Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.172/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2007

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 9,00.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor colegi!

Deschidem, cu oarecare întârziere, şedinţa noastră dedicată declaraţiilor politice, astăzi, 11 decembrie.

 
Video in format Flash/IOS   Andrian-Sirojea Mihei - declaraţie politică intitulată Fiecare copil pe care-l instruim este om pe care-l câştigăm! - Victor Hugo;

Începem cu un reprezentant al Puterii, domnul Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Voci din sală:

Nu este de la Putere!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Aaa, Puterea! Mă iertaţi, mă iertaţi, mă iertaţi! Aşa este - fosta Putere; fosta putere. Iertaţi-mă, vă cer scuze!

Vom începe cu domnul Andrian Mihei, reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi se pregăteşte domnul Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte,

Victor Hugo spunea că "Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câştigăm!"

Întreaga lume a marcat, pe data de 10 decembrie, Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, stabilită de Organizaţia Naţiunilor în 1948, când Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care stipulează că toţi oamenii s-au născut cu drepturi egale, inalienabile şi cu libertăţi fundamentale.

Declaraţia - cuprinzând 30 de articole - este primul document internaţional în care sunt enunţate oficial drepturile şi libertăţile fundamentale ce trebuie garantate oricărei fiinţe umane, fiind concepută ca o declaraţie cu obiective de urmărit de către guverne, neavând efecte legale sau semnatari.

Această zi poate reprezenta un moment de reflecţie pentru ceea ce înseamnă, în ziua de azi, asimilarea şi exercitarea drepturilor şi obligaţiilor, asumarea rolului de cetăţean într-o ţară de curând acceptată în structurile instituţionale ale Uniunii Europene, act ce presupune o deschidere către înţelegerea altor culturi, într-o lume în continuă schimbare.

Problematica drepturilor omului poate fi abordată din mai multe perspective. Sociologic, dreptul este expresia unei nevoi individuale, dar şi sociale, în ambele situaţii satisfacerea nevoilor însemnând participare la exercitarea lui.

Cea mai frecvent întâlnită perspectivă însă este cea juridică, unde legea intervine pentru restabilirea ordinii, pentru redarea dreptului celui care a fost frustrat, atunci când cetăţenii invocă încălcarea acestor drepturi.

Aristotel declara că omul este o fiinţă socială, ceea ce adaugă nevoilor naturale şi biologice ale acestuia nevoile sociale, care pot fi satisfăcute numai în comunitate. Această caracteristică a omului conferă egalitate între membrii unei colectivităţi şi generează exigenţele morale ale vieţii în societate, pe care oamenii trebuie să le accepte şi cărora trebuie să li se conformeze.

Însă nu mi-am propus să abordez problematica complexă legată de drepturile omului, ci doar să subliniez că în orice democraţie, şansa pentru respectarea drepturilor omului, şansa pentru o dezvoltare durabilă şi armonioasă a societăţii şi a indivizilor rezidă în educaţie, într-o educaţie civică a tineretului, aplecată spre socio-uman, care ar contribui la îmbunătăţirea vieţii sociale, la îmbunătăţirea spiritului de solidaritate, a fair-play-ului competiţiei, la construirea unui spirit de echipă, dar şi la reducerea decalajelor dintre ceea ce se vizează să ofere realitatea socială în viitor şi ceea ce va fi, în fapt.

Educaţia pentru drepturile omului poate conduce la prevenirea violării drepturilor omului, oferind cunoştinţele necesare pentru apărare şi, în acelaşi timp, dezvoltând responsabilităţile ce-i revin fiecăruia, punând bazele respectului pentru pace, libertate şi justiţie, favorizând crearea unei atmosfere de înţelegere, toleranţă şi egalitate în demnitate şi în faţa legilor, pregătind cetăţeanul activ, participant la acţiunea democratică şi ataşat principiilor democratice.

Dreptul la educaţie, garantat prin Constituţie, reprezintă o expresie a nevoii de educaţie şi aparţine tuturor cetăţenilor care, prin intermediul instruirii şcolare, pot să-şi satisfacă această nevoie individuală. Din acest motiv, oferta educaţională, în speţă cea instituţională, conferă şcolii responsabilitatea de a oferi, prin serviciile sale, acest drept.

Drepturile omului din perspectiva educaţională nu înseamnă doar cunoştinţe, ci mai mult, înseamnă formarea de atitudini care pot transforma comportamentele în procese constructive. Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană şi în structurile N.A.T.O., se impune cu necesitate educaţia în masă a drepturilor omului, pentru a putea schimba cu adevărat structurile instituţionale, pentru a schimba principiile şi normele de viaţă socială, mentalităţile, stereotipiile şi prejudecăţile. Educaţia are, în acest context, rolul de a lupta cu mentalităţile şi cu prejudecăţile, pentru a provoca un proces de întinerire, necesar schimbărilor, necesar progresului.

În condiţiile globalizării, în condiţiile în care piaţa economică mondială, migraţia forţei de muncă, menţinerea păcii, poluarea, schimbările climatice necesită soluţii care pot fi găsite doar la masa dialogului într-un spirit de toleranţă, de respect al drepturilor şi libertăţilor omului, de pace, educaţia - şi în special educaţia pentru drepturile omului - este singura care, centrându-se pe valorile universale: dreptate, adevăr, libertate, poate transforma valorile şi atitudinile rezultate - din sistemul de organizare democratică, în comportamente.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru Bentu - declaraţie politică intitulată Expertul;

Îl rog pe domnul Dumitru Bentu să poftească la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat.

Aveţi microfonul, domnule coleg.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Expertul".

Nu cred că mai surprinde pe cineva ceea ce se întâmplă în justiţia română. Sistemul este cangrenat, şi ultimul scandal - "licitaţie pentru funcţie" - demonstrează din plin această constatare.

Fără a da nume, aflăm că mai multe persoane sunt urmărite penal pentru diferite infracţiuni: cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de permitere a accesului la informaţii care nu sunt destinate publicităţii etc. Unde lucrau împricinaţii? În instanţe de rang înalt din Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, Urziceni şi din Capitala halucinantei noastre patrii.

Licitaţia pentru o anumită funcţie a început de la 50.000 euro, dar s-a oprit, după procedeul olandez, la 15.000 euro. Au ajuns acolo unde trebuie, conform patentului Remeş-Ciorbă-Mureşan, alimente şi băutură.

Efectul avertismentului - de acum obsedant - "excesul de alcool, de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii" este practic nul.

Prima întrebare pe care ţi-o adresezi cu obstinaţie este şi simplă şi legitimă: de ce au procedat astfel? Răspunsul - în aceeaşi notă: pentru că autorii sunt produsul "reformei" în justiţie, concepută şi aplicată de o doamnă care acum fie că admiră lebedele de pe Lacul Ohrid, fie străbate munţii de lângă Tetovo.

Când voci autorizate din Partidul Social Democrat atrăgeau atenţia asupra intervenţiei încăpăţânării şi amatorismului în sistemul juridic, doamna reformistă se tânguia, pe toate ecranele, de nesusţinere, de neînţelegere, de obstrucţii, de răutate, de politicianism şi de multe altele.

Acum, în calitate de "expert", îi fericeşte pe bieţii ex-iugoslavi cu "vastele" sale cunoştinţe în lupta împotriva corupţiei, pe care şi-a promovat-o mai mult în spaţiul valono-flamand, acolo unde scutierul Frattini se extazia la fiecare prezenţă a distinsei "luptătoare".

Nu-i mai puţin adevărat că şi tânărul ministru, descins în cetatea lui Bucur de pe culmile Breazu-Ciric, se afundă tot mai mult în hăţişurile unui socio-sistem pe care l-a cunoscut preponderent bibliografic. Între timp, hăţişurile l-au înghiţit cu totul!

În acest context, sumar abordat, nu ne mai mirăm de încrederea foarte redusă a populaţiei în justiţie, cea legată strâns la ochi şi cu balanţa dreaptă doar în statuile-simbol, şi poate nici acolo.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Petru Călian - declaraţie politică intitulată Luxul de a avea copii;

Îl rog pe domnul Petru Călian să poftească la microfon. Se pregăteşte domnul Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Declaraţia politică de astăzi are titlul "Luxul de a avea copii".

La ora actuală, România se confruntă cu un deficit demografic care se acutizează pe zi ce trece. Dacă în anul 1989 s-au născut 369.000 de copii, an de an, numărul nou-născuţilor a scăzut, ajungând în anul 2006 la cifra de 218.300.

Potrivit datelor furnizate de către Institutul Naţional de Statistică, în anul 2004 numărul nou-născuţilor ajungea la 376.000, iar estimările pentru anul 2010 indică o scădere de 30%, adică până la 260.000 de copii. Diferenţa de 120.000 de tineri va determina o restrângere a activităţii educaţionale, cât şi o comprimare a pieţei muncii, relansarea economică rămânând doar o amintire.

În timp ce populaţia activă de pe piaţa muncii va continua să scadă, numărul pensionarilor va creşte, de unde rezultă faptul că volumul contribuţiilor se va reduce, deoarece vom avea mai multe probleme în domeniul sănătăţii, pensiilor, contribuţiilor sociale care vor fi, la rândul lor, afectate.

În momentul de faţă, România se confruntă cu o criză a forţei de muncă, criză bazată pe migraţia excesivă; numai în domeniul construcţiilor ţara noastră având nevoie de 150.000 de muncitori.

În ceea ce priveşte sistemul educaţional, Ministerul Educaţiei a prevăzut pentru anul universitar 2008/2009 reducerea numărului de locuri alocate universităţilor cu 8%, mai exact de la 62.000 la 57.000 de locuri, în condiţiile în care se estimează că numărul absolvenţilor de liceu va scădea cu 15%.

Toate aceste lucruri se datorează în principal statului, care nu vrea să acorde sprijin financiar ridicat atât copiilor, cât şi părinţilor.

Un copil român primeşte lunar de la stat suma de 7 euro, iar colegul său britanic, 1.400 de euro.

România ocupă, ca de obicei, unul dintre locurile codaşe în topul care face referire la alocaţia copiilor.

Ţările dezvoltate, dorind să încurajeze părinţii să aibă cât mai mulţi copii, măresc periodic indemnizaţiile lunare primite de către aceştia pentru creşterea copiilor. În cazul ţării noastre, deşi statul încurajează părinţii să aibă cât mai mulţi copii, practic, nu face nimic pentru aceştia. Alocaţia lunară nu este suficientă nici măcar pentru hrana zilnică a copiilor.

Motivele pentru care românii nu mai vor să facă copii sunt următoarele: sărăcia, neputinţa de a creşte cât mai mulţi copii, şomajul şi incertitudinea.

În România, cuantumul indemnizaţiei lunare este acelaşi pentru toţi copiii. În ţările dezvoltate alocaţia reprezintă între 8 şi 15 la sută din salariul mediu al unui părinte.

Numeroase mame sunt tinere studente. Este cunoscut faptul că cele mai multe dintre ele rămân însărcinate în timpul studiilor universitare şi nu reuşesc să îşi dobândească independenţa financiară în vederea creşterii unui copil. Unele mame au născut înaintea susţinerii examenelor de licenţă şi, deşi sarcinile lor au fost dorite, aceste tinere nu au beneficiat de susţinere financiară, precum femeile salariate înaintea naşterii.

Mamele care au născut înaintea examenelor de licenţă deplâng lipsa opţiunii de a beneficia de o formă sau alta de asistenţă financiară.

Mi se pare oportună găsirea unei soluţii pentru mamele studente cu copii până la 2 ani, mai ales că aceste mame nu au avut ocazia, datorită studiilor, să fie angajate cu carte de muncă.

De asemenea, consider că şi acele mame care au mai mult de trei copii trebuie să primească o indemnizaţie lunară până la împlinirea vârstei de 2 ani.

Dragi colegi,

cu toţii ştim că cele mai importante momente din viaţa unui om sunt: naşterea, căsătoria şi moartea. Dintre aceste trei momente, nu aş vrea ca naşterea să rămână doar o amintire pentru mamele care îşi doresc cu ardoare copii, dar care, din motive strict materiale, nu-şi permit "luxul" de a avea un copil.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Mocanu - declaraţie politică intitulată Un an ratat;

Are cuvântul domnul deputat Vasile Mocanu şi se pregăteşte domnul deputat Emilian Valentin Frâncu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Un an ratat".

Anul 2007, primul an european al României, se apropie de final. Este ora bilanţurilor. Din păcate, nu avem cuvinte de laudă pentru actualul Cabinet. Dimpotrivă, 2007 este un an ratat din toate punctele de vedere.

Agricultura românească a rămas de căruţă. Cei patru miniştri care s-au perindat de-a lungul a trei ani în fruntea ministerului de resort mai mult au încurcat lucrurile decât le-au descurcat. Seceta cumplită din primăvară-vară a luat autorităţile pe nepregătite, deşi despre capriciile vremii se ştia cu un an înainte. Reabilitarea sistemelor de irigaţii, acţiune începută de Partidul Social Democrat încă din 2001, dar stopată în mod iresponsabil de actuala Putere în 2005, ar fi salvat destul din producţia agricolă. Acum, suportăm consecinţele.

Iar când pâine nu e, nimic nu e.

Ce rost ar mai avea, atunci, să vorbim de Justiţie, când corupţia sufocă societatea românească la toate nivelele? Şi aici suntem în pericol de a ne trezi cu activarea clauzei de salvgardare.

Sau de ce să mai vorbim de Sănătate, dacă românii mor cu zile în spitalele "reformate" de ministrul Nicolăescu sau la cozile pentru medicamente?

Ori de Diplomaţie, când gafele ministrului Cioroianu ne-au făcut de râs cam peste tot în lume?

Să mai pomenesc Educaţia? Sau mă veţi considera un politician needucat?

Cabinetul Tăriceanu s-a dovedit incapabil în 2007, ca şi în ultimii trei ani, să propună un proiect coerent de dezvoltare a României. Este şi motivul principal pentru care, după şapte ani de creştere susţinută - perioadă inaugurată de Guvernul Năstase în 2001 -, economia a început să se sufoce. Priviţi statisticile şi veţi vedea foarte bine criza care se apropie. Aveţi soluţii, domnilor guvernanţi?

O singură reuşită putem consemna în acest an de graţie, 2007. Dar ea nu aparţine Guvernului, ci tot Partidului Social Democrat. Este vorba de majorarea pensiilor. Cei care au muncit o viaţă, adică tocmai părinţii şi bunicii noştri, ajunseseră la limita supravieţuirii. Noi nu am făcut decât să reparăm o nedreptate. Încă o dată, am arătat că ştim cel mai bine să rezolvăm problemele oamenilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică intitulată Guvernul Tăriceanu salvează bisericile de la ruină;

Îl rog pe domnul deputat Emilian Frâncu să dea curs declaraţiei politice şi să se pregătească domnul Petru Lakatos, de la Grupul parlamentar al U.D.M.R.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Guvernul Tăriceanu salvează bisericile de la ruină."

Este pentru prima dată când un guvern al acestei ţări şi-a trasat drept scop salvarea bisericilor aflate într-o avansată stare de degradare. Şi nu este vorba doar despre lăcaşuri recunoscute ca monumente istorice de mare valoare, care de-a lungul anilor au mai primit câte ceva pentru restaurare sau consolidare, ci şi despre biserici obişnuite, din sate obişnuite, locuite de oameni atât de obişnuiţi încât lipsa mijloacelor materiale i-a împiedicat să-şi poată repara lăcaşul de cult.

Sute de milioane de lei noi, la nivelul întregii ţări, pot fi accesaţi de preoţii parohi, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, prin întocmirea unui proiect şi prin completarea unei cereri sub îndrumarea inspectoratelor judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional. Foarte mulţi au înţeles cum se face şi au depus dosarele, ba chiar au şi primit finanţările solicitate. Alţii sunt încă pe cale s-o facă.

Era de datoria Guvernului să-i sprijine, iar Guvernul acesta, spre deosebire de toate guvernele, îndrăznesc a spune postbelice, şi-a făcut în mod exemplar datoria.

 
Video in format Flash/IOS   Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică intitulată Judeţul Vâlcea este o zonă turistică binecuvântată de Dumnezeu;

"Judeţul Vâlcea este o zonă turistică binecuvântată de Dumnezeu."

Judeţul Vâlcea ar trebui să se afle pe primul loc în România în ceea ce priveşte turismul monahal!

Mulţi au denumit această zonă "Grădina Maicii Domnului", şi nu doar pentru că aici se află mai multe biserici, schituri şi mănăstiri decât oriunde în ţară, depăşind din acest punct de vedere nordul Moldovei, dar mai ales datorită valorii şi diversităţii lor.

Ctitorii voievodale, reprezentative pentru arhitectura sau stilul unor epoci istorice, locuri unde odihnesc pentru veşnicie domni importanţi ai Ţării Româneşti sau rudele acestora, biserici cu icoane făcătoare de minuni sau depozitare de moaşte, adevărate locuri de pelerinaj, dar şi lăcaşuri de cult ridicate de boieri sau de ţărani înstăriţi, precum şi de comunităţile evlavioase, în secolele XV-XIX, toate reprezintă adevărate bijuterii de artă monahală.

Mănăstiri ca Hurez, Cozia, Dintr-un Lemn, Arnota, Frăsinei, Bistriţa, Govora, Surpatele, Sărăcineşti, sau bisericuţe ca cele din Urşani, Vioreştii Slătioarei, Manu, Proieni, Dragoieşti, Berislăveşti şi multe altele reprezintă locuri sfinte şi obiective turistice importante care ar trebui sprijinite cu fonduri de Guvern sau de Uniunea Europeană, pentru a fi mai bine puse în valoare.

Video in format Flash/IOS   Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică intitulată Mănăstirea Berislăveşti trebuie salvată;

"Mânăstirea Berislăveşti trebuie salvată."

M-am preocupat, în ultima vreme, să ajut cât mai multe lăcaşuri de cult din judeţul Vâlcea, ca să obţină de la Guvern fondurile atât de necesare pentru diverse lucrări de reparaţii sau reabilitare.

Una dintre aceste biserici trebuie neapărat ajutată, starea ei de conservare fiind precară. Este vorba despre Biserica Mănăstirii Berislăveşti, monument arhitectonic şi de cultură românească datând din secolul al XVIII-lea.

Construită în perioada 1753-1767, mănăstirea cuprinde, într-o incintă fortificată, case egumeneşti, un turn-clopotniţă şi o biserică realizată în stil brâncovenesc, în formă de cruce, cu un pridvor deschis având şase coloane ornamentale la capiteluri şi arcade în formă de treflă. Biserica este pictată în frescă în stil bizantin, iar în prezent serveşte drept biserică parohială pentru credincioşii din satul Berislăveşti.

Consider că, raportat la valoarea istorică, artistică şi religioasă a acestei biserici, niciun efort nu este prea mare pentru a o salva din starea în care se află.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Lakatos Petru - scrisoare-deschisă adresată Preşedintelui României, domnului Traian Băsescu;

Îl invit pe reprezentantul U.D.M.R. la microfon şi se pregăteşte domnul Ştefan Baban, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lakatos Petru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Declaraţia politică este, de fapt, o scrisoare-deschisă adresată Preşedintelui României, domnului Traian Băsescu.

"Stimate domnule Preşedinte,

Cu 10 luni în urmă, tot printr-o scrisoare deschisă, citită la tribuna Camerei Deputaţilor, v-am rugat să nu risipiţi banii publici şi să nu iniţiaţi referendum pe tema votului uninominal.

Din păcate, nu v-aţi răzgândit - ca în alte situaţii în care interesele personale de moment v-au făcut să nu vă respectaţi promisiunea - şi, cu toate că exista deja legea adoptată de Parlament privind votul uninominal, aţi convocat referendumul. Rezultatul este cunoscut: dovedeşte inutilitatea demersului dumneavoastră.

Domnule Preşedinte care faceţi şi desfaceţi guverne, partide şi uniuni, vă rog să vă respectaţi jurământul, să dăruiţi toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, nu pentru dărâmarea Guvernului Tăriceanu! Lupta oarbă dintre Palate conduce la pierderea totală a încrederii populaţiei în autorităţi, la înregimentarea Bisericii şi a societăţii civile, iar, în final, la divizarea ireparabilă a societăţii româneşti.

Toate acestea afectează negativ dezvoltarea ţării, diminuează şansele apropierii României de media ţărilor din Uniunea Europeană.

Domnule Preşedinte,

mă număr printre milioanele de cetăţeni din România care, cu ocazia Sfintelor Sărbători, vă urează "Să trăiţi bine!", dar care, la rândul lor, doresc şi ei să trăiască măcar un pic mai bine.

Vă rog să nu sacrificaţi şansele noastre şi ale copiilor noştri, de a trăi mai bine, pe altarul ambiţiilor dumneavoastră!

Cu stimă, deputat Lakatos Peter".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan Baban - declaraţie politică intitulată Date ireale raportate la realitatea românească...;

Îl invit pe domnul Ştefan Baban şi se pregăteşte domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Date ireale raportate la realitatea românească..." se intitulează declaraţia mea politică de azi.

Ultimele date prezentate de Institutul Naţional de Statistică arată că în luna octombrie, în ţara noastră, salariul mediu brut a crescut faţă de luna septembrie, dar şi faţă de lunile octombrie din anii anteriori, la care s-a făcut raportarea.

La prima vedere, ştirea pare îmbucurătoare. Analizând la rece, vedem exact cum stau lucrurile şi suntem profund dezamăgiţi, deoarece această creştere nu are deloc la bază un boom economic, aşa cum ar fi normal.

După cum bine se ştie, luna octombrie a debutat cu o majorare de 11% a salariilor de bază ale salariaţilor din sistemul bugetar. Apoi, au fost acordate premiile trimestriale, lunare etc., acestea făcând parte tot din fondul de salarii.

Tot în această lună, şi până la sfârşitul anului, sunt plătite retroactiv, în baza sentinţelor civile învestite cu formulă executorie, drepturile salariale neacordate prin lege în ultimii trei ani, angajaţilor din sistemul bugetar. Ca să nu mai vorbim de drepturile negociate pentru profesori, care au fost acordate tot cu această lună.

Iată, de fapt, factorii care au stat la baza măririi salariului mediu brut realizat în luna octombrie în România. Şi acelaşi lucru se va întâmpla şi în luna decembrie, atunci când firmele private vor acorda bonusurile salariale pentru sărbătorile de iarnă.

Este o utopie în România să consideri că brusc, şi mai ales într-o lună de toamnă, ultima, câştigurile salariale ale românului obişnuit pot să explodeze fără a avea la bază o fundamentare, dar şi o creştere economică viabilă. Chiar dacă în această perioadă majoritatea magazinelor sunt arhipline de cumpărători, şi dacă facem o statistică, vedem că acest lucru este valabil doar pentru oraşele mari şi zonele dezvoltate din România, asta nu se datorează banilor câştigaţi de români în ţară, ci celor ce lucrează în străinătate şi trimit bani în ţară pentru ca cei de aici să beneficieze de ofertele promoţionale de sărbători.

Această creştere a salariului mediu brut realizat este anihilată, chiar din luna noiembrie, atunci când a fost finalizată această raportare, de creşterile de preţuri la servicii, ţinând seama că între 17 şi 25% din cheltuielile curente ale unei familii sunt reprezentate de prestările de servicii, iar începând cu această lună, din punct de vedere teoretic, suntem în iarnă. Adăugăm şi creşterile de preţ la produsele de panificaţie, că doar a fost secetă şi în România şi în Europa, apoi la carnea de pui şi porc, chiar dacă procesatorii au jurat că nu vor proceda la o scumpire în acest an. Şi iată că avem imaginea normală şi reală a ceea ce se întâmplă cu banii pe care i-am câştigat dintr-odată. Şi încă nu este totul, având în vedere că până la Sărbătorile de iarnă mai sunt două săptămâni, perioadă în care în România preţurile cresc în medie cu 20-40%, făcând "cadouri" neaşteptate şi nedorite cetăţeanului de rând.

Ca de fiecare dată, Institutul Naţional de Statistică emite rezultate care sfidează realitatea. Şi totul pentru a arăta cât de bine o duc românii în primul an de integrare europeană.

Raportarea statistică, adică obiectul muncii acestei instituţii, nu ţine seama de factorii aleatori care intervin în prognoză şi rezultate, sfidând de multe ori realitatea şi bunul-simţ. Pentru că după un an de integrare europeană, românii nu o duc mai bine în ţara lor. Şi ce este mai trist este că vor mai avea mult de aşteptat binele în România.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Aledin Amet - intervenţie intitulată 13 Decembrie, Sărbătoarea tătarilor din România;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Aledin Amet. Se pregăteşte domnul deputat Vasile Soporan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "13 Decembrie, Sărbătoarea tătarilor din România".

Anul trecut a fost adoptată legea privind declararea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare din România.

Pentru istoria comunităţii noastre, este un moment remarcabil. Faptul capătă o importanţă deosebită, deoarece legea, în formularea pe care o are, este unică.

Conaţionalii mei au apreciat şi apreciază receptivitatea tuturor celor care au dat şi dau dovadă de deschidere în ceea ce priveşte cunoaşterea tradiţiilor, istoriei, religiei semenilor.

În acest sens, şi anul acesta vor fi organizate în mai multe localităţi ale judeţelor Constanţa şi Tulcea manifestări dedicate etniei tătare, ocazii cu care se va demonstra, încă o dată, că un om este cu adevărat liber în momentul în care îşi propune să realizeze ceva durabil în viaţă, şi nu numai în viaţa personală, ci şi în viaţa întregii comunităţi.

Aşadar, iată de ce consider că astfel de acţiuni trebuie privite cu multă responsabilitate.

Aşadar, iată de ce este necesar ca evenimentul să fie consacrat.

Sentimentul de preţuire a faptelor istorice oferă posibilitatea de solidaritate, de respect pentru tot ceea ce înseamnă valoare adevărată. Aceste cuvinte nu trebuie să iasă din uz. Nu este necesară demontarea concepţiilor doar pentru că anumite atitudini ne par demodate.

13 Decembrie reprezintă o dată de referinţă pentru etnia tătară din România. Este un fel de spaţiu nesfârşit.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Filip Soporan - declaraţie politică intitulată Tranziţia s-a încheiat? Dacă da, în folosul cui?;

Domnul deputat Vasile Soporan şi se pregăteşte domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş dori să prezint declaraţia politică "Tranziţia s-a încheiat? Dacă da, în folosul cui?"

Se vehiculează, de un anumit timp, faptul că tranziţia s-a încheiat şi am ajuns cu mare satisfacţie la stabilitatea unei noi stări încărcată, încă de la declarare, ca fiind una a superiorităţii.

S-a afirmat superioritatea viitorului şi a faptului că lucrurile bune vor veni de la sine, fără niciun efort. Într-o ţară în care s-a construit sofisticat mentalitatea "Te uiţi şi câştigi" şi părerea că singura creştere adevărată este cea speculativă, bazată pe subtilităţile mecanismelor financiare, este greu să vorbeşti despre dezvoltarea durabilă, despre interesul naţional, în contextul integrării în structurile Uniunii Europene, despre împărţirea echitabilă a dezvoltării, capabilă, la rândul ei, să producă dezvoltare.

În momentul de faţă, considerăm că singurul lucru pozitiv este acela de a discuta, iepureşte, fiecare în momentul în care se scoală, fără a fi atent la argumentele expuse anterior, despre orice, despre votul uninominal şi despre faptul că acesta, în temeinicia lui, va rezolva, în totalitate, problemele pe care le are România.

Discutând în baza cifrelor din anul 1989, constatăm, luând în analiză situaţia judeţului Cluj, că situaţia se prezintă astfel: numărul salariaţilor în 1989 a fost de 284.522; producţia industrială a anului 1989 a fost de 2,5 miliarde de dolari; raportul salariaţi pensionari, în anul 1989, a fost de 3,5; numărul de locuinţe construite în perioada 1979-1989 a fost de 60.371.

Şi atunci, în numele schimbării, neglijându-se în totalitate problematica evoluţiei stării economice, se discută despre schimbare, despre înnoire, despre transformare, despre începerea tranziţiei, despre terminarea tranziţiei, despre industria de fiare vechi, despre agricultura noilor constrângeri, inclusiv constrângerea de a nu produce şi a nu desface în economia de piaţă specifică României.

Acum, la încheierea tranziţiei declarate de preşedintele României şi în pragul înnoirii sau reînnoirii clasei politice, putem să constatăm, luând în analiză acelaşi judeţ, Cluj, că numărul de salariaţi, la sfârşitul anului 2006, era de 185.402, adică salariaţii anului 2006 au o pondere de 65% din numărul celor din anul 1989; producţia industrială a anului 2006 era de 1,13 miliarde de dolari, adică producţia anului 2006 are o pondere de 46% din industria anului 1989; raportul salariaţi - pensionari în anul 2006 a fost de 1,2; locuinţele construite în perioada 1990-2005 au fost de 14.036.

Cu un salariu mediu net pe economie se putea cumpăra, exemplificând doar principalele utilităţi, 30% din cantitatea de energie electrică şi 28% din cantitatea de gaz metan, care se putea cumpăra în anul 1989 cu acelaşi salariu mediu.

La încheierea tranziţiei, considerând acelaşi judeţ, Cluj, Ceauşescu ar fi fost mândru de modul în care se realizează noile construcţii, în spaţii tot mai restrânse, care alungă copiii, locurile de joacă şi de agrement undeva în neantul aducerilor aminte şi se pune în operă demolarea obiectivelor stabilite în anii 1988 şi 1989. Cu ducerea la îndeplinire a noilor vechi obiective, veghează capitaliştii tranziţiei, care au realizat dezvoltarea, de cele mai multe ori, în urma unor probabile cumpărări la preţuri sub costul de producţie şi vânzări la preţuri adevărate, care au făcut din oţel şi ciment produse mai scumpe în România, la dublu sau triplu, decât în ţările membre ale Uniunii Europene.

Acum, când suntem integraţi în Europa la nivelul preţurilor, depărtaţi în privinţa salariilor şi utilităţilor, ne aflăm în situaţia de a spune cu mare durere: am ajuns, fără să elaborăm un program foarte clar, acolo unde doar unii au, dar nu şi poporul român. Putem să spunem cu argumente că, pentru unii, puţini şi din ce în ce mai puţini, tranziţia s-a încheiat cu averi care au crescut ca Făt-Frumos în poveste, într-un an cât pentru alţii în zeci de ani, iar pentru alţii mulţi şi din ce în ce mai mulţi tranziţia s-a încheiat cu o sărăcie lucie, dezonorantă şi demobilizatoare.

Cred că această rezultantă a tradiţiei a determinat pe români, dacă dăm crezare unui sondaj de opinie, să-l considere pe Nicolae Ceauşescu cel mai bun preşedinte dintre toţi cei care s-au perindat prin cea mai înaltă demnitate a României.

Analizând fără criterii, negând faptele necesare şi aducând nefaptele lipsei de progres în faţă, am ajuns în această situaţie.

Tranziţia s-a încheiat, este adevărat. În folosul cui trecem beneficiile, stimaţi guvernanţi?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Becsek-Garda Desző-Kálman - comentariu legat de îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Dezideriu, din partea Grupului parlamentar al UDMR şi se pregăteşte domnul deputat Ştefan Baban, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare - iertaţi-mă, Costache Mircea; vă cer scuze. Domnul deputat Costache Mircea se pregăteşte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Becsek-Garda Deszö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Demisia domnului ministru Tudor Chiuariu dovedeşte clar dificultăţile procesului de tranziţie în cadrul sistemului judiciar către o societate democratică, unde s-au amplificat stările litigioase la nivelul întregii societăţi din România, pe fondul unei atenuări a spiritului civic şi a pierderii încrederii în instituţiile statului.

