Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 16, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.141/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 16, 2007

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru

Şedinţa a început la ora 11,50.

Lucrările sedinţei au fost conduse de domnul senator Nicolae Văcăroiu, presedintele Senatului, şi domnul deputat Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul senator Pete Stefan, secretar al Senatului, şi domnul deputat Ioan Munteanu, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi, vă rog să vă ocupaţi locurile în sală.

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă sedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi să vă anunţ că din totalul de 461, si-au înregistrat prezenţa 384 de parlamentari, 77 de parlamentari fiind absenţi. Suntem în cvorumul legal de lucru.

Birourile permanente ale celor două Camere ... Vă rog să păstraţi liniste! Birourile permanente ale celor două Camere, reunite în sedinţă de lucru, au întocmit ordinea de zi pe care o aveţi în mapele dumneavoastră.

Vă consult dacă aveţi obiecţii la ordinea de zi. Nu sunt obiecţii.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi.

Ordinea de zi a fost aprobată cu unanimitate de voturi.

Supun votului dumneavoastră programul de lucru.

Programul de lucru a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

 
Video in format Flash/IOS Adoptarea Proiectului de Hotărâre privind constituirea Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru atribuirea timpilor de antenă în vederea alegerii membrilor din România în Parlamentul European.

Stimaţi colegi, intrăm în primul punct din ordinea de zi - Proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru atribuirea timpilor de antenă, în vederea alegerii membrilor din România în Parlamentul European.

Stimaţi colegi, aveţi în mape proiectul de hotărâre? Îl aveţi.

În legătură cu titlul hotărârii, dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Titlul hotărârii a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

Articolul 1.

Se constituie Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru atribuirea timpilor de antenă, în vederea alegerii membrilor din România în Parlamentul European, din 25 noiembrie 2007.

Componenţa nominală a comisiei este prevăzută în Anexă, care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.

Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.1.

Un vot împotrivă. Articolul 1 a fost aprobat cu largă majoritate.

Articolul 2

Comisia parlamentară specială pentru atribuirea timpilor de antenă, prevăzută la art.1, denumită, în continuare, "Comisia", îsi alege dintre membrii săi un presedinte, un vicepresedinte şi un secretar, care formează biroul comisiei.

Dacă sunt obiecţiuni la acest articol? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră acest articol.

Un vot împotrivă. Articolul 2 a fost votat cu mare majoritate.

Articolul 3, cu trei alineate.

Alineatul (1): Comisia îsi desfăsoară lucrările în prezenţa majorităţii membrilor săi.

Alineatul (2): Hotărârile comisiei se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

Alineatul (3): În cazul în care membrii comisiei nu ajung la un acord în alte probleme decât cele tehnice, acestea se supun examinării Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului.

Alineatul (4): În comisie, votul este, de regulă, deschis. La propunerea unei treimi din numărul membrilor, se poate recurge la vot secret.

Dacă sunt obiecţiuni la acest articol? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră articolul 3.

Articolul 3 a fost votat în unanimitate.

Articolul 4, două alineate.

Alineatul (1): Activitatea comisiei se desfăsoară potrivit unui Regulament aprobat de aceasta, cu votul majorităţii membrilor săi.

Alineatul (2): Calcularea şi comunicarea timpilor de antenă se fac potrivit prevederilor alin.2 al art.18 din Legea nr.33/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră articolul 4.

Articolul 4 a fost votat în unanimitate.

Articolul 5, două alineate.

Alineatul (1): Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor asigura, prin secretariatele generale, personalul de specialitate şi logistica necesară pentru desfăsurarea activităţii comisiei.

Alineatul (2): Comisia va putea utiliza specialisti, în calitate de colaboratori, în condiţiile prevăzute în Anexa nr. 5 la Legea nr.53/1991, republicată, cu modificările ulterioare.

Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră articolul 5.

Articolul 5 a fost votat în unanimitate.

Supun votului dumneavoastră şi Anexa. Componenţa comisiei: Grupul parlamentar al PSD - domnul Eugen Nicolicea, deputat; domnul Radu Cristian Georgescu, senator; Grupul parlamentar al PNL - domnul Cătălin Micula, deputat; domnul Ion Mihai Dumitrescu, senator; Grupul parlamentar al PD - domnul Petre Străchinaru, deputat; domnul Dan Gabriel Popa, senator; Grupul parlamentar al PRM - doamna Lia Olguţa Vasilescu, deputat; domnul Mihai Ungheanu, senator; Grupul parlamentar al UDMR - domnul Marton Francisc Arpad, deputat; doamna Szabo Ilona, senator; Grupul parlamentar al PC - doamna Ionica Constanţa Popescu, deputat; domnul Gavrilă Vasilescu, senator; Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - domnul Păun Nicolae, deputat, la care se adaugă presedintele Societăţii Române de Televiziune şi presedintele Societăţii de Radiodifuziune.

Dacă sunt obiecţiuni la componenţa comisiei. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră Anexa. 2 voturi împotrivă şi o abţinere. S-a votat cu marea majoritate componenţa comisiei.

