Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 6, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.111/2005
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 6, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 6, 2005
|
Şedinţa a început la ora 12,45. Lucrările au fost conduse de domnul Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Victor-Viorel Ponta şi Nicolae Titu Gheorghiof, secretari. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Declar deschisă şedinţă de astăzi a Camerei. Vă anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 274. Sunt absenţi 56. Participă la alte acţiuni parlamentare 10 colegi. Pentru început, vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Cameră şi care urmează a fi avizate de comisiile permanente. 1. Proiectul de Lege privind ratificarea Deciziei nr.3/2005 a Consiliului de Asociere România - Uniunea Europeană privind îmbunătăţirea regimului comerţului cu produse agricole transformate prevăzute în Protocolul nr.3 la Acordul European, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize - Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 15 septembrie. Cameră decizională - Senatul. 2. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, convenit prin scrisoarea semnată la Bucureşti la 9 mai 2005 pentru programul de reforme susţinut de împrumutul de ajustare programatică, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 septembrie 2005. Cameră decizională - Senatul. 3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind despăgubirea victimelor infracţiunilor violente, adoptată la Strasbourg la 24 noiembrie 1983 primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru politică externă. Termen de depunere a raportului 15- septembrie 2005. Cameră decizională - Senatul. 4. Proiectul de Lege privind aprobarea Deciziei Comitetului mixt România - Turcia nr.12/2005 referitoare la decizia de amendare a protocolului "D" privind definirea noţiunii de produse originare şi metodele de cooperare administrativă, în cadrul Acordului de comerţ liber dintre România şi Turcia, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului- 15 septembrie. Cameră decizională - Senatul. 5. Proiectul de Lege pentru acceptarea Anexei IV revizuită la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul încheiat la Londra la data de 17 februarie 1978, adoptată de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.115(51) a Comitetului pentru Protecţia Mediului Marin la Londra la 1 aprilie 2004 primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru politică externă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 septembrie 2005. Cameră decizională - Senatul. 6. Proiectul de Lege pentru acceptarea amendamentelor la anexele Protocolului din 1978 referitor la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, (MarPoL 73/78) adoptate de către Organizaţia Maritimă Internaţională la Londra prin rezoluţiile MEPC 111(50) la 4 decembrie 2003 şi MEPC 116(51) la 1 aprilie 2004, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru politică externă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 septembrie. Cameră decizională - Senatului. 7. Proiectul de Lege pentru aderarea României la Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie, adoptat la New York la 30 august 1961, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize - Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru politică externă. Termen de depunere a raportului - 15 septembrie 2005. Cameră decizională - Senatul. 8. Proiectul de Lege pentru aderarea României la Convenţia privind statutul apatrizilor, adoptată la New York la 28 septembrie 1954, primit de la Guvern. Acu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize - Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru politică externă. Termen de depunere a raportului - 15 septembrie. Cameră decizională - Senatul. 9. Proiectul de Lege privind ratificarea Convenţiei-cadru pentru controlul tutunului, adoptată la Geneva, Elveţia, la 21 mai 2003, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru sănătate şi familie; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru politică externă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 septembrie 2005. Cameră decizională - Senatul. 10. Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei între România şi Republica Austria pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital şi a protocolului anexă, semnate la Bucureşti la 30 martie 2005, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 septembrie 2005. Cameră decizională - Senatul. 11. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului anual de finanţare 2004 între România şi Comisia comunităţilor europene cu privire la Programul special de aderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală în România, semnat la Bruxelles şi, respectiv, la Bucureşti la 12 mai 2005, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 septembrie 2005. Cameră decizională - Senatul. 12. Propunerea legislativă pentru declararea ca oraş a comunei Podul Iloaiei, judeţul Iaşi, iniţiată de domnul senator Dan Cârlan, membru al Grupului parlamentar al Alianţei "Dreptate şi Adevăr" PNL-PD, şi domnul deputat Petru Movilă, membru al Grupului parlamentar al PD. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 septembrie 2005. Cameră decizională - Senatul. 13. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Adăşeni, judeţul Botoşani, iniţiată de domnul senator Mihai Ţâbuleac, membru al Grupului parlamentar al Alianţei "Dreptate şi Adevăr" PNL-PD. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 septembrie 2005. Cameră decizională - Senatul. 14. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, iniţiată de domnul senator Alexandru Ioan Morţun, membru al Grupului parlamentar al Alianţei "Dreptate şi Adevăr" PNL-PD. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 15 septembrie 2005. Cameră decizională - Senatul. 15. Proiectul de Lege pentru modificarea Anexei la Legea fondului funciar nr.18/1991, iniţiat de domnul deputat Nicolae Popa, membru al Grupul parlamentar al Partidului Conservator, adoptat de Senat în şedinţa din data de 25 iulie. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond - Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize - Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 22 septembrie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. 16. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, pentru raportul comun, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială " Termen de depunere a raportului - 9 septembrie 2005. Cameră decizională - Senatul. În conformitate cu prevederile art. 108 din Regulament, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Stimaţi colegi, Intrăm în ordinea de zi şi urmează a fi luate în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi. Stimaţi colegi, Am o rugăminte. Începem o nouă sesiune, vreau să vă rog să vă reglaţi telefoanele mobile în condiţiile în care nu puteţi să supravieţuiţi fără o legătură telefonică urgentă, în perioada cât lucraţi în plen, să puneţi totuşi pe silance, pe linişte, în aşa fel încât să nu avem în permanenţă, inclusiv în momentul în care se intonează imnul de stat şi în alte momente când suntem cu toţii în momente de reculegere, să ascultăm tot felul de concerte de telefoane mobile. E o chestiune de respect faţă de ceilalţi colegi şi faţă de instituţia în care funcţionăm cu toţii. Deci, aş vrea să vă gândiţi la aceste lucruri, pentru că este jenant pentru cei care vin şi urmăresc lucrările noastre să asculte acest concert de semnale sonore în incinta Camerei. Am vrut să vă mai dau încă un argument pentru momentul în care va trebui să vă gândiţi la un adevărat preşedinte de Cameră (Amuzament). Cred însă că dincolo de aceste chestiuni încercăm cu toţii să îmbunătăţim imaginea Parlamentului şi ţine de noi să facem aceste gesturi mai mărunte, dar care ţin, până la urmă, de o funcţionare firească a Parlamentului. |
||||
|
|
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2005 pentru preluarea procurorilor financiari ai Curţii de Conturi de către Ministerul Public. Suntem în procedură de urgenţă. Conform prevederilor din regulament, va trebui să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt pe articole şi durata de timp afectată dezbaterii. Invit preşedintele comisiei, pe domnul deputat Sergiu Andon, să facă propunerile regulamentare. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Propunerile comisiei sunt: 3 minute pentru dezbaterile pe articole şi 5 minute în general. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră propunerea comisiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Vă rog, doamna secretar de stat. |
||||
|
|
Doamna Georgeta Elisabeta Ionescu: Georgeta Ionescu, secretar de stat, Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin revizuirea Constituţiei au fost eliminate din competenţele Curţii Constituţionale atribuţiile jurisdicţionale ale acesteia, litigiile rezultate din activitatea Curţii, urmând a fi soluţionate de instanţe judecătoreşti specializate. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2003 privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti prevede, în art.1, că până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti ordinare, acestea preluând atât activitatea jurisdicţională, cât şi personalul instanţelor Curţii de Conturi. Pentru respectarea prevederilor constituţionale, art.8 din aceeaşi ordonanţă a prevăzut şi preluarea procurorilor financiari de către Ministerul Public cu precizarea ca aceştia continuă să exercite în cadrul Curţii de Conturi şi atribuţii prevăzute de Legea nr.94 din 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. Deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117 din 2003 nu conţine prevederi exprese cu privire la momentul de preluare a procurorilor financiari, inclusiv a modificării structurii bugetelor celor două instituţii, Curtea de Conturi şi Ministerul Public să impună reglementarea acestora prin ordonanţă de urgenţă. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Punctul de vedere al comisiei? |
||||
|
|
Domnule preşedinte al Camerei, Doamnelor şi domnilor colegi, Obiectul reglementării proiectului de lege este, într-adevăr, cel anunţat de iniţiator. Consiliul Legislativ a avizat proiectul de la data de 15 iunie 2005. Reglementarea face parte din categoria legilor organice. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a dispus şi de avizul favorabil al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. În şedinţa sa din 30 iunie 2005, în unanimitate de voturi, comisia a hotărât supunerea spre aprobare şi propunerea ca proiectul de lege să fie votat. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Începem cu titlul legii. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Supun votului dumneavoastră titlul legii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Stimaţi colegi, Este vorba de o lege organică, aşa că vă propun să lăsăm să dăm votul de final pentru lege marţea viitoare. Vă mulţumesc. Trecem la următorul... Iertaţi-mă, întâi articolul unic. Aş vrea să desfăşurăm procedura până la capăt la acest moment, aşa că voi supune votului dumneavoastră articolul unic al ordonanţei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Iar votul final îl vom exprima marţea viitoare. |
