Parliamentary debates

Lucrările şedinţei au fost conduse succesiv de către domnii Corneliu Ciontu şi Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Borbely Laszlo, secreari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Începem şedinţa noastră de astăzi cu intervenţiile deputaţilor, care sunt destul de numeroase. Sunt 39 de înscrişi.

Are cuvântul domnul Ioan Timiş. Urmează domnul Gheorghe Roşculeţ. Este? Domnul Florin Iordache.

Poftiţi, domnule Timiş.

Domnul Ioan Timiş:

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Opoziţia citeşte Constituţia, nu o interpretează".

Constituţia nu este un roman de aventuri care să fie citită mai repede sau mai încet în funcţie de exerciţiul limbii. Ea este un sanctuar politico-juridic care trebuie în mod esenţial interpretat. Din cauza cititului pe litere sau pe sărite a textului constituţional, recenta remaniere a Cabinetului Adrian Năstase a stârnit un val nefiresc de critici la adresa constituţionalităţii acestei măsuri. Eroarea zgomotoasă a opoziţiei parlamentare pleacă de la imposibilitatea înţelegerii faptului că autoritatea publică denumită Guvern sau Cabinet intră în exercitarea atribuţiilor sale executive pentru un mandat de 4 ani, după acordarea votului de încredere de către Parlament şi numirea Guvernului de către preşedintele ţării. Dacă Opoziţia ar observa bine ar constata că nu există guverne universale sau permanente, există numai guverne aprobate de un anumit parlament, cu un anumit prim-ministru, cu anumită structură şi componenţă, cu un anumit program de guvernare.

Şi tot spre ştiinţa Opoziţiei, Guvernul nu înseamnă suma aritmetică a miniştrilor şi a ministerelor. Guvernul este un organ colegial condus de un prim-ministru care adoptă hotărâri şi ordonanţe într-un anumit forum şi cu responsabilitate politică şi juridică distinctă în faţa Parlamentului. Constituţional, numai primul ministru are responsabilitatea formării cabinetului şi a programului de guvernare. Tot primul ministru cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Cred că Opoziţia ar fi trebuit să ştie că numai prin actul de învestitură Guvernul primeşte deplinele puteri de la Parlament care, la rândul său, a dobândit exerciţiul suveranităţii naţionale prin actul alegerii direct de la poporul român.

Ceea ce nu a putut sau nu a vrut să înţeleagă opoziţia la recenta remaniere este faptul că o dată cu programul de guvernare primul ministru cere şi un vot de încredere asupra întregii liste a Guvernului. Lista Guvernului nu înseamnă numai numele şi prenumele miniştrilor, ci şi denumirea ministerelor şi structura cabinetului. Oricât ai fi de miop, nu poţi să nu constaţi că singura deosebire între guvernele Ciorbea, Vasile şi Isărescu a fost structura şi componenţa fiecărui cabinet.

Revenind la Cabinetul Adrian Năstase, este foarte clar că, prin actul de învestitură, Guvernul, programul său de guvernare, primul său ministru au fost aprobaţi pentru un mandat de 4 ani. În virtutea competenţelor constituţionale, primul ministru poate oricând, prin instituţia remanierii prevăzute de art.85 din Constituţie, să modifice atât componenţa, cât şi structura cabinetului. Singura cerinţă constituţională în acest caz este ca şeful executivului să se adreseze Parlamentului şi să solicite un vot de încredere asupra noii liste şi structuri a cabinetului în procedura prevăzută pentru învestitură.

Revocarea foştilor miniştri şi numirea noilor miniştri este atributul preşedintelui şi este un act procedural ulterior votului de încredere al Parlamentului.

Primul ministru este abilitat de Constituţie să ia orice măsuri pentru realizarea programului de guvernare aprobat de Parlament, atâta timp cât nu a fost emis printr-o procedură constituţională, nu s-a aflat în imposibilitate de a-şi exercita funcţia sau nu a prezentat demisia cabinetului.

În consecinţă, vă rog să primiţi, domnilor membri ai Opoziţiei, sfatul alegătorului: numai interpretarea Constituţiei vă limpezeşte, cititul şi silabisitul ei vă face să vă bâlbâiţi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Am următoarea rugăminte la toţi cei înscrişi. Sunt 39 de înscrieri. Este ultima şedinţă din această sesiune. Încercaţi să prezentaţi sinteza declaraţiei, întrucât şi aşa le depuneţi la stenografă, ca să poată vorbi toţi colegii noştri. Eu peste o oră închei şedinţa.

Poftiţi, domnule Florin Iordache.

Urmează domnul profesor Leonăchescu. Acum are şedinţă de birou.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Summitul de la Porto Carras - o garanţie pentru România la integrarea în Uniunea Europeană în 2007".

La recenta întâlnire care a avut loc în Grecia la Porto Carras, delegaţiei României i s-au dat asigurări că există întreaga voinţă politică din partea Uniunii Europene pentru aderarea în 2007. Se recunosc astfel progresele semnificative obţinute de ţara noastră în perioada 2001-2003, închiderea a 19 capitole de negociere, progresele obţinute de către actuala conducere a Guvernului şi a ţării noastre.

Perioada următoare este esenţială pentru succesul pregătirilor de aderare, dar membrii executivului au demonstrat că ştiu ceea ce au de făcut în continuare, de la îndeplinirea criteriilor de economie funcţională, până la reformele în administraţie şi justiţie.

În continuare, toată clasa politică de la stânga la dreapta şi invers ar trebui să-şi dea mâna pentru binele României, pentru că numai cu efortul comun al tuturor, în 2007 vom fi în Uniunea Europeană. În schimb, dacă unii împing căruţa şi ceilalţi stau în ea sau pe lângă, efortul primilor va fi foarte mare. Am deplina încredere în echipa premierului Adrian Năstase că va găsi cele mai bune metode pentru ca visul nostru, al tuturor, de a fi în Uniunea Europeană în 2007 va deveni realitate. A demonstrat-o cu prisosinţă la aderarea în structurile NATO.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Nicolae Leonăchescu, apoi va urma domnul Ioan Mircea Paşcu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

Ne aflăm în plină operaţie de modificare a unor prevederi ale Constituţiei şi de completare a acesteia, pentru ca documentul fundamental care stă la baza construcţiei politice şi sociale a României, ca stat de drept, să corespundă speranţelor noastre şi cerinţelor integrării în Europa modernă.

Cu acest prilej, acordăm o mare atenţie drepturilor omului şi cetăţeanului, precum şi minorităţilor etnice, religioase şi lingvistice.

Aşa cum este normal, urmărim ca minorităţile să se bucure de drepturi egale ca şi românii şi să evolueze, neconvulsiv, dând dovadă de loialitate faţă de statul gazdă. Problema limbii minorităţilor lingvistice din România este soluţionată în limite acceptabile. Ne-am bucura dacă românii minoritari din alte state ar avea drepturile pe care noi le acordăm minorităţilor.

Este momentul să ne pronunţăm mai ferm cu privire la vlahii şi aromânii din Peninsula Balcanică, pentru că au fost uitaţi şi dreptul lor de a-şi folosi limba a fost şi este contestat şi ignorat.

Dialectele limbii române în care vorbesc vlahii şi aromânii fac parte din patrimoniul nostru naţional. Este cazul să menţionăm acest fapt lingvistic în noua Constituţie şi să acordăm acestor dialecte, în viitor, atenţia pe care realităţile istorico-demografice o impun.

Protecţia minorităţilor şi a limbilor pe care le folosesc trebuie aplicată şi vlahilor spre a le proteja dialectele pe care le vorbesc încă. Ultimul vorbitor de dalmată, Tone Udaima Burbur, ne-o cere, iar realităţile ne impun acest standard unitar.

Este şi interesul nostru naţional şi a venit timpul să luăm atitudine.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Mircea Paşcu:

Domnule preşedinte,

Îngăduiţi-mi prin a începe cu o autocritică: în ciuda faptului că realitatea m-a infirmat cu regularitate când venea vorba de Partidul România Mare şi revista cu acelaşi nume, am avut naivitatea să cred că, dacă nu voi răspunde neadevărurilor vehiculate în legătură cu mine, oamenii respectivi vor înţelege de ce nu o fac. Afirmaţiile sunt atât de neadevărate, încât nici nu merită să-ţi dai silinţa să le corectezi. Numai că, procedând aşa, am greşit încă o dată, aproape cu precizie matematică: tăcerea mea a fost interpretată greşit ca o recunoaştere tacită a minciunilor vehiculate în revista partidului, lucru dovedit de luarea de cuvânt a conducătorului partidului şi al revistei sale, petrecută în Senatul României săptămâna trecută.

Regret că sunt nevoit din nou, ca pe această cale să resping gravele acuzaţii aduse mie în articolul menţionat, apărut în revista "România Mare", precum şi în luarea de cuvânt menţionată.

Permiteţi-mi să le iau pe rând, începând cu începutul. "Materialul" preluat de revista menţionată a apărut prima dată pe internet în ziua de joi, 4 iunie, 2003, sub titlul "Reţeaua mafiotă patronată de Ioan Mircea Paşcu, ministrul apărării, drenează toţi banii publici din Ardealul de Nord în folos propriu", sub semnătura curajoasă "un grup de militari de bine" (vezi, chipurile, în Armată ar exista rezistenţă la Paşcu şi reformele sale?!) fiind adresat iniţial domnului Adrian Năstase care a doua zi urma să vină în judeţul Satu-Mare pentru activitate comună cu premierul Ungariei.

Întrucât "materialul" nu a stârnit interesul nimănui, în disperare de cauză, revista "România Mare" îl preia, ceea ce denotă coautoratul, şi îi schimbă "destinatarul": în locul premierului, de data aceasta este menţionat domnul Michael Guest, ambasadorul SUA la Bucureşti, probabil şi pentru că, în săptămâna respectivă, urma să mă aflu la Bruxelles, la câteva importante reuniuni NATO, trebuind, deci, să fiu "compromis".

"Tehnica" utilizată în "material" este obişnuită pentru asemenea situaţii: când nu poţi acuza direct, acuzi alte persoane cu care "ţinta" vine inevitabil în contact şi, prin ricoşeu, acuzi indirect "ţinta" vizată iniţial.

Numai că, şi într-un caz, respectiv când acuzi direct, cât şi în altul, adică atunci când o faci indirect, ca în materialul de faţă, trebuie să produci dovezi!

Or, şi în acest material, ca şi în celelalte materiale apărute la adresa mea în revista partidului, aceste dovezi sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire! Aşa că, în lipsa dovezilor, "materialul" este doar o tentativă de defăimare, bazată pe neadevăruri crase!

Primul dintre acestea este că pe tatăl meu l-ar fi chemat Pasko, ar fi fost ungur, şi chiar dacă ar fi fost, ce e rău în asta? şi ar fi fost agent al Securităţii! Las la o parte ca, în gura României Mari o asemenea acuzaţie suna ca vorbitul de funie în casa spânzuratului şi mă voi referi, însă, numai la cele declarate în legătură cu tatăl meu: este neadevărat, pe tatăl meu, care era român, l-a chemat de la început până la sfârşit, căci, în 2000, a trecut în lumea celor drepţi, Ion Mircea Pascu şi a fost toată viaţa lui jurist.

În ce priveşte bursele pe care le-am căpătat în străinătate, chipurile, pentru că aş fi fost membru al Securităţii, o întrebare rămâne fără răspuns: pentru ce să îmi dea occidentalii burse, ca să îi spionez? Căci bursele respective nu mi-au fost date de statul român, ci de statele respective?!

Nu am nici o cunoştinţă despre activitatea "ecologică" a firmelor domnului prefect Ciocan, cu atât mai puţin despre gropile ecologice menţionate cu atât aplomb în "material".

Domnul prefect Ciocan nu mi-a construit nici o vilă la Bucureşti - vezi şi declaraţia mea de avere care este publică, iar aranjamentul pentru casa de vacanţă, care este în construcţie, nu reprezintă un secret, fiind menţionat, de asemenea, în declaraţia respectivă, deşi nu aveam nici o obligaţie să îl fac public?! Iar faptul că l-am făcut, totuşi, indică tocmai că nu am nimic de ascuns!

Domnul prefect Bechis nu îmi asigură material lemnos pentru nimic, deci nici pentru vila care nu există.

Pe domnul Bura nu l-am cunoscut de la Ştefan Gheorghiu - şi chiar dacă l-aş fi cunoscut, ce era de condamnat în asta? -, ci în calitate de primar al Negreştilor, în anii când am primit misiunea să mă ocup de organizaţia PSD din judeţ.

Nu comentez afirmaţiile despre afacerile domnului Lohan - şi cu atât mai puţin pe cele legate de soţia sa -, deoarece îl privesc direct şi personal, tot aşa cum nu comentez afacerile domnului Copos, de pildă, pe care, de asemenea, se întâmpla să îl cunosc. Apropos, pe când un nou "material" care să mă incrimineze, ca urmare a afacerilor domnului Copos?

De asemenea, nu comentez nici invidia domnului primar Ghiriti din Negreşti faţă de succesul economic al domnului Lohan, după cum nu comentez nici supărarea unui adjunct al poliţiei locale că nu a fost promovat în local domnului Tibil şi că, în plus, va trebui să îşi şi achite marea datorie pe care o are faţă de sucursala locală a Băncii Comerciale.

Afirmaţia cu patronajul afacerilor cu limuzine furate este gravă şi, în cazul în care voi apela la instanţă, va trebui să fie susţinută de revistă. Oricum, nu pot fi decât recunoscător gazetei "România Mare" care, preluând un material anonim de pe internet, şi-l însuşeşte şi şi-l face astfel atribuibil! Ca să nu mai vorbesc despre intervenţia expresă a conducătorului partidului din Senatul României, la care mă voi referi îndată.

Nu am avut nici o contribuţie nici în numirea domnului Balogh - Dumnezeu să îl ierte - nici a domnului Tibil în funcţie de şef al Inspectoratului Judeţean al M.I. Ambele numiri au fost decise şi executate exclusiv de ministerul respectiv.

În sfârşit, nu văd cum mă pot implica în ancheta domnului Horea Anderco, fost primar al municipiului Satu Mare, din moment ce, o altă "şcoală locală de gândire" susţine contrariul, şi anume că arestarea sa s-ar fi datorat tocmai dorinţei autorităţilor de a ajunge astfel la mine, pornind de la teza contrară, tot falsă, că aş fi fost implicat în afaceri cu acesta.

Domnul coleg deputat al PRM, localnic bine informat cu privire la acţiunile mele din judeţ, ar fi trebuit să fie mai grijuliu cu preluarea afirmaţiilor de pe plan local.

Daţi-mi voie să îmi exprim amărăciunea, nu atât faţă de atacurile nejustificate ale României Mari, cu care toată lumea s-a obişnuit, cât, mai ales, faţă de superficialitatea unor oameni cu pregătire de specialitate în domeniul muncii informative din Partidul România Mare şi care se ocupă personal de mine. Cu atât mai mult cu cât suntem "colegi" de parlament. Le-aş cere totuşi un mic serviciu: anunţaţi-i pe autorii efectivi ai "materialului" prezentat iniţial că poliţia s-a demilitarizat şi, deci, nu se mai pot prezenta ca un "grup de militari de bine". Cu colegul dumneavoastră din zonă va fi, cred, mai uşor.

Să trecem acum la intervenţia conducătorului partidului rostită în Senatul României luni, 9 iunie 2003. În ea se vehiculează cu dezinvoltură alte informaţii false la adresa mea şi se întăreşte expres implicarea domniei sale în publicarea "materialului" preluat de pe internet în revista partidului.

În primul rând, toată lumea, inclusiv ambasadorul Guest şi suita domniei sale, ca şi cei care au fost de faţă la primirea sa în judeţul Maramureş, între care îl includ şi pe deputatul partidului România Mare din zonă, ştiu că eu nu am participat la aceasta vizită, cum afirmă conducătorul partidului.

În al doilea rând, cabana de pe Valea Vaserului, la care se face referire, nu aparţine Ministerului Apărării Naţionale.

Referitor la domnii Adrian Filip, Vasile Coman şi firma lor "CONREP Vasilică SRL" nu fac nici un comentariu, deoarece fiecare răspunde pentru acţiunile sale. Iar bârfele culese pe plan local de colegul Mihordea, în cadrul documentării pentru activitatea de parlamentar, desigur, nu mă interesează.

Afirmaţia că eu aş fi "băgat" - scuzaţi limbajul, dar aparţine domnului senator - 3 miliarde de lei din fondurile PHARE în firma domnilor Filip şi Coman, precum şi oferta de 50 de miliarde de lei pentru reconstrucţia blocurilor distruse de incendiul recent de la Baia Borşa, dincolo de faptul că este falsă, este şi deosebit de gravă şi va trebui susţinută cu dovezi irefutabile.

Afirmaţiile privind penalitatea acţiunilor celor doi prefecţi, deşi nu mă privesc, vor trebui şi ele dovedite de cei ce le-au făcut. Şi, încă o dată, de corturile pentru rotaţia contingentului american din KFOR de la Constanţa Sud/Agigea răspunde Armata Americană, nu domnul prefect Ciocan, a cărui fabrică tot tricotaje produce, nu corturi. Se aude?

În sfârşit, nu văd cum ar putea un om ca domnul senator să judece cum trebuie să mă comport eu când stau de vorbă cu domnul Robertson. Măcar cu mine, domnul Robertson stă de vorbă...

Iar despre numărul vilelor construite de aşa-zisa mafie din Transilvania de Nord, vă rog să citiţi încă o dată recenta declaraţie de avere pe care am publicat-o şi să mai număraţi o dată, domnule senator.

Domnul preşedinte,

Pemiteţi-mi ca, în închidere, să fac o referire la salutul amical şi cuvintele frumoase adresate de conducătorul Partidului România Mare atunci când m-a salutat la intrarea în sală pentru şedinţa de investire a noului cabinet: Domnule senator, mie nu îmi plac oamenii care te vorbesc de rău în public şi de bine în particular! Incercaţi invers, ar fi un mic progres!

Oricum, vă asigur că, nedispunând de gazeta partidului, aşa cum dispuneţi dumneavoastră, nu am unde să public actuala intervenţie care, în plus, nu este nici rostită "liber" şi, neavând nici talent poetic, precum domnul Coriolan Bunea, nu vă voi putea dedica vreo poezie, aşa cum aţi procedat cu mine!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Mă văd nevoit să insist asupra conciziei intervenţiilor. Avem o înscriere record astăzi.

Domnul Adrian Moisoiu:

În primul rând, permiteţi-mi, domnule preşedinte, să vă spun bine aţi venit şi că v-am aşteptat de mult.

Suntem bucuroşi că sunteţi iarăşi la noi la Cameră.

În al doilea rând, aş dori ca domnul ministru, chiar dacă este ministru, să ne respecte, aşa după cum este şi Regulamentul Camerei, 3 minute sunt 3 minute şi pentru un deputat de rând şi pentru un deputat care, efemer, este ministru.

Intervenţia mea de astăzi de dimineaţă este "Pleacă ai noştri, vin ai noştri..."

Ascultându-l pe domnul prim ministru Adrian Năstase, joi, 19 iunie a.c., la şedinţa de învestire a unui cabinet restructurat şi auzind performanţele pe care le-a înregistrat guvernul în primele 900 de zile de guvernare, mi-am adus aminte că, în urmă cu câteva luni, la biroul meu parlamentar de la Tg.Mureş, s-a prezentat un cetăţean, al cărui nume nu am să-l dau, care s-a recomandat că a fost farmacist primar-director, iar în prezent este pensionar şi care după 40 de ani de serviciu are o pensie de 2.780.000 lei.

Domnia sa mi-a mărturisit că locuieşte singur într-un apartament de bloc compus din două camere, proprietate personală, şi are următoarele cheltuieli lunare: Întreţinere 1.700.000 lei; curent electric 200.000 lei; telefon 200.000 lei; televizor-cablu 150.000 lei; cotă lunară de impozit 120.000 lei; medicamente 300.000 lei; diverse cheltuieli casnice; (cosmetice, detergenţi) 200.000 lei, adică un total de 2.870.000 lei.

După cum se vede, fără a face referiri la cerinţe minime de ordin cultural, ca de exemplu un ziar, o carte, un spectacol etc., fiind vorba totuşi de un intelectual, cheltuielile de întreţinere specificate depăşesc pensia cu 90.000 lei.

Dar, unde sunt cheltuielile pentru hrană, pe care le putem aprecia la minim de 50.000 lei/zi şi care s-ar ridica la suma de 1.500.000 lei/lunar ?

Adică un farmacist-director timp de 26 de ani la un depozit sanitar de interes republican, după 40 de ani de serviciu, din care 2 ani inspector regional, posesor a 3 distincţii pentru merite pe linie sanitară, într-o Românie a secolului XXI este sortit să moară de foame, fiindcă din pensie nu poate să-şi acopere toate cheltuielile.

Totodată, domnia sa mi-a explicat că nu se justifică nici vânzarea apartamentului şi mutarea într-o garsonieră, fiindcă cu diferenţa de bani pe care i-ar încasa, abia ar acoperi cheltuielile de reparaţii a garsonierei şi al celor necesare pentru mutare.

În aceste condiţii, să ne mai mirăm că, în ultimii 10 ani, populaţia României a scăzut cu peste 1 milion de locuitori, că se încalcă cu perseverenţă articolul 43 (1) din Constituţie: "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent."

Susţinut fără rezerve de U.D.M.R., care îl şantajează fără nici o ruşine, guvernul Năstase devine din ce în ce mai surd la solicitările populaţiei. Acest lucru este foarte bine reflectat de sondajele realizate de diversele cotidiene pe străzile Capitalei în aceste zile, cetăţenii exprimându-şi neîncrederea şi scepticismul în proaspăta restructurare, făcută doar pentru salvarea imaginii compromise a Partidului Social Democrat, aspect subliniat de altfel de dl. senator Corneliu Vadim Tudor în intervenţia domniei sale: "Guvernul este incapabil să rezolve problemele Ţării şi vine cu o astfel de mascaradă".

Partidul România Mare susţine aderarea la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord-Atlantică. Spre deosebire de guvernanţi, el doreşte ca România să intre în aceste structuri cu o economie sănătoasă şi cu un popor robust. Partidul România Mare nu acceptă să ne prezentăm la porţile civilizaţiei cu o armată de fantome, măcinată de boli şi de subnutriţie, care întinde mâna, ca nişte milogi, spre masa încărcată de bucate.

Restructurarea realizată de dl. Adrian Năstase, cu votul P.S.D. şi al U.D.M.R. (celelalte partide părăsind sala şi retrăgându-se de la vot), se poate sintetiza prin titlul unui cântec la modă: "Pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem ... tot ca proştii !"

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da.

Domnul Alexandru Octavi Stănescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică are ca mesaj "M.Ap.N. - prezent şi perspectivă".

Invitaţie adresată României la sfârşitul anului trecut de a adera la organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord este, fără îndoială, rezultatul atât al demersurilor susţinute, întreprinse de diplomaţia românească, dar şi rodul eforturilor constante depuse de Armata României de a răspunde cât mai bine cerinţelor impuse de viitorii parteneri de coaliţie.

Trebuie remarcat, în acest sens, angajamentul ferm al conducerii Ministerului Apărării Naţionale de a transpune în practică, potrivit calendarului de reformă, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, toate măsurile care vizează restructurarea, redimensionarea şi modernizarea armatei, cu toate neajunsurile generate de insuficienţa fondurilor bugetare în raport cu obiectivele propuse, dar, mai ales, de rezultanta socială a procesului de desfiinţare a unui mare număr de unităţi militare. Pe fondul acestui proces dinamic, de reconsiderare a structurilor militare, armata a participat cu rezultate apreciate unanim de membrii NATO la misiunile de menţinere a păcii din Bosnia-Herţegovina şi Kosovo, precum şi alături de statele membre NATO la acţiunile de combatere a terorismului internaţional în Afganistan.

De asemenea, Armata Română este angajată cu personal în procesul de reconstrucţie a Irakului, precum şi a Afganistanului, inclusiv de operaţionalizarea armatei naţionale afgane. Percepţia pozitivă asupra contribuţiei armatei române la operaţiunea din Irak a fost întărită de promptitudinea şi profesionalismul cu care personalul bazei aeriene de la Mihail Kogălniceanu a asigurat logistic afluirea trupelor şi echipamentelor americane către teatrul de operaţii.

La baza procesului de compatibilizare a structurilor militare a armatei române cu cele a armatelor din statele membre NATO, sub toate aspectele, organizare, echipamente, tehnică, instrucţie, managementul personalului, protecţia informaţiilor, a stat în primul rând asigurarea cadrului legislativ.

Astfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2001 a fost amendat statutul cadrelor militare numai pentru Ministerul Apărării Naţionale în scopul creării cadrului legal pentru un management al personalului compatibil cu cel practicat de armatele moderne.

De asemenea, prin adoptarea ghidului carierei militare s-au trasat coordonate precise privind încadrarea şi promovarea cadrelor cu implicaţii evidente în realizarea unei piramide eficiente şi operaţionale a gradelor militare.

În prezent se definitivează statutul militarilor angajaţi pe bază de contract, segmentul profesional care devine tot mai important în procesul de profesionalizare a armatei în perspectiva renunţării la serviciul militar obligatoriu.

Ministerul Apărării Naţionale a contribuit cu o variantă însemnată în procesul de elaborare a propunerilor legislative de revizuire a Constituţiei, formulând amendamente pertinente în acord cu noile relaţii şi realităţi politice militare, cu respectarea tratatelor internaţionale la care România este parte.

Cu mai puţin de un an înaintea aderării efective a României la NATO, armata se află într-un complex proces de implementare a standardelor alianţei, la nivelul tuturor dimensiunilor fenomenului militar, începând cu adaptarea doctrinelor, manualelor şi regulamentelor şi încheind cu tacticile şi proceduri de instruire.

Nu în ultimul rând, Ministerul Apărării Naţionale a avut permanent în atenţie şi adoptarea unor măsuri concrete de protecţie socială, în special a personalului disponibilizat ca urmare a desfiinţării unor unităţi militare.

Astfel, s-a legiferat recorelarea pensiilor militare cu veniturile celor care părăsesc la această dată serviciul militar activ, procesul fiind eşalonat în funcţie de alocaţiile asigurate. Se află în derulare un program complex de reconversie profesională în vederea reintegrării social-economice a personalului disponibilizat, adaptat la realităţile economiei de piaţă.

Nu trebuie uitat că toate progresele făcute de armată pe drumul către NATO s-au realizat pe fondul unor eforturi colective deosebite, dar şi a unor frustrări individuale, care ţin de nesiguranţa funcţiilor deţinute, de incertitudinea avansărilor în grad la termen, de diminuarea, în unele cazuri, a veniturilor salariale sau chiar de posibilitatea excluderii din sistemul militar.

Nu trebuie, aşadar, neglijat faptul că aderarea la NATO are ca principal pion armata, aşa cum a devenit ea pe parcursul procesului drastic de restructurare ai căror artizani, dar de multe ori şi victime au fost şi sunt în continuare cetăţenii care au vrut să stea sub arme pentru liniştea şi bunăstarea concetăţenilor lor.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Ladislau Borbely şi va urma domnul Ştefan Baban.

Vă rog să mă înţelegeţi că îmi este greu să întrerup pe cineva, haideţi, să încercăm să concentrăm puţin prezentarea declaraţiei.

Domnul Borbély László:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

S-a vorbit foarte mult de reforma justiţiei în România, magistraţii au devenit inamovibili, sistemul care s-a creat asigură un cadru general de a separa puterile în stat şi este bine. Totuşi, câteodată, asistăm la un simulacru de judecată, la decizii care demonstrează că există încă mentalităţi evolute, atitudini arbitrare.

Mă refer, în speţă, la decizia Curţii de Apel Tg.Mureş, privind proprietatea unui imobil care a aparţinut Bisericii romano-catolice din Tg.Mureş, imobil care a fost naţionalizat abuziv de către statul român în 1948. Atunci, din cauza "neglijenţei" organelor statului, în evidenţa cadastrului edilitar nu a fost menţionată naţionalizarea.

Biserica catolică, după '90, a solicitat în instanţă recunoaşterea dreptului de proprietate care, după cadastru, le-a aparţinut dintotdeauna. După 8 ani de tergiversări a procesului prin decizia din februarie 2003, Tribunalul Mureş a admis cererea bisericii, ţinând cont şi de apariţia Legii nr.501/2002 privind retrocedarea clădirilor care au aparţinut cultelor religioase.

Faţă de această decizie justă, Curtea de Apel Mureş hotărăşte astfel: constatând că în 1948 a fost făcută o omisiune a statului, netrecând în cadastru în momentul naţionalizării prin această decizie de fapt consfinţeşte o nouă naţionalizare a clădirii care a aparţinut Bisericii catolice.

Situaţia este paradoxală şi tragi-comică, pentru că, chiar zilele acestea, Comisia pentru aplicarea Legii nr.501/2002 a început retrocedarea clădirilor care au aparţinut bisericilor. Sper că şi această clădire va fi în curând retrocedată Bisericii catolice, restabilindu-se dreptatea care n-a putut ieşi învingătoare în hăţişul deciziilor organelor judiciare timp de 8 ani de zile.

Şi dacă tot vorbim de decizii ale tribunalelor, aş vrea să mai exemplific cu o speţă şi anume, aplicarea Ordonanţei privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob sau promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

În urma adoptării acestei ordonanţe care este în vigoare, deci îşi produce efectele, în mai multe localităţi au fost schimbate denumiri de străzi sau au fost îndepărtate statui ale mareşalului Ion Antonescu.

La fel s-a procedat şi la Târgu-Mureş. Dar după hotărârea Consiliului local, organizaţia a dat în judecată Primăria Târgu-Mureş şi Judecătoria Târgu-Mureş în prima fază a dat dreptate celor care au contestat schimbarea denumirii Bulevardului Ion Antonescu în Bulevardul Cetăţii.

Iată cum o intenţie salutară a Guvernului, a voinţei politice, se împotmoleşte la tribunal. Şi atunci ne mirăm de ce este mult mai greu de convins Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi statele occidentale, de aplicarea corectă a legilor adoptat. A trecut vremea atitudinii duplicitare. Dacă vrem să ne integrăm urgent în Uniunea Europeană, va trebui să ne respectăm cuvântul dat, ceea ce înseamnă că legea trebuie respectată, trecutul istoric trebuie asumat şi acţiunile tuturor factorilor responsabili trebuie să fie clare, fără ambiguităţi, fără interpretări tendenţioase, conjuncturale. Numai astfel ne putem angaja în lupta pentru integrarea europeană şi euroatlantică.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Pentru stenogramă, domnii deputaţi Cristian Sandache, Cristian Nechifor, Ioan Onisei şi Vasile Mândroviceanu au depus la secretariat.

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Urmează doamna Paula Ivănescu.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Taxa radio-tv între plată şi răsplată.

Aprobarea, fără nici o modificare majoră a ordonanţei ce instituie taxa radio-tv alături de o campanie publicitară a posturilor publice referitoare la necesitatea şi utilitatea acestei taxe, au reuşit să aducă la exasperare marea masă a contribuabililor români, care au sperat până în ultima clipă că ceva se va modifica sau chiar aberanta taxă va fi anulată.

Astfel încât "bombele" care au explodat săptămâna trecută, adică profitul de 182 miliarde lei înregistrat de TVR în anul 2002 şi, mai ales, salariul directorului instituţiei de 80 milioane de lei pe lună (chiar dacă a fost moştenit, după cum s-a scuzat) n-au făcut altceva decât să arunce gaz pe focul care deja ardea cu vâlvătăi.

Oricâte explicaţii, mai mult sau mai puţin convingătoare, au încercat să dea reprezentanţii TVR-ului faţă de aceste dezvăluiri, a devenit evident că o stare de anomalie, strigătoare la cer, guvernează televiziunea publică. Nu poţi să ceri subvenţii de la buget, nu poţi băga mâna în buzunarul cetăţeanului obligându-l să achite o taxă aberantă, dar la capitolul ofertă să îi umpli cea mai mare parte a spaţiului de emisie cu reclame şi spoturi publicitare, ca şi la televiziunile comerciale, iar emisiunile promovate să aibă la bază criteriul audienţei şi nu cel al bunului gust, culturii şi informaţiei.

În aceste condiţii, televiziunea naţională are de ales, atât cât mai poate face acest lucru: aceea de a fi o televiziune publică, care prezintă auditoriului său informaţii obiective, necenzurate, emisiuni culturale şi de divertisment de o bună calitate, talk-show-uri de înaltă ţinută morală, politică şi socială sau de a deveni o televiziune comercială aservită unui grup de interese politice şi financiare, precum şi unor imagini obositoare cu detergenţi, săpunuri sau cosmetice care fac minuni.

Suntem de acord să plătim taxa radio-tv pentru ca televiziunea să prezinte emisiuni ca "Teleenciclopedia", "Spectacolul lumii", "Atlas", "Cu ochii-n patru", "Lumea dansului", "Profesioniştii" etc, dar nu mai suntem de acord să scoatem bani din buzunar pentru emisiuni care fac din tragediile şi necazurile oamenilor audienţa serilor de sâmbătă şi luni, pentru emisiuni de divertisment care promovează vulgaritatea sau pentru filme care prezintă violenţa şi moartea ca lucruri fireşti şi cotidiene şi asta în condiţiile în care, conform unui studiu recent, copiii noştri, începând de la vârsta fragedă, devin dependenţi de televizor.

Fie televiziunea naţională renunţă la publicitate şi la emisiunile comerciale de prost gust, devenind o adevărată televiziune publică, fie ne vom revolta, ori de câte ori vom avea posibilitatea, împotriva aberantei taxe radio-tv.

Pentru că nicăieri în lumea aceasta, şi mai ales în mass-media, nimeni nu acceptă şi susţine un monstru care înghite bani, şi nu puţini, şi care aruncă praf în ochii beneficiarilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei deputat Paula Ivănescu. Va urma domnul deputat Gheorghe Roşculeţ. Domnul Emil Rădulescu a depus la secretariat declaraţia.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Sigur că noi ne spunem aici fel de fel de gânduri, de intenţii, atragem atenţia asupra unor nereguli din societatea noastră şi, din păcate, acestea nu au urmări. Eu am venit în faţa dumneavoastră să susţin ceea ce am făcut de multe ori, un deficit de democraţie, să susţin că există în societatea românească un deficit de democraţie în ceea ce priveşte situaţia celor două genuri umane, mai pe româneşte situaţia celor două sexe care, în România, sunt tratate diferit de societate, de legi şi, bineînţeles, şi de Guvernul României.

Deşi se intitulează social-democrat, nu face decât să poarte un titlu pe frunte; în fond, partidul de guvernământ nu este nici pe departe social-democrat şi a dovedit-o în nenumărate rânduri şi în nenumărate acţiuni.

Ce s-a întâmplat? săptămâna trecută, cu un nou guvern restructurat sub aceeaşi pălărie, Adrian Năstase a venit în faţa opiniei publice şi s-a prezentat. Din cele cinci femei care erau iniţial în guvern şi era de lăudat care reprezentau 25%, au mai rămas numai 3, ceea ce reprezintă 13% şi care înseamnă un mare regres în ceea ce priveşte angajamentele României, ale Partidului social-democrat de a reface echilibrul celor două genuri umane în luarea deciziei în politică, în social, în economie. Ca să nu mai vorbim că se comasează, se creează, se reorganizează, se restructurează fel de fel de ministere, agenţii, departamente, şi nu apare nici de această dată un departament, o agenţie, ceva acolo, care să poarte numele de egalitate de şanse, instituţie destinată egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Deci, una este când ne ducem la Internaţionala Socialistă, ne batem cu pumnul în piept cât de social-democraţi suntem, ne ducem la Consiliul Europei, vorbim acolo şi arătăm ce multe am făcut noi în domeniul egalităţii de şanse, dar când vine vremea să demonstrăm prin fapte, uităm aceste lucruri. Este prostul obicei pe care-l are partidul de guvernământ, Guvernul Adrian Năstase de a declara una în exterior şi a face alta în interior.

Sunt extrem de revoltată că deşi am adoptat o lege care prevede înfiinţarea unei agenţii, nici măcar în ceasul al 12-lea, acest guvern autointitulat social-democrat nu a creat această agenţie sau departament, sau cum o fi vrut să-i zică.

În Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi al Familiei există un mic serviciu care poartă această titulatură, un mic serviciu utilat cu două persoane. Am zis "utilat" pentru că chiar aşa se întâmplă. Două persoane, e drept, se respectă egalitatea de şanse, un bărbat şi o femeie. Chiar interesează pe cineva că în România există atât de multă inteligenţă, atât de multă energie în ceea ce numim jumătatea noastră, zic a noastră, pentru că Parlamentul e majoritar masculin, şi care ar putea să aducă un plus de echilibru şi de armonie în această societate?

Nu este cazul să ne gândim că dacă în România lucrurile nu merg bine, poate acest lucru se datorează şi faptului că femeile nu iau parte la decizia politică.

Sper să audă Guvernul Adrian Năstase şi să ia de îndată măsura punerii în pagină a egalităţii de şanse adevărate între bărbaţi şi femei.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Roşculeţ. Va urma domnul Ştefan Păşcuţ.

Domnul Gheorghe Roşculeţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Starea învăţământului braşovean".

Nu puţine au fost referirile critice ale Opoziţiei referitoare la starea învăţământului românesc. Uitând dezastrul pe care l-au "gestionat" în perioada 1996-2000, reprezentanţii partidelor din Opoziţie critică, prezentând date şi informaţii false pentru a induce opinia publică în eroare, situaţia existentă în învăţământul românesc.

Spre corecta informare a domniilor lor, am să prezint în sinteză starea învăţământului braşovean şi în special din zona Făgăraşului, situaţie care se regăseşte de fapt la nivelul întregii ţări, cu speranţa că această informare le va fi de folos şi colegilor noştri din Opoziţie atunci când vor mai dori să vorbească despre învăţământul românesc.

Pornind de la strategia naţională promovată de Guvernul Năstase pentru reformarea acestui sector, la nivelul judeţului Braşov s-a avut în vedere eficientizarea procesului de învăţământ, asigurarea condiţiilor de educaţie, frecventarea şcolii, în special în învăţământul obligatoriu, şi încadrarea în funcţie de cerinţele pieţei forţei de muncă. S-au conturat profiluri, specializări şi meserii noi, în acest sens fiind restructurate unele instituţii din învăţământ secundar. Prin această restructurare, s-a reuşit cuprinderea tuturor elevilor într-o formă de pregătire. De asemenea, o politică coerentă a fost promovată şi în domeniul formării continue a cadrelor didactice.

În anii 2001-2002, învăţământul braşovean a beneficiat de resurse financiare cât nu a beneficiat în ultimii 10 ani. Am să dau doar două exemple: valoarea rechizitelor şcolare este de circa 10 miliarde de lei, familiile sărace beneficiind din plin de acest program; de asemenea, în judeţul Braşov au fost aduse 17 microbuze şcolare cu un impact deosebit asupra şcolii rurale.

Totodată, 14 unităţi şcolare au fost reabilitate, valoarea fondurilor alocate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării ridicându-se la 4 milioane de dolari, iar din fondurile locale s-au cheltuit 20 miliarde lei. În faza următoare sunt cuprinse 18 unităţi care au întocmit documentaţia cerută de Banca Mondială. Alte unităţi au fost sau urmează să fie reabilitate prin alte programe (PHARE, RICOOP etc.), valoarea totală a investiţiilor fiind de peste 4 milioane de euro. În judeţ s-a încheiat procesul de informatizare a celor 66 de licee, prin program guvernamental, investiţia depăşind 1,8 milioane de dolari.

Şi în zona Făgăraşului, rezultatele derulării procesului de reformă iniţiat de Guvernul Năstase nu au întârziat să apară. Valoarea totală a investiţilor se cifrează la peste 20 miliare lei, 267.000 de dolari şi 200.000 de euro. Investiţiile se regăsesc în rechizite şcolare, microbuze şcolare (11), mobilier şcolar, calculatoare, produse de panificaţie şi lactate, fond de carte, finanţarea concursurilor şi olimpiadelor şcolare, formarea şi perfecţionarea cadrelor didactice, finanţarea examenelor şi a taberelor şcolare. Au fost sau urmează să fie reabilitate cinci şcoli generale, Grupul Şcolar de Arte şi Meserii din Făgăraş şi Colegiul Naţional "Radu Negru" din acelaşi municipiu.

Iată, aşadar, stimaţi colegi, câteva elemente care demonstrează, dacă mai era nevoie, eficienţa politicii promovate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca parte a strategiei guvernamentale.

Domnilor opozanţi, permiteţi-mi un sfat. Înainte de a vă apuca să criticaţi, că la altceva nu vă pricepeţi, verificaţi datele concrete din teren. Altfel, cădeţi în derizoriu şi riscaţi să vă faceţi de râs.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Ştefan Păşcuţ. Va urma domnul Becsek-Garda Dezideriu.

Domnul Ştefan Păşcuţ:

Doamnelor şi domnilor,

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea are drept titlu : "P.S.D. - mult prea departe de oameni".

În cursul anului 2002, la iniţiativa guvernului, Parlamentul a votat, iar Preşedintele ţării a promulgat Legea 116/2002. La vremea aceea s-a mediatizat puternic această lege care se dorea de combatere a marginalizării sociale. Astfel P.S.D.-ul vroia să arate că este alături de oameni, împreună cu ei.

Din nefericire, nici această lege, ca multe altele, nu se poate aplica. În judeţul Hunedoara şi mai cu seamă în Valea Jiului aceasta este inoperabilă. Am ajuns la această concluzie după ce am cerut mai multor consilii locale precizări referitoare la rezultatele anchetelor sociale prin care s-a stabilit numărul persoanelor care întrunesc condiţiile, conform legii, de a fi declarate marginalizate social.

Am aflat că în municipiul Petroşani sunt 635 persoane marginalizate social. În oraşul Lupeni 623 persoane, în oraşul Petrila 416 persoane, iar în oraşul Aninoasa peste 300 şi exemplele pot continua.

Conform prevederilor capitolului III din Legea 116/2002, consiliile locale au obligaţia de a o adopta, prin hotărâri proprii, măsuri de combatere a marginalizării sociale. Pot, conform legii, să încheie convenţii cu furnizorii de servicii prin care se obligă să suporte o parte din cheltuielile de întreţinere.

Astfel, consiliul municipal Petroşani a luat hotărârea de a suporta de la bugetul local contravaloarea a 3 m³ apă/lună/familie şi 60 Kwh/lună/familie energie electrică. La fel au procedat şi consiliile locale din Petrila, Lupeni, Aninoasa şi altele.

Până aici totul este aproape în regulă în sensul că deşi insuficiente, aceste ajutoare sunt binevenite. Dar problema cea mare este că bugetele locale nu pot suporta nici măcar aceste minime ajutoare pentru persoanele marginalizate. Cauza este sărăcia profundă în care se zbat aceste oraşe, blocajul financiar. Marele datornic către bugetele locale din Valea Jiului este Compania Naţională a Huilei Petroşani. Iar primăriile, la rândul lor, au datorii uriaşe către Regia Autonomă a Apelor Valea Jiului şi către S.C. Electrica S.A.

De fapt, Electrica S.A., sucursala Deva a somat primăriile că va întrerupe alimentarea cu energie electrică până la achitarea restanţelor care sunt de ordinul milioanelor.

Şi atunci cum să se aplice prevederile Legii 116 şi implicit ale hotărârilor adoptate de consiliile locale?

Încă o dată Guvernarea P.S.D. una declară, alta face. La promulgarea Legii 116/2002, guvernarea P.S.D. era alături de oameni. La aplicarea ei, este mult prea departe de aceştia.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman. Va urma doamna Maria Lazăr. Domnii deputaţi Ştefan Giuglea şi Eugen Nicolaescu au depus la secretariat. Mai avem un sfert de oră.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Trăim într-o ţară unde legile prezintă doar un decor pentru cetăţenii ţării. De multe ori trebuie să constatăm că ordinele interioare sunt mai importante decât legile organice votate în Parlamentul României. Cazul cel mai concret s-a întâmplat ieri, în Camera Deputaţilor, cu ocazia răspunsului dat de domnul secretar de stat Radu Damian, în care Ordinul ministrului nr.3031 din 2002 care nici n-a apărut în Monitorul Oficial, era mai important decât art.59 alin.2 din Legea învăţământului.

Tot aşa, prin ordine interioare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a refuzat să recunoască diplomele acelor specialişti care lucrau de peste un deceniu în învăţământ, ca profesori de geografie, având gradul doi didactic, la specialitatea de geografie, şi examenele psiho-pedagogice numai pentru faptul că ei au terminat o disciplină înrudită, geologia. Deşi la începutul anilor'90, unii geologi au devenit profesori titulari de catedre de geografie, conducerea ministerului i-a asimilat pe aceştia cu profesorii necalificaţi, refuzând să permită acestora titularizarea pe o catedră de geografie.

Doamna ministru Andronescu a promis de mai multe ori rezolvarea cazului, nu s-a ţinut de cuvânt, fapt pentru care aceşti profesori au trebuit să caute dreptatea lor prin intermediul justiţiei.

Sentinţa nr.843 şi 844 a Tribunalului Harghita din Miercurea-Ciuc a admis acţiunea formulată de aceşti profesori. Pentru a fi mai explicit, aş cita din textul acestei sentinţe: "Constată că reclamantul este profesor calificat. Obligă pârâtul să încadreze pe reclamant ca profesor calificat pe perioada 1 septembrie 2002 până la 31 august 2003, cu plata drepturilor băneşti aferente. Obligă pârâtul să permită accesul reclamantului la titularizarea pe o catedră de specialitate, geografie, vacantă, în condiţiile legii."

Nu înţeleg atitudinea ministerului. De ce atâta rea-voinţă împotriva acelora care nu vor altceva decât respectarea legii.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei Maria Lazăr. Va urma domnul Damian Brudaşca. Domnii deputaţi Nicolae Vasilescu, Ştefan Lăpădat şi domnul Pavel Târpescu au depus la secretariat declaraţiile. Şi domnul Andrei Chiliman şi domnul Sali Negiat.

Doamna Maria Lazăr:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Restructurarea Guvernului, validată de plenul Parlamentului care a reunit cele două Camere în ziua de 19 iunie anul curent, reprezintă un act de curaj şi un act eficient. Partidul Social-Democrat îşi asumă această responsabilitate, conştient fiind de faptul că perioada de guvernare care urmează are nevoie de o nouă angajare, de dinamism şi mai multă competenţă din partea membrilor Guvernului, cât şi o structură a acestuia mai suplă şi cu operaţionalitate crescută.

Etapa pe care ţara noastră va trebui s-o parcurgă în continuare este foarte importantă pentru actuala putere; pe plan intern, guvernul trebuie să ducă pînă la capăt măsurile de reformă pe care şi le-a asumat, iar în plan extern, să aşeze România în structurile europene, în Uniunea Europeană şi în NATO.

În ciuda multor obstacole şi greutăţi care s-au ivit şi care o să mai apară, noul guvern, aşa cum a fost restructurat, cât şi persoanele care îl compun au capacitatea să înfăptuiască programul asumat.

Este cu atât mai de neînţeles poziţia partidelor aflate în Opoziţie care s-au folosit de tribuna Parlamentului pentru a-şi face propagandă, iar când a fost vorba să-şi exprime votul de încredere pentru noul guvern, au părăsit sala.

Democraţia parlamentară le dă acest drept, dar să nu uităm faptul că până acum, tot ele au fost cele care, în nenumărate ocazii, au criticat guvernul şi au depus un număr important de moţiuni de cenzură şi moţiuni simple tocmai pentru a determina schimbarea Guvernului.

Acum, când acest fapt s-a petrecut, partidele din Opoziţie au dat dovadă de multă demagogie politică. În felul acesta, au dovedit încă o dată că nu sunt interesate pentru înfăptuirea reală a reformelor în România, că menirea lor de factor de echilibru şi constructiv, este doar o lozincă bună pentru câştig electoral şi capital politic.

P.S.D. apreciază că măsurile luate în procesul guvernării nu sunt de faţadă, noile schimbări dovedesc un nou examen de maturitate şi capacitate, tăria Guvernului de a recunoaşte că sunt anumite neajunsuri şi nemulţumiri şi că şi-a asumat această responsabilitate şi că recunoaşte că există o anumită stare de spirit a populaţiei care, sigur, trebuie alimentată prin noi soluţii şi noi propuneri de guvernare pentru a dinamiza procesul de reformă, în scopul asigurării unui nivel de trai decent pentru toţi cetăţenii ţării.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Damian Brudaşca. Va urma domnul Traian Dobre.

Domnul Damian Brudaşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreme de câteva luni de zile m-am adresat mai multor instituţii ale statului, aducându-le la cunoştinţă cazul disperat al tânărului Dan Mihai Chirvai de 26 de ani din Turda, bolnav cu scleroză multiplă, aşa cum confirmă şi Comisia Naţională pentru Diagnostic din cadrul Ministerului Sănătăţii, până mai ieri, şi Familiei.

Din păcate, însă, nici cazul său, nici al altor zece bolnavi în stare gravă din judeţul Cluj nu a fost soluţionat şi nu s-au asigurat fondurile pentru oferirea în regim de urgenţă a tratamentului medicamentos gratuit. În disperare de cauză, m-am adresat şi primului-ministru al României cu interpelarea înregistrată cu nr.880 B/2003, la care însă am avut surpriza să constat, ca şi în alte cazuri, de fapt, superficialitatea răspunsurilor primului-ministru.

Ce-mi spune domnia sa? "Cazul prezentat de dumneavoastră având aprobare de tratament din anul 2002, trebuie să fie cuprins în cadrul subprogramului la unul din cele două centre universitare sus-menţionate, respectiv Bucureşti şi Târgu-Mureş.

Trebuie să vă spun că am fost într-o situaţie cu totul şi cu totul deosebită. Mă aşteptam că adresându-mă şefului Executivului, acesta să fie capabil să rezolve un asemenea caz deosebit de grav.

Se pare însă că indiferenţa domniei sale la interpelările directe ale celui în cauză şi ale mele în ultima perioadă sunt o confirmare că se aşteaptă agravarea bolii şi, eventual, decesul bolnavului.

Cu tot respectul pe care-l port primului-ministru, am dorit să-l atenţionez că am avut cunoştinţe de toate informaţiile cuprinse în răspunsul său şi doar disperat de birocratismul excesiv al Ministerului Sănătăţii şi Familiei, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al Casei judeţene de asigurări de sănătate Cluj şi al celorlalte foruri cărora m-am adresat, i-am prezentat şi dânsului acest caz.

N-aş vrea să se creadă şi să se ajungă în situaţia ca vreodată primul-ministru al României să fie acuzat de indiferenţă faţă de problemele unor oameni disperaţi şi chiar de genocid, având în vedere starea gravă a acestui bolnav şi a celorlalte zece situaţii disperate, dar având în vedere şi precedentul creat, pentru că ţin să aduc la cunoştinţa plenului că în urmă cu doi ani de zile, m-am adresat tot primului-ministru solicitându-i sprijinul în vederea efectuării unei operaţii vitale pentru o studentă din Cluj. Am primit răspunsul domniei sale de-abia după 6 luni de zile, dată la care pacienta decedase.

Pentru liniştea domnului prim-ministru, fac precizarea că domnul Dan Mihai Chirvai nu este membru al Partidului România Mare ci doar un simplu şi anonim cetăţean al judeţului Cluj, pentru care, în calitate de deputat al acestui judeţ, sunt nevoit să fac demersurile respective.

Sper ca măcar de această dată să nu ajungă soluţia Guvernului condus de domnul Adrian Năstase prea târziu şi să înregistrăm, din indiferenţa crasă a Guvernului, încă un deces care putea fi evitat.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul deputat Traian Dobre. Va urma domnul Costache Mircea. Domnul Gheorghe Firczak a depus la secretariat declaraţia.

Domnul Traian Dobre:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În perioada 10-11 iunie anul curent, s-a desfăşurat la Bruxelles cea de-a 15-a reuniune a Comitetului parlamentar mixt, Uniunea Europeană-România.

Componentă parlamentară a dialogului instituţionalizat cu Uniunea Europeană şi instrument pentru urmărirea îndeplinirii prevederilor acordului european, Comitetul a analizat progresele României în procesul de pregătire a aderării, inclusiv urmăririle recomandărilor adoptate de către cea de-a 14-a reuniune a Comitetului parlamentar mixt care a avut loc la Bucureşti, în 5 noiembrie 2002, stadiul negocierilor de aderare, funcţionarea administraţiei publice şi a sistemului judiciar din România, politicile în domeniul energiei, cu referire specială la sectorul producţiei de energie.

Produs final al lucrărilor, recomandările adoptate corespund pe deplin obiectivelor delegaţiei noastre, în măsura în care raportul dintre activul succeselor înregistrate de la ultima reuniune şi pasivul domeniilor în care se menţine necesitatea intervenţiei autorităţilor publice române pentru îndeplinirea integrală a angajamentelor asumate, ne este net favorabil şi ne conferă un statut de partener viabil în acest amplu şi generos proiect de extindere a Uniunii Europene.

În acelaşi timp, mesajele lansate de la înalta tribună a Forumului parlamentar au consemnat recunoaşterea calităţii acţiunilor de gestionare a unor programe naţionale complexe şi încrederea în capacitatea ţării noastre de a realiza prevederile acordurilor.

Astfel, în discursul său, domnul Gunter Verheugen, comisar european pentru extindere, a arătat că ultimele 12 luni reprezintă pentru România o perioadă de progrese semnificative, conforme foii de parcurs adoptate de Comisia Europeană în decembrie 2002 şi a reiterat angajamentul comisiei de a sprijini ţara noastră în efortul său de aderare la Uniune în 2007.

Înaltul demnitar european a prezentat calendarul posibil al aderării României la Uniunea Europeană, stabilirea până la sfârşitul anului 2003 a unei date indicative privind încheierea negocierilor ţării noastre cu Uniunea Europeană în 2004, prezentarea de către comisie, la începutul anului 2004, de propuneri pentru pachetul financiar adresat României pentru perioada care va urma anului 2006, posibilitatea ca negocierile de aderare să se încheie în perioada mandatului actualei comisii, adică până la 1 noiembrie 2004, şi posibilitatea semnării Tratatului de aderare în primul semestru al anului 2005, rămânând suficient timp pentru ratificarea cu parlamentele naţionale ale celor 25 de ţări până în 2007. Totodată, comisarul european a ţinut să accentueze faptul că summitul de la Salonic va da un semnat pozitiv României.

După cum se ştie, această predicţie s-a realizat, documentul final, adoptat de Consiliul European la Salonic, confirmând încheierea negocierilor de aderare cu România şi Bulgaria în 2004, precum şi termenul aderării efective în 2007.

Doresc să remarc faptul că parlamentarii români au pregătit în mod exemplar reuniunea, atât sub aspect politic şi profesional, reuşind astfel să înscrie contribuţia colectivă a delegaţiei şi contribuţia personală în contextul general al unui succes semnificativ.

În şedinţele de pregătire din 27 mai şi 3 iunie a.c., la Bucureşti, şi respectiv din 2 iunie de la Bruxelles, s-a decis adoptarea unei poziţii comune, indiferent de unele diferenţe de abordare proprii diverselor orientări politice pentru promovarea interesului naţional.

A fost, de asemenea, realizat consensul reprezentanţilor partidelor politice din Comisia de Integrare privind poziţia părţii române asupra conţinutului documentelor reuniunii, al amendamentelor şi, în ultimă instanţă, pentru definitivarea proiectului de recomandări.

De asemenea, răspunsul la problemele ridicate de către parlamentarii europeni în cursul reuniunii a avut acelaşi caracter unitar. Aceasta denotă o intrare în normalitate. Politica externă a României, interesul naţional este unic. Deci trebuie remarcat un început de normalitate.

