Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 6, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.111/2004
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 6, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 6, 2004
|
Şedinţa a început la ora 16,20. Lucrările au fost conduse de domnul Constantin Niţă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari. |
|
||||
|
|
Stimaţi colegi, Permiteţi-mi să vă prezint situaţia prezenţei: din totalul de 343 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 283. Sunt absenţi 60, din care participă la alte acţiuni parlamentare 10. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu: Domnule preşedinte, Cu permsiunea dumneavoastră, înainte de a intra propriu-zis în ordinea de zi, cu toate că suntem destul de puţini în sală, vă propun, dumneavoastră şi colegilor, în numele Grupului parlamentar liberal, să păstrăm un moment de reculegere pentru victimele tragicelor evenimente din Osetia. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Este corectă propunerea. (S-a păstrat un moment de reculegere.) Vă mulţumesc. Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie înaintate Comisiilor permanente pentru examinare şi întocmirea avizelor sau rapoartelor în termenele stabilite. La Biroul permanent al Camerei Deputaţilor au fost înregistrate următoarele iniţiative legislative: Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Termen de depunere a raportului: 9 septembrie 2004. Cameră decizională: Senatul. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2004 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, adoptat de Senat în şedinţa din 31.08.2004. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 9 septembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2004 pentru adoptarea unor măsuri privind furnizarea energiei termice populaţiei, pentru încălzirea locuinţei şi prepararea apei calde de consum, prin sisteme publice centralizate de alimentare cu energie termică, adoptat de Senat în şedinţa din 31.08.2004. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 9 septembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, adoptat de Senat în şedinţa din 31.08.2004. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 13 septembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.178/2000 privind produsele cosmetice, adoptat de Senat în şedinţa din 31.08.2004. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru sănătate şi familie; pentru avize, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 9 septembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.46/2004 pentru modificarea art.37 din Ordonanţa Guvernului nr.44/1997 privind transporturile rutiere, adoptat de Senat în şedinţa din 31.08.2004. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 9 septembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.62/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, adoptat de Senat în şedinţa din data de 31.08.2004. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 9 septembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.54/2004 pentru modificarea art.6 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.82/2000 privind autorizarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor uzate, adoptat de Senat în şedinţa din 31.08.2004. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrii şi servicii; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 9 septembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.51/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, adoptat de Senat în şedinţa din data de 31.08.2004. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 9 septembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Proiectul de Lege privind prevenirea şi combaterea terorismului, adoptat de Senat în şedinţa din data de 31.08.2004. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 22 septembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.58/2004 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER, adoptat de Senat în şedinţa din 31.08.2004. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 22 septembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.60/2004 privind reglementările referitoare la construirea, întreţinerea, repararea şi exploatarea căilor ferate, altele decât cele administrate de Compania Naţională de Căi Ferate - C.F.R. - S.A., adoptat de Senat în şedinţa din 31.08.2004. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 22 septembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. Proiectul de Lege privind activitatea hidrografică maritimă, adoptat de Senat în şedinţa din data de 31.08.2004. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 22 septembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. Proiectul de Lege privind Ordinul Bărbăţie şi Credinţă, iniţiat de Comisia specială pentru elaborarea propunerilor legislative privind sistemul naţional de decoraţii al României, adoptat de Senat în şedinţa din data de 31.08.2004. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizată: în fond, Comisia specială pentru elaboararea propunerilor legislative privind sistemul naţional de decoraţii al României. Conform prevederilor art.93 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, amendamentele se vor depune la această Comisie în termen de 5 zile de la anunţarea în plen, după care comisia urmează să întocmească în următoarele 5 zile un raport asupra amendamentelor. Termen de depunere a raportului: 16 septembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizată în vederea reexaminării: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 10 septembrie 2004. Cameră decizională: Senatul. Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 13 septembrie 2004. Cameră decizională: Senatul. Proiectul de Lege privind protecţia civilă, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege urmează să fie sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 13 septembrie 2004. Cameră decizională: Senatul. |
|||||
|
|
|
Dau citire unei informări privind o scrisoare a Preşedintelui României. În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.42 din 15 martie 2004, Preşedintele României informează Parlamentul că a aprobat participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român după cum urmează: 1. Continuarea participării României în cadrul operaţiunii "Enduring freedom" la procesul de constituire şi operaţionalizare a armatei afgane, cu o echipă de instrucţie mobilă compusă din 25 de militari, precum şi suplimentarea contribuţiei, cu o echipă de instrucţie de însoţire formată din 25 de militari. 2. Participarea la Proiectul "Echipe pentru reconstrucţia provinciilor", condus de Marea Britanie, în provincia Mazar - el - Shariff din Afganistan, cu un ofiţer de legătură cu poliţia locală şi o echipă mobilă de observare, compusă din şase militari. Finanţarea pregătirii şi participării la misiune va fi reglementată prin hotărâri ale Guvernului. |
|
|||
|
|
|
Constituirea unor comisii de mediere. |
|
|||
|
|
|
Voi da citire numelor deputaţilor propuşi pentru Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind statutul aleşilor locali: Florin Iordache - PSD, Vlad Adrian Căşunean - PSD, Minodora Cliveti - PSD, Văsălie Moiş - PRM, Mircea Stoian - PRM, Ioan Onisei - PD, Viorel Gheorghe Coifan - PNL. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Abţineri? Votat. |
|
|||
|
|
|
Deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege privind Statutul profesional specific al medicului de medicina muncii: Daniela Bartoş - PSD, Ion Burnei- PSD, Gheorghe Popescu - PSD, Mircea Ifrim - PRM, Constanţa Popa - PRM, Iulia Pataki - UDMR, Ana Florea - Grupul minorităţilor naţionale. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Abţineri? Votat. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Da, vă rog, doamna deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Iau cuvântul pe baza prevederii regulamentare care se referă la proceduri, aducându-vă aminte celor care aţi fost prezenţi în prima zi a sesiunii ordinare, miercuri, 1 septembrie, că s-a produs un atac grav la regulile şi Regulamentul Camerei Deputaţilor, prin întreruperea fără motiv, abuzivă, a şedinţei de către domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu. Noi ne-am învăţat în aceşti patru ani de zile că Parlamentul a fost călcat în picioare de Guvernul PSD, dar nu credeam că un parlamentar cum este domnul Valer Dorneanu va face acelaşi lucru cu o nonşalanţă care este greu de acceptat. De aceea, în numele Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat şi ale Partidului Naţional Liberal, care sunt unite sub sigla Alianţei "Dreptate şi Adevăr.", solicităm domnului Valer Dorneanu, dacă mai are onoare, să demisioneze din funcţia de preşedinte pentru că de foarte multe ori a făcut abuzuri, dar niciodată ca cel de la 1 septembrie. Deci, chiar dacă dumnealui nu este în acest moment în sală, noi sperăm că dânsul scrie la demisie, căutându-şi frazele cele mai adecvate. Vă rog frumos, domnule preşedinte de şedinţă, să transmiteţi doleanţa noastră domnului Valer Dorneanu, şi să sperăm că Parlamentul va fi ceea ce trebuie să fie în realitate şi va fi o tribună a democraţiei şi nu a dictaturii PSD-ului sau oricum s-o numi partidul de guvernământ. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD şi PNL.) |
|||||
|
|
Vom transmite propunerea dumneavoastră domnului preşedinte. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Trecem la ordinea de zi. Începem cu Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei comunitare pentru ordine publică la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. Invit Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională să vină în lojă. Vă amintesc că este în procedură de urgenţă, şi aş solicita preşedintelui comisiei să propună timpii de dezbatere. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă propun ca timp de dezbatere nelimitat, până la epuizarea dezbaterilor, întrucât este un proiect extrem de important şi atât Opoziţia, cât şi Partidul Social Democrat cred că şi-au adus extrema lor contribuţie la acest proiect, însă aş insista foarte mult pe intervenţii nu mai mult de două minute. |
|||||
|
|
Apreciem modul constructiv în care comisia propune această dezbatere. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Dacă sunt abţineri. O abţinere. Votat. Vă mulţumesc. Rog Comisia să prezinte raportul, având în vedere că suntem în procedură de urgenţă. |
|||||
|
|
Raport comun asupra Proiectului de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei comunitare pentru ordine publică la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale: În conformitate cu prevederile art.89 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările intervenite prin hotărârea Camerei Deputaţilor, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au fost sesizate spre dezbatere şi avizare în fond în procedură de urgenţă cu Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei comunitare pentru ordine publică la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege, cu observaţii şi propuneri. De asemenea, Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege prevede transformarea Corpului gardienilor publici într-o structură de tip Poliţie comunitară cu atribuţii sporite în domeniul asigurării ordinii publice la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. Proiectul face parte din categoria legilor ordinare şi se adoptă potrivit art.76 alin.2 din Constituţie. La lucrările finale au fost prezenţi un număr de 23 de deputaţi, din totalul de 24 de membri ai Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, şi 20 de deputaţi, din totalul de 21 de membri ai Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. La dezbateri au participat şi reprezentanţii Ministerului de Interne. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţie şi art.86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Senatul a adoptat acest proiect de lege în şedinţa din 24 iunie. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cu 21 de voturi pentru şi 2 împotrivă, şi cei ai Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, cu unanimitate, au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Doreşte cineva să ia cuvântul în două minute? Domnul Marcu. Vă rog. La dezbateri generale, câte două minute fiecare. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Asupra acestui proiect de lege vreau să fac câteva consideraţii din punct de vedere al Partidului România Mare şi, în final, asupra opţiunii noastre de vot în privinţa lui. Proiectul acesta nu este pe departe cel mai bun exemplu de reuşită nici pentru cei care l-au întocmit, dar nici pentru membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi ai Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, care l-au discutat. Aceasta, din motive obiective, dar şi subiective. Dintre cele obiective, aş enumera: termenul foarte scurt în care am fost puşi în situaţia să îl discutăm; de asemenea, existenţa unei mari diversificări a funcţionării unor asemenea structuri în ţările Uniunii Europene, fapt care ne-a făcut să nu avem un exemplu pe care să îl putem admite aproape în nici un capitol - toate ţările care aplică un asemenea sistem au mari diferenţe; de asemenea, aş enumera starea actuală a economiei, starea actuală a administraţiei locale etc. Dintre cele subiective, cu precădere însă faţă de cele obiective, sunt recunoscute de către noi interesele mari financiare, locale, economice, particulare sau de instituţii, influenţe în acest sens în rândul parlamentarilor, dispute în interiorul partidelor, pentru că există şi acum încă multe opţiuni şi variante în cadrul partidelor asupra acestui proiect de lege. Au fost dificultăţi în abordarea lui chiar în comisii. În primul rând, a părut foarte brusc acest proiect de lege. Poate vă întrebaţi de ce l-am întârziat şi de ce nu l-am putut discuta miercuri. Din toate motivele posibile. În primul rând, dintr-o eroare pe care Biroul permanent a făcut-o, introducându-l pe ordinea de zi în prima zi de sesiune extraordinară, după o vacanţă de două luni în care toată lumea a avut grijă mai mult pentru pregătirea alegerilor care urmează. Se ştia însă dinainte, de necesitatea acestei legi, şi putea fi planificată astfel încât să poată fi judecată responsabil. Aduc în acest sens o critică Biroului care a făcut programul, critică manifestată până în final şi prin modul în care s-a recunoscut că nu s-a putut judeca în prima zi, în pripă, aşa cum a dorit Biroul permanent, acest proiect de lege şi s-a amânat tocmai pentru astăzi, adică cu încă vreo patru zile. S-au făcut nişte promisiuni de către unele persoane particulare, în nume particular, nu al Guvernului, în exterior, în urma cărora s-a spus că noi putem să punem acest proiect de lege în valoare începând cu 1 septembrie, parcă, sau măcar pe la mijlocul lui septembrie. Am aflat asta pe alte căi, nu oficial. A existat necesitatea finalizării de către partid recunoscută şi, pe bună dreptate, trebuia finalizat, dar într-o bună ierarhizare a opţiunilor şi a termenelor, ca să putem să le judecăm corect. În interiorul partidelor, aşa cum spuneam, au fost mari diversificări de opţiuni, lucru care a îngreunat discuţia în interiorul Comisiilor. Pentru că a fost, aşa cum vă spunem, prima dată în prima zi a sesiunii extraordinare, şi prezenţa, după cum ştim, şi cel puţin vă pot informa pe cei care aveţi numai opt sesiuni în patru ani, dar eu am şaisprezece, că în toate şaisprezece... |