Garantarea independenţei efective a sistemului judiciar nu depinde numai de asigurarea unui cadru legislativ coerent, ci şi de responsabilizarea corpului magistraţilor, prin dezvoltarea unei atitudini a acestora, care să garanteze aplicarea legii, în conformitate cu cele mai înalte standarde profesionale.

Analizând cadrul legal de funcţionare a sistemului judiciar din România, se poate constata că actuala organizare judiciară urmăreşte, în principal, îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie, garantarea independenţei efective a sistemului judiciar.

În raportul privind starea justiţiei pentru anul 2006, se aminteşte că, la infracţiuni de corupţie, au fost trimişi în judecată 629 de inculpaţi, faţă de 942 din perioada anterioară; avem de a face, deci, cu o scădere cu 33,2%. Tot în acest raport, se aminteşte că 360 de inculpaţi au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, faţă de 744 de inculpaţi, din perioada anterioară. Deci şi în aceste cazuri avem de a face cu o scădere de 51,6 %.

Dacă m-aş referi la infracţiunile silvice extrem de grave, constatate de către Departamentul de Control al Guvernului României în colaborare cu comisiile speciale ale Parlamentului României, aş ajunge la concluzia că niciun infractor, care a prejudiciat cu zeci sau sute de miliarde de lei sau dolari fondul forestier naţional, n-a fost cercetat conform legilor în vigoare, iar în instanţele de judecată probele nu au fost luate în seamă, iar deciziile au fost politizate. Însă, în majoritatea cazurilor, Parchetele locale şi judeţene au muşamalizat majoritatea infracţiunilor silvice.

Cazul cel mai grav era nedeclararea a 4 milioane de metri cubi de masă lemnoasă, identificată după doborâturile de vânt din anul 1995, buşteni valorificaţi de către reprezentanţii mafiei lemnului. În alte cazuri, infractorii erau prinşi cu ocazia schimbării probelor. Cu toate acestea, cu ocazia cercetărilor, erau protejaţi de către organele abilitate ale statului. Aceşti magistraţi, aflându-se sub tutela aşa-numitei independenţe asupra deciziilor, nu pot fi traşi la răspundere pentru soluţiilor date.

Eu sper că, Consiliul Superior al Magistraturii, prin inspecţiile judiciare, va corecta în viitor asemenea abateri, fără să se ascundă sub masca respectării principiului independenţei justiţiei.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Costache Mircea - declaraţie politică cu titlul Autism sau ubicuitate;

Îl rog să poftească la microfon pe domnul deputat Costache Mircea şi se pregăteşte domnul deputat Valentin Boşneac, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Autism sau ubicuitate".

De faptul că trăim într-o societate bolnavă nu se mai îndoieşte niciun om cu pretenţii de seriozitate. Suma multiplelor maladii, care ne devorează progresiv, de vreo 17 ani - unele chiar cu mult mai vechi, dă astăzi brandul negru de ţară, sufocată de mafie, distrusă de jaf şi anarhie. Nu există clasament realizat pe mapamond ori pe bătrânul continent, în care să nu figurăm pe locul întâi la corupţie şi pe ultimele locuri la standard de viaţă. Ne-am obişnuit cu această stare de lucruri ca golanul cu scandalul, cum se zice.

Şi ca drumul disoluţiei, înapoierii şi debusolării să fie fără întoarcere, profitorii autohtoni şi străini ai haosului deliberat îşi dau sistematic mâna pentru falsificarea voinţei cetăţeanului prin manipulări mediatice, prin mită electorală la umbra aşa-ziselor politici sociale, prin parazitarea soft-urilor şi, în general, prin tot ce poate contribui la vicierea profundă a rezultatelor tuturor scrutinelor.

Coaliţia pentru prezervarea averilor acumulate prin furt şi pentru perpetuarea la cârma jafului a fost, până acum, mai bine organizată şi mai puternică decât forţele sănătoase ale naţiunii, care ar fi putut să reînscrie ţara pe orbita normalităţii.

În corul broaştelor râioase, pseudoanalişti, peniţari, elitişti şi conţopişti sporovăiesc despre orice, fără încetare, într-o larmă infernală, poluând premeditat mentalul colectiv, ca să nu mai vadă nimeni clar calea de urmat pentru ieşirea din marasm. Intoxicaţii şi manipulaţii mediatic, îmbolnăviţi deliberat de autism, rătăcesc cu privirea rătăcită, în căutare de ajutoare de căldură, venit minim garantat ori alocaţii de sprijin. Ubicuitatea i-a atins şi pe oamenii cei mai instruiţi şi mai raţionali, forţaţi să cedeze în faţa furiei nemiloase a bombardamentului toxico-mediatic.

Anestezicul minciunii şi al cenzurii îşi face efectul. Mistificările sforăitor declarative sunt potenţate de minciuna prin omisiune. Cenzura cea mai dură se practică chiar şi de către instituţiile media, finanţate din bani publici: Agenţia Română de Presă - Rompres, Societatea Română de Radio şi Societatea Română de Televiziune. Chiar şi în cazul celor trei minute, de care, de bine de rău, mai beneficiem la Radio România Actualităţi, bieţii realizatori te imploră să nu le faci necazuri, să nu zici ceva care să deranjeze, cumva, pe puternicii zilei, să nu foloseşti termeni duri, să nu ataci pe vreun ipochimen din comedia minciunii.

Dacă Rompres şi TVR ne ignoră total ori ne prezintă sporadic, trunchiat şi deformat, radioul public mai mimează măcar echidistanţa, deşi, cum spuneam, cenzura este prezentă chiar şi atunci când se face menţiunea că de afirmaţiile făcute la "Antena partidelor" sunt răspunzători aceia care le fac.

Şi pentru că ne aflăm în timpul dezbaterii bugetului de stat pentru anul 2008, îi atrag atenţia premierului Tăriceanu ca, în calitatea domniei sale de şef al Executivului, să nu mai acorde alocaţii bugetare nimănui fără un contract de servicii publice. În lumea capitalului pe care ne-o propovăduiesc liberalii, cine îţi dă, îţi şi impune. Nu dă nimeni bani unui om, cum îi daţi dumneavoastră domnului Radu Duda sau unor instituţii, precum Societatea Română de Radio, Societatea Română de Televiziune, Agenţia Română de Presă - Rompres sau chiar Academiei Române, fără să li se ceară, în schimb, nimic. Bani publici primesc, interesul public trebuie să-l slujească. Şi asta nu după bunul plac sau după cheful ori hachiţele cuiva, ci pe baza unui contract de servicii publice.

În acest sens, le cer colegilor parlamentari să nu voteze actualul buget, până nu vedem şi contractele de servicii publice anexate.

Să cerem instituţiilor finanţate de la buget să-şi facă datoria sacră faţă de contribuabilul român, adică să-l informeze corect, dacă sunt instituţii media şi să-i pună la dispoziţie instrumentele strict necesare pentru luarea unor decizii dacă sunt foruri academice, de exemplu.

Eu nu concept, de pildă, ca Academia Română să nu elaboreze un studiu ştiinţific temeinic despre ponderea reală a minorităţilor şi despre justificarea reprezentării lor parlamentare. A considera că, pentru 180 de cetăţeni care s-au declarat ruteni, de pildă, este normal să alocăm fondurile aferente unui deputat şi încă 5 - 6 miliarde de lei pentru păstrarea identităţii acelui grup etnic inexistent mi se pare o risipă şi un nonsens.

Aştept răspunsul domnului prim-ministru, dar şi gradul necesar de receptivitate din partea colegilor care vor vota bugetul pentru anul 2008.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Valentin Samuel Boşneac - declaraţie politică cu titlul Disidenţă în partidul prezidenţial?;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Valentin Boşneac şi se pregăteşte doamna deputat Leonida Lari Iorga, din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin Samuel Boşneac:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Îmi intitulez declaraţia politică de astăzi "Disidenţă în partidul prezidenţial?"

Săptămâna trecută, pe scena politică românească, s-a petrecut un eveniment pe care îl aşteptam de mult, pe unii, însă, i-a luat prin surprindere, iar pe alţii, care sperau totuşi să nu se producă, i-a supărat. Este vorba de fuziunea PD cu PLD şi punerea bazelor partidului prezidenţial.

Când spun că pe unii i-a supărat acest eveniment, mă refer la domnul Sorin Frunzăverde, mai nou, europarlamentar, care a calificat această "măreaţă" construcţie politică drept un "melanj nefericit". Pentru cei care cunosc judeţul Caraş-Severin şi ce se petrece acolo, este simplu de înţeles, iar pe cei ce vor să facă studii socio-politice contemporane asupra sistemelor de dictatură securisto-mafiotă postdecembristă, îi invit să arunce o privire asupra acestui colţ de ţară.

Oare de ce este supărat domnul Sorin Frunzăverde pe această fuziune? Simplu. Pentru că, de mai bine de zece ani, împreună cu rămăşiţele comunisto-securiste ce i-au fost în preajmă, a reuşit să conducă toate partidele mai importante din judeţ pe baza principiului "omul meu în partidul tău". Astfel, a reuşit să păcălească populaţia judeţului Caraş-Severin, ajungând la trista performanţă ca, dintr-un judeţ fruntaş în ce priveşte dezvoltarea socio-economică la începutul anilor '90, să ajungă acum unul aflat în coada clasamentului naţional, cu o rată a dezvoltării economice subunitară.

Toate acestea au fost posibile cu concursul nemijlocit al celor mai importante instituţii ale statului, conduse de oameni subordonaţi sistemului instaurat, precum şi a distanţei dintre Bucureşti şi judeţul Caraş-Severin. Pe deasupra, mai persistă şi ceaţa ce vine de pe frontiera iugoslavă, atât de generoasă pentru traficanţii de orice fel, aflaţi, se pare, sub controlul aceluiaşi sistem. Cetăţenii Banatului montan, oameni aşezaţi şi harnici, au început să plece în toată lumea, în Europa, pentru un trai mai bun, căci, cu vorbe sforăitoare şi cu chefuri interminabile ale stăpânilor judeţului nu se poate trăi mai bine.

Degeaba a încercat domnul Sorin Frunzăverde, de altfel, un bun strateg, să explice că nu este bună fuziunea, că ar fi fost mai bine ca domnii foşti şi actuali securişti, care cu generozitate sunt reprezentaţi în Partidul Democrat şi Liberal Democrat, ar fi fost mai bine să se răspândească pe la alte partide, având astfel o gamă mai largă de oferte în ceea ce priveşte posturile şi funcţiile.

"Comandantul suprem", însă, se pare că s-a cam săturat de atâtea diversiuni pe atâtea fronturi, aşa că vrea să-şi adune toate trupele pe vasul amiral şi să pornească lupta întru izbânda Societăţii Securisto-Mafiote Postcomuniste.

Asistăm, oare, la o disidenţă în Partidul Democrat? Gurile rele spun că este foarte posibil ca domnul Sorin Frunzăverde să constituie un centru de coagulare al nemulţumiţilor din partidul prezidenţial şi dacă Băsescu nu i-a luat gâtul lui Frunzăverde, acesta din urmă îi va lua gâtul Comandantului (bineînţeles, în sensul figurat), lucru pe care şi Băsescu l-a făcut cu predecesorul său.

Om trăi şi om vedea! La mai mare!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Leonida Lari Iorga - declaraţie politică cu tema Iarăşi povestea Tratatului româno-moldovean;

O invit la microfon pe doamna deputat Leonida Lari-Iorga şi se pregăteşte domnul Aurel Vlădoiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Leonida Lari-Iorga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Tema mea se numeşte "Iarăşi povestea Tratatului româno-moldovean!"

Cu vreo câţiva ani în urmă, în România, se vehicula nu numai ideea, ci şi un proiect de tratat româno-moldovean, de către unii politicieni expiraţi de la Bucureşti.

Bineînţeles, patrioţii din ţara-mamă au protestat în mod vehement cu declaraţii politice, cu intervenţii în plenul Parlamentului, precum şi în mass-media. Îmi amintesc, pe atunci, am luat şi eu atitudine, informând opinia publică din ţară că, în Republica Moldova, sînt pregătite deja şi hărţi cu Moldova Mare, cuprinzând judeţele din partea dreaptă a Prutului, adică aici, de unde suntem noi.

Proiectul cu pricina nu a trecut. Dar, cum se vede, slugoii Moscovei, de astă dată de la Chişinău, nu se potolesc. Deranjaţi de faptul că partea română refuză să dea curs unui asemenea tratat, care ar legifera cu mâinile noastre Pactul Molotov - Ribbentrop şi rapturile teritoriale săvârşite de fosta URSS, mancurţii moldoveni, în frunte cu aşa-zisul domn, de fapt, tovarăşul Voronin, atacă România în cel mai urât mod cu putinţă.

Temerea lor este destul de clară: să nu se întâmple cumva, ca judeţele din Republica Moldova, care aparţin de drept României, să revină acasă. Acestor vânduţi unui imperiu străin, care le-a ucis, care le-a deportat strămoşii, părinţii, care le-a smuls limba maternă din gură, care le-a furat pământul de sub picioare prin autonomii forţate, mai aproape le este o putere efemeră asupra unor judeţe româneşti istorice, decât adevărul despre obârşia lor. Ba, mai mult ca atât, întinează memoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, visând şi voind o Moldovă de până la Unirea Principatelor şi de până la Marea Unire.

Toată această isterie verbală împotriva României, declanşată săptămână de săptămână la Chişinău, iar, de curând, şi la Bruxelles, unde tov. Voronin a acuzat România de agresiune permanentă şi de nerecunoaştere corespunzătoare a statalităţii Republicii Moldova.

Şi, când te gândeşti, cine este acel care dă glas curenţilor Kremlinului, deja pe plan internaţional.

Tovarăşul Vladimir Voronin, care se dă drept un bun credincios, care, prin anul 1989, când îi fugea scaunul de sub fund - ca ministru de interne ce era - ne spunea nouă, câtorva scriitori şi anume: Grigore Vieru, Nicolae Dabija, eu şi părintele Buburuz, să salvăm situaţia, că avem credibilitate la populaţie, să nu cumva să moară oameni. Pentru că asta voiau, de fapt, generalii ruşi, care îl înconjurau pe vremea aceea şi care-l înconjoară şi acum. Iar, mie personal, mi-a spus că el crede în Măicuţa Domnului, chiar mi-a şi arătat-o, acea iconiţă de după reverul hainei.

Nu ne ardea nouă de scaunul lui, ci de mulţimea înfuriată, adunată în jurul Ministerului de Interne, căci fuseseră arestaţi nişte tineri care cântau cântece patriotice la Monumentul lui Ştefan cel Mare, cântece de genul: "Trăiască, trăiască, trăiască/ Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!"

Pe atunci, tovarăşul Voronin, ministru de interne, nu se sinchisea să aresteze copiii noştri la monumentul predecesorului nostru şi al lui, bineînţeles, de numele căruia se foloseşte cu treabă şi fără treabă.

Şi aşa s-a creat conflictul, care a căpătat forme monstruoase. S-a aprins o aripă a Ministerului de Interne, cădeau oamenii - un poliţist, chiar în faţa ochilor noştri a ţâşnit cu un ochi scos. era greu. Dar noi, totuşi, am convins mulţimile să se îndrepte către Piaţa Marii Adunări Naţionale şi să scape cu viaţă.

Iată, în asemenea momente din acestea se cunosc oamenii, la nevoie, la greu.

Dar să ne întoarcem la tovarăşul Voronin. În afară de faptul că se foloseşte de numele lui Ştefan cel Mare, se mai foloseşte foarte des de numele Maicii Domnului, la momente de ananghie, făcându-se a uita că anume România este ţara pe care Papa Ioan Paul al II-lea a numit-o Grădina Maicii Domnului.

Ia să auzim vorbe de-ale lui Voronin. Cică: "România a depăşit toate limitele acceptabile, refuzând Tratatul Româno-Moldovean." Bine face România. Cum să faci tratat cu nişte părţi din ţara ta, cu nişte judeţe ale tale, luate cu japca în 1940?

Lucrurile stau, însă, altfel. Vladimir Voronin depăşeşte orice limită a bunului simţ şi a răbdării divine, trecând cu cizma peste sângele victimelor comunismului sovietic, căzând în capcana panslavismului şi cerând, ca România să facă tratat cu judeţele sale din Moldova.

Iată câteva inepţii de-ale lui Voronin, spicuite din ziarele apărute la Chişinău: Jurnal de Chişinău, Flux. Internet. Cică, România nu recunoaşte identitatea Republicii Moldova? care identitate? A ruşilor? Cică, Bucureştiul nu recunoaşte etnia şi limba moldovenească. Pentru români nu există o istorie moldovenească, ci există o singură istorie. Istoria nu-i de două feluri.

Aceste inepţii ale lui Voronin au apărut şi într-un cotidian britanic, din păcate.

Iată, însă, şi comentariile românilor basarabeni, privitor la cele spuse de omul ruşilor: "De fapt, Republica Moldova se învecinează doar cu România şi cu Ucraina, nu cu Rusia." "De când moldoveanul este etnic? Sau olteanul, bănăţeanul, ardeleanul?"

"Basarabia a fost şi este o provincie românească, aflată sub ocupaţie străină."

"Voronin a reprimat mişcările renaşterii naţionale din Moldova."

"Gestul rusnacului moldovenizat trebuie contracarat la nivel european."

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Doamna deputat, o să vă rog să vă apropiaţi de sfârşit; aţi depăşit cu mult timpul alocat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Leonida Lari-Iorga:

Mai am două minute, am şi minutele domnului Giurgiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog frumos, câteva secunde, mai sînt şi alţi deputaţi şi nu mai avem timpul necesar. Vă rog foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Leonida Lari-Iorga:

Îngăduiţi-mi să închei.

"Gestul rusnacului moldovenizat trebuie contracarat la nivel european. Kgb-istul rus, ajuns în fruntea Moldovei cu banii Moscovei, este un specimen care va dispărea şi va pleca din Moldova la Moscova. Moldovenilor li se furat TVR-ul printr-o decizie scandaloasă."

Aşa că, să nu-l mai compătimească domnul preşedinte Traian Băsescu pe tovarăşul Voronin, că nu are de ce. Oare să nu ştie domnul Băsescu că Vladimir Voronin i-a atras atenţia ambasadorului României la Chişinău, Filip Teodorescu, prin MAE al Republicii Moldova, că tratatele care stabilesc frontierele între state poartă un caracter delimitat în timp, niciuna din părţi, în mod unilateral, nu este în drept să revizuiască prevederile lor. Tratatul de frontieră româno-moldovean, consider că nu este cazul să fie semnat, atâta timp cât Chişinăul insistă să facă referire la Tratatul de delimitare a graniţelor de către URSS şi România din 1947 de la Paris, astfel stabilindu-se aceleaşi frontiere pe care URSS le-a impus României în 1940.

Şi, în încheiere, dacă România merge la semnarea acestui tratat, înseamnă că cedează iarăşi Basarabia, de astă dată, pentru nu se ştie cât timp, poate pentru totdeauna, căci rechinul imperial nu doarme, mereu cere sânge.

O simplă fărâmiţare a Republicii Moldova prin federalizare, căci, actualmente, nu se mai poate trece cu tancurile, ar fi "o soluţie" mai veche a imperiului din răsărit de a înghiţi pământurile noastre româneşti, bucată cu bucată.

Este cazul, ca politicienii noştri, indiferent de partide şi de culoare politică, să dovedească un plus de vigilenţă, să ia atitudinea cuvenită...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog, doamna deputat, să încheiaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Leonida Lari-Iorga:

...în problema tratatului care se impune dinspre Estul pofticios la teritorii româneşti.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

 
     

Doamna Leonida Lari-Iorga (din sală):

Să nu mai faceţi aşa ceva, aveam şi minutele domnului Giurgiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Doamna deputat, îmi pare rău că trebuie să vă pun în vedere, că timpul alocat este de trei minute şi pentru dumneavoastră şi pentru oricare alt deputat.

Sunt pe listă peste 40 de deputaţi, care toţi doresc să-şi expună declaraţia politică. V-aş ruga foarte mult să respectaţi şi dumneavoastră regula stabilită.

 
Video in format Flash/IOS   Aurel Vlădoiu - declaraţie politică intitulată Crăciunul cu caltaboşi spanioli;

Domnul deputat Aurel Vlădoiu şi ultimul vorbitor, domnul deputat Márton Árpád, din partea Grupului UDMR.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia se intitulează "Crăciunul cu caltaboşi spanioli".

Vin sărbătorile de sfârşit de an! Cei mulţi dintre beneficiarii sistemului, le aşteaptă cu nerăbdare. Pentru ei va fi un excelent prilej să ofere şi să primească daruri. Pentru ceilalţi, peste 80% dintre români, sărbătorile vin cu teama că, dacă se vor ridica sătui de la masa de Crăciun, vor rămâne în urmă cu plata utilităţilor cu încă o lună.

Chiar dacă, oficial, salariile au crescut peste indicele de inflaţie, este evident că ele nu au ţinut pasul cu coşul zilnic de consum. Absolut toate produsele alimentare sunt mai scumpe decât anul trecut. Specialiştii spun că preţul alimentelor a crescut, în ultimul an, cu doar 15-20%. Sunt, însă, alimente de bază, cum ar fi uleiul, al cărui preţ s-a dublat.

Un calcul simplu demonstrează că masa Crăciunului 2007, pentru o familie, va fi cu aproximativ 80 de lei mai scumpă decât a Crăciunului din 2006. Nici postul Crăciunului nu este mai ieftin, în condiţiile în care preţul produselor vegetale este, în medie, cu 50% mai mare decât anul trecut.

Ca de fiecare dată, în ultimii 18 ani, când preţurile alimentelor au depăşit posibilităţile buzunarelor, soluţiile comercianţilor au fost importurile. Galantarele magazinelor sunt ticsite cu carne de porc adusă din Ungaria, Polonia, Danemarca şi Germania, sensibil mai ieftină decât cea produsă de agricultorii din România. Rafturile magazinelor de mezeluri abundă cu sortimente de salam, cârnaţi, parizer şi preparate aduse din Spania, deoarece sunt mai ieftine decât cele similare, produse în România.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară spun că vinovată pentru această stare de lucru este conducerea Ministerului Agriculturii, care nu intervine în zona fiscalităţii alimentelor.

Unii specialişti la statistică opinează că, la baza creşterii exagerate a preţurilor la alimente şi a scăderii puterii de cumpărare a românilor, stau, în principal, dezastrul din agricultură şi scăderea încasărilor de taxe şi impozite.

Alţii dau vina pe deficitul balanţei comerciale, care anul acesta a crescut cu 40%, diferenţa dintre exporturi şi importuri fiind estimată, pentru sfârşitul anului, la 21,83 de miliarde euro.

Scăderea cu peste 6% faţă de anul trecut a investiţiilor străine directe a influenţat negativ creşterea economică, contribuind corespunzător la deprecierea nivelului de trai.

În fine, potrivit analiştilor, toate ramurile şi subramurile economiei naţionale, prin evoluţia lor, prin extensie, influenţează negativ starea de spirit a românilor, de sărbători. Excepţie, spun deocamdată unii specialişti, fac construcţiile, cu un ritm de creştere de peste 30%. Dar, despre construcţii vom mai vorbi în curând, când vom constata cât de anarhic s-a construit şi vom fi nevoiţi, poate, să începem demolările.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Marton Arpad-Francisc - constatări şi întrebări retorice legate de formarea unui grup de interese ciudat;

Ultimul vorbitor, domnul deputat Márton Árpád, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Vă rog, domnul deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Dedic această declaraţie politică unui grup de interese ciudat.

Ţin în mână o adresă primită de către preşedintele Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, scrisă în numele unui grup de lucru pe probleme de proprietate intelectuală şi semnată de procuror Georgeta Gabriela Ghiţă. Aş fi avut multe întrebări de pus ministrului justiţiei în legătură cu acest grup, dar, pentru că, pentru o perioadă, sper, nu prea lungă, nu avem un ministru de justiţie, trebuie să fac nişte constatări declarative şi să pun câteva întrebări retorice.

Din adresa semnată de doamna procuror reiese că acest grup "s-a constituit ca o consecinţă firească a comuniunii de interese profesionale, economice şi culturale ale statului român şi ale celorlalţi membri semnatari". Nu prea înţeleg ce interese economice comune pot avea statul român şi anumite societăţi comerciale, respectiv, de gestionare colectivă a drepturilor de autor şi drepturi conexe, eventual, în contradicţie cu interesele altor societăţi comerciale sau ale utilizatorului de rând.

Şi mai periculos mi se pare faptul că, pe lângă Business Software Alliance, HBO România sau DACIN SARA, printre cosemnatari se află Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, prin domnul Ilie Botoş, pe atunci Procuror General al României, Ministerul Justiţiei, prin doamna ministru Monica Luisa Macovei, Ministerul Integrării Europene, prin doamna ministru Anca Daniela Boagiu, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Garda Financiară şi alte autorităţi ale statului.

Nu ştiu ce comuniuni de interese economice i-au legat pe cosemnatari, dar cred că merită să fie verificat dacă această comuniune nu a influenţat anumite decizii ale anumitor instanţe, decizii care, din interpretarea mea, nu sunt conforme cu legea, obligând pe utilizatori la plată şi atunci când legea prevede clar că nu se poate impune o taxare pentru un interval de timp în care nu a fost exploatat bunul cultural.

Ce rol au avut aceste interese economice comune ale cosemnatarilor în propunerea de modificare a legii în scopul realizării acestor interese comune şi de ce ar dori acest grup de lucru să se implice în continuare activ în modificarea legislaţiei, eventual, pentru a satisface aceste interese economice comune? Şi, în final, dacă aceste acţiuni concertate nu au dus cumva la folosirea inadecvată a banului public?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Îngăduiţi-mi, stimaţi colegi, să dau citire şi listei de deputaţi care au depus declaraţiile politice în scris la secretariatul Camerei: din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnii deputaţi Gheorghe Chiper, Radu Moldovan, Ioan Stan, Viorel Pupeză, doamna deputat Mihaela Rusu, domnii deputaţi Mihai Apostolache, Chiş Filonaş, Costică Macaleţi, Florin Iordache, Ion Călin, Valeriu Zgonea, Vasile Puşcaş şi Iuliu Nosa, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnii deputaţi Emil Strungă, Mihai Sandu Capră, Rareş Mănescu, Gheorghe Dragomir, Ovidiu Ioan Silaghi, Horea Uioreanu şi Mihai Calimente; din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnii deputaţi Dumitru Ioan Puchianu, Aurel Olărean, Traian Igaş, Marius Rogin şi Petru Movilă; din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnii deputaţi Adrian Moisoiu şi Dumitru Avram; din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnii deputaţi Bogdan Liviu Ciucă şi Constantin Faina; din partea minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat şi din partea Grupului de deputaţi fără apartenenţă, domnul deputat Mircia Giurgiu.

Cu acestea, declar închisă şedinţa dedicată declaraţiilor politice.

Vă invit să participaţi în continuare la şedinţa de dezbateri a actelor normative aflate pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

O zi bună tuturor.

 
     

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse la preşedintele de şedinţă.)

 
    Mihăiţă Calimente - declaraţie politică cu titlul Asta-i pofta ce am poftit-o io;

Domnul Mihăiţă Calimente:

"Asta-i pohta ce am pohtit-o IO"

Doamnelor şi domnilor,

Inevitabilul s-a produs. Ceea ce ştiam cu toţii de mai bine de un an s-a oficializat. Relaţia incestuoasă dintre PLD şi PD a fost legalizată.

După câteva zile în care Lăzăroiu şi ai lui au scris mii de pagini în care au analizat scorul PD de la europarlamentare, picajul lui Băsescu, materializat şi în prezenţa la referendum, a ieşit la rampă combinatorul şef - preşedintele Băsescu.

Într-o după amiază liniştită în care românii erau deja cu gândul la cumpărăturile pentru Crăciun şi Ignat, prin aburii whisky-ului prezidenţial, Băsescu a spus: "Vă ordon să vă uniţi!". Şi soldăţeii prezidentului au dat fuga la televiziune, treziţi din beţia proaspetei victorii europene şi au venit degrabă în faţa camerelor de luat vederi, chiar dacă nu erau la curent cu hotărârea şefului.

Am avut senzaţia, ca telespectator, că unii veneau de la cumpărături din piaţă, alţii de la bowling sau şeptică (deh... după posibilităţi), dar cu toţii afişau un zâmbet "cu scobitoarea" ce exprima bucuria lor neţărmurită pentru uniunea tocmai hotărâtă.

Cele două organisme politice s-au mişcat greu şi au scârţâit din toate încheieturile la ora 17, când s-a făcut anunţul matrimonial şi liderii lor la vârf s-au întrecut să facă declaraţii despre eveniment după ce toată ziua negaseră cu putere orice fuziune sau ceva asemănător.

Săracii, nu erau vinovaţi! Chiar nu ştiau nimic. Un vicepreşedinte PLD aflat la TV în momentul anunţului înfiera cu putere orice fel de uniune cu PD. Bietul de el.....istoria îl uitase.

Au urmat zile în care fiecare a încercat să mârâie a nemulţumire. Degeaba. Şeful cel mare ordonase fuziunea. Totul era stabilit.

Rezultatul final: componenta FSN (urmaşul PCR), ieri socialist azi popular, înghite un grăunte de sorginte liberală şi rezultă o PeDaLă, numai bună pentru cizma celui care îmbracă tot mai mult haina unui dictator dintr-o ţară africană ce îşi zâmbeşte în barbă şi spune mândru:

"Asta-i pohta ce am pohtit-o IO, - PD, PLD şi Stolo împreună, întru nemurirea şi puterea mea"

    Liviu Bogdan Ciucă - declaraţie politică: Marginalizarea persoanelor cu dizabilităţi, permisă chiar de legea care ar trebui să le protejeze drepturile;

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"Marginalizarea persoanelor cu dizabilităţi, permisă chiar de legea care ar trebui să le protejeze drepturile"

În prezent, în România, persoanele cu dizabilităţi beneficiază în principal de anumite drepturi şi facilităţi, în conformitate cu Legea nr.448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Această lege are multe omisiuni, face diferenţe între persoanele cu handicap în funcţie de vârstă şi deficienţa cauzatoare de handicap, nu elimină barierele existente şi nu previne apariţia altor bariere, cu care se pot confrunta persoanele cu dizabilităţi: educaţionale, acces la bunuri şi servicii, locuri de muncă, viaţă independentă etc. Deşi politicile naţionale au început să prevadă nevoia de dialog social, de colaborare şi de abordare integratoare în problemele care privesc persoanele cu dizabilităţi, în fapt, în fiecare sector social, problemele persoanelor cu dizabilităţi sunt tratate separat, uneori chiar evitate ori ignorate.

Schimbările promovate, la nivelul autorităţilor şi instituţiilor care se ocupă de problematica persoanelor cu dizabilităţi, nu sunt suficiente pentru a determina o schimbare în viaţa persoanelor cu dizabilităţi, care nu sunt încă respectate ca persoane cu drepturi egale şi nu li se recunoaşte, pe deplin, valoarea şi demnitatea umană. În acest moment, în România, persoana cu dizabilităţi se confruntă cu o serie de handicapuri create de societate. Drepturile fundamentale sunt încălcate, nu prin modul în care sunt formulate şi stipulate în legislaţie, ci prin imposibilitatea de a avea acces real la ele. Persoanele cu dizabilităţi constituie un grup defavorizat, marginalizat şi nu de puţine ori supus discriminării. Persoanele cu dizabilităţi nu au încă o voce adecvată la nivelul proiectării politicilor sociale şi nu li se acordă încă locul cuvenit, ca participanţi şi decidenţi în elaborarea strategiilor de dezvoltare ale societăţii. Ele fie nu sunt consultate, fie nu li se acceptă sau nu li se integrează punctele de vedere, fie nu sunt informate deloc.