||||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Este un proiect de lege în procedură de urgenţă. Invit Comisia pentru muncă şi protecţie socială să facă propunerile regulamentare. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Propunem 5 minute pentru dezbateri generale şi un minut pentru dezbateri pe articole. Dar, aş dori să fac o precizare, pentru că este o eroare materială. Azi de dimineaţă am vorbit şi cu colegii de la Consiliul Legislativ. Nu este vorba de o lege organică, ci este vorba de o lege ordinară, deoarece la art.117 alin.3 se reglementează foarte clar în Constituţie că autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică. Or, la art.1 din respectiva ordonanţă de urgenţă alin.2 se face o precizare foarte clară că această comisie este autoritatea administrativă autonomă. Aş dori să se ţină cont de acest lucru. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Este ordinară? Este ordinară. Da. Este organică? Da. Bun. Oricum, vă propun să începem deja dezbaterea. Dacă, din partea iniţiatorului, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu este cazul. Punctul de vedere al comisiei? Aveţi cuvântul, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, instituţie autonomă cu personalitate juridică, aflată sub controlul Parlamentului. Comisia propune plenului adoptarea proiectului de lege, întrucât oportunitatea înfiinţării acestei comisii derivă din necesitatea existenţei unui organism de reglementare şi supraveghere prudenţială a fondului de pensii private. Urgenţa adoptării acestui act normativ este determinată de cerinţa înfiinţării unei instituţii care până la data de 1 iulie 2005, dată până la care s-a suspendat aplicarea Legii nr.249/2004 privind pensiile ocupaţionale, să elaboreze norme de aplicare a acestei legi, precum şi termen de 15 mai 2005, convenit cu Banca Mondial, pentru adoptarea unui act normativ de constituire a acestei comisii. Potrivit art.75 din Constituţie, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, iar în urma dezbaterii în şedinţa din 28 iunie 2005, comisia propune admiterea cu modificări a proiectului de lege. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Începem cu titlul. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul unic. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Îl supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Înţeleg că este o lege organică? Sunt mai multe modificări pe care comisia le-a adăugat. Vă rog să vă uitaţi în raportul comisiei. La pct.8 se propune introducerea unui text nou. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră acest text propus de comisie. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La pct.10 se propune introducerea unui text nou ca pct.2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră acest text. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La pct.14 din raport se propune introducerea unui text nou. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La pct.15 se propune, de asemenea, introducerea unui text nou. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La pct.17 se propune introducerea unui text nou. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Pct.19. se propune un text nou. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La pct.20 se propune un text nou. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La pct.43 din raport se introduce un text nou. Propunerea domnului deputat Giurăscu, acceptată de comisie. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Îl supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.45. Un text nou. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.55, se propune un text nou. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Stimaţi colegi, Lăsăm votul final pentru săptămâna viitoare şi până atunci verificaţi şi dacă este lege organică sau nu. Este organică. Bun, atunci pentru aceleaşi raţiuni, organizăm votul săptămâna viitoare. |
||||
|
|
|
Următorul proiect de lege, cel referitor al aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2005 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2002 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 3 aprilie 2002 pentru finanţarea proiectului de dezvoltare rurală. Procedură de urgenţă. Îl rog pe preşedintele comisiei, domnul deputat Mihai Tănăsescu, să facă propunerile regulamentare. |
|
||
|
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă propun 3 minute cu un minut. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu. Vă mulţumesc. Din partea grupurilor parlamentare, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Punctul de vedere al comisiei? |
||||
|