|||||
|
|
Domnule Marcu, v-aş ruga să încheiaţi. |
|||||
|
|
Imediat termin. Lăsaţi, că, aşa cum aţi aşteptat şi v-am înghiţit prostia pe care aţi făcut-o băgându-ne repede luni sau când a fost data trecută, înghiţiţi-ne şi pe noi acum, să vă criticăm puţin. Nu ne daţi drept? Păi cine vreţi să vă critice?! |
|||||
|
|
Dar am stabilit că intervenţia este de două minute. |
|||||
|
|
Nu am stabilit deloc timpul în care eu am dreptul să spun punctul de vedere al partidului asupra acestui proiect de lege. Am stabilit punctul de vedere al discuţiilor pe proiect. Fiţi atenţi ce am votat. Interesul scăzut s-a manifestat printr-o prezenţă foarte scăzută. Şi eu spun asta ca să înveţe şi ceilalţi măcar în sesiunile următoare din necazurile pe care unul dintre cei care conduc şedinţele de comisie le întâmpină atunci când Biroul permanent sau partidul de guvernământ în momentul acela doreşte să arate presei că trebuie neapărat să facem o sesiune extraordinară, care nici măcar nu se ţine până în final pentru că de 16 ori am trăit acest moment şi ştiu că mai niciodată nu s-a finalizat corespunzător, dar dă bine la imagine! Prezenţa a fost foarte scăzută. Am fost nevoit să accept o prezenţă sub limita admisă de Regulament, fără să pot pune la vot, numai ca să îndeplinesc cerinţa aceasta a Biroului permanent, pe care nu mă lasă să îl critic domnul preşedinte. Interesul scăzut al unor parlamentari din ambele Comisii, aş afirma chiar dezinteres al multor deputaţi din cadrul Comisiilor, preocupări multiple ale parlamentarilor în pragul alegerilor, altele decât cele care se discutau (se vorbea la telefon continuu, mulţi nu erau atenţi la ceea ce se discuta), greutatea abordării în comun, mă determină să dau un sfat tuturor celor care urmează să mai pună în discuţii în comun un proiect de lege: să ţină cont că nu întotdeauna se poate discuta corect; de cele mai multe ori nu se discută. Am fost nevoit să întrerup după vreo 6-7 ore de discuţii, în care nici măcar un rând nu am putut trece din proiectul de lege, şi am propus să ne separăm şi să ne facem fiecare discuţiile separat, ca să întocmim în final un proiect de raport în comun. Aşa se poate lucra. Spun asta foarte clar: lipsa eticii profesionale a unora dintre noi care vorbesc mult, răpesc timp mult în şedinţe, dar în cel mai bun caz se întreabă retoric uneori "Cum ar fi dacă...?". Nu vin mai niciodată cu o propunere directă, iar când intervenim ca să se reţină o propunere, suntem certaţi că nu îi lăsăm să vorbească. Dorinţa unora de a bloca discuţiile... Şi noi ştim că există între unii dintre noi dorinţa ca acest proiect de lege să nu treacă. |
|||||
|
|
Domnule deputat, haideţi să încheiaţi. Aceasta este o chestiune de organizare a comisiei dumneavoastră. Nu ne daţi nouă acum procedurile dumneavoastră din comisie, vă rog frumos. |
|||||
|
|
Dar cui să le dăm, domnule preşedinte? |
|||||
|
|
Referiţi-vă la lege şi închideţi, pentru că aşa am stabilit. |
|||||
|
|
Staţi puţin. Cui să le dăm? Eu fac aici un lucru care este bine să fie urmat de către toţi, pentru că toţi ştiu la fel de bine ca mine ce vorbesc eu acum, dar nu vor să recunoască sau nu au avut ocazia, pentru că nu ne lăsaţi să vorbim. Închei totuşi: astfel se face că am muncit mult mai mult decât trebuia şi, în final, a ieşit legea aşa slabă cum este, şi suntem conştienţi că nu este unul din cele mai bune exemple pe care le-am trăit până în momentul acesta. De exemplu, constatăm că este o structură fără fond. Fondul ei, chiar de la buna apariţie a primului rând din lege, nu este explicit. Nu se spune că se desfiinţează Corpul gardienilor publici şi că se înfiinţează Corpul poliţiei comunitare. De altfel, nici cuvântul "comunitar" nu este cel mai reprezentativ pentru limba română. După câte ştim noi, în Uniunea Europeană, cuvântul "comunitar" se referă la instituţii ale mai multor ţări. "Comunitar" se referă la instituţii ale mai multor ţări, nu la comune sau ştiu eu... Pot să zic "Poliţie locală" sau "Poliţie de proximitate", dar nu comunitară, pentru că provocăm, în gândurile celor care citesc o astfel de lege, când suntem acceptaţi pentru Uniunea Europeană, o confuzie. Nu se ştie ce se doreşte. |
|||||
|
|
V-aş ruga să închideţi. |
|||||
|
|
Bun, imediat. Cu toate acestea, noi am avut tot interesul, chiar împotriva unora care ne-au blocat, şi vă spun asta foarte clar, ca această lege să treacă. Am avut numai eu, de exemplu, 18 amendamente, dintre care au fost reţinute numai vreo şase, restul nu. Este bine şi aşa, măcar. Deci am vrut să treacă această lege, cu toate că ea mai urmează să fie îmbunătăţită de viitoarea legislatură, mai mult ca sigur. Noi am vrut s-o îmbunătăţim de acum, dar nu s-a putut din două motive: din lipsa prezenţei, în principal a partidului de guvernământ, la şedinţă şi din faptul că nu s-a acceptat decât foarte puţin şi nesemnificativ amendamente. Reţinând rezervele noastre asupra acestui proiect, care mai are multe de refăcut ulterior, pentru a putea fi măcar denumit acceptabil, în concepţia noastră, Partidul România Mare este de acord cu votul asupra ei şi ne pronunţăm, ca atare, ca să fie acceptat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Barbu, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Proiectul de Lege privind Poliţia comunitară nu este un proiect care să mulţumească nici un grup parlamentar şi nici nu cred că este un proiect care să îmbunătăţească, în vreun fel, obligaţiile pe care le are un primar de a asigura ordinea şi liniştea în localitatea pe care o conduce, nu se constituie într-un instrument serios pentru ca această obligaţie a alesului local să fie îndeplinită. Mai mult, acest proiect de lege nu face altceva decât să transforme Corpul gardienilor publici într-o aşa-zisă poliţie comunitară, dar care, de fapt, nu are nici un fel de rol de poliţie, ci mai degrabă de paznic. Aş vrea să vă spun că acest proiect aduce, astăzi, în faţa noastră, doar o încercare a partidului de guvernământ de a bifa încă un proiect de lege la care s-a angajat, aflăm din cuvântul predecesorului cuvântător că este, de fapt, un angajament privat, şi nu un angajament al Guvernului României, ceea ce ne surprinde de-a dreptul dacă acest lucru este adevărat. Trebuie să vă spunem că, din acest motive, aşteptându-ne ca Poliţia comunitară să preia ceva din ceea ce Poliţia română are în partea de ordine publică, măcar atât, dacă nu şi din partea de judiciar, acest proiect de lege, din punctul nostru de vedere, al reprezentanţilor Alianţei Dreptate şi Adevăr şi ai Grupului parlamentar al Partidului Democrat, nu este un proiect pe care să-l votăm, susţine şi promova. Drept urmare, solicităm, domnule preşedinte, să supuneţi la vot retrimiterea lui la comisie, pentru a fi îmbunătăţit, pentru a se crea, cel puţin, o structură de nivel judeţean care măcar să instruiască, din punct de vedere profesional, să ne amintim că aceste persoane sunt purtătoare de armament. vom avea, în fiecare judeţ, probabil, zeci de poliţii comunitare cu feluri diferite de acţiune, uniforme şi mod de a acţiona. drept urmare, solicitarea noastră cred că este îndreptăţită şi vă rugăm să supuneţi la vot retrimiterea ei la comisie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă propun să ascultăm toţi reprezentanţii partidelor politice, după care voi supune la vot propunerea dumneavoastră. Domnul deputat Viorel Coifan. |
|||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş ( din sală): Cu privire la propunere! |
||||||
|
|
Domnul Viorel-Gheorghe Coifan: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Iată o lege care, cel puţin după titlu, este foarte atractivă şi ar putea păcăli uşor pe cei care nu au răbdare ca s-o citească. Cu certitudine, siguranţa cetăţeanului trebuie să fie o prioritate pentru orice stat de drept. În mod normal, un sistem de poliţii asigură această siguranţă a cetăţeanului, dar indiferent de ţările, de mijloacele pe care le foloseşte, există cel puţin două atribute care definesc o poliţie locală. Poliţia comunitară este un titlu cam ciudat, dar nu insist asupra semanticii, şi anume să se găsească în subordinea unei autorităţi publice alese în mod democratic, iar a doua caracteristică să îndeplinească funcţii care sunt aproape de cetăţean, conform binecunoscutului principiu al subsidiarităţii. Aş dori să spun următorul lucru: Legea nr.215/2001, Legea administraţiei publice locale, la art.68, punctul i, spune că: primarul asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor prin intermediul Poliţiei, Jandarmeriei, Gardienilor Publici, Pompierilor şi Unităţilor de Protecţie Civilă, care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale; la j): îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale. Dacă citim legea care se numeşte cea a Poliţiei comunitare şi care, în mod corect, ar fi trebuit să se numească Legea reorganizării Corpului gardienilor publici, vom vedea, la art.17, exact acelaşi atribut, şi anume că primarul este cel care îndrumă, supraveghează şi controlează activitatea Poliţiei comunitare, conform atributelor stabilite prin lege. Uitându-ne la atribuţiile Poliţiei comunitare, vom observa că, de fapt, nu are atribuţii de poliţie, ci de pază, ordine, însoţire, dar cel puţin un atribut important lipseşte, cel al dirijării circulaţiei rutiere. Din moment ce primarul, conform Legii nr.215, la art.68, lit.q), are următoarea obligaţie: asigură întreţinerea, reabilitarea drumurilor publice, precum şi instalarea semnelor de circulaţie, deci el este responsabil cu reţeaua rutieră, dar nu are mijlocul ca să verifice cum se circule pe aceste drumuri. În continuare, din această lege, lipsesc câteva chestiuni importante. Mă refer la procedura de şcolarizare. Vreau să amintesc că toate poliţiile municipale, cum se numesc ele într-o serie de ţări din Europa, fostă cândva de vest, acuma e Europa noastră întreagă, au un sistem de şcolarizare care pregăteşte cel puţin la nivelul mediu cadrele din această poliţie. Or, la începutul legii, se spune foarte clar: Poliţia comunitară se face prin reorganizarea Corpului gardienilor publici. Doresc să amintesc că, de exemplu, în judeţul Timiş sunt 198 de gardieni publici, în schimb sunt 94 de unităţi administrativ teritoriale. Întrucât legea spune că aceste poliţii este obligatoriu să fie înfiinţate în municipii, oraşe şi comune cu peste 5.000 de locuitori, ne punem întrebarea ce se întâmplă în comunele care au sub 5.000 de locuitori, dar au fost recent înfiinţate. În aceste comune va trebui să apară un sediu pentru şeful de post, ceea ce înseamnă o diminuare de patrimoniu, iar pe de altă parte, la cerere, se mai poate înfiinţa o poliţie comunitară. De fapt, noi nu asistăm la o reformă a poliţiei, care este inerent legată de reforma administraţiei publice, noi asistăm la o cosmetizare şi la o reorganizare a unui corp a cărei analiză nu am făcut-o. Există multe lucruri pe care aş putea să le mai spun, am avut amendamente, au fost acceptate, dar mă raliez colegului meu de la Partidul Democrat din cadrul Alianţei Dreptate şi Adevăr, şi anume că este o lege importantă care trebuie retransmisă înapoi la comisii, pentru o judecată corectă şi pe o amendare de substanţă. Până acum, această amendare nu a putut să fie făcută, tocmai pentru că nu s-au definit principiile clare prin care poliţia locală, acea parte a poliţiei care nu vrea nici de al naibii să treacă sub control civil, să treacă sub controlul primarului. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Domnul deputat Márton Árpad. |
|||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Pentru retrimitere! |
||||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Se poate verifica că, de la înfiinţarea ei, uniunea noastră a militat pentru demilitarizarea poliţiei şi pentru ca acele activităţi care sunt legate strict de localnici să fie atribuite unei părţi a poliţiei subordonată autorităţilor locale. Iată, în sfârşit, că, în această legislatură, s-a realizat demilitarizarea poliţiei şi suntem în faţa unei legi care face încă un pas. Cu toate acestea, suntem conştienţi că această lege are foarte multe dintre carenţele pe care le-au enumerat aici antevorbitorii mei. Ea se realizează nu prin reorganizarea unei părţi a poliţiei sau nu prin contopirea instituţiei gardienilor publici şi a unei părţi a activităţii de poliţie, ci, din contră, se face prin transformarea instituţiei autorităţii gardienilor publici în poliţie comunitară. Totuşi, ea, prin numele ei, devine poliţie comunitară şi cred că acest pas este foarte important, la fel de important ca şi demilitarizarea poliţiei. Trebuie să se facă încă paşi, dacă nu se va decide retrimiterea la comisie a acestei legi, noi o vom vota, dar vom încerca, în anii care vor urma, să-i aducem îmbunătăţiri. La fel, vom susţine acel amendament depus de colegul nostru Toro Tibor, care ne reprezintă în această comisie, ca acel articol care este prezent atât în Statutul funcţionarilor publici, cât şi în Statutul poliţiştilor să fie prezent şi în această lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Metin Cerchez. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor, Aşa cum au specificat şi colegii mei, nu ştiu de ce a fost nevoie de această grabă, pentru că o lege bună ar însemna şi o reprezentare parlamentară bună în faţa cetăţenilor, dar pentru faptul că nu s-a închis acel capitol "Justiţie, administraţie internă", nu vreau să cred că ne face să votăm o lege proastă şi spun acest lucru pentru că a numi gardienii publici poliţişti comunitari, atunci când, de fapt, ei nu sunt poliţişti, ei nu sunt subordonaţi, sub nici o formă, Ministerului Administraţiei şi Internelor, este o mare greşeală. Iniţiatorul nu vreau să zic că a vrut să facă sluj în faţa reprezentanţilor Uniunii Europene, dar această lege, practic, a devenit un fel de struţo-cămilă. Atunci când s-a demilitarizat poliţia, s-a spus, întradevăr, că anumite structuri ale poliţiei municipale vor trece în subordinea administraţiei publice locale, lucru care se întâmplă şi în Uniunea Europeană. Iată, la ora actuală, există, în segmentul poliţiei, ordine publică şi aceşti poliţişti sunt plătiţi din bani publici, există Jandarmeria care are acelaşi statut, acela de a asigura ordinea publică şi sunt plătiţi din bani publici, există gardienii publici care sunt plătiţi din bani publici, tot pentru ordine publică, ca să nu vă mai spun că la Constanţa mai există şi firme de bodyguarzi care iau vreo câteva miliarde de lei anual, din bani publici, tot pentru ordine publică, iar cetăţeanul, scuzaţi-mă, nu prea este în siguranţă pe stradă cu atâtea structuri care au aceeaşi activitate, aceea de ordine publică. Ori, să vii să spui acum că gardianul public este poliţist, doar cu numele, pentru că, în realitate, dacă o să vă uitaţi în lege, el, practic, nu face altceva decât să prindă, să zicem, un hoţ şi să-l ducă la poliţist. când i-am cerut domnului ministru secretar de stat să ne aducă aspecte din proiecte de lege sau, efectiv, legi din ţări ale Uniunii Europene, vreau să spun, şi dacă vă uitaţi, iar colegii din comisii ştiu acest lucru, nu sunt exemple concludente, iar unul este din Canada. Or, noi vrem să aderăm la Uniunea Europeană. Nu ar fi rău acest lucru, să preluăm ce este bun şi în alte legislaţii, inclusiv din nu ştiu ce ţară sud-africană sau africană, dar a da atâţia bani, bani publici, repet, doar pentru un moft, a spune Uniunii Europene că, la ora actuală, vezi Doamne, s-a rezolvat problema Poliţiei comunitare, mi se pare prea mult. De aceea sunt de acord cu colegii de la grupurile parlamentare PNL - PD şi ceilalţi, pentru a retrimite, este o lege mult prea serioasă şi ne-am face de râs, de râs în faţa opiniei publice, chiar şi, cum a spus cineva, cuvântul acela "comunitar" ne duce cu gândul la domnul Băsescu şi nu vreau să zic că îi va castra pe gardieni, mâine - poimâine, pentru că nu sunt poliţişti-tampon, dar vreau să cred că, într-adevăr, toţi aceşti bani publici din bugetul României se vor duce cu adevărat către ordinea publică şi se vor duce, aşa cum a promis şi Guvernul, în anul 2000, când a venit la putere, se vor duce către acea poliţie subordonată administraţiei publice locale. Aşa este în toată Uniunea Europeană: nu gardienii sunt poliţiştii comunitari. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul deputat Bolcaş. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnilor colegi, Mă voi pronunţa numai asupra cererii de restituire a acestui proiect de lege. Vreau să pornesc de la ideea că mă alătur tuturor criticilor care au fost formulate până în prezent şi tocmai de aceea solicit respingerea cererii de restituire la comisie. Într-adevăr, ne aflăm în prezenţa unui proiect de lege care, de la bun început, vreau să spun, s-a vorbit în numele Grupului parlamentar, este necesar, nu pentru integrarea noastră în Uniunea Europeană, în primul rând, ci ne este necesar nouă. Este unul din puţinele proiecte de lege care continuă o tradiţie instituţională a României antebelice, aceea a gardienilor publici care erau în slujba organelor administraţiei locale. A fost o instituţie bună, s-a încercat punerea ei pe picioare. La ora actuală, se încearcă transformarea şi modernizarea ei şi de aceea legea trebuie votată. Ceea ce mă interesează şi de ce mă alătur criticilor, pentru că se pot aduce, într-adevăr, multiple critici acestui proiect de lege, începând cu titlul, care, din punctul meu de vedere, este aberant şi împotriva normelor de tehnică legislativă, care reprezintă, totuşi, o lege pe care trebuie s-o respectăm. Dar nu exisăt nici un element, în această lege, care să nu poată fi dezbătut, datorită multitudinii de amendamente ce s-au făcut până acum. Domnilor care criticaţi, vă rog să luaţi cuvântul şi să vă spuneţi părerea constructivă pe fiecare articol. Aşa vom face şi noi. La sfârşitul dezbaterilor, dacă vom vedea, într-adevăr, că nu ne putem lămuri, atunci se va pune problema unei eventuale trimiteri la comisie, pentru că aşa spune Regulamentul: dacă nu se pot rezolva problemele în dezbaterile parlamentare. De aceea mă pronunţ împotriva restituirii, cu solicitarea adresată domnului preşedinte ca, prin intervenţii la obiect, să încercăm să fim constructivi pe proiectul de lege şi atunci vom vedea cum vom vota. Încă o problemă: s-a încetăţenit, de la reluarea sesiunii extraordinare şi a actualei sesiuni, ideea ca reprezentanţii Partidului Naţional Liberal şi Partidul Democrat să se pronunţe în numele Alianţei DA. Domnule preşedinte, fac apel la Regulamentul Camerei Deputaţilor. În acest Parlament, nu există nici o alianţă, nici DA, nici NU. Solicit ca să atrageţi atenţia ca fiecare deputat să se pronunţe în numele grupului parlamentar din care face parte actualmente. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Înainte de a da cuvântul reprezentantului iniţiatorului, Ministerul Administraţiei, v-aş supune, totuşi, la vot propunerea domnului deputat Barbu, în aşa fel încât toată lumea să fie, de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga, mulţumită. Deci vă supun aprobării propunerea de a trimite proiectul de lege la comisie. Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 16 voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 66 voturi împotrivă. Abţineri? 11 abţineri. Propunerea, deci, de a fi trimisă la comisie a căzut şi vom dezbate proiectul de lege aşa cum este prevăzut în ordinea de zi. Vă rog, domnule secretar de stat, să vă spuneţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Într-adevăr, proiectul de lege care se dezbate astăzi în plen a fost foarte intens, foarte mult dezbătut şi în comisii şi este evident că preocupările ca legea să fie cât mai bună s-au transmis şi în plen. Fac precizarea că proiectul de lege supus astăzi dezbaterii este determinat de evoluţia de democraţie a societăţii româneşti, evoluţia către democraţie. Una din valenţele democraţiei este şi apropierea instituţiilor de comunitate. După cum se ştie, una dintre instituţiile fundamentale ale statului este Poliţia română, numai că aceasta se defineşte, conform art.1 din Legea nr.218, ca făcând parte din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi fiind o instituţie specializată a statului, subliniez acest lucru: a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor, libertăţilor fundamentale, a proprietăţii private ş.a.m.d. Legea de organizare a Poliţiei române s-a dovedit a fi o lege bună, un cadru legislativ adecvat pentru combaterea criminalităţii în condiţiile specifice societăţii române, dar legea, în sine, nu reglementează organizarea decât la nivel naţional, poliţia respectivă funcţionând ca un sistem unitar şi uniform pe întreg teritoriul ţării. Comunităţile însă au nevoi particulare specifice pentru menţinerea ordinii publice, în special în momente ocazionale sau pe genuri de fapte. Din aceste considerente, în statele avansate din punct de vedere al practicii sociale şi cu democraţie stabilă şi consolidată, s-a creat posibilitatea ca autorităţile locale alese de comunitate să dispună de programe pentru menţinerea ordinii publice şi, desigur, de un instrument care să asigure controlul comunităţii asupra faptelor de dezordine. Astfel, în majoritatea statelor europene şi nu numai, şi acum are dreptate domnul deputat Metin Cerchez că, în documentarul respectiv, pe lângă practica din 11 state europene, a prevăzut şi o provincie din Canada, dar noi am prezentat pentru comisii, pentru membrii comisiilor, practica europeană şi s-a dovedit că este extrem de diversificat. Deci, astăzi, în majoritatea statelor europene, s-a creat un gen de poliţie, separată de poliţia naţională, cu atribuţii de menţinere a ordinii la standarde locale şi sub controlul aleşilor locali. Proiectul de lege supus astăzi dezbaterii vizează crearea acestui tip de poliţie subordonată exclusiv autorităţii locale şi nu altei poliţii. Cerinţa este formulată, aşadar, de evoluţia democratică a societăţii româneşti. Ea, această cerinţă, este cuprinsă în însuşi programul de guvernare, de la capitolul 32 privind restructurarea sistemului de ordine publică, se prevede expres transformarea Corpului gardienilor publici într-o structură de tip poliţie comunitară, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. Trimiterea către o poliţie comunitară se face şi în art.49 din Legea nr.218 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei române. Prin proiectul de lege supus dezbaterii, se creează o instituţie care acţionează în domeniul ordinii publice, sub autoritatea comunităţii locale, exclusiv. Această instituţie corespunde principiului descentralizării şi autonomiei locale. Poliţia comunitară se înfiinţează, aşadar, la nivelul oraşelor, municipiilor şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, ca instituţie de interes local, se stabileşte sub aspect structural şi al dimensiunii de către consiliul local şi se subordonează primarului. Prin lege, se stabilesc atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice, inclusiv în domeniul circulaţiei, pentru că s-a ridicat şi această problemă, desigur diminuate. Se prevede acest lucru expres în art.8 din lege. Se stabileşte cadrul general, urmând ca particularităţile specifice fiecărei autorităţi publice locale, număr de posturi, buget să fie hotărâte de consiliile locale respective. Legea este corelată cu Legea-cadru a descentralizării care a fost votată aici, este conformă principiilor de bază prevăzute în art.20, alin.1 din Constituţia României, referitoare la administraţia publică locală şi este conformă cu Legea nr.218 a administraţiei publice locale, pentru că s-a ridicat şi această problemă. Înainte de a fi transmisă Guvernului spre aprobare, a fost discutată în Comisia de dialog social şi a fost supusă dezbaterii publice. A fost adoptată de Senat. Sigur că s-au formulat multe amendamente în comisii, în baza discuţiilor aprinse, s-a căzut de acord ca un număr de amendamente să fie admise, suntem de acord cu amendamentele admise şi vă adresez rugămintea ca să o adoptaţi. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Trecem la dezbaterea pe articole a legii. La titlul legii. Comisia propune modificarea titlului legii. Dacă sunt observaţii la această modificare? |
|||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Sunt observaţii. |
||||||
|
|
Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Faţă de textul iniţial, comisia propune modificarea: "Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei comunitare". Titlul legii este contrar, cum v-am mai spus, Legii privind tehnica legislativă. Art.25, dacă-mi amintesc perfect, al acestei legi spune că, în cuprinsul unei legi, cu atât mai mult în titlu, se folosesc noţiuni fără echivoc. La noi se creează dintr-o dată un echivoc serios, pentru că a vorbi despre o instituţie comunitară înseamnă, în limbajul juridic curent, a ne referi la instituţii aparţinând Comunităţii Europene. La noi nu se foloseşte, nici în legislaţie şi nici într-o circulaţie uzuală juridică, termenul de "comunitar" pentru a desemna, în exclusivitate, comunităţi locale. Termenul de "comunităţi locale" este, practic, neologistic introdus şi în literatura juridică. În aceste condiţii, se creează confuzii: cui aparţine această poliţie - Comunităţii Europene sau comunităţilor locale? Confuzia e lămurită tot de Legea privind tehnica legislativă, care spune: în aceste condiţii, trebuie să se facă precizări. Or, precizarea este în titlul iniţial al acestei legi: "Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea poliţiei" - sărim peste "comunitare" - " pentru ordine publică, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale". De aceea vă propun să respingeţi amendamentul şi să păstraţi titlul legii adoptat de Senat, cu omisiunea cuvântului "comunitare". |
|||||
|
|
Mulţumesc. Comisia, vă rog. Reprezentantul comisiei, v-aş ruga să vă spuneţi punctul de vedere. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Iată că domnul Bolcaş râde, pentru că, de fapt, e amendamentul meu şi domnia sa mi-l contrazice. Eu nu am nimic împotrivă, ideea pentru care l-am scurtat eu este că, în general, o lege nu conţine şi explicaţia definiţiei care se dă, de fapt, în text. Titlul legii trebuie să fie succint, ca atare foarte scurt şi explicit. Exceptând faptul că nici eu nu sunt de acord cu "poliţia comunitară" şi, foarte bine, să rămână, pur şi simplu, "Poliţia pentru ordine publică", eu am constatat că nu e suficient explicitat cuvântul "rolul poliţiei" prin cuvintele "ordine publică", deoarece, prin diversificarea atributelor poliţiei, în art.2, pare-mi-se, sunt vreo zece atribute care intră în competenţele ei şi nu toate sunt pentru ordine publică, numai pentru ordine publică. Eu am constatat că nu este suficient explicitat cuvântul "rolul poliţiei" prin cuvintele "ordine publică", deoarece prin diversificarea atributelor poliţiei în art.2, pare-mi-se, sunt vreo 10 atribute care intră în competenţele ei şi nu toate sunt pentru ordine publică, numai pentru ordine publică. dacă aş zice "exclusiv ordine publică" aş spune că fracturez puţin toate atributele poliţiei explicitate ulterior şi de aceea am zis să o tai. Era şi mai scurt şi nici nu definea complet ceea ce aş fi vrut de fapt printr-o lungire a titlului. Însă, dacă domnia sa care a invocat o lege pe care iată, eu, după 8 ani, nu am citit-o suficient şi este bine să o citim cu toţii, este vorba de Legea pentru... domnule Bolcaş, cum se numeşte? Legea pentru tehnică legislativă, ea are foarte multe puncte pe care noi nu le luăm în seamă - şi aici sunt multe care ne-au scăpat. Iată, de exemplu, când spun: să se execute conform legii. Este un cuvânt redundant care se scrie în legea privind tehnica legislativă, că nu se foloseşte ca atare, ci trebuie specificat: conform articolului cutare, alin.1 din legea cutare. Noi ne obişnuisem toţi să zicem "conform legii". Trebuie să avem puţin grijă, după părerea mea, chiar şi în această lege. Una peste alta, suntem de acord în ce ne priveşte să revenim la forma iniţială şi chiar să tăiem cuvântul "comunitar" care introduce o bulversare a înţelegerii de către institutele comunitare din Uniunea Europeană Internaţională. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
În numele dumneavoastră, presupun că, comisia nu va fi în întregime de acord cu problemele dumneavoastră. Foarte pe scurt domnule, vă rog. |
|||||
|
|
Am o soluţie de compromis între cele două curente deja prezentate. |
|||||
|
|
Vă rog. |
|||||
|
|
Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei de ordine publică pentru comunităţile loale. |
|||||
|
|
