Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of May 13, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.70/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of May 13, 2004

  Aprobarea ordinii de zi

Şedinţa a început la ora 10,20.

Lucrările au fost conduse de domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, asistaţi de domnii Nicolae Paul Anton Păcuraru, secretar al Senatului, şi Tudor Mohora, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Daţi-mi voie să declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, anunţându-vă că din cei 485 de parlamentari şi-au înregistrat prezenţa 392, 93 fiind absenţi de la aceste lucrări.

Pe ordinea de zi de astăzi sunt înscrise trei puncte:

  1. Prezentarea Cartei albe a securităţii şi apărării naţionale.
  2. Propuneri privind completarea Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Atlanticului de Nord. Acest punct, cu rezerva ca liderii grupurilor parlamentare să ajungă totuşi la un consens cu privire la suplimentarea delegaţiei.
  3. Numirea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente.

După acest punct va urma, la ora 12,30, alocuţiunea domnului Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO.

Dacă aveţi obiecţiuni la ordinea de zi? Nu sunt.

Cine este pentru ordinea de zi, dacă nu aveţi obiecţiuni? Mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Ordinea de zi este aprobată în unanimitate.

Trecem la dezbateri.

 
Video in format Flash/IOS Adoptarea Hotărârii Parlamentului pentru aprobarea Cartei albe a securităţii şi apărării naţionale

Din partea Comisiilor pentru apărare, doamna senator Norica Nicolai. (Discuţii la masa prezidiului.)

Am înţeles... Eu am rugat Comisiile pentru apărare să vină în faţă. Dacă am văzut-o numai pe doamna Norica Nicolai, trebuia să-i dau cuvântul dumneaei.

Doamna Norica Nicolai:

Domnule preşedinte,

Permiteţi-mi să prezint raportul comun privind Carta albă a securităţii şi apărării naţionale.

Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor şi a Senatului au fost sesizate pentru întocmirea raportului comun, în vederea prezentării şi dezbaterii sale în Parlament, în şedinţă comună, a Cartei albe a securităţii şi apărării naţionale, document care, în conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 52/1998 privind planificarea apărării naţionale a României, aprobată prin Legea nr. 63/2000, se întocmeşte de către Guvern, pe baza Strategiei de securitate naţională a României şi a Programului de guvernare, şi urmează a fi aprobat de către Parlament.

Carta albă a securităţii şi apărării naţionale a fost avizată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prin Hotărârea nr. 33 din 12 februarie 2004.

Comisiile au apreciat că acest document constituie un element esenţial în cadrul sistemului de planificare a apărării naţionale şi reprezintă un angajament asumat de România prin calendarul naţional de apărare, care va permite Ministerului Apărării Naţionale să întocmească Strategia militară a României.

Carta albă a securităţii şi apărării naţionale stabileşte obiectivele şi sarcinile principale ale instituţiilor angajate în realizarea securităţii şi apărării naţionale, măsurile şi acţiunile care urmează să fie întreprinse de acestea, resursele umane, materiale şi financiare, resurse de altă natură, care urmează să se asigure anual pentru constituirea şi pregătirea forţelor participante la apărarea naţională, la asigurarea securităţii, conform misiunilor ce le revin.

Comisiile au constatat că acest document, întocmit în conformitate cu Legea nr. 63/2000 privind planificarea apărării naţionale a României, sintetizează obiectivele, precizează definiţiile şi corelează direcţiile de acţiune pentru componentele cu atribuţii în asigurarea securităţii şi apărării naţionale, în condiţiile aderării ţării noastre la NATO şi creării premiselor pentru integrarea României în Uniunea Europeană, începând cu ianuarie 2007.

Totodată, comisiile recomandă Guvernului să verifice concordanţa dintre cuprinsul Cartei şi noul statut în plan internaţional al ţării noastre.

Carta albă a securităţii şi apărării naţionale are o structură care cuprinde 9 capitole, în următoarea ordine:

  • Politica de securitate a României;
  • Politica de apărare;
  • Componenta apărării şi sistemului securităţii naţionale;
  • Componenta politicii externe a sistemului securităţii naţionale;
  • Sistemul naţional de control al armamentelor şi al exporturilor strategice;
  • Securitatea internă;
  • Ordine publică şi siguranţă naţională;
  • Componenta justiţie a sistemului securităţii naţionale;
  • Componentele industriale, de cercetare, de infrastructură şi comunicaţii ale sistemului de securitate naţională;
  • Perspectivele de dezvoltare ale României şi ale reformei sectorului de securitate.

Comisiile apreciază setul de măsuri şi acţiuni detaliat în Carta albă a securităţii şi apărării naţionale, prin care se urmăreşte asigurarea independenţei şi integrităţii teritoriale a statului, a prosperităţii, siguranţei şi dezvoltării durabile a societăţii româneşti în ansamblul său, a garantării drepturilor şi libertăţilor democratice fundamentale, precum şi asigurarea bunăstării, siguranţei şi protecţiei cetăţenilor României.

Analizând factorii de risc la adresa securităţii naţionale, se apreciază că aceştia pot fi:

  • posibile evoluţii negative în plan subregional, în domeniul democratizării, al respectării drepturilor omului şi al dezvoltării economice, ceea ce ar putea genera crize acute, cu efecte destabilizatoare;
  • proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor şi a materialelor nucleare, a armamentelor şi mijloacelor letale neconvenţionale;
  • expansiunea reţelelor teroriste, a crimei organizate transnaţionale, a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente şi muniţii, tehnologii sensibile, materiale radioactive şi strategice;
  • creşterea fluxurilor de emigranţi ilegali din ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare;
  • acţiuni prin incitarea la intoleranţă, separatism sau xenofobie;
  • diminuarea accesului statului român la unele resurse vitale pentru realizarea intereselor naţionale;
  • acţiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informaţionale, de dezinformare şi manipulare a informaţiilor;
  • riscuri generate de producerea unor dezastre ecologice în regiune, precum şi de efectele potenţiale ale unor procese naturale la nivel global.

În afara acestor factori de risc, România trebuie să gestioneze şi o serie de vulnerabilităţi generate de procesul de tranziţie structurală internă, în primul rând, reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei, reforma în administraţie, integrarea socială.

În politica sa de apărare şi securitate naţională, în document se apreciază că România nu consideră nici un stat ca potenţial inamic, apariţia unei confruntări militare majore pe continentul european este diminuată semnificativ, iar principalele riscuri şi ameninţări la adresa ţării noastre pot fi determinate de proliferarea reţelelor teroriste, susţinută de crima organizată, trafic ilicit de arme şi muniţii, droguri şi persoane, de tehnologii şi materiale strategice, precum şi de creşterea fluxurilor de emigraţie ilegală.

În concluzie, dezbătând proiectul Carta albă a securităţii şi apărării naţionale, Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului apreciază că acesta îndeplineşte cerinţele de a constitui documentul principal, pe baza căruia se va putea întocmi Strategia militară a României, menţionată în art. 8 al Ordonanţei Guvernului nr. 52/1998 privind planificarea apărării naţionale a României şi, cu majoritate de voturi pentru, hotărăsc să supună spre dezbatere şi aprobare Parlamentului României proiectul de hotărâre anexat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Pentru fluidizarea lucrărilor, am dat întâi cuvântul Comisiei pentru apărare. Este prezent şi domnul ministru Paşcu, care va susţine raportul.

