Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 27, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.18/2007
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 27, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 27, 2007
|
Şedinţa a început la ora 9,00. Lucrările au fost conduse de domnii Valer Dorneanu şi Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Gheorghe Albu şi Ioan Munteanu, secretari. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa! Stimaţi colegi, Daţi-mi voie să declar deschisă prima parte a şedinţei de astăzi, destinată, cum bine ştiţi, prezentării declaraţiilor politice. Sunt înscrişi 29 de deputaţi din partea Grupului PSD, 14 din partea Grupului PNL. Primul grup are alocate 29 de minute, al doilea 14. Din partea Grupului parlamentar al PD sunt înscrise 11 persoane, cu 14 minute; Grupul parlamentar al PRM are înscrise opt persoane cu opt minute; Grupul parlamentar al UDMR şase minute la trei deputaţi; Grupul Partidului Conservator cinci deputaţi, cinci minute; Grupul minorităţilor naţionale cinci minute, cu trei deputaţi înscrişi; deputaţi fără apartenenţă la un grup parlamentar - nouă minute şi trei deputaţi. |
|||||
|
|
|
Dau întâi cuvântul, potrivit ritmului stabilit, domnului Vasile Mocanu, din partea opoziţiei, din partea Partidului Social Democrat. Aveţi cuvântul, domnule Mocanu. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Domnule vicepreşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Culoarea portocalie a agriculturii din România". Agricultura românească este tot mai bolnavă. Culoarea portocalie pe care a căpătat-o de vreo doi ani este cel mai vizibil simptom al tratamentului nepotrivit la care a fost supusă de actualii guvernanţi. Este adevărat: la 1 ianuarie 2007, România a intrat în Uniunea Europeană, dar fără mediul rural. Deşi fondurile promise agriculturii în următorii ani sunt considerabile, ele nu vor fi de niciun folos ţăranului român, pentru că nu ştie să le folosească. Omul obişnuit habar n-are ce este acela un proiect eligibil şi, atunci, cei mai mulţi bani se vor pierde. Ar fi nevoie de o grabnică asistenţă din partea oficialilor, dar, pentru aşa ceva, Puterea trebuie să facă apel la specialiştii pe care nu-i are. Recent, un oficial european a pus degetul pe rană: "Agricultura României se defineşte printr-o populaţie îmbătrânită, cu studii medii, ferme de subzistenţă, fără niciun viitor, lipsa pieţelor de desfacere, venituri mici, ceea ce conduce la un decalaj uriaş între noi şi restul statelor Uniunii Europene." Ce s-a făcut, în ultimii doi ani, pentru a reduce acest decalaj? Nimic! La fel de grav este şi faptul că ţăranii nu au fost informaţi în legătură cu efectele integrării. Micile ferme sunt acum în pericol de a fi închise. De fapt, este foarte posibil ca tocmai aici să se ascundă "soluţia" actualei Puteri pentru toate problemele mediului rural. Decât să modernizeze agricultura - proces care ar necesita efort şi inteligenţă din partea Guvernului - mai bine o desfiinţează. Ce contează că, în acest mod, sunt sacrificaţi 10 milioane de români? Asta DA strategie portocalie! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. |
|||||
|
|
|
Aş vrea să vă anunţ că au depus, din partea Partidului Social Democrat, declaraţiile politice Valeriu Ungureanu, domnul Răzvan Bobeanu, domnul Cătălin Matei şi domnul deputat Cosmin Nicula. De asemenea, a depus declaraţia politică domnul Paul Magheru de la Grupul parlamentar al PRM şi o să mai anunţ şi alţi colegi. Domnul Vasile Puşcaş a depus, de asemenea, din partea Grupului PSD. Din partea Grupului liberal, am înţeles că doreşte domnul Emil Strungă să vorbească primul. Domnul Emil Strungă a depus, are cuvântul domnul Ioan Ghişe. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Cuvântul meu se intitulează "Necesităţile României şi importanţa unui acord politic". Viaţa politică tumultuoasă a ultimelor luni a făcut proba că principalii decidenţi politici sunt într-o oarecare goană după imagine şi preocuparea pentru viitorul imediat şi mizele naţionale este tulburată de această luptă de persoane. Miza cea mare a României este, în viitori ani, capabilitatea de a accesa ceea ce la modul generic numim fonduri externe sau fonduri europene, şansă unică în istoria României pentru dezvoltare prin sprijin extern. Miza istorică a generaţiei de azi şi de mâine, pentru ca România să fie capabilă să absoarbă aceşti ani, este mult deasupra luptelor lipsite de principialitate care se dau pentru procentele electorale de moment. Construcţia oricărui sistem politic, cu atât mai mult a unei structuri a puterii de stat, este nevoie să fie fundamentată pe principii. Or, acum, mai mult ca altădată, este nevoie de a lua în considerare principiile fundamentale într-o democraţie, ale responsabilităţii individuale şi reprezentativităţii directe. Problema dezbătută intens acum, a votului uninominal, este o chestiune de interes naţional. De ce? Pentru ca legătura aleşilor, a demnitarilor, cu cetăţenii, cu corpul electoral să fie directă, pentru o mai bună reprezentare a intereselor generale ale cetăţenilor. Din această perspectivă rămâne ca principalii oameni din stat, şi probabil că putem să-i numărăm în jurul cifrei de zece, începând cu preşedintele, primul-ministru şi liderii partidelor parlamentare, să fie preocupaţi, întâi de toate, de ceea ce înseamnă cu adevărat şi în mod explicit, convenit şi asumat, interes naţional. Eforturile care s-au depus în ultima vreme pentru realizarea şi acceptarea strategiei postaderare a României, aderare la Uniunea Europeană, reprezintă un prim pas în acest sens. Prin cuvântul meu doresc să atrag atenţia şi să sensibilizez pe cei care astăzi sunt responsabili pentru modul cum este condusă ţara, repet, preşedintele ţării, primul-ministru şi liderii principalelor partide parlamentare, că mai important decât orice acum este realizarea unui acord pe ceea ce se înţelege a fi în mod clar asumat, interesul naţional. Din această perspectivă rămâne ca domniile lor să aibă un ceas un ceas de reflecţie şi să găsească acea cale prin care să se aşeze la masă într-un mod responsabil, să convină, să decidă, să facă şi concesii, astfel încât tuturor să ne fie mai bine şi goana de moment după simpatie populară să treacă în plan secund. Închei prin a solicita preşedintelui, premierului şi liderilor partidelor parlamentare să realizeze un acord politic pentru servirea interesului naţional. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupul parlamentar al Partidului Democrat, domnul Liviu Miroşeanu. Pardon! A solicitat inversarea ordinii domnul deputat Alexandru Mocanu, cu înţelegerea celorlalţi colegi. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea din această dimineaţă am intitulat-o "Unde este Legea lustraţiei?" În urmă cu un an de zile, Senatul României a dezbătut, ca primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă privind Legea lustraţiei. Cu chiu, cu vai şi cu multe "petice cusute ostentativ cu aţă altă", iniţiativa a trecut de Senat şi a fost trimisă spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Constat cu surprindere că, peste puţin timp se împlineşte un an de când acest proiect de lege "zace" pur şi simplu, uitat de toată lumea, undeva în sertarele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, comisie care, cel puţin în ultimul timp, s-a remarcat a fi extrem de expeditivă. Amintesc că, atunci când a dorit, stimulată şi de deciziile Biroului permanent al Camerei, această comisie este cea care a făcut posibil ca în numai trei zile să avem un raport, apoi un raport suplimentar, urmat de vot în plen pe articole şi apoi de sesiune de vot final la o iniţiativă legislativă ce viza modificarea Legii referendumului, pentru a face extrem de facilă demiterea preşedintelui României! Faptul că "mirosea de la poştă" a neconstituţionalitate şi a politicianism de cea mai joasă speţă nu a contat pentru majoritatea din comisie, alcătuită din reprezentanţii PSD-PRM-PC-PNL, atunci când, vorba lui nenea Iancu... "enteresele" partidelor domniilor lor le-au cerut-o! De aceea stau şi mă întreb: ale cui sunt astăzi "enteresele" ca Legea lustraţiei să zacă la Comisia juridică de aproape 12 luni? Din câte ştiu, cel puţin declarativ, există o largă majoritate care susţine acest proiect de lege, inclusiv pentru eliminarea acelor petice cusute ostentativ cu aţă albă. Practic, doar PRM s-a pronunţat împotriva adoptării unei astfel de legi, iar PSD s-a declarat şi el de acord cu legea, chiar dacă doreşte să introducă unele nuanţe. În această situaţie, vin şi întreb: Cine nu doreşte adoptarea acestei legi? Cine doreşte să trimită în Parlamentul European, pe post de europarlamentari, persoane ce altfel ar putea intra sub incidenţa acestei legi? Unde sunt politicienii care, în urmă cu un an, păreau că sunt gata să-şi dea şi viaţa pentru adoptarea acestei legi? Cer domnului Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, să facă uz de toate prerogativele funcţiei şi să întreprindă toate acele diligenţe, ca şi în cazul Legii referendumului, astfel ca proiectul Legii lustraţiei să fie pus pe ordinea de zi în procedură de urgenţă. Este important ca această lege să înceapă să producă efecte înainte de depunerea candidaturilor pentru Parlamentul European. Sper că şi societatea civilă, jurnaliştii şi moderatorii de talk-show-uri vor întreba zilnic: unde este Legea lustraţiei? Astfel, prin efortul comun al tuturor celor care, în mod sincer, doresc adoptarea acestei legi, vom putea determina acea voinţă politică necesară în scopul îndeplinirii acestui deziderat. Altfel, în continuare, vom vorbi discuţii! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Cu plăcere. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului PSD, pentru alternanţă şi pentru că sunt mai mulţi, doamna Rovana Plumb. Voci din băncile Partidului România Mare: Ce legătură are depusul cu cititul? Sunteţi opt inşi, deci sunteţi mai puţini decât cei 29, şi trebuie să asigur la toţi... Voci din băncile Partidului România Mare: Trebuia să începem la ora 8,30. |
|
|||
|
|
Pierdem un minut, deja, prin discuţiile acestea. Aveţi cuvântul, doamna Rovana Plum. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege şi stimaţi colegi, Am intitulat declaraţia: "2007 - Anul european al egalităţii de şanse pentru toţi". La 17 mai anul trecut, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au adoptat decizia prin care anul 2007 este declarat Anul egalităţii de şanse pentru toţi. Scopul acestei decizii îl reprezintă asigurarea participării depline a fiecărei persoane la viaţa economică şi socială, fără deosebire de origine etnică, sex, religie, vârstă, dizabilităţi şi orientare sexuală. Pe 30 şi 31 ianuarie 2007, la Berlin, a avut loc Reuniunea de lansare a Anului european al egalităţii şanselor, la care au participat reprezentanţi din toate statele membre ale Uniunii Europene, prin care, bineînţeles, şi România. Pentru acest an al egalităţii de şanse pentru toţi au fost alocate sume importante de bani, din care o parte au revenit şi ţării noastre. Deşi ne aflăm la începutul lunii martie, instituţiile abilitate ale statului român nu au întreprins nimic în această direcţie. Este condamnabilă o asemenea atitudine de indiferenţă. Nu există nicio preocupare de a informa opinia publică, societatea civilă, mas-media, organizaţiile politice şi neguvernamentale despre obiectivele acestei campanii. Demararea unor ample acţiuni, aşa cum sunt cerute prin documentul european, constituie un prilej propice pentru a se constata modul în care este implementată şi respectată legislaţia în domeniul egalităţii de şanse, cum se aplică măsurile de sancţionare pentru faptele de discriminare, stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a oricăror forme de încălcare a drepturilor omului în România. Partidul Social Democrat, ancorat în realităţile naţionale şi deschis spre valorile europene, desfăşoară în această perioadă, în toate zonele ţării, o largă campanie de informare şi dezbatere cu privire la egalitatea şanselor pentru toţi şi combaterea oricăror forme de discriminare. Ne-am propus să monitorizăm cu atenţie lipsa de acţiune a guvernanţilor în problemele la care mă refer şi solicit Guvernului României să ia toate măsurile pentru implementarea de urgenţă a legislaţiei în domeniu. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Tot din partea Grupului PSD, domnul Vasile Filip Soporan depune în scris declaraţia politică. De la Grupul PRM, domnul Paul Magheru a depus declaraţia în scris şi urmează domnul Ştefan Baban. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este o aritmetică foarte interesantă. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Decalajele lumii autohtone" În luna ianuarie a acestui an, odată cu intrarea în Europa, mii de concetăţeni în vârstă au fost puşi în situaţii umilitoare de către o altă instituţie a statului: Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, care a introdus o reglementare absurdă pentru pensionarii care-şi primesc puţinii bani pe card, fiindcă au considerat, aceştia din urmă, că aşa nu vor mai fi nevoiţi să stea la cozi interminabile atât la Poştă, cât şi la CEC. Exact de ceea ce credeau că au scăpat, exact de acel lucru au avut parte la începutul noului an: de cozi interminabile pentru motive absurde. Astfel, Casa Naţională de Pensii, că de alte drepturi sociale nu poate fi vorba, a hotărât că, în România, dacă pensionarii vor să intre în posesia bănişorilor lor, trebuie să se prezinte la sediul Caselor Judeţene pentru a-şi ridica cupoanele de pensie şi de călătorie şi pentru a fi verificate dacă mai trăiesc sau ba. Morbidă încercare de a face o statistică şi de a repartiza nişte amărâte de tichete de călătorie, pe care mulţi dintre beneficiari nu le folosesc. Şi aşa, pe lângă faimoasele cozi la plata taxelor şi impozitelor, a apărut şi coada la verificarea existenţei pensionarilor. Mass-media a relatat pe larg "spectacolul" oferit de o decizie tâmpită şi nefundamentată: îmbrânceli, conflicte între cei ce stăteau la coadă, ca să nu mai vorbim de certuri cu funcţionarii de la ghişeu sau numărul mare de persoane leşinate datorită stresului, oboselii şi bătrâneţii. Că a fost o decizie tâmpită şi nefundamentată o demonstrează şi faptul că angajaţii Caselor Judeţene de Pensii au fost luaţi pe nepregătite, ritmul de lucru sufocându-i şi pe ei, mulţi dintre aceştia fie îmbolnăvindu-se, fie dându-şi demisia, pentru că gradul de suportabilitate a presiunii publice a devenit inacceptabil. Şi asta în timp ce şefii lor direcţi, plătiţi cu bani mulţi din buzunarul nostru, nu au catadicsit să-şi ia măsurile necesare şi, de ce nu, de minimă civilizaţie şi respect pentru a-şi proteja proprii angajaţi, dar şi bătrâneţea, la care, fie că vor sau nu, vor ajunge şi ei. Şi cine ştie, poate vor avea şi ei parte de acelaşi tratament stupid. Degeaba vorbim despre alinierea la standarde Uniunii Europene în legătură cu teme la scară naţională, dacă acolo, în faţa ghişeului, şi de o parte şi de alta, concetăţeanul este pus în situaţia de a fi batjocorit şi înjosit, o dată ca beneficiar al unor drepturi, şi o dată ca slujbaş la stat. Nu trebuie să uităm însă şi de atitudinea profund badjocoritoare şi infantuată a unor funcţionari publici care consideră că sunt deasupra tuturor, doar fiindcă cetăţeanul român îşi achită obligaţiile financiare din puţinul pe care îl are. După întreg scandalul mediatizat a prezenţei pentru plata pensiei, s-a găsit o soluţie, ca de fiecare dată şi ca pentru fiecare problemă. Întrebarea care ne vine tuturor în minte este de ce nu s-a analizat raţional, din start, măsura care a isterizat o ţară întreagă, pentru a fi aplicată corect şi cu bun simţ. Că această stranie situaţie nu este un caz unic, o ştim cu toţii. Începând de la plata taxelor şi impozitelor şi terminând cu sistemul de eliberare a medicamentelor compensate, cetăţeanul român, proaspăt integrat în familia europeană, este supus batjocoririi, umilinţei, stresului şi oboselii prin cozile infernale la care este obligat să stea. Ce s-a schimbat faţă de anii dinainte de 1989 în acest sens? Nimic, cel mult obiectul numerelor de ordine şi al listelor de înscriere. Foarte multe măsuri care vizează viaţa cetăţeanului s-au luat şi se iau fără a ţine seama de consecinţe, fie pe termen scurt, fie pentru o perioadă mai îndelungată. Nu este dificil de constatat că nici în această privinţă numeroase hotărâri au urmărit instituirea de reguli, de cele mai multe excesiv de birocratice, care să permită perpetuarea unor practici reprobabile şi care nu ţin, în niciun caz, de interesele cetăţeanului. Extrem de grav este faptul că autorii măsurilor de drept contestate nu suportă în niciun fel efectele lor. Remarca este valabilă şi pentru situaţiile în care eroarea se referă la indecizia sau lentoarea reacţiilor care şifonează destul de mult imaginea şi aşa destul de pătată a României în cadrul Uniunii Europene. Este bine că în unele situaţii, destul de puţine însă, se revine asupra măsurilor eronate şi se încearcă repararea prejudiciilor. Dar, în majoritatea cazurilor, era vorba despre efecte previzibile, despre posibilitatea prevenirii respectivelor erori. Nu se mai pot accepta justificări pentru astfel de grave derapaje manageriale, mai ales pentru raporturile dintre cetăţean şi autorităţi. A venit vremea să ne revenim, adică să ajungem la maturitatea şi înţelepciunea aplicării deciziilor naţionale care să nu provoace crize şi derapaje atât sociale, cât şi economice. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului UDMR, domnul Becsek-Garda Dezideriu. |
|
|||
|
|
Domnul Becsek-Garda Deszö-Kálmán: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Conducerea Direcţiei Silvice Harghita, în ultimul deceniu, a contribuit la defrişarea unor munţi întregi, prin licitaţii ilegale, prin protejarea acelora care s-au specializat în distrugerea Fondului Forestier Naţional de Stat şi Privat. Defrişările au luat amploare în special după doborâturile de vânt din 1995 şi s-au intensificat începând cu anul 2001. Pe lângă zona Gheorgheni, Topliţei, Borsecului şi a Tulgheşului, putem enumera şi zona Vlăhiţei, păduri care au fost administrate, întotdeauna, de Direcţia Silvică Harghita. Aici s-au defrişat, în mod ilegal, în ultimii anii, peste 1000 de hectare teren cu vegetaţie forestieră şi s-au exploatat peste 500 de mii de metri cubi prin furturi de masă lemnoasă, cu îngăduinţa şi sub oblăduirea organelor silvice de stat, poliţieneşti şi a administraţiei locale. Din păcate, această situaţie de complicitate persistă şi în prezent, având în vedere modul de abordare a cercetărilor, neputinţa impunerii autorităţii organelor abilitate privind tăierile ilegale şi transportul materialului lemnos furat. Datorită implicării totale în ilegalităţi a organelor silvice de stat şi a celor poliţieneşti în susţinerea infractorilor în această zonă, nu se mai poate impune legalitatea. În aceste condiţii, elucidarea fenomenului de infracţionalitate şi a dezastrului produs în mediul ambiant, a început activitatea aşa-zişilor inspectori specialişti, care cercetează cazul la nivelul desfacerii cherestelei, şi nu procesul care a dus la dezgolirea unui întreg bazin forestier. Mai bine de două luni, echipa de control a Ministerului Agriculturii, în frunte cu reprezentantul promoţiei de aur, domnul Mircea Vasile, împreună cu inspectorii Inspectoratului de Regim Silvic şi de Vânătoare - Braşov au descoperit ilegalităţi privind documentele de însoţire din partea unui brigadier al Ocolului particular Zetea. Cu aceste documente s-a putut acoperi furtul pentru 900 - 1000 de metri cubi de material lemnos, fapt deosebit de periculos pentru menţinerea regimului silvic. Însă, controlorii ministerului şi ai Inspectoratului de Regim Silvic şi de Vânătoare şi ai Regiei Naţionale a Pădurilor au refuzat să-i cerceteze pe cei care, prin susţinerea mafiei lemnului, au tăiat în mod ilegal circa 500 de mii de metri cubi de material lemnos. Este binevenit controlul privind activitatea ocoalelor silvice, indiferent de structuri, de stat sau privat. Este necesar să fie pedepsiţi, conform legii, cei care nu respectă regimul silvic şi au încălcat, infracţional sau contravenţional, legea, însă, nu se poate admite ocrotirea acelor structuri de stat care au contribuit la defrişarea unei zone întregi, şi să fie popularizată numai ilegalitatea brigadierului. Regimul silvic impune obligaţia cuprinderii Fondului Forestier Naţional în administraţii silvice autorizate. Cum a permis Regia Naţională a Pădurilor să se retragă administraţia silvică de stat, după ce a contribuit la dezgolirea zonei de păduri? Prin acest act, oare, conducătorii Regiei Naţionale a Pădurilor şi ai Direcţiei Silvice Harghita şi-au recunoscut neputinţa generată de complicitatea organelor silvice la aceste furturi, pierzând-şi, astfel, autoritatea? Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Lia Ardelean, din partea Grupului Partidului Conservator. Domnii Petru Călian, Ioan Ţundrea, Bogdan Liviu Ciucă vor depune în scris. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Încremenită în mrejele unei crize politice majore, pigmentată cu răfuieli reciproce, clasa politică românească se află într-un moment extrem de neplăcut din punctul de vedere al adevăratei sale misiuni, viaţa omului de rând. Pe acest fond de instabilitate la nivel înalt, instituţiile abilitate ale statului din teritoriu au adoptat, în mod nefiresc, exemplul negativ oferit de politicienii de la Bucureşti, întorcând pur şi simplu spatele contribuabilului plătitor de taxe şi impozite. Realitatea crudă din România anului 2007 arată că funcţionarii statului sunt mult mai preocupaţi să-şi păstreze posturile decât de problemele pe care le prezintă cetăţenii. Oameni de toate categoriile, în special ţăranii, se plâng că nu mai pot face faţă escaladării birocratice actuale, că sunt puşi aiurea pe drumuri, că stau la cozi pentru lucruri banale. Cel mai grav este însă faptul că, de teama de a nu-şi pierde scaunele, unii directori ai serviciilor deconcentrate din ţară, precum şi subalternii acestora, preferă să nu îşi exprime opinia referitoare la adevăratele doleanţe ale cetăţenilor. Personal, am observat foarte multe astfel de cazuri, în care o serie de şefi ai unor instituţii cu putere decizională au preferat să ţină sub tăcere anumite situaţii de anormalitate şi să nu înainteze soluţii de rezolvare, de frica unor consecinţe nefaste pentru funcţiile pe care le deţin. Mai mult, au existat şi situaţii concrete, în care autorităţile statului din teritoriu au indus în eroare populaţia, prin furnizarea unor informaţii eronate, primite de la superiorii lor, fiind astfel complici la păcălirea oamenilor. Este foarte grav că instituţiile statului sunt conduse după principiul păgubos al înţepenirii în scaune, cu atât mai mult după integrarea României în Uniunea Europeană. Dacă directorii nu fac altceva decât să ţină cu dinţii de scaune, cetăţeanului de rând ce-i mai rămâne? În cine mai poate avea încredere? Poate doar în bunul Dumnezeu... Stimaţi colegi, Afirmaţiile poate par dure, dar aş vrea să vă dau un singur exemplu, în care reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare au fost implicaţi în aşa-zisul Program de eradicare a anemiei infecţioase la ecvine. Au fost prezenţi atât inspectorii, cât şi medicii veterinari la întocmirea documentelor şi ridicarea cailor de la oameni. Oamenii pur şi simplu, au rămas păcăliţi; au predat caii, au rămas şi fără cai şi fără bani, în condiţiile în care medicii veterinari şi inspectorii direcţiei au fost prezenţi la acest, practic, furt, din punctul meu de vedere, aplicat oamenilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului minorităţilor naţionale, domnul deputat Aledin Amet. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Relaţiile politico-economice ale României cu Republica Turcia trebuie să-şi continue mersul ascendent". Este cunoscut faptul că România şi Republica Turcia, în decursul anilor, au stabilit şi au dezvoltat relaţiile de colaborare cu adevărat importante, constituindu-se în acest sens un model. În mod deosebit politica perioadei interbelice s-a evidenţiat datorită eforturilor depuse prin dorinţa unei stabilităţi zonale de lungă durată, dar şi prin găsirea soluţiei unei perspective economice comune. Având aceleaşi interese, cele două ţări au continuat şi după anul 1990 procesul de consolidare a acestor relaţii. Vizitele de stat, desfăşurate la cel mai înalt nivel, precum şi acordurile economice deja stabilite reprezintă cu siguranţă bazele unui progres viabil. Parteneri în cadrul NATO, România şi Turcia optează, în virtutea tradiţiilor existente, pentru respectarea principiilor democraţiei. În cazul ţării noastre, Uniunea Europeană este deja o realitate. Republica Turcia şi-a propus să realizeze acelaşi obiectiv. Negocierile începute în anul 2005 vor avea cu siguranţă succes, iar câştigul va fi în primul rând al Europei. Nu se poate vorbi de o astfel de construcţie politică ale cărei intenţii sunt generoase, dacă Turcia nu este prezentă. România sprijină toate aceste eforturi. În această ordine de idei, România şi-a declarat disponibilitatea de a colabora. Unitatea, chiar dacă pare un paradox, se poate produce şi prin diversitate. Diversitatea culturală şi diversitatea lingvistică în niciun caz nu constituie obstacole. România şi Turcia sunt două ţări care au înţeles acest aspect. Din acest motiv, au promovat, promovează şi vor promova o politică de respect reciproc. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea deputaţilor fără apartenenţă politică, doamna Olguţa Cocrea. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică se intitulează "România europeană zdruncinată de scandaluri politice". Cetăţenii României, cei care au votat în 2004 şi au sperat ca viaţa lor de zi cu zi să se schimbare în bine, asistă de mai multe luni de zile la scandaluri politice create de reprezentanţi ai instituţiilor statului, care au uitat de ce au fost aleşi. Nu a fost suficient că, odată cu aderarea României la 1 ianuarie 2007, presa internaţională a acordat spaţii generoase României pentru ca ţara noastră să fie prezentată în media internaţională în culori sumbre. Poate că eram obişnuiţi cu imaginea zonelor sărăcăcioase din România, a copiilor străzii, dar a spune că românii sunt o rasă "violentă şi periculoasă" este jignitor la adresa românilor şi întrece limitele bunului simţ. Pe lângă jignirile aduse de unele publicaţii din media internaţională, românii mai sunt supuşi şi unui "circ politic" de prost gust, oferit de clasa politică din România, clasă politică şi instituţii ale statului care ar fi trebuit să asigure o viaţă mai bună şi un climat sănătos de viaţă pentru cetăţenii României. Primul lucru pe care ar trebui să-l înţelegem este că imaginea României depinde de fiecare dintre noi. Din acest punct de vedere avem o responsabilitate mai mare decât ne-am putea închipui. Nu trebuie să uităm că prin indiferenţa cultivată de ani de zile, am ajuns să avem imaginea pe care o avem. România are nevoie de o strategie proactivă, de promovare a imaginii reale în spaţiul Uniunii Europene. Nu mă voi referi aici la un reportaj sau la un film documentar despre România, ci la o campanie mediatică de a arăta adevărata faţă a poporului român, cea de oameni muncitori, serioşi şi corecţi. Imaginea unei ţări nu se poate schimba peste noapte. De asemenea, nu m-am gândit la propagandă, nu trebuie să cădem în extrema opusă şi să spunem că în România curge numai lapte şi miere, trebuie să oferim o imagine reală şi corectă la realităţile anului 2007. Aderarea României la Uniunea Europeană nu a fost o medalie acordată ţării noastre, ci un efort atât al instituţiilor statului cât şi al cetăţenilor României. După 1 ianuarie 2007, România europeană este supusă unui atac dur între instituţiile statului, mai acerb ca niciodată, s-au intensificat atacurile dure, cuvintele grele, de multe ori fără acoperire, jignirile pe faţă aduse de unii politicieni care nu sunt conştienţi cât de mult rău pot face acestei ţărişoare numită România. Preşedinţia atacă Guvernul, Parlamentul atacă miniştrii, urmează atacul la Preşedinţie din partea Parlamentului şi uite aşa, fără să ne gândim la consecinţe, în loc să muncim, să dovedim cu adevărat că suntem buni în Europa, noi oferim românilor un circ pe cinste, că bieţii alegători nu ştiu ce să mai creadă, cine şi când are dreptate. Oare chiar atât de mult s-a degradat clasa politică? Nu, eu nu cred, este vorba despre nişte orgolii rănite ale unora şi de dragul jocului de imagine a unora care doresc doar să mai crească în ochii electoratului, să-şi majoreze procentele, se duce o campanie de denigrare a unor persoane, se aruncă cu noroi din toate părţile şi în toată lumea. Domnilor, preşedinte, premier şi parlamentari, opriţi acest circ ieftin care nu duce la nimic bun! Vom ajunge în Europa oaia neagră, o rasă de nebuni care în loc să muncească fac circ, în adevăratul sens al cuvântului. România va fi o ţară cotizantă la Uniunea Europeană şi nu va beneficia de fonduri structurale de dezvoltare că, în loc să ne folosim mintea la proiecte şi strategii, ne gândim cum să-l atacăm pe fostul coleg sau pe cei din Opoziţie sau pe cei de la Putere. A venit ziua când toate forţele politice implicate în acest scandal monstruos să-şi revizuiască atitudinea şi să înceteze odată pentru totdeauna această mascaradă politică. Domnule preşedinte, lăsaţi în pace Guvernul să muncească pentru populaţia României!" Domnilor parlamentari, lăsaţi în pace miniştrii să-şi desfăşoare activitatea în linişte şi haideţi să ne canalizăm forţele asupra temelor care sunt nefăcute şi asupra cetăţenilor care ne-au dat votul în 2004! Cum credeţi că veţi mai avea curajul în 2008 să vă prezentaţi în faţa electoratului, nu credeţi că judecata lui va fi dură pentru ceea ce se oferă electoratului în această legislatură, atât de Putere, cât şi de Opoziţie? Cred că acest semnal venit chiar din partea unui parlamentar să fie auzit de cei care sunt vizaţi şi să dovedim că România are o clasă politică matură, care poate să se mobilizeze şi să dovedească faptul că reprezintă cu cinste poporul român. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea P.S.D. domnul Mihai Dumitriu, Circumscripţia electorală Iaşi. Doamna Manuela Mitrea a depus în scris. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Învăţământul românesc în derivă", partea a doua. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mai am şi partea a treia. Deşi au trecut 18 ani de la evenimentele din decembrie 1989, nu s-au schimbat prea multe în învăţământul românesc. Poate doar că elevii au mai multe vacanţe, nu mai poartă uniforme şi se îmbracă uneori mai vulgar, şcolarul de azi are 6 - 7 ore/zi, acum se fac şi "ore opţionale" pe care nu şi le alege elevul, ci profesorii sau diriginţii, profesorul îşi alege manualele, acestea fiind "alternative" ori sunt impuse de inspectorii şcolari, iar părinţii trebuie să le plătească. În ultima perioadă, şcoala a reuşit să inflameze spaţiul public prin tot felul de scandaluri, cu atât mai hilare cu cât provin dintr-o instituţie unde s-ar presupune că se construieşte normalitatea. Violenţa şi pornografia au ajuns să caracterizeze mediul şcolar mai mult decât rezultatele la învăţătură şi mai vizibil decât performanţele olimpicilor. Criza şcolară este mult mai profundă decât efectele sale vizibile, constrâns în lipsa condiţiilor materiale sau a salariilor decente pentru dascăli. Nu există niciun program pentru această criză socială. Testele naţionale şi examenul de bacalaureat au ajuns prilejuri de profit. Variantele de subiecte au costat Ministerul Educaţiei şi Cercetării cel puţin 70 milioane RONI (peste 700 miliarde lei vechi) pentru compunerea şi rezolvarea lor, redactarea şi publicarea acestora. Se pune întrebarea, pentru elevi, câtă eficienţă are această modalitate de evaluare a nivelului de cunoştinţe. Va determina pe elevi să se pregătească mai bine pentru a promova testele naţionale şi bacalaureatul? Vor creşte calitativ rezultatele şcolii? Mai mult, profesorii şi elevii au depistat multe anomalii şi nereguli în variantele de subiecte propuse. Stimaţi colegi, Manualele lui Hărdău cusute cu aţă albă de mânuţele dibace de la ţesătoria Humanitas au dus la vicierea procesului de realizare a lor. Manualele sunt lucrate în grabă, ca să se poată prezenta ceva la licitaţie, definitivarea şi retuşarea lor făcându-se în paralel şi fără nici o legătură cu evaluarea. Pentru cineva "pus pe funcţie" evaluarea este mai importantă decât realizarea propriu-zisă a acestuia. Comisiile de evaluare nu pot garanta calitatea pentru că nu sunt stabilite pe criterii profesionale. Domnule ministru, Nu ar fi bine să se renunţe la confidenţialitatea evaluării, iar numele evaluatorilor să apară scris pe manuale? În unele manuale, textele ţin mai mult de limbajul cotidian decât de cel academic. Licitaţiile de manuale au devenit nişte simple caricaturi. De vină pentru rezultatul licitaţiei din 2006 este "ticăloasa" guvernare pesedistă care a lăsat în braţele feciorelnicei echipe instalate la Ministerul Educaţiei şi Cercetării o bombă cu efect întârziat, adică organizarea defectuoasă a licitaţiilor. Editurile fac echilibristică de preţuri în detrimentul calităţii sau chiar dumping. Miza o reprezintă circa 7 milioane de EURO sau existenţa românilor ca popor. Pentru a dovedi dispreţul faţă de banul public şi reaua voinţă a ministrului Hărdău, presa a evidenţiat diferenţele de preţ dintre costul real al microbuzelor şcolare şi cel plătit de Ministerul Educaţiei, diferenţe între 1000 şi 8000 EURO. Un calcul simplu probează dispariţia din buzunarele contribuabililor şi, nu în ultimul rând, ale elevilor, a unei sume de 2 milioane EURO pentru cele 500 de microbuze. De asemenea, modul de achiziţionare a dotărilor pentru laboratoarele de fizică, chimie, biologie şi a cabinetelor psihopedagogice a fost încă o cale de a şpăgui banul public şi de la băncile europene. Stimaţi colegi, Cele câteva aspecte prezentate mai sus arată că, deşi societatea românească se confruntă cu tot mai multe fenomene negative care decurg din deficitul de educaţie, Guvernul portocaliu prin Ministerul Educaţiei este din ce în ce mai puţin preocupat de soluţionarea problemelor complexe specifice învăţământului. Cei de la Putere continuă în marş forţat devalizarea banului public. Vigoarea şi dinamismul promis şi garantat de Preşedintele Băsescu şi Guvernul Tăriceanu prin fluturaşii introduşi în cutiile poştale ale cetăţenilor s-au dovedit a fi o iluzie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Tot din partea Grupului parlamentar al PSD a depus în scris declaraţia politică domnul secretar Ioan Munteanu şi domnul deputat Gheorghe Chiper. Din partea Grupului parlamentar al PNL are cuvântul domnul Emilian Frâncu. (Vociferări în sală.) Eu îmi cer scuze pentru intervenţiile dumneavoastră, domnul Frâncu a venit şi a spus că are asentimentul... Bun, are cuvântul domnul Andrian Mihei. Credeam că există colegialitate, nu ştiu... A venit colegul dumneavoastră şi mi-a spus că are acordul dumneavoastră să vină. Deci, înţelegeţi-vă între dumneavoastră. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, n-are rost să mai discutăm, mai ales că am început cu 30 de minute.întârziere. şi cred că este o bătaie de joc faţă de cei care încearcă să respecte acest program. Declaraţie politică: "Fabulosul spirit, tăietura sincronă în diacronia obiectivă caracteristică românilor". Stimaţi colegi, În primul rând, vreau să subliniez aniversarea a 74 de ani de când, prin Înaltul Decret Regal 468, la 28 februarie 1933 s-a stabilit înfiinţarea unei arme noi: "Apărarea pasivă" contra atacurilor aeriene, având ca scop să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorând eficacitatea atacurilor din aer. După mai multe modificări, experienţa dramatică de la cutremurul din 1977, a determinat schimbarea ideii că menirea acestei protecţii este strict împotriva atacurilor aeriene şi a determinat în 1978 transformarea denumirii acesteia în apărare civilă. Aceşti oameni, conform ultimelor modificări legislative, voluntari, sunt de 74 de ani alături de populaţie în momentele când ţara trece prin situaţii grave. Poate că ar trebui să constituie un exemplu pentru noi toţi, iar motto-ul după care Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din care protecţia civilă face parte, îşi călăuzeşte activitatea - "Sacrificiu şi Devotament" - ar trebui să ne fie tuturor model de urmat. Vă invit, dragi colegi, să le urăm tuturor celor care sunt în slujba protecţiei civile ani mulţi înainte şi să le mulţumim pentru activitatea pe care o efectuează întru apărarea populaţiei civile. Aceşti oameni, au într-adevăr, un spirit fabulos, în adevăratul sens al cuvintelor folosite. Pe de altă parte, poate că în aşa zisele lupte care se poartă astăzi pe scena politică românească, imaginea României în Uniunea Europeană trece pe plan secund, neconstituind un subiect bun de presă. Vă întreb - vă place, vă simţiţi caracterizaţi de acest "fabulospirit", vă place, ca cetăţeni ai României, să fiţi definiţi astfel? Nu simţiţi ironia unei interpretări româneşti a acestui concept - acela de spirit de fabulă? Este drept, există personaje care se străduiesc să transforme orice eforturi într-o fabulă. Însă acum, vorbim despre imaginea cu care vom ieşi în Uniunea Europeană, încercând să o schimbăm pe cea existentă. Spirit, înseamnă în limba română şi "glumă, anecdotă, banc" - deci banc fabulos ... dar în limba engleză, înseamnă şi băutură alcoolică tare. Din acest considerent, am putea lăsa, poate, unor alte ţări consumatoare de tării bucuria folosirii acestui concept. Se spune că acest concept a fost elaborat după evaluarea, împreuna cu misiunile diplomatice ale României, a percepţiei ţării în unele state europene, evaluării unor evenimente culturale şi studierii exemplelor statelor care au aderat anterior la UE. Concluzia acestor evaluări a condus la a defini conceptul "fabulospirit" - ţară cu oameni care au un spirit fabulos, bucurându-se de viaţă, având multe de oferit familiei europene. Aşa cum este la modă acum, am aflat despre acest "concept" din presă şi oricât am încercat să găsesc informaţii pe site-ul ministerului, nu am reuşit. Tot presa sublinia că unele dintre motivaţiile care au stat la baza definirii acestui concept ar fi faptul că alte state au caracteristici definitorii, care îi promovează peste hotare. De exemplu, că englezii sunt conservatori. Englezii, oricât de libertini ar fi acum, au fost ani de-a rândul conservatori, în "izolarea" lor. Se mai spune că italienii sunt vorbăreţi, iar nemţii sunt ingineri. Gulaşul este recunoscut pentru unguri, iar măslinele te duc cu gândul la greci. De asemenea, s-a dorit a se evita plagiatul temelor alese de alte ţări membre. Polonia s-a prezentat în faţa Uniunii Europene ca o ţară unde există oportunităţi de afaceri şi avantaje financiare, Cehia şi-a prezentat ţara ca pe un loc liniştit, unde doreşti să iţi petreci concediile, Ungaria a încercat mai multe variante, pornind de la a prezenta ţara ca loc al minunilor şi comorilor naturale, trecând prin talentul de a primi oaspeţi, ajungând la "Uşi deschise. Inimi deschise. Minţi deschise." Şi nu în ultimul rând, s-a dorit evitarea imaginii cu sarmalele şi cu mămăliguţa, pentru că nu dădea bine peste restul de imagini existente deja între vecini, cum că am fi săraci şi nemâncaţi. Totuşi, stimaţi colegi, ... nu s-a găsit nimic relevant, nimic care să caracterizeze această ţară considerată bogată şi frumoasă în perioada interbelică, care să caracterizeze acest popor cu adevărat bogat în spirit, bun şi primitor, cald şi îndurător, decât acest termen de "fabulospirit"? M.A.E. propune ca această campanie să fie susţinută printr-un concept care să cuprindă: o campanie de print/presă scrisă şi outdoor internaţional; campanie de televiziune; evenimente indoor şi outdoor; un concert live de mare anvergură. Toate acestea vor însemna bani. Aş dori ca aceşti bani să se cheltuiască cu folos şi imaginea românilor să fie cu adevărat arătată Europei. Aş dori să nu vedem în această campanie iele, Dracula, oameni cu pahare în mână, dând noroc şi chefuind. Avem, facem şi putem MULT mai mult şi ar fi păcat să banalizăm totul. Consider că ministerul ar fi putut face un apel către români, către creativii din România - cei caracterizaţi de fabulospiritul specific şi să organizeze un concurs de proiecte pentru definirea conceptului care să prezinte România în faţa Uniunii Europene. Se putea organiza acest lucru cu concursul televiziunii naţionale şi se putea transforma totul într-un show mediatic, care ar fi dat şi feed-back-ul poporului pe care ministerul se pregăteşte să îl caracterizeze aşa. Deschid acum această provocare tuturor celor care au păreri, au în minte un concept despre cum ar putea fi reprezentaţi românii şi România în faţa Europei şi îi invit pe toţi să trimită conceptele lor alternative pe adresa "romania@andrianmihei.ro", aşa cum Ungaria a încercat mai multe idei, poate una dintre acestea şi, vă asigur că toate vor fi apreciate cu atenţia cuvenită, vor putea constitui alternativa pentru o imagine constructivă, lipsită de aroganţă a tuturor adevăraţilor români, din această ţară. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul, din partea Grupului parlamentar al P.D., domnul deputat Petru Movilă. Dacă s-a înţeles cu colegul său, ca să nu am dificultăţi ca în celălalt caz. Domnul deputat Petru Movilă şi, apoi de la PNL urmează domnul Liviu Miroşeanu. |
|
|||
|
|
