Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 5, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.187/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 5, 2006

  Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului legii bugetului de stat pe anul 2007 (anexa nr. 3/21, poziţia 147 - anexa nr. 3/21, poziţia 215).

Şedinţa a început la ora 9,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Doru Ioan Tărăcilă, vicepreşedinte al Senatului, şi de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Puskás Valentin Zoltán, secretar al Senatului, şi Ioan Munteanu, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Declar deschisă şedinţa noastră de astăzi.

Îi rog pe domnii lideri ai grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în bănci, pentru a putea începe lucrările.

Stimaţi colegi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă propun să începem cu un apel nominal.

Îl invit pe domnul deputat Ioan Munteanu, secretar al Camerei Deputaţilor, să facă apelul la Camera Deputaţilor.

Din sală:

Procedură!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

La apelul nominal?

Procedură, domnul Stanciu. Vă rog, secretariatul, microfonul pentru domnul Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor membri ai Guvernului,

Domnule Nicolăescu,

Îmi cer scuze, dar şi eu, şi Guvernul suntem în cârje, aşa că ne deplasăm mai greu.

Domnule preşedinte,

Există o cutumă şi, din simpatie pentru dumneavoastră, pentru timpul cât îl mai petreceţi la acel microfon, vă anunţ că nu e bine să încălcaţi cutuma.

Apelul nominal se face prin rotaţie, în sensul că o dată se începe cu Senatul, o dată se începe cu Camera.

Ieri apelul nominal a început cu Camera Deputaţilor, acum, în mod firesc, continuăm cu Senatul, pentru că nu aş dori ca distinşii noştri senatori să se simtă marginalizaţi şi, din respect pentru dânşii, vă rog să începeţi cu Senatul.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Sunt convins că senatorii nu se simt marginalizaţi.

Chiar dânşii au făcut această propunere, ţinând seama de faptul că ultimul apel nominal, la care, probabil, din păcate şi spre regretul Camerelor reunite, aţi lipsit, începuse cu Senatul, şi anume aseară.

Din sală:

Nu, nu, nu!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Stimaţi colegi,

Alături de mine se află co-preşedintele de şedinţă, care mă informează că aseară ultimul apel nominal a început cu Senatul.

Ca atare, îl invit pe domnul Munteanu, respectând cutuma invocată, să facă apelul nominal la Cameră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Mulţumesc domnului Anghel că a încercat să mă ajute. Nu a reuşit.

- Adomnicăi Mirela Elena - prezentă
- Adomniţei Cristian Mihai - absent
- Albu Gheorghe - prezent
- Almăjanu Marin - prezent
- Almăşan Liviu - prezent
- Amarie Constantin - prezent
- Amet Aledin - prezent
- Anastase Roberta Alma - euroobservator
- Andea Petru - prezent
- Andon Sergiu - prezent
- Andronescu Ecaterina - prezentă
- Antal Árpád András - absent
- Andreica Romică - absent
- Antal István - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - prezent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent
- Ardelean Cornelia - absentă
- Asztalos Ferenc - prezent
- Avram Dumitru - absent
- Baban Ştefan - prezent
- Bara Nicolae - prezent
- Barbu Gheorghe - prezent
- Bardan Cornel Ştefan - prezent
- Bădălău Niculae - prezent
- Băeşu George - prezent
- Bănicioiu Nicolae - absent
- Bărbuleţiu Tiberiu - euroobservator
- Becsek-Garda Dezso Kálmán - prezent
- Becşenescu Dumitru - euroobservator
- Bejinariu Eugen - prezent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bîrsan Iulian Gabriel - prezent
- Boagiu Anca Daniela - Guvern
- Bobeanu Răzvan Petrică - prezent
- Boeriu Valeriu Victor - prezent
- Bolcaş Lucian Augustin - prezent
- Bonis Istvan - prezent
- Borbély László - Guvern
- Boureanu Cristian Alexandru - prezent
- Brînză William Gabriel - prezent
- Brînzan Ovidiu - prezent
- Bruchental-Pop Ionela - prezentă
- Buciu Angela - prezentă
- Buciuta Ştefan - prezent
- Buda Daniel - prezent
- Buda Ioan - prezent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
- Buruiană Aprodu Daniela - euroobservator
- Buşoi Cristian Silviu - prezent
- Buzatu Dan Horaţiu - prezent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calimente Mihăiţă - absent
- Câmpanu Liviu - prezent
- Canacheu Costică - prezent
- Cantaragiu Bogdan - prezent
- Cazan Romeo Gheorghe Leonard - prezent
- Călian Petru - prezent
- Călin Ion - prezent
- Chiper Gheorghe - prezent
- Chiş Filonaş - prezent
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciocâlteu Alexandru - prezent
- Ciontu Corneliu - prezent
- Ciopraga Mircea - absent
- Ciucă Liviu Bogdan - prezent
- Cliveti Minodora - prezentă
- Cocrea Olguţa - prezentă
- Codîrlă Liviu - prezent
- Constantinescu Anca - absentă
- Constantinescu Viorel - prezent
- Corlăţean Titus - euroobservator
- Coşea Dumitru Gheorghe Mircea - euroobservator
- Crăciunescu Grigore - prezent
- Creţu Gabriela - euroobservator
- Cutean Vasile Emilian - prezent
- Dan Iosif - prezent
- Diaconescu Marin - prezent
- Diaconescu Renică - prezent
- Dida Corneliu Ioan - absent
- Dobre Traian - prezent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - prezent
- Dragomir Gheorghe - prezent
- Drăguş Radu Cătălin - absent
- Dreţcanu Doina Micşunica - prezentă
- Dumitrescu Cristian Sorin - prezent
- Dumitrescu Liana - prezentă
- Dumitrescu Zamfir - absent
- Dumitriu Dragoş Petre - prezent
- Dumitriu Mihai - prezent
- Dumitru Ion - prezent
- Duşa Mircea - prezent
- Duţu Stelian - prezent
- Erdei-Dolóczki István - prezent
- Eserghep Gelil - prezent
- Faina Constantin - prezent
- Fârşirotu Vladimir Mircea - prezent
- Fenechiu Relu - absent
- Firczak Gheorghe - absent
- Florea Damian - prezent
- Fotopolos Sotiris - prezent
- Frâncu Emilian Valentin - prezent
- Furo Iuliu Ioan - prezent
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganţ Ovidiu Victor - euroobservator
- Găleteanu Monalisa - prezentă
- Georgescu Filip - prezent
- Gerea Andrei Dominic - prezent
- Gheorghe Valeriu - prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Ghiorghioni Ionesie - prezent
- Ghişe Ioan - prezent
- Giurgiu Mircia - prezent
- Glăvan Ştefan - prezent
- Godja Petru - prezent
- Gonţea Ion - prezent
- Grigore Dan - absent
- Grosaru Mircea - absent
- Gubandru Aurel - prezent
- Guşă Cozmin Horea - absent
- Gvozdenovici Slavomir - prezent
- Hanganu Romeo Octavian - prezent
- Hellvig Eduard Raul - prezent
- Hoban Ioan - prezent
- Hogea Vlad Gabriel - euroobservator
- Hoinaru Marian - prezent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Iacob Ridzi Monica Maria - euroobservator
- Iancu Iulian - prezent
- Ibram Iusein - prezent
- Ifrim Mircea - prezent
- Igaş Traian Constantin - prezent
- Ignat Miron - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - prezent
- Ionescu Daniel - prezent
- Iordache Florin - prezent
- Iordache Graţiela Denisa - absentă
- Iriza Marius - prezent
- Iustian Mircea Teodor - prezent
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Kelemen Attila Béla Ladislau - euroobservator
- Kelemen Hunor - absent
- Kerekes Károly - prezent
- Király Andrei Gheorghe - prezent
- Kónya-Hamar Sándor - euroobservator
- Kovacs Attila - prezent
- Lakatos Petru - prezent
- Lambrino Radu - prezent
- Lari-Iorga Leonida - prezentă
- Lificiu Petru - prezent
- Liga Dănuţ - absent
- Longher Ghervazen - absent
- Luchian Ion - prezent
- Macaleţi Costică - prezent
- Magheru Paul - prezent
- Man Mircea - prezent
- Manda Iulian Claudiu - absent
- Manolescu Oana - prezentă
- Manta Pantelimon - prezent
- Marian Dan Mihai - prezent
- Marin Constantin - prezent
- Marinescu Marian Jean - euroobservator
- Martin Eduard Stelian - absent
- Márton Árpád Francisc - prezent
- Máté András Levente - prezent
- Matei Cătălin Lucian - prezent
- Mazăre Alexandru - absent
- Mălaimare Mihai Adrian - prezent
- Mănăstireanu Vladimir Alexandru - prezent
- Mănescu Rareş Şerban - prezent
- Mărculeţ Petrescu Mira Anca Victoria - prezentă
- Mătuşa Tudor - prezent
- Meir Nati - prezent
- Merce Ilie - prezent
- Merka Adrian Miroslav - prezent
- Micula Cătălin - absent
- Mihalache Sorin Dan - euroobservator
- Mihei Andrian Sirojea - prezent
- Mircea Costache - prezent
- Mircovici Niculae - prezent
- Mironescu Laurenţiu - prezent
- Miroşeanu Liviu Alexandru - prezent
- Mitrea Manuela - prezentă
- Mitrea Miron Tudor - prezent
- Miuţescu Gheorghe Adrian - prezent
- Mînzînă Ion - prezent
- Mocanu Alexandru - prezent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocănescu Coloros Dan Constantin - prezent
- Mocioalcă Ion - prezent
- Mohora Tudor - prezent
- Moisoiu Adrian - prezent
- Moldovan Emil Radu - prezent
- Momanu Corneliu - prezent
- Motreanu Dan Ştefan - prezent
- Movilă Petru - prezent
- Munteanu Ioan - prezent
- Muscă Monica Octavia - absentă
- Muşetescu Tiberiu Ovidiu - prezent
- Nassar Rodica - prezentă
- Năstase Adrian - prezent
- Nechita Aurel - prezent
- Nedelcu Gabriela - prezentă
- Nica Dan - prezent
- Nicolăescu Gheorghe Eugen - prezent
- Nicolicea Eugen - prezent
- Nicula Vasile Cosmin - absent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
- Nistoran Dorin Liviu - absent
- Niţă Constantin - prezent
- Niţulescu Teodor - prezent
- Nosa Iuliu - prezent
- Oancea Viorel - prezent
- Olarean Aurel - prezent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Bogdan - prezent
- Oprea Gabriel - prezent
- Ovidenie Costel - prezent
- Palăr Ionel - prezent
- Pambuccian Varujan - absent
- Pardău Dumitru - absent
- Pascu Bogdan - absent
- Paşcu Ioan Mircea - euroobservator
- Pavelescu Aurelian - absent
- Paveliu Marian Sorin - prezent
- Păun Nicolae - absent
- Petrea Constantin - prezent
- Plumb Rovana - prezentă
- Podgoreanu Radu - euroobservator
- Ponta Victor Viorel - absent
- Pop Claudiu Adrian - prezent
- Popa Cornel - prezent
- Popa Daniela - prezentă
- Popa Nicolae - prezent
- Popeangă Petre - prezent
- Popescu Florin Aurelian - prezent
- Popescu Ioan Dan - prezent
- Popescu Ionica Constanţa - prezentă
- Popescu Constantin Tăriceanu - Guvern
- Popp Cosmin Gabriel - absent
- Preda Cezar Florin - absent
- Preda Ion - prezent
- Pruteanu Vasile - prezent
- Puchianu Ioan Dumitru - prezent
- Pupeză Viorel - prezent
- Purceld Octavian Mircea - prezent
- Puşcaş Vasile - prezent
- Puşcă Mircea Valer - prezent
- Puzdrea Dumitru - prezent
- Radan Mihai - absent
- Raicu Romeo Marius - absent
- Rădulescu Cristian - prezent
- Rogin Marius - prezent
- Romanescu Marcel Laurenţiu - prezent
- Rus Ioan Aurel - prezent
- Rusu Mihaela Adriana - prezentă
- Ruşanu Dan Radu - prezent
- Sanda Victor - prezent
- Sandu Gabriel - prezent
- Sandu-Capră Mihai - prezent
- Sasu Ion - prezent
- Săniuţă Marian Florian - prezent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sârb Gheorghe - prezent
- Sârbu Daciana Octavia - euroobservator
- Sârbu Marian - prezent
- Sârbu Mugurel Liviu - prezent
- Scutaru Adrian George - absent
- Semcu Adrian Emanuil - prezent
- Seres Dénes - prezent
- Severin Adrian - euroobservator
- Silaghi Ovidiu Ioan - euroobservator
- Sireţeanu Mihail - prezent
- Sóki Béla - prezent
- Soporan Vasile Filip - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - prezent
- Stanciu Anghel - prezent
- Stativă Irinel Ioan - prezent
- Stănescu Cristian - prezent
- Stănescu Mircea - prezent
- Stănişoară Mihai - prezent
- Stoica Ion - prezent
- Străchinaru Petre - prezent
- Strungă Emil - prezent
- Szekely Levente Csaba - prezent
- Ştirbeţ Cornel - prezent
- Ştirbu Monica Mihaela - absentă
- Ştireanu Octavian - absent
- Ştiucă Alecsandru - prezent
- Tabără Valeriu - prezent
- Tamás Sándor - absent
- Tămagă Constantin - prezent
- Tănăsescu Mihai Nicolae - prezent
- Tărniceru Petru - prezent
- Teodorescu George Alin - absent
- Timar Liviu - prezent
- Timiş Ioan - prezent
- Todoran Pavel - prezent
- Toma Florentina Marilena - prezentă
- Toma Horia Victor - prezent
- Toró Tiberiu - prezent
- Tudor Constantin - prezent
- Tudor Marcu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Turcan Raluca - prezentă
- Ţundrea Ioan - prezent
- Uioreanu Horea Dorin - prezent
- Ujeniuc Dragoş - prezent
- Ungureanu Petre - prezent
- Ungureanu Valeriu Alexandru - prezent
- Ursărescu Dorinel - prezent
- Vainer Aurel - prezent
- Varga Attila - prezent
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilescu Lia Olguţa - prezentă
- Vălean Adina Ioana - euroobservator
- Văsioiu Horia - prezent
- Vâlcov-Şandru Marcela Lavinia - absentă
- Vlase Petru Gabriel - prezent
- Vlădoiu Aurel - prezent
- Voicu Cătălin - prezent
- Voicu Mihai Alexandru - Guvern
- Voinea Florea - prezent
- Zaharia Claudius Mihail - prezent
- Zamfir Gabriel Sorin - absent
- Zamfirescu Dan Dumitru - prezent
- Zegrean Augustin - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - absent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul senator Puskás Valentin Zoltán să facă prezenţa la Senat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Puskás Valentin Zoltán:

Lista senatorilor.

- Antonie Ştefan Mihail - - prezent
- Apostol Neculai - - prezent
- Arcaş Viorel - - prezent
- Ardelean Aurel - - prezent
- Arion Viorel - - absent
- Athanasiu Alexandru - - euroobservator
- Basgan Ion - - prezent
- Berceanu Radu Mircea - - Guvern
- Blaga Vasile - - Guvern
- Bobeş Marin - - prezent
- Cazacu Cornelia - - prezentă
- Câmpeanu Radu Anton - - prezent
- Cârlan Dan - - prezent
- Chelaru Ioan delegaţie
- Cinteză Mircea - - absent
- Ciornei Silvia - - euroobservator
- Cioroianu Adrian Mihai - - euroobservator
- Cismaru Ivan - - prezent
- Copos Gheorghe - - absent
- Corodan Ioan - - prezent
- Cozmâncă Octav - - absent
- Creţu Corina - - euroobservator
- Creţu Ovidiu Teodor - - prezent
- Cucuian Cristian - - prezent
- Cutaş George Sabin - - prezent
- Daea Petre - - prezent
- David Cristian - - Guvern
- David Gheorghe - - prezent
- Diaconescu Cristian - - absent
- Dina Carol - - prezent
- Dinescu Valentin - - prezent
- Dîncu Vasile - - prezent
- Duca Viorel Senior - - euroobservator
- Dumitrescu Ion Mihai - - prezent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - - prezent
- Dumitru Constantin - - prezent
- Eckstein Kovács Péter - - prezent
- Fekete Szabó Andras Levente - - prezent
- Filipescu Teodor - - absent
- Florescu Ion - - prezent
- Flutur Gheorghe - - prezent
- Frunda György - - prezent
- Funar Gheorghe - - prezent
- Găucan Constantin - - absent
- Geoană Mircea Dan - - absent
- Georgescu Radu Cristian - - prezent
- Gheorghe Constantin - - absent
- Haşotti Puiu - - prezent
- Ilaşcu Ilie delegaţie
- Iliescu Ion - - absent
- Iluşcă Daniel - - prezent
- Ion Vasile - - prezent
- Iorga Nicolae delegaţie
- Iorgovan Antonie - - absent
- Ioţcu Petru Nicolae - - prezent
- Ivănescu Paula Maria - - prezentă
- Jurcan Dorel - - prezent
- Loghin Irina - - prezentă
- Lupoi Mihail delegaţie
- Mardare Radu Cătălin - - prezent
- Marinescu Marius - - absent
- Markó Béla - - Guvern
- Meleşcanu Teodor Viorel delegaţie
- Mereuţă Mircea - - prezent
- Mihăescu Eugen - - prezent
- Mihăilescu Petru Şerban - - prezent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - - absentă
- Moraru Ion - - prezent
- Morţun Alexandru Ioan - - euroobservator
- Neagoe Otilian - - prezent
- Neagu Nicolae - - prezent
- Németh Csaba - - prezent
- Nicolae Şerban - - prezent
- Nicolai Norica - - absentă
- Novolan Traian - - prezent
- Onaca Dorel Constantin - - prezent
- Oprea Mario Ovidiu - - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - - absent
- Pascu Corneliu - - prezent
- Păcuraru Paul - - prezent
- Păunescu Adrian - - absent
- Pereş Alexandru delegaţie
- Pete Ştefan - - prezent
- Petre Maria - - euroobservator
- Petrescu Ilie - - prezent
- Popa Aron Ioan - - absent
- Popa Dan Gabriel - - prezent
- Popa Nicolae Vlad - - euroobservator
- Popescu Dan Mircea - - prezent
- Popescu Ionel - - absent
- Popescu Irinel - - absent
- Popescu Mihail - - prezent
- Prodan Tiberiu Aureliu - - absent
- Puskás Valentin Zoltán - - prezent
- Rădoi Ion - - prezent
- Rădoi Ovidiu - - absent
- Rădulescu Cristache - - prezent
- Roibu Aristide - - absent
- Sabău Dan - - prezent
- Sârbu Ilie delegaţie
- Silistru Doina - - prezentă
- Simionescu Aurel Gabriel - - prezent
- Sógor Csaba - - prezent
- Solcanu Ion - - prezent
- Stan Petru - - absent
- Stănoiu Rodica Mihaela - - prezentă
- Stoica Ilie - - prezent
- Strătilă Şerban Cezar - - prezent
- Stroe Radu - - Guvern
- Szabó Károly Ferenc - - absent
- Şerbănescu Verginia - - prezentă
- Şerbu Gheorghe Vergil - - prezent
- Şereş Ioan Codruţ - - absent
- Ştefan Viorel - - prezent
- Şter Sever - - prezent
- Talpeş Ioan - - prezent
- Tănăsescu Claudiu - - prezent
- Tărăcilă Doru Ioan - - prezent
- Terinte Radu - - absent
- Theodorescu Emil Răzvan - - prezent
- Tîlvăr Angel - - prezent
- Toma Ion - - prezent
- Tomoiagă Liliana Lucia - - prezentă
- Tudor Corneliu Vadim - - absent
- Ţâbuleac Mihai - - prezent
- Ţicău Silvia Adriana - - euroobservator
- Ţîrle Radu - - euroobservator
- Ungheanu Mihai - - absent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuţ - - prezent
- Vasilescu Gavrilă - - prezent
- Văcăroiu Nicolae - - absent
- Vărgău Ion - - prezent
- Vedinaş Verginia - - prezentă
- Verestóy Attila - - prezent
- Voiculescu Dan - - absent
- Vosganian Varujan - - absent
- Vraciu Jan - - prezent

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 467 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 306. Cvorumul legal de lucru este îndeplinit.

Pe ordinea de zi avem continuarea dezbaterii pe articole a Proiectului legii bugetului de stat pe anul 2007.

S-a înscris pe procedură doamna senator Verginia Vedinaş. Vă rog, doamna senator.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Verginia Vedinaş:

Vă mulţumesc.

Domnilor preşedinţi,

Distins prezidiu,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Am cerut cuvântul pentru ca, de la tribuna celor două

Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, să pun în discuţie o chestiune procedurală foarte importantă.

Vă atrag atenţia că nu este vorba despre orice procedură, ci despre una care este consacrată chiar de Legea fundamentală a ţării, care riscăm să fie încălcată dacă Parlamentul nu intervine în calitatea lui de organ suprem reprezentativ al poporului român.

Dragi colegi,

Retragerea Partidului Conservator de la guvernare a creat nu numai o situaţie de criză politică, dar riscăm să creeze şi o situaţie de criză constituţională.

Am în vedere negocierile politice care se poartă între formaţiunile rămase în arcul guvernamental privind modul de distribuire a portofoliilor rămase libere, procedură din care se intenţionează ca Parlamentul să fie exclus. Am înţeles că în seara aceasta noii miniştri urmează să fie învestiţi, lucru care nu se poate să fie acceptat.

De ce? Pentru că, potrivit art. 85 alin. (3) din Constituţie, atunci când prin propunerile de remaniere guvernamentală se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, numirea noilor membri nu se poate face decât după aprobarea Parlamentului, acordată la propunerea primul-ministrului. Art. 85 alin. (3) este imperativ, dragi colegi. El prevede expres că preşedintele României va putea exercita atribuţia de numire a unor noi membri numai pe baza aprobării Parlamentului, acordate la propunerea premierului.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Este evident că prin ieşirea Partidului Conservator din Guvern s-a schimbat compoziţia politică a Guvernului. Noi am învestit în 2004 un Guvern care a fost format din 4 formaţiuni politice. Acum este vorba despre un Guvern format din 3 formaţiuni politice. Numirea unor noi membri în acest Guvern nu se poate face decât după ce Parlamentul a acordat votul de încredere.

Domnule preşedinte al României,

Vă solicităm să respectaţi Constituţia, singura carte pe care în campania electorală aţi spus că veţi jura. Se impune suspendarea demersurilor politice declanşate, iar prim-ministrul să solicite Parlamentului, potrivit Constituţiei, votul de încredere asupra noilor membri, pentru a se intra în starea de constituţionalitate.

