|
|
Domnul Dan Mircea Popescu: Domnilor preşedinţi, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Permiteţi-mi să vă prezint, în numele Grupurilor parlamentare ale PSD, textul moţiunii de cenzură cu titlul: "DICTATURA ŞI INCOMPETENŢA GUVERNULUI TĂRICEANU ÎMPOTRIVA INTEGRĂRII EUROPENE A ROMÂNIEI". România se află într-o situaţie extrem de gravă, situaţie în care actuala putere desconsideră instituţiile statului, oferindu-le un rol pur decorativ. Una dintre aceste instituţii este chiar Parlamentul României. Instituţia fundamentală a sistemului democratic din orice ţară este tratată de către Guvernul României ca o agenţie guvernamentală, în care dezbaterea nu este permisă, sub pretextul ideii de antireformă. La fel este tratată şi justiţia. Asistăm de şase luni la episoade şocante, în care autorităţile statului - începând de la Preşedintele României, trecând pe la ministrul justiţiei şi terminând tot cu Preşedintele României, care conduce în fapt Guvernul - intervin flagrant în activitatea judecătorilor şi a magistraţilor, sub pretextul luptei împotriva corupţiei. Ce ne cere, de fapt, Guvernul prin asumarea răspunderii asupra unui pachet de 17 legi? În primul rând, ne cere să abandonăm misiunea constituţională a Parlamentului de a dezbate şi adopta proiectele de lege, precum şi de a cenzura politica Executivului, pentru a pune astfel stavilă eventualelor sale excese. Un Guvern pe care Parlamentul l-a învestit cu putere încearcă să se aşeze deasupra acestui Parlament care a fost ales direct de către cetăţeni, impunându-şi preferinţele sale legislative. Ni se spune că o atare procedură ar fi impusă de urgenţa cu care anumite măsuri trebuie adoptate. Aceasta este o minciună! Până acum, timp de peste şase luni de la învestirea sa, actualul Parlament a adoptat mai mult proiectele de legi ale Guvernului precedent, atâta vreme cât actualul Guvern nu a avut aproape nimic de propus legislativului. De aceea, a existat senzaţia că PSD s-ar mai afla încă la guvernare. Dacă am accepta, totuşi, că este vorba despre o urgenţă, ne întrebăm de ce Guvernul nu apelează la procedura ordonanţelor de urgenţă? Oricum, din slaba producţie legislativă a actualului Executiv, majoritatea a fost formată exact din ordonanţele pe care PD şi PNL le-au denunţat pe când erau în opoziţie şi la care, tot atunci, au promis că nu vor recurge dacă vor ajunge la putere. Evident, nu urgenţa presează Guvernul, ci dorinţa de a reduce rolul Parlamentului. Unii ar putea spune că Guvernul procedează astfel de teama că Parlamentul, dominat, chipurile, de o opoziţie ostilă, recalcitrantă şi neconstructivă, i-ar putea bloca iniţiativele legislative, zădărnicindu-i astfel efortul de reformare a statului. Nimic mai fals! Actualul Parlament nu a respins până acum nici o iniţiativă majoră a Guvernului, mai ales atunci când a fost vorba, aşa cum se pretinde că ar sta lucrurile acum, despre legi necesare integrării europene. Este ştiut că, pentru PSD, integrarea europeană este un obiectiv mai important decât pentru actuala guvernare care, prin gura liderului ei de facto, preşedintele Băsescu, nu încetează să bagatelizeze rolul UE favorizând aşezarea României pe axa Washington-Londra-Bucureşti. Apare cu claritate jocul politicianist al actualei puteri liberal-democrate, joc care pune în pericol Constituţia şi siguranţa naţională. Sfidând Parlamentul, atât Guvernul cât şi Preşedintele Băsescu doresc fie să-i diminueze rolul împingând ţara spre autoritarism, fie să îl oblige a reacţiona şi a provoca demisia Guvernului spre a justifica astfel alegeri anticipate. Uşurinţa cu care Guvernul şi-a trecut până acum legislaţia prin Parlament, mai ales cu sprijinul opoziţiei, demonstrează că asemenea alegeri nu sunt necesare spre a facilita actul de guvernare. Ele nu sunt cerute, aşadar, de nevoia consolidării actualei majorităţi parlamentare, ci de dorinţa înlocuirii ei cu o masivă majoritate prezidenţială gata să închidă ochii la încălcările Constituţiei şi să îngăduie instaurarea unui regim prezidenţial autoritar în România. Grupurile parlamentare ale PSD nu puteau rămâne în pasivitate faţă de o asemenea manevră. Ele au fost obligate de către Guvern să formuleze moţiunea de cenzură. Această moţiune este în apărarea Constituţiei. Ea este o moţiune pentru salvarea democraţiei şi a libertăţilor cetăţeanului. În acest context, avem răspunderea de a da expresie îngrijorării alegătorilor care înţeleg prea bine că, demiterea tuturor conducătorilor de instanţe, în termen de 15 zile de la eventuala adoptare a pachetului de legi avansat de Guvern, va însemna practic blocarea sistemului judiciar românesc. Care cetăţean, inteligent şi sănătos, poate crede că instanţele, decapitate şi aruncate în confuzia unei tranziţii inevitabil afectate de reglări de conturi şi scoaterea la suprafaţă a gunoaielor, vor fi capabile să administreze justiţia mai bine decât până acum? Care cetăţean, inteligent şi sănătos, poate crede că procedurile de concurs, deschise sub presiune şi control politic, consecutiv amintitei decapitări, vor aduce la conducere persoane mai competente şi mai oneste? Punerea în discuţie, fără nici un motiv concret şi fără nici o dovadă, a tuturor - repetăm, a tuturor - conducătorilor de instanţe din România înseamnă, practic, afirmarea unei prezumţii de vinovăţie - respectiv de incompetenţă - la adresa vârfurilor puterii judecătoreşti în bloc. După ce vor fi epuraţi, ei vor fi înlocuiţi sau eventual menţinuţi printr-un aşa-zis concurs organizat sub presiunea şi cenzura Guvernului. Asistăm la o lustraţie operată cu încălcarea celor mai elementare drepturi ale omului, în dispreţul principiilor europene, astfel cum au fost ele codificate în rezoluţiile pertinente ale Consiliului Europei. O asemenea formulă este necunoscută de la revoluţia bolşevică încoace. La concepţiile şi practicile acelei revoluţii - concepţii şi practici sub imperiul cărora s-a format şi a acţionat doamna Monica Macovei în perioada regimului totalitar ceauşist, înainte de a se deghiza în militant pentru drepturile omului, spre a-şi face uitat trecutul - se revine astăzi. Actualul ministru al Justiţiei este exact unul dintre acei lupi comunişti, mai mult sau mai puţin tineri, despre care vorbea premierul Tăriceanu în apărarea pachetului său de legi privind subordonarea politică a Justiţiei. Am asistat în urmă cu câteva zile la asumarea răspunderii Guvernului asupra pachetului de legi privind