Comisia de validare, aleasă în ziua de 13 decembrie 2004, în prima şedinţă a Camerei Deputaţilor din cea de-a V-a legislatură, s-a întrunit în plenul său în aceeaşi zi şi, potrivit prevederilor regulamenare, a ales biroul comisiei, care este alcătuit astfel:
- vicepreşedinţi: doamna deputat Florina Ruxandra Jipa, Grupul parlamentar parlamentar al PRM şi domnul deputat Sándor Tamás, Grupul parlamentar al UDMR.
În aceeaşi şedinţă, potrivit art.5 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, au fost alcătuite cele 9 grupe de lucru, formate din câte 3 deputaţi fiecare, cu respectarea configuraţiei politice rezultate în urma alegerilor din 28 noiembrie 2004.
În vederea începerii activităţii de verificare a legalităţii alegerii deputaţilor, fiecărei grupe de lucru i-au fost repartizate şi înmânate dosarele din mai multe circumscripţii electorale, cu un număr aproximativ egal de deputaţi. Verificarea legalităţii alegerii deputaţilor membri ai grupelor de lucru a fost rezervată biroului comisiei.
În activitatea de verificare a legalităţii alegerii deputaţilor, s-a avut în vedere competenţa comisiei, aşa cum rezultă din art.6 şi 7 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în conformitate cu care comisia poate propune invalidarea alegerii unui deputat, în următoarele cazuri:
b) soluţionarea contestaţiilor cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la procedura de soluţionare;
c) alegerea deputatului, făcută cu încălcarea legii, inclusiv prin fraudă electorală, precum şi în cazul în care deputatul refuză să depună jurământul.
În urma verificărilor, Comisia de validare a constatat că toate contestaţiile făcute în cursul procesului electoral au fost soluţionate cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr.373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.
De asemenea, Comisia de validare a reţinut că nu există nici o hotărâre judecătorească definitivă prin care să se constate săvârşirea unei infracţiuni vizând o fraudă electorală care să justifice o eventuală invalidare a vreunui mandat de deputat.
Comisia de validare a constatat, totodată, că un număr de 332 deputaţi au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor declaraţia de avere prevăzută de Legea nr.115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei.
Din examinarea actelor dosarelor primite de la Biroul Electoral Central a rezultat că în copiile de pe listele electorale permanente şi în listele electorale speciale de tip 1 au fost înscrişi 18.449.344 de alegători, s-au prezentat la urne 10.794.653 de alegători, s-a consemnat un număr de 10.188.106 voturi valabil exprimate şi au fost declarate nule 599.641 de voturi. Numărul de mandate, conform normei de reprezentare, a fost de 314, din care 243 au fost repartizate la nivelul circumscripţiilor electorale, iar 71 la nivel naţional.
În conformitate cu prevederile art.62 alin.2 din Constituţia României şi ale art.4 alin.2 din Legea nr.373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale legal constituite, care nu au obţinut în alegeri cel puţin un mandat de deputat sau de senator, li s-au atribuit în condiţiile acestei legi 18 mandate de deputat, astfel cum sunt precizate în procesul-verbal din 28 noiembrie 2004, întocmit de Biroul Electoral Central şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.162 din 8 decembrie 2004.
Potrivit dispoziţiilor art.8 şi 9 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în ziua de 16 decembrie 2004, în cadrul plenului Comisiei de validare, au fost luate în discuţie constatările prezentate de grupele de lucru şi, respectiv, de biroul comisiei.
În ceea ce priveşte condiţionarea validării mandatelor de deputat de depunerea, de către mandatarul financiar, a unui raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, Comisia de validare a constatat următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art.25 din Legea nr.43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, mandatarul financiar este obligat să depună la Curtea de Conturi un raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru fiecare partid sau candidat independent în termen de 15 zile de la publicarea rezultatului alegerilor.
Întrucât rezultatul alegerilor pentru Camera Deputaţilor a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.162 din 8 decembrie 2004, rezultă că obligaţia de a depune raportul financiar expiră la 23 decembrie 2004. Potrivit art.10 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aceasta se întruneşte în şedinţă de drept în a 5-a zi de la constituirea comisiei de validare, pentru dezbaterea raportului acesteia.