Domnule secretar de stat, vă rog să vă exprimaţi punctul de vedere. |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog să reţineţi faptul că, într-adevăr, normele de tehnică legislativă stabilită prin Legea 24 care a fost ulterior modificată cer ca în titlu să fie explicit şi vreau să fac aprecierea, dacă îmi permiteţi, că în comisie, prin amendamentul respectiv, s-a răspuns la această solicitare în sensul că este definită "Poliţia comunitară" şi vedeţi, vă rog, ultima teză, "Poliţia comunitară pentru ordine publică", ca fiind un serviciu public local specializat denumit în continuare "Poliţie comunitară". Nu putem să numim această poliţie, nici poliţie locală, pentru că poliţia locală este acea entitate a "Poliţiei naţionale" care acţionează la nivel local şi care include inclusiv "Poliţia judiciară", inclusiv "Poliţia de combatere a fraudelor financiare" ş.a.m.d. şi singurul termen pe care îl acceptăm sau pe care suntem nevoiţi să-l acceptăm este aceasta. poate fi, deci, încă o dată discutând, pentru că această lege, repet, a fost discutată de foarte multe ori, poate fi admis ca o variantă mai fericită şi ca o chestiune de compromis, îmi permit acuma să fac această afirmaţie, "Poliţia comunităţii locale" şi atunci ar fi o chestiune care ar răspunde mai bine eventual ca să înlăturăm această sintagmă de "Poliţie comunitară" despre care s-a spus că poate crea confuzii. Eu cred că titlul putea fi admis în forma actuală, dar dacă introducem termenul de "Poliţie a comunităţii locale", ceea ce este acoperitor şi în textul şi folosofia legii, va trebui să operăm în tot textul această denumire. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Eu îmi fac datoria să supun votului dumneavoastră propunerea sau textul adoptat de comisie. Este obligaţia regulamentară pe care trebuie să o fac. Vă rog. |
|||||
|
|
Comisia a revenit la text şi, ca atare, nu îl mai puteţi spune în forma iniţială dacă noi nu ni-l mai însuşim în continuare. Noi suntem de acord, am căzut de acord, dacă aveţi vreun punct de vedere contrar, este bine să îl lămurim acum. Este bună ideea domnului chestor Mircea cu "Poliţia comunităţii locale", nu este "Poliţie comunitară". Aceasta era rezerva noastră şi de aceea, eu zic că mai bine îl punem la vot, domnule preşedinte, chiar aşa cum a zis dânsul, "privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei comunităţii locale pentru ordine publică la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale". Dacă este aşa, noi ne-o însuşim cu mare bucurie. Vrem să o reparăm, n-au treabă orgoliile. Iată, eu nu am deloc orgolii, am retras ce am zis, ideea pentru care am spus-o s-a însuşit într-un fel, dar parcă nu este cea mai bună soluţie şi, ca atare, revin la textul iniţial. |
|||||
|
|
Vreau să vă spun că acesta este punctul dumneavoastră de vedere. Cealaltă parte a comisiei nu este de acord şi atunci eu trebuie să supun ceea ce a ieşit din comisie, aşa este regulamentar. Îmi pare rău. Vă rog. |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din loja comisiei): Atunci de ce ne mai întrebaţi? |
||||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Eu m-am opus amendamentului comisiei, reprezentantul ministerului a găsit o soluţie de compromis, care mi se pare absolut rezonabilă, "Poliţia comunităţilor locale". Retrag obiecţiunea mea şi vă rog să puneţi la vot şi această propunere agreată de minister, mi se pare rezonabil. |
|||||
|
|
Încă o dată repet, în condiţiile în care comisia în întregime nu este de acord, eu trebuie să supun votului dumneavoastră ceea ce s-a votat în comisie. Vă rog frumos. |
|||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă): Este corect regulamentar. |
||||||
|
|
Domnule preşedinte, s-a instituit aici o cutumă, o obişnuinţă ca să fie reprezentată o comisie de un om sau maximum doi. Iată, două comisii care au pete 40 de oameni în componenţă sunt reprezentate de către 3 oameni. Dintre toţi, unul are o funcţie, altul altă funcţie, ne certăm pe funcţii şi pe importanţă în cadrul unei comisii de doi oameni. cine are dreptate? Unul din noi zice nu, ălălalt zice da. Şi care este ce spune comisia? Eu vă rog să intraţi în atributele dumneavoastră de preşedinte, să faceţi un apel către membrii comisiilor câţi sunt prin sală, că, uite! Văd pe unii că stau pe acolo şi ne admiră cât de frumos vorbim sau cât de prost sau urât. Să intre şi să stea acolo şi să ne judecăm puţin că aşa rămân numai eu cu Oltei sau cu domnul de la Administraţie publică şi nu ştim care este realitatea. Eu nu ţin deloc să iasă ceva cum zic eu, dar să facem un corp comun, nu putem în doi că nici nu ne înţelegem. Vă rog să faceţi apelul pe care l-am solicitat. |
|||||
|
|
Domnule deputat, eu îmi fac datoria şi supun la vot ceea ce a votat comisia, este o părere a dumneavoastră, v-aţi exprimat-o, o apreciez, dar eu îmi fac datoria aşa cum spune Regulamentul. Deci, vă supun votului propunerea comisiei: Cine este pentru? Vă rog să votaţi! 50 de voturi pentru. Împotrivă? 36 de voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. adoptată poziţia comisiei, deci rămâne "Legea poliţiei comunitare". Titlul capitolului 1. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.1. La art.1, comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Vă rog, domnul deputat Leonăchescu, o luăm pe rând. Domnule secretar, iertaţi-mă! (Şi-a manifestat dorinţa să vină la microfon şi Domnul Lucian Augustin Bolcaş). |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Există aici o redactare care, din punct de vedere lingvistic, deranjează foarte mult. Citesc partea finală a art.1, alin.1 "Poliţia comunitară pentru ordine publică, ca serviciu public local specializat... etc." Această capcană lingvistică, această cacofonie trebuie evitată şi eu propun următoarea redactare, în partea finală a acestui alineat: Poliţia comunitară pentru ordine publică, denumită în continuare "Poliţia comunitară, ca serviciu public local şi specializat". Deci, nu se modifică practic substanţa, ci ordinea cuvintelor în frază. Fac această propunere, sigur şi pentru omogenizare, pentru că această capcană lingvistică este evitată foarte bine la pag.6, poziţia 11 la art.5, alin.1. Deci, propunerea mea vine pe un fapt existent la poziţia 11. Ceea ce mă surprinde este faptul că există 3 amendamente respinse la acest alineat cu aceeaşi capcană lingvistică, ceea ce înseamnă că trebuie să fim foarte atenţi la acest lucru, indiferent de poziţia de pe care facem amendamentele. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. domnul deputat Bolcaş, vă rog, după care comisia o să răspundă la toate întrebările. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Aici sunt două probleme şi nu este vorba de o capcană lingvistică, ci este vorba de o capcană juridică, pentru că în structura pe care o presupune această lege a "Poliţiei comunitare", vedeţi că m-am supus votului, nu ne aflăm în prezenţa unui serviciu public, ci a unei instituţii publice, aşa cum a existat în proiectul iniţial, iar modificarea făcută de Senat este fundamental greşită. Nu vă reţin atenţia făcând deosebirea între instituţie şi serviciu public, cu atât mai mult cu cât anumite persoane îşi imaginează că şi justiţia este serviciu public, ceea ce este o fantasmagorie. Dar aici avem, într-adevăr, de-a face cu instituţii publice de interes local care fac într-adevăr, un serviciu public şi atunci formularea completă, şi există această formulare în dreptul administrativ, sunt: 1. "Poliţia comunitară" este instituţie publică ce îndeplineşte un serviciu public local. Aceasta este definiţia corectă. 2. Spre deosebire de varianta Senatului, textul adoptat de comisie face obligatorie constituirea acestei "Poliţii comunitare" nu numai pe criteriul de unitate administrativ teritorială, ci şi pe unitate de număr de locuitori, ceea ce este absolut absurd. A fi obligatorie în municipii, în oraşe, în sectoare este o normalitate. Alin.2 este corect - se poate înfiinţa şi la nivelul comunelor. Acest joc cu cifra de 5.000 comune care totuşi nu sunt oraşe mi se pare cam hazardat. Deci, solicit păstrarea formulării Senatului, respingerea amendamentului făcut de comisie cu menţiunea iniţiatorului "instituţie publică ce prestează un serviciu public local". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul deputat Brudaşcu. Vă rog. V-aş ruga totuşi să vă limitaţi la 2 minute, pentru că aşa s-a stabilit la început şi am votat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Eu chiar mai puţin, dar dacă m-aţi incitat, o să-mi consum minutele. Eu vroiam să vă supun o redactare diferită, o modificare de redactare a acestui art.1 în forma Senatului, pentru că nu mi se pare inspirată limitarea sau precizarea numărului de locuitori şi, de aceea, indiferent dacă îi spunem instituţie sau serviciu, aş dori să fiţi de acord ca, această tentă cacofonică să fie mutată în altă zonă, respectiv şi a bunurilor de interes public, se înfiinţează ca instituţie care prestează un serviciu public local specializat la nivelul municipiilor, oraşelor, precum şi la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, "Poliţia comunitară" sau "Poliţia comunităţilor locale" denumită în continuare "Poliţia comunităţilor locale". Nu se face modificarea propusă anterior, adică nu asigură suficientă coerenţă şi cursivitate textului pe care îl dezbate. |
|||||
|
|
Domnul deputat Petru Naidin, după care domnul Márton şi după aceea comisia v-aş ruga să... |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La "amendamente respinse" la acest articol, eu am o anumită teză pe care am receptat-o de la reprezentanţii Uniunii Naţionale a Corpurilor Gardienilor Publici din România. Am considerat normal să vă prezint şi să introduc aceste amendamente întrucât şi dânşii apără interesele a cel puţin 30.000 de gardieni publici pe care nu este bine să-i lăsăm cât de curând şomeri. Deci, am cerut ca "Poliţia comunitară" să se înfiinţeze prin hotărârea Consiliului judeţean sau Consiliului general al municipiului Bucureşti ca instituţie publică cu personalitate juridică şi în plan al unităţilor administrativ-teritoriale să funcţioneze aceste subunităţi ale "Poliţiei comunitare judeţene". Mi-au argumentat reprezentanţii Uniunii Naţionale, şi vreau să mă încadrez în cele 2 minute, faptul că este necesar ca această "Poliţie comunitară judeţeană" să funcţioneze întrucât poate să coordoneze mai fluent, mai unitar întreaga activitate, poate să asigure pregătirea de specialitate profesională şi juridică a întregului efectiv, poate să asigure unitar echipamentul cu mijloace tehnice din dotare, poate să efectueze o selecţie riguroasă a personalului în acest sens. Şi închei, este normal, prin Legea 215, pe care o cunoaştem cu toţii şi prin Constituţie, "consiliul judeţean, ca o autoritate a administraţiei publice locale, coordonează activitatea consiliilor comunale şi orăşeneşti" şi ştim foarte bine ce funcţionează de la Direcţia pentru protecţie socială, Direcţia pentru protecţia copilului şi aşa mai departe. Şi un punct de vedere al meu, pe care iniţiatorul aş dori, la microfon, să mi-l detalieze, conform Legii 213 din 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, domeniul public al judeţelor, cât şi domeniul privat este cuprins aici şi mă întreb cine Dumnezeu apără acest domeniu public ca active situate între două unităţi administrativ-teritoriale, pentru că în condiţiile în care clădirea consiliului judeţean se află în municipiu reşedinţă de judeţ, evident că primăria respectivă se va ocupa pe bază de contract să apere acel activ. Ce se întâmplă, revin, cu terenurile, clădirile, citez din Legea 213, cum ar fi: biblioteci, muzee, spitale judeţene, bunuri, reţele de alimentare, drumuri ş.a.m.d. care intră din jurisdicţia de suprafaţă a două unităţi administrativ-teritoriale. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Márton Árpád. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Aici, printr-o încercare de amendare a acestei legi, de fapt revenire la textul iniţial s-a adus în discuţie o problemă majoră a acestei legi. Dorim sau nu dorim să avem o instituţie, serviciu, să o denumim cum dorim, dar care este subordonat autorităţii publice locale şi care se ocupă de ordinea din localităţile noastre, dorim sau nu dorim? Dacă nu dorim, atunci încercăm să restrângem acele localităţi la care este obligatoriu şi la restu lăsăm la voia autorităţii respective. Dacă dorim, atunci zicem, într-adevăr, în toate comunele, toate muncipiile, oraşele şi comunele şi eu concep formula care a fost dată ca o excepţie de la regulă, pentru acele comune mai mici care n-au banul necesar ca să funcţioneze două instituţii paralele, că de fapt, şeful de post şi poliţistul comunitar vor avea atribuţiuni, din păcate, paralele în continuare, conform acestei legi. Ei, bine aia să fie excepţia. Cam acolo mă duce cu gândul această formulare şi nu aş dori să renunţăm la formularea "obligativitatea la peste 5.000 de locuitori", pentru că de fapt, atunci, marea majoritate a localităţilor acestei ţări nu va avea în mod obligatoriu astfel de poliţie şi atunci cum vom realiza noi acea idee de a avea o populaţie urbană conform cerinţelor Uniunii Europene, cu serviciile respective unei localităţi urbane? Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Aş ruga comisia să-şi prezinte punctul de vedere la toate propunerile făcute. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Respect pentru toţi cei care au făcut propuneri. Măcar de ar fi fost propuneri făcute aşa în cadrul comisiei de către toţi membrii şi aveam mai lămurite multe probleme, numai că am luat în discuţie şi noi împreună, ambele comisii, şi cu domnul Mircea şi am găsit de cuviinţă să rămână următoarea formulare a art.1: se elimină "localităţilor cu peste 5.000 de locuitori". De ce spunem aceasta? În primul rând, că a fost o intervenţie a unuia dintre noi şi ceilalţi n-au fost de acord, şi în fine, s-a făcut procesul-verbal cum s-a făcut, după cum vă ziceam, în comun. Nu este soluţia pe care am găsit-o noi la sfârşitul zilei şedinţei avute în comun. Ca atare, nici nu găsim necesar să găsim un număr, nici nu ştiu de ce 5.000 şi nu 4.000 sau 10.000, deoarece orice comună, şi aici era vorba de comune, nu de localităţi, orice comună are dreptul, asta-i spun domnului Marton, să înfiinţeze o astfel de poliţie dacă are posibilităţi. De obicei, comunele nu prea au posibilităţi, nici financiare şi nici de structură, ca să înfiinţeze o astfel de poliţie a comunităţii locale şi, ca atare, noi am rămas cu obligativitatea numai la oraşe. Dacă însă se doreşte, la orice nivel ar fi numărul membrilor comunei, sub 5.000 sau peste 5.000 sau orice altă cifră puteam să spunem noi, nu are decât să o înfiinţeze, pentru că legea în articolele următoare permite acest lucru. Mai departe, în rest, orientarea de altă natură, indiferent de care cădeţi de acord asupra enumerării propoziţiilor din frază pentru a se evita cacofonia, între noi fie vorba prin acea virgulă, poate nu era o expresie fericită, dar se considera evitată, suntem întru totul de acord. În continuare, noi mai avem, domnule preşedinte, şi amendamentele care urmează, acestea tot la art.1. Nu puneţi încă la vot nici propunerea pe care o fac comisiile asupra ultimei formule a art.1, deoarece mai urmează câteva amendamente respinse. Vă mulţumesc. Şi încă ceva. A fost vorba de domnul Bolboacă, de domnul Naidin, aşa este, dar domnul preşedinte al Uniunii Corpurilor Gardienilor Publici din România, cu Ion Bolboacă a fost prezent în ambele zile în care s-a făcut discuţia asupra acestui proiect de lege şi nu a avut un astfel de amendament. Poate este pertinent. Noi, comisiile, am găsit de cuviinţă că nu ni-l putem însuşi, dar domnia sa poate să-l pună la vot şi dacă dumneavoastră consideraţi necesar, puteţi să-l votaţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, la amendamentele... Vă rog, vă rog, domnule Oltei. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă rog, domnul Bolcaş a vorbit de instituţie. Pe parcursul legii noi am adoptat termenul de "serviciu" pentru că aceasta nu va avea personalitate juridică. Dacă vorbim de instituţie, atunci trebuie să-i dăm şi caracterul de personalitate juridică şi atunci vă rugăm să votaţi să rămână "serviciul public de interes privat" da? Mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, eu voi supune, totuşi, votului dumneavoastră propunerea comisiei cu modificările aduse de către domnul deputat Marcu, cu eliminarea localităţilor cu peste 5.000 şi cu propunerea domnului deputat Oltei. domnule Stroe, aveţi amendament? Bun. Eu pun la vot acesta, după care sigur aveţi un amendament, îl supunem şi pe acela la vot, de acord, da? Cine este pentru propunerea comisiei în variantele administraţiei? Cine este pentru? Vă rog să votaţi! 75 de voturi pentru. Împotrivă? 17 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Adoptat art.1. S-a înscris întâi domnul coleg Radu Stroe. are un amendament. |
