Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 17, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.174/2007
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 17, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 17, 2007
|
Şedinţa a început la ora 15,00. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi, în partea a doua, de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de doamna Daniela Popa şi domnul Ioan Munteanu, secretari. |
|
||||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Declar deschise lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor. Vă anunţ că din totalul celor 318 deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 81. sunt absenţi 237, din care 26 participă la alte acţiuni parlamentare. Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru ziua de luni, 17 decembrie 2007; programul de lucru pentru perioada 17-22 decembrie 2007; informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 11-17 decembrie 2007 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitorul Oficial al României, Partea I. Continuăm şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru şedinţa de astăzi. Vă informez că, la ora 17, vom avea şedinţa de vot final, cu acordul comitetului liderilor, chiar dacă mai rămân câteva proiecte pe ordinea de zi, să prelungim dezbaterile în plen până la epuizarea ordinii de zi. Vă informez, de asemenea, că imediat după votul final, în principiu de la orele 17,30, vor avea loc dezbateri politice organizate în conformitate cu art.180 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, la solicitarea Grupul parlamentar al Partidului Democrat, cu tema "taxa de primă înmatriculare." Vă informez, de asemenea, că de la ora 19,00 la ora 20,00 va avea loc primirea de răspunsuri la întrebările şi interpelările adresate primului ministru şi membrilor Guvernului, urmând ca, începând de mâine dimineaţă la ora 9,00, să lucrăm în şedinţa Camerelor reunite. Rog secretariatul să comunice la secretariatele grupurilor parlamentare că începem şedinţa, astfel încât să termine şedinţele de grup şi să coboare. Şi vă propun dacă sunteţi de acord să mai aşteptăm două minute până când coboară colegii noştri care sunt pe drum. - după o scurtă pauză - |
||||||
|
Vă rog să comunicaţi la Grupul UDMR, Grupul P.S.D., Grupul P.C. văd că a fost anunţat, Grupul minorităţilor, invitaţia de a coborî. |
||||||
|
|
|
Domnul deputat Viorel Oancea doreşte să facă o declaraţie cu caracter personal. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Domnilor miniştri, Astăzi este 17 decembrie, se împlinesc 18 ani de la a doua zi a Revoluţiei din Timişoara, astăzi, este ziua când pe străzile Timişoarei s-a tras, când oameni au murit pentru ca noi să putem să fim aici şi să încercăm să rezolvăm problemele cetăţenilor României. Cred că este datoria noastră ca în aceste momente să ne aducem aminte de jertfa celor care la Timişoara au plătit cu sânge ca să avem libertatea şi să putem să ne desfăşurăm activitatea în condiţii democratice. Să ştiţi că primul slogan care s-a strigat în Timişoara a fost "alegeri libere". Deci, lucrul cel mai important că cetăţenii, timişorenii doreau ca alegerile să se desfăşoare liber. Morţii care au fost la Timişoara cred că merită ca noi să ne amintim cu drag de ei şi să le alocăm un gând pios pentru tot ceea ce au făcut, jertfa care au făcut-o şi de aceea, vă propun ca în memoria celor care au decedat la Revoluţie, în Timişoara, să păstrăm un moment de reculegere. |
|||||
|
(Se păstrează un moment de reculegere) |
||||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnule deputat Cristian Rădulescu, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ca lider al Grupului Partidului Democrat, îmi fac datoria să vă notific schimbarea numelui Grupului parlamentar al Partidului Democrat, începând de astăzi, în Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal, cu aceeaşi conducere ca şi până acum, la care se asociază, ca vicelider, domnul deputat Sorin Paveliu. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Paveliu. Un anunţ cu caracter personal? Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Începând de astăzi, îmi desfăşor activitatea în cadrul Grupului parlamentar P.N.L. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Cred că aţi vrut să spuneţi P.D.L.? |
|||||
|
P.D.L.! |
||||||
|
|
Ca să fie clar pentru stenogramă. Emoţia, emoţia... Vă mulţumesc. Doamna deputat Raluca Turcan. |
|||||
|
|
Bună ziua! Dragi colegi, Vă anunţ că, de astăzi, îmi desfăşor activitatea de parlamentar în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. |
|||||
|
|
Eu vă mulţumesc foarte mult. Doresc totuşi să se consemneze pentru stenogramă că nu există decât un grup parlamentar, deocamdată, al Partidului Democrat, nu există partidul pe care l-aţi menţionat. Mai există alte anunţuri cu caracter personal? Domnul deputat Boureanu. |
|||||
|
|
Domnul Cristian Alexandru Boureanu: Mulţumesc. Aş dori să vă informez că, începând de astăzi, doresc să-mi desfăşor activitatea în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, aşa cum a fost anunţat, fostul grup al Partidului Democrat. Ca să se consemneze, pentru stenogramă, şi să înţeleagă toată lumea. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Ujeniuc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să-mi anunţ şi eu desfăşurarea activităţii, începând de astăzi, în Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Şi ca să dispară orice nedumerire, este vorba de grupul care se denumeşte astfel, începând de astăzi, conform anunţului domnului lider, Cristian Rădulescu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Oancea. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Şi eu îmi anunţ apartenenţa la Grupul Partidului Democrat Liberal, fost Partidul Democrat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Iustian. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Doresc să informez şi eu că, începând de astăzi, îmi desfăşor activitatea în Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Ştirbeţ. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Conform prevederilor art.19 alin (3), vreau să fac anunţul că, începând de astăzi, îmi voi desfăşura activitatea în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Zaharia. |
|||||
|
|
Domnul Claudius Mihail Zaharia: Mulţumesc, domnule preşedinte. Începând de astăzi, îmi voi desfăşura activitatea în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul deputat Momanu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Vă anunţ că, începând de astăzi, activez în Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal, fost Partidul Democrat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Ungureanu. Domnul deputat Popescu. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Eu, la fel ca şi ceilalţi colegi ai mei din Grupul independent, de astăzi, îmi anunţ intenţia de a activa în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Florin Popescu. |
|||||
|
|
Domnul Florin Aurelian Popescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să vă anunţ că, începând de astăzi, voi activa în cadrul Grupului Partidului Democrat Liberal, fost P.D. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mai există alte anunţuri cu caracter personal? |
|||||
|
|
|
Da. îl invit la microfon pe domnul Emilian Cutean. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Observ că sunt mai importante problemele personale, nici unul din cei care a trecut pe la aceste microfoane nu şi-a adus aminte că în urmă cu 18 ani au murit câţiva...(vociferări în sală, i se spune că s-a ţinut un moment de reculegere în memoria celor dispăruţi în Revoluţie)... au murit la Timişoara primii manifestanţi care au luptat împotriva comunismului. În memoria acestor colegi ai noştri care au murit... am vrut să-i evoc, îmi pare rău, n-am ştiut că s-a ţinut momentul de reculegere. Vă mulţumesc că mi-aţi adus aminte şi că v-aţi gândit la ei înaintea noastră. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Dacă mai există alte declaraţii cu caracter personal. Nu mai sunt. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Intrăm în ordinea de zi. pct.2 se dezbate la ora 17,30, după epuizarea dezbaterilor în plen. Pct.3, Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare Comisia juridică. Procedură de urgenţă. Cameră decizională. Rog iniţiatorul să prezinte proiectul pe scurt. Domnul ministru Voicu. |
|
|||
|
|
Domnul Mihai Alexandru Voicu (ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul): Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Potrivit prevederilor din Constituţia României, republicată, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitarea Guvernului pentru emiterea de ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare, desigur, numai în acele domenii care nu fac obiectul legilor organice. Guvernul propune pentru aprobare în timpul vacanţei parlamentare de iarnă o lege de abilitare care cuprinde şase titluri: muncă şi protecţie socială, cultură, sănătate, turism şi sport, salarizare şi prorogarea unor termene prevăzute în acte normative. O singură adăugare: Guvernul a prevăzut în acest proiect de lege numai acele domenii strict necesare, fiind probabil cea mai restrânsă lege de abilitare pe care a propus-o un guvern din 1990 până acum. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Comisia? Domnule deputat Florin Iordache, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Senatul este primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege. În Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost dezbătut acest proiect de lege. Au fost adoptate o serie de amendamente pe care le găsiţi în raportul comisiei. În urma dezbaterilor şi examinării în Comisia juridică, noi propunem plenului Camerei Deputaţilor acest proiect de lege. În raport cu conţinutul şi obiectul său, face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale. Trecem la dezbaterile pe articole. Vă atrag atenţia că există un amendament respins. Am să consult dacă se susţine. Pct.1. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Pct.2. Adoptat. Pct.3. Adoptat. Pct.4. Adoptat. Pct.5. Obiecţii, observaţii, comentarii? Adoptat. Pct.6. Adoptat. Vă atrag atenţia că e o eroare de redactare. La pct.V, salarizare, este pct.VII din raport, şi nu VI, rog să se corecteze. Dacă există obiecţii, observaţii, comentarii. Nu sunt. Adoptat. Pct.8 din raport, actualmente în redactarea actuală e 7, dar e punctul 8 din raport, prorogarea unor termene. Se susţine amendamentul respins? Nu este aici autorul amendamentului. Nu se susţine. Observaţii? Adoptat. Pct.9 din raport, numerotat 8 aici, art.2 al legii. Observaţii, obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2007 privind utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic. Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare, Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru agricultură. Procedură de urgenţă. Prioritate legislativă. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul să prezinte proiectul pe scurt. Domnule secretar de stat, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Carol-Emil Kovacs (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea măsurilor optime de biosecuritate necesare a se aplica pentru utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic. Prezentul proiect de act normativ urmăreşte realizarea unui sistem funcţional privind utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic. În urma aderării României la Uniunea Europeană, actele normative naţionale trebuie să reglementeze şi modul de colaborare cu autorităţile Uniunii Europene în domeniul microorganismelor modificate genetic. Ca atare, Guvernul vă solicită adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat. Din partea comisiilor, domnule deputat Duşa, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La întocmirea raportului, s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, avizul favorabil al Comisiei pentru sănătate şi familie. Raportul este comun cu Comisia pentru agricultură. Proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională şi cele două comisii propun adoptarea proiectului de lege aşa cum a fost prezentat în raport. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Intervenţii la dezbateri generale. Nu sunt intervenţii la dezbateri generale. Nu există amendamente admise sau respinse. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.5. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.205/2004 privind protecţia animalelor. Legea are caracter organic. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare. Comisia pentru agricultură. Suntem Cameră decizională. (Aplauze din partea invitaţilor, susţinători ai legii menţionate) luăm act de palmele care i-au fost date domnului senator Marius Marinescu. Domnule senator, în calitate de iniţiator, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Aplauzele au fost pentru dumneavoastră din partea iubitorilor de animale. La balcoane sunt iubitorii de animale, sunt reprezentanţi ai ONG-urilor din România şi din străinătate, cu care am lucrat mai mult de un an de zile la această iniţiativă legislativă, împreună şi cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţional-Veterinare care ne-au susţinut. După 18 ani de zile, avem o lege bună de protecţie a animalelor, o lege eficientă. Iniţiativa noastră a fost adoptată în unanimitate în Senatul României şi a primit raport favorabil de la Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor şi pe această cale vreau să mulţumesc domnului Kelemen Attila, preşedintele Comisiei de agricultură, şi colegilor noştri din Camera Deputaţilor de la Comisia de agricultură. Prin legea noastră, dorim să sancţionăm...(Aplauze) Mulţumesc. prin iniţiativa noastră dorim, pe de o parte, să sancţionăm dur actele de cruzime şi de maltratare a animalelor, cu amendă penală sau închisoare de la o lună la un an de zile, iar pe de altă parte, vrem să eliminăm cauzele care au dus la aceste atrocităţi, să schimbăm mentalitatea oamenilor. Dorim, pe de o parte, ca copiii să iubească animalele, iar adulţii să le respecte drepturile. Astfel, Radiodifuziunea Română şi Televiziunea Naţională va promova campanii de protejare a animalelor, iar la ora de educaţie civică se vor promova acţiuni de promovare a protecţiei animalelor. Domnule preşedinte, Dragi colegi, Haideţi să facem acum, de sărbători, un cadou necuvântătoarelor şi iubitorilor de animale şi vă rog să votaţi această lege. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule senator. Raportul comisiei. Domnul vicepreşedinte Semcu. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere pe fond cu Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.205/2004 privind protecţia animalelor. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare mai multe puncte, printre care interzicerea eutanasierii câinilor şi pisicilor după modelul legislaţiei din Spania şi Italia. Mai are mărirea substanţială a amenzilor contravenţionale prevăzute de lege, stabilirea răspunderii penale în cazul săvârşirii unor fapte determinate ca infracţiuni, reglementarea abandonului animalelor aflate în proprietate ori în îngrijirea unei persoane, în acord cu acte internaţionale de referinţă. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 4 decembrie 2007. La lucrările comisiei au fost prezenţi 25 de deputaţi dintr-un total de 26. Proiectul de lege a fost adoptat, în unanimitate, în forma prezentată de Senat în şedinţa din 11 decembrie 2007. Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. (Aplauze) |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule vicepreşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale. Domnule deputat Mircia Giurgiu, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Stimaţi invitaţi, Şi noi iubim animalele. Dorim să fie o lege cât mai bună. Numai că a apărut o problemă, mai sunt încă trei proiecte legislative pe această temă. Am primit din partea a 13 federaţii pentru protecţia animalelor, astăzi, materiale, prin care ne roagă să analizăm toate cele trei proiecte, să iasă o lege cât mai bună, să se înfiinţeze şi Poliţia Animalelor, în aşa fel încât propun retrimiterea la comisie. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Am luat act de această chestiune. Mai sunt câteva intervenţii. Domnul deputat Cristian Rădulescu. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Două scurte sublinieri din partea deputaţilor Grupului Partidului Democrat Liberal: când este vorba de idei bune, iată că este de ajuns un singur parlamentar care are o astfel de idee bună, pentru ca să întoarcă punctul de vedere al Guvernului. Data trecută, când am făcut o declaraţie similară, era vorba de ideea binevenită a domnului Mitică Dragomir, referitor la combaterea violenţei pe stadioane şi atunci pe acea idee concretizată în acea lege organică, s-a întrunit o majoritate mai mult decât suficientă pentru acea lege organică, majoritate care la câteva acte normative venind din partea Guvernului, a fost foarte dificil să se întrunească şi chiar nu s-a făcut. Acum este vorba de o altă idee bună. Sigur că mai pot fi aduse multe alte idei bune pe aceeaşi temă, variaţiuni pe aceeaşi temă, dar cum spunea cineva, mai binele este duşmanul binelui, să acceptăm binele pe care-l aduce în acest act normativ colegul nostru parlamentar care, iată, reuşeşte să învingă şi de data aceasta Guvernul, fiindcă Guvernul a spus că nu este de acord cu acest act normativ, iar în Senat şi în comisia de profil, cea de agricultură, toată lumea a fost de acord cu aceste modificări. Încă o dată ideile bune trec peste graniţele partidelor. (Aplauze) |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Doamna deputat Aura Vasile. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Încep prin a spune că Grupul parlamentar al Partidul Social Democrat susţine această lege. (Aplauze) Orice lege poate fi completată, orice lege poate fi mai bună, dar să plecăm de la ceea ce domnul senator Marinescu a realizat. În acest moment, gândurile pentru geneza şi ideea acestei legi, este de a ne face mai buni şi de a privi spre cei care, într-adevăr, trăiesc alături de noi. Suntem răi, câteodată nu ne dăm seama, nu numai cu animalele, dar şi cu oamenii, ar trebui ca aceste momente să fie mai dese, momente în care toate grupurile parlamentare se adună pentru un ţel comun. Vom vota această lege. (Aplauze) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Dragoş Dumitriu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Voi fi foarte scurt în expunerea mea pentru că a trecut vremea vorbelor şi trebuie să purcedem la fapte. La balcon sunt zeci, sute de oameni chiar, care aproape de 20 de ani se bat pentru această cauză. Este o cauză bună, este o lege benefică, o lege care pur şi simplu ne umanizează. Este o lege care se adresează şi educaţiei, celor mici, este o lee care se adresează şi comportamentului nostru în societate. Partidul Conservator, iniţiator al acestei propuneri legislative va susţine fără nici un dubiu această lege. De asemenea, în calitate al Comisiei pentru agricultură, vreau să le mulţumesc colegilor mei care au depus un efort deosebit pentru a ameliora această lege. Aş vrea să-i mulţumesc domnului Tabără, deşi nu este prezent acum, care are un merit deosebit la această lege, precum şi domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, datorită căruia această lege a intrat pe ordinea de zi astăzi. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Domnul deputat Adrian Semcu. |
|||||
|
|
De data aceasta, vreau să vă vorbesc în calitate de deputat P.N.L. Grupul parlamentar al Partidul Naţional Liberal este, şi va vota această lege, şi a fost din totdeauna aproape de animalele...(Aplauze) existente. Faţă de colegul, antevorbitorul meu, Partidul Naţional Liberal este de acord cu această lege pentru toţi cetăţenii din Ţara Românească, nu numai pentru cei prezenţi în această sală. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Eu speram să fiţi de acord pentru animale! (Aplauze. Atmosferă destinsă, amuzament.) Domnul deputat Furo. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Fac parte din categoria acelor obişnuiesc să ia cuvântul de la tribuna Camerei Deputaţilor, începând din anul 1992, şi vă rog să-mi permiteţi să vă reamintesc nenumăratele încercări ale Partidului România Mare de a iniţia o asemenea lege pentru protecţia animalelor. Este foarte bine că astăzi am ajuns la momentul în care să fim în posesia unei asemenea iniţiative legislative şi, în sfârşit, prin votul nostru de astăzi, putem dovedi Europei că suntem o naţiune civilizată. (Aplauze) Vreau să vă comunic că Grupul nostru parlamentar va vota pentru şi va susţine această iniţiativă legislativă. Dar doresc să mă adresez, nu pentru faptul că sunt în sală şi susţinători ai acestei legi, ci pentru noi, parlamentarii, vreau să amintesc că această lege nu este perfectă, legea poate fi perfectată şi ne vom strădui ca după adoptarea acestei iniţiative legislative, împreună cu organizaţiile de protecţie a animalelor, să contribuim în continuare pentru îmbunătăţirea legislaţiei în vigoare, în primul rând vizând desfiinţarea acelor aşezăminte organizate pentru protecţia animalelor care numai protecţie nu fac astăzi. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Doamna deputat Raluca Turcan, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Aş dori să intervin pe procedură. Domnule preşedinte, Dragi colegi, După cum aţi văzut, aproape în majoritate, colegii deputaţi sunt de acord şi susţin această lege. Mă bucur de lucrul acesta. Aşa cum a spus şi liderul Grupului Partidului Democrat Liberal, când o idee este bună, susţinerea vine din partea tuturor partidelor politice. Însă, doresc să vă atrag atenţia că această lege are statut de lege organică. Aşadar, permiteţi-mi să adresez o rugăminte faţă de dumneavoastră, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, dacă tot dorim cu toţii să treacă această lege, să ne asigurăm că avem cvorumul necesar pentru această lege şi, eventual, poate luăm în calcul să votăm cu mâna sus, dacă nu, oricum să îndeplinim toate condiţiile ca cvorumul necesar pentru aprobarea unei legi organice, să fie îndeplinit lan ora 17. (Aplauze) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat. Spre informarea dumneavoastră, la dezbaterile pe articole, nu este necesar decât cvorumul de lucru. În ceea ce priveşte propunerea de vot prin ridicarea mâinii, eu o consider inadmisibilă, pentru că este un îndemn la dubii în ceea ce priveşte numărarea, aşa cum grupul dumneavoastră, chiar pe vremea când nu făceaţi parte din el, a ridicat-o în mai multe rânduri. De aceea, eu sunt extrem de reticent. Dacă grupul va propune formal această propunere şi se votează în plen, eu mi-o voi însuşi, desigur. Domnul deputat Varujan Pambuccian. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă mărturisesc că aş fi preferat să discutăm legea aceasta şi mai demult şi numai cu noi în sală, dar şi formula aceasta este o formulă cât se poate de bună. Şi mai bine mai târziu decât niciodată. Sigur că nivelul, gradul de evoluţie a unei societăţi poate fi măsurat în multe lucruri. Sunt două, care, din păcate, încă mai măsoară gradul de evoluţie: felul în care este tratată femeia şi felul în care sunt tratate animalele. Sper că reuşim să facem un pas înainte cu ambele. Avem de-a face cu un proiect de lege pe care Grupul nostru parlamentar îl va vota în unanimitate. (Aplauze) Dar, avem de-a face cu un proiect de lege care categoric trebuie să fie transformat. Am adoptat această formulă pentru că o instituţie trebuie creată grabnic, dar acea instituţie ar trebui să aibă un statut egal cu cel pe care îl are în momentul de faţă Poliţia, iar pedepsele pe care legea va trebui să le impună şi, din păcate, în momentul de faţă ele nu sunt impuse în acest mod, ele trebuie să meargă şi în domeniul penalului, nu doar în domeniul civil. Cred, de asemenea, că legea, aşa cum este scrisă în momentul de faţă, nu reuşeşte să abordeze nici întreaga problematică şi nici să dea soluţii acolo unde soluţiile sunt necesare. Este absolut lăudabilă intenţia colegului nostru şi este foarte bine că vom avea această lege, dar, în acelaşi timp, doresc să vă rog şi în numele meu, şi în numele colegilor mei, să reuşim în această sesiune să o modificăm, în aşa fel încât tot ceea ce înseamnă aplicarea ei în lumea reală, să poată să fie un lucru uşor, sigur, adică simplu, clar şi predictibil. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Călian. Dat fiind că s-au pronunţat grupurile parlamentare, vă propun ca după intervenţia domnului deputat Călian, dacă veţi fi de acord, să sistăm dezbaterile generale. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Intervenţia mea este pe procedură. Îmi amintesc cu multă plăcere că atunci când am votat, tot în unanimitate, un proiect de lege care viza despăgubirea deponenţilor Dacia, am avut o propunere înţeleaptă, venită din partea unui distins deputat, a domnului avocat Lucian Bolcaş. Aş propune şi astăzi acest lucru, pentru că există unanimitate şi este inadmisibil ca ea să fie compromisă. Şi v-aş propune, domnule preşedinte, la fel ca şi data trecută, ca toţii parlamentarii din Camera Deputaţilor, de la toate partidele politice să fie trecuţi coiniţiatori la acest proiect de lege important, care este al tuturor românilor, şi cred că domnul senator îşi va da consimţământul ca să fie unanimitate până la capăt. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, regret, n-am să pot ţine cont de această intervenţie pe procedură, pentru că n-aţi respectat Regulamentul şi n-aţi indicat articolul pe baza căruia faceţi propunerea. S-au epuizat dezbaterile generale. Avem o propunere de retrimitere la comisie a acestui proiect, pe care am să o supun votului dumneavoastră, conform Regulamentului. Vă rog să vă folosiţi cartelele. O să vă rog să vă introduceţi cartelele. Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Propunerea de retrimitere a fost respinsă. Nu există amendamente admise sau respinse. Nu avem dezbateri pe articole. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
La pct.6, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Legea are caracter organic. Proiect adoptat de Senat. Raport din partea Comisiei pentru sănătate a Camerei Deputaţilor de adoptare a proiectului de lege, de aprobare a ordonanţei de urgenţă, cu amendamente. Procedură de urgenţă. Suntem Cameră decizională. Se discută împreună cu 6 propuneri legislative pe aceeaşi temă, la care există propuneri de respingere. Rog iniţiatorul să prezinte proiectul pe scurt. |
|
|||
|
|
Domnul Szekely Ervin Zoltan (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii Publice): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În urma respingerii la Senat a acestei ordonanţe de urgenţă, nu pentru că nu ar fi existat o majoritate, dar majoritatea nu a fost suficientă pentru adoptarea legii, Guvernul a consultat pe acei iniţiatori care au depus propuneri, iniţiative legislative similare şi am reuşit în Comisia pentru sănătate şi familie să elaborăm un act normativ care să ţină cont de toate punctele de vedere şi care să soluţioneze toate problemele care au apărut în cursul aplicării Legii nr.95, legea-cadru în domeniul sănătăţii, motiv pentru care solicităm să adoptaţi ordonanţa în forma în care ea fost adoptată de Comisia pentru sănătate şi familie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Comisia, vă rog, punctul de vedere pe toate proiectele. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Prin aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2007, discutată împreună cu celelalte propuneri legislative, apreciem că se realizează un progres în domeniul sistemului de sănătate. A fost preluat din celelalte proiecte legislative ceea ce este în acord cu o promovare a sistemului de sănătate, iar în forma actuală ordonanţa răspunde pe deplin şi constituie o urgenţă, deoarece sunt probleme de finanţare şi de personal, care necesită urgenţă, aşa încât vă rugăm să votaţi în forma în care este propusă de comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule profesor. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale. Trecem la dezbaterile pe articole. De la pct.1 la pct.5 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate. De la pct.6 la pct.10. Adoptate. De la pct.11 la pct.15 - există obiecţii, observaţii, comentarii? Vă rog, domnule deputat, la pct.11? Daţi-mi voie să-l caut. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Nu ştiu dacă este exact la pct.11, dar se referă la art.184, alin. (6), care prevede că şefii de secţii, de laborator, servicii medicale din clinicile universitare se numesc de către manager, ceea ce până acum era de competenţa senatului universităţilor de medicină din ţară. Vă propun, în acest sens, un amendament prin care şefii de secţii, de laborator, servicii medicale din clinicile universitare se numesc de către ministrul sănătăţii, la propunerea senatelor universitare, din rândul cadrelor didactice cu cel mai înalt rang. |
|||||
|
|
Comisia, vă rog. |
|||||
|
|
Suntem de acord cu această propunere: numirile de către ministrul sănătăţii, cu consultarea senatelor universitare. |
|||||
|
|
Observaţii? Nu sunt. Este o modificare de redactare, fără îndoială. Alte observaţii până la pct.15? Nu sunt. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final, primul, proiectul de lege cu propunere de adoptare, celelalte 6 propuneri legislative cu propunere de respingere. |
|||||
|
|
|
Pct.7, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente. Legea are caracter organic. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare. Procedură de urgenţă. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul, vă rog, prezentarea proiectului pe scurt. Vă rog, doamna secretar de stat Kibedy. |
|
|||
|
|
Doamna Kibedi Katalin Barbara (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Mulţumesc, domnule preşedinte. Distinsă Cameră, Mulţumind, în primul rând, membrilor Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare pentru receptivitatea dovedită la însuşirea argumentelor care susţineau necesitatea acestor modificări, unde am subliniat că, pe de o parte, s-a răspuns, de fapt, semnalmentelor din domeniul de afaceri a necesităţii acestor modificări, ştiut fiind că Parlamentul României a aprobat o modificare a Legii societăţilor comerciale suficient de consistentă, anul trecut, introducându-se instituţii noi, pentru care s-a dovedit necesitatea prelungirii unor proceduri, mai ales că multe decizii trebuiau aduse de organele colegiale, fie consiliile de administraţie, fie adunările generale, ceea ce necesită şi probleme de publicitate, şi altele, care întârziaseră asimilarea şi aplicarea în practică a acestor instituţii noi. Având în vedere că trebuia să ţinem seama şi de câteva observaţii făcute prin prisma legislaţiei comunitare, şi anume cele referitoare la introducerea a noi incompatibilităţi în situaţia persoanelor cu funcţii de conducere, respectiv, de cenzură în cadrul societăţilor comerciale, de a insera şi alte infracţiuni prevăzute de Legea nr.656 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor, iar restul fiind absolut de tehnică legislativă, pentru că procedura de renumerotare a făcut şi trimiteri greşite la articole abrogate, pentru aceste considerente, în sensul în care s-a adoptat raportul comisiei, vă rugăm să vă exprimaţi votul dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna secretar de stat. Comisia, domnul deputat Lakatos. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată pentru dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale şi altor acte normative incidente. Senatul a aprobat prezentul proiect de lege în şedinţa din 29 octombrie 2007. Consiliul Legislativ şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au avizat favorabil proiectul de lege. Iniţiativa legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.31, aşa cum a prezentat de fapt şi doamna secretar de stat. În urma examinării proiectului de lege şi a punctelor de vedere exprimate de către membrii comisiei şi de către invitaţi, s-a hotărât cu majoritate de voturi, în total doar două abţineri au fost, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2007. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole. Lucrăm pe raportul comisiei, anexa cu amendamente admise. Nu există amendamente respinse. Dacă de la pct.1 la pct.10 există există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate. De la pct.11 la pct.20. Adoptate. De la pct.21 la pct.30. Adoptate. De la pct.31 la pct.40. Adoptate. De la pct.41 la pct.50. Adoptate. De la pct.51 la pct.60. Adoptate. De la pct.61 la pct.70. Adoptate. De la pct.71 la pct.82, dacă există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate. Am finalizat dezbaterile pe articole. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