În final, doresc să-mi exprim convingerea că succesele menţionate dovedesc capacitatea actualei formule de organizare şi conducere a Comisiei pentru Integrare Europeană a Parlamentului României, de a spori substanţial aportul comisiei la susţinerea progresului de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Costache Mircea. Va urma domnul deputat Sali Negiat.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă colegul nostru vorbea de normalitate, eu constat că există şi zone de anormalitate în societatea românească şi, de aceea, vă vorbesc acum despre "dictatura tăcerii".

"Cineva, că de-aş şti cine, aş da ochii lui cu mine", aşadar cineva are o grijă enormă să nu care cumva să răzbată spre marele public anumite veşti. Cum orice constrângere naşte reacţii, se ivise la un moment dat un post de televiziune care dădea liber la cuvânt tuturor celor ce doreau să se exprime, cu susţineri sau condamnări, fiecare după percepţii şi interese.

Cineva, marele anonim infernal, nu cel transcendental din filozofia blagiană, ci marele inchizitor, făuritor de beznă social-civică, l-a sugrumat şi gata. Au rămas să vorbească doar cei agreaţi de satana al informaţiilor publice. Deunăzi, un pistruiat, eminenţa cenuşie a corupţiei de partid şi de stat, a decretat cu un cinism inegalabil că tăcerea generală asupra unui partid naţional şi justiţiar ar fi în interesul acestuia din urmă.

Prin urmare, toate eforturile de reprimare a oricărui flux informaţional către cetăţeanul buimăcit de malaxorul intoxicării şi manipulării s-ar face de către cineva interesat de consolidarea şi de creşterea în ochii opiniei publice a acelor condamnaţi de moarte civilă.

În dreptul chinez exista o astfel de pedeapsă: condamnarea la moarte civilă. Unul dintre condamnaţii la moarte civilă este şi subsemnatul. Am susţinut în săptămânile trecute în plenul Camerei Deputaţilor două propuneri legislative: una privind înfiinţarea Institutului pentru românitate; şi alta privind acordarea tichetului de carte personalului didactic.

Bune, rele, iniţiativele reprezintă esenţa rostului nostru aici. Nu încălcasem nici o cutumă, nici un embargo. Se pune însă întrebarea: chiar nu interesa pe nimeni din această ţară nici una dintre cele două propuneri legislative? Întreb, pentru că nici un post de televiziune, nici cel public, şi nici cele private, nici un post de radio, nici o agenţie de ştiri, nici măcar Agenţia Română de Presă, nici un ziar nu a otrăvit conştiinţa publică cu această ştire. Nu cred să mai existe vreo societate democratică în care idei, proiecte ori iniţiative de interes larg cetăţenesc să fie oprite de a ajunge la cunoştinţa opiniei publice.

Ce fel de societate se edifică în România? Cine filtrează ce trebuie şi ce nu trebuie să afle cetăţeanul? Cine îl protejează de asemenea traume, cu atâta grijă părintească? Am participat şi eu la conferinţe de presă. S-au decupat de aşa natură ştirile respective, încât nimeni nu a luat cunoştinţă de cele amintite.

"Chinezii noştri" dovedesc o consecvenţă diabolică. În aceste condiţii, mie nu-mi mai rămâne decât să constat că cineva mă urăşte de moarte. Şi, de aceea, acel cineva, "că de-aş şti cine, aş da ochii lui cu mine", s-ar putea ca până la urmă să nu i se mai lumine într-o bună zi. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Sali Negiat. Va urma domnul deputat Ionel Adrian.

Domnul Sali Negiat:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea este în legătură cu o situaţie incredibilă la ora actuală în România, ca în plin centrul judeţului Constanţa, o localitate - de aproximativ o lună de zile - să fie complet lipsită de apă. Ca-n Evul mediu, la ora actuală în această localitate apa se aduce cu sacaua, cu cisterna.

Această localitate are şi o denumire, parcă predestinată. Este vorba de localitatea "Valea Dacilor", care se află la aproximativ 7-8 km de Medgidia şi aparţine chiar de municipiul Medgidia. Vina acestor locuitori este faptul că ei locuiesc în această localitate, indiferent de ce sunt, români sau tătari. Ei se află în mijlocul disputelor preelectorale, între conducerea actualului municipiu Medgidia şi conducerea judeţului Constanţa.

De această situaţie suferă locuitorii acestei localităţi, cu o populaţie de aproximativ 3.500 de locuitori. Vina lor este că această localitate este complet lipsită de apă, fiindcă sistemul de alimentare cu apă s-a defectat cu aproximativ o lună şi jumătate în urmă, iar acest sistem de alimentare nu este repus în funcţiune.

În cazul acestei situaţii, facem apel către intervenţia urgentă a Guvernului, dacă aceste organe locale nu-şi fac datoria pentru a reglementa această situaţie disperată a acestei localităţi. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, până în prezent, şi facem apel pentru această intervenţie urgentă. Vă mulţumim.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc. Sper ca apelul dumneavoastră să fie auzit de cine trebuie.

Dau cuvântul domnului deputat Ionel Adrian. Va urma domnul Ioan Sonea.

Domnul Adrian Ionel:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Actul guvernării reprezintă proba supremă a unui partid politic. Spre deosebire de starea de opoziţie, guvernarea presupune, în primul rând, luarea deciziilor care pot fi determinante pentru destinul colectivităţilor umane.

Conştienţi de complexitatea şi dificultatea unui asemenea rol, liderii Partidului Social Democrat şi-au asumat responsabilităţi multiple, tocmai în virtutea mandatelor cu care formaţiunea noastră politică a fost creditată în urma scrutinului popular din 26 noiembrie 2000.

Partidul Social Democrat are oamenii şi experienţa necesară pentru a asigura o tranziţie armonioasă şi inteligentă către o economie de piaţă, către o societate românească, angajat în mod iremediabil pe calea democraţiei funcţionale şi a normalităţii sociale.

Programul nostru politic îmbină în mod organic principiile moderne europene cu realităţile României. Nu avem nici pretenţia absurdă de a copia în mod necritic formele străine structurilor noastre perene, şi nici nu ne cantonăm în mod primitiv într-o viziune izolaţionistă, care respinge orice deschidere către valorile universale. Nu ne este teamă de provocările viitorului, pentru că avem certitudinea că acest viitor va fi unul benefic pentru neamul românesc. Noi credem în celebra frază a lui Nicolae Titulescu: "Prin naţional, spre Europa şi spre universalitate". Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu, şi pentru operativitate.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Sonea. Va urma domnul deputat Eugen Pleşa.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc.

Declaraţia mea se intitulează "Tratate, netratate". Ni se vorbeşte mereu despre succesele Guvernului român în semnarea de tratate care de care mai grozave pentru imaginea României. Ce efect în viaţa oamenilor au aceste reclame? Două cazuri din realitate, şi nu din literatura politică, semnată de miniştrii de externe şi preşedinţi: cetăţeanul român Eugen Pătraş este născut în regiunea Cernăuţi - Ucraina, unde are familia. Şi-a făcut studiile de doctorat în drept în România cu teza "Statutul juridic al minorităţilor naţionale din Ucraina şi Republica Moldova" şi a devenit cetăţean român. A desfăşurat o bogată activitate în cadrul comunităţii româneşti din Ucraina, acordarea de ajutoare umanitare pentru români, în valoare de 50.000 dolari; contribuţii la construirea şi repararea de biserici, şcoli, donaţii de carte românească la o serie de şcoli (mii de volume). A fost vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultură Românească "Mihai Eminescu" şi s-a manifestat ca un militant al păstrării şi dezvoltării culturii şi limbii româneşti în ţinutul din care provine. S-a preocupat întotdeauna pentru respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorităţilor naţionale, indiferent de ţara în care locuiesc.

Pentru toate activităţile sale se bucură de aprecierea românilor din zonă şi primeşte dovezi de apreciere de la reprezentanţi ai bisericilor, administraţiei locale, a cetăţenilor. Pentru aceleaşi fapte, este însă pedepsit de autorităţile ucrainene dur. I se interzice intrarea în Ucraina pentru o perioadă de 5 ani. Face demersuri la foruri administrative ucrainene, la instituţiile neguvernamentale ucrainene şi române, la ambasade, consulate, toate cu rezultat nul. Nu i se spune, exact, pentru ce este pedepsit. I se indică un articol de lege cu o mulţime de alineate, să-şi aleagă. Când nu ştii exact pentru ce eşti acuzat şi pedepsit, nu şti şi nu poţi să te aperi eficient. Nimic nu contează pentru cei puternici: români sau ucraineni. De unde atâtea drepturile omului?!

Măsuri similare de interdicţie privind intrarea în Ucraina s-au aplicat şi altul român, domnului Ion Beldeanu, scriitor şi publicist, preşedinte al Societăţii Scriitorilor din Suceava. Nici în cazul acestuia nu se cunosc motivele faptice şi legale asociate măsurii aplicate.

Deşi au fost făcute demersuri către oficialităţile române şi ucrainene, totul rămâne în ceaţă. Ies la lumină doar propaganda şi falsul. De unde respectarea de tratate, semnate şi parafate cu fast şi tam-tam?! Cât valorează înţelegerile şi tratatele? Pentru cine şi pentru ce sunt acestea făcute, doar pentru momente festive şi de protocol între preşedinţi şi guverne? Ştiu guvernanţii români realităţile pe care le trăiesc românii din Ucraina? Sigur, dar nu cumva să jeneze pe cineva, de undeva, şi să ajute la clarificarea situaţiei unor români din afară, cu atât mai puţin pentru cetăţeni români, care, probabil, în opinia autorităţilor celor două ţări, fac prea multe pentru perpetuarea identităţii şi culturii româneşti la românii din afara graniţelor, raţiuni de ordin superior. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Eugen Pleşa. Va urma domnul deputat Radu Ciuceanu.

Domnul Lucian Eugen Pleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică începe cu o notă: Domnul Paul Florea, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, şi-a permis să se exprime ca avocat al Andreei Ciucă, apărător înaripat din fotoliul de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie şi preşedinte de complet. Un abuz inadmisibil pentru orice ţară civilizată, care trebuie sancţionat exemplar. Nici măcar Paul Florea nu este mai presus de lege. Dar am convingerea că regizorul din umbră a întregii mascarade este "păpuşarul" Stoica Valeriu, care a tras sforile la vremea promovării lui Paul Florea şi a desăvârşit distrugerea justiţiei române, ajunsă (scuze) o prostituată şantajată de păpuşarul-şef, fost conducător al P.N.L. Deplasările lui Stoica în Mureş, din vremea ministeriatului său, au vizat în special încurajarea magistraţilor corupţi în atitudini abuzive, dispreţuitoare, conturarea sau proiectarea "averii justiţiei" din bunătăţile imobiliare oferite de Sovata, şi nu numai.

Andreea Ciucă a autorizat, sau mai bine-zis, a parafat direct sau prin sugestii, direct, multe ticăloşii instrumentate paralel cu legile în cadrul instanţelor judeţului Mureş, prin care s-au avantajat indivizii cu mai mulţi bani decât dreptate.

O reevaluare a actelor juridice din domeniul retrocedărilor imobiliare în judeţul Mureş, din ultimii 10 ani, va demasca măsura abuzurilor veroase din care au profitat impostorii, dar şi magistraţii din clanul model Ciucă. Teama de a nu se afla în boxa acuzaţilor prea curând, i-a făcut pe unii magistraţi-marionetă să voteze eliberarea unei acuzate cu flagrant, confirmând falimentul sistemului judiciar.

Dacă Andreea Ciucă va dispărea din ţară, locul ei ar trebui luat imediat în boxă de Paul Florea şi echipa care a votat joi, 19 iunie. Dacă va rămâne în ţară şi justiţia se va reconstitui ca autoritate obiectivă şi independentă, Andreea va trebui să plătească pentru toate relele, abuzurile, falsurile şi ilegalităţile pe care le are pe conştiinţă de când este şefă în justiţia mureşeană. Populaţia României va limpezi normalizarea vieţii la primele alegeri democratice, ce urmează în anul următor. Mă opresc aici. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Radu Ciuceanu. Va urma doamna deputat Leonida Lari Iorga.

Domnul Radu Ciuceanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Avem de câţiva ani o lege potrivit căreia fiecare cetăţean are dreptul de a cunoaşte modul în care Securitatea, temuta instituţie a statului totalitar de până în 1989, i-a influenţat destinul. Mai mult, şi mai important, conform aceleiaşi legi, societatea românească poate şi trebuie să fie informată asupra legăturilor pe care le-au avut toţi demnitarii cu activitate de poliţie politică, activitate incompatibilă cu morala, cu sistemul de valori al unei democraţii autentice.

Pentru aplicarea acestei legi, a fost înfiinţată o instituţie pe care eu o consider de o importanţă capitală: Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pe care personal am iniţiat-o, încă din 1992.

Mi se pare evident că, după trauma pe care a suferit-o naţiunea română, timp de aproape o jumătate de secol, o astfel de lege şi o astfel de instituţie sunt absolut necesare. Fireşte, atât legea, cât şi organizarea CNSAS-ului reclamă unele modificări, pe care Parlamentul României este singurul ce le poate face.

Existenţa unor recente disfuncţii susţine această afirmaţie. Dar această realitate nu poate şi nu trebuie să pună la îndoială existenţa atât a legii, cât şi a instituţiei care o aplică. Iată, însă, că există grupuri de interese care sunt deranjate de efortul de clarificare şi de limpezire a numeroaselor suspiciuni şi îndoieli, care macină de aproape 13 ani societatea noastră. Printre alte forme de acţiune, aceasta se manifestă şi în presă, în toate mijloacele de mediatizare, ignorând în mod inadmisibil documentele emise de CNSAS.

De aceea, vă propun, stimaţi colegi, să susţineţi o viitoare propunere legislativă, prin care contestarea fără probe solide sau ignorarea fără dovezile corespunzătoare a documentelor emise de CNSAS să fie sancţionate penal. Vă întreb: ce-ar fi dacă o instituţie din România ar declara că nu recunoaşte diplomele emise de Universitatea din Bucureşti, sau dacă poliţiştii unei secţii oarecare ar decide să considere nevalabile buletinele de identitate ale cetăţenilor?

Se ştie că alegerile parlamentare din anul 2000 au obligat CNSAS-ul să studieze dosarele tuturor candidaţilor, şi nu numai, şi să prezinte documentele care precizau existenţa sau inexistenţa unei colaborări a acestora cu poliţia politică a regimului comunist.

Un astfel de document, emis în legătură cu persoana mea, a fost total desconsiderat de ziarul "România Liberă", precum şi de Revista română pentru drepturile omului, pe care ziarul menţionat o citează, făcând afirmaţii profund mincinoase, calomnioase şi evident dureroase la adresa mea. Bineînţeles, pe vinovaţi îi voi acţiona în justiţie. Vreau însă mai mult. Vreau ca în România să se instaleze, în sfârşit, legalitatea, vreau ca diversioniştii murdari să fie sancţionaţi.

Propunerea mea nu este originală. În Germania există o astfel de lege, şi este foarte severă. De altfel, oriunde în lume, documentele se impun a fi respectate. Sau dacă este cazul să fie contestate, se aduc dovezi.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei deputat Leonida Lari Iorga. Urmează ultimul vorbitor, domnul deputat Costel Marian Ionescu.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

Stau câteodată şi-mi zic: mare este răbdarea românului. Foarte mare, dacă poate răbda sau trece cu vederea atitudinea domnului Mircea Geoană, ministrul de externe al României, ba într-o emisiune la Cafeneaua "Capşa", în discuţie cu domnul moderator Horia Alexandrescu, ba într-o altă discuţie la "Tucă show", cu privire la Tratatul româno-rus, conţinutul căruia nu este cunoscut de populaţie.

De la încheierea Tratatului româno-ucrainean, nici un fel de tratate nu mai ajung nici chiar la parlamentari. Pesemne că şi Tratatul româno-rus o fi având vreo inconvenienţă vizavi de poporul român, altfel nu se explică o astfel de secretomanie.

Dar, să ne întoarcem la cele două emisiuni. Credeam, la un moment dat, că domnul Mircea Geoană, ministru de externe, glumeşte, pe când spunea că Tratatul româno-rus este mai reuşit decât tratatele încheiate între ţările baltice şi Rusia. Or, nu. Dânsul a vorbit la modul serios. Şi atunci, vrând-nevrând, trebuie şi noi, parlamentarii, să luăm o pauză de meditaţie. Păi, au pierdut ţările baltice măcar un centimetru de pământ? Pe când România a pierdut Basarabia, nordul Bucovinei, ţinutul Herţa, Insula Şerpilor.

Pe domnul Mircea Geoană nu-l cunosc decât de la televizor. Dar mi-a fost prea destul să-l văd o dată, când a apărut cu nişte clişee prăfuite la acea Cafenea "Capşa", prezentată pe TVR 1, iar a doua oară la ANTENA 1, la "Tucă Show", când a pronunţat o altă frază, imposibil de înghiţit pentru orice român care încă se respectă: "Să nu uităm că România împreună cu Germania nazistă a atacat URSS-ul", frază, consider eu, defavorabilă şi poporului nostru, dar şi domniei sale, ca ministru de externe.

De unde, mă întreb, atâta solicitudine să încurce lucrurile, să facă din ţara sa un agresor, când de fapt este invers? România este prima care a suferit agresiunea sovietică în 1940. Şi asta după pactul nazisto-sovietic din 1939. Dar s-o luăm la modul drept: dacă ar fi cum spune domnul Mircea Geoană, apoi în 1939, când s-a încheiat pactul nazisto-sovietic "Molotov-Ribbentrop" şi protocolul adiţional la acest pact cu privire la ţările baltice şi Basarabia ce a fost?

Iar la 28 iunie 1940, când URSS, mai bine-zis Rusia, a declarat ultimatum României, hăcuind din trupul ei aceste părţi de ţară, enumerate mai sus, ce a fost? Nu mă pricep în dreptul internaţional, în care este priceput domnul Mircea Geoană. Dar un lucru atât de simplu, precum ar fi că acel care începe un război, acela este atacatorul, îl înţelege orice om, fie el ţăran sau intelectual. Noi, românii, nu am atacat pe nimeni niciodată. Noi, românii, am fost nevoiţi să răspundem unei agresiuni, pentru a revendica teritoriile pierdute în urma atacurilor. Şi acum am ajuns într-o situaţie de autocondamnare, domnul ministru de externe încercând să acopere cu declaraţii incorecte istoria şi drama poporului român, gropile cu var, drumurile semănate cu oase spre Siberia, calvarul celor băgaţi în vagoane pentru vite. În van se extaziază domnul Geoană de "beneficul" tratat româno-rus, în care pomeneşte de pactul Molotov-Ribbentrop şi de tezaurul României doar într-o anexă fără vreo valoare juridică.

Consider că nu ne avantajează deloc asemenea ieşiri lipsite de demnitate în plan politic. Consider că ne deteriorează, pur şi simplu, imaginea în lume ca naţiune.

Înţelegem că intrarea în structurile euro-atlantice este condiţionată şi de bunele relaţii ale României cu statele vecine. Totul este bine şi frumos, însă este un hotar, un adevăr, peste care nu se poate trece, după care strigă la cer sângele strămoşilor noştri ucişi, după care se văd chipurile lor disperate. Da, este un hotar şi un adevăr, peste care nu are voie să treacă nici chiar un temporar ministru de externe al României.

Este binecunoscută temeinicia poporului român, care se află de milenii pe aceste pământuri, care a trecut prin o Golgotă veacuri la rând, din cauza marilor imperii. Poporului român, de la daci încoace, am putea spune că este "leagănul originar" al mai noilor popoare, apărute după el. Poporul român are semne distinctive de nobleţe, prin marii săi oameni, recunoscuţi în toată lumea, în religie, literatură, filozofie, istorie, arte, politică.

Dat fiind faptul că mereu este atacat din exterior, prin diverse metode, cred că nu este cazul să mai fie atacat şi din interior, prin declaraţii umilitoare acest popor, şi mai cu seamă declaraţii rostite de ministrul său de externe, Mircea Geoană. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Ultimul vorbitor, domnul deputat Costel Marian Ionescu.

Domnul Costel Marian Ionescu:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică este intitulată "Economia de piaţă românească, o caricatură sinistră".

Construcţia economiei de piaţă post-decembristă, prin mecanismele libertine, a provocat o derută totală asupra majorităţii populaţiei, care şi-a câştigat existenţa numai prin eforturi proprii. Rezultatele muncii acestei categorii s-au materializat în numeroase investiţii majore în întreaga lume şi au adus beneficiul uriaş atât pentru popoarele respective, cât mai ales pentru statul român.

Unele imperii astfel construite, estimate la miliarde de dolari, s-au prăbuşit atunci când s-a instalat un conducător cu un Guvern care nu a înţeles importanţa muncii, aspect de altfel specific şi ţării noastre.

Nu este vorba de nostalgie, pentru că se ştie că nu a fost nimeni răsfăţat de comunism. Însă, nu atunci majoritatea populaţiei noastre era săracă, nu atunci s-au strâns marile averi din furt şi înşelăciune în dauna poporului. Atunci, majoritatea populaţiei era mult mai avută decât astăzi, pentru că avea cele necesare unui trai civilizat. Economia centralizată de atunci, conform statisticilor, avea circa 11 milioane locuri de muncă, iar astăzi se ajunge la numai circa 4 milioane locuri de muncă.

Câteva aspecte, specifice acestei economii de piaţă, evidenţiază o adevărată tragedie a sărăciei. În sistemul sanitar, bugetarii din învăţământ, cultură, ştiinţă, considerat sector de prioritate naţională, sunt ridiculizate, prin salarizare, faţă de cei din justiţie, care ar trebui să promoveze justiţia şi echitatea socială. Firmele particulare, generatoare de venituri la bugetul centralizat al statului, sunt în mare regres, deoarece până la această dată, de la Registrul Comerţului s-au reînscris numai 40% dintre ele, deoarece în această ţară se inventează numai taxe şi impozite. România ocupă, de departe, primul loc în Europa cu cele 225 de taxe şi impozite. Toate întreprinderile din ţară trăiesc o adevărată tragedie, ce amplifică fenomenele sociale.

Şi în judeţul Dâmboviţa aceeaşi situaţie: Combinatul de oţeluri speciale - Târgovişte producea pentru intern, cât şi pentru 4 continente, oţeluri, carbon şi speciale; instalaţiile petroliere produse la Uzina de utilaj petrolier, foarte cunoscute şi apreciate în ţările producătoare de petrol. De asemenea, textile de bună calitate, fabricate la Bucegi şi Trainica-Pucioasa.

Partidul România Mare consideră că această economie de piaţă este o caricatură sinistră, deoarece a pus în evidenţă nemunca, a încurajat afacerile oneroase şi a lovit în toate categoriile de salariaţi, pensionari şi în special tineri.

Totuşi, Guvernul PSD-UDMR-PUR reuşeşte să deturneze atenţia opiniei publice prin jocuri politicianiste de imagine, bine coordonate de propagandişti, prin dezinformarea publică, foarte bine apreciaţi prin salarizare. Un exemplu de joc politicianist îl reprezintă Legea nr.519/12 iulie 2002, care obligă firmele să angajeze un număr de persoane cu handicap proporţional cu totalul angajaţilor. Partidul România Mare a susţinut această iniţiativă legislativă, dar acest Guvern nu rezolvă problema socială de fond a ţării, ci numai a persoanelor nehandicapate, în număr de circa 7 milioane, care şi-au pierdut locurile de muncă.

Partidul România Mare constată că acest stat, care soarbe şi cenuşa din vatra săracului, subordonează economia naţională intereselor proprii ale partidului-stat, în scopul asigurării de fonduri necesare pentru viitoarea campanie electorală.

Actuala taxă radio-TV, votată numai de către parlamentarii PSD-UDMR-PUR, evidenţiază că resursele financiare aprobate şi votate de către Parlamentul României pentru bugetul centralizat al statului, peste 1.200 miliarde lei, destinate televiziunii publice şi radioului, vor fi folosite numai pentru imaginea proprie a PSD-ului pentru campania electorală.

Din aceste considerente, economia de piaţă românească este o caricatură sinistră. Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Istorie şi memorie. Relaţiile dintre români şi evrei în timpul celui de-al doilea război mondial".

Aproximativ 6.000 de cetăţeni români de origine evreiască mai trăiesc astăzi în ţara noastră. Prin comparaţie, în anul 1930, procentul evreilor din România era de aproximativ 4%. Contribuţia evreilor autohtoni la cultura şi civilizaţia românească nu mai poate fi negată decât de ignoranţi sau rău-intenţionaţi. Pe de altă parte, relaţiile dintre români şi evrei s-au caracterizat prin normalitate şi respect reciproc. Poporul român a cultivat şi cultivă toleranţa, ospitalitatea, dragostea faţă de semeni. Evident, au existat şi episoade regretabile.

Perioada celui de-al doilea război mondial este semnificativă în acest sens. Din acest punct de vedere, prejudecăţile şi patimile nu au ce căuta într-o analiză istorică, oricât de greu ar fi. La sfârşitul acestei luni se comemorează 62 de ani de la pogromul derulat la Iaşi - capitala Moldovei - în urma căruia numeroşi evrei au fost ucişi. Dincolo de cifre şi statistici, faptele rămân.

Desigur, nu se poate afirma că întregul popor român se face vinovat de un asemenea masacru. Nu-i mai puţin adevărat însă că responsabilitatea politică şi istorică revine autorităţilor române ale vremii, regimul Antonescu, acelaşi regim care la 22 iunie 1941 a atacat URSS în scopul redobândirii Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi ţinutului Herţa - teritorii româneşti anexate samavolnic de către statul sovietic la 28 iunie 1940. Pe lângă bravura sa militară, Ion Antonescu este şi responsabilul masacrelor din Transnistria şi de la Iaşi. Nu trebuie să ne fie ruşine a ne asuma istoria. Patriotismul înseamnă raţiune, echilibru şi luciditate. Normalitatea se bazează mai presus de toate pe forţa adevărului.

Domnul Vasile Mândroviceanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acţiunea Populară consideră că aşa-zisa restructurare a Guvernului Năstase este o simplă rotaţie a cadrelor după modelul comunist şi nu oferă o soluţie adevăratelor probleme ale ţării.

În timp ce, la Salonic, premierul Adrian Năstase se extazia în faţa unor încurajări primite din partea oficialilor Uniunii Europene, la Bucureşti, Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene, punea punctul pe "i". Sâmbătă, 21 iunie 2003, domnul Scheele declara: "Corupţia este un simptom al proastei administrări şi al unui sistem juridic slab. Aveţi nevoie de un sistem juridic consistent, şi Guvernul nu are un plan credibil de cum vrea să ajungă acolo. Sistemul juridic nu reprezintă o problemă doar în domeniul drepturilor omului, ci şi în dezvoltarea economiei. Numai rezolvarea problemelor din justiţie, a celor de corupţie şi din economie poate da României şansa de a deveni membru al Uniunii Europene în 2007."

Cerinţele la care se referea şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti nu se pot realiza printr-o simplă manevră de imagine care ne aminteşte de obiceiul lui Ceauşescu de a-şi plimba periodic cadrele de la Guvern la partid şi înapoi.

Pentru marea majoritate a membrilor cabinetului Năstase, privilegiaţi ai regimului comunist, rotaţia cadrelor e un lucru familiar, caracteristic propriilor lor cariere.

Actualul premier, Adrian Năstase, a reprezentat regimul Ceauşescu în instituţii internaţionale pentru apărarea drepturilor omului, pledând, evident, pentru recunoaşterea modelului românesc de respectare a drepturilor omului sub dictatură. Şerban Mihăilescu, ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, îndeplineşte şi astăzi funcţia pe care a deţinut-o în Guvernul Dăscălescu. Acolo a lucrat cu Octav Cozmâncă, şeful sectorului coordonare, şi cu Dan Ioan Popescu, inspector la cabinetul primului ministru Constantin Dăscălescu, pentru a se reuni apoi în cabinetul Adrian Năstase. Cunoştinţe şi colaboratori le-au fost atunci, şi le-au rămas până astăzi, Acsinte Gaspar, fost şef de sector la Consiliul de Stat şi, până de curând, ministru pentru relaţia cu Parlamentul, şi domnul Leonard Cazan, fost director în Comitetul de Stat al Planificării din Republica Socialistă România, devenit nu doar expert, ci chiar ministru al dezvoltării şi prognozei în România liberă şi democratică. Rotaţiile nu au fost de natură să producă ameţeli nici domnilor Matei Agathon Dan, fost gospodar-şef la Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, şi Ioan Mircea Paşcu, fost cercetător şi profesor la Academia "Ştefan Gheorghiu", care pregătea cadrele de conducere ale Partidului Comunist Român. Patru dintre aceşti privilegiaţi ai regimului comunist au rezistat remanierii, figurând acum şi în "Cabinetul Năstase al doilea".

Ceea ce îngrijorează, în mod special, este totala ineficienţă a acestei remanieri în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană. Acest balet de cadre va ajuta integrării tot atât cât a ajutat ministrul Ilie Sârbu la salvarea agriculturii cârmuite de PSD sau ministrul Daniela Bartoş la marele succes al reformei în sănătate. Mai folositor pentru România ar fi fost ca toţi miniştrii care şi-au demonstrat incapacitatea să fie îndepărtaţi fără ezitare.

Un capitol care a creat probleme în negocierile cu Uniunea Europeană priveşte justiţia, tocmai pentru că ministerul condus de doamna Rodica Stănoiu s-a făcut remarcat prin consecvenţa controlului politic asupra magistraturii.

Incompetenţa echipei de negociatori cu Uniunea Europeană, condusă de ministrul delegat Vasile Puşcaş, şi dovedită de returnarea mai multor documente de poziţie şi de întârziere inacceptabilă a procesului de negociere, pune în pericol aderarea în 2007 şi ar fi trebuit să constituie un motiv suficient pentru înlocuirea ministrului Puşcaş. Cât priveşte agitaţia permanentă a doamnei ministru Hildegard Puwak, menită să arate românilor cât de ocupată este, ea s-a dovedit dăunătoare pentru ţară, ca şi reacţiile sale arogante în faţa criticilor venite de la oficiali europeni.

Pentru relansarea procesului de integrare a României în Uniunea Europeană, Acţiunea Populară consideră necesară demiterea miniştrilor care şi-au demonstrat incapacitatea de a asigura încheierea în timp util a capitolelor aflate încă în negocieri.

Atât timp cât justiţia, administraţia şi economia nu vor suferi reforme profunde, incompatibilităţile dintre România şi ţările Uniunii Europene nu vor putea fi depăşite prin măsuri formale de cosmetizare a realităţii zilelor negre pe care le trăim.

Domnul Gheorghe Firczak:

"Învăţământul românesc între realitate şi reformă"

Adeseori s-a spus că minorităţile naţionale nu reuşesc să depăşească o condiţie minimală, cea a apartenenţei la etnia lor şi, în consecinţă, nu participă la dezbaterile privind starea de ansamblu a societăţii româneşti. Dar, acest gen de atitudine comportă şi unele riscuri, pentru că se poate interpreta că noi, minorităţile naţionale, ne implicăm partizan în dialogul politic, evident contradictoriu, al Puterii cu Opoziţia, ceea ce, cel puţin noi, rutenii, dorim să evităm. Precizăm că această declaraţie politică nu are nici o conotaţie, nici partizană, nici de adversitate, la adresa nici unui partid politic sau grup parlamentar.

Tocmai pentru că ne îngrijorează starea actuală şi, mai ales, de perspectivă, a învăţământului românesc, am ales această modalitate de a dialoga - de ce nu? - pe tema prezentată, cu toţi cei care cred că pot contribui la creşterea nivelului valoric al învăţământului românesc.

Cu mai mult timp în urmă, mai exact în anul 1992, înaintam o serie de propuneri în acest sens unor instituţii abilitate. Singura care ne-a răspuns a fost cea prezidenţială. Domnul Marius Guran, consilier prezidenţial, ne-a felicitat menţionând că propunerile sunt demne de luat în seamă şi a precizat că le înaintează ministerului de resort. Atunci, am menţionat că ar fi bine să se pornească de la modelul Spiru Haret, care trebuie adaptat noilor realităţi.

După mai bine de un deceniu, scurs de la Revoluţia din Decembrie 1989, trebuie să constatăm că reforma în domeniul învăţământului este sublimă, putem spune chiar admirabilă, dar lipseşte cu desăvârşire. Să argumentăm de ce.

Nu există nici o evaluare, nici pe termen scurt, nici pe termen lung, a necesarului de forţă de muncă, în funcţie de profesiile solicitate de economia naţională. Astfel, profilurile învăţământului preuniversitar, cât şi cele ale celui universitar, pe lângă faptul că au fost stabilite aleatoriu, nu corespund nevoilor pragmatice ale realităţii social-economice româneşti. Este absolut necesar un studiu de evaluare, atât pentru stadiul actual, cât şi pentru cel de perspectivă, cu privire la necesarul de profesii pentru economia românească, iar profilurile liceal şi universitare să concorde cu aceste cerinţe.

A doua mare lacună este caracterul minimal pragmatic şi maximal teoretic al învăţământului românesc. În cel liceal, ar trebui să domine cu o pondere de 80% şcolile de arte şi meserii şi doar 20% cele cu profil teoretic. Pentru sporirea avuţiei naţionale, avem nevoie de specialişti cât mai mulţi, care să lucreze în sectorul productiv, unde - pe baza mărfurilor şi serviciilor - se obţin noile valori.

În funcţie de profilurile şcolilor, trebuie creată grila disciplinelor studiate (care să cuprindă şi numărul de ore necesar fiecărei discipline în parte), astfel încât elevii să studieze în conformitate cu profesia aleasă.

Pasul următor îl reprezintă elaborarea programelor disciplinelor studiate, în funcţie de profilul şcolii şi al profesiei alese, pe baza unui concurs organizat de ministerul de resort. În funcţie de programă, se trece la elaborarea manualelor, tot pe bază de concurs organizat de ministerul de resort.

Conform punctului nostru de vedere, în acest fel învăţământul românesc şi-ar câştiga pragmatismul de care are nevoie pentru a corespunde cerinţelor social-economice actuale şi, mai ales, de perspectivă. Altfel vom bate pasul pe loc mimând reforma, iar generaţiile viitoare ne vor judeca aspru.

Sperăm ca, prin dialog, poate chiar confruntări de idei, să consolidăm învăţământul românesc pentru binele societăţii româneşti, dar şi al fiecărui tânăr în parte.

Domnul Ioan Onisei:

Declaraţie politică: "Raport de monitorizare"

Recentul raport de monitorizare dat publicităţii de către Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) demonstrează, fără echivoc, faptul că, sub guvernarea P.S.D. şi a Cabinetului Năstase, dreptul constituţional al cetăţenilor la informare nu este decât literă moartă, cum literă moartă rămân şi dispoziţiile legale privind respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii în cadrul conţinutului serviciilor de programe transmise de radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia României.

Procentele privind pluralismul politic în serviciile de programe audiovizuale sunt concludente şi zdrobitoare. La principalele posturi de televiziune, în emisiunile de ştiri, P.S.D. a fost prezent într-un procent de 50,2%, în timp ce opoziţia parlamentară, într-o proporţie de doar 15,3%; în cele de dezbateri, partidul de guvernământ a avuto frecvenţă de 47,7%, iar cele din opoziţie de numai 13,8%.

Deşi, potrivit legii, Societatea Română de Radiodifuziune (S.R.R.) şi Societatea Română de Televiziune (S.R.Tv.) sunt obligate să asigure, prin întreaga lor activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor şi opiniilor, informarea corectă a opiniei publice, să prezinte în mod obiectiv şi imparţial, realităţile vieţii social-politice şi economice "Raportul de monitorizare" demonstrează că S.R.R. şi S.R.Tv. sunt doar oficine de propagandă a P.S.D. şi a Guvernului Năstase.

Taxa obligatorie radio - tv şi salariile de 80 milioane încasate de preşedinţii - directori generali ai celor două servicii, care ar trebui să fie autonome şi de interes naţional - sunt preţul pe care contribuabilul român îl plăteşte pentru ca "România - Actualităţi" şi "România 1" să devină servicii de partid şi de stat ale premierului - preşedinte Năstase Adrian şi ale pseudo - social - democraţilor din clanul P.S.D.

Într-un interval de 18 zile, Adrian Năstase a fost prezent la principalele televiziuni în emisiunile de ştiri, aproape 40 de minute, având peste 80 de intervenţii, în timp ce, de exemplu, Primarul General al Capitalei, cu 32 de intervenţii, a însumat cu puţin peste 10 minute. Aceste cifre demonstrează faptul că obsesiile domnului Năstase, care se plângea public de mesajele subliminare transmise de opoziţie prin intermediul TVR 1 şi 2, dau măsura ipocriziei, orgoliului şi aroganţei, fără limite, ale primului ministru care, în mod evident, ar dori ca televiziunea publică, ca şi celelalte televiziuni să devină posturi Adrian Năstase.

De altfel, cu prilejul dezbaterilor parlamentare dedicate restructurării Cabinetului Năstase, Televiziunea, aşa-zis publică, a dat o nouă dovadă jalnică a obedienţei faţă de PSD şi Adrian Năstase. Anunţând că va transmite integral dezbaterile parlamentare, "România 1" a dat legătura cu aula Parlamentului, la insistenţele deputaţilor şi senatorilor din opoziţie şi numai atunci când primul-ministru şi-a început discursul triumfalist.

Domnul Valentin Nicolau demonstrează - şi prin acest gest de penibilă subordonare - că a rămas ascultătorul, fost subordonat al lui Adrian Năstase, şi că nu este în stare să se ridice la verticalitatea morală şi profesională de preşedinte - Director general al Societăţii Române de Televiziune - la misiunea acesteia, consacrată prin lege, de serviciu public autonom, de interes naţional, independent editorial, obligat să asigure, prin întreaga sa activitate, informarea obiectivă, imparţială şi corectă a opiniei publice. Preţul subordonării a ajuns deja de notorietate: taxa obligatorie radio - tv; salariul de 80 de milioane de lei, pe care îl ridică lunar din bugetul S.R.Tv., domnul Nicolau.

Acest flagrant de obedienţă demonstrează consecvenţa subordonării, fără ruşine şi fără frică. El vine în prelungirea altui grav incident la dreptul cetăţenilor de a fi corect şi prompt informaţi: dezbaterile prilejuite de moţiunea de cenzură introdusă de partidele de opoziţie, ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pentru aşa-zisa Lege anticorupţie. Şi acele aşa-zise dezbateri au însemnat pentru telespectatorii S.R.Tv., doar urmărirea discursului, plin de aroganţă şi suficienţă, al domnului Adrian Năstase.

Raportul de monitorizare demonstrează, de asemenea, că C.N.A. nu este, încă, în stare să îşi îndeplinească rolul - atribuit de lege - de autoritate publică autonomă chemată să fie garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi, în această calitate, să asigure exprimarea pluralistă de idei şi de opinii de către televiziunile şi posturile de radio publice şi private.

De altfel, depăşindu-şi condiţia, atribuţiile şi responsabilităţile stabilite de lege, domnul Ralu Filip, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, şi-a dat măsura parti - priului, precum şi a neputinţei în a asigura respectarea legii şi a recomandărilor C.N.A. privind pluralismul politic în serviciile de programe audiovizuale. Încercând să-şi mascheze neputinţele prin consideraţii care exprimă neadevăruri, domnul Ralu Filip a încercat să-şi găsească scuze, acreditând ideea că "felul în care este reprezentată opoziţia s-ar datora şi faptului că ea nu creează evenimente", iar unii reprezentanţi ai săi ar refuza, chipurile, să-şi spună părerea sau să participe la dezbateri. Prin asemenea afirmaţii false, domnul Ralu Filip pune sub semnul întrebării însăşi imparţialitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Partidul Democrat cere consiliului Naţional al Audiovizualului să-şi îndeplinească rolul şi atribuţiile prevăzute de lege, să emită o decizie care să reglementeze asigurarea unui real pluralism politic, de idei, opinii şi surse de informare, un raport echitabil între putere şi opoziţie în programele de ştiri, monitorizarea şi măsurile sancţionatorii necesare pentru respectarea principiilor şi normelor consacrate prin Legea audiovizualului.

Partidul Democrat cere, totodată, conducerilor S.R.R. şi S.R.Tv. să respecte legea şi să asigure, la rândul lor, un raport echitabil al prezenţei puterii şi opoziţiei în emisiunile de ştiri şi dezbateri, prezentarea periodică a opiniilor acestora în legătură cu starea naţiunii, cu toate iniţiativele legislative sau măsurile întreprinse de Guvern, care privesc gestionarea banilor publici sau care afectează importante categorii de cetăţeni.

Domnul Cristian Nechifor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa cum era de aşteptat, restructurarea Guvernului e una din principalele teme de discuţie, atât în presă, cât şi pe culoarele Parlamentului. Tot cum era de aşteptat, opoziţia încearcă să facă ceva valuri şi cu acest subiect, deşi e evident că o asemenea tentativă seamănă mai mult cu căutatul nodurilor în papură, decât cu o evaluare corectă a situaţiei. Iată şi un exemplu concret: ca vicepreşedinte al Partidului Democrat, domnul deputat Emil Boc a făcut agenţiei Mediafax următoarea declaraţie: "Nu ştiu de ce trebuie să ne bucurăm că intrăm în normalitate!"

Cu tot respectul pentru distinsul nostru coleg, cred că mirarea domniei sale merită analizată puţin şi plasată într-un context din care n-ar trebui să lipsească trecutele performanţe guvernamentale ale Partidului Democrat. Bunăoară, domnul Boc sugerează că, înainte de restructurare, activitatea Guvernului s-ar fi plasat în afara normalităţii.

Nostimă perspectivă! Unii dintre noi nu ne-am născut chiar ieri, şi - prin urmare - ne mai amintim de bunele şi normalele vremuri ale guvernelor care l-au încăput cu greu pe actualul şef al Partidului Democrat. Aia da normalitate: scandaluri la tot pasul, crize guvernamentale în fiecare anotimp, şuturi pe sub masă la ordinea zilei ş.a.m.d. Iar actorul principal al acelei normalităţi, după care - probabil - suspină domnul Boc, era nimeni altul decât şeful domniei sale, Traian Băsescu.

"Măsura trebuia luată încă de la început", ne mai spune domnul Boc. Probabil că multe ar fi trebuit făcute încă de la început, stimate coleg. Dacă Adam n-ar fi muşcat din măr, dacă flota n-ar fi dispărut în ceaţă, dacă ancheta ar fi început mai devreme, dacă domnul Băsescu s-ar limita la marinărie, dacă Partidul Democrat nu ar lua apă la bord ... ş.a.m.d.

Până una-alta, lucrurile sunt aşa cum sunt, şi fiecare face ce poate: Guvernul ţine cont de semnalele societăţii şi încearcă să-şi eficientizeze activitatea, iar Partidul Democrat crede că-şi poate astupa găurile din barcă scoţând limba la vapor. Din păcate, pentru subalternii domnului Băsescu, astfel de scheme ţin doar în desenele animate cu Popeye Marinarul. Iar concluzia e una singură şi legată de acelaşi personaj: Spanac, domnilor, spanac!

Domnul Ştefan Giuglea:

Declaraţie politică - Dreptul la cultură.

Stimaţi colegi,

Pentru a se putea înscrie în noul orizont al civilizaţiei postindustriale, România trebuie să îşi reactiveze potenţialul creator de care dispune, forţa intelectuală şi resursele morale ale societăţii, dorinţa de afirmare şi spiritul de iniţiativă, sistemul de educaţie şi celelalte calităţi ale factorului uman. Componenta culturală este caracteristică unui standard calitativ ridicat al vieţii spirituale, individuale şi sociale, iar creşterea profesionalismului şi accesul la cultură, în general, conduce la un nivel calitativ superior al vieţii.

Ca urmare a funcţionării principiului descentralizării la nivelul tuturor instituţiilor statului, Ministerul Culturii şi Cultelor promovează o politică aptă să dea libera dezvoltare centrelor de cultură, teatrelor, muzeelor, caselor de cultură, căminelor culturale, bibliotecilor, creatorilor din toate domeniile artei. Mai mult, chiar, se merge pe o totală desprindere de zona ministerială, lăsând cale liberă consiliilor judeţene şi locale să formuleze propriile lor politici culturale, să distribuie banul public destinat actului cultural, după principii nevalorificabile, din partea ministerului de resort. Aspectul în cauză poate avea părţi favorabile, tot aşa cum poate angrena sisteme care să dăuneze grav profesionalismului creativ, valorilor autentice, să producă abateri de la principiile şi normele statuare ale creaţiei în general.

Când se emite o astfel de opinie, trebuie avut în vedere cine se ocupă de toate aceste instituţii de artă, muzeale, de spectacole; este vorba de acele structuri care se numesc "comisii de cultură" şi care îşi desfăşoară activitatea la nivelul local judeţean. În componenţa lor se regăsesc oameni cu diverse pregătiri, unii titraţi, alţii mai puţin sau deloc, persoane care ar putea avea chiar intenţii foarte bune şi motivări rezonabile atunci când iau o decizie în cultură.

Şi, totuşi, astfel de decizii pot fi nocive dacă nu sunt vizate de un for competent sau de o instanţă autorizată. Acest lucru nu se petrece pentru simplul fapt că legea nu o mai prevede, ci pentru că descentralizarea în cultură a fost confundată cu liberul arbitru şi pentru tragicul motiv că unii mai speră să fie acceptat statutul omului care se pricepe la toate. Din lipsa de competenţe, fiecare face ce doreşte cu banul public, nutrind convingerea că o va face avizat şi că în domeniul artei oricare se pricepe măcar un pic.

Concluzionând, teatrele au devenit feude ale unor directori care trăiesc cu convingerea că 4 ani sunt patroni.

Căminele culturale sunt lăsate în stare de năruire sau au devenit gropi de gunoi prin care pasc tot felul de animale.

Casele de cultură au alocat sume mici cu care nu pot face o viaţă culturală decentă pentru un număr reprezentativ de oameni, în condiţiile în care instituţiile profesioniste de spectacole nu le mai calcă de mult pragul.

Muzeele au o activitate prăfuită, statică, nerealizând necesitatea transformării lor în centre de cultură vii, în care să se desfăşoare tot felul de activităţi de promovare a creaţiei artistice şi interpretative.

Bibliotecile nu au un fond suficient de carte, motiv pentru care achiziţionează tot mai greu, din lipsă de bani.

Se promovează, la nivelul sălilor de spectacole, tot mai multe manifestări vulgare şi imorale, făcând din grădiniţele de vară de pe litoral un focar de anticultură, un soi rău de distracţie cu orice preţ, uitând cu desăvârşire că vara judeţul Constanţa devine scena culturii româneşti, un ambasador tacit al stării noastre culturale.

Nici o autoritate nu este abilitată legal să controleze în aceste condiţii manifestările culturale, nimeni nu poate interzice promovarea vulgului pe post de educaţie autentică.

Ministerul Culturii devine astfel o verigă fără rost, în condiţiile în care nimeni nu cere să îşi exercite autoritatea în planul cultural local, rămânând să se ocupe de patrimoniul cultural naţional prin prisma arheologiei.

Comisiile de cultură de la nivelul consiliilor judeţene şi locale ar trebui să nu ia nici o decizie fără avizul de specialitate al serviciului descentralizat al Ministerul Culturii şi Cultelor

Starea de autonomie ar fi astfel întărită şi nu eliminată, cum se doreşte a se interpreta. Lipsa oricărei forme de control autorizat duce inevitabil la haos, la prăbuşirea scării de valori, la impostură şi amatorism.

Dacă astăzi nimeni nu răspunde pentru starea culturii la nivel local şi judeţean, încercând să se câştige capital politic cu tot felul de realizări zornăitoare, mâine, generaţia care va veni va avea de ales din ce mai rămâne, fără aplicabilitatea unei politici culturale coerente şi competente la nivelul administraţiei locale.

Mai marii oraşelor vor continua să vorbească despre "teatrul lor", despre "muzeul lor", despre ce a realizat un preşedinte sau un primar, fără ca nimeni să le amintească despre investiţii făcute din banul public, despre obligativitatea lor de a se asigura tot ceea ce întreprind - e autentic sau nu, este necesar sau nu, este valoros sau nu.

Cultura costă mult, poate prea mult pentru o ţară cu atâtea probleme de existenţă; nu s-a întrebat nimeni însă care este costul inculturii care din nefericire stă să ne atingă ameninţător?

Nimeni nu are voie să decidă asupra dreptului copilului meu sau al dumneavoastră la o cultură românească autentică şi valoroasă. Statul român investeşte sume mari în susţinerea acestui sector vital al existenţei noastre, care în cele din urmă ne asigură identitatea în viitor, în faţa acelora care ne solicită tot mai insistent să îndeplinim tot felul de condiţii pentru a le sta alături. Or, prin cultura românească, noi putem oferi reţete multor civilizaţii occidentale, dacă vom şti ce să facem pe viitor cu ea.

De aceea, este necesară coordonarea programelor de importanţă naţională, care presupune, concomitent, descentralizare administrativă, decizională şi managerială, implicarea instituţiilor publice de cultură subordonate autorităţilor locale, aplicarea strategiilor sectoriale, diversificarea ofertei culturale şi satisfacerea cerinţelor exprimate de membrii comunităţilor rurale sau urbane.

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia politică pe care o prezint în plenul Camerei voi încerca să vă reţin atenţia asupra câtorva aspecte privind rezultatele Guvernului Adrian Năstase obţinute în domeniul industriei şi resurselor.

În concepţia Programului de Guvernare în acest domeniu, Guvernul Adrian Năstase a pornit de la starea reală a industriei româneşti, la preluarea mandatului, la sfârşitul anului 2000, când producţia industrială era mai mică cu 16,3% faţă de 1996, cu 22% mai mică în industria extractivă şi cu 14,3% în industria prelucrătoare.

Reducerea volumului total de investiţii în anul 2000, pe ansamblul economiei cu 39,9% faţă de 1996, în condiţiile promovării unei politici fiscale defectuoase, nestimulative pentru producţie şi investiţii, a făcut să nu poată fi susţinute acţiunile de modernizare, de creştere a competitivităţii produselor industriale în condiţiile concurenţiale ale pieţei.

Ca urmare a implementării Programului de guvernare, producţia industrială a crescut cu 8,2% în 2001, faţă de 2000, şi cu 5,6% în 2002 faţă de 2001, concomitent cu sporirea veniturilor populaţiei prin creşterea salariului minim de la 700.000 lei la 2.500.000 lei în 2003. Acest lucru a fost posibil ca urmare a unor investiţii care se vor termina în următorii 2-3 ani, vizând îmbunătăţirea calităţii mediului, retehnologizării şi reducerii costurilor de producţie.

Prin Programul de guvernare, actualul executiv respectă principiile referitoare la adoptarea unor viziuni pragmatice, deschise spre economia reală şi nevoile cetăţenilor având ca priorităţi creşterea economică şi combaterea sărăciei.

Structura de conducere a Ministerului Economiei şi Comerţului reflectă importanţa pe care Guvernul Adrian Năstase o acordă integrării europene şi regionale, restructurării sistemului energetic, reorganizării domeniului minier, sectorul producţiei de apărare, dezvoltarea producţiei industriale şi de bunuri de consum, dar şi dezvoltarea relaţiilor cu partenerii sociali şi cu patronatele din domeniu.

Potrivit prevederilor Programului de guvernare pe perioada 2001 - 2004, Ministerului Economiei şi Comerţului îi revin sarcini deosebite în domeniul privatizării sau pregătirii pentru privatizare a unor agenţi economici din portofoliul său, activitate derulată prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea sa şi care urmăreşte atât prevederile Programului de guvernare pe perioada 2001-2004, ale strategiei de dezvoltare energetică a României pe termen mediu, cât şi a strategiei proprii de privatizare.

Una din primele preocupări ale acestei instituţii a fost participarea la elaborarea şi promovarea legislaţiei specifice privatizării agenţilor economici de importanţă strategică. Astfel, prin Legea nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării au fost aduse câteva elemente cu caracter de noutate, cum ar fi diversificarea metodelor de diminuare a implicării statului în economie prin majorarea capitalului social, prin aport de capital, precum şi transferul cu plata sau cu titlu gratuit a activelor cu caracter social.

A fost deschis în premieră accesul investitorilor privaţi pe piaţa utilităţilor publice, atât prin finalizarea investiţiilor neterminate, cât şi prin reabilitarea şi modernizarea unor obiective specifice, îndeosebi în domeniul energetic.

În aplicarea strategiei Guvernului în procesul de privatizare se au în vedere o serie de principii, printre care asigurarea transparenţei şi corectitudinii procesului de privatizare, modernizarea managementului şi tehnologiilor, crearea de noi locuri de muncă, asigurarea protecţiei consumatorului prin creşterea calităţii serviciilor, mărirea siguranţei în exploatare şi modernizarea infrastructurilor.

Rezultatele obţinute până în prezent în implementarea Programului de guvernare demonstrează că numai o creştere economică durabilă, stabilă şi susţinută este singura cale prin care România poate deveni prosperă din punct de vedere economic şi social, capabilă să se integreze eficient în structurile europene şi euroatlantice.

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Camera Deputaţilor adopta, la 10 martie 1998, Legea nr.96 privind proclamarea Zilei Drapelului Naţional, sărbătorită, în fiecare an, la 26 iunie. Aceeaşi lege a fost adoptată şi de Senat, la 23 aprilie 1998.

Proiectul de lege privind "Ziua Drapelului Naţional" a fost iniţiat de patru parlamentari ai PSD - Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu, Acsinte Gaspar şi Ioan Bivolaru. Conform acesteia, Ziua Drapelului Naţional este marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice. Se pot organiza, de asemenea, ceremoniale publice de înălţare a drapelului României. Este bine că am decis printr-o lege să sărbătorim acest eveniment fundamental pentru definirea identităţii noastre.

Legat de acest eveniment pe care îl vom marca peste două zile, permiteţi-mi, stimaţi colegi, câteva considerente de ordin istoric.

Revoluţia de la 1848 a lăsat naţiunii române nu numai un program politic, care a marcat profund devenirea noastră istorică, dar în egală măsură, ne-a transmis două simboluri fundamentale: drapelul naţional şi cântecul care îi va călăuzi pe români în lupta pentru reîntregirea neamului, imnul naţional.

În anul revoluţionar 1848, tricolorul românesc a fost înfăţişat public, mai întâi la Paris, la Hotel de Ville, în prezenţa lui Jules Michelet şi a lui Dumitru Brătianu, în chiar momentul începutului Revoluţiei franceze, în februarie, apoi consacrat ca steag naţional, în Transilvania, de către cea de-a doua Adunare Naţională de la Blaj. El a unit toţi românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania în lupta pentru unitate şi independenţă.

Drapelul naţional, albastru, galben, roşu, de la lance, a fost decretat, pentru prima oară, ca simbol naţional, de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 26 iunie 1848, dar istoria modernă consemnează faptul că aceste culori erau reunite în "Steagul cel mare" al Adunării norodului, în Revoluţia de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. Constituţia României din 1991 prevede că drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imn.

Chiar dacă nu întotdeauna faptele istoriei noastre sunt cunoscute ca atare, putem afirma acum, la 155 de ani de la Revoluţia din 1848, că Ţările Române au fost ultima frontieră a marii Revoluţii europene din acel an. Fie ca paşii, prin istoria înaintaşilor noştri, să ne ajute să depăşim ambiţiile mărunte, să mobilizăm marile virtuţi cetăţeneşti şi umane, pentru a înscrie România pe traiectoria visată de paşoptişti, cei care au lansat tricolorul în lume. Victoria lor nu a fost imediată, dar nimic din ce este greu şi măreţ nu se înfăptuieşte la comandă. Mesajul lor către noi rămâne extraordinar de actual, în spiritul racordării naţiunii române la modernitatea europeană. Istoria ne întăreşte prin exemplul celor care au fost.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Declaraţie politică: "Despre integrarea europeană a României".