Legislaţia românească actuală nu este în concordanţă cu Directiva nr.192/C.E. privind nediscriminarea la locul de muncă. Legislaţia actuală nu este comprehensivă, ea nu intervine în toate etapele de la apariţia şi depistarea deficienţei şi nici în domeniile vieţii sociale, pentru a favoriza egalitatea şanselor pentru persoanele cu dizabilităţi şi includerea lor în societate. Măsurile de protecţie specială: prevenirea, tratamentul, readaptarea, învăţământul, instruirea şi integrarea socială sunt doar enunţate şi nu se creează mecanismele necesare pentru ca acestea să devină funcţionale. Politica în domeniul handicapului nu este coerentă, fiind bazată încă pe un model medical al handicapului şi nu se concentrează asupra egalităţii şanselor prin crearea independenţei şi autodeterminării persoanelor cu handicap.

Anul 2008 trebuie să reprezinte ocazia de a acorda persoanelor cu dizabilităţi, familiilor şi asociaţiilor acestora, precum şi celor care le susţin cauza, un scop nou, mai extins, în plan politic şi social, la toate nivelurile societăţii, pentru a angaja la dialog autorităţile statului român şi structurile comunităţii internaţionale, pentru a le implica în luarea deciziilor şi pentru a face paşi înainte în direcţia realizării obiectivelor de egalitate şi incluziune.

Principala cerinţă pentru a promova, în modul cel mai eficient, şansele egale şi participarea socială a persoanelor cu dizabilităţi este realizarea unei alianţe puternice între autorităţile publice şi organizaţiile neguvernamentale reprezentative. Este nevoie şi de coerenţă legislativă pentru a se pune de acord toate prevederile legale, pentru a se asigura posibilitatea administrării integrate a politicilor naţionale şi locale în domeniu. Trebuie intervenit imediat în stoparea marginalizării persoanelor cu dizabilităţi şi susţinerea acestora în dorinţa lor de a fi egali cu toţi cetăţenii acestei ţări.

    Horea Dorin Uioreanu - declaraţie politică cu titlul Un preşedinte prea mic pentru o ţară atât de mare;

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Un preşedinte prea mic pentru o ţară atât de mare"

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută am avut cu toţii parte, unii mai mult decât alţii, de o decizie politică surprinzătoare luată în urma unei "analize profunde" a şefului PD, domnul Traian Băsescu. Pe scurt fie spus, domnul Băsescu s-a supărat pe faptul că politrucii de suflet, cei de la Partidul Democrat, nu i-au îngânat perfect melodia folosită la referendum şi le-a aplicat atât de româneasca zicală: "eu v-am făcut, eu vă omor!". După celebra intrare de un minut în sediul PD în care a folosit un număr semnificativ de cuvinte reproduse doar de sunetul "bip", mentorul democraţilor a folosit tot atâta timp şi pentru a hotărî unirea fără drept de replică a două partide zice-se democratice. Zeci de mii de oameni s-au văzut, în câteva minute, colegi de partid cu alţi câţiva mii de oameni, şi toţi parte la visul de preamărire al conducătorului prea iubit.

Dincolo de penibilul situaţiei, remarcat de înşişi liderii PD sau PLD, aş avea de remarcat câteva puncte pe această temă:

  1. Săptămâna trecută s-a confirmat faptul ca scopul principal al atacurilor preşedintelui Băsescu asupra PNL a fost distrugerea singurului partid istoric activ de pe scena politică. Ruperea forţată a PNL şi crearea unui nou partid liberal a fost doar o etapă premergătoare a visului lui Traian Basescu, acela de a închide gura oricăror forţe democratice şi independente de el de pe scena politică românească.
  2. Fuziunea dintre PD şi PLD reprezintă unirea forţată a două păpuşi pe sârmă, Emil Boc şi Theodor Stolojan, care, cu urechile înroşite de la mustrarea păpuşarului-şef, au anunţat, "cu entuziasm", crearea unui hibrid politic cu o singură ideologie, şi anume cea băsesciană.
  3. Decizia pripită a preşedintelui Băsescu de a uni cele două trompete politice este, în mod cert, inspirată de recentele evenimente politice din Rusia. Preşedintele Traian Băsescu urmăreşte crearea unui singur partid puternic în România şi instaurarea unei dictaturi de catifea după modelul rusesc.

Dar, dincolo de aceste constatări, urmează partea cea mai dureroasă. Toată săptămâna trecută ne-am exprimat cu toţii scepticismul cu privire la noua aşa-zisă construcţie politică. Nimeni nu mai remarcă însă o evidenţă dureroasă: tupeul cu care "apoliticul" preşedinte al României se implică în crearea sau distrugerea unor partide româneşti, normalitatea cu care este deja tratată această problemă. Ceea ce m-a condus la o concluzie dureroasă: România are un preşedinte prea mic pentru o ţară atât de mare. Iar dacă acest lucru nu-l observă prea mulţi acum, în mod sigur vor fi cărţile de istorie cele care vor remarca modul rudimentar de a face politică al acestui personaj trecător.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

    Ovidiu Ioan Silaghi - declaraţie politică intitulată Pentru câteva voturi în plus, Traian Băsescu ar face orice;

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"Pentru câteva voturi în plus, Traian Băsescu ar face orice"

Recent, preşedintele Traian Băsescu l-a primit la Palatul Cotroceni pe episcopul Ladislau Tökés. Pretextul l-a constituit reuşita individuală a acestuia în cadrul scrutinului pentru Parlamentul European. Prin această primire, şeful statului şi-a depăşit din nou cadrul de echidistanţă pe care trebuie să-l manifeste faţă de competitorii de pe scena politică românească. Dintre cei 35 de noi parlamentari europeni, în afară de Ladislau Tökés niciunul nu a avut parte de o primire oficială la Preşedinţie. Se poate vorbi în acest caz de discriminare pozitivă în ceea ce îl priveşte pe europarlamentar.

Interesul subit al preşedintelui Traian Băsescu pentru persoana episcopului Tökés Laszlo este mai mult decât surprinzătoare, cel puţin la prima vedere. Până mai ieri, persoana episcopului nici nu conta pentru şeful statului. Nu cred că a fost auzit de cineva pronunţându-i numele. Şi totuşi, ca prin farmec, gheaţa s-a topit şi între preşedinte şi episcop s-a statornicit, nu cred că greşesc, o trainică prietenie. Una interesată însă şi din care ambele părţi vor să tragă foloase. Numai că este vorba de interese personale şi care sunt, în mai multe situaţii, contrare interesului public.

În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Traian Băsescu, lucrurile sunt clare. Domnia sa are nevoie, via Tökés Laszlo, de voturile maghiarilor care îl susţin pe acesta. Într-un eventual tur doi al unor alegeri prezidenţiale echilibrate, 150 -170.000 de voturi pot conta decisiv. Numai că îmi pun o întrebare: este normal ca pentru a-ţi atinge un scop personal, să rişti imaginea României în străinătate? Pentru că, în contrapartidă, preşedintele Traian Băsescu oferă şi el ceva.

Se ştie, Traian Băsescu i-a promis că îl va sprijini pentru a deveni membru al PPE. Numai că un astfel de sprijin nu va fi reflectat pozitiv în Parlamentul European. "Pilele" nu sunt un instrument specific Parlamentului European.

De asemenea, se ştie că la Palatul Cotroceni, cei doi au vorbit despre descentralizare. Numai că în accepţiunea episcopului Tökés, termenul de descentralizare are alte conotaţii, ce ţin mai mult de autonomie, în forme prohibite de Constituţia României. Sunt convins că fiind cauţionat de şeful statului, Tökés Laszlo va merge mai departe în ceea ce priveşte susţinerile pe această temă, şi nu exclud amplificarea în sens negativ a evoluţiei acestei probleme.

Nu în ultimul rând, prin "instrumentul" Tökés Laszlo, şeful statului încearcă o dezbinare la maxim a comunităţii maghiare din România. După ce a scindat artificial clasa politică românească, preşedintele Traian Băsescu încearcă acelaşi lucru şi cu zona politică a maghiarilor din România. Şi aceasta doar pentru că principala organizaţie politică, UDMR, nu-i cântă în strună, aşa cum o fac cei din PD şi PLD. Divizarea comunităţii maghiare şi tentativa de eliminare de pe scena politică a UDMR, ar însemna o catastrofă pentru viaţa cotidiană din Ardeal, iar în planul imaginii externe ne-ar putea duce cu mulţi ani înapoi.

PS: Am înţeles că din statutul viitorului PD-L, a fost eliminată interdicţia de colaborare cu PSD. Dacă acest lucru se va confirma, aştept de la domnii Boc, Stoica, Stolojan, Flutur să ceară scuze public PNL pentru sutele de declaraţii agresive şi calomniatoare referitoare la "relaţiile" dintre PNL şi PSD, relaţii care au fost pur constituţionale. Adică aşa cum vor arăta şi relaţiile dintre PD-L şi PSD, conform afirmaţiilor lui Valeriu Stoica.

    Dumitru Avram - declaraţie politică cu tema Primari corupţi;

Domnul Dumitru Avram:

"Primari corupţi"

Preşedintele Traian Băsescu încearcă să ne convingă de faptul că modelul de alegere a primarilor, în două tururi de scrutin, va primeni clasa politică. Nenumăratele exemple de primari corupţi i-au îndepărtat, însă, categoric pe cetăţeni de urnele pentru Referendumul de la 25 noiembrie. În logica strâmbă a unora nu contează numărul votanţilor, ci faptul că majoritatea acestora s-au pronunţat pentru votul uninominal în varianta preşedintelui. Păi, dacă proporţia acelora care s-au dus la vot a fost jenant de mică faţă de marea masă a alegătorilor, atunci despre ce majoritate mai poate fi vorba aici? Jocuri ieftine!

Cât despre actele de corupţie din rândul primarilor, ar fi o naivitate să ne oprim numai la aceia care s-au remarcat prin fapte grave de încălcare a legii. Mergeţi dinspre Bucureşti spre Snagov sau spre altă zonă limitrofă Capitalei ori marilor aşezări urbane şi o să vă uimiţi de ceea ce vedeţi. Nu este vorba numai de samsarii, români şi străini, care au pus mâna, la preţuri de nimic, pe pământurile amărâţilor de ţărani, îmbogăţindu-se pe spinarea acestora. Dar o să vedeţi cum terenurile pe care le aveau unii prin Moldova sau în alte locuri au ajuns ca prin farmec în preajma Bucureştilor sau cum şmecherii care s-au ocupat de "împărţeala" pământului în aceşti ani de anarhie s-au îmbogăţit într-o noapte cum n-au reuşit unii occidentali să o facă în zeci de ani de muncă. Dar bietele secretare nu meritau şi ele o halcă de pământ pe care să o vândă exact atunci când preţurile bune zâmbesc în soarele dimineţii?

Oamenii cunosc toate aceste lucruri, pentru că văd cum terenurile lor se împuţinează de parcă ar intra la apă. Ţipă-n pustiu, pentru că nimeni nu îi bagă în seamă. De unde să aibă ei atâţia bani pentru a recurge la justiţie, care-i ţine pe drumuri ani de zile, pentru că hoţii de pământuri au bani şi au răbdare. Din păcate, prea mulţi primari se confruntă cu justiţia pentru ilegalităţi grave.

Unii edili refuză să retrocedeze terenuri sau imobile adevăraţilor proprietari (nu ne referim aici la nesătuii care vor să înghită oraşe şi judeţe întregi), uneltind, împreună cu diverşi mafioţi, pentru acapararea acestor bunuri. Alţii vând terenurile statului la preţuri subevaluate, primind, în schimb, mari sume de bani de la cumpărători. Unii primari şi-au însuşit importante sume de bani din fondurile destinate ajutorării celor defavorizaţi, iar alţii n-au ezitat să se înfrupte din donaţiile destinate sinistraţilor. Există, de asemenea, destui primari care se comportă total antidemocratic, dacă nu chiar duşmănos, faţă de reprezentanţii locali ai celorlalte partide, îndeosebi faţă de cei ai Opoziţiei. Şi când te gândeşti că toţi aceşti indivizi au fost aleşi în fruntea comunităţilor locale prin vot uninominal, în două tururi de scrutin. În acest caz se dovedeşte, o dată în plus, că nu contează sistemul de vot prin care ne alegem primarii, senatorii şi deputaţii, ci mai presus de toate oamenii pe care-i mandatăm în fruntea instituţiilor locale şi centrale.

Este nevoie, într-adevăr, de o transformare a mentalităţii oamenilor politici, dar asta nu se realizează într-o singură zi, printr-un sistem sau altul de vot, ci printr-un proces politico-educativ, legislativ şi de integrare reală a fiecărui cetăţean în structurile democratice ale societăţii. Există, desigur, mulţi primari destoinici, care se străduiesc să răspundă, într-o măsură cât mai mare, cerinţelor alegătorilor. Dar cu o singură floare nu se face primăvară....

    Gheorghe Dragomir - declaraţie politică cu titlul Partidul Democrat Liberal - o fantasmă ideologică;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Partidul Democrat Liberal - o fantasmă ideologică"

În sfârşit, visul preşedintelui Băsescu de a avea un partid numai al său este foarte aproape de a fi realizat. Fuziunea celor două partide, PD şi PLD, va duce la formarea unicului partid prezidenţial din Europa civilizată sau, aşa cum spunea cineva, la realizarea unei "armate de teracotă" pentru preşedinte.

Ceea ce nu înţeleg eu este această grabă subită pentru o fuziune cel puţin forţată, data de 15 decembrie denotă o febră organizatorică greu de imaginat, având în vedere că majoritatea organizaţiilor, cel puţin din partea PLD, nu au fost întrebate dacă doresc sau nu alipirea la PD. Îmi aduc aminte de reacţia îndreptăţită a tinerilor pld-işti care cereau pe bună dreptate în vară o clarificare doctrinară a PLD şi în nici un caz o fuziune cu PD.

Mă întreb acum ce părere au tinerii când văd că sintagma "liberal" este alături de un simbol electoral pur socialist cum este trandafirul, iar încă preşedintele Stolojan are un rol mai mult sau mai puţin decorativ în conducerea noului partid?

În ceea ce îl priveşte pe Valeriu Stoica, "părintele" ideologic al acestei "struţo-cămile" (denumirea nu îmi aparţine, dar reflectă prea bine noua formaţiune), încerc să îmi imaginez cum va putea filosofa distinsul avocat despre liberalismul pur fie cu "fecioara din Pleşcoi" probabil întoarsă de la o campanie intensă de shopping sau cu prietenii preşedintelui la o întâlnire de înalt nivel intelectual la Golden Blitz.

Şi, totuşi, unde este liberalismul din Partidul Democrat Liberal?

    Mihai Sandu Capră - declaraţie politică: «Struţo-cămila prezidenţială»;

Domnul Mihai Sandu-Capră:

«"Struţo-cămila" prezidenţială»

Doamnelor şi domnilor,

A apărut pe scena politică românească un nou animal politic: struţo-cămila prezidenţială. Este vorba de un nou partid, PDL, înfiinţat verbal, într-o după-amiază, în câteva minute, prin telefon, probabil, fără acordul membrilor. Un personaj decide şi alte două aprobă doar, restul nu contează dacă ar fi sau nu de acord sau dacă au vreun comentariu de făcut... Că aşa înţeleg unii democraţia!

Dacă acest lucru este normal sau nu, ar trebui să decidă membrii celor două partide aflate în cauză. Dar, oare aceştia au voie să-şi mai pună întrebări, când totul se rezumă la comandă fără drept de apel, la hotărâre fără decidenţi, la supărare şi frământări fără "sunet"?

Într-o lume politică normală, acest lucru nu ar fi posibil, dar nu e cazul "lumii politice" prezidate de un preşedinte care decide totul de unul singur!

Şi-a înfiinţat un partid ca să poată să mai facă ceva schimbări în rândul democraţilor, căci nu poate să-i iubească chiar pe toţi...şi cum "stolojenii" îi sunt mai fideli, mai apropiaţi, mai aprobatori în tot şi în toate, atunci cu siguranţă vor fi şi cei mai potriviţi să conducă un nou partid, un viitor guvern şi tot ce se va mai putea conduce după alegerile din 2008.

Acum sper că este clar pentru toată lumea faptul că nici sintagma numelui acestui partid, "PDL", nu reprezintă altceva decât demagogie!

Nu cred că este cazul să mai explic ce înseamnă "democrat" (adept al democraţiei) şi cred că nici "liberal" (care are idei largi, iubitor de libertate), deşi pentru colegii care fac parte din noul partid cred că este mai mult decât necesar să aibă parte eventual de un curs de ştiinţe politice pe această temă... Dar poate îi ajută doamna "profesor" Udrea.

Vă mulţumesc.

    Constantin Traian Igaş - despre drepturile omului în anul 2007;

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Despre drepturile omului în anul 2007"

Doamnelor si domnilor deputaţi,

"Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de celelalte în spiritul fraternităţii."

(Art. 1 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)

În 1950, toate statele şi organizaţiile interesate au fost invitate de către Adunarea Generală să sărbătorească ziua de 10 decembrie ca Zi a drepturilor omului. Această zi marchează aniversarea adoptării de către Adunarea Generală a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (în 1948). Problematica drepturilor omului poate fi abordată din mai multe perspective, dintre care cea juridică este cea mai des întâlnită. Invocându-se încălcarea lor, legea intervine pentru restabilirea ordinii, redarea dreptului celui care a fost frustrat. Se spune adesea că tocmai încălcarea dreptului generează dreptul. Aceasta înseamnă că până nu ne este afectată starea în care ne aflăm nici nu sesizăm că ceea ce ne aparţine constituie obiect al imixtiunii celorlalţi.

Istoria drepturilor omului se confundă cu istoria umanităţii, căci drepturile care s-au afirmat de-a lungul timpurilor, s-au articulat în jurul ideilor pe care societatea le-a vehiculat. O abordare sociologică a drepturilor omului trebuie să plece de la două premise: sociabilitatea fiinţei umane şi constatarea că relaţia de putere (inerentă oricărei societăţi) generează anumite raporturi între indivizi, ca fiinţe umane, deşi egale, totuşi diferite. Ceea ce este însă comun izvorăşte din acele nevoi care, indiferent de diferenţele interumane, rămân specifice fiinţei umane: dreptul la viaţă, dreptul la un trai decent, dreptul la muncă şi la odihnă, dreptul la respect, înţelegere şi toleranţă, dreptul la libertate.

Enumerând aceste drepturi ale omului, care sunt de fapt doar câteva dintre drepturile lui, nu pot să nu fac referire la drepturile de care trebuie să beneficieze românii care în prezent se află în Italia, acolo unde nu cu mult timp în urmă drepturile lor erau grav încălcate. Mă refer la dreptul la un trai decent, la posibilitatea ca ei să-şi asigure mijloace de a beneficia de un trai decent. Au simţit că acolo au această posibilitate de a-şi îmbunătăţi condiţiile de trai, iar acest lucru nu trebuie să-i lipsească de dreptul la respect, înţelegere şi toleranţă. Ceea ce s-a întâmplat în Italia este departe de a putea vorbi despre toleranţă sau libertate. Lucru care nu s-a întâmplat şi în cazul italienilor care se află, trăiesc sau muncesc în România. Şi în România trăiesc comunităţi de italieni, dar niciodată n-au fost înjunghiaţi pe stradă, bătuţi, alungaţi sau supuşi unor tratamente discriminatorii.

Toate aceste fapte se petrec însă din partea celor care au o percepţie greşită a noţiunii de libertate. Fiecare dintre noi, indiferent că suntem români sau italieni, că suntem albi sau negri, că suntem săraci sau bogaţi, trebuie să conştietizăm faptul că libertatea noastră este îngrădită de libertatea altora. Şi aşa cum alţii respectă libertatea noastră, la fel şi noi trebuie să respectăm libertatea altora.

Egalitatea, libertatea şi fraternitatea se însoţesc cu ideea de iubire pentru celălalt, oamenii fiind creaţia divină şi deci egali. Toate fiinţele umane sunt dotate cu aceleaşi drepturi fundamentale şi sunt subiectul pentru acelaşi respect şi demnitate indiferent de numeroasele diferenţe pe care natura şi împrejurările vieţii le creează.

Această egalitate este în drepturi şi demnitate.

Va mulţumesc.

    Marius Rogin - declaraţie politică cu tema Drepturile oricărui om sunt şi drepturile românilor;

Domnul Marius Rogin:

"Drepturile oricărui om sunt şi drepturile românilor"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea sa."

(Art.3- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)

În fiecare an, la 10 decembrie, în lumea întreagă este sărbătorită Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.

Adunarea Generală ONU a adoptat cu 56 de ani în urmă, la 10 Decembrie 1948, în cea de a IV-a Sesiune ordinară, Rezoluţia 217 privind "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului", completată ulterior cu alte documente adoptate prin Rezoluţii ONU. Secolul XX a înregistrat şi agresiuni, ameninţări şi atentate fără precedent la drepturile şi libertăţile omului. Colosala forţă eliberată din nucleul atomului a intrat în conştiinţa omenirii mai întâi prin holocaustul de la Hiroşima şi Nagasaki şi mult mai târziu prin binefacerile sale.

Din perspectivă sociologică, dreptul este expresia unei nevoi individuale, dar şi sociale. În ambele situaţii, satisfacerea nevoilor înseamnă participare la exercitarea lui. Participarea presupune acţiune socială. Cum în orice acţiune omul intră în relaţie cu semenii, putem considera exercitarea dreptului o relaţie de un tip aparte în care membrii sunt de puteri inegale. Din perspectivă sociologică, dreptul este expresia unei nevoi individuale, dar şi sociale. În ambele situaţii satisfacerea nevoilor înseamnă participare la exercitarea lui. Participarea presupune acţiune socială. Cum în orice acţiune, omul intră în relaţie cu semenii, putem considera exercitarea dreptului o relaţie de un tip aparte în care membrii sunt de puteri inegale. Se spune adesea că tocmai încălcarea dreptului generează dreptul. Aceasta înseamnă că până nu ne este afectată starea în care ne aflăm nici nu sesizăm că ceea ce ne aparţine constituie obiect al imixtiunii celorlalţi.

Ceea ce este însă comun izvorăşte din acele nevoi care, indiferent de diferenţele interumane, rămân specifice fiinţei umane: dreptul la viaţă, dreptul la un trai decent, dreptul la muncă şi la odihnă, dreptul la respect, înţelegere şi toleranţă, dreptul la libertate, sunt doar câteva dintre ele. Ceea ce s-a întâmplat, nu cu mult timp în urmă, cu foarte mulţi români prezenţi în Italia, este departe de a vorbi despre drepturile omului. Deşi beneficiază de dreptul de a munci, de acela de a pleca într-o altă ţară, românii au fost înjunghiaţi pe stradă, au fost scuipaţi, au fost bătuţi şi privaţi de drepturile pe care le aveau. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu comunitatea italienilor din România, deşi aceştia se află pe teritoriul României de mulţi, mulţi ani. Au fost trataţi cu respect şi egalitate, la fel ca orice alt cetăţean al ţării. Ceea ce n-au înţeles toţi aceştia este faptul că aceste drepturi ne oferă o anumită libertate. Libertatea mea este îngrădită însă de libertatea celui de lângă mine. Lucru pe care toţi trebuie să-l respectăm şi să-l aplicăm. Iar acest lucru nu-mi dă dreptul de a acţiona trecând peste orice fel de limite.

Fie ca tăcerea solemnă a acestui "clopot al speranţelor de mai bine" să găsească ecou în sufletele tuturor, să ne unească şi să ne fie îndemn în acţiunile de transformare a secolului XXI, într-o eră a deplinei afirmării a drepturilor şi libertăţilor omului.

Vă mulţumesc.

    Miron Ignat - declaraţie politică referitoare la Ziua Internaţională a drepturilor Omului;

Domnul Miron Ignat:

"Ziua Internaţională a Drepturilor Omului"

Stimate colege, stimaţi colegi,

Data de 10 decembrie marchează, în fiecare an, Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. La această dată, oamenii şi ţările din întreaga lume contemporană comemorează adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din anul 1948.

În această zi, oamenii din întreaga lume îşi amintesc de actele de violenţă comise împotriva omului în timpul celui de al doilea război mondial. Documentul din anul 1948 este unul dintre primele realizări ale Naţiunilor Unite şi este un standard comun pentru toate popoarele, destinat respectului pentru dreptatea şi libertatea omului.

Cu ocazia acestei zile, statele membre s-au angajat să promoveze în colaborare cu Organizaţia Naţiunilor Unite respectul universal şi efectiv faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale.

Consider că toate fiinţele se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi, fiind înzestrate cu raţiune şi conştiinţă. Fiecare om are dreptul la viaţă, la libertate, la securitatea persoanei sale, să nu fie ţinut în sclavie, să nu fie supus la pedepse sau tratamente inumane.

Toţii oamenii sunt egali în faţa legii şi consider că este esenţial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii, astfel ca cetăţeanul să nu fie constrâns să recurgă la soluţii extreme.

Fiecare om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie, ceea ce include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, prin învăţătură, religie, cult şi îndeplinirea ritualurilor.

Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale, are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la ocrotirea împotriva şomajului, indiferent de naţionalitate, religie, limbă, rasă, culoare, sex, opinie publică.

Putem considera că în zilele noastre, în majoritatea statelor lumii, drepturile fundamentale ale omului sunt garantate prin lege, însă este nevoie de eforturi comune şi susţinute pentru a preveni şi eradica actele de discriminare şi intoleranţă etnică, religioasă şi culturală, care au loc în diferite locuri de pe mapamond, în secolul XXI, care se doreşte a fi secolul democraţiei.

Vă mulţumesc.

    Ion Călin - declaraţie politică intitulată Preşedintele Băsescu trebuie sa îşi dea demisia;

Domnul Ion Călin:

"Preşedintele Băsescu trebuie să îşi dea demisia"

Stimaţi colegi,

Referendumul pentru votul uninominal a fost invalidat de către electorat. Aşadar, s-au cheltuit 22 de milioane de euro din banii cetăţenilor pentru un referendum despre care se ştia de la bun început că este inutil. Fiecare cetăţean, începând de la cel mai mic până la cel mai vârstnic, de la cel mai bogat până la cerşetorul din colţ, a fost obligat să dea câte un euro din buzunar pentru hatârul unui om care întâmplător este chiriaş la Cotroceni.

Pe lângă cele 22 de milioane de euro pentru referendum, s-au mai cheltuit alte zeci de milioane pentru propaganda care nu a avut decât un singur scop: acela de a ajuta Partidul Democrat. Preşedintele Băsescu tot vorbeşte de reformarea clasei politice. De altfel, aceasta se pare că este şi singura temă a declaraţiilor lui zgomotoase pe care le face ori de câte ori are ocazia. Rezultatele acestui referendum au demonstrat că cetăţenii nu mai reacţionează la zgomotele făcute de preşedintele Băsescu. Aşadar nu mai beneficiază de susţinere populară. Prin urmare, a sosit momentul ca Traian Băsescu să dovedească că este un exponent al clasei politice reformate şi să îşi dea demisia din funcţie, pentru că nu mai are susţinerea poporului pe care o tot invocă ori de câte ori îi convine situaţia.

După ce a eşuat cu referendumul, a mers imediat la sediul PD şi le-a cerut subalternilor săi să iasă cu un nou proiect de lege pentru votul uninominal. Or, asta nu ar însemna decât un nou drum început de la zero pentru votul uninominal. Mie, personal, tot acest circ îmi dă sentimentul că Băsescu are grave probleme de comportament şi este lipsit de orice logică. După ce a împânzit ţara cu imaginea sa cu mătura în mână prin care chema electoratul să măture întregul Parlament, primul gunoier al ţării ar trebui măturat.

    Rareş Şerban Mănescu - referire la decizia Guvernului de a finanţa lucrările de modernizare a grădinilor zoologice;

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Guvernul a decis să finanţeze lucrările de modernizare a 14 grădini zoologice din ţară, astfel încât acestea să corespundă standardelor europene de mediu. Valoarea totală a investiţiilor pentru modernizarea grădinilor zoologice este de 130 milioane lei (aproximativ 38 milioane euro), finanţarea fiind asigurată în proporţie de 75% de la bugetul de stat, iar restul de 25% de către autorităţile locale.

Ministerul Mediului îşi propune să susţină, prin această acţiune, eforturile de educare şi conştientizare a publicului pentru protecţia şi conservarea biodiversităţii.

În prezent, în România sunt 41 de grădini zoologice, autorităţile publice locale având în proprietate un număr de 28 de grădini zoologice, celelalte grădini zoologice fiind deţinute de muzee de ştiinţele naturii şi de către proprietari privaţi.

Grădinile zoologice din România deţin un număr semnificativ de animale sălbatice, din care 4756 mamifere, 5242 de păsări, 437 de reptile şi 5222 de peşti. Unele dintre acestea nu asigură condiţiile minime de deţinere a animalelor în captivitate conform prevederilor europene, existând riscul ca grădinile să fie închise.

Modernizarea grădinilor zoologice şi acvariilor a fost sistată timp de câţiva ani din cauza nivelului redus al surselor de finanţare la nivel local.

Realizarea acestor obiective de investiţii va contribui la dezvoltarea locală a acestor zone, în special în cele cu potenţial turistic. Totodată, va fi încurajată activitatea de cercetare, prin implicarea reprezentanţilor unităţilor administrativ teritoriale şi ai administratorilor în activităţide cercetare proprii şi în comun cu alte instituţii de profil.

    Petru Movilă - declaraţie politică cu titlul Revoluţia din 1989 a început la Iaşi!;

Domnul Petru Movilă:

"Revoluţia din 1989 a început la Iaşi!"

Vreau să vă vorbesc astăzi despre un adevăr istoric, indiferent de ce vor spune "cârcotaşii". Şi nu fac referire la acei realizatori ai emisiunii de pe un program naţional de televiziune, ci despre acei cârcotaşi cărora nu le convine adevărul şi care ar dori ca varianta lor să fie acceptată de toată lumea.

Revoluţia din 1989 a început la Iaşi. Da, stimaţi colegi, la Iaşi. Şi acest lucru nu poate fi contestat de nimeni. Momentul 14 decembrie 1989, cu anunţul Frontului Salvării Naţionale din Iaşi lipseşte încă din istoria României. În schimb, toţi vorbesc despre pastorul Laszlo Tokes, considerat flacăra generatoare a Revoluţiei. Fără să-i ştirbesc cu nimic din meritele sale, aş dori să amintesc pastorului, dar şi dumneavoastră, despre faptul că prima acţiune a Revoluţiei din România a fost declanşată la Iaşi, începând cu data de 14 decembrie. În acea zi, în Piaţa Unirii urma să aibă loc prima manifestare a celor nemulţumiţi de regimul ceauşist.

"Participaţi la demonstraţia din Piaţa Unirii la 14 XII 1989, ora 16", era scris pe fluturaşii împrăştiaţi în tot oraşul. Iniţiatorul acestui protest era Ştefan Prutianu, economist la Centrul de Cercetare. Au auzit stimaţii mei colegi de acest nume? Sau de ceilalţi membri ai grupării Prutianu, grupare intitulată iniţial "Frontul Popular Român", iar în zilele premergătoare protestului din decembrie "Frontul Salvării Naţionale"? Casian Maria Spiridon, George Moraru, Titi Iacob, Petrică Duşă, Ionel Secăleanu, Aurel Ştefanachi, fraţii Emilian şi Vasile Stoica? Tuturor le place să facă referire la Laszlo Tokes, Ion Iliescu, Petre Roman, atunci când vorbesc despre revoluţia din decembrie 1989. Despre ieşenii care au fost arestaţi în chiar ziua programată pentru protest nu îşi mai aminteşte mai nimeni. Doar ieşenii, şi doar cei mai în vârstă.

