Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 9, 2003
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.163/2003
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 9, 2003 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 9, 2003
|
Şedinţa a început la ora 8,20. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari. |
|
|||
|
Bună dimineaţa! Începem prima parte a şedinţei de astăzi rezervată pentru intervenţiile deputaţilor. |
|||||
|
Îl invit, că arde de nerăbdare, pe domnul Petre Posea să-şi prezinte declaraţia. Apoi, urmează domnul Adrian Moisoiu. |
|
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţie politică - "România şi exigenţele Uniunii Europene". Domnilor colegi, Astăzi, la 14 ani de la evenimentele istorice din decembrie 1989, peisajul politic şi economic al României s-a schimbat în mod radical. Acest lucru reprezintă o realizare remarcabilă, ce va continua să fie îmbunătăţită cu fiecare zi în care România se menţine pe calea reformei. Este momentul să facem o pauză pentru a ne uita înapoi şi a ne reaminti multe lucruri de care trebuie să fim mândri. Evenimentele din decembrie 1989 reprezintă dovada puterii spiritului uman al românilor, care s-au decis să-şi ia destinul în propriile mâini şi să lupte pentru dreptate şi democraţie. Lupta lor a fost încununată de succes şi a deschis graniţe şi oportunităţi care înainte erau de neimaginat, obligându-ne să găsim o modalitate ca, în noul context politic, ţările europene să trăiască împreună, în pace şi prosperitate. Ideea extinderii Uniunii Europene a apărut ca o soluţie la aceste probleme. Suporterii extinderii au văzut-o ca pe cea mai sigură cale de a asigura pacea şi stabilitatea, protecţia drepturilor omului, de a pune bazele dezvoltării şi îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă. Ei au considerat că perspectiva integrării va constitui o puternică motivaţie pentru schimbare, pentru că are la bază cooperarea între parteneri egali, cu valori comune şi schimbul de experienţă. Experienţa a arătat că ideea lor este una de succes. Obiectul aderării a contribuit la stabilirea politică a ţărilor candidate din Europa Centrală şi de Est. Guvernele naţionale sunt rezultatele alegerilor libere şi democratice ca instituţii care reprezintă statul de drept, garantând respectul pentru drepturile omului, precum şi ale minorităţilor, principii care trebuie să stea la baza oricărei democraţii moderne, criteriu politic indispensabil de aderare la Uniunea Europeană. În domeniul economic, toate ţările foste comuniste au trebuit să facă faţă sarcinii copleşitoare de a trece de la o economie planificată la nivel central, la o economie de piaţă. Nu a fost întotdeauna uşor. Restructurarea vechilor ramuri industriale a fost inevitabilă pentru a supravieţui într-o lume competitivă, dar s-a realizat cu un anumit preţ, pierderea locurilor de muncă pe termen scurt, până în momentul când economia a devenit suficient de robustă pentru a genera noi locuri de muncă. Frustrarea are ca rezultat căutarea de vinovaţi, iar în acest caz potenţialii vinovaţi erau consideraţi, uneori, Uniunea Europeană şi procesul de extindere. Totuşi, nici Uniunea Europeană nici procesul de extindere nu sunt responsabile pentru provocările cărora trebuie să le facă faţă fostele economii comuniste. Aceste provocări sunt rezultatul căderii vechiului sistem economic şi necesităţii de a se adapta la noile realităţi. Uniunea Europeană nu reprezintă o problemă. Ea este soluţia. Ea oferă perspectiva apartenenţei la un grup de state democratice şi prospere. Ea doreşte şi poate să sprijine ţările candidate în eforturile lor de tranziţie prin intermediul asistenţei financiare şi expertizei furnizate. Uniunea Europeană s-a angajat pe calea extinderii, precum şi a realizării ei în condiţii optime. Criteriile sunt clare; respectul drepturilor politice şi ale omului, o economie de piaţă funcţională şi competitivă, precum şi capacitatea de a adapta şi, ce este mai important, de a pune în practică întreaga legislaţie comunitară. După cum este cunoscut, prerogativele României pentru aderare, implică o perioadă puţin mai îndelungată, respectiv 1 ianuarie 2007. Acesta nu este un motiv de îngrijorare. Fiecare ţară candidată are dificultăţile sale specifice şi propriul ritm. Ceea ce contează, este să-şi stabilească termene realiste şi să fie hotărât să le atingă. Tara noastră face exact acest lucru înregistrând progrese importante în ceea ce priveşte pregătirile de aderare la Uniunea Europeană. Merită amintite aici progresele majore în domeniul respectării drepturilor omului, strategia privind minorităţile, legislaţia privind orice formă de discriminare şi, nu în ultimul rând, angajamentul politic şi financiar al Guvernului României, în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor referitoare la sistemul de ocrotire a copilului. De asemenea, nu putem omite faptul că politica românească de reformă economică acţionează cu siguranţă în direcţia bună, respectiv adoptarea legislaţiei Uniunea Europeană, ceea ce ne face să credem că aceste evoluţii pozitive nu numai că avansează România pe drumul aderării, dar reprezintă prin ele însele progrese. Nu ar fi adevărat dacă am spune că nu mai sunt probleme. Este lesne de înţeles că anii de stagnare nu pot fi recuperaţi în timp record. Situaţia se va îmbunătăţi, dar, în multe cazuri, "mai bine, nu înseamnă încă bine ". De aceea, nu trebuie să ne mulţumească doar ceea ce s-a realizat până în prezent. Eforturile de reformă trebuie să continue şi să fie accelerate. Numai astfel reformele economice de succes vor produce beneficii imediate. Reducerea inflaţiei şi a ratei dobânzilor sunt cele mai bune căi de stimulare a creşterii economice, aceasta fiind cheia pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă ale populaţiei. Tot o problemă majoră este şi îmbunătăţirea capacităţii administrative. Este important ca Parlamentul să adopte în totalitate legislaţia comunitară, dar şi mai importantă este punerea în practică a acestor normative, ceea ce va aduce României bile albe în finalizarea negocierilor de aderare. Tema este foarte vastă dar, cum nu mi-am propus să abuzez de răbdarea dumneavoastră, îmi propun să închei cu remarca făcută în cadrul Consiliului European, unde au fost felicitate realizările ţării noastre până în prezent, primind totodată încurajări pentru continuarea eforturilor astfel încât procesul de extindere să fie un succes atât pentru România, cât şi pentru Uniunea Europeană. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Domnul Adrian Moisoiu, va urma domnul Mihai Baltă. Domni deputaţi Florin Iordache, Gheorghe Popescu şi Lăpădat au depus la secretariat declaraţiile. |
|
|||
|
În primul rând, domnule preşedinte, vă mulţumesc şi, în acelaşi timp, doresc să vă felicit pentru prestaţia avută la telefon aseară pe postul de Televiziune B1. Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Quo vadis reforma învăţământului românesc?" Societatea românească de astăzi, ce se pretinde o societate a progresului, este o societate total bulversată, în care cultura se soarbe la televizor din clipurile de publicitate sau din emisiuni de tip "Ciao Darwin", iubirea se declară pe bancheta unei maşini sau pe scara blocului, sportul se face în crâşmă cu înjurături şi paharul în mână, iar arta se apreciază prin manele şi kitchiuri. În acelaşi timp, bibliotecile şi sălile de spectacol sunt goale, cartea nu se mai caută, iar de artă ce să mai vorbim ... Din cauza şomajului şi sărăciei, şcoala, care ar fi trebuit să reprezinte şansa unui tânăr de a răzbi în viaţă, este abandonată. Conform datelor prezentate de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, cea mai mare rată a abandonului şcolar, în jur de 7%, se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau profesionale. Numărul copiilor care au abandonat şcoala la sfârşitul anului şcolar 2001 - 2002 era de 9.875 pentru învăţământul primar, 17.742 la nivelul celui gimnazial şi de 23.350 la nivelul celui liceal, la care trebuie să-i adăugăm pe cei 12.614 tineri care au renunţat la învăţământul profesional, 4.666 de tineri de la şcolile de ucenici şi 6.692 de la învăţământul de tip postliceal. Un total de74.939de tineri. Acest număr trebuie majorat cu acei copii care nu sunt înscrişi în nici o formă de învăţământ, sunt plecaţi în străinătate sau au o situaţie şcolară incertă. Programele guvernamentale "Laptele şi cornul" şi vizarea carnetelor C.E.C. pentru a încasa alocaţia oferită de stat, deşi a dus la scăderea abandonului şcolar, nu a reuşit să compenseze fenomenul de demotivare, tipic pentru actuala situaţie a ţării, caracterizată de o penurie de locuri de muncă. Pe bun cuvânt trebuie să ne întrebăm: quo vadis reforma învăţământului? Reforma învăţământului a început în 1990, în condiţiile absenţei unui concept despre reforma educaţiei şi, după cum era normal, s-a încercat o succesiune de gesturi "cosmetizante" cu referire la conţinuturile politizante ale disciplinelor de învăţământ. Schimbările de directori, imixtiunea factorilor subiectivi, ezitările în ceea ce priveşte reglementările de ordine interioară, confuzia cu privire la conceptul de libertate, relaţia profesor - elev, introducerea manualelor alternative, restructurarea reţelei de învăţământ, toate au determinat o gravă instabilitate, caracterizată prin degradarea calităţii procesului învăţării, a instalării unui vid educaţional. Profesorii nu au mai "îndrăznit" să facă educaţie, având de dat răspunsuri privitoare la finalitatea şcolii şi a sistemului de valori pe care aceasta trebuia să îl promoveze. S-a început construirea unui nou curriculum, prin care să se dea coerenţă principiului învăţământului formativ. Problemele Ţării nu au putut răspunde întrebării: care este direcţia în care se îndreaptă economia României şi ca atare în ce scop să formăm tinerii, care sunt acele meserii care se caută pe piaţa muncii - în condiţiile în care toţi tinerii doreau să fie absolvenţi de liceu cu examen de bacalaureat şi de ce nu şi încununaţi cu o diplomă de licenţă? Învăţământul nu avea însă sarcina şi nici nu a încercat să răspundă întrebării: quo vadis reforma învăţământului în România? Prin instaurarea unei societăţi capitaliste în care cadrele didactice resimt "coşul zilnic", salarizarea lor rămânând pe ultimul loc, în urma celorlalte categorii sociale, pentru a se da credibilitate în faţa Uniunii Europene, de modul în care se implementează reforma învăţământului în România, s-a recurs la practici mai vechi, caracteristice regimului trecut, de a obţine şi raporta rezultate cât mai apropiate de 100% la promovarea examenului de bacalaureat, ca o dovadă a creşterii calitative a învăţământului românesc! Este oare corect? Domnule ministru Alexandru Athanasiu, acum după ce a trecut o jumătate de an de când v-aţi aşezat în fotoliul ministerial şi aţi luat contact direct cu problemele pe care le are învăţământul, vă solicit să prezentaţi Ţării un raport de analiză a stării acestuia şi a măsurilor pe care le propuneţi pentru ca deficienţele la care m-am referit, cât şi cele care au apărut în vara - toamna 2003 să nu se mai repete. Ce va raporta Guvernarea P.S.D. peste un an la încheierea mandatului? |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Baltă, va urma domnul Iulian Mincu, cel mai matinal coleg. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Declaraţia mea de astăzi se intitulează "UNESCO - ştiinţă şi priorităţi". Desfăşurată sub egida UNESCO, sub patronajul preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, sărbătorirea zilei mondiale a ştiinţei în slujba păcii şi a dezvoltării a scos în prim plan multiple aspecte caracteristice acestui început de secol marcat de evoluţii în plan economic, social, politic. S-a desprins clar faptul că provocarea cea mai mare a timpurilor noastre este de a crea o lume în care toţi cetăţenii să trăiască în demnitate şi pace, deziderat ce necesită voinţă politică şi suport public. În acelaşi timp, s-a relevat faptul că în condiţiile în care ne bucurăm de beneficiile dezvoltării tehnologice există o preocupare tot mai accentuată faţă de consecinţele nefaste ale cuceririlor ştiinţei. Dezbaterile au relevat necesitatea eforturilor oamenilor de ştiinţă de a educa pe cei care gândesc politica, pe formatorii de opinie, publicul în general, privind scopurile şi principiile ce determină dezvoltarea, unii focalizând pe spiritul critic inchizitoriu asupra numeroaselor realizări. În anumite medii, consecinţele negative s-au transformat în neîncredere şi opoziţie, reacţii care îngrijorează deoarece pot eroda bazele sprijinului public pentru ştiinţă. Ştiinţa va trebui din ce în ce mai mult să se justifice pe ea însăşi, conştientă că dovezile şi argumentele sale pot fi supuse scrutinului critic al publicului, din ce în ce mai sceptic. Din acest punct de vedere, educaţia ştiinţifică trebuie să fie nu numai o educaţie în ştiinţă, ci şi o educaţie asupra ştiinţei care ia activ în considerare problemele controversate cu care ne confruntăm. Oamenii politici şi oamenii de ştiinţă trebuie să abordeze cu atenţie interacţiunea dintre ştiinţă şi societate, timpul automatismelor de tip "dezvoltare ştiinţifică" şi "progres uman" fiind de mult trecut. În consecinţă, educaţia şi pregătirea oamenilor de ştiinţă, care trebuie să fie continuată toată viaţa, e necesar să includă dimensiuni etice, sociale şi politice ale activităţii ştiinţei. Ştiinţa trebuie mobilizată în sistem global să se adreseze problemelor majore legate de sănătate, agricultură, degradarea mediului ambient şi sărăcie. Atenţia trebuie concentrată pe discrepanţele dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, acoperirea acestui deficit de cunoaştere, închiderea acestei prăpăstii, al oamenilor de ştiinţă (al creierelor) spre ţările bogate din Nord. De asemenea, rezolvarea acestei probleme necesită crearea parteneriatelor Nord - Sud şi Sud - Sud între oameni de ştiinţă, instituţii şi guverne. În acelaşi timp se impune necesitatea adoptării unei legislaţii dinamice, flexibile, educaţională, permisivă unei dezvoltări durabile. Ziua Mondială a Ştiinţei pentru Pace şi Dezvoltare a fost o ocazie pentru UNESCO de a reafirma că cercetarea ştiinţifică este o promotoare a dezvoltării economiei, culturii, societăţii, o promotoare a dezvoltării naţiunilor şi popoarelor. Trebuie să acţionăm împreună pentru o miză comună - împărtăşirea cunoaşterii ştiinţifice. Fără a promova o ştiinţă globală nu poate fi susţinută dezvoltarea, fără o dezvoltare susţinută nu poate exista o pace globală. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Iulian Mincu, va urma domnul Napoleon Pop. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, În declaraţia mea politică de astăzi mă refer la alterarea, din ce în ce mai gravă, a stării de sănătate din România. În anul 2002 şi 2003 asistăm la agravarea consecinţelor ineficientei asistenţei medicale şi scăderea nivelului de trai din România. Voi da mai multe exemple. Mortalitatea generală în creştere de la 10,6 la mie în 1990 ajunge la 12,9 la mie în semestrul I al anului 2003. Numărul nou - născuţilor e în continuă scădere, ajungând la 9,7 la mie, a mortalităţii infantile în continuă creştere, depăşind 17 la mie, şi ajungem la sporul natural catastrofal, care duce de la plus 5,3 la mie în 1989 la minus 2,9 la mie în semestrul I al anului 2003. Un studiu al Centrului european de studii politice a analizat recent starea de sănătate din România şi a ţărilor candidate la Uniunea Europeană. S-a ajuns la concluzia că sărăcia şi ineficienţa asistenţei medicale sunt cauzele majore ale alterării stării de sănătate a populaţiei. Sistemul sanitar din România a fost şi este subfinanţat şi va fi în continuare în viitorii 20 de ani. Cheltuielile pentru sănătate ar trebui să fie, după cercetători, de cel puţin 8,5% din p.i.b. pentru a se alia la Uniunea Europeană. În anul 2003 s-au desfiinţat 22.210 paturi de spital. După aceste operaţii vor rămâne 123.502 paturi, respectiv 5,5 paturi la mia de locuitori, faţă de 7,3 paturi cât era în 2000. Această soluţie va altera şi mai mult asistenţa medicală dacă medicul de familie şi ambulatoriile nu vor fi susţinute. În Occident, tocmai aceste părţi ale medicinei, medicina de familie şi cea ambulatorie, au rolul principal în asistenţa medicală. La noi, medicina de familie (şi sunt 11.600 cabinete medicale) continuă să fie subestimate. Bugetul pe anul 2004, primit de la minister, reprezintă o treime din cel solicitat, medicina de familie rămâne cu 5% din cei 64 de mii de miliarde de lei acordate bugetului pe 2004. Un cabinet primeşte 21 de milioane de lei pe lună, din care trebuie să plătească unităţile, utilităţile, asistenta, contabilul, cota parte pentru femeia de serviciu. În plus, ar mai trebui asigurată şi utilizarea cabinetelor. Cei care suferă din cauza acestor lipsuri sunt bolnavii. Consecinţele pentru starea de sănătate a populaţiei sunt mult mai grave decât cele menţionate mai sus. O situaţie asemănătoare o întâlnim şi în ambulatorii, de la lipsa de medici, personal medical până la lipsa unei dotări corespunzătoare. Deşi dintre cele 464 de spitale existente, peste 50% necesită reparaţii capitale, iar peste 30% au dotări învechite sau necorespunzătoare, ele rămâneau totuşi locuri principale de diagnostic şi tratamente. Acum, din cele 105 centre medico-sociale înfiinţate în locul paturilor desfiinţate, numai 4 sunt asigurate cu fondul de la Casa de Asigurări. Avem cel mai mic număr de medici şi cadre de asistenţă medicală din Europa: 183 de medici şi 408 cadre medii la suta de mii de locuitori. Ţările din jurul nostru au dublu sau triplu faţă de România. Şi, totuşi, ne permitem să eliberăm din funcţie peste 3000 de cadre sanitare. Recent, Organizaţia Mondială a Sănătăţii clasează România pe penultimul loc între ţările candidate la Uniunea Europeană din punct de vedere al accesului la medicamente. Cele mai multe candidate au nivel de 105 până la 100%, în timp ce, în România, nivelul este de 82%, după Bulgaria, Polonia şi Cehia şi doar înaintea Lituaniei care are 80%. Un sondaj recent, realizat în 2003, arată că doar 34,35% din populaţia ţării noastre şi-ar putea permite să plătească lunar un milion de lei pentru medicamente. Unii dintre bolnavi nu pot plăti lunar mai mult de 105-175 de mii de lei, iar cei mai mulţi, 98% dintre bolnavi, mai mult de 35 de mii de lei lunar, circa un dolar pe lună sau 15 dolari pe an. Având în vedere că boala duce la sărăcie, cel mai important factor pentru menţinerea stării de sănătate, a speranţei de viaţă la naştere a unei populaţii este p.i.b.-ul pe cap de locuitor ca şi proporţia din acesta utilizat pentru sănătate. Şi, aşa cum s-a stabilit, la noi ar fi necesar 8,5% şi nu 3,9%, cât avem în prezent. Înainte de 1989, atât în România cât şi prin celelalte ţări ale lagărului socialist, sistemul sanitar era subfinanţat, fiind considerat neproductiv. Din păcate, această orientare a continuat şi astăzi, după 1989, deşi, în mod retoric, sănătatea a fost considerată prioritară. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Îl invit pe domnul deputat Napoleon Pop, va urma domnul Becseck Garda Dezideriu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am să încerc să vorbesc despre dimensiunea parlamentară în politica de securitate şi apărare europeană. Modul în care problematica politicii de securitate şi apărare europeană a ajuns să fie reflectată în tratatul constituţional pentru Europa Unită a constituit subiectul unor largi şi aprofundate dezbateri ale ultimului an în cadrul Adunării Uniunii Europei Occidentale, atât în reuniunile sale în plan, cât şi la nivelul comisiilor. În ciuda tuturor contribuţiilor şi recomandărilor făcute Consiliului European şi guvernelor statelor participante, pe parcursul elaborării şi dezbaterii Tratatului Constituţional, se constată, chiar în pragul unei noi conferinţe interguvernamentale, că scrutinul parlamentelor naţionale asupra proceselor decizionale ducând la crearea viitoarelor instituţii europene nu se regăseşte explicit în nici o clauză a noii Contituţii. Acest lucru are un efect cu atât mai negativ cu cât în domeniul securităţii şi apărării, responsabilitatea parlamentelor naţionale este aproape exclusivă, ceea ce înseamnă refuzul de principiu al statelor Uniunii Europene ca apărarea lor să fie obiectul unei decizii comunitare sau să se supună regulii votului unanim în procesul decizional comunitar. AUEO, acţionând ca o adunare interparlamentară pentru securitatea şi apărarea europeană, a arătat în rapoartele sale că problema apărării europene a fost confuz şi contradictoriu asociată cadrului instituţional al Uniunii Europene prin Tratatul Constituţional. Mai mult, această problemă, având o natură major strategică, deci nu instituţională, viitoarea conferinţă interguvernamentală ar fi trebuit să cadă de acord asupra unor formule inclusive, mai bine definite decât cele la care a ajuns Convenţia în ceea ce priveşte controlul democratic ce trebuie realizat prin parlamentele naţionale în domeniul apărării şi securităţii. AUEO, deşi a acumulat 50 de ani de expertiză şi experienţă în domeniul securităţii şi apărării europene, se află în situaţia de a fi exclusă, fără perspective, de la un proces fundamental privind viitorul Europei în faţa noilor riscuri, fiindu-i practic negată capacitatea sa de reprezentare a cetăţenilor europeni şi de a exercita controlul parlamentar necesar. Pledoaria pentru formele inclusive nu se doreşte exclusiv pentru prelungirea vieţii acestei adunări, poate cea mai îndrituită şi la îndemână, cât mai ales ca viitoarea conferinţă interguvernamentală să menţină şi să dezvolte în cadrul proiectului Tratatului Constituţional un mecanism de informare, consultare şi dialog între Consiliul European şi un corp interparlamentar format din reprezentanţii parlamentelor ţărilor membre în toate domeniile în care se aplică un proces interguvernamental, securitatea şi apărarea fiind unul din acestea. Având în vedere Rezoluţia nr.117 a celei de-a 49-a sesiuni AUEO (Paris, 1-3 decembrie a.c.) şi calitatea subsemnatului de membru al delegaţiei parlamentare române la această adunare, adresez rugămintea reprezentaţilor guvernamentali români participanţi la următoarele conferinţe interguvernamentale de definitivare a Tratatului Constituţional să promoveze, chiar din poziţia de observator, soluţia scrutinului parlamentar ca cea mai democratică cale în legitimarea angajamentelor Uniunii Europene în domeniul securităţii şi apărării europene. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Îl invit să ia cuvântul pe domnul Becsek Garda Dezideriu, va urma domnul Victor Bercăroiu. Domnii deputaţi Pavel Târpescu, Cristian Sandache, Maria Lazăr, Ion Mocioalcă, Emil Rădulescu au depus declaraţiile la secretariat şi le mulţumesc. |
|
|||
|
