Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of May 10, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.76/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of May 10, 2006

  Aprobarea odinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa începe la ora 15,05.

Lucrările sunt conduse de domnul deputat Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor şi domnul senator Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, asistaţi de domnul deputat Dan Radu Ruşanu şi domnul senator Ilie Sîrbu, în calitate de secretari.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Stimaţi deputaţi şi senatori,

Vă rog să luaţi loc în sală pentru a putea începe lucrările. Rog liderii de grupuri să-şi invite colegii să intre în sală şi să ia loc. Vă rog să luaţi loc.

Bună ziua, doamnelor şi domnilor senator şi deputaţi!

Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cel puţin a celor care sunt prezenţi şi aşezaţi, şi vă anunţ că din totalul de 468 de parlamentari, şi-au înregistrat prezenţa 352 şi sunt absenţi 116. Cvorumul legal de 235 pentru desfăşurarea lucrărilor este întrunit. Birourile permanente au adoptat proiectul ordinii de zi şi al programului de lucru, în forma care v-a fost distribuită. Dacă sunt observaţii la proiectul ordinii de zi? Domnul deputat Cristian Rădulescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi senatori şi deputaţi,

Vă solicit atenţia. La ordina de zi, la punctul 10, figurează, ca şi data trecută, numirea unui consilier de conturi şi vicepreşedinte al Curţii de Conturi. Raportul comun al Comisiilor pentru buget, finanţe, activitate bancară şi pieţe de capital este semnat de către cei doi preşedinţi ai celor două comisii. Din păcate, audierea prevăzută de lege pentru candidatul la această poziţie nu a fost făcută, deşi a trecut o lună de la şedinţa anterioară a celor două Camere, când tot Grupul parlamentar al Partidului Democrat a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a punctului respectiv şi retrimiterea la comisie, în vederea audierii. Această audiere prevăzută de lege nu a avut loc între timp. De aceea, cerem scoaterea de pe ordinea de zi a acestei numiri şi retrimiterea la comisie pentru o audiere corectă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, vă mulţumesc. Dacă există alte intervenţii pe această chestiune? Domnul Lucian Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Bolcaş:

Dacă ar fi să răspund la această cerere numai pentru motivul formulat, lucrurile ar fi foarte simple. Aveţi distribuit, ca şi data trecută, raportul comisiei în care se menţionează efectuarea audierilor, aşa că susţinerea este, cel puţin, inexactă. Dar lucrurile sunt puţin mai complexe aici. De un an şi jumătate, de când a încetat mandatul fostului vicepreşedinte al Curţii de Conturi, actualmente colegul nostru, domnul deputat Popeangă, Grupul parlamentar al Partidului România Mare a făcut cereri repetate pentru înlocuirea acestuia, devenit incompatibil, în continuarea mandatului. Pe parcurs a existat o înţelegere între liderii grupurilor parlamentare, înţelegere la care au fost de acord, nu numai Grupul parlamentar PD, ci chiar domnul deputat Rădulescu, în calitate de lider, în sensul că se renegociază noile mandate, iar continuările de mandat revin formaţiunii politice care le-a propus. Că aşa stau lucrurile, că aceasta este cutuma parlamentară a negocierilor pe care se bazează întreaga noastră funcţionare, independent de mărimile grupurilor parlamentare, o reprezintă faptul că Grupul parlamentar al Partidului Democrat, la cererea semnată de domnul deputat Rădulescu, aici prezent, a primit continuarea mandatului la CNVM, unde unul dintre membri, reprezentant al Grupului parlamentar PD, devenise incompatibil. Am fost de acord, chiar, ca acest mandat să aibă durata normală, de 5 ani, punct de vedere care, finalmente, nu a fost acceptat. Însă, domnul Rădulescu, care a fost de acord cu aceste principii, domnul deputat Rădulescu, care a profitat pentru grupul parlamentar al domniei-sale, de această situaţie, ţine, şi la această şedinţă să ne împiedice, cu obstinaţie, după un an şi jumătate, să ne numim membrul nostru la Curtea de Conturi. Este vorba de o perioadă scurtă, este adevărat! Dar este vorba, în primul rând, de un principiu şi de o echitate. Şi dumneavoastră veţi vota acum, nu pentru un om, nu pentru o formaţiune politică, ci pentru respectul cuvântului dat sau încălcarea cuvântului dat. Aceasta este problema domnului deputat Rădulescu şi a Grupului parlamentar PD. Pentru că noi, şi declar aici cu toată responsabilitatea, în calitatea pe care o am în cadrul Grupurilor parlamentare ale Partidului România Mare, că am militat şi vom milita pentru adoptarea corectă şi în cel mai scurt timp a noii legi a Curţii de Conturi. Numirea unui membru, numirea legală, numirea legală a unui membru în cadrul Curţii de Conturi, nu va opri această acţiune a noastră. Este vorba de împrejurarea că obstinaţia Grupului parlamentar PD, tulbură fără scop şi fără "prinţipii", cum ar spune Caragiale, o normalitate a vieţii parlamentare. Motivul invocat este un pretext. Motivul real este o ambiţie. Vă rog să alegeţi prin votului dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Dacă mai există alte intervenţii pe procedură? Domnul deputat Rădulescu, drept la replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

Iau act cu plăcere de promisiunea domnului deputat Bolcaş, ca Grupul sau Grupurile parlamentare ale PRM să sprijine, până la capăt, adoptarea Legii Curţii de Conturi, o cerinţă a Uniunii Europene, după cum, informal, mai devreme, şi reprezentanţii de frunte ai Partidului Social Democrat, care subscriu principiilor de eficientizare a demersului nostru pentru integrarea în Uniunea Europeană, au promis că vor face acelaşi lucru. Însă, fiindcă s-a făcut aici referire la "cuvântul care a fost dat", aş aduce doar, în discuţie, un celebru acord între patru partide: PSD, PRM, PNL şi PD, care a circulat zilele trecute, mult, prin presă, şi care, atunci când a fost negociat şi în prezenţa liderului PRM de la Camera Deputaţilor, a beneficiat şi de promisiunea ca poziţia la Curtea de Conturi, şi toate poziţiile care ar fi vacante la Curtea de Conturi, să nu fie băgate în Camerele reunite, decât după ce această lege va fi adoptată. Aceasta este promisiunea de cuvânt şi de principii, care a fost, în întregul ei, făcută între noi toţi. Revenind la chestiunea pe care o discutăm în acest moment, nu putem să facem numirea unui membru la Curtea de Conturi, care nu a îndeplinit procedura completă, legală, aceea de audiere în comisii, chiar dacă raportul este semnat, aşa cum se mai întâmplă în cazuri similare, şi sunt foarte mulţi colegi din cele două comisii, care, ca să ne consume timpul, ar putea veni să depună mărturie în acest sens.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Domnul deputat Mînzînă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mînzînă:

Am luat şi noi act de declaraţiile domnului deputat Cristian Rădulescu. Dânsul vede tot timpul jumătatea plină a paharului, cea care-l priveşte pe dânsul şi grupul pe care-l reprezintă. Pentru justa dumneavoastră informare este adevărat că la nivelul discuţiilor, trei partide au încercat să ne sugereze că ar fi bine să nu numim încă o persoană în cadrul Curţii de Conturi, ţinând cont de faptul că va fi modificată legea şi va apărea o lege, conform standardelor Uniunii Europene. Nu există nici un document semnat de mine în acest sens, ba mai mult, de câteva ori am avut mici tentative de a le cere ceea ce ni se cuvine de drept, acest post în cadrul Curţii de Conturi. Aceasta, pentru justa dumneavoastră informare. Restul angajamentelor luate la nivelul discuţiilor între liderii grupurilor parlamentare sunt valabile, şi le am aici, unde nu există nici o trimitere către Curtea de Conturi. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Domnul deputat Mocanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Mocanu:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

În calitate de membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, nu vreau decât să confirm ceea ce spunea domnul deputat Cristian Rădulescu mai devreme, şi anume, că raportul este, într-adevăr, semnat, dar, la fel de adevărat este şi faptul că audierea despre care se vorbeşte în raport, nu a avut loc. Aş vrea să înţelegem foarte bine un lucru: noi, cei din Partidul Democrat, nu avem de gând şi nu contestăm, sub nici o formă, dreptul Grupului parlamentar al Partidului România Mare de a-şi numi un reprezentant în calitatea de vicepreşedinte al Curţii de Conturi. Nu contestăm şi nici nu venim, astăzi, să negăm orice altă înţelegere anterioară care a privit nominalizarea acestui post. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, avem un Regulament şi cred că toţi dintre noi suntem responsabili şi trebuie să-l respectăm. Regulamentul spune "audierea personală, fără nici un fel de dubiu, a oricărei persoane care accede într-o astfel de funcţie". Pentru toate acestea, vă rugăm să înţelegeţi, în adevăratul sens, demersul nostru şi să procedăm aşa cum scrie în Regulament. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat. În aceste condiţii, am să-l rog pe domnul deputat Tănăsescu, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, să ne facă, totuşi, nişte precizări.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte!

Deci, adevărul este, undeva, la mijloc. Reprezentantul Partidului România Mare a fost audiat doar de către Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, din partea Senatului; domnul Vosganian este, aici, prezent. Într-o discuţie telefonică, purtată cu dânsul, am concis ca şi eu să semnez acest raport, chiar dacă, într-adevăr, în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, colegul nostru, desemnat de către Partidul România Mare, nu a fost audiat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Dacă nu mai există alte intervenţii ...