Da, stimaţi colegi. Când au început manifestările de la Timişoara, revoluţionari ieşeni erau deja în beciurile Securităţii. Cel care urma să tragă clopotele Mitropoliei ca semn al începerii Revoluţiei, Vasile Vicol, a fost arestat la primele ore ale dimineţii de 14 decembrie 1989. După care au urmat arestările celorlalţi membri ai Frontului Salvării Naţionale de la Iaşi. Toţi trebuia să meargă în Piaţa Unirii cu o lumânare ca semn de recunoaştere. Au ajuns doar vreo 300 de oameni care erau aşteptaţi de o mare de miliţieni atent camuflaţi.

Revoluţia din decembrie 1989 trebuia să înceapă la Iaşi, dar a fost înăbuşită în faşă. Meritele ieşenilor care au încercat să-l dea jos pe Ceauşescu, însă, trebuie recunoscute şi păstrate vii ca atare. Istoria înseamnă adevăr, nu jumătăţi de adevăr sau invenţii. Despre Revoluţia din decembrie s-au scris şi se vor mai scrie mii de file. Printre acestea trebuie să se regăsească şi paginile care fac referire la eroii Iaşiului din 14 decembrie.

Vă mulţumesc.

    Aurel Olărean - declaraţie politică intitulată Este România o ţară cu adevărat bolnavă sau are un ministru al sănătăţii bolnav?;

Domnul Aurel Olărean:

"Este România o ţară cu adevărat bolnavă sau are doar un Minister al Sănătăţii bolnav?"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu mi-am permis niciodată să afirm că domnul Eugen Nicolăescu, actualul ministru al sănătăţii, ar fi un ministru mai bun sau mai prost decât predecesorii săi. Aşa cum nu mi-am permis să afirm, chiar dacă cred asta, că fiecare din miniştrii care s-au perindat pe la acest minister, a venit cu propriul sistem de reforme, în fapt nişte banale mecanisme de făcut bani mulţi şi repede pe spinarea asiguraţilor. În fond, şi aici realitatea ne convinge, totul s-a redus la măsuri administrative şi la nişte licitaţii care au tot fost repetate până a câştigat cine trebuia. Pentru că niciodată bietul cetăţean, ce umblă buimac cu o reţetă compensată din farmacie în farmacie în căutarea acelui miraculos plafon care se tot epuizează înaintea lui, acel biet om nu va şti niciodată că piaţa medicamentelor este una închisă şi medicamentele pe care el urmează să le ia sunt decise undeva departe şi de oameni pricepuţi în ale bussinesului, nu în ale medicinii.

Nu are relevanţă nici faptul că domnul Nicolăescu, în calitatea sa de ministru, a pus jos stiloul şi ne-a explicat cum se poate face o intervenţie medicală majoră cu bani puţini sau chiar fără echipament adecvat. Nu are importanţă atâta vreme cât medicii, persoane mai cerebrale se vede, nu au luat în serios această glumă şi nu au încercat să-l imite.

Dar în ultima vreme se pare că lucrurile au scăpat total de sub control. Media românească este pur şi simplu asaltată de ştiri vizând diverse culpe medicale grave. Probabil că ele au existat şi înainte, dar nu au fost cunoscute. Probabil că doctorul Oprescu are dreptate când spune că nu pot fi culpabilizaţi în masă toţi medicii din România. Dar nu mai are dreptate când, din solidaritate de breaslă, încearcă disculparea profesională a celor vinovaţi. Oare pentru viaţa unui om, cel vinovat nu merită suspendarea dreptului de liberă practică? Medicina nu trebuie privită ca o meserie rece. Ea este jumate har şi dacă nu îl mai ai nu te poţi limita la ceva tehnic. Solidaritatea de breaslă prost înţeleasă duce la discreditarea profesiei şi a unui întreg sistem medical, şi aşa fragil.

Ministerul Sănătăţii pare să uite că lucrează cu viaţa şi sănătatea unor oameni. Priveşte lucrurile tehnic şi detaşat fără a-şi coborî privirea la cei din stradă. Recent, domnul ministru Nicolăescu ne-a mai făcut o surpriză: un ordin prin care persoanele cu handicap, dar şi veteranii de război şi gravidele nu mai beneficiază de medicamente gratuite. Sau mai exact ar beneficia dar în anumite condiţii. Adică un drum la Circa Financiară unde să dea o declaraţie că nu au venituri. Apoi cu adeverinţa de aici să meargă la Casa de Asigurări Sociale pentru o viză. De aici la medicul de familie şi apoi la farmacie. Simplu ca bună ziua pentru o persoană cu handicap, imobilizată de ani buni la pat, sau pentru un veteran de război care are cam 90 de ani!

Dacă aşa vede domnul ministru reforma sistemului de sănătate din România secolului XXI.... mai bine ne întoarcem la legile lui Cuza. Ar fi mai ieftin şi mult mai simplu! Şi, în plus, nu am mai avea nevoie de un ministru al sănătăţii.

    Dumitru Ioan Puchianu - declaraţie politică cu titlul O justiţie mai săracă nu înseamnă o justiţie mai curată!;

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

O justiţie mai săracă nu înseamnă o justiţie mai curată!

Odată cu venirea sa la putere, regimul comunist s-a grăbit să taie, în mod brutal, tradiţia de peste un secol a justiţiei României moderne şi a impus în loc modelul sovietic. Separarea puterilor în stat a fost efectiv eliminată, luarea deciziilor fiind deja considerată ca o prerogativă exclusivă a factorilor politici reprezentaţi printr-un partid unic.

Ce a însemnat asta pentru Ţară şi pentru Popor...mai bine să nu ne mai amintim! Mii de ani de condamnări false, familii distruse moral şi ruinate financiar, destine modificate haotic...toate cu o simplă semnătură şi în numele unei aşa zise "justiţii populare". Că a fost Dej sau Ceauşescu, fiecare din despoţii roşii care au condus acest neam, a folosit justiţia în scopuri personale şi de teroare, modelul fiind patentat de Stalin în calitatea sa universală de "tătuc al popoarelor".

După 1989, în condiţiile dificile şi tulburi ale unei tranziţii care parcă nu se mai termină, marcată de o creştere alarmantă a corupţiei şi a criminalităţii, s-a încercat aducerea justiţiei române la acelaşi standard şi cu aceleaşi structuri ca în Europa. Spun s-a încercat...pentru că, din păcate, realitatea nu ne arată şi că s-ar fi şi reuşit. Justiţia din România prezentă este deja percepută de majoritatea românilor ca o "justiţie de piaţă", - unde scandalurile din domeniu au ajuns ceva banal, iar imaginea generală nici nu mai contează. Aveam o justiţie condusă de un ministru cu dosar de urmărire penală pe rol, dar pe care, din orgoliu politic, primul-ministru refuză să-l remanieze din acest guvern. Avem magistraţi care şi-au cumpărat ca la piaţă funcţii înalte în parchete. Aveam un guvern care în "priceperea" sa a propus pentru anul fiscal 2008 reducerea drastică a bugetului Ministerului Public. Adică, bani mai puţini... înseamnă oameni mai puţini! Atunci cine să mai lupte cu corupţia şi să facă un pic de curăţenie în această ţară? Cei puţini cu lefuri mici şi supuşi permanent şantajului politic? Sau cei din sistem, deja corupţi şi siguri pe poziţia lor?

Toată lumea tace din gură pentru că li s-a pus căluşul justiţiei sau au devenit indiferenţi la acuzaţii nefinalizate niciodată. Şi acum, după 18 ani de la Revoluţia din 1989, observăm cum clişeele se repetă şi domnul Tăriceanu foloseşte justiţia după bunul său plac, ca un instrument de presiune. Politica dosarelor nu se face la CNSAS, ci în cabinetul primului-ministru, aşa cum odinioară se făcea aceeaşi politică în Cabinetele 1 sau 2, după caz. Ordonanţele de urgenţă emise de Guvern nu au alt scop decât acela de a influenţa, sau chiar de a bloca, bunul mers al justiţiei.

Zilele trecute a circulat prin mass-media o butadă plină de un cinism suprarealist. Cineva spunea că PSD-ul, cât a fost la guvernare, a furat pe rupte...dar cel puţin a ştiut cum să o facă. Liberalii nu au mai ţinut cont de asemenea subtilităţi pentru simplul motiv că ei nu dau doi bani pe independenţa justiţiei. Poate că justiţia nu a fost niciodată cu adevărat independentă după 1989, dar de data asta a devenit un simplu SRL la dispoziţia guvernului Tăriceanu II. Cinism ? Nu, realitate ! Din păcate.

    Vasile Puşcaş - declaraţie politică cu titlul România - un an de la aderarea la Uniunea Europeană;

Domnul Vasile Puşcaş:

"România - un an de la aderarea la Uniunea Europeană"

Vă voi supune atenţiei astăzi, cu voia dumneavoastră, o evaluare a primului an de stat membru al Uniunii Europene. Nu mă voi limita la a înşira lungi liste de angajamente nerespectate sau de promisiuni încălcate de către guvernul României în relaţia sa cu Uniunea Europeană - pentru că acest comportament haotic nu este nou în istoria românească. O simplă observaţie ne arată că în România există o predispoziţie frapantă pentru a repeta greşeli din care ar fi trebuit trase învăţăminte. Şi vă rog să-mi permiteţi a face o paralelă istorică.

După momentul Unirii din 1918, în loc să fie folosite oportunităţile «plenitudinii istorice» (Blaga), acestea s-au risipit în atitudini fanariote. În locul integrării şi solidarităţii sociale au apărut discrepanţe şi antagonisme puternice atât din punct de vedere politic, dar şi social şi economic. În loc de europenizare în folosul populaţiei, s-au accentuat «autohtonismele» care avantajau o protipendadă socială şi care înstrăinau cetăţeanul de identitatea societăţii româneşti. În locul dezvoltării unui sistem instituţional-administrativ care să fie orientat spre servirea cetăţeanului, s-a preferat politizarea acestuia, cu vădita tendinţă de apărare a privilegiaţilor, «celor din vârful piramidei», şi decontarea tuturor costurilor de către cetăţenii ordinari. În loc să existe şi să fie susţinută o viziune clară de politică externă, cu scopul servirii interesului naţional (înţeles ca interes al tuturor cetăţenilor), s-a optat pentru atitudinea reactivă la conjunctură.

Efectele acestor atitudini s-au materializat în incapacitatea României de a face faţă la situaţii de criză (de exemplu, momentul anului 1938, criza soldată cu instaurarea unui regim autoritar intern; sau cel al anului 1940, care a dus la colapsul teritorial şi politic al României).

Pentru multe popoare, istoria este o sursă de lecţii valoroase, care ajută la evitarea repetării unor greşeli sau a creării unor situaţii-limită repetitive. Deşi guvernanţii României anului 2007 au avut la dispoziţie nu numai exemplele istorice proprii, dar şi pe cele ale tuturor statelor membre ale UE, au preferat să urmeze modelul statelor care au aderat la Uniunea Europeană cu probleme (Grecia), în loc să-l aplice pe cel al statelor pentru care integrarea a fost un succes (Irlanda).

Nerespectarea angajamentelor asumate prin negocierile de aderare, încălcarea legislaţiei comunitare, «uitarea» principiilor de bază ale Uniunii Europene - sunt numai câteva exemple ale comportamentului României ca stat membru al Uniunii Europene, şi toate acestea cu costuri pe care în final le va achita cetăţeanul român.

Luna decembrie 2007 a găsit România într-o degringoladă politică, socială şi economică asemănătoare cu cea descrisă de cărţile de istorie pentru perioada Marii Uniri. Lipsită de o viziune şi de un program de evoluţie, politica externă a României este complet conjuncturală, iar rezultatele sunt pe măsură: statul roman este un stat slab în Europa şi în lume, un stat în care discrepanţele economice, sociale şi teritoriale sunt mult mai pregnante decât în cazul vecinilor săi, iar aceste diferenţe se simt cel mai acut de către marea masă a populaţiei. Construcţia administrativ-instituţională este lipsită de capacitate de operare într-un cadru strategic, coerent şi fundamentat pe nevoile reale pe termen mediu şi lung ale ţării, ca atare funcţionarea instituţiilor este lăsată la bunul plac al potentaţilor momentului şi al intereselor acestora.

România are o structură de piaţă internă neconsolidată funcţional, iar crizele succesive şi suprapuse (pe piaţa muncii sau pe cea a produselor de bază, de exemplu) au dus (şi duc în continuare) la antagonizarea cetăţeanului faţă de stat. Ca atare, de sentimente de loialitate ale cetăţenilor faţă de stat nici nu poate fi vorba, iar conceptul de identitate naţională a rămas tot în cărţile de istorie, fiind afişat numai la ocazii solemne.

Toate aceste neajunsuri, însoţite de multe altele, dau României nu numai o imagine de stat slab în faţa partenerilor săi europeni, dar şi o incapacitate reală de operare pe scena internaţională, în sistemul global. Degeaba pretenţiile clasei politice actuale sunt ambiţioase, căci ele nu depăşesc în timp cele câteva secunde necesare declamării lor.

Responsabilitatea, nu numai pentru această situaţie generalizată, dar şi pentru repararea ei, revine clasei politice - partidelor politice implicate în procesul decizional, instituţiilor statului, liderilor politici şi actorilor economici. Nu rămâne decât ca această responsabilitate să fie asumată de cei în cauză şi problemele generate de lipsa viziunii şi strategiei să fie rezolvate pentru a da României o traiectorie credibilă, predictibilă şi coerentă, atât pe plan internaţional, cât mai mult, pe cel naţional.

    Emil Strungă - declaraţie politică cu titlul Ofrandă lui Băsescu;

Domnul Emil Strungă:

"Ofrandă lui Băsescu"

La începutul lunii decembrie, spre surpriza tuturor, partidele din arcul prezidenţial, PD şi PLD, au anunţat înfiinţarea unui nou partid, care se va numi Partidul Democrat Liberal şi care se va afilia PPE; liderul interimar al acestui partid (spun asta deoarece şeful partidului nou creat îşi are sediul la Cotroceni) va fi nimeni altul decât preşedintele de paie Emil Boc. Despre inconsecvenţa acestui personaj sunt multe de spus, dar gravitatea constă în inconsecvenţa partidelor care prin comasare urmează să genereze un partid prezidenţial.

După cum rezultă din denumirea sa, partidul născut pe muntele Olimp va fi democrat şi liberal; democraţia acestui partid este evidentă în situaţia în care liderii formaţiunilor "stem" care l-au generat au fost chemate la ordin şi silite să se execute. Aşa o democraţie mai întâlnim doar în NSDAP sau în PCUS. Cu aceleaşi argumente care ţin de disputa contradicţiilor s-ar fi putut numi Partidul Constituţional, pentru că, nu-i aşa, preşedintele care conform Constituţiei nu poate fi membru al niciunui partid, nu are niciun amestec în zămislirea PDL.

Din punct de vedere ideologic partidul va fi liberal; asta după ce la origine PD a făcut parte din FSN şi din Internaţionala Socialistă. Afilierea în PE se va face la Grupul Popular care este adversarul ideologic al Alianţei Democraţilor şi Liberalilor Europeni. Aşa că putem concluziona că PDL va fi liberal în aceeaşi măsură în care este şi democrat.

Demn de remarcat este şi destinul domnului Stolojan: fost prim-ministru, lider de partid şi candidat la preşedinţie şters de lacrimile crocodilului, a ajuns acum adjunctul lui Boc, care este la rândul lui sluga lui Băsescu; asta numai dacă va fi în continuare docil, maleabil şi fără coloană vertebrală, pentru că şeful pe care şi l-a ales este unul nemilos şi lipsit de scrupule, atunci când este vorba de propriile interese. Şi iată cum voinţa lui Băsescu, care nu are nimic comun cu interesele României, se materializează încet dar sigur: discreditarea guvernului, referendum pentru votul uninominal şi partidul prezidenţial, interes fără limite pentru Procuratură, DNA şi SRI, toate sunt idealuri demne de o cauză mai nobilă.

Partea bună din această tevatură este că scena politică s-a mai echilibrat, situaţia s-a clarificat, fuziunea dintre PD-PLD fiind un lucru previzibil, o "căsătorie anunţată", care nu a surprins pe foarte multă lume. Este clar acum că cea mai puternică şi de altfel singura forţă de dreapta din România rămâne Partidul Naţional Liberal.

    Valeriu Ştefan Zgonea - declaraţie politică intitulată Pentru o Românie puternică şi echitabilă!;

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Pentru o Românie puternică şi echitabilă!"

În acest moment, în România sunt în jur de 700.000 de angajaţi care trăiesc din salariul minim pe economie: 440 lei pe lună.

În urmă cu mai mulţi ani, a avut loc un experiment interesant, câţiva parlamentari răspunzând provocării de a se descurca o perioadă de timp cu salariul minim. Toţi cei înscrişi în "cursă" au abandonat într-o săptămână, recunoscând că nu a fost uşor deloc... Experimentul eşuat a fost privit ulterior cu oarecare detaşare şi evaluat drept o scurtă cură de slăbire.

Ar trebui măcar să ne imaginăm cum se descurcă românii plătiţi cu salariul minim pe economie, pentru că aceasta este realitatea, o realitate tristă pentru 700.000 de români!

Ar trebui să ne amintim că România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte salariul minim, iar numărul angajaţilor cu salarii mai mici decât pragul de risc de sărăcie depăşeşte 1,5 milioane, aproape 40% din totalul salariaţilor.

1. Pe aceste date se bazează amendamentul Partidului Social Democrat privind stabilirea unui nivel al salariului minim pe economie de 640 RON. Este mai mult decât un obiectiv politic! 640 de lei reprezintă coşul de consum minim lunar obligatoriu pentru un trai decent. Dacă din muncă nu poţi trăi, ne mai mirăm de ce pleacă românii din ţară, fără să stea prea mult pe gânduri, de ce părinţii sunt în stare să îşi lase copiii în grija rudelor ori a vecinilor, muncind în alte ţări... Ar trebui să ne îngrijoreze faptul că nişte copii de 8 - 9 ani s-au sinucis de dorul părinţilor plecaţi să-şi câştige traiul în Spania, în Italia.

Guvernul are resursele şi trebuie să găsească şi disponibilitatea politică de a răspunde unei revendicări sociale care este minimală în acest moment.

2. Este nevoie de o nouă arhitectură bugetară. Fixarea bugetului pentru învăţământ la 6% din p.i.b. şi pentru cercetare la 1% din p.i.b. reprezintă o prioritate strategică pentru România, fiind vorba despre investiţia în capitalul uman al ţării. Sunt necesare fonduri pentru modernizarea tuturor şcolilor.

PSD solicită extinderea programului "Laptele şi cornul" la clasele V-VIII.

Numărul elevilor din România a scăzut cu 25%, în timp ce numărul cadrelor didactice a crescut cu 24%. Suntem printre codaşii Europei la norma didactică.

PSD a lansat încă din anul 2005 ideea unui Pact Naţional pentru Educaţie şi Cercetare şi se va implica activ în orice dezbateri în acest sens.

3. PSD susţine şi introducerea unui pachet social pentru pensionari. În acest sens a depus o serie de amendamente la bugetul anului 2008:

  • Nicio pensie nu ar trebui să se afle sub salariul minim garantat pe economie.
  • Dublarea pensiilor agricole, care au rămas la un nivel foarte scăzut.
  • Tichetele de călătorie, precum şi compensarea acestora.
  • Tichete de odihnă şi tratament pentru pensionari.
  • Asigurarea aplicării programului de compensare integrală a medicamentelor pentru pensionari.
  • Pensia suplimentară pentru soţul supravieţuitor în proporţie de 25% din pensia soţului decedat.

4. Vrem 3% din p.i.b. pentru agricultură. Vorbim despre despăgubirea a 500.000 de agricultori afectaţi de secetă, inclusiv pentru suprafeţele neasigurate, subvenţii pentru irigaţii - 1.000 RON pe hectar, subvenţii pentru agricultorii care exploatează terenuri mai mari de 1 ha şi sprijin pentru 2 milioane de agricultori care au terenuri mai mici de 1 ha.

5. PSD propune mai multe măsuri pentru stimularea muncii şi diminuarea migraţiei. Introducerea primei de angajare pentru tinerii de până la 25 de ani şi facilităţi de accesare a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, a creditelor acordate de Eximbank pentru societăţile comerciale care angajează salariaţi cu vârste de peste 45 de ani reprezintă soluţii viabile în acest sens.

6. PSD cere guvernului ca statul să-şi asume principala responsabilitate în susţinerea familiilor tinere şi a protecţiei copiilor. Dorim creşterea alocaţiei pentru copii de la 25 RON la 40 RON în 2008 şi fonduri în buget pentru un program naţional pentru construirea de creşe şi grădiniţe la standarde europene.

7. Susţinem aplicarea diferenţiată a cotei TVA prin micşorarea la 5% pentru alimentele de bază şi majorarea la 25% pentru articolele de lux. Motivele sunt clare. Pentru mulţi români, chiar şi alimentele de bază au devenit un lux...

Acestea sunt principalele amendamente pe care le susţinem. Sunt probleme cunoscute, necesităţi obiective, asupra cărora trebuie să reflectăm şi să găsim soluţii, cu toate că pentru anul 2008 nu avem un buget care să reflecte un model social european. Nu mai vorbesc de faptul că ipotezele de construcţie a bugetului sunt complet nerealiste sau de faptul că Guvernul Tăriceanu nu a reuşit să absoarbă niciun euro din cele 2,4 miliarde de euro care ar fi trebuit să vină în România din bugetul Uniunii Europene.

În condiţiile în care amendamentele social-democrate nu vor găsi sprijin în dezbaterea din Parlamentul României, votul nostru va fi împotriva bugetului de stat. Bugetul pe 2008 trebuie să reprezinte priorităţile României. Vom lupta pentru o Românie puternică şi echitabilă!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Sărbători fericite alături de cei dragi!

    Iuliu Nosa - declaraţie politică cu titlul Criza instituţională şi victimele colaterale;

Domnul Iuliu Nosa:

Declaraţia mea politică se intitulează "Criza instituţională şi victimele colaterale".

Asistăm, deloc surprinşi, la un nou episod din disputa acerbă dintre Cotroceni şi Guvern, dintre Tăriceanu şi Băsescu. În iunie 2006, prima victimă colaterală a luptei dintre cei doi a fost ministrul apărării, Teodor Atanasiu, care a fost suspendat din funcţie pe motiv că există pe numele său o plângere penală semnată de Adriana Săftoiu.

Circul a continuat, după cum bine ştiţi. Şi, aşa cum spuneam, acum ne aflăm în faţa unui nou episod. Ministrul justiţiei Tudor Chiuariu şi-a prezentat ieri demisia, cu toate că unii lideri liberali au susţinut că nu era necesar un astfel de act. Dar ce era să facă, după ce, vineri, preşedintele Băsescu îi transmitea, de pe Aeroportul Otopeni, prin intermediul canalelor de ştiri, că la întoarcerea sa de la Lisabona nu mai vrea să îl găsească pe fotoliul de la justiţie. Făcând un gest de onoare, Chiuariu şi-a prezentat demisia primului-ministru.

Întrebarea mea este, stimaţi colegi, oare, preşedintele Băsescu nu ştia pentru cine a semnat decretele de numire pentru portofoliile din Guvernul Tăriceanu? Sunt convins că ştia. Îi cunoştea foarte bine pe fiecare sau cunoştea măcar cercurile de interese din care fac parte. După ce şi-a pus semnătura pe decretele de numire şi a ascultat zâmbind jurămintele noilor miniştri la învestirea lor în funcţie, a început să "decapiteze" ministerele. Nu a reuşit cu Tăriceanu, are mare succes cu miniştrii. După Chiuariu va urma Paul Păcuraru. După Păcuraru, cine va fi? Poate Eugen Nicolăescu, poate Theodor Meleşcanu...

După ce s-a convins că Tăriceanu nu se va da la o parte, indiferent de intensitatea scandalurilor, Băsescu a început "măcinarea" credibilităţii Guvernului, luptând din răsputeri cu miniştrii.

Din nefericire, toate aceste episoade nefaste ale luptei Băsescu-Tăriceanu afectează credibilitatea României. După ultimele analize internaţionale, suntem plasaţi pe locul întâi la corupţie. Apoi, ne trezim că ministrul justiţiei îşi dă demisia, la presiunile preşedintelui.

Justiţia este domeniul de căpătâi în privinţa combaterii fenomenului infracţional, iar Traian Băsescu stopează de ceva timp reforma în domeniu. Şi toate acestea datorită orgoliilor nemăsurate, a intereselor oligarhice şi a unui dezinteres revoltător faţă de viitorul României.

Sunt convins că Băsescu şi Tăriceanu nu s-au gândit măcar o clipă, de trei ani încoace, la binele ţării. Toate acţiunile lor au fost distructive pentru România, pentru imaginea ei în lume şi pentru bunăstarea poporului român.

Criza instituţională generată de războiul celor doi şi disfuncţionalităţile generate de această criză îndreaptă România spre dezastru. De aceea, trebuie să le cerem să înceteze, iar dacă nu doresc, într-un fel sau altul, îi vom obliga. Dacă nu noi, atunci, cu siguranţă electoratul, care a dat deja semne că s-a săturat.

    Constantin Faina - declaraţie politică cu titlul Ce este de făcut?;

Domnul Constantin Faina:

"Ce este de făcut?"

Zilele trecute, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a dat înapoi la rectificarea bugetară peste 130 milioane de euro. Să nu rămână mai prejos, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lasă nefolosiţi câteva sute de milioane de euro, mai exact 330 milioane euro. Tot în această perioadă, datoriile primelor 10 companii de stat la bugetul general consolidat totalizau la sfârşitul trimestrului III 1,39 miliarde euro.

Restanţele firmelor din topul datornicilor sunt concentrate la bugetul de pensii (55% din total, adică 766 milioane euro), acestea fiind urmate de cele de la bugetul de stat (34% bugetul de şomaj şi cel de sănătate). Acestea sunt plăţile restante la bugetul de stat, pensii (asigurări sociale de stat), sănătate şi şomaj, aşa cum figurează la ANAF. Pe baza unei practici mai vechi, probabil Guvernul va interveni "autoritar" şi unele companii de stat vor fi "iertate" şi li se vor şterge datoriile, altele vor fi executate silit, iar pentru unele se vor găsi noi posibilităţi de înlesniri la plată. Dar de ce Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu cheltuieşte banii prevăzuţi în buget, prezentând o scuză de genul "primarii nu au fost în stare să folosească sumele alocate", nu foloseşte nimănui. Baza materială lasă de dorit, unele unităţi de învăţământ nu au autorizaţii de funcţionare din această cauză, şi cu toate acestea, în acest an, Educaţia nu a reuşit să cheltuiască sumele alocate, fiind pentru prima dată nevoită să dea înapoi la rectificarea bugetară, după ce până acum era beneficiara suplimentărilor apărute cu ocazia rectificărilor.

În condiţiile în care programele de modernizare a spitalelor din ţară întârzie să apară, bugetul asigurărilor de sănătate este în excedent cu 330 milioane euro, 50% din cheltuielile din sănătate vizează unităţile sanitare cu paturi, iar diferenţa vizează medicamentele compensate şi gratuite, asistenţa medicală în ambulatoriu, programe naţionale de sănătate, asistenţa socială şi doar 2,94% spre servicii de urgenţă prespitaliceşti şi totuşi se înregistrează excedent, în pofida stării deplorabile a spitalelor, a epuizării plafonului la farmacii şi a sistemului de plată a personalului sanitar care se menţine sub nivelul mediu din economie.

Se impune în mod firesc întrebarea: "ce este de făcut?

O vorbă românească spune "Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă!"

    Emil Radu Moldovan - declaraţie politică intitulată Mai multe Românii;

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Mai multe Românii"

În ultimul timp se vorbeşte tot mai insistent de existenţa a două Românii, una foarte săracă din care fac parte cei mai mulţi cetăţeni ai acestei ţări şi una foarte bogată din care fac parte puţini români.

Însă nu se vorbeşte aproape deloc despre o a treia Românie, deşi ar trebui să se vorbească, şi care trăieşte după propriile reguli, total ruptă de România celor mulţi şi săraci, ea fiind compusă din politicienii de dreapta care s-au perindat pe la guvernare în ultimii trei ani.

Această a treia Românie este precum un castel de oţel, nimic nu pătrunde înăuntru, comunicarea cu România profundă a celor mulţi este inexistentă, totul se păstrează în interior pentru interesul propriu.

Astfel, politicienii din castelul de oţel sunt preocupaţi să-şi rezolve propriile probleme cu justiţia, încălcând flagrant legea şi Constituţia sau să încalce legislaţia europeană pentru a favoriza firmele personale, în acest mod sufocându-i financiar pe mulţi români.

Asta, în timp ce o parte dintre pensionari, pentru a-şi putea plăti facturile la întreţinere pe lunile de iarnă, se împrumută, deoarece, deşi le-au crescut pensiile, creşterea a fost anulată de majorarea preţurilor la produsele de bază şi la întreţinere, deoarece Guvernul nu a fost în stare să apere interesul cetăţeanului şi a permis unor intermediari să facă speculă şi averi pe spatele oamenilor.

Dar nimic nu mai miră în legătură cu această guvernare incompetentă încă de la începuturile ei, deoarece deşi oamenii din presă şi politicienii din PSD semnalau greutăţile cu care se confruntau ţăranii, muncitorii, pensionarii, ei erau cu totul şi cu totul impasibili, nici măcar nu schiţau vreun gest de interes pentru a le rezolva problemele, pur şi simplu se închideau în propria carapace şi nu au luat nicio măsură concretă.

Nimic din ce e în afara lumii lor nu îi interesează, nu contează absolut deloc, ei devenind prin absolut proprii lor guvernanţi pe principiul: totul pentru noi, nimic pentru voi, cetăţenii.

În aceste condiţii, domnilor miniştri şi domnule prim-ministru, cât veţi mai continua să umiliţi, batjocoriţi şi să minţiţi acest popor?

    Florin Iordache - declaraţie politică intitulată Traian Băsescu dezbină şi cucereşte!;

Domnul Florin Iordache:

"Traian Băsescu dezbină şi cucereşte!"

Am început să ne obişnuim cu manipularea continuă a lui Traian Băsescu. Această figură legendară ni se arată ca un balaur cu şapte capete, pregătit mereu să recurgă la cele mai fine subtilităţi pentru a-şi dovedi puterea.

Cum a pierdut cursa contra cronometru a referendumului organizat pe tema votului uninominal, preşedintele a vrut să facă o nouă victimă pentru a nu mai fi aşa de amar gustul înfrângerii. Şi cum se gândea el aşa, deodată i-a venit în minte o idee. Ce-ar fi să îl suspend pe cel care a detronat-o pe cea care mi-a fost veşnic credincioasă, Monica Macovei. Zis şi făcut! Prin ameninţări şi ultimatumuri, Traian Băsescu l-a determinat pe actualul demisionar din funcţia de ministru al justiţiei să renunţe la această mascaradă şi să îşi dea demisia.

Sunt sigur că, pe calendarul de pe peretele lui Traian Băsescu, asociat cu feţele tuturor celor pe care nu îi are la inimă, preşedintele a mai bifat o victimă. Oare chiar atât de naivi ne crede acest preşedinte, încât să îşi imagineze că această minune a manipulării electoratului va dura la nesfârşit?

Mă întreb retoric, până când va continua să joace acest domino, ale cărui reguli le-a inventat? Cert este că suntem în faţa unui preşedinte fără scrupule, care joacă la cacealma şi care ... din păcate pentru el, a cam început să piardă.