La pct.8, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2007 pentru modificarea Legii cetăţeniei române. Legea are caracter organic. Proiect adoptat de Senat. Raport din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, adoptarea proiectului de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului. Procedură de urgenţă. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul să-şi susţină proiectul. Doamna secretar de stat Kibedi. |
|
|||
|
|
Doamna Kibedi Katalin Barbara: Mulţumesc, domnule preşedinte. Distinsă Cameră, Având în vedere că de mult se aştepta o modificare pe probleme, mai ales de procedură, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererilor de dobândire şi redobândire a cetăţeniei, din partea membrilor comisiei, cărora la fel le mulţumim pentru receptivitatea cu care au înţeles necesitatea acestor modificări, mai ales că pe ordinea de zi a Parlamentului s-au aflat mai multe iniţiative legislative care îşi doreau aceeaşi corectură, şi anume celeritate în soluţionarea cererilor, care sunt extrem de mari ca număr şi cărora, comisia, din care făceau parte şi judecători, nu putea să le răspundă cu aceeaşi rapiditate cu care, de fapt, se aştepta soluţionarea acestora, s-au modificat atunci aceste proceduri, în sensul că, din moment ce am aprecia ca şi natură juridică astfel de cereri ca una administrativă, şi numai în ceea ce priveşte calea de atac, pentru a nu înfrânge principiul liberului acces la justiţie, ne putem adresa instanţelor din partea celor care sunt nemulţumiţi de modul de soluţionare, este firesc ca membrii comisiei, de data aceasta au şi demonstrat, de când este ordonanţa de urgenţă în vigoare, o celeritate de cel puţin cinci ori, dacă este să luăm în considerare datele statistice. În consecinţă, în sensul în care s-a aprobat raportul Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi, vă rugăm să vă exprimaţi votul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul deputat Iordache, vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins proiectul de lege. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a avizat favorabil. Tot favorabil a avizat şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, cât şi Consiliul Legislativ. Obiectul proiectului de lege a fost prezentat de doamna secretar de stat Kibedi. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în prezenţa iniţiatorului, au amendat propunerea de lege venită de la Senat, în sensul că a fost schimbat din proiect de lege de respingere în proiect de lege de adoptare. Amendamentele le găsiţi cuprinse în proiectul de lege, în raport. În raport de obiectul şi conţinutul său, face parte din categoria legilor organice. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. La dezbateri generale, domnule deputat? Bun, la dezbateri generale îi dau cuvântul domnului deputat Cristian Rădulescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mai devreme enunţam un principiu, acela că ideile bune au întotdeauna mulţi părinţi. Aici trebuie să remarc, cu ocazia acestui act normativ, acestei ordonanţe de urgenţă, încă un principiu, că atunci când o idee este foarte atrăgătoare, sunt unii care nu se pot abţine să nu şi-o însuşească, enunţând, după aceea, că este a lor. Ordonanţa este pe o idee a deputatului P.D.L., domnul Străchinaru deputat de Covasna, dar Guvernul nu s-a putut abţine, fiind foarte atrăgătoare această idee, să nu facă din ea o ordonanţă de urgenţă, care a fost pusă de acord cu ceea ce a spus la început domnul Străchinaru, cu ceea ce a iniţiat dânsul, şi acum suntem în faţa unei forme care este acceptabilă şi pentru noi, fiindcă aduce multe modificări bune. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole. Lucrăm pe raportul comisiei, anexa cu amendamente admise. Vă atrag atenţia că există un amendament respins. Voi consulta dacă se susţine, când ajungem acolo. Dacă de la pct.1 până la pct.5 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate. De la pct.6 la pct.10, există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate. De la pct.11 la pct.15, vă atrag atenţia că există un amendament respins, legat de pct.15, art.21 din lege. Nu se susţine, iniţiatorul lipseşte. De la pct.11 la pct.15. Adoptate. De la pct.16 la pct.20. Adoptate. De la pct.21 la pct.22 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptată, în formularea comisiei, anexa cu amendamente admise. Am terminat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.9, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, precum şi pentru modificarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare. Legea are caracter organic. Proiect adoptat de Senat. Raport comun de adoptare din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Procedură de urgenţă. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul să-şi susţină proiectul pe scurt. |
|
|||
|
|
Domnul Emil-Carol Kovacs: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin dobândirea calităţii de stat-membru al Uniunii Europene, România şi-a asumat, de la data de 1 ianuarie 2007, obligaţia de a transpune acquis-ul comunitar, implicit de a asigura respectarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în cadrul schemelor ocupaţionale de securitate socială, inclusiv în ceea ce priveşte sistemul pensiilor militare de stat, reglementat prin Legea nr.164/2001. Pentru a înlătura impactul social deosebit de grav, determinat de aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2007 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, care ar fi condus la blocarea sistemului de pensii specific militar, şi implicit la imposibilitatea calculării pensiilor pentru cei care îndeplinesc condiţiile necesare pentru pensionare, s-a impus promovarea cu celeritate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat şi pentru modificarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin care să se asigure egalitatea de tratament între femei şi bărbaţi în schemele de pensii ocupaţionale. Având în vedere cele prezentate, Ministerul Apărării Naţionale, în numele Guvernului, vă adresează rugămintea de a adopta acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule secretar de stat. Comisiile, punctul de vedere al comisiilor? Vă rog, domnule deputat Kerekes. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Cum aţi auzit, obiectul de reglementare a fost prezentat mai înainte. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Comisiile reunite, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială - în urma finalizării dezbaterilor, propune aprobarea cu modificări a acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale. A, vă rog, domnule deputat Canacheu, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună ziua. O lege care, mă rog, a avut un parcurs mai îndelungat până să ajungă la finalitate. Iată, acum, înregistrăm un consens: cele două comisii au ajuns la o concluzie şi au un raport comun de adoptare. Se pune regulă, ca să spun aşa, în rândul pensiilor militare şi prin aceasta facem un lucru bun, chiar dacă un pic mai târziu decât s-ar fi aşteptat cadrele militare din Ministerul Apărării Naţionale şi nu numai din Ministerul Apărării Naţionale. Pentru, sper eu, unanimitatea votului, vă mulţumesc anticipat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii? Nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole. Lucrăm pe anexa cu amendamente admise. Nu există amendamente respinse. De la pct.1 la pct.5, dacă există obiecţii, observaţii, comentarii? Domnul deputat Mircovici, vă rog să precizaţi punctul din raport. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Întrucât am avut 7 amendamente, toate admise de către comisie, pentru a nu mai interveni şi din respect pentru timpul pe care îl avem la dispoziţie, vreau să precizez că toate aceste 7 amendamente vizează exact asigurarea egalităţii de tratament între toate cadrele militare şi eliminarea oricăror eventuale confuzii între cei care sunt activi, în rezervă şi în retragere. Ministerul Apărării Naţionale şi reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au fost de acord cu toate aceste amendamente. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Până la pct.5, există obiecţii, observaţii, comentarii? Adoptate. De la pct.6 la pct.10. Adoptate. De la pct.11 la pct.16. Adoptate. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.10, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2006 privind pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale. Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Procedură de urgenţă. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul, vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Denisa Oana Pătraşcu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Vă prezint spre adoptare un proiect de lege pentru aprobarea unei ordonanţe pentru eliminarea principalelor obstacole sau insuficienţe cu care serviciul public de ocupare se ocupă în reinserţia pe piaţa muncii a beneficiarilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.116/2006, care pot conduce la dezechilibre în plan economic, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru extinderea motivelor pentru care prin refuz nejustificat se procedează la încetarea plăţii venitului lunar de completare şi întărirea funcţiilor de control al ANOFM cu privire la motivele prezentate de beneficiarii veniturilor de completare pentru refuzarea locurilor de muncă oferite. Faţă de cele prezentate, Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse va propune plenului adoptarea proiectului de lege în forma prezentată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnişoara secretar de stat. Din partea comisiilor, domnul deputat Kerekes. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Precizez că proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi acest proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor aprobarea proiectului de lege în forma prezentată. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Nu există amendamente admise sau respinse. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.11, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.89/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de plăţi şi intervenţii în agricultură, industrie alimentară şi dezvoltarea rurală, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.48/2005 privind organizarea pieţei laptelui de vacă. Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Procedură de urgenţă. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul să prezinte proiectul pe scurt. Vă rog, doamna secretar de stat Harabagiu. |
|
|||
|
|
Doamna Cornelia Harabagiu (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale): Mulţumim, domnule preşedinte. Distinşi membri ai Camerei, Foarte pe scurt, prezentul act normativ propus spre adoptare este necesar pentru crearea cadrului legal adecvat pentru activitatea de administrare a cotei naţionale de lapte a României, de colectare şi control a contribuţiei la taxa datorată, rezultată din depăşirea cotei individuale de livrare a producătorilor. Această armonizare, din punct de vedere instituţional, se datorează în principal pentru a gestiona eficient cota naţională de lapte. Astfel, Agenţia va prelua, prin protocol, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, cu un număr de 390 de posturi şi fondurile aferente. Personalul aferent activităţii preluate se va considera transferat în interesul serviciului, respectiv preluat fără examen sau concurs. Aceştia vor beneficia şi de sprijinul suplimentar de 75%. Faţă de cele prezentate, vă rugăm să vă susţineţi şi să vă exprimaţi votul dumneavoastră. Vă mulţumim. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna secretar de stat. Din partea comisiei? Domnul deputat Mocanu. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.89/2007. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 4 decembrie 2007. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 31 octombrie. În urma dezbaterii, comisia propune admiterea, cu modificări, a proiectului de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Timar, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Acest proiect de lege este un proiect foarte important pentru buna desfăşurare a Agenţiei de Plăţi şi, de la început, noi, membrii P.S.D., am fost de acord cu descentralizarea şi acordarea de personalitate juridică Agenţiei de Plăţi, la nivelul judeţelor. Dar, având în vedere că acest proiect de lege afectează inclusiv organigrama Agenţiei Naţionale de Reproducţie-Selecţie şi a oficiilor judeţene de reproducţie-selecţie, având în vedere că colegi de-ai noştri au iniţiat un proiect de lege prin care cerem acordarea de personalitate juridică oficiilor judeţene de reproducţie-selecţie, consider că trebuie să facem o analiză mult mai atentă şi nu afectează buna desfăşurare la nivelul Agenţiei de Plăţi, având în vedere că Ordonanţa nr.89 din 2007 îşi produce efectele. Eu consider că trebuie să facem o analiză foarte atentă şi putem să amânăm acest proiect de lege. Vă rog să fiţi de acord cu propunerea mea, pentru a amâna acest proiect de lege. Vă mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Avem o propunere procedurală de retrimitere la comisie a acestui proiect. Supun votului dumneavoastră această propunere de retrimitere la comisie. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Propunerea a fost adoptată. Termen, domnule Mocanu? 12 februarie este OK? (Domnul deputat Vasile Mocanu este de acord.) Vă mulţumesc mult. |
|||||
|
|
|
Pct.12. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2007 privind înfiinţarera, organizarea şi funcţionarea creşelor Legea are caracter organic; raport de adoptare - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; suntem primă Cameră sesizată. Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
|
Pct.13: Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2003 privind procedura aprobării tacite. Legea are caracter organic; proiect respins de Senat; raport de adoptare - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; prioritate legislativă; suntem Cameră decizională. Doamna secretar de stat Kibedi, vă rog să prezentaţi pe scurt proiectul. |
|
|||
|
|
Doamna Kibedi Katalin Barbara: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Distinsă Cameră, Din nou, aplicarea în practică a unei legi a demonstrat necesitatea modificărilor. În această situaţie, procedura aprobării tacite în emiterea sau reînnoirea autorizaţiilor a demonstrat barierele administrative, motiv pentru care s-au suplinit unele prevederi deja existente cu obligaţii pe care le au autorităţile în ce priveşte publicarea tuturor informaţiilor necesare pentru procedura aprobării tacite; dar nu numai atât, ci şi prevederea ca sancţiuni, având în vedere că o dispoziţie imperativă, dacă nu există şi o obligaţie de sancţionare, întotdeauna rămâne cu un semn de întrebare în ce priveşte respectarea acesteia. Având în vedere că raportul comisiei este unul de admitere, vă rugăm să vă daţi votul în consecinţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna secretar de stat. Domnul deputat Iordache, raportul comisiei, vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege. Conţinutul a fost prezentat de doamna secretar de stat Kibedi. În urma dezbaterilor, s-a propus, de către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, cu unanimitate de voturi, plenului Camerei Deputaţilor, adoptarea proiectului de lege. În raport cu obiectul şi cu conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole. De la pct.1 la pct.5, obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. De la pct.6 la pct.10? Adoptat. De la pct.11 la pct.17, obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.14. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari. Legea are caracter organic; raport de respingere - Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; suntem primă Cameră sesizată. Dacă iniţiatorul doreşte să susţină proiectul? Nu doreşte. Comisia îşi menţine punctul de vedere? Da. Vă mulţumesc. Intervenţii la dezbateri generale? Vă rog, domnule deputat Dragoş Dumitriu. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Cred că Senatul a trecut cam uşor peste această lege foarte importantă şi care este o propunere de egalizare, să zicem, de echilibrare a muncii depuse de respectivul voluntar şi statutul şi recompensa pe care trebuie să le aibă. Partidul Conservator are mai multe amendamente de adus, mai multe îmbunătăţiri de făcut la această lege. De aceea, vă solicită retrimiterea la comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, iertaţi-mă, acesta nu este un temei de retrimitere la comisie că aţi avut termen de depunere de amendamente. Eu supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie făcută de domnul deputat Dragoş Dumitriu. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Propunerea de retrimitere a întrunit 53 de voturi din 114. Deci, n-a fost adoptată. Există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Propunerea rămâne la vot final. Nu facem dezbateri pe articole; este propunere de respingere. |
|||||
|
|
|
Pct.15: Propunerea legislativă privind modificarea articolului 67 din Legea învăţământului preuniversitar. Legea are caracter organic; raport de respingere - Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; suntem primă Cameră sesizată. Propunerea de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi în şedinţa de vot final din 11 decembrie şi s-a hotărât dezbaterea pe articole în şedinţa următoare, potrivit art.104. Nu mai avem dezbateri. Este direct la vot, de data aceasta. Stimaţi colegi, Supun votului dumneavoastră articolul unic al legii. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. 55 din 119 - articolul unic a fost respins. Supun votului dumneavoastră titlul legii. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. 55 din 122 - şi titlul legii a fost respins. Proiectul rămâne la vot final, cu propunere de adoptare, potrivit art.104 alin.(3). |
|||||
|
|
|
Pct.16. Propunerea legislativă pentru modificarea art.4 lit.a) pct.1 din Legea nr.415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Legea are caracter organic; raport de respingere din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; suntem primă Cameră sesizată. Dacă iniţiatorul proiectului doreşte să-l susţină? Nu doreşte. Comisia îşi menţine punctul de vedere? Îşi menţine punctul de vedere. Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Proiectul rămâne la vot final. |
|
|||
|
|
|
Pct.17: Propunerea legislativă privind modificarea limitelor teritoriale ale oraşelor Bragadiru şi Măgurele, judeţul Ilfov. Legea are caracter organic; raport de respingere - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; suntem primă Cameră sesizată. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei, nu a întrunit numărul necesar de voturi şi, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole în şedinţa următoare, potrivit art.104 alin.(3) din regulament. Trecem la votul pe articole. Supun votului dumneavoastră art.1. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Art.1 a fost respins. Supun votului dumneavoastră art.2. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Art.2 a fost respins. Supun votului dumneavoastră art.3. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Art.3 a fost respins. Supun votului dumneavoastră art.4. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Art.4 a fost respins. Supun votului dumneavoastră art.5. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
(Între timp, s-au stins câteva becuri din sala de şedinţă, reducându-se luminozitatea.) Rog secretariatul să aprindă lumina, dacă binevoieşte. La propunerea domnului Dragoş Dumitriu, păstrăm această atmosferă convivială. Vă mulţumesc. Art.5 a fost respins. Supun votului dumneavoastră titlul legii. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Şi titlul legii a fost respins. Propunerea legislativă rămâne la vot final, cu propunere de adoptare. |
|||||
|
|
|
Pct.18: Propunerea legislativă pentru modificarea art.21 al Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic. Legea are caracter organic; raport de respingere - Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; suntem primă Cameră sesizată. Dacă iniţiatorul doreşte să susţină proiectul? Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Domnul Király Andrei-Gheorghe: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Propunerea legislativă are în vedere modificarea art.21 al Legii nr.128 privind statutul personalului didactic. Legislaţia actuală prevede că directorii şi directorii adjuncţi ocupă aceste funcţii după un concurs organizat de ministerul de specialitate sau de inspectoratele şcolare, pe o perioadă de 4 ani. Numirea propriu-zisă se face după acest concurs, pe baza unui contract de management educaţional. Legea admite că, în cazul neocupării funcţiilor de conducere în unităţile de învăţământ, inspectoratele şcolare au dreptul de a face numiri cu delegaţie sau prin detaşare, pe o perioadă de cel mult un an şcolar, cu posibilitate de revenire după fiecare scoatere la concurs a postului. Din păcate, apare un nou fenomen ce tinde să se generalizeze. Directorii şi directorii adjuncţi care au încheiat mandatul de 4 ani nu se prezintă la un nou concurs, ştiind că mandatul lor se va prelungi pe cel puţin un an, cu posibilitatea, însă, de revenire după fiecare scoatere la concurs a postului. Prin această metodă, practic, se dă o altă interpretare legii, chiar de către cei care ar trebui să vegheze pentru o aplicare corectă a prevederilor legale. Considerăm că acei directori sau directori adjuncţi care nu doresc obţinerea unui nou mandat nu trebuie menţinuţi în funcţie, pentru că prevederile art.21 din această lege privind numirile cu delegaţie sau prin detaşare se referă la alte situaţii. Din aceste considerente, devine oportună modificarea legii prin aprobarea propunerii prezentate spre dezbatere în faţa dumneavoastră. Propunem, la art.21, după alin.(5), introducerea unui alineat nou - alin.(51) -, cu următorul text: "în cazul în care directorul sau directorul adjunct a efectuat mandatul de 4 ani şi nu se prezintă la concurs în vederea obţinerii unui nou mandat, acesta nu poate fi menţinut în continuare în funcţie decât până la sfârşitul anului şcolar, fără posibilitate de prelungire a numirii". Dar o remarcă: astăzi am văzut raportul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Îmi pare rău, dar această propunere s-a dezbătut la data de 11 decembrie, şi nu la 3 decembrie, şi nu a fost o unanimitate, ci patru am fost pentru, patru contra şi şase membri ai comisiei s-au abţinut de la vot. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Comisia? |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare ocuparea funcţiei de director sau director adjunct, în cazul în care titularul nu se prezintă la concurs pentru un nou mandat şi, eventual, nu există alţi candidaţi. Face parte din categoria legilor organice. La lucrările comisiei au fost prezenţi 14 deputaţi, din totalul de 21 de membri ai comisiei. În urma dezbaterii, comisia propune plenului respingerea propunerii legislative. şi menţionez că domnul deputat Király are dreptate: numărul de voturi este cel precizat de domnia sa, şi nu cel trecut în raport. Motivul pentru care în comisie s-a respins propunerea legislativă este legat de faptul că actuala legislaţie acoperă, satisfăcător, această problematică a numirii directorilor şi directorilor adjuncţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai există intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Radan. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Consider că este bine ca proiectul legislativ să fie întors la comisie, deoarece sunt multe nereguli sesizate, iar propunerea, în sine, este foarte bună. Fiindcă, spre regretul nostru, avem directori de şcoli care funcţionează de 40 de ani. Cum? Datorită lipsei unei reglementări legale privind prelungirea mandatului de director. |
|||||
|
|
Domnule deputat, nu o putem întoarce la comisie, pentru că este ultima şedinţă a plenului şi se adoptă tacit. Deci, doar dacă se aprobă o prelungire a termenului de dezbateri cu două săptămâni, aşa încât să intre în februarie. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Înţeleg că iniţiatorul nu solicită retrimiterea, ci solicită respingerea respingerii. Deci, proiectul va rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.19. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere pentru dezvoltarea coordonată a Automagistralei Inelare a Mării Negre adoptat la Belgrad, la 19 aprilie 2007. Legea are caracter ordinar; raport de adoptare - Comisia pentru industrii şi servicii; prioritate legislativă; suntem primă Cameră sesizată. Iniţiatorul? Pe scurt, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Tanczos Barna (secretar de stat, Ministerul Transporturilor): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate doamne şi stimaţi domni, Proiectul de lege are ca obiect ratificarea memorandumului prezentat în titlu. Memorandumul urmăreşte întărirea cooperării între statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră cu privire la necesitatea existenţei unui plan coordonat de proiectare, de construcţie şi extindere a reţelei de drumuri din cadrul Automagistralei Inelare a Mării Negre. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat. Comisia? Domnul preşedinte Iulian Iancu. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menţionat, proiect de lege care, de fapt, este un memorandum de înţelegere care are la bază declaraţia comună a statelor membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, referitoare la necesitatea existenţei unui plan coordonat de construcţie şi extindere a reţelei de drumuri din cadrul Automagistralei Inelare a Mării Negre, pentru promovarea transportului internaţional rutier de mărfuri şi de persoane. Camera decizională pentru acest proiect de lege este Senatul. Membrii comisiei, în urma dezbaterilor, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu există intervenţii la dezbateri generale. Trecem la dezbaterile pe articole. Lucrăm pe anexa cu amendamente admise. Nu există amendamente respinse. Pct.1. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Pct.2. Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.20. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere privind Dezvoltarea Autostrăzilor Maritime în zona Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), semnat la Belgrad, la 19 aprilie 2007. Legea are caracter ordinar; raport de adoptare - Comisia pentru industrii şi servicii; prioritate legislativă; suntem primă Cameră sesizată. Iniţiatorul? Vă rog, domnule secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul Tanczos Barna: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă proiectul de lege iniţial a avut ca obiectiv promovarea transportului internaţional rutier de mărfuri şi de persoane, prin crearea unor legături între reţeaua de transport a ţărilor membre, acest proiect de lege prevede crearea şi stabilirea unor rute maritime regulate şi frecvente pentru transportul de mărfuri şi persoane între statele membre OCEMN. şi celelalte, ale Uniunii Europene, creându-se, astfel, o alternativă competitivă la transportul rutier. Având în vedere importanţa proiectului, vă rog, doamnelor şi domnilor deputaţi, să sprijiniţi proiectul de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnul preşedinte Iulian Iancu. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu acest proiect de lege care se încadrează în direcţia dezvoltării colaborării statelor membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre pentru cooperarea între statele membre privind libera mişcare a bunurilor, serviciilor, forţei de muncă şi capitalului. Camera decizională pentru acest proiect este Senatul, iar membrii comisiei, în urma dezbaterilor, au hotărât să propună plenului adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole. Lucrăm pe anexa cu amendamentele admise ale comisiei. Nu există amendamente respinse. Pct.1. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Pct.2. Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.21: Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Comunitatea Europeană şi Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, şi Islanda, Principatul Liechtenstein şi Regatul Norvegiei, pe de o parte şi Republica Bulgaria şi România, pe de altă parte privind participarea Republicii Bulgaria şi a României la Spaţiul Economic European şi a Acordului între România şi Regatul Norvegiei privind un program de cooperare norvegian pentru creştere economică şi dezvoltare durabilă în România, semnate la Bruxelles la 25 iulie 2007. Legea are caracter ordinar; raport de adoptare - Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; prioritate legislativă; suntem primă Cameră sesizată. Iniţiatorul, vă rog? |
|
|||
|
|