Comisia de validare a solicitat Curţii de Conturi informaţii referitoare la respectarea de către mandatarii financiari a dispoziţiilor art.25 din Legea nr.43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Curtea de Conturi, în răspunsul transmis Comisiei de validare, a confirmat faptul ca mandatarii financiari ai partidelor reprezentate în Parlament, precum şi mandatarii financiari ai deputaţilor reprezentând organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale depun la Curtea de Conturi rapoartele financiare prevăzute de lege, acest proces fiind în curs de finalizare.
Având în vedere constatările grupelor de lucru şi ale biroului comisiei, precum şi dezbaterile din plenul comisiei, Comisia de validare propune Camerei Deputaţilor, în unanimitate, validarea mandatelor deputaţilor menţionaţi în Anexa la prezentul raport, pe care o voi citi imediat.
Cu aceste precizări, vă prezentăm Anexa referitoare la lista deputaţilor ale căror mandate sunt propuse pentru validare.
| Circumscripţia electorală nr. 1 ALBA | |
| 1 | Bardan Cornel Ştefan | Partidul Democrat |
| 2 | Bărbuleţiu Tiberiu | Partidul Naţional Liberal |
| 3 | Buzea Cristian Valeriu | Partidul România Mare |
| 4 | Cutean Vasile Emilian | Partidul Social Democrat |
| 5 | Popa Nicolae | Partidul Umanist din România (social-liberal) |
| 6 | Sârbu Mugurel Liviu | Partidul Social Democrat |
| Circumscripţia electorală nr. 2 ARAD | |
| 1 | Ardelean Cornelia | Partidul Umanist din România (social-liberal) |
| 2 | Calimente Mihăiţă | Partidul Naţional Liberal |
| 3 | Cantaragiu Bogdan | Partidul România Mare |
| 4 | Chiper Gheorghe | Partidul Social Democrat |
| 5 | Gheorghiof Titu-Nicolae | Partidul Naţional Liberal |
| 6 | Igaş Traian Constantin | Partidul Democrat |
| 7 | Király Andrei Gheorghe | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| Circumscripţia electorală nr. 3 ARGEŞ | |
| 1 | Boureanu Cristian Alexandru | Partidul Naţional Liberal |
| 2 | Dumitriu Dragoş | Partidul România Mare |
| 3 | Georgescu Filip | Partidul Social Democrat |
| 4 | Gerea Andrei Dominic | Partidul Naţional Liberal |
| 5 | Miuţescu Gheorghe Adrian | Partidul Naţional Liberal |
| 6 | Mînzînă Ion | Partidul România Mare |
| 7 | Sârbu Daciana-Octavia | Partidul Social Democrat |
| 8 | Tămagă Constantin | Partidul Social Democrat |
| 9 | Tănăsescu Mihai-Nicolae | Partidul Social Democrat |
| Circumscripţia electorală nr. 4 BACĂU | |
| 1 | Bănicioiu Nicolae | Partidul Social Democrat |
| 2 | Cliveti Minodora | Partidul Social Democrat |
| 3 | Cocrea Olguţa | Partidul România Mare |
| 4 | Gheorghe Valeriu | Partidul Naţional Liberal |
| 5 | Hrebenciuc Viorel | Partidul Social Democrat |
| 6 | Ifrim Mircea | Partidul România Mare |
| 7 | Miroşeanu Liviu Alexandru | Partidul Democrat |
| 8 | Palăr Ionel | Partidul Naţional Liberal |
| 9 | Vlase Petru Gabriel | Partidul Social Democrat |
| 10 | Voicu Cătălin | Partidul Social Democrat |
| Circumscripţia electorală nr. 5 BIHOR | |
| 1 | Boeriu Valeriu-Victor | Partidul Naţional Liberal |
| 2 | Bruchental-Pop Ionela | Partidul Democrat |
| 3 | Hellvig Eduard-Raul | Partidul Umanist din România (socialliberal) |
| 4 | Lakatos Petru | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 5 | Magheru Paul | Partidul România Mare |
| 6 | Merka Adrian-Miroslav | Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România |
| 7 | Pop Claudiu Adrian | Partidul Social Democrat |
| 8 | Popa Cornel | Partidul Naţional Liberal |
| 9 | Sârb Gheorghe | Partidul Social Democrat |