Supun votului dumneavoastră proiectul de Hotărâre. Cu 3 voturi împotrivă şi o abţinere, Proiectul de Hotărâre a fost adoptat cu largă majoritate.

Video in format Flash/IOS Adoptarea Proiectului de Hotărâre pentru modificarea art.2 din Hotărârea Parlamentului României nr.26/2007 privind constituirea unei Comisii comune parlamentare de anchetă pentru verificarea informaţiilor furnizate cu privire la interceptarea comunicaţiilor.

Trecem la punctul 2 din ordinea de zi - Proiectul de Hotărâre pentru modificarea art.2 din Hotărârea Parlamentului României nr.26/2007 privind constituirea unei Comisii comune parlamentare de anchetă pentru verificarea informaţiilor furnizate cu privire la interceptarea comunicaţiilor.

Avem un articol unic, stimaţi colegi. Vi-l citesc: "Termenul prevăzut la art.2 din Hotărârea Parlamentului nr.26/2007 pentru constituirea unei comisii comune parlamentare de anchetă care să verifice informaţiile furnizate cu privire la interceptarea comunicaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr.280/26 aprilie 2007, cu modificările ulterioare, se prelungeste până la data de 30 noiembrie 2007".

Supun votului dumneavoastră titlul hotărârii.

Un vot împotrivă. Titlul hotărârii a fost votat cu largă majoritate.

Dacă sunt obiecţii la articolul unic? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră articolul unic.

Articolul unic a fost votat în unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre.

Un vot împotrivă. Proiectul de hotărâre a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei.

Trecem la punctul 3 din ordinea de zi - Modificarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei.

Avem o scrisoare din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale privind înlocuirea doamnei deputat Oana Manolescu cu doamna deputat Liana Dumitrescu, în cadrul Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră această modificare.

Modificarea a fost aprobată cu unanimitate de voturi.

Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale.

Trecem la punctul 4 din ordinea de zi - Modificarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, înlocuirea domnului deputat Cristian Silviu Busoi cu domnul deputat Adrian Emanuil Semcu, în cadrul Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale.

Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră această modificare.

Modificarea a fost aprobată cu unanimitate de voturi.

Video in format Flash/IOS Aprobarea modificărilor în componenţa nominală a unor grupuri parlamentare de prietenie.

Trecem la punctul 5 din ordinea de zi - Modificări în componenţa nominală a unor grupuri parlamentare de prietenie.

Avem următoarele propuneri:

- La Grupul parlamentar de prietenie România - Republica Algeriană Democratică şi Populară, avem înlocuirea domnului deputat Aledin Amet cu doamna deputat Liana Dumitrescu, în calitate de membră.

Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră această propunere de înlocuire.

Propunerea a fost aprobată cu unanimitate de voturi.

- La Grupul parlamentar de prietenie România - Bahrein, avem propunerea de înlocuire a doamnei deputat Liana Dumitrescu cu domnul deputat Aledin Amet, în calitate de membru.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră această propunere de înlocuire.

Propunerea a fost aprobată cu unanimitate de voturi.

- La Grupul parlamentar de prietenie România - Malta, avem propunerea de includere în componenţa grupului a domnului deputat Dionisie Ghiorghioni, în calitate de membru, pe locul rămas vacant, ca urmare a încetării mandatului de parlamentar al domnului deputat Romeo Marius Raicu.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Propunerea a fost aprobată cu unanimitate de voturi.

- La Grupul parlamentar de prietenie România - Turcia, avem propunerea de includere în componenţa grupului a domnului deputat Petru Movilă, în calitate de membru, pe locul rămas vacant ca urmare a încetării mandatului domnului Romeo Marius Raicu.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Propunerea a fost aprobată cu unanimitate de voturi.

Video in format Flash/IOS Prezentarea domnului Hans-Gert Pöttering, Preşedintele Parlamentului European, de către domnul Nicolae Văcăroiu, Preşedintele Senatului României.

Stimaţi colegi, asteptăm două minute venirea oaspetelui nostru. Vă rog să vă păstraţi locurile.

Doamnelor şi domnilor, Preşedintele Parlamentului European, domnul Hans-Gert Pöttering. (Aplauze în sală)

Stimaţi colegi deputaţi şi senatori,

Excelenţele Voastre,

domnilor ambasadori şi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic,

doamnelor şi domnilor,

Este o deosebită plăcere pentru mine să salut, şi în numele dumneavoastră, cu căldură, prezenţa în plenul celor două Camere ale Parlamentului României a domnului Hans-Gert Pöttering, Preşedintele Parlamentului European.

Ne onorează faptul că domnul Pöttering urmează să prezinte, cu prilejul vizitei Domniei Sale în România, o alocuţiune în faţa Senatului şi Camerei Deputaţilor.

În acelasi timp, prezenţa domnului Pöttering în această aulă este un gest firesc, atâta vreme cât România face parte, începând cu 1 ianuarie 2007, din Uniunea Europeană, iar un număr de 35 de colegi, membri ai Parlamentului României, sunt, până la alegerile din 27 noiembrie 2007, şi membri ai Parlamentului European.