Domnule ministru Paşcu, aveţi cuvântul. Nu doriţi?

Bun.

Stimaţi colegi, dacă pe marginea raportului prezentat de Comisiile pentru apărare doriţi să interveniţi la dezbateri? Vă rog.

Repet, dacă cineva dintre reprezentanţii grupurilor parlamentare doreşte să intervină la raportul comisiilor cu privire la Carta albă a securităţii şi apărării naţionale?

Doamna Norica Nicolai, de această dată, ca reprezentant al Partidului Naţional Liberal.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Norica Nicolai:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doresc să precizez că Grupul parlamentar liberal susţine acest raport. Este vorba de un document care este întocmit conform cerinţelor legale, legea impunând o structură la asemenea tipuri de documente. În al doilea rând, identifică potenţialele riscuri şi le etichetează corect în categoria riscurilor asimetrice la adresa securităţii naţionale.

Există o serie de neconcordanţe în text, care sunt generate de nepunerea în acord cu recenta aderare la NATO a României, dar acesta este un lucru nesemnificativ, faţă de faptul că el defineşte corect problematica securităţii naţionale şi caută soluţii care să fundamenteze o viitoare strategie militară.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dorel Bahrin:

Domnule preşedinte,

Stimate şi stimaţi colegi,

Recentul document, pe care îl dezbatem astăzi, este o consecinţă firească a Ordonanţei Guvernului nr. 52/1998, transformată în lege şi republicată, în care se prevedea că, după adoptarea Strategiei de securitate naţională, Guvernul va elabora o Cartă albă a securităţii şi apărării naţionale.

Vreau să precizez faptul că este pentru prima dată când Guvernul Năstase şi actuala guvernare, în general, acoperă această dimensiune, cu care eram în deficit.

Vreau să subliniez faptul că din 1996 absolut toate ţările care au semnat diferite forme de parteneriat cu NATO au elaborat această Cartă albă a apărării şi securităţii naţionale şi că era firesc ca în anul 1998, după ce ordonanţa de urgenţă s-a transformat în lege, să se elaboreze Carta albă privind apărarea şi securitatea naţională, acoperind spaţiul de tranziţie dintre 1999 şi 2003, dată în care România a primit invitaţia de aderare la NATO. Deci avem această perioadă neacoperită, datorită unui viciu de formă şi de fond a guvernării 1996-2000.

Vreau să subliniez, cu toată stima pe care o am pentru doamna senator Norica Nicolai, faptul că în Carta albă a securităţii şi apărării naţionale există menţionate problemele de bază privind aderarea la NATO. Este vorba de Hotărârea C.S.A.T. din decembrie 2003, în care se stabilesc misiunile Armatei Române privind apărarea şi aliaţii săi. Deci sunt coordonatele de bază, care definesc şi viitoarele sarcini pe care le are Armata Română privind componenta NATO.

Personal, apreciez că este o lucrare fundamentală, o lucrare de referinţă şi o lucrare la care se va face trimitere în permanenţă, având în vedere că, aşa cum prevede şi legea, trebuie să aibă o bătaie... deci este construită pe un termen mediu şi lung, de 4-8 ani.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul senator Szabó Károly Ferenc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Szabó Károly Ferenc:

Domnilor preşedinţi ai Camerelor,

Distinşi membri ai Executivului,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

În urmă cu câteva săptămâni, Camera Deputaţilor a găzduit un seminar ocazionat de lansarea unui manual, chiar aşa îi spune, "Manual privind controlul parlamentar asupra sectorului de securitate", lansare în limba română a acestui manual, editat de către o prestigioasă instituţie, care s-a implicat, printre altele, în răspândirea principiilor democratice care trebuie să caracterizeze lumea noastră în ceea ce priveşte acest sector atât de important şi cu implicaţii pentru viaţa planetei, am spune, şi a fiecărui om de pe planetă, cum sunt securitatea şi apărarea. M-am referit la Centrul de la Geneva pentru controlul democratic asupra forţelor armate.

A fost o manifestare care a avut loc într-o discreţie, aş spune, nemeritată şi căreia mass-media nu i-a acordat o suficientă importanţă, cu toate că însuşi preşedintele Camerei Deputaţilor a girat această manifestare.

Una dintre temele seminarului a fost răspunsul la întrebarea "Cum se poate implica Parlamentul, în general, şi parlamentarul, ca persoană, într-o mai mare măsură, în definirea...", am spune chiar, "...în determinarea politicii de securitate şi apărare?".

Faptul că azi avem o dezbatere - sper că o putem numi aşa - pe o temă atât de importantă ca aceea aflată la ordinea zilei, legată de prezentarea în Parlament, de către Guvern, a Cartei albe a securităţii şi apărării naţionale, mă face să cred că există semne că Parlamentul României încearcă să se implice în mai mare măsură în acest domeniu, în care îi revin răspunderi fundamentale, conform Constituţiei.

Dar nu aş fi foarte optimist, nu numai pentru faptul că, în general, în ultimele ocazii, vorbitorii au vorbit mai mult pentru stenogramă... Presupun că nu este interesant sau nu a fost interesant ceea ce au spus.

Este foarte important să atrag aici atenţia asupra precarităţii angajamentului parlamentar în chestiunea fundamentală, repet, conform Constituţiei, a securităţii şi apărării.

Multă vreme, în decursul anilor, această chestiune a fost lăsată pe seama instituţiilor desemnate în realizarea politicii de securitate, în punerea ei în practică. Şi Parlamentul s-a ferit, cu o oarecare prudenţă inexplicabilă şi deloc apreciabilă, să se amestece în această chestiune.

Am devenit de iure membri ai NATO la începutul lui aprilie şi, iată, trebuie să ne grăbim să adoptăm şi să adaptăm din mers legislaţia şi reforma instituţiilor din această sferă, ca să ne putem conforma noului nostru statut şi, într-adevăr, să putem pune în practică principiile din Strategia naţională de apărare, care a fost prezentată aici, în Parlament, şi a fost supusă pentru prima oară aprobării Parlamentului.

Deci aici avem foarte multe lucruri de făcut. Însuşi documentul prezentat ar fi putut să fie mai consistent şi mai adecvat pentru a fi prezentat plenului, dacă dezbaterea aceasta ar fi fost precedată de mai multe şi mai profunde dezbateri în comisiile sesizate în fond, în faza prealabilă, pentru că s-a constatat de la început că ni s-a prezentat un document puţin depăşit, pentru că el a fost întocmit în perioada premergătoare aderării noastre la NATO şi aceasta nu a dat bine la imagine, în această chestiune.

De ce m-am înscris la cuvânt, în afara faptului că se cade să vorbim despre aceste chestiuni?

Eu cred că legătura directă dintre Strategia de securitate naţională, aceea care, în urmă cu câţiva ani, a făcut obiectul dezbaterii, şi documentul de faţă nu este destul de vizibilă, cel puţin în formulări. Deci, aceasta, ca o constatare. Aceasta, pentru că cele două documente au fost formulate şi redactate în două instituţii diferite: una la C.S.A.T. şi cea de faţă la Guvern.

