Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 6, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.197/2005
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 6, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 6, 2005
|
Şedinţa a început la ora 10,22. Lucrările au fost conduse de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Victor Viorel Ponta şi Gheorghe Albu, secretari. |
|
||||
|
|
Începem şedinţa de astăzi cu partea dedicată declaraţiilor politice. |
|||||
|
|
|
Grupul parlamentar al P.N.L., domnul deputat Ioan Ghişe, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă. Titlul declaraţiei politice: "Necesitatea şi urgenţa promovării unor politici intensive şi susţinute pentru dezvoltarea accelerată a sectorului TIC (tehnologia informaţiilor şi comunicaţii) este o problemă de interes naţional". Între 16 şi 19 noiembrie 2005, a avut loc la Tunis, Conferinţa WSIS (summit-ul mondial pentru societatea informaţională), a doua conferinţă mondială de acest gen (prima conferinţă mondială pe acest subiect s-a desfăşurat în 2003, la Geneva). Sub egida ONU şi a UTI (Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor), un număr de peste 15.000 de participanţi din întreaga lume, reprezentanţi din guverne, parlamente, domeniul afacerilor, societatea civilă şi mass-media au dezbătut asupra perspectivelor societăţii informaţionale şi impactul dezvoltării sectorului TIC asupra viitorului omenirii. Secretarul general al ONU, şefi de state şi guverne, politicieni şi specialişti au convenit asupra Declaraţiei de la Tunis, document de referinţă care reprezintă cadrul general al dezvoltării omenirii pe acest domeniu în următorii ani. Asimilarea rapidă de către România a direcţiilor de dezvoltare la nivel mondial (principii şi obiective strategice) va reprezenta un important pas spre o dezvoltare accelerată a ţării noastre şi în concordanţă cu evoluţiile lumii civilizate. În cadrul întâlnirii interparlamentare a reprezentanţilor din zeci de state s-a dezbătut despre:
România a avut onoarea să se numere printre ţările nominalizate cu succese ale unor proiecte de IT care au fost premiate. Este o banalitate să repetăm că şi noi, cetăţenii români, ne aflăm într-o acerbă competiţie a cunoaşterii, a promovării creativităţii şi inteligenţei, competiţie în care concurăm cu toţi cetăţenii lumii în cadrul satului planetar pe care Internetul îl creează. În această concurenţă fără precedent în istoria omenirii, sub presiunea nemiloasă a timpului şi în constrângerile date de limitele resurselor interne de dezvoltare, România poate totuşi să se numere printre fruntaşii lumii. O condiţie esenţială este ca să se dezvolte rapid politici eficiente, realiste şi eficace, care să ofere cetăţenilor români, în mod special copiilor şi tinerilor, şanse mai bune pentru integrarea cu succes în marea familie a civilizaţiei viitorului. Din perspectiva celor de mai sus, apar ca necesare şi urgente pentru ţara noastră următoarele: 1. Revizuirea rapidă a viziunii şi strategiei naţionale pentru dezvoltarea sectorului TIC (tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor), în concordanţă cu Declaraţia de la Tunis. 2. Mobilizarea şi asigurarea resurselor necesare susţinerii politicilor publice pentru dezvoltarea cu rapiditate a domeniului TIC în ţara noastră. 3. Completarea şi modelarea conţinuturilor învăţământului de stat pentru compatibilizarea pregătirii tinerilor români cu valorile mondiale purtătoare de progres în societatea cunoaşterii şi tehnologia informaţională. Mă refer la însuşirea unor cunoştinţe, abilităţi, deprinderi şi competenţe individuale de comunicare eficientă, comportament organizaţional, cunoaşterea limbilor străine, prioritar engleza, stăpânirea computerului la nivel ECDL (permis european de conducerea computerului) şi cunoaşterea MP (managementului proiectelor). Sigur că toate acestea le am în vedere pentru a fi predate şi însuşite în mod gradual, adaptat, corespunzător vârstei şi nivelului fiecăruia, a funcţiei şi pregătirii sale de specialitate. Este o evidenţă că economia viitorului se va dezvolta într-un mediu cultural competitiv al organizaţiilor, în fapt un mediu dominat de concurenţa proiectelor care valorizează performanţa şi creativitatea. Creşterea copiilor şi tinerilor români la nivel de masă într-un astfel de spirit va constitui o adevărată bogăţie naţională. 4. Asigurarea pentru fiecare elev şi cadru didactic din învăţământul de stat a unui computer personal şi conectarea lui la Internet. Aceasta trebuie să devină un program naţional de prioritate absolută şi maximă urgenţă. 5. Crearea unor facilităţi fiscale pentru dezvoltarea de afaceri în sectorul TIC. 6. Asigurarea prezenţei României în toate organismele mondiale, europene sau regionale reprezentative care se ocupă de societatea cunoaşterii şi sectorul TIC. 7. Implicarea preşedintelui ţării, a Parlamentul şi Guvernului pentru susţinerea legislativă şi financiară cu prioritate a politicilor publice în domeniul TIC, pentru dezvoltarea culturii specifice şi formarea rapidă a numărului necesar de specialişti de MP - management de proiect. Accesarea de către ţara noastră cu succes a fondurilor europene se va putea face doar după îndeplinirea condiţiilor menţionate mai sus. 8. Realizarea unui acord politic naţional pentru susţinerea acestor politici pentru o perioadă medie şi lungă de timp. Apreciez că acestea reprezintă premise minime, necesare şi urgente pentru ca ţara noastră să-şi crească şansele pentru a se plasa în grupul fruntaş al naţiunilor lumii care se vor dezvolta cu succes în societatea cunoaşterii şi domeniul TIC. Propun cele de mai sus pentru creşterea calităţii vieţii cetăţenilor României acum şi în viitorul imediat. Mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumescu domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al P.D., domnul deputat Mircea Stănescu. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Dezvoltarea comunicaţiilor electronice din România este foarte întârziată şi înregistrează o calitate slabă a serviciilor oferite clienţilor de televiziune prin cablu şi Internet pe bandă largă, în special datorită monopolului pe care-l deţin operatorii de servicii din aceste domenii. Piaţa de Internet prin cablu este dominată în prezent, în proporţie de 99%, conform datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în comunicaţii, de doi operatori de cablu: UPC România Astral şi RCS & RDS, care şi-au împărţit teritoriile şi ale căror servicii sunt departe de exigenţele europene. Deoarece nu există concurenţă, orice client nemulţumit de serviciile firmei care acţionează în zona în care locuieşte, nu poate opta pentru o altă firmă similară. Faţă de încredinţarea acestor servicii strategice pentru cetăţean, unor operatori care din diverse motive, tehnice sau financiare, nu oferă serviciile la nivelul prezentat în ofertele publicitare, şi care profită de o lipsă totală de concurenţă, solicit preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în comunicaţii şi preşedintelui Consiliului Concurenţei să dispună urgent investigaţiile de rigoare şi să raporteze în cel mai scurt timp cauzele existenţei acestor servicii de tip "monopol" de slabă calitate, precum şi modalităţile prin care monopolul poate fi înlăturat, iar aceşti operatori traşi la răspundere pentru proasta calitate a serviciilor facturate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Grupul parlamentar al P.S.D., domnul deputat Mihai Apostolache. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Mihai Cristian Apostolache: Stimaţi colegi, Ne-am străduit mult pentru adoptarea, chinuită, a bugetului pentru 2006. Greva sindicatelor din învăţământ a durat trei săptămâni, până când Guvernul şi Preşedinţia, dându-şi când mâna, când dându-şi peste mână, au găsit nişte soluţii de compromis, care, numai cu puţin mai mult profesionalism şi respect pentru grevişti, ar fi putut fi găsite din prima zi ... Minerii din Valea Jiului au ameninţat şi ei... Funcţionarii publici lansează şi ei avertismente după avertismente... Bugetul este sărăcit de cota unică şi de incompetenţă ... Guvernul este măcinat de conflicte mocnite interpartinice şi intrapartinice. Românii se întreabă cât va mai dura acest război al declaraţiilor, despre care ştiu sigur că nu va duce la altceva decât la o şi mai mare instabilitate politică, la o şi mai mare degringoladă ... Puterile în stat sunt amestecate: se dau telefoane, se transmit indicaţii de la un Palat la altul; când schimbarea preşedinţilor celor două Camere e o prioritate, când nu mai e; când nu sunt destui bani pentru învăţământ; când sunt scoşi din pălărie - hocus-pocus, uite banii! - care, însă, ca orice scamatorie sunt doar o iluzie ... Nu aveam cvorum pentru dezbaterea bugetului, dar aveam ... hoţi! ... în Parlamentul României: recent, doamnei Norica Nicolai i-a fost furat telefonul ... Am ajuns să ni se dedice o rubrică în jurnalele de actualităţi: "Necuvântătorii"! Pentru că, luaţi de val, facem amendamente de dragul amendamentelor, cu miile, iar cele pe care le facem, pentru că în mod real credem în ele, pentru că ele slujesc în mod real cetăţenilor care ne-au trimis aici prin votul lor, ei, bine, acestea sunt respinse, fără nici o remuşcare, pentru că nimeni nu mai are disponibilitatea ori măcar răbdarea să le asculte. Eu am cerut bani suplimentari pentru salvarea picturii Bisericii "Sf. Gheorghe" din Pucheni, semnată Nicolae Grigorescu! Este un proiect în care m-am implicat şi mă voi implica atât cât poate un om să se implice! Nu s-au găsit aceşti bani! Nu-i nimic! Îi voi găsi în altă parte, chiar şi în altă ţară, dacă românii nu-l mai iubesc pe Nicolae Grigorescu! Am cerut bani pentru drumurile Prahovei, dar nici aceştia nu sunt "de dat". Banii, când este vorba despre Prahova, se pare că sunt doar "de luat", dacă ne gândim la raportul încasări-alocări bugetare! Când, totuşi, ajung banii şi în Prahova, aceştia sunt direcţionaţi politic: 100 de apartamente A.N.L. din Ploieşti, aproape finalizate, sunt lăsate pradă intemperiilor, dar Sinaia a primit totuşi ceva mărunţiş pentru nişte lucrări aflate abia la început. De ce? Pentru că primarul Ploieştiului este P.S.D., iar cel al Sinăii, liberal?! Iată de ce măcar de aici înainte, vă cer atenţie şi răbdare înainte de a vota într-un fel sau altul! Iată de ce vă cer să încercaţi să vedeţi şi dincolo de cifrele seci: picturi de o valoare inestimabilă, care se pot pierde pentru totdeauna, familii de tineri care plâng, văzând cum visul de a avea o casă li se năruie cu fiecare ploaie sau zăpadă ce vine, primari care se zbat nu pentru limuzine luxoase, ci pentru repararea unui podeţ, ori pietruirea unui drum spălat de viituri ... M-aş bucura, totuşi, ca măcar fiecare leu al bugetului, aşa cum a fost el adoptat, să fie cheltuit cu onestitate şi cumpătare ... Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, doamna deputat Cornelia Ardelean. Aveţi cuvântul, doamna deputat. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia am pregătit-o încă de săptămâna trecută, şi deşi a trecut Ziua de 1 Decembrie, nu am vrut să renunţ la această declaraţie politică: "1 Decembrie - Ziua Naţională a României". De 1 Decembrie, am aniversat Ziua Naţională a României, ziua în care românii ardeleni s-au adunat la Alba Iulia şi au transmis într-o manieră solemnă şi impresionantă lumii întregi dorinţa suflării româneşti din Transilvania de "a se uni cu Ţara", de a face România Mare. Au trecut de atunci 87 de ani. De 87 de ori, arădenii au aşteptat cu aceeaşi emoţie evocarea eforturilor unioniştilor, care au culminat cu Marea Adunare Naţională. Din păcate, însă, fiecare 1 Decembrie dublează la Arad emoţiile, cu sentimente de regret şi amărăciune: rolul oraşului nostru în Marea Unire nu este marcat îndeajuns. Capitala ideologică a Marii Uniri, Aradul, este omisă într-un mod supărător, din reperele de referinţă ale sărbătoririi Zilei Naţionale. Cu 90 de ani în urmă, cu 89 de ani în urmă, cu 88 şi 87 de ani în urmă, la Arad s-au concentrat acei intelectuali care au înfruntat toate riscurile personale şi au dat glas deplinei afirmări a naţiunii române: Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, Ioan Suciu, Gheorghe Crişan, Iustin Monţia, şi alţi iluştri arădeni, au purtat stindardul unioniştilor. La Arad, s-au redactat ziarele "Românul" şi "Tribuna", care au ţinut trează conştiinţa românească; la Arad a funcţionat Consiliul Naţional Român, care a organizat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia; la Arad s-a spus în faţă Guvernului Tisza, că românii ardeleni nu concep altă variantă decât Unirea! "Aci e centrul, aci inima românismului. Aci, într-un palat fermecat, zidit ca în poveşti, s-a adăpostit conştiinţa de neam. De aci au roit dascălii neamului, spre a trezi conştiinţa naţională în vremurile de uitare de sine", spunea marele om de stat Nicolae Filipescu, referindu-se la Arad! În preziua Marii Uniri, la 30 noiembrie 1918, când delegaţii se pregăteau să ia drumul spre Alba-Iulia, ziarul "Românul" din Arad anticipa: "Fraţi români, scrieţi în inimile voastre Ziua aceasta mare, care a adus întregirea neamului românesc de la Nistru pân'la Tisa, şi să o prăznuiţi ca sărbătoarea cea mai mare!" Au trecut 87 de ani de atunci. Rolul de prim-plan al oraşului nostru, într-unul din cele mai de seamă acte din istoria naţională a României, este marcat de cărţile de istorie, omagiat în seminare exclusiviste. Din păcate, însă, înaltele autorităţi ale statului au marcat doar accidental aşa cum se cuvine importanţa Aradului în realizarea României Mari. Stimaţi colegi, profit de acest prilej, pentru a cere preşedintelui României, primului-ministru, preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor să marcheze aşa cum se cuvine rolul Aradului în Marea Unire; să reconstituie, la 1 Decembrie 2006, la cei 88 de ani de la Marea Unire, drumul unioniştilor de la Arad la Alba Iulia! Sunt câţiva ani de când arădenii încearcă să adune fonduri pentru realizarea monumentului Marii Uniri, proiect care stagnează din cauza lipsei de fonduri. Unde altundeva este mai mare nevoie de acest simbol, decât la Arad? Rog Guvernul să găsească mijloacele potrivite pentru a sprijini acest proiect de suflet al arădenilor. În Decembrie, Aradul are nevoie de recunoaştere, are nevoie de un act de dreptate! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Ştefan Baban. Aveţi cuvântul, domnule deputat! |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedintă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţie mea politică se intitulează: "România, între unitate şi dezbinare". Ştim cu toţii, fie din proprie experienţă, fie din relatările celor apropiaţi, că înainte de 1989, fiecare cetăţean din această ţară, indiferent de naţionalitate, respecta legile ţării mai mult din constrângere decât din convingere. După evenimentele care au dus la prăbuşirea comunismului, oamenii obişnuiţi, adică cetăţenii din România, au fost nevoiţi să conştientizeze valorile dobândite: dreptul la proprietate privată, dreptul de a înfiinţa formaţiuni politice, libertatea de expresie, dar şi şirul de ilegalităţi şi escrocherii comise pe fondul unui vid legislativ prelungit timp de peste 15 ani. Principalul câştig al celor 15 ani de tranziţie l-a reprezentat noua Constituţie, promulgată în 1991 şi modificată în 2003. Aceasta cuprinde majoritatea principiilor pe baza cărora funcţionează un stat de drept, sau, pe înţelesul tuturor, onorabilitatea fiecărui cetăţean român din ţara sa, care nu doreşte să fie umilit sau să facă compromisuri pentru a putea locui şi trăi în această ţară. Ca urmare, Constituţia reprezintă cel mai important act politic şi juridic, care stabileşte drepturile şi îndatoririle cetăţenilor în relaţiile cu statul, precum şi funcţiile, atribuţiile, responsabilităţile şi relaţiile între etnii şi între puterile politice. Totodată, se stipulează că România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, origine socială. Iar de-a lungul anilor, această toleranţă manifestată de majorităţi faţă de minorităţi, a fost profund evidenţiată prin toate actele socio-economice şi politice, nimeni neputând să demonstreze că în ultimii 50 de ani poporul român a acţionat atfel decât cu bunăvoinţă şi toleranţă. Cine neagă o asemenea realitate, fie este de rea-credinţă, fie nu a trăit pe aceste meleaguri. Românii au reacţionat cu totul altfel decât le este datina şi fiinţa, doar atunci când au fost deranjaţi la maximum, adică, mai pe româneşte au fost "călcaţi pe bătătură". Acest lucru se întâmplă şi acum, prin promovarea Legii minorităţilor, lege care constituie un pas destul de important spre federalizarea României şi dinamitarea ordinii constituţionale. După cum au recunoscut şi unii reprezentanţi ai altor minorităţi din ţara noastră, de fapt principalii beneficiari ar fi doar maghiarii, care ar dori, mai pe faţă mai pe dos, realizarea unui vis ancestral: autonomia teritorială a zonelor în care aceştia sunt majoritari, neţinând cont de faptul că se află pe teritoriul unui stat unitar, antic recunoscut de către naţiunile din jur şi pentru care istoria este sacră. Această lege va demonstra autorităţilor centrale, că autorităţile din zonă, controlate şi subordonate de populaţia majoritară maghiară, vor avea dreptul să impună diverse măsuri şi că nu va ţine seama nicidecum de solicitările venite de la Bucureşti. Trist este că de aceste favoruri va beneficia doar etnia maghiară, celelalte, inclusiv minoritatea română, fiind obligate să se supună dispoziţiilor stabilite de majoritari. Se ştie că multe voci au argumentat în ultimul timp faptul că populaţia română din judeţele Covasna şi Harghita nu mai are nici un cuvânt de spus, că de fapt nu mai există ca entitate şi, chiar mai trist, nu mai au forţa numerică de a se opune unor hotărâri, unele cu un vădit caracter anticonstituţional. Trist este faptul că autorităţile centrale, pentru a menţine o coaliţie incertă, se prefac că totul este în ordine şi că viaţa merge înainte, pentru a nu pierde sprijinul formaţiunii UDMR. Se ignoră faptul că liderii locali ai partidelor româneşti nu mai ţin cont de orientarea doctrinară şi că fac apeluri disperate pentru a obţine sprijinul guvernului în vederea rezolvării corecte şi legale a acestei probleme, conform reglementărilor legale din ţara care asigură toate condiţiile pentru convieţuirea diferitelor etnii. Liderii de la centru nu iau în seamă aceste apeluri disperate, neţinând cont de avertismentele emise de cei din zonă, care arată că o creştere economică a regiunii Ardeal urmăreşte şi retrocedarea imobilelor, terenurilor şi a altor bunuri care au aparţinut nobilimii maghiare şi cultelor specifice. Cine are curajul să evidenţieze aceste aspecte şi să arate cu degetul ceea se petrece în curtea UDMR-ului are neşansa de a atrage asupra sa critici şi acuzaţii de ultranaţionalism. Dar dacă avem o clipă de răbdare să judecăm la ceea ce sesizează aceste persoane, descoperim că fenomenele de purificare etnică din judeţele Harghita şi Covasna sunt reale, iar transformarea României dintr-un stat unitar într-un stat federal prinde din ce în ce mai mult contur. Ca urmare, ne putem confrunta cu probleme grave atât din partea Uniunii Europene, care ar putea considera că din punct de vedere politic nu avem stabilitate, dar şi din partea electoratului, care ar considera că cei din clasa politică au făcut deja un pact important pe drumul dezbinării şi mai ales al dezmembrării unei ţări, pentru care mulţi dintre înaintaşii noştri şi-au dat chiar şi viaţa. Dar în aceste condiţii, poporul, fiţi siguri, nu ar mai dori coabitarea în interiorul Românii cu alte etnii, lucru care ar perturba destul de grav parcursul european al ţării noastre. Este vremea să lăsăm la o parte calculele politice şi să analizăm la rece şi realist cum putem realiza dorinţele unui popor, care din cele mai vechi veacuri a fost unitar şi independent. Şi ce ar fi să scoatem din vocabular şi din textul Constituţiei ţării expresia "minoritate etnică" şi l-am înlocui cu expresia cetăţean român de limba "x" sau cetăţean român de etnie "y". Pentru că toţi cetăţenii de pe teritoriul numit România sunt cetăţeni români. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., domnul deputat Garda Dezideriu. Poftiţi, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În cursul anului 2005, m-am obişnuit cu răspunsurile impertinente şi fără obiect din partea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Răspunsul nr.166.650/22.XI.2005, însă, a întrecut orice măsură. Domnul ministru Gheorghe Flutur, în numele căruia acţionează domnul secretar de stat Vasile Lupu, în loc să pedepsească pe cale administrativă şi să propună pedepsirea pe cale penală a acelor ingineri silvici, care în timp de 2 ani, ca conducători pe linie de control al inspectoratelor direcţiilor teritoriale de regim silvic şi cinegetic, nu numai că au muşamalizat infracţiunile mafiei lemnului, dar au refuzat să dea curs pentru finalizarea unor cercetări privind împăduriri fictive, prin verificarea pe teren a lucrărilor silvice efectuate de către firma Societatea Comercială "Compos Exim" S.A, şi, în loc să răspundă punctual la întrebare, autorul răspunsului m-a luat la băşcălie, corectând şi acele date care proveneau din partea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Cinegetic - Harghita, întocmite la data de 29 aprilie 2004. După întocmirea raportului nr.650, conducerea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Cinegetic - Harghita, a blocat toate cercetările pe teren în această cauză, favorizând astfel, clar, pe infractori, care au decontat în mod fictiv, ale angajaţilor fostului Ocol Silvic de Stat Gheorgheni, ale unor împăduriri integrale. Aici mă refer la completări, refaceri, revizuiri, curăţări pe teren, pe o suprafaţă totală de 295,29 ha. executate în fond forestier naţional. În luna septembrie, am solicitat informaţii privind blocarea dosarului penal nr.107P./2004, dar când am aflat că Inspectoratul Judeţean de Poliţie - Harghita, s-a adresat de trei ori inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic, prin verificarea pe teren a modului de realizare a lucrărilor de împăduriri, ultima dată fiind 6 septembrie 2005, când răspunzător pentru coordonarea controlului a fost domnul Constantin Iordache, care nu şi-a făcut datoria. Nu înţeleg esenţa răspunsului semnat de domnul ministru Gheorghe Flutur. Care este rolul inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic? De ce mă trimite domnul ministru la expertiză extrajudiciară, când în cazul în speţă, raportul nr.650/29.04.2004, întocmit de specialiştii lui, prezintă grave neajunsuri: mai concret, verificarea prejudiciilor cauzate pe teren. În concluzie, pot dovedi că, conducerea inspectoratelor, în loc să corespundă atribuţiilor profesionale prevăzute în fişa postului, intervine pentru muşamalizarea infracţiunilor, pentru salvarea mafioţilor. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Ioan Munteanu. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Doamna preşedintă, Stimaţi colegi, Mai întâi, un "La Mulţi Ani!" celor care-şi sărbătoresc astăzi ziua numelui. Declaraţie mea politică se intitulează: "Legile ruşinii din sistemul sanitar românesc". Ce blestem s-o fi abătut asupra Ministerului Sănătăţii, de n-are şi el parte de un ministru ca lumea, un conducător adevărat, care să simtă pulsul exact al sistemului şi care să găsească soluţiile pentru nenumăratele necazuri ale oamenilor? Ori de câte ori s-a schimbat ministrul, în loc ca problemele să se rezolve sau măcar să se diminueze, nesiguranţa şi amatorismul s-au accentuat, ducând spre dezechilibre şi mai grave. Este şi cazul ministrului "liberal", Eugen Nicolăescu, care şi-a început activitatea cu promisiuni zgomotoase, dar care s-au transformat curând într-o realitate murdară, dominată de aroganţă şi demagogie. Dincolo de faptul că nu stăpâneşte legile specifice şi nici particularităţile sistemului, economistul Nicolăescu nu are habar nici de bunele maniere, care ar trebui să caracterizeze comportamentul unui adevărat demnitar. În cele ce urmează, nu voi ataca conţinutul propriu-zis al "reformei la pachet", ci voi pune în lumină reacţiile stârnite de aceste reglementări, "aşa cum sunt ele" resimţite de către oamenii din sistemul de sănătate. Tot mai multe voci din lumea medicală susţin că prin aceste "legi ale ruşinii" se doreşte centralizarea excesivă, atacul la independenţa profesională, absenţa parteneriatului real în sistem cu societatea civilă şi cu asociaţiile profesionale, informarea oricăror criterii de performanţă. Colegiul Medicilor din România respinge categoric acest pachet de legi, considerând abuzivă şi în afara oricăror reguli ale Uniunii Europene "supravegherea de către Ministerul Sănătăţii a activităţii Colegiului Medicilor din România". Aceste prevederi ar însemna desfiinţarea totală a atribuţiilor Colegiului Medicilor din România şi subordonarea totală faţă de Ministerul Sănătăţii, iar amestecul cu alte organizaţii, autorităţi, instituţii publice, persoane fizice ar reprezenta un talmeş-balmeş care dezonorează profesia de medic, lăsându-i doar responsabilitatea pentru greşelile făcute de alţii. De asemenea, Biroul Executiv al Colegiului Farmaciştilor din România protestează faţă de atitudinea constant denigratoare şi persiflantă a ministrului Nicolăescu. Caracterizările folosite: "fraier", "vorbeşte gura fără ea", "face declaraţii ce aduc viruşi în opinia publică", "neserios", pun sub semnul întrebării abilităţile manageriale, dar şi calităţile diplomatice ale economistului-ministru. Prin urmare, Colegiul Farmaciştilor solicită conducerii PNL analizarea atitudinii domnului Eugen Nicolăescu faţă de corpul profesional al farmaciştilor. În altă ordine de idei, Colegiul Medicilor a solicitat încetarea etichetărilor jignitoare la adresa profesioniştilor din sistemul sanitar, etichetări care au stârnit indignarea elitei medicale. "Un medic învaţă toată viaţa, îşi pune în pericol viaţa pentru a îngriji pacienţii şi primeşte astfel de mulţumiri. Acuzaţia lansată de Eugen Nicolăescu privind existenţa grupurilor de interese este cea mai mare jignire adusă vreodată corpului medical şi intelectualităţii. Până acum, chiar dacă mulţi directori de spitale erau membri ai unui partid sau ai altuia, politica s-a oprit la uşă. Cred că domnul ministru vrea să politizeze întreg sistemul sanitar. Sunt legile ruşinii din sistemul sanitar românesc", dr.Monica Pop, directorul Spitalului de urgenţă oftalmologie Bucureşti. Iată un alt citat... |
|||||
|
|
Vă rog să vă pregătiţi să încheiaţi declaraţia, domnule deputat. |
|||||
|
|
"Din acest pachet de legi, trebuie scos Proiectul de Lege privind Colegiul Medicilor din România, pentru că are încălcări grave ale prevederilor europene privind autonomia profesiilor liberale", doctor Mircea Cinteză, preşedintele Colegiului Medicilor din România, coleg de partid cu domnul ministru. După mintea domnului Nicolăescu and Company, ministrul este cel care ar trebui să numească directorii de spitale, şefii de secţii, chiar pe preşedintele Colegiului Medicilor, să acrediteze ideea spitalelor şi tot el să semneze fiecare contract de management, adică să conducă în mod absolut tot ceea ce mişcă în sistemul sanitar. Deşi au trecut 30 de zile de dezbatere publică a proiectelor de lege, deşi ministrul şi-a cerut scuze pentru limbajul vulgar şi pentru formulările neelegante, nemulţumirea continuă să mocnească în întreg sistemul, iar şansa promovării reformei rămâne minimă. În consecinţă, reprezentanţii medicilor solicită ca toate legile privind reforma din sistemul sanitar să fie dezbătute în Parlament şi să nu fie adoptate prin asumarea răspunderii guvernamentale. În acelaşi context al nemulţumirii generale, se poate constata cu uşurinţă că reforma liberalului Nicolăescu este departe de aşteptări şi foarte puţin liberală. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Amet Aledin. Nu este în sală. Domnul deputat Gvozdenovici Slavomir. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedintă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Comunitatea internaţională a demarat zilele acestea procesul soluţionării crizei din provincia sârbă Kosovo şi Metohia. În faţa organizaţiilor şi organismelor internaţionale se află un examen greu: pe de o parte, este legislaţia internaţională şi regulile politice şi diplomatice, care nu acceptă schimbarea graniţelor; pe de altă parte, este separatismul albanez, sprijinit ani buni de organizaţia teroristă UCK. De aceea, nici o ţară vecină Serbiei şi Muntenegrului nu a rămas şi nu poate fi indiferentă de modul cum se va soluţiona această problemă dureroasă, nu numai a Serbiei şi Muntenegrului, ci şi a Europei şi a întregii comunităţi internaţionale, ca să nu se creeze în regiunea Balcanilor şi în Europa un precedent periculos. Minoritatea albaneză din Serbia şi Muntenegru, care este majoritară în Kosovo şi Metohia, nu este la prima încercare de a separa această seculară provincie sârbă, leagănul civilizaţiei culturii şi statalităţii sârbe, de statul sârb. În sec. XIX, Liga albaneză din Prizden a iniţiat aceste acte separatiste, în condiţiile acelor vremuri. În toate războaiele balcanice, separatiştii albanezi au continuat această politică, de asemenea, în primul război mondial, necceptând niciodată unirea Provinciei Kosovo şi Metohia cu Serbia. Între cele două războaie mondiale, sârbii au fost majoritari în Kosovo şi Metohia, ca, după cel de al doilea război mondial, în care populaţia albaneză a fost în majoritatea covârşitoare de partea lui Hitler şi Mussolini, structura etnică a populaţiei din Kosovo şi Metohia, în întregul ei, să fie schimbată radical. Anume, printr-un decret prezidenţial diabolic al lui Tito, celor 250 de mii de sârbi refugiaţi în timpul celui de al doilea război mondial le-a fost interzisă întoarcerea la vetrele şi averile lor, Tito, prin politica sa, acceptând ca 250 de mii de albanezi, veniţi din Albania, să rămână în casele şi pe averile sârbilor refugiaţi, unde s-au aşezat abuziv în timpul celui de al doilea război mondial. În felul acesta, structura etnică a populaţiei în Kosovo şi Metohia s-a schimbat radical. Separatiştii albanezi nu s-au oprit aici. Prin politica de discriminare şi teroare, decenii în şir, au influenţat plecările şi acelor puţini sârbi din Kosovo şi Metohia. Prin anul 1974, când Tito era în cea mai mare putere politică, 300 de mii de albanezi au demonstrat în Pristina împotriva Iugoslaviei de atunci. Şi lucrurile s-au repetat până în zilele noastre, cu toate ezitările şi greşelile lui Miloşovici şi ale politicienilor din jurul său. În Kosovo şi Metohia a fost şi este vorba de un separatism şi un terorism, împotriva cărora, peste tot în lume, şi ONU şi toate celelalte organizaţii internaţionale luptă fără compromisuri. De aceea, surprind două unităţi de măsură, şi la Tribunalul de la Haga şi a comunităţii internaţionale: una pentru sârbi, alta pentru albanezi. O astfel de politică poate destabiliza nu numai societatea în Serbia şi Muntenegru, unde neîncrederea sârbilor în aceste instituţii creşte, dar şi în întreaga zonă. De aceea, poziţia Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, este una care dă posibilităţi de discuţii şi de căutări de soluţii şi, în bună parte, cred că trebuie să fie luată în consideraţie de comunitatea internaţională, mai ales zilele acestea. În încheiere, evoc în faţa dumneavoastră şi un argument istoric, consemnat şi de UNESCO. Niciunde pe planetă nu vom întâlni densitatea mănăstirilor, în marea majoritate ctitorite în Evul Mediu timpuriu, mai mare decât în Provincia Kosovo şi Metohia. Înşirând aceste argumente în faţa dumneavoastră şi a ţării, sârbii din România, cetăţeni loiali, speră că Ministerul de Externe, diplomaţia şi politicienii români le vor evalua şi le vor lua în considerare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Emilian Frâncu. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Domnul Emilian Valentin Frâncu: Mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se numeşte "Posada 1330 - un eveniment pe nedrept uitat". Cronica Pictată de la Viena consfinţeşte în cuprinsul ei un moment de referinţă în istoria poporului român: nimicirea, în perioada 9-12 noiembrie 1330, a oştirii maghiare conduse de Regele Carol Robert de Anjou de către oştenii lui Basarab, conducătorul Ţării Româneşti. Biruinţa de la Posada este deosebit de importantă pentru că a întrerupt temporar raportul de vasalitate dintre voievodatul existent între Carpaţi şi Dunăre şi Regatul Maghiar, dar, mai ales, pentru că a făcut dovada forţei statului român, devenit o realitate politico-teritorială de luat în seamă pe harta Europei medievale. Acum 675 de ani, Ţara Românească şi-a câştigat de facto independenţa, momentul bătăliei putând fi considerat ca un act de naştere pentru structura statală de la care s-a format în timp România, prin contopirea cu regiunile surori Moldova şi Transilvania. Un astfel de eveniment ar reprezenta pentru oricine un eveniment major, serbat şi folosit intens pentru dezvoltarea sentimentelor patriotice, pentru stimularea turismului şi vieţii culturale. Din păcate, în România, noi continuăm de ani buni să ignorăm acest moment de început, pentru că nu vrem sau nu ştim să ne punem în valoare trecutul. Nici istoricii, nici academicienii nu au întreprins nimic pentru a populariza semnificaţia evenimentului. Doar în Loviştea Vâlcii, un grup de inimoşi oameni de cultură au continuat o iniţiativă începută acum 5 ani şi au făcut ca în localitatea Perişani să se menţină vie o tradiţie. Aici, consiliul local a hotărât să se ridice în locul numit Pripoare un monument închinat faptelor de vitejie petrecute acum 675 de ani. Astfel de monumente ar trebui ridicate şi în celelalte Posade, plasate de legendă lângă Rucăr sau în Severin. Istorici de renume, Constantin şi Dinu Giurăscu, Ştefan Pascu, Ştefan Ştefănescu şi mulţi alţii, au localizat însă cu argumente solide faimoasa trecătoare în Ţara Loviştei din judeţul Vâlcea, între localităţile Titeşti, Boişoara şi Perişani, iar eu, ca vâlcean, sunt mândru că pot încerca să sensibilizez opinia publică de la tribuna Parlamentului. Lipsa unei localizări certe a diminuat poate importanţa momentului Posada - 675. Nu avem însă dreptul să ne uităm istoria, ar însemna să ne ucidem eroii şi să ne anulăm viitorul european. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al PD, domnul Cristian Rădulescu. Nu este în sală. Domnul deputat Alexandru Mocanu. Nu este. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Ionesie Gheorghioni. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă. Distinşi colegi, Aproape permanent, de la acest microfon, am auzit doar fapte negative, reale sau imaginate. Această situaţie a creat impresia falsă că în România totul merge pe dos, că guvernarea Alianţei D.A. nu poate realiza acţiuni pozitive. Declaraţia mea politică este intitulată "Omul sfinţeşte locul" şi îşi propune să evidenţieze faptul că în România se petrec multe schimbări în bine, îndeosebi atunci când conducerile administrative locale acţionează hotărât, atunci când comunităţile sunt bine orientate şi angrenate pentru atingerea unui scop benefic. După cum se cunoaşte, în perioada aprilie-mai 2005, în judeţul Caraş-Severin s-au produs inundaţii catastrofale, al căror efect direct a fost calamitarea pe diverse porţiuni a 26 de drumuri judeţene, 14 drumuri comunale, totalizând 110 km. În diferite oraşe au fost inundate străzi, au fost distruse poduri, au fost afectate reţele de canalizare şi lucrările de apărare a malurilor. De asemenea, au fost distruse complet în jur de 21 de case, iar foarte multe au fost deteriorate. Practic, în luna mai 2005, judeţul se afla în stare de calamitare, având două oraşe: Bocşa şi Oraviţa, precum şi 15 comune şi sate izolate şi paralizate în plan social şi economic. Mobilizarea exemplară la nivelul consiliului judeţean, condus de dr. ing. Sorin Frunzăverde, şi la nivelul prefecturii, conduse de dr. Gavril Soran, au asigurat toate condiţiile pentru evitarea de pierderi umane şi reorganizarea traficului rutier în condiţii de siguranţă, în vederea aprovizionării populaţiei calamitate. Guvernul României a repartizat judeţului suma de 487 de miliarde de lei vechi, pentru readucerea infrastructurii rutiere la parametrii iniţiali. Conlucrarea deosebit de bună existentă în judeţ între Partidul Democrat şi Partidul Naţional Liberal, în cadrul Alianţei D.A., a permis ca într-un interval de timp relativ scurt, aproximativ 3 luni şi jumătate, marea majoritate a drumurilor să fie reparate, modernizate şi redate circulaţiei. Modul exemplar în care preşedintele consiliului judeţean a condus această acţiune reprezintă un model de management în situaţii de urgenţă. Sub conducerea prefectului Gavril Soran şi cu sprijinul consiliului judeţean au fost reconstruite 19 case în 7 oraşe şi comune. În prezent, ultimele două case sunt în curs de finalizare. Ca urmare, marea majoritate a distrugerilor produse de inundaţii asupra drumurilor au fost înlăturate. În termenul de finalizare, care a fost 30.11.2005, mai există în curs de rezolvare un număr mic de lucrări de reabilitare, prin pietruire. Deoarece multe comune izolate au fost legate de arterele principale de transport din judeţ prin drumuri modernizate, oamenii au scăpat de neajunsurile cauzate de praf şi de distrugerea maşinilor. Astfel, anul 2005 conferă judeţului Caraş-Severin un grad ridicat de atractivitate pentru investitorii străini. Declaraţia mea politică a dorit să evidenţieze faptul că în judeţul Caraş-Severin, prin realizarea unui management modern la nivelul consiliului judeţean şi prin mobilizarea exemplară a resurselor umane şi materiale, se pot realiza acţiuni deosebite în folosul comunităţilor. Închei, evidenţiind faptul că, într-adevăr, "omul sfinţeşte locul"! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Costache Mircea. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă. Declaraţia mea de astăzi este una apolitică şi se numeşte "Amintiri din studenţie". Stau câteodată şi îmi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau prin părţile noastre, prin anii '70, când am început, drăgăliţă Doamne, a mă ridica student la umanioarele din Bucureşti, oraş mare şi vesel, întemeiat în toată puterea cuvântului, cu muncitori harnici, ce se grăbeau dimineaţa la lucru, care ştiau a petrece, dar şi a construi, de vuia Capitala de uzine în toate părţile. Şi, Doamne, frumos era pe atunci, când eram coleg de cameră cu Kővesy Szolt, maghiar din Petrila, cu Peter Gancz, evreu maghiar din Sighetul Marmaţiei, cu Feizi Erdal, turco-tătar din Cobadin - Constanţa, cu Gőbel Hans, sas din Şona, Braşov, cu Boghiţă Emilian din Drăgăneşti Olt. Condiţiile din cămin erau bune, masa ne era îndestulată, iar colegii şi colegele de pe la alte facultăţi erau de-a pururea în petrecere cu noi. Şi, întrucât UDMR-ul nu exista pe atunci, ca să cultive dispreţul faţă de majoritate, separatismul etnic şi alte aberaţii inumane şi antieuropene, noi eram veseli ca vremea cea bună şi şturlubatici şi copilăroşi ca vântul în tulburarea sa. Toate ne mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a noastră! Dar a venit anul 1990, a apărut în România UDMR-ul şi praful s-a ales de pacea interetnică şi de liniştea noastră. Unde sunteţi, azi, voi, Szolt, Peter, Erdal, Hans, să le spuneţi autorilor infamului proiect al Statutului minorităţilor cum mâncam noi cu toţii bunătăţi specifice fiecăruia pe la sărbători, cum luam împreună "prânzul de la 12 noaptea", în sesiune, cu slănină la frigare stropită cu vin roşu de la actualul "extremist" Costache, cum ne aducea Szolt provizii culese de la Cantina Grozăveşti, cum beam pălincă de la Sighet, adusă de Peter Gancz, cum mâncam afumături de la Gőbel Hans ori cum îl şantajam pe Feizi Erdal să recite versete din Coran pentru o ţigară. Până şi neamţul Hans cel grăsun şi roşcovan era nevoit să facă zeci de flotări pentru o ţigară mai bună sau pentru o cafea naturală. Cu ochii în lacrimi văd azi cum hoardele unor îmbuibaţi care ne-au prădat avuţiile râvnesc pe faţă şi la teritoriile noastre, tulburând sfânta pace sădită de cuvântul lui Dumnezeu între oameni şi popoare. Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor numi! Dar cu aceia care ne alungă copiii din şcoli, care îi prigonesc pe români de la casele lor, care l-au schilodit pe Mihăilă Cofariu, care jefuiesc codrii Harghitei şi Covasnei, cocoţându-se în topul multimilionarilor în dolari şi în euro, cu aceia care ne tot pârăsc pe la înaltele porţi străine, semănând numai ură şi vrajbă, Doamne, cum rămâne? Ei ai cui fii sunt? Ce trebuie să fac eu, ca şi copiii mei să-şi poată aminti, din tinereţea lor, clipe de pace şi armonie cu toate seminţiile lăsate de Domnul pe pământ, aşa cum îmi amintesc eu azi, cu proiectul criminal al fărădelegii minorităţilor pe masă? Ce trebuie să fac eu, ca să poată şi ei spune cândva: "Doamne, frumos era pe atunci!"? Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Mircia Giurgiu. Aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă. Astăzi o să mă refer la ceea ce se întâmplă la Somvetra Gherla. Este o situaţie destul de gravă, chiar dacă din luna februarie am atras atenţia autorităţilor competente, nu s-a luat nici o măsură. Iar luna trecută, mai precis, în 11 noiembrie, firma a fost închisă şi autorităţile, atât cele locale, cât şi cele la nivel naţional, deocamdată, nu au luat nici o măsură. Au rămas 650 de oameni pe drumuri, într-un oraş care are peste 19 mii de locuitori, aproape fiecare familie are pe cineva acolo. Din păcate, nu s-a rezolvat nimic, oamenii sunt fără nici un venit şi aşteptăm cât mai repede o soluţie pentru salvarea acestei societăţi, care are peste 95% export. Eu vă mulţumesc şi mai multe o să fie cuprinse în materialul pe care îl depun la secretariat. Mulţumesc frumos. |