Nu ne putem permite, doamnelor şi domnilor colegi, suntem Parlamentul României, să intrăm în Europa cu un Guvern care să fie lipsit de legitimitate constituţională.

Consecinţele politice ar fi dezastruoase pentru credibilitatea României, şi aşa afectată după eşecurile pe care le-am suportat până acum.

Pentru aceste considerente, rog cele două Camere ale Parlamentului să contribuie la reintrarea în constituţionalitate a situaţiei politice din România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna senator.

Am luat act de punctul ridicat de dumneavoastră.

Deocamdată, Parlamentul nu a fost sesizat cu niciun fel de act de natură constituţională sau juridică, ci doar cu declaraţii politice. Declaraţiile politice nu fac însă obiectul dezbaterii la buget, drept care luăm act de declaraţia dumneavoastră, care însă era în afara ordinii de zi.

Punctul 32 din anexa cu amendamente admise.

Suntem la anexa nr. 3/19 — "Ministerul Administraţiei şi Internelor".

Dacă se susţine amendamentul de la punctul 147?

 
   

Domnul Gheorghe Funar (din sală):

Procedură, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu sunteţi dumneavoastră iniţiator...

Iertaţi-mă!

Bun. Eram într-o procedură în acest moment.

Nu se susţine amendamentul de la punctul 147.

Trecem la punctul 148.

Pe procedură, domnul senator Gheorghe Funar.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Onorat prezidiu,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Îmi pare rău că trebuie să vin la acest microfon şi să vă fac cunoscut, domnule preşedinte de şedinţă, că problema adusă în discuţie de distinsa noastră colegă, doamna senator Verginia Vedinaş, este la ordinea de zi.

Astăzi se încearcă încălcarea Constituţiei României de către reprezentanţii P.D., P.N.L. şi de către fraţii lor de la U.D.M.R. Preşedintele României a jurat să respecte Constituţia. Am jurat şi noi.

Demersul făcut de Partidul România Mare este de mare actualitate şi trebuie să-l aveţi pe ordinea de zi, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, să interveniţi pentru respectarea Constituţiei.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. (Discuţii în sală.)

Nu se aude când vorbim de la prezidiu?

O să încerc să vorbesc mai tare.

Domnul deputat Márton Árpád Francisc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am o intervenţie de procedură.

Art. 8 din Regulamentul comun al activităţii celor două Camere zice astfel: "Proiectul ordinii de zi este supus aprobării Parlamentului în ziua stabilită pentru şedinţa comună. Ordinea de zi se adoptă cu votul deschis a cel puţin jumătate plus unu din numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi. În mod excepţional, în orice şedinţă comună, preşedintele Camerei Deputaţilor sau preşedintele Senatului poate propune modificarea ordinii de zi la cererea, pentru motive temeinice, a unuia dintre Birourile permanente sau a unui grup parlamentar din orice Cameră ori, după caz, la cererea Guvernului".

Motivarea cererii de modificare a ordinii de zi se face printr-o singură luare de cuvânt, limitată în timp.

Deci, dacă un grup parlamentar, în urma susţinerii care a avut loc, solicită modificarea ordinii de zi, să o supuneţi votului. Dacă nu s-a votat, să trecem la ordinea de zi votată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă mai există alte intervenţii pe această temă? Nu mai există alte intervenţii pe această temă, nici din partea celor care au ridicat problema.

Dacă amendamentul de la punctul 148 se susţine? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 149, amendamente respinse, se susţine? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 150, amendamente respinse, se susţine? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 151? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 152? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 153? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 154? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 155? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 156? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 157? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 158? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 159? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 160? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 161? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 162? Nu se susţine.

Amendamentul de la punctul 163?

Domnule deputat Constantin Niţă, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Domnule preşedinte,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Am solicitat la punctul 163 introducerea unei sume pentru un obiectiv de investiţii, şi anume palatul administrativ al judeţului Braşov.

Vreau să vă informez că în Braşov palatul administrativ este proprietatea Ministerului Justiţiei şi în acest palat, să spunem, au sediul prefectura, consiliul judeţean, direcţia judeţeană de muncă şi solidaritate socială, direcţia judeţeană de statistică, care sunt chiriaşe. Şi, în mod evident, existând terenul şi un proiect început încă de acum 14-15 ani, este necesar să se continue acest proiect şi am solicitat, practic, 1.000.000.000 pentru proiectare. După părerea mea, este o sumă infimă şi cred că Ministerul Finanţelor Publice nu ar avea de ce să nu aprobe un asemenea proiect, până la urmă, care se desfăşoară pe mai mulţi ani şi care este absolut necesar pentru municipiul Braşov.

Eu cred că nu ne este indiferent dacă instituţiile fundamentale ale statului au sediile corespunzătoare şi dotarea necesară pentru a putea să-şi desfăşoare activitatea. De aceea, cer Ministerului Finanţelor Publice să sprijine acest obiectiv de investiţii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai există intervenţii?

Domnule deputat Anghel Stanciu, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Eugen Nicolăescu,

Ne aflăm aici în faţa unui amendament asupra căruia... Grupurile parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor ale Partidului Social Democrat au ezitat mult dacă să-l susţină pe colegul nostru în aprobarea acestui amendament.

Am ajuns însă la concluzia că vinovat de ceea ce se întâmplă este actualul Guvern. Bineînţeles că n-o să-I plângem de milă datorită situaţiei minoritare în care se află, dar actualul Guvern este responsabil de aprobarea aşa-numitei retrocedări integrale. Deci această retrocedare totală a făcut ca, iată, o serie de instituţii publice cu rol esenţial în administrarea judeţului Braşov să devină chiriaşe ale unei alte instituţii de stat, Ministerul Justiţiei, ceea ce, evident, se putea întâmpla numai la noi.

În consecinţă, era normal ca distinşii noştri colegi deputaţi de Braşov să găsească o soluţie, iar soluţia este atât de simplă, încât chiar nu înţelegem de ce dumneavoastră nu o veţi sprijini, în cazul în care domnul secretar de stat nu va da un semnal că are sens să susţinem celelalte amendamente care vin ulterior.

Pentru că, domnule preşedinte, dacă se va continua pe aceeaşi linie de respingere a amendamentelor noastre, este posibil să ne consultăm între noi, grupurile, şi să nu mai susţinem niciun amendament şi să trecem direct la votul final, în timp ce s-ar putea să nu aveţi încă racolările puse la punct.

De aceea, ar fi bine să susţineţi acest amendament, care nu cere, aşa cum a spus colegul nostru, decât 1 miliard. Este o chestiune de gest, altfel s-ar putea să terminăm bugetul chiar înainte de a crede dumneavoastră că-i posibil.

Vă mulţumim pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Vreau să atrag atenţia, în aceste condiţii, Comisiei pentru buget, finanţe că a săvârşit o gravă greşeală materială. Înţeleg că e vorba de 1 miliard, şi nu de 10, după cum scrie aici.

Domnule deputat,

Sunt ferm convins că la ora aceasta nu veţi cere să trecem direct la votul final, că trece bugetul, drept care poate cereţi un piculeţ mai târziu.

Punctul de vedere al Guvernului, domnule secretar de stat Mircea Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Mircea — secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Se solicită să se aloce o sumă de bani, practic 1 milion de lei noi, pentru a se proiecta un sediu al palatului administrativ, motivându-se faptul că în momentul de faţă prefectura ar avea calitatea de chiriaş, alături de alte instituţii, de consiliul judeţean, de comisia de statistică şi aşa mai departe, într-un sediu care ar fi proprietatea Ministerului Justiţiei.

Vreau să vă aduc la cunoştinţă că iniţiatorii proiectului sunt într-o eroare de fapt şi cred că şi juridică. Palatul administrativ este proprietatea statului român, nu a Ministerului Justiţiei. Conform actului nr. 5.373/2006, prefectura are drept de administrare pe sediul respectiv, cam 30% din sediu, la fel ca şi consiliul judeţean.

Ministerul Justiţiei, respectiv Curtea de Apel, are un etaj, la etajul doi, unde funcţionează Curtea de Apel.

Prin urmare, nu se pune problema că ar exista raporturi între proprietari şi chiriaşi. Nu! Proprietar este statul român. Celelalte instituţii au drept de administrare.

În plus faţă de aceasta, vă mai aduc la cunoştinţă că, în virtutea dreptului de administrare, palatul administrativ, respectiv prefectura, are deja un buget alocat de 210.000 RON, în baza căruia se efectuează în momentul de faţă lucrări de amenajare a palatului administrativ al prefecturii.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat Niţă, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu tot respectul pentru domnul secretar de stat, una este administrarea, alta este posesia şi alta este proprietatea.

Deci, ca să fie foarte clar, palatul administrativ din

Braşov este proprietatea Ministerului Justiţiei şi există în acest sens documente şi au existat procese ani de zile pe această chestiune. Mai mult decât atât, vreau să vă spun că poate că Braşovul este printre puţinele municipii mari din România care nu are un palat administrativ care să aibă toate facilităţile şi toate instituţiile care trebuie pentru o bună prestare a activităţii administraţiei publice locale.

Din acest motiv, eu cred că, iertaţi-mă, dar cred că ne facem de râs. Pentru o sumă infimă de proiectare a noului sediu în centrul civic al Braşovului, stăm şi discutăm că: "Ştiţi, nu e proprietatea..., că are 30%"! Eu vă spun că palatul administrativ din Braşov, după opinia mea, în afara faptului că are o poziţie bună şi, sigur, este o clădire veche de patrimoniu, nu dispune de facilităţile necesare pentru o asemenea activitate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Doriţi să interveniţi din nou, domnule secretar de stat?

Vă rog, cu precizare...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Mircea:

Deci, repet, palatul administrativ face parte din domeniul public şi este proprietate a statului român.

A fost o sentinţă...

Daţi-mi voie să vă spun, că ştiu despre ce este vorba!

A fost o cerere de retrocedare. S-a emis o sentinţă de evacuare. Nu a fost niciodată învestită cu formulă executorie, pentru că este lovită de nulitate absolută, motiv pentru care în momentul de faţă s-a stabilit astfel: proprietatea şi drepturile reale sunt înscrise în cartea funciară. Or, eu v-am citat exact. În cartea funciară există drept de administrare al acelor instituţii.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la punctul 163 din anexa cu amendamente respinse.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 130 de voturi pentru.

Voturi împotrivă, vă rog? 165 de voturi împotrivă.

Abţineri? Două abţineri.

Vă rog să se consemneze.

S-a respins.

Punctul 164 se susţine? Nu se susţine.

Punctul 165 se susţine?

Domnule deputat, v-am întrebat dacă se susţine.

 
   

Domnul Constantin Niţă:

Nu eram atent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule, îmi pare rău!

Din consideraţie pentru domnul deputat Niţă, fără îndoială...

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă rog foarte mult totuşi să urmărim desfăşurarea lucrărilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Noi urmărim dezbaterile, dar dumneavoastră vă exprimaţi foarte repede. Eu ştiu că vreţi să treceţi rapid, dar, cred eu, cu mai multă înţelegere pentru amendamentele noastre.

La punctul 164 am propus un program care, după părerea noastră, trebuie să se desfăşoare pe o perioadă de 3-4 ani chiar, şi anume dotarea comunelor cu autoutilitare de pompieri, mai precis, a primăriilor, dacă vreţi.

Noi credem că în ţară s-au întâmplat tot felul de evenimente legate de calamităţi, de accidente, de incendii, care, în mod firesc, presupun ca toate primăriile să fie dotate cu asemenea autoutilitare. Cred că este un program naţional, care ar putea să fie preluat indiferent de politica Guvernului sau a partidului care este la un moment dat la guvernare.

De aceea, credem că un început ar trebui să fie şi, de aceea, v-am propus ca anul acesta să intrăm măcar cu o parte din suma propusă, respectiv 80 de miliarde de lei, în aşa fel încât acest program să se desfăşoare, aşa cum v-am spus, pe o perioadă de 3-4 ani.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule deputat Anghel Stanciu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Ne găsim aici în faţa unei probleme foarte delicate.

Dumneavoastră ştiţi că apa şi focul sunt două elemente constituente, clar, ale universului, iar distinşii noştri colegi de la Comisiile pentru buget, finanţe ne dau un răspuns care ne întristează: ne spun că nu au bani să luăm autoutilitare de pompieri pentru a dota comunele şi satele noastre cu mijloace de stingere a incendiilor.

Evident că noi am fi fost tentaţi să credem că nu au bani. Ministerul Administraţiei şi Internelor nu are bani.

Dar, domnule preşedinte, se ridică o întrebare retorică: dar pentru "Touareg"-uri a avut bani? Ca să plimbe domnii prefecţi cu "Touareg"-urile, acolo au avut bani.

Deci iată că noi dăm bani pe lux, ca să se ducă domnul prefect să vadă cum arde comuna, în loc să se ducă domnul prefect să stingă incendiul cu autoutilitara respectivă.

De aceea, credem că trebuie să reducem numărul de "Touareg"-uri şi să luăm câteva autoutilitare, ca un gest...

Şi, domnul secretar de stat, nu intrăm în detalii cum s-au făcut licitaţiile, dar nu credem că e normal să dăm prioritate unor interese, să spunem, personale, de a deplasa posteriorul prefecţilor, în loc să dăm prioritate unei comunităţi spre a stinge incendiul.

Că, dacă aveaţi autoutilitare acum, poate stingeaţi şi focul din Guvern prin ieşirea P.C. de la guvernare. Aşa, o să daţi foc la toată ţara!

Noi vom vota aceste amendamente.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule secretar Mircea Alexandru, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Problema dotării inspectoratelor generale pentru situaţii de urgenţă şi a inspectoratelor teritoriale pentru situaţii de urgenţă, care, în conformitate cu managementul situaţiilor de urgenţă, sunt structuri abilitate să intervină la apă şi foc... — cum bine s-a exprimat domnul deputat Anghel

Stanciu —, deci există în momentul de faţă un plan multianual de investiţii pentru achiziţionarea acestor autospeciale pentru intervenţii la foc. În baza acestui program, care este multianual, în 2005 s-au achiziţionat 57 de autospeciale, în valoare de 28 de milioane de lei noi, în 2006, pe anul în curs, s-au achiziţionat 28 de autospeciale, în valoare de 26 de milioane de lei noi, în total 85, şi urmează să se mai achiziţioneze până în 2011, pentru a se ajunge la 203.

Planul de investiţii în acest domeniu este defalcat pe ani. Dacă vreţi, vă pun la dispoziţie aceste cifre.

Din punct de vedere operativ, nu putem să achiziţionăm pentru fiecare comună o autospecială, pentru faptul că sunt, pe de o parte, foarte scumpe, pe de altă parte, sunt şi dotări speciale. Sistemul este organizat — şi dumneavoastră aţi votat în Parlament sistemul de intervenţii în situaţii de urgenţ㠗, este pe zone, deci pe centre zonale, pentru a acoperi întreaga suprafaţă a

României.

Prin urmare, eu cred că în momentul de faţă problema este rezolvată sau, oricum, în curs de rezolvare, existând un plan multianual de investiţii în acest domeniu, pe fiecare an chiar.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la punctul 164.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 131 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

S-a respins.

Dacă se susţine punctul 165? Nu se susţine.

Se susţine?

Vă rog, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Manuela Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să susţin amendamentul respins de la punctul 165, pentru că mie mi se pare important şi pentru că încă mai am o speranţă acum, în faţa dumneavoastră, să vă conving pe dumneavoastră şi pe domnul ministru, mai ales că am avut ocazia de dimineaţă să-l ascult într-un interviu la "Radio Guerila" spunând că sunt foarte mulţi bani în buget.

Poate îmi dă şi mie o părticică din ei. Spunea că ştim doar să-i cheltuim.

Uitaţi ce-i propun eu domnului ministru. Să ne aloce suma de 1.950.000 lei noi, această sumă fiind necesară comunei Podeni, din judeţul Mehedinţi, pentru repararea şcolilor, podeţelor şi drumurilor comunale.

Dacă nu v-am convins pentru podeţe şi drumuri, poate pentru şcoli vă mai gândiţi, domnule ministru.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Domnule ministru, ştim cu toţii că aveţi o predilecţie pentru "Radio Guerila".

Vă rugăm frumos, dacă puteţi să explicaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu — ministrul finanţelor publice:

Bună dimineaţa!

Îmi cer scuze faţă de doamna deputat pentru că nu a reuşit să mă convingă. Poate data viitoare.

Cu mare plăcere i-aş fi dat bani dacă ar fi fost solicitaţi într-un mod care să corespundă cu modul în care se derulează fondurile bugetare. Acest amendament, la fel ca şi celelalte dinainte, nu putem să-l acceptăm, pentru că ar însemna ca prin Legea bugetului de stat să depăşim atribuţiile noastre, să intrăm în zona atribuţiilor consiliilor locale, consiliilor judeţene, să încălcăm principiile descentralizării.

Deci, vă rog frumos, data viitoare când doriţi bani sunteţi bine-venită la Cabinet şi căutăm soluţii, dacă putem găsi, pentru toate localităţile.

Vă mulţumesc.

 
   

În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul Doru Ioan Tărăcilă, vicepreşedinte al Senatului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, domnule ministru.

Alte intervenţii?

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, vă rog să vă pronunţaţi prin vot asupra amendamentului de la poziţia 165.

Cine este pentru? 129 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Cine se abţine? Două abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Poziţia 166.

Autorul amendamentului, domnul deputat Tudor

Mohora.

Se susţine? Nu.

Stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră anexa nr. 3/19, cu amendamentele admise.

Cine este pentru? 170 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 128 de voturi împotrivă.

Cine se abţine? Nicio abţinere.

Anexa nr. 3/19 a fost adoptată.

Poziţia nr. 166, amendamente respinse.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul deputat Mocanu Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Să-mi daţi voie să vă sesizez, stimate colege şi stimaţi colegi, o omisiune care s-a înregistrat în anexa nr. 1 cu amendamente admise a raportului ce ni s-a prezentat. E vorba de un amendament admis în comisie la anexa nr. 3/20 — "Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei" şi, probabil datorită vitezei cu care s-a lucrat, colegii noştri au omis să înscrie acest amendament în anexa nr. 1 a raportului.

Pentru dumneavoastră şi pentru stenogramă, în câteva cuvinte despre ce este vorba.

În 2 noiembrie s-a publicat în "Monitorul Oficial al

României" Legea nr. 396/2006 — vă aduceţi aminte, a fost recent aprobată de noi —, prin care am instituit un sprijin financiar la constituirea familiilor, tinerelor familii.

Legea a fost publicată, spuneam, în "Monitorul Oficial" din 2 noiembrie.

Exact în 2 noiembrie, noi în Comisiile reunite de buget, finanţe dezbăteam Proiectul de lege al bugetului transmis de către Guvern. Este evident că la elaborarea proiectului de buget iniţiatorul, respectiv Guvernul, nu a avut în vedere acoperirea cu fonduri a acestei obligaţii, care a devenit legală începând din 2 noiembrie.

De aceea, în timpul dezbaterilor din Comisiile reunite de buget, comisia a formulat un amendament, care a fost adoptat de comisie, şi, pentru dumneavoastră şi pentru stenogramă, dau citire acestui amendament.

Se propune la capitolul 68.01 — "Asigurări şi asistenţă socială", la titlul 51, "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", introducerea unui nou alineat, cod 51.01.36, intitulat "Sprijin financiar la constituirea familiei", cu suma de 50.000 mii lei, iar la titlul 57, "Asistenţă socială", diminuarea de la art. 57.02, "Ajutoare sociale", respectiv alineatul 57.02.01, "Ajutoare sociale în numerar", cu suma de 50.000 mii lei, respectiv de la 3.592.119 lei la 3.542.119 lei şi, în mod corespunzător, se modifică programul nr. 486 — "Finanţarea sistemului naţional de asistenţă socială".

Vă rog să consultaţi şi iniţiatorul şi pe distinşii reprezentanţi, preşedinţi ai Comisiilor pentru buget, pentru a vă confirma ceea ce v-am spus eu de la acest microfon.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, domnule deputat.

Poziţia comisiei, domnule deputat Mihai Tănăsescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia, în dezbaterea care a avut loc, sigur, ulterior dezbaterii bugetului, a luat act de acest act normativ şi susţine introducerea lui în buget.

Credem că este un lucru care vine în întâmpinarea familiei tinere, de aceea, vă propunem, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, a ţine cont de această propunere, pentru a putea fi inclusă în bugetul anului următor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Numai puţin, domnule deputat, să ofer cuvântul domnului ministru.

Da.

Vă rog, domnule deputat Stanciu.

Iar apoi domnul ministru, pentru a da explicaţii în legătură cu acest amendament

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule ministru Barbu,

Evident că grupurile noastre parlamentare trebuie să-şi fixeze un punct de vedere vizavi de acest amendament.

Principial, în această fază nu avem nimic împotrivă, dar, din ceea ce a expus domnul deputat Mocanu, se constată că se ia dintr-un anumit capitol şi se translează spre alt capitol.

De aceea, cred, domnule preşedinte de şedinţă, că ar fi utilă, dincolo de intervenţia domnului ministru Barbu, intervenţia domnului ministru Sebastian Vlădescu, pentru că nu am vrea noi, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, să perturbăm acel echilibru macroeconomic care de o săptămână şi ceva îl ţine pe domnul Sebastian Vlădescu într-o poziţie de echilibru indiferent.

Am vrea să ne spună acum: prin această mişcare nu se perturbă cumva toată această concepţie macrostructurală a acestui buget european de integrare?

Deci bănuiesc că domnul ministru Barbu, dânsul ca specialist pe muncă şi solidaritate socială, ne va explica binefacerile acestei modificări, dar dânsul este partizan în această discuţie, pentru că orice ministru vrea să-i fie mai bine ministerului lui. Dar să vină domnul ministru

Vlădescu să ne explice dacă nu se perturbă, că, până acum, şi când luam un milion se perturba, dar când luăm 50.000!

După aceasta vom defini şi poziţia grupului nostru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Ofer cuvântul domnului ministru Barbu pentru a prezenta punctul de vedere al iniţiatorului.

Sigur, după aceea, solicităm şi punctul de vedere al Ministerului Finanţelor Publice.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Barbu — ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori!

Explicaţia mea e destul de simplă. Această chestiune a unui sprijin financiar la constituirea familiei am anunţat-o încă din Programul de guvernare. Procedurile parlamentare însă au dus la aprobarea şi publicarea ulterioară a acestei legi, la o dată foarte apropiată de data discutării bugetului în comisiile de specialitate.