|||||
|
|
Stai un pic Radu, e bine cum zic eu. O procedură, domnule preşedinte! |
|||||
|
|
Vă rog! |
|||||
|
|
Dacă noi am votat acum textul aşa, toate amendamentele mele şi ale lui Radu şi ale celorlalţi nu mai pot fi acceptate. De aceea, eu vă propusesem să le audiaţi în prealabil pe toate, cu argumentele noastre şi lămuream puţin pe cei care votează, pe noi şi poate găseam o opţiune a unuia dintre amendamentele noastre, decât aceea care deja ne-a blocat, ne-a închis, noi degeaba le mai vorbim acum. Asta vroiam. |
|||||
|
|
Domnule deputat, dumneavoastră sunteţi un deputat cu state vechi în Parlamentul României, ştiţi foarte bine care este Regulamentul. |
|||||
|
|
Da, dar iată care este Regulamentul. Se pune la vot propunerea comisiei, dar nu înainte de a fi discutate toate. În final se pune propunerea comisiei, prima după ce s-au audiat toate celelalte. |
|||||
|
|
Da, unii colegi de ai dumneavoastră, inclusiv domnul Petre Naidin, şi-au exprimat amendamentul, deci urmează domnul Radu Stroe şi le supunem la vot după aceea, pe rând dacă doriţi. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr, forma mănâncă fondul. Este inutil să mai discutăm acum amendamente, când colegii noştri au ridicat mâna, poate unii ştiind despre ce este vorba, poate alţii neştiind despre ce este vorba. Eu nu voi mai susţine amendamentul, dar voi spune că am dorit ca această "Poliţie comunitară" să nu fie înfiinţată printr-o simplă trăsătură din condei, prin transformarea Corpului Gardienilor Publici în "Poliţie comunitară". Am dorit ca anumite activităţi, anumite fonduri, anumite forţe calificate, puţine, dar minim necesare ca această poliţie, într-adevăr, să fie comunitară, să fie trecute la noua structură pe care dumneavoastră astăzi aţi numit-o "Poliţie comunitară". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Amendamentul dumneavoastră era la alin.2, nu? domnule Stroe, sau aţi renunţat la amendament? Da. Vă rog, domnule Marcu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, vă rog şi pe dumneavoastră, stimaţi colegi, să înţelegeţi faptul că noi am dorit să facem o îmbunătăţire a legii. Ultimul om care are orgolii în privinţa reţinerii unui punct al lui pe o lege sunt eu. Nu ţin deloc la aşa ceva. De aceea, poate unele, pe parcurs, sunt şi puţin contradictorii, nu am ştiut cum se votează, s-a votat aşa, nu ne-a plăcut, am mai făcut o propunere, a fost o activitate lucrativă, acum mă ia la televiziune că de ce vorbesc aşa neelegant, deci, am lucrat cât am putut mai bine. Iată de ce vă spun că sunt două propuneri ale mele la art.1 alin.1, care par oarecum contradictorii: întâi că accept "precum şi la nivelul comunelor", că este necesar să fie scris în alineatul acesta şi despre comune, care ulterior sunt nominalizate. Şi a doua propunere, tot la art.1 alin.1, care a fost făcută ulterior, am socotit necesar să lămurim ce vrem noi cu această lege. L-am întrebat pe domnul Bolboacă, pe domnul Mircea, pe toţi cei dintre noi, pe reprezentantul Guvernului, ce se vrea? Se face o poliţie nouă? Şi au spus nu. Se reorganizează poliţia gardienilor publici. Ca atare, bălmăjeala care e în tot textul de lege, de aici apare, că nu ştim ce vrem şi, de aceea, eu am spus, haideţi să o hotărâm. Se transformă pur şi simplu Corpul gardienilor publici în poliţie comunitară locală şi atunci era foarte clar. În locurile în care nu există poliţie, în care nu există corp al gardienilor publici, se înfiinţează o unitate, o structură nouă în baza acestei legi. Dar era foarte clar ce vrem, că aşa l-am întrebat: domnule Bolboacă, ce faceţi dumneavoastră cu corpul gardienilor publici peste un an? |
|||||
|
|
Domnule deputat, la alin. 2 şi 3 sunt acele elemente pe care dumneavoastră le spuneţi, domnule. |
|||||
|
|
Cu atât mai mult, cu textul de aici, noi am pierdut o zi întreagă să vedem dacă se face, într-adevăr, transformarea Corpului gardienilor publici în Poliţia comunitară locală. |
|||||
|
|
Deci aţi stabilit-o, la alin.3, în comisie. |
|||||
|
|
Dacă e aşa, atunci înseamnă că sunteţi de acord cu amendamentul meu. Uite ce frumos spune: "Corpul gardienilor publici se transformă prin reorganizare, conform prezentei legi, în Poliţie comunitară locală," dacă vreţi, "la nivelul municipiilor, oraşelor, precum şi al sectoarelor municipiului Bucureşti". Şi aş mai completa chiar la comune, unde este cazul. Şi aţi venit exact la propunerea mea, dar am vrut de la început să ştim ce vrem. De aceea am procedat aşa, că altfel era la început o bălmăjeală, se înfiinţează, nu ştim cum şi pe parcurs ziceam că se transformă, dar nici chiar acolo prea ferm. Aici fermitatea mă obligă să înţeleg sensul legii, de aceea, am pierdut o jumătate de zi, că nu am ştiut ce vrem. Vă mulţumesc pentru înţelegere. |
|||||
|
|
Domnule Naidin, dumneavoastră v-aţi prezentat amendamentul. Eu vi-l supun votului dumneavoastră. Vă rog. Mai aveţi ceva de completat la amendament? Nu mai aveţi, probabil. Corect, am înţeles. |
|||||
|
Am şi eu o nelămurire, că sunt greu de cap. |
||||||
|
|
Vă rog. Îmi pare rău, eu ştiu că sunteţi uşor de cap. |
|||||
|
|
Sunt mai greu de cap, domnule preşedinte. Noi am votat iniţial un punct de vedere al iniţiatorului, respectiv al Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin care defineam ceea ce discutăm noi drept poliţia comunităţilor locale. Păi, dacă este aşa... |
|||||
|
|
Nu, nu am votat aşa ceva. |
|||||
|
|
Dacă este aşa şi... |
|||||
|
|
Am tranşat acest lucru, domnule deputat, prin vot. A rămas "poliţie comunitară". Vă rog să fiţi ".. |
|||||
|
|
Regret că nu aţi acceptat un punct de vedere al ministerului, pentru că nu putem... Care poliţie comunitară? Poliţie europeană? A cărei comunităţi |
|||||
|
|
Da. Haideţi că este definită, vă rog. Da. Bun. Trecem la alineatul 2 al art.1. Comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Amendamentul domnului deputat Marcu a fost preluat în alin.2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Adoptat. Alin.3, de asemenea, comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu sunt. Adoptat. Sensul este acelaşi cu ce spuneţi dumneavoastră. A fost preluat aici. Domnule, dacă vi s-a preluat aici, de ce să... Doriţi să vi-l supun votului. |
|||||
|
Dacă sensul este acelaşi, vreau să ştiu... |
||||||
|
|
Sensul este acelaşi cu ce spuneţi dumneavoastră. Păi, citim împreună, domnule deputat. La art. 2 alin.1, de asemenea, comisia propune modificarea textului Senatului. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu aveţi, votat în unanimitate. Alin. 2 şi 3, de asemenea, comisia n-a avut observaţii. Votat în unanimitate. Titlul Capitolului II, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate. Art.4. Comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu sunt. Alin.1 vorbesc. Votat în unanimitate. Alin.2, dacă sunt observaţii la alin.2? Comisia propune modificarea alin.2. Da, vă rog să-l susţineţi, domnule deputat. |
|||||
|
|
E bună graba, dar măcar să trecem peste ele cât de cât, să nu se vadă că le-am omis. Eu nu vreau să se omită acesta, pentru că el, socotesc eu, art.4 alin.1, introdus de mine şi care sună aşa: "Poliţia comunitară se înfiinţează prin hotărâre a consiliilor locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, după caz, şi se subordonează acestora." De ce vă spun aceasta, deoarece subordonarea faţă de preşedinţii consiliilor judeţene sau primarilor este subordonarea unei instituţii faţă de un singur om, ca şi cum ar fi un ministru. Nu ştiu cum e în alte ţări, vă spun că eu am aici toată materia pe care mi-a dat-o pentru studiu domnul Mircea, nu am găsit aproape deloc paralelisme între ţările pe care le-am luat în studiu în privinţa acestei poliţii. Nu am putut să ne facem o părere. Este atât de mare diversificarea în funcţionare a acestor poliţii, încât nu ne poate crea o idee diriguitoare. Şi, ca atare, nu ştim de unde a venit neapărat, neapărat să le dăm la primari. Eu socotesc că primarii sunt persoane importante, totuşi nu sunt miniştri, poliţia se subordonează unui ministru, dacă nu, unei instituţii. Instituţia aceea este consiliul local al oraşelor, comunelor, municipiului Bucureşti şi aşa mai departe. Susţin ca să nu mai iasă încurcături în disputele care se creează între primari şi consilieri sau pur şi simplu să facă primarul, abuziv, la un moment dat, ce vrea el, că e totuşi un singur om, iar democraţia către care tindem ne poate duce la gândul că mai bine controlează, structurează, îndrumă activitatea un consiliu decât un om. Aceasta am vrut să spun. Vă rog să aprobaţi textul meu. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Consiliul local este legislativul localităţii respective. Deci adoptarea hotărârilor de către consiliul local sunt aduse la îndeplinire de către primar. Dacă primarul nu-şi îndeplineşte atribuţiile în ceea ce priveşte poliţia comunitară, consiliul local îl trage la răspundere pe primar căruia i se subordonează această poliţie. Nu putem să subordonăm un serviciu public de interes local şi privat unui organism cum este consiliul local. Deci, vă rog să rămână subordonare strictă persoanei care este primarul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da, stimaţi colegi, am votat varianta comisiei. Domnul Marcu. |
|||||
|
|
Numai 10 secunde. Deci, să ne lămurim măcar, poate votăm în cunoştinţă de cauză. A zis domnul Oltei un lucru deosebit. O instituţie locală n-o putem subordona unui consiliu local. S-a bâlbâit, nici n-a ştiut de ce nu, ci unei persoane. E o logică aici? Eu zic că nu e. De ce să nu putem? Ba chiar foarte bine putem. Aceasta este esenţa democraţiei, că altfel ajungem iar la o dictatură locală, mică, acolo, cum s-a întâmplat în primării. Nu dau exemplu. Pentru viitoarea guvernare sau cealaltă, în primăriile din Bucureşti sau din alte oraşe, nu eram noi împotriva abuzurilor făcute de un primar? Cine şi ce-i zicea? Nu începea cu procese, cu ce... |
|||||
|
|
Au trecut 10 secunde. |
|||||
|
|
Imediat. Am terminat. Consiliul local subordonează o instituţie locală şi nu un om subordonează o instituţie locală. Aceasta este esenţa democraţiei. Eu aşa înţeleg. Argumente nu am avut, de ce să nu fie aşa. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Argumentul este clar, domnule deputat. Primarul execută hotărârile consiliului local. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Marcu. Cine este pentru? 21 de voturi. Voturi împotrivă? Vă rog să votaţi. 42 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendament respins. Art.4 alin.2, comisia propune modificarea acestuia. Aveţi un amendament, da? Vă rog. |
|||||
|
|
Din păcate, s-a strecurat o mică greşeală aici, pentru că noi, la comisiile reunite, am votat altceva. A fost amendamentul meu în care am cerut ca: La nivelul municipiilor, sectoarelor, municipiului Bucureşti, oraşelor, comunelor, poliţia comunitară se organizează ca serviciu public fără personalitate juridică" şi toţi membrii, cei care am fost prezenţi atunci, am fost de acord, "în cadrul aparatului propriu al consiliului local, în condiţiile legii." Justificare: bugetul acestui serviciu, că el funcţionează ca direcţie, serviciu, birou sau compartiment în subordinea primăriei, este constituit sau se rupe din bugetul comunităţii. Deci, primarul şi, respectiv, consiliul local îi dă buget acestui serviciu public. El este prezent la ordine, la analiză operativă în cadrul primăriei, la dispoziţia primarului. Acesta este, de fapt, sensul legii. Ca acest serviciu, această direcţie să fie în subordinea primarului, aproape de cetăţean şi ca primarul să-şi ducă la îndeplinire una din atribuţii, conform Legii nr.215 - apărarea securităţii cetăţeanului, ordinii şi liniştii publice. Deci atâta timp cât bugetul se dă din bugetul local, atâta timp cât primarul coordonează şi supraveghează activitatea acestei poliţii comunitare, este normal ca să nu aibă personalitate juridică. Altminteri, se duce undeva într-un birou în centrul oraşului, are ştampilă, încheie contracte cu fel de fel de alte instituţii sau, ştiu eu, pe cine mai doreşte el să păzească şi la un moment dat vine la primărie şi cere, domnule, dă-mi bani pentru că mie îmi trebuie să-mi măresc numărul de salariaţi, iată, pentru că sunt obligat că am făcut şi eu nişte contracte. Deci este clar: dacă dorim, într-adevăr, să punem această poliţie comunitară în subordinea primăriei, trebuie să o facem fără personalitate juridică, într-adevăr, în subordinea primăriei. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Problema personalităţii juridice nu are nici o legătură cu subordonarea, ca să vă liniştesc de la început. Problema personalităţii juridice are legătură însă cu altceva, cu unul dintre atributele ei fundamentale care este patrimoniul. Or, eu nu pot să confer patrimoniu decât unei structuri cu personalitate juridică şi acestei structuri trebuie să-i confer acest patrimoniu. În al doilea rând, personalitatea juridică îmi permite să închei acte juridice civile în nume propriu, atribuţie ce deja am definit-o în articolele anterioare. Problema este alta. Pentru prima dată se pune foarte acut în evidenţă diferenţa între textul Senatului şi textul adoptat de comisie, diferenţa între instituţie şi serviciu. Concepţia Senatului, care este corectă aici, este că ne aflăm în prezenţa unei instituţii publice. Pentru că prin aceasta îi marcăm şi autoritatea şi structura şi subordonarea. Pentru aceea, amendamentul comisiei care spune că e vorba de serviciu public, solicit să fie respins, menţinând textul Senatului. |