| 10 | Sóki Béla | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| Circumscripţia electorală nr. 6 BISTRIŢA-NĂSĂUD | |
| 1 | Moldovan Emil Radu | Partidul Social Democrat |
| 2 | Oltean Ioan | Partidul Democrat |
| 3 | Pupeză Viorel | Partidul Social Democrat |
| 4 | Rus Ioan-Aurel | Partidul România Mare |
| 5 | Zegrean Augustin | Partidul Democrat |
| Circumscripţia electorală nr. 7 BOTOŞANI | |
| 1 | Baban Ştefan | Partidul România Mare |
| 2 | Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu | Partidul Social Democrat |
| 3 | Câmpanu Liviu | Partidul Naţional Liberal |
| 4 | Drăguş Radu-Cătălin | Partidul Democrat |
| 5 | Dreţcanu Doina-Micşunica | Partidul Social Democrat |
| 6 | Macaleţi Costică | Partidul Social Democrat |
| 7 | Mălaimare Mihai-Adrian | Partidul Social Democrat |
| Circumscripţia electorală nr. 8 BRAŞOV | |
| 1 | Corlăţean Titus | Partidul Social Democrat |
| 2 | Faina Constantin | Partidul Umanist din România (socialliberal) |
| 3 | Gabor Gheorghe | Partidul Naţional Liberal |
| 4 | Ghişe Ioan | Partidul Naţional Liberal |
| 5 | Gonţea Ion | Partidul Democrat |
| 6 | Kovács Attila | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 7 | Niţă Constantin | Partidul Social Democrat |
| 8 | Puchianu Ioan Dumitru | Partidul Democrat |
| 9 | Stănescu Cristian | Partidul România Mare |
| Circumscripţia electorală nr. 9 BRĂILA | |
| 1 | Buruiană Aprodu Daniela | Partidul România Mare |
| 2 | Sandu Gabriel | Partidul Naţional Liberal |
| 3 | Teodorescu George-Alin | Partidul Social Democrat |
| 4 | Tudose Mihai | Partidul Social Democrat |
| 5 | Văsioiu Horia | Partidul Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.10 BUZĂU | |
| 1 | Constantinescu Viorel | Partidul Social Democrat |
| 2 | Gubandru Aurel | Partidul Social Democrat |
| 3 | Mircea Costache | Partidul România Mare |
| 4 | Preda Cezar-Florin | Partidul Democrat |
| 5 | Scutaru Adrian George | Partidul Naţional Liberal |
| 6 | Ştireanu Octavian | Partidul Social Democrat |
| 7 | Ungureanu Valeriu-Alexandru | Partidul Social Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.11 CARAŞ-SEVERIN | |
| 1 | Ghiorghioni Ionesie | Partidul Democrat |
| 2 | Iriza Marius | Partidul România Mare |
| 3 | Mocioalcă Ion | Partidul Social Democrat |
| 4 | Racoceanu Viorel | Partidul Democrat |
| 5 | Radan Mihai | Uniunea Croaţilor din România |
| 6 | Ţundrea Ioan | Partidul Umanist din România (social-liberal) |
| Circumscripţia electorală nr.12 CĂLĂRAŞI | |
| 1 | Nistoran Dorin Liviu | Partidul Democrat |
| 2 | Sârbu Marian | Partidul Social Democrat |
| 3 | Tudor Constantin | Partidul Social Democrat |
| 4 | Vălean Adina-Ioana | Partidul Naţional Liberal |
| 5 | Zamfirescu Dan Dumitru | Partidul România Mare |
| Circumscripţia electorală nr.13 CLUJ | |
| 1 | Buda Daniel | Partidul Democrat |
| 2 | Călian Petru | Partidul România Mare |
| 3 | Giurgiu Mircia | Partidul România Mare |
| 4 | Iordache Graţiela Denisa | Partidul Umanist din România (social-liberal) |
| 5 | Kónya-Hamar Sandor | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 6 | Mate Andras Levente | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 7 | Puşcaş Vasile | Partidul Social Democrat |
| 8 | Puşcă Mircea Valer | Partidul Naţional Liberal |
| 9 | Soporan Vasile-Filip | Partidul Social Democrat |
| 10 | Uioreanu Horea Dorin | Partidul Naţional Liberal |
| Circumscripţia electorală nr.14 CONSTANŢA | |
| 1 | Amet Aledin | Uniunea Democrată a Tătarilor Turco Musulmani din România |
| 2 | Dida Corneliu Ioan | Partidul Social Democrat |
| 3 | Dragomir Gheorghe | Partidul Naţional Liberal |