Domnul Cătălin Doică: (secretar de stat, Ministerul Economiei şi Finanţelor): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin aplicarea acestui acord, România va beneficia de un cadru reglementat în relaţia cu statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb: Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, similar celui comunitar, precum şi de asistenţa financiară în valoare de aproape 100 milioane euro, acordată în baza aceloraşi principii care au fost aplicate în cazul celor 10 noi state membre ce au aderat la Uniunea Europeană în 2004. Ministerul Economiei şi Finanţelor vă propune spre adoptare, în numele Guvernului, acest act normativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat. Din partea comisiei? Domnul deputat Lakatos. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu citesc tot titlul. Cred că sunteţi în cunoştinţă de cauză şi cunoaşteţi toate ţările care fac parte din Uniunea Europeană. Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, la dezbateri, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere, proiectul de lege amintit. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale. Nu există dezbateri pe articole. Neexistând amendamente admise sau respinse, proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.22: Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului privind Transportul Aerian între Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Statele Unite ale Americii pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 25 aprilie 2007 şi la Washington la 30 aprilie 2007. Legea are caracter ordinar; raport de adoptare - Comisia pentru industrii şi servicii; prioritate legislativă; suntem primă Cameră sesizată. Vă rog, domnule secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul Tanczos Barna: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Prezentul proiect de lege are ca obiect ratificarea acordului sus-menţionat, între Statele Unite ale Americii şi Comunitatea Europeană. După cum ştiţi, după aderarea României la Uniunea Europeană, s-au revizuit toate acordurile bilaterale. Prin acest acord se urmăreşte remedierea elementelor din acordul bilateral semnat între România şi Statele Unite şi crearea unei pieţe unice pentru transportul aerian între Uniunea Europeană şi S.U.A., stabilindu-se o zonă deschisă de aviaţie. Cerem sprijinul dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Domnul preşedinte Iancu. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond a proiectului de lege menţionat. Prin acest acord, se urmăreşte crearea unei pieţe unice pentru transportul aerian între statele membre ale Uniunii Europene şi Statele Unite ale Americii, precum şi pentru eliminarea unor prevederi ale acordurilor bilaterale încheiate direct între unele state membre ale Uniunii Europene şi Statele Unite ale Americii, care încalcă legislaţia comunitară. Camera decizională pentru acest proiect de lege este Senatul, iar, în urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât să propună plenului adoptarea proiectului de lege în forma propusă de iniţiator. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Nu există amendamente admise sau respinse. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.23. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului prin schimb de Note verbale, semnate la Hanoi la 19 iunie 2007 şi, respectiv la 24 iulie 2007, dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind transporturile maritime, semnat la Bucureşti la 1 septembrie 1994. Legea are caracter ordinar; raport de adoptare - Comisia pentru industrii şi servicii; primă Cameră sesizată. Vă rog, domnule secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul Tanczos Barna: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Prin ratificarea acestui acord, respectiv prin eliminarea art.14 din Acordul bilateral dintre cele două ţări, privind transporturile maritime, pentru a se asigura compatibilitatea acordului cu dreptul comunitar privind respectarea principiului libertăţii de a presta servicii pentru orice transport comunitar, s-a pregătit acest proiect de lege, pentru aprobarea căruia vă cerem sprijinul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat. Domnule preşedinte Iancu. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menţionat. Practic, Guvernul României a propus şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam a fost de acord să se elimine art.14 din Acordul bilateral privind transporturile maritime, pentru a se asigura compatibilitatea acordului cu dreptul comunitar privind respectarea principiului libertăţii de a presta servicii pentru orice transportator comunitar. Camera decizională pentru acest proiect este Senatul. Membrii comisiei au hotărât, în unanimitate, să propună plenului adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de iniţiator. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Nu există amendamente admise sau respinse. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.24. Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor de îngrijire şi educare a copiilor în vârstă de 0-3 ani. Legea are caracter organic; raport de adoptare - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; suntem primă Cameră sesizată. Dacă iniţiatorul doreşte să îşi susţină proiectul? Nu. Comisia? Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Domnul deputat Duşa, vă rog, raportul. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Proiectul de lege reglementează înfiinţarea şi organizarea funcţionării serviciilor de îngrijire şi de educare a copiilor în vârstă de la 0-3 ani. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, avizul favorabil al Comisiei pentru sănătate şi familie, avizul favorabil al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Guvernul nu susţine iniţiativa legislativă. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Legea face parte din categoria legilor organice. Comisia, în unanimitate de voturi, a propus aprobarea proiectului de lege, cu amendamentele trecute în raport. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Vă rog. Doamna deputat Aura Vasile. |
|||||
|
|
Grupul parlamentar al P.S.D. susţine acest proiect de lege şi am înţeles că sistemul integrat de servicii pentru îngrijirea şi educarea copiilor în vârstă de 0-3 ani, care reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivităţile locale, societatea civilă, intervine pentru a asigura copiilor în vârstă de 0-3 ani, asigurând, în mod nediscriminatoriu, condiţii optime de îngrijire şi educare în vederea integrării corecte şi naturale în comunitate. Este o obligaţie pe care o are statul, pe care o avem noi, pentru a putea să ne îngrijim de naţiunea noastră şi de creşterea armonioasă a copiilor noştri. Vom vota acest proiect de lege. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu mai sunt. Trecem la dezbaterile pe articole. Lucrăm pe anexa cu amendamente admise. Nu există amendamente respinse. De la pct.1 la pct.10 obiecţii, observaţii comentarii? Adoptat. De la pct.11 la 20? Adoptat. De la pct.21 la 30? Adoptat. De la pct.31 la 40? Adoptat. De la pct.41 la 47? Adoptat. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
La pct.25 Proiectul de Lege pentru ratificarea Instrumentelor adoptate la Marrakesh la 18 octombrie 2002, de amendare a Constituţiei şi Convenţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, semnate la Geneva la 22 decembrie 1992. Legea are caracter ordinar. Raport de adoptare - Comisia pentru tehnologia informaţiei. Suntem primă Cameră sesizată. Guvernul, vă rog. Domnul secretar de stat, două vorbe. |
|
|||
|
|
Domnul Carol-Emil Kovacs: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea instrumentelor adoptate la Marrakesh la 18 octombrie 2002, de amendare a Constituţiei şi Convenţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, semnate la Geneva la 22 decembrie 1992. În cadrul celei de a 16-lea Conferinţe europene a administraţiilor de poştă şi telecomunicaţii, au fost adoptate unele amendamente şi completări ale Constituţiei şi Convenţiei UIT, la Geneva 1992, amendată conform conferinţei plenipotenţialilor de la Kioto 1994 şi conform Conferinţei plenipotenţialor de la Mineapolis, în 1998. Ministerul Comunicaţiilor, în numele Guvernului, vă propune adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat. Domnule preşedinte Pambuccian, raportul comisiei, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Raportul comisiei, evident, este unul favorabil. Modificările făcute la Marrakesh sunt modificări cu caracter administrativ; sunt chestiuni care ţin, pur şi simplu, de mai buna funcţionare a organismelor aflate în jurul UIT. Nu a existat niciun punct de vedere care să afecteze în vreun fel negativ prezenţa României acolo. Deci recomandăm votarea în plen a acestei convenţii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Nu există amendamente admise sau respinse. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.26, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.30/2007 pentru reglementarea unor măsuri financiare. Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare Comisia pentru sănătate. Suntem Cameră decizională. Guvernul, vă rog, pe scurt. |
|
|||
|
|
Domnul Székely Ervin-Zoltan: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Ordonanţa reglementează, practic, două aspecte. Unul, că Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate nu dispune de resurse necesare privind achitarea datoriilor faţă de farmacii. Prin acest proiect de act normativ se creează posibilitatea ca prin transferuri de la Ministerul Sănătăţii bugetul statului să finanţeze diferenţa rămasă neachitată faţă de farmacii pentru anul 2007. În altă ordine de idei, actul normativ clarifică statutul inspectorilor guvernamentali, stabilind că statutul şi salarizarea pe care le au sunt identice cu subprefecţii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat. Comisia, domnul preşedinte Ifrim. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Prin aprobarea Ordonanţei nr.30/2007, se reuşeşte, în sfârşit, să se facă plăţile de datorii către farmacii, aşa încât vă rugăm să adoptaţi această ordonanţă în forma prezentată de comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Nu există amendamente admise sau respinse. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare. Legea a fost reexaminată de Senat şi adoptată. Legea are caracter ordinar. Raport de respingere a legii din partea Comisiei pentru apărare. Suntem Cameră decizională. Comisia, domnule preşedinte Canacheu, dacă doriţi să ne prezentaţi raportul, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Am avut o dezbatere amplă asupra acestei cereri de reexaminare. Toate instituţiile din această problematică a securităţii şi siguranţei naţionale au fost invitate, au participat la discuţii şi a rezultat această soluţie. Prin felul în care a fost amendată legea, iniţiativa la Senat, s-a deschis posibilitatea ca toate locuinţele de serviciu să fie vândute. S-ar ajunge în situaţia ca Ministerul Apărării sau Ministerul Internelor şi Reformei Administrative să ajungă, într-un scurt timp, fără locuinţe de serviciu şi să se transforme în agenţie imobiliară, să fie nevoit să achiziţioneze din nou locuinţe de serviciu. Ca urmare, după aceste dezbateri a rezultat că prevederile legale în vigoare permit ca, pe baza hotărârilor de Guvern, atunci când se fac transferuri de persoane în interes de serviciu între instituţiile aparţinătoare sistemului de apărare şi siguranţă naţională, să se facă transfer împreună cu locuinţa de serviciu. Am adresat, în numele comisiei, o scrisoare Ministerului Apărării, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Guvernului în acest sens, în legătură cu reglementarea câtorva cazuri restante. Sunt 13 asemenea situaţii în sistem, care trebuie rezolvate pe calea hotărârii de Guvern. astfel încât, la finalul dezbaterii, s-a concluzionat că, dacă am aproba această lege, am lăsa aceste instituţii fără locuinţe de serviciu, ca urmare, vă propunem respingerea legii. În comisie au fost prezenţi 17 deputaţi şi s-a votat în unanimitate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Există intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Rădulescu, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
E o chestiune delicată, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, aceasta a vânzării locuinţelor de serviciu către diferitele categorii de persoane care le ocupă. Sigur că este delicat din punctul de vedere al faptului că până acum s-a vândut cam tot ce se putea vinde. Prima dată s-au vândut, în '90 încă, pe un decret-lege şi mulţi dintre noi, dacă nu toţi suntem beneficiarii aceluia, locuinţele în care locuiau persoanele respective, chiriaşii respectivi şi s-a considerat bine şi necesar acest lucru. După care, diverse categorii de persoane, care locuiau în locuinţe de serviciu, au spus: "Dar de ce nu ni se aplică şi nouă?" Şi, în momentul de faţă, s-a ajuns la anumite bizarerii, care creează privilegii persoanelor care locuiesc acolo. De exemplu, locuinţele în care locuiesc demnitarii, locuinţe de la RAPPS, ar fi bine dacă statul are nevoie de bani şi n-are nevoie de 900, ci doar de 400 de locuinţe, să fie scoase la licitaţie publică şi după aceea să existe dreptul de preferinţă al celui care locuieşte acolo. În privinţa Armatei, sigur că s-a redus mult efectivul militar şi nici numărul de locuinţe de serviciu necesare nu mai este aşa de mare. Totuşi, se va ajunge la situaţia pe care a subliniat-o preşedintele comisiei, le vindem şi pe acestea, după care, în bugetul următor, venim şi cerem sume suplimentare ca să construim sau să achiziţionăm alte locuinţe. Şi asta nu-i valabil numai pentru Armată, este valabil pentru multe alte categorii unde trebuie să existe o mobilitate mare a cadrelor şi unde trebuie să existe un fond de locuinţe de serviciu în continuare. Acesta este principiul. Sigur că cei care sunt în această situaţie se vor simţi nedreptăţiţi de faptul că tocmai la ei s-a închis zăgazul şi nu mai pot să beneficieze. Preşedintele, când a cerut reexaminarea, aceste chestiuni le-a avut în vedere şi eu cred că este bine să ţinem seama de ce-a zis şi de raportul comisiei, care este de respingere a legii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat, şi vă dau perfectă dreptate că nu mai trebuie să majorăm bugetul Apărării. Luăm act şi din acest punct de vedere. Fiind o propunere de respingere, dacă nu mai există intervenţii la dezbateri generale, proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.28. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(3) al art.52 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului. Legea are caracter organic. Raport de adoptare - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul? Nu doreşte. Comisia? Vă rog, domnul deputat Duşa. |
|
|||
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(3) al art.52 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului. La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul Comisiei juridice; avizul Comisiei pentru industrii; avizul Comisiei pentru agricultură şi punctul de vedere al Guvernului care, la momentul respectiv, nu susţinea această iniţiativă legislativă. Între timp, prin amendamentul făcut, care, de fapt, corectează la 180 de grade propunerea, Ministerul Mediului şi Guvernul au fost de acord cu amendamentele făcute şi cu corecturile de pe propunerea legislativă. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare Ordonanţa nr.195, face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune admiterea, conform raportului întocmit, cu amendamentele făcute. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale. Trecem la dezbaterile pe articole. Pct.1; obiecţii, observaţii, comentarii? Adoptat. Pct.2? Adoptat. Pct.3? Domnul deputat Duşa, vă rog. |
|||||
|
|
La pct.3 există o eroare materială, respectiv să se scoată din text "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă". |
|||||
|
|
De acord. Dacă nu sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Mulţumesc. Cu această modificare de tehnică legislativă am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.29. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. Legea are caracter organic. Raport de adoptare Comisia pentru industrii. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul să prezinte proiectul pe scurt, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Varga Gábor (director general, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană şi, implicit, prin extinderea mărcii comunitare asupra spaţiului naţional, s-a născut necesitatea unei armonizări depline a legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar în domeniu, prin clarificarea şi îmbunătăţirea cadrului legal existent, îndeosebi prin reglementarea mărcilor comunitare, determinând astfel racordarea deplină a normelor naţionale la exigenţele europene. Proiectul de lege aduce unele corecturi în terminologia folosită, realizând o transpunere riguroasă în normele europene şi, totodată, modificând procedura administrativă de examinare a cererilor de marcă, prin reintroducerea publicării cererii de marcă imediat după depunerea acesteia, şi nu după examinarea din oficiu de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. De asemenea, procedura opoziţiei este corelată cu publicarea cererii de marcă în interiorul procedurii de examinare. Mai precizăm în final că prin actualul proiect de lege se asigură şi un cadru legal necesar aplicării Regulamentului comunitar nr. 40 din 1994 privind marca comunitară, norme care sunt de directă aplicare. Faţă de cele prezentate, doamnelor şi domnilor deputaţi, vă supun adoptării prezentul proiect de lege. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond a proiectului de lege menţionat. Senatul a respins proiectul de lege. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, precum şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au avizat favorabil proiectul de lege. În fapt, proiectul de lege are ca obiect modificarea şi completarea legii nr.84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, cu modificările ulterioare, intervenţiile legislative vizând transpunerea integrală în dreptul intern a prevederilor primei directive a Consiliului, din 21 decembrie 1988, de armonizare a legislaţiilor statelor membre privind mărcile, precum şi îmbunătăţirea procedurilor de acordare a protecţiei mărcilor. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât în unanimitate adoptarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.84, cu amendamentele admise. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole. Lucrăm pe raportul comisiei, anexa cu amendamente admise, nu există amendamente respinse. De la pct.1 la pct.10? Adoptat. De la pct.11 la pct.20? Adoptat. De la pct.21 la pct.30? Adoptat. De la pct.31 la pct.40? Adoptat. De la pct.41 la pct.50? Adoptat. De la pct.51 la pct.60? Adoptat. De la pct.61 la pct.71, obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole, proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.30, Proiectul de Lege pentru instituirea Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare. Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Suntem Cameră decizională. Dacă iniţiatorul doreşte să susţină proiectul? Domnul deputat Niţă, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Parcul naţional de tractoare este, aşa cum bine ştiţi cu toţii, în proporţie covârşitoare cu durată de utilizare depăşit, cea mai mare parte a acestora fiind uzate atât moral, cât şi fizic. În acest context, România se numără printre ţările cu cele mai învechite parcuri de tractoare din lume. În prezent, vârsta medie a tractoarelor existente este de 15 ani, ceea ce echivalează cu vârsta obişnuită de casare din cele mai multe ţări europene. Având în vedere necesitarea diminuării poluării aerului datorită emisiilor de gaze de eşapament de la tractoare, precum şi respectării angajamentelor asumate cu Uniunea Europeană, a prevenirii introducerii pe piaţă a tractoarelor uzate, cu termen de utilizare depăşit, precum şi pentru reducerea semnificativă a cheltuielilor de exploatare în efectuarea lucrărilor agricole prin acest proiect de lege se instituie programul de stimulare a înnoirii parcului naţional de tractoare. În acest program se creează posibilitatea persoanelor fizice şi juridice de a achiziţiona tractoare noi, performante, menite să contribuie la creşterea productivităţii muncii în agricultură. Poate beneficia de acest program, respectiv de suma de 17 mii roni orice proprietar, moştenitor al unui proprietar al unui tractor uzat, care a depăşit durata de exploatare normată şi care trebuie să întrunească câteva condiţii. Şi anume: înscrierea la un producător valid pentru achiziţionarea unui tractor nou; predarea celui uzat spre casare unui operator economic; obţinerea unui certificat de distrugere; radierea tractorului şi achiziţionarea unui tractor nou, de la un producător valid. Credem că, prin adoptarea acestei legi, vom putea să sprijinim în mod eficient şi în mod clar agricultorii şi sigur fermele agricole din România. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Din partea comisiei, domnul deputat Duşa. |
|||||
|
|
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, al Comisiei pentru agricultură, al Comisiei pentru industrii şi servicii. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a studiat proiectul de lege şi propune Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională, adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Niţă. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să vă spun că, cu părere de rău, trebuie să remarc faptul că am iniţiat un proiect de lege care se va adresa producătorilor din Uniunea Europeană, şi mai puţin producătorilor români de tractoare, pentru că, tot cu părere de rău spun că actuala Putere a reuşit să închidă cea mai puternică fabrică de tractoare din România. O marcă de prestigiu, o marcă care a vândut în toată lumea, în prezent este închisă şi probabil că acest proiect de lege va stimula producţia, dar nu din România, ci din Uniunea Europeană. Asta ca o consecinţă - să spunem - a înţeleptei conduceri a Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului şi, sigur, ce este mai trist este că această fabrică întinsă pe 150 de hectare, probabil va fi unul din proiectele imobiliare de succes în România, în loc de o fabrică modernă de tractoare. Vreau să vă spun că, cu tractoarele pe care ţăranii le cumpărau prin acest program, fabrica aceasta era remodelată, să spunem, la o producţie de 10 mii de tractoare pe an, cu cele 3000 care erau prevăzute anual prin acest program, fabrica putea să-şi asigure un viitor liniştit. Din păcate, i-aţi asigurat o moarte liniştită. Mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Ioan Ghişe. |
|||||
|
|
Stimate doamne şi stimaţi domni colegi deputaţi, Pentru adevărul istoric, este bine ca, în completarea celor spuse de colegul Constantin Niţă, să precizăm că la Braşov şi această societate comercială, fabrica de tractoare, la fel ca şi Fabrica de Autocamioane Roman S.A., de-a lungul celor 17 ani, au fost obiectul unui pact mutual, chiar dacă neexplicitat, între diferitele puteri trecătoare, conducerile sindicale, şi aceste fabrici au falimentat printre altele şi pe fondul unui management neperformant, fiindcă, de-a lungul anilor, de multe ori, conducerile acestor societăţi comerciale erau numite pe criterii politice. Când spun asta, mă refer la faptul că, nu de puţine ori, în rândul muncitorilor se petreceau manipulări făcute de unii lideri sindicali care, de-a lungul anilor, s-a întâmplat să ajungă şi după gratii, manipulări care duceau la manifestări de stradă ori de câte ori existau intenţii din partea guvernelor să facă acţiuni de reformă concrete. Aşadar, există un adevăr în cele spuse de colegul Niţă, anume că reformele economice generale au condus spre anumite situaţii nefericite, dar, în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că şi îngemănarea dintre politic, sindicate şi managementul acestor societăţi, de-a lungul anilor, a dus la falimentarea lor. Din păcate, muncitorii braşoveni au fost obiect al manipulărilor făcute de-a lungul anilor de către politicieni, în mod special ai Puterii de la vremea aceea şi, ceea ce se remarcă în mod concret, este că managementul a fost lipsit de viziune. Ne aducem aminte că în anul 1991, un important om de afaceri aducea firme importante, cum ar fi Mercedes sau Volvo, dar pe vremea aceea, dacă vă aduceţi aminte unii dintre dumneavoastră, spuneau reprezentanţii Puterii că: "Nu ne vindem ţara." Aşa este, de-a lungul anilor, au ajuns să o dea pe nimic. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Dumitriu. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Trebuie să remarcăm că ambii antevorbitori sunt personalităţi pe cât de marcante, pe atât de vechi ale Braşovului, aşa încât în privinţa falimentelor şi a întâmplărilor tragice din acea zonă, eu cred că ar trebui să vorbească aşa, cu gura mai întredeschisă. Revenind însă la tema discuţiei, acest proiect de lege, după părerea mea, este excelent. Îl felicit pe colegul Constantin Niţă şi vreau să vă aduc aminte că producătorii de tehnică agricolă, printre care se înscriu şi cei de la Tractorul, au făcut potecă până la Parlament şi la Guvern. Şi cred că o asemenea lege poate fi începutul unei ajutorări a producătorilor de tehnică agricolă. Deci să extindem, poate, de la tractoare şi la celelalte produse din gama respectivă. Partidul Conservator va susţine acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Rog să se consemneze că, totuşi, iau ajutor de stat; dacă vreţi să-i ajutaţi pe producători, înţeleg să-i ajutaţi pe agricultori. Domnul deputat Rădulescu. |
|||||
|
|
Domnul Dumitriu, adineauri, mi-a dat emoţii, făcând o pauză cam lungă când vorbea că acesta poate fi începutul... şi mi-am adus aminte de replica finală din filmul Casablanca: "Acesta poate fi începutul unei frumoase prietenii" PNL-PSD, numai că aici nu este începutul, este continuarea. Aş vrea doar, ca să nu votez această propunere legislativă doar din deliciul de a fi împotriva Guvernului, să ştiu, totuşi, până la urmă ce gândeşte Guvernul. Fiindcă am înţeles că la comisia de profil a venit un director din minister care a zis că el susţine, dar Guvernul, totuşi, a spus că nu are bani pentru această propunere. Este vorba, acum socotiţi dumneavoastră dacă este mult sau puţin, de 500 de miliarde de lei vechi şi atunci, sigur că n-aş vrea iarăşi să dăm voturi pasionale. Pentru Braşov eu votez pentru. Dar să vedem şi Guvernul ce zice în privinţa aceasta. Şi Guvernul nu şi-a exprimat poziţia la acest act normativ. Dacă este cineva "să vorbească acum", citez din nou, "sau să tacă definitiv" sau dacă nu avem pe cineva de la Guvern în privinţa aceasta, să retrimitem legea la comisie şi să vedem ce spune şi Guvernul şi de unde banii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. O să invit la final reprezentantul Guvernului să prezinte un punct de vedere. Domnul deputat Moisoiu. Stimaţi colegi, Vă reamintesc că am fost de acord cu Comitetul liderilor să lucrăm până la epuizarea ordinii de zi; după acest proiect mai sunt doar trei propuneri de adoptare şi apoi respingerile. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În fond, ascultând pe colegii care au vorbit înainte, dar luând şi cunoştinţă de conţinutul acestei iniţiative parlamentare, pe de o parte trebuie, să laud pe cei care s-au gândit ca să extindă programul "rabla" - de data asta mai departe, în agricultură - dar, în acelaşi timp, să spun drept, eu am constatat că, de fapt, doi colegi ai noştri, primii care au vorbit, au recunoscut că n-au făcut nimic atunci când au avut frânele Puterii în mână. Şi atunci când au avut frânele Puterii în mână, pe perioada de patru ani, acum opt ani sau acum patru ani, puteau, încă de atunci, să iniţieze această măsură care n-ar fi dus la atâtea mişcări sociale câte au fost în ultima perioadă şi care, de fapt, s-au materializat prin privatizarea întreprinderii noastre de la Braşov, prin privatizarea Tractorului şi respectiv fragmentarea acesteia pe bucăţi. Deci, sub acest aspect, spun că, în egală măsură vina aparţine celor care au guvernat. Pe de altă parte, cred că propunerea sau referirea pe care a făcut-o colegul de la Partidul Conservator puţin mai înainte privind faptul că am putea să extindem aceasta la alte utilaje agricole, eu cred că, de fapt, este o măsură care ar putea să ne facă să gândim asupra întregii industrii româneşti. Ce a mai rămas din ea. Acel puţin. Acele puţine societăţi comerciale de astăzi, care, într-un trecut mai îndepărtat sau mai apropiat, produceau şi erau dotate în mod corespunzător. Deci, trebuie să ne gândim spre acest lucru şi poate că deviza Partidului România Mare care a susţinut de atâtea ori că nu ne vindem ţara, pentru că avem posibilităţi să revigorăm ţara şi să revigorăm industria României, iată că-şi găseşte o aplicare practică. Personal, nu sunt de părere să se întoarcă la comisie, pentru că nu este cazul. Agricultura românească, în clipa de faţă, are nevoie de utilaje agricole, are nevoie de maşini agricole, de fapt, acesta este conţinutul acestei iniţiative parlamentare şi Partidul România Mare din tot sufletul o va susţine. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Nicolae Popa. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Este adevărat, atunci când vorbim de o agricultură performantă, nu putem discuta fără a avea o mecanizare performantă. Şi cu permisiunea dumneavoastră, aş vrea să vă prezint câţiva indicatori, să vedeţi cam pe unde suntem. Practic, agricultura românească are 175 de mii de tractoare, din care peste 60% sunt uzate fizic şi moral. Ca să putem merge la parametri normali, avem nevoie de peste 350.000 de tractoare. Este adevărat ce spunea şi domnul coleg Niţă, dar vreau să-i aduc aminte, în Comisia de agricultură unde am fost, am încercat tot felul de instrumente şi metode pentru revigorarea acestei uzine mari care a fost o emblemă a fabricilor de tractoare din România şi n-am reuşit. Şi chiar şi domnul Niţă cunoaşte acest lucru că am tot acordat ajutoare de stat de 200 de miliarde, de 300 de miliarde şi de 400 de miliarde pentru revigorare şi pentru punerea pe picioare a acestei uzine. Nu am reuşit. Şi s-a ajuns la ultima formulă pe care am dorit-o cu toţii: privatizarea. Pentru că ne dorim privatizare. Dar, la noi nu e bine nicicum. Nici dacă facem privatizare, nici dacă nu facem privatizare. Ca atare, noi o să fim de acord cu acest program de înlocuire a tractoarelor vechi, dar vreau să vă mai spun încă ceva. Există o preocupare a Guvernului Tăriceanu şi vreau să vă informez că în bugetul de stat pe anul 2008, la propunerea tuturor colegilor pe care îi avem în Comisia de agricultură, de la toate partidele, să ştiţi, am acordat 2.200 de miliarde pentru cumpărarea a 4200 de tractoare noi pentru dotarea fermierilor şi producătorilor agricoli din România. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. S-a clarificat...vă dau la sfârşit cuvântul, dacă sunteţi de acord. S-a clarificat, înţeleg, şi problema sursei de finanţare. Domnul deputat Gabor. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sigur că această iniţiativă legislativă este lăudabilă şi o salut sincer. Vedeţi, totuşi, potrivit dispoziţiilor art.2 din acest proiect legislativ, obiectul legii este diminuarea poluării prin scoaterea din uz a tractoarelor vechi. Iniţiativă lăudabilă. Dar mă întreb eu care va fi poziţia Partidului Social Democrat atunci când se va pune problema eliminării taxei de primă înmatriculare, taxă care încearcă să elimine, să împiedice aducerea în ţară a unor autoturisme învechite care să polueze. Aceasta este întrebarea. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Domnul deputat Timar. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Consider că niciun efort nu este prea mare dacă dorim într-adevăr să redresăm agricultura românească sau cel puţin s-o facem să se asemene cu cea din Uniunea Europeană la care am aderat şi noi. La această dată, România are cel mai mic număr de tractoare ca încărcătură pe hectar. La această dată, România are un tractor la 50-60 de hectare. Faceţi dumneavoastră o comparaţie cu ţări din Vest care au un tractor la 15-20 de hectare. De aceea, şi în această toamnă, faptul că producătorii agricoli nu au tractoare cu ce să lucreze, nu s-a reuşit să se însămânţeze ceea ce s-a programat. Fiindcă a face într-un timp scurt, când timpul permite, înseamnă că trebuie să ai tractoare şi maşini agricole. De aceea, eu consider că toţi care suntem aici, dacă dorim într-adevăr redresarea agriculturii româneşti, trebuie, într-adevăr, să-i dotăm pe producătorii agricoli cu tractoare şi maşini agricole. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Am finalizat dezbaterile generale. Domnule Niţă, cred că era un drept la replică, dacă nu mă înşel. Vă rog. Salutăm prezenţa în sală a domnului deputat naţional Titus Corlăţean. Dânsul e deputat până pe 20, că s-au ridicat câteva întrebări. |