Stimaţi colegi,

Domnul Hans-Gert Pöttering, de profesie avocat, s-a născut la 15 septembrie 1945, în localitatea Bersenbrück din Saxonia Inferioară, Republica Federală Germania.

A făcut studii de drept, stiinţe politice şi istorie la universităţile din Bonn şi Geneva şi la Institutul de Înalte Studii Internaţionale de la Geneva. Şi-a susţinut doctoratul în 1974.

Între 1976 - 1979 a lucrat în cercetare, în 1989 a devenit lector în cadrul Universităţii din Osnabrück, iar în 1995, profesor onorific.

Si-a început cariera politică în Uniunea Tineretului - CDU, iar apoi a activat în Uniunea Crestin Democrată, unde a ocupat, din 1980, funcţia de membru al Biroului Executiv, iar între 1999 - 2007 pe cea de membru al Biroului Federal Politic al CDU.

Domnul Pöttering este membru al Parlamentului European încă din 1979, adică de la primele alegeri organizate prin sufragiu universal direct.

Între 1994 şi 1999 a fost vicepresedinte al Grupului politic PPE, iar din 1999 a devenit presedinte al Grupului Partidul Popular European - Democraţii Europeni şi presedinte al Partidului Popular European (Crestin - Democrat).

În această perioadă a fost, timp de 10 ani, presedinte al Subcomitetului pentru Securitate şi Apărare din Parlamentul European şi a condus grupurile de lucru ale PPE - DE pentru stabilirea poziţiei acestuia în privinţa Tratatului de la Amsterdam şi a extinderii Uniunii Europene.

Din 16 ianuarie 2007 este Preşedintele Parlamentului European. A fost decorat cu ordine şi medalii germane şi străine, este Doctor Honoris Causa al unor universităţi, inclusiv al Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, şi este autor al mai multor cărţi de relaţii internaţionale.

Video in format Flash/IOS Alocuţiunea domnului Hans-Gert Pöttering, Preşedintele Parlamentului European.

Doamnelor şi domnilor,

Vă rog să-mi permiteţi să-l invit la tribună pe Preşedintele Parlamentului European, domnul Hans-Gert Pöttering, pentru a-şi prezenta alocuţiunea.

Domnule presedinte!

Video in format Flash/IOS  

Domnul Hans-Gert Pöttering:

Stimate domnule presedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu, (Aplauze în sală)

Stimate domnule presedinte al Senatului Nicolae Văcăroiu, (Aplauze în sală)

Stimaţi domni presedinţi de partide,

Stimaţi domni parlamentari,

Dragi colegi şi colege,

Stimate doamne şi stimaţi domni, (Aplauze în sală)

În interesul dumneavoastră şi al meu, vă rog să-mi permiteţi să vorbesc acum în limba mea maternă. Am avut posibilitatea să vizitez frumoasa dumneavoastră ţară de mai multe ori, dar astăzi este prima oară când sunt în Parlamentului României şi este o bucurie şi o onoare să fiu aici, în calitate de presedinte al Parlamentului European, să ţin un discurs într-o sedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc tuturor pentru această invitaţie.

Când am fost ales, în anul 1979, la primele alegeri directe în Parlamentul European, nu as fi visat niciodată că la 16 octombrie 2007 voi putea vorbi deputaţilor, alesi liber şi democratic, într-o ţară care a aderat cu succes la Uniunea Europeană şi care si-a luat locul

de drept în familia europeană din nou. Nu voi uita niciodată în viaţa mea, pentru că este una din minunile timpului nostru, faptul că toate aceste lucruri au fost posibile.

Sunt foarte, foarte bucuros că astăzi vorbesc unei naţiuni culturale a Europei şi doresc, de asemenea, să vă mulţumesc pentru faptul că întâlnirea noastră de astăzi are loc, din perspectiva europeană, într-un moment important, la începutul campaniei pentru primele alegeri pentru Parlamentul European în România, care vor avea loc pe data de 25 noiembrie 2007.

În numele celor 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene, pe care-i reprezintă Parlamentul European, doresc să-mi exprim astăzi, încă o dată, bucuria pentru aderarea ţării dumneavoastră la Uniunea Europeană. A durat mulţi ani pentru a aduce România din nou în Europa liberă şi a o include din nou în continentul nostru. Aflându-se la punctul de intersecţie, între Europa de Vest, de Est şi Sud, România este, din totdeauna, o parte inseparabilă a Europei. Ne leagă o istorie comună şi un spirit comun european şi o mostenire comună crestino-iudaică.

În cursul secolelor, dreptul roman, limba latină şi crestinismul, în toate cultele lui, precum şi cultura Europei Centrale şi Bizantine au marcat identitatea României.

România, dragi colege şi colegi, aduce o mostenire bogată, culturală şi spirituală în Uniunea Europeană. Exemplele sunt numeroase, dar, fără îndoială, simbolizează, mai ales, frescele unice de pe pereţii exteriori ai mânăstirilor din Moldova şi Bucovina, de la

Suceviţa şi Voroneţ, cu fresca remarcabilă a Judecăţii de Apoi, precum şi bisericile de lemn din Maramures, dar şi bisericile întărite săsesti din Transilvania de Sud.

