Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 16,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna Daniela Popa şi domnul Gelil Eserghep, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, bună ziua!

Daţi-mi voie să deschid prima parte a şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor, care este dedicată declaraţiilor politice, şedinţă care va dura între orele 16,30-17,30, după care va începe dezbaterea proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi.

Vă rog să-mi permiteţi la început să vă spun "Bine aţi revenit" în Palatul Parlamentului, după o mini-vacanţă forţată de lucrările summitului NATO, care ne-a lăsat o umbrelă protectoare: sper să ne folosească şi la vremuri bune.

Domnul Adrian Moisoiu (din bancă):

Nu a fost vacanţă!

Domnul Valer Dorneanu:

Am spus "vacanţă forţată" în ceea ce priveşte plenul. Ştiu precis că toţi colegii, începând cu cei de la P.R.M., au lucrat în teritoriu.

Potrivit algoritmului care există, astăzi vom începe declaraţiile politice cu opoziţia.

Domnul Mihai Apostolache este?

Domnul Dumitru Bentu, de la P.S.D.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă voi prezenta o declaraţie politică inspirată de evenimente presummit.

Declaraţia se intitulează "Bricheta".

În întregul sport românesc se adânceşte procesul de degradare a relaţiilor intrinseci, dar şi a valorilor morale în ansamblul lor, atâtea câte au mai rămas.

Simbolul acestei cutremurătoare realităţi a devenit bricheta. Din metal sau din plastic, anexă a viciului tabagic, obiectul cu pricina este aruncat cu furie în jucători şi arbitri, în oficiali, de către tineri fără educaţie şi mai ales fără perspectivă, grupaţi după principiile hoardei în asociaţii de aşa-zis suporteri. Şi, totuşi, nu vom glosa pe tema brichetei-obiect, ci ne vom referi la o alta, cea a brichetei-metaforă. Căci, fără dubiu, ce altceva a fost la Craiova între preşedinte şi premier, decât un schimb violent de brichete aidoma celui din Giuleşti, Ghencea sau Ştefan cel Mare?

Totul a pornit sau, mai corect, a repornit de la revendicarea unei paternităţi - privatizarea "Automobile Craiova", preluată de Ford Europa. A fost patentată cu această ocazie un nou tip de politică, "politica de hală".

Iritat de prezenţa preşedintelui care, în treacăt fie spus, nu are nici o atribuţie oficială în procesul de privatizare (deşi a ţinut să reamintească faptul că el a hotărât preţul în urma unei vizite în Statele Unite ale Americii), premierul a stabilit maliţios o corelaţie între prezenţa lui Traian Băsescu şi înţelegerea de către acesta a utilităţii taxei auto. Replica tăioasă a celui din Dealul Cotrocenilor a trimis fără echivoc subiectul în zona firmei Citroen, de care premierul este efectiv şi afectiv legat.

Şi contrele au continuat sub privirile consternate ale oficialilor americani care au aflat cum se câştigă licitaţiile de către asfaltocraţii preşedintelui sau care sunt obiceiurile unui comandant de navă, aluzie la refuzul premierului şi al Partidului Naţional Liberal de a fi amaraţi la cheiul ales de Băsescu (partidul prezidenţial).

Este evident că războiul nu se mai duce între palate, ci între doi bieţi majordomi, iar brichetele (de fapt vorbe grele şi contraproductive) sunt aruncate cu aceeaşi inconştienţă.

Şi pentru că Traian Băsescu foloseşte expresii memorabile dar şi, în unele cazuri, reprobabile, încheiem cu o parafrază la una dintre ele: Ţara nu-i ca nava, domnule preşedinte.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Mai mulţi dintre dumneavoastră, prezenţi în sală, nu mai insistă să prezinte oral declaraţiile şi le-au depus la mine: domnul Costică Macaleţi şi domnul Valeriu Zgonea de la PSD, domnul Gheorghe Dragomir şi domnul Nicolae Popa de la PNL, domnii Petre Străchinaru, Marius Rogin, Laurenţiu Mironescu şi domnul Traian Igaş (două) de la PD-L, domnul Paul Magheru de la PRM, domnul Constantin Faina şi domnul Vlad Hogea de la P.C.

De asemenea, domnul Oltean, de la PD-L.

Au mai depus domnul Buda, domnul Petru Călian, domnul Grigore, doamna Bruchental-Pop şi doamna Graţiela Iordache.

Are cuvântul doamna deputat Anca Mărculeţ Petrescu, de la PRM.

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică o fac în calitate de vicepreşedinte al Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor şi se referă la summitul NATO.

În calitatea mea de vicepreşedinte al Comisiei de politică externă şi membru al Delegaţiei Adunării Europei Occidentale, am fost interesată să iau parte la lucrările summitului NATO ce se desfăşurau la Bucureşti în perioada 2-4 aprilie a.c. la Palatul Parlamentului.

Subliniez că în cadrul lucrărilor Adunării Europei Occidentale am primit în luna decembrie 2007 sarcina să întocmesc un raport referitor la securitatea Mării Negre şi relaţiile între statele riverane ale Mării Negre şi Mării Caspice.

Ca urmare, era necesar să pot urmări nemijlocit lucrările summitului NATO şi să pot obţine noi informaţii pe care să le includ în lucrarea mea. În consecinţă, am adresat solicitarea de participare în luna februarie a.c. ministrului de externe Adrian Cioroianu, care a transmis sarcina secretarului de stat Victor Micula. Acesta a explicat că pentru participarea solicitată soluţia era să fiu inclusă în delegaţia română participantă la NATO, care trebuia aprobată la Bruxelles şi se va ocupa personal de rezolvarea ei.

Considerând că problema participării mele la summitul NATO este preluată de un secretar de stat din Ministerul de Externe, am aşteptat rezolvarea ei, între timp adăugând la cerere pentru acest summit, ca arhitect, printre altele şi un album foto de prezentare a Palatului Parlamentului.

Între timp m-am interesat dacă acceptul oficialităţilor de la Bruxelles a fost dat şi am fost informată de către secretarul de stat Victor Micula că nu au existat probleme şi răspunsul este pozitiv.

În preziua începerii summitului, i-am solicitat secretarului de stat ecusonul pentru participare. M-a asigurat că-l voi primi în cursul zilei de 1 aprilie şi mi-l va transmite oficial.

Lucrurile n-au stat însă deloc astfel. Se pare că reprezentantul SPP-ului din stafful de organizare care a colaborat cu Ministerul de Externe, acţionând la cererea unor reprezentanţi ai Secretariatului general al Camerei Deputaţilor, însuşi secretarul general adjunct Mihai Unghianu, conform informaţiilor pe care le deţin, care mi-au mai creat probleme mari de acces şi în anii precedenţi, au considerat potrivit să-mi blocheze participarea la această manifestare politică de o importanţă deosebită.

Iată cum s-au derulat lucrurile. Având experienţa anilor precedenţi în care în mod abuziv am fost împiedicată să particip la unele manifestări ce aveau loc în Palatul Parlamentului, am cerut reprezentantului NATO la summit, domnul Nunez Francisco, să mă lămurească care este situaţia includerii mele în delegaţia României. A controlat listele şi răspunsul a fost negativ. Nu mă regăseam pe nici un fel de listă. Mi-a sugerat în schimb să-l contactez pe domnul Claudiu Apostol, coordonator din partea SPP, care va rezolva participarea fără nici un fel de probleme. Contactat de către mine telefonic, domnul Claudiu Apostol m-a trimis să scot de pe site-ul Internetului un formular de înscriere individuală şi să-l trimit la Bruxelles pentru a fi aprobat.

Am constatat ulterior că a fost o imensă bătaie de joc, site-ul Internetului fiind destinat persoanelor din mass-media şi avea termen de depunere a formularelor 28 martie, iar discuţia cu Claudiu Apostol se desfăşura pe 1 aprilie. Contactându-l din nou pe Nunez Francisco, acesta mi-a răspuns că între timp îl sunase Claudiu Apostol în legătură cu situaţia mea şi m-a informat că nu voi primi ecuson de acces.

În consecinţă, coordonatorul din partea SPP-ului Claudiu Apostol şi secretarul general adjunct al Camerei Deputaţilor au acţionat în sensul blocării accesului meu ca parlamentar la summitul NATO. Între Ministerul Afacerilor Externe, SPP şi Parlamentul României există relaţii instituţionale. Cum este posibil ca funcţionari care reprezintă statul român pe probleme de securitate în cadrul SPP-ului la NATO să trimită un parlamentar să ia un formular individual de pe site-ul NATO pentru presă în loc să-şi îndeplinească sarcinile ce-i reveneau?

Am solicitat Biroului permanent să ia atitudine în această problemă, care aduce atingere intereselor Parlamentului român, prin care s-a adeverit că interesele şi atitudinile subiective ale unor anumiţi funcţionari din Camera Deputaţilor, MAE şi SPP prevalează în faţa obligaţiilor lor instituţionale.

Consider că domnul Claudiu Apostol şi-a îndeplinit în mod defectuos sarcinile pe care le avea la summitul NATO, a obstrucţionat în mod intenţionat accesul unui demnitar român la lucrările acestuia şi am solicitat Biroului permanent să ceară eliberarea lui din funcţie.

Solicit de asemenea să fie cerute lămuriri de la Ministerul Afacerilor Externe în privinţa participării mele şi să fie investigată şi implicarea secretarului general adjunct Mihai Unghianu în acest caz.

Totodată, am rugat Biroul permanent să fie cercetat şi motivul pentru care nu a funcţionat sistemul de transmisie în cazul discursului preşedintelui SUA, Bush, când în perimetrul celor 3500 de ziarişti nu a putut fi recepţionat sunetul şi în cazul discursului Angelei Merkel, cancelarul Germaniei, când nu a fost transmisă în căşti traducerea simultană.

Mai am de adăugat doar o problemă importantă în ceea ce priveşte achiziţionarea toaletelor ecologice, pe bani publici, de 6 milioane de euro pentru cele trei zile de conferinţe la summit-ul NATO. S-a dovedit că ele nu erau necesare şi am aflat din anumite surse că de fapt era afacerea anumitor persoane implicate în organizarea summitului, situaţie pe care am cerut Biroului permanent să o investigheze şi de care mă voi ocupa personal.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Andrian Mihei, de la Grupul PNL.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică "Gazele din România - încercăm să plătim mai puţin sau mai aşteptăm 5-7 ani?"

Summitul NATO a luat sfârşit. Schimburile de amabilităţi, declaraţiile diplomatice, mulţumirile pentru invitaţii şi participare s-au încheiat, traficul a redevenit... ce era, câinii comunitari şi-au reluat locurile în peisajul urban.

Cu ce s-au ales românii în urma acestui eveniment? În prim plan, cu o capitală puţin mai curată şi cu ceva mai multe floricele. Şi cu o Constanţa cosmetizată, cu plajele curăţate şi discuite, cu multe floricele şi o mult-aşteptată curăţenie pe traseul spre Neptun. Palatul Parlamentului a fost înscris cu trei recorduri în Guiness Book şi a fost vizitat de delegaţiile tuturor statelor participante la summit.

În plan extern, am fost pentru câteva zile în atenţia mass-mediei internaţionale.

Dar cu ce s-a ales România, concret, în urma acestei manifestări? A existat o agendă cu puncte de interes naţional, pe care oficialii noştri să le urmărească în discuţiile bilaterale sau în cadrul manifestărilor summitului? Ne-am deschis căi noi de comunicare cu ţările participante în domeniile care ne interesează direct? Răspunsul la aceste întrebări îl vom afla în timp. Unele răspunsuri însă, la întrebări care stau pe buzele tuturor românilor - de exemplu, de ce avem preţuri uriaşe la gaze - ne-au fost oferite explicit de către delegaţiile participante.

Analistul Serghei Markov, consilier pe politică externă al Guvernului de la Moscova şi preşedinte al Comitetului Civic al Afacerilor Externe din Rusia, a declarat cu ocazia participării la lucrările Consiliului NATO - Rusia că proiectul european al conductei de gaz Nabucco este sortit eşecului şi că nu are nici o şansă în faţa gazoductului rusesc concurent, Southstream, motivând acest lucru prin faptul că Nabucco generează concurenţă, iar ţările furnizoare din zona caspică nu doresc a fi concurate pe această piaţă, ele dorind, de fapt, să crească preţurile la gaze.

De ce a fost preferată Bulgaria pentru a fi cooptată în proiectul Southstream iar România ocolită ne-a spus acelaşi analist, precizând că "Bulgarii au fost mai inteligenţi şi mai raţionali decât voi, s-au mişcat mai bine şi au câştigat în competiţia cu voi" şi că "În alte ţări, politicienii sunt destul de înţelepţi încât să încerce să poarte negocieri politice cu Rusia pentru a obţine o micşorare a preţurilor. Politicienii români au însă un oarecare complex de inferioritate provincial şi sunt prea concentraţi asupra relaţiilor cu Washingtonul. Acesta este motivul pentru care pierd negocierile şi, prin urmare, au preţuri mari la gaz", adăugând la final că "Soluţia pentru a reduce preţul stă în negocierile politice" şi precizând că relaţiile economice erau mai bune pe vremea lui Ceauşescu.

Fostul premier rus, Mihail Kasianov, a declarat pe aceeaşi temă a preţului mare la gazele din Rusia că ar trebui să existe contracte directe între România şi Gazprom, fără intermediari: "Nu ştiu de ce apar intermediarii în discuţie..., însă poziţia de principiu este că nu ar trebui sa existe intermediari dacă rolul lor nu este foarte clar. Iar dacă românii şi ruşii nu înţeleg de ce există intermediarii, înseamnă că ceva nu este în regulă".

Ce concluzie putem trage din toate aceste declaraţii ale delegaţilor ruşi? Ce măsuri putem lua pentru ca, în primul rând, să micşorăm preţul gazelor din România şi, în al doilea rând, să nu rămânem în afara "jocului" gazelor naturale?

Pornind de la opţiunea domnului Berceanu de a alege firma Regal Petroleum, în 1999, în detrimentul unei relaţii directe cu Gazprom, act care a condus la sistarea livrărilor directe de gaze, trecând prin bine-cunoscutele gafe ale domnului preşedinte legate de "Lacul rusesc", de şederea ruşilor în România 30 de ani, fără a-i întreba nimeni când pleacă, de acuzele directe, lipsite de diplomaţie, aduse Rusiei că întreţin conflictele îngheţate din fostele state ruseşti şi culminând cu aprecierea că "Gazprom este mai tare decât Armata Roşie" - acelaşi preşedinte care a declarat la summit că "Rusia trebuie să iasă din logica războiului rece" - România cumpără gaz tot de la Gazprom, însă prin intermediari, cu un preţ cu mult mai mare decât restul statelor din Europa, care, cu spirit pragmatic, au conştientizat că, deşi există proiecte de gazoducte care să reducă dependenţa Europei de Rusia, proiecte la care şi ei sunt afiliaţi, acestea încă nu sunt construite şi, până când vor fi funcţionale, este, evident, mult mai bine să plăteşti mai puţin, în loc de mai mult.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Partidului Democrat-Liberal, domnul Valeriu Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doresc să spicuiesc doar din declaraţia mea politică, având în vedere un pic şi situaţia de sănătate pe care o am acum.

Declaraţia politică de astăzi intitulată "Tratatul cu Ucraina - o greşeală politică a lui Emil Constantinescu şi a lui Adrian Severin" se referă la ceea ce s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, declaraţia domnului preşedinte Băsescu, referitoare la acest tratat.

Ca om politic de mai mică sau mai mare anvergură, dar mai ales ca reprezentant al unui segment politic al societăţii româneşti în Parlamentul României, întotdeauna am avut curajul de a exprima de la această tribună puncte de vedere în momentul unor evenimente deosebite politice care influenţează societatea românească.

Mi-am asumat răspunderea şi, ceea ce este mai important, am urmărit în timp dacă poziţia mea la această tribună a fost corectă. Două dintre ele rămân însă evenimente extraordinare şi de mare actualitate şi astăzi: este vorba de situaţia provinciei Kosovo şi, respectiv, Tratatul cu Ucraina.

Poziţia României de astăzi în problema Kosovo confirmă ceea ce în 1999 spuneam de la această tribună, atunci când aduceam în discuţie rezoluţiile ONU - 1998 şi 1999. Colegii prezenţi în sală atunci îşi amintesc de poziţia exprimată.

Al doilea, Tratatul cu Ucraina. de asemenea, a fost exprimată poziţia de la această tribună şi nu numai, am considerat şi atunci ca şi acum că este incomplet negociat, forţat şi cu consecinţe negative asupra României. Spun acest lucru pentru că, sub o anumită presiune, şi aş spune artificială, poporul român a fost obligat să accepte semnarea unui tratat, repet, incomplet negociat şi iresponsabil negociat. Şi aş da ca exemplu afirmaţia preşedintelui Emil Constantinescu din momentul negocierii discrete sau cu uşile închise, aşa cum se procedează în cazul unor astfel de tratate, că suntem gata de cedări istorice. Şi am cedat istoric ceea ce am pierdut prin Pactul Ribbentrop-Molotov. De fapt, Tratatul cu Ucraina consfinţeşte consecinţele unuia dintre cele mai odioase tratate ale istoriei şi cu consecinţe negative asupra societăţii româneşti.

În acelaşi timp, au rămas nerezolvate probleme care astăzi sunt de mare actualitate şi cu mari consecinţe faţă de politica şi faţă de statutul pe care îl are România, este vorba de graniţa de pe Dunăre, Delta Dunării, Platoul continental al Mării Negre şi Insula Şerpilor.

În acelaşi timp, tratatul nu a reglementat niciodată probleme legate de proprietate, de despăgubirile şi de drepturile minorităţii române din Ucraina.

Iată de ce preşedintele Băsescu i-a reamintit şi domnului Constantinescu şi domnului Severin, dar mai ales poate este de văzut ceea ce există între rânduri: un avertisment că şi Ucraina trebuie să îndeplinească condiţiile pe care România la un moment dat şi le-a asumat, inclusiv lezându-şi propriile interese.

Declaraţia am să o depun şi în scris. Îmi pare rău, nu pot să o termin până la capăt.

Mulţumesc.

(Declaraţia politică a fost consemnată conform materialului in extenso depus la preşedintele de şedinţă.)

Ca om politic de mai mică sau de mai mare anvergură, dar cu responsabilităţi, mă simt obligat să urmăresc în timp efectul poziţiilor şi în acelaşi timp să apreciez şi corectitudinea acestei poziţii exprimate legate de anumite evenimente şi momente de decizie politică cu impact major asupra poporului din care fac parte.

Din multitudinea de evenimente cu semnificaţie politică deosebită la care am considerat că trebuie să-mi spun punctul de vedere atât personal, cât şi în calitate de reprezentant al unui segment politic din Camera Deputaţilor, două sunt astăzi de actualitate, chiar dacă de la producerea lor au trecut 9, respectiv 10 ani. Este vorba de:

• provincia Iugoslavă Kosovo ( fenomenul -momentul Kosovo- certificarea de suveranitate prin majorizarea etnică a unui teritoriu naţional)
• tratatul de bună vecinătate cu Ucraina impus României şi poporului român drept o condiţie pentru integrarea noastră în NATO.( cel puţin aşa spunea Emil Constantinescu şi ministrul său de externe Adrian Severin în perioada negocierilor şi la semnarea lui)

În cazul provinciei Kosovo am spus-o de la tribuna Camerei Deputaţilor aveam de-a face şi asta se confirmă astăzi cu un fenomen care în politica mondială care nu se va opri doar la Kosovo, ci va continua în mod sigur în lumea viitoare cu efecte clare de instabilitate.

Subiectul Kosovo va face obiectul unei declaraţii politice ulterioare.

După 10 ani revine în actualitate Tratatul cu Ucraina - un tratat forţat de către un anumit segment al grupului de politicieni care au condus România în perioada 1997-2000, în frunte cu preşedintele României de atunci, Emil Constantinescu, şi ministrul său de externe, Adrian Severin. Tratatul cu Ucraina a fost un act forţat şi semnat de România din interesele politice ale preşedintelui Emil Constantinescu care prin declaraţia făcută în timpul negocierilor confidenţiale între experţii celor două ţări şi-a permis să afirme public fără să fi consultat poporul român "Suntem gata de cedări istorice", iar aceste cedări istorice se numeau vechile teritorii româneşti: Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei, Basarabia de Sud, parte din Delta Dunării, probabil Insula Şerpilor şi părţi ale Platoului Continental al Mării Negre. Prin declaraţia făcută publică cu iresponsabilitate şi fără acceptul poporului român pe care nu l-a consultat nimeni, Emil Constantinescu nu numai că a întrerupt negocierile, dar a forţat semnarea Tratatului, lezând astfel interese majore ale României şi poporului român. Din păcate, Emil Constantinescu nu a forţat semnarea unui tratat formal oarecare. El şi ministrul de externe Adrian Severin, alături de regimul bolşevic, de dictatorul Hruşciov. Probabil că atât Emil Constantinescu, cât şi Adrian Severin vor avea în viitor un loc de cinste în istoria Ucrainei (poate nişte statui-busturi din beton la Kiev - nu m-ar surprinde). În acelaşi timp, Tratatul negociat şi semnat de Emil Constantinescu şi Adrian Severin mai fac un lucru oribil - legiferează şi acceptă consecinţele unuia din cele mai odioase pacte din istorie - pactul Ribentrop-Molotov ale cărui consecinţe au creat atâtea suferinţe poporului român. Mai mult, inconştienţa celor doi demnitari a consfinţit şi rupturile teritoriale provocate ţării noastre de către fosta URSS după ruperea României în august-octombrie 1944, aici fiind vorba de partea de sud a Basarbiei, parte din Delta Dunării, Platoul Continental şi Insula Şerpilor din Marea Neagră.

Din păcate, tratatul de bună vecinătate cu Ucraina are şi alte mari scăpări intenţionate în opinia mea - nu clarifică obligaţiile Ucrainei ca stat faţă de numeroasa comunitate românească din fostele teritorii luate cu forţa României. Nu este vorba aici numai de drepturi culturale, ci şi de cele patrimoniale. Nu sunt rezolvate probleme de proprietate şi a dreptului la despăgubire pentru bunurile pierdute de către statul român şi de către foştii lui cetăţeni, deportaţi, exilaţi sau imigraţi în România. Nu sunt clarificate obligaţiile statului ucrainean faţă de foştii cetăţeni români, foşti locuitori ai teritoriilor luate cu forţa de Uniunea Sovietică şi cedate Ucrainei de Emil Constantinescu şi Adrian Severin. Acestora nu le sunt eliberate documente cu privire la bunurile deţinute şi rămase în Ucraina, precum şi documente de stare civilă şi de muncă. Mai mult, Tratatul de care a făcut şi face atâta caz Emil Constantinescu - a lăsat deschisă în Ucraina şi România o stare conflictuală pe multiple planuri. Prin tratatul incorect negociat Emil Constantinescu şi Adrian Severin au stimulat o anumită agresivitate a Ucrainei de astăzi ( a se vedea declaraţia din aceste zile a lui Tarasiuc- fost ministru de externe al Ucrainei). Nu am văzut nici astăzi din partea ministrului nostru de externe vreo reacţie la astfel de declaraţii.

Având în vedere cele de mai sus, mă întreb cu ce a greşit Preşedintele Băsescu când şi-a exprimat îngrijorarea şi nemulţumirea înainte de întâlnirea NATO de la Bucureşti faţă de Tratatul cu Ucraina şi modul în care el a fost negociat şi semnat? S-a spus de către politicieni şi analişti politici de duzină că preşedintele a făcut o gafă chiar de proporţii. Fals -preşedintele Traian Băsescu a afirmat că:

Tratatul a fost forţat şi nu trebuia semnat cu prevederi neclare antiromâneşti.