Rareori le-a fost dat românilor, în ultimii 13 ani, să aibă motive de optimism. După momentul exploziv din Decembrie 1989, poate doar "Podul de flori" peste Prut, alegerile din noiembrie 1996 şi momentul intrării României în Alianţa Nord - Atlantică să fi fost ocazii de optimism naţional. Însă propaganda Guvernului PSD şi-a propus să câştige şi acest pariu în perspectiva alegerilor locale şi generale de anul viitor şi să ne transforme pe toţi în nişte optimişti iremediabili. Noul Guvern Adrian Năstase ar rezolva toate problemele ţării dintr-un foc, dacă ar reuşi să ne facă să credem în mirajul unei soluţii magice pentru tot: integrarea în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Şi trebuie să recunoaştem că se străduieşte serios să ne convingă de acest lucru. Bunăoară, ultima restructurare guvernamentală nu a luat în seamă semnalele extrem de critice şi uneori dure în privinţa stadiului negocierilor de aderare ale României, a aplicării acquis-ului preluat şi, mai ales, privind nerezolvarea criticilor şi recomandărilor anterioare ale Uniunii Europene. Sunt analizate doar aprecierile pozitive ale oficialilor europeni, care sunt înflorite pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, doar, doar vor mai îmbunătăţi ratingurile PSD-ului în electorat. S-a vorbit pe larg, de exemplu, despre concluziile lucrărilor Consiliului european desfăşurat la Salonic, unde România ar fi primit din nou toate asigurările privind o eventuală aderare la începutul anului 2007. Domnul Năstase plutea printre norişori de optimism, însă nimeni nu a mai insistat pe repetarea angajamentelor oficialilor români, pentru a "n"-a oară, în privinţa îndeplinirii reformelor în economie, în administraţie şi în justiţie. Fără schimbarea percepţiei României, avansarea negocierilor şi prezentarea unui raport favorabil al Comisiei Europene, şansele României de a se alătura Europei în 2007 sunt compromise definitiv.

Recent, am participat la cea de-a 15-a reuniune a Comitetului Parlamentar mixt Uniunea Europeană-România, unde s-au analizat progresele făcute de România, de Parlamentul şi Guvernul român, în direcţia grăbirii reformelor pentru respectarea calendarului stabilit pentru aderare, stadiul preluării şi, mai ales, al aplicării acquis - ului comunitar şi, totodată, s-au conturat recomandările Comitetului adresate autorităţilor române pentru perioada următoare. Desigur că, din punctul vedere al delegaţiei române, formată atât din parlamentari ai puterii, cât şi ai opoziţiei, a fost unitar, mergându-se pe ideea unui front comun în vederea avansării cât mai rapide a României în procesul de aderare la Uniunea Europeană, însă s-a dovedit că situaţia nu este nici pe departe atât de roză şi optimistă pe cât o prezintă pe toate posturile şi la toate orele primul-ministru şi alţi miniştri cetăţenilor României.

În intervenţia sa la acest Comitet, domnul Gunther Verheugen a subliniat că întregul calendar sau road-map-ul pentru integrarea României în anul 2007, este unul optimist şi că este nevoie de un efort deosebit al întregii clase politice din România pentru respectarea lui şi eliminarea tuturor întârzierilor care ar putea compromite acest termen. Domnia sa a criticat aspru justiţia, administraţia şi sectorul energetic (culmea ironiei, exact domeniile în care nu a fost restructurat Guvernul Năstase), a criticat de asemenea lentoarea în aplicarea fermă a legislaţiei provenind din acquis-ul comunitar. Mai ales în domeniul justiţiei, domnul Verheugen a subliniat că rezolvarea problemelor reprezintă o chestiune cheie pentru integrarea României.

Din păcate, pentru România şi pentru cetăţenii ei, aceasta este diferenţa dintre propaganda internă a Cabinetului Năstase, care împrăştie în continuare pe toate posturile iluzia soluţiilor miraculoase PSD şi transformă nerealizările crase în reformă şi restructurare, în motive de păstrare şi promovare în funcţii, şi situaţia României în plan extern, care nu este nici pe departe văzută ca acţionând ferm şi clar pentru reuşita integrării în Uniune în 2007.

Ar fi bine şi de dorit, ca cei care răspund în prezent de soarta României şi care sunt plătiţi din banii noştri, să înceteze să ne mai vândă pastile de optimism prin presă, radio şi televiziune, şi să stea mai mult alături de cei care monitorizează România, poate îi vor trezi realităţile României; doar aşa poate mai apucă până să le expire timpul în 2004 să şi facă ceva reformă în justiţie, administraţie, economie etc. Altfel, nici un Guvern nu ne va putea salva de perspectiva aderării la Uniunea Europeană odată cu ... Turcia.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Declaraţie politică: În aceste zile se vorbeşte de rezultatul deosebit obţinut de România la summitul de la Salonic, în sensul în care Uniunea Europeană aşteaptă un nou membru, respectiv ţara noastră.

Ar trebui să fim mândri şi să considerăm că mai avem foarte puţin până la integrarea noastră europeană, ceea ce ar îndreptăţi speranţele noastre.

Adevărul este că mai avem foarte multe de făcut şi, în primul rând, în domeniul economic, acela care nu poate fi păcălit, dar, mai ales, simţit de cetăţenii acestei ţări.

Românilor li se poate spune că Uniunea Europeană ne priveşte cu simpatie, că au făcut paşi importanţi pentru apropierea noastră de Europa, dar că trăiesc mai bine nu li se poate spune, ceea ce înseamnă că ne aflăm departe de cetăţenii europeni.

Integrarea europeană poate deveni reală şi atunci când cetăţenii români se vor apropia ca nivel de viaţă de cei din Uniunea Europeană.

Acest lucru ar trebui să-l înţeleagă guvernanţii şi să-şi reconsidere politicile economice, precum şi pe cele din domeniul administraţiei publice şi justiţiei.

Când se vor face reforme economice reale, când administraţia publică va respecta cetăţeanul, când justiţia va fi dreaptă şi neinfluenţată politic, atunci corupţia va scădea, se va diminua economia neagră şi se vor încasa suficiente impozite şi taxe, iar cetăţeanul va controla cum se cheltuiesc banii lui, atunci vom simţi că intrăm cu adevărat în Europa.

Până atunci, iluzii întreţinute de un Guvern incapabil să-şi depăşească condiţia de propagandist.

Domnul Emil Rus:

Declaraţie politică.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia mea de astăzi doresc să mă refer la unele neîmpliniri din domeniul învăţământului şi la pesederizarea cadrelor didactice.

Ştiu că în 2001, Comisiei de învăţământ, cercetare, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor a înaintat domnului prim-ministru Adrian Năstase, o scrisoare deschisă prin care se solicita pentru oamenii şcolii salarii cât de cât decente. Scrisoarea a fost semnată de toţi membrii comisiei, dar a rămas fără răspuns.

Cert este faptul că, în discursul primului-ministru la deschiderea anului de învăţământ 2001/2002, recunoştea, chiar cu o oarecare înţelegere, că salariile cadrelor didactice sunt prea mici. De altfel, mulţi tineri absolvenţi ai învăţământului superior au refuzat să lucreze în învăţământul universitar sau preuniversitar în ultima vreme şi au preferat alte domenii de activitate sau au plecat să lucreze în străinătate.

Ca un făcut, în 2002, situaţia se repetă, aceeaşi comisie adresează o scrisoare primului-ministru cu aceleaşi cerinţe şi rămâne neluată în seamă de domnul Adrian Năstase, profesor şi domnia sa, de altfel, şi nu uită că la deschiderea anului şcolar2002/2003 de data aceasta să recunoască cu sinceritate că salarizarea în învăţământ este mai mică decât în alte domenii, dar lucrurile evoluează ca înainte.

În acest an, pe bună dreptate, Comisiei de învăţământ, cercetare, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor a votat, în unanimitate, indiferent de culoarea politică a membrilor săi, redactarea unei scrisori, care să pornească de la Timişoara (nu întâmplător) unde a avut loc şedinţa de lucru a respectivei comisii, şi această scrisoare să fie adresată şefului Guvernului şi preşedintelui ţării, în care să se solicite mărirea salariilor cadrelor didactice din universităţi, aşa încât un profesor universitar la vârsta pensionării să nu rămână la salariul echivalent cu al unui magistrat la doi ani după absolvirea facultăţii.

Recent, PSD care "e în toate", a reuşit să adune la Palatul Parlamentului peste 500 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi superior, care i-au reprezentat pe cei 50.000 de profesori membri ai PSD-ului la Conferinţa naţională de constituire a Asociaţiei Profesorilor Social - Democraţi.

Şi primul-ministru i-a asigurat că acţiunea "nu e formă de pesederizare a învăţământului", dar ministrul, pe atunci d-na prof. Ecaterina Andronescu, a fost aleasă preşedinta asociaţiei şi aceasta nu este pesederizare; inspectorii generali (promovaţi, că veni vorba, pe criterii politice) rectorii, decanii aleşi în noul for de conducere a PSD, nu e pesedrizare; iar directorii de şcoli sosiţi ca delegaţi, fireşte, nici aceasta nu e pesederizare a învăţământului.

Şi atunci, întreb, cu tot respectul, pe domnul prim-ministru şi pe doamna preşedintă a Asociaţiei Profesorilor Social - Democraţi, mai are rost să cerem mărirea salariilor profesorilor, sau mai bine să devenim membri ai acestei asociaţii politice a învăţământului, pentru că, cine ştie, e posibil ca la intrarea în şcoală să ne oprească un secretar de partid, care să ne ceară, fie carnetul de membru al PSD, fie legitimaţia de membru al Asociaţiei Profesorilor Social - Democraţi din România.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Declaraţie politică: Protecţia socială.

Deşi cu mai mult timp în urmă hotărâsem să vorbim mai mult despre tineri şi viitorul lor, iată, partidul de guvernământ nu ne dă voie să ne ţinem făgăduiala. Anunţata majorare a pensiilor cu un procent de 2,7% este o cumplită bătaie de joc.

Ce înseamnă pentru o pensie de sub 2 milioane de lei, o sumă în jurul a 50.000 lei? Este uşor să dai fărâmituri, atunci când încasezi milioane, anual, de la bieţii oameni. Suntem ţara cu cele mai mari impozite, cea mai săracă populaţie, cea mai "întâmplătoare" (ca să nu zicem altfel) protecţie socială ...

Faptul că oamenii mor de foame, că se debranşează de la căldură şi apă caldă, că din cauza neplăţii facturilor sunt debranşaţi de la energia electrică nu mai impresionează pe nimeni din arealul Puterii. Oamenii s-au obişnuit doar să profite, să acumuleze, într-un dispreţ total faţă de legi şi de semenii lor. Raportăm date false privind şomajul, căutând să luăm în considerare doar pe cei care se mai află în scripte, cei care au ieşit din sfera plăţilor de orice fel, fiind radiaţi din rapoarte.

Sfidăm, în continuare, recomandările forurilor europene şi mondiale, asistăm la depistarea corupţiei din magistratură, citim despre declaraţii de avere pe care le ştim falsificate ... De toate acestea, vinovată este presa, nu pentru că ele se petrec, ci pentru că sunt demascate, pentru că sunt supuse disecţiei publice ...

Ne mor în vremea asta bătrânii, din lipsa medicamentelor şi alimentelor mult prea scumpe, din lipsa condiţiilor de trai decente; mor copiii ţării cu bărbile tremurânde după o coajă de pâine, cu sufletele îngheţate de iernile umede, lungi şi aspre.

Protecţia socială este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire, aşa cum multe altele dintre cele necesare ne lipsesc. Despre alocaţiile copiilor aproape că nu se mai vorbeşte, despre majorări salariale nici atât; în schimb, se vorbeşte despre scumpiri, majorări şi creşteri ale taxelor şi impozitelor.

Cum se vor termina toate astea?

Probabil cu mărirea ratei de migrare a populaţiei tinere, cu ridicarea procentului de mortalitate infantilă şi cu sporirea numărului de boli produse de sărăcie.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Onorat auditoriu,

Aflăm, din mijloacele de comunicare în masă, că mii de români mor singuri printre străini. Ei au acceptat condiţiile de muncă pe care nu le-ar fi acceptat nimeni. Au plecat capul şi au trudit pe salarii pe care le refuzaseră toţi. Au trecut şi au tras până într-o zi, când o clipă de neatenţie a fost de-ajuns pentru a termina cu cele pământeşti.

Numărul celor care, după 1990, fiind plecaţi la muncă în ţări străine, au decedat, este de peste 100, numai în judeţul Botoşani, după cum declară conducerea Serviciului judeţean de evidenţă informatizată a persoanei.

Poliţia susţine că numărul celor morţi pe alte meleaguri este mult mai mare, deoarece în multe cazuri autorităţile străine nu au mai făcut comunicările de rigoare şi autorităţilor române.

Cei mai mulţi munceau la negru, nu aveau nici echipament de protecţie şi ajunseseră pe meleaguri străine, mânaţi de sărăcie şi de mila copiilor, cărora nu le mai puteau cumpăra nici cărţi pentru şcoală.

Pentru repatrierea cadavrelor este nevoie ca rudele defunctului să meargă în străinătate şi să plătească diferite taxe de transport. Din cauza preţului foarte ridicat al transportului în coşciug de plumb, inaccesibil pentru românul de rând, de cele mai multe ori cadavrele românilor care au decedat în străinătate ajung cu greu în ţară sau, de ce mai multe ori, niciodată.

Un calcul elementar arată că, la 40 de judeţe, numărul lor poate fi estimat la câteva mii, fără frica de a greşi.

La 14 ani de la revoluţie, românii nu se bucură nici în viaţă, nici în moarte de vreo consideraţie din partea statului. Faptul că populaţia a scăzut de la 23 de milioane de suflete, la 20, nu pare, nici el, a îngrijora pe nimeni în mod deosebit. Noroc cu economia subterană, care merge cu motoarele în plin şi ţine pe umerii ei şi economia de suprafaţă, pardon, oficială.

Datorită acestui menaj fericit, tot mai mulţi dintre concetăţenii noştri au început să rămână acasă, mai ales dintre cei tineri şi foarte bine pregătiţi.

Firmele străine au realizat că este mult mai ieftin să exploatezi un român la el acasă şi să nu-l mai aduci în lumea civilizată unde va începe să facă imediat corporaţii între el şi oamenii locului. Pe când, odată rămas acasă, va avea şi românul unde sta, patronul îi va da un salariu mai mic decât i-ar da în străinătate, dar una peste alta, cel angajat va considera că este convenabil, deoarece viaţa este totuşi mai ieftină în România. Produsul muncii este exportat şi vândut în Uniunea Europeană sau pe aiurea la preţuri Vest, iar toată lumea e mulţumită.

Şi, uite-aşa s-a instituit capitalismul pe meleagurile noastre, de pe care pleacă tot mai puţini.

Domnul Nicolae Vasilescu:

Declaraţie politică: Monumentul "libertăţii maghiarilor" amplasat în România.

Poate că intervenţia de astăzi nu ar mai fi avut sens dacă, pe de o parte, nu ar fi existat perseverenţa şi tenacitatea cu care Guvernul ungar, sprijinit nemijlocit de UDMR şi de guvernanţii români, continuă să ne impună amplasarea unor monumente cu semnificaţie antiromânească pe teritoriul Transilvaniei, iar, pe de altă parte, dacă nepăsarea autorităţilor faţă de însemnele şi simbolurile noastre naţionale, faţă de cinstirea înaintaşilor noştri, nu ar fi atât de evidentă.

În timp ce mareşalul Ion Antonescu, unul dintre eroii neamului românesc, care a luptat pentru întregirea patriei tuturor românilor, a fost înlăturat din muzee sau, în cel mai fericit caz, stă închis în "cutii de conserve" (precum bustul din curtea bisericii Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena) pentru a nu deranja privirile celor aflaţi pe "valul puterii", Guvernul Ungariei sprijină financiar lucrările pentru reinstalarea controversatului "monument al libertăţii" maghiarilor de la Arad.

Acest grup statuar are un anumit simbolism care nu îndeamnă la înţelegere şi care nu se înscrie în spiritul de cooperare şi de prietenie al mileniului trei între români şi unguri. Sub masca "reconcilierii şi a concordiei" între cele două ţări, UDMR ne impune amplasarea unor statui ale călăilor românilor din Transilvania, iar guvernanţii noştri actuali le continuă "opera", demolând monumentele eroilor români.

Aşa-zisul monument "al libertăţii maghiarilor" de la Arad, a fost dedicat memoriei eroilor unguri căzuţi în revoluţia de la 1848 şi a celor 13 generali conducători ai lor, executaţi de armata austriacă imperială.

Fără a intra în detalii istorice, vă reamintesc că în anul 1848, din ordinul Guvernului Ungariei, armata maghiară, având în frunte pe cei 13 generali, a pătruns în Transilvania şi a acţionat împotriva revoluţiei române şi a trupelor habsburgice staţionate aici. Luaţi prizonieri de către armata imperială, cei 13 generali au fost condamnaţi şi executaţi ca trădători, la Arad, din înalt ordin imperial, în data de 6 octombrie 1849.

Amplasarea la Arad ar fi o sfidare faţă de memoria românilor asasinaţi de gruparea armată maghiară şi o insultă pentru neamul românesc.

Începând cu luna iunie 1999, la solicitarea părţii ungare, între Guvernul român şi maghiar s-au purtat discuţii pentru ca amplasarea monumentului să fie în oraşul Arad. La 1 octombrie 1999, în urma HG nr.793/1999 a Cabinetului Radu Vasile, lăzile în care era ambalat monumentul "Hungaria" au fost transferate în curtea impozantului edificiu de la 1702 al bisericii catolice aparţinând Ordinului Minorităţilor din Arad. Potrivit aceleiaşi HG, monumentul urma să fie amplasat pe un teren în suprafaţă de 3701 mp pe care să se amenajeze "Parcul Prieteniei româno-ungare", teren ce fusese deja concesionat, în mod legal, pe 99 de ani, Liceului sportiv din Arad.

Alături de mitingurile de protest din acea vreme, PDSR (actual PSD) aflat pe atunci în opoziţie, a iniţiat o scrisoare de protest, în acord cu ideea că amplasarea "Hungariei" în "Parcul Prieteniei româno-ungare" este şi o "jignire profundă" la adresa poporului român şi a "luptei sale pentru eliberare".

De asemenea, P.D.S.R. vorbea de "abilitatea cu care se promovau interesele revizionismului maghiar şi de inconştienţa puterii de la Bucureşti şi avertiza că amplasarea monumentului va fi o dovadă a drepturilor istorice pe care Ungaria le-ar avea asupra Transilvaniei..."

Pe drept cuvânt, istoricul Mircea Dogaru, atenţiona într-un articol că: "La Arad a reînceput bătălia pentru monumentul Ungariei Mari"; "cum poate fi numit, în plină epocă de combatere a terorismului, monument al libertăţii, un ansamblu legat de amintirea a 13 generali care au lichidat, nu prin luptă, ci prin torturi şi execuţii, 40.000 de ţărani români, cca. 100 de preoţi români, iar 300 de sate complet distruse prin incendiere?!. " " Ar fi ca şi cum ai cere evreilor să găzduiască la Tel-Aviv, pe post de simbol al "reconcilierii", statuia lui Adolf Hitler.

În anul 2002, liderii UDMR au reuşit să convingă conducerea PSD (de astă dată fiind la guvernare) să insereze în protocolul de colaborare dintre cele două formaţiuni a prevederii prin care partidul de guvernământ se obliga să susţină demersurile de reamplasare a statuii - reamplasarea acesteia rămânând totuşi nefinalizată.

La reînnoirea protocolului, conducerile PSD şi UDMR s-au hotărât ca această problemă să fie rezolvată prin protocol, la nivel local. Anul acesta, după îndelungi dispute în Consiliul Local Arad, s-a decis amplasarea acestui monument în Piaţa Pompierilor.

Decizia a creat reacţii de nemulţumire în rândul populaţiei arădene, dar şi a întregii ţări. Monumentul "libertăţii maghiarilor" ar trebui ridicat în Ungaria, nu în România.

În încheiere, vă amintesc mesajul transmis de Kossuth (şeful guvernului ungar) lui Bălcescu: "Libertatea voastră este spânzurătoarea, drepturile voastre de egalitate înseamnă că popoarele care împart teritoriile cu ungurii vor trebui să fie absorbite de elementul maghiar".

Domnul Corneliu Ciontu:

Cu aceasta, şedinţa dedicată declaraţiilor politice s-a încheiat.

Vă mulţumesc pentru participare şi vă urez în continuare o zi spornică la dezbaterea proiectului de modificare a Constituţiei, dorită atât de mult de unii colegi de-ai noştri.

(În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Borbély László, secretari).

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimaţi colegi,

Deschidem lucrările şedinţei noastre de astăzi. O să începem prin validarea a două mandate de deputat şi depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor.

Prezintă raportul Comisiei de validare, doamna Florina Ruxandra Jipa, vicepreşedinte al comisiei.

Vă rog, doamna Jipa.

Doamna Florina Ruxandra Jipa:

Comisia de validare a luat cunoştinţă că au devenit vacante două locuri de deputat, un loc în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, ca urmare a demisiei domnului deputat Constantin Teculescu, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi Umanist, şi un loc în Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova, ca urmare a demisiei domnului deputat Dinu Patriciu, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Pe lista supleanţilor se regăsesc în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 627 din 2000 persoanele în cauză şi, în urma analizării, Comisia de validare a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ocuparea locurilor de deputat, devenite vacante, şi vă propune validarea mandatului de deputat al domnului Dorin Dăianu, declarat supleant în alegerile din 26 noiembrie 2000, în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, pe lista Partidului Social Democrat şi a mandatului de deputat al domnului Adrian Emanuil Semcu, declarat supleant în alegerile din 26 noiembrie 2000, în Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova, pe lista Partidului Naţional Liberal.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Are cuvântul domnul deputat Dorin Dăianu, pentru jurământ.

Domnul Dorin Dăianu:

(Cu mâna pe Constituţie şi pe Biblie, rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dorin Dăianu, în calitatea de deputat, ales în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti,

"Jur credinţă patriei mele România.
Jur să respect Constituţia şi legile ţării.
Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.
Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor.
Aşa să mă ajute Dumnezeu!"

(Semnează jurământul scris şi îl depune la preşedintele Camerei Deputaţilor.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Are cuvântul, în continuare, domnul deputat Adrian Emanuil Semcu.

Domnul Adrian Emanuil Semcu:

(Cu mâna pe Constituţie şi pe Biblie, rosteşte jurământul scris.)

Eu, Adrian Emanuil Semcu, în calitatea de deputat, ales în Circumscripţia electorală nr.31 Prahova,

"Jur credinţă patriei mele România.
Jur să respect Constituţia şi legile ţării.
Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.
Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor.
Aşa să mă ajute Dumnezeu!"

(Semnează jurământul scris şi îl depune la preşedintele Camerei Deputaţilor.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Înainte de a începe dezbaterea asupra Propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, o să dau cuvântul domnului secretar Mohora pentru a face prezenţa.

Vă rog, domnule secretar.

Domnul Tudor Mohora:

- Abiţei Ludovic - prezent
- Afrăsinei Viorica - prezentă
- Albu Gheorghe - absent
- Ana Gheorghe - absent
- Andea Petru - prezent
- Andrei Ioan - prezent
- Andronescu Ecaterina - absentă
- Antal Istvan - prezent
- Anton Marin - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Antonescu Niculae Napoleon - prezent
- Apostolescu Maria - prezentă
- Arghezi Mitzura Domnica - Absentă
- Ariton Gheorghe - Present
- Armaş Iosif - absent
- Arnăutu Eugenu - Present
- Asztalos Ferenc - Present
- Baban Ştefan - absent
- Babiuc Victor - absent
- Baciu Mihai - Present
- Bahrin Dorel - Present
- Baltă Mihai - Present
- Baltă Tudor - Present
- Bar Mihai - Present
- Bara Radu Liviu - Present
- Barbu Gheorghe - Present
- Bartoş Daniela - Absentă
- Bădoiu Cornel - absent
- Bălăeţ Mitică - Present
- Bălăşoiu Amalia - Absentă
- Băncescu Ioan - Present
- Bâldea Ioan - Present
- Becsek-Garda Dezideriu Coloman - absent
- Bentu Dumitru - Present
- Bercăroiu Victor - Present
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Bereczki Endre - Present
- Birtalan Ákos - absent
- Bivolaru Ioan - absent
- Bleotu Vasile - Present
- Boabeş Dumitru - Present
- Boagiu Anca Daniela - Absentă
- Boajă Minică - Present
- Boc Emil - Present
- Bogea Angela - prezentă
- Boiangiu Cornel - Present
- Bolcaş Augustin Lucian - Present
- Böndi Gyöngyike - prezentă
- Borbely Laszlo - Present
- Bozgă Ion - Present
- Bran Vasile - Present
- Brînzan Ovidiu - absent
- Brudaşca Damian - Present
- Bucur Constantin - absent
- Bucur Mircea - Present
- Buga Florea - Present
- Burnei Ion - Present
- Buruiană Aprodu Daniela - Absentă
- Buzatu Dumitru - Present
- Buzea Cristian Valeriu - Present
- Calcan Valentin Gigel - Present
- Canacheu Costică - absent
- Cazan Gheorghe Romeo-Leonard - absent
- Cazimir Ştefan - Present
- Căşunean-Vlad Adrian - Present
- Cerchez Metin - absent
- Cherescu Pavel - Present
- Chiliman Andrei Ioan - Present
- Chiriţă Dumitru - Present
- Ciontu Corneliu - absent
- Ciuceanu Radu - Present
- Ciupercă Vasile Silvian - Present
- Cîrstoiu Ion - Present
- Cladovan Teodor - Present
- Cliveti Minodora - prezentă
- Coifan Viorel-Gheorghe - absent
- Cojocaru Nicu - Present
- Crăciun Dorel Petru - Present
- Creţ Nicoară - absent
- Cristea Marin - Present
- Crişan Emil - Present
- Dan Matei-Agathon - absent
- Daraban Aurel - Present
- Dinu Gheorghe - Present
- Dobre Traian - Present
- Dobre Victor Paul - Present
- Dobrescu Smaranda - prezentă
- Dolănescu Ion - Present
- Dorian Dorel - absent
- Dorneanu Valer - Present
- Dragomir Dumitru - Present
- Dragoş Liviu Iuliu - absent
- Dragu George - Present
- Drăgănescu Ovidiu-Virgil - Present
- Dreţcanu Doina-Micşunica - Absentă
- Dumitrescu Cristian Sorin - Present
- Dumitriu Carmen - prezentă
- Duţu Constantin - absent
- Duţu Gheorghe - Present
- Enescu Nicolae - Present
- Erdei Doloczki Istvan - Present
- Eserghep Gelil - Absent
- Fâcă Mihail - Present
- Firczak Gheorghe - Present
- Florea Ana - prezentă
- Florescu Ion - Present
- Fotopolos Sotiris - absent
- Frunzăverde Sorin - absent
- Gaspar Acsinte - Present
- Georgescu Florin - absent
- Georgescu Filip - absent
- Gheorghe Valeriu - Present
- Gheorghiof Titu Nicolae - Present
- Gheorghiu Adrian - Present
- Gheorghiu Viorel - Present
- Gingăraş Georgiu - Present
- Giuglea Ştefan - Present
- Godja Petru - Present
- Grădinaru Nicolae - Present
- Grigoraş Neculai - Present
- Gubandru Aurel - Present
- Gvozdenovici Slavomir - absent
- Haşotti Puiu - absent
- Hogea Vlad Gabriel - Present
- Holtea Iancu - Present
- Hrebenciuc Viorel - Present
- Ianculescu Marian - Present
- Ifrim Mircea - absent
- Ignat Miron - Present
- Iliescu Valentin Adrian - Present
- Ionel Adrian - Present
- Ionescu Anton - Present
- Ionescu Costel Marian - Present
- Ionescu Dan - absent
- Ionescu Daniel - Present
- Ionescu Mihaela - Absentă
- Ionescu Răzvan - Present
- Ionescu Smaranda - prezentă
- Iordache Florin - Present
- Iriza Marius - absent
- Iriza Scarlat - Present
- Ivănescu Paula Maria - Absentă
- Jipa Florina Ruxandra - Present
- Kelemen Attila Bela Ladislau - Present
- Kelemen Hunor - Present
- Kerekes Károly - Present
- Kónya-Hamar Sandor - Present
- Kovács Csaba-Tiberiu - Present
- Kovács Zoltan - absent
- Lari Iorga Leonida - prezentă
- Lazăr Maria - prezentă
- Lăpădat Ştefan - Present
- Lăpuşan Alexandru - Present
- Leonăchescu Nicolae - Present
- Lepădatu Lucia Cornelia - prezentă
- Lepşa Victor Sorin - absent
- Loghin Irina - Absentă
- Longher Ghervazen - absent
- Luchian Ion - absent
- Magheru Paul - Present
- Maior Dorin Lazăr - absent
- Makkai Grigore - Present
- Man Mircea - absent
- Manolescu Oana - prezentă
- Marcu Gheorghe - Present
- Mardari Ludovic - Present
- Marin Gheorghe - Present
- Marineci Ionel - Present
- Márton Árpád Francisc - Present
- Mălaimare Mihai-Adrian - Present
- Mărăcineanu Adrian - Present
- Mândrea-Muraru Mihaela - prezentă
- Mândroviceanu Vasile - Present
- Mera Alexandru Liviu - absent
- Merce Ilie - Present
- Meşca Sever - Present
- Miclea Ioan - absent
- Micula Cătălin - absent
- Mihalachi Vasile - Present
- Mihăilescu Petru Şerban - absent
- Mincu Iulian - absent
- Mircea Costache - Present
- Mirciov Petru - Present
- Miron Vasile - Present
- Mitrea Manuela - Absentă
- Mitrea Miron Tudor - absent
- Mitu Dumitru Octavian - Present
- Miţaru Anton - Present
- Mînzînă Ion - absent
- Mocanu Alexandru - absent
- Mocioalcă Ion - Present
- Mocioi Ion - Present
- Mogoş Ion - absent
- Mohora Tudor - Present
- Moisescu George Dumitru - Present
- Moisoiu Adrian - Present
- Moiş Văsălie - Present
- Moldovan Carmen Ileana - Absentă
- Moldovan Petre - absent
- Moldoveanu Eugenia - prezentă
- Moraru Constantin Florentin - Present
- Motoc Marian-Adrian - Present
- Musca Monica Octavia - prezentă
- Muşetescu Ovidiu-Tiberiu - absent
- Naidin Petre - Present
- Nan Nicolae - Present
- Nassar Rodica - prezentă
- Naum Liana Elena - prezentă
- Nădejde Vlad-George - absent
- Năstase Adrian - absent
- Năstase Ioan Mihai - Present
- Neacşu Ilie - Present
- Neagu Ion - Present
- Neagu Victor - Present
- Neamţu Horia Ion - absent
- Neamţu Tiberiu Paul - absent
- Nechifor Cristian - absent
- Negoiţă Liviu Gheorghe - absent
- Nica Dan - absent
- Nicolae Ion - Present
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - Present
- Nicolescu Mihai - Present
- Nicolicea Eugen - absent
- Niculescu Constantin - absent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - absent
- Nistor Vasile - absent
- Niţă Constantin - absent
- Oltean Ioan - absent
- Olteanu Ionel - absent
- Oltei Ion - Present
- Onisei Ioan - Present
- Palade Doru Dumitru - Present
- Pambuccian Varujan - Present
- Paşcu Ioan Mircea - absent
- Pataki Iulia - prezentă
- Păun Nicolae - Present
- Păduroiu Valentin - Present
- Păşcuţ Ştefan - Present
- Pécsi Francisc - Present
- Pereş Alexandru - Present
- Petrescu Ovidiu Cameliu - Present
- Petruş Octavian Constantin - absent
- Pleşa Eugen Lucian - Present
- Podgoreanu Radu - absent
- Pop Napoleon - Present
- Popa Constanţa - prezentă
- Popa Cornel - absent
- Popa Virgil - absent
- Popescu Bejat Ştefan Marian - Present
- Popescu Costel-Eugen - Present
- Popescu Gheorghe - Present
- Popescu Grigore Dorin - Present
- Popescu Ioan Dan - absent
- Popescu Kanty Cătălin - Present
- Popescu-Tăriceanu Călin - absent
- Popescu Virgil - Present
- Posea Petre - Present
- Predică Vasile - Present
- Pribeanu Gheorghe - Present
- Priboi Ristea - absent
- Purceld Octavian-Mircea - Absent
- Puwak Hildegard-Carola - Absentă
- Puzdrea Dumitru - absent
- Radan Mihai - Present
- Ráduly Róbert Kálmán - absent
- Raicu Romeo Marius - absent
- Rasovan Dan Grigore - absent
- Rădoi Ion - absent
- Rădulescu Grigore Emil - Present
- Roşculeţ Gheorghe - Present
- Rus Emil - absent
- Rus Ioan - Present
- Ruşanu Dan Radu - absent
- Sadici Octavian - Present
- Sali Negiat - Present
- Sandache Cristian - Present
- Sandu Alecu - Present
- Sandu Ion Florentin - Present
- Sassu Alexandru - Present
- Saulea Dănuţ - Present
- Savu Vasile Ioan - absent
- Săpunaru Nini - Present
- Sârbu Marian - absent
- Sbârcea Tiberiu Sergius - Present
- Selagea Constantin - Present
- Sersea Nicolae - Present
- Severin Adrian - absent
- Simedru Dan Coriolan - absent
- Sireţeanu Mihail - Present
- Sonea Ioan - Present
- Spiridon Nicu - Present
- Stan Ioan - Present
- Stan Ion - Present
- Stana-Ionescu Ileana - prezentă
- Stanciu Anghel - absent
- Stanciu Zisu - Present
- Stănescu Alexandru-Octavi - Present
- Stănişoară Mihai - absent
- Stoian Mircea - Present
- Stoica Valeriu - Present
- Stroe Radu - Present
- Stuparu Timotei - Present
- Suciu Vasile - Present
- Suditu Gheorghe - absent
- Székely Ervin-Zoltán - Present
- Szilágyi Zsolt - absent
- Şnaider Paul - Present
- Ştefan Ion - Present
- Ştefănescu Codrin - absent
- Ştefănoiu Luca - Present
- Ştirbeţ Cornel - Present
- Tamás Sándor - absent
- Tărâţă Culiţă - absent
- Târpescu Pavel - Present
- Tcaciuc Ştefan - Present
- Timiş Ioan - Present
- Toader Mircea Nicu - absent
- Todoran Pavel - Present
- Tokay Gheorghe - Present
- Tóro Tiberiu - Present
- Tudor Marcu - Present
- Tudose Mihai - Present
- Tunaru Raj-Alexandru - absent
- Ţibulcă Alexandru - Present
- Ţocu Iulian Costel - Present
- Varga Attila - Present
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilescu Lia Olguţa - Absentă
- Vasilescu Nicolae - absent
- Vasilescu Valentin - Present
- Vekov Károly-János - absent
- Verbina Dan - Present
- Vida Iuliu - Present
- Vişinescu Marinache - Present
- Voicu Mădălin - Present
- Voinea Olga Lucheria - prezentă
- Voinea Florea - Present
- Winkler Iuliu - Present
- Wittstock Eberhard-Wolfgang - Present
- Zăvoianu Ioan Dorel - Present
- Zgonea Valeriu Ştefan - absent

Vor fi adăugaţi şi cei doi domni deputaţi care au fost validaţi astăzi.

(Domnii deputaţi care au intrat în sală ulterior apelului nominal şi-au înregistrat prezenţa la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule secretar, vă mulţumim, vă rog să poftiţi la prezidiu.

Stimaţi colegi,

La şedinţa noastră s-au înregistrat un număr de 294 de deputaţi prezenţi, 48 sunt absenţi, din care 18 participă la alte acţiuni parlamentare.

Ţin să vă reamintesc faptul că lucrările pentru dezbaterea Propunerii legislative pentru revizuire a Constituţiei nu se pot desfăşura decât dacă avem cvorumul de două treimi, şi, în acelaşi timp, faptul că la nivelul grupurilor parlamentare am convenit să avem programul prelungit până la 8 seara în fiecare zi, după cum aţi fost informaţi, şi, dacă nu terminăm până vineri, să mergem în continuare în sesiune extraordinară.

Deci, acesta a fost contextul în care am făcut prezenţa şi voi fi obligat să o fac de câte ori va fi nevoie.

Intrăm în dezbaterea propunerii legislative.

Dacă, la titlul legii, aveţi observaţii?

Dacă nu sunt, cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă? Număraţi, domnule secretar. Vă mulţumesc.

Cu 40 de voturi împotrivă şi 212 pentru, titlul legii a fost aprobat.

La art. 1, preambul, dacă aveţi obiecţiuni?

Dacă nu sunt, cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Deci, cu 40 de voturi împotrivă şi 212 pentru, art. 1, preambulul, a fost aprobat.

Dacă la pct. 1 aveţi observaţii? Domnul Varga Attila.

Domnul Varga Attila:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorată Cameră,

Propunem, la art. 1 alin. 1, următorul text: "România este stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil".

Este cunoscut că Uniunea Democrată Maghiară din România a criticat chiar cu ocazia Constituantei din 1990, această sintagmă din Constituţie şi anume: "stat naţional", întrucât am considerat-o ca fiind anacronică şi neadecvată şi care, de asemenea, considerăm că nu corespunde în primul rând realităţilor politice actuale din România. În plus, nu o regăsim în constituţiile statelor europene, în nici unul dintre statele europene, în legea fundamentală a acestor state nu este această sintagmă, "stat naţional". De asemenea, considerăm că conţine un potenţial pericol pentru existenţa minorităţilor naţionale.

Comisia de la Veneţia a apreciat, în primul său aviz pe care l-a dat asupra activităţii Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, că: "Termenul "naţional" din art. 1, ca o caracteristică a statului, poate provoca o anumită confuzie şi pare de dorit să fie eliminat."

Confuzia derivă şi din faptul că termenul de "naţiune" - "naţiunea română" - nu este definit/determinat în Constituţie, chiar dacă această definiţie ar comporta anumite alte pericole. Înşişi membrii Comisiei de la Veneţia îşi pun întrebarea dacă "naţiunea" este o noţiune politică subiectivă care îi reuneşte pe toţi cei care împărtăşesc aceleaşi valori, aceeaşi istorie, acelaşi viitor sau este vorba de o concepţie obiectivă culturală şi etnică a "naţiunii", care nu ar reuni decât vorbitorii aceleiaşi limbi şi care au aceeaşi origine.

Oricum, existenţa minorităţilor naţionale, recunoaşterea acestora, respectiv, recunoaşterea drepturilor legate de păstrarea, exprimarea sau dezvoltarea identităţii lor naţionale, reprezentarea lor în Parlament printr-o discriminare pozitivă, ne duce la ideea că nu se mai justifică utilizarea acestui termen.

Pe de altă parte, tot Comisia de la Veneţia apreciază: "Statul este deja definit în mod foarte clar la art. 1 alin. 1, unde se spune că: ŤRomânia este un stat suveran, independent, unitar şi indivizibilť, exact formula pe care o propunem şi noi.

Dorim să menţionăm că termenul de "stat naţional" nu este un termen juridic şi nici măcar politico-juridic, ci unul istoric, care, între timp, şi-a îndeplinit rolul. Menţinerea termenului de "stat naţional" poate crea premise juridice pentru o politică naţionalistă, antiminoritară şi poate fi temei constituţional pentru luarea unor măsuri juridice legislative sau administrative împotriva minorităţilor naţionale, chiar dacă în prezent nu este o astfel de politică oficială guvernamentală, dar există practici suficiente în acest sens.

Termenul de "stat naţional", de asemenea, poate să fie temeiul unei politici de omogenizare etnică, tocmai pentru că termenul de "stat naţional" accentuează dimensiunea etnică a statului şi neglijează total dimensiunea civică a "statului". Experienţa recentă din zona balcanică a dovedit că intenţia făuririi statului naţional a condus la conflicte grave între popoare.

În acelaşi timp, trebuie să remarcăm că nici măcar aceste ţări noi, cum ar fi: Slovenia, Croaţia, Serbia, Muntenegru nu au definit în noua lor lege fundamentală, în noua lor Constituţie, statul lor ca fiind "stat naţional".

Înţelegem impedimentul, obstacolul instituit în art. 148, care conţine interdicţii în revizuirea unor articole din Constituţie, de fapt, am solicitat şi eliminarea art. 148 sau modificarea acestuia, totuşi dorim să reflectaţi asupra acestor aspecte pe care le-am enunţat, întrucât considerăm că pentru modernizarea statului român ar fi indispensabilă renunţarea la această sintagmă de "stat naţional", pe care o priviţi mai mult din punct de vedere emoţional, şi mai puţin din punct de vedere raţional.

Oricum, concluzia, şi a Comisiei de la Veneţia, este aceea că eliminarea caracterului naţional al statului nu aduce atingere problemelor de suveranitate. Şi dorim să accentuăm şi noi acest aspect, că prin eventuala eliminare a sintagmei "stat naţional" nu s-ar aduce nici o atingere suveranităţii naţionale a statului român.

În consecinţă, noi solicităm să reflectaţi asupra propunerii noastre şi să admiteţi propunerea noastră. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Stoica. Din partea PNL, nu?

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

V-am solicitat cuvântul pe amendament, domnule vicepreşedinte!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Tot pe amendament intervine şi domnul Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Precizez că răspund la acest amendament din partea Grupului parlamentar al PNL şi nu în calitate de membru al Comisiei de revizuire a Constituţiei.

Până la urmă, toată această chestiune a "statului naţional" este o ceartă de cuvinte. Pentru că, în funcţie de sensul pe care i-l atribuim sintagmei "stat naţional", putem adopta o poziţie sau alta.

Partidul Naţional Liberal s-a manifestat întotdeauna ca un apărător al minorităţilor, ca un apărător al drepturilor minorităţilor, dar am precizat, de asemenea, că noi înţelegem drepturile minorităţilor ca drepturi individuale, iar nu ca drepturi colective.

Pe de altă parte, am precizat în repetate rânduri, în ultimii ani, că dăm "naţiunii" un sens civic, iar nu un sens etnic. Într-adevăr, "naţiunea" este în primul rând "naţiunea cetăţenilor", şi nu o "naţiune a sângelui". De altfel, astăzi, mai mult decât oricând, este o dovadă de opacitate politică să crezi că mai există o naţiune întemeiată pe puritatea sângelui. Fiecare dintre noi, într-un fel sau altul, avem în spatele nostru, în istoria noastră personală, un amestec de etnii, fie că recunoaştem sau nu recunoaştem acest lucru, fie că noi cunoaştem sau nu cunoaştem acest lucru. Aşadar, o naţiune întemeiată pe puritatea sângelui este, astăzi, un nonsens politic.

Dacă înţelegem, însă, "naţiunea" ca o "naţiune civică", ca o "naţiune a cetăţenilor", sintagma "stat naţional" nu mai poate să fie în nici un caz premisa pentru reprimarea minorităţilor, pentru vătămarea drepturilor minorităţilor.

Faptul că astăzi, în context Proiectului de Lege de revizuire a Constituţiei, noţiunea de "naţiune" are un sens civic clar, fără echivoc, rezultă dintr-o propunere pe care comisia a făcut-o şi care se regăseşte în proiectul de lege, e vorba de revizuirea art. 4 alin. 1 din Constituţie, în care, aşa cum observaţi, propunem ca la temelia statului să se afle şi "solidaritatea cetăţenilor". Or, această "solidaritate a cetăţenilor" este exprimarea fără echivoc a concepţiei pe care am pus-o la baza acestui Proiect de Lege privind revizuirea Constituţiei: concepţia privind "naţiunea civică" şi, prin aceasta, respingerea ideii de "naţiune etnică".

Aşadar, în acest înţeles, sintagma "stat naţional" este în concordanţă cu exigenţele europene, este în concordanţă cu valorile democraţiei constituţionale, este în concordanţă cu valorile liberale.

Eu înţeleg teama pe care o mărturisesc autorii acestui amendament, o teamă care izvorăşte, însă, din trecut, şi nu din prezent, şi în care, în acelaşi fel, ne-am putea şi noi teme de ceea ce s-a întâmplat în trecut. Dar, ca majoritate, trebuie să privim în viitor, învăţând din experienţele trecutului şi în acelaşi timp văzând realitatea total diferită a prezentului.

Or, astăzi, chiar autorii amendamentului recunosc că nu mai există în România o politică de discriminare pe criterii naţionale, că nu mai există astăzi în România nici un fel de tendinţă de reprimare a minorităţilor, dimpotrivă, astăzi, România, din acest punct de vedere, are o realitate conform exigenţelor şi standardelor europene. Aşa stând lucrurile, această teamă nu se mai justifică.

Iată de ce, ne pronunţăm împotriva acestui amendament, arătând totodată că ideea caracterului naţional al statelor se află cuprinsă chiar în proiectul Constituţiei Uniunii Europene. Şi într-adevăr, în acest proiect, la pct. 2, se prevede: "Uniunea Europeană respectă identitatea naţională a statelor membre".

Dacă vorbim de "identitatea naţională a statelor membre", aceasta înseamnă că vorbim de fapt tocmai de "statul naţional". "Naţiunea" şi "statul naţional" sunt concepte politice actuale, care nu şi-au consumat în nici un fel rezervele de construcţie politică naţională şi europeană. Nu s-a inventat deocamdată în ştiinţa politicii un alt concept mai potrivit decât acela de "naţiune" şi decât acela de "stat naţional", în înţelesul civic însă, ca temei al construcţiei politice democratice.

Or, dacă, aşa cum spune un mare gânditor liberal, Pierre Manet: "Avem nevoie de un corp politic al democraţiei", singurul corp politic pe care astăzi îl are lumea pentru a organiza democraţia este naţiunea. Vorbim de "naţiunea americană", vorbim de "naţiunea elveţiană", vorbim de "naţiunea maghiară", vorbim de "naţiunea română", dar le percepem în sensul lor civic, şi nu în sensul lor etnic. Nu s-ar putea vorbi de o "naţiune elveţiană" în sens etnic, câtă vreme, aşa cum bine ştiţi, fiecare land are o anumită majoritate naţională şi etnică.

Aşa stând lucrurile, actualul text al art. 1 alin. 1 din Constituţie este în concordanţă cu acest mod de a gândi "naţiunea". Dimpotrivă, dacă am renunţa la această sintagmă, riscul este foarte mare, pentru că riscăm să creăm o utopie în locul unei realităţi politice. Nu putem să înlocuim "naţiunea", ca temelie a statului şi nu putem să renunţăm la "naţiune", înţeleasă ca un corp politic al democraţiei. În absenţa "naţiunii", democraţia nu se poate organiza.

Iată de ce, ţinând seama şi de prevederile art. 148 alin. 1 din Constituţie, care fixează limitele revizuirii, ne pronunţăm pentru păstrarea art. 1 alin. 1 din Constituţie în forma sa actuală. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Boc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Nu îmi mai vine rândul?

Voci din Grupul parlamentar al PRM:

Pe considerentul că ei au participat la comisie.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat nu susţine acest amendament. În respingerea amendamentului, pot fi invocate argumente politice şi argumente constituţionale. Nu voi insista asupra argumentelor politice, întrucât domnul profesor Stoica a făcut-o impecabil.

Din perspectiva argumentelor constituţionale, acest amendament trebuie să fie respins, întrucât propune revizuirea a ceea ce nu poate fi revizuit. Pentru aceasta, o să folosesc o scurtă explicaţie. Este nevoie să înţelegem distincţia dintre puterea constituantă originară şi puterea constituantă derivată.

Din perspectivă constituţională, puterea constituantă originară este acea putere care adoptă o Constituţie pentru prima dată, în urma unei revoluţii sau în urma unor alte evenimente. Parlamentul României, în perioada 1990-1992, a avut statut de putere constituantă originară, întrucât, dacă în 18 luni nu elabora textul Constituţiei, el se autodizolva oricum. Deci, menirea principală a Adunării Constituante din perioada 1990-1992 a fost de a elabora o nouă Constituţie şi a avut statut de putere constituantă originară.

Puterea constituantă derivată este reprezentată de către oricare dintre Parlamentele ulterioare, care îşi propune să revizuiască textul Constituţiei adoptate de puterea constituantă originară. Repet, puterea constituantă originară a avut drept scop fundamental elaborarea unei noi Constituţii.

Orice putere constituantă derivată, inclusiv acest Parlament, nu va putea revizui Constituţia decât în limitele şi în cadrele prescrise de puterea constituantă originară. Şi atunci, ce ne-a spus puterea constituantă originară, în art. 148?

Ne-a spus în felul următor: "Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii". Aceasta este aşa-numita "zonă pietrificată", cum se exprimă specialiştii, a Constituţiei, care nu poate fi revizuită de o putere constituantă derivată.

Dacă se doreşte revizuirea art. 1 din Constituţie şi eliminarea sintagmei de "stat naţional", ne trebuie o nouă putere constituantă originară, o nouă Constituţie. Cu alte cuvinte, corpul electoral să fie convocat pentru a desemna o altă Adunare Constituantă originară, care să aibă drept menire fundamentală elaborarea unei noi Constituţii.

În cadrele constituţionale actuale, a încerca să revizuieşti Constituţia prin impunerea modificării art. 1 este în afara cadrului constituţional. Iată de ce, din perspectiva logicii constituţionale, acest amendament trebuie să fie respins, întrucât nu poate fi acceptat, corelând art. 1 cu art. 148 din Constituţia României.

Din punct de vedere politic, evident că acest caracter al statului român face parte din valorile perene ale statului român, şi el trebuie menţinut în continuare, cu argumentele formulate de colegul meu Valeriu Stoica. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Bolcaş, se pregăteşte domnul Timiş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Respect ordinea, care rămâne o cutumă a noastră.

Vrau să mă pronunţ împotriva acestui argument, care a deschis, însă, o paranteză binevenită. S-au folosit într-adevăr argumente de ordin politic, dar consider că a reduce sintagma de "naţiune" la o "naţiune de sânge" sau la o "naţiune civică", este fundamental greşit. "Naţiunea de sânge" nu există decât într-o doctrină fascistă, pe care eu o repudiez şi pe care nici nu vreau să o pun în discuţia acestui Parlament. "Naţiunea civică" suferă de acelaşi caracter unilateral, îngust de a privi noţiunea socio-politică de "naţiune", care înseamnă o unitate etnică, culturală, lingvistică şi, mai ales, un proces istoric profund şi peren. Asta nu trebuie să fie ignorat, şi, de aceea, nu există nici noţiunea de "naţiune civică".

Problema noastră nu este rezolvată acum, de proiectul Constituţiei Uniunii Europene. Problema noastră nu este rezolvată acum, de o realitate a statului românesc. Problema noastră este rezolvată din momentul în care această sintagmă a apărut în Constituţia României din 1923, ea fiind de fapt chintesenţa democratică a acestei Constituţii.

Îmi permiteţi să citez ceea ce spunea unul dintre cei mai europeni români, părintele curentului naţionalist, marele savant Nicolae Iorga, cu privire la această noţiune, şi atunci sper că o vom înţelege toţi, inclusiv autorii amendamentului: "Iată ce înseamnă pentru mine statul naţional. Secole întregi România s-a ţinut prin dezvoltarea naţiei româneşti. Cu sudoarea şi sângele poporului românesc a frământat ţarina României Mari, de la colţul de la Tisa, pe care îl avem, până la Nistrul întreg, şi din fundul Munţilor Bucovinei până la Dunăre". Se poate întâmpla ca pentru anumite teorii aceasta să fie neplăcut, dar aşa este. Şi, evident, nu se poate schimba, cu toată bunăvoinţa noastră. Nu putem dezgropa pe morţii noştri, ca să punem pe morţii altora, care nu au făcut aceleaşi jertfe.

Aceasta este esenţa sintagmei de "stat naţional", apărută în Constituţia din 1923. Iar morţii noştri sunt cei 40 de mii de români ucişi în '48, sunt cei care au căzut în războiul pentru întregirea neamului, sunt victimele de la Ip şi Treznea, sunt ostaşii noştri care au eliberat Ardealul în al doilea război mondial.

Nu trebuie să fii naţionalist, nu trebuie neapărat să fii cu tot dinadinsul patriot, ca să înţelegi acest lucru, trebuie să fii în primul rând om şi să-ţi respecţi părinţii din care te tragi.

Este foarte bine, şi cu aceasta voi încheia, că s-a pus această problemă ca amendament la Constituţie. Este foarte bine, pentru că demonstrează efectiv tendinţa tuturor amendamentelor propuse de reprezentanţii minorităţii maghiare în Parlamentul României.

Am sperat la o colaborare şi la o înţelegere. Dar, sub acest spirit al europenismului care este fals tratat, încearcă să se inducă anumite teze antinaţionale, şi cu aceasta nu vom fi de acord.

Este adevărat, juridic se pune în discuţie art.148 din Constituţie, care interzice aceste modificări, dar modificarea art.148 înseamnă de fapt o altă Constituţie. Nu sunteţi de acord cu această Constituţie? Doriţi o altă Constituţie? Poate doriţi şi o altă ţară! Atunci, duceţi-vă!

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Are cuvântul domnul Timiş.

Domnul Ioan Timiş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte al Comisiei de redactare a Proiectului de modificare a Constituţiei,

Doamnelor şi domnilor,

Grupul parlamentar al PSD nu susţine acest amendament al UDMR, şi lucrul acesta nu îl facem dintr-un patriotism de "paradă", ci pentru faptul că la baza statelor din toată Europa stă statul naţional.

Indiferent ce semnificaţie modernă vrem să-i dăm - de stat naţional în sens etnic, de stat naţional în sens sangvinic, istoric sau sentimental, la baza organizării statale stă, în continuare, statul naţional.

Statul naţional nu s-a perimat şi nu şi-a încheiat misiunea istorică. El există. Există în România, există şi în alte state. Este o valoare europeană pe care am câştigat-o şi care trebuie păstrată în Constituţia României.

Avem sintagma de stat naţional, avem sintagma de suveranitate naţională. Nu vorbeam de suveranitate naţională dacă nu aveam şi un stat naţional. Probabil că, în ideea propusă de UDMR, ar fi trebuit să mergem mai departe - să modificăm şi sintagma de "suveranitate naţională".

În al doilea rând, aşa cum au spus şi cei care au vorbit înaintea mea, modificarea sintagmei de "stat naţional" este interzisă de Constituţie, pentru motivul că nu suntem Putere Constituantă originară. Lucrul acesta este foarte clar: nu se poate modifica nici art.148 alin.1, nu se poate modifica nici sintagma de "stat naţional".

În al treilea rând, cred că trebuie menţionat, şi lucrul acesta este deosebit de important, că în chiar Uniunea Europeană, în chiar viziunea modernă privind viitorul Europei, statele naţiuni urmează să joace un rol important.

Statele naţiuni vin în Uniunea Europeană cu un patrimoniu juridic, cu un patrimoniu cultural, şi îmbogăţesc în acest fel patrimoniul complet al Uniunii Europene.

Iată că statul român se poate moderniza, se poate dezvolta în continuare, în sensul aderării înspre Uniunea Europeană, păstrând în continuare sintagma de stat naţional.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Marton Arpad.

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Nu voi interveni pentru a intra în discuţie în legătură cu toate elementele discursurilor care au fost după susţinerea amendamentului nostru, dar sunt obligat, în numele celor pe care îi reprezint, să intervin după ultima frază a domnului deputat Bolcaş, care, după ce şi-a început discursul recunoscând că Uniunea Democrată Maghiară este reprezentantul minorităţii maghiare, deci nevorbind de UDMR, ci de reprezentantul minorităţii maghiare, şi-a încheiat discursul spunând: "Dacă nu vă place acest stat, duceţi-vă!", adică minoritatea maghiară să se ducă. Este cam în ideologia partidului pe care îl reprezintă. Cei care cunosc istoria cam ştiu care au fost acele partide care au avut o asemenea ideologie, ideologie care şi în discursul domniei sale a fost prezentă. Evident că, în concepţia domniei sale, cei care cred că au un drept într-o ţară, aceia sunt fascişti, nu cei care propun altora să plece din acea ţară. Este o viziune, alta decât cea pe care noi o avem.