Aderarea României la Uniunea Europeană a consolidat dimensiunea politică şi culturală a integrării europene pentru îmbogăţirea reciprocă atât a Uniunii Europene, cât şi a României.

Dragi colegi şi colege, doresc să mulţumesc ţării dumneavoastră si, mai ales, oamenilor României pentru eforturile lor şi pentru disponibilitatea în ceea ce priveste reforma din ultimii ani. Aceste eforturi au meritat. Statutul de nou membru în Uniunea Europeană este o sansă pentru România, pentru a se dezvolta pozitiv în continuare. Este, de asemenea, o sansă şi pentru Uniunea Europeană pentru a răspunde, împreună, provocărilor viitorului. Împreună trebuie să folosim această sansă. Cetăţenii României trebuie să contribuie, în mod special, la formarea acestui viitor. Într-o lună vor avea loc primele alegeri pentru Parlamentul European şi este pentru mine, ca presedinte al Parlamentului European, un interes deosebit de a vizita România înaintea acestor alegeri.

Aceste alegeri reprezintă un moment important. Ele oferă cetăţenilor posibilitatea de a exprima vocea României prin participarea lor activă la alegeri şi pledez, în mod durabil, pentru a lăsa locul cuvenit dezbaterii despre Europa, precum şi avantajelor concrete pentru oameni în viaţa lor de zi cu zi şi pentru rolul României în Uniunea Europeană.

Avem nevoie de această dezbatere europeană si, de asemenea, colaborarea dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt de mare importanţă. Parlamentul European şi parlamentele naţionale nu sunt concurente, ci parteneri pentru democraţie si parlamentarism în Europa.

Deja, de trei ori în acest an, s-au întâlnit, la iniţiativa mea, deputaţi ai Parlamentului European cu parlamentari naţionali, la dezbateri despre întrebări importante despre viitor, precum Tratatul constituţional, Strategia de la Lisabona şi Protecţia climei, şi despre eficienţa economiei noastre comune. Ieri, am participat la deschiderea Eurocaravanei. Tineri din România vor merge prin cincisprezece orase ale României - cu Bucuresti, al saisprezecelea oras - pentru a informa tinerii alegători despre Uniunea Europeană şi despre valoarea europeană. Este o iniţiativă foarte importantă şi mulţumesc Parlamentului României pentru angajamentul în acest proiect, care este derulat împreună cu Parlamentul European, pentru că tocmai celor tineri aderarea României la Uniunea Europeană le oferă sanse şi perspective noi.

Apelez la toţi cetăţenii României, folosiţi-vă dreptul de a alege! Trăiţi astăzi într-o democraţie de ale cărei libertăţi şi posibilităţi aţi fost privaţi până acum. Trăiţi într-o Românie democrată, care este, astăzi, membru al comunităţii de valori ale popoarelor Uniunii Europene. Prin votului dumneavoastră din 25 noiembrie 2007, veţi exprima importanţa României, a ţării dumneavoastră, ca stat membru al Uniunii Europene.

Viitorul dumneavoastră este în viitorul nostru comun, iar viitorul nostru comun se află în Uniunea Europeană.

Parlamentul European este mândru şi bucuros să salute în curând 35 de membri noi, alesi în mod direct în rândurile sale. Încă din septembrie 2005 am colaborat cu succes cu observatorii români.

Eu însumi am avut bucuria, ca fost presedinte al Grupului TPE, de a organiza acest proces, iar din ianuarie 2007 acesti observatori români au devenit deputaţi cu drepturi depline în Parlamentul European şi putem învăţa mult unii de la alţii. Acesta este cel mai

important lucru din Uniunea Europeană, deoarece ne ascultăm unii pe alţii şi învăţăm unii de la alţii. Nimeni nu deţine adevărul absolut, ci numai împreună putem căuta soluţii comune de succes.

Împreună cu noii colegi ce vor fi alesi în noiembrie vom lucra la dezvoltarea casei noastre europene.

Parlamentul European s-a implicat dintotdeauna pentru aderarea României în Uniunea Europeană. Am sprijinit în mod activ România în calea aderării. Am promovat data de 1 ianuarie 2007 şi vă rog pe voi toţi, cetăţenii României, să fiţi constienţi de responsabilitatea pe care această aderare a aduce familiei europene.

Primele alegeri în Parlamentul European, în România, vor reprezenta un punct culminant al aderării ţării dumneavoastră la Uniunea Europeană. Prin aceste alegeri mulţi cetăţeni ai României vor deveni cetăţeni europeni cu încredere în sine şi posibilitatea de a se exprima. Într-adevăr, în ultimii ani a fost depusă o muncă importantă, românii au depus eforturi considerabile pentru a corespunde criteriilor de aderare.

Dragi colegi, puteţi fi mândri de ceea ce a fost atins în România de la întoarcerea democraţiei printre oameni. Multe reforme au fost aplicate de diversele Guverne în Parlamentul român în timp relativ scurt, iar procesul de modernizare care a rezultat, a fost de mare avantaj pentru România. Puteţi observa dumneavoastră singuri avantajele. Economia dumneavoastră merge bine, iar pentru cresterea economică sunteţi invidiaţi de alte ţări din statele europene. Cresterea economică, reducerea somajului şi nivelul investiţiilor externe directe sunt considerabile. Doresc ca progresele şi succesele dumneavoastră să vă fie recunoscute de către Parlamentului European şi să vă şi mulţumesc pentru ele, dumneavoastră şi întregului popor român.