Domnul senator Funar! După care, voi supune votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Adevărul este că a fost audiat în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital candidatul Partidului România Mare pentru această funcţie la Curtea de Conturi. Nu înţeleg atitudinea preşedintelui Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci de la Camera Deputaţilor. Probabil că ne-a dat de înţeles că doreşte să fie sancţionat pentru faptul că un an şi jumătate, din raţiuni care le stăpâneşte doar dânsul, a refuzat să respecte cuvântul dat. Noi vă rugăm ca măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, să acceptaţi să fie votat reprezentantul nostru şi câteva luni să-şi exercite acest drept pe postul câştigat în urma negocierilor care au avut loc. Şi cred că, atât liderul Partidului Democrat din Cameră, cât şi distinsul nostru coleg, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, nu se vor încăpăţâna astăzi. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. În aceste condiţii, voi supune votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la Comisiile pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a punctului 10 de pe ordinea de zi. (Discuţii în sală)

Procedură? Aveţi cuvântul pe procedură!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Noi tot nu am înţeles de ce este nevoie de o retrimitere la comisie, din moment ce a fost audiat o dată într-o comisie, iar în cealaltă, prin semnătura preşedintelui comisiei, s-a însuşit şi punctul de vedere al comisiei, ca fiind acelaşi cu punctul de vedere al celui de la Senat. Atunci, ce să mai facă? Să-şi dezmintă semnătura domnul Tănăsescu? Să-şi dezmintă semnătura domnul preşedinte de la Senat? Nu înţelegem de ce se tergiversează atât! De un an şi jumătate este evidentă reaua-voinţă a celor din PD care, nu vreau să spunem din ce motiv, se opun cu înverşunare şi obstinaţie, cum zicea domnul vicepreşedinte al Camerei, Bolcaş Lucian, la numirea acestui om. Indiferent cine este el! Vă este frică, domnule deputat Rădulescu, de controalele făcute de Curtea de Conturi printre miniştrii dumneavoastră? Vreţi să vă spunem şi noi punctul nostru de vedere asupra vulnerabilităţii unora dintre miniştrii Partidului Democrat, aflaţi sub incidenţa legii penale, în funcţiile pe care le deţin? Vă este teamă de un om care ar putea schimba un vot şi să vă trimită miniştrii dumneavoastră acolo unde le este locul, şi anume, în justiţie? Deci, domnule preşedinte, vă mulţumesc! Închei acum. Este evidentă dorinţa Partidului Democrat de a scăpa de controalele Curţii de Conturi. Cât timp mai purtaţi această posibilitate, domnule Rădulescu? Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, vă rog foarte mult. Nu am reuşit să găsesc procedura în intervenţia dumneavoastră! Este însă...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Procedura este aşa, nu ştim de ce o trimiteţi la comisie, că o dată s-au semnat! Pentru ce o trimiteţi din nou?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Asta va decide plenul, dacă va trimite la comisie. Chiar acum, în momentul în care voi supune votului plenului propunerea de retrimitere la comisie, şi plenul este suveran. Votul va fi, evident, prin ridicare de mâini. O să rog secretarii de şedinţă să fie pregătiţi. Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a punctului 10 de pe ordinea de zi. (Discuţii la tribună)

Se numără voturile.

Da, vă mulţumesc. Au fost exprimate 130 de voturi pentru retrimitere, 108 voturi împotrivă şi 25 abţineri.

 
   

Domnul Marcu Tudor:

Deci, nu a trecut.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

A trecut. Sunt întrunite condiţiile pentru retrimiterea la comisie. La următoarea şedinţă de plen, rugăm comisia ca ... Vă dau imediat cuvântul pe procedură, domnule deputat! Este jumătate plus unu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Eu sunt deputat de Prahova, dumneavoastră de Piteşti! Lăsaţi-mă în pace!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Rugăm comisia ca până la următoarea şedinţă a plenului Camerelor reunite, care este într-o săptămână, comisiile, reformulez, să vină cu punctul de vedere formulat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Domnule preşedinte,

Vă mulţumesc pentru că mi-aţi acordat cuvântul pe procedură. Vă spun, domnule preşedinte, că sunteţi într-o gravă eroare! Şi anume, aceea că aţi validat trecerea unui vot, fără să fie îndeplinit numărul de jumătate plus unu. Cei care s-au abţinut nu se adună la acea jumătate care a votat pentru retrimiterea la comisie. Niciodată abţinerile nu au fost trecute la "pentru"! Dacă mai aveţi probleme cu Regulamentul, mai luaţi o pauză şi vă explicăm noi cum este! Deci, nu validaţi ceva care este incorect, pentru că sunteţi în culpă! Această propunere nu a îndeplinit jumătate plus unu! Atât!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Matematica este de partea domnului deputat Marcu Tudor. (Aplauze în sală)

Punctul 10 se va rediscuta la momentul la care va ajunge la ordinea de zi. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră ordinea de zi, aşa cum a fost propusă. O să vă rog să ţineţi mâinile, suficient de ridicate, în aşa fel încât să se poată număra de către secretarii de şedinţă.

Cu 137 de voturi pentru, 71 voturi împotrivă şi 38 abţineri, a fost aprobată ordinea de zi.

În ce priveşte programul de lucru, vă propunem ca programul de lucru să fie până la încheierea ordinii de zi, dacă sunteţi de acord! Există observaţii sau comentarii? Nu sunt.

Supun aprobării dumneavoastră programul de lucru.

În unanimitate de voturi, programul de lucru a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Adoptarea proiectului de Hotărâre privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, a preşedintelui României, alegerile autorităţilor administraţiei publice locale şi finanţarea campaniilor electorale şi alegerea europarlamentarilor.

La primul punct de pe ordinea de zi, Proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, a preşedintelui României, alegerile autorităţilor administraţiei publice locale, finanţarea campaniilor electorale şi alegerea europarlamentarilor. Proiectul de Hotărâre a fost distribuit tuturor deputaţilor şi senatorilor. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Nu.

Nu există intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterea pe articole. Titlul Hotărârii. Dacă există observaţii sau comentarii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră titlul.

Titlul a fost adoptat, cu o abţinere.

Articolul 1. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Supun aprobării dumneavoastră art.1.

Articolul 1 a fost adoptat, cu unanimitate de voturi.

Articolul 2. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Supun aprobării dumneavoastră art.2.

Articolul 2 a fost adoptat, cu unanimitate de voturi.

Articolul 3. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră aprobarea art.3.

Articolul 3 a fost adoptat, cu unanimitate de voturi.

Articolul 4. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.4.

Articolul 4 a fost adoptat, cu unanimitate de voturi.

Articolul 5. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.5.

Articolul 5 a fost adoptat, cu unanimitate de voturi.

Vă prezint, de asemenea, anexa. Dacă există la anexă observaţii sau comentarii? Supun votului dumneavoastră anexa.

Anexa a fost adoptată, cu unanimitate de voturi.

Supun votului dumneavoastră Hotărârea, în ansamblul său. Vot deschis. Vă rog să vă exprimaţi votul.

Hotărârea a fost adoptată, cu unanimitate de voturi.

Video in format Flash/IOS Aprobarea unei modificări în Anexa la Hotărârea Parlamentului României nr. 34/2005 privind desemnarea unor deputaţi şi senatori în calitate de observatori la Parlamentul European.

La punctul 2 de pe ordinea de zi, aprobarea unei modificări în Anexa la Hotărârea Parlamentului României nr.34/2005 privind desemnarea unor deputaţi şi senatori în calitate de observatori la Parlamentul European.

Propunerea Grupului parlamentar al PSD din Senat este de desemnare, în calitate de observator la Parlamentul European, a doamnei senator Adriana Silvia Ţicău, în locul domnului senator Şerban Nicolae. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Supun votului dumneavoastră această propunere.

S-a adoptat, cu unanimitate de voturi.

Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2005 privind aprobarea componenţei nominale a Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare.

La punctul 3 de pe ordinea de zi, modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.11/2005 privind aprobarea componenţei nominale a Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare.

Grupul parlamentar al PRM propune înlocuirea domnului deputat Călian Petru, cu domnul deputat Mircea Costache. Există comentarii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Propunerea a fost adoptată, cu unanimitate de voturi.

Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării componenţei nominale a Grupului de prietenie cu Republica Populară Chineză prevăzută în Anexa la Hotărârea Parlamentului României nr.23/2005 privind constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie.

Pct.4 din ordinea de zi. Modificarea componenţei nominale a Grupului de prietenie cu Republica Populară Chineză, prevăzută în anexa la Hotărârea Parlamentului României nr.23/2005 privind constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie.

Grupul parlamentar PRM propune înlocuirea domnului deputat Dan Grigore cu domnul deputat Ioan Mânzână.

Există observaţii sau comentarii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră această propunere.

Voturi pentru? Mulţumesc. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Cine se abţine? S-a adoptat în unanimitate.

Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării Hotărârii Parlamentului României nr.8/2005 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei Interparlamentare Bucureşti-Chişinău.

La pct.5 în ordinea de zi avem modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.8/2005 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiei Interparlamentare Bucureşti-Chişinău.

Grupul parlamentar al PRM propune înlocuirea doamnei deputat Leonida Lari Iorga cu domnul deputat Ioan Aurel Rus. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Voturi pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Cine se abţine? Cu un vot împotrivă s-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Adoptarea proiectului de Hotărâre pentru înfiinţarea Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

Pct.6 de pe ordinea de zi. Proiectul de Hotărâre pentru înfiinţarea Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Intervenţii la dezbateri generale sunt? Nu sunt. Trecem la dezbaterea pe articole.

La titlul hotărârii dacă există observaţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră titlul hotărârii.

Voturi pentru formularea art.1? Voturi împotrivă? Unul împotrivă. Cine se abţine? Cu un vot împotrivă s-a adoptat.

Art.2. Observaţii, comentarii? Nu sunt. Voturi pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Cine se abţine? O abţinere.

În unanimitate art.2 a fost adoptat.

Art.3. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Două împotrivă Cine se abţine? Nu sunt abţineri. Cu două voturi împotrivă s-a adoptat.

Art.4. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri?

Cu un vot împotrivă s-a adoptat.

Art.5. Observaţii, comentarii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu au fost la art.5.

S-a adoptat.

Supun votului dumneavoastră anexa. Observaţii, comentarii? Nu sunt. Voturi pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri.

Supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblu.

Voturi pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. În unanimitate s-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Adoptarea proiectului de Hotărâre pentru aprobarea reglementărilor specifice de acordare a Semnului onorific Vulturul României şi a condiţiilor de organizare a sărbătoririi Zilei Semnului onorific Vulturul României.

La pct.7 al ordinii de zi avem Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea reglementărilor specifice de acordare a Semnului onorific "Vulturul României" şi a condiţiilor de organizare a sărbătoririi Zilei Semnului onorific "Vulturul României".

Proiectul de hotărâre a fost distribuit tuturor deputaţilor şi senatorilor. Avem un raport comun. Îl invit pe domnul preşedinte al Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări de la Senat sau pe domnul preşedinte al Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări de la Camera Deputaţilor, că e mai aproape, Andon. Dacă doriţi să prezentaţi raportul.

E "Vulturul României", mi se recomandă să prezinte domnul Eckstein. Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art.19 din Regulamentul privind descrierea şi modul de acordare al Semnului onorific "Vulturul României", aprobat prin Legea nr.221/2004 privind semnul onorific "Vulturul României", vă depunem Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea reglementărilor specifice de acordare a semnului onorific.

Precizăm că am solicitat punctul de vedere al Cancelariei şi la definitivarea proiectului de hotărâre s-a avut în vedere şi propunerile şi observaţiile acestuia. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dezbateri generale. Nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole.

Titlul hotărârii. Observaţii, comentarii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră titlul hotărârii.

Voturi pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. În unanimitate s-a aprobat.

Supun votului dumneavoastră preambul hotărârii. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. În unanimitate a fost aprobat.

Art.1. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate s-a aprobat.

Art.2. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate s-a aprobat.

Art.3. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate s-a aprobat.

Art.4. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. În unanimitate s-a aprobat.

Art.5. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. În unanimitate s-a aprobat.

Art.6. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. În unanimitate s-a aprobat.

Art.7. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate s-a aprobat.

Art.8. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate s-a aprobat.