    Filonaş Chiş - declaraţie politică cu titlul Strategia învăţământului românesc - prioritate naţională;

Domnul Filonaş Chiş:

"Strategia învăţământului românesc - prioritate naţională"

Încă din primii ani de după Revoluţie, starea învăţământului românesc a început să se degradeze vizibil. Priorităţile şi realităţile din societatea românească s-au schimbat fundamental, dar învăţământul nu s-a racordat nicidecum la noile transformări.

Pe fondul unei false democratizări şi al unei autonomii prost înţelese, învăţământul românesc s-a îndepărtat tot mai mult de misiunea sa. Aşa-zisele reforme erau, de fapt, pseudoreforme, reluate de fiecare dată de la capăt, cu un nou ministru al învăţământului sau cu o nouă guvernare. Lipsa de orizont şi de perspectivă a făcut ca, de pe băncile şcolii, să apară sute de mii de absolvenţi care nu aveau nici cea mai mică pregătire pentru viaţă, pentru provocările pe care societatea românească le impunea.

Concurenţa dintre privat şi stat nu este altceva decât o bătălie pentru cât mai mulţi bani, o bătălie pentru cât mai mulţi studenţi. Calitatea scăzută a procesului de învăţământ şi slaba activitate teoretică şi practică de la ore scot pe piaţă cohorte de şomeri.

Aşa se explică de ce peste 4000 de absolvenţi specializaţi în finanţe-bănci nu îşi găsesc de lucru, în timp ce mii de absolvenţi de drept îngroaşă rândurile celor înscrişi la agenţiile de şomaj.

Statisticile arată că, anual, absolvesc dreptul peste 13.000 de studenţi, iar în barou intră circa 1500 avocaţi, 70 în notariate şi numai 175 îşi găsesc locul în magistratură.

Învăţământul medical românesc s-a degradat vizibil, el nu corespunde pregătirii pentru cea mai nobilă profesie - aceea de medic, de unde vine şi principala cauză a crizei din sistemul sanitar românesc.

O situaţie la fel de gravă, dacă nu şi mai gravă, se înregistrează în învăţământul primar, gimnazial şi liceal.

Faţă de această stare de lucruri, solicit Guvernului României elaborarea, în regim de urgenţă, a unei strategii coerente, care să vizeze articularea tuturor componentelor sistemului de învăţământ în deplin acord cu perspectivele de dezvoltare a unei societăţi româneşti moderne şi europene.

Apreciez, totodată, că dată fiind importanţa acestuia pentru ţară, strategia trebuie să poarte girul tuturor partidelor politice şi să fie dezbătută şi aprobată obligatoriu în Parlamentul României.

    Mihai Cristian Apostolache - declaraţie politică cu titlul De Moş Nicolae nu toţi copiii au primit daruri. Băsescu a primit o limuzină de 100 de mii de euro;

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

"De Moş Nicolae, nu toţi copiii au primit daruri. Băsescu a primit o limuzină de 100 de mii de euro"

Potrivit ultimelor reglementări aprobate de Guvern în materia alocaţiei de stat pentru copii, beneficiază de această formă de sprijin din partea statului toţi copiii până la vârsta de 18 ani, după această vârstă plata alocaţiei este sistată.

Această măsură are menirea, în viziunea reprezentanţilor guvernării de dreapta, de a diminua cheltuielile bugetare, de parcă cei 100 de mii de euro cheltuiţi de stat pentru achiziţionarea unei limuzine Mercedes aflată la dispoziţia preşedintelui României nu reprezintă un efort bugetar. Dar cum sintagma "Să trăiţi bine!" se adresa doar celor din guvernarea de dreapta, trebuia să ne aşteptăm la adoptarea unei asemenea măsuri, de parcă copiii României trebuie să fie de dreapta pentru ca aceştia să beneficieze de alocaţie de stat şi după vârsta de 18 ani.

Consider că se impune de urgenţă modificarea măsurii adoptate de Guvern, astfel încât să beneficieze de alocaţie de stat toţi copiii până la finalizarea studiilor, şi nu doar până la vârsta de 18 ani.

    Viorel Pupeză - declaraţie politică cu titlul P.L.D. - o altă pălărie pentru acelaşi Traian;

Domnul Viorel Pupeză:

"PDL - o altă pălărie pentru acelaşi Traian"

Partidul Democrat Liberal, născut prematur şi din greşeală, este partidul de paie al preşedintelui Traian Băsescu. La alegerile europarlamentare, PD şi PLD şi-au pescuit voturile din aceeaşi baltă electorală, iar cum pe viitor balta ar putea rămâne fără voturi, Zeus a coborât de această dată printre pământeni şi a decis căsătoria dintre cele două formaţiuni.

Partidul Liberal Democrat nu a fost la primul său test electoral şi ultimul, o alternativă la PNL, cum a tot propovăduit Theodor Stolojan, ci a Partidului Democrat. Practic, cele două partide s-au bătut pe acelaşi electorat proBăsescu. Locomotivă pentru două partide, preocupate mai mult de procentele lor decât de referendum, tratat la "fără frecvenţă", căpitanul de cursă electorală a pus piciorul în pragul electoral şi a decis să-şi facă un partid cu acţionariat unic, Palatul Cotroceni.

Deşi fuziunea nu a părut o surpriză pentru multă lume, decizia a fost destul de abruptă. PLD s-a născut prin decret prezidenţial, la fel de repede cum se decide în România cine merge sau nu la DNA sau ce ministru mai este anchetat.

Traian Băsescu declară pe la toate televiziunile că reforma clasei politice trebuie să fie o prioritate, dar cum se face că noul partid înseamnă doar o rotaţie de cadre trecute prin mai toate partidele politice. Reformarea clasei politice nu se face adunând aceleaşi nume sub umbrela unui brand, ci prin programe politice şi acţiuni adaptate vremurilor. Care sunt oamenii cu definiţie ideologică clară, care nu pot fi asociaţi cu Băsescu, cu care PLD poate ieşi în faţă? Dacă în România această tocăniţă politică poate fi gustată de electoratul interesat mai mult de taxe, pensii, creşterea preţurilor şi a tarifelor la utilităţi, în Europa va veni vremea când se va întreba "Dar voi de-ai cui sunteţi?". La câtă originalitate avem, n-ar fi exclus să-şi facă şi un grup parlamentar propriu.

Singura diferenţă dintre ce a fost şi ce i-a ieşit preşedintelui Băsescu este o liniuţă pusă între PD-L, un "minus" care poate însemna că democraţii au ajuns la liman sau la limita răbdării, poate inclusiv cu Traian Băsescu. Oricum, până să se ajungă la fuziunea de la congres, vor ieşi mari scântei între PD şi PLD, fiindcă nu vor exista atâtea funcţii de conducere încât să mulţumească pe toată lumea.

    Gheorghe Chiper - declaraţie politică cu titlul Descentralizarea administrativă fără transferul de resurse financiare?;

Domnul Gheorghe Chiper:

"Descentralizarea administrativă, fără transferul de resurse financiare?"

În seria declaraţiilor anterioare despre descentralizarea administrativă reglementată prin lege, dar nedemarată nici acum, după un an şi jumătate de la promulgare, am subliniat faptul că într-o asemenea mare restructurare a sistemului administrativ, transferul de resurse de la centru spre autorităţile teritoriale este o condiţie esenţială. Şi asta nu oricum, ci pe baza unor determinări riguroase a necesarului de asigurat, precum şi eventual pe seama unor noi venituri care să provină îndeosebi din sectorul economic fireşte, nu din impozite şi taxe de la populaţie.

Pentru a simula o oarecare intenţie de a realiza un mai mare grad de predictibilitate a resurselor care se constituie la bugetele locale, Guvernul a iniţiat şi a obţinut aprobarea unei noi legi a finanţelor publice locale, încă din 2006.

Conform acestui act normativ, nivelul veniturilor, şi implicit al cheltuielilor, poate fi cunoscut din etapa de fundamentare a proiectelor de bugete locale şi judeţene pe anul următor, printr-o "simplă" calculaţie a acestora, pornind de la populaţia unităţilor administrativ-teritoriale, suprafaţa acestora şi mărimea veniturilor proprii, la acestea urmând să se adauge, tot printr-un algoritm de calcul, sume de echilibrare, astfel încât comunele mici, fără unităţi economice, fără mulţi salariaţi şi fără activitate eficientă în sectoarele agricole sau silvice să-şi poată întregi resursele necesare administraţiei şi domeniului public local.

Este, însă, important de menţionat că aceste resurse nu depăşesc în medie 50% din necesarul total al cheltuielilor bugetelor locale, ele neputând să finanţeze în cele mai multe localităţi necesităţile de dezvoltare şi modernizare a obiectivelor din patrimoniul public aflat în proprietatea lor - şcoli, dispensare, centre sociale şi administrative, lucrări de infrastructură etc.

Pentru acestea există prevăzute fonduri în bugetul de stat. Ele se repartizează - prin bugetul iniţial, dar mai ales prin rectificările succesive - direct către comune şi oraşe, ceea ce creşte exponenţial rolul şi importanţa guvernului, a ministerelor şi altor departamente centrale în conducerea şi administrarea treburilor de interes local. Creşte totodată, în mod determinant, relaţia celor din teritoriu cu factorul politic de la nivel central, favorizând abuzul şi voluntarismul în distribuţia resurselor financiare între sistemele administraţiei publice.

Situaţia creată astfel are desigur o semnificaţie politică, dar contravine flagrant regulilor şi principiilor economice de piaţă, consecinţele acestui fapt fiind deosebit de nocive în timp. Pentru că numai după mulţi ani se va vedea că de exemplu din cauza alocării de resurse suplimentare în teritoriu nu s-au realizat autostrăzile prevăzute, ceea ce îngreunează şi mai serios situaţia economică şi socială.

    Macaleţi Costică - declaraţie politică cu titlul Nu este o glumă, este o problemă de sănătate publică - moldovenii se sinucid pe capete!;

Domnul Costică Macaleţi:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de azi se referă la o problemă gravă care începe să facă din ce în ce mai multe victime: sinuciderea.

Am citit de curând în presă concluziile investigaţiilor unor jurnalişti care au constatat că Moldova este regiunea cu preponderenţa cea mai mare a sinuciderilor şi a tentativelor suicidare.

Rata este atât de crescută încât numărul cazurilor de sinucideri îl depăşeşte, într-un an, pe cel al victimelor accidentelor rutiere mortale. Astfel, în ultimii ani, sinuciderile au ajuns să fie una din cele trei mari cauze ale morţii în rândul tinerilor între 14 şi 24 de ani, din cauza comportamentului impulsiv. Se estimează, însă, că tentativele suicidare sunt de 20 de ori mai frecvente comparativ cu sinuciderile.

În cazuistica ultimilor 18 ani şi bătrânii de peste 60 de ani îşi pun capăt zilelor, invocând traiul tot mai dificil. În ultima jumătate de secol, rata cazurilor de suicid a crescut la nivel naţional cu până la 60%, iar în Europa, sinuciderea este în primele 10 cauze de mortalitate.

Potrivit celor de la Spitalul de urgenţe "Sfântul Ioan" din Iaşi, "sindromul Italia" şi "sindromul Spania" fac cele mai multe victime. În top sunt depresiile şi dorul de cei dragi, dependenţii de droguri, persoanele din arest şi penitenciar, dar şi de cele din mediul social defavorizat.

Şi studenţii îngroaşă în ultimii ani numărul celor care vor să îşi curme viaţa şi care au şansă să fie salvaţi. Aceştia invocă stresul sezonier (sesiune), probleme de amor sau stresul social. Medicii de la Unitatea de primire a urgenţelor (UPU) au clasificat metodele cel mai frecvent utilizate de pacienţi: intoxicaţiile medicamentoase, cu insecticide sau solvenţii organici corosivi, automutilarea, incendierea şi aruncarea de la înălţime.

Întâlnite sunt şi "sinuciderile lente" ca alcoolismul, toxicomaniile şi neevitarea unor pericole. În 2006, la UPU "Sfântul Ioan", spital cu deservire regională şi cu un aflux impresionant de pacienţi, au fost tratate peste 10.000 de plăgi, peste 600 de persoane s-au intoxicat voluntar şi alte câteva sute s-au incendiat ori s-au aruncat de la înălţime.

Importanţa suicidului ca problemă de sănătate publică este persistent subestimată. Îngrijorătoare sunt tendinţa de creştere a depresiei în rândul populaţiei active şi numărul celor care cochetează tot mai mult cu moartea. Îngrijorat de incidenţa tot mai crescută a sinuciderilor şi a tentativelor de suicid, Tudor Ciuhodaru, medicul coordonator UPU, a iniţiat în premieră medicală absolută în România, proiectul supranumit CIRTITA: Centrul Integrat Regional de Tratamente şi Intoxicaţii, Traume şi Arsuri, instituţie care să funcţioneze în Spitalul de urgenţe şi care să includă şi Centrul de excelenţă în suicidologie.

Ce am putea să comentăm la o asemenea situaţie? Este un fapt îngrijorător, nu este deloc o glumă. Se constată încă o dată că regiunea cea mai săracă a României, Moldova, din care face parte şi judeţul pe care îl reprezint în Parlament, Botoşaniul, este şi regiunea în care numărul de sinucideri creşte alarmant.

Condiţiile de viaţă mizere şi lipsa de responsabilitate a autorităţilor duc la adevărate drame umane, ce culminează cu un asemenea gest necreştinesc. Iată de ce sprijinim iniţiativa Unităţii de primire a urgenţelor coordonată de medicul Tudor Ciuhodaru şi cerem tuturor factorilor responsabili să acorde sprijin acesteia, pentru a putea contribui la combaterea acestui fenomen îngrijorător.

    Mihaela Adriana Rusu - declaraţie politică intitulată Mediul de afaceri în România

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Declaraţie politică: "Mediul de afaceri în România".

În România sunt încă prezente barierele administrative din mediul de afaceri, simplificarea procedurilor legislative şi administrative necesare iniţierii şi dezvoltării afacerilor cu impact semnificativ în eficientizarea procesului de autorizare şi aprobare rămân nişte deziderate.

În raportul Băncii Mondiale pe 2008 privind începerea unei afaceri (World Bank - Doing Business 2008), alături de evoluţiile legate de obţinerea creditelor, plata impozitelor şi încheierea unei afaceri, se consemnează aspecte necesare a fi îmbunătăţite privind procedurile de începere a unei afaceri, de obţinere a autorizaţiilor şi protecţie a investitorilor. Sunt evidenţiate dificultăţi în ceea ce priveşte găsirea de forţă de muncă disponibilă. Din cauza nivelului redus de salarizare, specialiştii români pleacă în masă din ţară, iar aceasta devine o problemă din ce în ce mai acută pentru economie şi pentru sustenabilitatea dezvoltării viitoare.

România ocupă o poziţie modestă din perspectiva îmbunătăţirii mediului de afaceri, ţara noastră a urcat de pe locul 55 pe locul 48, din 178 economii analizate, în ceea ce priveşte uşurinţa de a face afaceri.

România ocupă locul 50 în clasamentul privind atractivitatea mediului de afaceri, clasament realizat de Economist Intelligence Unite (EIU), divizia de informaţii de afaceri a Economist Group, deţinătorul publicaţiei "The Economist".

Comparativ cu anul trecut, ţara noastră a urcat două poziţii. Potrivit evaluatorilor, mediul de afaceri autohton este mai puţin atractiv decât cel din Bulgaria, care ocupă poziţia 46.

Din nefericire, climatul economic românesc ocupă ultima poziţie în clasamentul care urmăreşte atractivitatea mediului de afaceri previzionată pentru perioada 2008 - 2012.

România a realizat 6,47 puncte, faţă de 5,83 obţinute în 2006. La îmbunătăţirea ratingului acordat mediului de afaceri, cea mai mare contribuţie o are aderarea României la Uniunea Europeană.

Guvernul actual şi cel viitor trebuie să acţioneze coerent pentru creşterea calităţii reglementărilor, dezvoltarea capacităţii administrative necesare implementării omogene a prevederilor legislative din punct de vedere teritorial, modernizarea procedurilor şi a legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale, creşterea gradului de informatizare a administraţiei publice, inventarierea impozitelor şi taxelor care constituie veniturile proprii şi analiza oportunităţii şi eficienţei acestora din punct de vedere economic, îmbunătăţirea dialogului cu mediul de afaceri şi cu societatea civilă.

    Ioan Stan - exprimarea unor nedumeriri legate de struţo-cămilele politice

Domnul Ioan Stan:

Sunt nedumerit peste poate! Credeam că le-am văzut pe toate, dar încă o dată m-am convins cât de mare e grădina lui Dumnezeu, şi cum rabdă El, în marea lui milă, prostiile noastre.

Păi, cum altfel să se fi putut naşte chestia aia botezată de mai ştiutori decât mine în ale zoologiei "struţo-cămilă".

Sigur, că "fericiţii părinţi" încearcă de zor să ne convingă de, ca să zic aşa, "rezultatele muncii lor". Ar fi, deci, vorba de un produs care închide în acelaşi cap două creiere, animate de două doctrine: una democrată şi cealaltă liberal-democrată.

Lasă că nici ei nu cred că se poate, dar e clar pentru toată lumea cine şi cum va gândi pentru acest prunc model "Putin", menit să îndeplinească visul partidului prezidenţial, nutrit de adevăratul şi unicul său părinte.

Numai că, până la îndeplinirea sau nu a unora sau altora dintre visele creatorilor de noi regnuri animale, ar mai trebui săvârşite nişte proceduri lămuritoare nu numai pentru noi, cei care privim din afară, ci chiar pentru absolut debusolaţii participanţi la naşterea sus-numitului specimen.

Că naşterea a fost dureroasă, nu se mai îndoieşte nimeni. Şi de o parte şi de cealaltă au existat împotriviri. Unele ţinând mai mult de orgoliu - să se păstreze musai numele P.D., altele cu ancoraje în promisiunile electorale - nu vom fi anexa P.D..

Şi dacă nici măcar asupra numelui nu se pot înţelege, ce sa va întâmpla cu doctrinele?

Cum vor fi păstrate valorile liberalismului, aşa cum promite Stolojan celor care ştiu că de fapt P.D. este specialist în a dizolva şi desfiinţa partide.

Şi, foarte important, pentru unii cel mai important, ce funcţii de conducere vor exista şi, mai ales, cum se vor împărţi ele? Pentru că pretenţiile emise deja de cei care chiar cred că au hotărât naşterea specimenului sunt dintre cele mai hotărâte.

Recapitulând, se pare că avem de-a face cu:

  • o "naştere" anunţată cu scrâşnete din partea ambelor familii;
  • o apariţie de drept a noului-născut, de doctrină nehotărâtă şi nelegitimat printr-un nume, în data de 15 decembrie, când sunt convocate ultimele Congrese ale partidelor-mume.

Între timp se vor desfăşura negocieri mai mult decât strânse - probabil sugrumate -, unde se va încerca, în maniera "care pe care", definirea datelor de identificare a bietei struţo-cămile.

Şi ca să nu fac de ruşine strădaniile alor mei, care s-au străduit în a mă creşte cuviincios, închei şi le urez părinţilor şi naşului mare: "Să vă trăiască! Îl meritaţi cu vârf şi îndesat!"

    Mircia Giurgiu - intervenţie intitulată Ziua tipografilor.

Domnul Mircia Giurgiu:

Declaraţie politică intitulată "Ziua tipografilor".

Importanţa tiparului începe pentru fiecare dintre noi cu Abecedarul. Apariţia tiparului a avut darul de a revoluţiona cultura universală, cartea tipărită înlocuind treptat manuscrisele şi copiile frumos decorate. Anul 1450 este piatra de temelie a galaxiei Gutemberg, an în care, la Mainz, Johannes Gensfleische zum Gutemberg, inventatorul tiparului cu caractere mobile, deschide porţile cunoaşterii, prin intermediul cărţilor tipărite în serie.

Invenţia lui Gutemberg pentru evoluţia materială şi spirituală a umanităţii este evidentă. Culegerea şi transmiterea informaţiei a avut un rol covârşitor în păstrarea cunoştinţelor şi împărtăşirea acestora de către un număr tot mai mare de persoane.

În România, tiparul a apărut în primii ani ai secolului al XVI-lea. În anul 1508, primul tipograf de pe meleagurile româneşti, Macarie, a imprimat cea dintâi carte, la Târgovişte - un Liturghier.

La Cluj, în 1550, Heltai Gaspar şi Hoffgreff Gyorgy au înfiinţat prima tipografie - este momentul începutului dezvoltării activităţii tipografice la Cluj. Data de 13 decembrie 1918 este ziua jertfei a 102 tipografi bucureşteni, ucişi în timpul manifestaţiei paşnice a slujitorilor tiparului pentru revendicările lor social-economice, precum şi pentru ceea ce numim noi astăzi "libertatea presei", iar mulţi alţii au fost răniţi sau arestaţi.

Acest moment va rămâne în memoria noastră, a tipografilor, pentru a-i cinsti pe cei care de sub teascul modern al maşinilor de tipar offset scot la lumină cărţi, ziare şi reviste. Slova scrisă de cugetători trece prin mâna acestor iscusiţi meşteri, spre a ajunge în faţa cititorilor de toate categoriile. În urma progresului din ultimii ani, orice tipăritură îşi are drumul prin mâna tehnoredactorilor, care au înlocuit munca grea a zeţarilor şi linotipiştilor, şi prin cea a maşiniştilor offset-işti, care domină industria tiparului.

Condiţiile grele de viaţă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au condus la crearea unor organizaţii de întrajutorare prin care să se îmbunătăţească situaţia lor. Primii care au păşit pe calea organizării au fost muncitorii tipografi, care au înfiinţat asociaţiile de ajutor reciproc în caz de boală. Acestea au luat fiinţă la Braşov (1846), Timişoara (1851) şi la Cluj în anul 1861. De aici înainte vom putea vorbi de muncitorii tipografi din Cluj ca organizaţie, indiferent de forma organizatorică pe care o vom întâlni. Scopul acestor organizaţii era ajutorarea muncitorilor, nu numai în caz de boală, ci şi de invaliditate, deces, ajutorarea văduvelor şi orfanilor, acordarea de ajutor de transport tipografilor străini care nu-şi găseau de lucru în oraşul respectiv.

În preajma anului 1870 a început transformarea asociaţiilor de ajutor reciproc ale tipografilor în asociaţii profesionale, păstrându-şi caracterul de ajutor reciproc. Tipografii vor face primii paşi pe calea organizării, depăşind stadiul asociaţiilor profesionale, constituindu-şi organizaţia în a căror conducere erau doar muncitori. În această acţiune, un rol deosebit l-a avut înfiinţarea Internaţionalei a II-a (1889), precum şi presa muncitorească, în cadrul căreia se remarcă şi ziarul muncitorilor tipografi, intitulat "Typograph", care a apărut în limbile română, maghiară, germană. Primul număr a apărut la 1 iunie 1918, la Sibiu, sub conducerea lui Vili Ioan.

Începând cu numărul 4, ziarul a apărut la Cluj, sub conducerea lui Ludovic Jorday, în 1921, cu apariţie bilunară, pentru ca din 1922 să apară lunar, încetându-şi apariţia în primii ani după război.

Noua formă de organizare a muncitorilor au constituit-o sindicatele. Muncitorii tipografi din Cluj au pus bazele sindicatului lor în 1893, care la înfiinţare cuprindea 40 de muncitori.

La Congresul Muncitorilor Tipografi din Transilvania, ţinut la Cluj între 10 - 11 octombrie 1920, a luat fiinţă Uniunea Muncitorilor Grafici din Ardeal şi Banat. Mai târziu, prin afilierea mai multor sindicate de pe întreg teritoriul ţării, se va transforma în Uniunea Muncitorilor Grafici din România (1922) cu sediul la Cluj. Statutul Uniunii a fost aprobat în 1921 în baza Legii sindicatelor profesionale, uniunea dobândind, astfel, personalitate juridică.

Breasla tipografilor a fost prima din România care a reuşit să încheie un contract colectiv unitar, la nivel de ramură, pe o durată de un an şi jumătate, la data de 22 decembrie 1921. Prin contractul colectiv erau reglementate condiţiile de muncă, timpul de lucru, concediile, zilele de sărbătoare plătite de patroni, plata orelor suplimentare, numărul ucenicilor, dreptul de a alege delegaţi (bărbaţi de încredere), care să vegheze la îndeplinirea contractului colectiv. Important de subliniat este faptul că salariile erau stabilite pe categorii de muncitori, printr-un tarif de salarizare la stabilirea căruia se ţinea cont de preţurile de pe piaţă, de valoarea de cumpărare a leului, dar şi de alte condiţii.

Sindicatul liber al tipografilor din Cluj este membru fondator al Uniunii sindicatelor tipografilor din România, care este membru fondator al Blocului Naţional Sindical.

Tipografii clujeni au reuşit să se adune şi să îşi aniverseze ziua. În anul 2000, sărbătoarea organizată de către conducerea sindicatului tipografilor şi conducerea Imprimeriei "Ardealul" din Cluj-Napoca a avut loc în ambianţa clubului tipografilor din Cluj, înfiinţat în 1923 şi cu activitate continuă de atunci încoace.

În anul 1944, deşi numărul tipografiilor din Cluj se ridica la 26, cele mai multe au fost ateliere meşteşugăreşti. Doar trei dintre ele aveau caracter de întreprindere (Minerva, Cartea Românească şi Naţionala), care, după naţionalizare, au constituit cadrul Întreprinderii Poligrafice Cluj. Aceasta a fost singura tipografie din Cluj, până după "Revoluţia" din 1989.

Spre deosebire de Bucureşti, unde existau mai multe tipografii mari, la Cluj, singura Academie pentru arta tipografică a fost Întreprinderea Poligrafică din Cluj. Majoritatea învăţăceilor care făceau primii paşi pe poarta Poligrafiei parcurgeau toate treptele profesionale şi, o dată îndrăgostiţi de această meserie, îi rămâneau credincioşi până la pensionare.

Dovadă a profesionalismului tipografilor acestei instituţii stă mărturie faptul că toate noile tipografii ale Clujului au în cadrul lor cel puţin un specialist format la Poligrafie.

Este imeprativ a aminti pe fostul nostru coleg tipograf, câştigătorul mai multor ediţii a Concursului Naţional Profesional "Cartea de Aur", Ioan Chira, ucis la 21 dcembrie 1989, în timpul revoluţiei. Ca o ironie a sorţii, Ioan Chira a fost omorât în timpul vacanţei de iarnă, la puţin timp după ce s-a întors de la Bucureşti, unde urma cursul şcolii de maiştri tipografi.

Cu speranţa că Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România şi Blocul Naţional Sindical vor avea o activitate fructuoasă, în sprijinul breslei tipografilor, doresc să profit de această ocazie pentru a ura tuturor "Sărbători fericite" şi "La mulţi ani!".

  Aprobarea unei modificări în componenţa nominală a unei comisii permanente a Camerei Deputaţilor.  

În continuare, lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 318 deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 165, sunt absenţi 153, din care 33 participă la alte acţiuni parlamentare.

Pentru început, avem modificarea componenţei nominale a unei comisii permanente a Camerei Deputaţilor. Domnul deputat Laurenţiu Mironescu, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu unanimitatea voturilor celor prezenţi s-a aprobat această modificare.

Intrăm în proiectele legislative aflate pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2007 pentru modificarea art.13 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale (rămas pentru votul final).  

La pct. 3, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2007 pentru modificarea art.13 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.

Legea are caracter ordinar.

Proiect adoptat de Senat.

Raport de adoptare, Comisia economică.

Procedură de urgenţă.

Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să prezinte proiectul? Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Kovacs Carol-Emil (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Modificările aduse prin prezenţa ordonanţă de urgenţă au în vedere şi aplicarea corespunzătoare a principiilor şi regulilor de drept privitoare la mandat şi în cazul organismelor de conducere ale regiilor autonome.

Având în vedere faptul că prin modificările aduse Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale de Legea nr.441/2006 se instituie noi reglementări privind modul de organizare şi funcţionare al societăţilor comerciale, în special în ceea ce priveşte administrarea acestora, precum şi faptul că prin natura lor şi prin modul de acţiune în sistemul economiei de piaţă, îndeosebi după aderarea României la Uniunea Europeană, regiile autonome se comportă similar societăţilor comerciale, este necesară actualizarea prevederilor corespunzătoare din legislaţia privind organizarea şi funcţionarea regiilor autonome, astfel încât activitatea acestui tip de operator economic să nu fie perturbată de imposibilitatea efectuării unor modificări în structura organismelor de conducere. Datorită termenelor instituite, se impune reglementarea în regim de urgenţă a acestei situaţii.

Ca atare, Guvernul României vă propune spre adoptare acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat.

Comisia? Vă rog, domnule deputat Lakatos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lakatos Petru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a dezbătut iniţiativa legislativă şi constată că Senatul a adoptat prezenta iniţiativă legislativă în şedinţa din 29 octombrie 2007, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil proiectul de lege.

La şedinţa din 3 decembrie 2007, la dezbaterea iniţiativei legislative, din totalul de 22 de membri ai comisiei au participat 21 de deputaţi.

În urma dezbaterilor şi a punctelor de vedere exprimate de către membrii comisiei şi de către invitaţi s-a hotărât cu unanimitate de voturi să se supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2007 pentru modificarea art.13 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, în forma adoptată de Senat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Proiectul rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2007 pentru modificarea Legii învăţământului nr.84/1995 (rămas pentru votul final).  

La pct. 4, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.128/2007 pentru modificarea Legii învăţământului nr.84/1995.

Legea are caracter organic.

Raport de adoptare, Comisia pentru învăţământ.

Procedură de urgenţă.

Suntem primă Cameră sesizată.

Guvernul? Vă rog frumos, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Kovacs Emil-Carol:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prezentul act normativ reglementează finanţarea şcolarizării la nivelul postliceal prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi din alte venituri ale bugetelor locale. Astfel, se intenţionează sprijinirea financiară a investiţiei în acest tip de învăţământ pentru a veni în întâmpinarea cererii formulate de piaţa muncii pentru forţa de muncă corespunzătoare nivelului mediu de calificare.

Acest nivel de calificare asigură continuarea învăţării pentru cei care au finalizat studiile liceale şi nu au promovat examenul naţional de bacalaureat.

În consecinţă, Guvernul vă propune spre adoptare acest act normativ.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Comisia? Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.128/2007 pentru modificarea Legii învăţământului nr.84/1995.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere, fiind sesizată în fond, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2007. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea Legii învăţământului referitoare la învăţământul postliceal de stat, prin care se reglementează organizarea acestuia, răspunderea pentru nomenclatorul domeniilor şi calificărilor, măsurile de asigurare a calităţii, durata învăţământului postliceal, modul de finanţare şi cifra de şcolarizare.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 14 deputaţi, din totalul de 25 membri ai comisiei.

La dezbaterea propunerii legislative au participat ca invitaţi, în conformitate cu prevederile art. 54-55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, doamna Svetlana Preoteasa, secretar de stat, din partea învăţământului preuniversitar, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, şi domnul Adrian Pavel, şef serviciu, Ministerul Economiei şi Finanţelor.

În urma dezbaterilor din 3 decembrie 2007, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, propune plenului Camerei Deputaţilor aprobarea proiectului de lege în forma propusă de iniţiator.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Proiectul rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea articolului 67 din Legea învăţământului preuniversitar (rămasă pentru votul final).  

Pct.5. Propunerea legislativă privind modificarea articolului 67 din Legea învăţământului preuniversitar.

Legea are caracter organic.

Raport de respingere, Comisia pentru învăţământ.

Suntem primă Cameră sesizată.

Dacă iniţiatorul doreşte să susţină proiectul? Nu.