Dragi colegi şi cetăţeni ai României, drumul încă nu s-a încheiat aici cum nu s-a încheiat nici viaţa noastră, iar în politică nu se încheie niciodată. Tocmai acum, după aderarea sa, România nu trebuie să se culce pe lauri după eforturile depuse. Parlamentul European se bucură să observe că au fost făcute progrese importante la adoptarea dispoziţiilor de drept în domenii precum justiţia şi lupta împotriva corupţiei. România a arătat bunăvoinţă şi hotărâre pentru a-si îndeplini angajamentele, dar rezultatele concrete în justiţie sunt diverse, de aceea mai trebuie făcuţi pasi importanţi pentru a asigura o justiţie transparentă şi eficientă care să consolideze statul de drept.

Si în lupta împotriva corupţiei mai sunt multe de făcut.

Corupţia nu este nicăieri în Uniunea Europeană nici la nivel înalt, nici la nivel scăzut. Responsabilitatea în acţiunile politice, transparenţa şi obligaţia de a respecta legile, precum şi respectul principiilor de bază etnice sunt o componentă de nedespărţit a unei ordini democratice într-un stat de drept. România a realizat prin diferite proiecte o sensibilizare a opiniei publice în lupta împotriva corupţiei, de exemplu, prin realizarea unui Centru Naţional pentru Integritate sau prin instituirea unui asa-numit HELP PLAN - o linie verde referitoare la corupţie, precum şi prin organizarea de programe de scolarizare pentru funcţionarii publici. Pentru ca reformele de până acum să conteze, trebuie să fie puse în practică acele măsuri la toate nivelurile.

As dori să enunţ un alt aspect, şi anume, cetăţenii României si-au pus asteptările lor foarte mari în intrarea în Uniunea Europeană şi susţinerea acestei aderări, care a fost cam de 65%, în medie, reliefează acest lucru. Oamenii trebuie să aibă sansa să se bucure de posibilităţile pe care le oferă Uniunea Europeană în viaţa de zi cu zi, dar România, prin faptul că a avut o preluare limitată a fondurilor Uniunii Europene în ceea ce priveste agricultura, a fost dezavantajată prin acest lucru. Vă rog să faceţi tot ce vă stă în putere pentru ca situaţia pentru România să se îmbunătăţească în 2008 şi să beneficiaţi de avantajele pe care le oferă calitatea de membru în Uniunea Europeană a cetăţenilor săi. Toate aceste lucruri, reformele, eforturile, dar şi aderarea dumneavoastră la Uniunea Europeană vin in beneficiul cetăţenelor şi cetăţenilor României, în primul rând, ferind noi sanse şi perspective de viitor. Este atât în interesul ţării dumneavoastră cât şi al întregii Uniuni Europene să continuăm reformele şi este şi în interesul dumneavoastră, al parlamentarilor.

Doresc să vă încurajez, să continuaţi procesul reformei astfel încât democraţia şi statul de drept, ordinea, socială, economia de piaţă a României să fie stabilizate şi să devină mai puternică, pentru a servi ca exemplu pentru celelalte state din sud-estul Europei, care doresc să adere la Uniunea Europeană. Mâine voi fi la Sibiu, în capitala culturală europeană 2007, de fapt, în această după-amiază şi în această noapte. Mii de turisti au vizitat deja acest oras unde se vorbesc foarte multe limbi şi există foarte multe religii. Terra Transilvania, łara de peste păduri, Transilvanien, Ardeal, Erdély sau Siebenbürgen - foarte multe denumiri are această provincie imperială romană, Dacia Felix, care, astăzi, este o regiune centrală a României. Această regiune este o reprezentare foarte bună a bogăţiei culturale şi a bogăţiei de popoare pe care o oferă Uniunea Europeană şi vreau să vă spun că, înainte să intru în această sală extraordinară, am purtat o discuţie cu reprezentanţii minorităţilor, despre viaţa comună a locuitorilor şi religia lor diversă care au impregnat cultura şi istoria " Trebuie să respectăm şi să stimulăm această multitudine.

O provocare foarte mare o reprezintă pe viitor integrarea tuturor minorităţilor naţionale etnice şi religioase care se bazează pe respect, pe acordarea acelorasi drepturi şi pe nediscriminare. Acest lucru este valabil atât în România cât şi în întreaga Uniune Europeană. De exemplu, trebuie să facem eforturi pentru a integra mai bine minoritatea rromă în Uniunea Europeană. Chiar şi din această perspectivă, Parlamentul României a făcut un pas important prin reprezentarea acestor minorităţi în Parlament. Garanţia unui mandat pentru fiecare minoritate naţională este un exemplu pozitiv pentru toate ţările din regiune şi chiar mai mult de atât.