|||||
|
(În continuare este consemnat materialul depus de către deputat la secretariatul de şedinţă.) Declaraţie politică: "Se sparge sticla la Somvetra Gherla" Aşa după cum am spus de nenumărate ori, situaţia a devenit mai mult decât critică la SC Somvetra Gherla SA. Furnizorul de gaze naturale a încetat să mai livreze pe datorie şi din această cauză a fost închis principalul cuptor ceea ce a condus la disponibilizarea sutelor de angajaţi. În plus, acţionarul majoritar, SC Feromat SA Bucureşti a cerut AVAS rezilierea contractului de privatizare, renunţând la partea ce i se cuvenea din societate. Sticlăria în România şi în judeţul Cluj, în special, are o adevărată istorie. Din păcate, tradiţia şi experienţa nu mai contează atunci când este vorba de interese meschine. Un exemplu concludent este cel de la SC Somvetra Gherla SA. Aici, angajaţii nu mai au dreptul de a afla ce se întâmplă în propria lor curte. În ciuda insistenţelor şi a intervenţiilor legale pe la diferite autorităţi abilitate nu s-a rezolvat nimic pentru a se face public efortul noului investitor în rezolvarea problemelor salariaţilor, a recapitalizării societăţii, precum şi a programului public de investiţii pe termen scurt şi mediu. Conducerea Sindicatului Somvetra Gherla mai solicită verificarea tuturor cererilor depuse la AVAS în 2004 pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni la SC Somvetra Gherla SA, verificarea direcţiei de implicare a AVAS Bucureşti, în sensul protejării intereselor societăţii, precum şi majorarea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale angajaţilor societăţii. Situaţia de la SC Somvetra Gherla SA este, de ceva vreme, tensionată. În data de 16 mai 2005, timp de 2 ore, de la 11.00 la 13.00, angajaţii au declanşat o grevă de avertisment, pentru ca în data de 31 mai să intre în grevă generală pe durată nedeterminată. Deputatul independent de Cluj, Mircia Giurgiu, a declarat că susţine acţiunea angajaţilor de la SC Somvetra Gherla SA, revendicările salariaţilor fiind, în opinia parlamentului clujean, pe deplin justificate. De altfel, parlamentarul clujean a adresat două întrebări, una preşedintelui AVAS şi una primului ministru referitoare la situaţia de la societatea gherleană. La 13 decembrie 2004 a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare acţiuni între AVAS Bucureşti şi SC Feromat SA, iar transferul dreptului de proprietate s-a realizat la data de 27 decembrie 2004, confirmat de AVAS prin adresa nr.17245/28 decembrie 2004, prin care Feromat SA apare ca deţinător a 113.646 acţiuni, reprezentând un procent de 51,98 % (majoritar), în valoare de 19.385.800.578 lei. La preluarea societăţii, datoriile acesteia depăşeau suma de 140 miliarde lei, bani care sunt, în mare parte, potrivit conducerii sindicatului Somvetra Gherla, o consecinţă a privatizării iniţiale din perioada 1996-2002. Reprezentanţii sindicatului Somvetra Gherla considera că toată răspunderea faţă de situaţia primei privatizări revine fostului FPS, APAPS-ului, etc., situaţie recunoscută prin rezilierea contractului de privatizare din luna ianuarie 2002. Mai mult, liderii sindicatului Somvetra Gherla susţin că firma Feromat a plătit acţiunile cu un preţ modic, adică 1,25 miliarde lei, fără a face cunoscute obligaţiile ce îi revin pe linia capitalizării societăţii, asigurarea capitalului de lucru, precum şi programul investiţional. Trebuie precizat faptul că administratorul unic şi acţionariatul majoritar se prevalează de confidenţialitatea contractului de privatizare încheiat cu AVAS Bucureşti pentru a nu răspunde întrebărilor salariaţilor de la Somvetra Gherla referitoare la procesul de privatizare. În plus, administratorul unic al SC Somvetra Gherla SA a primit din partea AVAS o serie de răspunsuri la demersurile făcute de reprezentanţii sindicaliştilor de la Somvetra Gherla. Astfel, în data de 11 aprilie 2005, AVAS a transmis că în urma analizării efectuate privind conversia în acţiuni a creanţei comerciale aferente, SC Somvetra Gherla SA preluată de AVAS de la SC DISTRIGAZ NORD SA, în baza prevederilor OUG 37/2004 privind măsuri de diminuare a arieratelor din economie, modificată şi aprobată prin Legea nr. 507/2004, prin aplicarea dispoziţiilor art. 431 din Legea nr. 442/2004, rezultă că nu este oportună realizarea acestei acţiuni. Conversia în acţiuni a creanţei comerciale restante preluată de AVAS de la SC DISTRIGAZ NORD SA, cu posibilitatea vânzării acţiunilor rezultate, în condiţii similare celor din contractul de privatizare nr. 85/13.12. 2004, nu poate asigura valorificarea acestei creanţe la nivel superior. Mai mult decât atât, în data de 27 aprilie 2005, SC Somvetra Gherla SA a primit de la AVAS răspunsul la solicitarea de compensare a datoriilor faţă de AVAS, rezultate din sentinţa civilă nr. 4158 din 1 octombrie 2003 cu preţul achitat în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. BT 21/19.04.1999, contract a cărui nulitate absolută a fost constatată prin Decizia 804/19.12.2002 pronunţată de Curtea de Apel Suceava. Astfel, AVAS nu a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească la plata către SC Somvetra Gherla SA a unor sume achitate la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. BT 21/19.04.1999; Curtea de Apel Suceava, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. BT 21/19.04.1999 a reţinut faptul că au fost utilizate manopere dolosive în momentul participării la licitaţia desfăşurată în vederea vânzării acţiunilor, precum şi împrejurarea că s-a făcut plata acţiunilor cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990; sumele încasate de AVAS ca preţ al acţiunilor în contul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. BT 21/19.04.1999 se fac venit la bugetul statului. Una din condiţiile compensării legale este caracterul cert al creanţelor care urmează a fi compensate. Legat de acest aspect, este discutabil caracterul cert al creanţei AVAS faţă de SC Somvetra Gherla SA în condiţiile în care instanţa a constatat nulitatea absolută a contractului, datorită manoperelor dolosive folosite în momentul încheierii contractului. În aceste condiţii, AVAS nu poate onora solicitarea SC Somvetra Gherla SA, iar ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. BT 21/19.04.1999 sumele achitate de SC Somvetra Gherla SA se reţin cu titlu de daune-interese, în conformitate cu prevederile art. 21 din OUG nr. 25/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Dată fiind situaţia existentă, singurii care au de suferit în urma acestei privatizări cu cântec sunt angajaţii. Societatea are 757 salariaţi, iar activitatea este una preponderent de export, adică aproximativ 98 %. Care va situaţia salariaţilor de la SC Somvetra Gherla SA în condiţiile în care fiecare familie a avut cel puţin un membru care era angajat la această societate. |
||||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Emil Radu Moldovan. Nu este. Domnul deputat Cătălin Buhăianu Obuf. Nu este. Domnul deputat Constantin Amarie. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea se intitulează "Pseudofilozofia bugetului". Bugetul a intrat în atenţia Camerelor reunite după ce, cu oarecare nervozitate, a fost dezbătut în comisie. Reprezentanţii Puterii au fost şi s-au manifestat nemulţumiţi de încercările Opoziţiei de a îmbunătăţi bugetul prezentat. În amendamentele admise, aproape nici unul din partea Opoziţiei nu a avut vreo şansă să fie inclus în noul buget. Dacă, totuşi, câţiva membri ai Opoziţiei s-au văzut nominalizaţi în admiterea unor amendamente, asta s-a întâmplat pentru că au fost în consens cu comisiile sau cu unii membri ai Alianţei. În luările de cuvânt în plen, la dezbaterile generale, am auzit aproape în toate intervenţiile parlamentarilor Puterii menţionarea sintagmei "filozofia bugetului", de parcă acest buget s-ar încadra într-o anume filozofie! Sintagma era însă menită să inducă în eroare electoratul după formula: "Fă-te că lucrezi!" Dacă bugetul s-ar fi făcut după o filozofie proprie, în nici un caz ea nu a ţinut cont de principiul cartezian "Primum vivere, deinde filosofare!" Bugetul ar fi trebuit să aloce, în primul rând, resurse corespunzătoare sectoarelor bugetare: sănătate, învăţământ, armată, interne şi, apoi, alocări spre sectoare investiţionale ce ţin mai mult de economia privată. Guvernul nu trebuie să-şi propună să consolideze capitalurile private prin eforturile bugetare, ci trebuie să creeze cadrul necesar al manifestării concurenţiale şi pe cale naturală a capitalurilor. Din nefericire, aşa-zisa "filozofie a bugetului" urmează o mai veche practică interbelică, aceea a afacerilor cu statul, care sunt cele mai profitabile afaceri. Ei bine, după succesul acestor afaceri, firmele uită să returneze statului ce este al său, adică impozitele corespunzătoare. Cum se preocupă Guvernul să rezolve această problemă, cu grave repercusiuni asupra bugetului? Mă miră faptul că un Guvern de dreapta, care are o puternică dimensiune liberală, nu creează cadrul legal de creştere şi manifestare a capitalului românesc, garanţia proprietăţii viitoare. Deputaţii P.S.D. au propus returnarea bugetului spre reanalizare, măcar şi pentru faptul că importante segmente sociale se aflau în grevă. De exemplu, alocarea a încă 1,1% din p.i.b. către învăţământ, dar nemenţionată în bugetul actual, are efect de fumigenă. Insistenţa cu care Guvernul a susţinut discutarea bugetului în continuare, neadmiţând propunerile Opoziţiei, în condiţiile în care ţara putea fi paralizată de greve, a reprezentat o totală lipsă de realism politic. Şi cum, prin excelenţă, bugetul reprezintă esenţa unor doctrine şi decizii politice, înfăţişarea lui de azi ne dă măsura tabloului sumbru ce se prefigurează pentru România în viitor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Tiberiu Bărbuleţiu. Domnul deputat Dan Mihai Marian. Domnul deputat Mircea Ciopraga. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Raport asupra desfăşurării celei de-a 26-a Sesiuni a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră". Stimaţi colegi, Ca declaraţie politică, voi prezenta astăzi un scurt raport asupra desfăşurării celei de a 26-a Sesiuni a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), eveniment la care am participat în calitate de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunărea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră. Reuniunea din acest an a fost organizată la Tirana, în perioada 22-24 noiembrie 2005, sub preşedinţia Republicii Albania. Adunarea Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră a reunit reprezentanţi ai 10 din cele 12 delegaţii naţionale membre ale organizaţiei, respectiv: Albania, Armenia, Bulgaria, Grecia, Georgia, Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina, absente fiind delegaţia Serbiei şi Muntenegrului şi cea a Azerbaidjanului. Din partea Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), a cărei preşedinţie o deţine acum România, respectiv, Ministerul Afacerilor Externe, au participat reprezentanţi ai organismelor afiliate: Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre, Centrul de Studii Internaţionale privind marea Neagră, Reţeaua Universităţilor Mării Negre şi Uniunea Asociaţiilor Transportului Rutier din Regiunea Mării Negre. De importanţă la acest eveniment a fost şi prezenţa reprezentanţilor unor importante organisme importante cu statutul de observator în cadrul Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră, printre care Adunarea Naţională a Franţei, Parlamentul European, Adunarea Parlamentară a Consiliului European. Lucrările Adunării Generale a PABSEC din această sesiune s-au concentrat asupra finalizării şi adoptării Recomandărilor pentru subiectele de maximă importanţă legate de realizarea proiectelor de cooperare economică multilaterală elaborate de Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră pentru domeniile comercial, financiar-bancar, transporturilor, energiei, agriculturii, societăţii informatizate, cultural, de mediu, combaterea migraţiei, a crimei organizate şi a terorismului. Având în vedere că aprofundarea cooperării regionale este una din preocupările de bază ale Adunării Parlamentare, o atenţie deosebită s-a acordat dezvoltării relaţiilor cu instituţiile Uniunii Europene, în special cu Parlamentul European. În cadrul dezbaterilor, au fost supuse discuţiilor şi adoptate, de asemenea, rapoartele şi recomandările elaborate în toamna acestui an de către comisiile de specialitate ale APCEMN, respectiv: "Dezvoltarea infrastructurii transporturilor în zona Mării Negre", "Rolul administraţiei locale în consolidarea cooperării economice la Marea Neagră" şi "Aspectele culturale, educaţionale şi sociale ale extinderii Uniunii Europene: consecinţele asupra regiunii Mării Negre". Reuniunea Adunării Generale a APCMN de la Tirana a marcat şi transferul preşedinţiei albaneze a APCEMN către Republica Armenia, care va exercita acest mandat tot pe o perioadă de 6 luni. În legătură cu mandatele de conducere a APCEMN şi OCEMN, în calitate de preşedinte al delegaţiei române, am propus în cadrul dezbaterilor ca preşedinţia celor două organisme, respectiv, legislativ şi executiv, să fie executată simultan, în aceeaşi perioadă de timp şi de către aceeaşi ţară. O astfel de schimbare ar înlătura decalajele actuale şi ar conferi mai multă coerenţă şi eficienţă în realizarea obiectivelor comune ale APCMN şi OCEMN. În legătură cu activitatea celor două organizaţii, am mai făcut şi propunerea ca şefii parlamentelor ţărilor membre ale APCEMN să se întâlnească anual. Delegaţia română s-a angajat să prezinte în cadrul următoarei reuniuni a Comisiei de specialitate pe probleme legale şi politice o versiune detaliată a acestor propuneri, cu specificarea statutului şi a mandatului întâlnirii anuale a şefilor de parlament şi, de asemenea, cu specificarea documentelor şi deciziilor care să fie adoptate în cadrul acestei întruniri. Precizez că amândouă propunerile au fost primite cu interes de către participanţii la Adunarea Generală. În cadrul discuţiilor informale, m-au asigurat explicit de susţinerea acestor propuneri reprezentanţi ai mai multor delegaţii naţionale. Cu celelalte delegaţii membre ale PABSEC, care nu şi-au exprimat poziţia în legătură cu cele două propuneri, delegaţia română urmează să poarte discuţii şi consultări în cadrul reuniunilor viitoare ale comisiilor de specialitate. Ca o concluzie generală a participării la Adunarea Generală din acest an a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră, aş sublinia disponibilitatea manifestată de reprezentanţii PABSEC în ceea ce priveşte abordarea şi acceptarea propunerilor de înnoire şi îmbogăţire a activităţii organizaţiei. Adunarea Generală s-a bucurat de interesul mass-media pe întreg parcursul programului, prin prezenţa unui număr semnificativ de jurnalişti din presa locală şi internaţională. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PD, domnul deputat Alexandru Mocanu a venit? Nu. Domnul deputat Petru Movilă. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Onoraţi colegi, "Opoziţia şi bugetul". Democraţia, ca sistem politic, presupune Opoziţie, adică o contrapondere permanentă la Putere, având drept scop, în principal, sancţionarea eventualelor derapaje ale acesteia, manifestările de tip autoritarist sau dictatorial ale guvernanţilor, ignorarea programului de guvernare etc. Activitatea unei opoziţii reale nu se limitează doar la reacţii, la acţiunile Puterii, ci în virtutea principiului promovării interesului naţional include şi acţiuni care sprijină Puterea, atunci când aceasta propune măsuri care promovează, în mod evident, interesul naţional sau al celor din judeţele pe care le reprezintă alături de parlamentarii Puterii şi parlamentarii opoziţiei. De aceea se vorbeşte despre opoziţie constructivă sau reală şi aceasta, repet, nu există decât atunci când opoziţia combină acţiunile de tip reactiv cu cele de tip constructiv. La urma urmei, avem cu toţii aceeaşi ţară. Din păcate, opoziţia noastră, încă de la începutul actualei legislaturi, ignoră complet acest adevăr şi se limitează strict la acţiuni menite să pună beţe în roate oricărei acţiuni guvernamentale, oricărei măsuri propuse fie de Guvern, fie de majoritatea parlamentară. Pentru mine şi colegii mei este evident, aşadar, că avem, în prezent, o opoziţie neconstructivă şi negativistă. Dovada cea mai puternică în sprijinul spuselor mele o constituie dezbaterea şi votul pe marginea proiectului de buget pe anul 2006. Oricine ştie că alcătuirea unui buget nu este un lucru tocmai uşor, mai ales când în politica fiscală au apărut schimbări care induc consecinţe în veniturile bugetare, când la baza bugetului se află o nouă filozofie, când o ţară ca România se află în faţa acestui examen sever care este aderarea la Uniunea Europeană. Ce s-a petrecut în realitate în Parlamentul nostru cu ocazia dezbaterilor şi voturilor la proiectul de buget. Înainte de toate, opoziţia a dorit să amâne la nesfârşit votarea bugetului. Dacă ar fi fost după ea, votul final pe buget ar fi fost dat abia în primăvara, vara anului viitor. Este o dovadă clară încă o dată că avem o opoziţie neconstructivă, negativistă, gata oricând să ignore interesul naţional doar pentru a lovi în Putere. Numărul mare de amendamentele nu poate avea alt înţeles decât negarea realităţii. Niciodată, în perioada post decembristă nu au existat atâtea amendamente la buget. Concluzia finală este că numărul amendamentelor şi susţinerea acestora nu au urmărit, în fond, îmbunătăţirea legii bugetului, ci amânarea de sine a adoptării lui şi, pe această cale, nu s-a reuşit decât compromiterea Parlamentului României ca instituţie în ochii opiniei publice. Dezbaterea proiectului de buget ar fi durat încă mult dacă opoziţia nu s-ar fi supărat ca văcarul pe sat, drept pentru care şi-a luat jucăriile şi a plecat acasă. Majoritatea, în cvorumul legal, a putut continua şi, astfel, a fost votat nu cel mai bun buget necesar, ci cel mai bun buget al României în condiţiile economice şi sociale de astăzi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Adrian Moisoiu. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Magistraţii de naţionalitate română sunt discriminaţi negativ!" Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor a fost modificată şi completată prin Legea nr.247/2005 - respectiv pachetul legislativ prin care actualii guvernanţi şi-au asumat răspunderea. s-au introdus anumite prevederi care au ca efect o segregaţie etnică a magistraţilor şi se limitează, în mod neconstituţional, nelegal şi neechitabil, drepturile magistraţilor de naţionalitate română - majoritari. Astfel, textul de lege vechi, privitor la alegerea posturilor după validarea examenului de capacitate -art. 29, prevedea că judecătorii şi procurorii au dreptul să-şi aleagă posturile în ordinea mediilor, iar la medii egale erau stabilite criteriile de departajare: titlul ştiinţific - respectiv doctoratul în drept, apoi vechimea mai mare la instanţa sau parchetul pentru care se opta. Noua legislaţie a introdus, alături de aceste criterii, un altul, distinct, ce arată că "În circumscripţiile instanţelor şi parchetelor unde o minoritate naţională are o pondere de cel puţin 50% din numărul locuitorilor, la medii egale, au prioritate candidaţii cunoscători ai limbii acelei minorităţi." (Pct.45 din Legea nr.247/2005) Din modul în care a fost introdus acest criteriu, ca şi aliniat distinct, iar nu ca o completare a aliniatului 5 (cel care prevedea criteriile titlului ştiinţific şi al vechimii), reiese că este un criteriu distinct, care are prioritate. Această nouă prevedere este neconstituţională, întrucât Constituţia României, legea supremă în stat, stabileşte că "procedura judiciară se desfăşoară în limba română" (art.128) şi nelegală, întrucât atât Codul de procedură civilă, cât şi Codul de procedură penală arată că limba de desfăşurare a procesului civil cât şi penal este limba română, fiind reglementată posibilitatea exprimării în limba maternă, dar cu folosire a unui interpret (art. 142 din Codul de procedură civilă, art. 7 şi art. 128 din Codul de procedură penală.). De asemenea, s-a mai încălcat un alt principiu constituţional referitor la libera circulaţie, care este garantat: "fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară" (art. 25 din Constituţia României). Or, în condiţiile legii, un magistrat necunoscător al limbii unei minorităţi din zona unde locuieşte şi unde a funcţionat mai mulţi ani, la medii egale cu un alt magistrat cunoscător al limbii minorităţii, se va vedea nevoit să se mute din acea localitate, optând pentru o alta, împotriva voinţei sale; sau nu va putea opta pentru o altă localitate din ţară, în cazul în care în acea zonă ponderea unei minorităţi depăşeşte 50 % din populaţie şi va pierde la criteriul înainte amintit. Astfel, s-a creat o discriminare negativă în rândurile magistraţilor de naţionalitate română, care nu cunosc limbi ale unor etnii conlocuitoare, ajungându-se la situaţia că a fi minoritar în România dă naştere unor drepturi prioritare şi, deci, suplimentare faţă de majoritatea populaţiei româneşti. De remarcat că aceste drepturi sau abilităţi lingvistice nu produc în concret, în activitatea judiciară, nici un fel de efecte juridice, deci nu au legătură cu modul este înfăptuire corectă a actului justiţiei. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi la examenul de promovare a magistraţilor - art. 46 din Legea nr.304/2004, care face trimitere la dispoziţiile art. 29 alin.(6). Se observă că aceste dispoziţii sunt şi inechitabile moral, întrucât simplul fapt de a fi vorbitor / cunoscător al limbii unei minorităţi naţionale (deci hazardul de a te fi născut într-o asemenea familie), conferă prioritate faţă de titlul ştiinţific de doctor sau faţă de vechimea în magistratură. De altfel, aceste prevederi "strecurate" în pachetul de legi de asumare a răspunderii Guvernului, nu sunt corelate cu altele care să reglementeze un examen de limbă, pentru că simpla susţinere sau afirmare că o persoană este cunoscătoare a unei limbi nu reprezintă o probă în acest sens. Aşadar, rămâne ca singură apartenenţa la o minoritate naţională, ce reiese din nume sau afirmaţia candidatului respectiv, determină acceptarea acesteia cu putere de adevăr! Voi cita art. 6 alin.(2) din Constituţie: "Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români." Dar cu art. 13 din Constituţia României care spune "În România, limba oficială este limba română.", cum rămâne? Cu ce drept cel care ne jigneşte neînsuşindu-şi limba oficială a statului şi încalcă Constituţia este discriminat pozitiv? Toate au o limită! Doamnă ministru a justiţiei, aveţi datoria să interveniţi imediat! |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, doamna deputat Graţiela Iordache. Aveţi cuvântul, doamna deputat. |
|
|||
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Obiectul declaraţiei mele politice de astăzi îl reprezintă, dacă vreţi, modul în care banii pot să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie. Avem 4,5 milioane populaţie activă. 6,3 milioane pensionari. Peste 51 % din populaţie ocupată în agricultură. Un venit salarial minim de 110 euro pe lună. Aproape 70 % din populaţie, conform unui raport recent al Băncii Mondiale, trăieşte sub limita sărăciei. Poate că nu vă spun lucruri noi. De fapt, sunt convinsă că nu sunt lucruri noi pentru dumneavoastră. Mulţi am intrat în politică tocmai pentru că ştiam aceste realităţi. Poate, însă, că am să vă spun ceva care este o noutate şi anume că sărăcia, lipsa de coeziune socială, lipsa de incluziune socială nu aparţin numai României, aparţin şi ţărilor bogate, cum sunt Franţa, cum este Italia, cum este Germania. Numai că aceste ţări au învăţat să facă paşi înspre realizarea unei adevărate coeziuni sociale. Şi a apărut ceea ce, în România, poate doar putem spera să existe, aşa numitul tip de bancher etic. Acele bănci care-şi propun ca obiect de activitate acordarea de credite cu prioritate cetăţenilor care au, cu adevărat, nevoie. Acelor cetăţeni care nu vor reuşi niciodată să fie pe lista de credite acceptate de către băncile noastre româneşti. În România, diferenţa dintre dobânda pasivă şi dobânda activă este imensă. Băncile nu vin în întâmpinarea celor care au cu adevărat nevoie de bani. Băncile nu vin să finanţeze companii şi afaceri mici. Şi este firesc să fie aşa. Au regula lor, aceea de a obţine profit. În schimb noi, cu toţii, trebuie să gândim şi să concepem un sistem asemănător celui care există în alte ţări europene, acela de bănci etice, bănci care să vină în întâmpinarea cetăţenilor care au, cu adevărat, nevoie de bani. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Emil Radu Moldovan este? Nu. Domnul Cătălin Buhăianu Obuf? Nu este. Doamna deputat Minodora Cliveti? Nu este prezentă. Domnul deputat Vasile Puşcaş? Nu este prezent. Domnul deputat Eugen Bejinariu? Nu este. Domnul deputat Iulian Iancu. Poftiţi, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Doamnă preşedintă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică am intitulat-o: Economia României după un an de guvernare portocalie - de la pierdere de competitivitate la dezechilibre macroeconomice. "Aproape nici un angajament din campania electorală nu a fost respectat." Nu este afirmaţia mea, stimaţi colegi, este declaraţia domnului Băsescu de acum câteva săptămâni, supărat fiind pe lipsa de idei, de proiecte, dar, mai ales, pe neperformanţa actualului Guvern. Alianţa DA a împărţit, în dreapta şi în stânga, un sac de Moş Crăciun cu promisiuni. Acum, însă, după un an de guvernare portocalie, ţara se dovedeşte a fi neguvernată, plutind în derivă pe o mare din ce în ce mai agitată, ca urmare a valului tsunami provocat de cota unică de impozitare care va lovi în plin România în anul 2006. După un an de guvernare, regula a fost că decizia politică o bate pe cea economică. În acest interval, prin politica duplicitară, din adevăratele şi falsele priorităţi ale Guvernului şi Coaliţiei, s-a realizat un contratimp periculos cu exigenţele europene dar şi cu aşteptările populaţiei. În această perioadă, ţara a trecut prin înec, Guvernul s-a preocupat de remaniere după principiul reglării de conturi şi nu cel al reformei, iar Alianţa DA s-a preocupat de schimbarea preşedinţilor de Camere. Atât ruperea acordului cu Fondul Monetar Internaţional, cât şi raportul de ţară al Comisiei Europene au subliniat deteriorarea cadrului macroeconomic românesc care împinge economia României spre o apreciere excesivă a leului, neînsoţită de câştigul de eficienţă, ceea ce duce la o golire a ţesutului industrial/productiv, o supraspecializare pe servicii şi o fragilizare a economiei. După un an, se poate vedea că, în majoritatea lor, măsurile luate nu au nici o legătură cu Programul de guvernare. Neconformitatea dintre platforma program din campania electorală, programul de guvernare şi deciziile curente este o dovadă de inconsecvenţă, dar şi de moralitate, confirmându-se faptul că Alianţa DA nu se ţine de cuvânt. Este limpede că în domeniul industriei asistăm la desfăşurarea activităţii din inerţie, fără a iniţia nici un proiect nou. În ceea ce priveşte sectorul industrial, experienţa ultimilor ani arată că evoluţia producţiei industriale a influenţat cel mai mult creşterea economică. Din cauza industriei, economia traversează o perioadă nefastă în acest moment, care a început în trimestrul al 2-lea al anului 2005 şi se va prelungi până spre jumătatea anului 2006, dacă nu chiar mai târziu. În primele nouă luni, cea mai mare creştere din economie s-a înregistrat doar în cazul comerţului. În ceea ce priveşte comerţul cu amănuntul s-a înregistrat o creştere de 17,4 %, iar la comerţul angro de 28,6 %. Creşterea accelerată a preţurilor la gaze naturale, energie electrică, combustibil precum şi devansarea termenului de introducere a accizelor a afectat în mod direct rezultatele economice pentru ramuri industriale aflate într-o reală dificultate datorită lipsei de competitivitate şi de descurajare a activităţii de export. Astfel, cele mai afectate domenii sunt cele ale industriei îngrăşămintelor chimice, siderurgiei, respectiv industria textilă. În industria textilă sunt ameninţate mai bine de 9.000 de companii. Până la sfârşitul anului vor fi concediaţi mai bine de 100.000 de angajaţi. Cauze? Aprecierea leului, evaziunea fiscală, scumpirea utilităţilor, reducerea sprijinului Statului pentru exportatori prin Eximbank, haos fiscal, impredictibilitatea mediului de afaceri. Strategia de export anunţată pentru a sprijini trecerea de pe lohn pe brand propriu nu a fost realizată. În schimb, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a scos, din programa şcolară, specializarea în confecţii, tricotaje, producţie şi design. Vreau să menţionez că, din 9.000 de firme, 5.500 activează în domeniul confecţiilor şi tricotajelor. România înregistrează cea mai mare cantitate, în schimb, de marfă contrafăcută, după Ucraina. Cota de piaţă a România s-a redus cu 14 % în acest domeniu. O creştere economică de numai 4,1 %, respectiv sub 50 % din creşterea economică a anului trecut, subliniază politica actualului Guvern în domeniul ca fiind cea mai modestă din ultimii trei ani. În ceea ce priveşte producţia industrială, aceasta a cunoscut o pierdere semnificativă de ritm, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a înregistrat o creştere de 7,2 %, iar în acest an doar 1,5 %. |
|||||
|
|
Vă rog să vă pregătiţi să încheiaţi declaraţia. |
|||||
|
|
Da, este în regulă. Cel mai bun exemplu de neperformanţă şi lipsă de profesionalism al actualului Guvern este reflectată de modul în care a fost pregătită iarna anului 2005-2006. Imaginea bătrânilor care alături de alţi zeci de mii de români îngheaţă deja de frig în apartamente, este elocventă. Stimaţi colegi, Guvernul dovedeşte că este lipsit de idei şi incapabil de mari proiecte. Ce este surprinzător? Faptul că domnul preşedinte Băsescu remarcă neîndeplinirea a nici unui angajament din campania electorală, ca şi cum domnia sa nu ar avea principala responsabilitate a actualei echipe guvernamentale. De altfel, guvernarea anului 2005 şi-a marcat neperformanţa sub imperiul a două mari constrângeri: anunţarea alegerilor anticipate la numai trei zile de la înfiinţarea guvernului şi utilizarea ei ca element de şantaj la adresa partidelor Coaliţiei şi decizia primului-ministru de a-şi anunţa demisia la jumătatea anului, aruncând în provizorat şi incertitudine întreaga activitate guvernamentală pentru tot restul anului. În consecinţă, anul 2005 este un an pierdut pentru România. Populaţia a fost adusă la statutul de sinistrat, imaginile sinistraţilor care trăiesc în corturi, grajduri şi care nu mai au nici o speranţă să-şi vadă finalizate casele în această iarnă sunt subliniate de afirmaţia memorabilă a unei bătrâne dintr-una din localităţile sinistrate: "Aşteptându-mi binele, mi se gată zilele". Alianţa nu are randament, Guvernul nu lucrează, confirmând că actuala formulă politică este un eşec. Riscul este ca decontul să fie suportat, însă, doar de populaţie. Mulţumesc, doamnă preşedinte. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL domnul deputat Rareş Mănescu, nu este în sală; doamna deputat Adina Vălean? Domnul deputat Mihăiţă Calimente? Domnul deputat Ovidiu Ioan Silaghi? Domnul deputat Dan Horaţiu Buzatu? Domnul deputat Relu Fenechiu? Domnul deputat Marin Almăjanu? Domnul deputat Gheorghe Dragomir? Domnul deputat Emil Strungă, vă rog. |
|
|||
|
|
Până vă pregătiţi dumneavoastră, doamna deputat Leonida Lari-Iorga, din partea Grupului parlamentar al PRM. Vă rog, doamna deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Doamnă preşedintă, Stimaţi colegi, Ori de câte ori vorbesc despre românii din afara actualelor hotare ale ţării, încerc să vorbesc din partea românilor din interiorul ţării, dat fiind faptul că sunt parlamentar al României. Încerc şi încerc de ani de zile, dar nu prea îmi iese. De ce? S-ar pune întrebarea. În primul rând, de aceea că, din avalanşa vremurilor, îmi apar chipurile nu a sute de mi, ci a milioane de români care au fost lipsiţi întâi de ţara mamă fără voia lor, apoi ucişi, masacraţi, torturaţi, semănaţi pe drumurile dintre Basarabia, Bucovina, până în Siberia. Ce a întreprins, în tot acest răstimp, 87 de ani, Statul român împotriva colonizatorilor dintr-ntâi sovietici, adică acei fără naţiune, apoi ruşi dar cu aceeaşi sete de cotropire a teritoriilor străine, cu acelaşi program aplicat pe puncte în ceea ce priveşte limba, grafia, istoria, justiţia, administraţia locală în teritoriile cotropite. Dar ce strategie, ce program de rezistenţă, cel puţin, că de ofensivă în faţa colosului dinspre est nici nu putea fi vorba, a întreprins Statul român? Pe timpul lui Nicolae Ceauşescu, nu se puteau face prea multe, Imperiul sovietic fiind încă în toată puterea sa. Dar a fost Primăvara de la Praga. Nu au fost recunoscute vreodată Basarabia şi Bucovina drept părţi ale Imperiului sovietic. Într-o asemenea conjunctură cumplită, când statele occidentale s-au spălat pe mâini de România, ţara noastră s-a pomenit ca un peşte în oceanul marilor rechini. Dacă privim bine harta ţării de acum, curat ai zice că seamănă cu un peşte. Or, după Marea Unire, semăna cu o inimă. Vine, în sfârşit, anul 1989, anul - s-ar zice - al marii Revoluţii române. Să ne reţinem puţin asupra perioadei aşa-zis revoluţionare. În una din provinciile istorice ale României, Basarabia, valul mişcării de eliberare şi de reîntregire naţională luase un asemenea avânt, încât populaţia românească de peste Prut şi-a redobândit drepturile elementare, pierdute după ocuparea din 1940. Şi limba şi grafia şi istoria şi tricolorul iar marii lideri politici - aşa-zis marii lideri politici - din România nu aveau cum să nu ştie despre aceste evenimente. Imperiul sovietic era în agonie pentru că toate fostele colonii, 14 la număr, s-au dezis de cotropitori. Care ţară de pe glob s-a aflat să facă vreun tratat de bună vecinătate şi amiciţie cu acest imperiu al răului? S-a găsit una: România. Mai mult decât atât, ce coincidenţă jovială şi, mai bine zis, organizată, anume atunci când în Parlamentul URSS se dezbătea Pactul Ribbentrop-Molotov şi chiar a fost condamnat, în România a început nitam-nisam Revoluţia. Ce rost aveau alocuţiunile noastre, ale celor ocupaţi, împotriva ocupanţilor? Cine avea interes, din partea României, să aibă o comunicare nonstop cu Chişinăul? Comunicarea se făcea nonstop cu Moscova. Vai, ce naivi am fost noi, luptătorii basarabeni, liderii mişcării de eliberare şi de întregire naţională! Pe când eu, personal, vorbeam despre rapturile teritoriale săvârşite de Imperiul sovietic în România, Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, peste capetele noastre, Moscova şi Bucureştii se salutau cu telegrame de prietenie, recunoştinţă, colaborare, chiar şi cu ajutor militar în caz de nevoie. Şi toate aceste lucruri, luaţi aminte, sunt consemnate în Monitorul Oficial al URSS, documente de care eu dispun. Ce mai rămânea până la a recunoaşte un stat în stat, Republica Moldova? Ceea ce s-a întâmplat. O nimica toată. România a recunoscut încă o dată R.S.S. moldovenească formată de către URSS, atât că de data asta se numea Republica Moldova, ca şi azi, şi nu are cei doi de "s". Acesta a fost motivul venirii mele în România. Să văd ce se întâmplă în ţara mamă când noi, românii din afară, după atâtea lupte pentru eliberare şi reîntregire, după ce am văzut şi moartea cu ochii, ne pomenim iarăşi în sfera de influenţă a Rusiei. Ar putea să lupte bieţii români basarabeni şi bucovineni încă o sută de ori câte 87 de ani, dar fără nici un rost, când ţara este condusă de oameni ce vor putere de dragul puterii iar nu o patrie întreagă. Dar aceşti politicieni de mucava uită un singur lucru că oamenii sunt muritori cu trupul, dar nemuritori cu sufletul şi că vor avea a da seamă în faţa Domnului, la Judecata neamurilor. Să mergem mai departe în ceea ce priveşte ipocrizia politicienilor. Iată, să luăm chiar ziua de 1 decembrie a.c. Este întâia oară când Parlamentul României nu a ţinut şedinţa festivă consacrată sărbătorii naţionale a românilor. Analiştii politici accentuează că s-a pus miza pe participarea maselor populare. Dar reprezentanţii acestor mase, clasa politică românească, ce au făcut? Au mâncat fasole cu ciolan şi cozonac? Au băut ţuică şi vin fier împreună cu alegătorii? Sunt bune şi astea. Dar, trebuia mai întâi şi întâi să organizeze simpozioane de istorie la Academie, la Cercul Militar, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Afacerilor Interne. Prin pledoariile politicienilor să se ajungă, până la urmă, la o strategie şi un plan concret de reîntregire a ţării. Nici estul, nici vestul, nici chiar intrarea în Uniunea Europeană nu vor determina soarta românilor, decât ei, românii înşişi. Atâta timp cât românii din ţară vor fi refractari la suferinţele nemeritate ale fraţilor din afara ţării este puţin probabilă o schimbare în bine pentru România. Am mai spus-o şi repet: să nu cumva să se întâmple ca în modelul biblic, Iosif şi fraţii săi. Iosif, aruncat într-o fântână... |
|||||
|
|
Vă rog să vă pregătiţi să încheiaţi. |
|||||
|
|
Da, eu închei, doamnă preşedintă, închei. Iosif, aruncat într-o fântână de fraţi ai săi, în ghearele morţii şi Iosif i-a scos pe fraţii săi din ghearele robiei din Egipt, mai rea decât moartea. Consider că acei care gândesc numai la modul materialist şi că politică fără bani nu se face greşesc amarnic. Ce s-a ales de Imperiul sovietic, deşi avea toate bogăţiile lumii? Ce se alege de lume, în genere, după tsunami sau cutremure. Cred că ideile drepte nu mor niciodată, iar ideea naţională de reunificare a ţării este dreaptă şi prioritară pentru România. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
|
Ultimul vorbitor din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Emil Strungă. Domnul deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Vă rog să mă scuzaţi pentru momentul de ezitare pe care l-am avut la început, dar nu mă aşteptam să pot să intru în program şi să pot prezenta declaraţia politică ce poartă titlul "Sincopele şi surprizele politicii". Elementele care marchează evoluţia politică, în ansamblu, sunt reprezentate, în principal, de raporturile din Parlament dintre Putere şi Opoziţie. Din păcate, de cele mai multe ori, expresia acestor raporturi are un miez ancestral. Dacă Puterea afirmă că un lucru este alb, Opoziţia o contrazice răspicat, iar dacă Opoziţia afirmă că un lucru est negru, atunci Puterea este musai să susţină contrariul. Într-o formă simplificată, am putea sintetiza acest principiu ca fiind jocul de "alba-neagra". Nimic nu este important sau sublim. Jocul are rolul de a conduce spre derizoriu. Din acest joc, care pare firesc protagoniştilor, dar hilar şi neproductiv spectatorilor, am ales spre exemplificare două momente. Primul exemplu îl constituie adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2006. Este unanim cunoscut că bugetul este principalul instrument prin care executivul îşi exercită prerogativele şi îşi duce la îndeplinire programul de guvernare. În aceste condiţii, acceptarea, dacă ar fi fost, prin reducere la absurd, a celor aproximativ 900 de amendamente propuse de Opoziţie, ar fi transformat iniţiativa Guvernului de o manieră inaplicabilă. Al doilea exemplu îl constituie chestiunea Statutului minorităţilor, cu exagerările şi isterizările pe care le generează. Mai important mi se pare momentul în care se dezbate acest statut şi care este decisiv pentru ceea ce numim capacitatea de gestionare a crizelor şi de guvernare a ţării. Suntem după un raport de ţară şi în aşteptarea următorului, care ar putea să ne apropie şi mai mult de Uniunea Europeană. Nu ne putem permite să greşim. Deci care să fie rostul atitudinilor atât de inflamante pe care le afişează unele partide care se acuză sau se îngrijorează patetic. Doar unul: câştigul de imagine. Astfel, PSD-ul agită retorica naţionalistă bine cunoscută, dar depăşită, speculând bigotisme şi frustrări specifice în încercarea de a-şi reconstitui onoarea dalmaţiană şi doi, PRM-ul punctează la imaginea de sine, care de la înfiinţare a fost sublimă dar ".. De pe urma unei decizii legate de Statutul minorităţilor PSD-ul crede că ar putea câştiga în alegerile anticipate, steagul lor fiind in ce în ce mai des fluturat în ultima vreme de către liderii sociali-democraţi. Or, eu cred că în acest moment, pe acest subiect nu ar avea nimeni, dar absolut nimeni, nimic de câştigat. Cu atât mai mult cu cât pe acest subiect al minorităţilor, un subiect destul de sensibil pe agenda raportorilor europeni, am putea avea probleme la viitorul raport de ţară, dacă chestiunea minorităţilor nu va avea o rezolvare conformă cu principiile Uniunii Europene. Dacă merită să speculăm pe probleme de acest gen, care privesc disponibilitatea noastră ca stat de a înţelege aceste principii, atunci putem crea fel de fel de crize, una mai isterizantă decât alta, dar care nu fac decât să scoată la lumină nu slăbiciunea politicii româneşti, ci caracterul ei îndoielnic, şi al celor care se ocupă de ea. În concluzie, ce este important într-o democraţie aflată la sfârşitul tranziţiei şi în faza integrării? Important este că în ciuda sincopelor de comunicare şi a ezitărilor pe care le-au înregistrat partenerii de coaliţie, ţara este guvernabilă, crizele sunt gestionabile, iar cetăţenii sesizează că direcţia spre care ne îndreptăm este singura posibilă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă anunţ parlamentarii care au depus în scris intervenţiile lor, din partea Grupului parlamentar al PSD doamna deputat Manuela Mitrea, domnul deputat Dumitru Bentu, domnul deputat Ion Mocioalcă, domnul deputat Vasile Mocanu, domnul deputat Viorel Pupeză, domnul deputat Cosmin Vasile Nicula, domnul deputat Vasile Filip Soporan, domnul deputatAurel Vlădoiu, domnul deputat Claudiu Pop, domnul deputat Titus Corlăţean, domnul deputat Iuliu Nosa, domnul deputat Aurel Gubandru, doamna deputat Monalisa Găleteanu, domnul deputat Valeriu Ungureanu, domnul deputat Gheorghe Sârb şi domnul deputat Ion Dumitru. Din partea Grupului parlamentar al PNL a depus în scris intervenţia domnul deputat Claudius Zaharia. Din partea Grupului parlamentar al PD - domnul deputat Liviu Miroşeanu şi domnul deputat Valentin Adrian Iliescu, iar din partea Grupului parlamentar al PRM - domnul deputat Dumitru Avram. În zece minute, reluăm şedinţa în plen, rog liderii grupurilor parlamentare să asigure întrunirea cvorumului, mai ales că avem şi voturi finale. Vă mulţumesc. |
