îmi permiteţi să vă supun atenţiei şi o posibilă modificare de redactare: "Regiile autonome, societăţile, companiile şi institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, precum şi celelalte societăţi comerciale, pot efectua, anual..." şi, apoi, textul curge până la "...cheltuieli sociale deductibile din profitul impozabil, pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi sau unităţi aflate în administrarea acestora, potrivit legii..." şi, din nou, textul curge identic, "...precum şi pentru şcolile patronate." În felul acesta se mai reduce din textul stufos din formularea iniţială propusă de către iniţiator. |
|||
|
Vă mulţumesc. Rog punctul de vedere al Guvernului. Domnul ministru Mihai Tănăsescu. E vorba despre art. 23 alin. 1. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari. Sunt două tipuri de amendamente la acest art. 32 alin. 1, şi anume o primă propunere de introducere a sintagmei "cămine de bătrâni şi centre de plasament". Aş vrea să fac menţiunea că acest tip de activităţi, din păcate, nu fac obiectul Legii bugetului de stat. Acest tip de activităţi sunt finanţate de către autorităţile publice locale. Vizavi de propunerea de creştere a cotei de la 1,5% la 2,5%, sigur, toată lumea doreşte să aibă sume suplimentare pentru acest tip de activităţi, dar aş vrea să vă informez că această creştere a procentului, de la 1,5% la 2,5%, ar crea un minus de resurse bugetare de aproximativ 500 de miliarde lei. Ar fi foarte bine dacă am putea şti care sunt sursele care se propun pentru a putea, conform Legii finanţelor publice, să fim de acord cu o asemenea majorare de procent, de la 1,5% la 2,5%. Se menţionează fondul de rezervă, dar aş vrea să vă informez, de asemenea, că Fondul de rezervă, actualmente la dispoziţia Guvernului, este în sumă de 870 de miliarde lei, mai mic decât cel aprobat de către dumneavoastră anul trecut, şi o diminuare a lui cu 500 de miliarde lei, încă de la început, ar crea anumite probleme pe parcursul execuţiei bugetare în ceea ce priveşte folosirea acestui fond. Mulţumesc. |
|||
|
Deci se propune menţinerea alin. 1 în formula propusă de către Guvern, acceptată şi de Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci, prin explicaţia pe care aţi primit-o. Supun votului dumneavoastră deci alin. 1 de la art. 32. Cine este pentru formula Ministerului Finanţelor Publice? Vă mulţumesc. Împotrivă? 19 voturi împotrivă. Abţineri? Două abţineri. Deci s-a votat cu majoritate de voturi. La alin. 2, vă rog, intervenţii. Vă ascultăm, domnule deputat. Domnul deputat Barbu Gheorghe. |
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Aici, la acest alin. 2, introducem o formulare, care nu înseamnă cheltuieli financiare suplimentare, întrucât articolul începe cu sintagma "Pot aloca sume şi pentru...". Drept urmare, noi vă propunem "...şi pentru acoperirea integrală a costului biletelor de tratament pentru salariaţii încadraţi în condiţii deosebite şi speciale de muncă". Este vorba de sumele care se pot cheltui, conform cotelor de 1,5% aprobate adineauri. Cred că ar trebui să deschidem această posibilitate, care nu este o obligaţie şi nu înseamnă cheltuieli suplimentare în plus, în timp ce salariaţii care lucrează în condiţii de muncă deosebite şi speciale sunt cei supuşi, în mod deosebit, riscului de a se îmbolnăvi profesional. Mulţumesc. |
|||
|
Vă mulţumesc. Dacă mai sunt intervenţii la alin. 2? Deci înţeleg că nu mai sunt intervenţii. Rog un răspuns din partea Guvernului. Domnul ministru Mihai Tănăsescu. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Domnule preşedite, Această propunere nu cred că îşi are rostul să fie trecută aici, în Legea bugetului de stat, acest text de acoperire integrală sau parţială cred că se regăseşte în contractele colective de muncă şi în bugetele de venituri şi cheltuieli ale fiecărei companii. De aceea, considerăm că nu este oportună introducerea acestei noi sintagme în cadrul alin. 2 al art. 32. |
