Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.162/2004
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2004
|
Şedinţa a început la ora 16,05. Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Nicolae Leonăchescu şi Tudor Mohora, secretari. |
|
||||
|
|
Începem lucrările şedinţei de astăzi în plenul Camerei Deputaţilor. Din cei 344 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 243 deputaţi, 102 deputaţi sunt absenţi, 12 deputaţi participă la alte acţiuni parlamentare. Înainte de a intra în dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi de astăzi, permiteţi-mi să vă prezint o informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie înaintate Comisiilor permanente pentru examinare şi întocmirea avizelor sau rapoartelor în termenele stabilite. La Biroul permanent al Camerei Deputaţilor au fost înregistrate următoarele iniţiative legislative: 1. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.98/2004 pentru modificarea Legii nr.1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlul parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe. Termen de depunere a raportului: 25 noiembrie 2004. Cameră decizională: Senatul. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 2.Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului de la Nairobi privind protecţia simbolului olimpic, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:în fond - Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; pentru avize - Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 29 noiembrie 2004. Cameră decizională: Senatul. 3. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Valcani, judeţul Timiş, iniţiată de domnul senator Viorel Matei, membru al Grupului parlamentar al P.S.D. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii:în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 30 noiembrie 2004. Cameră decizională: Senatul. 4. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Pesac, judeţul Timiş, iniţiată de domnul senator Viorel Matei, membru al Grupului parlamentar al P.S.D. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii:în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 30 noiembrie 2004. Cameră decizională: Senatul. 5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.84/2004 privind modificarea art. II din Legea nr.149/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, precum şi a altor acte normative cu incidenţă asupra acestei proceduri, adoptat de Senat în şedinţa din data de 15 noiembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:în fond - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru aviz - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Termen de depunere a raportului: 25 noiembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.85/2004 privind modificarea art.15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.18/2004 pentru finalizarea vânzării unor pachete de acţiuni ale Băncii Comerciale Române - S.A. către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Corporaţia Financiară Internaţională, precum şi către Asociaţia Salariaţilor Băncii Comerciale Române - S.A., adoptat de Senat în şedinţa din data de 15 noiembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii:în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize -Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 25 noiembrie2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.83/2004 pentru modificarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.162/1999 privind instituirea preţului naţional de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, precum şi pentru acordarea de ajutoare băneşti pentru categoriile defavorizate ale populaţiei, adoptat de Senat în şedinţa din data de 15 noiembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 25 noiembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 8. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.630/2002 privind cinematografia, adoptat de Senat în şedinţa din data de 15 noiembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă: pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 6 decembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. 9. Proiectul de Lege privind Ordinul Meritul Diplomatic şi Medalia Meritul Diplomatic, iniţiat de Comisia specială pentru elaborarea propunerilor legislative privind sistemul naţional de decoraţii al României, adoptat de Senat în şedinţa din data de 15 noiembrie 2004. Cu acest proiect de lege a fost sesizată,în fond - Comisia specială pentru elaborarea propunerilor legislative privind sistemul naţional de decoraţii al României. Conform prevederilor art.93 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, amendamentele se vor depune la această Comisie în termen de 5 zile de la anunţarea în plen, după care Comisia urmează să întocmească în următoarele 5 zile un raport asupra amendamentelor. Termen de depunere a raportului: 2 decembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. 10. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim de duty - free, iniţiat de domnul senator Sergiu Nicolaescu, membru al Grupului parlamentar al P.S.D., adoptat de Senat în şedinţa din data de 15 noiembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 6 decembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. 11. Proiectul de Lege pentru modificarea art.6 alin. 2 din Legea nr.356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, iniţiat de domnul senator Kereskényi Alexandru, membru al Grupului parlamentar al U.D.M.R., adoptat de Senat în şedinţa din data de 15 noiembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 6 decembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. 12. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, iniţiată de domnul senator Németh Csaba, membru al Grupului parlamentar al U.D.M.R., respinsă de Senat în şedinţa din data de 15 noiembrie 2004. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 9 decembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. 13. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României, iniţiată de domnul senator Sergiu Nicolaescu, membru al Grupului parlamentar al P.S.D., respinsă de Senat în şedinţa din data de 15 noiembrie 2004. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru aviz - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 9 decembrie 2004. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. 14. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.238/1998 privind conferirea Semnului onorific pensionarilor militari, veterani de război, iniţiat de domnul senator Ionel Alexandru, membru al Grupului parlamentar al P.R.M., adoptat de Senat în şedinţa din data de 15 noiembrie 2004. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize - Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 6 decembrie 2004. |
|||||
|
|
|
Daţi-mi voie, de asemenea, să vă anunţ că domnul deputat Baciu Mihai, deputat de Iaşi, şi-a prezentat demisia. |
|
|||
|
|
|
La pct. 1 de pe ordinea de zi privind dezbaterea proiectelor normative, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre România şi Spania privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto ale cetăţenilor români şi spanioli. Să se pregătească Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi domnul ministru Alexandru să prezinte pe scurt proiectul de lege. |
|
|||
|
|
Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În textul acordului supus ratificării se stabileşte faptul că cele două părţi contractante, respectiv Spania şi România, recunosc reciproc permisele de conducere naţional, emise de autorităţile competente, atunci când acestea sunt în vigoare, potrivit clauzelor pomenite în anexa la acord, precum şi toate drepturile titularilor acestor permise, aşa cum sunt ele menţionate în text. Totodată se stabilesc reguli clare privind preschimbarea acestor permise, fără ca titularul acestui document să susţină o nouă examinare teoretică sau practică, precum şi modalităţile concrete de cooperare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule vicepreşedinte Bara, vă rog să prezentaţi raportul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic ţinând cont de avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi avizul Consiliului Legislativ a dezbătut şi avizat în fond în procedură obişnuită, în şedinţa din 16 noiembrie proiectul de Lege privind ratificarea Acordului între România şi Spania. În urma discuţiilor avute în comisie, se propune plenului Camerei aprobarea acestuia sub forma prezentată. Proiectul de lege a fost aprobat cu unanimitate de voturi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să intervină în dezbateri generale? Nu doreşte nimeni. La titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic, care conţine dispoziţia de ratificare a acordului, acord pe care îl aveţi anexat. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. Vom supune votului final proiectul de lege la sfârşitul acestei zile. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2003 privind finalizarea procesului de privatizare la Tepro - S.A. Iaşi. Procedură de urgenţă. Comisia economică, domnule vicepreşedinte Gheorghe Marin, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Având în vedere că trebuie să susţinem ordonanţa în procedură de urgenţă, propun 5 minute pentru dezbaterea legii şi un minut de intervenţie. |