| 4 | Duţu Stelian | Partidul Democrat |
| 5 | Eserghep Gelil | Partidul România Mare |
| 6 | Ibram Iusein | Uniunea Democrată Turcă din România |
| 7 | Iustian Mircea Teodor | Partidul Naţional Liberal |
| 8 | Martin Eduard Stelian | Partidul Social Democrat |
| 9 | Mazăre Alexandru | Partidul Social Democrat |
| 10 | Mihei Andrian Sirojea | Partidul Umanist din România (social-liberal) |
| 11 | Mironescu Laurenţiu | Partidul Democrat |
| 12 | Mocănescu Coloros Dan Constantin | Partidul România Mare |
| Circumscripţia electorală nr.15 COVASNA | |
| 1 | Antal Árpád András | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 2 | Márton Árpád Francisc | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 3 | Străchinaru Petre | Partidul Democrat |
| 4 | Tamás Sándor | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| Circumscripţia electorală nr.16 DÂMBOVIŢA | |
| 1 | Albu Gheorghe | Partidul Democrat |
| 2 | Andon Sergiu | Partidul Umanist din România (social-liberal) |
| 3 | Dumitru Ion | Partidul Social Democrat |
| 4 | Merce Ilie | Partidul România Mare |
| 5 | Popescu Florin Aurelian | Partidul Naţional Liberal |
| 6 | Radu Octavian Claudiu | Partidul Democrat |
| 7 | Sanda Victor | Partidul Social Democrat |
| 8 | Stan Ion | Partidul Social Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.17 DOLJ | |
| 1 | Buzatu Dan Horaţiu | Partidul Naţional Liberal |
| 2 | Călin Ion | Partidul Social Democrat |
| 3 | Găleteanu Monalisa | Partidul Social Democrat |
| 4 | Manda Iulian Claudiu | Partidul Social Democrat |
| 5 | Marinescu Marian-Jean | Partidul Democrat |
| 6 | Mătuşa Tudor | Partidul România Mare |
| 7 | Sasu Ion | Partidul Social Democrat |
| 8 | Vasilescu Lia-Olguţa |
Partidul România Mare |
| 9 | Voicu Mihai Alexandru | Partidul Naţional Liberal |
| 10 | Zgonea Valeriu Ştefan | Partidul Social Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.18 GALAŢI | |
| 1 | Bîrsan Iulian-Gabriel | Partidul Democrat |
| 2 | Ciucă Liviu Bogdan | Partidul Umanist din România (social-liberal) |
| 3 | Codîrlă Liviu | Partidul România Mare |
| 4 | Lificiu Petru | Partidul Social Democrat |
| 5 | Nechita Aurel | Partidul Social Democrat |
| 6 | Nica Dan | Partidul Social Democrat |
| 7 | Petrea Constantin | Partidul Democrat |
| 8 | Strungă Emil | Partidul Naţional Liberal |
| 9 | Székely Levente Csaba | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| Circumscripţia electorală nr.19 GIURGIU | |
| 1 | Bădălău Niculae | Partidul Social Democrat |
| 2 | Dan Iosif | Partidul Social Democrat |
| 3 | Liga Dănuţ | Partidul România Mare |
| 4 | Ujeniuc Dragoş | Partidul Naţional Liberal |
| Circumscripţia electorală nr.20 GORJ | |
| 1 | Manta Pantelimon | Partidul Umanist din România (social-liberal) |
| 2 | Paveliu Marian Sorin | Partidul Naţional Liberal |
| 3 | Ponta Victor-Viorel | Partidul Social Democrat |
| 4 | Popeangă Petre | Partidul România Mare |
| 5 | Romanescu Marcel-Laurenţiu | Partidul Democrat |
| 6 | Stoica Ion | Partidul România Mare |
| Circumscripţia electorală nr.21 HARGHITA | |
| 1 | Antal István | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 2 | Asztalos Ferenc | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 3 | Becsek-Garda Dezsö-Kálmán | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 4 | Duşa Mircea | Partidul Social Democrat |
| 5 | Kelemen Hunor | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| Circumscripţia electorală nr.22 HUNEDOARA | |
| 1 | Almăşan Liviu | Partidul România Mare |
| 2 | Barbu Gheorghe | Partidul Democrat |