|||||
|
|
Înţeleg că majoritatea colegilor va vota acest proiect de lege, dar doresc câteva precizări: în primul rând, colegului de la P.R.M. aş vrea să-i spun că s-a făcut câte ceva în anii când unii au fost pe la guvernare. Nu vreau să spun că am făcut tot ceea ce se putea. Probabil era nevoie să fi reuşit privatizarea societăţii "Tractorul". Nu am reuşit, din păcate, deşi au fost încercări multiple pe această temă. Sigur că era de preferat ca din cele 150 de hectare, fabrica să se restrângă undeva pe 10-15 hectare, fapt ce a fost gândit la vremea respectivă, însă, din păcate, lucrul acesta nu s-a întâmplat. iar în ceea ce priveşte taxa de înmatriculare, vreau să-i spun domnului Gabor că noi vom vota exact aşa cum aţi votat dumneavoastră pentru şi noi împotrivă. Asta n-are nici o importanţă, cu tractoarele, cu autoturismele. Tractoarele trebuie să-şi desfăşoare activitatea în agricultură, iar autoturismele sunt cele care merg în fiecare zi pe şoselele din oraşe, sate şi aşa mai departe. Deci n-are una cu alta nicio legătură. Vă mulţumesc şi sper că veţi vota pentru acest proiect de lege. Mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Domnul ministru Voicu. Punctul de vedere al Guvernului. Domnule secretar de stat, vă ascultăm. Domnule ministru, vă rog. |
|||||
|
|
Din partea Ministerului de Finanţe am primit informarea că o retrimitere la comisie ar fi binevenită, nu pentru că respingem proiectul, ci pentru că dorim să analizăm cu atenţie eventualele resurse bugetare pentru această lege. |
|||||
|
|
Domnul deputat Niţă. |
|||||
|
|
Îmi pare rău, domnule preşedinte. Domnule ministru, în comisie s-a stabilit că Guvernul vine cu... sau prin Fondul Naţional de Mediu 510 miliarde sunt alocate pentru această chestiune. Deci, acum ne spuneţi că nu mai avem bani sau cum? |
|||||
|
|
210 în plus. |
|||||
|
|
Păi, nu ştiu. Atunci înseamnă că cel care a votat din partea Guvernului la comisii, daţi-l afară, nu-i bun. |
|||||
|
|
Domnule deputat, generozitatea vă copleşeşte. Am înţeles că-s 210, nu 510. |
|||||
|
|
510. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Nu mai dau cuvântul pe dezbateri generale. Se susţine propunerea de retrimitere la comisie? Da. avem o propunere de retrimitere la comisie. O s-o supun votului dumneavoastră. Vă rog să votaţi. Vă rog să vă introduceţi cartelele. |
|||||
|
|
Propunerea de retrimitere la comisie a fost respinsă. Nu există amendamente admise sau respinse. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.31, Proiectul de Lege privind emiterea, acordarea şi utilizarea de tichete pentru stimularea utilizării tehnologiei informaţiei. Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport comun de adoptare, Comisia pentru tehnologia informaţiei, Comisia pentru industrii. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul, dacă doreşte, să susţină proiectul. Domnul deputat Pambuccian, sunteţi iniţiator? O să vă rog să prezentaţi şi raportul comisiei, atunci. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Proiectul are în esenţă un principiu foarte simplu, este vorba de acordarea a câte unui tichet valoric, echivalentul a 200 de euro, tuturor salariaţilor, tichet valoric cu ajutorul căruia pot achiziţiona tehnică de calcul, adică hardware sau software de pe piaţa liberă, conform propriei decizii. Este o măsură pe care toate statele din Uniunea Europeană, cu excepţia României, o au în legislaţia lor. Majoritatea statelor au măsura aceasta deductibilă din impozitul pe venit anual. Propunerea pe care am făcut-o, pentru că ştiu care sunt restricţiile bugetare, a fost ca acest lucru să-l facem o singură dată. Motivele, cele de ordin general, cred că ne sunt clare tuturor. La ele vreau să adaug unul foarte important: în toate statisticile, în momentul de faţă, unul din indicatorii principali de ţară îl constituie numărul de calculatoare pe cap de locuitor şi numărul de conexiuni la internet pe cap de locuitor. Dacă la începutul secolului XX, ca să zic aşa, pe vremea lui Lenin, indicatorul de dezvoltare a unei ţări era cantitatea de săpun pe cap de locuitor, dacă după aceea, prin anii '50, pe vremea lui Stalin, indicatorul era oţelul pe cap de locuitor, acum, indicatorul este acesta, de el ţin cont toţi investitorii serioşi, în momentul în care fac o investiţie într-o ţară, pentru că reflectă gradul de dezvoltare al societăţii respective. Las deoparte absolut toate celelalte beneficii despre care am tot vorbit până acum. De asemenea, vreau să spun, pentru că există o temere în zona Ministerului de Finanţe, legată de salariaţii bugetari care sunt mulţi, că lucrurile acestea se pot rezolva în instrucţiunile de aplicare prin acordarea în tranşe, vorbim o singură dată, de acordarea acestui voucher şi atunci tranşele cred că pot fi ajustate de către Ministerul de Finanţe în funcţie de situaţia din fiecare moment. Cred că este o măsură care, pe de o parte, reuşeşte să ducă la dezvoltarea foarte rapidă a utilizării calculatoarelor în viaţa de zi cu zi şi, în acelaşi timp, o face fără să creeze discriminări pe piaţă şi fără să pună în niciun fel statul în situaţia de achizitor din sursă unică. Un lucru pe care l-am prevăzut este cumularea acestor vouchere. Există şi această posibilitate. Iar Comisia de I.T.C., împreună cu colegii de la industrii şi servicii au avizat favorabil acest proiect, la fel ca şi Senatul României, care în plenul său, a votat favorabil. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Cu o singură observaţie: în mod normal, fiind vorba de o lege privitoare la tichete, are caracter de lege organică, nu ordinară. Că toate legile cu tichete au caracter organic. Da. Asta e legea. Nu vă critic pe dumneavoastră. Doar menţionez că are caracter organic. Dacă există intervenţii la dezbateri generale. Nu sunt intervenţii la dezbateri generale. Trecem la dezbaterile pe articole. De la pct.1 la 5. Obiecţii, observaţii, comentarii. Adoptate. Pct.6 la 10. Adoptate. Pct.11 la 14. Adoptate. Am finalizat dezbaterile pe articole. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Pct.32. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Legea are caracter organic. Proiect respins de Senat. Raport de adoptare, Comisia pentru muncă. Suntem Cameră decizională. Dacă iniţiatorul doreşte să susţină proiectul. Nu. Comisia? îşi menţine punctul de vedere. Dezbateri generale? nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole. Lucrăm pe anexa cu amendamentele comisiei. Pct.1. Obiecţii, observaţii, comentarii. Nu sunt. Adoptat. Pct.3. Adoptat. Pct.3. Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final. |
|
|||
|
|
|
Pct.33. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect. Legea are caracter organic. Proiect respins de Senat. Raport suplimentar de adoptare, Comisia pentru administraţie publică. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul. Vă rog pe scurt, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Absolvenţii Şcolii tehnice de arhitectură şi construcţia oraşelor - STACO, beneficiază şi în prezent de o înaltă reputaţie profesională. După adoptarea Legii nr.184 din 2001, ei au pierdut dreptul lor de semnătură. Pentru că există o lipsă de proiectanţi în domeniul construcţiilor, rog să fiţi de acord cu adoptarea acestei iniţiative. Proiectul de lege se referă la un număr restrâns de specialişti care au terminat studiile până în anul 1973 şi au o vechime de cel puţin 7 ani la locul de muncă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Comisia? Comisia îşi menţine punctul de vedere. Dezbateri generale? nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole. Pct.1. Obiecţii, observaţii, comentarii. Versiunea comisiei. Adoptat. Pct.2. Adoptat. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, trecem la propunerile de respingeri. Consult plenul dacă este de acord să mai introducem o propunere de respingere care, în caz contrar, se va solda cu adoptare tacită, Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.187/1999 modificată şi republicată în 27.II.2006. Legea are caracter organic. Raport de respingere, Comisia pentru apărare şi Comisia juridică. Dacă sunteţi de acord să introducem şi pe aceasta la respingeri, o să rog să se distribuie raportul. Ea se adoptă tacit pe 26. Mulţumesc. Rog să distribuiţi acest material. Discutăm la final. |
|
|||
|
|
|
Pct.34. Propunerea legislativă pentru modificarea art.79 din Legea nr.69/2000, Legea educaţiei fizice şi sportului. Legea are caracter ordinar. Proiect respins de Senat. Raport de respingere, Comisia pentru învăţământ. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul susţine proiectul? Nu. Comisia? îşi menţine punctul de vedere. Dezbateri generale? nu sunt. Proiectul rămâne la vot final. |
|
|||
|
|
|
Pct.35. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.5 din Legea nr.218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare. Legea are caracter ordinar. Proiect respins de Senat. Raport de respingere, Comisia pentru agricultură. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul? nu doreşte să susţină proiectul. Comisia îşi menţine punctul de vedere. Dezbateri generale? nu sunt. Proiectul rămâne la vot final. |
|
|||
|
|
|
Pct.36. Propunerea legislativă privind achiziţionarea unor bărci în localităţile care au avut de suferit în urma inundaţiilor şi cele care sunt expuse la inundaţii. Legea are caracter ordinar. Proiect respins de Senat. Raport de respingere, Comisia pentru administraţie publică. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul? nu susţine proiectul. Comisia îşi menţine punctul de vedere. Dezbateri generale? nu sunt. Proiectul rămâne la vot final. |
|
|||
|
|
|
Pct.37. Propunerea legislativă privind construirea unor sedii pentru primării. Legea are caracter ordinar. Proiect respins de Senat. Raport de respingere, Comisia pentru administraţie publică. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul? nu susţine proiectul. Comisia îşi menţine punctul de vedere. Dezbateri generale? nu sunt. Proiectul rămâne la vot final. |
|
|||
|
|
|
Pct.38. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.21/1991 privind cetăţenia română. Legea are caracter organic. Proiect respins de Senat. Raport înlocuitor de respingere din partea Comisiei juridice. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul? nu susţine proiectul. Comisia îşi menţine punctul de vedere. Dezbateri generale? nu sunt. Proiectul rămâne la vot final. |
|
|||
|
|
|
Pct.39. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.164/2001, lege privind pensiile militare de stat. Legea are caracter organic. Proiect respins de Senat. Raport de respingere, Comisia pentru muncă. Suntem Cameră decizională. Dacă iniţiatorul susţine proiectul. Nu susţine. Comisia îşi menţine punctul de vedere. Dezbateri generale? nu sunt. Proiectul rămâne la vot final. |
|
|||
|
|
|
Pct.40. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Legea are caracter ordinar. Proiect respins de Senat. Raport de respingere din partea Comisiei juridice. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul? nu susţine proiectul. Comisia îşi menţine punctul de vedere. Dezbateri generale nu sunt. Proiectul rămâne la vot final. |
|
|||
|
|
|
Pct.41. Propunerea legislativă privind valorificarea declaraţiilor politice. Legea are caracter ordinar. Proiect respins de Senat. Raport de respingere din partea Comisiei pentru administraţie publică. Suntem Cameră decizională. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi. Ca atare, s-a retrimis la comisie. Comisia îşi menţine propunerea de respingere. Dacă se susţine proiectul de iniţiator. Nu se susţine. Comisia îşi menţine punctul de vedere. Dezbateri generale nu sunt. Proiectul rămâne la vot final. |
|
|||
|
|
|
Pct.42. Propunerea legislativă privind acordarea unor tichete de masă familiilor sau persoanelor singure care au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 500 de lei. Legea are caracter organic. Proiect respins de Senat. Raport de respingere din partea Comisiei pentru muncă şi Comisia pentru buget. Suntem Cameră decizională. Propunerea de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi. Ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole. Trecem la dezbaterea pe articole. Supun votului dumneavoastră art.1. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Art.1 s-a respins. Supun votului dumneavoastră art.2. Merge, merge, stimaţi colegi. Păi a întrunit 15 voturi pentru. Supun votului dumneavoastră art.2. Vă rog să votaţi. Pe articole nu trebuie majoritate calificată, majoritate simplă. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Art.2 a fost respins. Supun votului dumneavoastră art.3. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Art.3 a fost respins. Supun votului dumneavoastră art.4. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Art.4 a fost respins. Supun votului dumneavoastră titlul legii. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Titlul legii a fost respins. Proiectul rămâne la vot final cu propunerea de adoptare, conform art.104 alin.(3). |
|||||
|
|
|
Pct.43. Propunerea legislativă pentru modificarea art.14 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Legea are caracter organic. Proiect respins de Senat. Raport de respingere din partea Comisiei pentru muncă. Suntem Cameră decizională. Propunerea comisiei, de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi la şedinţa de vot final din 11 decembrie. Ca urmare, am decis dezbaterea pe articole în şedinţa următoare, potrivit art.104 alin.(3). Supun votului dumneavoastră articolul unic. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Articolul unic a fost respins. Supun votului dumneavoastră titlul legii. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Titlul legii nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat. A fost respins. Propunerea legislativă merge la vot final cu propunere de adoptare, conform art.104 alin.(3). |
|||||
|
|
|
La pct.44, Proiectul de Lege privind transformarea cazărmilor dezafectate ale Ministerului Apărării în cămine studenţeşti. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Se discută împreună cu Propunerea legislativă privind transformarea cazărmilor dezafectate ale Ministerului Apărării Naţionale în locuinţe sociale. Raport comun de respingere pentru ambele iniţiative din partea Comisiei pentru apărare şi Comisiei pentru administraţie. Iniţiator. Domnule deputat Giurgiu, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Fiecare dintre noi ştie câte probleme sunt la începutul fiecărui an şcolar, atunci când studenţii nu găsesc locuri de cazare şi fiecare încearcă să-şi găsească o locuinţă cât mai ieftină. Din păcate, toate sunt foarte scumpe pentru studenţi. Primul proiect de lege a fost adoptat de Senat. Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a dat un aviz favorabil. Din păcate, Ministerul Apărării se opune în continuare pentru a fi adoptat acest proiect. Eu mai propun o dată retrimiterea la comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, cu siguranţă a mai fost retrimis la comisie de două ori până acum. Da. Doamna deputat Andronescu. Pe tema retrimiterii la comisie, că e o propunere de procedură. |
|||||
|
|
Şi eu insist, domnule preşedinte, pentru retrimiterea la comisie, întrucât este chiar o problemă care ar putea să găsească soluţia. Vă rog să luaţi în consideraţie faptul că din '90 încoace, numărul studenţilor a crescut de la aproximativ 125 de mii la peste 750 de mii, în timp ce numărul locurilor în cămine a rămas constant, circa 100 de mii. Transformarea cazărmilor, în situaţia în care există bani pentru investiţii la Ministerul Educaţiei, transformarea cazărmilor în cămine ar reprezenta o soluţie de rezolvare rapidă a acestei probleme. Gândiţi-vă că doar unul din 8 studenţi poate să spere că obţine un loc în cămine şi în fiecare toamnă, la începutul anului universitar, toate universităţile se confruntă cu această problemă majoră a locurilor în cămine. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Numai o secundă, domnule Ovidenie. Domnul deputat Mihai Dumitriu. Vorbesc deocamdată iniţiatorii. Deocamdată dau cuvântul întâi iniţiatorilor şi pe urmă comisiei, şi pe urmă dezbateri generale. Suntem încă la iniţiatori. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Argumentele care sunt aduse aici, în ideea de a respinge, ne spun că legea pentru a transforma cazărmile în cămine studenţeşti este contrară legii de a le transforma în locuinţe sociale, ceea ce mi se pare o aberaţie. Unde avem nevoie de cămine studenţeşti, le transformăm în cămine studenţeşti, acolo unde într-adevăr cazărmile sunt dezafectate. N-o să le luăm pe alea care sunt în funcţiune acum să le transformăm în cămine studenţeşti. În oraşele mai mici, într-adevăr, care nu sunt centre universitare, le putem transforma în locuinţe sociale. Nu e nici o..., dar sunt nişte mici probleme. Zic cei care au studiat. Una dintre ele la modalitatea de trecere. Vă daţi seama, este ceva grozav. Trebuie ca noi cei care am propus, iniţiatorii, să gândim şi această modalitate de trecere. Poate dacă o trimitem la comisie, o să vedem cum o facem. Dar cea mai gravă şi cea mai grea sunt terenurile. Asta e marea problemă. Astea cum le trecem. Deci, eu vă rog frumos să o trimitem din nou la comisie, să o reanalizăm. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Stoica. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Aşa cum reliefa şi comisia, această lege este utilă, este binevenită, mai trebuie perfectată. Trebuie să dăm o mână de ajutor colegilor noştri, viitori studenţi, viitori intelectuali, mai ales celor proveniţi din mediul rural, pentru care cazarea este o problemă. De aceea, susţin propunerea colegului meu de retrimitere la comisie pentru a se găsi forma adecvată pentru a putea trece această lege prin Parlament. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai este dintre iniţiatori care doresc să intervină. Nu mai sunt iniţiatori. Comisia. Vă rog, domnule preşedinte Canacheu, raportul comisiei. Şi o să vă rog să exprimaţi şi punctul de vedere privitor la această propunere de retrimitere, dat fiind că s-a ridicat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. E simplu de lămurit situaţia aceasta creată şi nu înţeleg ce să mai facem la comisie încă o dată cu aceste proiecte de legi. Aşa cum se menţionează în raportul comisiilor, într-adevăr, prevederile celor două propuneri legislative se contrazic, ori una, ori alta. şi nici pe departe nu putem aproba cele două legi, ba le transformăm în locuinţe sociale, ba le transformăm..., în mod obligatoriu, pentru că aşa prevede legea care o discutăm acum, proiectul de lege pe care-l discutăm acum. Vă rog să reţineţi, doamnelor şi domnilor, onorabili parlamentari, am discutat de la asociaţia municipiilor, a consiliilor judeţene, rectorate, universităţi, armată, interne, cu toate instituţiile interesate. Nimeni nu are, la acest moment, o solicitare expresă pentru o anume cazarmă sau clădire a Ministerului Apărării. În schimb, pe calea hotărârilor de Guvern, aşa cum este normal, la fiecare solicitare clară, acolo avem nevoie, avem aici transferurile către Ministerul Educaţiei efectuate în ultimii doi ani. Acolo unde clădirile se pretează, prin hotărâri de Guvern, sunt transferate acelor instituţii care au nevoie de ele. Aceste legi, ne pare rău, dar nu pot fi aprobate şi nu mai avem ce discuta la comisie. Am chemat şi instituţiile care, mă rog, aveau puncte de vedere de exprimat, le-au exprimat, am concluzionat, şi acesta este raportul de respingere. Vă mulţumim. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă pe chestiunea retrimiterii la comisie mai există intervenţii, că e o chestiune de procedură. Doamna deputat Olguţa Vasilescu. Vă rog. Şi domnul Marton Arpad. |
|||||
|
|
Sunt mai multe lucruri la care vreau să mă refer, domnule preşedinte, pentru că aici s-au spus minciuni în primul rând. Vreau să vă spun că legea noi am avut-o la comisie. Prin votul comisiei am fost mandatată să merg la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi să susţin punctul de vedere al comisiei, care era un aviz favorabil dat pe un asemenea proiect de lege. Am susţinut punctul de vedere acolo şi, mai mult decât atât, am dus o variantă îmbunătăţită, adică toate amendamentele noi le-am discutat la comisie şi am venit cu un preraport, pe care l-a văzut Comisia pentru apărare şi, din câte mi-a făcut mie impresia atunci, era foarte aproape să dea un vot favorabil. Nu ştiu ce s-a întâmplat după, pentru că ar fi trebuit să mă cheme din nou la comisie ca să susţin punctul de vedere, repet, al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, nu al meu personal, pentru că nu eram nici măcar iniţiator, şi nu s-a mai întâmplat acest lucru. Dar pentru o bună informare a colegilor din Camera Deputaţilor, vreau să vă spun că se stabilise ca acolo unde există unităţi militare dezafectate, - atenţie, dezafectate, deci nu dă nimeni afară militarii din cazărmi, aşa cum au încercat unii să spună aici - unde există unităţi militare dezafectate, consiliile judeţene să poată hotărî dacă acelea se pot transforma în locuinţe sociale, dacă se pot transforma în cămine studenţeşti sau, atenţie, în grădiniţe şi şcoli, pentru că unele sunt la sate şi deja au fost dezafectate. Şi atunci puteam să dăm posibilitatea consiliilor judeţene să studieze fiecare caz în parte şi, în măsura în care există cereri, să se dea aceste unităţi dezafectate pentru şcoli, grădiniţe ş.a.m.d. De ce am ajuns la această situaţie? Pentru că s-au retrocedat peste 10.000 de localuri în care au funcţionat înainte şcoli şi grădiniţe. Atunci avem o problemă foarte spinoasă, aţi văzut-o şi dumneavoastră în Bucureşti, unde este un deficit extraordinar de mare de locuri în grădiniţe. Dacă tot existau aceste spaţii, de ce să le vindem? Pentru că de fapt aici este problema. Aceste spaţii se vor vinde, aşa cum s-a întâmplat în Craiova. Şi eu am pornit de la un caz concret: în centrul Craiovei exista o unitate militară care a fost dezafectată şi s-a vândut, a ajuns pe mâna unor privaţi, în condiţiile în care noi avem deficit de şcoli şi de grădiniţe, de localuri în Craiova, pentru că s-au retrocedat. Şi aceasta era intenţia noastră, să lăsăm la consiliile judeţene să stabilească ele dacă au nevoie de aceste localuri. Să nu transformăm Ministerul Apărării Naţionale într-o agenţie imobiliară, să vândă ei aceste spaţii. De aceea, rugămintea este: să trimiteţi legea la comisie, vă rog foarte mult, domnule preşedinte, să nu mă evitaţi şi să mă chemaţi şi pe mine, ca să explic punctul de vedere al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Sper că vă referiţi la domnule preşedinte Canacheu, că eu nu v-am evitat niciodată. Domnul deputat Marton. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Eu cred că noi avem o prevedere regulamentară aplicabilă în rezolvarea acestei probleme atât de spinoase: ce facem cu două proiecte de lege care aparent se contrazic. Acea prevedere regulamentară se pare că a şi fost aplicată de către comisie, adică au dat un singur raport pe cele două proiecte de lege. Într-adevăr, când vizează acelaşi segment, două sau mai multe proiecte de lege se face un singur raport. Dar, nu numai de respingere a celor două legi, le şi putem unifica sau modifica, încât să preluăm toate elementele bune din ambele legi şi facem o singură lege. La noi, la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă se practică destul de des astfel de contopiri de legi. Eu cred că este bine să retrimitem acest proiect de lege, pentru că este posibil să se facă un raport comun pe cele două legi şi să se facă, într-adevăr, o lege aplicabilă de care cred că toate judeţele ţării au nevoie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Marcu Tudor. |
|||||
|
|
Numai la mine v-aţi găsit să protestaţi pentru timp? La U.D.M.R. de ce nu aţi vorbit până acum? Domnule preşedinte, Vreau să contrazic şi eu cele spuse de Costică Canacheu, colegul nostru, deoarece noi, până nu au venit doi delegaţi de la Ministerul Apărării Naţionale să ne dea peste cap toată hotărârea anterioară, noi eram convinşi că votăm astfel de proiecte de lege. Erau mai multe: pentru locuinţe sociale; pentru şcoli; pentru grădiniţe. Din nefericire, când eram gata să votăm, a venit Ministerul Apărării Naţionale, care nu avea absolut nicio calitate, nu era proiectul lui, nu avea proprietatea asupra unităţilor militare, nu avea proprietatea asupra terenurilor, nu avea absolut nicio calitate. Dar, avea domnul Meleşcanu, ministrul apărării, o calitate: îl trimisese domnul Tăriceanu să ne dea peste cap toată aprobarea asta, pentru că domnul Tăriceanu sau cineva din preajma dânsului are nişte interese. Iată despre ce este vorba! Nu s-au dat la locuinţe sociale, la copii, la şcoli, la mai ştiu eu ce au cerut cele patru proiecte de lege, unităţile, repet, puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale ca nefăcându-le folosinţă, dar nefiind ale lor şi nici terenul al lor, dar a venit domnul Tăriceanu, prin aceşti copii de la Ministerul Apărării Naţionale, şi a spus: vă solicităm ca unitatea militară de la Aeroportul Băneasa, care n-are nicio perspectivă în acest sens, şi care se desfiinţează, să fie dată pe o sută de ani, sau nu ştiu cât, pentru Ambasada Franţei, să facă un liceu francez acolo. Dar acolo sunt nişte terenuri de zeci şi sute de milioane de euro, aici la Băneasa, unde se bat toţi "copoşii" şi toţi "becalii" pe ele. Îl întreb eu pe domnul Tăriceanu: domnule Tăriceanu, aveţi vreun interes particular, că ştiu că vă ocupaţi cu alte chestii, cu auto, de aia ţineţi taxa auto, şi nu pentru terenurile astea. |
|||||
|
|
Şi maşinile unde să parcheze, domnule?! |
|||||
|
|
De aia zic, că aţi venit aici. Dacă nu sunteţi pentru aşa ceva, luaţi cuvântul şi contraziceţi-mă, deoarece noi acolo am constatat, o parte dintre noi, că sunt nişte interese particulare. Adică, la locuinţe sociale nu e posibil să se dea unităţile militare dezafectate, dar la un liceu francez, care numai acolo nu se duceau copiii să facă şcoală - americanii şi-au făcut singuri, libanezii şi-au făcut singuri, toată lumea şi-a făcut singură, francezii nu, să primească de la noi. Nu este corectă o asemenea interpretare! Deci, vă solicit, domnule preşedinte, dacă nu cumva domnul prim-ministru Tăriceanu are alt cuvânt în afara celor spuse de mine, să retrimitem la comisie, pentru a pune de acord cele patru proiecte de lege, şi nu aşa cum zice domnul Canacheu, dacă nu e unul bun, pe toate le respingem. Le punem de acord pe toate, în modul în care Ministerul Apărării Naţionale nu are nicio calitate în acest sens, dar avem noi, legiuitorii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Ce mă uimeşte, e că am înţeles că fusese raport votat în unanimitate. Domnul deputat Moisoiu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu vă mulţumesc pentru că mi-aţi dat cuvântul, pentru motivul, chiar dacă cineva protestează, şi anume: aş dori să amintesc că, cu un an în urmă, a trecut prin Senat, şi s-a îngropat la Comisia noastră pentru muncă şi protecţie socială, o iniţiativă parlamentară, şi anume de transformare a cazărmilor în locuinţe sociale pentru copiii sau pentru tinerii, mai exact, care împlinind vârsta de 18 ani vor trebui să părăsească aşezămintele unde au crescut până la acea vârstă, şi pe urmă să aibă posibilitatea să trăiască, să ia aceste locuinţe, să trăiască în aceste locuinţe pe o perioadă determinată. Din păcate, deşi şi Guvernul - în principiu - a fost de acord şi a zis că urmează să se gândească şi să facă ceva, a trecut timp. În acelaşi timp, nici Comisia pentru muncă şi protecţie socială nu a mai făcut nimic şi a lăsat-o acolo, aşa, într-un stil care se mai obişnuieşte pe la noi, şi anume: dacă nu mai este Cameră decizională, poate să stea acolo şi să fie înmormântată până la terminarea legislaturii. Cred, şi acum mă întorc la obiect, că este cazul ca cele două sau trei iniţiative parlamentare care sunt în discuţie în clipa de faţă, ar trebui aşezate cap la cap, ar trebui aşezate fiecare: cea care se referă la locuinţe sociale, cea care se referă la copiii, la tinerii care împlinind vârsta de 18 ani să poată să aibă şi ei undeva un loc unde să poată să trăiască, şi în felul ăsta să le asigurăm nişte condiţii de trai, să nu-i întoarcem la orfelinate sau să-i trimitem copii ai străzii. Şi, în acelaşi timp, aşa cum spunea şi colegul Dumitriu aici, să existe şi posibilitatea legată de căminele studenţeşti, acolo unde este necesitate pentru cămine studenţeşti. Dar o asemenea aşezare nu se poate face direct acum, aici, ci trebuie undeva corelate toate aceste iniţiative parlamentare. |
|||||
|
|
Domnule deputat, mai scurt. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Cu sarcinile pe care le aveţi dumneavoastră, în calitate de preşedinte, eu cred că ar trebui să daţi o hotărâre în acest sens, şi toate aceste proiecte sau iniţiative parlamentare să fie aşezate împreună şi aşa să le discutăm pe urmă, ca să găsim locul şi ce să se facă cu aceste spaţii disponibile în diversele localităţi ale ţării, şi nu să fie vândute şi realizate nişte venituri pentru construcţie de mall-uri sau mai ştiu eu ce. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Stimaţi colegi, Nu mai dau cuvântul, vă consult dacă există cineva care este împotriva retrimiterii la comisie, că argumente pentru, cred că le-am ascultat pe toate. Împotriva retrimiterii la comisie? Da, domnul deputat Mircovici, apoi domnul deputat Calimente. Nu mai luăm decât argumente împotrivă. Cele pentru le-am ascultat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Onorată Cameră, Am tot respectul faţă de toţi colegii care şi-au expus punctul de vedere până în momentul de faţă. Ceea ce aş vrea să precizez eu şi motivul pentru care am insistat şi în comisie pentru un raport nefavorabil pentru aceste legi este referitor la faptul că expresia "cazarmă" cuprinde începând de la un buncăr sau de la o cazemată care a fost construită pe frontiera iugoslavă şi mergând până la "M"100, localul Ministerului Apărării Naţionale, care se găseşte vecin cu noi aici. Pe de altă parte, există începând de la o locaţie de câţiva metri până la locaţii de sute de hectare. Din acest punct de vedere aş vrea să vă precizez că toate guvernele de până acum, este punctul meu de vedere, au procedat corect şi au fost date la cerere, începând de la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului şi mergând până la structurile locale, 514 de astfel de cazărmi. De asemenea, Ministerul Apărării Naţionale a prezentat, şi este public un material care cuprinde 142 de ".. |
|||||
|
|
Domnule deputat, Suntem la propunerea procedurală de retrimitere la comisie, nu discutăm pe fond, iertaţi-mă! Deci, înţeleg că dumneavoastră nu susţineţi retrimiterea la comisie. Dacă rămâne în dezbateri generale, vă dau cuvântul pe fond. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Dar aici s-a făcut o afirmaţie vizavi de vânzarea unor locaţii, or, Ministerul Apărării Naţionale nu a vândut nicio locaţie şi nu poate s-o vândă. Ele au fost transferate, aşa cum se doreşte acum, Consiliului local, din proprietatea publică a statului român - administrarea Ministerului Apărării Naţionale - în proprietatea publică a Consiliului local; Consiliul local, prin hotărâre de Consiliu local, a trecut-o din proprietatea publică în proprietatea privată - şi a fost vândută şi a ajuns la oameni de afaceri. Ăsta este adevărul. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Domnule deputat Calimente, dacă aveţi ceva nou de adăugat? |
|||||
|
|