|||||
|
|
Întreb dacă sunteţi de acord cu aceşti timpi de dezbatere? Dacă e cineva împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem la dezbaterea proiectului, vă rog să urmăriţi în paralel amendamentele comisiei şi proiectul Guvernului. La titlul proiectului de lege de aprobare a ordonanţei, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic? Nu sunt amendamente, dar semnalez comisiei şi staff-ului tehnic să pună în concordanţă acest articol cu faptul că unele din punctele din ordonanţă vor fi modificate. Ca atare, dispoziţia de aprobare a ordonanţei trebuie completată: "Se aprobă cu următoarele modificări şi completări", dacă nu mă înşel. Se introduce... Nu, completări. De acord, stimaţi colegi, da? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La titlul ordonanţei de urgenţă, dacă sunt obiecţiuni? Votat în unanimitate. La art.1 din ordonanţă, vă rog să urmăriţi amendamentul 1. Domnul vicepreşedinte are o intervenţie. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, După pct.5 al art. 1 prin amendamentele admise de comisie se introduc două noi puncte, pct.6 şi pct.7. În legătură cu formularea din textul respectiv, vreau să fac o modificare, şi anume: la pct.6, deci în final, spunem aşa: "...calculate la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe...", în loc de "intrării în vigoare a legii". Deci formularea standard. Iar la alin.7 putem să spunem: "de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe". Nu se mai calculează, şi textul curge mai departe. Deci, sunt două modificări de formă care fac parte din tehnica legislativă. |
|||||
|
|
Dacă sunt observaţii la această intervenţie? Supun votului dumneavoastră amendamentul 1 şi art.1 în formula pe care a prezentat-o domnul Gheorghe Marin prin amendamentele 1 şi 2 şi cu intervenţia pe care a formulat-o. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? O abţinere. S-a votat. La art.2 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat cu o abţinere. Art.3. O abţinere, nici un vot contra, majoritatea celorlalţi prezenţi. Am votat pe texte acest proiect, îl vom supune votului final la sfârşitul acestei zile. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu locuinţele de serviciu pe care acestea le au în administrare. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională să îşi ia locul şi Ministerul Administraţiei şi Internelor să prezinte proiectul... Da, e o propunere legislativă. Vă rog să prezentaţi raportul şi apoi punctul de vedere al Guvernului. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. E un raport suplimentar asupra Proiectului de Lege privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu locuinţele de serviciu pe care acestea le au în administrare. În conformitate cu prevederile art.89 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere şi avizare, în fond, în procedură obişnuită cu proiectul de lege amintit anterior. Plenul Camerei Deputaţilor în şedinţa din 16 noiembrie, a hotărât să retrimită proiectul de lege la comisie, în vederea întocmirii unui raport suplimentar. Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect, cu unele propuneri şi observaţii. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, de asemenea, a aprobat proiectul de lege în forma adoptată de Senat. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a propus să se respingă acest proiect de lege. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare autorizarea instituţiilor publice din întregul sistem al apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare. Face parte din categoria legilor ordinare şi se adoptă în conformitate cu art.76 din constituţia României. La lucrările comisiei au participat, în calitate de invitaţi, din partea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi serviciilor secrete, reprezentanţii acestora. La lucrări au fost prezenţi un număr de 25 de deputaţi din totalul de 27 de membri ai comisiei. Senatul a adoptat acest proiect de lege în şedinţa din 24 iunie, deci acum 6 luni. Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma reexaminării acestuia, în şedinţa din 19 noiembrie, cu unanimitate de voturi pentru, comisia a hotărât să supună Proiectul de Lege privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu locuinţele de serviciu pe care acestea le au în administrare plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare, cu următoarele amendamente; şi amendamentele urmează. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să intervină? Punctul de vedere al Guvernului? |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Guvernul susţine această propunere legislativă. Fac precizarea că în ordinea de zi de astăzi, la următoarele puncte: 5, 6, 7 se prevedea să se discute separat proiectele de lege pentru fiecare din elementele de structură, proiecte de lege care au fost respinse de Senat tocmai în virtutea faptului că se va discuta astăzi o lege... propunerea legislativă a domnilor Nicolaescu şi alţi senatori, ...şi să se adopte în forma..., o reglementare pentru toate elementele din structură. Deci, Guvernul susţine această propunere legislativă, cu precizarea că la unele amendamente are un alt punct de vedere, faţă de cel adoptat de comisie. Este vorba, în principal, de amendamentul de la pct.4. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să urmăriţi raportul înlocuitor al comisiei, care cuprinde practic noua formulare a legii. |
|||||
|
|
La titlul legii, stimaţi colegi, urmăriţi pct.1 din raport. Dacă aveţi obiecţiuni la acest titlu? Votat în unanimitate. La art.1 urmăriţi amendamentul 2. Votat amendamentul 2, modificat art.1. La art.2 urmăriţi amendamentul 3. Dacă sunt observaţii la amendament, care cuprinde o nouă formulare a întregului art.2? Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul şi modificat textul. La art.3 urmăriţi amendamentul 4. Dacă sunt obiecţiuni la amendamentul 4? Da, domnul Răzvan Ionescu sau cine? |
|||||
|
|
Domnule preşedinte şi stimaţi invitaţi, Mă adresez în special dumneavoastră, că unii dintre colegii mei n-au înţeles importanţa acestei legi. De aceea, vreau să vă spun că nu am avea nimic împotriva variantei venite de la Senat, însă dacă tot am hotărât ca să vindem aceste locuinţe cu plata în rate, cu un avans minim de 20% şi cu o dobândă de 8%, vreau să spun că paragraful trei ne pune în imposibilitatea de a realiza practic acest lucru. Pentru că, paragraful trei spune că "Vânzarea locuinţelor de serviciu se efectuează prin structuri proprii, abilitate prin ordin al conducătorilor instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională". Aici avem o primă problemă legată de înfiinţarea acestor structuri, pentru că în discuţiile pe care noi le-am avut, unele instituţii nu au aceste structuri abilitate - nici măcar nu sunt, decât prin ordin al ministrului - să facă evaluările acestea. Iar a doua problemă este modul cum evaluăm locuinţa. Că dacă facem o evaluare cum este în textul iniţial, "prin evaluatori persoane fizice sau persoane juridice". Evaluatorul ne va da un preţ de piaţă, care va fi diferit de valoarea contabilă a locuinţei în sine, şi atunci vă întreb care este facilitatea pe care o creăm angajaţilor acestor instituţii? Eu sunt de acord să vindem în varianta dumneavoastră, însă dacă vreţi într-adevăr să creăm o facilitate pentru angajaţi, haideţi să vindem la valoarea contabilă, nu la valoarea de piaţă. Şi vă spun şi de ce. Am aici, stimaţi colegi, stimaţi invitaţi, peste 600 de pagini în care instituţiile prezente astăzi aici au prezentat fiecare locaţie în parte cu adresă şi titular de contract. Ne este foarte greu să creăm în momentul