Comisia menţine punctul de vedere? Menţine. Mulţumesc.

Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Fiind propunere de respingere, proiectul rămâne la vot final.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale oraşelor Bragadiru şi Măgurele, judeţul Ilfov (rămasă pentru votul final).  

Pct.6. Propunerea legislativă privind modificarea limitelor teritoriale ale oraşelor Bragadiru şi Măgurele, judeţul Ilfov.

Legea are caracter organic.

Raport de respingere, Comisia pentru administraţie publică.

Suntem primă Cameră sesizată.

Dacă iniţiatorul doreşte să susţină proiectul? Vă rog, domnule deputat Ovidenie.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Costel Ovidenie:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Solicit retrimiterea la comisie, întrucât la data când s-a discutat această propunere legislativă nu exista un punct de vedere în scris al Guvernului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Punctul de vedere al comisiei? Comisia nu are un punct de vedere, fiind absentă in corpore. A, e aici. Vă rog frumos, domnule deputat, punctul de vedere al comisiei privitor la retrimiterea la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Diaconescu:

Domnule preşedinte,

Comisia pentru administraţie publică locală propune respingerea şi îşi menţine punctul de vedere, întrucât nu s-a iniţiat nimic la nivelul celor trei localităţi, Bragadiru şi cele două comune, niciun fel de referendum, şi nu putem să admitem o asemenea propunere legislativă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

În aceste condiţii, voi supune votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a domnului deputat Ovidenie. Deci, vă rog frumos să vă folosiţi cartelele. Stimaţi colegi, regula este bine cunoscută, deci, vă rog să vă introduceţi cartelele.

Vom vota propunerea de retrimitere la comisie a proiectului de la pct. 6.

Gata? Mulţumesc.

Vă rog să votaţi propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc, 23 din 52 de voturi, insuficient pentru retrimitere.

Rămânem sesizaţi cu acest proiect.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu există intervenţii la dezbaterii generale.

Fiind o propunere de respingere, proiectul rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2007 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome  Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat  (rămasă pentru votul final).  

Pct.7, Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2007 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome " Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat ".

Proiectul a fost reexaminat şi adoptat de Senat.

Legea are caracter ordinar.

Raport din partea Comisiei economice de adoptare a legii cu amendamente.

Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Domnule secretar de stat de stat Cseke, înţeleg că se menţine viziunea Guvernului? Mulţumesc.

Comisia? Vă rog, domnule deputat Lakatos.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lakatos Petru:

Domnule preşedinte,

În conformitate cu prevederile art. 77 alin. (2) din Constituţia României, republicată, Preşedintele României a formulat cererea de reexaminare pentru următoarele considerente: se propune eliminarea dispoziţiei art. 13, în sensul introducerii metodei vânzării imobilelor deţinute de către RAPPS prin negociere directă.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, membrii comisiei au supus dezbaterii cererea de reexaminare în şedinţa din 3 decembrie 2007.

La dezbaterea cererii de reexaminare, din totalul de 22 de membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, au fost prezenţi la dezbateri 21 de deputaţi.

În urma analizei motivelor cererii de reexaminare şi a punctelor de vedere exprimate de către invitaţi, membrii comisiei au hotărât, cu o abţinere, să admită cererea de reexaminare şi să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2007 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome " Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat ", cu amendamentele admise, care sunt redate în anexa la prezentul raport.

Şi, domnule preşedinte, aş dori să menţionez că dintr-o eroare materială, la nr. crt.7 privind introducerea alin.(4)1, aceasta trebuie realizată în cadrul art. 18 şi nu în cadrul art. 181. Iar, corespunzător acestuia, la nr. crt. 9 privind textul propus pentru art. 23 alin. (1) în partea introductivă trebuie să se facă referire la art. 18 alin. (4)1 şi nu la art. 181 alin. (4)1.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înţeles, vă mulţumesc foarte mult.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale.

Din partea Guvernului? Domnule secretar de stat Attila Ceke, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cseke Attila (secretar de stat, Secretariatul General al Guvernului):

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Raportul comisiei de specialitate aduce unele clarificări ale textului actului normativ şi contribuie astfel la aplicabilitatea acestuia.

În ceea ce priveşte cererea de reexaminare a Preşedintelui României, susţinem în continuare forma Ordonanţei Guvernului nr. 28/2007 astfel cum a fost aprobată de Guvern şi care prevede ca unică modalitate de vânzare a imobilelor deţinute de RAPPS vânzarea prin licitaţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat.

Dacă nu mai sunt intervenţii la dezbateri generale, trecem la dezbaterile pe articole.

Lucrăm pe anexa cu amendamente admise, nu există amendamente respinse.

Dacă, de la pct.1 la pct.5, există obiecţii, observaţii, comentarii? Textul Senatului, la toate aceste puncte. Nu sunt. Adoptate.

Dacă, de la pct.6 la pct.10, cu observaţiile prezentate de comisie şi care au fost în stenogramă, există observaţii la modificările de redactare, la îndreptarea de eroare materială propusă de comisie sau alte observaţii prevăzute la text? Nu sunt. Atunci, am adoptat până la pct.10.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne la vot final.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (rămasă pentru votul final).  

La pct. 8, Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Proiectul a fost reexaminat şi adoptat în forma iniţială de Senat.

Legea are caracter ordinar.

Raport din partea Comisiei pentru buget de adoptare a legii, în forma adoptată de Senat.

Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să susţină proiectul? Domnul secretar de stat Doică menţine punctul de vedere al Guvernului.

Comisia? Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Raportul se referă la reexaminarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, formulată de Preşedintele României. Am ţinut cont în comisie de cererea preşedintelui.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea cu modificări şi completări a ordonanţei, cum spuneam mai sus, a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi se referă în special la impozitul pe profit şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestuia datorate către contribuabilii din subordinea consiliilor locale şi a celor judeţene, să fie considerat venit al bugetelor locale respective şi după data de 1 ianuarie 2007, pentru a asigura finanţarea proiectelor cu asistenţa Uniunii Europene, înlocuirea noţiunii de "buget consolidat" cu cea de "bugetul de stat", în articolul care reglementează distribuirea impozitului pe venituri din transferul proprietăţii imobiliare din patrimoniul personal, verificarea condiţiei ce trebuie îndeplinită de microîntreprinderi referitoare la ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale şi în cursul anului fiscal, înlocuirea datei de 1 ianuarie 2006 cu 1 ianuarie 2007, în prevederea referitoare la neadmiterea suplimentărilor certificatelor de scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii finanţate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule să fie aplicată numai la cele cu masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone.

Proiectul de lege aduce în plus două modificări, din care una referitoare la modalitatea de calcul a impozitului pe venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, iar cea de a doua referitoare la exceptarea de la plata taxei speciale şi a autovehiculelor destinate a fi utilizate de pompieri.

Legea face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art. 76 din Constituţia României, republicată.

La lucrările comisiei au participat 27 de deputaţi din totalul de 29 de membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Legea a fost reexaminată de Senat şi acesta a respins cererea formulată de Preşedintele României.

Cu majoritate de voturi, membrii comisiei au apreciat că prin calcularea impozitului la valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate în situaţia reglementată ca excepţie în acest proiect de lege nu se încalcă egalitatea în drepturi a participanţilor la piaţa imobiliară.

Şi, de aceea, în urma dezbaterii, comisia respinge cererea formulată de Preşedintele României şi menţine propunerea de aprobare a acestui proiect de lege menţionat mai sus.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Există o serie de amendamente respinse şi am să-i consult pe iniţiatori dacă le susţin.

La pct.3 în anexă, există un amendament respins, se susţine? Nu se susţine.

Pct.4 în anexă, se susţine? Nu se susţine.

Pct.5? Nu se susţine.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art.26 din Ordonanţa Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (rămas pentru votul final).  

Pct.9, Proiectul de Lege pentru completarea art.26 din Ordonanţa Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Legea are caracter ordinar.

Proiect adoptat de Senat.

Raport de adoptare, Comisia pentru agricultură.

Suntem Cameră decizională.

Rog iniţiatorul să prezinte proiectul. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Szekely Levente Csaba:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Stimaţi invitaţi,

Art.26 din Ordonanţa nr.42/2004 reglementează modul de sprijinire a acţiunilor de luptă împotriva bolilor transmisibile ale animalelor, precum şi plata despăgubirilor pentru animale tăiate, ucise şi altfel afectate.

Art.26 din respectiva ordonanţă nu reglementează însă corect despăgubirile pe care le primesc persoanele care au suferit pagube fiindu-le sacrificate animalele direct sau indirect în cadrul programului de eradicare a focarelor.

De asemenea, art.26 nu reglementează despăgubirile pentru pierderile financiare suferite ca efecte colaterale rezultate din măsurile întreprinse pentru combaterea focarelor, inclusiv pentru împiedicarea transmiterii bolii la om.

Faţă de cele prezentate, a fost elaborată propunerea legislativă pe care v-o supun spre aprobare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Punctul de vedere al Guvernului? Vă rog, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Töke Istvan (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Guvernul susţine cu amendamente proiectul legislativ prezentat.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Comisia? Vă rog, domnule deputat Mocanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru completarea art.26 din Ordonanţa Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.26 din Ordonanţa Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, avându-se în vedere acordarea unor despăgubiri şi pentru proprietarii care au suferit pagube colaterale rezultate din măsurile întreprinse pentru combaterea epidemiei de gripă aviară.

Raportul comisiei a fost cu majoritate, înregistrându-se 24 de voturi pentru şi o abţinere, în şedinţa din 14 noiembrie 2007.

Proiectul de Lege pentru completarea art.26 din Ordonanţa Guvernului nr.42/2004 a fost adoptat şi în şedinţa Senatului din 30 octombrie 2007.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii, comisia propune adoptarea cu modificări a proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Timar, domnul deputat Popa, domnul deputat Giurgiu. Dacă mai există şi alte solicitări?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu Timar:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Membrii PSD din Comisia de agricultură au votat pentru acest proiect, fiindcă acest proiect de lege face precizări foarte clare privind modul de despăgubire a proprietarilor de animale, a celor care trebuie să fie sacrificate datorită pericolelor pe care le pot aduce prin transmiterea unor boli la oameni.

Dar, pe lângă aceste precizări, un lucru foarte bun care a fost amendat de către membrii din Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor a fost că arată structurile ce trebuie să existe de la nivel central până la nivel local. Fiindcă noi toţi trebuie să ne amintim, atunci când a fost depistată, dacă a fost depistată, gripa aviară la noi, ce circ făcea domnul ministru Flutur pe toate posturile de televiziune. Acest act normativ precizează foarte clar ce rol au toate instituţiile şi cine şi ce rol are fiecare minister în parte.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat Nicolae Popa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Este adevărat că orice act normativ poate fi modificat şi îmbunătăţit şi cred că se impunea mai mult ca niciodată ca acest act normativ, Ordonanţa de Guvern nr.42/2004, act normativ incomplet şi lipsit de ancorarea în realitate trebuia modificat şi, bineînţeles, completat, pentru că a produs foarte multe pierderi, foarte multe suferinţe producătorilor agricoli, fermierilor din domeniul şi sectorul avicol, dar şi cel de creştere a cailor, pentru că iată, epidemiile acestea care au apărut, gripa aviară şi anemiile infecţioase la cai au creat pagube imense de sute şi sute de miliarde, pagube care n-au fost despăgubite nici până astăzi, şi oamenii au rămas cu pierderile şi cu durerile cu care se confruntă ei în fiecare zi. Au dat în judecată ministerul şi vreau să vă informez, stimaţi colegi, că ei au câştigat la toate instanţele de judecată, se află la ultima instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi vor câştiga şi acolo, pentru că legea este de parte lor. Dar vă daţi seama că dacă am fi avut aceste completări şi modificări nu i-am fi purtat prin atâtea instanţe judecătoreşti şi nu le-am fi produs atâtea pierderi şi falimente în lanţ, aşa cum s-a întâmplat din cauza acestor situaţii de criză şi situaţii grave pe care le-am avut în cadrul actului normativ.

De aceea, pentru că el a fost aprobat şi din partea Senatului şi pentru că a fost adoptat şi în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va susţine acest proiect de lege, şi dincolo de ceea ce spunea domnul deputat Timar, că se creează anumite organisme care să prevină, să organizeze şi să protejeze producătorii agricoli, acest act normativ are în vedere şi pierderile colaterale, pierderile directe şi indirecte pe care le suportă producătorii agricoli, în aşa fel încât atunci când se confruntă cu asemenea epidemii sau anumite boli care sunt despăgubite de la stat ei să-şi primească drepturile, conform legii, imediat, şi nu ca până acum, când i-am amânat ani de zile, producându-le pierderi imense.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Giurgiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Noi am mai adoptat un proiect de lege pentru despăgubirea atât a proprietarilor de cai bolnavi, cât şi a celor care au suferit de pe urma gripei aviare în iunie anul acesta, dar când să fie pus în aplicare am constatat că proprietari de cai bolnavi care au predat animalele din anul 2004 până acum nu au putut să fie încadraţi în acel proiect de lege.

Aşadar, solicit Guvernului să spună dacă prin acest proiect de lege pot fi despăgubiţi toţi proprietarii de cai bolnavi care au predat cai din anul 2004 până acum.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat Dragoş Dumitriu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Faţă de experienţa de până acum, acest proiect de lege acoperă mult mai bine situaţiile defavorabile create. Faţă de ceea ce va urma, nu ştim încă exact cum se vor comporta instituţiile şi organismele, pardon, care vor trebui să aplice proiectul de lege.

Mă bucură că acest proiect se bucură de susţinerea PNL, de aceea aş dori ca indiferent de faptul că acest proiect este pus în aplicare foarte târziu, el să beneficieze de rectificările bugetare necesare, pentru că altfel o lege venită atât de târziu nu va putea fi pusă în aplicare pentru anul următor. Deci să nu ne bucurăm degeaba, că în teorie am rezolvat problema, dacă nu o vom rezolva şi practic, prin metode bugetare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole.

De la pct.1 la pct.5, textul comisiei.

Obiecţii? Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.6 la pct.8, textele comisiei? Adoptate. Mulţumim comisiei.

Proiectul rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul Cooperare teritorială europeană (rămas pentru votul final).  

Pct.10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană".

Legea are caracter ordinar, proiect adoptat de Senat, raport de adoptare Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Suntem Cameră decizională.

Rog Guvernul să prezinte proiectul.

Domnul secretar de stat Horia Irimia.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Horia Irimia (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Această reglementare, Ordonanţa Guvernului nr.46, pe care v-o supunem atenţiei, se referă la punerea în practică a obiectului "Cooperare teritorială europeană". România are alocată pe perioada 2007-2013 o sumă de peste 400 de milioane de euro. Dacă pentru Fondul European de Dezvoltare Regională reglementările de utilizare a lui, adaptarea la regulamentele Comisiei şi ale Parlamentului European au fost adoptate deja de către dumneavoastră prin Legea nr.249 din iulie 2007, actul pe care vi-l supunem astăzi atenţiei se referă atât la Fondul European de Dezvoltare Regională, cât şi la alte două instrumente care au reglementări specifice, regulamente separate. Este vorba despre instrumentul de asistenţă pentru preaderare, pentru statele aflate în curs de preaderare cu care noi vom colabora, precum şi instrumentul european de vecinătate şi parteneriat pentru cooperarea cu statele nemembre ale uniunii.

Contribuţia bugetară a României pentru cofinanţarea acestor proiecte ce vor fi finanţate prin obiectivul "Cooperare teritorială" este pe 7 ani de aproximativ 250 de milioane de lei. În reglementarea de faţă, se fac atât pe plan instituţional, cât şi financiar reglementările necesare pentru implementarea acestui program foarte important.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat.

Comisia? Vă rog, domnule deputat Baban.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.46/2007 privind modul de alocare al fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană".

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare modul de cuprindere a sumelor reprezentând contribuţia naţională în documentele bugetare, precum şi asistenţei financiare nerambursabile primite de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene; modul de cuprindere a plăţii în avans, suportarea cofinanţării de la bugetul de stat; responsabilitatea autorităţilor de management, autorităţii comune de management, autorităţii naţionale de a asigura recuperarea oricăror sume plătite necuvenite în cadrul programelor derulate în cadrul obiectivului "Cooperare teritorială europeană".

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată. La dezbaterea proiectul a participat, în conformitate cu prevederile art.54 şi 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, şi doamna Iulia Hertzag, director în Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.

La lucrările comisiei au participat 28 de deputaţi din totalul de 29 de membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 9 octombrie 2007. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale din bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană" în şedinţa din 27 "11.2007, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Neexistând amendamente admise sau respinse, proiectul rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2007 pentru modificarea art.1 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autorităţilor publice centrale (rămas pentru votul final).  

11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2007 pentru modificarea art.1 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autorităţilor publice centrale.

Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat, raport de adoptare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul să prezinte proiectul.

Domnul secretar de stat Doică.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Doică (secretar de stat, Ministerul Economiei şi Finanţelor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.1/2007, bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau de sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi autorităţilor publice centrale, se aprobă prin ordin al ordonatorului principal de credite.

Având în vedere impactul negativ al acestei situaţii asupra veniturilor bugetului de stat s-a impus modificarea prevederilor legale în vigoare, în sensul reglementării obligativităţii aprobării acestor bugete de venituri şi cheltuieli printr-un ordin comun, semnat atât de către ministrul de resort, cât şi de către ministrul economiei şi finanţelor.

Faţă de raportul favorabil, fără amendamente, al comisiei, vă rugăm să fiţi de acord cu proiectul de act normativ.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Comisia? Vă rog, domnule deputat Baban.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La dezbaterea proiectul a participat, în conformitate cu art.54 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, domnul Cătălin Doică, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor. La lucrările comisiei au participat 28 de deputaţi din totalul de 29 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 9 octombrie 2007.

Proiectul de lege, potrivit art.17 din Constituţia României, republicată, şi art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii, Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2007 pentru modificarea art.1 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autorităţilor publice centrale, în şedinţa din 27 noiembrie 2007, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Neexistând amendamente admise sau respinse, nu avem dezbateri pe articole, proiectul române la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011 (rămas pentru votul final).  

12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011.

Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să prezinte proiectul?

Vă rog

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Gherguţ (vicepreşedinte, Institutul Naţional de Statistică):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă numesc Dan Gherguţ, sunt vicepreşedinte la Institutul Naţional de Statistică.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de act normativ a fost iniţiat pentru crearea cadrului legislativ necesar conformării cu acquis-ul comunitar în domeniul statisticii, având două obiective principale: sfera de cuprindere şi perioada în care va fi realizat recensământul, respectiv martie 2011, şi constituirea şi stabilirea atribuţiilor structurilor centrale şi locale de coordonare şi monitorizare a activităţilor specifice acestui recensământ.

Faţă de aceste argumente, aş dori să mai supun atenţiei dumneavoastră încă trei.

În primul rând, complexitatea acestui recensământ face necesară declanşarea activităţilor de pregătire cu cel puţin 4 ani înainte de realizarea sa propriu-zisă.

În al doilea rând, recensământul populaţiei şi locuinţelor din România va fi realizat în anul 2011, la fel ca în toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, şi prin realizarea sa concomitentă în toate statele europene şi în acelaşi an va fi posibilă cunoaşterea exactă a numărului cetăţenilor români rezidenţi în celelalte state europene.

În al treilea rând şi ultimul, cunoaşterea exactă a populaţiei României este determinantă pentru stabilirea ponderii României în procesul decizional la nivel european.

Având în vedere cele de mai sus şi raportul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrului ecologic, vă rog, stimate doamne şi domni deputaţi, să fiţi de acord cu adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Comisia? Vă rog, domnule deputat Igaş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Traian Constantin Igaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege a fost dezbătut şi analizat în fond în procedură de urgenţă în şedinţa din 4 decembrie 2007.

Proiectul de lege are ca obiect aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011.

Având în vedre importanţa acestui proiect de lege, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune plenului Camerei Deputaţilor admiterea, cu modificări, a proiectului de lege.

Mai menţionez aici un lucru. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar Senatul a adoptat acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale?

Domnule Vainer, la dezbateri generale? Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Vainer:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi şi deputate,

Doresc să susţin întrutotul necesitatea adoptării acestei legi de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă privind efectuarea recensământului populaţiei în 2011 şi al locuinţelor. Este, dacă doriţi, un document care priveşte perspectiva României. Nu e vorba numai de o înregistrare care serveşte momentului 2011, dar întotdeauna un recensământ de acest gen oferă o bază de date extraordinar de importantă pentru evoluţii viitoare.

Avem nevoie de acest recensământ, cu atât mai mult, cu cât îl vom realiza pentru prima dată în total acord cu metodologia Uniunii Europene şi concomitent cu recensămintele care se vor face în celelalte ţări ale Uniunii Europene.

În nume propriu, dar cred că şi al grupului, sprijinim această lege şi o vom vota cu toţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Lucrăm pe anexa cu amendamente admise. Există un amendamente respins şi o să consult dacă se susţine.

De la pct.1 la pct.5 pe anexa cu amendamente admise?

Există obiecţii? Observaţii? Comentarii la varianta comisiei?

Nu sunt. Adoptat.

De la cpt.6 la pct.10. Vă rog, domnule deputat Frâncu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Domnule preşedinte,

La pct.8, la art.5 vreau să semnalez o eroare de redactare şi care din punctul meu de vedere se repetă la fiecare articol în parte.

Denumirea comisiei respective "Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor", trebuie să fie scrisă cu majuscule la toate componentele sale de cuvinte. Ea este scrisă pe parcursul legii în vreo 5 feluri: C mare, c mic, după aceea fără majuscule la celelalte.

Şi, în al doilea rând, semnalez faptul că pe textul oficial, să zicem, al legii s-au strecurat atât la art.3, redactări greşite, "indifferent" cu doi f la art.3, dacă se poate face corectura, şi la art.5 "Institutul Naţional de Statistică", nu "Institutul Naţionale de Statistică..." De fapt, "naşionale". Deci, peste tot să se facă această corectură. "Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor", deci cu majuscule.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Rog, de asemenea, comisia să observe la redactare că lipseşte lit.b) de la pct.8, probabil că e pur şi simplu o numerotare eronată. Dar aceste lucruri, fără îndoială că le face de obicei Departamentul legislativ care ne rămâne îndatorat pentru sprijinul pe care i-l acordăm.

Dacă există alte observaţii până la pct.10? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.11 la pct.15, consult dacă se susţine amendamentul respins de la art.8. Nu se susţine.

De la pct.11 la pct.15, obiecţii? Observaţii? Comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

De la pct.16 la pct.19?

Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.34/2007 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM - S.A (rămas pentru votul final).  

La pct.13, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.34/2007 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene TAROM" - S.A.

Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport din partea Comisiei pentru industrii şi servicii de adoptare a Proiectului de Lege privind respingerea ordonanţei. Suntem Cameră decizională. Dacă Guvernul doreşte să susţină proiectul?

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Kovacs Carol-Emil:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Guvernul susţine acest proiect de lege care vizează stabilirea condiţiilor în care Ministerul Transporturilor poate decide să desemneze o persoană juridică română sau străină pentru administrarea companiei, în scopul accelerării procesului de restructurare a Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române, TAROM" - S.A. şi al eventualei pregătiri a acesteia pentru privatizare.

În consecinţă, Guvernul vă propune acelaşi punct de vedere, adică adoptarea proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Comisia?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.34/2007 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.

Ordonanţa Guvernului nr.45/1997 a fost emisă pentru a da posibilitatea Ministerului Transporturilor să aleagă în urma licitaţiei un administrator performant, persoană juridică română sau străină pentru Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.

Senatul, în şedinţa din 7 noiembrie 2007, a adoptat un proiect de lege pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.34/0907. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate de membrii comisiei, s-a constatat că modificările propuse de iniţiatorul Ordonanţei Guvernului nr.34/2007 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM" S.A. nu pot fi acceptate, din următoarele considerente. Deşi prin proiectul de lege se propune îmbunătăţirea managementului companiei, nu există un program concret de restructurare a acesteia.

În legislaţia actuală, respectiv în Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că o persoană juridică poate fi numită administrator sau membru al Consiliului de supraveghere al unei societăţi de acţiuni.

Propunerile cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr.34 privind reorganizarea companiei şi numirea unei persoane juridice ca administrator al Societăţii Comerciale TAROM pot fi realizate prin modificarea statutului societăţii.

Faţă de cele prezentate, membri comisiei au hotărât în unanimitate să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 34/2007 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale TAROM S.A.

Legea face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt, fiind propunerea de respingere, proiectul rămâne direct la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului (rămas pentru votul final).  

14. Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural "Catedrala Mântuirii Neamului".

Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Suntem Cameră decizională.

Invit iniţiatorul, dacă doreşte să susţină proiectul. Vă rog, domnule deputat Rus.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.19/2005 s-a prevăzut ca fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural "Catedrala Mântuirii Neamului" vor fi asigurate de către Patriarhia Ortodoxă Română. Au trecut mai bine de doi ani de la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19, adică din 17 martie 2005, iar lucrările pentru realizarea Ansamblului Arhitectural "Catedrala Mântuirii Neamului" încă nu au început, în special datorită lipsei fondurilor necesare construirii acestei catedrale.

În vederea realizării acestui obiectiv de importanţă naţională, iniţiatorii propun ca prin modificarea şi completarea Legii nr.261/2005 pe de o parte să se prevadă că 50% din fondurile necesare vor fi asigurate din bugetul statului prin Guvernul României, iar cealaltă parte o va asigura Patriarhia Ortodoxă Română.

Salutăm începutul bun al Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel care a reuşit zilele trecute să sfinţească locul şi să pună sfânta cruce unde va fi amplasat altarul acestei catedrale şi solicităm dumneavoastră, stimaţi colegi, ca aşa precum Senatul şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au susţinut această iniţiativă s-o susţineţi şi dumneavoastră, şi dacă Dumnezeu ne ajută, să putem vedea începute lucrările acestei catedrale.

Deci, vă rog să susţineţi această iniţiativă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Comisia?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi probleme minorităţilor naţionale, al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Guvernul nu susţine adoptarea iniţiativei legislative.

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural "Catedrala Mântuirii Neamului" aprobată cu modificări prin Legea nr.268/2005, astfel încât fondurile destinate construirii acesteia să fie asigurate de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile Administraţiei Publice Locale.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată.

La dezbaterea proiectului a participat, în conformitate cu prevederile art.54 şi 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, domnul Doică Cătălin, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor.

La lucrările comisiei au participat 28 de deputaţi din totalul de 29 de membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 4 septembrie 2007.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi a art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii, Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural "Catedrala Mântuirii Neamului" în şedinţa din data de 27 noiembrie 2007, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Punctul de vedere al Guvernului?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andras Demeter Istvan (secretar de stat, Ministerul Culturii şi Cultelor):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Această iniţiativă are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural "Catedrala Mântuirii Neamului", astfel încât fondurile destinate construirii acesteia să fie asigurate de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, în proporţie de 50%, şi de Guvernul României, în proporţie de 50%.

Modificarea actului normativ nu este oportună în aprecierea Guvernului, întrucât amânarea lucrărilor de construcţie nu este cauzată din lipsa fondurilor, ci cu precădere de litigiile care au intervenit între Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române şi unii foşti proprietari ai terenului pe care urmează să fie edificată catedrala.

Iar la art.1 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2005 sunt prevăzute obligaţiile Guvernului României şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale implicate de a acorda, la solicitarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, tot sprijinul necesar, în condiţiile prevăzute de lege.

Având în vedere consideraţiile de mai sus, Guvernul României nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Intervenţii la dezbateri generale?

Vă rog, domnul deputat Ioan Aurel Rus.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

S-a observat mai ales în ultimii ani datorită evenimentelor importante din viaţa Bisericii Ortodoxe Române, că avem o biserică aşa-numită Catedrală Patriarhală neîncăpătoare. Lumea trebuie să aştepte de multe ori afară şi la marile sărbători şi la evenimentele naţionale, şi în acest sens am venit cu această iniţiativă.

Am urmărit şi ultimele declaraţii ale Preşedintelui României şi ale premierului, precum şi ale preşedintelui Senatului, care, la instalarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, şi-au acordat şi s-au făcut a fi disponibil pentru susţinerea atât a intrării bisericii în viaţa socială, cât şi a construirii acestui măreţ monument.

Dacă Patriarhia a acceptat ideea ca să se reducă de la dimensiunea mare a celor 10.000 de locuri cum se preconiza a fi construită catedrala şi s-o reducem la 5.000 de locuri, trebuie să apreciem aceste lucru.

Nu înţeleg însă de ce Guvernul nu vrea să susţină această iniţiativă. Probabil că, şi aici fac un apel la Guvern, dacă Guvernul României va susţine această iniţiativă a noastră, astăzi îşi va spăla o pată din abandonarea bunurilor Fundaţiei "Gojdu", rămânând ca mai departe să lucreze pentru readucerea în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române a acestor bunuri care au aparţinut de drept acestei instituţii fundamentale a statului român şi care se bucură de cea mai mare încredere.

De aceea, cred că poziţia Guvernului nu este bine exprimată în acest sens şi încă o dată vă solicit dumneavoastră un vot favorabil.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Valeriu Tabără. Domnul deputat Nicolae Popa.

Mai există alte solicitări de cuvânt din partea grupurilor? Nu mai sunt.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De la început fac precizarea că Grupul parlamentar al Partidului Democrat va vota această iniţiativă legislativă şi argumentele acestui vot sunt date pentru faptul că acest lăcaş de cult, Catedrala Mântuirii Neamului, nu este unul strict legat numai de cultul ortodox. Este un monument şi în acelaşi timp un simbol naţional.

Pe de altă parte, să nu uităm că, Capitala României este departe de ceea ce înseamnă lăcaşul de cult reprezentativ pentru Patriarhia Română, faţă de ceea ce înseamnă catedralele din oraşele de provincie. Eu n-aş fi mers pe reducerea numărului de locuri. Catedrala din Timişoara este la nivelul de 5.000 de locuri. La fel de mare este şi cea de la Târgu Mureş, din Cluj, dacă nu mă înşel, şi aşa mai departe.

Dar, în acelaşi timp, cred că aportul Guvernului şi al instituţiilor statului la construcţia acestui monument se impune. Aşa cum de fapt Secretariatul de Stat pentru Culte contribuie în fiecare an cu sume reprezentative pentru dezvoltarea unităţilor de cult din teritoriu, indiferent de cultul respectiv.

Încă o dată, repet, se impune acest sprijin şi finalizarea unui monument care este un ideal de fapt de foarte, foarte mulţi ani, încă de la înfiinţarea Patriarhiei Române şi care trebuie să se construiască la Bucureşti. Din păcate, s-a întârziat enorm de mult şi datorită unor speculaţii făcute în jurul terenurilor sau a locurilor unde să fie amplasată Catedrala, dar o dată cu stabilirea acestui loc, cu instalarea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, să sperăm că împreună şi avem obligaţia s-o facem împreună, să finalizăm această construcţie, repet încă o dată, reprezentativă pentru România.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Nicolae Popa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ridicarea unei catedrale a mântuirii neamului pentru credincioşii ortodocşi a fost o dorinţă mai veche şi ştiu că au fost foarte multe discuţii şi controverse pe această temă. Ţineţi minte când era primar general, domnul Băsescu spunea că nu dă nici terenul, nici nu doreşte construirea Catedralei Mântuirii Neamului şi până la urmă Guvernul Tăriceanu a reuşit să emită acea ordonanţă în 2005 pentru atribuirea terenului şi aş vrea să vă mai spun că tot Guvernul Tăriceanu a fost primul Guvern care a acordat cele 10 milioane de euro pentru începerea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului. Deci nu ne puteţi acuza de rea-credinţă, ci suntem de bună-credinţă.