| 3 | Firczak Gheorghe | Uniunea Culturală a Rutenilor din România |
| 4 | Iacob-Ridzi Monica-Maria | Partidul Democrat |
| 5 | Nicula Vasile-Cosmin | Partidul Social Democrat |
| 6 | Popescu Ionica-Constanţa | Partidul Umanist din România (social-liberal) |
| 7 | Ruşanu Dan Radu | Partidul Naţional Liberal |
| 8 | Timiş Ioan | Partidul Social Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.23 IALOMIŢA | |
| 1 | Grigore Dan | Partidul România Mare |
| 2 | Hoinaru Marian | Partidul Naţional Liberal |
| 3 | Pascu Bogdan | Partidul Umanist din România (socialliberal) |
| 4 | Ştiucă Alecsandru | Partidul Social Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.24 IAŞI | |
| 1 | Adomniţei Cristian Mihai | Partidul Naţional Liberal |
| 2 | Cazan Gheorghe-Romeo -Leonard | Partidul Social Democrat |
| 3 | Crăciunescu Grigore | Partidul Naţional Liberal |
| 4 | Dobre Traian | Partidul Social Democrat |
| 5 | Dorneanu Valer | Partidul Social Democrat |
| 6 | Dumitriu Mihai | Partidul Social Democrat |
| 7 | Fârşirotu Vladimir Mircea | Partidul România Mare |
| 8 | Fenechiu Relu | Partidul Naţional Liberal |
| 9 | Mocanu Vasile | Partidul Social Democrat |
| 10 | Movilă Petru | Partidul Democrat |
| 11 | Nedelcu Gabriela | Partidul Social Democrat |
| 12 | Stanciu Anghel | Partidul România Mare |
| Circumscripţia electorală nr. 25 ILFOV | |
| 1 | Oprea Gabriel | Partidul Social Democrat |
| 2 | Ovidenie Costel | Partidul România Mare |
| 3 | Petrache Marian | Partidul Naţional Liberal |
| 4 | Toma Florentina Marilena | Partidul Social Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.26 MARAMUREŞ | |
| 1 | Bónis István | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 2 | Buciu Angela | Partidul România Mare |
| 3 | Buda Ioan | Partidul Social Democrat |
| 4 | Godja Petru | Partidul Social Democrat |
| 5 | Hoban Ioan | Partidul Naţional Liberal |
| 6 | Man Mircea | Partidul Democrat |
| 7 | Mihalache Sorin Dan | Partidul Social Democrat |
| 8 | Tcaciuc Ştefan | Uniunea Ucrainenilor din România |
| Circumscripţia electorală nr.27 MEHEDINŢI | |
| 1 | Mărculeţ Petrescu Mira Anca Victoria | Partidul România Mare |
| 2 | Mitrea Manuela | Partidul Social Democrat |
| 3 | Nicolicea Eugen | Partidul Social Democrat |
| 4 | Stănişoară Mihai | Partidul Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.28 MUREŞ | |
| 1 | Borbély László | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 2 | Kelemen Atilla Béla Ladislau | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 3 | Kerekes Károly | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 4 | Moisoiu Adrian | Partidul România Mare |
| 5 | Nicolăescu Gheorghe-Eugen | Partidul Naţional Liberal |
| 6 | Şandru Marcela-Lavinia | Partidul Democrat |
| 7 | Timar Liviu | Partidul Social Democrat |
| 8 | Todoran Pavel | Partidul Social Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.29 NEAMŢ | |
| 1 | Bivolaru Ioan | Partidul Social Democrat |
| 2 | Bobeanu Răzvan Petrică | Partidul Social Democrat |
| 3 | Iancu Iulian | Partidul Social Democrat |
| 4 | Munteanu Ioan | Partidul Social Democrat |
| 5 | Pruteanu Vasile | Partidul Naţional Liberal |
| 6 | Puzdrea Dumitru | Partidul România Mare |
| 7 | Rogin Marius | Partidul Democrat |
| 8 | Ursărescu Dorinel | Partidul Naţional Liberal |
| Circumscripţia electorală nr.30 OLT | |
| 1 | Ciocâlteu Alexandru | Partidul România Mare |
| 2 | Coşea Dumitru Gheorghe Mircea | Partidul Naţional Liberal |
| 3 | Diaconescu Marin | Partidul Social Democrat |
| 4 | Diaconescu Renică | Partidul Umanist din România (social-liberal) |