Anul trecut am fost în Cluj - Napoca şi a fost o plăcere extraordinară pentru mine, să primesc titlul de doctor de onoare al Universităţii Babes-Bolyai. Această universitate unde se predă în trei limbi este ceva foarte rar şi reprezintă un exemplu de toleranţă pentru viaţa culturală comună şi pentru întreaga regiune din Europa de sud-est. Respectul şi acordarea acelorasi drepturi oamenilor sunt principii de bază ale vieţii comune în Uniunea Europeană. Prin propria experienţă şi prin multitudine culturală, prin responsabilitatea sa ca membru al Uniunii Europene, România ar putea, şi eu sunt foarte convins de acest lucru, să joace un rol important în regiune şi să contribuie la stabilitatea din sud-estul Europei. Doresc să vă susţin şi pe viitor ca să aveţi un proces de apropiere cu ţările din vecinătatea dumneavoastră. Aveţi o responsabilitate mare prin aderarea la Uniunea Europeană şi în totalitate pentru continentul Europa. Sunt convins că România va avea o contribuţie importantă şi pe viitor în cadrul unui dialog constructiv şi serios în ceea ce priveste diferenţele regionale şi neînţelegerile care există, în acest moment, atât la nivel politic cât şi la cel cultural sau religios. Acest lucru este valabil şi pentru politica de vecinătate a Uniunii Europene şi în special în regiunea Mării Negre.

România, precum şi ţara dumneavoastră vecină Bulgaria, ca ţări cu experienţă, pot să contribuie foarte bine la promovarea stabilităţii în zona Mării Negre şi în întreaga Uniune Europeană.

Pentru aceasta eu doresc să vă mulţumesc din plin din partea Parlamentului European. Lăsaţi-ne să privim împreună către viitor!

Vreau să vă spun şi să parafrazez câteva cuvinte ale autorului român Andrei Muresanu, care ne îndeamnă la întoarcerea către democraţie, ,,Desteaptă-te, române !", ,,Acum ori niciodată croieste-ţi altă soartă".

Bineînţeles, România trebuie să mai facă eforturi foarte mari.

Acest lucru este valabil pentru noi toţi în Uniunea Europeană. În Uniunea Europeană nu am ajuns niciodată la capătul drumului, întotdeauna suntem pe drumul îmbunătăţirii; sunt lucruri pe care trebuie să le îndeplinim împreună pentru a avea un viitor luminos al continentului nostru. Într-o lume, care devine tot mai complexă şi globalizată, provocările de azi, de mâine, devin mult mai vaste şi mult mai mari pentru a putea fi diriguite cu succes de un singur stat.

Aceste lucruri trebuie făcute împreună. Multe obiective sunt importante pentru toţi şi pot fi atinse doar împreună. Uniunea Europeană trebuie să aducă dovada cetăţenilor săi că poate susţine un progres economic de durată dar şi siguranţa mediului înconjurător.

O sarcină importantă este asigurarea alimentării cu energie precum şi ţinerea sub control a schimbărilor climatice. Economiile noastre europene consumă foarte multă energie. România îsi face din acest motiv griji pentru dependenţa tot mai ridicată de state terţe.

Este important să ne sprijinim reciproc în sensul solidarităţii.

De exemplu, în cazul unei crize energetice în cadrul Uniunii Europene, noile reglementări în cadrul Tratatului de reformă pentru solidaritatea în domeniul energetic şi pentru combaterea modificărilor climatice, sunt un semn evident pentru faptul că Uniunea Europeană luptă împotriva acestor provocări şi doreste să le facă faţă. Trebuie să colaborăm tot mai mult nu numai pentru a avea o energie sigură, ci şi pe termen lung. Astfel energiile alternative trebuie stimulate, trebuie stimulată găsirea de noi energii alternative şi să renunţăm la cele tradiţionale. De asemenea, trebuie să susţinem tehnologiile ecologice. Omenirea stă în faţa unei schimbări climatice de amploare şi pentru ea aceasta reprezintă o prioritate. Rezultatele stiinţifice nu pot fi trecute cu vederea; nu vorbim doar despre cifre, ci de multe ori vorbim chiar despre lupta de supravieţuire a multor oameni.

Oamenii din România s-au confruntat în ultimii ani cu inundaţii şi cu valuri de căldură. Delta Dunării, care a fost clasificată de UNESCO ca făcând parte din mostenirea globală,

precum şi Marea Neagră au fost ameninţate de multe ori de aceste evenimente naturale. Nu avem voie să le lăsăm să fie ameninţate în continuare, trebuie să facem ceva. Daţi-mi voie în acest sens să vă susţin şi să vă felicit pentru că România a fost una dintre cele patru ţări ale Uniunii Europene care a reusit să-si reducă emisiile de dioxid de carbon. Noi, ca Uniune Europeană, trebuie să acţionăm acum pe plan global. Timpul însă nu stă. Trebuie să nu oferim ocazia Conferinţei Naţiunilor Unite din Bali să treacă cu vederea un prim pas în ceea ce priveste protocolul care urmează celui de la Kyoto.

