Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.95/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2004

  Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.  

Şedinţa a început la ora 9,40.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Puiu Haşotti şi Gheorghe Albu, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa în plenul Camerei Deputaţilor de astăzi.

Vă anunţ că sunt înregistrate 268 de prezenţe din 345; sunt absenţi 77 de colegi, 18 participă la alte acţiuni parlamentare.

Vă rog să-mi permiteţi, înainte de a intra în dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi de astăzi, să vă prezint iniţiativele legislative care au fost înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

1. Proiectul Legii privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Au fost sesizate: Comisia pentru industrii şi servicii, în fond, iar pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 15 septembrie 2004.

2. Proiectul de Lege privind trecerea unor construcţii şi a terenurilor aferente aflate în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA şi vânzarea acestora de către Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA.

A fost sesizată în fond Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termen de depunere a raportului: 15 septembrie 2004.

3. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

A fost sesizată în fond Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 22 septembrie 2004.

4. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.10/2001.

A fost sesizată în fond Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, iar pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Termenul de depunere a raportului: 22 septembrie 2004.

5. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.14/2003, Legea partidelor politice.

A fost sesizată în fond Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, iar pentru avize - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

Termenul de depunere a raportului: 22 septembrie 2004.

6. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.

A fost sesizată în fond Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, iar pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Cameră decizională - Camera Deputaţilor.

Termenul de depunere a raportului: 22 septembrie 2004.

7. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.20 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

A fost sesizată în fond Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 22 septembrie 2004.

8. Propunerea legislativă privind utilizarea veniturilor din privatizare.

A fost sesizată în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, iar pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 22 septembrie 2004.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind demisia din calitatea de deputat a domnilor Ráduly Robert Kalman, Circumscripţia electorală nr. 21 Harghita, şi Kovacs Zoltan, Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor.  

V-aş ruga să mai permiteţi încă două momente procedurale.

De fapt, este vorba de prezentarea a două demisii, ca urmare a alegerii colegilor noştri ca primari. Este vorba de domnul Ráduly Róbert Kálmán, deputat UDMR de Harghita, care îşi prezintă demisia, începând cu data de 27.06.2004, ca urmare a alegerii domniei sale ca primar al municipiului Miercurea-Ciuc.

De asemenea, Kovacs Zoltan, deputat UDMR de Bihor, îşi prezintă demisia cu data de 28.06.2004, ca urmare a alegerii domniei sale ca primar în oraşul Valea lui Mihai.

     

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Poate demisionează tot UDMR-ul!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Stanciu are o intervenţie din partea Partidului România Mare.

Poftiţi, domnule deputat.

 
     

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Eu nu demisionez!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Aa, credeam că aţi fost şi dumneavoastră ales primar de Iaşi!

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul Legii Codului penal (amânarea votului final).  

Primul proiect înscris pe ordinea de zi de astăzi: Raportul Comisiei de mediere la Proiectul Legii Codului penal.

Vă rog să urmăriţi raportul comisiei.

La pct.1 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.2 - varianta Camerei Deputaţilor; nu se dezbate, nu se supune votului.

La pct.3, de asemenea, varianta Camerei Deputaţilor.

La pct.4 - varianta Camerei Deputaţilor; nu se dezbate.

La pct.5 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

La pct.6 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

La pct.7, text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.8 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.9 - varianta Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

La pct.10, variantă comună. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate varianta comisiei de mediere.

Pct.11, tot text comun ne propune comisia de mediere.

Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate acest punct.

Pct.12 - text comun, de asemenea. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.13, textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.14 - varianta Camerei Deputaţilor.

Pct.15 - varianta Camerei Deputaţilor.

Pct.16 şi pct.17 - la fel; pct.18, pct.19, pct.20 - toate acestea nu se dezbat, potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Pct.21 - varianta Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.22 - text comun.

Votat în unanimitate.

Pct.23 - textul Senatului.

Votat în unanimitate.

Pct.24 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.25 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.26 - text comun. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.27, pct.28 - variantele Camerei Deputaţilor; nu se dezbat.

Pct.29 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.30 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.31, pct.32, pct.33 şi pct.34 - variantele Camerei Deputaţilor; nu se dezbat.

Pct.35 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

Pct.36 - textul Camerei Deputaţilor; nu se dezbate.

Pct.37 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.38 - prima parte, textul Camerei Deputaţilor, nu se dezbate; la partea a doua, partea cu privire la art.387, respectiv art.388, varianta Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.39 - varianta Senatului. Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct.40 - varianta Senatului.

Votat în unanimitate.

Pct.41 - varianta Senatului.

Votat în unanimitate.

Pct.42, pct.43 - variantele Camerei Deputaţilor; nu se dezbat.

Pct.44 - varianta Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.45 - tot varianta Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.46 - tot varianta Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.47 - varianta Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.48 - varianta Senatului.

Votat în unanimitate.

Pct.49. V-aş ruga să fiţi atenţi, pentru că aici sunt mai multe variante.

Pentru preambulul art.434, respectiv 437 în numerotarea Senatului, comisia ne propune text comun.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Tot text comun pentru cuprinsul art.434.

Dacă aveţi obiecţiuni?

Adoptat textul comun.

Pentru lit.a) şi lit.b), variantele Senatului.

Dacă aveţi obiecţiuni?

Votate în unanimitate.

Lit.c), lit.d), lit.e), lit.f), lit.g) şi lit.h), de la acelaşi articol, în toate cazurile, comisia ne propune variantele Senatului.

Dacă aveţi obiecţiuni?

Votate în unanimitate.

Lit.i), lit.j), lit.k) şi lit.l), tot variantele Senatului.

Dacă aveţi obiecţiuni?

Votate în unanimitate.

Alin.2 - varianta Senatului.

Votat în unanimitate.

În final, comisia ne propune la acest articol un text comun pentru alin.2. Dacă aveţi obiecţiuni?

Admis textul comun, în unanimitate.

La pct.50 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Adoptat în unanimitate.

Pct.51 - textul Senatului. Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct.52 - tot textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.53 - tot textul Senatului.

Votat în unanimitate.

Stimaţi colegi,

După aceste puncte conţinând soluţii divergente mediate de comisie, comisia ne prezintă o notă cu privire la redactarea formei finale şi la câteva texte operează unele modificări rezultate din existenţa unor erori materiale sau a unor omisiuni. Le aveţi la pct.1, cu privire la art.7, art.41, art.49, art.56, art.59, art.60, art.81, art.86, Titlul III, art.90, art.96, art.102, art.107, art.125, art.129, art.135, art.141 şi art.142, ca şi pentru titlul Cap.VII, art.148, art.152, art.186, art.218, art.222, art.439.

Dacă aveţi vreun comentariu, sau vreo obiecţiune? Nu sunt.

Staful tehnic şi cu Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vor opera aceste modificări necesare.

Cu aceasta, vă rog să constataţi că am parcurs textele raportului de mediere.

Vom supune raportul votului final astăzi.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil (amânarea votului final).  

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.

La pct.1 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.2 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.3 - tot textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La pct.4. Comisia ne propune text comun pentru alin.1 de la art.5812 şi pentru articolul unic, pct.7.

Dacă aveţi obiecţiuni la textul comun? Nu.

Votat în unanimitate.

Pentru alin.2 şi alin.3, comisia ne propune textul Senatului.

Dacă aveţi obiecţiuni la vreunul dintre aceste texte? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.5. Comisia ne propune text comun.

Dacă aveţi obiecţiuni pentru alin.1 şi alin.2?

Adoptate în unanimitate cele două texte propuse de comisie.

La alin.3, comisia ne propune varianta Senatului.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votate în unanimitate.

Vom supune votului final raportul, la sfârşitul acestei zile.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu (amânarea votului final).  

Urmează Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.73/2000 privind fondul pentru mediu.

Pct.1 - textul Senatului pentru art.131.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Tot la pct.1, pentru art.132 comisia ne propune un text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate textul comun.

La pct.2, tot text comun. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.3 - varianta Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.4 - text comun.

Votat în unanimitate.

Pct.5 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate textul Senatului.

La pct.6, dacă aveţi obiecţiuni la textul comun? Nu.

Votat textul comun în unanimitate.

La pct.7, care se referă la caracterul legii, comisia ne propune textul Senatului, deci lege organică.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat textul Senatului.

Au fost adoptate toate punctele raportului de mediere. Vom supune raportul votului final astăzi.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind instituţiile publice de spectacole şi concerte (amânarea votului final).  

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind instituţiile publice de spectacole şi concerte.

Pct.1 şi pct.2 - variantele Camerei Deputaţilor; nu se dezbat.

Pct.3 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate, nefiind obiecţiuni.

La pct.4, pentru art.4 alin.1 comisia ne propune textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pentru alin.2 - textul Camera Deputaţilor; nu se dezbate.

La alin.3, text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Adoptat în unanimitate textul comun.

La pct.5, tot text comun ne propune comisia.

Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La pct.6, comisia ne propune variantele Senatului la cele două texte în divergenţă.

Dacă aveţi obiecţiuni la vreunul dintre acestea? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.7 - text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.8 - text comun. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Pct.9 - varianta Camerei Deputaţilor; nu se dezbate.

Pct.10 - varianta Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.11 - varianta Camerei Deputaţilor; nu se dezbate.

Pct.12 - variantele Senatului ne propune comisia pentru art.9 alin.1 lit.a) şi lit.b). Dacă aveţi obiecţiuni?

Votate aceste variante în unanimitate.

La lit.c) şi lit.d), comisia ne propune text comun.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votate în ambele cazuri textele comune.

Pentru alin.2 de la acelaşi articol, lit.e) în textul adoptat de Senat, comisia ne propune textul Senatului, pag.9 din raport.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate textul Senatului.

Tot textul Senatului ne este propus de comisie la pct.13.

Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La pct.14, la fel, nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct.15, tot textul Senatului. Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct.16. Dacă aveţi obiecţiuni la textul Senatului? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.17, pentru lit.b) - varianta Camerei Deputaţilor; nu se votează.

Pentru lit.c) şi alin.3, textele Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate, nefiind obiecţiuni.

Alin.4 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

Alin.5 - textul Camerei Deputaţilor; nu se dezbate.

La pct.18 - textul comun.

Dacă aveţi obiecţiuni la textul comun propus de comisie? Nu.

Votat în unanimitate.

La pct.19 - varianta Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.20 - text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.21 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.22 - text comun. Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct.23 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.24 - text comun pentru alin.1 de la art.23.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La alin.2, comisia ne propune textul Senatului.

Nu sunt obiecţiuni.

Votat textul Senatului.

Pct.25 - text comun. Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct.26 - textul Senatului. Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Pct.27 - pentru alin.3 de la art.23, textul Senatului.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pentru lit.a) - text comun. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pentru lit.b) - textul Senatului. Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La pct.28, cu privire la art.24 - textul Camerei Deputaţilor; art.27 - textul Senatului.

Dacă aveţi obiecţiuni la textul Senatului? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.29, tot varianta Senatului.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votată varianta Senatului pentru toate cele trei ipoteze aflate în divergenţă.

La pct.30 - textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pct.31 - varianta Senatului pentru art.27 alin.1, respectiv eliminarea.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votată varianta Senatului în unanimitate.

Alin.2 - textul Camerei Deputaţilor; nu se dezbate.

Pct.32, cu privire la art.29 - textul Camerei Deputaţilor; nu se dezbate.

Pct.32, cu privire la anexă, pct.1 lit.a), lit.c, lit.d, şi pct.2 lit.a).

Comisia ne propune, la pct.1 din această anexă, textul Senatului. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Pentru lit.c) de la pag.24 - text comun.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Lit.d) - tot text comun. Dacă aveţi obiecţiuni?

Votat în unanimitate.

La pct.M lit.a) - textul Senatului.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Am parcurs punctele raportului de mediere.

Vom vota raportul în ansamblu la sfârşitul acestei zile.

Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România (amânarea votului final).  

Pct.6 - Reexaminare, la cererea Preşedintelui României, a cererii privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.

Vă rog să urmăriţi raportul comisiei.

Domnule preşedinte Ifrim, vă rog să interveniţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am înaintat Raportul la Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă.

Această lege corespunde întru totul exigenţelor Uniunii Europene şi va duce la dezvoltarea nivelului calitativ al acestei profesii.

Vreau să subliniez că prezentul raport are acordul Ministerului Integrării Europene, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al negociatorului-şef, cu care am discutat toţi aceşti reprezentanţi, domnul ministru Vasile Puşcaş.

Vă rog să-l votaţi în forma prezentată de comisie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să aibă vreo intervenţie?

Comisia, vă rog să mă corectaţi dacă greşesc.

Propuneţi, de fapt, admiterea cererii de reexaminare, cu raportul.

La pct.1 din raport, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La pct.2. Nu sunt obiecţiuni.

Votat punctul în unanimitate.

La pct.3. Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La pct.4. Nu sunt obiecţiuni.

Votat şi acest punct în unanimitate.

Cele două anexe au vreo observaţie suplimentară? Nu.

Îmi fac datoria să întreb şi Ministerul Integrării dacă este mulţumit de aceste texte? (Reprezentantul Ministerului Integrării Europene mulţumeşte domnului preşedinte Valer Dorneanu.)

Şi eu vă mulţumesc.

 
     

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Domnule preşedinte, este prezent şi reprezentantul Ministerului Sănătăţii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Aveţi vreo intervenţie de procedură? (Se adresează domnului deputat Anghel Stanciu.)

 
     

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Nu. Numai atât voiam să vă spun.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, înţeleg că şi Ministerul Sănătăţii este de acord cu textele convenite în cele două comisii.

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Moaşele s-au bucurat de toată atenţia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dar vorbăreţ grup aveţi astăzi, stimaţi colegi de la PRM.

 
     

Domnul Dan Brudaşcu (din sală):

Legea a fost moşită foarte bine.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Dan Brudaşcu observă că Legea cu privire la moaşe a fost bine moşită.

Vom supune legea în forma solicitată de către Preşedintele României, prin cererea de reexaminare, votului dumneavoastră, la sfârşitul acestei zile.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind dezvoltarea regională în România (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege privind dezvoltarea regională.

Rog iniţiatorul să prezinte pe scurt această lege. Domnul ministru Andrei Popescu. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Popescu (secretar de stat, Ministerul Integrării Europene):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Legea pe care v-o prezentăm astăzi face parte din acele legi absolut necesare pentru încheierea Capitolului 21.

După cum este cunoscut, dezvoltarea unei politici regionale este o problemă-cheie a Uniunii Europene şi, prin urmare, şi pentru România - o cerinţă de bază pentru integrarea sa în structurile acesteia.

Proiectul de lege supus aprobării dumneavoastră urmăreşte crearea cadrului necesar implementării fondurilor structurale după momentul aderării.

În acest scop, sunt consolidate structurile administrative şi procedurile pentru implementarea fondurilor de tip structural cu care România operează în perioada de preaderare, precum şi structurile şi procedurile pentru urmărirea, monitorizarea şi evaluarea efectelor utilizării acestor fonduri.

Noi am avut o lege până în prezent - Legea nr.151/1998 -, însă ea trebuia atât de mult modificată, încât s-a optat pentru o lege nouă, care să răspundă acestor cerinţe.

Aş mai sublinia că proiectul de lege nu-şi propune să asigure transpunerea reglementărilor comunitare privind utilizarea instrumentelor structurale, acest domeniu făcând obiectul unor acte normative ulterioare, cu care vom veni în faţa dumneavoastră.

Vă rugăm să ne daţi votul dumneavoastră pentru acest proiect de lege, care a fost discutat cu comisia respectivă; s-au adus perfecţionări cu care suntem întru totul de acord.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea comisiei.

Poftiţi, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Florescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată, spre dezbatere şi avizare în fond, în procedură obişnuită, cu acest proiect de lege.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere şi avizele favorabile primite de la Consiliul Economic şi Social, Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 10 mai 2004.

Prin acest proiect de lege, se instituie un nou sistem de abordare a politicilor de dezvoltare regională, precum şi sistemul de relaţii care există între factorii interesaţi.

Cele opt regiuni de dezvoltare, precum şi structurile regionale implicate reprezintă în negocierile cu Uniunea Europeană atât premise pentru exprimarea alocărilor financiare pentru România, cât şi indicatori de valoare ai capacităţii de absorbire a fondurilor comunitare şi, totodată, repere de monitorizare şi evaluare a rezultatelor şi impactului asupra dezvoltării socio-economice pentru întreaga ţară.

Comisia a apreciat, de asemenea, necesitatea şi oportunitatea actului normativ şi susţine adoptarea acestuia.

În raport cu obiectul reglementării şi conţinutul acestuia potrivit prevederilor constituţionale, Proiectul de Lege privind dezvoltarea regională se încadrează în categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei din data de 21 iunie 2004, au fost prezenţi 23 de deputaţi din 24 şi au votat în unanimitate.

Mai fac menţiunea că proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţie şi 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Deci, vă rugăm, domnule preşedinte, să supuneţi spre dezbatere plenului Camerei Deputaţilor acest proiect de lege, ţinând cont şi de amendamentele de rigoare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, stimate coleg.

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Nu.

Trecem la dezbaterea textelor proiectului. Vă rog să urmăriţi în paralel, stimaţi colegi, raportul comisiei şi textul proiectului în forma adoptată de Senat.

La titlu, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Art.1 şi titlul Cap.I.

Votat în unanimitate.

La art.2, urmăriţi amendamentul comisiei, care vizează doar alin.3.

Dacă aveţi obiecţiuni?

La art.2, urmăriţi amendamentul nr.1, care vizează alin.3.

Adoptat amendamentul nr.1, modificat alin.3 de la art.2, celelalte două alineate rămânând în forma Senatului.

