Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 21, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.33/2005
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 21, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 21, 2005
|
Şedinţa a început la ora 16,20. Lucrările au fost conduse de domnul Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Petre Popeangă şi Titu Nicolae Gheorghiof, secretari. |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din totalul celor 332 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 234. Sunt absenţi 98, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 9 deputaţi. Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. La Biroul permanent al Camerei Deputaţilor au fost înregistrate următoarele iniţiative legislative: Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2005 pentru abrogarea alin.2 al art.38 din Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2002 privind cadrul general de reglementarea comunicaţiilor, adoptat de Senat în şedinţa din data de 14 martie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunerea raportului: 24 martie 2005. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2005 pentru modificarea art.12 din Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/2004 privind acordarea, în anul agricol 2004-2005, a unui sprijin direct al statului de 2,5 milioane de lei pe hectar producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la 5 hectare inclusiv, adoptat de Senat în şedinţa din data de 14 martie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunerea raportului: 24 martie 2005. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale, primit de la guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunerea raportului: 24 martie 2005. Cameră decizională: Senatul. În conformitate cu prevederile art.108 din regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 4. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Boghiş, judeţul Sălaj, prin reorganizarea comunei Nuspalău, iniţiată de domnul deputat Sereş Dénes şi domnul senator Fekete Szabó András, membri ai grupurilor parlamentare ale UDMR. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunerea raportului: 31 martie 2005. Cameră decizională: Senatul. 5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, adoptat de Senat, în şedinţa din data de 17 martie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, urmând a elabora un raport comun, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Termen de depunerea raportului: 24 martie 2005. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, adoptat de Senat în şedinţa din data de 17 martie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă; pentru avize, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunerea raportului: 24 martie 2005. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 7. Proiectul de Lege pentru aprobarea participării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, în calitate de observator la Asociaţia Reţeaua Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie ale Uniunii Europene, adoptat de Senat în şedinţa din data de 17 martie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru aviz, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Termen de depunerea raportului: 7 aprilie 2005. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. |
|||||
|
|
|
În conformitate cu prevederile art.15 alin.2 şi 3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (republicată), s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:
|
|
|||
|
|
|
Vă supun unele modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente propuse de Grupul parlamentar al P.S.D., şi anume: desemnarea domnului deputat Miron Tudor Mitrea în calitate de membru al Comisiei pentru sănătate şi familie; desemnarea domnului deputat Victor Viorel Ponta în calitate de membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi; trecerea domnului deputat Costică Macaleţ, în calitate de membru, de la Comisia pentru sănătate şi familie la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologi; trecerea domnului deputat Valeriu Ştefan Zgonea, în calitate de membru, de la Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Întreb plenul dacă sunt comentarii. Dacă nu, supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Propunerile de modificare au fost aprobate în unanimitate. |
|
|||
|
|
|
Înainte de a intra în ordinea de zi şi a fi luate în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi, domnul deputat Miron Ignat vrea să adreseze câteva cuvinte Camerei. Domnule deputat, aveţi microfonul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi parlamentari, În perioada 17-19 martie, în Turcia, au avut loc întâlnirile sportive între echipele de fotbal ale parlamentelor din ţările balcanice. Pe lângă ţara organizatoare, Turcia, au mai participat echipe ale Parlamentelor din Albania, Bulgaria, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Grecia şi România. Parlamentarii români, indiferent de culoarea lor politică, au dat dovadă de unitate, de fair-play, de o mobilizare totală, în a apăra prestigiul Parlamentului României. Meciurile s-au desfăşurat în sistem eliminatoriu. În finală, echipa României s-a întâlnit cu formaţia parlamentară a Turciei. Acestor întâlniri parlamentare, amicale, li s-a acordat o atenţie deosebită. Ambasadorul Turciei din România s-a întâlnit cu echipa de fotbal a Parlamentului României, la Clubul parlamentarilor din Camera Deputaţilor, şi le-a urat succes în desfăşurarea acestor întâlniri. Iar în meciul de finală, primul-ministru al Turciei a fost prezent pe stadion şi, în mod simbolic, a dat lovitura de începere a partidei de fotbal între Turcia şi România. Echipa României a condus echipa Turciei până în minutul 70. (Aplauze) La finalul întâlnirii, România a devenit vicecampioană balcanică. (Aplauze) Dovadă este această cupă şi medaliile pe care le-au primit toţi colegii parlamentari. (Aplauze) Cupa o vom depune la clubul parlamentarilor din Camera Deputaţilor. În cuvântul meu, am apreciat iniţiativa Parlamentului Turciei şi am subliniat că aceste întâlniri sportive între parlamentele ţărilor balcanice pot deveni o tradiţie. Reprezentantul delegaţiei turce a sugerat ca următoarea întâlnire sportivă a parlamentarilor din ţările balcanice să se desfăşoare în România, bazându-se pe faptul că ţara noastră a devenit vicecampioană balcanică. Această propunere o putem analiza cu toţii. Colegii noştri deputaţi, nu numai că s-au întrecut cu parlamentarii din celelalte ţări, dar, locuind în acelaşi complex, s-au întâlnit, au conversat şi au legat prietenii. Aceste întâlniri sportive au un rol important în stabilirea de legături prieteneşti de colaborare între parlamentele ţărilor participante. Să urmăm succes în continuare echipei de fotbal a Parlamentului României. Vă mulţumesc pentru atenţie, stimaţi colegi. (Aplauze) |
|||||
|
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Intrăm în ordinea de zi, de fapt continuăm ordinea de zi cu dezbaterea punctului nr.3: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.3 din Legea nr.1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe (republicată). Comisia pentru apărare. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Propun un timp de 5 minute pentru dezbateri generale, cu un minut pentru fiecare intervenţie. |
|||||
|
|
Dar este vorba de o propunere...comisia a propus respingerea. Înainte de a intra în orice fel de dezbatere, dacă susţineţi acest punct, eu am să-l supun votului. Deci, Comisia pentru apărare a propus respingerea propunerii legislative. Dacă există comentarii. Da. Domnul Tudor. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Sunt şi iniţiator şi fac parte şi din Comisia de apărare. Şi vreau să vă pun, într-un minut, două, în temă, măcar să înţelegeţi ce s-a întâmplat, cât de cât. Pentru că aceste propuneri sunt extrem de pertinente şi necesare, nici nu vreau să mai fac discuţii asupra lor, ci asupra faptului că fiind atât de necesare, grupurile parlamentare au căzut de acord să fie pus în discuţie un asemenea proiect şi a fost trecut cu rapiditate prin Biroul permanent, cu voturi unanime. Necesitatea discuţiilor măcar, dacă nu şi aprobării acestor două modificări, a fost atât de evidentă, încât s-a şi trecut peste toate celelalte, punându-se, a doua zi sau a treia zi, în discuţia Comisiei de apărare. După ce am început să expun ceea ce cunoşteam cu toţii înainte şi căzusem de acord că sunt necesare, am fost atât de mult apostrofat şi atât de mult argumentat invers de către unii oameni cu care căzusem de acord înainte că sunt necesare, încât am ajuns, până la urmă, un fel de paria, un fel de "ce te mai bagi şi dumneata, domnule, de ce ai mai băgat un asemenea proiect de lege?" În condiţiile astea, nu mă surprinde o astfel de trădare de iniţiativă, pentru că nu e prima dată când se întâmplă cumva, avem experienţă de la alegerile generale. Eu ar fi trebuit, pur şi simplu, să retrag proiectul de lege pe care alţii m-au rugat cumva să-l pună înainte, că e necesar. În fond, despre ce e vorba? Două articole sunt. Unu. Din experienţa mea de vicepreşedinte al Comisiei de apărare din legislatura trecută, timp de 4 ani, în care trei membri din patru, din biroul comisiei de apărare, făceau parte şi din Comisia de control a activităţii Serviciului de Informaţii Externe, fiind vorba de Frunzăverde, Drăgănescu şi de Priboi, niciodată nu participau la şedinţele Comisiei de apărare, participau numai la şedinţa Comisiei de control a activităţii Serviciului de Informaţii Externe. Ca atare, cum Răzvan Ionescu, cred că a făcut vreo 30 de deplasări în patru ani în străinătate, era tot timpul plecat, am rămas singur să fac toate minunile existente şi neexistente în Comisia de apărare, de unul singur. Secretar n-aveam, vicepreşedintele celălalt nu era. Semnam singur pentru toate. Am zis: "Haideţi să facem un proiect de lege în care să nu mai fie acceptat să facă parte din Biroul permanent un om care a fost şi este şi în Comisia de control a activităţii Serviciului de Informaţii Externe, deoarece nici acolo şi nici acolo nu-şi desfăşoară activitatea în concordanţă cu cerinţele acelor comisii." Practic, nu poate nici colo, nici colo. Ca să-mi spună un coleg care, nevoie mare, cât se dă de informat, că nu e posibil, după ce căzusem de acord înainte că e perfect valabil şi posibil. Pentru că îi reduc din drepturile lui de a fi ales. Păi, legea chiar asta face. Reduce din drepturile oamenilor. Legea e o restricţie. Legea mai curând e o accepţie de beneficii. Este o restricţie, e chiar esenţa legii. De ce nu face din o astfel de comisie şi unul de la Comisia de sănătate?! Că n-are voie! La fel şi aici, nu are voie, prin acceptul nostru de vot. Şi asemenea aberante explicaţii am ajuns să mi se dea numai ca să mă pună şi în situaţie dificilă, că de ce am mai făcut un asemenea proiect de lege. Acum, eu nici nu mai vreau să mai spun de celălalt punct, pentru că văd că s-a căzut de acord asupra nominalizării...Ba am fost acuzat că de ce am făcut în numele unui om un proiect de lege. N-am făcut în numele nici unui om. De patru ani mă zbat cu aşa ceva. N-avea nici o legătură un om anume, nici nu mai sunt prezenţi aceia. Dar, să revin. Pentru că mi-e şi jenă să tot discut despre trădarea unor oameni, dar măcar s-o ştim şi noi, cum zice Caragiale. Nu mă mai puneţi în situaţia dificilă să susţin un proiect de lege pe care l-am propus tocmai la cerinţele dumneavoastră, prin înţelegerea grupurilor parlamentare, ca până la urmă să fiu apostrofat că "nu e domnule, dumneata îl faci aşa, că aveţi interes acolo!" Domnule preşedinte, puneţi la vot respingerea, pentru că mi-e şi jenă de jena unora dintre noi care au două obrazuri, măcar ca Ianus şi cu...Nu, unul râde şi unul plânge. Nici măcar aşa! De aceea, eu nu mai vreau să aduc argumente pe text, pentru că aduc argumente inutil, din moment ce chiar Comisia de apărare, care era cea mai îndreptăţită să înţeleagă esenţa unor asemenea propuneri, din moment ce tocmai noi ne-am lovit de ele, nu a fost de acord cu ele, din motive care nu ţin de esenţa legii şi de argumentele legii, ci de nişte înţelegeri foarte jenante între partide şi grupuri parlamentare. Şi o să fiu şi mai dur altă dată. Mă opresc numai aici, domnule Nicolăescu, şi când va fi nevoie voi mai vorbi. Vă mulţumesc. Trădarea are şi ea nişte limite totuşi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Înţeleg că nu v-aţi opus propunerii de respingere formulate de Comisia de apărare, care-şi menţine propunerea. Supun votului dumneavoastră propunerea comisiei. Domnul Bolcaş. Domnul deputat Bolcaş. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog să mă iertaţi, dar voi răspunde unei întrebări retorice adresate din sală "Care e problema?". Problema este de principiu. Şi n-aş vrea ca această lege să apară născută numai din nişte tranzacţii politice fără nici o legătură cu principialităţile legislaţiei noastre. Problema care se pune este una singură: este necesar, în condiţiile în care constituim comisii comune parlamentare formate din senatori şi deputaţi, să creăm o anume proporţionalitate între senatori şi deputaţi? Asta este problema. Nici una din comisiile parlamentare care funcţionează în acest sens nu are această partajare numerică care, efectiv, duce la subminarea egalităţii ideii de exprimare a parlamentarilor în comisiile permanente ale fiecărei Camere în parte, sau a Camerelor reunite. Şi asta este problema. Şi asupra acestui lucru aş vrea să meditaţi raportat, evident, şi la pragmatismul unor asemenea soluţii care ne permit deblocarea unor stări conflictual politice, dacă vreţi, artificial create, în scopul numai unei clăbuceli publicitare. De aceea, grupul nostru parlamentar va susţine acest proiect de lege, măcar de principiu, pentru că atunci când nu putem să votăm cu eficienţă, votăm măcar pentru principii şi ca să-l citesc pe domnul deputat Tudor Marcu, îl votăm pentru obrazul nostru şi nu pentru al dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră propunerea Comisiei pentru apărare privind respingerea propunerii legislative. Cine este pentru? Vă rog, număraţi! 208 voturi pentru. Voturi împotrivă? 20 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Propunerea legislativă a fost respinsă cu 208 voturi pentru şi 20 voturi împotrivă. |