|||||
|
|
Da. Comisia, vă rog. Domnule deputat Oltei, vă rog să vă expuneţi punctul de vedere. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La articolul anterior, noi am votat deja şi am definit ca "serviciu public de interes local şi privat," deci ar trebui să revenim la ce am făcut anterior, ceea ce nu mai putem. Este adevărat că domnul Dinu are dreptate, a fost o greşeală de redactare, s-a hotărât în cele două comisii ca să fie definită ca serviciu fără personalitate juridică. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Ar fi bine să expuneţi tot articolul pentru stenogramă pentru modificare, ca să fie corect punctul de vedere. Deci: "La nivelul municipiilor, sectoarelor..., Poliţia comunitară se organizează, după caz, ca serviciu public fără personalitate juridică..." |
|||||
|
|
"...fără personalitate juridică (direcţie, serviciu, birou şi compartiment) în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale, în condiţiile legii". |
|||||
|
|
Corect. Bun. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Iertaţi-mă, la articolele următoare şi v-aş ruga să mergeţi pe corelare, vorbiţi despre preluarea patrimoniului Corpului gardienilor publici. Păi, un serviciu fără personalitate juridică nu preia nimic şi atunci cu chestia asta cu prelucrarea aţi rămas în balon cu toată povestea. Asta este problema juridică, nu administrativă. |
|||||
|
|
Consiliul local are personalitate juridică şi poate să aibă în subordine... |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Iertaţi-mă, în această lege pe care vreţi să o votăm şi eu vreau să o votăm acum, spuneţi că patrimoniul se preia de către Poliţia comunitară. Acum schimbăm toată legea şi toată filozofia acestei legi? Ca orice femeie frumoasă, orice lege are filozofia ei şi dacă nu-i urmăreşti firul, s-ar putea să aibă gânduri amestecate despre tine. |
|||||
|
|
Iniţiatorul, vă rog frumos să ne scoateţi din impas. Vă rog, domnule Coifan. |
|||||
|
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Aş vrea totuşi să fac o precizare. Art.21 din lege spune că: "Patrimoniul Corpului gardienilor publici care sunt instituţie publică la ora actuală se preia conform legii de către consiliile judeţene, respectiv de către Consiliul general al Municipiului Bucureşti care au obligaţia de a repartiza, în termen de 90 de zile, autorităţilor administraţiei publice locale în cadrul cărora se înfiinţează poliţia comunitară." Or, asta înseamnă că totul este OK. Deci poate să fie serviciul public fără personalitate. |
|||||
|
|
Corect. Bun. Supun votului dumneavoastră alineatul... |
|||||
|
Amendamentul meu nu-l discutăm? |
||||||
|
|
Care amendament? Vă rog să-l prezentaţi. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, vă mulţumesc. După cum observaţi, eu nu mai exprim punctul de vedere al comisiei, deoarece am foarte multe amendamente şi ar însemna să fiu subiectiv. M-am retras în dreapta ca să-mi pot susţine amendamentele. Nu sunt de acord cu ce spune domnul Oltei că a hotărât comisia, dar parcă nu-mi vine să-mi impun punctul de vedere apărându-mi un amendament propriu în numele comisiei. Iată, şi aici am un astfel de amendament în care vreau ca subordonarea aceasta sau locul în care se înfiinţează poliţia comunitară locală, eu în continuare aşa o denumesc, mie mi se pare mai corectă, în cadrul aparatului propriu al primăriilor şi nu al consiliului local. Deoarece nu aţi fost de acord ca subordonarea să se facă consiliului local în cadrul căruia ziceţi acum să funcţioneze şi aţi făcut o struţo-cămilă prin votul anterior, subordonăm primarului, dar, de fapt, funcţionează în cadrul consiliului, eu revin acum şi repar struţo-cămila, măcar să rămână struţo, cum aţi vrut dumneavoastră şi să spun: i se subordonează primarului şi, ca atare, să fie înfiinţată în cadrul aparatului propriu al primăriilor. Este amendament, art.4 alin.2. Parcă prevăzusem brambureala care se naşte. Eu vă asigur că nici unul nu suntem clari cu legea asta. Nici noi care am muncit pe ea zile în şir, darămite acum să vă convingem pe cele 8 rânduri goale să voteze cu mine. Vorbesc la pereţi. Iar ceilalţi, mai mult, nici nu înţeleg bine, că nici noi nu înţelegem bine. Eu vreau însă să vă lămuriţi cât de cât că vrem să iasă bine. Aţi vrut, încă o dată, să fie subordonată primarului, lăsaţi-o la consiliul local al primăriei, ca să poată să aibă structură. Măcar să facă treaba până la capăt. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. O să supun votului dumneavoastră propunerea comisiei, după care amendamentul domnului deputat. Cine este pentru amendamentul comisiei? Vă rog să votaţi. 53 de voturi pentru. Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? 8 abţineri. Votat textul comisiei. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Marcu Tudor. Cine este pentru? |
|||||
|
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Am spus şi în comisie, consiliile locale nu au aparate proprii. Ziceţi-le ce vreţi, cum vreţi, dar nu le ziceţi aparate proprii, că n-au. |
|||||
|
Dar, cine are domnule? |
||||||
|
Domnul Viorel Gheorghe Coifan: Primarul? |
||||||
|
Iată domnilor, nu ştim... |
||||||
|
|
Domnule secretar de stat, domnule Alexandru, vă rog să precizaţi exact, aici că nu ştiu ce aţi discutat dumneavoastră în comisie, stimaţi colegi. Vă rog frumos. |
|||||
|
|
Domnul Alexandru Mircea: Domnule preşedinte, Punctul de vedere al Guvernului cu privire la textul, în general, inclusiv la acest articol 4 alin.2 este cel care a fost preluat de Senat, pentru că Senatul n-a făcut nici un amendament. Deci eu susţin varianta Senatului. Este încă corectă observaţia, o susţin eu, însă în comisie s-a deliberat, s-a discutat foarte mult şi am convenit că este corectă varianta de la alineatul 2, deci acest amendament unde se specifică ambele comisii. Numai că, este corectă aprecierea şi ştiu că s-a discutat în ambele comisii că aparatul propriu este al primăriei nu al consiliului local. |
|||||
|
Atunci cum zice aparatul propriu ".. în comisie... |
||||||
|
|
Domnul Alexandru Mircea: Păi, aşa văd că s-a consemnat aici. |
|||||
|
|
Vă rog să discutaţi cu comisia şi să ne spuneţi un punct corect. |
|||||
|
Sunt de acord să votaţi şi propunerile Opoziţiei. |
||||||
|
Domnul Alexandru Mircea: Aparatul propriu al primăriei... |
||||||
|
|
Dar cine a spus, că aţi avut destule. Domnule secretar de stat, vă rog să vă consultaţi cu comisia pentru un punct de vedere corect. |
|||||
|
Domnule preşedinte, daţi o şansă acestei legi, că este o aiureală până acum, ascultaţi ce vă spun eu. |
||||||
|
Nu e bine aşa... |
||||||
|
Aveţi dreptate, tragedia e că Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a votat în unanimitate acest proiect de lege. |
||||||
|
|
Toată lumea este de acord: fără aparat propriu, deci fără personalitate juridică, în condiţiile legii, în cadrul consiliului local. Corect, fără aparat propriu. Toată lumea este de acord cu această chestiune, da? Votat în unanimitate, fără acest amendament. Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Marcu. Cine este pentru? Eram în vot. Vi-l retrageţi. Vă mulţumesc. La alin.3, comisia n-a avut observaţii. Aveţi un amendament. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnilor colegi, eu am depus un amendament la art.4 alin.3 şi pentru a nu vă reţine foarte mult, am să vă spun că diferenţa faţă de textul comisiei, eu am spus doar atât că: "Nivelul de organizare, structura organizatorică şi categoriile de personal se stabilesc anual de consiliile locale". În timp ce textul comisiei venea şi spunea aşa: "Nivelul de organizare, structura organizatorică şi categoriile de personal se stabilesc anual de consiliile locale cu consultarea unităţilor teritoriale ale poliţiei române, în funcţie de bugetul alocat, numărul populaţiei, întinderea fiecărui municipiu, oraş, comună etc." Daţi, vă rog, dacă vreţi să dăm competenţă şi autonomie, lăsaţi-o la mâna consiliului local, fără să mai introducem poliţia în text, fără să mai introducem alte elemente. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnilor colegi, Nu vreau să fac prea multe divagaţii, dar iată că parcă era mai bine să trimitem din nou la comisie, să o mai pritocim puţin, indiferent cine s-a angajat să o facă. Ea tot intra până la mijlocul lui noiembrie sau sfârşitul lui noiembrie, că-i acordasem 60 de zile acolo, nu muream de ea, dar acum ne încurcăm şi noi aici, uite, cu tot felul de minuni. Eu vreau să vă susţin amendamentul meu, art.4 alin.3, în care am introdus cuvântul "facultativ", deoarece este o dispută mai mare care nu s-a tranşat, de fapt, până acum în privinţa obligativităţii tuturor structurilor care au în obiectiv pază sau au arme asupra lor sau ordine publică sau mai multe astfel de atribute, care sunt oarecum paralele cu atributele poliţiei, ca această poliţie să aibă un cuvânt de spus definitoriu asupra acestor structuri. Eu am zis, şi sunt militar bătrân şi ştiu ce înseamnă să ţii arma asupra ta, că asupra modului de întrebuinţare a armamentului, de păstrare, de reparare şi alte competenţe pe care le are poliţia în acest domeniu, poliţia să aibă un cuvânt definitiv. Dar, numai asupra acestei ramuri din activitatea celorlalte structuri dinafara poliţiei care deţin armament şi, ca atare, am zis că acea structură, organizare şi personal se stabilesc anual de consiliile locale cu consultarea facultativă a poliţiei; pentru că dacă-i dau fără cuvântul "facultativ" oblig organele locale să stea întotdeauna în subordinea poliţiei, într-un fel sau altul. Subordine, pe care eu o consider a fi corectă numai în privinţa mânuirii armamentului, nu şi a structurii, nu şi a personalului, nu şi a misiunilor, nu şi a controlului şi a tuturor celorlalte care sunt atribute pur şi simplu ale consiliului local. De aceea, am introdus cuvântul "facultativ". Ca să fie clar, că poliţia nu poate dicta unde şi cum vrea asupra oricărui fenomen, paralel cu fenomenul poliţiei. Sper că m-aţi înţeles şi nu vreau să diversific mai mult disputele foarte mari care se află între aceste structuri, atât la înfiinţarea corpului gardienilor publici, cât şi la celelalte, în raport cu competenţele poliţiei asupra lor. Vă mulţumesc. Lăsaţi "facultativ" că e mai bine, vă spun şi nu fiţi aşa reticenţi la ce spun, că nu spun pentru mine, nu eu voi conduce aceste structuri, nu sunt nici primar, la urma urmei... Spun pentru cei care sunt acolo, în judeţ, în locale şi trebuie să fie clar cum funcţionează, aveţi şi dumneavoastră primari, avem şi noi şi toată lumea şi nu vrem să fie o brambureală în aceste atribute. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, cât timp am fi avut o poliţie comunitară obligatorie peste un anumit număr de locuitori, aşa cum era în proiectul venit de la comisie cu raportul de acolo, atunci am fi putut, eventual, să ne gândim că ar trebui ca unitar, peste tot să se accepte anumite barem-uri şi însăşi poliţia care este totuşi o instituţie competentă să-şi spună cuvântul. Dar, din moment ce la nivelul tuturor comunelor am lăsat la latitudinea consiliilor locale să aibă sau să nu aibă o astfel de poliţie, păi, dacă poate să nu aibă, de ce să vină poliţia şi să zică: "Dar dacă ai, să ştii că trebuie să ai atâţia oameni". Atunci va zice: "Bine, nu am", şi pentru asta are dreptul. Deci, este ilogic. Intervine o problemă de logică în momentul acesta, din moment ce s-a eliminat obligativitatea înfiinţării acestor poliţii la nivel de comună. |
|||||
|
|
Vă rog să vă prezentaţi. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, La acest articol, cu alin.3, eu cred că în textul trecut de comisie este restrictiv, în condiţiile în care noi am considerat că în Consiliul local se stabileşte nivelul de organizare, structura organizatorică şi categoriile de personal care se stabilesc de consiliile locale. Dacă eu vin şi cer consultativ, facultativ poliţiei, care oricum face parte... comandantul poliţiei face parte din acele consilii, comisii locale, dar nici nu trebuie să decidă ei. |
|||||
|
Categoric! |
||||||
|
|
Vă rog să vă spuneţi punctul de vedere şi nu intraţi în dialog cu sala. |
|||||
|
|
Deci, susţin să votaţi amendamentul de la alin.3, în forma următoare: "Nivelul de organizare, structura organizatorică şi categoriile de personal se stabilesc anual de consiliile locale", în condiţiile în care noi, cu un articol mai sus, am considerat că nu dăm personalitate juridică acestor structuri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat Oltei, vă rog, comisia, care este ...? |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aş vrea să fac următoarele precizări, în primul rând la amendamentul domnului Radu Stroe şi al domnului Iriza Marius: am considerat că în textul articolului este bine să definim toate situaţiile care trebuie luate în calcul atunci când se organizează poliţie comunitară, pentru ca să nu ajungem în situaţia ca, astăzi, un Consiliu local cu primar să organizeze această structură şi mâine să constate că nu are bani şi să-i dea afară. Deci, noi vrem să prindem toate aceste situaţii privind modul de ... amendamentul domnului Marcu... Nu putem să fim de acord să introducem noţiunea de "facultativ", pentru că noi şi în Legea de organizare şi funcţionare a Poliţiei Române, şi în Legea de organizare şi funcţionare a societăţilor de pază am băgat ca aceste planuri ale lor sunt avizate de organul de poliţie. Şi atunci la această structură trebuie să introducem, în mod obligatoriu, pentru că există nişte planuri de cooperare şi colaborare între ei pentru situaţiile diverse în care ei îşi desfăşoară acţiunea. În aceste condiţii, dacă nu se dă avizul, nici planurile acelea de cooperare şi coordonare nu pot fi puse cap la cap, şi deci riscăm ca la o misiune oarecare să se împuşte unii pe alţii. Şi atunci este normal să dea acest aviz poliţia pentru organizarea şi funcţionarea planurilor poliţiei comunitare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat Marcu, trebuia la comisie să lucraţi mai bine articolele, şi nu aici în plen să întrerupeţi. |
|||||
|
|