N-ar fi o problemă deosebită, dar, iată, intrând puţin în subiect, se vorbeşte despre integrarea în Uniunea Europeană ca un obiectiv iminent şi de mare importanţă, aş zice, chiar fundamental, al României, şi în domeniul securităţii, pentru că despre asta vorbim, dar nu se face prea multă vorbire despre o existentă, deja, strategie europeană de securitate - este vorba de documentul Solana - şi prea puţin se aminteşte faptul că România deja şi-a asumat nişte roluri în cadrul misiunilor conduse de Uniunea Europeană în domeniul securităţii şi că şi-a afirmat disponibilitatea de a participa la ceea ce se numeşte head line goal, deci decizia luată la Helsinki în legătură cu construirea acelei armate europene.

Vreau să mai spun, vorbind despre documentul de faţă, că nu apar transformările în legislaţie şi în structura instituţiilor care concură la realizarea obiectivelor din această Cartă albă, nu apar obiectivele imediate, legate de modificările în legislaţie.

Mă refer la Legea nr. 51/1991, Legea siguranţei naţionale, în care trebuie redefinite ameninţările, acelea din art. 3 - ştiţi dumneavoastră care -, care sunt, de fapt, baza legală a culegerii de informaţii în sfera siguranţei naţionale, în legătură cu realizarea ei.

De asemenea, nu se face referire la schimbarea conceptului şi la abandonarea conceptului de apărare teritorială, cu tot ceea ce urmează după el. Cu alte cuvinte, devenind membri ai NATO, trebuie să ne debarasăm nu numai de anumite idei, concepte, ci şi de instituţiile care sunt în legătură cu aceste concepte şi le dau dimensiune concretă, aşa cum este, de exemplu, problematica serviciului militar obligatoriu, cu trimitere la Legea privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Vă amintiţi, onoraţi colegi, că au fost câteva încercări timide, concretizate prin iniţiative legislative, pentru a pune de acord prevederile Constituţiei, măcar prin ceea ce sugerează ele, cu situaţia de fapt în care serviciul militar obligatoriu a rămas instituit după o legislaţie rămasă în urmă. Aceste iniţiative legislative au eşuat mai mult datorită unor carenţe procedurale decât datorită conţinutului lor. Oricum, cunoscând faptul că nu toţi cei recrutaţi vor fi încorporaţi, chiar şi în actualul sistem, în care trecerea lentă spre profesionalizare în domeniul acesta avansează, rezultă că astăzi avem în vigoare prevederi care îi dezavantajează pe cei care nu din vina lor nu au efectuat serviciul militar obligatoriu şi deci accesul lor la anumite funcţii sau slujbe, din acest motiv, neimputabil lor, este îngrădit.

Acest lucru trebuie să ne dea de gândit în viitor, în viitorul imediat, şi atunci iniţiativele legislative care trebuie să urmeze acestui document, pe care am toate motivele să presupun că îl vom adopta astăzi, aici, trebuie să urmeze de îndată.

Aceeaşi chestiune şi referitoare la Legea privind pregătirea economiei şi a teritoriului pentru apărare.

Trebuie să ne adaptăm din mers la aceste chestiuni care sunt de dorit şi absolut necesare.

M-aş opri aici, cu această divagaţie, care, în mare parte, cum aţi putut vedea, a fost pe lângă subiect, pentru a atrage atenţia, în continuare, asupra importanţei angajării mai pregnante şi mai vizibile a Parlamentului, a parlamentarilor, în problematica securităţii, asigurându-vă de sprijinul colegilor mei din grupul parlamentar din care fac parte pentru acest document.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, stimate coleg.

Domnul Răzvan Ionescu, preşedintele Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaţilor, din partea Grupurilor P.S.D.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Răzvan Ionescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După adoptarea, la 18 decembrie 2001, a Strategiei de securitate, evident, a fost necesară iniţierea demersurilor de actualizare a formei preliminare a proiectului Cartei albe şi de colectare a datelor necesare elaborării documentului.

El reprezintă un document fundamental de planificare.

Aşa cum aţi văzut, încorporează obiectivele din cadrul politicilor sectoriale în domeniul apărării, în domeniul siguranţei naţionale, în domeniul ordinii publice, diplomaţiei, afacerilor externe, industriei de apărare.

De asemenea, Carta albă include proiecţiile bugetare ale principalelor instituţii ale sistemului de securitate.

Prin acest proiect, este definit un nou cadru integrat de reformă a întregului sector de securitate, care să corespundă şi noului statut al României, de membru al NATO.

După cum aţi urmărit, dacă aţi parcurs documentul, prin revizuirea lui, a rezultat o substanţială îmbunătăţire a structurii şi conţinutului acestuia, materializate prin integrarea eforturilor de reformă, de limitare clară a atribuţiilor diferitelor ministere şi instituţii guvernamentale cu atribuţii în domeniul securităţii, precum şi transparenţa în domeniul alocării şi utilizării resurselor.

Carta albă şi, ulterior, Strategia militară vor constitui baza conceptuală a definirii priorităţilor politice şi militare, a contribuţiei României la NATO.

Potrivit recomandării comisiilor care au întocmit raportul, Guvernul a operat deja pe text unele modificări, pe care dumneavoastră le-aţi primit deja. Sunt modificări de formă, la paginile 1-3, 12-14, 48, 51 şi aşa mai departe, precum şi modificările de fond ce se impuneau, la paginile 34 şi 35 din exemplarul primit deja.

Deci, aşa cum comisiile recomandau Guvernului să verifice concordanţa dintre cuprinsul Cartei şi noul statut, în plan internaţional, al ţării noastre, acest lucru s-a înfăptuit deja.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Are cuvântul, din partea Grupurilor P.R.M., domnul deputat Tudor Marcu, care a promis că vorbeşte 4 minute.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor preşedinţi,

Domnilor miniştri, invitaţi şi stimaţi colegi,

Pentru aprobarea raportului comun privind Carta albă a securităţii şi apărării naţionale este necesară nu numai o analiză a acestuia, dar şi câteva consideraţii asupra documentului prezentat de Guvern.

Pentru că am un timp limitat, trec peste nişte consideraţii care ţin de bogăţia materialului prezentat, care conţine mai mult de 125 de pagini de muncă - şi pentru asta remarc, în mod deosebit, munca celor care l-au întocmit, adunând într-un material unic cam tot ce a constituit baza muncii de 4 ani a nenumăraţi specialişti, analişti militari, servicii, departamente, comisii, în special din domeniul militar.

Tot respectul pentru aceşti specialişti şi pentru munca lor!

De remarcat, de asemenea, rapiditatea cu care cele două comisii ale Parlamentului, de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, au luat în discuţie şi au aprobat acest material: în 3 zile la Camera Deputaţilor şi în 6 zile la Senat, în final, în 14 zile în şedinţă comună.

De ce ţin să remarc aceste lucruri? Deoarece probabil că această rapiditate de hotărâri s-a impus de către Guvern, fapt ce a făcut să existe mari îndoieli cu privire la posibilităţile membrilor comisiilor de a aprofunda materialul şi de a-l lua în discuţie în mod profesional şi constructiv.

Remarc această presiune a timpului, datorată, probabil, vizitei înaltului demnitar NATO, care este, în prezent, oaspetele nostru.