|||||
|
(Urmatoarele interventii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de sedinţă). |
||||||
|
Ziua Naţională a României 1 Decembrie reprezintă cea mai importantă zi din istoria naţiunii române. Întregirea, înfăptuită după sute de ani de frământări, lupte, izbânzi, cuprinde, în sufletul ei imens, sinceritate, patriotism, ideal. La Alba Iulia, anul de graţie 1918, s-a transformat într-un crez, iar crezul a luat conturul României unite. Românii din întreaga Transilvanie şi-au desemnat delegaţii ce urmau să participe la Marea Adunare Naţională. La data de 1 Decembrie, alături de o asistenţă foarte numeroasă, cifrată la peste 100.000 de oameni, au participat cei 1228 de delegaţi. Au luat cuvântul personalităţi importante ale românilor transilvăneni: Gheorghe Pop de Băseşti, care a şi prezidat adunarea, Ştefan Cicio Pop, Iuliu Maniu, precum şi alţi fruntaşi ai luptei pentru unitate. Proclamaţia, încă de la primul articol, specifica esenţa întregii acţiuni: "Adunarea naţională a românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi, prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi, la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie (1 decembrie) 1918, decretează unirea acelor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea naţională proclamă, îndeosebi, dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre". Alte prevederi ale proclamaţiei se refereau la îndeplinirea cerinţelor sociale, economice, politice, la egalitatea şi autonomia confesională, precum şi la "deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare". Ceea ce s-a înfăptuit la Alba Iulia înseamnă, în fond, o misiune istorică, un lucru atât de mirific, numit suflet, sufletul neamului românesc. |
|
||||
|
Pentru români, anul 1918 nu a fost un simplu an calendaristic, a fost o furtună, a fost un vulcan, a fost o minune dumnezeiască. El reprezintă în istoria poporului nostru anul triumfului idealului naţional, anul încununării victorioase a lungului şir de lupte şi sacrificii umane şi materiale pentru făurirea statului naţional unitar. Acest proces istoric, desfăşurat pe întreg spaţiul de locuire românesc, a înregistrat puternice seisme în 1784, 1821, 1848-1849, ca şi evenimente cardinale cum ar fi unirea Moldovei si Munteniei în 1859, proclamarea independenţei absolute a ţării de sub dominaţia otomană, consfinţită pe câmpul de luptă de armata română în războiul din 1877-1878, precum si adunările reprezentative, democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub stăpânirea străină de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia din 1918. Organizaţi în state separate din punct de vedere politic, ameninţaţi mereu de expansiunea vecinilor mai puternici cu părţi din teritoriul strămoşesc - Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia, Dobrogea - anexate de cele trei mari imperii, otoman, habsburgic (din 1867 austro-ungar) şi rus, românii şi-au păstrat dintotdeauna conştiinţa că aparţin aceluiaşi popor, că au aceeaşi geneză. Această conştiinţă a unităţii de neam a românilor a fost consolidată de permanentele şi multiplele relaţii politice, militare, economice şi culturale între ţările române de-a lungul întregului ev de mijloc. Secolul al XIX-lea - denumit şi "secolul naţionalităţilor" - a adus în spaţiul românesc o nouă realitate, cea a naţiunii române, în cadrul căreia s-a cristalizat conştiinţa unităţii naţionale, a conştiinţei destinului comun - trecut, prezent şi viitor. La 1 Decembrie 1918, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia, votul Marii Adunării Naţionale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, a fost aclamat de o impresionantă adunare populară, încununând celelalte acte de unire de la Chişinău (27 martie/9 aprilie 1918) şi Cernăuţi (15/28 noiembrie 1918) prin care Basarabia şi Bucovina reveneau în hotarele României. Experienţa istorică a relevat cu tărie faptul că unitatea politică era singura cale de rezistenţă în faţa presiunilor concentrice covârşitoare ale marilor puteri vecine, că doar ea putea asigura supravieţuirea fiinţei etnice româneşti şi evoluţia nestingherită pe coordonatele progresului. Caracteristica ideologiei generaţiei paşoptiste - cea care a pus bazele statului român modern - şi a practicii politice româneşti a constat în afirmarea permanentă a unei opţiuni fundamentale: refacerea unităţii de stat pe pământul vechii Dacii. În adâncul inimii fiecărui român - scria Nicolae Balcescu - era întipărită credinţa că "mântuirea de orice domnire străină" nu se putea realiza decât "prin unitatea naţională"&^187; Desăvârşirea unităţii naţionale a românilor la sfârşitul primei conflagraţii mondiale trebuie înţeleasă ca o firească împlinire ca o necesitate istorică impusă de evoluţia statului naţional şi de necesitatea desăvârşirii sale şi nu ca urmare a efortului militar al României. Nu primul război mondial a creat România Mare; el a fost doar ocazia. România a intrat în război pentru eliberarea provinciilor asuprite şi pentru întregirea ţării, idealul Unirii afirmându-se intens prin eforturi, jertfe şi eroism pe câmpurile de luptă din Transilvania şi Dobrogea, de pe Valea Jiului şi de pe Argeş, ca şi pe cele de la Mărăşti, Marăşeşti şi Oituz. Nu o victorie militară a stat la temelia statului naţional român, ci actul de voinţă al naţiunii române. Acum, la aniversarea a 87 de ani de la înfăptuirea măreţului eveniment, avem datoria să preţuim statul român, întregit în forma lui de astăzi, ca unul dintre cele mai statornice, având rădăcini adânci şi nezguduite în alcătuirea geografică a pământului strămoşesc, în firea poporului român şi în legăturile lui sufleteşti întărite prin unitatea aceleiaşi limbi, aceleiaşi credinţe, aceloraşi datini şi obiceiuri şi, mai presus de toate, în puterea morală a conştiinţei naţionale. |
|
||||
|
Domnul Florin Aurelian Popescu: Încercarea disperată a opoziţiei de a încetini adoptarea bugetului de stat pentru anul 2006 trebuie să înceteze Rezultat al obtuzităţii şi al inconsecvenţei între declaraţiile politice şi modul de a acţiona de care dau dovadă, PSD şi PRM au încercat să blocheze procedurile de adoptare a bugetului de stat pentru anul 2006, iar în ultimele zile să atace la Curtea Constituţională diverse articole din proiect sau să stopeze promulgarea prin scrisori adresate Preşedinţiei. Grupurile parlamentare ale celor două formaţiuni politice inventează amendamente, care nu-şi găsesc nici un fel de justificare, dar care au darul de a întârzia soluţionarea problemelor de fond şi, implicit, adoptarea bugetului. Pentru două partide care susţin cu fiecare ocazie că lucrează numai în interesul cetăţeanului român, PSD si PRM dau dovadă de o inconştienţă condamnabilă, insistând în a pune frâne actualei puteri, fără a avea în vedere consecinţele catastrofale pentru populaţie. Bugetul de stat pentru anul 2006 este unul mult mai bine conceput şi structurat în varianta propusă de Alianţa D.A., priorităţile fiind cele naţionale si nu cele particulare sau de grup, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Pentru aceasta, Guvernul Tăriceanu şi-a stabilit încă din campania electorală următoarele priorităţi: consolidarea statului de drept şi a democraţiei în România; redefinirea rolului statului prin restrângerea intervenţiei sale în economie şi întărirea funcţiilor acestuia de garant al legalităţii; întărirea libertăţilor individuale, sporirea siguranţei cetăţeanului şi a familiei şi garantarea şi dezvoltarea proprietăţii private, restituirea integrală a proprietăţilor abuziv confiscate de regimul comunist, tratamentul legal al proprietăţii. Din Judeţul Dâmboviţa pot fi oferite două exemple grăitoare în acest sens, respectiv, în comparaţie cu anul 2005, când au fost alocate 7 miliarde de lei pentru lucrările de întreţinere, amenajare şi refacere a drumurilor judeţene, în proiectul de buget pentru anul 2006, se prevede alocarea unei sume de 74,5 miliarde lei, o sumă care este de 10 ori mai mare decât cea din anul precedent. Un alt exemplu la fel de elocvent este cel al alocării, pentru finalizarea lucrărilor de construcţie şi finisare a clădirii care va găzdui Judecătoria şi Tribunalul Dâmboviţa, lucrări care au fost practic abandonate în perioada 2000-2004, a sumei de 70 miliarde lei. În aceste condiţii, toţi parlamentarii trebuie să conştientizeze măcar în cel de-al 12-lea ceas că se află în Parlamentul României pentru a conlucra la creşterea nivelului de trai al celor ce i-au votat şi nu pentru a pune piedici inutile în calea progresului logic pe care trebuie să-l înregistreze România. |
|
||||
|
Doamnelor şi domnilor, Săptămâna care a trecut am sărbătorit cu toţii Ziua naţională a României - 1 Decembrie. Am avut plăcerea să constat că această sărbătoare are pentru mulţi români o semnificaţie aparte şi stârneşte o anumită stare emoţională, care o putem identifica ca fiind chiar patriotism. Da, Patriotism. În ultimii ani, mulţi dintre noi am ocolit acest cuvânt, ne era chiar ruşine să-l pronunţăm, având încă proaspete în minte discursurile dictatorului Ceauşescu care pentru a-şi legitima regimul despotic făcea permanent trimitere la istorie şi la sentimentul naţional. De aceea, pot să afirm că anul acesta, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, românii s-au simţit mai liberi, mai mândri că sunt români. Pentru prima dată după mulţi ani, pentru mulţi concetăţeni ai noştri, 1 Decembrie nu a fost numai o zi liberă în care au putut merge la cumpărături sau ieşi la plimbare. Manifestările organizate de autorităţi în diferite oraşe ale ţării, au scos pe străzi mii de români care au sărbătorit Ziua naţională şi care nu au fost atraşi neapărat de primirea celebrei porţii de "fasole cu ciolan", invenţie pesedistă prin care a fost jignit şi demonetizat spiritul acestei mari sărbători, în scopul meschin al manipulării şi obţinerii a câtorva voturi. 1 Decembrie 1918 este o dată cu adevărat sfântă pentru toţi românii. Indiferent de opţiunile noastre politice, de crezurile noastre de orice fel, trebuie să cinstim această zi. Drumul european al României este ireversibil, iar locul în marea familie europeană nu ne-a fost niciodată contestat şi datorită trecutului poporului român, trecut pe care nu trebuie să-l uităm şi mai ales din care trebuie să tragem concluziile care se impun din lecţiile pe care istoria ni le-a predat. Integrarea în Uniunea Europeană nu se poate face fără a avea şi propria noastră conştiinţă şi mândrie naţională, aşa cum procedează acum alţi cetăţeni europeni care sunt în acelaşi timp şi cetăţeni francezi, italieni, belgieni etc. De aceea, stimaţi colegi, vă urez, chiar dacă cu întârziere, "La mulţi ani, Români!" Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Astăzi, 6 decembrie 2005, la Bucureşti are loc un eveniment pe care părinţii şi bunicii noştri l-au aşteptat mai mult de 60 de ani. Astăzi, la Bucureşti, se semnează acordul de acces privind stabilirea de facilităţi militare americane pe teritoriu românesc. Altfel spus, în sfârşit, prin realizarea bazelor militare americane pe teritoriul României, vin americanii! În acest fel, eforturile de politică externă făcute de guvernanţii români din ultimii 16 ani, netezesc şi încheagă o imensă realizare istorică pentru România cu consecinţe majore în plan politic, economic, militar dar mai ales de securitate. Acordul de acces prilejuieşte prezenţa la Bucureşti a şefului diplomaţiei americane, secretarul de stat, Condoleezza Rice. Doamna Rice va semna astăzi la palatul Cotroceni documentul cadru referitor la stabilirea de facilităţi militare de dimensiuni reduse şi flexibile, cu un grad înalt de interoperabilitate şi bazate pe rotaţia periodică a militarilor dislocaţi. Documentul de natură politică reglementează cadrul general de colaborare la nivel militar, logistic, juridic şi financiar. În preambulul acordului de acces sunt înscrise principiile care garantează că aceste facilităţi militare nu pot fi folosite în scopuri contrare legislaţiei şi tratatelor internaţionale la care este parte România, eliminând pe această cale orice speculaţie posibilă privind transformarea acestor baze în închisori C.I.A. neautorizate. Semnarea acestui acord, astăzi, la bucureşti, a fost posibilă şi datorită deschiderii oferite relaţiilor româno-americane de vizita şi întrevederea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, cu preşedintele S.U.A., George W. Bush, care a fost determinantă pentru constituirea motivului vizitei doamnei Rice la Bucureşti. Sunt ferm convins că vizita de azi de la Palatul Cotroceni şi discuţiile preşedintelui României cu şeful diplomaţiei americane vor relansa teme strategice pentru securitatea zonei şi, implicit, a României: vecinătatea României, Marea Neagră, Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu, colaborarea bilaterală şi în cadrul NATO. |
|
||||
|
O grevă generală cu final "aşteptat" Timp de trei săptămâni, profesorii din întreaga ţară şi-au cerut drepturile legale prin declanşarea unei greve generale, pe parcursul căreia au fost trataţi de către actuala Putere prin dispreţ şi indiferenţă. După ce au obţinut, în prima fază, mărirea salariilor cu doar 8% faţă de 18% cât au solicitat federaţiile sindicale din învăţământ, liderii sindicali, total nemulţumiţi, nu numai că au continuat greva, dar au şi radicalizat-o, cerând demisia premierului Călin Popescu Tăriceanu. O serie de profesori a ajuns chiar la luarea unor măsuri extreme, intrând pe rând în greva foamei. Este de notorietate greva foamei pe care au declanşat-o patru profesori de la Şcoala generală nr. 30 din Craiova, cărora li s-au alăturat în zilele următoare şi alţi colegi din întreaga ţară, inclusiv profesoara Ana Comănescu, sora ambasadorului României pe lângă Uniunea Europeană. Gestul declanşării grevei foamei se explică prin tratarea acestei categorii de intelectuali din ţara noastră cu indiferenţă şi umilire din partea actualilor guvernanţi, printr-o lipsă totală de dialog faţă de revendicările îndreptăţite ale cadrelor didactice. Este cu atât mai îngrijorătoare atitudinea actualei Puteri la adresa profesorilor, a unei ţări întregi cu cât, în campania electorală, Alianţa D.A. a făcut promisiuni de dublare a salariilor cadrelor didactice şi de alocare pentru bugetul educaţiei a 6% din PIB. Reprezentanţii Guvernului României le-au prezentat sindicaliştilor din învăţământ, luni 28 noiembrie 2005, o "simulare" a creşterii salariale de 11,83%, care se va acorda în două tranşe : de la 1 ianuarie 2006, respectiv 1 septembrie 2006. Cu toate că sunt încă nemulţumiţi, liderii sindicali au decis încetarea grevei şi reluarea cursurilor începând din dimineaţa zilei de 29 noiembrie a.c. Ei au precizat că, pe 1 iunie 2006, sindicatele vor evalua acordul cu Guvernul, iar dacă nu vor fi mulţumiţi de modul în care acesta a fost pus în practică vor relua protestele. Modul în care au fost trataţi profesorii din întreaga ţară pe parcursul celor trei săptămâni de grevă generală, era previzibil din partea actualei guvernări "de dreapta", în condiţiile în care, în campania electorală, partidele aflate acum la putere au făcut promisiuni amăgitoare pentru întreaga populaţie a ţării, dovedindu-se şi cu acest prilej discrepanţa dintre vorbele şi faptele actualilor guvernanţi. Se pune astfel capăt unei greve generale cu final "aşteptat". |
|
||||
|
Corupţia din România, o "gogoriţă" a politicienilor europeni? Ultimele declaraţii politice ale preşedintelui Băsescu, rostite la Paris, lasă să se înţeleagă că în România corupţia a fost eradicată. Este o declaraţie extrem de interesantă, dar care ne face să credem că domnul preşedinte se referă la o altă ţară, deoarece dacă ar fi să raportăm cele declarate la situaţia actuală a României sub acest aspect, remarcăm faptul că realitatea este alta, evident antagonică declaraţiei. În momentul de faţă, România încă se confruntă cu o lipsă de coerenţă a legislaţiei, precum şi cu o instabilitate a acesteia, ce a generat în ultimii ani o serie de difuncţionalităţi de implementare cu consecinţe extrem de negative asupra dezvoltării armonioase a domeniilor de interes public. Pe lângă aceasta, nerespectarea obligativităţii contractelor şi prevalenţa interesului privat faţă de cel public, face ca adevăraţii investitori să nu fie atraşi de piaţa românească, fiind descurajaţi de mediul instabil şi imprevizibil din România. O altă racilă sub acest aspect o reprezintă lipsa de recunoaştere a angajamentelor asumate de guvernele anterioare şi care într-o democraţie reală trebuie să fie respectate de guvernarea aflată la putere. Relevant în acest sens este proiectul privind realizarea autostrăzii Braşov-Cluj-Borş şi a cărei finalizate, în acest moment, este incertă. Aceste tendinţe negative nu fac altceva decât să pună România într-o lumină defavorabilă, care ar putea descuraja ţările membre ale Uniunii Europene să ne accepte ca viitori membri ai acesteia. "Lipsa de toleranţă zero la fenomenul corupţie", aşa cum i-a plăcut Guvernului să afirme la început, a rămas doar o promisiune deşartă cu un pronunţat caracter electoral. După cum se ştie nu s-a reuşit până în prezent aducerea în faţa instanţei a vreunui caz de corupţie, instrumentat de actualii procurori, cu atât mai puţin condamnarea vreunui mare corupt sau baron local, motiv ce mă înclină să cred că "probabil" lipsa unui rezultat în acest sens l-a determinat pe domnul preşedinte Băsescu să-şi declare dezaprobarea faţă de termenul de "românie coruptă", cu care politicienii europeni ne-au etichetat. Consider că ar fi fost mai oportună adoptarea unei poziţii de îngrijorare faţă de acest fenomen şi de prezentare a unor politici de stopare a corupţiei, nu de muşamalizare a ei. Pe cale de consecinţă, vă rog să supuneţi judecăţii dumneavoastră problemele semnalate şi să faceţi eforturi de a găsi şi a implementa cele mai bune strategii în ce priveşte promovarea concurenţei, prin încurajarea unui mediu de afaceri prietenos dezvoltării activităţilor economice, simplificarea procedurilor legale şi administrative aferente dezvoltării de noi afaceri, asigurarea unei activităţi de protecţie anticorupţie reală, care să garanteze caracterul echitabil al actului de justiţie şi să prevină apariţia fenomenelor de corupţie în sistemul autorităţii judecătoreşti. Totodată, cred că s-ar impune completarea legislaţiei actuale în scopul eliminării birocraţiei şi pentru asigurarea unor formulări clare şi transparente, care să elimine posibilităţile de interpretare subiectivă şi arbitrară a prevederilor legale, precum şi înăsprirea sancţiunilor şi pedepselor în vederea diminuării substanţiale a corupţiei, a fenomenelor de evaziune fiscală, de contrabandă şi spălare a banilor, implicit a economiei subterane. |
|
||||
|
"Flutur reînvie plenarele PCR" Aflat la oradea cu ocazia lansării programului "Fermierul", domnul ministru al agriculturii, Gheorghe Flutur, a ţinut dinadins să îndeplinească un vis mai vechi al său: prezidarea unei adunări a Partidului Comunist Român în care toţi participanţii îl aplaudă şi sunt de acord cu planurile de distrugere ale agriculturii româneşti. Prezenţi în sală, fermieri aleşi pe sprânceană, toţi unul şi unul cu "origine sănătoasă", a se citi culoare politică portocalie. Întâlnirea decurgea conform scenariului prestabilit, cu multe laude de sine, până când un fermier a făcut impardonabila greşeală de a supune atenţiei domnului prim-secretar problemele reale ale agricultorilor din această zonă; lipsa preţului de referinţă la cereale, a celui de intervenţie din partea statului român şi a mult contestatei legi nr. 247/2005. răspunsul primit pate fi caracterizat într-un singur fel: AERIAN, sau după cum se exprima un participant la întrevedere "paralel ca şinele de tren". Legea 247/2005 este un nou exemplu al unei legi date pentru satisfacerea clientelei proprii şi nicidecum pentru sprijinirea tinerelor familii care au ghinionul să nu fi moştenit mii de hectare de pământ. După mintea cea de pe urmă a ministrului, reconstituirea integrală a proprietăţii, indiferent de mărimea ei şi de consecinţe, este mult mai importantă decât sprijinirea tinerelor familii, care doresc să facă agricultură, dar nu au pământ. Poate domnul ministru ar trebui să ştie că marea reformă agrară care s-a făcut după primul război mondial, în Transilvania cel puţin, s-a bazat pe pământurile foştilor grofi, ai căror urmaşi au acum posibilitatea, mulţumită acestei legi, să-şi revendice moşiile. Ce se va întâmpla cu oamenii care au titluri de proprietate pentru acele pământuri primite de la statul român? După opinia domnului ministru, ei vor rămâne cu ele, dar în acelaşi timp şi urmaşilor foştilor moşieri li se vor retroceda proprietăţile. De unde domnule ministru? Poate s-a mărit fără să ştim noi suprafaţa României. De când cancerul portocaliu a preluat guvernarea, Agenţia Domeniilor Statului nu găseşte pământ pentru tinerii care au nevoie, dar pentru moştenitorii reali sau imaginari ai foştilor moşieri găseşte. Ciudat, nu credeţi, domnilor colegi? Începeţi odată să guvernaţi pentru români, nu pentru grupurile de interese care vă sunt atât de dragi. Sau aţi uitat cine vă votează ? |
|
||||
|
Declaraţie politică: " Situaţia pensionarilor". Întotdeauna când mă întâlnesc cu pensionari, atât în audienţele de la fiecare sfârşit de săptămână, pe care le am în teritoriu, cât şi efectiv, pe stradă, aceştia îmi spun că sunt nemulţumiţi de situaţia lor actuală. Pensii mici, nivel de trai tot mai scăzut, lipsa oricărei speranţe la o viaţă mai bună. Pentru vârstnici, cel mai important este modul în care Guvernul îşi respectă angajamentele şi promisiunile, precum şi efectul politicilor guvernamentale asupra vieţii lor. Modificările aduse legislaţiei pensiilor, prin abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2005 pentru modificarea art. 81 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi sociale acordă o indexare periodică a tuturor pensiilor cu indicele de creştere al preţurilor Am adus la cunoştinţa lor faptul că recalcularea pensiilor a condus în fiecare etapă la creşteri de cca 7% ale pensiei medii pentru toate persoanele ale căror dosare de pensie au fost recalculate. Este foarte puţin, dar este un început, care ne face să ne gândim că suntem pe un drum bun. Mă încearcă un sentiment puternic când un pensionar vine şi-mi spune că nu-i ajunge pensia pentru mâncare, întreţinere şi medicamente, orice promisiune i-aş face, este sortit eşecului. Cei peste 3 milioane de pensionari s-au săturat de promisiuni, vor ceva real, pentru că au contribuit toată viaţa la fondurile sociale, iar când să primească ceea ce li se cuvine de drept, statul le întoarce spatele. Va trebui să ne aplecăm cu responsabilitate şi decenţă asupra acestei categorii defavorizate, pentru a crea pârghiile necesare scoaterii lor din mizeria în care trăiesc, lăsând promisiunile deoparte şi trecând la fapte. |
|
||||
|
"Siguranţă... haotică!" Ministrul agriculturii, liberalul moldav Gheorghe Flutur, s-a obişnuit, de un an încoace, să ne dea asigurări că o să o ducem mai bine, că va face, că va drege, că se luptă cu ilegalităţile, cu corupţia, că, peste un an, doi, trei, în România va curge lapte şi miere... Vorbe! Românul o duce din ce în ce mai greu. Pomenile oferite de actualii guvernanţi ţăranului român (expresia aparţine unui director portocaliu, entuziasmat de programul "fermierul", sub formă de prime, subvenţii, cupoane, proiecte sunt himere. Picuri de speranţă, transformaţi în jocuri de imagine. Gripa aviară, pe care se lăuda Flutur că a învins-o, afirmând cu siguranţa haotică pe care o afişează: "Gata, totul este sub control!", îşi face în continuare de cap. Le-a venit rândul românilor din Brăila să fie atinşi de acest coşmar tocmai acum, în prag de sărbători. În lupta cu acest flagel, ministrul agriculturii nu are nici un plan. A devenit deja obişnuinţă ca veterinarii, îmbrăcaţi în costume speciale şi flancaţi de poliţie şi de jandarmi, să dea iama prin curţile oamenilor şi să-i lase muritori de foame. Cine să caute alte soluţii de rezolvare a crizei aviare? Ministrul Flutur, de un an de zile scotoceşte, încearcă să-şi pună la punct adversarii politici. Când astea îi sunt priorităţile, la ce ne-am aştepta bun? |
|
||||
|
"Întoarcerea fiului risipitor." Stimaţi colegi, Biblia ne dă o pildă când ne povesteşte despre revenirea printre ai săi a fiului bogătaşului care, sătul de traiul îmbelşugat, de plăceri, de patimi şi de risipirea întregii averi, revine acasă spăşit şi mai înţelept. Legenda biblică este reluată ceva mai târziu într-o altă manieră de Goethe în celebra sa operă "Faust", la care a lucrat peste 40 de ani, pentru a impune umanităţii un model de comportament. Eroul lui Goethe, în baza unui contract cu diavolul (vedeţi, deci, că anteriorul contract cu România nu a fost deloc original), îşi iroseşte viaţa în plăceri trecătoare, pentru ca la bătrâneţe să descopere că munca, atât de hulită, atât atunci cât şi astăzi, rămâne singura raţiune de a exista, precum şi izvorul tuturor împlinirilor materiale şi morale ale omului. S-ar putea ca acest comportament să-l fi dat şi germanicul nostru Fiu Încoronat, rămas în împrejurări istorice potrivnice, fără tron şi fără ţară. Ca să nu se plictisească în pribegia de jumătate de veac, şi-a cărat cu el şi jucăriile cele mai îndrăgite, care abia au încăput într-o garnitură specială de tren, păzită cu străşnicie de aceeaşi armată glorioasă pe care el o abandonase pe câmpurile de luptă ale răsăritului şi apusului, printre ele se aflau şi valoroasele tablouri din patrimoniul naţional ale unor pictori nemuritori. Ce-i poţi spune însă unui tânăr necopt, obişnuit cu traiul pe picior mare?! Garnitura de tren s-a dus, încărcată cu daruri regeşti, şi nu s-a mai întors niciodată. În schimb, tânărul nostru, ajuns la vârsta germanicului Faust, însoţit de garnitura sa de Bourboni (n-am găsit femininul de la acest cuvânt, probabil bourboane...), a revenit acasă pentru a vedea ce se mai poate agonisi. A avut puternici susţinători matusalemici din rândul coriştilor de la grădiniţă, cărora le plăcea să se joace în praf. Ba, a mai achiziţionat şi ceva Dude... După ce primele guverne l-au hăituit ca pe un animal la vânătorile lui Ţiriac, la protestele zgomotoase ale lui Dinu Păturică şi ale celorlalţi susţinători, s-a hotărât, clar, că a fost nedreptăţit. Aşa că Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul şi celelalte instituţii ale statului au fost nevoite să se declare învinse, pornind o adevărată întrecere... socialistă, în a-i face pomeni peste pomeni peste pomeni, ca la un adevărat parastas. Au lipsit doar lumânările şi coliva, dar momentul nu este încă pierdut, căci urmează noi episoade, care vor anima, din nou, spiritele republicane sau regaliste în egală măsură. Poate că Sfânta Biserică îşi va lua în serios rolul ei de a marca evenimentul întoarcerii fiului risipitor în ieslea regală de la Peleş, în care sunt pe cale să se nască speranţele "şi nădejdile românilor, sătui de această prelungită tranziţie. Dacă vom trăi, vom vedea! Mulţumesc. |
|
||||
|
Sunt convins că globalizarea, ca fenomen macroeconomic, nu diferă de planul Valev. Doar decidenţii par - doar par! - să se fi schimbat. În plan artistic, globalizarea poate fi comparată cu tembelizarea. Monumentul Eroilor Revoluţiei are conotaţii falice - ce ruşine! -, literatura e plină de descrieri elucubrante ale unor acte sexuale perverse, filmele au ca subiecte doar cazuri de psihiatrie, muzica se adresează cimpanzeilor afoni zbenguindu-se, expoziţiile sunt pline cu bucăţi de saci pe care au căzut cutii de vopsele, iar arhitecturii Casei Poporului - care casă? care popor? - îi lipseşte moţul. Viaţa socială te obligă să asişti, să participi şi la exhibiţia unor neuroni financiari puşi pe bigudiuri. Neînţelegând prea multe din bugetul pe anul 2006 - de parcă aş fi înconjurat numai de lucruri inteligibile (!?) -, mă adresez retoric creatorilor acestui act de "cultură financiară", produs în laboratoarele secrete de creiere ale viitorului mileniu.
Sunt întrebări adresate economiştilor de un medic. Eram obişnuit, mai ales în ultimii ani, ca economiştii să pună întrebări şi, asemenea tovarăşului Blănculescu, să se dea ştiutori de medicină. Nu am nici cea mai infimă veleitate de finanţist. Nu sunt, după spusa blănculeştilor actuali, nici feudal, mandarin sau faraon medical. Declar aici, în plenul Camerei Deputaţilor, domnilor reformatori ai sistemului sanitar, că diferenţele de finanţare ale spitalelor s-au datorat influenţelor politice. Întrebările privind bugetul României pe 2006 sunt ale unui simplu cetăţean. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Scandal, minciună şi bâlbe guvernamentale" Actuala guvernare ne-a demonstrat cât e de capabilă să făurească proiecte electorale care să atragă voturi cu orice preţ. Adevărul rămâne în urma cenuşii presărate peste intenţiile nobile, iar dreptatea îşi risipeşte ignoranţa printre gândurile unor aleşi nepregătiţi să-i poarte drapelul. Privim cu durere la toate scandalurile peste care sunt clădite noi şi noi dezastre şi nu putem să ne oprim nedumerirea în faţa unei prestaţii jalnice cu nume de "guvernare portocalie". Mă exprim atât de înverşunat la adresa actualei puteri şi din cauza nemulţumirilor tot mai numeroase ale populaţiei din Transilvania, căreia i s-a promis sprijin pentru construirea unei infrastructuri decente şi care a fost abandonată odată cu instalarea portocalie în funcţii. În condiţiile în care o parte însemnată a bugetului statului vine din această regiune, în condiţiile în care votul lor a cântărit mult în învestirea Alianţei, ar trebui să priviţi cu real interes la nevoile unei regiuni care nu a cerut niciodată favoruri sau privilegii. Ei au crezut în promisiunile portocalii, v-au adus la putere şi nu vor uita niciodată dezinteresul manifestat prin uitarea bruscă. Pentru Transilvania, o infrastructură adecvată statului european nu este un moft, ci o necesitate şi ar fi timpul să se treacă de la ezitări şi declaraţii la decizii ferme, care să asigure reluarea grabnică, cu toate capacităţile, a construcţiei Autostrăzii Bucureşti-Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Napoca-Borş. E uimitor cum în campania electorală eraţi atât de conştienţi de oportunitatea pe care Autostrada Transilvania o constituie pentru localităţile de pe traseul acesteia, iar acum consideraţi că traficul din zonă nu justifică, în acest moment, necesitatea acestui proiect. Faptul că vă amintiţi de această regiune doar în campania electorală, moment în care deveniţi brusc conştienţi de "traficul din zonă", nu vă dă dreptul să ne minimalizaţi prin declaraţii ireale. Statisticile au demonstrat că la frontiera Borş trec cele mai multe maşini, însă, la felul în care acţionaţi în aplicarea promisiunilor din campania electorală, vom beneficia de ea peste 30 de ani. Din păcate pentru dumneavoastră, măsurile ultimului an nu vă vor mai menţine mult în funcţiile smulse cu minciuni, aşa că ar trebui să vă apucaţi acum cu adevărat de treabă, pentru a mai salva din dezastrul unei guvernări catastrofale. Ardelenii nu au uitat cum le vorbeaţi în pelerinajul electoral despre oportunităţile economice ale unei autostrăzi, care, brusc, a devenit o povară, faţă de care vă manifestaţi dezacordul şi consideraţi că nu e de actualitate. De la instalarea la putere, v-aţi contrazis permanent pe aproape toate subiectele la ordinea zilei. De la alegerile anticipate la remanierea guvernamentală şi de la construcţia Autostrăzii Braşov-Borş până la bugetul pentru educaţie, aţi dat un spectacol al lipsei de coerenţă faţă de propriul program de guvernare. Acum, că ne-aţi demonstrat prin declaraţii oficiale că unitatea Alianţei D.A. a fost doar praf în ochii electoratului, e timpul să treceţi la construirea unui plan coerent de dezvoltare a zonei de nord-vest a ţării. Pentru a vă merita locul în fruntea Guvernului, arătaţi un interes pentru problemele reale ale societăţii româneşti, construirea unei autostrăzi în Transilvania fiind o prioritate ce va atrage doar beneficii. Dincolo de un apel politic, fac o chemare la responsabilizarea faţă de cetăţenii din Transilvania care aşteaptă susţinere şi respect din partea guvernanţilor. |
|
||||
|
Domnul Claudius Mihail Zaharia: Domnule preşedinte, stimaţi colegi, Astăzi voi vorbi despre situaţia militară a ţării noastre, domeniu care este foarte puţin abordat în plenul Camerei deputaţilor. Această declaraţie vine odată cu semnarea Acordului de acces dintre ţara noastră şi Statele Unite ale Americii. Acordul dă dreptul de înfiinţare pe teritoriul ţării noastre unor baze militare americane. Cel mai probabil, acestea vor fi amplasate în estul ţării, în judeţul Constanţa. Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Condoleezza Rice, va sosi, azi, într-o vizită oficială în România şi urmează să se întâlnească cu preşedintele Traian Basescu la Cotroceni. După convorbirile oficiale dintre cei doi demnitari, va avea loc, la Palatul Cotroceni, semnarea, împreuna cu ministrul afacerilor externe, Mihai Razvan Ungureanu, a "Acordului de acces privind amplasarea facilităţilor militare americane pe teritoriul tarii noastre". Semnarea acestui acord marchează o etapă esenţială în consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, care dobândeşte astfel o dimensiune nouă şi este expresia încrederii reciproce şi a solidarităţii româno-americane. Cu această ocazie, România şi Statele Unite ale Americii vor evalua principalele aspecte ale relaţiei bilaterale din perspectiva cooperării politice, economice şi militare, inclusiv în contextul sărbătoririi, în 2005, a 125 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi SUA. Vor fi abordate problematica regională, cu accent pe zona Mării Negre şi cea a Balcanilor de Vest, promovarea pe plan regional şi internaţional a valorilor comune de libertate şi democraţie, cooperarea în lupta împotriva terorismului şi conlucrarea în cadrul NATO. Vă mulţumesc, |
|
||||
|
Domnul Traian Constantin Igaş: "Sprijin pentru legumicultura românească" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Spuneam într-o altă declaraţie politică şi repet astăzi faptul că noi toţi suntem trimişi aici de către cei care ne-au votat cu un scop precis şi simplu: promovarea unui cadru legislativ care să vină în sprijinul lor, al cetăţenilor. Atunci când conştientizăm acest lucru suntem mulţumiţi de ceea ce s-a realizat, cu atât mai mult cu cât semnalele pe care le primim din partea oamenilor sunt pozitive. Tot astăzi mă bucur să pot spune că am reuşit să trecem în contul reuşitelor, obţinute la mai puţin de un an de guvernare Tăriceanu, o ordonanţă de mult aşteptată, aşteptare care a durat aproape 15 ani de guvernare ştearsă. Mă refer aici la Ordonanţa de Guvern nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători pentru comercializarea produselor agricole şi silvice. Au trecut, sau mai bine zis s-au încheiat, cei 15 ani de speranţă disperată a legumicultorilor din judeţul Arad, care au, în sfârşit, posibilitatea de a se constitui în grupuri de producători pentru a-şi valorifica produsele. Sunt fericit astăzi să vă pot spune că arădenii n-au stat prea mult pe gânduri şi au şi trecut la fapte. În judeţul pe care-l reprezint, mai exact într-un oraş cu oameni foarte harnici, cum este localitatea Curtici, au şi fost constituite astfel de grupuri de producători, pentru ca, nu peste multe luni, ordonanţa să-şi producă efectele. Curticenii, cum le spunem noi, sunt recunoscuţi în întreaga ţară datorită legumelor ce poartă marca "Curtici" şi care a reuşit să se impună pe piaţa noastră datorită calităţii produselor care nu a fost pusă până acum la îndoială. Sunt mândru, totodată, că arădenii au fost primii care au sperat şi care doresc ca roşiile de Curtici, de exemplu, sau piparca de la Apateu, sau vinetele de Seleuş, şi toate produsele legumicole din întreg judeţul Arad să poată fi valorificate în întreaga ţară. Această ordonanţă este cu atât mai importantă pentru agricultori cu cât, până acum, timp de 15 ani de zile, aceştia s-au aflat în situaţia de a nu avea posibilitatea de a-şi valorifica produsele pentru a obţine din vânzarea lor măcar investiţiile făcute. Am "reuşit" astfel, cu ajutorul guvernanţilor pesedişti, să creştem nivelul importurilor de legume, într-o ţară cu un potenţial mult peste al altor ţări, dar care nu se vroia a fi valorificat. Ordonanţa de Guvern nr. 37/2005 dă, totodată, posibilitatea grupurilor de producători de a solicita recunoaşterea lor de la autoritatea competentă a statului pentru unul sau mai multe grupe de produse. De asemenea, dă posibilitatea membrilor săi să beneficieze de asistenţă tehnică privind tehnologiile de cultură şi protecţia mediului. Tot graţie acestei ordonanţe, orice producător agricol sau silvic care deţine legal o bază de producţie, poate obţine această calitate de membru al unui grup de producători şi, nu în ultimul rând, grupurile de producători pot să beneficieze de sprijin financiar de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cât şi de credite de investiţii acordate de la bugetul de stat, pe baza unor programe de finanţare. În ultima perioadă, judeţul Arad, precum şi municipiul Arad cunosc o reală dezvoltare şi creştere a locurilor de muncă, lucru care nu poate decât să ne bucure. Această dezvoltare se datorează, în mare parte, investitorilor pe care am reuşit să-i atragem în judeţul nostru. Am reuşit în scurt timp să deschidem câteva spaţii comerciale gen supermarketuri, care vor oferi, cu siguranţă, şi legumicultorilor arădeni posibilitatea de a încheia contracte reciproc avantajoase cu aceste societăţi şi astfel produsele vor fi cunoscute pe piaţa internă şi, de ce nu, ulterior, şi pe cea externă. Sunt convins că arădenii nu se vor opri aici şi, conform semnalelor pe care le primesc din judeţ, vor urma şi alte localităţi unde se vor pune bazele unor astfel de grupuri de producători care, cu toţii ne dorim, să ridice legumicultura din România la un nivel cât mai apropiat de cel al Uniunii Europene. Doamne ajută! |
|
||||
|
Declaraţie politică: 1 Decembrie, Ziua Naţională a României Domnule preşedinte, Stimaţi colegi Mi se pare inacceptabilă şi intolerantă atitudinea conducerii Parlamentului României de a nu organiza în acest an o şedinţă solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului cu ocazia Zilei Naţionale. Revin astăzi asupra acestui subiect, tratat foarte superficial, cu atât mai mult cu cât este pentru prima dată după decembrie 1989 când Parlamentul nu şi-a făcut o datorie de onoare faţă de istoria ţării, prin organizarea şedinţei solemne, ignorând astfel cu desăvârşire ziua de 1 decembrie. Toate explicaţiile date de conducerile celor două camere sunt, în opinia mea, simple poveşti. Consider că şedinţa solemnă s-ar fi putut organiza în timp util, mai ales că legea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2006 era deja votată. Principala vină pentru faptul că Parlamentul României nu a desfăşurat o şedinţă solemnă dedicată Zilei Naţionale a României aparţine preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, domnii Nicolae Văcăroiu şi Adrian Năstase, reprezentanţilor PSD de la conducerea celor două camere care, aidoma dezbaterilor de la noul Regulament şi buget, încearcă cu orice preţ să boicoteze acţiunile Alianţei "D.A." şi ale întregii coaliţii de guvernământ. Reamintesc că şedinţa solemnă prilejuită de Ziua Naţională nu a lipsit în nici un an de la înfiinţarea Parlamentului României, indiferent de contextul politic, iar motivaţiile găsite acum sunt greu de acceptat. Explicaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Adrian Năstase, potrivit căreia "o astfel de decizie ar fi fost neserioasă", mi se pare cel puţin deplasată, indiferent de motivele invocate, iar poziţia preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu ("nu se putea face o improvizaţie de Ziua Naţională") este, de asemenea, lipsită de simţul realităţii. În calitate de deputat al judeţului Alba, consider că parlamentarii puteau foarte bine să fie prezenţi atât la o şedinţă solemnă, cât şi la manifestările din teritoriu dedicate zilei naţionale a României. Fără a da dovadă de un naţionalism ieftin, reafirm faptul că neorganizarea şedinţei solemne a Parlamentului României cu ocazia Zilei Naţionale a României a fost o acţiune lipsită de respect faţă de generaţia care a făcut posibilă Marea Unire din 1918, datorită căreia şi noi suntem aici, în aceste demnităţi. Ar fi bine să nu uităm acest lucru şi să învăţăm să ne facem cu adevărat datoria faţă de cetăţenii care ne-au trimis aici. |