Art.3 şi art.4. Votate în forma Senatului.

Titlul Cap.II. Votat în unanimitate.

Art.5, urmăriţi amendamentul 2, prin care se introduce un alin.3.

La alin.1 şi 2 dacă aveţi obiecţiuni? Adoptate în forma Senatului.

La amendamentul 2, dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul şi se introduce şi alin.3 la art.5.

La art.6 urmăriţi amendamentul 3. Admis amendamentul 3, modificat art.6.

Titlul Capitolului III. Votat în unanimitate.

La art. 7 urmăriţi amendamentul 4 pentru alin.1. Dacă sunt observaţii? Admis amendamentul, modificat alin.1 al art.7.

La alin.2 urmăriţi amendamentul 5 cu privire la lit.d). Admis alin.5, modificată lit.d), celelalte litere ale alin.2 rămân în formularea Senatului până la lit.g), inclusiv.

La lit.h) urmăriţi amendamentul 6. Admis amendamentul 6.

Vă rog, domnule Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Aici e vorba de un amendament de substanţă care deturnează atribuţiile şi face ca acest articol să nu fie în concordanţă cu finalitatea legii.

Art.7 la lit.h), în redactarea iniţială, care este corectă, spunea printre atribuţiile consiliului pentru dezvoltarea regională "propune cuantumul contribuţiilor" etc.

În art.7, în amendament, spune "stabileşte" deci
hotărăşte. Acest consiliu nu are dreptul să hotărască. Deci propun respingerea amendamentului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Guvernul rog să se pronunţe şi apoi comisia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Popescu:

Domnule preşedinte,

Noi, în comisie, am avut îndelungi discuţii în legătură cu termenul "propune" şi termenul "stabileşte". Desigur, la vremea respectivă, noi am înclinat să menţinem propunerea, termenul iniţial de "propunere", dar nici "stabileşte" nu este un termen nepotrivit. În raport de această chestiune, totuşi propunem menţinerea formei iniţiale a proiectului, respectiv "propune".

Şi nouă ni se pare a fi mai logic.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule ministru, din text n-a rezultat atunci cine decide. Dacă consiliul propune, cine decide? Consiliul pentru Dezvoltare Regională, Consiliul Naţional sau cine?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Popescu:

Nu, fiecare dintre consiliile judeţene.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Deci la lit.h), repet, rezultă că acest Consiliu pentru Dezvoltarea Regională, organism regional deliberativ, propune "cuantumul contribuţiilor". Dacă el propune, cine decide, decideţi dumneavoastră? Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Textul spune clar, "propune cuantumul contribuţiilor anuale în limita sumelor aprobate prin bugetele judeţene", respectiv consiliile judeţene. E simplu. Eu vreau să fac "..

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, nu e chiar aşa de simplu, mai citiţi o dată textul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Propune cuantumul contribuţiilor anuale în limita sumelor aprobate, deci deja aprobate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, nu. Sume totale şi din ele Consiliul pentru Dezvoltare Regională propune cuantumul contribuţiilor anuale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Propune numai cuantumul contribuţiilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Şi cine decide?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Consiliul judeţean, este clar. Pentru că, domnule preşedinte, aici este o problemă. Noi avem o lege a dezvoltării regionale. Nu avem o lege a autonomiei regionale. Eu dacă-i dau această autonomie financiară, am făcut autonomie regională şi acesta este pericolul politic şi de aceea am intervenit.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, să dăm voie doamnei deputat Puwak care a gestionat câţiva ani această problematică, să ne lămurească.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Hildegard Carola Puwak:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule deputat, consiliile judeţene au alocările bugetare în baza legii bugetului de stat. Din ele, ele fac propuneri pentru acest consiliu regional, iar decizia finală o ia Consiliul Naţional de Dezvoltare Regională.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Şi atunci textul ar suna: "propune Consiliului Naţional ".."

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să rezum ceea ce a propus domnul deputat Bolcaş. Vă rog să faceţi personal, că e mai eficient decât de la tribună.

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vreau să-i mulţumesc doamnei Puwak.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Păi, tocmai asta am avut şi eu în vedere, că dacă veniţi la tribună, vă intimidaţi. Vă rog să vă duceţi la doamna Puwak să-i mulţumiţi personal. Deci propun următorul text rezultat din cele trei intervenţii. "Propune Consiliului Naţional cuantumul contribuţiilor anuale în limita sumelor..." şi textul curge mai departe.

E bine, domnule Andrei Popescu? Da.

Şi iniţiatorul şi domnul Florescu, în numele comisiei, sunt de acord cu acest text.

Supun votului dumneavoastră textul în formularea aceasta.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

De la lit.i) până la lit.o) a alin.2 nu mai sunt obiecţii, dacă aveţi dumneavoastră. Adoptate în toate cazurile formulele din textul Senatului.

Alin.3, 4, 5 din art.7. Adoptate în formularea Senatului.

Alin.6 urmăriţi amendamentul 7. Admis amendamentul, modificat alin.6.

Alin.7 şi 8. Votate în formularea Senatului.

Art.8 urmăriţi amendamentul 8 de la pag.6. Admis amendamentul 8, modificat art.8 alin.1, celelalte alineate rămânând în forma Senatului. Dacă nu aveţi obiecţiuni? Nu sunt.

Art.9 lit. a) până la d) exceptând lit.b). Dacă aveţi obiecţiuni la textele Senatului. Nu sunt. Adoptate în toate cazurile textele Senatului.

La lit.b) pe care am exceptat-o, urmăriţi amendamentul 9 de la pag.6. Admis amendamentul 9, modificată lit. b).

Art.10. Adoptată forma Senatului.

Titlul Capitolului IV. Adoptat în forma Senatului.

Art.11. Adoptat în forma Senatului.

Art.12 cu privire la lit.a) urmăriţi amendamentul 10. Este admis amendamentul 10, modificată lit.a).

Celelalte litere, domnule Bolcaş?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog să nu mă catalogaţi drept un pactizant cu guvernarea, dar iniţiatorul are dreptate. Iar argumentul comisiei pentru acest amendament de eliminare, practic, este ineficient. Atribuţia este: "Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională are următoarele atribuţii: a) avizează politicile şi strategia naţională pentru dezvoltare regională..." şi în concepţia amendamentului ne oprim aici, "precum şi planul naţional de dezvoltare care conţine priorităţile". Deci "avizează". Argumentul comisiei care a propus această eliminare a planului naţional de dezvoltare dintre atribuţiile consiliului naţional constă în aceea că el este o lucrare complexă şi este elaborat de Ministerul Finanţelor. Să fie sănătos cine îl elaborează. Pe mine mă interesează că acest consiliu naţional să-l avizeze şi atribuţia de avizare nu are nici o legătură cu elaborarea. În aceste condiţii, propun eliminarea amendamentului şi menţinerea textului iniţial.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnă deputat Puwak, acceptaţi instituţia intervenţiei din oficiu? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Hildegard Carola Puwak:

Consiliul Naţional avizează strategia şi planul naţional de dezvoltare - PND-ul. Deci aşa trebuie formulat, iar guvernul aprobă după aceea ca şi document programatic care pleacă la Uniunea Europeană.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Andrei Popescu, sunteţi de acord? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Popescu:

Domnule preşedinte,

M-am consultat şi cu comisia, vă rugăm să se meargă pe varianta iniţială. Deci avizează politicile, strategia naţională.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Şi planul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Popescu:

Şi planul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră respingerea amendamentului comisiei, aşa cum s-a propus, inclusiv de către reprezentantul Guvernului.

Cine este pentru respingere? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

S-a respins amendamentul.

Textul lit.a) a rămas în formularea adoptată de Senat şi aprobată şi de către iniţiator.

Celelalte litere de la art.12 de la b) până la i), dacă mai aveţi vreo intervenţie? Nu sunt. Adoptate toate în formularea Senatului.

Art. 13, 14. Votate în unanimitate.

Art.15 până la art.20, inclusiv. Votate în unanimitate.

Art.21, 22, 22, 23, 24 care e şi ultimul. Votate în unanimitate.

Vă să constataţi că am parcurs textele acestui proiect de lege. Îl vom supune votului final la sfârşitul acestei zile.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 (amânarea votului final).  

Pct.8, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996. Procedură de urgenţă.

Domnule deputat Florescu, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere în numele comisiei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Florescu:

Domnule preşedinte,

Propun 10 minute şi câte 2 minute pe intervenţie. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această repartizare a timpilor de dezbatere? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Iniţiatorul doreşte pentru urmărirea în cunoştinţă de cauză a dezbaterilor, să prezinte foarte pe scurt proiectul de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Stadiu (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mărturisesc că e a doua oară când în faţa dumneavoastră coeficientul de emoţie se ridică la mine la 90-95%.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă adresaţi microfonului, nu mie, că atunci nu vă aude nimeni.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Stadiu:

De ce acest lucru? Vă reamintesc multora dintre dumneavoastră că în 1996 am făcut împreună, bineînţeles, cu aprobarea dumneavoastră, prima lege a apelor.

A venit vremea în 2004, dat fiind faptul că Uniunea Europeană însăşi a făcut paşi înainte în acest domeniu, să închidem cu dumneavoastră ultima pagină a aproximării acquis-ului comunitar. Din acest punct de vedere, legea preia tot ce înseamnă, preia, dacă vreţi, în stilul românesc, tot ceea ce înseamnă acquis-ul comunitar în domeniul apelor şi a directivei cadru, probleme care vor realiza o mai bună folosire a acestora, o dezvoltare durabilă nu numai a lor, ci şi a ţării. De asemenea, şi o serie de modificări instituţionale.

Vă mulţumesc foarte mult. Vă rog frumos în încheiere să-mi daţi voie să mulţumesc comisiei pentru modul profesionist şi cu o foarte multă gândire cu care s-a avizat legea de către aceasta.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege în forma adoptată de către Senat.

La titlu, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate.

Preambulul art.I. Votat în unanimitate.

Pct.1, 2, 3. Votate în unanimitate.

Pct.4, 5, 6. Votate în unanimitate.

Pct.7. Votat în unanimitate.

Pct.8, 9, 10. Votate în unanimitate.

Pct.11, 12, 13. Votate în unanimitate.

Pct.14, 15. Votate în unanimitate.

Pct.16, 17, 18, 19. Votate în unanimitate.

Pct.20, 21, 22. Votate în unanimitate.

Pct.23, 24, 25, 26. Votate în unanimitate.

Pct.27, 28, 29, 30. Votate în unanimitate.

Pct.31, 32. Votate în unanimitate.

Pct.33, 34, 35, 36. Votate în unanimitate.

Pct.37, 38. Votate în unanimitate.

Pct. 39, 40, 41, 42, 43, 44. Votate în unanimitate.

Pct.45, 46, 47, 48. Votate în unanimitate.

Pct.49, 50, 51. Votate în unanimitate.

Pct.52, 53, 54. Votate în unanimitate.

De la pct.55 până la pct.60. Votate în unanimitate.

De la pct.61 până la 65 inclusiv. Votate în unanimitate.

De la pct.66 până la pct.71. Votate în unanimitate.

De la pct.72 la pct.78. Votate în unanimitate.

Aş ruga Banca Guvernului să ne dea voie să urmărim în linişte textele pe care le supun dezbaterii.

De la pct.79 până la pct.81 Votate în unanimitate.

De la pct.82 până la 85. Votate în unanimitate.

De la pct.86 până la pct.88. Votate în unanimitate.

De la pct.89 până la 92. Votate în unanimitate.

De la pct.93 până la pct.96. Votate în unanimitate.

De la pct.97 până la pct.100. Votate în unanimitate.

De la pct.101 până la pct.103. Votate în unanimitate.

De la pct.104 până la pct.108. Votate în unanimitate.

Pct.109, 110. Votate în unanimitate.

Art.II. Votat în unanimitate.

Art.III. Votat în unanimitate.

Art.IV. Votat în unanimitate.

Art.V. Votat în unanimitate.

Anexa 1. Votată în unanimitate.

Anexa 11. Votată în unanimitate.

Anexele 1.2.1 şi 1.2.2 Votate în unanimitate.

Anexa 1.2.3. Votată în unanimitate.

Anexa 1.2.4. Votată în unanimitate.

Anexa 1.2.5. Votată în unanimitate.

Anexa 1.2.6. Votată în unanimitate.

Anexele 1.3 - 1.3.2. Votate în unanimitate.

Anexele 1.3.4; 1.3.5; 1.3.5.1; 1.3.5.2; 1.4; 1.4.2a; 1.4.2b. Votate toate în unanimitate.

Anexele 2.3; 2.3.1; 2.3.2; 2.4; 2.4.1; 2.4.2; ".. 2.4.5; 2.5. Votate în unanimitate.

Anexa 12. Votată în unanimitate.

Anexa 13. Votată în unanimitate.

Anexa 14. Votată în unanimitate.

Anexa 2. Votată în unanimitate.

Anexa 3. Votată în unanimitate.

Anexa 4. Votată în unanimitate.

Anexa 5. Substanţele prioritare. Votată în unanimitate.

Anexa 6. Lista principalilor poluanţi. Votată în unanimitate.

Am parcurs textele proiectului şi ale anexelor, îl vom supune votului final acest proiect la sfârşitul zilei.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind piaţa de capital (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege privind piaţa de capital. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci să fie prezentă. Este Comisia economică, aţi făcut împreună. Nu suntem în procedură de urgenţă, îl rog pe iniţiator să ia cuvântul. Cine din partea Guvernului prezintă Legea privind piaţa de capital? A, nu, suntem în procedură de urgenţă. Aveţi dreptate.

Vă rog, domnule deputat, propuneţi timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propun pentru dezbaterea proiectului de Lege privind piaţa de capital un timp maxim de o oră şi 2 minute de intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această propunere?

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Domnule ministru, fiind în procedură de urgenţă, vă rog să prezentaţi proiectul foarte pe scurt în cadrul termenului de 2 minute, adoptate de către plen.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Enache Jiru (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La prezentul proiect de lege, obiectul principal îl constituie transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor directivelor Uniunii Europene privind piaţa de capital şi asigură dezvoltarea cadrului legislativ necesar creării unor noi instituţii, accesul intermediarilor pieţei de capital din România pe piaţa unică europeană, precum şi formarea unei pieţe de capital viabile care să permită tranzacţionarea unor noi instrumente financiare moderne.

În redactarea proiectului de lege au fost avute în vedere următoarele directive europene care privesc în special: autorizarea şi supravegherea societăţilor de servicii de investiţii financiare, organismele de plasament colectiv, abuzul de piaţă, listarea pe o piaţă reglementată, prospectul şi informaţiile ce trebuie furnizate de o societate listată, precum şi decontarea tranzacţiilor cu valori mobiliare.

Proiectul de act normativ este structurat în 19 titluri care încorporează în mod unitar regulile privind autorizarea şi funcţionarea entităţilor reglementate de CNVM, exercitarea atribuţiilor de supraveghere şi control ale CNVM, în scopul unei mai bune funcţionări a pieţei de capital.

Ministerul de Finanţe, în numele Guvernului, susţine proiectul de lege rezultat din raportul comun al comisiilor de specialitate reunite ale Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Vă rog să urmărim în paralel, stimaţi colegi, textul legii în formula adoptată de către Senat şi raportul Comisiei de buget şi Comisiei economice.

La titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate.

Titlul Capitolului I. Votat în unanimitate.

La art.1 alin.1, 2, 3. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate.

La alin.4, vă rog să urmăriţi amendamentul 1. Admis amendamentul 1, modificat... Vă rog, domnule Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Stimaţi reprezentaţi ai Guvernului, este momentul să mă întreb şi nu retoric: vă rog să răspundeţi dacă în activitatea noastră legislativă noi mai avem vreun pic de demnitate. Şi vreun pic de demnitate naţională. Este inadmisibil ca în textul unei legi care cuprinde articole normative să se stipuleze: prezenta lege transpune următoarele directive ale Uniunii Europene. Noi nu suntem în stare să elaborăm o lege conformă cu directivele Uniunii Europene, desigur. Dar, vă rog să mă iertaţi, eu mi-am făcut studiile juridice pe vremea marelui jurist sovietic Vâşinski, nici în legislaţia adoptată atunci nu se trecea în articolul 1 al legii, că ea a fost formulată conform directivelor marelui jurist Vâşinski. Este o ruşine ce se întâmplă. Dacă se vrea să se facă referire la aceste directive cărora le este conformă legea şi este bine că este conformă, aceasta este o problemă a expunerii de motive. Solicit eliminarea întregului alineat 4.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Am senzaţia că cei care aplaudaţi nu prea ştiţi cum stăm cu integrarea şi care sunt principiile armonizării şi ale preluării legislaţiei comunitare. Vă mulţumesc.

Domnule Andrei Popescu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Popescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Eu am discutat această problemă în comisie, la vremea respectivă eu am invocat legea care deja a fost aprobată de dumneavoastră, de modificare a Legii privind normele de tehnică juridică, deci ne bazăm pe acest text. Recent, în această materie, s-a dorit din raţiuni de transparenţă ca în toate acele legi care transpun acquis-ul comunitar să se precizeze cu claritate, să ştie orice cetăţean ce anume se transpune.

În situaţia în care se face o transpunere parţială, se va face şi această menţiune. Noi nu preluăm mecanic acquis-ul comunitar ca atare. Noi transpunem altfel, adoptăm o altă modalitate pe care au adoptat-o unele dintre statele care au intrat la 1 mai 2004 în Uniunea Europeană, pur şi simplu de traducere ca atare a acquis-ului comunitar. Din aceste raţiuni, ne-am gândit că în această lege extrem de complexă, întemeindu-ne şi pe modificarea Legii nr.24, legea de tehnică juridică, să precizăm pentru oricine care anume directive sunt transpuse, domeniul fiind extrem de tehnic şi extrem de complex. Deci raţiunea pentru care în comisie am insistat pentru menţinerea acestui articol era o raţiune de transparenţă şi pentru uzul oricărui cetăţean care citeşte această lege extrem de complexă.