Art.9. Observaţii, comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. În unanimitate s-a aprobat.

Supun votului dumneavoastră hotărârea în ansamblul său.

Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt.

Voi ruga pe domnul jurnalist din spate să nu ridice mâna chiar când votează parlamentarii, că ne induce în eroare.

În unanimitate s-a adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea raportului de activitate al Instituţiei Avocatul Poporului, pe anul 2005.

La pct.8 în ordinea de zi avem raportul de activitate al Instituţiei Avocatului Poporului pe anul 2005.

Dau cuvântul domnului Ioan Muraru, avocatul poporului, pentru a prezenta raportul

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Muraru - avocatul poporului:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În aplicarea dispoziţiilor art.60 din Constituţia României, precum şi cele ale art.5 din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Instituţiei Avocatului Poporului, prezentăm în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului raportul privind activitatea desfăşurată în anul 2005.

Cuvântul introductiv pe care îl rostesc în faţa dumneavoastră cuprinde două părţi; una cuprinde mandatul Avocatului poporului în funcţiune, cea de a doua cuprinde câteva consideraţii generale.

Consider că este legal, dar şi moral, să vă informez, în acest context oficial şi public, că mandatul meu de avocat al poporului este în curs de finalizare în litera şi spiritul prevederilor constituţionale şi legale. Este motivul pentru care se impune să evidenţiez câteva aspecte ale activităţii pe care am desfăşurat-o în perioada octombrie 2001 până în prezent. (discuţii)

A fost o mare onoare pentru mine alegerea ca avocat al poporului de către Senatul României. Am înţeles şi marea responsabilitate ce mi s-a încredinţat în continuarea unei activităţi deja începute de către colegul Paul Mitroi, o activitate de reală noutate şi profund specifică în sistemul constituţional românesc.

Ce mi-am propus în realizarea acestui mandat?

În primul rând am sprijinit, dar am şi iniţiat eforturi în sensul consolidării constituţionale şi legale a instituţiei.

A. Experienţa deja acumulată, dar şi raportarea la exigenţele ombustman-ului european au implicat unele modificări constituţionale.

Astfel, în anul 2003, Parlamentul României, ca putere constituantă, a adus unele perfecţionări, şi anume:

  • stabilirea dreptului avocatului poporului de a sesiza Curtea Constituţională să se pronunţe asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora;
  • înscrierea dreptului avocatului poporului de a ridica direct în faţa Curţii Constituţionale excepţii de neconstituţionalitate;
  • stabilirea de adjuncţi specializaţi pe domenii de activitate;
  • alegerea avocatului poporului în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru un mandat de 5 ani, măsuri care au întărit autonomia instituţiei.

B. În perioada mandatului meu s-au adus importante perfecţionări legii organice a instituţiei, şi anume:

  • s-a stabilit obligaţia comunicării de puncte de vedere Curţii Constituţionale în procesele care privesc drepturile omului;
  • s-a creat posibilitatea creării de birouri teritoriale, 14 la număr, pe criteriul teritorial al Curţilor de apel;
  • s-a creat o autoritate distinctă pentru supravegherea activităţii în domeniul protecţiei datelor personale. Ne-am aliniat, astfel, la legislaţia europeană în domeniu;
  • s-au detaliat dispoziţiile constituţionale privind adjuncţii poporului;
  • s-au completat şi îmbunătăţit regulile privind statutul personalului şi cele financiare.

C. Eforturi susţinute s-au depus în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor materiale de lucru. În acest sens, Guvernul României ne-a sprijinit, dar, după multe ezitări, în obţinerea unui sediu, care să asigure condiţii agreabile.

Este interesant să apreciem că s-a făcut un mare pas de la sediul iniţial al instituţiei, care era asigurat la bufetul Senatului la sediul de astăzi, care este o clădire bine plasată în centrul oraşului, funcţională, accesibilă pentru cetăţeni şi, mai ales, deschisă acestora.

D. Perfecţionarea personalului instituţiei.

Ca orice instituţie nouă, şi Avocatul Poporului avea nevoie de experţi şi consilieri bine pregătiţi. În activitatea permanentă de perfecţionare şi în condiţiile unei fluctuaţii permanente a personalului, lucru obişnuit pentru instituţiile bugetare, am luat unele măsuri, precum:

  • seminarii pe probleme de specialitate;
  • cursuri post-universitare în domeniul juridic;
  • scurte stagii în străinătate - Anglia, Franţa, Olanda, obţinute ca urmare a relaţiilor de colaborare cu ombustmanii străini;
  • instructaje cu participarea unor experţi la ombustmanul naţional al Olandei.

Cu toate aceste eforturi, nu am reuşit totuşi să înlocuiesc peste tot gândirea birocratic-funcţionărească cu gândirea şi acţiunea specifice ombustman-ului. (discuţii)

E. Realizarea unei comunicări eficiente cu autorităţile publice.

În cadrul acestor preocupări am fost îndeaproape îndrumat şi controlat de către Parlamentul României. În repetate rânduri, reuniuni, presă, radio, televiziuni, întâlniri cu ombustmanii străini, am arătat public că Parlamentul României a fost autoritatea publică ce a sprijinit cel mai eficient instituţia avocatului poporului. Momentele de sprijin parlamentar s-au caracterizat şi printr-o poziţie parlamentară unitară, în sensul că atunci când s-au discutat probleme specifice Avocatului Poporului, parlamentarii nu s-au mai regrupat în majoritate şi opoziţie. Toţi au sprijinit, exigent, desigur, preocupările în domeniu.

Unele reuşite s-au realizat şi în relaţia cu puterea executivă, dar nu aş putea vorbi despre o receptare atentă a problemelor la acest nivel. (discuţii)

Trebuie însă să menţionez în sens pozitiv comunicarea cu miniştrii care asigură legătura cu Parlamentul, cu Ministerul Finanţelor Publice cu autorităţile poliţieneşti şi cu administraţiile penitenciarelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule profesor, vă voi întrerupe o secundă şi-i voi ruga pe domnii parlamentari - că doamnele nu sunt în picioare - să ia loc în sală şi să asigure liniştea necesară.

Vă rog, domnule profesor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Muraru:

Un conţinut bogat a avut şi are comunicarea cu judecătorii constituţionali, lucru firesc în contextul prevederilor constituţionale şi legale.

F. Colaborarea şi schimbul de experienţă cu ombustmanii străini şi cu asociaţiile în domeniu.

Am insistat ca instituţia să fie implicată la activităţile asociaţiilor ombustmanilor - europeană, internaţională, francofoniei - dar şi în schimburi de experienţă cu ombustmanii străini - Anglia, Spania, Cehia, Olanda, Azerbaidjan.

În mod deosebit, menţionez vizita realizată în România de către mediatorul european, domnul Nikiforos Diamanduros, precum şi cele ale unor parlamentari străini care au făcut aprecieri frumoase cu privire la instituţia Avocatului Poporului.

Toate acestea ne-au ajutat să perfecţionăm activitatea noastră.

G. Cetăţeanul şi problemele sale.

Plecând de la realitatea că rostul instituţiei este protecţia drepturilor şi libertăţilor în raporturile sale cu administraţia publică, m-am preocupat ca primirea şi examinarea petiţiilor să se realizeze civilizat şi eficient, ca orice cetăţean care vine în instituţie să primească un sprijin, un răspuns sau, în orice caz, o explicaţie. (discuţii)

În afara preocupărilor pentru soluţionarea problemelor concrete, am realizat unele acţiuni pentru protejarea drepturilor unor segmente de populaţie, atunci când plângerile individuale în acelaşi domeniu erau numeroase - sistemul de pensii, sistemul asigurărilor de sănătate, problemele celor care au efectuat muncă forţată în perioada 1950-1960 etc.

Deschiderea instituţiei spre cetăţean, transparenţa în activitate, explică sporirea, an de an, a solicitărilor.

H. Mediatizarea instituţiei.

Marea problemă a ombustmanilor este mediatizarea. Eforturile depuse s-au concretizat prin conferinţe publice, conferinţe de presă, mai rar, emisiuni la radio şi televiziune, prezenţa în presă.

Ce am realizat din ce mi-am propus?

Fără îndoială că prin rapoartele anuale pe care le-am prezentat Parlamentului s-au comunicat bilanţurile activităţii instituţiei. Realizările obţinute au fost rolul eforturilor întregului colectiv. Desigur au fost şi nereuşite pentru care îmi asum întreaga responsabilitate, dar - şi acest lucru este important pentru mine! - vă asigur că întotdeauna am acţionat cu bună-credinţă şi m-am străduit să fiu eficient.

Unii optimişti m-au încurajat mereu şi au apreciat eforturile. Nu lipsesc nici pesimiştii şi, mai ales, cârcotaşii, care încă mai susţin inutilitatea instituţiei care critică şeful instituţiei pentru stilul de muncă defectuos, pentru duritatea în actul de conducere, pentru unii exigenţa şi duritatea exprimă acelaşi lucru.

Toate aceste atitudini şi aprecieri le consider fireşti într-o societate democratică. (discuţii)

Ce gândesc acum, la încheierea mandatului?

Potrivit legii, Parlamentul României are două soluţii:

  1. să-mi reînnoiască mandatul de avocat al poporului;
  2. să numească o altă persoană în această funcţie.

Prima soluţie mi-ar permite să continui eforturile pentru consolidarea instituţiei. Cea de a doua soluţie o voi primi cu toată seninătatea şi cu tot respectul. Va fi decizia dumneavoastră.

Vă asigur că această decizie nu va afecta cu nimic respectul ce-l port Parlamentului. Vă pot informa că, la final de mandat, trăiesc sentimentul unui om important.

Explicaţia este simplă: 16 ani am avut onorarea de a fi solicitat de parlamentari să sprijin redactarea unor acte normative importante, să particip la activitatea comisiilor parlamentare şi chiar, desigur, mai rar, să susţin în plenul Parlamentului anumite texte de lege.

Reamintesc, şi mulţi din cei prezenţi îşi amintesc, că am lucrat ca expert la redactarea legilor electorale între anii 1990-1992, că am fost expert în Comisia pentru redactarea Constituţiei României, am fost membru în Comisia pentru revizuirea Constituţiei, în calitate de avocat al poporului.

Reamintesc, de asemenea, că am fost ales judecător la Curtea Constituţională de către Camera Deputaţilor pentru un mandat de 9 ani. Un moment emoţionant pentru mine a fost atunci când, la 4 octombrie 2001, Senatul României, cu unanimitate de voturi, m-a ales avocat al poporului.

Evoc aici doar câteva activităţi şi aspecte semnificative de conlucrare cu Parlamentul României, activitate desfăşurată la o înaltă cotă profesională, într-o atmosferă civilizată şi de respect reciproc. Este şi motivul pentru care am respectat şi respect Parlamentul, ca structură fundamentală a democraţiei constituţionale româneşti.