De aceea, oricum, suntem obligaţi, având un proiect de lege, să-l aplicăm pe parcursul anului 2007, în orice caz, din momentul intrării lui în vigoare, aşa încât o să fim obligaţi să facem o rectificare bugetară ulterioară ca să-l aplicăm. Drept urmare, vă propunem să fiţi de acord să fie introdus acum.

Nu introduce niciun fel de dezechilibre majore, pentru că, dacă aţi observat, este o modificare în structură, nu este o modificare în sensul de a lua bani din alte bugete, din alte părţi şi a afecta în acest fel indicatorii macroeconomici. Pentru că sursa financiară sau se duce în alte ajutoare sociale, sau se duce în sprijinirea constituirii familiei este tot o sumă care se duce la cetăţeni ai României şi care se cheltuieşte în modul în care vor dumnealor, nemajorându-se această sumă, pentru că se face în interiorul bugetului ministerului, pe care vi l-am propus pentru aprobare.

Vă mulţumesc şi vă rog să susţineţi acest amendament, pe care-l consider important şi în ceea ce priveşte constituirea familiei şi pentru creşterea natalităţii în România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Îl consult pe domnul deputat Stanciu dacă este mulţumit de răspuns?

În situaţia în care este nemulţumit, ofer cuvântul reprezentantului Ministerului Finanţelor Publice pentru a răspunde întrebării formulate de domnul deputat.

Domnul ministru Vlădescu.

Se aude şi se vede. Am oferit cuvântul. A venit domnul ministru Vlădescu şi sunt convins că vă va oferi răspuns.

Aveţi cuvântul, domnule ministru.

 
   

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Dacă propune puterea, nu se mai dezechilibrează nimic!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumim, domnule deputat.

Vă rog, domnule ministru, să oferiţi răspuns plenului

Parlamentului în legătură cu acest amendament admis, dar neînscris în cadrul amendamentelor admise.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu:

Nu este vorba de bani suplimentari. Este o mişcare în cadrul bugetului Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Deci, din acest punct de vedere, nu se pune problema echilibrelor sau dezechilibrelor.

Iar la întrebarea mai generică pe care aţi pus-o dumneavoastr㠗 de ce atunci când opoziţia propune un amendament noi considerăm că dezechilibraţi echilibrele macroeconomice, iar atunci când puterea propune un amendament nu considerăm acest lucru — asta decurge, probabil, din faptul că dumneavoastră aveţi amendamente care au ţinte specifice în acest moment, în direcţia de a trece din poziţia de opoziţie în cea de putere, iar noi avem amendamente care presupun menţinerea echilibrelor şi menţinerea unui status quo economic, care, aşa cum bine vedeţi şi recunoaşteţi şi dumneavoastră, este funcţional în acest moment.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Domnul deputat Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Evident că este un răspuns pe picior, fără o analiză în detaliu a problematicii şi a implicaţiilor, pentru că şi la învăţământ s-a propus să se ia bani dintr-o parte şi să se dea în cealaltă parte şi ne-a trebuit o grevă japoneză a cadrelor didactice ca să admitem şi sper să şi menţinem...

Dar, dincolo de asta, Partidul Social Democrat, care a iniţiat acţiuni în sprijinul tinerelor familii şi constată că şi actuala guvernare merge pe aceeaşi linie, va susţine acest amendament, pentru că tot ceea ce am început în guvernarea noastră şi este preluat de actuala guvernare dă un sens de continuitate. Şi este normal să le mulţumim că n-au respins "Cornul şi laptele". Au respins mierea, dar...

Senatorii şi deputaţii Partidului Social Democrat vor vota, pentru că este o măsură socială şi a făcut parte din Programul de guvernare al social-democraţilor şi va face parte şi din viitorul Program de guvernare al social-democraţilor, peste câteva luni. Când se va schimba poziţia, domnul ministru Vlădescu va veni în locul meu şi eu în locul Domniei Sale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumim, domnule deputat.

Stimaţi colegi, reţinem acest amendament admis, dar netrecut în anexă, la anexa nr. 3/20.

Vă consult dacă amendamentul de la poziţia 166, al domnului deputat Mohora, este susţinut. Nu.

Poziţia 167? Nu.

Poziţia 168? Nu.

Poziţia 169? Nu.

Stimaţi colegi, la 170 deja trecem la anexa nr. 3/21.

Vă rog să vă pronunţaţi prin vot asupra anexei nr. 3/20 cu acest amendament admis pe care noi l-am discutat în plen şi în legătură cu care au fost dezbaterile declanşate de colegii deputaţi.

Vă rog, domnule deputat Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Dacă-mi permiteţi, cred că trebuie să facem o distincţie, domnule preşedinte, între amendamentul care s-a propus în plen — el fiind de fapt votat în comisie, dar omis la redactare —, deci aceasta este o chestiune şi trebuie s-o votăm, şi apoi votul per total anexă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

De acord cu dumneavoastră. Facem două voturi.

Supun votului dumneavoastră amendamentul dezbătut în plenul celor două Camere astăzi la anexa nr. 3/20.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

254 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 7 voturi împotrivă.

Cine se abţine? Nicio abţinere.

Amendamentul a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră anexa nr. 3/20.

Cine este pentru? 156 de voturi pentru.

Împotrivă? 129 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Cu 156 de voturi pentru, 129 de voturi împotrivă şi o abţinere, anexa nr. 3/20 a fost aprobată.

Poziţia 170 din raport, anexa nr. 3/21.

Domnul senator Ilie Sârbu, amendament. Domnul deputat Mihai Tudose.

Nu se susţine.

Poziţia 171? Nu se susţine.

Vă rog, iertaţi-mă!

Domnule deputat Iancu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este mult prea important şi domeniul, şi amendamentul, aşa că vă rog să-mi permiteţi să-l susţin.

Este vorba despre majorarea sumei dedicate certificării produselor şi/sau obţinerii etichetei ecologice pentru produse, respectiv executarea de modele experimentale, prototipuri, asimilări de noi tehnologii, care se realizează de către agenţii, pe baza rezultatelor unităţilor de cercetare-dezvoltare româneşti.

Practic, este dedicat creşterii competitivităţii produselor, capitol absolut neglijat în bugetul pe anul 2007 şi care, de altfel, reprezenta singurul suport pentru nişa pe care şi-o doresc produsele româneşti în piaţa unică europeană.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Alte intervenţii?

Domnule deputat Stanciu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Am văzut cu toţii, în reţeaua de televiziune naţională, cum domnul ambasador al Marii Britanii promovează o gândire "verde", aşa cum s-a dat pe posturile naţionale, şi dânsul spunea că este o chestiune de mentalitate: o mentalitate ecologică, în care trebuie să încercăm să integrăm natura în produsele noastre şi noi să scoatem produse care să fie ecologice, cât mai aproape de mediul natural.

Este, zicem noi, un semnal pe care domnul ambasador al Marii Britanii ni l-a dat tuturor. Cred că l-a dat şi domnului ministru de finanţe, respectiv domnului ministru al economiei şi comerţului, a cărui prezenţă, din motive lesne de înţeles, nu o mai cer la şedinţa de astăzi, pentru că postul este cam vacant.

De aceea, cred că acest amendament, care cere de fapt o suplimentare a sumei, deşi acţiunea, ca atare, este, se pare, după iniţiator, prevăzută, trebuie să fie acceptat, pentru că, într-adevăr, una din nişele posibile pentru economia românească va fi aceea de promovare a mărcilor ecologice, adică acele mărci care înglobează apă purificată, aerul curat, materii prime curate, lipsa îngrăşămintelor şi aşa mai departe, dacă ne referim la partea agricolă, dar la fel de adevărat şi la cele industriale, care trebuie să nu polueze.

Cred că, dacă legăm acest lucru şi cu sumele care s-au destinat mai mult protecţiei mediului — şi chiar sunt sume mult mai mari faţă de anii trecuţi, pentru că sunt anumite restricţii care ni se impun prin intrarea noastră de la 1 ianuarie 2007 în Uniunea European㠗, dacă cuplăm acestea două, vedem că acest amendament vine în sprijinul Guvernului şi al economiei româneşti.

De aceea, vă cer, domnule ministru Sebastian Vlădescu, înainte de a ne spune clasica formulă "Ne menţinem poziţia iniţială", să reflectaţi şi să schimbaţi puţin această melodie, pentru că ea este dăunătoare naţiunii române.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul ministru Vlădescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu:

Îi mulţumesc antevorbitorului meu pentru rugămintea de a-mi schimba poziţia. Eu vorbesc întotdeauna de punctul de vedere.

Deci, vizavi de punctul de vedere, ni-l menţinem pe cel menţionat şi în motivaţia respingerii amendamentului.

Susţinerea competitivităţii produselor româneşti se face printr-un set de mijloace care includ alocări de fonduri, atât de la Ministerul Economiei şi Comerţului, prin sistemul EXIMBANK-ului, şi alte alocări, inclusiv prin sumele care vor proveni din fondurile structurale.

Considerăm că actuala structură de alocare a fondurilor acoperă necesităţile şi nu vine în contradicţie cu nevoile poporului român.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la punctul 171.

Vă rog să votaţi.

Cu 127 de voturi pentru, 151 de voturi împotrivă şi o abţinere, amendamentul a fost respins.

172 se susţine? Nu se susţine.

173 se susţine?

Domnule deputat Florin Iordache, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Prin acest amendament, noi am solicitat suplimentarea fondurilor pentru Ministerul Economiei şi Comerţului cu suma de 200.000 RON.

Această sumă este necesară pentru extinderea sistemului de alimentare cu gaze a comunei Slătioara, judeţul Olt. Prin această extindere, şcoala generală şi grădiniţa din comună ar beneficia de gaze naturale şi, totodată, noi considerăm că această sumă ar rezolva şi alte necesităţi ale gospodăriei comunale, iar viaţa în localitatea respectivă s-ar îmbunătăţi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Intervenţii? Nu sunt.

Guvernul?

Vă rog, domnule secretar de stat Meşca.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca — secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor parlamentari!

Propunem respingerea amendamentului, întrucât nu există temei legal pentru finanţarea lucrărilor de alimentare cu gaze de la bugetul de stat şi, potrivit anexei nr. 9 la Proiectul legii bugetului, cheltuielile pentru alimentare cu gaze naturale în localităţi se suportă din bugetele locale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat.

Dacă nu mai sunt intervenţii, supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la punctul 173. Cu 127 de voturi pentru, 154 de voturi împotrivă şi o abţinere, amendamentul a fost respins.

174 se susţine? Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Lucian Matei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La punctul 174, anexa nr. 3/21, se propune suplimentarea bugetului Ministerului Economiei şi

Comerţului cu suma de 500.000 RON pentru realizarea sistemului de alimentare cu gaze naturale în comuna Stoicăneşti, judeţul Olt.

Eu cred că prin asemenea investiţii creştem gradul de confort în mediul rural şi facem ca viaţa în mediul rural să devină mai atractivă pentru tineri.

Vă rog să votaţi acest amendament.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Guvernul?

Domnul secretar de stat Meşca.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este aceeaşi explicaţie ca şi la punctul anterior. Nu există cadru legal pentru finanţarea lucrărilor de alimentare cu gaze de la bugetul de stat. Trebuie să se facă finanţarea din bugetul local.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la 174.

Cu 126 de voturi pentru, 157 de voturi împotrivă şi o abţinere, amendamentul a fost respins.

175 se susţine? Da.

Vă rog, doamna deputat Dreţcanu.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Stimaţi reprezentanţi ai Guvernului,

Amendamentul propus ţine de partea de dezvoltare economică, dar şi de protecţia socială a judeţului Botoşani, fiind vorba de extinderea magistralei de gaz metan Târgul Frumos—Botoşani. Această extindere este absolut necesară, deoarece în perioada de iarnă, datorită frigului, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, locuitorii şi şcolile din municipiul Botoşani rămân fără gaz metan.

Vreau să vă spun că nu ştiu dacă se justifică faptul ca şcolile din municipiu, ale căror instalaţii termice, puse pe gaz metan, au fost modernizate, să fie din nou racordate la sistemul de încălzire municipal.

În cazul în care motivaţia Ministerului Finanţelor Publice, aşa cum a fost explicitată la acest amendament, duce la bugetele locale, aş dori ca reprezentantul Ministerului Economiei şi Comerţului să ne prezinte aici, în faţa dumneavoastră şi a mea, bineînţeles, dacă această investiţie este prevăzută în bugetul ministerului, aşa cum au declarat reprezentanţii care au venit în judeţul Botoşani.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

Domnule deputat Anghel Stanciu, aveţi cuvântul la dezbateri generale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor membri ai Guvernului,

Domnule Nicolăescu,

Astăzi aţi luat act că există un municipiu reşedinţă de judeţ în România care nu este conectat la reţeaua de gaze. Răspunsul pe care îl dau distinşii colegi, cu sprijinul, evident, al Ministerului Finanţelor Publice, pentru respingerea acestui amendament este...

Nu aş vrea să minimalizez, să-l trimit în zona "Gâgă", pentru că nu-i frumos, dar, în orice caz, se apropie de această zonă, pentru că de la Târgul Frumos până la Botoşani nu văd ce bugete locale ar plăti această interconectare.

Cum ştiţi cu toţii, aducţiunea de regulă se face până la bloc, de acolo începe bugetul local, sau până în preajma localităţii. Nu văd ce forţă şi cine va angaja din bugetele locale pentru interconectare între Târgul Frumos, care este în judeţul Iaşi, şi Botoşani, care este în judeţul

Botoşani!

De aceea, cred că acest răspuns este dat ca să umple coloana respectivă. Noi credem că botoşănenii, dacă votau şi mai bine, aveau gaz. Să ia aminte că ei nu pot trăi bine cu actuala conducere, care le taie şi gazul.

De aceea, v-aş ruga, domnule preşedinte, să vă uitaţi la cei care vă susţin, pentru că se pare că Guvernul nu doreşte să se autosusţină şi de aceea a ajuns în minoritate, pentru că a respins toate propunerile bune ale P.C.-ului. Acum, dacă le respingeţi şi pe cele ale Partidului Social Democrat, s-ar putea să aveţi o problemă, şi nu de gaz, ci de altceva, care foloseşte tot la suspendare!

De aceea, mă aştept să avem un răspuns pertinent.

Ce se face cu această joncţiune între magistrala Târgul Frumos şi drumul acesteia spre Botoşani?

Vă mulţumim pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul senator Gavrilă Vasilescu şi, după aceea, domnul deputat Iulian Iancu.

Vă asigur că voi transmite botoşănenilor punctul dumneavoastră de vedere însă, pentru că m-aţi incitat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Iniţiatorul v-a dat nişte explicaţii care sunt foarte corecte. Colegul deputat de la P.S.D. a spus lucruri care sunt foarte corecte. Lucrurile aşa stau.

Deci Botoşani are mari probleme privind alimentarea cu gaze naturale. S-a spus aici că de la Târgul Frumos la Botoşani nu are cine să susţină. Eu v-aş face tot traseul, să vă spun comună cu comună. Toate, dar absolut toate, nu realizează din taxe şi impozite locale nici 30% din necesarul pe care-l au. Întrebare: de unde să se facă şi de unde să vină aceşti bani?

Ei trebuie... Pentru că, aşa cum stau lucrurile acum, botoşăneanul trebuie să plătească cel mai mult pentru încălzire. De la 1 ianuarie cea mai săracă zonă a Uniunii Europene va fi acea zonă a Moldovei, în care Botoşanii poate că va fi pe primul loc, din punctul de vedere al veniturilor, al posibilităţilor pe care le are. Aceasta este o realitate. Dacă şi pentru acest lucru nu o să fim de acord, atunci nu ştiu ce altă soluţie şi eu nu ştiu ce să mă duc să le spun botoşănenilor, în condiţiile în care în Parlamentul ţării nu se cade de acord.

Ministrul finanţelor probabil o să ne dea aceeaşi explicaţie, că nu este legal. Măcar vă rog să explicaţi dacă sumele care s-au solicitat pot fi transferate acolo unde consideraţi dumneavoastră, poate nu suntem aşa pricepuţi în ceea ce înseamnă bugetul. Dar, aşa cum s-a făcut o modificare în ceea ce s-a întâmplat, cel puţin aici există un amendament respins, şi nu unul uitat pe undeva, printr-un sertar, şi de care nici nu s-a pomenit şi, până la urmă, a fost acceptat, pentru că este corect.

Şi acesta este cât se poate de corect. Dacă nu a fost la capitolul unde consideraţi că trebuie să fie, atunci să-l transferăm la capitolul la care este nevoie, pentru că nevoia de aceşti bani este certă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Domnul deputat Iulian Iancu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aici, în justificarea la acest amendament, la motivaţia respingerii avem o probă a modului în care reprezentanţii

Executivului au înţeles să trateze cu superficialitate fiecare amendament al opoziţiei. Şi am să vă explic de ce.

Pe fond, Executivul aici face o confuzie crasă, care demonstrează, o dată, lipsa de profesionalism a celor care au justificat respingerea, respectiv se adresează alimentării cu gaze a localităţilor la un amendament ce justifica susţinerea extinderii sistemului naţional de transport. Două lucruri distincte, absolut distincte: deci vorbim de conducte magistrale în amendament, iar în respingere vorbim de conducte de distribuţie.

Pentru că se face referire la acest capitol şi la faptul că în anexa nr. 9 nu poate fi susţinere bugetară pentru acest amendament, am să-i rog pe colegii din Executiv, respectiv pe colegii de la Ministerul Economiei şi Comerţului şi Ministerul Finanţelor Publice, să analizeze modalitatea în care, în perioada 2001—2004, pentru acelaşi obiectiv, pentru municipii reşedinţă de judeţ — şi vă exemplific: Oradea, Tulcea, Drobeta-Turnu Severin —, noi am găsit soluţii, iar acum o situaţie identică este solicitată şi prin acest amendament.

Ea însă poate fi promovată la iniţiativa Executivului, atenţionat de opoziţie, respectiv Oşi pot colecta sursele financiare prin intervenţie directă asupra impozitului pe profit colectat de la Societatea Naţională de Transport al Gazelor şi returnat acesteia, exact pentru acest tip de proiect. Pentru acest lucru însă trebuie un pic de efort făcut din partea Executivului, de înţelegere a necesităţii susţinerii acestui tip de lucrări, pentru că colega noastră, atunci când a promovat amendamentul, prin acest amendament susţine în fapt şi întregirea sistemului naţional de transport, deficitar pe zona Moldovei, pe zona de nord-est a ţării. Practic, are dublu aspect: vine şi în ajutorul sistemului naţional de transport, ajută practic şi compania naţională de transport, S.N.T.-ul, dar dă soluţie practică acestor localităţi, care în iarnă, la temperaturi scăzute, rămân sistematic fără presiune în sistemele de distribuţie.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Guvernul?

Vă rog, domnule secretar de stat Meşca.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Cu toată bunăvoinţa de care dăm dovadă pentru a soluţiona aceste cereri, care sunt, într-adevăr, foarte importante şi care se referă nu numai la judeţul Botoşani, în momentul actual nu există cadrul legal pentru finanţarea acestui tip de lucrări, dar vom analiza solicitarea domnului deputat Iancu, ca să vedem în ce măsură aceasta se poate transforma într-o soluţie viabilă.

Deci se respinge amendamentul.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la punctul 175.

Cu 129 de voturi pentru, 159 de voturi împotrivă şi nicio abţinere, amendamentul a fost respins.

176? Nu se susţine.

177? Nu se susţine.

178? Nu se susţine.

179? Nu se susţine.

180? Nu se susţine.

181?

Domnule deputat Iancu, aveţi cuvântul la 181.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte, îmi cer scuze, am ridicat mâna de la 179!

Nu sunt lucruri deosebite...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu aţi ridicat-o, domnule deputat Iancu! Eram cu ochii pe dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Am ridicat-o, îmi pare rău! Avem o vină a secretarului, care este de la P.S.D. şi nu este deloc atent la ce se întâmplă în zonă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Credeţi-ne pe amândoi că nu aţi ridicat-o, dar vă dăm cuvântul la 181.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Foarte pe scurt, este vorba de susţinerea exportului românesc, în aceeaşi notă a creşterii competitivităţii produselor noastre pe piaţa extrem de dură unică europeană, care va pune la mare încercare şi va expune, practic, produsele noastre acestei concurenţe la care se aşteaptă, în special, întreprinderile mici şi mijlocii din România.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat,

Insist totuşi să păstrăm o anumită regulă a dezbaterilor.

Credeţi-mă că nu aţi ridicat mâna la 179! Vă rog mult să-l susţineţi pe 181 şi aveţi cuvântul meu că de fiecare dată caut iniţiatorul în sală, să văd dacă-şi susţine amendamentul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Deci, domnule preşedinte, ştiu că viteza de derulare este foarte mare. Se doreşte să se treacă cu mare uşurinţă şi peste export, şi peste susţinerea programelor de protecţie socială din sectorul minier, la... (Intervenţie de la tribună.)

Ba da, este vorba de 180, da? Vorbim de 180, domnule preşedinte, da?

De la tribună:

182.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Păi, la 180 era protecţia socială în domeniul minier, şi văd că trecem şi peste ea cu foarte mare uşurinţă.

Nu mai interesează pe nimeni. Nu mă mir, văd care este situaţia în realitate. Nu mă mai mir deloc.

La 181, susţinerea se solicită pentru cercetarea şi dezvoltarea în domeniul economic.

Domnule preşedinte,

Aici am observat şi răspunsul domnului ministru de finanţe, puţin mai înainte, legat de competitivitatea produselor româneşti, când spunea Domnia Sa că, în ce priveşte Ministerul Economiei şi Comerţului, aceste prevederi sunt explicit redate într-un capitol distinct...

Îl anunţ pe această cale că, în fapt, ele sunt cu 50% diminuate faţă de anul anterior. Justificarea Ministerului Finanţelor Publice a fost, învinuind Ministerul Economiei şi Comerţului, că nu este capabil să-şi consume resursele financiare, bazându-se, practic, pe modul în care Ministerul Economiei şi Comerţului a utilizat aceste resurse în anul 2005 şi luându-l drept reper.

Aceeaşi situaţie o regăsim şi aici şi vă spun că, pe zona cercetării, diminuarea este iarăşi, deci de 60% în acest an, baza fiind luată tot cea a consumului realizat în anul 2005.

Mi se pare absolut incorect, cu atât mai mult cu cât şi în expunerea ministrului de finanţe, şi în expunerea premierului, şi în poziţia oficială pentru bugetul anului 2007 s-a motivat continuu susţinerea din partea

Guvernului României a capitolului distinct pentru cercetare-dezvoltare, cu atât mai mult cu cât s-au invocat de fiecare dată angajamentele noastre referitoare la Agenda Lisabona.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Anghel Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor membri ai Guvernului,

Domnule Nicolăescu,

Este surprinzătoare, încă o dată, diferenţa dintre vorbă şi faptă.