În raport de ceea ce se precizează în acest articol, oricând se poate judeca în ce măsură România a transpus bine, corect şi până la capăt acquis-ul comunitar. Noi credem că s-a făcut prin această lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Stimate domnule lider al grupului parlamentar, vă amintesc că am adoptat două minute de intervenţie pe un text. Deci la textul acesta avem deja 4 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

O secundă. Şi atunci, pentru ce mai există expunerea de motive? Nu contest că trebuie inserate în cuprinsul legii, dar nu într-o dispoziţie normativă. Îmi jigneşte bunul simţ juridic acest lucru. Şi îmi jigneşte demnitatea, evident.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră, pentru că au fost obiecţiuni, alin.4, aşa cum a fost formulat de comisie prin amendamentul 1.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Au fost 22 voturi împotrivă, nu am numărat voturile pentru.

Întreb încă o dată, cine e pentru textul propus de către comisie la alin.4. Sunt 77 de voturi pentru.

Abţineri? Adoptat textul pentru alin.4 din amendamentul 1.

La lit.a) şi b) dacă aveţi obiecţiuni din alin.4. Votate textele Senatului, în unanimitate.

La lit.c) urmăriţi amendamentul 2. Admis amendamentul, modificat lit.c).

De la lit.d) până la lit.i) inclusiv, votat textului Senatului.

La alin.5 şi 6, votate textele Senatului.

La art.2 pentru alin.1 de la pct.1 până la pct.19, inclusiv dacă aveţi obiecţiuni? Adoptate în toate cazurile textele formulate de Senat.

La art.2 alin.1 pct.20 urmăriţi amendamentul 3. Admis amendamentul, modificat acest text.

Pct.21 până la pct.23 inclusiv, votate în formula Senatului.

La pct.24, urmăriţi amendamentul 4. Admis amendamentul, modificat pct.24.

De la pct.25 până la pct.33 inclusiv, adoptate toate în formula Senatului.

La pct.34, urmăriţi amendamentul 5. Admis amendamentul 5, modificat pct.34.

Pct.35, 36. Adoptate în formula Senatului.

Alin.2, urmăriţi amendamentul 6. Admis amendamentul, modificat alin.2.

Alin.3 şi 4, adoptate în forma Senatului.

Alin.5, urmăriţi amendamentul 7. Admis amendamentul 7, modificat lit.a) de la alin.5. La celelalte litere de la alin.5, de la b) până la f), dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votate toate în formula Senatului.

La alin.6 şi 7. Votate în formula Senatului.

Titlul 2. Votat.

Art.3, 4. Votate în unanimitate.

Art.5, 6, 7. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

La art.8, alin.1 de la lit.a) până la lit.f) inclusiv, dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Adoptate toate în formula Senatului.

La lit.g), urmăriţi amendamentul 8 şi ascultaţi-l şi pe domnul vicepreşedinte Gheorghe Marin.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Atunci când s-a făcut redactarea aici la acest articol, noi am prezentat un amendament care spune: "Prezentarea contractului încheiat cu un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România - C.A.F.R., şi care îndeplineşte criteriile comune stabilite de C.N.V.M. şi Camera Auditorilor Financiari din România.", pentru că sunt criterii comune.

Deci, "C.N.V.M. şi Camera Auditorilor Financiari din România." Şi corelare cu 58.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră lit.g), aşa cum rezultă din completarea amendamentului 8, cu "Camera Auditorilor Financiari din România."

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

lit.h), i) ale alin.1. Votate în formularea Senatului.

Alin.2, 3, 4, 5. Votate în unanimitate.

Art.9. Votat în unanimitate.

La art.10, urmăriţi amendamentul 9 care se referă la lit.a). Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul, modificat lit.a).

Pentru lit.b) pct.2, urmăriţi amendamentul 10 de la pag.9. Admis amendamentul, modificat pct.2. Celelalte puncte, respectiv 1 şi 3 de la lit.b). Nu sunt obiecţiuni. Votate în formularea Senatului.

Lit.c), d), e) f) şi g) ale art.10. Votate în unanimitate.

Art.11. Votat în unanimitate.

La art.12, alin.1, de la lit.a) până la lit.e) inclusiv. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votate toate în formularea Senatului.

După lit.e), comisia ne propune lit.f) prin amendamentul 11. Admis amendamentul, introdus lit.f).

Alin.2 şi 3 ale art.12. Votate în unanimitate.

Art.13, 14 şi 15. Votate în unanimitate.

La art.16 până la art.19 inclusiv. Votate în unanimitate.

La art.20, urmăriţi amendamentul 12 care se referă la alin.1. Admis amendamentul, modificat alin.1.

Art.20, alin.2 şi 3. Votate în formularea Senatului, nefiind obiecţiuni.

La art.21, urmăriţi amendamentul 13. Admis amendamentul, modificat art.21.

Art.20, 23, 24, 25. Votate în unanimitate.

De la Cap.V., art.26, 27, 28. Votate în unanimitate.

De la Cap.VI, art.29, 30, 31, 32, 33, 34. Votate în unanimitate.

Cap.VII, art.35, 36. Votate în unanimitate.

Cap.VIII, art.37, 38, 39, 40, 41, 42, 43. Votate în unanimitate.

Cap.IX, art.44, 45, 46, 47, 48, 49, 50,. 51, 52. Votate în unanimitate.

Cap.III, art.53, 54, 55, 56. Votate în unanimitate.

La art.57, vă rog să urmăriţi amendamentul 14, care se referă exclusiv la alin.6. Admis amendamentul 14, modificat alin.6. Dacă la celelalte alineate de la art.57 aveţi dumneavoastră obiecţiuni. Celelalte se votează în formula Senatului.

Art.58. Urmăriţi vă rog amendamentele 15 şi 16 care se referă la lit.g), d) şi e). Dacă aveţi obiecţiuni întâi la amendamentul 15. Nu. Votat în unanimitate. Modificat.

Amendamentul 16. Nu sunt obiecţiuni.

Amendamentul 17. Nu sunt obiecţiuni.

Dacă la celelalte texte de la art.58 aveţi obiecţiuni la formulările adoptate în Senat. Nu. Votate în unanimitate. Deci, art.58 va avea alcătuirea rezultată din introducerea celor trei amendamente la textele adoptate de către Senat.

La art.59, lit.a), b), c), d), e) şi f), dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votate toate textele Senatului.

Urmăriţi în continuare amendamentul 18 de la pag.15 care propune o literă nouă, g). Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul, introdusă lit.g).

Art.60, 61, 62 şi 63. Adoptate în unanimitate.

Cap.II, "Reguli prudenţiale". Art.64, 65, 66, 67. Votate în unanimitate.

Cap.III, "Reguli de conduită", art.68. Votat în unanimitate.

Cap.IV. "Depozitarul". Art.69, 70, 71, 72, 73, 74, 75. Votate în unanimitate.

Cap.V. "Organisme de plasament, colectivul de valori mobiliare". Urmăriţi la art.76 alin.1 lit.a) amendamentul 19. Admis amendamentul, modificat lit.a).

Lit.b) de la alin.1 şi alin.2 urmând să fie adoptate în varianta Senatului, dacă nu aveţi obiecţiuni. Nu aveţi.

Art.77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100. Votate în unanimitate, nefiind obiecţiuni.

De la art.101 până la art.113, inclusiv, din Cap.V., dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votate în unanimitate în formularea Senatului.

Cap.VII, art.114. Urmăriţi amendamentul 12 care se referă la alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul 20, modificat art.114, alin.1.

La art.114 alin.2 şi 3. Dacă aveţi obiecţiuni. Votate în formula Senatului.

Art.114 alin.4, urmăriţi amendamentul 21. Admis amendamentul, modificat alin.4.

alin.5. Votat în formularea Senatului.

La art.115, urmăriţi amendamentul 22. Admis amendamentul 22, modificat alin.1 de la art.115. La celelalte trei amendamente, 2, 3, 4, dacă aveţi obiecţiuni. Votate în formularea Senatului.

La art.116, alin.1 pentru lit.a), b), c), d), dacă aveţi obiecţiuni. Votate toate în formularea Senatului.

Prin amendamentul 23 de la pag.17, comisia propune o literă nouă e), dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Admis amendamentul 23, introdusă lit.e).

La art.117. Adoptat în forma Senatului.

La art.118, urmăriţi amendamentul 24. Admis, modificat art.118.

Art.119. Votat în formula Senatului.

La art.120, urmăriţi amendamentul 25. Admis amendamentul 25, modificat în mod corespunzător...Vă rog! Vă rog, doamna deputat!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lucia Cornelia Lepădatu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este o eroare materială aici, la alin.2 al art.120. La lit.a) vă propunem ca textul să fie aşa cum a fost dezbătut în comisie: "Reguli privind emisiunea, deţinerea şi vânzarea acţiunilor".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Deci s-a pierdut "deţinerea".

Supun votului dumneavoastră amendamentul 25, cu această corectură pentru lit.a) de la alin.2.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La Cap.VII, art.121, 122, 123. Votate în formularea Senatului.

Titlul IV, art.124, urmăriţi amendamentul 26 care vizează alin.1. Admis amendamentul 26, modificat alin.1 de la art.124. La celelalte patru amendamente, 2, 3, 4, 5, dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votate în unanimitate în formularea Senatului.

La art.125. Votat în unanimitate.

La art.126, urmăriţi amendamentul 27 de la alin.1 pentru lit.b). Admis amendamentul, modificat lit.b), restul textului rămâne în formularea Senatului. Poftiţi?

 
     

Domnul Dan Brudaşcu (din bancă):

Atenţie la punctuaţie!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog, stimate domnule Dan Brudaşcu, să comunicaţi stafului tehnic greşeala de punctuaţie pe care aţi semnalat-o!

Tot la art.126 pentru alin.1 lit.g) urmăriţi amendamentul 28. Admis, modificat lit.g). Celelalte litere de la art.126 alin.1 rămân în formularea Senatului.

Alin.2 şi 3 de la art.126. Votate în unanimitate.

Art.127, lit.a), b), c). Votate în formularea Senatului.

La art.127, lit.d), urmăriţi amendamentul 29. Admis, modificat lit.d).

La lit.e), urmăriţi amendamentul 30. Admis amendamentul, modificat lit.e).

La lit.f), urmăriţi amendamentul 31. Admis, modificat lit.f).

Art.128, 129. Votate în formularea Senatului.

Art.130, alin.1. Dacă aveţi obiecţiuni. Votat în formularea Senatului.

La alin.2, urmăriţi amendamentul 32. Admis, modificat alin.2.

Alin.3 de la art.130, dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în formula Senatului.

De la art.131 până la art.138, inclusiv, votate în unanimitate, în formularea Senatului.

Cap.II "Sisteme alternative de tranzacţionare". De la art.139 până la 142 inclusiv, votate în formularea Senatului.

La art.143, Cap.III, alin.1, dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în formularea Senatului.

La alin.2 urmăriţi amendamentul 33. Votat amendamentul, modificat alin.2.

Art.144. Urmăriţi amendamentul 34. Votat amendamentul, modificat art.144, la alin.1.

Art.145. Votat în unanimitate.

Cap.IV. "Depozitarul central". Art.146 şi 147. Votate în unanimitate.

La art.148, urmăriţi alin.1 şi 2. Nu au fost amendamente la comisie, nici dumneavoastră nu aveţi obiecţiuni. Votate în formularea Senatului.

La alin.3, urmăriţi amendamentul 35. Admis amendamentul, modificat alin.3.

Art.149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156. Votate în unanimitate.

Cap.V "Compensarea şi decontarea tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate şi serviciile contra părţii centrale", art.157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167. Votate în unanimitate.

Cap.VI "Finalitatea transferurilor în sistemul de completare-decontare", de la art.168 până la art.172, inclusiv. Votate în unanimitate.

Titlul V "Operaţiuni pe piaţă", Cap.I "Oferte publice", de la art.173 până la art.203 inclusiv. Dacă aveţi obiecţiuni. Votate toate în formularea Senatului.

La art.204, urmăriţi amendamentul 36. Admis amendamentul, modificat art.204, la alin.1. Celelalte texte rămân în formula Senatului.

Art.205. Votat în unanimitate.

La art.206, urmăriţi amendamentul 37 care vizează exclusiv alin.5 de la art.206. Admis amendamentul, modificat alin.5. Celelalte patru rămân în formularea adoptată de Senat.

Art.207, 208. Votate în unanimitate.

Titlul 6, "Emitenţii". Cap.I "Dispoziţii generale".

Art.209, 210. Votate în unanimitate.

Cap.II, art.211, 212. Votate în unanimitate.

Cap.III de la art.213 până la art.219, inclusiv. Votate în unanimitate.

Cap.IV, articolele 220 până la 223, inclusiv, votate în unanimitate.

La Cap.V "Transparenţa emitenţilor", la art.224, urmăriţi amendamentul 38. Admis. Modificat alin.5. Celelalte alineate de la art.224. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votate în formularea Senatului.

Art.225, 226. Votate în unanimitate.

La art.227, urmăriţi amendamentul 39. Votat în unanimitate. Modificat alin.1. La celelalte alineate de la art.227, comisia n-a avut amendamente. Dacă n-aveţi observaţii. Nu aveţi. Rămân textele iniţiale.

Art.228, 229, 230, 231, 232, 233, 234. Votate în unanimitate.

La art.235, urmăriţi amendamentul 40. Votat. Modificat art.235.

Art.236, amendamentul 41. Votat. Modificat art.236.

La art.237, amendamentul 42. Votat. Modificat art.237.

Art.238, 239, 240, 241, 242. Votate în unanimitate în formularea din textul adoptat de către Senat.

La art.243, alin.1 şi 2 nu sunt amendamente. Votate în formularea Senatului.

La alin.3 amendamentul 43. Votat. Modificat alin.3.

La alin.4, amendamentul 44. Votat amendamentul, modificat alineatul 4.

La alin.5, nu sunt amendamente. Votat în formularea Senatului.

După alin.5, urmăriţi amendamentul 45 de la pag.36. Se introduce un alineat nou, 6. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul 45, introdus alin.6.

Titlul 7 "Abuzuri pe piaţă". De la art.244 până la art.257, inclusiv, dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votate textele adoptate de către Senat.

Titlul 8 "Auditul financiar". Urmăriţi art.258. Întâi amendamentul 46. Admis amendamentul, modificat alin.1.

Prin amendamentul 47, comisia propune o modificare a alin.2 de la art.258. Admis amendamentul, modificat alin.2

Prin amendamentul 48, comisia propune şi amendarea alin.3. Votat. Modificat şi alin.3.

Art.259, lit.a). Nu sunt amendamente. Votat textul Senatului.

La lit.b), urmăriţi amendamentul 49. Votat. Modificat lit.b).

Lit.c), nu sunt amendamente. Votat textul Senatului.

La alin.2 de la art.259, urmăriţi amendamentul 50. Domnul vicepreşedinte Gheorghe Marin.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervin la acest alin.2 pentru că în momentul în care s-a redactat textul s-a uitat să se menţioneze, aici dacă vă uitaţi: "...în vederea numirii unui alt auditor financiar sau expert". "Expert" exista şi în textul iniţial. Deci, aici vine "...un alt auditor financiar sau expert pentru reluarea procedurii de întocmire şi prezentarea unui raport suplimentar, urmând ca raportul să fie înaintat şi comunicat părţilor, iar opinia auditoriului financiar sau expertului...", deci se completează şi aici "şi a expertului, să fie publicată în buletinul C.N.V.M.".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul 50 cu completările propuse de domnul vicepreşedinte Gheorghe Marin.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, s-a adoptat noua formulare a amendamentului 50.

La art.260, urmăriţi amendamentul 51. Adoptat amendamentul, modificat art.260 în mod corespunzător, la alin.1.

La alin.2, dacă nu aveţi obiecţiuni, votat textul Senatului.

La alin.3 de la acelaşi articol, urmăriţi amendamentul 52 de la pag.41. Admis. Modificat alin.3.

Domnule vicepreşedinte, nu înţeleg ce e cu punctul ăsta 3. După trei alineate urmează trei litere. Cum e numerotat aici pct.3? De unde vine pct.3? Avem art.260 alin.21 cu "auditorii financiari", alin.2, "auditorii financiari", alin.3 "auditorii financiari au obligaţia...", alin.3...

Stimaţi colegi, revin că după alin.3 era un pct.3 care n-avea nici o logică. În locul acestui punct 3, textul va fi renumerotat ca alin.4. Atunci, logica se înstăpâneşte la locul ei firesc.

La alin.3, urmăriţi amendamentul 52. Admis amendamentul 52, modificat alin.3.

La alin.4, urmăriţi amendamentul 53. Admis amendamentul 53, modificat alin.4.

După alin.4, urmăriţi vă rog amendamentul 54 de la pag.41. Comisia propune un text nou, urmăriţi-l la pag.41. Admis amendamentul 54, se introduce noul text.

La art.261, urmăriţi amendamentul 55. Comisia modifică textul actual şi îl renumerotează ca urmare a introducerii...Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 56. Admis. Modificat şi renumerotat textul.

La art.263, urmăriţi amendamentul 57. Comisia reformulează textul şi îl renumerotează. Dacă aveţi obiecţiuni. Admis amendamentul.