|||||
|
|
|
Punctul 4 din ordinea de zi: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30 din 1998 pentru modificarea şi completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr.145/1997. Comisia pentru sănătate propune respingerea acestei propuneri legislative. Vă păstraţi propunerea de respingere, da? Da. Dacă există comentarii. Nu. În acest caz, supun votului dumneavoastră respingerea proiectului de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Proiectul de lege a fost respins cu unanimitate de voturi. |
|
|||
|
|
|
Punctul 5 de pe ordinea de zi: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/1999 pentru modificarea art.101 din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr.145/1997. Comisia de sănătate propune respingerea proiectului de lege. Iniţiatorul vrea să ia cuvântul să spună câteva cuvinte. Iniţiatorul are cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Székely Ervin Zoltán: Domnule preşedinte, Stimaţi deputaţi, Această ordonanţă se referă la modificarea Legii nr.147 din 1999 care a fost abrogată prin aprobarea Ordonanţei 150 privind asigurările de sănătate. În această situaţie, modificarea unei legi care nu mai este în vigoare nu mai avea sens şi atât iniţiatorul, cât şi comisia, suntem de acord cu respingerea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Comentarii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră propunerea comisiei, de respingerea ordonanţei de urgenţă. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Proiectul de lege a fost respins în unanimitate. |
|||||
|
|
|
Punctul 6 de pe ordinea de zi: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.180 din 2000 pentru modificarea şi completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr.145/1997. Comisia de sănătate propune respingerea proiectului de lege. Dacă există comentarii. Dacă nu, supun propunerea de respingere votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Proiectul de lege a fost respins. |
|
|||
|
|
|
Pct.7 de pe ordinea de zi: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.145/1997 privind asigurările sociale şi de sănătate. Comisia de sănătate propune respingerea propunerii legislative. Dacă există comentarii. Nu. Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Plenul Camerei a respins în unanimitate propunerea legislativă. |
|
|||
|
|
|
Pct.8 de pe ordinea de zi: Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.19 din 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Comisia pentru muncă propune soluţia Senatului, şi anume respingerea proiectului de lege. Dacă există comentarii? Nu. Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. În unanimitate propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
Pct.9 pe ordinea de zi: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Comisia pentru muncă propune soluţia Senatului, şi anume respingerea. Dacă este cineva dornic să facă comentarii? Nu. Supun votului dumneavoastră respingerea proiectului de lege. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
Pct.10 pe ordinea de zi: Proiectul de Lege privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată după 23 August 1944. Comisia pentru muncă propune respingerea proiectului de lege. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în noiembrie 2004. Dacă există comentarii privind proiectul de lege? Domnul deputat Marian Sârbu, aveţi microfonul. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sigur, nu doresc neapărat o dezbatere generală pe tema proiectului de lege, cu atât mai mult cu cât aceste reparaţii morale şi materiale, inclusiv de către cei care propun respingerea proiectului de lege, au fost considerate oportune, dar intervenţia mea are în vedere o explicaţie a ceea ce a propus comisia, în legătură cu respingerea proiectului de lege, cu care grupul nostru parlamentar nu este de acord, şi vreau să precizez că vom vota împotriva respingerii acestui proiect de lege. În analiza pe care a făcut-o, comisia spune la pct.a), cum că proiectul de lege ar institui un tratament discriminatoriu faţă de alte categorii profesionale îndepărtate din profesia lor, în mod abuziv. Societatea românească de 15 ani tot încearcă să repare anumite nedreptăţi, care în decursul timpului, în perioada, bineînţeles, de dinainte de '89, au dus la abuzuri şi au dus la îndepărtarea unor persoane din funcţiile pe care le deţineau, este proiectul pe care-l avem în vedere astăzi. Deci, faptul că se instituie sau s-ar institui un tratament discriminatoriu este - după părerea mea - ceea ce am făcut în toţi aceşti 15 ani. La momentele în care am avut posibilitatea, bineînţeles, şi din punct de vedere financiar, şi din punct de vedere, până la urmă, politic, am reuşit să reparăm anumite nedreptăţi. Deci, instituirea unui tratament discriminatoriu, ca argument adus respingerii legii, este absolut nepermisă în opinia mea. La pct.b) se spune că nu există o corelare între diferite proiecte de lege în acest sens. Este foarte simplu: iniţiatorul sau iniţiatorii, sau cei care propun respingerea puteau să propună corelaţiile respective. Iar la pct.c) că nu este identificată sursa de finanţare. Şi aici punctul de vedere al reprezentanţilor PSD în comisie a fost unul foarte clar, legat de precizările care au fost făcute de ministrul finanţelor şi de reprezentanţii Puterii, în legătură cu succesele deosebite obţinute de actualul Guvern în primele două luni de zile, în ceea ce priveşte colectarea fondurilor la bugetul de stat. Domnul Tăriceanu, domnul Ionuţ Popescu, deci membri marcanţi ai Executivului, au vorbit foarte clar de un plus de 7.500 de miliarde de lei pe primele două luni. Asta înseamnă circa 3.250 de miliarde pe lună; dacă înmulţim cu 12 luni, vom ajunge la un surplus la bugetul de stat de aproape 42.000 de miliarde. Ar fi un succes deosebit şi ar putea fi finanţat, în opinia noastră, şi acest proiect de lege, pentru că suma necesară pentru aceste reparaţii morale este absolut insignifiantă, în raport cu acest succes, în ceea ce priveşte colectarea veniturilor pe care le-a înregistrat, deja, după primele două luni, actuala Putere. În condiţiile în care acest lucru nu ar fi acceptat, asta înseamnă că, realmente, actuala Putere a dezinformat populaţia şi că nu are încredere în propriile sale cifre. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul deputat Tudor Marcu, aveţi microfonul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Susţin cu multe argumente, dar nu le voi da acum, decât unul, eventual, acest proiect de lege, deoarece pe adresa noastră, şi la Comisia pentru apărare, şi la noi, ca parlamentari, marea majoritate a asociaţiilor ofiţerilor aflaţi în rezervă şi în retragere din ţară, pe regiuni sau în Bucureşti, au făcut de nenumărate ori apel la noi ca să susţinem asemenea proiect de lege. El repară unele nedreptăţi, numai unele, făcute în perioada '44 - '58. Păi, cei care au vituperat de 15 ani încoace să se repare acele nedreptăţi, toate emisiunile de televiziune ne sensibilizează în acest sens, toată istoria pusă în cărţi, în articole, în eseuri, în tot felul de evenimente literare ne sensibilizează în acest sens, iar noi - tocmai cei care zicem că vrem să reparăm necazurile făcute unor oameni cu vină foarte puţină sau deloc - ne opunem unui asemenea proiect legislativ. Păi, cum explicăm, noi, domnilor, că vrem să reparăm necazurile făcute în perioada '44 - '58? Cum ies eu afară să spun, nu sunt de acord cu reparaţia, lasă-i să suporte în continuare nedreptăţile făcute în acel regim! Este vorba de un număr restrâns de oameni, care au fost îndepărtaţi în mod abuziv din armată, după război, în '44, de foştii ofiţeri activi din perioada antebelică. Este bine să le păstrăm în continuare aceleaşi necazuri şi pe puţinii ani care le-au mai rămas de trăit? Aproape toţi au peste 80 de ani, dacă nu, sigur toţi au peste 80 de ani. Mulţi dintre ei au murit aşteptând o asemenea reparaţie 15 ani. Trebuia s-o facem din anul '90, şi nu vrem nici acum, pentru că se opune nu ştiu cine, din nu ştiu ce interese egoiste? Găsiţi surse, domnilor, sunteţi la guvernare. Aţi venit cu tot felul de propuneri, de grozăvii, de minuni: vom face, vom drege, şi lumea v-a votat. Şi acum ziceţi: V-am minţit, iertaţi-ne! N-avem bani. Păi, dacă n-avem bani, puteau şi minorităţile să conducă, nu asociaţia aia, şi nu partidele alea. Găsiţi bani! N-aţi făcut toate minunile cu cota unică de impozitare, cu încă 40 de impozite suplimentare. Am ajuns cu preţul la benzină mai scump decât toate ţările europene, aproape; cu preţul la motorină, la fel cu cel la benzină, inexistent în tot Occidentul. Unde ajungeţi cu aberaţiile astea? Reparaţi-vă un pic, măcar, modalitatea de a strânge banii pentru buget, de a alimenta bugetul, deoarece iată la ce aberaţii ajungeţi. Faceţi promisiuni oamenilor, acuzând pe ceilalţi care au fost la guvernare, că nu au reparat nedreptăţile, ca până la urmă să ziceţi: păi, n-avem bani să ne ducem la îndeplinire promisiunile, că nu ne-au lăsat cei dinainte. |
|||||
|
|
Domnule deputat, la chestiune, vă rog. |
|||||
|
|
Am înţeles. Chestiunea este următoarea făcând parte din astfel de structuri, nu sunt eu în cauză, pentru că aveam un an în perioada aia, dar aş primi o astfel de reparaţie, că şi anul acela a fost greu pentru mine, darămite pentru toţi ceilalţi care au fost scoşi din armată în mod abuziv? Aveţi toţi unchi, bunici, nu se poate să nu aveţi pe undeva prin familii, care au făcut războiul şi care imediat după război, nu numai că au fost îndepărtaţi din armată, au mai fost şi închişi, şi mai ştiu şi eu ce alte necazuri au avut. Vrem să le reparăm acum şi ni se spune: Da, e bine să le reparaţi, dar n-avem bani. Făceţi-vă bani, domnilor de la guvernare, nu ne cereţi nouă soluţii. Trebuia să ne cereţi soluţii dacă eram noi la guvernare. Sunteţi la guvernare, găsiţi soluţii şi acoperiţi asemenea nevoi. Altfel, ieşiţi acum în stradă şi spuneţi: Nu suntem de acord cu reparaţiile morale ale ofiţerilor îndepărtaţi abuziv din armată în perioada '44 - '58, pentru că n-avem bani. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Vă rog, domnule deputat Ghişe. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Fără doar şi poate că principial, corect este să se facă astfel de reparări morale şi materiale pentru abuzuri săvârşite la un moment dat. Însă, ascultând discursul patetic al antevorbitorului, ţin să menţionez în mod explicit, că între '92 - '96, inclusiv acest partid reprezentat de domnia sa, a făcut parte dintr-o coaliţie de guvernare timp de 4 ani şi, şi atunci s-ar fi putut face, ca şi acum, astfel de corecturi. |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Ruşine! Solicit dreptul la replică. |
||||||
|
|
Vă rog, permiteţi-i vorbitorului să continue. |
|||||
|
|
Vă rog să-l rugaţi pe distinsul domn deputat să limiteze aprecierile "de neruşinare" la adresa colegilor. A doua chestiune este următoarea: este evident că în două luni, este mai dificil de făcut ceea ce timp de 4 ani nu s-a făcut. Guvernul, când s-a discutat la comisie, a pus problema în termenii următori: în clipa de faţă, Ministerul Muncii lucrează la un pachet legislativ care să includă reparaţii morale şi materiale şi pentru situaţii ca cele din proiectul de lege care îl avem acum în faţă. |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Vorbiţi corect gramatical! |
||||||
|
|
Domnule preşedinte, Pot să nu primesc lecţii de gramatică tocmai de la domnul deputat antevorbitor? Şi atunci, vin să spun că se va reveni la acest subiect al dezbaterii cu un pachet de legi pe care Ministerul Muncii ni-l va propune nouă. Adică, nu se respinge de facto. |
|||||
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Învăţaţi gramatica românească, că mă jigniţi! |
||||||
|
|
Unul dintre colegi, înainte să vin aici, mi-a spus să recomand unora dintre colegi să ia nişte pastile de calmare. Deci, închei prin a spune următorul lucru: asupra acestui subiect se va reveni printr-o propunere de la Guvern şi vom vota astfel de reparaţii. Dar în acest moment, când se face abstracţie de multe alte corelări pentru finanţare, este mai dificil de făcut acest lucru. Deci, de principiu, se vor face aceste corecturi, dar în acest moment se amână puţin. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat Marcu, nu vi s-a spus numele. Haideţi că ducem discuţia... La respingeri, se vorbeşte împotriva respingerii şi pentru respingere. Aţi vorbit. Să trecem la vot. 30 de secunde aveţi dreptul la replică. |
|||||
|
|
În primul rând, că nu am fost la guvernare, domnule, că nu vă reţin numele, de fapt nu l-am ştiut niciodată, îmi cer scuze, niciodată. Am avut timp de două luni trei secretari, nu ştiu pe unde, pe care i-am retras imediat. Aia nu-i guvernare! Al doilea: atrag atenţia celor care folosesc greşit limba română, aici, în Parlament, că eu voi face tot ceea ce-mi stă în putinţă să fac corecţiile necesare, deoarece şi eu, ca şi alţii dintre noi, ne simţim jigniţi de calitatea unora care au intrat în Parlament şi nu sunt capabili să vorbească corect limba română, nici măcar la nivelul clasei a şaptea. Şi nu mai faceţi pe grozavii cu noi, învăţaţi întâi carte. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat Marcu, vă rog să vă abţineţi de la asemenea declaraţii. Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, comisia îşi păstrează, din câte înţeleg, punctul de vedere, şi îl păstrează de la microfon. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia a votat, cu majoritate, respingerea acestui proiect de lege. De altfel, şi punctul de vedere al Guvernului Adrian Năstase, înaintat în urmă cu 2 ani de zile, atât Senatului, cât şi Camerei Deputaţilor, era în acest sens. Dar vreau să spun că este o problemă extrem de delicată. Săptămâna trecută am stat de vorbă cu unii reprezentanţi ai structurilor asociative care reunesc astfel de persoane şi am căzut de acord ca de săptămâna următoare, şi pe această cale îi invit pe toţi cei care vor să contribuie la elaborarea unui act normativ mult mai aşezat, mult mai consistent, să reluăm discuţiile astfel încât aceste reparaţii, atât materiale, cât şi morale să fie acordate persoanelor respective. De altfel, se doreşte şi extinderea perioadei, nu numai de la 1944 până 1958, ci de la 1944 - 1989. |