| 5 | Iordache Florin | Partidul Social Democrat |
| 6 | Matei Cătălin Lucian | Partidul Social Democrat |
| 7 | Pavelescu Aurelian | Partidul Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.31 PRAHOVA | |
| 1 | Anastase Roberta Alma | Partidul Democrat |
| 2 | Apostolache Mihai Cristian | Partidul Social Democrat |
| 3 | Brînză William-Gabriel | Partidul România Mare |
| 4 | Hanganu Romeo Octavian | Partidul Umanist din România (social-liberal) |
| 5 | Luchian Ion | Partidul Naţional Liberal |
| 6 | Manolescu Oana | Asociaţia Liga Albanezilor din România |
| 7 | Mihăilescu Dorina Teodora | Partidul Social Democrat |
| 8 | Păun Nicolae | Partida Romilor Social Democrată din România |
| 9 | Preda Ion | Partidul Naţional Liberal |
| 10 | Săniuţă Marian Florian | Partidul Social Democrat |
| 11 | Semcu Adrian Emanuil | Partidul Naţional Liberal |
| 12 | Sireţeanu Mihail | Partidul Social Democrat |
| 13 | Toma Horia Victor | Partidul Naţional Liberal |
| 14 | Tudor Marcu | Partidul România Mare |
| Circumscripţia electorală nr.32 SATU-MARE | |
| 1 | Erdei-Dolóczki István | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| 2 | Paşcu Ioan Mircea | Partidul Social Democrat |
| 3 | Rusu Mihaela Adriana | Partidul Social Democrat |
| 4 | Silaghi Ovidiu Ioan | Partidul Naţional Liberal |
| 5 | Varga Attila | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| Circumscripţia electorală nr.33 SĂLAJ | |
| 1 | Chiş Filonaş | Partidul Social Democrat |
| 2 | Micula Cătălin | Partidul Naţional Liberal |
| 3 | Nosa Iuliu | Partidul Social Democrat |
| 4 | Seres Dénes | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| Circumscripţia electorală nr.34 SIBIU | |
| 1 | Cindrea Ioan | Partidul Social Democrat |
| 2 | Ganţ Ovidiu Victor | Forumul Democrat al Germanilor din România |
| 3 | Jipa Florina Ruxandra | Partidul România Mare |
| 4 | Muntean Florin Nicolae | Partidul Democrat |
| 5 | Podgorean Radu | Partidul Social Democrat |
| 6 | Ştirbeţ Cornel | Partidul Naţional Liberal |
| 7 | Turcan Raluca | Partidul Naţional Liberal |
| Circumscripţia electorală nr.35 SUCEAVA | |
| 1 | Adomnicăi Mirela Elena | Partidul Social Democrat |
| 2 | Bejinariu Eugen | Partidul Social Democrat |
| 3 | Grosaru Mircea | Asociaţia Italienilor din România |
| 4 | Lari Iorga Leonida | Partidul România Mare |
| 5 | Longher Ghervazen | Uniunea Polonezilor din România "DOM POLSKI" |
| 6 | Mohora Tudor | Partidul Social Democrat |
| 7 | Olarean Aurel | Partidul Democrat |
| 8 | Onofrei Orest | Partidul Naţional Liberal |
| 9 | Pardău Dumitru | Partidul Naţional Liberal |
| 10 | Sandu-Capră Mihai | Partidul Naţional Liberal |
| 11 | Stan Ion | Partidul Social Democrat |
| 12 | Tărniceru Petru | Partidul Social Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.36 TELEORMAN | |
| 1 | Almăjanu Marin | Partidul Naţional Liberal |
| 2 | Amarie Constantin | Partidul Social Democrat |
| 3 | Avram Dumitru | Partidul România Mare |
| 4 | Muşetescu Tiberiu-Ovidiu | Partidul Social Democrat |
| 5 | Niţulescu Teodor | Partidul Social Democrat |
| 6 | Videanu Adriean | Partidul Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.37 TIMIŞ | |
| 1 | Andea Petru | Partidul Social Democrat |
| 2 | Brînzan Ovidiu | Partidul Social Democrat |
| 3 | Buşoi Cristian-Silviu | Partidul Naţional Liberal |
| 4 | Glăvan Ştefan | Partidul Umanist din România (socialliberal) |
| 5 | Gvozdenovici Slavomir | Uniunea Sârbilor din România |
| 6 | Lambrino Radu | Partidul Democrat |
| 7 | Mircovici Niculae | Uniunea Bulgară din Banat - România |
| 8 | Oancea Viorel | Partidul Naţional Liberal |