Da. Mulţumesc colegului meu. L-am rugat, deoarece la ora 10 am o întâlnire cu ambasadorul Azerbaidjanului, de asta. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, O declaraţie şocantă din partea preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, m-a făcut să mă întreb dacă românii îşi mai doresc unirea cu fraţii de peste Prut. Pentru că ofensa adusă de preşedintele Voronin autorităţilor române, poporului român mi se pare de neiertat. "În România, din păcate, lista etniilor permise este strict limitată, toate minorităţile naţionale posibile sunt enumerate în legislaţie. Moldovenii printre acestea nu figurează. Şi aceasta, din cîte înţeleg eu, este astăzi principalul obstacol pentru legalizarea moldovenilor şi culturii lor" este declaraţia făcută de preşedintele Voronin. Etnie moldovenească! De ce nu etnie ardelenească sau muntenească, ori poate dobrogeană. A vorbi despre o etnie moldovenească în România europeană, cu cele "circa 10 milioane de persoane care locuiesc în Moldova românească", după cum susţine preşedintele Voronin, mi se pare de o absurditate ieşită din comun. Cu alte cuvinte, în zona Moldovei nu mai locuiesc români, ci moldovenii de peste Prut. Parlamentari din judeţele zonei istorice Moldova suntem cetăţeni moldoveni, votaţi de alţi cetăţeni moldoveni. Şi pe deasupra vorbim şi limba moldovenească, nu limba română. Pentru că preşedintele Voronin s-a întreţinut cu liderii comunităţii moldoveneşti în această limbă. Culmea, toată discuţia s-a purtat în prezenţa românilor care nu au avut nici o problemă în a înţelege vorbele pline de "înţelepciune" adresate de reprezentantul statului vecin. Revanşism statal din partea preşedintelui Voronin? Doar auzul acestei expresii l-a făcut să strige că "în Europa modernă, frontierele de stat nu pot şi nu trebuie să fie un obstacol pentru ca oamenii să-şi manifeste propria identitate naţională". Perfect adevărat şi nu cunosc cazuri în care cetăţenilor moldoveni din România li s-a interzis acest drept. Pentru că România este întradevăr în Europa, Republica Moldovă nu. Sunt destui cetăţeni moldoveni care studiază în ţara noastră, destui cetăţeni moldoveni care lucrează în România şi destui cetăţeni moldoveni care au trecut graniţa, au solicitat şi obţinut cetăţenia română. Şi cărora nu li s-a interzis nici un drept. Nu este pentru prima oară cînd preşedintele Voronin critică România şi instituţiile statului nostru. Vă reamintesc faptul că în luna octombrie a anului trecut, acesta declara: "cineva doreşte să ne urce în trenul lor, să ne ducă în Europa, să ne impună cu de-a sila denumirea limbii noastre materne, să ne spună că istoria noastră nu-i a noastră, ci-i cu totul alta". Nimeni nu doreşte acest lucru, domnule Voronin. Nimeni nu vrea să vă impună ceva. Dacă vreodată se va împlini visul străbunilor noştri comuni de a exista o Românie unită, acest lucru se va întîmpla prin voinţa cetăţenilor din Republica Moldova. Ei sunt cei care vă vor impune ceva. S-au aruncat acuze grave şi la adresa fostului ministru de Externe, Răzvan Ungureanu. Domnia sa a fost pus la zid pentru o presupusă declaraţie în care susţinea că cetăţenia română este un privilegiu, nu un drept - total neadevărat. Pentru acele persoane care denigrează instituţiile statului nostru independent şi suveran, care jignesc poporul român, cetăţenia română poate fi considerată un privilegiu, nu un drept. Iar acest lucru îl declar atât în limba română, cât şi în limba moldovenească. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al P.R.M. a depus în scris doamna deputat Angela Buciu o intervenţie. Urmează domnul Costache Mircea. Domnul Adrian Moisoiu. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Legi avem, cine le aplică?" Din punct de vedere al Legii referendumului, "referendumul din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş" nu este un referendum, ci eventual un sondaj de opinie, dar care a fost botezat astfel, fiindcă s-a urmărit politizarea acţiunilor. El este un act politic contrar Constituţiei şi legilor, după cum voi arăta în continuare. Referendumul este o instituţie a statului, reglementată prin legi speciale şi printr-o deontologie riguroasă. El nu poate fi utilizat în afara voinţei statului, fiindcă cel care l-ar utiliza s-ar face vinovat de lovituri aduse acestuia. Voi enumera câteva din legile care interzic organizarea de referendumuri de către structuri civice sau de către organizaţii ale minorităţilor naţionale în afara cadrului statal: Legea referendumului nr.3/2000, Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, Legea prefectului nr.304/2004, Legea privind organizarea adunărilor publice locale nr.60/1991, Legea privind asociaţiile şi fundaţiile nr.246/2005 şi Legea partidelor politice. Pe de altă parte, Constituţia României, prevede: Art.30 alin.(7): "Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri." Art.40 alin.(2): "Partidele sau organizaţiile care prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale." Art.152 alin.(1): "Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul democratic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii." În acelaşi timp, Legea nr.51/1991, cu privire la siguranţa naţională, la art.3, lit(h) enumeră care sunt ameninţările la adresa siguranţei naţionale: "Iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor rasiale, antisemite, revizioniste, separatiste, care pot pune în pericol, sub orice formă, unitatea şi integritatea teritorială a României." Nu cred că trebuie să mai arăt că U.D.M.R., Consiliul Naţional Secuiesc (C.N.S.), Uniunea Civică Maghiară (U.C.M.), Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (C.N.M.T.) şi de ce nu, chiar Biserica Reformată încalcă grosolan toate aceste legi. Deci legi avem, dar cine le aplică? Văzând că până acum statul român a închis ochii sau s-a lăsat legat la ochi ca să nu vadă, cei enumeraţi mai sus au trecut la continuarea "referendumului" şi în zona de sud a judeţului Harghita, în zona Miercurea Ciuc, urmând ca după congresul U.D.M.R., la 15 martie să declare autonomia ţinutului secuiesc! Cred că ministrul de Interne şi procurorul general al României ar trebui să fie audiaţi în Parlament în legătură cu aceste acţiuni antistatale ale U.D.M.R. şi ale celorlalte organizaţii amintite. După cum cei care au mers cu urna din casă în casă, precum şi toţi cei implicaţi ar trebui să fie chemaţi la Parchet pentru a declara ce anume au urmărit, fiindcă orice s-ar spune, fiecare acţiune a unui om normal are un scop. Subliniez că acţiunea lor nu este deloc întâmplătoare. Referendumul a vrut să dovedească că autonomia nu este aberaţia unor grupuri sau a unor politicieni care vor să-şi facă capital politic, ci faptul că secuii doresc autonomie. Este ca şi cum ai lăsa pe cineva să intre într-o casă ca să fure, deşi îi atragi atenţia că nu este voie. Sau cu alte cuvinte, bagi lupul în stână şi îi spui că nu are voie să mănânce oile. Pentru că de fapt, în acest caz, acesta este adevărul. Deci de fapt, problema nu este a lor, ci a autorităţilor, de la preşedinte, prim-ministru şi până la prefecţi care s-au făcut că nu observă un act de trădare naţională, au aplicat politica struţului şi astfel au devenit complici. Rezultatele obţinute vor fi folosite la momentul potrivit, spunându-se că referendumul nu a fost recunoscut de autorităţile române, fiindcă acestea nu sunt democratice şi europene, "deşi se pare că în Europa, autonomia este soluţia cea mai paşnică şi rezonabilă pentru soluţionarea problemelor minorităţilor. Iar dacă este bun pentru Europa, de ce să nu fie bun şi pentru noi(?!)" Vă place modul de exprimare? Cât priveşte U.D.M.R.-ul, deşi spune că nu este de acord cu referendumul, luptă mai departe pentru autonomia teritorială secuiască pe bază etnică, pentru că prevede în programul său politic obţinerea celor 3 autonomii: personală, culturală şi teritorială. El nu se dezice de atitudinea sa antiromânească şi ilegală! Se spune că autonomia secuiască este o autonomie a săracilor, judeţele Covasna şi Harghita fiind printre cele mai sărace din ţară. Dar cum va fi folosită ea? Dacă statul român nu le va acorda banii pe care îi vor solicita, lăsându-i să se gospodărească singuri, cine se va implica să-i ajute? Nu cumva Ungaria? Doar preşedintele Ungariei a fost de curând la noi în ţară şi a promis că se va întoarce peste circa o lună pentru a vizita "Ţinutul secuiesc", altfel spus "ţara-mamă din interior" (Ungaria fiind "ţara-mamă din exterior"), pe care se pot sprijini maghiarii care trăiesc în minoritate în diversele zone ale Transilvaniei. De aceea, clasa politică românească trebuie să-şi asume fără complexe contracararea tuturor tensiunilor generate de politicienii de la Budapesta. Români: Vigilenţă permanentă maximă! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule coleg. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., domnul Toró Tiberiu? Domnul Lakatos Petru. |
|
|||
|
|
"Să nu risipim banii publici!" Domnule preşedinte, Traian Băsescu, Domnule preşedinte al Senatului, Nicolae Văcăroiu, Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, Domnule prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, Constituţia României, în art.56 prevede: "Cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice." În titlul declaraţiei mele politice, care se doreşte a fi şi o scrisoare deschisă, am folosit intenţionat persoana întâi plural, întrucât în frunte cu domniile voastre, noi, parlamentarii, şi întreaga clasă politică suntem răspunzători pentru buna gospodărire a banilor publici, chiar dacă în Constituţie nu se stipulează textual. Iniţierea referendumului pentru a primi un răspuns previzibil (răspunsul la întrebarea: "Doriţi vot uninominal?", va fi "Da") este un demers populist care presupune efort administrativ şi cheltuieli bugetare suplimentare foarte mari din partea statului. În aceeaşi categorie de risipa a banilor publici şi demers politicianist se încadrează şi iniţierea referendumului pentru suspendarea preşedintelui ţării, întrucât, conform prevederilor legale în vigoare, rezultatul final şi în acest caz este previzibil. Având în vedere cele expuse, precum şi faptul că în ambele situaţii, în final, tot Parlamentul va fi mandatat să găsească soluţii prin adoptarea legilor necesare, vă rog să daţi dovadă personală de înţelepciune şi responsabilitate politică, exprimându-vă public împotriva iniţierii acestor tipuri de referendum. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul Petru Călian. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Titlul declaraţiei: "Promis de acum un an şi jumătate, Codul civil al Monicăi Macovei lipseşte cu desăvârşire" Domnule preşedinte, Distinşi colegi, Acum un an şi jumătate, Monica Macovei a venit în faţa Camerei Deputaţilor şi a declarat că va aduce în dezbatere un nou Cod civil, cod care să fie în măsură să soluţioneze litigiile în contextul actual. În acelaşi moment, la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se afla în dezbatere propunerea de Cod civil votat de Senat, iar declaraţia intempestivă a doamnei ministru a justiţiei a blocat acest proiect de lege, toţi aşteptând cu nerăbdare propunerea Ministerului de Justiţie. Deşi a trecut aproape un an şi jumătate de la declaraţia doamnei Macovei, în afară de blocarea dezbaterilor la Comisia juridică nu s-a întâmplat nimic. Necesitatea unui Cod civil actualizat este atât de acută, încât la facultăţi studenţii învaţă prevederile proiectului de lege blocat în Camera Deputaţilor, dat fiind faptul că vechiul Cod civil (de fapt cel aplicabil şi în prezent), datează din anul 1954 şi nu mai corespunde realităţilor actuale, apărând din această cauză disfuncţionalităţi la nivelul instanţelor în pronunţarea sentinţelor pentru anumite cauze. De exemplu, şi Codul familiei ar trebui modificat (în proiectul actual al Codului civil, Codul familiei ar urma să fie integrat Codului civil într-un capitol aparte sub titlul "Familia"), deoarece actualul cod nu conţine nici o prevedere referitoare la regimul matrimonial în caz de partaj al societăţilor comerciale private deţinute de soţii aflaţi în divorţ. Şi exemplele de speţe în care actualele coduri civil şi al familiei sunt depăşite de actualitate ar putea continua. În contextul în care ministrul justiţiei nu a putut nici până la această oră să aducă în faţa Camerei Deputaţilor o propunere concretă pentru noul Cod civil, consider că reluarea dezbaterii pe fond asupra noului Cod civil (proiect de lege deja aprobat de Senat şi blocat în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor - în acest caz şi Cameră decizională) reprezintă o prioritate pentru sistemul legislativ din România, în general, şi pentru funcţionarea sistemului de justiţie, în special. Prin urmare, îi solicit doamnei ministru a justiţiei fie să înainteze Parlamentului, în cel mai scurt timp posibil, o propunere de Cod civil (cea promisă acum un an şi jumătate), fie să fie reluate dezbaterile pe fond asupra proiectului de Cod civil existent la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului minorităţilor naţionale, domnul Gheorghe Firczak. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea se intitulează "Consiliul Mondial al Rutenilor, Sighet 2007". La sfârşitul săptămânii trecute, vineri şi sâmbătă, 23 şi 24 februarie, s-a desfăşurat la Sighetul Marmaţiei reuniunea Consiliului Mondial al Rutenilor. Au participat academician Paul Robert Magoci, preşedinte al consiliului şi reprezentantul rutenilor din Statelor Unite şi Canada, ceilalţi membri ai Consiliului Mondial, reprezentanţi ai rutenilor din Cehia, Croaţia, Serbia, Slovacia, Polonia, Ucraina, Ungaria şi, evident, România. Cea mai importantă problemă dezbătută a fost cea legată de organizarea în ţara noastră a celui de-al nouălea Congres mondial al rutenilor. Membrii Consiliului Mondial şi-au exprimat satisfacţia că organizarea congresului coincide cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, că România acordă o atenţie semnificativă minorităţilor naţionale, deci şi celei rutene, care se bucură de reprezentare parlamentară şi cu finanţare de la buget pentru afirmarea identităţii lor. Într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Mondial, academician Paul Robert Magoci, a subliniat, că în plan universal, rutenii, organizaţiile lor, acţionează aproape exclusiv pe tărâm cultural, pentru a realiza o coeziune spirituală ruteană în plan internaţional, pentru a afirma oriunde în lume unde se doreşte şi se poate identitatea noastră ruteană. Totodată, membrii Consiliului Mondial şi-au exprimat bucuria deschiderii podului peste Tisa, între Sighet şi Solotvino, aceasta contribuind la dezvoltarea legăturilor între Ucraina şi România, dar şi între rutenii din cele două ţări. În final, permiteţi-mi să exprim mulţumirile noastre doamnei profesor Eugenia Gogea, primarul Municipiului Sighet, şi domnului Sorin Rednic, secretarul Primăriei Sighet, pentru sprijinul acordat Uniunii Culturale a Rutenilor din România. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul Dumitru Bentu. Vă anunţ că domnii deputaţi Viorel Pupeză, Liviu Timar şi Iuliu Nosa au depus în scris intervenţiile politice. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Agronomul" şi ea se doreşte a fi simultan şi o modalitate de protest faţă de una din multiplele afirmaţii ale domnului Emil Boc, preşedintele aerofil al Partidului Democrat. Asemenea unui avocat stagiar, care îşi consolidează devenirea profesională prin delegarea lui ca apărător "din oficiu", cuvântologul din Dealul Feleacului sare ca ars ori de câte ori trebuie să ia apărarea preşedintelui adevărat al partidului. Orie afirmaţie sau apreciere care lezează câtuşi de puţin imaginea oficială a partidului, pe care chipurile îl conduce, faţă de preşedintele-imperator Traian este: imorală, ilegală, anticonstituţională, antinaţională etc., etc. Stresat, speriat, dovedind un devotament de tip fanariot, nu poate evita fie greşeli de interpretare, fie aprecieri jignitoare sau dispreţuitoare. Este şi cazul ultimei expresii a "gândirii" sale "europene", spunea domnul Boc: "Mă declar agronom dacă Curtea Constituţională avizează suspendarea preşedintelui". Este clar că domnul Boc nu cunoaşte definiţia noţiunii de "agronom" şi de aceea, pentru o eventuală ţinere de minte, îi reamintim varianta contrasă - "specialist care are ca domeniu de activitate cultivarea sistematică a pământului". Această nobilă profesie care în ultimă sau în primă instanţă îi asigură sus numitului existenţa fiziologică, ocupă un loc extrem de modest pe scara valorilor domniei sale, astfel că depunerea diplomei de jurist şi transferul în domeniul agronomiei i se pare un gest de suprem protest. O fi auzit domnul Boc de savanţi ca Munteanu Murgoci, Ionescu Şişeşti, Ion Ionescu de la Brad, de universităţile de profil, de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice? În mod cert, nu. Ce s-ar întâmpla dacă, pe cale de consecinţă, la neinspirata metaforă şi agronomii şi-ar depune diplomele şi ar deveni jurişti? Cred că nici n-a luat în calcul o asemenea formă de răspuns micul epigon al Marelui Creator de Haos. Într-un elan euforic, demn de o cauză mai bună, un confrate pedist emitea o altă enormitate: unitatea de măsură a performanţei politice, evident în partidul domniilor lor, este "bocul". Preşedintele nedisimulat Traian Băsescu utilizează, de regulă, un multiplu al acestuia - "polobocul". Încerc să-l scuz, totuşi, pe domnul Boc şi să cred că n-a vrut să spună că devine agronom, ci agrognom. Dacă aşa stau lucrurile, îl iertăm şi de alte păcate. Stimaţi colegi, Prin tainice meandre evolutive, termenul "agronom" are o terminaţie pe deplin meritată - OM. Porniţi de la această observaţie, domnule subpreşedinte! Post-scriptum. Şi pentru că tot am efectuat şi un excurs metrologic, unitatea de măsură a corupţiei portocalii prin care "banii publici" devin "bani politici" este "valiza", cu submultiplul său, "sacoşa". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul din partea Partidului Naţional Liberal, domnul Emilian Frâncu. Şi vă anunţ că au depus în scris intervenţiile domniilor lo, domnii Gheorghe Gabor şi Ioan Hoban, de la P.N.L. |
|
|||
|
|
Domnul Valentin Emilian Frâncu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Bateţi şi vi se va deschide!" "Bateţi şi vi se va deschide!" Aşa sună cunoscutul adagiu biblic, prin care Iisus îşi îndeamnă adepţii să nu pregete înaintea uşii mântuirii sufletului. Preşedintele Traian Băsescu a venit, el însuşi, în faţa camerelor reunite ale Parlamentului României, cerând organizarea intempestivă a unui referendum pentru introducerea sistemului de vot uninominal. Numai că domnul Băsescu nu a ciocănit la o uşă închisă, aşa cum a lăsat să se înţeleagă, prin caracterul solemn şi urgent al revendicării sale, ci la una larg deschisă, de cel puţin 4 ani, de când Partidul Naţional Liberal a depus în mod oficial, cu număr de înregistrare la registratura Parlamentului, un proiect de lege chiar pe această temă. Mai mult, există proiecte similare depuse de PSD şi PC, iar toate sondajele arată că peste 80% din populaţia României se pronunţă şi ea pentru una sau alta din variantele votului uninominal. Ieşirea la rampă a domnului preşedinte Traian Băsescu este, deopotrivă, ciudată şi inutilă. Este ciudată pentru că nu mai departe decât în discursul pe care l-a rostit la Şcoala de vară de anul trecut a Partidului Democrat, dumnealui a afirmat sus şi tare că, în momentul acela, votul uninominal nu reprezenta o opţiune viabilă pentru România. Oare ce anume l-ar fi putut determina, între timp, pe domnul preşedinte Băsescu să îşi schimbe atât de radical punctul de vedere, ajungând să exprime un deziderat diametral opus convingerilor sale din vara trecută? Este inutilă, pentru că Parlamentul României nu are nevoie de organizarea unui referendum popular pe această temă, întrucât majoritatea deputaţilor şi senatorilor, asemenea conducerii partidelor din care ei fac parte în momentul de faţă, se pronunţă în favoarea şi nicidecum în defavoarea introducerii, de principiu, a votului uninominal. Un referendum popular pe această temă presupune cheltuirea unei sume imense de bani, ca să aflăm - anume, ce? Că poporul este într-adevăr de acord cu ceea ce gândesc majoritatea parlamentarilor pe care tot el, poporul, i-a trimis să îl reprezinte în Parlament? Şi că se confirmă sondajele de opinie? Cu aceşti bani se pot face multe alte lucruri utile pentru popor. Cred că nu avem nevoie de nici un referendum pentru a da o lege pe care, cu nesemnificative excepţii, toată lumea o doreşte votată, în cel mai scurt timp posibil, şi de PNL, şi de PSD, şi de PC, şi de reprezentanţii minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, iar de la exprimarea noii opţiuni a preşedintelui Băsescu şi de PD, precum şi de demnitari, în frunte cu preşedintele României, şi de popo, în frunte cu societatea civilă. În schimb, în condiţiile absenteismului de la vot şi ţinând cont de prevederile actualei Legi a referendumului, există un pericol major care pândeşte din spatele ieşirii la rampă a preşedintelui Traian Băsescu. Există riscul ca referendumul să fie anulat în cazul în care nu se vor prezenta la el minimum 9 milioane de cetăţeni dintre cei înscrişi pe listele electorale permanente. În această situaţie, devine limpede că orice încercare de a promova în Parlament vreun proiect de lege pentru introducerea sistemului de vot uninominal ar deveni imposibilă în actuala legislatură, iar alegerile din 2008 se vor ţine la fel ca şi până acum. Iată pericolul mortal ce pândeşte din spatele aşa-ziselor bune intenţii cu care preşedintele Traian Băsescu şi-a pavat drumul demersului său în vederea adoptării votului uninominal! Sper că nu vom cădea în această capcană a unui referendum inutil şi periculos. Spuneam, la început, că uşa la care vrea să bată domnul Traian Băsescu este larg deschisă. Prima opţiune pe care o ai în faţa unei uşi larg deschise este, pur şi simplu, să intri. Cea de a doua opţiune este să închizi uşa. Sper că nu vom ajunge în această din urmă situaţie, în mod ironic sau nu, tocmai din pricina domnului preşedinte al României. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al P.D., domnul deputat Liviu Miroşeanu. Vă propun, stimaţi colegi, să parcurgem întregul tur al colegilor care s-au înscris pentru declaraţii politice, deci, întregul tur acum, nu întreaga listă. Poftiţi, domnule Miroşeanu. |
|
|||
|
|
Domnul Alexandru Liviu Miroşeanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Între 1 ianuarie şi 23 noiembrie 2006, pentru controlul pestei porcine a fost implementat Programul strategic privind monitorizarea pestei porcine clasice, elaborat în urma negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană, din perioada 2001-2004. Programul prevede aplicarea măsurilor în conformitate cu Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.67/2005. Acest ordin transpune Directiva Consiliului Europei 2001/89/CEE. În cazul depistării de focare de pestă porcină, directiva stipulează uciderea tuturor porcinelor din ferma sau gospodăria respectivă, incinerarea lor, distrugerea, incinerarea sau procesarea oricărui material sau deşeu probabil să fie contaminat şi dezinfectarea terenului şi a tuturor obiectelor care au luat contact cu porcii infectaţi. Directiva şi implicit programul prevăd interzicerea vaccinării antipestoase pe teritoriul ţării, înregistrarea adecvată a datelor epidemiologice şi monitorizarea corespunzătoare a porcinelor privind virusul pestei porcine. În continuare, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară are atribuţia de a delimita o zonă de supraveghere, cu o rază de cel puţin 10 kilometri în jurul focarului, şi o zonă de protecţie cu o rază de trei kilometri. Transportul porcilor din şi în aceste zone este permis doar de autoritatea competentă şi numai în cazul în care sunt întrunite condiţii specifice. Însă, în anul 2006 au fost descoperite 29 de focare de pestă porcină în 12 comune ale judeţului Bacău: Târgu-Trotuş, Vultureni, Dărmăneşti, Zemeş, Orbeni, Cleja, Oituz, Buciumi, Motoşeni, Coţofăneşti şi Caşin. Un număr de 423 de animale au fost afectate de acest virus, dintre care 77 au murit, iar 346 au fost ucise. Alte noi focare de pestă au fost identificate de la începutul acestui an, şi anume în comunele Valea Seacă, Sascut şi Podul Turcului. De la începutul anului şi până în prezent au fost afectate 77 de porcine, 11 moarte şi 66 ucise. Înmulţirea focarelor de pestă în aproape toate judeţele ţării de la aplicarea programului a dus la sistarea acestuia. Analiza, realizată de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, împreună cu experţi ai Comisiei Europene, a relevat necesitatea vaccinării de urgenţă a tuturor porcinelor din România. Decizia 2006/802/EC a Comisiei Europene, luată în data de 23 noiembrie 2006, a aprobat acţiunea de vaccinare a porcinelor în România pentru eradicarea bolii. Reluarea vaccinării a atras cu sine pierderea dreptului de a exporta carne pe piaţa Uniunii Europene. Campania de vaccinare antipestoasă se derulează în perioada 1 decembrie 2006-31 decembrie 2007. Aceasta decurge conform programului în judeţul Bacău. Din cele aproximativ 94000 de porcine de peste două luni, condiţie necesară vaccinării, aproximativ 20000 au fost vaccinate pentru prima dată. Restul de porcine urmează a fi vaccinate în decursul următoarelor două luni. A doua vaccinare se va desfăşura în intervalul mai-decembrie 2007. Interzicerea comercializării cărnii de porc în Uniunea Europeană înseamnă o lovitură dură adusă economiei româneşti. Specialiştii din domeniul industriei cărnii estimează pierderi anuale de 700-800 milioane de euro. Nu este vorba doar de pierderi materiale, ci şi sociale: locuri de muncă desfiinţate şi pieţe externe pierdute. Este prin urmare imperios necesar găsirea unei soluţii viabile, la nivelul Ministerului Agriculturii, pentru ca acest segment deosebit de important al economiei naţionale să nu devină istorie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul Mircea Costache. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru că ceasurile sunt înaintate, nu din vina noastră, eu am să încerc totuşi să fiu înţelegător şi să-mi rezum cuvântul, fără a mai da citire celor pe care intenţionam să le spun, şi să amintesc că în schiţa sa "Boborul", mereu actualul Caragiale vorbea despre Republica din Ploieşti. Domnul preşedinte Traian Băsescu anunţă o confruntare cu electoratul în Piaţa Obor, pe care nu vrea să-l întrebe, precum oratorul urcat pe grătarul cu mici din piaţa din Ploieşti, despre utilitatea şi avantajele instaurării renumitei Republici şi avantajele democraţiei, ci despre oportunitatea trecerii acum la votul uninominal. Domnia sa se va confrunta probabil cu o situaţie inedită, întrucât tot mai mulţi cetăţeni dau semne de trezire din abureala mediatică şi ar putea să fie curioşi să întrebe: despre leacul universal, votul uninominal, destinat celor care au acumulat averi suficiente să poată susţine campanii electorale costisitoare la televiziuni, radiouri, concerte în marele oraşe şi mituirea în fel şi chip a electoratului; s-ar putea să-l întrebe cineva ce se mai ştie despre flota României de 287 de nave care navighează pe "apa sâmbetei"; s-ar putea să-l întrebe cineva de ce a găsit cu cale să intervină pentru recuperarea banilor lui Dumitru Bucşaru de la statul român, pentru obţinerea unor contracte de energie ieftină al ALRO Slatina, când românii suportă scumpirea curentului aproape lună de lună; s-ar putea să fie întrebat când dă Elena Udrea cele 23 de miliarde însuşite ilegal de la RAPPS pentru presupuse servicii juridice; s-ar putea să fie întrebat de ce dă indicaţii magistraţilor pe cine să-şi aleagă ei şef; s-ar putea să fie întrebat de ce dă indicaţii ministrului transporturilor cine să mai câştige licitaţiile; s-ar putea să-l întrebe cine sunt domnii Cocoş, Pesciu, ştiu eu, Bucşaru, Bitner, Petrache şi cu tot neamul lor; s-ar putea să-l întrebe care este rolul preşedintelui într-o ţară normală şi când are de gând să ducă la îndeplinire promisiunile din 2004 referitoare la ordine, legalitate, ţepe la Guvern şi altele asemenea. Despre asta aş fi vrut să vă vorbesc, dar o să folosesc un alt cadru. Mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al UDMR, are cuvântul domnul Toro Tiberiu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi deputaţi, Declaraţia mea politică se intitulează "Cum ajunge democraţia participativă principalul pericol pentru ordinea constituţională şi statul de drept." În urmă cu câteva zile, politicieni responsabili, din proprie înţelepciune sau împinşi pe la spate de consilieri deştepţi, au ieşit la înaintare cu o serie de declaraţii pe cât de politicianiste pe atât de iresponsabile în legătură cu referendumul intern asupra autonomiei regionale a Ţinutului Secuiesc. Iată câteva exemple, sentinţe şi calificative: "aşa-zis referendum ilegal, anticonstituţional" - preşedintele României; "referendumul organizat de CNS începe să ia forma unei provocări şi este extrem de periculos deoarece contravine ordinii constituţionale" - primul ministru; "referendumul...trece pragul demersului civic şi intră în domeniul politic şi chiar al penalului, capătă conotaţii de incitare la separatism teritorial" - preşedintele P.D.; "referendumul este anticonstituţional şi vizează enclavizarea României, autorităţile statului să aibă o reacţie fermă" - purtătorul de cuvânt al P.S.D.; "prin organizarea referendumului se încalcă legea fundamentală a ţării precum şi Codul penal" - secretarul general al P.R.M. Avântul patriotic al acestor oameni politici a fost tăiat de ministrul administraţiei şi internelor, care în calitate de şef al structurilor de ordine publică îi cam lasă în offside, precizând că nici Legea referendumului, nici un act legal nu prevede interdicţia unor astfel de consultări, indiferent care ar fi obiectul acestora. "M.A.I. nu are nevoie de nici un imbold din partea reprezentanţilor partidelor pentru a-şi face datoria... eu pot face orice declaraţii politice ca politician, dar ca ministru de interne voi respecta legile statului". Atât despre responsabilitate şi politicianism. CNS este o organizaţie politico-civică fără personalitate juridică legal constituită care şi-a propus un singur lucru: promovarea prin mijloace democratice a statutului administrativ special al regiunii natale a membrilor săi: Ţinutul Secuiesc. Referendumul intern, adică chestionarea tuturor locuitorilor regiunii, indiferent de apartenenţa lor etnică, asupra acestui deziderat este forma cea mai evoluată şi profundă a democraţiei participative, care într-un stat de drept trebuie salutat şi încurajat, nicicum hulit şi stigmatizat. Dreptul la opinie şi exprimarea sa prin forme democratice este una din libertăţile fundamentale constituţionale (art.30 din Constituţia României). Cu atât mai mult, cu cât referendumul intern are un fundament informativ solid şi concret: cele două iniţiative legislative detailate privind acest statut special al regiunii Ţinutului Secuiesc. Stimaţi colegi, Ştim cu toţii că un referendum intern nu are putere juridică şi nu impune nici o obligativitate instituţiilor statului. Totuşi, exprimarea voinţei populare în proporţie atât de covârşitoare, peste 90%, are putere morală şi politică şi trebuie să vă dea de gândit, cel puţin pentru a vă apleca mai atent şi cu empatie asupra subiectului. Soluţia poate veni sub forma unui aranjament politic, juridic şi administrativ punctual numai pentru această regiune, dar la fel de bine poate face parte integrantă a unei ample reforme administrativ-teritoriale, pe baza şi în spiritul regionalismului asimetric. Vă cerem parteneriatul la acest proiect, din convingerea că normalizarea reacţiei majoritate-minoritate este un obiectiv comun şi convergent cu interesul naţional. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, dacă mai este cineva care doreşte să intervină. Din partea colegilor fără apartenenţă politică, domnul Mircia Giurgiu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Apel la responsabilitate, implicare şi susţinerea intereselor românilor." Am pregătit un material referitor la problemele cu care se confruntă salariaţii români care doresc să obţină contracte de muncă legale în Spania. Depun materialul la secretariat. Vă mulţumesc. (În continuare, a fost consemnat materialul depus la secretariatul de şedinţă.) "Apel la responsabilitate, implicare şi susţinere a intereselor românilor". Problemele românilor şi ale statutului lor de la data aderării nu sunt monitorizate aşa cum ar trebui de către cei cu competenţe în domeniu. Ultimele evenimente redate clar de media evidenţiază că nu există oameni calificaţi şi structuri care să se implice pentru a se sesiza cum se respectă pe de o parte de autorităţile româneşti cu competenţe în domeniu obligaţiile pe care le avem potrivit Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, dar şi cum autorităţile din celelalte ţări respectă drepturile şi statutul de membru egal. Dacă tot ce s-a semnalat ca problemă legat de recrutarea şi obţinerea contractelor de muncă ale românilor pentru a munci în Spania, cu trimiteri directe la reţele create şi dezvoltate în jurul acestei afaceri, prin care se urmăreşte eliminarea controlului statului român şi a Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă de dinainte de 1 ianuarie. 2007 a fost ignorat, situaţia nu mai poate continua şi după ce am devenit membri egali ai UE. Ne trebuie reformă în organismele româneşti şi trebuie înlocuiţi cei care cred că dacă au ocupat un post călduţ trebuie să nu facă nimic "pentru a nu deranja." Dacă acest Guvern are ca obiectiv "să evite deranjul" celor care profitând de lipsa de solidaritate şi răspundere a celor puşi în funcţii, atitudine coroborată cu nepotisme, lipsă de profesionalism şi dorinţa de îmbogăţire prin orice mijloace, este greşit şi va plăti pentru asta! Este inadmisibil să nu fim informaţi de ce se întâmplă sub paravanul unui tratat bilateral dintre două ţări, tratat ratificat de Parlamentul României, şi să nu se ia poziţie din partea instituţiilor române când se constată că autorităţile noastre şi românii nu au un statut egal cu cel al restului membrilor UE "pentru a nu deranja" şi cineva să le fie recunoscător. Onorat Guvern, fă-ţi curăţenie între cei care din eroare au ajuns să facă parte din categoria "diplomaţilor" şi promovează-i pe cei care te atenţionează că e greşit şi incorect ce se întâmplă. Politica României de la 01.01.2007 trebuie să fie în acord cu statutul de membru egal cu celelalte ţări ale UE. Umilinţa care ni se impune prin pretinderea de vize de Spania în continuare trebuia clar să determine poziţia oficială a statului român şi nu am văzut nimic, la acest nivel. A trebuit ca să se ia poziţie de către societatea civilă şi presă. Dacă, în continuare, protecţia românilor va fi lăsată pe ultimul loc, vom fi consideraţi o naţie care uşor poate fi manevrată pentru care nu va exista respect. Dorim comportament egal pentru cei care ne respectă şi poziţia oficială pentru cei care ignoră statul român, de la 1 ianuarie 2007, motiv pentru care Guvernul României să ofere explicaţii pentru că altfel vom cere o comisie care să analizeze modul de implicare al acestuia în protejarea drepturilor lucrătorilor români şi eliminarea oricărei discriminări legate de viză. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, V-aş ruga să priviţi ceasul. Întârzierea de la început a fost compensată. Totuşi, mai există un coleg şi e de la Putere şi v-aş propune să-i dăm cuvântul domnului Valentin Iliescu de la Partidul Democrat, ca să se vadă că Opoziţia respectă Puterea. |
|
|||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte. Am două declaraţii politice, dar o să prezint doar una dintre ele. Cea pe care nu o voi prezenta, dar care doresc să fie prinsă în stenograma şedinţei, se cheamă "P.D. susţine preşedintele". Cea de-a doua, pe care o voi şi prezenta în plen, se cheamă "Cine se teme de Monica Macovei". Marţi, pe 13 februarie 2007, în Senatul României, a fost votată moţiunea simplă, "Minciuna, adevărul justiţiei Macovei", cu 81 de voturi pentru şi 46 de voturi împotrivă. Dincolo de faptul că un senator al României a votat de două ori, sub ochii şi probabil cu binecuvântarea preşedintelui Senatului, domnul Nicolae Văcăroiu, să încercăm să explicăm motivele care au generat cea mai ostilă, mai agresivă şi mai virulentă acţiune politică din perioada post-decembristă împotrivă unui ministru al justiţiei. Este necesară precizarea că, la momentul preluării mandatului de către Monica Macovei, România, sub guvernarea pesedistă, era percepută ca o ţară cu corupţie generalizată, cu o mulţime de steguleţe roşii, neexistând premisele integrării României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. În cele peste 24 de luni de mandat, ministrul Monica Macovei a pus bazele unei campanii anticorupţie cu efecte devastatoare împotriva marilor mafioţi, percepută extrem de pozitiv şi de oficialii europeni şi de opinia publică românească. Se cuvin a fi reţinute câteva dintre aprecierile oficialilor de peste hotare: Quinton Quayle, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, spunea la 22 martie 2006: "Cred că Monica Macovei a făcut un lucru deosebit, dar de fapt este ultimul moment pentru lupta împotriva corupţiei. Această problemă a existat de mult timp, şi până recent, nu s-a prea făcut ceva în mod concret. Numai în ultimele 15 luni rezultatele sunt puţin mai vizibile"; Nicholas Taubman, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, declara la 8 februarie 2007: "Fără energia şi convingerea doamnei Monica Macovei, România nu ar fi realizat atât de multe lucruri într-un timp atât de scurt"; Franco Frattini, comisarul european pentru justiţie, spunea la 12 februarie 2007: "Ministrul Monica Macovei se bucură de înalta mea apreciere. De fiecare dată am spus în mod public că îl apreciez pe ministrul justiţiei, şi am spus că România va avea nevoie de o agenţie de integritate". În sfârşit, Olli Rehn, comisarul european pentru integrare spunea, încă din13 iunie 2005: "Vreau s-o felicit pe Monica Macovei pentru integritatea şi hotărârea cu care continuă reformele". Ministrul Monica Macovei şi-a asumat conştient războiul cu mafia din România, o construcţie tentaculară, cu ramificaţii în zona economică, politică, judiciară şi în mass-media, o construcţie mafiotă, care a lucrat aproape 15 ani fără ruşine, fără teama de consecinţe, într-un dispreţ total faţă de lege şi cetăţean, cu acordul şi sprijinul total al autorităţilor pe care le controla şi le impunea politic, fără niciun fel de probleme. O asemenea construcţie mafiotă nu putea rămâne indiferentă la atacul direct şi extrem de hotărât al ministrului justiţiei, atac perfect legitimat de voinţa electoratului din 2004 de a susţine ideea de "Dreptate şi Adevăr" şi de cerinţele Uniunii Europene. Doamna Monica Macovei a reuşit să-şi atragă ura multor parlamentari, susţinând întru totul politica preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, pe cel puţin două direcţii: eliminarea oricăror influenţe politice asupra actului de justiţie şi scoaterea la iveală a marilor averi construite pe căi ilegale de potentaţii politici ai momentului. Toată lumea îşi aduce aminte de eforturile uriaşe depuse de parlamentarii P.S.D., P.C. şi P.R.M. de blocare şi de schingiuire a Legii privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, instituţie agreată şi susţinută de oficialii europeni şi de opinia publică românească, singura în măsură să determine declararea corectă a averilor deţinute de demnitari, dar şi controlul acestora, în măsura în care se constată că declaraţiile nu sunt conforme cu realitatea. Teama că şi alte persoane implicate în acte de corupţie ar putea fi puse sub acuzare, generând pierderi ireparabile sistemului ticăloşit, a declanşat acţiunea de eliminare a ministrului justiţiei. La numai 40 de zile de la aderarea la Uniunea Europeană, coaliţia parlamentară antireformă în justiţie, având ca iniţiator cel mai nociv, mai iresponsabil şi mai imoral partid din România ultimelor o sută de ani, "Partiduleţul Conservator", a iniţiat, promovat şi adoptat o moţiune simplă, evident, cu sprijinul fraţilor parlamentari P.S.D. şi P.R.M. Acţiunea lor, evident catastrofală pentru România, a fost taxată şi sancţionată cu severitate de doamna Susanne Kastner, vicepreşedintele Bundestagului german, care spunea următorul lucru: "Votul de neîncredere la adresa ministrului român al justiţiei, Monica Macovei, este de neînţeles. Asemenea acţiuni iresponsabile ar putea determina intrarea în vigoare, în ultima clipă, în iunie 2007, a clauzelor de salvgardare". Partidul Democrat susţine fără rezervă atitudinea, demersurile şi politica de reforme în justiţie a ministrului Monica Macovei. Partidul Democrat cere şi partenerilor de guvernare, în primul rând primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi Partidului Naţional Liberal, să susţină, în continuare, pe ministrul justiţiei, în sensul transpunerii în practică a ideii de Dreptate şi Adevăr. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Am epuizat integral timpul destinat declaraţiilor politice. Permiteţi-mi să vă prezint, în continuare, colegii care vor depune în scris declaraţiile politice, timp în care rog secretarii să poftească la tribună, pentru a putea începe partea a doua a şedinţei noastre. Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., în afară de cei anunţaţi, au depus declaraţii politice: domnul Mihai Apostolache, doamna Mirela Adomnicăi, domnul Emil Radu Moldovan, doamna Mihaela Rusu, Costică Macaleţi, Ion Mocioalcă, Filip Georgescu, Constantin Tămagă, Alecsandru Ştiucă, Dan Mihalache, Valeriu Zgonea, Ioan Stan şi Florin Iordache. Din partea Grupului parlamentar al P.N.L.: domnii Rareş Mănescu, Sorin Marian Paveliu, Cristian Buşoi, Mihai Sandu Capră, Gheorghe Dragomir, Andrei Dominic Gerea, Relu Fenechiu şi Ovidiu Silaghi. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat: domnii Valeriu Tabără, Aurel Olărean, Dumitru Ioan Puchianu, Constantin Petrea, Daniel Buda, Ioan Oltean, Marius Rogin, Traian Constantin Igaş, Valentin Iliescu a prezentat-o verbal. Din partea Grupului parlamentar al P.R.M.: domnii Ilie Merce, Ioan Aurel Rus, Cristian Buzea şi domnul Eserghep Gelil. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator: domnii Ioan Ţundrea, Bogdan Liviu Ciucă şi doamna Ionica Constanţa Popescu. Din partea minorităţilor naţionale: domnul Miron Ignat. Din partea colegilor fără apartenenţă politică: domnul Corneliu Ciontu. Daţi-mi voie să declar închisă această parte a şedinţei noastre destinată declaraţiilor politice. |
|||||
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de către deputaţi la secretariatul de şedinţă) |
||||||
|
"În vremea ministrului Nicolăescu, asigurările de sănătate nu îţi asigură sănătatea (sănătatea populaţiei vs. economia la buget)" Anul 2006, luna lui florar. Domnul Nicolăescu, ministru peste sănătate, demască deficienţele din sistemul de sănătate, arătând că România este singura ţară din Europa care mai are plafoanela medicamentele compensate şi gratuite la farmacii, şi nu la medici. Domnul Nicolăescu declară că va reforma din temelii Sănătatea. Domnul Nicolăescu promite un Program Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei. Fiecare român va trebui să efectueze, în mod obligatoriu, un set complet de analize, care va fi plătit de stat. De aceea, Ministerul intenţionează să prevadă chiar şi o serie de sancţiuni pentru cei care nu se prezintă la medic. Anul 2007, luna lui gerar. O noua inovaţie a domnului Nicolăescu determină bolnavii cronici să bată, lunar, drumuri de sute de kilometri. Medicamentele compensate şi gratuite din Lista C1 pot fi prescrise numai cu aprobarea comisiilor din cadrul Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate. Mulţi bolnavi cronici, care au domiciliul la distanţă de reşedinţa de judeţ, sunt nevoiţi, astfel, să parcurgă în fiecare lună zeci sau sute de km pentru a obţine ştampila comisiei speciale pe reţetele compensate şi gratuite. Anul 2007, luna lui făurar. Programul de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei nu a fost realizat. Plafoanele există în continuare, dar au fost transferate medicilor de familie, care trebuie să se încadreze în limitele prevăzute de finanţare. Medicul trebuie să decidă care din pacienţii săi merită medicamentele compensate şi care mai poate să aştepte, dacă nu are banii să le cumpere. Nu mai este responsabil statul, ca atunci când pacienţii se prăbuşeau la cozile farmaciilor, în anul 2006, ci conştiinţa medicului. În judeţul Ialomiţa, ca şi în celelalte judeţe, laboratoarele de analize medicale îşi epuizează plafoanele de finanţare în primele 10-12 zile din lună. Din acest moment, nu se mai efectuează analize decât contra cost. Oamenii cu posibilităţi materiale reduse, pe care medicii îi trimit la analize, trebuie să aştepte luna viitoare ca să se înghesuie la laboratoare. Selecţia acţionează din nou. Nu mai este de ajuns să cotizezi la asigurările de sănătate, trebuie să plăteşti sume serioase din buzunar ca să primeşti asistenţă medicală în România lui Nicolăescu. Sub domnul Nicolăescu, asigurările de sănătate nu îţi asigură sănătatea. Contribuţiile fiecăruia dintre noi sunt, de fapt, numai dări pentru actualul Guvern, care să asigure supravieţuirea unui sistem prost gestionat. De fapt, domnul Nicolăescu este principalul risc pentru sănătatea acestei naţiuni. Domnia sa a introdus o politică liberală dură în sistemul de sănătate, care limitează dreptul la sănătate pentru contribuabilul de rând. Domnia sa este economist şi urmăreşte probabil calculul contabil rece şi eficient. România are nevoie, însă, de un ministru care să urmărească sănătatea românilor, la care nu putem renunţa pentru criterii de eficienţă economică. Este trist şi regretabil ceea ce ni se întâmplă, în condiţiile în care populaţia României este din ce în ce mai bolnavă, mai stresată, mai puţin educată pentru păstrarea sănătăţii! |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Protecţia mediului - poliţă de asigurare pentru viitor" Timp de zeci de ani, problema poluării a fost tratată mai mult prin declaraţii binevoitoare de genul: "vom face tot posibilul să reducem emisiile nocive din atmosferă", "vom încerca să nu mai distrugem solul", "vom avea grijă să nu mai tăiem pădurile". Genul acesta de retorică, pe care o considerăm specifică mai degrabă zonei estice, a fost îmbrăţişată şi de statele occidentale, pe care le considerăm în general modele pentru societatea noastră. De-a lungul timpului, nevoia de dezvoltare economică nu a ţinut cont de ceea ce înseamnă protejarea resurselor pentru generaţiile viitoare. Aşa se face că, deşi la nivel declarativ problema a fost tratată cu "seriozitate", în realitate, situaţia s-a agravat într-un ritm accelerat. Schimbările climatice pe care le resimţim, încălzirea globală din ce în ce mai evidentă, ploile acide, degradarea solului, extinderea zonelor deşertificate, inundaţiile de mari proporţii, găurile din stratul de ozon sunt rezultate ale unei dezvoltări economice nesănătoase, ce nu mai poate fi sub nici o formă trecută sub tăcere. Deşi este invocat cu foarte multă pasiune, conceptul de "dezvoltare durabilă" nu este aproape deloc aplicat. Din păcate, vina nu este doar a României. La nivel mondial, cel mai important document ce reglementează problema spinoasă a protecţiei mediului este Protocolul de la Kyoto la Convenţia - Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice. Tratatul de la Kyoto a fost adoptat în urma presiunilor Comisiei Interguvernamentale a Naţiunilor Unite pe probleme de mediu. Aceasta a recomandat reducerea emisiilor anumitor gaze în atmosferă. Ţările semnatare au acceptat să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 5% sub nivelul emisiilor din 1990 în perioada 2008-2012, iar Uniunea Europeană s-a angajat să reducă cu un procent de 8%. Reducerile se referă la trei dintre cele mai importante gaze: dioxid de carbon (CO2), metan (CH4) şi oxizi de azot (N2O) - care se vor măsura comparativ cu anul de bază 1990, cu excepţia unora dintre ţările cu economie în tranziţie, între care şi România, care are an de bază 1989. În total, tratatul a fost semnat de 141 de ţări, dintre care 30 puternic industrializate, însă nu şi de către SUA şi Australia, care au apreciat că protocolul le-ar împovăra prea tare economiile. De altfel, preşedintele George W. Bush şi-a exprimat public îndoiala faţă de cercetările privind încălzirea globală, în ciuda opiniei cvasiunanime a cercetătorilor care au pus în evidenţă acest fenomen îngrijorător. România s-a angajat, prin Capitolul 22 al Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, să ducă o politică activă de reducere a poluării şi de protejare a mediului. O parte dintre angajamentele asumate au fost îndeplinite, iar o parte sunt în curs de realizare. De altfel, guvernul Tăriceanu a dat o importanţă deosebită acestui domeniu, fapt demonstrat de Capitolul 18 din Programul de guvernare. Se poate observa însă că România are încă numeroase probleme în ceea ce priveşte aplicarea politicilor de mediu. Ministerul Mediului şi în general autorităţile competente încă nu pot stopa fenomenul defrişărilor ilegale, încă nu pot avea un control total asupra întreprinderilor care lucrează cu substanţe toxice, încă nu îi pot convinge pe fermieri să folosească într-o proporţie mai mare îngrăşămintele naturale în locul celor chimice. Efectele acestor insuccese le putem vedea în fiecare zi: inundaţii teribile, secete prelungite, calitate scăzută a alimentelor pe care le consumăm. Şi acestea sunt doar câteva dintre problemele pe care trebuie să le avem în vedere. În plus, consider că autorităţile ce au responsabilităţi în a stabili politica de mediu în România trebuie devină mult mai active, în context european şi mondial, şi să vină cu soluţii la problemele globale, care au repercusiuni cât se poate de evidente şi în România. Nu putem să ne limităm în a încerca să rezolvăm doar problemele de mediu pe care le avem în ţară, ci trebuie să încercăm să ne luăm în serios rolul pe care îl avem în cadrul Uniunii Europene. Sunt convins că o astfel de abordare poate avea o însemnătate în cadrul proceselor globale legate de stabilirea politicilor de protecţie a mediului. Iar de reuşita unui astfel de demers depinde în mare măsură modul în care va arăta viitorul nostru şi felul în care vor trăi generaţiile viitoare. |