|
||||
|
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a trimis Parlamentului României rapoartele de activitate pe 2003 şi 2004. Măcar în ochii posterităţii, CNSAS-ul încearcă să apară drept o instituţie ce şi-a îndeplinit misiunea. Deşi făcut în acest an, raportul pe 2003 este datat 2004. Ca şi cum ar fi fost întocmit la timp, ca şi cum ar fi un adevărat raport de activitate... Nu este aşa ceva şi nici raportul pe 2004 nu este. Cele două rapoarte poartă în mod evident un titlu nepotrivit. Ar fi fost mult mai bine să se numească "Raport de inactivitate". Este un adevărat "Manual despre cum se poate perverti politic şi birocratic orice idee, oricât de bună, pe cheltuiala contribuabilului". Scopul fundamental pentru care a fost înfiinţat CNSAS-ul a fost însănătoşirea societăţii româneşti. Această instituţie urma să asigure cetăţenilor români accesul la propriul dosar şi să deconspire Securitatea ca poliţie politică. Pe 2004, CNSAS-ul a primit, potrivit propriului raport, 2071 de cereri de accesare a propriului dosar şi 196 de cereri de deconspirare. Câte a soluţionat? Doar 1350 de cetăţeni şi-au văzut propriul dosar şi ştim adevărul numai despre 60 de compatrioţi ai noştri. Cam puţin, orice s-ar spune. Dacă ne uităm la verificările făcute cu ocazia alegerilor din noiembrie 2004, vom observa că CNSAS-ul a găsit doar 8 colaboratori şi 2 ofiţeri ai fostei Securităţi din câteva mii de candidaţi. Nici un român care a trăit perioada comunistă nu poate să nu se mire. Zece oameni doar? Doar 10? Îndoiala este mai mult decât firească şi ridică serioase semne de întrebare cu privire la felul în care CNSAS-ul şi-a îndeplinit datoria. Ce nu spune raportul de activitate este încă şi mai grav. Nu spune că SRI-ul a dus o politică clar obstructivă la adresa CNSAS-ului încă de la înfiinţare şi până cel puţin în primăvara acestui an. Nu spune că activitatea sa a fost blocată aproape doi ani din cauza lipsei cvorumului, membrii colegiului susţinuţi de PSD, Domnii Aurel Pricu, Florian Chiriţescu şi Mihai Gheorghe, lipsind de la şedinţe. Timp în care nu au uitat să îşi încaseze indemnizaţiile pentru posturi considerate de demnitate publică. Unde-i demnitatea de a boicota activitatea unei instituţii, a întregii societăţi, dar de a lua banii cetăţenilor? Cetăţeni care nu au uitat rostul instituţiei, care au făcut şi un lanţ uman în jurul Parlamentului pentru deblocarea activităţii CNSAS-ului. Fostul partid de guvernământ a tratat cu dispreţul bine-cunoscut orice intenţie de a curăţa societatea românească. După şase ani de activitate ca preşedinte al Colegiului CNSAS, Dl Gheorghe Onişoru, se face că nu ştie ce înseamnă sintagma de "colaborator al serviciilor de informaţii înainte de 1989" şi cere ca Parlamentul României să i-o explice. Domnul Onişoru încearcă să folosească instituţia pe care o conduce într-un război cu multe conotaţii morale. Sub conducerea domnului Onişoru, CNSAS-ul a devenit doar o parte a otrăvitei moşteniri PSD-iste, alături de dl. Dan Lupaşcu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, care urmăreşte ca judecătorii şi procurorii să nu fie nevoiţi să răspundă pentru eventuala lor colaborare cu Securitatea. Domnii Onişoru şi Lupaşcu nu fac decât să conspire pentru ca românii să rămână lipsiţi de repere morale, de încredere în instituţiile Statului, să-i lipsească de şansa de a fi conduşi de oameni neşantajabili. CNSAS-ul şi CSM-ul, instituţii construite ca adevărate garanţii ale legalităţii şi moralităţii, şi-au dat mâna, la indicaţiile PSD-ului, pentru a împiedica schimbarea profundă a României. Raportul pe 2004 al CNSAS este un raport despre cum poate fi pervertită birocratic o idee generoasă pe cheltuiala contribuabilului şi susţinând scopuri politice dintre cele mai dubioase. De altfel, deşi după schimbarea puterii în decembrie 2004, CNSAS a primit de la SRI - prin intervenţia directă a preşedintelui Băsescu - 12 km liniari de arhivă a fostei Securităţi, semnale de schimbare a mentalităţii CNSAS nu au fost evidente. În ultimul an nu au existat deconspirări importante ale persoanelor ce ocupă funcţii publice ca şi colaboratori ai fostei Securităţi sau ofiţeri ce au făcut poliţie politică. Cazul Ristea Priboi şi alte cazuri asemănătoare sunt în continuare ascunse sub preş de CNSAS, demonstrând astfel că un adevărat proces al comunismului nu a început încă, deşi actuala putere este interesată de o curăţire morală a societăţii româneşti. Dar, fără sprijinul instituţiilor abilitate în acest sens, iar CNSAS este cea mai importantă, un asemenea demers nu este posibil. |
|
||||
|
"Diletanţii ..." A trecut aproape un an de când Alianţa D.A. (Diletanţi Adevăraţi) a preluat puterea, în fapt o formulă rebusistică, obţinută prin anagramarea unor reprezentanţi de partiduleţe şi etnii cărora le place numai parfumul puterii şi nicidecum interesul cetăţenilor! Vechile şi binecunoscutele metehne ale guvernării C.D.R - iste se regăsesc, iată, şi la noua guvernare, de parcă nu am fi uitat câte nenorociri ne-au adus. Nici după aceşti 5 ani care au trecut n-au reuşit să înţeleagă şi să înveţe nimic din experienţa perioadei 1996-2000. În nici un an de guvernare, această coaliţie "contra naturii" a intrat în conflict cu nu mai puţin de 6 categorii sociale diferite. Grevele din sistemul de învăţământ, minerit, funcţionariatul public, de la metrou şi din alte domenii au paralizat România. Mare noroc cu domnul preşedinte Traian Băsescu care le rezolvă pe toate, că altfel nu ştiu ce ne mai făceam. Cum o fi reuşit să convingă pe cineva că o creştere salarială de 11,83% este bună şi suficientă, după trei săptămâni de grevă nu ştiu şi nici nu cred că o să îmi pot explica vreodată! Acum mai suferă şi copiii care, în loc să meargă la şcoală au stat într-o nedorită şi prelungită vacanţă, iar acum vor trebui să recupereze materia şi, probabil, să piardă din vacanţa de iarnă şi, implicit, din sărbătorile de Crăciun şi de Anul Nou. Sistemul sanitar este total bulversat şi dat peste cap de către un ministru novice în probleme de sănătate, care habar nu are de liberalism şi economie de piaţă, pachetul de legi cu privire la reformarea amintitului sistem nefiind agreat nici de U.E. Cu privire la Legea bugetului de stat pe anul 2006 aţi reuşit să îl treceţi prin cea mai imorală făcătorie politică post-decembristă! Dacă P.R.M. şi P.S.D. nu părăseau lucrările Parlamentului, după jigniri repetate ale preşedintelui de şedinţă la adresa amendamentelor depuse de P.R.M. şi la cvorumul pe care îl asiguraţi (bănuiesc ar fi trebuit să vi-l asigurăm noi ), cred că nu îl mai adoptaţi nici până la Paşti. Ultima dintre dovezile de diletantism politic ar fi să fie votat Statutul minorităţilor, în forma propusă de organizaţia antiromânească U.D.M.R. Declaraţiile unor lideri de frunte ai organizaţiei sunt fără echivoc şi lasă să se înţeleagă, foarte clar, că se doreşte autonomie administrativ - teritorială pe criterii etnice, mai ales în judeţele Harghita şi Covasna. Din ceea ce spune "onor" prim-ministrul României, domnul Călin Popescu Tăriceanu, am înţeles că este considerată ca nefiind deloc o lege excesivă, ci o reglementare normală şi firească! Nu este deloc aşa şi viaţa ne va dovedi, tuturor, că am avut dreptate! Alegerile anticipate, dacă le mai doriţi, vă vor fi fatale, cele la termen vă vor scoate din Istorie, aşa cum a ieşit, pe uşa din dos, P.N.Ţ.- C.D.- ul şi asta pentru că daţi dovadă numai de lipsă de experienţă şi de maturitate politică. |
|
||||
|
Domnul Dan Dumitru Zamfirescu: "Guvernul Tăriceanu încurajează corupţia" Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ne amintim că una dintre primele măsuri luate de Guvernul Tăriceanu a uluit şi membrii Parlamentului şi întreaga opinie publică românească şi instituţiile europene: desfiinţarea Autorităţii Naţionale de Control, autoritatea statului care avea sarcina de a coordona instituţiile cu atribuţii de control. La acel moment nu au fost multe reacţii, probabil pentru că ne-am închipuit cu toţii că acest organism a fost desfiinţat pentru că lupta cu "sistemul ticăloşit" se va duce din celelalte instituţii abilitate ale statului, sub directa coordonare a primului-ministru. La încheierea unui an de guvernare, constatăm cu stupoare că Guvernul doreşte să reînfiinţeze Autoritatea de Control a Guvernului, un fel de "Mărie cu altă pălărie" a fostei Autorităţi Naţionale de Control. În mod cinic, dar şi infantil, se invocă şi motivaţia reînfiinţării, în baza unui Raport de evaluare al Fundaţiei Freedom House, care arată necesitatea unui mecanism unic de coordonare a activităţii de control, de parcă domnul prim-ministru Tăriceanu sau miniştrii săi nu ştiau de această recomandare a Uniunii Europene, înainte de desfiinţarea Autorităţii Naţionale de Control. Pentru mine şi, cred, pentru majoritatea membrilor acestei onorate camere a parlamentului, rămâne un mister: cine a coordonat lupta împotriva corupţiei în primul an de mandat al acestui jalnic guvern, poate unul dintre cele mai proaste guverne pe care le-a avut România în toată istoria sa modernă. Nu exclud nici varianta în care desfiinţarea organismului de control la nivel naţional să fi fost motivată doar de intenţia perfidă de a deregla mecanismele luptei împotriva corupţiei, iar această reînfiinţare a Autorităţii de Control a Guvernului să fie încă o măsură luată sub presiunea Uniunii Europene, dar de manieră de a înşela vigilenţa acesteia. Ce a rămas din sloganul mincinos al luptei împotriva "sistemului ticăloşit" declamat emfatic, în campania electorală, de către Alianţa "D.A.- Diversiune şi Amăgire"? |
|
||||
|
"Opoziţia fără bilanţ" În toate democraţiile contemporane există obiceiul ca cei aflaţi la putere să facă bilanţuri periodice ale actului de guvernare, astfel încât cei care i-au ales să poată desluşi mai bine atât realizările şi împlinirile, dar şi neîmplinirile. Consider însă ca deosebit de util, având în vedere mai ales realităţile noastre politice, ca şi Opoziţia să aibă iniţiativa prezentării unui bilanţ al activităţii sale, tocmai datorită faptului că în România postdecembristă Opoziţia nu s-a manifestat întotdeauna constructiv, ci mai degrabă a aplicat tactica "jocului pe greşeala adversarului". Prezentarea de către actuala Opoziţie a unui bilanţ de activitate la un an după pierderea puterii ar fi benefică pentru toţi: pentru noi, cei aflaţi la putere, bilanţul realizărilor Opoziţiei ar da măsura neîmplinirilor noastre. Pentru cetăţeni ar deveni mai clar dacă România are sau nu are o Opoziţie; simţind rezultatele guvernării şi cunoscând activitatea Opoziţiei, alegătorii ne-ar putea judeca numai după faptele noastre, iar votul la alegerile viitoare ar fi unul în cunoştinţă de cauză. Consider că cetăţenii trebuie să fie informaţi nu doar cu privire la activitatea celor care au guvernat ţara, ci şi cu privire la ceea ce a făcut Opoziţia, pentru a putea constata dacă România a avut sau nu în ultimul an o Opoziţie constructivă, dacă a fost o Opoziţie care a lucrat pentru ţară sau doar pentru a reveni ea la putere. Pentru început aş dori să recunosc faptul că, după un an de guvernare a Alianţei, cetăţenii nu trăiesc încă atât de bine pe cât noi dorim şi pe cât ei înşişi şi-ar fi dorit, că mai sunt încă multe de făcut. Nimeni nu poate nega însă determinarea politică a actualei Guvernări de a schimba lucrurile în mai bine, de a recupera timpul pierdut, de a face adevăratele reforme de care avem nevoie pentru a ajunge la termen în Uniunea Europeană. Un an de zile este însă un termen atât de scurt pentru a restitui toate proprietăţile, pentru a reforma justiţia, pentru a elimina corupţia, pentru a elimina pierderile din sistemul sanitar, pentru a reforma administraţia publică şi pentru a asana clasa politică. Totuşi, am deschis fronturi de lucru în toate aceste direcţii: adoptarea Pachetului legilor reformei în domeniile proprietăţii şi justiţiei, definitivarea pachetului legilor reformei în domeniul sănătăţii, precum şi a pachetului legilor reformei în administraţia publică. Contractul EADS a fost renegociat, România reuşind să recupereze aproape jumătate de miliard de euro; contractul Bechtel este pe cale de a fi renegociat, astfel încât continuarea finanţării proiectului să se poată face în condiţii de legalitate. Nu pun la socoteală faptul că actuala guvernare a trebuit să facă faţă celor patru valuri de inundaţii sau gripei aviare. Ce a făcut Opoziţia în tot acest răstimp? Cu tot regretul trebuie să afirm că în timpul scurs de la alegeri România nu a avut o Opoziţie constructivă, că viaţa politică românească a fost lipsită de conlucrarea constructivă din partea celor aflaţi în opoziţie, astfel încât obiectivul 1 ianuarie 2007 să fie mai apropiat de noi toţi. Singura preocupare a Opoziţiei actuale a fost aceea de a cenzura în mod negativ şi distructiv actul de guvernare, în încercarea disperată de a aduna puncte electorale cu orice preţ. În fapt, strategia principalului partid de opoziţie, PSD, a fost aceea de a sabota cu orice preţ toate iniţiativele şi măsurile guvernării, pentru ca aceasta să nu poată face nimic, astfel încât PSD-ul să-şi poată aroga exclusiv capacitatea şi competenţa de a guverna şi a conduce România. La pachetul legilor reformei proprietăţii şi justiţiei, Opoziţia a răspuns cu sesizarea Curţii Constituţionale, opunându-se, în consecinţă, atât proprietăţii, cât şi independenţei reale a justiţiei. Atacul la Curtea Constituţională s-a îngemănat cu &^171;scrisorile otrăvite&^187; adresate la Bruxelles oficialilor Uniunii Europene, în scopul denigrării reformei justiţiei şi implicit al activării clauzei de salvgardare. Tot la metoda scrisorilor otrăvite a recurs PSD şi în problema modificării regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului şi a revocării preşedinţilor acestora. Pentru a salva pielea politică a doi oameni, PSD a aruncat în luptă însuşi interesul comun al tuturor românilor, de a adera la UE în 2007. Cerbicia cu care PSD-ul, aliat cu fratele politic de cruce, PRM, s-a opus modificării regulamentelor Camerelor a avut un dublu scop: pe de o parte, păstrarea nemeritată a celor două funcţii de conducere ale Camerelor; pe de altă parte, blocarea activităţii parlamentare a actualei majorităţi, pentru a zădărnici legiferarea necesară aderării la Uniunea Europeană. Compromiterea ideii de opoziţie a fost ridicată de PSD la rang de artă: pentru a întârzia modificarea celor două Regulamente, PSD, aliat cu PRM, a aruncat în derizoriu moţiunea simplă, ca instrument de manifestare al opoziţiei parlamentare. Prin aceasta, PSD nu a făcut decât să-şi demonstreze cinismul, jucând la ruleta funcţiilor domnilor Năstase şi Văcaroiu probleme sociale şi economice reale. În cele din urmă, confruntat cu ridicolul luptei pentru păstrarea &^171;ciolanului&^187;, PSD-ul a recurs la arbitrajul foştilor tovarăşi de casă de la Curtea Constituţională care, aşa cum era şi previzibil, i-au dat câştig de cauză. Ca şi cum inundaţiile şi gripa aviară nu erau destule pe capul Guvernului, PSD aliat din nou cu PRM, au încercat să pună beţe în roate guvernării, prin atitudinea demagogică demonstrată cu ocazia dezbaterii în Parlament a proiectului legii bugetului de stat pentru anul viitor. Întâmplător sau nu, în timp ce PSD şi PRM încercau să ţină Guvernul la foc mic în Parlament, prin sutele de amendamente depuse la legea bugetară, mişcările sindicale aduceau şi ele aportul lor de culoare la acest tablou politic de prost gust realizat de Opoziţie. Întâmplător sau nu, ultima mare grevă a dascălilor se produsese în 1999, adică tot când PSD era în opoziţie; întâmplător sau nu, ultima tentativă a minerilor de a veni la Bucureşti avusese loc tot când PSD era în opoziţie; întâmplător sau nu, greviştii de la metroul bucureştean aveau ca lider sindical pe un senator PSD şi fin al secretarul general al PSD, Miron Mitrea. Trăgând linie şi adunând, se poate spune că în ultimul an României i-a lipsit unul din elementele cele mai importante ale unei democraţii: opoziţia constructivă. Cei aflaţi în Opoziţie au avut şi au un singur scop, acela de a reveni cu orice preţ la putere, şi nicidecum acela de a-şi aduce şi ei contribuţia pentru ca România să adere la UE la 1 ianuarie 2007. Preocupate de scopul lor îngust, cele două partide aflate în opoziţie au uitat să se reformeze pe sine şi, de dragul cenzurării puterii, au ascuns propria mizerie politică sub covor: "arogantul" Geoană i-a luat locul "arogantului" Năstase la conducerea PSD; PRM, metamorfozat temporar în PPRM, a involuat la ceea ce a fost şi mai rău decât atât. |
|
||||
|
"România, pe axa SUA - Europa" Astăzi, secretarul de Stat Condoleezza Rice se află în România. Tânărul nostru ministru de externe a dat liniştea căminului conjugal pe o conferinţă de presă extraordinară, anunţându-ne, duminică la prânz, într-o retorică pe cât de teatrală şi desuetă, pe atât de neconvingătoare, că "vin americanii". Visul părinţilor şi al bunicilor noştri este, aşadar, pe cale să se împlinească. Evident, toată lumea era interesată să afle de la şeful diplomaţiei de ce vine doamna Rice, tocmai de Moş Nicolae, la Bucureşti. Ei bine, domnia-sa ne-a asigurat că va fi semnat un acord "eminamente politic", privind prezenţa trupelor americane în ţara noastră, un "aliat foarte apropiat" al SUA. Nu ne-a spus nici măcar ceea ce ştiam, faptul că ar fi vorba despre bazele aeriene de la Mihail Kogălniceanu, Babadag şi Feteşti. Nu ne-a spus, de asemenea, că această "mişcare" are loc în cadrul proiectului SUA de a redesfăşura în Europa de Est şi Asia circa 60-70.000 de oameni, aflaţi în prezent în Germania şi Coreea de Sud, între altele şi pentru o mai bună poziţionare faţă de Rusia. Ar mai fi de adăugat că noile baze americane din România şi Bulgaria reprezintă tot atâtea escale spre teatrele de operaţiuni ale Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Dar cel mai evaziv a fost ministrul nostru de externe atunci când s-a referit la eventualele centre de detenţie şi tortură pe care CIA le-ar fi instalat şi în România, operaţiune murdară, care a iritat Europa în cel mai înalt grad, ceea ce poate duce la luarea în calcul a unei "scurgeri de informaţii" venite dinspre Washington, tocmai pentru divizarea bătrânului continent şi stoparea procesului de extindere a Uniunii, proces aflat în plină desfăşurare pe agenda de la Bruxelles. La Berlin, doamna Rice a fost informată, fără menajamente, că numai în spaţiul aerian german au fost înregistrate 430 de zboruri ale avioanelor CIA - îndeosebi Boeing-uri 737. "Pentru noi este o problemă secundară, o furtună într-un pahar de apă", ne asigură domnul Răzvan Ungureanu, care estimează că nu are "nici un motiv" să îi ceară explicaţii doamnei Rice, după cum intenţionează mai mulţi omologi europeni ai săi, între care britanicul Jack Straw, implicat în preşedinţia Uniunii. Ei bine, pentru domnul Ungureanu, "aceasta nu face parte din inventarul nostru bilateral". "Este o pură coincidenţă, mai spune domnia-sa, că această vizită intervine în contextul suspiciunilor legate de prezenţa închisorilor conduse de CIA în România", declarându-se sătul să repete la nesfârşit că toate instituţiile româneşti au dezminţit prezenţa unor asemenea locuri de detenţie. Când a fost în România, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, René van der Linden, a ţinut să-l întâlnească pe preşedintele Partidului România Mare şi vicepreşedinte al Senatului, domnul Corneliu Vadim Tudor, căruia i-a cerut unele lămuriri cu privire la închisorile CIA pe teritoriul României. Domnul Corneliu Vadim Tudor l-a informat pe distinsul său interlocutor că, în mod categoric, aceste lagăre de tortură au existat, dar li s-a şters orice urmă, punându-i la dispoziţie, în limba engleză, ampla documentaţie pe care o deţine în acest sens. Ce ne facem, însă, cu ministrul nostru de externe, agasat deja de discuţiile pe această temă? Pe unde va scoate domnia-sa cămaşa în situaţia în care, ferească Dumnezeu, Europa ne va întoarce spatele, iar exponenţii terorismului ne vor taxa în consecinţă? Pentru domnul Ungureanu, totul înseamnă, deocamdată, prejudiciu de imagine. într-un interviu acordat canalului britanic de Televiziune IT News, fostul director al CIA, Stansfield Turner, a confirmat faptul că în Europa de Est există închisori secrete. în tot acest timp, retorica domnului Răzvan Ungureanu rămâne aceeaşi: "Atunci când se va calma acest scandal (al închisorilor secrete - n.n.), vom discuta - ne asigură domnia-sa - despre posibilele consecinţe negative asupra imaginii României, cu responsabilii organizaţiei Human Rights Watch, a cărei activitate este, de altfel, meritorie". "Este posibil ca Europa să fie distrusă de CIA", scria, însă, în ultimul său număr, importanta publicaţie rusească "Izvestia", şi cerem domnului preşedinte Traian Băsescu să vină în faţa Parlamentului pentru a prezenta situaţia exactă, concluziile la care s-a ajuns în urma vizitei fulger de marţi a doamnei Rice în România, atât în ceea ce priveşte amplasarea bazelor americane, cât şi existenţa presupuselor centre de detenţie ale CIA în ţara noastră. |
|
||||
|
"Programul fermierul, paşaportul ţăranului român pentru Uniunea Europeană" Stimaţi colegi, Vedem cu toţii cum ne zbatem să găsim resurse pentru acoperirea atâtor şi atâtor urgenţe bugetare. Avem nevoie de mai mulţi bani pentru învăţământ, pentru infrastructură, pentru transporturi, pentru cultură, pentru sănătate, pentru apărare... Fiecare dintre noi susţinem, totodată, suplimentarea fondurilor alocate propriilor noastre judeţe, pentru că ştim cu câte greutăţi se confruntă administraţiile locale, şi mai ales cetăţenii, care, votându-ne, au sperat că le vom putea reprezenta mai bine interesele. Iată de ce, astăzi, vin în faţa dumneavoastră cu o ofertă pe care nu ar trebui să o ignoraţi, ci chiar să o apreciaţi, indiferent de gruparea politică din care faceţi parte: Programul "fermierul", recent lansat de Guvernul României, poate şi trebuie să fie una dintre soluţiile de relansare a agriculturii, aflate la îndemâna fiecărui ţăran, proprietar de pământ. Ideea esenţială este că ţăranul român, atât de reticent în a-şi pune casa gaj pentru a putea obţine un credit de la bancă, va putea accesa fonduri, parţial nerambursabile, garantând cu investiţia pe care doreşte să o facă (microfermă zootehnică, înfiinţarea unei plantaţii, achiziţionarea de utilaje agricole etc.). La nivel macro, accesarea si folosirea acestor fonduri vor crea premisele înfiinţării a circa 6.000 de ferme zootehnice şi vegetale, a 500 de unităţi de servicii neagricole, plus 570 de unităţi de procesare a laptelui şi a cărnii, investiţii care ne vor ajuta să aşezăm în limitele normalităţii domeiul agriculturii, în perspectiva integrării europene. Programul "fermierul" este o oportunitate uriaşă pentru ţăranul român, este o oportunitate uriaşă pentru agricultura României! Iată de ce, vă rog, când mergeţi în judeţele dumneavoastră, să îi îndemnaţi pe oamenii din medul rural cu care vă veţi întâlni să nu irosească această şansă. Informaţi-i, îndemnaţi-i să ceară consultanţă la direcţiile agricole, daţi-le curaj, pentru că, de data aceasta, chiar pot beneficia de sprijin! Vă mulţumesc! |
|
||||
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: Parcurgând fiţuica cu pretenţie de declaraţie politică a domnului Zgonea am remarcat o singură propoziţie corectă: sistemul sanitar românesc se află într-o situaţie dificilă. Da, este adevărat, tocmai de aceea noi pornim la reformarea lui. Nu putem disocia declaraţia politică de autorul ei. Din punctul nostru de vedere, un antireformist creat la şcoala P.S.D. nu poate înţelege termeni precum reforma şi eficientizarea actului medical. Este adevărat ca drumul reformei este lung, dar noi am conştientizat necesitatea acesteia. Pe scurt, domnul Zgonea ne acuză de închiderea Spitalului Poiana Mare. De fapt, domnul Zgonea se acuză pe sine de incompetenţă şi de lipsă de informare. Spitalul Poiana Mare nu se va închide. Având în vedere că nu s-a făcut remarcat în cei cinci ani de prezenţă inutilă în Camera Deputaţilor, parlamentarul Zgonea nu a avut nici măcar bunul simţ şi responsabilitatea de a se informa asupra situaţiei reale a Spitalului Poiana Mare. Această declaraţie politică este o dezinformare, în scopul manipulării opiniei publice, şi nu reflectă decât modul superficial şi complet lipsit de substanţă al înţelegerii noţiunii de reformă de către P.S.D. În paragraful în care face trimitere la "încredinţări directe" considerăm că domnul deputat confunda mandatele. Acestea au fost făcute cu succes în perioada 2001-2004. Mai mult decât atât, după domnul deputat, profilaxia nu este necesară. Noi vă informăm că tratamentul profilactic este o componentă esenţială a actului medical. Domnul Zgonea dovedeşte sistematic că este incapabil (probabil ideologic) să înţeleagă necesitatea reformei în sistem. Expresii precum "sute de nebuni pe stradă", "închiderea spitalelor de psihiatrie", "vaccinuri inutile", "pacienţii pot fi lăsaţi să moară", reprezintă sintagme ale manualului P.S.D.-ist de dezinformare. Trecând peste faptul că a trebuit să citesc o asemenea fiţuică, în calitate de ministru al sănătăţii, mă simt responsabil să vă informez corect cu privire la situaţia spitalului în cauză. Vă repet, domnilor, Spitalul Poiana Mare nu se închide, se reorganizează, în sensul că devine spital de psihiatrie-cronici, bolnavii internaţi în baza art.114 Cod Penal, vor fi transferaţi la alte spitale de psihiatrie, cu măsuri de înaltă siguranţă. Aceste măsuri s-au luat în urma controalelor efectuate după numeroasele sesizări venite din partea Amnisty International, Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor Inumane şi a mai multor o.n.g.-uri din România care au ca obiect de activitate drepturile omului, din care au reieşit că nu sunt respectate drepturile elementare ale omului, condiţiile de trai şi hrană sunt inadecvate, tratamentele medicale nu sunt corect aplicate şi că bolnavii internaţi în baza art.114 Cod Penal sunt în aceleaşi saloane cu bolnavii psihici cronici, fapt ce prezintă un pericol real pentru siguranţa şi viaţa acestora. Fraza de final a domnului Zgonea este incompletă. Ne permitem să o completăm noi. Da, portocaliul este culoarea morţii P.S.D. E lunga reformă pentru care încercăm să convingem oameni ca dumneata, domnule Zgonea. |
|
||||
|
Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu: "Cauze şi efecte...portocalii" Mai devreme decât de obicei, a venit iarna. Şi guvernarea portocalie ţine 65 la sută dintre supravieţuitorii inundaţiilor din acest an sub cerul liber. Majoritatea sinistraţilor nu au un acoperiş decent deasupra capului, copiii trebuie să înfrunte gerul, iar guvernanţii se ceartă precum ţaţele, în văzul naţiunii. Nu există un program coerent de asigurare a locuinţelor şi de supravieţuire pentru iarnă în ceea ce priveşte pe nefericiţii care şi-au pierdut locuinţa şi toată agoniseala în câteva clipe, din cauza inundaţiilor. De asemenea, Alianţa a dat dovadă de dispreţ, egoism şi cinism faţă de grevişti, în mod special faţă de cadrele didactice care au fost nevoite să cerşească drepturile care li se cuvin, conform Constituţiei. P.N.L.-P.D. le-a pregătit românilor o iarnă cumplită: facturile la întreţinere au crescut în mod exorbitant, nu mai sunt bani pentru medicamente, iar Puterea încearcă să acopere problematica socială cu scandaluri politice şi atacuri la adresa Opoziţiei. Din nefericire, guvernarea portocalie se mai poate "lăuda" cu o "realizare": a reuşit să demonstreze că incompetenţa poate ucide. În timp ce în restul Europei rujeola se numără printre bolile eradicate, în România anului 2005, opt copii au murit şi alte câteva sute sunt bolnavi de pojar. Cauza este clară: până acum, în fiecare an, se vaccinau antirujeolic copiii de un an şi de şapte ani. Anul acesta, vaccinarea nu s-a făcut deloc. Vina îi aparţine în exclusivitate Ministerului Sănătăţii, în mod special celor doi miniştri din acest an, Nicolăescu şi Cinteză. Neglijenţa lor a produs victime: copii care nu trebuiau să moară. În fişa postului de ministru al sănătăţii, prevenirea epidemiilor este sarcina fundamentală. Dar fiind prea ocupat de propria imagine, ministrul Nicolăescu s-a trezit depăşit de situaţie, şi iată că în România, o ţară care se vrea integrată în U.E., se moare de rujeolă. Adevărul este trist, realitatea tragică, iar preşedintele Băsescu, la un an de la alegeri, este pe punctul de a obţine o "victorie" împotriva tuturor, prin înfiinţarea Comunităţii Naţionale de Informaţii, fără a avea acordul Parlamentului. Încet, dar sigur, România sub regimul Băsescu face un pas înapoi, spre timpurile de tristă amintire când oamenii se temeau să vorbească la telefon şi când dreptul la opinie era considerat un delict. Este inadmisibil ca o ţară aflată în pragul integrării în Uniunea Europeană să fie condusă de o suprastructură aflată la discreţia unui singur om, precum Securitatea, care era condusă direct de fostul dictator Nicolae Ceauşescu. În realitate, înfiinţarea C.N.I. este o nouă etapă în războiul dintre cele două Palate şi reprezintă dorinţa preşedintelui Băsescu de a transforma această instituţie într-o armă politică împotriva adversarilor politici. Să nu fie, oare, de ajuns? |
|
||||
|
"Comunitatea Naţională de Informaţii - o manevră pentru siguranţa Preşedintelui" Atât mediul politic, cât şi opinia publică românească au început să se obişnuiască, din păcate, cu tehnicile utilizate de Traian Băsescu de a manevra prin imagine probleme de interes naţional. O nouă dovadă în acest sens este modul în care ia fiinţă şi este concepută în laboratoarele Cotrocenilor Comunitatea Naţională de Informaţii. La o primă şi superficială vedere, instituţia în cauză ar fi menită doar să acopere o necesitate vizând siguranţa naţională: riscurile mereu mai ridicate, apărute ca urmare a escaladării terorismului şi integrării noastre în structurile euro-atlantice, justifică integral crearea unei organizaţii informative integratoare. De altfel, un asemenea proiect instituţional a existat şi în politica de securitate a guvernării noastre. Manipularea perfidă şi şmecherească practicată de Traian Băsescu constă, în primul rând, în transformarea unei teme tehnice într-una de ordin politic. În al doilea rând, Băsescu utilizează tema siguranţei naţionale a României ca pe un instrument care să-i consolideze siguranţa politică personală, fiind, în acelaşi timp, un mijloc de dominaţie şi dominare a celorlalte instituţii ale statului. Nu în ultimul rând, este vizată şi urmărită pas cu pas îngenuncherea şi punerea sub ascultare a Guvernului, în speţă a primului-ministru. Debutul acestui demers malefic şi neconstituţional a fost realizat încă din martie 2005, când pe piaţa media a fost lansată intoxicarea privind un posibil atentat "mafiot" la viaţa Preşedintelui. În continuare, s-a pus în scenă cu mijloace demne de o cauză mai bună criza ziariştilor ostatici în Irak, încheiată printr-un adevărat spectacol de imagine, în care lacunele şi incoerenţele din explicaţiile Preşedintelui au lăsat mai multe umbre decât lumini în memoria poporului-spectator. Nevoia normală a opiniei publice de a se şti protejată de riscurile terorismului internaţional este speculată de Băsescu cu metode tipic autoritare: domnia sa se identifică cu România însăşi şi, în numele acestei identificări, îşi subordonează personal toate serviciile de informaţii. Ne aflăm în situaţia în care Preşedintele Băsescu este foarte aproape de a proclama "Statul sunt eu!" aceasta atâta timp cât nici o altă instituţie a statului de drept nu mai deţine vreun control asupra suprastructurii informative nou create. În noul context, creat de manevrele oculte ale lui Băsescu, formulez întrebarea: care este rolul Parlamentului, care în mod evident a fost ocolit, voit şi discreţionar, ca reprezentanţă naţională? Fac un apel către dumneavoastră, stimaţi colegi, să intervenim pentru a opri procesul de erodare a mecanismelor constituţionale ale statului. Securitatea naţională este primul dintre interesele strategice ale României şi nu poate fi speculat în avantajul unor conjuncturi de imagine sau a unor avanposturi politice de partid. |
|
||||
|
"Un exerciţiu de iarnă" Vă propun un exerciţiu de iarnă. Iaşiul are circa 360.000 de locuitori. Dintre aceştia, peste 30 de mii (adică aproximativ unul din 10 ieşeni) sunt obligaţi să supravieţuiască frigului din această iarnă, în mod miraculos. Şi se anunţă o iarnă cumplită! Potrivit statisticilor, aproximativ 700 de scări de bloc din municipiul Iaşi au fost debranşate de la sistemul centralizat de încălzire, fie pentru neplata facturilor la căldură, fie pentru debite la apa caldă. În total, datoria pe care Uzina de Furnizare a Energiei Termice şi CET Iaşi o au de recuperat de la restanţieri este de peste 720 de miliarde de lei vechi. Acestea sunt datele iniţiale ale problemei. Pe acest fond de veritabilă criză socială, s-a suprapus ideea Guvernului de a majora preţul energiei termice cu 20%. Decizia guvernanţilor a sosit la braţ cu o măsură socială: tarifarea binomă, adică posibilitatea pentru cetăţean de a-şi plăti întreţinerea în rate aproximativ egale, atât iarna, cât şi vara. Din păcate, incapacitatea autorităţilor de a informa corect şi la timp populaţia a făcut ca din cele 1500 de asociaţii de proprietari din Iaşi doar 28 să fi înţeles despre ce este vorba şi să opteze pentru tarifare binomă. Cu alte cuvinte, există posibilitatea ca şi asociaţiile care au făcut eforturi să ţină pasul cu cuantumul întreţinerii să nu mai fie în stare să-şi plătească utilităţile în următoarele luni. În aceste condiţii, nu te poţi abţine să nu întrebi Guvernul: câţi ieşeni vor mai fi în stare să-şi plătească întreţinerea în această iarnă? Dintre ieşenii debranşaţi de la sistemul centralizat, câţi vor mai ajunge în primăvară sănătoşi? Am trista impresie că problema încălzirii ieşenilor, şi nu numai a lor, este una fără soluţii din partea actualului Executiv. |
|
||||
|
"România bulversată" în anul de graţie 2005, trăim într-o Românie cu adevărat bulversată. Conducerea Alianţei Portocalii merge din scandal în scandal, neavând alt scop decât acela de a turna gaz pe foc, indiferent de riscurile economice şi sociale. O retrospectivă sumară a tuturor faptelor petrecute în primul an de mandat liberalo-p.d.-isto-u.d.m.r.-isto-conservator nu arată nimic bun. Lupta din interiorul partidelor care compun vremelnica alianţă Portocalie a declanşat o avarie devastatoare la barca guvernării. Circul politic, fără pâine, funcţionează zilnic de un an încoace. Este penibil să vedem cum politicienii Puterii se ceartă între ei, de luni de zile, în timp ce românii trăiesc din ce în ce mai greu. Toate angajamentele luate de premierul Călin Popescu- Tăriceanu (reconstrucţia ţării după valul de inundaţii; reforma justiţiei; integrarea europeană), atunci când şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, în sfânta zi de 20 iulie 2005, s-au dovedit a fi apă de ploaie. La patru luni de când primul-ministru liberal s-a prezentat în faţa noastră şi a rostit un discurs patetic, presărat cu sloganuri electorale, constatăm cu toţii că incompetenţa actualei Puteri a dus ţara în pragul colapsului. Sute de familii sinistrate dorm şi acum, în pragul iernii, sub cerul liber, în timp ce minerii, funcţionarii publici, lucrătorii de la vamă, aproape 100.000 de oameni au ajuns la limita disperării şi vor intra în grevă. Nu există un program coerent de reconstrucţie a locuinţelor distruse de inundaţiile din vară. Aliaţii îi tratează cu dispreţ pe grevişti, cărora nu vor să le ofere nimic, nici măcar nu vor să le asculte păsurile. Viitorul ţării este pus în pericol de faptele iresposabile ale guvernării portocalii. Alianţa a împărţit ţara în două: în România celor cu venituri mici, care se luptă să supravieţuiască unei ierni ce se anunţă a fi capricioasă, şi România lor, a îmbuibaţilor, a îmbogăţiţilor peste noapte. Numai o guvernare social-democrată mai este capabilă să scoată ţara din această stare de haos fără precedent! Partidul Social Democrat solicită guvernării portocalii să nu-şi mai bată joc de ţară, să nu mai lupte pentru propriile interese şi să guverneze pentru toţi românii! |
|
||||
|
Unul dintre cele mai mediatizate şi contestate subiecte din acest an este cel referitor la introducerea abonamentelor la gaze naturale. Aşadar, o primă problemă a intervenit în momentul în care în luna aprilie a acestui an a fost introdus abonamentul la gazele naturale, abonament la care ulterior s-a renunţat printr-o hotărâre a primului-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu. În condiţiile în care Capitolul 14, cel al Energiei, impune o majorare semnificativă a preţului la gaze naturale, îngrijorarea populaţiei se accentuează semnificativ, şi pe bună dreptate, în ceea ce priveşte costurile care vor fi impuse de Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. În legătură cu acest subiect există o serie de inadvertenţe, una dintre acestea fiind aceea că prin schimbarea sistemului de tarifare introdus prin Ordinul nr.199/2005, noile forme de contracte au ca parametru principial presiunea gazelor, fără a se pomeni nimic de puterea calorică. Aşadar, consider că Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale va trebui să lămurească această problemă, luând în considerare şi nemulţumirile sindicatelor, care solicită Guvernului să renegocieze cu Bruxellesul preţul gazelor naturale, cu atât mai mult cu cât România consumă 70% gaze naturale indigene. |
|
||||
|
În curând, anul 2005 va deveni istorie. Pentru noi, românii, o istorie tristă, marcată de mari şi multe nenorociri: inundaţii catastrofale, dezlănţuite din primăvară până-n toamnă, gripa aviară, în premieră milenară pe meleagurile noastre, lupta politicianistă antidemocratică, prin intermediul căreia actuala putere vrea să acapareze toate pârghiile pe care le-a ratat la urne, legea minorităţilor, un grav act de trădare naţională, raportul de ţară privind România care, deşi încurajator, ne dă de pe acum frisoane în legătură cu integrarea noastră în Uniunea Europeană. Despre fiecare dintre aceste grele încercări s-ar putea vorbi zile în şir, ceea ce şi fac analiştii politici. În intervenţia pe care o supun astăzi atenţiei dumneavoastră, nu doresc decât să trag încă un semnal de alarmă asupra consecinţelor nefaste ale calamităţilor naturale, cauzate, în mare măsură, de degradarea mediului înconjurător şi, în primul rând, de dispariţia unor întinse suprafeţe de păduri. S-a spus, din totdeauna, că pădurea este la fel de importantă pentru om, întocmai ca solul, subsolul şi atmosfera, ca apa, ca aerul şi ca pâinea. Într-adevăr, pădurea este un scut al pământului, îndeosebi pentru terenurile accidentate şi instabile, întrucât arborii îşi înfig rădăcinile la 30-120 cm, iar sistemul lor radicular devine ceea ce plasa de fier-beton este pentru pereţii sau planşeele unei clădiri. Despăduririle prădalnice ne-au arătat, de-a lungul timpului, dar mai ales în acest an, cât de uşor pot să alunece la vale coastele unor dealuri neclintite de la apariţia lor şi să înmormânteze case şi aşezări omeneşti sub valuri imense de pământ. Dispariţia pădurii deschide, în acelaşi timp, larg porţile eroziunii solurilor, mai ales a acelora situate pe pantă. Faptul acesta este cu atât mai grav cu cât, pentru realizarea unui strat gros de 2-3 cm de sol, natura are nevoie de mai multe secole, în timp ce o ploaie zdravănă poate să distrugă această operă într-o singură zi, pe terenurile despuiate de vegetaţie forestieră protectoare. De asemenea, prin protecţia pe care o oferă împotriva vânturilor şi a secetei, pădurea devine o condiţie sine qua non pentru agricultură. Să mai amintim că pădurile reţin în coronamentul lor cam 30-50% din cantitatea de apă căzută în timpul ploilor normale. În afara faptului că ne oferă lemn, fructe, vânat şi alte bunuri, pădurea se dovedeşte o veritabilă uzină de sănătate şi de energii pentru om, şi nu doar pentru cel ce trăieşte în mijlocul ei. În procesul de fotosinteză, pentru a "fabrica" o tonă de lemn, arborii eliberează 1,3 tone de oxigen şi consumă din aer 1,8 tone de dioxid de carbon, acel gaz care a devenit cel mai mare duşman al planetei (în atmosferă s-au acumulat peste 700 miliarde tone de dioxid de carbon). S-a calculat că actualul covor vegetal al ţării noastre (păduri, culturi agricole, ierburi, vegetaţie acvatică) produce anual 40 milioane tone de oxigen, peste 60% din această cantitate fiind realizată în regim forestier. Rolul de filtru biologic al pădurii împotriva poluării rezultă şi din faptul că un hectar de vegetaţie forestieră reţine în decursul unui an 580-600 kg de pulberi emanate pe coşurile furnalelor, topitoriilor de metale neferoase, cocseriilor, uzinelor chimice şi altor întreprinderi. S-a constatat că acolo unde pădurea a dispărut, atmosfera este îmbâcsită de noxe şi alte substanţe poluante care o separă de stratul de ozon şi o determină să reverse asupra noastră călduri ecuatoriale ori geruri polare, vânturi turbate, secete pârjolitoare ori ploi diluviene. Dacă nu putem tempera canicula, dacă nu avem posibilitatea să împiedicăm excesul de precipitaţii sau alte fenomene nefaste ale naturii, nu ne rămâne decât o singură variantă pentru a restabili echilibrul în mediul înconjurător, atât de deteriorat în ultimele cinci-şase decenii - reducerea drastică a cantităţilor de dioxid de carbon pe care industria le revarsă cu atâta dărnicie perversă în atmosferă, fie prin retehnologizarea uzinelor poluante şi ecologizarea altor activităţi în cadrul cărora se produc diverse noxe, dar mai ales prin regenerarea pădurii. Din păcate, statisticile ultimilor două decenii arată că anual de pe glob dispar 10 milioane hectare de păşuni, când, în mod normal, o suprafaţă mai mare ar trebui împădurită în fiecare an. Şi trebuie să spunem că noi, românii, ne înscriem printre agresorii cei mai activi ai pădurii. Străvechea şi înţeleapta zicală - "codru-i frate cu românul" - a murit de mult. Cei mai mulţi oameni intră astăzi în pădure nu cu acel sentiment sfânt al străbunilor, ci cu toporul în mână pentru a devasta, fie din sărăcie, fie din prea mare lăcomie. Un înţelept dicton german spune că "dacă doborâm copacii fără să replantăm, puţini vor mai rămâne pentru copiii noştri şi pentru copiii lor". Cred că mult mai mult decât germanii, noi, românii, ar trebui să reflectăm asupra viitorului pădurii. |