aşa-zisa reformă în domeniile proprietăţii şi justiţiei. Încercarea Guvernului de a se prezenta în faţa Parlamentului cu acest pachet este o sfidare a legiuitorului şi o încălcare a Constituţiei. Atragem atenţia chiriaşilor din Palatul Victoria că Palatul Parlamentului nu poate fi confundat cu un ghişeu pentru depus "pachete", rolul Parlamentului fiind acela de a dezbate şi de a se pronunţa asupra actelor normative. Iar sprijinul forului legislativ, în chestiuni privitoare la integrarea europeană a României, invocat la nesfârşit de către primul ministru Tăriceanu, nu se poate manifesta sub forma unui referendum cu "da" şi "nu" în cazul a 17 legi eterogene, care conţin multe prevederi inutile sau discutabile. Orice încercare a noastră, a celor care am fost mandataţi de către cetăţeni să le apărăm drepturile în Parlament şi să solicităm dezbaterea acestor legi, a fost catalogată ca fiind antireformism. Vrem să atragem atenţia că reprezentanţii actualei puteri sunt cei care continuă procedurile de contra-reformă ale fostului ministru liberal al justiţiei din perioada 1997-2000, care a trecut, în fapt, justiţia sub controlul Guvernului. Naţiunea română doreşte integrarea în UE cu începere de la 1 ianuarie 2007. Iniţiativa legislativă a Guvernului, prin forma şi fondul ei, ameninţă atingerea acestui obiectiv. Cetăţenii României vor, într-adevăr, mai multă ordine şi dreptate socială. Ei nu pot accepta, însă, ca ordinea să se facă prin încălcarea libertăţilor lor şi întoarcerea la autoritarism; nici ca dreptatea câtorva să se obţină prin nedreptăţirea celor mulţi. Statul are nevoie de un guvern hotărât. Dar hotărârea nu poate însemna nicidecum încălcarea Constituţiei. Demersul guvernamental, a cărui sancţionare o cerem astăzi, nu este altceva decât expresia asociată a puseurilor dictatoriale resimţite de Preşedintele Traian Băsescu şi exprimate prin gura unui partid purtând, în mod ironic, numele de democrat, dar şi a dorinţelor de înavuţire caracteristice oligarhiei liberale, aflate în spatele unui partid fără nici o legătură cu interesul naţional, din păcate. Guvernul PSD a fost cel care a modificat legile justiţiei, cu concursul partenerilor europeni, al societăţii civile, dar şi al colegilor dumneavoastră de coaliţie, membri ai parlamentului anterior (care au votat în unanimitate legile adoptate în iunie 2004), pentru a întări independenţa acesteia. Acum, însă, se intenţionează revenirea sub controlul Executivului, în numele aceluiaşi concept de reformă. PSD este pentru independenţa justiţiei! Dovadă stă legislaţia adoptată în timpul guvernării sale şi care a fost validată de UE prin închiderea negocierilor de aderare cu România. De aceea, PSD nu poate fi de acord ca justiţia statului să se transforme în justiţie de partid sub cuvânt că astfel ea devine mai eficientă. Eficientă pentru cine? Evident, pentru partidele de guvernământ şi clienţii lor. Închiderea Capitolului de negociere 24 - Justiţie şi Afaceri Interne - cu Uniunea Europeană a fost posibilă numai prin adoptarea legislaţiei care reglementa şi garanta independenţa justiţiei. Pronunţarea forului legislativ în cazul a 17 legi, conţinând peste 200 de pagini de reglementări, în absenţa unor dezbateri de fond, exclude posibilitatea identificării unor soluţii rezonabile. Poate veţi avea bunăvoinţa să ne explicaţi cum vedeţi dumneavoastră rolul legislativului în contextul în care, cred că sunteţi conştienţi, Guvernul, pe care l-aţi condus în ultimele 6 luni, a considerat că Parlamentul are nevoie de un program limitat de lucru, având în vedere numărul extrem de redus al actelor normative pe care le-aţi trimis spre examinare sau dezbatere. Revenind la fondul moţiunii pe care o supunem atenţiei dumneavoastră, nu faptul că actualul Executiv admite să încalce legea fundamentală ne surprinde, pentru că suntem obişnuiţi cu astfel de practici din partea celor două partide majoritare din coaliţie. Ceea ce ne surprinde este amnezia actualilor guvernanţi, având în vedere că, în urmă cu doi ani - atunci când Guvernul PSD şi-a asumat răspunderea asupra Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei - PNL, PD, împreună cu PRM, ne-au blamat atunci pentru faptul că respectivul act era compus din mai multe legi. Astăzi, Guvernul patronat de preşedintele Băsescu, ne întâmpină cu un "pachet" format din 17 legi. Proporţia propunerilor de modificare aduse acestor legi, ce au fost adoptate de Guvern, echivalează cu ceea ce ar fi putut fi aprobat prin crearea unor legi noi. În plus, multe dintre propunerile de modificare deviază în mod flagrant de la ceea ce ar putea fi considerat unul dintre cele mai importante obiective cuprinse în actualele legi, aşa cum erau acestea când au fost încheiate negocierile pentru Capitolul 24. Este evident, pentru toată lumea, faptul că prin evitarea dezbaterii asupra acestor legi fundamentale pentru parcursul României în cadrul european, Guvernul a înţeles să facă ceea ce ştie mai bine şi anume să instituie dictatura ca mod de guvernare. Înţelegem că PNL şi PD sunt obişnuite să funcţioneze într-un sistem lipsit de democraţie internă, dar avem pretenţia că partenerii lor de guvernare nu vor accepta să fie utilizaţi ca instrumente de manevră politică. Prin legile propuse de către Executiv în acest pachet nu se produce doar o singură încălcare a Constituţiei. Fără îndoială că toate legile care fac parte din pachetul asumat de Guvern sunt perfectibile. Nimeni nu încearcă să conteste acest lucru şi există suficiente argumente pentru a repara legile acolo unde există probleme în privinţa aplicării lor. Dar nu putem să nu constatăm că maniera în care Guvernul a înţeles să repare aceste legi este cu totul îndoielnică. Primul capitol - şi poate cel mai important al acestei dezbateri - este cel care priveşte legile de organizare a sistemului judiciar. Este de datoria noastră să amintim membrilor Guvernului şi parlamentarilor actualei puteri că, în cursul mandatului Guvernului PSD, s-a reuşit reaşezarea puterii judecătoreşti în sistemul puterilor în stat, prin adoptarea Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM. Aplicarea prevederilor pachetului de legi a reliefat şi în România, ca de altfel în toate ţările europene care au devenit membre ale UE la 1 mai 2004, avantajele unui sistem independent de justiţie în care magistraţii îşi desfăşoară activitatea fără a fi supuşi altor presiuni decât cele dictate de înfăptuirea cu corectitudine