Este clar că Partidul Naţional Liberal va susţine întotdeauna cele trei valori fundamentale ale neamului românesc: biserica, armata şi familia.

Ca atare, noi vom susţin ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului, vom susţine şi financiar în continuare, pentru ca lucrările acestea să fie finalizate şi, aşa cum spunea şi domnul deputat Tabără, să fie atât de mare şi atât de necesară pentru nevoile neamului românesc.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Doamne, ajută!

Domnul deputat Petru Andea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Andea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur că la cele trei instituţii fundamentale, putem să adăugăm şi pe a patra şi care este şcoala şi care are aceleaşi valori în ceea ce priveşte educarea şi moralitatea în societatea românească.

Aş vrea acum să prezint o opinie şi personală, dar şi din partea Grupului de rugăciune, care cu toţii ştim că funcţionează în Parlamentul României şi în Camera Deputaţilor. În urma deschiderii pe care noua lege privitoare la libertatea religioasă a adus-o societatea românească şi care prevede, fără îndoială, implicarea statului în ceea ce înseamnă susţinerea activităţii cultelor. Am în vedere doar modul în care a fost tratată problema salarizării clerului din România.

Deci, pe aceeaşi linie mergând, noi considerăm că orice iniţiativă care sprijină instituţia bisericii este binevenită.

În consecinţă, din punctul de vedere al Grupului de rugăciune care s-a implicat în ceea ce înseamnă problematica lăcaşurilor de cult şi când a fost vorba de cultul catolic şi când a fost vorba de biserica armenească şi aşa mai departe, sprijinim iniţiativa legislativă care ne-a fost prezentată.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă există alte intervenţii la dezbateri generale.

Domnul deputat Giurgiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ca membru al Grupului de rugăciune, salut această iniţiativă. Ba, mai mult, aşa cum a spus şi domnul preşedinte Andea, cu toţii, în Grupul de rugăciune, am susţinut toate proiectele care vin în sprijinul dezvoltării bisericii. Ba, mai mult, în legea cultelor, s-a văzut clar că suntem de acord cu o dezvoltare şi cu o sprijinire clară şi concretă a tuturor cultelor din România.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Nemaiexistând alte intervenţii, proiectul rămâne la vot final.

Domnul deputat Calimente. Înţeleg că nu s-a observat mâna ridicată de dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că realizarea Catedralei Neamului este un ideal pe care România încearcă de peste 80 de ani să-l pună în practică. Cred că a venit vremea să facem acest lucru. Au fost discuţii interminabile atât în viaţa politică, cât şi în viaţa societăţii civile despre acest subiect şi sigur eu am unele îndoieli în ceea ce priveşte amplasamentul, pentru că o asemenea construcţie va fi pusă în umbră, clar, de construcţia mult mai imensă sau mai mare a Casei Poporului, a Parlamentului, şi nu va avea punerea în valoare necesară. Nu ştiu, cred că ar fi necesar să găsim un loc mai reprezentativ pentru asemenea construcţie şi să n-o înghesuim peste altă construcţie. Pentru că marile catedrale ortodoxe, pentru că s-a spus că ortodoxia nu are această tendinţă de a construi mari catedrale, şi asta mai ales societatea civilă a spus-o, şi nu numai catolicismul, vreau să le aduc aminte că Sfânta Sofia de la Constantinopol este ortodoxă, că Isus Mântuitorul de la Moscova şi Vasâli Blajini sunt de asemenea ortodoxe şi chiar Sfântul Marcu de la Veneţia, chiar dacă cultul care se desfăşoară în interior este catolic, biserica este prin construcţie ortodoxă, sub influenţa Constantinopolului, atunci când Veneţia ţinea de Constantinopol.

Avem nevoie de această construcţie, dar cred că ar trebui să reflectăm, o repet încă o dată, la aşezarea acestei construcţii, pentru că dacă vrem să facem un lucru deosebit, vrem să fie un semn al ortodoxiei româneşti, trebuie s-o punem în valoare şi printr-un amplasament care să-i dea această valoare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, timpul dumneavoastră s-a epuizat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mai există alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii.

Mulţumesc.

Proiectul rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial (rămas pentru votul final).  

Pct.15. Proiectul de Lege privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial.

Lege are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat.

Raport de adoptare, Comisia pentru cultură.

Suntem Cameră decizională.

Rog iniţiatorul să prezinte proiectul.

Poftiţi, domnule deputat Frâncu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Alături de colegii mei Petre Străchinaru şi Cătălin Micula, am elaborat această propunere legislativă în scopul protejării patrimoniului tehnic şi industrial din România.

La noi există importante obiective valoroase de patrimoniu tehnic şi industrial, mobil sau imobil, din secolele trecute, unele care funcţionează şi în prezent, reprezentând un segment semnificativ al patrimoniului cultural naţional.

Din păcate, din cauza unor privatizări rapide, situaţia economică precară a proprietarilor sau chiar perioadele de avânt economic, toate acestea au reprezentat conjuncturi de natură să favorizeze demolări, casări, distrugeri rapide ale acestor bunuri.

Având în vedere valoarea ridicată, europeană a patrimoniului tehnic şi industrial românesc, mobil sau imobil, situaţia de risc în care se găseşte acesta, precum şi eficienţa mai mult decât relativă a protecţiei sale, au constituit pentru noi acest imbold necesar reglementării regimului juridic general al acestui tip de patrimoniu, cuprinzând ansamblul de măsuri ştiinţifice, juridice, administrative, financiar-fiscale şi tehnice, menite să asigure identificarea, inventarierea, conservarea şi restaurarea, asigurarea pazei, întreţinerea şi punerea în valoare a bunurilor de patrimoniu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea comisiei, domnul deputat Emilan Frâncu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea regimului juridic al patrimoniului tehnic şi industrial, consacrând rolul Ministerului Culturii şi Cultelor, al serviciilor sale deconcertate, precum şi al Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, în elaborarea de programe privind identificarea, cercetarea şi clasarea acestor bunuri în vederea protejării, precum şi condiţiile în care se pot realiza intervenţii asupra celor clasate.

Potrivit art.73 din Constituţia României, republicată, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Proiectul a fost dezbătut în şedinţele comisiei în zilele de 12 şi 27 noiembrie. La lucrări au participat 14 deputaţi din totalul de 19. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenţi în sală în momentul votării.

Acest proiect de lege a fost adoptat şi de Senat în şedinţa din 4 octombrie în calitate de primă Cameră sesizată. Camera Deputaţilor este Cameră decizională şi, în urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea Proiectului de Lege privind instituirea regimului juridic al patrimoniului tehnic şi industrial, cu amendamentele anexate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

La dezbateri generale, după domnul Frâncu, bineînţeles.

Vă rog, domnule deputat Soporan.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Filip Soporan:

Chiar dacă acest proiect de lege nu este o iniţiativă a Partidului Social Democrat, doresc să susţin proiectul de lege. Această lege este cu adevărat o lege europeană pentru că vizează lucruri esenţiale pentru patrimoniul românesc. Este vorba de identificarea, notificarea şi protejarea unui bun deosebit de important care a adus dezvoltare în România. Este vorba de industria românească.

Vom susţine cu toţii, vorbesc în numele Grupului parlamentar al P.S.D., acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Aledin Amet.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Proiectul de lege este unul lucrat în cadrul Comisiei de cultură cu multă stăruinţă. Tematica abordată, chiar dacă este puţin neconvenţională pentru domeniu, trebuie încadrată într-un regim juridic.

Spuneam că demersul îndeplineşte o astfel de abordare. Firesc că grupul nostru parlamentar susţine această propunere legislativă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Alte intervenţii la dezbateri generale?

Nu mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Lucrăm pe anexa cu amendamente admise. Vă atrag atenţia că există şi un amendament respins. Am să vă consult când ajungem la art.6 dacă se susţine sau nu.

La anexa cu amendamente admise. De la pct.1 la pct.5, obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.6 la pct.10. Se susţine amendamentul respins de la art.6? Nu.

De la pct.6 la pct.10, obiecţii, observaţii, comentarii. Nu sunt. Adoptate.

De la pct.11 la pct.14. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii tinerilor nr.350/2006 (rămas pentru votul final).  

Pct. 16. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii tinerilor nr.350/2006.

Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat.

Raport de adoptare, Comisia pentru învăţământ.

Suntem Cameră decizională.

Rog iniţiatorul să prezinte proiectul mai întâi.

Doamna preşedinte Vasilescu, prezentaţi şi ca iniţiator, şi apoi prezentaţi şi raportul comisiei, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii tinerilor nr.350/2006, pentru a clarifica situaţia Fundaţiei Naţionale pentru Tineret pentru a nu se mai putea crea confuzii între această instituţie şi eventual alte structuri cu denumire identică.

Face parte din categoria legilor ordinare. Este un proiect adoptat de Senat şi la comisie a trecut cu unanimitatea voturilor celor prezenţi.

Despre ce este vorba mai exact: exista un proiect de lege referitor la Fundaţia Naţională pentru Tineret care Fundaţie Naţională pentru Tineret trebuia să preia tot patrimoniul fostei U.T.C. În momentul în care legea era în Parlamentul României, asta însemnând în urmă cu patru ani, cineva, o şleahtă de escroci, că altfel nu pot să le spun, s-au dus şi s-au înregistrat cu denumirea respectivă şi au pus mâna pe o parte din patrimoniul fostei U.T.C., în condiţiile în care a existat o instanţă în România care, şi după apariţia legii, când s-a văzut foarte clar ce înseamnă Fundaţia Naţională de Tineret, adică este constituită din fundaţiile judeţene de tineret, constituite conform Decretului nr.150/1990, deci nu orice ONG putea lua această denumire. Ei bine, instanţa respectivă a dat dreptate acestei "fundaţii naţionale pentru tineret" care s-a autodenumit aşa, şi a pus mâna pe fondurile fostei UTC care se aflau la Banca Comercială Română.

Aşadar, pentru a putea să recuperăm acest patrimoniu şi pentru a fi foarte clar cine este continuatorul de drept al fostei UTC, de fapt toate organizaţiile de tineret politice şi apolitice după 1990, am considerat necesar să modificăm acest proiect de lege. Aşa cum v-am spus, a trecut în unanimitate la Comisia pentru învăţământ şi eu am convingerea că va trece şi de plenul Camerei Deputaţilor, pentru că este absolut obligatoriu să recuperăm un patrimoniu la care am contribuit cu toţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Dacă prezentaţi şi raportul sau considerăm că ăsta a fost şi raportul. Ştiu că nu e foarte procedural, dar am să pun totuşi o întrebare. Proiectul acesta de lege are vreo legătură cu sediul faimos? N-are nici o legătură, nu vizează acea chestiune. Am înţeles.

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Petru Andea, la dezbateri generale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Andea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur, completând răspunsul la întrebarea dumneavoastră, va avea legătură după ce Consiliul Naţional al Fundaţiei pentru tineret îşi va intra în drepturi. Este un proverb conform căruia "boala lungă ştim unde duce", mulţi tineri au ajuns maturi sau chiar au îmbătrânit aşteptând o reglementare în ceea ce priveşte patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist.

Legea tineretului a avut un stagiu suficient în Parlament. Iată că şi iniţiativa de modificare a acestei legi împlineşte deja mai bine de un an. Din punctul de vedere al Grupului P.S.D., noi considerăm că iniţiativa legislativă este necesară pentru că, într-adevăr, corectează nu ceea ce a făcut, cum se spunea, un grup de escroci, ci un grup de tineri întreprinzători. Pentru că trebuie să recunoaştem că tinerii au acest simţ nou şi puternic a ceea ce înseamnă proprietatea şi s-au gândit într-adevăr că dacă a fost un bun al tuturor, ar putea să fie şi numai bunul lor.

Ca atare, iniţiativa legislativă este justificată şi într-adevăr corectează o iniţiativă, n-aş spune condamnabilă, dar în orice caz în afara cadrului legal care s-a încercat pe seama vechii propuneri din Legea tineretului.

Grupul P.S.D. susţine această iniţiativă legislativă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale.

Nu mai sunt.

Neexistând amendamente admise sau respinse, proiectul rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive (rămas pentru votul final).  

La pct.17, Proiectul de Lege privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive.

Legea are caracter organic.

Proiect adoptat de Senat.

Raport de adoptare, comisiile pentru învăţământ şi pentru apărare.

Suntem Cameră decizională.

Rog iniţiatorul să prezinte raportul.

Domnul deputat Dumitru Dragomir.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Dragomir:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am iniţiat acest proiect de lege privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive, împreună cu Jandarmeria, cu Poliţia Română, cu justiţia, cu Agenţia pentru Sport, cu Federaţia Română de Fotbal, cu Liga profesionistă de fotbal, cu ligile profesioniste din Europa.

Este un proiect de lege modern, va fi o lege modernă, aşa cum cere Europa, aşa cum are Anglia, Franţa, Spania, Italia.

Pentru ce am făcut acest proiect de lege? Fenomenul o luase razna. Era o nebunie şi este o nebunie la această oră în fotbalul mondial şi nu numai în România. Am prevăzut cu un an de zile în urmă, pentru că la acest proiect de lege am lucrat peste opt luni de zile, am prevăzut escaladarea acestor violenţe şi atunci am făcut o lege modernă care cred că ani de zile de acum înainte va da posibilitatea celor mulţi să vină cu copii, cu neveste, cu fete, fără frica de a se întoarce sau de a nu se mai întoarce de la stadioane.

Eu vă rog să credeţi că este o lege ultramodernă şi mulţumesc atât Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, cât şi Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi Senatului pentru că a dat aprobare şi vă mulţumesc şi dumneavoastră că o veţi vota, pentru că este imperios necesară momentului actual.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Comisia, vă rog. Doamna preşedinte Vasilescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Înainte să citesc raportul, vreau să vă informez, domnule preşedinte, că legea la care vă refereaţi dumneavoastră cu celebrul sediu, este de fapt o reexaminare a Legii tineretului care este încă la Comisia de învăţământ, pentru că aşteptăm o altă variantă care să dezbate la Senat. Deci n-are nici un fel de legătură cu acest proiect de lege pe care tocmai l-am discutat.

Obiectul de reglementare al proiectului de lege la care s-a referit domnul Mitică Dragomir constă în îmbunătăţirea sistemului de asigurarea ordinii publice la competiţiile şi jocurile sportive, adaptarea unor prevederi specifice la standardele europene, încadrarea penală şi contravenţională a unor fapte ce pot fi săvârşite înainte, în timpul sau după terminarea activităţii sportive, instituirea sub sancţiune a unor obligaţii pentru instituţiile implicate, precum şi structurarea mai clară a atribuţiilor acestora.

Senatul a adoptat acest proiect de lege care face parte din categoria legilor organice.

La lucrări au fost prezenţi 36 de deputaţi din totalul celor 50 de membri ai Comisiilor de învăţământ şi de apărare reunite.

La dezbaterea proiectului de lege au participat alături de iniţiator şi domnii Mircea Alexandru, Olimpiodor Antonescu, colonel Aurel Moise, căpitan Anton Cernat şi locotenent Cezar Medzinschi, toţi din partea Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Cu câteva modificări, comisiile au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, doamna preşedinte.

Guvernul. Vă rog, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Pătuleanu (secretar de stat, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Guvernul susţine adoptarea acestei propuneri legislative, întrucât toate propunerile şi observaţiile formulate de minister au fost incluse în proiect de lege ce va fi supus dezbaterii şi adoptării dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Intervenţii la dezbateri generale?

Domnule deputat Calimente, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine acest proiect de lege. Considerăm că era imperios necesar pentru că, aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră, în ultima vreme, manifestările aşa-zis de susţinere a echipelor, nu numai de fotbal, fenomene de violenţă se întâmplă, mai nou, şi în alte sporturi au devenit endemice, putem spune.

Cel mai exemplificator caz poate fi participarea suporterilor români în Bulgaria, unde n-au avut cu cine să se bată şi s-au bătut între ei. Pentru că există o categorie deja de suporteri care nu mai urmăresc manifestarea sportivă, ci se duc la stadioane sau în sălile de sport numai pentru a se bate. Pleacă de acasă pregătiţi pntru a face acest lucru.

Aş vrea însă să-i recomand domnului Mitică Dragomir ca pe lângă instituţiile statului, o mare atribuţie cred că revine şi ligii şi federaţiei, în sensul în care, în opinia mea, o parte din aceste nuclee dure ale echipelor provin din încurajările pe care patronii cluburilor de fotbal le-au făcut nucleelor dure ale galeriilor. I-au plătit, i-au încurajat să facă asemenea manifestări şi cred că dumneavoastră trebuie să luaţi, prin ligă şi prin federaţie, măsuri şi împotriva proprietarilor de cluburi sau conducerilor cluburilor care vor continua aceste proceduri în continuare.

În rest, sigur, proiect de lege stabileşte atribuţiile organelor statului, dar trebuie intervenit şi la cluburi pentru că altfel, după părerea mea, acest fenomen va continua.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Andea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Andea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a abordat cu extrem de multă rigurozitate şi atenţie iniţiativa legislativă care ne este acum prezentată. Este o lege de foarte mare întindere şi, într-adevăr, de o complexitate deosebită.

Despre necesitatea ei ne vorbesc, fără îndoială, imaginile pe care aproape, săptămânal, le recepţionăm de la meciurile, în principal, cele de fotbal, atât interne, cât şi internaţionale, şi nu mai are rost să insistăm asupra necesităţii ei.

Sigur că forma iniţială a legii poate că a fost un pic cam cazonă. Vreau să spun că este meritul unui subcolectiv mai larg din care şi domnul general Antonescu, prezent aici, a făcut parte, în aşa fel încât să găsim media firească şi potrivită pentru societatea românească de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Precizaţi şi numele de botez, să nu se interpreteze?!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Andea:

Da. Mulţumesc.

Ce aş vrea să spun? Sigur că duritatea legii este, aş spune, medie, faţă de legislaţia europeană, deci nu este chiar atât de dură ca cea engleză, dar, în orice caz, răspunde, după părerea noastră, necesităţilor actuale pentru a menţine şi a preveni violenţa pe terenurile sportive şi la competiţiile sportive.

Este o lege care intră în cele mai intime mecanisme, care generează violenţa, provoacă violenţa, pot să preîntâmpine violenţa şi, desigur, poate să sancţioneze violenţa. S-a avut în vedere responsabilităţile în primul rând ale organizatorilor, şi aici includ liga şi toate structurile care răspund pe linie de sport, de competiţiile sportive.

Deci, din acest punct de vedere, legea corespunde nevoilor, în sensul că stabileşte obligaţii extrem de precise pentru organizatori, inclusiv pentru ceea ce înseamnă uneori incitarea la violenţă de către reprezentanţii organizatorilor, inclusiv sancţiunile la care aceştia sunt supuşi. Evident că cele mai dure şi mai aspre sancţiuni se aplică organizatorilor.

În ceea ce priveşte participanţii la competiţia sportivă, legea face distincţie clară între ceea ce înseamnă spectatori, suporteri şi huligani. Cele mai multe prevederi din lege nu sunt îndreptate împotriva spectatorilor sau a suporterilor, ci împotriva grupurilor de huligani care de fapt generează, cu preponderenţă, actele de violenţă.

Sigur că la dezbaterea legii, ţin să subliniez, au participat şi reprezentanţi ai galeriilor sportive, care au avut o contribuţie semnificativă în ceea ce înseamnă modul în care trebuie tratat publicul spectator şi măsurile care trebuie luate împotriva huliganilor. Ei înşişi, mă refer la galerii, s-au pronunţat împotriva acestor elemente turbulente, care şifonează nu numai imaginea competiţiei, ci şi imaginea galeriilor de suporteri.

Serviciile de pază private care, de asemenea, îşi găsesc un loc semnificativ în întinderea legii, de asemenea, sunt prevăzute atât cu ceea ce înseamnă atribuţiile, cât şi responsabilităţile lor.

Iată, aşadar, că suntem în faţa unei legi muncite, aş putea să spun, şi care, după părerea mea, va avea contribuţii în ceea ce înseamnă prevenirea, limitarea manifestărilor de violenţă pe terenurile sportive şi desigur, şi sancţionarea acestora.

În consecinţă, din partea Grupului parlamentar al P.S.D., propun ca să sprijinim această lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi Grupul parlamentar al Partidului România Mare susţine această iniţiativă legislativă, şi nu doar pentru că este opera unui membru marcant al partidului nostru, ci pentru că este un proiect de lege absolut necesar. Va trebui să avem o asemenea lege înainte de a avea morţi pe stadioane sau în faţa stadioanelor, aşa cum se întâmplă în alte ţări, sau cum s-a întâmplat în alte ţări înainte de apariţia unor asemenea legi.

Vreau să vă spun că în momentul în care am lucrat pe acest proiect de lege, am dorit foarte mult să semene cu ceea ce înseamnă legislaţia din Marea Britanie. Probabil aţi aflat cu toţii că celebrii "huligans" n-au niciun fel de spor în ţara lor, nu fac absolut nimic, acolo sunt foarte cuminţi, pe stadioanele din Marea Britanie. În schimb, atunci când ies în celelalte oraşe din Europa sau din lume se comportă la modul în care aţi văzut la televizor.

De ce acest lucru? Pentru că în Marea Britanie există o lege foarte restrictivă, foarte coercitivă şi din această cauză ei nu-şi permit să facă la ei acasă ceea ce fac pe alte stadioane ale lumii.

Am vrut, deci, un proiect de lege care să semene cu o asemenea lege care există în Marea Britanie. Eu cred că i-am adus corecturi importante la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi, ulterior, la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, şi asta pentru că atunci când am observat că legea este incompletă, mai ales la Capitolul "Sancţiuni", am reîntors legea la iniţiatori, pentru a putea să beneficiem de o lege foarte bune.

De asemenea, am beneficiat, aşa cum spuneam mai devreme şi când citeam raportul, de expertiza celor de la Jandarmerie, cu care am conlucrat foarte eficient şi, de asemenea, am avut discuţii foarte importante cu suporterii, chiar cu jurişti care sunt reprezentanţi ai galeriilor, şi ei s-au declarat pe deplin mulţumiţi de forma în care a ieşit legea în final.

Ca atare, vă rugăm să votaţi această iniţiativă legislativă, pentru că este absolut necesară.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Valeriu Tabără, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Legea pe care suntem chemaţi să o discutăm şi s-o votăm astăzi, după părerea mea este de foarte mare importanţă, având în vedere evoluţiile din zona şi din sfera sportivă din ultimii ani. Şi cred că, crearea unui cadru legal pentru aceste desfăşurări sportive, respectiv manifestări publice - până la urmă o astfel de acţiune sportivă este şi o manifestare publică - era nevoie de o reglementare juridică.

Nu ştiu, însă, dacă vom continua în stilul în care se procedează şi în alte sectoare, numai printr-un astfel de cadru legal, de altfel deschis larg, care creează o bază de acţiune în domeniul respectiv şi liniştire, practic, a manifestărilor de un anumit tip de pe stadioane, va rezolva întreaga problemă.

Şi dacă aici se menţiona faptul că există declaraţii sau un anumit stimulent, din partea conducătorilor de cluburi, pentru anumite nuclee dure ale grupurilor de suporteri, eu aş spune că problema nu este rezolvată în această lege în ceea ce priveşte "meritul" mass-mediei în a promova astfel de manifestări pe stadioane. Şi mă uitam chiar zilele trecute la modul cum un eveniment, chiar dacă echipa naţională a României de handbal pierduse, dar era un eveniment de mare importanţă (participarea la un campionat mondial a unei echipe naţionale - şi nu este oarecare), să se înceapă, de altfel, cu nişte declaraţii beligerante, şi nu numai atât, dar care se interpretează şi se transmit către ascultători într-un anumit mod şi care transferă şi un anumit mod de manifestare. Şi acest lucru mi se pare că este cel mai grav pentru societatea românească.

Eu n-aş spune că vina o poartă doar anumiţi conducători de cluburi sau modul cum anumite afirmaţii ale unui conducător, în preajma unui meci, fie că este de hochei, fie că este de fotbal sau din alt sector sportiv, este interpretat, ci modul cum el este transmis către public, acea stare conflictuală mereu transmisă de către mass-media, de către o parte a mass-mediei. Eu cred că, până la urmă, avem o anumită teamă de a rezolva şi această chestiune.

Eu fac un apel ca, dincolo de înseamnă reglementările strict legate de cluburi şi de declaraţiile, de interpretarea lor, de comportamentul pe stadion, să fie şi responsabilitatea celor care preiau anumite mesaje şi le trimit distorsionat în opinia publică, inclusiv către cei care se manifestă cum se manifestă.

Pe de altă parte, cred că este obligaţia cluburilor de a-şi reglementa odată, şi pentru totdeauna, relaţia cu organele de ordine, pentru că foarte multe cluburi la această dată nu au o relaţie dintre cele mai bune. Poate şi la Timişoara, poate şi în alte locuri ...

Trebuie întotdeauna să fie o reglementare care să nu fie pe moment, pe momentul acţiunii sportive, ci una care să fie pe o perioadă lungă de timp în care responsabilităţile să fie bine conturate şi bine controlate până la urmă.

Noi vom susţine această iniţiativă legislativă şi o vom vota, găsind-o binevenită.

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat Soporan, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Fenomenul şi fenomenele prezente pe stadioane sunt cunoscute. Din acest motiv, consider că această lege este o lege deosebit de importantă, este o lege europeană, este o lege care vine pentru prima dată să pună în legătură autoritatea statului, organizatorii şi beneficiarii spectacolelor sportive.

Aş avea o propunere, în sensul de a urmări această lege, în modul ei de amplicare, de a face o popularizare a ei, şi de a face o evaluare astfel încât, după o perioadă de un an de zile, să tragem concluziile asupra faptului că pe stadioane nu avem activităţi, ci cu adevărat spectacole, de care beneficiază toată lumea, şi, în primul rând, aduc un real prestigiu României.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Cred că această lege este binevenită, şi aveam nevoie de o astfel de lege. Am, însă, şi nişte rezerve, vă spun sincer.

Sunt câteva prevederi legale, introduse chiar de comisie. Poate Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi ar fi trebuit să lectureze, înainte de a da un aviz favorabil, cu o mai mare atenţie această lege. Citez câteva lucruri: uciderea unei persoane în arena sportivă, a unui alt spectator, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.

Avem nevoie de acest enunţ? N-avem nevoie de acest enunţ, zic eu.

Mai există şi câteva prevederi - nu mor eu de grija acestor huligani, cum au fost amintiţi, şi este bine să li se interzică accesul la manifestări sportive -, dar oare nu va fi un precedent periculos, ca interzicerea unor drepturi, ca măsuri suplimentare, să se ia de către procuror şi nu de către instanţă?

Este un precedent periculos pentru că se pare că avem oameni în justiţia noastră care au astfel de propuneri, prin care Procuratura să devină însăşi instanţa de judecată.

Vom vota acest proiect de lege, dar poate ar trebui să chibzuim mai atent când luăm astfel de decizii. Unele nu sunt deranjante, altele ca idee sunt în contradicţie cu legislaţia penală şi de procedură penală, şi mă tem ca nu cumva să apară iarăşi un ministru al justiţiei, cândva, care să aibă acelaşi apetit pentru a face justiţie cu procurori.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Sergiu Andon.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi eu sunt puţin în această dilemă a domnului deputat Márton Árpád, şi anume: pe de o parte, sunt foarte convins de utilitatea legii, ba chiar în susţinerea ei am să aduc argumente suplimentare.

Pe de altă parte, într-adevăr, am nădăjduit, şi cred că este o greşeală şi a comisiei, că nu am cerut în mod expres să treacă şi pe la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, pe de o parte, că s-au remarcat lucruri perfectibile în ea, şi chiar perfectibile în raport cu statul de drept şi nu cu orice; pe de altă parte, că însuşi iniţiatorul ne-a făcut onoarea într-o manifestare publică să-şi exprime încrederea că şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi va contribui la succesul proiectului.

În sfârşit, nu vreau să formulez o propunere concretă. N-aş vrea să opresc proiectul din drumul lui spre aplicare, dar spuneam că am luat cuvântul şi ca să întăresc ideea utilităţii reglementării, felicitând, totodată, iniţiatorul pentru ea, cu argumente noi, şi anume: fenomenul acesta al violenţei între spectatorii de sport, care tinde spre a deveni o racilă, nu este specific numai marilor stadioane, sportului de largă suprafaţă. Asta este faţa vizibilă a aisbergului.

Eu am organizat în circumscripţia electorală o dezbatere publică cu specialişti în sport, cu suporteri, cu forţe de ordine, cu presă, şi, provenind dintr-o circumscripţie care temporar nu are echipă în divizia A (este vorba de judeţul Dâmboviţa), mi s-au relevat numeroase exemple, că şi la nivelul competiţiilor de ligă inferioară se manifestă violenţă, cu predilecţie violenţă premeditată, că se duc spectatori şi chiar organizatori sau sponsori de echipe pregătiţi să facă presiune pentru rezultat şi, dacă nu obţin rezultatul prin presiune, să escaladeze conflictul, iar, la acel nivel, nevoia unei reglementări ferme, severe, e şi mai mare, pentru că şi mijloacele de a stăpâni violenţele sunt mai puţine. Este vorba de multe cazuri de comune antrenate, ale căror comunităţi simpatizează o echipă sau alta, şi nici măcar cerinţele minimale ale regulamentelor poliţieneşti, care prevăd o anumită dublare a agenţilor ş.a.m.d., nu se pot asigura în cazul unor competiţii.

Sper ca reglementarea să ofere platforma unor rezolvări şi pe această cale, şi, cum spuneam, am vrut să întăresc necesitatea reglementării, văzând fenomenul în toată amploarea lui, adică până la nivelul micilor competiţii, unde, din nefericire, de asemenea, se manifestă aceste tendinţe negative, periculoase, antisociale.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat Dragoş Dumitriu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, s-a obiectat, pe bună dreptate, că legea trece dincolo de libertatea cetăţeanului, forţând limitele Constituţiei, că trece dincolo de limitele unei legi normale, încercând să încadreze fapte, chestiuni nereglementate prin Codul penal. Dar realitatea este că s-a trecut dincolo de limitele siguranţei cetăţeanului şi, din nefericire, în această cauză trebuie intervenit printr-un act normativ.

Spun, din nefericire, pentru că în trecut s-a dat libertate unor organizaţii să organizeze, să reglementeze aceste întreceri sportive, şi ele s-au dovedit, în parte, incapabile să realizeze acest lucru, având de partea lor legea, ca şi până acum, ca şi de acum înainte.

Îmi aduc aminte de o situaţie în care preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a refuzat să se supună unui control fiscal, motivând că este un fel de stat în stat. La fel am putea să-i spunem şi noi acum: "Eşti stat în stat, descurcă-te mai departe cu suporterii tăi".

Realitatea este că această lege trece datorită înţelegerii Ministerului de Interne, datorită înţelegerii comisiilor parlamentare, unde a fost dezbătut, dar, în primul rând, datorită personalităţii şi muncii domnului Dumitru Dragomir, pe care îmi permit să-l felicit de la tribună şi să-l asigur că şi noi vom vota această lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Am finalizat dezbaterile generale.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Nu avem decât amendamente admise. Lucrăm pe anexa cu amendamente admise, în aceste condiţii.

De la pct.1 la pct.10 există obiecţii, observaţii, comentarii?

Adoptate.

De la pct.11 la pct.20 există obiecţii, observaţii, comentarii?

Adoptate.

De la pct.21 la pct.30 există obiecţii, observaţii, comentarii?

Adoptate.

De la pct.31 la pct.40 există obiecţii, observaţii, comentarii?

Adoptate.

De la pct.41 la pct.50 există obiecţii, observaţii, comentarii?