|||
|
Domnul Gheorghe Barbu (din sală): Îmi permiteţi, domnule preşedinte? |
|||
|
Da, vă rog. Domnule deputat Gheorghe Barbu, aveţi cuvântul. |
|||
|
Deci domnul ministru a făcut trimitere la faptul că nu se poate regăsi aici, în textul acestei legi. Aş vrea să îi citez din acest alineat, aşa cum e în lege: "Suportarea parţială a costului biletelor de tratament sau de odihnă pentru salariaţii proprii şi membri de familie ai acestora." Nu cred că formularea pe care am făcut-o nu îşi regăseşte locul aici. Mulţumesc. |
|||
|
Bun. S-a înţeles, domnule deputat. Dumneavoastră vreţi "integral", iar aici scrie "parţial". Deci, interveniţi "pentru condiţii deosebite". Eu am înţeles, dar, "parţial", poate să îi dea 80-90%, să fim sinceri, şi atunc problema e rezolvată. Bun. Am înţeles. Supun votului dumneavoastră alin. 2 în formularea Ministerului Finanţelor Publice. Dacă nu, o reluăm în formularea cealaltă. Cine este pentru? Mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă? 27 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Cu majoritate de voturi s-a votat alin. 2 în formularea Ministerului Finanţelor Publice. La alin. 3, dacă sunt intervenţii? Înţeleg că nu. Alin. 4, alin. 5, alin. 6, alin. 7, nu sunt. Supun votului dumneavoastră art. 32 în totalitate. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă? 19 voturi împotrivă. Abţineri? 7 abţineri. Deci art. 32 a fost votat cu mare majoritate de voturi. Art. 33, dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă? 12 voturi împotrivă. Abţineri? Două abţineri. Cu votul majorităţii a trecut şi art. 33. Suntem la capitolul VIII. Titlul capitolului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? 14 voturi împotrivă. Abţineri? Două abţineri. S-a votat titlul capitolului VIII cu majoritate de voturi. Art. 34, dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Cine este pentru? Mulţumesc foarte mult. Împotrivă? 8 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Cu votul marii majorităţi a trecut şi art. 34. Art. 35, dacă sunt amendamente? Domnul deputat Sassu, aveţi cuvântul. |
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba de amendamentul aflat la poziţia 101, la "Amendamente respinse". Grupul parlamentar al Partidului Democrat propune eliminarea acestui articol. Este o chestiune pe care am susţinut-o şi mai devreme. Deşi, între timp, prin modificările aduse la Legea finanţelor publice, există această posibilitate ca Guvernul să facă astfel de modificări. Totuşi discutăm despre un act de nivelul unei legi, care poate fi, iată, prin acest articol, modificată printr-un act normativ inferior, de nivelul unei hotărâri. Este evident, în opinia noastră, că acest lucru nu se poate face. El este, în opinia noastră, neconstituţional şi de aceea vă propunem eliminarea. Vă mulţumesc. |
|||
|
Mulţumesc. Ministerul Finanţelor Publice, rugăm punctul de vedere. Domnul ministru Mihai Tănăsescu, punctul de vedere, vă rog, la art. 35. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Domnule preşedinte, Referitor la art. 35, el vine în întâmpinarea ordonatorilor principali de credite, pentru ca, la sfârşitul anului, să vedem exact în limita sumelor care au fost aprobate cu această destinaţie, respectiv, intrări prin credite externe, să se poată face o anumită redistribuire între ordonatori, acolo unde anumite sume de bani, datorită unor condiţii obiective, nu au putut să fie cheltuite şi, sigur, ele se repartizează - repet - în limita acestor cheltuieli aprobate de către dumneavoastră pe diverşi ordonatori de credite. Ce creează acest lucru? Acest lucru creează o flexibilizare şi o posibilitate de cheltuire în totalitate a acestor bani, şi noi considerăm că menţinerea acestui art. 35 vine în întâmpinarea ordonatorilor de credite, pentru a putea să îşi desfăşoare activitatea în bune condiţii. Mulţumesc. |