Deci, încă o dată resping categoric astfel de intervenţii, care chiar cad sub incidenţa unor articole penale, cred, şi v-aş ruga, domnule preşedinte, dacă se mai întâmplă ca, de la acest microfon, un grup de oameni, o colectivitate să fie atacată, să chemaţi la ordine persoana respectivă. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al UDMR.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu, domnule Marton Arpad.

Domnul Varga Attila.

(Vociferări ale unor deputaţi din Grupul parlamentar al PRM.)

Am rugămintea să păstraţi liniştea în sală.

Vă rog, domnule Varga.

Domnul Varga Attila:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorată Cameră,

Vă rog să îmi permiteţi o foarte scurtă reflecţie asupra a ceea ce s-a spus.

Trebuie să mărturisesc faptul că sunt de acord cu cele spuse de domnul Stoica, şi m-aş bucura foarte mult dacă toată lumea ar înţelege termenul de "naţiune" în sensul celor înţelese de dânsul şi de felul cum le-a prezentat dânsul. Cu toate acestea, noi considerăm că şi acesta ar fi un argument pentru înlăturarea din Constituţie a acestei sintagme, pentru că este mai mult o problemă teoretică, dacă vreţi, de limbaj, de felul cum înţelegem termenii.

De asemenea, trebuie să recunosc justeţea, din punct de vedere al procedurii, a problemei ridicată de domnul coleg Boc. Într-adevăr, există o Putere Constituantă originară şi o Putere Constituantă derivată. Totuşi, există şi în această privinţă o discuţie în teorie, în sensul că o Putere Constituantă nu poate limita puterile unei Puteri Constituante viitoare.

În legătură cu cele afirmate de domnul deputat Bolcaş, cred că acel citat din marele savant Nicolae Iorga este tocmai un argument foarte puternic pentru eliminarea acestei sintagme. Din acest text, care este foarte frumos, tocmai rezultă că termenul "stat naţional" este un termen istoric, un termen cu o încărcătură plină de emoţie, care poate nu ar avea loc într-o Constituţie, într-o lege fundamentală. Deci, tocmai acel frumos citat ar veni ca argument pentru eliminarea textului.

Domnul Stoica a vorbit de temerile noastre. Temerile noastre s-au justificat şi s-au adeverit în luarea de cuvânt a domnului Bolcaş.

Într-adevăr, noi ne temem de astfel de manifestări, de astfel de ieşiri, pentru că, dacă un partid parlamentar din Opoziţie, cu un procent însemnat în Parlament poate să-şi permită să spună, vizavi de o minoritate naţională, referindu-se la o minoritate naţională, "Dacă nu vă place, atunci duceţi-vă!", temerile noastre, domnule Stoica, sunt reale şi justificate, dacă se poate spune un astfel de lucru.

Trebuie să vă spun, domnule Bolcaş, faptul că noi existăm aici, am existat şi vom exista chiar şi împotriva voinţei dumneavoastră.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al UDRM.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Dezbaterile care au avut loc pe marginea acestui amendament mă obligă să intervin din nou pentru a face o precizare.

Este adevărat, am vorbit numai de sensul etnic şi sensul civic al naţiunii, dar am făcut acest lucru pentru că m-am referit la naţiunea politică, adică la naţiunea înţeleasă ca temei al organizării statale. Dincolo de naţiunea politică, în sensul ei etnic sau civic, există însă şi o naţiune culturală şi, dacă vorbim de aceasta, atunci vorbim de identitatea majorităţii şi de identitatea minorităţilor.

Nu am lăsat niciodată să se înţeleagă din intervenţiile mele în Parlament şi în afara Parlamentului că nu ţin la identitatea culturală a românilor.

Aşa cum maghiarii din România ţin la identitatea lor culturală şi şi-o apără, tot astfel românii sunt îndreptăţiţi să îşi apere identitatea lor culturală. Dar a vorbi de această identitate culturală a majorităţii sau a minorităţii nu înseamnă a crea un zid politic între ele. Toleranţa este cea care face posibilă reunirea acestor identităţi colective diferite într-o naţiune civică înţeleasă ca temei al statului român.

Dacă transformăm diferenţele culturale dintre noi, diferenţele lingvistice în bariere de comunicare, atunci nici o construcţie politică nu este posibilă.

A ne respinge unii pe alţii, a ne alunga unii pe alţii din această ţară ţine de o practică politică revolută, şi eu sper că atât timp cât voi trăi nu vom mai avea prilejul ca în România să asistăm la asemenea practici, chiar dacă unele discursuri politice le evocă sau le anticipează.

Iată de ce, apărând ceea ce este de apărat şi ceea ce este legitim să apărăm, adică identitatea noastră culturală a majorităţii, trebuie să respectăm în egală măsură identitatea culturală a minorităţilor. Şi, în acest sens cultural, putem să vorbim de o naţiune română a românilor de pretutindeni sau de o naţiune maghiară a maghiarilor de pretutindeni. Dar, dacă facem confuzii terminologice şi dacă nu înţelegem bine sensurile cuvintelor, riscul este să ne urâm, şi vreau să vă aduc aminte că toate războaiele au pornit din cuvinte şi din neînţelegeri ale cuvintelor.

Cuvintele sunt foarte importante şi, de aceea, această discuţie de astăzi, doamnelor şi domnilor colegi, mi se pare foarte utilă pentru ca, atunci când se va discuta despre acest text din Constituţie şi despre respingerea acestui amendament, să se înţeleagă foarte bine care au fost argumentele noastre, care au fost ideile noastre, care este filosofia noastră politică în legătură cu naţiunea.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PNL.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Leonăchescu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am ascultat cu foarte mare atenţie argumentaţia reprezentantului UDMR, prin care se propune eliminarea sintagmei de "stat naţional" din primul articol al Constituţiei noastre, şi mi-a plăcut şi foarte frumoasa dezbatere a vorbitorilor care m-au precedat, pe această temă, care au adus argumente logice, juridice, istorice, demografice etc.

Pentru mine, s-au născut trei probleme din argumentaţia ridicată de cel care a propus amendamentul în discuţie.

Prima problemă este aceasta: eliminăm sintagma "stat naţional" şi, eliminând-o, eliminăm definiţia acestui concept aproape unanim acceptat în lumea contemporană, care are la bază valoarea etnică, cu tot ceea ce derivă de aici.

Sigur, se propun modele reducţioniste, părţi ale conceptului de stat naţional - ca stat etnic, gen naţiune culturală, fiind una dintre faţete, un parametru, naţiune civică, alt parametru, ca şi cum s-ar putea închega o naţiune fără civism, sau alt tip de definiţie.

Evident că există în Ungaria noţiunea "naţional", egală cu ceea ce derivă din grupul celor şapte familii celebre din istoria Ungariei. Aceasta este o variantă. Deci, în Ungaria, definiţia are un alt conţinut pentru că altul este parcursul istoric al populaţiei respective. La noi, istoria a conservat în acest concept conţinutul etnic al definiţiei de stat naţional, cu toate valenţele care derivă de aici. Iar acest conţinut, această acceptare a termenului este aproape generalizată în lumea de astăzi. Este supus atacurilor şi pus în discuţie cu variante de înlocuire de unele grupuri naţionale a căror istorie nu s-a închegat într-un stat naţional, unitar etc.

Iată problema numărul unu: avem şansa să adoptăm alt conţinut pentru definiţia de stat naţional, cu modele reducţioniste propuse de aici sau de dincolo. Înţelege reprezentantul UDMR-ului să ne propună înlocuirea unui concept rezultat al evoluţiei noastre istorice cu alt concept, sau eliminat definitiv, rezultat al altor modele, externe?

A doua problemă: dânsul propune eliminarea sintagmei de "stat naţional", dar propune menţinerea definiţiei de "minoritate naţională". Ce conferă acestei sintagme - "minoritate naţională" - deputatul UDMR? Pentru că nu are sens. Dânsul vrea o acţiune omogenă, dar se pronunţă eterogen în argumentaţie - nu stat naţional, dar da, minoritate naţională! Eu cer răspuns la această a doua problemă.

A treia problemă: dânsul se teme de omogeneizare. Dar conceptul de stat naţional confirmă, susţine şi apără diferenţele etnice, cu toţi parametrii incluşi în noţiunea de stat etnic, naţional, aşa cum am spus - cultură, istorie, tradiţii, tot ce cuprinde cuvântul etnic.

Dânsul se teme de omogeneizare şi propune eliminarea tocmai a acelui parametru care asigură eterogeneitatea, diferenţele. În lumea ştiinţifică, niciodată diferenţele nu dispar, ci ele se conservă şi se transformă, fiindcă energiile sociale nu se consumă, ci se conservă şi se transformă. Diferenţele generează diferenţe.

Să nu ne imaginăm că, dacă am dat un verdict, realitatea s-a încadrat în patul lui Procust respectiv.

Dânsul se teme de omogeneizare, dar nu identifică faptul că noi apărăm diferenţele, ştiinţific ştiind că ele nu pot dispărea.

Eu cer explicaţii în baza acestor trei întrebări.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Baciu.

Domnul Mihai Baciu:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Părerea mea este că erau suficiente primele intervenţii pentru a fi supus la vot acest amendament. Dar, aşa cum era de aşteptat, o noţiune atât de importantă cum este noţiunea de "stat naţional" a stârnit, după cum vedeţi şi dumneavoastră, discuţii aş zice eu întemeiate şi legitime.

Reprezentantul Partidului Democrat, domnul Emil Boc, s-a limitat în argumentarea domniei sale la argumente de ordin constituţional. Acestea, fiind argumente puternice, argumente convingătoare, erau suficiente pentru a înţelege de ce PD-ul va vota împotriva acestui amendament. Dar pentru că aici, şi reprezentanţii celor care au depus amendamentul şi ai altor grupuri parlamentare au intrat un pic în consideraţii de ordin istoric, sociologic şi cultural, vreau să subliniez că şi noi, PD-ul, avem şi alte argumente, pe lângă cel de ordin strict constituţional, pentru care vom vota împotriva acestui amendament.

Vă rog să mă credeţi că sunt ispitit să intru şi eu în detalii şi în consideraţii de ordin cultural, istoric şi sociologic, dar nu aş vrea să reiau unele argumente foarte frumoase expuse aici la un nivel cultural dintre cele mai înalte, şi mă refer aici la profesorul Stoica, şi unele argumente de ordin sociologic şi cultural care trebuie luate în seamă şi care au fost propuse dumneavoastră şi supuse atenţiei de profesorul Leonăchescu.

Sunt împotriva atitudinilor de tipul "Nu vă place, plecaţi!"

Spiritul Partidului Democrat este unul european, şi tocmai în acest spirit şi cu argumente care sunt împotriva argumentului amintit, pe care l-am şi condamnat, suntem noi împotriva acestui amendament. Aşa încât, voi sublinia două-trei chestiuni nu de ordin istoric sau sociologic.

Nu vreau să lungesc vorba, deşi, repet, sunt ispitit să o fac pentru că, aşa cum au făcut şi alţii dintre noi, am citit o mulţime de materiale, şi mai vechi, şi mai noi, şi am urmărit istoria multor naţiuni - sigur, şi a naţiunii române, dar şi a naţiunii maghiare, şi aş putea să fac un excurs aici foarte lung pe marginea acestui concept. Nu îl fac, dar vreau să vă spun doar că argumentele aduse aici de domnul Varga sunt exact împotriva amendamentului propus de domnia sa.

Argumentele principale au fost următoarele: faptul că, dacă noi scriem acolo sau lăsăm scris în art.1 al Constituţiei cuvântul "naţional", acest cuvânt ascunde nişte pericole la adresa minorităţilor şi, fără îndoială, se gândeşte la minoritatea cea mai numeroasă, la minoritatea maghiară. Dar şi până acum cuvântul "naţional" a fost, ba chiar este în Constituţie. Ce pericol s-a conturat până acum împotriva minorităţilor datorită prezenţei acestui cuvânt în Constituţie? Dimpotrivă, domnia sa a recunoscut aici de faţă că avem de-a face cu o discriminare pozitivă în raport cu minorităţile.

Avem aici, în acest amfiteatru, hemiciclu, spuneţi-i dumneavoastră cum vreţi, 18 reprezentanţi ai unor minorităţi naţionale, între care unele sunt nesemnificative din punct de vedere numeric, care sunt aici reprezentate. Suntem în continuare pentru aşa ceva. Iată o discriminare pozitivă, care nu numai că nu a fost împiedicată, dar iată că a fost posibilă cu prezenţa cuvântului "naţional" în art.1 din Constituţie.

Domnul Varga aduce aici şi un alt argument, precum că: "Uitaţi-vă la Iugoslavia ce a păţit! Să nu păţim şi noi la fel!" Sigur că aici este o ameninţare mascată, sau mie îmi place să cred că nu este. Nu se poate compara situaţia Iugoslaviei cu situaţia României, istoria Iugoslaviei cu istoria României. Iugoslavia a fost un ansamblu de naţiuni, România nu este. România are minorităţi, Iugoslavia s-a născut în nişte dureri care au dus-o unde au dus-o. Nu intru în detalii, dar repet: nu putem compara cele două situaţii. Aşa încât, eu sunt convins, nu numai ca român, ci şi ca european, că nu putem face o asemenea paralelă între România, ca stat naţional, unitar, independent, suveran etc., şi fosta Iugoslavie, care era un conglomerat, un stat federal cu tensiuni şi cu dureri istorice care, inevitabil, au izbucnit şi care au dus unde au dus.

Încă o chestiune: deşi, repet, aş fi tentat să intru puţin pe definiţia aceasta a cuvântului "naţiune", pe evoluţia acestei noţiuni, care este foarte încărcată şi interesantă, amintesc doar atât: lăsând la o parte, sigur, că este şi o noţiune civică acum, aşa cum a spus profesorul Stoica, intrând în nişte detalii interesante, este şi o noţiune nu numai de sânge, evident. Dar domnul Varga a spus că este descărcată acum de semnificaţia pe care noi o gândim şi la care ţinem pentru că a devenit un cuvânt pur teoretic. Păi, dacă este o noţiune pur teoretică, de ce autorii amendamentului ţin foarte mult să o scoată de acolo, din text? Dacă nu are nici o importanţă, să o lăsăm acolo!

Să o lăsăm acolo, pentru că, iată, nu a deranjat pe nimeni, ci, dimpotrivă. În acest moment, Europa vorbeşte în continuare de naţiuni, de state naţionale, de interese naţionale, de identităţi naţionale.

Mai fac o subliniere, şi cu aceasta închei: am participat de ani de zile la diferite întruniri în multe organisme europene şi toţi cei care iau cuvântul acolo sau aproape toţi se prezintă ca reprezentanţi ai unor naţiuni; nimeni nu spune altfel, şi subliniez acest lucru.

Aşa încât, în încheiere, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, nu văd nici un argument - nici de ordin civic, politic, sociologic, cultural nu mai vorbesc, iar istoric fiind un argument invers - să scoatem acest cuvânt, care este inofensiv politic şi civic, dar care este încărcat cultural şi istoric, din textul actual al art.1 din Constituţie. Aşa că, Partidul Democrat, cu aceste argumente în plus, nu este de acord cu acest amendament.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Bălăeţ. Aveţi un minut.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Discuţiile de până acum au evidenţiat necesitatea păstrării în cadrul Constituţiei noastre a noţiunii de stat naţional.

Eu aş vrea să mai adaug la cele spuse până acum încă un argument foarte important, şi anume faptul că ne aflăm în faţa unei noţiuni foarte cuprinzătoare, cu valenţe multiple, şi în care dezvoltarea internă a ţării se poate face extrem de bine, şi practica o demonstrează - eu colaborez foarte bine cu domnul Marton Arpad în cadrul Comisiei pentru cultură. Ştiu că este valabil şi pentru ceilalţi deputaţi, prin înfruntare de argumente, dar care au o dorinţă comună de a dezvolta această ţară conform cu normele europene şi cu progresele pe care le putem realiza în toate domeniile.

Dacă această colaborare există în cadrul unei noţiuni obiectiv existente, dovedită practic cu argumentele realităţii, iar numărul de cetăţeni al României de orgine română este de peste 89%, înseamnă că acest argument funcţionează în continuare.

Atunci când oamenii doresc unitatea aceasta a tuturor cetăţenilor în jurul noţiunii de ţară, de patrie, de dezvoltare a tuturor, nu poate exista în practică un argument serios pentru a susţine eliminarea noţiunii de patrie comună, de stat naţional.

De aceea eu cred că aici se şi inventează, mergând de la eliminarea acestei noţiuni, şi un naţionalism, să spun, de inventat, de argumente, ceea ce s-a întâmplat şi cu cele spuse de domnul Bolcaş aici, bazându-se pe o existenţă reală a situaţiei în care ne aflăm în această ţară, de necesitatea statului naţional.

Cred că e bine să păstrăm această noţiune, pentru că ea este productivă, şi pentru noi, şi pentru maghiari, şi pentru toate celelalte minorităţi naţionale.

Atunci când se va schimba situaţia, să zicem maghiarii la 50% în Ţara Românească, atunci se poate modifica această noţiune, dar atâta vreme cât noi dovedim, practic, toleranţă, dorinţă de a-i asculta şi pe ceilalţi din celelalte minorităţi naţionale, de a le favoriza dezvoltarea culturală specifică... noi, niciodată nu ne-am opus celor care vin să-şi dezvolte limba, să-şi dezvolte naţionalitatea, obiceiurile, în plan cultural, noi am procedat, totdeauna, prin acest argument cuprinzător al tuturor, pentru ţară, pentru această patrie a noastră, care este şi a lor, a maghiarilor, şi a noastră, a tuturor minorităţilor, deopotrivă cu românii. Dacă practica dovedeşte lucrul acesta, atunci de ce să inventăm noţiuni, teme care nu pot să fie reale şi nu ne aduc nici un sprijin nouă, tuturor?

Mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc.

Înţeleg că este un drept la replică la domnul Bolcaş la ceea ce aţi spus dumneavoastră, domnule Bălăeţ.

Are cuvântul domnul preşedinte Dorneanu.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Funcţia mă obligă să fiu şi sintetic şi, oricum, intervenţia mea nu poate avea nici o umbră de înflăcărare şi nici de patetism.

Eu am apreciat foarte mult strădaniile colegilor noştri de la UDMR de a aduce o bogăţie de argumente teoretice, au invocat şi practica altor ţări şi, din păcate, motivele pentru care noi, în comisie, cu majoritate de voturi, ne-am opus înscrierii acestui amendament şi în cadrul proiectului, pentru care, şi acum, cu majoritate de voturi, ne opunem acestui amendament, ar fi următoarele.

În primul rând, valorile pe care le defineşte art.1 sunt, din punct de vedere constituţional, intangibile: atât caracterul naţional cât şi suveranitatea, caracterul unitar şi independenţa statului. Sunt intangibile nu numai constituţional şi juridic, dar şi istoric, politic. Nici unul din statele care nu au cuprinse asemenea sintagme, asemenea caracteristici în Constituţiile lor nu au trăit istoria noastră, nu au fost puse în situaţia ca vremurile sau imperiile să le răpească temporar unele din aceste atribute. Din moment ce le-am recâştigat şi din moment ce le-am scris încă din Constituţia din 1866, domnul Bolcaş nu mai zice de 1923 şi Constituţiile din '38, aceste lucruri rămân bine dobândite, pentru că ele nu încalcă nici principiile europene.

Colegii mei v-au citat art.2 din proiectul Constituţiei europene, potrivit căruia Uniunea Europeană respectă identitatea naţională a ţărilor aici cuprinse.

Temerile pe care dumneavoastră le-aţi evocat, cu privire la epurarea etnică probabil v-au fost sugerate de conceptul de stat etnic promovat de nazişti, caracterul naţional înscris în Constituţia noastră, practica noastră constituţională, politica noastră de până acum vă demonstrează că acest concept nu are nici o legătură cu conceptul de care vă temeţi. Pe de altă parte, alte principii din Constituţie, cu aceeaşi valoare, asigură minorităţilor câmp de manifestare, le asigură păstrarea identităţii culturale, păstrarea identităţii lingvistice, posibilitatea de a-şi exprima toate drepturile acestora.

Aşadar, pentru toate aceste motive, comisia s-a pronunţat, repet, cu majoritate de voturi, împotriva acestui amendament.

Aş vrea, de această dată, în numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să regret că, sub cupola Parlamentului, s-a pronunţat acel cuvânt adresat minorităţilor naţionale "duceţi-vă". Nu cred că este un spirit democratic şi, de altminteri, o intervenţie ulterioară din partea Grupului Partidului România Mare, cea a domnului Leonăchescu, demonstrează principialitate şi spirit de convieţuire, democraţie curată.

Vă mulţumesc. (Aplauze în Grupurile PSD şi PRM)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Supun votului amendamentul propus de domnul Varga Attila.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 23 de voturi pentru şi 238 împotrivă, amendamentul a fost respins.

În continuare, la art.1, la alin.4, dacă aveţi observaţii?

La alin.5 dacă aveţi observaţii?

Numai dacă aveţi amendament respins, domnule Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Este vorba de redactarea alin.4 şi 5.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Aţi avut amendament respins?

Domnul Văsălie Moiş:

Amândouă strict de redactare.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Numai de redactare. Vă rog.

Domnul Văsălie Moiş:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Dorinţa tuturor celor care se găsesc sub această cupolă este ca atunci când iese un text semnat de către dumneavoastră sau de către preşedintele Camerei Deputaţilor să fie redactat într-o limbă română impecabilă, iar din punct de vedere ştiinţific să fie perfect. Vreau să vă aduc aminte că, la Constituţia din 1992, au lucrat nişte patriarhi ai Dreptului constituţional, profesorii Muraru, Constantinescu, Gionea şi au scos nişte bijuterii, fiecare articol fiind cumpănit.

Alin.4 şi 5, aşa cum ne sunt propuse de către Comisia care a formulat proiectul de revizuire a Constituţiei României, păcătuieşte din acest punct de vedere. Vreau să vă spun că finalul alin.4 - "în cadrul democraţiei constituţionale" - este total inutil. "În cadrul democraţiei constituţionale" poate fi adăugat fiecărui articol din această Constituţie şi nu face altceva decât să scadă valoarea ştiinţifică a textului şi de aceea v-aş propune să rămâneţi, din punct de vedere redacţional, dacă tot doriţi să inseraţi alin.4 la art.1, la "executivă şi judecătorească", fără să-l completaţi cu "în cadrul democraţiei constituţionale", pentru că aveţi noţiunea de democraţie la articolele precedente.

Aşa cum a gândit Constituanta, art.1 este un fel de articol sacrosanct. Dacă interveniţi în el, trebuie să interveniţi cel puţin la nivelul la care a fost redactat el şi de aceea v-aş propune, la alin.4, dacă tot se violează acest articol, să eliminaţi "în cadrul democraţiei constituţionale".

În ceea ce priveşte alin.5 propus de către comisie, vă rog să observaţi că aici aveţi o redundanţă supărătoare: "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Respectarea Constituţiei este una singură. Dacă o respectăm, înseamnă că ea este supremă, înseamnă că peste ea nu este nimic. Din punct de vedere lingvistic, nu este necesar să se repete supremaţia Constituţiei, pentru că această lege fundamentală, ea este, prin ea însăşi, supremă, fără să se mai sublinieze redundant supremaţia Constituţiei. De aceea, dacă doriţi să inseraţi şi acest text, alin.5, din punct de vedere lingvistic, este obligatorie eliminarea sintagmei "a supremaţiei sale".

În fine, am mai spus-o de la acest microfon şi nu doresc să revin din punct de vedere redacţional, şi la celelalte texte, decât unde va fi strict necesar, am spus următorul lucru: odată, Alexandre Dumas a fost criticat de către contemporanii lui pentru că viola istoria Franţei şi el a spus, atunci, un lucru celebru, a rămas în istorie motivaţia sa. El spunea: "Se poate viola istoria, cu condiţia să-i faci un copil". Dacă tot "se violează" această Constituţie, nu-i faceţi bastarzi, modificaţi-o cu nişte texte la nivelul, cel puţin, al textelor iniţiale care, încă o dată subliniez, au fost nişte bijuterii lingvistice şi constituţionale, fiind formulate de nişte patriarhi ai Dreptului constituţional românesc, dintre care vi-i reamintesc pe profesorii Muraru, Constantinescu, Gionea şi ceilalţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Ţin să vă spun că doi dintre cei trei patriarhi pe care i-aţi menţionat sunt în sală şi au participat la redactarea alin.4 şi 5 pe care dumneavoastră le criticaţi.

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

Au uitat, înseamnă!

Domnul preşedinte Dorneanu.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Comisia, în unanimitate, îşi păstrează formularea pe care a avut-o.

Mulţumesc că i-aţi amintit colegului nostru de faptul că distinşii patriarhi sunt aici, prezenţi şi vreau să-i amintesc domnului Moiş că dânsul a participat la votarea art.51 din actuala Constituţie, care spune acelaşi lucru. Noi nu am făcut decât să-l luăm şi să-l ducem şi mai în faţă, la art.1. Nu există nici o necorelare între alin.4 şi 5 şi restul alineatelor din art.1.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Vekov.

Domnul Vekov Károly-János:

Stimate domnule preşedinte,

Onorată comisie,

Dragi colegi,

Propunerea pe care am făcut-o, de modificare este şi se referă la aplicarea şi intercalarea termenului de principiu al subsidiarităţii. Ştiţi foarte bine că termenii pe care nu-i cunoaştem, termenii noi, îndeobşte, încercăm să scăpăm de ei, încercăm să facem abstracţie de ceva ce nu ne este cunoscut. Termenul este un termen relativ nou, deşi, de fapt, acest termen funcţionează de-a lungul istoriei, de foarte multe veacuri, fiind un termen care îşi are originea încă în Evul Mediu, unde s-a considerat că raporturile din cadrul societăţii şi de atunci încoace până astăzi pot să fie de solidaritate între indivizi sau grupuri de indivizi.

În viziunea asupra statului, ca fiind o formă organizată a societăţii în care membrii acestei societăţi se află în raport de solidaritate, implică şi atrage după sine această idee foarte generoasă a subsidiarităţii, care presupune o întrajutorare reciprocă între elemente constitutive ale statului.

Este mai mult decât de reţinut faptul că, în preajma aderării României la Uniunea Europeană, trebuie să fim mai mult decât atenţi la ceea ce se întâmplă în cadrul Uniunii, inclusiv recent la proiectul de Constituţie adoptat, respectiv definitivat. Un element de bază şi un principiu de bază al acestei noi Constituţii care vrea să fie a întregii Europe, a aceleia în care vrem să intrăm şi noi, este principiul subsidiarităţii, căreia i se rezervă mai multe articole, inclusiv un apendice special care se ocupă de acest lucru.

Care este importanţa acestei teorii şi care este semnificaţia ei pentru noi? Ea ne-ar pregăti, sub toate aspectele, pentru aderarea noastră în România, într-o formă juridică adecvată şi în consens cu principiile uzitate în Uniunea Europeană.

Prin urmare, este în interesul nostru ca, chiar şi în anul 2003, să facem paşii necesari pentru ca, în 2007, să putem face pasul decisiv pe care-l aşteptăm cu atâta ardoare. În orice caz, principiul şi modul în care se prezintă contraargumentarea, din partea comisiei, cum că acest principiu nu ar trebui acceptat de către noi, în cadrul Constituţiei României, poate suporta anumite amendamente, întrucât greşit se afirmă că nu este un principiu al statelor unitare.

Doamnelor şi domnilor,

Principiul subsidiarităţii este un principiu modern, diriguitor al tuturor statelor, indiferent de forma lor internă de organizare, evident facem abstracţie de forma statală dictatorială. În rest, orice fel de stat poate şi este justificat să aplice acest principiu al subsidiarităţii.

Greşit se afirmă, cred eu, că s-ar justifica doar în, cum se afirmă, în mecanismele decizionale ale Uniunii Europene. Din moment ce sistemul întreg al Uniunii Europene se diriguieşte şi acceptă acest principiu al subsidiarităţii, în momentul acela părţile componente trebuie să ţină cont de acest principiu, fapt la care face referire şi acest proiect de Constituţie europeană despre care am vorbit.

Prin urmare nu este vorba numai de un principiu, este vorba de ceva mai mult, este vorba despre o viziune asupra modului cum trebuie să funcţioneze statul şi elementele sale constitutive. Este un principiu foarte valoros care tinde să ne oblige la o responsabilitate reciprocă unii faţă de alţii. Este o formulă prin care se încearcă să se rezolve, la nivelul de bază, problemele care se ivesc şi numai în cazul în care acest lucru nu este posibil, se apelează la un nivel superior. Am putea zice, cu termen poate depăşit, că este vorba de o diviziune politică, nu socială a muncii, o diviziune între factorii constitutivi ai statului modern.

Prin urmare, este o idee foarte generoasă, o idee care se bazează pe un alt principiu fundamental al Uniunii Europene, cel al solidarităţii, ambele, atât ideea subsidiarităţii cât şi aceea a solidarităţii, sunt nişte idei de bază, la care noi cred că nu putem să renunţăm. De aceea vă rog să acceptaţi această propunere pe care am făcut-o.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule Vekov.

Domnul Timiş are amendament respins.

Domnul Ioan Timiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş dori să susţin în faţa dumneavoastră amendamentul pe care l-am propus în legătură cu precizarea subiectului de Drept constituţional care este statul român. Pentru mine este nesemnificativ că, în textul marginal, se vorbeşte, într-adevăr, denumirea textului marginal este statul român, dar, în tot textul, vorbind de România şi de statul român şi cu atât mai mult cred că, atunci când vorbim de principiul separaţiei puterilor, trebuie să identificăm subiectul de Drept constituţional.

De asemenea, amendamentul meu se referă şi la organizarea statului român "conform", nu "potrivit principiului separaţiei puterilor". Din punctul meu de vedere, expresia "conform" are mai multă generalitate şi expresie juridică, pentru că nu aş putea să spun şi să apreciez, de exemplu, conformitatea principiului separaţiei puterilor în stat nu-i acelaşi lucru cu potrivirea principiului separaţiei puterilor în stat.

În al treilea rând, am propus eliminarea conţinutului separaţiei. În textul nostru constituţional, se vorbeşte de puterea legislativă, executivă şi judecătorească. Din punct de vedere constituţional, este mai clar, mai limpede dacă nu enumerăm aceste puteri şi legiuitorul iniţial, originar a prevăzut principiul separaţiei puterilor în stat ca principiu intrinsec al Constituţiei, dedus din spiritul Constituţiei şi organizarea autorităţilor publice, iar acum venim şi introducem, consacrăm principiul separaţiei puterilor şi al echilibrului puterilor la un mod clasic.

Nu aş vrea să insist asupra faptului că există o diferenţă între valoarea juridică a principiului şi sensul public al acestui principiu. Este o diferenţă, în sensul că valoarea juridică se perimează, iar încrederea publică creşte. Nu am spus eu acest lucru sau nu l-am constatat eu, l-a constatat chiar unul dintre patriarhii Constituţiei, dacă aşa s-a consacrat aici, domnul profesor Muraru.

Deci aş considera, în consecinţă, că este mai corect, mai clar, mai limpede să rămână numai principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, fără să nominalizăm care sunt aceste puteri, pentru că lucrurile sunt foarte clare pentru toată lumea. Dacă nu rămânem la acest lucru, am putea merge şi mai departe şi am consacra şi principiul cooperării puterilor, care este o chestiune care s-a adăugat acestui principiu şi chiar în Constituţia României, la art.101, alin.2, avem consacrat acest principiu, în ceea ce priveşte atribuţiile Guvernului.

Am încheiat.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Boc.

Am o rugăminte la dumneavoastră. Nu am de gând să limitez numărul luărilor de cuvânt, în cele ce urmează, la dezbaterea proiectului de lege, dar am de gând să limitez, de acum, durata intervenţiilor.

Vă rog, domnule Boc, 1 minut.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Deci domnul Boc vorbeşte în numele comisiei, am înţeles.

Domnul Emil Boc:

Da. Vă mulţumesc.

Practic, comisia vă propune să păstrăm textul, aşa cum a fost acceptat el în comisie şi respingerea, în consecinţă, a celor două amendamente, pentru următoarele considerente.

În privinţa amendamentului domnului deputat Vekov Karoly, care propune introducerea, la nivel de principiu, în art.1, a principiului subsidiarităţii, comisia nu împărtăşeşte acest punct de vedere. Pe lângă argumentaţia pe care o găsiţi dumneavoastră în textul raportului, acest principiu nu este de natură a fi consacrat la nivel de principiu în articolele constituţionale care vizează organizarea generală a statului. Cel mult, putem discuta dacă acest principiu poate fi avut în vedere la capitolul administraţiei publice, aşa cum, în Comisia constituţională, noi am încercat să abordăm, acolo, problema principiului subsidiarităţii. În consecinţă, el este cu un domeniu de aplicare mult mai restrâns şi nu se poate regăsi la nivelul principiilor fundamentale care coordonează Constituţia, nu poate fi pus pe picior de egalitate cu principiul separaţiei puterilor care are o altă amploare şi un alt loc.

La capitolul consacrat administraţiei putem reveni, eventual, asupra discuţiei. Mai mult decât atât, în nici o Constituţie europeană, acest principiu nu este consacrat la nivel de principiu, nu se regăseşte, el este regăsit în legile subsecvente care coordonează activitatea administraţiei publice. În esenţă, acest principiu spune că administraţia trebuie să fie cât mai aproape de cetăţean, ca decizia să fie cât mai aproape de organismul care ia decizia respectivă. Deci cetăţeanul, în raportul cu administraţia, trebuie să fie cât mai aproape, şi nu, repet, să consacrăm la nivel constituţional.

În privinţa amendamentului domnului deputat Timiş, prima observaţie. noi am spus "statul se organizează", domnia sa ne propune "statul român". Discutăm, evident, despre statul român, în toată Constituţia şi este o sintagmă încetăţenită în tot textul Constituţiei, pentru că nu vorbim despre un alt stat, în Constituţia României, decât despre statul român.

În privinţa înlocuirii sintagmei "potrivit" cu cea de "conform", textul Constituţiei, în multiple articole, face referire la sintagma "potrivit", cele două fiind sinonime şi, pentru coerenţa textului, vă propunem să menţinem, în continuare, sintagma "potrivit" şi nu a o înlocui cu cea de "conform".

Iar în privinţa enumerării, în textul Constituţiei, a puterilor statului, aş vrea doar să-i amintesc domnului doctor în Drept constituţional Timiş că alte Constituţii central şi est-europene care, după 1989, au consacrat, în textul Constituţiei, principiul separaţiei puterilor în stat, au făcut-o în mod expres. Constituţia Bulgariei din 12 iulie 1991 spune în art.8: "Puterea în stat este împărţită în puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească". Constituţia Cehiei din 16 decembrie 1992: "Poporul este sursa întregii puteri a statului, el o exercită prin intermediul autorităţilor puterii executive, legislative şi judecătoreşti". Constituţia Croaţiei din 22 decembrie 1990: "În Republica Croaţia, guvernământul are la bază principiul separaţiei puterilor în executivă, legislativă şi judecătorească". Constituţia Poloniei din 1997 la fel.

În acest sens, s-a pornit de la următorul principiu: este un text care are mai mult o valoare politică, şi anume ataşamentul la valorile fundamentale ale statului de drept, pe care principiul separaţiei puterilor în stat îl presupune, aşa cum l-a conceput Montesquieu. Dumneavoastră vă refereaţi la faptul că ar trebui să facem referire şi la echilibru şi la cooperarea puterilor. Echilibrul l-am trecut aici tocmai pentru a înţelege valenţele moderne ale principiului, iar cooperarea este presupusă chiar de Montesquieu. Adică cine a lecturat lucrarea "Despre spiritul legilor" a putut observa că în textul acestei lucrări, în concepţia lui Montesquieu, acest principiu nu funcţionează izolat, ca nişte monştri izolaţi, cele trei puteri. Dimpotrivă, între cele trei puteri, spune Montesquieu, trebuie să existe mecanisme de echilibru şi control reciproc, inclusiv, deci, de colaborare. Chiar Montesquieu spunea, la un moment dat: "Puterile, prin forţa lucrurilor, vor fi nevoite să meargă împreună". Deci cooperarea este o componentă intrinsecă a mecanismului separaţiei puterilor în stat şi nu trebuie să fie menţionată expres într-un text constituţional.

Iată doar câteva din argumentele pentru care vă propunem să acceptaţi textul, aşa cum l-a propus comisia.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul profesor Mihai Constantinescu.

Domnul Mihai Constantinescu: (consilier prezidenţial, membru al Comisiei pentru redactarea Propunerii legislative de revizuire a Constituţiei.)

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Am promis preşedintelui meu de şedinţă că nu va dura mai mult de două minute şi fiindcă sunt un om disciplinat am să fac tot ce pot ca să mă încadrez în termenul care mi s-a acordat. De asta trec direct.

Principiul după care Constituţia e supremă trebuie să fie constituţional consacrat, constatat, fiindcă dacă nu Constituţia este o lege ca orice lege şi, deci, supremaţia trebuie ca atare prevăzută. Dacă credeţi în ea, dacă credeţi în piramida kelseniană, şi nu să o presupuneţi, ci ea trebuie ca atare prevăzută, dacă nu, nu e supremă. Constituţia ce e, în fond? O lege. Ori o declarăm supremă, ori, dacă nu, de presupus, asta este invenţie.

A doua explicaţie pe care vroiam să o dau era în legătură cu subsidiaritatea. Subsidiaritatea este, într-adevăr, prevăzută în Constituţia Europei, a fost prevăzută în Tratatul de la Maastricht, a fost preluată la Amsterdam şi acum este în proiectul ăsta de Constituţie, să sperăm că va rămâne aşa sau nu ştiu ce va suferi.

Dar ceea ce vreau să vă transmit, le am aici. Cine vrea nu are decât să le vadă. Ce însemnează subsidiaritatea, în cadrul Uniunii Europene? Nimeni nu se atinge de competenţele exclusive ale Uniunii - primul element. Al doilea element: Uniunea, deci nivelul central, are dreptul să preia, de la nivelele statelor membre, anumite lucruri care mai bine se pot realiza la nivelul central. Deci o modalitate de centralism, şi nu de descentralizare. Asta vrea? A aplica, la noi, însemnează autonomia locală. Toate lucrurile astea pot să fie aruncate în aer, dacă se va aprecia că mai bine se realizează la nivel central, decât la nivel local.

În al doilea rând, există protocolul, îl am aici, cine vrea să-l vadă, eu nu am de gând să vi-l citesc tot, fiindcă ar însemna să încalc cuvântul dat, care se referă Protocolul de aplicare a subsidiarităţii.

Ce însemnează? În esenţă, Parlamentul European şi alte instituţii, Consiliul, trebuie neapărat când decid ceva să vă întrebe. Parlamentarii viitorului la noi în ţară vor avea mult de lucru, vor trebui să se pronunţe în continuu asupra a tot ceea ce Uniunea are de gând să facă. Şi este un punctaj, fiecare Cameră are câte un punct şi va trebui să vă pronunţaţi. Când intrăm în Uniune, s-a terminat în mare parte cu dolce farniente, pentru că va trebui să muncim foarte mult şi statul, şi Guvernul, şi administraţia, dar şi dumneavoastră. Tocmai în virtutea acestui principiu sunt întrebaţi, totul se face cu consultarea lor.

Deci, vedeţi? Este un mecanism democratic prin care Uniunea îşi elimină deficitul de democraţie cu care a fost întotdeauna învinuită că a devenit o organizaţie de funcţionari care hotărăsc undeva la Bruxelles asupra sorţii altora, deşi nu sunt... Nu, este o reformă mare, este o reformă de deschidere. Ce are asta cu statul naţional? Pe cine să întrebaţi? Pe ăla de la comuna nu ştiu care, asupra unor legi, pe cine, cum? De asta subsidiaritatea..., are dreptate când se spune că ea a fost un principiu încă din Evul Mediu, dar cui? Al statelor compozite, al statelor alcătuite din structuri, al uniunilor, nu al statelor naţionale. Nu o veţi regăsi nicăieri la statele unitare, o găsiţi numai la statele compozite. Vreţi să introducem aici aşa ceva pentru ca să lovim în autonomia locală eventual, să avem temei constituţional? Când statul tot a fost gândit încă din Constituantă pe ideea unei puteri centrale şi pe ideea unei contraponderi, care este puterea locală, şi din punct de vedere politic şi din alte puncte de vedere.

Deci, cum să vă spun eu, nu este vorba aici de un singur cuvânt, este vorba de o concepţie care nu are nici o legătură cu Uniunea Europeană. Ar fi vorba de o concepţie inaplicabilă în cazul României.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Trecem la vot.

Domnul Mihai Constantinescu:

Şi care nu se bazează decât pe neînţelegerea conceptului.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, domnule Leonăchescu, aveţi un minut.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

La state şi structuri statale gata formate, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat s-a atestat ca fiind valabil şi a dat funcţionalitate statelor respective, structurii respective. La state în formare, unde acest principiu încă nu a fost afirmat cu toată puterea, putem apela la metode. Subsidiaritatea este o metodă şi este pretenţios spus principiu deja, iar dacă îl adoptăm la state gata formate înseamnă să subminăm primul principiu, cel de bază, care este, într-adevăr, principiul care a dat viabilitate structurii. Însă am văzut cum acţionează subsidiaritatea în accepţiunea unor gânditori, am văzut-o la Revoluţia din 1989 în Covasna. Ni se spunea nouă: "Meny ki! Meny ki!" principiul subsidiarităţii. Rog colegii să traducă. Mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, deci, trecem la vot. Supun votului dumneavoastră propunerile de redactare ale domnului Moiş.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 30 de voturi pentru, 2 abţineri şi 223 de voturi împotrivă, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Vekov.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 23 de voturi pentru şi 226 împotrivă, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Timiş.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu un vot pentru, 2 abţineri şi 248 împotrivă, amendamentul domnului Timiş a fost respins.

Supun votului dumneavoastră art.1 în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 9 voturi împotrivă şi 262 pentru, art.1 a fost aprobat.

Trecem la pct.2. Dacă aveţi observaţii? Vă rog, domnule Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acest amendament a fost formulat de Grupul parlamentar al PNL, nu este vorba doar de o chestiune de redactare, cum ar putea părea la prima vedere, este vorba de o chestiune care ţine de concepţia care a stat la baza Constituţiei. Textele din Constituţie care reglementează "autorităţile publice" sunt temeiul acestui amendament. Din moment ce reglementăm "autorităţile publice" în Constituţie, şi când vorbim de suveranitatea naţională, este potrivit să spunem că ea se exercită "prin autorităţile sale reprezentative".

Este adevărat că, răspunzând acestui amendament, Comisia de revizuire a încercat să acrediteze ideea că termenii "organe" şi "autorităţi" ar fi echivalenţi. Poate că acest lucru este adevărat, dar chiar acum, în introducerea Constituţiei, este bine să folosim termenul care este acreditat ca atare în Constituţie, "autorităţi", pentru că termenul de "organe" este cel mult un echivalent al termenului "autoritate", or, când este vorba de suveranitate şi de exercitarea ei, este bine să folosim nu echivalentul, ci termenul care exprimă potrivit filosofiei Constituţiei cel mai bine acest concept. Iată de ce, Grupul parlamentar al PNL susţine acest amendament şi solicită votul favorabil al domniilor voastre.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar al Partidului Democrat susţine amendamentul formulat de către colegii liberali şi invocă un argument de text pentru susţinerea acestuia.

Potrivit Titlului III din Constituţia României avem de-a face cu "autorităţi publice", iar în art.58 se spune: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". În condiţiile acestea în care vorbim de autorităţile majore care există în statul român, Parlament, Preşedinţie, Guvern, acum, când vorbim la art.2 de "suveranitate naţională", cred că este firesc să folosim conceptul de "autorităţi", şi nu pe cel de "organ". În condiţiile acestea formularea: "Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin autorităţile sale reprezentative", lucru care impune imediat şi modificarea terminologică, de data aceasta, la art.58, care să spună că: "Parlamentul este autoritatea reprezentativă supremă a poporului român", ar fi necesară, pentru că această dualitate de concepte "organ" - "autoritate" nu poate crea decât confuzii în sistemul nostru constituţional, şi realizarea acestei unificări terminologice, iar în spatele acestei unificări să se repună în drepturi conceptul de autoritate este binevenită.

Iată doar un argument pentru care şi noi susţinem cele formulate de către Grupul parlamentar al PNL. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Domnul profesor Constantinescu. Înainte domnul preşedinte Dorneanu.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Este adevărat că în Constituţie se regăsesc ambii termeni, şi "autorităţi publice" şi "organe reprezentative", v-aş ruga însă să observaţi că nu întâmplător Constituţia utilizează sintagma "organe reprezentative" atunci când se referă la Parlament. Dacă noi transferăm suveranitatea la orice autoritate publică, mi se pare cam prea mult. De aceea, comisia, cu majoritate de voturi, exceptând PNL-ul şi PD-ul, susţine utilizarea în continuare a aceloraşi termeni folosiţi acum în Constituţie, pentru că suveranitatea trebuie legată doar de organele sale reprezentative.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc. Domnul profesor Constantinescu.

Domnul Mihai Constantinescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mie personal îmi este foarte greu să înţeleg de ce, după ce textul a fost amendat la propunerea PNL-ului cu o noţiune, cu un concept politic atât de interesat, "constituite prin alegeri libere periodice şi corecte", ceea ce este excepţional, de unde treaba asta ca să mai degenerăm într-o problemă de lingvistică. Să folosim numai cuvântul "autorităţi", să nu folosim cuvântul "organe". Asta ar însemna un singur lucru. Ca să preluăm încă vreo 10-15 texte din Constituţie şi să lărgim, lungind enorm şi în mod inutil, fără nici un fel de folos, dezbaterea noastră.

În al doilea rând, cum spunea şi domnul preşedinte deci, este o "mera subtilitas", o preţiozitate juridică absolut inutilă. Concepţia organicistă este cea care a fost îmbrăţişată de Adunarea Constituantă originală, de asta a folosit şi cuvântul "organe" şi cuvântul "autorităţi" într-un sens echivalent. Este o concepţie care stă şi la baza Uniunii Europene, o concepţie modernă.

Mie mi se pare că, cum v-am spus, este o subtilitate inutilă şi de neînţeles, după ce partidul respectiv a reuşit să impună o chestie de mare substanţă. Probabil că numai aşa, din dorinţa de a forţa nota, că altfel, pe raţiune, nu văd niciuna.

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

La grupul nostru nu daţi cuvântul?

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule profesor.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Stoica.

Cine este pentru?

Ba da, nu v-am văzut. Numai o clipă, vă rog. Până la vot, domnul Văsălie Moiş vrea să ia cuvântul. Vă rog, domnule Moiş. Aveţi amendament, pe marginea acestui amendament vorbiţi, da?

Domnul Văsălie Moiş:

Domnule preşedinte de şedinţă, dumneavoastră nu aveţi apetenţă să vă uitaţi spre partea stângă a sălii. Sigur, dacă vă displace să luăm cuvântul, ne spuneţi, plecăm din sală, dar nu ne ţineţi aici pe post de mobilier.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu, nu, am apetenţă numai când văd figuri interesante, nu...

Domnul Văsălie Moiş:

Ne ţineţi pe post de mobilier. Am ridicat mâna disciplinat, eu nu sar în sus, nu fac isterii...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

V-am dat cuvântul, domnule Moiş, treceţi la subiect.

Domnul Văsălie Moiş:

Grupul nostru nu susţine cele două amendamente, vom vota împotriva lor, cu atât mai mult cu cât stilul în care este redactat, mai ales alin.4, din punctul nostru de vedere excelează prin prolixitate. Nu ştiu cine îmi poate explica dacă sunt şi alegeri neperiodice sau alegeri incorecte. Dacă cineva citeşte acest text cu "alegerile periodice" înseamnă că trebuie să prevedem în Constituţie alegerile periodice, altfel, ele s-ar organiza în fiecare zi.

Textul este complet inutil, de aceea nu susţinem nici un amendament, nici celălalt.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Bun. Domnul Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este vorba de o corectură pentru stabilirea adevărului pentru că, din eroare, domnul profesor Constantinescu a afirmat că partea a doua, teza a doua din textul art.2 alin.1 "constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte" ar aparţine Grupului parlamentar al PNL. În realitate, textul a fost propus şi votat în comisie de către Avocatul Poporului, domnul profesor Ioan Moraru. Pentru a se corecta în stenogramă, am făcut această intervenţie.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Se aprobă modificarea în stenogramă.

Domnule Stoica, vă rog.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

În numele comisiei, doresc să fac precizarea că sintagma referitoare la "alegerile periodice, libere şi corecte" este o sintagmă care se regăseşte în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

S-a pus aici întrebarea retorică: există şi alegeri neperiodice sau incorecte? Înseamnă că am uitat de unde am plecat. Am trăit cu toţii multă vreme mascarada alegerilor incorecte sau, în ale părţi, am văzut că multă vreme nu se ţin alegeri, şi uneori jumătate de secol nu s-au ţinut alegeri în alte părţi, aşa încât principiul acesta nu numai că este un principiu european, dar este cel care exprimă substanţa democraţiei moderne. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Şi acum trecem la vot.

Cine este pentru amendamentul domnului Stoica? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Deci, cu 24 de voturi pentru, 2 abţineri şi 224 împotrivă amendamentul a fost respins.

Trecem la pct.3. Domnule Vekov, vă rog. Mai aveţi amendamentul respins, vreţi să-l susţineţi, da? Vă rog.

Domnul Vekov Károly-János:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Onorată comisie,

Ştiţi foarte bine că ideea realităţii este cea care diriguieşte întotdeauna dreptul, este cea care diriguieşte şi stabileşte conţinutul legilor. Când realitatea se schimbă, legile se schimbă şi ele. Vreau să fac o propunere privind art.2 alin.1, propunând sintagma "Suveranitatea aparţine cetăţenilor ţării".

Aş dori să argumentez de ce susţin această propunere. Din contraargumentele înşirate în proiect se susţine că acesta, deci, renunţarea, neacceptarea acestui termen se datorează faptului că - şi argumentul acesta este, - că una din tradiţiile constituţionalismului românesc vorbeşte despre o apartenenţă a suveranităţii la termenul de "naţiune". De fapt, putem să stabilim că această tradiţie este una din tradiţiile constituţionale româneşti, căci există şi o alta, care vorbeşte despre popor şi alte categorii care însumează laolaltă populaţia întregii ţări.

O altă afirmaţie este aceea că ar conveni această formulare tradiţiei constituţionale europene. Fără doar şi poate că este astfel. La începuturi şi până în secolul al XX-lea, fără doar şi poate, s-a vorbit şi, pe drept cuvânt, ştim foarte bine, şi nu numai în România, despre state naţionale şi aceste state şi această sintagmă este şi reflectă o anume realitate, dar, dacă vă gândiţi la tradiţia pe care o susţinem că este o tradiţie a constituţionalismului românesc, Constituţia din 1866 care vorbeşte despre suveranitatea naţiunii, aparţinea unei anumite realităţi politice, când statul român era format din Moldova şi Ţara Românească, inclusiv apoi şi Dobrogea.

După 1918, adică în 1920, se schimbă situaţia, prin alipirea şi a Transilvaniei şi a celorlalte două provincii istorice româneşti.

În situaţia aceasta schimbată, realitatea demografică şi a situaţiei din România este poate totuşi alta. Această realitate trebuie să ţină cont inclusiv de o prezenţă etnică nouă, aceea a maghiarilor. De asta nu se poate face abstracţie.

Acuma, în privinţa tradiţiei europene trebuie să spunem că este adevărat că tradiţia naţională a existat în constituţionalismul european, dar se poate afirma, pe drept cuvânt, astăzi, că s-a şi renunţat la această tradiţie, majoritatea constituţiilor statelor din vestul Europei vorbesc în general despre popor sau cetăţenii ţării de la care emană suveranitatea naţională.

Prin urmare, această propunere doreşte să pună la punct cu realităţile de fapt ale ţării textul propus pentru Constituţie. Aş mai atrage atenţia, dacă îmi permiteţi, că termenul de naţiune acoperă o anume realitate, este vorba de o comunitate care vorbeşte aceeaşi limbă, are aceeaşi cultură, are aceleaşi tradiţii, deci, are o identitate proprie, pe când, ce se întâmplă atunci cu minorităţile din ţară, inclusiv minoritatea pe care o reprezint.

Prin urmare, dacă în Constituţie se vorbeşte despre suveranitate, atunci aceasta trebuie să emane fie de la poporul ţării, poporul român, din care facem parte, evident, fie, şi poate acesta ar fi termenul cel mai adecvat, corespunzător realităţii, suveranitatea aparţine cetăţenilor ţării. Prin urmare, nu contravine cu nimic realităţii din România, de aceea susţin această propunere. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Vă rog, domnule Bolcaş.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Mă pronunţ împotriva amendamentului, pentru că este o problemă în primul rând de drept constituţional şi de terminologie constituţională. De altfel, distinsul nostru coleg şi-a epuizat practic argumentele atunci când a recunoscut că şi minorităţile fac parte din poporul român. Şi eu consider ca atare şi nu am nimic împotriva acestei idei. Mai mult, vă rog să constataţi că cetăţenia ca noţiune juridică apare şi există ca urmare a exercitării suveranităţii. Numai dacă există o suveranitate care este exercitată, aceasta se răsfrânge asupra anumitor persoane care intră în sfera cetăţenilor. Nu se poate ca suveranitatea să aparţină acelora care devin noţiune juridică de cetăţeni prin exercitarea suveranităţii.

Suveranitatea ca atare aparţine poporului român şi fără nici o discuţie, din el fac parte şi minorităţile naţionale. Aş vrea să fac însă o precizare. Dacă acestea sunt realităţile constituţionale, la cele istorice nu mă mai refer, pentru că îmi menţin integralmente poziţia ce am avut-o, de ce totuşi se face acest amendament? Şi scopul este simplu: deranjează termenul de "naţional". M-am pronunţat împotriva amendamentului.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Vekov.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 23 de voturi pentru şi 224 împotrivă, amendamentul a fost respins.

În continuare are amendament respins domnul TóroTibor. Vă rog, domnule Tóro.

Domnul Tóro Tiberiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorată Cameră,

Stimaţi colegi,

Dacă la art.2 alin.1 ne-am referit la beneficiarul termenului de "suveranitate", respectiv cui aparţine acest termen, în propunerea mea mă refer la limitarea acestei noţiuni de suveranitate, mai ales în perspectiva procesului de integrare în structurile europene şi euroatlantice. Dacă pornim de la definiţia termenului de "suveranitate", împrumutată de la profesorul Ion Deheleanu, ca "O însuşire a puterii de stat de a se organiza, de a-şi stabili şi rezolva problemele interne şi externe în mod liber, fără nici o imixtiune, totodată respectând suveranitatea altor state şi respectiv normele dreptului internaţional public", atunci se vede din această definiţie că acest concept are o anumită dinamică, şi în epoca globalizării este în permanentă schimbare.

Nu numai prin faptul că prin semnarea oricărui tratat internaţional statul de fapt nu face altceva decât îşi autolimitează suveranitatea, dar în accesul la anumite structuri internaţionale, statul face mai mult, de fapt transferă o anumită competenţă suverană sau exercitarea acestora către organe şi organisme internaţionale.