Pentru posibilităţile ce mi le-aţi acordat, vă mulţumesc dumneavoastră, tuturor parlamentarilor.

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În anul 2005, activitatea instituţiei a beneficiat atât de un cadru constituţional şi legal definitivat şi optim, cât şi de resursele financiare şi umane. Acestea au permis o amplificare a acţiunilor în care instituţia a fost implicată, o sporire considerabilă a activităţii, lucru ce reiese cu claritate din raportul ce-l prezentăm Parlamentului României.

Aşa cum explicam în raport, datorită unor constrângeri financiare îndeosebi, nu am reuşit să organizăm toate cele 14 birouri teritoriale, dar acţiunea este în curs de finalizare. Trebuie să remarcăm, de asemenea, că eforturile noastre de armonizare cu legislaţia europeană în domeniul protecţiei vieţii private, s-a finalizat prin adoptarea de către Parlament a Legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării datelor cu caracter personal. Este motivul pentru care raportul conţine referiri la această activitate numai până la sfârşitul lunii octombrie 2005. (discuţii)

Cât priveşte volumul general de activitate, acesta poate fi apreciat ca exprimând un spor cantitativ, dar şi calitativ faţă de anul 2004.

În cifre globale această activitate se prezintă astfel:

  • au fost primiţi în audienţă peste 8000 de cetăţeni, cu 42% mai mult;
  • au fost înregistrate peste 5.500 petiţii, cu 18% mai multe;
  • dispeceratul a fost solicitat de peste 3000 de cetăţeni, un spor de 50%;
  • s-au realizat 52 de anchete, cu un spor de 36%;
  • au fost formulate 11 recomandări, cu un spor de 37%.

În mod firesc, şi în trecut, dar şi acum s-a pus şi se pune problema eficienţei instituţiei Avocatului Poporului. Întotdeauna noi explicăm că fiind instituţie de tip ombustman, avocatul poporului încearcă deblocarea conflictelor dintre cetăţeni şi autorităţile publice, prin mediere, prin solicitarea de regândire a unei soluţii.

Eficienţa unei asemenea modalităţi de lucru este direct proporţională cu calitatea profesională şi gradul de receptare al celor implicaţi.

Avocatul poporului nu dispune şi nu trebuie să dispună de mijloace de constrângere - amenzi, anulări de acte şi aşa mai departe. Dacă ar dispune de asemenea mijloace, nu ar mai fi o instituţie de tip ombustman. Eficienţa sa poate fi comparată cu cea a mass-media.

De altfel, şi la nivelul mediatorului european, ca şi al ombustmanilor, în general, problemele se pun la fel. Stau mărturie în acest sens rapoartele anuale de activitate pe care ombustmanii le-au prezentat în faţa parlamentelor naţionale. Eficienţa instituţiei depinde, în mare măsură, şi de mediatizarea sa. În această direcţie, deşi s-au înregistrat progrese, nu putem vorbi încă de realizări deosebite pentru că mijloacele ce stau la dispoziţia instituţiei sunt încă modeste.

Receptarea instituţiei de către cetăţeni şi autorităţile publice a sporit. Contactele cetăţeni-instituţie în anul 2005 s-au amplificat, dacă avem în vedere acţiunile realizate.

Cât priveşte ecuaţia instituţie-autorităţi publice trebuie să arătăm că şi în anul 2005 un sprijin aparte am primit din partea Parlamentului României, autorităţile administraţiei publice au fost şi ele mai receptive, mai ales că şi instituţia a utilizat mai des anchetele şi recomandările. O frumoasă colaborare s-a realizat în domeniul controlului constituţionalităţii legilor.

Astfel, în anul 2005, am sesizat Curtea Constituţională cu obiecţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate: obiecţie admisă, cu două excepţii de neconstituţionalitate, ambele respinse. Am comunicat Curţii Constituţionale, la solicitarea acesteia, 1005 puncte de vedere, acesta reprezentând un spor de 61% faţă de anul trecut.

În anul 2005 a continuat schimbul de experienţă şi colaborare cu instituţiile similare din străinătate. Menţionăm în acest sens, continuarea colaborării cu ombustmanul naţional al Olandei, în cadrul programul MATRA, întărirea capacităţii organizatorice şi instituţionale a avocatului poporului, vizita preşedintelui Asociaţiei Ombustmanilor şi Mediatorilor Francofoni, vizita comisarului pentru Drepturile omului din Azerbaidjan.

Volumul de activitate expus pe larg în prezentul raport exprimă, fără îndoială, capacitatea organizatorică şi funcţională a instituţiei Avocatului Poporului şi ne permitem să sperăm că în anul 2006 se va realiza mai eficient protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. din partea comisiilor juridice reunite intervine domnul preşedinte al Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări de la Camera Deputaţilor, domnul Sergiu Andon, pentru a prezenta raportul comun.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sergiu Andon:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Raportul comun al celor două comisii este rezultatul analizei care s-a făcut în şedinţa comună din 29 martie 2006 asupra raportului prezentat în rezumat, în minutele anterioare, de avocatul poporului.

În principal, raportul reţine datele care deja v-au fost expuse şi nu mai repet ce a spus domnul avocat al poporului. La parametrul birouri teritoriale, domnia-sa menţiona adineauri că aveau ca obiectiv sau au în continuare 14 birouri teritoriale, din care s-au deschis numai 3.

Numărul cetăţenilor primiţi în audienţă este impresionant. De asemenea, numărul petiţiilor rezolvate. Ca recomandări s-au formulat 11.

Un capitol mai special de activitate pe care l-au reţinut membrii celor două comisii este participarea instituţiei la analiza de constituţionalitate a legilor, fie pe calea obiecţiilor de neconstituţionalitate, fie pe calea excepţiilor de neconstituţionalitate. Este adevărat că acestea din urmă au fost doar două, dar este o activitate importantă pentru sistemul nostru legislativ şi îmi permit să reţin din noianul de date un aspect la care am putea gândi şi noi, Camerele, mai mult şi anume receptivitatea avocatului poporului faţă de solicitările de puncte de vedere din partea Curţii Constituţionale a fost evident mult mai productivă: 1005 puncte de vedere.

Credem că se constituie într-o contribuţie la activitatea importantei instituţii care este Curtea Constituţională.

Nu am reţinut ca domnul profesor Muraru să fi menţionat în eforturile de mediatizare şi editarea unui buletin trimestrial. În sfârşit, cam acestea sunt, în mare, aspectele reţinute.

Cum spuneam, confirmând toate cele expuse şi din raportul anterior prezentat, membrii celor două Comisii juridice au apreciat activitatea desfăşurată de această instituţie, considerând că a reuşit să-şi îndeplinească în bune condiţiuni atribuţiile stabilite prin Legea nr.35/1997, precum şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei.

Faţă de cele prezentate, comisiile au hotărât, cu unanimitate de voturi, în conformitate cu art.60 din Constituţia României să supună spre dezbatere şi adoptare Camerelor reunite ale Parlamentului raportul pe anul 2005 al instituţiei în forma prezentată de acesta. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile Legii privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului urmează dezbateri generale.

Există dezbateri generale pe tema raportului? Da. Vă rog, domnule deputat. Imediat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Pantelimon Manta:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Doar un minut jumătate, pentru că timpul este înaintat. Cunosc şi recunosc prestigiul activităţii profesionale a profesorului de drept constituţional Muraru şi, prin această prismă, apreciez şi raportul de activate şi cred că ar fi benefică eventuala realegere a dânsului în această funcţie.

Pentru că am fost foarte atent la raportul prezentat, aş face şi două observaţii.

Este în afară de orice îndoială că activitatea dumneavoastră trebuie să prevaleze spre apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului şi, din acest punct de vedere, aşa cum subliniaţi, dumneavoastră vă concentraţi mai mult pe a face "lobby" - cu ghilimele de rigoare -, deci de a determina instituţiile statului să respecte aceste drepturi.

Legislaţia incidentă în materie a fost îmbunătăţită în ultima perioadă, mai ales în ce priveşte raporturile cu Curtea Constituţională, dar - şi acum vreau să fac şi o mică observaţie, chiar cu caracter de recomandare - Legea contenciosului administrativ, nr.554/2004, vă dă posibilitatea să interveniţi la instanţele de judecată pentru apărarea acestor drepturi. Nu aţi făcut nici o referire la acest punct şi eu cred că ar trebui să vă concentraţi activitatea, evident, cu oamenii din teritoriu, pe care îi aveţi, pentru că, spuneam, este de esenţa instituţiei apărarea drepturilor cetăţeanului. Să nu uităm că, totuşi, la instanţele de contencios administrativ este greu pentru cetăţeanul de rând să lupte cu puterea, cu administraţia, prin firea ei, uneori, abuzivă, şi atunci, fără îndoială, veţi răspunde menirii dumneavoastră, aceea de a apăra drepturile cetăţeanului.

În sfârşit - şi, cu aceasta, închei - ar fi de recomandat, tot în sensul realizării propunerii de care v-am vorbit, să vă completaţi birourile teritoriale aşa cum vă permite legea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. A fost domnul deputat Pantelimon Manta, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Conservator.

Domnul deputat Ioan Ghişe, din partea Grupurilor parlamentare liberale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Ghişe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate doamne şi stimaţi domni,

Am venit în faţa dumneavoastră mai mult pentru o chestiune de procedură.

Doresc ca domnii preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, probabil, şi în discuţii cu Birourile permanente, să aibă răbdarea şi, să spunem aşa, înţelepciunea să discute următoarea chestiune. Pe viitor, ar fi bine ca rapoarte ale diverselor instituţii să nu le ascultăm în plen. Constituţia şi Regulamentul şedinţelor comune vorbeşte despre dezbatere şi eventual vot asupra rapoartelor.

Este o situaţie oarecum jenantă, ca distinşi şefi de instituţii şi autorităţi să vină în faţa noastră, să citească... Sigur că domniile-lor, din respect faţă de Parlament, fac acest lucru, dar se demonstrează că nouă ne lipseşte răbdarea să ascultăm minute întregi nişte rapoarte pe care, oricum, le-am primit la casete şi sunt instituţii care au rapoarte cu multe zeci de pagini. Or, este o chestiune de decenţă şi de respect reciproc pentru timpul nostru, să nu ascultăm citiri de rapoarte în plen, mai ales când sunt aşa de voluminoase.

Propunerea mea este ca, pe viitor, doar să dezbatem rapoarte şi să dăm voturi, mai ales când se adună Camera Deputaţilor şi Senatul împreună, pentru că este vorba de timpul preţios al fiecăruia dintre noi şi de respectul faţă de şefii acestor instituţii.