|
||||
|
Cu entuziasmul unora, cu scepticismul altora, am depăşit şi momentul acceptării intrării în Uniunea Europeană. În mod evident, entuziasmul este facil şi nefondat, dar la fel de evident este că şi scepticismul excesiv nu este normal. Normal ar fi să facem o analiză profundă, calmă a momentului; să identificăm priorităţile actuale ale românilor, să precizăm ţelurile majore de perspectivă ale României. La capitolul priorităţi actuale, ca nevoi imediate rezolvabile şi datorită intrării în UE, românii ridică problema nivelului de trai, modernizarea în toate domeniile de activitate, îmbunătăţirea sistemului de învăţământ şi a celui sanitar, europenizarea vieţii politice. Toate acestea sunt deziderate posibil de atins într-un timp relativ scurt, care va fi cu atât mai redus cu cît efortul general al românilor va fi mai intens şi mai bine coordonat. Ideea că toate vor veni de la UE este înşelătoare, producătoare de euforii din care ne vom trezi profund dezamăgiţi. Aşadar, să rămânem în ţara noastră şi să luptăm pentru a o face prosperă şi atractivă. Este un deziderat care poate fi atins chiar de către generaţia noastră, cu condiţia aducerii în fruntea României a unor oameni care pun pe primul plan interesul general. Cele mai importante argumente sunt, însă, ţelurile de perspectivă ale ţării: păstrarea individualităţii poporului român; impunerea lui în atenţia şi respectul lumii; refacerea unităţii politico-statale, a României Mari. Trebuie păstrate curate limba, tradiţiile, folclorul, costumul popular, arhitectura ţărănească, religia străbună ortodoxă, trebuie să ne cinstim şi să ne cunoaştem istoria. Toate acestea trebuie ferite de denaturările spre care se tinde astăzi, fie din neştiinţă, din dorinţa de a imita străinătatea, fie din rea-voinţă. Nicolae Iorga afirma că "Avântul către civilizaţie poate fi pentru un popor o foarte mare primejdie, dacă uită două lucruri: ce are şi ce poate... A admira o civilizaţie străină, vrednică de respect, este o datorie! A o imita, fără schimbare, este o umilinţă, şi una fără folos." Păstrarea elementelor de individualitate a unui popor îmbogăţeşte civilizaţia lumii întregi, de aceea acţiunea în această direcţie este atât o datorie faţă de noi înşine, cît şi una faţă de omenire. Şi cine ar putea spune că refacerea Ţării în graniţele ei fireşti, acelea din 1918, nu ar putea fi un act de dreptate? Am pierdut prilejul favorabil din 1990, dar dreptul nostru rămâne întreg, şi prilejuri vor mai fi. Aşadar, să avem în vedere ţelurile noastre imediate, să ne luptăm pentru atingerea lor, dar să nu uităm că există nişte ţeluri majore, situate deasupra intereselor unei singure generaţii, atingerea lor fiind o obligaţie, prima obligaţie a întregii naţiuni române. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "România are obligaţia morală să îşi respecte angajamentele asumate". Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De aproape patru ani de zile soldaţii români luptă şi asigură liniştea, alături de soldaţii americani, în Irak. Am avut unele pierderi, plătim material costuri mari, dar am fost şi lăudaţi sau decoraţi. Statele Unite nu aveau şi nu au nevoie, în fond, de tancurile româneşti în Irak: aveau nevoie de un aliat al cărui steag să fluture alături de cel american. Şi unul dintre aceşti aliaţi a fost România. Am fost noi pentru că aveam, la vremea respectivă, mare nevoie de sprijinul politic al Washingtonului. Nu-mi aduc aminte ca poporul român să fi fost consultat într-un fel sau altul asupra oportunităţii trimiterii de trupe româneşti în Irak, dar, pentru că interesele naţionale primează, Guvernul din aceea perioadă a făcut acest pas. Iar de atunci timpul ne-a dovedit că decizia a fost bună. Acum însă o parte dintre partidele politice uită asta şi cer o retragere imediată a trupelor româneşti. De ce această înverşunare? În primul rând din dorinţa inexplicabilă a unora de a tulbura fragila stare de "status quo" în relaţiile internaţionale ale României. Un al doilea motiv ar fi acela că Preşedintele este un partizan declarat al asumării până la capăt a responsabilităţilor României faţă de aliaţii săi, inclusiv cele din Irak. Or, în ultima vreme este cât se poate de clar că pentru o bună parte a clasei politice tot ce emană sau este sugerat de la Cotroceni trebuie combătut şi negat. Poate că România nu trebuia de la bun început să trimită trupe în Irak, dar dacă a făcut-o, atunci are obligaţia morală să meargă până la capăt. Subiectul este controversat în majoritatea ţărilor participante la această misiune, inclusiv în Statele Unite, dar nu a luat o asemenea amploare. Este clar că trupele aliate nu vor rămâne veşnic în Irak şi că fiecare ţară are în vedere un plan strategic de retragere treptată, care să nu pericliteze rezultatele misiunii de până acum. România vrea însă o retragere imediată şi necondiţionată. Preşedintele Băsescu a făcut de curând o remarcă, cu trimitere în istorie, referitoare la capacitatea noastră de a dovedi că suntem buni aliaţi, dar, din diplomaţie, nu a insistat asupra subiectului. Mesajul însă a fost clar: în istoria sa, România a fost ba filoturcă, ba filorusă, ba anglofilă sau francofilă, ba filogermană, şi nu întotdeauna şi-a respectat angajamentele. Chiar şi acum, după 50 de ani, România este acuzată moral, în unele cercuri, de trădarea Germaniei în cel de al doilea război mondial. Istoric vorbind, nu contează dacă aceste gesturi au fost luate sub impusul necesităţilor de moment, important este că moral România este culpabilă. Este momentul să încercăm să uităm acest trecut şi să dovedim că suntem şi putem fi nişte buni aliaţi, cel puţin moral, dacă nu material. Pentru că sprijinul românesc în Irak este mai mult moral decât material şi nu dovedeşte decât apartenenţa noastră la o alianţă, nu o intervenţie militară propriu-zisă. Să nu uităm că orice nerespectare a unor angajamente astăzi poate avea urmări politice mâine, şi noi vom fi cei responsabili pentru asta. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată «Sfârşitul "întoarcerii la popor"». Este îndeobşte cunoscut că o anumită categorie de conducători ai lumii, de la începutul ei şi până astăzi, a reuşit să-şi impună propria voinţă afirmând că este voinţa poporului. De fiecare dată, cel înşelat a fost chiar Măria Sa Poporul dar, când s-a înţeles acest lucru, de regulă a fost prea târziu. În Grecia antică s-a născut conceptul "democraţie" şi tot acolo cel de "demagogie". Ele intră în consonanţă atât la bine încât de cele mai multe ori nici nu-ţi dai seama unde se termină una şi unde începe cealaltă. Cu atât mai mult când utilizatorul lor, marele conducător, este şi un desăvârşit actor. El este mereu nemulţumit că instituţiile nu se pun în slujba cetăţeanului, ameninţându-le în permanenţă cu "poporul", până reuşeşte să le subordoneze. În scurt timp devine vizibil şi pentru popor sfârşitul democraţiei dar, cum spuneam mai înainte, este prea târziu. Procedura este clasică, dar şi contemporană. Ea a fost descrisă în filipicele lui Demostene, dar se practică cu succes şi astăzi în America de Sud, Asia şi, din păcate, în România. Încă de la învestirea sa, discutabilă de altfel, în funcţia de preşedinte al ţării, domnul Traian Băsescu, nemulţumit de structura Parlamentului şi mai ales de faptul că nu putea să şi-l subordoneze, a ameninţat cu "întoarcerea la popor", sperând în alte rezultate. Neputând declanşa alegerile anticipate, în desele sale momente de furie a început să ameninţe cu organizarea unui referendum care, chipurile, urma să consfinţească punctele Domniei sale de vedere. Tema pe care şi-a ales-o este una nobilă: introducerea votului uninominal, vot pe care şi-l doresc mulţi, dar nu toţi au o imagine clară asupra lui şi mai ales asupra urmărilor lui în etapa de evoluţie în care se află electoratul nostru. Iată însă că visul prezidenţial de întoarcere la popor prin referendum a fost năruit de Curtea Constituţională care a hotărât că un referendum este valabil doar cu prezentarea la urne a majorităţii alegătorilor, adică a aproape 9 milioane de români. Toţi cei care stăpânesc într-o oarecare măsură cunoştinţele necesare despre procedura organizării unui asemenea act electoral ştiu că, în asemenea condiţii, este imposibilă realizarea lui. Şi tot ei mai ştiu că decizia Curţii Constituţionale, ca prim efect, conservă poziţia şubredă în care se găseşte preşedintele-jucător. Până una-alta, mult-visatul referendum, lait-motiv prezidenţial încă de la înscăunare, a luat sfârşit. Referendumul a rămas o vorbă goală în Constituţie şi în mintea unora dintre noi. Să fi fost acesta gândul dorit şi nerostit al Marelui Timonier? Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Recalcularea pensiilor - o mare păcăleală". În România există o categorie de pensionari în a căror carte de muncă nu este trecut salariul pentru perioada de activitate anterioară anului 1968. Pentru această perioadă, la calcularea pensiei s-a luat în considerare salariul minim pe economie. Prin nespecificarea salariului în cărţile de muncă, aceşti pensionari au fost nedreptăţiţi în repetate rânduri, ei nebeneficiind nici de recalcularea pensiilor din 2005 şi nici de vreo majorare sau indexare în perioada 2005 - 2006. În perioadele lucrate, dintre anii 1948-1968, nu s-au trecut în cărţile de muncă salariile realizate. Din această cauză, pentru aceşti ani lucraţi, la recalcularea pensiilor li s-a luat în calcul salariul minim pe economie, deşi mulţi dintre aceşti pensionari au lucrat în grupa I de muncă, cu salarii mai mari de 3-4 ori decât salariul minim pe economie, iar pentru acele salarii obţinute au plătit contribuţie la fondul de pensii. În această situaţie sunt aproximativ 1.175.000 de pensionari. Se impune îndreptarea acestor dispoziţii discriminatorii. În septembrie 2006, aceşti pensionari nu au primit nimic la indexarea de 5%, chiar dacă s-a anunţat că de indexare vor beneficia şi pensionarii care nu au primit nimic la recalculare. Aceşti oameni au fost pur si simplu ignoraţi. O altă soluţie aberantă a actualului Guvern a fost aceea de a trimite pensionarii la întreprinderile unde au lucrat în urmă cu 40 - 50 ani, să ceară adeverinţele cu salariile pe care le-au realizat. Este o măsură inumană. Unele din fostele întreprinderi nu mai există, iar pensionarii nu mai sunt la vârsta la care să poată lupta cu birocraţia, în căutarea de documente. O altă problemă cu care se confruntă cei care încercă să-şi găsească documentele justificative este că arhivele unor întreprinderi au fost distruse în urma unor calamităţi naturale, aceştia neputând dovedi totalitate veniturilor care se iau în calcul la stabilirea punctului de pensie. În cărţile de muncă duplicat, care s-au eliberat după distrugerea originalelor, nu s-a mai trecut salariul tarifar corespunzător fiecărei persoane în parte. În sensul acestei idei am depus o propunere legislativă care vine să rezolve această nedreptate făcută pensionarilor, prin oferirea posibilităţii luării în calcul, la stabilirea pensiei, a salariilor tarifare aferente altor unităţi similare. Problema prezentată în această declaraţie politică a constituit şi obiectul mai multor întrebări şi interpelări adresate Ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, de unde am primit doar răspunsuri evazive şi neconcludente. La nivelul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei ar trebui să existe un plan pentru perioada următoare care să vizeze creşteri ale punctului de pensie, rezolvarea problemelor privitoare la lipsa documentelor justificative necesare calculării punctului de pensie şi la creşterea pe ansamblu a calităţii vieţii acestei categorii sociale. |
|
||||
|
"Valizele cu bani se plimbă de la Ministerul Economiei la Cotroceni" Marţi seara, la TVR1, Traian Băsescu a depăşit graniţele ridicolului, coborând ştacheta cu mult sub limitele democraţiei care ar trebui să caracterizeze activitatea oricărui şef de stat. Intervenţia sa inoportună, într-o emisiune în care nu fusese invitat şi în cadrul căreia numele său nu fusese invocat, a dovedit, încă o dată, pierderea controlului preşedintelui, deşi ca să îl piardă, trebuia să îl fi avut vreodată, lucru ce ar trebui să-i dea de gândit domniei sale în primul rând, şi în plan secund, electoratului care i-a acordat încrederea. Confruntarea, în premieră, a debutat cu momentul în care primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu critica rezoluţia scrisă de Preşedintele României pe memoriul Alro înaintat ulterior fostului ministru al economiei şi comerţului, Codruţ Şereş. Premierul Tăriceanu a afirmat că "bileţelele" şi "telefoanele" sale au reprezentat nişte gesturi normale de îngrijorare, iar cele ale preşedintelui au depăşit cadrul instituţional. Preşedintele Băsescu a intervenit telefonic, acuzându-l la rândul său pe premier de legături cu "băieţii deştepţi" din domeniul energiei, şi mai ales de faptul că acesta ştia de legăturile ministrului Codruţ Şereş cu aceştia, dar a preferat să lase lucrurile aşa cum erau. Mai mult decât atât, preşedintele a afirmat că valizele cu bani de la Alro Slatina au fost purtate pe drumul Ministerului Economiei şi Comerţului. Tăriceanu a replicat acuzându-l pe Traian Băsescu ca a intervenit în mod direct pentru Alro Slatina, şi în urma presiunilor exercitate de el şi de Theodor Stolojan, firma amintită a putut obţine energie electrică foarte ieftină. Trecând desigur peste scena penibilă prezentată de protagonistul Traian Băsescu, care părea ruptă din piesa de teatru " O scrisoare pierdută", s-a putut aduce pe scena politică o altă piesă de teatru, omoloagă acesteia... şi anume "O valiză pierdută", piesă care a adus multe elemente de noutate publicului ascultător. La puţin timp după schimbul de afirmaţii furtunoase, am aflat de la fostul ministru Şereş că valizele aveau de fapt o altă destinaţie: Palatul Cotroceni, biroul consilierului Stolojan... deci, ne cam plimbăm de la Ana la Caiafa, sau mai de grabă urmărim cu interes un meci de tenis penibil, în care fiecare dintre jucători este preocupat de ridicarea mingii la fileu celuilalt. Bine că mai au loc astfel de scene pentru că, în caz contrar, toate aceste lucruri rămâneau cunoscute doar la nivelul mesei tăcerii. Sunt convins că acelaşi sentiment de jenă care m-a încercat l-a avut oricare dintre telespectatorii postului public. De mai bine de jumătate de an atât preşedintele, cât şi premierul fac schimb de replici dure, fiecare acuză pe fiecare, adesea cu formulări concrete, dar fără niciun folos. Din păcate, nu vedem nicio anchetă finalizată în legătură cu vreuna dintre aceste mari infracţiuni date în vileag! Intervenţii de genul celor ale Preşedintelui Traian Băsescu în cazul Alro ar genera automat, într-o ţară normală, o anchetă a autorităţilor! Chiar şi acum, după ce s-a aruncat de la vârful piramidei politice cu valize de milioane de euro, DNA a încercat să se fofileze, invocând agenda sa serioasă, în care nu încap talk-show-urile, pentru a justifica de ce nu întreprinde o cercetare penală privind faptele dezvăluite de Preşedintele României, primul-ministru sau fostul ministru al Economiei. În mod normal, toate aceste acuze grave ar fi trebuit verificate şi, dacă ele se dovedesc fondate, protaginiştii piesei ar trebui să fie puşi sub acuzare, pentru că indiferent de funcţia ocupată, totuşi nimeni nu este mai presus de lege! Aşa stând lucrurile, este destul de clar că ieşirea din impasul politic în care s-a ajuns are o singură soluţie: revizuirea Constituţiei, pentru a stabili limpede care sunt graniţele puterii în România, căci actualmente se pare că principiul separaţiei puterilor în stat a dispărut cu desăvârşire sau chiar a căzut în desuetudine, datorită lipsei aplicării lui! Fără o reconfigurare a ariilor de competenţă executivă, vom asista în continuare la acest spectacol înfiorător în care fiecare se amestecă în treburile celuilalt, în care nimeni nu controlează pe nimeni, dar toţi se bat în orgolii. Cantitatea de adevăr pe care o promite Traian Băsescu cu ocazia fiecărei intervenţii pe posturile de televiziune şi în ziare este direct proporţională cu minciuna politică pe care este obişnuit să o practice. Toate aceste afirmaţii ne duc cu gândul la o singură frază "Trăim în România... şi asta ne ocupă tot timpul!" Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nădăjduiam că aderarea la Uniunea Europeană va avea darul să ne trezească din sminteala politică postdecembristă. A fost o iluzie, fiindcă din nou clasa noastră politică şi-a dat arama balcanică pe faţă. În loc să se reconcilieze în jurul elaborării unui program postaderare, care constituie prioritatea priorităţilor pentru România, partidele Puterii şi cele ale Opoziţiei, dar mai ales formaţiunile din cadrul Alianţei D.A., se încaieră la baionetă, încât este greu de ştiut ce vrem şi încotro mergem. Conflictele politicianiste generate de lupta pentru putere şi de interese economice de esenţă mafiotă, avându-i ca prim-solişti pe şeful statului şi pe primul-ministru au bulversat guvernarea, gravele probleme cu care se confruntă învăţământul, sănătatea, justiţia, administraţia şi alte domenii, dar şi relaţiile externe. La ordinea zilei se află "războiul bileţelelor" cu care preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu se bombardează săptămânal, acuzându-se reciproc de sprijinirea grupurilor de interese. Parlamentul se agită în gol, pe marginea unor măsuri extreme, vizând suspendarea preşedintelui ţării din funcţie, revocarea ministrului justiţiei, dar şi organizarea sau respingerea unor referendumuri. La rândul lor, partidele politice parcă şi-au pierdut orientările doctrinare. Se aliniază când spre dreapta, când spre stânga, se asociază peste noapte ori se despart fulgerător, în timp ce milioanele de cetăţeni ai acestei ţări privesc scârbiţi scandalurile politice interminabile, îngroziţi că preţul pâinii şi al celorlalte alimente, al gazelor şi energiei electrice creşte în neştire, că pentru medicamentele compensate sau gratuite sunt nevoiţi să stea la cozi câte 10-12 ore. Şi, ca o culme a cinismului, Puterea nu găseşte altă soluţie, în faţa acestor crude realităţi, decât să se reîntoarcă declarativ cu faţa spre popor, de parcă ar fi împărtăşit vreodată soarta milioanelor de oameni necăjiţi. Actualii reprezentanţi ai puterii, ca şi predecesorii lor, nu înţeleg că populismul s-a demonetizat, transformându-se într-un bumerang pentru cei care şi-au făcut din el cheia succesului universal. Românii aşteaptă acum să vadă ce înseamnă realmente aderarea ţării la UE. Din păcate, la orizont nu se zăreşte măcar o geană de lumină, nici pentru optimizarea producţiei industriale, nici pentru modernizarea agriculturii şi a satului românesc, sau pentru dezvoltarea infrastructurii, în condiţiile în care liderii partidelor politice s-au angajat într-o luptă "care pe care", riscând să arunce România într-o criză de proporţii, din care nu va putea ieşi. Mă tem că, în asemenea condiţii, mai degrabă am putea ieşi din Uniunea Europeană. Să sperăm că raţiunea va învinge şi că Dumnezeu le va da şi de această dată românilor mintea cea de pe urmă, ca de atâtea ori în decursul istoriei. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Discriminarea partidelor neparlamentare - un abuz antidemocratic". Stimaţi colegi, Ne confruntăm în aceste zile cu un fenomen care ridică un îngrijorător semn de întrebare asupra democraţiei româneşti: discriminarea partidelor neparlamentare. În lupta pentru reprezentanţi în Parlamentul European, partidele consacrate ignoră principiul egalităţii politice - principiu care ar trebui să ne ghideze paşii - refuzând să acorde şanse echivalente tuturor membrilor comunităţii, indiferent de apartenenţa politică. Vorbim mai mereu despre reînnoirea clasei politice, despre o împrospătare a scenei politice, dar picăm la examenul faptelor, refugiindu-ne într-un statu-quo îngheţat. Voi prezenta trei exemple de discriminare care se conturează în perspectiva euroalegerilor. În primul rând, vorbim despre discriminare în desemnarea observatorilor de la secţiile de votare. În timp ce partidele parlamentare au dreptul să impună un observator în mod automat, partidele neparlamentare vor avea dreptul la observatori numai dacă şansa tragerii la sorţi le surâde. Unii au drepturi consfinţite juridic, alţii organizează tombole şi loterii. Prin intermediul unei astfel de norme se instituie o diferenţă calitativă între partide, când, de fapt, diferenţa este numai una cantitativă, consfinţită de un număr superior de voturi. În plus, nici măcar principiul diferenţei cantitative nu funcţionează în cazul partidelor recent înfiinţate, care nu au fost supuse încă probei celor 5 procente. Un alt exemplu de discriminare se observă atunci când vorbim de timpii de antenă. Ştim deja că fiecare televiziune are gusturi şi interese politice. Totuşi, din punct de vedere moral şi constituţional, fiecare partid ar trebui să beneficieze de un drept egal la timp de antenă. Ideile şi programele partidelor extraparlamentare nu sunt mai puţin importante decât cele ale partidelor din Parlament. Totuşi, conform unei decizii recente a forului de specialitate, partidele neparlamentare "se bucură" de timpi de antenă inconsistenţi şi variabili, care depind de bunul-plac al televiziunilor, în timp ce formaţiuni parlamentare precum Partidul Conservator beneficiază de un timp generos. Daţi-mi voie să vă întreb: oare timp de patru ani partidele parlamentare nu au consumat mii de ore în studiourile televiziunilor, prezentându-şi punctele de vedere? Nu ar fi normal să lăsăm şi alte voci, mai proaspete, să vorbească? În sfârşit, merită să ne întrebăm de ce tocmai siglele partidelor nou-venite în sistemul politic au fost cenzurate de Biroul Electoral Central? De ce tocmai P.N.G. şi P.L.D. au sigle îndoielnice? Şi cum de nu a observat tribunalul acest lucru, el fiind desemnat să judece şi valididatea juridică a siglelor? De când are Biroul Electoral Central o putere juridică mai mare decât un tribunal românesc? Dacă în cazul P.L.D. se poate invoca, pe bună dreptate, existenţa unui recurs care pune în pericol înfiinţarea partidului, P.N.G. funcţionează sub această siglă de ani întregi. Iar P.N.G. este cel mai puternic nou-venit în sistemul politic românesc. Daţi-mi voie să vă întreb: cum putem vorbi de integrare europeană, de înnoirea clasei politice, de insuflarea unui curent nou, tânăr, vibrant, când noi refuzăm din start şansa de afirmare a noilor partide? Desigur, poate fi un mod de a elimina viitoarea competiţie, dar, practic, pe aceasta se bazează principiile democraţiei: pe egalitate de şanse. Unde este, stimaţi colegi, această egalitate? Unde sunt faptele ce susţin afirmaţiile noastre? Nu ar fi timpul să lăsăm vorbele la o parte şi să ne concentrăm asupra faptelor? Să demonstrăm ceea ce susţinem, să oferim oportunităţi egale, să lăsăm concurenţa să existe, şi, printr-o luptă cinstită, să ne demonstrăm competenţa. Trebuie să observ cu amărăciune că până în acest moment nu ne-am ridicat la înălţimea acestor deziderate. Consider că motivul real al acestei discriminări este determinat de faptul că PNG - CD va produce la alegerile pentru Parlamentul european marea surpriză. Vă mulţumesc, |
|
||||
|
"Apel adresat în Dumica Ortodoxiei - apăraţi icoanele din şcoli!" Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Duminica Ortodoxiei sau a Dreptei Credinţe a fost sărbătorită în data de 25 februarie 2007 de ortodocşi şi greco-catolici în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară. Istoricul acestei sărbători este următorul: în prima duminică a Postului Mare din anul 843 episcopii creştini adunaţi în Sinod la Constantinopol au adoptat un document care condamna toate ereziile primelor opt secole creştine. De atunci, prima duminică a Postului Mare este Ziua Ortodoxiei, adică a triumfului credinţei drepte împotriva erorilor doctrinare. Ultima erezie condamnată a fost cea care se împotrivea icoanelor, iar Duminica Ortodoxiei este şi ziua care marchează terminarea unei dispute de 100 de ani în jurul cinstirii icoanelor în biserică. Cu această ocazie, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a emis o Scrisoare Pastorală care a fost citită duminică în biserici şi care subliniază că prezenţa icoanelor în şcolile publice oferă autoritate divină în formarea intelectuală şi spirituală a tinerei generaţii. Conform textului pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române adresată clerului şi credincioşilor ortodocşi din cuprinsul Patriarhiei Române la Duminica Ortodoxiei, "Limbajul istoric al icoanei ne aminteşte de evenimentele sfinte din istoria mântuirii şi ne îndreaptă spre Împărăţia cerurilor, oferindu-ne posibilitatea de a vedea spiritual cele ce nu se pot vedea şi percepe prin simţuri". Prin icoana sfântă se descoperă Dumnezeu în inima noastră, după cum spune Sf. Ioan Damaschin "Ceea ce este cuvântul pentru auz, aceea este icoana pentru văz, căci cu ajutorul minţii ne unim cu icoana"(Cultul sfintelor icoane). Aşadar, Evanghelia şi icoana nu pot fi despărţite una de cealaltă. Icoana ne vorbeşte, de asemenea, tainic-teologic şi ne cheamă la rugăciune, devenind prin sfinţire: "locul unei prezenţe harice", făcând legătura între noi şi persoana sfântă zugrăvită pe ea, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care zice: "...noi privim ca într-o oglindă cu faţa descoperită slava Domnului..." (II Cor. 3, 18). Lupta pentru icoană a fost lupta pentru Faţa luminoasă a lui Hristos, pe care este rezumată întreaga credinţă şi viaţă creştină, întreaga Ortodoxie. Biruinţa smerită prin martiriu şi mărturie a sfintelor icoane în Bizanţ a fost triumful Ortodoxiei asupra iconoclasmului secularizator al Imperiului bizantin. În epoca noastră, locul ideologiilor totalitare a fost luat de alte forme subtile de rătăcire a persoanei umane de la adevărul credinţei. În numele unui respect pentru om greşit înţeles, după 17 ani de la căderea comunismului, vedem cu durere că şi la noi Ortodoxia şi icoanele ei redevin ţinta unor atacuri nedrepte. O arată cele două campanii agresive din toamna anului 2006 pentru eliminarea orei de religie din învăţământul public, precum şi a icoanelor din şcoli. Un nou iconoclasm încearcă să-L alunge pe Hristos din conştiinţa publică, să-i priveze pe copii de învăţarea dreptei credinţe şi de contemplarea Feţei Lui divino-umane. "Prezenţa icoanelor în şcoli depăşeşte rolul de mijloc didactic intuitiv, pe care îl poate avea la ora de religie, ele fiind imagini sfinte şi sfinţitoare care oferă autoritate divină în formarea intelectuală şi spirituală a tinerei generaţii..." Stimaţi colegi, Declar de la această tribună că mă alătur demersurilor Bisericii Ortodoxe Române şi ale credincioşilor în eforturile de a nu ceda în faţa presiunilor acelora care vor să izgonească din şcolile noastre icoanele, simboluri care ni se descoperă printr-un limbaj spiritual propriu din două domenii: istoric şi teologic, fiind lipsite de cea mai mică formă de agresiune. |
|
||||
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: "Programele pentru îmbunătăţirea infrastructurii rurale" Dincolo de orice discuţie politică, dincolo de orice polemică juridică, constituţională, pe noi, parlamentarii ne aşteaptă săptămână de săptămână, în teritoriu, primarii comunelor din judeţele din care facem parte, cu noi întrebări şi răspunsuri legate de posibile programe, viitoare surse de finanţare pentru proiectele comunelor lor, conştienţi şi ei, ca şi noi, că ritmul de dezvoltare în mediul rural trebuie să fie unul alert, pentru a putea acoperi decalajele sociale şi de infrastructură. Ordonanţa nr.7/2006 cu privire la infrastructura rurală a fost un real succes, implementarea programelor ducând la rezolvarea unor probleme stringente ale comunităţilor legate de poduri, podeţe, căi de acces, alimentări cu apă, sisteme de canalizare etc. Ni s-a părut normal să încercăm rezolvarea problemelor mediului rural românesc în această ordine, adică de a satisface nevoile esenţiale ale comunităţii în primul rând, fiind acum în măsură să trecem la o nouă iniţiativă, cea de a revigora viaţa culturală şi spirituală a satelor. În acest sens, domnul ministru al culturii, Adrian Iorgulescu, a prezentat deja în conferinţa de presă Programul de susţinere a proiectelor ce privesc căminele culturale şi bisericile săteşti, program ce se va desfăşura pe parcursul anului 2007. Plecând de la experienţa pe care am avut-o la Iaşi, când din păcate proiecte absolut necesare şi utile comunităţilor nu au putut fi realizate din lipsa documentaţiei tehnice absolut necesare, fac un apel la toţi parlamentarii de a transmite din timp în circumscripţiile electorale din care fac parte informaţiile legate de acest program. Consiliile locale trebuie să discute oportunitatea unui astfel de proiect şi sub raportul contribuţiei financiare, adică procentul de co-finanaţare şi mai ales alocarea sumelor necesare întocmirii studiilor de fezabilitate. Aceste discuţii trebuie să justifice decizia unui consiliu local de a se angrena în astfel de proiecte sau nu, deoarece nu se va mai putea invoca scuza, în faţa cetăţenilor, că «nu sunt bani de la Guvern». Remarc, de asemenea, că proiectele Ordonanţei nr.7/2006 şi acest al doilea program nu sunt concomitente ca an financiar, deci orice comună poate teoretic să aibă la finalul acestor doi ani proiecte realizate în baza Ordonanţei nr.7/2006, dar şi un cămin cultural nou, sau o biserică sătească nouă. |
|
||||
|
Domnul Cristian Valeriu Buzea: Declaraţie politică intitulată "Probleme din Ţara Moţilor". În zona Munţilor Apuseni, pe valea Ampoiului şi Arieşului, cunoscută sub numele de Ţara Moţilor, nu sunt multe opţiuni pentru cei ce nu vor sa părăsească aceste locuri. De secole mineritul este poate o tradiţie pe care oamenii o moştenesc pentru că aşa au apucat şi la care nu vor să renunţe, dar şi un mod de viaţă, aspră şi dură, pentru că în aceste locuri nu rămân prea multe de ales. Într-o interpelare susţinută recent l-am invitat pe domnul ministru al industriilor şi comerţului să pornească din Alba Iulia spre Ţara Moţilor, pe malul Ampoiului. Va descoperi oraşul Zlatna şi ceea ce a mai rămas din combinatul de prelucrare a metalelor neferoase, în special cupru, înfiinţat în 1747 şi închis de regimul PDSR în primăvara lui 2004. Ce va vedea este realitatea în care trăiesc locuitorii unui oraş din România. Mai sus, în munţi, va găsi Roşia Montană, unde prepararea minereului de aur a fost oprită în vara lui 2006 de regimul Alianţei şi unde totul se vinde la fier vechi. Se poate vedea şi Baia de Arieş, unde binefacerile tranziţiei bucură din plin pe cei rămaşi fără lucru. În data de 25 ianuarie 2007 şi-a încetat activitatea şi S.C. CUPRU MIN S.A. Abrud, care este cel mai mare obiectiv minier al României, având o rezervă de aproximativ 1 miliard de tone minereu de cupru, reprezentând 65% din rezerva de cupru a ţării noastre. Produsul rezultat din această activitate minieră este concentratul de cupru cu conţinut de 16-20% Cu. În anul 1992 în Spania, acest concentrat a fost recunoscut ca cel mai bun şi mai curat concentrat cuprifer, obţinând "Steaua de aur pentru calitate". Obiectivul SC CUPRU MIN SA Abrud este singura unitate care a obţinut termen de conformare din partea UE până la 31.12.2011 pe linie de mediu pentru iazul de decantare, dar nu s-a negociat partea de subvenţii până la conformarea pe linie de mediu. Drept urmare, unitatea şi-a încetat activitatea la data de 25.01.2007, iar personalul a fost disponibilizat. Oprirea procesului de preparare a minereului face ca în zona iazului de decantare Valea Şesei să ajungă zilnic aproximativ 10.000 mc ape acide puternic mineralizate. Efortul financiar lunar pentru realizarea programului de securizare este estimat la 33 miliarde Rol/lună. Dacă obiectivul ar fi funcţionat normal, atunci subvenţia ar fi fost de maxim 20 miliarde Rol/lună, cu obţinerea a 400-500 tone de cupru în concentrat pe lună şi s-ar fi realizat şi neutralizarea apelor acide ajunse în iazul Valea Şesei. Dar cel mai important, cei 750 de angajaţi nu ar fi ajuns pe drumuri, fără nici o speranţă de a mai găsi ceva de lucru în zonă. Ce crede domnul ministru că se va întâmpla la Cupru Min? Cum va fi "conservat" un obiectiv întins pe o suprafaţă uriaşă în păduri de munte? Evident, soarta lui va fi aceeaşi ca la Roşia. Efortul bugetar al ţării ar fi fost mult mai mic dacă s-ar fi negociat şi subvenţia pentru CUPRU MIN cu Uniunea Europeană până la finalizarea perioadei de conformare pe linie de mediu, pentru că vor fi necesare lucrări de protecţie a mediului de 32 de milioane Euro. Nerealizarea acestor lucrări va duce la sancţiuni pentru ţara noastră din partea UE, valori mult mai mari decât efortul financiar pentru subvenţionarea activităţii miniere. CUPRU MIN este în proces de privatizare, negociind contractul de cooperare cu un consorţiu format din 3 firme: ENERGOMINERAL Bucureşti, CUPROM Bucureşti şi IPRONEF Bucureşti. Investitorul va prelua şi problemele de mediu, pentru care va aloca 50 de milioane Euro, dar oare va mai avea în ce să investească? Până se vor termina negocierile va mai rămâne ceva din combinat? În situaţia în care se va încheia contractul de cooperare cu noul investitor, problemele de mediu se vor rezolva de către acesta, dar, dacă nu, vor rămâne în sarcina statului român, cu efecte dezastruoase asupra iazului de decantare, dar şi asupra apei evacuate în râul Arieş. Foştii angajaţi îşi doresc reînceperea funcţionării obiectivului, dar din păcate nimeni nu le spune nimic concret. Dacă activitatea nu se reia cât mai curând posibil vom asista la un jaf de fier vechi din uzină şi carieră, la fel ca la Roşia şi la Zlatna, fără ca cineva să bage de seamă. Ţinând cont de cele expuse, în calitate de deputat de Alba, solicit domnului ministru reanalizarea soluţiei tehnice de trecere în "conservare" a S.C. Cupru Min şi anularea deciziei vizând închiderea acestui important obiectiv industrial, considerând că trebuie să primeze criteriul economic şi interesele tuturor locuitorilor din această zonă. |
|
||||
|
"Conflictele au devenit sport naţional" Avem un preşedinte-jucător care a dorit şi a reuşit să transforme conflictele în sport naţional. În fiecare zi românii pot urmări la televizor meciul care pare să nu se mai termine dintre Preşedinte şi Premier, acest meci care nu ţine cont de interesele României şi ne demonstrează încă o dată că atât Preşedintelui, cât şi Premierul sunt mai interesaţi de valizele cu bani decât de imaginea României. Şeful Statului şi Şeful Guvernului pun în pericol, prin incapacitatea lor de a-şi rezolva conflictele în particular, relansarea României o dată cu integrarea în Uniunea Europeană. Dar ei nu ţin cont de acest lucru, ci sunt mai interesaţi de problemele grupurilor de interese şi de valizele cu bani pe care le-au luat fiecare de la oligarhii din jurul lor. Atât Preşedintele, cât şi Premierul par total dezinteresaţi de România şi de români. Aceştia sunt incapabili să se stăpânească, să menţină conflictul în limitele bunului simţ, pentru a nu compromite şi mai mult cele mai importante instituţii ale statului: Preşedinţia şi Guvernul. Cel mai grav este că certurile dintre Preşedinte şi Premier se desfăşoară în sfera publică, deşi nici unul nu se preocupă de problemele de interes public, ci de problemele grupurilor de interese din jurul lor. Călin Popescu-Tăriceanu şi Traian Băsescu încearcă prin tot acest show mediatic să arunce gunoiul în curtea vecinului, în ideea că poate mai câştigă câteva voturi în plus. Această ceartă continuă nu face decât să destabilizeze România, să discrediteze instituţiile fundamentale ale statului şi să ne demonstreze încă o dată, deşi nu mai era nevoie, că Alianţa D.A. este de domeniul trecutului. Mi se pare regretabil că la început de an, în momentul în care România ar avea cu totul alte lucruri de făcut, de pildă să se ocupe de atragerea fondurilor din Uniunea Europeană, să-şi clarifice relaţia energetică cu Rusia, să aibă o strategie postintegrare cu adevărat viabilă, nu o schiţă făcută pe un colţ de masă, noi practic ne afundăm în mocirla unui scandal fără sfârşit. Din punctul meu de vedere, mi se pare scandalos şi mi se pare o degradare fără precedent a nivelului vieţii politice româneşti. Nu se poate ca după două luni de la integrarea în Uniunea Europeană România să ofere partenerilor ei din Europa acest spectacol. Prin acest circ ieftin nesfârşit cu bileţele, cu acuzaţii reciproce, cu valize cu bani ce se plimbă în voie pe la Preşedinte şi pe la Primul-Ministru noi nu facem decât să confirmăm faptul că nu eram pregătiţi să intrăm în Uniunea Europeană şi să aşezăm un mare semn de întrebare asupra deciziei integrării, în loc să ne ocupăm de lucruri serioase. De aceea, consider că revenirea la normalitate este astăzi o necesitate a societăţii româneşti. Eu cred că avem nevoie de mai multă raţionalitate la nivel politic, de obiective simple, dar precise, de predictibilitate, de o politică în interesul cetăţeanului, nu o politică generatoare de scandaluri permanente. Aceasta este singura "cheie" prin care putem reuşi în Uniunea Europeană. |
|
||||
|
"Pentru o nouă separaţie a puterilor în stat" Schema clasică a puterilor în stat, teoretizată de iluministul francez Montesquieu, s-a atrofiat în realitatea noastră politică contemporană datorită evoluţiilor marcate de rolul tot mai accentuat pe care îl joacă partidele politice. Şi asta pentru că în cazul în care un partid câştigă atât alegerile parlamentare, cât şi prezidenţiale deţine atât puterea legislativă, cât şi pe cea executivă, iar perioada 2000-2004 a arătat că un partid poate "deţine" şi puterea judecătorească. Nu doresc să fac prin aceasta o pledoarie împotriva partidelor politice, dimpotrivă. În fond, în momentul în care Montesquieu îşi lansa teoria partidele politice nu existau, iar în prezent acestea reprezintă cea mai eficientă formulă prin care poporul îşi manifestă opţiunile în viaţa cetăţii. Mai, mult însă, de la afirmarea teoriei lui Montesquieu a mai apărut o putere în stat, supranumită şi "a patra putere", adică presa, mass-media în general. Realităţile româneşti ale zilelor noastre mă fac să pledez pentru o nouă separaţie a puterilor în stat, dar nu este vorba de puterile identificate de filosoful iluminist, ci de puterea economică, puterea politică şi puterea mass-media. În acest moment suntem în situaţia în care există persoane care au putere economică, pe care şi-o utilizează pentru a dobândi putere în mass-media, iar în final scopul este să pună mâna pe puterea politică. Acest triptic - puterea economică, puterea politică şi puterea mass-media - a început să pervertească tot mai mult mecanismul clasic de funcţionare a separaţiei puterilor în stat - puterea legislativă, executivă şi judecătorească. Constatăm că tot mai mulţi multimilionari în euro din top 300 au devenit patroni ai unor trusturi media sau, în orice caz, unii încearcă să devină. Unii dintre ei sunt implicaţi direct în viaţa politică. Nu vreau să spun că prosperii oameni de afaceri din România nu trebuie să facă politică sau că nu ar trebui să aibă afaceri în mass-media. În fond, suntem într-o democraţie şi într-o economie de piaţă în care fiecare poate face orice, respectând legea. Problema apare însă atunci când asistăm la un cumul al celor trei noi puteri într-una şi aceeaşi persoană. În acel moment, democraţia şi chiar economia de piaţă sunt în pericol. Desigur, simbioza dintre putere, între politică şi capital nu este o invenţie a democraţiei româneşti postdecembriste. Fenomenul "berlusconizării" vieţii politice şi mass-media nu s-a inventat nicidecum pe Dâmboviţa. Dar modul nostru de a face politică dâmboviţeană ne expune mai mult ca oricând la acest fenomen de berlusconizare a presei şi a vieţii noastre politice. De aceea eu pledez pentru un echilibru între puterea politică, cea economică şi cea mass-media. "Oricine deţine puterea tinde să abuzeze de ea", spunea Montesquieu. În faţa acestor pericole, structurile şi asociaţiile profesionale din mass-media au un rol capital pentru că prin luările lor de poziţie şi prin regulile deontologice adoptate pot asigura profesionalismul şi echidistanţa mass-media aflată în pericolul de a fi victima contopirii celor noi trei puteri în stat. Puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut şi asta chiar dacă vorbim de mass-media. |
|
||||
|
Declaraţie politică "Războiul anti Macovei - un conflict personal al opoziţiei" Domnule preşedinte Stimaţi colegi Decizia firească a Curţii Constituţionale în cazul Monica Macovei a iritat peste măsură o parte a clasei politice. Spun cazul Monica Macovei şi nu cazul Ministrului Justiţiei Monica Macovei pentru că tot acest fals conflict este unul pur personal, îndreptat clar şi direct către o persoană şi nu către funcţia pe care o ocupă. Cu alte cuvinte, doamna Monica Macovei a reuşit ca prin tenacitatea cu care îşi apără ideile şi prin încăpăţânarea de care dă dovadă în dorinţa sa de a depolitiza justiţia, să devină profund incomodă, dacă nu chiar periculoasă pentru majoritatea politicienilor din opoziţie. Şi mai există un motiv: doamna ministru este sprijinită în demersurile sale de Preşedintele României, adică exact de acela al cărui cap opoziţia îl vrea în aceste zile. În conjunctura ultimelor săptămâni, chiar şi numai acest ultim motiv şi tot ar fi suficient, în ochii opoziţiei, ca cineva să fie declarat duşman. Postul de ministru al justiţiei revine de drept, conform înţelegerilor politice anterioare necontestate, încă, de nimeni, Partidului Democrat care, în cazul demisiei sau demiterii doamnei Macovei, îşi va numi un alt reprezentant pentru această funcţie. Perseverenţa oarbă a unor partide politice şi politicieni de a continua demersurile în vederea demiterii ministrului justiţiei, nu fac altceva decât să confirme frica acestora în faţa măsurilor dure luate în lupta contra corupţiei şi pentru o funcţionare independentă a sistemului judiciar românesc. Ameninţările cu boicotul în Parlamentul României a oricăror iniţiative ale Ministerului Justiţiei sunt extrem de grave. Orgoliile personale ale perdanţilor din acest conflict nu trebuie să se răsfrîngă asupra activităţii legislative, altfel susţinerea doamnei Macovei riscă să se transforme într-o problemă de interes naţional. Faptul că PSD-ul este gata să meargă până la o grevă parlamentară reprezintă o premieră în politicul românesc. Se uită însă că legile votate, tot de noi, reglementează clar cine, unde şi când poate declanşa sau participa la o grevă. Se uită că noi suntem învestiţi, aleşi şi trimişi aici de către electorat pentru a propune şi vota legi, nu pentru a organiza ad-hoc greve. Spre binele României, sper ca aceste ameninţări să rămână în stadiul de retorică ieftină şi să nu fim din nou mânjiţi de ridicolul unor măsuri populiste menite doar să acopere o realitate deja cunoscută dar nerostită de nimeni din cei vizaţi: opoziţia se teme de doamna Macovei şi de iniţiativele sale ca ministru al justiţiei. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cine a născocit Mărţişorul şi de ce? - se întreba la vremea sa Tudor Arghezi, marele poet şi om de spirit, care a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în liniştea patriarhală de pe strada Mărţişor. Şi tot el, aşteptând să-şi vadă cireşii mai repede înfloriţi, răspundea: "În nicio ţară, pe unde am trecut, n-am văzut întâiul de martie sărbătorit, nici în călindar, nici cu firimituri scumpe spânzurate de gâtul fetelor şi la mâna lor". Fără să i se cunoască prea bine vârsta şi semnificaţia, se pare că Mărţişorul este un obicei pur românesc, deşi, aşa cum atestă unele descoperiri arheologice, de dată mai recentă, şi pe vremea dacilor simbolurile primăverii erau confecţionate în timpul iernii şi se purtau după 1 martie. Străbunii noştri spuneau că Mărţişorul simbolizează funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului adunate într-un şnur bicolor, dar şi puntea de o zi între iarnă şi primăvară, acea zi a Dochiei, bătrâna divinitate agrară, identificată cu zeiţa Diana în Pantheonul roman şi cu Hera şi Artemis în Pantheonul grec. Mai presus de legende, Mărţişorul semnifică începutul unui nou An agrar. În tradiţia populară, cele două culori ale Mărţişorului întruchipează lumina sau puritatea (albul) şi sângele sau viaţa (roşul). Se crede să firul de Mărţişor ar fi fost tors de Dochia în timp ce urca la munte cu oile. Obiceiul Mărţişorului s-a constituit ca o parte din ritualul de înnoire a timpului, odată cu venirea primăverii, cu moartea şi naşterea simbolică a Babei Dochia. Acest scenariu de reînnoire a anului cuprinde o serie de acte magice, cum ar fi: aprinderea focurilor, afumarea curţilor şi anexelor gospodăreşti, văruirea pomilor, bătutul pământului cu ciomege pentru scoaterea la suprafaţă a căldurii şi alungarea frigului, prepararea Măcinicilor şi a altor alimente rituale, previziunile meteorologice, după semnele cerului şi ale naturii înconjurătoare, descântecele, practicile de pomenire a morţilor, începerea simbolică a unor activităţi lucrative (scoaterea plugurilor pe brazdă, a stupilor de la iernat), multe dintre aceste obiceiuri arhaice practicându-se şi azi prin unele zone ale ţării. Legat inseparabil de tradiţia Dochiei carpatice, se poate afirma cu certitudine că Mărţişorul este un vechi obicei al nostru, atestat în toate zonele locuite de români şi aromâni, care în decursul timpului a fost preluat de unele popoare din lume. La sfârşitul secolului XIX, Mărţişorul era dăruit copiilor - fete şi băieţi, înainte de răsăritul soarelui. De el se lega o monedă de argint şi era purtat până la Măcinici, la Florii sau la Paşte, ori până la înflorirea unor arbuşti şi pomi fructiferi (măceş, trandafir, vişin, cireş), după care era agăţat de ramurile înflorite. Bătrânii credeau că purtătorii Mărţişorului nu vor fi pârliţi de soare pe timpul verii, că vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuţi şi drăgălaşi, bogaţi şi norocoşi, feriţi de boli şi de deochi. Obiceiul Mărţişorului trăieşte şi astăzi la noi, în parte curat, în parte pervertit. În această zi de 1 martie, fiecare bărbat, liniştit sau copleşit de grijile vieţii cotidiene, lasă deoparte necazurile mari sau mărunte, alungă norii care-i întunecă sufletul, căutând în colţul străzii sau în marile magazine, un gingaş obiect pe care să-l suspende de firul bicolor al Mărţişorului, pentru a-l prinde pe pieptul copilei sau femeii iubite. Gestul firesc, sau poate banal, înmagazinează de fiecare dată în el o mare căldură sufletească. Poate de aceea tradiţia Mărţişorului nu va pieri decât la sfârşitul lumii. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