de faţă un echilibru, dacă vreţi, o echidistanţă faţă de proprii noştri angajaţi în instituţii, atâta timp cât o garsonieră la una din instituţii costă un miliard două sute, iar patru camere la Unirii în Bucureşti costă 380 de milioane. Deci eu vorbesc de valoarea contabilă. O altă inechitate este aceea că avem, de exemplu, în oraşul Arad, la o altă instituţie, a cărui nume nu-l pronunţ acum, 4 locuinţe cu câte două camere achiziţionate în ani diferiţi şi bineînţeles cu preţuri diferite. Astfel că preţul variază de la 60 de milioane la 600 de milioane. Şi atunci, vă întreb care este formula prin care noi va trebui să ne achităm faţă de angajaţii care unii pleacă peste 2-3 ani la pensie, sau vin cadre tinere care au familie şi au nevoie de o locuinţă. Care este formula? Îmi pare rău că timp de 2 luni, în dezbaterile acestei legi, Ministerul Finanţelor şi reprezentanţii acestor instituţii nu mi-au dat un răspuns clar. Eu sunt de acord cu forma dumneavoastră, vreau să-mi prezentaţi, în faţa Camerei Deputaţilor, care este formula prin care suntem corecţi cu toţi angajaţii şi nu avem privilegiaţi în aceste instituţii. Pentru că numai oamenii care câştigă bine în aceste instituţii îşi pot cumpăra locuinţe. Ce facem pentru ceilalţi? Vreau să vă spun că există la Ministerul Apărării Naţionale un apartament care costă 2 milioane. A fost achiziţionat în 1960. Aceasta este valoarea lui contabilă. Două milioane. Îl vindem cu 2 milioane, la valoarea contabilă? Sau îl vindem după ce un evaluator autorizat îmi face evaluarea? Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul vicepreşedinte Tudor şi apoi l-aş ruga pe reprezentantul Ministerului de Interne. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Pornesc de la ideea că fiecare dintre noi suntem de bună- credinţă atunci când analizăm impactul unei asemenea legi asupra celor din subordinea instituţiilor amintite care vor să-şi cumpere locuinţele în care stau de zeci de ani. Dar când pornim de la un impact cu caracter generalizat, dând nişte exemple de greşeli de menţinere a evidenţei contabile a unor apartamente din evidenţa Ministerului Apărării Naţionale, eu, în locul ministrului Paşcu, aş da afară imediat pe cei care au ţinut o asemenea evidenţă. Pentru că este inadmisibil ca în momentul actual, prin corelarea preţurilor vechi cu inflaţia, să ai un apartament de 2 milioane, când inflaţia a fost de o asemenea manieră calculată, încât - eu am calculat - cel mai simplu apartament costă peste 250 de milioane de lei. Şi nu 2 milioane! Dacă este dat ca un exemplu de către un funcţionar al Ministerului Apărării Naţionale care vrea să scape de grija de a derula ministerul contracte de vânzare-cumpărare, cum a făcut, de altfel, până acum, vă amintesc cazul generalului Degeratu şi alţi mulţi generali care, prin intermediul Ministerului Apărării Naţionale şi-au cumpărat locuinţele de serviciu, iar acum dintr-o dată nu mai pot, pentru că unul dă un exemplu nefiresc de scăpare din evidenţă practic a unui apartament care a ajuns să coste ca acum nu ştiu cât timp... Deci, nu putem de asemenea exemple. În mod normal, dacă se face o corelare corectă a preţului actual faţă de inflaţia de până acum, nici un astfel de apartament nu va avea o asemenea aberaţie. Este o greşeală pe care nu o pot invoca într-o susţinere de lege. De altfel, mă întreb cum au putut până acum Ministerul Apărării, Ministerul de Interne şi alte structuri ale siguranţei statutului să vândă apartamente aflate în serviciul lor la clientela politică de moment, în regimurile trecute, nu mai ştiu dacă şi acum s-a făcut, şi acum dintr-o dată nu mai pot. Eu găsesc că este perfect viabilă varianta Senatului şi, ca atare, socotesc că art.3, acela pe care l-am votat în comisie cu unele probleme şi foarte multe discuţii, nu vreau să le pornesc acum, deoarece nu este în avantajul nimănui dintre cei care susţin contrariul a ceea ce susţin eu acum, şi vă spun în cunoştinţă de cauză, şi, ca atare, propun, pentru buna desfăşurare a lucrării, ca art.3, în varianta propusă de Parlament, de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, adică: "Instituţiile publice care vând locuinţe de serviciu derulează contracte de vânzare-cumpărare cu plata integrală a valorii acestora...", să fie eliminată, aşa cum doreşte de fapt şi Guvernul, şi să rămână varianta Senatului, pentru că Senatul a analizat timp de multe luni această propunere, a căzut de acord că este corectă şi noi susţinem că este că este corectă această variantă, chiar şi Guvernul, şi ca atare, invocarea unor exemple minore de greşeli în menţinerea evidenţei valorii contabile a unor apartamente aflate în dotarea Ministerului Apărării Naţionale, pentru care greşeală aşa da afară imediat, eu, în locul lui Mircea Paşcu, pe cel care ţine o astfel de evidenţă, şi care n-o ţine de fapt, nu se pot invoca într-o bună-credinţă. Vă rog, ca atare, să acceptaţi propunerea pe care a făcut-o domnul chestor: să rămână varianta Senatului şi să fie eliminată varianta comisiei aprobată, aceea pe care v-am enunţat-o. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Poftiţi, domnule deputat Mitu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Eu vreau să vă spun că am studiat aceste proiecte de lege, am studiat varianta Senatului, sunt favorabil variantei Senatului şi vă spun că întregul text aprobat de către Senat, practic dă formula pe care o solicita colegul meu Răzvan Ionescu. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Bun. Stimaţi colegi, |
|||||
|
Am o remarcă, am datoria morală să fac acest lucru. |
||||||
|
|
Dar nu aveţi şi o datorie morală să votăm legea? |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Vă mulţumesc, dar vreau să pun la punct o ordine, o problemă cu care ne frământăm noi în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Domnul Mitu n-a mai venit de 3-4 luni la şedinţă niciodată. Nu-l mai ştim nici cum arată. Acum preia din zbor o idee, ca să de impresia că participă la şedinţă, şi susţine ceva despre care habar nu are, pentru că nu a fost la nici una din şedinţele anterioare. Vă rog, ca atare, dumneavoastră, colegii noştri, să nu ţineţi cont de asemenea aberaţii de comportament legislativ al unora dintre colegii noştri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, S-a propus... surprinzătoare situaţie, la sfârşitul unei legislaturi, la Comisia pentru apărare. Şi din punct de vedere al cooperării cu instituţiile respective... |
|||||
|
|
Îmi pare rău, poate nu ne-am gândit noi să facem această lege şi trebuie să-i reproşaţi lui Sergiu Nicolaescu. E iniţiativa lui, nu a noastră. El a făcut-o acum 4 ani. Dar vreau să vă mai dau câteva exemple de la Ministerul de Interne, aşa, accidental: Brăila - str.Viziru, bloc D4, scara 5, et.9, valoare contabilă 253.069 lei, 269.076 lei în acelaşi bloc. Deci exemple nu sunt numai la Ministerul Apărării Naţionale. Sunt peste tot. Şi-mi pare rău că nu este Ministerul Finanţelor aici, pentru că propunerea a fost... |
|||||
|
|
Domnule ministru Encuţescu, v-aş ruga să răspundeţi şi dumneavoastră... Domnul Alexandru, din punctul de vedere al Ministerului Administraţiei şi Internelor a spus. Ministerul dumneavoastră, pe ce punct de vedere merge? Al Senatului sau pe care din punctele de vedere.... |
|||||
|
|
Întrebarea e care... cum stabilim procedura de vânzare? Cum se realizează acest lucru, la ce preţ vindem celor care deţin în momentul de faţă contractele de închiriere. Vreau să ascult punctul dumneavoastră de vedere. |
|||||
|
|
Domnule Encuţescu, v-aş ruga să răspundeţi pe ce variantă propuneţi dumneavoastră să mergem şi dacă există din punct de vedere organizatoric şi logistic, structurile care să asigure punerea în aplicare a acestei legi. |
|||||
|
|
Domnul Sorin Aurel Encuţescu (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Noi susţinem varianta Senatului, iar la nivelul Ministerului Apărării Naţionale există o structură de domenii şi infrastructuri care exact gestionează acest domeniu, dar, sigur pentru partea de evaluare, există evaluatori abilitaţi şi noi vom apela la aceştia în aceeaşi măsură în care am apelat şi până în prezent pentru evaluarea unor clădiri care pe Legea nr. 10 au fost revendicate ministerului nostru. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră, la art.3, varianta Senatului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? 14 voturi împotrivă. Abţineri? Cu 135 voturi pentru, 14 împotrivă, 3 abţineri s-a votat. La art.4 dacă sunt obiecţiuni la varianta Comisiei pentru apărare? |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Comisia pentru apărare a căzut de acord că propunerea pe care am analizat-o anterior - şi atunci au fost discuţii - a Senatului, îmbracă mai multe posibilităţi de evaluare, cele la care s-a referit şi domnul Encuţescu decât propunerea noastră, pe care - eu spun - am trecut-o prin comisie cu mai puţină atenţie. Şi, de aceea, propun ca la art.4, aşa cum a trecut prin Comisia pentru apărare, să eliminăm propunerea Comisiei pentru apărare şi să rămână varianta Senatului. Adică, propun eliminarea frazei următoare: "Preţul de vânzare se stabileşte pe baza unui raport ..." |