|||||
|
|
Da, domnul Sârbu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Văzând, totuşi, disponibilitatea actualei coaliţii guvernamentale de a rezolva această problemă, eu personal nu văd de ce, în acest moment, plenul Camerei n-ar decide retrimiterea proiectului la comisie şi rezolvarea lui într-un termen cât se poate de rezonabil, poate chiar în comisie putem decide într-o lună de zile dacă acest proiect de lege este, într-adevăr, susţinut de Ministerul Muncii. |
|||||
|
|
Există din sală o propunere de retrimitere a proiectului de lege la comisie. Conform procedurilor, am să supun această propunere. Cine este de acord cu retrimiterea la comisie a proiectului de lege? Întotdeauna se votează trimiterea înapoi la comisie, ştiţi foarte bine acest lucru. 86 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 115 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Deci, propunerea de retrimitere la comisie a căzut cu 115 de voturi împotrivă, o abţinere şi 86 de voturi pentru. Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere a proiectului de lege, pe care a făcut-o comisia. Cine este pentru? 118 voturi pentru. Voturi împotrivă? 68 de voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Proiectul de lege a fost respins cu 118 de voturi pentru, 68 de voturi împotrivă şi 3 abţineri. |
|||||
|
|
|
Pct.11 pe ordinea de zi: propunerea legislativă privind tichetele de vacanţă. Comisia pentru muncă propune respingerea, soluţie care a fost adoptată şi la Senat, Camera fiind cameră decizională. Dacă există alte puncte de vedere? Dacă există intervenţii? Domnul deputat Giurescu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Discuţiile pe care le-am avut în comisie referitoare la acest proiect de lege, se vede de altfel şi după numărul de voturi acordate - 9 pentru, 7 împotrivă - au arătat următorul lucru: în primul rând, aceste tichete de vacanţă sunt similare, dacă vreţi, tichetelor de masă. Numărul lor se poate acorda în limita prevederilor bugetului de stat, aşa cum se face şi pentru tichetele de masă. În al doilea rând, prezentarea influenţelor bugetare care a fost făcută de către Guvern, este o prezentare statică, în sensul că nu a arătat şi banii care revin din folosirea acestor tichete de vacanţă, şi numai banii care n-ar mai intra în buget prin acordarea acestor tichete de vacanţă. Unul din amendamentele făcute de noi şi care, cu surprindere, nu-l văd aici, a fost votat de altfel în comisie, a fost că: în cazul în care anul acesta nu ar exista banii necesari pentru aplicarea acestui proiect de act normativ, să se treacă posibilitatea aplicării acestui proiect cu 1 ianuarie 2006. A fost un amendament susţinut de mine, care a fost respins. Îl propun din nou însă, acum. Sper că preşedintele comisiei este de acord că a fost acest amendament în comisie şi l-am şi votat. Şi rugămintea mea este ca să se ia în seamă acest lucru. Mi se pare foarte normal ca, pe lângă cei 400.000 de salariaţi care au câştigat prin aceşti 16%, nu foarte mulţi, dar, oricum, câştigă cei care oricum mergeau în vacanţă, n-aveau nevoie de bani suplimentari sau de tichete de vacanţă, să poată participa marea majoritate a celor care muncesc la ora asta şi care au salariul undeva aproape de salariul minim pe economie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Deci, există un punct de vedere împotriva respingerii. Dacă există alte intervenţii? Domnul deputat Nicolăescu, aveţi microfonul. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Cred că propunerea comisiei de respingere este corectă şi am să vă spun şi de ce. Reprezentantul PSD susţine aprobarea acestei propuneri legislative. Dacă într-adevăr considera că se poate realiza, că există suficiente fonduri financiare pentru plata acestor tichete, era timp suficient în legislatura precedentă, în care PSD-ul avea puterea, să facă acest lucru. N-a dorit s-o facă. Fişa financiară care este prezentată presupune un efort financiar, dacă nu mă înşeală memoria, pentru anul 2005, de peste şase sau şapte mii de miliarde. Guvernul actual a optat să recalculeze pensiile cu aceşti bani, şi problema tichetelor de vacanţă să fie discutată cu altă ocazie şi într-un alt context. Şi cred, de aceea, că, în acest moment, nu sunt bani în bugetul de stat pentru o asemenea propunere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Giurescu. |
|||||
|
|
Îmi cer scuze faţă de colegul meu, dar am impresia că n-am fost bine înţeles. Eu am spus că, în cazul în care acest proiect nu se aplică anul acesta, că nu sunt bani, să se ia în considerare amendamentul, ca de la 1 ianuarie 2006 să se aplice proiectul de lege, un amendament făcut de mine în comisie, care vă rog să-l supunem la vot. Eu asta am cerut în final. |
|||||
|
|
Domnule deputat, am să pot să supun la vot amendamentul dumneavoastră în momentul în care cade propunerea de respingere şi intrăm pe dezbaterea legii pe articole. Deocamdată, am o propunere de respingere, pe care dumneavoastră aţi contestat-o. Deci, am să supun propunerea de respingere votului Camerei. Dacă ea cade, sigur, intrăm la dezbaterea pe articole a propunerii legislative. Dacă ea trece, atunci propunerea legislativă va fi respinsă. Ca să fie foarte clar ceea ce supun votului: supun votului propunerea de respingere a propunerii legislative privind tichetele de vacanţă, propunere făcută de Comisia pentru muncă şi contestată de o parte dintre deputaţi. Cine este pentru respingere, vă rog? Vă rog să număraţi. 116 voturi pentru. Voturi împotrivă, vă rog? 81 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Cu 116 voturi pentru, şi 81 voturi împotrivă, propunerea legislativă a fost respinsă. Procedură, domnul deputat Tudor Marcu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Noi luăm în discuţie acum nişte proiecte legislative dinainte, din vechea guvernare. Eu vă propun dumneavoastră, dacă tot suntem puşi pe respins, aşa, pe bandă rulantă, aceste propuneri legislative, numai pentru că sunt din vechea guvernare, să luăm o pauză de câteva luni, până când actuala guvernare îşi va face nişte proiecte legislative normale, pe care să le discutăm. Pentru că aşa venim numai să respingem, pe bandă rulantă, propuneri vechi. Am aşteptat patru luni, ca să aveţi propuneri legislative de aşa manieră, încât să ne justifice orele de lucru. Nu le-aţi făcut. Cât timp vă mai trebuie ca să faceţi nişte propuneri, la pachet, la cum vreţi dumneavoastră, pe care să le putem discuta, şi eventual aproba, ca să nu ne mai facem aici de lucru, făcându-ne că votăm, că luăm în discuţie nişte propuneri anterioare, dar, de fapt, votându-le pe bandă rulantă împotrivă. Cât timp vă mai trebuie şi, dacă sunteţi de acord cu propunerea mea, să luăm o vacanţă până la vară. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Sper ca intervenţia dumneavoastră, domnule deputat, să fie de procedură. |
|||||
|
|
Intervenţia mea sau intervenţia domnului deputat Marcu? |
|||||
|
|
Intervenţia tuturor celor care iau microfonul, mă iertaţi, domnule deputat, pe procedură, sper să fie procedură. |
|||||
|
|
Da, intervenţia mea este pe procedură. Vă rog frumos, pentru că nu este pentru prima oară, în momentul în care se cere intervenţia pe procedură, iar intervenţia nu este pe această temă, vă rog să dispuneţi întreruperea microfonului şi să vă conformaţi exact regulamentului. |
|||||
|
|
Domnule deputat, daţi-mi voie să conduc şedinţa aşa cum consider, încercând să păstrez o atmosferă cât mai colegială în sală. Am să încerc întotdeauna să fac acest lucru. Sigur că sunt colegi care, din toate grupurile, folosesc cererea de a lua cuvântul pentru procedură şi după aceea o folosesc pentru altceva. Nu este un caz unic, cel pe care l-a făcut astăzi colegul nostru, domnul Tudor. (Vociferări.) |
|||||
|
|
|
Urmează pct.12 pe ordinea de zi: propunerea legislativă pentru completarea art.19 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Comisia pentru administraţie publică propune adoptarea. Este lege organică. Iniţiatorul. Nu este. Comisia, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare completarea art.19 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, instituindu-se obligaţia publicării în Monitorul Oficial al României a deciziilor primului-ministru. Această iniţiativă legislativă este motivată de necesitatea asigurării comunicării şi transparenţei în actul guvernamental, întrucât deciziile emise de primul-ministru pot avea şi caracter normativ şi, prin urmare, se impune publicarea lor în Monitorul Oficial. Având în vedere toate acestea, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune aprobarea acestui proiect. |
|||||
|
|
Mulţumesc comisiei. La dezbateri generale, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog, domnule deputat Manta. |
|||||
|
|
Nu interveneam dacă nu se strecura o mică greşeală din punct de vedere strict juridic: toate actele normative pentru a fi legale trebuie publicate în Monitorul Oficial. Aici este vorba de actele primului-ministru, cu caracter individual. Şi, din acest punct de vedere, evident, că este valabilă propunerea legislativă, pentru că din moment ce, potrivit legislaţiei incidente în materie, actele normative trebuie publicate pentru a fi valabile în "Monitorul Oficial", pentru cele cu caracter individual trebuie o normativizare expresă. Din punct de vedere al necesităţii de a fi publicate şi actele normative cu caracter individual, sigur, credem că este necesar, având în vedere transparenţa de care trebuie să se bucure activitatea primului ministru. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă există alte intervenţii la dezbateri generale? Înţeleg că nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege pe articole. Vom lucra pe raportul comisiei. Punctul 1 din raport. Titlul legii. Dacă sunt intervenţii? Nu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Adoptat în unanimitate. La articolul unic al legii, comisia a făcut două modificări, conform raportului. Supun articolul unic al legii discuţiei dumneavoastră. Dacă există intervenţii? Nu. Supun votului articolul unic în formularea pe care o propune comisia. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Legea a fost adoptată pe articole. Fiind vorba de o lege organică, o trimitem la votul final în şedinţa de mâine dimineaţă, la ora 11,00. |
|||||
|
|
|
Punctul 13 de pe ordinea de zi. Proiectul de Lege privind ratificarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Comunitatea Europeană privind participarea României la cadrul general pentru finanţarea acţiunilor Comunităţii în sprijinul politicii consumatorilor pentru anii 2004-2007, semnat la Bruxelles la 22 octombrie 2004. Potrivit prevederilor art. 108 alin. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Conform prevederilor art. 111 şi 112 din Regulament, urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt la articole, cât şi durata de timp afectată dezbaterii acestui proiect de lege. Invit biroul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci sesizate în fond să-mi facă propunerile. |
|
|||
|
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Propunem 3 minute, cu 1 minut de intervenţie pentru fiecare articol în parte. |
|||||
|
|
Un minut pentru dezbaterea fiecărui articol, trei minute dezbaterea întregului proiect de lege. Supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu avem. Abţineri? Adoptat. Iniţiatorul? Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Cătălin Florin Teodorescu (preşedinte A.N.P.C): Stimate domnule preşedinte, Stimate doamne şi domni deputaţi, Ratificarea acestui memorandum va asigura pentru O.N.G.-urile din România, ce activează în domeniul protecţiei consumatorilor, drepturi egale cu cele ale O.N.G.-urilor din statele membre. Pentru anul 2005 suma de 112.327 de euro a fost inclusă în bugetul A.N.P.C. Faţă de cele de mai sus, vă rugăm să aprobaţi ratificarea prin lege a acestui memorandum. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă la dezbateri generale, din partea grupurilor parlamentare există intervenţii? Nu. Comisia? |
|||||
|
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Acest proiect de lege are ca obiect reglementarea ratificării Memorandumului între Guvernul României, pe de o parte şi Comunitatea Europeană, privind participarea ţării noastre în cadrul general pentru finanţarea acţiunilor comunităţii, pentru sprijinul politicii consumatorilor între anii 2004 - 2007. Acesta a fost semnat de Guvernul Năstase la 22 octombrie 2004. Comisia propune aprobarea în forma prezentată de către Guvern a actualului proiect de lege. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Supun dezbaterii titlul legii. Dacă există intervenţii? Nu. Titlul legii a fost adoptat în unanimitate. Supun dezbaterii dumneavoastră art. 1. Dacă există intervenţii? Nu. Articolul 1 al legii a fost adoptat în unanimitate. Supun dezbaterii dumneavoastră art. 2 al legii. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Articolul 2 al legii a fost adoptat în unanimitate. Fiind vorba de o lege ordinară, supun votului dumneavoastră proiectul de lege. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Proiectul de lege a fost adoptat în unanimitate. |
|||||
|
|
|