|||
|
Să ştiţi că marea noastră problemă este că nu putem consuma fondurile. Deci aţi auzit răspunsul, stimate colege şi stimaţi colegi. Supun votului dumneavoastră art. 35 în formularea Ministerului Finanţelor Publice. Cine este pentru? Mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă? 27 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Cu marea majoritate de voturi a trecut şi art. 35. Art. 36. Nu avem amendamente. Supun votului dumneavoastră art. 36 în totalitate. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? 29 de voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. S-a votat cu majoritate şi art. 36. Art. 37. Nu avem amendamente. Supun votului dumneavoastră art. 37. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? 9 voturi împotrivă. Abţineri? 9 abţineri. S-a votat cu marea majoritate de voturi şi art. 37. Art. 38. Nu avem amendamente. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? 10 voturi împotrivă. Abţineri? 10 abţineri. Cu majoritate de voturi s-a votat art. 38. Capitolul IX: Dispoziţii finale. Legat de titlul capitolului, dacă sunt obiecţii? Înţeleg că nu sunt. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Deci, cu 4 abţineri s-a votat titulatura capitolului IX: Dispoziţii finale. Art. 39, dacă sunt intervenţii? Doamna deputat Paula Ivănescu, aveţi cuvântul. |
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Avem, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, un amendament respins la alin. 4 şi menţionez că acest amendament a fost susţinut şi de Comisiile reunite pentru muncă şi protecţie socială din Senat şi din Camera Deputaţilor şi de alţi deputaţi, separat. În esenţă, amendamentul nostru solicită eliminarea alin. 4 din art. 39, care prevede interdicţia acordării tichetelor de masă în cazul în care în instituţiile publice s-ar putea obţine fonduri extrabugetare. Dacă înţelegem că bugetul are limite şi că nu sunt prevăzute asemenea cheltuieli cu tichetele de masă pentru angajaţii, lucrătorii din acest domeniu, nu înţelegem de ce această interdicţie trebuie aplicată şi în cazul veniturilor extrabugetare. De aceea, o să vă rugăm, stimate colege şi stimaţi colegi, să votaţi pentru eliminarea acestui articol, pentru că, oricum, din buget nu se pot consuma bani pentru tichete de masă decât dacă sunt surse extrabugetare. |
|||
|
Domnul deputat Iulian Mincu. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||
|
Domnule preşedinte, La art. 39 alin. 4, comisiile reunite au modificat cuprinsul şi au spus aşa: "În bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv ale activităţilor pe lângă unele instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie. Modificarea e prin completarea textului cu sintagma "sau parţial", astfel vor putea beneficia de tichete de masă şi instituţiile finanţate parţial de la bugetul de stat. La fel, comisiile reunite au propus un alt alineat, în continuare, şi anume alin. 5 la art. 39: "Sunt exceptate de la prevederile alin. 4 instituţiile de învăţământ superior, care vor putea acorda tichete de masă personalului propriu din venituri extrabugetare realizate în condiţiile legii. Aş vrea să vă spun că autori sunt aici: Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului din Senat, Comisia pentru sănătate, ecologie, tineret şi sport, Comisia pentru administraţia publică şi organizarea teritoriului şi echilibrul ecologic din Camera Deputaţilor, şi deputatul Kovacs Csaba-Tiberiu de la Grupul parlamentar al U.D.M.R. Vă mulţumesc. |
|||
|