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 52/1998, aprobată prin Legea nr. 63/2000, preşedintele României trebuie, în termen de cel mult 3 luni de la învestitură, să prezinte Parlamentului Strategia de securitate naţională a României, iar pe baza acesteia Guvernul elaborează Carta albă a securităţii şi apărării naţionale în cel mult 3 luni de la acordarea votului de încredere, adică, în cazul nostru, ar fi trebuit prezentată până în martie 2000.

Deci ce discutăm noi acum trebuia prezentat în martie 2000. Au trecut de atunci, iată, peste patru ani şi discutăm despre nişte direcţii de acţiune pentru integrare în NATO, pentru relaţii internaţionale şi aşa mai departe...

Pentru ce le discutăm când mai sunt încă patru luni, practic, în continuare, de guvernare? Poate pentru viitorul Guvern, să dăm posibilitatea să asigure un material? E bine şi această problemă, bineînţeles, de continuat politica de până acum, în bună măsură corectă şi justificată în privinţa acţiunilor de integrare în NATO.

Eu trec peste multe din ele, pentru că mă presează domnul preşedinte Văcăroiu, pentru care am un respect deosebit, dar le păstrez pentru ca să le public în continuare.

Se motivează că s-a aşteptat ca să se intre în NATO şi ce evenimente internaţionale vor avea loc pentru ca să avem şi noi nişte direcţii clare de acţiune.

Las la judecata dumneavoastră ce falsă sau, ştiu eu, ce copilărească este această motivaţie, din moment ce noi, Carta asta albă, care conţine programe, trebuie să o adoptăm tocmai pentru a asigura nişte direcţii de acţiune pentru integrarea în NATO şi pentru asigurarea unei demne şi juste poziţii în relaţiile internaţionale.

Eu, însă, nu aş acuza prea mult nici lentoarea cu care, timp de doi ani, Ministerul Apărării Naţionale a întocmit materialul, pentru că datele sunt cam de prin anul 2002, cu unele excepţii, chiar prin anul 2003, şi nici lentoarea cu care Guvernul le-a trimis la Preşedinţie, în timp de trei ani, şi nici un an întreg în care Preşedinţia, C.S.A.T.-ul, prin birourile lor pe acolo, după cum vedeţi, nu dau nume, au ţinut-o prin sertare, atâta timp cât noi, în Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi în Comisiile pentru politică externă ale ambelor Camere, am lăsat să treacă patru ani de zile, fără o singură intervenţie, măcar a unui singur deputat - inclusiv eu îmi fac critica în acest sens -, pentru a se remarca întârzierea cu care se prezintă acest material, practic, la finele mandatului, în loc să fie prezentat la începutul mandatului.

Trec peste câteva consideraţii de teme generale care sunt de apreciat sau de criticat în întocmirea materialului.

Faptul că nu s-a întocmit la timp, acum patru ani, nu a permis să se analizeze bilanţuri anuale în acest domeniu, aşa cum au făcut Bulgaria şi alte state în acest timp, şi cum fac eu, acum, propunerea să se realizeze şi în România, desigur, pentru Guvernul următor.

În acest sens, va trebui să fie revizuită corespunzător şi legislaţia în vigoare, conform cerinţelor impuse, într-un fel, de Uniunea Europeană. Documentul este greu de acceptat, ca fiind o strategie de acţiune în domeniu, fiind mult prea stufos, cu multe elemente de amănunt, de tactică, atâta timp cât el se doreşte a fi un document de adoptare a unei strategii.

În acest sens, nu s-a mai dat posibilitatea ca Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Externe, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Pază şi Protocol, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale să-şi facă ei programele, aşa cum trebuie, şi li s-au întocmit de către Guvern.

Despre sarcinile care revin serviciilor secrete, în special S.R.I., se poate constata că conţin multe generalităţi, fără urmare, evident... Practica strategiei comune de securitate naţională, prezentată anterior, nu se dezvoltă... Trec peste asta...

Capitolul privind sistemul naţional de control al armamentelor şi exporturilor strategice este de fapt o lecţie de teorie, pură teorie asupra acestui domeniu şi mai puţin un ghid de strategie a Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului de Externe, a Ministerului de Interne, a serviciilor speciale şi departamentelor cu atribuţii în domeniu.

Este evidentă importanţa expansiunii reţelelor teroriste la data întocmirii iniţiale a materialului şi, cu toate acestea, nu s-a tratat cu atenţie mai mare acest domeniu, meritând chiar un capitol aparte de analiză şi măsuri care nu ţineau numai de Ministerul de Interne, ci şi de toate celelalte ministere şi servicii din domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Cu toată deferenţa necesară, îmi permit să atrag atenţia asupra necesităţii întocmirii la timp şi prezentării în Parlament a celorlalte materiale impuse de lege, de către Guvern, C.S.A.T., S.R.I., în acest an şi sfârşit de mandat. Să nu fim în situaţia, cum s-a mai întâmplat la mijlocul guvernării actuale, ca viitorul Parlament să analizeze activitatea acestora prezentată de viitorul Guvern pentru acţiunile Guvernului trecut.

Având în vedere că acest material este tardiv prezentat, el putând fi considerat cel mult material pentru analiză viitoare de bilanţ în diferite domenii ale guvernării actuale, dar şi oferind posibile direcţii de acţiune pentru viitorul Guvern, precum şi acuza de nerespectare a legii de către cele două instituţii ale statului, dar afirmând încă o dată respectul pentru munca specialiştilor, care au adunat şi prezentat materialul supus analizei Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale ambelor Camere, Partidul România Mare îşi rezervă dreptul de a se abţine de la vot, de fapt, un vot al cărui sens nu îl înţelegem decât parţial.

Repet, el trebuia să fie un vot pentru prognoze, nu un vot pentru bilanţ. Carta albă nu este un bilanţ, ci este un document de prognoză. Ce prognoze se mai fac la sfârşit de mandat?

Vă mulţumesc pentru atenţia dovedită şi înţelegerea pe care mi-o veţi acorda cu mare bucurie şi pentru viitorul mandat când voi face consideraţii despre cum aplică viitorul Guvern documentele pe care cu multă muncă şi efort le-au prezentat cei din Ministerul Apărării Naţionale.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi vorbit cât toate celelalte grupuri la un loc.

Poftiţi, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costică Canacheu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul Partidului Democrat votează Carta albă a securităţii şi apărării naţionale şi face o menţiune. Există acolo un capitol care vorbeşte de ceva care nu prea e luat în seamă încă în România: societatea civilă. Se vorbeşte acolo de construcţia şi consolidarea în cadrul societăţii civile a unor structuri de securitate.

Vreau doar să menţionez că, şi în acest caz, se aplică vorba românească: "Ce semeni, aia ai." Dacă în acest domeniu, în societatea civilă, semănăm clientelism şi obedienţă, asta vom avea.

Prin patronajul foarte strâns al puternicilor zilei asupra acestor, încă incipiente, structuri de securitate în cadrul societăţii civile, ele nu se vor putea dezvolta coerent şi puternic pentru a putea deveni adevărat partener şi mai ales un partener critic al puterii politice, al Guvernului.

Acest lucru voiam să-l subliniez.

Există un capitol în această lucrare care, de altfel, se vrea exhaustivă... Cu toate acestea, remarcând faptul că facem acest lucru la final de mandat, sperăm ca în viitorul mandat să corectăm această abordare vizavi de structurile de securitate din cadrul societăţii civile.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Nemaifiind alte intervenţii, voi supune votului dumneavoastră Hotărârea pentru aprobarea Cartei albe a securităţii şi apărării naţionale a Guvernului.