Punctul 14 pe ordinea de zi. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind dezvoltarea proiectelor cu "Implementare în comun" pe baza articolului 6 al Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnat la Bucureşti la 28 septembrie 2004. Iniţiatorul? Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna Sulfina Barbu (ministrul mediului şi gospodăririi apelor): Domnule preşedinte, Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, România este parte la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, convenţie ce a fost ratificată de România prin Legea nr. 24/1994. Ţara noastră a fost prima parte înscrisă în anexa 1 a convenţiei, care a ratificat şi Protocolul de la Kyoto din 1997, prin Legea nr. 3/2001. În baza prevederilor din convenţie şi protocol se pot încheia memorandumuri de înţelegere cu ţări dezvoltate, care să creeze cadrul de derulare pentru acest tip de proiecte. În baza acestui memorandum-cadru, pot fi apoi derulate proiecte concrete, care să rezolve aspecte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu respectarea politicii din domeniul protecţiei mediului şi a priorităţilor de aplicare a acesteia. În conformitate cu art. 6 al Protocolului de la Kyoto, memorandumul facilitează dezvoltarea şi implementarea în România a unor proiecte ce vizează reducerea emisiilor şi transferul către Republica Franceză a unor unităţi de reducere a emisiilor ce rezultă din aceste proiecte. În consecinţă, vă rog să aprobaţi acest proiect de lege. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Comisia? |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aşa cum a argumentat foarte bine şi a explicat doamna ministru, prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind dezvoltarea proiectelor cu "Implementare în comun" pe baza articolului 6 al Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnat la Bucureşti la 28 septembrie 2004. În baza acestui memorandum-cadru, pot fi derulate proiecte concrete care să rezolve aspecte legate de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu respectarea politicii din domeniul protecţiei mediului. Comisia propune ratificarea acestui memorandum. |
|||||
|
|
Dacă la dezbateri generale există intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Înţeleg că nu. Trecem la dezbaterea legii. Dacă la titlul legii există intervenţii? Nu. Titlul legii a fost adoptat în unanimitate. Articolul unic al legii. Dacă există intervenţii? Nu. Articolul unic a fost adoptat în unanimitate. Fiind vorba de o lege cu caracter ordinar, o supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Nimeni. Abţineri? Nu sunt. Proiectul de lege a fost adoptat în unanimitate. |
|||||
|
|
|
Punctul 15 pe ordinea de zi. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2004 pentru completarea Codului penal. Potrivit prevederilor art. 108 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Invit biroul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, sesizată în fond, să ne facă propuneri privind timpii aferenţi dezbaterii. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Cred că ne putem încadra în 5 minute cu totalul dezbaterilor şi 1 minut pentru fiecare intervenţie. Aceasta este propunerea comisiei. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Îmi însuşesc propunerea comisiei şi o supun votului dumneavoastră: 1 minut cu 5 minute. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. A fost adoptată propunerea pe care am făcut-o. Iniţiatorul? Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Mihai Eftimescu (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ministerul Justiţiei şi Guvernul susţin şi vă solicită să adoptaţi Legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 44/1997. Este o ordonanţă prin care s-a incriminat o infracţiune specifică, legată de încălcarea unor reguli ale transportului rutier public. Este vorba de reprimarea unor fapte de două ori periculoase: o dată pentru că sunt o formă a economiei subterane şi în al doilea rând, dar de fapt în primul rând, pentru că induc o stare de pericol în mediul rutier. Această ordonanţă a Guvernului a fost aprobată de Comisia juridică cu amendamente numai sub aspectul lărgirii plajei de apreciere a pedepselor de către judecători. Nota de fundamentare este semnată de domnii miniştri Miron Tudor Mitrea şi Cristian Diaconescu. Considerăm că ea va întruni voturile dumneavoastră, ale tuturor. Vă mulţumim foarte mult. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Din partea grupurilor parlamentare dacă există intervenţii? Nu sunt. Comisia raportoare, domnule preşedinte? |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Obiectul reglementării propuse este introducerea unui articol nou în Codul penal, art. 2811, care vizează incriminarea unor fapte ce constituiau contravenţii, şi anume, diferite ipostaze şi diferite vinovăţii legate de efectuarea de transporturi publice, fără licenţă de transport sau de traseu, ori acordarea de licenţe fără întrunirea condiţiilor legale sau trimiterea în cursă fără asemenea licenţe. Este o propunere născută din experienţele nefericite care au avut loc pe şosele, în special când a fost vorba de transportul unor produse extrem de periculoase şi când s-a constatat că acestea se efectuau cu multă iresponsabilitate. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Şi, în urma dezbaterilor, comisia propune adoptarea proiectului de lege cu modificările care apar în anexele privind amendamentele. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am să-i rog pe colegii deputaţi să lucrăm pe raportul comisiei. Va fi mai simplu aşa, să înţelegem ceea ce votăm. Şi trecem la dezbaterea proiectului de lege pe articole. Titlul legii. Comisia ne propune titlul care a fost adoptat de Senat. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Titlul legii a fost adoptat în unanimitate. Articolul unic al legii. Comisia ne propune să-l adoptăm aşa cum a fost adoptat de Senat. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii. Articolul unic al legii a fost adoptat în unanimitate. Intrăm pe ordonanţă. Articolul 2811 al legii este modificat de către comisie, aşa cum apare în raport, până la alin. 3. Supun formularea comisiei votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Soluţia comisiei a fost adoptată în unanimitate. La alin. 4 comisia propune eliminarea acestui alineat. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră eliminarea. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Eliminarea a fost adoptată în unanimitate. Legea a fost adoptată pe articole. Fiind un proiect de lege cu caracter organic, îl trimitem la votul final pentru mâine la ora 11,00. Mulţumesc Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. |
|||||
|
|
|
Punctul 16 de pe ordinea de zi. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2004 privind instituirea Programului de Stimulare a înnoirii Parcului naţional auto. Potrivit prevederilor art. 108 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Rog biroul comisiei să facă o propunere privind timpii de dezbatere. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Am făcut o mică consultare cu domnul secretar şi am rămas să propun 5 minute pentru dezbateri şi câte 1 minut pentru intervenţii, dacă sunt. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Îmi însuşesc propunerea biroului comisiei şi am să propun 1 minut cu 5, aşa cum comisia ne-a propus. Supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Am adoptat timpii. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului. |
|||||
|
|
Doamna Sulfina Barbu: Domnule preşedinte, Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Susţinem aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 99/2004 prin lege, deoarece prin această lege au fost preluate toate amendamentele pe care noi le-am adus prin Ordonanţa nr. 1/2004. Aş aminti principalele amendamente şi modificări care au intervenit la textul iniţial al Ordonanţei Guvernului nr. 99/2004, şi anume: au fost preluate observaţiile Consiliului Concurenţei privind eliminarea discriminării dintre producătorii, importatorii autorizaţi şi/sau reprezentanţii autorizaţi ai acestora. Iniţial, în categoria producătorilor validaţi erau incluşi doar producătorii de autoturisme. A fost eliminată sintagma "ajutor de stat". În cazul acestui program, de suma de 30 de milioane beneficiază persoanele fizice, deci nu poate să reprezinte un ajutor de stat. A fost refăcut articolul referitor la condiţiile care trebuie îndeplinite de persoana fizică pentru a beneficia de suma de 30 de milioane. A fost completată definiţia "autoturismului uzat". Au fost interzise comercializarea, reînmatricularea ulterioară şi introducerea în circulaţie a unui autoturism uzat, predat spre distrugere şi a fost prelungită durata de aplicarea a programului până la data de 31.11.2005, în limita sumei alocate de 450 de miliarde de lei. În consecinţă, vă rugăm să aprobaţi prezentul proiect de lege. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare există intervenţii? Înţeleg că nu. Dau cuvântul reprezentanului Comisiei pentru industrii şi servicii, sesizată în fond. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Vă informez că această ordonanţă de urgenţă a fost avizată favorabil de Consiliul legislativ, cu adresa nr. 1.141 din 11 noiembrie 2004 şi adoptată de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2004, în forma propusă de iniţiator. Proiectul de lege a fost avizat favorabil, de asemenea, de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în şedinţa din 24 ianuarie 2005. Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. De asemenea, vă informez că în şedinţa din 7 martie 2005 plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea la comisie a proiectului de lege, pentru o nouă examinare şi aşa cum vi s-a prezentat de către iniţiator, proiectul a fost reexaminat în şedinţa comisiei din 10 martie, cu unele amendamente care v-au fost deja prezentate, iar raportul înlocuitor asupra proiectului de lege a fost adoptat în unanimitate în Comisia pentru industrii şi servicii. Ca atare, solicit să aprobaţi, cu amendamentele admise, acest proiect de lege prezentat în forma depusă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Rog colegii să lucrăm pe raportul Comisiei pentru industrii şi servicii, care ne va uşura să înţelegem ceea ce avem de legiferat astăzi. Intrăm la aprobarea legii pe articole. Titlul legii. Comisia ne propune să fie nemodificat. Dacă există intervenţii? Nu. Titlul legii a fost adoptat în unanimitate. Articolul unic al legii. Comisia ne propune reformularea, aşa cum apare în raport. Dacă există intervenţii? Nu. Supun votului dumneavoastră reformularea articolului unic, conform propunerii comisiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Articolul unic a fost aprobat. Dacă vă uitaţi pe coloana privind amendamentele admise de comisia noastră de industrii şi servicii veţi vedea că au numerotat cu cifre arabe modificările pe care le-au făcut şi eu am să fac referire la aceste cifre arabe, atunci când am să spun, de exemplu, că am să vă supun acum titlul ordonanţei. Deci, cifra arabă 2 din raportul comisiei, coloana pe care sunt amendamentele comisiei noastre. Deci, titlul ordonanţei, aşa cum este propus de Comisia pentru industrii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Titlul ordonanţei a fost adoptat. Articolul 1 comisia ne propune să-l adoptăm până la punctul 2, inclusiv, nemodificat. Cine este de acord cu această propunere? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Articolul 1, paragraful 2 inclusiv, a fost adoptat nemodificat. La paragraful următor, punctul 3 din raportul comisiei. Comisia ne propune o reformulare. Cine este de acord cu reformularea Comisiei pentru industrii? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Reformularea comisiei a fost adoptată. Punctul 4. Comisia ne propune ca la art. 1, pct. 4 să fie abrogat. Cine este de acord cu abrogarea punctului 4 la art. 1? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Nu avem voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Punctul 4 de la art. 1 a fost abrogat. Comisia ne propune ca art. 2 de la pct. 5 să aibă cuprinsul pe care ni-l propune în raport. Cine este de acord cu formularea comisiei? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Articolul 2 a fost adoptat conform formulării comisiei. Comisia ne propune adoptarea art. 3 nemodificat. Dacă există la art. 3 intervenţii? Nu există. De fapt introducerea art. 3, nemodificat, precum şi pct. 1 nemodificat. Cine este de acord cu păstrarea paragrafului 1 de la art. 3 nemodificat? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Introducerea art. 3, precum şi alin. 1 au fost adoptate nemodificat. La art. 3 pct. 2 comisia ne propune abrogarea acestuia. Cine este de acord cu abrogarea pct. 2 la art. 3? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Punctul 2 de la art. 3 se abrogă. Comisia ne propune la pct. VII, ca pct. 3 de la art. 3 să aibă cuprinsul din raport. Cine este de acord formularea pe care ne-o dă comisia în raport? Cine este împotrivă? Abţineri? În unanimitate formularea comisiei a fost adoptată. Tot la art. 3, pct. 4, comisia ne propune să adoptăm acest punct, nemodificat. Cine este de acord cu poziţia comisiei? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Punctul 4 a fost adoptat nemodificat. La art. 3, pct. 5, comisia ne propune reformularea, conform raportului. Cine este de acord cu reformularea comisiei? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu sunt. Punctul 5 de la art. 3 a fost adoptat. La art. 3 pct. 6 comisia ne propune reformularea. Cine este de acord cu reformularea comisiei? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Punctul 6 de la art. 3 a fost adoptat în formularea comisiei. Punctul 7 de la art. 3. Comisia ne propune să-l adoptăm în formularea iniţiatorului. Există intervenţii? Nu. Cine este de acord? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Punctul 7 de la art. 3 a fost adoptat nemodificat. La art. 3 pct. 8 comisia propune să fie abrogat. Există intervenţii? Nu. Cine este de acord cu propunerea comisiei? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Punctul 8 de la art. 3 s-a abrogat. Comisia ne propune ca pct. 9 de la art. 3 să-l abrogăm. Cine este pentru poziţia comisiei? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Nu avem voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Punctul 9 de la art. 3 a fost abrogat. La pct. XII, art. 4 comisia ne propune reformularea, conform raportului. Supun votului dumneavoastră reformularea de la punctul XII, pe care o propune comisia pentru art. 4. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Nu avem voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Deci propunerea comisiei a fost adoptată. La punctul XIII din raport, comisia propune ca art. 5 să aibă forma din raport. Cine este de acord cu raportul comisiei? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. În unanimitate, poziţia comisiei de la punctul 13 din raport a fost adoptată. La punctul 14 comisia ne propune reformularea art. 6. Dacă sunt intervenţii? Nu. Supun votului dumneavoastră reformularea comisiei pentru art. 6. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Nu avem voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Punctul 14 din raport a fost adoptat în formularea comisiei. La punctul 15 din raport, comisia propune reformulare pentru art. 7. Cine este de acord cu propunerea comisiei? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Art.7 a fost adoptat în reformularea comisiei. La punctul 16, comisia propune pentru punctul 8 reformularea, aşa cum este în raport. Supun votului dumneavoastră poziţia de la punctul 16 pentru art. 8, pe care ne-o propune comisia. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Reformularea comisiei pentru art. 8 a fost adoptată. La punctul 17 din raport, comisia ne propune abrogarea art. 9. Cine este de acord cu poziţia comisiei? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Nimeni. Abţineri? Nimeni. Art. 9 se abrogă. La punctul 18 din raport, comisia ne propune reformularea art. 10. Cine este de acord cu reformularea comisiei? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Art. 10 a fost adoptat în forma prezentată în raport. La art.19, comisia ne propune reformularea art. 11. Cine este de acord cu propunerea comisiei? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Nu avem voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Art. 11 a fost adoptat conform formulării din raport. Comisia propune introducerea art. II. Cine este de acord cu propunerea comisiei? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Art. II a fost adoptat. Comisia ne propune introducerea art. III. Cine este de acord cu formularea din art. III? Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Nu avem voturi împotrivă. Abţineri? Nu avem abţineri. Art. III a fost adoptat în unanimitate. Constatăm că proiectul de lege a fost adoptat pe articole aşa cum a fost propus de Comisia de industrii şi servicii. Fiind o lege cu caracter ordinar, propun proiectul de lege votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Proiectul de lege a fost adoptat în unanimitate, conform raportului întocmit de către Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
|
Punctul 17 de pe ordinea de zi: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional auto. Proiect de lege adoptat de Senat, dar pentru care Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor propune respingerea. Dau cuvântul comisiei. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Având în vedere faptul că această ordonanţă, Ordonanţa nr. 1/2005 modifica Ordonanţa nr. 99 pe care am aprobat-o adineauri, noi am mai intervenit împreună cu iniţiatorul, am făcut şi alte modificări de substanţă, drept pentru care acum nu mai este cazul s-o mai aprobăm încă o dată. Solicit să fie propusă direct pentru respingere această ordonanţă, fiindcă nu mai are obiect. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Iniţiatorul este de acord? Dacă există intervenţii? Nu există. Supun votului dumneavoastră propunerea Comisiei pentru industrii şi servicii, cu care iniţiatorul este de acord, de respingere a proiectului de lege pentru aprobarea ordonanţei. Cine este de acord? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Proiectul de lege a fost respins în unanimitate de Camera Deputaţilor. Conform programului adoptat astăzi, se încheie prima parte a şedinţei noastre şi o invit pe doamna vicepreşedintă Daniela Popa să continue cu partea a doua. |
|||||
|
|
|
Înainte de aceasta însă, supun votului dumneavoastră deputaţii propuşi în Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul siderurgic "SIDEX" S.A., şi anume: Mihai Tudose - Grupul parlamentar al PSD, Vasile Cosmin Nicula - Grupul parlamentar al PSD, Cornel Popa - Grupul parlamentar al PNL, Nicolae Bara - Grupul parlamentar al PD, Octavian Mircea Purceld - Grupul parlamentar al PPRM, Petru Lakatos - Grupul parlamentar al UDMR, Bogdan Ciucă - Grupul parlamentar al PUR-SL. Supun votului dumneavoastră această comisie de mediere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Comisia de mediere a fost adoptată în unanimitate. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
(În continuare,şedinţa este condusă de doamna Daniela Popa, vicepreşedintă a Camerei Deputaţilor.) |
|
||||
|
|
Bună seara, stimaţi colegi, începem şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebări. |
|||||
|
|
|
Domnului deputat Marian Sorin Paveliu - Grupul parlamentar al PNL. Este în sală? Da. Răspunsul se dă de către domnul ministru al educaţiei şi cercetării Mircea Miclea. Domnule ministru, poftiţi, vă rog. Aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Mircea Miclea (ministrul educaţiei şi cercetării.): Vreau să fiu scurt în răspuns. Vreau să răspund domnului deputat Paveliu că referitor la prima întrebare a domniei sale, şi anume la atitudinea pe care noi o avem faţă de ordinele Ministerului Educaţiei şi Cercetărilor nr.4822/2004 şi nr. 3543. Vreau să spun că aceste ordine au fost suspendate. Şi dumneavoastră aţi semnalat că sunt o mulţime de deficienţe ale acestor ordine şi pentru că universităţile ne-au subliniat o mulţime de deficienţe şi, într-adevăr, aceste ordine au fost suspendate. Referitor la poziţia pe care noi o avem de acum încolo, vreau să spun că poziţia noastră este aceasta că odată suspendate, cât de repede cu putinţă, trebuie să punem în loc alte cerinţe, mai ales pentru posturile de conferenţiar şi profesor. Lucrăm la aceste noi criterii şi acestea sunt criterii internaţionale. Adică, principiul de la care pornim este că nu poate să devină cineva conferenţiar şi profesor dacă nu are un număr minimal de publicaţii în străinătate. Acesta este criteriul şi, în momentul în care vom fi cu ele mult mai avansate, vă vom putea prezenta aceste criterii. În legătură cu atitudinea pe care o avem faţă de Ordinul nr. 5723/1994, oficiul juridic care a fost şi în condiţiile în care au fost jurizate celelalte concursuri, a mers pe o anumită cutumă. Interpretarea care s-a dat din 1994 şi până acum a fost aceasta: întrucât acest ordin nu e în contradicţie cu prevederile Legii nr. 84 şi ale Legii nr. 128, nu a fost niciodată suspendat sau abrogat şi, ca atare, el este în vigoare. Până una alta, el este cel pe baza căruia se fac aceste lucruri, chiar dacă el, într-adevăr, aşa cum aţi semnalat dumneavoastră, a fost dat înainte de apariţia legii. Nu contrazice prevederile legii, prevede organizarea pe domenii, aşa cum prevede şi Legea învăţământului, n-a fost niciodată suspendat şi atunci, întrucât a fost adus la cunoştinţă comisiilor care operează pentru aceste concursuri, am considerat că el îşi face în continuare efectele, dar vă garantăm că pentru foarte scurt timp, pentru că venim cu aceste noi criterii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule ministru, vă mulţumesc pentru răspunsul dumneavoastră. Eu cred că dintr-un punct de vedere sunt edificat. Mă bucur că aţi suspendat cele două ordine de ministru care aveau deficienţe, în orice caz, de concepţie. Dar, cu privire la Ordinul nr. 5723/1994, vreau să vă subliniez faptul că el nu poate fi suspendat, nu poate fi abrogat, pentru simplu fapt că nu există. Şi nu este vorba de o marotă a mea, este vorba de un principiu. Legea este aceeaşi pentru toţi şi nimeni nu este deasupra legii, indiferent că este vorba de o cutumă sau este vorba de ceva ce aţi moştenit acolo. Problema este că acest ordin ar trebui să aibă valoare de act normativ, nefiind un act care să fi fost vreodată publicat, nemaiţinând cont de faptul că este emis înainte de apariţia legii. Nu poţi să apelezi la un ordin de ministru care ar trebui să fie dat în aplicarea legii. Nu aceasta este problema. Problema este că nu a fost publicat. Nefiind niciodată publicat, este inexistent din punct de vedere juridic, pentru că este un act normativ. Nu-l vizează pe Ionescu, pe Popescu, ci vizează pe toată lumea, pe toţi cei care au candidat. Dacă aceasta este soluţia pe care v-au pus-o la dispoziţie cei din Departamentul juridic al ministerului, părerea mea este că aveţi o problemă. Deci nu este vorba de a rezolva o problemă punctuală, ci este vorba de consultanţa sau soluţiile pe care vi le pun la dispoziţie şi care ar trebui să fie inatacabile şi, cel puţin din punctul acesta de vedere, eu cred că sigur nu este o soluţie corectă. Dar cred că aceasta se va lămuri în cel mult o lună. Ca dovadă, de altfel, cele două ordine pe care le-aţi suspendat sunt două ordine care au fost publicate în Monitorul Oficial. Un ordin care n-a fost publicat în Monitorul Oficial nu poate fi anulat printr-un ordin care se publică în Monitorul Oficial. |
|||||
|
|
Da, mulţumesc, domnule deputat. Domnule ministru, la microfon, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Mircea Miclea: Aş vrea să discutăm mai mult despre viitor şi mai puţin despre trecut. Într-adevăr, acest ordin din 1994 nu a fost publicat, dar a fost aplicat mereu de către comisiile de atestare şi titluri universitare. Prin urmare, să-l mai discutăm acum cred că este destul de neproductiv. Mai degrabă să ne gândim la viitor şi la aceste noi criterii care urmează să apară. Pe de altă parte, referitor la aceste ordine care au fost suspendate, vreau să spun că, în mod ciudat, o parte din ele au fost publicate în Monitorul Oficial, o altă parte n-au fost publicate în Monitorul Oficial, aşa că şi în legătură cu ele sunt o serie de chestiuni discutabile. Noi am recurs la suspendarea lor. Vă propun să tragem linie şi să ne gândim mai mult la viitor, la ce criterii trebuie să introducem de acum în colo ca să sporească competitivitatea cercetării ştiinţifice şi a demnităţii titlului de profesor universitar, şi mai puţin să ne gândim la 1994. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează răspunsul la întrebarea domnului deputat Petru Andea, de al PSD. |
|
|||
|
|
Domnul Mircea Miclea: Am şi răspunsul scris, care este mai lung. Sunt trei întrebări pe care le-a pus domnul deputat. Una dintre ele este: ce rectificări ale bugetului de stat pe anul 2005 vor fi efectuate în favoarea învăţământului. Vreau să vă spun, domnule deputat, că noi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu siguranţă că pledăm pentru cauza învăţământului şi probabil că acest lucru l-aţi văzut în ultimele luni şi în ultima săptămână, prin efortul pe care l-a făcut şi Ministerul Educaţiei şi Guvernul. Vreau să vă spun însă, că rectificările bugetare nu sunt decise de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ci de către Guvern. Noi sperăm ca aceste rectificări să fie pozitive şi să fie în favoarea învăţământului. Este clar că pledăm pentru o mai bună finanţare pentru învăţământ, dar ce rectificări se vor face cred că nu poate spune un minister, ci poate să spună Guvernul. Deci nu putem da un răspuns mai lung la această întrebare. A doua întrebare este: cum va evalua salarizarea cadrelor didactice în anul 2005. Eu cred că vestea cea bună a fost anunţată săptămâna trecută, după şedinţa de Guvern. După cum ştiţi, Guvernul a găsit până la urmă soluţia de a acorda o creştere salarială de 12%. Subliniez încă o dată faptul că aceste creşteri salariale, plus cele de 14 procente, obţinute în urma grevelor pe care le-au făcut cadrele didactice în toamna anului trecut, nu au fost prinse în bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. De aceea, a fost un efort apreciabil, substanţial, din partea Guvernului - s-a văzut şi voinţa politică de a arăta că educaţia este o prioritate naţională - şi s-au găsit, până la urmă, soluţiile, astfel încât, în acest moment, şi personalul didactic din învăţământ va avea o creştere de 12%. Pentru ca această creştere să prindă şi lunile ianuarie şi februarie, procentul de creştere va fi mai mare, până în octombrie va fi de 55%, faţă de 45%, ca la ceilalţi bugetari, tocmai pentru a recupera aceste neacordări în lunile ianuarie şi februarie. Deci, cred că evoluţia salarială este adecvată şi cred că este în concordanţă cu planul de guvernare, care spune că educaţia este o prioritate naţională. Încă o dată, Guvernul a făcut eforturi substanţiale ca să plătească ceea ce, de fapt, nu a fost aprobat anul trecut, în buget. Deci noi a trebuit să găsim resurse şi a trebuit să plătim câteodată creşteri pe care unii le fac pe hârtie, noi făcându-le însă real. În legătură cu a treia întrebare, legată de Legea asigurării calităţii, vreau să vă spun că este o lege absolut necesară pentru învăţământul românesc. În momentul de faţă avem un proiect foarte avansat de Lege de asigurare a calităţii. În baza acestui proiect se va înfiinţa o agenţie naţională de asigurare a calităţii şi acreditare, care va avea în componenţă şi Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare. Proiectul de lege conţine multe detalii atât în legătură cu aranjamentul instituţional, cât şi în legătură cu metodologia de asigurare a calităţii. Cred că, cu sprijinul dumneavoastră, în această sesiune vom reuşi să trecem prin Parlament acest proiect de Lege a asigurării calităţii, pe care îl vom înainta spre Parlament printr-o aprobare a Guvernului cam în trei săptămâni de acum în colo. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat, vă rog să interveniţi. |