|||||
|
|
Domnule coleg, haideţi că ne zăpăciţi total! Deci, mergem pe varianta Senatului, lăsaţi varianta aşa cum este la Senat şi nu mai adăugaţi tot felul de texte, că nu mai înţelegem ce facem. |
|||||
|
|
Am înţeles. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Deci, pentru art.4 s-a propus varianta Senatului, textul Senatului. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? 6 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Cu marea majoritate a celor prezenţi s-a votat textul Senatului. La art.5, varianta comisiei sau varianta Senatului? Varianta comisiei. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Vă rog să vă uitaţi şi în punctul de vedere al Guvernului. La art.4, peste care am trecut, se spune la un paragraf că "... în preţul de vânzare se include şi valoarea terenului aferent locuinţei, precum la preţul de vânzare se va aplica şi TVA-ul potrivit prevederilor legale". Haideţi să nu uităm acestea. |
|||||
|
|
Vă rog, comisia să precizeze în mod clar ce text doriţi să pun la vot. Domnul Nicolăescu, vă rog! |
|||||
|
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: Domnule preşedinte, Constatăm că între comisie şi restul există discrepanţe mari. Nu prea se ştie ce se întâmplă cu acest proiect de lege, drept pentru care cred că mai corect este să-l retrimitem la comisie. (Rumoare.) |
|||||
|
|
Domnul deputat Bolcaş. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Regret, însă nu este cazul retrimiterii la comisie a acestui proiect de lege, întrucât lucrurile sunt absolut clare şi bine stabilite. Avem două variante şi ne pare rău că s-a încurcat acest art.4 prin necitirea lui. Taxa pe valoarea adăugată există şi într-o variantă şi în cealaltă, a fost menţinută. Aşa că, să nu încurcăm degeaba, în interesul nostru personal, anumite texte. A trecut art.4. În ceea ce priveşte art.5, varianta propusă de comisie mi se pare cea corectă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Reprezentanţii Guvernului, dumneavoastră aţi fost de acord cu textul comisiei? Supun la art.5 textul propus de către comisie. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? 6 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. majoritatea celor prezenţi pentru textul comisiei. La pct.7, art.6 în compunerea comisiei. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat textul comisiei. La art.6 comisia a propus eliminarea. |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din banca comisiei): Acum rămâne ... |
||||||
|
|
La art.6, deci, dacă aveţi obiecţiuni la text? Supun votului dumneavoastră textul Senatului la art.6. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? 6 voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Cu 6 voturi împotrivă, 3 abţineri, şi majoritatea pentru, s-a adoptat textul Senatului. La art.7, textul Senatului. Iniţiatorii, textul Senatului la art.7. Textul comisiei înseamnă că se elimină la art.7. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Este o propunere de eliminare, pentru că în textul Senatului se vorbeşte despre instituirea unei penalităţi de 15% pe an, care este absolut nelegală şi neîntâlnită în alte raporturi. Deci, eliminarea propusă de comisie se justifică. |
|||||
|
|
Mi-aţi uşurat sarcina, pentru că, în condiţiile astea, dacă ne referim la raport, comisia a propus eliminarea textului. Dacă aveţi obiecţiuni? |
|||||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Este bună propunerea domnului Răzvan Ionescu şi sunt de acord cu ea. |
||||||
|
|
Domnule preşedinte, Deci, art.7 se elimină, în varianta în care am fi fost de acord cu art.3 în varianta Camerei Deputaţilor, dar în varianta aprobată deja a Senatului se menţine. |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din banca comisiei): Este bine aşa. |
||||||
|
|
Cum este bine, domnilor? |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din banca comisiei): Varianta Senatului. |
||||||
|
|
Câte legi a avut comisia asta în legislatura asta? (Rumoare.) |
|||||
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu (din sală): Nu este corect. |
||||||
|
|
Îmi daţi voie, domnule preşedinte. Treceţi-o cu varianta Senatului, este corectă, iar intervenţiile noastre vă rog să le luaţi, dintr-un moment în altul, în nume personal, pentru că atâta timp cât la comisie unii dintre noi nu sunt, vin ulterior şi susţin nişte puncte de vedere, nu ştiu din ce motive, nu înţeleg deloc reacţia celorlalţi. Eu zic, acest articol este nesemnificativ. Ori plătim 15% penalizare, ori nu plătim, nu este nici o nenorocire. În ansamblul ei, legea nu trebuie terminată, pentru că încontinuu cineva bagă beţe în roate, cum este şi domnul Nicolăescu acum, care mă întrerupe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
A făcut-o cu simpatie. |
|||||
|
|
Doamna Paula Ivănescu. Vă rog pe dumneavoastră să aveţi o intervenţie constructivă. |
|||||
|
|
Da, este chiar constructivă. Eu cred că nu putem acum, la sfârşit de mandat, să ne batem joc de ceea ce a mai rămas în administrarea sau ce este în posesia celor care dirijează ministerele militarizate, într-un fel. Deci, vă rog insistent, domnule preşedinte, nu putem să ascultăm cearta dintre doi membri ai Comisiei pentru apărare, care nu ne lămuresc cu nimic, şi nu vrem să greşim chiar acum la sfârşit de mandat, cu ceea ce înseamnă banii ţării şi banii oamenilor şi situaţia oamenilor. Eu nu ştiu ce interes are domnul Ionescu sau ce interese personale are domnul Marcu Tudor. Aşa că, vă rog, trimiteţi înapoi la comisie această lege, să vină cu o părere unitară, în aşa fel încât să putem vota noi sau următorul Parlament în cunoştinţă de cauză. |
|||||
|
|
Domnul deputat Bolcaş. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Iertaţi-mă, dar această forţare a retrimiterii este împotriva intereselor oamenilor, şi împotriva intereselor oamenilor care compun forţele armate, or aşa ceva nu vom face niciodată. Într-adevăr, este de discutat, şi de aceea ne-am strâns aici, ca să discutăm, nu să plecăm ca să prindem avionul de şase după-amiază. Se poate discuta foarte simplu şi foarte frumos pe acest text. Este art.7, care nu este condiţionat de nimic şi care prevede penalităţi în caz de întârzieri de plată. Or, fiind vorba de un contract de vânzare-cumpărare, care îmbracă toate caracterele unui contract civil, penalităţile nu pot să fie concomitente cu daunele interese reprezentate de dobânzile aferente sumelor neachitate. Deci, propunerea la care domnul Răzvan Ionescu - nu ştiu de ce - renunţă, este reală şi, întâmplător, pentru domnia sa, profund juridică. Aşa că, punctul nostru de vedere este menţinerea propunerii comisiei la eliminarea art.7, care este nejuridic. Este ceva complicat ca să stabilim aici dacă-i juridic sau nu să adăugăm penalităţi la dobânzi contractuale? Mi se pare un lucru elementar şi de competenţa plenului. Vă mulţumesc. Eu vă rog s-o puneţi la vot. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, S-a propus, totuşi, de două ori restituirea la comisie de către reprezentanţii Partidului Naţional Liberal şi ai Partidului Democrat şi nu pot să nu supun această propunere votului dumneavoastră. |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din banca comisiei): Am rugămintea să-mi daţi voie ... |
||||||
|
|
V-aş semnala cu respect că mai avem încă vreo 3 proiecte, inclusiv unul care priveşte Academia. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Eu tocmai de aceea vreau să pun punct discuţiilor acestea, deoarece noi am mai retrimis-o de două ori la comisie, Senatul a mai făcut de câteva ori astfel de retrimiteri; de şase luni o discutăm şi am căzut de acord asupra unei formule corecte. Nu înţeleg de ce acum din nou se doreşte să fie retrimisă la comisie. Se doreşte cumva să se perpetueze o situaţie de incertitudine pentru noua guvernare? Eu sunt împotrivă. Nu o mai luăm în discuţie, cel puţin în ce mă priveşte. Eu nu mai particip la nici o astfel de comisie. Vă rog să luaţi în considerare, să o votăm, că nu mai avem decât două articole, care nu prezintă nici o problemă. |