Tratatul nu a rezolvat starea de litigiu între cele două state.

Avertisment Ucrainei că din punct de vedere al relaţiilor cu România nu îndeplinesc condiţiile de aderare la NATO- Ucraina rămânând mereu agresivă în relaţiile cu România.

Emil Constantinescu, fost preşedinte, şi Adrian Severin, ministrul său de externe poartă o mare responsabilitate dată de cedările istorice, neasigurarea drepturilor pentru membrii comunităţii româneşti din Ucraina, nerezolvarea unor probleme de frontieră rămase într-un acut litigiu : de ce mai vorbesc oare aceşti doi oameni despre interese naţionale, când împreună au lovit în marile interese ale României şi poporului român prin Tratatul negociat şi semnat cu Ucraina?

Dedic această declaraţie prof. univ. dr. Tiberiu Tudor de la Universitatea din Bucureşti, autorul cărţii "Starea unui Tratat" şi tuturor celor care nu acceptă minciuna ridicată la rang de politică de stat.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

Din partea Grupului parlamentar UDMR, domnul Becsek-Garda Dezideriu şi se pregăteşte Grupul parlamentar al Partidului Conservator.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Susţinerea oficială a masei retrocedărilor de către prefecturi s-a generalizat în ultima perioadă. Astfel, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împreună cu mine am organizat mai multe controale privind retrocedările terenurilor cu vegetaţie forestieră de pe raza judeţului Harghita.

Cu ocazia acestor verificări, s-au constatat numeroase infracţiuni, însă majoritatea abuzurilor şi realităţilor prezentate de către echipa de control au fost muşamalizate de către organele competente ale statului. Mai mult chiar, unii funcţionari ai prefecturii au sprijinit muşamalizarea cazurilor.

Sprijinirea corupţiei se poate constata şi în faptul că în foarte multe dosare de reîmproprietărire au fost introduse ulterior o serie de acte prin care s-a încercat muşamalizarea infracţiunilor.

După constatările Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, mai mulţi funcţionari publici au formulat în presa locală din judeţ declaraţii calomnioase la adresa Parlamentului.

În primele zile ale lunii aprilie, din partea prefecturii s-a deplasat la Gheorgheni şi Miercurea-Ciuc reprezentanţii aşa-numitei Comisii de disciplină a funcţionarilor publici din judeţul Harghita. Controlorii din partea prefecturii, în frunte cu domnul Isán Jenö, în loc să verifice infracţiunile semnalate, au luat în mod deschis apărarea funcţionarilor amintiţi.

Stimate domnule ministru Cristian David,

Verificările efectuate de către Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor a dovedit clar că în judeţul Harghita este o corupţie instituţionalizată.

Din păcate, juriştii prefecturii încalcă legislaţia în vigoare, cum este şi cazul domnului Isán Jenö. Sper că acest funcţionar corupt îşi va primi pedeapsa pentru susţinerea în mod oficial a corupţiei.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

Din partea Grupului Partidului Conservator, doamna Ionica Popescu a depus în scris.

Urmează domnul Eduard Hellvig.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se referă la "Reforma NATO şi impactul său asupra obiectivelor de politică externă ale României".

2-4 aprilie 2008, Bucureşti, a 20-a reuniune la nivel înalt a Alianţei Nord-Atlantice. Dacă în cadrul summitului de la Praga, din noiembrie 2002, România era invitată să înceapă convorbirile de aderare, în aprilie 2008, cu ocazia summitului de la Bucureşti, România a găzduit cel mai important eveniment organizat vreodată în ţara noastră. Din mijlocul evenimentelor sau prin intermediul mass-media, am urmărit dezbaterile şi deciziile pe care statele membre NATO le-au luat cu privire la viitorul Alianţei, la rolul pe care NATO intenţionează să-l joace pe scena internaţională în următorii ani.

Schimbările importante la nivelul NATO care, datorită poziţiei geopolitice a României şi a dublei sale calităţi de membru atât al NATO, cât şi al Uniunii Europene, îi creează oportunitatea de a juca un rol activ în procesul de stabilizare regională şi de a participa efectiv la procesul de reformare a Alianţei. Astfel, în perioada următoare România are şansa de a da o dovadă de determinare, acţiune şi eficienţă pentru a deveni un lider regional eficient şi responsabil: contribuţia la transformarea politicilor şi structurii NATO, la un nou sistem de planificare a apărării în cadrul NATO, de a sprijini Alianţa atât la est, cât şi la sud de România, precum şi de a sprijini colaborarea NATO - Uniunea Europeană sau de a contribui la crearea unui spaţiu de stabilitate, securitate, prosperitate şi democraţie în regiunea Mării Negre.

Ultimul punct pe care aş dori să vi-l supun atenţiei este cel al accentului pe care NATO l-a pus pe comunicarea pe parcursul summitului. Astfel, Alianţa Nord-Atlantică şi-a creat un site de web menit să asigure comunicarea în timp real cu publicul larg şi mass-media, precum şi un canal TV, menit de a promova îmbunătăţirea imaginii NATO şi care va transmite imagini asupra misiunii Alianţei din Afganistan.

Ceea ce putem remarca în acest sens este că, într-o ordine politică internaţionalizată, Internetul, reducând în mod considerabil costul informării şi al comunicării, are potenţial nu doar de a pune bazele unei comunicări mai eficiente între actorii transnaţionali, ci şi de a construi o cetăţenie mai informată şi mai activă cu privire la chestiunile de politică externă, indiferent dacă vorbim despre cetăţeanul român sau cel american.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului minorităţilor naţionale, domnul Aledin Amet.

Vă anunţ că a depus declaraţia politică în scris domnul Miron Ignat.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "În favoarea înfiinţării unui Institut cultural al tătarilor din România".

Existenţa unei naţiuni are, ca element de continuitate, cultura. Fie că este vorba de aspectul intelectual, fie că este vorba de elementul tradiţional, tot ceea ce se identifică cu dimensiunea spirituală capătă valoarea de netăgăduit a permanenţei.

Comunitatea tătară din România se poate mândri cu personalităţi care au făurit şi făuresc lucrarea de înaltă ţinută, numită "identitate".

Noi, tătarii, am menţinut, în acest spaţiu, spiritul elitist turcic.

Noi, tătarii, am menţinut, în acest spaţiu, religia islamică.

Iată de ce, înfiinţarea unui institut cultural, care să promoveze, într-o măsură mai eficientă, valorile etniei noastre, ar fi un fapt benefic. În cadrul unui astfel de centru, se pot organiza manifestări culturale, fără a fi omisă, însă, latura ştiinţifică. Dorim să evidenţiem realizările unor conaţionali, realizări cu adevărat remarcabile. Dorim să fructificăm abnegaţia şi talentul acestora, tocmai pentru că se disting prin ceea ce realizează şi tocmai pentru că nu trebuie să se risipească ceea ce realizează.

Cărturari importanţi au contribuit la împlinirea vieţii culturale. Nume precum Mehmet Niyazi, Ismail Ziyaiedin, Altay Kerim, Yaşar Memedemin, Sebat Iusein, Mehmet Vani Iurtsever sunt, în acest sens, edificatoare. Faptul că au publicat, de cele mai multe ori, în limba tătară, a făcut ca operele lor să fie, din păcate, mai puţin cunoscute, motiv pentru care susţinem această pledoarie în favoarea înfiinţării unui institut cultural al tătarilor din România.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

Din partea Grupului P.S.D. doamna Minodora Cliveti şi se pregăteşte domnul Mircia Giurgiu, independent.

Doamna Minodora Cliveti:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Europa ne ajută. Dar ne şi sancţionează."

Comisia Europeană a transmis de curând cea de-a doua şi ultima avertizare cu privire la funcţionarea necorespunzătoare a numărului european unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Pentru cei care, deşi cetăţeni europeni, nu ştiu care este scopul şi importanţa acestui număr, precizez că acest număr gratuit şi universal este folosit în cazuri de urgenţă, inclusiv în cazuri de exercitare a violenţei domestice, pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei tuturor cetăţenilor europeni aflaţi în situaţii critice.

Interesul Comisiei Europene de implementare corectă şi reală a folosirii acestui număr este îndreptat, fireşte, spre interesul ocrotirii românului, dar şi a cetăţenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene aflaţi pe teritoriul României, devenită parte integrantă a acestei Uniuni.

Este, aşadar, un caz tipic de ajutare a românului de către Europa: vrem nu vrem, numărul unic este o realitate europeană de care acesta, românul, trebuie să se folosească la nevoie.

Problema este însă: de ce e nevoie de supărarea Comisiei europene pentru ca acest număr să fie operabil? De câtă vreme mai are nevoie România europeană pentru a se alinia alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene în care a intrat, nu-i aşa, pentru "mai binele cetăţenilor români"? De ce nu sunt în stare autorităţile de resort să implementeze acest sistem? Din aceleaşi motive pentru care nu am reuşit să asimilăm decât sume derizorii din fondurile europene, în timp ce Bulgaria, de pildă, a înfiinţat în cadrul Parlamentului său o subcomisie specială pentru monitorizarea acestui proces şi face din atragerea de fonduri europene un ţel naţional.

Autorităţile româneşti trebuie să se conformeze normelor europene nu numai pentru că aşa este jocul grupului celor 27, ci mai ales pentru ca România şi cetăţenii ei au făcut deja eforturi considerabile pentru ca visul euro să se împlinească. Între 2001-2004 s-a muncit infernal în Parlament şi Guvern pentru ca legislaţia noastră şi sistemul nostru statal să se plieze pe cel european.

Nu accept ca acum, când suntem "intra muros", între zidurile europene, să lăsăm mentalităţile româneşti, mult invocate drept scuză pentru toate eşecurile noastre, să ne ciuntească bucuria. Suntem gata să beneficiem de tot ce e european, inclusiv de numărul unic de urgenţă.

Cerem, deci, Guvernului să se scuture de indolenţă şi să acţioneze în mod european.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul Mircea Giurgiu.

Vă anunţ, stimaţi colegi, că au mai depus între timp declaraţiile politice în scris doamna Mihaela Adriana Rusu, domnul Vasile Puşcaş, domnul Lucian Băluţ, domnul Alexandru Mazăre şi domnul Eduard Martin, domnul Relu Fenechiu, domnul Dan Motreanu, domnul Horea Uioreanu, domnul Nicolae Popa, domnul Miron Ignat, l-am anunţat.

Aveţi cuvântul, stimate coleg.

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este: "Păcăleală de 1 aprilie".

De fiecare dată, în ultimii ani, la 1 aprilie, ni se anunţă noi majorări de preţuri la alimente, servicii şi utilităţi. Aşadar, iată că în afară de o zi a păcălelilor este o zi pe care mulţi dintre concetăţenii noştri n-o uită. Despre valul de scumpiri şi consecinţele acestuia am pregătit un material pe care îl depun la secretariat.

Vă mulţumesc.

(Declaraţia politică a fost consemnată conform materialului depus la preşedintele de şedinţă.)

Se pare că data de 1 aprilie va rămâne pentru totdeauna în conştiinţa românilor drept ziua care le aduce noi majorări de preţuri la alimente, servicii şi utilităţi.

În fiecare an, cel puţin din 2005 până în prezent, 1 aprilie nu a rămas doar "ziua păcălelilor", a unor glume nevinovate făcute de prieteni sau de posturile de televiziune ori ziare abonaţilor. Mai nou, în România a devenit o practică majorarea preţurilor de 1 aprilie, poate tocmai pentru ca omul de rând să creadă că, de fapt, e numai o păcăleală, o glumă proastă şi totul va rămâne la fel. Numai că, de fiecare dată, preţurile cresc şi cresc şi par a nu se opri din acest proces extrem de păgubos pentru buzunarul fiecăruia.

Ciudat, însă, este altceva: autorităţile vin cu tot felul de statistici prin care arată "procentele mari" cu care au crescut salariile în ultima perioadă. Uită din ecuaţie tocmai procentele mult mai mari cu care cresc preţurile. În ciuda "bunei intenţii" a autorităţilor de a arăta efortul pe care îl depun pentru a creşte salariile, uită că, de fapt, majorarea salariilor este estompată de creşterea mult prea mare a preţurilor.

Şi atunci, ce ne rămâne de făcut? Ieşim în stradă? Ce rezolvăm? În prezent sunt atâtea conflicte de muncă şi greve şi toate acestea par a nu interesa pe nimeni. Cei care decid majorarea preţurilor pentru a le corela cu cele din Uniunea Europeană "nu cunosc" procesul de corelare a salariilor cu cele din UE. Potrivit statisticilor, România are cel mai mic salariu minim pe economie. Şi asta la un an de la aderare. Semnele aderării nu se văd decât în creşterea alarmantă şi vertiginoasă a preţurilor, salariile rămânând la un nivel extrem de scăzut. Puterea de cumpărare a românilor este foarte mică şi, din păcate, continuăm să fim o naţiune de asistaţi social. Asta în loc să fim stimulaţi să găsim soluţii pentru a ne ajuta singuri.

Birocraţia accesării fondurilor europene, în diverse domenii, este foarte stufoasă şi cei care totuşi găsesc resursele să aplice, renunţă pentru că nu îşi pot permite să acceseze un program european. În fiecare an, încă din perioada de preaderare, România returna sume importante pentru simplul motiv că nu erau cheltuite. Acum se întâmplă exact acelaşi lucru. De ce? Nu avem profesionişti care să redacteze corect proiectele pentru accesarea fondurilor? Avem, dar nu vrem sau nu ştim să îi folosim. Întreb din nou: de ce?

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul Emilian Frâncu de la PNL şi se pregăteşte domnul Vasile Mocanu de la PSD.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Îngheţata românească la malul mării".

Domnul preşedinte George W. Bush s-a simţit foarte bine la prânzul de la Neptun. Atât de bine încât a trecut cu vederea populismul domnului preşedinte Traian Băsescu, care a ţinut morţiş să le vorbească ziariştilor convocaţi pe plajă despre două subiecte în care, zice dânsul, ar fi căzut de acord cu şeful executivului de la Casa Albă.

Oricât de mult ne preocupă pe noi, românii, problema suspendării vizelor de intrare în Statele Unite, e de la sine înţeles că preşedintele Americii nu poate impune Congresului de la Washington să modifice o lege care nu este special făcută pentru o ţară sau alta. Discuţia pe acest subiect la prânzul de la Neptun rămâne, astfel, o simplă convorbire informală între doi comeseni care aşteptau schimbarea farfuriilor între felul întâi şi felul al doilea. De altfel, însuşi domnului Băsescu i-a scăpat un indiciu în această direcţie, atunci când a pomenit despre introducerea paşapoartelor biometrice pentru cetăţenii români. Cu alte cuvinte, oricât de mare ar fi inexistenta izbândă pe care a raportat-o Traian Băsescu la malul mării, România are ceva de făcut, nu America, dacă vrem să călătorim fără vize dincolo de ocean.

Cealaltă victorie a preşedintelui Traian Băsescu constă în aceea că, manifestând veleităţi de arbitru-jucător al unei "democraţii originale", a simţit nevoia să îl plictisească la desert pe preşedintele George W. Bush cu verdictul (cu siguranţă nedrept, dar verdict - adică un subiect definitiv încheiat pe masa justiţiei) în cazul lui Teo Peter. Nicăieri în lumea civilizată, un şef de stat nu "pune o vorbă" la un alt şef de stat ca să se modifice sentinţele judecătoreşti. Bună sau rea, dreaptă sau strâmbă (ca în cazul de faţă), sentinţa e sentinţă şi preşedintele Americii nu are ce comenta, chiar dacă, în particular, dumnealui ar fi de acord cu părerea noastră.

Cele două trâmbiţate aşa-zise victorii ale preşedintelui Traian Băsescu au fost elegant taxate de preşedintele George W.Bush, care i-a mulţumit gazdei sale pentru ospitalitate şi i-a lăudat îngheţata, recomandând-o cu multă căldură presei americane.

Dacă acestea două au fost temele principale de discuţie ale preşedintelui Traian Băsescu în vila de la Neptun, tare mă tem că somptuoasele aeronave prezidenţiale au ars kerosenul degeaba, tur-retur, între Bucureşti şi Constanţa.

Nu aş vrea să vorbesc cu păcat. Dar, să îl ai numai pentru tine, timp de câteva ore, pe preşedintele Americii şi să discuţi cu el subiecte închise, în loc să abordezi ceea ce este cu adevărat stringent şi rezolvabil pentru România, iată un nedorit exemplu despre cum îţi poţi rata misiunea istorică de şef al statului la un summit altminteri reuşit din punct de vedere organizatoric.

Metaforic vorbind, îngheţata domnului Băsescu s-a cam topit şi a curs din cornete, la malul mării.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul Vasile Mocanu şi se pregăteşte domnul Ştefan Baban de la PRM.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Economia s-a îmbolnăvit!"

De trei ani, România s-a transformat într-o piaţă de desfacere a mărfurilor străine. E adevărat că trăim într-o economie de piaţă, dar de ce piaţa trebuie să fie numai a altora?

De trei ani, importurile în judeţul Iaşi au explodat. Numai în 2007 diferenţa dintre exporturile şi importurile din judeţul pe care îl reprezint în Parlament a crescut de patru ori. Anul trecut, deficitul s-a ridicat la peste 125 de milioane de euro. În acest ritm, economia ieşeană în loc să "duduie" va "bubui" în scurt timp. A cui o fi vina?

Balanţa comercială spune multe despre starea de sănătate a unei economii. Guvernanţii ne asigură că totul este bine, că România se dezvoltă, că Regiunea Nord-Est (din care face parte şi Iaşiul) are un potenţial uriaş. Aşa să fie oare? Cine minte?

Statisticile arată că până şi puţinele exporturi pe care le mai fac întreprinderile Iaşiului se bazează mai ales pe textile, care lucrează însă cu materialele fabricii din afară, folosind doar forţa de muncă autohtonă, care este mult mai ieftină decât pe tot cuprinsul Uniunii Europene. Apoi, la final, aceste mărfuri care încorporează muncă românească sunt trimise în afară. Practic, câştigul realizat de pe urma unor asemenea vânzări în afara ţării nu ne aduce atât de necesara plusvaloare. Ieşenii beneficiază doar de nişte salarii minuscule, care le asigură doar un trai la limita supravieţuirii.

Uitaţi-vă ce se întâmplă acum la Automobile Dacia. Dacă guvernanţii nu iau măsuri grabnice, s-ar putea ca această stare de fapt păguboasă să se generalizeze peste tot în ţară.

Dar au guvernanţii soluţii?

Cu câţiva ani în urmă, înaintea puterii portocalii, cu nuanţe de galben de astăzi, Guvernul PSD condus de Adrian Năstase dădea un impuls economiei naţionale prin promovarea campaniei "Produs în România". De ce liberalii, parcă ei erau adepţii formulei "Prin noi înşine", nu-i aşa? au uitat această iniţiativă?

Apoi, de ce este neglijat potenţialul agricol cu adevărat uriaş al României? Referindu-mă numai la judeţul Iaşi, acesta poate să asigure alimente pentru două judeţe şi jumătate. Cu o condiţie: ca agricultura să reintre în rândul priorităţilor Guvernului. Din nefericire, guvernanţii şi-au propus doar să falimenteze agricultura românească. Probabil, cineva este interesat să consumăm doar produse agricole din străinătate.

Iată de ce atât ţăranii cât şi muncitorii din Iaşi şi din România privesc cu tot mai multă îngrijorare actuala guvernare.

Guvernanţii, treziţi-vă la realitate, până nu este prea târziu!

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea grupului Partidului Conservator, domnul Ioan Ţundrea, dacă este. Nu este. Ioan Ţundrea?

Domnul Dragoş Dumitriu.

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Stimaţi colegi,

Un antevorbitor din partea Partidului Conservator a vorbit exprimându-şi o părere favorabilă despre NATO, despre summit. Eu nu am aceeaşi părere favorabilă şi mai ales despre Pactul Nord Atlantic. Din această cauză, pe data de 2 aprilie, în timp ce, la indicaţiile NATO, democraţia era călcată în picioare şi arestată, am trimis prin intermediul agenţiilor de presă o scrisoare deschisă adresată reprezentanţilor României la summit. Prin respectivul demers, ceream celor vizaţi să respecte dreptul constituţional al cetăţenilor la informare, precum şi cel la consultare în vederea adoptării unor decizii majore, ce privesc problematica de interes naţional.

Reproduc în cele ce urmează documentul în cauză:

"Scrisoare deschisă adresată reprezentanţilor României la summitul NATO.

În calitate de parlamentar al unei ţări democratice am obligaţia de a apăra drepturile cetăţenilor. Printre aceste drepturi, la loc de cinste se află cel la informare, mai ales în privinţa problemelor de importanţa celei a prezenţei militare româneşti pe teatrele de război deschise şi gestionate de NATO. De aceea, în cadrul creat de summitul NATO, consider că reprezentanţii României trebuie să solicite răspunsuri clare în legătură cu acţiunile NATO în care este implicată ţara noastră. Mă refer la trei teme majore militaro-politice: primo, motivaţia diplomatică şi probatoriul care au stat la baza intervenţiei militare în Irak; secundo, strategia, scopul şi etapizarea clară, actualizată, a operaţiunilor militare din Afganistan: terţo, strategia NATO din fosta Iugoslavie, mai ales în zona musulmană, creată prin intervenţia NATO în Europa.

De asemenea, este obligatoriu să se dea explicaţii cu privire la recuperarea pierderilor şi a cheltuielilor României odată cu participarea la demersurile militare ale pactului. Mă refer la datoria irakiană, la blocada Dunării, la desfiinţarea bazelor militare din ţară, în fine, la marile investiţii solicitate cu ocazia aderării la NATO, dar şi cheltuielile pricinuite de participarea la conflicte alături de forţele pactului.

Atrag atenţia reprezentanţilor României şi în privinţa respectării condiţiilor de "democratizare", atât de îndeaproape urmărite în cazul ţării noastre, în ceea ce priveşte posibilii noi membri ai pactului, mai ales Georgia, Albania şi Ucraina.

Această scrisoare, cu caracter de declaraţia politică, este atât un ecou la întrebările puse de cetăţeni români, dintre care unii şi-au pierdut locurile de muncă din cauza "sacrificiilor" pentru "aderare", cât şi exprimarea drepturilor fundamentale la informare şi participare la decizie în privinţa problemelor de importanţă naţională.

2 aprilie 2008, Câmpulung Muscel"

Întrucât aceste probleme nu au fost ridicate de reprezentanţii noştri în perioada summitului, le cer, în baza drepturilor de cetăţean, precum şi a prerogativelor de parlamentar să prezinte public răspunsurile cu privire la chestiunile sus-menţionate.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Ştefan Baban şi se pregăteşte domnul deputat Mihai Dumitriu. Domnul Mihai Dumitriu a depus în scris.

În consecinţă, o să-i dau cuvântul domnului Gheorghe Chiper.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Summitul NATO"

S-a tras cortina peste cel mai mare eveniment care a avut loc în România de la Revoluţia din 1989 şi până în prezent: summitul NATO de la Bucureşti.

Indiferent de cârcotelile nemulţumiţilor, indiferent de sincopele în organizarea acestui festin politic, indiferent de stângăciile afişate de oamenii politici ai României, acest eveniment a marcat chiar şi pentru trei zile importanţa unei ţări balcanice, tânără aderantă la această alianţă care a încercat din răsputeri şi zic eu că a reuşit să se facă cunoscută de întreaga lume.