a actului de justiţie. Reforma sistemului judiciar, informatizarea instanţelor, repartizarea aleatorie a cauzelor, reorganizarea completelor în primă instanţă, au reprezentat paşi importanţi şi absolut necesari pentru aducerea justiţiei româneşti la standardele spre care tindem, dar ele trebuie continuate, nu modificate. Aşa cum se remarcă şi în raportul Băncii Mondiale, în ultimele 12 luni sistemul judiciar s-a reaşezat; independenţa justiţiei este garantată, cel puţin din punctul de vedere al legii, iar Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost reorganizate şi întărite. Măsurile privind independenţa justiţiei au fost finalizate în anul 2004 prin adoptarea noii Constituţii şi s-au concretizat prin preluarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a atribuţiilor şi responsabilităţilor puterii executive în ceea ce priveşte cariera magistratului şi răspunderea sa disciplinară. Pe baza acestui pachet de legi, a fost închis Capitolul 24 - Justiţie şi Afaceri Interne - în procesul de negociere cu Uniunea Europeană. Ele au fost realizate cu sprijinul experţilor francezi, germani, spanioli şi italieni, iar conţinutul celor trei legi a fost avizat de către Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi Comisia de la Veneţia. Cele trei legi organice adoptate în vara anului 2004, respectiv Legea nr. 303 privind statutul magistraţilor, Legea nr. 304 privind organizarea judiciară şi Legea nr. 317 privind organizarea şi funcţionarea CSM, au deschis drumul spre modificarea statutului magistraţilor, fie ei judecători sau procurori, asigurând selecţia transparentă şi, în funcţie de competenţa acestora, au pus bazele reformării instituţiilor sistemului de justiţie, dar eletrebuie implementate imediat. Modul de funcţionare a instituţiilor care alcătuiesc sistemul judiciar din România este identic cu cel din statele care au aderat la Uniunea Europeană în 2004. Şi ei s-au confruntat cu aceleaşi probleme, au avut aceleaşi dificultăţi pe care au încercat să le depăşească. În Parlamentul României aceste legi au fost aprobate cu votul unanim al tuturor parlamentarilor. Noi suntem convinşi că aceste legi sunt perfectibile şi că este necesar ca, pe măsura aplicării lor, să se îmbunătăţească structura acestora. Însă noul pachet de acte normative propus de către Ministerul Justiţiei nu cuprinde decât în mică măsură prevederi referitoare la eficientizarea actului de justiţie, asigurarea autonomiei funcţionale a parchetelor, lupta împotriva corupţiei, dar, în schimb, conţine măsuri cât se poate de evidente care vor avea ca rezultat: crearea unor pârghii pentru influenţarea şi controlul actului de justiţie, diminuarea drastică a rolului CSM ca şi garant al independenţei justiţiei, crearea unor mecanisme prin care Ministerul Justiţiei să controleze procesul de numire în funcţiile de conducere a magistraţilor din România, la nivelul tuturor structurilor puterii judecătoreşti. Pe baza legilor menţionate, elaborate de către Guvernul PSD, şi a Constituţiei adoptate în 2003, a fost finalizat Capitolul de negociere Justiţie şi Afaceri Interne în cadrul procesului de aderare a României la UE. Clauza de salvgardare în baza căreia se va decide, la sfârşitul anului 2005, dacă România va fi sau nu integrată în UE, menţionează că "aplicarea celor trei legi va fi monitorizată îndeaproape împreună cu strategia si planul de acţiune în baza căruia a fost închis Capitolul 24". Deşi cadrul legal şi măsurile practice privind reforma sistemului judiciar au fost convenite cu Uniunea Europeană în anul 2004, urmând ca în anul 2005 să se asigure implementarea acestor măsuri, iată că Ministerul Justiţiei găseşte de cuviinţă să modifice înţelegerile anterioare cu UE în sensul modificării fundamentale atât a pachetului de legi privind sistemul judiciar, cât şi a strategiei de aplicare a acestuia. Aşadar, stimaţi colegi, nu legile sunt cele care lipsesc, ci voinţa pentru aplicarea lor. Ce putem înţelege noi din această strategie a actualului Guvern? Iresponsabilitate? Incompetenţă? Sau pur şi simplu rea-voinţă şi desconsiderare a celor peste 22 de milioane de cetăţeni români care îşi doresc stabilitate legislativă şi, mai mult decât atât, integrarea cât mai rapidă în Uniunea Europeană? Nu independenţa totală a justiţiei este ceea ce contestăm noi astăzi, prin această moţiune de cenzură, şi nici intenţiile presupus reformatoare ale ministrului de resort! Contestarea noastră vizează, în principal, următoarele aspecte: - Abrogarea obligaţiei magistraţilor de a nu se subordona scopurilor şi doctrinelor politice;
- Eliminarea, pentru prima dată în istoria magistraturii româneşti, a statutului de magistrat pentru procurori;
- Reintroducerea dreptului factorului politic, reprezentat prin Ministerul Justiţiei, de a decide cu privire la numirea sau schimbarea conducătorilor Parchetului General şi ai Parchetului Naţional Anticorupţie până la nivel de şefi de secţie. Se încalcă, astfel, cea mai importantă obligaţie asumată de România în negocierile cu UE în acest domeniu;
- Limitarea, la un simplu aviz consultativ, a capacităţii Consiliului Superior al Magistraturii de a decide în legătură cu întreaga carieră profesională în ceea ce îi priveşte pe magistraţi. Subliniez, însă, faptul că această responsabilitate a fost preluată în anul 2004 de către Consiliul Superior al Magistraturii de la Ministerul Justiţiei şi reprezintă o garanţie importantă privind independenţa puterii judecătoreşti. În acest caz, nu pot decât să constat că Guvernul român privează instituţiile puterii judecătoreşti de drepturile inerente privind cariera magistraţilor, ceea ce ar conduce la concluzia că, din perspectiva actualei puteri, structurile autorităţii judecătoreşti nu pot funcţiona în România pe baza aceloraşi reglementări democratice, ca şi instituţiile similare din celelalte ţări europene;
- Intenţia evidentă a Ministerului Justiţiei de a invalida toţi conducătorii instanţelor judecătoreşti, începând de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi până la judecători, în următoarele 15 zile, după eventuala modificare a pachetului de legi şi organizarea în termen de două luni a concursurilor la nivel naţional. Această decizie va bloca, practic, sistemul judiciar românesc. În acest moment nu există resurse financiare şi logistice pentru o astfel de activitate amplă, iar procesul de organizare a sistemului judecătoresc nu va mai putea fi condus.