|||||
|
|
Domnule ministru, Stimaţi colegi, Am ascultat cu mare atenţie răspunsul. Aş avea de formulat câteva obiecţii la ceea ce a fost prezentat. Apreciez faptul că s-a dascălilor acea creştere salarială de 12%, stabilită pentru anul 2005. Deoarece domnul ministru afirmă că nu au fost prinşi în bugetul pe anul 2005, este limpede că o rectificare bugetară înseamnă că a fost făcută. Ca atare, sigur s-a discutat la ordinea de zi a şedinţelor de Guvern o rectificare bugetară în favoarea învăţământului, cel puţin pentru salarizarea aceasta de 12%. De aceea mi-am exprimat îndoiala că s-a discutat strict această rectificare bugetară şi nu s-a purtat o discuţie vizavi de toate nevoile învăţământului pentru anul 2005. Menţionez că tema Alianţei DA în campania electorală şi, presupun şi în programul de guvernare ca atare, a constituit-o majorarea alocaţiilor pentru învăţământ, considerate total insuficiente. Ne amintim că se discuta, practic, de o dublare a salariilor cadrelor didactice, de o alocare a 6% din p.i.b. pentru învăţământ, şi aceasta cât mai grabnic, ideea era încă de la 1 ianuarie 2005. Iată că suntem în faţa situaţiei în care rectificarea reconstituie sau aduce la nivelul plutirii hotărârile vizavi de salarizarea dascălilor, luate încă din anul 2004. În ceea ce priveşte Legea calităţii în învăţământ, deci apreciez faptul că este o preocupare a ministerului, cunosc că sunt în faze avansate articole din aceste legi. Întrebarea mea se referea la faptul - ce semnificaţie mai avea trecerea în programul legislativ al Guvernului, pentru domeniul educaţie, o modificare a Legii Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare prevăzută pentru anul 2007, deoarece este limpede că în 2005, prin Legea calităţii, vor trebui rezolvate toate aceste probleme. Deci, întrebarea era de ce se mai prevede în 2007 o modificare a Legii evaluării şi acreditării? Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule ministru, dacă doriţi să interveniţi, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Mircea Miclea: În Programul de guvernare se prevedea o eventuală modificare a legii respective în 2007 pentru că, probabil, în acel moment nu era foarte clar aranjamentul instituţional. Noi considerăm însă că aranjamentul instituţional cel mai bun este cel pe care îl avem în acest proiect, caz în care această lege referitoare la CNEAA probabil că va suferi unele modificări dar va fi într-o anumită măsură absorbit în această nouă lege, astfel încât CNEAA-ul să devină foarte funcţional. Am avut serioase discuţii şi cu domnul profesor Mihăilescu tocmai în acest sens, deci cred că el îşi va găsi mult mai bine locul în acest nou aranjament instituţional. Încă o dată vreau să spun, cu tot respectul faţă de dumneavoastră, creşterile salariale care au fost obţinute în urma grevelor din octombrie nu au fost prinse în buget şi noi a trebuit să plătim lucruri care nu au fost prinse în buget, cu un efort substanţial, tocmai arătând că, într-adevăr, pentru noi educaţia este prioritate naţională. Deci, vreau să vă spun că efortul Guvernului este exact în acest sens, nu pentru a plăti ceea ce de fapt ar fi trebuit să se plătească, ci pentru a plăti ceea ce, de fapt, nu a fost prevăzut în buget. Noi am făcut un efort substanţial tocmai pentru acest lucru. Întrebarea dumneavoastră, însă, se referea la bugetul de stat, rectificarea bugetului de stat. Or, noi am găsit o soluţie doar pentru a oferi aceste creşteri salariale pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Nu am discutat despre rectificarea bugetului de stat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. La întrebarea domnului deputat Petru Andea, Grupul parlamentar al PSD, referitoare la măsuri legislative privind domeniul culturii şi cultelor, răspunde domnul secretar de stat Ioan Onisei, din partea Ministerului Culturii şi Cultelor. Vă rog, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Ioan Onisei: Mulţumesc. Bună seara! Domnule deputat, trei au fost întrebările esenţiale pe care ni le-aţi adresat. La prima întrebare, în legătură cu necesitatea modificării Legii audiovizualului, vă amintesc că prin Capitolul 20 din acquis-ul comunitar, "Cultură şi politică în domeniul audiovizualului", noi va trebui să modificăm o dispoziţie, respectiv art. 75 alin. 2 din Legea audiovizualului, pentru a o armoniza cu normele europene. În legătură cu modificarea Legii nr. 292/2003 privind organizarea şi funcţionarea aşezămintelor culturale, o lege la al cărei lucru am şi participat, ea a fost, de fapt, o propunere legislativă, şi nu un proiect de lege, trebuie să vă spun că modificările noastre vizează: crearea cadrului necesar organizării şi funcţionării aşezămintelor culturale, organizarea şi funcţionarea acestora fiind lăsate la dispoziţia finanţatorilor în acest moment; crearea premiselor înfiinţării şi funcţionării de aşezăminte culturale private; reglementarea la nivel de principiu a existenţei aşezămintelor culturale fără personalitate juridică; flexibilitatea actului de cultură, astfel încât acesta să se realizeze respectând, în acelaşi timp, atât nevoile culturale locale, cât şi posibilităţile financiare şi administrative ale finanţatorilor publici locali; realizarea obiectivelor de deconcentrare a deciziei administrative în domeniul cultural; sublinierea importanţei, existenţei şi funcţionării aşezămintelor culturale la nivelul comunităţilor locale, prin introducerea obligativităţii înfiinţării a cel puţin unui aşezământ cultural în fiecare unitate administrativ-teritorială, aşezământ care să ofere servicii culturale comunităţii; eliminarea lacunelor şi a echivocului unor prevederi ale legii care dau naştere la interpretări diferite - de exemplu: "Salarizarea personalului din şcolile populare de arte şi meserii; reglementarea statului personalului didactic care desfăşoară activităţi de educaţie permanentă în cadrul aşezămintelor culturale; clarificarea statului juridic al ansamblurilor folclorice profesioniste, care sunt reglementate atât în Legea nr.292/2003 privind organizarea şi funcţionarea aşezămintelor culturale, cât şi Legea nr.504/2004 privind instituţiile publice de spectacole şi concerte". În legătură cu faptul că aceste propuneri sunt în programul legislativ al Guvernului, prevăzute pe 2007, trebuie să vă spun că am gândit astfel lucrurile încât să ştim care va fi impactul, să analizăm impactul acestor modificări. Această idee şi necesitate se leagă şi de răspunsul la ultima dintre întrebările dumneavoastră, şi anume, de ce a fost necesar Institutul pentru politici publice în Institutul de cercetări în domeniul culturii. Este, iarăşi, o cerinţă a Uniunii Europene. Vă aduc aminte, în context, că nu există în România un asemenea institut de cercetări. Este vorba, în legătură cu procesul nostru de integrare în Uniunea Europeană, de evaluarea impactului unor măsuri în domeniul politicilor culturale; analize cost-beneficiu şi evaluarea costurilor tranzacţionale; identificarea, evaluarea şi prognozarea nevoilor culturale, precum şi cercetarea tendinţelor de consum cultural, şi evaluarea post factum a politicilor publice în acest domeniu. În ce priveşte costurile, trebuie să vă spun că, aşa cum probabil aţi văzut din hotărârea de Guvern, centrul va fi condus de un simplu director, cu un număr de maximum 20 de angajaţi, dintre care 10 cercetători ştiinţifici, iar costurile anuale pentru funcţionare se cifrează la circa 25 de miliarde de lei anual. V-am formulat şi dumneavoastră un răspuns şi vi-l pun acum la dispoziţie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnule deputat! |
|||||
|
|
Domnule secretar de stat, Stimaţi colegi, Din formularea programului guvernamental în domeniul culturii şi din răspunsul primit am tras concluzia că probleme care privesc, spre exemplu audiovizualul, nu sunt priorităţi pentru actuala guvernare, întrucât modificările care privesc audiovizualul sunt prevăzute tocmai pentru anul 2007. Recunosc că acest lucru m-a surprins, că o serie de probleme care par importante şi au fost declarate ca fiind importante, la ora actuală par a fi suficient de împinse în timp, ca să spun aşa, sau pare suficientă împingerea lor în timp până în 2007. În legătură cu ultima întrebare, cu institutul pentru cercetări respectiv. Întrebarea se referea la faptul ce instituţii culturale din România au resimţit sau au solicitat înfiinţarea acestui institut. Am reţinut din răspuns că nu din România s-a solicitat sau este nevoie de acest institut, ci de la Uniunea Europeană ca şi condiţie a integrării. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Doriţi să interveniţi? Da, poftiţi, domnule secretar de stat. |
|||||
|
|
Domnul Ioan Onisei: Domnule deputat, aşa cum bine ştiţi, Legea audiovizualului este una dintre puţinele legi din ţara noastră care a fost armonizată cu reglementările europene aproape de la început. Şi, cum vă spuneam, este vorba de un singur alineat din lege, art.75 alin.2, şi pot să vă spun şi care este conţinutul. Este vorba că prin documentele europene suntem obligaţi să preluăm, tale quale, emisiuni ale posturilor publice sau private de televiziune din Uniunea Europeană. Noi, în acest alineat, şi eu am legea în faţă, vă pot cita, dar nu vreau să vă reţin cu asta, am introdus o propoziţie care ne oferea o anumită protecţie. Pentru că, preluarea prin satelit sau prin antenă a posturilor străine, înseamnă şi o anume concurenţă pe piaţa de publicitate. Am încercat această frază cu un caracter oarecum protecţionist şi vrem să o modificăm cât mai aproape de momentul integrării, astfel încât, până atunci să reuşim, totuşi, să mai avem această formă de protecţie. În ce priveşte institutul, toată lumea care dă bani pentru cultură, inclusiv autorităţile administraţiei publice locale, se întreabă dacă aceşti bani sunt investiţi cu eficienţă, pentru că, aşa cum bine ştiţi, noi nu ştim şi nu există o cercetare de piaţă, nu ştim în acest moment care sunt nevoile culturale preponderente ale cetăţenilor. La urma urmei, e vorba de fonduri publice, fie prin Ministerul Culturii, fie prin autorităţile administraţiei publice locale, actul cultural şi instituţiile de cultură se adresează publicului, cetăţenilor plătitori de impozite şi taxe şi trebuie să ştim care sunt nevoile culturale ale oamenilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Gheorghe Sârb, de la PSD. Întrebare adresată domnului Lazslo Borbely, ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, întrebare referitoare la criteriile de selecţie a judeţelor în care se vor construi locuinţe sociale în anul 2005. Răspunde la întrebare domnul secretar de stat Alexandros Galiatatos. Poftiţi, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Alexandros Galiatatos: Doamna preşedinte, Domnule deputat, Referitor la întrebarea dumneavoastră adresată ministerului nostru şi înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.64A/2005 vă comunicăm următoarele: Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului derulează prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe programul "Construcţii, locuinţe pentru tineri destinate închirierii" - programe ce au un caracter social. Judeţul Bihor este cuprins în programul mai sus menţionat cu un număr de 7 amplasamente aflate în execuţie în 7 localităţi ale judeţului, acestea totalizând un număr de 378 de unităţi locative, din care vor fi puse în funcţiune în 2005 un număr de 138 de unităţi locative. În vederea realizării de locuinţe sociale care să vină în întâmpinarea rezolvării problemelor sociale deosebite existente pe plan local la nivelul întregii ţări, în perioada imediat următoare, ministerul nostru va organiza într-o primă fază concursuri pentru identificarea unor proiecte pilot de clădiri moderne cu eficienţă energetică ridicată, care pot fi realizate în termen scurt implicând costuri reduse. În faza a doua, se va stabili prin parteneriat cu autorităţile modalitatea de punere în practică a proiectelor pilot în diferite zone ale ţării. În funcţie de numărul de solicitări pentru locuinţe sociale, precum şi de terenurile ce urmează a fi puse la dispoziţie pentru realizarea acestor construcţii, se va analiza introducerea în acest program inclusiv a judeţului Bihor. De asemenea, domnul ministru Borbely îşi cere scuze, fiind plecat din ţară, n-a putut să vină el să vă prezinte acest răspuns. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Este în regulă. Răspunsul la întrebarea doamnei deputat Anca Daniela Boagiu, Grupul parlamentar al PD. Vă rog să lăsaţi în scris, doamna deputat nefiind în sală. |
|||||
|
|
|
Urmează răspunsul la întrebarea domnului deputat Romeo Hanganu, Grupul parlamentar al Partidului Umanist. Întrebarea referitoare la tronsoanele de autostradă Comarnic-Predeal şi Predeal-Braşov. Întrebarea adresată domnului Laszlo Borbely, ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului. Răspundeţi, domnule secretar de stat, Alexandros Galiatatos. |
|
|||
|
|