Faptul că a găzduit trei zile pe cei mai puternici oameni ai lumii, faptul că a fost demonstrată voinţa alianţei pentru o lume mai bună, fără conflicte, faptul că acceptarea unor noi ţări membre a ţinut doar de orgoliile şi ambiţiile politice ale unor ţări, faptul că Europa şi Rusia au demonstrat că sunt adevărate forţe politice, faptul că Bucureştiul a fost identificat pentru prima dată, în ultimii 18 ani ca şi capitală a României (şi nu Budapesta, ca până acum), poate fi considerat ca un merit al politicii României şi este, cred, destul de acoperitor pentru neajunsurile create bucureştenilor, vizavi de culoarul unic şi de multe alte restricţii ce le-au fost impuse pe durata acestui summit.

Pentru a nu ştiu câta oară am constatat cu amărăciune că politica internaţională este pentru marii jucători ai scenei, care apelează la ţări precum România, Cehia, Polonia, Ungaria doar atunci când încearcă să impresioneze şi mai ales să copleşească adversarul. Lucrul acesta s-a văzut şi a fost simţit de la cetăţeanul de rând şi până la întreaga clasă politică în aceste trei zile de summit. Pentru prima dată de la naşterea Alianţei, Europa şi Rusia au fraternizat, mai pe faţă, mai pe ascuns împotriva unei Americi care a folosit această alianţă pentru ambiţiile şi orgoliile sale personale, dar mai ales pentru interesele sale economice (vezi luptele din Afganistan, Irak etc.).

România a conştientizat faptul că nu te poţi duce la război doar pentru că eşti membru NATO şi trebuie să îndeplineşti anumite condiţii pe care le-ai acceptat atunci când ai fost primită. Jertfele omeneşti de pe câmpurile de luptă din Afganistan şi Irak au maturizat conducerea politică a acestei ţări, care a condiţionat, măcar de ochii cetăţenilor, continuarea participării la coaliţia internaţională.

Un gust amar mi-a lăsat amânarea aderării Macedoniei la NATO, doar pentru că Grecia şi-a manifestat tradiţionalismul exacerbat şi dreptul său de veto. Acest lucru mi-a adus aminte de tristeţea şi dezolarea pe care le-am simţit atunci când România nu a fost acceptată alături de celelalte ţări foste socialiste în această alianţă, chiar dacă eforturile sale economice şi politice (inclusiv mult discutatul şi mult hulitul tratat cu Ucraina) au fost imense şi dureroase. Este rândul macedonenilor să se întrebe la ce le-au folosit sacrificiile şi constrângerile, dacă doar un veto le-a spulberat aşteptările, iar celelalte ţări nu au ridicat un deget să-i ajute.

S-a tras cortina peste summitul NATO de la Bucureşti, cu greşeli, cu câştiguri, cu pierderi, cu insatisfacţii, cu mulţumiri şi nemulţumiri. Per ansamblu, putem spune că am asistat cu toţii la un eveniment istoric. Şi asta mai contează încă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul Alecsandru Ştiucă are cuvântul din partea Grupului parlamentar al PSD.

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

"Stadiul adoptării surselor de energie regenerabilă"

Am participat, în calitatea de membru al delegaţiei române la Adunarea Parlamentară Euro-mediteraneană, la două reuniuni recente ale Comisiei Economice, Financiare, pentru Afaceri Sociale şi de Educaţie a APEM. Acestea vizau, printre altele, şi problema surselor de energie regenerabilă, o temă de mare actualitate pentru ţările Uniunii Europene şi cele riverane Mării Mediterane.

La întâlnirile menţionate au participat, alături de reprezentanţii ţărilor membre APEM şi ai Parlamentului European, şi o serie de invitaţi - reputaţi specialişti, cum ar fi prof. dr. Gerhard Knies, coordonatorul iniţiativei TREC (Cooperarea Transmediteraneană pentru Energie Regenerabilă) şi manager al proiectului Desertec pentru Clubul de la Roma.

Cu acest prilej, domnia sa a oferit detalii referitoare la proiectele în care este implicat şi care vizează investirea, între anii 2000-2050, de către Uniunea Europeană, a 10 miliarde de euro în folosirea energiei solare, care este inepuizabilă şi esenţială pentru viitor, dar şi cu privire la proiecte care implică construirea de centrale solare, hidroelectrice, biomass şi geotermale. A fost oferit exemplul proiectului de obţinere a energiei electrice solare şi hidro realizat în Palestina, care este un efect al cooperării dintre Palestina, Egipt şi Uniunea Europeană.

De asemenea, U.E., în cooperare cu statele riverane Mediteranei, pune la cale exploatarea energiei solare în mijlocul deşertului, în cadrul proiectului Desertec. Conceptul Desertec vizează să pună tehnologia şi deşertul "la lucru" pentru a produce energie, apă potabilă şi un climat de securitate. Mai multe ţări, cum ar fi Algeria, Egipt, Iordania, Libia, Maroc şi Tunisia au manifestat deja interesul pentru acest gen de cooperare.

În acest context, reprezentantul Comisarului European pentru Mediu, dl. Claude Rouam, a vorbit despre nevoia de promovare a energiei regenerabile în regiunea euro-mediteraneană, în condiţiile în care ţările membre ale Uniunii Europene sunt nevoite să importe masiv petrol.

Mulţi dintre noi cunoaştem că, pentru anul 2020, Comisia Europeană a fixat pentru Uniunea Europeană obiectivul de utilizare în proporţie de 20% a energiei obţinute din surse regenerabile. Dar câţi dintre noi pot să indice trei proiecte recente din România care valorifică surse regenerabile de energie? În ţările occidentale vedem la tot pasul instalaţii eoliene de producere a energiei electrice şi totuşi, în Occident se consideră că nu s-a făcut îndeajuns.

Drama este că, dacă întrebăm actualul nostru Guvern, vom afla că s-au realizat foarte multe... pe hârtie. În viaţa de zi cu zi, însă, nu vedem rezultatele concrete ale politicii energetice referitoare la sursele regenerabile. În realitate, ponderea majoritară între aceste surse utilizate în România continuă să o deţină hidroenergia şi foarte puţin celelalte tipuri de energie, care sunt folosite în mod curent în ţările vestice - biocombustibilii, energia eoliană, energia solară.

În aceste condiţii, de diferenţe majore de mentalitate şi de rezultate, consider că nu vom putea ţine pasul cu exigenţele europene anunţate de preşedintele Manuel Barroso în 24 ianuarie 2008 şi care stabilesc ţinte precise pentru perioada ce urmează.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PRM are cuvântul domnul profesor Adrian Moisoiu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Deoarece prea s-au înmulţit cei care pun sub semnul întrebării continuitatea românilor pe teritoriul Ardealului, declaraţia mea politică de astăzi este o sinteză a unui material referitor la cercetările arheologice efectuate în urmă cu câteva decenii în judeţul Mureş, la care, din păcate, astăzi se fac referiri foarte rare şi care atestă indubitabil existenţa uneia din cele mai vechi sau a unuia dintre cele mai vechi nuclee ale latinităţii orientale şi pe care îl voi depune la secretariat pentru a fi publicat, cu voia dumneavoastră, integral.

Se intitulează "Continuitatea românească şi stânca de care s-a spart valul".

Cercetările arheologice atestă pe teritoriul Municipiului Târgu-Mureş şi al judeţului Mureş o locuire de peste 7 mii de ani. Populaţia proto-dacă a evoluat de la 90 de aşezări umane, câte erau în preistorie până la 147 în epoca bronzului. Populaţia dacă a ajuns să întemeieze 242 de localităţi în epoca Hallstatt şi La Tène. Din anul 5500 până în anul 2500 î.e.n. strămoşii noştri din Judeţul Mureş au cultivat 4 culturi, apoi din anul 2500 până în secolul III e.n. 7 culturi exprimate prin arta lucrării ceramice.

Târgu-Mureşul s-a impus în arheologie prin depozitele istorice din toate timpurile: preistorie, epoca bronzului, epoca fierului şi epoca daco-romană, toate găsite în cele 12 cartiere ale oraşului. Trei drumuri romane legau oraşul Târgu-Mureş cu cele 2556 de comune din epoca daco-romană. Existenţa populaţiei daco-romane este atestată documentar prin surse bizantine în două comune din judeţ: Moreşti şi Cipău, chiar în epoca năvălirilor, anul 602 e.n., deci cu mai bine de 300 de ani de la retragerea administraţiei romane. Localitatea Săcalu de Pădure, în limba latină "Zakalus", cu o populaţie în permanenţă pur românească este atestată documentar printre primele, nu numai din Transilvania, ci chiar din România în anul 1169. Nu există pe teritoriul oraşului şi chiar al judeţului vreo urmă a populaţiilor alogene care au invadat Europa: huni, ostrogoţi, vizigoţi sau avari.

Judeţul Mureş şi municipiul Târgu-Mureş au reprezentat un puternic pilon de rezistenţă naţională prin şcoala latinistă: Petru Maior, Gheorghe Şincai, cât şi prin revoluţionarii de la 1848, Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Constantin Românu Vivu, August Treboniu Laurian, şi de ce nu, prin faptul că acolo s-a creat Uniunea Vatra Românească - "Stânca" de care s-a oprit valul iredentist în iarna şi primăvara anului 1990, atunci când România era un sat fără câini.

Vă mulţumesc.

Depun anexa, domnule preşedinte.

(Anexa a fost consemnată conform materialului depus la preşedintele de şedinţă.)

Daco-Romania şi oraşul Târgu-Mureş

În anul 105 al erei noastre, pe întregul teritoriu Carpato-Danubiano-Pontic a fost consfinţită apariţia Daco-Romaniei. Această entitate socio-politică s-a constituit prin sinteza spiritualităţii traco-latine, ce a determinat etnogeneza fizică şi sufletească a poporului român, care s-a înfăptuit an de an şi zi de zi între secolele II şi X ale erei noastre.

Astăzi, din orice parte a judeţului Mureş te vei îndrepta spre oraşul Târgu-Mureş, paşii tăi vor călca pe străvechile dale daco-romane care stau la temelia căilor de comunicaţie moderne. Granitul lor ros de vreme, te va întâmpina pe drumul Cristeştiului, al Mureşenilor, al Sângeorgiului, cât şi pe cele ale Naznei, Sâncraiului, Coruncăi ori a Sântanei de Mureş.

Ajuns la întretăierea acestor drumuri daco-romane, pe malul stâng al Mureşului constatăm urmele aşezărilor stabile ale strămoşilor noştri, care s-au perpetuat pe teritoriul Târgului-Mureş de mai multe mii de ani, pornind din epoca marilor glaciaţiuni. Aceste urme cuprind teritoriul Parcului Sportiv, Cotitura Dâmbul Pietros, Cetatea, Şoseaua Ştefan cel Mare, Clinica Oftalmologică, Universitatea de Medicină, Hipodromul de vis à vis de Spitalul Judeţean, Azomureşul, Fabrica de Cărămizi, Podenii, Remetea, Corunca şi zona "Gloduri" şi "Vârful cu Corn". Peste tot urme arheologice române.

Arheologii nici n-au trebuit să se obosească prea mult, ca să aducă la lumină urmele istorice ale etnogenezei şi continuităţii strămoşilor noştri pe aceste pământuri, deoarece vestigiile se întâlneau la tot pasul. Drumurile daco-romane, la care ne-am referit, de o soliditatea de-a dreptul nemaiîntâlnită, împânzeau întreg teritoriul judeţului fiind dispuse pe traiectul: Ogra, Sânpaul, Iernut, Luduş, traiectul: Ernei, Gorneşti, Petelea, Reghin, Brâncoveneşti, Deda sau pe cel din direcţia: Ivăneşti, Moşuni, Eremitu, Sovata.

Referindu-ne strict la oraşul Târgu-Mureş, constatăm indicii evidente ale prezenţei acestor căi începând cu epoca neolitică, a bronzului şi a fierului, fiind de o mare densitate în perioada Hallstatt şi La Tène. Acest lucru a fost determinant în apariţia încă din perioada anilor 5500-2500 î.e.n. a unui număr mare de culturi ca de exemplu: Cultura ceramicii liniare, Cultura Vinca, Cultura Petreşti, Cultura Cucuteni, sau culturile din anii 2500-800 î.e.n. de tipul culturilor Coţofeni, Glina, Otomani şi Cultura Nouă. Acestora li se adaugă Cultura Sântana de Mureş (sec. IV), Cultura Ariuşd şi Cultura Criş. O puternică dezvoltare a avut Cultura Coţofeni de la sfârşitul mileniului III şi începutul mileniului II î.e.n. prezentă pe teritoriul oraşului Târgu- Mureş (cetate, fabrica de cărămizi, hipodrom) cât şi în perimetrul comunelor Sâncraiu de Mureş, Nazna, Sângeorgiu de Mureş, Voivodeni; ajungând pe calea Mureşului până la Săcalu de Pădure. Important este că aceste culturi au cuprins întreaga ţară, contribuind prin aceasta şi ele la unitatea naţională a poporului român. De asemenea este important că aceste culturi nu au fost însuşite de popoarele migratoare, rămânând un bun peren al poporului nostru care ne recomandă şi azi în istoria omenirii. Judeţul Mureş este deci o vatră a culturilor dace.

Teritoriul oraşului Târgu-Mureş şi a judeţului Mureş nu au fost niciodată pustii, goale, nelocuite, necunoscute (Terra incognita).

O mare densitate traco-dacă, apoi daco-romană a dus la dezvoltarea populaţiei autohtone pe teritoriu dat.

Astfel în epoca Preistorică au fost depistate 90 de aşezări umane puse în evidenţă la Târgu-Mureş şi în jur (la Corneşti, Crăciuneşti, Sântana de Mureş, Pănet, Sâncraiu de Mureş, Acăţari) dar şi la distanţă (la Ibăneşti, Filea, Deda, Jabeniţa, Sovata) etc. În epoca neolitică şi eneolitică aceste localităţi ajung la 142, apoi la 147 în epoca bronzului şi 242 în epoca fierului (Hallstatt şi La Tène) ca să atingă nivelul de 256 în epoca romană. Pe teritoriul oraşului Târgu-Mureş s-au găsit nenumărate unelte confecţionate de strămoşii noştri. El este un adevărat muzeu deschis de antichităţi, care te fac să exclami la tot pasul: "fii atent unde calci, să nu zdrobeşti sufletul strămoşilor noştri". Aproximativ un număr de 7500 până la 5000 de ani ne despart de cele dintâi urme arheologice ale antemergătorilor noştri ce au sfinţit aceste locuri. Nu avem înscrisuri din acele timpuri, dar avem mărturia pietrei cioplite, şi a obiectelor de os şi de aramă. Avem "pandantivul-amulet" de aur găsit la Târgu-Mureş, cât şi ceramica desenată perfect cu figuri geometrice, mărturii depistate în săpăturile din "Parcul Sportiv". Totodată, zona din jur este plină de componente neolitice şi eneolitice constatate la Sântana de Mureş, Ungheni, Vidrasău, Pănet, Acăţari, Ernei, Dumbrăvioara, Gorneşti, Ogra, Sângeorgiu de Pădure, Ivăneşti, Brâncoveneşti, Ibăneşti şi Săcalu de Pădure.

Epoca bronzului, cuprinsă între anii 1800 şi 800 î.e.n., s-a afirmat cu mare preponderenţă în cele 147 localităţi din judeţul nostru. Nenumărate mărturii au rămas evocatoare de la strămoşii noştri traco-daci în urma săpăturilor efectuate la Târgu-Mureş la: Universitate, Cetate, Vârful cu Corn, Cotitura Dâmbului, Gloduri, Corunca, Remetea, Mureşeni şi Cristeşti.

Epoca fierului, de deplină afirmare a culturii dacice, începând cu perioada Hallstatt din anul 800 î.e.n., şi-a lăsat adânci urme în oraşul Târgu-Mureş, pe teritoriul Cetăţii, al Clinicii Oftalmologice, al parcului Sportiv cât şi al Dâmbului Pietros. Aceste vestigii sunt prezente şi la Fabrica de Cărămizi, în Cristeşti şi în Sângeorgiu de Mureş. Ulterior, în perioada La Tène, aceste urme se amplifică ajungând până la Gurghiu, Reghin, Brâncoveneşti şi Săcalu de Pădure, Sângeorgiu de Pădure, Eremitu, Sovata, Sărăţeni. Incontestabil strămoşii noştri au "sfinţit locul" fiind foarte activi. Din acest timp constatăm pe teritoriul oraşului nostru monedele dacice de tip Koson, lanţurile de centură, cataramele, cerceii de argint, brăţările şi mărgelele de sticlă, precum şi admirabilele fibule.

Dacă în perioada Hallstatt s-au afirmat 109 localităţi, numărul acestora au crescut la 133 în perioada La Tène.

Este epoca de deplină afirmare a civilizaţiei dace ce gravita şi centrifuga în jurul celor 10 localizări dacice din oraşul Târgu-Mureş. S-au distins în acest sens prin nenumăratele lor vestigii istorice: Cristeştiul (cu zonele Azomureş, Cetatea de Pământ, Lutăria), Luduşul (Topitoria de Cânepă), Brâncoveneştiul, (Faţada Cetăţii), Corneştiul, Sâncraiul de Mureş, Voivodeniul (La Comoară), Erneiul (Cariera de Piatră), comunele Ivăneşti, Livezeni, Dumbrăvioara, Măgherani, Şilea Nirajului, Gorneşti, Sovata, Idicel, Ruşii Munţi, Jabeniţa (Stăvilar), Solovăstru.

Colonizarea intensă romană întreprinsă după anul 105 e.n., nu a fost numai instituţionalizată, ea a cuprins nenumăraţi veterani şi colonişti, realizând pretutindeni mari puncte de osmoză daco-romană. În afara teritoriului orăşenesc, aceste puncte au fost foarte intens marcate în localităţi ca: Sântana de Mureş, Sângeorgiu de Mureş, Ungheni, Cristeşti, Moreşti, Voivodeni (la şcoală), Iernut (la biserică), Band, Petrilaca de Mureş, Lechinţa, Sângeorgiu de Pădure, Glodeni, Cipău, Chinari, Moşuni, Sărăţeni şi Sovata (la castru) Pretutindeni s-a găsit ceramică provincială romană alături de cea dacă: vase de culoare roşie (pahare, amfore, oale cu toarte canelate, vase de provizii, străchini, ceşti, fructiere, farfurii, toate decorate cu benzi striate, impresiuni cu pieptenele, brâuri alveolare, valuri, butoni etc.) realizate din paste de ceramică poroasă sau sticloasă. Impresionante sunt Canabae-le castrelor romane de la Brâncoveneşti şi Sărăţeni, ca şi stela funerară, închinată de soţul roman Valens Aurelius, soţiei sale dace ce purta antroponimul de Zetzi. Peste tot alături de kosoni dacici se găsesc denari romani imperiali şi republicani, ca şi monede romane de după anul 271 emise de împăratul Constantinus în anul 352 în plină epocă de formare a poporului român. În această perioadă cultura Sântana de Mureş se dezvoltă în întreaga ei deplinătate în oraşul Târgul Mureş, fiind atestată prin săpăturile de la Fabrica de Cărămizi, Parcul Sportiv, din Sângeorgiu de Pădure, Sărmaş, Gorneşti (Ciortaş, spre hotar) Cristeşti şi Batoş. Pe întreg teritoriul ţări noastre limba daco-romană prinde adânci rădăcini; lucru demonstrat de împăratul bizantin Heraclios în anul 641.

Referindu-ne la judeţul Mureş, afirmăm că acelaşi surse bizantine atestă existenţa populaţiei daco-romane în anul 602 e.n. în comunele Moreşti şi Cipău.

În aceste condiţii istorice, înregistrăm epoca de formare a poporului român care s-a perfectat între secolele IX şi X ale e.n.. Această epocă a coincis cu perioada marilor migraţiuni. Referindu-ne la acestea, semnalăm că în judeţul nostru marile mişcări de populaţii alogene, care au înspăimântat la rândul lor toată Europa, nu au lăsat nici o urmă. Aşa s-a întâmplat cu năvălirea hunilor din anul 408, a ostrogoţilor din 471 şi cea a avarilor din 567. Puţine şi rare, sunt însemnele ce au rămas după apariţia gepizilor pe teritoriul Bandului, a Moreştiului sau a Porumbenilor Mici. În ceea ce privesc slavii veniţi în secolul VII ei s-au amestecat cu populaţia locală influenţând organizarea socio-politică, a limbii şi a obiceiurilor. Marea lor dorinţă de-a schimba hidronimia nu a reuşit în cazul Mureşului, acesta rămânând tot Maris ca în epoca daco-romană etichetând toponimia ca şi în zilele noastre cu denumiri ca: Târgu-Mureş, Sâncraiul de Mureş, Sântana de Mureş, Sângeorgiu de Mureş, Mureşeni, Sântioana de Mureş, Vălenii de Mureş, Şăulia de Mureş, Lunca Mureşului, Petrilaca de Mureş etc.

În evoluţia zonei noastre, menţionăm că în secolul VIII sistemul obştilor s-a cristalizat în primele organizaţii prefeudale, care au culminat pe teritoriul nostru cu ducatul lui Gelu ("dux valachorum") din secolul IX-X, a cărui domnie a fost întreruptă în mod sângeros de către Tuhutum pe râul Almaş. Părea că s-a produs o adâncă prăpastie în viaţa neîntreruptă a Daco-Romaniei. Dar în pofida evidentei depresiuni, viaţa multiseculară a renăscut din plin pe teritoriul ţării noastre. Parcă toţi germenii de vitalitate au dat roade chiar şi în cele mai mici localităţi ale existenţei poporului român.

Aceşti germeni au înflorit şi în îndepărtatul Săcalu de Pădure. Menţionat documentar cu denumirea latină de "Zakalus" din anul 1169. Satul a premers ca vechime peste 19 mari centre din Transilvania atestate documentar, ca de exemplu: Comitatul de Cluj dovedit prin acte din 1177, ca şi cel de Timiş din aceiaşi perioadă. Urmează la rând certificarea Comitatului de Satu Mare din 1811, cel al Sibiului din 1192, apoi al Caraşului din 1200 al Cisnădioarei (1202), al Feldioarei şi al Codlei (1212) şi un lung de alte localităţi ca: Orăştia (1224), Reghinul (1228), Bistriţa (1262), Hunedoara (1265), Mediaşul (1267), Deva (1269), Făgăraşul (1291), Târgu-Mureşul (1332), Aiudul (1333), etc.

Reiese deci, că pe teritoriul judeţului Mureş a luat naştere, recunoscut prin cele mai autentice documente, unul din cele mai vechi nuclee ale latinităţii orientale, aici în aproprierea "limesului" istoric de pe valea Mureşului Superior, un punct de mare rezistenţă a sufletului românesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator doamna Lia Ardelean. Doamna Lia Ardelean doreşte să depună în scris declaraţia politică.

Întreb reprezentanţii grupurilor parlamentare care nu au reuşit până în prezent să-şi prezinte declaraţiile, dacă mai există vreunul? Nu.

În aceste condiţii, declar închisă şedinţa dedicată prezentării declaraţiilor politice şi peste 10 minute vom începe şedinţa afectată dezbaterilor proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi.

Suspendăm, aşadar, şedinţa 10 minute.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Daniel Buda:

"NATO... succes de marcă al României"

Într-un fel am putea afirma că summitul de la Bucureşti a fost unul cu adevărat istoric, atât pentru ţara noastră, cât şi pentru participanţi, o reuşită pentru ţara noastră şi pentru alte ţări participante şi un eşec sau o dovadă de slăbiciune pentru alţii.