În Programul de guvernare, în "cartea galbenă", evident, perimată, nu atât prin conţinut, cât prin faptele care o fac să nu se materializeze, se prevede la pagina 20: "majorarea cheltuielilor publice destinate sectorului de cercetare-dezvoltare la 1% din P.I.B. până în 2007", aşa se spune aici, "pentru a se asigura o creştere economică durabilă".

Guvernul României se angajează să respecte obiectivele fixate în Capitolul XVII — "Ştiinţă şi cercetare" negociat cu Uniunea Europeană. Deci am negociat, stimaţi colegi, cu Uniunea Europeană şi am prevăzut acolo că din fonduri publice se alocă 1% în 2007.

"Aceasta va fi posibil", spune mai departe, "în măsura restructurării unităţilor de cercetare-dezvoltare şi a generalizării sistemului competitiv de finanţare a programelor şi proiectelor de cercetare".

Dacă analizăm, însă, domnule preşedinte, stimaţi colegi, art. 10 alin. 2, care prevede cheltuielile de cercetare-dezvoltare în domeniul economic şi care are corespondenţă în anexa despre care se face vorbire, se constată că, faţă de 2006, unde au fost 81,1 milioane, în 2007 sunt 80,09, mai puţin cu 0,2 milioane.

Deci aceasta denotă o concepţie care este, vorba aceea, prinsă în proverbele româneşti: ideşteptul promite şi păgubaşul trage nădejde", ca să nu folosesc alt cuvânt!

Iată că prin Programul de guvernare s-a promis Uniunii Europene, ca să încheie capitolul de negocieri, iar, în ceea ce priveşte bugetul, nu numai că nu sporim, ci micşorăm cu circa 0,25%. În aceste condiţii, ne întrebăm ce credibilitate poate să aibă acest Guvern. Nu este mai bine să se retragă, în aceste condiţii, înainte de a încălca şi alte prevederi ale Programului de guvernare sau alte promisiuni faţă de cetăţeni?

Pentru că spunea cineva aseară la televizor, domnul Boc, dacă nu mă Onşel: "Liberali, să nu păcăliţi electoratul, dacă faceţi alianţă cu P.S.D.-ul!". Nu cu P.S.D.-ul! Electoratul este deja păcălit în domeniul cercetării.

De aceea, parlamentarii Partidului Social Democrat vor susţine acest amendament, conştienţi fiind că este în concordanţă cu ceea ce au semnat la capitolul XVII din condiţiile de negociere şi, respectiv, cu Programul de guvernare.

Evident, domnule preşedinte, voi încerca a doua modalitate de a-mi expune punctele de vedere, în numele Grupului parlamentar al P.S.D. O să vă dau telefon, cum face domnul ministru, nu? Pentru că altfel nu ascultaţi pledoaria mea şi riscaţi să o mai repet de 2-3 ori, ca pe vremea înţeleptului "Repetaţi, repetaţi, că tot rămâne câte ceva!".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Dar mai sunt bugete, domnule deputat Stanciu! O să puteţi repeta liniştit.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Da, dar nu ştiu dacă o să mai fiţi dumneavoastră în poziţia aceea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Alte intervenţii? Nu sunt.

Guvernul?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Se propune respingerea acestui amendament, întrucât sumele au fost stabilite de ordonatorul principal de credite, în corelaţie cu programele sectoriale pe anul 2007.

În 2007, la subcapitolul "Cercetare şi dezvoltare în domeniul combustibilului şi energiei" s-a prevăzut o creştere de 44,9% faţă de 2006 şi, mai mult decât atât, nu se precizează capitolele şi titlurile la care se propunere reducerea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat Stanciu, vă rog, aveţi cuvântul.

Procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimaţi colegi senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Se întâmplă un lucru uimitor. Domnul secretar de stat de la Ministerul Economiei şi Comerţului, pe care l-am urmărit şi la celelalte răspunsuri, ne citeşte exact rubrica de motivaţii din raport.

Domnule preşedinte,

Ori îşi bate joc de noi şi ne crede analfabeţi, că nu ştim să citim, ori se întâmplă altceva cu Domnia Sa.

Dincolo de această motivaţie, pe care am citit-o şi noi, aşteptam, vizavi de intervenţiile care au fost făcute de noi, o completare a lor.

Pentru că dânsul face play-back aici, o altă formă de play-back, adică ne citeşte ce scrie aici. Atunci îmi daţi mie cuvântul şi la expunerea amendamentului, şi la motivaţie, ca să-l scutim pe domnul secretar de stat de acest efort intelectual fantastic, să citească!

O consider o jignire, domnule preşedinte. Vă rog să ne aducă argumente suplimentare, nu să ne citească ca la grădiniţă textele care sunt aici.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Mai sunt completări de făcut din partea Guvernului?

Înţeleg că punctul de vedere se menţine.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la punctul 181.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 129.

Voturi împotrivă? 154.

Abţineri? Una.

S-a respins.

Punctul 182.

Se susţine?

Vă rog, domnul deputat Iancu.

V-am spus că mă uit direct la dumneavoastră. Nu-i nicio problemă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Este tot dedicat susţinerii cercetării şi dezvoltării în domeniul economic, respectiv cercetarea şi dezvoltarea în domeniul industriei extractive prelucrătoare şi a construcţiilor, în vederea apariţiei de produse noi cu valoare adăugată mare, a creşterii exportului şi, implicit, a creşterii P.I.B.

În fapt, stimate domnule preşedinte, stimaţi colegi, ceea ce se întâmplă pe această zonă este un abandon total al acestei activităţi şi, în special, al susţinerii ei bugetare. Faptul că şi în explicaţie Guvernul, de această dată, ne semnalează faptul că Ministerul Economiei şi Comerţului a fost incapabil să cheltuiască mai mult de 33% din ceea ce i-a fost alocat pe acest domeniu justifică în fapt reducerea bugetului pentru cercetare şi dezvoltare în domeniul industriei extractive şi al industriei în general.

Este practic stupefiant şi lasă fără replică pe oricine ar încerca să aibă o minimă motivaţie şi înţelegere pentru ceea ce ar însemna cercetarea şi dezvoltarea acestui sector atât de important, cu atât mai mult astăzi, când vorbim despre o criză a resurselor minerale oriunde pe glob.

 
   

În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul Doru Ioan Tărăcilă, vicepreşedinte al Senatului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii?

Punctul de vedere al Guvernului.

Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să fac o remarcă. Faţă de 2006, când s-au alocat 9,5 milioane de lei, în 2007 s-a alocat suma de 898.000.000 lei, din motive absolut obiective, printre care şi închiderea unor capacităţi miniere.

Deci se respinge acest amendament. Acesta este punctul nostru de vedere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, vă rog să vă exprimaţi prin vot asupra amendamentului înscris în anexă la poziţia 182.

Cine este pentru? 129, plus votul meu, 130.

Voturi împotrivă? 147 de voturi împotrivă.

Abţineri? O singură abţinere.

Amendamentul este respins.

Poziţia 183.

Domnul deputat Stanciu, procedură.

Microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Vă rog să luaţi act că, din motive neimputabile dumneavoastră şi nici nouă, formula prezidiului este incompletă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Îl invit pe domnul secretar la tribună.

Vine şi domnul preşedinte.

Ofer cuvântul domnului deputat Iulian Iancu pentru susţinerea amendamentului de la poziţia 183 din anexă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Acest amendament vine practic în completarea afirmaţiei anterioare a domnului secretar de stat, care justifica diminuarea ca urmare a închiderii unor capacităţi miniere. Practic, închiderea unor capacităţi miniere nu are nicio legătură cu susţinerea activităţii de cercetare şi dezvoltare a explorării şi exploatării în domeniul geologic a resurselor minerale, şi acest amendament de la poziţia 183 este dedicat susţinerii, valorificării optime a zăcămintelor de combustibili minerali solizi din bazinele carbonifere existente, precum şi creării condiţiilor pentru exploatarea eficientă.

În fapt, stimaţi colegi, despre ce vorbim? Atât în poziţia oficială a prim-ministrului, cât şi în cea a preşedintelui României s-a constatat o sensibilitate acută legată de sistemul energetic şi ambii au afirmat necesitatea întoarcerii cu faţa către cărbune, ca fiind principala rezervă de materii prime energetice a României pentru următorii încă 70 de ani de acum încolo, şi importantă, şi ieftină totodată, în comparaţie cu hidrocarburile existente atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa internaţională.

În aceste condiţii, este inacceptabil să observăm că în buget vorbim de o anumită susţinere, la un nivel infim, iar în declaraţii vorbim de altă susţinere. Ba, mai mult, îl auzim pe primul-ministru motivând şi justificându-şi noua strategie prin trecerea capacităţilor de producţie a energiei de pe gaze naturale pe cărbune, iar în buget nu alocă sume pentru exploatarea optimă şi eficientă a cărbunelui românesc.

 
   

În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Auzim cu toţii lucruri incredibile. "Independenţa energetică a României", clamează domnul preşedinte

Traian Băsescu, şi, în special, "să gândim surse alternative", care se descoperă acum aşa cum redescoperim roata. Să trecem de pe gaze, care sunt dependente de fosta U.R.S.S., respectiv venite din Rusia, şi să trecem pe cărbuni.

Eu îmi aduc aminte că minele s-au închis şi minerii ne-au făcut o vizită pe vremea domnului ministru Berceanu, când s-a spus că sunt neproductive, inutile şi trebuie închise. Am şi dat bani din buget pentru ecologizarea acestora.

Acum se pare că revenim la cărbuni, după ce le-am închis, după ce le-am ecologizat, după ce am dat sume compensatorii şi după ce am pus şi tancurile pe şosea ca să nu vină cărbunii cu oameni cu tot la Bucureşti.

Noi am spus şi atunci şi spunem şi acum: cărbunele este şi a rămas una din sursele energetice de bază ale României. Exploatarea în condiţii adecvate şi de sporire a randamentului arderilor este una dintre ţintele pe care şi le-au propus atât cercetătorii, cât şi institutele de profil.

De aceea, ne miră preşedintele ţării, care, de la cea mai înaltă autoritate, clamează că este nevoie să ne întoarcem spre cărbune, dar în fapt în buget se întâmplă exact invers.

Şi se aduc fel de fel de argumente, inclusiv că am fost incapabili să cheltuim banii de anul trecut. Păi, să dăm afară incapabilii, domnule preşedinte, domnilor miniştri! Nu are rost să-i ţinem. Nu vrem să fim foarte duri, să spunem să-i trimitem la mină, să înveţe cum se exploatează ecologic cărbunele.

De aceea, noi, Grupurile social-democrate, susţinem acest amendament şi cerem domnului secretar de stat să ne explice de ce, pe de o parte, autorităţile în materie, alese prin vot, susţin întoarcerea la cărbune, pe de altă parte, dânşii, de la Ministerul Economiei şi Comerţului, procedează exact invers. Cumva vor să saboteze

Guvernul din interior? Să ne precizeze.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Mesajele către domnul preşedinte Băsescu... Îl vom ruga, eventual, pe domnul Vosganian să i le transmită, că am înţeles că azi va face o vizită pe la Cotroceni.

Guvernul?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să-l asigur pe domnul deputat că nu este vorba de niciun sabotaj sau de alt punct de vedere negativ.

Prin bugetul alocat, "Compania Naţională a Huilei" a primit suma de 192.600.000 lei, care au fost notificaţi la Consiliul Concurenţei. Orice suplimentare a acestei sume necesită o altă notificare, deci nu se poate aloca o sumă suplimentară acesteia.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la punctul 183.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 128, cu domnul vicepreşedinte

Tărăcilă.

Voturi împotrivă? 162.

Abţineri? Nu se înregistrează abţineri.

S-a respins.

Poziţia 184.

Se susţine?

Domnul deputat Iulian Iancu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Da, domnule preşedinte.

Şi noul amendament, şi următorul amendament sunt dedicate tot sectorului minier.

Respectiv se propune majorarea sumei alocate pentru susţinerea de la bugetul de stat a resurselor minerale, altele decât combustibilii minerali solizi, respectiv valorificarea zăcămintelor de minereuri neferoase, auro-argentifere şi de uraniu din ţară.

Dacă membrii Executivului vor avea curiozitatea să observe şi să analizeze ultimele evoluţii la bursă privind aceste minereuri, unu, şi, doi, dacă vor avea curiozitatea să analizeze care este poziţia în momentul de faţă privind producţia de energie prin valorificarea uraniului drept resursă energetică primară, vor observa că, în momentul de faţă, la nivelul capacităţilor prognozate a fi executate pentru centralele nucleare în Europa se înregistrează un deficit important de resursă energetică primară, respectiv uraniu.

Or, România are această rezervă, are capacităţi, are experienţă, însă în buget observăm că se neglijează total toate aceste resurse energetice primare pe care le deţine şi pe care le poate utiliza România.

Fac o referire şi la intervenţia anterioară a domnului secretar de stat şi îl rog să nu mai dea o astfel de explicaţie, respectiv "trebuie notificate la Consiliul Concurenţei". Nu, domnule secretar de stat. Aici vorbim de o decizie strategică a Guvernului de a-şi susţine prin buget anumite capitole distincte pentru proiecte strategice de interes naţional. Unul dintre aceste domenii este cel energetic, subliniat, iată, acum şi sesizat de către actualul

Executiv doar când a venit iarna şi când au văzut că au rămas cu stocurile zero şi că este pus în situaţie de criză sistemul energetic naţional.

Abia acum sesizăm şi importanţa cărbunelui, şi importanţa hidrocarburilor, şi importanţa uraniului şi observăm că nu am prevăzut nimic în buget. De aceea era important ca, atunci când facem o justificare, să analizăm pe toate palierele Executivului posibilităţile de susţinere, dar, pentru aceasta, trebuia mai întâi să avem definită strategia în domeniul energetic, strategia postaderare şi priorităţile Executivului în domeniul energetic, ca să putem să ne dăm seama că trebuie să susţinem exploatarea uraniului în România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

A! Domnul Anghel Stanciu.

După aceea, îl rog pe domnul secretar de stat să nu dea aceeaşi explicaţie, ci cu totul alta.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne,

Stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Nu aş insista prea mult pe acest amendament dacă nu observam oarece progrese la domnul secretar de stat, adică începe să fie din ce în ce mai extins în răspunsuri, nu competente, dar, în orice caz, este o tendinţă bună, iar eu, în calitate de cadru didactic, nu pot decât să încurajez.

Ca atare, se discuta zilele trecute de Cernavodă 2, de Cernavodă 3, de Cernavodă 4 şi aşa mai departe, deci înseamnă că există o gândire ca această energie electrică rezultată din centralele nucleare, care se pare că este una dintre cele mai ieftine, să capete importanţa cuvenită în sistemul energetic naţional.

Bineînţeles că centralele nucleare nu funcţionează cu cărbuni, aşa cum spunea un distins fost preşedinte că nu a avut motorină pentru avioanele care zburau spre China... Deci, convinşi fiind că nu funcţionează cu cărbuni, ci cu uraniu, întrebăm:

  1. Domnule ministru, există cel puţin în strategia Ministerului Economiei şi Comerţului, autodecapitat acum, o gândire privind finalizarea lui Cernavodă 2 şi, respectiv, Cernavodă 3?
  2. Dacă există, în ce corelaţie este această gândire cu necesităţile de uraniu îmbogăţit pentru funcţionarea centralelor?
  3. Dacă există această corespondenţă, atunci nu este necesar să utilizăm resursele interne de uraniu? Sau trebuie să importăm? Dumneavoastră mergeţi pe extinderea lui Cernavodă prin importuri sau prin valorificarea resurselor interne?

Este un răspuns care ne va determina să luăm o decizie corectă asupra susţinerii sau nesusţinerii acestui amendament.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii?

Vă rog, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Suntem total de acord cu ideea domnului deputat

Iancu de a susţine sistemul energetic naţional, dezvoltarea şi funcţionarea lui, şi facem şi noi asta, ţinând cont de toate priorităţile pe care le are sistemul.

Mi-aş permite să-i răspund domnului deputat Anghel că strategia de finalizare a Unităţii 2 de la Cernavodă, respectiv construcţia Unităţilor 3 şi 4 sunt făcute în strânsă corelaţie cu valoarea şi capacitatea stocurilor de uraniu de la "Compania Naţională a Uraniului". Aş mai adăuga că în anul 2007 "Compania Naţională a Uraniului" are deja subvenţie pe producţie de 29.193.000 lei, notificată la Consiliul Concurenţei, respectiv un stoc de 30 de milioane de lei, de asemenea notificat, şi orice creştere a acestei sume ne duce din nou la Consiliul

Concurenţei.

Deci nu suntem de acord cu amendamentul propus.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la poziţia 184.

Voturi pentru? 112.

Voturi împotrivă? 132.

Abţineri? 3 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Poziţia 185.

Domnul deputat Iulian Iancu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Acest amendament se adresează Programului geologic la nivel naţional privind direcţiile de desfăşurare a activităţii de cercetare geologică a resurselor minerale în perioada 2001—2010.

În fapt, vizează creşterea susţinerii financiare pentru creşterea de rezerve, resurse puse în evidenţă ca urmare a execuţiei lucrărilor de prospecţiune aprobate anual şi pentru evidenţierea de noi acumulări de substanţe minerale utile, cu parametri calitativi şi cantitativi superiori.

Stimaţi colegi,

Fără o astfel de susţinere bugetară pe zona de prospecţiuni pe un program geologic până în anul 2010, România nu poate să-şi pună în valoare propriile rezerve, atât de substanţe minerale dedicate combustibililor, cât şi de substanţe minerale utile din zona minereurilor feroase, aurifere, dacă noi nu susţinem programul prin alocaţii bugetare corespunzătoare, în vederea asigurării unei producţii constante, în special pentru crearea unei minime autonomii, şi a diminuării importurilor masive, în creştere de la an la an pe aceste substanţe minerale şi cu ţintă directă asupra deficitului comercial al ţării.

Noi vorbim de ape geotermale undeva în jurul Bucureştiului, dar nu s-a mai alocat niciun leu pentru prospecţiuni, pentru studii, pentru explorare pe acest domeniu, pentru a ne pune în valorificare sursele, iată!, dedicate energiei termice, pe care le avem, ne sunt la dispoziţie, dar nu se mai alocă niciun leu pentru ele. Dar le invocăm atât în discursurile noastre, în conferinţe, la simpozioane, cât şi în speech-urile reprezentanţilor Executivului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Reprezentantul Guvernului, vă rog — poziţia 185.

Doriţi cuvântul?

Domnul deputat Anghel Stanciu are cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Credeam că nu este nevoie să vă mai fac atent să vă uitaţi şi la mine, nu numai la domnul deputat Iancu.

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne,

Stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Unul din efectele Revoluţiei din Decembrie..., şi poate pe lângă multele benefice, a avut şi efecte colaterale, în special asupra cercetării geologice.

Se ştie clar că prospectarea geologică înainte de '89, prin facultăţile de profil din ţară, a utilizat o serie de ingineri geologi, de geologi, de cercetători în domeniu, care Oşi propuseseră la vremea respectivă să carteze toate rezervele mineralogice utile, feroase şi neferoase, ale României.

Mulţi dintre inginerii geologi, dintre geofizicieni s-au reprofilat spre alte sectoare. Unii dintre ei au devenit celebri ziarişti, şi-au abandonat această meserie frumoasă de geolog. Unii, după cum ştiţi, au ajuns la cârma ţării, sus de tot, au fost chiar acuzaţi că au vândut nişte secrete, ceea ce nu este treaba noastră. Dar cert este că nu poţi vinde nici măcar petrolul cu rezervele lui dacă nu le cunoşti, decât dacă le dai — cum s-au dat! — puţin pe degeaba, cum s-a desecretizat acum. Nu arăta încolo, că e şi încolo!

De aceea, credem că prospectarea geologică şi programul acesta nr. 173 merită toată atenţia. Este bine să ştim pe ce călcăm.

Cineva spunea odată într-o poezie că "Munţii noştri aur poartă, / Noi cerşim din poartă-n poartă". Ca să ştim unde este aurul, trebuie să căutăm, iar această căutare necesită mijloace, logistică şi creiere pregătite în mod adecvat.

Ca atare, această sumă care se cere este modică şi aş propune să se revigoreze cercetarea geologică, care merita şi avea un anumit respect. Nu văd de ce Ministerul Economiei şi Comerţului preferă să se uite în ograda altuia şi nu se uită în subsolul ţării.

De aceea, social-democraţii au propus şi susţin acest amendament, pentru că el este baza revigorării economiei româneşti. Dacă am fi japonezi, am importa tot, dacă suntem români, importăm tot şi neglijăm tot ce avem sub picioarele noastre.

Sper să se dea de către Ministerul Economiei şi

Comerţului, în tandem cu Ministerul Finanţelor Publice, cu domnul Sebastian Vlădescu, atenţia cuvenită unui sector care a fost total vitregit, şi cred că în mod intenţionat, de către cei care au crezut că nu mai au nevoie de prospecţiuni geologice.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Punctul de vedere al Guvernului, domnule secretar de stat Darius Meşca.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Din nou, suntem de acord că programul geologic merită toată atenţia. Bugetul ne-a permis să alocăm suma de 8.980.000 lei, faţă de 9.500.000 în 2006.

Respingem amendamentul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la poziţia 185.

Cine este pentru?

Nu număr voturile de la balcon!

112 voturi pentru.

Voturi împotrivă?

Constat că puterea are susţinere destul de bună acolo.

134 împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

S-a respins.

Poziţia 186.

Domnul deputat Iulian Iancu.

Vă putem pune la dispoziţie un microfon în bancă...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

M-ar ajuta foarte mult, domnule preşedinte.

Dar pot acum, spre deosebire de domnul deputat

Stanciu, care are o situaţie excepţională. Eu pot să vin mai des la microfon.

 
   

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Stanciu nu mai poate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Vorbim de asigurarea combustibilului solid pentru termocentrale, respectiv pentru menţinerea în exploatare a capacităţilor existente, prin realizarea de lucrări aferente deschiderii de noi orizonturi de exploatare, respectiv de decopertare a extragerii lignitului la suprafaţă. Programul finalizează lucrările de ameliorare şi îmbunătăţire a mediului, prin punerea în siguranţă a iazurilor existente.

Stimaţi colegi,

Este un amendament care vizează comportamentul pe două paliere al Executivului în anul 2006.