Totodată, există o serie de aspecte ale acestor legi care sunt neconstituţionale: - Prevederea privind abrogarea art.3 din Legea 317/2004 care consfinţeşte CSM ca "garant al independenţei justiţiei".
- Introducerea obligativităţii pentru CSM de a prezenta Parlamentului României raportul anual asupra activităţii sale, ceea ce reprezintă un act neconstituţional care duce la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.
- Potrivit art. 66 alin. 1 din proiect, ministrul justiţiei poate, din proprie iniţiativă, să exercite control asupra procurorilor în ceea ce priveşte modul în care aceştia îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu. Practic, reprezentantul Executivului, respectiv, ministrul justiţiei, va avea controlul total asupra carierei şi activităţii profesionale a procurorului, ceea ce echivalează cu exercitarea controlului politic asupra actului de justiţie. Şi această prevedere este neconstituţională. Autoritatea ministrului justiţiei asupra procurorilor este una de ordin administrativ, potrivit competenţelor acestui minister, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 83/03.02.2005. Ea nu poate justifica posibile ingerinţe în atribuţiile profesionale ale procurorului, fiindcă, în soluţiile dispuse, procurorul este autonom şi se supune doar legii.
- Articolul 751 din proiect impune Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie obligaţia elaborării anuale a unui raport privind activitatea desfăşurată, pe care să-l prezinte ministrului justiţiei nu mai târziu de luna ianuarie a anului următor. Prevederea este neconstituţională, întrucât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este subordonat doar administrativ ministrului justiţiei, iar profesional, din punct de vedere al competenţei funcţionale, Consiliului Superior al Magistraturii - ca reprezentant al autorităţii judecătoreşti - este garantul independenţei justiţiei, iar în cadrul său ministrul justiţiei este doar membru de drept.
- Atribuirea competenţei de a se propune numirea în funcţiile de conducere a procurorilor de către Procurorul General al României, precum şi la propunerea preşedintelui instanţei, în cazul judecătorilor, din noul proiect de modificare a legii, excede dispoziţiilor constituţionale potrivit cărora ,,Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii", transformând practic Consiliul Superior al Magistraturii într-un organism consultativ.
- Prin abrogarea art. 41 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraţilor, potrivit căruia "Consiliul Superior al Magistraturii constituie şi actualizează o bază de date cuprinzând magistraţii care s-au remarcat în activitatea lor profesională" - se elimină, practic, posibilitatea Consiliului Superior al Magistraturii de a putea face propuneri privind promovarea magistraţilor, având în vedere reale criterii de performanţă, dar şi imposibilitatea urmăririi evoluţiei carierei de magistrat.
- Potrivit art. 26, alin. (3) din proiect, din colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu mai fac parte şefii de secţii, ci doar "preşedintele, vicepreşedintele şi 9 judecători aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor, cu reprezentarea fiecărei secţii". Prevederea aduce atingere principiului colegialităţii conducerii, întrucât şefii de secţii fac parte din conducere, având obligaţii specifice de asigurare a bunei organizări şi funcţionări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
- Deşi se pretinde a fi o lege de organizare judiciară, în mod inexplicabil, proiectul nu mai prevede competenţa instanţelor judecătoreşti (curţi de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii), astfel cum era prevăzută în toate legile anterioare, reglementându-se doar competenţa instanţei supreme. Această secţiune este abrogată fără nici o motivare sau măcar o trimitere la dispoziţiile generale din Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală ori legi speciale.
- În proiectul de lege, potrivit art. II din dispoziţiile finale, funcţiile de judecător inspector şi procuror inspector se desfiinţează, iar atribuţiile de control sunt scoase din competenţa magistraţilor inspectori şi delegate unor "judecători şi procurori anume desemnaţi", categorie de personal neprecizată şi care scapă oricărei reglementări. Desfiinţând compartimentul inspecţie, proiectul înlocuieşte controlul ierarhic, prevăzut în Constituţie, cu un posibil control necalificat, neprofesionist şi deci nelegal, de natură să afecteze însuşi statutul magistratului, în independenţa sau stabilitatea lui, după caz.
- Întreaga reglementare a organizării şi funcţionării Parchetului Naţional Anticorupţie, din Capitolul II, Secţiunea a 2-a, este neconstituţională. Prin organizarea sa, ca structură autonomă cu independenţă absolută, atât în cadrul sistemului judiciar, cât şi în raport cu orice altă autoritate publică (inclusiv Consiliul Superior al Magistraturii), prin încadrarea sa cu procurori numiţi prin ordin al Procurorului General al Parchetului Naţional Anticorupţie, iar nu prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, prin stabilirea unor proceduri de revocare din funcţie, evaluare,
derogatorii de la prevederile general-aplicabile, se creează cadrul juridic al legitimităţii unui parchet extraordinar, situat în afara sistemului judiciar prevăzut în Constituţie, subordonat şi controlat de Executiv.