Summitul NATO privit ca un succes pentru România? Da, pentru că după o analiză obiectivă a evenimentelor petrecute în zilele de summit, România a dovedit că locul ei este în NATO.

Puncte favorabile ar fi: organizarea ireproşabilă, în ciuda exagerării mediatice în ceea ce priveşte micul incident al aşa-zişilor "anarhişti", incident a cărui rezolvare a fost văzută de altfel cu ochi buni de către participanţii la summit, în ciuda miturilor legate de circulaţia din timpul summitului, mituri care au fost spulberate, circulându-se degajat chiar şi în zonele de lângă culoarul unic, şi a incidentelor cu jurnaliştii, incidente care s-au dovedit a fi mai mult o eroare de organizare din partea organizatorilor externi care au trimis cu întârziere acreditările.

Am dovedit că suntem o ţară cu servicii de apărare bine pregătite, servicii care au dat dovadă de seriozitate, calm, prudenţă şi discreţie pe parcursul celor trei zile.

Locuitorii capitalei au dat dovada de înţelegere în ceea ce priveşte importanţa acestui eveniment.

Cea mai mare reuşită provine de pe scena politică românească, care a înţeles importanţa evenimentului, lăsând la o parte toate divergenţele existente şi canalizându-şi energia într-un mod constructiv, evitând răutăţile şi replicile tăioase cu care am fost obişnuiţi.

Ca şi puncte negative putem nota lipsa din peisaj a ministrului de externe al României, domnul Adrian Cioroianu. Nu este un lucru neapărat rău că persoana domniei sale nu s-a aflat în preajmă, însă este un lucru extrem de rău că ministrul de externe al României nu s-a aflat la un asemenea eveniment.

Lipsa oricăror consultări cu forţele politice înaintea summitului, lipsa unei reale capacităţi de analiză şi sinteză pe probleme de politică externă, lipsa unei definiri clare a interesului naţional şi-au spus cuvântul. Mai rămâne o întrebare: avem voinţa şi capacitatea de a învăţa ceva de pe urma acestui lucru?

Am mai menţionat-o şi alteori: iată deci, o dovadă în plus că de politica externă a României nu se mai ocupă nimeni din cei avizaţi, singurul care a reuşit să facă un pas important în faţă în ceea ce priveşte politica externă este Preşedintele Traian Băsescu.

Indiferent de opiniile pro sau contra, summitul NATO este un eveniment politic important măcar prin numărul mare de şefi de stat care s-au reunit cu acest prilej la Bucureşti. Este un prilej important de vizibilitate internaţională, cu atât mai mult cu cât subiectul de lărgire a Alianţei nu se abordează la fiecare summit. Este o reuşită deplină, marcând intrarea într-o etapă a deplinei colaborări între SUA şi Europa. Totodată, abordarea unor probleme strategice esenţiale, cum ar fi cele referitoare la adaptarea la noile provocări ale secolului XXI, problematica securităţii în noile condiţii şi în faţa noilor provocări, problema terorismului internaţional, unele probleme specifice privind parteneriatul cu Rusia în acest context şi nu numai au făcut pentru câteva zile din România un centru al marilor puteri ale lumii şi un stat care va fi menţionat pentru multă vreme, de acum încolo, în cărţile de istorie.

Este o reuşită a României, a acelei Românii demne, care şi-a consolidat pas cu pas poziţia la nivel mondial şi a reuşit să-şi consolideze imaginea de stat care merită să stea la masă cu marile puteri. Acestea sunt motivele care astăzi mă fac să afirm cu tărie că pentru România, summitul NATO a fost o reuşită!

Domnul Petru Călian:

Declaraţie politică intitulată "Sistemul sanitar, în moarte clinică"

Aparatură uzată, condiţii precare de igienă, lipsa profesionalismului şi a medicamentelor, mobilier vechi, paturi improvizate şi saloane supraaglomerate. Acesta este tabloul sistemului sanitar românesc. Ministrul sănătăţii a avut curajul să recunoască public că situaţia instituţiilor spitaliceşti este critică: 70% din spitale sunt vechi, iar în unele unităţi nu s-au făcut investiţii din 1960. Pacientul român preferă să nu apeleze la o instituţie sanitară, chiar dacă îşi face datoria de plătitor al taxelor pentru sănătate. Focare de infecţie - în spitalele româneşti există riscul de a pleca acasă mai bolnav decât ai intrat. Programul naţional de evaluare a stării de sănătate este un prim pas spre îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare şi modernizare în domeniul sănătăţii. Deşi reforma a început să se facă simţită, sistemul medical din România are încă multe carenţe şi mai are mult de luptat pentru a se ridica din moartea clinică în care se află. În ultimii 20 de ani nu s-a făcut nimic, nicio investiţie, nici măcar pentru menţinerea spitalelor. Starea deplorabilă este rezultatul nepăsării celor care au trăit doar în prezent, pe principiul: "trăieşte clipa". Au uitat însă că după ei nu vine potopul, ci vin copii-beneficiari ai "moştenirii" lăsate de părinţii lor. În arena sistemului medical se luptă practicile lipsite de profesionalism ale medicilor, corupţia personalului, dotările precare şi reticenţa dezvoltată de români. Deşi sănătatea ar trebui să poarte titlu gratuit, în fapt, se poate încadra în sectorul privat al statului. Pe lângă banii daţi chiar şi la un banal consult, s-a ajuns în situaţia ca în unele spitale să se cumpere de către pacienţi mâncare, medicamente sau aparate folosite pentru tratament. Dificultatea implementării unei noi mentalităţi vine atât din partea medicilor, cât şi a pacienţilor. Fundamentul unui sistem sănătos se consolidează prin instruirea personalului şi prin clădirea unei structuri solide în relaţia medic-pacient.

Măsura ca spitalele să fie administrate de manageri s-a dovedit ineficientă. Ministerul Sănătăţii a returnat la bugetul consolidat peste 300 milioane de lei. Paradoxal, pe anul 2007 au rămas fonduri necheltuite, în condiţiile în care întregul sistem are o nevoie acută de finanţare.

Imaginea sistemului sanitar se vede din afara graniţelor la fel cum este percepută şi de pacientul român. Oficialii SUA au emis un raport prin care au semnalat ceea ce noi ştim deja: ineficienţa managementului spitalicesc, accesul greoi la tratamente pentru bolnavii de cancer, plăţile informale nu au fost eliminate etc.

Forma democratică a fost greşit înţeleasă. Libertatea a fost concepută ca un haos în care scopul principal este distrugerea, şi nu dezvoltarea durabilă.

Vă mulţumesc.

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

Declaraţie politică: "Antipenelismul, profesia de bază a domnului Stolojan"

Actualul număr doi din PD-L, domnul Theodor Stolojan şi-a făcut o profesie din a denigra orice mişcă în PNL, orice este în legătură cu PNL, adică partidul care l-a scos în 2000 din anonimatul în care intrase şi care i-a acordat şansa (căreia i-a dat însă cu piciorul) de a candida la funcţia supremă în stat. Invidios pe faptul că nu doar favoritul său, Traian Băsescu, s-a întâlnit cu preşedintele SUA, domnul George W. Bush, ci şi premierul Tăriceanu - întâlnire soldată cu rezultate mult mai concrete decât cea de la Neptun, şi mă refer doar la două aspecte: premierul şi domnul Bush au convenit să înfiinţeze o fundaţie care să acorde burse studenţilor români şi la promisiunea fermă privind transparentizarea problemelor legate de vize - domnul Stolojan susţine că "premierul Tăriceanu a primit laude nemeritate din partea lui George Bush pentru cota unică de impozitare de 16 %". În opinia domnului Stolojan, "Tăriceanu nu şi-a adus nici un fel de contribuţie" la această iniţiativă. Mai mult, el susţine că aceasta a aparţinut liderilor PD-L. Nimeni nu a contestat şi contribuţia unor membri PD sau a unor actuali membri PD-L, aflaţi la vremea respectivă în PNL însă, în ceea ce priveşte proiectul cotei unice de impozitare. Numai că preşedintele SUA l-a felicitat pe premierul Tăriceanu în special pentru punerea în aplicare a cotei şi pentru rezistenţa la criticile celor care o contestau. Or, în acest caz, toţi cei care nu au fost solidari cu guvernul sau care l-au atacat în permanenţă - şi mă refer în special la domnul Stolojan, care din iulie 2005 a fost cel care a dat cu pietre în orice a făcut premierul Tăriceanu şi liberalii din Executiv - nu au dreptul să fie copărtaşi la laudele preşedintelui Bush şi nici să-şi aroge merite. Nu în ultimă instanţă, aş putea califica declaraţia de duminică a domnului Stolojan şi ca un atac indirect la adresa şefului statului american. Orice novice ştie că un om politic de talia acestuia nu face afirmaţii gratuite, ci se bazează pe monitorizările la sânge efectuate de colaboratorii săi.

Nu a fost aceasta singura ieşire nepotrivită a domnului Stolojan. Nu mai departe vineri, la Arad, la lansarea candidatului PD-L la primărie, domnul Stolojan a repus (pentru a nu ştiu câta oară) pe tapet tema "colaborării" PNL cu PSD. Numărul doi din PD-L ne cere să "transparentizăm relaţia de colaborare", care "nu mai este un secret pentru nimeni". Nu am să-i cer domnului Stolojan să numere câte proiecte de lege promovate de PNL sau de guvern nu au trecut din cauza votului negativ al PSD. Nu am să-i cer domnului Stolojan să numere în câte situaţii parlamentarii PD-L au votat cot la cot cu PSD. Ar putea avea surprize nebănuite. Altceva îi cer domnului Stolojan: să recunoască public dacă este cel mai potrivit personaj care să critice pe oricine ar avea o relaţie cu PSD. Nu de alta, dar domnia sa nu trebuie să uite că a făcut parte din comitetul de susţinere la preşedinţie a lui Ion Iliescu.

La fel şi în cazul lui Valeriu Stoica, şi domnia sa având marota "colaborării" dintre PNL şi PSD. Să fi uitat actualul "democrat-liberal" că în 2001, când era preşedinte al PNL, a impus colegilor din conducerea partidului un păgubos protocol de colaborare cu PSD? Sunt convins că nici unul dintre cei doi nu a uitat nimic. Nici măcar regulile de bază ale abc-ului manipulării.

PS: Am citit pe un blog că "PD-L a epuizat temele serioase şi vine în campania electorală cu idei răsuflate". Parţial greşit. Teme serioase nu au existat. Printre ideile "răsuflate" este enumerată şi cea a sloganului "Hai la curăţenie!", care a început să apară pe panourile publicitare sau pe fluturaşii din cutiile poştale ale bucureştenilor din sectorul 6, pe care se poate citi că "PD-L susţine campania de curăţenie demarată la nivelul sectorului". Sunt două chestiuni de remarcat aici: 1. De ce acest apel nu a existat şi în 2007, de exemplu? Atunci nu era mai multă curăţenie? 2. Să nu ştie oare conducerea PD-L ("partidul primarilor", aşa este considerat de domnul Emil Boc) că problemele legate de curăţenie reprezintă un atribut al autorităţilor locale?

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică intitulată "Despre localele de Cluj"

M-am întâlnit cu mai mulţi dintre dumneavoastră pe holurile Parlamentului, după mica vacanţă de summit, şi am primit întrebări de genul "Ce faceţi la Cluj cu primăria". Din păcate, la Cluj ne confruntăm cu o situaţie specială. Emil Boc a reparat străzile din centru, dar a distrus oraşul din punct de vedere urbanistic. Tot din păcate, oamenii observă străzile reparate, dar nu aruncă o privire de ansamblu pentru a observa cum clădiri moderne sunt trântite între case vechi din centrul istoric, cum blocuri imense se ridică între case, luându-le oamenilor spaţiile verzi şi lumina din apartament.

Aşa cum ne-a obişnuit, Emil Boc va duce la Cluj o campanie pură de imagine. Se va lăuda mai departe cu realizările altora, în scurtele sale opriri prin Cluj. Va inaugura, în continuare, începerea lucrărilor, continuarea lucrărilor şi finalul lucrărilor la fiecare străduţă sau la fiecare fântână în parte. Va spune câte proiecte a realizat şi câte are în plan. Vorbe peste vorbe...

Totuşi, Emil Boc are multă treabă la Bucureşti. Motiv pentru care va face tot posibilul, cu ajutorul slugilor sale angajate în primăria Cluj-Napoca, să îşi împroaşte cu noroi adversarii politici, pentru a atrage atenţia de la propria absenţă şi de la propria ignoranţă în ceea ce priveşte problemele urbei. Ca exemplu, în campania de la europarlamentare, doi miniştri ai PNL au fost blocaţi practic de o maşină în curtea sediului nostru şi li s-a organizat ulterior un aşa-zis miting de protest de către un angajat al primăriei Cluj-Napoca. Cam acesta este stilul în care înţeleg pedeliştii domnului Boc să facă campanie la Cluj. Cam acesta este motivul pentru care nici noi, liberalii, nici social-democraţii clujeni nu ne aruncăm uşor într-o astfel de competiţie.

Campania de la Cluj va fi o campanie în care se vor folosi resurse importante, atât financiare, cât şi umane. Va fi o campanie în care Emil Boc va promite tot soiul de proiecte pentru următorii patru ani, deşi el se gândeşte deja la un post în viitorul Guvern. Corect ar fi pentru Emil Boc să spună ce poate face în următoarele şase luni. Şi atât. Corect ar fi să îi informeze pe clujeni că îşi doreşte ceva mai mult, iar acest job de primar îl plictiseşte, îl oboseşte inutil şi este mult sub aşteptările sale politice.

Dacă vrem să avem o campanie corectă, ar trebui să spunem acestor lucruri pe nume, de la început. Clujul se dezvoltă prin investiţiile aduse de liberalul Marius Nicoară din postura de şef al Consiliului Judeţean Cluj. Clujul se dezvoltă datorită faptului că locuitorii săi sunt oameni de bun simţ şi înţeleg sensul cuvântului "comunitate".

În acelaşi timp, Clujul se distruge din cauza sistemului de relaţii şi pile instituit în comisia de urbanism a municipalităţii, din cauza modului clientelar şi defectuos în care se dau autorizaţiile de construcţie. Este o problemă reală, pe care Emil Boc sper să îşi facă timp să o explice în timpul care a rămas pana la 1 iunie. Iar pentru cei care îşi doresc să vină după Emil Boc, fie că va fi luna iunie sau luna decembrie a acestui an, aceasta este o problemă de rezolvat.

Domnul Dumitru Avram:

Declaraţie politică intitulată "Bucureşti, sub asediu"

Dincolo de insuportabilele necazuri de fiecare zi, pricinuite de o infrastructură semănând mai degrabă cu aceea a Belgradului după bombardamentele americane de acum 9 ani, peste capul bucureştenilor a mai căzut şi costisitoarea chermeză NATO, învăluită în măsuri draconice de securitate, care au întins şi mai mult nervii românilor. Asta ca şi cum Ossama Ben Laden ar fi stat cu racheta la ochi pe sub podurile de pe Dâmboviţa. Greu de spus dacă în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat vom mai avea parte de un spectacol asemănător. Un spectacol total gratuit, cu un singur învingător - Vladimir Putin - care s-a lăsat aşteptat până în ultima clipă la această întâlnire lipsită de obiect, în condiţiile în care Tratatul de la Varşovia a trecut de mult în istorie. Cert este că, în plin summit NATO, s-a aflat că un român a murit cu zile (greva foamei) într-o închisoare din Polonia, în indiferenţa condamnabilă a autorităţilor române.

Dar asediul asupra Bucureştilor nu s-a oprit aici. Urmează alegerile pentru primari, consilieri locali şi preşedinţii Consiliilor Judeţene, prefaţate de o campanie bezmetică, votul uninominal creând, în plus, multe confuzii şi nedumeriri în mintea alegătorilor. Evident, ţinta principală o constituie Capitala. Se pare că partidele au mari dificultăţi în a-i descoperi pe oamenii aceia noi, curaţi şi capabili, de care vorbea Băsescu atunci când elogia "virtuţile" acestui vot. Altfel cum să ne explicăm faptul că majoritatea candidaţilor desemnaţi până acum, sau a acelora care au mari şanse de a fi nominalizaţi pentru bătălia "localelor", sunt oameni îmbătrâniţi în relele politicii.

Aceasta dovedeşte o dată în plus, dacă mai era nevoie, că pledoaria lui Traian Băsescu în favoarea votului uninominal, ca sigur mijloc de reformare a clasei noastre politice, este drastic infirmată din capul locului. Să nu fi înţeles acesta că transformarea societăţii, a clasei politice şi, în ultimă instanţă, a oamenilor se realizează în cadrul unui proces evolutiv, guvernat de o serie de factori indispensabili, cum sunt învăţământul, cultura generală şi, în cadrul acesteia, cultura politică, perfecţionarea democraţiei, a moralei şi a justiţiei, ridicarea nivelului de trai şi aşezarea relaţiilor interumane pe principii cât mai corecte?

Insistând cu atâta înverşunare în direcţia introducerii unui nou sistem de vot, a cărui esenţă o reprezintă banul, Traian Băsescu aruncă şi mai adânc societatea românească în mocirla corupţiei, din care cu greu va mai putea să iasă la liman. Mizând exclusiv pe votul uninominal, şi nu pe oameni, el ar trebui să ne explice de ce mulţi primari, de ordinul sutelor, aleşi printr-un asemenea sistem de vot, sunt suspectaţi de alegători sau anchetaţi de instanţele judecătoreşti pentru afaceri necurate, de pe urma cărora s-au îmbogăţit peste măsură.

Iată că nu prin vot uninominal scăpăm de mafioţi şi de politicienii ticăloşiţi, ci prin măsuri drastice, cum sunt cele adoptate de PRM, care i-a exclus din partid pe afaceriştii venali, fără a se teme că printr-un asemenea gest justiţiar ar putea să-şi diminueze forţa de reprezentare în Parlament sau în administraţia locală. Dacă pe primul plan ar fi fost pus omul, şi nu sistemul de vot, încercarea de stopare a corupţiei, atunci partidele ar fi trebuit, cu două-trei luni înainte de alegeri, să-şi prezinte candidaţii în paginile ziarelor, la posturile de televiziune sau în cadrul adunărilor electorale, informându-i în mod corect pe alegători asupra calităţilor profesionale, politice, morale şi cetăţeneşti, dar şi asupra averii de care dispun cei care urmează să fie înscrişi pe buletinele de vot. În acelaşi timp, s-ar fi impus adoptată măsura fermă ca nici un primar sau consilier să nu poată migra către un alt partid, astfel încât noii aleşi să fie obligaţi să-şi respecte promisiunile făcute în faţa alegătorilor.

Deşi au păşit în campania electorală, partidele se află încă în perioada liniştii de dinaintea furtunii. Deocamdată, vântul discordiei se face tot mai simţit în interiorul formaţiunilor politice. Dar în zilele următoare se vor declanşa, neîndoielnic, lupte acerbe între tabere, fiecare beligerant acţionând prin cele mai diferite strategii, unele total neortodoxe, pentru a-şi adjudeca un număr cât mai mare de primari şi de consilieri locali. Va fi o confruntare mult mai înverşunată decât cele de până acum, întrucât viitorii edili ai aşezărilor urbane şi locale, dar şi preşedinţii Consiliilor Judeţene vor avea la dispoziţie importante fonduri comunitare. De altfel, unii parlamentari ai actualei Puteri şi-au anunţat de pe acum intenţia de a nu mai candida pentru un nou mandat de senator sau deputat, optând pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, adică pentru "balta" în care va avea loc, în anii următori, marea bătaie a peştelui comunitar.

Fără îndoială, Mărăşeştii bătăliilor pentru "locale" îl va constitui Primăria Generală a Capitalei, al cărei buget pe acest an este de circa 1,3 miliarde de euro. S-ar putea spune că viitorul edil va avea, însă, un dezavantaj serios, întrucât actual primar general a declanşat, spre disperarea bucureştenilor, un volum mult prea mare de lucrări edilitar-gospodăreşti şi de infrastructură. Dar cei ce se bat pentru a cuceri fotoliul principal al Cetăţii nu disperă. Ei ştiu bine că Primăria Capitalei este o vacă grasă de muls, care oricum îi va îndestula, ca şi pe predecesorii lor...

Domnul Paul Magheru:

Declaraţie politică intitulată "Excesele antidemocratice şi dezmăţul udemerist"

S-a încheiat o perioadă în care agitaţia produsă de summitul NATO ajunsese la paroxism. Judecând după rezultate, e limpede că am avut de-a face mai degrabă cu un joc de imagine, menit să ascundă după artificii şi fumigene impasul în care se află Alianţa Nord-Atlantică. Divizarea şi lipsa de voinţă a membrilor NATO au devenit, de această dată, mai vizibile ca niciodată, reieşind în primul rând din faptul că nu s-a putut ajunge la un consens în probleme majore precum extinderea NATO şi nici să se treacă peste impasul împotmolirii pe cel mai important teatru de război, cel afgan, în care e angajată Alianţa. La rândul său, spectacolul patetic susţinut de preşedintele SUA şi de cel al României nu a reuşit să acopere realitatea dezamăgitoare a menţinerii vizelor pentru cetăţenii români. Faptul că George Bush ne "înţelege frustrarea" nu compensează situaţia umilitoare la care suntem condamnaţi, în ciuda faptului că livrăm carne de tun pe fronturile unui Orient însângerat perpetuu. Nici desfăşurarea de forţe menite să asigure buna desfăşurare a reuniunii de la Bucureşti nu a fost de natură să dea o senzaţie confortabilă cetăţenilor români. Dincolo de neajunsurile pricinuite transportului sau comunicaţiilor, rămân ca pete negre pe obrazul autorităţilor noastre măsurile arbitrare la care s-a recurs fără nici o justificare raţională. Excesul de zel în situaţii deosebite precum aceasta contrastează, însă, flagrant, cu indolenţa generalizată din restul timpului.

În vreme ce la Zagreb, Kiev şi Skopje a fost posibil să se organizeze demonstraţii antiNATO şi de condamnare a politicii de forţă a administraţiei Bush, la Bucureşti s-a intervenit cu o brutalitate specifică unor vremuri pe care purtătorii de stindard ai civismului cosmopolit le-au proclamat ca fiind de mult apuse. Iată, însă, că dublul standard funcţionează de minune când vine vorba de atitudini critice la adresa politicii occidentale. Ne-am făcut de râsul lumii civilizate prin tratamentul nedemocratic şi arbitrar aplicat aşa-zişilor anarhişti. Ca să nu mai vorbesc de cazul studentului amendat pentru îndrăzneala de a fi ridicat un deget înspre coloana oficială ce o însoţea pe Prima Doamnă a Americii. O fi fost un gest obscen săvârşit în public, aşa cum susţine Poliţia şi cum sancţionează legea, dar câte gesturi mult mai grave şi mai urâte se comit, zi de zi, pe întreg cuprinsul României, fără ca forţele de ordine să mişte, la rândul lor, un deget?!...

M-a surprins, în acest context, într-un mod extrem de neplăcut declaraţia colegului nostru liberal Puiu Haşotti, pe care am văzut că acum o regretă. Dumnealui a sintetizat o concepţie care nu are nimic de-a face nici cu liberalismul, nici cu statul de drept: "În situaţii deosebite, cum este summitul NATO, este poate mai bine să ne gândim dacă nu ar fi util ca să creăm o eventuală nedreptate în faţa unei evidente dezordini". Cu o astfel de gândire cădem nu numai în ridicol, ci şi în păcatul de a tolera excesele antidemocratice, justificându-le printr-o închipuită apărare a ordinii de drept. Dar dacă tot suntem atât de scrupuloşi la datorie, de ce tolerăm instigările făţişe la sfârtecarea teritorială a României?