Vă rog, dacă mai sunt intervenţii? Vă ascultăm, domnul coleg. |
|||
|
Domnul Niculae Napoleon Antonescu: Domnule preşedinte, Stimate colege şi stimaţi colegi, Noi, la comisiile reunite de învăţământ din Senat şi Camera Deputaţilor, în prezenţa doamnei ministru Ecaterina Andronescu, am fost de acord cu introducerea acestei sintagme, "...integral sau parţial...". În fond, aşa cum e formulat articolul, este o interdicţie. Alineatul, nu articolul. De ce nu formulăm invers, cine au dreptul să dea. Şi aşa apare, nu ştiu cum, din punct de vedere psihologic, la om, pentru că el este o interdicţie. Dacă puneam că au voie să dea numai cutare sau cutare, sau nu mai puneam deloc cine are voie să dea, pentru că ştiam că nu pot să dea tichete de masă decât cei care au nişte surse extrabugetare. Eu cred că, aşa cum este pus aici, el apare ca o interdicţie, în loc să fie ca ceva care, invers pusă problema, cine poate să dea tichete de masă sau de loc, nu dau decât, conform hotărârii de guvern, numai instituţiile care au surse extrabugetare. Deci vreau să spun că eu am propus sintagma aceasta "sau parţial", dar îmi dau seama că nu e complet nici aşa articolul. Nu mă refer la universităţi, pentru că aici ne-am lămurit, şi domnul Tănăsescu..., mă gândeam la alte instituţii, ştiu eu, la spitale, la alte instituţii ce pot avea fonduri extrabugetare. Deci, fie punem invers alineatul, formulăm invers, cine are voie să dea şi îi lăsăm la o parte pe ceilalţi care nu au voie să dea, fie adăugăm "sau parţial" aici, nu ştiu..., cum credeţi dumneavoastră. Nu pledez pro domo pentru universităţi, pentru că acolo problema este rezolvată. |
|||
|
Da, vă mulţumesc. Dacă mai sunt luări de cuvânt? Domnul deputat Ifrim. |
|||
|
Dacă îmi permiteţi. Mulţumesc, domnule preşedinte. Mă raliez la eliminarea alin. 4, întrucât este foarte pertinentă. Şi aş pune o întrebare, domnului ministru de finanţe, rezervându-mi dreptul ca cea la care nu mi-a răspuns, cu creanţele, să o pun cu ocazia anexei nr. 10. Noi avem pentru sănătate o lege prin care avem dreptul să dăm tichete de masă din veniturile extrabugetare. Întrebare. Dacă punem acest alineat, înseamnă că anulăm prin Legea bugetului de stat ce a votat Parlamentul României în urmă cu trei luni? |
|||
|
Da, vă mulţumesc. Domnul senator Alexandru Ionel. |
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedine. Grupul nostru a mers ori pe eliminarea alin. 4 al art. 39, ori, dacă nu, pe introducerea sintagmei pe care o găsiţi la poziţia nr. 104, şi anume, la sfârşitul articolului, să se introducă următoarea frază: "Instituţiile de învăţământ pot acorda tichete de masă din economiile la cheltuielile bugetare şi din veniturile suplimentare realizate peste prevederi." În acest fel se poate rezolva această problemă, ţinând cont de faptul că unele şcoli nu au fonduri proprii pentru realizarea acestor tichete de masă. Vă mulţumesc. |
|||
|
Da, vă mulţumesc foarte mult. Dacă mai sunt intervenţii? Rog din partea Ministerului Finanţelor Publice, domnul ministru Mihai Tănăsescu. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr, art. 39 alin. 4 este un articol care vine şi stabileşte foarte clar cine poate să acorde aceste tichete de masă. Prin noua Lege a finanţelor publice, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2003, se specifică exact categoriile de instituţii care pot beneficia de aceste tichete de masă. Deci cele care sunt finanţate integral de la bugetul de stat nu pot să acorde aceste tichete de masă, dar cele cum sunt: universităţile, spitalele, care sunt finanţate din venituri proprii, pot să îşi acorde aceste tichete de masă. De aceea, acest art. 39 alin. 4 vine şi subliniază, încă o dată, instituţiile care au dreptul să îşi acorde tichete de masă şi care sunt sursele prin care pot să îşi acorde aceste tichete de masă. Pentru aceasta, domnule preşedinte, noi vă propunem menţinerea acestui art. 39 alin. 4. Mulţumesc. |