Demersul semnatarilor moţiunii nu este unul politicianist şi nici demagogic. Măsurile propuse în ceea ce priveşte reducerea vechimii privind ocuparea posturilor în sistemul judecătoresc, numirea în funcţii de conducere prin concurs, înlăturarea celor care au colaborat cu securitatea sau au probleme morale grave sunt binevenite, necesare chiar, şi pot fi susţinute cu toată hotărârea. Cu toate acestea, însă, nu putem accepta ca, promovând un sistem de subordonare politică a justiţiei, România să încalce, cu bună ştiinţă şi cu acordul Parlamentului, criteriile de integrare în Uniunea Europeană, criterii stabilite la Copenhaga. În opinia noastră, modificările aduse legilor de organizare a sistemului judiciar au fost gândite aproape în exclusivitate pentru a deschide căi pentru o influenţă politică directă şi indirectă, inacceptabilă într-un stat european civilizat. Avem mari rezerve cu privire la modificările conţinute în soluţiile propuse în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar. Trecerea procurorilor sub controlul Executivului, în numele principiului responsabilităţii şi al eficientizării, principiu care nu se regăseşte în textul Constituţiei sau al vreunui document european relevant, nu face decât să ducă la punerea sub control politic a unei justiţii considerate ca fiind imatură, ineficientă şi neprofesională, prin comparaţie cu un guvern infailibil. Premisa de la care a plecat actualul Executiv în modificarea acestor legi, tocmai la jumătatea perioadei în care ele ar fi trebuit să fie implementate, şi anume, "eficientizarea şi introducerea responsabilităţii Guvernului", este cu totul falsă, deoarece în ţările lumii, acolo unde statul de drept funcţionează pe principii democratice, guvernele au o responsabilitate obiectivă dobândită odată cu câştigarea puterii politice pentru asigurarea cadrului juridic şi a elementelor de logistică privind funcţionarea sistemului judiciar, precum şi a sistemelor care asigură ordinea şi siguranţa publică. Constatăm cu surprindere şi cu dezamăgire că actualul Guvern înţelege să se responsabilizeze doar atunci când are interes să o facă şi ignoră cu desăvârşire că, deocamdată, se află la conducerea unui stat democratic, stat democratic care a ales să se îndrepte spre Uniunea Europeană. Domnul Pierre Moscovici arăta în Raportul său către Parlamentul European că "administraţia publică şi aparatul judiciar trebuie să se susţină reciproc şi să funcţioneze într-o manieră eficace, transparentă şi independentă". Credem cu fermitate că acesta trebuie să fie, în continuare, sensul reformei în justiţie. Al doilea capitol, pe baza căruia ar trebui să aibă loc ample dezbateri publice şi parlamentare, are ca obiect modificările aduse legilor proprietăţii funciare. Din cele prezentate de actuala putere în pachetul pe care ni l-a înaintat, am constatat că şi în cazul acestor reglementări există numeroase consecinţe nefaste asupra mai multor domenii vitale în dezvoltarea economică şi socială pe termen lung a României. Prima consecinţă, care decurge din modul în care Executivul a găsit de cuviinţă să modifice aceste legi, este atragerea cetăţenilor într-o nouă serie de conflicte cu alţi cetăţeni, care vor putea fi soluţionate doar pe calea justiţiei. O altă consecinţă, extrem de gravă şi care poate crea prejudicii, este faptul că sunt puse sub semnul întrebării investiţiile în exploataţiile agricole, bazinele piscicole amenajate, serele, plantaţiile de hamei, cele viticole sau pomicole, aflate în prezent în proprietatea statului, terenurile administrate de institutele de cercetare destinate cercetării şi producerii de seminţe, material săditor din categorii biologice superioare, de animale de rasă. Sunt puse, de asemenea, sub semnul întrebării rezervaţiile ştiinţifice, pădurile monumente ale naturii, ariile strict protejate, rezervaţiile forestiere de seminţe cu o importanţă deosebită, plantaţiile-mamă de butaşi şi arboreturi, lucrările hidroameliorative, de protecţie antierozională, cu consecinţe devastatoare asupra unor zone întregi locuite, construcţiile de pe terenurile forestiere, drumurile forestiere, cantoanele, cabanele de vânătoare, pepinierele, alte amenajări silvice, precum şi ocoalele silvice. În ceea ce priveşte legislaţia privind restituirea proprietăţilor preluate abuziv, reamintim faptul că PSD este prima forţă politică din România care şi-a asumat răspunderea rezolvării echitabile şi echilibrate a acestei probleme. În acest sens, reamintim doar câteva dintre actele normative cu caracter reparatoriu legiferate la iniţiativa noastră: Legea nr. 18/1991 - Legea fondului funciar, Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau ampla completare a legislaţiei retrocedărilor în materia imobilelor care au aparţinut cultelor religioase şi minorităţilor naţionale, respectiv, Legea nr. 501/2002 şi Legea nr. 66/2004. Totodată, reamintim actualului Guvern că unele dintre soluţiile pe care le-a propus în acest caz au fost avansate spre dezbatere publică de către fosta Autoritate pentru urmărirea aplicării unitare a Legii 10/2001. Este cazul proiectului de Lege privind sistemul de stabilire şi plată a despăgubirilor băneşti. Din acest punct de vedere, reafirmăm faptul că Partidul Social Democrat este absolut de acord cu intenţia Guvernului de a continua procesul demarat de guvernarea noastră, însă subliniez faptul că nu putem fi de acord cu schimbarea unor soluţii de fond fără dezbatere parlamentară. Câteva aspecte controversate ale acestor acte normative pe această temă, propuse de actualul Guvern, le voi prezenta în ceea ce urmează: - Modificările propuse pentru Legea 10/2001 vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
- eliminarea din construcţia juridică a Legii nr.10/2001 a măsurilor reparatorii referitoare la acordarea despăgubirilor băneşti şi a titlurilor de valoare nominală.