Sper ca această propunere să găsească ecou la Birourile permanente şi, pe viitor, să evităm situaţia neplăcută de a fi ascultători la citiri de rapoarte.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vă informez că, potrivit legii, acest raport nu se votează, ci doar se dezbate. Aţi avut acces la acest raport anterior, el s-a găsit pe site-uri, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, a fost dezbătut în comisiile de specialitate, iar din ce am înţeles eu, cel puţin, care am ascultat prezentarea domnului profesor Muraru, a fost vorba de o prezentare a raportului, şi nu de o citire a raportului, lucru care se face de fiecare dată, când se dezbate un raport. Este normal ca, înainte ca parlamentarii să dezbată, să existe şi o prezentare făcută de instituţia care face obiectul dezbaterii.

Dacă există alte intervenţii la dezbateri generale? Doamna senator Verginia Vedinaş, din partea Grupurilor parlamentare PRM.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Verginia Vedinaş:

Vă mulţumesc.

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vreau să vă mărturisesc că este o onoare pentru mine să pot participa, în calitate de senator, la o şedinţă a Camerelor reunite, în care prezintă raport, ca avocat al poporului, fostul meu profesor - şi îndrăznesc să spun, actualul meu coleg, profesorul Ioan Muraru.

Spun "îndrăznesc să spun", pentru că sunt convinsă că, la fel cum gândiţi şi dumneavoastră, şi eu, în faţa profesorilor mei, mă simt - şi sper că mă voi simţi de-a pururi studentul, învăţăcelul de altădată.

Avocatul Poporului, dragi colegi, este o instituţie consacrată pentru prima dată în Constituţia României din 1991, este o instituţie în al cărei statut juridic au intervenit foarte multe modificări, a căror menire a reprezentat-o întărirea acestei instituţii. Semnificaţia ei o regăsim chiar în menirea pe care i-o consacră Constituţia, aceea de a contribui la apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Ce poate fi mai important pentru consolidarea statului de drept, aşa cum este declarat prin Constituţie statul român, decât consolidarea valorilor fundamentale, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice.

Instituţia şi-a întărit statutul nu numai prin modificările care i s-au adus prin legea organică. S-au invocat aici şi unele modificări aduse prin Legea contenciosului administrativ, Avocatul Poporului dobândind dreptul de a sesiza direct instanţa de contencios administrativ, tocmai în sprijinirea misiunii pe care o are, de garantare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Vreau să vă mărturisesc că urmăresc, în primul rând, şi apreciez, în mod deosebit, progresele pe care le-a realizat această instituţie şi sunt convinsă că, în viitor, statutul şi rolul ei se vor consolida, că îşi va întări autoritatea de apărător al drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în egală măsură în care încrederea populaţiei în această instituţie se va întări. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna senator.

Dacă există alte intervenţii la dezbateri generale, din partea celorlalte grupuri parlamentare? Nu sunt alte intervenţii...

Vă rog, din partea Grupurilor parlamentare PSD, domnul deputat Victor Ponta.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Ponta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Era puţin anormal ca tocmai Grupul PSD să nu spună absolut nimic, dincolo de faptul că ne-a fost şi nouă profesor. Am fost mulţumiţi de activitatea dânsului, de aceea îl susţinem în continuare. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Sunt sigur că îi va fi de mare folos această declaraţie domnului Muraru, în candidatura ce urmează.

Dacă nu există alte intervenţii la dezbateri generale, conform prevederilor legii, luăm act de prezentarea şi dezbaterea raportului.

 
Video in format Flash/IOS Numirea domnului Ioan Muraru în funcţia de Avocat al Poporului.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, la următoarele trei puncte ale ordinii de zi avem numiri în funcţii, care, potrivit art.84 din Regulamentul şedinţelor comune, se fac prin vot secret, cu buletinele de vot.

Din considerente tehnice şi de rapiditate, propunerea va fi ca votul să se realizeze simultan, pe toate buletinele de vot, să primiţi toate buletinele de vot odată şi să le introduceţi în urne. De aceea, propunerea pe care v-o facem este ca rapoartele să fie prezentate şi dezbătute pe rând, după care să se procedeze la vot.

La pct.9 avem numirea Avocatului Poporului.

Dau cuvântul preşedintelui Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de la Camera Deputaţilor, domnul deputat Sergiu Andon, pentru a prezenta raportul comun.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sergiu Andon:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Prezint raportul comun privind audierea candidatului propus de Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la recomandarea Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat din cele două Camere, pentru numirea ca avocat al poporului.

În conformitate cu prevederile art.1 pct.21 şi art.9 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Comisiile juridice ale Parlamentului au fost sesizate de către Birourile permanente, reunite în şedinţa din 14 martie 2006, în vederea audierii şi întocmirii raportului comun, cu propunerea Grupurilor parlamentare ale PSD din cele două Camere pentru numirea ca avocat al poporului în perioada domnului profesor Ioan Muraru.

În şedinţa din 18 aprilie 2006, Comisiile juridice reunite, analizând actele din dosarul depus pentru o singură candidatură, potrivit alin.2 al art.7 din Legea nr.233/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997, au audiat candidatul pentru care a fost făcută propunerea, respectiv, pe domnul profesor Ioan Muraru, în vederea numirii sale.

Din dosarul personal al candidatului a rezultat că acesta îndeplineşte condiţiile legale în vederea audierii şi numirii sale, constatându-se că, potrivit alin.1 al art.29 din Legea nr.233/2004, nu este membru al unui partid politic şi nu îndeplineşte nici o altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţilor şi funcţiilor didactice din învăţământul superior.

Membrii Comisiilor juridice reunite cu ocazia audierii candidatului, i-au pus întrebări acestuia privind activitatea sa profesională, precum şi referitoare la modul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatului Poporului, având în vedere experienţa sa, rezultată din mandatul pentru această funcţie, pe care îl deţine din anul 2001.

Discuţiile purtate, întrebările şi răspunsurile privind candidatul audiat se regăsesc în procesele verbale de şedinţă ale celor două Comisii juridice.

În conformitate cu prevederile alin.1 al art.6 şi ale alin.3 al art.7 din Legea nr.233/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cele două Comisii juridice supun spre dezbatere şi adoptare plenului Parlamentului raportul comun prin care constată că domnul Ioan Muraru îndeplineşte condiţiile pentru a fi numit ca avocat al poporului.

Semnează reprezentanţii celor două comisii. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Sunt comentarii, observaţii la raport? Nu sunt.

 
Video in format Flash/IOS Raportul comun al comisiilor pentru buget ale celor două Camere ale Parlamentului privind numirea unui consilier de conturi şi vicepreşedinte al Curţii de Conturi (se retrimite la comisiile respective).

Trecem la pct.10 din ordinea de zi.

În continuare, dau cuvântul domnului preşedinte Mihai Tănăsescu...

Sunteţi în sală, domnule preşedinte? Pentru raportul Comisiilor reunite de buget, finanţe, referitoare la numirea unui consilier de conturi şi vicepreşedinte al Curţii de Conturi. (discuţii în sală)

Domnul Vosganian este? Altcineva din partea Comisiilor pentru buget, finanţe.

Rog liderii de grupuri să invite preşedinţii de la Comisiile pentru buget, finanţe în sală.

Domnule preşedinte Tănăsescu, vă rugăm, dacă vreţi să prezentaţi raportul Comisiilor reunite pentru buget, finanţe la numirea unui consilier de conturi şi vicepreşedinte al Curţii de Conturi. Vă rog!

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tănăsescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Raportul privind propunerea de numire a vicepreşedintelui Curţii de Conturi, conform art.9 şi art.104.

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat, împreună cu cea din Camera Deputaţilor, a fost sesizată pentru dezbaterea şi întocmirea raportului asupra propunerii pentru numirea vicepreşedintelui.

Comisia din Senat s-a întrunit şi l-a audiat pe domnul Sandu Marin. Aşa cum am spus, la Camera Deputaţilor am semnat, în calitatea mea de preşedinte al comisiei, pentru numirea acestei propuneri.

În urma dezbaterilor celor două comisii, propunem plenului Parlamentului, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de Hotărâre anexat, în speţă, pentru numirea domnului Sandu Marin în această calitate. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Propuneri, observaţii?

Domnul deputat Cristian Rădulescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

La acest punct ne menţinem şi reiterăm cererea ca audierea să fie făcută în faţa ambelor comisii reunite, după cum prevede legea, şi considerăm, în continuare, cum este şi corect, că nu putem trece să dăm un vot asupra unui candidat care nu a parcurs procedura necesară.

De aceea, o să cerem, pe de o parte, acest lucru şi o să vă rugăm să resupuneţi la vot. Pe de altă parte, considerăm că nu putem să avem decât un pachet de doi candidaţi, atunci când se vor distribui buletinele în sală, pentru a le vota, şi nu de trei, fiind, astfel, obligaţi să luăm la cunoştinţă candidaturile şi să ne exprimăm votul asupra a doi candidaţi corect audiaţi şi asupra unuia care nu a fost corect audiat. La un astfel de vot noi nu vom participa. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Nicolae Popa, din partea Grupului Conservator.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Popa:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor colegi senatori şi deputaţi,

Şi Grupul Partidului Conservator susţine ideea domnului deputat Rădulescu, şi anume, ca pct.10 să fie retrimis la comisie, pentru că el nu a întrunit procedurile legale de audieri... (proteste în rândul parlamentarilor PRM)

Atenţie! În primul rând, domnul preşedinte Vosganian, de la Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, de la Senat, a audiat candidatul, iar în Camera Deputaţilor, în Comisia pentru buget, finanţe, bănci, nu s-a întâmplat acest lucru.

Cum au făcut acest raport, cum l-au semnat? Mie mi se pare o încălcare gravă şi flagrantă a Regulamentului şi cutumelor parlamentare, de aceea susţinem ca acest punct de numire a vicepreşedintelui şi consilierului la Curtea de Conturi să fie retrimis la comisie şi să rămână la pachet numai cele două puncte - numirea avocatului poporului şi numirea unui membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Altminteri, noi, cei din Grupul parlamentar al Partidului Conservator, nu vom participa la vot. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Lucian Bolcaş, din partea Grupului parlamentar PRM.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

În afară de un punct de vedere al Grupurilor parlamentare ale Partidului România Mare, care îşi fac datoria să-şi susţină acest candidat, vreau să vă spun că, prin această propunere, se împinge Parlamentul României spre anormalitate. Este, de fapt, o propunere de repetare a unui vot exact în aceiaşi termeni prin care s-a respins propunerea o dată.

Vom ajunge, dacă vom crea acest precedent, la situaţia ca să se continue această procedură şi, ori de câte ori majoritatea prezentă şi aptă de vot se va schimba, în plenul Camerelor, să se purceadă la reluarea voturilor. Instabilitatea care se creează din acest punct de vedere este un vot de blam faţă de caracterul votului pe care trebuie să-l aibă cel exprimat în plenul Camerelor.

Deci, categoric, nu se poate repune la vot o problemă care deja a fost tranşată, fie că ne convine, fie că nu ne convine.