La titlul hotărârii dacă sunt observaţii?

Cine este pentru? 210 voturi pentru.

Împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? 41 de abţineri.

La articolul unic dacă sunt obiecţiuni?

Cine este pentru? 210 voturi pentru.

Împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? 46 abţineri.

Supun votului dumneavoastră hotărârea în ansamblul ei.

Cine este pentru? 243 voturi pentru.

Împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? 46 abţineri.

Hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Adoptarea Hotărârii Parlamentului României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Parlamentului nr. 40/2000 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Atlanticului de Nord

Stimaţi colegi,

La următorul punct vă supun aprobării dumneavoastră Hotărârea Parlamentului României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Parlamentului nr. 40/2000 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Atlanticului de Nord.

După cum ştiţi, ca urmare a intrării cu drepturi depline în NATO, Delegaţia României se majorează de la 6 parlamentari la 10 parlamentari.

În acest sens, vă supun votului dumneavoastră această hotărâre care prevede că hotărârea se modifică şi se completează după cum urmează: se aprobă, la punctul 1, înlocuirea în componenţa Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Atlanticului de Nord a domnului senator Petre Roman cu domnul deputat Sorin Frunzăverde, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat, ca urmare a modificărilor intervenite în structura acestui grup.

Cine este pentru punctul 1 din hotărâre?

Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri?

Se aprobă cu unanimitatea celor prezenţi.

La punctul 2 din această hotărâre, supun votului dumneavoastră componenţa nominală, completată cu punctele 7, 8, 9 şi 10, componenţa actuală: Vornicu Sorin, senator, Mihai Baciu, deputat, Tudor Marcu, deputat, şi Attila Verestóy, senator.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Supun de asemenea în ansamblul ei această hotărâre.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS Numirea domnului senator Octavian Opriş, din partea Grupului parlamentar P.S.D., în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente

La următorul punct al ordinii de zi, numirea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente.

Dau cuvântul domnului senator Roibu Aristide, să prezinte raportul Comisiilor juridice.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Aristide Roibu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Potrivit prevederilor art. 1 punctul 21 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului,

Comisiile juridice ale celor două Camere ale Parlamentului au fost sesizate de către Birourile permanente cu audierea candidaţilor propuşi de către grupurile parlamentare pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

Potrivit prevederilor art. 12 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, cele două Comisii juridice s-au întrunit în şedinţă comună la data de 5 mai 2004.

În vederea audierii candidaţilor propuşi pentru numirea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente au fost depuse de către grupurile parlamentare următoarele propuneri: Octavian Opriş, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.; Gheorghe Piperea din partea Grupului parlamentar al P.N.L.; Aurelian Pavelescu, din partea Grupului parlamentar al P.D.

Grupul parlamentar al P.R.M. nu a formulat propuneri de candidat pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente întrucât, prin adresa nr. 111/15 din 04.05.2004, depusă la Birourile permanente ale celor două Camere, şi-a exprimat protestul cu privire la termenul de sub 24 ore în care se solicită propuneri pentru această funcţie. De asemenea, a mai precizat că nici nu vor vota vreun candidat propus în acest mod. În acest sens, deputaţii din Comisia juridică aparţinând Grupului parlamentar al P.R.M. din Camera Deputaţilor nu au participat la audieri.

Membrii celor două comisii au procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege cu privire la pregătirea şi experienţa în domeniul juridic sau administrativ, astfel cum rezultă din documentaţia depusă pentru fiecare dintre candidaţii menţionaţi mai sus.

Înainte de audierea candidaţilor, membrii celor două comisii au hotărât modalitatea de vot, şi anume vot secret exprimat prin buletine de vot pentru fiecare candidat în parte.

În timpul audierii, candidaţii au răspuns la întrebările formulate de deputaţii şi senatorii din cadrul celor două Comisii juridice, în legătură cu activitatea practică şi profesională desfăşurată de aceştia până în prezent.

De asemenea, membrii celor două comisii au făcut aprecieri asupra activităţii profesionale şi ştiinţifice desfăşurate de către candidaţi.

După audierea fiecărui candidat s-a trecut la procedura de vot secret pe buletine de vot.

În urma exprimării votului, rezultatul este următorul:

  • Octavian Opriş - 14 voturi pentru, un vot împotrivă, două buletine anulate.
  • Gheorghe Piperea - două voturi pentru, 14 voturi împotrivă.
  • Aurelian Pavelescu - un vot pentru, 12 voturi împotrivă.

Faţă de rezultatele de mai sus, membrii celor două comisii, întrunite în şedinţă comună, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului candidatura domnului Octavian Opriş pentru numirea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

Potrivit prevederilor art. 38 alin. 7 teza a II-a şi ale art. 84 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente urmează să fie numit prin vot secret, cu buletine de vot, cu votul majorităţii parlamentarilor prezenţi, în condiţiile întrunirii cvorumului legal.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi...

Da, vă ascult, domnul Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Domnilor preşedinţi,

Domnilor şi doamnelor colegi,

Aşa cum corect s-a menţionat în raportul Comisiei juridice, Grupurile parlamentare ale Partidului România Mare au protestat împotriva manierei pompieristice impuse pentru desemnarea unui candidat în 24 de ore.

Am considerat că aceasta este o manieră nedemocratică, de obstrucţionare a realizării unor propuneri serioase, aşa cum merită să se facă în faţa Parlamentului României.

În aceste condiţii, noi nu am formulat propuneri şi nu votăm un candidat care a fost propus în acest mod.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Potrivit art. 84 din Regulamentul şedinţelor comune, în situaţii de acest gen, votul este secret şi se exercită prin buletine de vot.

Pe buletinele de vot care vor fi distribuite sunt înscrişi domnii Opriş Octavian, Piperea Gheorghe şi Pavelescu Aurelian.

Votul asupra celui care fi desemnat preşedinte se va da prin lăsarea neştearsă a menţiunii cu privire la numele aceluia şi prin ştergerea celorlalţi doi candidaţi.

Prin apel nominal, veţi primi fiecare de la chestorii celor două Camere câte un buletin de vot.

Vom începe apelul cu Senatul.

Deci, repet, numele neşters va fi candidatul aprobat pentru funcţia de preşedinte, celelalte două nume urmând a fi şterse.

Stimaţi colegi,

După exprimarea votului, vă rog să rămâneţi în sală pentru că secretarul general al NATO deja a aterizat, a plecat domnul ministru Paşcu în întâmpinarea Domniei sale şi nu aş vrea ca dumneavoastră să vă declaraţi doar apartenenţa la NATO şi, în fapt, să avem o atitudine de lipsă de respect faţă de această înaltă demnitate.

Începem apelul cu Senatul.