În legea aflată în vigoare sunt specificate foarte clar măsurile reparatorii, dar şi cazurile în care unele dintre măsurile propuse se acordă exclusiv sau cu prioritate. Avertizăm că schimbarea soluţiilor în materie de despăgubiri băneşti acum, spre finalul desfăşurării administrative, demonstrează superficialitate în tratarea acestor probleme de către actualul Guvern, deoarece proprietarii îndreptăţiţi la momentul depunerii notificării la despăgubiri băneşti, potrivit legii în vigoare, nu vor accepta noile titluri de participare şi, prin urmare, se pot adresa CEDO după parcurgerea procedurilor interne. Consecinţa acestei superficialităţi este, însă, una costisitoare, pentru că poate dubla inutil costurile retrocedărilor. În proiectul de lege elaborat de PSD şi discutat cu asociaţiile de proprietari, despăgubirile băneşti erau acordate fiecărui creditor în parte, pe o perioadă de 10 ani. Această soluţie, precum şi eşalonarea plăţilor acestei măsuri, au făcut obiectul negocierilor în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană în cadrul Capitolului "Politici bugetare". - în ceea ce priveşte reglementarea ca imobilele afectate desfăşurării unei activităţi de utilitate publică sau socială să fie restituite în natură cu menţinerea destinaţiei actuale pe o perioadă de 5 ani, facem precizarea că soluţia propusă de actuala guvernare este, în realitate, o preluare a soluţiei normative propuse de Partidul Social Democrat prin Legea nr. 50/2002, prin care s-a completat legislaţia din domeniul retrocedării cultelor religioase. Diferenţa de reglementare este dată de termenul de menţinere a afectaţiunii propuse de iniţiatori"de până la 5 ani", aceasta având semnificaţia de la 0 la 5 ani. Abordarea propusă de Guvern poate avea ca prim efect proliferarea corupţiei pe acest segment de activitate şi, evident, încetarea imediată a activităţilor deutilitate socială publică sau socială, având în vedere puterile discreţionare acordate entităţii care va stabili respectivul termen;
De altfel, toate marile confederaţii sindicale au semnalat dificultăţile pe care mişcarea sindicală le întâlneşte în încercarea de a clarifica situaţia juridică a patrimoniului sau chiar în încercarea de a recupera imobilele scoase abuziv din patrimoniul sindical în perioada 1945-1989. Această problemă ar trebui, conform solicitării sindicatelor, să facă obiectul unei reglementări speciale. Pachetul de legi propus de Guvern lasă nerezolvată această problemă. - Introducerea unor măsuri sancţionatoriipentru conducătorii entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor. Pe fond, aceasta este o măsură corectă şi necesară, dar suntem nevoiţi să atragem atenţia Guvernului că, potrivit abordării proiectului, principalul contravenient în acest caz va deveni noul primar general al Capitalei, care are restanţe nesoluţionate de aproape 35.000 de notificări, dintr-un total de 41.000.
- Modificările şi completarea OUG 94/2000 privind retrocedarea unor imobile care au aparţinut cultelor religioase, aprobată cu modificări prin Legea nr. 501/2002, vizează, în esenţă:
- extinderea sferei de aplicabilitate a măsurilor reparatorii la lăcaşele de cult şi terenuri intravilane. Aparent corecte, cele două măsuri şi aplicarea lor vor genera dublarea costurilor măsurilor reparatorii care vor trebui acordate. Menţionăm că, în acest caz, este vorba de peste 6.000 de imobile, construcţii şi terenuri din intravilan situate, unele dintre ele, în regiunea comercială a oraşelor. Ca să ofer doar un exemplu, vă pot spune că numai biserica greco-catolică din Ardeal revendică peste 2.200 astfel de imobile. În această situaţie, considerăm că este de datoria noastră să atragem atenţia Executivului asupra consecinţelor periculoase asupra relaţiilor interconfesionale şi interetnice din zona Transilvaniei. Tocmai datorită faptului că suntem conştienţi de aceste lucruri, nu putem fi de acord cu ingerinţa statului în acest domeniu,preferând rezolvarea problemei utilizării lăcaşurilor de cult prin buna înţelegere a confesiunilor şi cultelor pe măsura structurării acestora şi, evident, a autorităţilor comunităţilor locale, fără a exclude posibilitatea rezolvării unor diferende de către instanţele de drept comun.
- Proiectul de lege privind modificarea şi completarea OUG nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, aprobată prin Legea nr. 66/2004,va avea drept consecinţă faptul că nota de plată a societăţii româneşti va creşte cu aproximativ 2 miliarde de euro, principalii beneficiari ai soluţiei propuse de către Executiv fiind "minoritarii UDMR";
- Proiectul de Lege privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor imobilelor preluate în mod abuziv, în afara faptului că porneşte de la o premisă falsă, şi anume, posibilitatea înlocuirii acordăriidespăgubirilor băneşti directe şi imediate cu titluri de participare la un fond, aprioric fond de risc, denumit pompos "Proprietatea", cuprinde soluţii şi abordări excesiv de politizate sub aspectul instituţiilor implicate şi cu un mare risc de corupţie. În acest fel, se creează o adevărată "industrie" a persoanelor implicate în acest proces. Iar faptul că Executivul a inclus pe lista surselor de finanţare ale acestui fond datoriile pe care le are de recuperat de la diferite ţări ale lumii, reprezintă o dovadă clară a lipsei de respect cu care puterea actuală înţelege să îi trateze pe foştii proprietari.
Din punctul nostru de vedere, elementele cu un impact profund negativ ale reglementărilor propuse în domeniul proprietăţii sunt următoarele: - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este formată exclusiv din reprezentanţi din zona Executivului;
- Emiterea deciziilor pentru acordarea titlurilor de participare este aleatorie. În acest caz ne întrebăm care va fi atu-ul potenţialilor beneficiari: mita sau carnetul de partid?
- Fondul "Proprietatea" pare a fi mai degrabă un fond de investiţii de risc, fără o construcţie juridică suficient cristalizată, care se apropie, din acest punct de vedere, cu celebrul FNI sau SAFI;
- Sursele de formare ale Fondului "Proprietatea" nu sunt continue. Creanţele statului, una din sursele fondului, nu reprezintă o soluţie viabilă, deoarece şansele de recuperare ale acestora sunt minime şi, totodată, aleatorii;
- Pentru societatea de administrare a fondului - un fel de nou GELSOR atipic - nu sunt prevăzute nici regimul de funcţionare, nici responsabilităţile în cazul falimentului acestuia;
- În sfârşit, prin mecanismele auxiliare acestui fond, se creează o adevărată "industrie a corupţiei legalizate", formată din experţi şi case de avocatură agreate de actuala putere, care vor percepe comisioane exorbitante pe seama titlurilor de participare.
Celor care ne acuză demagogic de neo-comunism le răspundem răspicat că pentru noi, ca social-democraţi, munca este mai importantă decât capitalul, statul este mai important decât piaţa şi societatea mai importantă decât individul. Fiind social-democraţi, respectăm rolul capitalului, acceptăm economia de piaţă şi încurajăm iniţiativa individuală. Vrem, însă, ca banul să circule în folosul tuturor. Respingem societatea de piaţă. Credem că solidaritatea este preferabilă egoismului individualist. Doar ignoranţii sau oamenii de rea credinţă afirmă că acestea ar fi sloganuri ceauşiste. Nimic mai fals! Ele sunt principii ale social-democraţiei moderne, principii care stau la temelia Europei libere şi sociale, a Uniunii Europene, în care românii doresc şi au dreptul să trăiască. Toate cele expuse mai sus ne conduc inevitabil spre următoarele concluzii asupra variantei de "restitutio in integrum" dorită de actuala putere: - actuala putere tratează cu absolută superficialitate problemele de fond pentru toate domeniile propuse spre reglementare;
- legislaţia propusă va avea ca efect instituţionalizarea corupţiei în zona retrocedărilor prin politizarea excesivă şi prin arbitrariul deciziei;
- actuala putere încalcă arbitrar obligaţiile asumate în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană prin înlăturarea arbitrară a acordării despăgubirilor băneşti;
- aceste reglementări vor avea consecinţe grave asupra economiei naţionale prin dublarea costurilor generate de înlocuirea măsurii despăgubirii băneşti;
- lipsa unor măsuri active corelative de protecţie pentru persoanele care vor fi evacuate.