Titlul 9, de la art.264 până la art.268, inclusiv. Adoptate textele Senatului.

La art.269 urmăriţi amendamentul 58 care vizează alin.4. Admis amendamentul, modificat art.269 la alin.4.

Celelalte texte, dacă nu aveţi obiecţiuni, rămân în formularea Senatului.

Art.270. Votat în unanimitate, în formularea Senatului.

Titlul 10, art.271 în unanimitate, în formularea Senatului.

La art.272, urmăriţi amendamentul 59, la pag.45, care vizează doar lit.f). Celelalte litere rămân în formula adoptată şi de către Senat.

Art.273, 274, 275, 276, 277, 278. Votate în unanimitate.

Art.279, pentru alin.2, urmăriţi amendamentul 60. Admis amendamentul, modificat alin.1. La alin.2, dacă nu aveţi obiecţiuni. Nu. Rămâne textul iniţial.

Art.280. Votat în unanimitate.

Titlul Cap.XI şi art.281. Votate în unanimitate în formula Senatului.

La art.282, urmăriţi amendamentul 61. Admis. Modificat art.282.

La art.283, urmăriţi amendamentul...

Domnul Dan Brudaşcu. Poftiţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte,

M-am tot abţinut să mai vin la microfon. Sunt în cuprinsul acestei legi foarte multe formulări făcute mai puţin fericit. Unul dintre exemple este cel al alin.1. Aici avem formulări redundante. "Cererile de autorizare nesoluţionate de la data intrării în vigoare a prezentei legi care nu sunt conforme cu prevederile acesteia, trebuie retrase sau completate în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi".

Observaţi că formula "intrarea în vigoare a prezentei legi" este prezentă în două situaţii. Eu solicit autorilor acestui amendament să revină asupra lui şi să-i dea o formă mai puţin încărcată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Rog comisiile împreună cu Departamentul Legislativ să analizeze dacă pot evita această repetare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Marin:

Eu v-aş propune pentru că apare de două ori "la data intrării", "cererile de autorizare nesoluţionate şi care nu sunt conforme cu prevederile acesteia, trebuire retrase sau completate în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului amendamentul 61, astfel cum a fost reformulat, ca urmare a propunerii domnului Dan Brudaşcu.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La art.283, urmăriţi amendamentul 62. Admis amendamentul, modificat art.283 numai în ceea ce priveşte alin.1. Celelalte texte rămân în formula Senatului.

La art.284, urmăriţi amendamentul 63. Admis. Modificat. Domnul deputat Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Iertaţi-mă că intervin de-abia acum, dar s-ar părea că cineva face amendamente ca să se afle în treabă. Textul iniţial este clar şi frumos: "Entităţile care prestează servicii de registru sunt obligate să predea depozitarului...". Fraza a doua: "Termenele şi procedura de predare va fi reglementată..." etc.

Şi acum vine un amendament: "Entităţile care prestează sunt obligate să pună la dispoziţie ...".

Păi, una este să pui la dispoziţie, care poate să fie o punere la dispoziţie şi numai pentru consultare, şi altceva este predarea efectivă. Cu atât mai mult textul devine contradictoriu, pentru că dacă eu sunt obligat să pun la dispoziţie, cum pretinde autorul amendamentului - care nu ştiu de ce s-a făcut! - cum să se mai reglementeze termenele de predare?

Este vorba de operaţiunea juridică de predare, care se face în anume forme predefinite.

Sunt pentru respingerea amendamentului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Întreb comisia un alt lucru: domnule Muşetescu, am înţeles că vă însuşiţi treaba cu predatul, da?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Tiberiu Muşetescu:

Domnule preşedinte,

Pentru că se lucrează în viteză, într-adevăr, în textul amendamentului a intervenit o eroare materială. Textul curge, la fraza a doua, "termenele şi procedurile", fără de "predare", se elimină, "vor fi stabilite prin reglementări emise de CNVM".

Fără să dau o explicaţie foarte tehnică, a suscitat o largă dezbatere în comisie acest amendament, şi am considerat, din motive multiple, că termenul "se predă" să se înlocuiască cu termenul "să pună la dispoziţie", pentru că nu tot portofoliul societăţilor de registru urmează a intra în portofoliul acestui depozitar central, ci numai societăţile ce vor fi tranzacţionate şi listate.

Şi atunci am convenit împreună, a fost un consens să folosim acest termen. Într-adevăr, însă, aţi observat corect: în amendament s-a introdus această eroare materială. Propun eliminarea ei şi aprobarea amendamentului aşa cum l-a elaborat şi aprobat comisia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Am o rugăminte: v-aş ruga să vă referiţi explicit. "Predat" înseamnă să i-o dai celuilalt; punerea la dispoziţie înseamnă să le dai să le citească.

Deci, ce doriţi să evocaţi, să stabiliţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Tiberiu Muşetescu:

Să rămână aşa cum a stabilit comisia, şi să se elimine din fraza a doua, "procedurile de predare", sintagma "de predare", şi rămân "termenele şi procedurile vor fi stabilite prin reglementări emise de CNVM".

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Daţi-mi voie să explic!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog, domnule Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnul deputat Muşetescu poate să fie un bun tehnician, dar aici este vorba de o problemă de noţiuni juridice. Noţiunea de predare înseamnă a se lua din posesia cuiva şi a se da în posesia altcuiva, iar noţiunea de punere la dispoziţie înseamnă numai prezentare. Acestea sunt noţiunile juridice pe care un autor de amendament nu le stăpâneşte.

Acum, problemă: singurul argument în afară de faptul că s-a invocat împrejurarea că sunt foarte multe, ceea ce nu este un argument, singurul argument adus aici, în această sărăcie ideatică, constă în aceea că nu toate se predau, dar asta nu mă interesează. Asta defineşte textul. Prin a pune la dispoziţie nu fac distincţie între cele care se predau şi cele care nu se predau. Textul iniţial este absolut corect.

Vom vota împotriva amendamentului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, şi eu am întrebat: operaţiunea fizică ce înseamnă, de remitere materială, în integralitate, sau de punere la dispoziţie?

Şi tehnicienii ne explică faptul că nu se pot remite toate registrele. Trebuie puse la dispoziţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Atunci spuneţi "care se remite şi care nu ...".

Domnule preşedinte,

Insist pentru această lege. Dacă noi nu ne înţelegem aici, ce vrem să spunem, cum o să înţeleagă cei care o aplică? Începem să ajungem în domeniul ridicolului.

Eu sunt de acord că nu toate se predau, dar atunci scrieţi în lege: se predau astea, şi se pune la dispoziţie asta. Prin folosirea celor doi termeni nu se realizează această delimitare între cele care se predau şi cele care se pun numai la dispoziţie. Textul este foarte important, pentru că este vorba de nişte acte de evidenţă esenţiale, care trebuie să fie în posesia unui singur deţinător legal, nu a oricăruia care vrea să le pună la dispoziţie sau nu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Cred că mai îndreptăţită să ne explice cum stă situaţia este preşedinta CNVM-ului.

Doamna profesor, vă rog să ne daţi explicaţiile necesare, pentru că, altminteri, ori discutăm mai puţin avizaţi, ori teoretic.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gabriela Anghelache:

Este corect tot ceea ce s-a spus aici, dar avem o mare dificultate, şi anume: registrele independente sunt prevăzute în Legea nr.31, legea societăţilor comerciale. Înfiinţarea, conform directivelor Uniunii Europene, a depozitarului central, emitenţii de valori mobiliare îşi pot menţine registrul prin contract, deci cu entitatea care se cheamă "registrul independent", dar au obligaţia pentru finalitatea plăţilor, ca numai cei care sunt tranzacţionaţi pe pieţe reglementate sau pe sisteme alternative, să aibă înregistrări şi la depozitarul central.

Deci, practic, va fi o conlucrare între actualele registre şi depozitarul central. N-am găsit o expresie adecvată. Sigur că noi vom da reglementări în aplicarea acestui articol de lege, şi prin reglementări vom detalia toate aceste aspecte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Termenul pe care îl propuneţi dumneavoastră, care este, "punere la dispoziţie" sau "predare"?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gabriela Anghelache:

Noi am optat şi ieri pentru "punerea la dispoziţie".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Bun.

Acceptaţi explicaţiile, domnule Bolcaş? Şi vă trimit şi la termenul de 2 minute, cât durează o intervenţie pe un text.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog să nu mă trimiteţi nicăieri, domnule preşedinte, că nu mă duc.

Problema este simplă: nu prin norme de aplicare se reglementează această situaţie. Sunt două situaţii distincte: unele care "se predau", şi altele "care pot fi puse la dispoziţie".

Textul va trebui să cuprindă ambele situaţii, dacă vreţi se faceţi lege. Dacă vreţi să faceţi poezie, votaţi-o aşa cum este.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

A expirat termenul de intervenţii pentru acest text. Potrivit regulamentului, mie îmi revine sarcina să supun votului întâi amendamentul comisiei, amendament uşor modificat, prin eliminarea sintagmei "de predare".

Deci, ultima propoziţie a acestui alineat va suna aşa: "termenele şi procedurile vor fi stabilite prin reglementări emise de CNVM".

Supun votului dumneavoastră acest text propus de către comisie.

Cine este pentru?

Mă încurcaţi în numărătoare, domnule profesor Bolcaş.

51 voturi pentru.

Împotrivă? 18 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Deci, 51 voturi pentru, 18 voturi contra, nici o abţinere.

Cine vrea să conteste numărătoarea, să vină în faţă la tribună şi s-o facă regulamentar.

Deci, v-am invitat să faceţi şi contestarea, şi să şi număraţi, până veniţi încoace, să vedeţi dacă este întemeiată.

Art.285 - Votat în unanimitate.

La art.286.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

N-am contestat numărătoarea votului, ci am remarcat lipsa unui secretar.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Uitaţi-l, că număra din sală, ca să fie mai sigur, punând mâna pe fiecare dintre dumneavoastră, ştiind că vreţi să contestaţi.

La art.286, amendamentul comisiei, nr.64, şi intervenţia domnului Dan Brudaşcu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte,

Ca să se înţeleagă de către muritorii care vor aplica această lege, ce vrea ea să spună, daţi-mi voie să fac o modificare de redactare a părţii ei finale, adică a acestui alineat nr.1. În formularea iniţială era mai clar; în cea care s-a intervenit, nu ştiu cine este autorul, s-a omis claritatea.

Deci: "sau a Consiliului de Administraţie, cu aprobarea", spun eu, "CNVM şi în conformitate cu reglementările emise de aceasta". Această formulare mi se pare puţin mai clară decât cea rezultată din amendament.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Îl rog pe domnul vicepreşedinte Gheorghe Marin sau pe domnul preşedinte Muşetescu ... Poftiţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Marin:

Suntem de acord cu modificarea propusă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să prezentaţi colegilor textul pe care să-l supun votului colegilor noştri, aşa cum rezultă din acceptarea propunerii domnului Brudaşcu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Marin:

Deci, în final vine "cu aprobarea CNVM şi în conformitate cu reglementările emise de aceasta".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră alin.1 de la art.286, în formula rezultată din amendamentul nr.64 şi modificarea făcută de domnul Gheorghe Marin. La propunerea domnului Dan Brudaşcu, a fost făcută intervenţia domnului Gheorghe Marin, să se reţină pentru istorie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă, dacă sunt voturi? Nu.

Abţineri? Nu sunt.

După alin.2, 3, 4, la care vă întreb dacă aveţi obiecţiuni. Comisia nu a avut amendamente.

Votate în formularea Senatului.

Comisia propune prin amendamentul nr.65, de la pag.48, două alineate noi, 5 şi 6. Dacă aveţi obiecţiuni?

Domnul Gheorghe Marin amendează amendamentele.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Marin:

Vroiam să fac o completare, care văd că i-a scăpat domnului Brudaşcu: deci, în final, aici, apare "în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia", şi apare numai cu "intrarea acesteia", s-a omis "în vigoare".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

60 de zile, sau 30 de zile? Unde scrie 60, că aici eu am 30, la alin.5 şi 6. Veniţi încoace. (Se consultă la prezidiu cu domnul Gheorghe Marin.)

Stimaţi colegi,

La amendamentul nr.65, cu privire la introducerea alin.5 şi 6, domnul Gheorghe Marin ne semnalează o eroare materială, mai exact o omisiune: la ultima sintagmă "în termen de 60 de zile de la intrarea acesteia", s-a omis termenul "în vigoare". Deci, "de la intrarea în vigoare a acesteia".

Dacă aveţi obiecţiuni la cele două alineate?, ultimul, alin.6 urmând să fie completat, cum v-am prezentat.

Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

După art.286, comisia mai propune - în afara celor două alineate noi - prin amendamentul nr.66, un text nou, art.2861. Urmăriţi amendamentul nr.66.

S-a admis amendamentul şi s-a introdus art.2861.

La art.287, urmăriţi amendamentul nr.67. Comisia propune eliminarea acestuia.

S-a admis amendamentul şi s-a eliminat textul.

La art.288, urmăriţi amendamentul nr.68.

S-a admis amendamentul şi s-a modificat art.288.

La art.289, urmăriţi amendamentul nr.69.

S-a admis amendamentul nr.69 şi s-a modificat acest text, doar la pct.I, alin.3, celelalte texte rămânând în formularea adoptată şi de către Senat.

La art.290, urmăriţi amendamentul nr.70. Comisia propune două alineate noi. Dacă aveţi obiecţiuni?

S-a admis amendamentul nr.70 şi s-a modificat şi completat art.290. (Discuţii cu membrii comisiei)

Este o greşeală, nu? De la art.290 aţi trecut la art.298?

 
     

Domnul Ovidiu-Tiberiu Muşetescu:

Este o greşeală!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

La pag.132, art.298 a fost numerotat greşit. De fapt, este art.291. Urmăriţi la acest articol amendamentul nr.71, care vizează renumerotarea, de fapt.

S-a renumerotat textul (art.291).

La alin.2 de la acest text, urmăriţi amendamentul nr.72. Comisia propune eliminarea acestuia.

S-a admis amendamentul şi s-au eliminat alin.2 şi 3.

Vă rog să constataţi, stimaţi colegi, că am parcurs această lege foarte importantă şi destul de complicată. Vom supune proiectul votului final la sfârşitul acestei zile.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind autorizarea şi înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent, şi a asociaţiilor familiale (amânarea votului final).  

Trecem la următorul proiect, Proiectul de Lege privind autorizarea şi înregistrarea în Registrul Comerţului a persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent.

Comisia pentru industrii şi servicii, domnul Bivolaru. Aveţi cuvântul. Staţi puţin, că nu suntem în procedură de urgenţă. Nu este procedură de urgenţă, domnule Popescu, nu?

     

Domnul Gheorghe Popescu:

Este.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Propuneţi, vă rog, timpii de dezbatere, deoarece suntem în procedură de urgenţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Propun ca timpi de dezbatere 5 minute, câte 1 minut de intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord?

Împotrivă este cineva?

Abţineri?

S-a adoptat în unanimitate aceşti timpi de dezbatere.

Vă rog să urmăriţi, stimaţi colegi, în paralel textul legii şi raportul Comisiei pentru industrii şi servicii.

La titlu, urmăriţi, vă rog, amendamentul nr.1.

S-a admis amendamentul şi s-a modificat titlul.

La titlul Cap.I., dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Rămâne textul Senatului.

La art.1, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat textul Senatului.

La art.2, 3 şi 4, votate toate în formula Senatului.

Titlul Cap.II. Votat în unanimitate.

Art.5, alin.1 lit.a), dacă aveţi obiecţiuni?

Votată lit.a) în formularea Senatului.

La lit.b), urmăriţi amendamentul nr.8, de la pag.7.

S-a admis amendamentul şi s-a modificat lit.b).

La lit.c) nu sunt obiecţiuni.

La lit.d) de la acelaşi articol, urmăriţi acelaşi amendament, de la pag.8.

S-a admis amendamentul şi s-a modificat lit.d).

Deci, ce rămâne, este nemodificat.

La lit.e) nu sunt amendamente.

Rămâne textul Senatului.

La art.6, urmăriţi amendamentul nr.9.

S-a admis amendamentul şi s-a modificat art.6 la lit.a), b),g).

Vă rog, domnule Bivolaru, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

A fost o eroare de redactare: la lit.g), de la poziţia9, lit.g), "declaraţia tip, pe propria răspundere". Deci, să introducem sintagma "declaraţia tip.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

La art.6, urmăriţi amendamentul nr.9. Dacă în afară de propunerile comisiei, inclusiv completarea cererii declaraţiei-tip, dacă sunt obiecţiuni? Nu.

Vă rog, domnule Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Eu vă cer scuze, dar este vina mea, însă nu pot să las lucrurile în acest fel. S-a trecut peste art.5, însă textul este neconstituţional.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Bolcaş, am rugămintea să terminăm întâi cu art.6 şi pe urmă mă întorc la art.5.

 
     

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc şi vă rog să reveniţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

La art.6, întreb încă o dată, dacă aveţi alte obiecţiuni la amendamentul nr.9. Nu.

S-a votat amendamentul nr.9 şi s-a modificat în mod corespunzător art.6, inclusiv prin introducerea sintagmei "tip" la declaraţie.

Vă ascult, domnule Bolcaş. De ce este neconstituţional art.5?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Este neconstituţional, pentru că introduce o discriminare între cetăţenii românii şi cetăţenii aparţinând Uniunii Europene.