Domnul Becsek Garda Dezideriu Coloman: Domnul preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Crearea autorităţii naţionale de control era un pas extrem de important în bătălia împotriva fenomenului infracţional din România. Instituţiile de control conduse de domnul ministru Ionel Blănculescu de multe ori şi-au dovedit profesionalismul în ultimele luni. Însă, pe lângă aprecierile morale, aceşti comisari şi inspectori nu sunt retribuiţi în concordanţă cu importanţa muncii lor. Un comisar al Gărzii financiare are un salariu, în medie, de 6 milioane lei şi trebuie să-i controleze pe infractorii care au furat zeci de miliarde numai într-o singură afacere. N-au dotări, de multe ori sunt nevoiţi să folosească calculatoarele personale, autoturismele pe care le au la dispoziţie sunt maşini învechite, din anii 1990. Nu au birouri corespunzătoare, spaţii necesare pentru desfăşurarea unei activităţi eficiente. Situaţia celor de la Garda de mediu este şi mai critică. Organul de control în domeniul silvic ar trebui să se prezinte în faţa celui controlat într-o ţinută specifică acestei activităţi. Însă, degeaba s-a stabilit prin hotărârea de guvern nr.761/2003 cum ar trebui să arate această uniformă, dacă până în prezent nu s-a făcut nimic în această direcţie. Cum vă puteţi gândi că acest organ de control să-şi poată exercita activitatea sa în mod onorabil când salariul unui comisar de la Garda de mediu cu studii superioare, cu o vechime de 15-20 de ani în domeniul silvic este un salariu egal cu al unui pădurar angajat la Regia naţională a pădurilor, fără studii. Cu asemenea retribuţii nu cumva se încearcă excluderea din corpul silvic a specialiştilor angajaţi la Garda naţională de mediu? Nu se vrea oare prin aceste salarii de mizerie slăbirea controlului din partea comisarilor care îşi exercită obligaţiile lor profesionale? Comisarii de la Garda naţională de mediu nu sunt incluşi în rândurile personalului silvic şi, astfel, sunt privaţi de toate drepturile prevăzute în Legea privind statutul personalului silvic. Prin aceasta, cei care controlează sunt puşi într-o situaţie de inferioritate faţă de cei pe care îi controlează. Mai nou, se încearcă o acţiune de dezbinare a autorităţii centrale care răspunde de silvicultură, în sensul ca Ministerul Agriculturii să preia Inspectoratele teritoriale de la Autoritatea Naţională de Control pentru a face din acestea birocraţi care să se ocupe cu acordul, cu eliberarea autorizaţiilor şi a avizelor. În asemenea condiţii, activitatea de control, bătălia împotriva mafioţilor şi a corupţiei este deosebit de grea. Dacă reprezentanţii acestor instituţii, care până în prezent şi-au făcut datoria nu vor fi salariaţi în consens cu importanţa activităţii lor profesionale, s-ar putea ca în viitorul apropiat să ne lipsim de oamenii calificaţi de bună credinţă în domeniul controlului. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Victor Bercăroiu. Va urma domnul Ştefan Baban. |
|
|||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Intervenţia mea de astăzi are ca subiect prezentarea Reuniunii comitetului mixt parlamentar "România - Uniunea Europeană". În perioada 27-28 noiembrie a.c. s-a desfăşurat la Braşov cea de-a 16-a reuniune a Comitetului parlamentar mixt "Uniunea Europeană - România". Comitetul, reunit sub copreşedinţia domnului Viorel Hrebenciuc, preşedintele Comisiei pentru integrare europeană a Parlamentului României, şi a domnului Domenico Menitti, din partea Parlamentului European, şi-a atins scopul pentru care a fost programat. La reuniune au participat şi au avut intervenţii domnii: Cristiano Gallo, însărcinat cu afaceri la Ambasada Italiei în România, reprezentându-l pe domnul Franco Fratini, ministrul italian pentru afaceri externe, din partea preşedinţiei în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene, domnul Vasile Puşcaş, negociator şef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană, din partea Guvernului României, domnul Johnathan Scheele, şeful delegaţiei Comisiei europene în România din partea Comisiei europene. Membrii Comitetului mixt au abordat următoarele subiecte: stadiul actual al pregătirilor în vederea aderării României la Uniunea Europeană, amendamentele constituţionale şi reforma procedurilor de adoptare a deciziilor, o nouă relaţie între Guvern şi Parlament în România, transparenţa şi accesul la informaţii, politicile şi legislaţia anticorupţie în România, probleme şi perspective; situaţia economică din România îndeosebi aplicarea lucrărilor publice de anvergură. Trebuie remarcată atitudinea pozitivă a tuturor parlamentarilor, membri ai comitetului din partea română, care, la Braşov, au reprezentat interesele României, abordând cu maximă responsabilitate tematica pusă în discuţie, venind cu soluţii concrete şi constructive în dezbaterea temelor discutate. Declaraţia şi recomandările adoptate în unanimitate au purtat amprenta muncii parlamentarilor români, a capacităţii copreşedintelui Viorel Hrebenciuc de a capta energiile în interesul României, pentru a atinge obiectivele comune de aderare la Uniunea Europeană în ianuarie 2007. În încheiere, remarc încă o dată de la această tribună atitudinea politică a parlamentarilor care la Braşov au trecut peste interesul de partid, fie el liberal, democrat, România Mare, maghiar sau minorităţi, lucru apreciat şi de europarlamentarii prezenţi la reuniune, ei militând cu toată energia şi capacitatea constructivă în interesul României. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Vă mulţumesc şi pentru operativitate. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul deputat Gheorghe Ana. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Economia de subzistenţă funcţională. Indiferent dacă ni s-a acordat sau nu statutul de economie de piaţă funcţională, raportul de ţară elaborat de Comisia Europeană, evidenţiază eşecul autorităţilor de a impune disciplina financiară în economia românească şi continuarea atitudinii de toleranţă faţă de arierate şi reorganizarea prelungită a companiilor oferite fără succes la privatizare. De altfel, şi F.M.I. a atras atenţia autorităţilor româneşti că principalele probleme grave ale economiei naţionale sunt reprezentate de arierate, indisciplina financiară, politica de salarizare la întreprinderile de stat, o politică a risipei, ineficienţei. De ce totuşi nimeni după 1990 nu a reuşit să taie capetele acestui balaur, care pe zi ce trece devine din ce în ce mai puternic şi care pune în pericol chiar stabilitatea macroeconomică? Problema principală în reducerea datoriilor neachitate nu a fost absenţa unor scheme sau programe adecvate care, culmea ironiei, au fost bine întocmite şi bine primite de organismele internaţionale, ci faptul că nici unul din guvernele postdecembriste nu au dus până la capăt aceste programe, nu au avut curajul să recunoască nerespectarea disciplinei financiare, legiferată prin numeroase acte normative şi mai ales nu au avut curajul să aplice sancţiunile stabilite de legislaţia existentă. Şi acest guvern cade în capcana promisiunilor de ordine şi întărire a disciplinei financiare, solicitând ministerelor de resort programe clare de reducere a arieratelor, deşi prevederi legale există, aprobate chiar de actuala echipă guvernamentală, lipsind doar îndrăzneala de a le pune în aplicare. Cazul societăţilor aflate sub monitorizare reprezintă cel mai bun exemplu în acest domeniu. Deşi există un administrator special care trebuie să urmărească în special gradul de îndeplinire a obligaţiilor către buget, rezultatul este tocmai contrar: creşterea arieratelor şi asta se întâmplă pe an ce trece pentru tot mai multe societăţi. Într-o economie cu adevărat funcţională, primele lucruri care sunt făcute în această situaţie o reprezintă executarea datornicilor şi declararea stării de faliment. În România, în schimb, guvernanţii amână acest lucru considerând că este mai eficientă anularea datoriilor sau prelungirea perioadelor de reeşalonare decât tăierea răului de la rădăcină. Dovadă că acest cuvânt are un impact negativ asupra guvernanţilor indiferent de culoarea şi orientarea politică, o reprezintă faptul că de vreo 6-7 ani se caută un înlocuitor al cuvântului faliment, mai ales pentru domeniul bancar, acesta transformându-se în incapacitate de plată, lichidare judiciară, fără a se ţine seama că indiferent de denumire, problema rămâne aceeaşi şi anume: letargia societăţilor care nu pot supravieţui prin propriile forţe şi care sunt ţinute artificial în viaţă cu consecinţe din ce în ce mai grave, care constau în primul rând în creşterea valorii datoriilor neachitate şi în perpetuarea economiei de subzistenţă. Economia de subzistenţă care în domeniul agriculturii, de exemplu, se manifestă printr-un trai de pe o zi pe alta a societăţilor de stat oferite la privatizare, dar care frizează bunul simţ prin nivelul salariilor echipei manageriale. Raportul de ţară al Comisiei Europene trage de urechi atât guvernul cât şi oamenii politici din România : dacă dorim cu adevărat o economie de piaţă funcţională şi integrarea în U.E. trebuie să învăţăm că falimentul nu are decât un singur înţeles care trebuie aplicat, deşi este dureros. Dar nu poate fi sacrificată o economie naţională pentru câteva societăţi cu capital de stat doar de frica mişcărilor sociale sau a pierderii de voturi din partea cetăţenilor acestei ţări. În fond, răul de astăzi, suprimat cât nu e prea târziu, poate sta la baza unui viitor mai bun pentru o Românie de mâine. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Ana. Va urma domnul Emil Rus. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică este intitulată "Politică pe varză". Când premierul Adrian Năstase a propus ca demnitarii să doneze în beneficiul pensionarilor o parte din salariile lor, liberalii, prin vocea liderului Theodor Stolojan, s-au împotrivit, argumentând că pensionarii nu au nevoie de mită, ci de pensii mai mari. În realitate, ei şi-au simţit ameninţate propriile buzunare. Zeul la care se închină liberalul este banul, iar obsesia lui este ca nu cumva averea să-i fie ciuntită cu vreun leu. Ştie cineva un liberal important care face acte caritabile? Profitând de producţia record de varză obţinută pe meleaguri dâmboviţene, liberalii promovează imaginea partidului măcinat de grija aproapelui, folosind, evident, un tertip specific castei: cumpărând varza de la Lunguleţu pe nimic, că tot se strică pe câmp, a distribuit-o gratis în alte localităţi ale judeţului Dâmboviţa, cu aerul că-i scoate pe oameni din sărăcie. Din partea lor nu a fost vorba de mită, ci de pomană liberalo-pedistă. Asistăm la o ofensivă furibundă pentru a atrage cât mai mulţi cetăţeni în cartelul "Dreptate şi Adevăr", cel care mai ieri, împreună cu ţărăniştii creştini şi democraţi, ne-au adus pe marginea prăpastiei. Astăzi, încearcă o cosmetizare atât a formei, cât şi a aspectului, intitulându-se "Dreptate şi Adevăr", omiţând conţinutul pe care nu-l mai pot "prelucra", el fiind putred şi mucegăit. Conţinutul alianţei persistă încă în imaginea şi mintea românului ca alianţă a ruşinii şi sărăciei, a haosului şi a minciunii. Le sugerez ca la viitoarele acţiuni de acest gen să personalizeze domeniile, pentru ca numărul beneficiarilor alianţei PNL-P.D. să fie cât mai mare. Atunci când vor mânca varza nesărată, fericiţii consumatori vor simţi gustul gândirii politice a lui Traian Băsescu, iar dacă o vor mânca murată vor avea senzaţia că-l au în farfurie pe Stolojan însuşi. Rugaţi-vă, domnilor liberalo-pedişti, ca în prag de alegeri să fie producţii record şi la alte legume - ceapă, cartofi, morcovi, castraveţi pe care să le ofere gratis, pentru că le-aţi vândut destule gogoşi alegătorilor dâmboviţeni în ultimii 8 ani! Vă mulţumesc. |
|||||
|
Da. Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Emil Rus văd că nu mai e în sală. Atunci, îl rog pe domnul Mardari să ia cuvântul şi va urma doamna Liana Naum. Domnii deputaţi Ioan Miclea, Ioan Sonea şi Gheorghe Dinu au depus la secretariat. Şi domnul Marius Iriza, de asemenea, depune la secretariat. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi are titlul: "Libertatea de exprimare în pericol". În 3 decembrie, anul curent, seara, ziaristul Ino Ardelean a fost bătut cu sălbăticie în zona centrală a Timişoarei. După două zile, vineri, 5 decembrie, peste 150 de jurnalişti au fost prezenţi la un marş de protest. Fiind împotriva violenţelor de orice fel, am participat şi eu la această manifestare, ca simplu timişorean, cu atât mai mult cu cât îl cunosc pe domnul Ino Ardelean de câţiva ani buni. Dânsul face parte din generaţia tinerilor ziarişti care au început să activeze şi să se afirme după anul 1990. Prin articolele sale, a deranjat în special puterea şi clientela sa, indiferent dacă a fost vorba de P.D.S.R., C.D.R., respectiv P.S.D. în prezent. Manifestanţii au trecut pe la cele două sedii ale P.S.D. Timiş, dar şi pe la prefectură, protestând prin aruncarea de pixuri rupte la intrare, lăsând astfel să se înţeleagă pe cine îi consideră vinovaţi de cele întâmplate. Nu există probe care să incrimineze partidul aflat la putere în legătură cu agresarea fizică la care a fost supus ziaristul Ino Ardelean. Cu toate acestea, trebuie precizat că numai în acest an, sub guvernarea P.S.D., în România, au fost agresaţi peste zece ziarişti, ajungându-se cu această practică şi în Timişoara, primul oraş liber după decembrie 1989. Corecţiile au fost aplicate în special celor care au criticat puterea. Ce au făcut autorităţile conduse de P.S.D. pentru a diminua acest fenomen care afectează grav şi pune în pericol libertatea de exprimare? Răspunsul este unul singur: foarte puţin. Forţa poliţiei, a serviciului de pază şi a jandarmeriei se constată numai atunci când se asigură protecţia mai marilor zilei în timpul vizitelor oficiale de tip ceauşist. Se uită faptul că sumele necesare funcţionării acestor instituţii provin în cea mai mare parte de la cetăţenii de rând, fără ca ei să poată beneficia şi de serviciile pe care le plătesc. Cum se lasă seara aproape că nu mai vezi poliţişti nici măcar în zonele centrale ale localităţilor. Ai impresia că forţele de ordine se retrag pentru a lăsa câmp liber infractorilor. Când au loc însă mişcări de protest, greve, demonstraţii etc. rămâi impresionat de numărul mare al poliţiştilor, jandarmilor, al membrilor serviciilor secrete, precum şi de dotarea acestora. E un semnal evident că importantă este doar siguranţa regimului, protecţia fărădelegilor guvernanţilor. Pe de altă parte, în judeţul Timiş, din partea liderilor P.S.D., se exercită sistematic presiuni asupra jurnaliştilor care vor să-şi facă meseria. Nu este nevoie decât să citeşti presa locală pentru a-ţi da seama de acest aspect. Un ziarist care scrie un articol pe baza unei documentări prealabile şi după o lună revine asupra cazului, schimbându-şi convingerile cu 180 de grade, este clar că a fost obligat, şantajat sau ameninţat să procedeze în acest mod. Constaţi apoi că unii jurnalişti, după ce s-au remarcat în paginile unui ziar, prin critici la adresa puterii, dacă nu rămân şomeri, în cel mai fericit caz, îi regăseşti după ceva timp semnând articole în alb, chiar. Logica spune că au trebuit să plece datorită intervenţiei brutale, în forţă, a reprezentanţilor puterii locale. Cu toţii am sperat în urmă cu 14 ani că am scăpat de dictatură şi că vom merge pe calea democraţiei. Nu poate fi vorba de aşa ceva atât timp cât libertatea de exprimare prevăzută de Constituţie este îngrădită prin diverse metode, mai mult sau mai puţin sesizabile de majoritatea cetăţenilor. Trist este că din această cauză, tot mai puţini ziarişti mai au curajul să spună lucrurilor pe nume. Deranjând diferite cercuri de interese, dacă nu rămân fără loc de muncă şi dacă nu sunt agresaţi fizic, se pot aştepta la procese în justiţie, unde se ştie că beneficiezi de exact atâta dreptate cât poţi să plăteşti. Puterea trebuie să conştientizeze un adevăr simplu dar foarte important. Pentru asigurarea unui viitor democratic al României, ar fi binevenită o legislaţie care să protejeze pe formatorii de opinie şi pe slujitorii oneşti ai mass-media întrucât meseria de jurnalist nu poate fi exercitată decât în absenţa oricăror presiuni, ameninţări, şantaje sau agresiuni. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
O invit pe doamna deputat Liana Naum. Va urma domnul Emil Rus. Domnul deputat Andrei Chiliman a depus la secretariat declaraţia. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se numeşte "replică sau justificare." Unele lucruri pot fi morale sau imorale, însă întotdeauna contează şi interesează motivul sau modul în care sunt săvârşite. De trei ani încoace, fără a exagera, Partidul Social Democrat a depus toate eforturile pentru a respecta şi pentru a întări drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în societatea românească. În special presa a fost pe deplin susţinută şi încurajată în eforturile ei de a păstra valorile democraţiei şi libertăţii de exprimare. Dovadă este şi faptul că, în România, în prezent, activează câteva zeci de posturi de televiziune independente şi sute de publicaţii naţionale şi teritoriale care relevă obiectiv şi competent situaţia la zi, fără a se împiedica de barierele cenzurii politice sau de orice altă natură. Încercarea unor partide din ţară aflate în opoziţie de a demonstra că libertatea presei este îngrădită a eşuat. Şi acest lucru s-a întâmplat din lipsă de probe. Partidul Social Democrat şi-a asumat responsabilitatea de a conduce o ţară, de a guverna. Drept urmare, şi-a asumat şi riscul de a fi pe deplin criticaţi şi comentaţi de toată mass-media. De opoziţie, criticile sunt mai uşor de suportat atunci când, eventual, mai este băgată în seamă, deoarece nu prea ia multe atitudini elocvente pentru a merita comentarii. Totuşi, se pare că fiecare om are câte o ambiţie, dacă nu pentru înţelepciune, cel puţin pentru nimicuri, căutând să se facă faimos, dacă nu prin bunul-simţ, atunci prin orice. Mi se pare că ar fi just ca partidul cu cel mai mare procent în Parlament să capteze mai mult atenţia presei decât orice alte partide nereprezentative. Consider că dacă P.S.D. este pe deplin mediatizat, acest lucru se datorează numai activităţii pe care o desfăşoară. Nu cred că vreun membru P.N.L. sau P.D. sau din orice alt partid ar avea ceva de reproşat posturilor private din România în ceea ce priveşte neprezentarea activităţii lor în cadrul emisiunilor sau articolelor prezente în mass-media, deoarece nu au o activitate care să trezească interes. În acest caz, se recurge la cea de-a doua regulă a opoziţiei: calomnia. Nu mai interesează regulile presei democratice, nu se mai respectă dreptul la replică, nu sunt citate sursele documentării şi nici nu e respectată regula deontologiei jurnalistice care presupune şi reflectarea punctului de vedere al celui căruia i se aduc acuzaţiile. Mă întreb dacă denigrările la adresa P.S.D. fac parte din programul de acuzaţii al Partidului Naţional Liberal, deoarece colegii noştri din Opoziţie văd ceva normal în a critica şi a "comenta" partidul de guvernământ în lipsa oricărui punct de vedere obiectiv sau cel puţin mediat. Cu certitudine, imaginea P.S.D. nu se creează şi nici nu se bazează pe minciunile şi acuzaţiile susţinute de liberali. Imaginea partidului de guvernământ se bazează pe programele şi pe strategia pe care şi-a propus-o şi pe care a reuşit-o obţinând succes şi menţinându-se în sondaje constant de mai mulţi ani. Deranjul pe care-l poate provoca cererea unui drept la replică ne demonstrează încă o dată cine respectă principiile legale şi cine refuză să le recunoască. Mi se pare înţelept să laşi să vorbească pe cel care are ceva de spus, iar dacă nu, să fie întrerupt de cel invidios, căci poetul antic Sadi spunea: "Dai dovadă de prostie dacă întrerupi pe cineva care vorbeşte ca să-ţi exprimi tu părerea." Mă întreb ce ar avea de spus în fiecare zi la ştiri, de exemplu P.N.L. Poate tot să comenteze activitatea P.S.D. sau să continue să denigreze ceea ce se face şi se construieşte productiv în ţară. Până la urmă, tot la critică se va ajunge din partea partidelor de opoziţie, căci critica este de obicei şi un fruct al invidiei sau efectul unei ridicole păreri bune despre propria sa capacitate şi această virtute a oamenilor însoţeşte toate acţiunile. Însă, adevărul obişnuieşte să biruie, iar timpul care supune totul măreşte mereu o înfăptuire frumoasă. În concluzie, aş adăuga că trebuie să avem urechea neîncrezătoare faţă de învinuiri şi să ne continuăm calea de promovare a acţiunilor pe care le desfăşurăm în conformitate cu regulile democratice, iar cei cărora nu le convine sunt invitaţi să se exprime pe baza înfăptuirilor realizate şi nu pe critica şi calomnia celor aflaţi mereu în acţiune. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Domnul Emil Rus depune declaraţia. Atunci, domnul Costache Mircea va lua cuvântul şi va urma domnul Traian Dobre. Domnul Cristian Nechifor depune, de asemenea, la secretariat. |
|
|||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Constat nu numai în ultima vreme, ci în retrospectiva 1990-2003, că democraţia românească se înscrie între inovaţie şi degenerescenţă. Zadarnic ne tot amăgesc unii cu modelele democraţiei occidentale, că la noi nu se prinde. Şi pentru asta nu mulţimea e de vină, ci democraţii noştri de serviciu care la umbra nobilelor idealuri ale modernizării societăţii se chivernisesc din greu, uzând de cele mai ingenioase tertipuri şi combinaţii mafiote. Responsabilitatea guvernanţilor în faţa cetăţenilor la noi se spune că nu există. Dimpotrivă. Se constată o sfidare perpetuă şi grosolană şi un belferism ciocoiesc ostentativ, de negăsit în alte părţi ale lumii. Sfidarea suficientă a ciocoismului şi dispreţul suveran al guvernanţilor nu se manifestă numai faţă de cei de jos, ci şi faţă de aleşii acestora şi de parlamentari. Putem spune că managementul politic românesc e atât de novator, atât de creativ, încât putem să le atribuim guvernanţilor noştri, fără teama de a greşi, un premiu Nobel sau un alt premiu mult mai valoros pentru inventarea celui mai original tip de democraţie mimată în decorul de operetă al scenei politice româneşti. Mai clar spus, pe lângă clasicele şi prăfuitele tipuri de republică din lume, republica prezidenţială, republica semiprezidenţială, republica parlamentară, ingenioşii noştri pseudodemocraţi practică uneori, rar, ce-i drept, dar semnificativ, republica monarhică, adică preşedintele republicii şi premierul guvernului republican se pupă festiv cu regele, cu regina, cu fiicele şi nu în ultimul rând cu ginerele, cu prinţul Duda, care cheltuieşte miliarde multe de la gura năimiţilor lăsaţi să moară fără medicamente, fără alimente şi fără căldură, chipurile pentru a se vântura prin lume să ne facă nouă bine, să facă lobby pentru România. În paranteză fie spus, soacră-mea ar face un lobby mai eficient şi mai puţin costisitor, că e o patrioată care a suferit mult în Clujul ocupat. Dar creativitatea guvernanţilor români nu se opreşte la simpatica republică monarhică, ar fi fost prea puţin pentru fantezia lor debordantă. Dumnealor au descoperit şi brevetat republica guvernamentală, adică acea formă care transformă Parlamentul într-un element decorativ, într-o adunare pe care o convoacă din când în când spre a împlini formalitatea ridicării unor mâini pentru ratificarea unor acorduri internaţionale, pentru trimiterea de trupe pe aiurea, să ne aflăm şi noi în treabă şi pentru regizarea unei pantomime numite cu cinism "activitate legislativă". În fapt, Guvernul elaborează legile şi tot el şi le votează, majoritatea membrilor Guvernului fiind şi deputaţi şi senatori. Bineînţeles că sunt ajutaţi de clientela lăsată pe băncile puterii, în cârdăşie cu reprezentanţi ai minorităţilor, apolitici dar interesaţi doar de meschinele lor privilegii. Aşa s-a ruinat România; cu legea pe masă, lege făcută de guvern, votată de guvern şi de aliaţi şi de clientela coruptă. Aşa au apărut miile de ordonanţe care au pulverizat patrimoniul public, care au decimat economia, instaurând dictatura mafiei de partid şi de stat asupra întregului popor. Aşa s-au vândut fabrici viabile pe nimic, aşa s-au exportat uzinele la fier vechi, aşa au duduit gaterele deşertizând codrii, aşa au fost închise combinatele zootehnice, tot aşa au fost date pe nimic unor indieni sau altor aborigeni combinate siderurgice, altora rafinării, bănci, IAS-uri; aşa au apărut sinistrele ordonanţe de preluare la datoria publică, pe cârca năpăstuiţilor de români, a furturilor imense de la S.N.T.R., RAFO, CRP, Petromidia, Lukoil şi toate celelalte. Văzând ei că nimeni nu reacţionează, îşi pot permite orice, inventatorii republicii guvernamentale care şi-au subordonat tot ce mişcă, justiţie, presă, programe de preaderare, administraţie centrală şi locală, sistem bancar, vin în fiecare an cu noi şi noi iniţiative aiuritoare antieconomice, antisociale şi antinaţionale. După ce au cadorisit în 2002, să luăm un singur exemplu, Societatea Naţională "Tutunul românesc" cu 3500 de miliarde, preluate la datoria publică, chipurile pentru a-l încuraja pe sărmanul om de bine, Ioan Nicolae, să menţină locurile de muncă, să aducă prin managementul lui performant importante sume la buget, în anul acesta, exact după ce a primit acest cadou de 3500 de miliarde, a închis mai toate fabricile aparţinând SNTR, lăsând muncitorii muritori de foame. Acum, auzim de la radio o reclamă asiduă la privatizarea S.N.T.R. Veţi întreba, poate: Dar nu s-a privatizat o dată? N-a fost scutită de milioane de dolari datorii? Cu ce s-au finalizat aceste demersuri legislative, de fapt, guvernamentale? Tot auzind la radio că se privatizează S.N.T.R., unii ar zice că e o ciorbă reîncălzită, dar de fapt e o mâncare care a mai fost mâncată o dată sau de mai multe ori, iar acum e servită unui alt flămând din economia de paiaţe. Republica noastră guvernamentală e o invenţie foarte distractivă. Cu ea nu te mai plictiseşti niciodată?! Chiar aşa: de ce or plânge unii ca proştii, de ce s-or arunca ei de pe blocuri, de ce s-or căţăra pe macarale, de ce şi-or da foc în faţa primăriilor? Că originali suntem, conducători lacomi şi cinici avem, premii şi distincţii cu cruce sau fără, dar mai ales fără cruce şi fără frică de Dumnezeu, ne tot acordăm?! Noroc că se apropie anul 2004. La mulţi ani! |