Primele articole şi la noi a fost dificil de discutat, după aceea nu mai sunt grele. Însă acestea sunt esenţa lor. Iată de ce intervin: am vrut poliţie locală, şi nu poliţia Ministerului de Interne, care are o poliţie separată. Prin acest aviz am anulat esenţa legii, de a înfiinţa o poliţie autonomă locală. Avizul pe care l-a dat greşit - de aceea se şi desfiinţează corpul gardienilor publici - nu poate fi invocat ca un argument pentru că se desfiinţează şi vrem să facem unul local, care nu mai are legătură cu cel anterior. Şi ca atare nu vreau subordine la Ministerul de Interne, care automat prin acel aviz îşi va subordona într-un fel sau altul direct (mai mult decât indirect) aceste poliţii locale. Asta vreţi? Nu aveţi argumente să spuneţi de ce. Că se pot corela planurile! Doamne fereşte, se pot corela în permanenţă. Au împreună în Consiliul acela local un reprezentant, dar nu-i dau aviz. Ştiţi ce înseamnă aviz? Aviz înseamnă: "de acord! faceţi aşa". Aceea este subordonare. Or primarul nu poate să facă ce doreşte Consiliul local cu acest corp al poliţiei comunitare locale, pentru că este tributar, este subordonat - să zic - dacă nu intereselor, măcar unor anumite concepte ale poliţiei. Eu socotesc că tributar poate fi numai la folosirea armamentului. Nu sunteţi militari şi nu ştiţi ce dispută este între dânşii. Domnul Oltei se preface că nu înţelege. Disputa este de ani de zile. Poliţia doreşte să subordoneze tot ce mişcă în jur. Şi S.R.I.-ul şi toate celelalte structuri, în anumite concepte, în anumite nuanţe. Noi nu vrem asta, măcar la această comunitate. Asta vreţi? Asta aveţi! Luaţi-l "facultativ" sau "definitoriu" de drept şi obligatoriu. Că dacă nu spun facultativ, este obligatoriu. Se subordonează din nou poliţiei. Şi atunci de ce o mai scot de acolo? Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, nu ne mai certaţi aşa! Vă rog eu frumos! |
|||||
|
|
Vă rog să mă iertaţi. Am explicat de mai multe ori, şi doamnei Paula Ivănescu o dată, eu am o deficienţă de auz şi de acolo din sală când îmi ajunge la ureche eu aud mai puţin dacă vorbesc încet. Nu este nici o replică. Şi, de altfel, mă ştiţi, că eu aşa vorbesc tot timpul. Am o problemă cu auzul. Aud mai greu. Sunt transmisionist, am avut căştile pe urechi o groază de ani şi mi s-a afectat auzul. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Eu vă supun să votăm textul comisiei, ca să închidem aceste dezbateri, pentru că nu-şi mai au rostul. Deci, vă supun votului dumneavoastră art.4 alin.3 în varianta comisiei. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. 36 de voturi pentru. Împotrivă? 21 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Votat varianta comisiei. La art.5 alin.1, comisia, de asemenea, propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat. La art.5 alin.2, vă rog, de asemenea, comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat alin.2 al art.5. La art.6, alin.1, pct.a), comisia modifică acest punct. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. La pct.b), comisia nu a avut observaţii. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votată varianta comisiei. La pct.c), comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. La pct.d), de asemenea, comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.6, alin.2, de asemenea, comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Art.7, comisia propune eliminarea acestuia. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votată varianta comisiei. Titlul Cap.III, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat titlul Cap.III. Art.8, alin.a), comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.b), de asemenea, comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat alin.b) în varianta comisiei. Alin.c), dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta Senatului. Alin.d), comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.e), de asemenea, comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Alin.f), g), h), i), j), k), comisia nu a avut nici un fel de observaţie. Dacă aveţi dumneavoastră? Până la j), dacă aveţi observaţii? Nu aveţi. Votată varianta Senatului. Alin.k). Domnul deputat Leonăchescu are observaţii. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În mod logic, după lit.j) ar urma să propunem, şi fac acest lucru, o nouă redactare sub litera k) a următorului text: "Controlează starea surselor publice şi private de apă potabilă şi semnalează cazurile de poluare accidentală sau provocată". Şi atunci, ceea ce urmează se repoziţionează în consecinţă. Este nevoie de o asemenea prevedere, şi este bine să între şi sub vizorul poliţiei comunitare, pentru că problema stării surselor de apă potabilă, pe măsură ce densitatea în localităţile noastre creşte, devine fundamentală. Degeaba controlăm alte elemente, cum este la lit.j) "gestionarea deşeurilor menajere în localitate", dacă nu ne orientăm şi către sursele de apă potabilă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia, vă rog, punctul de vedere. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul profesor Leonăchescu are perfectă dreptate, dar trebuie să ţinem cont că noi avem o poliţie de mediu care se ocupă de această problemă. Şi atunci nu putem să băgăm poliţia comunitară să îndeplinească atribuţiile poliţiei de mediu. Altcumva, or să se întâlnească pe traseu şi n-or să aibă ce să facă sau nu mai ştim cine răspunde şi cine dă soluţii şi cine sancţionează. Poliţia de mediu care are şi personalitate juridică poate să ia cele mai aspre măsuri împotriva celor care afectează într-un fel sau altul sursele de apă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule profesor Leonăchescu, mai aveţi ceva de spus? Vă rog. |
|||||
|
|
Sunt foarte mulţi factori interesaţi în problema surselor de apă potabilă, inclusiv Inspectoratul igienico-sanitar al judeţului, prin organele din teritoriu, şi organele de mediu, şi poliţia, şi structuri civile ş.a.m.d., inclusiv ong-urile. Dar dacă am atacat această problematică la lit.j) şi ne ocupăm de probleme de deşeuri, iată controlează modul de organizare, de depozitare a deşeurilor menajere, industriale etc., automat trebuie să le dăm în sarcină ceva similar şi în domeniul surselor de apă potabilă, pentru că de problema deşeurilor menajere sau industriale se ocupă şi factorii de mediu. Deci, argumentul dumneavoastră nu este suficient, pe câtă vreme propunerea mea vine în sprijinul protejării populaţiei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule profesor, dumneavoastră trebuia să faceţi un amendament, ştiţi foarte bine, şi din acest motiv ... Eu vă supun votului pct.k) în varianta comisiei. Este corect să votăm întâi varianta comisiei. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Deci, votată varianta comisiei. Domnule profesor, doriţi să votăm încă o dată. Vă rog să votaţi. Cine este pentru varianta comisiei? Mâna sus. Mulţumesc. Încă o dată, şi dumneavoastră vă rog să număraţi voturile. Cine este pentru? Varianta Senatului, domnule profesor. Comisia spune că e nemodificată. Deci, votată lit.j), k) în varianta Senatului. Vă rog, domnule profesor, dar pe scurt. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, În Biroul permanent am discutat că putem interveni şi în plen la aceste trei legi: Poliţia comunitară şi legile electorale. Aceasta pentru că ritmul de elaborare a rapoartelor în comisie a fost aşa cum ştiţi; nu s-au putut discuta în profunzime sub toate aspectele, şi eu insist pe amendamentul absolut nou pe care l-am făcut, în condiţiile hotărârii Biroului permanent. Eu nu ies din hotărârea Biroului permanent. Dar dacă vreţi să trecem peste sursele de apă potabilă, să le dăm altora în gestiune, iar poliţia noastră comunitară să nu se oprească la ele, facem o imensă greşeală, pentru că, pe timp de noapte, poliţia comunitară are sub control localitatea. Poate observa dacă cineva aruncă noxe într-o fântână de apă potabilă şi poluează şi chiar provoacă mari necazuri. Este un amendament nou, care nu înlocuieşte alte amendamente. Nu există altceva în loc. |
|||||
|
|
Am înţeles, domnule profesor. |
|||||
|
|
În această suită de sarcini, insist, e bine să se ocupe de apa potabilă şi poliţia comunitară. |
|||||
|
|
Supun aprobării propunerea domnului profesor Leonăchescu. Cine este pentru? 11 voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 31 de voturi împotrivă. Abţineri? Ce s-a întâmplat? |
|||||
|
Domnul Tudor Marcu (din banca comisiei): Am numărat şi eu, şi nu-i aşa. Ori nu votează, ori ... |
||||||
|
|
Păi, 13 ... 30 am spus, domnule, nu 40. Domnule profesor, 17 mi-aţi spus, şi 30 am spus domnule ... Supunem la vot încă o dată dacă doriţi. Îi acuzaţi pe colegii dumneavoastră, domnule deputat Marcu. |
|||||
|
|
Domnul Tudor Marcu (din banca comisiei): Poate nu votează, asta este altceva, dar dacă nu votează, nu-i număraţi. |
|||||
|
|
Supun încă o dată votului. Cine este pentru amendamentul domnului profesor Leonăchescu, domnului deputat Leonăchescu? 21 de voturi pentru. Împotrivă? Vă rog să votaţi. 24 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. La lit.l) comisia propune modificarea acestui punct. Dacă sunt observaţii? Votat varianta comisiei. La lit.m), n), o), p), comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta Senatului. Art.9, alin.1 şi 2, comisia nu a avut observaţii. Dacă aveţi dumneavoastră? La alin.1 şi 2, poftiţi domnule Dinu. |
|||||
|
|
Aş vrea ca la amendamentul acesta să nu se voteze politic, altminteri facem tot o lege politică. Susţin să ieşim din zona politicului. Textul iniţial spune aşa: "Organizarea şi executarea activităţii de pază a bunurilor şi asigurarea ordinii publice, strategie, se fac pe baza unui plan de pază". Planul de pază şi ordine publică se propun, am propus eu vizavi de ceea ce a propus Guvernul, să se propună de primar şi să se aprobe de Consiliul local, cu avizul de specialitate al Direcţiei generale de poliţie. De ce? Pentru că planul acesta de pază al unei localităţi este o acţiune foarte importantă. Atâta timp cât el se plăteşte de la bugetul local (vorbesc de poliţia comunitară, e plătită de la bugetul local) trebuie să fie privit ca un act normativ extrem de important. El nu poate avea forma unui act obişnuit care se bagă în mapa primarului, primarul pune o ştampilă acolo şi dă cu o semnătură. Acest plan trebuie să fie supus dezbaterii Consiliului local. Numai aşa se va putea face faţă unui plan, într-adevăr, în care cei "n" consilieri locali să fie şi ei în cunoştinţă de cauză de ceea ce trebuie să se facă legat de paza comunităţii. Deci, programul sau amendamentul meu la art.9 alin.2 "Planul de pază şi ordine publică" se propun de primar şi se aprobă de Consiliul local ca fiind un act extraordinar de important. Mulţumesc. Vă rog, comisia, la art.9, alin.1. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Planul de pază este un document care trebuie întocmit de un specialist. Haideţi să ne gândim că avem primari şi avem consilieri care au fost soldaţi în armată sau au făcut armata cine ştie pe unde, pe la Diribau. Cum să poată să întocmească primarul un asemenea document? Documentul se întocmeşte de specialişti şi se aprobă de cel care subordonează structura respectivă. Şi acesta, am votat mai devreme, este primarul. Dacă lui i se subordonează, el trebuie să aprobe documentul. Este foarte clar. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă rog, domnule deputat Dinu. |
|||||
|
|
Domnule coleg, eu n-am spus că planul acesta se întocmeşte de către primar, că nu se întocmeşte de primar. Este clar că nu se întocmeşte de către primar. Se întocmeşte de către şeful acela pe care îl punem director, şef de serviciu al Corpului poliţiei comunitare, dar ca instrument sau ca act normativ care se supune unei dezbateri şi unei aprobări, acest plan se propune de către primar Consiliului local, ca unitate abilitată să voteze ceva vizavi chiar şi de o contribuţie financiară pe care o dă bugetul local la plata acestor oameni, a poliţiei comunitare. Asta am vrut eu să spun, nu că-l întocmeşte nu-ştiu-cine, funcţionarul, primarul ... care întocmeşte un plan de pază. Vorbim de mersul juridic al aprobării acestui act normativ extrem de important pentru comunitate. (Discuţii la masa prezidiului). |
|||||
|
Domnule preşedinte, Ascultaţi puţin amendamentul. |
||||||
|
|
Vă rog. |
|||||
|
|
Trec de la alin.2, amendamentul meu, la alin.1 deoarece acolo îi este locul, pentru că este mai bine aşa. Şi atunci zicem că, din punctul meu de vedere, planurile de pază şi ordine publică să se aprobe de primari cu avizul consultativ - zic eu - al poliţiei locale. Şi comisia mai introduce după aceea încă un cuvânt, cine îl face, ca să fim egali cu noi înşine, să ştie cine face, cine controlează, cine aprobă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Deci, la alin.1 trebuie să finalizăm cumva. Vă rog să propuneţi varianta finală pentru stenogramă şi pentru a-l supune votului. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Lucrurile se complică. Am explicat mai devreme că, prin Legea de organizare şi funcţionare, poliţia are şi atribuţii. Dacă eu bag acum "consultativ" aici, deci numai aviz de specialitate consultativ al poliţiei locale. Eu nu pot să fiu de acord în numele comisiei cu noţiunea de "consultativ", pentru că încălcăm cealaltă lege, care o avem votată de doi ani: Legea de organizare şi funcţionare a Poliţiei Române. Aceasta spune că dă avizul pentru societăţile de pază, pentru ... |
|||||
|
|
Aşa este. |
|||||
|
Aviz consultativ. |
||||||
|
|
Nu aviz consultativ, ci aviz de specialitate. Şi atunci vă propun: "Planurile de pază şi ordine se aprobă de primari cu avizul de specialitate al poliţiei locale". |
|||||
|
|
Domnilor, am trecut la alin.2, fără să-l votăm pe alin.1. Eu trebuie să supun colegilor ceea ce a propus comisia. |
|||||
|
Vreau să-l completez pe alin.1. |
||||||
|
|
Păi, completaţi-l pe alin.1, că nu merge. La alin. 1: "Organizarea şi executarea activităţii...". Alin. 1 rămâne aşa cum este. Supun aprobării art. 9 alin. 1, în varianta iniţială. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Dacă sunt abţineri? Nu sunt. Votat. La alin. 2, cu observaţia făcută: "Planurile de pază şi ordine se aprobă de primari, cu avizul poliţiei locale" ? Rămâne? |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): "...de specialitate", pentru că poate să fie individual acolo, să fie locală, într-adevăr, nu să depindă de altul... |
||||||
|
|