În mod corect se stabileşte că directivele Uniunii Europene nu permit discriminarea între cei care sunt apţi sau inapţi fizic, de a desfăşura o activitate, şi în acest mod certificatul medical nu este necesar. Dar, se menţine în text redactarea: "În cazul cetăţenilor români, starea sănătăţii le permite desfăşurarea...".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

La ce litere vă referiţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Este un text absolut discriminatoriu, în defavoarea cetăţenilor români, creând un statut preferenţial, corect preferenţial cetăţenilor Uniunii Europene, şi prin aceasta devine neconstituţional.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Am rugămintea să vă referiţi explicit şi concret la una din literele art.5, care introduce această ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Art.5, lit.b). Prin amendamentul admis la lit.b), în cazul cetăţenilor români. Şi se spune: textul adoptat de Senat contravine directivei, care nu prevede cerinţa referitoare la starea de sănătate a persoanelor care desfăşoară activităţi în mod...

Deci, pentru cetăţenii Uniunii Europene nu se cere, dar pentru cetăţenii români se cere. Unii sunt mai cetăţeni decât ceilalţi, da?! Decât s-o atac la Curtea Constituţională, prefer să o îndrept aici.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea iniţiatorului, cine vrea să intervină?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Năstase (vicepreşedinte, Agenţia Naţională pentru IMMC):

Propunem să rămână ceea ce am propus iniţial, şi anume: "starea sănătăţii le permite desfăşurarea activităţii pentru care se solicită autorizaţia". Acesta a fost textul iniţial.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Şi îl menţineţi pe acela?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Năstase:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

Suntem de acord să revenim la starea iniţială a textului. Această amendare a fost făcută tot la sugestia şi insistenţa iniţiatorului, considerând iniţiatorul că ar fi această declarare a stării sănătăţii o barieră a cetăţenilor europeni. Sigur că am avut şi noi o asemenea obiecţiune, dar e bine că şi iniţiatorul revine la starea iniţială, deci mergem pe textul iniţial.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, stimaţi colegi,

La art.5, pentru lit.b), în situaţia în care comisia a renunţat la amendament, textul rămâne cel iniţial.

Revenim la art5. Urmăriţi amendamentul.

Comisia propune introducerea unui text nou, respectiv?

Dacă la amendamentul nr.10, privind introducerea lit.f), aveţi intervenţii? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

Pentru că domnul Bolcaş a făcut această trimitere înapoi la art.5, în caz de modificare la art.5, să modificăm şi la art.6, alin.1, lit.f), în consecinţă, să scoatem sintagma cetăţenilor români, care se referă la certificatul medical. Să rămână "certificatul medical pentru persoana fizică". Deci, să eliminăm "în cazul cetăţenilor români", pe cale de consecinţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

La ce text?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

La art.6, alin.1, lit.f), poziţia 9.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dar la lit.f), eu nu văd ce spuneţi dumneavoastră. Dacă vorbiţi în grup, nu mai înţeleg nimic.

Mergeţi la tribună, domnule Bivolaru, ca lit.f) să fie completată după punct şi virgulă cu ...

Stimaţi colegi, domnul vicepreşedinte Bivolaru a ridicat o problemă corectă. La lit. f) se menţionează o condiţie de certificat medical pentru cetăţenii români şi nu se spune nimic pentru cei străini. Am înţeles că celor străini li se va pretinde o declaraţie pe propria răspundere.

Vă rog să propuneţi. Cineva din partea ministerului să propună acest lucru.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Anca Petrescu (director, Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie):

Având în vedere că în Directiva 99/42, în care în actul normativ s-au preluat prevederile respective, un asemenea document nu li se solicită cetăţenilor străini. În cazul acesta, lit. f) din cadrul articolului respectiv va trebui reformulat în sensul următor: "certificatul medical pentru persoana fizică, respectiv pentru fiecare membru al asociaţiilor familiale, în cazul cetăţenilor români, iar pentru cetăţenii străini provenind din statele membre şi state ale Uniunii Europene, o declaraţie pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de sănătate prevăzute de legislaţia României".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Neapărat noi suntem mai ţigani decât aţii! Dacă nu se pretinde decât o declaraţie pe proprie răspundere, şi este corect, regimul trebuie să fie egal şi pentru cetăţenii români, nu cu certificate oficiale. Este şi o problemă juridică. Dacă se condiţionează eliberarea unui act juridic de existenţa unei autorizări, care este certificatul medical, trebuie să fie autorizarea oficială pentru toţi. Şi pentru cetăţenii români se poate face pe declaraţie pe proprie răspundere. Şi cu aceasta am terminat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Ifrim:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În calitate de medic aş dori să spun: certificatul medical este obligatoriu, iar noi avem nişte experienţe cu declaraţii de genul acesta, care pot fi extrem de periculoase. Cred că pentru ambele categorii certificatul medical este absolut necesar.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul vicepreşedinte Bivolaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Daţi-mi voie să adresez o întrebare Comisiei pentru sănătate. De principiu, dacă un cetăţean străin vine cu un certificat medical din propria lui ţară europeană poate fi luat în considerare un astfel de document în România? Da, deci poate fi luat în considerare, şi în condiţiile acestea să rămână textul: "certificatul medical pentru persoană..." şi textul să curgă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Se elimină sintagma "în cazul cetăţenilor români".

Supun votului la lit. f) această formulare, rezultată din eliminarea de la începutul frazei a sintagmei "în cazul cetăţenilor români".

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La art. 7 rămăsesem. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 10? Admis amendamentul 10, modificat textul art. 7.

Articolul 8. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Votat în unanimitate în formula Senatului.

La art. 9, urmăriţi amendamentul 12. Votat amendamentul, modificat textul, respectiv termenul, de la 5, la 10.

Articolul 10. Comisia propune eliminarea alin. 2, prin amendamentul 13. Admis amendamentul, eliminat art. 2, rămâne format doar dintr-un singur alineat, art. 10.

La art. 11, 12, 13, 14 şi 15, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Votate textele iniţiale.

Titlul Capitolului III. Votat. La art. 16 urmăriţi amendamentul 20. Admis amendamentul 20, se modifică şi completează art. 16.

La art. 17 dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate.

Titlul Capitolului IV. Votat.

Articolele 18 şi 19 votate în unanimitate.

Articolele 20, 21 şi 22. Votate în formularea care ni s-a prezentat în Cameră.

Articolele 23, 24? Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Am parcurs textele acestui proiect, îl vom supune votului final astăzi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind Codul consumului (amânarea votului final).  

Urmează Proiectul de Lege privind Codul consumului. Tot procedură de urgenţă.

Domnule Bivolaru, propuneţi şi aici timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bivolaru:

Tot 5 minute şi un minut pentru intervenţii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord? Este cineva împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Vă rog să urmărim în paralel legea adoptată de către Senat şi raportul comisiei.

La titlu dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate în formula Senatului.

Vă rog, domnule Bolcaş. Să nu vă pierdeţi jurisprudenţa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nici jurisprudenţa!

Obiecţiunea la titlul legii se referă la noţiunea de "cod". Este împotriva unui principiu că această lege nu constituie un cod. Cel mai bun exemplu este ceea ce am votat noi în săptămânile trecute şi care a devenit acum lege privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte. Răspunderea este în primul rând faţă de consumatori. Această lege nu este cuprinsă în corpul acestui proiect. Deci, nu ne aflăm în prezenţa unei reglementări globale, aşa cum se pretinde. Poate să fie denumită "Lege privind normele de consum", dacă vreţi, dar în nici un caz, sunt împotriva denumirii de cod, pentru aceste câteva articolaşe însăilate cu principii cvasicopiate din Codul civil. Este jignitor pentru Codul civil. Orice alt titlu, dar nu cod!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea iniţiatorului? Poftiţi, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Gabriel Matei (secretar de stat, Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului):

Bună ziua!

Stimate doamne deputaţi,

Stimaţi domni deputaţi,

Vreau să precizez că acest cod, aşa cum scrie, de altfel, şi la art. 87, propus prin amendament, este baza constituirii unui codex.

În baza acestei legi pe care o facem astăzi vom solicita Consiliului Legislativ, din partea Guvernului, constituirea unui codex. Aceasta înseamnă că toate legile referitoare la protecţia consumatorilor, legi ale cărei principii există în acest cod, vor fi anexate, transformând astfel toată legislaţia într-un codex.

Într-adevăr, acum, aici, domnule deputat, nu pot să nu spun că există o problemă. Deci, aici avem numai partea de principii.

Aşa cum am spus acolo, în 18 luni el va fi transformat într-un codex, anexând toată legislaţia în domeniu. Deci, practic, dorim ca într-un termen, noi sperăm mai repede, să eliminăm tot şi să nu mai fie o încrengătură de acte normative, ci să fie unul singur, prin anexarea la acest cod de principii a celorlalte. Nu este un exemplu unic, deci nu am făcut, nu am inventat noi acest lucru, există la nivelul ţărilor Uniunii Europene, şi ca exemplu putem da "Code de la consumation" din Franţa, care are la fel: primul titlu este exact ca la noi, urmat de anexe, fiecare referitoare la fiecare principiu care există în prima parte.

Vă mulţumesc.

Propunem să rămână aşa, chiar dacă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Am înţeles. Domnul Márton doreşte să intervină. Stimaţi colegi, acum, dacă vorbim de Codul consumului, merge la consumaţie şi intrăm într-un... Vă ascult, domnule Márton.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Arpád Francisc:

Domnule preşedinte,

În primul rând, îmi place acest joc de cuvinte. Acum aprobăm un cod şi pe urmă un codex. Este prima dată când am auzit aşa ceva, dar "..

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Citiţi Legea nr. 24, stimaţi colegi, cu tehnica legislativă şi o să găsiţi ".. care este de câţiva ani!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Arpád Francisc:

Acolo am vrut să trimit, pentru că eu cred că într-adevăr s-ar justifica acest cod, în momentul în care, într-adevăr, ar înlocui acea încrengătură de legi despre care s-a vorbit.

Dar, din păcate, acest text - şi se poate verifica - preia anumite articole, câteodată mot à mot, din legile pe care le avem, iar acele articole rămân în vigoare şi în alte legi, care nu sunt abrogate, nici articolele respective nu sunt abrogate. Deci, intervine o reglementare paralelă. În loc să facă mai clară legislaţia în domeniul consumului, mai introduce un paralelism, pe lângă ceea ce avem.

Deci, poate de aceea ar fi fost mai bine să se fi aplecat mai mult cei care au realizat acest text de lege şi măcar să abroge acele articole care au fost preluate sau au fost modificate în acest text.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, eu v-aş propune ca atunci când urmărim articolele legii, dacă găsiţi vreunul care este reglementat în altă lege, atunci să interveniţi, ca să propunem fie eliminarea, fie abrogarea celeilalte legi.

Domnul Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Am luat act de argumentele distinşilor iniţiatori, dar problema este că eu nu pot să votez decât ceea ce există aici, şi împotriva tehnicii legislative reglementate chiar prin lege, acesta nu este cod, ceea ce votăm acum, deci nu pot să-l votez aşa. Se va face, trebuie să existe un cod al consumului, dar ce ne-aţi înfăţişat acum nu este cod. Este o explicare a textelor din Codul civil pentru uzul studenţilor din anul II, dacă vreţi să vi-l calific. Dar aceasta nu are importanţă, este o lege necesară. Titlul posibil şi normal care permite integrarea sa într-un codex ar fi "Lege privind principiile reglementării raporturilor juridice dintre agenţii economici şi consumatori". Simplu! Şi cu aceasta am terminat orice poveste. Şi atunci când se vor face anexele, când se vor îngloba şi toate celelalte legi, vom adăuga acesta ca prim capitol al unui cod, dacă va fi cazul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

În calitate de redactor al Legii cu privire la tehnica legislativă, v-aş ruga să citiţi încă o dată această lege şi v-aş ruga să vedeţi şi avizul Consiliului Legislativ, cel care este responsabil de tehnica legislativă şi care nu a făcut nici o obiecţie cu privire la acest lucru.

Pentru că timpii de dezbatere cu privire la titlu au expirat, supun votului dumneavoastră titlul legii, în formula prezentată. Dacă o să pice, o să supun votului dumneavoastră şi titlul prezentat de domnul Bolcaş.

Cine este pentru titlul legii, în formula adoptată de către Senat? Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. 54 voturi pentru.

Împotrivă? 25.

Abţineri? 2 abţineri.

Adoptat titlul iniţial.

Titlul Capitolului I. Vă rog. V-aş ruga să observaţi că timpii totali de dezbatere au expirat şi vă rog să nu mă puneţi în situaţia să fac "..

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Pentru procedură, domnule preşedinte, în general nu se contabilizează timpii.

Eu solicit celor care iniţiază asemenea legi să aibe amabilitatea să nu vină în faţa noastră cu texte pe care să fim nevoiţi să le corectăm aici, texte care nu sunt coerente, care nu sunt bine formulate, care nu acoperă plaja de idei pe care o presupune titlul sau ar trebui să o presupună titlul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, cu tot respectul vechi pe care vi-l acord, vă spun că aceasta nu este chestiune de procedură! Dacă aveţi o observaţie de coerenţă la un text anume, spuneţi-o când vine textul respectiv!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte, la legea anterioară aţi văzut şi dumneavoastră cu câtă inexactitate s-au formulat unele dintre elementele care au fost supuse dezbaterii. Aici avem probleme începând de la titlu. Noi înţelegem urgenţa pe care o impune negocierea acquis-ului comunitar, dar textele să vină de aşa manieră încât aici să nu fim nevoiţi să punem virgulele şi să stabilim noi logica.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

La art. 1 dacă sunt obiecţiuni? Votat în unanimitate.

La art. 2 urmăriţi, vă rog, amendamentul 1 al comisiei.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 1? Admis amendamentul, modificat art. 2.

La art. 3 urmăriţi amendamentul 2. Admis amendamentul 2, modificat art. 3.

Articolul 4. Urmăriţi amendamentul 3. Admis amendamentul 3, modificat art. 4, doar cu privire la lit. c).

Articolele 5, 6 şi 7. Votate în unanimitate.

Titlul Capitolului II şi art. 8, 9. Votate în unanimitate.

De la art. 10 la 16. Votate în unanimitate.

Articolele 17, 18. Votate în unanimitate.

Articolul 19, urmăriţi amendamentul 4. Votat în unanimitate.

Articolele 20, 21, 22, 23. Votate în unanimitate.

Articolele 24, 25. Votate în unanimitate.

Articolul 26. Votat în unanimitate.

Titlul Capitolului III. Votat în unanimitate.

Articolul 27. Votat în unanimitate.

La art. 28 urmăriţi amendamentul 5. Admis, modificat art. 28.

Titlul Capitolului IV. Votat.

De la art. 29 până la art. 33, inclusiv. Votate în unanimitate.

Titlul Capitolului V. Votat în unanimitate.

Articolele 34, 35 şi 36. Votate în unanimitate.

Titlul Capitolului VI. Votat în unanimitate.

Articolele 37, 38, 39, 40, 41, 42 şi 43. Votate în unanimitate.

De la art.44 la 50. Votate în unanimitate.

De la art.51 la 56. Votate în unanimitate.

De la art.57 la 62. Votate în unanimitate.

Titlul Capitolului VII. Votat în unanimitate.

La la art.63 la 67, inclusiv. Votate în unanimitate.

Titlul Capitolului VIII. Votat.

De la art.68 până la 73. Votate.

Titlul Capitolului IX. Votat.

De la art. 74 până la 83 votate în unanimitate.

Titlul Capitolului X. Urmăriţi amendamentul 6. Comisia propune modificarea titlului. Admis amendamentul, modificat titlul.

Articolele 84, 85 şi 86. Votate în unanimitate.

Prin amendamentul 7 comisia mai propune un articol nou, 87, îl găsiţi la pagina 4. Admis amendamentul, introdus un nou articol.

La art. 87, care va deveni 88, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate.

Anexa, care cuprinde definiţii. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votată anexa în unanimitate.

Am parcurs, stimaţi colegi, textele acestui proiect de lege. Îl vom supun votului final la sfârşitul acestei şedinţe.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind organizarea judiciară (amânarea votului final).  

Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind organizarea judiciară.

Domnule secretar al Comisiei juridice, Florin Iordache, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă propun ca timpi totali de dezbatere 10 minute, câte un minut pentru fiecare intervenţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Aţi urmărit cererea de reexaminare, o aveţi, de fapt, anexată. Cuprinde nouă puncte. Primul vizează art. 75 alin. 2.

Dacă în legătură cu modul cum a fost alcătuit acest text de către comisii, la cererea preşedintelui, aveţi obiecţiuni? Nu. Votat.

La pct. 2 din cerere, referitor la art. 77 alin. 3 şi 4. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

La art. 78 alin. 2. Dacă sunteţi de acord cu textul reformulat? De acord.

Articolul 58 alin. 2. Nu sunt obiecţiuni.

La pct. 5 din cererea de reexaminare? Nu sunt obiecţiuni.

La pct. 6, cel cu privire la art. 11 alin. 6. Nu sunt obiecţiuni.

La pct. 7, art. 107 alin. 3. Nu sunt obiecţiuni.

La art. 123, cel de la pct. 8. Nu sunt obiecţiuni.

La pct. 9. Nu sunt obiecţiuni.

Vom supune votului final legea în formula rezultată din operarea modificărilor solicitate de către preşedintele României.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind Statutul magistraţilor (amânarea votului final).  

Punctul 13. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind Statutul magistraţilor.

Domnul secretar Iordache.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte,

Vă propun ca timp total de dezbatere 5 minute, un minut pentru fiecare intervenţie. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această propunere? De acord.

Cererea Preşedintelui României cuprinde, de această dată, şapte puncte.

La pct. 1, cel cu privire la art. 21 alin. 1 şi 2 din Constituţie, respectiv alin. 4 din art. 38 din lege. Nu sunt obiecţiuni la cererea preşedintelui.