Ultima găselniţă a liderilor UDMR este reorganizarea administrativ-teritorială. În cadrul conferinţei "Regiuni într-o Uniune a valorilor", desfăşurată la Sovata, Marko Bela a pledat pentru redesenarea hărţii regiunilor de dezvoltare în sensul pretinsei conformităţi cu imaginare "identităţi regionale". Un alt lider al UDMR, Peter Eckstein-Kovacs a pus punctul pe i în această chestiune: "Ne-am dori ca o regiune de dezvoltare să acopere în bună parte regiunea locuită de secui". Să nu uităm că aceste incitări antinaţionale vin în contextul amplificării pretenţiilor autonomiste, invocându-se modelul kosovar în sprijinul lor.

Escaladarea unor astfel de accese revizioniste nu poate decât să îngrijoreze populaţia şi forţele politice responsabile. Nu şi pe autorităţile de la Bucureşti, acaparate de sindrofii şi parade în trena mai-marilor lumii, în speranţa că vor căpăta certificate de bună purtare, precum acela azvârlit de Bush lui Băsescu pe malul mării. Câtă vreme SUA girează regimuri dictatoriale de-a lungul şi de-a latul planetei doar pentru a-şi asigura propriile interese, astfel de dovezi de sprijin nu au nici o valoare. Iar înainte de a vorbi despre Marea Neagră şi de a pune bastoanele pe tinerii ce vor să-şi exprime liber punctul de vedere, ar trebui să intre în vizorul oficialilor români acţiunile organizaţiilor separatiste maghiare.

Domnul Relu Fenechiu:

Declaraţie politică intitulată "PD-L face campanie şi împotriva Uniunii Europene".

De câteva săptămâni bune, în fiecare luni, în conferinţele de presă ale PD-L se repetă o secvenţă de prost gust: după ce preşedintele partidului oferă informaţii despre problemele discutate, microfonul este pasat lui Theodor Stolojan - care în minutele cât durează expozeul lui Emil Boc, stă smerit în poziţie de drepţi în stânga acestuia - care, exact ca o placă uzată de patefon *(dacă tot s-a lansat expresia "tonomat", permiteţi-mi să apelez şi eu la un aparat din industria muzicală, chiar dacă este vorba de o piesă de muzeu) reia la infinit acelaşi subiect: taxa auto.

Luni, 6 aprilie, atacul pe acest subiect la adresa guvernului şi a premierului Tăriceanu a avut mai multe elemente care au frizat ridicolul. Domnul Stolojan cere de fiecare dată Guvernului să abroge taxa de primă înmatriculare. Este jenant pentru un fost prim-ministru (şi viitor, conform dorinţei unora) să susţină că un guvern poate abroga o lege votată de Parlament. Şi un novice în ale politicii ştie că nu guvernul abrogă o lege. Dar se pare că domnul Stolojan a rămas conectat la modul în care se legifera înainte de 1989.

Tot domnia sa spune: "din nou asistăm la ceea ce Călin Popescu-Tăriceanu a învăţat foarte bine, şi anume cum să apere interesele unor grupuri de interese, prin prelungirea legii în vigoare privind taxa de primă înmatriculare". Trec peste faptul că menţinerea unei legi în vigoare nu este apanajul guvernului. Referitor însă la sintagma "grupurile de interese", am o mare nedumerire: care sunt acestea? De doi ani de zile aud această expresie, dar niciodată domnul Stolojan nu a venit cu un exemplu concret. Şi nu a venit pentru că nu există. Există doar o procedură pe care domnul Stolojan o cunoaşte la perfecţie: calomniază, calomniază, că până la urmă tot rămâne ceva. Aş alătura aici şi termenul manipulează.

Înţeleg atacurile domnului Stolojan. Misiunea lui este de a distruge PNL. În plus, se apropie alegerile, deci atacurile sub centură erau de aşteptat. Campanie, campanie, dar în momentul în care conteşti şi noua variantă a taxei auto - aşa cum au făcut-o luni domnul Stolojan şi doamna Sulfina Barbu (adică "mama" taxei de primă înmatriculare criticată de... PD-L) - nu mai ataci doar Cabinetul Tăriceanu: ataci şi poziţia organismelor Uniunii Europene, care au fost de acord cu viitoarea lege. Dar dacă opţiunea PD-L este contrară poziţiei Uniunii Europene, atunci nu mai este nimic de comentat.

PS. Într-o scrisoarea adresată domnilor Emil Boc, Theodor Stolojan şi Adriean Videanu, de coaliţia "România Fără Cianuri"!" se arată că PD-L, "este singurul partid care nu şi-a făcut publică niciodată, poziţia referitoare la iniţiativa legislativă privind interzicerea cianurilor în minerit, însă parlamentarii acestei formaţiuni politice au votat împotriva interzicerii cianurii în minerit în comisiile în care s-a discutat iniţiativa până acum". Poziţia PD-L referitoare la acest subiect, aşteptam să o aflu după conferinţa de presă de luni. Când este vorba despre lucruri serioase şi grave, domnul Stolojan şi colegii săi de partid tac însă.

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică intitulată "Sezonul de primăvară la summit".

"Cine, cu o jumătate de generaţie în urmă, şi-ar fi putut imagina că un summit NATO va avea loc la Bucureşti?" aceasta este declaraţia lui Jaap de Hoop Scheffer la începutul summitului, declaraţia pe care nu am fi putut-o auzi cu o generaţie în urmă, deşi unii corespondenţi străini au încercat să pună ţara noastră într-o lumină nefavorabilă, ajutaţi şi de preşedintele Traian Băsescu, astfel încât summitului a reprezentat un succes de discuţii si rezolvări. Acelaşi preşedinte care pe tot parcursul summitul a încercat să îşi atragă mulţumirile şi aprecierile participanţilor, în dauna locuitorilor capitalei, care au îndurat cu stoicism un eveniment care trebuie să promoveze ţara, şi nu un om sau o instituţie. Summitul NATO nu va rămâne în istorie prin dimensiune sau prin discuţiile referitoare la organizare, nici măcar prin blocaje, ci prin rezultatele istorice la nivelul securităţii euroatlantice.

Nu se înţelege preocuparea preşedintelui pentru "aspiraţiile" statelor din Balcani, atât timp cât acelaşi preşedinte are declaraţii contradictorii referitoare la " lacul rusesc" numit Marea Neagră.

Cu toţii ştim cât este de frumos centrul capitalei primăvara şi ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă vizita oficialilor NATO s-ar fi făcut pe 35° C la umbră şi pe alte trasee, mult mai pitoreşti. De ce sectorul "care este" a fost ocolit?

Abia spre finalul reuniunii s-a punctat esenţialul întrevederii din punct de vedere al României şi al românilor, adică reiterarea angajamentului nostru faţă de NATO şi activitatea militarilor români în teatrele de operaţiuni.

Domnul Dan Grigore:

Subiectul de astăzi al declaraţiei: "Consiliul Judeţean Ialomiţa, dezinteresat de viitorul transportului în comun din judeţ".

Furnizarea serviciilor de transport de calitate cetăţenilor, ca şi adaptarea la exigenţele europene în domeniu, ar trebui să reprezinte una dintre preocupările majore ale instituţiilor cu atribuţii în reglementarea organizării şi funcţionării acestor servicii.

Din nefericire, în judeţul Ialomiţa situaţia este total diferită, în sensul că deşi s-a statuat necesitatea operării unor modificări în "Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2011", acestea nu vor fi puse în practică, din considerente cel puţin surprinzătoare. Pentru identificarea soluţiilor optime. Consiliul Judeţean Ialomiţa - instituţia care deţine atribuţii referitoare la autorizarea transportului în comun judeţean - a organizat o dezbatere publică la care au participat toţi factorii de decizie de nivel judeţean cu atribuţii în reglementarea activităţii de transport în comun, alături de peste 30 de operatori locali de transport şi reprezentanţi ai cetăţenilor, beneficiari finali ai serviciilor de transport. Deşi în cadrul dezbaterii s-au conturat o serie de obiecţii ce vizau actualul Program, care nu este flexibil şi adaptat întocmai nevoilor cetăţenilor, acestea au fost respinse pe motiv că sunt tardive, iar Programul nu poate suferi modificări de substanţă. Mai mult, operatorii locali au acuzat Consiliul Judeţean de protejarea intereselor celui mai mare operator de transport judeţean, care deţine un parc auto al cărui nivel de retehnologizare este extrem de scăzut şi care, deşi a înregistrat numeroase plângeri din partea cetăţenilor în ceea ce priveşte calitatea precară a serviciilor oferite, continuă să deţină supremaţia la nivel de judeţ.

Faptul că în urma dezbaterii publice a "Programului de transport public judeţean" nu a fost schimbată nici o prevedere a acestuia, denotă modul în care o instituţie publică înţelege transparenţa decizională şi face dezbateri doar ca să mai bifeze o acţiune publică în agenda factorilor de conducere, problemele de fond continuând să rămână nerezolvate. În mod cert, menţinerea situaţiei actuale favorizează operatorul de transport care deţine monopolul în judeţ, deşi utilizează mijloace de transport în comun a căror durată de exploatare se situează între 10 şi 25 de ani şi care în nici un caz nu mai au capacitatea de a asigura un serviciu de transport sigur, rapid şi de calitate.

Şi, pentru întregirea tabloului, mai trebuie adăugat că, la momentul actual, autoritatea de autorizare din Consiliul Judeţean nu deţine nici specialişti şi nici capacitatea logistică necesară pentru verificarea calităţii transportului în comun în judeţ şi în afara lui.

Perpetuarea acestei situaţii are drept consecinţă menţinerea transportului în comun din judeţul Ialomiţa la standardele de acum 20 de ani. Acest lucru ar trebui să dea de gândit factorilor de decizie, care nu par să reprezinte interesul public, ci interesul unui agent economic pentru care modernizarea şi eficientizarea activităţii par să fi termeni total necunoscuţi.

Domnul Dan Grigore:

Subiectul declaraţiei: "Reabilitarea şi modernizarea unui drum naţional de importanţă majoră continuă să fie sistată".

În urmă cu o lună aduceam în discuţie situaţia reabilitării unui drum judeţean de importanţă majoră, care generează serioase probleme traficului rutier din zona Autostrăzii Soarelui. Spuneam atunci că starea drumurilor din România continuă să fie una precară şi este departe de a reprezenta infrastructura unui stat membru al Uniunii Europene. Investiţiile în drumuri sunt încă insuficiente, iar atunci când se fac durează nepermis de mult, fără să mai vorbim de calitatea acestora, care nu este întotdeauna cea mai bună. Reabilitarea şi consolidarea drumului naţional 21A, care asigură legătura cu Autostrada Soarelui - obiectiv strategic în ceea ce priveşte transportul rutier în zonă - dar şi legătura între două reşedinţe de judeţ, continuă să reprezinte exemplul cel mai elocvent în acest sens. Necesitatea reabilitării acestui drum s-a impus, cu atât mai mult cu cât traficul în zonă a crescut cu aproximativ 40% după darea în folosinţă a Autostrăzii Soarelui, dar mai ales pentru că acest tronson de drum nu a fost reabilitat din 1967. Deşi iniţial s-a preconizat că lucrările vor fi finalizate în august 2008, pe fondul nerespectării unor parametri tehnici de către constructor, lucrările au fost sistate până la remedierea deficienţelor apărute. Din păcate, aceste deficienţe nu au fost remediate, iar finalizarea reabilitării întârzie nepermis de mult, în condiţiile în care acest drum este unul care realizează legătura între două judeţe şi accesul la o autostradă ce asigură legătura cu capitala României şi nu numai, fiind în acelaşi timp unul dintre cele mai circulate drumuri din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi. Vinovată pentru această situaţie ce afectează sute de oameni care circulă spre autostradă pare să fie firma executantă. Este mai mult decât clară lipsa de implicare a autorităţilor responsabile care supervizează execuţia lucrării şi care nu par să fi găsit până în prezent o soluţie pentru rezolvarea problemei.

Aşa cum aminteam anterior, în urmă cu o lună, pe fondul gravităţii situaţiei create de îngreunarea traficului în zonă, dar şi datorită semnalelor venite din parte cetăţenilor şi a agenţilor economici care tranzitează zilnic zona, am adresat o interpelare ministrului transporturilor pe această problemă. Nu am primit nici un răspuns până la acest moment, în ciuda faptului că obiectul interpelării îl constituie o problemă stringentă, cu care numeroşi cetăţeni se confruntă zi de zi. Probabil că ministrul transporturilor, Ludovic Orban, are probleme mult mai importante de rezolvat, decât verificarea cauzelor care au dus la sistarea lucrărilor de reabilitare a unui drum naţional şi perturbarea traficului în zonă. Prin prisma acestui fapt, se poate explica şi lipsa de reacţie a celorlalte autorităţi implicate în supervizarea lucrării, care nu au găsit încă soluţia reluării lucrărilor.

Cert este că, actualmente există sute de cetăţeni nemulţumiţi care circulă zilnic spre şi dinspre Autostrada Soarelui pe un drum aproape impracticabil, datorită stadiului avansat de degradare. Este inadmisibil ca reabilitarea unui drum ce asigură nu numai legătura între două judeţe, ci şi legătura cu o autostradă, să fie efectiv blocată datorită lipsei de responsabilitate, profesionalism şi promptitudine a celor implicaţi, consecinţele fiind resimţite acut de cetăţeanul de rând, contribuabilul la bugetul de stat.

Domnul Constantin Traian Igaş:

Declaraţie politică intitulată "Summit-ul NATO - Bucureşti, aprilie 2008".

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord este o alianţă politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord, semnat în Washington pe 4 aprilie 1949. Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice. O frază esenţială, ce s-a referit la început la cazul în care ar fi lansat un atac împotriva aliaţilor europeni ai Statelor Unite, în urma căruia SUA ar fi trebuit să trateze Uniunea Sovietică ca şi cum ar fi fost atacată ea însăşi. Totuşi, temuta invazie sovietică din Europa nu a mai venit. În schimb, fraza a fost folosită pentru prima dată în istoria tratatului pe 12 septembrie 2001, ca răspuns la atentatele din 11 septembrie 2001.

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este fondată de către 12 state vestice: Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Canada şi Portugalia. Această alianţă militară, care oferea o autoapărare colectivă împotriva agresiunii sovietice, a sporit mult influenţa americană în Europa.

La 29 martie 2004, România a încheiat o etapă, drumul spre NATO, şi a păşit pe un drum nou, drumul în cadrul NATO, ca stat aliat. Participarea pentru prima dată la un summit NATO ca membru cu drepturi depline a demonstrat că ţara noastră este, de acum, parte a procesului transatlantic de luare a deciziilor în domeniul securităţii. Avem oportunitatea deosebită de a ne promova interesele naţionale în cadrul unui sistem de apărare colectivă bazat pe valori democratice, beneficiind de cele mai solide garanţii de securitate din istoria României. Ca ţară europeană cu vocaţie euro-atlantică, România şi-a exprimăm sprijinul pentru o Alianţă puternică şi capabilă să răspundă eficient noilor ameninţări la adresa securităţii. Un parteneriat transatlantic dinamic şi robust reprezintă, în actualul context internaţional, un factor crucial în articularea unor răspunsuri eficiente la noile riscuri de securitate cu care se confruntă comunitatea democraţiilor transatlantice. La început de secol XXI, România face acum parte dintr-o alianţă care îşi continuă misiunea fundamentală de apărare colectivă, cu instrumente noi, adaptate noilor riscuri de securitate. Calitatea de membru al Alianţei consolidează capacităţile României de protejare a securităţii sale,într-un mediu în care "securitatea naţională" înseamnă mai mult decât putere militară sau apărare, înseamnă şi cooperare, valori comune, capacităţi noi, implicare activă a tuturor palierelor societăţii(structuri guvernamentale, societatea civilă).

Summitul NATO de la Bucureşti a fost probabil cel mai mare din istoria Alianţei, iar pentru România cel mai important eveniment găzduit vreodată. Cei mai importanţi oameni politici ai mapamondului au fost găzduiţi de capitala noastră şi decizii extrem de importante au fost luate cu ocazia acestui eveniment. S-a pus în discuţie lărgirea organizaţiei, prin invitarea unor noi ţări care-şi doresc această aderare, şi chiar dacă acest lucru nu s-a realizat, problema nu rămâne una imposibilă pentru viitor. Îşi propune să găsească soluţii pentru Afganistan, pentru proiectele de extindere a Alianţei, pentru securitatea statelor membre, pentru securitatea Mării Negre şi pentru cea energetică. România face parte din Balcani, este o ţară-cheie în strategiile americane şi, între timp, şi ale UE la Marea Neagră, iar alegerea ei pentru organizarea celui mai important summit din istoria Alianţei, aşa cum a început el să fie numit, nu este deloc întâmplătoare.

Punctul cel mai important al summitului este decizia în legătură cu extinderea viitoare a NATO. Trei ţări au fost candidate, toate trei îndeplinindu-şi în mod convingător angajamentele luate în cadrul planurilor naţionale de aderare, ceea ce constituie o etapă obligatorie înaintea primirii în NATO. Este vorba despre Croaţia, Albania şi Macedonia. Chiar dacă doar primele două au primit invitaţii de a adera la NATO, lucrurile nu trebuiesc privite cu negativism în ceea ce priveşte Macedonia. Sunt convins că, calea dialogului poate rezolva multe dintre problemele pe care această ţară le are în prezent cu Grecia.

Subiecte fierbinţi au mai fost discutate la acest summit. Rusia, chiar dacă nu are drept de veto în ceea ce priveşte lărgirea Alianţei, s-a opus clar acestei lărgiri. Ceea ce rămâne însă important este că la Bucureşti s-au luat decizii extrem de importante atât pentru evoluţia ulterioară a Alianţei, cât şi pentru zonele de conflict existente la această oră, dar mai ales în tot ceea ce se referă la existenţa terorismului.

Domnul Constantin Traian Igaş:

Declaraţie politicăintitulată "8 aprilie, Ziua Internaţională a rromilor"

Experţii în istoria rromilor sunt de acord că această populaţie provine din India şi că probabil a plecat de acolo nu mai târziu de secolul al zecelea. Însă rămâne dificil de stabilit exact când s-au stabilit pe teritoriu românesc. Primele dovezi documentare ale prezenţei rromilor în România datează din anul 1374, când Dan I a oferit mănăstirii Vodiţa 40 de rromi ca sclavi. Acesta a fost statutul lor timp de secole. În 1424, rromii din Transilvania erau conduşi de un voievod, după cum stipula Constituţia, însă această prevedere a fost înlăturată în 1588 de Adunarea provincială.

Europa este căminul a cel puţin opt milioane de rromi, dintre care şase milioane trăiesc în Europa Centrală şi de Est. Ultimul recensământ, cel din 2002, a arătat că România are o populaţie stabilă de rromi de 535.140 de persoane, însă estimările neoficiale spun că această cifră este mai apropiată de 2,5 milioane. Potrivit estimărilor oficiale, rromii reprezintă aproximativ 2,5% din populaţia ţării, iar cifra reală ar putea fi mult mai ridicată. Aceştia sunt şi unul dintre cele mai dezavantajate grupuri din România, 74% dintre ei trăind în sărăcie.

Ziua internaţională a romilor se sărbătoreşte în fiecare an la începutul lunii aprilie. Ideea de a marca o astfel de zi a luat naştere la Londra, în 1971, la primul congres internaţional al rromilor. Scopul unei astfel de zile este acela de a atrage atenţia societăţii asupra problemelor cu care se confruntă rromii. Ea a devenit, de asemenea, ziua memoriei rromilor omorâţi de nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial.

Ca şi românii, sunt foarte bogaţi sau foarte săraci. De la palate luxoase cu zeci de camere, în care trăiesc unii dintre ei, la bordeie din pământ, fără apă şi lumină, în care trăiesc alţii. Poate cei mai mulţi.

Numărul celor care nu merg la şcoală sau refuză asistenţa medicală este încă destul de ridicat, deşi, în ultimii ani, au apărut aşa numiţii mediatori de sănătate sau culturali, al căror rol este să-i convingă pe rromi să-şi facă acte, să meargă la medic sau la şcoală. În urmă cu nu mai puţin de doi ani, un raport al Asociaţiei pentru o Societate Deschisă arată că mulţi români nu şi-ar dori să aibă vecin un ţigan. În 1785, împăratul austriac Iosif II a abolit sclavia în Transilvania. Patru ani mai târziu, primii rromi au fost acceptaţi în şcolile şi bisericile ţării. Lucrurile erau diferite în celelalte două provincii româneşti, Moldova şi Valahia, care se aflau încă sub suveranitate otomană şi se opuneau ideilor moderne din Vest. De abia în 1855, respectiv 1856, cele două provincii au abolit în întregime sclavia, sub presiunea scriitorilor şi intelectualilor.

Secolele de sclavie au fost urmate de persecuţii şi deportări în timpul regimului pro-nazist al lui Ion Antonescu, în timpul celui de-al doilea război mondial. Aproape 38.000 de rromi din România au murit în Holocaust, potrivit cifrelor date publicităţii de Comitetul Român pentru Crime de Război. Dictatura comunistă care a urmat a dezrădăcinat forţat comunităţi întregi de rromi şi le-a confiscat averile în dorinţa de a crea o societate română omogenă.

Timp de jumătate de secol, comunismul a încercat să ascundă aceste probleme creând iluzia utopiei. După căderea comunismului şi începutul perioadei de tranziţie, însă, au erupt tensiunile sociale, iar focurile au fost alimentate de tinerele mass-media româneşti. În 1991, un sătean rrom din Bolintin Deal, o localitate de lângă Bucureşti, a ucis un român. Crima a incitat comunitatea română din sat, care a răspuns dând foc caselor rromilor. Doi ani mai târziu, pe 23 septembrie 1993, trei rromi au fost ucişi în Hădăreni, judeţul Mureş, de către sătenii furioşi. Unul dintre cei ucişi înjunghiase un român. Crima sa a atras o pedeapsă colectivă, 14 case ale rromilor au fost arse şi 175 de rromi care locuiau în Hădăreni de aproape 175 de ani au fost goniţi.

Între timp, România a devenit din ce în ce mai conştientă de nevoia de a promova şi pune în aplicare o strategie pentru minoritatea rromă. În februarie 1997 a fost înfiinţat Oficiul Naţional pentru Rromi ca parte a Departamentului pentru Minorităţi Naţionale. În octombrie 2004, oficiul a fost transformat în Agenţia Naţională pentru Rromi, condusă de un preşedinte cu statut de secretar de stat. În iulie 2006, Banca Mondială a fost de acord să acorde României un împrumut de 58,5 milioane pentru un proiect de includere socială. Printre beneficiarii acestui proiect se numără unele dintre cele mai dezavantajate grupuri din ţară, minoritatea rromă, copiii în situaţii cu risc ridicat şi/sau copiii care părăsesc instituţiile de îngrijire, persoanele cu handicap şi victimele violenţei domestice. Proiectul a fost dezvoltat în cadrul noului Parteneriat Strategic de Ţară, menit să ajute România să îşi îndeplinească obligaţiile din cadrul Memorandumului Comun de Includere semnat cu Comisia Europeană.