|||||
|
Da. Mulţumesc. |
|||||
|
Îl invit pe domnul deputat Traian Dobre. Va urma domnul Gheorghe Pribeanu. Au depus la secretariat deputaţii Vlad Hogea, Eugen Nicolăescu şi Anton Marin. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Pentru a doua oară în decurs de o jumătate de veac, spaţiul central şi est-european a cunoscut profunde schimbări sociale, politice şi economice. Renaşterea speranţelor într-un viitor mai bun după 1990 mă determină să fac o paralelă între anii de apogeu ai capitalismului românesc 1934-1939 şi anii 2000-2003, în care economia românească, în special, a reuşit să recupereze ceea ce a pierdut în mai bine de un deceniu după 1990. Trebuie să recunoaştem că transformările politice şi economice au creat la un moment dat o ambiguitate în actul decizional şi legislativ care a permis exploatarea acestui fapt de către cei puşi pe căpătuială, indiferent prin ce metode. de la arhicunoscuta sintagmă "Nu ne vindem ţara!" se ajunsese la un anumit moment la un jaf naţional cu repercusiuni majore în planul economic şi în mod special în cel social, în mod deosebit în cel social. După alegerile din 2000, o dată cu revenirea la guvernare a P.S.D.-ului, încep să se pună bazele dezvoltării economico-sociale a României. Îmbunătăţirea şi transformarea totală a legislaţiei a creat premisele aşezării pe un făgaş normal din punct de vedere economic şi, în egală măsură, cu un impact pozitiv în sfera socială. De altfel, raportul de ţară, apreciat de unii şi contestat de alţii, evidenţiază închiderea provizorie a 20 de capitole de negociere cu Uniunea Europeană din acquis comunitar. De menţionat este faptul că după drastica prăbuşire dintre anii 1997-1999, prăbuşire evidenţiată şi de analiştii economici interni şi internaţionali, stadiul evolutiv prezent este de natură atât să ne încurajeze şi în egală măsură să ne dea noi imbolduri de a întreprinde mai mult. Cel mai adesea există tendinţa de a găsi vinovaţi, de obicei în guvernările anterioare sau ne ferim să spunem că după 1989 statul s-a retras aproape cu totul din politica socială şi destul de semnificativ din cea economică. Astfel, şocul resimţit de populaţia obişnuită cu impunerile şi grija orânduirii comuniste a fost atât de dramatic, încât generaţii întregi au devenit practic neadaptate noii organizări socio-politice-economice. Este tardiv să ne întrebăm cum ar fi arătat în acest context economia românească dacă P.D.S.R.-ul, actualul P.S.D., ar fi câştigat alegerile în 1996. Însă, putem constata prin intermediul cifrelor ce a adus guvernarea CDR. Şi aici menţionez că dimensiunea produsului intern brut, în guvernarea '97-'99, are ca an de referinţă 1996, fiind calculată în funcţie de datele oferite de Banca Internaţională şi de statistica românească. '97 reprezintă mai puţin, 6,9% din p.i.b., '98 7,3%, '99 8% mai puţin faţă de '96. Dacă mai punem în balanţă şi faptul că, în general, PDSR-ul crease premisele pentru a menţine un trend crescător până în anul '96 a p.i.b., iar dacă acest trend s-ar fi menţinut măcar la nivelul de 4-5%, România ar fi bătut la poarta mileniului trei mai bogată cu peste 22 miliarde de dolari. Distinşi colegi, concluziile vă sugerez să le trageţi dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Pribeanu. Va urma domnul Mihai Baciu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică este intitulată: "Timişoara, remember '89". În urmă cu 14 ani, la Timişoara, în acel Decembrie 1989, în contextul internaţional favorabil, au avut loc evenimente care au marcat crearea premiselor declanşării Revoluţiei Naţionale Române, evenimente care au constituit un pas hotărâtor spre o mare victorie a românilor, plătite cu multe jertfe, dar şi însoţite de speranţa angajării României pe un nou drum, cel al democraţiei şi libertăţii. Dacă ultima perioadă a anului 1989 a fost marcată de mişcări sociale izolate şi spontane în mai multe zone ale ţării, fără vărsare de sânge, nu acelaşi lucru putem afirma despre oraşul Timişoara, care este un altfel de loc, izvorul speranţei pentru români. Cronologia faptelor a fost următoarea: în 15 noiembrie 1989, studenţii din campusul universitar timişorean se pregăteau să celebreze calificarea echipei de fotbal a României în turneul final al Campionatului mondial. La fiesta studenţească s-au scandat lozinci anticomuniste, fapt ce a generat o ripostă rapidă a organelor de miliţie şi securitate. Tot în 15 noiembrie 1989, la UMT - Timişoara a avut loc o grevă spontană, anihilată imediat de forţele de ordine. Revoluţia a fost amânată cu 30 de zile. Manifestaţiile spontane din nopţile de 15, 16 şi 17 decembrie 1989 au căpătat un caracter politic, oamenii participanţi trăind evenimente dramatice. Profitând de protestele maselor populare, anumite forţe bine coordonate, altele decât forţele revoluţionare, au participat la devastarea, incendierea şi distrugerea magazinelor, unităţilor comerciale şi localurilor publice din zona centrală a oraşului Timişoara. În dimineaţa zilei de 17 Decembrie, cetăţenii oraşului Timişoara ieşiţi pe străzi privesc stupefiaţi la urmările actelor de vandalism ce au avut loc în noaptea precedentă. Centrul oraşului, cu magazine devastate şi incendiate, zeci de vitrine sparte oferă o imagine de coşmar. După ora 10,00 dimineaţa, manifestaţia locuitorilor Timişoarei se reia şi cu mai multă îndârjire. Un moment important din etapele Revoluţiei l-a constituit ieşirea oamenilor în stradă cu un drapel tricolor din care s-a decupat stema socialistă, simbol al unei societăţi sortite pierii. În diferite puncte ale oraşului, coloane ale armatei defilau cu fanfară şi drapel de luptă, în scopul descurajării demonstraţiilor. În noaptea de 17 spre 18 Decembrie 1989, acţiunile violente se ţin lanţ. Sunt înregistrate victime în Calea Şagului, Calea Girocului, Piaţa Libertăţii şi la Catedrala Metropolitană şi în alte locuri. Dimineaţa zilei de 18 Decembrie 1989 se anunţă frumoasă şi senină, dar în sufletele oamenilor clocotea mânia, revolta şi deruta. Sfidând interdicţia de a circula în grup, o coloană de tineri ajunge până în faţa Catedralei Metropolitane şi aprinde lumânări pe treptele ei. Ziua de 19 Decembrie 1989 marchează o schimbare radicală în situaţie, multe întreprinderi încetându-şi activitatea, muncitorii se organizează şi-şi exprimă deschis revendicările pe străzile Timişoarei. Este ziua care va marca începutul fraternizării deschise a armatei cu adevăraţii revoluţionari, din rândurile celor mulţi, aflaţi în stradă. În ziua de 20 Decembrie 1989, treptat, coloanele muncitoreşti din fabricile şi uzinele Timişoarei se organizează şi se îndreaptă spre centrul oraşului. În clădirea Operei, de acum un adevărat stat-major al revoluţionarilor, sunt formulate primele revendicări, care vor fi aduse la cunoştinţa autorităţilor locale şi centrale. Noi nu am avut prilejul unei revoluţii de catifea. La noi istoria a trebuit să se croiască printr-o revoltă dramatică, punându-se alături de semnul biruinţei, semnul de doliu pentru morţii care s-au sacrificat pentru această izbândă. Pentru prima dată, la Timişoara, joi 21 Decembrie 1989, este redactată Proclamaţia Frontului Democratic Român, ca prim program ideologic care a condus Revoluţia Naţională Română până la înfiinţarea Frontului Salvării Naţionale. Viaţa noastră şi-a reluat cursul, am renăscut. Până şi urmele sfinte ale martirajului au dispărut, ele fiind înlocuite de monumente peste care timpul şi-a lăsat deja amprenta. Pe treptele sfinte ale Catedralei Metropolitane, sângele nevinovat al copiilor ucişi rămâne imprimat în mintea timişorenilor, ca nişte petale de maci roşii, peste care în fiecare an Dumnezeu aşterne fulgi albi de nea, ca o purificare eternă. Acum, după 14 ani, în acelaşi loc se aude muzica liniştitoare a colindelor de Crăciun, ca un omagiu sacru închinat memoriei eroilor noştri, clinchetul vesel al clopoţeilor contrastând în mintea mea cu bătaia tristă a clopotelor Catedralei, din acea vreme. Dacă şi numai pentru ca noi să putem respira acest aer liberi, de libertate, au murit martirii Timişoarei, gestul lor sublim nu a fost în zadar. Cei ce nu mai sunt au murit pentru noi, ducând cu ei pentru totdeauna, dincolo de barierele vieţii, chipurile criminalilor. Unele din visele noastre de atunci s-au îndeplinit. Pentru altele va trebui să mai luptăm, să mai aşteptăm, oare cât? Partidul România Mare este alături de cutezătorii neînfricaţi, adevăraţii revoluţionari care-şi păstrează verticalitatea, demnitatea în lupta pentru realizarea idealurilor naţionale. Guvernele post-decembriste ajunse la putere nu au înţeles că existenţa lor se datorează, în primul rând, sacrificiului şi curajului manifestat de tinerii din '89, astăzi marcaţi de trecerea timpului şi încă trataţi ca nişte paria ai societăţii, majoritatea sunt şomeri şi duc o viaţă modestă, sunt jigniţi de mass-media, fără a se ţine cont de libertatea presei, care este tot un rezultat al Revoluţiei. Mă întreb: acei care denaturează adevărul, scriind cărţi, învârtindu-l prin meandrele concretului, cum se vor prezenta la judecata de apoi? De la această înaltă tribună, rog toţi factorii de răspundere ai acestei ţări să vegheze la acordarea respectului cuvenit participanţilor la Revoluţia Română din 1989 şi la neîntinarea imaginii acestor adevăraţi eroi ai neamului românesc. Dacă unii îşi creează eroi în lupte de cotropire, noi îi avem pe drept. Stimaţi revoluţionari, vă urez să petreceţi, după datină, sărbătorile de iarnă şi să vă păstraţi speranţa că în clasa politică actuală sunt şi oameni capabili, demni şi curajoşi, care pun - mai presus de toate - interesul naţional. Fie ca farmecul muzicii colindelor de Crăciun să se audă până acolo, sus în Ceruri, şi să-i bucure etern pe Eroii Revoluţiei Naţionale Române. Dumnezeu să-i odihnească pe Eroii Revoluţiei de la Timişoara şi din toată Ţara. Fie ca anul 2004 să aducă numai bucurii şi schimbări în bine mult încercatului popor român. La mulţi ani tuturor! Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului Mihai Baciu. Va urma domnul Tiberiu Sbârcea. Domnul Baciu ne-a promis că va prezenta în spirit oltenesc, nu moldovenesc, declaraţia de astăzi, adică mai repede. |
|
|||
|
Recunosc, domnule preşedinte, şi vă mulţumesc că mi-aţi dat cuvântul. Recunosc reflexul oricărui preşedinte ... |
|||||
|
Scuzaţi-mă, domnule Baciu, domnul deputat Radu Ciuceanu a depus la secretariat. |
|||||
|
... de şedinţă: îi lasă pe cei care vorbesc primii să spună cât vor şi ce vor, şi, când ne apropiem de sfârşit, ne ameninţă cu principiile astea omeneşti, mai scurt, dacă ne iubeşti etc. Voi fi scurt, domnule preşedinte, chiar foarte scurt, şi voi expune în faţa dumneavoastră doar două teme, însă două teme fierbinţi. Prima chestiune: în raportul de ţară pentru România, citim acolo că există câteva capitole fierbinţi, total negative, pe care, şi la care România se află în mare suferinţă. Între acestea justiţia. Guvernul a publicat zilele trecute, cel puţin noi am primit în casetele noastre, un teanc respectabil de foi, cu programul Guvernului privind îndeplinirea condiţiilor de azi încolo, până în 2004, impuse de Uniunea Europeană pentru acceptare. Şi acolo se vorbeşte foarte frumos şi despre justiţie. Ce se întâmplă în realitate? În realitate se întâmplă următorul lucru, o chestiune pe care o cunoaşte toată lumea. Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel au respins, deci, fiecare în parte, solicitarea absolut legală, conform Legii partidelor politice, a înregistrării Alianţei "Dreptate şi adevăr" - P.N.L.-P.D. Argumentele sunt ridicole. Ele exploatează resursele sofistice ale limbii române, pentru că orice limbă are asemenea resurse, încalcă logica obişnuită şi logica juridică, pentru că în spatele acestor argumente aşa-zis juridice nu se află altceva decât frica actualei puteri de această alianţă. Este vorba, aşadar, stimaţi colegi, de o subordonare condamnabilă, incredibilă a justiţiei faţă de putere, fenomen condamnat în toate ţările democratice şi civilizate, nu numai ale Europei. Dar, în orice caz, noi vom continua acest proces de înregistrare şi, până la urmă, nu are cum justiţia română să nu accepte această solicitare. A doua chestiune: înmulţirea canceroasă a noilor comune, a noilor unităţi administrative în România, demonstrează clar intenţia puterii de a confisca, la alegerile locale următoare, o mare parte a administraţiei locale din România. Se ştie că, în conformitate cu tendinţa europeană, puterea de decizie coboară încet-încet de la centru spre administraţiile locale. Din această cauză, actuala putere centrală, mă refer la Guvernul şi partidul conducător actual, încearcă prin toate mijloacele să pună mâna în continuare, şi după alegerile viitoare, pe această putere locală. Recurge la orice mijloc, inclusiv la cel pe care vi-l spuneam, înmulţirea canceroasă, ca o tumoare, a acestor unităţi administrative, majoritatea artificial create, pentru că primarii şi viceprimarii noilor unităţi vor fi numiţi, după câte ştie toată lumea, şi se intenţionează, de către prefecţi. Este vorba, aşadar, stimaţi colegi, de un reflex pe care îl cunoaştem din istoria îndelungată a ţărilor europene, şi nu numai a Europei, atunci când o putere se află la crepuscul, recurge la orice mijloc pentru a se menţine, ca o fiară rănită. Asistăm, aşadar, la acest reflex. Şi o a treia chestiune, şi cu asta am încheiat, domnule preşedinte. Este vorba de preconizatul tur unic la alegerile locale, care tur unic de scrutin este menit să ducă la acelaşi rezultat nenorocit pentru România, confiscarea a 70-80% din administraţia locală a acestei ţări. Ne întoarcem, aşadar, la politica de comandă, la centralism, la dictatură în haine democratice ş.a.m.d. Aceste câteva chestiuni am vrut să vi le spun, şi le vom repeta în continuare, pentru că ne aflăm, până la urmă, într-o ţară în care putem vorbi, într-o ţară, cel puţin la suprafaţă, democratică, şi nu vom ceda sub nici o formă acestui şantaj "legal". Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului Tiberiu Sbârcea. Va urma domnul deputat Ovidiu Drăgănescu. |
|
|||
|
Domnul Tiberiu Sergius Sbârcea: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Intervenţia mea se numeşte "Târgul Internaţional IndAgra 2003, moment de referinţă pentru agricultura României". Participând la deschiderea Târgului Internaţional IndAgra 2003 mi-am dat seama de valoarea standurilor cu exponatele prezentate ale mai multor firme, în cadrul celor trei expoziţii - IndAgra, Expo-Drinq şi All Pack, de la Complexul Expoziţional Târgul Internaţional Bucureşti - ROMEXPO -, deschis de domnul George Cojocaru, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, preşedinte şi director general al ROMEXPO. La deschidere au fost prezente personalităţi de seamă din agricultura românească, iar prezenţa ministrului agriculturii, Ilie Sârbu, a dat greutate acestui moment. După vizita pe care am realizat-o în toate pavilioanele şi la toate standurile, am putut să constat că acest târg este un moment de referinţă pentru agricultura românească, în sensul în care expozanţii au oferit calitate în prezentarea produselor, am apreciat eforturile firmelor din industria alimentară de a înnoi gama sortimentală şi de a pregăti produse de calitate pentru export, că firma italiană LANDINI va produce primele tractoare la Uzinele Tractorul din Braşov, pentru ceea ce face Mecanica Ceahlăul S.A., pentru oferta bogată de produse de patiserie şi cofetărie, pentru contribuţia deosebită a cercetării, pentru progresele deosebite în dezvoltarea afacerii de maşini de ambalat, pentru eforturile şi acţiunile întreprinse pentru succesul salonului de mase plastice, într-un cuvânt pentru tot ce-am vizitat. M-a impresionat deosebit organizarea primului salon de produse ecologice "eco-agricultura" - domeniu în care ne punem mari speranţe pentru realizarea exportului. Pot afirma cu tărie că am început să realizăm în România de azi spusele lui Gheorghe Ionescu-Şişeşti - un mare om de ştiinţă agricolă: "Când va încolţi în mintea organelor administrative că îmbunătăţirea producţiei agricole este o problemă fundamentală a statului nostru românesc, atunci greutăţile vor fi pe jumătate biruite. Dacă va deveni unanimă această convingere, se vor găsi şi mijloacele şi căile pentru a se ajunge la acest scop." Prezenţa primului-ministru Adrian Năstase la acest târg este edificatoare în importanţa pe care Guvernul o acordă agriculturii, iar din spusele domniei sale, am să-mi permit să citez: "Este clar că produsele prezentate aici, la IndAgra, încep să corespundă din ce în ce mai mult normelor europene, şi mă refer nu numai la modul de prezentare, dar şi la calitatea acestora." La închiderea vizitei, premierul Adrian Năstase i-a felicitat pe organizatori şi a apreciat că "toate aceste lucruri ne arată că agricultura României se dezvoltă şi ea trece de la o formă de subzistenţă la o formulă de agricultură modernă, eficientă." Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Ovidiu Drăgănescu. Va urma domnul Cristian Dumitrescu. |
|
|||
|
Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu: Doamnelor şi domnilor deputaţi, O să mă refer, în continuare, pe scurt, la agresiunea comisă de către persoane necunoscute asupra ziaristului timişorean ino Ardelean, de la Ediţia de Vest a ziarului "Evenimentul Zilei". După dispariţia în împrejurări neelucidate până în prezent a jurnalistului şi regizorului Iosif Costinaş, mass-media timişoreană a cunoscut zilele trecute încă un episod murdar al acestei campanii de intimidare, de încercare de reducere la tăcere a unor reprezentanţi ai presei care încă mai au curajul de a împroşca cu noroi partidul de guvernământ. această acuzaţie a fost adusă recent lui ino Ardelean de către unul din ziarele de partid ale P.S.D. Mai multe publicaţii timişorene cunoscute ca făcând jocul P.S.D., au publicat articole calomnioase la adresa ziaristului ino Ardelean, şi mă refer aici la ziarul "Prima Oră" şi la săptămânalul "Copita şi VIP de Banat", ca răspuns la articolele publicate de acesta în "Evenimentul Zilei". Probabil au considerat că aceste calomnii nu mai erau suficiente, şi au considerat că se impunea o ciomăgeală sănătoasă pentru intimidarea ziaristului. Agresiunea josnică asupra sa, asupra lui ino Ardelean, care era cunoscut pentru anchetele şi reportajele sale critice la adresa puterii, este un foarte dur atentat la libertatea presei. Evident, în spatele agresiunilor se ascund personaje deranjate de ziariştii care încă mai au curajul să demaşte abuzurile, incompetenţa, nepotismul sau corupţia promovate de actualul partid aflat la putere. Doar în ultima săptămână, ziaristul ino Ardelean a publicat trei articole privind profilul moral al unor lideri locali ai P.S.D., sau unele afaceri mai puţin curate ale acestora, cum ar fi: cazul şefului filialei locale a P.S.D. din Teremia Mare, comună din judeţul Timiş, care fiind în acelaşi timp şi director al şcolii, îşi trimitea elevii de clase primare să lucreze ca argaţi pe moşia sa. Cazul noului ministru al sănătăţii, care nu a făcut publice, conform legii, mai multe companii la care este acţionar. Şi, de asemenea, dezvăluiri privind modalităţile prin care unele firme ale clientelei P.S.D., sau chiar ale liderilor P.S.D. câştigă licitaţiile publice. Pentru acest gen de articole pedeapsa asupra ziaristului a venit prompt şi a fost executată cu sălbăticie. În urma bătăii crunte suportate, ziaristul a suferit un traumatism cranio-cerebral şi o dublă fractură de mandibulă, necesitând cel puţin o intervenţie chirurgicală. Urmările asupra domnului Ardelean se vor resimţi, probabil, toată viaţa, şi nu mă refer doar la urmările fizice, ci mai ales la urmările psihice. Iată că după moartea ziaristului Iosif Costinaş, al cărui dosar s-a plimbat pe plan local, de la Poliţie la Parchet, şi apoi a ajuns pe la Curtea Supremă de Justiţie, instituţie care de altfel continuă să tacă, în mod suspect, în legătură cu acest caz, a urmat plecarea din presă a ziaristului Eugen Sasu, tot de la "Evenimentul Zilei", care a renunţat să-şi mai practice meseria, pe care o practica foarte bine, din cauza ameninţărilor la adresa familiei sale. Creşterea numărului atacurilor împotriva jurnaliştilor români care investighează corupţia este extrem de îngrijorătoare, situaţia respectivă fiind condamnată şi de organizaţii internaţionale de apărare a libertăţii presei. Având în vedere cele de mai sus, Partidul Naţional Liberal solicită încetarea presiunilor şi a folosirii violenţei împotriva reprezentanţilor mass-media. De asemenea, în calitatea mea de vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cer tuturor profesioniştilor din cadrul Poliţiei, Parchetului, Justiţiei să nu mai accepte presiuni sau comenzi politice din partea actualei puteri, riscând astfel să-şi compromită carierele definitiv, ci le cer să-şi facă meseria în mod onest, cu respect faţă de lege şi faţă de cetăţean. Cer Ministerului Public, Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi Poliţiei mai ales, să se ocupe cu prioritate de găsirea vinovaţilor în toate cazurile de agresiune asupra jurnaliştilor din România. Altfel, voi considera că nimic nu s-a schimbat faţă de ce era în România înainte de '89, iar cei care l-au lovit pe ino Ardelean sunt fraţi de sânge cu cei care au tras în timişoreni în Decembrie 1989. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Cristian Dumitrescu. Va urma domnul deputat Aurel Daraban. |
|
|||