La pct. 2, art. 4 alin. 1. Nu sunt obiecţiuni.

La pct. 3 nu sunt.

La pct. 4 nu sunt.

La pct. 5, cu privire la art. 75. Nu sunt obiecţiuni.

La pct. 6. Nu sunt obiecţiuni.

La pct. 7, cel cu privire la art. 101 alin. 2. Nu sunt obiecţiuni. Vom supune legea, în formula reexaminată, votului dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (amânarea votului final).  

Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, la Proiectul Legii privind statutul funcţionarilor publici din administraţia naţională a penitenciarelor.

Din partea Comisiei pentru administraţie. Domnule Florescu, cererea Preşedintelui României de reexaminare a Legii privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Procedură de urgenţă. Propuneţi timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Florescu:

Domnule preşedinte, propunem 5 minute pe total, câte un minut de intervenţie. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord? Este cineva împotrivă? Abţineri? Nu sunt.

Cererea preşedintelui a fost examinată de către comisia noastră, care propune adoptarea proiectului de lege în forma refăcută de către Senat, potrivit cererii Preşedintelui României.

Vă rog să urmăriţi cererea preşedintelui şi formula adoptată de către Senat. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Vom supune votului final acest proiect, în formula refăcută, potrivit cererii de reexaminare.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind executarea pedepselor (amânarea votului final).  

Punctul 15. Proiect de Lege privind executarea pedepselor. Procedură de urgenţă. Comisia juridică. Aveţi cuvântul, domnule Iordache.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă propun ca timp total de dezbatere 10 minute, un minut pentru fiecare intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această propunere?

Este cineva împotrivă?

Se abţine cineva? Nu.

Vă rog să urmăriţi în paralel raportul comisiei şi proiectul de lege.

La titlu urmăriţi, vă rog, amendamentul 1 al comisiei. Comisia propune modificarea titlului. Admis amendamentul, modificat titlul legii.

Titlul Capitolului I. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Articolele 1, 2, 3, 4, 5, 6 din titlul I. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Titlul II al Capitolului I. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Articolele 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18 şi 19. Votate în unanimitate.

Titlul Capitolului II. Votat în unanimitate.

Articolul 20. Votat în unanimitate.

Titlul III al Capitolului II - "Executarea măsurilor de supraveghere...". Votat în unanimitate.

Articolul 21. Votat în unanimitate.

La art. 22, urmăriţi amendamentul nr. 2.

Admis amendamentul, modificat art. 22.

La art. 23, urmăriţi amendamentul nr. 3.

Admis amendamentul nr. 3, modificat art. 23.

La art. 24, urmăriţi amendamentul nr. 4.

Admis amendamentul, modificat textul.

Titlul 4. Votat în unanimitate.

Cap. I - titlu. Votat în unanimitate.

La art. 25, urmăriţi amendamentul nr. 5.

Votat, modificat alin. 2 de la art. 25, restul textului rămâne în formula votată de către Senat.

De la art. 26 până la art. 31 inclusiv?

Votate în unanimitate.

Cap. II - regimurile de executare a pedepselor privative de libertate.

Votat titlul.

La art. 32, urmăriţi amendamentul nr. 6, care vizează alin. 3.

Admis amendamentul, modificat alin. 3, celelalte două alineate rămân în formula adoptată de Senat.

De la art. 33 până la art. 37, inclusiv?

Votate în formula de la Senat.

La art. 38, urmăriţi amendamentul nr. 7, care propune modificarea alin. 2 şi introducerea unei litere suplimentare, c), după lit. b).

Dacă sunt observaţii la amendamentul nr. 7?

Admis amendamentul nr. 7, operate modificările propuse de comisie în cuprinsul art. 38.

Vă rog să observaţi, tot la art. 38, că am omis să vă spun că, prin amendamentul nr. 7, comisia a propus nu numai o nouă literă - lit. c), ci şi un nou alineat, 21, pe care îl găsiţi la pag. 9.

Nu sunt observaţii, admis.

La art. 39, urmăriţi amendamentul nr. 8. Comisia propune modificarea alin. 1.

Admis amendamentul, modificat alin. 1. Celelate texte rămân în formularea adoptată de Senat.

Art. 40? Adoptat.

Titlul Cap. III? Votat în unanimitate.

La art. 41, urmăriţi amendamentul nr. 9. Comisia propune corectarea denumirii marginale, nu "primirea pedepselor condamnate", ci "primirea persoanelor condamnate", a fost o eroare materială. Textul rămâne în formularea iniţială.

De la art. 41 până la art. 46, votate în formularea Senatului.

La art. 47, urmăriţi amendamentul nr. 10.

Admis, modificat alin. 1, restul rămâne în formularea Senatului.

Art. 48 şi 49? Votate în unanimitate.

Cap. IV, de la art. 50 până la art. 67, inclusiv.

Votate în unanimitate, în formularea Senatului.

Cap. V - titlu. Votat în unanimitate.

De la art. 68 până la art. 72, inclusiv?

Votate în formularea Senatului.

La art. 73, urmăriţi amendamentul nr. 11, comisia propune modificarea acestuia.

Admis amendamentul, modificat art. 73.

Art. 74? Votat în unanimitate.

Titlul Cap. VI. Votat în unanimitate.

Art. 75-78? Votate în unanimitate.

Cap. VII. Votat în unanimitate titlul.

De la art. 79 până la art.85, inclusiv.

Votate în unanimitate.

Titlul Cap. VIII:

Votat în unanimitate în formularea Senatului.

La art. 86, urmăriţi amendamentul nr. 12.

Admis, modificat alin. 1 de la art. 86.

Art. 87 şi 88? Votate în unanimitate.

Titlul Cap. IX. Votat în unanimitate.

Art. 89-91. Votate în unanimitate.

Titlul 5. Votat în unanimitate.

Art. 92-95? Votate în unanimitate.

Titlul 6. Votat în unanimitate.

Art. 96 şi 97, care e ultimul. Votate în unanimitate.

Vă rog să constataţi, distinşi colegi, că am parcurs şi acest proiect de lege. Îl vom supune astăzi votului final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (amânarea votului final).  

Urmează pct. 16 - Proiectul de Lege privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Procedură de urgenţă.

Tot pe dumneavoastră, domnule secretar Florin Iordache, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Propun ca timp total de dezbatere 10 minute şi câte 1 minut pentru fiecare intervenţie. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu aceşti timpi de dezbatere? Mulţumesc.

Împotrivă, cineva?

Abţineri?

Nu sunt.

Vă rog să urmărim împreună, în paralel, legea adoptată de Senat şi raportul comisiei.

La titlul legii? Nu sunt observaţii.

Votat în unanimitate.

Titlul 1 şi titlul Cap. I?

Votate în unanimitate.

De la at. 1 până la art. 9, inclusiv? Nu sunt observaţii.

Votate în formularea Senatului.

La art. 10, urmăriţi amendamentul nr. 1.

Admis amendamentul, modificat art. 10.

De la art. 11 până la art. 21, inclusiv, toate din Titlul 1?

Votate în unanimitate, în formula Senatului.

Titlul 1 al cap. I?

Adoptat în formularea Senatului.

De la art. 22 până la art. 63, toate din Cap. I, dacă aveţi observaţii? Nu sunt.

Votate în formularea Senatului.

Cap. II - titlu? Votat în unanimitate.

De la art. 64 până la art. 76, inclusiv?

Votate, toate, în unanimitate, în formularea Senatului.

Titlul 3, titlul Cap. I? Votat în unanimitate.

De la art. 77 până la art. 84, inclusiv?

Votate, toate, în formularea Senatului.

Titlul Cap. III? Votat în unanimitate.

La art. 85, urmăriţi amendamentul nr. 2 de la pag. 4.

Admis amendamentul, modificat art. 85.

Art. 86, 87, 88, 89? Votat în unanimitate.

Art. 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99?

Votate în unanimitate.

Cap. IV - titlu. Votat în unanimitate.

De la art. 100 până la art. 108, inclusiv, ale Titlului 3?

Votate, toate, în unanimitate.

Titlul 4, titlul Cap. I. Votat în unanimitate.

De la art. 109 până la art. 113, inclusiv?

Votate în unanimitate.

Cap. II, art. 114? Votat în unanimitate.

Titlul 5 şi titlul Cap. I. Votat în unanimitate.

Art. 115, 116, 117, 118, 119, 120? Votate în unanimitate.

Art. 121? Votat în unanimitate.

Cap. II. Votat în unanimitate.

De la art. 122 până la art. 125, inclusiv? Votate în unanimitate.

Titlul 6 şi Cap. I - titlu. Votate în unanimitate.

De la art. 126 până la art. 156, inclusiv?

Votate în unanimitate.

Cap. III - titlu. Votat în unanimitate.

De la art. 157 până la art. 184, inclusiv?

Votat în unanimitate.

Titlul 10 - cazierul judiciar. Votat titlul.

De la art. 185 până la art. 187, inclusiv?

Votate în unanimitate.

Titlul 11? Votat titlul.

Art. 188 şi art. 189, care este şi ultimul?

Votate în unanimitate.

Anexa, care cuprinde conţinutul mandatului european de arestare?

Votată anexa în unanimitate.

Am parcurs şi acest proiect de lege, îl vom supune tot astăzi votului final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura.

Cine intervine din partea inţiatorului? Domnule secretar de stat Predilă, vă rog să prezentaţi pe scurt proiectul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Predilă (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

A fost nevoie să intervenim în corpul legii întrucât şi în politica europeană, în ceea ce priveşte piscicultura şi acvacultura, s-au modificat anumite directive şi dispoziţii, fapt pentru care specialiştii şi experţii lor au lucrat împreună cu experţii noştri atât în România, cât şi în câteva ţări cu pescuit dezvoltat din Uniunea Europeană. Şi a trebuit să intervenim cu aceste modificări care, în principal, se referă la: conservarea, administrarea şi exploatarea resurselor acvatice vii; politica structurală şi administrarea flotei de pescuit; acvacultura în general şi organizarea comună a pieţelor de pescuit şi a acvaculturii, precum şi îmbunătăţirea şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale în acest domeniu.

Obiectivele proiectului de lege reglementează direct exploatarea echitabilă şi responsabilă a resurselor acvatice vii din bazinele naturale, favorizând dezvoltarea durabilă, conservarea şi regenerarea ecosistemelor acvatice. Totodată, se urmăreşte să se dezvolte activitatea de acvacultură, promovarea formării profesionale şi stimularea cercetării ştiinţifice şi îmbunătăţirea calităţii în domeniul pescăresc.

Prin aprobarea acestui proiect se creează şi cadrul legislativ de bază pentru elaborarea şi adoptarea ulterioară a legislaţiei secundare, care priveşte în mod deosebit exercitarea activităţilor de pescuit, acvacultură şi organizarea pieţei în domeniu.

S-au adus, totodată, şi completări la Capitolul: "răspunderi şi sancţiuni".

Acestea sunt, în principal, modificările aduse Legii iniţiale nr. 192/2001.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia pentru agricultură, vă rog să prezentaţi raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Bâldea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege are care obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura, republicată, în vederea alinierii legislaţiei româneşti la legislaţia comunitară a pescuitului şi acvaculturii.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art. 73 din Constituţia României, republicată.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 33 de deputaţi membri ai comisiei, raportul fiind adoptat în unanimitate, în şedinţa din 21.06.2004.

În urma dezbaterii, comisia propune adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat, în şedinţa din 8.06.2004.

Proiectul de lege, potrivit art. 72 alin. 1 şi 3 din Constituţia României, republicată, şi art. 86 alin. 3 pct. 2. lit. h) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Domnul Dan Brudaşcu. Poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte,

Mulţumesc.

Salut această iniţiativă de modificare şi completare a Legii nr. 192/2001, pentru ca ea să corespundă orientărilor şi directivelor stabilite de către Uniunea Europeană în această materie. Am văzut anterior acestei dezbateri noua formulă pe care o conţine modificarea şi completarea legii respective şi am constatat că, în cea mai mare parte, acestea sunt binevenite.

Singura observaţie pe care doresc să o supun atenţiei dumneavoastră este referitoare la abrogarea art. 61 în noua formulă a legii modificate. Şi cu atât mai mult subliniez acest lucru cu cât, cel puţin la nivelul judeţului Cluj, de la aprobarea acestei legi şi până în momentul de faţă, toate cazurile de braconaj constatate în domeniul pisciculturii au fost înaintate instanţelor judecătoreşti, care, fără excepţie, nu au luat în considerare procesele verbale întocmite de către reprezentanţii unităţilor piscicole în cauză, nesupunând dezbaterii instanţelor şi aplicarea de sancţiuni, altele decât amenda administrativă. Aceasta, în genere, s-a ridicat la 1 milion de lei, ceea ce i-a determinat pe inspectorii de specialitate, aşa cum au făcut în mai multe rânduri declaraţii în presă, modificarea art. 61, în sensul înlocuirii calităţii de infracţiune cu cea de contravenţie, care să le permită ca aceste amenzi să le aplice inspectorii inspectoratului respectiv şi, în felul acesta, să se poată recupera o parte din pagubele făcute.

Constat că, în noua formulare a legii modificate, art. 61 este eliminat în totalitate, ceea ce probabil că se doreşte să fie în sprijinul celor care au braconat până acum, iar noţiunile de "contravenţie" sau "infracţiune" fiind înlocuite cu o formulă mult mai lâncedă, mult mai blândă, aceea de "delicte".

În aceste condiţii, evident că, din punctul meu de vedere, modificările aduse Legii nr. 192/2001 nu vor descuraja continuarea pe mai departe a activităţii de braconaj.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Trecem la dezbaterea proiectului, stimaţi colegi.

Vă rog să urmăriţi textul adoptat de către Senat.

La titlul legii, dacă aveţi observaţii?

Votat în unanimitate.

Art. I? Nu sunt observaţii.

Pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9? Nu sunt observaţii.

Votate în unanimitate.

Însă domnul vicepreşedinte Nicolescu are câteva observaţii de tehnică legislativă. Una din ele a vizat chiar pct. 4.

Vă rog să o prezentaţi şi să vă referiţi şi la celelalte, stimate coleg.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Nicolescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate şi stimaţi colegi,

Stimaţi domni miniştri,

Stimaţi invitaţi,

Faţă de varianta Senatului, este nevoie să facem câteva propuneri de modificare, care vizează mai mult respectarea normelor de tehnică legislativă. Şi, ca să nu mai revin, am să-mi permit să le prezint pe toate.

La poziţia 4, în tot textul legii, să folosim sintagma "ape maritime", în loc de "ape marine", aşa cum sunt definite în toată legislaţia în vigoare.

La poziţia 7, propunem să înlocuim sintagma "fond piscicol" cu sintagma "resurse acvatice vii", conform prevederilor art. 2 din proiectul de lege. De asemenea, să se ţină cont de acelaşi lucru şi în tot textul legii.

La poziţia 11, pentru respectarea normelor de tehnică legislative, se va schimba preambulul. Respectiv, după titlul Cap. II se introduc două articole: 121 şi 122.

La poziţia 21, se va schimba preambulul.

La Titlul 3, după titlul Cap. I, se introduc două noi articole: 261 şi 262, cu următorul cuprins: la art. 262 lit. f), se înlocuieşte sintagma "bunăstarea animalelor" cu sintagma "bunăstarea vieţuitoarelor acvatice".

La poziţia 31, se elimină, pentru că se regăseşte şi în legea republicată, supusă modificării.

La poziţia 36 art. 52.2 lit. c), propunem să înlocuim "piscicultură" cu "acvacultură", din aceleaşi considerente.

Şi, ca urmare a tuturor modificărilor care se propun, art. II se modifică în următoarea formă: "În titlul şi în cuprinsul legii" şi textul curge mai departe. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

V-aş ruga să daţi lista aceea. Comisia a văzut-o? Da.

Iniţiatorul? Vă rog să operaţi aceste corecturi, care sunt şi de tehnică, dar mai mult de exprimare. Ia uitaţi-vă aici, lit. b) - "măsuri pentru asigurarea sănătăţii şi bunăstării animale"!

Stimaţi colegi,

Sunteţi de acord cu introducerea acestor corecturi?

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Pentru că nu este sigur în stenogramă la câte puncte am ajuns din legea adoptată de Senat, sigur este că pct. 4 îl supun votului dumneavoastră, ca urmare a propunerii făcute de către domnul Nicolescu.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

De la pct.5 până la pct.28 nu sunt obiecţiuni.

De la pct.29 până la pct.38 nu sunt obiecţiuni.

De la pct.39 până la pct.53, care este şi ultimul al art.I, nu sunt obiecţiuni. Adoptate în unanimitate.

Art.II. Adoptat în unanimitate.

Art.III. Adoptat în unanimitate.

Vom supune legea votului final astăzi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice (amânarea votului final).  

Stimaţi colegi,

Senatul a respins Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice pentru că nu a avut cvorum.

Comisia noastră juridică, de disciplină şi imunităţi propune, prin raport, adoptarea acesteia.

Suntem în procedură de urgenţă.

Aveţi cuvântul, domnule Florin Iordache, pentru a propune timpii de dezbatere şi să motivaţi puţin.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da, vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Propun ca timp total de dezbatere 5 minute. în schimb, vreau să fac următoarea precizare: conform prevederilor art.75 din Constituţie, Camera Deputaţilor este Cameră decizională în cazul acestui proiect de lege, cu excepţia prevederilor cuprinse în titlul II, care vizează modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.43 din 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, pentru care competenţa decizională revine Senatului.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, acest proiect de lege, cu amendamentele admise, aşa cum rezultă din anexă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Dacă sunteţi de acord cu această propunere. Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei de urgenţă.