Acesta este şi exemplul Uniunii Europene, în cazul căruia statele care au participat la constituirea acestei structuri internaţionale au plătit un preţ care, pe vremea aceea nu a fost considerat prea oneros pentru a renunţa la o anumită parte a suveranităţii lor.

Dacă luăm exemplul celor 6 state fondatoare ale structurii care a stat la baza Uniunii Europene şi anume Franţa, Germania, Italia, respectiv ţările Benelux, se poate observa că aceste state, prin Constituţia lor, nu numai că şi-au autolimitat suveranitatea, dar de fapt au declarat în mod expres transferul unor competenţe suverane.

Daţi-mi voie să dau câteva exemple din Constituţiile acestor state fondatoare ale structurii iniţiale a Uniunii Europene. Să încep cu Franţa, care în Constituţia sa care a fost atunci valabilă, în perioada constituirii acestei structuri internaţionale, Constituţia din 1947, spune în mod concret în alin.15 al preambulului se afirmă: "Sub rezerva reciprocităţii, Franţa consimte la limitările de suveranitate necesare pentru organizarea şi apărarea păcii".

Să luăm cazul Germaniei. Germania, în art.24 al Constituţiei sale, afirmă următoarele: "Federaţia poate transfera, pe cale legislativă, anumite drepturi ale suveranităţii, unor instituţii internaţionale". În continuare: "Pentru menţinerea păcii, federaţia poate adera la un sistem de securitate mutuală colectivă. Ea va consimţi, în acest scop, la limitarea drepturilor sale suverane, care stabilesc şi garantează o ordine paşnică şi durabilă în Europa şi între popoarele lumii". Şi aş putea să continuu citatul, dar mă opresc aici.

Cazul Italiei; în art.11 al Legii fundamentale italiene se prevede: "Italia consimte, în condiţii de reciprocitate cu alte state, la limitări ale suveranităţii, necesare unei ordini care asigură pacea şi justiţia între naţiuni. Ea ajugă şi favorizează organizaţii internaţionale care urmăresc acest scop".

Aş putea să continuu cu citatele, dar mă opresc aici. Respectiv, să luăm nu numai ţările Uniunii Europene, dar şi ţările candidate la această structură internaţională, deci ţările din Europa Centrală şi de Est.

Din acest punct de vedere al limitării suveranităţii sau al transferului acestor competenţe suverane, Constituţia românească, care a fost adoptată în 1991, face parte din grupul de constituţii calificate drept aşa-zis suveraniste. Ce înseamnă acest lucru? În primul rând, există o distincţie între noţiunile de "independenţă" şi "suveranitate" - este cazul Constituţiei noastre; pe de altă parte, lipseşte totalmente clauza specifică de transfer a competenţelor către organismele şi organizaţiile internaţionale.

În acest grup al statelor se situează şi Ungaria, şi Polonia, ţările baltice, precum şi altele.

Toate aceste state, în intenţia lor de a se integra în structurile internaţionale, în mod precis în Uniunea Europeană, au încercat să rezolve pe cale diferită această problemă.

Există în principal două alternative - o alternativă, o anumită abordare minimală din punct de vedere al absolutizării suveranităţii; este cazul Poloniei care, în Constituţia sa adoptată în 1997, rezolvă în modul următor acest lucru: "Republica Polonă poate, în virtutea acordurilor internaţionale, să delege unei organizaţii internaţionale sau unei instituţii internaţionale competenţele organelor publice în anumite materii". în ceea ce priveşte partea cealaltă a problemei, putem să dăm cazul Estoniei, care aplică o clauză restrictivă din acest punct de vedere, şi anume afirmă următoarele în Constituţia Estoniei: "Estonia este o republică democrată, independentă şi suverană, în care puterea supremă aparţine poporului. Independenţa şi suveranitatea Estoniei sunt eterne şi inalienabile".

Deci, există mai multe tipuri de abordări. Dacă la Estonia, acest lucru se înţelege din contextul istoric - a fost sub dominaţie străină majoritatea istoriei sale -, în privinţa celorlalte ţări, se pare că nu este chiar aşa de normală această soluţie. Putem să cităm aici studiul ... (microfonul este întrerupt)

Da, domnule preşedinte, încerc să termin argumentaţia, pentru că consider că, totuşi, acestă noţiune şi Constituţia în sine este deosebit de importantă şi vă rog să aveţi răbdarea să ascultaţi până la sfârşit argumentaţia.

Deci, şi Comisia de la Veneţia a abordat acest subiect şi, în raportul său privind modificarea Constituţiei româneşti, sugerează următoarea soluţie; după cum se cunoaşte, Comisia de la Veneţia nu dă hotărâri şi verdicte, ci doar nişte sugerări, nişte recomandări.

Ce se spune în acest Raport din 6-7 iunie 2002 în legătură cu art.2, privind suveranitatea? "Putem sugera, în sfârşit, o soluţie adoptată, de asemenea, de multe ţări europene, care este mai deschisă şi mai flexibilă şi care stabileşte o autorizare generică pentru încheierea tratatelor privind transferul exercitării atribuţiei de stat în favoarea unei organizaţii internaţionale sau supranaţionale. Totuşi, dacă se doreşte păstrarea unui articol consacrat numai Uniunii Europene, acesta va trebui formulat de o manieră care să permită integrarea aderării şi modificarea tratatelor constitutive. În această a doua ipoteză, un articol cu caracter general, cum ar fi art.24 din Legea fundamentală a Germaniei, va fi, de asemenea, necesar pentru încheierea celorlalte tratate care implică transferul de suveranitate".

În concluzie, stimaţi colegi, comisia a respins amendamentul formulat de mine, bazându-se pe ideea că în art.145¹, se rezolvă această situaţie.

Eu susţin că acel art.145¹ se referă doar la Uniunea Europeană, şi nu dă această posibilitate Constituţiei noastre, respectiv acelor autorităţi care sunt beneficiarii acestei suveranităţi şi, în numele cetăţenilor şi al poporului, au dreptul ca această suveranitate s-o folosească în interesul ţării şi al cetăţenilor.

Deci, eu consider că acest amendament al meu este în completarea art.145¹ şi Constituţia noastră ar fi mult mai completă dacă le-am păstra pe ambele.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Înainte de a intra în discuţia amendamentului domnului Tóro Tiberiu, pentru că dumnealui propune o adăugire la textul pe care-l propune comisia, supun votului dumneavoastră întâi textul comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Deci, cu două abţineri, 25 de voturi împotrivă, şi 221 pentru, alin.1 al art.2, cel propus de comisie, a fost aprobat.

Acum, referitor la amendamentul domnului Tóro Tiberiu.

Domnul Bolcaş.

Aveţi nu mai mult de un minut.

Vă rog să vă concentraţi. Faceţi un efort şi concentraţi-vă.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Ca să mă concentrez, nu am nevoie să fac nici un efort. Am nevoie de puţină linişte.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Aveţi linişte, deocamdată.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Lucrurile sunt foarte simple. Ne aflăm în prezenţa constituirii Uniunii Europene care, evident, va exista, potrivit propriei sale Constituţii, prin nişte atribute de suveranitate dobândite. Şi se nasc două teorii: una care este aceea a transferului unor atribute de suveranitate, ce v-a fost înfăţişată aici, în amendament, şi alta, pe care o susţinem noi, în final, a delegării unor atribute de suveranitate. Deosebirea este esenţială, pentru că delegarea este temporară şi condiţionată. Dar transferul este imposibil în sistemul nostru constituţional, pentru că suveranitatea nu vă aparţine nici dumneavoastră, nici nouă şi nici autorului amendamentului; aparţine poporului. Nu poţi să dispui să se transfere ceva ce nu ai.

Concluzia mea: împotriva amendamentului, pentru considerentele teoretice, şi subsumez totuşi că am avut dreptate. Statul nu mai este naţional, suveranitatea nu mai aparţine poporului român şi acum mai trebuie să ne şi limităm suveranitatea. Acesta este sensul unor amendamente.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Sunt de acord că este sensul unor amendamente, aşa cum îl vedeţi dumneavoastră, dar asta nu justifică chestiunea pe care aţi făcut-o la începutul intervenţiei dumneavoastră.

Domnul Dorneanu.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Comisia apreciază că ideea transferului de competenţe sau exercitarea în comun a unor competenţe, astfel cum a fost reglementată în art.145¹ şi art.145² este o soluţie mult mai bună decât cea cuprinsă în amendament.

De altminteri, ţin să vă informez că Uniunea Europeană nu este un subiect de drept, care să beneficieze de o suprasuveranitate, căreia să-i transferăm noi suveranităţi.

Textul, cum l-am prezentat noi, mai complet şi cu mai puţine implicaţii, în art.145¹ şi art.145², se regăseşte şi în alte constituţii din Europa, încât socotim că este mai adecvată soluţia noastră.

Vă rugăm să respingeţi amendamentul.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Tóro Tiberiu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 23 de voturi pentru şi 224 împotrivă, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră art.2, în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 11 abţineri, 27 de voturi împotrivă şi 198 de voturi pentru, art.2 a fost aprobat.

Stimaţi colegi,

Trecem la votul final al proiectelor de lege pe care le avem astăzi pe ordinea de zi.

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege privind răspunderea transportatorilor aerieni şi a operatorilor aeronavelor civile care efectuează operaţiunile aeriene civile în spaţiul aerian naţional.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 248 de voturi pentru, nici o abţinere şi nici un vot împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 27 de voturi împotrivă şi 221 de voturi pentru, raportul comisiei de mediere a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu o abţinere, 27 de voturi împotrivă şi 218 voturi pentru, raportul comisiei de mediere a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul Legii muzeelor şi a colecţiilor publice.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 27 de voturi împotrivă, nici o abţinere şi 219 voturi pentru, raportul comisiei de mediere a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Raportul Comisie de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 33 de voturi împotrivă, două abţineri şi 198 de voturi pentru, raportul comisiei de mediere a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 157/2002 pentru completarea Legii arendării nr. 16/1994.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 27 de voturi împotrivă şi 201 voturi pentru, raportul Comisiei de mediere a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului clerical salarizat potrivit Legii nr.142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Este un vot împotrivă. Fratele domnului Corneliu Vadim Tudor a votat împotriva salarizării clerului.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Îmi curgea sânge din nas.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu, nu. Eu l-am luat ca vot împotrivă. Ce face domnia sa, e treaba dânsului.

Deci, cu un vot împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul Legii pomiculturii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Cu 15 voturi împotrivă, o abţinere şi 212 voturi pentru, proiectul de lege a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2002 privind unele măsuri pentru creşterea atractivităţii de privatizare a societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat, ce deţin în administrare terenuri agricole proprietate publică sau privată a statului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 23 de voturi împotrivă, o abţinere şi 211 voturi pentru, proiectul de lege a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 110/1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr.118/1996 privind constituirea şi utilizarea fondului special al drumurilor publice.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 208 voturi pentru şi 25 voturi împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2003 pentru ratificarea amendamentelor la Aranjamentul stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin Scrisoarea părţii române din 17 octombrie 2001 şi Decizia Consiliului Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internaţional din 31 octombrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru ratificarea Memorandumului suplimentar de politici economice şi financiare convenite la Bucureşti şi Washington, prin Scrisoarea părţii române din 9 aprilie 2003 şi Decizia Consiliului Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internaţional din 25 aprilie 2003.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, proiectul de lege a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului privind înfiinţarea unui sistem interstatal de transport al petrolului de la Constanţa la Omisalj (Croaţia) dintre România, Republica Federală Iugoslavia şi Republica Croaţia, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2002, la Acordul-cadru asupra cadrului instituţional pentru crearea sistemelor interstatale de petrol şi gaze, semnat la Kiev la 22 iulie 1999.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, proiectul de lege a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere dintre Guvernul României şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie privind cooperarea în domeniul repatrierii voluntare umanitare asistate, semnt la Bucureşti la 28 iunie 2002.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu o abţinere, proiectul de lege a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind readmisia persoanelor, semnat la Bucureşti la 20 februarie 2003.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, proiectul de lege a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Domnul Brudaşca. Vă rog.

Domnul Damian Brudaşca:

În momentul în care am depus votul pentru acest proiect de lege, am avut în vedere un element de progres care s-a realizat în comparaţie cu situaţia anterioară a Fundaţiei Culturale Române.

Este foarte importantă instituirea acestei instituţii la nivel naţional, sub directa coordonare a Preşedintelui României, şi nu sub coordonarea unor factori politici, aşa cum s-a întâmplat până în momentul de faţă.

Un alt motiv pentru care am votat acest proiect de lege este şi acela că, o dată cu instituirea Institutului Cultural Român, va exista posibilitatea ca centrele culturale existente anterior în câteva dintre oraşele mari ale lumii, să devină institute coordonate central de către Institutul Român de Cultură, fapt care va permite o politică unitară în materie, şi nu promovarea unor interese conjuncturale politice.

Să sperăm că, aşa cum prevede proiectul de lege, acesta va avea autonomie deplină în desfăşurarea activităţilor sale şi va contribui la mai buna imagine peste hotare a culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor specifice poporului românesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumim, domnule Brudaşca.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere a Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 25 de voturi împotrivă şi 198 pentru, proiectul de lege a fost respins.

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2003 pentru modificarea art.37 alin.2 din Legea nr.46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Două voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu două voturi împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege privind afilierea Direcţiei Generale de Informaţie a Apărării la Agenţia sisteme de culegere şi de exploatare pentru câmpul de luptă şi autorizarea plăţii cotizaţiei anuale.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Vă mulţumesc.

În unanimitate, proiectul de lege a fost aprobat.

Stimaţi colegi,

Voi da citire şi voi supune aprobării dumneavoastră o Comisie de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite la Proiectul de Lege privind răspunderea transportatorilor aerieni şi a operatorilor aeronavelor civile: Bivolaru Ioan, Vasile Aurelia, Rădoi Ion, Buzea Cristian Valeriu, Miclea Ioan, Ráduly Róbert Kálmán, Manolescu Oana.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Medierea va avea loc astăzi, la ora 14,00, la Camera Deputaţilor, la Comisia pentru cultură.

Vă mulţumesc.

Prima parte a şedinţei de astăzi s-a încheiat. Urmează pauză până la ora 14,00.

După pauză

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule secretar, vă rog să faceţi apelul nominal. Începem cu apelul nominal.

Domnul Tudor Mohora:

- Abiţei Ludovic - absent
- Afrăsinei Viorica - absentă
- Albu Gheorghe - absent
- Ana Gheorghe - absent
- Andea Petru - absent
- Andrei Ioan - absent
- Andronescu Ecaterina - absentă
- Antal Istvan - absent
- Anton Marin - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Antonescu Niculae Napoleon - absent
- Apostolescu Maria - absentă
- Arghezi Mitzura Domnica - prezentă
- Ariton Gheorghe - absent
- Armaş Iosif - absent
- Arnăutu Eugenu - absent
- Asztalos Ferenc - absent
- Baban Ştefan - absent
- Babiuc Victor - prezent
- Baciu Mihai - prezent
- Bahrin Dorel - absent
- Baltă Mihai - absent
- Baltă Tudor - prezent
- Bar Mihai - absent
- Bara Radu Liviu - prezent
- Barbu Gheorghe - absent
- Bartoş Daniela - absentă
- Bădoiu Cornel - absent
- Bălăeţ Mitică - absent
- Bălăşoiu Amalia - absentă
- Băncescu Ioan - prezent
- Bâldea Ioan - prezent
- Becsek-Garda Dezideriu Coloman - absent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bercăroiu Victor - absent
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Bereczki Endre - absent
- Birtalan Ákos - absent
- Bivolaru Ioan - absent
- Bleotu Vasile - prezent
- Boabeş Dumitru - absent
- Boagiu Anca Daniela - absentă
- Boajă Minică - absent
- Boc Emil - absent
- Bogea Angela - absentă
- Boiangiu Cornel - prezent
- Bolcaş Augustin Lucian - prezent
- Böndi Gyöngyike - prezentă
- Borbely Laszlo - prezent
- Bozgă Ion - prezent
- Bran Vasile - absent
- Brînzan Ovidiu - absent
- Brudaşca Damian - absent
- Bucur Constantin - absent
- Bucur Mircea - absent
- Buga Florea - absent
- Burnei Ion - prezent
- Buruiană Aprodu Daniela - absentă
- Buzatu Dumitru - prezent
- Buzea Cristian Valeriu - absent
- Calcan Valentin Gigel - prezent
- Canacheu Costică - absent
- Cazan Gheorghe Romeo-Leonard - absent
- Cazimir Ştefan - prezent
- Căşunean-Vlad Adrian - prezent
- Cerchez Metin - absent
- Cherescu Pavel - prezent
- Chiliman Andrei Ioan - absent
- Chiriţă Dumitru - prezent
- Ciontu Corneliu - absent
- Ciuceanu Radu - absent
- Ciupercă Vasile Silvian - prezent
- Cîrstoiu Ion - absent
- Cladovan Teodor - prezent
- Cliveti Minodora - prezentă
- Coifan Viorel-Gheorghe - absent
- Cojocaru Nicu - prezent
- Crăciun Dorel Petru - prezent
- Creţ Nicoară - prezent
- Cristea Marin - prezent
- Crişan Emil - prezent
- Dan Matei-Agathon - absent
- Daraban Aurel - prezent
- Daianu Dorin - absent
- Dinu Gheorghe - prezent
- Dobre Traian - prezent
- Dobre Victor Paul - absent
- Dobrescu Smaranda - Absentă
- Dolănescu Ion - absent
- Dorian Dorel - absent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - absent

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule secretar, opriţi, avem cvorumul. Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Trecem la pct.3, dacă aveţi observaţii?

Domnul Varga Attila.

Domnul Varga Attila:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorată Cameră,

Noi propunem la art.3 alin.3 la textul iniţial o teză nouă, o propoziţie nouă, de fapt. Textul sună astfel: "Teritoriul este organizat sub aspect administrativ în comune, oraşe şi judeţe, în condiţiile legii. Unele oraşe sunt declarate municipii." Noi adăugăm la acest text "prin lege organică se pot stabili şi alte forme de organizare administrativă a teritoriului." În perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, noi am considerat util acest text, pentru că se creează un cadru, un temei, un suport constituţional, ca o posibilitate de a crea, în caz de oportunitate, evident, noi forme de unităţi administrativ - teritoriale, evident, în condiţiile legii organice. Nu am denumit aceste eventuale unităţi administrative pentru că dorim să fie în conformitate cu prevederile acelor documente la care vom adera. Deci, în această idee am propus acest text.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Boc din partea comisiei.

Vă rog, domnule Bolcaş, atunci.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă cer scuze, domnule preşedinte, o singură frază pentru respingerea acestui amendament. Motivaţia care a fost dată m-a convins că nu poate să fie primit. Iarăşi regionalizare în această Constituţie? Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am înţeles, vă mulţumim foarte mult, domnule Bolcaş.

Domnule Boc?

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia îşi menţine punctul de vedere, în sensul respingerii acestui amendament. Primul argument ar fi acela că o asemenea reglementare nu este de natură constituţională, în sensul că nu este posibil ca printr-o lege organică să intervenim şi să creăm alte structuri administrative, o dată ce ele sunt precizate prin textul Constituţiei. Iar în al doilea rând, noi am creat prin legea de revizuire a Constituţiei cadrul pentru dezvoltarea regională, pentru asimilarea fondurilor Uniunii Europene şi în acest sens la art.134 am introdus o nouă lit. g) cu următorul cuprins: "Aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene." Am avut în vedere că statul şi economia de piaţă trebuie să aibă legătură şi să fie în conformitate cu politicile Uniunii Europene în materia dezvoltării regionale. Deci, am cuprins în textul Constituţiei această dorinţă implicită de a avea alte structuri şi forme administrative pentru preluarea fondurilor Uniunii Europene.

În consecinţă, vă propunem respingerea amendamentului.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc, domnule Boc.

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Varga Attila.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 16 voturi pentru, 3 abţineri şi 182 voturi împotrivă, amendamentul a fost respins.

Vă mulţumesc.

Deci dacă la pct. 3 aveţi observaţii, vizavi de alin.1 al art.4? Dacă nu sunt, supun votului dumneavoastră pct.3.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 179 de voturi pentru, 29 de voturi împotrivă, pct.3 a fost aprobat.

Dacă la pct.4 art.9 aveţi observaţii? Nu. Dacă aveţi amendamente respinse, vă rog să-mi spuneţi.

Domnul Văsălie Moiş:

Aţi trecut peste art.5, domnule preşedinte de şedinţă. Aveţi în vedere şi amendamentele respinse.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Aşa e proiectul şi raportul, cred că urmărim lucruri diferite, domnule Moiş. Eu am amendamentele respinse, dar nu sunt dator... cei care le au trebuie să urmărească.

Care este amendamentul la art.5? Vă rog, domnule Moiş. La poz. 14 din raportul cu amendamente respinse.

Domnul Văsălie Moiş:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Eu am propus ca art.5 din actuala Constituţie, după alin.2 să se completeze cu un nou alineat, 3. Acest alineat propus este inspirat, evident, din Constituţia germană care a rezolvat printr-un text similar problema definiţiei noţiunii de "german".

După cum ştiţi, şi Germania a avut probleme teritoriale, o parte din teritoriu fiind pierdut în urma celui de-al doilea război mondial, o parte din acest teritoriu recuperat şi s-a simţit nevoia definirii acestei noţiuni de "german". La care am considerat şi eu că este necesar un text constituţional prin care să se definească noţiunea de român. Potrivit acestui nou alineat, "Este român în sensul prezentei Constituţii oricine are naţionalitate română sau a fost admis pe teritoriul României aşa cum era el la 1 ianuarie 1940, în calitate de cetăţean român, de soţ sau de descendent al unui cetăţean român."

Acest text constituţional ar rezolva problema cetăţenilor de origine română care trăiesc în acest moment în Basarabia sau în spaţiul fostei Uniuni Sovietice şi prin acest text constituţional s-ar rezolva foarte multe conflicte de ordin juridic între aceşti foşti cetăţeni români care actualmente trăiesc în alte spaţii şi statul român. Le-am redat, până la urmă, nu numai demnitatea de român, dar şi nişte drepturi aferente acestei calităţi. Acestea sunt raţiunile pentru care am propus un nou alineat 3 la art.5. El este în concordanţă cu practica europeană şi este similar unor texte constituţionale ale unor ţări cu democraţii consacrate, precum democraţia germană.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă rog, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia vă propune dumneavoastră respingerea amendamentului. Primul argument ar fi acela că definirea apartenenţei etnice a unei persoane depinde, în primul rând, de opţiunea sa şi nu-i poate fi impusă o asemenea opţiune printr-o normă constituţională.

Iar în al doilea rând, textul Constituţiei actuale rezolvă această problemă, întrucât la art. 5 din Constituţie avem aşa: "Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică". Şi alin.2: "Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere."

Cu alte cuvinte, modalităţile de dobândire, pierdere şi retragere a cetăţeniei se stabilesc prin lege organică, la nivel de principiu consacrăm doar modalitatea prin care se face, iar legiuitorul organic este în măsură să precizeze toate aceste detalii. Iar legea noastră organică face acest lucru. Amintiţi-vă faptul că recent am modificat Legea cetăţeniei române pentru a face precizările necesare cu privire la acele persoane care au deţinut în trecut cetăţenia română şi care pot, la cerere, să redobândească cetăţenia română. Credem noi că actualul cadru constituţional şi legal acoperă cele solicitate de autorul amendamentului, iar cele solicitate nu sunt de natura normei constituţionale.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Îmi pare rău să constat că domnul Emil Boc a vorbit pe lângă problema pe care a ridicat-o amendamentul propus de domnul deputat Vasile Moiş. Dacă ar fi adevărat ceea ce spune domnul Boc şi comisia care a respins acest amendament, atunci mă întreb de ce ar mai fi necesar ca cetăţeni, foşti cetăţeni români trăitori actualmente în Basarabia să solicite autorităţilor române să li se acorde cetăţenia română. De vreme ce ei o au prin naştere, n-o pot pierde.

Cred că un asemenea text, în primul rând, ar fi un semnal foarte bun, pozitiv, constructiv pentru populaţia românească aflată în afara frontierelor actuale ale statului român şi ar fi un semn de respect pentru aceşti cetăţeni, altfel marginalizaţi şi consideraţi, aşa cum spuneau ei în numeroase articole apărute la Chişinău şi în alte părţi, ca cetăţeni români sau români de categoria a doua sau a treia. Nu aduce nici un fel de atingere această formulare altor acte normative, ci precizează clar care este comportamentul României faţă de proprii săi cetăţeni, aşa cum spunea iniţiatorul acestui amendament, el se regăseşte şi în alte constituţii europene şi, prin aceasta, nu am conferi eventual, aşa cum ar putea crede unii, un caracter naţional sau naţionalist textului fundamental al ţării.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Voi fi foarte scurt.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cu tot respectul pentru colegul meu Brudaşca pe care îl apreciez foarte mult, de data asta nu pot fi de acord cu domnia sa. Problema dobândirii cetăţeniei, raportată la teritoriu, în dreptul internaţional este rezolvată în felul următor. Atunci când se vorbeşte de cetăţenie se are în vedere teritoriul actual al statului român şi nu alte teritorii care, în decursul istoriei, au aparţinut sau nu. Legiuitorul organic, după aceea, ţine cont de faptul că o persoană s-a născut pe un teritoriu care a fost la acea vreme aparţinător statului român şi asigură facilităţile necesare. De exemplu în articolul 5 din Legea cetăţeniei române se spune că acea persoană care s-a născut şi domiciliază la data cererii pe teritoriul României nu trebuie să mai îndeplinească celelalte condiţii cu privire la 5 ani sau 7 ani, dacă este căsătorită cu un cetăţean român, dobândeşte cetăţenia română mult, mult mai uşor prin simplul fapt că s-a născut pe teritoriul statului român. În rest, în legislaţia comparată nu găsim alte referiri cu privire la teritoriile care în momentul de faţă nu aparţin statului respectiv. De aceea, cred că se impune respingerea acestui amendament.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul profesor Constantinescu.

Domnul Mihai Constantinescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vi se cere astăzi o chestie absolut inedită. Şi anume, să faceţi deosebirea foarte greu de susţinut între cetăţeanul român şi român. Căci acum este definiţia românului alta decât cea a cetăţeanului român, ceea ce e cu totul altceva. A existat în Germania o asemenea preocupare, pentru că Germania era frântă în două, după cum ştiţi, şi a existat şi o discuţie foarte mare cu privire la calitatea normei fundamentale din Germania care, aşa i s-a spus în Constituţie, normă fundamentală, urmând ca o constituţie să se adopte după reunificarea Germaniei.

Însă, şi în Germania această definiţie a creat mult mai multe greutăţi decât a soluţionat ceva. De fapt, n-a soluţionat nimic şi n-a făcut decât să creeze greutăţi în continuare. La noi, avem în vedere, bineînţeles, Republica Moldova. E singura care poate să fie avută în vedere.

Definirea cetăţeniei este de natura dreptului constituţional. Definirea ideii de român, adică a etniei nu este de natura dreptului constituţional. Foarte greu să spuneţi că sunt români găgăuzi, foarte greu. Puteţi să spuneţi că sunt cetăţeni români dacă ne vom uni cu Moldova, dar că sunt români, asta este o definiţie cel puţin bizară. Pentru că ei nu sunt români, ci sunt găgăuzi şi aşa mai departe.

E foarte greu să spuneţi că sunt români ruşii care s-au aciuat în Moldova. Ruşii sunt de naţionalitate rusă. Şi să spui că sunt români. Păi, cum să fie români?

O să fie cetăţeni români dacă ne vom uni ca state, asta este altceva. Cum va explicat domnul Boc, în clipa aceea ai relaţia fundamentală în dreptul constituţional între stat şi cetăţenii săi. Bun. Asta putem să o reglementăm. Dar calitatea de români, adică etnia de român să fie acordată cu forţa, asta este ceva care nu s-a mai auzit niciodată.

Din această cauză eu cred că amendamentul acesta este un amendament care, departe de a soluţiona lucrul, nu ar face decât să creeze probleme în mod artificial, acordând calitate de român unora care, oricum, din punct de vedere etnic, nu pot fi nici printr-o normă constituţională consideraţi români. N-ar fi decât o eroare. Şi atât.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc, domnule profesor.

Domnul Brudaşca şi trecem la vot.

Domnul Damian Brudaşca:

Eu reamintesc două lucruri. La votarea primei Constituţii în 1923 s-a pus din nou problema cetăţeniei române şi s-a avut în vedere cei care se găseau pe teritoriul statului român la o anumită dată. Deci acest amendament are o anumită continuitate istorică. Dacă ar fi adevărat ce spunea antevorbitorul, atunci mă întreb în ce calitate stabileşte, dacă vreţi, calitatea de maghiar statul maghiar care îşi permite să elibereze certificate de bună purtare şi de origine etnică maghiară, cetăţenilor români sau ai altor state? Deci, în analiza pe care o veţi face, vă rog să ţineţi cont şi de precedentele create în acest sens, pentru că acest certificat este, în ultimă instanţă, o recunoaştere chiar ascunsă a cetăţeniei duble, respectiv a cetăţeniei maghiare pentru unii cetăţeni ai altor state.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Legea statutului nu acordă cetăţenia maghiară, domnule Brudaşca. Legea statutului din Ungaria, zic, nu acordă cetăţenia maghiară.

Stimaţi colegi,

Cine este pentru amendamentul domnului Moiş? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 31 de voturi pentru şi 211 împotrivă amendamentul a fost respins.

Stimaţi colegi,

Eu lucrez, ca să puteţi să mă urmăriţi exact, să nu se mai întâmple să trec amendamente fără să observ, lucrez după raportul comisiei care are punctele la articolele care s-au modificat şi am în faţă încă două dosare. Unul cu amendamente admise şi unul cu amendamente respinse. Dar, când spun punctul 1, 2, 3, 4 , mă refer la raportul comisiei cu alineatele. Deci, vă rog, pentru cei care aveţi amendamente respinse şi doriţi să interveniţi, să fiţi foarte atenţi la această manieră de lucru să nu se întâmple cumva să vă sar.

Este cazul domnului Toró Tibor. Revenim acum la amendamentul domniei sale, dar acest lucru nu se va mai petrece în viitor, dacă sunteţi atenţi.

Domnule Toró, aveţi cuvântul.

Domnul Toró Tiberiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Şi promit să mă uit şi la domnul Moiş mai atent.

Domnul Toró Tiberiu:

Greşeala a fost din partea mea, deci lipsa de comunicare a fost greşeala din partea mea.

Vă mulţumesc că îmi daţi posibilitatea să susţin amendamentul, mai ales că el nu modifică votul de mai înainte, nu contravine acestui vot, ci eventual un vot pozitiv îl completează.

Deci propun la art.4 al Constituţiei un alineat nou 2¹. Acest amendament se referă la problematica comunităţilor româneşti dincolo de graniţele ţării. După cum ştiţi foarte bine, în această zonă a Europei, frontierele fizice ale statelor nu coincid cu frontierele simbolice spirituale ale naţiunilor, acesta este şi cazul românilor şi al României.

Deci există comunităţi naţionale însemnate dincolo de graniţele României, comunităţi naţionale ale căror membri nu sunt cetăţeni români, dar sunt parte integrantă a naţiunii române. Problema ridicată de mine este dacă statul român este sau nu este responsabil pentru aceste comunităţi româneşti. Adică doreşte să-şi asume o responsabilitate constituţională pentru a sprijini păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale a acestor comunităţi. Eu cred că statul român are această responsabilitate şi această responsabilitate trebuie să-şi aibă traducerea într-o obligaţie constituţională. Deci, cred că nu este suficientă reglementarea la art.7 care prevede un sprijin declarat al statului faţă de aceste comunităţi, trebuie declarată constituţional această responsabilitate, în caz contrar rămâne la latitudinea Guvernelor, respectiv a Puterii actuale cum îşi manifestă această responsabilitate ipotetică.

Deci, eu susţin textual ca să se introducă un alineat cu următoarea formulare: "Statul român este responsabil pentru comunităţile naţionale etnice şi lingvistice ale românilor de peste graniţele sale. În acest sens, statul sprijină păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale a acestor comunităţi în forme şi condiţii stabilite prin lege". Argumentarea comisiei care a respins acest amendament a constat, deci a fost formulată în modul următor: "Nu se justifică crearea unui temei constituţional pentru o lege similară celei privind maghiarii de peste graniţă, întrucât nu corespunde standardelor europene din acest domeniu".

Stimaţi colegi,

Raportul Comisiei de la Veneţia a salutat acest drept şi această intenţie a ţărilor, a statelor mamă de a sprijini aceste comunităţi, de a avea responsabilitate faţă de aceste comunităţi naţionale dincolo de graniţele sale şi a considerat un element pozitiv şi o practică europeană.

Pe de altă parte, statele membre ale Uniunii Europene, ca Grecia sau Portugalia, au asemenea prevederi, respectiv acele state care sunt aspirante la Uniunea Europeană, de exemplu Slovacia şi, bineînţeles şi Ungaria au asemenea prevederi în Constituţie. Eu cred că trebuie să folosim orice mijloc pentru a crea condiţii optime pentru păstrarea şi cultivarea identităţii naţionale a comunităţilor naţionale. Întreaga Constituţie vorbeşte despre cetăţenii români, cred că trebuie să fie cel puţin un alineat concret care se referă la responsabilitatea constituţională faţă de comunităţile dincolo de graniţă.

Vă mulţumesc şi vă cer votul pozitiv.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Mulţumesc, domnule Toro.

Domnul Vasile Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Domnilor colegi,

Constituţia de la 1991 are art.7 care, la vremea respectivă, a fost propus de subsemnatul sub formă de amendament şi acceptat de către Adunarea Constituantă care prevede textual: "Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărei cetăţeni sunt."

Aşadar, obligaţia statului român faţă de românii din străinătate există reglementată prin Constituţie, art.7, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin amendamentul propus, se aduce nou faţă de acest text constituţional, unele drepturi ale comunităţilor naţionale; or, întreaga legislaţie internaţională vizează persoana cu drepturile sale inalienabile şi nu "drepturi comunitare", "drepturile comunităţilor".

Aşadar, din punctul nostru de vedere, şi aici exprim punctul de vedere al Grupului parlamentar al Partidului România Mare, considerăm că problema este reglementată în Constituţie prin art.7, textul propus nu corespunde normelor internaţionale şi, prin urmare, nu îl susţinem.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Mulţumesc.

Domnul Dorneanu, din partea comisiei.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Eu sunt convins că prietenii noştri de la UDMR nu doresc să găsească din acest temei un temei legal pentru Legea statutului maghiarilor de pretutindeni, dar dacă noi adoptăm acest text, atunci chiar o să creăm un asemenea temei.

Un stat nu poate fi responsabil pentru cetăţenii altui stat, chiar dacă sunt români de pretutindeni. trebuie să pornim de la recunoaşterea suveranităţii fiecărui stat asupra cetăţenilor lor, indiferent de etnia acestora.

Eu cred că art.7 din Constituţie, "statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, linvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt". este un text european, este un text suficient, iar noi dacă adoptăm un asemenea text care, practic, ar nesocoti dreptul suveran al celorlalte state de a-şi reglementa situaţia propriilor cetăţeni, ne-am da un prost exemplu şi nu am mai avea nici un temei să ne opunem altor tentative de acest gen faţă de propriii noştri cetăţeni.

Deci, rugămintea comisiei este a majorităţii membrilor ei să respingeţi acest amendament.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Toro Tibor.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 24 de voturi pentru, o abţinere şi 210 voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Vă mulţumesc.

Domnul Varga Attila. Să vă referiţi exact la amendamentul de la cap.amendamente respinse, pct.15.

Domnul Varga Attila:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă refer la amendamente respinse. Se găseşte în rândul amendamentelor respinse la pct.15 şi următoarele. Amendamentul nostru se referă la art.6 din Constituţie care reglementează protecţia minorităţilor naţionale.

Vă rog să-mi permiteţi să prezint acest amendament. Noi am propus o reformulare, respectiv o restructurare a articolului. Astfel, am propus un alineat 1, nou, am menţinut alineatul 1 actual din textul Constituţiei, am modificat alin.2 din textul actual al Constituţiei, care devine alin.3, şi propunem un alin.4, nou. Despre ce este vorba? Noi propunem la alin.1, un alin.1, nou, următorul text: "Statul recunoaşte şi protejează minorităţile naţionale ca fiind comunităţi naţionale minoritare, elemente constitutive ale statului, cu o identitate etnică, culturală, lingvistică şi religioasă proprie care se integrează în societatea românească, reprezentând o valoare incontestabilă."

Noi am urmărit prin acest text să fie consacrat termenul de "comunitate naţională minoritară", deci, termenul de "minoritate naţională" să fie consacrat ca "comunitate naţională minoritară" şi, în plus, să fie considerat ca fiind factor, element contitutiv al statului. Noi considerăm că prin această definire a minorităţii naţionale se realizează o loialitate deopotrivă a statului faţă de minorităţile naţionale, prin recunoaşterea lor ca fiind comunităţi naţionale, dar se realizează în acelaşi timp şi o loialitate incontestabilă a minorităţilor naţionale faţă de statul în care trăiesc, pentru că devin elemente, factori constitutivi ai statului respectiv.

Deci, avantajul acestei definiri constă în asigurarea acestei duble loialităţi, dacă pot să mă exprim aşa.

Recunoscând această sintagmă, această definire, noi considerăm că astfel se poate într-adevăr realiza integrarea minorităţilor naţionale în societatea românească şi astfel poate fi pus la adăpost împotriva oricărei încercercări de asimilări.

Dorim să fie recunoscut că a fi cetăţean român aparţinând unei minorităţi naţionale nu reprezintă un dezavantaj pentru persoana respectivă şi pentru comunitatea respectivă. Dimpotrivă, pe ansamblul societăţii, minorităţile naţionale trebuie să fie considerate ca un element de valoarea care îmbogăţesc peisajul cultural şi spiritual al României.

Deci, aceasta ar fi motivaţia pentru alin.1. N-am propus să modificăm alin.1 din textul actual care ar deveni alin.2; la alin.3, am propus o modificare a alin.2 din textul actual, în care am introdus un principiu, să zic aşa, auxiliar, al principiului egalităţii, şi anume principiul egalităţii şanselor. Noi considerăm că o egalitate deplină între cetăţeni se poate realiza doar prin asigurarea egalităţii şanselor între ei. Noţiunea de fapt este consacrată în Constituţie sau va fi consacrată dacă va fi adoptată şi se referă la egalitatea şanselor între bărbaţi şi femei, dar considerăm că este oportun a extinde această egalitate a şanselor şi asupra persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

Numai prin anumite măsuri de discriminare pozitivă se poate realiza într-adevăr o egalitate între cetăţeni. Or, aceasta se realizează tocmai prin asigurarea principiilor egalităţii şanselor. Dorim, de asemenea, în final în alin.ultim care va deveni alin.4 şi este un alineat nou pe care-l propunem şi pe care-l citez: "Instituţiile comunităţilor naţionale înfiinţate cu scopul păstrării, dezvoltării şi exprimării identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase, se organizează pe baza principiului autonomiei şi al subsidiarităţii".

Pentru a da o consistenţă acestor reglementări constituţionale, considerăm că este necesară a da şi o consistenţă juridică instituţională, funcţională acestor prevederi de protecţia minorităţilor naţionale care se realizează prin posibilitatea de a crea, de a susţine, de a menţine, de a crea instituţii proprii în acele domenii în care îşi păstrează, dezvoltă, exprimă identitatea lor naţională şi care să funcţioneze în baza principiului autonomiei şi a subsidiarităţii.

Vă rog să supun atenţiei dumneavoastră această propunere a noastră.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc. Vă rog! Domnul Moiş, lăsaţi pe colegul dumneavoastră, nu vă grăbiţi!

Înainte de a vă da cuvântul, o să am rugămintea pentru că nu v-am anunţat de astăzi, dar de mâine nu mai dau cuvântul colegilor care vin fără cravată şi fără haină la tribună. Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valentin Vasilescu:

Sper să nu fie şi un criteriu pe mai departe.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu, nu! Nici vorbă! Astăzi e voie aşa, nu e o problemă!

Domnul Valentin Vasilescu:

Stimatul nostru coleg vorbea despre egalitatea şanselor, însă Constituţia are un grad ridicat de generalizare, după părerea mea, şi ceea ce propun dânşii demonstrează că pun mai presus de interesele cetăţeanului, indiferent de ce naţionalitate ar fi el, interesele unor comunităţi naţionale, fie ele şi minoritare.

Ceea ce nu înţeleg este faptul că sfera acestei noţiuni enunţate de dânsul nu este prea bine definită: comunităţi naţionale minoritare. Şi nefiind un termen consacrat, rămâne o nebuloasă, iar noi nu putem să înţelegem prea multe din această iniţiativă a autorilor amendamentului, atâta timp cât nu şi-au definit foarte bine termenii şi termenii respectivi sunt calaţi doar pe anumite interese de grup. Or, Constituţia României protejează interesele minorităţilor într-un cadru mai larg în care se pot manifesta. Se manifestă ca şi ceilalţi cetăţeni români şi nu au nevoie decât să li se garanteze nişte drepturi generale, nu nişte drepturi în plus faţă de ceilalţi cetăţeni români.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule Vasilescu.

Domnul Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Domnilor colegi,

Actuala Constituţie a României la art.4 alin.2 prevede textual: "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială".

Aşadar din punct de vedere constituţional, după părerea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, problema a cărei reglementare o doresc colegii noştri de la U.D.M.R. să o rezolve prin acest amendament, este soluţionată.

Ce aduce nou amendamentul propus de colegii noştri de la U.D.M.R.? Doresc să legalizeze mult discutata problemă a drepturilor colective. De aceea, au încercat să ne facă un cadou cu amendamentul precedent (am sesizat celebrul dicton Temeo danaos et dona ferentes) motiv pentru care din considerente de corectitudine nu am acceptat un astfel de amendament care nu corespundea normelor europene pentru că, în definitiv, dreptul constituţional şi toată legislaţia europeană vizează individul cu drepturile lui intrinseci.

Din moment ce scoatem individul şi-l cufundăm într-o minoritate, practic, identitatea lui dispare ca om, ca persoană. Or, toate convenţiile europene vizează drepturile omului, drepturile persoanei. Şi prin textele constituţionale trebuie să avem grijă de drepturile şi de libertăţile persoanei, nicidecum să cufundăm această persoană, s-o dizolvăm într-o mare, indiferent cum se numeşte această mare şi indiferent ce definiţie bombastică îi dăm.

Aşadar, din punctul nostru de vedere, considerăm că textul propus contravine normelor internaţionale din moment ce propune nişte drepturi colective şi în al doilea rând se ridică din nou problema principiului autonomiei şi al subsidiarităţii, mult discutat în această cupolă şi mult discutat şi cu ocazia elaborării Constituţiei de la 1991.

Problemele au fost tranşate şi atunci şi cred că trebuie să le tranşăm şi acum pe baza aceloraşi principii europene, general-valabile, dând Cezarului cei al Cezarului, dar avem grijă totuşi să nu exagerăm, pentru că până la urmă orice privilegii date unor grupuri minoritare înseamnă sacrificii din partea populaţiei majoritare.

Aşadar, suntem de acord ca persoanele aparţinând minorităţilor naţionale din România să primească toate drepturile şi libertăţile unanim acceptate pe plan european prin toate convenţiile la care România este parte, dar ne opunem oricăror drepturi colective.

Pentru aceste considerente susţinem votul împotriva acestui amendament.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Toro Tibor.

Domnul Toró Tiberiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Trebuie să fiu de acord cu distinsul meu coleg de la Partidul România Mare. Într-adevăr, amendamentul nostru doreşte să susţină includerea drepturilor colective în Constituţia României.

De fapt, aceste drepturi colective au fost susţinute chiar de preşedintele Franţei, domnul Jacques Chirac, cu ocazia Summitului de la Salonic care s-a desfăşurat actum câteva zile. Aceste drepturi colective sunt absolut europene din aceste punct de vedere.

Faţă de amendamentul propus de colegii noştri de la Grupul parlamentar U.D.M.R., un grup de 5 deputaţi din acest grup au mers puţin mai departe şi am încercat să definim într-un cadru mai general acest art.6, respectiv dreptul la identitate. Şi am dat în acest amendament o formulare nouă în 8 alineate care îl găsiţi în raportul comisiei la amendamentele respinse.

Încerc în câteva idei să argumentez de ce este voie şi tocmai în această ordine şi care este logica amendamentului nostru. Primul alineat se referă la dreptul la identitate ca un drept fundamental al omului, şi anume textual: "Identitatea naţională, etnică sau lingvistică este un drept fundamental al omului".

Alin.2 se referă la libertatea de alegere a identităţii personale, şi anume, textual, deci alin.2: "Orice cetăţean are dreptul de a alege liber apartenenţa la o comunitate naţională, etnică sau lingvistică".

Alin.3 se referă la apărarea identităţii persoanei, respectiv dreptul de a fi apărat ca persoană, şi anume: statul recunoaşte şi garantează dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a păstra, dezvolta şi exprima identitatea naţională, etnică sau lingvistică.

Aceasta este o mică modificare a actualului text al Constituţiei care, după părerea noastră, este minimală şi nu este suficientă pentru a garanta dreptul la identitate, cum este formulat în titlul articolului.

Alin.4 se referă la statutul comunităţilor naţionale, tocmai acea definiţie care a fost reclamată de colegii noştri mai înainte, şi anume: statul recunoaşte minorităţile naţionale ca fiind comunităţi naţionale minoritare, factor constitutiv al statului, având identitate naţională, etnică, lingvistică, culturală şi religioasă proprie care se integrează în societatea românească, reprezentând o valoare incontestabilă.

Practic, se suprapune peste amendamentul formulat de grupul nostru.

În continuare, în alin.5, se referă tocmai la codificarea identităţii colective, adică la drepturi colective, şi anume măsurile luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii comunităţii naţionale minoritare şi a persoanelor aparţinând acestor comunităţi trebuie să fie conforme cu principiul egalităţii, egalităţii şanselor şi a nediscriminării. Deci, este formulat un principiu important pentru a apăra şi păstra această identitate colectivă.

Alin.6 introduce noţiunea de autonomie culturală ca un drept constituţional al acestor comunităţi naţionale. Textual, "comunităţile naţionale minoritare pot solicita şi dobândi dreptul la autonomie culturală".

Art.7 încearcă să dezvolte această instituţie de autonomie culturală, şi anume vorbeşte despre instituţiile autonome ale unei comunităţi naţionale, textual: "Dreptul la autonomie culturală se exercită pe baza unor prerogative de drept public în domeniul învăţământului, culturii, comunicaţiei, precum şi alte domenii ale vieţii sociale, prin instituţii proprii care se înfiinţează şi funcţionează pe baza unor legi speciale, deci este şi modalitatea de a se constitui şi a face funcţionabile aceste instituţii autonome.

Şi, în final, alin.8 se referă la legătura acestor comunităţi naţionale cu naţiunea mamă care, în cazul precedent, a fost vorba despre această legătură şi responsabilitatea statului român faţă de comunităţile sale naţionale dincolo de graniţă. Aici, în cazul nostru, este relaţia inversă, şi anume statul sprijină întărirea legăturilor comunităţilor naţionale minoritare cu naţiunea de care aparţin.

Stimaţi colegi, câteva argumente în favoarea acestui şir de amendamente şi un amendament în acest fir logic. Argumentele sunt: documentele Organizaţiei de Securitate şi Cooperare Europeană, documente de la Copenhaga din 1920, documentul de la Geneva din 1991, respectiv şi alte documente ale OSCE, Recomandările Consiliului Europei şi Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr.1134 din 1990; 1177 din 1992, celebra recomandare 1201 din 1993, respectiv Recomandarea 1255 din anul 1995, respectiv şi subliniez acest lucru, Avizul nr.176 din 1993 al Adunării Parlamentare al Consiliului Europei cu privire la cererea de aderare a României la Consiliul Europei, cerere care a fost acceptată şi în această hotărâre, în acest aviz se formulează angajamentele asumate de statul român privind protecţia comunităţilor naţionale.

În continuare, argumente sunt în Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei la care România este parte; Cartea Europeană a limbilor regionale şi minoritare, la care România ca stat s-a angajat s-o ratifice; Cartea europeană a autonomiei locale, a puterii locale din 1992, care a fost ratificată de Parlamentul României; respectiv, argument pentru acest amendament este spiritul şi litera lucrărilor Conventului Uniunii Europene prin elaborarea noii Constituţii.

Am făcut referire la început la intervenţia domnului preşedinte al Franţei, domnul Jacques Chirac, şi modelul francez care tocmai spre această direcţie se îndreaptă privind autonomia comunităţilor sale minoritare ca, de exemplu, cel de la Corsica şi, în final, spiritul şi litera raportului groSs din Consiliul Europei, raport care se dezbate tocmai în acest moment, astăzi sau mâine, la Strasbourg, un raport care se referă tocmai la autonomia pe criterii naţionale ca o soluţie pozitivă şi, practic, strânge toate argumentele pentru o soluţie pozitivă în Europa.

În favoarea amendamentului nostru sunt toate modelele funcţionale ale Uniunii Europene, nu le înşir, cred că, stimaţi colegi, îl cunoaşteţi şi dumneavoastră. În concluzie, eu vă supun atenţiei această soluţie propusă de colegii de la U.D.M.R.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc, domnule Tibor.

Sigur nu cred că convine modelul francez. Cred eu, vă rog eu să vă mai gândiţi puţin la modelul francez.

Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

În perioada liceului, am învăţat o zicere care spune aşa: Temeo danaos et dona ferentes. Teme-te de greci chiar şi atunci când vor să facă daruri.

Mă refer în primul rând la această tentativă de captatio benevolente pe care au încercat-o colegii de la U.D.M.R. cu amendamentul nr.13 pentru ca după aceea, având în vedere precedentul creat să poată începe artileria grea şi să submineze art.1 din Constituţie.

În fond, ce se doreşte? Se doreşte legalizarea eforturilor făcute de aripa Tokes de instituire în teritoriul României a unei eclave cu o identitate inclusiv cu instituţii specifice. Acesta este scopul nedeclarat, dar vizibil, deductibil din toate eforturile disperate care se fac pentru a modifica art.6 care, în formula sa actuală, creează absolut toate condiţiile pentru exprimarea, recunoaşterea, dezvoltarea, păstrarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor etnice.

Ba chiar am de făcut o observaţie colegilor de la U.D.M.R. care au propus aceste amendamente atât cele din articolele de la pct.15 respectiv 19, că domniile lor reduc posibilitatea de conservare, de păstrare şi de transmitere a identităţii religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor etnice.

Dacă este să ne referim la prevederile amendamentului propus la nr.17, aş dori să atrag atenţia că tocmai cei care susţin necesitatea egalităţii şanselor şi a nediscriminării practică această discriminare cu minoritatea maghiară din spaţiul unde domniile lor sunt majoritari.

Pe de altă parte, dacă este să ne referim la egalitatea şanselor, cred că în momentul de faţă cei care nu au şanse egale cu minoritatea maghiară sunt chiar cetăţenii români, chiar în ansamblul lor.

Prin urmare, eu consider că aceste tentative făcute nu au altă menire decât aceea de a da legalitate, de a conferi legalitate acestor demersuri de subminare a statului naţional unitar făcute de aripa Tokes şi, probabil, însuşită de întreaga Uniune Democrată a Maghiarilor din România.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Zsolt Szilágyi.

Domnul Zsolt Szilágyi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În calitate de iniţiator, aş dori şi eu să argumentez în câteva cuvinte, promit că nu voi fi foarte lung, am convingerea că noi, din toate punctele de vedere, trebuie să schimbăm realitatea existentă în România. Dacă tot vorbim despre integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană şi în structurile euro-atlantice, este bine să vedem cum au rezolvat ţările europene, în special ţările Europei de Vest, această problemă.

Dacă ne uităm, aproape în fiecare ţară din Europa de Vest există o anumită formă de autonomie. În foarte multe ţări există şi autonomie teritorială pe criterii etnice, cum se numeşte în România.

Sunt conştient de faptul că nu există o ambianţă normală pentru a discuta aceste lucruri. Sunt conştient de faptul că în perioada de după 1990, aceste lucruri, fenomene, anumite sintagme s-au fetişizat şi au devenit un fel de tabu, la rostirea cărora un deputat, un politician sau un actor public imediat se plasează într-o anumită parte considerată şi etichetată cu anumite calificative, din păcate, peiorative.

Ei, eu aş face trimitere la această realitate europeană, care ne arată următorul lucru: Spania, Italia, Germania, Belgia, Danemarca, Finlanda, Suedia şi, nu v-am citit, Ungaria practică anumite forme de autonomie, forme de autonomie care sunt de fapt modele paşnice, şi de compromis, şi funcţionale între comunitatea minoritară şi majoritate.

Această idee este de fapt sugerată şi de acel raport Gross, un socialist din Elveţia, care a propus cu ocazia întrunirii de astăzi şi de mâine, sau de ieri şi de astăzi a Consiliului Europei, a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a redactat un material, şi este bine de văzut ce conţine acest material, un material aproape de 40 de pagini despre această idee, să vedem de fapt ce se întâmplă în Europa. Bineînţeles că sunt înşiruite toate modelele pozitive existente, funcţionale.

Pe de altă parte, este subliniat că acest model de a practica autonomia, de a oferi pe bază de tratative şi pe bază de compromis unei comunităţi minoritare diferite forme de autonomie, este de fapt o metodă modernă de a asigura pacea socială. Raportul, de altfel, se încheie cu citarea Sesiunii a 13-a a Conferinţei miniştrilor europeni responsabili pentru guvernele locale şi regionale, ţinută la Helsinki, la 27-28 iunie 2002, care la fel presează această idee.

Deci, dragi colegi, este vorba că amendamentul nostru s-a ivit tocmai sub egida integrării noastre în Uniunea Europeană. Noi vă propunem tocmai o soluţie europeană, şi cer cu respect să daţi un vot european, sprijinind ideea noastră. Vă mulţumesc că m-aţi ascultat.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul deputat Marton Arpad. Se pregăteşte domnul deputat Baciu.

Domnul Marton Arpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Am solicitat un drept la replică, în numele Grupului parlamentar al UDMR, şi voi solicita acest drept ori de câte ori de la această tribună se vor auzi cuvinte pe care le-am auzit din partea Grupului parlamentar alP.R.M. în ziua de astăzi.

V-aş ruga, stimaţi colegi din acest grup, să renunţaţi să faceţi procese de intenţie oricărui grup parlamentar. Dacă doriţi să veniţi cu combatere de idei, să renunţaţi să catalogaţi o întreagă comunitate sau locuitorii unor judeţe ca fiind contrare întregii naţiuni, a ţării etc., etc.

Deci, vă rog încă o dată să renunţaţi la acea idee de a culpabiliza o colectivitate mai mare sau mică din această ţară. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule Marton. Are cuvântul domnul Baciu.

După aceea vom trece la vot.

Domnul Mihai Baciu:

Stimaţi colegi,

Aveţi dreptate. Trebuie să mergem mai repede. Vă înţeleg nerăbdarea şi semnele pe care le faceţi ca să fiu mai scurt. Voi fi foarte scurt. Nici nu o să mă refer la amendamente şi la argumente în detaliu împotriva acestor amendamente, pentru că sunt aici în text argumente suficiente.

Eu vreau să subliniez un lucru: domnul Toro Tiberiu a înşirat aici o mulţime de documente, denumirea lor (recomandarea nr. ..., actul nr. ... etc., etc. foarte multe), între care a invocat exemplul Franţei, care nu serveşte deloc, de fapt, dar absolut deloc dorinţelor Grupului parlamentar al UDMR. Mă rog, asta este treaba domniilor lor, pentru că în Franţa nici vorbă de autonomie, mai ales teritorială. Dar, să lăsăm asta la o parte. Revin la chestiune şi vreau să spun următorul lucru: domnul Toro Tiberiu a subliniat şi a spus că acea vestită Comisie de la Veneţia a "căzut pe spate" de admiraţie faţă de Legea Statutului maghiarilor de peste hotare.