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Domnule preşedinte, mulţumesc. Unul din obiectivele programatice ale Revoluţiei din Decembrie '89 şi ale procesului de reinstaurare a unei societăţi democratice în ţara noastră a fost reconstituirea proprietăţii private, pe calea restituirilor şi a privatizării. Astăzi, la 14 ani de la căderea comunismului, România, aflată în avansat proces de integrare euro-atlantică, se poate mândri cu o structură a proprietăţii compatibilă cu standardele democraţiei europene. În urmă cu câteva zile, Guvernul României anunţa, în mod laconic, că proprietatea funciară a fost restituită cu titlu de proprietate în proporţie de 96% foştilor deţinători sau urmaşilor lor legitimi. Se încheie, astfel, în liniile sale principale, un mare contencios, acela al restituirii terenurilor agricole, aşezând România în rândul ţărilor post-comuniste care au reuşit finalizarea acestui amplu efort de intrare în normalitate. Momentul are şi o altă semnificaţie, în afara aceleia că Guvernul Năstase şi-a mai îndeplinit unul din angajamentele asumate în momentul intrării la guvernare, deoarece îl putem lega de un alt eveniment politic important, şi anume, introducerea în Constituţie, prin modificarea prevederilor ei, a noţiunii de proprietate privată garantată. Am adus în discuţie aceste două aspecte, pentru a putea pune în evidenţă caracterul populist al declaraţiei unui deputat P.D., care a cerut demisia prefectului judeţului Suceava, pentru faptul de a fi pus în posesie cu terenuri silvice pe foştii proprietari, în conformitate cu legile speciale în vigoare în domeniul restituirii. Deci, şi în afara faptului că judeţul Suceava, ca cel mai împădurit judeţ al ţării, a avut de făcut faţă la un volum enorm de muncă pentru ca restituirile să fie făcute în termen cât mai scurt, în acest judeţ s-au găsit şi soluţii pentru a se rezolva, inclusiv problemele retrocedărilor către domeniul bisericesc. Mai mult, judeţul Suceava se află în plutonul fruntaş al unităţilor administrativ-teritoriale în ceea ce priveşte acordarea titlurilor de proprietate foştilor proprietari. Prefectul şi Prefectura, ca reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu, au adus, astfel, în mod onest şi cu eforturi remarcabile, normalitatea într-un domeniu care frământă societatea românească în acest colţ de ţară, de peste un deceniu. Nu putem cere opoziţiei să aplaude gesturile Guvernului, deşi sunt momente în care se cere ca măcar să le recunoaştem. Dar, în nici un caz nu putem fi de acord ca, pe nedrept, din pur interes local sau electoral, să fie negată o evidenţă şi blamate gratuit persoane şi instituţii. Iată de ce, cer în mod public domnului deputat Ioan Oltean să-şi retragă această nedreaptă solicitare de demisie a prefectului judeţului Suceava pentru vina de a-şi fi făcut datoria. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Aurel Daraban. Va urma domnul deputat Valentin Iliescu. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică am intitulat-o: "2004, un an al ofensivei faptelor". Suntem conştienţi cu toţii că anul 2004 este un an electoral, un an în care vor fi programate alegeri locale, generale şi parlamentare. Ne aşteaptă o perioadă dificilă, în care ne vom confrunta mai mult decât până acum cu diverse critici. Până la un punct este chiar firesc să se întâmple aşa, dar noi trebuie să înţelegem şi să demonstrăm că ofensiva politică pentru anul viitor trebuie să fie una a faptelor, din partea tuturor partidelor parlamentare. Pentru că numai o asemenea abordare a lucrurilor reprezintă cel mai bun mijloc de a câştiga încrederea electoratului. Pentru aceasta este nevoie de un efort susţinut şi constant de imaginaţie, de inovaţie managerială şi economică. În acest context doresc să subliniez că avem mari răspunderi în ceea ce priveşte administraţia locală, a autonomiei acesteia, îndeplinirea proiectelor hotărâte în unităţile teritoriale, deoarece lucrurile nu se rezolvă de la sine, aşteptând ca Guvernul să transfere comunităţilor locale fondurile necesare. Criticii noştri, şi interni şi externi, vorbesc de nefinalizarea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, din motive economice. Plecând de aici, pot să afirm că ratarea negocierilor poate conduce la neincluderea României în bugetul comunitar european pentru mulţi ani de acum înainte. Mai mult, rapoartele Comisiei europene vorbesc, uneori, în cazul României, de dificultăţi în absorbţia şi utilizarea unor fonduri de preaderare. Această temă este corelată cu solicitările de reformă administrativă, dar aceşti bani nu vor putea veni, şi nu vor veni dacă nu vom concepe programe locale sau zonale credibile şi eficiente de utilizare a fondurilor. Nu este un secret că există un deficit de cunoştinţe manageriale în domeniu, pe care trebuie să-l depăşim cât mai repede. Multe din recomandările Parlamentului european către ţara noastră constau tocmai în stimularea realizării de proiecte româneşti sau în parteneriat cu diverse organizaţii, în direcţia dinamizării acestui proces de absorbţie a unor importante sume de bani. Dacă aş face referire numai la programele SAPARD, afirm că este mare deficit de implementare şi în judeţul Constanţa, pe care îl reprezint. Sume pentru dezvoltarea sectorului privat, reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport, modernizarea agriculturii, promovarea turismului rural, dezvoltarea şi diversificarea activităţii economice au rămas nefolosite, pentru că în multe localităţi nu s-au întocmit proiecte locale, pentru că în altele, deşi au existat solicitări, nu s-a manifestat destul sprijin de la nivel central. Repet în faţa oamenilor, în 2004 vom avea un an economic greu. Va trebui să ne prezentăm cu rezultate şi cu noi proiecte. O informare mai bună şi mai promptă a populaţiei şi a autorităţilor privind programele de finanţare ale Uniunii Europene, dar şi pregătirea inclusiv la nivel locale a unor specialişti într-un asemenea domeniu, reprezintă, cred eu, o prioritate şi un atu pentru realizarea programului nostru politic. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc mult. |
|||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Valentin Iliescu. Şi, va urma ultimul vorbitor, Corneliu Ciontu. |
|
|||
|
Domnul Valentin-Adrian Iliescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, De multe ori, presa şi opinia publică românească, partidele de opoziţie au consemnat diminuarea până la anihilare a rolului Parlamentului României în procesul legislativ. Este deja un fapt de notorietate că Guvernul Adrian Năstase, profitând de lipsa de verticalitate, de curaj şi de bărbăţie politică a parlamentarilor Partidului Social Democrat, sfidând şi ignorând fără jenă toate propunerile şi argumentele formulate de partidele din opoziţie, a ajuns să devină, în fapt, singurul factor decizional în procesul de legiferare. O nouă dovadă în acest sens o reprezintă dezbaterea în Camera Deputaţilor, în procedură de urgenţă, a proiectului de lege privind Codul fiscal. În principiu, Codul fiscal trebuie să fie o lege de maximă importanţă pentru România, pentru prezentul şi viitorul a milioane de români, o lege care ar putea să relanseze puternic economia românească şi să o racordeze la nivelul exigenţelor europene, o lege care să stimuleze consumul intern, exportul şi producţia, şi care să aducă, pentru milioanele de români care trăiesc într-o stare de mizerie, de sărăcie şi de disperare fără limită, o binevenită speranţă. Din păcate, proiectul de lege privind Codul fiscal, prin voinţa actualilor guvernanţi, nu este decât o însăilare străvezie a unor legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă care îşi produc şi în prezent efectele, bineînţeles negative, fără să ţină cont de marile promisiuni cu care PDSR a câştigat alegerile din anul 2000. În primul rând, trebuie criticată solicitarea discutării în procedură de urgenţă a unei legi atât de importante. Cum s-ar spune, după ce Guvernul Adrian Năstase nu a făcut absolut nimic aproape trei ani de zile pentru elaborarea acestui act normativ, acum, în mare viteză şi aproape pe blat, încearcă să treacă prin Parlament, fără o analiză şi dezbatere profundă şi argumentată, o lege de maximă importanţă. În al doilea rând, proiectul de lege privind Codul fiscal nu concretizează marile promisiuni făcute în campania electorală privind reducerea fiscalităţii, dovedind incapacitatea actualului Guvern de a gestiona eficient, moral şi competent imensul capital de încredere câştigat la alegeri. Îmi permit să vă aduc aminte, stimaţi colegi parlamentari din Partidul Social Democrat, câteva dintre promisiunile cu care aţi câştigat alegerile din anul 2000:
Toate aceste promisiuni nu se regăsesc decât într-o foarte mică măsură în proiectul Codului fiscal. Şi aceasta pentru că nu se poate să acoperiţi găurile foarte mari de la buget realizate de contribuabili rău-platnici aparţinând clientelei politice a P.S.D. (gen Corneliu Iacubov şi multe alte zeci şi sute de baroni centrali şi locali) şi, în acelaşi timp, să stimulaţi procesul de muncă, consumul intern, prin pârghii fiscale, în scopul creşterii clasei de mijloc, cât şi pentru protejarea persoanelor cu venituri reduse. Stimaţi colegi din P.S.D., Cu speranţa că mai aveţi un strop de onoare şi de demnitate politică şi că de la înălţimea intereselor dumneavoastră personale mai aveţi puterea să vă uitaţi în ochii alegătorilor care v-au oferit încrederea lor, fără să vă fie ruşine, doresc să vă reîmprospătez memoria şi să vă ofer o copie după promisiunile din capitolul de Politică financiară ale ofertei electorale a P.D.S.R., intitulată "O guvernare mai bună pentru o viaţă mai bună". Prestaţia Guvernului Adrian Năstase, susţinută din păcate de dumneavoastră, nu confirmă în nici un fel acest slogan electoral. Dimpotrivă, întăresc ceea ce cred tot mai mulţi români că "România merge cu P.S.D. într-o direcţie greşită". Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
(Domnul deputat Corneliu Ciontu susţine declaraţia politică la tribună) Stimaţi colegi, Tema intervenţiei mele este "Pacificarea scenei politice româneşti". Nu există schimbări care să sfideze legile firii. În natură, atomii se unesc şi se transformă după legi pline de sens, elementele finale fiind prefigurate în cele iniţiale. În metamorfozele lui Ovidiu, personajele suferă schimbări de natură, conform propriului destin. Scriu aceste cuvinte, în contextul în care politicienii şi analiştii politici vorbesc încă despre noile valori propuse de senatorul Corneliu Vadim Tudor, valori care pun în umbră conflictul politic şi potenţează virtuţile colaborării şi dialogului. Această schimbare nu este una radicală, nu presupune o ruptură. Dintotdeauna, Corneliu Vadim Tudor şi Partidul România Mare au căutat în politica românească armonia şi concordia, pacea interioară despre care vorbesc creştinii şi umaniştii lui Erasmus din Rotherdam a existat tot timpul în noi. Numai că halucinanta istorie a tranziţiei din România a făcut din fiecare partid şi lider politic un războinic virtual, capabil să-şi folosească discursul pe post de lance. Ei, bine, în contra acestui simbolic, dar acut război civil, se ridică noul mesaj al Partidul România Mare şi al liderului său, Corneliu Vadim Tudor. Ştim bine că atacurile furibunde împotriva noastră nu se vor opri aici! Ştim bine că delaţiunea, calomnia, mistificarea şi insulta vor continua să se reverse asupra noastră, dar, în ciuda acestui fapt, noi dorim să oferim un semn al maturizării şi responsabilităţii. Repet: aşa cum natura nu evoluează în salturi, nici Partidul România Mare nu trece de la o ofertă politică la alta. Încă de la înfiinţare, partidul nostru şi-a mărturisit vocaţia constructivă. Însă, acestei vocaţii adversarii noştri i-au preferat conflictul deschis, iar noi am fost capabili să ne asumăm acest conflict şi să-l câştigăm. Promovând normalizarea mediului politic românesc, Partidul România Mare este primul care propune o pace politică şi asta chiar de pe poziţiile învingătorului în lupta dintre idei. Fireşte, această transformare nu presupune o decerebrare, o pierdere a busolei politice a verticalităţii. Ştim bine cât de gravă este starea societăţii româneşti şi îi cunoaştem pe cei responsabili. Partidul România Mare va rămâne, dincolo de tăgadă, un partid cu personalitate deplin definită, cu mesaj unic, deloc dispus la compromisuri morale şi ideologice. Partidul România Mare nu face trocuri cu propria onoare. Unii s-au grăbit să sugereze că transformarea lui Corneliu Vadim Tudor survine în urma unor înţelegeri de culise cu actualul Executiv, mergând până la ideea că la alegerile din 2004, unii din parlamentarii indezirabili ai Partidului Social Democrat se vor regăsi pe listele noastre electorale. Este o fantezie! Partidul România Mare îşi păstrează profilul şi menirea de partid de opoziţie. Lupta noastră pentru împlinirea interesului naţional rămâne aceeaşi. Lipsa noastră de aderenţă la mecanismele corupţiei este nemodificată. Dorim numai să transpunem în viaţă, pentru întâia dată în România, după 1989, noţiunea de opoziţie constructivă. Dorim ca raporturile dintre opoziţie şi putere, ca şi cele dintre opoziţie şi opoziţie, să devină rezonabile şi mature. Partidul nostru va continua să critice erorile Guvernului ori de câte ori acestea vor apăra, dar o vor face într-un mod mai apropiat de practica parlamentarismului britanic, cel mai bătrân din lume, decât de agresivitatea Levantului. Ce înseamnă, în ultimă instanţă, această metamorfoză? Sintetizând, vom spune aşa: înseamnă, în primul rând, o încercare de pacificare a scenei politice româneşti; înseamnă, în al doilea rând, confirmarea unei responsabilizări a clasei politice; înseamnă, în al treilea rând, maturizarea deplină a Partidului România Mare şi, nu în ultimul rând, înseamnă că Partidul România Mare este întrutotul pregătit, sub raport moral, motivaţional, profesional, pentru câştigarea alegerilor din anul 2004 şi pentru trecerea autentică a României în mileniul III, alături de aliaţii ei, Uniunea Europeană şi NATO. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
|||
|
(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de şedinţă.) |
|||||
|
Declaraţie politică. La începutul acestui an, Executivul s-a lăudat cu o nouă formulă privind plata facturilor la întreţinere, respectiv utilizarea numărului de elemenţi de la caloriferele aflate în locuinţe. Toată lumea a aşteptat apariţia normelor metodologice cu privire la modul de calcul, însă, cum s-a întâmplat de atâtea ori, acestea nu au mai apărut; şi, ca semn de incoerenţă, acelaşi guvern a propus revenirea la forma iniţială, adică folosirea suprafeţei locuinţei la repartizarea cheltuielilor de încălzire. Aşadar, a devenit un obicei al Guvernului de a nu fi capabil să susţină un punct de vedere cu consecvenţă, şi a ameţit toate asociaţiile de locatari, acestea nemaiştiind cum să lucreze; mai mult decât atât, în dorinţa de a găsi ţapi ispăşitori, ministrul Gabriel Oprea a dat vina pe prefecţi, în sensul că nu sunt atenţi atunci când li se explică modalităţile "imaginate" de superiorii lor din guvern. În ciuda acestor lucruri, devine clar că guvernul este conştient că a bramburit legislaţia în materie, pentru că a dat o nouă hotărâre de Guvern, care nu este cunoscută şi aplicată de autorităţile locale. Victimele inconsecvenţei şi incoerenţei guvernamentale nu sunt decât cetăţenii a căror viaţă zilnică este afectată şi care nu mai ştiu cât vor plăti facturile, pentru că modalitatea de calcul a întreţinerii a fost schimbată prea des şi aiurea. De aceea, ne facem datoria şi recomandăm reprezentanţilor Guvernului la nivel central şi local să facă bine cunoscute noile măsuri luate, astfel încât oamenii să cunoască cu ce se vor confrunta, şi să facă economii pentru a avea bani în vederea achitării costurilor cu căldura, energia electrică, apa rece şi, uneori, şi caldă. În condiţiile în care ajutoarele de căldură se dau în anumite limite, deşi preţul gazelor naturale a crescut deja, plata facturii la întreţinere este o problemă şi mai mare decât iarna trecută, restanţele au crescut alarmant, ameninţând soarta oamenilor care nu-şi pot achita obligaţiile, ca să nu mai vorbim de faptul că, devine periculos şi pentru economie, care înregistrează arierate suplimentare. |
|
|||
|
Declaraţie politică: "Secretele mafiei din presa ieşeană". În Iaşi, de ani de zile, observatorii obiectivi ai peisajului publicistic pot constata că se practică două moduri de a face presă. Prima manieră este aceea civilizată şi, în general, echidistantă, aceasta caracterizează, în linii mari (cu excepţii mici şi nesemnificative, care, de fapt, confirmă regula), 7 din cele 8 cotidiene ieşene. Cealaltă manieră este a şantajului şi minciunii, a turnătoriei şi diversiunii, a mediocrităţii şi infamiei - aici "Ziarul de Iaşi" are monopolul. Nu este săptămână lăsată de la Dumnezeu în care mafioţii mass-mediei ieşene să nu strecoare, pe cearşafuri de ziar, dar şi în subsoluri de pagină, pastile otrăvite. În privinţa ultimei metode, sub aparenţa unor bârfe de ... maximă credibilitate (da, ştiu, e un oximoron, dar ce să-i faci dacă prostia nu doare!), se plătesc poliţe şi se creează diversiuni atât de ordinare şi de halucinante pe care, dacă le-am lua în serios, am crede că judeţul e în pragul războiului civil. De ani de zile, aceşti inşi care şi-au permis să-şi aroge rolul de formatori de opinie - iar interesele tribale ale unora i-au ajutat să-şi împlinească scopul - văd peste tot intrigi, săpături, focare de conflict, lupte fratricide, sforării, maşinaţiuni subterane şi altele asemenea. Niciodată în "Ziarul de Iaşi" (moştenitor ideologic, chiar dacă nu legal, al "Monitorului de Iaşi", care, între timp, şi-a găsit alţi editori, mai cinstiţi decât cei dinainte) nu au fost prezentate alte puncte de vedere decât cele care serveau ţelurilor clanului care editează cea mai citită publicaţie din Iaşi. Chiar dacă nu au tirajul pe care îl declară (11.000-13.000 de exemplare), supraestimat pentru a urca preţurile la publicitate, ştiu din surse sigure că tipăresc, totuşi, aproximativ 7.000 de bucăţi pe zi, ceea ce nu e de neglijat. Dacă aş spune că "Ziarul de Iaşi" a fost cel mai înverşunat adversar al PRM, din mass-media ieşeană, de fapt singurul duşman autentic, care a acţionat permanent cu o precizie de metronom, pentru compromiterea sau boicotarea noastră, aş săvârşi un truism. Ieşenii care sunt la curent de ani de zile cu politica editorială a cotidianului respectiv, cunosc această realitate incontestabilă. Dar nu acesta este fondul problemei. Ceea ce mă preocupă este cârdăşia dintre mafia politică şi mafia presei din Iaşi, asupra căreia am insistat şi cu alte prilejuri, dar astăzi voi prezenta anumite date în premieră absolută. Pofta mi-a fost deschisă de un săptămânal central, care nota zilele trecute că Bogdan, fiul senatorului Ion Solcanu, "ieminentul derector" de PSD, a făcut cu SNCFR o afacere necurată, din care a obţinut cam 200.000 de dolari. Mai precis, a luat din străinătate licenţa programului "Routes" pentru dirijarea traficului feroviar din România şi, imediat, a vândut-o mai departe singurului client de pe piaţă, care era, normal, Societatea Naţională de Căi Ferate. Firma buclucaşă este S.C. "The Red Point" S.A. (Cod Fiscal 14172456). Aici, investigaţiile ziariştilor din presa centrală se opresc, dar merg eu mai departe şi completez acest puzzle. Societatea comercială amintită, a cărei denumire ar însemna, într-o traducere literală "Punctul Roşu" (acela făcut de cătarea de la puştile cu lunetă pe corpul-ţintă!), îl are ca acţionar principal pe Bogdan Solcanu, cu 44%, dar şi Cezar Caluschi (unul din grangurii de la "Ziarul de Iaşi") deţine 8%. Celorlalţi 4 acţionari le voi da doar iniţialele şi procentele, pentru că identitatea lor nu are legătură cu firul argumentaţiei mele din prezentul material: A.U. (20%), C.N.(4%), E.M.C.(4%), V.C.(20%). Mai important este că firma "The Red Point" nu s-a rezumat la afacerea cu software-ul de care aminteam anterior. Mult mai bănoasă chiar şi decât tragerea acelui tun impresionant a fost furnizarea, de către Bogdan Solcanu, prin firmele sale, a unor mari cantităţi de marfă către SNCRF. Valoarea totală depăşeşte 100 de miliarde lei, sumă astronomică, prin plata căreia se devalizau conturile unei societăţi de stat care, chiar atunci concedia mii şi mii de salariaţi. Mai mult, din produsele vândute cu forţa Căilor Ferate, au făcut parte şi o mulţime de "ciocane mari" şi "ciocane mici" (mi s-a explicat că e vorba de acele instrumente cu care este verificată starea tehnică a roţilor vagoanelor), cărora li s-a mărit artificial preţul, înainte de furnizare, de circa 300 de ori!!! Pare incredibil, nu-i aşa? Ca să-i dăm o veste şi mai bună senatorului Solcanu (care pozează în om cinstit, dar, vai, ce bine ştim că aparenţele înşeală!), îl anunţăm pe această cale că aceste aspecte infracţionale şi multe altele sunt deja cercetate de către lucrătorii Direcţiei Economice a Parchetului Naţional Anticorupţie, unde documentele revelatoare au venit pe filiera Blănaru - S.I.P.I. (fosta "Doi şi-un sfert"), unde tronează cunoscutul general Virgil Ardelean, zis "Vulpea". Porecla şi-a căpătat-o de la obiceiul bizar de a merge prin ţară deghizat, atunci când se întâlneşte cu şefii de rezidenţe, pentru a culege informaţii despre afacerile necurate ale demnitarilor PSD-işti, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi la Iaşi. Din datele pe care le deţinem, Solcanu nu este singurul parlamentar ieşean al puterii care a intrat în vizorul lui Ardelean, generalul făcându-şi deja un "tabiet" din stocarea de dosare compromiţătoare în vederea folosirii lor ulterioare, în scopurile pe care, desigur, le bănuiţi. Ce nu ştie "Vulpea" (sau, poate, nici n-o interesează) este că asociatul lui Bogdan Solcanu, mafiotul de presă Cezar Caluschi, are cam 23 de firme (am zis "cam", pentru că, în timp ce eu scriu acest material, e posibil să mai fi înfiinţat vreuna, depăşind numărul precizat!). la una dintre ele, (S.C., Oameni şi Companii S.R.L., Cod Fiscal 13611073), este partener cu nimeni altul decât "onorabilul" fost primar, Constantin Simirad; este exact firma care editează publicaţiile "Oameni şi Companii" şi "Revista Naţională de Administraţie Publică", ambele cu groasă finanţare de la oligarhia puterii, dar şi din bani publici. Dacă "marele" Caluschi s-a împopoţonat cu titlul de "preşedinte", "modestul" Simirad s-a mulţumit cu acela de "director onorific", dar tot aşa de profitabil ca primul. Să mai devoalăm una-alta şi despre alte trompete monitoriste ale "Ziarului de Iaşi". De pildă, aflăm că intelectualul rasat Alexandru (Andi) Lăzescu, director şi mentor, are, pe lângă alte învârteli, şi o firmă de montat centrale termice. Jenant, dar nu atât de jenant ca fratele redactorului-şef Toni Hriţac (Marcel Hriţac) care, după ce, ca un vechil de tip nou, a încercat să-l stoarcă de bani pe Vasile Ciobanu (proprietarul "National Bere Holding", cel care a preluat şi Fabrica de Bere "Zimbru" din Iaşi), a fost pus pe liber, pe bună dreptate, în cele din urmă! De remarcat că, pentru a le reuşi malversaţiunile cu berea, cei de la "Ziarul de Iaşi" au făcut echipă cu un tip extrem de dubios din Medgidia (pe nume Rădăuceanu, dacă memoria nu ne joacă feste), care a stat destul timp pe gratis la fosta Casă de Oaspeţi a lui Ceauşescu, fără a plăti nimic, a păcălit autorităţile locale, a ieşit un scandal imens, în fine, povestea e mai lungă ... Cert este că Marcel Hriţac, din jaful practicat la "Zimbru", şi-a ridicat vilă în Bucium, cartierul de lux al Iaşilor, de la intrarea dinspre Vaslui. Şi, dacă tot ne ocupăm de legăturile PSD cu mafia presei ieşene, să spunem că preluarea de către Dănuţ Prisecariu (afacerist prosper, copil de casă al lui Solcanu despre care am mai vorbit) a pachetului majoritar, de 54%, din acţiunile S.C. Alimentara S.A. (Cod Fiscal 1961377), la sfârşitul anului 2000, s-a făcut prin cumpărarea a 6% de la Andi Lăzescu, tot a 6% de la Cezar Caluschi şi a 14% de la S.C. Media Services & Information S.R.L. (care, aţi intuit bine, tot a mafioţilor de presă era!). Sună cunoscut, nu-i aşa? Ce simbioză parazitară perfectă ... Numai în 2002, cifra de afaceri a S.C. Alimentara S.A. a fost de peste 202 miliarde lei! Şi, astfel, toată lumea e mulţumită. Adică, nu toată lumea, doar Solcanu, Prisecariu şi cei de la "Ziarul de Iaşi", dar aţi uitat că pentru ei restul lumii nu contează?! Şi n-am zis nimic (încă!) despre locuinţele sociale date ilegal de Simirad hingherilor de presă de la acelaşi trust, în preistoria relaţiei lor de prietenie reciproc avantajoasă. Şi n-am zis nimic că din aceeaşi cloacă s-au ridicat şi Alina Mungiu şi Irina Radu, şi Ovidiu Şimonca, şi atâtea alte personaje sinistre care au murdărit mass-media centrală, pătând, din păcate, imaginea oraşului Iaşi şi a Moldovei în ansamblu. Şi n-am zis nimic, dar o facem acum, despre bomba bombelor: mafioţii de presă de la "Ziarul de Iaşi" sunt hotărâţi să înstrăineze publicaţia!!! Deşi poate părea ciudat că, acum, înainte de alegeri, când se ştie, se scurg bani destui către presă, informaţia este strict autentică. Iată şi preţul: până acum o lună, voiau minim 1.250.000 de dolari, dar, ulterior, au scăzut la 700.000 dolari. De ce dau bir cu fugiţii şantajiştii de presă din Iaşi, cei care au făcut avere dintr-un domeniu în care intraseră cu buzunarele goale, numai o explicaţie poate exista: s-au lăcomit prea mult şi, acum, simt că au intrat într-o fundătură, unde îi aşteaptă câteva procese penale răsunătoare. Un sfârşit cum nu se poate mai potrivit pentru o farsă care durase prea mult. Modus în rebus est. |