Domnule ministru, vă rog să reglaţi această chestiune: "consultativ şi neconsulativ". |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Domnule preşedinte, Am stabilit din capul locului că această poliţie comunitară se subordonează primarului, am zis: "aproape exclusiv primarului". Pe cale de consecinţă, vă rog să acceptaţi formula că "Planurile de ordine se aprobă de către "primar", pentru că este persoana care reprezintă autoritatea locală, cu avizul de specialitate" şi acceptăm şi mi se pare potrivit, "consultativ, al poliţiei locale", pentru că primarul va răspunde dacă se întâmplă prea multe lucruri şi nu a ţinut cont de avizul consultativ. Şi atunci este şi o soluţie de compromis, şi este şi o soluţie elastică şi flexibilă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră această variantă. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Votat. Articolul 9 alin. 3. De asemenea, comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat varianta comisiei. Titlul Capitolului IV. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat. La art. 10 alin. 1 şi 2 comisia nu a avut observaţii. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta iniţială. La art. 11 comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. La art. 12 alin. 1 şi 2 comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta Senatului. Articolul 13 alin. 1 şi 2. Comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta Senatului. Articolul 14. De asemenea, comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta Senatului. Titlul Capitolului V. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta Senatului. La art. 15 alin. 1 pct. a) comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Punctul b). De asemenea, comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Punctul c). De asemenea, comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Punctul d). De asemenea, comisia modifică acest punct. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Punctele e) şi f). De asemenea, comisia propune modificarea acestora. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. Punctele g) şi h). De asemenea, comisia propune modificarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votate în varianta comisiei. La alin. 2 al art. 15 comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votat în varianta Senatului. La art. 16 comisia propune modificarea. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Aşa cum am anticipat şi la dezbaterile generale, există un amendament la poziţia 14, depus în numele grupului nostru parlamentar, în care se solicită un alineat 3 la art. 15, în consonanţă cu prevederile constituţionale, cu prevederile din legile care reglementează activitatea poliţiei şi a administraţiei publice locale, respectiv cea a instituţiei funcţionarului public, care sună astfel: "În unităţile administrativ - teritoriale în care proporţia persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale atinge 20% din populaţie, funcţionarii publici din cadrul Poliţiei comunitare care prin activitatea lor sunt în contact nemijlocit cu populaţia au obligaţia să cunoască şi limba maternă a minorităţii în cauză". Putem porni de la ideea că în Legea funcţionarului public există o astfel de prevedere pentru toţi funcţionarii publici, numai că în această lege există o prevedere conform căreia aceşti poliţişti ar fi funcţionari publici speciali, deci ceva ieşit din comun, şi s-ar putea să se interpreteze, deşi mulţi dintre ei, într-adevăr, reprezintă comunitatea, lucrează în sânul comunităţii, ar fi bine să preluăm acest articol. Toată formularea este deja preluată în foarte multe legi ale noastre, deci nu văd cum ar fi o problemă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă rog, domnule ministru. |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Domnule preşedinte, Acest amendament s-a discutat. În principiu suntem de acord. Reglementarea, ca atare, există în Legea privind funcţionarii publici. Poliţiştii comunitari, angajaţii poliţiei comunitare sunt funcţionari publici şi atât, deci nu sunt funcţionari publici cu statut special, ca şi poliţiştii. Prin urmare, există o reglementare care prevede expres că toţi funcţionarii publici au această obligaţie care este prevăzută în amendamentul dumneavoastră. Nu a fost însuşit, deci, pentru a evita dubla reglementare, dar reglementarea există ferm, aş zice, şi corect în Legea privind funcţionarii publici. |
|||||
|
|
Cred că are dreptate domnul ministru şi nu mai trebuie... Vă declaraţi de acord cu explicaţia, da? E-n regulă! La art. 16, de asemenea, comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat art. 16 în varianta comisiei. La titlul Capitolului VI dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat. La art. 17 alin. a) comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta Senatului. La alin. b) comisia a propus modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. La alin. c), d), e), f), g), h) comisia nu a avut observaţii. Dacă aveţi dumneavoastră observaţii? Nu aveţi. Votată varianta Senatului. La Capitolul VII dacă sunt observaţii? Comisia nu a avut observaţii. Nu aveţi observaţii. Votată varianta Senatului. Articolul 18 alin. 1. Comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. La alin. 2, de asemenea, comisia propune modificarea. Dacă aveţi observaţii? Nu aveţi. Votată varianta comisiei. La art. 19 comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta Senatului. Titlul Capitolului VIII. Dacă sunt observaţii? Comisia nu a avut. Votată varianta Senatului. La art. 20 comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. La art. 21, de asemenea, comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. La art. 22 comisia propune eliminarea. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. La art. 23 comisia propune modificarea. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Este ultimul meu amendament şi de mine aţi scăpat. V-am zis că cele mai uşoare sunt la sfârşit. Dar acesta este un amendament de esenţă. Iată de ce. Cum spune textul venit de la Senat? "Drepturile şi obligaţiile născute din contractele încheiate de Corpul gardienilor publici se preiau de către Poliţia comunitară". Este corect, aşa şi trebuie. Eu, însă, zic că nu întotdeauna toate contractele, în toate amendamentele, în toate literele lor trebuie obligatoriu să fie preluate de o structură nouă, cu alte atribute. Preluarea acestor contracte trebuie văzută prin lumina, prin prisma acestei legi. De aceea, eu zic că unele dintre contractele încheiate de Corpul gardienilor publici nu trebuie obligatoriu să fie preluate de poliţia locală, cu atât mai mult cu cât unele au fost chiar contestate. Eu nu iau toate lacunele existente, probabil, ale unor localităţi, în contractele poliţiei Corpului gardienilor publici automat şi la Poliţia locală. Vreau să "spăl" acele lacune, să le elimin şi să fac o poliţie nouă, locală, cu structura nouă, cu atribute noi şi aşa mai departe. De aceea se şi transformă Corpul gardienilor publici, că altfel îl lăsam aşa şi ziceam că este civil. Şi iată cum sună amendamentul meu: "Drepturile şi obligaţiile care intră în competenţele Poliţiei comunitare, în sensul prezentei legi, reieşite din contractele încheiate de Corpul gardienilor publici, se preiau de către poliţia comunitară". Numai contractele acelea care respectă această lege! Altfel, eu nu pot obliga Poliţia comunitară să preia lacune ale unor contracte din vechea poliţie, Corpul gardienilor publici, şi care chiar încalcă această lege. Contravin ei, până la urmă! Nu-l oblig să încalce legea, chiar eu, prin text de lege! Este o aberaţie! De aceea, vă rog să înţelegeţi cuvintele: "care intră în competenţele Poliţiei comunitare, în sensul prezentei legi, reieşite din contracte", ca fiind ceea ce dorim de la această poliţie comunitară. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Trebuie să fie foarte clar că acolo unde s-a încheiat un contract, prevederile acestui contract trebuie respectate, indiferent că ne place sau nu ne place. Deci, dacă am optat că se înfiinţează Poliţia comunitară, prin reorganizarea Corpului gardienilor publici, contractele acestuia care se găsesc în desfăşurare trebuie respectate. Tot în textul legii noi, mai devreme, am introdus faptul că Poliţia comunitară poate să desfăşoare acţiuni contra cost. Deci, acelea care sunt în desfăşurare, vrem nu vrem, trebuie să le ducem la îndeplinire. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră varianta comisiei. Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 32. Împotrivă? 4 voturi împotrivă. Abţineri? Votată varianta comisiei. La art. 24 comisia nu a avut observaţii. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votată varianta Senatului. La art. 25, de asemenea, comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu. Votată varianta Senatului. La art. 26 comisia propune modificarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. La art. 27 comisia propune eliminarea acestuia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei. La art. 28 dacă sunt observaţii? Comisia nu a avut. Votată varianta Senatului. La art. 29, 30, de asemenea, comisia nu a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta Senatului. Am parcurs întreaga lege. La votul final, probabil de mâine, o vom vota. Stimaţi colegi, Vă propun să trecem la pct. 2, la întrebări şi interpelări. Sper că sunteţi de acord cu această chestiune, având în vedere că nu mai avem timp să luăm şi celălalt proiect de lege. Mulţumesc. Stimaţi colegi, o singură observaţie aş avea. Uitaţi-vă, aici, mi s-a adus la art. 4 alin. 2, v-aş ruga să fiţi de acord ca în fraza finală să apară: "în cadrul aparatului propriu de specialitate al consiliilor locale, în condiţiile legii". V-aş ruga să fiţi de acord cu această observaţie, la art. 4 alin. 2. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt observaţii? Abţineri? Împotrivă? Nu sunt. Votat. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, La interpelări, pe scurt, au depus 18 colegi. Aş începe cu domnul Mircea Costache, dacă este. Aţi depus în scris? |
|
|||
|
Domnul Mircea Costache (din sală): Da. |
||||||
|
|
Aţi depus în scris. |
|||||
|
|
|
Domnul Ioan Sonea, pe scurt. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Este vorba de rezolvarea situaţiei unui cetăţean care are nevoie de aprobare pentru a pleca în Ungaria, pentru o operaţie la ochi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Eugen Pleşa. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Sunt cam fierbinţi microfoanele acestea. |
|||||
|
|
S-a muncit serios! |
|||||
|
|
Fac o interpelare pe care o adresez domnului ministru al justiţiei, Cristian Diaconescu, şi spun aşa, în câteva cuvinte, că se constată o preocupare tot mai intensă în aservirea la interesele unor persoane particulare, care, profitând de atitudinea tolerantă sau chiar interesată a unor magistraţi, doresc să evacueze în stradă activităţile unor instituţii de interes public din imobilele trecute în istorie, în proprietatea statului, în judeţul Mureş. Astfel, s-a ajuns într-o situaţie delicată în cazul Poliţiei din Târgu - Mureş, poliţia judeţeană, cea din Reghin şi din Sighişoara. În plus, sanatoriul din localitatea Brâncoveneşti, gazdă de necesitate a peste 250 de bolnavi psihici şi a zeci de copii fără adăpost, acest sanatoriu este vânat de nişte revendicatori de circumstanţă, pentru a fi speculat. Culmea, că aceşti turişti ai lăcomiei din Ungaria niciodată nu au dat atenţie mormântului celui de care se reped să profite, acesta fiind îngrijit consecvent şi cu respect de personalul de serviciu. Toate se întâmplă cu complicitatea magistraţilor mureşeni. Vă rog să dispuneţi imediat o verificare obiectivă a aplicării legilor în aceste instanţe mureşene. Legea nr. 112/1995 şi Legea nr. 10/2001 sunt invocate, dar aplicate necinstit, într-un dispreţ total faţă de răspunderea pentru drepturile statului român, bun doar de jefuit. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Ludovic Mardari. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Interpelarea mea este adresată domnului prim-ministru Adrian Năstase şi se referă la ritmul lent în care lucrează comisia special constituită pe lângă Ministerul Justiţiei, privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, pentru deportaţii în Bărăgan. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Doamna Lia Olguţa Vasilescu a depus în scris. Doriţi să spuneţi câteva cuvinte? |
|
|||
|
|
Într-adevăr, am depus-o în scris, domnule preşedinte, dar mai am de făcut o rectificare pe care am uitat s-o precizez în interpelarea scrisă, şi anume, că deja prefectura a acordat din partea Guvernului României o anumită sumă pentru Filarmonica "Oltenia". A rămas doar ca şi Ministerul Culturii să se ţină de cuvânt. În rest, ceea ce este în interpelarea adresată ministrului culturii şi cultelor, referitor la fondurile pentru Filarmonica "Oltenia", rămâne valabil. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Dan Brudaşcu a depus în scris, domnul Eugen Nicolescu a depus în scris, domnul Ştefan Baban a depus în scris. Doriţi să spuneţi câteva cuvinte? Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Ştergerea de datorii, promisiune electorală sau eficienţă economică, o interpelare adresată domnului ministru Dan Mircea Popescu se referă, cu prioritate, la domeniul sectorului minier. Iar cea de-a doua este adresată domnului Miron Mitrea, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului. Este vorba despre turism. Pe scurt, "Turismul românesc, încotro?". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Domnul Adrian Moisoiu este absent, domnul Ioan Miclea a depus în scris, domnul Gheorghe Dinu a depus în scris, doamna Mihaela Ionescu a depus în scris, domnul Cătălin Micula a depus în scris, domnul Valentin Iliescu. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea este adresată domnului prim-ministru Adrian Năstase şi se referă la lipsa de implicare sau, dacă vreţi, chiar recentul eşec diplomatic al administraţiei Adrian Năstase, în privinţa construirii Canalului Bîstroe. Această politică a Guvernului Adrian Năstase confirmă faptul că, de fapt, în plan extern, ceea ce se face se face doar ca un exerciţiu de imagine publică, de cosmetizare externă a unei realităţi caracterizată doar de corupţie şi proastă administrare. Guvernul Adrian Năstase a făcut dovada atitudinii umile faţă de autorităţile statului din fostul bloc sovietic, este vorba de Ucraina, şi incapacităţii de a-şi susţine interesele naţionale, lucru cu atât mai grav cu cât toată legislaţia internaţională, acordurile şi convenţiile ne erau sută la sută favorabile. Aşteptăm din partea domnului prim-ministru un punct de vedere cu măsurile concrete întreprinse de Guvernul Adrian Năstase pentru soluţionarea acestei situaţii. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul deputat Ilie Merce este absent. Domnul deputat Ioan Oltean a depus în scris, domnul Nicu Cojocaru a depus în scris, doamna Smaranda Ionescu a depus în scris. Constat că toate interpelările au fost epuizate, închidem şedinţa de astăzi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 19,20. |
||||||
![]() |