Eu am lucrat cu aceste documente, şi chiar recent am primit şi am în mână - nu am la mine, mă rog, am în birou - ultimul raport - Proiect de recomandare privind protecţia minorităţilor - al Comisiei politice a Consiliului Europei. Acolo se spune cu totul altceva, dar absolut cu totul altceva. Vă pun acest raport la dispoziţie. Pentru că acest raport face trimitere directă, şi se ocupă, mai ales, de protecţia minorităţilor, cu referire la Legea Statutului maghiarilor. Acolo, Comisia de la Veneţia spune că regretă faptul că Ungaria nu a schimbat Legea Statutului, aşa cum a promis, şi în timpul potrivit; regretă faptul că nu s-a consultat cu Slovacia şi România. Au fost cei din comisie la noi, şi în Slovacia, şi în Ungaria şi au discutat, şi acestea au fost concluziile. Nici pomeneală să spună acolo că acest statut este un model pentru toate statele europene privind protecţia minorităţilor. Am documentul şi vi-l pot pune la dispoziţie.

Acolo se spune, dimpotrivă, altceva, şi se subliniază apăsat: "Răspunderea pentru protecţia minorităţilor revine ţării-gazdă, - sau cum să spun -, de rezidenţă, şi nu patriilor-mamă". Textul vi-l pun la dispoziţie.

Deci, eu nu am vrut să vin aici şi să intru pe amendamente şi pe argumente contra, pentru că sunt aici expuse; le-au spus şi alţii, şi bineînţeles că grupul nostru parlamentar votează împotriva acestor amendamente; nici nu fac referiri la aripile din UDMR, asta este problema domniilor lor; nu afirm ca prezumţii de vinovăţie din partea cuiva, dar vreau să spun că avem argumente suficiente în Constituţie şi în legislaţia românească, şi în practica politică românească pentru a nu accepta asemenea inovaţii care nu sunt numai lingvistice, ci şi de fond în Constituţia noastră.

Cu acestea am încheiat şi vă mulţumesc frumos.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Are cuvântul domnul Leonăchescu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mi-a făcut plăcere să aud de la acest microfon argumente cu ghilimele şi argumente autentice, fără ghilimele. S-au făcut multe referiri la modele: modelul francez, finlandez etc. Dacă ne referim la minorităţi şi la modele, trei principii domină evoluţia minorităţilor, neconvulsivă într-un stat-gazdă.

Le reamintesc colegilor de la UDMR aceste trei principii: Primul: minorităţile sunt loiale statului-gazdă, şi nu comentez.

Al doilea care trebuie reţinut este acela că modelele reprezintă produsul unui anumit sistem socio-politic şi au o valoare limitată în timp şi spaţiu. Ele nu se importă, nu se exportă.

Eu am mai văzut un studiu cândva elaborat de colegii noştri, tot de la acel grup parlamentar, prin care ni se propuneau modele din Insulele Seychelle, din Insulele Glamoran, şi din alte spaţii, inclusiv Tirol, fără să ni se dea detalii şi stadiul evoluţiei minorităţilor respective pe modelul originar, al lor. Iată, modelul finlandez: acolo, undeva, cândva au dominat suedezii, care - ca grup minoritar - sunt în involuţie şi au drepturi acordate de finlandezi în baza principiilor enunţate până acum.

Cel de-al treilea principiu, este absolut normal: dacă admitem biodiversitatea, admitem şi etnodiversitatea, pentru că diferenţele trebuie conservate.

Să nu cumva să-şi imagineze unii colegi că aruncând elemente de teoria modelelor, de la acest microfon, cumva suntem absolut intimidaţi. Mai citim şi noi, şi vedem dintr-o dată, dincolo de inexactitatea enunţurilor, şi acele transparente intenţii. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Vasilescu.

Domnul Valentin Vasilescu:

Nu vă mai reţin atenţia cu privire la raportul Consiliului Europei, despre care a amintit colegul de la Partidul Democrat. Dar este clar că atestă ceva acest raport, şi anume: faptul că şi România, ca şi ţările membre ale Uniunii Europene, demonstrează că în această ţară pentru fiecare cetăţean este asigurată libertatea, autonomia culturală nelimitată; fiecare cetăţean este liberul său arbitru; şi nu numai autonomia culturală se manifestă, ci şi cea religioasă sau de altă natură.

Prin urmare, dacă aceste lucruri există şi le constatăm, şi sunt constatate şi de către Uniunea Europeană, şi dacă mai dorim cu adevărat egalitatea şanselor pentru toţi cetăţenii, atunci mă întreb: de ce este nevoie să inventăm prerogative de drept public cu ocazia modificării Constituţiei, care vor genera anumite consecinţe, modificări la alte legi pe care noi vom fi obligaţi să le schimbăm. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Marcu Tudor.

Domnul Marcu Tudor:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă cer scuze că am lăsat haina în maşină. N-am crezut că iau cuvântul şi nici acum nu sunt pregătit în mod deosebit, însă vreau să demontez puţin o marotă pe care o vântură anumiţi parlamentari în Parlamentul României, şi nu numai, în toată ţara, referitor la modelul finlandez.

Pentru că am auzit de foarte multe ori această intervenţie ...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

De modelul finlandez vorbea un coleg de la partidul dumneavoastră.

Domnul Marcu Tudor:

Nu. Ştiu ce zic. Lăsaţi-mă să termin.

Am fost într-o delegaţie..., am insistat să mă duc, este singura dată când am plecat, în 7 ani, într-o delegaţie din Parlament, în rest m-am dus pe banii mei, am vrut să merg în Finlanda, să văd despre ce este vorba. Am participat la Comisia de politică externă din Parlamentul finlandez, împreună cu delegaţia Parlamentului român, a Grupului de prietenie româno-finlandez. Şi, în această comisie, am asistat la scene incredibile. La un moment dat, am vrut să văd până unde merge argumentarea asta ieşită din comun, precum că în România n-a existat niciodată şi nici nu cred că mai există pe pământ o naţiune mai oprimată decât naţiunea maghiară.

S-a ajuns până acolo, încât un parlamentar finlandez mi-a spus ceva de genul: "Să nu mă faceţi să cred că dumneavoastră vreţi să contestaţi faptul că, în România, maghiarilor nu li se dă voie să se roage în biserici, şi ei - pentru ca să aibă acces în biserici - cad în genunchi în faţa bisericii, să-i lase românii să între în biserică să se roage. Deci, nici măcar religia nu le-o respectaţi".

Eu nu am crezut că există o asemenea rea-voinţă undeva, în Europa. Şi am vrut să explic despre ce este vorba, că nici nu am auzit vreodată aşa ceva. Şi nici nu cred că există, nici în Africa, aşa scene. Orice argument aş fi adus, mă loveam de un zid incredibil de opac, prin care parlamentarii finlandezi, îndoctrinaţi timp de peste 8 ani, în perioada în care fusesem eu trecuseră vreo 8 ani de la Revoluţie, că aşa se întâmplă lucrurile, şi nu au vrut să mă creadă cu nici un chip.

Ca să liniştească puţin spiritele, delegaţia UDMR-ului a încercat să intervină şi să explice cumva, că e aşa, dar nu chiar aşa. Dar, oricum, să mă împace şi pe mine şi pe parlamentar. Când am văzut că nu am nici un dialog cu aceşti parlamentari finlandezi, încă o dată spun, de bună-credinţă, îndoctrinaţi pur şi simplu, că aşa se întâmplă. Niciodată nu auziseră părerea altcuiva în afară de un membru al UDMR-ului, care merge în permanenţă în Finlanda, la câteva săptămâni o dată. Cred că este cineva pe acolo, (arată spre sală) să strângă relaţiile cu singura ţară din lume care ne poate da exemplu într-un domeniu în care domniile lor vor să intervină în Constituţia sau în legile României. Imediat, domnule preşedinte, vă rog să mă iertaţi. Vreau să termin. De mult am vrut să spun frazele astea şi nu am reuşit. Lăsaţi-mă numai un minut şi am terminat.

Atunci, m-am ridicat şi am spus că-mi pare rău ...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Marcu, adică, chiar acum ne povestiţi tot ce aţi făcut! La hotel cum a fost, ia spuneţi? Vă rog, frumos, totuşi... (Aplauze.)

Domnul Marcu Tudor:

Dacă sunteţi la guvernare cu UDMR-ul, nu înseamnă că le şi împărtăşiţi modul de comportament în străinătate, când denigrează Parlamentul României. Lăsaţi-mă să explic parlamentarilor, care nu sunteţi numai dumneavoastră.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

De acord, dar reveniţi la obiect.

Domnul Marcu Tudor:

Ştiţi bine că vă port respect, dar lăsaţi-mă să ..., că o dată mă răzvrătesc şi eu, şi nu vă mai port respect, şi n-o să vă placă.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu, dar la dumneavoastră respectul este din familie, nu este altfel. Îmi dau seama, nu!

Domnul Marcu Tudor:

Nu toţi oamenii gândesc la fel. Eu am respect pentru toţi oamenii. Chiar şi pentru acel om maghiar, care a vorbit aşa ceva în Ungaria. Ca dovadă, eu nu sunt deloc în relaţii rele cu el. M-am sculat din Parlament, şi am zis că plec, pentru că eu nu vreau să fiu părtaş, coleg într-o comisie cu un duşman al poporului român. Exact aşa i-am spus, şi am plecat în lift. Au trimis după mine încă vreo câţiva oameni de acolo, au venit, şi cu mare greutate am acceptat să mă întorc.

Am început să explic ceea ce vrem noi aici toţi să explicăm, că nu este aşa situaţia etniei maghiare în România, dar ei au încercat, şi aici am vrut să ajung, să-mi spună de ce este dat exemplul din Finlanda în România pentru UDMR. Acolo există nişte etnii foarte mici ca număr, în grupuri mici şi puţine, care se întind de la Cercul Polar, de la Rovaniemi şi până aproape de Polul Nord, şi se întind pe suprafeţe foarte mari. Se întinde la ruşi, la norvegieni, la finlandezi. Ca să-i poată reţine în Finlanda, că au nevoie să populeze zonele acelea care nu sunt uşor de pătruns, ei au făcut nişte înlesniri unice, care nu mai există în alte ţări, nu de protecţie, ci de favorizare excesivă a drepturilor unor astfel de minorităţi, pentru ca aceştia să nu se ducă în Suedia, să nu se ducă în Norvegia sau în Rusia, să stea la ei în Finlanda.

Aşa încât, în orice situaţie, când mai auziţi despre modelul finlandez, că ni se invocă, atunci când ni se solicită nişte drepturi excesiv de mari pentru o minoritate, o discriminare pozitivă, vă rog frumos, faceţi cumva şi informaţi-vă, - de ce? -, întâi care este situaţia reală din Finlanda, nu vorbele care ni se aruncă, pentru că nu se pot controla, şi apoi, de ce s-a luat măsura asta, şi numai pentru o perioadă determinată de timp.

În condiţiile astea, vă rugăm, noi, eu - cel puţin - să înţelegeţi care este raţiunea intervenţiilor noastre atunci când ni se invocă nişte modele, pe care, în nici un caz, noi nu le putem adopta, deoarece nu sunt de adoptat; fiecare ţară are specificul ei, şi în afară de Finlanda, eu nu mai cunosc altă ţară invocată aici de către udmr-işti, în sensul în care, ştiu foarte bine, domniile lor, la ce mă refer. Vă rog să mă iertaţi, domnule preşedinte, vă asigur încă o dată de tot respectul meu...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mă surprinde...

Domnul Marcu Tudor:

Ba, să fiţi surprins, şi al familiei mele, şi vă mulţumesc că m-aţi lăsat să-mi spun cuvântul.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Antal Istvan.

Domnul Antal Istvan:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Prin această intervenţie, onoratul nostru coleg mi-a dat posibilitatea, ca martor... Am fost prezent acolo şi este de datoria mea, totuşi, să dau o informaţie puţin mai precisă, pentru că dumneavoastră, probabil, aveţi o memorie selectivă.

Distinsa doamnă din Comisia de politică externă a Parlamentului finlandez a vorbit despre problema ceangăilor, şi am fost întrebat şi rugat, în prezenţa ambasadoarei României acolo, să vorbim despre această problemă, despre care, de altfel, prin raportul prezentat de această distinsă doamnă - fostă ministră a Culturii din ţara respectivă - s-a discutat şi la Consiliul Europei, unde s-a luat şi o decizie. Şi n-a spus altceva decât adevărul, pentru că, într-adevăr, la ceangăi, încă nu s-a rezolvat problema în bisericile respective, ca să se poată ruga în limba lor la acel Dumnezeu. Deci, este un lucru adevărat.

Din această cauză, având în vedere faptul că după mai multe explicaţii date de doi onoraţi colegi de-ai noştri care au intervenit şi au spus că la noi toate lucrurile sunt absolut clare şi rezolvate, am fost nevoit să intervin pentru că eram singurul minoritar din grup, ca să am eu un punct de vedere şi o părere sau o informaţie despre situaţia minoritarilor din România. Atunci, într-adevăr, a intervenit o problemă destul de jenantă, pentru că ne-am certat puţin la acest capitol.

Totodată, aş dori să fiţi informaţi dumneavoastră, prin persoana mea, şi foarte mulţi care au vizitat această ţară şi au avut posibilitatea să facă parte din diferite delegaţii, au văzut că în Parlamentul finlandez există şi translatori, domnule coleg, aşa cum vi s-a prezentat şi dumneavoastră, în momentul respectiv, când am fost invitaţi în sala de şedinţă şi ni s-a spus, că ori de câte ori un parlamentar care face parte din grupul, din Partidul suedezilor din Finlanda, doreşte să ia cuvântul în limba lui maternă, are această posibilitate, pentru că... translatorul are o masă separată, şi de fiecare dată intervine. Ni s-a explicat şi despre autonomia Insulei Aland. Deci, problema reală există în Finlanda, aşa cum a fost prezentată de colegii noştri.

Mi-am făcut datoria să vin şi să vă relatez aceste probleme care s-au întâmplat puţin altfel decât aţi fost dumneavoastră informaţi. Şi, ca atare, dacă am ieşit la microfon, desigur, susţin amendamentul Grupului parlamentar al UDMR, depus prin persoana domnului Varga. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule Istvan.

Are cuvântul domnul Valeriu Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Mai întâi, domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Respectul pe care vi-l port, nu numai din familie, mă obligă ca, ori de câte ori vin la acest microfon, să-mi pun haina. Asta pentru că în Parlamentul României, dacă suntem patrioţi, ar trebui ca măcar atunci când vorbim despre Constituţie, să ne punem haina.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule preşedinte Stoica, vreau să vă spun că am instituit o regulă: de mâine nu mai vorbeşte nimeni dacă nu are haină şi cravată.

Domnul Valeriu Stoica:

Vă mulţumesc.

Este o dovadă de patriotism, domnule preşedinte.

Şi, pentru că suntem la vremea poveştilor şi a istoriilor, îngăduiţi-mi să vă spun şi eu o istorie: în anii '80, discutând cu unul dintre cei mai buni jurişti din această ţară, îmi spunea că au rămas foarte puţini reprezentanţi ai minorităţii evreilor în România. Asta în anii '80, nu acum. Acum sunt mult mai puţini decât în anii '80.

Şi-mi spunea cu un gust amar: "O ţară din care pleacă evreii, este o ţară căreia nu-i merge bine". Dacă îmi daţi voie să parafrazez, aş spune că o ţară din care pleacă minorităţile, este o ţară căreia nu-i merge bine.

Iată de ce cred că trebuie să avem faţă de minorităţi, nu numai respectul pe care ar trebui să-l avem într-o ţară civilizată, dar ar trebui să avem şi respectul pe care ni-l datorăm nouă înşine dacă vrem să ne meargă bine. Pentru că, minorităţile rămân într-o ţară în care le merge bine.

Mai mult decât atât, într-o ţară în care există prosperitate, mai vin şi alţii. Când România era prosperă, veneau italieni, veneau chiar şi englezi, veneau chiar şi germani. Mi-aş dori ca astăzi România să fie o ţară de primire, şi nu o ţară din care se pleacă.

Iată de ce, făcând această introducere, nu pot totuşi să primesc amendamentul făcut de UDMR. Nu pot să fiu de acord cu el, pentru că o ţară în care ne merge bine este o ţară a indivizilor, şi nu o ţară a grupurilor, în primul rând.

Textul actual din Constituţie vorbeşte de persoane aparţinând minorităţilor naţionale. Or, elementul constitutiv al oricărei comunităţi este individul. Dacă protejăm individul, protejăm şi comunitatea din care el face parte. Dacă protejăm cetăţeanul de origine română, protejăm şi majoritatea, ca grup. Dacă protejăm maghiarul, ca individ, protejăm şi grupul din care el face parte, respectiv minoritatea maghiară.

Iată de ce, în această privinţă, de pe o poziţie liberală fermă, noi recunoaştem drepturile omului ca drepturi individuale, şi nu ca drepturi colective. Am chiar credinţa că drepturile colective nu ţin de zona drepturilor omului, ci de zona dreptului public, a dreptului constituţional, a dreptului administrativ.

Vorbim de naţiune ca o entitate politică în dreptul constituţional. Dar a vorbi de minorităţi ca elemente constitutive ale statului, înseamnă să adăugăm, dincolo de cetăţean şi dincolo de naţiune, un al treilea element constitutiv al statului.

Lucrul acesta este extrem de periculos nu doar în România, este extrem de periculos oriunde în lume. Cu cât multiplicăm grupurile ca factori constitutivi ai statului, cu atât riscăm să generăm, în cadrul fiecărui grup, o nouă relaţie - majoritate - minoritate. Lucrul acesta ar fi extrem de grav, pentru că orice identitate de grup are tendinţa să oprime individul.

Nu are rost să creăm în mod artificial, juridic asemenea entităţi de grup care să oprime individualitatea. Iată de ce, de pe această poziţie ferm liberală, nu putem admite decât ideea drepturilor omului ca drepturi individuale, şi nu ca drepturi colective. Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru discreta atenţionare pe care mi-o faceţi.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Are cuvântul domnul Boc, din partea comisiei.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Comisia vă propune respingerea amendamentelor care figurează în Raportul amendamentelor respinse, la punctele 15, 17, 18 şi 19, pentru cel puţin următoarele argumente.

În primul rând, introducerea în textul Constituţiei a conceputului de comunităţi naţionale minoritare, reprezintă un regres faţă de actualul text constituţional şi faţă de concepţia europeană în materie. Noi credem că în Europa s-a decis şi s-a tranşat definitiv dilema drepturi ale colectivităţilor versus drepturi ale cetăţenilor, ale indivizilor. Şi Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale vorbeşte de drepturi individuale, şi nu de drepturi colective.

În condiţiile acestea, noi apreciem că a introduce acum conceptul de comunitate naţională minoritară, reprezintă un regres faţă de standardele internaţionale în materie.

În al doilea rând, dacă am accepta conceptul de comunitate naţională minoritară, aşa cum se pronunţă şi Comisia de la Veneţia, ar însemna - per a contrario - să instituim şi conceptul de majoritate naţională, ceea ce ar fi contrar spiritului Uniunii Europene şi dorinţei României de integrare în această structură.

A folosi conceptul de "majoritate naţională", în contrapondere cu acel concept de "comunitate naţională minoritară", înseamnă a face o Constituţie pentru a dezbina cetăţenii şi nu o Constituţie pentru a uni cetăţenii. O Constituţie este făcută pentru a uni şi nu pentru a separa. Iată de ce ne pronunţăm împotriva unui asemenea demers.

În al treilea rând, actualul cadru constituţional, prin prevederile art. 4, răspunde exigenţelor europene în materie, cu privire la protecţia minorităţilor naţionale şi la cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale, România fiind considerată un standard în materia protecţiei minorităţilor naţionale.

Şi nu în ultimul rând s-a invocat aici şi cazul Elveţiei, folosindu-se argumentul unui cunoscut politolog. În acest sens, noi dorim să reamintim faptul că potrivit unei expresii celebre a lui Moris du Verger, cu referire la Elveţia, acesta spunea: "În Elveţia există două rase, patru limbi, două religii, dar o singură naţiune". Cu alte cuvinte, ceea ce trebuie să ne unească este diversitatea şi să nu facem o Constituţie prin care să impunem bariere insurmontabile, să impunem concepte care nu sunt viabile în lumea în care dorim să ne integrăm şi dacă dorim să trăim ca lumea trebuie să ne comportăm ca lumea, adică aşa cum se trăieşte în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 15 din capitolul de amendamente respinse.

Cine este pentru?

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 24 de voturi pentru şi 212 împotrivă, amendamentul a fost respins.

Are cuvântul domnul Babiuc. Avem patru amendamente care urmează. Noi am discutat acum, domnule Babiuc - pentru că nu aveţi hârtiile în faţă - capitolul de amendamente respinse, pct. 15, 17, 18 şi 19. Am votat doar pct. 15, deci mai puteţi să vorbiţi la celelalte.

Domnul Victor Babiuc:

Eu vroiam să vă spun ceva, domnule preşedinte, în legătură cu acest amendament şi dacă m-aţi chemat la tribună, tot am să spun. Pentru că în completarea la ceea ce spuneau domnul Stoica şi domnul Boc e un argument care se scapă din vedere şi care este extrem de important.

Vorbind de drepturi colective, uitându-se că dacă ne gândim la drepturile colective, trebuie să ne gândim şi la obligaţii colective şi la răspunderi colective. Or, iertaţi-mă, în istorie se cunosc multe cazuri în care s-a vorbit despre răspunderi colective şi ştim cu ce rezultate.

De aceea, aspectele legate de drepturile colective trebuie avute în vedere şi sub celălalt palier al obligaţiilor şi al răspunderilor, dacă vrem să mergem cu ele până la capăt.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule Babiuc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de comisie de la pct. 17.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

24 voturi pentru, 212 împotrivă.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la pct. 18.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

25 voturi pentru, 212 împotrivă.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la pct. 19 din capitolul "amendamente respinse".

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

15 voturi pentru, 224 împotrivă. Vă mulţumesc.

Trecem mai departe. Din raportul comisiei de la Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, la pct. 4, care se referă la art. 9.

Dacă aveţi amendamente pe care vreţi să le susţineţi? Domnul Stoica susţine amendamentul de la capitolul de "amendamente respinse", pct. 20.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Pentru că vă văd bine dispus astăzi, îngăduiţi-mi să vă spun că am citit recent Biblia în variantă social-democrată şi în această variantă se spunea că Adam a fost făcut de Dumnezeu sindicalist. Şi pentru că s-a simţit singur, atunci Dumnezeu i-a dat şi un patron, pe Eva.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Sau pe Mona, ca să înţelegem...

Domnul Valeriu Stoica:

Să ştiţi că până şi în lipsă, Mona este prezentă, prin dumneavoastră, domnule preşedinte.

Dincolo de glumă, însă, vreau să vă spun că ordinea firească este aceasta: întâi au apărut patronii şi după aceea sindicaliştii. Iată de ce, amendamentul pe care vi-l propunem este ca, atât în titlul marginal al art. 9, cât şi în conţinutul său, să vorbim întâi de patronate şi după aceea de sindicate. Nu este o chestiune doar de formulare, este o chestiune care ţine seama de logica economiei. Respectăm sindicatele, este nevoie de sindicate, drepturile salariaţilor sunt apărate, însă, în egală măsură de sindicate şi de patronate, ceea ce însă e foarte important este acest adevăr simplu: fără patroni nu există salariaţi. Să dăm acest respect minim logicii economice, care ne spune că fără patroni nu există salariaţi. Iată de ce, vă rugăm să primiţi acest amendament, prin votul dumneavoastră, distinşi colegi.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc.

Domnul Napoleon Pop.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să mai aduc câteva argumente care să favorizeze o decizie, ca să schimbăm în formularea art. 9 locul cuvântului "patronate".

În primul rând, aş vrea să mulţumesc Comisiei de revizuire a Constituţiei şi preşedintelui acestuia pentru faptul că s-a admis, nu numai cuvântul "patron", ci şi o altă sintagmă extrem de importantă, "libera iniţiativă". Amintesc aceste două cuvinte: de "patron" şi "liberă iniţiativă", pentru că în baza lor aş vrea să îmi dezvolt pledoaria pentru această inversare.

De la bun început, faptul că s-au admis patronatele şi asociaţiile profesionale, alături de sindicate, am reuşit în Constituţie să facem o referire foarte clară la forme de organizare a societăţii civile şi mai ales a mecanismului social, care cred că are o importanţă deosebită.

Mai mult decât atât, prin formulările respective, "patronate, sindicate şi asociaţii profesionale", colaborarea care trebuie să existe între aceste forme de organizare dăm putere, ca să zic aşa, dezvoltării economice, progresului, dialogului social, dezvoltării sociale a României.

Dacă ne referim la ordinea constituţională, cred că, atunci când ne referim la aceste trei forme de organizare socială, nu ponderea, nu ordinea în ponderea populaţiei pe care le cuprind este importantă, ci modul în care cele trei forme de organizare răspund funcţionalităţii societăţii. Şi aşa cum a arătat şi domnul deputat Stoica, cred că, din acest punct de vedere, patronatele au un rol primordial, atunci când am făcut deja opţiunea, în art. 134, în care spunem că: "economia României este o economie de piaţă".

Mai mult decât atât, avem şi o problemă de percepţie, nu numai externă, ci şi internă. Eu pot să înţeleg că în 1991 ne-am referit numai la sindicate, deşi, dacă atunci când s-a ajuns la art. 134 am vorbit că economia României este o economie de piaţă, ar fi trebuit să devenim, pentru că în perspectivă trebuia să ne gândim că vor exista şi patronate şi asociaţii patronale. Însă, şi din punct de vedere al percepţiei externe şi interne, a începe cu sindicatele, cred că demonstrează ceva: în ţara aceasta nu s-a schimbat ceva.

Cu toate scuzele de rigoare şi tot respectul pe care-l am pentru sindicate, în ordinea noastră constituţională, constatăm că avem o lege a sindicatelor extrem de tare şi o lege a patronatelor foarte slabă. Dacă ne uităm în Codul Muncii, există, tot în ordinea constituţională, există o mare disproporţie, în sensul că, totuşi, salariaţii au drepturi mai mari decât angajatorii.

Mai există o chestiune, chiar şi ideologică, dacă vreţi, şi am discutat şi cu investitori străini. Domnilor, când începeţi cu sindicatele, ne creaţi impresia că lupta de clasă în România este încă în continuare valabilă.

Eu cred că în această legislatură, şi chiar sub guvernarea P.S.D., România a făcut o opţiune foarte clară pentru valori democratice de tip occidental şi pentru capitalism. Deci, chestiunea aceasta este tranşată, nu trebuie să revenim înapoi. Şi cred că acest argument al ordinii constituţionale, prin prisma unei liste a ponderii populaţiei, repet, funcţionalitatea ne interesează, nu ordinea. Mai mult decât atât, cred că şi sub aspect normativ, chiar dacă se spune că această ordine nu este esenţială, am spus că ea are, totuşi, o problemă de percepţie şi, mai mult decât atât, o problemă de comportament.

Noi trebuie să privim cu multă sinceritate ceea ce se întâmplă în dialogul tripartit, sub formele respective, secretariatul şi Consiliul Social şi Economic.

Guvernele, indiferent care vor fi acelea, nu-şi pot rezolva problemele direct, problemele sociale, decât prin patronate, în primul rând, chiar dacă fac apel la ele în mod direct sau indirect.

Nu sindicaliştii plătesc taxe şi impozite, atunci când vorbim de politici mari, macroeconomice. Sindicaliştii plătesc impozitul pe venituri, dar patronii plătesc sindicatele care duc la crearea unor politici macoreconomice şi microeconomice de valoare.

Doamna Paula Maria Ivănescu (din sală):

Nu mai exageraţi atât!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, nu întrerupeţi vorbitorul!

Domnul Napoleon Pop:

Şi în ultimul rând, spun foarte clar că dacă în art. 134 vorbim despre economie de piaţă, atunci haideţi să acceptăm odinea firească a lucrurilor, să spunem "patronate, sindicate şi asociaţii profesionale", pentru că aici este vorba nu numai de istorie, ci e vorba şi de responsabilitate. Cine are responsabilitatea în economia reală? Sindicatele? Eu mă îndoiesc de acest lucru.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Domnilor colegi,

Grupul nostru parlamentar susţine amendamentul, considerăm că motivaţia pe care a dat-o comisia, atunci când a respins, aceea că "completarea textului actual nu justifică o asemenea inversare, întrucât ordinea constituţională într-un stat democratic trebuie să aibă în vedere ponderea în totalitate populaţia grupărilor la care se referă, nu rezistă". Deocamdată, această ordine constituţională nu este stabilită de nimeni, o stabilim noi, în momentul în care adoptăm sau respingem un text, dar din punct de vedere al argumentaţiei, făcută de colegii noştri din Partidul Naţional Liberal, din punctul nostru de vedere o considerăm ireproşabilă şi, prin urmare, susţinem acest amendament: patronatele să fie în această ordine enumerate primele, după aceea sindicatele şi apoi asociaţiile profesionale. Cu atât mai mult cu cât, însăşi comisia subliniază, în finalul motivaţiei respingerii, în plus, sub aspect normativ, această enumerare nu are nici o semnificaţie. Păi, dacă nu are nici o semnificaţie, din punct de vedere normativ, de ce s-a opus comisia la această inversare? Iată, aşadar, un argument pro pentru acest amendament, în însăşi motivaţia de respingere a comisiei.

Aş sugera colegilor noştri de la P.N.L. care au făcut acest amendament, cu privire la un aspect de redundanţă, de tautologie. Textul ar fi, din punct de vedere lingvistic, perfect dacă s-ar opri în partea a doua: "ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor". Să nu mai repete încă o dată toate categoriile din prima frază. Şi atunci, din punct de vedere lingvistic, este rotund, textul este perfect şi din punctul nostru de vedere, de susţinut.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Niculescu Duvăz.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cu scuze că până mâine ne putem permite să venim şi fără haină, aş vrea să aduc argumente pentru respingerea acestui amendament. În orice caz, apreciez efortul colegilor noştri liberali de a da o dimensiune liberală acestui text constituţional şi mă surprinde că în acelaşi timp vom deschide, poate, ochii în politica românească, atitudinea P.R.M.-ului care susţine acelaşi text, de origine liberală sau care se vrea liberal. Dar, aş vrea să fac doar menţiunea că această înşiruire, dacă vreţi, are în primul rând o realitate istorică. Sindicalizarea a fost întâi a celor care munceau şi care nu aveau altă putere decât să se sindicalizeze şi apoi s-au sindicalizat patronii. Deci, patronatele apar, în timp, ceva mai târziu, dacă cineva aducea un argument istoric. Sensul economic nu mi se pare aici decisiv şi răspunderea, să ştiţi, că este împărţită. Nu cred că răspund mai mult cei care sunt iniţiatori şi, bravo lor, cei care sunt întreprinzători, şi bravo lor, decât cei care sunt salariaţi şi care plătesc şi ei, fiecare, taxe şi impozite şi, din păcate, la noi, în România, mai dihai decât patronii. Aceasta este realitatea cu care ne confruntăm. Vreau doar să vă spun că acest text este rezultatul, de fapt, al Forumului Constituţional, pe care unii l-au contestat de la această tribună, că este un text negociat cu societatea civilă, că asociaţiile patronale firave, din păcate, aşa cum sunt, şi-au dat acordul pentru că acest text să fie adoptat în termenii pe care i-a propus Comisia constituţională şi că insistenţa sau sublinierea, de natură ideologică, sigur, toţi vrem să mergem în capitalism şi, de fapt, acesta este mersul României. Sigur, vorbim de o economie de piaţă toţi, dar în economia de piaţă există guvernări şi majorităţi, cu ideologii diferite şi aceasta o ştim cu toţii şi în capitalism există social democraţie, cum există şi astăzi în România.

Vreau doar să vă atrag atenţia că Forumul Constituţional a fost, totuşi, un succes, că sunt 18 amendamente la Constituţie, rezultate din Forumul Constituţional şi că resping consideraţiile că acesta ar fi fost făcut degeaba, ba mai mult decât atât, că am fi cheltuit banii publici degeaba. Cu această ocazie, iată, avem chiar un text în dezbatere, în baza Forumului Constituţional.

Repet, acest text a fost negociat cu societatea civilă care şi-a dat acordul şi pentru care v-aş ruga să votaţi aşa cum a propus comisia.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Sassu.

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

Cravata ţi-ai uitat-o!

Domnul Alexandru Sassu:

De mâine!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să adaug doar câteva lucruri, pornind de la o argumentaţie pe care a adus-o domnul Napoleon Pop, şi anume că sindicatele au o lege foarte tare, pe când patronatul nu. Am să amintesc, însă, că există foarte multă legislaţie economică care este în favoarea sau ar trebui să fie în favoarea patronatelor sau a patronilor.

În al doilea rând, în aceste condiţii, există o singură lege clară şi o singură atitudine, de fapt, pe care poate să o aibă sindicatele, şi anume asocierea şi asocierea în sindicate. Din punctul acesta de vedere, pentru societate, sindicatele sunt mai importante decât patronatele, care nu pot fi confundate cu patronii.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul profesor Moraru.

Domnul Constantin Florentin Moraru:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi să adaug, de fapt, câteva cuvinte la această discuţie interesantă, mai ales că acest text este, orice am spune - şi trebuie să fim de acord - în afara partidelor politice.

Aş vrea să observ că art. 9, aşa cum este propus de către comisie, exprimă o anumită evoluţie în timp a sistemului instituţional şi organizatoric în viaţa constituţională românească. Această propunere este o recunoaştere a rolului patronatelor şi asociaţiilor profesionale, ca parteneri de dialog. Practic este, aş spune, recunoaşterea unei dezvoltări a sistemului democratic în România. Sigur, până la urmă, cred că este vorba de o ceartă a cuvintelor. Inversarea ordinii este şi nu este posibilă, dar întotdeauna se poate hotărî orice. Însă, întotdeauna când se fac asemenea propuneri, cred, din punctul meu de vedere, că trebuie să ţinem cont de ceea ce s-a câştigat şi să nu încercăm să minimalizăm anumite lucruri câştigate şi să dăm o importanţă mai mare unor lucruri noi, pentru că riscăm să creăm anumite contradicţii, anumite conflicte.

Sub acest aspect, cred că primul argument din raportul comisiei, care invocă ponderea în totalitatea populaţiei a grupărilor la care se referă art. 9 este un argument solid, peste care nu trebuie să trecem. El este un argument solid, pentru că are în vedere evoluţia societăţii româneşti după 1990. Constituţia nu face o istorie a patronatelor, a sindicatelor sau asociaţiilor profesionale.

Apoi, mi se pare că aceasta este şi ordinea în sistemul social politic românesc, ordinea influenţei, ponderii: întâi sunt sindicatele, patronatele şi, desigur, asociaţiile profesionale.

Această ordine se corelează, într-un anumit sens, cu statul social. Constituţia, aici, la nivelul Titlului I, unde stabileşte marile principii, arată că România este un stat social, iar statul social este - o ştim cu toţii - o categorie nouă care a apărut după al doilea război mondial. Deci, sunt alte realităţi pe care trebuie să le avem în vedere.

Aş dori, de asemenea, să susţin punctul de vedere al comisiei, de păstrare a ordinii, şi pentru un argument pur juridic, de tehnică a redactării textelor de revizuire.

V-aş ruga să observăm cu toţii că art. 37, care prevede dreptul la asociere, are o anumită ordine de enumerare: "partidele politice, sindicatele şi alte organizaţii, alte asociaţii".

Problema este una simplă: atunci când revizuim Constituţia nu ne putem abate de la simetria iniţială, pentru că s-ar putea spune că nu, ştiu eu, la un moment dat creăm chiar anumite confuzii în această organizare a Constituţiei. Sigur că aceste: "la promovarea interselor ".. ale salariaţilor", se spune aici, "şi membrilor asociaţiilor". Este o chestiune care ţine de redactarea, pur şi simplă, a textului.

Personal, susţin textul comisiei, nu numai pentru că am lucrat împreună cu ceilalţi la acest text, dar mi se pare că se înscrie în logica generală a Constituţiei, pe care noi o revizuim, căreia nu trebuie să-i deturnăm, totuşi, sensurile, ordinea, simetria. Sub acest aspect mi-aş îngădui să spun domnului profesor Stoica, pe care-l consider un eminent jurist, să ar putea fi de acord cu propunerea comisiei, măcar din spirit de solidaritate. Ca atare, vă propun să menţinem textul comisiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Chiliman.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Constat, în continuare, că trăim din confuzii.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu toţi!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Ba da, din păcate, da. În 1991, după dezbateri de un an şi ceva s-a scos o Constituţie care a rămas impregnată de mentalităţile socialismului ştiinţific, în care patronatele nu au existat. Patron a fost doar statul. Sigur, s-au făcut o serie de referiri, au fost pomenite aici prin Constituţie, la economia de piaţă, vedeţi că este nefuncţională şi astăzi în România, că o spun cei care ştiu ce înseamnă aşa ceva...logica nu are, văd, importanţă...

Vin, în continuare, nişte colegi, vin oameni eminenţi care încearcă să deformeze şi să împingă statul social către statul socialist şi aşa mai departe.

E foarte greu să schimbi mentalităţile unor oameni. Încercaţi, însă, vă rog, să aşezăm România, să aşezăm Constituţia ţării acesteia pe făgaşul pe care trebuie să meargă România. Şi lucrul acesta nu se poate face punând sindicatele să conducă ţara, nici punând sindicatele pe primul loc. Nu asta defineşte un stat social.

Cred că pe aici era nedumerirea mea la cele ce s-au spus anterior. Mă bucur, însă, că există stenogramele care se păstrează, pentru că vor veni nişte curioşi, să-şi bage nasul prin ele peste câţiva ani de zile şi vor avea surpriza să găsească eminenţi oameni ai vieţii publice româneşti care aici au încercat să transforme anumite lucruri într-un cewing gum.

Logica ar trebui să fie cea care să ne împingă. Logica şi evoluţia României către lumea contemporană, către lumea modernă şi cred că logica ar trebui să ne ajute să primim acest amendament, care este, totuşi, normal, nu anormal. Iar dacă la art. 37 sau cât este, iarăşi se pomenesc undeva la "şi altele" patronatele, poate că ar trebui şi acolo spuse în clar, dar aceasta este o altă problemă, nu am ajuns, încă acolo.

Deci, să nu ne bucurăm. România nu are încă o economie de piaţă funcţională, să nu ne bucurăm prea devreme. A scris-o în 1991 cineva în Constituţie şi uite că nu e încă! Au trecut câţiva ani de atunci.

Vă rog să primiţi acest amendament şi vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Boc, vă rog.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Grupul parlamentar al Partidul Democrat susţine acest amendament. De ce? Fiind un partid social democrat, trebuie să aşeze lucrurile în ordinea lor firească. Nu poţi să faci social-democraţie în sărăcie! Nu poţi să faci social-democraţie împărţind la infinit sărăcia! Pentru a face social-democraţie ai nevoie să produci prosperitate, pentru a avea ce să împarţi. Aceasta este social-democraţia adevărată. În consecinţă, pornind de la premisa că social-democraţia modernă presupune producerea şi distribuirea concomitentă a prosperităţii şi nu împărţirea la infinit a sărăciei, apreciem că ordinea firească este cea propusă de către amendamentul Partidul Naţional Liberal, care e departe de a fi doar un amendament de sorginte pur liberală, este unul care pune lucrurile în ordinea lor firească, dând Cezarului ce e al Cezarului, şi în condiţiile acestea amendamentul trebuie să fie admis.

Vă mulţumim.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Nini Săpunaru.

Domnul Nini Săpunaru:

Domnule preşedinte,

Cred că se observă cu ochiul liber că nu sunt mai mult de 150 de colegi în sală, ar trebui să refacem cvorumul de lucru. (Rumoare, vociferări ale deputaţilor din majoritate.) Noi suntem în sală, în bănci, ar fi foarte bine să sunaţi, să vă aduceţi colegii, sindicaliştii înapoi.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Deci, domnule Săpunaru, bine aţi venit în mijlocul nostru... (Râsete. Aplauze ale majorităţii.)

Am rugămintea la domnul secretar Mohora să citească prezenţa. Vă rog, domnule secretar.

Domnul Tudor Mohora:

- Abiţei Ludovic - prezent
- Afrăsinei Viorica - prezentă
- Albu Gheorghe - absent
- Ana Gheorghe - absent
- Andea Petru - prezent
- Andrei Ioan - prezent
- Andronescu Ecaterina - absentă
- Antal Istvan - prezent
- Anton Marin - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Antonescu Niculae Napoleon - absent
- Apostolescu Maria - prezentă
- Arghezi Mitzura Domnica - prezentă
- Ariton Gheorghe - prezent
- Armaş Iosif - absent
- Arnăutu Eugenu - prezent
- Asztalos Ferenc - prezent
- Baban Ştefan - prezent
- Babiuc Victor - prezent
- Baciu Mihai - prezent
- Bahrin Dorel - prezent
- Baltă Mihai - prezent
- Baltă Tudor - prezent
- Bar Mihai - prezent
- Bara Radu Liviu - prezent
- Barbu Gheorghe - prezent
- Bartoş Daniela - prezentă
- Bădoiu Cornel - prezent
- Bălăeţ Mitică - prezent
- Bălăşoiu Amalia - prezentă
- Băncescu Ioan - prezent
- Bâldea Ioan - prezent
- Becsek-Garda Dezideriu Coloman - absent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bercăroiu Victor - prezent
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Bereczki Endre - prezent
- Birtalan Ákos - absent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bleotu Vasile - prezent
- Boabeş Dumitru - prezent
- Boagiu Anca Daniela - absentă
- Boajă Minică - prezent
- Boc Emil - prezent
- Bogea Angela - prezentă
- Boiangiu Cornel - absent
- Bolcaş Augustin Lucian - absent
- Böndi Gyöngyike - prezentă
- Borbely Laszlo - prezent
- Bozgă Ion - prezent
- Bran Vasile - prezent
- Brînzan Ovidiu - absent
- Brudaşca Damian - prezent
- Bucur Constantin - absent
- Bucur Mircea - prezent
- Buga Florea - absent
- Burnei Ion - prezent
- Buruiană Aprodu Daniela - absentă
- Buzatu Dumitru - prezent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calcan Valentin Gigel - prezent
- Canacheu Costică - absent
- Cazan Gheorghe Romeo-Leonard - absent
- Cazimir Ştefan - prezent
- Căşunean-Vlad Adrian - prezent
- Cerchez Metin - absent
- Cherescu Pavel - prezent
- Chiliman Andrei Ioan - prezent
- Chiriţă Dumitru - prezent
- Ciontu Corneliu - absent
- Ciuceanu Radu - prezent
- Ciupercă Vasile Silvian - prezent
- Cîrstoiu Ion - absent
- Cladovan Teodor - prezent
- Cliveti Minodora - prezentă
- Coifan Viorel-Gheorghe - absent
- Cojocaru Nicu - prezent
- Crăciun Dorel Petru - prezent
- Creţ Nicoară - prezent
- Cristea Marin - prezent
- Crişan Emil - prezent
- Dan Matei-Agathon - absent
- Daraban Aurel - prezent
- Dăianu Dorin - absent
- Dinu Gheorghe - prezent
- Dobre Traian - absent
- Dobre Victor Paul - prezent
- Dobrescu Smaranda - prezentă
- Dolănescu Ion - absent
- Dorian Dorel - absent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragoş Liviu Iuliu - absent
- Dragu George - prezent
- Drăgănescu Ovidiu-Virgil - prezent
- Dreţcanu Doina-Micşunica - prezentă
- Dumitrescu Cristian Sorin - absent
- Dumitriu Carmen - absentă
- Duţu Constantin - absent
- Duţu Gheorghe - prezent
- Enescu Nicolae - prezent
- Erdei Doloczki Istvan - prezent
- Eserghep Gelil - absent
- Fâcă Mihail - prezent
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Ana - prezentă
- Florescu Ion - prezent
- Fotopolos Sotiris - prezent
- Frunzăverde Sorin - absent
- Gaspar Acsinte - prezent
- Georgescu Florin - prezent
- Georgescu Filip - absent
- Gheorghe Valeriu - prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Gheorghiu Adrian - prezent
- Gheorghiu Viorel - prezent
- Gingăraş Georgiu - absent
- Giuglea Ştefan - prezent
- Godja Petru - absent
- Grădinaru Nicolae - prezent
- Grigoraş Neculai - prezent
- Gubandru Aurel - prezent
- Gvozdenovici Slavomir - prezent
- Haşotti Puiu - absent
- Hogea Vlad Gabriel - prezent
- Holtea Iancu - prezent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Ianculescu Marian - prezent
- Ifrim Mircea - absent
- Ignat Miron - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - prezent
- Ionel Adrian - prezent
- Ionescu Anton - prezent
- Ionescu Costel Marian - prezent
- Ionescu Dan - absent
- Ionescu Daniel - absent
- Ionescu Mihaela - prezentă
- Ionescu Răzvan - prezent
- Ionescu Smaranda - prezentă
- Iordache Florin - prezent
- Iriza Marius - prezent
- Iriza Scarlat - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezentă
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Kelemen Attila Bela Ladislau - prezent
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - prezent
- Kónya-Hamar Sandor - prezent
- Kovács Csaba-Tiberiu - prezent
- Kovács Zoltan - prezent
- Lari Iorga Leonida - absentă
- Lazăr Maria - prezentă
- Lăpădat Ştefan - prezent
- Lăpuşan Alexandru - prezent
- Leonăchescu Nicolae - prezent
- Lepădatu Lucia Cornelia - prezentă
- Lepşa Victor Sorin - absent
- Loghin Irina - absentă
- Longher Ghervazen - absent
- Luchian Ion - prezent
- Magheru Paul - prezent
- Maior Dorin Lazăr - prezent
- Makkai Grigore - prezent
- Man Mircea - absent
- Manolescu Oana - prezentă
- Marcu Gheorghe - prezent
- Mardari Ludovic - prezent
- Marin Gheorghe - prezent
- Marineci Ionel - prezent
- Márton Árpád Francisc - prezent
- Mălaimare Mihai-Adrian - prezent
- Mărăcineanu Adrian - absent
- Mândrea-Muraru Mihaela - prezentă
- Mândroviceanu Vasile - prezent
- Mera Alexandru Liviu - absent
- Merce Ilie - prezent
- Meşca Sever - absent
- Miclea Ioan - absent
- Micula Cătălin - prezent
- Mihalachi Vasile - prezent
- Mihăilescu Petru Şerban - absent
- Mincu Iulian - prezent
- Mircea Costache - prezent
- Mirciov Petru - prezent
- Miron Vasile - prezent
- Mitrea Miron Tudor - absent
- Mitrea Manuela - Absentă
- Mitu Dumitru Octavian - Absent
- Miţaru Anton - Prezent
- Mînzînă Ion - Prezent
- Mocanu Alexandru - Prezent
- Mocioalcă Ion - Prezent
- Mocioi Ion - Prezent
- Mogoş Ion - Absent
- Mohora Tudor - Prezent
- Moisescu George Dumitru - Prezent
- Moisoiu Adrian - Prezent
- Moiş Văsălie - Prezent
- Moldovan Petre - Prezent
- Moldovan Carmen Ileana - prezentă
- Moldoveanu Eugenia - prezentă
- Moraru Constantin Florentin - Prezent
- Motoc Marian-Adrian - Prezent
- Musca Monica Octavia - prezentă
- Muşetescu Ovidiu-Tiberiu - Absent
- Naidin Petre - Prezent
- Nan Nicolae - Prezent
- Nassar Rodica - prezentă
- Naum Liana Elena - prezentă
- Nădejde Vlad-George - Absent
- Năstase Adrian - Absent
- Năstase Ioan Mihai - Prezent
- Neacşu Ilie - Prezent
- Neagu Ion - prezent
- Neagu Victor - prezent
- Neamţu Horia Ion - prezent
- Neamţu Tiberiu Paul - prezent
- Nechifor Cristian - prezent
- Negoiţă Liviu Gheorghe - Absent
- Nica Dan - Absent
- Nicolae Ion - prezent
- Nicolescu Mihai - prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - Absent
- Nicolicea Eugen - prezent
- Niculescu Constantin - Absent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
- Nistor Vasile - Absent
- Niţă Constantin - prezent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Ionel - Absent
- Oltei Ion - prezent
- Onisei Ioan - prezent
- Palade Doru Dumitru - prezent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Paşcu Ioan Mircea - Absent
- Pataki Iulia - prezentă
- Păduroiu Valentin - prezent
- Păşcuţ Ştefan - prezent
- Păun Nicolae - Absent
- Pécsi Francisc - prezent
- Pereş Alexandru - prezent
- Petrescu Ovidiu Cameliu - Absent
- Petruş Octavian Constantin - Absent
- Pleşa Eugen Lucian - prezent
- Podgoreanu Radu - prezent
- Pop Napoleon - prezent
- Popa Constanţa - prezentă
- Popa Cornel - Absent
- Popa Virgil - Absent
- Popescu Ioan Dan - Absent
- Popescu Costel-Eugen - Absent
- Popescu Dorin Grigore - prezent
- Popescu Gheorghe - prezent
- Popescu Kanty Cătălin - prezent
- Popescu Virgil - prezent
- Popescu Bejat Ştefan Marian - Absent
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - Absent
- Posea Petre - prezent
- Predică Vasile - prezent
- Pribeanu Gheorghe - prezent
- Priboi Ristea - Absent
- Purceld Octavian-Mircea - Absent
- Puşcaş Vasile - Absent
- Puwak Hildegard-Carola - absentă
- Puzdrea Dumitru - Absent
- Radan Mihai - prezent
- Ráduly Róbert Kálmán - prezent
- Raicu Romeo Marius - Absent
- Rasovan Dan Grigore - Absent
- Rădoi Ion - Absent
- Rădulescu Grigore Emil - Absent
- Roşculeţ Gheorghe - prezent
- Rus Emil - Absent
- Rus Ioan - prezent
- Ruşanu Dan Radu - Absent
- Sadici Octavian - prezent
- Sali Negiat - Absent
- Sandache Cristian - prezent
- Sandu Alecu - prezent
- Sandu Ion Florentin - prezent
- Sassu Alexandru - prezent
- Saulea Dănuţ - Absent
- Savu Vasile Ioan - Absent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sârbu Marian - Absent
- Sbârcea Tiberiu Sergius - prezent
- Selagea Constantin - prezent
- Semcu Adrian Emanuil - Absent
- Sersea Nicolae - prezent
- Severin Adrian - Absent
- Simedru Dan Coriolan - Absent
- Sireţeanu Mihail - prezent
- Sonea Ioan - prezent
- Spiridon Nicu - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - prezent
- Stana-Ionescu Ileana - prezentă
- Stanciu Anghel - Absent
- Stanciu Zisu - prezent
- Stănescu Alexandru-Octavi - prezent
- Stănişoară Mihai - Absent
- Stoian Mircea - prezent
- Stoica Valeriu - prezent
- Stroe Radu - prezent
- Stuparu Timotei - prezent
- Suciu Vasile - prezent
- Suditu Gheorghe - prezent
- Székely Ervin-Zoltán - prezent
- Szilágyi Zsolt - prezent
- Şnaider Paul - prezent
- Ştefan Ion - prezent
- Ştefănescu Codrin - Absent
- Ştefănoiu Luca - prezent
- Ştirbeţ Cornel - prezent
- Tamás Sándor - prezent
- Tărâţă Culiţă - prezent
- Târpescu Pavel - prezent
- Tcaciuc Ştefan - prezent
- Timiş Ioan - prezent
- Toader Mircea Nicu - prezent
- Todoran Pavel - prezent
- Tokay Gheorghe - prezent
- Tóro Tiberiu - prezent
- Tudor Marcu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Tunaru Raj-Alexandru - prezent
- Ţibulcă Alexandru - prezent
- Ţocu Iulian Costel - prezent
- Varga Attila - prezent
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilescu Nicolae - Absent
- Vasilescu Lia Olguţa - absentă
- Vasilescu Valentin - prezent
- Vekov Károly-János - prezent
- Verbina Dan - prezent
- Vida Iuliu - prezent
- Vişinescu Marinache - prezent
- Voicu Mădălin - Absent
- Voinea Florea - Absent
- Voinea Olga Lucheria - prezentă
- Winkler Iuliu - prezent
- Wittstock Eberhard-Wolfgang - prezent
- Zăvoianu Ioan Dorel - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - prezent

(Domnii deputaţi care au intrat în sală ulterior apelului nominal şi-au înregistrat prezenţa la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Nu solicit altă prezenţă, domnule coleg, dar, în numele grupului, ridic două chestiuni de procedură. Prima: Biroul adunării noastre de astăzi nu a fost constituit corect.

Dumneavoastră, preşedintele şedinţei, sunteţi secondat de doi secretari din partidele aflate la Putere. În mod normal, ar fi trebuit ca măcar unul dintre secretarii dumneavoastră să fie din Opoziţie. Nu am pretenţia să fie de la Partidul România Mare, din moment ce nu am participat la elaborarea proiectului de lege, dar, neavând altă soluţie, trebuia să puneţi secretarul pe care îl aveaţi la dispoziţie şi, atunci, constituirea Biroului era corectă. Aşa, v-aţi flancat de doi secretari care vă ridică mingea la plasă din partidele aflate la Putere, ceea ce nu este normal din punct de vedere democratic.

Vă rog să luaţi măsuri de intrare în democraţia pe care dumneavoastră o clamaţi la fiecare pas, pentru că, altfel, nu dă bine afară imaginea dumneavoastră.

A doua observaţie pe care dorim să o facem este aceea că, imediat după ce aţi făcut apelul, foarte mulţi colegii noştri din partidul aflat la Putere au părăsit sala. Nu contestăm dreptul fiecăruia de a merge unde doreşte, dar vă rugăm să respectaţi Regulamentul şi, atunci când supuneţi la vot un articol din lege, să număraţi voturile pentru. Să nu aplicaţi metoda dumneavoastră originală de scădere din totalul cvorumului anunţat, ci să număraţi colegii prezenţi în sală.

Prin aceasta nu exagerăm cu nimic, ci solicităm să se respecte principiile minime ale democraţiei din Camera Deputaţilor.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Mohora. Vă rog.

Domnul Tudor Mohora:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În legătură cu aceste observaţii de procedură făcute de domnul coleg Moiş, daţi-mi voie să vă spun următoarele:

Noi suntem organizaţi, printr-o hotărâre a Biroului Permanent, şi facem de serviciu la prezidiu prin alternanţă. În fiecare săptămână este un reprezentant al Partidului Social Democrat şi unul dintre cei doi care, întâmplător, sunt unul de la UDMR şi celălalt de la PRM.

Sigur că da, s-au mai invocat asemenea dificultăţi în a înţelege această organizare a noastră atunci când interesul unui grup parlamentar a cerut-o; atunci când nu a fost nevoie s-a considerat că totul este în ordine.

Eu nu cred că dumneavoastră puteţi cere să daţi sarcină colegului dumneavoastră să fie în permanenţă în prezidiul şedinţelor, pentru că numai aşa s-ar putea asigura un reprezentant prin alternanţă de la Putere şi din Opoziţie. Este vorba, până la urmă, şi de o chestiune de igienă intelectuală, dacă vreţi - este vorba de rezistenţa pe care poate să o aibă un om. Întâmplător, în această săptămână, aşa a căzut repartizarea. Săptămâna viitoare, în cadrul sesiunii extraordinare, vor intra domnul Constantin Niţă şi domnul Leonăchescu, aşa că dumneavoastră veţi avea satisfacţia.