Unul, cel legat de exploatarea lignitului şi de valorificarea acestuia, iată, în domeniul cel mai sensibil al producţiei de energie electrică şi termică în termocentrale, deficitar.

Se pune întrebarea cum a fost posibil ca în cel mai bun an hidrologic al României, de până în septembrie, noi să avem stocurile de cărbune goale? Cum a fost posibil ca la o producţie de 32 de milioane de tone de cărbune noi să nu avem cărbune în stoc şi, pe partea cealaltă, să nu putem să ne asigurăm pentru anul următor de o producţie constantă, cel puţin la nivelul palierului de 32 de milioane de tone? Pentru că nu avem alocate resursele financiare menţinerii carierelor existente şi deschiderii unora noi, impuse, iată, de viaţă, de modul de exploatare şi valorificare a cărbunelui în sistemul energetic.

Cea de a doua dimensiune este una paradoxală şi demonstrează haosul instaurat la nivelul Executivului.

Şi, respectiv, vorbim aici de mediu, de iazurile ecologice şi de faptul că, pe de o parte, se simte necesitatea susţinerii financiare în vederea îmbunătăţirii mediului, prin punerea în siguranţă a iazurilor existente, iazuri care între timp au fost puse în siguranţă de către A.N.A.F., de către domnul Bodu, care le-a sechestrat pur şi simplu.

Deci iată care sunt cele două dimensiuni care demonstrează, pe de o parte, lipsa de discernământ în acţiune a Executivului şi, doi, neglijenţa pe componenta cea mai importantă, respectiv asigurarea stocurilor de cărbune necesar valorificării şi utilizării lui eficiente în producţia de energie termică destinată termocentralelor, respectiv populaţiei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Intervenţii? Nu sunt.

Domnul secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să fac o remarcă şi să se observe faptul că, faţă de 2006, când s-au alocat 15.927.000 lei, anul viitor vor fi alocate 37.000.000 lei. Această sumă a fost stabilită ţinând cont de limita maximă a ajutorului de stat permis.

Deci respingem amendamentul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnul deputat Anghel Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne,

Stimaţi senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Am două intervenţii pe procedură.

O primă intervenţie...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog frumos să vorbiţi mai aproape de microfon, să vă putem auzi mai bine.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

O primă intervenţie, care ţine, evident, de o lipsă de experienţă a domnului secretar de stat.

Domnia Sa vine la microfon şi ne spune că respinge amendamentul. Păi, dacă Domnia Sa îl respinge, noi ce mai facem? Ce mai fac distinşii colegi de la putere, dacă îl respinge direct domnul secretar de stat?

Dânsul susţine amendamentul, exprimând punctul de vedere al Guvernului, sau nu-l susţine. Cu respingerea se ocupă alţi distinşi colegi. E o primă chestiune.

A doua chestiune, care este mult mai importantă, domnule preşedinte.

Colegii mei social-democraţi mi-au trimis aici o evaluare care este puţin cam tristă, în sensul că, din peste 187 de amendamente, s-au aprobat câteva şi acelea sunt, de regulă, cu chestiuni de formă şi mai puţin de conţinut. Când spun de formă, mă refer la faptul că nu conţin suplimentări de sume, ceea ce doream noi, pe anumite programe.

Ca atare, având în vedere şi situaţia specială creată prin ieşirea colegilor conservatori de la guvernare, şi declaraţiile domnului preşedinte Boc, ale domnului vicepreşedinte Videanu şi chiar ale domnului premier Tăriceanu de a se reconfigura majoritatea parlamentară prin anumite procedee, noi suntem într-o dilemă: ori continuăm în acest stil şi ne respingeţi în continuare toate amendamentele şi vă oferim timp ca să vă întregiţi majoritatea parlamentară, ori nu mai susţinem niciun amendament şi ajungem la vot, când nu aveţi încă întregită majoritatea parlamentară.

Deci trebuie să ieşim din această dilemă. Ca atare, domnule preşedinte, noi solicităm o pauză să ne consultăm şi, în timp ce noi ne consultăm, dumneavoastră poate vă întregiţi sau nu vă întregiţi. Şi, după pauză, o să vă comunicăm ce am hotărât, dacă mai susţinem amendamentele în acelaşi stil — pentru că este, totuşi, munca noastră şi dorinţa noastră de a perfecţiona acest buget — sau vă oferim posibilitatea să terminaţi bugetul într-un timp record, aprobându-l sau respingându-l. Noi suntem ferm hotărâţi să nu-l votăm.

Deci vă rog să ne acordaţi pauza spre a ieşi din această dilemă şi dumneavoastră să vă reîntregiţi ceea ce aţi pierdut.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Atrag atenţia domnului secretar de stat să folosească expresiile cuvenite. Guvernul poate să nu susţină un amendament, dar nu să-l respingă, fără îndoială.

În ce priveşte pauza de consultări, să înţeleg că o cereţi acum sau o cereţi, tradiţional, la 12,30?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Aşa cum cunoaşteţi, dilema noastră este la fel de mare ca şi a dumneavoastră. De aceea, este bine ca fiecare să gândim matur ce facem în continuare şi o cerem acum.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Pauză de consultări.

Reluăm lucrările la ora 15,00.

 
   

- PAUZĂ -

 
   

- DUPĂ PAUZĂ -

 
   

Lucrările s-au reluat la ora 15,30. În continuare, lucrările au fost conduse de domnul Doru Ioan Tărăcilă, vicepreşedinte al Senatului, şi de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Puskás Valentin Zoltán, secretar al Senatului, şi Ioan Munteanu, secretar al Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Îl invit pe domnul secretar Puskás să facă apelul pentru Senat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Puskás Valentin Zoltán:

Bună ziua!

Lista senatorilor.

- Antonie Ştefan Mihail - prezent
- Apostol Neculai - prezent
- Arcaş Viorel - prezent
- Ardelean Aurel - prezent
- Arion Viorel - absent
- Athanasiu Alexandru - euroobservator
- Basgan Ion - prezent
- Berceanu Radu Mircea - Guvern
- Blaga Vasile - Guvern
- Bobeş Marin - prezent
- Cazacu Cornelia - prezentă
- Câmpeanu Radu Anton - prezent
- Cârlan Dan - absent
- Chelaru Ion delegaţie
- Cinteză Mircea - prezent
- Ciornei Silvia - euroobservator
- Cioroianu Adrian Mihai - euroobservator
- Cismaru Ivan - prezent
- Copos Gheorghe - absent
- Corodan Ioan - prezent
- Cozmâncă Octav - absent
- Creţu Corina - euroobservator
- Creţu Ovidiu Teodor - prezent
- Cucuian Cristian - prezent
- Cutaş George Sabin - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - Guvern
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - absent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - euroobservator
- Duca Viorel Senior - euroobservator
- Dumitrescu Ion Mihai - absent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - absent
- Eckstein Kovács Péter - prezent
- Fekete Szabó Andras Levente - prezent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda György - absent
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - absent
- Geoană Mircea Dan - absent
- Georgescu Radu Cristian - absent
- Gheorghe Constantin - prezent
- Haşotti Puiu - prezent
- Ilaşcu Ilie delegaţie
- Iliescu Ion - absent
- Iluşcă Daniel - absent
- Ion Vasile - prezent
- Iorga Nicolae delegaţie
- Iorgovan Antonie - absent
- Ioţcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezentă
- Jurcan Dorel - prezent
- Loghin Irina - absentă
- Lupoi Mihail delegaţie
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - prezent
- Markó Béla - Guvern
- Meleşcanu Teodor Viorel delegaţie
- Mereuţă Mircea - prezent
- Mihăescu Eugen - euroobservator
- Mihăilescu Petru Şerban - prezent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - absentă
- Moraru Ion - absent
- Morţun Alexandru Ioan - euroobservator
- Neagoe Otilian - prezent
- Neagu Nicolae - prezent
- Németh Csaba - absent
- Nicolae Şerban - absent
- Nicolai Norica - prezentă
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel Constantin - prezent
- Oprea Mario Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Pascu Corneliu - prezent
- Păcuraru Paul - prezent
- Păunescu Adrian - absent
- Pereş Alexandru delegaţie
- Pete Ştefan - prezent
- Petre Maria - prezentă
- Petrescu Ilie - prezent
- Popa Aron Ioan - prezent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popa Nicolae Vlad - euroobservator
- Popescu Dan Mircea - prezent
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - absent
- Prodan Tiberiu Aureliu - prezent
- Puskás Valentin Zoltán - prezent
- Rădoi Ion - prezent
- Rădoi Ovidiu - absent
- Rădulescu Cristache - prezent
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - prezent
- Sârbu Ilie delegaţie
- Silistru Doina - prezentă
- Simionescu Aurel Gabriel - absent
- Sógor Csaba - prezent
- Solcanu Ion - absent
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Rodica Mihaela - absentă
- Stoica Ilie - prezent
- Strătilă Şerban Cezar - prezent
- Stroe Radu - Guvern
- Szabó Károly Ferenc - euroobservator
- Şerbănescu Verginia - prezentă
- Şerbu Gheorghe Vergil - prezent
- Şereş Ioan Codruţ - absent
- Ştefan Viorel - prezent
- Şter Sever - prezent
- Talpeş Ioan - prezent
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tărăcilă Doru Ioan - prezent
- Terinte Radu - prezent
- Theodorescu Emil Răzvan - prezent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Toma Ion - prezent
- Tomoiagă Liliana Lucia - prezentă
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Ţâbuleac Mihai - prezent
- Ţicău Silvia Adriana - euroobservator
- Ţîrle Radu - euroobservator
- Ungheanu Mihai - prezent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuţ - absent
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - absent
- Vărgău Ion - prezent
- Vedinaş Verginia - absentă
- Verestóy Attila - absent
- Voiculescu Dan - absent
- Vosganian Varujan - absent
- Vraciu Jan - prezent

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule secretar.

Stimaţi colegi, suntem în cvorum de lucru.

Vă rog să vă ocupaţi locurile.

Îi invit pe cei doi preşedinţi ai Comisiilor pentru buget, finanţe să-şi ocupe locurile.

Stimaţi colegi, în şedinţa de dimineaţă am dezbătut amendamentul de la poziţia 186 din raport.

Vă consult dacă mai aveţi observaţii.

Domnule deputat Stanciu Anghel, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi şi senatori,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

După cum cunoaşteţi, Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat au solicitat o pauză de consultări.

Rezultatul la care s-a ajuns este următorul: amendamentele pe care distinşii senatori şi deputaţi ai Partidului Social Democrat le-au făcut prefigurează forma în care noi am considerat că acest buget răspunde cerinţelor unui program de guvernare social-democrat. În consecinţă, vom susţine majoritatea amendamentelor, inclusiv pe cele de la învăţământ, iar puterea să-şi asume responsabilitatea respingerii lor.

Vă mulţumim pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, domnule deputat.

Consult reprezentanţii Executivului dacă doresc să-şi spună punctul de vedere în legătură cu acest amendament de la poziţia 186.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ministerul Economiei şi Comerţului nu susţine acest amendament, întrucât au fost prevăzute în bugetul de stat sume de 2,3 ori mai mari decât în anul precedent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 186, susţinut în plen de domnul deputat Iulian Iancu.

Cine este pentru?

Vă rog să număraţi.

119 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 141.

Cine se abţine? 5 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Poziţia 187 din raport, amendamentul domnului deputat Iulian Iancu.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Acest amendament este dedicat susţinerii programului nuclear şi nu cred că necesită foarte multe argumente suplimentare, pentru un simplu motiv, şi anume faptul că actualul Executiv a abandonat, efectiv, activitatea de susţinere a programului nuclear angajat în perioada 2001—2004, respectiv a reuşit să întârzie cu un an de zile lucrările de punere în funcţiune a Unităţii 2.

Au reuşit prin acest lucru să creeze un prejudiciu şi o pagubă de 100 de milioane de euro: 60 de milioane de euro prin neproducerea unei cantităţi de 2 terawaţi-oră şi 40 de milioane de euro prin faptul că suntem obligaţi să producem această energie pe alte resurse energetice primare, respectiv cărbune şi hidrocarburi.

Iar pentru ceea ce înseamnă bugetul anului 2007, unde observăm că se susţine demararea lucrărilor pentru Unităţile 3 şi 4, observăm că, deşi, declarativ, atât preşedintele României, cât şi primul-ministru, ministrul de resort susţineau şi prezentau în toate dezbaterile publice necesitatea promovării lucrărilor la Unitatea 3 şi Unitatea 4, cu toate acestea, în buget nu sunt prevăzute resurse financiare nici măcar pentru lucrările curente de întreţinere a echipamentelor şi instalaţiilor existente.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii? Nu sunt alte intervenţii în susţinerea amendamentului.

Rog, punctul de vedere al Guvernului.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ministerul Economiei şi Comerţului nu susţine acest amendament, întrucât în anul 2007 sunt prevăzuţi cu circa 25% mai mulţi bani decât în anul 2006, respectiv 155 de milioane de lei, în comparaţie cu 122,5 milioane lei în anul 2006.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, vă rog să vă pronunţaţi prin vot asupra amendamentului înscris în anexă la poziţia 187.

Cine este pentru?

Vă rog să număraţi.

117 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 142 de voturi împotrivă.

Cine se abţine? 3 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Poziţia 188.

Ofer cuvântul domnului deputat Iulian Iancu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Acest amendament susţine reconversia industriei de apărare şi alinierea la exigenţele N.A.T.O., practic, pentru realizarea obiectivelor de investiţii asumate în C.S.A.T. şi pentru susţinerea propriei industrii de apărare.

Pentru bugetul anului 2007, Guvernul, practic, a trecut-o în categoria zonelor neglijate la susţinerea financiară, aşa cum, dacă observăm, şi prin susţinerea la amendamentele anterioare s-a întâmplat cu toate celelalte capitole ale industriei româneşti, în special pe zona de competitivitate a propriei noastre industrii, cu atât mai mult cu cât, iată, acum ne aflăm într-o zonă de susţinere pe un program C.S.A.T. Nici măcar în aceste condiţii nu avem susţinere financiară.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Sunt intervenţii în susţinerea amendamentului? Nu sunt.

Rog, punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ministerul Economiei şi Comerţului nu susţine acest amendament, întrucât pentru anul 2007 au fost alocate 5 milioane de lei, comparativ cu 1 milion de lei în anul precedent. Aşadar este o creştere a alocării bugetare cu 500%.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 188.

Cine este pentru? 110 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 143 de voturi împotrivă.

Cine se abţine? 3 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Poziţia 189.

Ofer cuvântul domnului deputat Iulian Iancu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Stimaţi colegi,

Aici lucrurile sunt un pic mai grave.

Discutasem şi atunci când s-a făcut dezbaterea generală la buget că bugetul anului 2007 este un buget care obligă la o dimensiune europeană, în primul rând pentru că ne obliga la o strategie postaderare şi ne obliga la un program de acţiune postaderare. De ce? În primul rând, pentru a ne identifica produsele, serviciile cu care România ar putea să facă faţă competiţiei dure pe piaţa unică europeană.

În consecinţă, ne-am fi aşteptat ca în buget să regăsim susţinere pe această componentă. Nu am avut parte nici de strategie postaderare, nici de program postaderare, cu atât mai puţin de o susţinere financiară, măcar la nivelul anului anterior.

Faptul că la explicaţiile date şi de această dată de Executiv regăsim aceeaşi motivaţie: ministerul nu a fost capabil să folosească nici măcar la nivelul a 30% alocaţiile din anul anterior... Practic, s-a preluat şi aici ca barem ceea ce a fost capabil Ministerul Economiei şi Comerţului să angajeze ca costuri în anul bugetar anterior. Nu este o explicaţie pertinentă. Ba, mai mult, demonstrează neperformanţa guvernamentală.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Intervenţii în susţinerea amendamentului?

Domnule deputat Anghel Stanciu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Este surprinzător pentru noi, senatorii şi deputaţii Partidului Social Democrat, când respingerea unui amendament aduce drept motivaţie că, vezi, Doamne!, s-au cheltuit în 10 luni numai 41%, faţă de 83%, în condiţiile unei execuţii liniare.

De aceea, domnule preşedinte şi domnilor colegi, cred că ar fi bine să cunoaştem de la distinşii reprezentanţi ai Executivului care sunt cauzele pentru care un program foarte interesant, programul nr. 329, referitor la creşterea competitivităţii produselor româneşti, nu s-a îndeplinit.

Oare cine are interesul sau cine a avut interesul ca produsele noastre să fie nevandabile? Şi atunci de ce le mai facem, dacă ele nu pot fi competitive pe piaţa europeană şi nu le susţinem printr-un program adecvat, care este prevăzut, a fost prevăzut şi anul trecut şi este continuat şi anul acesta?

Este evident că nu putem da votul nostru şi girul nostru unui Guvern în care ineficienţa este adusă, domnule preşedinte, la rang de argument.

Noi mai ştim pe cineva care, în anumite condiţii, spunea: "Domnilor, vă rog să mă iertaţi că am fost nu ştiu cum!". Nu vrem să credem aşa ceva, dar, totuşi, nişte explicaţii trebuie date. Eventual, să ne spună dacă cei care au răspuns de acest program nu au fost cumva premiaţi sau decoraţi, pentru că altfel nu se poate explica de ce nu au cheltuit această sumă de bani.

Or, a aduce acum ca argument "Ştiţi, anul trecut ne-am împiedicat şi, dacă ne-am împiedicat anul trecut, anul acesta mergem pe brânci şi dăm mai puţini bani ca anul trecut" nu poate fi un argument pentru un guvern responsabil.

Deoarece eu cred că Guvernul este responsabil în ceea ce face, noi solicităm să susţină acest punct, pentru că numai cu produse competitive putem intra pe piaţa europeană. Altfel, mergem în piaţa europeană în excursie, cu domnul ministru, cu doamna secretară, cu şefa de cabinet şi aşa mai departe.

Vă mulţumim pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii? Nu sunt alte intervenţii.

Rog, punctul de vedere al Guvernului.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ministerul Economiei şi Comerţului nu susţine acest amendament.

Doresc doar să precizez că în anul anterior, deşi aveam alocată prin buget iniţial suma de 24 de milioane, am angajat 33 de milioane, deci o depăşire a bugetului.

Suma prevăzută pentru anul viitor, de 20,9 milioane, este practic o sumă prevăzută pentru închiderea acestui program, întrucât acest program s-ar suprapune cu

Programul operaţional structural din fondurile structurale europene şi, din acest motiv, am prevăzut o sumă diminuată, pentru că avem în Programul operaţional structural de creştere a competitivităţii economiei româneşti exact aceleaşi capitole prinse ca şi în acest program.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră amendamentul susţinut în plen la poziţia 189.

Cine este pentru?

Vă rog să votaţi.

Domnule secretar, vă rog să număraţi.

111 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 146.

Abţineri? 3 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Poziţia 190.

Ofer cuvântul domnului deputat Iulian Iancu.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Amendamentul susţine programul de promovare a exporturilor, printr-o creştere a exporturilor de produse româneşti cu minimum 10% pe an. De ce? Cred că a fost vizibil deja cu ochiul liber că marii perdanţi în ultimii doi ani de zile în economia românească au fost exportatorii.

Deşi la nivelul Ministerului Economiei şi Comerţului ministrul delegat a încercat să sublinieze faptul că doar în această perioadă Domnia Sa a promovat o strategie de susţinere a exportului românesc, în realitate, ca urmare a politicii monetare, suprapuse peste o politică de creştere aberantă şi nejustificată a preţurilor la utilităţi şi peste o împovărare fiscală, practic, am reuşit să ne omorâm exportul de produse româneşti.

Aşa am reuşit să omorâm industria sticlei, industria ceramicii, industria confecţiilor, industria Ongrăşămintelor chimice, industria produselor chimice, în general, şi, în afară de o strategie în plan declarativ, în mod concret, în buget nu se regăseşte nicio susţinere, cu atât mai mult cu cât adevărata confruntare se va resimţi după 1 ianuarie 2007.

Practic, aceasta a fost raţiunea susţinerii amendamentului pentru promovarea exportului românesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Intervenţii în susţinerea amendamentului?

Domnule deputat Anghel Stanciu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Nu aş mai intra pe fondul acestei propuneri de amendament, pentru că eu cred că nu există niciun senator sau deputat care să nu fie convins de importanţa stimulării exportului şi, evident, a unui anumit echilibru între balanţa corespunzătoare importului şi exporturilor.

Ceea ce aş vrea, domnule preşedinte, să solicitaţi reprezentanţilor Executivului este un răspuns pe care l-au amânat şi la amendamentul anterior şi probabil că ni-l vor amâna şi la acest amendament.

La cel anterior se spunea acelaşi lucru, că nu acordăm bani deoarece, vezi, Doamne!, în 2006 s-a cheltuit mai puţin decât a fost prevăzut în cazul unei execuţii liniare, de fapt una proporţională, în raport cu timpul. Este vorba de ecuaţia de gradul 1. Bănuiesc că la asta se referă când propune execuţia liniară.

De aceea, eu aş vrea să ne spună distinsul nostru reprezentant în Ministerul Economiei şi Comerţului ce măsuri au luat. Adică au stat şi s-au uitat cum nu se îndeplineşte o prevedere bugetară, s-au uitat la ea şi au bătut din palme? Ce au făcut? Adică vrem să ştim concret, că poate şi anul acesta noi cerem suplimentarea şi poate iar sunt prea mulţi bani, vor trebui reduşi.

Deci nu suntem mulţumiţi cu răspunsul: "Guvernul nu susţine acest lucru". Pentru asta nu aveam nevoie de secretar de stat. Puneam un play-back aici şi ne spunea acelaşi lucru. Avem nevoie de un răspuns competent.

Ce a gândit ministerul în vederea promovării exporturilor româneşti şi de ce a micşorat aceste sume?

Dacă nu s-au cheltuit anul trecut, trebuia să-i dea afară!

Eu sper într-un răspuns competent, care să depăşească acest stereotip: "Guvernul nu susţine amendamentul".

Este o lipsă, scuzaţi expresia, de relativ respect faţă de aceşti distinşi senatori şi deputaţi, care sunt în aşteptarea unui răspuns demn de un secretar de stat.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii.

Îl invit pe reprezentantul Executivului să ofere răspuns colegilor parlamentari.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Şi aici poziţia Ministerului Economiei şi Comerţului este că nu susţine acest amendament.

Vă rog să-mi permiteţi să vă spun că una este suma cheltuită şi alta este suma angajată. Deci, şi la acest capitol, la stimularea exporturilor, am angajat integral suma prevăzută în buget. Anul 2006 nu s-a încheiat încă, din punct de vedere financiar urmând proceduri de licitaţii, fiind vorba despre bani publici.