În comisie, în unanimitate s-a votat ca aceste legi să fie respinse, pentru că au fost prost făcute şi pentru că ele nu erau în măsură să satisfacă ceea ce se cerea. Spaţiile care au fost adecvate pentru universităţi au fost date. Ceea ce a rămas la minister sunt exact ceea ce spunea şi antevorbitorul meu, spaţii cu altă destinaţie: depozite de carburanţi, de muniţie, tot felul de alte spaţii. Acolo unde ele mai sunt, şi există universităţi care le cer, ele sunt acordate în mod direct, prin hotărâre directă de către minister. Am discutat şi cu ministerul, am discutat cu toată lumea. Nu are rost şi nu mai avem ce să discutăm în comisie, pentru că am ajuns la această concluzie şi s-a votat. Unii, când s-au văzut aici, la microfon, şi-au adus aminte de altceva, şi de aia s-a ajuns la această discuţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a celor două proiecte. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Propunerea de retrimitere la comisie a fost adoptată. Termen, domnule preşedinte Canacheu. Termen: 4 săptămâni (o lună). Stimaţi colegi, am epuizat ordinea de zi. Urmează să trecem la vot final. |
|||||
|
|
|
Mă iertaţi, mai este o propunere legislativă pe care am aprobat-o să fie introdusă pe ordinea de zi, propunere de respingere: Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.187/1999, modificată şi consolidată din 27.02.2006. Dacă iniţiatorul îşi susţine proiectul? Nu-l susţine. Comisia? îşi menţine punctul de vedere. Dezbateri generale? Nu sunt. Proiectul rămâne la vot final. Domnul ministru Vosganian dorea să facă o propunere de procedură legată de unul din proiectele pe care le-am discutat astăzi, cel cu tichetele. Înţeleg că în urma consultării cu Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, doreşte să facă o propunere legată de Comisia Europeană. |
|
|||
|
|
Rugămintea mea era doar să acceptaţi retrimiterea la comisie, pentru identificarea corectă a surselor de finanţare, atâta tot. |
|||||
|
|
Domnul Pambuccian. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vreau să vă spun, în mod realist, următorul lucru: este limpede că fiind o lege cu caracter organic, existau două posibilităţi făcând o numărătoare foarte scurtă: ca legea să pice cu ajutorul unor grupuri parlamentare; sau ca legea să treacă, după ce găsim sursa aceasta de finanţare. Eu prefer ca legea să treacă. Şi, de aceea, vă propun să retrimitem la comisie, şi în februarie să o avem repusă, cu sursa de finanţare pe care am identificat-o împreună cu domnul ministru Vosganian. Este absolut realistă şi cred că este bine să avem această lege, decât să fie una dintre încercările de tip "nice try". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă există un consens al liderilor de grup? Altfel nu pot să reiau acest subiect. Nu există un consens al liderilor de grup. Proiectul rămâne la vot final şi vedem la faţa locului; este lege organică. Stimaţi colegi, Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală, pentru că urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Înainte de aceasta, mai avem câteva anunţuri cu caracter personal. Domnul deputat Gabriel Sandu. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să vă anunţ că începând de astăzi voi activa în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaţilor. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Marian Hoinaru. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Începând de astăzi voi activa în Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaţilor. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Stoica. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Acelaşi anunţ: începând cu data de astăzi voi activa în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă mai există alte declaraţii, anunţuri cu caracter personal, opinii? Nu sunt. |
|||||
|
|
|
Vă invit să luaţi loc în bănci pentru votul final. Rog liderii de grup să-şi invite colegii. Vă rog să vă marcaţi prezenţa. Procedură? Domnul deputat Pambuccian, pe procedură. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Nu credeam că o să spun lucrul ăsta vreodată. Este o problemă: se pare că mulţi colegi nu au cartelele. Mărturisesc că mă număr printre ei. Mi s-a întâmplat şi mie o dată lucrul ăsta. Poate reuşim să votăm... (Vociferări) Ştiu, de obicei spun eu nu. OK, este o propunere. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Înţeleg că dacă nu este susţinută prin consens... Eu pot s-o supun la vot; dacă cereţi supunerea la vot, eu o supun la vot. Pe procedură domnul deputat Marcu Tudor. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Vă amintesc că noi am mai avut deseori discuţia aceasta, în care 2-3 şi-au pierdut cartela sau au uitat-o acasă, sau chipurile nu le mergeau locaşurile, au solicitat votul să fie cu mâna ridicată. Eu vă propun să rămânem tot aşa, pentru că noi nu putem lua altfel listele cu cei care au votat pro şi contra împotriva multor interese naţionale sau sociale, şi le vom afişa pe sediile noastre de partide din toată ţara. Vă sfătuiesc să faceţi la fel toţi cei de bună-credinţă, să vadă şi omul cine îi dă cu "gulgureala", şi când vine vorba de vot, nu mai sunt capabili să susţină interesele unui popor. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Vă rog, stimaţi colegi, să vă marcaţi prezenţa electronic, pentru a constata existenţa cvorumului. Vă rog să porniţi sistemul, pentru marcarea prezenţei. Rog colegii să-şi marcheze prezenţa. Vă reamintesc, cvorumul de şedinţă este de 160 în acest moment, până la completarea locurilor vacante din Camera Deputaţilor. Majoritatea pentru legi organice, tot 160. Rog colegii care sunt prezenţi să-şi marcheze prezenţa, pentru a se regăsi pe lista de prezenţă, pe care domnul coleg Marcu Tudor o va afişa la sediul partidului. Numai la partidele parlamentare, fără îndoială. |
|||||
|
|
Constatăm că există cvorum. Dacă dintre colegii parlamentari mai sunt care doresc să-şi marcheze prezenţa, mai sunt două, trei secunde. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Avem un număr de 46 de proiecte pe lista de vot final. Începem cu Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. (Conform afişajului, se înregistrează 217 deputaţi prezenţi, 158 voturi pentru, 54 împotrivă, 5 abţineri.) Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2007 privind utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic. Legea are caracter ordinar. Prioritate legislativă. Suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 217 deputaţi prezenţi, 211 voturi pentru, un vot împotrivă, 3 abţineri, 2 voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.205/2004 privind protecţia animalelor. Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Aplauze) Păstraţi-vă aplauzele pentru după. Vă mulţumesc. (Conform afişajului, se înregistrează 218 deputaţi prezenţi, 216 voturi pentru, unu vot împotrivă, o abţinere.) S-a adoptat, cu 216 voturi pentru. |
|
|||
|
|
Domnule senator Marius Marinescu, dacă doriţi să spuneţi câteva cuvinte. (Aplauze îndelungate.) |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, În numele iubitorilor de animale şi al necuvântătoarelor, vă dorim "Crăciun Fericit!", vă mulţumim şi "La mulţi ani!" (Aplauze îndelungate.) |
|||||
|
|
Sper că vă refereaţi la necuvântătoare, nu la necuvântători. Explicarea votului, domnul Marcu Tudor. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Şi eu felicit pe noi, pentru că nu cred că în afară de unul care s-a abţinut şi unul împotrivă - habar n-avem cine, dar o să vedem, nu este o problemă - toată lumea era de acord cu aşa ceva. Vă spun eu unde este necazul: că la vorbă şi la vot, eventual, cum este aici, că-i uşor, nu ne întrece multă lume, dar ia duceţi-vă prin stabilimentele din ţară şi mai luaţi câte un câine, doi, şi duceţi-i acasă, mai luaţi câte o pisicuţă, eventual, sau alte animale, şi nu staţi liniştiţi să vedeţi cum îi omoară nu ştiu cine la stabilimentul din Bucureşti. Vă urez să aveţi şi dumneavoastră cum are familia mea, vreo 45 de câini. Da, patru fraţi, vreo 45 de câini. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Cristian Rădulescu, explicarea votului, vă rog. Mă iertaţi, domnul Ioan Oltean explică votul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Întreg Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a votat "da", pentru acest proiect de lege. Am crezut în oportunitatea şi necesitatea acestui act normativ. De altfel, personal sunt autorul unei iniţiative care vizează în mare parte rezolvarea aceleiaşi problematici şi care prin votul de astăzi rămâne, însă, fără obiectul muncii. Este, însă, lăudabil şi de apreciat efortul pe care l-au făcut reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia animalelor în vederea susţinerii acestui proiect, un efort pe care noi, cei din Grupul parlamentar al P.D.L. îl apreciem şi îl lăudăm. Începând de astăzi, animalele o să aibă mai multă linişte, mai multă protecţie, iar noi trebuie să ne felicităm pentru efortul pe care l-am făcut şi noi. Vă mulţumesc şi toate cele bune. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. La explicarea votului, domnule deputat, un singur reprezentant de grup ia cuvântul, domnule Ujeniuc. |
|||||
|
|
Are pe procedură. |
|||||
|
|
Da. Doamna deputat Aura Vasile. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Poate nu ieşeam la microfon să explic de ce P.S.D. a votat această lege, pentru că la dezbateri generale ne-am exprimat punctul de vedere, dar antevorbitorul meu mi-a adus aminte că una vorbim şi alta facem, - vorba lui Tudor -, pentru că primarul Bucureştiului din mandatul trecut a fost cel care a dat tonul la nimicirea animalelor de pe stradă. Şi atunci, şi acum, am fost şi suntem împotriva unor astfel de atitudini. Şi spun încă o dată că am susţinut de la început acest proiect de lege, iar toţi parlamentarii Grupului Social - Democrat au acum aceeaşi atitudine ca şi atunci când primarul Băsescu ucidea câinii în Bucureşti. (Aplauze furtunoase) |
|||||
|
|
Pentru explicarea votului mai sunt intervenţii? Pentru explicarea votului domnul deputat Marton Arpad şi domnii deputaţi Nicolae Popa şi Dragoş Dumitriu. După aceea, o intervenţie pe procedură. N-aveţi procedură la explicarea votului, domnule Ujeniuc. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Majoritatea Grupului parlamentar al U.D.M.R. a votat pentru acest proiect de lege, pentru că credem că este nevoie de o astfel de lege, şi avem speranţa că vor fi discutate şi votate şi celelalte legi care, într-adevăr, aduc o protecţie animalelor. Poate ar fi fost mai bine să retrimitem această lege şi să facem una mai bună, că asta, din punctul meu de vedere, prea multe nu spune. Ca atare, eu, unul, m-am abţinut. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Nicolae Popa, domnul deputat Dragoş Dumitriu - la explicarea votului, şi apoi, pe o chestiune de procedură, domnul deputat Ujeniuc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Şi noi, cuvântătorii din Partidul Naţional Liberal am votat pentru acest proiect de lege, şi nu ca necuvântătorii de la Partidul Democrat. Sigur că trebuie să respectăm şi să protejăm şi să avem grijă, şi fac o trimitere la un cântec al lui Mihai Constantinescu, pe care l-am văzut şi astăzi şi îl respect ca artist, este un mare om de omenie: Haideţi să "iubim şi câinii vagabonzi". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze) Domnul Dragoş Dumitriu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Am plăcerea, ca reprezentant al partidului care a iniţiat acest proiect de lege, Partidul Conservator, să închei această serie de expunere de motive care ne-au dus să votăm astăzi această lege. Indiferent de faptul că ..., mă rog, aţi ajuns la certuri politice, noi vă mulţumim pentru sprijinul acordat acestui proiect de lege. Vă mulţumesc încă o dată. (Aplauze) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. O declaraţie de procedură, din partea domnului deputat Ujeniuc. |
|||||
|
|
Oricum, aveam un motiv să intervin pe acest pretext de procedură, dacă vreţi să-l priviţi aşa, pentru că stau şi mă-ntreb: iată că şi la explicarea votului, unul sau doi dintre noi nu s-au abţinut şi au transformat explicarea votului în atacuri politice. Am intervenit ca să spun un singur lucru, de fapt: câţi ar fi luat cuvântul pentru explicarea votului, dacă balcoanele nu erau pline? Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă invit, stimaţi colegi, să luăm loc în bănci. Înţeleg că am terminat explicarea votului şi trecem mai departe, la vot. |
|||||
|
|
|
La pct.4: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Legea are caracter organic; Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 207 deputaţi prezenţi; 157 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă, 44 abţineri.) Vă mulţumesc. Cu 157 de voturi - insuficiente pentru adoptare. Cu aplicarea art.105 alin. (2), se supune la vot în sesiunea următoare. |
|
|||
|
|
|
Pct.5. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii privind reforma în domeniul sănătăţii nr.95/2006. Legea are caracter organic; Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Supun votului dumneavoastră propunerea respingerii. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 215 deputaţi prezenţi; 211 voturi pentru, două voturi împotrivă, două abţineri.) Vă mulţumesc. Propunerea de respingere a fost adoptată, cu 211 voturi. |
|
|||
|
|
|
Pct.6. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Legea are caracter organic; Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 211 deputaţi prezenţi; 206 voturi pentru, două voturi împotrivă, o abţinere; două voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. S-a respins cu 206 voturi. |
|
|||
|
|
|
Pct.7. Propunerea legislativă pentru completarea pct.i) al art.16 al Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Legea are caracter organic; Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 213 deputaţi prezenţi; 206 voturi pentru, 4 voturi împotrivă, două abţineri; un vot neexprimat.) Vă mulţumesc. S-a respins cu 206 de voturi. |
|
|||
|
|
|
Pct.8. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.257 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Legea are caracter organic; Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 205 deputaţi prezenţi; 200 de voturi pentru, două voturi împotrivă, o abţinere; două voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. S-a respins - 200 de voturi pentru respingere. |
|
|||
|
|
|
Pct.9. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Legea are caracter organic; Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 210 deputaţi prezenţi; 200 de voturi pentru şi 10 voturi împotrivă.) Vă mulţumesc. S-a respins cu 200 voturi pentru respingere. |
|
|||
|
|
|
Pct.10. propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 212 deputaţi prezenţi; 195 de voturi pentru, 15 voturi împotrivă, o abţinere; un vot neexprimat.) Vă mulţumesc. S-a respins cu 195 de voturi. |
|
|||
|
|
|
Pct.11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente. Legea are caracter organic; Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 210 deputaţi prezenţi; 155 de voturi pentru, 50 de voturi împotrivă, două abţineri; 3 voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. Cu 155 de voturi - insuficiente pe adoptare; aplicarea lui 105 alin. (2). |
|
|||
|
|
|
Pct.12. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2007 pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991. Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 212 deputaţi prezenţi; 155 de voturi pentru, 55 de voturi împotrivă, o abţinere; un vot neexprimat.) Vă mulţumesc. 155 de voturi - insuficiente pentru adoptare; art.105 alin.(2). |
|
|||
|
|
|
Pct.13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, precum şi pentru modificarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare. Legea are caracter organic; Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 212 deputaţi prezenţi; 201 voturi pentru, două voturi împotrivă, 9 abţineri.) Vă mulţumesc. 201 voturi - adoptat. |
|
|||
|
|
|
Pct.14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizarii unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale. Legea are caracter ordinar; Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 209 deputaţi prezenţi; 201 voturi pentru, un vot împotrivă, 4 abţineri; 3 voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. S-a adoptat. |
|
|||
|
|
|
Pct.15. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2003 privind procedura aprobării tacite. Legea are caracter organic; prioritate legislativă; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 208 deputaţi prezenţi; 154 de voturi pentru, 50 voturi împotrivă, două abţineri; două voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. 154 de voturi - insuficiente pentru adoptare. Proiectul de lege a fost respins. |
|
|||
|
|
|
Pct.16. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari. Legea are caracter organic; primă Cameră sesizată. Comisia propune respingerea. Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 206 deputaţi prezenţi; 127 de voturi pentru, 75 de voturi împotrivă, 4 abţineri.) Vă mulţumesc. Propunerea de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi. Retrimit proiectul la comisie, care, probabil, va constata adoptare tacită. |
|
|||
|
|
|
Pct.17. Propunerea legislativă privind modificarea articolului 67 din Legea învăţământului preuniversitar. Legea are caracter organic; suntem primă Cameră sesizată. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi. În urma dezbaterilor, au fost respins articolul unic şi titlul legii. Supun votului dumneavoastră, potrivit art.104 alin. (3) din regulament, propunerea de adoptare a propunerii legislative. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 208 deputaţi prezenţi; 73 de voturi pentru, 127 de voturi împotrivă, 5 abţineri; 3 voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. 73 de voturi - insuficiente pentru adoptare. Propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
Pct.18. Propunerea legislativă pentru modificarea art.4 lit.a) pct.1 din Legea nr.415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Legea are caracter organic; suntem primă Cameră sesizată. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere. (Conform afişajului, se înregistrează 210 deputaţi prezenţi; 143 de voturi pentru, 60 de voturi împotrivă, 5 abţineri; două voturi neexprimate.) 143 de voturi - insuficiente pentru respingere. Retrimit proiectul comisiei. |
|
|||
|
|
|
Pct.19. Propunerea legislativă privind modificarea limitelor teritoriale ale oraşelor Bragadiru şi Măgurele, judeţul Ilfov Legea are caracter organic; primă Cameră sesizată. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi. Prin dezbateri, au fost respinse articolele şi titlul legii. Supun votului dumneavoastră, potrivit art.104 alin. (3), propunerea de adoptare a propunerii legislative. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 208 deputaţi prezenţi; 74 de voturi pentru, 129 voturi împotrivă, 5 abţineri.) 74 de voturi - insuficiente pentru adoptare. Propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
Pct.20. Propunerea legislativă pentru modificarea art.21 al Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic. Legea are caracter organic; suntem primă Cameră sesizată. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 208 deputaţi prezenţi; 180 de voturi pentru, 23 de voturi împotrivă, 3 abţineri; două voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. S-a respins, cu 180 de voturi pentru respingere. |
|
|||
|
|
|
Pct.21. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere pentru dezvoltarea coordonată a Automagistralei Inelare a Mării Negre adoptat la Belgrad, la 19 aprilie 2007. Legea are caracter ordinar; prioritate legislativă; suntem primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 210 deputaţi prezenţi; 198 de voturi pentru, un vot împotrivă, o abţinere; 10 voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. S-a adoptat. |
|
|||
|
|
|
Pct.22. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere privind Dezvoltarea Autostrăzilor Maritime în zona Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), semnat la Belgrad, la 19 aprilie 2007. Legea are caracter ordinar; prioritate legislativă; suntem primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 206 deputaţi prezenţi; 202 voturi pentru, două voturi împotrivă, o abţinere; un vot neexprimat.) Vă mulţumesc. S-a adoptat. |
|
|||
|
|
|
Pct.23. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Comunitatea Europeană şi Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului , Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Briatanii şi Irlandei de Nord, şi Islanda, Principatul Liechtenstein şi Regatul Norvegiei, pe de o parte şi Republica Bulgaria şi România, pe de altă parte privind participarea Republicii Bulgaria şi a României la Spaţiul Economic European şi a Acordului între România şi Regatul Norvegiei privind un program de cooperare norvegian pentru creştere economică şi dezvoltare durabilă în România, semnate la Bruxelles, la 25 iulie 2007 Legea are caracter ordinar; prioritate legislativă; suntem primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 209 deputaţi prezenţi; 205 voturi pentru şi 4 voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. S-a adoptat. |
|
|||
|
|
|
Pct.24. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului privind Transportul Aerian între Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte şi Statele Unite ale Americii pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 25 aprilie 2007 şi Washington la 30 aprilie 2007. Legea are caracter ordinar; prioritate legislativă; suntem primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 203 deputaţi prezenţi; 197 de voturi pentru, două voturi împotrivă; 4 voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. S-a adoptat. |
|
|||
|
|
|
Pct.25. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului prin schimb de Note verbale, semnate la Hanoi la 19 iunie 2007 şi, respectiv la 24 iulie 2007, dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind transporturile maritime, semnat la Bucureşti la 1 septembrie 1994. Legea are caracter ordinar; primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 201 deputaţi prezenţi; 197 de voturi pentru şi două abţineri; două voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. S-a adoptat. |
|
|||
|
|
|
Pct.26. Propunerea legislativă pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor de îngrijire şi educare a copiilor în vârstă de 0-3 ani. Legea are caracter organic; suntem primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 209 deputaţi prezenţi; 208 voturi pentru şi o abţinere.) Vă mulţumesc. Vă mulţumesc. S-a adoptat. 208 voturi pentru adoptare. |
|
|||
|
|
|
Pct.27. Proiectul de Lege pentru ratificarea Instrumentelor adoptate la Marrakesh la 18 octombrie 2002, de amendare a Constituţiei şi Convenţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, semnate la Geneva la 22 decembrie 1992. Legea are caracter ordinar; primă Cameră sesizată. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 210 deputaţi prezenţi; 209 voturi pentru şi o abţinere.) Vă mulţumesc. S-a adoptat. |
|
|||
|
|
|
Pct.28. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.30/2007 pentru reglementarea unor măsuri financiare. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 204 deputaţi prezenţi; 153 de voturi pentru, 45 de voturi împotrivă, 3 abţineri; 3 voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
Pct.29. Legea pentru modificarea Legii nr.562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare. Reexaminată la cererea Preşedintelui României; Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea legii. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 205 deputaţi prezenţi; 124 de voturi pentru, 71 de voturi împotrivă, 9 abţineri; un vot neexprimat.) Propunerea de respingere a fost adoptată. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
|
Pct.30. Propunerea legislativă pentru modificarea al art.52 alin.(3) lit.e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului. Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 210 deputaţi prezenţi; 159 de voturi pentru, 46 de voturi împotrivă, 4 abţineri; un vot neexprimate.) 159 de voturi - insuficiente pentru adoptare. Propunerea a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
Pct.31. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 209 deputaţi prezenţi; 154 de voturi pentru, 51 de voturi împotrivă, 3 abţineri; un vot neexprimat.) Vă mulţumesc. 154 de voturi - insuficiente pentru adoptare. Proiectul a fost respins. |
|
|||
|
|
|
Pct.32. Proiectul de Lege pentru instituirea Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 205 deputaţi prezenţi; 198 de voturi pentru, un vot împotrivă, 5 abţineri; un vot neexprimat.) Vă mulţumesc. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
Explicarea votului, domnul deputat Niţă. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ţin să vă mulţumesc tuturor colegilor pentru votul dat. Sper ca acest vot să contribuie la modernizarea agriculturii româneşti şi, în acelaşi timp, la o capacitate mai mare de produse a fermelor agricole româneşti. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
|
Pct.33. Proiectul de Lege privind emiterea, acordarea şi utilizarea de vouchere pentru stimularea utilizării tehnologiei informaţiei Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 202 deputaţi prezenţi; 159 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă, 5 abţineri; un vot neexprimat.) 159 de voturi sunt insuficiente pentru adoptare; trebuiau 160. Este lege organică. (Rumoare, vociferări) |
|
|||
|
Votează pentru şi domnul deputat Pambuccian! |
||||||
|
|
Votul domnului deputat Pambuccian nu a putut fi marcat, întrucât se votează electronic. Propunerea legislativă a fost respinsă. Se formulează din nou în sesiunea viitoare. |
|||||
|
|
|
Pct.34. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.58 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 204 deputaţi prezenţi; 168 de voturi pentru, 34 de voturi împotrivă, o abţinere; un vot neexprimat.) Vă mulţumesc. Cu 168 de voturi, propunerea legislativă a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
Pct.35. Propunerea legislativă pentru modificarea art.43 din Legea nr.184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect. Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 210 deputaţi prezenţi; 38 de voturi pentru, 129 voturi împotrivă, 41 de abţineri; două voturi neexprimate.) 38 de voturi - insuficiente pentru adoptare. Propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
Pct.36. Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 79 din Legea nr.69 din 28 aprilie 2000, Legea educaţiei fizice şi sportului. Legea are caracter ordinar; Cameră decizională. Comisia propune respingerea. De acum încolo, sunt respingeri. Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 210 deputaţi prezenţi; 147 de voturi pentru, 60 de voturi împotrivă, o abţinere; două voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
Pct.37. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.5 din Legea nr.218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare. Legea are caracter ordinar; Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 210 deputaţi prezenţi; 139 de voturi pentru, 65 de voturi împotrivă, 5 abţineri; un vot neexprimat.) Vă mulţumesc. S-a respins. |
|
|||
|
|
|
Pct.38. Propunerea legislativă privind achiziţionarea unor bărci în localităţile care au avut de suferit în urma inundaţiilor şi cele care sunt expuse la inundaţii. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 206 deputaţi prezenţi; 129 de voturi pentru, 32 de voturi împotrivă, 43 de abţineri; două voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. S-a respins. |
|
|||
|
|
|
Pct.39. Propunerea legislativă privind constituirea unor sedii pentru Primării. Legea are caracter ordinar; Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 212 deputaţi prezenţi; 136 de voturi pentru, 32 de voturi împotrivă, 42 de abţineri; două voturi neexprimate.) Propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
Pct.40. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.21 din 1 martie 1991 privind cetăţenia română. Legea are caracter organic; Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 209 deputaţi prezenţi; 200 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 4 abţineri; două voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. S-a respins - 200 de voturi pentru respingere. |
|
|||
|
|
|
Pct.41. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.164/2001, lege privind pensiile militare de stat. Legea are caracter organic; Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 206 deputaţi prezenţi; 141 de voturi pentru, 63 de voturi împotrivă, o abţinere; un vot neexprimat.) Vă mulţumesc. Cu 141 de voturi - insuficiente pentru respingere. În următoarea şedinţă a Camerei, discutăm pe articole. |
|
|||
|
|
|
Pct.42. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 208 deputaţi prezenţi; 194 de voturi pentru, 9 voturi împotrivă, două abţineri; 3 voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. Propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
Pct.43. Propunerea legislativă privind valorificarea declaraţiilor politice. Legea are caracter ordinar; suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 208 deputaţi prezenţi; 124 de voturi pentru, 75 de voturi împotrivă, 8 abţineri; un vot neexprimat.) Vă mulţumesc. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
Pct.44. Propunerea legislativă privind acordarea unor tichete de masă familiilor sau persoanelor singure care au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 500 lei. Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi. În urma dezbaterilor, au fost respinse articolele şi titlul legii. Supun votului dumneavoastră, potrivit art.104 alin.(3), propunerea de adoptare. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 206 deputaţi prezenţi; 40 de voturi pentru, 157 de voturi împotrivă, 8 abţineri; un vot neexprimat.) Vă mulţumesc. 40 de voturi, nu tocmai suficiente. Propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
Pct.45. Propunerea legislativă pentru modificarea art.14 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Legea are caracter organic; suntem Cameră decizională. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi. În urma dezbaterilor, au fost respinse articolul unic şi titlul legii. Supun votului dumneavoastră propunerea de adoptare, potrivit art.104 alin.(3). Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 208 deputaţi prezenţi; 86 de voturi pentru, 113 voturi împotrivă, 7 abţineri; două voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. 86 de voturi - insuficiente pentru adoptare. Propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
Pct.46. Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.187/1999 modificată şi consolidată din 27.02.2006. Legea are caracter organic; primă Cameră sesizată. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 209 deputaţi prezenţi; 196 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă, o abţinere; două voturi neexprimate.) Vă mulţumesc. Propunerea de respingere a fost adoptată cu 196 de voturi pentru. Cu aceasta, am finalizat dezbaterile de astăzi. Şi, cu aceeaşi ocazie, am finalizat ordinea de zi. |
|
|||
|
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog. Domnul deputat Garda Dezsö. Explicarea votului? |
|
|||
|
|
Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: Nu, nu, procedură! |