||||
|
Declaraţie politică "A ajuns România sursă şi trambulină pentru traficul de carne vie?" Stimaţi colegi, "În fiecare seară, imediat după ce magazinele au tras obloanele, multe dintre străzile centrale ale Bucureştiului se transformă în târguri de femei. Peştii şi traficanţii de oameni încep să roiască şi îşi încep asidua căutare de clienţi." Aşa îşi începea "Jurnalul Naţional" o anchetă despre traficul de carne vie. După acelaşi tipic, traficul începe şi pe străzile Constanţei, ale Timişoarei, ale Chişinăului, pe străzile din Sarajevo sau în Spania. Nenorocirea este că acest comerţ, destul de bizar, încă se mai "practică", deşi am aderat, deja, la Uniunea Europeană şi am trecut de mult de epoca scalvagistă şi pentru faptul că pedepsele sunt destul de blânde la noi. Personal, în calitate de deputat de Constanţa, zonă care se încadrează în ruta traficului românesc, voi face toate demersurile necesare pentru asprirea pedepselor pentru cei care profită de inocenţa şi degradarea umană a unor persoane care ar face tot ceea ce este posibil pentru un trai mai bun. Se pare totuşi că justiţia se opreşte la graniţă. Traficul de persoane este o afacere transfrontalieră şi cooperarea între poliţiile naţionale ale statelor din Estul Europei este foarte mult îngreunată de birocraţie. La noi, există reţele de trafic ce se întind din nordul ţării, până în Spania. Se ştie de aceste reţele, dar membrii lor, cei arestaţi, ar putea fi eliberaţi în urma unui viciu de procedură. Din traficul cu persoane s-au făcut milioane de dolari. O parte din aceşti bani a fost investită în maşini de lux şi vile, iar grupările şi-au permis chiar să ofere recompense de ordinul sutelor de mii de dolari pe capul anchetatorilor. Şi, totuşi, după gratii se află doar câţiva traficanţi. De obicei, aceştia sunt mici rotiţe din reţele transfrontaliere. Un raport al "Centrului de Resurse privind combaterea traficului de persoane", instituţie din cadrul Poliţiei Române, menţionează la capitolul dificultăţi în investigarea traficului de persoane: "Renunţarea cu uşurinţă la documentarea întregii filiere/reţele de trafic după identificarea unuia dintre participanţi şi imposibilitatea documentării corespunzătoare, ca urmare a comunicării şi cooperării greoaie cu autorităţile statelor de destinaţie". Acelaşi raport trage nişte concluzii interesante privind profilul traficanţilor. Recent, specialiştii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) au anihilat o amplă reţea internaţională de trafic de carne vie şi prostituţie. Filiera acţiona pe două direcţii, şi anume România - Portugalia, respectiv România - Germania, prin intermediul căreia zeci de tineri, între care şi minori, au fost exploataţi sexual, împotriva voinţei lor. Cel mai mare trafic din România se desfăşoară în judeţele de frontieră, dar mai ales în Portul Constanţa - via Turcia şi ţările arabe, şi în zona de Vest. Potrivit ofiţerilor BCCO Timişoara, în decurs de aproape un an, mai exact din 2005 şi până în martie 2006, membrii unei reţelei au racolat din zonă mai multe fete, printre care minore, care au căzut în "capcana" întinsă de traficanţi crezând că, într-adevăr, li se oferă şansa de a lucra legal în agricultură, în Portugalia, ori în cluburi sau localuri din Germania. Realitatea era, însă, cu totul alta. Odată ajunse la destinaţie, lucrurile se schimbă radical. Prin constrângeri fizice şi psihice, tinerele sunt sechestrate şi obligate să se prostitueze, banii obţinuţi din aceste activităţi fiind însuşiţi în totalitate de membrii reţelei. Dar în timpul cercetărilor au ieşit la lumină şi alte fapte penale. Astfel, s-a descoperit că pe numele unora dintre victime, membrii reţelei de trafic de carne vie au întocmit mai multe documente false (paşapoarte). Pe de altă parte, deşi a înregistrat progrese în combaterea traficului de fiinţe umane, "Guvernul României nu îndeplineşte întru totul standardele minime" în vederea combaterii flagelului, se arată într-un raport anual al Administraţiei SUA pe această temă, publicat de Departamentul de Stat american, Bucureştii prezentând în continuare carenţe în ceea ce priveşte identificarea şi protejarea victimelor fenomenului, precum şi în susţinerea ONG-urilor de profil. Prezenţa pe lista statelor de "nivelul 2", cu performanţe insuficiente în materie, "România este o sursă şi o ţară de tranzit pentru femeile şi fetele traficate în scopuri de exploatare sexuală", fără a se remarca, însă, numai drept unul din punctele de tranzit pentru victimele traficului cu carne vie din Moldova, Ucraina şi Rusia, "expediate" în Occident. "Fete românce sunt traficate în interiorul ţării în scopuri de exploatare sexuală comercială, iar băieţii sunt traficaţi din Estul şi Nordul României, către centre urbane, în scopuri de muncă forţată, inclusiv furturi minore forţate, ori fabricarea de filme porno", precizează acelaşi raport, în acest sens, amintind, însă, că ţara noastră "şi-a intensificat eforturile de aplicare a legii împotriva traficului de fiinţe umane şi a luat măsuri pentru a îmbunătăţi coordonarea guvernamentală a eforturilor de combatere a traficului de fiinţe umane, prin crearea Agenţiei Naţionale pentru Prevenirea Traficului de Fiinţe Umane, la sfârşitul anului 2005." După cum se vede, am fost deja taxaţi de oficialii europeni pentru deficienţele înregistrate în domeniul urmăririi reţelelor criminale, marcat, de altfel, cu un "steguleţ roşu" în numeroase rapoarte ale Comisiei Europene. Cu toate acestea, se continuă traficul cu copii, trimişi în străinătate pentru cerşit sau furturi minore, ori erau exploataţi în scopuri sexuale. Zeci de mii de femei din Estul Europei cad anual victime reţelelor de trafic de fiinţe umane. O anchetă realizată în 8 ţări balcanice, la iniţiativa "Institute for War and Peace Reporting", oferă o perspectivă asupra acestui fenomen. De aici se deduce că România este centrul acestui gen de comerţ în principal din două motive: poziţia sa geografică - care o face o ţară de tranzit - şi existenţa unui număr mare de persoane sărace, dispuse să facă aproape orice pentru bani. Cele mai importante rute de trafic încep în România: una care merge spre Nord, către Ungaria, cu ramificaţie spre sud-vest, înspre fosta Iugoslavie, Austria, Germania, Italia şi Albania, apoi peste Marea Adriatică, în Italia; cealaltă, care merge direct înspre sud, prin Bulgaria către Grecia. În cadrul primei rute, fetele sunt racolate îndeosebi în Bucureşti şi Timişoara, apoi vândute reţelelor sârbeşti, care le duc mai departe, fiind puse să se prostitueze pe străzile Belgradului, ori revândute în Bosnia, Kosovo sau Muntenegru. Unele fete ajung în Albania şi apoi, via Italia, în ţări din vestul continentului. Cel de-al doilea traseu începe tot din România şi continuă prin Bulgaria înspre Grecia. În Bulgaria, multe dintre fete sunt oprite şi apoi revândute diferitelor reţele din Macedonia, Albania sau Italia. Reţelele de trafic de persoane reprezintă grupări de interese care depăşesc divizările etnice. Ele sunt cel mai adesea grupuri bine organizate, care au colaborat şi înainte făcând comerţ ilegal de droguri sau de arme. Asta nu înseamnă că nu există şi traficanţi pe cont propriu. Sunt mai multe metode de recrutare a fetelor. Una dintre ele constă în folosirea anunţurilor în ziare, unde se promit fie slujbe necalificate, precum cea de chelneriţă, fie căsătorii cu cetăţeni occidentali cu vârste destul de înaintate, de aici decurgând până la urmă traficul cu carne vie. După ce fetele sunt ademenite, traficanţii le confiscă paşapoartele apoi le obligă să se prostitueze. Mai rar, dar totuşi unele dintre ele reuşesc să scape. Numai că multe sunt în cele din urmă re-capturate de către traficanţi sau urmărite şi ameninţate chiar şi în centrele de adăpost. Şi la noi există un astfel de adăpost, care se compune din mai multe apartamente cumpărate şi amenajate în Piteşti, unde femeile reuşesc să se simtă în siguranţă. Adăpostul a fost construit de Organizaţia "Reaching aut", şi este plin de fete care au reuşit să scape din reţelele de trafic. În acest sens, Uniunea Europeană a decis întărirea colaborării între statele Uniunii şi armonizarea legislaţiei ţărilor est-europene, astfel încât traficanţii să se confrunte cu aceleaşi pedepse indiferent de locul unde acţionează. |
|
||||
|
Declaraţie politică "Apel la raţiune" Mă întorc în faţa dumneavoastră pentru a face încă un apel la toleranţă, bun simţ şi înţelepciune în viaţa politică autohtonă. Din păcate în ultimul timp, mai mult ca oricând, dialogul instituţional ce ar trebui să existe între Guvern şi Preşedinţie lipseşte total, iar formularea ironică "aveţi faţă de european cu papion" adresată de preşedinte premierului Călin Popescu Tăriceanu mi-a lăsat mai mult ca oricând un gust amar. Mă întreb dacă a avea faţă de european reprezintă un defect impardonabil, iar purtarea papionului, pe care preşedintele a mai menţionat-o şi cu alte ocazii, când a vorbit despre crearea unei "interfeţe cu papion în jurul Guvernului, o elită cu aparenţă europeană", a devenit mai nou un păcat de moarte? Singura persoană asociată cu acest accesoriu vestimentar din viaţa politică românească pe care aş putea-o identifica este aceea a regretatului om politic Ion Raţiu, care era un EUROPEAN în adevăratul sens al cuvântului şi pe care tot acest bâlci mediatic de sorginte bizantină cred că l-ar fi dezgustat la fel de tare ca şi pe mine. Preşedintele vorbea în intervenţia sa de la postul naţional de televiziune despre disciplina dialogului, o caracteristică a lumii politice europene. Ei bine, tocmai acest lucru lipseşte cu desăvârşire din viaţa politică românească, unde liderii ţării se comportă ca la piaţă - deşi înclin să cred că în târgurile din Constanţa este mai multă disciplină decât la televiziunea română. Cred în continuare că există o modalitate de dialog civilizată în politica românească - prin responsabilitate şi moderaţie - pe care le consider singurele calităţi capabile să ducă România într-o Europă în care "faţa de european" şi papionul sunt binevenite şi acceptate. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Poate că tresărim ori de câte ori auzim acel claxon strident, alarmant şi disperat al maşinilor "Salvării" care îşi fac loc în cel mai riscant mod prin sumedenia de autovehicule de pe străzi, risc de care depinde în ultimă instanţă viaţa atâtor oameni. Recunoscând importanţa incontestabilă a unui asemenea Serviciu medical de urgenţă, să ne reamintim că prima maşină a "Salvării" a străbătut Bucureştii la 1 martie 1907. Părintele Serviciului medical de urgenţă din ţara noastră a fost medical legist dr. Mina Minovici, născut în 1857 şi care s-a stins din viaţă în 1933. Profesor la Universitatea din Bucureşti, Mina Minovici a fondat Şcoala românească de medicină judiciară şi a întemeiat Institutul Medico-Legal. Un loc important în activitatea sa didactică şi medicală l-au ocupat cercetările consacrate alcaloizilor cadaverici şi bolilor mintale simulate, precum şi studiile în domeniul antropologiei criminale. De altfel, acest erudit şi creator cadru medical a lăsat posterităţii un valoros "Tratat complet de medicină legală", apărut în 1930, care se dovedeşte a fi de o mare actualitate şi în zilele noastre. Înfiinţarea Serviciului medical de urgenţă "Salvarea", cu o sută de ani în urmă, a constituit un mare pas înainte, ţara noastră aliniindu-se, încă de atunci, celor mai înaintate state în privinţa ocrotirii sănătăţii. De atunci şi până azi, Serviciul medical de urgenţă a salvat milioane de vieţi omeneşti, mai cu seamă în ultimele cinci decenii, când, odată cu industrializarea ţării şi dezvoltarea fulminantă a transporturilor, îndeosebi a celor rutiere, accidentele au căpătat o nedorită amploare. Din păcate, astăzi, la o sută de ani de existenţă, Serviciul medical de urgenţă din ţara noastră face un pas înapoi. De mai mulţi ani, la noi, "Salvarea" îşi desfăşoară activitatea în condiţii dificile, dacă nu chiar anormale, datorită indiferenţei manifestate de autorităţi faţă de ocrotirea sănătăţii. În timp ce, în ţările occidentale, maşinile "Salvării" au devenit adevărate spitale mobile, dotate cu aparatură ultramodernă, cu medicamente de prim ajutor, în care lucrează medici capabili să soluţioneze din primele momente agravarea bolilor sau starea accidentaţilor, la noi, "Salvarea" a devenit o adevărată cenuşăreasă. Nu mai departe de acum câteva săptămâni, Ministerul Sănătăţii a interzis unor maşini ale "Salvării" să mai pornească în cursă, pe motivul că acestea, fiind vechi, sunt capabile să se defecteze pe traseu. Deşi avea obligaţia să reînnoiască parcul auto al Serviciului medical de urgenţă, Ministerul Sănătăţii a recurs la măsura birocratică de a scoate din uz maşinile vechi, care oricum mai pot contribui la salvarea vieţii unor semeni de-ai noştri. A fost nevoie de protestul personalului "Salvării" pentru revocarea unei asemenea măsuri iresponsabile. Şi în acest caz, ca în multe alte domenii ale vieţii, societatea românească dă îndărăt ca racul. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
||||
|
"Apel la conştiinţă" Doamnelor şi domnilor, Două provocări stau în faţa Parlamentului în această săptămână. Sunt provocări ce ne pun la încercare abilitatea, înţelepciunea politică, dar mai ales responsabilitatea de care trebuie să dăm dovadă fiecare dintre noi. Parlamentul va fi supus la două teste. De modul în care acestea vor fi soluţionate depinde dacă Parlamentul îşi va îmbunătăţi imaginea publică şi va ieşi din această încercare întărit, câştigând încrederea românilor şi consolidându-şi rolul în ierarhiile instituţiilor statului - sau dimpotrivă. Cred cu tărie că în următoarele două zile va trebui să dăm dovadă de mai multă înţelepciune, de un raţionament rece. Nu avem voie să ne lăsăm influenţaţi de patimi politice sau de interese de grup, pentru că va trebui să decidem asupra unor situaţii ce nu au reglementare clară din punct de vedere juridic şi al căror rezultat ar putea crea un precedent din punct de vedere legislativ. Vom discuta şi vom hotărî asupra desfăşurării a două referendumuri: unul propus de PSD, prin care se intenţionează suspendarea preşedintelui României - demers deosebit de important, ce poate avea consecinţe imprevizibile, referendum pe care Partidul Naţional Liberal îl consideră a fi inoportun în acest moment - şi un al doilea referendum, la fel de important dar la fel de inoportun, din punctul nostru de vedere, ce va solicita populaţiei să se pronunţe în legătură cu votul uninominal. Acest al doilea referendum este cerut de preşedintele Traian Băsescu, care consideră că actualilor membri ai legislativului le lipseşte credibilitatea şi nu pot fi traşi la răspundere în mod direct de către cei ce i-au ales. Puncte de vedere în total dezacord cu ceea ce cred eu despre rolul actual al parlamentarului şi despre modul în care marea majoritate dintre noi dă socoteală în faţa electoratului de modul în care îşi desfăşoară activitatea. Această poziţie personală nu mă împiedică să fiu de acord cu votul uninominal şi să acord tot sprijinul Partidului Naţional Liberal pentru adoptarea proiectului legislativ iniţiat de acesta în legătură cu votul uninominal, situaţie ce face inutil un referendum ce nu are alt scop decât propagandă electorală demagogică şi cheltuirea inutilă a banului public. Cred cu sinceritate că dacă preşedintele Traian Băsescu ar fi consultat partidele politice mai înainte de a declara în Parlament că doreşte să iniţieze referendumul respectiv, iniţiativa sa de a declanşa referendumul şi-ar fi dovedit inutilitatea. În acest context, responsabilitatea noastră este deosebit de mare. Va trebui să ne impunem, prin vot, punctul nostru de vedere atât faţă de preşedintele Băsescu, cât şi faţă de preşedintele P.S.D. Mircea Geoană, adoptând cu hotărâre o poziţie care să fie în acord cu legile ţării şi cu interesele poporului român. Vorbind şi hotărând cu măsură vom demonstra celor ce ne-au trimis în Parlamentul României că suntem demni de încrederea lor şi ştim să le apărăm interesele. Trebuie să demonstrăm tuturor că Parlamentul României este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare, iar hotărârile pe care le luăm sunt în concordanţă cu Constituţia şi legile ţării. Parlamentul nu trebuie să roage pe nimeni să-l respecte ci trebuie să impună respect prin modul în care se manifestă, prin modul în care munceşte pentru binele ţării. Prin Constituţie este reglementată separaţia puterilor în stat. Noi nu trebuie să facem nimic altceva decât să folosim textele Constituţiei în mod corespunzător. Solicitarea acum a referendumului pentru votul uninominal de către preşedintele Traian Băsescu, deşi acesta cunoştea faptul că în Parlament se pregăteşte un asemenea proiect legislativ, demonstrează că există un interes de propagandă electorală atât pentru şeful statului cât şi pentru un anumit partid. Aceasta deoarece până acum, atât preşedintele cât şi Partidul Democrat s-au opus şi chiar au condamnat iniţierea unei asemenea legi privind votul uninominal. Pentru aceste motive consider că Parlamentul trebuie să se grăbească şi să adopte cea mai bună soluţie pentru votul uninominal, arătând inoportunitatea unui referendum ce ar duce la cheltuieli inutile din banul public precum şi la cheltuirea unor energii ce ar putea fi folosite mai eficient pentru accesarea fondurilor europene. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
||||
|
"Acţiunile ministrului justiţiei, Monica Macovei, sfidează logica!" Atitudinea greşită şi sfidătoare a doamnei ministrului Monica Macovei loveşte din nou! Se pare că a devenit un hobby pentru doamna Macovei să facă lucruri fără noimă şi care depăşesc orice limită a raţionalului. Nu a trecut mult timp de când "mama dolores" a delincvenţilor periculoşi a făcut o reevaluare a probelor în cazul celor doi traficanţi de droguri graţiaţi în luna noiembrie de preşedintele Traian Băsescu. Acest lucru a afectat sistemul judiciar şi credibilitatea acestuia. O mare parte din analiştii politici consacraţi au considerat gestul doamnei Macovei ca fiind unul fără precedent. Doresc să reinterez faptul că, în referatele trimise de Ministerul Justiţiei Preşedintelui României, ministrul Macovei a făcut comentarii asupra probelor administrate în timpul procesului în cazurile Cristian Claudiu Popa şi Radu Cristian Mezea. Mai mult decât atât, ca şi cum nu este evident faptul că doamna ministru este protejata domnului Băsescu (pentru care acesta a făcut numeroase "sacrificii"), Preşedinţia, în comunicatul de presă privind graţierea, a preluat formulări din referatele ministrului, care au determinat Consiliul Superior al Magistraturii să ia atitudine, afirmând ca la soluţionarea unor cereri de graţiere nu se poate face o rejudecare a cauzei privind reevaluarea probelor, acest lucru fiind neconstituţional prin încălcarea principiului separaţiei puterilor in stat. Cred că suntem cu toţii de acord că, la 8 noiembrie, şeful statului a fost greşit consiliat în legătură cu motivarea graţierii. La mai puţin de 4 luni, doamna ministru săvârşeşte un alt act incalificabil pentru justiţia românească, ba chiar mai mult, aruncă în aer logica juridică, indiferent din ce unghi ai privi-o. Domnul Filaret Cârdei, în vârstă de 76 de ani, din satul Bădeuţi, judeţul Suceava a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care i se cerea să cedeze vecinului său, Nistor Calancea, 4 ari din grădina sa. După executarea a 51 de zile din pedeapsă, a fost eliberat pentru trei luni, urmare a unui infarct suferit în penitenciar. În activitatea doamnei ministru, lucrurile se petrec cu atâta repeziciune şi sunt atât de imprevizibile încât nu mai pot fi anticipate, oricât ne-am strădui să o facem. Să vorbim despre o logică a faptelor sale ar fi deja o îndrăzneală din partea noastră. Cum este posibil ca ministrul justiţiei să graţieze în luna noiembrie doi traficanţi de droguri, pe baza unor probe reanalizate, iar un bătrânel de 76 de ani, bolnav şi vinovat de săvârşirea "marelui păcat" de a se opune unei hotărâri judecătoreşti este ţinut în închisoare până la executarea integrală a pedepsei, chiar şi în ciuda faptului că situaţia precară din închisoare i-a generat un infarct? Să-i fie oare peste mână doamnei ministru să analizeze acest caz cu celeritate, determinând o soluţionare rapidă a acestuia, prin formularea unei graţieri individuale? Sau ar trebui să înţelegem că atunci când nu există posibilitatea reanalizării probele (din lipsa acestora) doamna ministru se simte cu mâinile legate şi nu poate propune o soluţie corectă şi de bun simţ, mi-aş permite să o calific! Cert este că faptele doamnei ministru denotă o lipsă de profesionalism constantă şi mai ales prezintă salturi bruşte nepermise într-o justiţie lineară şi fără denivelări, aşa cum are tendinţa doamna Macovei să o transforme. Păcat ca justiţia din România a început să poarte numele Macovei, fiind conştientă cu toţii că, peste ani, acest lucru ne va afecta vizibil! Poate că într-o dimineaţă în care doamna ministru se va trezi mai bine dispusă, va reanaliza faptele şi îşi va prezenta demisia. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Declaraţie politică"Stop construcţiilor ilegale!" Stimaţi colegi, Supun atenţiei dumneavoastră o problemă care îmi este sesizată din ce în ce mai des în cadrul audienţelor şi la întâlnirile cu cetăţenii municipiului Cluj-Napoca. Este vorba despre construcţiile începute, uneori terminate şi intrate în legalitate fără respectarea celor mai elementare reguli de urbanism. În Cluj-Napoca, avem de-a face cu o situaţie mai complicată decât în celelalte localităţi, în condiţiile în care timp de 13 ani oraşul a fost închis practic dezvoltării economice. De doi ani de zile însă, se construieşte foarte mult. Din păcate, din ce în ce mai haotic. Se spune că sunt aproximativ 400 de construcţii ilegale, ceea ce mi se pare un număr extrem de mare. Iar acest fenomen, nesancţionat, îi descurajează pe cei care construiesc corect şi aşteaptă toate avizele şi autorizaţiile. Vorbim, până la urmă, despre o concurenţă neloială premisă de către Legea privind autorizarea lucrărilor de construcţii. PNL a iniţiat anul trecut, prin intermediul consilierilor săi locali, un proiect de hotărâre care stipula ca toate acele construcţii ridicate fără autorizaţie să fie demolate. "Buldozerul" de Cluj a fost aprobat de Consiliul Local, dar, nu ştiu din ce motive, a fost stopat la uşa Prefecturii. Momentan această intenţie a rămas blocată la nivel de proiect. O cale mai dificilă, dar mult mai sigură de reglementare a situaţiei la care mă refer, situaţie care dă naştere unor monstruozităţi arhitectonice în toată ţara, este înăsprirea Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii. Am depus în luna decembrie o iniţiativă legislativă în acest sens. Ea are trei puncte principale. În primul rând, vor fi sancţionaţi contravenţional cei care execută lucrări de construcţii în zone protejate istoric. În al doilea rând, trebuie să dăm dreptul organelor de control să poată demola respectivul imobil. În al treilea rând, trebuie să oferim posibilitatea celor care aplică legea să aplice amenzi succesive, pentru faze de construcţie diferite. Adoptarea acestor modificări ar ajuta autorităţile locale în demersurile lor de stopare a acestui fenomen de amploare. De asemenea, ar descuraja pe cei care, pe orice risc, se apucă să construiască, ştiind că amenzile sunt blânde. Solicit sprijinul dumneavoastră, indiferent de haina politică, pentru adoptarea cât mai rapidă a iniţiativei mele legislative, înainte să facem din România un Turn Babel în ceea ce priveşte arhitectura. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
||||
|
Declaraţie politică "Traian Băsescu - Preşedintele vrajbei şi dihoniei naţionale" Doi manipulatori ai opiniilor naţionale - nu prin forţa argumentelor, înţelepciunea ori arta persuasiunii lor, ci graţie unui patron media care i-a angajat şi le oferă un spaţiu de emisie generos, în fiecare seară de duminică, au început, mai nou, să-şi deplângă "buna lor condiţie intelectuală", obligaţi fiind de evenimentele cotidiene, tot mai oripilante şi precipitate, să comenteze mizeria vieţii politice româneşti. Corvoada, foarte bine plătită, de altfel, este cu atât mai grea şi ea însăşi murdară şi nepotrivită geniilor lor filosofice, care aveau în intenţie să ocupe spaţiul emisiunii cu "reflecţii despre moarte" şi nu cu subiectele vrajbei politice dintre Băsescu şi Tăriceanu, cu cât - mărturisea unul dintre cei doi gangsteri ai dreptei intelectuale - ireductibila şi periculoasa criză politică a generat-o şi o escaladează tocmai fanul lor politic, Traian Băsescu, omul pentru care au sucit minţile românilor ca să-l aleagă preşedinte. Când impostorul politic Traian Băsescu a ajuns preşedintele României, cu nişte rezultate cel puţin discutabile, pe care numai lipsa de susţinere a lui Adrian Năstase de către propriul partid le-a validat, cei doi manipulatori ai opiniei naţionale s-au bucurat ca de propria lor victorie. Astăzi, cea mai apropiată dorinţă şi suprema fericire a susţinătorilor lui Traian Băsescu, cu greutatea prestigiului lor de voci preponderente ale societăţii civile, ar fi minunea ca într-o dimineaţă din această săptămână să se trezească în acordurile pline de speranţă ale imnului concordiei pe care Băsescu şi Tăriceanu au realizat-o peste noapte, în pestilenţialul bordel politic al cărui faliment este iminent. Iluzii, iluzii pierdute, domnilor Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. Onestitatea intelectuală vă obligă, dacă nu vă lipseşte - să recunoaşteţi că aţi greşit alegând să susţineţi pentru cea mai înaltă demnitate a statului român, un inamic al democraţiei şi un veleitar autocrat cu ambiţii tiranice. Oare cine este şi ce a făcut? S-a amestecat permanent în politica şi viaţa internă a partidelor. A exercitat imixtiuni şi presiuni sistematice asupra Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român. A instituţionalizat intervenţionismul prezidenţial asupra puterii judecătoreşti. Şi-a depăşit permanent prerogativele constituţionale în raporturile cu Guvernul. Şi-a subordonat şi aservit, prin violarea dispoziţiilor esenţiale ale Constituţiei, serviciile de informaţii şi de securitate naţională, cu scopul vădit de a-şi consolida puterea personală, prin discreditarea şi scoaterea din viaţa publică a adversarilor săi incomozi. Toate aceste "realizări" ale cetăţeanului preşedinte sunt consecinţele unui sistem de gândire, ale mentalităţilor sale şi ale grupurilor de interese ale cărui marionetă politică este. Conduita cetăţeanului preşedinte se cuantifică, în termenii Constituţiei României, prin violarea separaţiei puterilor statului şi tulburarea gravă a echilibrului acestora, ceea ce constituie crimă de înaltă trădare, prin încălcarea jurământului Preşedintelui. Traian Băsescu, prin comportamentul său public scandalos, reprobabil civic şi moral, nu mai reprezintă statul român, ci numai pe sine. Traian Băsescu, prin încălcarea sistematică a Constituţiei, nu mai veghează la respectarea acesteia. Traian Băsescu, prin nesăbuinţa sa şi permanentul său apetit pentru a provoca şi gestiona crize politice interne, este lipsit de autoritatea şi probitatea necesare calităţii de mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Traian Băsescu, prin declaraţiile sale care nu servesc unei politici externe responsabile, nu poate fi garantul independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale ale ţării. "Quod erat demonstrandum!" Traian Băsescu este inamicul public numărul unu al Constituţiei României, cel mai mare pericol actual pentru securitatea statului. Traian Băsescu este preşedintele vrajbei şi dihoniei naţionale! |
|
||||
|
Declaraţie politică "Politica de haită" Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Nici nu se uscaseră florile din coroanele puse pe mormântul primarului Vasile Simion Hanciuc din comuna Ilva Mare, că «şacalii» au şi găsit loc pentru pradă.Duminica şi-n sărbători, cei de la Bucureşti, membri ai Partidului Democrat, se afişează pe uliţele comunei, promiţând marea cu sarea, de parcă numai ei mai trăiesc în lume. Zic mai trăiesc, pentru că sloganul din campania electorală s-a transformat într-un coşmar pe care românii îl simt din ce în ce mai greu. Epigrama lui Nicuşor Constantinescu «Vai şi-amar de noi» pe care o citez: «Trăim doar în scandaluri şi coşmar,/Iar viitorul pare sumbru, trist, /În fruntea ţării cu un marinar/ Şi la Guvern cu un motociclist!» este cât se poate de reală. Duminică, 25 februarie, la parastasul defunctului primar, s-au afişat reprezentanţii partidelor politice nu să aducă piosul omagiu, ci să înceapă campania electorală, oferind donaţii la biserică. Noroc că pastorala zilei, prin care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române arăta că n-au dispărut cei ce dispreţuiesc icoanele i-a adus pe unii cu picioarele pe pământ. Altfel s-ar fi crezut că ei sunt totul. Vrând-nevrând sunt obligat să-l citez pe acelaşi epigramist «Pe oponenţi, Băsescu, "jucătorul",/ E hotărât să-i bage-n colivie/ Şi-apoi, ca-n ţara lui Pazvante Chiorul,/ Să facă tot ce-i vine pe chelie!». Aşa se-ntâmplă în viaţa de zi cu zi. Dacă încerci să arăţi greşelile fundamentale făcute de alianţa portocalie, imediat eşti catalogat ca exponent al răului, de parcă tu ai greşi şi nu ei. Circul şi scandalul dintre cele două palate, mutat temporar şi la Parlament, nu se încheie în capitala ţării, ci continuă. Nu cei din Alianţă au merite pentru ce s-a făcut la Ilva Mare, ci politica, abnegaţia şi îndemânarea celui ce zilnic avea pe buze deviza «fapte şi nu vorbe!». Fostul primar nu a fost un mare orator, dar a fost un mare om de fapte, cu păcatele şi defectele lui. Politica faptelor va fi continuată de candidatul Partidului România Mare, dacă va fi ales la 18 martie 2007. Noi nu cumpărăm voturi la Ilva Mare. Noi nu vorbim mult, ci facem. Dovezile sunt grăitoare. Acesta este motivul ce ne face să fim încrezători în forţele partidului şi ale candidatului nostru. Voi, locuitori din Ilva Mare, cunoaşteţi adevărul şi cred că nu veţi putea merge pe mâna «mituitorilor». Tinereţea lui Damaschin Rus şi sprijinul vostru vor duce la îndeplinirea frumoaselor planuri de viitor ale comunei. |
|
||||
|
Declaraţie politică adresată Domnului Eugen Nicolăescu, Ministrul Sănătăţii. Subiectul: "Dezastrul din sistemul sanitar" Reforma din sănătate se face destul de anevoios, deşi Ministrul Sănătăţii găseşte de fiecare dată, în multele sale apariţii televizate, cuvinte de laudă pentru rezultatele nemaipomenite obţinute. În viziunea sa, lucrurile merg bine, iar dacă sunt totuşi probleme, de vină sunt alţii, nicidecum cei din echipa sa ministerială. Cât de "perfect" funcţionează sistemul sanitar românesc, voi încerca să demonstrez, cu câteva contraargumente din spitalele judeţului Neamţ. La data de 17 ianuarie, după cum am prezentat într-o declaraţie anterioară, cei 22 de pacienţi cu transplant de ficat şi rinichi nu-şi primiseră medicaţia cuvenită pentru luna ianuarie. Trei săptămâni fără medicamentele vitale ce le asigură supravieţuirea înseamnă risc, spaimă şi nesiguranţă, pentru aceşti oameni care s-au născut a doua oară. La mijlocul luni februarie, presa nemţeană semnala faptul că bolnavii de cancer au rămas fără medicamente, că citostaticele care trebuiau să ajungă la secţia de oncologie până pe 10 februarie nu au fost livrate şi că viaţa bolnavilor este pusă în pericol. Onorarea livrării acestor medicamente s-a făcut în săptămâna următoare (16 februarie), iar vina se pare că aparţine Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate care a transmis tardiv comenzile primite din teritoriu. Cam în aceeaşi perioadă, farmaciştii semnalau probleme legate de medicamentele gratuite şi compensate, dar Domnul Ministru declară, cu seninătatea caracteristică că această criză se explică prin numărul mare de viroze şi răceli din sezonul rece, că nu există o problemă serioasă şi că deficienţele vor fi remediate. Gratuităţile promise în cazul investigaţiilor şi al analizelor creează alte nemulţumiri în rândul pacienţilor. Din cauza bugetului insuficient, bolnavii trebuie să aştepte chiar şi o lună de zile până le vine rândul la consultaţii. Astfel, la Cabinetul de Cardiologie din Policlinica Judeţeană Neamţ se adună zilnic peste 50 de cardiaci cu trimitere de la medicul de familie, dar numai 3-4 pot rămâne pentru o consultaţie. Cei care nu reprezintă urgenţe, sunt programaţi pentru luna următoare, pentru că abia atunci vor mai fi fonduri disponibile. Şi asta, în condiţiile în care în policlinică există un singur medic cardiolog, iar în spital doar 4 specialişti în loc de 9 sau 10. Sunt câteva aspecte, luate la întâmplare, din sfera serviciilor medicale, care demonstrează imensa distanţă dintre programele ambiţioase din Minister şi realitatea crudă din spitale. Se pare că nu domn' Ministru are dreptate când laudă sistemul, ci domn' Preşedinte care s-a speriat atunci când a văzut dezastrul din spitale. |
|
||||
|
"Tentative fără precedent de fraudare a Constituţiei României" Curtea Constituţională a confirmat, săptămâna trecută, ceea ce era, de altfel, de aşteptat şi, totodată, de bun simţ pentru toţi cei pentru care, conform principiilor statului de drept, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Curtea Constituţională a decis, cu unanimitate de voturi, faptul că Monica Macovei nu poate fi demisă din funcţia de ministru al justiţiei, în urma votării în Senat a moţiunii simple a Opoziţiei. De asemenea, aceeaşi Curte Constituţională a hotărât faptul că Preşedintele Traian Băsescu nu poate fi revocat din funcţie, pe fondul emiterii unor idei fanteziste şi a intereselor de grup promovate asiduu de anumiţi colegi parlamentari. Ca un fapt fără precedent, din 1990 şi până în prezent, nu s-a întâlnit o mai mare chemare pentru o parte din clasa politică în a elabora tot felul de iniţiative legislative menite să fenteze şi să dribleze prevederile constituţionale şi, totodată, voinţa electoratului. Mai mult decât atât, deciziile Curţii Constituţionale, luate în conformitate cu respectarea Constituţiei României, par a trezi în anumiţi parlamentari adevărate instincte primare, iraţionale şi nedemne pentru orice persoană care a fost aleasă să-i reprezinte pe cetăţeni în Parlamentul României. Mă refer, în mod special, la C.V. Tudor, ale cărui reacţii verbale de o violenţă ieşită din comun ne întristează profund. Stimatul nostru coleg are proasta inspiraţie de a tăcea, atunci când ar trebui să vorbească, şi de a vorbi, atunci când ar trebui să tacă. Preocupările domniei sale, din ultima perioadă, sunt legate de organizarea programelor de circ în Parlament, de "complimentarea" cu injurii a doamnei Macovei şi de ameninţarea membrilor Curţii Constituţionale cu puşcăria, pe motiv că l-au nemulţumit deciziile luate de aceştia. Spre deosebire de liderii celorlalte partide aflate în Opoziţie, care au anunţat că vor respecta deciziile Curţii Constituţionale, în ciuda nemulţumirii provocate de acestea, liderul PRM a demonstrat, încă o data, faptul că este departe de a înţelege realitatea politică românească şi modalitatea în care funcţionează mecanismele unui stat democratic. Prin urmare, ne vedem nevoiţi să atragem atenţia asupra acestui tip de comportament, nedemn pentru un reprezentant al clasei politice, care nu face altceva decât să dăuneze şi mai mult imaginii instituţiei parlamentare, deja şifonată, şi, în acelaşi timp, imaginii României ca stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. |
|
||||
|
Declaraţie politică "Foarte mult zgomot pentru absolut nimic, dar care costă românii enorm" Noua găselniţă prezidenţială despre referendumul în care 9 milioane de români plus unul, într-un elan muncitoresc mobilizator se vor încolona la urne, a devenit noul slogan înlocuitor al lui "să trăiţi bine". De fapt, nu înlocuitor, ci surogat al trâmbiţatului slogan care le-a adus românilor accentuarea sărăciei în care trăiesc, dar permanent ambalată într-o afirmaţie DA devenită sinistră. Sinistre au devenit şi personajele care nu se ruşinează în faţa europenilor pentru comportamentul neelegant şi neconform cu eticheta de civilitate autentică, şi nu de alcool, spre care sperăm că aspirăm şi noi, românii. Poate că romanii ar fi suportat toate aceste noi "năravuri", dar aroganţa îmbuibată pe bani publici a portocaliilor a devenit de neacceptat şi datorită zgomotului tot mai asurzitor pe care preşedintele şi trâmbiţele sale le ţipă într-un veritabil cor demagogic. Şi dacă tot vorbim de bani publici, românii au început să perceapă în această larmă inutilă ca revelaţiile prezidenţiale îi costă nu valize, ci vagoane de bani care se irosesc pentru ca nimic să se întâmple pentru binele lor. |
|
||||
|
Stimaţi colegi, Discuţia privind posibila retragere a trupelor româneşti din Irak reprezintă o temă deosebit de importantă atât pentru clasa politică, cât şi pentru cetăţeanul român. Propunerea lansată de PNL, de stabilire a unui calendar de retragere din Irak reprezintă un demers politic necesar, fiind un lucru normal ca atunci când porneşti într-o acţiune să-ţi stabileşti foarte clar modalităţile de finalizare a acesteia. Mai mult încă, acest demers se bucură de sprijinul popular, lucru demonstrat de zecile de mii de semnături strânse de PNL în acest sens. Aşadar, acest demers nu reprezintă o încălcare a angajamentelor luate faţă de aliaţi, aşa cum au afirmat unii politicieni în frunte cu domnul preşedinte, ci reprezintă un subiect de dezbatere legitim şi, aşa cum am mai spus-o, necesar. Recent, preşedintele României a afirmat că o retragere a forţei multinaţionale din Irak ar genera haos şi ar putea duce la divizarea Irakului, declaraţie care mă face să mă gândesc că domnul preşedinte nu cunoaşte foarte exact situaţia din Irak. Până la urmă, dacă privim corect lucrurile, noi ne-am îndeplinit angajamentele faţă de aliaţii noştri, prin participarea mai bine de trei ani şi jumătate la operaţiunile din Irak alături de forţele coaliţiei. Oricum, scopul nostru a fost de la început unul mai degrabă politic, anume de sprijinire a coaliţiei ce luptă pe fronturile din Irak şi Afganistan contra terorismului, decât unul militar. De asemenea, tema stabilirii unui calendar de retragere din Irak nu numai că a fost, dar continuă să fie dezbătută şi în alte ţări din coaliţie, recent Marea Britanie, principalul aliat al Statelor Unite, şi Danemarca anunţând că-şi vor retrage trupele în viitorul apropiat, fiind cel mai intens dezbătută tocmai în Statele Unite, principala forţă a coaliţiei din Irak. Nu mai departe de acum câteva săptămâni, unul dintre principalii candidaţi la nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale din 2008 din partea Partidului Democrat (partid care controlează Congresul SUA în acest moment), senatorul Barak Obama, a propus în Senat o iniţiativă legislativă care are în vedere începerea retragerii trupelor americane din Irak nu mai târziu de 1 mai 2007, cu scopul retragerii totale a trupelor până la 31 martie 2008. Planul lui Obama se concentrează pe realizarea unei soluţii politice pentru Irak, bazându-se pe realizarea unei diplomaţii susţinute în regiune. Or, în acest context, refuzul de a lua în discuţie stabilirea unui calendar de retragere din Irak reprezintă nu numai o despărţire totală faţă de agenda populaţiei, dar reprezintă şi o lipsă îngrijorătoare de viziune politică. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Restanţele din agricultură tot mai mari" Domnul preşedinte, Domnilor colegi, Agricultura, potrivit strategiei şi declaraţiilor actualilor guvernanţi, este "magnifică, sublimă....", însă potrivit realităţii ce o întâlneşti în toate localităţile rurale lipseşte aproape cu,, desăvârşire." Deşi au trecut două luni din acest an şi în multe zone lucrările în câmp au început, majoritatea producătorilor şi crescătorilor de animale se întreabă:
Toate aceste întrebări şi foarte multe altele se sfârşesc cu altă întrebare: pe ce fac bani să-mi trimit copiii la şcoală şi să trăiesc? Dacă actualul Guvern ar dori să dea un răspuns corect la o parte din aceste întrebări ar trebui să recunoască şi să corecteze greşelile făcute până acum în agricultură, cum ar fi centralizarea tuturor formelor de sprijin la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la Bucureşti, fără a se lua în considerare numărul mare de producători agricoli din România şi incapacitatea tehnică şi umană a acesteia, pentru a-şi realiza obiectivul stabilit. Pentru a corecta această situaţie propun: 1. Descentralizarea plăţilor către producătorii agricoli şi plăţile să se facă de către agenţiile de plăţi şi intervenţie pentru agricultură judeţene. Această propunere ar duce la operativitate şi ar asigura la timp plăţile către producătorii agricoli. Plăţile lunare către producătorii agricoli trebuie menţinute ca proceduri de lucru şi nu trimestrial, cum se vehiculează în unele cercuri din Ministerul Agriculturii; propun în acest caz ca, plăţile salariale celor ce susţin acest sistem să se facă tot trimestrial. 2. Discutarea şi aprobarea de urgenţă în această săptămână a tuturor actelor normative privind formele de sprijin şi normelor de aplicare a plăţilor directe complementare de la bugetul de stat, cunoscând că plăţile directe pe hectar de la UE se vor primi doar la începutul anului 2008. 3. Acreditarea definitivă a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia de Dezvoltare Rurală, cunoascând că doar numai o agenţie acreditată poate gestiona fonduri europene. 4. Prezentarea de urgenţă la Comisia Europeană a Planului Naţional Strategic pentru Dezvoltarea Rurală, precum şi Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, care constituie două documente pragmatice în baza cărora se vor aloca, în următorii 7 ani, cele 8 miliarde de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Susţinerea la Comisia Europeană trebuie făcută de oameni profesionişti, cu adevărat patrioţi, care cunosc problemele de fond ale agriculturii româneşti şi nu de amatori în probleme agricole. În caz contrar, avem o mare problemă şi România riscă în acest an să nu absoarbă fonduri nici un sfert din cât ne-am propus. Ar fi un mare păcat! |
|
||||
|
Sarmizegetusa, cea mai mare dintre fortificaţiile dacice, cu şase citadele, aflată pe vârful unei stânci, la 1200 de metri înălţime, a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munţii Orăştiei. Fortăreaţa, un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră, cu o suprafaţă de aproximativ 30.000 m.p., a fost construită pe cinci terase. Zidul cetăţii care îngrădeşte o suprafaţă de aproximativ 3 hectare şi formează un hexagon cu laturile inegale, avea 3 m grosime şi o înălţime de aproximativ 5 m în momentul finalizării construcţiei. Aceste fortificaţii, cât şi materialele din care au fost construite, dovedesc diversitatea arhitecturii militare a geto-dacilor. Sarmizegetusa conţinea, de asemenea, şi o zonă sacră formată din şapte sau opt sanctuare patrulatere şi două sanctuare circulare. Îmbinarea arhitecturii militare cu sanctuarele geto-dace sugerează strânsa legătură dintre spiritul războinic şi cel religios, iar mărimea, proporţiile, graţia sculpturală inspirată din credinţa în nemurire conferă sitului arheologic al Sarmizegetusei valoarea sa inestimabilă. Astăzi, gunoaie urât mirositoare, şi nu numai, "veghează" platourile de la Sarmizegetusa. Doar ruinele zidurilor mai trădează existenţa celei mai importante fortificaţii geto dacice. De-a lungul timpului, războaiele, căutătorii de comori, gunoaiele lăsate în urmă de arheologi şi amenajările de partid din perioada comunistă au făcut ca vechea fortificaţie a Sarmizegetusei să-şi piardă complet din grandoarea de altădată. Sarmizegetusa, capitala regatului dac, nu poate fi lăsată în voia sorţii, ca de altfel şi situl arheologic, de o valoare inestimabilă. Nu putem accepta, în acelaşi timp, lipsa de interes a statului român, şi, mai ales, a Ministerului Culturii şi Cultelor faţă de această problemă deosebit de gravă şi neplăcută. Cum a fost posibil ca situl arheologic de la Sarmizegetusa să decadă într-atât încât astăzi vechile ruine ale fortificaţiei de altădată să atragă privirile turiştilor, mai ales, prin mizerie şi decadenţă? |
|
||||
|