Ne dorim ca această comunitate să accepte sprijinul pe care atât ţara noastră, cât şi uniunea Europeană doreşte să i-l acorde, spre o îmbunătăţire a condiţiilor în care trăiesc şi de a face cinste României pe acolo pe unde vor trece.

La mulţi ani tuturor rromilor din lume!

Domnul Laurenţiu Mironescu:

"Economia românească de piaţă"

Conceptul de economie de piaţă şi-a dovedit eficienţa în ţările care l-au adoptat. Tradus în concret, el a adus bunăstare cetăţenilor ţărilor respective.

România, de 18 ani, caută să aplice acest tip de economie, cu speranţa că românii vor trăi mai bine. Totuşi, analiştii economici şi diferitele tipuri de sondaje arată faptul că în anul de graţie 2008, traiul românului este unul extrem de scump, el fiind nevoit sa plătească printre cele mai mari preţuri pentru a-şi putea întreţine existenţa, toate acestea comparativ cu celelalte ţări ale Uniunii Europene.

Am sperat, pe bună dreptate, ca lucrurile să evolueze, iar cetăţenii României sa trăiască, implicit, mai bine. În realitate, preţurile au crescut extrem de mult la majoritatea produselor de consum, în timp ce salariile nu au reuşit să ţină pasul cu necesităţile zilnice. Aici nu vorbim de produse de lux, ci de produsele alimentare. S-a ajuns la situaţia în care românul să fie nevoit să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru produse similare cu cele din ţările Uniunii Europene.

Nemulţumirea oamenilor este justificată atunci când vorbesc de paradoxul faptului că avem cele mai mari preţuri pe care le plătim cu unele dintre cele mai mici salarii din Europa. Nepăsarea guvernanţilor este în mare parte responsabilă de faptul că s-a ajuns la această situaţie anormală. În ultima perioadă, producătorii români din industria alimentară au acuzat marile supermarketuri de politici incorecte şi de impunerea unor condiţii care ridică nejustificat preţurile la raft. Organele competente vor lămuri în mod sigur care este adevărul, însă este evident că nu astfel consumatorul român este apărat.

Este adevărat că profitul este cel care contează în această economie românească din ce în ce mai anormala în funcţionare. Dar la fel de adevărat este că potenţialul industriei alimentare din România este unul mare şi ar putea contribui efectiv în măsura în care Guvernul s-ar implica în vederea încurajării acesteia.

Intervenţia ar trebui să vizeze creşterea necontrolată a preţurilor la raft, existenţa diferenţei mari între preţul producătorului şi preţul final, dat fiind că producătorii români se plâng în mare parte de faptul că supravieţuiesc foarte greu, deşi preţurile finale sunt foarte mari la produsele specifice.

Undeva, cineva trebuie să intervină, să identifice problemele şi să le reglementeze. Nu putem fi indiferenţi la problemele românilor şi trebuie să luptăm ca politicieni, prin mijloacele legale, să le îmbunătăţim traiul zilnic.

Din păcate, implicarea ministerelor şi autorităţilor competente este doar la nivel declarativ, semănând mai curând a nepăsare. Spre exemplu, un litru de lapte procesat, în drumul lui către desfacere, ajunge să fie mai scump cu aproape de cinci ori faţă de preţul de producţie. În condiţiile în care pleacă de la fermele zootehnice sau de la ţăranul român, la preţuri foarte mici, aceasta este de multe ori cauza falimentului multor deţinători de ferme, aflaţi în incapacitatea de a mai putea să-şi susţină activitatea zootehnică. Exemple similare se regăsesc şi în cazul altor produse autohtone. Cercul vicios continuă, din păcate, spre disperarea consumatorului român. În mod evident, ceva trebuie făcut şi asta foarte repede, dacă ne pasă de cetăţenii români. Coşul zilnic nu ar trebui să fie o problemă într-o ţară normală, membră a Uniunii Europene. Este cert că ţara noastră nu poate emite pretenţii că oferă un nivel de trai similar cu al economiilor occidentale, însa nici situaţia actuală nu este una de bun augur.

Vă mulţumesc.

Domnul Marius Rogin:

"90 de ani de la unirea Basarabiei cu România"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Chiar dacă a trecut deja data de 27 martie, nu putem trece peste un eveniment atât de important precum cel al unirii Basarabiei cu România. Momentul rămâne parte importantă a istoriei noastre şi se cuvine a fi memorat cu mult respect. 1918 rămâne un an esenţial în istoria noastră naţională, unirea Transilvaniei cu Ţara Mamă fiind precedată de cea a unirii Basarabiei cu România.

Numele de Basarabaia i-a fost atribuit provinciei de către Imperiul Rus, care a anexat teritoriul în 1812, după ce i-a fost cedat de Imperiul Otoman prin Tratatul de la Bucureşti din 1812, care punea capăt războiului ruso-turc dintre 1806-1812. Teritoriul Basarabiei coincide parţial cu teritoriul Republicii Moldova, în timp ce partea de sud (Bugeac) şi cea de nord (cea mai mare parte a fostului judeţ Hotin), intră astăzi în componenţa Ucrainei. Declanşarea revoluţiei bolşevice în octombrie 1917, când puterea în Rusia a fost câştigată de comunişti, a adus şi armistiţiul între ruşi şi germani, trădând astfel armata română rămasă singură pe frontul de est, fiind şi ea nevoită, în cele din urmă, să accepte armistiţiul cu germanii la 9 decembrie 1917.

Aflată în retragere prin Basarabia, armata rusă a început să jefuiască, să violeze şi să omoare populaţia civilă românească, fruntaşii basarabeni fiind asasinaţi şi impuse organizaţiile comuniste. În aceste condiţii, la 22 decembrie 1917, Sfatul Ţării a cerut guvernului aflat la Iaşi să trimită armata să restabilească ordinea. Trupele conduse de generalul Broşteanu au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918, reuşind eliberarea Chişinăului la 9-16 ianuarie 1918, pentru ca în câteva zile să elibereze complet Basarabia. Odată ce Sfatul Ţării proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti la 24 ianuarie 1918 apar şi pretenţiile teritoriale din partea Ucrainei. Intenţiile de unire cu România sunt exprimate prin "moţiuni de unire votate de diferite judeţe (Soroca, Bălţi)". Unirea cu România a fost hotărâtă de Sfatului Ţării la 27 martie 1918.

Intrarea României în războiul mondial, în vara anului 1916, alături de Antantă, a urmărit realizarea deplinei unităţi naţionale prin unirea cu Vechiul Regat al Transilvaniei şi Bucovinei, străvechi teritorii locuite de români. Luptele din anii 1916-1917 au pus în lumină, cu multă putere, durabilitatea sentimentului naţional şi convingerea că se apropia ziua înfăptuirii marelui act al unirii tuturor românilor. Prima provincie care s-a unit cu patria-mamă a fost Basarabia. Aceasta a survenit pe fondul dezmembrării Imperiului Rus, odată cu proclamarea principiului autodeterminării până la despărţirea de statul multinaţional în care au fost înglobate.

În ianuarie 1918 şi-a proclamat independenţa Ucraina. Complet izolată, Republica Moldovenească şi-a proclamat, la rândul său, la 4 februarie 1918, independenţa. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor - 138 deputaţi - a adoptat, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România. Situaţia românilor din Bucovina s-a înrăutăţit în toamna anului 1918, când Austro-Ungaria, practic, se prăbuşise. Se vehicula teza anexării de către habsburgi, ca o ultimă soluţie de salvare, a Bucovinei la Galiţia, în timp ce Ucraina ridica pretenţii de stăpânire asupra provinciei româneşti şi ameninţa cu intervenţia armată. Din iniţiativa lui Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, s-a convocat, în aceste condiţii, la 14/27 octombrie 1918, o Adunare a reprezentanţilor populaţiei româneşti din provincie.

La 27 martie 1918, orele 5 p.m. a avut loc Adunarea Sfatului Ţării. În sală au fost prezenţi toţi membrii cabinetului Republicii Moldoveneşti, primul ministru român, Alexandru Marghiloman, trimisul special al Regelui Ferdinand, făuritorul României Mari. Sfatul Ţării cuprindea: 103 moldoveni, 13 ucraineni, 7 ruşi, 6 evrei, 5 găgăuţi, 2 nemţi, un polonez şi un armean. Total, 138 membri. În urma rezultatului de la vot (86 pentru, 3 contra, 36 abţineri, 13 absenţi) s-a declarat unirea Basarabiei cu ţara mamă. Ziarul "Tribuna" din 30 Martie publica: Moţiunea Unirii, Te Deum-ul şi telegrama transmisă regelui Ferdinand, anunţând Unirea cu ţara mamă.

"În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica democratică moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră, şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România".

Vă mulţumesc.

Domnul Constantin Faina:

"Meserii pe cale de dispariţie?!"

Creşterea calităţii forţei de muncă şi perfecţionarea profesională continuă a acesteia sunt repere ce deja au devenit un lucru obişnuit atât pentru cei chemaţi să pregătească şi instruiască forţa de muncă, cât şi pentru cei care beneficiază de aceasta, angajatorii.

Cu toate acestea, pe piaţa forţei de muncă se regăsesc profesii cum ar fi: asistent de gestiune în unităţile de cazare şi de alimentaţie, maistru construcţii civile, industriale şi agricole, tehnicieni electronişti comunicaţii, tehnicieni controlul calităţii produselor de alimentaţie, asta dacă ne referim la calificări prin şcoala postliceală, dar şi prelucrători ai metalelor (turnătorie, tratamente termice, deformări plastice, utilaje tehnologice) dacă ne referim la specializări din învăţământul superior. Sunt meserii de care piaţa muncii nu duce lipsă, tinerii, din raţiuni de ei ştiute, le aleg şi apoi "încearcă" găsirea unui loc de muncă. Dacă învăţământul postliceal nu are căutare, tinerii alegând să urmeze mai degrabă colegiile universitare, aici, în schimb, nu mai sunt atraşi de specializări cum ar fi cele din industria prelucrătoare. La admitere, cu greu se completează locurile la specializările turnătorie, tratamente termice, deformări plastice, şi asta numai după 2 sesiuni de admitere, în ciuda tuturor eforturilor făcute de universităţi pentru a-i atrage pe tineri spre aceste specializări.

Acest lucru se regăseşte şi în cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, unde datorită numărului mic de studenţi, specializări ca Metalurgia sau Ştiinţa materialelor riscă să fie desfiinţate. Fără susţinerea acestor activităţi de către minister, în scurt timp, specialiştii din domeniul metalurgic, turnătoriei, tratamentelor termice, vor dispărea şi ne vom putea întreba: "Ce o să prelucreze, de exemplu, un specialist în tehnologia construcţiilor de maşini?" Nu vom găsi răspuns. Un specialist nu se poate forma într-un interval de 2-3 ani, iar o relansare a industriei româneşti nu poate fi făcută fără aceştia.

Eforturile trebuie să fie comune: şcoala - Ministerul Educaţiei şi Cercetării să analizeze specificul acestor profesii, să găsească resurse pentru a fi subvenţionate de la buget, până se va crea un curent de opinie favorabil în rândul tinerilor pentru a îmbrăţişa pe viitor aceste profesii, dar şi implicarea în acest proces a angajatorului pentru susţinerea financiară, consiliere profesională pentru a-şi asigura forţa de muncă de care este nevoie. Dacă vom fi fermi, vom adopta programe specifice fiecărui judeţ, vom fi şi eficienţi; dacă nu ne vom preocupa de aceste lucruri vom putea în viitor să discutăm, la trecut, de aceste profesii.

Domnul Constantin Faina:

"Nu vă lăsaţi deşeurile să ne invadeze viaţa!"

Programul Operaţional Sectorial de Mediu cuprinde obiective ce vizează îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă uzată, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane, dezvoltarea şi îmbunătăţirea sistemelor durabile de management al deşeurilor, implementarea legislaţiei, atingerea ţintelor de reciclare, colectare şi valorificare, incinerare şi depozitare a deşeurilor.

Desigur, eliminarea totală a deşeurilor este un "vis" care nu se poate realiza, datorită faptului că dezvoltarea economico-socială are ca rezultat fabricarea de noi produse, ceea ce menţine sursele de deşeuri, care la rândul lor, devin poluatori.

De aceea, apreciem că se impun măsuri privind proiectarea produselor, astfel încât acestea să includă operaţii uşoare de dezmembrare, colectare şi refolosire a unor componente, analiza tuturor tehnologiilor existente sub aspectul deşeurilor în ceea ce priveşte stocarea, transportul, tratarea şi reciclarea lor.

Există însă şi alte metode de îmbunătăţire a stării deşeurilor, fie reciclarea la sursă, fie a da produsul spre utilizare, în loc de a-l vinde, ceea ce presupune răscumpărarea produsului la sfârşitul perioadei de utilizare şi eliminarea (reciclarea) acestuia de firma producătoare. Pentru aceasta ar trebui să existe o reţea de colectare-sortare, transport, dezmembrare, foarte bine dotată tehnic.

Rezultatele obţinute până în prezent privind gestionarea deşeurilor sunt palide, ele fiind umbrite de lipsa dotărilor tehnice, dar şi de o slabă implicare a populaţiei, care, dacă nu este "motivată", nu face nimic pentru a colecta, sorta şi preda deşeurile.

De asemenea, societatea civilă, şcoala, familia nu acordă importanţa cuvenită acestei datorii civice. În acest timp deşeurile, îndeosebi cele din plastic, ne invadează viaţa de zi cu zi, făcând din fiecare dintre noi un consumator de pe urma căruia se colectează doar...deşeuri.

Doamna Graţiela Iordache şi domnul Cezar Preda:

«Un ministru "de ascuns" al guvernului Tăriceanu»

Printre multele probleme care trebuiesc rezolvate de România, membră a Uniunii Europene, se regăseşte şi cea a unui ministru al guvernului Tăriceanu. Aceste lucruri, bine cunoscute, nu sunt luate în serios nici până acum când, din nefericire, asistăm cu toţii la evenimente pe cât de grave pe atât de nedorite.

Cum este posibil ca să se întâmple acest lucru? La această întrebare probabil nu vom primi nici un răspuns, dar cert este că primul ministru Tăriceanu nu putut veni până acum cu idei şi observaţii constructive. Responsabilitatea majoră o poartă Guvernul Tăriceanu II cât şi ministrul care, în mod cât se poate de clar, a dat dovadă de atâta neglijenţă.

Ce să mai vorbim că acest ministru nu a gestionat deloc alte probleme de mare interes, ca de exemplu situaţia comunităţilor româneşti aflate peste hotare. Pentru că, realitatea dovedeşte că de relaţiile cu românii din străinătate trebuie să se ocupe o singură instituţie şi nu multitudinea de oficii şi direcţii guvernamentale între care nu există cooperare.

În încheiere sper ca, măcar acum, guvernul Tăriceanu II să-şi asume responsabilitatea pentru dezamorsarea situaţiei create astfel încât să existe o foarte bună colaborare între executivul de la Bucureşti şi guvernele altor state unde românii trăiesc şi muncesc şi unde ministrul de externe al României nu mai trebuie "ascuns" astfel încât să fie cel mai puţin vizibil membru al delegaţiei României, pentru evitarea unor atât de jenante situaţii care au existat în trecut.

Vă mulţumim.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

"Profeţii despre globalizare"

Comisia Europeană statua, în Raportul pe anul 1997, că "Globalizarea poate fi definită ca procesul prin care pieţele şi producţia unor ţări diferite devin interdependente - o interdependenţă din ce în ce mai accentuată, urmând dinamica înregistrată de comerţul de bunuri şi servicii, de fluxul de capital şi tehnologie˝.

Astăzi, este unanim recunoscut că mijloacele de comunicare (dintre care Internetul a avut, în ultimul deceniu, un rol covârşitor) reprezintă un factor favorizant al globalizării. Primul gânditor care a intuit această legătură de cauzalitate, încă de acum 4-5 decenii, a fost canadianul Marshall McLuhan. El a introdus conceptul de˝sat global˝ (˝global village˝ - în limba engleză), printr-o frază celebră dintr-o lucrare a sa, tot atât de celebră, ˝Galaxia Gutenberg˝: ˝Noua interdependenţă electronică recreează lumea după chipul satului global˝. Sau, într-o altă formulare, din studiul ˝Înţelegerea mijloacelor˝: ˝Contractat pe cale electrică, globul nu a rămas mai mare decât un sat˝.

McLuhan era un profet în toată regula când afirma că informaţia care circulă (în primul rând datorită revoluţiei tehnologice a mijloacelor de comunicare!) duce la strângerea legăturilor interumane la nivel global. Timpul i-a dat dreptate. Tot el scria, în ˝Mass-media şi schimbarea culturală˝, că ˝electricitatea este, de fapt, o extensie a sistemului nervos, comparabilă cu un fel de membrană globală˝. Cât despre radio (care, acum jumătate de veac, avea importanţa de azi a televiziunii digitale, telefoniei mobile şi Internetului luate la un loc!), McLuhan arăta că ˝asigură o accelerare a informaţiilor care provoacă accelerări şi în alte mijloace. Este neîndoielnic faptul că reduce lumea la dimensiunile unui sat˝. Iată cât de plastic descria el căderea barierelor informaţionale în epoca modernă: ˝Telegraful traduce scrierea în sunet. Electrificarea scrierii a însemnat un pas înapoi, spre lumea acusticii, aproape la fel de mare cât acela făcut, între timp, de telefon, radio, televiziune. Telefonul: vorbire fără ziduri. Fonograful: sală de muzică fără ziduri. Fotografia: muzeu fără ziduri. Filmul şi televiziunea: sală de curs fără ziduri˝.

Desigur, Marshall McLuhan (care moare în 1980) n-avea cum să vorbească explicit despre Internet, pentru că reţeaua globală de comunicare încă nu apăruse în vremea sa. Însă ideile şi teoriile revoluţionare pe care profesorul canadian le-a aruncat pe piaţă îl apropie (desigur, păstrând proporţiile), din punct de vedere al curajului intelectual, de Leonardo da Vinci. Amândoi au trecut dincolo înainte ca profeţiile lor (pentru care, în timpul vieţii, au fost priviţi cu curiozitate, dacă nu cu suspiciune) să se împlinească...

Domnul Miron Ignat:

"Ziua Mondială a Sănătăţii"

Pe data de 7 aprilie 2008 s-au împlinit 60 de ani de când prima Adunare mondială a sănătăţii a decis înfiinţarea unei zile mondiale dedicate sănătăţii.

Din anul 1950, Ziua Mondială a sănătăţii este sărbătorită pe data de 7 aprilie în fiecare an, zi în cadrul căreia sunt discutate probleme de o importanţă deosebită şi se încearcă să se atragă atenţia asupra unei zone prioritare de care să se ocupe Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Ziua Mondială a sănătăţii este sărbătorită printr-o serie de dezbateri ale medicilor, care se desfăşoară în marile oraşe, cu privire la programe, proiecte, la impactul schimbărilor climatice asupra sănătăţii populaţiei.

Sănătatea este o prioritate pentru oameni şi nu putem rămâne indiferenţi la problemele şi insuficienţele care sunt în cadrul spitalelor şi farmaciilor cum ar fi: lipsa medicamentelor, lipsa aparaturilor medicale de specialitate, asigurarea sănătăţii copiilor în şcoli, starea spitalelor, criza medicilor şi asistenţilor în localităţi.

Lipsurile din sistemul medical au mai multe cauze. Condiţiile de muncă sunt mizere şi există mereu riscul contaminării prin lipsa unor materiale elementare de lucru.

O altă problemă majoră o constituie şi migraţia forţei de muncă din domeniul sănătăţii, care nu face decât să agraveze situaţia şi astfel, fără o puternică forţă de muncă în sănătate, oamenii bolnavi nu mai pot beneficia de o îngrijire corespunzătoare.

Îmi exprim încrederea că, în viitor, Ministerul Sănătăţii va promova mai multe strategii publice ale sănătăţii, prin care să supravegheze sănătatea şi siguranţa oamenilor, mortalitatea infantilă, controlul bolilor infecţioase, factorii dăunători pentru cei tineri, ca fumatul, alcoolul, consumul de droguri.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

"Adrian Cioroianu şi Summit-ul NATO"

Ministrul român de externe a reuşit, încă o dată, cu ocazia summitului de la Bucureşti, să sidereze atât opinia publică din România, cât şi pe oaspeţii prezenţi la acest eveniment.

În puţinele ocazii în care domnul Cioroianu nu a fost în totalitate inexistent, acesta nu a reuşit să scape de vechile obiceiuri, astfel încât prestaţia sa în cadrul diferitelor discuţii purtate în spatele uşilor închise a fost catalogată ca fiind lamentabilă.

Conduita reprobabilă a ministrului de externe s-a reflectat şi în mass-media românească care a sesizat faptul că domnul Cioroianu le-a ţinut invitaţilor un discurs format din trei fraze şi nu a fost în stare să răspundă nici unei întrebări din partea celorlalţi participanţi pe tema poziţiei României faţă de aderarea Georgiei şi Ucrainei la NATO.

Adrian Cioroianu a uitat de cele mai elementare noţiuni de protocol, încă din prima zi a summitului, atunci când domnia sa a lipsit cu desăvârşire la sosirea pe Aeroportul Otopeni a preşedintelui SUA, George W. Bush. Motivul absenţei ministrului de externe la aeroport a fost explicat, ulterior, de purtătorul de cuvânt al MAE, Ilie Bănică, care a declarat faptul că reprezentanţii americani au solicitat prezenţa unui alt ministru pentru întâmpinarea preşedintelui american.

O asemenea reacţie din partea oficialilor SUA nu poate fi decât rezultatul comportamentului ruşinos al ministrului român de externe care a reuşit, de la numirea sa în funcţie, să ofenseze toată spuma diplomatică de la secretarul de stat american, Condoleeza Rice, până la regele Spaniei, Juan Carlos.

În aceste condiţii, ne întrebăm ce mai aşteaptă premierul Călin Popescu-Tăriceanu pentru a-l înlocui din funcţie pe Adrian Cioroianu.

Îi sugerăm, pe această cale, domnului prim-ministru să demareze procedurile de demitere a ministrului de externe astfel încât Adrian Cioroianu să nu compromită definitiv relaţiile externe ale României.

Vă mulţumesc.

Doamna Lia Ardelean:

"Opriţi violenţa împotriva femeilor!"

"Respectarea drepturilor omului trebuie să facă parte din educaţia globală şi din demnitatea omului, iar toate aspectele violenţei fizice sau mintale împotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale", se arată într-o Rezoluţie a Parlamentului European elaborată încă din data de 11 iunie 1986. În România însă, conştientizarea şi combaterea fenomenului violenţei domestice a debutat mult mai târziu, după 1990, şi cu precădere în ultimii ani, dar paşii făcuţi în această direcţie se dovedesc a fi insuficienţi. Campaniile derulate în ultima perioadă de către autorităţi nu au reuşit nici pe departe să combată în mod real fenomenul violenţei domestice, în special violenţa împotriva femeilor. Statisticile, extrem de îngrijorătoare de altfel, indică faptul că în ultimii patru ani numărul femeilor decedate din cauza agresiunilor partenerilor de viaţă a crescut alarmant. De asemenea, în România, nivelul violenţei în familie depăşeşte media europeană, românii fiind printre cei mai agresivi europeni. Datele oficiale nu reliefează însă adevărata dimensiune a flagelului femeilor maltratate de bărbaţi, specialiştii atrăgând atenţia că alte sute de mii de femei îndură zilnic bătăi, neavând curajul să se adreseze autorităţilor.