De asemenea, pentru anul viitor este prevăzută o sumă diminuată la acest capitol, întrucât, ca şi la capitolul iCreşterea competitivităţii în industrie", sunt diferite direcţii care vor fi finanţate din banii proveniţi din fondurile structurale, şi este vorba de Autoritatea de Management a Proiectului iCreşterea competitivităţii economice a României", care va avea finanţări în valoare de 2,55 miliarde de euro de la Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi, vă rog să vă pronunţaţi prin vot asupra amendamentului de la poziţia 190 din anexa cu amendamente respinse.

Cine este pentru? 109 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 147 de voturi împotrivă.

Abţineri? O singură abţinere.

Amendamentul a fost respins.

Poziţia 191.

Amendament din partea a 3 comisii şi a domnului deputat Iulian Iancu.

Vă ofer cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Se propune majorarea alocărilor bugetare pentru închiderea minelor, regenerarea mediului şi reconstrucţia socio-economică a regiunilor afectate.

Ce observăm? Dacă la dezvoltarea activităţii miniere, deschiderea de noi cariere, eficientizarea activităţii în domeniul minier nu sunt alocate fonduri şi la acel amendament reprezentantul Ministerului Economiei şi Comerţului motiva necesitatea obţinerii unui aviz de la Consiliul Concurenţei, aici ni se motivează necesitatea corelării cu fondurile alocate prin împrumutul B.I.R.D.

La fel ca şi la intervenţia anterioară a reprezentantului ministerului, observăm o diferenţiere de viziune pe fond între ceea ce se propune prin aceste amendamente şi modul de abordare al Executivului. Dacă Executivul, spre exemplu, la amendamentele anterioare şi la acest amendament, legate de sectorul minier, nu observă problemele de fond, dacă la export nu au sesizat că, prin întărirea leului, prin politica monetară de ţintire mecanică a inflaţiei şi a unor indicatori macroeconomici, practic au distrus ramuri industriale întregi, aici nu se sesizează necesitatea şi impactul pe dimensiunea de protecţie a mediului, dar mai ales pe dimensiunea socială. Şi motivaţiile sunt, vă rog să mă iertaţi, de formă, nu au nicio legătură cu fondul problemei şi, pe fond, situaţia, atât în sectorul minier, cât şi situaţia în industria românească pe ansamblu, cel puţin în ultimii doi ani de zile a cunoscut un regres care ne situează pe o curbă de criză a industriei româneşti.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii în susţinerea amendamentului?

Domnule deputat Anghel Stanciu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Evident că în guvernarea 1996—2000 Guvernul cederist, la vremea aceea, respectiv domnul ministru Berceanu, şi-a făcut un titlu de glorie în a arăta că a avut curajul să închidă minele şi, în speţă, să astupe, cum se spunea la vremea aceea, aşa-numitele găuri negre.

Bineînţeles că în acest proces de astupare a "găurilor negre" am avut de-a face şi cu acele acţiuni de protest ale minerilor, care au fost trataţi cum au fost trataţi, dar din care guvernele anterioare, respectiv Guvernul P.S.D., au înţeles că nu-i suficient numai să închizi mine, ci trebuie să pleci cu un program adecvat şi la reconstrucţia socială, ecologică a zonelor respective. Mai multe programe au fost avute în vedere, finanţate, cu rezultate unele mai bune, unele mai puţin bune.

Cert este că acest program de regenerare a mediului şi de reconstrucţie socio-economică a regiunilor afectate este un program de natură, zicem noi, să ajute oamenii din zonă, să pună în valoare potenţialul uman al zonelor afectate şi să-i facă să se simtă cetăţeni de rangul unu, ca toţi cetăţenii României, şi nu cetăţeni de rangul doi, ca minerii care au fost disponibilizaţi.

Dincolo de problemele de mediu, în care se spune că rolul important îl are Ministerul Mediului, partea aceasta de reconstrucţie social-economică necesită un suport: un suport financiar, un suport logistic şi o deschidere. O deschidere pe care senatorii şi deputaţii social-democraţi, ca social-democraţi, o au faţă de necazurile cetăţenilor din zonele afectate.

Cred că aceeaşi deschidere o are şi actualul Guvern, care, de ce să nu o spunem, a luat chiar voturi multe în zonă, promiţând că, dacă vin la putere, vor reuşi să găsească soluţii pertinente, viabile, astfel încât oamenilor să nu le mai fie ruşine că trăiesc în România.

Noi cerem domnului reprezentant al Ministerului Economiei şi Comerţului să nu ne mai dea răspunsuri stereotipe şi să nu ne mai recitească ceea ce a scris în motivare, ci, efectiv, să întindă o mână cetăţenilor din zona respectivă şi, împreună cu noi ceilalţi, care, sigur, vom veni curând la putere în condiţiile de minoritate a actualului Guvern, să reconstruim social-economic, dar şi din punct de vedere al mediului aceste zone. Sunt zone frumoase, sunt zone care au potenţial deosebit turistic şi care merită să fie încurajate, dar, prin prisma programului energetic şi de căpătare a independenţei energetice, cred că trebuie să-i susţinem în a regăsi calea spre cărbunele românesc.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vă consult dacă mai sunt intervenţii. Nu mai sunt intervenţii din partea colegilor parlamentari.

Rog reprezentantul Guvernului să prezinte punctul de vedere al acestuia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ministerul Economiei şi Comerţului nu susţine acest amendament, întrucât suma alocată este suma necesară derulării creditelor unităţii de management al proiectului şi ale Agenţiei Naţionale de Dezvoltare a Zonelor Miniere cu Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi cu Banca Mondială, pentru întreg anul viitor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi, vă rog să vă pronunţaţi prin vot asupra amendamentului existent în anexă la poziţia 191.

Cine este pentru? 108 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 143 de voturi împotrivă.

Abţineri? O singură abţinere.

Amendamentul este respins.

Poziţia 192, amendament formulat de 3 comisii, plus domnul deputat Iulian Iancu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba despre programul strategic de asigurare a suportului tehnic naţional pentru energetica nucleară.

Am observat cu toţii şi spuneam mai înainte că, dacă la Unitatea 2 am înregistrat o întârziere de un an, cu o pierdere, până acum, efectivă, prin nerealizarea producţiei de energie, în această iarnă de 100 de milioane de euro, pentru Unităţile 3 şi 4 am observat de la amendamentele anterioare că nu avem sursele financiare alocate pentru a susţine, aşa cum declarativ spun reprezentanţii Executivului, realizarea acestor unităţi, ca fiind practic proiect strategic, reprezentând unităţi într-un proiect strategic de interes naţional. Aici observăm că este abandonată şi partea de suport tehnic şi de cercetare în domeniul nuclear, unde sumele sunt relativ mai mici.

Dar prima consecinţă, stimaţi colegi, pe care am înregistrat-o în sector şi care este, după părerea mea, cea mai gravă, pe lângă toate celelalte menţionate, este cea de emigrare a specialiştilor. Ca urmare a acestei neglijenţe şi indiferenţe, observăm că înregistrăm o emigrare a specialiştilor din domenii strategice. Industria nucleară este un domeniu strategic, cercetarea în industria nucleară este un domeniu strategic. Sunt specialişti pe care îi formezi în 15-20 de ani de zile şi pe care noi îi pierdem prin această indiferenţă, prin alocaţii simbolice de la buget, tocmai într-un an în care industria energetică şi, în special, producţia de energie în domeniul nuclear se dovedeşte a fi reper pentru ceea ce înseamnă Strategia energetică unică în plan european.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Intervenţii în susţinerea amendamentului?

Rog, punctul de vedere al Guvernului.

Vă rog, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ministerul Economiei şi Comerţului nu susţine acest amendament. Considerăm că suma de 21 de milioane este o sumă suficientă pentru activitatea în domeniul cercetării nucleare, ea reprezentând circa 43% din totalul sumei alocate în Programul structural pentru cercetare, dezvoltare, inovare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Stimaţi colegi, vă rog să vă pronunţaţi asupra amendamentului existent în anexă la poziţia 192.

Cine este pentru?

Vă rog să număraţi.

109 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 150 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul a fost respins, întrunind 109 voturi pentru, 150 de voturi împotrivă şi o abţinere.

 
   

În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Amendamentul de la poziţia 193, formulat de 3 comisii şi de domnul deputat Mihai Tudose.

Domnul deputat Mihai Tudose Oşi susţine amendamentul? Nu este prezent.

În aceste condiţii, nu-l supunem la vot.

Poziţia 194, amendament propus de 3 comisii,

Comisia economică, Comisia pentru privatizare, Comisia pentru politică externă, şi de domnul deputat Mihai Tudose.

Dacă cineva din partea comisiilor sau domnul deputat susţine acest amendament? Nu.

Amendamentul nu se susţine.

La poziţia 195, amendament propus de 3 comisii şi de domnul deputat Mihai Tudose.

Susţine cineva amendamentul? Nu.

Amendamentul nu este susţinut.

Poziţia 196, amendament propus de 3 comisii şi de domnul deputat Mihai Tudose.

Susţine cineva amendamentul? Nu.

Amendament nesusţinut.

Poziţia 197, amendament propus de 3 comisii şi de domul deputat Mihai Tudose.

Susţine cineva amendamentul? Nu.

Amendamentul este respins, ca nesusţinut.

Poziţia 198, amendament formulat de 3 comisii şi de domnul deputat P.S.D. Mihai Tudose.

Din partea comisiilor sau a domnului deputat, intervenţii de susţinere a amendamentului? Nu sunt.

Amendamentul este respins.

Poziţia 199.

În susţinerea amendamentului, vă rog să poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

Stimaţi colegi,

Propun modificarea anexei nr. 3/21/19 a Ministerului

Economiei şi Comerţului şi supun aprobării plenului

Camerei Deputaţilor şi Senatului majorarea alocării pentru programul nr. 166, şi anume susţinerea de la bugetul de stat a sectorului energetic prin valorificarea rezervelor de combustibili minerali solizi cu suma de 5.965 mii lei, privind judeţul Hunedoara.

Vreau să vă spun că la ora asta, în 2007 aproape, suntem în situaţia în care avem 11 aşezări umane neelectrificate la nivelul judeţului Hunedoara, care are aproximativ 150 de gospodării, şi 20 de localităţi parţial electrificate, şi asta în preajma intrării României în structurile Uniunii Europene.

Amendamentul a fost semnat de majoritatea parlamentarilor din judeţul Hunedoara şi sper ca aici toţi colegii mei parlamentari din judeţul Hunedoara să susţină acest amendament. Iar pentru a preîntâmpina refuzul ministerului sau al reprezentantului Ministerului Economiei şi Comerţului de a vota acest amendament sau de a accepta acest amendament, vreau să vă spun că la ora actuală aceste sume pe care noi le solicităm nu reprezintă subvenţii. Ele sunt de fapt investiţii în acele zone umane.

Acest amendament are temei legal, ţinând cont de faptul că Legea nr. 318/2003, Legea energiei electrice, este în funcţiune şi cred că putem găsi şi sursa de finanţare prin realocare de la rezervele Guvernului. Cred că este necesar acest amendament, cred că este util, cu atât mai mult cu cât beneficiarii acestui amendament sunt cetăţenii judeţului Hunedoara, care pot să beneficieze de o sumă pe care Guvernul României, conform Legii nr. 318/2003, trebuie să o susţină.

Eu vă mulţumesc şi-mi exprim speranţa ca toţi parlamentarii de Hunedoara care sunt astăzi în sală, aici — din păcate, este doar unul —, să susţină acest amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul deputat Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Astăzi, prin amendamentul pe care distinşii noştri colegi, domnul senator P.N.L. Arion Viorel, domnul senator Duca Viorel Senior, domnul deputat P.S.D. Cosmin Vasile Nicula, domnul deputat P.D. şi, dacă nu mă-nşel, domnul ministru Gheorghe Barbu, domnul deputat P.N.L. Timiş Ioan, şi, nu ultimul, cu voia dumneavoastră, domnul deputat Ruşanu Dan Radu... ne aduc la cunoştinţă într-un mod inedit, printr-un amendament, că mai avem localităţi în România care nu sunt electrificate. Nu credem că este bine să intrăm în Uniunea Europeană de la 1 ianuarie cu lampa cu gaz, cu opaiţul sau cu lumânarea.

De aceea, cum nu dorim să ţinem lumânarea nici actualului Guvern, cred că distinşii colegi deputaţi şi senatori din toate partidele politice din judeţul Hunedoara cunosc foarte bine situaţia şi, ca atare, noi, Grupul Partidului Social Democrat, dăm credit acestor colegi ai noştri şi vom vota acest amendament.

Cei care însă nu vor vota trebuie să-şi asume această responsabilitate şi să le spună cetăţenilor din localităţile neelectrificate că încă nu le-a sosit ceasul să trăiască bine. Să lucreze la opaiţ, la lumânare şi să voteze pentru "dreptate şi adevăr"!

 
   

În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul Doru Ioan Tărăcilă, vicepreşedinte al Senatului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Ofer cuvântul domnului deputat Gheorghe Firczak.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Acest amendament s-a dorit a fi o iniţiativă a tuturor deputaţilor şi senatorilor de Hunedoara, deci a unui grup parlamentar judeţean, dacă putem să vorbim despre aşa ceva, şi sigur că, atunci când dorim să sprijinim prin buget bunăstarea locuitorilor unui judeţ, nu cred că are vreo conotaţie politică. De altfel, noi, cu toţii, ne-am întâlnit şi am considerat util să sprijinim judeţul Hunedoara în acest fel.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Iulian Iancu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Stimaţi colegi,

Programul de electrificare este, dacă vreţi, un program care ne obligă la intrarea în rândul ţărilor civilizate din Europa. În România, aşa cum bine ştiţi, mai există localităţi neelectrificate.

Prin urmare, nu o să găsim în bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului pentru anul 2007 sumele necesare pentru finalizarea electrificării localităţilor rămase neracordate la reţelele de energie electrică. Acest program a fost iniţiat în 2002, plecând de la această necesitate de a crea condiţiile necesare unei vieţi civilizate tuturor cetăţenilor României. Pentru acest program, Guvernul de atunci a angajat un credit destinat acestor lucrări.

Prin urmare, e foarte simplu să vii astăzi şi să spui: "Guvernul nu are, nu poate prevedea sumele. Nu poate cuprinde în bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului.

Nu se regăsesc sumele". Prin urmare, rămân neelectrificate localităţile României. Este cel mai simplu, cel mai comod răspuns pe care vedem că-l regăsim la cele mai importante capitole din acest buget. Îl regăseam şi atunci când am vorbit de producţia de uraniu, şi atunci când am vorbit de cărbune, şi atunci când am vorbit de energie nucleară, şi, iată!, îl regăsim şi acum, când vorbim de cetăţenii care au rămas în zona neelectrificată, neracordaţi la instalaţiile de energie electrică.

Cum putem vorbi cu toţii, cum putem spera cu toţii să intrăm în rândurile ţărilor civilizate europene de la 1 ianuarie 2007, să sărbătorim de Anul Nou, cu mare fast, intrarea noastră în Uniunea Europeană, ştiind că, în acelaşi timp, am lăsat premeditat, iată!, acum, prin discuţiile noastre de la buget, o parte din concetăţenii noştri fără lumină electrică, fără şansa de a putea avea un grad minim de civilizaţie?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Invit la tribună pe domnul deputat Petru Călian. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Apreciem iniţiativa parlamentarilor din judeţul Hunedoara. Au fost mai iuţi de mână, deoarece cred că aproape în toate judeţele din România există zone mai mari sau mai mici care nu sunt electrificate.

Într-adevăr, în Uniunea Europeană trebuie să intrăm luminaţi, trebuie să intrăm cu o ţară civilizată, iar, din moment ce astăzi avem şansa să ajutăm cel puţin judeţul Hunedoara, mi se pare firesc să profităm de această ocazie şi, într-adevăr, prin votul nostru, să sprijinim această măsură financiară prin care acea zonă să se bucure de o lumină normală, aşa cum este normal să se întâmple într-o ţară europeană.

Pe cale de consecinţă, Grupurile parlamentare ale P.C. vor vota acest amendament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, invit pe reprezentantul Guvernului să prezinte punctul de vedere.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Darius Meşca:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Guvernul nu este de acord cu susţinerea acestui amendament.

Suma totală destinată pentru subvenţii şi transferuri pentru protecţie socială la "Compania Naţională a Huilei" Petroşani este de 208,6 milioane, la care putem adăuga şi cheltuieli de capital pentru investiţii, de circa 35 de milioane. Mai putem menţiona că suma pentru subvenţii este notificată la Consiliul Concurenţei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră amendamentul existent la poziţia 199.

Cine este pentru?

Vă rog să votaţi.

129 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 134 de voturi împotrivă.

Abţineri? O singură abţinere.

Amendamentul este respins, întrunind 129 de voturi pentru, 134 de voturi împotrivă şi o abţinere.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Cred că ar trebui să cerem renumărarea voturilor, pentru că, la ora actuală, voturile pentru acest amendament, în opinia mea, sunt majoritare.

În acelaşi timp, vreau să-mi exprim nemulţumirea faţă de deputaţii Partidului Democrat şi de cei ai Partidului Naţional Liberal din judeţul Hunedoara, care au semnat aceste amendamente, cu care s-au lăudat în judeţul Hunedoara, şi astăzi, în plen, nu le-au susţinut.

Îmi pare rău să spun că prin minciună şi demagogie nu puteţi să continuaţi în ritmul acesta.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Îmi pare rău, domnule deputat.

Amendamentul a fost respins, întrucât a întrunit

5 voturi în plus la voturi împotrivă.

Poziţia 200 din anexă, amendament formulat de două comisii, Comisia economică, industrie şi servicii, domnul deputat Iulian Iancu.

Aveţi cuvântul, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este vorba de programul de lucrări necesar pentru susţinerea activităţii pentru grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă, constând în lucrări de reparaţii şi lucrări de progres, activitate de proiectare şi procurare a echipamentelor cu ciclul lung de fabricaţie.

Realizarea acestor lucrări contribuie la respectarea unui grafic de execuţie angajat la nivelul a 54 de luni.

Fără aceste resurse financiare nu vom putea respecta graficul de execuţie, aşa cum nu am respectat nici graficul de execuţie de la Unitatea 2 şi iată ce pierderi mari avem, într-un moment în care sistemul energetic se află în criză.

Faptul că aici ni se spune că vom contracta un credit "Euroatom" pentru realizarea acestor obiective nu ne dă nicio garanţie, ba, mai mult, pune puternic sub semnul întrebării că există vreo şansă ca acest program să intre într-un regim de lucru normal, deşi ar fi de preferat unul accelerat, pentru că Unităţile 3 şi 4 s-au dovedit a fi esenţiale pentru sistemul energetic românesc.

De asemenea, a da vina pe faptul că ordonatorul de credit este cel care stabileşte priorităţile, mi se pare o explicaţie absolut inutilă, având în vedere importanţa domeniului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Alte intervenţii?

Domnule deputat Anghel Stanciu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Sunt surprins că o suită de amendamente care privesc energia sunt respinse, aş putea spune, cu o anumită detaşare, chiar cu bucurie de distinşii colegi, care vor simţi ziua în care vor dârdâi în propriile case în lipsa asigurării energiei prin combustibili solizi, prin combustibili lichizi sau prin centrala nuclearelectrică de la Cernavodă.

Este clar că o centrală electric㠗 şi dacă avem în vedere Unitatea nr. 1 — nu se poate face cât ai bate din palme. Ea necesită o perioadă lungă de proiectare, chiar de experimentare, de încercare şi de execuţie. Este un obiectiv strategic, cu anumite pretenţii, cu anumit grad de siguranţă şi, de aceea, lucrurile trebuie eşalonate printr-un grafic Gant, care să ţină seama de fiecare etapă, de posibilităţi, şi nu să ne trezim că avem spaţii, nu avem echipamente, nu avem generator de aburi şi aşa mai departe.

De aceea, cred că răspunsul pe care îl dau distinşii reprezentanţi ai Guvernului în motivaţie, că o să fie bine când o să fie bine şi la vară o să fie cald, este nemulţumitor. Să ni se spună clar care este programul pe care îl au în vedere privind realizarea Unităţilor nr. 3 şi 4 şi care este stadiul în acest moment, ca să putem lua o decizie şi să ne-o asumăm politic, nu să ne trezim peste un an şi să se spună: "Noi am vrut să facem, dar nu s-a putut". Să ne spună clar, şi atunci noi peste un an luăm "Monitorul" şi o să le spunem: "Uitaţi de ce nu s-a făcut! Pentru că dumneavoastră aţi respins amendamentele Partidului Social Democrat".

Sper ca răspunsul colegului nostru, după încălzirea de circa 7-8 amendamente pe care le-a respins, să fie în cunoştinţă de cauză. Ce au de gând cu Unităţile nr. 3 şi 4 şi cum văd eşalonarea procurării echipamentelor cu termen lung de fabricaţie?

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii?

Nu mai sunt intervenţii.

Îl invit pe domnul secretar de stat să prezinte punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare — secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ministerul Economiei şi Comerţului nu susţine acest amendament. Precizăm că pentru anul 2007 s-au alocat 155 de milioane, comparativ cu 122,5 milioane în anul 2006, deci cu circa 15% mai mult şi, de asemenea, societatea "Nuclearelectrica" beneficiază de un credit "Euroatom".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Supun votului plenului celor două Camere amendamentul de la poziţia 200, care vizează anexa nr. 3/21/22.

Cine este pentru?

Vă rog să număraţi, domnule secretar de şedinţă.

108 voturi pentru.

Voturi împotrivă?

Repet şi pentru colegii care au rămas cu mâinile ridicate.

Voturi împotrivă? 143 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nicio abţinere.

Amendamentul este respins, întrunind 108 voturi pentru, 143 împotrivă.

Poziţia 201.

Domnule deputat Iulian Iancu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vorbim despre CET Drobeta-Turnu Severin 6 x 50 MW.

Necesitatea susţinerii aici pleacă de la modul de exploatare din ultimii doi ani a principalelor capacităţi de producţie a energiei din România. CET Drobeta-Turnu Severin înregistrează în momentul de faţă mai bine de 1.600 de miliarde pierdere. Are în stoc mai puţin de 15% din cât ar fi trebuit să aibă cărbune la această oră pentru producţia de energie termică şi electrică.

De unde resurse financiare pentru a-şi onora programul de realizare a instalaţiilor în vederea protecţiei mediului, adică de reducere a emisiilor de bioxid de carbon, în condiţiile în care, iată!, acum la nivelul Uniunii Europene s-a decis reducerea acestui plafon cu încă 7% faţă de anul anterior şi faţă de ce se angajase până acum România?