Poftiţi, vă rog... Rog, de asemenea, câte un chestor de la fiecare Cameră să participe la distribuirea buletinelor de vot.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Acatrinei Gheorghe - prezent
Alexandru Ionel - absent
Apostolache Victor - prezent
Athanasiu Alexandru - prezent
Avram Dan - prezent
Badea Dumitru - prezent
Balcan Viorel - prezent
Bădulescu Doru-Laurian - prezent
Bălan Angela Mihaela - prezent
Bălălău Constantin - prezent
Belaşcu Aron - prezent
Belu Ioan - absent
Bichineţ Corneliu - prezent
Bindea Liviu-Doru - absent
Bîciu Constantin - prezent
Brădişteanu Şerban - absent
Bucur Dionisie - absent
Bunduc Gheorghe - prezent
Buzatu Gheorghe - prezent
Cârciumaru Ion - prezent
Ciocan Maria - absent
Ciocârlie Alin Theodor - prezent
Codreanu Dumitru - prezent
Constantinescu Eugen Marius - prezent
Cozmâncă Octav - absent
Crăciun Avram - prezent
Cristolovean Ioan - prezent
Dina Carol - prezent
Dinescu Valentin - absent
Dinu Marin - prezent
Dobrescu Maria Antoaneta - prezent
Dumitrescu Viorel - prezent
Duţă Vasile - prezent
Eckstein-Kovács Péter - absent
Fabini Hermann Armeniu - absent
Făniţă Triţă - prezent
Feldman Radu Alexandru - absent
Filipaş Avram - prezent
Filipescu Cornel - prezent
Florescu Eugeniu Constantin - prezent
Flutur Gheorghe - absent
Frunda György - absent
Găucan Constantin - prezent
Gogoi Ion - prezent
Guga Ioan - prezent
Hanganu Romeo Octavian - absent
Hârşu Ion - prezent
Hoha Gheorghe - prezent
Honcescu Ion - prezent
Horga Vasile - prezent
Hriţcu Florin - prezent
Ilaşcu Ilie - prezent
Iliescu Ion - prezent
Ionescu-Quintus Mircea - prezent
Iorga Nicolae Marian - absent
Iorgovan Antonie - prezent
Iustian Mircea Teodor - absent
Kereskenyi Alexandru - prezent
Leca Aureliu - prezent
Lupoi Mihail - prezent
Maghiar Teodor - prezent
Marcu Ion - absent
Marinescu Simona - absent
Markó Béla - absent
Matei Vintilă - prezent
Matei Viorel - prezent
Mărgineanu Ştefan Gheorghe - prezent
Mihordea Mircea - prezent
Mocanu Vasile - prezent
Munteanu Tudor Marius - prezent
Nedelcu Mircea - absent
Németh Csaba - prezent
Nica Dumitru - prezent
Nicolaescu Ioan - prezent
Nicolaescu Sergiu Florin - prezent
Nicolai Norica - prezent
Nicolescu Constantin - prezent
Novolan Traian - prezent
Onaca Dorel-Constantin - absent
Oprescu Sorin Mircea - absent
Opriş Octavian - prezent
Otiman Păun-Ion - prezent
Paleologu Alexandru - absent
Pană Aurel - absent
Pană Viorel Marian - prezent
Paştiu Ioan - absent
Păcurariu Iuliu - absent
Păcuraru Nicolae Paul Anton - prezent
Pătru Nicolae - absent
Păunescu Adrian - absent
Penciuc Corin - absent
Pete Ştefan - prezent
Petre Maria - absent
Petrescu Ilie - prezent
Plătică-Vidovici Ilie - prezent
Pop Dumitru Petru - absent
Pop de Popa Ioan - prezent
Popa Nicolae-Vlad - absent
Popescu Dan-Mircea - prezent
Popescu Laurenţiu-Mircea - prezent
Predescu Ion - prezent
Prichici Emilian - prezent
Pricop Mihai-Radu - prezent
Prisăcaru Ghiorghi - prezent
Pruteanu George Mihail - absent
Pujina Nelu - prezent
Puskás Valentin Zoltán - prezent
Radu Constantin - prezent
Rahău Dan Nicolae - absent
Rebreanu Nora Cecilia - prezent
Rece Traian - absent
Roibu Aristide - prezent
Roman Petre - absent
Rotaru Florin - prezent
Rus Ioan Aurel - absent
Sârbulescu Ion - absent
Seche Ion - prezent
Seres Dénes - prezent
Sin Nicolae - absent
Sógor Csaba - prezent
Solcanu Ion - prezent
Sporea Elena - prezent
Stoica Fevronia - absent
Szabó Károly Ferenc - prezent
Şelaru Rodica - prezent
Ştefan Viorel - prezent
Tărăcilă Doru Ioan - prezent
Theodorescu Emil Răzvan - prezent
Toma Constantin - prezent
Tudor Corneliu Vadim - absent
Ungheanu Mihai - absent
Vajda Borbala - prezent
Vasile Radu - absent
Văcăroiu Nicolae - prezent
Vela Ion - prezent
Verestóy Attila - absent
Voinea Melu - prezent
Vornicu Sorin Adrian - prezent
Zanc Grigore - prezent
Zlăvog Gheorghe - absent

Citesc încă o dată absenţii. Dacă a revenit cineva, vă rog!

Alexandru Ionel - absent
Belu Ioan - absent
Bindea Liviu-Doru - absent
Brădişteanu Şerban Alexandru - absent
Bucur Dionisie - absent
Ciocan Maria - absent
Cozmâncă Octav - absent
Dinescu Valentin - absent
Eckstein-Kovács Péter - absent
Fabini Hermann Armeniu - absent
Feldman Radu Alexandru - absent
Flutur Gheorghe - absent
Frunda György - absent
Hanganu Romeo Octavian - absent
Iorga Nicolae Marian - absent
Iustian Mircea Teodor - absent
Marcu Ion - absent
Marinescu Simona - absent
Markó Béla - absent
Nedelcu Mircea - absent
Onaca Dorel-Constantin - absent
Oprescu Sorin Mircea - prezent
Paleologu Alexandru - absent
Pană Aurel - absent
Paştiu Ioan - absent
Păcurariu Iuliu - absent
Pătru Nicolae - absent
Păunescu Adrian - absent
Penciuc Corin - absent
Petre Maria - absent
Pop Dumitru Petru - absent
Popa Nicolae-Vlad - absent
Pruteanu George Mihail - absent
Rahău Dan Nicolae - absent
Rece Traian - absent
Roman Petre - absent
Rus Ioan Aurel - absent
Sârbulescu Ion - absent
Sin Nicolae - absent
Stoica Fevronia - absent
Tudor Corneliu Vadim - absent
Ungheanu Mihai - absent
Vasile Radu - absent
Verestóy Attila - absent
Zlăvog Gheorghe - absent

Mulţumesc. Apelul la Camera Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Urmează Camera Deputaţilor, domnul secretar Mohora.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Mohora:

Abiţei Ludovic - absent
Afrăsinei Viorica - prezent
Albu Gheorghe - absent
Ana Gheorghe - prezent
Andea Petru - prezent
Andrei Ioan - prezent
Andronescu Ecaterina - prezent
Antal István - prezent
Anton Marin - prezent
Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
Antonescu Niculae Napoleon - prezent
Apostolescu Maria - prezent
Arghezi Mitzura Domnica - prezent
Ariton Gheorghe - prezent
Armaş Iosif - prezent
Arnăutu Eugenu - prezent
Asztalos Ferenc - absent
Avramescu Constantin-Gheorghe - prezent
Baban Ştefan - prezent
Babiuc Victor - absent
Baciu Mihai - prezent
Bahrin Dorel - prezent
Baltă Mihai - prezent
Baltă Tudor - prezent
Bar Mihai - absent
Bara Radu Liviu - absent
Barbu Gheorghe - absent
Bartoş Daniela - prezent
Bădoiu Cornel - absent
Bălăeţ Mitică - prezent
Bălăşoiu Amalia - prezent
Băncescu Ioan - absent
Bâldea Ioan - prezent
Becsek-Garda Dezideriu Coloman - prezent
Bentu Dumitru - prezent
Bercăroiu Victor - prezent
Berceanu Radu Mircea - absent
Bereczki Endre - prezent
Birtalan Ákos - absent
Bivolaru Ioan - prezent
Bleotu Vasile - prezent
Boabeş Dumitru - prezent
Boagiu Anca Daniela - absent
Boajă Minică - prezent
Boc Emil - absent
Bogea Angela - absent
Boiangiu Cornel - absent
Bolcaş Lucian Augustin - prezent
Böndi Gyöngyike - absent
Borbély László - absent
Bozgă Ion - absent
Bran Vasile - absent
Brînzan Ovidiu - absent
Brudaşcu Dan - absent
Bucur Constantin - prezent
Bucur Mircea - prezent
Buga Florea - prezent
Burnei Ion - prezent
Buruiană Aprodu Daniela - absent
Buzatu Dumitru - prezent
Buzea Cristian Valeriu - absent
Calcan Valentin Gigel - prezent
Canacheu Costică - prezent
Cazimir Ştefan - prezent
Cazan Gheorghe-Romeo-Leonard - prezent
Căşunean-Vlad Adrian - absent
Cerchez Metin - prezent
Cherescu Pavel - absent
Chiliman Andrei Ioan - prezent
Chiriţă Dumitru - prezent
Ciontu Corneliu - prezent
Ciuceanu Radu - absent
Ciupercă Vasile Silvian - absent
Cîrstoiu Ion - absent
Cladovan Teodor - absent
Cliveti Minodora - absent
Coifan Viorel-Gheorghe - absent
Cojocaru Nicu - absent
Crăciun Dorel Petru - prezent
Creţ Nicoară - absent
Cristea Marin - prezent
Crişan Emil - absent
Dan Matei-Agathon - prezent
Daraban Aurel - prezent
Dăianu Dorin - absent
Dinu Gheorghe - prezent
Dobre Traian - prezent
Dobre Victor Paul - absent
Dobrescu Smaranda - prezent
Dolănescu Ion - prezent
Dorian Dorel - absent
Dorneanu Valer - prezent
Dragomir Dumitru - prezent
Dragoş Liviu Iuliu - absent
Dragu George - prezent
Drăgănescu Ovidiu-Virgil - absent
Dreţcanu Doina-Micşunica - prezent
Dumitrescu Cristian Sorin - prezent
Dumitriu Carmen - absent
Duţu Constantin - absent
Duţu Gheorghe - absent
Enescu Nicolae - prezent
Erdei Dolóczki István - prezent
Eserghep Gelil - prezent
Fâcă Mihail - prezent
Firczak Gheorghe - prezent
Florea Ana - prezent
Florescu Ion - prezent
Fotopolos Sotiris - prezent
Frunzăverde Sorin - absent
Gaspar Acsinte - prezent
Georgescu Filip - prezent
Georgescu Florin - prezent
Gheorghe Valeriu - absent
Gheorghiof Titu Nicolae - absent
Gheorghiu Adrian - prezent
Gheorghiu Viorel - prezent
Gingăraş Georgiu - prezent
Giuglea Ştefan - prezent
Godja Petru - prezent
Grădinaru Nicolae - absent
Grigoraş Neculai - prezent
Gubandru Aurel - prezent
Gvozdenovici Slavomir - absent
Haşotti Puiu - absent
Hogea Vlad Gabriel - absent
Holtea Iancu - absent
Hrebenciuc Viorel - prezent
Ianculescu Marian - prezent
Ifrim Mircea - absent
Ignat Miron - prezent
Iliescu Valentin Adrian - prezent
Ionel Adrian - prezent
Ionescu Anton - absent
Ionescu Costel Marian - prezent
Ionescu Dan - absent
Ionescu Daniel - absent
Ionescu Mihaela - prezent
Ionescu Răzvan - prezent
Ionescu Smaranda - prezent
Iordache Florin - prezent
Iriza Marius - prezent
Iriza Scarlat - absent
Ivănescu Paula Maria - absent
Jipa Florina Ruxandra - absent
Kelemen Atilla Béla Ladislau - absent
Kelemen Hunor - absent
Kerekes Károly - absent
Kónya-Hamar Sándor - absent
Kovács Csaba-Tiberiu - absent
Kovács Zoltán - absent
Lari Iorga Leonida - absent
Lazăr Maria - prezent
Lăpădat Ştefan - prezent
Lăpuşan Alexandru - prezent
Leonăchescu Nicolae - absent
Lepădatu Lucia Cornelia - prezent
Lepşa Victor Sorin - absent
Longher Ghervazen - absent
Loghin Irina - prezent
Luchian Ion - absent
Magheru Paul - absent
Maior Dorin Lazăr - prezent
Makkai Grigore - prezent
Man Mircea - absent
Manolescu Oana - prezent
Marcu Gheorghe - prezent
Mardari Ludovic - absent
Marin Gheorghe - prezent
Marineci Ionel - prezent
Márton Árpád Francisc - prezent
Mălaimare Mihai-Adrian - prezent
Mărăcineanu Adrian - prezent
Mândrea-Muraru Mihaela - prezent
Mândroviceanu Vasile - absent
Mera Alexandru Liviu - absent
Merce Ilie - prezent
Meşca Sever - absent
Miclea Ioan - absent
Micula Cătălin - absent
Mihalachi Vasile - prezent
Mihăilescu Petru Şerban - absent
Mincu Iulian - prezent
Mircea Costache - absent
Mirciov Petru - prezent
Miron Vasile - prezent
Mitrea Manuela - prezent
Miron Mitrea - absent
Mitu Dumitru Octavian - prezent
Miţaru Anton - prezent
Mînzînă Ion - absent
Mocanu Alexandru - absent
Mocioalcă Ion - prezent
Mocioi Ion - absent
Mogoş Ion - absent
Mohora Tudor - prezent
Moisescu George Dumitru - absent
Moisoiu Adrian - absent
Moiş Văsălie - absent
Moldovan Carmen Ileana - prezent
Moldovan Petre - prezent
Moldoveanu Eugenia - prezent
Moraru Constantin Florentin - absent
Motoc Marian-Adrian - prezent
Muscă Monica Octavia - absent
Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - prezent
Naidin Petre - prezent
Nan Nicolae - absent
Nassar Rodica - prezent
Naum Liana Elena - prezent
Nădejde Vlad-George - absent
Năstase Adrian - absent
Năstase Ioan Mihai - prezent
Neacşu Ilie - absent
Neagu Ion - prezent
Neagu Victor - prezent
Neamţu Horia Ion - prezent
Neamţu Tiberiu Paul - prezent
Nechifor Cristian - prezent
Negoiţă Liviu Gheorghe - absent
Nica Dan - absent
Nicolae Ion - prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
Nicolescu Mihai - prezent
Nicolicea Eugen - prezent
Niculescu Constantin - prezent
Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
Nistor Vasile - prezent
Niţă Constantin - absent
Oltean Ioan - absent
Olteanu Ionel - prezent
Oltei Ion - prezent
Onisei Ioan - absent
Palade Doru Dumitru - absent
Pambuccian Varujan - absent
Paşcu Ioan Mircea - prezent
Pataki Iulia - prezent
Păun Nicolae - absent
Păduroiu Valentin - prezent
Păşcuţ Ştefan - absent
Pécsi Francisc - absent
Pereş Alexandru - absent
Petrescu Ovidiu Cameliu - absent
Petruş Octavian Constantin - prezent
Pleşa Eugen Lucian - prezent
Pop Napoleon - prezent
Podgorean Radu - prezent
Popa Constanţa - prezent
Popa Cornel - absent
Popa Virgil - prezent
Popescu-Bejat Ştefan-Marian - absent
Popescu Costel-Eugen - prezent
Popescu Gheorghe - prezent
Popescu Dorin Grigore - absent
Popescu Ioan Dan - absent
Popescu Kanty Cătălin - prezent
Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - absent
Popescu Virgil - prezent
Posea Petre - prezent
Predică Vasile - absent
Pribeanu Gheorghe - absent
Priboi Ristea - prezent
Purceld Octavian-Mircea - absent
Puşcaş Vasile - absent
Puwak Hildegard-Carola - prezent
Puzdrea Dumitru - absent
Radan Mihai - prezent
Ráduly Róbert Kálmán - absent
Raicu Romeo Marius - prezent
Rasovan Dan Grigore - absent
Rădoi Ion - absent
Rădulescu Grigore Emil - absent
Roşca Radu-Vasile - prezent
Roşculeţ Gheorghe - absent
Rus Emil - prezent
Rus Ioan - prezent
Ruşanu Dan Radu - absent
Sadici Octavian - prezent
Sali Negiat - prezent
Sandache Cristian - prezent
Sandu Alecu - prezent
Sandu Ion Florentin - prezent
Sassu Alexandru - prezent
Saulea Dănuţ - prezent
Savu Vasile Ioan - prezent
Săpunaru Nini - absent
Sârbu Marian - absent
Sbârcea Tiberiu Sergius - prezent
Selagea Constantin - prezent
Semcu Adrian Emanuil - absent
Sersea Nicolae - prezent
Severin Adrian - prezent
Simedru Dan Coriolan - absent
Sireţeanu Mihail - prezent
Sonea Ioan - absent
Spiridon Nicu - prezent
Stan Ioan - prezent
Stan Ion - prezent
Stana-Ionescu Ileana - prezent
Stanciu Anghel - prezent
Stanciu Zisu - prezent
Stănescu Alexandru-Octavi - prezent
Stănişoară Mihai - absent
Stoian Mircea - prezent
Stroe Radu - prezent
Stuparu Timotei - prezent
Suciu Vasile - prezent
Suditu Gheorghe - prezent
Székely Ervin-Zoltán - absent
Szilágyi Zsolt - absent
Şnaider Paul - absent
Ştefan Ion - prezent
Ştefănescu Codrin - absent
Ştefănoiu Luca - absent
Ştirbeţ Cornel - absent
Tamás Sándor - absent
Tărâţă Culiţă - prezent
Târpescu Pavel - prezent
Tcaciuc Ştefan - absent
Timiş Ioan - absent
Toader Mircea Nicu - absent
Todoran Pavel - prezent
Tokay Gheorghe - prezent
Tóro Tiberiu - prezent
Tudor Marcu - prezent
Tudose Mihai - prezent
Tunaru Raj-Alexandru - prezent
Ţibulcă Alexandru - prezent
Ţocu Iulian Costel - prezent
Varga Attila - prezent
Vasile Aurelia - prezent
Vasilescu Lia Olguţa - absent
Vasilescu Nicolae - absent
Vasilescu Valentin - prezent
Vekov Károly-János - absent
Verbina Dan - prezent
Vida Iuliu - prezent
Vişinescu Marinache - prezent
Voicu Mădălin - absent
Voinea Florea - absent
Voinea Olga Lucheria - absent
Winkler Iuliu - prezent
Wittstock Eberhard-Wolfgang - absent
Zăvoianu Ioan Dorel - absent
Zgonea Valeriu Ştefan - prezent