Potrivit Legii nr.217/25 din mai 2003, violenţa în familie reprezintă "orice acţiune fizică sau verbală, săvârşită cu intenţie de un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material". Dacă, în mediul urban, femeile care sunt supuse violenţelor din partea membrilor familiei sunt încurajate să reclame tratamentul de care au parte, pentru acestea existând centre de consiliere, în mediul rural, viaţa româncelor aproape că nu poate să fie concepută fără o corecţie fizică aproape cotidiană din partea soţilor.

În urma cercetărilor efectuate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei (ANPF), reiese faptul că aproape 72% dintre victimele violenţei în familie sunt femei, iar aproximativ 30% dintre acestea au sub 18 ani.

Nici violenţa limbajului nu le este străină româncelor, statisticile arătând că aceasta conduce în ce priveşte tipurile de comportament agresiv asupra femeilor, peste 45% dintre femei fiind agresate verbal. Totodată, 7% dintre femei au fost abuzate sexual pe durata vieţii, iar aproape două treimi dintre românce au fost supuse cu forţa la relaţii sexuale de partenerii de viaţă. Sute de mii de femei trăiesc zilnic cu teama în suflet că vor fi omorâte în bătaie. din totalul celor abuzate, doar 16% au mers la poliţie pentru a face o reclamaţie şi doar 15% au discutat cu un medic.

Una dintre consecinţele violenţei în familie este faptul că în rândul tinerilor a crescut fenomenul sinuciderii, a tentativelor de suicid. Pe primul loc în rândul cauzelor se află climatul familial deteriorat şi slaba comunicare în cadrul familiei, fapte generate tot de violenţa din cupluri.

Din păcate, nici Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi nici un alt act normativ nu asigură o protecţie reală victimelor violenţei domestice. În lipsa unor astfel de măsuri, persoanele victime ale violenţei în familie sunt nevoite să coabiteze în continuare cu agresorul, chiar şi în cazul în care se hotărăsc să iniţieze un demers juridic. În România, actele de violenţă nu se urmăresc din oficiu sau în urma denunţului oricărei persoane care are cunoştinţă de săvârşirea unor astfel de acte, aşa cum se întâmplă în majoritatea statelor europene, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, fapt care se întâmplă efectiv în foarte multe cazuri.

La această oră, în Parlament există o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, a Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, a cărei vicepreşedinte sunt. Această propunere are în vedere protecţia victimelor violenţei în familie, prin introducerea ordinului de protecţie şi a ordinului de restricţie.

Organizaţia de Femei a Partidului Conservator solicită puncte de vedere din partea tuturor formaţiunilor politice pentru a avea siguranţa că această propunere legislativă va deveni lege cât mai curând. Până ca propunerea să intre în dezbateri, mi-aş dori ca măcar acum, în Postul Mare al Sfintelor Paşti, femeile să nu mai fie agresate în nici un fel de către consorţii lor, iar familiile să trăiască în pace, linişte şi armonie sufletească. În acest fel, adulţii ar da un exemplu de urmat şi copiilor, ale căror traume suferite din cauza neînţelegerilor dintre părinţi sunt tot mai dificil de remontat odată cu trecerea timpului.

Doamna Ionela Bruchental-Pop:

"Minciuna este adevărul din care a fost extrasă esenţa" este aforismul care defineşte fără echivoc principalul instrument uzitat de către guvernul Tăriceanu II, în "franca şi empatica" relaţie cu cetăţenii.

Reala abordare şi relaţionare a executivului vis a vis de electorat a fost evidenţiată şi prin maniera cinică şi pur electorală în care executivul a susţinut proiectul PSD de majorare a pensiilor, în condiţiile în care au conştientizat, încă din faza incipientă al acestui demers, nesustenabilitatea şi indiscutabilele carenţe pe termen mediu şi lung, ale unui proiect conceput şi transpus în practică în mod pompieristic.

Majorarea pensiilor în sine constituie un proiect de o relevanţă maximală pentru societatea româneasca postdecembristă, mai ales în condiţiile în care această semnificativă categorie socială a fost supusă unor inechităţi sociale şi materiale indiscutabile, dar acest proces, lăsând la o parte componenta politică şi meschinăria aferentă, trebuia conceput şi transpuns în practică într-un mod raţional, viabil şi etapizat, care să genereze o majorare sustenabilă, pe baze reale şi nu fantasmagorice.

Primele efecte previzibile ale acestui "generos" proiect liberalo-pesedist nu au întârziat să apară, ele fiind reliefate pe larg în mass-media, prin vocea unor reprezentanţi avizaţi şi apolitici, care au evidenţiat faptul că sistemul public de pensii este în suferinţă, precum şi faptul că valoarea punctului de pensie va fi de doar 41% şi nu de 45% începând cu 2009.

Pe de altă parte, au fost demonstrate şi demontate promisiunile executivului în privinţa majorării pensiilor, fiind evidenţiat faptul că acestea practic nu au nicio bază reală dincolo de anul 2008, calculele fiind făcute de către executiv pe o serie de date statistice care însă nu coincid faptic cu cele raportate de Guvern la Comisia Europeană.

Practic, executivul, pentru a-şi asigura nişte voturi în plus, dar şi pentru a acoperi carenţele din sistem, a recurs la "nobilul" gest de a subevalua numărul persoanelor vârstnice şi a supraevalua numărul populaţiei active în câmpul muncii pană în 2020.

Astfel, în Programul de convergenţă pentru populaţia totală a anilor 2010 şi 2020 se prognozează 21.207.000 persoane, respectiv 20.402.000 persoane, iar în evaluarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, numărul scade în mod subit cu 73.000 pentru 2010, respectiv 493.000 pentru 2020.

De asemenea, şi numărul persoanelor încadrate în grupa de vârstă 0-14 ani a fost subevaluată de Guvern, diferenţa regăsindu-se însă, în mod "miraculos", în supravaluarea categoriei 15-64 de ani cu aproape 900.000 de persoane, adică tocmai cei care vor contribui la sistem.

Mai mult, din 2012 nu sunt prevăzuţi bani pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale, deşi acesta este prevăzut să crească la 720 milioane de euro, evidenţiind cât se poate de clar realele politici ale Guvernului Tăriceanu II, pe care le practică cu dezinvoltură: manipulare, dezinformare şi cinism.

Este cât se poate de evident că faptic, ca urmare a unor asemenea comportamente abjecte şi iresponsabile, singurii perdanţi sunt de fapt cei care ar fi trebuit să se constituie în câştigători, respectiv pensionarii, şi subliniază încă o dată "credibilitatea" unui asemenea executiv care a demonstrat, cu fiecare ocazie, că este incapabil să se coboare din turnul de fildeş şi să conştientizeze, fie şi tardiv, aforismul lui Rousseau: "Cel puternic nu este niciodată suficient de puternic pentru a fi totdeauna stăpân, dacă nu ştie să transforme puterea în dreptate".

Domnul Nicolae Popa:

"Stolojan a rămas tot un demagog"

Europarlamentarul român Theodor Stolojan a avut un discurs la începutul acestei luni în cadrul comisiilor pentru buget şi a Comisiei pentru agricultură a Parlamentului European pe subiectul eficacităţii cheltuielilor pentru agricultură în care susţinea următoarele: "Politica agricolă comună pentru toate statele membre ale UE îşi poate atinge obiectivele în măsura în care agricultura acestor ţări este relativ omogenă din punct de vedere al dezvoltării. Atunci când există diferenţe mari în organizare şi eficienţă, politica agricolă comună poate conduce în unele situaţii la rezultate contrare celor aşteptate. De exemplu, sistemul de plăţi unice pe hectar (finanţat cu fonduri europene) încurajează agricultura de subzistenţă atunci când este aplicat într-o ţară cum este România, unde mărimea medie a loturilor de teren aflate în proprietatea gospodăriilor ţărăneşti este mică, sub dimensiunea optimă pentru o agricultură eficientă."

Ce a uitat domnul Stolojan, furat de valul demagogiei, este faptul că aceste condiţii au fost negociate de colegul său de partid, mult controversatul ministru al agriculturii, domnul Flutur, cel care a pus pe butuci agricultura României prin deciziile hazardate şi neinspirate pe care le-a luat în timpul mandatului său.

Fiind dezinformat şi necunoscând datele problemei, îi aducem la cunoştinţă mult stimabilului europarlamentar care, la rândul lui, a pus economia românească pe butuci, că Uniunea Europeană ne-a aprobat parcele de la 0,1ha, iar noi am mers la max. de 0,3 ha/parcelă. Şi în sectorul animalier subvenţiile se dau de la mai mult de 3 vaci deţinute, iar dacă vorbim despre fărâmiţare şi menţinerea situaţiei de subzistenţă, îl anunţăm pe domnul Stolojan că domnul Flutur este vinovat pentru că a împărţit cota de lapte şi pentru cei care deţin o singură vacă.

În România avem mai mult de jumătate ferme de subzistenţă, care reprezintă mai mult de jumătate din suprafaţa agricolă a ţării, adică aproximativ 5 milioane de hectare.

Politica agricolă comună are ca principiu întărirea şi consolidarea fermelor mici pentru a avea garanţia unei agriculturi performante şi competitive. O reducere bruscă a subvenţiilor sau eliminarea lor în totalitate ar însemna pentru fermele mici nu numai probleme sociale, ci şi probleme economice grave pentru populaţia din mediul rural. Este clar că toate aceste ferme mici, de subzistenţă, prin absorbţia fondurilor europene prevăzute prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, conform cu criteriile de selecţie privind eligibilitatea şi cu determinarea acestora de a se asocia în grupuri de producători puternici, vor avea o şansă de reorientare în următorii 5 ani pentru a deveni ferme competitive şi care să producă pentru piaţă, nu aşa cum ar dori domnul Stolojan să le desfiinţăm sau să le lăsăm sa moară.

Domnul Vasile Puşcaş:

"Dezinteresul autorităţilor faţă de marile proiecte de infrastructură. Cazul Autostrăzii Transilvania."

Consecvenţa cu care guvernul insistă să-şi demonstreze incapacitatea managerială în chestiuni care prezintă un interes major pentru cetăţeni, mă obligă să revin asupra unui subiect care s-a mai aflat în atenţia dezbaterilor Parlamentului, evoluţia lucrărilor la Autostrada Transilvania. Şi aici doresc să subliniez importanţa infrastructurii pentru dezvoltarea pieţei autohtone, ca bază a competiţiei la nivel european şi global. Deoarece la noi nu există o gândire sistematică referitoare la piaţa internă, ci doar asupra modului în care Bucureştiul se conectează la staţiunile de pe litoralul Mării Negre şi cele de pe Valea Prahovei, înseamnă că România este, la momentul actual, spaţiul speculanţilor de iluzii care-şi arogă atributul de conducători ai ţării. Temele recente ale dezbaterii publice, apărute în cazul Autostrăzii Transilvania, oferă o demonstraţie a legăturii nemijlocite între incapacitatea instituţiilor puterii executive de a servi interesele comunităţii şi îndoielnica lor legitimitate politică.

Seria de erori care au jalonat evoluţia în cazul Autostrăzii Transilvania, de la proiectata axă de legătură cu infrastructura europeană la eşecul de etapă de care trebuie să luăm act, transgresează cadrul economic şi cel administrativ. Avem de-a face cu încă o ilustrare a faliei care s-a creat între guvernare şi comunităţile locale, între cei care iau deciziile şi cei în folosul cărora ar trebui să se guverneze. Este suficient să ne reamintim de preliminariile acestui important proiect de infrastructură, într-o succesiune fotografică. Deşi ideea unei autostrăzi care să impulsioneze dinamica economică a Nord-Vestului României a fost susţinută iniţial de ansamblul forţelor politice, iar exponenţii locali ai fostei coaliţii guvernamentale (D.A.) şi-au supraestimat capacitatea de persuasiune în relaţia cu centrul, susţinerea lucrărilor s-a aflat sub semnul echivocurilor şi amatorismului. Renegocierea contractului a adus întârzieri care în ultimă instanţă au dublat costurile de execuţie. De altfel, în ceea ce priveşte costurile, se vede că estimări ferme s-au făcut doar pentru primele trei tronsoane din cele opt, cele la care s-au început lucrările. Primul dintre acestea ar urma - conform reprogramărilor - să fie dat în folosinţă abia la finele acestui an. Cu toate că Ministerul Transporturilor şi-a asumat angajamente clare, atât în faţa opiniei publice, cât şi în faţa Parlamentului, în sensul că va asigura fondurile necesare executării proiectului, în conformitate cu graficul stabilit, tactica de neînţeles a sugerării penuriei de fonduri a furnizat constant motive de controverse între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi compania constructoare.

La începutul lunii martie a.c., s-a spus că bugetul alocat Autostrăzii Transilvania, pentru 2008, fusese deja epuizat. Am adresat numeroase interpelări pe parcursul ultimilor trei ani, în legătură cu disponibilitatea guvernului de a mai susţine construcţia autostrăzii şi cu felul în care se utilizează fondurile. De fiecare dată, Ministerul Transporturilor ne-a asigurat că Autostrada Transilvania continuă să fie un obiectiv prioritar şi că impasul financiar va fi rezolvat prin rectificări bugetare. Ni s-a comunicat că se urmăreşte cu stricteţe graficul achitării lucrărilor, pe măsura executării lor. Dar, cum vorbele nu pot ţine mereu locul faptelor, este clar că guvernării actuale i-a lipsit de la început un proiect în ceea ce priveşte infrastructura României. Problemele din Nord-Vestul României se regăsesc la altă scară şi în alte regiuni ale ţării. Autostrada Bucureşti-Ploieşti s-a oprit la marginea pădurii, deoarece Ministerul Transporturilor, probabil, nu cunoaşte legislaţia de mediu şi nu s-a preocupat să găsească soluţii tehnice la timp. Aşa-zisa Autostradă Bucureşti-Constanţa este unică în lume, fiind încă lipsită de serviciile pentru cetăţeni. Cearta dintre oligarhii unora şi cei ai celorlalţi (a se citi grupurile de interese din spatele formaţiunilor politice la putere) i-au privat pe cetăţeni de elementarul acces la civilizaţie. O serie de centuri ocolitoare şi drumuri naţionale trenează între licitaţii contestate şi studii de fezabilitate care nu se mai termină. Astfel, suntem îndreptăţiţi să ne punem întrebarea: cum se justifică deficitul bugetar în anii trecuţi, dacă divizăm suprafaţa autostrăzilor pe cap de locuitor?

Din punct de vedere economic, ne aflăm în faţa unei situaţii greu de explicat, pentru care orice manager al unei companii private şi-ar pierde funcţia şi ar fi probabil nevoit să achite daune acţionarilor. Din păcate, Ministerul Economiei şi Finanţelor, atât de talentat în a inova taxe şi impozite, n-a introdus o taxă pe proasta guvernare, iar deţinătorii temporari ai demnităţilor publice nu plătesc material tratamentele de incompetenţă aplicate alegătorilor. Din punctul de vedere al relaţiei stat-societate, avem de-a face cu un exemplu clasic de sfidare a interesul public. Cetăţenii din Nord-Vestul României, cei care contribuie substanţial la bugetele publice, văd cu stupoare că singurul proiect care-i viza direct, în ultimele două decenii, este victima relei credinţe şi incompetenţei autorităţilor de azi.

Problema are însă şi o dimensiune politică, ţinând de relaţia dintre puterile statului. Reprezentanţii Legislativului au chestionat de mai multe ori guvernul în legătură cu Autostrada Braşov-Borş, iar acesta a dat asigurări că lucrările evoluează în parametri estimaţi. Uşurinţa cu care Parlamentul este dezinformat în legătură cu o chestiune de importanţă maximă pentru interesul a milioane de locuitori, ne arată distanţa între valorile atlantismului pe care le invocăm catihetic la ocazii festive şi fondul fanariot al guvernanţilor. Guvernul discuta mai mult despre coridoarele europene, care au menirea să dezvolte piaţa europeană şi alte pieţe naţionale şi doar întâmplător de dezvoltarea pieţei autohtone. Mai nou aflăm, din surse externe, că Guvernul României se va angaja să contribuie la o autostradă în jurul Mării Negre, care are a face tot cu pieţe exterioare care sunt, iată, prioritare în faţa dezvoltării pieţei româneşti. Această atitudine arată că actualii guvernanţi au o mentalitate servilă, de a face doar ce se propune din afara şi nu de a dezvolta competitivitatea propriei pieţe, bazată pe produse şi servicii pe care să le valorificăm pe piaţa europeană şi pe cea globală.

În concluzie, avem motive să credem că Guvernul nu-şi doreşte, în fapt, să pună în execuţie programul de infrastructură pentru interesul României, pentru ca aceasta să poată face faţă competiţiei internaţionale, pentru atragerea de investiţii directe. Se poate observa cu uşurinţă că Guvernul nu este ataşat unei liste de priorităţi favorabile României, ci doar proiectelor conjuncturale care pot servi numai intereselor grupurilor clientelare. Actuala evoluţie a economiei româneşti, prin periferizarea datorată infrastructurii, va duce la adâncirea decalajelor faţă de celelalte state europene, la o enclavizare a ei ca piaţă şi la discrepanţe economico-sociale pe care le vom vedea în standardele de viaţă ale cetăţenilor României.

Deşi timpul pierdut nu mai poate fi recuperat, iar ocaziile de sincronizare rapidă cu ritmurile şi sensurile dezvoltării din UE se risipesc în fiecare zi, considerăm că este vital pentru România ca toate forţele politice responsabile din ţară să-şi asume un program de investiţii în infrastructură, pe termen mediu şi lung, o listă de priorităţi naţionale şi regionale pe care guvernele viitoare ale României să o urmeze şi să scoată ţara din zona subdezvoltării cronice.

Domnul Petre Străchinaru:

"Antimodel de autonomie: amocul de natură etnică" (speţă: judeţul Covasna)

Nu ştiu dacă aţi auzit vreodată o declaraţie de genul celei făcute zilele trecute de un lider al UDMR, preşedintele organizaţiei judeţene Covasna, Albert Almos, primarul municipiului Sfântu Gheorghe: "Nu ne-am putut permite (după 1990 - n.n.) dezvoltarea economică a zonei de teama diluării populaţiei autohtone..."

Este stupefiant să constaţi că cel care a spus fraza asta, recunoscând că a închis, practic, porţile oraşului şi întreaga zonă în calea unei dezvoltări economico-sociale fireşti, este cel aflat ani îndelungaţi în fruntea unei filiale locale a unei formaţiuni politice participante permanent la guvernarea Ţării după 1990, personaj ce stă de patru mandate în fotoliul de primar al unui municipiu dintr-un judeţ al unei ţări din Europa contemporană. Nici nu ne mai interesează că în toată această vreme nu a fost, fiindcă nu a vrut să fie, şi primarul românilor din oraşul Sfântu Gheorghe, deşi mulţi dintre noi ne-am purtat speranţele, neavând încotro, şi pe la uşa lui. Fiindcă este tot atât de grav faptul că, nereuşind să rezolve problema separării etnice pe străzi sau blocuri, aşa cum a reuşit cu unităţile de învăţământ din oraş, din judeţ şi din întreaga zonă pe care a delimitat-o etnic drept "Ţinutul Secuiesc", UDMR recunoaşte prin declaraţia lui Albert Almos că liderii ei n-au guvernat aici nici măcar în folosul zecilor de mii de locuitori de etnie maghiară, nedreptăţindu-i şi pe aceştia, în egală măsură, în numele unei ideologii vetuste, cu rezonanţe naziste.

Nu credeam că ideea păstrării purităţii etnice, ridicată la rang de ideologie şi "fluturată" de către liderii UDMR ca sperietoare antiromânească pentru a se instala în fotoliile administraţiei locale, să mai poată constitui, astăzi, un instrument de şantaj exercitat, deopotrivă, asupra comunităţii maghiare în aceeaşi măsură ca şi asupra celei româneşti. Cinismul cu care este recunoscută manipularea ideologică cu sloganuri autonomiste şi antiromâneşti a populaţiei din întreaga zonă "autoguvernată" de UDMR, este adevăratul model de autonomie oferit locuitorilor români şi maghiari care au aflat recent, dintr-o sursă autorizată, de ce se confruntă cu lipsa locurilor de muncă, cu sărăcia şi cu frustrarea generală, fiind ţinuţi premeditat în subdezvoltare şi înapoiere, prin izolare de restul lumii sub pretextul menţinerii/ nealterării echilibrului etnic

Tot ce ne mai rămâne, după 16 ani de "stăpânire etnică" a UDMR, este să sperăm că noua ofertă electorală, făcută tot exclusivist şi tot de către aceeaşi formaţiune politică, să se descarcereze din mrejele etnocratismului desuet şi să se raporteze la etnicitate în spiritul mentalităţilor şi al principiilor europene contemporane. Din păcate, este o speranţă vană, judecând după propaganda autonomistă pe criterii etnice pe care pretendenţii la fotoliile de primar al municipiului Sfântu Gheorghe şi, respectiv, preşedinte al Consiliului judeţean Covasna o fac de la acest microfon, în calitatea lor actuală de deputaţi în Parlamentul României...

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

«Bătaia de joc şi "violenţa electorală"»

Faptul că peste mai puţin de 2 luni va avea loc primul tur de scrutin al alegerilor locale se poate deduce cu uşurinţă după numărul social-democraţilor atacaţi la propriu de către adversarii politici. Directori de campanie ai Partidului Social Democrat au ajuns în stare gravă la spital după ce au fost bătuţi în plină stradă, iar sediile de campanie ale PSD sunt sparte de către infractori care fură computerele.

Pentru cei dintre dumneavoastră care pot crede că evenimentele prezentate mai sus ţin de alt veac sau de vreun trib ce trăieşte rupt de lumea civilizată, precizez că aceste lucruri de o maximă gravitate se întâmplă în anul 2008, într-o ţară integrată în Uniunea Europeană, o ţară care aspiră să devină o voce importantă în concertul european. Este vorba de România, unde lupta electorală se transformă într-un meci de box. Pe lângă atacurile la propriu, au început atacuri murdare în presă împotriva candidaţilor noştri şi "pomeni electorale" prin satele patriei, adversarii politici dovedind că nu au scrupule. Toate acestea dovedesc disperarea care i-a cuprins pe reprezentanţii puterii de dreapta, în pragul campaniei electorale şi incapacitatea lor de a se confrunta corect, legal cu adversarii politici.

După ce au adus ţara în pragul colapsului, au ratat startul integrării europene, au împărţit banii pe criterii politice şi nu au oferit românilor decât porţia zilnică de scandal între Palatele Cotroceni şi Victoria, reprezentanţii puterii de dreapta cred că pot păcăli din nou electoratul. Brusc se arată interesaţi de problemele cu care se confruntă locuitorii mediului rural şi promit tot ceea ce ar fi trebuit să facă de trei ani încoace, timp în care primarii noştri social-democraţi aufost sabotaţi fără nici o reţinere şi supuşi unor presiuni inimaginabile.

Puterea de dreapta are tupeu să vorbească despre dezvoltarea rurală, în condiţiile în care constant a orientat banii spre localităţile conduse de primari liberali ori democraţi, iar primarii PSD au suportat bătaia de joc a guvernanţilor din ultimii trei ani. Chiar dacă primarii noştri au fost primii care au depus proiecte bine întocmite pentru alimentare cu apă, canalizare sau alte obiective, nu au obţinut finanţare, pentru că banii au fost trimişi edililor de altă culoare politică.