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90 din anul 2002 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Mondială pentru finanţarea proiectului de dezvoltare rurală care a fost aprobat prin Legea nr.563. Caracterul de urgenţă decurge din numărul mare de proiecte care urmează să fie implementate în cadrul fazei pilot a programului, peste 200 de proiecte, precum şi iniţierea celor necesare pentru faza a doua de implementare a acestui proiect. În cadrul comisiei, acest proiect de lege a fost aprobat cu unanimitate de voturi şi propunem plenului adoptarea lui în forma în care a fost prezentată de către guvern. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Începem dezbaterea pe articole. Titlul legii mai întâi. Dacă sunt observaţii. Nu. Supun votului titlul legii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul unic. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. Îl supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Este lege ordinară. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Trecem la următorul proiect de lege care vizează aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.60/2005 pentru modificarea Legii nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare. Procedură de urgenţă. Invit biroul comisiei să facă propunerile regulamentare. Domnule preşedinte, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă propun trei minute dezbateri generale, cu un minut pentru fiecare articol. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului această propunere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cu unanimitate de voturi, propunerile au fost acceptate. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. |
||||
|
|
Domnul Ion Ioan: Mă numesc Ion Ioan. Sunt secretar de stat în Ministerul Apărării, Departamentul pentru armamente din cadrul Ministerului Apărării. |
||||
|
|
Vă rog să vorbiţi puţin mai tare şi mai aproape de microfoane. |
||||
|
|
Domnul Ion Ioan: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin dispoziţiile Legii nr.80 din 1995 privind statutul cadrelor militare, este reglementată provenienţa cadrelor militare atât pentru Ministerul Apărării Naţionale, cât şi pentru celelalte componente ale sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Cadrele militare în activitate pot proveni din rândul persoanelor care au promovat testele de aptitudini şi îndeplinesc celelalte condiţii stabilite prin ordin al miniştrilor sau, după caz, al şefilor instituţiilor respective şi care sunt absolvente cu diplomă ale instituţiilor de învăţământ superior sau liceal. Pentru bărbaţi, se prevede condiţia de a avea serviciul militar îndeplinit. Din cauza duratei diferitelor forme de pregătire pe care absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior sau liceal le urmează, o mare parte din candidaţii selecţionaţi în vederea încadrării nu au efectuat serviciul militar în una din formele prevăzute de lege. Necesitatea încadrării de personal cu pregătire corespunzătoare a determinat instituţiile de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi siguranţei naţionale să analizeze oportunitatea lărgirii bazei de selecţie şi în rândul celor care nu au îndeplinit serviciul militar, în condiţiile îndeplinirii cerinţelor de recrutare a personalului în funcţie de priorităţile impuse de specificul activităţii. Având în vedere aceste considerente, vă rog să acordaţi votul favorabil pentru acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Dacă din partea grupurilor doreşte cineva să ia cuvântul. Nu. Punctul de vedere al comisiei. Domnule preşedinte, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Obiectul de reglementare al proiectului de lege a fost deja prezentat. Vreau să menţionez că acest proiect de lege a fost avizat favorabil de către Consiliul Legislativ. El face parte din categoria legilor organice. A fost analizat de membrii comisiei în şedinţa din 23 august. La şedinţă au participat 18 deputaţi din totalul de 22 de membri ai comisiei şi, în urma dezbaterilor, comisia propune admiterea cu modificări a proiectului de lege. De fapt, cu o modificare. |
||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Trecem la dezbaterea pe articole. Începem cu titlul legii. Sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Îl supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă rog să observaţi şi amendamentele comisiei. La pct.2 din raport aveţi o propunere de modificare a exprimării, a formulărilor de la articolul unic. Dacă sunteţi de acord cu această propunere a comisiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. De asemenea, la pct.8 din raport, se modifică lit.d) a art.36. Dacă aveţi observaţii. Nu sunt. Supun votului acest amendament de la comisie. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Este o lege organică. Lăsăm votul final pentru săptămâna viitoare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Mergem mai departe. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.83/2005 pentru modificarea art.10 alin.6 din Ordonanţa Guvernului nr.96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată. Procedură de urgenţă. Invit biroul comisiei să facă propunerile regulamentare. Domnul deputat Valeriu Tabără. |
|
||
|
|
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, cu proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.83/2005 pentru modificarea art.10 alin.6 din Ordonanţa Guvernului nr.96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, transmis cu adresa nr.312 din 26 iulie 2005, înregistrată sub nr.294 din 27.07.2005. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.10 alin.6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul asigurării unei monitorizări continue a modului în care se folosesc formularele tipizate cu regim special care se emit pentru dovedirea provenienţei materialelor lemnoase şi pentru însoţirea masei lemnoase pe durata transportului. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.83/2005 pentru modificarea art.10 alin.6 din Ordonanţa Guvernului nr.96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administraţia fondului forestier naţional face parte din categoria legilor organice, potrivit art.73 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au fost prezenţi 25 de deputaţi din totalul de 25 membri ai comisiei. La dezbaterea proiectului, a participat ca invitat, în conformitate cu prevederile art.51-52 din regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, domnul Vasile Lupu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 30 august 2005. În urma dezbaterii, comisia propune adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 25 iulie 2005 în procedură de urgenţă. Proiectul de lege, potrivit art.75 alin.1 şi 3 din Constituţia României, republicată, şi art.86 alin.3 pct.2 din regulamentul Camerei Deputaţilor, republicată, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Timpul de dezbatere, 5 minute. |