Doamnelor şi domnilor, Salutăm decizia Guvernului care a aprobat în şedinţa de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici privind realizarea unei şosele de centură care să devieze traficul, în special cel cu maşini de tonaj mare, din municipiul Suceava prin comunele Şcheia, Moara şi Pătrăuţi. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de 67 de milioane de euro. Ruta ocolitoare cu o lungime de 13,2 kilometri, presupune realizarea unor lucrări de anvergură de o mare complexitate, incluzând viaducte, poduri şi pasaje de trecere peste calea ferată. Porţiunea de şosea de centură ai cărei indicatori tehnico-economici au fost aprobaţi de Guvern va lega E 85 (DN2) începând din zona staţiei de transformare a energiei electrice de E 576 (DN17) şi se va sfârşi din nou de E 85 (DN2) în comuna Pătrăuţi. Circa 36 de milioane de euro din suma de mai sus reprezintă cheltuielile de construcţie a drumului iar diferenţa este estimarea lucrărilor de consolidare şi de amenajare a terenului, mai ales în porţiunile unde vor trebui realizate viaductele. Considerăm că investiţiile în infrastructură în Moldova sunt de bun augur pentru această parte a ţării şi în general orice investiţie este bine venită, având în vedere faptul că Regiunea Nord-Est din România ocupă primul loc în Uniunea Europeana pe "podiumul sărăciei", într-un top alcătuit în funcţie de produsul intern brut pe locuitor, potrivit unui raport publicat în această lună de Biroul de Statistică al UE, Eurostat. Potrivit acestui document, un român din Moldova se "bucură" de o putere de cumpărare de patru ori mai mică decât media calculată pentru cele 27 de state membre UE. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
«Conferinţa internaţională "Rolul femeilor în lumea contemporană" » Stimate colege, stimaţi colegi, În perioada 14-15 februarie 2007 au avut loc la Bratislava lucrările Conferinţei internaţionale anuale a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, având ca temă "Rolul femeilor în lumea contemporană: punctul de vedere al ortodoxiei", la care am avut onoarea să particip din partea Parlamentului României. Această conferinţă a fost organizată de către Fundaţia Internaţională pentru Unitatea Naţiunilor Creştin-Ortodoxe, împreună cu Biserica Autocefală Ortodoxă a Cehiei şi Slovaciei, cu participarea membrilor Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, a oamenilor politici, a oamenilor de stat şi a clericilor din 22 de ţări. Într-o atmosferă de înţelegere reciprocă şi cooperare, această conferinţă internaţională a luat în considerare importanţa femeii în societatea contemporană, circumstanţele istorice care au dus la formarea punctului de vedere creştin-ortodox, precum şi posibilităţile şi condiţiile care au permis femeii să aibă un rol semnificativ în domenii cheie, precum cel social, politic şi economic. În semn de gratitudine şi apreciere a eforturilor privind menţinerea păcii şi legăturile umanitare create între naţiunile reunite prin tradiţia spirituală creştin-ortodoxă, organizatorii şi participanţii au salutat cu căldură mesajele personalităţilor politice şi creştin-ortodoxe din întreaga lume, precum Excelenţa Sa Domnul Ivan Gasparovic, Preşedintele Republicii Slovacia, Î.P.S Patriarhul Alexii II al Moscovei şi al Întregii Rusii, Î.P.S. Patriarhul Pavel al Serbiei, Î.P.S. Patriarhul Maxim al Bulgariei, Î.P.S. Arhiepiscop Anastasios al Tiranei şi al Întregii Albanii, Î.P.S. Mitropolitul Sabba al Varşoviei şi al Întregii Polonii, Î.P.S. Arhiepiscop Cristof de Praga şi Mitropolit al Cehiei şi Slovaciei, Excelenţa Sa domnul Vojislav Kostunica, Prim-Ministru al Serbiei, Excelenţa Sa domnul Serghei Mironov, Preşedinte al Consiliului Federal al Parlamentului Rusiei, Excelenţa Sa domnul Boris Grizlov, Preşedinte al Dumei de Stat din Federaţia Rusă, Excelenţa Sa domnul Serghei Popov, Preşedinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei şi alte personalităţi publice. În cadrul lucrărilor acestei conferinţe, s-a subliniat convingerea că rolul şi poziţia femeii în familie şi în societate sunt subapreciate. Valorile eterne, cu care a fost înzestrată de Dumnezeu - maternitatea, responsabilitatea pentru stabilitatea familiei şi educaţia copiilor - nu pot fi în conflict cu dorinţa femeii de a-şi îmbunătăţi rolul şi statutul propriu în această lume contemporană multiculturală. A fost subliniată necesitatea cooperării dintre Stat şi Biserică, dintre politicieni şi instituţiile publice de a depune eforturi susţinute pentru a sprijini încurajarea femeii de a păşi pe o treaptă superioară în societate, de a transcende barierele îndatoririlor considerate până de curând tradiţionale. Cu această ocazie, au fost analizate experienţele şi tendinţele actuale din punctul de vedere creştin-ortodox cu privire la rolul femeii în diferite sisteme sociale şi culturale şi a fost discutată posibilitatea unui parteneriat puternic dintre Stat, Biserică şi comunitatea ortodoxă. Am luat cuvântul la această conferinţă, punând accent, în discursul meu, pe egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi înţeleasă ca o considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculin, respectiv feminin şi tratamentul egal al acestora. Am făcut o prezentare a cadrului legislativ cu privire la statutul femeii în societatea românească. Am menţionat că, în domeniul învăţământului, legea prevede că Ministerul Educaţiei şi Cercetării va promova acele manuale şcolare, cursuri universitare, ghiduri pentru aplicarea programelor analitice care să nu cuprindă aspecte de discriminare între sexe, precum şi modelele şi stereotipurile comportamentale negative în ceea ce priveşte rolul femeilor şi al bărbaţilor în viaţa publică şi familială. În domeniul accesului la informare şi al publicităţii, am menţionat că legislativul a legiferat ca interzisă publicitatea care prejudiciază, după criteriul sex, respectul pentru demnitatea umană, care aduc atingere imaginii şi onoarei unei persoane în viaţa publică şi/sau particulară. La finalul acestei conferinţe, a fost elaborat un comunicat, prin care a fost subliniată necesitatea întăririi principiilor morale, prin activităţi educaţionale şi informaţionale pe scară largă, prin utilizarea tuturor căilor de informare, în scopul dezvoltării unui dialog interactiv între diferite sectoare ale societăţii, precum cel politic, economic, cultural şi social, în scopul promovării valorilor creştin-ortodoxe şi a păcii. Consider ca imperativă necesitatea unei cooperări mai active dintre instituţiile publice şi politice, împreună cu organizaţiile creştine şi ortodoxe, prin care să încurajăm păstrarea valorilor morale şi tradiţionale, precum şi garantarea drepturilor şi libertăţilor omului. Stimate colege, stimaţi colegi, consider că este timpul să ne îndreptăm atenţia, mai ales legislativă, asupra rolului femeii în societatea modernă, prin elaborarea unui cadru legal, care să împiedice discriminarea între sexe, violenţa în familie, precum şi distorsionarea imaginii femeii, redusă la statutul de "mijloc publicitar" şi la o condiţie vulgarizantă. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Un parlamentar era să arunce Bucureştiul în haos" Ca şi majoritatea dintre dumneavoastră, nu am fost de acord cu acuzaţiile aduse în bloc Parlamentului şi parlamentarilor de către preşedintele Traian Băsescu. Din păcate, şeful statului nu a văzut însă ceea ce era de văzut şi chiar ce se cerea în mod real să fie blamat. Este vorba de o situaţie care se perpetuează de câţiva ani buni şi care nu este întâlnită în parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene. Este vorba de dualitatea parlamentar - lider de sindicat, dualitate care nu numai că reprezintă o incompatibilitate, ci duce la situaţii hilare, inclusiv cu finalitate care poate fi similară infracţiunii. Chiar dacă astăzi, prin evitarea în ultimul moment al grevei de la Metrou, Bucureştiul nu a fost aruncat în aer, toată lumea a putut constata un fapt grav: printre principalii actori ai evenimentelor s-a aflat şi un parlamentar, domnul Rădoi de la PSD, care este lider de sindicat la Metrou. Cu alte cuvinte, un reprezentant al unei înalte autorităţi a statului - Parlamentul - s-a aflat în conflict cu statul. Nu vreau să se înţeleagă prin intervenţia mea că am ceva împotriva problemelor dificile cu care se confruntă salariaţii de la Metrou sau că am ceva împotriva exercitării de către aceştia a drepturilor consfinţite de către lege, inclusiv dreptul la grevă. Dar este absolut nefiresc, anormal, ca o grevă împotriva autorităţilor să fie condusă de către un parlamentar. Un parlamentar atât ca reprezentant al cetăţenilor care l-au ales, cât şi al autorităţii legiuitoare a statului, trebuie să-şi canalizeze toate eforturile pentru depistarea de soluţii, inclusiv legislative, pentru evitarea oricărui conflict social, nu să contribuie la escaladarea lui. Conducerea Metroului a apelat la justiţie, acuzând potenţiala grevă ca fiind ilegală. Dacă se ajungea la o pronunţare în acest sens a instanţei, exista o dovadă clară că respectivul parlamentar a contribuit din plin la săvârşirea unei infracţiuni. În al doilea rând, modul în care a pus problema domnul Rădoi şi ceilalţi lideri de sindicat de la Metrou - şi nu este pentru prima oară - poate fi asimilat şantajului la adresa conducerii proprii, a ministerului de resort, a Guvernului. Nu în ultimul rând, domnul Rădoi poate fi suspectat şi de altceva, şi anume că s-a folosit de către salariaţii de la Metrorex pentru a genera un conflict social care să servească interesele politice ale partidului din care face parte, PSD. Cu ocazia altor mişcări revendicative de la Metrorex, presa a avansat, nu de puţine ori, teza unui substrat politic, şi a făcut trimitere la PSD tocmai din cauza calităţii de lider de sindicat a domnului Rădoi. Toate acestea nu le-aş fi spus, dacă fie domnul Rădoi era lider de sindicat, dar nu şi parlamentar, sau invers, dacă era doar parlamentar. În primele luni ale actualei legislaturi, am promovat o iniţiativă legislativă, prin care reintroduceam în Legea sindicatelor incompatibilitatea dintre un lider de sindicat şi calitatea de parlamentar. Spun reintroduceam, pentru că până în 2002 această incompatibilitate exista în lege, dar PSD a eliminat-o pentru a putea recompensa cu fotolii parlamentare sindicaliştii care le-au adus diferite servicii. Oficiali din ministerul condus de domnul Gheorghe Barbu, şi chiar domnia sa, nu au fost de acord cu reintroducerea în lege a acestei incompatibilităţi. Nu ştiu care a fost mobilul, poate au cedat în urma reacţiei violente a liderilor de centrale sindicale, care nu au agreat iniţiativa legislativă, care, printre altele diminua şi o serie de privilegii ale acestora. În concluzie, vin şi afirm că este absolut necesară introducerea în legislaţie a incompatibilităţii dintre calitatea de parlamentar şi cea de lider de sindicat. Nu în ultimă instanţă, o coabitare parlamentar-lider de sindicat ar putea să genereze şi un deficit de imagine a legislativului României în străinătate. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Duminica Ortodoxiei la Oradea" Zi istorică pentru credincioşii ortodocşi din cuprinsul Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului: duminică, 25 februarie, a fost înscăunat Întâistătătorul bisericii străbune din partea nord-vestică a ţării. În prezenţa unei mulţimi adunate în Piaţa Unirii din Oradea, într-un număr cum nu s-a mai întâlnit în ultimii 17 ani, precum şi a unui impresionant sobor de înalte feţe bisericeşti, a fost întronizat Prea Sfinţia Sa Sofronie ca păstor sufletesc a peste jumătate de milion de credincioşi bihoreni şi sălăjeni. Prea Sfinţia Sa a lăsat în urmă Episcopia Ortodoxă Română de la Giula, în a cărei organizare a avut un rol esenţial şi în fruntea căreia, începând din ianuarie 1999, a avut o fructuoasă activitate pastoral-misionară. Revenind, sâmbătă, în patrie, cel mai tânăr episcop ortodox din România a îngenuncheat şi, într-un gest simbolic, la intrarea în ţară, a sărutat pământul. Luându-şi rămas bun de la credincioşii din Ungaria, fostul lor ierarh le-a amintit că, pentru ei, Oradea este şi trebuie să fie mai aproape decât Budapesta, exprimându-şi, totodată, speranţa că oraşul de pe Crişul Repede va fi ca un magnet pentru românii de dincolo de graniţă, ori de câte ori au nevoie de sprijin. Cuvântul rostit de Prea Sfinţia Sa Sofronie, cu prilejul înscăunării, a strălucit prin inteligenţă, înţelepciune, hotărâre şi iscusinţă stilistică, toate acestea răspunzând aşteptărilor credincioşilor, dornici de un suflu nou în viaţa bisericii lor. "Vin în Oradea Mare, după ce am desţelenit pământul însetat al Episcopiei Giulei. Am învăţat la şcoala răbdării, suferinţei, greutăţilor, lipsurilor şi obstacolelor fără număr. Am învăţat să trăiesc în condiţiile dificile ale minoritarului, pândit la tot pasul de complexe de tot felul", a mărturisit noul episcop, care şi-a exprimat, apoi, în această primă duminică din postul Sfintelor Paşti, mesajul de bună înţelegere şi iubire, adresat deopotrivă enoriaşilor săi, cât şi celorlalte culte ce convieţuiesc în spaţiul tolerant al Oradiei. Ca un act de justiţie divină, fericitul moment a coincis cu Duminica Ortodoxiei, zi închinată biruinţei dreptei credinţe asupra ereziilor. Spun nu întâmplător, amintindu-mi contextul în care îşi începe misiunea PSS Sofronie. Sunt încă vii ecourile regretabilelor atacuri îndreptate de unii rătăciţi împotriva Bisericii Neamului, aceştia arogându-şi, recent, dreptul de a cere scoaterea icoanelor şi a orelor de religie din şcoli. În Pastorala Sfântului Sinod, citită şi la Oradea, se subliniază faptul că Duminica Ortodoxiei a fost instituită ca sărbătoare de sinodul de la Constantinopol, din anul 843, tocmai ca o confirmare a cinstirii sfintelor icoane, fiind proclamat triumful Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor. În faţa iconoclasmului de modă nouă, a prozelitismului şi a agresivităţii sectare, nădăjduim că noul episcop al Oradiei, Bihorului şi Sălajului va şti să opună crucea fermă a ortodoxiei tuturor celor care vor încerca să profite de smerenia neamului nostru. În faţa provocărilor în planul activităţii sociale şi misionare, sperăm că formaţia profesională de medic, care o dublează pe cea de teolog, şi anii de activitate în domeniul asistenţei sociale îşi vor spune cuvântul şi că ne vom putea bucura văzând Biserica Ortodoxă ca având o tot mai mare implicare în oblojirea necazurilor celor năpăstuiţi. Sunt pilduitoare, în acest sens, cuvintele rostite de trimisul mitropolitului Bartolomeu, Înalt Prea Sfinţitul Andrei al Albei-Iulii, care, înmânându-i cârja episcopală, l-a povăţuit pe Prea Sfinţia Sa Sofronie: "Primeşte toiagul acesta, ca să păstoreşti turma lui Hristos încredinţată ţie; şi celor ascultători să le fie toiag de reazem şi întărire, iar pentru cei neascultători şi nestatornici, toiag de deşteptare". Sperăm ca activitatea noului episcop să răspundă nevoii de adevăr, credinţă şi unitate în jurul Bisericii Neamului, ce se putea citi pe chipurile românilor bihoreni şi sălăjeni prezenţi la sărbătoarea înscăunării. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Starea de conflict total neproductivă pentru România" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Făceam în urmă cu două săptămâni au apel la normalitate. Ceream tuturor forţelor politice să pună în prim-plan obiectivele majore ale integrării. Din păcate, observ că scena politică este în continuare teatrul de operaţii al unui veritabil război, care a depăşit de mult graniţele obişnuitei lupte dintre Opoziţie şi Putere. Chiar şi când se întâmplă ceva ce ţine de normalitate, acest lucru trece neobservat, pentru că, în general, media acordă un spaţiu generos situaţiilor conflictuale, iar acţiunile pozitive sunt tratate periferic sau deloc. Am să dau câteva exemple. Săptămâna trecută, am prezentat public un proiect pentru construirea a 500 de terenuri de fotbal în mediul rural. Interesul imediat pentru construirea acestor terenuri aparţine Federaţiei Române de Fotbal, care - fapt absolut normal - doreşte să încurajeze, de la nivelul cel mai de jos, mişcarea fotbalistică, pentru a avea ulterior rezultate la vârf. Or, o astfel de întreprindere nu se poate face fără sprijinul factorului politic. Sprijinul politic a fost găsit. PNL a acceptat să colaboreze cu Federaţia Română de Fotbal. Personal am contribuit la elaborarea laturii legislative a proiectului venit de la federaţie. Care au fost ecourile acestei acţiuni? Ei bine, ecoul în presa centrală a fost extrem de slab, mai mult, au existat voci care imediat au făcut o paralelă cu acţiunea pur electorală a lui Adrian Năstase din mandatul trecut. Nimeni nu a pus în balanţă faptul că de aceste terenuri vor beneficia câteva zeci de mii de copii şi tineri din mediul rural (orice copil, orice tânăr, câştigat pentru o ramură sportivă, înseamnă automat o îndepărtare potenţială a acestora de posibile atracţii ale unor posibile fenomene infracţionale - şi acest aspect nu trebuie deloc eludat), şi, peste câţiva ani, din această masă de tineri se vor ridica o serie de valori. Nimeni nu a pus în balanţă faptul că un astfel de proiect reprezintă ceva firesc în statele membre ale Uniunii Europene, unde construirea de astfel de baze sportive în mediul rural reprezintă de mult o tradiţie. Dar fiindcă este vorba de ceva ce ţine de normalitate, proiectul a fost cvasiignorat. O serie de iniţiative legislative privind unele măsuri de sprijinire a pensionarilor, venite din mai multe zone ale spectrului politic - nu contează în ce procent autorii vizează să obţină puncte la capitolul imagine şi în ce procent chiar sunt îngrijoraţi de situaţia pensionarilor - sunt de asemenea ignorate, sau, în cel mai bun caz, sunt tratate ca fiind 100% populiste. De fapt, orice iniţiativă în folosul comunităţii sunt tratate ca fiind populiste, chiar şi acolo unde chiar lipseşte cu desăvârşire elementul populist, dar, lipsind starea conflictuală, nu li se acordă atenţia cuvenită. Un ultim exemplu: este mult mai interesant ce se întâmplă în jurul unui posibil referendum pentru introducerea votului uninominal, decât demersurile comisiei parlamentare pentru elaborarea Codului Electoral, care are de ales între trei proiecte care au la bază diferite variante cu vot uninominal. Dar ceea ce face şi ce va face comisia este posibil să nu întrunească elemente ce ţin de starea conflictuală şi de aceea nu prezintă interes. Reînnoiesc acum apelul la normalitate lansat în urmă cu două săptămâni. Dacă nu ne vom ocupa de probleme ce ţin de agenda zilei, consecinţele vor fi incalculabile. Procesul de integrare va fi compromis, în ciuda tuturor eforturilor depuse de Cabinetul Tăriceanu, populaţia va suferi, întreaga clasă politică va fi descalificată, iar de aici la o stare de haos, nu mai sunt decât câţiva paşi. Repet, ambiţiile şi orgoliile politice trebuie lăsate la o parte în acest an 2007, care este decisiv pentru România. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Internetul" Intru în camera fiului meu pentru a fi alături de viaţa unei alte generaţii. În faţa unui monitor, copilul de nici 9 ani tastează de zor. Este on-line cu zeci şi sute de prieteni pe Messenger şi alte bloguri din Internet. Schimbă idei, experienţe, opinii, atât cât se poate la această vârstă. O vârstă la care noi ne gândeam doar la Tovarăşa şi Tovarăşul, supraoameni şi un fel de zeităţi ce luminau şi ghidau mersul unei ţări întregi... Lipsiţi uneori de cele mai elementare atribute ale copilăriei, ţinuţi în frig şi în întuneric, viaţa noastră se împărţea între joaca pe maidanele dintre blocuri şi cozile alături de părinţii noştri. Cum am putea înţelege noua generaţie? O lume complet diferită, cu o abundenţă de produse şi servicii, cu alte principii, priorităţi şi legi? Cum să ajungem la propriii noştri copii, asaltaţi de media, Internet, prinşi într-o cursă a profitului cu orice preţ? Este oare politicianul de azi, construit în alte timpuri, capabil să ofere ceva acestei generaţii, să aibă o punte de legătură cu ea? "Viaţa virtuală" a politicienilor este ruptă atât de cea a celor care i-au votat, dar şi de spaţiul virtual al tinerilor utilizatori. Dacă ar vizita actorii politici modelul on-line actual (internetul) ar observa comunicare în timp real cu cetăţenii, jurnale personale on-line despre alte lucruri decât bazaconiile pe care le emite Traian Băsescu, jurnale radio sau video on-line în care auzi / vezi o altă realitate. În lumea net-ului politicienii ar putea observa o diferenţă interesantă între Enciclopedia Britanică şi Wikipedia. Una statică, bătută-n cuie, o simplă ediţie scrisă de cei ce se consideră erudiţi şi elita societăţii şi alta flexibilă, ce permite utilizatorilor să completeze la fiecare articol cu informaţii ce sunt apoi verificate de specialişti. "Generaţia 2007" reprezentată de comunitatea on-line de utilizatori ce intră pe reţele sociale ori au un profil virtual sau fac pe criticii literari/muzicali pe diverse site-uri, este dezinteresată de opiniile politice. Ei sunt viitorul României şi cred că altele sunt priorităţile în politica publică. În fiecare lună, Ministerul Educaţiei începe un nou experiment cu generaţii întregi de copii. Schimbă programe, modalităţi de examinare, de admitere, tot ce se afla sub o oarecare stabilitate se prăbuşeşte în neant. Preşedintele ţării, exponent cel puţin formal al celei mai mari autorităţi în societatea românească, declară senin în faţa puilor de români că învăţătura este de prisos. Sute de profesori şi medici, care au dedicat ani întregi formării profesionale pleacă spre culesul de căpşuni. Ce exemplu mai poate da politicianul când cele mai înalte foruri de autoritate din stat încalcă în direct, la ore de maximă audienţă toate legile societăţii şi ale bunului simţ? Politicienii guvernanţi de astăzi, tradiţionali şi burghezi în atitudine, sunt pregătiţi a-şi utiliza funcţiile doar pentru interese personale sau de grup. Viitorul ţării îl lasă de izbelişte, dar pânzele lor de păianjen vor prolifera şi vor genera prosperitate pentru ei şi ai lor! Jaful general decretat de guvernarea democrato - liberală şi păstorită de preşedintele României a pus destinul unei ţări sub semnul incertitudinii. Trăim acele vremuri în care cu lacrimi în glas spunem "Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?" |
|
||||
|
Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu: "România în avarie (portocaliu)?!" Trăim într-o ţară care se vrea a fi europeană şi civilizată, din toate punctele de vedere, dar la vârful politicii româneşti toate merg pe dos. Preşedintele se vrea "jucător" şi acţionează în consecinţă: mai mult joacă şi mai puţin gândeşte. Mai nou, premierului îi face cu ochiul rolul de mediator, pe care ar trebui să şi-l asume şeful statului. Fiecare ar vrea să facă treaba celuilalt, dar uită să şi-o facă pe a sa. Preşedintele Băsescu uită să fie preşedintele României, dar îi cam place să fie şef peste miniştrii domnului Tăriceanu. Prim-ministrul uită să fie prim-ministru, dar este tentat de postura de mediator şef al ţării. Partidele aflate la guvernare uită să guverneze, dar le-ar cam place să facă politică de opoziţie. Conflictul dintre preşedinte şi premier a atins apogeul, cei doi ajungând să se certe nu numai în particular, dar chiar în public, în cadrul emisiunilor de televiziune. Pe când o repriza de lupte K1 între cei doi la o oră de maximă audienţă? Cel mai grav este că România şi românii suportă costurile inutile ale acestui conflict. La fel de grav este şi faptul că cei doi nu se ceartă pe probleme de interes public, ci pe probleme ale grupurilor de interese, pe valizele cu bani pe care fiecare le-a luat de la oligarhii din jurul său. Parte şi cauză a acestui conflict care compromite România, instituţia prezidenţială şi Guvernul, Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu ar trebui să dea dovadă de stăpânire de sine şi să păstreze conflictele politice în limitele decenţei. Singurele soluţii pentru ieşirea din cea mai gravă criză politică prin care a trecut şi trece actuala putere sunt suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi restructurarea temeinică, profundă a Guvernului României. |
|
||||
|
"Declaraţie politică privind sistemul judiciar din România, lupta împotriva corupţiei şi problemele identificate de Comisia Europeană" Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor, Dacă până anul acesta vorbeam de momentul 1 ianuarie 2007 ca de un deziderat până la atingerea căruia mai aveam de lucru, astăzi vorbim de România, stat membru al Uniunii Europene cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi ceilalţi. Iată că am depăşit momentul 1 ianuarie 2007 şi, după celebrări fastuoase, suntem în situaţia în care trebuie să facem faţă tuturor provocărilor comunitare. Un aspect important, care s-a pierdut în febra pregătirilor şi despre care nimeni nu a pomenit, este cel al deciziei Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, prin care se instituie un mecanism de cooperare şi verificare a progresului luptei împotriva corupţiei în România şi a implementării reformei justiţiei. Ceea ce se spune în paginile acestui document al Executivului comunitar subliniază iarăşi faptul că Uniunea Europeană este bazată pe principiul statului de drept, care presupune existenţa, în toate statele membre, a unui sistem juridic imparţial, independent, eficient şi a unui sistem administrativ adecvat echipat. România, deşi stat membru al Uniunii Europene, a dovedit în multe ocazii că nu îndeplineşte această condiţie. Inclusiv documentele Comisiei Europene arată că există probleme în România în ceea ce priveşte eficienţa sistemului judiciar, mai ales în ceea ce priveşte organele abilitate să aplice legea. De asemenea, tot în acelaşi document se arată că este necesar a se continua demersurile în ceea ce priveşte implementarea măsurilor prevăzute pentru Piaţa Internă şi zona europeană de securitate şi justiţie. Ceea ce guvernanţii au uitat să spună românilor, la 1 ianuarie 2007, probabil tot din cauza febrei pregătirilor pentru festivităţile de Anul Nou, este că Executivul comunitar are pârghiile, pe care nu va ezita să le folosească, de a sancţiona România dacă nu-şi îndeplineşte angajamentele. Una dintre problemele sistemului judiciar românesc, rămasă nerezolvată este cea a activităţii Consiliului Superior al Magistraturii care trebuie să asigure desfăşurarea transparentă şi eficientă a procesului decizional. O alta, a impactului noilor coduri de procedură - penal şi civil. Încă o problemă - Agenţia Naţională pentru Integritate. Una dintre cele mai presante = anchetele în ceea ce priveşte cazurile de corupţie, atât la nivel central, cât şi la cel local. Şi, nu în ultimul rând, a aplicării unitare a actului de justiţie pe tot teritoriul României. Aş vrea să insist, doamnelor şi domnilor colegi, pe această ultimă problemă, nu numai din cauza avertismentelor europene, ci şi datorită unor sesizări venite de la cetăţenii din circumscripţia electorală din care provin. Astfel, conform actelor şi dovezilor aduse de cetăţeni, se dovedeşte că legea nu se aplică şi nu se interpretează în mod unitar pe tot cuprinsul ţării. Exemplul este concludent şi nu vă voi răpi prea mult timp cu el: doi fraţi, care au solicitat organelor abilitate dreptul de a beneficia de prevederile Legii 189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România din 6 septembrie 1940 până în 6 martie 1945, din motive etnice. După multiple eforturi şi demersuri, deşi aflaţi în aceeaşi situaţie, cei doi fraţi au primit răspunsuri diferite, unul dintre aceştia fiind considerat beneficiar al acestor drepturi, celălalt nu. Stimaţi colegi, Toate aceste dovezi vor ajunge în atenţia Ministrului Justiţiei cât de curând şi sperăm că, printre disputele politicianiste, va avea timp să se aplece asupra lor. Dar documentul Comisiei Europene şi avertismentele conţinute în acesta, oare când vor beneficia de atenţia guvernanţilor României de astăzi?! Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Domnul Constantin Traian Igaş: «Declaraţie politică despre "purtătorii de grijă" ai trupelor din Irak» Doamnelor şi domnilor deputaţi, Măsura în care demersurile iniţiate de către preşedintele Traian Băsescu ajung să deranjeze grupurile de interese din România, faţă de care a şi început de altfel o luptă acerbă, devine din ce în ce mai evidentă. Cât de puternice au devenit aceste grupuri, cât de avantajoase sunt poziţiile pe care s-au aşezat şi cât de mult "se ţine cu dinţii" de aceste poziţii aducătoare de putere, începe să devină din ce în ce mai evident. La fel de evident începe să devină şi faptul că singurul sau, mai bine zis principalul adversar este preşedintele ţării. Toate măsurile pe care aceştia le-au luat în ultimele săptămâni dovedesc dacă mai era si cazul, că pentru prima dată în ultimii 15 ani, lupta împotriva corupţiei este una cât se poate de reală si ea beneficiază de sprijinul şi ajutorul câtorva persoane care cu adevărat doresc acest lucru, fie ei preşedinţi, miniştri etc. Cum principalii combatanţi ai acestui flagel sunt preşedintele ţării si ministrul justiţiei şi cum "cea mai bună apărare este atacul", s-a început o altă luptă: cea de eliminare din viaţa publică tocmai a acestor persoane. Cum nici una din tacticile adoptate n-a avut succesul scontat, lucru care de altfel ne face sa sperăm că, înca, în România, oligarhia n-a ajuns să învingă democraţia, observăm, doamnelor şi domnilor, că unii dintre colegii noştri rămân în continuare aserviţi grupurilor de interese şi în această situaţie caută în continuare motiv de gâlceavă, ba între executiv şi preşedinte, ba între parlament şi preşedinte. În acest caz, indiferent de motive, se pare că lupta trebuie să continue, scena politică românească trebuie să rămână tensionată şi, ce-i mai surprinzător, cei care astăzi strigă în gura mare că nu se face nimic pentru ca această situaţie să înceteze, sunt de fapt exact cei care fac tot posibilul pentru ca ea să continue. Mai zilele trecute, un alt motiv de gâlceavă şi bun de tensionat relaţii, este şi cel al trupelor româneşti din Irak. Subiectul a mai fost încercat nu cu mult timp în urmă, dar după cum bine ştiţi abandonat, neavând succesul scontat. El este reluat în mod voit în aceste zile, pentru că de ce nu, doamnelor şi domnilor, el este pentru unii care n-ar avea ce căuta în viaţa politică, un motiv de manipulare a maselor, un motiv de "a bate fierul cât e cald", împotriva preşedintelui şi de a atrage susţinători. Sub masca unei false preocupări si îngrijorări pentru soldaţii români aflaţi pe alte teritorii, nu se ascunde nimic altceva decât mijloace populiste cu iz electoral. A nu se înţelege din parte mea o lipsă de preocupare faţă de aceşti soldaţi. Din contră. Atât noi, cât şi ei am fost şi suntem conştienţi în continuare de riscurile care există, dar pe care ni le-am asumat. Pană în urmă cu mai bine de doi ani, când încă nu eram membri NATO, am fi făcut orice pentru a deveni membri nu doar cu drepturi egale, ci şi cu responsabilităţi şi obligaţii egale, într-o organizaţie în care unul dintre obiectivele principale este şi acela de menţinere a păcii. Iată că acum, când subiectul este numai bun de scandal sau de menţinere a scandalului, uităm atât de uşor de aceste responsabilităţi, trecem peste obligaţii şi facem exact lucrul pe care n-ar trebui să-l facem: nu ne respectăm angajamentele. Doamnelor şi domnilor, România şi nu preşedintele Băsescu are acorduri pe care le-a încheiat cu alte popoare, are misiuni pe care trebuie să le ducă la bun sfârşit, să le îndeplinească. Nerespectarea acestora nu va face nimic altceva decât ca România să piardă încrederea care i-a fost acordată de către celelalte state. Cine-i va mai acorda României încredere, când la primul "conflict" ne lăsăm manipulaţi de preocupări false, cu iz electoral? Trupele româneşti existente în Irak nu se pot retrage peste noapte, iar ceea ce unele popoare doresc să facă, este un lucru pe care noi l-am început de mult. România a scăzut numărul soldaţilor prezenţi pe teritoriul irakian, astfel încât în prezent mai avem doar 600 de militari, deşi la început numărul acestora era de trei ori mai mare. Iată dovada falsei preocupări a unora dintre "politicienii" de marcă ai acestor vremuri. Iată-i de fapt pe cei care n-ar avea ce căuta în băncile Parlamentului, pe cei care nu slujesc această instituţie ci doar pe al grupului care-i manipulează. Nu pot să nu mă întreb până unde merge nemernicia unora care se folosesc de nişte oameni care nu fac nimic altceva decât ceea ce le cere datoria şi respectul faţă de patrie şi a căror viaţă poate lua oricând sfârşit. Din respect pentru ei, comportamentul unora ar trebui să fie cu totul altfel. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
"Retragerea trupelor din Irak" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Retragerea trupelor româneşti de pe teritoriul Irakului a devenit din nou unul de actualitate în aceste zile, deşi el s-a mai aflat în atenţia publică nu cu foarte mult timp în urmă, când acesta n-a avut succesul scontat. De ce revine el astăzi în actualitate, este cât se poate de vizibil pentru mine şi sper şi pentru cei pe care unii mai speră încă să-i manipuleze. Devine din ce în ce mai evident că toate demersurile pe care preşedintele Traian Băsescu le-a luat împotriva puternicelor grupuri de interese ce s-au instalat în România deranjează într-o măsură din ce în ce mai ridicată. Cât de avantajoase sunt poziţiile pe care aceşti oligarhi le ocupă, cât de aducătoare de putere sunt ele, reiese din îndârjirea cu care acestea luptă în continuare împotriva unor oameni indiferent că e el parlamentar, ministru sau preşedinte. Toată verva cu care aceştia luptă împotriva preşedintelui ţării sau a ministrului justiţiei, dovedeşte de fapt nivelul pe care corupţia l-a atins în ultimii 15 ani. Cum dovedit este faptul că "cea mai bună apărare este atacul" au început şi aceştia o luptă: cea de eliminare de pe scena publică exact a celor două persoane care luptă împotriva lor: preşedintele Băsescu şi ministrul Macovei. Se pare însă că, până în prezent, niciuna dintre tacticile adoptate n-a avut succesul sperat. Acest lucru ne face să sperăm că încă, în România, democraţia n-a fost însă învinsă de oligarhie, cu toate că unii dintre cei care spun cu mândrie că slujesc parlamentul acestei ţări, rămân în continuare slujitori supuşi ai grupurilor de interese. Este evident că aceştia caută în continuare, la comandă, motive de gâlceavă ba între Parlament şi Preşedinţie, ba între Executiv şi Preşedinţie. În orice caz, în opinia acestora, scena politică românească trebuie menţinută în continuare tensionată şi ce-i mai surprinzător, este faptul că cei care strigă în gura mare că această situaţie trebuie să înceteze, sunt de fapt cei care o menţin. Săptămâna trecută a readus, în atenţia unora, un motiv tocmai bun de tensionat relaţii între instituţii. Este vorba despre cel al retragerii trupelor româneşti din Irak. Subiectul a mai fost "încălţat" de către unii politicieni din jurul nostru, dovedindu-se a fi unul prea mare pentru piciorul lor. Sub masca unei false preocupări pentru binele acestor soldaţi nu se ascunde nimic altceva decât mijloace populiste cu iz electoral şi un motiv bun de manipulare a maselor. N-aş vrea să se înţeleagă că soarta acestor militari n-ar trebui să ne preocupe sau să iasă de sub atenţia noastră. Departe de mine acest gând. Atât noi, cât şi ei, am fost şi suntem în continuare conştienţi de riscurile care există, dar pe care ni le-am asumat. Constat însă că se trece foarte uşor peste angajamentele pe care ni le-am asumat. Cu mai bine de doi ani de zile în urmă, când încă nu eram membri NATO, am fi făcut orice pentru a ni se da această şansă. Şansa ne-a fost acordată. Pe lângă avantajul de a fi membri cu drepturi egale, avem şi datorii, respectiv responsabilităţi egale cu ale celorlalţi membri, într-o organizaţie al cărei principal scop este acela de menţinere a păcii. România, doamnelor şi domnilor parlamentari, şi nu omul Traian Băsescu are acorduri pe care trebuie să le respecte, are misiuni pe care trebuie să le îndeplinească şi să le ducă la bun sfârşit. Nerespectându-le, România va pierde acea încredere care i-a fost acordată. Trupele nu pot fi retrase peste noapte, cu toate că, ceea ce alte state vor să înceapă acum, România a demarat deja de mult. Numărul trupelor româneşti aflate în prezent în Irak este de trei ori mai mic decât la început. Mă întreb şi vă întreb şi pe dumneavoastră, stimaţi colegi, nu este toată această şaradă un alt mijloc de a aprinde scântei şi de a menţine aprins focul îndreptat împotriva unor personalităţi foarte clar stabilite? Îl las pe cetăţeanul simplu să răspundă la această întrebare. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Mai multă preocupare pentru protejarea produselor tradiţionale" Deşi au fost elaborate acte normative cu reguli clare atât pentru producători, cât şi pentru cei care verifică tradiţionalitatea produselor, realitatea din teren arată că nici producătorii şi nici cei care verifică caracteristicile produselor tradiţionale nu prea ştiu cu ce se confruntă odată intraţi pe piaţa unică europeană. Spun acest lucru întrucât produsele tradiţionale pot să constituie o şansă de supravieţuire pentru producători, dacă vor şti să-şi promoveze produsele tradiţionale, pe de o parte, şi să le protejeze, pe de alta. Declaraţia mea politică porneşte de la un fapt remarcat de Centrul Regional de Proprietate Industrială Maramureş, care, în raportul anual către OSIM, atrăgea atenţia asupra unei posibile probleme conflictuale. Este vorba despre o solicitare venită la Centrul Regional din partea Direcţiei Agricole a judeţului Maramureş de a acorda sprijin firmelor şi persoanelor fizice din mediul agricol în a-şi proteja produsele. Această solicitare se dorea a fi o prelungire a demersurilor făcute de aceste persoane interesate în înregistrarea produselor lor ca produse tradiţionale româneşti. După documentare, s-a constatat că listele publicate de Ministerul Agriculturii cu produse tradiţionale, grupate pe judeţe, conţin şi denumiri ale unor mărci înregistrate de către alte persoane fizice şi juridice. Acest lucru denotă lipsa de comunicare între Ministerul Agriculturii şi OSIM, pe de o parte, şi necunoaşterea noţiunilor de proprietate industrială de către direcţiile agricole judeţene, pe de altă parte. Tocmai de aceea îmi permit să sugerez o mai bună comunicare între cele două instituţii, pentru a preîntâmpina suprapunerea unor denumiri de produse tradiţionale româneşti ale unor producători peste mărci înregistrate identic ale altor producători. Cum şi în Maramureş există asemenea exemple (deşi lista are doar 35 de produse tradiţionale) de suprapunere a unor denumiri de produse tradiţionale româneşti ale unor producători peste mărci identice înregistrate, o discuţie lămuritoare pe această temă a avut loc. Au reieşit aspecte care ar trebui avute în vedere de către instituţiile specializate. În primul rând, oamenii nu ştiu că produsele lor nu au protecţie în spaţiul comunitar dacă nu sînt protejate. Şi mai apare o problemă gravă. În afară de produsul în sine, apar nişte denumiri neverificate de nimeni. În opinia mea, lipsa de informaţie face ca producătorii să nu ştie că produsul sau produsele care întrunesc condiţiile şi primesc marcajul de produs tradiţional trebuie să fie înregistrate la OSIM pentru a fi protejate. Cu atât mai mult cu cât atestatul de produs tradiţional este dat de către Ministerul Agriculturii. Un alt aspect asupra căruia instituţiile specializate trebuie să insiste este cel legat de faptul că producătorii nu ştiu că indicaţiile geografice ale produselor, înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care aceste indicaţii au fost înregistrate. Şi mai ales nu ştiu că legea spune că au calitatea de a solicita Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci înregistrarea unei indicaţii geografice, asociaţiile de producători care desfăşoară o activitate de producţie în zona geografică, pentru produsele indicate în cerere. De aceea, oamenii trebuie lămuriţi să se asocieze, cel puţin 5, cu un produs tradiţional ca să-l poată promova ca atare. Altfel, va rămâne fiecare cu denumirea lui şi cu imposibilitatea de a-l valorifica. |
|
||||
|
"La plimbare, cu tractorul, prin Europa" Stimaţi colegi, După ce ne-am străduit cu toţii să îndreptăm strâmbătatea de a li se percepe taxe aberante de drum apicultorilor, ne aflăm, astăzi, în faţa unei alte provocări: Cartea Verde pentru tractoare, livrată "la pachet" cu asigurarea obligatorie RCA, de către companiile de asigurări, precum odinioară cutia de ness cu peştele congelat. După minunea interzicerii transhumanţei, iată că, din nou, s-au găsit "înţelepţi" care să interpreteze, din prostie sau din interes, recomandările europene şi să îşi mai îngroaşe, astfel, veniturile, în detrimentul celor care chiar încearcă să îşi vadă de treabă în ţara asta. Îi cer doamnei Angela Toncescu, Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să intervină de urgenţă, potrivit competenţelor, pentru rezolvarea acestei situaţii aberante! |
|
||||
|