|
||||
|
Declaraţie politică cu tema: "Reforma de imagine pentru purtătorul de cuvânt şi nu o reformă adevărată pentru sistemul de sănătate publică" Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Pachetul de legi prin care noul ministru al sănătăţii anunţă începerea unei noi reforme, cea adevărată, are o singură calitate, noutatea referindu-se doar la domnul ministru, care se prevalează însă de o scuză: provine din afara sistemului. Noutăţile propuse de domnia sa sunt menite nu numai să reformeze sistemul, dar chiar să-l trimită înapoi cu peste 15 ani, pe vremea când centralismul democratic reprezenta un concept glorificat de majoritatea celor care astăzi se pretind mari anticomunişti. În majoritatea cazurilor, din noul pachet legislativ revoluţionar, de noutate absolută, noi sunt doar titlurile şi ordinea articolelor, în rest, ele reprezentă elemente pe deplin armonizate cu legislaţia din Uniunea Europeană, adusă de vechea Putere în dorinţa de a aşeza legislaţia, procedurile şi acţiunile la nivelul celor europene, modificate după dorinţele neeuropene de actuala Putere. Un exemplu ar fi legea exercitării profesiei de medic şi organizarea Colegiului medicilor, precum şi cele referitoare la exercitarea profesiilor de medic dentist, farmacist şi al colegiilor respective la care însă s-a introdus un mic artificiu prin care Ministerul Sănătăţii să deţină butonul de control în aşa zisa monitorizare a acestor instituţii, un artificiu prin care Ministerul Sănătăţii, în spiritul centralismului democratic, să poată deţine un control eficient asupra unei categorii socio-profesionale "feudalizate şi corupte". Într-o altă situaţie sunt fie legi la care doar titlul şi denumirea instituţiilor legiferate au fost schimbate, astfel încât, prin noua lege, să poate fi introduse pe funcţiile nou create acoliţii momentului (un exemplu ilustrativ este legea asistenţei de sănătate publică în care fostele direcţii de sănătate publică sunt transformate în Autorităţi de Sănătate Publică, având aceleaşi atribuţii ca şi defunctele direcţii, dar care vor fi conduse nu de un director executiv ci, probabil, de un autoritar general, termenul nefiind încă definit, întrucât organigrama noilor autorităţi va fi elaborată ulterior printr-un ordin de ministru). Noutatea cu adevărat remarcabilă a acestui pachet legislativ o reprezintă însă proiectul de lege a malpraxisului, proiect de lege necesar, dar care se constituie ca o sinistră armă împotriva corpului medical. Dacă în esenţă sunt clarificate prin această lege numeroase aspecte referitoare la practica medicală, la răspunderea medicală a persoanei fizice sau juridice, la raporturile existente între pacient, personalul medical asigurat şi asigurator, câteva prevederi ale acestei legi vin să îndepărteze tot mai mult corpul medical de actul medical. Prin crearea Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională în cazurile de malpraxis, comisie prezidată de un secretar de stat din cadrul MS - în spiritul aceluiaşi centralism democratic anterior menţionat- poate cel de la relaţia cu parlamentul, care nu este obligatoriu medic, se urmăreşte subminarea competenţelor Colegiului medicilor pe linie de jurisdicţie profesională (Legea privind exercitarea profesiei de medic şi de organizare şi funcţionare a colegiului medicilor, art.33 lit. r): &^171;organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etică profesională, de deontologie medicală şi de la regulile de bună practică profesională, în calitate de organ de jurisdicţie profesională&^187;) " Însă cel mai agresiv aliniat la adresa corpului medical îl reprezintă articolul 37: "Actele de malpraxis în cadrul activităţii medicale de prevenţie, diagnostic şi tratament se prescriu in termen de 5 ani de la producerea prejudiciului, cu excepţia faptelor ce reprezintă infracţiuni". Acest articol, ale cărui prevederi depăşesc cu doi ani termenul de prescriere a răspunderii civile delictuale, pe lângă că este ilegal, fiind în afara termenului prin care instanţa de judecată poate acorda daune civile, denotă o rea-voinţă crasă la adresa corpului medical, care pentru fiecare act medical efectuat, la care rezultatul nu este cel dorit de pacient, poate fi urmărit timp de cinci ani. În plus, faţă de acestea se încalcă prevederile unui alt articol tot din legea de exercitare a profesiei de medic şi de organizare a Colegiului medicilor din România, (art. 76 (1) "Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârşirii faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile)". În condiţiile unei asistenţe medicale subfinanţate cronic, al unui buget record în sens negativ în ultimii 15 ani, cine îşi mai poate asuma răspunderea unui act medical, nu numai al unei intervenţii chirurgicale, dar şi al unei simple injecţii, cunoscând faptul că nu există standarde unanim acceptate de practică medicală, cine credeţi că va mai face ceva mai mult decât un simplu consult la un pacient în stare critica? Cine credeţi că va mai dori să urmeze o carieră medicală când el devine automat un om urmărit mai abitir ca un infractor de drept comun recidivist? În condiţiile în care progresele realizate în medicină aduc modificări de practică medicală nu doar anual, ci, uneori, chiar în câteva luni, cum poţi stabili un termen de prescripţie de cinci ani. Se aplica aceste reglementări numai medicilor sau şi Autorităţii de Stat care acum o lună a furnizat 13.400 de tablete de Tamiflu în focarul de gripă aviară de la Ciamurlia, care erau recomandate ca fiind cele mai eficiente medicamente antivirale, iar azi aflăm că sunt raportate pe plan mondial 12 cazuri de deces şi alte câteva zeci de cazuri de tulburări psihice după administrarea aceluiaşi medicament în scop profilactic. Avea cunoştinţă Ministerul Sănătăţii de aceste rapoarte, sau ştia actualul ministru că acest medicament se administrează numai în primele 48 de ore după apariţia primelor simptome de boală? Cine va fi răspunzător dacă din ordinul ministrului se vor consemna efecte negative ale administrării medicamentului în special la copii? Poate fi disculpat ministrul că a semnat un ordin în necunoştinţă de cauză, el fiind doar manager nu şi medic? Cum nimic nu este lăsat la voia întâmplării de actualul pachet legislativ, nici asistenţa medicală primară nu a fost lăsată de izbelişte, fiind subliniat ca o noutate absolută faptul că asistenţa medicală primară este asigurată de medicul de familie, care medic de familie are un "praxis", acest lucru însemnând că are un cabinet medical şi pacienţi pe listă. Iar ca noutate absolută este definită noţiunea de "Dispensare santinelă", un fel de "pui santinelă" a asistenţei medicale primare. Dacă în articolul 4, medicul de familie este definit ca un fel de filtru, în următoarele două articole este subliniată şi latura artistică a acestui filtru : "Art 5. Medicul de familie acordă îngrijiri persoanelor în contextul familiei şi familiilor în cadrul comunităţii, fără sa producă discriminări". "Art 6. Medicul de familie este competent din punct de vedere profesional să furnizeze îngrijirile de care are nevoie o persoană, ţinând seama de fondul cultural, socio-economic şi psihologic al acesteia". Poate că prin aceste precizări se va face cu adevărat reforma în sănătate. Din păcate însă, o serie de prevederi din această lege sunt menite nu să apropie, ci să îndepărteze medicul de familie de pacient. Dacă prin legislaţia aflată în vigoare medicul de familie este obligat să-şi organizeze timpul de lucru astfel încât 5 ore să asigure asistenţă medicală în cabinet şi două ore în teren, deci la domiciliul pacienţilor nedeplasabili, prin "Art. 13 Servicii medicale extinse sunt acele servicii care pot fi furnizate la nivelul asistentei primare în mod opţional, în anumite condiţii de organizare, precum: servicii speciale de consiliere; planificare familiala; unele proceduri de mică chirurgie; servicii medico-sociale: îngrijiri la domiciliu, îngrijiri terminale". Această categorie de servicii devin opţionale, deci la solicitarea pacientului, şi nu intră în pachetul de bază decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind plătite fie prin asigurarea voluntară, fie direct de către pacient. Pentru acea categorie de persoane care necesită o supraveghere medicală la domiciliu, un cost suplimentar poate fi un serviciu mai costisitor decât viaţa. Noutăţile aduse de acest proiect de lege nu se opresc însă aici, textul continuând să ne uimească cu lucruri din ce în ce mai interesante, şi anume: "Art. 16 Cabinetele medicale în care îşi desfăşoară activitatea medici formatori de medicina familiei pot oferi servicii de educaţie medicală continuă sau de formare, în cadrul colaborării cu universităţi de medicină sau cu organizaţii acreditate ca furnizori de EMC, precum si activităţi de cercetare conform dispoziţiilor legale în vigoare." Cu alte cuvinte, anumiţi medici de familie se constituie în unităţi de învăţământ medical universitar şi postuniversitar, iar alte cabinete pot efectua activitate de cercetare ştiinţifică, adevărate laboratoare de sănătate. Lăsând la o parte aspectul aducerii în derizoriu a învăţământului medical şi al educaţiei medicale continue pentru care există universităţi de medicină şi oameni care muncesc şi dau examene pentru a putea învăţa pe alţii şi a putea fi numite cadre didactice, ne exprimăm îngrijorarea faţă de aspectul legat de cercetarea ştiinţifică din cabinetele de medicină de familie. Cunoscând dotarea existentă în aceste cabinete, singura activitate de cercetare care se poate efectua este cea legată de studiul efectelor medicamentelor asupra pacienţilor de pe lista proprie şi nu numai. Pacientul român devine astfel în mod legal un cobai de lux pentru studiile pseudoştiinţifice ale diverşilor producători de medicamente. Spunem pseudoştiinţifice, deoarece, cu dotarea din aceste cabinete nu se pot face studii aprofundate legate de efectele medicamentului, medicul de familie putând consemna cel mult starea de bine, de rău, lipsa de senzaţii subiective sau decesul pacientului în raport cu medicamentul aflat în studiu. Şi pentru ca toate acestea să nu fie interpretate ca o scăpare legislativă, în Art. 17(1) Cabinetul medical de medicină de familie poate realiza venituri din: plata directă de la consumatori, pentru serviciile necontractate cu terţi plătitori; contracte de cercetare; contracte pentru activitatea didactică în educaţia universitară şi postuniversitară; se fac precizările necesare pentru a nu exista nici un dubiu cu privire la o adevărată reformă a sănătăţii, cercetării ştiinţifice medicale şi a învăţământului medical. Despre coerenţa şi unitatea acestui pachet legislativ nu vom oferi decât un alt exemplu, de altfel nu minor, întrucât pe acest exemplu se bazează două legi distincte. Este vorba, în primul rând, de legea privind înfiinţarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, o lege prin care se atribuie monopolul formării specialiştilor în managementul sanitar unei singure instituţii, încălcându-se flagrant autonomia universitară şi ducând la desfiinţarea catedrelor de sănătate publică şi management sanitar din universităţi, care îşi pierd astfel obiectul muncii, totul în favoarea unei catedre formate din cinci cadre didactice cu sediul la Bucureşti, un fel de Academie Ştefan Gheorghiu a managementului sanitar, singura abilitată să producă managerii din unităţile sanitare. Dar nu acesta este lucrul care ne intrigă cel mai tare, ci faptul că prin a art. 1. se înfiinţează Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management şi Sanitar (SNSPMS), instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul in Municipiul Bucureşti, Str.Vaselor nr. 31 sector 2, coordonată direct de Ministerul Sănătăţii Publice (sic!) si Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare care se desfiinţează. Toate bune până aici, dar ce ne facem că în acelaşi pachet legislativ, la Proiectul de lege privind asistenţa comunitară, "Art.7 (1) Pentru realizarea programelor naţionale de asistenţă comunitară se înfiinţează Unitatea de Management a Programelor de Asistenţă Comunitară (UMPAC) în cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate, numită în continuare UMPAC. Pe cine să credem deci? Pe domnul ministru când propune să se desfiinţeze Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare sau pe domnul ministru cînd semnează constituirea unei noi structuri în cadrul institutului proaspăt desfiinţat? Nu vreau să închei înainte de a face referire şi la un singur aspect din mult discutata şi disputata Lege a spitalelor. Dacă în legea 270/2003, aflată în vigoare, la "Art. 45. - (1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum şi a celorlalte categorii de personal se stabileşte potrivit legii. (2) Cadrele didactice care îşi desfăşoară activitatea în unităţile sanitare prevăzute la art. 6 şi 7 (spitalele clinice şi universitare), precum şi în unităţile asimilate acestora, beneficiază de o indemnizaţie de 50% din drepturile salariale cuvenite funcţiei şi gradului profesional, acordată în plus faţă de retribuţia cuvenită din învăţământ. În noul proiect de lege, cu toate completările ulterioare, aliniatul 2 este abrogat. Ceea ce înseamnă că pentru munca desfăşurată la patul bolnavului, în sala de operaţie, în laboratorul clinic, cadrul didactic nu primeşte nici o indemnizaţie, singurul lui venit fiind cel de la învăţământ. Mai grav este că prin dispariţia acestei prevederi, cadrul didactic nu este angajat al spitalului clinic respectiv, putând fi cel mult tolerat! Şi asta în timp ce medicul de familie are prevederi bugetare pentru educaţia universitară şi postuniversitară!!! Aceasta este într-adevăr reformă sanitară, chiar o răsturnare cu susul în jos! Vă mulţumesc pentru atenţie! |
|
||||
|
"Opriţi etatizarea Registrului Comerţului!" Săptămâna trecută au avut loc la comisii dezbaterile proiectului de lege privind Camerele de Comerţ şi Industrie din România. Acesta are ca scop reglementarea şi îmbunătăţirea activităţii din acest domeniu important pentru comunitatea de afaceri din ţara noastră. Cele mai aprige discuţii s-au desfăşurat pe marginea trecerii Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - o instituţie foarte importantă într-o economie de piaţă - de sub autoritatea Ministerului Justiţiei spre cea a Camerei de Comerţ şi Industrie. După mai bine de trei ani de când Ministerul Justiţiei a pus mâna pe Între anii 1990-2002, Registrului Comerţului a funcţionat în cadrul Camerelor de comerţ şi industrie, acestea fiind organizaţii non-guvernamentale independente, persoane juridice de plin drept, care nu se află sub controlul nici unei alte entităţi publice, cu caracter autonom, având drept scop promovarea comerţului şi industriei româneşti pe plan intern şi extern. Încă din 1868, Registrul Comerţului a fost, cum este şi normal, de altfel, sub tutela Camerei de Comerţ, şi fiecare negustor trebuia să se înscrie în acesta. De la preluarea O.R.C. de către Ministerul Justiţiei, activitatea acestui organism a funcţionat greoi, în sensul că au crescut în mod nejustificat costurile tuturor operaţiunilor care, în loc să fie simplificate şi eficientizate, au intrat sub incidenţa unor proceduri de multe ori aberante şi la costuri total nejustificate. Motivele pentru care ministrul justiţiei, Monica Macovei, se opune trecerii Registrului Comerţului în organizarea Camerelor Teritoriale sunt eronate. Ministrul se opune acestei iniţiative legislative invocând "existenţa unei directive europene" şi "necesităţile de integrare europeană pe Capitolul 5". Însă nu există nici o directivă europeană care să solicite ca evidenţa firmelor să fie ţinută de Ministerul Justiţiei. Dimpotrivă, acesta este un domeniu în care Comisia Europeană nu intervine şi pe care fiecare ţară şi-l reglementează după cum crede de cuviinţă. Iar tendinţa în Uniunea Europeana ar putea fi ilustrată de cele mai recente măsuri legislative de acest fel, cele din Luxemburg şi Italia, care alocă responsabilitatea înregistrării firmelor şi a gestionării bazei de date referitoare la acestea sistemelor camerale din ţările respective. "Celebrul" capitol 5 se referă doar la medicamente şi la trademark UE, şi nu poate fi invocat pentru a menţine Registrul la Ministerul Justiţiei. În organizarea Ministerului Justiţiei, Registrul Comerţului nu a funcţionat mai bine, ci a funcţionat mai prost şi mai scump. Ministerul respectiv a mărit numărul de personal angajat, deşi procedurile fuseseră simplificate, iar Registrul a fost, prin efortul Camerelor de Comerţ, masiv modernizat, s-au mărit cheltuielile cu spaţiile utilizate, pe care a fost nevoit să le închirieze la preţuri uneori spectaculoase. Menţinerea în continuare a Registrului Comerţului la Ministerul Justiţiei este o decizie care reduce transparenţa mediului economic românesc, îngreunează sau face imposibilă obţinerea rapidă a informaţiilor referitoare la firme şi afaceri şi măreşte inutil birocraţia în economie. Registrul Comerţului poate şi trebuie să revină în organizarea Camerelor de Comerţ, spre binele întregii comunităţi de afaceri din România. Ne punem întrebarea, de altfel firească, de ce vrea să-şi subordoneze în continuare această instituţie Ministerul Justiţiei. Răspunsul este simplu, de fapt, actuala putere vrea să-şi extindă din ce în ce mai mult controlul politic asupra cât mai multor instituţii. |
|
||||
|
"Teama străzii şi educaţia de compromis." Săptămâna trecută, o întâmplare nefericită a umbrit sărbătoarea Zilei Naţionale. O elevă din Bucureşti a fost înjunghiată de prietenul ei chiar în biroul directorului instituţiei. Acest fapt aduce în prim plan o discuţie mai veche, despre siguranţa din şcoli şi gradul tot mai mare de violenţă, care fac din copiii noştri subiecte pentru ştirile sângeroase. sunt foarte greu de găsit adevăraţii responsabili pentru aceste lucruri. Cui să aparţină vina? Direcţiunii şcolii, care a oferit "cadrul" pentru ca aşa ceva să se întâmple, părinţilor, pentru neimplicarea în viaţa copilului, sistemului, care nu are grijă de cei lipsiţi de apărare? Cazul acesta trebuie extras dintr-un context mai amplu şi sumbru, alături de altele, similare. Recent a mai fost un episod în care un elev îşi ameninţa cu pumnul profesoara, iar prin septembrie, jurnalele vorbeau despre două eleve care s-au luat la bătaie în curtea şcolii. Extinzând aria de discuţie, ne putem, de asemenea, referi, la multiplele cazuri de filme pentru adulţi cu actriţe şi actori minori. Aceste fapte sunt de o gravitate maximă şi trebuie să ne întrebăm: unde am greşit? Undeva, pe drum, ne-am pierdut copiii din ochi şi ne-am bizuit pe alţii să ni-i îndrume - educatori, învăţători, profesori, oricare alt străin din afara căminului, "delegat" cu educaţia copiilor. O educaţie de compromis. Asta în timp ce noi avem alte priorităţi. Ce-ar fi de făcut? Consider că soluţiile nu stau în regulamente de ordine interioară sau în proiecte de lege drepte, croite pe schelete sociale strâmbe. Soluţiile ar trebui să fie formulate în interiorul fiecărui cămin în parte, cu părinţii şi copiii deopotrivă, la aceeaşi masă invizibilă a tratativelor. Pentru că familia va fi mereu celula de bază a societăţii şi acolo trebuie centrată toată atenţia. Şi poate că, apoi, vom putea ieşi pe uşă cu încredere şi fără teama străzii. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
"Mândria de a fi român!" Am uneori impresia că încă nu ştim cum să ne bucurăm de ziua naţională. Sentimentul apartenenţei la o comunitate naţională este ceva ce nu se poate învăţa decât în cadrul familiei, poate şi în şcoală, la orele de istorie. Dar este de datoria noastră ca români, şi în primul rând a parlamentarilor, să oferim importanţa cuvenită zilei naţionale. Măcar o dată pe an putem renunţa la diferenţele doctrinare între partidele noastre, la micile "împunsături" caracteristice de altfel lumii politice, şi trebuie să oferim viitoarei generaţii o imagine cât mai bună. Deja, ziua de 1 Decembrie a devenit un eveniment mediu asemănător cu unul monden, în care persoanele publice fac totul pentru a fi văzute de mass-media la diverse manifestări. Drapelul, simbolul cel mai simplu al unei naţiuni, lipseşte încă din casele noastre şi chiar din instituţiile statului, ceea ce este ruşinos. Am văzut, cel puţin în Constanţa, doar câteva case în faţa cărora era arborat drapelul naţional. Observ cu regret la tânăra generaţie un dezinteres din ce în ce mai mare faţă de istoria naţională şi mai ales faţă de evenimentele cele mai însemnate ale poporului nostru. Vina este exclusiv a noastră, a părinţilor, a profesorilor, a formatorilor de opinie. Ceva trebuie schimbat în comportamentul nostru, al tuturor, în ceea ce priveşte felul cum vedem ziua naţională şi ce reprezintă acest prilej de bucurie şi de mândrie pentru noi, românii. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
"P.S.D. este obsedat de adoptarea bugetului de către alte forţe politice" Vă mărturisesc că spectacolul scrisorilor, oferit de liderii P.S.D., devine din ce în ce mai interesant. După ce un timp, Ion Iliescu a lăsat deoparte beletristica pentru a se dedica stilului epistolar, după ce am asistat şi la încercările succesorului său în ale preşedinţiei PSD de a se afirma în acelaşi domeniu, iată, acum asistăm la o nouă etapă: probabil nebăgat în seamă de destinatarii p.s.d.-işti, Geoană nu le mai scrie alor lui, acum le scrie alor noştri. Astfel, săptămâna trecută, numitul Geoană i s-a adresat prin intermediul unei scrisori deschise primului-ministru, domnului Călin Popescu-Tăriceanu. Apoi, ca şi cum asta nu ar fi fost nimic, sau poate pentru a-şi mări şansele ca epistola să îi fie de cineva citită, i s-a adresat şi Preşedintelui României, domnului Traian Băsescu. Lăsând la o parte traficul epistolar aflat în creştere la PSD, lăsând la o parte şi pretenţia aiuritoare exprimată de semnatar, de a nu se promulga Legea bugetului, nu putem să nu remarcăm argumentele folosite de autor în scrisoarea adresată Preşedintelui. Citez doar câteva pasaje din respectivul text: "a vota bugetul pe bandă rulantă, profitând de absenţa Opoziţiei, (...) arată lipsă de cultură democratică (...) Nicolae Ceauşescu (?) ar putea fi invidios (...) Coaliţia de dreapta a reuşit să depăşească performanţele Marii Adunări Naţionale prin ritmicitatea cu care parlamentarii Alianţei au ridicat mâna la fiecare articol ".." Nu ştiu dacă primul-ministru s-a distrat la citirea acestei scrisori sau dacă a aruncat-o la coş. Ştiu însă cu certitudine că plagiatul este o boală care nu s-a eradicat încă din PSD. Pasaje întregi din scrisoarea către primul-ministru sunt copiate şi folosite şi în scrisoarea către Preşedinte. Sau nu e vorba de plagiat ? ".. Atunci e vorba de economie la fondul lexical ".. Oricum, noi, cei care ne aflăm sub aceeaşi cupolă cu autorii acestor scrisori, trebuie să facem câteva precizări. Emil Bobu nu ar fi putut să fie invidios pentru modul în care s-a votat proiectul de buget pe 2006, dintr-un motiv foarte simplu: şi-ar fi consumat întreaga doză de invidie cu un an în urmă, cu ocazia dezbaterii şi votării proiectului de buget pe 2005. Pentru cine a uitat, îi reamintesc că atunci, în numai câteva ore, banda rulantă coordonată de PSD a funcţionat ireproşabil. A acuza actuala Putere că după trei săptămâni de luptă cu obstrucţiile şi blocajele generate de tandemul PSD - PRM a încercat să adopte bugetul într-un timp relativ util, mi se pare un non-sens şi o dovadă de lipsă de respect faţă de colegii de parlament. Este adevărat, ultimele articole ale bugetului au fost votate în absenţa Opoziţiei. Nu este vina majoritarilor că parlamentarii Opoziţiei au părăsit lucrările. De altfel, părăsirea lucrărilor nu a avut alt scop decât blocarea totală a dezbaterilor, calculele celor care au decis ieşirea din sală fiind date însă peste cap de mobilizarea parlamentarilor Coaliţiei. Mai trebuie clarificat un aspect: preşedintele de şedinţă nu a "jignit deliberat" Opoziţia. Mă mir însă că reprezentanţii PSD, în calitatea lor de parlamentari, nu s-au simţit jigniţi de faptul că au fost şi ei angrenaţi să suporte, la un proiect de lege capital pentru România, amendamentele "bătaie de joc" ale domnului Funar. Nu numai că nu s-au simţit jigniţi de aruncarea în desuet a unor proceduri parlamentare, dar au fost şi părtaşi. Dar despre toate aceste aspecte, liderii PSD nu i-au scris nimic preşedintelui Băsescu. P.S. Pentru următoarele scrisori pe care domnul Geoană intenţionează să le redacteze pentru bugetele din anii următori, îl rugăm să instituie relaţii de invidie între Tăriceanu şi Constantin Dăscălescu pentru bugetul 2007, cu Petru Groza pentru bugetul 2008, cu Ion Gheorghe Maurer pentru 2009, Ilie Verdeţ pentru 2010, Manea Mănescu pentru 2011... Şi lista poate continua. |
|
||||
|
"Ghiţă Funar: de la măscărici local spre bufon naţional" Aş fi dorit ca această declaraţie politică să o susţin în plen săptămâna trecută, dar nu am reuşit, deoarece nu s-a alocat timp pentru intervenţii în ultima perioadă. Mă simt îndreptăţit şi dator să fac următoarea declaraţie politică, care îl are în centrul ei pe "minunatul" om al vorbelor, pe fostul "veşnic primar", pe actualul parlamentar - colegul nostru Gheorghe Funar. În primul rând, aş vrea să punctez câteva dintre cele mai importante "realizări" ale primarului Gheorghe Funar, după care voi reaminti unele iniţiative legislative ale actualului senator, atât de "importante" pentru ţară şi pentru bunăstarea cetăţenilor ei. După ce, timp de 12 ani de zile, cele mai importante preocupări ale mandatelor sale au fost colorarea municipiului Cluj-Napoca în roşu, galben şi albastru (bănci, stâlpi, trotuare, coşuri de gunoi stradale), construirea unor statui de prost gust şi izgonirea investitorilor, domnul parlamentar Ghiţă Funar s-a gândit să nu-şi irosească, în aceşti ani de detaşare forţată din Cluj, talentul şi să coloreze dezbaterile cu zeflemele fără sens, cu glumiţe de care numai domnia sa şi câţiva colegi din băncile PRM, veniţi în concediu în Parlament, se mai distrează. După ce ani de zile a blocat activitatea Consiliului Local Cluj-Napoca şi implicit a municipiului, prin interpretarea Legii nr.215 de la sine putere, şi după ce a recurs la tot soiul de măsuri abuzive sau hilare, precum expunerea de oase în sala de Consiliu, domnul parlamentar Funar doreşte să blocheze şi activitatea Parlamentului României, prin depunerea a sute de amendamente aberante, completări fără sens la Legea bugetului, alocuţiuni fără finalitate, toate cu intenţia vădită de a tergiversa adoptarea unei legi de care România are nevoie. Ce a făcut domnul Funar de când ne "onorează" cu prezenţa sa în Parlamentul României? Domnul Funar s-a gândit că cea mai importantă problemă a României în acest moment este UDMR şi a propus o iniţiativă neconstituţională pentru a interzice accesul la funcţii guvernamentale a cetăţenilor români posesori de legitimaţii de maghiar. O altă trăsnaie legislativă a constituit-o iniţiativa de a instala plăcuţe portocalii la intrarea în oraşe, cu inscripţia: "Să trăiţi bine!". Simţind nevoia să îşi justifice indemnizaţia, domnul Funar s-a gândit să oblige prin lege familiile de români să deţină o Biblie, cumpărată din fonduri de la bugetul de stat. Probabil uimit de propriile idei, din ce în ce mai apăsătoare, domnul senator Funar şi-a găsit o metodă de controlare a geniului creator, aşa că şi-a propus o iniţiativă legislativă: controlul psihiatric periodic şi obligatoriu al demnitarilor. Stimaţi colegi, mă simt nevoit, în calitate de parlamentar al judeţului Cluj, să va informez că domnul Funar nu este ceea ce se poate numi un reprezentant al circumscripţiei numărul 13. Clujenii sunt oameni cu bun simţ, ştiu să fie responsabili, toleranţi, au un umor inteligent şi preferă să facă mai mult decât să vorbească. Prin urmare, domnul Funar nu se regăseşte în nici una dintre aceste calităţi specifice locuitorilor de pe malul Someşului. Domnul Funar crede că dacă face pe "bau-bau" cu maghiarii din România, poporul român va trăi mai bine, iar dacă face pe măscăriciul în Parlament, îşi va retrăi "perioada de glorie" de la Primăria Cluj-Napoca şi va apărea din nou pe prima pagină a ziarelor. "Faptele" colegului nostru arată cu siguranţă că locul lui Gheorghe Funar nu este la Cluj-Napoca, nici în Parlamentul României. Clujenii au ales, după ani de propagandă, izolare şi manipulare, să îl trimită pe Ghiţă Funar la coşul de gunoi al istoriei municipiului Cluj-Napoca. Singura lui şansă a fost PRM, care a considerat că locul ideal de desfăşurare pentru un om care nu a realizat în viaţa lui decât kitsch şi conflict este Parlamentul României. După trei mandate de bufon-şef în subiectele zilnice ale mass-mediei clujene, Ghiţă Funar, prin intervenţiile sale, tinde acum să devină măscărici naţional; asta după ce clujenii l-au eliminat din cursa pentru Primăria Cluj-Napoca pentru simplul motiv că au înţeles că el nu mai reprezintă Clujul - dacă l-a reprezentat vreodată... Prin această declaraţie politică, doresc, de asemenea, să fac un apel către toate partidele politice, pentru a nu mai folosi Parlamentul României ca pe o debara în care să-şi depoziteze produsele expirate. Nu acesta este rolul acestui for şi nu aici este locul în care să-şi exprime frustrările vieţii diverşi politicieni aflaţi la apusul carierei. Este un deserviciu pentru tinerii care doresc să facă lucruri pozitive în Legislativul românesc, este o frână pusă în calea bunului mers al procesului de legiferare din România şi este o pată neagră aruncată pe faţa unei clase politice care începe să promoveze valori, şi nu imagini. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
||||
|
"Alegeri parlamentare în Cecenia" Pe data de 28 noiembrie anul curent au avut loc în Cecenia alegeri parlamentare, în urma cărora au fost aleşi 58 de parlamentari din cei aproximativ 350 de candidaţi înscrişi în cursa pentru obţinerea unui mandat în noul parlament bicameral cecen, primul după adoptarea noii Constituţii republicane, prin care a fost stabilit statutul Ceceniei ca subiect al Federaţiei Ruse. Este îmbucurător faptul că, în ciuda istoriei zbuciumate a acestei mici republici şi a violenţelor din zonă, democraţia se instaurează simţitor, după mai bine de 10 ani de conflict. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare fără incidente majore a dovedit încă o dată că regiunea Caucazului de Nord este suficient de matură să reintre pe un făgaş economic, politic şi social normal. Prezenţa observatorilor trimişi de Rusia, Liga Arabă şi Organizaţia Conferinţei Islamice, care au monitorizat scrutinul, precum şi validarea alegerilor au confirmat desfăşurarea în condiţii normale a alegerilor, în ciuda atacurilor virulente din presă, care au catalogat scrutinul drept o "farsă". La scrutin a participat şi un grup de deputaţi ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nu în calitate de observatori, ci într-o vizită de documentare, în urma căreia a fost salutat faptul că alegerile s-au desfăşurat fără violenţe şi s-a reafirmat speranţa că acest eveniment va reprezenta un pas hotărâtor în instaurarea unui climat de pace şi stabilitate în regiunea Caucazului de Nord. Orice om cu frică de Dumnezeu doreşte să trăiască în pace, în înţelegere cu toţi vecinii, într-un climat politic democratic. Cu groază, de-a lungul anilor, am primit veşti despre anumite atrocităţi şi atacuri banditeşti săvârşite de terorişti asupra populaţiei paşnice, asupra oamenilor nevinovaţi şi chiar asupra copiilor şi bătrânilor. Consider că o dată cu alcătuirea noului parlament ales în mod democratic se va pune capăt actelor teroriste. Salut cu bucurie reinstaurarea democraţiei în mult încercata Republică Cecenă, şi-mi exprim speranţa că vom vorbi pe viitor de o Cecenie stabilă, paşnică, intrată pe făgaşul normal şi firesc al dezvoltării economice durabile şi stabile. |
|
||||
|
"Convenţia Carpatică" În zilele de 18 - 19 noiembrie 2005, la invitaţia Centrului Regional de Mediu pentru Europa Centrală şi de Est (REC) a avut loc la Bucureşti o reuniune consacrată problematicii Convenţiei Carpatice. Organizarea s-a realizat prin Asociaţia PRONATURA UNESCO (ONG), aici au participat reprezentanţi REC, reprezentanţi PRONATURA (d-nii Peter Lengyel şi Emilian Brânduşel) şi alte organizaţii nonguvernamentale. Printre participanţi, pentru prima dată au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Forumului Montan din România, şi anume domnii prof. dr. Radu Rey- preşedinte, conf. dr. arh. Gh. Ionaşcu - vicepreşedinte. Alte asociaţii prezente la reuniune au fost: Asociaţia pentru Dezvoltare Rurală Montană-"Romontana", Agenţia Naţională a Zonei Montane/ MAPDR reprezentată de dr. ing. Gheorghe Pogan, Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi -CEFIDEC - Vatra Dornei, precum şi Reprezentanţii MAPDR (conf. N. Crăciun) şi MMGA - punct focus pentru Convenţia Carpatică, dl. Ilie Maxim. În cadrul acestei reuniuni s-a prezentat situaţia la zi din cadrul Convenţiei Carpatice, la care ţări precum: Ungaria, Republica Cehă şi Ucraina au ratificat convenţia, însă România, Polonia, Serbia şi Muntenegru nu au ratificat-o. A fost clară insistenţa Ungariei, prin reprezentantul Peter Lengyel - cetăţean român de etnie maghiară - care nu reprezintă interesele României, de a deţine o influenţă majoră în Carpaţi, în ciuda faptului că această ţară este una fără munţi. Totodată, s-a reliefat că prezenţa României la aceste întruniri a fost insuficientă, proporţia de participare a reprezentanţilor din celelalte ţări mai sus menţionate a fost de circa 10 la 1, chiar dacă aceşti reprezentanţi nu aveau o pregătire corespunzătoare unei asemenea întâlniri. Legătura în România s-a ţinut doar cu asociaţia PRONATURA, Ministerul Mediului şi Gospodăriile Apelor, fiind evitate instituţiile specializate, ca: MAPDR, Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi şi altele. O concluzie importantă la această reuniune a fost aceea că deşi Convenţia Carpatică nu va fi ratificată, ea va intra oricum în funcţiune, însă se vor pierde toate oportunităţile. Această convenţie se referă explicit la zonele de munte şi populaţia care ocupă aceste zone pe care Peter Lengyel, făcând jocul Ungariei, le doreşte deşertificate şi depopulate. Prin poziţia Forumului Montan din România s-au exprimat următoarele sugestii:
Privind Ratificarea Convenţiei Carpatice avem următoarele observaţii şi propuneri:
Pentru asigurarea cadrului democratic ar fi necesară organizarea unei Consfătuiri pe tema Convenţiei Carpatice, la care să participe primarii localităţilor montane, instituţiile centrale şi cele specifice implicate şi organizaţiile neguvernamentale ce activează în zona montană. De ce România a fost reprezentată de un ungur şovin, care doreşte mutarea centrului de greutate al Convenţiei Carpatice în Ungaria? Ce măsuri vor fi întreprinse pentru ca Braşovul să fie oraşul ce găzduieşte secretariatul Convenţiei? Acţiunea Guvernului trebuie îndreptată spre promovarea interesului României în acest sens, şi nicidecum acceptarea jocului Ungariei, care duce o politică de deşertificare şi depopulare a Carpaţilor României, pentru acoperirea afacerilor murdare cu lemn a "şacalilor" din UDMR. |
|
||||
|
Una din problemele importante pe care actuala Putere trebuie să o rezolve cât mai repede, pentru a-şi putea pune în aplicare programul de reformă, este opoziţia continuă pe care o întâmpină din partea acelora numiţi de PSD în aproape toate structurile statului, la nivel local sau central, care au în continuare o mare putere de decizie în instituţiile în care se află. În cei patru ani - trişti pentru România - de guvernare PSD, acesta a reuşit să-şi impună oamenii în cele mai importante sectoare ale societăţii - justiţie, poliţie, administraţie publică, servicii secrete, sindicate etc. - controlând, în acest fel, total aceste sectoare pe perioada guvernării sale, reuşind ca şi astăzi, deşi nu se mai află la putere, prin aceşti oameni să acţioneze ca o contraputere la iniţiativele guvernului Tăriceanu. Degeaba susţin membrii actualului guvern iniţiative benefice pentru ţară, care ne apropie şi mai mult de standardele Uniunii Europene, pentru că aceste iniţiative, transformate în legi de votul Parlamentului, trebuie puse în aplicare de un număr important de instituţii şi, din păcate, multe dintre aceste instituţii sunt controlate şi astăzi de oameni fideli PSD-ului. Am să vă dau un exemplu în acest sens. În Raportul de ţară al României, de acum câteva săptămâni, Comisia Europeană, deşi remarca progresele enorme făcute de actualul guvern în a asigura independenţa justiţiei, sugera că ar fi mai bine ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii, care sunt şi preşedinţi de instanţe, să aleagă între una din aceste două funcţii. Or, dacă vă aduceţi aminte, o propunere exact în acest sens se găsea în pachetul de legi ale justiţiei iniţiat de doamna ministru Monica Macovei, propunere pe care, însă, Curtea Constituţională, ai cărei membri sunt, în mare parte, numiţi de PSD, unii dintre ei chiar din rândurile membrilor PSD, a considerat că această propunere este neconstituţională, trebuind să fie scoasă din lege. Şi acesta este numai un exemplu din multele de acest fel în care au fost implicate numeroase instituţii româneşti, la nivel central, cât şi local. De aceea, consider că actualul guvern nu va putea realiza ceea ce şi-a propus decât atunci când, în conformitatea cu legea, va reuşi să îi înlocuiască pe cei numiţi de PSD în diverse funcţii de conducere, şi care nu fac altceva decât să boicoteze reformele actualului guvern. Eu nu mă gândesc la declanşarea unei vânători a membrilor PSD din instituţiile publice, ci propun să se acţioneze conform legii, şi acolo unde se va dovedi că singurul criteriu de numire în funcţie a fost unul politic, să se treacă la înlocuirea acestora. Criteriul care trebuie să dicteze este cel al competenţei. Nu trebuie să-i înlocuim pe oamenii lor cu oamenii noştri, pentru că nu poţi îndrepta un rău prin alt rău, ci trebuie înlocuiţi cei incompetenţi, ajunşi într-o funcţie numai datorită susţinerii unui partid, cu oameni competenţi, indiferent de opţiunea lor politică personală. |
|
||||
|