Ca atare, speranţa ca aceste capacităţi de producţie a energiei să-şi poată susţine din propriile resurse financiare angajamentele asumate de România, în condiţiile în care, trebuie să reţineţi, sunt toate în pierdere în acest moment şi sub semnul întrebării este pusă chiar funcţionarea lor curentă...

Ca atare, aceasta era raţiunea susţinerii financiare, pentru că altfel efortul care va trebui făcut de România se va dubla, iar efortul financiar se va regăsi automat în factură la nivelul fiecărui cetăţean, dacă nu avem prevedere eşalonată pe un grafic de realizare a acestor instalaţii şi susţinută de la buget din timp.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Alte intervenţii?

Rog, punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Guvernul nu susţine acest amendament, întrucât suma alocată în total la regia nucleară de la Turnu Severin este de 35,8 milioane, comparativ cu 21,9 milioane în anul precedent, iar vizavi de CET Drobeta-Turnu Severin suma alocată pentru anul viitor este de 16 milioane, comparativ cu 11 milioane alocate în anul 2006.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi, supun votului plenului celor două

Camere amendamentul de la poziţia 201.

Cine este pentru?

Vă rog să număraţi.

108 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 147 de voturi împotrivă.

Abţineri? Două abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Poziţia 202?

Poziţia 203?

Poziţia 204?

Vă rog, domnule deputat Iulian Iancu.

Vă rog. Discutăm amendamentul de la poziţia 203, vă rog.

Aveţi cuvântul, domnule deputat Iulian Iancu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este vorba de CET Paroşeni.

Domeniul este acelaşi, necesitatea susţinerii financiare pentru execuţia instalaţiilor în vederea diminuării emisiilor de noxe, cu atât mai mult cu cât aici înregistrăm o situaţie absolut gravă şi cred că este o premieră în ultimii 16 ani când un obiectiv energetic pentru care s-a făcut un credit, angajat şi garantat de Guvernul României, la nivelul a aproape 140 de milioane de euro, este angajat, pus în funcţiune abia acum câteva zile şi, ulterior, după doar câteva ore de funcţionare, a intrat în avarie şi este blocat, blocând în acelaşi timp o capacitate de producţie a energiei electrice la nivelul a 150 MW pentru un obiectiv energetic nou.

În alte condiţii, un astfel de tratament s-ar fi înregistrat la capitolul sabotaj economic. De unde, cu un astfel de management la aceste capacităţi energetice, să ne aşteptăm la o susţinere financiară proprie pentru asumarea obligaţiilor de alocare pe care noi le-am angajat în plan naţional, prin care, pe de-o parte, ne-am mai putea asigura resursele financiare proprii pentru execuţia acestor instalaţii şi, în al doilea rând, ne-am asuma obligaţia de reducere a emisiilor de noxe?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Alte intervenţii?

Domnule deputat Anghel Stanciu, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog să faceţi linişte în sală.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Constat, domnule preşedinte, că soluţia de avarie este necesară nu numai la Paroşeni, dar cred că este necesară şi în prezidiu, că poate nu văd eu bine, dar este cam incomplet. Credeam că în câteva minute se rezolvă avaria din prezidiu.

V-aş ruga, pe chestiuni de procedură, găsiţi o soluţie, domnule preşedinte, spre a nu se spune că anumite amendamente au fost respinse în condiţii neregulamentare. Până atunci, invitaţi pe domnul vicepreşedinte, invitaţi pe domnii secretari să găsească o soluţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Domnul vicepreşedinte Lucian Bolcaş va veni imediat.

A fost chemat la telefon.

Vă rog, punctul de vedere al Guvernului.

Îl invit la prezidiu pe domnul deputat Lucian Bolcaş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Finanţarea s-a făcut în baza unui credit extern. Toate tragerile prevăzute în acest credit au fost prevăzute în decursul anului 2006, astfel încât Ministerul Economiei şi

Comerţului nu susţine acest amendament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 203.

Cine este pentru?

Vă rog să votaţi.

107 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 144 de voturi împotrivă.

Abţineri? O singură abţinere.

Amendamentul a fost respins.

La 204, domnul Iulian Iancu, deputat P.S.D.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Acest amendament susţine alocarea de resurse financiare pentru continuarea exploatării zăcământului de huilă în perimetrul minier Petrila, judeţul Hunedoara, în vederea asigurării unei capacităţi de 840.000 tone/an.

De ce acest amendament şi de ce şi celelalte amendamente care sunt în acelaşi spirit?

Stimaţi colegi,

Odată ce se resimte, iat㠗 şi văd că acest lucru începe să devină frecvent în vocabularul reprezentanţilor statului de astăzi —, respectiv necesitatea realizării unei strategii energetice, toate, dar absolut toate opiniile sunt de comun acord că exploatarea de cărbune în România trebuie să continue şi că este cea care ar putea să ne asigure în continuare undeva în jur de 40% din producţia de energie electrică şi termică a României.

În aceste condiţii, este obligatoriu să avem o susţinere bugetară, o politică bugetară în consens cu ceea ce declarăm că ar trebui să fie drept punct strategic în strategia energetică a României.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Intervenţii în susţinerea amendamentului? Nu sunt.

Vă rog, domnule secretar de stat, punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Ministerul Economiei şi Comerţului nu susţine acest amendament, întrucât pentru anul 2007 sunt prevăzute în buget 3,150 de milioane, comparativ cu 1,150 de milioane în anul anterior.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 204.

Cine este pentru? 105 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 139 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la poziţia 205.

Domnul deputat Iulian Iancu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Acest amendament propune susţinere financiară suplimentară pentru lucrările de continuare a exploatării zăcământului de huilă în perimetrul minier Lonea, judeţul Hunedoara, în vederea asigurării unei capacităţi de 774.000 tone/an.

Aş vrea să fac o menţiune aici. Văd că reprezentantul Ministerului Economiei susţine un punct de vedere din partea ministerului contrar celor susţinute de echipa ministerului în comisie. La vremea susţinerii în comisie, întreaga echipă a ministerului a motivat că susţine aceste amendamente, considerându-le necesare, şi eu îi cred că le-au susţinut, convins fiind de faptul că, iată, suntem în decembrie, iar cărbunele din Hunedoara, de la exploatările miniere din judeţul Hunedoara, nu a putut realiza stocul necesar la CET Deva şi ne aflăm într-o situaţie excepţională, de a importa o cantitate mai mare de 3 ori decât s-a solicitat în anii 2001—2004.

Cu alte cuvinte, în loc să ne susţinem propria exploatare minieră prin lucrări, prin susţinere financiară de realizare a unor lucrări de modernizare şi eficientizare a exploatărilor miniere proprii, noi dispunem şi oferim sume importante pentru import de cărbune.

Acesta este motivul pentru care am susţinut şi susţin în continuare necesitatea alocărilor suplimentare pentru dezvoltarea propriilor exploatări miniere din judeţul Hunedoara.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Intervenţii pentru susţinerea amendamentului?

Domnule deputat Anghel Stanciu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri sau înlocuitori de miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Mai sunt încă 3-4 amendamente care vorbesc de alte exploatări miniere.

Senatorii şi deputaţii social-democraţi solicită de la distinsul reprezentant al Guvernului să precizeze foarte clar: mai doresc să se exploateze cărbune în România, da sau nu? Pentru că asistăm, pe de-o parte, la ceea ce susţine domnul preşedintele Băsescu, necesitatea orientării producţiei de energie spre combustibili fosili, solizi şi, totodată, reducerea consumului de gaze acolo unde este posibil, şi, pe de altă parte, la aceste sume infime care se alocă exploatărilor din ţară, pe cale de a fi închise. Este o politică naţională de a renunţa la cărbunele intern sau nu?

Social-democraţii consideră, fără să fure de la liberali deviza "prin noi Onşine", dar, în orice caz, dacă în ograda noastră avem găteje, nu are sens să le aduc din Africa sau din altă parte.

De aceea, domnule secretar de stat, spuneţi-ne clar ce aveţi de gând, ca să ştie şi locuitorii din zonele în care se găseşte cărbune. Lichidăm toate exploatările, cu oameni cu tot, sau ce facem? Este o politică de dreapta, care duce la eradicarea mineritului din România, sau este o politică responsabilă, naţională, care ţine seama de comandamentele Planului naţional de dezvoltare energetică a ţării?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Alte intervenţii?

Dacă nu mai sunt intervenţii, îl invit pe domnul secretar de stat să prezinte plenului celor două Camere punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Guvernul nu susţine amendamentul, întrucât alocaţia bugetară pentru anul 2007 este de 2,250 milioane, comparativ cu 1,250 în 2006.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Domnule deputat Anghel Stanciu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Probabil că, în limbaj popular, s-a întâlnit... nu ştiu cine cu nu ştiu cine! Nu vreau să spun cum se spune în limbaj neacademic.

Am adresat o întrebare clară. Care este politica

Guvernului în ceea ce priveşte exploatarea cărbunelui în România, respectiv industria mineritului?

Domnul secretar de stat vine şi ne spune: "Guvernul nu susţine". Eu îl scutesc la următoarele mele intervenţii de această frază şi o spun eu în locul Domniei Sale, dar să ne spună clar, că mai sunt încă 4-5 amendamente pe această temă, care este politica Guvernului vizavi de exploatarea cărbunelui în România şi vizavi de importuri.

Este necesar să cunoaştem acest lucru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Domnule secretar de stat, dacă doriţi să argumentaţi în continuare?

Din sală:

Nu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi, vă rog să vă pronunţaţi prin vot asupra amendamentului existent în anexă şi pe care îl supun la vot, poziţia 205.

Cine este pentru? 107 voturi pentru.

Cine este împotrivă? Voturi împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Abţineri? Două abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Poziţia 206.

Amendament formulat de două comisii.

Ofer cuvântul domnului deputat Iulian Iancu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este vorba de susţinerea financiară pentru menţinerea şi dezvoltarea capacităţii de producţie a întreprinderii miniere Uricani, judeţul Hunedoara.

În perioada 1984—1990 s-a ajuns la o capacitate de producţie de 1.500.000 şi la menţinerea producţiei pe palierul a 1,5 milioane tone/an.

Vreau să vă spun, stimaţi colegi... S-a pus aici o întrebare din partea colegilor noştri către reprezentantul Executivului vizavi de decizia pe care o are în vedere Executivul legat de sectorul minier. Nu s-a primit niciun răspuns, pentru că nu există o susţinere financiară aferentă. Însă vreau să vă spun că, indiferent de poziţia unui guvern sau a altuia, în toate prognozele, până în anul 2030 dependenţa noastră faţă de energia produsă din combustibil fosil va creşte, de la un nivel de 80% astăzi, în plan mondial, la 82%, nu va scădea. Ca atare, orice gând colateral că am putea să nu ne bazăm pe exploatarea de cărbune nu este veridic. Prin urmare, singura opţiune, cel puţin până în momentul de faţă, o reprezintă continuarea exploatării zăcămintelor proprii şi valorificarea acestora, în cazul fericit în care o ţară le are.

De aceea, am susţinut pe fiecare exploatare în parte, o dată, pentru a vă aduce la cunoştinţă dumneavoastră necesitatea acestui demers şi, în al doilea rând, pentru a fi în cunoştinţă de cauză care sunt cele mai importante exploatări miniere care trebuie susţinute şi pentru care trebuie să existe o strategie de finanţare consecventă, an de an, de la buget.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Intervenţii în susţinerea amendamentului?

Domnule deputat Anghel Stanciu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Constat cu surprindere că, din motive necunoscute ori dintr-o oarecare lipsă de competenţă, domnul secretar de stat nu poate să ne dea linia directoare a programului energetic pe care îl gândeşte Guvernul şi, prin prisma acestui program, care este locul exploatărilor de cărbune în cadrul acestuia.

De aceea, domnule preşedinte, este normal, pe de o parte, să completăm prezidiul, pentru că am solicitat acum circa o jumătate de oră ca domnul preşedinte, colegul dumneavoastră, domnul co-preşedinte de şedinţă să fie prezent...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Îl reinvit pe domnul preşedinte Lucian Bolcaş la prezidiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

...deci suntem într-o formaţiune incompletă. Dar cred că suntem într-o formaţiune incompletă şi la masa Guvernului, pentru că răspunsurile stereotipe pe care le dă domnul secretar de stat nu cred că l-ar face competent pentru a ocupa asemenea funcţie.

Eu cred că Domnia Sa poate să ne dea răspunsurile, dar, din motive oculte, nu vrea să le spună.

Îl întreb încă o dată. Doreşte lichidarea exploatărilor de cărbune, da sau nu? Ce are de gând să facă?

Reducem importurile de cărbune, da sau nu? Ce are de gând să facă Guvernul, pentru că noi, Partidul Social Democrat, propunem dezvoltarea ramurii mineritului, evident, în anumite coordonate.

Aşa cum a spus şi colegul Iulian Iancu, se va pune accent în continuare pe combustibili solizi, iar domnul secretar de stat la întrebările noastre ne spune: "Guvernul nu susţine". Atunci îl rugăm pe primul-ministru să vină, dacă domnul Codruţ Şereş nu mai poate, să ne explice dânsul care sunt aceste linii directoare, pentru că nu putem sta aici, cum ziceţi dumneavoastră, vreo 248 de colegi — o să vedem dacă sunt 248 de colegi —, şi să ascultăm nişte răspunsuri stereotipe care nu au substanţă.

Deci este necesar ca la argumentaţiile domnului Iulian Iancu, care a fost şi dânsul secretar de stat în acest minister, şi la întrebările pe care le-au pus colegii senatori şi deputaţi din Partidul Social Democrat să ni se răspundă concret. Şi rog să se renunţe la fraza aceea, "Guvernul nu susţine". O ştim asta. Guvernul nu susţine nimic din ce este îndreptat spre populaţia acestei ţări, pentru că agenda lui este ocupată cu altceva acum.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Alte intervenţii?

Îl invit pe domnul secretar de stat să ofere răspuns colegilor deputaţi care au susţinut amendamente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Mulţumesc domnule preşedinte.

Pentru mina Uricani bugetul alocat pentru anul viitor este de 2,050 milioane, comparativ cu 1,050 milioane în 2006, aşadar dublu.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi...

Domnule deputat, observ că nu aţi primit răspuns.

Mergem mai departe în dezbaterea amendamentelor.

Supun votului plenului celor două Camere amendamentul de la poziţia 206.

Cine este pentru?

Vă rog să votaţi.

104 voturi pentru.

Cine este împotrivă? Voturi împotrivă? 140 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul a fost respins cu 104 voturi pentru, 140 împotrivă şi o abţinere.

Poziţia 207.

Domnul deputat Iulian Iancu.

De asemenea, amendament formulat de două comisii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba despre...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Numai puţin vă rog să mă scuzaţi!

Vreau să-i spun domnului deputat Anghel Stanciu că prezidiul nu mai este în avarie, este în formulă completă.

Mulţumesc.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Este vorba de susţinerea financiară pentru executarea lucrărilor de menţinere şi dezvoltare a capacităţii de producţie la întreprinderea minieră Vulcan, judeţul

Hunedoara, pe un palier de producţie de 2.200.000 de tone de huilă pe an.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Intervenţii în susţinerea amendamentului?

Punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Atât în anul anterior, 2006, cât şi în anul 2007, mina

Vulcan a folosit resurse proprii pentru investiţii, banii de la buget fiind prevăzuţi pentru minele Uricani, Lupeni,

Paroşeni.

Guvernul nu susţine acest amendament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 207.

Cine este pentru? Voturi pentru, 104.

Voturi contra? 139 de voturi contra.

Abţineri? O abţinere.

Deci domnul viceprim-ministru nu a fost trecut?

Aşadar, 140 de voturi contra.

Amendamentul este respins, întrunind 104 voturi pentru, 139 de voturi contra şi o abţinere.

Poziţia 208.

Domnul deputat Iulian Iancu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Este vorba despre alocarea de resurse financiare suplimentare pentru lucrările de menţinere şi dezvoltare a capacităţii de producţie la întreprinderea minieră Lupeni, judeţul Hunedoara, pe un palier de producţie de 2.500.000 tone/an.

Aş vrea să subliniez însă că, aducând în discuţie aceste exploatări miniere şi ascultând stereotipul răspuns al reprezentantului Executivului, aceste intervenţii nu au fost făcute pentru a scoate în evidenţă faptul că ministerul a prevăzut anul trecut o anumită sumă, iar anul acesta are o sumă mai mică sau mai mare, ci a scoate în evidenţă necesitatea susţinerii dezvoltării exploatării miniere, ca o obligaţie, având în vedere că am ajuns să importăm mai bine de 300.000 de tone de cărbune, de huilă, tocmai pentru a veni în suplimentarea cantităţilor pe care le extragem din aceste exploatări miniere, pentru faptul că există o insuficientă susţinere financiară, pentru faptul că există o insuficientă capacitate de producţie, pentru că sunt condiţii de insecuritate în exploatare.

Acesta este motivul pentru care s-au solicitat, nu pentru a afla dacă este o sumă mai mică sau mai mare de la un an la altul, atâta timp cât noi am ajuns să avem o dependenţă, o creştere a dependenţei noastre, iată, acum şi pe cărbune, la mai bine de 300.000 de tone.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La mina Lupeni, de asemenea, sunt prevăzute alocaţii bugetare în cuantum de 2,650 milioane în 2007, comparativ cu 1,650 milioane în 2006. Aşadar, substanţial mai mari.

Guvernul nu susţine acest amendament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 208.

Cine este pentru? Voturi pentru, 105.

Cine este împotrivă? 135 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul este respins, întrunind 105 voturi pentru, 135 de voturi împotrivă şi o abţinere.

Poziţia 209.

Domnul deputat Iulian Iancu, aveţi cuvântul.

Invit colegii senatori şi deputaţi în sală.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Este vorba de suplimentarea lucrărilor pentru menţinerea şi dezvoltarea capacităţii de producţie la întreprinderea minieră Paroşeni, la un nivel de exploatare de 1.000.000 tone/an.

De ce este important aici, la Paroşeni? Pentru că a fost pusă în funcţiune o capacitate nouă de producţie, la nivelul a 150 MWh şi vă spuneam puţin mai înainte că o avarie, imediat după punerea în funcţiune a acestei capacităţi noi, practic a blocat funcţionarea capacităţii şi astfel ne privează de o producţie de energie ieftină în această iarnă. Dar lucrul cel mai important, absolut obligatoriu, este susţinerea continuă cu cărbune pentru asigurarea funcţionării acestor capacităţi energetice noi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Intervenţii în susţinerea amendamentului? Nu sunt.

Vă rog, punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Guvernul nu susţine acest amendament, întrucât şi la mina Paroşeni bugetul prevăzut pentru anul 2007 este considerabil mai mare decât în anul anterior, fiind vorba de 1,9 milioane, comparativ cu 0,9 milioane.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 209.

Voturi pentru? 105 voturi pentru.

Voturi contra? 141 de voturi contra.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul este respins, întrunind 105 voturi pentru, 141 de voturi contra şi o abţinere.

Poziţia 210.

Domnule deputat Iulian Iancu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Aici este vorba de continuarea programului de electrificare a României, de electrificare a localităţilor rămase neracordate la sistemul naţional de distribuţie a energiei electrice.

Şi, în aceste condiţii, având în vedere că atunci când s-a discutat despre judeţul Hunedoara o parte dintre dumneavoastră încă mai ezitau, putem, susţinând acest amendament, să dăm o soluţie pentru toate localităţile rămase neelectrificate în România în acest moment. Prin dumneavoastră dăm soluţie tuturor localităţilor, inclusiv în zonele pe care dumneavoastră le reprezentaţi aici, în Parlament.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Punctul de vedere al Guvernului.

 
   

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Solicit cuvântul, domnule preşedinte!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Doriţi să interveniţi?

Vă rog, domnule deputat Anghel Stanciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Ajungem din nou la o chestiune de esenţă. Dorim să intrăm sau nu în Uniunea Europeană cu opaiţul, cu lumânarea? Social-democraţii au iniţiat programul de electrificare, au găsit o cale. Alianţa "Dreptate şi Adevăr" vrea să-i trimită pe cetăţeni în întuneric?

De aceea, întrebăm tranşant pe reprezentantul

Guvernului: de ce nu amplifică şi continuă acest program? Ştim prima parte a răspunsului: "Guvernul nu susţine". Rugăm să nu mai folosească energie intelectuală pentru a ne comunica acest lucru, ci să ne spună clar dacă continuă programul de electrificare, cum au de gând să-l continue şi ce eşalonare în timp dă acestui lucru.

Este inadmisibil ca o ţară care intră în comunitatea statelor europene să nu aibă curent electric!

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii? Nu sunt.

Îl invit pe domnul secretar de stat să prezinte argumentat punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Guvernul nu susţine acest amendament, întrucât nu avem temei juridic de susţinere de la bugetul de stat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Vă rog să vă pronunţaţi prin vot asupra amendamentului de la poziţia 210.

Voturi pentru?

Vă rog să număraţi.

106 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 135 de voturi împotrivă.

Abţineri?

Amendamentul este respins, întrunind 106 voturi pentru, 135 de voturi contra.

Poziţia 211.

Domnul deputat Iulian Iancu.

Invit colegii senatori şi deputaţi în sală!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Este vorba despre activitatea de procurare de echipamente pentru evacuarea în fluid dens la complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Işalniţa.

De ce la aceste complexe, stimate colege şi stimaţi colegi? De ce evacuare în fluid dens?

În primul rând, pentru că se impune un alt mod de abordare privind protecţia mediului şi stocarea sterilului, care, iată, ocupă suprafeţe din ce în ce mai mari, foarte greu de administrat, gestionat, cu sume foarte mari.

În al doilea rând, pentru că aceste complexuri energetice... Dumneavoastră aţi fost martori în ultima perioadă de timp la o discuţie extrem de tensionată, la televiziuni, în presă şi nu numai, legată de faptul că aceste complexuri energetice şi-au supralicitat capacitatea de producţie a energiei, vânzând energia "băieţilor deştepţi", oferindu-le şansa acestora să polarizeze profitul de la complexurile energetice către societăţile "băieţilor deştepţi" şi preluând, practic, din ceea ce ar fi trebuit distribuit corect şi către consumatori.

Prin urmare, resursele financiare ale acestor complexuri sunt puternic afectate în acest moment, atât pentru partea de întreţinere curentă, pentru partea de revizii, pentru partea de noi capacităţi, dar, iată, mai ales pentru aceste tehnologii noi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Punctul de vedere al Guvernului, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Guvernul nu susţine acest amendament, întrucât complexurile energetice sunt în proceduri de contractare a unor credite externe pentru modernizarea unor grupuri, cât şi pentru investiţii în ceea ce priveşte mediul înconjurător.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul existent la poziţia 211.