|
|||
|
Declaraţie politică: "PSD - ţara lui NU". Editorialul de ieri al unui binecunoscut editorialist, care încă spune NU alinierii cotidianului pe care îl conduce actualei puteri PSD-iste, mi-a dat fiori pe spinare. După Raportul de ţară al Comisiei Europene, articolul respectiv mi-a reînnoit teama că restauraţia comunistă în România este mult mai aproape decât îmi imaginam. România a ajuns tot mai mult să se confunde, din nou, cu un partid unic, care dictează absolut totul şi nu ţine cont de nimic. Mai mult, la fel ca partidul comunist, declară dezastrul ca fiind extraordinare realizări şi negrul ca fiind alb. Zilele trecute, după un fastuos discurs al premierului la Legea bugetului de stat pe 2004, în care ploua cu cifre record şi cu declaraţii sforăitoare de cât de bine o să ne fie, aproape întreaga mass-media, cea neaservită puterii, anunţa un deficit comercial record în ultimii 14 ani, încălcarea ţintelor macroeconomice stabilite cu organismele internaţionale şi reducerea serioasă a rezervelor Băncii Naţionale, care va continua şi în luna decembrie. Un serios semnal de alarmă, pe care PSD l-a soluţionat superficial şi convenabil pentru el şi baronii săi, ca de obicei pe spinarea populaţiei, căreia i s-a sistat practic posibilitatea de a se împrumuta de la bănci. Degeaba au strigat finanţiştii, analiştii, bancherii şi mass-media că astfel se sugrumă economia sănătoasă şi se menţine economia bolnavă de stat (vezi Rafinăria lui Iacobov pe care un distins lider PSD îl lua în braţe, cu tot cu firma plină de datorii, zilele acestea), PSD-ul a răspuns aşa cum spunea şi domnul Nistorescu: "Nu ne interesează!" "Baronii" locali, sau mai bine zis, lacheii locali psd-işti trebuie să trăiască, nu populaţia! Este evident că PSD-ul construieşte pentru sine şi ai săi lachei Ţara lui NU. Ce dovadă mai bună avem decât sugrumarea sau supunerea mass-media începând cu cele mai "tari" televiziuni din capitală şi încheind cu tinerii jurnalişti din toată ţara care au curajul de a critica deschis abuzurile, afacerile necurate şi corupţia partidului de guvernământ. După concedierea jurnalistului de la BBC, a urmat "avertismentul" lui Ion Ardelean - bătut cu bestialitate de agresori, rămaşi bineînţeles necunoscuţi. Domnule ministru al administraţiei şi internelor, se aude până la dumneavoastră, în fotoliul înalt unde vă aflaţi? Poliţia nu îşi face datoria! Justiţia, cea legată la ochi şi cu balanţa în mână, a ajuns secretara Ministrului Justiţiei, oarbă la tot ce înseamnă dreptate şi adevăr şi conştiincioasă cu pixul şi carneţelul în mână să scrie doar ce-i dictează doamna ministru! Respingerea de două ori, la evidenta comandă politică a PSD, a Alianţei PNL-PD, pe motive absolut ridicole, nu face decât să demonstreze situaţia menţionată şi în Raportul de ţară al Comisiei Europene, arătând întregii lumi cu ce se confruntă cetăţenii acestei ţări în sălile de tribunal. Încă o dată NU pentru Dreptate şi Adevăr, nimic surprinzător în Ţara lui NU. Ce ne mai aşteaptă? după iertarea de păcate a lui Vadim, în schimbul a 20-30 parlamentari PSD în fotoliile PRM, ce ne mai poate aştepta, decât vicierea rezultatului alegerilor în 2004, în cel mai barbar chip, şi Guvernarea NU pentru trecerea la restauraţie? PRM a fost cumpărat, UDMR, de asemenea, Alianţa PNL-PD respinsă şi mâine, poate, interzisă, Presa cu botniţă la gură şi Justiţia, fată în casă la PSD, mă întreb sincer, cine o să joace rolul lui Petru Groza în curând; sau poate rolul lui Gh.Gh.Dej? |
|
|||
|
Declaraţie politică: "Revizuirea Constituţiei dă nas revizionismului şi autonomismului teritorial". Chiar în zilele când PSD şi UDMR îşi făceau propagandă deşănţată pe banii publici sub pretextul revizuirii Constituţiei şi a Referendumului, de nimeni cerute, în inima ţării se petreceau acte de sfidare fără precedent şi de o gravitate ieşită din comun, chiar a celor mai sfinte şi inviolabile principii constituţionale. Profitorii unor privilegii din partea statului (pe care pe de altă parte tot ei îl declară "hoţ") respectiv pastorul Laszlo Tokes, primarul Szasz Jeno, deputaţii Raduly, Toro şi fostul senator Csapo Jozsef, şi-au pus oamenii să facă primii paşi pentru scoaterea de sub autoritatea statului român a trei judeţe: Covasna, Harghita şi Mureş, care ar trebui să constituie aşa-numitul "ţinut Secuiesc". Astfel, începând cu data de 12 octombrie 2003, agitatorii cu convingeri hortyste şi iredentiste au organizat în judeţele respective adunări ale locuitorilor de etnie maghiară, pentru reînfiinţarea scaunelor şi constituirea consiliilor locale secuieşti, precum şi pentru alegerea reprezentanţilor ce s-au întrunit pe 26 octombrie să înfiinţeze Consiliul Naţional al Secuilor. Această din urmă "instituţie", al cărui statut juridic nu a fost precizat, ar urma să elaboreze un proiect de act normativ prin care se va cere, în numele maghiarilor din zonă, autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Manifestările "cetăţeneşti", la care ne referim, au debutat cu intonarea "imnului secuiesc"?! (de ce nu şi cel al României, ai cărei cetăţeni sunt) şi cu această ocazie s-a pus în mişcare o adevărată maşinărie propagandistică. S-au tipărit şi împrăştiat (cu ce bani?!) peste 2500 broşuri, în care sunt stipulate obiectivele de autonomie teritorială, peste 500 afişe cu harta scaunelor şi Ţinutului Secuiesc, mai multe mii de fluturaşi prin care maghiarii sunt îndemnaţi să se alăture acestei iniţiative. Ce se poate spune faţă de aceste planuri de autonomie teritorială, faţă de aceste acţiuni vădit anticonstituţionale? După ce timp de 13 ani, românii de naţionalitate maghiară au fost discriminaţi pozitiv, iar guvernele care s-au succedat la putere au acoperit excesele UDMR şi ale altor reprezentanţi ai etniei, aceşti minoritari extremişti au prins nas şi a început să facă urât, agitând steagul autonomiei teritoriale. Ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, încercările de "enclavizare" şi de "Kosovizare" a unei regiuni din inima ţării, depăşeşte cu mult limitele tolerabilităţii şi ar cere o corecţie pe măsură a autorităţilor faţă de cei care au sărit calul. Într-o ţară normală, chiar şi în Ungaria, aceste capete înfierbântate ar fi judecate sever pentru atentat împotriva statului. Ce au spus M.A.I., domnul Ioan Rus, Ministerul Public, SRI faţă de aceste acţiuni aberante şi care atentează la integritatea şi unitatea statului? Aceste manifestări nu intră sub incidenţa legii penale? Dacă UDMR îşi asumă un asemenea demers, nu se situează în afara Constituţiei, nu trebuie scoasă în afara legii? Dar atât "secesioniştii", cât şi guvernanţii de la Bucureşti uită că în acest "ţinut trăiesc şi români", pe ei i-a întrebat cineva dacă sunt de acord cu autonomia Ţinutului Secuiesc? Glasul acestor minoritari, oprimaţi etnic în propria ţară, nu este ascultat, doleanţele lor sunt ignorate. Dacă tot s-a discutat până la saturaţie în aceste zile de revizuirea Constituţiei, de ce nu a fost luată în consideraţie propunerea lor ca să se prevadă, cu această ocazie, posibilitatea intrării în Parlament, indiferent de numărul voturilor, a câte unui deputat şi a câte unui senator pentru fiecare din judeţele Covasna şi Harghita? Ce înseamnă "Ţinut Secuiesc"? De unde până unde pământ al secuilor, când Harghita, Covasna, Mureş este pământ românesc, chiar inima acestui pământ, a României, plin de cetăţi dacice şi de situri romane. Această zonă a fost, e drept, o lungă perioadă de timp sub ocupaţie maghiară, dar un ţinut luat prin silnicie nu poate crea pentru nimeni dreptul să-l proclame ca fiind al său. Maghiarii, sau secuii, dacă vor să se numească aşa, au dreptul să trăiască aici, să-şi conserve limba, cultura şi tradiţiile, dar şi obligaţia să fie cetăţeni loiali Statului Român, să-i respecte legile. Să renunţe la mentalitatea de stăpâni, cu care s-au obişnuit de pe vremea în care românii, majoritari în Transilvania, nu erau consideraţi nici măcar o naţie distinctă, cu drepturi pe acest pământ. Din păcate, tragedia românească este că, cei ce conduc România astăzi fac un joc politicianist cu Budapesta şi UDMR, şi este posibil să accepte autonomia unui Ţinut Secuiesc. Nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă că nostalgia faţă de Transilvania a multor maghiari, văzută de ei ca un teritoriu unguresc, este adânc sădită prin propagandă. Paşii făcuţi, folosirea limbii maghiare în justiţie şi administraţie, cererile de autonomie teritorială sunt explozive şi au o bătaie lungă. Cel care nu înţelege acest lucru se gândeşte prea puţin la soarta ţării şi naţiunii sale, iar regretele ulterioare nu vor mai servi la nimic. |
|
|||
|
Declaraţie politică: "Statele-naţiune, esenţa structurii viitoarei Europe". În cursul acestui an, viaţa politică din România a fost bulversată de tot felul de încercări ale UDMR de a induce în opinia publică ideea că ţinuturile şi regiunile create pe criterii etnice sunt "europene" şi că ele, de fapt, constituie viitorul Europei suprastatale. Statele-naţiune din Europa se confruntă cu o provocare venită de sus, din partea puterii crescânde a Uniunii Europene supranaţionale, dar şi de jos, din partea unor regiuni tot mai agresive. Deşi guvernele naţionale continuă să domine în aspecte precum organizarea asistenţei sociale, comerţul, mediul ambiant şi politica monetară, Uniunea Europeană este cea care decide în prezent. Dar, în domenii precum educaţia, identitatea culturală sau regenerarea economică, regiunile Europei (subliniez, ale Europei, şi nu ale statelor-naţiuni) sunt cele care ies în faţă. Că lucrurile tind spre o consolidare economică şi socială a statelor-naţiuni, o dovedeşte faptul că unele state de primă importanţă în Europa au eşuat în încercarea descentralizării şi acordării unei anumite autonomii regiunilor. Este cazul Franţei, care a încercat să autonomizeze Corsica, lucru ce a fost refuzat prin referendumul organizat în acest sens, cazul Italiei care a încercat acordarea unor privilegii autonomiste nordului, lucru ce a eşuat lamentabil, Anglia a încercat o autonomizare a Scoţiei, dar a rămas în stadiu de intenţie, nemaivorbind de Olanda care, cu toată presiunea flamanzilor de a crea o regiune autonomă, a lor, rămâne un stat-naţiune omogen. Numeroşi regionalişti europeni au văzut mult timp în forumul european un aliat firesc împotriva centralismului statelor-naţiune. Din păcate pentru ei, multe state în care, până la un moment dat se făceau presiune de către regionalişti pentru drepturi de autonomie sau autoguvernare, au renunţat la aceste idei, de frica izolării şi a sărăciei. În acest sens, exemplul Scoţiei mi se pare elocvent. Semnificativă mi se pare părerea lui Jordi Pujol, un pro-european împătimit în întreaga sa viaţă politică, potrivit căruia în prezent Uniunea Europeană nu mai încurajează regionalismul. Eforturile depuse de Catalania, Scoţia, Flandra şi landurile germane, ca în proiectul de Constituţie Europeană să se prevadă un rol mai mare pentru regiuni, au fost respinse de Convenţia privind viitorul Europei. Instituţiile europene de la Bruxelles îşi au propriile raţiuni de a fi prudente privind regionalismul. În contextul celor arătate aici, mi se pare anacronic şi cu totul nejustificat că în România, ţara candidată la aderarea în Uniunea Europeană, să se mai discute de înfiinţarea unor regiuni sau ţinuturi autonome. Continuarea unor presiuni în acest sens ne îndepărtează de Europa, spre care tindem, ne pune într-o situaţie jenantă de anacronism şi diletantism politic. Trebuie să îi felicităm pe toţi politicienii români care şi-au ridicat cu vehemenţă glasul împotriva încercărilor secesioniste a unor grupuri revanşarde şi fasciste din ţara noastră. De acum credem că cea mai bună soluţie pentru contracararea unor asemenea tendinţe anacronice este aplicarea legii cu fermitate. Şi mă refer în principal la Constituţie şi la Legea penală. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
Aş dori să vă reţin atenţia, astăzi, cu o problemă de o importanţă covârşitoare pentru dreptul contemporan. Se vor împlini, mâine, 55 de ani de când, la 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite proclama Declaraţia Universală a Drepturilor Omului ca un "ideal comun către care trebuie să tindă toate popoarele şi naţiunile pentru ca toate persoanele şi toate organismele societăţii să se străduiască, prin învăţătură şi educaţie, să dezvolte respectul pentru aceste drepturi şi libertăţi şi să asigure, prin măsuri progresive de ordin naţional şi internaţional, recunoaşterea şi aplicarea lor universală şi efectivă atât în cadrul statelor membre înseşi, cât şi în teritoriile aflate sub jurisdicţia lor". Acest citat, din preambulul Declaraţiei, redă pe deplin caracterul vizionar, amploarea demersului ideatic pe care l-au oferit generaţiilor următoare, artizanii drepturilor omului, cei care au ştiut să insufle Declaraţiei această permanenţă temporală. Tot mâine se împlinesc 13 ani de când pentru prima dată se sărbătorea, într-o Românie liberă, Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Subliniez că, în 1991, Senatul României a găzduit Adunarea Generală de constituire a Institutului Român pentru Drepturile Omului. Moment de bilanţ, dar şi de planuri şi reflecţii în legătură cu viitorul şi mai ales cu priorităţile acţiunilor viitoare, ziua de 10 decembrie a marcat, an de an, progresele făcute de România spre acel "ideal de atins" despre care se vorbeşte în celebra Declaraţie. Camera Deputaţilor, alături de Senat şi de celelalte structuri ale statului, este preocupată în implementarea şi garantarea prin legislaţie a normelor şi standardelor internaţionale, în respectul valorilor şi principiilor universale, ale drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor României. Întreaga activitate legislativă a Parlamentului în domeniul drepturilor omului are la bază Titlul II al noii Constituţii a României - "Drepturile şi libertăţile fundamentale" - din care menţionez doar câteva: libertatea individuală, libertatea conştiinţei, libera circulaţie, dreptul la informaţie, dreptul la vot, libertatea de exprimare, dreptul de proprietate privată etc. Preocuparea Parlamentului României în legislaţia vizând drepturile omului s-a manifestat şi în pachete legislative privind combaterea rasismului, a xenofobiei şi a intoleranţei, a discriminărilor de orice fel, în demersuri legislative vizând drepturile copilului. Pe de altă parte, abordarea acestei teme prezintă şi o altă dimensiune, foarte importantă: cea educativă. Este evident că, dincolo de reglementări, este esenţial nu doar să evidenţiem valorile care stau la baza evoluţiilor în drepturile omului, ci să creăm starea de spirit, ansamblul, prin care putem să transferăm cât mai larg aceste valori, să facem în aşa fel încât regulile nu doar să fie aprobate de parlamente, ci ele să fie respectate. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
|||
|
În multimilenara istorie a poporului român, Marea Unire înfăptuită la 1 Decembrie 1918, s-a înscris pentru totdeauna ca un eveniment de o excepţională însemnătate. Asemenea acte istorice de valoarea celui menţionat nu sunt hotărâri spontane - şi nici măcar rolul strădaniilor unei singure generaţii -, ci izbânda unor lupte îndelungate şi pline de sacrificii. Domnul român Mihai Viteazul a adus sub autoritatea sa teritoriile vechii Dacii, neprecupeţind nimic, nici chiar viaţa, pentru împlinirea idealului fundamental al românilor, pentru unitatea lor politico-statală. Istorica Unire a lui Mihai Viteazul a străbătut veacurile, generând alte încercări susţinute de ideea devenită o doctrină politică a unităţii naţionale. După Mihai Viteazul, toţi marii patrioţi au luptat pentru împlinirea testamentului său politic. În 1859, Moldova se uneşte cu Ţara Românească, prin dorinţa românilor de a-şi constitui statul naţional unitar, liber şi independent. Un pas hotărâtor în lupta pentru unirea tuturor provinciilor româneşti l-a constituit cucerirea independenţei depline a României la 1877. În preajma primului război mondial, dezvoltarea social-economică şi politică a României, precum şi amploarea fără precedent a luptei de eliberare naţională a românilor de pretutindeni au ridicat în faţa naţiunii necesitatea desăvârşirii unităţii statale, a eliberării tuturor provinciilor româneşti. La 9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, întrunit la Chişinău, exprimând dorinţa poporului basarabean a adoptat hotărârea Unirii cu România. Apoi, Adunarea de la Cernăuţi a hotărât, la 28 noiembrie 1918, prin Congresul General al Bucovinei, Unirea necondiţionată cu România. Sub impulsul dorinţei nestăvilite a românilor din Transilvania de a-şi hotărî singuri soarta, Consiliul Naţional Român Central a decis convocarea Marii Adunări Naţionale Constituante la Alba Iulia, pentru a consfinţi Unirea Transilvaniei cu România. Alba Iulia avea să devină, prin actul de la 1 Decembrie 1918, după jertfe de secole, oraşul realizării marelui ideal al poporului român: unitatea politică le săvârşea, astfel, într-o atmosferă înălţătoare, cel mai însemnat act din istoria milenară, dramatică şi eroică a românilor. Iată de ce dintre toate sărbătorile poporului român, 1 Decembrie este cea mai solemnă şi cea mai însemnată, reprezentând Ziua Naţională a României. La 1 Decembrie omagiem istoria demnă a unui popor şi, cu aceeaşi demnitate şi înţelepciune pe care ne-o conferă secole de trudită istorie, clădim prezentul şi prefigurăm viitorul. 1 Decembrie 2003 a reprezentat pentru judeţul Olt un moment de reflecţie şi manifestări culturale specifice, cu depuneri de coroane la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu o paradă militară de excepţie. Aşa au sărbătorit locuitorii municipiului Slatina, din judeţul Olt, cei 85 de ani de la Marea Unire. |
|
|||
|
"Dreptul la sărbătoarea naţională" "A împiedica ... dezvoltarea liberă a unui popor, în direcţia geniului său naţional, nu înseamnă numai a omorî o individualitate naţională, a opri în loc propăşirea unei mase omeneşti, dar şi a adăuga o greutate moartă în mersul spre progres al omenirii întregi". (Liviu Rebreanu) Anul acesta s-au împlinit 85 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Este un eveniment aniversar pentru naţiunea română şi reprezintă poate cel mai frumos moment din istoria neamului nostru. S-a sărbătorit Ziua Naţională a României şi, prin urmare, pentru toţi românii, pentru toate forţele politice, dar şi pentru societatea civilă, trebuia să fie un moment de solidaritate şi de conştiinţă naţională, de rememorare a trecutului, de reflecţie asupra destinului ţării noastre. Români din toate judeţele şi de pretutindeni au ieşit în stradă pentru a participa la manifestările organizate şi pentru a se bucura de sărbătoare. Poporul român a ieşit în stradă pentru că a simţit acest lucru şi, la fel ca şi în 1918, a dominat sentimentul dorinţei de unificare - o altfel de unificare, şi anume, intrarea în familia europeană. Primul-ministru Adrian Năstase, aflat la Alba Iulia de 1 Decembrie, menţiona că, în 1918, intrarea în normalitate însemna Marea Unire, iar astăzi, intrarea în normalitate înseamnă aderarea la Uniunea Europeană, ca ţară democratică şi prosperă. Prin urmare, prilejul de sărbătoare a existat şi a fost la fel de actual ca oricând. Românii au nevoie de sărbătoare. Şi au motive de sărbătoare, dacă privim din punctul de vedere al progreselor realizate de Partidul Social Democrat în anii de când se află la guvernare. Paşii efectuaţi în vederea integrării europene a României i-au readus acesteia un nume demn pe planul politic, economic şi social internaţional. Astăzi avem nevoie, mai mult ca oricând, de sentimentul unităţii şi solidarităţii, pentru a fi pregătiţi să facem faţă noilor provocări care se deschid în faţa noastră. Dincolo de simpatia pentru politica unui partid sau a altuia, dincolo de elogierea sau negarea unor atitudini ale unor oameni politici, este foarte important astăzi să fim uniţi şi să facem progrese împreună. Avem nevoie să ne redescoperim pe noi înşine ca naţiune puternică, naţiune care a fost capabilă să reziste unor momente dificile ale istoriei sale. Din păcate, însă, au existat români care au demonstrat încă o dată că nu putem să ne respectăm unii pe alţii măcar de Ziua Naţională. Şi aceasta se întâmplă pentru că nu avem curajul de a aprecia ceea ce facem şi ceea ce suntem sau poate doar o facem pentru a nega realităţile pe cale de progres pe care nu vrem să le recunoaştem. Este trist că s-au speculat tot felul de argumente nefondate împotriva acestei sărbători, aşteptate de români. Şi nu este just, pentru că naţiunea nu este o întovărăşire economică de producţie şi consum şi nici nu este o juxtapunere de indivizi cu interese subiective şi egoiste, ci este un suflet care are nevoie şi de spiritualitate, de speranţă, de ideal. Sentimentul solidarităţii naţionale, acesta pare că ne lipseşte. Spiritul de cooperare internaţională trebuie să se armonizeze cu sentimentul naţional, pentru că astăzi ne aflăm în pragul aderării la Uniunea Europeană şi, prin urmare, trebuie să dăm dovadă că suntem un popor cu decizii ferme, care ştim să ne păstrăm verticalitatea deciziilor şi ascensiunea idealurilor. Îi felicit pe Preşedintele României Ion Iliescu, pe primul-ministru Adrian Năstase şi pe ceilalţi membri al Partidului Social Democrat care au participat la manifestaţiile organizate de Ziua Naţională şi pentru discursurile lor omagiale, atât de actuale, totuşi, deoarece se potrivesc, într-un fel, prin noţiunea spre care s-a tins şi încă se mai tinde: unificarea. Şi, ca să fiu de acord cu domnul prim-ministru Adrian Năstase, consider că, dacă în trecut se aspira către unirea tuturor românilor, astăzi visul este parcă mai larg: unirea ... europenilor. Şi sunt de părere că, numai un popor care îşi respectă valorile sale naţionale are dreptul să tindă către valorile comunitare. |
|
|||
|
"Voinţa populară mai presus decât declaraţiile politicianiste" Pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului ţării, Guvernul României va supune aprobării Parlamentului României acordarea statutului de comună unor sate care dispun de un potenţial economic şi social dezvoltat. Se propune, de asemenea, acordarea statutului de oraş unor comune. Aceste propuneri vor permite o administrare mai bună a teritoriului şi îndeplini un obiectiv propus prin Programul de guvernare, şi anume se asigură apropierea autorităţii de cetăţean. La nivelul judeţului Olt s-au efectuat referendumuri pentru înfiinţarea noilor comune şi ridicarea în rang a unei comune. Nu la toate aceste referendumuri organizate, populaţia a fost de acord şi, în consecinţă, Guvernul a ţinut cont de voinţa populară şi a propus înfiinţarea noilor comune acolo unde sunt îndeplinite condiţiile legale. De aceea, nu înţeleg de ce partidele din opoziţie nu doresc înfiinţarea noilor comune, deoarece voinţa politică nu se poate opune voinţei populaţiei. Prin aceste reînfiinţări de comune, nu se face decât o reparare a greşelilor comise în perioada de până în 1989 şi se respectă voinţa celor care ne-au mandatat să-i reprezentăm în Parlament. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