|||||
|
|
Domnule coleg, am înţeles, dar dacă nu renunţă colegii noştri la propunerea de retrimitere, eu trebuie s-o supun votului. Şi din gesticulaţia celor doi colegi care ştiu să spună şi nu, nu numai da, supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie. Cine este pentru? 16 voturi pentru. Dacă sunt voturi împotrivă? Le mai număr? Marea majoritate a celorlalţi colegi se opun restituirii. Da, domnule Bolcaş, vă rog! |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Faţă de expresia dumneavoastră "le mai număr?", vă rog să vedeţi că aveţi doi secretari pe care regulamentul îi obligă să numere. Vă rog să-i obligaţi pe dânşii. |
|||||
|
|
O să-i oblig la următorul vot. La art.7, aşadar, supun votului textul Senatului. Comisia a spus eliminarea. Aveţi obiecţiuni la textul comisiei, care sugerează eliminarea? Nu sunt obiecţiuni. Votat textul comisiei. La art.8, textul comisiei, care devine art.7. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat textul comisiei. La art.9, care devine prin renumerotare art.8, textul comisiei. Votat în unanimitate. Art.10, care va devine 9 prin renumerotare, textul comisiei. Votat în unanimitate, nefiind obiecţiuni. Vom supune proiectul de lege votului dumneavoastră final. Trecem la pct.6. Proiectele cu propunere de respingere le lăsăm, nu le mai luăm în dezbatere, ca să nu le mai votăm. |
|||||
|
|
|
Proiectul de lege privind autorizarea Ministerului Justiţiei de a vinde locuinţe de serviciu pe care le are în administrare. Urmăriţi raportul suplimentar. Dau cuvântul Ministerului Justiţiei, foarte succint, să ne sugereze care este textul pe care să-l supun votului. Rog Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi să prezinte raportul suplimentar, care conţine de fapt un nou proiect. |
|
|||
|
|
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a analizat şi aprobat cu unanimitate de voturi să supună spre dezbatere şi adoptare - în forma adoptată de Senat -, iar membrii comisiei au hotărât să menţină punctul de vedere iniţial transmis prin raportul favorabil nr.634. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului. Urmăriţi, vă rog, raportul suplimentar al comisiei. |
|||||
|
|
La titlul proiectului de lege în forma Senatului, stimaţi colegi, dacă aveţi obiecţiuni? Doamna Mona Muscă, vă rog! |
|||||
|
|
Am o întrebare: dacă acum se vând toate locuinţele de serviciu, ce se întâmplă în viitor cu cei care vor fi mutaţi în Bucureşti şi au nevoie de locuinţe de serviciu? Doresc foarte mult să îmi răspundeţi, cei care au elaborat acest act normativ, ca să ştim şi noi ce se întâmplă cu cei care, încă o dată spun, vor veni în Bucureşti transferaţi şi vor avea nevoie de locuinţă de serviciu. |
|||||
|
|
Stimată colegă, vă referiţi la cei din Ministerul Justiţiei, sau la cine vă referiţi? Domnul Tudor Marcu. |
|||||
|
|
Permiteţi-mi să răspund, domnule preşedinte. Întrebarea, era bine dacă o punea doamna Mona Muscă atunci când generalul Degeratu, care era şeful Statului Major pe vremea Convenţiei Democrate, şi şi-a cumpărat locuinţa de serviciu, şi n-a intervenit nimeni din PNL, nici din PD, nici din PNŢ. Dar, îi răspund, totuşi, chiar dacă ..., pentru că-mi este şi simpatică şi este şi o femeie de tot respectul. Noi ne-am gândit că oricum nu avem cum să facem cu locuinţele acestea de serviciu, care sunt în mare parte în unităţile dezafectate, care nu mai au unităţi militare acolo unde se află pensionarii acum, sau urmaşii acestora, în locuinţele odinioară de serviciu, şi care nu mai trebuie să fie ocupate ulterior, că nu mai sunt militari acolo. Asta e în cea mai mare măsură. În Bucureşti, nu putem în câteva zeci de astfel de locuinţe, să-i dăm afară pe cei care le ocupă acum. Şi atunci chiar mă întreb ce fac cu ei, că sunt pensionari şi sunt oameni în vârstă şi care au o pensie aşa cum le-am stabilit-o noi, guvernele '96-2000, 2000-2004, nu au bani să-şi construiască locuinţe şi sunt şi bătrâni. Şi atunci ne-am gândit aşa: nu sunt de vină aceştia pentru că au stat în locuinţe de serviciu făcute în 1960, pentru că s-a schimbat sistemul în '89. Dar acum, un locotenent care vine într-o locuinţă de serviciu poate fi atenţionat că aceasta este chiar locuinţă de serviciu, care nu poate fi cumpărată, şi în perioada în care el este activ are un salariu suficient de bun încât să-şi poată face prin ANL-ul, cum zice domnul Encuţescu, sau prin alte mijloace, o locuinţă în care atunci după ce a terminat, sau mai devreme, să se poată muta şi s-o elibereze. Cu banii obţinuţi, puţini cât sunt, pentru că sunt foarte puţine locuinţe, în unităţile unde sunt nou-create forţe ale armatei sau ale serviciilor secrete, şi unde chiar nu sunt locuinţe, se creează noi structuri şi cu fonduri în plus, ca să fie chiar locuinţe de serviciu, pentru că acestea nu erau locuinţe de serviciu. În ele stăteau ofiţerii care habar nu aveau că se întâmplă Revoluţia din '89, şi nu pot să-i năpăstuiesc. Dar întrebarea, revin, mai mult retoric, trebuia s-o puneţi atunci când generalul Degeratu şi alţi generali au cumpărat locuinţele de serviciu după ce în prealabil şi-au vândut locuinţele proprietate personală din Timişoara, la preţ mai mare decât cele la care au cumpărat locuinţele de serviciu sub regimul trecut. Vă rog frumos să analizaţi şi comportamentul dumneavoastră ca guvernanţi şi după aceea să acuzaţi pe cei care acum vor să repare greşelile de atunci. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Drept la replică are doamna Mona Muscă. |
|||||
|
|
Eu nu ştiu cum a cumpărat domnul Degeratu locuinţa; pe de altă parte, însă, dacă vi se pare că atunci s-a făcut o greşeală, nu înţeleg de ce faceţi acum un act normativ ca să se legifereze o asemenea greşeală. Trei: daţi-mi voie să vă spun că eu personal nu înţeleg nimic. Pe de o parte, principiul nondiscriminării trebuie să-l ţinem bine în braţe şi cu el intrăm în Uniunea Europeană, şi pe de altă parte continuăm discriminările prin legi. Deci, pentru unii sunt locuinţe de serviciu; pentru alţii sunt locuinţe care se pot cumpăra. Dacă dumneavoastră înţelegeţi ceva, trebuie că sunteţi foarte inteligenţi, pentru că eu personal cred că este o mare porcărie ceea ce faceţi. |
|||||
|
|
Remarc eleganţa exprimării dumneavoastră. Vreau să vă spun că, ceea ce spuneţi dumneavoastră acum, trebuia să spuneţi acum o jumătate de oră, când s-au votat legile respective. Dacă dumneavoastră credeţi că atunci când veniţi în sală, indiferent ce s-a întâmplat până atunci, nu are importanţă ... |
|||||
|
|
Drept la replică! |
|||||
|
|
Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Staţi un pic să vă spun, doamna Mona Muscă. Dacă eraţi la timp aici, în şedinţă, înţelegeaţi. Dar chiar şi în condiţiile astea eu v-am explicat: sunt locuinţe care nu mai sunt de serviciu acum, pentru că s-au desfiinţat unităţile militare în care ei erau ofiţeri activi. |
|||||
|
|
Domnule coleg, vă atrag atenţia că suntem la Legea cu privire la Ministerul Justiţiei. Deci, vorbim în afara subiectului de o jumătate de oră. La titlul legii în forma adoptată de Senat, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Art.1. Nu sunt obiecţiuni. Art.2. Nu sunt obiecţiuni. Art.3. Nu sunt obiecţiuni. Art.4. Nu sunt obiecţiuni. Art.5. Nu sunt obiecţiuni. Art.6. Nu sunt obiecţiuni. Art.7. Nu sunt obiecţiuni. Art.8. Nu sunt obiecţiuni. Art.9. Nu sunt obiecţiuni. Vom supune votului final această lege la sfârşitul acestei zile. |
|||||
|
|
|
Proiectul de lege pentru modificarea anexelor nr.1 şi nr.2 la Legea nr.342/2004 privind trecerea Regiei Autonome "Administraţia zonei libere Constanţa-sud şi a zonei libere Basarabi" la Compania Naţională "Administraţiei Porturilor Maritime". Rog iniţiatorul să-l prezinte foarte pe scurt acest proiect. |
|
|||
|
|
Domnul Dan Banciu (consilier, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului): În aplicarea Legii nr.342, MInisterul Transporturilor a dispus inventarierea patrimoniului public al statului, care corespundea necesităţii trecerii administraţiei zonei libere Constanţa şi zonei libere Basarabi, la administraţia porturilor maritime Constanţa. Constatându-se, cum este şi normal, în domeniul naval diferite diferenţe care apar pe parcursul lucrărilor care se execută în perimetrul portuar, s-au corectat aceste anexe şi proiectul de lege de faţă vine să schimbe cele două anexe, în conformitate cu situaţia de pe teren. Vă mulţumim. |