La titlul legii, urmăriţi amendamentul de la pct.1. Admis amendamentul şi se modifică titlul. Deci, din "Lege pentru respingere" va fi "Lege pentru aprobare".

Articolul unic. Urmăriţi amendamentul de la pct.2. Admis amendamentul şi se modifică articolul unic. Din dispoziţie de "respingere" va fi dispoziţie de "aprobare a ordonanţei de urgenţă".

Titlul ordonanţei de urgenţă. Adoptat în unanimitate.

Art.I. Adoptat în unanimitate.

Pct.1, 2, 3, 4, 5 şi 6. Votate în unanimitate.

Art.II. Votat în unanimitate.

Art.III. Votat în unanimitate.

Art.IV, cu pct.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16 şi 17. Adoptat art.IV.

Art.V. Votat în unanimitate.

Art.VI. Votat în unanimitate.

Art.VII, cu pct.1, 2, 3 şi 4. Votat art.VII în unanimitate.

Art.VIII. Votat în unanimitate.

Anexa - "Declaraţia de avere". Votată în unanimitate.

Vom supune ordonanţa votului final astăzi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2004 privind repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10% potrivit legii, în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2004 (amânarea votului final).  

Urmează Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2004 privind repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10%, potrivit legii, în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2004.

Procedură de urgenţă.

Comisia pentru sănătate, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Ifrim:

Domnule preşedinte,

Propun 5 minute, câte un minut pentru luările de cuvânt.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această repartizare.

Este cineva împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Comisia propune adoptarea în forma Senatului.

Trecem la dezbaterea textelor proiectului.

La titlul legii dacă aveţi obiecţiuni.

 
     

Domnul Mircea Ifrim (din banca rezervată comisiei):

Îmi permiteţi să spun punctul de vedere al comisiei?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Păi am spus că aţi propus...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Ifrim (din banca rezervată comisiei):

Avem o mică menţiune.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia a adoptat această ordonanţă de urgenţă în forma făcută de Senat, dar comisia, în acelaşi timp, doreşte să atragă atenţia că eliberarea a 10% din prevederile aprobate se face numai în semestrul al II-lea şi numai după ce se analizează contul de execuţie, conform art.21 alin.4 din Legea finanţelor, iar această sumă acordată sănătăţii este total insuficientă, constituind un balon de oxigen, în situaţia în care ne aflăm.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Ministerului Sănătăţii se doreşte vreo precizare? Nu.

Trecem la dezbaterea şi aprobarea legii şi a ordonanţei.

La titlul legii nu sunt obiecţiuni. Adoptat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic, care conţine dispoziţia de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2004. Adoptat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Adoptat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic al ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate.

Vom supune proiectul de lege votului final astăzi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind statutul medicului de medicina muncii şi organizarea serviciilor de medicina muncii (amânarea votului final).  

Propunerea legislativă privind statutul medicului de medicina muncii şi organizarea serviciilor de medicina muncii.

Domnul ministru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul George Pavelescu (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunerea legislativă aparţine unui grup de deputaţi şi senatori şi are la bază prevederile art.187 din Codul muncii, prin care se stabileşte că statutul profesional specific al medicului de medicina muncii se aprobă prin lege specială.

Împreună cu Comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii, cu Societatea Română de Medicină a Muncii şi cu reprezentanţii Ministerului Muncii am participat la dezbaterea iniţiativei legislative în şedinţa Comisiei pentru sănătate şi a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Suntem de acord cu raportul întocmit, la care, în ultimă instanţă, vă solicităm înţelegerea de a prezenta patru amendamente.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule profesor, vă rog să prezentaţi raportul succint.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Referitor la Propunerea legislativă privind statutul medicului de medicina muncii şi organizarea serviciilor de medicina muncii, dorim să subliniem că acest proiect legislativ este un proiect comun al unui grup de deputaţi şi al Ministerului Sănătăţii, precum spunea distinsul domn ministru înainte.

Doresc să subliniez că, prin acest proiect şi punerea lui în aplicare, dăm o cotă calitativă superioară şi, în acelaşi timp, asigurăm organizarea sistemului de medicină a muncii atât de necesar pentru păstrarea sănătăţii naţiunii.

Vă rugăm să votaţi proiectul în forma propusă de comisie, cu amendamentele pe care Ministerul Sănătăţii le va prezenta la momentul cuvenit.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să intervină în dezbateri generale.

Trecem la dezbaterea textelor proiectului. Vă rog să urmăriţi în paralel raportul şi proiectul de lege.

La titlul legii, urmăriţi amendamentul de la pct.1. Admis amendamentul şi se modifică titlul.

Titlul cap.I. Urmăriţi amendamentul de la pct.2. Admis amendamentul de la pct.2 şi se modifică titlul capitolului.

Titlul secţiunii 1. Dacă aveţi obiecţiuni. Votat textul iniţial.

Art.1. Urmăriţi amendamentul de la pct.4. Admis amendamentul şi se modifică art.1.

Art.2. Urmăriţi amendamentul de la pct.5. Admis amendamentul de la pct.5 şi se modifică art.2.

La titlul secţiunii a 2-a dacă aveţi obiecţiuni. Admis textul iniţial.

Art.3. Urmăriţi amendamentul de la pct.7. Admis amendamentul de la pct.7 şi se modifică art.3.

Art.4. Urmăriţi amendamentul de la pct.8. Admis amendamentul de la pct.8 şi se modifică art.4.

Art.5. Urmăriţi amendamentul de la pct.9. Admis amendamentul de la pct.9 şi se modifică art.5.

Titlul secţiunii a 3-a. Urmăriţi amendamentul de la pct.10. Admis amendamentul şi se modifică titlul secţiunii.

Art.6. Urmăriţi amendamentul de la pct.11. Admis amendamentul şi se modifică art.6.

Art.7. Urmăriţi amendamentul de la pct.12. Admis amendamentul şi se modifică art.7.

Art.8. Urmăriţi amendamentul de la pct.13. Admis amendamentul şi se modifică art.8.

Art.9. Urmăriţi amendamentul de la pct.14. Admis amendamentul şi se modifică art.9.

La art.10, comisia propune eliminarea textului, prin amendamentul de la pct.15. Admis amendamentul şi se elimină textul.

La art.11, urmăriţi amendamentul de la pct.16. Admis amendamentul şi se modifică art.11.

Art.12. Urmăriţi amendamentul de la pct.17. Admis amendamentul şi se modifică articolul.

Art.13. Urmăriţi amendamentul de la pct.18. Admis amendamentul şi se modifică articolul.

Art.14. Urmăriţi amendamentul de la pct.19. Admis amendamentul şi se modifică textul.

Art.15 va deveni art.14.

Prin amendamentul de la pct.21, comisia propune modificarea art.16, care va deveni art.15. Admis amendamentul.

La art.17, urmăriţi amendamentul de la pct.22. Admis amendamentul şi se modifică textul.

Art.18. Comisia propune eliminarea, prin amendamentul de la pct.23. Admis amendamentul şi se elimină textul.

Art.19. Urmăriţi amendamentul de la pct.24. Comisia propune eliminarea. Admis amendamentul şi se elimină textul.

Art.20. Urmăriţi amendamentul de la pct.25. Admis amendamentul şi se modifică textul, renumerotat art.17.

Art.21 va deveni art.18.

Art.22. Comisia propune eliminarea prin amendamentul de la pct.27. Admis amendamentul şi se elimină textul.

Titlul secţiunii a 4-a. Votat în forma iniţială.

Art.23 va deveni art.19.

Art.24. Urmăriţi amendamentul de la pct.30. Textul va fi reformulat şi renumerotat în art.20.

Art.25. Urmăriţi amendamentul de la pct.31. Admis amendamentul, se modifică şi se renumerotează textul.

Art.26. Urmăriţi amendamentul de la pct.32. Admis amendamentul, se modifică şi se renumerotează textul.

Art.27 va deveni art.23.

Art.28. Urmăriţi amendamentul de la pct.34. Admis amendamentul, se modifică şi se renumerotează textul.

Art.29. Urmăriţi amendamentul de la pct.35. Admis amendamentul şi se renumerotează textul.

Art.30 va fi renumerotat art.26.

Titlul secţiunii a 5-a, cap.I. Rămas nemodificat.

Art.31. Urmăriţi amendamentul de la pct.38. Admis amendamentul, şi art.31 se modifică şi se renumerotează în art.27.

Art.32. Urmăriţi amendamentul de la pct.39. Admis amendamentul, se modifică şi se renumerotează textul.

Art.33. Prin amendamentul de la pct.40 se propune eliminarea. Admis amendamentul şi se elimină textul.

Titlul secţiunii a 6-a. Rămas textul iniţial.

Art.34. Urmăriţi amendamentul de la pct.42. Admis amendamentul, se modifică şi se renumerotează textul.

Art.35. Urmăriţi amendamentul de la pct.43. Admis amendamentul, şi se modifică articolul şi se renumeortează în art.31.

Art.36. Urmăriţi amendamentul de la pct.44. Admis amendamentul, şi se modifică şi se renumerotează textul.

Art.37. Urmăriţi amendamentul de la pct.45. Admis amendamentul, şi se modifică şi se renumerotează textul.

Art.38. Urmăriţi amendamentul de la pct.46. Admis amendamentul, şi se modifică şi se renumerotează textul.

Art.39. Urmăriţi amendamentul de la pct.47. Admis amendamentul, şi se modifică şi se renumerotează textul.

Art.40. Urmăriţi amendamentul de la pct.48. Admis amendamentul, şi se modifică şi se renumerotează textul.

Art.41 va deveni art.37, prin renumerotare.

Art.42. Urmăriţi amendamentul de la pct.50. Admis amendamentul, şi se renumerotează textul în art.38 şi se modifică.

Art.43. Urmăriţi amendamentul de la pct.51. Admis amendamentul, şi se modifică şi se renumerotează textul.

Art.44. Urmăriţi amendamentul de la pct.52. Admis amendamentul, şi se renumerotează textul în art.40.

Titlul cap.II. Urmăriţi amendamentul de la pct.53. Admis amendamentul şi se modifică titlul.

Art.45 alin.1.

Domnule ministru, aveţi un amendament. Vă rog să îl susţineţi.

Este vorba de amendamentul la amendamentul de la pct.54 al comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Pavelescu:

Domnule preşedinte,

Propunem reformularea art.45, după cum urmează: "În centrele universitare medicale activitatea de medicină a muncii este coordonată şi îndrumată din punct de vedere ştiinţific, profesional şi metodologic de către şeful clinicii de medicină a muncii şi boli profesionale, care se numeşte, prin ordin al ministrului sănătăţii, coordonator zonal."

Apreciem că nu este cazul să înfiinţăm alte structuri şi să creştem cheltuielile, cel puţin cu noile structuri care se propun a fi înfiinţate.

De asemenea, în momentul de faţă există 8 clinici universitare din 15, care funcţionează cu un număr total la nivelul ţării de 505 paturi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Alin.2 rămâne în formularea comisiei?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Pavelescu:

Nu. Se elimină.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, articolul va avea numai un singur alineat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Pavelescu:

Da. Articolul va avea un singur alineat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră art.45, care va deveni art.41, în formularea propusă de minister şi aprobată de comisie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.46.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Pavelescu:

Domnule preşedinte,

Pe cale de consecinţă, propunem să fie eliminat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia?

Supun votului dumneavoastră eliminarea art.46.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.47. Urmăriţi amendamentul de la pct.56.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Pavelescu:

Şi aici avem o propunere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Pavelescu:

Ca urmare, acest articol ar deveni art.42, în următoarea reformulare: "Competenţele şi atribuţiile coordonatorului zonal în medicina muncii şi boli profesionale, precum şi arondarea judeţelor pe centre universitare medicale se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii."

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia este de acord.

Supun votului dumneavoastră art.47 în această formulare.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

El va fi însă renumerotat, potrivit ordinii rezultate din intervenţiile făcute.

Art.48. Urmăriţi amendamentul de la pct.57. Admis amendamentul şi se modifică art.48 şi se renumerotează.

Art.49. Urmăriţi amendamentul de la pct.58. Admis amendamentul şi se modifică textul, care va fi renumerotat.

Art.50. Urmăriţi amendamentul de la pct.59. Admis amendamentul, se modifică textul şi se renumerotează.

Titlul cap.III. Urmăriţi amendamentul de la pct.60. Admis amendamentul şi se modifică titlul.

Art.51 actual. Comisia, prin amendamentul de la pct.61, propune eliminarea. De acord, da?

Domnule ministru, aveţi intervenţie la art.51?

Deci, art.51 se elimină, potrivit amendamentului de la pct.61.

Art.52.

Vă rog.

Amendamentul îl faceţi la amendamentul de la pct.62 sau la articolul iniţial?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Pavelescu:

La amendamentul de la pct.62 pentru art.52 alin.1.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Pavelescu:

Vă propunem următoarea formulare: "Postul de medic de medicina muncii poate fi ocupat prin concurs organizat în condiţiile legii şi de către medicul specialist care are competenţă în medicină de întreprindere, până la 31 decembrie 2007."

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

De ce spuneţi "şi de către"?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Pavelescu:

Pentru că legea prevede că: "postul de medic de medicina muncii poate fi ocupat numai de medicul specialist în medicina muncii, confirmat prin rezidenţiat".

"În perioada aceasta, acesta are obligaţia de a efectua stagiul de pregătire în ceea de-a doua specialitate, de medicină a muncii, şi de a promova examenul de specialist în medicina muncii până la data menţionată, în caz contrar nemaiputând fi menţinut în post."

Alin.2 nu se modifică.

Domnule preşedinte, avem în vedere că noi trebuie să construim un sistem naţional pe care să îl populăm, o nouă infrastructură în ceea ce priveşte medicina muncii. În prezent, avem pregătiţi prin rezidenţiat, aşa cum stabileşte legea în primele articole, 256 de medici specialişti sau primari în medicina muncii, prin rezidenţiat. Prin perioada aceasta de graţie pe care ne-am gândit să o propunem - până în 2007, creăm astfel posibilitatea să acoperim nevoile din anumite judeţe, care sunt total deficitare, cu medici care au experienţă şi care au lucrat în întreprinderi 10-15 ani, care sunt specialişti în medicină de familie, şi acelora dintre ei care doresc acest lucru le dăm astfel posibilitatea să urmeze nişte cursuri de pregătire pe anumite componente astfel încât să îndeplinească curricula pentru această specialitate până la 31.12.2007 dacă doresc. După această dată nu mai pot fi menţinuţi în funcţie şi vom încadra pe medicii absolvenţi prin rezidenţiat.

În momentul de faţă avem 130 de medici rezidenţi, iar ciclul de formare a unui medic specialist durează patru ani. Deci, vom ieşi pe piaţa forţei de muncă abia în 2009, dacă introducem în rezidenţiat medici de medicina muncii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Ifrim:

Doresc să întăresc punctul de vedere exprimat de domnul ministru Pavelescu întrucât fără această prevedere suntem în situaţia de a nu putea asigura reţeaua de medicină a muncii.

În ciuda protestelor pe care le-am primit şi pe care le considerăm cu anumite subterane de interese, susţinem acest punct de vedere şi vă rugăm să votaţi şi să ne ajutaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră art.52, care va fi renumerotat, în formularea propusă de minister şi însuşită de către comisie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Domnule ministru Pavelescu, alin.2 al art.52, propus în amendamentul de la pct.62, va face parte din acest text, va rămâne în textul votat, da?

Deci, pentru stenogramă, art.52, care va fi renumerotat, va avea alcătuirea rezultată din propunerea domnului Pavelescu şi se va păstra şi alin.2.

Art.53. Urmăriţi amendamentul de la pct.63. Votat amendamentul, se modifică şi se renumerotează textul.

Art.54. Comisia propune eliminarea. Admis amendamentul şi se elimină acest text.

Prin amendamentul de la pct.65, comisia propune ca în tot cuprinsul legii sintagma "medicul de medicina muncii" să se înlocuiască cu sintagma "medicul...". Dar cum vine asta? pentru că este acelaşi lucru.

Domnule profesor Ifrim, vă rog să veniţi puţin aici.

Stimaţi colegi,

Vă rog să sesizaţi nuanţa din sintagma aceasta. Comisia propune înlocuirea denumirii "medicul de medicina muncii" cu "medicul de medicină a muncii". Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.65. Nu. Votat în unanimitate.

Am parcurs acest proiect de lege, pe care îl vom supune votului final.

Rog liderii grupurilor parlamentare să solicite cu insistenţă venirea în sală a colegilor de pe culoare pentru ca în jurul orei 13,15 să putem începe derularea procedurii votului final pentru legile dezbătute şi adoptate pe articole.

Să nu fim puşi în situaţia nici de a face apelul nominal, şi nici de a face sesiune extraordinară pentru a vota legile acestea.

Deci, vă rog cu toată seriozitatea să veniţi în sală.

Până când vor veni toţi colegii, să mai parcurgem câteva proiecte.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2004 privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea României de stat - participant la Acordul multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa - Caucaz - Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998, şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.35/2004 privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea României de stat-participant la Acordul multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa - Caucaz - Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998, şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1994 privind autosesizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte.

Suntem în procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Bercăroiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunem 15 minute, cu 2 minute pentru fiecare articol.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această propunere.

Dacă sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Unanimitate.

La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate în forma Senatului.

La cuprinsul articolului unic nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate.

art.I. Votat în unanimitate.

art.II. Votat în unanimitate.

Am parcurs textele proiectului de lege şi ale ordonanţei. Le vom supune astăzi votului final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2003 pentru completarea Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2003 pentru completarea legii nr.550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local.