Doamna Ionica Constanţa Popescu: "România reală: politicienii vor referendum pe votul uninominal" Oamenii din satele neelectrificate din România Europeană întreabă: "No, fie! Da' cucuruzul meu unde este?" "Un băiat în vârstă de 8 ani din oraşul Uricani s-a spânzurat, luni seara, în camera sa. Cunoscuţii copilului au afirmat că băiatul a recurs la acest gest pentru că se simţea singur, după ce mama lui a plecat la muncă în Germania. Două fetiţe din Uricani au murit în casă într-un incendiu produs din cauza sistemului electric." Am citit cu inima strânsă aceste ştiri pe agenţii, de dimineaţă, când mă pregăteam să prezint în parlament declaraţia mea politică. Subiectul era unul politic. Ştirile citite m-au determinat să-mi reorientez discursul. Spre România reală. De câteva luni semnalez faptul că oamenii din Uricani se încălzesc cu aparate electrice, în lipsa sprijinului guvernamental pentru introducerea gazelor în locuinţele din acest oraş şi în alte localităţi din Valea Jiului. Nu o dată am spus să ne ferească Dumnezeu de un scurtcircuit sau de o suprasarcină care să producă o catastrofă în oraş. Am susţinut intervenţia Guvernului pentru cele câteva oraşe din Vale în care locuinţele nu sunt racordate la reţeaua de gaze. Ca parlamentar conservator am preluat un document în acest sens de la un primar PD, un altul de la Consiliul Judeţean condus de un liberal. N-a contat culoarea politică. Pentru că interveneam pentru Oameni. Am privit înapoi la ziua care a trecut. La televizor: Preşedintele stă cot la cot cu primul ministru, nu se salută, nu îşi vorbesc, nu îşi aruncă nici o privire. O altă ştire îmi spune că miercuri se discută suspendarea preşedintelui. În continuare, preşedintele anunţă că nu va veni să discute cu Parlamentul. Iar PD-ul anunţă că reclamă cazul la Curtea Constituţională. Urmează mitingul intelectualilor în favoarea Monicăi Macovei. În Piaţa Universităţii. La vremuri noi, năravuri noi. Minerii veniţi să-l susţină pe Ion Iliescu şi fragila democraţie acum 15 ani, au fost înlocuiţi azi de intelectualii veniţi să susţină fragila reformă a ministrului justiţiei. Modul de acţiune a fost altul. Unii au dat lovituri cu bâta. Alţii, pe măsura pregătirii lor, au dat lovituri de imagine. Celor de azi le împărtăşesc un secret. Minerilor care au venit în Bucureşti acum 15 ani, sau celor mai mulţi dintre ei, le este ruşine de ceea ce s-a întâmplat atunci. Sunt parlamentar de Hunedoara şi am stat de vorbă cu ei. Şi-au dat seama că au fost manipulaţi. După mulţi ani, ei roşesc. Aviz amatorilor. Mai departe, altă ştire. Vanghelie vrea să fie preşedinte la PSD Bucureşti. Preşedintele ţării face pe evanghelistul şi pleacă din casă în casă să propovăduiască votul uninominal. Un vot pe care îl doresc toţi românii ce vor ca politicienii să răspundă personal în faţa lor pentru activitatea sau inactivitatea din Parlament. Preşedintele vrea să cheltuiască 30 de milioane de euro pe acest referendum cu final cunoscut dinainte. Poate preşedintele face campanie electorală? Pentru cine, că domnia sa nu candidează...Aaa, sunt alegeri europarlamentare, iar domnul preşedinte şi-a amintit că partidul său de suflet nu a câştigat nici în alegerile din 2004, astfel încât a fost nevoit să-l tragă de mânecă să ajungă la putere... Mă revolt! Mă uit pe agenţiile de ştiri: Grevă la metroul bucureştean. Grevă la uzinele Dacia. Salariaţii de la Tractorul Braşov au pornit în miting de protest. Cei de la Rulmentul li s-au alăturat şi au blocat circulaţia. La Ineu, autorităţile cer sprijin pentru stingerea unui focar TBC. În Suceava, un drum a fost închis din cauza viscolului. La Sibiu, o femeie s-a aruncat de la etaj. Românii vor mânca de Paşte miei din import. Din Bulgaria. Covalact importă lapte din Ungaria. Vecinii mei din Bozeş, Hunedoara, hrănesc porcii cu laptele vacilor, pentru că nu au cui să-l dea. Gabriel Bivolaru a fost eliberat din închisoare, unde era încarcerat pentru înşelarea unei bănci cu 50 de milioane de euro. Un pedofil este eliberat pentru bună purtare: a scris o carte în timpul detenţiei. În Focşani, un bătrân care a lucrat toată viaţa la CAP are o pensie de 11 lei noi. În capitala României europene, nu sunt locuri la grădiniţă pentru copilaşi. Ministrul Hărdău recunoaşte că situaţia grădiniţelor este critică. Primarii tulceni ameninţă cu greva. În Buzău, plantaţiile pomicole au fost compromise de ger în proporţie de 80%. Românii şi bulgarii sunt cei mai nefericiţi cetăţeni ai UE. Pentru tractoarele şi tramvaiele din România se plăteşte cartea verde. Mă înspăimânt! Îmi vin în minte câteva întâlniri ale mele cu oamenii din judeţ: O pensionară mi-a arătat talonul în urma recalculării pensiei: a mai primit 8.000 de lei vechi. O fetiţă bursieră a mea din judeţ a plâns când a primit cele 500.000 de lei care îi trebuie lunar să-şi achite cazarea la internat. În toate localităţile Văii Jiului există mii de familii care trăiesc în ghetouri. Un copil din Petrila, care se luptă cu o boală incurabilă este olimpic la chimie. O fetiţă din Deva, infestată cu virusul HIV a murit în urma unei probleme dentare. Părinţii spun că medicii stomotologi au refuzat să îi acorde tratament. Copiii se spânzură de dorul părinţilor plecaţi din ţară la muncă. Copiii mor în incendii în propriile case. Ministerele răspund că nu pot interveni. În comuna Bătrâna din Hunedoara, cei abia puţin peste 100 de locuitori care nu au părăsit satele, nu mai au medic de 50 de ani. Am fost în această comună unde 3 din cele 4 sate sunt neelectrificate. Oamenii n-au curent. Aşadar n-au un bec, n-au frigider, n-au televizor. Nu ştiu ce e acela un deputat sau Traian Băsescu. Am zâmbit amar la prima mea întâlnire cu un locuitor al comunei. Un bătrân căruia i-am fost prezentată "Bade, doamna deputat a venit la mata să-i spui ce probleme ai!" Omul m-a privit cu îngăduinţă, a înclinat din cap nedumerit, a spus în treacăt un "No, fie!" după care şi-a îndreptat atenţia, către şoferul maşinii ARO cu care am urcat, greu, până în localitate şi l-a întrebat luminat "Poate aţi venit cu cucuruzul meu de la Dobra?"(satul din vale, unde există curent electric şi unde s-au mutat aproape toţi bătrânenii). Am rememorat crâmpeie din România reală. Şi mi-am făcut cruce! Printre toate acestea, sau pe lângă drama unui copil care alege să-şi pună capăt zilelor de dorul mamei plecate la muncă în străinătate, referendumul preşedintelui pe o temă dorită de toată lumea şi mitingul intelectualilor pro Macovei mi se par bancuri proaste. Sau, cum mi-a spus uncheşul de la Bătrâna, "No, miting să fie! Da' cucuruzul meu unde este?" Întreb şi-mi mai fac o dată cruce! |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Flutur a zburat, dar agricultura nu-şi poate lua avânt". Ministrul Flutur a zburat din Guvern. Exprimarea nu este desigur academică, dar cred că îmi este permisă o metaforă care să definească într-un mod sugestiv agitaţia şi intrigile create în jurul numelui şi apucăturilor acestui ministru, care timp de aproape doi ani a bulversat viaţa noastră politică, în ansamblul său, şi a generat un conflict major în structurile Guvernului. Fără îndoială că, din postura de parlamentar P.S.D., nu pot decât să mă bucur că acest sinistru personaj s-a împotmolit în propriul venin vărsat în ieşirile publice, îndeosebi asupra a tot ceea ce înseamnă P.S.D., care a dus o adevărată campanie de denigrare a membrilor marcanţi ai partidului nostru, ameninţând - cu vădită poftă de răzbunare - fostul Guvern pentru fapte care până acum nu le-a dovedit nimeni. Fapte despre care nici el nu mai aminteşte, abandonând rolul asumat, de vârf de lance în lupta anti-P.S.D. I-au rămas, însă, deprinderile de a genera conflicte, de a declanşa certuri, de a alimenta o stare de arţag, dacă nu se mai poate cu adversarii, atunci merge şi cu amicii politici. Cu alte cuvinte, folosind tot stilul metaforic, aş putea spune că Flutur a încercat un zbor peste politica P.N.L., peste principii şi norme, peste uzanţele guvernamentale, dar a căzut în plasa ţesută de el însuşi pentru a-şi satisface propriile ambiţii, vanităţi şi orgolii, pentru a se pune în slujba unei alte cauze - pentru a detrona pe cel care l-a instalat în fotoliul guvernamental. Nu am uzat de acest ton critic cu accente de pamflet doar pentru a înfiera un adversar notoriu al P.S.D. Aş vrea, însă, să se ştie că instalarea lui Flutur în fruntea ministerului a coincis cu restrângerea subvenţiilor la jumătate faţă de anul 2004, că de atunci s-a pornit fenomenul abandonării cultivării terenurilor, într-un singur an suprafaţa nelucrată crescând în judeţul nostru de mai bine de trei ori. Tot ministrului Flutur îi datorăm şi psihoza creată în jurul cazurilor de gripă aviară, fiindu-i imputabile chiar şi suferinţele îndurate de miile de familii care şi-au văzut masacrate orătăniile. Ca să nu mai vorbim de cei arestaţi pentru culpe grave, calificate astfel de anturajul de specialişti promovaţi de ministru dintre prieteni politici, pe care ulterior justiţia le-a anulat, rămânând însă stigmatul pus din cauza nepriceperii şi slugărniciei ministeriale pentru a-şi dovedi în grabă eficienţa în combaterea "fenomenului". Din păcate, agricultura noastră nu dă semne de redresare nici după plecarea acestui demnitar anacronic, rămânând nerezolvate problemele apărute în ultimii doi ani în sector: fiscalitate excesivă (creşteri de 2,3 ori a impozitului pe terenurile extravilane la oraşe), lipsă de subvenţii pentru culturile de bază, dezordine şi subfinanţare, delăsare la nivelul conducerii guvernamentale şi al implementării programelor de integrare europeană. Regretabil este, aşadar, că nici după "zborul" său din minister, agricultura nu-şi poate lua avântul necesar redresării, fiind tot mai evident că guvernanţii actuali nu se gândesc la marea masă a agricultorilor, a ţăranilor cu pământ mai puţin, a celor care trăiesc exclusiv din mica exploataţie agricolă. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Războinicul total dezlănţuit". Emisiunea difuzată de Televiziunea publică în seara zilei de 20 februarie, 2007, a marcat un moment trist din istoria instituţiilor politice româneşti. Primul-ministru, invitat în emisiune, a fost atacat virulent de către nimeni altul decât preşedintele României. Spectacolul a fost deplorabil: Traian Băsescu nu s-a abţinut de la nici un fel de acuze, de la cele de corupţie la cele de minciună, trecând prin aluzii clare de complicitate cu grupuri de interese ilicite şi ajungând chiar la aluzii la fizic. Şocant a fost şi momentul când preşedintele a ironizat imaginea de politician european a lui Călin Popescu Tăriceanu, numindu-l vulgar "european cu papion". Tot acest atac de artilerie grea se desfăşura în condiţiile în care premierul Tăriceanu nici măcar nu schiţase vreo acuză la adresa lui Traian Băsescu în acea emisiune. Mai mult, pus în faţa valului de critici violente, premierul a ales calea civilizată şi a încercat aplanarea conflictului desfăşurat în direct, sub privirile a milioane de telespectatori. Ceea ce reiese din acest episod este faptul că preşedintele României a coborât sub limita decenţei şi chiar sub limita unei anume excentricităţi care îl făcuse popular. Impactul pe care acest fapt îl are asupra instituţiei prezidenţiale este nimicitor: aceasta pare a fi părăsit spaţiul legal în care acţiona şi a păşit în aria derizorie a show-ului de televiziune. Războinicul total pare a se fi dezlănţuit împotriva foştilor aliaţi, într-o manieră gravă şi care aduce atingere instituţiei prezidenţiale. Domnul preşedinte ar trebui să aibă în vedere două proverbe româneşti: "Cine seamănă vânt, culege furtună" şi "cine sapă groapa altuia, cade singur în ea". Statele democratice moderne, spre deosebire de statele totalitare, se definesc prin încercarea lor permanentă de a media conflictele din interiorul comunităţii şi de a menţine pacea socială. Caracteristica principală a preşedintelui Băsescu pare a fi cea de permanent generator de conflicte şi ne putem pune în mod legitim întrebarea: "Care va fi viitorul statului democratic român, condus de acest războinic total?". |
|
||||
|
Guvernul a modificat şi completat, prin ordonanţă de urgenţă, Programul naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, care a fost aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2006. Modificările vizează descentralizarea activităţilor de fundamentare şi de acordare a subvenţiilor pentru construcţia de locuinţe proprietate personală, scurtarea circuitului birocratic în analiza şi acordarea subvenţiei, asigurarea posibilităţii de contestare a deciziilor de neacordare a subvenţiilor pentru solicitanţi, luare în calcul a subvenţiilor pentru stabilirea solvabilităţii bancare la acordarea creditelor ipotecare. Pentru a beneficia de subvenţia de la bugetul de stat de 20% din valoarea locuinţei construite, tinerii căsătoriţi trebuie să fie în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii de subvenţionare, şi nu la data contractării locuinţei, aşa cum prevedea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2006. Potrivit actului normativ adoptat, subvenţia se acordă la finalizarea şi predarea locuinţelor către beneficiari, iar plata subvenţiei se face la terminarea lucrărilor, în contul beneficiarului deschis pentru finanţarea construcţiei locuinţei prin credit ipotecar, la instituţia financiar-bancară care i-a acordat creditul. Această modificare a OUG nr. 51/2006 nu face decât să asigure un acces cât mai flexibil pentru tinerii care nu au încă o locuinţă şi să scurteze circuitul birocratic în analiza şi acordarea subvenţiei. |
|
||||
|
Democraţii, din stirpea celor rezultaţi prin lovitura sub centură dată de marinarul de cursă lungă liderului naţional în fluide - tatăl spiritual al partidului, au rămas o anexă docilă a tatălui lor vitreg de la Cotroceni, care dirijează destinele României de la Golden Şpriţ. Tipologia lor anatomică este uşor de recunoscut după portretul vorbit elaborat de Brigada Criminalistică; capul rotund ca o bilă de bowling (ori de popice), cu două găuri în care se introduc degetele mare şi cel mijlociu, fruntea îngustă - bombată, maxilarul masiv-proeminent, buzele cărnoase - pofticioase, urechile mici-rotunde, ochii triunghiulari, sugerând strămoşi asiatici nomazi, asimetric dispuşi pentru a supraveghea atent atât făina, cât şi slănina, nările dilatate - amuşinând prada de la distanţă, gâtul de lup - imobil, ceafa groasă-bulgărească, tenul puternic vascularizat şi congestionat datorită faptului că sângele, contrar legilor gravitaţiei şi ale bunului-simţ circulă de jos în sus, statura bondoacă, picioarele scurte-groase, de fundaş la fotbal, burtică rotofeie, determinată de poziţia în economia de piaţă, comportamentul agresiv, gata să sară la beregată când sângele le inundă cerebelul şi văd negru în faţa ochilor. Numele lor cade sub incidenţa astrală a literei "B" de la boboc, berbec, buldog sau bică (Băsescu, Boc, Berceanu, Barbu, Blaga, Boagiu, pupila ombilicală prezidenţială ...etc.), personaje care constituie eşantionul reprezentativ şi nucleul dur al formaţiei, fiecare cu anumite particularităţi comportamentale. Unul are slăbiciune la vapoare, altul la avioane, drumuri şi căi ferate, altul are boală pe amărâţii de pensionari, cărora vrea să le reducă numărul pe cale naturală, alta de integrare şi altul cântând la cobză pe versuri din folclorul grupului la televiziune şi în avionul care îl plimbă de la Cluj la Bucureşti şi retur. Dacă îi vom alinia şi îi vom privi atent, vom constata că Freud a făcut o ştiinţă din acest mod de a trata lucrurile. Este drept că şi alte litere din alfabet au dat nume ilustre şi au lăsat vid pe unde au poposit, aşa cum este distinsul primar general al Capitalei, care i-a lăsat mofluzi pe toţi aspiranţii la carierele şi fabricile de marmură din ţară cu ajutorul necondiţionat şi deloc dezinteresat al ministrului pensiilor care, pe vremea privatizărilor frauduloase, era preşedinte al Consiliului judeţean Hunedoara. Anul acesta şi-a vândut marfa unor firme "democrate" care au populat municipiul Deva cu nişte coşuri de gunoi din marmură şi fier forjat, însă visul lui este să deschidă în capitală şantiere cu grădini suspendate şi lucrări de artă care să absoarbă întreaga producţie de marmură. Din echipă mai face parte şi fostul viceprim-ministru Pogea, transferat de la siderurgie la marmură, iar la Prefectura judeţului şi-au plantat un înalt demnitar din aceeaşi familie. Bravos naţiune, halal să-ţi fie! În episodul următor ne vom ocupa de anexele şi anexitele lor. |
|
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Tema intervenţiei mele de astăzi este "Criza instituţională". Am abordat acest subiect pentru că, din păcate, la ora actuală nimeni nu mai poate susţine că în România nu există o criză instituţională. Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu au făcut publică distrugerea iremediabilă a relaţiilor instituţionale dintre Palatele Cotroceni şi Victoria. Am fost cu toţii martorii prestaţiei jalnice pe care locatarii celor două palate au avut-o pe postul public de televiziune, în direct şi la oră de maximă audienţă. A "câştigat", pare-se, Traian Băsescu, căruia îi prieşte limbajul de cârciumă, unde, de altfel, se simte bine. Ne-au provocat stupoare şi sunt convins că acelaşi sentiment l-au simţit toţi cetăţenii acestei ţări. România a fost transformată într-o piaţă, în care cele mai gureşe precupeţe sunt preşedintele şi primul ministru. Agresivitatea şi conţinutul replicilor cu care s-au atacat reciproc nu au făcut decât să scoată din nu în evidenţă şi să confirme apartenenţa lor la grupurile de interese mafiote. Prin gâlceava în direct au adâncit şi mai mult criza politică şi instituţională care ţine România pe loc. Ba, mai mult, în contextul în care are calitatea de nou membru al Uniunii Europene, cred că România este trasă în jos de actuala guvernare şi de preşedinte. Imaginea ţării este substanţial deteriorată de acest scandal, cu atât mai mult cu cât este public. Aţi mai întâlnit vreun preşedinte şi un prim-ministru al vreunui stat membru care să se facă mincinoşi în public? Cred că nu. Acest lucru este de neimaginat pentru politicienii rasaţi din Europa. Şi, pentru ca scenariul să fie complet iar răul adâncit, premierul şi preşedintele pleacă, imediat după scandalul de la postul naţional de televiziune, în vizită peste hotare. Unul la deal, altul la vale, lăsând ţara fără primele ei două nume. În alte ţări se fac eforturi ca preşedintele şi premierul să nu fie în acelaşi loc în acelaşi timp, din motive de securitate. La noi trebuie să fie la cei doi poli ai lumii, tot din aceleaşi motive de siguranţă. Pentru că, atunci când sunt mai aproape, s-a văzut ce pot face şi sar scântei. La ora actuală, problema majoră este că în România criza instituţională este generalizată. Preşedintele nu se înţelege cu premierul şi cu Parlamentul, premierul are diferende de opinie cu unii membri ai Executivului, Alianţa D.A. are şi ea problemele ei. Pe de altă parte, preşedintele se ceartă cu presa. Astfel, ţara a ajuns un câmp de luptă, în care armele sunt bileţele, valize cu bani, corupţia, iar aliaţii, grupurile de interese din domeniile energiei, petrolului, "mogulii" din presă, "yes-men"-ii din partide etc. Criza instituţională existentă este relevată şi prin faptul că, în urma acuzelor grave pe care şi le-au adus unul altuia cei mai puternici oameni din stat, justiţia, în speţă, DNA-ul, nu a reacţionat. A considerat, în mod greşit, că nu este necesar să se autosesizeze, cu toate că s-au făcut afirmaţii grave, legate de fapte pe care trebuia să le lămurească. Toate faptele enumerate în intervenţia mea de astăzi, care nu epuizează subiectul, nu fac decât să adâncească prăpastia care s-a deschis între poporul român, tot mai disperat şi amărât, şi Putere, tot mai ruptă de realitate şi anacronică. Preşedintele Traian Băsescu a deschis această prăpastie fără să ţină seama că va mai avea nevoie de alegători. Este foarte sigur pe el şi îşi permite să "joace tare". Şi alţii au crezut la fel şi au căzut de sus. Că aşa e în politică! Şi dacă este să apreciem cine a câştigat şi cine a pierdut din aceste lupte de interese meschine, ei bine, acela este poporul român. Şi mă gândesc aici la ţărani, pensionari, întreprinzători etc., care aşteptau dezbateri aprinse pe teme de interes european, legate de finanţările europene, şi nu de finanţarea unor grupuri de interese. Se pierd zilnic milioane de euro, pentru că personalităţile cheie în stat sunt mai interesate de răfuiala publică la ore de maximă audienţă. Iată o posibilă carte a noastră de vizită post-aderare! |
|
||||
|
"Teoria politică şi practica politică. Ideea de vot uninominal versus nevoia acestui tip de vot" Constatăm de ceva vreme că e din ce în ce mai dificil pentru majoritatea românilor să înţeleagă politica, cu tot ce înseamnă aceasta. De ce s-a ajuns aici? În primul rând, pentru că ea li se înfăţişează multora doar ca o aflare în treabă a unei majorităţi. Aflarea în treabă, zic ei, nu poate fi încadrată într-un sistem cât de cât riguros de acţiune, nu are o istorie coerentă, nu prezintă semnalmentele unui proiect: scapă predictibilităţii. În al doilea rând, datorită generalizării nefericite şi eronate, schiţată în cuvintele: "Tot românul face politică", prin care s-a creat artificial impresia că românii înţeleg politica, de vreme ce o fac cu toţii. Or, vedem bine că nu e aşa. Politica rimează cu ceaţa londoneză, cu smogul contemporan. În al treilea rând, pentru că se confundă adesea teoria politică cu practicile politice. Teoria politică furnizează idei practice, concepte. Acestea se testează pe realitatea socială şi, dacă se dovedesc viabile, ajung să facă parte din practica politică. Aceasta este, în aceste zile, şi situaţia ideii de vot uninominal. Aţi văzut că aceasta revine ca o cometă, din când în când, pe firmamentul politicii româneşti. Dar, atenţie, este o idee şi trebuie tratată ca atare. La noi, unii se grăbesc să o considere în fel şi chip (ba contralovitură a preşedintelui Băsescu, ba sperietoare arătată unora), dar numai idee nu. Pentru că privim teoria politică afectiv (cu simpatie şi antipatie) ori pragmatic, prea pragmatic (prin lentilele interselor noastre urgente), ratăm înţelegerea lucrurilor, începând chiar cu nucleul teoriei politice româneşti - Constituţia. Ea apare unora ca un fel de "cer", de Olimp, unde muritorii nu pot ajunge. Altora le apare ca un "sol", pe care îl pot ara şi recultiva la infinit. Altora, Constituţia li se înfăţişează ca un "subsol", din care societatea trebuie să-şi tragă seva democratică. Aprofundarea democraţiei presupune o adâncime, nu o suprafaţă ori o înălţime, de aceea optez pentru ultima interpretare. Revenind la ideea de vot uninominal, ca idee, trebuie să o respingem doar dacă e absurdă, fără sens, nu pentru că a susţinut-o cineva anume. Avem discernământ şi putem judeca fiecare ce avantaje şi dezavantaje aduce cu sine această idee. În ce mă priveşte, cred că avantajele sunt mai multe: 1. votul devine o operaţie concretă, transparentă şi foarte responsabilă, cineva anume alege pe altcineva anume; 2. alegerea câştigă în raţionalitate, alegătorul trebuie să caute date, candidatul trebuie să ofere cât mai clar informaţii; 3. însuşi Parlamentul are şansa de a se reabilita în opinia publică, prin selectarea unor persoane potrivite. S-ar putea ca la nivel practic să mai treacă timp până va prinde ideea. Teoretic, ea e bună şi personal consider că ar trebui să o luăm în calcul pentru perioada următoare. Cineva spunea cândva că cel mai mare beneficiu într-un regim democratic e faptul că, la patru ani, poporul are ocazia de a scăpa definitiv de cei care l-au nemulţumit. Vă întreb cu ce drept noi, cei de astăzi, suntem pe cale de a lipsi românii de acest beneficiu? |
|
||||
|
Domnul Răzvan Petrică Bobeanu: Declaraţie politică intitulată "Război total". Marţi seara, TVR 1, emisiunea "Între bine şi rău". Invitat, Călin Popescu-Tăriceanu, premierul României. Discuţii pe tema situaţiei politice actuale. La un moment dat intervine telefonic şi preşedintele Traian Băsescu. Ce a urmat? Poate mulţi dintre dumneavoastră aţi văzut în direct, la oră de maximă audienţă, pe postul public de televiziune, Preşedintele României, Traian Băsescu, şi Primul - Ministru României, Călin Popescu-Tăriceanu, s-au certat ca două precupeţe, acuzându-se unul pe altul că patronează grupuri de interese. Un spectacol penibil, care aruncă o pată mare de noroi atât asupra Guvernului, cât şi asupra instituţiei Prezidenţiale, dovedind că în momentul de faţă nici unul, nici altul nu merită demnităţile şi poziţiile pe care le deţin. Ce a făcut Traian Băsescu în cei doi ani care s-au scurs de la investirea sa? Fiecare zi care s-a scurs a reprezentat o nouă încercare a Preşedintelui de a-şi subordona total Guvernul şi Parlamentul, iar în acest sens a încălcat frecvent Constituţia şi a transformat scena politică românească într-un adevărat câmp de luptă. Ce a făcut Călin Popescu-Tăriceanu în cei doi ani de la învestitură? A încercat permanent să ţină piept atacurilor venite dinspre Palatul Cotroceni, a dat explicaţii în permanenţă în ceea ce priveşte relaţia sa cu Dinu Patriciu, a condus un guvern ineficient, lucru datorat în mare parte şi unei coaliţii de guvernare mult prea agitată pentru a mai avea timp şi pentru guvernarea ţării. Cine a avut de pierdut din cauza orgoliilor conducătorilor noştri? Fără îndoială, populaţia. România a strâns cureaua timp de 17 ani pentru mult dorita integrare europeană. Însă în momentul în care am atins acest deziderat, ne-am dat seama că nu avem o strategie post-aderare şi nu suntem pregătiţi să cheltuim banii care vin de la Uniunea Europeană. Aşa se face că în primele luni ale anului 2007 România a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu o sumă mai mare decât fondurile europene pe care a reuşit să le cheltuie în această perioadă. De asemenea, aşa-zisul referendum din judeţele cu populaţie preponderent maghiară a reprezentat un nou motiv de a ne întreba dacă guvernează cineva această ţară? Este inadmisibil ca în inima României să se întâmple aşa ceva. Ulterior, referendumul a devenit sondaj, tocmai pentru a scăpa de rigorile legii cei ce l-au iniţiat. Chiar nu înţeleg de ce autorităţile nu îşi fac datoria, cu atât mai mult cu cât un astfel de referendum înseamnă şi încălcarea gravă a art. 1 din Constituţia României. Astfel de exemple de incoerenţă politică şi administrativă ar putea continua. Din păcate însă, conflictele dintre Preşedinte şi Premier îşi pun amprenta asupra activităţii tuturor instituţiilor publice, iar acest lucru va continua, pentru că în acest moment, lupta dintre Traian Băsescu şi Călin Popescu-Tăriceanu le ocupă acestora tot timpul. Vă mulţumesc. |
|
||||
|
- pauză - |
|
||||
|
Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Gheorghe Albu şi Ioan Munteanu, secretari. |
||||||
|
|
Pentru că avem componenţa prezidiului completă, permiteţi-mi să declar deschisă partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, destinată activităţii parlamentare propriu-zise, activităţii legislative mai bine zis, că şi declaraţiile politice fac parte din activitatea parlamentară. Daţi-mi voie, aşadar, să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, şi să vă anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 212; sunt absenţi 118, din care 36 participă la alte acţiuni parlamentare. Vă reamintesc, stimaţi colegi, la ora 12,30 va avea loc votul final. V-aş ruga să vă programaţi programul de aşa manieră. Trecând la ordinea de zi, vă reamintesc că data trecută s-a decis ca proiectul de lege de la pct.5, respectiv Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2006 privind înfiinţarea şi organizarea Departamentului pentru Afaceri Europene, să fie luat pe primul loc. Dau cuvântul domnului Relu Fenechiu să prezinte raportul sau situaţia acestui proiect al cărui termen constituţional expiră pe 01.03. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic s-a întrunit în şedinţa din data de 13 februarie 2006; a avizat favorabil, a admis cu modificări Proiectul de Lege privind înfiinţarea DAE. La şedinţa de plen de săptămâna trecută s-a decis retrimiterea la comisie pentru a fi aduse unele amendamente de către Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului. Din nefericire, aceste amendamente au fost aduse abia ieri. Din punct de vedere tehnic, vreau să vă spun că nu s-a putut constitui comisia, aseară la ora 18,00, aşa încât, dacă este posibil, eu aş dori să discutăm acest raport în comisie la şedinţa de astăzi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Aş dori să vă semnalez şi dumneavoastră şi colegilor noştri... (Discuţii, la masa prezidiului, între domnul Fenechiu şi preşedintele de şedinţă, domnul Valer Dorneanu.) Putem merge pe raportul existent? Atunci dumneavoastră vreţi ca înainte de votul final să faceţi un raport? (Se continuă discuţiile la masa prezidiului). Stimaţi colegi, este dificil să parcurgem acest proiect fără un raport definitivat, fără armonizarea punctelor de vedere ale grupurilor parlamentare. De aceea, supun votului dumneavoastră propunerea preşedintelui comisiei, de a se retrimite la comisie pentru... Domnul deputat Duşa. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Propunerea este de retrimitere la comisie, dar şi de prelungire a termenului, pentru că expiră termenul constituţional pentru acest proiect de lege. |
|||||
|
|
Vă reamintesc, stimaţi colegi, că deşi ne aflăm într-o situaţie de Ordonanţă de urgenţă, cu un statut oarecum special, în practica noastră a existat un caz în care s-a prelungit termenul şi pentru o Ordonanţă de urgenţă. Atunci, în spiritul acestei practici şi pentru a avea sentimentul noi, Camera, că nu procedăm oarecum automat la o adoptare tacită, o să vă supun votului dumneavoastră. Nu înainte, însă, de a-i da cuvântul domnului preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, domnului deputat Sergiu Andon. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. O chestiune de nuanţă, dar practica Camerei noastre arată că sunt importante şi chestiunile de nuanţă. Vă rugăm să supuneţi votului chestiunea că legea, proiectul de lege este de o importanţă şi complexitate deosebită. Acesta ar fi temeiul ca să prelungim. Şi aşa s-a creat şi precedentul la care vă referiţi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Cu rigoarea dumneavoastră recunoscută, puneţi plenul în situaţia de a nu avea niciun fel de reţineri în a vota această propunere, pentru că proiectele de lege pot fi, într-adevăr, supuse prelungirii termenului constituţional. Supun votului dumneavoastră propunerea de prelungire la 60 de zile - da, domnule Duşa? - a termenului constituţional. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? V-aş ruga în situaţia aceasta să revenim la vot, pentru că văd că există opoziţie. Rog staff-ul tehnic să verifice sistemul electronic de vot. Funcţionează. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră, prin acest procedeu, prelungirea termenului constituţional pentru acest proiect de lege la 60 de zile. Cine este pentru? Vă rog să vă înregistraţi prezenţa şi să votaţi. S-a încheiat votul. Vă rog să afişaţi rezultatul. Da, 42 voturi împotrivă, 40 voturi pentru. |
|||||
|
|
Nu înţeleg. Cine doreşte să intervină, să poftească la tribună. Dacă cineva dintre preşedinţii grupurilor, dintre liderii de grup, doreşte să se repete votul, să propună acest lucru. |
|||||
|
|
Nu sunt preşedinte şi nici lider de grup, dar aş vrea să vă propun să repetăm, şi vă spun de ce: întâi aţi solicitat votul nostru, şi noi am ridicat mâna; pe urmă, aţi cerut votul electronic. Acum, depinde unde-şi ţine fiecare cartela, că până o scoţi şi până votezi, a cam trecut termenul. Haideţi să mai încercăm o dată, vă rog frumos. Poate sunt în asentimentul colegilor. |
|||||
|
|
Să admitem existenţa acestei disfuncţiuni. Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Supun votului dumneavoastră electronic propunerea ca Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.133/2006 pentru acest proiect, să fie prelungit termenul constituţional la 60 de zile. Cine este pentru? Vă rog să votaţi electronic. Stimaţi colegi, haideţi că nu votăm electronic de atât a timp. Este evident că dacă v-am invitat la procedura de vot electronic, eu n-am spus total "pentru, contra, abţineri". Aveţi acolo pupitrul şi exercitaţi-vă dreptul, aşa cum ştiţi foarte bine. Deci, vă rog să vă pronunţaţi asupra acestei propuneri. Deci, din 113 voturi exprimate, 51 sunt pentru, iar 61 de voturi sunt împotrivă. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră, în aceste condiţii, retrimiterea proiectului la comisie. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot electronic în legătură cu restituirea propunerii la comisie. Nu funcţionează aparatul sau s-a înregistrat votul pe care nu-l doreaţi. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, V-aş ruga să aveţi în vedere că felul cum v-aţi pronunţat ne pune într-o situaţie foarte dificilă. Ar însemna că nu trimitem nici la comisie, nu prelungim, şi atunci ar trebui să intrăm în dezbaterea proiectului. Deci, înţeleg solicitarea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal de a se repeta votul, cu această precizare: există ameninţarea termenului de adoptare tacită. Dumneavoastră n-aţi votat prelungirea termenului constituţional; n-aţi fost de acord nici cu trimiterea la comisie; sau înţeleg că n-aţi reuşit exact să vă manifestaţi în cunoştinţă de cauză voinţa. Domnul Vasile Puşcaş doreşte să intervină. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Cred că nu avem de gând ca pentru decizii care sunt de-adevăratelea importante, să facem aici demonstraţie că nu ştim exact ceea ce dorim şi mai ales că ceea ce putem să facem este pentru folosul procesului decizional pentru România. Am spus-o că este nevoie de o discuţie, fiindcă modul în care este alcătuită ordonanţa este deplasat de tot procesul decizional, aşa cum el trebuie să se întâmple. Şi România va avea de suferit. Au venit amendamente şi, am înţeles, comisia nu le-a putut discuta; au venit ieri şi din partea unui alt partid, care este la guvernare, amendamente, şi pentru aceste raţiuni, colegii noştri din comisie au solicitat, preşedintele a solicitat o retrimitere la comisie. Dar este greu ca o sumă de zeci de amendamente să fie rediscutate în termen scurt! Ori o lăsăm să meargă aşa, şi peste o lună o schimbăm, dar ne facem de toată minunea; ori lucrăm ceva care este serios. Repet: este vorba de modul în care România gestionează decizia în relaţia cu instituţiile interne, pentru deciziile care se iau la Bruxelles. Nu este o joacă! De aceea, am propus să facem o lucrare noi, Camera Deputaţilor, putem merge pe formula că-i dăm drumul şi Dumnezeu cu mila. Este vorba de România aici şi de modul în care România îşi exprimă decizia în procesul acesta integraţionist. De aceea, rog foarte mult să mergem pe o soluţie. Eu n-am nici o altă propunere decât cea cu care au venit membrii comisiei, dar să aducem, indiscutabil, o lucrare ca lumea pentru România. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, s-a prezentat în sală şi domnul vicepreşedinte Bolcaş, cel sub preşedinţia căruia s-a întâmplat o prelungire similară de termen constituţional, şi cere cuvântul domnia sa. Vă rog, domnule Bolcaş. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Stimaţi colegi, Toţi am subliniat importanţa acestui proiect de lege de aprobare a ordonanţei. Ni s-au adus acum date concrete de domnul deputat Puşcaş, în legătură cu volumul mare de lucru. Ne aflăm în ipoteza prevăzută de art.75 alin.(2) al Constituţiei, pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită, termenul de aprobare tacită este de 60 de zile. Domnule preşedinte, vă rugăm să supuneţi, cu prioritate, la vot, prelungirea termenului de adoptare tacită la 60 de zile. Aceasta este toată problema. |
|||||
|
|
Numai puţin, domnule Marton. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Este vorba de date noi, care au apărut acum, din discursul domnului Puşcaş. |
|||||
|
|
Daţi-mi voie să încerc să moderez discuţiile. Mulţi dintre dumneavoastră aţi criticat sistemul constituţional al adoptării tacite. Suntem în faţa unui proiect deosebit de important, aşa cum v-au spus foarte mulţi colegi, inclusiv domnul vicepreşedinte Bolcaş şi domnul ministru Vasile Puşcaş, stăpân pe problematica aceasta. N-ar fi deloc bine ca noi, în mod deliberat şi în plen, să acceptăm adoptarea tacită, fără nici o contribuţie de-a noastră la acest proiect de lege. Este adevărat că s-a votat respingerea prelungirii. Eu aş ruga un lider de grup parlamentar, în afară de cel de la P.R.M., care s-a pronunţat deja, să aprecieze dacă nu este cazul totuşi să solicite repetarea votului, pentru că este - din punctul meu de vedere - destul de jenant ca această Cameră, Camera Deputaţilor să accepte adoptarea unei legi, fără să aibă nici o contribuţie la îmbunătăţirea ei. Domnul deputat Marton. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: O precizare: nu cer repetarea votului. Au fost aduse elemente noi, şi, în aceste condiţii, în funcţie de aceste elemente, să se repună la vot problema. Nu repet un vot care a fost dat. Pun din nou la vot o problemă nouă. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Am apucat să anunţ deja cuvântul domnului Marton. V-aş ruga, să-i respectăm dreptul de întâietate, în funcţie de timpul în care s-a înscris. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Eu sper, se mai întâmplă ca din când în când, aşa cum a fost prezentat aici, să nu fim pregătiţi pentru un vot electronic sau să nu ştim exact ce s-a votat, pentru că n-am fost atenţi la dezbatere. Dar, din moment ce a existat o repetare a unui vot, deja toată lumea ştia despre ce votează. Atunci, daţi-mi voie să fac o interpretare a unui astfel de vot. Eu cred că cei care au votat pentru ca să nu prelungim acest termen, au ştiut de ce doresc să voteze în felul acesta. Dacă cei care au votat pentru respingerea prelungirii termenului ar fi votat pentru retrimiterea la comisie, atunci asta ar fi însemnat că cei care dau un astfel de vot doresc să treacă legea tacit. Dar se pare că tot o majoritate a votat şi împotriva retrimiterii la comisie. Adică, se doreşte ca legea să fie dezbătută, în forma în care ne-a fost înaintată. Deci, asta este decizia majorităţii, a unei majorităţi prezentă aici, nu ştiu care majoritate. Doreşte ca în această formă dată de raport să fie dezbătut proiectul de lege, cu amendamentele acceptate şi respinse, şi trecut la vot final. Deci asta este interpretarea pe care eu o dau votului dumneavoastră. S-ar putea ca totuşi cineva să se fi răzgândit, să dorească să fie modificat, şi atunci, într-adevăr, din partea acestora, care şi-au schimbat între timp punctul de vedere, trebuie să fie o solicitare discutabilă de a relua votul, pentru că eventual nu au fost atenţi sau n-au înţeles despre ce este vorba, în momentul în care au dat primul vot. Dar, deocamdată, eu, singura interpretare pe care o pot da este: o dezbatem conform raportului înaintat de comisie, acceptăm articolele, amendamentele sau le respingem, şi trecem la vot final, în forma în care iese după dezbaterea pe articole. Asta este interpretarea mea. |
|||||
|
|
Domnul deputat Bivolaru, după care vă propun să închidem lista intervenţiilor. Poftiţi, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Dacă ceea ce scrie în acest material este real, constat că stafful tehnic a făcut o eroare: dacă pe data de 27 decembrie 2006 s-a depus proiectul de lege la Cameră, sunt 5 zile din sesiunea din decembrie, ianuarie tot a fost vacanţă parlamentară şi nu se consideră, şi vreau să constataţi că 1 martie este greşit, dacă datele de aici sunt corecte. Deci, până la 5 februarie. Păi, faceţi socoteala! |
|||||
|
|
Domnul deputat Bivolaru. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este destul de grav dacă totuşi instituţionalizăm revenirea asupra votului. Este chiar foarte grav. Şi, în condiţiile acestea, singura soluţie de compromis pe care am putea să o acceptăm este să ascultăm, dacă am putea, punctul de vedere al liderilor, deci al liderilor de grup, în legătură cu acest aspect. Asta ca o formă de compromis, chiar în spiritul Regulamentului. În aceste condiţii, am putea să amânăm dezbaterea respectivă până când acest grup al liderilor s-ar putea întâlni să ne dea o soluţie din partea dumnealor, în condiţiile în care fiecare lider are informaţii precise şi clare. Observăm că nu prea s-au pronunţat liderii astăzi aici. A fost destul de greu preşedintelui de şedinţă să găsească nişte lideri ca să ia cuvântul şi să propună reluarea votului. Şi, în contextul acesta, cred că soluţia cea mai corectă este ca aceşti lideri să se pronunţe, şi noi să procedăm ca atare. |
|||||
|
|
Domnul vicepreşedinte Bolcaş. Domnule Bolcaş, îmi cer scuze, a cerut în mod repetat domnul Gheorghiof cuvântul şi ... |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Da, iertaţi-mă, vă rog. |
|||||
|
|
L-am privat de acest drept regulamentar şi constituţional. |
|||||
|
|
Domnul Nicolae Titu Gheorghiof: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Sigur, am venit cu Regulamentul Camerei Deputaţilor, ca să nu citez din memorie. S-a discutat asupra prelungirii unui termen de la 45 la 60 de zile, având în vedere greutatea acestui proiect. Bineînţeles, art.75 din Constituţie, şi nu numai art.75 din Constituţie, coroborat şi cu art.113 din Regulamentul nostru, face o excepţie, şi anume: codurile şi legile de complexitate deosebită asupra cărora se pronunţă în termen de 60 de zile. Dar, vă rog să observaţi că cele două texte coroborate ar duce la o altă situaţie, în cazul ordonanţelor de urgenţă şi aici termenul este deja depăşit. Şi anume, tot textul legii spune că: "Ordonanţele de urgenţă pentru care termenul este de 30 de zile de la data depunerii la Camera Deputaţilor". Mă întreb, cum de staff-ul nostru, atunci când a propus Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, nu a avut în vedere acest termen şi a încălcat prevederile regulamentare şi chiar Constituţia, referitor la termenul propus. Nu se poate, în cazul ordonanţelor de urgenţă să iei 45 sau 60 de zile. Este 30 de zile! Termen care a fost depăşit în cazul de faţă, dacă stăm să facem calculul care s-a spus aici: 5 zile în decembrie, acum 26 de zile, 31 de zile. Deci, ca să nu mergem, totuşi, pe împlinirea termenului constituţional, s-a făcut o propunere de către liderul Grupului U.D.M.R. din Camera Deputaţilor. Cred că este soluţia cea mai bună. În plenul Camerei Deputaţilor, astăzi observăm care sunt amendamentele admise şi respinse, potrivit Regulamentului nostru, le discutăm şi dăm la votul final astăzi la ora 12,30. Aceasta este şi poziţia Grupului Partidului Naţional Liberal, ca să nu mergem la sancţiunea prevăzută în cele două texte pe care le-am coroborat. În cazul ordonanţelor de urgenţă, 30 de zile. S-a împlinit, este împlinit termenul pentru prima Cameră sesizată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Cristian Rădulescu, din partea Grupului parlamentar al P.D. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Răspund, într-un fel, şi dorinţei domnului Bivolaru de a avea părerea tuturor liderilor asupra acestei probleme. Termenul respectiv, de 30 de zile, se împlineşte exact pe 1 martie şi este bine calculat. Sunt 5 zile din decembrie, după aceea s-a socotit vacanţă parlamentară pe perioada lunii ianuarie şi 4 zile din februarie, sunt 24 de zile din februarie şi cu 1 martie se fac exact 30 de zile. Am făcut şi eu numărătoarea aceasta de mai multe ori, sperând să mai ciupesc de undeva nişte zile. Nu am avut de unde. În ceea ce priveşte dorinţa noastră de a îmbunătăţi această lege şi data trecută, în sprijinul domnului Puşcaş, am exprimat părerea că este bine ca raporturile departamentului acesta cu comisia de profil de la Camera Deputaţilor şi funcţionarea implicită a acestui departament să fie cât mai bine reglementate. Din păcate, şi intervenţia comisiei şi a dânsului pe această temă s-a făcut destul de târziu, astfel că ieri, înainte de dadline s-a "trezit" Comisia pentru administraţie cu o mulţime de amendamente, nu numai de fond, de structură profundă a funcţionării acestui departament la comisie şi cu o mulţime de amendamente care au venit şi din partea grupului nostru parlamentar, fiind puşi, într-un fel, în imposibilitatea ca foarte repede, peste noapte, să dea un raport care în final să ducă la o operă viabilă. Una la mână. Doi la mână. Oricum s-ar petrece lucrurile şi oricât am fi mânaţi de această dorinţă de a îmbunătăţi structura acestui departament şi de a da o lege bună, înainte de toate trebuie să respectăm Constituţia. Prea mult în ultima perioadă - fac această afirmaţie - au avut loc interpretări răsucite ale Constituţiei, pe care, din fericire, Curtea Constituţională, în cele din urmă, le-a sancţionat şi o să le mai sancţioneze. Dacă am creat o dată un precedent, prelungind termenul de 30 de zile, prevăzut de Constituţie la ordonanţe de urgenţă, până la 45 sau 60 de zile, pe baza unui alt text al Constituţiei, aceasta fiindcă interesul public era înţeles de către noi unanim şi am făcut această derogare la Constituţie, cred că acum, dacă facem din nou la fel, folosim precedentul, constituim cutuma. Şi de acum înainte o să avem o cutumă cu care o să dăm în cap Constituţiei de câte ori o să avem un interes. Şi când o să vrem să ne folosim de textul constituţional, nu o să mai putem, fiindcă o să vedem că am constituit cutume împortiva Constituţiei. Termenul de 30 de zile este strict şi nu poate fi depăşit. Este cuprins la cu totul alt capitol decât cel unde se spune de legi de importanţă deosebită şi coduri. Acolo zice de 45-60 de zile, iar ordonanţa este la delegarea legislativă, la raporturile Guvernului cu Parlamentul, este în cu totul alt capitol şi acolo nu se face nici un fel de prevederi, nu există nici un fel de portiţă de prelungire a termenului peste 30 de zile. Aşa că, cu toată insatisfacţia că nu putem să finisăm această lege, totuşi, dincolo de chestia aceasta, cred că primordial este să respectăm Constituţia. Revenind, s-au dat două voturi, nici eu n-aş merge pe repetarea unui vot cu tot felul de artificii şi subterfugii pentru a ne justifica după aceea. S-au dat nişte voturi, aceasta este situaţia, mai este o Cameră, de aceasta funcţionăm de 17 ani într-un Parlament bicameral, în speranţa că dacă o Cameră nu este atentă, măcar cealaltă va finisa mai bine legile. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Se pare că intervenţiile dumneavoastră, ca şi voturile exprimate, au aşezat lucrurile în făgaşul lor normal. Prin votul exprimat prima dată nu aţi fost de acord cu prelungirea termenului constituţional şi se pare că bine aţi făcut că aţi votat în acest fel, respectând rigorile Constituţiei. Prin al doilea vot aţi refuzat trimiterea la comisie, pentru că trimiterea ar fi fost absolut formală şi nefirească. Ca atare, suntem în situaţia evocată foarte exact de domnul Marton şi de domnul Rădulescu şi de ceilalţi colegi, nu avem decât să începem dezbaterea proiectului de lege, pe raportul care a existat, cu posibilitatea de a lua în consideraţie amendamentele care s-au pus. În consecinţă, dau cuvântul iniţiatorului pentru a prezenta pe scurt, având în vedere că suntem în procedură de urgenţă, proiectul şi apoi domnului preşedinte Fenechiu, pentru a prezenta raportul şi pentru a propune timpii de dezbatere. Aveţi cuvântul, domnule ministru. |
|||||
|
|
Domnul Adrian Ciocănea: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Eu mă numesc Adrian Ciocănea, sunt secretar de stat pentru Departamentul de Afaceri Europene. Ordonanţa pe care v-o supunem atenţiei reglementează relaţiile pe orizontală şi pe verticală în ceea ce priveşte procesul de elaborare a poziţiilor României în raporturile cu Uniunea Europeană. Având în vedere noul statut de stat membru, această ordonanţă are ca obiectiv aşezarea într-un făgaş operaţional a acestui proces, care reprezintă un proces de transpunere în legislaţia internă a reglementărilor internaţionale. Având în vedere că primul ministru este responsabil cu îndeplinirea programului de guvernare şi pentru că ansamblul afacerilor europene reprezintă, până la urmă, o componentă a dreptului intern, s-a considerat că este bine ca acest departament să fie instituit în subordinea primului ministru. Plecând de la această ipoteză şi urmărind toate aspectele legate de funcţionarea acestui departament, vă supunem atenţiei actuala ordonanţă de urgenţă. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Bivolaru, procedură. |
|||||
|
|
Pentru a nu epuiza intervenţia reprezentantului Guvernului, ar trebui, domnule preşedinte, să ni se răspundă la o întrebare, pentru a nu trece mai departe. S-a făcut afirmaţia aici, la acest microfon, că aseară, ieri, Guvernul, prin Ministerul Afacerilor Externe, a mai înaintat o serie de amendamente pentru această ordonanţă de urgenţă. Să ni se confirme dacă da sau nu, ca să hotărâm în consecinţă. |
|||||
|
|
Domnul Adrian Ciocănea: Am solicitat la comisie dacă există alte observaţii în afară de cele pe care le-am cunoscut în ultimul termen şi prezentate de P.S.D., prin domnul deputat Puşcaş, şi am primit informaţia că este doar o propunere de la Partidul Democrat, aşa cum a spus şi domnul deputat Rădulescu. Nu cunosc astfel de informaţii, pentru că aseară, la ora 19,00, când am cerut ultimile informaţii, încercând să aflu care este situaţia, nu am decât două astfel de propuneri. Aceasta este informaţia pe care o am eu. În orice caz, dacă există propunerile, ele pot fi depuse oricând şi la Camera următoare, respectiv la Senat. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte Relu Fenechiu, v-aş ruga să prezentaţi, pe scurt, raportul şi să propuneţi timpii de dezbatere. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu pot decât să prezint raportul întocmit de comisie pe data de 13 februarie 2007. Camera a hotărât că pe acest raport vom discuta. Raportul este pentru aprobarea proiectului de lege, care este o lege ordinară. Raportul a fost adoptat cu 9 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 6 abţineri şi, în urma dezbaterii, comisia propune admiterea cu modificări a proiectului de lege. Propun 20 de minute timp de dezbatere. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi intervenţie pe text? Un minut? |
|||||
|
|
Da. |
|||||
|
|
Dacă sunteţi de acord. V-aş ruga să vă exprimaţi prin ridicate de mâini, cu această propunere a timpilor. Mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului. La titlul proiectului de lege comisia nu a avut observaţii. Dacă aveţi dumneavoastră? Adoptat. La textul articolului unic, comisia are un amendament. Vă rog să-l urmăriţi la pagina 3, pct. 2, de fapt textul de aprobare a ordonanţei, cu modificări, nu pur şi simplu. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul comisiei? Nu. Votat în unanimitate. Poftiţi, domnule Puşcaş, v-aş ruga. Nu m-au ajutat secretarii, ca să-mi semnaleze că doriţi să luaţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Eu vroiam să intervin, am ridicat mâna chiar la titlu, pentru că mi-am dat seama acum, citind Constituţia şi legile de organizare a Guvernului, noi avem aici Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Afaceri Europene. Ce este acesta? Un nou minister? Deci, trebuie să fie funcţionarea Departamentului pentru afaceri europene de la Cabinetul primului ministru sau de la Secretariatul General al Guvernului, pentru că noi nu facem altceva decât să desfiinţăm ministere, restructurând Guvernul, prin ordonanţă de urgenţă. |