Iată de ce este imposibil să nu ne întrebăm cui folosesc aceste reglementări. Din cele prezentate de către Executiv este evident faptul că beneficiarii acestor reglementări vor fi câteva mii de persoane care nu au obţinut integral bunurile sau suprafeţele revendicate, conform principiului "restitutio in integrum". De cealaltă parte a balanţei stau aproximativ 5 milioane de proprietari, cărora le este ameninţată proprietatea prin noul pachet legislativ. Iar acest lucru se întâmplă tocmai în momentul în care, în România, problema proprietăţii este rezolvată în linii generale. În acest context, astăzi, discuţia se redeschide. Mai mult ca niciodată, este ameninţată acum liniştea şi averea omului de rând. Care este situaţia de la care se pleacă? Cu toate dificultăţile şi erorile cunoscute, cea mai mare parte a titlurilor de proprietate a fost distribuită celor în drept şi aceştia au intrat în posesia bunurilor lor. Procesul a fost, din păcate, agitat şi dureros. Ţinând seama de viciile tradiţionale ale societăţii româneşti, precum şi de dificultatea acţiunii, era, probabil, inevitabil să se întâmple aşa. Oricum, grijile oamenilor se apropie de sfârşit. Ei se pot pregăti de exploatarea, sperăm liniştită, a drepturilor redobândite. Mai există însă şi persoane nemulţumite. Printre ele se găsesc, cu siguranţă, şi unii nedreptăţiţi. Sperăm că, în cele din urmă, îşi vor găsi dreptatea, deşi reforma justiţiei preconizată de actualul Guvern şi atitudinea actualei puteri faţă de justiţie nu ne îndreptăţesc la optimism. Cei care nu au primit prin lege dreptul la restituţie integrală sunt, evident, cei care, la data confiscării, deţineau bunuri imobiliare şi proprietăţi funciare de dimensiuni foarte mari. Legiuitorii anilor trecuţi au considerat că pierderile pe care aceştia le-au suferit rămân la nivelul reparaţiei morale, ca nedreptăţi ale unei istorii ce nu mai poate fi întoarsă din drum. Considerăm că dorinţa de a li se restitui integral proprietatea părinţilor şi bunicilor lor nu este un moft. Singura reparaţie rezonabilă care li se poate oferi astăzi este, însă, dreptul de a trăi într-o societate sigură, în care proprietatea nu mai este ameninţată, şi într-o economie prosperă, în care se vor îmbogăţi pe căi licite, alături de compatrioţii lor. Este de menţionat că, în materie de restituţie, nici una dintre fostele ţări comuniste, astăzi membre ale Uniunii Europene, nu a mers mai departe ca România, indiferent dacă la conducerea lor au fost guverne de dreapta sau de stânga. Pretutindeni, repararea nedreptăţilor trecutului s-a făcut în aşa fel încât să nu tulbure coeziunea socială prezentă şi să nu submineze viitorul. Guvernul Tăriceanu, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat, Partidul Conservator şi Uniunea Democrată Maghiară din România au, însă, o altă opinie. Pe de o parte, aceştia vor să repună în discuţie titlurile de proprietate dobândite în ultimii cincisprezece ani de cetăţenii României, oferind puţinilor nemulţumiţi o cale de a se îndestula pe seama celor mulţi. Printr-o procedură simplă şi vulnerabilă la actele de corupţie, ei vor permite deposedarea de avere a celor cărora proprietatea li s-a restituit pe alte amplasamente decât cele originare. Cu doi martori, posibil mincinoşi, un cetăţean va putea izgoni pe un altul de pe proprietatea sa, sub cuvânt că aceasta se găseşte pe amplasamentul vechi, pe care proprietatea revendicată de el a fost confiscată de regimurile anterioare. Pe de altă parte, se preconizează înlăturarea limitelor în care vechile proprietăţi vor putea fi restituite. În consecinţă, toate exploataţiile destinate, direct sau indirect, serviciului public vor fi desfiinţate. Ceea ce nu se va putea restitui nici măcar în acest fel, va fi restituit în echivalent prin crearea unui Fond special, amintind de jocurile piramidale, tot de inspiraţie liberală, care au lăsat atâţia amărâţi fără un ban în buzunar. Nu ne îndoim că în PNL se găsesc mulţi "specialişti" gata să prezideze un asemenea fond, spre deplina satisfacţie a tradiţionalei oculte liberale. Problema este că asemenea soluţii se vor aplica pe spinarea fiecărui cetăţean al României. În înrăutăţirea vieţii acestuia se vor regăsi efectele nocive ale reducerii serviciilor publice şi ale tulburărilor economice generate de subminarea domeniului public. Prin micşorarea averii acestuia se vor suporta costurile restituirii în echivalent. Consecinţele acestei acţiuni guvernamentale, al cărei singur merit este perseverenţa diabolică în greşeală, sunt evidente: - oamenii care abia au scăpat de tribunale sau de birocraţia administrativă (aproximativ cinci milioane de proprietari mici şi mijlocii) se vor întoarce la ele spre a încerca să-şi apere drepturile de curând recâştigate în faţa revendicării celor care urmăresc să-şi reconstituie vechile proprietăţi fără limite şi pe vechile amplasamente;
- spre a îndestula câteva mii de persoane, care nu au obţinut integral bunurile sau suprafeţele revendicate conform principiului "restitutio in integrum", potenţiali mari proprietari beneficiari ai pachetului guvernamental, fiecare cetăţean al României va trebui să suporte din venitul său echivalentul a circa 5000 Euro;
- sunt puse în pericol investiţiile în exploataţiile agricole, bazinele piscicole amenajate, serele, plantaţiile de hamei, cele viticole şi pomicole, aflate în prezent în proprietatea statului şi toate celelalte pe care le-am enumerat ceva mai devreme.