În legătură cu a doua problemă, eu vă asigur că numărăm voturile în sală, dar nu ne puneţi să numărăm după fiecare 10 secunde, pentru că avem discernământul să vedem. Aţi observat că, la un moment dat, domnul preşedinte a numărat chiar cu o eroare de un deputat - a văzut că a intrat un deputat de la UDMR sau a ieşit unul de la dumneavoastră sau a intrat şi, în consecinţă, a făcut corecţia necesară.

Deci, eu aş considera că aceste obiecţii de procedură sunt nefondate şi propun, domnule preşedinte, să continuăm dezbaterile pe problemele Constituţiei, aşa cum am făcut şi până acum şi nimeni nu a considerat că este nici neregulamentar şi nici imoral.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Moiş. Vă rog.

Domnul Radu Liviu Bara (din bancă):

Nu înţelege!

Domnul Văsălie Moiş:

Îi voi solicita domnului Bara să îmi traducă ceea ce a spus colegul, pentru că m-a apostrofat că nu am înţeles ce mi s-a spus.

Nu contest deserviciile pe care vi le-aţi stabilit dumneavoastră, secretarii, pentru că aşa ni s-a spus - că s-au stabilit deservicii. Dar, în momentele cheie, cum sunt aceste dezbateri ale revizuirii Constituţiei, ar fi fost normal să treceţi peste aceste...

(Vociferări din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Domnule preşedinte...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Moiş, observaţi că eu vă las. V-am dat cuvântul de câte ori aţi vrut.

Domnul Văsălie Moiş:

Apreciez răbdarea.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Totuşi, dacă dumneavoastră credeţi că astăzi nu a fost o numărătoare corectă şi democratică, chiar mă faceţi să mă simt jignit pentru că, efectiv, să ştiţi am numărat cu cea mai bună credinţă întotdeauna.

Domnul Văsălie Moiş:

Nu contest buna dumneavoastră credinţă.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Şi, atunci, care este problema dumneavoastră!?

După cum au mers voturile astăzi, aţi văzut foarte clar că la foarte multe voturi am votat împreună, deci nici măcar nu s-a pus problema pe care aveţi dumneavoastră fixaţie în momentul de faţă.

Domnul Văsălie Moiş:

Nu am nici o fixaţie. Să ştiţi că nu sufăr de nici o boală psihică.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Eu nu am spus că suferiţi de o boală psihică. Asta aţi spus dumneavoastră, nu eu.

Domnul Văsălie Moiş:

Dar dumneavoastră încremeniţi şi încercaţi să îmi explicaţi mie că aşa este făcută programarea. Păi programarea aceasta este fixă?! Nu acordaţi nici o atenţie solemnităţii acestui moment, când se discută Constituţia?

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am o rugăminte: dacă îl găsiţi pe domnul Leonăchescu, care momentan văd că nu este în sală, îl invit sus, la prezidiu. Nu este nici un fel de problemă, să ştiţi.

Stimaţi colegi,

Trecem la vot.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Stoica.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 55 de voturi pentru.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 181 de voturi împotrivă, 2 abţineri şi 55 de voturi pentru, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră textul comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

211 voturi pentru, 29 împotrivă şi o abţinere.

Domnul Andrei Ioan Chiliman (din bancă):

Abţinerile! Şi eu mă abţin.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am spus o abţinere, domnule Chiliman. De exemplu, domnul Drăgănescu s-a abţinut.

Încă odată. Cine se abţine? Acum sunt două abţineri pentru că nu se mai abţine domnul Drăgănescu. Trei abţineri.

Stimaţi colegi,

Am rugămintea: dacă vreţi să continuăm, continuăm; dacă nu, nu continuăm. Nu este nici un fel de problemă, să ştiţi. Vă mulţumesc. Trecem mai departe.

Supun votului dumneavoastră art.9 acum modificat conform propunerilor comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? 34 de voturi împotrivă.

Domnul Eugen Lucian Pleşa (din bancă):

35!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Haideţi, domnule Pleşa, vă rog frumos.

Domnul Eugen Lucian Pleşa (din bancă):

Aţi spus că sunteţi riguros.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Păi, dacă dumneavoastră staţi cu mâna în buzunar, cu burta afară şi ţipaţi din sală, vreţi să fiu riguros?! Uite că nu voi fi riguros. Vă rog frumos să luaţi loc, dacă doriţi să fiu riguros.

Abţineri?

Cu 34 de voturi împotrivă, o abţinere şi 209 voturi pentru, art.9 a fost aprobat.

Pct.5 din raportul comisiei. La alin.2 al art.11 se introduce un nou alineat, alin.3, cu următorul cuprins. Acesta este punctul. Dacă aveţi observaţii. Dacă aveţi amendamente respinse pe care vreţi să le susţineţi. Dacă nu, supun votului dumneavoastră pct.5.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 38 de voturi împotrivă, 211 voturi pentru, alineatul a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră art.11 în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Cu 38 de voturi împotrivă, 211 pentru, art.11 a fost aprobat.

Trecem la pct.6 din raportul comisiei.

Domnul Babiuc, cu amendamentul. Vă rog.

Domnul Victor Babiuc:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La art.12 alin.3 din Constituţie se propune de către Partidul Democrat eliminarea referirii la imnul naţional. Care este explicaţia acestei propuneri: nu ne gândim la remarca domnului Mircea Dinescu - că, la miezul nopţii, când el se culcă, i se cântă "Deşteaptă-te române", nici să nu credeţi cumva că ne displace imnul naţional; ne place, îl cântăm cu plăcere şi îl auzim, de asemenea, cu plăcere.

Este vorba despre cu totul altceva: sunt puţine Constituţii în lume care consacră în cuprinsul lor imnul naţional. Pe de altă parte, aşa cum ştiţi cu toţii, imnurile naţionale se mai schimbă. România, în secolul trecut, a avut, dacă nu mă înşel, vreo şase imnuri naţionale. Asistăm în vremurile mai recente la schimbări de imnuri şi în răsăritul Europei, şi în centru, şi chiar mai departe de centru.

Pe de altă parte, să nu uităm un alt lucru: Constituţia din 1991 păcătuieşte printr-o prea mare abundenţă de texte, este stufoasă, conţine texte care nu sunt de nivelul Constituţiei, cum este şi acesta a cărui eliminare o propunem, după cum conţine goluri de reglementare care ar trebui acoperite. Poate cel mai celebru este cel în legătură cu competenţele celor două Camere ale Parlamentului.

Vă amintesc faptul că, în timp ce Constituţia României are peste 150 de articole, Constituţia americană nu are nici o treime din această cifră.

Cu alte cuvinte, dorinţa noastră este ca, pentru simplificarea textelor Constituţiei, acele texte care nu sunt de nivelul Constituţiei să fie eliminate. Aceasta este raţiunea propunerii noastre şi vă rugăm să o împărtăşiţi. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Cazimir.

Domnul Ştefan Cazimir:

Intenţia amendamentului privind eliminarea din Constituţie a art.12 alin.3 nu este părăsirea de pe o zi pe alta a lui "Deşteaptă-te, române", ci doar posibilitatea unei asemenea schimbări, care ar fi cândva efectuată sau nu, după o cântărire atentă şi responsabilă a raţiunilor pro şi contra.

În raportul Comisiei, ca argumente pentru respingerea amendamentului, se afirmă că "imnul este cel al Revoluţiei Române din decembrie 1989" şi că "eliminarea sa ar avea semnificaţia renunţării la acest simbol tradiţional pentru cântecele patriotice specifice României".

Al doilea argument se îndepărtează de adevăr. Să repetăm deci, pentru a înlătura orice echivoc, că amendamentul propus nu vizează eliminarea imnului, ci doar a articolului din Constituţie referitor la imn, oricare s-ar întâmpla să fie acesta.

Mai departe: nu putem atribui lui "Deşteaptă-te, române" calitatea de simbol tradiţional al cântecelor patriotice, întrucât el este, de fapt, doar unul dintre ele şi nu deţine un statut de preeminenţă în raport cu "Hora Unirii", "Pe-al nostru steag", "Tricolorul" şi altele.

Că imnul este cel al Revoluţiei Române din decembrie 1989 este, în schimb, un argument valid, dar reversibil. Se recunoaşte implicit că imnul a corespuns unei stări şi unui moment, ca, de altfel, şi la data compunerii sale, în 1848. Dar, odată depăşite starea şi momentul, ne putem întreba dacă unele accente mai răspund sau nu aspiraţiilor actuale, dacă pateticul îndemn la luptă permite sau nu deschiderea către orizonturi mai senine şi mai calme.

Ghicesc pe buzele unora o întrebare judicioasă: "Aveţi cumva altă opţiune?" Da, am o altă opţiune, şi aş dori să o expun în continuare. România a avut până astăzi cinci imnuri naţionale. Primul dintre ele, compus de Eduard Hübsch, s-a aflat în uz timp de 87 de ani - între 1861 şi 1947. Al doilea, "Zdrobite cătuşe", a fost folosit cinci ani - între 1948 şi 1953. Al treilea, "Te slăvim, Românie", 24 de ani - între 1953 şi 1977. Al patrulea, "Tricolorul", 12 ani - între 1977 şi 1989. Al cincilea, "Deşteaptă-te, române", a fost adoptat în 1990. Făcând totalul, constatăm că ultimele patru imnuri acoperă până în clipa de faţă un răstimp de 55 de ani, în vreme ce primul dintre ele a fost, cum spuneam, folosit fără întrerupere timp de 87 de ani: între 1861 şi 1881 fără text, ca imn domnesc, iar între 1881 şi 1947 ca imn regal, cu textul alcătuit de Vasile Alecsandri. Ceea ce însă puţini mai ştiu astăzi este că versurile poetului cuprind două secţiuni - "Trăiască regele" şi "Trăiască patria". A doua dintre ele nu are nimic monarhic, ci reprezintă exclusiv un imn închinat ţării, care răsună simplu şi emoţionant:

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Grupul Partidului România Mare consideră inacceptabil acest amendament pentru următoarele motive:

Primul dintre ele este acela că motivaţia Comisiei în respingerea amendamentului nu este corectă. Imnul nu este al Revoluţiei Române din decembrie 1989. Într-adevăr, el a fost cântat în decembire 1989 de toată lumea, dar actualul imn al României a fost scris de către Andrei Mureşan - este vorba de poezia "Un răsunet", iar muzica este al celebrului Anton Pann. El a fost cântat de-a lungul timpului de la 1848. Părinţii noştri au făcut închisoare pentru că au avut curajul să cânte acest cântec "Deşteaptă-te române" în anii 1948-1990, şi Revoluţia din decembrie 1989, care a descătuşat energiile şi, în sfârşit, se puteau spune lucrurilor pe nume, a preluat acest cântec drag tuturor românilor, până la urmă, şi l-a ridicat la rangul de simbol.

Cei care au făcut Constituţia de la 1991 nici nu puteau concepe un alt imn al României decât acest "Un răsunet" devenit "Deşteaptă-te, române". Este şi raţiunea pentru care el a fost acceptat de către toate partidele care au făcut parte atunci din Constituantă.

A elimina acest imn din Constituţie ar fi o mare greşeală. S-a dat aici exemplul Franţei. Franţa are Marseillesa compusă într-un moment de răscruce al istoriei Franţei - în momentul războiului franco-prusac. Imnul Franţei conţine cel puţin două versuri de-a dreptul sanguinare - Qu' un sang impur abreuve nos sillons ("Un sânge spurcat să ne ude brazdele noastre"), adresă exactă, îndemn direct la genocid. Francezii nu au acceptat să discute măcar ideea schimbării imnului Franţei, nici măcar să discute subiectul, darămite să schimbe imnul! Şi, atunci, venim noi să propunem eliminarea din Constituţie a imnului "Deşteaptă-te române", fostul "Un răsunet".

Am toată consideraţia, nu schimbarea imnului, schimbarea textului.

Constituţia, atunci când a fost gândită în anul 1991, a avut în vedere faptul că acest cântec, până la urmă, a însoţit elanul revoluţionar şi această descătuşare de forţe naţionale şi civice. Aceasta este raţiunea pentru care a fost inclus explicit, expresis verbis, imnul "Deşteaptă-te române".

Dacă am accepta expresia colegilor noştri, membri ai Comisiei, ar fi o involuţie faţă de textul de la 1991.

Oricum, Grupul parlamentar al Partidului România Mare votează împortiva acestui amendament.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Gaspar, din partea Comisiei.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Anul acesta, la 29 iulie, se împlinesc 155 de ani de când, potrivit documentelor vremii, s-a intonat oficial, pentru prima dată, în cadrul unei manifestări care a avut loc în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, cântecul revoluţionar "Deşteaptă-te române". Acest moment este atestat de către Academia Română, care a avizat textul ce a fost inscripţionat pe o placă de marmură având următorul cuprins: "În acest parc, la 29 iulie 1848, a avut loc o mare adunare populară cu care prilej s-a depus jurământul pe Constituţie şi s-au sfinţit steagurile Revoluţiei, iar un grup de cântăreţi conduşi de Anton Pann a cântat imnul revoluţionar "Deşteaptă-te române".

"Deşteaptă-te române" a izvorât în clocotul luptei revoluţionare de la 1848. Creaţie cu adânc răsunet în conştiinţa neamului, acest cântec s-a dovedit a fi imnul fraternităţii, adevărată Marseillesă românească, cumulând contribuţia unui ardelean, Andrei Mureşanu, şi a unui muntean, Anton Pann.

Adevărat arc de cerc peste decenii şi veacuri, dar şi peste hotarele vechii Dacii, "Deşteaptă-te române" devine simbolul naţional după 1989, versurile sale redobândind viaţă, recăpătându-şi rolul lor de altă dată.

La 24 ianuarie 1990, Consiliul Frontului Salvării Naţionale emite Decretul nr.40, prin care se consacră juridic că imnul de stat al României este "Deşteaptă-te române", "Un răsunet", versuri de Andrei Mureşanu, muzica Anton Pann.

Constituţia României, aprobată prin Referendumul naţional din 8 decembrie 1991, prevede în art.12 că "Imnul naţional al României este "Deşteaptă-te române", iar Legea nr.75 din 1994, adoptată în baza Constituţiei, stabileşte norme cu privire la intonarea imnului naţional.

Considerăm de o deosebită actualitate şi plină de o adâncă semnificaţie cuvintele scrise de Gheorghe Bariţiu în ajunul Revoluţiei de la 1848: "Cine nu ştie sau, mai bine, nu cunoaşte că muzica este aceea care deşteaptă în piepturile noastre sentimentele cele mai zvăpăiate, presimţirile, nădejdile, durerile şi bucuriile noastre!"

Totodată, vreau să învederez, stimaţi colegi, că Parlamentul României a adoptat la data de 26 mai 1998 Legea nr.99 pentru proclamarea Zilei imnului naţional al României.

Sunt considerentele pentru care vă rog să fiţi de acord cu textul pe care Comisia l-a propus prin raport.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Vasilescu, şi apoi domnul Babiuc.

Am rugămintea la dumneavoastră ca, în general, să nu mai vorbim după răspunsul membrilor Comisiei. Fac excepţie acum, dar, pentru viitor, vă rog să fiţi atenţi.

Vă rog, domnule Vasilescu.

Domnul Valentin Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu nu sunt un specialist, dar nu văd, totuşi, nimic depăşit în textul şi muzica imnului. Nu cred nici că e nevoie să creăm o comisie specială de expertiză, atâta timp cât noi nu facem altceva decât să modificăm o Constituţie, nu să adoptăm alta nouă.

În condiţiile în care eu cred că precizând, fără echivoc, imnul naţional al României, noi stabilim foarte clar şi nişte semnificaţii şi este de presupus că acest imn va dăinui încă mult timp, astfel încât să nu dăm posibilitatea să se schimbe, în fiecare an, pentru simplul motiv că nu este precizat în Constituţie.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc.

Domnul Babiuc.

Domnul Victor Babiuc:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Impresia mea este că nu s-a înţeles sensul propunerii. Am precizat, de la început, că nu dorim schimbarea imnului. Nouă ne place acest imn, dar dacă dumneavoastră nu vreţi să observaţi că avem o Constituţie supraponderală, că ea cuprinde numeroase texte care nu sunt de nivel constituţional şi că propunerea a avut un singur obiectiv, acela de a mai elimina din textele inutile într-o Constituţie, îmi pare rău. Şi domnul ministru Gaspar, şi ceilalţi colegi de la Partidul România Mare au vorbit alături de chestiune, cum spune nenea Iancu.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Babiuc şi al domnului Cazimir.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

PD-iştilor, mai consultaţi-vă şi cu noi, când propuneţi aberaţii!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 20 de voturi pentru, 11 abţineri şi 204 voturi împotrivă, amendamentul a fost respins.

Trecem mai departe. Domnul Babiuc, punctul 25, amendamente respinse.

Domnul Victor Babiuc:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şi acest amendament are acelaşi obiectiv de a mai scutura Constituţia de textele inutile. Propunerea noastră este să se elimine din Constituţie referirea la capitala României.

Vreau să vă aduc aminte că Bucureştiul a fost ales capitala României la propunerea moldovenilor şi eu sunt din acea parte a ţării, din Moldova. Sunt de aceeaşi părere şi astăzi, ca şi Mihail Kogălniceanu, acum 100 şi ceva de ani, că Bucureştii trebuie să fie capitala României. Deci nu pun în discuţie cine sau care este capitala României, ci prezenţa în Constituţie a acestui text.

Cum vă spuneam, acest text este de nivel constituţional. Dacă o să vă uitaţi în numeroase Constituţii din Europa şi nu numai din Europa, nu o să găsiţi referiri la capitala ţării. Şi capitala ţării, ca şi alte elemente de identificare a unei ţări se mai schimbă periodic. De curând s-a modificat sau relativ de curând s-a modificat capitala Germaniei, fără ca nimeni să umble la Constituţie. Pentru că Bonn-ul era capitală, a devenit Berlinul, dar nu se găsea în Constituţie un text care să oblige la această modificare constituţională.

Se arată, în textul sau în motivarea de respingere a acestei propuneri, că în Constituţia din 1866 se făcea referire la Bucureşti. Sigur că aşa este, însă să nu uităm un lucru: în 1866 eram la câţiva ani de la Unire şi atunci, probabil, se justifica prezenţa unei precizări în Constituţie, în acest sens, ca să nu creadă cei din Moldova că a rămas, în continuare, Iaşul capitala ţării. Astăzi mă îndoiesc că există vreun român care întreabă unde este capitala ţării, dacă e Bucureştiul, sau Craiova, sau Iaşi.

Faptul că, în Constituţia Spaniei, găsim o asemenea menţiune este, de asemenea, o excepţie. Nu cred că, într-o Constituţie, cum vă spuneam, supraponderală ca cea a României e nevoie s-o mai încărcăm cu un asemenea text.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Susţin amendamentul făcut de domnul Victor Babiuc. Argumentul domniei sale foarte pertinent, care ţine de economia unei legi fundamentale, este, prin el însuşi, convingător. Nu m-aş rezuma însă doar la acest argument.

Cred că nu numai că nu este locul în Constituţie să precizăm care este capitala, dar cred că ar trebui să mutăm capitala în Ardeal, la Braşov sau la Făgăraş.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Marcu Tudor.

Domnul Marcu Tudor:

O simplă explicare lingvistică. Nu se spune Bucureştiul, ci Bucureştii. Este plural şi se foloseşte ca atare în orice situaţie, iar acordul se face la plural.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Firczak.

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte,

Onorată comisie,

Dragi colegi,

Vă rog să observaţi redactarea de la punctul 2, de la motivarea respingerii amendamentului: "Consacrarea constituţională a Bucureştiului ca fiind capitala ţării este încă din Constituţia din 1866, art.125 şi se regăseşte şi în alte Constituţii, cum ar fi cea a Spaniei". Deci, de aici, trebuie să înţelegem că în Constituţia Spaniei se precizează faptul că Bucureştiul este capitala României?!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Hai, Firczak, dacă asta ai înţeles tu, e problema ta! (Amuzament în sală)

Domnul Baciu.

Domnul Mihai Baciu:

Stimaţi colegi,

Pe cei din Bucureşti, vă asigurăm, încă o dată, că noi, moldovenii din Bucureşti, o recunoaştem de capitală şi o vom recunoaşte în continuare. Aici este vorba de o chestiune serioasă, care are două - trei, să spunem, aspecte.

Primul aspect a fost, aici, relevat clar de domnul Babiuc. Este vorba de o Constituţie supraponderală şi, sigur, nu are rost să prevedem, în Constituţie, unde-i capitala unei ţări, dar eu vreau să aduc câteva argumente de ordin istoric, pentru că sunt tentat s-o fac de argumentarea aceasta din partea dreaptă, al cărui caracter pitoresc a fost scos în evidenţă de antevorbitorul meu, dar nu de aceasta e vorba. Este vorba de faptul că, la 1866, la art.125, este adevărat, Constituţia de atunci spune acolo: "Capitala României este oraşul Bucureşti". Era, atunci, necesară o asemenea precizare, era necesară. Astăzi nu mai este. De ce era necesară atunci?

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că, prin Convenţia de la Paris din 1857, s-au prevăzut, pentru ţările noastre care erau, atunci, două, Muntenia şi Moldova, următoarele chestiuni: se accepta unirea lor, denumirea de Principatele Unite, dar se întâlneau acele divane ad hoc, dar cu doi prinţi, doi domnitori, două capitale, două Guverne, cu o comisie comună la Focşani ş.a.m.d.

În 1861, Cuza declară oraşul Bucureşti capitală unică, desfiinţează Guvernul de la Iaşi, merge, în 1862, la Constantinopol şi obţine recunoaştere din partea sultanului, pentru că Turcia era putere suzerană a acestei uniuni de facto şi, în 1866, în Constituţie, apare această precizare. De ce? Pentru că, imediat după moartea lui Cuza, au avut loc mişcări separatiste, stimaţi colegi, mişcări separatiste, la Iaşi, în primul rând, iar în 1870 şi la Ploieşti. Vă amintiţi republica din Ploieşti, antimonarhică, separatistă etc. Era necesară o asemenea prevedere, atunci, nu mai este necesară acum.

Nu avem de gând să facem capitală itinerantă, ca în Evul Mediu, în nu ştiu care ţări, recunoaştem Bucureştiul, pentru asta nu-i nevoie să scriem în Constituţie aşa ceva. Este redundant şi încărcăm Constituţia cu prevederi, să spunem aşa, inutile.

Chiar dacă acest argumentar din dreapta spune că ar putea fi Bucureştiul capitala Spaniei, eu, ca moldovean, nu am nimic împotrivă!

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Dorim doar să mai adăugăm câteva argumente de natură constituţională la amendamentul pe care l-am formulat, în sensul că nu este de nivelul Constituţiei un asemenea text care să se refere la capitala ţării.

În acest sens, printr-o abordare comparativă, în cel puţin următoarele Constituţii, nu este reglementată capitala ţării: în Danemarca, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Estonia, Elveţia, Cipru, Malta, Suedia, Norvegia, Irlanda, Letonia, Portugalia şi altele. Iată doar câteva din ţările a căror Constituţie nu prevede ceea ce s-a menţionat aici. Asta nu înseamnă că Bucureştiul nu rămâne, în continuare, capitala României, rămâne capitala României, urmând ca acest lucru să fie stabilit printr-o lege organică sau prin alt detaliu.

Iată de ce noi apreciem că acest amendament merită să fie acceptat şi susţinut de către dumneavoastră.

Vă mulţumim.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Cine mai doreşte?

Domnul preşedinte Dorneanu.

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

Nu vedeţi în partea aceasta?!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Urmează domnul Moiş.

Domnule Moiş, haideţi, vă rog să mutăm capitala în altă parte! (Amuzament în sală)

Domnul Văsălie Moiş:

O să vi se pare paradoxal, totuşi Partidul România Mare susţine menţinerea textului constituţional cu capitala la Bucureşti.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Poate nominalizăm şi primarul general, prin Constituţie!

Domnul Văsălie Moiş:

Ar fi cazul, sigur, să putem să nominalizăm, nu e o problemă, dar nu din greşeală susţinem teza constituţională. Discuţia pe care o avem, astăzi, aici, sub cupola Camerei Deputaţilor, a fost şi în anul 1990 - 1991.

Ca să nu existe nici un fel de dubiu şi să se ştie că această ţară este unică şi unitară, să se ştie şi capitala care este, nu pentru altceva, dar sunt foarte mulţi ziarişti care confundă Bucureştiul cu Budapesta şi, spre surpriza foarte multora care citesc Paris Match-ul, spre exemplu, au aflat că, de fapt, Bucureştiul este capitala Ungariei sau invers Budapesta este capitala României. Nu este cel mai puternic argument. Dacă ar fi să alegem o altă capitală, personal aş opta pentru Târgovişte, nu de altceva, dar e mai aproape zidul!

Trăgând linie, considerăm că acest amendament nu este acceptabil. Motivaţia că această Constituţie este stufoasă şi trebuie să scoatem capitala neapărat nu uşurează prea mult şi nu face prea multă economie de text constituţional. De aceea, grupul nostru votează împotriva amendamentului.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc.

Domnul preşedinte Dorneanu.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Constat, cu surprindere, că aveţi un exces de energie extraordinar. Cred însă că ar fi mai bine să-l canalizaţi spre lucruri mai utile, nu să vă risipiţi eforturile fizice şi cele intelectuale pentru a scoate imnul de stat din Constituţie, pentru a scoate capitala ţării din Constituţie.

Sigur, s-au evocat aici suficiente ţări care nu au prevăzută capitala, probabil că, acolo, nimeni nu şi-a pus, vreodată, în istoria îndelungată, de a avea o altă alternativă. La noi, lucrurile sunt altfel. Capitala României s-a născut dintr-un compromis generos între munteni şi moldoveni. La acest compromis, au venit ardelenii, după Unirea din 1918, prin Proclamaţia de la Alba Iulia şi să respectăm dorinţa strămoşilor noştri, să ne gândim că avem lucruri de dezbătut în Constituţie mult mai complicate, decât să deschidem, acum, calea unor noi dispute între noi, să înfiinţăm o comisie care să inventeze un nou imn naţional, să aşteptăm un mare "poet" care, la inspiraţia lui, schimba imnul de câte ori îl gâdila inspiraţia, să înfiinţăm o comisie care să stabilească din nou capitala, unde, la Cluj, la Iaşi, la Constanţa, unde?

Serios, v-aş ruga să vă canalizaţi toate energiile dumneavoastră pentru a dezbate acele texte care vin să aducă ceva nou, care vin să actualizeze Constituţia, să realizeze acele obiective pe care noi ni le-am propus.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc.

Domnul Drăgănescu.

Încă o dată, am rugămintea să încercaţi să vă abţineţi ca, după ce dau cuvântul membrilor comisiei, să vă înscrieţi la cuvânt.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Ca timişorean, nu pot decât să salut acest amendament al colegilor de la PD şi să-mi pară rău că nu l-am făcut, şi eu, alături de dânşii.

Ceea ce trebuie spus, totuşi, aici este că, de fapt, în România, după unificarea de la 1918, nu a existat niciodată o dezbatere serioasă, în societatea românească, dacă ar trebui să mai menţinem sau nu capitala la Bucureşti. Trebuie să recunoaştem, cu toţii, că Bucureştiul este foarte excentric plasat faţă de întreg teritoriul României, trebuie să mai recunoaştem faptul că, totuşi, clasa politică românească a demonstrat că situarea principalelor instituţii, cum ar fi Parlamentul, Guvernul, în oraşul cu cea mai importantă economie din ţară, duce la foarte multe excrescenţe, ca să le numesc eufemistic aşa, şi ştiţi cu toţii despre ce vorbim. Deci, tocmai pentru a permite o dezbatere publică în România, care să hotărască că poate vom rămâne la Bucureşti sau poate mutăm în altă parte capitala, eu zic să nu prevedem în Constituţie acest lucru că Bucureştiul este capitala României. Nu prevedem în Constituţie, nu înseamnă că am mutat capitala, dar permitem o dezbatere publică şi, în acelaşi timp, vreau să vă spun, stimate coleg domn Valer Dorneanu, că, de fapt, noi, aici, nu ne jucăm, ci susţinem fiecare amendament în mod serios, indiferent care ar fi acesta.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul propus.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 19 voturi pentru, 9 abţineri şi 211 împotrivă, amendamentul a fost respins.

Vă mulţumesc.

În continuare, trecem, mai departe.

Şi la art.15 există un amendament admis.

Dau cuvântul domnului Boc.

Suntem la primul punct din capitolul Amendamente admise. E cu referire la art.15 din Constituţie.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Deci avem amendamentul admis nr.1, în cadrul comisiei. Acest amendament sună în felul următor: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia Legii penale sau contravenţionale mai favorabile". Textul actual spune aşa: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".

Noi am adăugat, la sintagma "Lege penală mai favorabilă", şi sintagma "contravenţională", adică "Legea contravenţională mai favorabilă" se va aplica la fel ca şi legea penală mai favorabilă, în cazul în care, de exemplu, de la săvârşirea unei contravenţii până la judecarea ei, într-o instanţă, apare o sancţiune mai bună, o sancţiune mai favorabilă celui în cauză, iar pe de altă parte să compatibilizăm textul Constituţiei cu textul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care, prin răspundere penală, prin lege penală înţelege Legea contravenţională.

Pentru stenogramă şi pentru corectitudine, acest amendament a fost propus, în cadrul comisiei, de profesorul Deleanu, care a fost preluat de către Grupul parlamentar al Partidului Democrat, la origine fiind, repet, amendamentul domniei sale.

Mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Nu am nimic împotriva amendamentului, în sine, dar pentru că, din punct de vedere gramatical, există o observaţie, nu ştiu dacă este vorba de o eroare tehnică sau aşa a fost formulat amendamentul.

În final, aş dori ca să avem adjectivul "mai favorabilă", nu "mai favorabile", întrucât este vorba de o singură lege, nu de mai multe legi, pentru că avem aici sintagma "sau", nu conjuncţia "şi". Prin urmare, cer să fiţi de acord cu modificarea finalului "legii penale sau contravenţionale mai favorabilă".

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, mi se pare corect.

Supun votului dumneavoastră primul amendament admis al comisiei, cu modificarea pe care a propus-o domnul Brudaşca.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Unanimitate.

Vă rog, domnule Cazimir.

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

Post factum!

Domnul Ştefan Cazimir:

Luarea mea de cuvânt poate să fie tardivă, dar conştiinţa gramaticală nu permite tranzacţii.

Textul vechi, la care amendamentul nu a făcut decât să adauge o altă ipoteză, şi anume aceea a legii contravenţionale, suna, după cum vă amintiţi: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile". Deci este vorba de acordul între substantiv şi adjectiv; substantivul la genitiv, adjectivul la genitiv. S-a mai adăugat încă o categorie de legi, dar raporturile gramaticale pe care le-am enunţat cu o clipă mai înainte rămân aceleaşi. Deci nu se justifică, în nici un fel, trecerea la nominativ; dacă facem această schimbare, creăm un dezacord.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

O să am rugămintea că la comisie să se lămurească asupra acestei probleme, între "ă" şi "e". Lingviştii să-şi spună părerea.

Trecem mai departe. Din raportul comisiei, punctul 6, care se referă la alin.3 al art.16, la proiectul de lege. Şi are un amendament admis, la punctul 2 din capitolul amendamente admise. Este un amendament al Guvernului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 27 de voturi împotrivă, 1 abţinere şi 212 voturi pentru, amendamentul a fost admis.

Da, vă rog, domnule Stoica. La amendamente respinse.

Domnul deputat Valeriu Stoica are un amendament respins.

Domnul Eserghep Gelil (din sală):

Renunţă la el!

Domnul Valeriu Stoica:

Nu pot să renunţ şi sper că dumneavoastră, generoşi cum aţi fost la amendamentul precedent, o să fiţi la fel de generoşi şi la amendamentul acesta.

Aşadar, punctul de vedere al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal este următorul. Numai când e vorba de unităţi publice şi de funcţii militare, se justifică restricţia referitoare la cetăţenie şi domiciliu. Dacă este vorba de funcţii publice civile, restricţia referitoare la domiciliu şi la cetăţenie nu se mai justifică. Ea, eventual, ar putea să fie stabilită în funcţie de anumite criterii, prin lege organică. Dacă menţinem însă, în Constituţie, aceste două restricţii, şi în legătură cu funcţiile civile, asta înseamnă că, practic, ulterior, nu mai putem să facem nici o ajustare prin legea organică.

Mi-e suficient să vă amintesc că, astăzi, există, chiar la nivelul Guvernului, la nivelul primului-ministru, consilieri care nu au domiciliul în ţară. Nu am face decât să punem de acord practica politică şi principiul constituţional. Iată de ce susţinem acest amendament.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Cine mai doreşte să ia cuvântul asupra amendamentului?

Domnul Iorgovan.

Vă rog.

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

În ce calitate?!

Domnul Antonie Iorgovan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este, pentru mine, o mare cinste să vorbesc în numele comisiei, în faţa colegilor din Parlamentul României, din Camera superioară, spunem noi, de la Senat, şi, în al doilea rând, să vorbesc după prietenul meu, mai vechiul meu prieten, l-am lăudat mult când era la guvernare, domnul Valeriu Stoica.

Îmi pare rău însă că nu pot să fiu de acord cu domnia sa, nu vreau să profit de ocazie să explic mai mult decât se cuvine, în acest moment. Însă amendamentul, de data aceasta, al liberalilor, vine pe lângă ştiinţa dreptului şi, cu atât mai mult, lucrul acesta nu poate fi acceptat dacă avem în vedere faptul că tot un profesor universitar de drept îl susţine.

Câteodată, noi, juriştii, în general, şi politicienii de formaţie juridică, în special, suntem obligaţi să siluim logica instituţiilor pe care le învăţăm la şcoală corect, că altfel picăm la examene, dacă nu le învăţăm bine în anul I, în anul II, pentru că aşa cer interesele partidului pe care-l slujim, ale unui grup politic etc.

Nu vreau să lungesc prea mult această discuţie, însă v-aş ruga să analizaţi şi domniile voastre. Adică, pentru funcţiile militare, se justifică să avem un principiu constituţional, ca şi cum România ar fi un stat care este dirijat, în esenţă, de demnitari şi de funcţii militare şi numai militarii, deci, demnitarii militari şi cei care deţin funcţii militare trebuie să se simtă gardaţi în ceea ce priveşte regimul acestor funcţii, printr-un text constituţional. Iar ceilalţi care, de fapt, compun, până la urmă, esenţa funcţiilor, adică funcţiile şi demnităţile civile, trebuie să le lăsăm pe seama legii organice, ca să se schimbe regimul juridic de la Parlament la Parlament, sau, dacă îmi este permis, în fiecare sesiune parlamentară, după cum bat interesele dintr-o parte şi dintr-alta. Nu este de acceptat acest lucru, pentru că, pe de o parte lăsăm să se înţeleagă că România şi Europa s-ar putea să ne întrebe şi ne vor întreba experţii Europei, cu temei, cum anume, pentru militari, am găsit un principiu constituţional şi pentru civili trimitem la lege şi este un principiu de Drept care spune că, pentru identitate de situaţie, trebuie să fie identitate de soluţie, pe de o parte, iar pe de altă parte ce motive avem noi, acum, în 2003, când spunem că revizuim Constituţia pentru a întări edificiul constituţional sau elementele din edificiul constituţional, care sunt acceptate şi care, până la urmă, ne fac cinste.

De ce să facem această distincţie între civili şi militari când nu am avut în vedere aşa ceva în 1990? Pentru ce argument? Tocmai ca să creăm semne de îngrijorare? Nu aici, poate în alt loc. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Domnul Valeriu Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Nu este doar o discuţie filosofică, domnule preşedinte, discuţia pe marginea acestui amendament, dimpotrivă, este o discuţie pragmatică plină de consecinţe în ordine practică.

Pe de altă parte, nu pot să nu profit de acest prilej pentru a da o replică profesorului Iorgovan. Domnia sa spune că unde există identitate de situaţie trebuie să existe şi idei date de soluţie. Dacă pentru domnia sa a fi militar sau a fi civil înseamnă aceeaşi situaţie, eu sunt sigur că pentru majoritatea cetăţenilor din această ţară este o mare diferenţă între a fi militar şi a fi civil. Asta şi explică de ce în ţara asta sunt mai mulţi civili decât militari. Dacă ar fi acelaşi lucru, s-ar putea să fim toţi militari sau toţi civili şi să constatăm că nu este nici o diferenţă între cele două situaţii. Tocmai pentru că este o diferenţă de situaţie este necesară o diferenţă de soluţie şi ceea ce este valabil pentru militari nu este decât rareori valabil şi pentru civili. Dacă însă gândim într-o logică militară, atunci domnul profesor Iorgovan are dreptate.

Am dorit prin amendamentul pe care l-am propus să flexibilizăm anumite situaţii de viaţă şi să nu le încorsetăm în soluţii rigide constituţionale. Dacă nu se doreşte acest lucru, iau act de această împrejurare, numai că dacă este să vorbim de relaţiile colegiale pe care le avem şi preţuirea este din partea mea, cel puţin la fel de mare pe cât este din partea domniei sale faţă de mine. În calitatea noastră de universitari i-aş aminti profesorului Iorgovan că mi-a fost profesor şi am trecut examenul la drept administrativ. Dacă ar fi fost invers, nu ştiu dacă mai vorbea în faţa domniilor voastre în calitate de jurist. (Rumoare.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul respins al domnului Stoica.

Cine este pentru?

Doamna Maria Apostolescu (din bancă):

Nu avem cvorum. Nu avem 223 de deputaţi.

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

Sunt 150 în sală.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 19 voturi împotrivă, 7 abţineri şi 210 voturi pentru, amendamentul a fost respins.

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

Mai este un amendament la 27.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, numai că am votat. Da, la 27 în schimb, votându-se amendamentul Guvernului, cade practic amendamentul dumneavoastră.

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

Nu era normal să discutaţi întâi amendamentul nostru?

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, domnule Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Mi s-ar fi părut normal prima dată să se fi discutat amendamentele respinse.

Domnul Radu Podgoreanu (din bancă):

Tot aia era!

Domnul Văsălie Moiş:

Sunt convins că este tot acelaşi lucru, pentru că maşina dumneavoastră de vot funcţionează ireproşabil. Amendamentul de la pct.27 viza eliminarea următoarei fraze: "Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii". Dacă rămâne textul, înseamnă că statul garantează egalitate de şanse numai pentru aceste funcţii, or, noi dorim să existe garantarea egalităţii de şanse pentru toate funcţiile şi atunci această prevedere care limitează egalitatea de şanse doar la demnităţile publice civile sau militare, înseamnă o îngrădire a drepturilor femeilor, motiv pentru care noi susţinem că ar fi fost corect eliminarea acestui text şi să dăm posibilitatea femeilor să aibă egalitate de şanse, în absolut toate domeniile, cu bărbatul. De aceea, susţinem acest amendament aşa cum a fost formulat.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Domnul Dorneanu. (Doamna deputat Paula Ivănescu doreşte să vină la microfon.) Vă rog. Doamna Paula Ivănescu, iertaţi-mă! În virtutea egalităţii de şanse aveţi cuvântul doamnă.

Doamna Paula-Maria Ivănescu:

Nu am să comentez foarte mult amendamentul propus de Grupul PRM. Cred că este o falsă susţinere, aceea că eliminarea acestui text ar duce la o adevărată egalitate de şanse garantată de stat.

Deci, în societatea românească este un deficit de democraţie extraordinar, femeile sunt aproape nereprezentate pe toate funcţiile civile sau militare, funcţiile şi demnităţile civile sau militare. Este cazul ca în această Constituţie să obligăm clasa politică să o ia înaintea tradiţiilor şi mentalităţilor din această ţară, să înveţe oamenii că femeile au partea lor de inteligenţă, de energie şi de implicare care este absolut necesară în orice societate care se vrea prosperă, armonioasă şi echilibrată.

Vă rog foarte mult, domnilor colegi şi doamnelor colege, să votaţi amendamentul propus de comisie, care specifică principiul egalităţii de şanse în toate domeniile, funcţiile sau demnităţile între femei şi bărbaţi. Şi sper că în legea electorală se va concretiza acest principiu constituţional.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Doamna Minodora Cliveti, vă rog.

Doamna Minodora Cliveti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Îmi pare foarte rău că scumpul meu coleg de la Comisia juridică, domnul Moiş, pentru care eu am o admiraţie deosebită şi o simpatie fără margini şi ceilalţi colegi de la Partidul România Mare, doresc eliminarea acestui amendament, cu alte cuvinte, sunt aşa de drăguţi şi atenţi cu noi încât ne lasă să murim, scoateţi vă rugăm din Constituţie acest amendament, pentru că, nefăcându-se vorbire despre acesta, per a contrario, cum zicem noi în faţa instanţelor, asta înseamnă că vă rămân toate drepturile inatacabile.

Am insistat foarte tare împreună cu domnul profesor Iorgovan, căruia îi sunt recunoscătoare ca acest amendament să apară în Constituţie, tocmai pentru că este ceea ce am reuşit să facem, doar atât şi nu mai mult. Este adevărat că am vrut să facem mai mult, dar rigorile constituţionale nu ne-au permis mai mult şi credeţi-mă că este bine să fim optimiste şi să spunem că dacă cel puţin pentru aceste categorii de situaţii garantează statul egalitatea de şanse, tot ceea ce urmează, respectiv în celelalte poziţii, în celelalte domenii, va însemna garantarea egalităţii de şanse implicit. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Şi totuşi există o inegalitate, pentru că, din câte înţeleg eu, amendamentul Guvernului, el pledează numai pentru ocuparea acestor funcţii, nu şi pentru demnităţile publice.

Deci, tot este o inegalitate. Citiţi şi dumneavoastră cu atenţie amendamentul pe care l-am votat şi de aici rezultă această inechitate pe care noi o promovăm, adoptând amendamentul în formularea pe care o aveţi în faţă.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc. Domnul Vasilescu.

Domnul Valentin Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu tot respectul cuvenit colegelor noastre, trebuie să repet ceea ce a spus şi un coleg de al meu, că egalitatea în şanse este un principiu pe care nu îl putem contrazice sau nu îl putem limita numai la anumite funcţii, ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice.

Tot un distins coleg de al nostru, domnul Stoica, spunea o treabă, să tranşăm odată, ce suntem? toţi suntem militari sau toţi suntem civili? Vrem să facem armată, vrem ca femeile să facă armata ca să poată urca în ierarhia militară, să aibă cunoştinţele necesare să poată ocupa funcţii de demnitate publică de natură militară? Foarte bine, încercăm să schimbăm şi acest lucru prin lege, Legea de organizare a Ministerului Apărării Naţionale şi a altor instituţii, astfel încât să respectăm acest cuvânt, dar eu zic că ne complicăm prea mult. Putem acorda aceste drepturi şi fără să le amintim.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Pentru a elimina orice ambiguitate cu privire la intenţiile Comisiei constituţionale de a consacra acest principiu al egalităţii de şanse şi al accesului egal al femeilor şi bărbaţilor la ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice poate trebuie adăugat la fraza finală cuvântul "funcţii" şi "demnităţi", la aceste "funcţii şi demnităţi" şi atunci avem o viziune unitară şi nu mai există nici un fel de ambiguitate. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Supun votului dumneavoastră adăugarea acestei "funcţii şi demnităţi", deci, cu această adăugire.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Nu cred că mai este cazul acum să supunem la vot amendamentul PRM-ului, că l-am aprobat pe acesta.

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

În condiţiile acestea, renunţăm la amendament, pentru că şi-a produs efectul amendamentul.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

În condiţiile acestea am înţeles, fără să mai spuneţi treaba asta, domnule Moiş. Aţi văzut că am atenţia distributivă şi am văzut că aţi răsuflat uşurat că...

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

Ne orientăm rapid!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Trecem mai departe la 29, amendamentul 35 de la pct.29, domnul Valeriu Stoica.

Domnul Damian Brudaşca (din bancă):

Avem pct.3 la amendamentul admis.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Care punctul 3? Mai avem până acolo.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, da, aveţi dreptate. Numai o clipă, domnule Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Aştept.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Avem totuşi pct.3 de la "amendamente admise" care să luăm întâi în ordine.

Domnul Valeriu Stoica:

În ordinea articolelor.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, da, vă rog, pentru că este vorba de art.16. Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Eu supun atenţiei colegilor şi din comisie şi din sală o modificare de redactare. În primul rând, nu pot fi de acord cu această formulă protestativă, "în condiţiile aderării". De aceea, propun schimbarea ei cu "După aderarea României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii, care îndeplinesc cerinţele legii organice, au dreptul să aleagă şi să fie aleşi". Aşa este formularea în limba română. Aceasta "de a alege" este o chestiune mai veche, de pe timpul când se traducea din limba rusă mai fidel.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, comisia vă rog. Domnul Mihai Constantinescu.

Domnul Mihai Constantinescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am ţinut să iau cuvântul fiindcă problema o vom mai întâlni şi în alte locuri. Deci, eu zic că ar fi bine acum să o lămurim în aşa fel încât să nu mai pierdem timpul cu lămurirea ei şi în alte ocazii. Când am zis "în condiţiile aderării" am avut în vedere faptul că în negocierile care sunt în curs de desfăşurare şi după aceea, în faţa dumneavoastră când va veni tratatul de aderare, veţi vedea că pentru diferitele ipoteze la care ne referim aici sunt condiţii diferite. De exemplu: pentru ca să poată să participe, iarăşi sunt anumite condiţii, să participe cetăţenii Uniunii la constituirea organelor în ţară. Da, dar să vedeţi în ce condiţii: să aibă proprietate, să aibă domiciliul în ţară 10 ani, la unii; la unii 5 ş.a.m.d. Deci, depinde de ce condiţii vor fi stabilite. Dacă zic după, mă refer exclusiv la un singur criteriu, criteriul timp. După ce ader,... or, nu este aşa, este şi criteriul timp, bineînţeles, care este implicat în ideea de condiţii, dar este şi îndeplinirea condiţiilor pe care dumneavoastră le veţi vedea cu ocazia ratificării actului de aderare şi cu această ocazie, sigur, veţi putea impune punctul dumneavoastră de vedere în legătură cu "le bien foudé", ca să zic aşa, a acelor condiţii. De asta s-a folosit această formulă şi aici şi în alte locuri.

Sunt perioade de timp, perioade în care trebuie să ajungă România la un anumit nivel; în legătură cu votul, iarăşi, perioade care să exprime integrarea în comunitatea locală, că numai atunci se justifică să voteze ş.a.m.d. Sunt nişte condiţii care nu era cazul să le dezvoltăm, dar norma constituţională în felul acesta făcută va fi perfectă. Nu vă va împiedica atunci când veţi fi în situaţia de adopta actul de aderare, pe când dacă mă refer exclusiv la timp, precis că vă va împiedica.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu domnule Brudaşca, în numele celor 15 deputaţi de la PRM dau cuvântul domnului Moiş. Vă rog, domnule Moiş. Să spuneţi la sală ce mi-aţi spus mie. Am nişte probleme. Transmiteţi-le sălii să decidem.

Domnul Văsălie Moiş:

Domnule preşedinte, nu doresc să am o poziţie obstrucţionistă faţă de dorinţa dumneavoastră de a trece cu tăvălugul peste aceste propuneri, dar, din moment ce s-a convenit să fie două treimi în sală la dezbaterea propunerilor de revizuire a Constituţiei, vă rog să respectaţi această înţelegere pe grupuri.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Aceasta fac. Am rugămintea la domnul secretar Mohora să facă încă o dată prezenţa, îi rog şi pe colegi noştri de la PRM, care şi ei au aceeaşi obligaţie ca şi celelalte grupuri parlamentare, să fie prezenţi.

Domnule Mohora, vă rog să faceţi prezenţa!

Domnul Tudor Mohora:

- Abiţei Ludovic - prezent
- Afrăsinei Viorica - prezentă
- Albu Gheorghe - absent
- Ana Gheorghe - absent
- Andea Petru - prezent
- Andrei Ioan - prezent
- Andronescu Ecaterina - prezentă
- Antal Istvan - absent
- Anton Marin - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Antonescu Niculae Napoleon - prezent
- Apostolescu Maria - prezentă
- Arghezi Mitzura Domnica - prezentă
- Ariton Gheorghe - prezent
- Armaş Iosif - absent
- Arnăutu Eugeniu - prezent
- Asztalos Ferenc - absent
- Baban Ştefan - prezent
- Babiuc Victor - absent
- Baciu Mihai - absent
- Bahrin Dorel - prezent
- Baltă Mihai - prezent
- Baltă Tudor - absent
- Bar Mihai - prezent
- Bara Radu-Liviu - prezent
- Barbu Gheorghe - absent
- Bartoş Daniela - prezentă
- Bădoiu Cornel - prezent
- Bălăeţ Mitică - prezent
- Bălăşoiu Amalia - prezentă
- Băncescu Ioan - prezent
- Bâldea Ioan - prezent
- Becsek Garda Dezideriu Coloman - absent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bercăroiu Victor - prezent
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Bereczki Endre - prezent
- Birtalan Ákos - absent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bleotu Vasile - absent
- Boabeş Dumitru - prezent
- Boagiu Anca Daniela - absentă
- Boajă Minică - prezent
- Boc Emil - prezent
- Bogea Angela - prezentă
- Boiangiu Cornel - prezent
- Bolcaş Augustin Lucian - absent
- Böndi Gyöngyike - prezentă
- Borbely Laszlo - prezent
- Bozgă Ion - prezent
- Bran Vasile - prezent
- Brînzan Ovidiu - absent
- Brudaşca Damian - prezent
- Bucur Constantin - absent
- Bucur Mircea - prezent
- Buga Florea - absent
- Burnei Ion - prezent
- Buruiană-Aprodu Daniela - absentă
- Buzatu Dumitru - prezent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calcan Valentin Gigel - absent
- Canacheu Costică - absent
- Cazan Gheorghe Laurenţiu - absent
- Cazimir Ştefan - prezent
- Căşuneanu-Vlad Adrian - prezent
- Cerchez Metin - absent
- Cherescu Pavel - prezent
- Chiliman Andrei Ioan - prezent
- Chiriţă Dumitru - prezent
- Ciontu Corneliu - absent
- Ciuceanu Radu - prezent
- Ciupercă Vasile Silvian - prezent
- Cîrstoiu Ion - prezent
- Cladovan Teodor - prezent
- Cliveti Minodora - prezentă
- Coifan Viorel Gheorghe - absent
- Cojocaru Nicu - prezent
- Crăciun Dorel Petru - prezent
- Creţ Nicoară - prezent
- Cristea Marin - prezent
- Crişan Emil - prezent
- Daraban Aurel - prezent
- Daianu Dorin - absent
- Dinu Gheorghe - prezent
- Dobre Traian - prezent
- Dobre Victor Paul - prezent
- Dobrescu Smaranda - prezentă
- Dolănescu Ion - prezent
- Dorian Dorel - absent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragoş Iuliu Liviu - absent
- Dragu George - prezent
- Drăgănescu Ovidiu-Virgil - prezent
- Dreţcanu Doina-Micşunica - prezentă
- Dumitrescu Cristian-Sorin - prezent
- Dumitriu Carmen - absentă
- Duţu Constantin - absent
- Duţu Gheorghe - prezent
- Enescu Nicolae - absent
- Erdei Doloczki Istvan - prezent
- Eserghep Gelil - absent
- Fâcă Mihail - prezent
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Ana - prezentă
- Florescu Ion - prezent
- Fotopolos Sotiris - prezent
- Frunzăverde Sorin - absent
- Gaspar Acsinte - prezent
- Georgescu Florin - prezent
- Georgescu Filip - absent
- Gheorghe Valeriu - prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Gheorghiu Adrian - prezent
- Gheorghiu Viorel - prezent
- Gingăraş Georgiu - absent
- Giuglea Ştefan - prezent
- Godja Petru - absent
- Grădinaru Nicolae - prezent
- Grigoraş Neculai - prezent
- Gubandru Aurel - prezent
- Gvozdenovici Slavomir - prezent
- Haşotti Puiu - absent
- Hogea Vlad-Gabriel - prezent
- Holtea Iancu - prezent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Ianculescu Marian - prezent
- Ifrim Mircea - absent
- Ignat Miron - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - prezent
- Ionel Adrian - prezent
- Ionescu Anton - prezent
- Ionescu Costel Marian - prezent
- Ionescu Dan - absent
- Ionescu Daniel - absent
- Ionescu Mihaela - prezentă
- Ionescu Răzvan - prezent
- Ionescu Smaranda - prezentă
- Iordache Florin - prezent
- Iriza Marius - prezent
- Iriza Scarlat - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezentă
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Kelemen Atilla-Bela-Ladislau - prezent
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - prezent
- Kónya-Hamar Sandor - prezent
- Kovács Csaba-Tiberiu - prezent
- Kovacs Zoltan - prezent
- Lari-Iorga Leonida - absentă
- Lazăr Maria - prezentă
- Lăpădat Ştefan - prezent
- Lăpuşan Alexandru - prezent
- Leonăchescu Nicolae - prezent
- Lepădatu Lucia Cornelia - prezentă
- Lepşa Sorin Victor - absent
- Longhen Ghervazen - absent
- Loghin Irina - absentă
- Luchian Ion - prezent
- Magheru Paul - prezent
- Maior Lazăr Dorin - prezent
- Makkai Grigore - prezent
- Man Mircea - absent
- Manolescu Oana - prezentă
- Marcu Gheorghe - prezent
- Mardari Ludovic - prezent
- Marin Gheorghe - prezent
- Marineci Ionel - prezent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Mălaimare Mihai-Adrian - prezent
- Mărăcineanu Adrian - absent
- Mândrea-Muraru Mihaela - prezentă
- Mândroviceanu Vasile - prezent
- Mera Alexandru-Liviu - absent
- Merce Ilie - prezent
- Meşca Sever - absent
- Miclea Ioan - absent
- Micula Cătălin - prezent
- Mihalachi Vasile - prezent
- Mihăilescu Petru-Şerban - absent
- Mincu Iulian - prezent
- Mircea Costache - prezent
- Mirciov Petru - prezent
- Miron Vasile - prezent
- Mitu Dumitru Octavian - absent
- Miţaru Anton - prezent
- Mînzînă Ion - absent
- Mocanu Alexandru - absent
- Mocioalcă Ion - prezent
- Mocioi Ion - prezent
- Mogoş Ion - absent
- Mohora Tudor - prezent
- Moisescu George Dumitru - absent
- Moisoiu Adrian - prezent
- Moiş Văsălie - prezent
- Moldovan Carmen Ileana - absentă
- Moldovan Petre - prezent
- Moldoveanu Eugenia - prezentă
- Moraru Constantin Florentin - prezent
- Motoc Adrian Marian - prezent
- Muscă Monica Octavia - absentă
- Naidin Petre - prezent
- Nan Nicolae - prezent
- Nassar Rodica - prezentă
- Naum Liana Elena - prezentă
- Nădejde Vlad-George - absent
- Năstase Ioan Mihai - prezent
- Neacşu Ilie - absent
- Neagu Ion - prezent
- Neagu Victor - prezent
- Neamţu Horia Ion - prezent
- Neamţu Tiberiu Paul - prezent
- Nechifor Cristian - prezent
- Negoiţă Liviu Gheorghe - absent
- Nica Dan - absent
- Nicolae Ion - prezent
- Nicolaescu Gheorghe-Eugen - absent
- Nicolescu Mihai - prezent
- Nicolicea Eugen - absent
- Niculescu Constantin - absent
- Niculescu-Duvăz - Bogdan Nicolae - prezent
- Nistor Vasile - absent
- Niţă Constantin - prezent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Ionel - absent
- Oltei Ion - prezent
- Onisei Ioan - prezent
- Palade Doru Dumitru - prezent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Paşcu Ioan Mircea - absent
- Pataki Iulia - prezentă
- Păun Nicolae - absent
- Păduroiu Valentin - prezent
- Păşcuţ Stefan - prezent
- Pecsi Francisc - prezent
- Pereş Alexandru - prezent
- Petrescu Ovidiu Cameliu - prezent
- Petruş Octavian Constantin - absent
- Pleşa Eugen Lucian - prezent
- Podgoreanu Radu - prezent
- Pop Napoleon - prezent
- Popa Constanţa - absentă
- Popa Cornel - absent
- Popa Virgil - absent
- Popescu Dorin Grigore - prezent
- Popescu Gheorghe - prezent
- Popescu Ioan Dan - absent
- Popescu Kanty Cătălin - prezent
- Popescu Virgil - prezent
- Popescu Bejat Ştefan Marian - absent
- Popescu-Tăriceanu - Călin Constantin Anton - absent
- Posea Petre - prezent
- Predica Vasile - prezent
- Pribeanu Gheorghe - prezent
- Priboi Ristea - absent
- Purceld Octavian-Mircea - absent
- Puşcaş Vasile - absent
- Puwak Hildegard-Carola - absentă
- Puzdrea Dumitru - absent
- Radan Mihai - prezent
- Ráduly Róbert Kálmán - absent
- Raicu Romeo Marius - absent
- Rasovan Dan Grigore - absent
- Rădoi Ion - prezent
- Rădulescu Grigore Emil - absent
- Rus Emil - absent
- Rus Ioan - prezent
- Ruşanu Dan Radu - absent
- Sadici Octavian - prezent
- Sali Negiat - prezent
- Sandache Cristian - prezent
- Sandu Alecu - prezent
- Sandu Ion Florentin - prezent
- Sassu Alexandru - prezent
- Saulea Dănuţ - absent
- Savu Vasile Ioan - absent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sbârcea Tiberiu Sergiu - absent
- Selagea Constantin - prezent
- Sencu Adrian Emanuil - absent
- Sersea Nicolae - prezent
- Severin Adrian - absent
- Simedru Dan Coriolan - absent
- Sireţeanu Mihail - prezent
- Sonea Ioan - absent
- Spiridon Nicu - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - absent
- Stana-Ionescu Ileana - prezentă
- Stanciu Anghel - absent
- Stanciu Zisu - absent
- Stănescu Alexandru-Octav - prezent
- Stănişoara Mihai - absent
- Stoian Mircea - prezent
- Stoica Valeriu - prezent
- Stroe Radu - prezent
- Stuparu Timotei - prezent
- Suciu Vasile - prezent
- Suditu Gheroghe - prezent
- Szekely Ervin Zoltan - prezent
- Szilagyi Zsolt - prezent
- Şnaider Paul - absent
- Ştefan Ion - prezent
- Ştefănescu Codrin - absent
- Ştefănoiu Luca - prezent
- Stirbeţ Cornel - absent
- Tamas Sandor - prezent
- Tărâţă Culiţă - prezent
- Târpescu Pavel - prezent
- Tcaciuc Ştefan - absent
- Timiş Ioan - prezent
- Toader Mircea Nicu - prezent
- Todoran Pavel - prezent
- Tokay Gheorghe - prezent
- Toro Tiberiu - absent
- Tudor Marcu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Tunaru Raj - absent
- Ţibulcă Alexandru - prezent
- Ţocu Iulian Costel - prezent
- Varga Attila - prezent
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilescu Lia Olguţa - absentă
- Vasilescu Nicolae - absent
- Vasilescu Valentin - prezent
- Vekov Károly János - prezent
- Verbina Dan - prezent
- Vida Iuliu - prezent
- Vişinescu Marinache - prezent
- Voicu Mădălin - prezent
- Voinea Florea - prezentă
- Winkler Iuliu - prezent
- Wittstock Eberhard-Wolfgang - prezent
- Zăvoianu Dorel - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - prezent

( Domnii deputaţi care au intrat în sală ulterior apelului nominal şi-au înregistrat prezenţa la secretariatul şedinţei.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc, domnule Mohora.