Este adevărat că domnul deputat Rădulescu, în stăruinţa de a fi convingător, a mai adăugat un motiv, şi anume, pe buletinele de vot trebuie să fie doi candidaţi. De unde până unde şi din ce fantezie citire, nu ştiu, pentru că, atunci când se propun oameni pentru funcţii, se votează acei oameni propuşi, şi nu se aleg dintre mai multe propuneri.

În aceste condiţii, în afara oricărui Regulament şi în afara oricărei logici parlamentare, propunerea nu numai că nu poate fi primită, dar nici măcar nu poate să fie propus la vot un asemenea pretext care frizează ridicolul.

Vă mulţumesc. (Domnul deputat Marcu Tudor solicită cuvântul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Înţeleg că e o intervenţie pe procedură din partea domnului Marcu Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Primul lucru este că vreau să vă ofer scuzele mele asupra modului mai virulent, în care m-am exprimat atunci când v-am imputat dumneavoastră modul în care aţi calculat şi aţi validat un vot care nu era corect. Nu dumneavoastră aţi fost de vină. Dumneavoastră conduceaţi şedinţa. Vi s-au dat cifrele acelea, cu concluzia pusă. Ulterior am aflat şi vreau să pun lucrurile în măsura firească. Nu sunteţi subiectul virulenţei mele anterioare, ci colegul dumneavoastră - şi nu vreau să-i exprim numele, pentru ca să nu cumva să-i dau dreptul la replică.

Al doilea lucru. Aş vrea, pentru că sunt în relaţii foarte bune cu domnul Rădulescu - de altfel, eu nu am relaţii proaste cu nimeni din această sală - să-i spun domnului Rădulescu că această propunere cu trei candidaţi pentru unu se făcea la iniţiativa Elenei Ceauşescu, înainte vreme. Ştiu asta foarte bine, pentru că am condus şi eu unităţi, în care ni se puneau trei, dar unul era precis eligibil, ceilalţi doi erau, aşa, de mască. De atunci, nu se mai face aşa ceva, domnule Rădulescu! Aţi rămas cu nişte nostalgii. Noi n-am votat niciodată decât lista, aşa cum este.

Aşa că invocarea impusă de dumneavoastră nu poate fi pusă în discuţie pentru a repeta un vot perfect valabil, decât dacă vreţi să ne facem de râs încă o dată, faţă de multe alte situaţii, în care, fără voia multora dintre noi, Parlamentul a fost pus în situaţii dificile, fiind socotit chiar mai rău decât ne socotim noi, unii faţă de alţii, în mass-media.

Deci, domnule preşedinte, vreau să vă spun că, dacă şi-a asumat punctul de vedere preşedintele comisiei care a făcut un raport asupra modului în care au decurs audierile, lucrul acesta, spre buna mea cuviinţă, pot să spun că se face destul de des. Sunt multe situaţii în care nu se îndeplineşte cvorumul de şedinţă, la comisie, sunt multe situaţii în care lipsesc cei care au venit la început şi, după aceea, spun "vă las şi eu votul, faceţi cum vreţi, că am încredere în voi" şi alte asemenea multe minuni.

Dacă ne-am ţine după Regulament stricto senso, noi n-am vota nici un sfert din legile pe care le votăm acum. Şi domnul Rădulescu, dacă n-a mai fost de mult pe la comisii, ar fi bine să afle cum se desfăşoară o şedinţă de comisie. Nu întotdeauna se asigură un cvorum corect, dar preşedintele de şedinţă are toate atributele să ţină cont de tot ce i s-a spus anterior de către ceilalţi şi să formuleze procesul-verbal. Dacă domnia-sa l-a semnat, l-a semnat în bună cunoştinţă de cauză şi este perfect valabil. Ca să-şi piardă valabilitatea acel proces-verbal, trebuie să şi-o piardă printr-o contestare ori la Curtea Constituţională, ori mai ştiu eu unde. În nici un caz, aici, nu-i putem spune domniei-sale că nu e bine ce a făcut, pentru că şi-a asumat responsabilitatea cu semnătură, iar noi nu putem să i-o anulăm.

De aceea, domnule preşedinte, vă rog să ţineţi cont de faptul că toate procedurile sunt perfect valabile, votul a fost perfect valabil şi acordat în cunoştinţă de cauză de către fiecare, aşa încât, orice altă motivaţie pentru a repeta un vot nu face decât să scadă mult în ochii noştri - nu mai zic şi ai mass-media, ai electoratului, nu mai spun - propunerile celui... şi chiar cel care le face.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat. (Domnul deputat Nicolae Popa solicită cuvântul.)

Înţeleg că e o propunere de procedură, că nu vi s-a menţionat numele, nu e drept la replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, regretăm că am fost înţeleşi greşit. Nici eu, nici domnul Rădulescu, nu am propus să retrimitem această chestiune la comisie pentru a veni cu mai mulţi candidaţi. Nici vorbă de aşa ceva! Noi am venit şi am arătat aici viciile regulamentare care s-au produs la acest raport şi am spus foarte clar că acest candidat a fost audiat numai de Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital de la Senat, iar domnul Tănăsescu a recunoscut, de la acest microfon, că numai a semnat, în mod unilateral, fără să fie audiată persoana în Comisia pentru buget, finanţe, bănci a Camerei Deputaţilor.

După câte ştiu eu şi după cutumele parlamentare, se reunesc cele două comisii şi audiază candidatul. Or, în cazul acesta, fiind încălcate prevederile regulamentare, de aceea am propus retrimiterea şi această retrimitere, pe care am propus-o noi, este pe deplin justificată. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Dacă nu există alte intervenţii, am să vă spun că... O să-mi permit să iau cuvântul de la tribună.

Am dorit să iau cuvântul de aici, pentru că este o intervenţie pe procedură şi am să-mi permit să observ în faţa dumneavoastră că nici în Regulamentul comun, în forma sa atât de veche, şi nici în Regulamentul Camerei Deputaţilor, care este regulă generală, la care facem trimitere, atunci când nu avem prevedere în Regulamentul comun, nu există nici în art.70, nici mai departe, în art.109, nici un fel de prevederi care să stabilească ceva, până la urmă, de bun-simţ, şi anume, că se poate decide o singură dată asupra retrimiterii la comisii.

Cred că în ce priveşte reconsiderarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, în ce priveşte elaborarea unui nou Regulament al celor două Camere, o asemenea chestiune ar trebui foarte serios luată în considerare, pentru că, altfel, evident, riscăm să ajungem în situaţia pe care domnul Bolcaş o ridica ceva mai devreme, şi anume, să votăm, de la începutul până la sfârşitul unei şedinţe, propuneri succesive de retrimitere la comisie a unui proiect de lege.

Voi propune Comisiei pentru regulament de la Cameră şi comisiei pe care am înfiinţat-o astăzi pentru statutul parlamentarului să ia în considerare aceste chestiuni. (Domnul preşedinte Bogdan Olteanu revine la masa prezidiului.)

Pe de altă parte, ca preşedinte de şedinţă - şi o să-i dau imediat cuvântul şi domnului Bivolaru, pe procedură - mă văd nevoit să constat că nu găsesc nici un text de Regulament care să-mi permită să refuz supunerea la vot a propunerii ridicate de domnul Cristian Rădulescu, câtă vreme ea se bazează pe o contestare a procedurilor de la nivelul comisiilor.

Domnul deputat Bivolaru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Sigur că aceste proceduri, în unele cazuri, după cum am mai discutat între noi, de fiecare dată, când ne încurcăm în proceduri, trebuia, probabil, explicitate în Regulamentele noastre.

Dar, domnule preşedinte, avem şi cutume, de altfel, şi, în condiţiile acestea, mai mult ca sigur că aici funcţionează o anumită cutumă, şi anume, la o problemă supusă la vot nu se mai poate reveni, este instituţia nerevenirii la vot decât în condiţiile în care se justifică această revenire la vot, din vicii deosebite, în ceea ce priveşte primul vot acordat. Nu cred că suntem într-o astfel de situaţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, chiar dacă s-a mai făcut un vot pe aceeaşi chestiune, motivele, de fapt, baza regulamentară invocată a fost alta, şi anume, scoaterea de pe ordinea de zi, la momentul respectiv. S-a votat scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului. Acum se invocă retrimitere la comisii, pe baza unor vicii de la comisii.

Vă rog, domnule Bivolaru, dacă doriţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Bivolaru:

Dacă-mi daţi voie... Domnule preşedinte, Regulamentele, într-un fel, spun următorul lucru: dacă dumneavoastră consideraţi... şi sunteţi cel în drept ca să validaţi procedura până la nivelul dezbaterii unui raport aici. Dacă pe această filieră, până la primirea şi trimiterea în faţa Camerei Deputaţilor sau a Camerelor reunite a unui raport, există un viciu de procedură şi s-au încălcat anumite prevederi ale Regulamentului, sunteţi singurul în măsură să hotărâţi fie amânarea dezbaterii, fie refacerea procedurii. Nici nu aveţi dreptul să ne supuneţi la vot, să sărim peste procedurile regulamentare prin vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul senator Funar a solicitat cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa cum aţi remarcat, doamnelor şi domnilor parlamentari, cele două Regulamente, la care a făcut referire preşedintele de şedinţă de astăzi, nu susţin această propunere a distinsului coleg, liderul Partidului Democrat din Camera Deputaţilor.

De asemenea, ţin să-i reamintesc faptul că, în urmă cu o oră şi jumătate, domnia-sa a adus aceleaşi argumente, iar plenul Camerelor a votat împotriva lor.

Domnule preşedinte, nu s-au adus alte argumente în plus faţă de prima intervenţie de acum o oră şi jumătate - şi eu regret că nu ţine minte ceea ce a susţinut acum o oră şi jumătate distinsul coleg, care ne sfidează şi vorbeşte la telefon - şi, ca atare, vă rog, domnule preşedinte, să trecem la treabă...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vorbiţi de domnul Bolcaş, cumva?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Nu. Mă refer la domnul Rădulescu, cel din dreapta dumneavoastră. Eu nu văd în stânga. (hohote de râs)

Deci, ca atare, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, vă propun să trecem la treabă, să se completeze buletinele de vot, să votăm şi să ne vedem în continuare de program. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

În condiţiile art.109 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care completează Regulamentul comun, dat fiind inadvertenţele de procedură invocate, legat de articolul unic din acest proiect de hotărâre, se retrimite, cu termen fix de o săptămână, la comisiile reunite, proiectul pentru îndeplinirea procedurilor regulamentare, astfel încât, în şedinţa din 17 mai, proiectul se va afla pe ordinea de zi şi va fi discutat, cu sau fără raport.

 
Video in format Flash/IOS Numirea domnului Bogdan Mihai Chetreanu ca membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Trecem la punctul 11 din ordinea de zi, numirea unui membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Rog reprezentanţii comisiilor, domnul preşedinte Tănăsescu, dacă doriţi să prezentaţi raportul comun.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tănăsescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raportul comun cu privire la audierea pentru numirea unui membru la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în conformitate cu dispoziţiile art.4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr.514/2002, comisiile parlamentare abilitate, reunite în ziua de 19 aprilie 2006, au procedat la audierea candidatului Chetreanu Bogdan Mihai.