Nici măcar "bătrâna CDR", în cele mai triste vremuri ale guvernării sale, nu şi-a propus sau nu a îndrăznit să genereze un asemenea dezastru şi un asemenea haos, precum cutează astăzi "noua CDR" alcătuită din PD, PNL, PC şi UDMR. După o asemenea lovitură, agricultura românească nu va mai avea cum să se ridice în timp util la cotele de performanţă ale UE. În schimb, se vor crea condiţii optime pentru extinderea pe scară largă a inundaţiilor, ceea ce fără îndoială va stimula industria hotelieră şi va oferi actualei guvernări nelimitate posibilităţi de a-şi îmbunătăţi non-performanţele manageriale. PSD nu poate accepta, nici măcar prin tăcere, să fie asociat la promovarea unei legislaţii cu asemenea consecinţe catastrofale pentru ţară. După inundaţiile care au oferit fundalul măreţ pe care s-a putut distinge impecabil nimicnicia guvernului, pachetul de legi asupra căruia acelaşi guvern iresponsabil vrea să îşi asume răspunderea este literalmente bomboana pe coliva unui popor care trăieşte din ce în ce mai puţin bine, ca să parafrazăm un slogan ce se dovedeşte tot mai mult de tristă amintire. Este evident că, în elaborarea acestor reglementări, actuala Putere s-a bazat pe anumite principii. Noi nu am reuşit să le identificăm, însă ne-a fost foarte uşor să sesizăm superficialitatea care a stat la baza acestora. Superficialitate care apare în cazul soluţiilor propuse pentru legile proprietăţii - soluţii care nemulţumesc beneficiarii reali - şi care ne conduc spre ideea că iniţiatorii acestor legi au avut intenţia de a genera demiterea Guvernului. Ulterior, prin concesiile făcute UDMR, s-au introdus şi modificările la legile în care aceştia sunt direct interesaţi. În această situaţie, creându-se premisele unei aprobări a legilor în bloc prin asumarea răspunderii, s-au completat legile propuse cu soluţii care generează, în realitate, o nouă industrie colaterală - experţi, brokeri, avocaţi - cu ramificaţii la nivelul instituţiilor guvernamentale implicate. În această variantă, este explicabilă ataşarea, în final, a proiectelor legilor reformei justiţiei şi a proiectului legii referitoare la minorităţi. Suntem absolut convinsi că este de la sine înţeles că Parlamentul a fost ales pentru a fi scena unei noi piese de teatru cu două variante de final, ambele fericite, puse în scenă de întâiul regizor al ţării de la Palatul Cotroceni. În fond, de ce am pretinde noi să fim trataţi diferit faţă de întreaga populaţie a ţării care este condamnată să asiste la o justiţie de «prime time», în care diferite personaje sunt arestate la ore de maximă audienţă pentru a fi eliberate a doua zi, în linişte, sau în care Preşedintele statului umple jurnalele de ştiri cu avertismentele la adresa magistraţilor şi a instanţelor? Acesta este genul de justiţie pe care actuala Putere a înţeles să o promoveze. O justiţie mută, surdă şi oarbă care va lăsa loc statului poliţienesc, în care actualii guvernanţi să îşi poată manifesta dispreţul şi aroganţa faţă de cei aflaţi în nevoie. Cerem Guvernului să retragă acest ghiveci legislativ care nu legiferează decât instalarea haosului sau poate dirijarea unor resurse spre clienţi si cumetrii interne şi de ce nu internaţionale. "Guvernul pe care îl conduc" - spunea recent premierul Tăriceanu -"apelează la o procedură specială pentru că România este într-o situaţie de excepţie. România nu poate să funcţioneze fără aceste reforme. Fără o justiţie reformată, lupta împotriva corupţiei nu are şanse, iar statul de drept rămâne doar un deziderat. Nu există decât un singur regim al proprietăţii: cel legitim, iar prin aceasta este eficient. În viziunea noastră liberală, acesta este instrumentul pentru reconstrucţia bunăstării!» - conchidea primul-ministru. România a ajuns, dacă este aşa, într-o situaţie de excepţie, tocmai datorită incompetenţei actualului guvern. În fine, am înţeles. Modificările care vor bulversa regimul legitim al proprietăţii sunt menite a fi folosite, "ca instrument pentru reconstrucţia bunăstării", clienţilor şi cumetrilor liberali sau pedişti. Datorită lipsei de competenţă în a susţine o dezbatere publică, ni se cere să acceptăm dictatura unei echipe care se împiedică la fiecare pas în logică, dar şi în propriile promisiuni electorale. Suntem convinşi că trebuie respinsă această iniţiativă, deoarece consolidarea dictaturii legiuitoare a Guvernului nu este o soluţie pentru România. Noi, semnatarii moţiunii de cenzură, suntem convinşi că problemele proprietăţii şi independentei justiţiei sunt necesare a fi tratate cu maximă responsabilitate, dar, chiar în condiţiile bunei credinţe, acest guvern a pierdut contactul cu realitatea. În
ţară asistăm la un teatru ieftin, dar este foarte grav faptul că, după nici 6 luni de guvernare, toate mesajele de la partenerii noştri europeni sunt negative. România nu mai este credibilă şi acest lucru se datorează unui guvern fără proiect şi fără competenţă. Asumarea răspunderii este şi o încercare de a abate atenţia de la adevăratele probleme ale României. Deşi au trecut doar câteva luni, Guvernul Tăriceanu nu mai poate păcăli pe nimeni. Căderea actualului guvern ar fi o izbăvire şi, mai ales, o şansă pentru cetăţenii României, pentru tot mai mulţi cetăţeni care au de suferit de pe urma actualei echipe guvernamentale şi a politicii ei dezastruoase. După câteva luni de la inundaţiile din Timiş, sinistraţii sunt tot cu apa în case şi nu au nici o soluţie. S-au ales doar cu suficienţa primului- ministru şi cu bătăile de încurajare pe umăr ale preşedintelui. Zilnic, oraşele sunt brăzdate de cozi la farmacii, bătrânii nu mai au medicamente, iar bolnavii duc materiale de acasă în spitale. Profesorii şi medicii au fost consideraţi infractori. Codul fiscal bulversează piaţa de capital. Marile programe sociale ale României au încetat să mai existe. Doar veniturile de la bursă pentru câţiva miniştri jucători au adus câştiguri de zeci de miliarde. Perioada de probă pentru Guvernul Tăriceanu a trecut. Bilanţul este negativ. Îi invităm pe toţi senatorii şi deputaţii să voteze această moţiune de cenzură. În acest fel, tentativele dictatoriale ale actualei puteri ar înceta, iar incompetenţa nu ar mai periclita integrarea europeană a României. Vă mulţumesc. (aplauze)
|
|