Suntem la pct. 3 de la amendamente admise, la discuţia care a apărut în condiţiile aderării şi propunerea care s-a făcut de "după aderare". Ne-am oprit la luarea de cuvânt pe care a avut-o domnul profesor Mihai Constantinescu.

Am rugămintea la comisie să verifice corectutidinea virgulelor la care a făcut referire domnul Burdaşca. Înţeleg că domnul Brudaşca se declară mulţumit cu faptul că şi comisia va verifica chestiunea virgulelor şi supun votului dumneavoastră textul adoptat de comisie la pct. 3 de la amendamente admise.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 36 de voturi împotrivă, o abţinere şi 192 de voturi pentru, amendamentul a fost admis.

Mai departe suntem la amendamente respinse, punctul 30. Domnul general Bădoiu.

Domnul Cornel Bădoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este vorba de un nou alineat, 19¹, pe care comisia a înţeles să-l introducă, prin aceasta stabilindu-se excepţia potrivit căreia cetăţenii români pot fi extrădaţi sau expulzaţi în ipoteza în care convenţiile internaţionale la care România este parte ne obligă.

Aş vrea, dacă manifestaţi puţină răbdare, să vă explic de ce nu împărtăşesc acest punct de vedere al comisiei.

Nu împărtăşesc acest punct de vedere al comisiei, pentru că, practic, ar intra în contradicţie cu articolele 15, 17 şi, prin extensie, 18, din Constituţie, articole care nu au fost modificate în partea privitoare la drepturile cetăţenilor români, drepturile şi obligaţiile lor. Ce spun aceste texte constituţionale în esenţă? Ele spun că cetăţenii români se bucură de protecţia statului român.

Stimaţi colegi,

Motivarea comisiei sună cam aşa: posibilitatea extrădării este necesară pentru crearea unui spaţiu juridic de securitate în cadrul Uniunii Europene, cât şi pentru lupta împotriva unor flagele cu caracter internaţional, cum sunt: terorismul, traficul de droguri, de fiinţe umane, de arme etc.

Stimaţi domni,

Atâta vreme cât de vreo doi ani încoace ne aliniem legislaţiei comunităţii europene şi sancţionăm, din punct de vedere penal, terorismul, traficul de droguri, de fiinţe umane etc, nu văd de ce în această situaţie, când legislaţia noastră este identică cu cea a Comunităţii Europene, mai este necesar să extrădez sau să expulzez pe cetăţeanul român, când tot atât de bine am instrumentul legal, repet, care să-mi permită să-l sancţionez. Deci, atâta vreme cât sunt dator, potrivit normelor constituţionale nemodificate, să-l ocrotesc, tot atât de corect este ca atunci când încalcă anumite norme, el să poată fi sancţionat. de cine? De statul de origine, aşa încât mi se pare superfluă această chestiune, nu numai superfluă, dar chiar în contradicţie cu principiul constituţional amintit mai sus.

Mai departe. Nu văd de ce nu am lua exemplul de la naţiunile care se respectă şi impun acest respect şi altora. Vezi SUA. O să-mi replicaţi că noi nu suntem atât de mari şi de puternici, dar putem tinde şi o putem face, cel puţin prin a statua în Legea fundamentală acest principiu, şi anume că cetăţenii români nu pot fi expulzaţi sau extrădaţi. De altfel, acest principiu de la alineatul 1 este înscris în articolul 19, numai că prin 19 alin.1¹ se vine cu acest amendament. De aceea, cu tot riscul, doresc şi vă rog să reflectaţi înainte de a vota amendamentul.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Comisia, vă rog?

Domnul profesor Constantinescu.

Domnul Mihai Constantinescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În primul rând, se impune o rectificare, probabil domnul Bădoiu, din dorinţa de a fi mai elocvent şi de a vă convinge, a făcut eroarea că în loc să se refere numai la extrădare s-a referit şi la expulzare.

Textul constituţional, pe care vi-l supunem astăzi spre aprobare, se referă numai la extrădare şi nu la expulzare. Cred că domnul Bădoiu ştie care e deosebirea între una şi alta. Deci expulzarea este ce a păţit Soljeniţân şi extrădarea este cu totul altceva. Extrădarea, de principiu, este interzisă, aşa e, e un drept al cetăţeanului de a nu fi extrădat. Dar, în cadrul Uniunii Europene către care tindem, unul dintre pilonu, pilonul 3 se referă la crearea unui spaţiu juridic comun de securitate şi justiţie în cadrul uniunii. Din această cauză s-ar putea ca necesităţi legate de dezvoltarea criminalităţii să impună, şi mă mir că domnul Bădoiu care a lucrat în penal nu are imaginaţia necesară pentru a înţelege acest fenomen, se impune ca judecarea unor cauze să se facă de către un singur complet, să se facă în cadrul unei singure justiţii, tocmai spre a se putea judeca împreună toate legăturile care pot exista. Argumentul legat de faptul că dreptul comunitar are prioritate faţă de dreptul intern este un argument fals. Are, dar nu faţă de Constituţie. Faţă de Constituţie, dumneavoastră aveaţi aprobat că dacă o normă externă, fie a dreptului comunitar, este contrară Constituţiei, mai întâi se modifică Constituţia şi pe urmă se aprobă norma.

Deci, ceea ce vrem să vă convingem acum este că existenţa acestui spaţiu de securitate şi justiţie în cadrul Uniunii impune neapărat posibilitatea ca dacă un român a participat la o asemenea infracţiune, dreptul de a-l extrăda este absolut necesar. În fond, un drept există nu pentru a abuza de el, nu pentru a face criminalitate internaţională, nu pentru a lovi în civilizaţia europeană, ci, dimpotrivă, de a o apăra.

Faptul că noi ne-am alineat din punct de vedere penal la multe din regulile care există în cadrul Uniunii Europene, iarăşi nu este un argument suficient. Că aici nu este vorba de faptul că ar exista o nearmonizare a legislaţiei, ci e vorba de faptul că, în anumite situaţii, în faţa criminalităţii organizate este necesar ca statele să coopereze şi pe această cale pentru a judeca împreună faptele pe care le-au săvârşit infractorii împreună. Acelaşi lucru este şi în ce priveşte terorismul internaţional, droguri etc., sunt lucruri pe care, prin acest text, Parlamentul le poate aproba, le poate ratifica, convenţiile internaţionale respective. Dacă nu ar exista acest text, Parlamentul nu ar putea să le aprobe şi ar trebui, în prealabil, să se unească, în Adunare Constituantă derivată, pentru a adopta textul pe care domnul deputat Bădoiu astăzi încearcă să-l elimine. Este un lucru care, evident, că vine împotriva spiritului european al Uniunii Europene, este un lucru care, evident că va crea o mare greutate pentru dumneavoastră ca să aderaţi la această Uniune care, ştiţi că este alcătuită din 3 piloni, al treilea pilon fiind justiţia şi crearea acestui spaţiu, şi presupune asemenea posibilitate. Dacă aţi citit cu atenţie raportul Comisiei de la Veneţia este unul din lucrurile care a fost cel mai mult lăudat, pentru că el exprimă în cea mai mare măsură sau în orice caz, în mare măsură, vocaţia europeană a României şi dorinţa ei de a se integra în civilizaţia europeană. Cine nu înţelege aşa ceva, bineînţeles că nu are de ce să înţeleagă acest text, dar cine este de acord ca România în viitor să intre în Uniunea Europeană, să ne jucăm destinul, să scăpăm de sărăcie, nu se poate să respingă acest text.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Explicaţia pe care a dat-o domnul profesor este pe cât de alambicată, pe atât de pe lângă subiect. Susţinem propunerea făcută de domnul deputat Bădoiu pentru următoarele considerente.

Primul dintre ele. Din moment ce s-a menţinut alineatul 1 la art.19 unde se instituie o regulă, "Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România", toate textele care urmează nu mai au absolut nici un fel de raţiune, cel puţin din punct de vedere al tehnicii legislative. Se dorea să se facă ceea ce ne spunea domnul profesor aici, trebuia să se anuleze, să se abroge alin. 1 şi să se introducă orice fel de alt text. Dar atâta timp cât se păstrează alin.1, unde se instituie o regulă precisă şi unde se spune foarte clar "Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România", alineatul care se propune, 1¹, este ridicol. Eu vă rog să mă iertaţi. Din moment ce avem un text care prevede preeminenţa normei europene faţă de toate normele juridice interne, cum să nu se poată aplica norma europeană fără acest alineat 1¹ şi să prevedem prin derogare de la alin.1: "Cetăţenii români pot fi extrădaţi pe baza convenţiilor internaţionale la care România este parte." Păi, dacă avem o normă constituţională potrivit căreia norma europeană este preeminentă faţă de norma juridică internă, normal că se aplică norma europeană, chiar dacă este în contradicţie cu norma juridică prevăzută în Constituţia României. Şi, atunci, acest text nu este altceva decât un text inutil, nici nu se referă de fapt la spaţiul european. Că dacă aţi fi prevăzut prin derogare de la alin.1: "Cetăţenii români pot fi extrădaţi în spaţiul european..." avea o logică tot ceea ce ne explica domnul profesor. Dar aici norma are un caracter de generalitate. Ea se aplică tuturor statelor de pe acest mapamond şi pe baza acestui text Bourkina Fasso poate să ceară extrădarea unui cetăţean român.

Al treilea argument este acela că prin acest text constituţional, dacă va fi acceptat, se încalcă toate principiile codului penal român: teritorialitatea, personalitatea răspunderii penale şi toate celelalte. Sigur că se poate modifica acest cod penal, nu este nici o problemă să îl modificăm. Însă acceptarea acestui text nu dă dovadă de faptul că noi vrem neapărat, cu orice preţ, să ne încadrăm în structurile europene şi euro-atlantice. Noi vrem să facem asta, dar cu verticalitate, cu anumită ţinută, şi politică, dacă vreţi, şi civică. Nu să intrăm în Comunitatea Europeană în patru picioare, târându-ne. Şi renunţăm la absolut toate prerogativele statului român, inclusiv la acela de a-şi proteja proprii lui cetăţeni, numai de dragul de a intra în Comunitatea Europeană. Uniunea Europeană are nevoie de state membre ca subiecte de drept şi nu are nevoie de elemente care nu au nici un fel de personalitate şi care nu-şi respectă proprii lor cetăţeni.

În ultimul rând, în al patrulea rând, domnul Bădoiu a dat un exemplu peremptoriu. Statele Unite au încheiat tratate bilaterale cu fiecare ţară, cetăţenii să nu-i urmăriţi de absolut nimeni şi bine face din moment ce este un stat care îşi respectă propria lui identitate şi îşi respectă proprii lui cetăţeni. Poate că ar fi bine să luăm exemplu de la Statele Unite şi în ceea ce priveşte protecţia propriilor noştri cetăţeni şi să nu ne apucăm să facem slujuri, aşa cum ne stă în caracter, din păcate, de fiecare dată să renunţăm la nişte drepturi câştigate.

Având în vedere alin.1 din Constituţie, al art.19, considerăm textul propus ca fiind superfluu. Cel puţin în această formulare.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Timiş.

Domnul Ioan Timiş:

Domnule preşedinte,

Vă mulţumesc. Vreau să menţionez că amendamentul este comun cu al domnului Bădoiu şi să constatăm că de această dată, Comisia constituţională, Comisia de modificare a Constituţiei nu a gândit în temeiul Constituţiei. Mă scuzaţi pentru această afirmaţie. Pentru că nu se încalcă numai articolele menţionate de domnul Bădoiu: art.15, 16, 17 şi 48. Suntem la Capitolul "Dispoziţii comune" la "Drepturi şi libertăţi fundamentale", nu puteţi invoca, domnule profesor, legile comunitare în faţa drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

În al doilea rând, avem art.49 în care, în Constituţie, se prevede restrângerea exerciţiului unor drepturi. Acum, ne aflăm în situaţia suprimării acestui drept. Cetăţeanul român are dreptul, ca cetăţean, să nu fie extrădat. În articolul pe care dumneavoastră îl propuneţi, eliminaţi acest drept al cetăţeanului român. V-aş ruga să luaţi în considerare argumentele noastre şi să regândiţi, dacă binevoiţi, o altă soluţie pentru acest articol.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Din punct de vedere politic aş susţine un asemenea amendament al comisiei, dar din punct de vedere constituţional trebuie să recunosc că cei doi colegi de-ai noştri au dreptate.

De ce? Pentru că prin instituirea acestui amendament al comisiei atingem art.148 alin.2 din Constituţie. Acesta spune: "De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora". Or, menţionarea în Constituţie a faptului că cetăţeanul român nu poate fi extrădat este o garanţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

În condiţiile acestea, după părerea mea, acest amendament este neconstituţional şi, în consecinţă, se impune a fi respins. Din punct de vedere politic, înţelegem exigenţele, înţelegem imperativele momentului, dar supremaţia Constituţiei trebuie să fie deasupra nevoilor momentului politic pe care îl traversăm şi cred că putem găsi o altă soluţie, fie coroborând cu un text de la art. 145, fie cu altă sintagmă acoperitoare, dar în acest moment textul este neconstituţional.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Domnul profesor Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Argumentele învederate domniilor voastre, argumente cuprinse în Constituţie, sunt temeinice, să spun aşa, însă, chiar la modificarea Constituţiei, adică a Legii fundamentale, trebuie să avem în vedere dinamica fenomenelor sociale vizate prin normele juridice. Norma nu e în sine, ea trebuie să răspundă unui deziderat social.

În consecinţă, vorbind de acest spaţiu juridic european la care făcea trimitere domnul profesor Constantinescu şi ţinând seama de faptul că fenomenul criminalităţii a devenit o plagă internaţională, avem acea infracţionalitate transfrontalieră, dar ţinând seama şi de faptul că asistenţa judiciară internaţională în materie penală nu se poate realiza în mod ermetic, de către fiecare ţară în parte, pentru că ar fi total ineficientă, a fost înscris în art.19 "cu excepţie la alin.1", se spune acolo, "să fie îngăduită extrădarea".

Şi permiteţi-mi ca aspectul politic să-l brodez cu un exemplu practic, convingător, cred eu. Iată 3 cetăţeni, din state diferite europene, comit o infracţiune deosebit de gravă, participând împreună la realizarea actelor materiale care dau conţinut aceleiaşi infracţiuni. Întrebare: dacă nu admit extrădarea unora pentru a-i judeca pe toţi trei într-un stat, ar însemna să procedez - şi nu ştiu cum aş face ca specialist - la departajarea activităţilor, pe care de multe ori este imposibil să o fac pentru că este o unitate infracţională, toţi trei au ucis, au tâlhărit, au comis terorism. Şi, atunci, situaţia, de fapt, mă obligă să ofer speţa unei instanţe care are în vedere ansamblul faptelor şi împrejurărilor pentru o judecată dreaptă şi voi fi nevoit ca pe doi din cei trei să-i trimit, să-i extrădez deci, pentru a înfăptui actul de justiţie. Dar mai este o chestiune în faţa căreia noi deja suntem puşi. Nu cu multă vreme în urmă, noi, dumneavoastră, Parlamentul României a ridicat mâna sus pentru Curtea Penală Internaţională. Chestiune adjudecată, în normele căreia între altele figurează şi funcţionarea acestei instituţii. Mă întreb, atunci, cum facem? Am fost de acord atunci, nu suntem acum. E drept că sunt invocate, şi cu temei, de către colegii mei, dispoziţiile art. 148 alin.2 din Constituţie. E adevărat. Da, dar şi acestea, ca şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, pot fi îngrădite în situaţii excepţionale cum, de pildă, am procedat şi procedăm în condiţiile art.49 din Constituţie.

Iată, de data asta, spun eu, e o instituţie penală internaţională, pentru că dacă nu ofer această posibilitate organelor internaţionale chemate să instrumenteze asemenea situaţii, nu am să fac lumină în cauză, nu am să pronunţ soluţii egale, echitabile şi temeinice, pentru că cei trei din exemplul meu au acţionat împreună, nu pot disocia situaţii de fapt sau împrejurări care se îngemănează într-o activitate unică.

Iată de ce cred că într-o atare situaţie, totuşi, spun, având în vedere şi perspectivele integrării într-un spaţiu juridic în care trebuie să avem un comportament în măsură să ducă la o contracarare eficientă a fenomenului criminalităţii, iată de ce spun că şi această teză, a extrădării în mod excepţional, prin excepţie la art.19 alin.1, poate fi admisă.

Repet încă o dată, argumente sunt şi pentru eliminare. Dar foarte multe argumente sunt şi pentru admiterea acestei teze.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă rog, domnule Vasilescu.

Domnul Valentin Vasilescu:

Eu pornesc de la premisa că interesul naţional ne obligă să ne protejăm proprii cetăţeni în aceeaşi măsură în care o fac şi alte ţări cu care avem tratate de extrădare şi nu s-a petrecut ceea ce vrem noi să se petreacă acum. Dar avem pretenţia ca noi să fim întotdeauna primii care o fac.

Constituţia, după cum mi-o imaginez eu, reprezintă o imagine virtuală a societăţii. De corectitudinea prevederilor care sunt înscrise în Constituţie depinde această funcţionare a societăţii. Corectitudinea depinde de calcule de probabilităţi pe care le facem acum şi le prezentăm ca nişte argumente: fenomenul infracţional în creştere, posibilitatea ca... dar, haideţi, să vedem ce se întâmplă acum, nu este aici România o ţară în care să se poată produce nişte ".. care poate pune pe bandă rulantă criminali internaţionali care să fie necesar a fi judecaţi în alte părţi. Cred că e mai bine să judecăm corect ceea ce se întâmplă acum, unde suntem, şi să nu facem previziuni pe un viitor foarte îndepărtat, pentru că e posibil ca şi Constituţia aceasta pe care noi o modificăm acum să o mai modificăm o dată, în funcţie de forma finală a Constituţiei Europene. Şi nu are rost să facem mereu nişte paşi înainte care nu ne avantajează din nici un punct de vedere.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Bădoiu.

Domnul Cornel Bădoiu:

Stimaţi colegi,

Domnule profesor Constantinescu,

Să ştiţi că am înţeles foarte bine care sunt dezideratele României. Dar eu înţeleg foarte bine că întotdeauna interesele României trebuie să fie pe primul plan. Deci dacă ne integrăm de dragul de a ne integra şi în a nu ţine seama de drepturile fundamentale ale cetăţenilor României şi implicit ale României, atunci înseamnă că nu are rost această integrare. Înţeleg să ne integrăm şi fiecare stat să-şi aducă contribuţia la progresul societăţii, cu specificitatea fiecărui neam. Dar asta nu înseamnă că unele sunt superioare celorlalte, pentru că ajungem atunci la un nonsens şi acceptăm imperiul, imperialismul. Şi cred că democraţia nu înseamnă imperialism. Şi acum, aş vrea să... îmi pare rău că trebuie să-mi susţin punctul de vedere comun cu al domnului Timiş, contra unor prieteni şi profesori de o înaltă autoritate profesională. Dar lucrurile stau de maniera asta. Retoric, dacă până acum s-a putut aplica corect legea în România, de ce credeţi, domnilor, că de acum încolo nu s-ar putea face acelaşi lucru?

2. Dumneavoastră, prin pledoaria pe care aţi făcut-o, practic puneţi Justiţia Română în raport de subordonare cu celelalte. Şi asta vă interzice art.148 alin.1 care spune că: "Dispoziţiile prezentei Constituţii privind (...) independenţa justiţiei (...) nu pot forma obiectul revizuirii".

3. Păi atunci ce rost mai are să adaptez legislaţia din România legislaţiei comunitare?

4. Imi daţi un exemplu cu Tribunalul Penal Internaţional care practic prin votul pe care l-am dat este total neconstituţional. Faceţi trimitere la o încălcare a principiilor constituţionale, drept argument pentru a fi de acord cu amendamentul pe care îl propuneţi. Să-mi fie cu iertare! Deci, aşa stând lucrurile, eu am convingerea şi susţin cu tărie că în România există justiţie în stare să aplice regulile şi legea.

5. Dar există instituţia disjungerii. Nu s-a mai întâmplat? Ba da, în mod frecvent. Care e problema? Deci nu asta e problema. Haideţi să ne respectăm demnitatea de naţiune.

Vă mulţumesc. Şi cu asta să nu credeţi că nu înţeleg ceea ce se doreşte prin integrare. Dar integrarea trebuie să o facem cu demnitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Marcu Tudor.

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să constat o incoerenţă între textul legii Constituţiei, aşa cum e înainte de a fi modificat art.19 alin.1: "Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România". Ba, poate, zic în continuare, dacă există nişte convenţii este absolut negramatical, nelingvistic, ne... cum vreţi, cel mult poţi zice aşa: "Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat decât dacă există convenţii internaţionale". Deci lăsând la o parte o inapetenţă, o inadvertenţă, o incorectitudine între primul text şi al doilea, care e aproape copilărească, zic o dată nu poate, dar pe urmă mai zic, ba, poate.

Şi al doilea lucru, eu socotesc că exemplele care ni se dau prin tribunalele internaţionale, de la Haga şi mai ştiu eu de unde, sunt exemple care până în prezent s-au manifestat numai la ţări, să-mi fie iertată alegaţia, de către cei... din minorităţile, care poate se simt jignite dacă eu spun acum, de către ţările de mâna a doua, în comparaţie cu ţările occidentale. Aţi văzut dumneavoastră un englez extrădat? Un german? Un american? Am văzut numai iugoslavi, numai croaţi, numai români, acum.

Noi nu putem să fim de acord cu asemenea exemplificare a necesităţii accederii în Uniunea Europeană, prin faptul că suntem socotiţi în continuare tot un fel de cetăţeni de mâna a doua.

Vă asigur eu că dacă vom face o înţelegere reciprocă între două ţări, vom face de genul celor cu America! Aşa cum nu pot ei şi noi ar fi trebuit să nu putem. Dar, dacă eu fac o înţelegere de genul acesta cu America sau cu Anglia, care precis va fi de aceeaşi părere în continuare, că ştim relaţiile dintre ei, cum vin pe urmă şi spun, păi, stai că fac cu Bulgaria altă înţelegere, sau cu Iugoslavia. Ori este o situaţie de drept de la cap la cap, aceeaşi pentru toate ţările Uniunii Europene, ori sunt ţări de mâna a doua, care pot face astfel de extrădări, cum văd că noi tindem să devenim, în loc să ne păstrăm demnitatea naţională, să tindem mai sus, nu mai jos, ori schimbăm toate de aşa manieră încât de la cel mai important stat european, dacă se poate vorbi aşa ceva, să zic de la cel mai important numeric, economic, sau cum vreţi, şi până la ţările astea mai necăjite... Unde vreţi să ne raliem, atunci când intrăm în Uniunea Europeană? La nivelul ţărilor destrămate, cu războaie şi necăjite, care sunt obligate să-şi extrădeze cetăţenii, sau la nivelul ţărilor puternice, care obligă aceste ţări să şi-i extrădeze.

Sunt de părere că textul Constituţiei, aşa cum este, este bun. A fost bun 12 ani, nu mai e bun dintr-o dată, după ce au apărut nişte exemple prost înţelese şi prost acceptate, aşa cum le ştim, cu acest TPI sau Tribunal Penal Internaţional.

Deci rămânem la părerea, noi, Partidul România Mare, să rămână textul aşa cum e, iar ceea ce a căzut de acord, nu ştiu prin ce modalitate de vot, şi câţi au votat pro şi câţi contra, să se introducă şi alin.2 care, pur şi simplu, contrazice alin.1 şi e absolut nelogic, e chiar incorect, dacă vreţi, să fie eliminat.

Eu, în continuare, aş invoca faptul că, dacă se pune la vot acest proiect, acest text şi trece, noi invocăm faptul, acum chiar de drept, că nu există cvorum în sală. Ori cădeţi de acord cu soluţia noastră, ori....(Vociferări în sală.) Invocăm din nou cvorumul.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule deputat Marcu, până una alta, cei care au făcut infracţiuni prin Germania, Franţa etc. sunt o serie de români de o anumită chestiune şi până la urmă din cauza asta nu am primit nici vizele, când le-au primit toţi, din cauza asta avem problemele pe care le avem cu oameni de-ai noştri, că noi acum apărăm infractorii care e vorba să fie extrădaţi, dacă va fi cazul. Eu asta înţeleg că face Partidul România Mare, nefiind jurist, adică nu mă bag în chestiunile acestea.

Domnul Marcu Tudor:

Eu vă dau dreptate. Aşa e! De aceea, noi trebuie să găsim o cale de mijloc. Calea de mijloc este...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Adică ei să facă omoruri acolo, să fure, dar noi să nu-i extrădăm, dacă e să fie aşa...

Domnul Marcu Tudor:

Aveţi dreptate! Dar de ce să-l judece el şi să nu-l judec eu, e cetăţean român, să întăresc forţa justiţiei române.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Şi ce mai ziceţi că acolo, în alineatul acela, se spune că "pe bază de reciprocitate", înţeleg eu. Încă o dată, vă spun că nu sunt jurist.

Domnul Marcu Tudor:

A, vedeţi dumneavoaastră un englez judecat de noi aici!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Tokay Gheroghe.

Domnul Marcu Tudor:

Rămân la părerea pe care am explicat-o adineauri.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Foarte bine, domnule Marcu, rămâneţi la părerea dumneavoastră, nici o problemă.

Domnul Tokay, vă rog.

Domnul Tokay Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am auzit o expresie de-a dreptul poetică din partea domnului Boc. Partea "pietrificată" a Constituţiei, este foarte sugestivă. "Pietrificare", în româneşte se mai spune şi "încremenire".

Constituţia, doamnelor şi domnilor, dacă îmi permiteţi să adaug o idee la această dezbatere, pe undeva este şi un proiect. Noi, cei care am făcut Constituţia şi am făcut-o acum 12 ani, am avut un proiect. Acum dezvoltăm acel proiect, şi proiectul nostru se cheamă, în momentul de faţă, şi toţi suntem de acord, "Uniunea Europeană". Dacă noi ne încremenim, ne pietrificăm în anumite concepte de acum 10 ani, dacă nu avem viziunea viitorului, aceea dinamică, şi spaţiul juridic european pe care distinsul nostru profesor a încercat să ni-l explice, şi pe mine m-a convins, atunci acest proiect va eşua. Pentru că în logică există o metodă, reductio ad absurdum, şi acea metodă spune: dacă noi respingem aceste chestiuni prin absurd nu vom intra, pentru că nu vom putea intra. Nu vom intra în Uniunea Europeană, trebuie să facem o alegere. Astăzi trebuie să ne gândim asupra proiectului şi ideea ar fi, ca să nu repet ideea unor comentatori care au spus că această ţară totdeauna a fost impulsionată pentru lucruri mari din străinătate, hai să nu încremenim în această situaţie şi să privim problema în mod creator. Aceasta înseamnă o privire creativă. Aceasta înseamnă o idee de proiect şi cred că acest amendament, să-mi fie cu iertare, domnule Bădoiu şi domnule Timiş, nu se încadrează în proiectul care este îmbrăţişat de noi toţi şi care se cheamă Europa.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul profesor Iorgovan.

Domnul Antonie Iorgovan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi parlamentari,

Este în afară de orice îndoială că ceea ce s-a spus din totdeauna se confirmă şi în dezbaterea noastră, şi anume: o discuţie pe tema Constituţiei stârneşte întotdeauna pasiuni. Este de altfel şi motivul pentru care problema revizuirii Constituţiei este privită cu foarte multă grijă şi poate că învăţăm şi noi în viitor. S-a invocat de către colegii noştri şi un text de Constituţie, este vorba de art.148, zona, cum se exprimă specialiştii, metaforic bineînţeles, nu este un termen ştiinţific - "zona petrificată". Scrie şi în tratate cu ghilimele.

S-a invocat, de asemenea, decizia Curţii Constituţionale. Mi-aş îngădui, dacă îmi este permisă această precizare şi această confesiune, cei care facem parte din această comisie, asigurăm pe colegii noştri care au lăsat să se înţeleagă că n-am simţi şi n-am avea grija suficientă pe care trebuie s-o avem faţă de cetăţenii României, îi asigur că suntem la fel de grijulii şi suntem la fel de atenţi cu ceea ce înseamnă statutul constituţional al cetăţeanului român.

Este bine să se ştie că această idee a apărut într-o discuţie cu experţii Europei, Comisia de la Veneţia, şi am redactat textul în forma în care a fost trimisă spre consultanţă şi la Veneţia şi Curţii Constituţionale. Este textul - vă rog să-mi îngăduiţi să vi-l reproduc - textul iniţial, era vorba de alin.1 al art.19 care mai avea teza a doua. Deci textul iniţial: "Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România", este textul Constituţiei la care prima variantă am adăugat: "Cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza tratatelor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate".

Am pagina din raportul experţilor Europei şi Comisia de la Veneţia nu cred că mai are cazul să fie justificată. Ştiţi, într-o paranteză fie spus, când această comisie, dacă pot să spun aşa foarte scurt, din această comisie fac parte experţi din fiecare ţară a Consiliului Europei, ei nu reprezintă guvernele acolo. Ei sunt ei! Specialişti de primă mână din ţările respective.

Deci, când această comisie ne-a dat un raport favorabil în disputa cu vecinii şi cu prietenii noştri legat de o anumită lege, toată lumea a zis, mă rog, toată lumea dintr-un anumit spaţiu politic, că această comisie este extraordinară. Şi că este formată în mod real de specialişti, este un sanctuar până la urmă al dreptului european.

Daţi-mi voie acum să amintesc acest sanctuar şi atunci când s-ar putea să nu le convingă această consultanţă unora dintre noi. Uitaţi-vă ce spune comisia: "Este legitim faptul că un stat nu doreşte în principiu să extrădeze cetăţenii naţionali." Pentru că extrădarea unui cetăţean aparţinea unui supus unui domeniu regal. Statul suveran poate şi voieşte să judece el însuşi în faţa propriilor sale tribunale. În această privinţă sunt numeroase statele care refuză extrădarea propriilor cetăţeni. Este lit. a).

La lit. b), dar în cadrul unui spaţiu european judiciar, care va deveni necesar pe viitor pentru a lupta eficient în Europa contra delincvenţei şi terorismului şi care trebuie ca statele membre ale Uniunii să coopereze direct pentru urmărirea criminalilor şi pentru a-i extrăda voluntar pe cetăţenii lor care s-au dovedit a fi vinovaţi de acte criminale sau de delicte. În această privinţă nu putem decât să aprobăm propunerea română de revizuirea Constituţiei care dispune în art.19 şi se reia textul.

Ce spune Curtea Constituţională? Şi mi-aş îngădui să fac următoarea precizare. Noi, toţi experţii în probleme juridice, toţi oamenii politici în legătură cu o chestiune care este de competenţa Curţii Constituţionale ne dăm cu părerea şi facem tot felul de comentarii până în momentul în care Curtea a soluţionat acea problemă. În momentul în care Curtea s-a pronunţat şi a spus într-un anume fel, dacă ne pretindem profesionişti şi oameni politici serioşi, în momentul în care Curtea a tranşat problema, orice discuţie încetează. Putem spune eventual că nu suntem de acord cu decizia Curţii, că a greşit Curtea, mă rog! Tot felul de afirmaţii pe care le putem face, nu ne opreşte nimeni, dar nu putem să cerem o anumită conduită contrară celor stabilite de Curte.

Am în faţă Decizia nr.148 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea Propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României. În dispozitivul acestei decizii, la pct.1 constată că propunerea legislativă de revizuire a fost iniţiată cu respectarea procedurii prevăzute de Constituţie. Deci, subiectele de sezină sunt acolo, totul e în ordine din acest punct de vedere.

La pct.2, constată că prevederile care urmează a fi introduse, deci alin.17¹, la art.41, sunt neconstituţionale, deoarece ar avea ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate încălcându-se astfel limitele revizuirii de la 148 alin.2.

Pct.3. Constată că dispoziţiile ce urmează a fi introduse, şi daţi-mi voie să nu mai citez mai departe, la art.138 etc..., sunt neconstituţionale. Deci, al doilea lucru constatat ca fiind neconstituţional.

La pct.4, "Supune atenţiei Parlamentului observaţiile din considerentele prezentei decizii privitoare la următoarele dispoziţii de propunere de revizuire" şi urmează o înşiruire a acestor observaţii.

A doua, deci ca să citez corect, în ordine cronologică, art.11 alin.3...şi acum urmează art.19 alin.1. Dacă ne uităm în considerentele deciziei, vom constata: 1. Vă rog să observaţi că această problemă de la art.19 nu este reţinută printre cele pe care Curtea le-a considerat a fi neconstituţionale, este reţinută la pct.4 din dispozitiv, în sfera problemelor unde este nevoie de o şlefuire a redactării. Este exact ceea ce Curtea, şi nu vreau să insist acum, explică în considerentele deciziei sale, la pag.34-35.

Deci vreau să informez pe colegii noştri, distinşii noştri colegi, şi de altfel şi prietenii noştri, că noi nu am făcut altceva, comisia pe care Parlamentul României a ales-o să pregătească textul Propunerii legislative de revizuirea Constituţiei, decât să ne supunem matematic deciziei Curţii Constituţionale.

Îi asigur pe colegii mei că dacă Curtea Constituţională ar fi spus că această problemă este neconstituţională, noi nu am fi putut veni în faţa domniilor voastre pentru că am fi încălcat Decizia Curţii Constituţionale, or, potrivit art.145 din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii.

Şi mi-aş îngădui, în încheiere, să amintesc următorul lucru legat de rostul Curţii Constituţionale. În urmă cu ani, când ministrul de justiţie, şi ţin minte scena pentru că eram în biroul domniei sale, era colegul nostru Ninosu, care este judecător acum la Curte, media anunţa planeta că în Germania Tribunalul Constituţional de la Karlsruhe care a fost solicitat să răspundă la întrebarea: "Prezenţa trupelor germane sub egida ONU în Somalia...- urma să meargă acolo - "..este o acţiune constituţională?" Curtea de la Karlsruhe a spus: "Avizăm constituţionalitatea pentru un an de zile". Şi aşa a rămas pe planetă. Toată lumea s-a supus deciziei Curţii Constituţionale din Germania, urmând să dăm decizia definitivă mai târziu.

Curtea Constituţională din România în legătură cu această chestiune a spus că sunt probleme de redactare şi nu probleme de ordin constituţional şi mi se pare că a discuta mai mult înseamnă a nu înţelege până la urmă totuşi raţiunea de a fi a Curţii Constituţionale.

Vă mulţumesc respectuos.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Duvăz.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Nu am intenţia să prelungesc această discuţie cre deja durează mult, dar ea defineşte de fapt o stare de spirit care într-un fel începe să demonstreze cât înţelegem, oarecum diferit, ceea ce înseamnă un act cu precădere politic, şi anume constituirea unei Uniunii Europene şi cu România.

O să mă refer deci numai în parametri politici şi nu în cei juridici şi nu în ceea ce priveşte dreptul constituţional, unde figuri eminente ale acestui domeniu au luat cuvântul.

Trebuie să ne imaginăm că ne vom afla într-un spaţiu comun în care frontierele sunt simbolice. Libera circulaţie a persoanelor va duce cu siguranţă mai mult decât astăzi, când deja lucrurile s-au manifestat la criminalitate transfrontalieră. Şi aici încercaţi să faceţi un exerciţiu care ni l-a propus domnul profesor Neagu, de imaginaţie, şi să ne închipuim că o faptă comisă oriunde în această Europă are trei făptuitori, din care unul este prins să zicem acolo unde e, la locul faptei, iar ceilalţi doi ajung înapoi în ţara de obârşie. Vor fi judecaţi fiecare la ei în ţară pentru aceeaşi faptă şi vor fi condamnaţi fiecare în felul lor, să zic aşa, de tribunalele respective, sau vor trebui să fie de faţă într-un singur proces şi judecaţi împreună.

Deci asta este dimensiunea în ultimă instanţă politică. Pentru că va fi, ca să ne imaginăm, cu o constituţie comună şi cu un sistem de a apăra - dacă vreţi - drepturile omului, dar şi drepturile cetăţeanului şi siguranţa cetăţeanului, în bună măsură comun, vor fi nişte state unite europene. Aşa trebuie să privim. Exemplul cu Statele Unite nu era corect, Statele Unite în interiorul Statelor Unite, pentru fapte care sunt delicte federale, transferă cetăţenii din statul, eu ştiu, Nebraska, în statul Texas, fără nici un fel de problemă.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă rog. Domnul Cristian Dumitrescu.

Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:

Domnule preşedinte,

Vă mulţumesc foarte mult.

Eu cred că e bine că se face această discuţie acum şi din punct de vedere juridic. Sigur că aici spaţiul de dezbatere poate fi şi el foarte larg, dar mai ales din punct de vedere politic.

Din punct de vedere politic, eu vă rog pe dumneavoastră să ne întoarcem la raţiunea pentru care am ajuns la acest proiect şi la ideea de modificarea Constituţiei. Nu am spus noi că dorim să facem acest lucru din cel puţin două motive? 1. Ca perioada de transformări pe care le-a parcurs România a acumulat atât de multe elemente în însăşi natura constituţională a legii fundamentale, care ne determină să reflectăm; 2. că această constituţie o facem cu faţa către viitor, către un proiect care este al nostru, al tuturor, asumat politic de toţi cei care suntem aici: integrarea în Uniunea Europeană.

Şi dacă nu o spunem acum în mod clar şi foarte răspicat că integrarea noastră în Uniunea Europeană înseamnă să parcurgem un proces similar pe care alte ţări l-au parcurs cu o renunţare treptată, e adevărat, dar de substanţă a elementului de suveranitate, atunci nu înţelegem către ce ne îndreptăm. Or, în acest moment, discuţia noastră...această substanţă oare, şi nu întâmplător, cred eu, că la această oră târzie discuţiile sunt atât de aprinse. Pentru că din momentul adoptării uneia sau alteia din poziţiile care au fost puse în discuţie aici vom da sau nu vom da curs întregului proiect pe care l-am realizat de reaşezare a Constituţiei într-o altă perspectivă.

Din acest punct de vedere este de domeniul evidenţei...poate că argumentaţia făcută atât de specios sau special nu este elocventă, dar există şi aşa e, nu din dorinţa de a rezolva problemele de criminalitate transfrontalieră şi aşa mai departe, abordăm acest principiu, pentru că suntem în domeniul dreptului constituţional, ci în ideea de principiu că vrem să rezolvăm problemele inclusiv de această natură într-o altă logică pe care trebuie s-o acceptăm.

Din acest punct de vedere, eu cred că discuţiile trebuie lăsate, domnule preşedinte, deşi ora este atât de târzie, să fie epuizate, pentru că votul pe care-l vom da în această seară, dacă îl vom da, va fi un vot definitoriu asupra întregii orientări a Constituţiei în spiritul căreia a lucrat şi comisia care a fost mandatată şi prin care înţelegem noi toţi cei care am fost aici, să ne asumăm viitorul României.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul profesor Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Stimaţi colegi,

Două cuvinte, zic eu, care vă vor surprinde într-un fel! Îmi îngăduiţi, domnule Timiş, după aceea ridicaţi mâna, după ce auziţi ce spun eu.

Eu vreau să vă spun că exact cu 70 de ani în urmă, un român savant, Vespasian Bela, a creat statutul actualei Curţi penale internaţionale. Contemporanii noştri n-au făcut decât să ia ideile acelui mare om de ştiinţă, creând acum 70 de ani Curtea penală internaţională. Dar vedeţi acum, sigur, e chestie şi de istoria dreptului.

Românii au înţeles ei să fie pionieri şi să creeze avangardă în renunţarea la unele instituţii, cum este cea a extrădării, pe care o abordau în ideea funcţionalităţii acelei Curţi penale internaţionale. Proiectul a fost abandonat. A fost reluat mai târziu, discutat la Roma şi a ajuns astăzi să fie promulgat şi de către noi, dar este, reţineţi! idee românească pură, pentru că multe idei am avut atunci, între 1930 şi 1940. Să nu vorbim de Titulescu. Mă refer la specialişti în domeniul dreptului penal, deşi, stimaţi colegi, ceea ce discutăm noi astăzi au pus în discuţie predecesorii noştri cu aproape un secol înainte, în ideea, atenţie! a contracarării în mod eficient a criminalităţii.

A vorbi de interes naţional, cum s-a spus de la această tribună, în sensul ocrotirii celor ce săvârşesc fapte deosebit de grave, cred că se conferă un spaţiu semantic de neînţeles interesului naţional. Interesul naţional constă în eradicarea fenomenului criminalităţii, în predarea celor care contravin prin fapte deosebit de grave justiţiei, chiar dacă justiţia nu se înfăptuieşte pe teritoriul românesc. Ideea este a eradicării, de atunci vă spun, din 1930 şi ceva, se tindea la crearea acestor instituţii şi, repet, la crearea unor instituţii colaterale pentru a funcţiona această Curte penală, adică extrădarea chiar a cetăţenilor care intră în conflict grav cu legea naţională etc.

Deci, ce facem noi astăzi n-ar fi decât o traducere în viaţă a unor idei generoase ale unor savanţi români care, iată, au fost pionieri şi în acest domeniu ca şi în altele.

Iată de ce vă rog să ieşiţi din litera legii, din închistarea normelor care s-ar părea, spun, s-ar părea că nu ne permit să edictăm alte norme. Ne permit, pentru că ăsta e rostul legii, să fie în consonanţă cu dinamica fenomenului social. Numai aşa legea serveşte societăţii. Nu e lege în sine, pentru a rămâne consacrată între coperţile de carton.

Aş mai avea şi alte argumente. Le aduc în continuare dacă intervin şi alţi colegi, dar ceasul îmi arată că trebuie să mă opresc.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule profesor.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Timiş şi domnului Bădoiu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 26 voturi împotrivă, 5 abţineri şi 204 împotrivă, amendamentul a fost respins.

Vă mulţumesc.

Trecem mai departe la art.4 de la "amendamente admise".

Supun la vot textul comisiei de la pct.4 de la "amendamente admise".

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Vreau să vă spun că este amendamentul Grupului Partidului Naţional Liberal, ca să se ştie care amendament este admis. Mă mir că P.R.M.-ul e împotrivă, dar hai! (Vociferări din partea deputaţilor Partidului România Mare)

21 voturi împotrivă.

Cine este pentru? Vă dau cuvântul, domnule Brudaşca, pe urmă. Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 21 de voturi împotrivă şi 215 pentru, amendamentul a fost admis.

Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Important în această formulare de amendament sunt reglementările internaţionale. Deci, propunerea de redactare pe care v-o supun atenţiei dumneavoastră este următoarea: "Reglementările internaţionale au prioritate dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".

Mi separe că este mai curgătoare această formă.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Sunt de acord cu dumneavoastră. O să am rugămintea la Comisie să analizeze aceasta, pentru că este exact acelaşi text în care sunt inversate frazele.

Am rugămintea la comisie să analizeze acest lucru.

Vă rog, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este textul actual al art.20 alin.2. Comisia n-a făcut altceva decât după "reglementările internaţionale" să pună virgulă şi să mai adauge această sintagmă "cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".

Deci este textul actual Constituţiei în vigoare, iar adăugarea pe care am propus-o acolo viza, pe de o parte, să se lămurească o dată pentru totdeauna că în cazul în care în privinţa drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti există o normă internă care este mai favorabilă decât prevederile, de exemplu, din Convenţia Europeană, se aplică norma internă şi nu se va aplica norma din Convenţia Europeană. Este de altfel şi art.60 din Convenţia Europeană care spune acest lucru.

Mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc şi eu.

Oricum, faptul că este în actuala Constituţie, nu este un argument. Vă rog ca în comisie să mai analizaţi încă o dată propunerea domnului Brudaşca.

Vă rog, domnule profesor!

Domnul Mihai Constantinescu:

Potrivit Constituţiei actuale, textele internaţionale au prioritate. Asta spune textul respectiv. Ei, care este problema? E una singură. Câteodată în legile interne sau în Constituţie, prevederea e mai favorabilă. Dacă e prevederea mai favorabilă, legea internă, inclusiv în Constituţie, cum să dau prioritate reglementării internaţionale.

De ce să dau prioritate reglementării internaţionale în condiţiile în care legea mea internă e mai bună decât cea internaţională?

Am asemenea prevedere. Noi, prin legile noastre, prin declaraţia noastră de drepturi, am depăşit convenţiile...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule profesor, nu asta a contestat domnul Brudaşca. Domnul Brudaşca s-a referit strict la o chestiune de redactare. Deci nu contest conţinutul amendamentului admis, ci maniera în care este redactată. Acest lucru...o să am rugămintea încă o dată să se uite comisia la el.

Vă mulţumesc.

Trecem mai departe. La pct.8 din raportul comisiei, după alin.2 al art.21 se introduc două noi alineate. Dacă aveţi observaţii sau amendamente? Nefiind, supun votului dumneavoastră...Aveţi?

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

Există amendamente la pct.31.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Pct.8 este propunere. Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Domnule Moiş, ca să fiţi lămurit: pct.4 de la amendamente admise a fost votat. Articolul următor care va fi admis este al P.N.L.-ului, dar e vorba de art.23. Noi acum discutăm despre art.21. La pct.8 din raport. Acolo m-am aflat şi acest lucru am votat. Avem până acum doar voturile împotrivă.

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

La pct.31 există un amendament liberal.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Există dar nu l-am mai susţinut, pentru că domnul Stoica nu e prezent. Care e problema dumneavoastră? Păi vedeţi! De ce nu mă lăsaţi să conduc şedinţa liniştit?

Cine este pentru acest amendament, deci pct.8?

Împotrivă au fost de la P.R.M. (Rumoare)

Noi discutăm de pct.8. Deci, după alin.2 al art.21, se introduc două alineate noi.

Cine este pentru? Pct.8 din raport. Aveţi în faţă trei mape. Vă citesc încă o dată textul, la pct.8 din propunerea legislativă: "După alin. 2 al art. 21 se introduc două noi alineate 3 şi 4, cu următorul cuprins:

Alineatul 3 - Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Alineatul 4 - Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite". Aceasta votăm.

Încă o dată. Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 24 voturi împotrivă, 1 abţinere a domnului Brudaşca şi 211 voturi pentru pct. 8 a fost aprobat.

În continuare, are cuvântul domnului Moiş, pentru un amendament respins.

Domnul Văsălie Moiş:

Doamnelor şi domnilor colegi,

După art. 22 am propus să se introducă un articol nou, 22¹, cu denumirea generică: "Clonarea umană, procrearea asistată medical, ingineria genetică şi transplantul de organe", cu următorul cuprins:

"Alineatul 1: Fiinţa umană şi mediul său de viaţă sunt protejate prin lege împotriva abuzurilor pe calea ingineriei genetice.

Alineatul 2: Pe teritoriul României este interzisă orice formă de clonare a fiinţei umane, precum şi intervenţiile în patrimoniul genetic al gameţilor şi embrionilor umani.

Alineatul 3: Utilizarea patrimoniului germinal şi genetic uman în scopul procreării asistate medical se face în condiţiile legii, cu asigurarea protecţiei demnităţii umane, a persoanei şi a familiei. Recurgerea la metoda de procreare asistată medical este posibilă numai în cazuri de sterilitate ori când există pericolul transmiterii unor boli grave pe cale genetică. Patrimoniul genetic al unei persoane nu poate fi analizat, înregistrat şi comunicat fără acordul acesteia.

Articolul 4: Transplantul de organe, de ţesuturi şi de celule umane se face numai în condiţiile legii. Cedarea organelor, ţesuturilor şi celulelor umane este gratuită. Comerţul cu organe, ţesuturi şi celule umane este interzis".

Faţă de acest amendament, care se referă la două... (ştiu că unii dintre dumneavoastră nu vă place, că aţi vrea să vă vedeţi clonaţi)...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

La treaba cu gameţii, vă rog.

Domnul Văsălie Moiş:

După cum se observă, acest amendament are două aspecte. Pe de o parte, clonarea, iar pe de altă parte, alineatul 4 de abia se referă la transplantul de organe. În respingerea acestui amendament comisia se referă în exclusivitate la un singur alineat, la alin. 4, şi anume, la transplantul de organe.

Care a fost raţiunea acestui amendament? Există Constituţii europene unde clonarea umană este interzisă expresis verbis. Dacă tot defilăm cu intrarea în Uniunea Europeană şi vrem să aliniem legislaţia românească la legislaţia europeană, m-am gândit la un amendament de acest tip, pentru că ştiţi bine, clonarea constituie în acest moment un subiect nu numai medical, ci şi religios, filosofic, etic, civic, cum doriţi dumneavoastră.

Vreau să vă dau exemplu Constituţia Elveţiei, care a fost modificată de ultimă oră şi unde clonarea umană este interzisă expresis verbis printr-un text constituţional.

Comisia noastră a apreciat că nu este de domeniul Constituţiei, ci a legii organice, pe de o parte, iar pe de altă parte că transplantul de organe ar fi benefic, indiferent în ce condiţii, probabil, s-ar fi executat.

Noi considerăm că un astfel de amendament, prin care să se interzică în mod expres clonarea umană este benefic pentru România, pentru că în acest moment, dacă am avea o astfel de prevedere expresă constituţională, am fi promovaţi în rândul lumii bune şi n-am fi consideraţi, din acest punct de vedere, o ţară unde se pot face orice fel de experienţe, inclusiv experienţe de clonare umană. Aşadar, v-aş invita să gândiţi la acest amendament, nu pentru că vine de la un reprezentant al Partidului România Mare, ci pentru că este un subiect de foarte strictă actualitate.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Comisia îşi păstrează punctul de vedere. Alte probleme dacă sunt la acest amendament? Dacă nu, supun votului dumneavoastră amendamentul.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cine este împotrivă? Vă mulţumesc.

Cu 24 voturi pentru, 2 abţineri şi 210 împotrivă, amendamentul a fost respins.

Trecem la pct. 5 de la "Amendamente admise". Vă rog, domnule Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Pentru evitarea exprimării redundante, daţi-mi voie ca la acest art. 23, respectiv pct. 4¹, 4² şi 6 să propun următoarele modificări de redactare: "În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească 120 de zile". Altfel, avem o exprimare redundantă, rezultată din repetiţia: "o durată de", cu "câte o durată de".

La punctul următor 4², eliminarea după "se poate prelungi cu cel mult 30 de zile".

Domnul Viorel Hrebenciuc:

O durată, practic, propuneţi să fie... Am înţeles. Propuneţi ca "o durată" să fie "..

Domnul Damian Brudaşca:

Să fie eliminată.

Iar la pct. 6 atrag atenţia respectuos colegilor din comisie că avem o singură măsură, este vorba de punerea în libertate. Prin urmare, trebuie o corectură corespunzătoare: "dacă motivele acestei măsuri", nu "acestor măsuri". Deci, este vorba de o propunere de redactare.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Punerea e una singură în libertate, are dreptate.

Domnul Boc. Comisia este de acord cu renunţarea la exprimarea redundantă, la treaba cu "o durată". Nu ştiu de ce n-ar fi de acord şi cu alin. 6? Vă rog.

Domnul Ion Neagu:

Am toată stima, domnule profesor, însă, în termeni tehnici reţinerea înseamnă ceva şi arestarea cu totul altceva. Reţinerea înseamnă în limbaj procesual privarea de libertate 24 de ore, iar arestarea înseamnă privare de libertate 5 zile, 30, încă 30 şi încă 30.

De altfel, vreau să vă spun că ele sunt tratate în sistemul măsuri de prevenţie, unde alături de reţinere, arestare, se mai regăseşte: obligaţia de a nu părăsi localitatea, obligaţia de a nu părăsi ţara etc. Deci, sunt neapărat două. Dacă cu privire la prima observaţie suntem de acord, în privinţa ultimei, "acestor" se cuvine, pentru că sunt distincte aceste instituţii.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule profesor, îmi pare rău că trebuie să vă contrazic, dar noi avem aici "punerea în libertate". Eu nu discut "reţinut" sau "arestat", deci "punerea în libertate", "dacă motivele acestei măsuri..." Măsura este de punere în libertate; eu la aceasta mă refer.

Domnul Ion Neagu:

Nu, nu, au dispărut motivele reţinerii şi arestării...