"Legi clare pentru un viitor mai sigur" Săptămâna trecută s-a încheiat greva profesorilor, un protest de proporţii care, mai presus de temele pragmatice şi de ordin financiar pe care le-a lansat, a zdruncinat conştiinţa celor dispuşi să fie atenţi la dimensiunile cu adevărat profunde ale subiectului. Mai exact, ne-am îndreptat privirea spre acele aspecte sistemice, generatoare de probleme. Este evident faptul că, în această chestiune, punctul de greutate îl reprezintă lipsa banilor. Este foarte dificil să ne întoarcem, de fiecare dată, spre Executiv, în speranţa că buzunarele Guvernului nu se golesc, indiferent de revendicările sindicale. În aceeaşi măsură, domeniul educaţiei este extrem de sensibil la fiecare manevră politică, executată ambiguu sau, mai rău, în necunoştinţă de cauză. Iată cum, în relaţia educaţie - sistem ne aflăm într-un cerc vicios, pe care trebuie să-l facem să dispară. O primă soluţie ar putea fi crearea unui cadru pentru dezvoltarea unor parteneriate public - privat care să vină în ajutorul unităţilor de învăţământ. Mai exact, şi comunitatea locală să aibă un rol important în sprijinirea procesului educativ, nu doar autorităţile centrale. Motivaţia este evidentă: copiii sunt ajutaţi să crească prin şcoală, iar şcolile, prin finanţări şi sponsorizări venite dinspre partenerii privaţi locali, sunt încurajate să dezvolte programe şi să-şi ajute elevii să crească. Desigur, aceste întrajutorări pot funcţiona doar asigurându-le pârghiile şi mecanismele optime. Aici intervine rolul nostru, al oamenilor politici. Legea sponsorizării este ambiguă. Numeroşi agenţi economici reclamă cadrul legal ineficient, care, prin limitările impuse, nu-i motivează suficient în a sprijini şcolile. Pe lângă această lege, mai există câteva prevederi, din alte legi, cum sunt cele care privesc codul fiscal şi finanţele publice, care generează, la rândul lor, confuzii. În ţările cu tradiţie democratică, aceste mecanisme sunt foarte bine puse la punct, astfel încât fenomenul se derulează lin, pentru ca ambele părţi să aibă de câştigat. Pe acelaşi sistem, vom putea încuraja competiţia între unităţile de învăţământ şi ne vom putea lăuda cu un management educaţional cu adevărat performant. Ducând raţionamentul mai departe, putem afirma că, la final, întreaga societate are de câştigat. Vom putea astfel pe viitor evita producerea unor proteste de proporţii, legitime şi drepte, cum a fost cazul recent încheiatei greve a cadrelor didactice. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
"Omul sfinţeşte locul" Aproape permanent am auzit de la acest microfon doar fapte negative, reale sau imaginate. Această situaţie a creat impresia falsă că în România totul merge pe dos, că guvernarea "Alianţei D.A." nu poate realiza acţiuni pozitive. Declaraţia mea politică îşi propune să evidenţieze faptul că în România se petrec multe schimbări în bine, îndeosebi atunci când conducerile administrative locale acţionează hotărât, atunci când comunităţile sunt bine orientate şi angrenate pentru atingerea unui scop benefic. După cum se cunoaşte, în perioada aprilie - mai 2005, în judeţul Caraş-Severin s-au produs inundaţii catastrofale, al căror efect direct a fost calamitarea pe diverse porţiuni a 26 drumuri judeţene, 14 drumuri comunale, totalizând 110 km. În diferite oraşe au fost inundate străzi, au fost distruse poduri, au fost afectate reţelele de canalizare şi lucrările de apărare a malurilor. De asemenea, au fost distruse complet în jur de 21 case, iar foarte multe au fost deteriorate. Practic, în luna mai 2005, judeţul se afla în stare de calamitare, având 2 oraşe - Bocşa şi Oraviţa, precum şi 15 comune şi sate izolate şi paralizate în plan social şi economic. Mobilizarea exemplară la nivelul Consiliului Judeţean, condus de dr. ing. Sorin Frunzăverde, şi la nivelul Prefecturii, condusă de dr. Gavril Soran, au asigurat toate condiţiile pentru evitarea de pierderi umane şi reorganizarea traficului rutier în condiţii de siguranţă, în vederea aprovizionării populaţiei calamitate. Guvernul României a repartizat judeţului suma de 487 miliarde lei vechi pentru readucerea infrastructurii rutiere la parametrii iniţiali. Conlucrarea deosebit de bună existentă în judeţ între P.D. şi P.N.L. în cadrul "Alianţei D. A." a permis ca într-un interval scurt de timp, aproximativ 3 luni şi jumătate, marea majoritate a drumurilor să fie reparate, modernizate şi redate circulaţiei. Modul exemplar în care preşedintele Consiliului Judeţean, dr. ing. Sorin Frunzăverde, a condus această acţiune reprezintă un model de management în situaţii de urgenţă. Sub conducerea prefectului Gavril Soran şi cu sprijinul Consiliului Judeţean au fost construite 19 case în 7 oraşe şi comune. În prezent, ultimele 2 case sunt în curs de finalizare. Ca urmare, marea majoritate a distrugerilor produse de inundaţii asupra drumurilor au fost înlăturate. În termenul de finalizare - 31.11.2005 - mai există în curs de rezolvare un număr mic de lucrări de reabilitare. Deoarece multe comune izolate au fost legate de arterele principale de transport din judeţ prin drumuri modernizate, oamenii au scăpat de neajunsurile cauzate de praf şi de distrugerea maşinilor. Astfel, anul 2005 conferă judeţului Caraş-Severin un grad ridicat de atractivitate pentru investitorii străini. Declaraţia mea politică a dorit să evidenţieze prin exemplul judeţului Caraş-Severin, faptul că, prin realizarea unui management modern la nivelul Consiliului Judeţean şi prin mobilizarea exemplară a resurselor umane şi materiale se pot realiza acţiuni deosebite în folosul comunităţilor. Închei subliniind faptul că, într-adevăr, "Omul sfinţeşte locul"! Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată cu inteligenţă de fruntaşii politici, prin voinţa poporului. Nu victoria militară a stat la baza întemeierii României Unite, ci voinţa naţiunii de a crea temelia teritorial-instituţională care este statul naţional. Această unire a dus la libertatea naţionalităţilor conlocuitoare care au reprezentat mereu naţiunea româna, dreptul fiecărui cetăţean de a se instrui, a-şi păstra identitatea etnică şi culturală, egalitate şi libertate pentru toate confesiunile din stat şi instituirea unui regim democratic în viaţa publică românească. Cu ocazia comemorării acestor importante momente din viaţa politică a României, comunitatea turca din România salută acest eveniment istoric care reprezintă unitatea teritorială şi culturală a statului român. |
|
||||
|
Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu: Fără îndoială, una din principalele probleme cu care se confruntă societatea românească o reprezintă nivelul tot mai ridicat al infecţiilor HIV depistate, care a ajuns în ultima vreme la cote alarmante. Dacă românii au devenit mult mai responsabili în ceea ce priveşte virusul HIV, fapt dovedit de numărul tot mai mare de persoane care se adresează centrelor de consiliere şi testare, băcăuanii deţin un trist record la nivel naţional, 1% din cei testaţi fiind diagnosticaţi pozitiv. În urma analizei efectuate la nivel naţional au fost testate voluntar peste 11.600 de persoane, de unde au rezultat, în 16 centre deschise, un număr de 40 de persoane depistate pozitiv. La Bacău, din cele 800 de persoane testate 8 au fost declarate seropozitive, ceea ce indică cea mai mare rată de infecţie din România. Având în vedere această situaţie îngrijorătoare, împreună cu factorii politici responsabili la nivelul judeţului Bacău am avut consultări în vederea dezvoltării unui program amplu, care să cuprindă acţiuni de informare a populaţiei în ceea ce priveşte bolile cu transmitere sexuală. Elevii din liceu, dar şi din clasele terminale ale gimnaziului vor primi calendare şi broşuri care cuprind o descriere a ceea ce înseamnă HIV şi SIDA, diferitele boli venerice, modalitatea de infectare, metodele contraceptive, dar şi date importante despre organizaţiile care sunt active în domeniul HIV/SIDA. Centrul din Bacău deserveşte două programe: "Extinderea capacităţii de consiliere şi testare voluntară" şi "Prevenirea transmiterii infecţiei HIV de la mamă la copil." Primul program constă în programarea testării HIV, cu consiliere în rândul populaţiei, proiect în cadrul căruia este încurajată accesarea gratuită a testului HIV. Cel de-al doilea program are ca scop informarea femeilor gravide cu privire la riscurile infecţiei cu HIV şi promovarea testului HIV, care reprezintă singura modalitate prin care poate fi depistată prezenţa virusului în organism. Persoanele infectate vor beneficia de îngrijire multidisciplinară de specialitate: asistenţă medicală, socială şi psihologică. Femeilor gravide infectate li se va asigura pachetul complet de măsuri de prevenire a virusului HIV la făt. Statisticile arată că, în cazul depistării HIV în primele luni de sarcină, prin aplicarea procedurilor de prevenire, doar 2% din copiii născuţi din mame seropozitive vor fi infectaţi. Toate aceste eforturi pot fi multiplicate şi aplicate eficient dacă o parte din aceste servicii gratuite vor fi preluate de Ministerul Sănătăţii, în conformitate cu strategia naţională HIV/SIDA. De asemenea, cu participarea activă a Ministerului Sănătăţii, sunt absolut necesare dezvoltarea şi extinderea programului naţional pentru susţinerea pe termen lung a centrelor de prevenire, consiliere şi testare a epidemiei HIV, ca o condiţie necesară şi obligatorie în perspectiva integrării în Uniunea Europeană. |
|
||||
|
"Violenţa asupra femeilor - o problemă încă nerezolvată!" Prevederile internaţionale cu privire la drepturile omului vizează astăzi cu siguranţă şi persoanele de sex feminin. Principiul conform căruia nici o persoană nu trebuie să aibă de suferit din pricina faptului că aparţine unui anumit sex a fost încă de la începuturi parte esenţială a declaraţiilor ONU. Totuşi, discriminarea femeilor mai continuă şi astăzi să fie o realitate peste tot în lume, femeilor fiindu-le limitate drepturi esenţiale şi fundamentale, precum dreptul la viaţă şi la integritate corporală. Feministele critică conceptul drepturilor omului, susţinând că acesta ar viza doar societatea occidentală, şi mai ales problemele cu care se confruntă doar bărbaţii. Prima problemă gravă este diferenţierea omniprezentă dintre sfera publică şi cea privată. În mod tradiţional, femeia este destinată sferei private, în timp ce bărbatul ocupă sfera publică. Protecţia sferei private este unul din elementele însemnate ancorate în drepturile omului. Acest element deosebit de important a fost introdus pentru a limita puterea şi influenţa statului. totuşi, multe state se deservesc de acesta pentru a considera actele de încălcare a drepturilor omului o problemă privată, în care statul nu poate şi nu doreşte să se amestece. Violenţa asupra femeilor are loc în cea mai mare parte în sfera privată. 25 noiembrie a fost ziua internaţională pentru eliminarea violenţei asupra femeilor. În fiecare an, lumea întreagă consideră acest subiect deosebit de important; seminare, simpozioane, talk-show-uri, mitinguri susţinute pentru a demonstra încă o dată că problema violenţei asupra femeilor nu s-a rezolvat. Numeroase cazuri devin cunoscute prin intermediul mass - mediei, însă cele mai multe rămân în anonimat. Româncele continuă, din păcate, să se confrunte şi în secolul XXI cu destule probleme, însă dacă azi ele au drept de vot sau aspiră la egalitatea de şanse pe piaţa muncii, nu acelaşi lucru putem spune şi despre modul în care sunt tratate în familie. Referitor la datele statistice care să evidenţieze fenomenul violenţei împotriva femeilor, româncele preferă încă să păstreze tăcere, rămânând refractare la a deschide acţiune penală atât în situaţiile de violenţă domestică, cât şi în cele în care sunt agresate în afara casei. Se estimează totuşi, pe baza celor câteva sondaje realizate în ultimii ani, că 30% deţine violenţa domestică, abuzul sexual între 5 şi 14%, iar violenţa împotriva femeii, cu toate formele ei, undeva între 40 si 60%, adică cel puţin una din două femei a trecut printr-o experienţa de abuz sau agresare fizică, sexuală ori psihologică din partea unui bărbat, cel puţin o dată în viaţa ei. Cauzele violenţei împotriva femeilor sunt plasate în zona economicului, patologiei medicale, derutei axiologice - anomiei sociale, în mod excepţional legate de inegalitate de gen ori de sfera drepturilor umane. Un caz cu totul neobişnuit s-a petrecut în comuna Comanda, judeţul Mehedinţi, şi a fost mediatizat într-o oarecare măsură. În după-amiaza zilei de 6 noiembrie 2005, Popescu Alexandru Violet, de 35 de ani, într-un exces de furie a dat foc întregii familii, apoi s-a sinucis. Familia sa era formată din soţie, concubină şi patru copii. Toţi locuiau în acelaşi imobil de mai multă vreme, recidivistul nevoind să renunţe la nici una dintre femei. În ziua dezastrului, soţia i-a spus bărbatului său că nu mai suportă regimul la care este supusă (umilinţe, bătăi) şi-l va părăsi. Nebun de furie, criminalul le-a închis în casă pe ambele femei, pe cei patru copii ai lor, a turnat benzină în încăpere şi le-a dat foc. Apoi şi-a dat, la rândul său, foc. Un copil de 12 ani, concubina şi ucigaşul au murit asfixiaţi, restul persoanelor implicate scăpând doar cu câteva arsuri. Se pune întrebarea dacă a fost de vină doar ucigaşul? Din păcate, o parte din vină se revarsă şi asupra femeilor, care s-au complăcut într-un asemenea regim de viaţă. Şi nu sunt puţine astfel de femei şi asemenea situaţii. Politica românească în problema femeilor a izolat tematica şi rezolvările necesare, pasându-le unui minuscul departament guvernamental, consfinţind astfel la nivel decizional şi administrativ credinţa larg împărtăşită de români că tema discriminării ar fi una "importată", ca de altfel multe altele. Nici măcar româncele nu se consideră discriminate, după cum arată rezultatele unui studiu efectuat în ţările Europei de Est şi care plasează populaţia feminină din România pe ultimul loc între ţările foste comuniste în ce priveşte recunoaşterea discriminării la care sunt supuse, la o diferenţă extrem de îngrijorătoare, peste 10 procente! Ca parlamentar, dar în special ca femeie, consider că a sosit momentul să facem tot ce ne stă în putinţă ca asemenea cazuri - tip Comanda - să nu mai aibă loc. Lev Tolstoi spunea că "toate familiile seamănă una cu alta, dar fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei". Însă la fel de adevărate sunt şi afirmaţiile lui Henri Amiel că "numai prin mijlocirea familiei poţi suporta restul lumii şi poţi lucra pentru lume". În acest sens, consider că femeile nu vor putea avea un statut corespunzător în familie şi în societate atâta timp cât statul nu se preocupă cu adevărat să le rezolve şi să le garanteze interesele, să le motiveze corespunzător. Ca o concluzie, esenţială mai ales din perspectiva mijloacelor necesare organizării sistemului de protecţie a victimelor violenţei domestice, stă obligativitatea guvernului de a înfiinţa şi finanţa serviciile de sprijin şi protecţie pentru femeile şi copiii abuzaţi domestic. Însă, fără un schimb "viu" de idei, principii de lucru şi experienţă, colaborare cu completare/împletire de mijloace şi resurse specifice între factorii de decizie politică şi administrativă şi iniţiativele comunitare, nu se vor obţine rezultate palpabile şi cu adevărat suportabile pentru femeile victime ale violenţei şi înspre stoparea violenţei. În campania electorală, Alianţa D.A. a promis foarte multe, inclusiv aspecte legate de protecţia femeii, cât şi a tinerelor familii. La un an de "guvernare portocalie", România se confruntă cu probleme mai mari decât cele de după conflagraţiile mondiale: şomaj, inflaţie, lipsa investiţiilor, violenţe de tot felul, iar concluzia este una singură: azi, majoritatea românilor nu trăiesc bine! |
|
||||
|
Mă adresez astăzi plenului Camerei Deputaţilor pentru a saluta modul de organizare a examenului de rezidenţiat din acest an. Organizarea din acest an a examenului de rezidenţiat nu a mai înregistrat incidente şi scandaluri de proporţii, ca în anii trecuţi, fiind demne de salutat măsurile luate de Ministerul Sănătăţii. Candidaţii au apreciat pozitiv măsurile de siguranţă dispuse de organizatori. Ei au fost puşi să îşi închidă telefoanele mobile, aceasta fiind una dintre măsurile de siguranţă luate de minister. Ministerul Sănătăţii a dispus maximă securitate la concursul de rezidenţiat, pentru a evita fraude, astfel că, pentru prima dată, autorii subiectelor au fost aleşi prin tragere la sorţi, comisia a fost izolată pe durata elaborării testelor, iar biletele păzite şi distribuite sub paza jandarmilor. Jandarmii au asigurat atât paza unor săli, cât şi transportul subiectelor la concursul de rezidenţiat din patru centre universitare: Bucureşti (pentru specialităţi chirurgicale şi medicină dentară), Cluj-Napoca (specialităţi medicale şi medicină de familie), Craiova (medicină de laborator) şi Târgu-Mureş (farmacie). La această acţiune au participat 58 de jandarmi de la Direcţia Generală Jandarmi a Municipiului Bucureşti, care au asigurat paza la centrul de multiplicare a subiectelor de la Izvorani, iar 170 de jandarmi au păzit 58 de săli şi trei centre de colectare şi tipărire în Cluj-Napoca. Concursul din 2005 aduce o serie de noutăţi, una fiind aceea că, pentru prima dată, persoanele care au participat la realizarea întrebărilor pentru concursul de rezidenţiat au fost desemnate prin tragere la sorţi. În plus, lista cu cei care au fost traşi la sorţi a fost securizată şi transmisă în teritoriu prin intermediul serviciilor speciale de comunicaţii, ea fiind făcută publică duminică, după desfăşurarea concursului. Pe lângă aceste aspecte pozitive, este important de remarcat totuşi faptul că a fost nevoie de o asemenea desfăşurare de forţe pentru a se evita incidentele, într-un mediu de intelectuali. Este regretabil că în România anului 2005, medicii trebuie păziţi cu arma pentru a se putea organiza în bune condiţii un concurs. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
1 Decembrie, Ziua Naţională a României, zi de sărbătoare pentru întregul popor român, a fost transformată de edilii municipiului Reşiţa, după modelul mai marilor conducători portocalii de la nivel naţional, într-o zi săracă în evenimente, umbrită de o lipsă totală de organizare şi condimentată cu mesaje politice. Spre surprinderea noastră, de Ziua înfăptuirii României Mari, în Reşiţa nu au fost organizate depuneri de coroane la nici unul dintre monumentele dedicate eroilor neamului românesc, deoarece autorităţile municipiului, conducătorii municipiului considerau că: "ziua naţională a României se sărbătoreşte, nu se comemorează". Ei uită însă că pentru înfăptuirea idealului naţional, Unirea Principatelor şi formarea României Mari, a curs mult sânge românesc de-a lungul secolelor, iar Ziua Naţională a României este un bun prilej pentru a-i comemora pe cei care şi-au dat viaţa pentru pământul strămoşesc, deoarece fără jertfa lor, nu am fi ajuns să sărbătorim înfăptuirea României Mari. Partidul România Mare, filiala Caraş-Severin, a considerat necesar ca la 87 de ani de la Marea Unire de la 1918, în absenţa autorităţilor locale şi a reprezentanţilor celorlalte partide, să aducă un omagiu eroilor neamului şi să depună o coroană de flori tricolore la Monumentul Eroilor din municipiul Reşiţa. În acest an, s-a văzut din plin lipsa de organizare a ceremoniilor desfăşurate cu ocazia Zilei Naţionale a României, iar lipsa steagurilor tricolore de pe majoritatea instituţiilor publice, şi nu numai, ca şi parada unor militari care arătau exact ca Armata Română în prezent, adică puţini, mici şi slabi, a făcut ca această zi să aibă o coloratură cenuşie, culoarea portocaliului decolorat şi murdar. |
|
||||
|
"Sindicatul P.S.D." Stimaţi colegi, În urmă cu 10 ani, un mare lider sindical făcea un pas uriaş pentru cariera sa, schimbând haina sindicală strâmta şi murdară cu una elegantă, de politician. Şi ca o simplă coincidenţă, domnul Miron Mitrea a sărit direct în barca puterii din acea vreme. Asta pentru a demonstra cât a luptat pentru drepturile şi libertăţile sindicaliştilor... În prezent, nu se mai face trecerea de la lider de sindicat la viaţa politică. Calitatea de lider sindical nu este nicidecum în conflict de interese cu cea de om politic. Sau cel puţin aşa vrea domnul senator Ion Rădoi să ne facă să credem. Sindicatul cu ideologie social-democrată ne punctează fiecare mandat de opoziţie al PSD cu câte o grevă. Totul a început în 1996, a continuat în 1999, a luat o pauză de 4 ani, ca, aşa cum nimeni altcineva nu poate să o facă, guvernarea PSD a reuşit să le satisfacă de fiecare dată toate cererile, urmând să se finalizeze acum, cu o grevă ilegală, ce a durat doar 2 zile. Deşi P.S.D. declara că nu are nici o legătură, politica grevistă a acestuia este evidentă. Atunci când interesele PSD şi cele ale sindicatelor de la metrou au un numitor comun, în persoana domnului Ion Rădoi, mai este de parcurs un singur pas până la declanşarea grevei. Legăturile dintre grevele de la metrou şi PSD au rădăcini adânci, sindicatele de la metrou acţionând de fiecare dată ca o masă de manevră la dispoziţia PSD. Lupta sindicalistului-parlamentar Ion Rădoi este departe de a fi una pentru drepturile angajaţilor. Evidenţa caracterizează acest război politic. Este păcat şi în acelaşi timp nedemocratic ca domnul Rădoi să se folosească de dubla calitatea de lider sindical şi de parlamentar în lupta sa pentru putere şi avere şi sperăm cu toată sinceritatea ca şi dânsul să-şi dea seama de acest lucru şi să renunţe la una dintre cele doua funcţii. |
|
||||
|
"Suntem într-un impas constituţional? Da, suntem!" Decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Regulamentele Camerelor Parlamentului, inclusiv prin motivaţia acesteia, pe lângă faptul că a generat un conflict instituţional, introduce sistemul democratic într-un grav impas constituţional! În motivaţia deciziei, unii dintre membrii Curţii, depăşindu-şi grav competenţele, şi-au permis chiar să formuleze texte de regulament. Cu siguranţă, prin depăşirea competenţelor sale, Curtea Constituţională atentează grav la însăşi fundamentele statului de drept. Dar pentru a înţelege mai bine situaţia creată, trebuie să facem o analiză critică şi lucidă, în egală măsură, analiză care trebuie să pornească de la principiile consacrate în Constituţie, principii care vizează inclusiv separaţia puterilor şi autonomia instituţiilor. Separaţia puterilor este consacrată prin rolul şi responsabilitatea fiecăreia, asigurându-se partajarea puterii în aşa fel încât conflictul de competenţe să fie eliminat. Eliminarea conflictului de competenţe presupune că, pe un anumit domeniu, nu pot exista două sau mai multe autorităţi egal capabile să hotărască. Dacă aşa ceva ar fi posibil, ar însemna că pentru acel domeniu există cel puţin două autorităţi care "fac legea", iar în cazul în care acestea nu au aceeaşi opinie, cel care trebuie s-o aplice nu poate şti pe care anume s-o aplice! Situaţia este similară cu acel: "Copilul cu două moaşe rămâne cu buricul netăiat!". În cazul de faţă, conform art.64 alin. 1 din Constituţie, cele două Camere ale Parlamentului sunt singurele competente să-şi adopte, prin hotărâre, regulile după care funcţionează pentru a-şi îndeplini rolul şi responsabilitatea de for legiuitor. Aceste reguli constituie Regulamentul fiecăreia. Totodată, Curtea Constituţională este competentă să decidă asupra constituţionalităţii dispoziţiilor regulamentare. Dacă fiecare instituţie ar fi rămas în limitele propriei competenţe, atunci am fi putut afirma că situaţia a rămas în cadrul reglementat, al normalităţii constituţionale... Dar decizia Curţii Constituţionale, prin motivaţia acesteia, se instituie în izvor de dispoziţii ale regulamentelor celor două Camere. Această situaţie, inacceptabilă de altfel, este un abuz asupra Constituţiei însăşi, atâta vreme cât aceasta consacră dreptul inalienabil al Camerelor de a-şi adopta propriile regulamente. Dreptul Curţii Constituţionale de a analiza şi, eventual, declara ca fiind neconstituţionale anumite prevederi din Regulamente, nu înseamnă şi dreptul acesteia de a formula dispoziţii de regulament! Faptul că a făcut-o, demonstrează imixtiunea întru-un domeniu în care nu are competenţe, pe de o parte, şi lipsa de profesionalism a unora dintre membrii Curţii Constituţionale. Ce-i de făcut în această gravă situaţie? Iată o întrebare la care există două moduri de a răspunde: unul în afara sistemului democratic, altul în limitele sistemului democratic. Cu siguranţă, există tentaţia de a răspunde cu aceeaşi "monedă", prin încălcarea regulilor democraţiei. Dacă cele două Camere adoptă această cale, putem fi martori ai unui "război" între instituţii şi la o escaladare a abuzurilor. Printr-un comportament în "oglindă", Parlamentul poate, prin abuz, să intervină în zona de competenţă a Curţii Constituţionale şi să se pronunţe acolo unde doar Curtea o poate face, modificând astfel deciziile acesteia... Al doilea mod de a răspunde este cel care se păstrează în limita sistemului democratic şi care face apel, pentru rezolvarea impasului, la instrumentele puse la dispoziţie de Constituţie şi de reglementările în vigoare. Conform art. 80 din Constituţie, "preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului..." Suntem acum martori ai unui conflict instituţional privind arogarea de competenţe în mod nelegitim de către Curtea Constituţională, prin uzurparea dreptului rezervat doar Camerelor de a-şi adopta Regulamentele. Aşadar, Preşedintele trebuie să asigure respectul principiilor consacrate în Constituţie şi să găsească, prin mediere, soluţia pentru a restabili cadrul democratic în care autorităţile sunt obligate să-şi desfăşoare activitatea. Abia dacă acest examen va fi trecut, putem să ne pronunţăm asupra capacităţii sistemului democratic din România. Cu alte cuvinte, vom putea constata dacă democraţia este una funcţională. Ştiu că examenul acesta nu este unul uşor, dar odată şi odată el trebuie dat, iar rezultatul ne va spune dacă l-am trecut sau am rămas repetenţi! Suplimentar, este nevoie de o modificare a reglementărilor care vizează numirile membrilor Curţii Constituţionale, în sensul eliminării conflictului de interese. Nevoia este justificată tocmai de suspiciunea unei nepermise influenţe politice la momentul luării deciziilor. Rolul pe care unii dintre membrii acesteia l-au jucat în partide politice parlamentare, unele legături de rudenie, sau asimilate acestora, cu membri marcanţi ai partidelor politice, pun în evidenţă existenţa conflictului de interese! Încrederea în deciziile Curţii Constituţionale nu poate exista atâta vreme cât conflictul de interese este prezent şi se face simţit în modul de promovare a deciziilor. Ca un efect nedorit al pierderii de încredere în instituţie şi în deciziile acesteia, dispare treptat şi capacitatea Curţii Constituţionale de a asigura rolul de "garant al Constituţiei". Aşadar, este evident că trebuie făcut ceva, şi aceasta cât mai repede, căci orice întârziere este nocivă pentru sistemul democratic în ansamblul său. Dacă nu se va întreprinde nimic, ne vom confrunta cu situaţii deloc dorite, în care legi care nu convin Partidului Social Democrat vor fi contestate la Curtea Constituţională, iar Curtea va executa comanda politică! |
|
||||
|
Doamna Monica Maria Iacob Ridzi: "Ziua Minerului" Sărbătorirea Zilei Minerului, tocmai acum, când se instrumentează o nouă disponibilizare în industria extractivă a României, ar putea părea unora paradoxală. Şi, totuşi, ziua de 4 decembrie, indiferent de conjunctura economică, a fost şi va rămâne sărbătoarea celor ce trudesc în adâncuri. Iar disponibilizările au şi ele raţiunea lor de a fi. Menţinându-mă pe linia paradoxului anterior, îndrăznesc să afirm că sunt la fel de necesare ca şi mineritul în sine. Pentru că modernizarea mineritului nostru este singura sa posibilitate de a supravieţui. Cândva, în Europa, inclusiv în ţara noastră existau foarte mulţi mineri. Astăzi au mai rămas puţini. Un proces amplu de restructurare a mineritului, pe cât de dur, pe atât de necesar, a zguduit din temelii această milenară profesie. Disponibilizarea excedentului de forţă de muncă din minerit în schimbul unor plăţi compensatorii nu este o invenţie românească. Toate ţările Uniunii Europene au recurs la această metodă, bazată pe libera opţiune a angajaţilor, pentru a-şi restrânge activitatea minieră, unele mergând chiar până la desfiinţarea acesteia. Mineritul românesc are o bogată tradiţie. Resursele naturale ale ţării, atâtea câte ne-au lăsat natura, se află cantonate, în marea lor majoritate, în subsol. Acestea, fie că e vorba de sare, aur, cărbune sau cupru, sunt scoase la suprafaţă prin munca grea şi plină de privaţiuni a minerilor. Ei sfredelesc pământul la adâncimi de sute de metri. Activitatea lor nu este totdeauna profitabilă, în sensul negustoresc al cuvântului, dar pe termen lung, privit în perspectiva timpurilor ce vin, mineritul este vital pentru securitatea energetică a fiecărui stat. M-am născut şi trăiesc în judeţul Hunedoara, cândva o forţă a mineritului naţional, care a dat economiei noastre fier de la Teliuc şi Ghelari, cupru de la Băiţa, aur de la Brad şi cărbune din Valea Jiului. E adevărat, industria noastră extractivă s-a dezvoltat în primul rând pe bază de subvenţii. Dar nici subvenţiile pentru minerit nu sunt o invenţie românească. Ele pot fi întâlnite în aproape toate statele continentului şi în primul rând în Germania, în chiar inima Uniunii Europene. În România mineritul a ieşit înfrânt din ciocnirea dură cu realitatea economiei de piaţă. Sprijinul politic, asemenea suportului social, atât de necesare acestei activităţi, au scăzut considerabil. Unii oameni politici n-au înţeles nici până astăzi că mineritul nu poate deveni profitabil prin nesfârşite schimbări de directori, prin simpla răsucire a organigramelor. Reaşezarea mineritului românesc pe o temelie economică solidă, salvarea părţii sale viabile, în perspectiva unei strategii energetice înţelepte, retehnologizarea şi modernizarea, valorificarea eficientă a resurselor minerale indigene, iată câteva deziderate valoroase. Dar cine doreşte desfiinţarea mineritului românesc poate fi socotit pe deplin iresponsabil. Cu siguranţă, atitudinea faţă de mineri este în mare măsură grevată de mineriade, grave tulburări sociale care au frânat procesul de democratizare a ţării, diminuând sever credibilitatea externă a statului român. Astăzi ştim exact că aceste mineriade nu au fost creaţii minereşti, ci forme, mai mult sau mai puţin abile, de manipulare politică. Minerii au fost simple marionete. Adevăraţii păpuşari, artizanii acelor acte anarhice, îşi văd liniştiţi de afaceri ori stau tolăniţi confortabil în fotolii parlamentare. Doamnelor şi domnilor parlamentari. Aş fi încântată să vă alăturaţi mesajului meu de felicitare adresat minerilor români cu ocazia zilei de 4 decembrie, sărbătoarea lor de suflet. Să le urăm succes în dificilul şi indispensabilul proces de restructurare. Noroc bun! Şi să nu uităm că nici o economie din lume nu poate funcţiona mult timp fără resurse minerale! |
|
||||
|
La sfârşitul săptămânii trecute am organizat la Focşani o întâlnire cu reprezentanţii corpului profesoral din judeţul Vrancea. Cu această ocazie, am dorit să menţinem contactul cu această importantă categorie socio-profesională şi, în acelaşi timp, să ne informăm în mod direct, fără intermediari, asupra problemelor pe care le întâmpină învăţământul românesc. În urma acestei discuţii, am înţeles cu toţii care sunt cu adevărat problemele pe care le reclamă cei care timp de câteva săptămâni au fost în grevă. Aceste probleme, însă, nu sunt de ieri sau de azi, ele reflectă o stare de fapt existentă în învăţământ, ca urmare a unui management defectuos, practicat în ultimii ani de către fosta guvernare P.S.D. Niciodată P.S.D. nu a avut interesul ca învăţământul românesc să progreseze, să fie cu adevărat acel element de bază al societăţii româneşti, capabil să aducă plusvaloare. De ce această politică? Fostul partid de guvernământ a înţeles, în politica pe care a promovat-o, să aplice metodele patentate în anii '50 de regimul comunist de tristă amintire, încercând prin toate mijloacele "aruncarea în beznă" a tinerei generaţii, probabil singura în stare să aducă acea schimbare de mentalitate de care are nevoie societatea românească. Rezultatul acestei politici se vede astăzi. Deşi foarte important, aspectul financiar nu este determinant în ceea ce priveşte reformarea învăţământului. Adoptarea şi aplicarea unui set de criterii de performanţă şi premierea în funcţie de aceste reguli, modificarea programelor şcolare şi adaptarea lor la cerinţele actuale ale societăţii româneşti sunt doar câteva din aspectele pe care Guvernul Tăriceanu le are în vedere pentru îmbunătăţirea situaţiei actuale din sistemul de învăţământ. De altfel, una dintre priorităţile strategice ale actualului Guvern este tocmai învăţământul. Personal, la nivelul Filialei P.N.L. - Vrancea, voi continua seria de întâlniri cu reprezentanţii corpului profesoral, considerând problema învăţământului una deosebit de importantă, iar profesorii au nevoie din partea noastră de întreg sprijinul necesar, aceştia fiind pe bună dreptate consideraţi cea mai importantă componentă a intelectualităţii româneşti. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu Obuf: Declaraţie politică intitulată: "Educaţia - între prioritate şi neglijenţă naţională." Educaţia trebuia să fie domeniul care, potrivit programului de campanie electorală al Alianţei "D.A.", trebuia să primească 6% din P.I.B., însă, se vede treaba că nu a fost altceva decât praf în ochii electoratului şi, mai mult decât atât, în ochii profesorilor şi al celor care activează în acest sistem. Nu spune nimeni că este uşor şi că problemele nu sunt dintre cele mai acute, dar de aici şi până la a afirma că norma didactică este dintre cele mai scăzute din Europa, şi bătaia de joc ce reprezintă bugetul alocat Educaţiei pe 2006, îl recomandă pe ministrul de finanţe, Sebastian Vlădescu, ca unul dintre membrii Cabinetului Tăriceanu căruia şcoala îi este indiferentă. Cu siguranţă că actualul guvern în totalitatea lui nu prea a iubit şcoala, şi iată că s-a ivit un moment prielnic de a se răzbuna pe toate neplăcerile provocate de trezitul de dimineaţă, făcutul temelor, ieşitul la tablă, corigenţele din vară şi notele scăzute la purtare, din copilăria şi tinereţea acestor bravi miniştri. Domnilor guvernanţi, Trebuie să înţelegeţi că fără educaţie, această societate în care trăim cu toţii deraiază precum un tren sărit de pe şine. Nu luaţi exemplul preşedintelui ţării, Traian Băsescu, care nu prea a trecut pe la şcoală, ci luaţi exemplul marilor scriitori, filozofi, muzicieni, cercetători care şi-au dedicat tot talentul şi priceperea lor pentru ca noi şi copiii noştri să ne putem mândri cu ceea ce ei au creat şi lăsat în urma lor. Au dreptul profesorii la salarii mai mari şi la o viaţă mai bună? Poate da, poate nu! Important este ca tensiunile din cadrul Alianţei "D.A." să nu degenereze, pentru că atunci prioritatea României - o bună relaţie între P.N.L. şi P.D. - s-ar transforma într-o "mare pierdere naţională". A avea "un preşedinte jucător" nu este ceva rău, dar în condiţiile în care acesta să nu fie părtinitor şi adeptul culorii portocalii, altfel, din ceva bun se ajunge la ceva foarte rău, şi din nou Curtea Constituţională va fi cea care va trebui să decidă dacă greva este sau nu legală, dacă convine sau nu această decizie actualilor guvernanţi şi, în final, dacă verdictul este cumva în defavoarea Coaliţiei, membrii Curţii vor fi apostrofaţi drept susţinători şi adepţi ai "sistemului educaţional ticăloşit", sau cei care doresc ca în România să se facă carte. Dacă se vrea, se poate, şi în consecinţă, ar trebui revizuit bugetul pe fiecare minister în parte, pentru ca Educaţia să nu fie neglijată şi catalogată ca "Cenuşăreasa" actualului guvern, ci să reprezinte o prioritate naţională, privind în perspectiva cerinţelor unei societăţi cu direcţie europeană. |
|
||||
|
"Apel pentru o creştere a transparenţei actului de control." Relatările din presă au adus atenţiei mele o situaţie din judeţul Gorj, pe care îl reprezint în Parlament. Directorul "cu delegaţie", al Direcţiei Agricole Gorj, riscă să fie demis în urma unui control al ministerului de specialitate. Se pare că ocuparea funcţiei s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii "anticorupţie", nr.161/2002, iar activitatea depusă nu a respectat întotdeauna legea. Raportul Comisiei de control nu este public. Pericolul cel mai mare pentru ţara noastră, din punct de vedere al integrării europene, îl reprezintă corupţia. Lupta împotriva corupţiei nu înseamnă arestarea unor mari oameni de afaceri corupţi sau a unor politicieni. Acest efort de redresare trebuie să înceapă de la niveluri mai apropiate de cetăţean, de la ghişeul de relaţii cu populaţia, la instituţiile descentralizate, şi de aici, pas cu pas, până la vârful Guvernului. Pentru a reveni la exemplul acestei declaraţii politice, directorul "cu delegaţie" are în mod cert trecere pe lângă cei care l-au numit sau i-au mijlocit numirea. Uneori, între aceştia, aşa cum se pare că este şi cazul persoanei în discuţie, există şi strânse legături de rudenie. Este de aşteptat ca, după finalizarea controlului, să înceapă o furibundă goană pentru ştergerea urmelor, tocmai cu sprijinul celor care l-au numit. Deschidem, astfel, uşa domeniului mult mai vast, al traficului de influenţă. Această situaţie aduce în discuţie două elemente care pot fi corectate prin voinţa politică: impunerea de sancţiuni pentru încălcarea Legii nr.161/2002 şi asigurarea unei minime transparenţe în ceea ce priveşte actul de control. Corectarea Legii "anticorupţie" este o necesitate. O lege fără sancţiuni este ca şi inutilă. Cel care o încalcă nu este obligat nici să returneze banii primiţi, nici nu este condamnat penal. Transparenţa actului de control taie elanul traficului de influenţă pentru ştergerea urmelor, sport la care românii par a fi campioni, dacă ar fi să analizăm doar ultimii 16 ani. În virtutea prezumţiei de nevinovăţie, semnalarea publică pe site-ul instituţiei a unor nereguli evidenţiate de un raport de control nu este echivalentă cu o sentinţă. Un asemenea gest ar fi, însă, un exemplu pentru toţi cei în cauză, şi o stavilă împotriva uitării, de care beneficiază cei mai mulţi care încalcă legea. Pe de altă parte, cei ce controlează vor cântări de două ori înainte de a face o acuzaţie care nu este temeinic fundamentată. De aceea, solicit domnului ministru al agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale să dea un exemplu punctual şi personal, oferind presei rezultatele controlului, sancţiunile administrative adoptate şi dacă a sesizat sau nu organele de anchetă penale. În ceea ce mă priveşte, îmi asum sarcina de a pune în dezbatere un proiect de modificare a Legii nr.161/2002, pentru a adăuga necesarele sancţiuni. |
|
||||
|