Candidatul a prezentat un curriculum-vitae şi a răspuns tuturor întrebărilor care au fost formulate de către membrii celor patru comisii reunite, care au fost abilitate în acest sens.

În urma audierilor, cu unanimitate de voturi, cele patru comisii reunite propun plenului Parlamentului nominalizarea candidatului Chetreanu Bogdan Mihai, pentru calitatea de membru la CNVM, până la data de 28 iunie 2007, conform legii. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Dacă există observaţii sau comentarii? Nu există observaţii sau comentarii.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, după cum am anunţat, urmează să trecem la procedura de vot. Procedura de vot va fi, conform Regulamentului, vot secret, cu buletine de vot.

Fiecare parlamentar va primi cele două buletine de vot.

Vă reamintesc prevederile articolului 37 din Regulament. Deputaţii şi senatorii votează "pentru", lăsând neatinse pe buletinul de vot numele şi prenumele persoanei propuse.

De asemenea, ei votează "contra", ştergând, tăind numele şi prenumele persoanei propuse.

Vom începe votarea cu membrii Senatului.

Comisia de numărare a voturilor este formată din membrii Birourilor permanente ale celor două Camere, conform Regulamentului.

Rog chestorii să ia locul obişnuit, la masă. Doi chestori, vă rog.

Domnul Paul Păcuraru, de la Senat, iar de la Camera Deputaţilor...

 
   

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Domnul Kelemen Hunor...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Kelemen Hunor. Sunt convins că sunteţi de la putere, dar opoziţia are mare încredere în dumneavoastră. Aţi fost propus de reprezentantul Partidului România Mare, ceea ce este un vot de încredere.

Rog pe domnul secretar al Senatului, domnul senator Ilie Sârbu, să prezinte senatorii. Dacă există cumva miniştri în sală şi doresc să voteze primii, şi dacă plenul Camerelor reunite va fi de acord, să poftească.

Vă rog, domnule senator.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Sârbu:

- Antonie Ştefan Mihail - prezent
- Apostol Neculai - prezent
- Arcaş Viorel - prezent
- Ardelean Aurel - absent
- Arion Viorel - absent
- Athanasiu Alexandru - prezent
- Basgan Ion - prezent
- Berceanu Radu Mircea - prezent
- Blaga Vasile - Guvern
- Bobeş Marin - prezent
- Cazacu Cornelia - prezent
- Câmpeanu Radu-Anton - prezent
- Cârlan Dan - absent
- Chelaru Ioan - prezent
- Cinteză Mircea - prezent
- Ciornei Silvia - euroobservator
- Cioroianu Adrian Mihai - euroobservator
- Cismaru Ivan - prezent
- Copos Gheorghe - Guvern
- Corodan Ioan - prezent
- Cozmâncă Octav - prezent
- Creţu Corina - euroobservator
- Creţu Ovidiu Teodor - prezent
- Cucuian Cristian - prezent
- Cutaş George Sabin - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - Guvern
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - prezent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - prezent
- Duca Viorel Senior - euroobservator
- Dumitrescu Ion Mihai - absent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - absent
- Eckstein Kovacs Peter - prezent
- Fekete Szabo Andras Levente - prezent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - Guvern
- Frunda György - absent
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - prezent
- Geoană Mircea Dan - absent
- Georgescu Radu Cristian - absent
- Gheorghe Constantin - prezent
- Haşotti Puiu - absent
- Ilaşcu Ilie - delegaţie
- Iliescu Ion - absent
- Iluşcă Daniel - absent
- Ion Vasile - delegaţie
- Iorga Nicolae - prezent
- Iorgovan Antonie - prezent
- Ioţcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - delegaţie
- Jurcan Dorel - absent
- Loghin Irina - absent
- Lupoi Mihail - prezent
- Maior George Cristian - absent
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - absent
- Markó Bela - prezent
- Meleşcanu Teodor Viorel - absent
- Mereuţă Mircea - prezent
- Mihăescu Eugen - euroobservator
- Mihăilescu Petru Şerban - prezent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - prezent
- Moraru Ion - prezent
- Morţun Alexandru Ioan - euroobservator
- Neagoe Otilian - prezent
- Neagu Nicolae - prezent
- Nemeth Csaba - prezent
- Nicolae Şerban - prezent
- Nicolai Norica - prezent
- Novolan Traian - absent
- Onaca Dorel Constantin - prezent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - prezent
- Pascu Corneliu - învoit
- Păcuraru Paul - prezent
- Păunescu Adrian - absent
- Pereş Alexandru - prezent
- Pete Ştefan - prezent
- Petre Maria - prezent
- Petrescu Ilie - prezent
- Popa Aron Ioan - prezent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popa Nicolae-Vlad - euroobservator
- Popescu Dan Mircea - prezent
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - prezent
- Puskas Valentin Zoltan - delegaţie
- Rădoi Ion - absent
- Rădoi Ovidiu - absent
- Rădulescu Cristache - absent
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - absent
- Sârbu Ilie - prezent
- Silistru Doina - prezent
- Simionescu Aurel Gabriel - prezent
- Sogor Csaba - prezent
- Solcanu Ion - delegaţie
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - absent
- Stoica Ilie - prezent
- Strătilă Şerban-Cezar - prezent
- Stroe Radu - prezent
- Szabó Karoly Ferenc - absent
- Şerbănescu Verginia - prezent
- Şerbu Gheorghe Vergil - delegaţie
- Şereş Ioan Codruţ - Guvern
- Ştefan Viorel - absent
- Şter Sever - prezent
- Talpeş Ioan - prezent
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tărăcilă Doru Ioan - absent
- Terinte Radu - absent
- Theodorescu Emil Răzvan - prezent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Toma Ion - prezent
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Ţâbuleac Mihai - prezent
- Ţicău Silvia Adriana - prezent
- Ţîrle Radu - euroobservator
- Ungheanu Mihai - absent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuţ - prezent
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - prezent
- Vărgău Ion - prezent
- Vedinaş Verginia - prezent
- Verestóy Attila - prezent
- Voiculescu Dan - absent
- Vosganian Varujan - prezent
- Vraciu Jan - prezent

 
   

Domnul Bogdan Olteanu:

Camera Deputaţilor, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

- Adomnicăi Mirela Elena - prezent
- Adomniţei Cristian Mihai - prezent
- Albu Gheorghe - prezent
- Almăjanu Marin - prezent
- Almăşan Liviu - prezent
- Amarie Constantin - prezent
- Amet Aledin - prezent
- Anastase Roberta Alma - prezent
- Andea Petru - prezent
- Andon Sergiu - prezent
- Andronescu Ecaterina - prezent
- Andreica Romică - prezent
- Antal Árpád-András - prezent
- Antal István - prezent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent
- Ardelean Cornelia - prezent
- Asztalos Ferenc - absent
- Avram Dumitru - absent
- Baban Ştefan - prezent
- Bara Nicolae - absent
- Barbu Gheorghe - absent
- Bardan Cornel Ştefan - prezent
- Bădălău Nicolae - absent
- Băeşu George - prezent
- Bănicioiu Nicolae - prezent
- Bărbuleţiu Tiberiu - absent
- Becsek-Garda Dezső-Kálmán - absent
- Becşenescu Dumitru - absent
- Bejinariu Eugen - prezent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bîrsan Iulian-Gabriel - prezent
- Boagiu Anca-Daniela - absent
- Bobeanu Răzvan-Petrică - prezent
- Boeriu Valeriu-Victor - absent
- Bolcaş Lucian Augustin - prezent
- Bonis Istvan - prezent
- Borbély László - absent
- Boureanu Cristian Alexandru - prezent
- Brânză William Gabriel - absent
- Brînzan Ovidiu - absent
- Bruchental-Pop Ionela - prezent
- Buciu Angela - prezent
- Buciuta Ştefan - prezent
- Buda Daniel - prezent
- Buda Ioan - absent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
- Buruiană Aprodu Daniela - absent
- Buşoi Cristian Silviu - prezent
- Buzatu Dan Horaţiu - absent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calimente Mihăiţă - absent
- Câmpanu Liviu - prezent
- Canacheu Costică - prezent
- Cantaragiu Bogdan - absent
- Cazan Romeo Gheorghe Leonard - prezent
- Călian Petru - absent
- Călin Ion - prezent
- Chiper Gheorghe - absent
- Chiş Filonaş - absent
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciocâlteu Alexandru - prezent
- Ciontu Corneliu - absent
- Ciopraga Mircea - absent
- Ciucă Liviu Bogdan - absent
- Cliveti Minodora - prezent
- Cocrea Olguţa - absent
- Codîrlă Liviu - prezent
- Constantinescu Anca - prezent
- Constantinescu Viorel - prezent
- Corlăţean Titus - prezent
- Coşea Dumitru Gheorghe Mircea - absent
- Crăciunescu Grigore - prezent
- Creţu Gabriela - absent
- Cutean Vasile Emilian - prezent
- Dan Iosif - prezent
- Diaconescu Marin - prezent
- Diaconescu Renică - absent
- Dida Corneliu Ioan - prezent
- Dobre Traian - prezent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragomir Gheorghe - prezent
- Drăguş Radu-Cătălin - absent
- Dreţcanu Doina Micşunica - prezent
- Dumitrescu Cristian Sorin - absent
- Dumitrescu Liana - prezent
- Dumitrescu Zamfir - absent
- Dumitriu Dragoş Petre - prezent
- Dumitriu Mihai - prezent
- Dumitru Ion - prezent
- Duşa Mircea - prezent
- Duţu Stelian - absent
- Erdei-Dolóczki István - prezent
- Eserghep Gelil - prezent
- Faina Constantin - prezent
- Fârşirotu Vladimir Mircea - prezent
- Fenechiu Relu - prezent
- Firczak Gheorghe - absent
- Florea Damian - prezent
- Fotopolos Sotiris - prezent
- Frâncu Emilian Valentin - prezent
- Furo Iuliu Ioan - prezent
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganţ Ovidiu Victor - absent
- Găleteanu Monalisa - prezent
- Georgescu Filip - absent
- Gerea Andrei Dominic - prezent
- Gheorghe Valeriu - absent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Ghiorghioni Ionesie - absent
- Ghişe Ioan - prezent
- Giurescu Ion - prezent
- Giurgiu Mircia - absent
- Glăvan Ştefan - prezent
- Godja Petru - prezent
- Gonţea Ion - prezent
- Grigore Dan - prezent
- Grosaru Mircea - absent
- Gubandru Aurel - absent
- Guşă Cozmin Horea - absent
- Gvozdenovici Slavomir - prezent
- Hanganu Romeo Octavian - absent
- Hellvig Eduard Raul - absent
- Hoban Ioan - absent
- Hogea Vlad Gabriel - absent
- Hoinaru Marian - prezent
- Hrebenciuc Viorel - absent
- Iacob Ridzi Monica Maria - absent
- Iancu Iulian - prezent
- Ibram Iusein - prezent
- Ifrim Mircea - absent
- Igaş Traian Constantin - prezent
- Ignat Miron - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - prezent
- Ionescu Daniel - absent
- Iordache Florin - prezent
- Iordache Graţiela Denisa - absent
- Iriza Marius - prezent
- Iustian Mircea Teodor - prezent
- Jipa Florina Ruxandra - absent
- Kelemen Attila Béla Ladislau - prezent
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - absent
- Király Andrei-Gheorghe - absent
- Kónya-Hamar Sándor - prezent
- Kovacs Attila - prezent
- Lakatos Petru - absent
- Lambrino Radu - absent
- Lari-Iorga Leonida - absent
- Lificiu Petru - prezent
- Liga Dănuţ - prezent
- Longher Ghervazen - prezent
- Luchian Ion - absent
- Macaleţi Costică - prezent
- Magheru Paul - prezent
- Man Mircea - absent
- Manda Iulian Claudiu - prezent
- Manolescu Oana - prezent
- Manta Pantelimon - prezent
- Marian Dan Mihai - prezent
- Marin Constantin - prezent
- Marinescu Marian-Jean - absent
- Martin Eduard-Stelian - absent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Máté András-Levente - prezent
- Matei Cătălin Lucian - prezent
- Mazăre Alexandru - absent
- Mătuşa Tudor - absent
- Mălaimare Mihai Adrian - prezent
- Mănăstireanu Vladimir Alexandru - prezent
- Mănescu Rareş Şerban - absent
- Mărculeţ Petrescu - Mira Anca Victoria - prezent
- Meir Nati - absent
- Merce Ilie - prezent
- Merka Adrian-Miroslav - prezent
- Micula Cătălin - absent
- Mihalache Sorin Dan - absent
- Mihei Andrian-Sirojea - absent
- Mircea Costache - prezent
- Mircovici Niculae - prezent
- Mironescu Laurenţiu - prezent
- Miroşeanu Liviu Alexandru - absent
- Mitrea Manuela - prezent
- Mitrea Miron Tudor - absent
- Miuţescu Gheorghe Adrian - prezent
- Mînzînă Ion - prezent
- Mocanu Alexandru - prezent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocănescu Coloros Dan Constantin - prezent
- Mocioalcă Ion - absent
- Mohora Tudor - prezent
- Moisoiu Adrian - prezent
- Moldovan Emil Radu - absent
- Momanu Corneliu - prezent
- Motreanu Dan Ştefan - prezent
- Movilă Petru - absent
- Munteanu Ioan - prezent
- Muscă Monica Octavia - absent
- Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - absent
- Nassar Rodica - prezent
- Năstase Adrian - absent
- Nechita Aurel - prezent
- Nedelcu Gabriela - prezent
- Nica Dan - prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - absent
- Nicolicea Eugen - prezent
- Nicula Vasile Cosmin - absent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - absent
- Nistoran Dorin-Liviu - absent
- Niţă Constantin - absent
- Niţulescu Teodor - absent
- Nosa Iuliu - absent
- Oancea Viorel - absent
- Olarean Aurel - absent
- Oltean Ioan - absent
- Olteanu Bogdan - prezent
- Oprea Gabriel - prezent
- Ovidenie Costel - prezent
- Palăr Ionel - absent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Pardău Dumitru - prezent
- Pascu Bogdan - prezent
- Paşcu Ioan Mircea - absent
- Pavelescu Aurelian - prezent
- Paveliu Marian Sorin - absent
- Păun Nicolae - absent
- Petrea Constantin - absent
- Plumb Rovana - absent
- Podgorean Radu - absent
- Ponta Victor-Viorel - absent
- Pop Claudiu Adrian - absent
- Popa Cornel - prezent
- Popa Daniela - absent
- Popa Nicolae - prezent
- Popeangă Petre - absent
- Popescu Dan Ioan - absent
- Popescu Florin Aurelian - absent
- Popescu Ionica Constanţa - prezent
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin - absent
- Anton Popp Cosmin - prezent
- Preda Cezar Florin - absent
- Preda Ion - prezent
- Pruteanu Vasile - prezent
- Puchianu Ioan Dumitru - prezent
- Pupeză Viorel - prezent
- Purceld Octavian-Mircea - prezent
- Puşcaş Vasile - absent
- Puşcă Mircea Valer - prezent
- Puzdrea Dumitru - absent
- Racoceanu Viorel - absent
- Radan Mihai - prezent
- Raicu Romeo Marius - absent
- Rădulescu Cristian - prezent
- Rogin Marius - absent
- Romanescu Marcel Laurenţiu - prezent
- Rus Ioan Aurel - absent
- Rusu Mihaela Adriana - prezent
- Ruşanu Dan Radu - prezent
- Sanda Victor - absent
- Sandu Gabriel - prezent
- Sandu-Capră Mihai - prezent
- Sasu Ion - prezent
- Săniuţă Marian Florian - absent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sârb Gheorghe - prezent
- Sârbu Daciana Octavia - absent
- Sârbu Marian - prezent
- Sârbu Mugurel Liviu - absent
- Scutaru Adrian George - prezent
- Semcu Adrian Emanuil - prezent
- Seres Dénes - prezent
- Severin Adrian - absent
- Silaghi Ovidiu Ioan - absent
- Sireţeanu Mihail - absent
- Sóki Béla - prezent
- Soporan Vasile Filip - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - prezent
- Stanciu Anghel - absent
- Stănescu Cristian - prezent
- Stănescu Mircea - prezent
- Stănişoară Mihai - absent
- Stoica Ion - prezent
- Străchinaru Petre - absent
- Strungă Emil - prezent
- Szekely Levente Csaba - absent
- Ştirbeţ Cornel - prezent
- Ştirbu Monica - Mihaela - prezent
- Ştireanu Octavian - absent
- Ştiucă Alecsandru - absent
- Tabără Valeriu - prezent
- Tamás Sándor - absent
- Tămagă Constantin - absent
- Tănăsescu Mihai Nicolae - prezent
- Tărniceru Petru - prezent
- Teodorescu George Alin - absent
- Timar Liviu - prezent
- Timiş Ioan - prezent
- Todoran Pavel - prezent
- Toma Florentina Marilena - prezent
- Toma Horia-Victor - prezent
- Tóro Tiberiu - prezent
- Tudor Constantin - absent
- Tudor Marcu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Turcan Raluca - prezent
- Ţundrea Ioan - prezent
- Uioreanu Horea Dorin - absent
- Ujeniuc Dragoş - prezent
- Ungureanu Petre - prezent
- Ungureanu Valeriu Alexandru - prezent
- Ursărescu Dorinel - prezent
- Vainer Aurel - absent
- Varga Attila - absent
- Vasile Aurelia - absent
- Vasilescu Lia Olguţa - prezent
- Vălean Adina Ioana - prezent
- Văsioiu Horia - absent
- Vâlcov - Şandru Marcela Lavinia - prezent
- Vlase Petru Gabriel - prezent
- Vlădoiu Aurel - prezent
- Voicu Cătălin - absent
- Voicu Mihai Alexandru - absent
- Voinea Florea - prezent
- Zaharia Claudius Mihail - prezent
- Zamfir Gabriel Sorin - absent
- Zamfirescu Dan Dumitru - prezent
- Zegrean Augustin - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Domnule Ruşanu, înţeleg că nu mai este nimeni.

Mai este cineva care nu a votat?

Din sală: Nu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Vă rog să luaţi urnele. Membrii Birourilor permanente mergem în sala Biroului permanent pentru numărarea voturilor.

Vă rog să ne mişcăm operativ să putem încheia şedinţa. Mulţumesc.

 
   

(Pauză pentru numărarea voturilor).

 
Video in format Flash/IOS Numirea domnului Ioan Muraru în funcţia de Avocat al Poporului.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Procesul verbal referitor la rezultatul votului, exprimat de către domnii deputaţi şi senatori, cu privire la numirea Avocatului Poporului

"În temeiul prevederilor art.32 din Regulamentul Şedinţelor Comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret, cu buletine de vot, de către domnii deputaţi şi senatori asupra propunerilor de numire a domnului Ioan Muraru în funcţia de Avocat al Poporului, potrivit art.7 din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Instituţiei Avocatului Poporului republicată şi au constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaţilor şi senatorilor, 468.
  • Numărul senatorilor şi deputaţilor prezenţi, 279.
  • Număr de voturi exprimate, 279.
  • Număr de voturi anulate, 0.
  • Numărul total de voturi valabil exprimate - 279, din care voturi pentru - 234, voturi împotrivă - 45.

Ca urmare a faptului că a întrunit majoritatea cerută de lege, Parlamentul României numeşte pe domnul Ioan Muraru, în funcţia de Avocat al Poporului." (Aplauze)

Video in format Flash/IOS Numirea domnului Bogdan Mihai Chetreanu ca membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Proces - verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către domnii deputaţi şi senatori cu privire la numirea unui membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare

"În temeiul art.32 din Regulamentul Şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret, cu buletine de vot, de către deputaţi şi senatori, asupra propunerii de numire a domnului Chetreanu Bogdan Mihai, în calitate de membru şi în funcţia de comisar al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

  • Numărul total de deputaţi şi senatori, 468.
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi, 279.
  • Voturi exprimate, total - 279.
  • Voturi anulate, 0.
  • Numărul total de voturi valabil exprimate - 279, din care pentru - 264, voturi împotrivă - 15.

Ca urmare a faptului că a întrunit majoritatea cerută de Regulament, Parlamentul României numeşte pe domnul Chetreanu Bogdan Mihai, în calitate de membru şi în funcţia de comisar al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare." (Aplauze)

Video in format Flash/IOS Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi depuse la secretarii generali al Senatului şi Camerei Deputaţilor, conform prevederilor art.17 alin.2 şi 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

În conformitate cu prevederile art.15 alin (2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, vă informez că s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vedere exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:

  • Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD;
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului;
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului European din România;
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2006 pentru modificarea Legii audiovizualului nr.504/2002;
  • Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2006 privind trecerea Muzeului Naţional "George Enescu" din Bucureşti în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor;
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2000 privind îmbunătăţirea finanţării unor programe de dezvoltare sectorială iniţiate de Ministerul Culturii şi Cultelor;
  • Lege pentru modificarea şi completarea Legii arendării nr.16/1994;
  • Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.481/2004 privind protecţia civilă;
  • Legea - cadru a descentralizării;
  • Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea tehnică pentru anul 2004, semnat la Bucureşti, la 19 decembrie 2005;
  • Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară pentru anul 2004, semnat la Bucureşti, la 19 decembrie 2005;
  • Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Ordinea de zi fiind epuizată, declarăm încheiată şedinţa.

Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 17.40.