|||||
|
|
Atunci, susţineţi că ar trebui să interveniţi şi asupra titlului? |
|||||
|
|
Este Departament de la Cabinetul sau cum vreţi să-i spuneţi, Secretariatul General al Guvernului, pentru că, dacă nu, faci un minister nou. Deci, noi avem Ministerul Integrării Europene la ora actuală, domnule preşedinte şi se creează încă un minister, Departamentul pentru Afaceri Europene. Am impresia că trăim, totuşi, în 2007 şi trebuie să clarificăm, nu să încurcăm lucrurile. Deci, în document se spune că este departament în subordinea primului ministru. Şi Ministerul Integrării este tot în subordinea primului ministru. Noi o să fim o ţară cu două ministere de afaceri europene şi un minister de afaceri externe şi ştie Dumnezeu ce mai este în ţara aceasta! Deci, vă propun să ... |
|||||
|
Domnul Ioan Bivolaru (din sală): Să se pronunţe! |
||||||
|
|
Sigur că da, să se pronunţe! Dacă mergem aşa, să fie Departamentul de Afaceri Europene de la Cabinetul primului ministru sau, nu ştiu, de la Cancelaria primului ministru. |
|||||
|
|
Domnule deputat, vă mulţumesc. V-aş ruga, având în vedere importanţa intervenţiei domnului Puşcaş şi a faptului că nu am sesizat când a intervenit la titlu, vă amintesc, cei care nu sunteţi văzuţi cu mâna ridicată, după Regulament trebuie să veniţi aici la secretari, ca să vă anunţaţi dorinţa de a interveni. Domnul secretar Munteanu este foarte riguros în respectarea Regulamentului, ca şi domnul secretar Albu. Dau cuvântul iniţiatorului şi semnalez şi eu, în calitate de preşedinte de şedinţă, asupra nevoii de rigoare, pentru că altminteri credem că este vorba de un nou minister şi atunci veniţi la investire. |
|||||
|
|
Domnul Adrian Ciocânea: Mulţumesc. Această observaţie, în opinia noastră, nu este judicioasă, din următorul motiv: în corpul ordonanţei este explicit trecut faptul că toată componenţa din Ministerul Integrării Europene, care se ocupă de activităţile legate de afacerile europene, trece în componenţa Departamentului pentru Afaceri Europene. Ca urmare, din punctul de vedere al funcţionării a două instituţii, există o diferenţiere clară între componenta de dezvoltare regională, care rămâne în activitatea Ministerului Integrării Europene, şi componenta de afaceri europene, care trece în cadrul Departamentului de Afaceri Europene. În ceea ce priveşte înfiinţarea departamentului, dumneavoastră vă puteţi pronunţa dacă ar fi fost o încălcare a Constituţiei, prin înfiinţarea unui nou minister, ar fi trebuit să existe o astfel de observaţie, sigur, pe parcursul şedinţelor pe care le-am parcurs în comisiile de specialitate. Dar, având în vedere că acest departament este trecut explicit a fi înfiinţat în subordinea primului ministru şi nu la SGG, la Cancelarie sau în altă parte, el este un departament care are acest obiect de activitate. Ca urmare, nu este înfiinţarea unui nou minister. Este vorba de o instituţie, nu de un nou minister. |
|||||
|
|
Domnul preşedinte Relu Fenechiu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Vă rog să luaţi act de faptul că în art. 8, la alin. (4) scrie foarte clar că în plenul Camerei Deputaţilor nu pot fi depuse amendamente de fond şi să discutăm pe raportul comisiei şi doar atât. Amendamente au fost depuse până acum. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul deputat Puşcaş. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Încă o dată vă spun: nu am absolut nici o intenţie, decât să fim foarte serioşi. În urmă cu o săptămână, prin votul nostru, Parlamentul a decis ca amendamentele să fie discutate luni, de către Comisia pentru administraţie. Nu au fost discutate luni de către Comisia pentru adminstraţie! Nu au fost discutate marţi de către Comisia pentru administraţie! Iar acum, sigur că da, dacă doriţi, rămânem cu pumnul în gură, nu este nici o problemă, domnule preşedinte de comisie. Dar, totuşi, a fost un plen al acestei Camere, care a decis ca în termen de ... să se discute în comisie. Deci, dumneavoastră aveţi atâta putere încât bateţi decizia plenului, sunt de acord. Atunci, ceea ce spunea domnul coleg, suntem "curat" constituţional. Dar, dacă mergem pe formula aceasta, atunci nu înţeleg ce rost mai avem noi în această Cameră, domnilor colegi. Stăm aici şi numai legiferăm? Păi, atunci, stăm, ridicăm mâna pe o ordonanţă de urgenţă care, sigur că da, este urgentă, pentru că ar fi trebuit să se întâmple lucrul acesta anul trecut, să se producă o restructurare a Guvernului anul trecut. Cum este posibil ca, în continuare, noi să discutăm ce ar trebui să facem în Uniunea Europeană şi iată că suntem în Uniunea Europeană. Eu îl înţeleg pe distinsul reprezentant al Guvernului aici. Nu el este de vină că este pus într-o asemenea situaţie. Este decizia Guvernului, a primului ministru, care a întârziat. Dar noi, ca membri ai Parlamentului, ca membri ai acestei Camere, înţeleg că nu mai facem altceva decât votăm ordonanţe care ne sunt aduse în ultimul moment şi punem România în situaţii jenante, cu votul nostru. Nu cred că este corect, domnule preşedinte! |
|||||
|
|
V-aş ruga să-i pemiteţi colegului dumneavoastră de la Partidul Naţional Liberal să intervină şi vorbiţi dumneavoastră, în calitate de preşedinte al comisiei, la urmă. Stimaţi colegi, Nu vreau să prejudec situaţia înainte de a vota dumneavoastră. Vă amintesc, însă, o practică a noastră, că ori de câte ori o comisie nu face raportul suplimentar, există practica de a se discuta orice amendament în plen, iar despre acest amendament eu vreau să vă spun că poate fi socotit şi un amendament de formulare corectă, din moment ce se spune că fondul problemei se regăseşte şi în conţinutul legii. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Ţin să remarc că la art. 2, vorbesc pe fond, se spune clar că funcţionează ca departament şi nu ca şi minister. Iar, mai departe, la art. 4, se explică foarte clar de unde se ia structura, cui se subordonează, se vorbeşte de Secretariatul permanent pentru afaceri europene din cadrul Cancelariei primului ministru, de unde se ia şi personalul. Deci, rezultă foarte clar, din art. 4, că nu este vorba despre un nou minister, ci despre un simplu departament. Şi dacă am folosi sau am modifica textul "... din subordinea primului ministru..." deja mi se pare redundant, din moment ce există această explicaţie la art. 4. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Haideţi să nu umblăm după logică, să ne raportăm şi la tehnica legislativă potrivit căreia titlul unei legi trebuie să redea, în esenţă, conţinutul acesteia. Ca să nu existe nici un fel de dubii. Domnul Relu Fenechiu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Constat că noi, totuşi, am trecut la dezbaterea pe articole, aşa că nu cred că mai are sens să discutăm când s-a trimis la comisie, când s-a hotărât să fie termenul maxim pentru depunerea amendamentelor. Într-adevăr, săptămâna trecută s-a spus că se dă termen o săptămână, dar tot la fel de adevărat este că s-a dat termen limită de depunere a amendamentelor data de joi. Or, noi, amendamentele le-am avut abia ieri după amiază şi, practic, nu puteam sub nici o formă să discutăm pe acele amendamente care schimbau fundamental întreaga lege. Dar, nu vreau să revenim la acest lucru, am spus-o doar pentru stenograma şedinţei. Suntem, în acest moment, la dezbaterea pe articole şi vă propun să trecem în continuare la vot. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Supun atunci votului dumneavoastră propunerea pe care a făcut-o domnul deputat Vasile Puşcaş, ca în cuprinsul titlului şi al articolului unic, atunci când se vorbeşte de departament, să se facă precizarea "în subordinea primului ministru". Vă rog să vă pronunţaţi prin vot asupra acestui amendament, care este şi de fond, dar este şi de formulare corectă. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot electronic. S-a încheiat procedura de vot. Vă rog să afişaţi rezultatul. Cu 66 de voturi pentru, 43 împotrivă, 2 abţineri, amendamentul domnului Puşcaş a fost admis. |
|||||
|
|
Trecem la titlul ordonanţei de urgenţă. Presupun că şi la titlu este vorba de inserarea aceluiaşi amendament. Domnule Puşcaş? Este evident că aşa este. La art. 1 din ordonanţă, comisia nu are nici un amendament. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în unanimitate. La art. 2 nu sunt amendamente de la comisie. Votat în unanimitate, dacă nu aveţi obiecţiuni. La art. 3, vă rog să observaţi amendamentul 6 al comisiei, care se derulează de la pagina 6 până la pagina 16. Urmăriţi amendamentele comisiei de la lit. j), precum şi de la pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 şi pct. 2. Dacă aveţi obiecţiuni la aceste amendamente ale comisiei? Nu. Adoptate în unanimitate. La art. 4, pct. 7 din raport, comisia nu are amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. La art. 5 vedeţi pct. 8 din raport. Comisia nu a avut amendamente, nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. Articolul 6. Nu sunt obiecţiuni din partea dumneavoastră, nici comisia nu a avut. Votat în unanimitate. La pct. 10. Urmăriţi pagina 18 din raport. Comisia propune ca după art. 6 să fie introduse şi art. 61, 62, 63, 64. Dacă la vreunul din aceste texte nou introduse aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptate toate patru în unanimitate. Urmăriţi, vă rog, art. 7, pct. 11 din raport, prin care comisia propune un amendament la alin. 3. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pagina 22? Nu. Votat în unanimitate. Articolul 8. Nu sunt obiecţiuni, nici amendamente. Votat în unanimitate. Articolul 9. Urmăriţi, vă rog, amendamentul comisiei de la pagina 22 şi 23, amendamentul de la pct. 12. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Articolul 10, pct. 13 din raport. Nu sunt amendamente la comisie. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votat în unanimitate. Articolul 11. Nu sunt amendamente. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Articolul 12 şi 13, care sunt şi ultimele. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Votate în unanimitate. Va rămâne proiectul de lege de aprobare a ordonanţei la votul final care se va desfăşura în această şedinţă. Punctul 6 vă reamintesc că a rămas la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul să prezinte pe scurt şi apoi comisia să propună timpii de dezbatere, după ce prezintă şi raportul. |
|
|||
|
|
Doamna Lucia Ana Varga (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor): În cadrul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană, problematica de mediu şi de gospodărire a apelor joacă un rol deosebit de important. Pentru a putea îndeplini angajamentele asumate în perioada 2007-2013, sunt necesare investiţii în valoare de aproximativ 18 miliarde, iar din fondurile comunitare fiind asigurate doar 4 miliarde de euro. Presiunea cea mai mare de investiţii este prevăzută a fi pentru următorii 7 ani. O mare parte din perioada de tranziţie negociată cu Uniunea Europeană pentru Capitolul 22 "Protecţia mediului înconjurător", au termen limită pentru conformare anul 2013. Prin urmare, este necesară finanţarea ca primă fază a unor planuri de investiţii pe termen lung în sectorul de apă şi apă uzată şi de deşeuri. Faţă de cele prezentate, a fost elaborat prezentul proiect de Lege în vederea aprobării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi de gospodărire a apelor, pe care îl supunem spre adoptare, cu modificările aduse de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, modificări pe care le susţinem. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Rog din partea comisiei sesizate în fond să se prezinte raportul şi timpii de dezbatere. |
|||||
|
|
Domnul Traian Constantin Igaş: Da, domnule preşedinte, mulţumesc. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate pentru dezbaterea şi avizare în fond, în procedură obişnuită, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare, de mediu şi gospodărire a apelor. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi avizul Consiliului Legislativ. Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Raportul comun al comisiei a fost adoptat în unanimitate. Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 26 octombrie 2006, iar în urma dezbaterilor comisiile propun adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Aţi propus timpii de dezbatere? |
|||||
|
|
Domnul Traian Constantin Igaş: Timpi de dezbatere: 5 cu 1 minut. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului, stimaţi colegi. Vă rog să urmăriţi raportul comisiei. |
|||||
|
Domnul Vasile Puşcaş (din sală): Iar nu mă vedeţi? |
||||||
|
|
Regulamentul era că veniţi la domnul secretar şi vă înscrieţi la cuvânt, domnule deputat. Vă rog să vă înscrieţi la domnul secretar de şedinţă şi vă dau cuvântul. Domnule deputat Puşcaş, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să vă spun că mă întristează puţin acest proiect legislativ, datorită faptului că l-am fi aşteptat în 2005. Când s-a negociat capitolul de mediu, s-au negociat planurile de implementare pentru fiecare subdomeniu şi domeniu care a constituit perioadă de tranziţie, pentru ca, începând din 2007, să poată să înceapă finanţarea. Dacă abia acum trecem la acest act legislativ, este clar să 2007 nu va mai putea fi finanţat, nu va putea beneficia. De aceea, este, într-adevăr, o ordonanţă de urgenţă, este, dacă doriţi, supraurgentă, dar, totuşi, nu înţelegem de ce vine Guvernul acum, în 2007, cu iniţiative, cu documente care ar fi trebuit în 2005, 2006, să constituie preocuparea Guvernului, ca să avem o pergătire adecvată a României în Uniunea Europeană. 2006, în iunie, ar fi trebuit, cel târziu, pentru ca oamenii să-şi poată pregăti lucrurile. Dar finanţările înseamnă să tragi din bănci, din grupuri ş.a.m.d. Deci, nu este o joacă. De aceea, domnilor colegi, noi susţinem proiectul acesta, este indiscutabil. Regretăm doar că vine în 2007, în Parlament, şi că în felul acesta, practic, noi dovedim încă o dată că facem o lucrare de pregătire a aderării când deja suntem în Uniunea Europeană. Iar costurile, propun să fie trecute în salariul Guvernului. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Să socotim intervenţia dumneavoastră ca o intervenţie generală? |
|||||
|
Da. |
||||||
|
|
Dacă mai doreşte şi altcineva să intervină? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei. La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nu. Votat în unanimitate. La articolul unic, urmăriţi amendamentul 2, articolul este cel care cuprinde dispoziţia de aprobare şi se propune ca aprobarea să fie cu completări. Dacă sunt obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art. 1. Comisia nu a avut amendamente, nici dumneavoastră intervenţii sau obiecţiuni, votat în unanimitate. Prin pct. 5, comisia propune ca la art. 2 să se facă amendamente, la lit. i) şi la lit. c). Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr. 5? Votat amendamentul 5, referitor la art. 2, în formula propusă de comisie. La art. 3, urmăriţi amendamentul 6. Dacă aveţi obiecţiuni la aceste amendamente? Sunt mai multe, înşirate de la pag. 6 până la pag. 7, la pct. 6 din raport. Nu aveţi amendamente. Votate, amendamentele comisiei, în unanimitate. La pct. 7 şi 8, aveţi art. 4 şi 5 din ordonanţă. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nu. Votate în unanimitate. La art. 6 şi 7, comisia nu a avut amendamente, dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu. Votate în unanimitate. Vom supune proiectul votului final, în şedinţa de astăzi. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, În şedinţa de ieri, s-a hotărât ca, tot la prima oră, să fie luat Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Îl găsiţi în ordinea de zi la pct. 13. Repet, s-a decis ca acesta să fie luat la prima oră, împreună cu proiectul de la pct. 5. Rog iniţiatorul să prezinte pe scurt proiectul. Suntem în procedură de urgenţă. Nu e nimeni de la Ministerul Justiţiei? Nu. Dau cuvântul Comisiei juridice, pentru a prezenta raportul şi propunerea de dezbatere. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Potrivit art. 73 alin.(3) din Constituţie, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. De asemenea, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil. Consiliul Legislativ a avizat favorabil această propunere, cu anumite observaţii şi propuneri. În Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost dezbătută această propunere legislativă şi, în urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi propun plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu amendamentele admise, care sunt prezentate în anexa la prezentul raport. În raport cu conţinutul şi obiectul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să intervină? Domnule Zegrean, poftiţi. Nu am reţinut dacă aţi propus timpii de dezbatere? Vă rog să-i propuneţi, ca să ştie domnul Zegrean în ce interval... |
|||||
|
Propunem 10 minute timp total şi 2 minute de intervenţie. |
||||||
|
|
Deci, s-au propus 10 minute de dezbateri totale, 2 minute de intervenţie, domnule Zegrean. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Grupul parlamentar al Partidului Democrat va vota împotriva propunerii comisiei, de respingere a acestei legi, pentru că noi apreciem că nu există niciun motiv ca Ordonanţa nr. 131/2006 să nu intre în vigoare, adică, să nu rămână în vigoare. Modificările care se aduc prin această ordonanţă nu fac altceva decât să sistematizeze legislaţia referitoare la DIICOT şi la activitatea acestuia, sunt dispoziţii legale care se regăsesc în alte acte normative şi au fost adunate acum, în această ordonanţă. Este vorba, aici, despre dispoziţii care simplifică oarecum competenţa DIICOT, competenţa acestuia va fi în continuare doar pentru infracţiuni foarte grave sau pentru infracţiuni comise de grupuri infracţionale. De asemenea, s-a constituit o sumă de 1 milion de lei la dispoziţia şefului DIICOT pentru infracţiunile flagrante. Şi s-au adunat în această lege dispoziţii din legi anterioare, referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, a comunicaţiilor şi la verificarea conturilor bancare. Sigur, acest art. 16 este cel care a stârnit multe discuţii, dar, dacă cei care au tras diverse fumigene în legătură cu el ar fi citit legislaţia existentă, şi-ar fi dat seama că nu se întâmplă nimic grav, că nu se modifică legislaţia prin acest articol, ci doar se grupează în această lege toate dispoziţiile referitoare la DIICOT. De aceea, noi propunem retrimiterea proiectului de lege la Comisia juridică, pentru a se discuta pe articole şi a se întocmi un raport de admitere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule vicepreşedinte Bolcaş, doriţi să interveniţi? |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Am cerut cuvântul la dezbateri generale, dar, mai întâi, o procedură, pe care vă rog să nu mi-o contabilizaţi la minute. Conform Regulamentului, dezbaterile generale nu se contabilizează la timpii de dezbateri, aceştia se fixează după dezbaterile generale. Dar mă voi rezuma la cele două minte, pentru a spune că această ordonanţă de urgenţă este expresia directă a incoerenţei legislative cu care ne-a obişnuit actualul ministru al justiţiei. Este vorba de o incoerenţă legislativă, în sensul că la ora actuală, în materie penală, actele de urmărire penală, într-un regim normal şi democratic, sunt puse sub controlul direct al judecătorului, al încuviinţării judecătorului. Vă reamintesc că în această sală am discutat despre ceea ce s-a solicitat şi cu alte ocazii, procurorul care efectuează acte de urmărire penală să aibă dreptul discreţionar de a lua o serie de măsuri care vizează drepturile fundamentale ale omului, fără acordul prealabil al unui judecător delegat. De data aceasta, ne aflăm într-o situaţie similară, şi atunci, nu pot să nu spun că ceea ce este incoerenţă, de fapt, este coerenţă spre spre totalitarism. S-a vorbit de la această tribună despre "clevetitorii" care combat această ordonanţă de urgenţă. Este prima oară când vin cu un dosar complet la mine, vi-l pun la dispoziţie şi daţi-mi voie să mă aplec şi după paginile care mi-au scăpat, pentru că dosarul este mare, "clevetitorii" sunt organizaţiile nonguvernamentale. Nu spun "societatea civilă", pentru că societatea civilă, pentru mine, este alcătuită din cei care produc în România: patronate şi sindicate, dar sunt organizaţii care îşi impun punctele de vedere şi care au declanşat această amplă dezbatere de presă, şi adăugăm aici şi analişti politici şi oameni de presă, care au criticat acest accent spre totalitarism. Doamna ministru al justiţiei nu ştie să construiască o justiţie care să acţioneze eficient într-un regim democratic, nu ştie că apărarea drepturilor reprezintă garanţia aflării adevărului, acesta este principiul fundamental. Nu apărăm drepturile unor infractori pentru că sunt infractori, apărăm nişte drepturi procesuale pentru a putea afla cu corectitudine adevărul. Şi atunci, neştiind să lucreze în acest mod, ne pune în faţa unor acţiuni de forţă, pe care eu le numesc "demne de un regim totalitar". Şi, evident, interceptarea comunicaţiilor electronice, controlul asupra conturilor bancare, făcute discreţionar de o persoană, fără acordul unui judecător, nu este democraţie. Categoric vom vota împotrivă! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Din partea comisiei? Domnul Florin Iordache intervine din partea Grupului Partidului Social Democrat, în numele comisiei s-a pronunţat. |
|||||
|
|
În numele comisiei, v-am prezentat raportul, stimaţi colegi. Nu sunt motive pentru a retrimite şi, mai mult, se împlineşte şi timpul constituţional, fiind primă Cameră sesizată, probabil că este un artificiu de care profită colegii de la PD, pentru a nu fi aplicat în această formă, cer retrimiterea. Dar nu sunt motive, noi am discutat aseară, aceasta este. Stimaţi colegi, pentru mine nu e o noutate, este un mod şmecheresc, aşa cum ne-a învăţat doamna Monica Macovei în ultima perioadă, a profitat de vacanţa parlamentară şi fără a ţine cont, în primul rând, de prevederile art. 115 din Constituţie, care spune foarte clar domeniile unde pot ordonanţele de urgenţă să legifereze, şi la paragraful (6) din art. 115 se spune: "Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile, îndatoririle prevăzute în Constituţie". Probabil că Constituţia este prea mică ca să o poată lua în seamă doamna ministru Macovei şi de aceea a profitat, şmecheresc, în decembrie, să vină cu această ordonanţă. De asemenea, contrar Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, art. 12, care vizează viaţa intimă, familială şi privată, unde se spune foarte clar că: "Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată", de asemenea, dumneaei nu ţine cont nici de Declaraţia Universală, nu ţine cont nici de art. 26, care vizează ce v-am spus eu dumneavoastră, nu ţine cont nici de art. 28 din Constituţie, care vizează secretul corespondenţei, unde se spune foarte clar că în ce priveşte: "...convorbirile telefonice şi celelalte mijloace legale de comunicare, secretul este inviolabil". De asemenea, nu ţine cont această ordonanţă nici de art. 53 din Constituţie, care reglementează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi. Deci, vedeţi, v-am dat citire numai la patru articole care prevăd, în Constituţie, că această şmecherie tip "Macovei" a venit în faţa Parlamentului, în loc să vină în procedură normală, să dezbată, dacă, într-adevăr, trebuia modificată Legea nr. 508/2004. Dar, în loc să aibă tăria să vină în faţa Parlamentului sau măcar în faţa Comisiei juridice, dumneaei umblă prin televiziuni şi reglementează la televizor reforma. Cu sprijinul anumitor ong-uri, strânge oamenii în piaţă pentru a o susţine. Dar ce să susţină? Că, de fapt, reforma ar trebui făcută în Parlament, şi nu în pieţe, fără să o parte din aceste ong-uri, în perioada 2005-2006, au avut contracte cu Ministerul Justiţiei şi, normal, fiind plătite de la Ministerul Justiţiei, acum, trebuie să vină şi să o susţină în piaţă. Repet, este foarte clar, dacă se vrea reformă, să se vină în Parlament, nu în piaţă. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Eu nu pot să pun în discuţie scopul propunerii domnului deputat Zegrean, de a fi retrimis proiectul la comisie, nu pot decât să supun votului dumneavoastră această propunere de restituire a proiectului la comisie, pentru a se continua dezbaterile. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot şi să o faceţi pe calea votului electronic. Propunerea a fost respinsă cu 85 de voturi împotrivă, 43 pentru, 6 abţineri. |
|||||
|
|
Trecem la dezbaterea raportului comisiei. Comisia ne propune, la pct. 1, modificarea titlului legii, din "lege pentru aprobare", în "lege pentru respingere". Dacă aveţi obiecţiuni la acest amendament? Domnule deputat Buda, vă rog. Îmi cer scuze că vă reamintesc timpii de dezbatere. |
|||||
|
|
Vorbesc repede, domnule preşedinte, mulţumesc foarte mult. Voi fi foarte scurt, domnilor colegi şi doamnelor colege, pentru că suntem puşi în situaţia în care cel care vrea să omoare un şoarece îşi dă foc la casă. Într-adevăr, s-a spus aici că această ordonanţă cuprinde foarte multe chestiuni care ar face-o ca să fie contrară Constituţiei. Poate că sunt unele chestiuni care, într-adevăr, sunt discutabile, sunt unele chestiuni care sunt interpretabile, însă soluţia care ar fi trebuit să fi fost adoptată în această ipoteză nu ar fi fost aceea să respingem in corpore această ordonanţă, pentru că, în ciuda evidenţelor, sunt unele chestiuni care interesează, până la urmă, organizarea şi funcţionarea acestei structuri. Şi aş da numai un singur exemplu în această direcţie, acela al reglementării competenţei, şi anume, al transferării în sarcina acestei instituţii doar a acelor infracţiuni, care, într-adevăr, sunt cu adevărat grave. Aş vrea să vă spun că prin respingerea acestei ordonanţe nu se face altceva decât se păstrează mai departe acele aspecte pe care dumneavoastră le-aţi criticat, în sensul că posibilitatea procurorului de a supraveghea conturile bancare sau de a intercepta corespondenţa există reglementată încă în vreo patru acte normative. Prin urmare, prin faptul că se respinge astăzi această ordonanţă, domnule Iordache, nu aţi făcut absolut nimic, decât, mai departe, aţi lăsat aceeaşi ambiguitate în legislaţie. Prin urmare, domnule preşedinte, eu apreciez că se impune respingerea acestui amendament. Dumneavoastră aveţi posibilitatea, încă o dată, să uzaţi de dreptul dumneavoastră de a trimite la comisie acest proiect de lege, iar acolo să lucrăm în mod chirurgical şi să eliminăm acele prevederi care sunt într-adevăr controversate. Mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Retrimiterea la comisie nu mai poate fi pusă în discuţie, însă, având în vedere obiecţiunile dumneavoastră, amendamentul comisiei trebuie supus la vot. Vă rog să urmăriţi, aşadar, amendamentul nr. 1 al comisiei, care ne propune schimbarea titlului legii, din "lege pentru aprobare", în "lege pentru respingere". Vă rog să vă pronunţaţi prin vot electronic. S-a încheiat operaţiunea de vot, să aşteptăm afişarea rezultatului. Propunerea comisiei, la titlul proiectului de lege, la amendamentul 1, a fost admisă cu 89 de voturi pentru, 39 împotrivă şi 3 abţineri. |
|||||
|
|
Cuprinsul articolului unic. Vă rog să urmăriţi amendamentul 2 al comisiei. Comisia propune transformarea articolului, din articol de aprobare, în articol de respingere a Ordonanţei nr. 131/2006. Dacă sunt obiecţiuni la raport? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră acest amendament, vă rog să vă exprimaţi prin vot asupra amendamentului comisiei, repet, amendament de respingere a Ordonanţei nr. 131/2006. S-a încheiat operaţiunea de vot, să aşteptăm rezultatul. Cu 83 de voturi pentru, 40 de voturi împotrivă şi 3 abţineri, amendamentul nr. 2 a fost admis. Ca atare, s-a votat cuprinsul articolului unic, de respingere a ordonanţei. |
|||||
|
|
Vom supune legea în ansamblu votului final, astăzi. |
|||||
|
|
|
Revenim la ordinea de zi, astfel cum a fost prezentată, mai exact, la pct. 8 - Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru accelerarea combaterii corupţiei. Suntem primă Cameră sesizată. Suntem în prezenţa unei legi organice. Comisia juridică propune, de asemenea, respingerea şi îşi menţine această propunere. Dacă doriţi să participaţi la dezbateri, careva? Nu. Vom supune propunerea comisiei, de respingere a propunerii, votului final de astăzi. |
|
|||
|
|
|
La pct. 9 - Proiectul de Lege pentru acceptarea unor amendamente la Anexa la Convenţia privind facilitarea traficului maritim internaţional (FAL), adoptată la Londra la 9 aprilie 1965, astfel cum a fost amendată, adoptate de către Comitetul de Facilitare al Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia FAL.6(27), la Londra la 9 septembrie 1999, şi Rezoluţia FAL.7(29), la Londra la 10 ianuarie 2002. Suntem în prezenţa unei legi ordinare. Suntem prima Cameră sesizată. Rog iniţiatorul să prezinte această lege. |
|
|||
|
|
Domnul Alexandros Galiatatos (secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului) : Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de lege reglementează acceptarea unor amendamente la Anexa Convenţiei privind facilitarea traficului maritim internaţional, adoptate la Londra la 9 aprilie 1965, astfel cum a fost amendată, adoptată de către Comitetul de Facilitare al Organizaţiei Maritime Internaţionale (IMO) prin Rezoluţia FAL.6(27), la Londra la 9 septembrie 1999, şi Rezoluţia FAL.7(29), la Londra la 10 ianuarie 2002. Aceste noi amendamente la Anexa Convenţiei FAL au fost adoptate de Comitetul de Facilitare la 10 ianuarie 2002, prin Rezoluţia FAL.7(29). Adoptarea acestor amendamente implică introducerea de noi standarde şi practici recomandate, referitoare la pasagerii clandestini şi tratamentul acestora la bordul navei, dreptul de rezidenţă, expulzarea sau returnarea refugiaţilor, introducerea manifestului privind mărfurile periculoase. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, înainte de a da cuvântul reprezentantului comisiei, domnul Bivolaru, daţi-mi voie să facem o mică pauză de diplomaţie parlamentară. Ne vizează Parlamentul şi ţara o delegaţie a Parlamentului Republicii Albania, condusă de doamna Jozefina Coba Topalli, care este prezintă în sala noastră, şi vă rog să o salutaţi cu prietenie. (Deputaţii se ridică în picioare şi aplaudă prezenţa delegaţiei albaneze.) Vă mulţumesc. Domnule Bivolaru, v-aş ruga să prezentaţi raportul comisiei. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu pot să renunţ, colegul Gheorghiof a întrebat de ce mai votăm acest lucru, dacă nu mai avem flotă... (Râsete, aplauze.) Această ordonanţă sau, mai bine zis, această lege prin care se doreşte să se alinieze legislaţia română pe baza unor amendamente care au fost acceptate, a fost trecută şi prin comisia de fond, s-a întocmit un raport. În raportul iniţial, domnule preşedinte, s-a susţinut de către comisie să adoptăm în Cameră forma venită de la Senat, respectiv, chiar forma iniţiatorului. Dar o să ne permiteţi, de comun şi cu iniţiatorul, să producem două mici eliminări din text, la art. 1 şi la art. 2, care nu ţin de fondul problemei, ţin de o anumită tehnică legislativă, şi, mai ales, că este şi puţin ambiguu textul care se solicită să îl eliminăm. Restul..., vă supunem dezbaterii respective acest raport, pentru adoptare. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? |
|||||
|
|
Mihei Andrian, Grupul parlamentar al P.N.L. |
|||||
|
|
Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Această convenţie care se aplică, deja, de 42 de ani, în ţările care au o tradiţie maritimă, şi care aduce beneficii agenţilor economici, la noi în ţară, se aplică, sau, mai bine spus, se mimează aplicarea ei, de 8 ani de zile. De ce spun că "se mimează" aplicarea acestei Convenţii, care doreşte, până la urmă, să faciliteze transportul maritim internaţional, de fapt, să elimine timpii morţi în operarea comercială a navelor? Este datorită faptului pe care îl regăsim chiar şi în art. 4 al acestei legi: "Normele metodologice de punere în aplicare a prevederilor prezentei legi, precum şi standardele şi procedurile specifice României vor fi adoptate de către Guvern". De fiecare dată, legile, în genere, care prevăd în preambul că vor fi elaborate metodologii, norme, de multe ori ele deviază de la esenţa, de la obiectul legii respective. Şi o să vă dau aici nişte exemple. Această lege care adoptă Convenţia FAL - şi e adoptată de România în 1999 - are normele de aplicare prin Hotărârea de Guvern nr.1335/2000, unde, la art. 1 paragraful (10), se spune că: "Libera practică sanitară se acordă de către organul sanitar, după vizitarea navei". Această procedură, în ţările dezvoltate nu se mai aplică de zeci de ani de zile. Libera practică se acordă prin comunicat radio, în 24 de ore, intervalul de când se anunţă sosirea navei respective. Până când ajunge organul sanitar să viziteze nava, la bordul navei deja urcă pilotul navei, comandantul navei, echipajul navei are legătură cu legătorii, cu remorcherele şi, până la urmă, şi cu agentul sanitar. Dacă nava este contaminată, fiţi siguri că şi cei care urcă la bordul navei sunt contaminaţi. De aceea, ar trebui ca această hotărâre, noua hotărâre care se va da pentru aplicarea acestor prevederi, să elimine această practică care, până la urmă, nu duce la altceva decât la anumite elemente care generează corupţie. De asemenea, la art.14 se spune că autoritatea publică poate solicita, după caz, verificarea la bordul navei. Este vorba de revizia de sosire sau de plecare, care trebuie coroborată cu un art.19 din Hotărârea Guvernului nr.445/2002, care aplică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 referitor la frontiera de stat, unde se spune, în art.19 alin.1, "se poate executa un control preventiv la scara navei". Vreau să vă spun că toate aceste elemente, "se poate", sau "se poate solicita, după caz, un anumit control",... este, de fapt, o regulă. Nici o navă nu începe operarea până când această comisie de revizie nu vine la bordul navei. Vreau să vă spun că acest element nu face altceva decât să condiţioneze începerea operaţiunilor comerciale şi la fel este generator de corupţie. Mai ales că România a ratificat Convenţia ISPS, vorbim aici de Codul internaţional pentru siguranţa navelor şi a facilităţilor portuare. Şi, cu această convenţie, de fapt, porturile au devenit adevărate fortăreţe şi nu este cazul să mai discutăm aici de anumite contracte de securizare a porturilor maritime sau fluviale, care costă milioane de dolari. iarăşi o practică foarte învechită la noi, cu toate că comandantul navei, agentul navei care este reprezentantul armatorului şi navei, certifică pe proprie răspundere că actele navei sunt valide. De asemenea, nava poate, pe perioada staţionării într-un port, să fie controlată la orice zi, la orice oră din zi şi noapte, dar fără a opri operarea comercială a navei, cu toate acestea, actele navei trebui să rămână la căpitănie, cu toate că, ştim cu toţii că o navă nu poate fi arestată decât printr-o hotărâre judecătorească. Vreau să vă spun, încă o dată să subliniez că sunt proceduri care sunt standard. În această convenţie este un articol care spune că aceste proceduri standard, impracticabile într-un anumit stat, trebuie să se transforme în proceduri specifice statului respectiv şi sunt transmise deţinătorului convenţiei. Cu toate acestea, ca la români, întotdeauna, noi transformăm totul în reglementări specifice şi, de fapt, denaturăm sensul acestei convenţii. Aş ruga ca, - şi aici, pentru aplicarea acestor proceduri sunt implicate 7 ministere -, în cazul în care aceste ministere nu specifică că toate aceste inadvertenţe nu vor fi înlăturate şi această mimare a convenţiei nu se va transforma într-o aplicare ad litteram a convenţiei, atunci, voi cere retrimiterea acestei legi la comisie, pentru a redacta o altă formă, astfel încât şi Parlamentul României să-şi poată spune cuvântul asupra normelor metodologice de aplicare a convenţiei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimate coleg, n-am înţeles: vreţi să propuneţi retrimiterea la comisie? |
|||||
|
Dacă nu vor ţine seama de aceste puncte, atunci, rog retrimiterea la comisie. |
||||||
|
|
Rog reprezentantul iniţiatorului să se pronunţe. |
|||||
|
|
Domnul Alexandru Galiatatos: Suntem de acord cu modificările la art.1 şi art.2, propuse de preşedintele comisiei. Referitor la ceea ce a spus domnul deputat Mihei, suntem de acord ca viitoarea hotărâre de Guvern, care va reglementa modul de aplicare şi normele metodologice, să elimine acele posibilităţi care duc la practicile care încă mai sunt balcanice în porturile româneşti. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimate coleg, v-aş ruga să nu lăsăm colegii mei într-o dilemă. Deci, în privinţa art.1, art.2 şi art.3 din proiectul de lege, aveţi vreo obiecţiune? Vă angajaţi ca, în cuprinsul hotărârii, să luaţi nişte măsuri în consonanţă cu ce a propus ca angajament. E-n regulă, domnule deputat. S-a înţeles. Trecem, stimaţi colegi, în aceste condiţii, la dezbaterea proiectului de lege. La titlul acestuia, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. La art.1 şi la art.2, dacă aveţi obiecţiuni? Domnul deputat Bivolaru. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, la art.1, partea finală, sintagma "prevăzute în Anexa nr.1" să fie eliminată; la art.2, partea finală, sintagma "prevăzute în Anexa nr.2" să fie eliminată. Este de acord şi iniţiatorul. |
|||||
|
|
Este de acord iniţiatorul? Da. Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a celor două sintagme din art.1 şi art.2. Cine este pentru? Votăm prin ridicare de mâini. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.3, dacă sunt obiecţiuni? Votat în unanimitate. La art.4? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.5. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.6. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Domnul deputat Bivolaru vrea să intervină. Explicarea votului după ... |
|||||
|
|
Nu, nu. Nu explic, încă, votul. Pe cale de consecinţă, ce s-a votat la art.1 şi la art.2, art.7 se abrogă. Adică, este un proiect de lege, se elimină, mai corect. |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră eliminarea art.7, consecinţa votului pe care l-aţi dat la art.1 şi art.2. Tot prin ridicare de mâini, vă rog să vă exprimaţi. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Supunem votului final, la sfârşitul şedinţei, această lege. |
|||||
|
|
|
La pct.10 - Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului între România şi comunităţile europene privind evaluarea conformităţii şi acceptarea produselor industriale, semnat la Bucureşti la 27 octombrie 2006; lege ordinară. Comisia pentru industrii şi servicii a propus respingerea, iar iniţiatorul, vă rog să vă pronunţaţi şi dumneavoastră, ca să se consemneze în stenogramă şi să înţeleagă şi colegii noştri cum vom vota. |
|
|||
|
|
Domnul Cosmin Mihai Popescu (secretar de stat, Ministerul Economiei şi Comerţului): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Având în vedere că prevederile acordului sunt caduce, deoarece, după 1 ianuarie 2007, prin aderarea României la Uniunea Europeană, au fost eliminate toate barierele tehnice în calea comerţului în ceea ce priveşte produsele industriale şi tehnice, suntem de acord cu raportul de respingere formulat de Comisia pentru industrii şi servicii. |
|||||
|
|
Dacă mai sunt alte intervenţii? Nu. Vă mulţumesc. Vom supune votului final această propunere. |
|||||
|
|
|
La pct.11 - Proiectul de Lege pentru aderarea României la Acordul pentru implementarea prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 10 decembrie 1982. Se pare că este Ziua Marinei. Domnul deputat Valeriu Tabără, vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, doreşte să facă o propunere. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Întrucât în conţinutul legii se face referire la Legea Mării Negre, vă rugăm să ne permiteţi să o reluăm în analiză la comisie, pentru o săptămână şi, după aceea, s-o readucem în Parlament. Propun retrimiterea la comisie. |
|||||
|
|
Dacă există comentarii la această propunere? Nu. Supun votului dumneavoastră electronic această propunere. Vă rog să vă pronunţaţi; retrimiterea la comisie, deci. S-a sfârşit operaţiunea de vot. Rezultatul? Cu 114 voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri, propunerea a fost retrimisă comisiei, care se va pronunţa în termen de o săptămână. |
|||||
|
|
|
La pct.12, avem Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului; lege organică. Se propune, de către Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, respingerea. Dacă iniţiatorul, sau comisia doreşte să facă vreo precizare suplimentară? Comisia? Doamna preşedinte, vă rog să vă susţineţi propunerea de respingere. |
|
|||
|
|
Suntem primă Cameră sesizată. Comisia, cu 30 de voturi pentru respingere şi 4 abţineri, a propus să fie respins acest proiect de lege, din următoarele motive: evitarea paralelismului legislativ, întrucât în Anexa nr.3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.68/2004, cu modificările şi completările ulterioare, funcţiile didactice auxiliare de administrator financiar patrimoniu sunt prevăzute atât la studii superioare, cât şi la studii superioare de scurtă durată şi medii, cu notificarea că utilizarea acestor funcţii va fi reglementată prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării. Acest lucru a fost făcut prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr.484.7.bis/2004, iar funcţia de casier, chiar dacă are atribuţii financiar-contabile, nu poate fi echivalată decât cel mult cu funcţia de administrator financiar de patrimoniu cu studii medii, deoarece condiţiile pentru ocuparea acestei funcţii prevăzute în legislaţia în vigoare sunt de absolvire a liceului sau a şcolii generale. Totodată, în situaţia în care conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, împreună cu sindicatele reprezentative din învăţământ hotărăsc echivalarea funcţiei de casier cu funcţia de administrator financiar cu studii medii, acest lucru se poate face prin emiterea unui ordin al ministrului educaţiei şi cercetării. Deci, pentru aceste motive, comisia a hotărât respingerea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să intervină? Iniţiatorul, sau altcineva? Nu. Vom supune propunerea, la sfârşitul acestei şedinţe, votului final. |
|||||
|
|
|
Pct.14: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2006 privind suspendarea executării silite a creanţelor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală faţă de Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare S.A.; procedură de urgenţă. Rog iniţiatorul să prezinte proiectul şi să se pregătească comisia. Nu este iniţiatorul? Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Istvan Töke (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale): Domnule preşedinte, Stimaţi deputaţi şi doamne deputate, Cu adresa PLx.nr.960, Biroul permanent a fost sesizat în legătură cu aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2006. Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare suspendarea, pentru o perioadă de 6 luni, a executării silite a creanţelor fiscale, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală faţă de Societatea Naţională Îmbunătăţiri Funciare S.A., având în vedere faptul că procesul de reorganizare a societăţii prin divizare, prevăzută de Legea îmbunătăţirilor funciare nr.138/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a fost întârziat, iar executarea silită demarată de organele fiscale, blochează în continuare structurile financiare şi comerciale ale acesteia. Totodată, are şi un impact negativ în plan social, respectiv în concedieri colective, precum şi sistarea executării lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, din lipsă de fonduri. Vă rugăm să adoptaţi, prin votul dumneavoastră, această ordonanţă, cu amendamentele adoptate în comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Nini Săpunari, v-aş ruga să prezentaţi raportul comisiei sesizate în fond. |
|||||
|
|
La dezbaterea proiectului, au participat, în conformitate cu prevederile art.54 şi ale art.55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul Chiţoiu Daniel, preşedinte al A.N.A.F., şi domnul Popescu Stancu, director S.N.I.F. Au participat 21 de deputaţi din totalul de 28 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. Proiectul a fost adoptat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2006. Deci, este de competenţa decizională, acum, a Camerei Deputaţilor. Vă propunem votarea acestui proiect. |
|||||
|
|
Propuneţi şi timpii de dezbatere, vă rog. |
|||||
|
|