|||
|
Da, vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră alin. 4 de la art. 39, în formularea propusă de Ministerul Finanţelor Publice. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? 8 voturi împotrivă. Abţineri? 11 abţineri. Cu votul majorităţii s-a votat alin. 4. Supun votului dumneavoastră art. 39 în întregime. Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult. Împotrivă? 6 voturi împotrivă. Abţineri? 5 abţineri. Art. 39 a fost votat cu mare majoritate de voturi. Art. 40, dacă sunt intervenţii? Înţeleg că nu sunt. Supun votului dumneavoastră art. 40, în totalitate. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? 4 abţineri. Cu mare majoritate de voturi, art. 40 a fost votat. Art. 41, dacă sunt intervenţii? Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? 18 voturi împotrivă. Abţineri? 6 abţineri. Cu majoritate de voturi, art. 41 a fost votat. Art. 42, dacă sunt observaţii? Domnule deputat Onisei, aveţi cuvântul. |
|||
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Stimaţi colegi, Vă rog să observaţi că art. 41 alin. 1 şi 2 suferă uşor din cauza formulării, iar sensul nu este clar deloc şi am să vă spun de ce. Dacă aţi urmărit textul, aţi observat că art. 42 alin. 1 stipulează faptul că instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale care au în administrare hoteluri, case de odihnă şi de oaspeţi, baze de tratament şi alte asemenea unităţi "vor asigura finanţarea cheltuielilor curente şi de capital, pentru aceste unităţi, exclusiv din venituri proprii". La alin. 2 însă se instituie interdicţia, inclusiv pentru autorităţile administraţiei publice locale, care sunt consiliile locale sau judeţene, după caz, să finanţeze din bugetele locale. Or bugetele locale sunt, cum bine ştiţi, constituite într-o bună măsură din venituri proprii. Aşadar, este o evidentă contradicţie între formularea de la alin. 1 şi cea de la alin. 2 şi vă rog să acceptaţi următoarea rescriere: alin. 1, vă rog să urmăriţi, dacă sunteţi amabili, "Insituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale care au în administrare hoteluri, case de odihnă şi de oaspeţi, baze de odihnă, tratament şi alte asemenea unităţi vor asigura finanţarea cheltuielilor curente şi de capital, pentru respectivele unităţi, exclusiv din veniturile proprii ale acestora", pentru că altminteri... Din sală: Este bine, domnule! |
|||
|
Da, bine, în regulă. |
|||
|
De acord, da? De acord cu propunerea domnului deputat Onisei, legată de alin. 1. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Două abţineri. Art. 42 alin. 1 a fost votat cu mare majoritate de voturi. Supun votului dumneavoastră art. 42 în totalitate. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Art. 42 a fost votat cu mare majoritate de voturi. Art. 43, dacă sunt intervenţii? Vă rog frumos, la art. 43, vă ascultăm. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: La art. 43, aşa cum am anunţat în deschiderea şedinţei, în urma discuţiilor cu Partidul România Mare, vă propunem introducerea unui nou alineat care să aibă următoarea redactare: "La rectificarea bugetului de stat pe anul 2003, din eventualele surse suplimentare sau economii la cheltuieli se vor aloca cu prioritate fonduri pentru finanţarea activităţilor de învăţământ şi agricultură." (Aplauze.) |
|||
|
Domnule deputat Florin Georgescu, nu v-am dat cuvântul. |
|||
|
Din partea comisiei, domnule preşedinte. |
|||
|
Da, vă rog. |
|||
|