Procedură de urgenţă.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Domnule deputat Florescu, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Florescu:

Domnule preşedinte,

Vă propunem 5 minute pe total, şi un minut pentru intervenţie. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu aceşti timpi.

Dacă este cineva împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul proiectului de lege în forma Senatului. Votat în unanimitate.

Articolul unic, preambulul. Votat în unanimitate.

Pct.1 şi 2. Votate în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic, cu modificările rezultate din legea de adoptare. Votat în unanimitate articolul unic.

Vom supune şi acest proiect votului final astăzi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Florescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă propun 6 minute pe total, şi un minut pe intervenţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu aceşti timpi de dezbatere. Vă mulţumesc.

Dacă este cineva împotrivă.

Abţineri?

Unanimitate.

La titlul legii, în formula adoptată de către Senat, dacă aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic, care cuprinde dispoziţia de aprobare a ordonanţei. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Votat în unanimitate.

Art.I, preambulul. Votat în unanimitate.

Pct.1, 2, 3, 4 şi 5. Votate în unanimitate.

Pct.6, 7, 8, 9 şi 10. Votate în unanimitate.

Pct.11, 12, 13, 14, 15, 16, 17 şi 18. Votate în unanimitate.

Art.II. Votat în unanimitate.

Art.III. Votat în unanimitate.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare, prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (restituit comisiei).  

La punctul 23: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare.

Era vreo problemă la acest proiect?

Există o cerere de a fi amânată această dezbatere.

Poftiţi.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Lucia Cornelia Lepădatu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă propunem retransmiterea la comisie a acestui proiect, având în vedere că au survenit unele modificări, şi anume sunt titluri executorii care trebuie puse în aplicare şi care pot conduce la nerespectarea destinaţiei fondurilor şi de aceea va trebui să ţinem cont, într-un raport suplimentar, de ele.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră cererea de amânare, de restituire pentru un raport suplimentar. Mulţumesc.

Dacă e cineva împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2004 privind unele măsuri premergătore lansării procesului de privatizare, inclusiv constituirea comisiei de privatizare a Casei de Economii şi Consemnaţiuni CEC - S.A (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2004 privind unele măsuri premergătoare lansării procesului de privatizare, inclusiv constituirea comisiei de privatizare a Casei de Economii şi Consemnaţiuni CEC - SA, procedură de urgenţă.

Comisia economică, domnule Gheorghe Marin, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Timpul de dezbatere propus este de 5 minute per total şi un minut de intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu timpii de dezbatere propuşi? Mulţumesc.

E cineva împotrivă?

Abţineri? Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Există un singur amendament.

La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Articolul unic, preambul. Votat în unanimitate.

Punctele 1 şi 2 din legea de aprobare adoptată de Senat. Votate în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Adoptat în unanimitate.

Art.1, 2, 3, 4. Votate în unanimitate.

La art.5 din ordonanţă, urmăriţi amendamentul 1. Admis amendamentul, modificat art.5 din ordonanţă.

Art.6 şi 7. Votate în unanimitate.

Am parcurs proiectul de lege şi ordonanţa de urgenţă. Vom supune proiectul votului final astăzi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind mandatarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat să exercite atribuţiile instituţiei publice implicate, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale (amânarea votului final).  

Proiectul de Lege privind mandatarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat să exercite atribuţiile instituţiei publice implicate, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale.

E procedură de urgenţă?

     

Domnul Gheorghe Marin:

Nu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog prezentaţi raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond cu Proiectul de Lege privind mandatarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat să exercite atribuţiile instituţiei publice implicate, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ, avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor dispoziţii care să mandateze Regia Autonomă Administraţia Protocolului de Stat să exercite atribuţiile instituţiei publice implicate, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr.44/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

Menţionăm că proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma dezbaterii, membrii comisiei propun spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor acest proiect de lege, cu amendamentele admise prezentate în anexă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Iniţiatorul îşi susţine proiectul? Mai doriţi să adăugaţi ceva la expunerea de motive?

 
     

Domnul Şerban Nicolae (din loja comisiei):

Nu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Trecem la dezbaterea proiectului, începând cu titlul acestuia.

Dacă la titlu aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate.

La art.1, urmăriţi, vă rog, amendamentul 1. Admis amendamentul, modificat art.1.

La art.2, urmăriţi amendamentul 2, care se referă la introducerea unei modificări în partea introductivă. Admis amendamentul 2, modificat art.2.

După art.2, comisia propune, prin amendamentul 3, o nouă literă la art.2, lit.d). Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul 3, introdus lit.d).

Vom supune votului final acest proiect.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2004 pentru aprobarea suplimentării cu suma de 1.215 miliarde lei a programului Dezvoltarea durabilă a zootehniei şi a eficienţei sectorului de producţie animalieră, precum şi reabilitarea sectorului piscicol din România (amânarea votului final).  

Stimaţi colegi,

Mai avem doar două proiecte de lege în procedură de urgenţă, de aprobare a unor ordonanţe de urgenţă. Foarte scurt, ne vom putea încadra în ora 13,15, pe care am propus-o pentru vot final.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2004 pentru aprobarea suplimentării cu suma de 1.215 miliarde lei a programului "Dezvoltarea durabilă a zootehniei şi a eficienţei sectorului de producţie animalieră, precum şi reabilitarea sectorului piscicol din România".

Procedură de urgenţă. Comisia pentru agricultură să propună timpii de dezbatere. Comisia pentru agricultură!

Vă rog să propuneţi timpii de dezbatere, domnule deputat Neagu, la Ordonanţa nr.31, pe care dumneavoastră aţi propus s-o adoptăm în forma prezentată de Senat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Neagu:

Domnule preşedinte,

Vă propunem 5 minute, pentru că e o acţiune foarte simplă şi nu este mult de discutat şi v-aş ruga să acceptaţi acest timp.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Dacă e cineva împotrivă?

Abţineri? Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

La titlul acestuia, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate.

Preambulul articolului unic. Votat în unanimitate.

Linioara pe care a introdus-o Senatul, respectiv modificarea sau introducerea unui alineat nou, alin.3, după alin.2 actual. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis acest text al Senatului.

La titlul ordonanţei de urgenţă, nu sunt obiecţiuni. Adoptat în unanimitate.

La cuprinsul articolului unic, articol rezultat şi din introducerea unui alineat nou, prin legea de aprobare, dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni. Adoptat articolul unic, în formularea prezentată.

Mulţumesc.

Îl vom supune votului final astăzi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2004 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 4 alin. (7<SUP>2</SUP>) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi a termenului prevăzut la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere (amânarea votului final).  

Ultimul proiect: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2004 pentru prorogarea termenului prevăzut la art.4 alin.72 din Ordonanţa de urgenţă nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi a termenului prevăzut la art.59 alin.1 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Comisia pentru industrii, timp de dezbatere, fiind în procedură de urgenţă.

Poftiţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Sandu Florentin:

Domnule preşedinte,

Vă propunem 5 minute în total, şi câte un minut pentru fiecare intervenţie.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această propunere?

Împotrivă, cineva?

Abţineri? Mulţumesc.

Unanimitate.

S-au adoptat timpii de dezbatere.

Titlul legii, astfel cum a fost votat de Senat. Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic, care conţine dispoziţia de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr.44/2004. Adoptat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Adoptat în unanimitate.

Art.I. Votat în unanimitate.

Art.II. Votat în unanimitate.

 
Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

Rog staff-ul tehnic să-mi prezinte lista votului final.

Primul proiect...

Stimaţi colegi, poftiţi, vă rog, toţi în sală!

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Regatul Spaniei privind protecţia informaţiilor clasificate din domeniul apărării, semnat la Bucureşti la 3 martie 2003 (adoptat);

1.Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Regatul Spaniei privind protecţia informaţiilor clasificate din domeniul apărării, semnat la Bucureşti la 3 martie 2003. Lege ordinară.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Comisia Pregătitoare a Organizaţiei Tratatului de interzicere totală a experienţelor nucleare privind desfăşurarea activităţilor referitoare la instalaţiile de monitorizare internaţională în aplicarea Tratatului de interzicere totală a experienţelor nucleare, inclusiv a activităţilor ulterioare certificării, semnat la Viena la 13 iunie 2003 (adoptat);

2.Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Comisia Pregătitoare a Organizaţiei Tratatului de interzicere totală a experienţelor nucleare privind desfăşurarea activităţilor referitoare la instalaţiile de monitorizare internaţională în aplicarea Tratatului de interzicere totală a experienţelor nucleare, inclusiv a activităţilor ulterioare certificării, semnat la Viena la 13 iunie 2003. Lege ordinară.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2004 pentru ratificarea memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2003 pentru România, semnat la Bucureşti la 2 decembrie 2003 (adoptat);

3.Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2004 pentru ratificarea memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2003 pentru România, semnat la Bucureşti la 2 decembrie 2003. Lege ordinară.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului între România şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, semnat la Bucureşti la 30 ianuarie 2002 (adoptat);

4.Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului între România şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, semnat la Bucureşti la 30 ianuarie 2002. Lege ordinară.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate. (Proteste în sală)

Îmi cer scuze. 19 abţineri.

Vă rog să vă manifestaţi încă o dată votul.

Voturi pentru? 181 voturi pentru.

19 abţineri. Nu au fost voturi contra.

Video in format Flash/IOS   Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România (adoptată);

5.Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România. Lege cu caracter organic.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi contra?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind exercitarea profesiei de farmacist, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România (adoptată);

6.Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind exercitarea profesiei de farmacist, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România. Lege cu caracter organic.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului medicilor Dentişti din România (adoptat);

7.Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România. Lege organică.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind exercitarea profesiunii de medic dentist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România (adoptată propunerea de respingere);

8. Propunerea legislativă privind exercitarea profesiunii de medic dentist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România.

S-a propus respingerea, ca urmare a admiterii primei.

Cine este pentru respingere? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile (adoptat);

9. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile. Lege ordinară.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind controlul surselor de apă din mediul rural (adoptată propunerea de respingere);

10. Propunerea legislativă privind controlul surselor de apă din mediul rural.

S-a propus respingerea, ca urmare a admiterii proiectului de lege anterior.

Cine este pentru respingere? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind regimul armelor şi al muniţiilor (adoptat);

11. Proiectul de Lege privind regimul armelor şi al muniţiilor - lege cu caracter organic.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind Statutul Băncii Naţionale a României (adoptat);

12. Proiectul de Lege privind Statutul Băncii Naţionale a României - lege ordinară.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri? Nu sunt.

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul Legii datoriei publice (adoptat);

13. Proiectul Legii datoriei publice - lege organică.

Cine este pentru?

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile de falsificare de monede sau de alte valori (adoptat);

14. Proiectul de Lege privind răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile de falsificare de monede sau de alte valori. Lege organică.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European (adoptat);

15. Proiectul de Lege privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European. Lege ordinară.

Cine este pentru?

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică (adoptat);

16. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind Cooperativele agricole (adoptată);

17. Propunerea legislativă privind Cooperativele agricole.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare (adoptat);

18. Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare. Lege organică.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Raportul Comisiei de mediere la Proiectul Legii Codului penal (adoptat);

19. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul Legii Codului penal, caracter organic.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil (adoptat);

20. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, caracter organic.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.73/2000 privind Fondul pentru mediu (adoptat);

21. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.73/2000 privind Fondul pentru mediu. Lege organică.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind instituţiile publice de spectacole şi concerte (adoptat);

22. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind instituţiile publice de spectacole şi concerte. Lege ordinară.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România (adoptată);

23. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România. Lege ordinară.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind dezvoltarea regională în România (adoptat);

24. Proiectul de Lege privind dezvoltarea regională în România. Lege ordinară.

Cine este pentru? 189 voturi pentru.

Împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abţineri? 4 abţineri.

Domnul Márton Árpad vrea să explice votul.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpad Francisc:

Grupul nostru parlamentar a votat împotriva acestui proiect de lege, pentru că, pe de o parte, sunt contradicţii clare în interiorul acestei legi, foarte multe prevederi centralizatoare sunt în contradicţie cu spiritul enunţat în primele articole. Pe de altă parte, suntem împotriva menţinerii împărţirii numai în opt regiuni de dezvoltare, care sunt supradimensionate, chiar în cazul a două regiuni sunt mai mari, au o populaţie mai mare decât limita maximă acceptată. Această lege va trebui să fie reconsiderată.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 (adoptat);

25. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996. Lege organică.

Cine este pentru? Mulţumesc. (Domnul deputat Anghel Stanciu comentează din sală.)

Vă rog să ţineţi cont de observaţia domnului Stanciu!

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind autorizarea şi înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent, şi a asociaţiilor familiale (adoptat);

26. Proiectul de Lege privind autorizarea şi înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent, şi a asociaţiilor familiale. Lege ordinară.

Cine este pentru?

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind Codul consumului (adoptat);

27. Proiectul de Lege privind Codul consumului. Lege ordinară.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri? O abţinere. (Vociferări în sală)

Staţi puţin.

Supun încă o dată Proiectul de Lege privind Codul consumului.

Cine este pentru Proiectul Legii Codului consumului? 211 voturi pentru.

Împotrivă?

Abţineri? 6 abţineri.

Adoptat cu 211 voturi pentru, nici un vot contra, 6 abţineri.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind piaţa de capital (adoptat);

28. Am omis Proiectul de Lege privind piaţa de capital. Lege organică.

Cine este pentru?

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind organizarea judiciară (adoptată);

29. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind organizarea judiciară. Lege cu caracter organic.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă dacă sunt? Nu sunt.

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind Statutul magistraţilor (adoptată);

30. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind Statutul magistraţilor. Lege organică.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (adoptată);

31.Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Lege organică.

Cine este pentru?

Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri? Nu sunt.

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind executarea pedepselor (adoptat);

32. Proiectul de Lege privind executarea pedepselor.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri? Nu sunt.

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (adoptat);

33. Proiectul de Lege privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Lege organică.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri? Nu sunt.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura (adoptat);

34. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura. Lege organică.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei (adoptat);

35. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei. Lege organică.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2004 privind repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10% potrivit legii, în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2004 (adoptat);

36. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2004 privind repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10% potrivit legii, în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2004. Lege ordinară.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind statutul medicului de medicina muncii şi organizarea serviciilor de medicina muncii (adoptată);

37. Propunerea legislativă privind statutul medicului de medicina muncii şi organizarea serviciilor de medicina muncii. Lege organică.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2004 privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea României de stat - participant la Acordul multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa - Caucaz - Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998, şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (adoptat);

38. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.35/2004 privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea României de stat - participant la Acordul multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa - Caucaz - Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998, şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte. Lege ordinară.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2003 pentru completarea Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local (adoptat);

39. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2003 pentru completarea Legii nr.550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local. Lege organică.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri? Nu sunt.

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă (adoptat);

40. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Lege ordinară.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2004 privind unele măsuri premergătore lansării procesului de privatizare, inclusiv constituirea comisiei de privatizare a Casei de Economii şi Consemnaţiuni CEC - S.A. (adoptat);

41. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2004 privind unele măsuri premergătore lansării procesului de privatizare, inclusiv constituirea comisiei de privatizare a Casei de Economii şi Consemnaţiuni CEC - S.A. Lege ordinară.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri? Nu sunt.

Unanimitate.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2004 pentru aprobarea suplimentării cu suma de 1.215 miliarde lei a programului Dezvoltarea durabilă a zootehniei şi a eficienţei sectorului de producţie animalieră, precum şi reabilitarea sectorului piscicol din România (adoptat);

42. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2004 pentru aprobarea suplimentării cu suma de 1.215 miliarde lei a programului "Dezvoltarea durabilă a zootehniei şi a eficienţei sectorului de producţie animalieră, precum şi reabilitarea sectorului piscicol din România". Lege ordinară.

Cine este pentru?

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2004 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 4 alin. (7<SUP>2</SUP>) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi a termenului prevăzut la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere (adoptat);

43. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2004 pentru prorogarea termenului prevăzut la art.4 alin.72 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi a termenului prevăzut la art.59 alin.1 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Lege ordinară.

Cine este pentru?

Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri? Nu sunt.

Unanimitatea celor prezenţi.

Vă rog să repetăm votul, pentru că sunt voturi indecise sau chiar...

43. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2004 pentru prorogarea termenului prevăzut la art.4 alin.72 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi a termenului prevăzut la art.59 alin.1 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Dacă sunteţi împotriva prelungirii acestui termen?

Cine este pentru lege? Mulţumesc. 211 voturi pentru.

Împotrivă?

Abţineri? O abţinere.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind mandatarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat să exercite atribuţiile instituţiei publice implicate, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale (adoptat).

44. Proiectul de Lege privind mandatarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat să exercite atribuţiile instituţiei publice implicate, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale. Lege ordinară.

Cine este pentru?

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

211 voturi pentru, nici un vot contra, o abţinere. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

V-aş ruga să-mi permiteţi să vă prezint legile care sunt depuse, potrivit art.17 din Legea nr.47/1992, la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către dumneavoastră a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Nota, care cuprinde 38 de proiecte, va fi afişată şi cuprinde majoritatea legilor din cele adoptate în prezent. Urmăriţi, vă rog, nota afişată.

Închidem şedinţa noastră de astăzi.

După-amiază vor avea loc deplasările în teritoriu, pentru activităţi în teritoriu, în ziua de vineri.

Luni - şedinţă în plen, potrivit procedurii obişnuite. Marţi - de asemenea. Miercuri - şedinţă solemnă.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,30.