"Importanţa adoptării de către Parlament a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii." Doamnelor şi domnilor, România se îndreaptă către Uniunea Europeană, iar dezvoltarea social-economică trebuie să ţină pasul cu acest proces. Reglementarea relaţiilor de muncă trebuie să ajungă la un nivel nou, care să corespundă cerinţelor anului 2005. Atunci când definim aceste cerinţe, ţinem cont de reglementările internaţionale în vigoare, de importanţa asigurării drepturilor salariaţilor, dar şi de necesitatea imperioasă de a favoriza dezvoltarea mediului de afaceri din România. Dezvoltarea economiei private este singura cale către asigurarea prosperităţii tuturor cetăţenilor. Avem o democraţie consolidată şi o economie de piaţă funcţională. Numai că, ele trebuie să se sprijine pe un sistem legislativ capabil să asigure progresul economic şi social. În prezent, realităţile internaţionale se schimbă în permanenţă. Noi ţări intră în circuitul economiei mondiale, atrag investitori şi caută se dezvolte. Concurenţa între ţări este tot mai puternică, iar România are nevoie de o legislaţie competitivă, pentru a atrage capital şi a se dezvolta. Dorim să fim o destinaţie pentru investiţiile economice străine, dar acest lucru nu se putea întâmpla în condiţiile existenţei unor prevederi legislative descurajante pentru patroni. În acelaşi timp, pe plan european general are loc un proces de revizuire a legislaţiei muncii. Creşterea economică redusă a determinat statele membre să-şi orienteze eforturile, conform strategiei Lisabona 2000, către două domenii principale - creşterea productivităţii muncii şi piaţa muncii. Din iulie 2005 au fost prezentate noile linii directoare ale Strategiei Europene privind piaţa muncii (European Employment Strategy). Deocamdată, modificările aduse Codului Muncii, nu ţin cont de aceste noi texte şi, din acest motiv, va trebui ca direcţiile esenţiale aduse de acestea să fie avute în vedere în viitor. Cu toate acestea, procesul de modernizare a legislaţiei muncii nu mai putea întârzia. În aceste condiţii, Guvernul şi Parlamentul au adus anumite modificări Codului Muncii. Pentru a se păstra pacea socială, s-a încercat stabilirea unui consens cât mai larg în jurul acestor modificări. La aceasta a contribuit şi propunerea Guvernului ca patronatele şi sindicatele să ajungă, înainte de promovarea OUG, la un acord în privinţa Codului Muncii. Noi, la nivelul Parlamentului şi al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, am depus o activitate susţinută pentru a dezbate OUG nr.65/2005 şi pentru a îmbunătăţi unele dintre prevederile sale. De asemenea, la lucrările comisiei au participat reprezentanţi ai sindicatelor şi ai patronatelor, astfel încât să poată fi luate în considerare opiniile tuturor celor interesaţi. Au fost dezbătute multe amendamente, unele au fost adoptate, iar altele respinse. Noi credem că trebuie să considerăm ca un progres important aprobarea unor prevederi care introduc în legislaţia românească prevederi cuprinse în Carta Socială Europeană Revizuită adoptată la Strasbourg, la 3 mai 1996, şi în unele directive europene. Astfel, s-a introdus ideea că informarea salariaţilor despre situaţia întreprinderii trebuie să se facă "cu excepţia informaţiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze activitatea unităţii", în timp ce, până acum, dreptul de informare nu era limitat, ceea ce era nefavorabil întreprinderilor. Noua prevedere este conformă cu Carta Socială Europeană, care prevede acest principiu la art.21 lit.A), ratificată de România prin Legea nr.74/3 mai 1999. Acest text prevede că salariaţii au dreptul: "a). să fie informaţi periodic sau la momentul oportun şi de o manieră clară despre situaţia economică şi financiară a întreprinderii în care sunt încadraţi, fiind înţeles că divulgarea anumitor informaţii care pot prejudicia întreprinderea va putea fi refuzată sau că se va putea solicita ca acestea să fie confidenţiale". Un alt amendament admis de comisie se referă la modificarea procedurii de informare a persoanei selectate în vederea angajării. Obligaţia de informare se consideră acum îndeplinită la momentul semnării contractului de muncă sau a actului adiţional, ceea ce este în conformitate cu Directiva CE 91/533/EEC, art.3 alin.1 lit.a). De asemenea, perioada de referinţă pentru calcularea duratei de muncă medii pe săptămână va fi prelungită de la o lună calendaristică, la 3 luni. Prevederea este în concordanţă cu Directiva Consiliului UE 2003/88/EC din 4 noiembrie 2003 privind organizarea timpului de muncă (art.16 lit.b). Aceasta prevede o perioadă de referinţă, care să fie nu mai mare de 4 luni. Limita de 48 de ore este prevăzută în aceeaşi directivă, alin.6 lit.b). Credem că o concluzie importantă, care se desprinde din discuţiile pe marginea ordonanţei de modificare a Codului Muncii, este necesitatea refacerii legislaţiei patronatelor, astfel încât negocierile dintre partenerii sociali să se poarte între structuri la fel de reprezentative. Parlamentul ar trebui să aibă în vedere, pe viitor, modificarea criteriilor de reprezentativitate pentru confederaţiile patronale. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Aprecieri pozitive la adresa României." Doamnelor şi domnilor deputaţi, Iată-ne la aproape un an de zile de la data la care România a ales o altă cale spre dezvoltare, şi tot un an de zile de la data la care noul guvern şi-a stabilit ca obiectiv prioritar aderarea la Uniunea Europeană, la începutul anului 2007. Îndeplinirea, însă, a condiţiilor impuse de Uniune ţării noastre, până la această schimbare de guvern, s-a aflat şi pe agenda vechiului guvern pesedist, dar la modul teoretic, lucru care determină Europa să privească cu mare îndoială această aderare. Asupra unor numeroase capitole planau mari îndoieli, însă, iată că acestea au început încet, încet, să dispară, lucru care nu poate decât să ne bucure, şi pe care doresc astăzi să-l remarc aici, în faţa dumneavoastră. În acest moment, România deţine un raport de monitorizare a ultimului an de guvernare, dintre cele mai bune obţinute până acum, chiar cel mai favorabil şi puţin mai bun decât al vecinilor bulgari. Acest lucru nu putea fi, însă, obţinut decât prin luarea unor măsuri dintre cele mai drastice şi deloc uşoare, în domenii importante, cum ar fi transporturile, libertatea de circulaţie a persoanelor, uniune vamală, dialog social, aplicarea legislaţiei anti-trust, reguli de protecţie a mediului, recunoaşterea reciprocă a calificărilor personale sau lupta împotriva crimei organizate. Aceste aprecieri nu fac altceva decât să demonstreze faptul că România se află pe un drum bun, altul decât până acum. Avem, în acest moment, cel mai favorabil raport de monitorizare pe care l-a obţinut România până acum, încă de când şi-a exprimat dorinţa de a face parte şi ea din marea familie a Uniunii Europene. Data aderării, stabilită la 1 ianuarie 2007, începe să prindă şi pentru noi contur, datorită, în primul rând, punctelor pozitive, realizărilor pe care le-am obţinut într-un timp scurt, de mai puţin de un an calendaristic. Avem, în acest moment, domenii în care s-au adus semnificative îmbunătăţiri sau, de ce nu, adevărate reforme în domeniul juridic, al concurenţei, al ajutoarelor de stat. Sunt lucruri care ne bucură, dar nu pot să nu menţionez faptul că România a avut la dispoziţie până acum 15 ani, în care putea să facă aceşti paşi şi nu i-a făcut, mulţumită fostei guvernări, care n-a prea avut "tragere de inimă" spre astfel de activităţi, ci mai mult către altele, mai puţin ortodoxe, ca să folosesc un termen mai politicos. Raportul întocmit, însă, de Uniunea Europeană, cuprinde însă, trebuie să recunoaştem acest lucru, unul ce nu trebuie pierdut din vedere, şi puncte asupra cărora mai avem de lucrat, de îmbunătăţit, pentru a ajunge la performanţe. Acestea se referă la punerea în practică a reformei sistemului judiciar, protecţia minorităţilor şi drepturile copiilor, precum şi intensificarea luptei împotriva corupţiei. Avem încă mult de recuperat, datorită întârzierilor şi fraudelor făcute de foştii conducători, în domenii ca: agricultură, justiţie, protecţia mediului sau impozitări. Cea mai mare problemă rămâne, însă, corupţia, acolo unde guvernanţii pesedişti au lăsat amprente adânci, "reuşind" să producă adevărate "găuri negre", care greu mai pot fi acoperite. Lupta împotriva acesteia nu trebuie deloc oprită, ci, din contră, accelerată, la fel ca rezolvarea corupţiei politice, la nivel înalt şi asigurarea unor structuri eficiente de aplicare a legii. Partidul Democrat a dat demult startul la această cursă contra cronometru. Prin miniştrii pe care i-a desemnat în Guvern, a dovedit că poate obţine rezultate în lupta cu vechile structuri. Nu pot să nu remarc realizările obţinute de domnul ministru Vasile Blaga, unul dintre cei mai eficienţi miniştri ai Guvernului Tăriceanu, care a obţinut rezultate remarcabile în ceea ce priveşte securizarea şi controlul frontierelor, combaterea migraţiei ilegale şi a traficului cu fiinţe umane, combaterea corupţiei, cooperarea poliţienească, crima organizată, combaterea traficului de droguri, acoperirea deficitului de personal la Poliţie, Poliţia de Frontieră sau Jandarmerie, dar şi pe cea a doamnei ministru Monica Macovei, precum şi a celorlalţi miniştri desemnaţi de Partidul Democrat, şi care nu ne fac nici ei de ruşine. Un lucru de care nu ar trebui să ne mai îndoim nici unul dintre noi, este faptul că România a obţinut progrese remarcabile de aliniere a legislaţiei interne la legislaţia Uniunii Europene. Sunt convins că şi capitolele care mai trebuiesc îndreptate, vor fi aduse acolo unde se situează şi aşteptările Uniunii, iar ultimul raport de monitorizare ce va fi prezentat în primăvara anului viitor, va confirma ceea ce ne dorim a se întâmpla: România poate deveni membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007. |
|
||||
|
Declaraţie politică. Stimaţi colegi, Lansat oficial pe 2 noiembrie, la Târgul Agricol INDAGRA 2005, "Programul Fermierul" este cel mai mare proiect de investiţii în agricultură de după 1989. De la 1 ianuarie 2006, acest program este deschis tuturor celor care vor să facă o afacere în agricultură. Promovat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi susţinut de premierul Călin Popescu Tăriceanu, "Programul Fermierul" este un program de dezvoltare a agriculturii şi de creare a clasei de mijloc în mediul rural. Peste 7.000 de miliarde de lei vechi (aproximativ 200 milioane euro, adică un sfert din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2006) vor fi dedicaţi acestui program. Practic, Programul Fermierul se adresează tuturor celor care doresc să facă investiţii în agricultură - fie cu ajutorul fondurilor SAPARD, fie în alt mod, dar nu au capitalurile necesare. Ideea de bază a acestui program este creditarea afacerilor agricole, pe termen lung şi cu dobânzi avantajoase, astfel încât fondurile SAPARD să fie absorbite. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a stabilit plafoane de creditare specifice pentru diversele afaceri din agricultură, cele care vor beneficia de cele mai multe fonduri fiind crearea de ferme de animale şi crearea de ferme vegetale. De sume importante se vor bucura şi investiţiile pentru servicii în mediul rural (turism rural, servicii de mecanizare agricolă). Programul Fermierul are, de asemenea, fonduri prevăzute pentru crearea şi modernizarea de mici fabrici de lapte şi carne. Începând cu 1 ianuarie 2006, la băncile sau agenţiile de microcreditare pe care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale le va anunţa din timp, vor fi disponibile credite prin Programul Fermierul. |
|
||||
|
"Vechi proverbe româneşti transpuse în realitate." "Hoţul strigă, prindeţi hoţul" este un vechi proverb românesc. Dacă îl transpunem în realitate, în rolul "hoţului" putem transpune fostul partid de guvernământ, PSD. Argumente există suficiente pentru această transpunere. Am să prezint doar câteva exemple. Timp de două săptămâni, pe mai multe canale media, liderii PSD "informau" poporul că dezbaterile la proiectul legii Bugetului pe 2006 nu au o desfăşurare normală din cauza absenteismului masiv al parlamentarilor Coaliţiei. Complet eronat. Un cotidian central a publicat într-o zi în care s-au înregistrat trei apeluri nominale o "listă a ruşinii" şi raportul celor absenţi a fost de 4 la 1 Opoziţie - Putere. Două zile mai târziu, un alt cotidian a publicat o statistică în care se putea calcula, negru pe alb, câţi absenţi au fost din partea PSD şi câţi din partea Alianţei PNL-PD. Faptul că nu reprezentanţii Coaliţiei au fost "majoritari" la capitolul absenţe o demonstrează şi faptul că la voturile la care era necesară majoritatea simplă, parlamentarii PNL-PD-UDMR-PC nu au fost niciodată bătuţi de cei din PSD. Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Adrian Năstase a declarat miercurea trecută că "modul în care a fost adoptat proiectul bugetului de stat pentru 2006 se repercutează asupra credibilităţii Parlamentului, precum şi asupra ideii de parlamentarism în România" şi a precizat că "ar fi fost mai utilă o dezbatere asupra proiectului de buget care să acopere şi săptămâna viitoare". Nu acelaşi lucru l-a afirmat însă cu un an înainte premierul de atunci, adică tot domnul Adrian Năstase, când bugetul s-a dezbătut şi votat în numai şase sau şapte ore. Atunci nu ar fi fost oare "mai utilă o dezbatere asupra proiectului de buget?". Tot domnul Năstase menţionează că "de fiecare dată când va apărea o problemă în legătură cu bugetul, anul viitor, se va spune că este bugetul coaliţiei, nu al Parlamentului". Oare cum poate fi atunci definit bugetul pe 2005, care a fost adoptat fără nici un amendament de fond al Opoziţiei? Şi se ştie câte probleme a creat el actualei guvernări. "Urmare a cotei unice de impozitare, România se mişcă precum un vas pe o mare din ce în ce mai agitată, din care va porni un val uriaş provocat de acest tsunami al cotei unice de impozitare şi care va lovi din plin ţara in 2006", a declarat presei un deputat PSD. Ştie oare autorul declaraţiei că şeful său, inclusiv pe linie de partid, domnul Adrian Năstase, este primul politician care a vehiculat ideea introducerii cotei unice de impozitare? Cred că da. Numai că la vremea respectivă, această idee nu putea fi comparată cu un tsunami pentru că acest termen nu era de largă circulaţie în România. PSD a acuzat Alianţa DA de intoxicare în scandalul "stenogramelor în varianta messenger". Liderii acestui partid uită însă că totul a fost descoperit de presă - culmea, "flagrantul" a fost realizat de un ziar local - şi că reacţiile au apărut abia după ce timp de două zile, marile cotidiene centrale au tocat subiectul publicând şi imagini fără dubii. Acestea sunt doar câteva exemple ale transpunerii în realitate ale mai vechiului proverb românesc enunţat mai sus. Mai există şi alte proverbe care ar putea fi actualizate. Unul dintre el ar fi cel care spune că "minciuna are picioare scurte". |
|
||||
|
Uite cine vorbeşte! Dacă ar fi să-i dai o replică doamnei deputat Rovana Plumb, replică ce vizează afirmaţiile sale apărute în ziarul "Azi", într-un articol intitulat "Revoluţia portocalie a durat cât spuma de la şampanie", aceasta nu s-ar putea numi decât "Uite cine vorbeşte", infantilismul titlului fiind în perfectă armonie cu declaraţiile doamnei mai sus numite. N-a trecut nici un an de când este în opoziţie şi doamna deputat deja nu mai înţelege cum este posibil ceea ce i se întâmplă, de ce i se întâmplă şi, mai ales, nu înţelege a cui e România. Mi-e teamă că, dacă se mai întreabă de câteva ori, va dobândi sindromul Lefter Popescu din "Două loturi". Ar fi păcat să-l capete şi dumneaei, pentru că aceeaşi obsesie o vor avea în curând şi alegătorii PSD-işti vâlceni, deoarece, în alegeri, doamna deputat una a promis şi "viceversa" a făcut. Adică a trecut prin judeţul unde a candidat cam de tot atâtea ori câte "loturi" sunt în opera lui Caragiale. A venit o dată, când i-a minţit, şi va veni şi a doua oară, când va încerca să-i mintă din nou. Probabil de aici s-a inspirat conducerea partidului domniei sale atunci când, din "Fabrica de idei", a răsărit şi invenţia "PSD reloaded". Pe când un program al actualei opoziţii consecvent şi coerent, care să se numească, de ce nu, "România reloaded" ? Pentru că România chiar merită şi are nevoie de o reîncărcare, are nevoie să-şi revină după mai bine de 10 ani în care a fost mulsă de partidul pe care îl reprezintă doamna Rovana Plumb. Cred că nu îi cer prea mult doamnei deputat dacă o rog să se abţină, din decenţă, a mai plânge pe umărul celor săraci, pentru că nu face decât ceea ce a făcut un tânăr care, judecat fiind pentru că îşi ucisese părinţii, cerea instanţei îndurare pentru că, vezi Doamne, era orfan. Şi, de asemenea, iar nu cred că îi cer prea mult doamnei deputat invitând-o la decenţă, fie şi numai pentru că, lecturând, ca orice alegător, declaraţia de avere a domniei sale, avem deja răspunsul la întrebarea "A cui e România ?". Parţial, a dumneavoastră, doamnă deputat, şi a colegilor dumneavoastră de partid, în averile cărora doar printr-un simplu exerciţiu de citire, găsim cea mai mare parte a României de mila căreia plângeţi. Aşadar, nu vă cer, doamnă deputat, decât să vă păstraţi decenţa şi demnitatea. Sunt ultimele care v-au mai rămas. |
|
||||
|
Am crezut în urmă cu un an, când am păşit pentru prima oară aici, în Camera Deputaţilor că, în ciuda inevitabilelor bătălii politice dintre Opoziţie şi Putere, voi găsi totuşi o stare de normalitate. Din păcate, se repetă istoria din perioada 1997 - 2000. PSD nu poate accepta rolul de partid de Opoziţie, nu poate accepta ca anumite legi să fie elaborate într-o altă viziune decât cea a propriilor săi activişti, nu poate accepta ca un proiect de lege de importanţă capitală să aibă drept autori alte forţe politice, într-un cuvânt, PSD se crede depozitarul adevărului absolut în materie de politică. Chiar şi când este vorba de probleme stringente de interes naţional, iar acestea sunt rezolvate de altcineva, PSD încearcă prin orice mijloace să obstrucţioneze, să blocheze mijloacele de rezolvare, de acţiune, gândite de alţii. Este şi cazul adoptării bugetului pe 2006. După ce a încercat, utilizând un întreg arsenal lipsit de fair-play, să prelungească la nesfârşit votarea bugetului, iar printr-o mişcare strategică eronată, a pierdut posibilitatea de a mai trage de timp, PSD intenţionează acum şi după ce s-a votat, să-l blocheze. Am aflat din presă că stimabilii noştri colegi de la PSD vor coopera cu şi mai stimabilii lor parteneri din PRM şi ameninţă să întârzie promulgarea Legii bugetului prin sesizarea Curţii Constituţionale. Chiar dacă ieri, purtătorul de cuvânt al PSD a infirmat această variantă, personal nu am încredere în astfel de declaraţii. Nu trebuie să fii jurist pentru a înţelege că problemele ce vor fi atacate nu au nimic anticonstituţional. O ştiu foarte bine şi cei care vor sesiza Curtea Constituţională. Obiectivul colegilor din PSD şi PRM este însă cu totul altul. Întârzierea cât mai mult a momentului promulgării legii bugetului. Se ştie, orice întârziere ar putea genera unele repercusiuni negative la nivelul actului de guvernare. Numai că o întârziere (cauzată de timpul necesar dezbaterii la Curtea Constituţională) a promulgării legii bugetului şi chiar şi sesizarea în sine poate crea un deficit de imagine, în ochii străinătăţii, exact cu un an înainte de integrare. Probabil că acesta este obiectivul final al actualei Opoziţii. Ca România să aibă o imagine proastă în ochii europenilor. Rezultă clar că interesul naţional este doar o vorbă în vânt pentru PSD şi PRM. PS: În ceea ce priveşte scrisorile adresate de PSD preşedintelui Băsescu şi premierului Tăriceanu sunt de spus doar două lucruri: Atât şeful statului cât şi premierul ştiu că premianţi la votul pe bandă rulantă sunt parlamentarii PSD. Bugetul pe 2005 (şi nu numai) a fost rezolvat anul trecut în numai câteva ore (iată pe cine ar trebui să fie invidios Emil Bobu). Este adevărat, PRM nu a avut atunci câteva sute de amendamente de susţinut şi nici nu s-a găsit cineva din partea stângă a sălii să ceară pauze de consultări. Premierul Tăriceanu a fost ameninţat cu falimentul în primele luni de guvernare, când a trebuit să lucreze cu bugetul lăsat moştenire de PSD. Dar cum a scăpat din această teribilă încercare, îmi este foarte greu să cred că mai este ameninţat de sceptrul falimentului. |
|
||||
|
"29 noiembrie - Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor" Secole de-a rândul, violenţa împotriva femeilor a fost văzută - atunci când a fost cât de cât luată în seamă şi nu invizibilă ori ignorată - ca fiind o chestiune privată, culturală sau de familie. Actele de violenţă împotriva femeilor, oriunde se întâmplă, constituie un atac la demnitatea lor ca fiinţe umane şi le vulnerabilizează, inoculându-le teama. Condiţionate să-şi devalorizeze potenţialul şi abilităţile, paralizate de temeri legate de siguranţă, securitatea personală, în familie ori în afara ei, femeile sunt marginalizate în societate şi ţinute departe de zona decizională care determină dezvoltarea comunităţilor în care şi ele trăiesc. Cauzele violenţei împotriva femeilor sunt plasate în zona economicului, patologiei medicale, derutei axiologice-anomiei sociale, în mod excepţional legate de inegalitate de gen ori de sfera drepturilor umane. Violenţa împotriva femeilor este diferită de violenţa interpersonală în general. Natura şi tiparele violenţei împotriva bărbaţilor diferă în mod specific de cea împotriva femeilor. Bărbaţii sunt mai expuşi victimizării de către persoanele străine, cunoştinţe întâmplătoare, pe când femeile sunt mai degrabă de membri ai familiei, prieteni intimi. Faptul că femeile sunt dependente atât emoţional cât şi economic de cei care le abuzează are implicaţii profunde asupra modului în care ele trăiesc violenţa şi posibilităţilor de intervenţie optimă. Naţiunile Unite au început să recunoască problema violenţei femeilor în contextul decadei ONU pentru femei. La toate conferinţele mondiale ale femeilor precum şi în forurile guvernamentale paralele s-au depus eforturi susţinute pentru ca acestui fenomen să i se acorde atenţie specială, pentru ca discriminarea căreia femeia este supusă în raport cu bărbatul să fie eliminată. Trebuie reiterată permanent ideea promovării colaborării între toate sectoarele societăţii pentru combaterea acestui tip de violenţă şi pentru a le oferi victimelor compasiune, sprijin, protecţie şi integrare socială. O prioritate o reprezintă asigurarea accesului victimelor la servicii medicale, legale şi psihologice. Cadrele medicale şi din alte domenii trebuie instruite pentru a oferi consiliere şi tratament adecvat. Este foarte important ca supravieţuitoarele cazurilor de violenţă sexuală să aibă acces la servicii de sănătate a reproducerii de calitate. Se impune să creăm o înţelegere mai profundă a faptului că nici un stat şi nici o autoritate nu poate invoca obiceiurile, religia sau tradiţia pentru a justifica violenţa împotriva femeii. |
|
||||
|
"Reforma în PSD s-a terminat înainte de a începe" Zilele trecute, puţinele persoane care mai credeau în intenţia de schimbare a PSD au suferit o grea lovitură. Opiniile lor au fost reduse la tăcere, iar aşteptările lor - privind o posibilă reactivare a PSD - înşelate. Strategia secretarului general al PSD, Miron Mitrea, privind denigrarea unor lideri politici şi a Preşedintelui României arată, de fapt, că PSD nu şi-a schimbat niciodată năravul şi caracteristicile. Acelea de partid-stat, care - indiferent de locul pe care îl ocupă pe scena politică - este hotărât şi obişnuit să conducă şi să domine totul în România. Poate că acesta nu este un lucru rău pentru un partid politic, numai că, în cazul fostului partid aflat la putere, vorbim de tehnici şi metode care ţin mai degrabă de regimurile totalitare. Chiar dacă se află în opoziţie, atitudinea politică, discursurile şi faptele liderilor PSD trădează aceeaşi dorinţă - permanentă de după 1989 - de a fi la putere cu orice chip şi indiferent de mijloace. Setea PSD de a-şi atinge acest obiectiv este nemăsurată. Stilul de a face politică lasă însă de dorit. El aminteşte de strămoşeasca tehnică a vânatului şi nu trebuie să ne mire dacă ne gândim cine ocupă funcţia de preşedinte executiv al PSD. Aşa cum Adrian Năstase îşi urmăreşte nemilos vânatul prin pădurile României, cu gândul de a-l ucide, Miron Mitrea tăinuieşte fel şi fel de strategii de distrugere a vânatului, de data aceasta politic, indiferent de nume sau instituţia pe care o reprezintă. Poate că România a uitat prea repede ce dezastru a adus guvernarea PSD în perioada 2001-2004 pentru locuitorii ei, pentru instituţiile sale, pentru presă, pentru opoziţie, pentru libertatea de exprimare. Involuntar, Miron Mitrea a readus în atenţia opiniei publice o mică pată neagră din activitatea acestui partid. Dacă analizăm cu atenţie prestaţia politică a PSD, iniţiativele sale politice, declaraţiile liderilor social-democraţi, "revoluţia binelui" lansată de Geoană, precum şi recenta strategie a lui Mitrea de denigrare a competitorilor politici, observăm că interesul public nu apare pe nicăieri, iar acest lucru este îngrijorător. Este motivul pentru care fac un apel la liderii PSD de a renunţa la aceste practici păguboase pentru sistemul politic şi democraţia românească şi de a adopta un stil politic constructiv care să slujească interesul naţional şi cetăţenii României. |
|
||||
|
Declaraţie politică Frământările politice de pe scena politică românească din ultimele săptămâni, şi mă refer aici la greva din învăţământ şi la discuţiile din Parlament pe marginea Bugetului pe 2006, s-au bucurat de toată atenţia noastră aruncând într-un con de umbră un moment foarte important pentru traseul european al ţării noastre. În dimensiunea externă a politicii româneşti s-a conturat o nouă etapă plină de semnificaţii. Ministrul român al afacerilor externe, Mihai-Răzvan Ungureanu şi-a început mandatul în fruntea Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei pentru următoarele şase luni. A conduce cea mai veche organizaţie europeană constituie pentru ţara noastră oportunitatea de a ne dovedi calităţile de partener disponibil şi viabil pentru acţiunile de cooperare europeană, dar şi prilejul de a intensifica demersurile de promovare a ratificării Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană. Pentru următoarele şase luni, agenda de lucru a preşedinţiei române se va axa pe continuarea eforturilor preşedinţiilor anterioare, cooperând totodată cu viitoarea preşedinţie rusă în vederea asigurării unei continuităţi a activităţilor Consiliului Europei. Pe lângă aceste &^171;constrângeri&^187;, România îşi va pune amprenta propriei viziuni asupra activităţii acestei organizaţii, între direcţiile principale de acţiune numărându-se câteva care vor ajuta ţara noastră în finalizarea procesului de aderare la UE. Mă gândesc în primul rând la iniţiativa îndreptată spre îmbunătăţirea eficienţei justiţiei în statele membre. În legătură cu această temă România va organiza un seminar asupra remediilor la durata excesivă a procedurilor judiciare, programată pentru prima jumătate a lunii martie a anului viitor, precedată în ianuarie de o dezbatere asupra elaborării unui model european de recrutare a magistraţilor. Consider că aceste două acţiuni se integrează şi răspund perfect nevoii de reformă din sistemul nostru juridic, conştienţi fiind de faptul că magistratul reprezintă o componentă fundamentală a sistemului naţional de protecţie a drepturilor omului, garantând prin etica lui independenţa justiţiei faţă de celelalte puteri în stat. România a înţeles că diversitatea etnică şi culturală a unei ţări este un patrimoniu care trebuie conservat şi promovat prin toate mijloacele, de aceea foloseşte acest mandat pentru a reafirma o dată în plus consecvenţa cu care s-a dedicat acestui domeniu. În acest sens, preşedinţia română şi-a propus să organizeze o Conferinţă follow-up a comisiilor interguvernamentale comune asupra minorităţilor naţionale, în scopul extinderii cooperării între state privind protecţia minorităţilor. Acestea sunt doar câteva dintre activităţile concrete pe care România le va organiza, însă nu vreau să închei fără să reamintesc că ţara noastră nu este la prima experienţă de acest gen. Să nu uităm că în 2001 ne-am aflat la conducerea OSCE, pentru ca în octombrie 2004 să deţinem preşedinţia Procesului de Cooperare în Sud-Estul Europei, iar acum, în paralel cu preşedinţia Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, vom exercita şi preşedinţia Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră. Şi pentru a întregi spectrul evenimentelor europene pe care România le va prezida, în toamna anului viitor vom găzdui Summit-ul mişcării francofone. Dacă cineva, după această succintă expunere, mai crede că locul nostru nu este în Europa, se înşeală amarnic. Pentru a se convinge, invit acele voci euro-sceptice, de la noi şi de pretutindeni, să cunoască experienţa românească în gestionarea acestor mandate internaţionale. |
|
||||
|
Indiferenţa guvernanţilor pune în pericol viaţa diabeticilor din Braşov. În urmă cu o săptămână, printr-o declaraţie politică în plenul Camerei Deputaţilor atrăgeam atenţia asupra problemelor cu care se confruntă diabeticii din judeţul Braşov şi solicitam urgent autorităţilor competente măsuri concrete pentru asigurarea cantităţii necesare de medicamente şi insulină. De asemenea, am adresat o interpelare ministrului sănătăţii, solicitându-i prezentarea măsurilor care să asigure eliminarea riscului ca persoanele diabetice să nu poată obţine tratamentul lunar. Replica a venit. Înaintea vorbelor, guvernanţii au pus faptele: pentru luna curentă, la nivelul judeţului Braşov, s-au primit cu 203.000 de recipiente de insulină mai puţin. Adică 200 de persoane suferinde de diabet nu beneficiază de medicamente. Care sunt cuvintele care descriu cel mai bine atitudinea actualei puteri faţă de o situaţie extremă care a fost prezentată în plenul Parlamentului? Departe de a fi doar simple clişee, nepăsarea, cinismul şi batjocura sunt caracteristicile fundamentale ale actualei puteri. Trag un puternic semnal de alarmă asupra situaţiei bolnavilor de diabet din judeţul Braşov! Conducerea ministerului sănătăţii şi conducerea Casei Naţionale de Asigurări sunt direct răspunzătoare de soarta celor rămaşi fără medicamentele vitale! Domnilor guvernanţi, asiguraţi tratamentul tuturor suferinzilor de diabet!! Guvernarea trebuie să fie în primul rând pentru oameni şi rezolvarea problemelor lor şi nu construită pe minciună şi dispreţul pentru suferinţa acestora. |
|
||||
|
Anul 2005 a fost unul parcă potrivnic românilor, mai ales prin calamităţile naturale care s-au abătut asupra României. Astfel, o mare parte din suprafaţa ţării a ajuns sub ape. Nimic nou pentru români, dar nici pentru autorităţi care s-au trezit, ca de fiecare dată, depăşiţi de evenimente. Dacă nu s-a putut lupta contra şuvoaielor naturii care au măturat case, au produs pagube materiale, au ucis oameni, am sperat ca, după trecerea nenorocirii, lucrurile să se îndrepte. O mare dramă o trăiesc oamenii ale căror case au fost spulberate de apele ieşite din matcă. Deşi iniţial s-au bucurat că au scăpat cu viaţă de ape, acum se văd ameninţaţi cu moartea de iarna care vine şi îi găseşte în corturi sau în adăposturi improvizate. Situaţia la nivelul judeţului Dolj e una disperată. Dintr-un număr total de 102 locuinţe care au fost propuse spre reconstrucţie, ca urmare a inundaţiilor, la ora actuală s-a ajuns la o valoare de 88. Din acestea doar 7 sunt terminate, 77 în construcţie, 4 neîncepute, toate acestea se petrec la început de iarnă. Oare autorităţile îşi dau seama de gravitatea situaţiei în care se află aceşti oameni amărâţi? Probabil, actualele autorităţi, în gândirea lor portocalie, încă mai speră la faptul că sloganul campaniei electorale: Să trăiţi bine!, ţine atât de foame, cât şi de frig. Nu! Noi le spunem că timpul promisiunilor deşănţate din campania electorală şi a sloganurilor puerile a trecut. Acum, eventual, le putem sugera următorul strigăt de luptă: Să îngheţaţi bine! |
|
||||
|
Intervenţia mea de astăzi se referă la tema: " Inflaţia, nivelul de trai, grevele şi povestea cu castravetele " Odată cu apropierea sezonului rece s-au multiplicat revendicările organizaţiilor sindicale, în principal, pentru majorarea salariilor. Ele sunt provocate de creşterile sensibile ale tarifelor la gazele naturale, energia electrică, combustibili, precum şi de apariţia de noi accize, taxe şi impozite care au contribuit la accentuarea ratei inflaţiei şi ca urmare la deteriorarea puterii de cumpărare a salariilor, a pensiilor şi în general a veniturilor băneşti ale populaţiei. Astfel, ştacheta ratei inflaţiei stabilită de actuala guvernare pentru acest an la 7%, este apreciată, în prezent, de Banca Naţională a României la 8,5% iar de unele cercuri bancare şi specialişti chiar la sau peste 9%. Inflaţia, prin caracterul său pervers, contribuie din plin la spolierea salariilor, pensiilor şi a celorlalte venituri băneşti ale populaţiei. Deşi în primele 9 luni ale anului curent au avut loc creşteri salariale, indexări, precum şi recalcularea pensiilor, datorită ratei inflaţiei de 5,8% înregistrată în septembrie a.c. faţă de decembrie 2004, câştigul salarial mediu real pe economie a crescut cu numai 1,1% faţă de decembrie 2004 iar pensia medie reală de asigurări sociale de stat cu 2,8%. Întrucât însă rata previzibilă a inflaţiei în decembrie a.c. va fi de cca. 9% faţă de decembrie 2004, valoarea reală a creşterii salariilor şi a pensiilor se va apropia de zero sau poate deveni chiar negativă. Aceasta înseamnă o grea lovitură dată nivelului de trai al populaţiei, în pofida faptului că p.i.b. a crescut în 2004 cu 8,3%, iar în acest an va creşte, probabil, cu 4%. Implicit, aceasta exprimă şi o proastă gospodărire a resurselor ţării noastre. Spectrul deteriorării în continuare a nivelului de trai se află la originea grevelor declanşate de salariaţii din învăţământ şi de la metrou, precum şi a celor previzibile ale funcţionarilor publici, ale celor din activitatea de sănătate publică, ale minerilor etc. Principala revendicare a participanţilor la aceste greve se concentrează asupra majorării salariilor. Răspunsul invariabil al Guvernului Tăriceanu la aceste revendicări se referă la : lipsa de bani; cerinţele asigurării echilibrului macroeconomic; prevenirea creşterii deficitului contului curent al balanţei de plăţi etc. Guvernul omite însă, cu bună ştiinţă, să recunoască că datorită politicilor sale economice şi financiare greşit orientate, în primele 9 luni ale acestui an, sporul producţiei industriale s-a diminuat mult, înregistrând o creştere de numai 1,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ca urmare, cererea de pe piaţa internă a fost din ce în ce mai puţin asigurată atât ca volum cât şi ca structură sortimentală cu bunuri din producţia internă, ceea ce a făcut ca ea să fie năpădită de importuri masive. Acestea au contribuit din plin la creşterea deficitului balanţei comerciale, la dezechilibrele macroeconomice, precum şi la încetinirea creşterii economice. Rezultă că proasta guvernare şi nu creşterea salariilor se află la originea lipsei de bani la buget şi a dezechilibrelor macroeconomice. Prin perseverarea într-o poziţie intransigentă, dublată cu o bună doză de aroganţă, specifică politicilor liberale în raport cu cei mulţi şi amărâţi, respectiv cu cei aflaţi în grevă, posibilităţile unui dialog constructiv între Guvern şi sindicate sunt compromise din start. În ultimă instanţă, o astfel de poziţie conduce la un dialog al surzilor, politică contrară principiilor democratice. Un exemplu este concludent în această privinţă. La cererea sindicatelor din învăţământ pentru majorarea salariilor, Guvernul a oferit o creştere nesemnificativă de 8% în două tranşe: 5% în primele 8 luni ale anului 2006 şi de încă 3% pentru ultimele 4 luni ale anului, deci în medie o creştere de 6% pe întregul an. Întrucât însă rata inflaţiei previzibilă pentru anul 2006 este tot de 6%, rezultă că sporul real de salarii pentru profesori şi personalul didactic este practic egal cu zero. Totodată, faptul că proiectul de Lege al bugetului de stat pe anul 2006 are în vedere o creştere a p.i.b. de 6% în termeni reali, nu pare să aibă nici o influenţă, în concepţia guvernanţilor, asupra ameliorării nivelului de trai. Guvernul Tăriceanu ar trebui să manifeste preocupare pentru acest aspect esenţial şi să evite irosirea eforturilor sale pentru găsirea de chichiţe procedurale pentru a declara nelegale grevele declanşate sau pentru a căuta cine sunt manipulatorii profesorilor, ai lucrătorilor de la metrou sau ai minerilor, în locul promovării unui dialog constructiv al părţilor aflate în conflict. În fond, profesorii, minerii şi alte categorii sociale nu ies în stradă pe frig, ploaie sau ninsoare să strige că trăiesc bine, cum de altfel li s-a promis în campania electorală de actuala putere. Ca urmare, ar fi cazul ca Guvernul Tăriceanu să abandoneze tema lamentării cu pericolul creşterii inflaţiei datorită presiunilor salariale, ca în povestea cu castravetele utilizat de elevii repetenţi, şi să se concentreze asupra elaborării unor măsuri fundamentate şi operative pentru: Stimularea dezvoltării producţiei industriale la un nivel tehnologic, calitativ şi de preţuri competitive, în scopul reducerii pe această cale a importurilor de produse alimentare şi nealimentare care au invadat piaţa românească, producând importante deficite ale balanţei comerciale şi ale contului curent al balanţei de plăţi; Restructurarea ramurilor economiei naţionale şi adaptarea lor la cerinţele mediului concurenţial; Valorificarea cu mai multă celeritate a uriaşului potenţial al agriculturii româneşti, în scopul satisfacerii şi pe această cale a cerinţelor în creştere ale pieţei interne; Îmbunătăţirea mediului de afaceri. Asigurarea unei rate medii anuale a creşterii p.i.b. de 8%, singura posibilitate de reducere sau chiar de înlăturare a decalajelor economice faţă de ţările membre ale Uniunii Europene în viitorii 20 de ani, precum şi de ameliorare reală a nivelului de trai. Aplicarea unor astfel de măsuri ar fi de natură să aducă mai multe venituri la buget şi să contribuie la creşterea locurilor de muncă, precum şi a salariilor, fără influenţe inflaţioniste şi fără să compromită aderarea la Uniunea Europeană. Prezentarea unui astfel de pachet de măsuri spre dezbatere Parlamentului de către Guvern ar contribui la o mai bună orientare a eforturilor în direcţia unei dezvoltări economice şi sociale cu caracter durabil, în locul pierderii timpului cu discuţii sterile privind schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, condamnarea deciziilor Curţii Constituţionale şi alte subiecte asemănătoare. |
|
||||
|
Declaraţie politică privind lipsa echilibrului şi a transparenţei procesului legislativ. Doresc să supun atenţiei dumneavoastră lipsa echilibrului şi a transparenţei procesului legislativ. În urmă cu aproximativ 6 luni, avertizam asupra tendinţei actualului Guvern de a se folosi de pretextul unor aşa-zise recomandări ale Comisiei Europene pentru a impune diferite proiecte de lege sau pentru a justifica excesul de ordonanţe de urgenţă. Câteodată se recurge la asumarea răspunderii politice asupra unor pachete de legi sau se utilizează procedura de urgenţă pentru a evita dezbaterile din cadrul Parlamentului. Această practică în cazul unor legi de interes major pentru pregătirea internă a aderării la Uniunea Europeană duce la lipsa transparenţei procesului legislativ. Sub pretextul solicitărilor venite din partea oficialilor Uniunii Europene şi profitând de lipsa de informare a unei mari părţi a populaţiei cu privire la acest subiect, sunt promovate proiecte de legi care servesc intereselor unor grupări clientelare actualei coaliţii de guvernare. Este regretabil faptul că pe lângă asemenea practici, se mai provoacă şi presiunea, via Bruxelles, de către diverse grupuri de interese pentru a fi impuse amendamente care să le servească scopurilor înguste. Şi toate aceste practici au ca metodă evitarea dezbaterii publice a unor asemenea proiecte legislative. Astfel, în urma unor asemenea demersuri, care sunt prezentate ca având şi "girul" formal al unor oficiali europeni, "afirmaţia că anumite reforme legislative sunt necesare aderării la Uniunea Europeană începe să sune derizoriu" cum arăta recent, într-o intervenţie publică, însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite, Mark Taplin. Doresc să vă reamintesc că principalele domenii în care România a fost avertizată în recentul Raport de monitorizare şi prin scrisorile de avertizare au fost lupta împotriva corupţiei, securizarea frontierelor, reforma administraţiei, capacitatea administrativă pentru fondurile comunitare. Nici după 11 luni de la învestire nu se cunoaşte care este strategia reală pe care se bazează activitatea actualei coaliţii de guvernare. Politicile în domeniul fiscalităţii, al protecţiei mediului, al sănătăţii, educaţiei şi al combaterii criminalităţii se caracterizează printr-o lipsă de coerenţă şi transparenţă care se datorează, în parte, şi lipsei dezbaterii publice. În aceste condiţii, solicităm Executivului să renunţe la procedurile netransparente şi să prezinte spre dezbatere Legislativului, conform Constituţiei, pachetele de legi pe care le propune, astfel încât echilibrul şi transparenţa procesului legislativ să consacre o democraţie reală în viaţa publică românească. |
|
||||
|