"Sfârşit de an şi început de nou an, între realităţi şi agresivitate politică" Ni se pare firesc ca, acum, la cumpăna dintre ani şi - mai mult - o dată cu intrarea în viitorul an de guvernare al actualului mandat, PSD - ca partid de guvernământ - să recapituleze, aşa cum se face înainte de examen, şi să sublinieze esenţialul: evoluţia societăţii româneşti în anii de guvernare trecuţi, dar - mai ales - în anul pe care îl încheiem şi stabilirea priorităţilor în noul an. Este o practică a oricărui gospodar. Cu atât mai mult, cu cât bilanţul anilor 2003 şi apoi 2004 ni-l cere însuşi electoratul, pentru a decide prin vot dacă mai merităm sau nu să guvernăm. Va trebui să vorbim oamenilor despre fapte concrete, despre programele guvernamentale şi locale pe care le-am avut, care au funcţionat şi îşi demonstrează funcţionalitatea. Ca şi beneficiile pentru populaţie. Faptele trebuie să fie mesajul nostru către cetăţeni, iar noi credem că avem ce spune, avem ce arăta, pentru că am muncit mult în această perioadă. Iată pentru ce avem hotărârea de a nu lăsa pe alţii să strice ceea ce noi am clădit, pentru că asemenea nefericite întâmplări s-au mai produs (amintiţi-vă!), în anul 1996 ... Nimeni nu ne întreabă cât muncim, ci care este eficienţa muncii noastre, ce punem pe masa alegătorului, pentru a ne vota din nou, cu aceeaşi convingere ca aceea din anul 2000. Vorbele nu ţin de cald, nu ţin nici de foame! Ni se pare firesc să arătăm oamenilor de ce o duc aşa cum o duc astăzi, să-i convingem cum pot să o ducă mai bine, ce am făcut noi ca dânşii să o ducă mai bine. Firesc, de asemenea, ni se pare ca partidele aflate în opoziţie să caute să-şi găsească argumente împotriva actualei Puteri. În fond şi la urma urmelor, nu suntem perfecţi, au fost şi multe ezitări, chiar soluţii greşite care au trebuit apoi corectate, au fost şi în PSD oameni în funcţii de răspundere care s-au dovedit ineficienţi, unii chiar incorecţi. Au fost înlăturaţi sau folosiţi în alte activităţi - pe măsura competenţelor reale. A trebuit să corectăm greşeli şi chiar acţiuni antinaţionale ale vechii Convenţii Democrate din anii 1996-2000, pentru a recupera mai întâi uriaşe pierderi în economia României, peste 4 miliarde de dolari pagubă în averea ţării şi cine ştie cât - în buzunarele fără fund ale celor care, cu neobrăzare, au confundat ţara cu propria lor moşie, au furat şi au făcut averi. Abia acum, conform Programului de guvernare, putem să relaxăm mai accentuat tensiunea socială. Bugetul României pe 2004 este calul de bătaie al Opoziţiei. Că ar fi un Buget electoral. În fond, însă, el este un buget social-democrat, al unui partid care-şi respectă promisiunile. Ni se reproşează - şi de la centru - (vezi tandemul atât de şubred Stolojan - Băsescu), dar şi de către lideri locali ai PNL şi PD, cum că noi, PSD, agresăm opinia publică prin toate mijloacele, încercând să recapitulăm - cum spuneam - ce am făcut bine şi conturând ce mai avem de făcut pentru oamenii ţării. Ce ar vrea domnii? Să-i lăsăm pe ei, doar pe ei, să ne arate cum se conduce. Cum ne-au mai arătat. Iar noi să nu ripostăm. Când s-au acordat ajutoare pentru încălzire, am fost acuzaţi de comportament electoral. Dacă nu se dublează preţul la energie, ni se spune că este o decizie electorală. Orice facem în beneficiul oamenilor este cotat ca o măsură electorală. De doi ani, aplicăm consecvent şi cu multe sacrificii programul de recorelare şi indexare a pensiilor. Nu spunem că sunt pe măsura nevoilor reale, dar aceste pensii au crescut semnificativ, în termeni reali, ca putere de cumpărare. Iar dacă Guvernul nostru a găsit resurse să încheie ultima etapă de recorelare cu cel puţin două luni mai devreme (adică în mai 2004, în loc de iulie 2004), atunci - musai - este măsură electorală! Dacă în ianuarie 2004 creşte considerabil venitul minim garantat al celor mai defavorizaţi, este o măsură electorală. Şirul exemplelor poate continua. Dacă toate aceste multe măsuri de acompaniament social nu le-am fi luat, pentru că ar fi electorale, am fi condamnat la suferinţă pe cei în dificultate, doar ca să fericim Opoziţia! Este o inepţie, o absurditate în modul de a "băga astfel pe gât" electoratului frustrările unor politicieni pentru care interesele personale primează. Ce ar fi vrut? Cine dovedeşte agresivitate politică? - dacă nu acei lideri ai Opoziţiei care, când n-au subiecte, le inventează de ai crede, ascultându-i, că a venit sfârşitul lumii: "suntem în colaps", "guvernare dezastruoasă", "agricultura - la pământ"; până şi seceta din acest an ai crede că este o greşeală gravă a Guvernului. Sunt acestea doar câteva subiecte din ultima conferinţă de presă PNL-PD din Reşiţa. Însumate la scară naţională, aceste exagerări ce se vor politică militantă, sunt gropi, de fapt, la temelia construcţiei României moderne. Sunt beţe în roata propriei noastre căruţe. Dacă Opoziţia ar fi ceea ce vrea să pară, măcar la faţadă, atunci nici n-ar trebui pronunţată încă expresia "campanie electorală". Suntem într-o situaţie limită. Depinde doar de noi, românii, dacă peste câteva zile numai, Comunitatea Europeană va accepta un parcurs favorabil ţării noastre, care să ne permită să încheiem negocierile în 2004 şi să ne dea speranţa fermă că în 2007 vom fi membri ai Uniunii Europene. Ceea ce face acum Opoziţia, în aceste momente de încordare pentru ţară, poate fi considerat ca un semn de neputinţă, de şmecherie tipic balcanică, de lipsă de patriotism şi de respect pentru propriul popor. Iată, acum Opoziţia nu mai are altă problemă decât data alegerilor din decembrie de peste un an! De parcă de aceasta ar depinde bunăstarea României în următorii ani. Se practică un veritabil şantaj: Opoziţia ameninţă ba cu grevă parlamentară, ba chiar cu retragerea de la alegeri! Cine agresează opinia publică? Nu v-aţi săturat, oameni, de violenţa acestor aşa-zise manifestări politice sterile? Omul de rând, sătul de promisiuni, vrea ca aceia care pot să facă ceva pentru el, să o facă acum. Noi credem că P.S.D. a înţeles acest lucru şi vă va dovedi-o cu fapte. Nu cu vorbe şi promisiuni. Vremea vorbelor a trecut. Iar dacă tot se flutură sloganul Alianţei şi se clamează "Dreptate şi Adevăr", să cunoaştem adevărul şi să facem dreptate. Numai rezultatele justifică vorbele. Restul e deşertăciune. |
|
|||
|
Domnul Grigore Emil Rădulescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, ţara noastră se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte gradul de dotare şi mecanizare a agriculturii. Această situaţie a dus la un excedent de forţă de muncă în sectorul respectiv, peste 34% din populaţia activă sa ţării lucrând în agricultură, faţă de 7,9% cât este media în celelalte state europene. Dotarea precară a agriculturii noastre face ca un singur tractor să lucreze 60 de hectare de pământ, asta în timp ce media europeană este de un tractor la 12,7 hectare de pământ. În ceea ce priveşte combinele pentru recoltat grâu şi porumb, în agricultura românească există o combină la 175 de hectare, media europeană fiind, în acest caz, de 79 de hectare/combină. Numărul de combine pentru recoltat cereale păioase asigură o încărcătură de circa 60 de hectare/combină, dublă faţă de celelalte ţări europene. În timp ce în celelalte ţări europene, munca oamenilor a fost preluată de utilaje moderne, în România secolului al XXI-lea se întâmplă tocmai invers: peste 7 milioane de români încearcă să suplinească lipsa tractoarelor şi a combinelor. În Polonia, de exemplu, doar 18% din populaţie lucrează în agricultură, în Lituania - 17,5%, în Letonia - 15%, în Slovenia - 10%, în Bulgaria - 8,75%, iar în Estonia, Ungaria şi Slovacia - 6%. Cât despre Cehia şi Cipru, proporţia este încă şi mai mică - sub 5% din totalul populaţiei. În Belgia, agricultura antrenează doar 3% din populaţie, în Danemarca - 10%, în Germania - 15%, în Grecia - 8%, iar în Franţa, ţara cu cea mai dezvoltată agricultură, - doar 9%. Paradoxal, din punct de vedere al înzestrării populaţiei cu pământ, ţara noastră se află în grupul ţărilor cu mare potenţial agricol, fiecărui locuitor revenindu-i 0,41 hectare/locuitor suprafaţă arabilă faţă de 0,24 hectare/locuitor, care este media europeană. Comparativ cu ţările europene, România se situează pe locul nouă - după suprafaţa agricolă -, în urma Federaţiei Ruse, Ucrainei, Spaniei, Franţei, Poloniei, Marii Britanii, Germaniei şi Italiei; pe locul şapte - după suprafaţa arabilă -, în urma Rusiei, Ucrainei, Franţei, Poloniei, Spaniei, Danemarcei; pe locul opt - după suprafaţa ocupată cu păşuni şi fâneţe -, după Rusia, Spania, Marea Britanie, Franţa, Ucraina, Grecia şi Germania. În ceea ce priveşte populaţia ocupată în agricultură, ţara noastră se află pe locul patru în Europa - în urma Rusiei, Ucrainei şi Poloniei. |
|
|||
|
"P.S.D. se bucură de încrederea românilor" Este cunoscut faptul că orice formaţiune politică aflată o anumită perioadă de timp la guvernare se erodează treptat sub aspectul sprijinului de care se bucură la nivelul electoratului. În ceea ce priveşte P.S.D.-ul, trebuie să remarcăm că toate sondajele de opinie serioase comandate în ultima vreme plasează partidul nostru în continuare pe primul loc în topul simpatiei românilor, în ciuda unor greutăţi economico-sociale care nu pot fi în nici un fel negate. Explicaţiile sunt numeroase, însă cea mai importantă mi se pare aceea care ţine de o elementară comparaţie între P.S.D. - pe de o parte - şi adversarii săi politici. Şi în ceea ce priveşte Programul de guvernare şi sub aspectul oamenilor politici, diferenţa dintre partidul nostru şi celelalte formaţiuni politice este evidentă. Este vorba, desigur, de o diferenţă valorică, pe care, în inteligenţa sa incontestabilă, electoratul român a receptat-o şi a ilustrat-o ca atare. Demagogia zgomotoasă, fanfaronada, falsa dragoste de ţară - toate aceste tare sunt taxate dur de către români. Depinde numai de noi, cei din P.S.D., ca acest capital de simpatie să se conserve în cea mai mare parte şi cu ocazia seriilor de alegeri din 2004. Personal, cred că vom reuşi. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
"Instituţia Avocatul Poporului". În calitatea pe care am avut-o în 1992 ca reprezentant al României la Congresul Ombusdman de la Madrid (Avocat al Poporului), mă simt obligat să relatez următoarele: Meseria de cercetător ştiinţific în domeniul istoriei implică o condiţie sine qua non: documentarea în instituţii păstrătoare de fonduri de arhivă. Pentru cercetătorii regimului comunist, una dintre aceste instituţii care se dovedeşte de o importanţă vitală este C.N.S.A.S. Accesul la documentele fostei Securităţi este însă o adevărată aventură, şi nu din cauza eventualei birocraţii a C.N.S.A.S., ci, surprinzător, din cauza unei instituţii menite să vină în sprijinul cetăţeanului atunci când acesta este supus unor abuzuri în exercitarea drepturilor sale civice - Avocatul Poporului. Atunci când un cercetător doreşte să studieze o anumită temă pentru care are nevoie de date din arhiva C.N.S.A.S., el adresează o cerere acestei instituţii, care o verifică şi, în virtutea legilor în vigoare, răspunde pozitiv sau negativ acestui demers. Următorul pas, după obţinerea unui aviz favorabil din partea C.N.S.A.S., este înregistrarea ca operator de date în evidenţele Avocatului Poporului. Pentru o asemenea operaţie, primeşti din partea instituţiei numite Avocatul Poporului un formular intitulat "Notificare pentru prelucrarea de date cu caracter personal". Printre rubricile care trebuie completate în acest formular, sunt câteva cu prevederi absolut aberante, dacă avem în vedere scopul de la care s-a pornit: efectuarea unei cercetări de factură istorică, referitoare la rezistenţa anticomunistă din ţara noastră. Ţi se cere astfel să precizezi "transferuri de date care se intenţionează să fie făcute către alte state" (pct. 17) sau o "descriere generală care să permită aprecierea preliminară a măsurilor luate pentru asigurarea securităţii prelucrării" (pct. 18). Ar rezulta de aici că solicitantul ar trebui să precizeze câte zăvoare are la uşa casei sau la geamurile acesteia, pentru ca un eventual hoţ interesat de o lectură istorică să nu poată sustrage notiţele cu pricina. În cazul în care aceste notiţe ar fi ţinute într-un birou de la serviciu, ar trebui aşadar precizat dacă există sau nu lacăt la birou sau măcar faptul că cercetătorul în cauză va ţine tot timpul sub un ochi vigilent foile pe care lucrează la tema respectivă. Lucrurile nu se opresc aici, pentru că punctul următor, 19, ar putea rivaliza spiritual cu Labirintul lui Minos, transformând orice biet solicitant într-un posibil Tezeu modern: "Specificarea oricărui sistem de evidenţă a datelor cu caracter personal, care are legătură cu prelucrarea, precum şi a eventualelor legături cu alte prelucrări de date sau cu alte sisteme de evidenţă a datelor cu caracter personal, indiferent dacă se efectuează, respectiv dacă sunt sau nu sunt situate pe teritoriul României". Formularul se încheie apoteotic cu punctul 20 care îţi cere să precizezi "Motivele care justifică aplicarea prevederilor art. 11, art. 12 alin. 3 sau 4 ori art. 13 alin. 5 sau 6, în situaţia în care prelucrarea datelor se face exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice ori în scopuri statistice, de cercetare istorică sau ştiinţifică". Probabil că Avocatul Poporului s-a gândit că în fiecare petent există câte un Nostradamus (sau mama Omida, pentru doritori) capabil să ghicească legea din care fac parte sus-amintitele articole şi alineate, iar juriştii instituţiei respective susţin justeţea unei asemenea formulări, sfidând cele mai elementare principii juridice. Este inevitabil ca în aceste condiţii completarea să se facă defectuos şi în locul răspunsului aşteptat, solicitantul să primească, după câteva săptămâni, o atenţionare cu privire la "lipsurile" constatate, şi astfel viciosul cerc birocratic va fi reluat. În cazul în care vei semnala respectuos deficienţele formularului, ţi se va răspunde că ar fi trebuit ca înainte de a demara toată această afacere, trebuia să studiezi şi tu puţin legislaţia. Aşadar, pentru a scrie un studiu de factură istorică, ar trebui mai întâi să faci o documentare juridică sau, eventual, să-ţi angajezi un avocat. Toate acestea numai pentru a te înscrie la Avocatul Poporului. |
|
|||
|
"Cine au fost şi ce-au ajuns" Se împlinesc 26 de ani de la inaugurarea lucrărilor de construcţie a Sistemului Hidroenergetic şi de navigaţie "Porţile de Fier II", de către T.C.H. Mirajul unui câştig bun i-a atras pe constructorii din toate zonele ţării, în mod deosebit din Moldova, care au venit cu familiile pentru a munci pe şantier. Cei peste 15.000 de locuitori ai coloniei "Porţile de Fier II", care aveau tot confortul, inclusiv cluburi, cantine, şcoală, grădiniţă şi magazine bine aprovizionate, sperau să rămână pentru totdeauna în insula Ostrovul Mare. Finalizarea obiectivului a determinat procesul de restructurare în urma căruia unii dintre constructori au ieşit la pensie, alţii au plecat sau au fost concediaţi. Peste 400 dintre ei au rămas pe poziţie, neavând unde să plece. Aceştia trăiesc în condiţii foarte grele, la limita subzistenţei. O mare parte dintre muncitori lucrează cu ziua la muncile agricole în Comuna Gogoşu, alţii strâng fier vechi sau trăiesc din alocaţiile copiilor şi ajutorul de şomaj. Acum, în secolul XXI, cele 22 blocuri populate în proporţie de 20% au instalaţiile sanitare defecte, iar apa menajeră şi fecalele se scurg în canalele aflate direct sub geamul locatarilor. Apa caldă şi căldura nu mai există de mult şi deseori apa rece şi curentul sunt întrerupte. Ele arată la exterior ca nişte dărăpănături, înconjurate de coteţe şi tot felul de anexe insalubre. Pe holuri mişună tot felul de gângănii. Nu înţeleg de ce apartamentele nu se vând sau nu sunt divizate actualilor locatari. De teama evacuării, locatarii nu se mai ocupă de gospodărirea apartamentelor lor. Unii s-au apucat de beţie şi nu puţini au ajuns în pragul sinuciderii. La nivelul anului 2002, au mai rămas 250 de angajaţi, urmând ca la finele acestui an numărul lor să scadă la circa 70-80 de persoane, restul va trebui să plece spre alte obiective. Din cele 20 de blocuri doar 4 vor fi destinate locuirii de către cei care vor întreţine barajul, restul vor rămâne pe drumuri, cu toate protestele lor. Nici constructorul, nici beneficiarul, nici Consiliul judeţean şi nici Prefectura Mehedinţi nu au găsit soluţiile pentru familiile ameninţate cu evacuarea acestora din locuinţe. Speranţa de a rămâne în aceste locuinţe a fost spulberată de conţinutul Decretelor nr. 104/1977 şi 188/1978, emise de Ceauşescu, prin care întreaga suprafaţă de 88 ha. folosită pentru organizarea de şantier va trebui să fie redată circuitului agricol. Hidroelectrica nu vrea să retrocedeze primăriei Gogoşu 21 ha., conform protocolului din 1977, dar de ce se tergiversează atât de mult problema nu se ştie, ori cineva este interesat de terenul respectiv? În urmă cu ani se anunţau fel de fel de investitori care n-au mai venit, s-a vehiculat ideea construirii unei zone libere în Ostrovul Mare, s-au proiectat obiective turistice, serviciul de vamă, deşi este organizat, nu funcţionează pentru că încă nu s-a dat drumul la circulaţie peste baraj, cu toate că podul peste braţul mic al Dunării care leagă localitatea Gogoşu de insula Ostrovul Mare este finalizat. Aceste obiective odată atinse ar rezolva unele necesităţi vitale ale "sinistraţilor" din zona respectivă. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Iată că Acţiunea Populară nu se dezice de comportamentu-i îndreptat exclusiv spre o politică distructivă, atacând, din nou, cum îi stă în obicei, fără argumente, aleatoriu şi deja plictisitor, membri ai Guvernului actual. De această dată, ţinta degetului maladiv, dar acuzator al purtătorului de cuvânt, Mugur Ciuvică, este îndreptată către preşedintele Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, domnul Vasile Dâncu. Cine este acest Mugur Ciuvică, putem şti, însă este cu siguranţă o persoană care, în disperare de cauză şi în căutare de simpatizanţi, apelează la aceleaşi mijloace desuete, declaraţii căzute în derizoriu, care nu provoacă decât amuzament. Şi pentru că alt mod prin care aceştia să se facă, totuşi, vizibili pe scena politică nu găsesc, le sugerăm noi câteva soluţii care, oricum sunt mai la îndemână şi mai eficiente. Cu alte cuvinte, ce poate fi mai sigur, decât un anunţ la mica publicitate, de genul: "Alianţa Populară caută urgent simpatizanţi pentru înscrierea în partid?" Dacă nici acesta nu dă roade, încercaţi să mergeţi cu capra sau, de ce nu chiar cu ţapul, la colindat electoratul, că tot se apropie Crăciunul şi Anul Nou! Pe de altă parte, nu mă îndoiesc însă că singura lor şansă de relativă izbândă este să bată la uşa domnului Ciorbea şi să-l roage să-i primească înapoi, doar, doar li se mai îngroaşă rândurile... De aceea, le transmit domnilor din Acţiunea Populară să nu mai viseze cu nostalgie la vremurile în care se credeau "stăpâni" şi să caute să facă altceva decât să ne bombardeze cu declaraţii stupide sau să caute în gunoaie după scrisori anonime. Iar vis-a-vis de domnul Dâncu, vă informez pe această cale, că este bine sănătos, însă, deşi i-am explicat că totuşi existaţi pe undeva, în sondajele pe care acesta le analizează, culmea, nu apăreţi... |
|
|||
|
"10 decembrie 2000: un vot în favoarea democraţiei". Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Pe 10 decembrie 2003 se împlinesc trei ani de când domnul Ion Iliescu a obţinut o victorie zdrobitoare în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din anul 2000 împotriva liderului PRM, senatorul C.V. Tudor. După ce, la finalul primului tur de scrutin, Ion Iliescu însuma 36,35% din voturi, iar adversarul său 28,34%, în cel de-al doilea, Iliescu a obţinut 66,31% iar C.V. Tudor, 33,17%. A fost nu numai victoria preşedintelui de atunci al PDSR, ci mai ales victoria democraţiei, a societăţii civile asupra autoritarismului cu iz ceauşist. A fost victoria maturităţii şi profesionalismului politic asupra retoricii pe alocuri incitante, dar lipsită de conţinut. A fost biruinţa modestiei şi a echilibrului asupra lipsei de măsură în planul comunicării. Câteva cuvinte şi despre învinsul din finala prezidenţialelor anului 2000: excelent orator, charismă percutantă, om de cultură incontestabil, pe scurt, un personaj dăruit cu multiple talente, dar lipsit de măsura şi echilibrul absolut necesare unui om de stat. Patriot în felul său - senatorul Vadim ar fi o calamitate în ipostaza de preşedinte al României. Iată ce scria jurnalistul Cristian Tudor Popescu în acest sens: "O Românie condusă de C.V. Tudor sau cu P.R.M. la guvernare înseamnă un ghetou carpato-danubian. Nici un român nu va mai avea dreptul să se ducă să caute de muncă nici până la Budapesta. Orice finanţare externă va fi oprită. Nici un şef de stat civilizat nu mai calcă la Bucureşti" (Cristian Tudor Popescu - "Un cadavru umplut cu ziare " - scrieri, Editura Polirom, Iaşi, 2001, paginile 128-129). Revenind la momentul 10 decembrie 2000, să dăm cuvântul cifrelor: cea mai categorică victorie a înregistrat-o Ion Iliescu în Harghita: 90,83%,. Alte rezultate: Bucureşti - 73,83%, Iaşi - 73,89%, Timiş - 61,52%, Cluj - 62,53%. Senatorul Vadim s-a impus doar în judeţul Bistriţa-Năsăud unde a obţinut 54,56% din totalul sufragiilor. Matematic, în cel de-al doilea tur de scrutin, pentru Ion Iliescu au votat 6.696.623 cetăţeni, iar pentru liderul P.R.M, 3.324.247. La aflarea rezultatelor, într-o primă conferinţă de presă, C.V. Tudor a declarat, printre altele: "Ne aflăm în faţa celei mai mari fraude electorale din istoria politicii româneşti. PDSR a plătit cu 3,5 miliarde lei operatorii care au făcut aceste exit-poll-uri şi observatorii de la secţiile de votare..." Fără comentarii... |
|
|||
|
Violenţa în familie - tema moţiunii PNL-PD, dezbătută în Camera Deputaţilor săptămâna trecută, a fost respinsă cu o majoritate covârşitoare de voturi. Acest verdict este o consecinţă a faptului că atât în cuprinsul moţiunii, cât şi în susţinerea ei, semnatarii nu au venit cu argumente realiste, convingătoare, dar mai ales cu soluţii pentru prevenirea şi sancţionarea actelor de violenţă. De fapt, această nouă moţiune a însemnat un nou prilej prin care PNL şi PD să intoxice opinia publică şi să-şi facă mult prea devreme campanie electorală. Nu este întâmplător nici faptul că se continuă această campanie de denigrare a Guvernului Partidul Social Democrat şi pe măsură ce ne vom apropia mai mult de perioada alegerilor, cele două partide, PNL şi PD, reuniţi într-o alianţă conjuncturală, vor încerca pe orice cale să manipuleze opinia publică şi cetăţenii pentru "preţiosul" capitol electoral la care visează. Deşi, în problema violenţei, România este apreciată ca ţara cu cea mai avansată legislaţie în Europa, iar pe linie guvernamentală au fost luate o serie de măsuri importante, pentru prevenirea fenomenului şi sancţionarea celor care încalcă legile, aceste rezultate certe sunt ignorate cu bună ştiinţă. Atrag atenţia reprezentanţilor PNL şi PD, că anumite fenomene sociale grave, între care violenţa, drogurile, crima organizată, traficul de persoane nu sunt produse de un partid politic. Cauzele sunt complexe şi cel mai important lucru este ca toate forţele politice, instituţiile abilitate, societatea civilă să coopereze în combaterea şi prevenirea unor astfel de fenomene. În acest sens, un proiect comun, o platformă comună de acţiune, ar da rezultate, mult mai bune, ce ar duce la diminuarea acestor fenomene atât de grave. În concluzie, vă aşteptăm, stimaţi colegi, într-un program comun de acţiune. |
|
|||
|
"Transparenţa" A trecut ceva timp de la povestea cu raportul de ţară. Se cunoaşte atitudinea adoptată de Guvernul României faţă de formulările din raport şi nu ne miră deloc pentru că ne aşteptam ca "traducerea" să fie totală şi favorabilă Puterii. Ne-ar putea mira lipsa de reacţie a celor care au făcut raportul faţă de modul cum a fost "tratat" în România de politicieni şi mai ales de partidul de guvernământ, care şi-a făcut din acest raport un certificat de promovare cu nota aproape maximă a examenelor. Din păcate, nu s-au prea găsit printre intervenţiile din mass-media şi ale politicienilor, cu excepţia PRM, criticile formulate în raport la adresa autorităţilor şi a modului de administrare a treburilor ţării. Iată câteva dintre cele mai importante obiecţii ale raportorilor:
Putem face câteva constatări: Uniunea Europeană a taxat aroganţa şi auto-suficienţa Guvernului care a sfidat Opoziţia. Proiectele de legi impuse de Guvern s-au dovedit a fi insuficient elaborate, lacunare şi greu de aplicat în practică; corupţia generalizată, iar legislaţia anticorupţie promovată în pripă de Guvern, este percepută de către raportori ca o măsură de cosmetică preelectorală; practica ordonanţelor de urgenţă este considerată ca fiind un procedeu nedemocratic; Guvernul manifestă un dispreţ suveran faţă de instituţia proprietăţii, cu toată publicitatea făcută în jurul introducerii în Constituţie a principiului garantării acesteia; alocarea fondurilor de la bugetul de stat, mai ales a "fondului special" se face de către Guvern fără nici un control parlamentar, pe criterii politice; mare parte din mass-media este controlată de Guvern, prin pârghii financiare; Referendumul pentru aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei a fost fraudat de către structurile administraţiei publice locale şi centrale, fapt ce confirmă teza Opoziţiei. Ce se află în spatele uşilor păzite? Sunt suficiente elemente pentru depunctare, dar în bunătatea ei nemărginită şi dezinteresată, Europa ne aplaudă aşa cum l-a lăudat şi pe Ceauşescu, purtându-l pe braţe până la zid. |
|
|||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Mi-am intitulat intervenţia de azi: "Bugetul de Stat şi noul Cod fiscal, instrumente puternice pentru echilibrul economiei şi pentru promovarea unui trai mai bun". Luna decembrie a debutat cu publicarea în Monitorul Oficial a Legii bugetului de stat pe anul 2004. Este al treilea an consecutiv în care Parlamentul României adoptă proiectul de buget elaborat de Guvernul României în termenul stabilit. Este, fără îndoială, un succes remarcabil, care asigură perspectivele cele mai favorabile pentru desfăşurarea indicatorilor Bugetului de stat pe anul 2004 la toţi ordonatorii de credite, precum şi pentru pregătirea condiţiilor pentru realizarea obiectivelor stabilite şi îndeosebi a investiţiilor prevăzute. Totodată, luna decembrie va consemna aprobarea Codului fiscal care vizează:
În legătură cu aceste două importante acte normative doresc să fac un apel colegial către toţi parlamentarii pentru sprijinirea în circumscripţiile lor electorale a eforturilor pentru:
Ţinând seama de întrebările pe care mi le-au pus numeroşi cetăţeni din judeţul Gorj, cred că este foarte important ca atât prin viu grai, la întâlnirile cu cetăţenii, cât şi prin mass-media locală, să se depună eforturi pentru a se face cunoscute deducerile din venitul anual global, şi anume:
Explicarea acestor deduceri din venitul global anual poate contribui la dezvoltarea diverselor tipuri de asigurări, dar şi la înţelegerea corectă a creşterii puterii de cumpărare a veniturilor contribuabililor, rezultată din prevederile Codului fiscal. Totodată, îmi exprim speranţa că Guvernul României, în cursul anului 2004, va analiza şi va propune, în timp util, Parlamentului României iniţiativa legislativă privind introducerea cotei unice de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice. Adoptarea unei astfel de reglementări va avea darul să contribuie la perfecţionarea sistemului fiscal, la reducerea birocraţiei, încurajarea unei munci mai intense pentru obţinerea unor salarii mai mari şi a cumulului de locuri de muncă, precum şi la combaterea evaziunii fiscale. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aş dori să-mi centrez declaraţia mea pe unele aspecte ale Proiectului de Lege privind Codul Fiscal, aflat acum în proces de legiferare. Oricât am fi de în opoziţie, trebuie să recunoaştem că Guvernul Adrian Năstase, după 3 ani de guvernare, nu poate fi acuzat de lipsa bunelor intenţii. Programe a avut şi are din belşug, pe termen scurt, mediu şi lung, care în miile lor de pagini scot în relief hotărârea de nezdruncinat de-a institui în România o economie de piaţă funcţională, obiectiv urmărit cu cea mai mare atenţie de Comunitatea Europeană. Simultan, Guvernul promite electoratului programe sociale, care să permită populaţiei, în special categoriilor defavorizate, să treacă peste insuportabila dar iminenta scumpire a energiei electrice şi termice, a gazelor ori a tarifelor economice. Astfel, sunt promise: dublarea pensiilor agricultorilor, ajutor de două milioane lei pe hectar pentru ţăranii care deţin până la cinci hectare, tichete de căldură, finalizarea recorelării pensiilor şi mărirea alocaţiilor pentru copii. De unde va lua Executivul aceşti bani? Răspunsul vine în parte - şi de la datornici! Domnul ministru Tănăsescu o spune limpede într-o declaraţie recentă: "de la anul nu se vor mai admită eşalonări la plată către bugetele publice". Deci, banii vor intra la buget! Aşa să fie? Să-i lase Guvernul pe mâna fiscului pe răii-platnici, care a dovedit că nu ţine la altcineva mai mult decât la rău-platnici? Aduce Codul Fiscal, aflat pe masa noastră de lucru, o revoluţie în acest sens? Răspunsul este: nu credem, pentru că totul e în pripă şi maşina de vot pesedistă funcţionează ireproşabil. Toate vor rămâne cum au fost. De altfel, ne-am convins că în domeniu nu se poate schimba nimic până când nu se va dovedi, fără echivoc, că păsuirile legale, rău-platnicii, intră în lichidare, indiferent cine sunt şi pe cine favorizează cu banii care nu-i plătesc la buget. Această măsură nu o poate înfăptui decât o altă guvernare, o guvernare a Partidului România Mare. Ce va întreprinde Cabinetul Năstase? E o întrebare la care-şi poate răspunde oricine pe baza practicilor şi datelor de până acum: va învârti ingineriile financiare, pentru că, vorba ministrului de resort, bugetul este "un instrument politic în mâna celor care guvernează". din nefericire! Aşa că, după cum se vede, nu putem spera mare lucru nici de la noul Cod Fiscal, care va fi! |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Se vorbeşte de o ipotetică imixtiune a politicului în problemele justiţiei, în general, şi despre imixtiunea în actul de respingere a înscrierii alianţei D.A.(P.N.L.-P.D.), ceea ce consider eu că este o mare greşeală, numai dacă mă refer la conducerea Curţii de Apel Bucureşti care are în vârf un magistrat competent, propus pentru această funcţie, chiar de ".. Valeriu Stoica, fostul ministru al justiţiei. Ministrul PSD al justiţiei, doamna Rodica Stănoiu, a propus menţinerea pe funcţii şi prelungirea mandatelor pentru mare parte din şefii instanţelor superioare, numite iniţial pentru aceste funcţii de fostul prim-ministru P.N.L., acelaşi Valeriu Stoica. A făcut acest lucru tocmai pentru că s-a gândit la competenţa acestor judecători, fără nici un fel de ranchiună politică sau de altă natură. Or, în condiţiile când doar competenţa stă la baza promovării, pe astfel de funcţii de conducere, orice imixtiune este aproape imposibilă. |
|
|||
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: Pentru parlamentarii PSD a apărut în ultima perioadă o nouă problemă de importanţă naţională, respectiv calcularea pensiilor demnitarilor. Se pare că nici o altă problemă cu care se confruntă ţara nu i-a putut întoarce pe aceştia din drum, mărirea pensiilor fiind considerată o urgenţă majoră. Conform unui principiu bine implementat în doctrina PSD - să-mi fie mai întâi bine mie şi apoi mă voi gândi la alţii - parlamentarii puterii uită că reprezintă o formaţiune social-democrată şi pun problemele cetăţenilor pe plan secund. Este foarte probabil ca toţi senatorii şi deputaţii PSD să-l fi urmat pe domnul Năstase în poziţia sa de om sătul, care nu mai crede în problemele celor pe care îi conduce. După părerea lor, oamenii ar trebui să nu se mai plângă atât de nevoile şi de traiul lor zilnic la limita subzistenţei, pentru că şi aşa li s-a dat destul. Putem spune, astfel, că declaraţiile domnului Năstase de la Timişoara au fost şi vor fi considerate adevărate direcţii în guvernarea pesedistă. Ajunşi în culmea disperării, datorate "lipsei banilor", aleşii Partidul Social Democrat încearcă un ultim gest de a-şi mări averile şi după ce nu se vor mai bucura de fotoliile de parlamentar. Populaţia trebuie, încă o dată, să se obişnuiască cu ideea că furturile repetate din banii publici ale celor aflaţi la putere nu se vor opri nici după ce aceştia se vor retrage şi îşi vor continua viaţa lor liniştită de pensionari ai puterii. PNL a depus la 1 octombrie un proiect de lege privind recalcularea pensiilor, care însă, nu ştim dacă se va bucura de vreun sprijin din partea parlamentarilor PSD, atâta timp cât ea îi are în vedere doar pe cetăţeni şi nu pe cei care au cu adevărat de suferit în România, respectiv demnitarii pensionaţi. Să fie oare aceasta o încercare a membrilor PSD de a-şi asigura o pensie cât mai liniştită? Au început oare ei să se teamă, deja, de rezultatele viitoarelor alegeri, atunci când populaţia va sancţiona o astfel de nepăsare? Vă mulţumesc. |
|
|||
|
Vă mulţumesc şi eu. Prima parte a şedinţei noastre se încheie aici. Lucrările se vor relua la ora 11,00, întrucât suntem gazda Adunării Parlamentare a Mării Negre. Ne revedem la ora 11,00. |
|||||
|
(După pauză, şedinţa este condusă de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Nicolae Leonăchescu şi Tudor Mohora, secretari.) |
|
|||
|
Stimaţi colegi, Permiteţi-mi să începem partea a doua a şedinţei de astăzi destinată dezbaterii proiectelor înscrise pe ordinea de zi. Vă înştiinţez că, din cei 345 de deputaţi, la această oră şi-au înregistrat prezenţa 294, 51 sunt absenţi şi 33 participă la alte acţiuni parlamentare. Înainte de a începe dezbaterile, daţi-mi voie să vă supun aprobării dumneavoastră o comisie de mediere care se referă la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.184/2002 privind modificarea şi completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 501/2002. Sunt propuşi domnii deputaţi Ştefan Cazimir, Minodora Cliveti, Ionel Olteanu, Ioan Timiş, Angela Bogea, Văsălie Moiş, Gheorghe Firczak. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. |
|||||
|
Aseară, rămăsesem la punctul 18 din ordinea de zi, care vizează Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.8/2003 privind Ordinul Meritul cultural şi Medalia Meritul cultural. Iniţiatorii, domnul preşedinte al comisiei de specialitate. Domnule Bahrin, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimate doamne colege şi stimaţi domni colegi, Propunerea legislativă vizează modificarea Legii nr.8/2003 privind Ordinul Meritul cultural şi Medalia Meritul cultural. În esenţă, propune completarea celor 8 categorii de activităţi specifice şi conexe domeniului cultural care pot fi recompensate cu Ordinul şi Medalia Meritul cultural, cu o categorie nouă, respectiv categoria i) arhitectură. Spuneam faptul că, la legea amendată, este iniţiatoare tot comisia noastră. Comisia a trimis către Ministerul Culturii şi organizaţiile nonguvernamentale în domeniu acest proiect de lege spre studiu, nu am primit observaţii, legea iniţială, din 1931, nu prevedea această categorie, i) de arhitectură. Totuşi, comisia şi ministerul au luat în calcul expunerea de motive prezentată de Asociaţia Naţională a Uniunii de Creatori din România, care a devenit, în linii mari, expunerea de motive şi, în concluzie, în baza punctului de vedere al Guvernului şi al Consiliului Legislativ, în urma dezbaterii propunerii legislative, în şedinţa din 2 decembrie 2003, comisia propune admiterea, fără modificări, a acesteia, cu unanimitate de voturi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă doreşte cineva, stimaţi colegi, să intervină la dezbateri generale? Nu. Trecem, atunci, la dezbaterea textelor proiectului. La titlul proiectului, dacă aveţi obiecţiuni, stimaţi colegi? Votat în unanimitate. Preambulul articolului unic. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Punctele 1 şi 2 din articolul unic. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Punctele 3,4 şi 5. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. La punctele 6 şi 7 nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Punctul 8. Votat în unanimitate. Punctele 9 şi 10. Votate în unanimitate. Anexa Planşa nr.1. Votată în unanimitate. Planşa nr.2. Votată în unanimitate. Planşa nr.3. Votată în unanimitate. Am parcurs, stimaţi colegi, şi textele proiectului şi ale anexelor. Vom supune proiectul votului dumneavoastră final, la sfârşitul acestei zile. |
|||||
|
Punctul 21: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Şişeşti". Suntem în procedură de urgenţă. Rog pe domnul preşedinte Stanciu să propună timpii de dezbatere. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Propunem, ţinând seama de importanţa şi complexitatea acestui proiect de lege, respectiv a ordonanţei, 15 minute, pentru tot, şi câte un minut intervenţiile pe baza articolelor. |
|||||
|
Sunteţi de acord cu această propunere, stimaţi colegi? Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă rog să urmăriţi, în paralel, proiectul de lege şi raportul comisiei. La titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic al proiectului de lege. Urmăriţi amendamentul 2, cu privire la articolul unic. Admis amendamentul, modificat textul articolului unic. La titlul ordonanţei de urgenţă, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Art.I din ordonanţă, preambul. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. La punctul 1 din ordonanţă, urmăriţi amendamentul 4. Admis amendamentul, modificat textul punctului 1. La punctul 2, urmăriţi amendamentul 5. Admis amendamentul, modificat punctul 2. La punctul 3, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în unanimitate. Deci punctul 3 votat în forma din ordonanţă. Domnule Stanciu, sunteţi amabil să mă ajutaţi, să-mi traduceţi ce aţi făcut aici? (Domnul deputat Anghel Stanciu se consultă la prezidiu cu domnul preşedinte Valer Dorneanu.) Stimaţi colegi, După punctul 3, unde am avut amendamente, comisia, prin amendamentul 7, propune ca la art.6, alin.2, după lit.b1, să se introducă lit.b2. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul 7. La punctul 4, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Adoptat textul din ordonanţă. La punctul 5, urmăriţi amendamentul 9. Admis amendamentul 9, modificat punctul 5. După punctul 5, vă rog să urmăriţi amendamentul 10. Comisia propune ca la art.7 alin.1, să se introducă un nou alin.11. Urmăriţi amendamentul 10. Nu aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul. Se introduc, de fapt, 4 alineate, de la alin.11 până la alin.14. Urmăriţi, cu atenţie, amendamentul 10. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Admis amendamentul, se introduc cele 4 alineate. La punctul 6 din ordonanţă, urmăriţi amendamentul 11. Admis amendamentul, modificat punctul 6. La punctul 7, urmăriţi amendamentul 12. Admis amendamentul, modificat punctul 7. La punctul 8, comisia propune abrogarea acestuia, prin amendamentul 13. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, abrogat textul. La punctul 9, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în unanimitate punctul 9. După punctul 9, prin amendamentul 15, comisia propune ca, la art.11, lit.b) şi c) să se modifice. Urmăriţi, vă rog, amendamentul 15. Admis amendamentul, se modifică, în consecinţă, lit.b) şi c) de la art.11. La punctul 10, urmăriţi amendamentul 16. Admis amendamentul, modificat punctul 10. După punctul 10, prin amendamentul 17, comisia propune ca, la art.11, după lit.j), să se introducă lit.k). Urmăriţi amendamentul 17. Admis amendamentul 17, se introduce, la punctul 11, lit.k). La punctul 11, cu privire la alin.1 al art.13, urmăriţi amendamentul 18. Admis amendamentul, modificat punctul 11, în mod corespunzător. La punctul 12, urmăriţi amendamentul 19, potrivit căruia introducerea art.131, preambulul acestui articol rămâne nemodificat, se modifică însă lit.a), potrivit amendamentului pe care îl găsiţi la pag.16 - 17. Celelalte litere rămân nemodificate. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 19? Admis amendamentul 19, se modifică punctul 12, într-un singur loc, la lit.a). La punctul 13, urmăriţi amendamentul 20, care cuprinde modificări la preambulul art.14, la lit.b), e), f), celelalte litere rămânând nemodificate. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 20 sau la celelalte litere ale art.14? Nu. Votate în unanimitate. La punctul 14, urmăriţi amendamentul 21. Admis amendamentul, modificat punctul 14. La punctul 15, urmăriţi, vă rog, totuşi, amendamentul 21. La alin.2 al art.143, acesta se modifică. Deci urmăriţi textele modificate de la punctul 14, prin amendamentul 21 şi cele care rămân neamendate de comisie, - iar dumneavoastră neavând obiecţiuni - se adoptă în formula iniţiatorului. V-aş ruga să urmăriţi că după... Domnule preşedinte Stanciu, vă rog să mă mai ajutaţi o dată, pentru că, după ce am votat punctul 141, dumneavoastră, după 143, veniţi ca să modificaţi 141. (Domnul deputat Anghel Stanciu se consultă la prezidiu cu domnul preşedinte Valer Dorneanu.) De ce nu l-aţi propus după 141, şi l-aţi propus după 143? |
|||||
|
Domnul Gheorghe Roşculeţ (din sală): Dar este alin.2! |
|||||
|
Este alin.2 de la 141. (Se consultă cu domnul preşedinte Anghel Stanciu şi cu domnul deputat Gheorghe Roşculeţ) Stimaţi colegi, Reveniţi, de la punctul 143 la 141, şi amendamentul pe care comisia îl propune la 141, la pag.24, vizează modificarea alin.2 de la 141. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis acest amendament. La punctul 15, vă rog să vă uitaţi la amendamentul 22. Admis amendamentul, modificat punctul 15, doar alin.1 al acestuia. La punctul 16, urmăriţi amendamentul 23. Admis amendamentul, modificat punctul 16 din ordonanţă. La punctul 17, urmăriţi amendamentul 24. Admis amendamentul, modificat punctul 17. La punctul 18, urmăriţi pag.30. Comisia nu propune amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Adoptat în formula iniţiatorului, adică cea din ordonanţă. La punctul 19, la alin.1 nu se propun modificări. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţii? Votat în formula iniţiatorilor. La punctul 19, referitor la alin.2, urmăriţi amendamentul 26 de la pag.31. Admis amendamentul, modificat alin.2. Pentru punctul 20, comisia nu are amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Adoptat textul din ordonanţă. La punctul 21, urmăriţi amendamentul 28. Admis amendamentul, modificat punctul 21. La punctul 22, comisia propune abrogarea, prin amendamentul 29. Admis amendamentul 29, abrogat punctul 22. După punctul 22, comisia propune, prin amendamentul 30, mai multe articole: 221, 222, 223, 224, 225. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 30, la vreunul din articolele noi? Nu aveţi. Votat în unanimitate amendamentul 30. La art. II, comisia propune modificarea acestuia, prin amendamentul 31. Admis amendamentul, modificat art. II. La art. III - comisia nu are amendamente. Adoptat textul în formularea iniţiatorului, deci cea din ordonanţă. Prin amendamentul 33, comisia propune introducerea unui punct nou, cu următorul conţinut: "Anexele I - V din ordonanţă se înlocuiesc cu anexele I - V la prezenta lege". Deci sunt modificate, practic, anexele. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 33? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Urmăriţi, acum, textele anexelor. La Anexele I-V, care cuprinde unităţile de cercetare-dezvoltare în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice organizate ca institute, centre şi staţiuni de cercetare-dezvoltare. Nu sunt obiecţiuni. Admis Anexele I-V. |
|||||
|
Domnul Gheorghe Roşculeţ (din sală): Anexa I. A? |
|||||
|
V-am întrebat la toate, dacă, de la I la V, există vreo obiecţie? La Anexa I. A, hai să le luăm pe rând, ca să nu existe discuţii, nu sunt obiecţiuni. Votată în unanimitate. Anexa I. B. Nu sunt obiecţiuni. Votată în unanimitate. Anexa II. Nu sunt obiecţiuni. Votată în unanimitate. Anexa III. Nu sunt obiecţiuni. Votată în unanimitate. Anexa IV. Nu sunt obiecţiuni. Votată în unanimitate. Anexa V. Nu sunt obiecţiuni. Votată în unanimitate. Anexa VI. Nu sunt obiecţiuni. Votată în unanimitate. Anexa I. A aţi votat-o. Anexa I. B e votată. Dacă mai sunt obiecţiuni? Nu sunt. Am adoptat textele proiectului Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă şi ale Ordonanţei de urgenţă. Vom supune proiectul de lege votului final, în cursul acestei zile. |
|||||
|
Stimaţi colegi, La punctul 22: Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat. Suntem, aici, Cameră decizională. Iniţiatorul proiectului. Vă rog, domnule secretar de stat, să îl prezentaţi pe scurt. |
|
|||
|
Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor.): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin proiectul de act normativ supus dezbaterii şi adoptării, se propune modificarea unora dintre textele alin.2 ale art.79 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, în sensul că 20% din cuantumul diferenţei dintre pensiile recalculate şi pensiile aflate în plată prevăzută a se acorda începând cu 1 ianuarie 2004, să fie devansate pentru luna noiembrie 2003. De asemenea, în textul proiectului supus dezbaterii şi adoptării, se precizează, în mod expres, faptul că fondurile necesare aplicării dispoziţiilor în discuţie se asigură din fondurile aprobate prin Legea bugetului de stat pentru Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul Român de Informaţii. Având în vedere raportul favorabil întocmit de comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor, precum şi faptul că Senatul României a adoptat, fără amendamente, textul proiectului de act normativ, în forma transmisă de Guvern, vă adresez rugămintea de a adopta proiectul în discuţie, în forma prezentată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Raportul comisiei, doamna preşedinte Smaranda Dobrescu. |
|||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru muncă vă propune adoptarea acestui proiect de lege, întrucât se impune, cu claritate, atenuarea decalajului existent între pensiile militare de stat aflate în plată şi cele recalculate. Întrucât, în acest proiect, se propune ca suma prevăzută a se achita pensionarilor, cu începere de la 1 ianuarie 2004, în cadrul proiectului aprobat de recorelare, să fie acordată cu începere de la 1 noiembrie 2003, deci o devansare, colegii din comisie, cu unanimitate de voturi, au hotărât aprobarea acestui proiect de lege în forma prezentată de Senat, ceea ce vă propunem şi noi. |
|||||
|
Mulţumesc. La dezbateri generale, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. La titlul acestuia, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Preambulul art. I. Votat în unanimitate. Cuprinsul art.I, cel cu privire la modificarea lit.b) şi c) ale alin.2 al art.79. Nu sunt obiecţiuni. Votat în forma Senatului. Art.II. Nu sunt obiecţiuni. Votat în forma Senatului. Vă mulţumesc. Vom supune proiectul votului final în cursul zilei de astăzi. În legătură cu votul final de astăzi, rog şefii grupurilor parlamentare să invite în sală colegii, pentru a nu fi în situaţia de a face un apel nominal. |
|||||
|
La pct.23, domnul ministru Acsinte Gaspar doreşte să ridice o problemă de procedură. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Propun să amânăm dezbaterea acestei propuneri legislative, urmând să fie remis punctul de vedere al Guvernului asupra Statutului prin care personalul încadrat la Agenţia Naţională de Control şi la Corpul de Control al Guvernului este exceptat de la dispoziţiile Legii cu privire la funcţionarul public. Aceeaşi recomandare se regăseşte şi în avizul Consiliului Legislativ, care socoteşte că este absolut necesar ca statutul acestei categorii de personal să fie clarificat prin punctul de vedere al Guvernului. De aceea, vă propun să amânăm dezbaterea acestei propuneri legislative. |
|||||
|
Domnul vicepreşedinte Bara, din partea Comisiei sesizate în fond. |
|||||
|