||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Domnul deputat Tabără a prezentat şi raportul comisiei şi a făcut şi propunerile pentru dezbatere. Supun votului dumneavoastră propunerile pentru dezbatere, pentru timpii afectaţi procedurii de urgenţă. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnul Vasile Lupu (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ulterior intrării în vigoare a Legii nr.213/2003 privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, s-a constatat că formularele cu regim special care însoţesc materialul lemnos pot fi folosite şi în scop ilegal, lucru de altfel confirmat de controalele care s-au făcut în ultima perioadă de diverse autorităţi ale statului. Ca atare, prin prezentul proiect de lege se propune ca aceste formulare cu regim special să fie distribuite prin controlul inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi vânătoare care funcţionează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Prin urmare, susţinem ca acest proiect de lege să treacă în forma în care a fost avizat şi de comisia de specialitate. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. Nu. Trecem la dezbaterea pe articole. Începem cu titlul proiectului de lege. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul unic. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Este lege organică. Votul final îl vom da săptămâna viitoare, marţi. |
||||
|
|
|
Mergem mai departe. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.46/2005 privind repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10%, potrivit legii, în bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2005. Procedură de urgenţă. Invit preşedintele comisiei să ne prezinte propunerile pentru dezbatere. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Propun cinci minute, câte un minut de luare de cuvânt. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Iniţiatorul dacă doreşte să ia cuvântul. Iertaţi-mă. Supun votului aceste propuneri. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnul Székely Ervin Zoltán (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii şi Familiei): Mulţumesc. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Având în vedere situaţia financiară dificilă din sectorul sanitar, care poate conduce la neacordarea drepturilor asiguraţilor, determinând nemulţumiri şi tensiuni sociale în rândul acestora, este necesară deblocarea în totalitate a sumelor aprobate prin bugetul fondului naţional unic de asigurări de sănătate. Situaţia actuală din sectorul sanitar poate fi ameliorată temporar prin deblocarea începând cu luna iunie 2005 a sumelor reţinute în procent de 10%, potrivit legii, din sumele aprobate pentru cheltuieli materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional din bugetul fondului naţional unic de asigurări de sănătate. Faţă de cele prezentate mai sus, susţinem adoptarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului în forma adoptată de comisie. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Punctul de vedere al comisiei. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Referitor la Ordonanţa de urgenţă privind repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10%, potrivit legii, în bugetul fondului naţional unic de asigurări de sănătate pe anul 2005, este un proiect de lege absolut util. Sunt necesare plăţi de datorii începând încă din anul 2003. Situaţia în sistemul de sănătate este extrem de precară, drept pentru care vă rugăm să fiţi de acord şi să ne daţi votul în forma propusă de comisie. Vă mulţumim. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea legii. Titlul legii. Dacă sunt observaţii. Nu sunt observaţii. Îl supun votului. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Sunt câteva amendamente din partea comisiei. Iată, la pct.2 se propune o mică modificare. Articolul unic vă rog să-l examinăm în formularea comisiei. Supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei de la pct.2 din raport. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Există, de asemenea, o modificare propusă la ordonanţă, la articolul unic al ordonanţei, la pct.4 din raport şi este vorba de o modificare de fond de data asta. Supun votului dumneavoastră propunerea comisiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Este lege ordinară. Supun proiectul de lege în ansamblu votului dumneavoastră final. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Proiectul de lege a fost aprobat. |
||||
|
|
|
Proiectul de Lege privind ucenicia la locul de muncă. Suntem în procedură de urgenţă. Invit pe domnul preşedinte Duţu să facă propunerile din partea comisiei pentru dezbateri. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Comisia propune zece minute dezbateri generale şi un minut pe articole. Este o lege importantă. |
||||
|
|
Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Supun votului propunerile. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului. |
||||
|
|
Domnul Silviu Bian: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Mă numesc Silviu Bian, sunt secretar de stat în Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Proiectul de Lege privind ucenicia la locul de muncă este elaborat în temeiul art.213 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările ulterioare şi are ca obiect de reglementare formarea profesională prin ucenicia la locul de muncă. În cadrul acestui act normativ, ucenicia la locul de muncă este definită ca fiind forma de pregătire profesională pentru salariaţi care se organizează şi se desfăşoară în baza unui contract de muncă de tip particular. De asemenea, acest proiect conţine prevederi referitoare la: modul în care se încheie, se execută, se modifică, se suspendă şi încetează contractul de ucenicie; autorizarea angajatorilor pentru încheierea contractelor de ucenicie la locul de muncă, respectiv cine poate organiza această activitate; atestarea maistrului de ucenicie; organizarea formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă, calificările, respectiv ocupaţiile pentru care se organizează ucenicia la locul de muncă, precum şi modul de finanţare a uceniciei la locul de muncă şi controlul acestei activităţi de ucenicie la locul de muncă. Faţă de cele prezentate mai sus, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei supune plenului aprobarea acestui proiect de lege. Mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă liderii grupurilor doresc să spună ceva înainte de a da cuvântul preşedintelui de comisie să prezinte raportul comisiei. Nu este cazul. Domnule preşedinte Duţu, vă rog să prezentaţi raportul comisiei. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Menţionez că plenul Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 13 iunie 2005, a hotărât retrimiterea la comisie a proiectului de lege în vedere rediscutării şi întocmirii unui raport suplimentar. Ca urmare, prezentul raport înlocuieşte raportul comisiei depus cu nr.158 în data de 6 iunie 2005. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare formarea profesională prin ucenicie la locul de muncă, conţinând prevederi referitoare la autorizarea angajatorului şi atestarea maistrului de ucenicie, la organizarea şi modul de finanţarea uceniciei la locul de muncă, precum şi la controlul activităţii de ucenicie. Comisia propune plenului adoptarea proiectului de lege, întrucât este necesară definirea noţiunii de contract de ucenicie la locul de muncă şi, mai ales, stabilirea statutului ucenicului. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, iar în urma rediscutării în şedinţa din 28 iunie 2005, comisia propune admiterea cu modificări a proiectului de lege. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Începem cu titlul legii. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă rog să observaţi şi amendamentele comisiei în raportul distribuit. La pct.7 din raport aveţi un amendament la comisiei. În raportul acesta suplimentar, vă aduceţi aminte că noi am retrimis la comisie proiectul de lege. Deci, vă rog, dacă sunt comentarii. Dacă nu, îl supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. De asemenea, la pct.8 din raport, se propun unele reformulări. Dacă aveţi observaţii. Nu sunt observaţii. Supun votului aceste texte. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. (Doamna deputat Minodora Cliveti a ridicat mâna) La punctul 8 sau separat, după... |
||||
|
|
Doamna Minodora Cliveti (din bancă): La art.5. |
||||
|
|
Bun. Suntem la pct.8 din raport. Dacă înainte de a supune votului propunerile comisiei, dacă sunt observaţii la pct.8 din raport. Vă rog, domnule deputat. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu cred în această lege şi din această cauză mă bat până la capătul adoptării ei pentru un amendament care mi-a fost respins în comisie. Pentru ca această lege să funcţioneze cu adevărat, cred că este necesar acest amendament. Vă rog să-mi permiteţi să vi-l citesc: "La expirarea contractului de ucenicie, absolventul, la solicitarea angajatorului, are obligaţia de a rămâne în unitatea respectivă cu contract de muncă pe o perioadă minimă de 18 luni. În caz contrar, ucenicul va rambursa cheltuielile făcute de angajator în perioada formării sale profesionale." Daţi-mi voie să vă spun patru argumente foarte pe scurt: cei care angajează ucenici, respectiv, asociaţii familiale, persoane fizice autorizate, societăţi comerciale cu răspundere limitată fac acest lucru în primul rând pentru necesităţi proprii. Este nonsens să califici oameni pentru concurenţă. Doi: angajarea de ucenici la locul de muncă nu este o activitate profitabilă, decât în sensul în care acel ucenic pe care l-ai format rămâne în unitatea ta o perioadă de timp. Al treilea argument: concurenţa poate interveni şi ia un om gata format, îi face o propunere de salariu mai mare şi cel care l-a format şi l-a calificat îl pierde. În al patrulea rând, există aviz favorabil din partea CES-ului pe acest amendament care face o propunere numai de 12 luni de rămânere în unitatea respectivă. Şi, apoi, revin cu ceea ce am început: dacă vrem să funcţioneze cu adevărat, trebuie să dăm şi angajatorului nişte drepturi asupra celui pe care îl formează în muncă şi aceste lucruri sunt stabilite înainte de a începe contractul respectiv şi atunci se anulează motivaţia făcută la comisie că argumentele pentru respingerea amendamentului contravin prevederilor art.3 şi 4 din Codul Muncii, care prevăd că nu pot forţa pe cineva să stea într-un loc de muncă dacă nu vrea. Mulţumesc frumos. |