|||||
|
|
Domnule Bivolaru, vă rog să prezentaţi raportul comisiei. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Acest proiect de lege a fost aprobat de comisie în raportul său, în forma adoptată şi de Senat. Vă rugăm să supuneţi aprobării Camerei acest raport. |
|||||
|
|
La titlul legii, stimaţi colegi, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic. Votat în unanimitate. Anexa I. Votată în unanimitate. Anexa II. Votată în unanimitate. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.630/2002 privind cinematografia. Domnule ministru Hidegcuti, vă rog să prezentaţi proiectul foarte pe scurt. |
|
|||
|
|
Domnul Ioan Hidegcuti (secretar general, Ministerul Culturii şi Cultelor): Doamnelor şi domnilor, Acest proiect de lege pe care vi-l supunem aprobării vizează două aspecte în esenţă. În primul rând, aducerea unei reparaţii actualei legi a cinematografiei, care, într-un mod bizar, la aprobarea ei, cinematografele şi grădinile pentru film au trecut la o instituţie publică, devalizând astfel regia care le administra; iar pe de altă parte, asigură consolidarea procesului de reformă în cadrul cinematografiei, proces care - în sfârşit - are un sens pozitiv. De aceea, am rugămintea respectuoasă de a-l aproba. |
|||||
|
|
Raportul comisiei. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Comisia noastră a aşteptat de mult să se nască acest proiect de lege. Este un pas important. Comisia propune acceptarea proiectului în forma venită la noi, şi vă solicităm să votaţi pentru. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă doreşte cineva să intervină? La titlul proiectului de lege, în forma Senatului, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Preambulul articolului unic. Votat în unanimitate. Punctele 1 şi 2. Votate în unanimitate. Punctele 3 şi 4. Votate în unanimitate. Anexa nr.I. Votată în unanimitate. De fapt, anexele II şi III n-au făcut obiectul modificării. Ceea ce se supune votului este doar Anexa nr.I, pentru care încă o dată vă întreb dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votată în unanimitate. |
|||||
|
|
|
Proiectul de lege privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor. Stimaţi colegi, Vom merge până la pct.13, ca să votăm şi proiectul de hotărâre pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor cu privire la denumirile "alianţă politică" şi "alianţă electorală". Cine este iniţiatorul? Vă rog frumos. |
|
|||
|
|
Domnul Ion Giurescu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei): Mulţumesc, domnule preşedinte, Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare acordarea unui ajutor lunar, instituit pentru soţul supravieţuitor al unei persoane care la data decesului avea calitatea de pensionar în sistemul public, în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat sau în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori, şi care este de 25% din cuantumul pensiei soţului decedat. În înţelesul acestui proiect de lege, soţul supravieţuitor este pensionarul din sistemul public a cărui durată a căsătoriei soţului decedat a fost de cel puţin 15 ani şi nu s-a recăsătorit după decesul soţului, sau a cărui durată de căsătorie a fost mai mică de 15 ani, dar cel puţin 10 ani, caz în care ajutorul lunar se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună. Ajutorul lunar se suportă din bugetul de stat prin Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei. Faţă de cele prezentate, susţinem adoptarea acestui proiect în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Din partea comisiei, doamna preşedintă Smaranda Dobrescu. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Membrii Comisiei pentru muncă au apreciat prevederile acestui proiect de lege şi au propus adoptarea lui cu un amendament, ceea ce facem şi în faţa dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă rog să urmăriţi, stimaţi colegi, proiectul de lege. La titlul acestuia, în forma Senatului, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Votat în unanimitate. La art.1 urmăriţi amendamentul nr.1 (de fapt este unul singur şi se referă doar la alin.1). Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul nr.1 şi se modifică alin.1. Celelalte 6 rămân în formula Senatului. Art.2. Votat în unanimitate în formula Senatului. Art.3, 4, 5, 6. Votate în unanimitate. Art.7, 8, 9. Votate în unanimitate. Vom supune proiectul votului final astăzi. |
|||||
|
|
|
Proiectul de lege privind Ordinul "Meritul Diplomatic" şi Medalia "Meritul diplomatic". Îl rog pe domnul preşedinte al comisiei speciale să prezinte foarte pe scurt acest proiect. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimate şi stimaţi colegi, Prin Legea nr.50/2004 a fost amendată Legea nr.29/2000, creând un ordin şi o medalie nouă, Ordinul şi Medalia "Meritul Diplomatic". pe cale de consecinţă, comisia a emis spre dezbatere parlamentară propunerea legislativă cu titlul prezentat. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia a aprobat, fără amendamente, raportul Senatului. Mulţumesc. |
|||||
|
|
La titlul legii, stimaţi colegi, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimtate? Art.1, 2, 3. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Art.4, 5, 6, 7, 8. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Articolele 9, 10, 11, 12. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Articolele 13, 14, 15, 16, 17. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Articolele 18, 19, 20. Votate în unanimitate. Anexa nr. 1. Titlul. Votat în unanimitate. Articolele 1, 2, 3, 4, 5. Votate în unanimitate. Articolele 6, 7, 8, 9. Votate în unanimitate. Articolele 10, 11, 12. Votate în unanimitate. Articolul 13. Votat în unanimitate. Anexa 2. Titlul. Votat în unanimitate. Articolele 1, 2, 3. Votate în unanimitate. Articolele 4, 5, 6, 7, 8. Votate în unanimitate. Articolele 9, 10, 11, 12. Votate în unanimitate. Anexa 3, care cuprinde modelul desenat al ordinului. Votată anexa în unanimitate. Anexa 4, modelul destinat al medaliei "Meritul diplomatic". Votat în unanimitate. Vă mulţumesc. Vom supune proiectul votului final astăzi. |
|||||
|
|
|
La pct. 11, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase. Rog iniţiatorul să-l prezinte foarte pe scurt. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Această iniţiativă legislativă aduce o îmbunătăţire a art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2002 privind regimul metalelor preţioase. Actualul text al ordonanţei prevede reparaţia numai în acele cazuri în care preluarea metalelor preţioase au avut loc în mod abuziv prin încălcarea legilor în vigoare în perioada 1946 - 1990. Trebuie să remarcăm faptul că acest mod de reparaţie este golit de conţinut şi ineficient. Faţă de această situaţie, iniţiativa legislativă asigură o reparaţie justă, integrală, considerând abuzivă acea preluare şi confiscare care s-a făcut în baza legilor respective, pentru că însăşi ele au fost abuzive şi îngrădeau dreptul de proprietate. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a adus câteva îmbunătăţiri acestei iniţiative legislative, ţinând cont de propunerile Consiliului legislativ. Mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Domnule Florin Iordache, vă rog să prezentaţi tot aşa de scurt raportul. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte, Consiliul legislativ a avizat favorabil, Guvernul, de asemenea, susţine adoptarea propunerii legislative, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat această iniţiativă legislativă. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au analizat şi supun plenului Camerei Deputaţilor, cu amendamentele prezentate în anexă. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, La titlul legii dacă aveţi obiecţiuni, la amendamentul 1? Votat în unanimitate, modificat titlul. Preambulul art. I. Votat în unanimitate. La pct. 1, urmăriţi amendamentul 3. Votat în unanimitate, modificat pct. 1. La pct. 2, urmăriţi amendamentul 4. Votat amendamentul, modificat textul. La pct. 3, urmăriţi amendamentul 5. Comisia propune eliminarea. Votat amendamentul. Domnule Florin Iordache, la pct. 3 din lege rămâne pct. 3 ca în formula Senatului? |
|||||
|
Domnul Florin Iordache (din sală): Nemodificat! |
||||||
|
|