Trecerea la o economie săracă în emisii de dioxid de carbon oferă foarte multe perspective de dezvoltare economică, este sansa noastră să ne îndreptăm spre viitor asa cum trebuie, să oferim şi nepoţilor nostri aceeasi sansă pe care am avut-o noi.

Dragi colegi, noi trebuie să susţinem temele importante pentru Uniunea Europeană şi să le abordăm ,,acum sau niciodată", ca o parafrază la Imnul dumneavoastră Naţional. Sărbătorim, în acest an, 50 de ani de la Tratatele de la Roma, deci tratatele de constituire a Uniunii Europene, practic. Oamenii vor o Europă a rezultatelor, o uniune care lucrează şi funcţionează. Ultimii ani au arătat însă că există şi anumite limite în ceea ce priveste construcţia Uniunii Europene. Astăzi ea numără 27 de state membre şi aproximativ 500 de milioane de locuitori. Uniunea Europeană extinsă cere, din toate părţile, un angajament şi o muncă pentru a putea realiza o reuniune orientată spre viitor.

Din aceste motive procesul de reformă, care se desfăsoară de ceva timp, este foarte important şi trebuie să-l continuăm. După doi ani de pauză, după neaprobarea Tratatului Constituţional în Franţa şi Olanda, a rezultat un nou impuls în ceea ce priveste integrarea şi activitatea europeană.

Daţi-mi voie să felicit România pentru că a avut o poziţie constructivă în această dezbatere şi vă mulţumesc încă o dată pentru susţinerea dumneavoastră.

După summitul din iunie a avut loc o conferinţă la nivel de Guvern şi abia la începutul lunii octombrie experţii au terminat lucrul. În acest proces, Parlamentul European a fost reprezentat prin trei membri şi s-a asigurat că principiile fundamentale pe care le are la bază Parlamentul European vor fi reprezentate în noul Tratat al Reformei.

Dragi colegi, propria dumneavoastră istorie v-a învăţat cât de valoroasă este libertatea si, pe bună dreptate, ţara dumneavoastră se află în Uniunea Europeană fiind garantul unei libertăţi şi al unei democraţii.

Omul şi libertatea individului sunt puncte de plecare şi miez al identităţii noastre europene, de aceea şi principiul subsidiarităţii, care este stabilit în Carta Drepturilor Fundamentale, este înţeles de noi asa cum trebuie. Îmi doresc o Uniune Europeană care să se bazeaze pe solidaritate, subsidiaritate şi multitudine, să fie adaptată dorinţelor cetăţenilor săi şi să aibă în centru omul şi drepturile lui.

Europenii nu trebuie să uite însă unde le sunt rădăcinile. Nu, nu trebuie să uităm unde este acasă, unde este patria noastră. Patrie, Acasă şi Europa, acestea trebuie să ţină de identitatea noastră comună. Carta Drepturilor Fundamentale este o ancorare a acestei înţelegeri a valorilor.

Nu trebuie să fie doar o declaraţie pompoasă a celor trei instituţii, a Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei. Eu i-am rugat pe presedinţii celorlalte instituţii să efectuăm această semnare şi proclamare a Cartei Drepturilor Fundamentale în decembrie, în Parlamentul European, nu mai înainte de semnarea Tratatului.

Procesul de reformă însă nu s-a finalizat. Mai întâi trebuie să-i invităm pe toţi sefii de stat şi de guvern la Lisabona, pe 18 şi 19 octombrie, pentru a avea o întâlnire informală pentru semnarea acestui tratat. Eu voi fi acolo, joi şi vineri, la acest summit, împreună cu comisia şi cu presedintele, dar şi cu sefii de state şi de guverne.

Numai atunci Uniunea Europeană va fi pregătită mai bine pentru viitor, pentru lumea secolului XXI, atunci când acest tratat va fi deja semnat. Tratatul reprezintă, de 50 de ani, drumul pe care trebuie să-l urmeze Uniunea Europeană orientată către viitor.

Parlamentul European doreste să aibă o mare influenţă în domeniul său şi Parlamentele naţionale, de asemenea.

Nu putem concluziona mai bine decât printr-un alt exemplu din cultura română, din Hora Unirii, şi anume ,,unde-s doi puterea creste".Faptul de a fi european se bazează pe principiul solidarităţii, pe principiul colaborării şi pe principiul vieţii comune, pe pace, democraţie şi toleranţă.

Un viitor puternic şi un viitor de succes pentru continentul nostru se află doar în unitate. Uniunea Europeană are nevoie de România.

Stimaţi cetăţeni şi cetăţene ai României, bucuraţi-vă de dreptul la vot. Votaţi la 25 noiembrie pentru succesul românilor şi pentru viitorul nostru comun în Uniunea Europeană!

Mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze în sală)

 
Video in format Flash/IOS Domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, subliniază importanţa vizitei în România a domnului Hans-Gert Pöttering, Preşedintele Parlamentului European.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule presedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

Vreau să încep prin a adresa cele mai calde mulţumiri, din partea Parlamentului României, domnului Hans-Gert Pöttering pentru onoarea pe care ne-o face prin vizita Domniei Sale în ţara noastră.