Domnul Alexandros Galiatatos: Doamna preşedinte, Domnule deputat, Referitor la întrebarea dumneavoastră adresată ministerului nostru şi înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.47A/2005, vă comunicăm următoarele. Compania franceză "Vinci" şi Firma israeliană "Adsrom Roisman" sunt investitori pentru Tronsonul de autostradă Comarnic-Predeal şi, respectiv, Predeal-Braşov. În prezent, negocierile cu investitorii pentru tronsoanele menţionate sunt finalizate. Iar contractele de parteneriat public privat sunt iniţializate. În vederea semnării contractelor, acestea urmează să fie avizate, în prealabil, de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. Firmele care finanţează lucrările la cele două tronsoane de autostradă urmează să realizeze proiectul tehnic şi detaliile de execuţie, după semnarea contractelor de proiect. Pentru realizarea investiţiei, parteneriatul privat va contracta împrumuturi de la bănci, urmând ca rambursarea acestora să se asigure de către statul român prin plăţile de disponibilitate. În prezent, se fac calcule de preţ comparativ de referinţă, dacă parteneriatul public privat pentru cele două tronsoane are sau nu valoare pentru bani. Calculele vor fi făcute de către doi consultanţi internaţionali independenţi. Clauzele contractuale pot fi renegociate în condiţiile efectuării unui audit care să recomande acest lucru. Există variante alternative la contractul de parteneriat public privat, prin accesarea fondurilor de coeziune de la Uniunea Europeană începând cu data aderării României. Precizăm că există studii de fezabilitate pentru cele două tronsoane menţionate, şi că acestea au fost aprobate de către consiliul tehnico-economic al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi cel al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Lucrările la cele două tronsoane de autostradă urmează să înceapă în maximum 12 luni de la semnarea contractelor şi obţinerea avizelor de specialitate din partea ministerelor menţionate pentru contractele de proiect. Domnul ministru e în aceeaşi situaţie, domnule deputat, şi n-a putut să vă dea răspunsul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnul deputat Romeo Hanganu. |
|||||
|
|
Domnule ministru, vă mulţumesc pentru răspuns. Întrebarea a fost adresată în primul rând Ministerului Transporturilor, pentru că, dar înţeleg că şi domnul Dobre este în aceeaşi situaţie, mi-a comunicat că o să avem o discuţie zilele viitoare. Eu aş vrea doar să precizez că situaţia ar fi bine dacă ar fi aşa cum aţi spus-o dumneavoastră. Din păcate, totuşi, cred că au trecut suficiente luni, vreo cinci luni, de când acest contract este practic blocat. Sigur, că este blocat, în primul rând, datorită unei declaraţii politice făcute la alegerile parlamentare, şi atunci când se pot face tot felul de astfel de declaraţii cred că rolul nostru şi al dumneavoastră, în primul rând, este acela de a debloca astfel de situaţii şi de a nu ne lăsa apăraţi emoţional de o astfel de declaraţie politică, pentru că este păcat ca un contract atât de important şi cu nişte firme, poate cele mai bune, cele mai importante din lume, să fie blocat dintr-un astfel de motiv. Vreau să vă spun că noi, cei care am avut anumite demnităţi, fie în judeţul Prahova, fie în judeţul Braşov, sau suntem parlamentari sau am fost parlamentari de Prahova sau de Braşov, ne zbatem de foarte mult timp ca să reuşim, în primul rând, de a face între Ploieşti şi Braşov un drum pe patru benzi, aşa încât, vedeţi că noi nu întrebăm nimic legat de autostrada până la Comarnic. De bine de rău, până la Comarnic există patru benzi. De la Comarnic încolo însă, pentru ambele judeţe şi, în special, pentru Valea Prahovei, acest proiect este extrem de important. Extrem de important, o dată pentru faptul că se reuşeşte a avea un acces rapid pe cel mai aglomerat drum din ţară, pe cea mai aglomerată porţiune de drum din ţară, şi, în afară de asta, un astfel de proiect ar însemna un avânt extraordinar pentru turismul de pe Valea Prahovei. Aşa încât, eu cred că trebuie făcute absolut toate demersurile pentru deblocarea proiectului, auditul despre care vorbiţi dumneavoastră, este adevărat, că trebuie în primul rând făcut, el nu este plătit, pentru că o parte din el trebuie plătit pentru ceea ce s-a făcut până acum, la fel de 5 luni de zile nu s-a făcut nimic în această privinţă, partenerul francez aşteaptă, cei care trebuie să facă auditul aşteaptă şi ei la rândul lor. Eu sper că şi urmare ultimei întâlniri dintre domnul Tăriceanu şi domnul Rafarin, lucrurile se vor debloca, aşa încât nu cred că exagerez atunci când cred că este datoria noastră a tuturor de a împinge înainte aceste proiect extrem de important, să zic eu, pentru toată lumea, nu numai pentru cele două judeţe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează răspunsul la întrebarea domnului deputat Mircia Giurgiu, referitor la condiţii improprii de călătorie pe calea ferată. Răspuns dat de domnul secretar de stat Alexandros Galiatatos. Poftiţi, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Alexandros Galiatatos: Doamna preşedinte, Domnule deputat, Referitor la întrebarea dumneavoastră adresată ministerului nostru şi înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.68A/2005, vă comunicăm următoarele: Începând cu anul 1990 a început un program de modernizare a materialului rulant la CFR - călători. Această modernizare se desfăşoară pe următoarele paliere, să spunem, principale: modernizarea locomotivelor, inclusiv dotarea acestora cu generatoare electrice şi iluminarea încălzirii cu aburi; modernizarea parcului de vagoane prin achiziţii noi sau modernizarea celor existente; modernizarea vagoanelor de dormit, un proces programat a se finaliza în 2006; achiziţia de automotoare şi rame electrice în continuare. Referitor la interpelarea dumneavoastră, considerăm că un răspuns trebuia solicitat fostei conduceri a Ministerului Transporturilor, Construcţiei şi Turismului care nu a urmărit şi programul de reparaţii şi întreţinere curentă a materialului rulant, fiind, în schimb, de acord cu cheltuieli nejustificate şi neoportune economic într-o perioadă când respectarea angajamentelor luate şi implementarea acestora sunt esenţiale pentru integrarea României în structurile Uniunii Europene, şi facem referinţă la Cantina-restaurant şi la Complexul Snagov, ca să enumerăm doar două dintre aceste cheltuieli neoportune. Referitor la vagonul în cauză din trenul accelerat 1767 Timişoara - Iaşi, dorim să vă informăm că acest vagon este construit în anul 1970, reparaţiile capitale au fost efectuate în anul 1984, reparaţii curente în anul 1993, fiind planificat în anul 2000 pentru modernizare şi reparaţii capitale. Datorită lipsei de resurse financiare, această reparaţie nu s-a putut efectua la timp, executându-se doar cele curente. Pentru perioada 2004-2008, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va continua modernizarea şi înnoirea parcului existent, în măsura asigurării resurselor financiare. Facem cunoscut că acest necesar se ridică la circa un miliard de euro. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnule deputat, doriţi să interveniţi, da? Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Mulţumesc domnului secretar de stat. În primul rând, sunt cumva impresionat plăcut de operativitate, am depus această întrebare miercuri şi deja am primit răspunsul, iar în ceea ce priveşte condiţiile, sper ca Guvernul, indiferent care va fi şi cele care vor veni, să aibă în vedere condiţiile pentru calea ferată şi, având în vedere faptul că şi călătorii plătesc biletul, pentru a călători în condiţii civilizate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Este în regulă. Domnul secretar de stat Dănuţ Apetrei de la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a depus răspunsuri în scris pentru dumneavoastră, domnule deputat, ştiţi, da? Vă mulţumesc mult. |
|||||
|
|
|
Există 28 de deputaţi care s-au înscris pentru a prezenta interpelări pe scurt. Doamna deputat Monica Iacob Rizi a depus interpelarea în scris. Domnul deputat Ion Gonţea a depus interpelarea în scris. Domnul Adrian Severin, interpelare depusă în scris. Domnul Costache Mircea a depus în scris două interpelări. |
|
|||
|
|
|
Domnule deputat Ştefan Baban, vă rog prezentare pe scurt. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. O interpelare este adresată domnului ministru Ionel Popescu şi este vorba despre o întrebare - "Cine simplifică aplicarea legii falimentului?" Iar a doua este adresată domnului ministru Blaga Vasile şi este vorba despre viteza, oarecum mică, în care se continuă schimbarea structurilor de conducere în judeţe. Aş mai vrea să mai fac o remarcă, doamna preşedintă, să mai depunem aici nişte interpelări, iar Guvernul are obligaţia să-mi dea răspuns. Rugămintea mea este să interveniţi din nou la ministrul pentru relaţia cu Parlamentul pentru a-l ruga ca miniştrii care au fost interpelaţi să ne dea şi nişte răspunsuri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Transmitem rugămintea dumneavoastră. |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Dreţcanu Doina. Doriţi să vă prezentaţi interpelarea pe scurt. Poftiţi, aveţi cuvântul. Aveţi două interpelări, da? |
|
|||
|
|
Doamna Doina Micşunica Dreţcanu: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Prima interpelare este către Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi ar fi important, zic eu, de aceea am solicitat doamnei ministru Sulfina Barbu să ne transmită care este politica ministerului în ceea ce priveşte închiderea depozitelor istorice de deşeuri şi a reglementărilor privind asigurarea fondurilor necesare. A doua, către Ministerul Solidarităţii Sociale şi Familiei. Raportul anual al Comisiei Europene, Capitolul XII - Statistica - precizează: "Sunt necesare eforturi suplimentare pentru dezvoltarea capacităţii personalului din administraţia statistică şi trebuie să se aibă grijă ca nivelul personalului să nu mai scadă în continuare". În ultimii ani, numărul total al personalului statistic a scăzut considerabil, ajungând în prezent la 8,4 statisticieni la 100 de mii de locuitori. Formarea specialiştilor din sistemul statisticii publice presupune un proces de lungă durată, având în vedere necesitatea dezvoltării şi aplicării experienţei şi competenţelor acumulate, alături de pregătirea profesională specifică domeniului. Ordonanţa Guvernului nr. 9 din 2005, publicată în Monitorul Oficial nr.97din 28 ianuarie 2005, prevede suspendarea art.4 din Legea nr.433/2004 în sensul neacordării sporului de stabilitate în domeniul statisticii. Funcţionarii publici, după câte ştiţi, nu au dreptul să desfăşoare nici o altă activitate aducătoare de venituri suplimentare în afara orelor de program, fiind obligaţi să se limiteze astfel la veniturile lor, şi aşa diminuate prin această ordonanţă de guvern. Cum credeţi, domnule ministru, că prin această decizie a Guvernului Tăriceanu veţi creşte motivaţia personalului din acest domeniu? Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Mircia Giurgiu aveţi două interpelări. Vă rog să le prezentaţi pe scurt. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Prima interpelare este adresată domnului Ioan Codruţ Sereş, ministrul economiei şi comerţului. obiectul interpelării - taxele ce trebuie achitate pentru transcrierea contractului de furnizare a gazelor naturale pe numele unui nou proprietar. O a doua interpelare este adresată domnului Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru al României, referitor la privatizarea Societăţii Somvetra - Gherla "S.A. Doamna preşedinte, am o rugăminte. Astăzi când am depus interpelările, mi s-a spus că nu avem voie decât la două interpelări. Am văzut pe liste câţiva colegi care au trei. Vă rog să-mi permiteţi să prezint şi eu a treia interpelare. |
|||||
|
|
Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Da, este vorba de o interpelare transmisă către doi miniştri: domnului Zolt Nagy, ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei. Obiectul interpelării este problema cu care se confruntă postul local de televiziune TV- "Europa Nova" - Cluj-Napoca cu firma de cablu S.C. - "Opis" S.A. şi aceeaşi interpelare este adresată şi domnului Mircea Miclea, ministrul educaţiei şi cercetării. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Ioan Cindrea are 3 interpelări. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc mult, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Trei interpelări. Prima adresată domnul Gheorghe Barbu, ministrul muncii şi solidarităţii sociale, familiei, se referă la recalcularea pensiilor şi simplificarea şi debirocratizarea acestui proces. Adică, prin această interpelare consider că s-ar putea simplifica sistemul de calcul al pensiilor, în sensul că eventualele elemente de calcul care lipsesc de la dosarul de pensie pot fi solicitate direct de către casele judeţene de pensii de la societăţile comerciale şi instituţiile emitente în perioada respectivă ar simplifica sistemul de calcul al pensiilor şi n-ar mai pune pe drumuri pensionarii. A doua, se referă la presiunile care se fac la nivelul Ministerului Muncii şi Agenţiei Naţionale pentru ocuparea forţei de muncă pentru schimbarea directorilor executivi ai agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Consider că este un abuz, deoarece aceşti directori au fost încadraţi pe bază de examen, şi-au desfăşurat activitatea în baza unor contracte şi indicatori de performanţă şi este clar că nu sunt justificate din punct de vedere profesional, ci politic şi aştept răspuns scris şi verbal ca şi la prima, adresată domnului ministru Barbu. A treia se adresează domnului ministru Vasile Blaga, ministrul administraţiei şi internelor, şi se referă la presiunile care au loc asupra funcţionarilor publici cu funcţii de conducere la nivelul judeţului Sibiu. Prin declaraţii publice, liderii Alianţei PD şi PNL declară public că aceste funcţii vor fi ocupate cu membrii PNL-PD şi, mă rog, ai coaliţiei de guvernare. Consider, de asemenea, declaraţiile prefectului de Sibiu, Ion Ariton, care trebuie să urmărească respectarea legalităţii şi a legilor la nivelul judeţului Sibiu, încalcă legalitatea şi instigă la nerespectarea legilor la nivelul judeţului Sibiu. Aştept răspuns scris şi verbal. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Vasile Soporan are trei interpelări. Vă rog să le prezentaţi pe scurt. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Prima interpelare este adresată domnului profesor doctor Mircea Cinteză, ministrul sănătăţii. Subiectul interpelării, Programul naţional de diabet. În urma discuţiilor avute în teritoriu, am constatat o stare de nemulţumire faţă de modul în care este gestionată problema medicamentelor pentru diabetici. Articolele apărute în presă confirmă faptul că, pe lângă cutremurul din sistemul medicamentelor compensate, a apărut o dramatică criză a medicamentelor antidiabetice. De aceea, domnule ministru, având în vedere situaţia creată, şi lipsa dumneavoastră de reacţie solicit prezentarea măsurilor pe care le preconizaţi pentru a introduce starea de normalitate într-un domeniu în care bolnavii nu pot aştepta. A doua interpelare este adresată domnului Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru. Obiectul interpelării: modul de funcţionare a sistemului cadastral general. Stimate domnule prim-ministru, în urma discuţiilor avute în teritoriu, am constatat o serie de nemulţumiri ale cetăţenilor, generată de procedura greoaie şi costisitoare de înscriere a dreptului de proprietate, determinată şi de modul de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a birourilor de carte funciară. Având în vedere că, în perspectiva integrării în Uniunea Europeană, România va trebui să prezinte un sistem de cadastru general la nivel naţional, eficient şi funcţional, care să constituie o bază a înscrierii şi garantării dreptului de proprietate al cetăţeanului, având în vedere condiţiile impuse în acest domeniu de integrarea în structurile Uniunii Europene şi modul de aplicare a legislaţiei şi funcţionare a instituţiilor abilitate în acest domeniu, vă solicit, domnule prim-ministru, următoarele: o informare asupra activităţii Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară; o informare asupra stadiului realizării sistemului de cadastru general, având în vedere că aceasta constituie baza siguranţei înscrierii şi respectării dreptului de proprietate; o analiză asupra procedurilor de înscriere a dreptului de proprietate şi măsuri de optimizare a activităţii instituţiilor implicate; o analiză asupra costurilor reale de înscriere a dreptului de proprietate. A treia interpelare este adresată domnului Gheorghe Barbu, ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, subiectul: reglementarea legislativă a concediului de odihnă plătit pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap accentuat şi grav. Obiectul acestei interpelări este determinat de faptul că în Legea nr.519/2002 nu se face nici o precizare legată de concediul de odihnă plătit pentru asistenţii personali, de care aceştia ar trebui să beneficieze, în mod legal, conform Codului muncii, art.139-148. În baza argumentaţiilor prezentate în interpelare, solicităm găsirea unei modalităţi de corelare şi completare a prevederilor legale în vigoare, existente în Legea nr.519/2002 cu dispoziţiile legale, referitoare la concediul de odihnă din Codul muncii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Petre Călian care are trei interpelări. Repet rugămintea de a se prezenta pe scurt şi să nu se dezvolte interpelările. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Mă numesc Petru Călian, |
|||||
|
|
Mă scuzaţi, aşa este scris şi aici. |
|||||
|
|
Nu face nimic. Am trei interpelări. Am să fiu foarte scurt. Prima interpelare este adresată domnului ministru Gheorghe Flutur, obiectul interpelării constând în darea în administrare sau trecerea în patrimoniul privat al consiliului local al localităţii Ţaga - jud. Cluj al lacurilor Ţaga Mare şi Ţaga Mică în suprafaţă totală de 116 ha. Aceste două lacuri se află în proprietatea Piscicola - S.A., societate care este, categoric, în pragul falimentului. A doua interpelare este adresată tot domnului ministru Gheorghe Flutur şi are patru subpuncte. 1. Acordarea subvenţiei pentru lapte. 2. Acordarea de prime crescătorilor de animale pentru viţei şi juninci la prima fătare. 3. Suplimentarea cotei de la 2 metri cubi de lemn la hectar la 4 metri cubi de lemn pentru proprietarii de păduri, în cazul defrişărilor. 4. Acordarea de fonduri proprietarilor de păduri pentru amenajarea pădurilor aflate în proprietate. Ultima interpelare este adresată domnului ministru Vasile Blaga şi are ca obiect abuzurile săvârşite de către primarul comunei Bobâlna, judeţul Cluj, în exercitarea mandatului. Pe lângă de abuzurile săvârşite de acest primar, membru al Partidului Democrat, domnia sa este şi într-o situaţie de incompatibilitate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat Petru Călian. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Adrian Moisoiu, interpelare depusă în scris. Ioan Aurel Rus. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Interpelarea este adresată domnului ministru Răzvan Mihai Ungureanu, Ministerul Afacerilor Externe. În ultimele zile, mai multe autocare ce transportau cetăţeni români în Spania, au fost returnate de la graniţa franco-spaniolă. Cetăţenilor români li s-au ridicat paşapoartele, autocarele însoţite de maşini ale poliţiei de circulaţie au fost expulzate din Franţa. Nu putem rămâne pasivi la un astfel de conflict diplomatic. Parcă prea mulţi dintre angajaţii vămilor europene îşi bat joc de noi. Să nu uităm că nu de mult timp au fost batjocoriţi conducătorii de TIR-uri pe teritoriul Ungariei. Suntem deficitari la întocmirea şi ratificarea acordului de colaborare cu ţările din Uniunea Europeană? Şi ce urmăresc reprezentanţii României acreditaţi peste hotare şi plătiţi în valută forte, nu în bani sau lei româneşti? Aştept răspuns scris şi oral. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Ilie Merce. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Două interpelări, una pentru doamna Monica Macovei, ministrul justiţiei. Se ştie că, în perioada în care doamna Monica Macovei era preşedintele APADOR CH, a solicitat în mod insistent să i se comunice informaţii clasificate din cadrul Ministerului Justiţiei, Parchetului General, SIPA şi chiar SRI. Deoarece existau nişte bănuieli pe vremea respectivă cu privire la aceste solicitări, nu li s-a dat curs de către instituţiile în cauză. În momentul în care doamna Monica Macovei a devenit ministrul justiţiei, a dispus oficial să i se comunice datele şi informaţiile care i-au fost refuzate pe vremea când era preşedinte la APADOR CH. Faţă de cele de mai sus, solicităm doamnei ministru Monica Macovei să ne comunice raţiunile pentru care a solicitat informaţiile în cauză. A doua interpelare este adresată domnului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Problema restituirii bunurilor către fostul monarh, regele Mihai I, rămâne controversată din multiple puncte de vedere. De aceea, rugămintea mea către domnul ministru este, înainte de orice discuţie cu privire la restituirea proprietăţilor şi plata unor compensaţii către fostul monarh, actuala putere trebuie să facă lumină cu privire la bunurile din patrimoniul naţional scoase din ţară de către acesta, atât cu ocazia participării la nunta reginei Elisabeta a II-a, cât şi cu prilejul abdicării din 30 decembrie 1947. În consecinţă, solicităm să ni se dea informaţii cu privire la demersurile concrete pe care guvernul le va întreprinde pentru a stabili exact bunurile proprietate publică scoase din ţară de către fostul monarh, situaţia judiciară a acestora şi posibilităţile de recuperare, astfel încât nimeni să nu se mai autoîndestuleze după pofta inimii, din avuţia naţională. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Garda Dezideriu, interpelare depusă în scris. Domnul deputat Paul Magheru, domnul deputat Petre Popeangă, interpelări depuse în scris. Domnul deputat Marius Iriza, interpelare depusă în scris, domnul deputat Gheorghe Sârb, interpelarea a fost depusă în scris, domnul deputat Aurel Vlădoiu, interpelarea a fost depusă în scris, domnul deputat Florin Iordache. Poftiţi, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, Interpelarea este adresată doamnei ministru Sulfina Barbu, domnului ministru Vasile Blaga şi domnului ministru Gheorghe Flutur. Prin aceasta, vreau să informez că în judeţul Vâlcea, în ultima perioadă, avem o situaţie dezastruoasă privind modul în care într-un număr de 20 de localităţi din judeţ, ne confruntăm cu combaterea eroziunii solului, cu o serie întreagă de aspecte destul de grave din acest punct de vedere. În acest sens, solicitarea mea ca parlamentar al României, că locuitorii judeţului Vâlcea m-au trimis în Parlament, să cer celor trei ministere cu atribuţii în domeniu să realizeze un program complex de lucrări de ameliorare şi îmbunătăţiri funciare în zonele menţionate mai sus, precum şi adoptarea unor soluţii urgente în vederea diminuării sau chiar eliminării efectelor negative foarte grave în judeţul Vâlcea. Când spun aceste lucruri, avem în vedere faptul că, în multe din aceste cazuri, posibilităţile de rezolvare nu se află la îndemâna autorităţilor publice locale, şi ele se află la îndemâna Guvernului României. Cer celor trei miniştrii să mi se dea un răspuns şi să găsească soluţii să facem un program concret în acest sens. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Ioan Muntean. Domnul deputat Florin Iordache. Prezentaţi pe scurt, vă rog, interpelarea. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Interpelarea mea este adresată doamnei Monica Macovei, ministrul justiţiei. În interpelare, o rog pe doamna ministru să-şi precizeze poziţia vizavi de scăderea numărului cu 4% a angajaţilor din administraţia publică, ţinând cont că dumneaei, în planul de acţiuni al Ministerului Justiţiei, preciza că este necesară o creştere cu 200 a numărului de grefieri în următorii doi ani, iar actualmente, guvernul, prin punctul de vedere, a trimis C.S.M.-ului, Ministerului Public, Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie o notă prin care se preciza să se comunice câte posturi pot fi restructurate pentru a se ajunge la 4%, iar, în acest fel, actul de justiţie, consider eu, că are de suferit. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Ioan Muntean. Interpelarea a fost depusă în scris. Domnul deputat Gabriel Brânză, vă rog, prezentaţi-vă interpelarea, pe scurt. |
|
|||
|
|
Domnul William Gabriel Brânză: Mulţumesc mult, doamna preşedinte. Interpelarea este adresată domnului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Obiectul interpelării: fonduri pentru presa locală. Domnule prim-ministru, campaniile naţionale de informare iniţiate de Guvernul României şi finanţate din fonduri publice trebuie să se desfăşoare şi la nivel judeţean, nu numai la nivel central, prin intermediul instituţiilor de presă judeţene. Un argument în sprijinul acestui demers îl reprezintă tirajele şi audienţele înregistrate de ziarele, respectiv posturile de radio şi de televiziune, care uneori sunt net superioare celor înregistrate de mijloace mass-media centrale. În acest sens, propun ca pe baza unui studiu care să vizeze cota de piaţă deţinută de fiecare mijloc media, prin intermediul prefecturii din fiecare judeţ, să deruleze campaniile iniţiate de, sau prin Guvernul României. Această interpelare are ca fundament întâlnirile pe care le-am avut în ţară cu reprezentanţi ai presei locale, din punctul acestora de vedere situaţia existentă în România timp de 15 ani constituie o mare nedreptate, poate chiar o discriminare pe care Guvernul României a făcut-o şi continuă să o facă între presa centrală şi cea locală. Aş dori ca această stare de fapt, care afectează atât din punct de vedere moral, dar şi financiar mass-media locală, să-şi găsească rezolvarea. Vă mulţumesc. Aştept răspuns scris şi verbal. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Horia Văsioiu are două interpelări depuse în scris. Domnul deputat Vasile Puşcaş... Vreţi să le prezentaţi pe scurt. Poftiţi! |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Prima interpelare adresată domnului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Obiectul interpelării: Hotărârea de Guvern nr.512 din 23 mai 2002. Stimate domnule prim-ministru, vă adresez această interpelare pentru a vă aduce la cunoştinţă modul abuziv în care fostul guvern, prin Hotărârea nr.512 din 23 mai 2002, a transferat 1000 de hectare de teren din proprietatea privată a statului, din zona comunei Vădeni, judeţul Brăila, în proprietatea publică a Municipiului Galaţi, şi în administrarea Consiliului local al Municipiului Galaţi, încălcând dreptul de proprietate şi Legea nr.2 din 1968 privind împărţirea administrativ-teritorială a ţării, şi solicit în acest scop anularea Hotărârii nr.512 din 2002 şi să se facă toate demersurile posibile ca factorii implicaţi să reintre în legalitate. Solicit răspunsul în scris. A doua interpelare este adresată tot domnului prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu. Obiectul interpelării: Ordonanţa de Guvern nr.9 din 2005. Stimate prim-ministru, vă adresez această interpelare pentru a vă ruga ca guvernul pe care-l conduceţi să abroge cât mai repede posibil art.15 din Ordonanţa de Guvern nr.9 din 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.97 din 28.01.2005, care a suspendat dreptul la sporul de stabilitate câştigat de salariaţii Institutului Naţional de Statistică şi a direcţiilor regionale şi judeţene de statistică. Şi la această interpelare solicit răspunsul tot în scris. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Vasile Puşcaş are interpelarea depusă în scris. Domnul deputat Viorel Oancea, de asemenea, a depus interpelarea în scris. Domnul deputat Faina Constantin, interpelare depusă în scris. La fel şi domnul deputat Mihai Adrian Mălaimare, precum şi doamna deputat Graţiela Iordache, interpelările au fost depuse în scris. Cu aceasta, am încheiat şedinţa dedicată răspunsurilor şi formulării întrebărilor către membrii Guvernului. Închidem şedinţa de astăzi. Vă mulţumesc pentru participare. Bună seara! |
|||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 19,05. |
|||||
![]() |