Voturi pentru?

Vă rog să votaţi.

104 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 133 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul este respins, întrunind 104 voturi pentru, 133 de voturi împotrivă şi o abţinere.

Poziţia 212.

Domnule deputat Iulian Iancu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Este vorba despre lucrări pentru menţinerea capacităţii la nivelul a aproximativ 6.000 de tone de cupru şi pentru modernizarea proceselor tehnologice la Roşia Poieni.

Aş vrea să subliniez, şi să vă reţin aici o secundă, faptul că, în acest moment, cuprul pe cotaţiile Bursei de la Londra a crescut de peste 5 ori. Faptul că energia eoliană, producţia generatoare pentru energia eoliană, la care aspirăm cu toţii, are ca material de bază cuprul, faptul că noi avem propriile noastre exploatări, faptul că noi ne putem baza pe propria noastră producţie determină şi impune această susţinere financiară.

Însă eu aş vrea să revin şi să atrag atenţia încă o dată reprezentantului ministerului. Atunci când s-a pus problema de susţinere a programului de electrificare, ni s-a spus: "Guvernul nu are prevedere în buget pentru...".

Atunci când s-a pus problema, iată, despre complexurile energetice, ni s-a spus că: "Nu avem prevăzut, pentru că o să obţinem un credit".

Stimate colege şi stimaţi colegi,

O astfel de abordare este superficială şi, sigur, neperformantă pentru Guvern. Este adevărat că pentru electrificarea României nu are această prevedere în buget, de aceea am şi făcut amendamentul. Atunci când noi am promovat un program de electrificare în 2002, am plecat de la faptul că nu sunt prevederi în buget şi că trebuie create, pentru a aduce populaţia României la un nivel şi la un standard minim de civilizaţie.

La fel, şi pentru aceste activităţi se impune o politică şi o strategie distincte. Noi n-o să ne putem valorifica propriile rezerve mergând pe aceste considerente: "o să luăm credit", "nu avem prevăzut în buget", "o să suplimentăm, dacă va fi cazul, în timpul anului".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Intervenţii?

Punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Guvernul nu susţine acest amendament, întrucât industria neferoasă nu mai poate primi ajutor de stat începând cu 1 ianuarie 2007.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Supun votului plenului celor două Camere amendamentul de la poziţia 212.

Cine este pentru? 103 voturi pentru.

Voturi contra? 135 de voturi contra.

Abţineri? O abţinere.

Amendamentul este respins, întrunind 103 voturi pentru, 135 de voturi contra şi o abţinere.

Poziţia 213.

Vă rog, domnule senator Ion Florescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Florescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat prezidiu,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Domnilor miniştri,

Prin amendamentul nostru, al tuturor parlamentarilor de Gorj, am propus o sumă pentru un obiectiv de stringentă necesitate, de mare actualitate şi de o mare urgenţă, totodată, pentru Gorj. Este vorba de o amenajare hidrotehnică, care nu este obiectiv nou, aşa cum a invocat Guvernul, ca unul din motivele neadmiterii, este doar poziţie nouă în Proiectul de lege a bugetului.

Este un obiectiv lansat în 1989, ale cărui lucrări s-au derulat într-un ritm destul de lent, dar s-au cheltuit totuşi, în valori reactualizate, circa 1.000 de miliarde. S-a creat un dezechilibru inclusiv ecologic în zonă, cu milioane de tone de pământ excavat, cu periclitarea întregii zone, cu crearea de pericol de inundaţii, afectând 4 oraşe, zeci de localităţi, practic, cam o treime din suprafaţa Gorjului.

Iniţial, a fost conceput cu mai multe co-utilităţi: irigaţii, reglare sau moderare de debite hidrotehnice şi o componentă energetică de doar 28%, "Hidroelectrica" fiind până acum singura componentă care a finanţat.

Dacă acest obiectiv se lasă doar pe seama "Hidroelectricii", înseamnă că se va termina, ştiu eu?, în mileniul al III-lea către final!

De aceea, eu cred că Guvernul, chiar dacă să zicem că acest amendament nu va fi admis — se pare că pe aici înclină lucrurile —, oricum, acest obiectiv trebuie sprijinit, financiar, bineînţeles, de Ministerul Mediului, împreună cu Ministerul Economiei şi Comerţului. Trebuie găsită o soluţie pentru finalizarea acestui obiectiv, pentru că a schimbat în rău soarta zonei.

Şi aşa Gorjul, ştiţi bine, se confruntă cu probleme deosebite generate de minerit, mai ales cu disponibilizări masive şi cu localităţi inclusiv calamitate. Şi nu folosesc aici cuvinte mari. Avem multe comune cu cetăţeni ale căror terenuri sunt sub halde de steril, cu pânză freatică dusă la adâncimi mari sau dispărută în totalitate, cu secarea fântânilor şi aşa mai departe.

De aceea, domnule ministru, stimate colege şi stimaţi colegi, vă rog să analizaţi şi să votaţi. Se pune problema, eventual, a unei propuneri de sumă foarte mare. Nu-i nimic, dacă pare foarte mare suma de 50.000.000, o putem diminua. O fi jumătate, o fi trei sferturi din ea, dar, oricum, trebuie sprijinit de la buget, pentru că, aşa cum se întrevede, cum mai spuneam şi mai repet o dată, dacă lăsăm această investiţie doar pe seama "Hidroelectricii", se va termina în

50 de ani de aici înainte.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Alte intervenţii?

Numai puţin, domnule deputat Iulian Iancu. Să mai lăsăm şi un coleg, şi după aceea vă ofer cuvântul.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Domnule deputat Pantelimon Manta, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Pantelimon Manta:

Domnule preşedinte,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Într-adevăr, este o investiţie megalomanică, amenajarea hidroenergetică a râului Jiu, dinainte de revoluţie, care a presupus fonduri uriaşe de atunci, aproape o jumătate de miliard de dolari. Din păcate, investiţia este doar în parte finalizată şi, când spun "în parte", am în vedere 5-6%.

Fără îndoială, nu suntem naivi să credem că statul poate să termine această investiţie, mai ales că, în ritmul actual, de fapt ea n-ar putea fi terminată decât în anii 4000, nici măcar 3000.

Am îndeplinit în administraţia judeţeană în ultimii 15 ani funcţie de conducere şi a fost principala bătălie pe care am dat-o cu Ministerul Industriilor şi Comerţului.

De fiecare dată au alocat câte puţin, pentru că, în realitate, este un risc — şi acesta este şi rostul intervenţiei mele, de a vă convinge — şi Ministerul Industriei şi Comerţului ştie acest lucru.

Îmi amintesc... Chiar prin anul 1991 discutam acest lucru cu fostul secretar de stat Cocoş, pentru că, realmente, zona este calamitată pe sute de hectare.

Chiar dacă nu se poate realiza investiţia la capacitatea, spuneam, faraonică la care a fost concepută, pentru că ea a fost iniţial concepută nu numai ca amenajare hidro, ci şi cu folosinţă pentru agricultură, chiar cu alimentare pentru apă potabilă necesară localităţile din aval, mediu, turism şi aşa mai departe...

Să ştiţi că am dus şi foarte mulţi investitori străini în zonă, italieni şi turci. Au fost pe punctul de a accepta.

Drama este că, din păcate, organismele statului nu au acceptat să suporte măcar în parte această investiţie, adică ceea ce însemna protejarea mediului, folosinţa agricolă, eventual alimentarea cu apă în localităţile din aval, pentru ca investitorii străini să accepte obiectivul pentru amenajarea hidroelectrică, pentru că, altfel, nu aveau de câştigat.

Bun. Încercând să rezum, să sintetizez şi să concluzionez, chiar dacă Ministerul Industriei şi Comerţului — fac apel şi la Ministerul Finanţelor Publice — nu poate accepta suma de 50 de milioane, dar măcar 10%, să existe un act de bunăvoinţă care să permită cel puţin întreţinerea acestei investiţii, pentru că acolo este atmosferă selenară pe sute de hectare şi are efecte negative, aş zice dezastruoase, şi pentru mediu, şi pentru colmatarea deja a investiţiilor hidro din aval şi aşa mai departe, ca să nu mai vorbesc de miile de cetăţeni care au fost deposedaţi, aş spune chiar abuziv, cărora li s-a luat pământul şi acum nu li se mai dă nimic, pentru că nu-şi pot relua terenurile.

Aşadar, rugămintea este să acceptaţi — am discutat şi cu iniţiatorii, inclusiv cu domnul deputat Romanescu Marcel Laurenţiu de la P.D., cu domnul deputat Paveliu Marian Sorin de la P.N.L. şi cu alţi iniţiatori — măcar 10% din suma propusă, 5.000.000 de lei, repet, pentru conservarea şi administrarea în condiţii acceptabile a acestei investiţii, până vom găsi un investitor străin care să poată prelua investiţia.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Domnule deputat Anghel Stanciu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Domnule Nicolăescu,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Avem aici un amendament care arată că există unele cauze pentru care barierele politice dispar. Acest amendament este practic semnat de colegii de la P.S.D., de la P.N.L., de la P.D., de la P.R.M. Deci toţi au semnat, indiferent dacă Guvernul s-ar fi supărat pe cei care sunt la putere.

Argumentul Domniilor Lor este clar. Această investiţie are un mare efect negativ asupra mediului. Aşa cum spunea domnul deputat Pantelimon Manta, este un aspect selenar. Am fost şi noi, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, acum câţiva ani în zonă şi, într-adevăr, nu ar mai merita să mergem pe lună, ci mergem în zona Târgu-Jiului.

De aceea, procedural, aş propune, domnule preşedinte, domnule reprezentant al Guvernului şi doamnelor şi domnilor colegi, să separăm în două etape acest amendament: un vot de principiu asupra necesităţii asigurării unei anumite sume pentru a se asigura, din punctul de vedere al protecţiei mediului, micşorarea efectelor pe care precipitaţiile şi toate celelalte elemente subjugate acestei investiţii le aduc în aval, apoi discutarea sumei care se poate oferi pentru a garanta că cel puţin aceste efecte negative adiacente acestei investiţii pot fi înlăturate.

Este singura modalitate în care putem ajunge la un rezultat, pentru că, aşa cum spunea şi domnul deputat Manta, nu suntem într-o zonă a utopiei, în care să credem că vom reuşi să luăm 50.000.000, dar o sumă pentru această protecţie este absolut necesară, pentru că, altfel, ne scumpim la tărâţe şi pierdem din vedere mălaiul.

Vă propun această chestiune procedurală şi credem că vom reuşi, având în vedere, efectiv, necesitatea să alocăm o parte din bani pentru protecţia zonei respective şi a cetăţenilor din zonă.

Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat susţin, în această variantă, amendamentul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Domnule deputat Iulian Iancu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Este un amendament care scoate în evidenţă, pentru fiecare dintre noi, modul greşit, eronat în care, prin politica dusă în domeniul energetic, în special în domeniul hidroenergiei, s-au polarizat profiturile într-o singură direcţie, privând populaţia de şansa unei energii ieftine, dar şi, iată ceea ce este cel mai important, de şansa susţinerii unor obiective de investiţii într-un ritm ritmic, şi nu după un program de susţinere financiară anuală.

Ce spune acest amendament? În România, în momentul de faţă avem abia 51% din capacitatea hidroenergetică a României amenajată pe râurile interioare. Prin urmare, în ultimii doi ani de zile ar fi fost obligatoriu măcar de reabilitat, modernizat un megawat hidroenergetic. Nu punem în discuţie faptul că, în conformitate cu strategia energetică, ar fi trebuit puşi în funcţiune mai bine de 120 de megawaţi hidroenergetici noi. Nu se poate în acest mandat, cu siguranţă, şi, în aceste condiţii, pentru susţinerea unei capacităţi hidroenergetice care va fi de aici încolo un element obligatoriu pentru strategia energetică a României, propunerea mea este să se asume un program de acţiune, de susţinere financiară pentru finalizarea obiectivului de investiţii, anual.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul secretar de stat să se pronunţe atât asupra amendamentului, cât şi asupra chestiunilor ridicate de colegii parlamentari în intervenţiile din plen.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Guvernul nu susţine acest amendament.

Considerăm că Compania "Hidroelectrica" are suficiente resurse financiare şi posibilităţi să creeze pentru a continua investiţia în cazul acesta particular.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, stimaţi colegi.

Urmează să ne pronunţăm prin vot asupra amendamentului de la poziţia 213 din anexa cu amendamente respinse.

Domnul deputat Anghel Stanciu a propus o procedură de vot, în sensul de a da două voturi: un vot de principiu, sigur, urmând ca cel de-al doilea vot să fie influenţat în principal de argumentaţia dată de reprezentantul Executivului.

Faţă de argumentaţia din plen, cred că nu putem să punem la vot decât amendamentul în totalitate.

Vă rog, domnule deputat Paveliu, înainte de vot.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule preşedinte,

Aici s-a evidenţiat o problemă. Nu este vorba numai de oportunitate. Nu vreau să sprijin proiectul, că evident că-l sprijin, din moment ce sunt iniţiator, ci problema de pe dezbatere.

Pe de o parte, s-a evidenţiat nu necesitatea unei investiţii, ci că avem o problemă cu populaţia. Deci populaţia are de suferit. Poate că, din punct de vedere al eficacităţii, această investiţie mai poate fi amânată. Din punct de vedere al populaţiei şi al suferinţei locuitorilor din zonă, nu cred că poate fi amânată. Deci interesul public general şi interesul companiei în cazul de faţă cred că nu se suprapun.

Pe de altă parte, vreau să aveţi în vedere faptul că colegul meu a făcut o propunere şi a zis: "Domnule, OK, nu putem să aprobăm astăzi, pentru simplul motiv că nu este făcut un studiu de fezabilitate pe această temă, dar măcar creaţi-i premisele şi reduceţi suma de la 50 la 5, deci o reduceţi de 10 ori".

Din păcate, noi n-avem posibilitatea de a face acest lucru în plen şi aş vrea să vă rog, să propun colegilor să luaţi în calcul dacă, totuşi, nu este oportun ca acest amendament să-l retrimitem la comisie. Sigur că nu suntem obişnuiţi cu aşa ceva acum şi am putea deschide, poate, un precedent periculos, dar, pe fond, această situaţie există. Şi atunci n-ar mai fi vorba de o sumă de 50 milioane, ci de numai 5 milioane, care poate fi uşor acceptată.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Îl invit pe domnul secretar de stat să ofere răspuns.

Doriţi să mai interveniţi?

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marcel Laurenţiu Romanescu:

Ca reprezentant al Partidului Democrat, am semnat şi eu acest lucru şi provin chiar din acea zonă care este afectată în momentul de faţă de "Hidroelectrica".

Vă rog să votaţi acest lucru şi-i rog pe colegii mei din Partidul Democrat, pentru binele comunităţii de acolo şi pentru faptul că 200 de familii, în momentul de faţă, din comunele respective nu dispun nici măcar de apă potabilă în fântânile proprii din cauza hidrocentralei care se construieşte pe Jiu.

Vă rog să votaţi acest amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, domnule deputat Marcel Romanescu.

Domnule deputat Anghel Stanciu, doriţi să mai interveniţi o dată?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este clar că este o situaţie care necesită o îndreptare.

De aceea, procedural, domnule preşedinte de şedinţă, prima dată aş supune la vot ideea introducerii ca poziţie, iar a doua oară suma.

Colegii mei spun: "Domnule, în loc de 50 de milioane, 5 milioane". Să ştim că începem acest lucru, ceea ce cred că este posibil şi nu duce la o destructurare a acestui buget şi România nu se va prăbuşi că vom amenaja cât de cât o zonă şi dăm o speranţă oamenilor din zonă. De aceea, separat cele două.

Dincolo de răspunsul stereotip al domnului secretar de stat, cred că trebuie consultate şi comisiile. Discutăm să reducem suma respectivă la 5 milioane sau la 2 milioane, dar trebuie să abordăm constructiv această problemă, nu s-o expediem şi să dormim liniştiţi, iar oamenii aceia nu au nici apă să bea.

Şi atunci, cum să trăiască bine, domnule preşedinte?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Daţi-mi voie să ofer cuvântul domnului secretar de stat şi să-i adresez rugămintea să se pronunţe în legătură cu toate argumentele prezentate în plen.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Noi nu am contestat necesitatea continuării investiţiei.

Noi am argumentat că nu este necesar ca această investiţie să fie făcută de la bugetul statului şi că va fi făcută şi vom avea o atenţia deosebită în a fi demarată de către Compania "Hidroelectrica", care are suficiente resurse financiare pentru a investi în această investiţie.

Asta este tot.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Invit colegii din Comisiile pentru buget, finanţe să-şi prezinte punctul de vedere.

 
   

Domnul Varujan Vosganian:

Comisiile Oşi menţin punctul de vedere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Se pare că nu v-aţi atras foarte multă simpatie pentru votul viitor pe această intervenţie. Data viitoare, poate.

Stimaţi colegi,

Sunt nevoit să supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 213.

Iniţiatorii, aţi redus de la 50 milioane la 5 milioane?

Domnule secretar de stat,

Nici cu 5 milioane nu sunteţi de acord, cu reducerea aceasta? Să nu spuneţi că n-aveţi mandat, că atunci discutăm degeaba!

Nu-l susţineţi. Bun.

Deci, stimaţi colegi, iniţiatorii fac precizarea că reduc suma propusă prin amendamentul de la poziţia 213 de la

50 de milioane de lei la 5 milioane de lei.

Supun votului dumneavoastră acest amendament existent în anexa cu amendamente respinse, poziţia 213, cu această precizare.

Cine este pentru?

Vă rog să număraţi.

145 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

98 de voturi împotrivă.

Cine se abţine? 10 abţineri.

Amendamentul a trecut.

Suma finală este de 5 milioane, aşa cum a precizat-o domnul deputat Pantelimon Manta.

Poziţia 214.

Domnule senator Otilian Neagoe, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Otilian Neagoe:

Domnilor preşedinţi,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Azi cer permisiunea să mă refer la poziţiile 214 şi 215.

Sunt două amendamente care se referă la două obiective investiţionale care aparţin industriei de apărare din judeţul Braşov.

Este vorba de Societatea Comercială "Carfil" — S.A. şi de Societatea Comercială "Metrom" — S.A.

La Societatea Comercială "Carfil" — S.A. este vorba de finalizarea unei investiţii care a început înainte de anul 2000, o investiţie care înseamnă secţia de turnătorie a acestei societăţi. S-au cheltuit până acum peste 25 de milioane de euro. Ar mai fi necesare încă 10.800.000 lei pentru ca această investiţie să fie finalizată. Acesta este un prim obiectiv investiţional.

Al doilea obiectiv investiţional este la societatea "Metrom" — S.A., o societate care aparţine tot industriei de apărare. Este vorba de finalizarea lucrărilor de modernizare la secţia de laminate din cadrul acestei societăţi şi aici investiţia este în fază de rezolvare finală şi ar mai fi necesare 10 milioane de lei pentru ca şi acest obiectiv să fie finalizat.

Vă cer, domnule ministru, să reflectaţi profund asupra acestei chestiuni, pentru că judeţul Braşov este unul din judeţele care după revoluţie a pierdut cele mai multe locuri de muncă în industrie. Pe ansamblul economiei judeţului Braşov, s-au pierdut peste 150.000 de locuri de muncă. În industria de apărare, de asemenea, de la 30.000 de angajaţi câţi aveam în 1990, mai avem 2.000 şi ceva de angajaţi.

În al doilea rând, este vorba de faptul că aceste obiective investiţionale sunt în fază finală. Este păcat ca secţie de turnătorie de la "Carfil", care este una modernă, să se deterioreze pentru faptul că, iată!, nu mai găsim încă 3 milioane şi ceva de euro ca să finalizăm această investiţie.

De aceea, vă solicităm votul, pentru ca să alocăm de la rezerva bugetară 20 de milioane de lei pentru a finaliza cele două obiective de la Braşov.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Ţapu-Nazare:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Guvernul nu susţine acest amendament. Atât compania "Metrom", cât şi cealaltă companie fac parte din compania "Romarm", companie care face parte din industria de armament. Alocările pentru investiţii în anul 2007 sunt de 5 milioane, comparativ cu 1 milion în anul 2006, cu 500% mai mari. Mai mult, toate companiile din industria de apărare sunt prevăzute şi în programul Guvernului, aprobat de Parlament, pentru privatizare şi considerăm că este rolul viitorului investitor privat să facă aceste investiţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 214.

Voturi pentru?

Vă rog să votaţi.

104 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 133 de voturi împotrivă.

Abţineri? Două abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră amendamentul susţinut de domnul senator Otilian Neagoe de la poziţia 215.

Cine este pentru? 103 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 134 de voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Stimaţi colegi, vă rog să observaţi că în anexa cu amendamente admise la poziţia 33 avem un amendament admis.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră amendamentul admis existent la poziţia 33. Deci avem acest amendament admis la această anexă nr. 3/21, plus amendamentul care a fost aprobat astăzi în plen.

Deci supun votului dumneavoastră anexa nr. 3/21, cu cele două amendamente admise.

Vă rog să vă pronunţaţi prin vot.

Cine este pentru? 141 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 103 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/21 a fost aprobată de plenul celor două

Camere cu 141 de voturi pentru şi 103 împotrivă.

Trecem la dezbaterea amendamentului de la poziţia 216, anexa nr. 3/22 — "Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale".

Domnule senator Puskás, aveţi cuvântul.

Invit colegii senatori şi deputaţi în sală.

Îl rog pe domnul secretar să verifice cvorumul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Puskás Valentin Zoltán:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba de o investiţie pentru eliminarea excesului de umiditate în zona Brateş—Ghelinţa, judeţul Covasna, care este în curs de executare şi este necesară suplimentarea sumei pentru investiţiile din anul viitor, ca să se poată termina lucrarea, altfel este pericol de degradare a lucrărilor deja existente.

Solicit ca suma propusă, de 1 milion de lei, să fie majorată la 2 milioane de lei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Invit colegii senatori şi deputaţi în sală.

În momentul de faţă, în sală se află în partea stângă şi în partea dreaptă un număr de 218 colegi, motiv pentru care vă rog să-mi permiteţi să precizez că anexa nr. 2 a fost votată.

Am rămas la dezbaterea amendamentului de la 216, anexa nr. 3/22.

Declar închise dezbaterile în plenul celor două Camere.

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 17,45.