Mulţumesc. Nu este vorba decât despre o formulare, zic eu, puţin mai bună. Noi nu ştim dacă va fi..., nu putem porni de la premisa că alcătuim acum un buget pe care îl vom rectifica deja, nu ştim, poate nu se va rectifica, nu vor impune condiţiile care se vor regăsi în anul 2003. Deci la o eventuală rectificare a bugetului pe anul următor, posibilele resurse ce vor apărea..., nu ştiu ce, să fie repartizate către învăţământ şi către agricultură. Noi nu ştim nici dacă îl rectificăm şi nici dacă avem resurse. Vă mulţumesc. |
|||
|
Domnule ministru Mihai Tănăsescu, mai aveţi ceva de completat? De acord cu propunerea făcută. Supun votului dumneavoastră art. 43 în formula care există la ora actuală, propusă de Ministerul Finanţelor Publice. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art. 43 a fost votat cu mare majoritate de voturi. Art. 44 în formularea propusă de domnul Florin Georgescu. La această formulare aveţi obiecţii? |
|||
|
Domnul Mircea Ifrim (din sală): Am propus un articol în plus. |
|||
|
Numai o secundă. Supun votului dumneavoastră acest art. 43 prim care va deveni, după numerotare, art. 44. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Articol votat cu unanimitate de voturi. Acum există o propunere pentru un articol nou, domnule deputat Ifrim, vă ascultăm. |
|||
|
Pentru început, vă mulţumesc, domnule ministru, că la art. 39 punctul 4 ne permiteţi, unităţilor sanitare, din venituri proprii să avem tichete de masă. Propunem un articol nou prin care să fie scutite de T.V.A. importurile de aparatură de înaltă calitate pentru sistemul medical. În condiţiile acestea economisim 400 miliarde, bani care sunt absolut necesari acestui sistem. Deşi răspunsul este că nu este cazul prin Legea bugetului, pentru acest an Comisiile pentru sănătate, ecologie, tineret şi sport propun acest lucru. |
|||
|
Practic, nu are de-a face cu bugetul, deci dumneavoastră vreţi o reglementare nouă în domeniu. Păstraţi respingerea? Domnule ministru Mihai Tănăsescu, vă ascultăm. |
|||
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Nu considerăm că este locul în Legea bugetului de stat pentru un asemenea articol, mai mult, prin legea specifică, adică Legea T.V.A.-ului, care a fost aprobată de către dumneavoastră anul acesta, este specificat foarte clar care sunt posibilele scutiri. În cazul de faţă, vă pot spune că introducerea unui asemenea articol ar fi în detrimentul celor care plătesc T.V.A., fiindcă, dacă se face această scutire, nu mai există posibilitatea de deducere din parte celorlalţi şi, ca atare, s-ar crea un blocaj. De aceea nu suntem de acord cu acest articol care a fost propus. |
|||
|
Aceeaşi poziţie este şi cea a Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci. Deci acest articol nou propus, din păcate, nu a întrunit suportul din partea Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci şi nici din partea Guvernului. Vă supun, totuşi, votului acest articol, respins de Ministerul Finanţelor Publice şi Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci. Cine este pentru? Este respins de Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci. Vă rog. 11 voturi pentru. Voturi împotrivă? Marea majoritate. Abţineri? 5 abţineri. Cu marea majoritate a fost respinsă această propunere de articol nou. Art. 44 cu referire la anexe. Cine este pentru? Vă mulţummesc. Împotrivă? Abţineri? 4 abţineri. Art. 44 a fost votat cu mare majoritate de voturi. Stimaţi colegi, Am încheiat bugetul pe articole. Mâine la ora 9,00 vom începe cu anexele. Programul va fi de la ora 9,00 până la ora 10,30, de la ora 10,30 - în plenul celor două Camere - alocuţiunea preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, până la ora 11,00, iar de la ora 11,00 vom relua, în continuare, până - sperăm noi - să terminăm mâine şi anexele. Cu aceasta încheiem şedinţa noastră de astăzi. Vă mulţumesc foarte mult pentru participare. Şedinţa s-a încheiat la ora 19,25. |
|||
![]() |