| 9 | Purceld Octavian-Mircea | Partidul România Mare |
| 10 | Tabără Valeriu | Partidul Democrat |
| 11 | Toró Tiberiu | Uniunea Democrată Maghiară din România |
| Circumscripţia electorală nr.38 TULCEA | |
| 1 | Ignat Miron | Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România |
| 2 | Mănăstireanu Vladimir Alexandru | Partidul Social Democrat |
| 3 | Meir Nati | Partidul România Mare |
| 4 | Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae | Partidul Social Democrat |
| 5 | Stănescu Mircea | Partidul Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.39 VASLUI | |
| 1 | Bentu Dumitru | Partidul Social Democrat |
| 2 | Creţu Gabriela | Partidul Social Democrat |
| 3 | Giurescu Ion | Partidul Social Democrat |
| 4 | Hogea Vlad Gabriel | Partidul România Mare |
| 5 | Marian Dan Mihai | Partidul Naţional Liberal |
| 6 | Rădulescu Cristian | Partidul Democrat |
| 7 | Voinea Florea | Partidul Umanist din România (social-iberal) |
| Circumscripţia electorală nr.40 VÂLCEA | |
| 1 | Becşenescu Dumitru | Partidul Umanist din România (socialliberal) |
| 2 | Dragomir Dumitru | Partidul România Mare |
| 3 | Frâncu Emilian Valentin | Partidul Naţional Liberal |
| 4 | Plumb Rovana | Partidul Social Democrat |
| 5 | Ungureanu Petre | Partidul Naţional Liberal |
| 6 | Vlădoiu Aurel | Partidul Social Democrat |
| Circumscripţia electorală nr.41 VRANCEA | |
| 1 | Băeşu George | Partidul Social Democrat |
| 2 | Dumitrescu Cristian-Sorin | Partidul Social Democrat |
| 3 | Ionescu Daniel | Partidul România Mare |
| 4 | Mitrea Miron-Tudor | Partidul Social Democrat |
| 5 | Momanu Corneliu | Partidul Naţional Liberal |
| 6 | Săpunaru Nini | Partidul Naţional Liberal |
| Circumscripţia electorală nr.42 BUCUREŞTI | |
| 1 | Andronescu Ecaterina | Partidul Social Democrat |
| 2 | Antonescu George Crin Laurenţiu | Partidul Naţional Liberal |
| 3 | Bara Nicolae | Partidul Democrat |
| 4 | Boagiu Anca-Daniela | Partidul Democrat |
| 5 | Bolcaş Lucian Augustin | Partidul România Mare |
| 6 | Canacheu Costică | Partidul Democrat |
| 7 | Ciontu Corneliu | Partidul România Mare |
| 8 | Ciopraga Mircea | Partidul Naţional Liberal |
| 9 | Constantinescu Anca | Partidul Democrat |
| 10 | Dumitrescu Liana | Asociaţia Macedonenilor din România |
| 11 | Dumitrescu Zamfir | Partidul Social Democrat |
| 12 | Florea Damian | Partidul Umanist din România (social-liberal) |
| 13 | Fotopolos Sotiris | Uniunea Elenă din România |
| 14 | Furo Iuliu Ioan | Partidul România Mare |
| 15 | Guşă Cozmin-Horea | Partidul Democrat |
| 16 | Iliescu Valentin Adrian | Partidul Democrat |
| 17 | Mănescu Rareş Şerban | Partidul Naţional Liberal |
| 18 | Motreanu Dan Ştefan | Partidul Naţional Liberal |
| 19 | Muscă Monica Octavia | Partidul Naţional Liberal |
| 20 | Nassar Rodica | Partidul Social Democrat |
| 21 | Năstase Adrian | Partidul Social Democrat |
| 22 | Olteanu Bogdan | Partidul Naţional Liberal |
| 23 | Pambuccian Varujan | Uniunea Armenilor din România |
| 24 | Popa Daniela | Partidul Umanist din România (social-liberal) |
| 25 | Popescu Ioan-Dan | Partidul Social Democrat |
| 26 | Popescu-Tăriceanu Călin Constantin | Partidul Naţional Liberal |
| 27 | Raicu Romeo Marius | Partidul Democrat |
| 28 | Săftoiu Ana Adriana | Partidul Democrat |
| 29 | Severin Adrian | Partidul Social Democrat |
| 30 | Vainer Aurel | Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România |
| 31 | Vasile Aurelia | Partidul Social Democrat |
| 32 | Zaharia Claudius Mihail | Partidul Naţional Liberal |
Vă mulţumesc pentru atenţie.