Subiectul "Directiva Bolkestein" a stârnit proteste atât în cadrul pieţei forţei de muncă a Uniunii Europene, dar şi printre opinia publică autohtonă şi cetăţenii români care lucrează în străinătate. Diferenţa constă însă în punctul de vedere abordat de către cei din urmă. Astfel, în România apar proteste faţă de o posibilă soluţie de îmbunătăţire a situaţiei muncitorilor români în Europa. Cred că s-a ajuns la această situaţie în urma unei neînţelegeri. Iar cei incriminaţi pentru situaţie sunt responsabilii din ministerele de specialitate care nu reuşesc să asigure o comunicare a informaţiilor necesare pentru pregătirea mediului de afaceri, şi nu numai, din România, pentru procesul de integrare a României în Uniunea Europeană. Apreciez modul de reacţie şi implicarea sindicatelor din România care reuşesc să treacă peste veşnicele teme de dezbatere publică ale problemelor interne ale Puterii şi reacţionează faţă de posibile intervenţii ale instituţiilor europene cu efect asupra spaţiului naţional; dar de data aceasta consider că situaţia este mult mai complexă. Problema în cauză porneşte de la faptul că muncitorii români se tem că vor primi în străinătate salarii "româneşti", odată ce România va fi primită în Uniunea Europeană. Aceştia sunt salarizaţi, de regulă, mult sub nivelul de salarizare din ţara gazdă şi doresc egalitate de salariu pentru aceeaşi muncă. Dar, tocmai acest lucru îl face şi directiva "Bolkestein", numită după autorul ei, Fritz Bolkestein, fost comisar european pentru piaţa internă, iar agitaţia împotriva ei corelată cu luare de poziţie a sindicatelor europene pare total nejustificată. De ce? Pentru că de fapt sindicatele europene protestează faţă de o posibilă schimbare a condiţiilor care favorizau cumpărarea de forţă de muncă a est-europenilor la preţuri scăzute, ceea ce va duce la creşterea salariilor acestora şi implicit la tensionarea competiţiei pe piaţa forţei de muncă... Situaţie la care europenii nu se grăbesc să ajungă. În prezent, legislaţiile naţionale din ţările Uniunii Europene obligă la salarizarea egală a muncitorilor angajaţi pe acelaşi post şi având aceeaşi calificare. În cazul în care directiva Bolkestein va fi adoptată, vor fi dezavantajaţi atât imigranţii care îşi găsesc un loc de muncă în ţările mai vechi ale Uniunii Europene, cât şi salariaţii autohtoni, deoarece în timp patronii europeni vor prefera să angajeze forţa de muncă mai ieftină. Apariţia acestei stări de conflict se datorează şi conjuncturii politice europene, Uniunea Europeană încercând să atingă standardele impuse prin "Agenţia Lisabona", un plan strategic pe 10 ani pentru stimularea creşterii economice şi competitivităţii în Europa, incluzând obiective sociale şi de mediu, dar având obiectivul major ca până în anul 2010, economia europeană să devină cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere, cu locuri de muncă numeroase şi mai bune. În acest context, potrivit principiului directivei Bolkestein, dacă un furnizor de servicii este suficient de bun pentru un stat membru, atunci el este suficient de bun să funcţioneze în oricare stat din Uniunea Europeană. Ca intenţie, directiva Bolkestein se va aplica pentru a facilita pătrunderea IMM-urilor pe piaţa comună europeană, va elimina birocraţia în privinţa procedurilor de acordare a autorizaţiilor de funcţionare, va limita "politica de dumping social" împiedicând companiile să aducă forţa de muncă ieftină din alte state membre ale Uniunii Europene. Principiul ţării de origine se aplică numai în cazul furnizării transfrontaliere de servicii, atunci când furnizorul respectiv nu are sediul în ţara beneficiară. Orice prestator de servicii care doreşte să furnizeze servicii într-un alt stat membru, dacă nu are o prezenţă permanentă în acel stat, trebuie să se supună numai cerinţelor administrative şi juridice ale ţării în care are sediul principal. Principiul are şi unele derogări: salariul minim, timpul de lucru, standardele de igienă şi siguranţă nu se supun principiului ţării de origine. Un angajator cu firma în România, prestând servicii în orice stat din Uniunea Europeană, va trebui să asigure muncitorilor români care lucrează în acel stat, cel puţin salariul minim de acolo, timpul de lucru, durata minimă de odihnă şi standardele de siguranţă prevăzute de legea în vigoare a statului respectiv. Un pas important pentru condiţia acelor muncitori. Deci, în esenţă, directiva Bolkestein asigură muncitorilor imigranţi egalitate de tratament, fiind de fapt un compromis care dă satisfacţie celor care se tem în Uniunea Europeană de un val de forţă de muncă ieftină din viitoarele state membre (România şi Bulgaria). Astfel, apare protestul sindicatelor est-europene pentru aşteptarea egalizării salariilor între ţările membre şi cele care aderă, dar şi a celor din interiorul Uniunii Europene (diferenţa salariilor din Vestul Europei faţă de cele din Estul Europei). E adevărat, directiva Bolkestein va avea efecte directe asupra pieţei mâinii de lucru. Statele care vor găzdui ofertanţi de servicii din alte ţări nu vor putea să îi facă pe aceştia să se supună propriei legislaţii. Prin această directivă, poate se încearcă şi diminuarea salariilor vesticilor. Trebuie menţiont însă că acest principiu al ţării de origine nu se referă decât la firmele care prestează servicii în alt stat membru decât cel de origine. Vizează deci doar persoanele juridice, iar raportul avantaje/dificultăţi cu care s-ar confrunta în acest caz România este favorabil avantajelor. Problema pe care doresc să o supun atenţiei dumneavoastră şi societăţii româneşti (în speţă sindicatelor care protestează) este dacă acest protest nu va dăuna obiectivului României de a fi primită în Uniunea Europeană cât mai repede... Să nu pierdem din vedere faptul că protestul are loc în condiţiile în care România nu este încă stat membru, iar această directivă este doar la stadiul de proiect. Şi nu în ultimul rând, prevederile sale sunt favorabile României şi vizează strict persoanele juridice, nicidecum muncitorii care pleacă să câştige mai bine în Uniunea Europeană. În consecinţă, pledez pentru o tratare mai complexă a acestei problematici, luarea unei poziţii fundamentale şi potrivite interesului naţional de către instituţiile abilitate, muncitorii români putând fi de fapt avantajaţi de prevederile propuse de această directivă. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
La aproape un an de la venirea la guvernare a "portocaliilor" speranţele pensionarilor cât şi a altor categorii sociale care au crezut că vor trăi mai bine s-au spulberat. Valul promisiunilor populiste împreună cu celebrul salut "să trăiţi bine!" ne-au făcut să credem că vom avea un guvern responsabil, iar Programul de protecţie socială, atât de mult mediatizat şi atât de necesar pentru pensionari, i-a înşiruit în număr cât mai mare la secţiile de votare, deşi cu multe rezerve, unii dintre ei având cunoştinţe despre guvernările liberale, au votat totuşi bulina portocalie. Mare păcăleală, domnilor guvernanţi! Unde sunt promisiunile din campania electorală privind indexarea trimestrială a pensiilor sau protejarea bătrânilor care locuiesc în case retrocedate ori în curs de retrocedare? Nivelul de trai al majorităţii pensionarilor s-a degradat atât de mult, încât unii îşi pun capăt zilelor. Specula este în plină ascensiune, preţurile la o serie de produse strict necesare şi la utilităţi au crescut, încât cei peste 4 milioane de pensionari din totalul de aproape 6 milioane care au pensii sub 3.500.000 lei cu greu mai pot face faţă, iar criza financiară din sistemul sanitar pare să nu mai aibă sfârşit. Spitalele se regăsesc într-o sărăcie fără margini, iar bolnavii care de cele mai multe ori sunt pensionarii, trebuie să suporte aproape toate costurile, în condiţiile în care gratuitatea este, în general, numai pe hârtie. Am fi nedrepţi dacă nu am recunoaşte că acest guvern este foarte "grijuliu" cu oamenii. Prin cota unică de impozitare unii au fost scutiţi de plata impozitelor cu câteva zeci şi sute de milioane lei, iar cei mai mulţi au beneficiat de scutire de câteva mii lei. Acest lucru a dat peste cap lozincile electorale trâmbiţate în campania electorală şi pentru a ieşi cât de cât din acest impas, aţi procedat la luarea unor măsuri antisociale şi antipopulare care de fapt caracterizează Alianţa D.A. Pe lângă multe altele, au fost eliminate gratuităţile la medicamente, unele unităţi spitaliceşti au fost sau urmează a fi închise, în ambulatoriu situaţia pacienţilor este dezastruoasă, cozile din faţa farmaciilor, formate încă din timpul nopţii îi stresează şi îmbolnăveşte şi mai mult şi, pe lângă toate acestea, domnilor guvernanţi, aţi mai găsit o soluţie salvatoare pentru echilibrarea bugetului umblând şi la banii lor de sicriu care, în sume mai mari sau mai mici, erau depuşi în conturile bancare. Dobânzile care şi aşa erau mici au fost şi mai mult micşorate şi în acelaşi timp şi impozitele, iar comisioanele bancare aproape că s-au dublat. Recunoaştem că ghimpele cel mai mare în coasta guvernului portocaliu îl reprezintă pensionarii, dar nu vă speriaţi că în ritmul în care mor datorită sloganului "să trăiţi bine", numărul lor se va înjumătăţi în timpul aşa zisei guvernări Dreptate şi Adevăr. Vă rugăm să luaţi aminte că, chiar dacă mulţi dintre pensionari vor ieşi cu picioarele înainte în timpul acestei drepte guvernări, cei rămaşi multă vreme vă vor ţine minte. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Declaraţie politică - "Agent 007 Traian Băsescu " Constituţia este prima lege a unei ţări. Respectarea Constituţiei este obligatorie şi în acelaşi timp garanţie pentru fiecare cetăţean că drepturile sale sunt respectate şi că democraţia funcţionează. Ce te faci însă când însuşi preşedintele o încalcă pe faţă şi fără jenă? Încă de la începutul mandatului Traian Băsescu s-a considerat deasupra legii, şi s-a folosit de funcţia de preşedinte pentru a-şi pune în aplicare cele mai ambiţioase vise fără a mai ţine cont de acel mic impediment numit legea supremă a statului. După ce şi-a şubrezit propriul Guvern, după ce şi-a epuizat planurile de anihilare a celor care nu vedeau totul în portocaliu s-a apucat de treburile cu adevărat importante. S-a gândit că după antrenamentul reuşit de subordonare a justiţiei ar fi momentul să vină cu ceva spectaculos, demn de abilităţile sale de comandant suprem. Şi ce putea fi mai grozav decât înfiinţarea propriei structuri de spionaj prin care să fie informat despre fiecare mişcare a adversarilor? Prin înfiinţarea Comunităţii Naţionale de Informaţii ne-a demonstrat că încă e matelotul în faţa căruia nu mişcă nimeni, iar dorinţele sale, oricât ar fi de lipsite de logică sau moralitate, devin literă de lege, sfidând însuşi principiile democraţiei clasice. Asta ne duce cu gândul la perioada de tristă amintire când Ceauşescu a construit o structură a serviciilor secrete pe care a folosit-o ca armă de subordonare şi îngenunchere a democraţiei. Se pare că acelaşi lucru îl visează Traian Băsescu, pentru care haina de preşedinte într-o ţară democratică este prea strâmtă pentru ambiţiile sale de măreţie. Cel care ne promitea o nouă politică cu principii noi, vine acum să se contrazică prin implementarea unui organism instituţional ilegal. Asta pentru că implementarea CNI nu putea fi aplicabilă fără modificarea legilor de organizare şi funcţionare a CSAT, precum şi a celor patru structuri reprezentate în comunitatea de informaţii: SRI, SIE, MApN şi MAI. Dacă la articolul 5 din Legea nr.415/2002 privind organizarea şi funcţionarea CSAT s-ar fi adăugat un alineat 5 care ar fi consfinţit constituirea CNI în cadrul CSAT, legalitatea hotărârii ar fi fost asigurată. Dar pentru ce să se mai obosească preşedintele cu chichiţe constituţionale când a sfidat Constituţia încă de la începutul mandatului? În cazul său, scopul scuză mijloacele, aşa cum au fost scuzate în cazul minciunii cu fraudarea alegerilor sau în cazul altor gafe care ne-au izolat în plan internaţional. Şi acesta e doar primul an de mascaradă politică jucat cu mare artă de cel care în loc de un trai mai bun ne-a oferit spectacol peste spectacol. Ce nevoie mai au românii de salarii mai mari sau cum îndrăznim să ne dorim să şi mâncăm după ce preşedintele nostru ne ţine în viaţă prin şocuri, scandaluri şi dezvăluiri spectaculoase? În plus, prin ignorarea Parlamentului în luarea acestei decizii, la fel ca şi opinia publică, nu e un semn al curajului, ci al sfidării şi al iresponsabilităţii care îl va costa scump pe cel care a visat să aibă toată puterea în mâna lui. Orice ochi obiectiv poate observa că atât modul de conducere, cât şi controlul nejustificat al preşedintelui asupra acestui organism face parte din strategia sa de acaparare totală a serviciilor secrete. De asemenea, consider că era mult mai importantă construirea unei strategii reale de securitate naţională a României pentru a fi ancorată în strategia de securitate a NATO şi strategia de securitate europeană, aşa cum ni se cere de multă vreme de către Uniunea Europeană. Nu neg importanţa unui organism care să se preocupe de securitatea naţională, însă pentru a fi eficient şi credibil, era nevoie de o structură profesională, neangajată politic, pentru că, în însăşi hotărârea CSAT, când sunt prezentate principiile ce stau la baza CNI (la art.1 alin.2 pct.c) se precizează şi principiul "neutralităţii şi echidistanţei, potrivit căruia conduita profesională a personalului entităţilor componente ale CNI se situează în afara oricăror cerinţe de natură a favoriza ori a discrimina persoane sau organizaţii în exercitarea drepturilor legale ale acestora. Angajaţii CNI trebuie să fie profesionişti şi experţi care să pună la dispoziţia factorilor abilitaţi de stat informaţii necesare fundamentării deciziilor strategice". Fiind adoptată sub umbrela politicului, Comunitatea Naţională de Informaţii nu va fi decât arma prin care Traian Băsescu îşi va lovi adversarii politici, îi va distruge pe cei care îndrăznesc să gândească diferit şi alături de care va pune în scenă noi şi noi scenarii horror pentru societatea românească. Toate acestea pe fondul ruşinii cu care ne reprezintă şi în plan internaţional. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
"Români drogaţi cu fasole" Ceea ce s-a petrecut la Bucureşti şi la Alba Iulia cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, este, de departe, una dintre cele mai evidente demonstraţii despre bătaia de joc la care este supus românul. Toată lumea, inclusiv străinii, a avut ocazia să vadă cum se calcă românii în picioare pentru un sfert de polonic de fasole, aruncat rapid şi în scârbă, ca la puşcărie, unor oameni care în curând vor fi puşi în situaţia să plătească şi aerul pe care-l respiră. Aceasta e şi explicaţia, de altfel, a acestui reflex defăimător prin care oamenii au ajuns să se ia de piept pentru tot ce e pe gratis. Chiar şi în timpul lui Ceauşescu, românii mai aveau o urmă de demnitate, permiţându-şi, de 23 august, să-şi cumpere câte o bere şi câţiva mititei. Nici chiar dictatorul nu-i umilea cu fasole pe gratis şi nu-i făcea să se calce în picioare. Nu, aceste atitudini nu vin din lipsa de cultură a românului, ci rezidă din disperarea în care l-au adus aceşti guvernanţi, care n-au terminat nici acum de împărţit isprăvnicii şi sinecure. Aceasta e adevărată faţă, dureroasă şi tragică, a unei Românii care se pregăteşte să intre în Uniunea Europeană: călcatul în picioare la fasole la cazan, de Ziua Naţională a României! Oare aşa se întâmplă şi în Statele Unite, de 4 iulie, sau în alte ţări europene în clubul cărora, chipurile, vrem să accedem? Ne îndoim. Deocamdată, aceasta e o oglindă pusă în faţa guvernanţilor, opacă, însă, din păcate, pentru ei. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Obiectul declaraţiei politice: "Do not worry, be happy! La 1 Decembrie" În duminica orbului, în 1990, un post de radio local a transmis toată ziua un şlagăr la modă care ne spunea "Nu fi trist, fii fericit!" Speram atunci din tot sufletul că va veni şi la noi ziua în care, de "4 iulie" al românilor să simt în privirile concetăţenilor mei acea fericire nedisimulată a americanilor. Dar după 14 ani de la acel moment, am trăit alături de reşiţeni una din cele mai triste şi confuze zile naţionale. Acest fapt s-a datorat autorităţilor locale, care au avut revelaţii etimologice, încurcându-se între verbele "a comemora" şi "a omagia". Cum sărăcia este triumfătoare în judeţul Caraş Severin, şi mai marilor de la judeţ nu li s-ar cuveni nici o coroniţă, au dispus imperativ: "Interdicţie la depunere de coroane!" toată suflarea oraşului asista perplex, în frig, la anularea ceremoniei depunerii coroanelor de flori, pentru că mai marii judeţului Caraş Severin au dixit! "Doar noi, mai marii judeţului Caraş Severin, ne-am acordat dreptul să depunem o jerbă! Singurul partid politic care nu s-a conformat acestor ordine absurde, a fost Partidul Conservator. Şi, pentru acest curaj, conservatorii au fost aplaudaţi de către reşiţeni, veniţi să-i omagieze pe aceia care au făcut posibilă existenţa noastră, a peste 20 de milioane de români. Acest fapt fără precedent sperăm să nu mai fie repetat niciodată, pentru că atunci cu siguranţă "be happy" va fi răzbunat cu "be worry". Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei politice este "Neprietenul". Mai mult impusă decât agreată, Alianţa a reuşit să-şi atingă scopul pentru care a fost gândită: Puterea şi iar Puterea. Venită şi pe un sprijin popular sinonim în acest moment cu regretul tardiv, această construcţie politică nu este numai împotriva naturii ci, mult mai grav, împotriva poporului care a fost sedus de minciună şi demagogie. Grevele în lanţ nu sunt manipulate decât de disperarea oamenilor, de plasa de incertitudini aruncată peste ei, de perspectiva unei existenţe tot mai precare. Într-o coaliţie în care fiecare îşi urmăreşte doar propriul interes, iar certurile şi scandalurile se succed ameţitor, duhul dezbinării s-a înstăpânit - şi nu vremelnic. Şi duhul respectiv nu trebuia inventat şi nu trebuia să capete un nume pentru că îl avea deja - Traian Băsescu. Spirit imprevizibil, probabil cu ascendenţă cumanică, liber de convenţionalisme şi prejudecăţi, preşedintele jucător nu se dezminte. Venerat, la începuturi, ca un personaj mesianic, adulat de cei care aveau dificultăţi în a pronunţa Murfatlar sau Cerna Vod(c)a, ajuns, o tempora, în viziunea propriilor aliaţi - neprietenul... Numai că noua apreciere este cutia de rezonanţă a unor acţiuni cu un pronunţat caracter conflictual. Astfel, preşedintele a lansat pe piaţa ideilor de consolidare a puterii două ţinte: schimbarea preşedinţilor celor două Camere şi îndepărtarea unora dintre preşedinţii PSD ai consiliilor judeţene. Imediat după revenirea din vizite strict protocolare, făcea pasul la ofsaid, lăsându-i pe subalterni să aducă notorietate practică elementelor sale de gândire; schimbarea preşedinţilor de consilii judeţene administrative îşi pierdea brusc nimbul priorităţii, iar pentru cele două Camere a adoptat aceeaşi poziţie. A dat înapoi şi în ceea ce priveşte anticipatele, după ce a înţeles, înaintea aliaţilor, dificultăţile şi riscurile organizării acestora. Nici sistemul unicameral nu a depăşit faza susţinerii enunţiative, iar schimbarea şefilor serviciilor secrete este un pretext pentru a plasa coaliţia pe un orizont de aşteptare indefinit. În aceste condiţii, aliaţii liberali, principalii receptori ai unor upercuturi prezidenţiale, reacţionează tot mai vehement. Ludovic Orban - cel care n-a uitat că a pierdut primăria Capitalei tot printr-un capriţ al onorabilului prezident, îl critică deschis şi lansează tema unui candidat propriu al PNL la preşedinţia României. Virulentul Puiu Haşotti, vicepreşedinte liberal, reia subiectul, ba mai mult, consideră că preşedintele este "un permanent generator de conflicte". Corolarul acestor evaluări îl constituie următoarea afirmaţie: "Tot mai mulţi colegi îl identifică ca pe un neprieten al PNL". Nici preşedintele PC, domnul Dan Voiculescu, nu-l menajează pe domnul Băsescu, reliefându-i ipocrizia ce-i este specifică. Un retur de rever vine din partea preşedintelui-voiajor Boc, care crede că "PNL are o percepţie greşită. Haos şi tensiuni în Alianţă, în Coaliţie, în Guvern şi, inevitabil, în ţară." În acest context, Alianţa DA va deveni, cu certitudine, aşa cum îşi doresc braşovenii şi nu numai ei, Alianţa PA! |
|
||||
|
În judeţul Arad, în zona de câmpie, unde culturile de porumb sunt din totdeauna bune şi peste necesarul de consum local, se pot întâlni astăzi situaţii de-a dreptul nefireşti: gospodari care, neavând unde să-şi vândă porumbul, nemaifiind nici unităţi de creştere a porcilor, folosesc rodul muncii lor la făcut focul, la încălzit casele cu porumb, în locul lemnelor. Asta pentru că, în primul rând, este mai rentabil - un transport de lemne de 8 - 9 metri steri costă cât 13 tone de porumb boabe, cantitate care, în echivalent caloric, depăşeşte cu mult ceea ce se obţine arzând lemnele pe care le cumperi din vânzarea porumbului. De fapt, despre vânzare nici nu se poate vorbi pentru că, pe de o parte, nu se mai găsesc cumpărători, pe de alta, pentru că, a-l vinde sub costurile de producţie este un ".. eşec singur, un faliment cert care, în agricultură, înseamnă abandonarea cultivării pământului în anul următor. Faptul este uşor de verificat şi în judeţul Arad unde, cu certitudine, în acest nou an agricol nu se vor cultiva peste jumătate din suprafeţele arabile. Fac menţiunea că aceste terenuri sunt deosebit de fertile şi au asigurat, până acum, mari cantităţi de porumb şi alte furaje pentru multe alte judeţe ale ţării. Aduc în faţa Parlamentului aceste informaţii cu scopul de a le face cunoscute şi de a atrage un semnal de alarmă pentru cei care, aflaţi la putere, au uitat că şi-au asumat importante sarcini pentru a preveni agonia agriculturii, pentru a nu-i duce pe agricultori la sapă de lemn. Într-un fel, prin atitudinea lor faţă de formele asociative din acest sector, prin instigare la distrugeri de unităţi şi fărâmiţări de loturi au favorizat dezastrul din agricultură chiar şi atunci când au fost în opoziţie. Acum, la guvernare, văd totul în ". portocaliu, se autoîncântă că fac acte de dreptate pe seama unor restituiri iluzorii de pământ, dar care, de fapt, nu fac altceva decât să crească numărul de litigii în justiţie, să amplifice nemulţumirile, să sporească specula cu terenuri şi abandonarea cultivării pământului. Despre promisiunea făcută în campania electorală de a organiza prin depozite şi baze de recepţie preluarea produselor agricole de la ţărani la preţuri corespunzătoare nu se mai spune nimic. Era de aşteptat să se uite despre aceasta, aşa cum s-a uitat despre tot ceea ce necesită bani, fonduri, finanţări. Atenţie, însă, că socoteala nu se va face doar la sfârşitul mandatului. Efectele abandonării sprijinului de la buget încep să apară peste tot încă din primul an - de la agricultură la infrastructură. |
|
||||
|
"Români, renunţaţi la telecomandă!" Majoritatea românilor au devenit telespectatori. Dimineaţa devreme, la prânz, seara ori târziu în noapte, românul stă şi priveşte ecranul, comutând pe toate canalele de televiziune pentru a vedea ce sandal s-a mai iscat, ce infractor mai este dus spectaculos în arest, ce politician mai doarme în Parlament, sau cine pe cine mai schimbă, în eterna luptă pentru ciolan, ce cucoană şi-a mai pus poalele-n cap, cine pe cine minte, sau cine mai ştie ce. Numărul telespectatorilor creşte vertiginos datorită deciziilor şi declaraţiilor arogante ale Guvernului Tăriceanu, ale Coaliţiei portocalii care, cu nesimţire, sfidează naţiunea română. Privim la televizor cum se ceartă partenerii de guvernare, privim la televizor cum preşedintele Băsescu devine "super Băse" şi principal "actor" în telenovela naţională a comunităţii de informaţii pe care a şi regizat-o. Privim la televizor cum întreaga economie se prăbuşeşte, cum creşte infracţionalitatea, cum scade nivelul de trai, cum este blamată Constituţia, cum este privit de sus cetăţeanul. Privim şi nu reuşim să ne dumirim cum am ajuns aici. Există însă o explicaţie - ca să parafrazez celebrele texte care sunt menite să îndobitocească poporul român - foamea portocalie. Cineva ne-a urat în decembrie 2004: "Să trăiţi bine!" În curând - în aceeaşi piaţă, poate se vor aduna sutele de mii de grevişti şi vor striga: "Vă dorim să trăiţi ca noi!" Ca un făcut - istoria se repetă - în urmă cu 15 ani - un alt preşedinte în acelaşi loc spunea - mai primiţi 100 de lei la salarii şi mărim pensiile cu 5 lei. Azi, Traian Băsescu comandă: daţi 5 % pentru învăţământ. Cabinetul de paie pe care-l conduce se execută, numai că nu ştie care este comanda dată! Poporul român are însă, la îndemână, telecomanda - cei mai mulţi sătui de atâtea scandaluri politice, schimbă canalul şi preferă telenovelele - doar acolo mai pot vedea un final fericit. Eu cred că a venit timpul să renunţăm cu toţii la telecomandă. Să intrăm cu toţii în grevă generală! Este singura soluţie pentru a-l convinge pe Călin Popescu Tăriceanu să demisioneze şi pe Traian Băsecu să respecte Constituţia ţării. Domnilor colegi, de la această înaltă tribună mă adresez dumneavoastră şi ţării, împreună am învins un dictator. Împreună suntem responsabili de soarta ţării. A venit vremea ca această Coaliţie "imorală" care aruncă ţara în haos cu fiecare decizie pe care o adoptă, să lase din mână "comanda". Pentru că am intrat în postul Crăciunului şi este perioada cadourilor, domnilor guvernanţi, faceţi-ne cel mai frumos cadou posibil, demisionaţi! Vă mulţumesc. |
|
||||
|
"Un an de doliu şi minciună al guvernării la nivel local!" Ne apropiem cu paşi repezi de comemorarea unui an de când Alianţa Departe de Adevăr a preluat puterea, un an de doliu şi minciună. Din acel program electoral "viabil şi bazat 100 % pe interesul naţional" s-a ales praful. Nici ceilalţi piloni de guvernare anunţaţi de premierul Tăriceanu nu au rezistat presiunilor. Sunt de domeniul trecutului poveştile ce adormeau electoratul, precum "o colaborare de excepţie cu preşedintele ţării, relansarea Parlamentului şi o justiţie independentă". Tocmai startul guvernării a fost ratat, deşi se promitea de la această tribună că vor fi descătuşate forţele economiei prin introducerea cotei unice de impozitare. Pensii mai mari, dublarea salariilor profesorilor, majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, sprijinirea agricultorilor, reformarea sănătoasă a sistemului sanitar, sunt tot atâtea momeli electorale ce nasc acum nemulţumiri. Pentru că nu ştiu ce să facă, cum şi care să facă, au exagerat tabloul moştenirii primite pentru a-şi argumenta incapacitatea de a face ceva. Nici pe plan local situaţia nu iese din tiparele "minciunii portocalii". Platforma Alianţei DA făcea mai multe angajamente în baza cărora salariaţi din educaţie au votat Alianţa. În "dublarea salariilor în echivalent euro", dascălii au văzut şansa nesperată de "a trăi bine". Răgazul oferit actualei guvernări a luat sfârşit, mai ales că singura preocupare faţă de profesori a fost să-i demaşte ca evazionişti fiscali, ilegalişti care trebuie blamaţi public. Reabilitarea unităţilor şcolare, asigurarea transportului pentru elevi, sunt tot atâtea promisiuni uitate, dar nu singurele probleme ale învăţământului bistriţean şi nu numai. Guvernanţii ar fi trebui să înţeleagă că în România problemele agriculturii şi alimentaţia sunt componente de bază ale strategiei economice, datorită aportului acestei ramuri la echilibrul social. În timp ce în toate ţările dezvoltate, inclusiv în Statele Unite, agricultura este susţinută de stat, ca un sector strategic - în Franţa se vorbeşte despre alimente ca despre arme agricole - la noi, micul producător, care predomină numeric (pentru că fermierii îi poţi număra pe degete) va fi lăsat de izbelişte. Sistemul pe bază de cupoane s-a dovedit total ineficient, astfel că în judeţul Bistriţa-Năsăud s-au arat sub 10 procente din suprafaţa prognozată. Creditele agricole au fost puse la conservat, iar numărul proiectelor prin Sapard s-au redus simţitor. Infrastructura judeţului nu numai că nu a simţit o infuzie de capital majoră, aşa cum promiteau cei de la Alianţă dar, mai mult, a fost afectată şi de inundaţii. La solicitarea Consiliului Judeţean a sumei de 70 miliarde lei, abia s-au găsit 15 miliarde de lei pentru a pune câte o basculantă cu balast şi a săpa un şanţ. Mai binele promis nu se regăseşte nici în sănătate, protecţie socială etc. valoarea pensiei medii în judeţ a crescut doar cu 7 lei ron, în timp ce majorările tarifelor la utilităţi n-au contenit. Peste 15.000 de pensionari bistriţeni din agricultură sunt nevoiţi în acest an al "binelui" să supravieţuiască cu 91 lei ron. În toată această joacă de a conduce, cu instabilitate de curs valutar, cu un cod fiscal făcut la apelul de seară, normal că a scăzut şi volumul investiţiilor, cu peste 20 de procente faţă de 2004, ceea ce nu este puţin. Nici celelalte promisiuni nu şi-au găsit rezolvarea din lipsă de timp sau de soluţii. Depolitizarea administraţiei s-a făcut prin înlocuirea cu nepoţi, cumetri şi clienţi politici. Mai mult decât "radem tot", anul 2005 a însemnat, pentru administraţia judeţului, un an de răfuială, de blocare a activităţii Consiliului judeţean. În loc de Adevăr, s-a venit cu o serie de practici pe care le credeam de mult apuse - calomnia, înveninarea, prigoana. Prin aceste diversiuni, Alianţa Departe de Adevăr, urmăreşte să sustragă atenţia de la problemele tot mai grave, care se accentuează în timp, degradarea economică şi a vieţii oamenilor. Acum, la ceas de bilanţ, în loc de aplauze şi aprecieri, populaţia s-a săturat de văicăreli şi tot mai tare bate vântul mişcărilor sindicale. La Bistriţa, în plină grevă a cadrelor didactice, după "pactul" cu funcţionarii publici, recoltele politicii ADA se văd în nemulţumirile celor de la Proditerm, a celor de la mina Rodna, pentru că cei peste 500 de angajaţi de la o fabrică ce-i va pune pe tuşă înainte de Crăciun, s-au resemnat. Şi atunci, în anul negru al Alianţei, pentru cine bat clopotele, domnilor guvernanţi? |
|
||||
|
"Legea lui Ohm în varianta PSD: Eşti om cu mine, sunt om cu tine!" I. În baza sesizărilor nr.348/30.05.2005 a prefectului judeţului Teleorman şi nr.15370/06.08.2004 a Secţiei de control financiar ulterior a Curţii de Conturi a României, un colectiv format din trei controlori financiari din cadrul Direcţiei de control financiar a Camerei de Comerţ a judeţului Teleorman, au efectuat un control la Primăria municipiului Roşiorii de Vede, având ca obiectiv: "Verificarea contului anual de execuţie bugetară şi a bilanţului contabil al autorităţii publice locale, plus aspectele din sesizările menţionate mai sus". Doresc să subliniez faptul că, deşi din informaţiile mele, Curtea de Conturi a fost avertizată de abuzurile şi ilegalităţile comise de domnul Fierăscu Daniel în calitate de primar al municipiului Roşiorii de Vede încă din 2002-2003, abia după ce domnul Fierăscu Daniel a pierdut alegerile de primar din iunie 2004, a apărut şi sesizarea nr.15370/06.08.2004, menţionată mai sus!? În urma controlului efectuat în perioada 17.05.2005 - 20.06.2005, cu precizarea că acesta s-a efectuat prin sondaj (în fapt, portiţa pe care unii controlori ai Curţii de Conturi o folosesc pentru a-şi justifica incompetenţa sau complicitatea cu cei controlaţi şi aflaţi în defect!), cei 3 controlori au întocmit Raportul de control intermediar din 30.06.2005. Parcurgând conţinutul acestui raport, am constatat cu surprindere că în timpul exercitării mandatului său de primar, domnul Fierăscu Daniel a comis o serie de abuzuri şi ilegalităţi şi, până în prezent, nu s-a întâmplat nimic. Ceea ce frapează este că domnul Fierăscu Daniel "a ales" să comită acele abuzuri şi ilegalităţi pentru care legea nu prevede nici o sancţiune cu toate că faptele respective pot fi suspectate de luare de mită, primire de foloase necuvenite şi altele, toate din sfera corupţiei. Interesant este că, încercând să-i acord prezumţia de nevinovăţie, nu pot să nu observ că toate "greşelile" domnului Fierăscu Daniel, dar absolut toate, au fost în defavoarea administraţiei pe care o conducea şi ca din întâmplare, aşa cum spuneam, aceste greşeli au fost alese încât controlorii financiari să nu poată da sancţiuni. Acestea mă pot face să gândesc că domnul Fierăscu Daniel a administrat banii roşiorenilor după parafrazarea de tip mafiot a Legii lui Ohm: "Eşti om cu mine, sunt om cu tine"? Mă pot face. Şi atunci? Bravo nouă, halal să ne fie! După părerea mea, chiar şi în această situaţie sau, mai ales într-o astfel de situaţie, Curtea de Conturi ar fi trebui să fi sesizat Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau chiar Parchetul Naţional Anticorupţie. Nu m-ar mira să se fi făcut, chiar dacă încă "nu a luat foc", pentru că ştiu precis că în 2003, fostul PNA, sub conducerea domnului Ioan Amarie, a "cocoloşit" dosarul penal (a se vedea răspunsul ce mi s-a transmis cu nr. 19/20.05.2004 - Biroul de Informaţie Publică ce îl avea ca învinuit pe numitul Fierăscu Daniel, căruia i s-au ascultat legal telefoanele timp de trei luni etc. la rugămintea domnului prof. Constantin Amarie, fratele procurorului general, azi deputat PSD şi la presiunile domnului Ionel Marineci, fost deputat PSD, dosarul a fost clasat. Tot domnul Fierăscu Daniel este cel ce a dispus procurarea de către fosta regie comunală SC URBIS SA Roşiorii de Vede a unei mari cantităţi de combustibil lichid uşor pentru încălzire, în iarna 2001/2002, în valoare de 44,5 miliarde lei rol, care nu au fost plătiţi niciodată furnizorului. Motiv pentru care, recent, furnizorul Petrom a obţinut titlu executoriu şi a pus sechestru pe conturile primăriei. Oameni din primărie afirmă că, în acel dosar cocoloşit la PNA, sunt elemente şi din această speţă. Poate că noul procuror general al Departamentului Naţional Anticorupţie va verifica dacă nu cumva sunt motive temeinice pentru a redeschide acest dosar. II. Sub patronajul aceluiaşi domn Fierăscu Daniel, în iunie 2003, s-a produs naşterea SC Termica SA Roşiorii de Vede prin desprindere (divizare) din SC Urbis SA Roşiorii de Vede, divizarea s-a caracterizat prin câteva decizii ilegale, printre care:
De altfel, aceste aspecte şi multe altele sunt evidenţiate în procesul-verbal de constatare din 28.02.2005, întocmit de către Direcţia de control financiar ulterior de pe lângă Curtea de Conturi Teleorman. Interesant este faptul că, deşi sunt responsabilităţi clare, nu sunt menţionate şi sancţiunile pentru gravele ilegalităţi comise. Cetăţenii municipiului Roşiorii de Vede au dreptul să ştie dacă banii dumnealor au fost administraţi cum se cuvine în mandatul 2000-2004. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
||||
|
(Pauză între orele 12,00-12,15) |
||||||
|
|
|
Începem şedinţa de astăzi, anunţându-vă că din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 242. Sunt absenţi 89, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 27 de deputaţi. Continuăm cu dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi. Avem o restanţă de ieri, referitoare la Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Rog comisia să ia locul în banca rezervată comisiei. |
|
|||
|
|
Rog comisia să fie prezentă aici în bancă. Deci, să înţeleg că nu este nimeni din comisie? |
|||||
|
|
Da, Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Au fost discuţii ieri în plenul Camerei, s-a făcut şi propunerea de retrimitere la comisie. Punctul final al comisiei, vă rog. Punctul de vedere final? |
|||||
|
|
Doamna preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ca urmare a celor decise în plenul Camerei de ieri, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi s-a reîntâlnit astăzi în şedinţă extraordinară, am numit-o astfel, pentru că era în afara orarului stabilit de Biroul permanent, şi a reexaminat proiectul de lege, hotărând cu majoritate de 9 la 6 respingerea proiectului de lege. Comisia insistă să fie informat plenul Camerei Deputaţilor cu privire la motivul schimbării votului şi, într-adevăr, este necesar acest lucru. La data la care noi am aplicat acea metodă a votului nominal despre care am informat plenul Camerei de ieri, şi anume joi 28 noiembrie, ultima zi în care puteam hotărî, conform calendarului, nu avem punctul de vedere al Guvernului. Acest punct de vedere a sosit la secretariatul general al Camerei în cursul zilei de 30 noiembrie, când noi deja înaintaserăm raportul, iar la comisie în ziua de 30 noiembrie, vineri, ora 16. Repet, raportul era plecat. Aşadar, reexaminarea de astăzi s-a făcut fiind colegii în cunoştinţă de cauză şi cu punctul de vedere al Guvernului exprimat, de altfel, şi ieri în plen, de doamna secretar de stat Katalin Kibedi. Faţă de aflarea punctului de vedere al Guvernului, o parte dintre colegi au înţeles să voteze politic, de unde schimbarea de scor. Aşadar, la ora actuală, după dezbatere în plenul comisiei, după reexaminare cu cvorum complet, punctul de vedere al comisiei este să propună plenului neadoptarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Înţeleg că raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative. Până să... Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Eu cred că am reţinut foarte bine ieri ceea ce s-a hotărât. S-a hotărât retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege pe chestiuni legate de procedură. Varianta stabilită de comisie nu mi se pare corectă, consider că raportul favorabil acestui proiect de lege, încheiat şi semnat iniţial, trebuie să rămână valabil. Eventual, dacă sunt anumite modificări ele pot să apară într-un raport suplimentar, care solicit în mod imperios să ne fie prezentat. De asemenea, fac precizarea, şi o ştiţi cu toţii, că punctul de vedere al Guvernului este unul consultativ. Nu trebuie să se schimbe orice proiect de lege pentru că aşa vrea Guvernul. Cred că noi decidem care este direcţia unui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Punctul de vedere al comisiei? Vă rog, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Doamna preşedintă, Doamnelor şi domnilor colegi, Colegul nostru Petru Călian are dreptate, punctul de vedere al Guvernului nu este obligatoriu, iar retrimiterea la comisie s-a făcut pentru chestiuni de procedură. Aşadar, chestiunea de procedură era necesitatea ca dezbaterea să se facă în plen, şi nu prin examinare individuală, cum am fost constrânşi data trecută, şi s-a făcut în plen, inclusiv prin luări de cuvânt la dezbateri generale, inclusiv prin întrebări adresate reprezentantului Guvernului. Inclusiv prin critici severe la adresa faptului că nu a sosit punctul de vedere al Guvernului la timp. Inclusiv prin explicarea politică a votului, şi din partea celor care au susţinut proiectul, şi din partea celor care l-au criticat. Tot în sens procedural s-a formulat propunerea, s-a formulat de data asta în plenul comisiei propunerea de respingere a proiectului, care regulamentar a fost supusă votului cu prioritate. În ceea ce priveşte schimbarea opiniei deputaţilor, în funcţie de punctul de vedere al Guvernului, precizez şi mai clar decât poate că am făcut-o prima dată că e vorba de o parte dintre colegi, nu toţi colegii şi-au schimbat, scorul este şi destul de strâns. O parte dintre colegi au înţeles să se ţină de punctul de vedere al Guvernului, alţii să rămână consecvenţi. Aşadar, considerăm că raportul comisiei este regulamentar întocmit, în cvorum, şi eu sunt obligat să comunic plenului acest raport, chiar dacă votul meu personal a fost tot în favoarea proiectului, de menţinere a proiectului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Raportul fiind de respingere, transferăm la orele 12,30, când este votul final. Mai este o luare de cuvânt? Vă rog, din partea Grupul parlamentar al PSD, da? Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Doamna preşedintă de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat nu poate fi de acord cu această propunere de respingere a iniţiativei legislative, şi nu pentru faptul că ea aparţine a doi colegi membri ai Partidului Social Democrat, ci pentru că argumentaţia Guvernului este una falsă. Practic astăzi reprezentantul Guvernului, reprezentantul Ministerului Justiţiei, doamna secretar de stat, ni s-a spus că pentru a nu comite o nedreptate trebuie să comitem una şi mai mare. Singurul argument al Ministerului Justiţiei, pentru care se opune acestei iniţiative, este faptul că procurorii şi judecătorii financiari care au trecut de la Curtea de Conturi la parchete şi la instanţe nu şi-au demonstrat profesionalismul. Stimaţi colegi, În judeţul Vrancea, la Curtea de Conturi au lucrat doi procurori financiari şi doi judecători financiari. Eu îi cunosc foarte bine pe aceşti oameni, le girez profesionalismul şi calitatea şi cred că acelaşi lucru puteţi să-l faceţi fiecare dintre dumneavoastră. Nu putem să fim de acord că putem pune aprioric un semn de întrebare în legătură cu calitatea şi cu onestitatea unor oameni care au servit la fel de bine interesul public, aşa cum au făcut-o şi cei cu care sunt astăzi colegi. Practic sunt unii oameni care sunt la mijlocul carierei şi care urmează să mai presteze 10 ani acest serviciu public la instanţe sau la parchete. Îi vom obliga ca începând de astăzi, în următorii ani să trăiască cu acest sentiment de frustrare faţă de colegii lor procurori şi judecători. Stimaţi colegi, Partidul Social Democrat vă roagă să luaţi decizia privind respingerea sau aprobarea acestei iniţiative legislative luând în considerare calitatea celor care au fost procurori sau judecători financiari la Curtea de Conturi şi pe care îi cunoaşteţi. Şi, din acest motiv, Partidul Social Democrat cere astăzi vot nominal în legătură cu acest proiect privind respingerea acestei iniţiative legislative. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Domnul secretar Titu Ghiorghiof? Imediat. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Titu Nicolae Ghiorghiof: Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Potrivit noului Regulament al Camerei Deputaţilor, în art.98, atunci când raportul comisiei sesizate în fond solicită respingerea iniţiativei legislative sau a unui proiect de lege, acest proiect de lege trece pentru şedinţa de vot final, dacă la şedinţa de vot final vom avea cvorum pentru o lege organică. Eu vă rog să transmiteţi acest raport asupra proiectului de lege pentru care comisia s-a pronunţat pentru respingere în şedinţa de vot final astăzi, la ora 12,30, dacă vom avea cvorumul de şedinţă pentru lege organică. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedintă. Aceeaşi observaţie cu privire la dispoziţia regulamentară, dar ca să nu rămânem cu ideea că ceea ce a spus domnul Băeşu mai înainte, apărând această categorie de judecători financiari şi procurori financiari, şi înfăţişându-ni-i ca pe unii care s-au trudit, au trudit pe meterezele justiţiei financiare, am să vă spun că a uitat domnia-sa să vă releve un fapt semnificativ. Că, pe rolul acestor, adică aceşti judecători financiari şi procurori financiari au rezolvat anual un număr de câteva dosare, au muncit din greu, au trudit din greu. Eu vreau să vă spun că şi aşa au primit salarii destul de mari pe o muncă care n-a atins nici pe departe cotele muncii depuse de magistraţii din instanţele civile. De aceea, eu vă rog să nu primiţi ca pe o mare nedreptate care li s-ar face acestor procurori financiari şi judecători financiari, ci dimpotrivă, echitatea ar fi să-şi vadă de treburile lor, să se alinieze la celelalte categorii de jurişti. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Alte înscrieri la cuvânt? Nu mai sunt. Este deja ora stabilită pentru voturile finale. Pentru a acorda voturile finale, rog secretarii de şedinţă se verifice cvorumul. Domnule secretar Ponta, verificarea cvorumului de lucru, vă rog. Nu toată lumea are cartelă, rog secretarii de şedinţă să numere. |
|||||
|
|
Prezenţi în sală sunt 146 de deputaţi. Ca preşedinte de şedinţă constat că nu este cvorum necesar votului final. Marţea viitoare, voturi finale. Vă mulţumesc pentru participare. O zi bună! |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13,00. |
||||||
![]() |