Dacă aveţi obiecţiuni? Votat pct. 3 în formularea Senatului. Articolul II, nemodificat. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat textul Senatului. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române. Aveţi cuvântul, domnule preşedinte. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a dezbătut acest proiect de lege, a primit amendamente formulate în scris de către deputaţii Marian Ianculescu, Florin Iordache, Mihai Nicolescu şi Alexandru Sassu şi cu unanimitate de voturi supune dumneavoastră acest raport suplimentar, cu amendamentele admise, care sunt în anexă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, pentru că noi am parcurs acest proiect, vă propun să discutăm doar amendamentul 3, aşa cum vi l-a prezentat domnul profesor Neagu. Dacă aveţi obiecţiuni? Poftiţi. Se pare că începem ca la Comisia de apărare. |
|||||
|
|
Nu, domnule preşedinte, nu începem. Domnule preşedinte, În calitate de autor al amendamentelor care fac obiectului Raportului suplimentar, de comun acord cu distinsul preşedinte al Academiei Române, academicianul Eugen Simion, care ne onorează şi prin prezenţa excelenţei sale la aceste dezbateri, după sintagma "domeniile statului" propun să se elimine sintagma "şi vor deveni ferme agrozootehnice de referinţă pentru produse agroalimentare, ecologice, cu următoarele precizări..." Nu are sens, fiindcă această sintagmă nu este de lege şi este corect să rămână textul închis după sintagma "administraţia domeniilor statului". |
|||||
|
|
Domnul profesor Neagu de acord. Cu această precizare, dacă mai sunt obiecţiuni? Nu sunt. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Dacă se supune votului în totalitate amendamentele de la poziţia 3 din Raportul suplimentar, atunci vă fac propunerea ca lit. a), să fie eliminată deoarece distinsul preşedinte, al Academiei Române, academicianul Eugen Simion doreşte să-l eliminăm, pentru că este o chestiune a Academiei, cu veniturile nete obţinute, este o chestie de reglementare a Adunării Generale a Academiei Române şi nu este nici o problemă dacă se acceptă eliminarea acestui amendament. De asemenea, tot domnul preşedinte al Academiei Române, academicianul Eugen Simion este de acord cu eliminarea lit. d), de la poziţia 3 din Raportul suplimentar, pe care propun să o eliminăm, deoarece reglementarea respectivă este în primul rând de competenţa Adunării generale a Academiei Române. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte Neagu, vă rog să propuneţi dumneavoastră textele care ne-au mai rămas, după atâtea propuneri şi contrapropuneri, ca să ştim ce facem. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, După "domeniile statului" - cred că aveţi rubrica a doua, la text adoptat de comisie şi autorul amendamentului - se elimină "şi vor deveni ferme agrozootehnice de referinţă pentru produse agroalimentare, ecologice, cu următoarele precizări"... Se elimină şi "precizările", în consecinţă.... Mă urmăriţi, domnule Ianculescu, da? După aceea, la b) se elimină finalul: "modalităţi concrete de retrocedare vor fi aprobate prin Hotărâre a Guvernului" şi se înlocuieşte, aşa cum am scris şi pe raportul pe care-l aveţi dumneavoastră: "Administrarea bunurilor silvice, retrocedate "... şi continuă textul; îl aveţi şi dumneavoastră în raport. La pagina 4, domnule preşedinte, la lit. b), ipoteza finală, în loc de "Modalităţi concrete de retrocedare vor fi aprobate prin Hotărâre a Guvernului", deci aceasta, se înlocuieşte cu: "Administrarea bunurilor silvice, retrocedate "... şi textul curge. Continuăm. La pagina 4 rămâne lit. c), se elimină d), domnule preşedinte. Apoi, la pagina 5 apare d) eliminat, apoi se elimină ce avem la amendamentul 4. Scrie pe rubrica 2: "Se elimină pentru înlăturarea unei erori materiale. Prevederile acestui text se regăsesc la pct. 2 al art. 1 din prezenta lege". Acesta este argumentul pentru eliminare. Deci, ar fi o reglementare paralelă, în cadrul aceluiaşi act normativ. |
|||||
|
|
Bun, mulţumesc. |
|||||
|
|
V-aţi edificat, da? |
|||||
|
|
Da. La pct. 3. Dacă aveţi obiecţiuni la acesta, aşa cum a rămas după precizările domnului Neagu? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Punctul 4 din raport. Nu sunt obiecţiuni. Punctul 5. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Punctul 6. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Vom supune legea votului final, dar v-aş ruga să-i permiteţi domnului preşedinte al Academiei, Eugen Simion, să facă câteva precizări cu privire la această lege, ca beneficiar al acesteia. |
|||||
|
|
Domnul Eugen Simion: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vroiam doar să vă mulţumesc foarte mult pentru că aţi acceptat acest proiect. Vreau să vă spun un singur lucru: este poate cel mai important proiect de lege care priveşte Academia Română. Îl aşteptăm de foarte multă vreme, de foarte mulţi ani, ne bucurăm că aţi avut timp acum, înainte de a încheia sesiunea, să-l votaţi şi vă mulţumesc dinainte că veţi vota legea în totalitate. Daţi-mi voie ca, înainte de a părăsi această tribună, să vă spun că Academia Română apreciază foarte mult ceea ce dumneavoastră aţi făcut pentru noi şi vă felicită pentru legile bune pe care le-aţi scos. Mulţumesc în special partidelor parlamentare care în proiectul iniţial au fost toate de acord că Academia Română merită să-şi primească bunurile care au fost donate de oamenii de bine, de-a lungul celor 140 de ani de existenţă a Academiei Române. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze) |
|||||
|
|
Vă mulţumim, domnule preşedinte, şi vă dorim succes. Apreciem, la sfârşit de legislatură, asemenea cuvinte, pentru că sunt foarte rare. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Hotărâre pentru modificarea art. 13 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. V-aş ruga să trecem direct la parcurgerea acestui proiect de hotărâre, pentru că aveţi raportul comisiei. Dacă doreşte cineva, totuşi, să intervină? Nu. La titlul hotărârii dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Preambulul articolului unic. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Articolul 13, astfel cum a fost modificat. Votat în unanimitate. Stimaţi colegi, am parcurs şi Proiectul de Hotărâre pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. Aş ruga şefii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală. |
|
|||
|
Începem votul final. |
|
||||
|
|
|
1. Proiectul de Lege privind înfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Lege ordinară. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
|
|
2. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 27 septembrie 2004. Lege ordinară. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. |
|
|||
|
|
|
3. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului "PETROM" S.A. Bucureşti. Lege ordinară. Voturi împotrivă? 20 voturi împotrivă. Abţineri? 1 abţinere. 173 pentru, 20 împotrivă, 1 abţinere. |
|
|||
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale "Roman" - S.A. şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale "Roman" - S.A. Lege ordinară. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? 20 împotrivă. Abţineri? Nu sunt. 174 pentru, 20 împotrivă, nici o abţinere. |
|
|||
|
|
|
5. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei. Lege organică. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? 174 pentru, 18 împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Domnul Vida doreşte să explice, pe scurt, votul U.D.M.R.-ului. |
|
|||
|
|
Cred că este o mare realizare a actualului Parlament adoptarea Proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei. Opt ani de zile s-a desfăşurat o activitate susţinută pentru a rezolva această problemă de mare importantă pentru prezentul şi viitorul ţării şi vreau să mulţumesc tuturor partidelor care au sprijinit acest proiect de lege. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
6. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul Legii cooperaţiei agricole. Cine este pentru? 174 voturi pentru. Împotrivă? 20. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
7. Proiectul de Lege privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea. Lege organică. Cine este pentru? 174 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt, dar sunt voturi neexprimate, foarte mulţi n-au votat. |
|
|||
|
|
|
8. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" S.A. Târgu Mureş şi a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" S.A. Bucureşti. Cine este pentru? 174. Împotrivă? 21 voturi împotrivă. Abţineri? 1 abţinere. |
|
|||
|
|
|
9. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru privatizarea societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice Electrica Dobrogea - S.A. şi Electrica Banat - S.A., precum şi unele măsuri pentru reglementarea activităţii societăţilor comerciale din domeniul distribuţiei de energie electrică. Lege ordinară. Cine este pentru? 174 voturi pentru. Împotrivă? 24. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
10. Proiectul de Lege privind certificatul suplimentar de protecţie pentru medicamente şi produse de uz fitosanitar. Cine este pentru? 189 voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? 1 abţinere. Multe voturi neexprimate şi aici. |
|
|||
|
|
|
11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2004 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României. Lege organică. Cine este pentru? 201 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 4 abţineri. |
|
|||
|
|
|
12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.80/2004 privind modificarea şi completarea unor dispoziţii din Legea nr.373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Lege organică. Cine este pentru? 203 voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Voturi neexprimate. |
|
|||
|
|
|
13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2004 pentru completarea art.209 din Codul de procedură penală. Lege organică. Cine este pentru? 211 voturi pentru. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
|
14. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală. Lege organică. Cine este pentru? 211. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Votat. |
|
|||
|
|
|
15. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiare şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice. Lege ordinară. Cine este pentru? 211 voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt, sunt însă voturi neexprimate. |
|
|||
|
|
|
16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret. Lege ordinară. Cine este pentru? 211 pentru. Împotrivă? 3 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
|
|
17. Proiectul de Lege privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. Lege ordinară. Cine este pentru? 211 voturi pentru. Împotrivă? 3 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
|
|
18. Proiectul de Lege privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru maiştri militari, subofiţeri şi pentru funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiştri militari şi subofiţeri. Lege ordinară. Cine este pentru? 211. Împotrivă? 1 vot împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
19. Proiectul de Lege privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofiţeri şi funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri. Lege ordinară. Cine este pentru? 211. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
|
|
20. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului. Lege organică. Cine este pentru? 211 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 1 abţinere. |
|
|||
|
|
|
21. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului. Lege organică. Cine este pentru? 207 voturi pentru. Împotrivă? 1 vot împotrivă. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
|
|
22. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari. Lege ordinară. Cine este pentru? 205 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 2 abţineri, nici un vot contra. |
|
|||
|
|
|
23. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Lege organică. Cine este pentru? 205. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
|
|
24. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Spania privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto ale cetăţenilor români şi spanioli, în scopul preschimbării, semnat la Bucureşti la 1 septembrie 2004. Lege ordinară. Cine este pentru? Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. |
|
|||
|
|
|
25. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2003 privind finalizarea procesului de privatizare la Societatea Comercială TEPRO - S.A. Iaşi. Lege ordinară. Cine este pentru? 174 voturi pentru. Împotrivă? 25 voturi împotrivă. Abţineri? 6 abţineri. |
|
|||
|
|
|
26. Proiectul de Lege privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu locuinţele de serviciu pe care acestea le au în administrare. Lege ordinară. Cine este pentru? 181 voturi pentru. Împotrivă? 6 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. |
|
|||
|
|
|
27. Proiectul de Lege privind autorizarea Ministerului Justiţiei de a vinde locuinţele de serviciu pe care le are în administrare. Lege ordinară. Cine este pentru? 181. Împotrivă? 1 vot împotrivă. Abţineri? 1 abţinere. |
|
|||
|
|
|
28. Proiectul de Lege pentru modificarea anexelor nr.1 şi nr.2 la Legea nr.342/2004 privind trecerea Regiei Autonome "Administraţia Zonei Libere Constanţa Sud şi a Zonei Libere Basarabi" la Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa". Lege ordinară. Cine este pentru? 189 pentru. Voturi împotrivă? 3 împotrivă. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
|
|
29. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.630/2002 privind cinematografia. Lege ordinară. Cine este pentru? Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. |
|
|||
|
|
|
30. Proiectul de Lege privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor. Lege ordinară. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. |
|
|||
|
|
|
31. Proiectul de Lege privind Ordinul Meritul Diplomatic şi Medalia Meritul Diplomatic. Lege ordinară. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. |
|
|||
|
|
|
32. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, aprobată prin Legea nr.261/2002, republicată în Monitorul Oficial al României nr.77 din 29 ianuarie 2004. Lege ordinară. Cine este pentru? 198 voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Unii n-au votat. |
|
|||
|
|
|
33. Proiectul de Hotărâre de modificare a art. 13 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Cine este pentru? Mulţumesc. 198 voturi pentru. Voturi împotrivă? 29. Abţineri? Nu sunt. |
|
|||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Explicaţia votului! |
||||||
|
|
Domnul deputat Bolcaş, preşedintele Grupului P.R.M. doreşte justifice votul. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Mi se pare că este o greşeală care atinge limita neconstituţionalităţii. Se permite, prin acest articol, "constituirea de grupuri parlamentare ale alianţelor politice" - este corect - şi "alianţelor electorale", ceea ce este incorect. Alianţa electorală îşi epuizează scopul şi substanţa în momentul votului. Ea nu mai poate să dăinuiască ca alianţă electorală într-un Parlament nou ales. De aceea am votat împotrivă, pentru că textul este neconstituţional şi îl vom ataca ca atare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Am luat act de declaraţia dumneavoastră şi de voinţa dumneavoastră. Mă bucur că n-aţi mai întrebuinţat termeni din Codul penal ca să daţi posibilitate presei să ... (Râsete în sală) ... să mă facă pe mine părtaş la ceea ce n-am spus. Asumaţi-vă întreaga răspundere cu violul, vă rog eu frumos! |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, Codul penal nu se foloseşte pentru deliciile presei, iar dacă de data aceasta v-am scutit, am făcut-o în considerarea autorilor acestei modificări, pe care-i respect şi care, evident, au greşit din neatenţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
34. Proiectul de Lege pentru completarea articolului 4 din Legea nr.752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române. Lege organică. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, am parcurs lista de vot. Vă mulţumesc tuturor pentru prezenţă. N-am să vă spun nimic de sfârşit de sesiune, că poate ne întâlnim după vot la o şedinţă, oarecum de rămas bun, dar, până atunci, cei care doresc îi poftesc să treacă pe la mine prin birou, în vederea unui eveniment... ca să vă mulţumesc pentru votul final. |
|||||
|
|
|
V-aş ruga să-mi permiteţi, totuşi, înainte de a încheia şedinţa să vă informez cu nota, care va fi afişată la locul cuvenit, cu privire la legile care sunt depuse la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către dumneavoastră a drepului de a sesiza Curtea Constituţională, sunt exact legile pe care le-am adoptat astăzi sau mare parte din ele. Lista vă stă la dispoziţie. În conformitate cu prevederile art.15 alineatele (2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:
Vă mulţumesc şi declar şedinţa închisă. |
|
|||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17,37. |
||||||
![]() |