Timp de dezbatere - 5 minute. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să mai intervină? Domnul deputat Dumitriu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Pentru cei care cunosc cât de cât situaţia de la S.N.I.F., de la îmbunătăţiri funciare, se ştie că acolo este un adevărat dezastru. Iar faptul că acest proiect de lege nu a trecut şi pe la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, unde oamenii se mai pricep la ce este pe acolo, cred că este încă o dovadă de sfidare a Parlamentului, prin această propunere legislativă. De aceea, am propus colegilor să votăm împotriva acestei iniţiative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Distinse coleg, eu văd aici un aviz de la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Dacă mai doreşte cineva să mai intervină? Trecem la dezbaterea proiectului. Vă rog să urmăriţi raportul comisiei, care este un raport cu amendamente. La titlul proiectului de lege, nu sunt amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votat în unanimitate. În cuprinsul articolului unic, există un amendament la pct.2. Vă rog să-l urmăriţi. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Este vorba de aprobarea ordonanţei, cu unele modificări. La titlul ordonanţei, comisia n-a avut obiecţiuni; nici dumneavoastră. Adoptat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic. Vă rog să urmăriţi amendamentul nr.4 al comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni la amendament? Nu. Adoptat amendamentul, modificat cuprinsul articolului unic. Legea va rămâne la vot final. Voci din sală: Domnule preşedinte, nu se aude în sală! |
|||||
|
|
Dacă mai sunt obiecţiuni la această lege? Că am înţeles că nu am fost auzit. Nu. În aceste condiţii, va fi supusă votului final la sfârşitul acestei şedinţe. |
|||||
|
|
|
La pct.15, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2005 pentru modificarea Legii nr.301/2004, Codul penal, şi a Legii nr.294/2004 privind executarea pedepselor; lege organică. Suntem în procedură de urgenţă. Vă reamintesc că la 13 februarie plenul a retrimis proiectul comisiei, care a depus un nou raport suplimentar, prin care se menţine propunerea de adoptare a legii privind aprobarea ordonanţei. Dau cuvântul iniţiatorului şi apoi domnului vicepreşedinte Florin Iordache. Da, se pare că a devenit o practică. Ministerul Justiţiei nu se prezintă la ... |
|
|||
|
|
Este. Vă rog ... |
|||||
|
|
Lăsaţi, atunci, reprezentantul ministerului să se pronunţe. Poftiţi. |
|||||
|
|
Dar practica era - ministrul sau secretar de stat, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Să aşteptăm să se prezinte stimatul coleg. |
|||||
|
|
Domnul Ion Codescu (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Ion Codescu mă numesc, secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Doamna Kibedi a trebuit să plece. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Da. Domnule secretar de stat, vă rog să vorbiţi în microfon, ca să vă audă colegii mei. |
|||||
|
|
Domnul Ion Codescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Susţinem aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă, în primul rând pentru că, la data respectivă, când a fost adoptată ordonanţa de urgenţă, ne aflam în imposibilitatea materială şi umană de a aplica noul Cod penal. Un al doilea motiv esenţial este că existau neconcordanţe cu principiile fundamentale prevăzute de Constituţie, existau neconcordanţe între prevederile noului Cod penal. Spre exemplu, sunt elocvente dispoziţiile în materia concursului de infracţiuni care prevedeau atât cumulul juridic, cât şi cumulul aritmetic, fără a institui criterii de alegere între cele două probleme cu privire la sancţionarea tentativei care mergea până la detenţiunea pe viaţă. În ceea ce priveşte materia răspunderii penale a persoanei juridice, pedepsele complementare pentru aceasta, nu se permitea stabilirea momentului exact în care puteau fi acestea aplicate. La momentul respectiv, în 2005, la fel, era insuficient personalul instanţelor şi parchetelor care trebuia să aplice noile prevederi. Pentru aceste motive, vă rugăm, ca şi în dăţile trecute, să aprobaţi această ordonanţă de urgenţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul vicepreşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, domnul Florin Iordache. Poftiţi, domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi este un raport de adoptare. Reamintesc colegilor că, fiind o lege organică, nu a întrunit, de fiecare dată când a fost supusă plenului, numărul de voturi necesar - 167 de voturi - şi, de aceea, conform prevederilor actualului regulament, este repusă, în fiecare sesiune. Şi de această dată, în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi raportul este un raport de adoptare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
V-aş ruga să propuneţi şi timpii de dezbatere. |
|||||
|
|
Vă propun timp total de dezbatere 10 minute, câte două minute pentru fiecare intervenţie; este un singur articol. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă mai sunt intervenţii? Nu există nici o intervenţie la dezbateri generale. Trecem la dezbaterea proiectului de lege, întâi. La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic, care conţine dispoziţia de aprobare a ordonanţei. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă? Nu sunt obiecţiuni. Nici domnul Stanciu nu are obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.I. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.II din ordonanţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.III. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Dacă mai sunt alte probleme în legătură cu acest proiect? Trecem la următorul punct de pe ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii pomiculturii; prioritate legislativă, lege ordinară. Rog iniţiatorul să-l prezinte. Domnul secretar Ion Munteanu. Domnul secretar Ion Munteanu l-a delegat pe domnul Valeriu Tabără. Sper să nu delege şi dumnealui pe altcineva. |
|
|||
|
|
Nu. De fapt, am să fiu foarte scurt. Proiectul de lege face o modificare a Legii pomiculturii, îmbunătăţind-o pe aceasta şi uşurând aplicarea ei. Vă rog foarte mult să-i daţi votul. Vă mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Să înţeleg că aţi vorbit şi ca preşedinte de comisie, sau mai vorbiţi o dată? Vă rog. Vă rog. Vă rog. |
|||||
|
|
Aş citi doar concluziile. Raportul comisiei a fot adoptat în unanimitate, în şedinţa din 14 februarie 2007. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2006. Proiectul de lege, potrivit art.75 alin.(1) şi alin.(3) din Constituţia României, republicată, şi art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma dezbaterilor, comisia propune admiterea, cu modificări, a proiectului de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă sunt colegi care doresc să participe la dezbateri generale? Domnul Timar. V-aş ruga. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Legea pomiculturii este o lege foarte importantă pentru România, având în vedere potenţialul de care dispune ţara noastră în acest domeniu, în ceea ce priveşte diversificarea speciilor care pot fi cultivate în România. Iar, pe lângă acest lucru, de ce să nu recunoaştem că, prin intermediul pomiculturii, România poate să iasă la export şi este o nişă pe piaţă cu care România poate să iasă în Uniunea Europeană. Ce aş vrea eu să subliniez încă şi trebuie să fim foarte atenţi, chiar dacă avem o lege foarte bună, care corespunde cerinţelor Uniunii Europene, trebuie să fim foarte atenţi că, din 1990, în România s-au distrus peste 60 de mii de hectare de plantaţii pomicole. În 1990, România avea în jur de 230 de mii de hectare, iar, la această dată, are în jur de 160 de mii de hectare. Aceasta este o problemă deosebită, pe care trebuie să o gestionăm cu responsabilitate în perioada care urmează. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă mai doreşte cineva să intervină? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Urmăriţi, vă rog, raportul comisiei. La titlul acestuia, nu sunt amendamente din partea comisiei. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votat în unanimitate. Art.I. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Art.1 din lege. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.2. Vă rog să urmăriţi pag.3 din raport. Comisia nu are amendamente la textul Senatului. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votat în unanimitate. La art.3. De asemenea, comisia nu are amendamente la textul Senatului. Votat în unanimitate. Titlul Capitolului 3, urmăriţi punctul 9. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Punctul 10 din raport. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Punctul 11 nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Punctul 12 nu sunt obiecţiuni. La alin. (1) şi (2) ale art. 6, dacă aveţi dumneavoastră? Votate în unanimitate în formula Senatului. La alin. (3) vă rog să urmăriţi pagina 6 din raport. Există un amendament. Dacă aveţi obiecţiuni? Adoptat amendamentul comisiei pentru alin. (3). Restul textului, inclusiv alin. (4) rămâne nemodificat. La art. 8 pct. 14, nu sunt obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în unanimitate. Art. 9, urmăriţi amendamentul 5, pe pagina 7. Votat amendamentul comisiei. Punctele 16, 17 şi 18 din raport vizează art. 15 şi titlul Secţiunii a III-a. Nu sunt obiecţiuni. Votat textul prezentat de comisie. Punctul 19 din raport. Votat în unanimitate. Punctul 20.Votat în unanimitate. Punctul 21.Votat. Punctele 22, 23. Votate. Punctul 24. Votat. Punctul 25. Votat. La pct.26, vă rog să urmăriţi pagina 14 din raport. Deci pentru art. 23 urmăriţi amendamentul 26, care începe la pagina 13 şi se termină la pagina 15. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 26? Nu aveţi. Votat amendamentul comisiei pentru acest text. La punctele 27, 28, 29 nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate în formula propusă de comisie. Punctul 30. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formula comisiei. Punctul 31. Urmăriţi amendamentul comisiei de la pagina 17, deci urmăriţi amendamentul 31 pentru art. 30, pagina 17. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul comisiei. Punctul 32 pentru art. 31, urmăriţi pagina 18. Nu sunt obiecţiuni. Amendamentul comisiei, modificat alin. (1) de la art. 31, restul textului rămâne nemodificat. Punctele 33 şi 34. Comisia nu are amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu. Votate în formula prezentată de comisie cele două texte. Punctele 35, 36, 37. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La punctul 38, cu privire la art. 46, urmăriţi amendamentul comisiei, care începe la pagina 20, până la pagina 21. Vă rog să vă pronunţaţi dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul comisiei. Nu aveţi. Votat amendamentul 38 în totalitate. În continuare, vă rog să urmăriţi punctul 39 din raport, cu privire la art. 37. Comisia nu are reformulări. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu. Votat textul Senatului. Punctele 40 şi 41. Dacă aveţi obiecţiuni? Pct.41 se referă la art. 48. Nu sunt obiecţiuni. Votată propunerea comisiei. La punctul 42, comisia propune eliminarea art. 49. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat amendamentul comisiei. Punctele 43, 44 rămân nemodificate în concepţia comisiei. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. La pct.45, comisia propune modificarea Anexei 3. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat amendamentul comisiei. Punctul 46, cu privire la art. II. Urmăriţi, vă rog, amendamentul comisiei de la pagina 25. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Adoptat art. 2 aşa cum a fost reformulat de comisie. Vă rog să vă pronunţaţi încă o dată asupra Anexei 3. Dacă aveţi obiecţiuni la forma prezentată de comisie? Nu. Votată în unanimitate. |
|||||
|
|
|
La punctul 17, ultimul pe care-l vom lua înainte de votul final, Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (3) al art. 29 din Legea 608/2001. Rog iniţiatorul să-l prezinte pe scurt, având în vedere presiunea timpului. |
|
|||
|
|
Domnul Cosmin Mihai Popescu (secretar de stat, Ministerul Economiei şi Comerţului): Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 29 alin. (3) din Legea 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor în scopul creării cadrului legal pentru asigurarea condiţiilor de aplicare a prevederilor Tratatului referitor la libera circulaţie a mărfurilor, care să permită produselor cu marcaj naţional de conformitate CS, introduse pe piaţă înainte de data aderării să poată fi puse în funcţiune şi după această dată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Rog comisia să prezinte tot aşa, pe scurt, raportul. |
|||||
|
|
Comisia solicită Camerei să ia în dezbatere şi să aprobe acest proiect de lege, având o simplă modificare în titlul legii. |
|||||
|
|
Dacă doreşte cineva să intervină? Trecem la dezbaterea proiectului de lege. La titlul acestuia, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, există două proiecte prioritare, 18 şi 19, foarte scurte. V-aş ruga să fiţi de acord să le luăm urgent şi pe acestea. (pct. 18. Proiectul de Lege privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/1999 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare laAeroportul Internaţional Bucureşti - Otopeni) |
|
|||
|
|
Domnul Alexandru Galiatatos: Domnule preşedinte, Prin prezenta lege se propune modificarea următoarelor prevederi la Ordonanţa 64/99 pentru aprobarea programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, Aeroport internaţional Bucureşti-Otopeni, actualizarea termenelor de execuţie a etapelor programului strategic, diversificarea surselor de finanţare ce pot fi accesate în scopul derulării. Mulţumesc. (În continuare, lucrările şedinţei au fost preluate de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Din partea comisiei? De acord cu modificările. Dacă doreşte cineva la dezbateri? Nu există. Să trecem la dezbaterea pe articole. Vom folosi raportul comisiei. Din păcate, sunt amendamente admise care trebuie supuse votului. Punctul 1 din raport. Titlul legii în formularea amendamentului comisiei. Vă rog să votaţi. Admis amendamentul comisiei. |
|||||
|
|
Articolul unic în redactarea amendamentului comisiei. Discuţii? Nu. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
La punctul 3, amendamentul de eliminare, al comisiei. Discuţii? Nu. Vă rog să votaţi. Admis. |
|||||
|
|
La punctul 4 din raport, la art. 1 alin. (1), redactarea comisiei. Dezbateri? Nu. Vă rog să votaţi. Admis amendamentul. |
|||||
|
|
Punctul 5, art. 2 în redactarea comisiei. Discuţii? Nu. Vă rog să votaţi. Admis. |
|||||
|
|
La punctul 6, art. 5 nemodificat. Există intervenţii? Nu. Adoptat. La punctul 7, art. 7 în redactarea comisiei. Există discuţii? Nu. Vă rog să votaţi. Adoptat în redactarea comisiei. |
|||||
|
|
La punctul 8, comisia, după art. 7, introduce Anexa nr. 1¹, având cuprinsul prevăzut în raportul comisiei. Dacă există discuţii? Nu. Vă rog să votaţi. Admis. |
|||||
|
|
O îndatorire de politeţe mă face să vă rog să luaţi loc. La punctul 9 din raport, abrogarea Anexei nr. 1. Discuţii? Nu. Vă rog să votaţi. De fapt, este un amendament de eliminare. Eliminare admisă. |
|||||
|
|
La punctul 10, titlul Anexei 2 nemodificat. Există discuţii? Nu. Adoptat La punctul 11, art. II în redactarea comisiei. Există discuţii? Dezbateri? Nu. Vă rog să-l votaţi. Adoptat art. II. |
|||||
|
|
Proiectul de lege la votul final. |
|||||
|
|
|
Mai avem o urgenţă pe care mi-a lăsat-o moştenire domnul vicepreşedinte Dorneanu. Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM S.A. Din partea iniţiatorului, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Alexandru Galiatatos: Domnule preşedinte, Este vorba de modificarea art. 3, care elimină restricţiile privind libera circulaţie a capitalului şi discriminări pe criteriul naţionalităţii între cetăţenii comunitari şi cei români. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Din partea comisiei? |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Comisia a adoptat raportul exact în forma în care a venit proiectul de la Senat şi roagă să îl aprobaţi. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: În aceste condiţii, fac aplicarea art. 106 din Regulament, fără dezbateri trece la votul final. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Rog să primesc lista de voturi finale. Rog liderii grupurilor parlamentare să invite deputaţii în sală pentru procedura de vot final. Stimaţi colegi, Deschidem sesiunea de voturi finale. |
|
|||
|
|
|
1. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr.554/2004. Lege organică. A fost discutată în şedinţa de ieri. Vă rog să votaţi. 231 pentru. Lege organică adoptată. Mă bucură, practic, această cvasiunanimitate. |
|
|||
|
|
|
2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat. Lege ordinară. Procedură de urgenţă. Primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. 239 voturi pentru. Adoptat. |
|
|||
|
|
|
3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Afaceri Europene. Lege ordinară. Procedură de urgenţă. Vă rog să votaţi. Vă rog liderii să nu deruteze procedura de vot. 140 pentru, 83 împotrivă, 8 abţineri. Fiind lege ordinară, a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor. Vă rog să votaţi. Adoptat, mare majoritate. |
|
|||
|
|
|
5. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea, în cadrul Ministerului Public, a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Supun la vot proiectul de lege privind respingerea ordonanţei. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
178 voturi pentru. Lege organică. Are majoritatea calificată. A fost respinsă ordonanţa. Explicarea votului? Iertaţi-mă, acum m-au sesizat. Vă rog să poftiţi. Voci din sală: La Curte! |
|||||
|
|
Da, PD-ul poate sesiza la Curte, la asta sunt specialişti. Mulţumesc colegilor care au votat. Se demonstrează încă o dată că doamna Macovei face reformă în Piaţa Universităţii, nu poate face reformă în Parlament. Această ordonanţă este total neconstituţională. Prin votul pe care dumneavoastră l-aţi dat s-a demonstrat încă o dată că Ministerul Justiţiei nu este în stare să gestioneze justiţia în România. Doamna Macovei are o singură şansă: să plece şi să lase ministerul cuiva care poate gestiona justiţia. Păcat că suntem acum în Uniunea Europeană cu un astfel de ministru care este neeuropean, care vine în faţa Parlamentului pe furiş, în decembrie, cu o ordonanţă neconstituţională, cu patru încălcări grave ale Constituţiei. Are o singură şansă, cu toată susţinerea unor organizaţii neguvernamentale, care, v-am spus şi în prima expunere, au fost plătite de către Ministerul Justiţiei. Fiind plătite de justiţie, era normal să iasă în piaţă şi să o susţină. Şansa dumneaei este aceea de a se întoarce în piaţă, că la asta este specialistă. Mulţumesc. (Aplauze din partea opoziţiei.) |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnul deputat Călian. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Rezultă foarte clar faptul că nu mai este nevoie de o moţiune simplă în Camera Deputaţilor îndreptată împotriva doamnei Monica Macovei, deoarece prin votul de astăzi se confirmă faptul că doamna ministru Monica Macovei nu mai are susţinere politică nici în Camera Deputaţilor. Aşadar, după Senat a urmat şi Camera noastră, Camera Deputaţilor, şi, pe cale de consecinţă, din păcate pentru dânsa, credem noi că premierul Călin Popescu Tăriceanu trebuie să ia o decizie înţeleaptă în acest sens şi să găsească un alt ministru care să conducă Ministerul Justiţiei, ministru care să se bucure de sprijinul Parlamentului, astfel încât să-şi poată promova iniţiativele legislative şi mai puţin ordonanţele. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Mulţumesc. Domnul deputat Bogdan Olteanu, doreaţi să luaţi cuvântul, vă rog " Este a doua şedinţă pe care o prezidez când luaţi cuvântul de la tribună. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. O fac cu siguranţă pentru dumneavoastră. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Guvernul a greşit adoptând această ordonanţă. Este o ordonanţă prin care se restrâng drepturile şi libertăţile individuale. Guvernul a greşit procedural, pentru că nu este o chestiune de domeniul ordonanţelor de urgenţă, dar a greşit şi pe fond, întrucât nu s-a informat suficient, nu a analizat suficient acest proiect. Acesta este rolul Parlamentului, de a interveni atunci când la nivelul Guvernului se produc greşeli. Am intervenit. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine reforma în justiţie şi o va susţine în continuare. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine Guvernul şi susţine ministrul justiţiei, dar nu va susţine acele măsuri care afectează drepturile şi libertăţile fundamentale. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.) |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vreau să-mi exprim satisfacţia că am prezidat acest vot, în care Parlamentul s-a manifestat ca un for, într-adevăr, democratic. Iertaţi-mă, n-am văzut, era cuvântul meu de încheiere. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Daţi-mi şi mie voie să-mi exprim satisfacţia de a avea un punct de vedere contradictoriu cu toţi cei care au exprimat poziţia partidului de la acest microfon. Sigur, este absolut adevărat ce au spus unii dintre antevorbitori că doamna Monica Macovei nu poate să facă reformă în justiţie. Este adevărat, pentru că, iată, acte normative prin care Guvernul, în speţă, şi nu Monica Macovei doreşte să facă reformă în justiţie sunt respinse de către majoritatea parlamentarilor din Camera Deputaţilor. Sigur, este adevărat că, în această situaţie, reforma este mai greu de realizat. Partidul Democrat, însă... (Rumoare în partea stângă a sălii.) Se pare că sunteţi foarte agitaţi, domnilor colegi. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: A fi un for democratic, domnilor deputaţi, este de a asculta şi un punct de vedere contrar, cu acelaşi respect cu care aţi fost ascultaţi şi dumneavoastră. Vă rog să-i acordaţi respectul cuvenit domnului deputat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Eu am ascultat cu foarte multă atenţie şi cu foarte mult respect punct de vedere al antevorbitorilor. Se pare că există o parte din colegi care nu ştiu cum să traducă acelaşi respect în fapte când este vorba de puncte de vedere contradictorii. Partidul Democrat rămâne însă ferm în credinţa sa că actualul Guvern, prin Ministerul Justiţiei, trebuie şi poate să facă reformă în acest domeniu. Astăzi s-a pierdut o bătălie aici, un act normativ care avea acest obiectiv este respins, astăzi, de către Camera Deputaţilor. Vom crede că, în Senat, senatorii vor da dovadă de mai multă înţelepciune şi vor avea un alt punct de vedere. (Aplauze din partea stângă a sălii.) Mulţumesc pentru aplauze, domnilor colegi. Dacă nu, vă asigur că Guvernul va veni cu un alt act normativ, cu altă ordonanţă care să vizeze aceeaşi reformă în justiţie, cu voia sau fără voia dumneavoastră, care, până la urmă, se va îndeplini. De altfel, mitingul ce are loc astăzi, este o dovadă fermă că Monica Macovei vrea să facă reformă în justiţie şi că, dacă nu o sprijină Parlamentul, o sprijină societatea civilă şi Partidul Democrat. Vă mulţumesc. (Râsete în partea stângă a sălii.) |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna deputat Jipa. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Mă aflu pentru a doua oară în faţa domniilor voastre, stimaţi colegi, cu variaţiuni pe aceeaşi temă. Ceea ce nu a reuşit doamna Macovei să facă cu nişte luni în urmă, în cursul anului 2006, a crezut că va reuşi să facă în 29 decembrie 2006, printr-o ordonanţă de urgenţă. Mă bucur foarte mult că aţi sesizat că a fost o manevră, pur şi simplu, de a ne face să votăm acelaşi lucru care, atunci, nu a putut fi votat. Deci ne aflăm în faţa acestei ordonanţe de urgenţă care, mă bucur din tot sufletul, că a fost respinsă şi o să mă explic şi de ce. Nu este numai punctul de vedere al Grupului PRM, din câte mi-am dat seama. Mă bucur pentru faptul că aceasta însemna o întoarcere la perioada de care v-am mai vorbit, la perioada stalinistă, or, noi am intrat în Europa şi dorim să rămânem în Europa. Dânsa spune că face reforme europene. Eu cred că tot ceea ce face sunt antireforme, iar mitingul de astăzi, pentru că tot s-a pomenit aici de acest miting, vreau să vă spun că pe mine m-a înfiorat. Deci, alături de acele ONG-uri despre care s-a vorbit, la acest miting participă MISA. Nu vi se pare cumva ciudat acest lucru? Cine a împiedicat întoarcerea domnului Bivolaru din Suedia să-şi plătească poliţele pe care le avea în justiţia română? Cine n-a trimis actele în timp util? Aceeaşi doamnă ministru care face reforme, reforme pentru Uniunea Europeană. Vă mulţumesc, stimaţi colegi, dar voiam să cunoaşteţi acest amănunt. Dacă doamna aceasta merită să mai facă de râs justiţia română, vă rog s-o sprijiniţi din tot sufletul. (Aplauze) |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, doamnă deputat. Domnul deputat Márton Árpád. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În mod evident, această ordonanţă este una neconstituţională. Deci a trebuit să votăm împotriva acestei ordonanţe. legea de respingere a ordonanţei a avut şi susţinerea noastră. Totodată, pentru noi, acest vot nu însemnă nimic altceva decât respingerea unei ordonanţe neconstituţionale. Parlamentul şi-a intrat în rolul său şi, ori de câte ori, Guvernul crede că are dreptul să emită ordonanţe de această natură va primit votul nostru împotrivă de fiecare dată. Totodată, nu înseamnă şi pentru noi acel vot dat împotriva doamnei ministru pe care noi o susţinem, cum susţinem şi Guvernul şi, suntem convinşi că trebuie s-o ajutăm. Atunci când greşeşte, acesta este rolul Parlamentului, să îmbunătăţim legile care vin încoace şi, dacă sunt total eronate, să le respingem. Eu cred că în cazul acesta suntem şi pe linia, pe care am înţeles-o, că se află majoritatea societăţii civile, care în toată luna ianuarie a vorbit despre neconstituţionalitatea acestui act şi revolta sa faţă de acest act, chiar am fost obligat, să zic aşa, de această voce destul de pregnantă a majorităţii societăţii civile de a respinge această ordonanţă. A fost o solicitare din partea lor să se respingă aceste articole, total neconstituţionale. Ca atare, noi am votat în conformitate cu dorinţa majorităţii societăţii civile. Nu ştiu cine se află în piaţă şi pe cine reprezintă ei. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnul deputat Ponta, pe procedură. Aveţi două minute, conform Regulamentului. |
|||||
|
|
Un minut, domnule preşedinte. Este ora 13, voiam să vă rog, dacă puteţi, să dispuneţi măsurile necesare ca până la orele 16 decizia noastră să ajungă în Piaţa Universităţii, la doamna Pippidi, la domnul Liiceanu şi să-i rugăm să pună o nouă întrebare, alături de cele 3 deja adresate: Doriţi să fiţi în continuare ascultaţi, fără mandat? Doriţi, în continuare, ca viaţa dumneavoastră privată să fie încălcată de către un stat care, iată, se organizează în acest moment ca înainte de 1989? şi poate primim acest răspuns la orele 16 din Piaţa Universităţii de la reprezentanţii Societăţii Civile finanţate prin Ministerul Justiţiei şi putem să ne întâlnim din nou să reconsiderăm opoziţia noastră.(Aplauze) Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule deputat, demnitatea procesului legislativ nu permite o corespondenţă cu Piaţa Universităţii, vă rog s-o faceţi personal. Procedură? Un minut, domnule Marcu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Două am. Unul a avut Ponta, că aşa a vrut el! Dar, voi fi scurt. Ne bucurăm de prezenţa pe care o avem acum de doi ani şi ceva. Admirăm mult pe cei care ştiu să-şi exprime ideile în fraze coerente, logice, inteligente, care ne fac să ne capaciteze atenţia şi uneori şi votul. De aceea, domnilor, daţi-mi voie să admir aici, le-am mai spus-o şi în particular, retorica, munca, efortul, inteligenţa şi capacitatea de exprimare, măcar în plan politic, pe care o dovedesc domnul Oltean, domnul Rădulescu, domnul Márton, chiar şi domnul Bogdan Olteanu, susţinând idei cu care nici domniile lor nu sunt de acord. Noi ştim foarte bine, domnilor, discutăm de atâtea ori, ştim foarte bine ce gândiţi, dar iată ce spun eu: Faceţi rău chiar doamnei Macovei. Faceţi rău chiar Guvernului. Faceţi rău chiar domnului Tăriceanu. Răzvrătiţi oamenii împotriva altora, care nu sunt vinovaţi ca doamna Macovei. Faceţi rău şi Parlamentului, pentru vă acceptăm aşa cu retorica asta paralelă, dar până la urmă lăsaţi-ne să nu mai credem nici măcar ca o luptă politică. Faceţi rău şi Alianţei Civice sau cum s-or mai numi cele câteva ONG-uri, din rândul cărora provine doamna Macovei şi care rămân singurii care o mai susţin. Faceţi rău şi presei aservite politic, presă pe care o susţine, ştim foarte bine că o susţine pe nişte interese. Faceţi rău, în final, chiar ideii de democraţie din România, faceţi rău chiar şi parlamentarilor noştri europeni, care sunt nevoiţi mereu să explice ceea ce au auzit aici în Parlament şi cu care chiar iniţiatorii nu sunt de acord. Faceţi rău pe toate planurile, şi în familiile dumneavoastră, apreciind că cei din jurul dumneavoastră nu sunt bucuroşi să vă audă vorbind, afirmând ceea ce nu sunteţi de acord. De aceea, vă rog, domnilor, opriţi un pic ascensiunea lui Arturo Ui până nu devine periculoasă, pentru toţi cei pe care i-am enumerat eu până acum. În special, pentru doamna Macovei, care are iată, impresia că mai există cineva în afară de fratele Frattini care o susţine. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Anghel Stanciu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Domnilor miniştri, Evident că, luaţi de val, de un entuziasm, uneori copilăresc, neglijăm o reformă de exprimare şi le facem scăpate fără să înţelegem că ne luăm singuri preşul de sub picioare sau ne furăm căciula. Suntem Parlamentul României, singura autoritate legiuitoare şi puterea supremă în stat. De aceea, am fost surprins şi am luat cuvântul în ciuda a ceea ce unii colegi vorbesc, şi e dreptul lor, poate să vină la tribună şi să ne spună, ca distinsul coleg Oltean, care o veche vechime în Parlament, că dacă, în înţelepciunea lor, domnii senatori şi Senatul nu vor aproba, Guvernul va veni cu o nouă ordonanţă de urgenţă. Când un parlamentar vine şi incită Guvernul să dea o ordonanţă de urgenţă ceva nu este corect. Domnul prim ministru de la această tribună a spus clar, la învestire: va renunţa la ordonanţe de guvern. Este, în momentul de faţă, Guvernul care a dat cele mai multe ordonanţe de urgenţă. De aceea, domnule preşedinte, cred că ar fi corect ca distinsul nostru coleg să accepte că a avut o formulare greşită şi că nu ţara poate fi guvernată prin ordonanţe şi respectul, şi separarea puterilor în stat trebuie să existe şi cei care trebuie s-o apere suntem noi. De aceea, distinse coleg, cred că vă retrageţi aceste cuvinte şi vă invit la acest demers. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Domnul deputat Tabără. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu n-am să iau apărarea nici a ordonanţei, nici a doamnei ministru Monica Macovei. Până la urmă este dreptul fiecăruia de a avea sau nu a avea simpatii. Dar, problema care mă surprinde cel mai mult este că şi de la acest microfon s-a vorbit astăzi de miniştri care dau bani nu ştiu pe unde şi la care organizaţii. Cei care aţi făcut aceste afirmaţii aici e bine să veniţi cu dovezile. Şi aş mai spune un lucru de la aceste microfoane cu toată răspunderea. Ce ar fi ca toţi cei care au fost miniştri în 2000 încoace să pună pe masă toţi banii care au fost daţi pentru imaginea ministerelor sau a persoanelor lor. Şi în baza căror legi s-au folosit de aceşti bani? iar dacă ministrul justiţiei a făcut plata unor organizaţii să aibă responsabilitatea, conform cu prevederile legale. Iar cei care aţi făcut aceste afirmaţii de aici, vă rugăm să aduceţi aceste dovezi şi vi le votăm cu cea mai mare plăcere. Dar, repet, încă o dată, o chestiune pe care n-am văzut-o niciodată în buget, am fost şi eu ministru şi am trecut prin situaţii dificile ca toţi cei care sunt acolo, de a veni şi de a evidenţia acele sume care trec în sistemul de imagine al ministerelor şi să vedem care a fost baza legală a folosirii acestor bani. Vă mulţumesc. (În continuare, conducerea şedinţei este preluată de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Regret, pentru că facem aceste schimburi de scaune... |
|||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: V-am cerut cuvântul, profitând şi de schimbarea administrativă de preşedinţie, ca să vă spun, domnule Valeriu Tabără, că eu vă aduc această dovadă. Prima interpelare pe care am adresat-o doamnei Monica Macovei în Parlamentul României se referea la cheltuirea sumei de 25 de mii de euro în beneficiul Asociaţiei Societăţii "Freedom House" care astăzi, pentru cei 25 de mii de euro, manifestă în favoarea domniei sale. Este o dovadă, un răspuns la doamnei Monica Macovei la tribuna Parlamentului? Eu cred că este. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Au mai cerut cuvântul pentru intervenţii de procedură domnul deputat Puşcaş, domnul deputat Nicolicea, domnul deputat Iordache şi doamna deputat Andronescu. Domnul Iordache a renunţat. aceste intervenţii cred că se datorează şi faptului că ministrul justiţiei refuză să ne onoreze cu prezenţa sa aici. Probabil o dezbatere în prezenţa dumneaei ar fi evitat aceste lucruri. Nu am provocat eu în timpul prezenţei mele aceste intervenţii, aşa încât îl rog pe domnul Puşcaş să ia cuvântul. Sunt intervenţii care s-au făcut de ambele părţi şi deja sunt notate de către secretarii de şedinţă, n-am ce să fac. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Vă promit că voi fi foarte scurt. Da, este vorba de un document, este vorba de un text legislativ care are în vedere două chestiuni fundamentale: statul de drept şi drepturile omului. Unele organizaţii, care astăzi am înţeles că vor fi în stradă, când a apărut acest proiect, au protestat contra acestui proiect şi contra procedurii care este în acest proiect. de aceea, domnilor colegi, eu vă spun următoarea chestiune: noi nu discutăm situaţia unei doamne ministru sau a unui domn ministru. Noi discutăm aici, în Parlament, statul de drept, iar statul de drept se face în Parlament şi se aplică legea de către instituţiile de aplicare a legii şi nu în stradă. De aceea, cred că noi trebuie să ne orientăm prima dată să apărăm drepturile omului, drepturile individului, ale cetăţeanului şi, în al doilea rând, să dăm legi care să instituie statul de drept. De aceea este nevoie şi era nevoie să vină aici doamna ministru, pentru că statul de drept se face şi se legiferează aici, în Parlament. Dacă nu, înseamnă că ajungem la începutul anilor 90, când instituţiile şi presiunile asupra statului şi politicii se făceau în stradă. De aceea, domnilor colegi, vă propun să avem în vedere acest aspect al rolului Parlamentului în legiferarea şi susţinerea statului de drept. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă dau cuvântul, domnule Oltean, dar s-au înscris până acum domnul Nicolicea şi doamna Andronescu. Pe procedură vă dau cuvântul, tot pe procedură au cerut şi colegii mei cuvântul. Stimaţi colegi, Să încercăm să ne păstrăm calmul, pentru că suntem într-o procedură nemaivăzută. Ministrul justiţiei, care ar fi trebuit aici, înţelege să stea să facă mitinguri în Piaţa Universităţii şi atunci lăsaţi parlamentarii să-şi exprime şi ei nedumerirea şi să-şi exprime părerea de la tribuna Parlamentului. Vă rog să păstraţi liniştea. Domnule Nicolicea, vă rog să interveniţi pe procedură. |
|||||
|
|
Pe procedură. părerea mea este că ar fi trebuit să fie aici doamna ministru şi să susţină, în calitate de iniţiator, această ordonanţă, ceea ce nu s-a întâmplat. deci, mie mi se pare că asta este o sfidare şi în mod normal ar fi trebuit să nici nu luăm în discuţie această chestiune, dar am colegi la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, respectiv doamna Adomnicăi Mirela, care a constatat că a încălcat regulamentul doamna ministru, în sensul că trebuia de fiecare dată să vină să facă şi raportul de activitate. Or, ea de când este ministru nu a făcut acest raport de activitate. Este o sfidare a Parlamentului de când a devenit ministru, este o sfidare a chestiunilor care sunt legate de drepturile omului, pentru că o să observaţi că s-a dat de 3 ori peste cap, a ajuns la nişte fonduri Söros, după care, din campion al luptei pentru drepturile omului, a ajuns să se transforme din procuror ceauşist în reformator al justiţiei şi din nou sfidează Parlamentul. Iar ca o chestiune de procedură, colegii au solicitat să le spunem care sunt acele asociaţii care "au păpat bani" de la Ministerul Justiţiei. (Vociferări în sală.) Ba da, s-a spus să venim cu dovezi. Dovezile există în raportul ministerului şi o să constataţi că după ce s-a făcut auditul acesta la DNA, s-a constatat că DNA-ul nostru este mult mai eficient decât absolut toate formele similare din Uniunea Europeană, pentru că acolo au 6% restituiri cazuri, în timp ce noi avem 6% decese ale făptuitorului. eu ştiu că... bine, limitez expunerea, ştiu că nu vă convine, dar trebuia să-l întrerupeţi şi pe colegul dumneavoastră Tabără care ne-a cerut aceste explicaţii. Dânsul a generat explicaţiile respective. Da, şi v-am dat din nou dreptul la replică. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Andronescu şi apoi din nou domnul Oltean. Sau nu din nou, ci pentru prima dată, ca intervenţie de procedură. V-aş ruga să respectaţi cele două minute şi tema intervenţiei de procedură. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am venit la acest microfon să vă adresez o rugăminte. Eu cred că avem obligaţia, fiecare dintre noi să ne respectăm şi să respectăm instituţia din care facem parte. Am venit pentru că, de la acest microfon domnul, Olteanu ne-a făcut să înţelegem că votul nostru nu contează. Eu cred că fiecare dintre noi suntem legitimaţi de alegători în Parlamentul României şi avem dreptul să ne exprimă liber votul fără nici un fel de presiune din exterior, iar din exteriorul Parlamentului au obligaţia să ţină seama de voinţa Parlamentului. Aşa cum este ea. Şi dacă noi ne vom respecta, cred că şi cei din afara Parlamentului vor avea mai mult respect pentru Parlament. În al doilea rând, aş vrea să mă adresez domnului deputat Tabără. Am fost ministru, stimate domnule profesor, în perioada pe care o invocaţi, şi m-am simţit jignită de acuzele pe care le-aţi adus şi acesta a fost motivul pentru care am venit la microfon. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Oltean s-a înscris înaintea dumneavoastră, domnule profesor Tabără. Iar domnul preşedinte Oltean mă asigură, din banca sa, că n-a dorit niciodată să spună că nu contează votul nostru. Am citit bine? Nu, nu, domnul preşedinte Bogdan Olteanu... |
|||||
|
|
Nu, că referire la mine a fost, domnule preşedinte. Daţi-mi voie să amendez afirmaţia dumneavoastră. Doamna ministru s-a referit la afirmaţiile domnului deputat Oltean, ca să fie lucrurile foarte clare. Domnule preşedinte, domnilor colegi, un răspuns, ca drept la replică, şi pe urmă pe chestiune de procedură. Deci, nici pe departe, n-am vrut să induc în mintea dumneavoastră ideea că votul unuia sau altuia dintre parlamentari este mai puţin important. Ca dovadă că voturile dumneavoastră au fost foarte importante este că ordonanţa DIICOT a fost respinsă. O dovadă mai mare că votul exprimat de către dumneavoastră are valoare nu poate să existe. Pe procedură. Domnule preşedinte, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor şi cutumei instaurate de-a lungul timpului, la sfârşitul votului final, fiecare grup parlamentar, printr-un reprezentant, poate să-şi motiveze votul. Declaraţiile politice, afirmaţii făcute ulterior acestei manifestări din partea unui grup sunt în afara regulamentului şi v-aş ruga, domnule preşedinte, să stopaţi asemenea intervenţii, pentru că altfel riscăm să fim într-o ilegalitate perpetuă la nivelul Camerei Deputaţilor şi să instaurăm alte cutume care sunt în contradicţie cu cele deja existente. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul profesor Tabără şi sper să fi încheiat intervenţiile de procedură, dacă nu, daţi un drept la replică dumneavoastră. |
|||||
|
|
Nu este vorba de un drept la replică. Eu n-am vorbit şi n-am dat nume. Eu am spus că în contextul în care aici s-a discutat despre o astfel de formă de stimulare a unor ajutoare şi, mai grav, aş spune, de a stimula o anumită imagine în presă, am cerut să se facă prezentarea legalităţii şi a bazei legalităţii în astfel de probleme. Asta este chestiunea. am tot respectul, doamna ministru, pentru dumneavoastră, n-am discutat despre nimeni, eu am spus despre un principiu. Pentru că trebuie să vă spun acum, că există un ministru care, refuzând să plătească anumite tipuri de imagine, are mari probleme. Deocamdată nu-i dăm numele aici. Dar, pentru că nu face acest lucru, presiunea este atât de mare şi mereu în sensul negativ scos în presă, pentru că nu se pot da aceşti bani legal. Aici este problema. Ori îi legiferăm pentru astfel de imagine, ori atunci să ştim unde se duc astfel de bani pentru imaginea de un anumit tip. |
|||||
|
|
Domnul deputat Duvăz şi v-aş propune să votăm sistarea oricăror intervenţii după această intervenţie. De acord? Vă mulţumesc. Domnule Duvăz. |
|||||
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Mulţumesc, domnule preşedinte, şi fac şi eu această rugăminte şi susţin această propunere de sistare a discuţiilor, dar nu pot să nu sesizez, e singurul motiv pentru care am venit, că am avut parte de la tribuna Parlamentului României, autoritate supremă în stat, cel puţin încă Constituţia aceasta spune... "o declaraţie făcută de unul dintre noi în care se vorbeşte despre acţiuni de şantaj ale presei asupra unui ministru, în acest moment membru al Guvernului". Resping o asemenea atitudine în legătură cu presa. Dacă există asemenea situaţii, ministrul sau cei care au cunoştinţă, vă rog să sesizaţi organele în drept. Pentru astea sunt bune departamentele şi alte instituţii anticorupţie. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
6. Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru accelerarea combaterii corupţiei. E vorba de o lege organică. Comisia a propus respingerea. Vă rog să vă pronunţaţi pentru propunerea comisiei. S-a încheiat operaţiunea de vot. Să aşteptăm rezultatul: 205 voturi pentru respingere, 3 voturi împotrivă, 2 abţineri. S-a votat propunerea de respingere. |
|
|||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru acceptarea unor amendamente la Anexa la Convenţia privind facilitarea traficului maritim internaţional. Suntem în prezenţa unei legi ordinare, prima Cameră sesizată. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. S-a încheiat votul. A fost adoptat proiectul de lege cu 212 voturi pentru, un vot contra şi nici o abţinere. |
|
|||
|
|
|
8. Proiectul de Lege pentru ratificarea protocolului între România şi Comunităţile europene privind evaluarea conformităţii şi acceptarea produselor industriale, semnat la Bucureşti 27 octombrie 2006. Lege ordinară. Comisia propune respingerea. Aţi ascultat motivaţia. Vă rog să vă pronunţaţi cu privire la propunerea comisiei, de respingere. S-a încheiat votul. Rezultatul favorabil respingerii cu 218 voturi pentru, nici un vot contra, o abţinere. |
|
|||
|
|
|
9. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2005. Lege organică. Şi în acest caz, comisia propune respingerea. Vă rog să vă pronunţaţi asupra punctului de vedere al comisiei, de respingere a propunerii. S-a încheiat votul. Propunerea de respingere a fost adoptată cu 139 voturi pentru, 68 împotrivă şi 8 abţineri. (Vociferări) Da, nu s-a adoptat, aveţi dreptate. E lege organică. cea precedentă era ordinară... deci 139 de voturi pentru, faţă de 165. În consecinţă, propunerea se va întoarce la comisie, pentru a fi luată în dezbatere pe articole. |
|
|||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2006 privind suspendarea executării silite a creanţelor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare fiscală faţă de Societatea Naţională Îmbunătăţiri Funciare. Suntem Cameră decizională şi suntem în prezenţa unei legi ordinare. Vă rog să vă pronunţaţi în legătură cu acest proiect. Propunerea a fost adoptată cu 203 voturi pentru, 7 voturi împotrivă, 8 abţineri. |
|
|||
|
|
|
11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr.301/2004 şi a Legii nr.294/2004 privind executarea pedepselor. Suntem Cameră decizională şi suntem în prezenţa unei legi organice. Vă rog să vă exprimaţi prin vot asupra acestui proiect. S-a încheiat procedura de vot. Să vedem rezultatul. Da. Proiectul nu a întrunit majoritatea necesară legilor organice, întrunind doar 114 voturi pentru, din cele 165 care ar fi trebuit. Se retrimite la comisie. |
|
|||
|
|
|
12. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii pomiculturii. Lege ordinară. Vă rog să vă pronunţaţi. Să aşteptăm rezultatul. s-a încheiat votul. Adoptat proiectul cu 212 voturi pentru, un vot contra şi două abţineri. |
|
|||
|
|
|
13. Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.29 din Legea nr.608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor. Lege ordinară. Vă rog să vă pronunţaţi asupra acestui proiect. s-a încheiat votul. Să vedem rezultatul. Adoptat cu 214 voturi pentru, nici un vot contra şi două abţineri. |
|
|||
|
|
|
14. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/1999 pentru aprobarea programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Bucureşti - Otopeni. Lege ordinară. Vă rog să vă pronunţaţi asupra acestui proiect prin vot. A fost adoptat proiectul cu 205 voturi pentru, 4 voturi contra şi o abţinere. |
|
|||
|
|
|
15. Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM". Lege ordinară. Vă rog să vă pronunţaţi. S-a încheiat operaţiunea de vot. A fost adoptat proiectul cu 211 voturi pentru, 2 voturi contra, 0 abţineri. |
|
|||
|
|
Parcurgând ordinea de azi de astăzi, vă rog să-mi permiteţi să declar şedinţa închisă. Amintesc membrilor Biroului permanent că avem şedinţă comună la ora 15,30. Deputaţii ceilalţi, activităţi în comisiile permanente. Şedinţa Biroului permanent se va desfăşura în sala de şedinţe a Biroului permanent de la P1. |
|||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13,30. |
|||||
![]() |