|||||
|
|
Procedură. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: Domnule preşedinte, La pct.33 aţi uitat să menţionaţi că era un raport de adoptare. Şi acest lucru a influenţat votul. Eu am ridicat mâna, dar nu m-aţi văzut. |
|||||
|
|
Domnule deputat, iertaţi-mă, dar era între foarte multe alte rapoarte de adoptare. Numai când se propunere respingerea se anunţă lucrul acesta. Numai atunci când comisia propune respingerea se anunţă acest lucru. |
|||||
|
|
Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: La celelalte aţi spus că este propunere de adoptare; aici n-aţi spus că este adoptare. |
|||||
|
|
Dacă consideraţi necesar, faceţi o adresă la Biroul permanent şi luăm în discuţie subiectul. |
|||||
|
|
Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán: Nu pentru prima oară se întâmplă, s-a întâmplat şi cu Legea comasării. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Sunt convins că-i consideraţi suficient de competenţi pe colegii parlamentari. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Conform deciziei Biroului permanent şi conform programului de lucru, în continuare avem o dezbatere politică, organizată în conformitate cu art.180 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, la solicitarea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, cu tema: taxa de primă înmatriculare. Este prezent la aceste dezbateri domnul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu. În legătură cu desfăşurara dezbaterii, Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare propun plenului Camerei următoarea procedură ... |
|
|||
|
Domnul Dragoş Petre Dumitriu (din sală): Şi la propunerea Partidului Conservator! |
||||||
|
|
Nu e la propunerea Partidului Conservator. Dumneavoastră aţi cerut o audiere publică în clădirea Camerei Deputaţilor, dar nu faceţi parte din această propunere. |
|||||
|
Domnul Dragoş Petre Dumitriu (din sală): Aşa este şi materialul. |
||||||
|
|
Păi, eu nu ştiu de ce este şi materialul aşa, dar eu ştiu foarte bine ce am discutat în Biroul permanent al Camerei. Deci, nu e la propunerea Partidului Conservator. Dumneavoastră aveţi o altă desfăşurare, pe care aţi solicitat-o. Procedură. Mai întâi, Grupul parlamentar al P.D., care a solicitat aceste dezbateri, va expune în maximum 5 minute problemele principale ale temei expuse dezbaterilor. După această expunere, primul-ministru, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, va avea la dispoziţie 10 minute pentru a prezenta poziţia Guvernului cu privire la problemele temei în dezbatere. În continuare, vor avea loc dezbateri, fiecare grup parlamentar având alocat un timp maxim, corespunzător numărului iniţial de membri, calculat la 10 secunde pentru fiecare deputat, la care sunt adăugaţi deputaţi care nu aparţin grupurilor parlamentare, după cum urmează: Partidul Social Democrat - 19 minute; Partidul Naţional Liberal - 11 minute; Partidul Democrat - 8 minute; Partidul România Mare - 8 minute; U.D.M.R. - 4 minute; Partidul Conservator - 3 minute; minorităţile naţionale - 3 minute; deputaţi fără apartenenţă la grupuri parlamentare - 6 minute; în total - 62 de minute. În final, în alte 10 minute, domnul prim-ministru va da răspunsuri la problemele ridicate în cadrul dezbaterilor. Dacă sunt comentarii în legătură cu procedura? Domnule deputat Dumitriu, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Vă reamintesc discuţia purtată la Biroul permanent. V-am spus că cele două cereri - a Partidului Democrat şi a Partidului Conservator - se vor corobora şi va avea loc această dezbatere parlamentară, sau dezbatere politică, aşa cum vreţi dumneavoastră s-o numiţi. Iar în privinţa audierii, dumneavoastră aţi fost de acord ca stafful dumneavoastră, de la biroul dumneavoastră, să se ocupe de organizarea acestei audieri. Aceasta este corect şi cred că se regăseşte şi în stenograma şedinţei Biroului permanent. |
|||||
|
|
Domnule deputat, regret. Cred că faceţi o confuzie. Stafful meu se ocupă de organizarea audierii publice pe care aţi cerut-o şi care este altceva. Şi care se face împreună cu Academia de Advocacy şi în cadrul programului de granturi pentru organizaţii non-guvernamentale. Dacă doriţi, eu sunt convins că grupurile parlamentare vor fi de acord să folosiţi ceva mai mult decât cele trei minute pe care le aveţi alocate, pentru susţinerea punctului de vedere al grupului parlamentar. Deci, nu va fi o problemă. Dar, discuţia a fost, totuşi, în Biroul permanent, cât se poate de clar. Solicitaţi stenograma de la secretariat. Supun votului plenului Camerei procedura de desfăşurare a dezbaterilor politice. Vă rog să votaţi; vot prin ridicare de mâini. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Cu o abţinere, s-a aprobat procedura. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, va interveni domnul deputat Cristian Rădulescu, pentru a expune principalele probleme ale temei dezbaterilor politice. Domnule deputat Rădulescu, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Voi fi scurt, că orele, oricum, sunt înaintate, iar poziţia ... |
|||||
|
|
Rugămintea o să fie, dacă puteţi să trageţi microfonul mai sus, să vă auzim mai bine. Rog colegii deputaţi care nu-i permit primului-ministru să asculte, să-l lase în pace! |
|||||
|
|
Voi fi scurt, deoarece orele sunt înaintate, iar poziţia pe fond a Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal va fi expusă mai departe, în cadrul timpilor alocaţi. Este o premieră, în materia dezbaterilor parlamentare, această chestiune: identificarea unei teme de larg interes public şi organizarea unei dezbateri parlamentare pe această temă, cu participarea obligatorie a primului-ministru. Nimeni nu poate nega faptul că tema, într-adevăr, este de larg interes public. Numai faptul că în acest an se preliminează strângerea din această taxă a circa unui sfert de miliard de euro - dacă datele sunt corecte - şi arată importanţa atât pentru publicul larg, cât şi pentru Guvern, a acestei chestiuni. Prin urmare, şi dezbaterea noastră abordează o temă foarte, foarte importantă. Nu voi insista mai mult. Voi spune doar că în această temă, dincolo de respectarea unor interese ale cetăţenilor, este vorba şi de respectarea unui trand european. Şi în această chestiune, că taxa este mai mare sau este mai mică, este vorba de principii. Partidul Democrat a iniţiat deja un democrat liberal, un proiect de lege în care este vorba de stoparea colectării acestei taxe şi chiar şi de returnarea către cetăţeni a sumelor care au fost colectate. Dar mai departe, sigur, să dăm drumul dezbaterii şi vom expune pe fond mai multe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. O să fac doar o precizare: nu este o premieră procedurală. S-a mai desfăşurat o dezbatere politică, potrivit art. 180, la cererea Partidului Conservator, pe tema întreprinderilor mici şi mijlocii, dar sunt mult mai rare decât ne-am fi aşteptat atunci când am modificat Regulamentul. Invit la cuvânt pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru, pentru a înfăţişa poziţia Guvernului în legătură cu problemele dezbaterilor politice de astăzi. Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu: Domnule preşedinte al Camerei, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Doresc să începem prin a defini obiectul şi scopul dezbaterii de astăzi. L-am ascultat pe domnul deputat Rădulescu şi a vorbit despre interesul cetăţeanului şi cred că aşa este firesc, să pornim de la acest element. Din această perspectivă, doresc să vă subliniez faptul că obiectul dezbaterii de astăzi, din puntul de vedere al Guvernului, este protejarea mediului înconjurător şi acest lucru, fără îndoială, că este în interesul cetăţeanului. S-a vorbit mult, în ultima vreme, pe marginea taxei pentru poluarea provenită de la autovehicule şi, regret s-o spun, dar mulţi politicieni au deturnat sensul acestei teme. Un fost ministru al mediului a vorbit, zilele trecute, despre o taxă de lux, aceasta e formularea pe care a folosit-o, deşi, la începutul acestui an, a sprijinit introducerea acestei măsuri de protecţie a mediului. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Protejarea mediului nu este un lux, ci este o necesitate, iar o taxă menită să protejeze mediul nu poate fi considerată un lux. Studii consacrate indică faptul că 70% din poluarea chimică din marile aglomerări urbane provine din traficul auto. În România, parcul auto creşte în ritm foarte rapid, iar introducerea în trafic a maşinilor vechi şi, implicit, poluante, nu face decât să crească poluarea, cantitatea de substanţe chimice rezultate din gazele de eşapament şi pe care le filtrăm, zi de zi, prin plămânii noştri. Cred că ar trebui să fim cu toţii mult mai preocupaţi de calitatea aerului pe care-l respirăm. În plus, România nu poate rămâne în afara tendinţei Uniunii Europene, la care aţi făcut referire, domnule deputat, şi care încearcă, după cum presupun că ştiţi, să impună norme severe pentru reducerea poluării generate de autovehicule. Ştiu că, în privinţa scopului dezbaterii, există şi opinii diferite. Unii membri ai Parlamentului au solicitat această dezbatere ca un preambul la o decizie de eliminare a acestei taxe. Guvernul consideră că scopul acestei dezbateri este să ajungem la o poziţie comună, astfel încât să acţionăm coerent şi eficient pentru protejarea mediului în România. Mă aflu astăzi, în faţa dumneavoastră, pentru a vă prezenta de ce este nevoie să menţinem taxa pentru poluarea provenită de la autovehicule. Vă asigur că eliminarea acestei taxe ar costa România şi, în primul rând, pe români, infinit mai mult decât menţinerea ei. Dacă nu menţinem această taxă, atunci, peste câţiva ani, românii vor plăti însutit decontul poluării produse de sute de mii de maşini de ocazie, care vor polua străzile marilor oraşe. Avem, de fapt, de a face cu două probleme, şi anume: una de fond, legată de menţinerea acestei taxe, şi alta de formă, legată de cuantumul acestei taxe, de corelarea acesteia cu vechimea şi cu gradul de poluare a autovehiculului. Voi începe cu problema de fond. De ce este această taxă necesară? Aşa cum spuneam, este necesară pentru protejarea mediului şi, implicit, a cetăţenilor, întrucât nivelul de poluare din România este deja îngrijorător. Spuneam mai devreme că 70% din poluarea chimică din marile aglomerări urbane provine din traficul auto. În Bucureşti, trei sferturi din totalul de emisii de oxizi de azot provin din traficul auto. Alte exemple: în Timiş 70%, în Bihor 60%, în Constanţa şi Braşov 50%. Emisiile de gaze cu efecte de seră, produse de sectorul transporturilor în România, au înregistrat o creştere de 64% în 2005, faţă de anul de bază al României, conform protocolului de la Kyoto, de la 7,3 milioane de tone de bioxid de carbon echivalent în 1989, la 11,97 milioane de tone CO2 echivalent în 2005. În România, 50% din autoturismele aflate în circulaţie au o vechime de 12 până la 15 ani. Intrarea nestingherită pe piaţă a unui număr masiv de alte maşini uzate ar face ca acest procent să crească foarte mult, cu efecte dezastruoase pentru mediu. De asemenea, trebuie cunoscut că transportul rutier este al doilea cel mai mare poluator cu emise de gaze cu efect de seră din cadrul Uniunii Europene. La nivel european, doresc să vă informez că Uniunea Europeană şi-a asumat angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 20% până în anul 2020, faţă de nivelul înregistrat în anul 1990. Prin urmare, trebuie să găsim soluţii şi să acţionăm acum, nu atunci, în pragul anului 2020, când va fi evident prea târziu. Şi, pentru că vorbim despre reducerea poluării produse de traficul rutier, trebuie să ne asigurăm că sectorul transporturilor nu subminează, ci dimpotrivă contribuie la realizarea acestui obiectiv. De altfel, programele de mediu şi finanţarea substanţială a acestora au fost prioritare pentru Guvern. Doresc să vă prezint pe scurt câteva dintre ele. Primul. Programul de înnoire a parcului auto. După cum probabil ştiţi, Guvernul a făcut un efort considerabil în ultimii ani, alocând peste 40 de milioane de euro pentru programul de înnoire a parcului auto, prin încurajarea retragerii din circulaţie a autovehiculelor vechi şi poluante şi înlocuirea cu unele noi, mai puţin poluante. În trei ani de derulare a acestui program au fost scoase din uz 46.163 de autoturisme. Dacă vom permite acum, aducerea în România a tuturor maşinilor scoase din uz în ţările vest-europe tocmai pentru că sunt vechi, aruncăm, atunci, aceşti bani pe fereastră şi cred că ar fi, evident, un nonsens şi o lipsă de coerenţă să renunţăm la tot ceea ce s-a făcut până acum pentru protecţia mediului şi a sănătăţii noastre şi să permitem introducerea în ţară a unor maşini vechi şi extrem de poluante. În plus, avem în vedere ca, de anul viitor, să extindem şi să amplificăm acest program. Este prevăzut ca prima de casare să crească de la 3000 la 4000 de lei noi şi vom dubla la 30 de mii de unităţi numărul de potenţiali beneficiari. Un alt program, al doilea program de care doresc să vă informez, este programul de împăduriri, prin care se vor aloca fonduri de care pot beneficia atât instituţiile publice, care au în administrare păduri, cât şi persoanele fizice. Al treilea program ar fi programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului, prin realizarea de spaţii verzi în localităţi. În anul 2007, au beneficiat de fonduri 102 oraşe din aproximativ 35 de judeţe. Proiectele finanţate au o valoare totală de 60 de milioane de roni doar pentru prima etapă. În 2008, vom continua acest program cu a doua etapă, în care autorităţile locale vor avea la dispoziţie o sumă cel puţin egală cu cea din 2007. Al patrulea program este programul de sprijinire a energiilor nepoluante, cum ar fi energia eoliană, energia geotermală, energia solară. Al cincilea program: reţeaua naţională de monitorizare a calităţii aerului. Al şaselea proiect este cel de renaturare a terenurilor scoase din patrimoniul natural (de exemplu Delta Dunării şi Lunca Dunării). Un al doilea argument pentru care este necesară această taxă este argumentul medical. Doresc să vă întreb: cine plăteşte decontul poluării din ce în ce mai ridicate din marile oraşe? Evident, noi toţi. Studiile demonstrează o creştere semnificativă a bolilor pulmonare şi a altor afecţiuni care apar din cauza poluării, în special la copii. Şi dumneavoastră, domnule deputat, în calitate de medic, sunt convins că ştiţi foarte bine acest lucru şi nu cred că putem să privim indiferent la astfel de evoluţii. (Domnul Călin Popescu-Tăriceanu se adresează domnului deputat Cristian Rădulescu.) Pot să vă dau şi cifrele unui recent studiu european, referitor la introducerea normelor Euro 5 şi Euro 6, norme de depoluare la autovehicule. Se estimează că aproape 20.500 de ani de viaţă vor fi salvaţi până în 2020 prin introducerea Euro 5, ceea ce echivalează cu evitarea a circa 2.300 de decese premature pe an, în ţările din Uniunea Europeană. Întrebarea este dacă România se va situa deasupra sau sub această medie. Productivitatea în Europa va beneficia, ca urmare a reducerii poluării, de aproximativ 2 milioane de zile de muncă, 2 milioane de zile care, altfel, s-ar transforma în concedii medicale cauzate de poluare. Suntem cu toţii conştienţi că numărul maşinilor achiziţionate de români va creşte în continuare. Este normal să fie aşa, pentru că economia se dezvoltă şi românii au venituri la dispoziţie mai mari. Rolul nostru, al Guvernului şi al Parlamentului, este să ne asigurăm că acest proces nu se face cu efecte dezastruoase pentru sănătatea noastră şi, mai ales, pentru copii. De aceea, trebuie să avem grijă ca oraşele româneşti să nu se transforme în depozite pentru maşinile uzate din Europa de Vest. Un al treilea argument este bazat pe comparaţie. Vreau să vă dau exemplul Poloniei, pentru a vă arăta de ce este aşa de importantă o astfel de taxă pentru prevenirea poluării produse de autovehicule. În Polonia, la doi ani după aderarea la Uniunea Europeană, au fost înmatriculate peste 2 milioane de autovehicule uzate, din care 70% mai vechi de zece ani. Înmatriculările de autovehicule noi au scăzut cu circa 50% în această perioadă, în timp ce autovehiculele uzate au avut o creştere de, atenţie!, 1500%. Ştiţi de unde au cumpărat aceste maşini polonezii? Nu este complicat. De la statele europene mai dezvoltate, care au fost extrem de bucuroase să-şi poată degaja parcul de automobile vechi şi uzate, trimiţându-le în ţările nou intrate şi să poată pună pe piaţă autovehicule noi, evident mai puţin poluante. Credeţi cumva că aceste state europene îi vor ajuta pe polonezi, atunci, când, peste câţiva ani, vor trebui să cheltuiască miliarde de euro pentru a respecta normele de poluare a autovehiculelor impuse de norma europeană? Cred că vă daţi seama că este o întrebare aproape retorică. Putem şi trebuie, de aceea, să evităm greşeala făcută de Polonia. Şi nu este singura ţară. Şi vă spun sincer, nu cred că putem accepta ideea că în Uniunea Europeană există două categorii de cetăţeni: cetăţeni de prima mână şi cetăţeni de a doua mână, care circulă cu autovehicule uzate. În al patrulea rând. Ştiu că unii dintre dumneavoastră contestă taxa pentru poluarea provenită de la autovehicule, invocând două motive: că astfel de taxe nu ar fi folosite de alte state europene, ceea ce este fals. Nu numai că este folosită, dar în state europene ca Ungaria, Danemarca, Grecia şi Olanda valoarea taxei, fie de achiziţie, fie de posesie, cum este de exemplu în Germania, este simţitor mai mare decât cea din România. Taxa de achiziţie este folosită în Ungaria. nivelul taxei de achiziţie, în Ungaria, doresc să vă informez este între 940 şi, atenţie, 18.000 pe autovehicul, în Olanda 25-35% din preţ, în Danemarca este peste 105% din preţ, în Grecia, peste 385% din valoare pentru maşini vechi, fără catalizator. De asemenea, ţările care au o taxă de achiziţie redusă, au în schimb o taxă anuală de posesie mult mai mare: Germania, până la 1000 euro/an pentru vehicule diesel nonEuro, Olanda: 72-3500; Grecia: 125-1000 . Al doilea element la care doresc să mă refer este faptul că se invocă că Uniunea Europeană nu ar fi de acord cu această taxă. Din este nou greşit. Comisia Europeană nu a cerut niciodată eliminarea taxei, ci a emis recomandări pentru reaşezarea sistemului de taxare pe alte principii. Mai mult de atât, instituţiile europene recunosc legalitatea şi utilitatea măsurilor fiscale pentru realizarea protecţiei mediului. Astfel, poziţia Agenţiei Europene de Mediu, pe care îmi permiteţi să v-o prezint, este următoarea: "Pentru prevenirea poluării se justifică aplicarea unei taxe auto calculată în funcţie de nivelul de poluare", spunea, la 25 iunie 2007, directorul executiv al Agenţiei Europene de Mediu, doamna Jacqueline McGlade. Parlamentul European declara în Rezoluţia sa din 24 octombrie 2007 că sprijină utilizarea măsurilor fiscale şi încurajează statele membre să introducă atât taxe de achiziţie cât şi de circulaţie a vehiculelor care au emisii de bioxid de carbon peste cele medii. Dacă alte state europene folosesc astfel de taxe şi dacă inclusiv Comisia Europeană şi Parlamentul European recunosc utilitatea acestora, nu văd de ce să susţinem noi eliminarea? Doar de frică să nu se supere, probabil, ţările producătoare din Uniunea Europeană? Sigur, este o problemă la care trebuie să găsim un răspuns. Cred că, însă, mai degrabă trebuie să învăţăm să ne susţinem interesele în Uniunea Europeană. Este ceea ce v-aş propune. În al cincilea timp, România a ajuns cel mai important producător de automobile din sud-estul Europei. Industria locală de autovehicule reprezintă cca 50% din piaţa totală de autovehicule noi şi susţine exportul. Şi am să vă dau doar câteva cifre. Cifra de afaceri totală a sectorului auto în România este de aproximativ 8 miliarde de euro. Susţinerea exportului: numai întreprinderea Dacia Renault realizează anul acesta un export de 1,8 miliarde de euro. Contribuţiile fiscale la buget, taxe directe şi indirecte, impozit pe profit ş.a.m.d, reprezintă 900 milioane de euro numai din distribuţia de autovehicule şi servicii post-vânzare. Ca atare, nu ştiu ce semnal vom da noi producătorilor autohtoni de automobile şi de componente, care investesc masiv pentru a produce maşini cu grad de poluare redus, dacă noi vom elimina taxa pentru poluarea provenită de la autovehicule, încurajând astfel importul de automobile poluante. Doamnelor şi domnilor, În ceea ce priveşte problemele de formă, ştiu că aţi semnalat câteva obiecţii la care am să mă vor referi în continuare. În primul rând. Taxa pentru poluarea provenită de la autovehicule nu este discriminatorie. Şi am să vă explic de ce. Ea se plăteşte atât pentru autovehiculele noi, cât şi pentru cele vechi, indiferent de provenienţă - fie că este vorba despre producţie internă fie despre achiziţii intracomunitare sau import din state terţe - vorbim aici de autovehicule care sunt înmatriculate pentru prima dată în România. Cuantumul taxei diferă în funcţie de gradul de poluare al maşinii. Taxa funcţionează pe un principiu pe care în cunoaşteţi foarte bine şi care este unanim acceptat la nivel european şi nu numai european, şi anume:"poluatorul plăteşte". Neaplicarea aceste taxe ar fi discriminatorie, pentru că cetăţenii care nu poluează şi contribuie la bugetul de stat şi implicit la bugetul mediului ar plăti la fel de mult ca aceia care poluează. În al doilea rând, s-a spus că taxa pentru poluarea provenită de la autovehicule ar fi necorelată cu vechimea maşinilor şi cu gradul de poluare şi ar lua în calcul doar o perioadă din durata de viaţă a unui autovehicul. Tocmai pentru a elimina orice divergenţe, intenţionăm să introducem o serie de modificări, la care doresc să mă refer, şi anume: valoarea taxei se va reduce pe măsura creşterii vârstei autovehiculului; vom instituirea posibilităţii de contestare de către contribuabil a cuantumului sumelor de plată, cu toate că acest lucru este prevăzut în legislaţia generală şi nu cred că trebuie o legislaţie specială, dar pentru că a existat o astfel de remarcă din partea comisiei mă simt obligat să răspund în mod direct că această posibilitate poate să fie utilizată şi după cum ştiţi a şi fost utilizată, este dreptul fiecărui cetăţean; va exista, de asemenea, posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei atunci când un autovehicul înmatriculat în România se vinde unei persoane dintr-un alt stat membru sau dintr-o ţară terţă; se va extinde intervalul aferent vârstei autovehiculului până la 20 de ani, odată cu stabilirea unor cote de reducere a taxei care ajung până la 90%, urmând a se mai plăti doar 10% din taxă. În al treilea rând, s-a spus că taxa pentru poluarea provenită de la autovehicule ar avea o valoarea nejustificat de mare. Aici doresc să vă informez că valoarea taxei din România este mult mai mică decât valoarea taxei, de achiziţie sau de posesie, din alte state europene, cum ar fi cel mai potrivit să comparăm cu Ungaria. Până în anul 2007 se plătea o acciză al cărei nivel, la autovehiculele noi, cu norme de poluare Euro 4, este comparabil cu cel de astăzi al taxei. Ea era achitată de către distribuitor şi recuperată de la cumpărător, adică inclusă în preţul maşinii. Deci nu s-a introdus nimic suplimentar faţă de ceea ce a funcţionat până în 2007, mă refer la cuantumul acestor taxe. În final, vreau să revin la obiectul dezbaterii de astăzi, care, spuneam la început, este protejarea mediului. Suntem astăzi aici pentru a identifica soluţii la problemele generate de poluarea făcută de autovehicule. Ştiu că mulţi îmi vor spune că maşinile aduse din străinătate (am auzit acest lucru în nenumărate rânduri) sunt mai nepoluante decât unele Dacii vechi. Şi vreau să vă spun clar: maşinile second-hand importate sunt parte a problemei, dar nu a soluţiei. Desigur, unele din aceste maşini reprezintă o problemă mai mică decât automobilele Dacia vechi şi poluante, însă, daţi-mi voie să vă atrag atenţia că rolul nostru este să identificăm soluţii, şi nu probleme de mai mică amploare. Şi acesta a fost rolul primei de casare pentru programul de reînnoire a parcului auto: să scăpăm de maşinile poluante, nu să aducem altele în plus în România. Prin urmare, doamnelor şi domnilor, problema poluării cauzate de automobile este una semnificativă şi presantă. Şi România se numără printre ţările cu cele mai învechite parcuri auto din Europa, vârsta medie a autoturismelor fiind de peste 13 ani, ceea ce echivalează cu vârsta obişnuită de casare din ţările europene. Repet, rolul nostru este să identificăm soluţii. Taxa pentru poluarea provenită de la autovehicule este o soluţie, pentru că, în 2007, ca urmare a aplicări taxei, nu s-au mai importat maşini cu nivel de poluare Euro 1 sau Euro 2, care erau, după cum ştiţi, foarte ridicate comparativ cu normele actuale. În plus, Guvernul a pus deja aplicare programul de înlocuire a parcului vechi, şi o parte semnificativă din fondurile obţinute din colectarea taxei vor fi alocate acestui program. În trei ani în care programul a fost derulat, programul de înnoire a parcului auto, au fost scoase din uz, spuneam mai devreme, 46.163 de autoturisme. Deci avem rezultate. Nu vreau să adăugăm probleme în plus, când putem pune în aplicare soluţii care deja îşi arată rezultatele. Pentru că altfel vă informez că vom arunca pur şi simplu pe geam cele peste 40 milioane euro alocate pentru înnoirea parcului auto dacă vom permite aducerea în România a tuturor maşinilor scoase din uz în ţările vest europene. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Avem o şansă să evităm greşelile făcute de alte state, cum este cazul Poloniei, la care m-am referit mai devreme. Avem şansa să acţionăm de acum pentru viitor. Şi avem şansa să fim chiar cu un pas în faţă, să acţionăm acum pentru a ne rezolva problemele, nu să aşteptăm Uniunea Europeană să ne tragă de mânecă. Taxa pentru poluarea provenită de la autovehicule este un instrument pentru a proteja mediul. Şi nu este singurul, dar este unul esenţial. Prin urmare, vă rog să ţineţi cont de cele pe care vi le-am prezentat astăzi, în această dezbatere care va urma şi vă mulţumesc foarte mult pentru atenţia pe care mi-aţi acordat-o. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule prim-ministru. În continuare, urmează dezbateri din partea grupurilor parlamentare. Am primit o listă cu înscrieri la cuvânt. Dacă vor mai exista şi alte solicitări, le aştept la secretarii de şedinţă. Mai întâi, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat, domnul deputat Gubandru. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Votarea noului Cod fiscal în Parlament, în vara anului 2006, a atras de îndată reacţia Comisiei Europene, nemulţumirea europenilor fiind transmisă pe diferite canale. Prima confirmare oficială a venit prin raportul din septembrie 2006, care a precizat că singurul neajuns al legislaţiei fiscale româneşti este introducerea noii taxe pentru înmatriculare, care contravine legislaţiei europene: "Taxa de înmatriculare a autovehiculelor este incompatibilă atât cu Tratatul de aderare a României, cât şi cu jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie." se arată în Raportul Comisiei Europene. În martie 2007, a fost declanşată procedura de sancţionare printr-o scrisoare de notificare oficială, transmisă de Comisia Europeană Guvernului PD, PNL. Întrucât au trecut mai bine de şapte luni şi Guvernul nu a luat nicio măsură, Bruxelles-ul a deschis o a doua etapă de sancţionare a României, considerând că răspunsurile autorităţilor române au fost nesatisfăcătoare, acordând, de această dată, un termen de două luni pentru schimbarea legislaţiei, ulterior fiind posibilă acţionarea statului român la Curtea Europeană de Justiţie. Dar iată pe scurt cum se prezintă, în cifre, taxa calculată pe diferite maşini, în funcţie de vechime şi catalizatorii folosiţi. Taxa de primă înmatriculare se calculează în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator - nonEuro sau Euro 1, 2, 3, 4 şi capacitatea cilindrică. Dacă ar fi să privim o situaţie comparativă, am merge de la cea mai mică capacitate, de 600 de cm3 şi am constata că, pentru autovehicule noi, se plăteşte o taxă de 68 de euro. La aceleaşi autovehicule, pentru 1400, 1600 şi 2000 de cm3 se plătesc 160, 183 şi respectiv 535 de euro. Fără îndoială, n-aş vrea să vă prezint calculele pe care le-am făcut. În continuare ele cresc, pe măsură ce vechimea maşinilor creşte şi catalizatorul este de tip Euro 1 sau nonEuro. Aşa încât se ajunge ca la maşinile cu o vechime mai mare de şase ani, catalizator tip Euro 1, taxa să ajungă la 7.727 de euro, iar la cele nonEuro la 8.586 de euro. Aşadar, dacă Guvernul nu modifică taxa potrivit exigenţelor Bruxelles-ului, sentinţa Curţii Europene de Justiţie ar putea consta în a cere României să elimine taxa şi să restituie banii celor care au plătit-o deja. Dacă refuză să aplice sentinţa Curţii Europene de Justiţiei, Comisia va cere Curţii ca statul român să fie sancţionat şi să plătească o amendă de câteva sute de milioane de euro. Calculând încasările bugetului, de circa 250 de milioane de euro în anul 2007, am putea constata că dacă Guvernul nu renunţă la taxă sau nu încearcă s-o armonizeze cu cerinţele Comisiei Europene, pe cetăţenii României i-ar putea costa dublu. Pe de o parte, taxele plătite de cei care şi-au achiziţionat maşinile, pe de altă parte amenda, cam de aceeaşi valoare, plătită de către România şi pe care o suportă toţi cetăţenii României. Concluzia este foarte simplă şi clară. Partidul Social Democrat solicită Guvernului Tăriceanu să-şi alinieze taxa la cerinţele Comisiei Europene, şi anume: în primul rând, să elimine discriminarea între taxa aferentă importurilor la maşinile noi şi vechi şi, în al doilea rând, să recoreleze taxa în aşa fel încât să fie mai mare la maşinile noi şi mai redusă la cele uzate, proporţional cu gradul de uzură şi vechimea în ani. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Relu Fenechiu. Domnule deputat Gubandru, aţi consumat cinci minute din timpul PSD. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor, Două chestiuni aş vrea să vă aduc în discuţie. Nu aş vrea să mă refer tehnic la taxa de primă înmatriculare, nici la cunatumul ei, nici la relaţia cu Uniunea Europeană, ci aş dori să mă refer, în primul rând, la viitor. Aş dori să mă refer la faptul că Uniunea Europeană, prezentă la dezbaterile din Indonezia pe tema schimbărilor climatice, a hotărât să propună ţărilor Uniunii reducerea cu 40% şi nu numai cu 20% a emisiilor de noxe până în anul 2020. Poate nu se va lua această decizie, dar cu siguranţă se va ajunge la un cuantum mult mai mare de 20%. În prezent, Comisia Europeană pregăteşte o legislaţie în toată Europa pentru introducerea unor taxe foarte mari pentru toţi poluatorii şi când spun toţi poluatorii, mă refer şi la posesorii de autoturisme poluante. Aşa încât, stimaţi colegi, prin propunerea pe care dumneavoastră o faceţi astăzi, prin vocea preşedintelui dumneavoastră, Emil Boc, aceea de a se renunţa la această taxă, nu veţi face decât să puneţi românii, într-un viitor foarte apropiat, să plătească în fiecare lună şi în fiecare an taxe mult mai mari pentru poluare, taxele de mediu care vor fi incluse obligatoriu de legislaţia Uniunii Europene. Dar al doilea palier la care vreau să mă refer este demagogia sau lipsa de raţiune de care dumneavoastră daţi dovadă. Pentru că îmi vine greu să înţeleg cum o lege propusă şi susţinută cu vehemenţă de miniştrii PD-işti şi sunt nu mai puţin de 6 miniştri PD-işti care au semnat această lege, este acum înfierată de aceeaşi membri ai Partidului Democrat. Am aici expunerea de motive din luna iunie a anului 2006 când domnul Gheorghe Hogea pe care-l cunoaşteţi, membru P.D., domnilor, domnul Vasile Blaga, doamna Sulfina Barbu, doamna Anca Boagiu, doamna Monica Macovei. Toţi aceşti domni, foşti miniştri P.D., au iniţiat această lege, domnilor. Poate nu-i mai recunoaşteţi că sunt membri P.D. (Din sală i se spune că acum sunt membri ai P.D.L.) Am înţeles. Cred că asta este realitatea. Sunt P.D.L. acum! Deci, domnilor, la dezbaterea în plenul Camerei Deputaţilor a acestei legi, îmi amintesc cum, onoratul de fapt al nostru coleg, domnul Cezar Preda, înfierând cu mânie proletară Partidul Conservator, care la acea dată nu susţinea această lege, spunea că este o legislaţie cu prioritate europeană şi cum îşi permit unii oameni care fac parte din arcul guvernamental să nu susţină această lege. Nu înţeleg, domnilor, ce v-a determinat peste noapte să vă schimbaţi radical părerea. De fapt nici nu-l văd pe domnul Cezar Preda aici că l-aş întreba în mod direct. Coroborând toate acestea cu declaraţia de joi a preşedintelui P.D., Emil Boc, care cere suspendarea şi anularea taxei de primă înmatriculare considerată abuzivă şi nelegală, nu putem să nu ne întrebăm cum aţi gândit atunci şi cum gândiţi acum. Sau mai mult, este, domnilor, rea voinţă sau este pură demagogie? Mai mult, la adoptarea proiectului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/2006, ordonanţă de urgenţă semnată de fostul ministru de atunci al transporturilor, membru P.D., domnul Radu Berceanu, deci la adoptarea acelei legi, 35 dintre cei 36 de parlamentari P.D. prezenţi au votat pentru prezenta lege. Nu mai vorbim că după aceea în momentul în care preşedintele Băsescu a trimis spre reexaminare această lege pe o cu totul altă problemă, dumnealor au votat împotrivă. Şi atunci ne întrebăm, încă o dată, ce urmăreşte Partidul Democrat prin poziţia dualistă pe care permanent o critică la alţii? De unde au o atât de mare inconsecvenţă între ce a fost atunci şi ce este acum? Care este de fapt poziţia Partidului Democrat, actualmente Partidului Democrat - Liberal cu privire la proiectele asumate în 2004 prin programul de guvernare comun la acea dată. Este dovada unui fapt pe care noi, liberalii, l-am acuzat constant la democraţi, lipsa de viziune şi de consecvenţă. Este ceva firesc şi comun lor, în acest partid este o stare de spirit continuă, total nesănătoasă pentru politica românească. Ca reprezentant politic al unui anumit segment electoral ai obligaţia la maturitate politică şi decizională. Schimbarea opiniilor în funcţie de cum bate vântul schimbării, denotă un populism demn de schiţele lui Caragiale. Până la urmă care este poziţia democraţilor referitor la taxa de primă înmatriculare? Aş vrea să ştiu şi aş vrea să ne fie explicată tuturor această stare de fapt. Domnul Emil Boc îi cere cu insistenţă şi încăpăţânare premierului Tăriceanu să renunţe la această taxă înainte ca Bruxelles-ul să adopte vreo poziţie finală în această privinţă. Dar oare atunci când cei cinci plus unu, deci şase miniştri democraţi, au semnat fără nici o reţinere pentru susţinerea acestui proiect, situaţia era alta? Nu. Cum altfel decât prin infantilism politic şi demagogie pot explica liderii democraţi această schimbare radicală de poziţie. Ce fel de încredere poţi să ai în nişte politicieni care îşi vând convingerile pentru speranţa câtorva procente în plus în sondaje. Domnilor, simplul fapt că v-aţi sucit, vă taie orice urmă de credibilitate. Cel puţin în privinţa acestui subiect. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Aţi consumat şase din cele unsprezece minute. Din partea Grupului parlamentar al Partidul Democrat, doamna deputat Graţiela Iordache. Doamna deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Doamna Denisa Graţiela Iordache: Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, Vreau să încep prin a face o clarificare necesară. Sunteţi într-o mare eroare, domnule prim-ministru. Şi v-o spun în calitate de membru al partidului care a solicitat această dezbatere politică. Ceea ce discutăm astăzi, aici şi acum, este subiectul taxei de primă înmatriculare, care nu are absolut nimic în comun cu subiectul poluării, cel pe care l-aţi invocat. Am să încep prin a vă prezenta câteva fapte. În noiembrie 2007, comisarul european Laszlo Covacs afirmă că indiferent dacă Guvernul României îşi va modifica legislaţia privind taxa de primă înmatriculare, astfel încât să fie armonizată cu normele europene, banii trebuie daţi înapoi. Proiectul de directivă iniţiat de Comisia Europeană încă din 2005 referitor la taxele auto stipulează clar: "Orice altă soluţie bazată pe reţinerea taxei de primă înmatriculare nu va putea rezolva problema principală, şi anume obstacolul pus de această taxă în calea liberei circulaţii a autovehiculelor pe piaţa comună europeană." Proiectul propune şi renunţarea la această taxă de către statele membre până cel târziu anul 2015. Parlamentul European, noiembrie 2006, adoptă o rezoluţie în care afirmă că eliminarea taxei de primă înmatriculare va avea un efect benefic pentru mediul înconjurător şi siguranţa rutieră, deoarece contribuie la schimbarea mai rapidă a parcului de maşini. Precedentele Curţii Europene de Justiţie în materie soluţionează în favoarea cetăţenilor şi obligă o ţară precum Ungaria la anularea acestei taxe şi la returnarea banilor. Cetăţenii români au fost şi ei printre aceia care au reclamat taxa la Bruxelles. Impresionant mi s-a părut cazul unuia dintre aceştia care susţinea că din cauza taxei de primă înmatriculare de 3000 de euro nu-şi permite să achiziţioneze o maşină mai eficientă şi care să fie mai puţin poluantă decât Dacia pe care o conduce de 20 de ani. Justiţia română a condamnat şi ea caracterul discriminatoriu al acestei taxe. Este cazul românului care a câştigat procesul cu statul român în privinţa taxei auto. Pentru un autoturism achiziţionat cu 9700 de euro, cetăţeanul a fost nevoit să mai achite la intrarea în ţară o taxă de înmatriculare de 6200 de lei, adică echivalentul a 2000 de euro la vremea respectivă. A plătit iniţial taxa ca să-şi poată înmatricula autoturismul şi apoi a contestat-o în justiţie. Ce credeţi că s-a întâmplat? Justiţia i-a dat dreptate. (Rumoare în sală) Domnule prim-ministru, acestea sunt faptele. Orice alte aşa-zise argumente pe care le-aţi prezenta în decursul celor zece luni nu sunt decât vorbe. Ne-aţi povestit dumneavoastră şi liberalii de la Ministerul Finanţelor că aceasta este o taxă de mediu menită să ne protejeze împotriva poluării. O minciună, o mare minciună! Taxa de primă înmatriculare din România nu este o taxă de mediu, o spune Comisia Europeană, dar o recunoaşte şi Ministerul Finanţelor, într-o scrisoare de răspuns către AUTOVIT. În documentul respectiv, Ministerul Finanţelor precizează că "taxa a fost introdusă pentru menţinerea unei surse de venit la buget şi pentru o oarecare limitare a numărului de maşini vechi." Am citat. Acelaşi document stipulează că taxa înlocuieşte sistemul accizelor, ea având un caracter fiscal. Deci, însuşi reprezentantul Ministerului Finanţelor recunoaşte caracterul fiscal al acestei taxe. De altfel, până şi vestita formulă de calcul a acestei taxe evidenţiază caracterul ei fiscal. Taxa de primă înmatriculare nu este o taxă de mediu. Şi nu este pentru că aceasta nu a finanţat niciodată fondul de mediu. Mai mult, bugetul Ministerului Mediului a scăzut în mod constant pe parcursul rectificărilor bugetare ale anului 2007. De altfel, dacă protecţia mediului ar fi fost preocuparea Guvernului Tăriceanu II, atunci aţi fi acceptat amendamentele la buget făcute de Partidul Democrat Liberal care vizau şi programe şi proiecte concrete de mediu şi în conformitate cu normele europene. Comportamentul dumneavoastră nu face decât să oglindească duplicitatea Guvernului pe care îl conduceţi. Una vorbiţi şi alta faceţi. Realitatea nefardată cu vorbe frumoase şi declaraţii politicianiste este că în România europeană a anului 2007, Guvernul Tăriceanu II susţine o taxă contrară legislaţiei europene, o taxă nedreaptă şi o taxă care împovărează cetăţeanul român. De altfel, domnule prim-ministru, acesta este doar unul dintre pretinsele succese europene ale Guvernului pe care îl conduceţi. Din aceeaşi categorie de succese fac parte şi problemele legate de privatizarea Automobile Craiova şi încălcarea dreptului comunitar în ceea ce priveşte legislaţia referitoare la publicitatea înşelătoare. Un asemenea comportament face din România subiectul procedurilor de infringement şi la mai puţin de un an de la aderare contribuie la imaginea proastă pe care o avem în Europa. În Uniunea Europeană, un astfel de comportament se plăteşte. Dar de plătit pentru ineficienţa guvernării dumneavoastră plătesc cetăţenii români. Amenzile la plata cărora vom fi obligaţi vor fi suportate de noi toţi şi nu de către miniştrii incompetenţi din cabinetul pe care-l conduceţi. Partidul Democrat Liberal s-a pronunţat împotriva acestei taxe încă din 7 ianuarie 2007 când preşedintele partidului, domnul Emil Boc, a solicitat primului ministru suspendarea taxei. Pe 23 martie 2007, ministrul mediului, Sulfina Barbu, a declarat că taxa de primă înmatriculare este o măsură fiscală şi că din punct de vedere al protecţiei mediului, aceasta este una excesivă. Mai 2007. Euro parlamentarul Monica Iacob Ridzi a contestat taxa în plenul Parlamentului European şi a cerut suspendarea ei până la adoptarea unei forme agreate de Uniunea Europeană , o formă nediscriminatorie, precum şi returnarea sumelor deja colectate. Sebastian Bodu a fost demis de dumneavoastră personal, domnule prim-ministru, pentru că a avut curajul să-şi expună punctul de vedere şi să declare în ianuarie că taxa de înmatriculare este menţinută, deşi este contrară normelor europene. Toate luările de poziţie ale Partidului Democrat Liberal, toate avertismentele Uniunii Europene, toate reclamaţiile cetăţenilor români la Comisia Europeană nu au avut nici un rezultat. Guvernul Tăriceanu II susţine în continuare acest bir, deşi atacă puternic în primul rând buzunarele acelor români pe care ar trebui să-i protejeze. Ne punem întrebarea: pe cine protejaţi, domnule prim-ministru? În ultimele sale declaraţii, domnul ministru al finanţelor, Varujan Vosganian, susţine că nu poate returna banii românilor pentru că nu are temei legal, de parcă acest aspect v-ar fi împiedicat atunci când aţi avut de rezolvat problemele legate de avizul pentru începerea urmăririi penale a mai multor miniştri din cabinetul pe care-l conduceţi. Atunci aţi găsit alternativa Ordonanţei de urgenţă prin care aţi dispus soluţia neconstituţională a dizolvării comisiei prezidenţiale. Ne-ar bucura să constatăm că vă străduiţi să găsiţi la fel de rapid soluţii şi pentru milioanele de români care sunt nedreptăţiţi prin această taxă. Vă anunţăm, domnule prim-ministru, că Partidul Democrat Liberal a găsit răspunsul la problema dumneavoastră. Sau de fapt doar invocată de domnul Vosganian. Grupul nostru parlamentar a depus spre adoptare şi dezbatere Parlamentului României, în procedură de urgenţă, un proiect de lege prin care solicită anularea taxei de primă înmatriculare şi returnarea către români a taxelor încasate ilegal şi abuziv de către Guvernul pe care îl conduceţi. Am depus acest proiect pentru că România trebuie să se alinieze la cerinţele europene. Susţinem anularea taxei de primă înmatriculare deoarece aceasta reprezintă un lux pentru toţi cetăţenii care nu-şi permit să-şi achiziţioneze decât o maşină la mâna a doua. Susţinem anularea acestei taxe de primă înmatriculare pentru ca românii să poată beneficia de statutul de cetăţeni europeni, să poată să-şi achiziţioneze o maşină atunci când vor şi în condiţiile în care vor, nu când vrea Guvernul Tăriceanu şi ce marcă doreşte Guvernul Tăriceanu. Taxa de primă înmatriculare are un caracter profund discriminatoriu şi afectează libera circulaţie a serviciilor şi bunurilor, precum şi libera competiţie pe piaţa auto românească. Mai mult, Partidul Democrat Liberal vă solicită restituirea sumelor încasate de la cetăţenii români până cel târziu 31 decembrie 2008. Domnule prim-ministru, susţinând acest proiect de lege, chiar dacă ne aparţine, veţi avea şansa de a repara nedreptatea pe care aţi făcut-o cetăţenilor României şi veţi îndeplini cerinţele Comisiei Europene. Este şansa dumneavoastră de a fi în sfârşit european şi în fapte, nu doar prin declaraţii politice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Aţi vorbit nouă minute, din cele opt, pe care le aveaţi alocate. Pentru că a solicitat şi domnul Ciocâlteu, la care ţin foarte mult, au mai rămas două minute. Da, când vă vine rândul, domnule Ciocâlteu. Din partea Grupul parlamentar al Partidului România Mare, domnul deputat Mircea Purceld. |
|||||
|
|
Domnul Octavian Mircea Purceld: Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Domnule ministru Vosganian, Trebuie să vă spun că la începutul dezbaterilor, liderul Grupului P.D. liniuţă L, sau minus L. Nu ştiu, mă rog, îmi cer scuze de la colegii de la P.N.L. că ei ştiu mai bine decât mine chestia asta, a precizat că dânşilor le aparţine iniţiativa acestei dezbateri. Eu nu prea înţeleg cum vine chestia asta, pentru că un fost ministru al P.D.-ului a iniţiat această taxă, iar acum P.D. liniuţă L. este împotriva ei. Lipsa de consecvenţă mă derutează, aşa cum m-a derutat şi cuvântul distinsei noastre colege, doamna Graţiela Iordache. Încep cu o concluzie: taxa de primă înmatriculare este discriminatorie şi asta pentru că ea discriminează maşinile achiziţionate din străinătate în raport cu cele cumpărate din România. Aici, apare şi o primă întrebare pentru mine. De ce este nevoie de o asemenea practică? Dacă veţi răspunde că este o taxă ecologică şi că raţiunea ei este de protecţie a mediului înconjurător, vă spun în modul cel mai clar că nu vă cred şi că nu vă crede nimeni. Dacă vreţi să vorbim despre efectul acesteia în plan fiscal, este deja cu totul altceva. S-au încasat la bugetul de stat, pe primele 11 luni ale acestui an, aproape 800 de milioane de lei, mai mult decât a estimat Ministerul Economiei şi Finanţelor pe întregul an, respectiv ştiu că aţi estimat în jur de 766 de milioane. Faptul că România va ajunge în faţa Curţii Europene de Justiţie este pentru mine un lucru cert, mai ales în urma celor declarate de către domnul ministru Vosganian. Mai mult, domnul ministru Vosganian dă lecţii şi altor state din Europa. Şi aici îmi permit să-l citez: "Ţările care nu se pregătesc până atunci vor avea probleme mari în a-şi reînnoi parcul şi a scoate din circulaţie maşinile uzate". Iată că suntem preocupaţi de soarta altora, însă nu găsim soluţii pentru situaţia creată la noi. Domnul ministru mai spune: "De aceea, această taxă, în 2007, a fost benefică pentru români". Despre cât de benefică a fost această taxă pentru români, eu m-aş abţine să mă pronunţ în acest mod. Însă un lucru este clar: această taxă a fost şi este benefică pentru bugetul de stat, sărăcită de ideea nefericită a cotei unice de impozitare. Pentru mine este limpede că se caută în permanenţă soluţii pentru inventarea de noi taxe şi impozite care să facă bugetul de stat cât mai consistent. Trebuie să recunoaştem însă că aici a greşit şi Parlamentul, nu numai Guvernul, atunci când a aprobat un număr mare de voturi, respectiv 151 de voturi, Ordonanţa de urgenţă nr.110 din 21 decembrie 2006. Opinia noastră este că taxa pentru prima înmatriculare în România, pe care populaţia o achită în cazul importului unui autoturism, este o eroare, iar dacă acum i-a schimbat numele în taxă pentru protecţia mediului sau taxă pentru poluare este acelaşi lucru. Este clar că este aceeaşi Mărie, însă cu altă pălărie. România nu trebuie să fie groapa de gunoi a Europei, dar nici teoria cu protecţia industriei proprii nu este valabilă pentru noi. Populaţia nu trebuie să susţină nici producţia celor de la Renault, nici a altor producători, şi nici bugetul importatorilor de autoturisme noi. Noi opinăm că o taxă pentru descurajarea importului de maşini cu potenţial mare de poluare, trebuie să existe însă. Însă aceasta trebuie bine corelată cu potenţialul financiar al populaţiei. Nu trebuie să ne gândim numai la cei cu bani foarte mulţi în acest caz. Soluţia este elaborarea unui act normativ nu o nouă ordonanţă de urgenţă în vacanţa parlamentarilor, ci un nou proiect de lege care să fie dezbătut în procedură de urgenţă şi care să fie competent prelucrat şi dezbătut în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Parlamentul României, domnule prim-ministru, are suficienţi specialişti, chiar mai mulţi decât Guvernul, vă cer scuze pentru eventuala ineleganţă, care să găsească cele mai fericite soluţii şi să împace atât populaţia, cât şi Comisia Europeană, şi să fie şi în interesul naţional. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Înţeleg că Grupul UDMR a cedat Guvernului timpul pe care-l are la dispoziţie. Din partea Grupul parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Dragoş Dumitriu, din banca Guvernului?! |
|||||
|
|
Înţeleg că Partidul Conservator trezeşte un mare interes noului Partid Democrat Liberal, dar mai aveţi răbdare, suntem în negocieri cu mai mulţi! (Râsete) Revenim la subiect. |
|||||
|
|
Vă rog să nu faceţi negocieri cu sala! |
|||||
|
|
Sigur că a fost foarte interesantă expunerea făcută de premier, dar ar fi fost interesant de auzit şi poziţia ministrului mediului. Pentru că, aşa cum a spus şi doamna Graţiela Iordache, foarte greu se poate demonstra că această taxă este o taxă de mediu şi foarte uşor se poate demonstra că este o taxă fiscală, chiar din documentul pe care şi eu îl am şi care mai menţionează, în finalul documentului, că respectiva taxă se constituie într-o sursă la buget. Nu ştiu dacă colegii din Comisia de buget, finanţe au regăsit aceste venituri acolo, dar, cu siguranţă, Guvernul se bazează pe aceste încasări, care se ridică la o sumă de peste 800 de milioane, după cum spunea colegul Mircea Purceld. Partidul Conservator susţine acordurile încheiate cu Uniunea Europeană privind libera circulaţie a produselor, scutirea de accize şi alte taxe fiscale. De aceea, nu suntem de acord să vorbim de liberă circulaţie, în cazul respectivei taxe, atâta timp cât noi taxăm produsele despre care vorbim acum. Nu putem vorbi de o taxă de mediu atâta timp cât o reală taxă de mediu s-ar aplica tuturor poluatorilor, nu numai autovehiculelor. Şi nici măcar tuturor autovehiculelor. De asemenea, criteriul de apreciere după care ar trebui să funcţioneze o taxă reală de mediu ar fi emisia de noxe, ceea ce nu se regăseşte în forma actuală, cel puţin, a taxei de primă înmatriculare. După câte am citit în modul în care se calculează această taxă, există maşini vechi care beneficiază de catalizatoare mai puţin performante care sunt taxate mai puţin decât poluatori mai mici. În aceste condiţii, nu putem, repet, să susţinem această taxă şi reiterăm propunerea pe care am făcut-o acum câteva luni, şi anume o propunere legislativă de eliminarea acestor taxe şi, în măsura în care justiţia va hotărî, şi returnarea banilor celor care au plătit până acum taxa. Acum vorbind şi dintr-un punct de vedere mai populist, este cazul să spunem că românii cu veniturile pe care le au la ora actuală nu sunt pregătiţi pentru o trecere la maşini performante mai scumpe. Trecerea la maşini performante, dar de mâna a doua, mai puţin poluante decât maşinile pe care le posedă la ora actuală, era o etapă nu numai necesară, dar poate şi obligatorie. Şi, în fine, apropo de protecţionismul pentru maşinile de peste 3,5 tone şi de maşinile folosite de reprezentanţe diplomatice, mă rog, de diverse alte categorii scutite prin taxă, mă întreb de ce nu s-a folosit acelaşi protecţionism şi în cazul celebrelor întreprinderi de tip ARO Câmpulung sau altele, care au fost desfiinţate cu foarte multă nonşalanţă şi nu au primit nici un fel de protecţie din partea Guvernului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Aţi epuizat şi timpul minorităţilor naţionale. Sunt sigur că vi-l puseseră la dispoziţie. Din partea parlamentarilor independenţi, domnul deputat Mircia Giurgiu. Aveţi peste 20 de secunde la dispoziţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Onoraţi membri ai Guvernului, O să încerc să mă încadrez în cele 20 de secunde, fiindcă antevorbitorii care au luat cuvântul înainte s-au exprimat şi au spus multe din punctele de vedere pe care aş fi dorit să le spun şi eu. Doar atât spun că, într-adevăr, consider că taxa de primă înmatriculare este prea mare. Poate că ar fi bine să fie redusă şi chiar anulată. Am şi iniţiat un proiect de lege în acest sens încă de la începutul acestui an, dar nu pot să nu pun două întrebări sau să mă întreb: cum se iau deciziile în Guvern atâta vreme cât această iniţiativă de a se discuta în Parlament, în Camera Deputaţilor, aparţine unor forţe politice care au fost la guvernare şi, de asemenea, cum a votat ministrul care era în acea vreme, cum a votat în privinţa acestei taxe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul deputat Ioan Bivolaru. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, Este bine că avem o astfel de dezbatere astăzi, dar este imoral că astăzi participăm la o astfel de dezbatere tocmai la iniţiativa Grupului parlamentar al P.D. şi al miniştrilor P.D. care în 2006 au votat la ambele mâini introducerea taxei pentru prima înmatriculare în România. Pentru a nu fi acuzat de abuz de demagogie acest partid, Partidul Democrat, ar fi trebuit, prin reprezentanţi, să-şi înceapă discursurile la acest microfon cerând scuze populaţiei afectate de prevederile unei astfel de reglementări. Probabil că alţii, dintr-un simţ mai acut autocritic, ar putea să traverseze şi complexul "Postelnicu". Domnule prim-ministru Tăriceanu, aţi spus un lucru aici, în discursul dumneavoastră, că eliminarea taxei va costa România mult mai mult. Reacţia cetăţenilor nu face decât să exprime neîncrederea că ceea ce se realizează din taxa respectivă şi din aceste fonduri este în folosul lor în mod concret şi direct. V-aş da două exemple: în primul rând, înnoirea parcului auto poate fi considerată o măsură pozitivă, dar într-o oarecare măsură este diminuată prin principiul: cu o mână Guvernul dă, cu cealaltă ia. În ceea ce priveşte programul de împăduriri la care aţi făcut referire, sigur, şi acesta este o măsură pozitivă, dar se contrazice flagrant cu politicile inconştiente ale administraţiilor locale care, mă rog, guvernează în acest moment, de demolare şi de desfiinţare a spaţiilor verzi, şi aceasta este o problemă care a făcut obiectul unor dezbateri foarte largi. Deci, încrederea populaţiei că această taxă foloseşte concret deocamdată la ceva este destul de precară. Taxa specială privind prima înmatriculare s-a dorit să fie o taxă de mediu, în contextul în care astăzi, la Bruxelles, se bate monedă pe reducerea bioxidului de carbon emis în atmosferă de autovehicule, în limita la 130 g pentru fiecare km parcurs. Este o ambiţie extraordinară care se impune şi care, mai mult ca sigur că va ridica costurile autovehiculelor cu circa 2.350 euro pentru fiecare autovehicul, pentru adaptarea motoarelor pentru a ajunge la o astfel de limită. Deci, este deja o presiune atât asupra a producătorilor, dar mai ales asupra cumpărătorilor respectivi. Pentru o astfel de problemă, Germania, la ora actuală, e bine să ştim că a cerut un time-out pentru rezolvarea practic a acestei probleme. Nici măcar nu s-au repezit să o rezolve, să găsească o soluţie pentru o astfel de problemă. noxele emise exagerat de către autovehiculele nonEuro, Euro-1 sau Euro-2 nu sunt compensate de către autovehiculele Euro-3 şi Euro-4, iar în prezent autovehiculele Euro-5, care sunt pregătite să fie lansate pe piaţă, sigur că nici pe departe nu vor rezolva nici ele această problemă. Introducerea taxei pentru primă înmatriculare în România, ca taxă de mediu, nu a fost o soluţie cu realizare fericită, reclamându-se la nivelul Uniunii Europene tratamentul discriminator aplicat de această taxă. Nu se poate nega faptul că această taxă specială are componentele unei taxe de mediu. Elementele constitutive ale taxei de mediu sunt în strictă legătură cu elementele definitorii ale nivelului poluării, respectiv norma de poluare, capacitatea cilindrică a motorului şi vechimea autovehiculului. Pe de altă parte, însă, trebuie să recunoaştem că taxa are şi o componentă fiscală, ceea ce nu contrazice unele prevederi europene, dar nu credem că România are nevoie de această componentă în taxă. Rezoluţia Parlamentului European din 24 octombrie anul acesta încurajează statele-membre să introducă atât taxe de achiziţie, cât şi taxe de circulaţie pentru autovehicule, dar şi stimulente economice pentru retragerea autovehiculelor vechi din circulaţie. Agenţia europeană de mediu preciza în iunie anul acesta că pentru prevenirea poluării de către autovehicule se poate aplica o taxă la înmatriculare, calculată în funcţie de nivelul de poluare. În schimb, alte organisme internaţionale sugerează şi alte căi de diminuare a poluării prin măsuri administrative, cum ar fi aceea a interzicerii înmatriculării vehiculelor uzate. În prezent, 16 state din Uniune au taxe de înmatriculare cu cele mai diverse formule de calcul, care există aceste taxe şi formule de ani de zile, dar sunt considerate totuşi discriminatorii ca aplicare, în mare măsură. În prezent, Uniunea Europeană impune să existe în această materie un sistem unitar aplicat, pentru a dispare discriminările. Partidul Social Democrat propune concret corecţia grilei de taxă, şi această taxă să scadă, nu să crească, pe măsura creşterii vechimii autovehiculului. Pretenţiile Uniunii Europene nu vizează nivelul taxei, ci doar eliminarea discriminării aplicării ei. Discriminarea cea mai evidentă este în cazul importului de autovehicule second-hand dintr-o ţară a Uniunii Europene în care există deja taxa pentru primă înmatriculare. Partidul Social Democrat propune o altă abordare în acest sens, vizând reducerea taxei pentru astfel de cazuri. Întrebarea fundamentală, care a apărut ca primă reacţie a apariţiei acestei taxe care înlocuieşte acciza, a fost pe cine avantajează taxa? Pentru a completa această întrebare trebuie să găsim o formulare corectă şi completă a acestei întrebări: pe cine avantajează sau dezavantajează taxa de primă înmatriculare? Pe producătorii de astfel de autovehicule? Pe importatorii de autovehicule noi? Pe importatorii de autovehicule second-hand? Pe cumpărătorii acestor categorii de autovehicule sau pe toţi membrii unei comunităţi, pe cetăţeni în general. La o primă analiză, putem constata că această taxă avantajează şi dezavantajează, în egală măsură, toate categoriile enumerate mai sus. Pe de altă parte, este evident că aşa cum a fost gândită şi prezentată taxa de primă înmatriculare, beneficiarii imediaţi ai acestei măsuri se pot constitui cu uşurinţă într-o asociaţie a producătorilor şi importatorilor de autoturisme, cu excepţia importatorilor de autoturisme second-hand. Statistic în România, pe 10 luni în 2007, s-au înmatriculat 316.703 autoturisme, dintre care aproape 85.000 sunt second-hand, respectiv 27%, ceea ce, comparat cu aceeaşi perioadă a anului 2006, reprezintă per total o creştere de 45,5%. pe fondul existenţei unui parc de autovehicule considerat printre cele mai învechite în Europa, România trebuie să găsească soluţia tehnică care să mulţumească, deopotrivă, toate categoriile de producători şi importatori, şi toate categoriile de cetăţeni aflaţi în impact direct sau mai puţin direct cu problemele de mediu şi cu problemele de trafic, că şi acesta reprezintă o poluare. Printre aceşti cetăţeni, sigur că trebuie să se regăsească cei circa 350.000 de noi proprietari de autoturisme anual. Nu este vorba aici de milioane, cum s-a pronunţat un antevorbitor; este vorba de milioane de cetăţeni. deocamdată, de această taxă de primă înmatriculare, au fost afectaţi în România, circa 400.000 de cetăţeni. P.S.D. propune următoarele soluţii pentru rezolvarea acestei probleme pe mai departe. În primul rând, taxa să vizeze strict componenta de mediu, şi nu componenta fiscală. În al doilea rând, nivelul taxei să fie diminuat la limita suportabilă, după o analiză temeinică în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Nu trebuie să înţelegem că locul de dezbatere a unei astfel de legi este numai într-o comisie de buget. Sunt şi alte comisii de specialitate, care au mai mult de lucru în această treabă şi, cum a spus cineva aici la microfon, Parlamentul are suficienţi oameni care se pricep în acest domeniu. În al treilea rând, taxa să fie inclusă în preţul autovehiculului şi suportată de către vânzător, ca şi în cazul accizelor care au fost înlocuite prin taxă. Taxa să se aplice nediscriminator la nivelul tuturor cumpărătorilor. Guvernul să nu promoveze, domnule prim-ministru, noua taxă sub forma unei ordonanţe de urgenţă, pentru că în aceste condiţii o să introduceţi o bulversare mult mai puternică în România, deoarece probabil ordonanţa pe care gândiţi să o faceţi va intra în vigoare la 1 ianuarie, Parlamentul o va aproba, şi vă asigur că va fi modificată, vă asigur de pe acum, am văzut proiectul, şi în condiţiile astea veţi obliga oamenii să plătească o anumită taxă; după două luni va fi altă taxă ş.a.m.d., şi o să fiţi poate obligaţi să mai daţi şi nişte bani înapoi. Realizaţi această problemă, până la apariţia noii legi blocaţi aplicarea legii existente şi lăsaţi Parlamentul să dezbată cum trebuie această nouă lege, împreună şi cu reprezentanţii Guvernului, nicio problemă. Şi, domnule ministru, una din problemele esenţiale, că tot vorbim de poluare, poluarea realizată de automobile, de autovehicule. Această poluare este controlată de către staţii care sunt autorizate de către Ministerul Transporturilor, prin Registrul Auto Român. S-a făcut o afacere în România de ani de zile, şi această afacere continuă prin autorizarea în continuare, într-o veselie, a acestor staţii de întreţinere şi de inspecţie tehnică periodică. Ministerul Transporturilor, respectiv Registrul Auto Român menţine aceste staţii prin contracte de franciză şi se mulţumeşte să încaseze toate aceste contravalori care derivă din contractele de franciză. Nu am auzit până acum nicăieri ca acest Registru Auto Român să aplice sancţiunile care se aplică în Europa, reducând aceste autorizaţii, retrăgându-le sau implicând chiar dosare penale pentru cei care, efectiv îşi bat joc în legătură cu inspecţia tehnică periodică. Vă informez, domnule prim-ministru, că am informaţii, şi eu la rândul meu, că dacă în cazul unui autobuz, care este suficient de poluant, taxa de ITP este în jur de 1 milion şi ceva, se plătesc aproximativ 4 milioane ca să iasă acolo în halul în care iese, dar cu ITP-ul bun de circulaţie. Asta este activitatea care se realizează în Ministerul Transporturilor şi mai ales în Registrul Auto Român, şi noi venim aici şi ne plângem de ce cresc noxele pe drum şi inventăm fel de fel de taxe, când de fapt avem soluţii administrative bine puse la punct în legislaţie, dar care nu se aplică. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Potrivit cronometrului oficial, aţi consumat 10 din cele 14 minute care mai rămăseseră la dispoziţia grupului. Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Adrian Miuţescu. Domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe Adrian Miuţescu: Domnule prim-ministru, Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sigur, poate cea mai simplă soluţie ar fi să anulăm, să reducem şi să nu mai avem nici taxe, nici impozite. Ar fi cea mai convenabilă situaţie, în care populaţia sau cei care votează ar vota pe cei care reuşesc să facă acest lucru. Vreau să vă spun că P.D. nu este prima dată când se răzgândeşte, să spunem aşa, cu un proiect pe care l-au votat şi pe care l-au semnat semnat miniştrii democraţi. Acelaşi lucru l-a făcut, vă amintesc, de curând, şi cu votul uninominal, atunci când în Comisia de cod electoral au votat şi au susţinut proiectul respectiv şi, după aceea, iată că acum au venit cu o altă variantă. Dar, revenind la această declaraţie politică, la această dezbatere de astăzi, fiind deputat de Argeş, pot să vă spun că pentru Argeş, Dacia - Renault reprezintă motorul şi inima industriei din Argeş. Şi mă surprinde, că am aici în faţă un coleg din Argeş care totuşi cred că înţelege ceea ce spun, şi cred că nu numai asta, dar mă şi susţine, chiar dacă face parte dintr-un partid care acum are un alt punct de vedere. Este vorba de peste 500.000 de oameni care lucrează pe orizontală în industria de automobile în România, este vorba de peste 30.000 de oameni care lucrează numai în judeţul Argeş, în fabricarea de repere şi în grupul Dacia - Renault, şi cred că, dacă cineva amintea şi spunea aici că de ani de zile am ştiut să falimentăm industrii, şi industria de automobile a fost pusă în pericol pe celelalte segmente şi celelalte fabrici sunt în situaţia pe care o aminteaţi aici, cred că reprezintă un argument în plus că această taxă de mediu este o taxă care protejează şi fabricarea de automobile în România, şi locurile de muncă în aceste fabrici din România. Vă mai amintesc ceva: chiar fabrica de la Craiova va fi afectată, aşa cum reclamăm aici taxele şi ne ducem cu jalba în băţ la Bruxelles, spunând că avem taxe care sunt în defavoarea populaţiei României, pune în pericol un acelaşi mod de a vedea lucrurile şi de a acţiona, chiar fabrica de la Craiova şi viitorul fabricii de automobile de acolo. De aceea, eu cred că ar trebui să fim mult mai realişti, să lăsăm dorinţa de a acumula voturi şi de a primi voturi doar de dragul de a fi votaţi, şi să fim mult mai profunzi în interesul cetăţenilor români care, într-adevăr, doresc locuri de muncă şi doresc, într-adevăr, o perspectivă a industriei şi economiei româneşti. Dacă nu vom avea această perspectivă, cu siguranţă că toate celelalte..., şi nici celelalte taxe nu vom mai avea de unde să le luăm. Cred că este bine să reflectăm cu toţii la acest lucru, şi cred că din acest punct de vedere Guvernul este un guvern responsabil care a prezentat, şi argumentele sunt aici, zic eu, reale. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, foarte mult, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnul deputat Alexandru Ciocâlteu. Domnule deputat, aveţi cuvântul. Înţeleg că aţi primit două minute de la P.N.L., că mai rămăseseră. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Mă adresez acum domnului prim-ministru. Mă miră colegii care folosesc cuvinte de genul "demagogi, incompetenţi". Acestea, de fapt, poluează uneori atmosfera din Parlament, şi pe mine mă deranjează foarte mult lucrul ăsta, deşi nu sunt un om care nu suportă mizeria, pentru că o trăiesc pe aceea umană, în permanenţă, lângă bolnavi. Aş vrea să spun al doilea lucru, că apropo de poluare, există oameni care poluează, dacă vă urcaţi în metrou, mult mai mult decât poluează o maşină, şi atunci nu aţi luat asemenea măsuri. A discuta despre acest moment, ba că a fost P.D.-ul, a votat cu P.N.L.-ul, ba n-a votat cu P.N.L.-ul, nu mai are importanţă. Este clar că a venit un moment în care P.D.-ul a prins un moment politic, şi bine l-a folosit, în care v-a spus că ceea ce s-a făcut atunci a fost o greşeală. Şi comunitatea europeană vă cere să modificaţi această greşeală. Nu vreţi s-o acceptaţi, nu vreţi. Mă miră din partea domnilor liberali, şi eu o spun, pentru că sunt un om care gândeşte liberal, mă miră că pot să vină şi să spună aici despre faptul că trebuie să avem grijă că lucrează 500.000 de oameni nu ştiu unde. Suntem într-o economie de piaţă, domnule deputat. S-a terminat, s-a terminat! Vorbesc de economia de piaţă. Aţi luat-o cu tenta naţionalistă acum. Nu, vorbim de economie de piaţă. Şi, în acelaşi timp, aş vrea să-i spun domnului prim-ministru, că eu sunt convins că maşina mea, pe care din întâmplare o cunoaşte, cred că poluează, chiar dacă are 8 cilindri mai puţin decât maşina dânsului, decât motocicleta Harley-Davidson a dânsului. Deci, nu mă obligaţi să cumpăr ceea ce vreţi dumneavoastră. Lăsaţi-mă să cumpăr ceea ce vreau eu, asta înseamnă să fiţi liberali. Iar apropo de poluare, aş vrea să vă gândiţi foarte bine că numai Groapa de la Glina cred că poluează cât cinci oraşe de mărimea Bucureştiului, şi nu s-au luat măsuri să se rezolve problema de la Glina. Când vom rezolva problema asta, cu gunoaiele, poate atunci o să o rezolvăm. Vă mulţumesc şi îi doresc domnului prim-ministru şi ministrului de finanţe să rezolve problema conform indicaţiilor de la Consiliul Europei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Luăm act de toate aceste chestiuni, sigur, mai puţin de luptele interne din partid, pe care nu le putem noi rezolva aici. Vă rog, domnule deputat Duşa, ultima intervenţie din cadrul dezbaterii parlamentare. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, Domnilor miniştri, Sigur că s-au spus multe aici, dar domnul prim-ministru mi-a făcut mie o urare, şi am să i-o fac şi eu la urmă, ca să fiu şi foarte scurt, dar până să fac urarea, două, trei vorbe tot o să le spun. Dezbaterile acestea legate de taxa de primă de înmatriculare sunt începând de anul trecut, sunt dezbateri care se poartă în presă, se poartă de către societatea civilă, sunt dezbateri ample care sigur că ajung la populaţie, şi faptul că taxa de primă înmatriculare este mare nemulţumeşte populaţia. Dar nu trebuie să uităm, pentru că ocolim în această dezbatere - domnul prim-ministru a recunoscut ceva din această chestiune - că sorgintea şi originea acestei taxe este cota unică şi veniturile pe care statul le-a pierdut pe parcurs, respectiv taxa de vamă - cu 1 ianuarie 2007, accizele şi multe alte taxe. Românul, inventiv cum este, trebuie să înfiinţeze o taxă nouă, pentru a compensa veniturile la bugetul statului şi a putea finanţa activitatea economică şi socială de la buget. Dezbateri au fost multe, că sunt necesare aceste taxe pentru realizarea veniturilor la buget, au apărut şi alte dezbateri, că sunt şi interese obscure, de aceasta au fost introduse aceste taxe, că de fapt ele sunt pentru binele cetăţeanului, că protejează mediul, şi trecând de la această taxă fiscală, pentru că eu cred că colegii de la Partidul Democrat se referă la taxa fiscală, nu la taxa de mediu, plecând de la această taxă fiscală, pentru a diminua impactul pe care-l are asupra opiniei publice, în ultimul timp am trecut să o dezbatem ca pe o taxă de mediu, şi doi domni distinşi, membri ai Guvernului, aproape zilnic ne spun ce înseamnă această taxă şi ce importanţă are asupra mediului. Suntem de acord că este importantă pentru mediu, şi suntem de acord cu acest principiu, că poluatorul plăteşte, dar trebuie să clarificăm, în primul rând, taxa de înmatriculare. Şi, sigur că aceasta nu poate fi clarificată; numai printr-o nouă reglementare, şi aşa cum propunea colegul meu, probabil printr-o lege trecută prin Parlament, nu printr-o ordonanţă de urgenţă. Unii sunt acuzaţi de demagogie. Aşa e: într-o zi spunem una, a doua zi spunem alta, nu suntem de acord cu ceea ce am hotărât odată, dar lucrurile acestea pot fi clarificate. Şi, domnule prim-ministru - acum ajung la urare - dumneavoastră aveţi acum o oportunitate deosebită, aceea că fiind chiar partener de guvernare la un moment dat cu această mare Alianţă "DA", care a luat această măsură şi a votat-o la timpul respectiv, dumneavoastră, un guvern minoritar, s-o corectaţi, aceasta este oportunitatea. Şi pentru că suntem înainte de Crăciun, să dăruiţi românilor un pom de Crăciun mai sărac, dar mai sărac cu o taxă, respectiv cu taxa de primă înmatriculare, sigur, şi cu o reglementare nouă privind taxa de mediu şi, chiar şi taxa de înmatriculare, că mulţi de aici şi-au exprimat punctele de vedere, dar au uitat că atunci când s-a adoptat această măsură în Codul fiscal, aţi prejudiciat şi bugetele locale de un venit, respectiv de taxa de înmatriculare, care, simbolică cum era, se făcea venit la bugetul local. Dacă această urare este pe placul dumneavoastră, şi cred că este, pentru că se referea chiar la taxa de primă înmatriculare şi la un proiect de lege nou privind taxa de mediu şi măsurile pe care le preconizaţi, în conformitate cu normativele europene, sper că românii vor fi mulţumiţi, chiar dacă pomul va fi puţin mai sărac. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Am epuizat intervenţiile colegilor parlamentari. În finalul dezbaterilor, are cuvântul domnul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, pentru a da răspunsuri la problemele ridicate în cursul discuţiilor. Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Călin Popescu-Tăriceanu: Doamnelor şi domnilor parlamentari, Am ascultat cu mare atenţie luările de poziţie şi am remarcat, să zic aşa, două modalităţi de abordare: una foarte clară, care susţine necesitatea unor modificări în actuala formulare legislativă, bazându-ne pe observaţiile Comisiei Europene. Vreau să precizez, încă o dată, că taxa de primă înmatriculare, cum este ea numită în prezent, nu este o taxă discriminatorie, domnule profesor Ciocâlteu. Cu tot respectul pe care vi-l datorez, şi ştiţi că nu spun acest lucru de complezenţă, taxa se aplică în egală măsură autovehiculelor noi şi vechi. Care sunt observaţiile comisiei? Observaţia principală a Comisiei Europene, în legătură cu taxa, nu este una de oportunitate, ci legată de modul de calcul al valorii taxei, în raport cu valoarea reziduală a autovehiculului. Mai pe înţeles comun: nu poate să fie la un autovehicul, să spunem, de 4.000 euro, valoare de piaţă, taxa mai mare de 4.000 euro. Este o observaţie pe care am preluat-o şi care va trebuie să fie integrată. Acum, daţi-mi voie să vă spun că există, după cum am ascultat, apropo, Cristi Rădulescu, ce achiziţii faceţi de parlamentari care... Nu mă refer la domnul profesor, mă refer la altcineva. Domnule, populismul şi demagogia sunt atât de ieftine, dar cred că nu asta este soluţia. Deci, eu am să vă explic de ce această taxă este una de mediu, şi nu este una fiscală. În primul rând, doresc să vă spun că veniturile din această taxă, dacă ar tinde către zero, n-ar fi nicio tragedie, dacă am reuşi să ne atingem obiectivul, şi anume: acela de a nu permite sau de a reduce numărul vehiculelor poluante care circulă pe străzile din România. De ce taxa actuală este una de mediu? Foarte simplu. Vă aduc trei argumente: primul - în actuala formulă de calcul a taxei este introdusă norma de poluare. Deci, cu cât este mai poluant vehiculul, cu atât această taxă este mai mare. Taxa ţine cont de cilindree, pentru că este o relaţie simplă şi direct proporţională între mărimea motorului şi volumul de poluare, să-i spunem aşa, foarte simplu. Şi, în al treilea rând, este elementul legat de vârsta autovehiculului, că un vehicul care este uzat, este evident mai poluant decât unul care este nou, din cauza uzurii sau din cauza evoluţiilor tehnologice care au permis trecerea progresivă de la norma Euro 1, la norma Euro 4 comun, realizată în prezent, şi normele Euro 5 şi Euro 6, care vor intra ulterior în aplicare. V-am spus că nu este una fiscală. N-am avut drept obiectiv să strângem bani mai mulţi la buget. Există, însă, dacă vreţi, o explicaţie de natură economică, pe care nu mă jenez să v-o prezint. Industria auto din România a devenit sectorul care angajează cel mai mare număr de salariaţi. Aici, domnul Bivolaru, sau nu mai ştiu cine a vorbit ... Poate nu, nu ... îmi cer scuze. Cred că domnul Miuţescu a spus despre 500 de mii de locuri de muncă. Eu am făcut referire la volumul cifrei de afaceri care se realizează. Domnul profesor Ciocâlteu, într-un spirit foarte liberal, a spus: domnule, este economie liberă, n-avem voie să protejăm. Foarte de acord, domnule profesor, dar nu pot să fiu indiferent, dacă măsurile pe care le-am adopta, să zicem, ar duce la pierderea locurilor de muncă şi la pierderea valorii adăugate pe care un astfel de sector economic le aduce în economia românească. Sectorul auto a devenit principala locomotivă a economiei româneşti, aşa cum se întâmplă şi în multe alte ţări. Şi România se poate mândri astăzi că este principala ţară producătoare de autovehicule din Europa Centrală şi de Vest. Nu vă ascund faptul că am o mare preocupare: cum vor răspunde parlamentarii din judeţele în care industria auto este puternic reprezentată, la posibilele pierderi de locuri de muncă, în cazul în care se vor lua măsuri de natură să compromită industria naţională şi să permită aducerea în România a tuturor vechiturilor. Nu ştiu ce vor face parlamentarii de Argeş, de Braşov, de Hunedoara, de Sibiu, de Timiş, de Arad şi de Cluj. Nu ştiu cum vor scoate cămaşa când îi vor întreba oamenii de acolo: bine, şi cu locurile noastre de muncă ce faceţi, domnilor parlamentari? Pentru că ceea ce doresc să vă spun, şi pe mine mă îngrozeşte, ca prim-ministru al României şi ca cetăţean. Există o mare aplecare către activităţi pe care eu nu le pot înţelege. România s-a distins, după 1990, ştiţi bine, stimaţi colegi parlamentari, a început să importe, ce? - haine vechi, pneuri pentru autovehicule vechi şi, acum, televizoare vechi. Şi acum, vreţi să pledaţi pentru ce? - să importăm şi maşini vechi. Adică, transformăm România în lada de gunoi a Europei! Foarte bine, e un spirit nobil care vă animă şi vă felicit, cei care susţineţi acest punct de vedere! Eu cred că România are dreptul să fie ţară egală cu celelalte ţări ale Europei şi să nu ne distingem prin importul de vechituri. Din toate colţurile Europei, din toate parcurile de vechituri care merg la casare, să aducem maşinile în România! Nu transformaţi această problemă într-o problemă naţională, că nu cred că toţi românii îşi doresc să-şi cumpere vechituri, iertaţi-mă! Şi, dacă vreţi, uitaţi-vă în statistici! Sigur că este o libertate a fiecăruia să-şi aleagă ce doreşte. Şi, ca atare, vă mai spun încă o dată: taxa nu se aplică selectiv, numai pentru maşinile de ocazie. Se aplică tuturor, pentru că, aşa cum am spus, este o măsură de protecţie a mediului. Vreau să vă mai dau un element, care să vă descurajeze în a pleda cu atâta vigoare pentru anularea acestei taxe. În anul 2007, anul acesta, în care se aplică taxa, vânzările de automobile româneşti, fabricate în România, au scăzut cu 8%. Deci, nu acesta este rezultatul, aşa cum a spus aici: dorim să protejăm în mod special un anumit sector. Nu, pentru că ea este nediscriminatorie. Dar, sigur că deschiderea sau facilitarea importului în România de vechituri va avea nişte efecte asupra economiei, pe care trebuie să vi le asumaţi. Nu puteţi să vă ascundeţi după deget şi să spuneţi: nu ne interesează, facem orice, sigur, numai pentru ca să ne distingem, aşa cum spuneam mai devreme, ajungând să ne transformăm în lada de gunoi a Europei. Mi se pare că această dezbatere este extrem de utilă, pentru că are darul să limpezească anumite confuzii care până acum s-au făcut. Sigur, ştiu că există considerente de ordin politic, care la unii primează. Îmi pare foarte rău, cred că ar trebui o abordare care să fie responsabilă şi obiectivă şi care să fie în raport cu ceea ce denumiţi interesul cetăţeanului şi interesul naţional. Şi acesta este punctul de vedere pe care mi-am permis să vi-l prezint şi la care ţin foarte mult şi pot să vă spun, în continuare, că lucrăm în prezent - şi este într-o formă avansată de elaborare - la un proiect de modificare a actualei legislaţii, care să ţină cont de recomandările Comisiei Europene şi care va fi în concordanţă cu ceea ce este tendinţa europeană în materie de protecţie a mediului, la care şi România trebuie să adere şi să se înscrie. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule prim-ministru. Cu aceasta, am încheiat dezbaterea politică. |
|||||
|
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Urmează a treia parte a şedinţei, consacrată răspunsurilor la întrebările şi interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului. Îl rog pe domnul vicepreşedinte Dorneanu să preia conducerea lucrărilor. Stimaţi colegi, trebuie să ne obişnuim cu lucratul până la 10 seara! |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, V-aş ruga să vă reluaţi locurile în bancă, pentru a permite colegilor din ministere să vă răspundă la interpelări. Vă anunţ că sunt prezenţi domnii secretar de stat Denisa Pătraşcu, de la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, care va răspunde domnului Dragoş Dumitriu şi domnului Alexandru Mocanu, dacă sunt aici; domnul Marin Pătuleanu pentru Dragoş Dumitriu şi domnul Barna Tanczos pentru domnul Petru Călian şi domnul Emilian Valentin Frâncu. |
|||||
|
|
|
Dacă domnul Dragoş Dumitriu este prezent? Domnul Dragoş Dumitriu? V-aş ruga să treceţi în banca dumneavoastră, pentru a asculta răspunsul doamnei secretar de stat Denisa Pătraşcu. |
|
|||
|
|
Doamna Denisa Oana Pătraşcu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule deputat Dumitriu, la interpelarea dumneavoastră, referitoare la revocarea, prin Ordinul ministrului nr.870/2007 a dreptului de folosinţă gratuită a imobilului din Braşov, acordat prin Hotărârea de Guvern nr.328/2003, Asociaţiei Centrului Regional de Combatere a Şomajului Braşov, vă comunicăm: prin această hotărâre de Guvern, imobilul situat în municipiul Braşov, proprietate publică a statului, a fost transmis din administrarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale în folosinţa gratuită a Asociaţiei Centrului Regional de Combatere a Şomajului Braşov, pe termen de 49 de ani, cu destinaţie de sediu social. Precizăm că această hotărâre a Guvernului a fost iniţiată la solicitarea asociaţiei, de către ministerul nostru, care, la vremea respectivă, a dat dovadă de multă disponibilitate. Conform prevederilor hotărârii şi a protocolului de predare-primire, asociaţiei îi reveneau unele obligaţii în legătură cu folosinţa imobilului transmis. Din Memoriul nr.2551/2007, Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Braşov a adus la cunoştinţă conducerii ministerului că asociaţia nu şi-a îndeplinit această obligaţie, şi anume, în primul rând că a ignorat prevederile art.1 din Hotărâre şi nu şi-a stabilit sediul social în imobilul transmis în folosinţă gratuită, având sediul special înregistrat în Braşov, B-dul Eroilor nr.3-5; în al doilea rând, nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin Protocol, respectiv nu a desfăşurat în imobilul primit în folosinţă gratuită niciuna din activităţile prevăzute în art.6 din statutul său aprobat, şi anume, nu a întreprins acţiuni de sprijinire a instituţiilor statului, societăţilor comerciale şi regiilor autonome prin elaborarea de măsuri active de combatere a şomajului, nu a elaborat programe concrete de dezvoltare a comunităţilor locale pe termen scurt, mediu şi lung, în vederea creării de locuri de muncă, nu a promovat legături cu programe naţionale sau internaţionale în domeniu, nu a informat, nu a instruit şi nu a acordat consultanţă şomerilor care doresc să devină întreprinzători particulari şi nu a deschis centre de inovare şi incubare de afaceri. Toate aceste acţiuni au fost derulate de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov, fără ca asociaţia să participe la vreuna dintre ele. În ultimă instanţă, asociaţia nu a investit niciun fel de fonduri pentru reabilitarea imobilului, funcţionând în clădire doar în două încăperi, celelalte fiind într-o stare avansată de degradare, datorită neutilizării. În conformitate cu prevederile art.3 alin. (1) lit.a) din Hotărârea nr.328/2003, dreptul de folosinţă gratuită al asociaţiei încetează în situaţia nerespectării de către aceasta a obligaţiilor cuprinse în Protocolul de predare-primire. Totodată, potrivit alin.(2) şi alin.(3) ale acestui articol, constatarea cazurilor care determină încetarea dreptului de folosinţă gratuită se face prin ordinul ministrului muncii, iar, pe data încetării dreptului de folosinţă gratuită, imobilul revine în administrarea ministerului nostru. Ca urmare, Ordinul nr.870/2007 este perfect legal, atacarea lui în instanţă fiind inutilă, deoarece culpa asociaţiei a fost dovedită. Cu data ordinului sus-menţionat, imobilul a revenit în administrarea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, urmând ca instituţia noastră să-şi reînscrie dreptul de administrare în inventarul domeniului public al statului. Asociaţia Centrului Regional de Combatere a Şomajului are obligaţia de a preda acest imobil Direcţiei de Muncă şi Protecţie Braşov, imediat şi fără niciun fel de tergiversări. Se mai impune şi următoarea precizare: datorită faptului că Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Braşov urmează să fie evacuată de către Ministerul Justiţiei, din sediul Prefecturii Braşov, în care funcţionează în prezent, conducerea ministerului nostru a aprobat realizarea, în cel mai scurt timp, a unui nou sediu pentru această instituţie, pe amplasamentul din Str. Avram Iancu nr.53, demersurile legale urmând să înceapă imediat după aprobarea bugetului de stat din anul 2008. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule Dragoş Dumitriu, aveţi dreptul la un comentariu pe marginea acestui răspuns. |
|||||
|
|
Mulţumesc doamnei secretar de stat. Am luat notă de cele spuse de domnia sa, mai ales că în decizia ministerului de evacuare, sau de preluare a spaţiului respectiv, nu figurează toate aceste detalii. Şi ceea ce mă surprinde este că ministerul deja hotărăşte să repartizeze din nou acest spaţiu Direcţiei de Muncă, în condiţiile în care, după câte ştiu, există un litigiu în instanţă în legătură cu dreptul de folosinţă a acestui spaţiu de către asociaţia menţionată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mai este necesară vreo precizare? Nu. Vă mulţumesc. Apropo de amănunte, mi-aş permite să vă dau un sfat: cereţi-le specialiştilor dumneavoastră să formuleze un răspuns mai sintetic, nu atât de birocratic şi avocăţesc, pentru că, în măsura în care se vor transmite vreodată la Radio răspunsurile dumneavoastră, va trebui să alergaţi, tot aşa, cu 70 km/oră în debitul dumneavoastră verbal şi nici nu este prea mediatic să prezentaţi un răspuns atât de încâlcit şi de bogat în tot felul de referiri la număr de înregistrare, la texte şi aşa mai departe. Vă rog. Stimată doamnă secretar de stat, pentru că domnul deputat Alexandru Mocanu nu este prezent, v-aş ruga să-i transmiteţi în scris răspunsul. De asemenea, pentru că domnul secretar de stat Marin Pătuleanu este prezent să-i răspundă domnului Dragoş Dumitriu, am înţeles că i-a răspuns în scris şi că dumnealui este mulţumit de acest răspuns. |
|||||
|
|
|
Este prezent domnul Istvan Toke, care-i va răspunde domnului deputat Mircia Giurgiu, cu privire la sprijinirea zootehniei româneşti în anul 2008. Rugămintea pe care am formulat-o colegei dumneavoastră de la Ministerul Muncii: să oferiţi un răspuns sintetic. |
|
|||
|
|
Domnul Toke Istvan (secretar de stat, Ministerul Agriculturiişi Dezvoltării Rurale): Da, domnule preşedinte, vă mulţumesc. Formele de sprijin aplicate de România, ca nou stat membru al Uniunii Europene, trebuie să fie conforme cu cele aplicate de celelalte state membre. Pentru sprijinirea sectorului zootehnic, atât pentru anul 2007, cât şi pentru anii următori - 2008-2009 -, formele de sprijin financiar au fost notificate la Comisia Europeană, iar pentru plăţile naţionale directe complementare s-a obţinut acceptul de la Uniunea Europeană. Au fost publicate în Monitorul Oficial al României şi sunt în vigoare acte normative care reglementează formele de sprijin acordate crescătorilor de animale din România. Conform acestor acte normative pentru sprijinirea crescătorilor de animale, se acordă 29 de forme de sprijin, din care 9 forme pentru crescătorii de bovine, 5 forme de sprijin pentru crescătorii de ovine şi caprine, 4 forme de sprijin pentru crescătorii de porcine şi aşa mai departe, până la cele 29 de forme de sprijin. Pentru crescătorii de bovine se acordă următoarele forme de sprijin: 100 lei pe carcasă, pentru îmbunătăţirea calităţii, 0,3 lei/kg pentru îmbunătăţirea calităţii şi igienei laptelui de vacă, 1.000 lei/cap pentru susţinerea cheltuielilor de testare a masculilor de producţie, 3.500 lei/bucată pentru achiziţia de containere pentru conservarea materialului seminal congelat, 7,5 lei/cap pentru asociaţiile de crescători de bovine acreditate, 490 lei/cap de bovină pentru exploataţiile cu peste trei capete bovine, din care au fost acordaţi 240 lei/cap, urmând ca diferenţa de 250 lei să se acorde ulterior. Actele normative au fost notificate şi sunt în vigoare pentru o perioadă de 3 ani. Pentru formele de sprijin la care faceţi referire dumneavoastră, cum ar fi: subvenţionarea creşterii junincilor la prima fătare, obţinerea de viţei rezultaţi din însămânţări artificiale din tauri autorizaţi, la vârsta de 6 luni, vaci aflate în controlul oficial şi însămânţate artificial începând de la trei capete. Precizăm că aceste forme de sprijin au fost acordate în România până la data aderării la Uniunea Europeană. Referitor la achiziţia de utilaje şi sprijinirea înfiinţării de microferme, vă informăm că, începând din anul 2008, se vor putea accesa fonduri comunitare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul deputat Giurgiu doreşte să comenteze răspunsul pe care l-a primit. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule secretar de stat, Este în regulă cu răspunsul, numai că am o rugăminte: o să vă rog să fiţi foarte atenţi la modul cum se vor acorda aceste ajutoare sau acest sprijin, fiindcă, iată, suntem la sfârşitul anului 2007 şi încă sunt restanţe foarte mari la acordarea banilor pentru proprietarii de bovine, atât pe 2006, cât şi pe 2007. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul secretar de stat Barna Tanczos va răspunde domnului deputat Petru Călian, cu privire la tema "Proprietatea personală pusă în pericol". |
|
|||
|
|
Domnul Tanczos Barna: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate domnule deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră ce vizează domeniul de activitate al ministerului nostru, precizăm următoarele: Compania Naţională Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România nu are competenţa sau autoritatea de a constitui o comisie tehnică care să stabilească condiţiile abuzive în care s-a construit podul la care faceţi referire în interpelarea dumneavoastră. Nerespectarea proiectului de execuţie aferent construirii acestui pod pe DN 576 poate fi constatată, în schimb, de către o comisie tehnică iniţiată de către autorităţile locale împreună cu experţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, părţi implicate în proiect. De asemenea, aceeaşi comisie trebuie să stabilească în ce constă nerespectarea proiectului de execuţie a podului, precum şi în ce măsură acest lucru a afectat siguranţa locuinţei proprietate personală a domnului Moldovan Gavrilă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul deputat doreşte să comenteze răspunsul dumneavoastră, domnule secretar de stat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Vreau să-i spun, în primul rând, domnului secretar de stat faptul că în această instituţie, în Camera Deputaţilor, mai sunt şi jurişti. Răspunsul este total evaziv şi vreau să vă spun că, din momentul în care ministerul pe care-l conduceţi coordonează per ansamblu aceste lucrări, acelaşi minister trebuie să răspundă de abuzurile săvârşite de companiile care execută aceste şosele. Este un abuz. Nu este vorba doar de acest caz al unui cetăţean, căruia i-a fost violat dreptul de proprietate, sau de administrare, sau de închiriere, nu contează. Este, oricum, un contract valabil pe care trebuie să-l respecte cel care execută aceste lucrări. Aşadar, responsabilitatea vă revine dumneavoastră şi vă anunţ încă de pe acum că, începând cu data de 1 februarie, o să vă deranjez, în continuare, cu alte interpelări şi întrebări, ca să vă dovedesc faptul că-mi daţi un răspuns evaziv şi, totodată, greşit. Nu mă trimiteţi la autorităţile locale, pentru că nu au competenţa să se ocupe de drumurile europene! M-aţi trimis o dată cu sistemul de iluminat, acum mă trimiteţi din nou acolo. Mare greşeală! Ne reauzim, ne revedem în luna februarie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă domnul secretar de stat mai doreşte să mai facă vreo completare? Nu. |
|||||
|
|
|
Vă rog, atunci, domnule secretar de stat, să-i răspundeţi şi colegului meu, Emilian Valentin Frâncu, în ceea ce priveşte transformarea regimului de trenuri rapide "Săgeata albastră" în trenuri accelerate pe traseele din Valea Oltului. |
|
|||
|
|
Domnul Tanczos Barna: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate domnule deputat, Posibilitatea transformării rangului unui tren rapid în tren accelerat există, totuşi. Studiile de marketing făcute de către C.F.R. Călători arată că o astfel de transformare pentru trenurile indicate în interpelarea dumneavoastră nu ar fi cea mai potrivită. Pe de o parte, materialul rulant din compunerea acestor trenuri este de o calitate superioară, fiind folosit numai pentru trenuri rapide, pe distanţe medii de circulaţie, care realizează un anumit prag pentru viteza comercială şi opresc numai în centre urbane mari. Pe de altă parte, o astfel de transformare ar provoca o diminuare sensibilă a veniturilor acestei societăţi. Facem precizarea că trenurile Rapid 823 Săgeata albastră, care circulă pe relaţia Bucureşti-Nord-Râmnicu-Vâlcea şi retur, ca şi trenul Rapid 820, au opriri în staţiile Băbeni şi Govora, iar trenurile Rapid 821 Săgeata albastră, care circulă pe relaţia Bucureşti-Păuşa şi retur, ca tren Rapid 822, au opriri şi în Staţia Govora. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule deputat, doriţi să comentaţi răspunsul acesta? Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Emilian Valentin Frâncu: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Sunt de acord cu argumentele prezentate, dar vă rog să analizaţi posibilitatea prelungirii traseului trenurilor rapide menţionate de dumneavoastră - 823 şi 820 Bucureşti-Râmnicu-Vâlcea şi retur -, până la Staţia Călimăneşti-Păuşa. Deci, amândouă, pentru a putea cuprinde turiştii din Staţiunea Călimăneşti, care sunt cu sutele pe serie. De asemenea, menţionez că nu s-au făcut efectivele la celelalte trasee - Craiova, Braşov, Sibiu, Craiova - din interpelare şi, de aceea, vă rog să analizaţi dacă măcar aici există posibilitatea ca să se prevadă opriri suplimentare. Vă rog, de asemenea, profitând de prezenţa dumneavoastră aici, să încercaţi să găsiţi soluţii pentru transformarea trenurilor respective - 820, 823 Râmnicu-Vâlcea-Bucureşti şi retur -, din trenuri sezoniere în trenuri permanente. Sau să lărgiţi numărul de luni în care ele sunt active. De asemenea, ca o rugăminte a tuturor vâlcenilor, v-aş ruga să ţineţi seama de posibilitatea reintroducerii sezoniere a trenului Râmnicu-Vâlcea-Mangalia şi retur, aşa cum a fost în perioada 1993-2005. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Mai doriţi să faceţi vreo precizare? Stimaţi colegi, Pentru deputaţii Andrian Mihei, Aledin Amet, Aledin Amet - a doua oară, Angela Buciu, Adrian Moisoiu, Aurel Vlădoiu şi Mihai Dumitriu, ministerele interpelate solicită amânarea răspunsurilor. Cu aceasta, declar închisă şedinţa de astăzi. Vă doresc "Noapte bună!". |
|||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 20,30. |
|||||
![]() |