Da, domnule preşedinte, şi noi, comisia, suntem de acord cu propunerea făcută de domnul ministru de a se amâna dezbaterea. O dată cu modificarea noului Regulament, de multe ori suntem puşi în situaţia de a nu mai avea timp să aşteptăm răspunsul Guvernului. Deci, o dată cu modificările făcute la Regulament - de 30 şi de 45 de zile, suntem puşi în situaţii destul de grele. De exemplu, este vorba de documentaţii care apar cu o săptămână în urmă, până când nu avem avizul sau până când nu avem punctul de vedere al Guvernului nu le putem pune în discuţie, iar punctul de vedere al Guvernului, până îl anunţăm noi, trec două săptămâni şi nu vom mai putea să respectăm datele din Regulament. Sigur, aceasta este o discuţie pe care probabil că o vom aborda după 1 februarie. Dar, la nivel de comisie să ştiţi că avem foarte multe probleme. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Am reţinut. Oricum, fiind vorba de o implicare evidentă a bugetului statului, este obligatoriu, după Constituţie chiar, să avem punctul de vedere al Guvernului. Îl rog pe domnul ministru Gaspar să aibă în vedere termenul pentru care noi suntem răspunzători, ca şi primă Cameră. Supun votului dumneavoastră amânarea dezbaterii până la primirea punctului de vedere. Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Abţineri? Unanimitate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Alma. Dacă este iniţiatorul. Nu este. Amânăm pentru data viitoare, când se va prezenta. |
|
|||
|
La pct.25 este Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.90/2003 privind înfiinţarea Agenţiei Române pentru Siguranţa Alimentelor. Este iniţiatorul? Poftiţi, domnule secretar de stat, pentru a prezenta proiectul. |
|
|||
|
Domnul Adam Crăciunescu (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În prezent, cadrul legislativ privind organizarea autorităţilor cu atribuţii în siguranţa alimentelor împarte responsabilităţile între Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, fapt ce nu asigură o coordonare şi o funcţionare coerentă şi eficientă a activităţilor specifice privind siguranţa alimentelor din punct de vedere al evaluării riscului. Având în vedere atât angajamentele României, recomandările Comisiei Europene, cât şi reorganizarea instituţională, potrivit celei din Uniunea Europeană privind siguranţa alimentelor, este necesară înfiinţarea unei agenţii naţionale care să răspundă de evaluarea riscurilor şi de siguranţa alimentelor, care să aibă un rol de aviz tehnic şi ştiinţific şi să acţioneze într-un cadru unitar bine structurat. În acest sens, s-a considerat necesară înfiinţarea Agenţiei Române pentru Siguranţa Alimentelor, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea directă a primului-ministru, finanţată prin bugetul Secretariatului general al Guvernului. Faţă de cele prezentate, a fost elaborat Proiectul de Lege în vederea aprobării Ordonanţei Guvernului privind înfiinţarea Agenţiei Române pentru Siguranţa Alimentelor, pe care îl supunem spre aprobare Parlamentului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Domnule vicepreşedinte Bara, vă rog să prezentaţi raportul comisiei sesizate în fond. |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a discutat în fond Ordonanţa Guvernului nr.90 din 2003 privind înfiinţarea Agenţiei Române pentru Siguranţa Alimentelor, ţinând cont de avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, de avizul Comisiei pentru sănătate şi familie şi de avizul Consiliului Legislativ, şi propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege, cu amendamentele propuse. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege. La titlul acestuia dacă aveţi obiecţiuni. Titlul a fost aprobat în unanimitate, lipsind obiecţiuni şi amendamente. Textul articolului unic. Vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.1. Admis amendamentul şi se modifică textul articolului unic din proiectul de lege. La titlul ordonanţei dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. La art.1, 2 şi 3 din ordonanţă nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate în formularea din ordonanţă. Art.4, 5, 6 şi 7. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. La art.8, pentru alin.1, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.2 al comisiei. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul şi se modifică alin.1 al art.8. La art.8 alin.2 nu mai sunt amendamente. Votat textul din ordonanţă. Art.9 şi 10. Nu sunt amendamente. Votate în unanimitate. Art.11. Nu sunt obiecţiuni, nici amendamente. Votat în unanimitate textul din ordonanţă. Vom supune proiectul votului final în această şedinţă. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Urmează Proiectul de Lege pentru scutirea de la plată a unor debite către bugetul asigurărilor sociale de stat. Procedură de urgenţă. Din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, domnule vicepreşedinte Grigoraş, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat Proiectul de Lege pentru scutirea de la plată a unor debite către bugetul asigurărilor sociale de stat şi a întocmit raport favorabil. În unanimitate, comisia propune dezbaterea şi adoptarea în forma prezentată de Senat. Propunem timp total de dezbatere 10 minute, un minut pentru fiecare intervenţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Dacă sunteţi de acord cu această propunere. Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem la dezbaterea proiectului de lege, potrivit procedurii votate de dumneavoastră. La titlul proiectului dacă aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate în formula Senatului. Art.1 şi 2. Votate în unanimitate. Art.3 şi 4. Votate în unanimitate. Art.5 şi 6. Votate în unanimitate. Art.7. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Vom supune proiectul votului final la sfârşitul acestei şedinţe. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind modificarea unor dispoziţii ale Legii nr.53/2003. Rog iniţiatorul să prezinte proiectul, iar Comisia pentru muncă şi protecţie socială să se pregătească pentru raport. |
|
|||
|
Domnul Ion Giurescu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.296 din Legea nr.53/2003, respectiv Codul Muncii, în sensul modificării termenului de eliberare a carnetelor de muncă până la data de 30 iunie 2007 şi ca urmare a prelungirii valabilităţii Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă. Urgenţa adoptării proiectului de lege este justificată de faptul că, în conformitate cu prevederea art.298 alin.3 din Legea nr.53, Codul Muncii, începând cu 1 ianuarie se vor abroga dispoziţiile Decretului nr.96 privind carnetele de muncă, cu modificările ulterioare, ceea ce ar însemna eliminarea carnetelor de muncă înainte ca această evidenţă să poată fi înlocuită cu un sistem performant, care să nu conducă la prejudicierea sistemului de asigurări sociale şi a potenţialilor titulari de drepturi. Faţă de cele prezentate, Ministerul Muncii susţine aprobarea proiectului de lege în forma prezentată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Doamna preşedinte Smaranda Dobrescu. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Prin acest proiect de lege ni se propune decalarea termenului de fiinţare a carnetelor de muncă până la 31 decembrie 2006. Având în vedere oportunitatea şi urgenţă acestui demers, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a adoptat, cu unanimitate de voturi, aprobarea acestui proiect de lege, ceea ce vă propune şi dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale. Nu. Stimaţi colegi, Vă rog să vă pronunţaţi la dezbaterea pe texte. Titlul proiectului. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Preambulul articolului unic. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Pct.1, cel cu privire la art.296. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Pct.2, cel cu privire la alin.3 al art.298. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Vom supune votului final proiectul în cursul acestei şedinţe. |
|||||
|
La pct.28 este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2003 privind protecţia socială a salariaţilor. Rog Comisia pentru muncă şi protecţie socială să propună timpii de dezbatere. |
|
|||
|
Domnule preşedinte, Vă propunem 10 minute dezbateri, un minut luări de cuvânt. |
|||||
|
Dacă sunteţi de acord cu această propunere. Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Stimaţi colegi, La titlul legii dacă aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate. Art.1 şi 2. Votate în unanimitate. Art.3, 4 şi 5. Votate în unanimitate. Art.6. Votat în unanimitate. Art.7. Votat în unanimitate. Art.8 şi 9. Votate în unanimitate. Art.10. Votat în unanimitate. Vom supune votului final acest proiect. Cu aceasta, având în vedere că şi programul destinat dezbaterilor s-a încheiat, îi rog pe colegii mei secretari să vadă dacă avem întrunit cvorumul legal. Nu se întruneşte cvorumul legal. În aceste condiţii, dispun apelul nominal şi îmi anunţ colegii că luni, după Biroul permanent, voi comunica absenţele care au fost motivate între timp şi absenţele care au rămas nemotivate. Aveţi posibilitatea să faceţi şi diferenţa cu privire la cei care răspund astăzi apelului nominal. Domnule secretar Mohora, vă rog să citiţi cu voce tare apelul, pentru a se înţelege clar cine lipseşte. |
|||||
|
- Abiţei Ludovic - prezent (Domnii deputaţi care au intrat în sala ulterior apelului nominal şi-au înregistrat prezenţa la secretariatul de şedinţă.) |
|||||
|
Domnule secretar, cei care se vor prezenta în continuare, pentru că apelul al doilea se face la vot nominal, îi treceţi prezenţi. Rog pe domnul vicepreşedinte Grigoraş să roage colegii de la Comisia pentru buget care sunt prezenţi în sală să se prezinte şi dânşii. |
|||||
|
V-aş ruga dacă tot v-am deranjat de la activităţile importante pe care le aveaţi în altă parte decât în sala de şedinţe să rămâneţi aici, să nu plecaţi în timpul votului. Stimaţi colegi, V-am rugat pe toţi să nu părăsiţi sala unul câte unul. Sper că vă întoarceţi cei care ies acum din sală. Domnule secretar Mohora, haideţi că am nevoie de dumneavoastră să numărăm voturile. Stimaţi colegi, vă rog să urmăriţi lista pe care v-o supun votului. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.74/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.81/2001 privind înfiinţarea şi organizarea Institutului Naţional de Administraţie, lege ordinară. Cine este pentru? 175 voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? 30 abţineri. Cu 175 voturi pentru, nici un vot contra, 30 de abţineri s-a adoptat. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2001 privind regimul accizelor, precum şi a unor alte acte normative, lege ordinară. Cine este pentru? 176 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 26 abţineri. Câteva voturi neexprimate. |
|
|||
|
Raportul Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind măsuri pentru asigurarea aspectului estetic al Capitalei şi al altor localităţi, lege ordinară. Cine este pentru? 201 voturi pentru. Împotrivă? un vot. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului adiţional semnat la Bucureşti, la 30 august 2002, la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind cooperarea în domeniul afacerilor interne, semnat la Bucureşti, la 21 februarie 1997. Cine este pentru? 202 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2003 pentru modificarea anexei nr.3 la Legea nr.203/2003 privind realizarea, dezvoltarea şi modernizarea reţelei de transport de interes naţional şi european. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? O abţinere. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, lege organică. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, lege ordinară. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Propunerea legislativă privind modificarea alin.2 al art.30 din Legea sanitar-veterinară nr.60/1974 cu modificările şi completările ulterioare, lege ordinară. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt abţineri, nu sunt voturi împotrivă. |
|
|||
|
Propunerea legislativă pentru declararea ca oraş a comunei Murgeni, judeţul Vaslui, lege organică. Cine este pentru? 187 voturi pentru. Împotrivă? 16 voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Deci 187 voturi pentru, 16 voturi împotrivă, 3 abţineri. |
|
|||
|
Propunerea legislativă pentru înfiinţarea comunei Gepiu din judeţul Bihor, lege organică. Cine este pentru? 181 voturi pentru. Împotrivă? 16 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. O justificare a votului. Poftiţi, domnule deputat. Deci, o abţinere. Am înţeles. Vă rog să vă explicaţi votul PRM-ului. Aceasta doriţi, da? Poftiţi. |
|
|||
|
Deci, nu este vorba de o abţinere, este explicarea votului. |
|||||
|
În aceste condiţii nu mai este nici o abţinere. Am înţeles că cei doi care au ridicat mâna se abţin şi doreau de fapt să explice votul. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
În principiu, Grupul parlamentar al PRM este împotriva înfiinţării exagerate a unor comune, oraşe sau ridicări de rang ale unei comune la oraş ş.a.m.d. Urmărind aceste iniţiative legislative, ne-am convins că de fapt, în majoritatea cazurilor, la mijloc este vorba de nişte scopuri politicianiste electorale. În ce mă priveşte, având în vedere înfiinţarea comunei Gepiu, dacă aţi observat, eu am votat din motive de patriotism local pentru înfiinţarea acestei comune. Regret însă că o poziţie inconsecventă a Guvernului m-a obligat la acest compromis şi este vorba de următorul lucru. Noi am primit, fiecare dintre noi şi Camera Deputaţilor, din partea Guvernului, o adresă prin care ni se comunică faptul că Guvernul, în şedinţa din 13 februarie 2003 a decis să nu susţină adoptarea iniţiativelor legislative parlamentare privind înfiinţarea, reorganizarea, desfiinţarea sau trecerea unor localităţi de la un rang la altul, întrucât aceste probleme urmează să fie examinate şi tratate în mod unitar în cadrul unui program general al Guvernului privind dezvoltarea şi modernizarea localităţilor urbane şi rurale sub aspect administrativ în concordanţă cu programul de guvernare pe perioada 2001-2004 şi cu prevederile Legii 351/2001 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional. Regret încă o dată că nu se dă curs acestei poziţii corecte a Guvernului şi pe parcurs, sesizându-se că se poate obţine un capital electoral şi din înfiinţarea acestor comune, din păcate, iată, asistăm la o proliferare nejustificată, dimpotrivă, zic electorală şi politicianistă a unor bulversări totale care au loc în perioada aceasta în reorganizarea administrativă a ţării. |
|||||
|
Poftiţi, domnule deputat. În numele Grupului parlamentar al PNL. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Mulţumesc în numele locuitorilor din localitatea Gepiu, de astăzi, comuna Gepiu, pentru faptul că aţi ţinut să votaţi pentru transformarea în comună a localităţii Gepiu. Sigur că trebuie să şi menţionez faptul că nu de ordin politic, aşa cum spunea colegul de mai înainte, s-a datorat transformarea localităţii în comună, ci pur şi simplu pentru faptul că această localitate este situată la aproximativ 20 de km de vechiul centru de comună, oamenii nu aveau posibilitatea să se deplaseze foarte uşor pentru rezolvarea problemelor şi unul dintre motivele demersului cetăţenilor pentru transformarea în comună a acestei localităţi a fost şi acest lucru. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi votat. Eu, în calitate de iniţiator, am cu totul alte motive să fi susţinut această transformare a localităţii Gepiu în comună, cu totul şi cu totul altele decât cele care le spunea domnul Magheru mai înainte. Mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.47/2002 privind modificarea şi completarea Legii minelor nr.61/1998 şi a Legii petrolului nr.134/1995, caracter organic. Comisia propune respingerea acestei iniţiative. Cine este pentru respingere? 178 voturi pentru respingere. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 39 abţineri. |
|
|||
|
Propunerea legislativă privind modificarea unor prevederi din Ordonanţa Guvernului nr.42/1997 privind navigaţia civilă şi aprobată prin Legea nr.412/2002. Se propune respingerea iniţiativei. Cine este pentru această respingere? 182 voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Deci, 2 voturi contra şi 29 de abţineri. Vă rog. Domnule Toader aveţi cuvântul să explicaţi votul PD-ului. |
|
|||
|
Nu numai votul Partidului Democrat, faptul că sunt iniţiator al acestui act normativ, acestei modificări a Ordonanţei nr.42, împreună cu doamna Boagiu, mă obligă să justific votul pentru respingere, deoarece prevederile acestei modificări au fost introduse în Ordonanţa nr.48, reglementând astfel un viciu al ordonanţei prin care cei care au obţinut pavilion român înainte de apariţia Ordonanţei nr.42, indiferent de forma de proprietate a companiei respective, îşi menţineau dreptul de pavilion şi prin acest amendament s-a eliminat această discriminare. Practic, societăţile comerciale sau companiile de navigaţie care au proprietari majoritari străini îşi menţin dreptul de pavilion român cu toate facilităţile până la 1 ianuarie 2007. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Proiectul de Lege privind circulaţia pe drumurile publice, caracter organic. Se propune respingerea acestei iniţiative. Cine este pentru? 180 de voturi pentru respingere. Împotrivă? 13 împotrivă. Abţineri? 5 abţineri. |
|
|||
|
Propunerea legislativă pentru prevenirea şi sancţionarea utilizării abuzive a termenilor cu conotaţie naţională sau statală, a însemnelor României, a oricăror semne şi embleme ale instituţiilor statului, precum şi a denumirilor autorităţilor centrale, locale şi a instituţiilor publice. Se propune respingerea iniţiativei. Cine este pentru? 181 voturi pentru respingere. Împotrivă? 30 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Domnul Costache doreşte să explice votul Partidului România Mare, a grupului parlamentar. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar al Partidului România Mare a votat pentru această iniţiativă, considerând-o oportună pentru stăvilirea utilizării abuzive a termenelor cu conotaţie naţională sau statală în titulatura unor firme. Cine doreşte să perpetueze implicarea statului naţional în firme cu care acesta nu are nici o treabă, derutând publicul, cetăţeanul, gen Fondul Naţional de Investiţii, cred că a făcut o greşeală. Naţionalismul pentru unii este marfă rentabilă, dar toate au o limită şi mai devreme sau mai târziu, un astfel de act normativ va fi adoptat. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, caracter organic. Se propune respingerea iniţiativei. Cine este pentru? 181 voturi pentru respingere. Împotrivă? 5 voturi împotrivă. Abţineri? 24 abţineri. |
|
|||
|
Am sărit la pct.15, stimaţi colegi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.295/15.05.2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată. Şi aici s-a propus respingerea. Cine este pentru? 195 voturi pentru respingere. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 30 de abţineri. |
|
|||
|
Propunerea legislativă privind modificarea art.180 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale - caracter organic. Se propune respingerea iniţiativei. Cine este pentru? 176 de voturi pentru respingere. Împotrivă? 30 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat - caracter organic. Se propune respingerea iniţiativei. Cine este pentru? 177 voturi pentru respingere. Împotrivă? 29 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. |
|
|||
|
Propunerea legislativă privind clasificarea societăţilor naţionale şi a regiilor şi pentru stabilirea nivelurilor maxime de salarizare a conducătorilor acestora. Se propune respingerea. Cine este pentru? 181 voturi pentru respingere. Împotrivă? 11 voturi împotrivă. Abţineri? 9 abţineri. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de cooperare între România şi Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Durată Medie, semnat la Bucureşti la 21 mai 2003 şi a Acordului între România şi Organizaţia Europeană pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici (EUMETSAT) privind statutul de stat cooperant, semnat la Cheia la 17 iulie 2003, lege ordinară. Cine este pentru? 201 voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt voturi împotrivă, o abţinere. Nu votează toţi, cum observă şi colegii mei. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară - anul 2001, semnat la Bucureşti la 12 mai 2003 - lege ordinară. Cine este pentru? 205 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară - anul 2002, semnat la Bucureşti la 12 mai 2003 - lege ordinară. Cine este pentru? 205 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2002 de modificare şi completare a Legii minelor nr.61/1998 şi a Legii petrolului nr.134/1995 - lege organică. Cine este pentru? 185 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 32 de abţineri. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor - lege organică. Cine este pentru? 189 de voturi pentru. Împotrivă? 3 voturi împotrivă. Abţineri? 24 de abţineri. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.89/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.360/2002 privind statutul poliţistului - lege organică. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2003 pentru reglementarea unor măsuri financiare - lege ordinară. Cine este pentru? 178 voturi pentru. Împotrivă? 28 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate - lege ordinară. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? O abţinere. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, lege ordinară. Cine este pentru? 189 de voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 29 de abţineri. |
|
|||
|
Legat de adoptarea acestei legi, se propune, ca o consecinţă, Propunerea legislativă privind Codul de conduită a funcţionarilor publici. Aici se propune respingerea, pentru că a fost practic cuprinsă în proiectul de lege această propunere. Cine este pentru? 189 de voturi pentru. Împotriva respingerii propunerii? 16 voturi împotrivă. Abţineri? 22 de abţineri. |
|
|||
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural şi Medalia Meritul Cultural - lege ordinară. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? O abţinere. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", lege organică. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Două abţineri. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat - lege organică. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.90/2003 privind înfiinţarea Agenţiei Române pentru Siguranţa Alimentelor - lege ordinară. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Împotrivă? Nici un vot împotrivă. Abţineri? O abţinere. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru scutirea de la plată a unor debite către bugetul asigurărilor sociale de stat - lege ordinară. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Proiectul de Lege privind modificarea unor dispoziţii ale Legii nr.53/2002 - Codul muncii - lege organică. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2003 privind protecţia socială a salariaţilor disponibilizaţi prin concedieri colective din sectorul sanitar în cadrul procesului de restructurare şi reorganizare, lege organică. Cine este pentru? 179 de voturi pentru. Împotrivă? 26 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Am epuizat, stimaţi colegi, lista votului final. |
|
|||
|
V-aş ruga să-mi permiteţi, în încheierea şedinţei, să vă prezint o notă. În conformitate cu prevederile art.17 din Legea nr.47/1992, cuprinzând legile care sunt depuse la secretarul general al Camerei, în vederea exercitării de către dumneavoastră a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale:
Cu aceasta, declar închisă şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor. După-amiază se lucrează în comisii. Ne întâlnim joi, în plen, când vom discuta Legea de abilitare a Guvernului şi Codul fiscal. Vă mulţumesc. Şedinţa s-a încheiat la ora 13,10. |
|
|||
![]() |