Este momentul să constatăm că prezenţa, astăzi, în Parlamentul României, a domnului Hans-Gert Pöttering transcende valoarea unui simbol. Vizita Domniei Sale marchează începutul unei noi perioade pentru România, pentru fiecare cetăţean român care, în scurt timp, va putea să-si manifeste calitatea de european prin votul pentru alegerile Europarlamentare.

Nu vreau să trec peste acest moment fără a aduce în atenţie faptul că România descoperă acum o nouă faţă a Europei.

La începutul anilor 1990, generaţia mea descoperea bătrânul continent. Până atunci stiam despre Europa din povestile bunicilor, din cărţile care scăpau cenzurii, din relatările norocosilor care puteau trece graniţa.

Acum, actul de identitate este suficient pentru a ne legitima drept cetăţeni europeni, este suficient pentru a ne vizita prietenii germani, italieni, francezi sau spanioli, este suficient pentru a ne permite să concurăm cu ei pe piaţa liberă a muncii. Este momentul ca România să arate responsabilitate şi determinare în calitatea sa de membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Pentru a ne bucura de aceste drepturi trebuie să ne îndeplinim obligaţiile, căci progresul României depinde acum ca întotdeauna de progresul Europei.

Alegerile Europarlamentare din 25 noiembrie 2007 sunt epilogul povestii de succes a aderării noastre. Am beneficiat de sprijin politic, de sprijin financiar şi de sprijin moral din partea Uniunii Europene şi putem afirma acum că succesul aderării României se datorează în egală măsură nouă şi partenerilor nostri europeni.

Parlamentul European este expresia cea mai înaltă a democraţiei europene, model către care tind multe state ale lumii. Tocmai de aceea, şi în România, cred că rolul Parlamentului naţional trebuie întărit în ecuaţia democraţiei interne. Numai în acest fel relaţia noastră cu Parlamentul European va putea fi una corectă în care Parlamentul naţional va putea să ofere o dezbatere şi o expertiză corectă asupra iniţiativelor europene. Pentru ca parteneriatul să fie valabil, partenerii trebuie să fie la fel de puternici. În acest sens salutăm prevederile proiectului Tratatului reformator care vor aduce o întărire a rolului Parlamentelor naţionale din ţările Uniunii Europene, cât şi o întărire a rolului Parlamentului European, singura instituţie comunitară aleasă în mod direct de către cetăţeni.

Sistemul prin care Comisia Europeană consultă Parlamentele naţionale asupra propunerilor sale reprezintă o crestere semnificativă a rolului şi locului Parlamentelor naţionale, ce va avea un impact direct în dezbaterile europene. În cele din urmă, acest fapt va conduce la o mai bună conectare a fiecărui cetăţean european la procesul legislativ comunitar.

Domnule presedinte, toate aceste reforme şi înnoiri ale instituţiilor europene trebuie să contribuie la întărirea forţei comune a popoarelor şi ţărilor noastre, reunite în marea familie europeană.

Până acum România a fost reprezentată în Parlamentul European de colegii nostri senatori şi deputaţi care joacă deja un rol acolo. Ca membri activi în grupurile parlamentare europene şi comisiile de specialitate, europarlamentarii români au demonstrat competenţă şi implicare. Vă asigurăm că şi după 25 noiembrie, România va fi un partener loial deschis şi de încredere pentru Europa, că vom sti să ne achităm cu onoare obligaţiile şi să susţinem politicile economice şi sociale, precum şi ceea ce sperăm că va deveni politică externă şi de securitate comună. Uniunea Europeană are nevoie acum de solidaritate şi coeziune între ţările membre şi instituţiile comune.

Acesta este drumul pe care îl vom urma pentru a evita derapajele şi dizidenţele naţionale de la politicile comune! Acesta este drumul pentru întărirea forţei noastre comune!

Domnule presedinte,

Prezenţa dumneavoastră astăzi ne onorează şi dorim să o marcăm şi avem onoarea să vă înmânăm medalia Camerei deputaţilor. (Aplauze)

   

(Domnul presedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, înmânează medalia domnului Hans-Gert Pöttering, presedintele Parlamentului European).

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Mulţumim încă o dată domnului presedinte Pöttering pentru alocuţiunea rostită astăzi în faţa Camerelor reunite.

Înainte de a încheia sedinţa însă vă rog să mai rămâneţi puţin pe loc. vreau să vă spun câteva lucruri.

Domnule presedinte, încă o dată mulţumirile noastre şi activitate rodnică la Sibiu! (aplauze)

Stimaţi colegi, jumătate de minut vă reţin. Rog membrii Comisiei speciale pentru stabilirea timpilor de antenă să se deplaseze de aici la sala Biroului permanent al Camerei Deputaţilor ca să-si aleagă presedintele, vicepresedintele şi secretarul. Tot acolo se află presedintele Televiziunii Române şi presedintele Radiodifuziunii române.

Separat facem apel la Comisia specială pentru Cod electoral pentru a finaliza raportul la proiectul de lege privind alegerea senatorilor şi deputaţilor, ţinând seama de amendamentele care s-au făcut la Senat.

Vă mulţumesc foarte mult.

Încheiem sedinţa noastă de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 12.55.