Mergeţi, vă rog, şi votaţi.

Colegii care nu au făcut prezenţa, îi invit să vină aici în faţă.

La litera A dacă este cineva? B, C, D?

Domnul Armaş Iosif este - prezent.
Iliescu Valentin Adrian, - prezent.

Dacă mai este cineva care nu şi-a făcut prezenţa de la Camera Deputaţilor? Nu mai este.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Rog membrii Birourilor permanente să intre în sala Biroului permanent al Camerei Deputaţilor pentru a număra voturile.

Ceilalţi, vă rog insistent să rămâneţi în sală pentru a afla rezultatul votului şi pentru întâlnirea cu secretarul general al NATO.

 
    PAUZĂ  
    DUPĂ PAUZĂ  
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă ocupaţi locurile în sală. Vă anunţ că a sosit şi domnul secretar general NATO, domnul Scheffer.

Daţi-mi voie să dau cuvântul domnului secretar Mohora pentru a prezenta procesul-verbal cu rezultatul votului.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Mohora:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente În temeiul prevederilor art. 32 alin. 4 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret, cu buletine de vot, potrivit art. 83 şi 84 din acelaşi regulament asupra candidaţilor propuşi pentru numirea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, conform art. 231 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, modificată şi completată prin Legea nr. 286/2003, şi au constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaţilor şi senatorilor: 485
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi: 297
  • Numărul total de voturi exprimate: 297
  • Numărul de voturi anulate: 4
  • Numărul total de voturi valabil exprimate: 293

Din verificarea şi numărarea voturilor rezultă următoarele voturi obţinute de fiecare candidat:

  • Opriş Octavian - 240 voturi pentru, 53 împotrivă. (Aplauze.)
  • Piperea Gheorghe - 9 voturi pentru, 284 împotrivă.
  • Pavelescu Aurelian - 4 voturi pentru, 289 împotrivă.

Pentru numirea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, potrivit cărora numirea în funcţii se hotărăşte cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Ca urmare a faptului că din totalul de 485 de deputaţi şi senatori au fost prezenţi 297 şi şi-au exprimat votul 297 şi că, întrunind majoritatea cerută de regulament, 240 voturi pentru şi 53 voturi împotrivă, domnul Octavian Opriş este numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente pentru un mandat de 8 ani, începând cu data de 13 mai 2004.

Semnează membrii Birourilor permanente ale celor două Camere.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc, domnule secretar.

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi ca, în numele dumneavoastră, să-l felicităm pe domnul senator Octavian Opriş care, iată, prin votul nostru, a devenit preşedintele Autorităţii Electorale Permanente. Îi urăm succes şi realizări în noua funcţie pe care o va deţine.

Stimaţi colegi,

V-aş ruga să rămâneţi pe loc în sală. Rog liderii de grup să facă un efort să-i cheme şi pe ceilalţi colegi care sunt pe culoare. În circa 6, 7 minute va fi prezent

în sală secretarul general al NATO pentru a rosti o alocuţiune în faţa dumneavoastră.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,23.