||||
|
|
Domnule deputat, de acord să discutăm acest subiect când ajungem la sediul materiei, pentru că noi suntem acum la art.5, nu la art.8. Este punctul 8 din raport. N-am vrut să vă întrerup, dar... |
||||
|
|
Domnule preşedinte, mulţumesc frumos. Rămâne să nu mai iau cuvântul la momentul respectiv. |
||||
|
|
Perfect. Îmi aduceţi aminte când ajungem acolo. Da? Bine. Să ţineţi minte argumentaţia, vă rog să n-o uitaţi. Da. Bun. Doamna deputat Cliveti. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La art.5, aş vrea să supun atenţiei plenului trei amendamente pe care le-am făcut a alin.11, 4 şi 5. V-aş ruga să-mi îngăduiţi să fac susţinerea pentru toate trei. Vă mulţumesc. Alin.11, am solicitat ca în textul legii să fie prevăzută următorul text: "Ucenicului minor i se aplică toate prevederile legislaţiei muncii referitoare la minorii încadraţi în muncă, în vigoare." Alin.4 ar avea următorul conţinut: "Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului are obligaţia să controleze activitatea de ucenicie la locul de muncă cu privire la respectarea dreptului ucenicului minor." Cu privire la aceste două alineate, o singură frază de argumentare. Este vorba de situaţia pe care textul de lege, după părerea mea, nu o are în vedere de a reglementa separat situaţia minorilor. Ucenici pot fi persoane cuprinse între 16 şi 25 de ani. Deci, între 16 şi 18 ani, ucenicul este minor şi atunci nu mi se pare deloc superfluu ca în acest text al unei legi speciale să fie prevăzute dispoziţii care să se refere cu precădere la minori. Nici un text, după părerea mea, legislativ nu este în plus atunci când este vorba de minori. Iar în ceea ce priveşte alin.5, acesta ar avea următorul conţinut, în viziunea mea: "Ucenicii care au împlinit vârsta de 18 ani au dreptul la întreţinere, acestora aplicându-li-se prevederile Codului Familiei, perioada de ucenicie fiind asimilată cu cea de continuare a studiilor." Îngăduiţi-mi un minut să vă explic despre ce este vorba: Codul Familiei în vigoare acordă persoanelor care au depăşit vârsta de 18 ani, până la vârsta de 25 de ani, şi care se găsesc în continuarea studiilor, să primească întreţinere din partea părinţilor sau tutorilor, deci a întreţinătorilor legali. Deoarece perioada de ucenicie reprezintă, într-un fel, o perioadă de specializare, de continuare a studiilor, pentru că studii nu înseamnă numai studii universitare, mi se pare firesc ca precizarea din Codul familiei să fie extinsă şi la ucenicii care se găsesc în această situaţie. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Punctul de vedere al iniţiatorului. |
||||
|
|
Domnul Silviu Bian: Nu suntem de acord cu amendamentele supuse dezbaterii de către doamna deputat. Prima dată vreau să fac precizarea că aici nu este vorba de continuarea studiilor. Este vorba despre formare profesională continuă, care se desfăşoară şi pentru adulţi în permanenţă. Ca argumente pentru respingerea acestui amendament, putem să specificăm că, Codul Muncii reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă. Aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securitate şi sănătate în muncă este supusă controlului Inspecţiei muncii, ca organism specializat, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Inspecţia muncii este obligată să sesizeze Agenţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului la orice neregulă constatată în urma controlului, în ceea ce priveşte cetăţenii care au contract de muncă şi au vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani. Mulţumesc. |
||||
|
|
Punctul de vedere al comisiei. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, În ambele şedinţe ale comisiei s-a dezbătut, în plenul comisiei, pe marginea acestor amendamente propuse. Comisia, cu majoritate de voturi, a susţinut argumentaţia adusă de iniţiator, respectiv de Agenţie, drept pentru care, în continuare, comisia îşi susţine punctul de vedere, fiind de acord cu argumentaţia comisiei şi a iniţiatorului. |
||||
|
|
Stimaţi colegi, Vom trece la vot. Aţi ascultat argumentaţia. Nu este vorba despre faptul că ar fi texte care să contravină filosofiei acestui text, ci practic argumentele sunt legate de faptul că, într-un fel sau altul, aspectele prezentate sunt acoperite prin prevederi de ordin mai general. Rămâne să hotărâţi dacă ele sunt necesare pentru a clarifica, pentru a sublinia o anumită abordare, sau sunt suficiente textele de ordin general. Supun, deci, votului dumneavoastră primul amendament. Sunt trei amendamente, care ar trebui să se adauge la art.5. Deci, primul amendament, al doamnei deputat Cliveti. Dacă sunteţi de acord cu acest amendament? Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 93 voturi pentru. Împotrivă? 99 voturi împotrivă. Abţineri? Amendamentul nu a fost acceptat. Al doilea amendament al doamnei deputat Cliveti. Cine este pentru? Vă rog să număraţi cu atenţie. 93 voturi pentru. Împotrivă? 98 voturi împotrivă. Abţineri? Amendamentul nu a fost acceptat. Al treilea amendament al doamnei deputat Cliveti. Cine este pentru? 94 voturi pentru. Împotrivă? 93 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Rezultatul votului este: 94 voturi pentru la 93 împotrivă şi o abţinere; în aceste condiţii, votul preşedintelui este cel care hotărăşte rezultatul, conform Regulamentului. Votul preşedintului este în favoarea amendamentului doamnei Cliveti. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.) Am o rugăminte: să fim mai pasionaţi atunci când, într-adevăr, lucrurile acestea merită. Aici este vorba, până la urmă, de nişte texte care subliniază nevoia unui tratament serios şi a unei supravegheri serioase atunci când este vorba de ucenici, de minori, atunci când intră într-un regim pe care îl construim acum, şi nu ştim foarte bine dacă minorii vor fi suficienţi de protejaţi în acest model legislativ. Ne întoarcem de fapt la amendamentele admise. La pct.8, cred că am exprimat votul. Dacă nu, pentru că la un moment dat am plecat de la art.5, am să supun votului dumneavoastră art.5, cu amendamentul care a fost deja admis. Cine este pentru? Vă rog să observaţi că sunt şi amendamente din partea comisiei, care sunt la pct.8 din raport. Deci, este vorba acum de acceptarea amendamentelor comisiei, care sunt la pct.8 din raport. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La pct.9 din raport există o propunere de reformulare a alin.3 al art.6. Supun votului dumneavoastră această propunere a comisiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Pct.10 din raport: se propune reformularea art.7, dacă sunteţi de acord. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Pct.13 din raport. Scuzaţi, la pct.12 domnul Crăciunescu avea un punct de vedere pe care l-a prezentat aici, şi aştept din partea iniţiatorului sau din partea comisiei un comentariu. Iniţiatorul, dacă doreşte să ia cuvântul? |
||||
|
|
Domnul Silviu Bian: Noi considerăm că, contravine prevederilor art.3 şi 4 din Codul Muncii. Induce munca forţată, ceea ce contravine Convenţiei nr.105/1958 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificată şi de România. |
||||
|
|
Punctul de vedere al comisiei. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Comisia, în întregul său, a susţinut punctul de vedere al iniţiatorului: art.3 din Codul Muncii "Libertatea muncii este garantată prin Constituţie. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit". Comisia, cu votul majorităţii, a susţinut punctul de vedere al iniţiatorului, în sensul respectării art.3 şi 4 din Codul Muncii. Art.3 reglementează în sensul că "Libertatea muncii este garantată prin Constituţie. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau activităţii pe care urmează să o presteze. Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi aceasta." Iar la art.4: "Munca forţată este interzisă", este reglementarea din Codul Muncii, şi comisia susţine punctul de vedere al iniţiatorului. |
||||
|
|
Doamna deputat, vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cred că nu devine o obligativitate dacă acest amendament este completat cu "încheierea unor contracte înainte de începerea uceniciei", în aşa fel încât, totuşi, mi se pare corect ca să pregăteşti un om, şi după aceea să-l şi foloseşti, şi să nu-l pregăteşti pentru concurenţă. Se poate chiar devia, şi concurenţa chiar să trimită ucenici la locurile de muncă, acolo unde interesează chiar fluxul tehnologic din societatea respectivă. Eu cred că ar trebui completat cu faptul că ar trebui încheiat un contract înainte de începerea uceniciei, şi atunci deja nu mai este obligativitate, pentru că acceptă ucenicul - sau nu - acel contract. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Crăciunescu sau domnul deputat Gabor. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu cred că punctul de vedere al iniţiatorului este greşit. Nu este vorba de o muncă forţată. Atunci când un angajator se angajează, scuzaţi repetiţia, la a perfecţiona, la a învăţa un ucenic meserie, între el şi ucenicul respectiv se încheie un contract. Prin acest contract, angajatorul se obligă să îl înveţe meserie pe ucenic, iar ucenicul să respecte regulile pe care angajatorul i le impune. Iar una dintre aceste reguli poate să fie şi aceea de a lucra, în continuare, în atelierul sau în societatea unde el a învăţat profesia respectivă. În această situaţie, desigur, se poate invoca dispoziţia art.969 din Codul civil, care spune: "Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante". Dacă se respectă această convenţie a părţilor, ca ucenicul să rămână în continuare la patronul care l-a învăţat profesia respectivă, meseria respectivă, nu se încalcă nici o dispoziţie în legătură cu munca forţată, pentru că aici nu poate să fie vorba de muncă forţată. Este o convenţie a părţilor care trebuie respectată de cei doi: angajatorul se obligă să-l înveţe meseria pe ucenic, iar ucenicul se obligă ca după ce a învăţat profesia respectivă, să-şi exercite abilităţile în unitatea în care el a fost învăţat. Prin urmare, cred că amendamentul propus de colegul Crăciunescu trebuie să fie admis de către noi. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Stimaţi colegi, Am trecut de ora 13,00. Programul nostru s-a încheiat. Profit de acest lucru pentru a vă ruga să reflectaţi la cea mai bună formulare pentru acest articol. Sunt argumente interesante. Rog şi comisia, şi iniţiatorul, şi reprezentantul Guvernului să gândească soluţia cea mai înţeleaptă. Este un domeniu nou, sau în care încercăm să reluăm anumite tradiţii, să construim cât mai bine această lege, pentru că, într-adevăr, ar fi ciudat să nu existe o finalitate în legătură cu pregătirea ucenicului respectiv. Dar nici nu trebuie să se transforme o astfel de, eventual, obligaţie contractuală într-o formă de muncă forţată. De aceea, suspend lucrările la acest moment. Vă reamintesc programul de după-amiază, care se va desfăşura la comisii; mâine, de asemenea, comisii; şi ne revedem în plen joi dimineaţă. Vă mulţumesc foarte mult. |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13,05. |
|||||
![]() |