Adoptate.

De la pct.51 la pct.60 există obiecţii, observaţii, comentarii?

Adoptate.

De la pct.61 la pct.72 există obiecţii, observaţii, comentarii?

Adoptate.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru extinderea pieţelor de gros (rămasă pentru votul final).  

Trecem la propunerile de respingeri, stimaţi colegi.

Pct.18. Propunerea legislativă pentru extinderea pieţelor de gros.

Legea are caracter ordinar.

Proiect respins de Senat.

Raport de respingere şi raport suplimentar de respingere din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul îşi susţine proiectul? Nu-şi susţine.

Comisia? Îşi menţine punctul de vedere.

Dezbateri generale?

Nu, mulţumesc, domnule deputat, dacă vă menţineţi punctul de vedere este suficient la respingere.

La dezbateri generale, vă rog, domnule deputat Soporan.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Filip Soporan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Chiar dacă n-o să pot să modific decizia luată asupra proiectului de lege, aş vrea să pun în discuţie o problemă deosebit de importantă, după mine, şi în acelaşi timp dramatică, cea a producătorului agricol român. Târgurile sunt închise şi, din păcate, nu s-a format nicio structură capabilă să stimuleze producţia agricolă şi, în acelaşi timp, să-i ajute pe producătorii agricoli să valorifice producţia.

Aş dori ca atât Guvernul, cât şi Parlamentul României să regândească această problemă într-un cadru mai larg, în aşa fel încât să nu facem ceea ce realizăm în momentul de faţă, cartofii să-i aducem din Polonia, morcovii să-i aducem din Austria, merele să le aducem din Franţa ş.a.m.d.

Cred că ar trebui să dăm o şansă, fie prin pieţele de gros, fie prin alte forme de organizare producătorului agricol român.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă nu există alte intervenţii, proiectul rămâne la vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative de modificare a Legii nr.500/2002 privind finanţele publice (rămasă pentru votul final).  

Pct.19. Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.500/2002 privind finanţele publice.

Legea are caracter organic.

Proiect respins de Senat.

Raport şi raport suplimentar de respingere din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să-şi susţină proiectul? Nu. Mulţumesc.

Comisia îşi menţine punctul de vedere.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Proiectul rămâne la vot final.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal şi Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (retrimitere la comisie).  

Pct.20. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal.

Legea are caracter ordinar.

Proiect respins de Senat.

Raport de respingere din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să-şi susţină proiectul?

Vă rog, domnule deputat Tabără, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Iniţiativa legislativă este de fapt semnată de către un grup mai mare de deputaţi, care reprezintă aproape tot spectrul politic al Camerei Deputaţilor, şi se referă la un domeniu de mare importanţă, spun eu, pentru economia rurală şi pentru viaţa rurală şi, de ce nu?, pentru ceea ce înseamnă perspectiva dezvoltării acestuia.

Se pare că România a făcut şi face destul de puţin pentru ca unele dintre elementele economice care caracterizează gospodăria ţărănească şi viaţa rurală să fie stimulate, dezvoltate, astfel încât ele să se constituie la un moment dat nu numai în nişă economică pentru spaţiul economic rural românesc şi spaţiu general naţional, dar şi pentru cel european.

Mă refer aici la ceea ce înseamnă producţia de ţuică, pălincă, unele rachiuri, care sunt în mod obişnuit produse naţionale româneşti, recunoscute de altfel atât în plan naţional, local, regional, cât şi internaţional.

Acesta este obiectul pe care ni l-am propus prin această iniţiativă legislativă, aceea de a merge pe scutirea unei anumite cantităţi de rachiuri şi produse din fructe, produse naturale, care se realizează în gospodăria ţărănească şi care pot constitui elemente esenţiale de dezvoltare a acesteia în viitor.

Am avut la baza, însă, şi tot ceea ce este în domeniu în ţările Uniunii Europene, inclusiv Recomandarea Comisiei Europene. Este vorba aici de Directiva 92/1983, respectiv art.22 din directive, care reglementează o astfel de situaţie. Vreau să vă spun că sunt ţări care pentru anumite zone mai slab dezvoltate, zone de deal, zone de munte, zone cu un grad mare de specificitate, practic merg pe scutirea de accize sau chiar de impozite pentru anumite produse care se realizează în domeniu.

Ceea ce propunem noi prin această iniţiativă legislativă, este scutirea până la o anumită cantitate de accizare a producţiei de rachiuri din fructe, respectiv tescovină în gospodăria ţărănească.

În al doilea rând, se propune prin acest proiect de lege, prin această iniţiativă legislativă, inclusiv modul de autorizare a celor care produc într-un sistem comercial sau cei care produc în sistemul gospodăresc.

Stimaţi colegi, având în vedere aceste argumente, vă rog să susţinem şi să promovăm această iniţiativă legislativă care, repet, este în favoarea a ceea ce înseamnă dezvoltarea economiei rurale şi, de ce nu?, chiar reaşezarea ei într-un parteneriat cu structurile economice europene.

Să nu uităm că multe dintre ţările care ne sunt astăzi partenere, într-o perioadă de aproape 50 de ani, au avut o creştere prin stimularea anumitor sectoare ale lor, inclusiv industria sau producţia primară sau gospodărească din Germania, respectiv Germania Federală.

Repet, încă o dată, stimaţi colegi, ca iniţiator, sau în numele iniţiatorilor, pentru că nu mă pot aroga întregul drept pentru o astfel de iniţiativă, vă rog să promovăm această iniţiativă legislativă. Repet, încă o dată, ea este expresia voinţei aproape tuturor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Munteanu.

De asemenea, şi domnul deputat Márton.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu o să mă refer la conţinutul acestui proiect de lege. S-a referit domnul deputat Tabără.

Sigur că este iniţiativa unor colegi din aproape toate grupurile parlamentare, dar având un raport de respingere de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, atât proiectul de pct.20, cât şi 21 au acelaşi conţinut, vă rog să acceptaţi, domnule preşedinte, să supuneţi la vot retrimiterea la Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a acestor două proiecte, poate acolo îi vom convinge pe cei de la buget să ne facă un raport de adoptare, un raport favorabil.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Marton. Da, acelaşi punct de vedere îl susţineţi.

Comisia? Domnul deputat Baban.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Noi am ţinut cont de ceea ce este realitate în satul românesc. Suntem de acord cu ceea ce se doreşte prin aceste două proiecte, dar nu le putem vota. Ţinem cont de ele, în schimb, atunci când vom discuta Codul de procedură fiscală şi Codul fiscal.

Mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Avem o propunere de retrimitere la comisie a pct.20 şi 21, pe care să se întocmească un raport comun.

Supun votului dumneavoastră această propunere de retrimitere.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 66 de voturi din 71, s-a adoptat această propunere.

Termen: două săptămâni.

Domnul deputat Tabără, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Noi solicităm, şi solicit în numele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, ca la dezbaterile unor legi care au conexiune cu fenomenul agricol şi dezvoltare rurală să fim invitaţi şi noi chiar dacă este vorba de Comisia de buget-finanţe, pentru că sunt legi care sunt de domeniul nostru, în care nu suntem nici măcar invitaţi sau consultaţi. Nici ca iniţiatori n-am fost chemaţi, şi vă mărturisesc, nici la Senat, nici la Camera Deputaţilor. Or, eu nu cred că putem aduce în Camera Deputaţilor iniţiative legislative şi proiecte, la care iniţiatorii, indiferent cine ar fi ei, indiferent cât de "năstruşnică" ar fi o astfel de iniţiativă, să nu fie chemaţi în faţa comisiilor pentru a discuta şi a-şi expune punctul de vedere.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat, şi constat cu regret din nou că există genul acesta de proceduri între noi, în ciuda colegialităţii care ar trebui să ne caracterizeze, şi insist din nou la preşedinţii de comisie să se asigure de fiecare dată că sunt invitaţi colegii iniţiatori, chiar preferabil în scris, pentru a nu existat niciun dubiu că se pierde informaţia.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind înălţarea unor biserici ortodoxe şi greco-catolice pentru comunităţile româneşti aflate în jurul graniţelor României (rămasă pentru votul final).  

Pct.22. Propunerea legislativă privind înălţarea unor biserici ortodoxe şi greco-catolice pentru comunităţile româneşti aflate în jurul graniţelor României.

Legea are caracter ordinar.

Proiect respins de Senat.

Raport de respingere şi raport suplimentar de respingere din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să-şi susţină proiectul? Nu-şi susţine.

Comisia? Îşi menţine punctul de vedere.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Proiectul rămâne la vot final.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind acordarea unor tichete de masă familiilor sau persoanelor singure care au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 500 lei (rămasă pentru votul final).  

Pct.23. Propunerea legislativă privind acordarea unor tichete de masă familiilor sau persoanelor singure care au un venit mediu lunar de membru de familie sub 500 lei.

Legea are caracter organic.

Proiect respins de Senat.

Raport de respingere din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să-şi susţină proiectul? Nu doreşte.

Comisiile? Îşi menţin punctul de vedere.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Proiectul rămâne la vot final.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind repunerea în termen a înlesnirilor la plată a obligaţiilor fiscale (rămasă pentru votul final).  

Pct.24. Propunerea legislativă privind repunerea în termen a înlesnirilor la plata obligaţiilor fiscale.

Legea are caracter ordinar.

Proiect respins de Senat.

Raport de respingere din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să-şi susţină proiectul? Nu doreşte.

Comisia? Îşi menţine punctul de vedere.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Proiectul rămâne la vot final.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.14 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (rămasă pentru votul final).  

Pct.25. Propunerea legislativă pentru modificarea art.14 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de răbzoi.

Legea are caracter organic.

Proiect respins de Senat.

Suntem Cameră decizională.

Raport de respingere din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Dacă iniţiatorul doreşte să-şi susţină proiectul? Nu doreşte.

Comisia? Îşi menţine punctul de vedere.

La dezbateri generale, domnul deputat Soporan.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Filip Soporan:

Aş dori să prezint, din nou, în faţa dumneavoastră, propunerea colegilor mei din cadrul Partidului Social Democrat şi să vă spun că această iniţiativă a fost tratată cu mare superficialitate, având în vedere faptul că veteranii de război sunt pe cale să nu mai fie prezenţi printre noi, mulţi dintre ei sau cei mai mulţi depăşind vârsta de 80 de ani.

V-aş ruga, numai să vedeţi marea noastră superficialitate: v-aş ruga să comparaţi pensiile şi ajutorul dat veteranilor de război şi pensiile şi ajutorul dat veteranilor pe timp de pace şi o să vedeţi marea diferenţă şi lipsa de respect pe care o purtăm veteranilor de război.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Tabără. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Întâmplarea face să fiu printre iniţiatorii primei Legi privind veteranii de război şi, de atunci, fiind în mai multe ligislaturi, să ne treacă prin mână foarte multe dintre iniţiative.

Vreau să spun că niciodată, cred cei care au făcut iniţiativele respective nu s-au aplecat asupra fondului Legii veteranilor de război şi al tuturor elementelor care decurg dintr-o astfel de lege.

În al doilea rând, întotdeauna venim şi rezolvăm secvenţial anumite elemente şi niciodată complete. Şi eu cred şi mă refer la ceea ce spunea colegul Soporan aici, că va fi nevoie de o lege privind veteranii de război, să ne aplecăm toţi asupra ei şi s-o facem funcţională acum, cât aceşti oameni mai pot beneficia de lege. Ne referim în primul rând la veterani, la invalizi de război, văduve, poate şi văduvele de veterani de război. Să nu uităm că - şi acum vă spun public o chestiune care mi s-a părut absolut anormală - am rezolvat problema terenurilor care trebuia atribuite conform Legii veteranilor de război, acordându-le 15 milioane lei, după ce i-am purtat ani de zile, pentru a-şi recupera dreptul la acel loc de casă, dacă erau în mediul urban sau rural, în intravilan, sau la hectarul de pământ, care nici acum nu este recuperat. Este normal, atât timp cât tu ai astfel de suprafeţe, s-au făcut şi se fac în continuare speculaţii acestor oameni bătrâni şi necăjiţi care, ani de zile, au aşteptat să li se facă dreptate? Pentru că au fost fie în Est, fie în Vest, nu mai spun ce s-a întâmplat cu cei care au fost veteranii de război din Est, să nu li se facă dreptate şi să le închidem gura cu nişte amărâte de pomeni?

Eu cred că o lege se impune. Şi eu cred că în perioada imediat următoare o echipă de parlamentari reprezentativă dintre grupurile parlamentare politice din Camera Deputaţilor să putem elabora un proiect de lege care să satisfacă, din toate punctele de vedere, pentru o perioadă lungă de timp, această categorie de cetăţeni ai României, şi care nu sunt cetăţeni oarecare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă nu mai există alte intervenţii la dezbateri generale, proiectul rămâne la vot final.

Stimaţi colegi, de la pct.26 până la pct.30, avem câteva proiecte, la care vom lucra în procedura dezbaterii pe articole, cu propunere de adoptare, întrucât propuneri, sau propuneri repetate, de respingere din partea comisiilor nu au întrunit numărul necesar de voturi din partea plenului.

De aceea, potrivit art.104 alin.(3), vom discuta proiectele pe articole, după care ele vor rămâne la vot final, cu propunere de adoptare.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea legii nr.266 din 2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante (rămasă pentru votul final).  

La pct.26: Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.266 din 2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante.

Legea are caracter organic; proiect respins de Senat; raport de respingere al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; suntem Cameră decizională.

Propunerea comisiei, de respingere, nu a întrunit numărul necesar de voturi, de aceea s-a dispus dezbaterea pe articole, în următoarea şedinţă a plenului.

Trecem la dezbaterea pe articole. Voi lăsa, ca de obicei, titlul legii la sfârşit.

Supun votului dumneavoastră... Vă rog frumos, votăm electronic, da? Supun votului dumneavoastră art.1 al legii. Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc. Art.1 s-a respins.

Supun votului dumneavoastră art.2 din lege.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS     Vă mulţumesc. S-a respins şi art.2.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS     Vă mulţumesc. S-a respins şi titlul.

Proiectul rămâne la vot final, cu propunere de adoptare, potrivit Regulamentului.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.2 şi art.3 din Titlul XI Renta viageră agricolă din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (rămasă pentru votul final).  

Pct.27: Propunere legislativă pentru modificarea art.2 şi art.3 din Titlul XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente

Legea are caracter organic; proiect respins de Senat; raport comun de respingere - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; suntem Cameră decizională.

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Supun votului dumneavoastră articolul unic al propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS     Vă mulţumesc. Articolul unic a fost respins.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS     Vă mulţumesc foarte mult. S-a respins şi titlul legii.

Proiectul rămâne la vot final, cu propunere de adoptare.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind retrocedarea lăcaşurilor de cult către Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, confiscate de Statul Român prin efectul Decretului-Lege 358 din 1948 (rămasă pentru votul final).  

La pct.28: Propunerea legislativă privind retrocedarea lăcaşurilor de cult către Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, confiscate de Statul Român prin efectul Decretului-Lege 358 din 1948.

Legea are caracter organic; proiect respins de Senat; raport de respingere - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; suntem Cameră decizională.

Raportul de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Se dezbate pe articole.

Art.I. Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS     Vă mulţumesc. Art.I a fost respins.

Supun votului dumneavoastră art.II.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS     Vă mulţumesc. Art.II a fost respins.

Art.III. Supun votului dumneavoastră articolul. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS     Vă mulţumesc. S-a respins şi art.III.

Supun votului dumneavoastră titlul propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS     Vă mulţumesc. S-a respins şi titlul.

Proiectul rămâne la vot final, cu propunere de adoptare.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (republicată) (rămasă pentru votul final).  

Pct.29: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată.

Legea are caracter organic; proiect respins de Senat; suntem Cameră decizională; numeroase rapoarte de respingere din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Ultimul raport de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, ca atare, se trece la dezbaterea pe articole a propunerii legislative.

Supun votului dumneavoastră articolul unic. Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS     Articolul unic a fost respins.

Supun votului dumneavoastră titlul legii. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS     Vă mulţumesc. Titlul a fost respins.

Proiectul rămâne la vot final, cu propunere de adoptare.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii energiei electrice nr.13/2007 (rămasă pentru votul final).  

În sfârşit, ultimul punct pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii energiei electrice nr.13/2007.

Legea are caracter organic; proiect respins de Senat; raport şi raport suplimentar de respingere, Comisia pentru industrii şi servicii.

Propunerea comisiei, de respingere, nu a fost adoptată datorită numărului insuficient de voturi.

S-a hotărât dezbaterea pe articole.

Supun votului dumneavoastră art.I.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS     Vă mulţumesc. Art.I s-a respins.

Art.II. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS     Vă mulţumesc. Art.II a fost respins.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS     Vă mulţumesc. Titlul legii a fost respins.

Propunerea legislativă pleacă la vot final, cu propunere de adoptare, conform art.104.

Am epuizat ordinea de zi.

Suspend lucrările, până la ora 12,30, când rog liderii de grup să invite colegii pentru votul final.

 
  Supunerea la votul final:  

- după pauză -

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să luaţi loc în bănci, pentru a putea începe procedura de vot final.

Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală. Vă rog să vă marcaţi prezenţa electronic, pentru a verifica existenţa cvorumului.

Vă reamintesc că, fiind în acest moment 318 membri ai Camerei Deputaţilor, cvorumul este de 160 şi, de asemenea, majoritatea pentru adoptarea legilor organice este de 160 în acest moment.

Rog colegii care nu şi-au marcat prezenţa, să o facă.

Vă rog, stimaţi colegi, să poftiţi în bănci şi să vă marcaţi prezenţa.

 
Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc. Se constată existenţa cvorumului, chiar dacă, probabil, nu toţi colegii au apucat să-şi marcheze prezenţa.

Vă rog, stimaţi colegi, să luaţi loc în bănci, pentru a începe procedura de vot.

Avem un număr de 26 de proiecte, pentru care vom da astăzi votul final.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2007 pentru modificarea art.13 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale (adoptat);

Pct.1: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2007 pentru modificarea art.13 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 193 de deputaţi prezenţi; 140 de voturi pentru, 45 de voturi împotrivă, 4 abţineri; 4 voturi neexprimate.)

Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2007 pentru modificarea Legii învăţământului nr.84/1995 (nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptare);

Pct.2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.128/2007 pentru modificarea Legii învăţământului, nr.84/1995.

Legea are caracter organic; suntem primă Cameră sesizată.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 194 de deputaţi prezenţi; 146 de voturi pentru, 44 voturi împotrivă, 4 abţineri.)

Vă mulţumesc. 146 de voturi pentru - sunt insuficiente pentru adoptare.

Data de împlinire a termenului de adoptare tacită este 13 decembrie.

În aceste condiţii, legea va pleca la Senat, în condiţiile art.105 alin. (3).

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea articolului 67 din Legea învăţământului preuniversitar (mu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie);

Pct.3. Propunerea legislativă privind modificarea articolului 67 din Legea învăţământului preuniversitar.

Legea are caracter organic; suntem primă Cameră sesizată.

Comisia propune respingerea.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 204 deputaţi prezenţi; 133 de voturi pentru, 65 de voturi împotrivă, 5 abţineri; un vot neexprimat.)

Video in format Flash/IOS    

133 de voturi - insuficiente pentru adoptarea propunerii.

Săptămâna viitoare - pe articole, în prima şedinţă a Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea limitelor teritoriale ale oraşelor Bragadiru şi Măgurele, judeţul Ilfov (mu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie);

Pct.4. Propunere legislativă privind modificarea limitelor teritoriale ale oraşelor Bragadiru şi Măgurele, judeţul Ilfov

Legea are caracter organic; suntem primă Cameră sesizată.

Comisia propune respingerea.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 203 deputaţi prezenţi; 136 de voturi pentru, 58 de voturi împotrivă, 7 abţineri; două voturi neexprimate.)

Video in format Flash/IOS    

136 de voturi - insuficiente pentru adoptarea propunerii de respingere.

Vom discuta pe articole, în următoarea şedinţă a Camerei.

 
Video in format Flash/IOS   Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2007 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (adoptată);

Pct.5. Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2007 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"; reexaminată la cererea Preşedintelui României.

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 209 deputaţi prezenţi; 135 de voturi pentru, 53 de voturi împotrivă, 18 abţineri; 3 voturi neexprimate.)

Vă mulţumesc. Propunerea legislativă a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (adoptată);

Pct.6. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal; reexaminată la cererea Preşedintelui României.

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 207 deputaţi prezenţi; 151 de voturi pentru, 50 voturi împotrivă, 3 abţineri; 3 voturi neexprimate.)

Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (adoptat);

Pct.7. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 216 deputaţi prezenţi; 209 voturi pentru, 5 abţineri; două voturi neexprimate.)

Vă mulţumesc. Cu 209 voturi, proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul Cooperare teritorială europeană (adoptat);

Pct.8. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru Obiectivul "Cooperare teritorială europeană"

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 212 deputaţi prezenţi; 207 voturi pentru, două voturi împotrivă, abţineri; 3 voturi neexprimate.)

Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2007 pentru modificarea art.1 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autorităţilor publice centrale (adoptat);

Pct.9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2007 pentru modificarea art.1 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autorităţilor publice centrale.

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 216 deputaţi prezenţi; 146 de voturi pentru, 61 voturi împotrivă, 9 abţineri.)

Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011 (adoptat);

Pct.10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011.

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 218 deputaţi prezenţi; 161 de voturi pentru, 51 de voturi împotrivă, 4 abţineri; două voturi neexprimate.)

Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.34/2007 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM - S.A. (adoptat);

Pct.11. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.34/2007 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 210 deputaţi prezenţi; 204 voturi pentru, un vot împotrivă, 3 abţineri; două voturi neexprimate.)

Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului (adoptat);

Pct.12. Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural "Catedrala Mântuirii Neamului."

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 211 deputaţi prezenţi; 195 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 11 abţineri; două voturi neexprimate.)

Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial (adoptat);

Pct.13. Proiectul de Lege privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial.

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 212 deputaţi prezenţi; 207 voturi pentru şi 5 abţineri.)

Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii tinerilor nr.350/2006 (adoptat);

Pct.14. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii tinerilor nr.350/2006.

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 217 deputaţi prezenţi; 201 voturi pentru, două voturi împotrivă, 7 abţineri; 7 voturi neexprimate.)

Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive (adoptat);

Pct.15. Proiectul de Lege privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.

Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 214 deputaţi prezenţi; 198 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă, 11 abţineri; un vot neexprimat.)

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost adoptat cu 198 de voturi pentru.

La explicarea votului, domnul deputat Dumitru Dragomir. (Rumoare)

Domnule deputat, am impresia că se iau voturile înapoi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Dragomir:

Domnule preşedinte,

Dragii mei colegi,

Vă mulţumesc şi nu mai am nimic de spus. (Râsete; aplauze)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă ştiau că este aşa, vă lăsau.

Trecem la propuneri de respingeri.

Voi supune votului dumneavoastră propunerile de respingere ale comisiilor.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru extinderea pieţelor de gros (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

Pct.16. Propunerea legislativă pentru extinderea pieţelor de gros.

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 209 deputaţi prezenţi; 183 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă, 5 abţineri.)

Vă mulţumesc. Propunerea s-a respins.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.500/2002 privind finanţele publice (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

Pct.17. Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice.

Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 210 deputaţi prezenţi; 189 de voturi pentru, 18 voturi împotrivă, o abţinere; două voturi neexprimate.)

Vă mulţumesc. Propunerea de respingere a fost însuşită de Cameră, cu 189 de voturi.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind înălţarea unor biserici ortodoxe şi greco-catolice pentru comunităţile româneşti aflate în jurul graniţelor României (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

Pct.18. Propunerea legislativă privind înălţarea unor biserici ortodoxe şi greco-catolice pentru comunităţile româneşti aflate în jurul graniţelor României.

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 207 deputaţi prezenţi; 115 voturi pentru, 81 de voturi împotrivă, 8 abţineri; 3 voturi neexprimate.)

Propunerea de respingere a fost adoptată cu 115 voturi, din 207.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind acordarea unor tichete de masă familiilor sau persoanelor singure care au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 500 lei (mu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie);

Pct.19. Propunerea legislativă privind acordarea unor tichete de masă familiilor sau persoanelor singure care au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 500 lei.

Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 208 deputaţi prezenţi; 111 voturi pentru, 91 de voturi împotrivă, 5 abţineri; un vot neexprimat.)

Vă mulţumesc. Cu 111 voturi pentru - insuficiente pentru respingere.

Propunerea legislativă va fi discutată pe articole în următoarea şedinţă a Camerei, cu propunere de adoptare.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind repunerea în termen a înlesnirilor la plată a obligaţiilor fiscale (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

Pct.20. Propunerea legislativă privind repunerea în termen a înlesnirilor la plată a obligaţiilor fiscale.

Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 209 de deputaţi prezenţi; 204 voturi pentru şi două abţineri; 3 voturi neexprimate.)

Vă mulţumesc.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art.14 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (mu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie);

Pct.21. Propunere legislativă pentru modificarea art.14 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război.

Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 203 deputaţi prezenţi; 120 de voturi pentru, 69 voturi împotrivă, 14 abţineri.)

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc. 120 de voturi - insuficiente pentru adoptarea propunerii.

Ca atare, se va discuta pe articole, în viitoarea şedinţă a Camerei.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea legii nr.266 din 2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante (respinsă);

Trecem, acum, la propuneri de adoptare, în condiţiile art.104. Este vorba de acele proiecte care au fost discutate pe articole; articolele şi titlul au fost respinse.

Potrivit art.104 alin.(3), voi supune votului dumneavoastră propunerea de adoptare a acestor propuneri legislative.

Pct.22. Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.266 din 2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante.

Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională.

Supun votului dumneavoastră adoptarea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 214 deputaţi prezenţi;68 de voturi pentru, 141 voturi împotrivă, două abţineri; 3 voturi neexprimate.)

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc. 68 de voturi - insuficiente pentru adoptare.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

Explicarea votului. Domnul Tabără. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Partidul Democrat a votat pentru această iniţiativă legislativă, având în vedere obiectul acestei legi, de o mare importanţă pentru ceea ce înseamnă producerea materialului biologic pentru agricultură.

Vreau să vă spun şi, în acelaşi timp, şi să vă sesizez că una dintre marile probleme cu care s-a confruntat anul agricol 2007, toamna lui, şi propabil 2008, va fi lipsa de material biologic atestat.

În al doilea rând, să nu uităm modificările pe care le-am adus legislaţiei în vigoare, în domeniul respectiv, în 1997, care ne afectează pe termen lung, dacă nu vom clarifica odată şi odată ceea ce înseamnă producerea de material biologic semincer în România. Ne pregătim pentru importuri masive, care nu ne vor onora şi, în acelaşi timp, nu vor ajuta fermierii din agricultură.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art.2 şi art.3 din Titlul XI Renta viageră agricolă din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (respinsă);

Trecem la pct.23: Propunerea legislativă pentru modificarea art.2 şi art.3 din Titlul XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională.

Supun votului dumneavoastră propunerea de adoptare.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 211 deputaţi prezenţi; 79 de voturi pentru, 119 voturi împotrivă, 10 abţineri; 3 voturi neexprimate.)

79 de voturi - insuficiente pentru adoptare.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind retrocedarea lăcaşurilor de cult către Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, confiscate de Statul Român prin efectul Decretului-Lege 358 din 1948 (respinsă);

Pct.24. Propunerea legislativă privind retrocedarea lăcaşurilor de cult către Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, confiscate de Statul Român prin efectul Decretului-Lege nr.358 din 1948

Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională.

Supun votului propunerea de adoptare a acestei propuneri legislative.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 206 deputaţi prezenţi; 72 de voturi pentru, 117 voturi împotrivă, 14 abţineri; 3 voturi neexprimate.)

Vă mulţumesc. 72 de voturi - insuficiente pentru adoptare.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată (respinsă);

Pct.25. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată.

Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională.

Supun votului dumneavoastră propunerea de adoptare, potrivit art.104 alin.(3).

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 213 deputaţi prezenţi; 79 de voturi pentru, 120 voturi împotrivă, 12 abţineri; două voturi neexprimate.)

Video in format Flash/IOS    

Propunerea legislativă a întrunit 79 de voturi - insuficiente pentru adoptare - şi a fost respinsă.

La explicarea votului, domnul deputat Rădulescu? Vă rog. La pct.25.

Mai avem un singur vot după aceea. Doriţi la final? Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii energiei electrice nr.13/2007 (respinsă).

Pct.26, ultimul: Propunerea legislativă pentru modificarea Legii energiei electrice nr.13/2007.

Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională.

Voi supune votului adoptarea propunerii legislative, potrivit art.104 alin. (3).

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 208 deputaţi prezenţi;76 de voturi pentru, 126 de voturi împotrivă, 6 abţineri.)

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc. 76 de voturi - insuficiente pentru adoptare.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

Am finalizat sesiunea de vot final.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive (adoptat);

Domnule deputat Rădulescu, doriţi să spuneţi ceva? Da.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Două explicaţii ale voturilor Grupului parlamentar al Partidului Democrat.

Una la proiectul de lege iniţiat de domnul deputat Mitică Dragomir: iată că, atunci când este vorba de o idee bună, un singur deputat poate fi mai puternic decât întreg Guvernul. A fost o lege organică, care a reuşit să treacă, în timp ce multe iniţiative ale Guvernului au fost considerate mai puţin inspirate şi nu au întrunit cvorumul organic de vot pentru a putea trece.

 
Video in format Flash/IOS   Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2007 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (adoptată);

Doi: este vorba de votul partidului nostru la acea ordonanţă referitoare la vânzarea, prin negociere directă, a imobilelor din fondul R.A.P.P.S. către chiriaşi.

S-au făcut unele modificări, de exemplu, pentru a stabili statutul corect al acelor chiriaşi care pot să-şi cumpere locuinţele, însă nu a fost îndepărtată suspiciunea posibilităţii de corupţie şi de malversaţiune la cumpărarea acestora de către demnitarii care sunt chiriaşi, prin menţinerea metodei de negociere directă.

Trebuia ca să se lase metoda licitaţiei, care elimină orice suspiciune şi, eventual, posibilitatea dreptului de preferinţă la preţul maximal oferit prin licitaţie. Ar fi fost mult mai corect şi cred că dacă tot vorbim de limitele extrem de joase de popularitate la care a ajuns clasa politică şi Parlamentul, ar fi trebuit ca, măcar de această dată, să contribuim noi la eliminarea unei suspiciuni de corupţie în plus, care ar putea plana prin menţinerea metodei de negociere directă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul deputat Cutean.

 
     

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnule deputat Cutean.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Emilian Cutean:

Domnule preşedinte,

Daţi-mi voie, înainte de închiderea şedinţei de astăzi, să mulţumesc, în numele familiei lui Dan Iosif, tuturor celor care s-au implicat în aducerea, în depunerea şi în înmormântarea colegului nostru Dan Iosif.

De asemenea, familia mulţumeşte Biroului permanent pentru sprijinul acordat, sprijinul material şi nu în ultimul rând domnului preşedinte, în numele revoluţionarilor pentru propunerea pe care aţi făcut-o preşedintelui României pentru decorarea colegului nostru Dan Iosif.

Vă mulţumim tuturor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Dumnezeu să-l odihnească!

 
Video in format Flash/IOS   Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2007 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (adoptată);

Doamna deputat Aura Vasile.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La proiectul de lege la care a făcut referire colegul nostru Cristian Rădulescu, vreau să informez plenul că amendamentele la solicitarea de reexaminare a Ordonanţei Guvernului nr. 28 au fost făcute de domnul senator Berceanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Mai există alte anunţuri cu caracter personal? Nu mai există.

Declar şedinţa închisă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,50.