Discriminarea pe criterii politice în domeniul educaţiei a atins cote inadmisibile. Numirea în funcţie de culoarea politică a directorilor de şcoli are urmări grave în întreg procesul de învăţământ, pentru că nu se ţine cont de valoare şi competenţă, iar cadrele didactice au ajuns să fie şantajate pentru a trece la un partid sau altul. Fondurile pentru investiţii în educaţie au urmat acelaşi "traseu politic". Această discriminare se răsfrânge asupra elevilor, din toate punctele de vedere, de la condiţiile pe care le au pentru a învăţa până la educaţia pe care o primesc.

Puterea de dreapta se laudă că a rezolvat problema mijloacelor de transport pentru elevi în întreaga ţară. Pot să vă dau multe exemple care demonstrează că puterea de dreapta minte cu neruşinare.

În comuna doljeană Urzicuţa sunt 40 de elevi care trebuie să străbată 7 kilometri din satul Urzica Mare până la şcoală. Urzicuţa a primit în anul 2003 un mijloc de transport cu 16 locuri, care s-a defectat în dese rânduri, fiind necesare multe şi costisitoare reparaţii, iar din octombrie anul trecut nu mai funcţionează. Transportul elevilor se realizează cu un microbuz al Consiliului local, cu o capacitate de 8 locuri. Primarul comunei Urzicuţa şi Consiliul local au sesizat de nenumărate ori Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, însă nimeni nu i-a băgat în seamă, în vreme ce alte comune precum Siliştea Crucii şi Giurgiţa au primit mijloace noi de transport pentru elevi, deşi nu au ce să transporte cu ele.

În comuna Fărcaş peste 100 de copii merg la şcoală cu un ARO rablagit care are 18 locuri şi demersurile primarului de a obţine un mijloc de transport adecvat au fost sortite eşecului, dovadă că guvernanţii de dreapta nu acordă aceleaşi şanse tuturor elevilor. Facilitarea accesului la educaţie pentru elevii care provin din localităţile izolate nu trebuie să depindă de culoarea politică a directorului şcolii, a primarului sau a guvernului.

Aceasta a fost politica puterii de dreapta în ultimii trei ani, de prigonire a social-democraţilor, de şantaj, de indiferenţă şi de subordonare politică. Iar acum reprezentanţii puterii de dreapta vor să transforme România într-un câmp de luptă, fiind în stare de orice pentru a nu-şi pierde funcţiile şi privilegiile.

Vă asigur, doamnelor şi domnilor, că nu ne speriem de aceste atacuri violente şi că românii nu mai pot fi păcăliţi! Oamenii s-au convins de faptul că puterea de dreapta este incapabilă să conducă ţara! PSD este partidul care şi-a păstrat seriozitatea, competenţa, echipa de oameni bine pregătiţi care au construit ceva în această ţară. PSD a fost, este şi va fi alături de oameni, indiferent cine se află vremelnic la conducerea ţării. La dezbaterile pe tema proiectului de modificare a Codului fiscal, vom susţine acordarea unei prime de Paşte de 100 de lei fiecărui pensionar, introducerea planului pentru cea de a 13-a pensie, anularea impozitului pe terenul agricol şi TVA diferenţiat de 5% pentru alimentele de bază.

Întotdeauna susţinem interesele oamenilor şi baza noului program politic al PSD o constituie cererile concrete ale cetăţenilor, ale sutelor de mii de militanţi şi simpatizanţi ai stângii din România. PSD are un program de guvernare prin care dorim să redăm speranţa românilor într-o Românie europeană.

2008 este anul schimbării!

Domnul Gheorghe Chiper:

"Cadastrul agricol şi publicitatea imobiliară, în confruntare cu birocraţia şi taxele mari"

Este un lucru cert că lucrările prevăzute de lege pe linia cadastrului agricol, a evidenţei terenurilor extravilane (şi nu numai) pe deţinători, pe categorii de folosinţă şi obligaţii fiscale aferente, sunt obiective prea îndepărtate pentru autorităţile locale, sunt cauzele unor blocaje administrative care diminuează şi îngreunează activitatea de încasare a veniturilor bugetare constituite din impozitele agricole determinate în funcţie de suprafeţele existente în fiecare unitate administrativ-teritorială.

Este drept, există registre agricole în multe localităţi conduse operativ şi sistematic, există evidenţe care asigură baza de date pentru subvenţii, există, desigur, şi desfăşurătoare fiscale pentru toţi contribuabilii.

Există însă, într-o măsură şi mai mare, diferenţe notabile între situaţia efectivă din teren (cu sarcinile fiscale stabilite) şi gradul de colectare a impozitelor aferente acestor terenuri. Dacă obligaţiile fiscale ce decurg din deţinerea acestor terenuri au fost, în multe situaţii, stabilite în corelare cu structura şi întinderea suprafeţelor existente, în mod frecvent procentul de încasare a impozitelor respective este mult mai mic, în majoritatea cazurilor privând bugetele locale de importante resurse financiare.

Cauza acestei situaţii este legată de întârzierile în aplicarea legilor fondului funciar, de proliferarea schimburilor de terenuri fără acte autentice, dar mai ales de faptul că cei care fac schimbul de proprietăţi nu sunt interesaţi şi de plata măsurătorilor şi documentaţiilor cerute de înscrierea în registrele publicităţii imobiliare, evitând în acelaşi timp să achite şi impozitele aferente pentru terenurile aflate în aceste situaţii.

Legea prevede scutirea de astfel de taxe pentru terenurile extravilane în cazul primei înregistrări a terenurilor care au făcut obiectul reconstituirii şi constituirii drepturilor de proprietate. Facilitatea este însă nesemnificativă şi prea puţin utilă întrucât se solicită pretutindeni efectuarea de măsurători privind stabilirea mărimii şi configuraţiei terenurilor din titlul de proprietate, ceea ce implică plata unor servicii de specialitate către firmele autorizare, care îşi stabilesc tarifele într-un regim de monopol (sau cel puţin de poziţie dominantă pe această piaţă). În consecinţă, transferul de proprietăţi se blochează, procesul de intabulare a imobilelor trenează, iar pentru bună parte din terenurile agricole extravilane plata impozitelor datorate bugetelor locale nu este "revendicată" de nimeni. Pe ansamblu, sumele necolectate din această cauză sunt mari, iar fenomenul de comasare a terenurilor, absolut necesar cerinţelor impuse de alcătuirea unor exploataţii viabile, stagnează, cu toate consecinţele nefaste asupra redresării producţiei agricole.

Consider că modificarea actelor normative care reglementează practicarea acestor taxe şi servicii, în sensul extinderii situaţiilor de scutire sau diminuare a plăţii acestora, este un demers care ar putea avea efecte pozitive, în timp, în această privinţă.

În fond, de ce ar fi nevoie de măsurători în cazul primei înregistrări în Cartea funciară, ştiut fiind că însăşi retrocedarea (cu punerea în posesie efectivă) a avut loc după operaţiuni riguroase şi repetate de măsurare a suprafeţelor, de stabilire a dimensiunilor parcelelor şi a vecinătăţilor, însuşite şi avizate de către Oficiile de Cadastru şi Publicitate Imobiliară?

Domnul Lucian Băluţ, domnul Eduard-Stelian Martin şi domnul Alexandru Mazăre:

"Codul de procedură fiscală - posibilă piedică în calea atragerii de fonduri europene"

Consideraţii generale. În anul 2003, Guvernul României a emis Ordonanţa nr.92 privind "Codul de procedură fiscală". În conformitate cu această ordonanţă, constatarea existenţei unui debit de către organul fiscal conduce la aplicarea unor măsuri sancţionatorii. Justificarea introducerii acestor măsuri constă în faptul că astfel se pot preveni eventualele sustrageri de la executarea silită a datoriei stabilită prin acte administrative. Important de menţionat, în conformitate cu art.185 alin.(1) "introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal".

Formularea problemei ce a generat declaraţia politică. În condiţiile menţionate, în cazul autorităţilor locale, aplicarea acestor măsuri poate conduce la imposibilitatea accesării fondurilor structurale destinate proiectelor de dezvoltare locală. Practic, administraţiile publice locale sunt împiedicate să depună cereri de finanţare în intervalul de timp dintre momentul emiterii titlului de creanţă executoriu, până la pronunţarea irevocabilă a instanţelor judecătoreşti. Această situaţie poate genera un anumit tip de blocaj.

Soluţia problemei. Ţinând cont de cele enunţate anterior, autorii prezentei declaraţii politice consideră că este necesară modificarea unor articole din prezentul cod de procedură fiscală prin introducerea unei excepţii în favoarea autorităţilor locale. Argumente în favoarea unui asemenea punct de vedere pot fi:

1. autorităţile publice locale nu pot fi desfiinţate;
2. autorităţile publice locale nu pot intra în faliment;
3. atribuţiile autorităţilor publice locale nu pot fi modificate fără o modificare legislativă specială.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"România este prinsă în capcana crizelor externe"

Economia românească este în impas. Creşterea economică intră în buzunarele instituţiilor de intermediere financiară, a băncilor, a samsarilor imobiliari şi a regilor asfaltului.

Populaţia primeşte la depozite o dobândă real negativă şi plăteşte la credite sume uriaşe, înrobitoare. Aşadar, creşterea economică este exportată de companiile financiare multinaţionale, profiturile imense făcute pe spinarea celor mulţi sunt externalizate. Banca Naţională, împreună cu Guvernul, trebuie să reglementeze urgent această situaţie. Crizele externe care afectează economia fac să crească costurile pentru populaţie, oamenii devenind veritabili sclavi ai creditelor.

Juan Ansola, reprezentantul regional al Fondul Monetar Internaţional pentru România, a declarat că principalele probleme cu care se confruntă România în actuala conjunctură internaţională nefavorabilă sunt creşterea costului finanţărilor externe, restricţionarea accesului băncilor locale la finanţări din afară şi încetinirea economiilor principalilor parteneri. Politica Guvernului, în special cea fiscal-bugetară, este considerată a nu fi una viabilă, care să susţină creşterea economică.

Emisarul FMI a precizat că România nu a luat, în ultimii ani, măsuri care să o ajute să depăşească conjunctura nefavorabilă, în primul rând în plan fiscal, iar acum depinde, în mare măsură, de mişcările externe imprevizibile.

Aşadar, economia este la voia sorţii, guvernanţii actuali nu sunt capabili să înţeleagă pericolele şi factorii nocivi care sărăcesc populaţia.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Recesiunea economică şi criza demografică"

Între recesiunea economică şi criza demografică există o legătură directă.

România a intrat în al optsprezecelea an de declin al populaţiei şi nu există semne că această tendinţă va dispărea. Ţara noastră se află într-o criză demografică, ceea ce va duce în timp la decimarea populaţiei acestei ţări, la scăderea p.i.b.-ului şi a forţei economice naţionale.

Populaţia României a scăzut cu aproape 2 milioane de persoane din 1990 până în prezent. Fertilitatea a scăzut la 1,2 copii la o femeie, cifră care nu asigură înlocuirea generaţiilor.

Alt motiv pentru scăderea populaţiei îl reprezintă migraţia externă a cărei dimensiune rămâne necunoscută. Cele mai mari valori sunt reprezentate de migraţia temporară pentru muncă. Dintre cei plecaţi la muncă, 70% au vârste între 20 şi 40 de ani, adică sunt persoane care pot aduce pe lume copii, dar şi cei cu putere de muncă. Conform unui studiu al Băncii Mondiale din 2007, 88% dintre tinerii români între 15 şi 24 de ani se gândesc să emigreze temporar. Alături de capital, factorul forţă de muncă este determinant pentru creşterea economică.

Criza demografică se întrepătrunde cu sistemul de pensii nesustenabil pe mai multe planuri: îmbătrânirea populaţiei - ceea ce înseamnă că tot mai puţini salariaţi vor susţine tot mai mulţi pensionari; şi emigraţia - ce semnifică faptul că o parte din ce în ce mai mare din populaţia activă nu îşi mai aduce contribuţia la sistemul românesc de contribuţii sociale.

Rău este faptul că emigraţia nu pare să se oprească prea curând pentru că politica Guvernului liberal a ignorat total problemele generaţiei tinere, statul nu sprijină cu adevărat instituţia familie, care este celula de bază a societăţii. Preşedintele României îndeamnă tinerii să plece pe meleaguri străine, în vreme ce primarul Bucureştiului spune că nu vrea să mai construiască locuinţe sociale, dânsul lucrând doar pentru grupurile de interese democrat-liberale.

Domnul Costică Macaleţi:

"Acoperirea cu medici este disproporţionată - Botoşani, caz tipic: cardiologie - 0 medici, medicina muncii - 1 medic"

Declaraţia mea politică de azi se referă din nou la sănătate, un domeniu de importanţă vitală, element al securităţii naţionale, care, din nefericire, în România se găseşte încă la cote de avarie.

Într-o analiză a Colegiului Medicilor din România, a fost pus în evidenţă faptul că, în ceea ce priveşte acoperirea cu medici, România, cu o densitate de 1,9 medici la 1000 de locuitori, se plasează pe locul 31 din 33 de ţări din Europa analizate de OMS. Reprezentanţii CMR au atras atenţia şi asupra faptului că acoperirea judeţelor cu medici din diferite specialităţi este disproporţionată, într-o treime din judeţe, o treime din specialităţi nefiind acoperite. Printre specialităţile lipsă, în unele judeţe se numără şi specialităţi clinice extrem de importante pentru asigurarea accesului la servicii care se adresează unor patologii frecvente, cum ar fi: chirurgia pediatrică, urologia, care lipseşte în şase judeţe, cardiologia (Botoşani), endocrinologia (Mehedinţi şi Călăraşi), boli infecţioase (Harghita). Aşadar, la Botoşani poate să se sufere de inimă mult şi bine, că oricum nu există medici!

Este binecunoscut fenomenul migraţiei personalului medical (în mod special a medicilor) către marile centre universitare (Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara etc.) sau către zonele mai dezvoltate economic (din vestul României şi Bucureşti).

După 1990, în România s-a înregistrat migrarea semnificativă a personalului medical din rural către urban. Aceasta a determinat o încărcare de muncă mai mare pentru medicii şi asistentele medicale din rural - există în rural medici de familie cu peste 4000 de pacienţi înscrişi pe liste şi medici care lucrează fără asistentă medicală. În anul 2004, în România erau înregistrate 98 de localităţi din mediul rural, care nu aveau medic de familie.

Şi dacă este să mă refer la judeţul pe care îl reprezint în Parlament, pot spune că este un exemplu tipic de stare de anormalitate în ceea ce priveşte ocrotirea sănătăţii. Un singur aspect am să îl amintesc dintre foarte multe altele. Este vorba de medicina muncii. Cum vi se pare că, în tot judeţul Botoşani, să nu existe decât un singur medic specialist în medicina muncii? Da, aţi auzit bine, este vorba de un singur medic la 460.000 de locuitori.

Autorităţile au cerut de curând sprijinul ministerului de resort, întrucât există, spre exemplu, foarte multe solicitări din partea primăriilor, a şcolilor şi altor instituţii publice pentru acordarea de viză din partea medicului de medicina muncii. Pe baza acestei vize, se calculează sporurile acordate salariaţilor, de pildă şi este foarte greu să se lucreze cu un singur om, care mai şi lucrează în sistem privat şi are doar un contract de prestări servicii cu ASP.

Este fără doar şi poate o situaţie care trebuie să îi preocupe pe guvernanţii de la Bucureşti mai mult decât îi preocupă plantarea de panseluţe în Capitală, cu ocazia summitului NATO. Şi ar trebui să îi preocupe mai mult posibilitatea de dezvoltare în carieră a medicilor specialişti, condiţiile de muncă mai bune şi dotarea cu echipamente medicale mai apropiată de cea dorită, creşterea şanselor pentru utilizare a tehnologiilor medicale avansate. Sau măcar să îi mai aducă medicului solitar din Botoşani, a cărui viaţă nu este deloc uşoară, măcar un coleg să nu se simtă singur în faţa avalanşei de cereri!

- pauză -

Şedinţa este condusă în continuare de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna Daniela Popa şi domnul Gelil Eserghep, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

daţi-mi voie să declar deschisă partea a doua a şedinţei de astăzi, destinată dezbaterilor proiectelor înscrise pe ordinea de zi. Să vă anunţ întâi prezenţa. Din 329 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa în sală sau la lucrări un număr de 212 deputaţi, sunt absenţi 117, din care 19 participă la alte acţiuni parlamentare.

Înainte de a trece la dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi, doresc ca, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, să vă informez că sunt distribuite pentru dumneavoastră, în căsuţele dumneavoastră poştale, următoarele documente: ordinea de zi pentru ziua de astăzi, marţi, 8 aprilie, programul de lucru pentru perioada 7-12 aprilie, informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente, lista rapoartelor depuse în perioada 17 martie - 8 aprilie 2008 de către comisiile permanente sesizate în fond şi sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, partea I.

Vreau să vă liniştesc şi să vă spun că va fi în curând prezidiul în compunere completă, să nu ridicaţi excepţii. Domnul secretar a pornit spre noi şi când va fi problema unei numărări de voturi, va fi prezent.

Ca să câştigăm timp, să începem cu proiectul înscris la numărul 2, Propunerea legislativă privind acordarea unui sprijin financiar pentru creşterea calităţii producţiei obţinute pe pajişti.

Lege ordinară, adoptată de Senat.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a propus respingerea acestui proiect.

Dau cuvântul unui reprezentant al comisiei pentru a motiva această propunere.

Domnul Kelemen.

Domnul Kelemen Attila Bela Ladislau:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia pentru agricultură a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură de urgenţă cu Proiectul de Lege privind acordarea unui sprijin financiar pentru creşterea calităţii producţiei obţinute de pajişti.

Camera Deputaţilor este Camera decizională la această lege. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare acordarea unui sprijin financiar de 100 de lei pe hectar producătorilor agricoli care deţin şi exploatează pajişti, pentru achiziţionare de seminţe selecţionate şi fertilizanţi pentru efectuarea lucrărilor necesare creşterii calităţii producţiei obţinute pe pajişti.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul face parte din categoria legilor ordinare.

În urma dezbaterii, s-a votat cu 17 voturi pentru respingere şi cu 8 voturi împotriva respingerii proiectului de lege. Ajutoarele de stat trebuie notificate de către statele membre şi aprobate de Comisia Europeană. Prezenta lege nu are acest criteriu îndeplinit, deci comisia a propus respingerea.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă cineva doreşte să intervină pe baza acestei propuneri.

Domnul deputat Valeriu Tabără, din partea Grupului P.D.-L.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat- Liberal, doar câteva consideraţii privind acest proiect de lege. În primul rând, aş vrea să spun că nu este un proiect de lege care nu are un obiect, problema pajiştilor în România este una extrem de importantă, mai ales că ele ocupă aproape 6 milioane de hectare, dar ceea ce este foarte important, acest proiect, prin suma pe care o propune pentru sprijin, nu rezolvă problema şi cred că în viitor va fi nevoie de o lege care să reglementeze o strategie şi o politică faţă de acest sector atât de important pentru România.

Dacă ne gândim că 100 de lei pe hectar, la preţurile îngrăşămintelor sau nu mai vorbesc a seminţelor de astăzi, pentru ceea ce înseamnă specificitatea acestor zone, practic sprijinul respectiv nu există. Acesta este şi motivul pentru care Partidul Democrat Liberal se va abţine de la a vota într-un fel sau altul acest proiect de lege.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul. Nu.

Vom supune propunerea de respingere votului final la data pe care Biroul permanent o va stabili pentru o şedinţă destinată votului final.

La pct.3 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind acordarea unui sprijin financiar pentru culturile ecologice.

Şi aici, Comisia pentru agricultură propune, prin raportul său, respingerea proiectului.

Dau cuvântul domnului Kelemen Attila.

Domnul Kelemen Attila Bela Ladislau:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şi referitor la această lege privind acordarea sprijinului financiar pentru culturile ecologice, de fapt, motivaţia este la fel. În urma dezbaterilor, s-a hotărât cu 17 voturi respingerea, 8 voturi împotriva respingerii. Şi în cazul acestei legi, ajutoarele de stat trebuie notificate de către statele membre şi aprobate de Comisia Europeană. Această notificare şi această aprobare nu există.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul.

Tot domnul Valeriu Tabără, din partea Grupului P.D.-L.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Profit de ocazie că apare un subiect şi un obiect pentru iniţiativă legislativă care în mod sigur în perioada imediat următoare sau legat de acest subiect vor mai apare iniţiative legislative. Una dintre ele a şi trecut pe la Comisia pentru agricultură.

În principal, nu cred că cineva poate să spună că am fost împotriva a ceea ce înseamnă sprijinul pentru agricultură şi pentru multe dintre sectoarele ei. Mie mi se pare însă absolut anormal ca anumite zone şi anumite tipuri de agricultură pe care le facem să fie tratate diferenţiat sau preferenţial. Şi, din păcate, trebuie să spun că fiind o modă, a se vedea ceea ce se scrie în mass-media, inclusiv în "Adevărul" de ieri, de alaltăieri, în pagina verde, de altfel mi se pare o iniţiativă excelentă a acestui cotidian, dar modul cum se dezbat unele probleme legate de aceste produse verzi, ecologice, biodinamice sau cum li se mai spune, mi se pare că trece dincolo de limita a ceea ce înseamnă o susţinere ştiinţifică reală.

Cred că iniţiativa legislativă nu îşi atinge scopul şi n-aş spune numai din cauză că trebuie notificată, pentru că nu cred că trebuie să creăm dezechilibre între ceea ce înseamnă performanţele din agricultura României. Şi producţia intensivă şi cea în sistem natural şi cea de tip ecologic, pot să coexiste şi pot fi susţinute, astfel încât să putem asigura hrana pentru cele 22 de milioane. Din păcate, mergând pe astfel de principii, suntem puşi în situaţia să importăm până la nivelul de 60-70%. Nu cred că astfel de iniţiative rezolvă problema.

Cu toate acestea, hotărârea Grupului parlamentar este aceea de a ne abţine de la acest vot.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

La pct.4 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru completarea art.18 din Legea nr.325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică.

Comisia pentru industrii vă propune şi în acest caz respingerea.

Domnul preşedinte Iulian Iancu, vă rog să motivaţi.

Domnul Iulian Iancu:

Stimaţi colegi,

Avem o propunere legislativă dedicată unui subiect extrem de sensibil, cel al alimentării în sistem centralizat cu căldură a localităţilor României. Din păcate, propunerea legislativă se adresează efectului, şi nu cauzei. Şi, în consecinţă, Senatul a respins propunerea.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a avizat negativ această propunere, propunere care viza diminuarea decalajelor de randament tehnic în furnizarea energiei termice, prin modernizarea cu prioritate a operatorilor la care costurile sunt mai mari, şi obţinerea unei eficienţe superioare în ceea ce priveşte alocarea fondurilor publice.

În urma analizei în cadrul comisiei, analiză la care am solicitat reprezentanţilor Guvernului datele necesare privind stadiul de aplicare şi implementare a programului privind termoficarea, "Calitate şi eficienţă 2006-2009", stimaţi colegi, am constatat că acest program a fost pur şi simplu abandonat, am constatat că astăzi în România nu se mai ocupă absolut nimic de cogenerare, am constatat că, de asemenea, Programul privind reabilitarea termică a blocurilor este abandonat şi, ca totul să fie perfect, zilele trecute Guvernul a anulat propria hotărâre de Guvern prin care susţinea Programul de termoficare 2006-2009, practic, anulând ultima şansă de a aloca fonduri şi de a susţine financiar, aşa cum ne-am angajat printr-o strategie de termoficare la nivelul României, încă de acum patru ani.

Practic, am pierdut patru ani de zile, iar acum, Guvernul, anulând şi această ultimă şansă, transformă practic municipiile, oraşele României în oraşe abandonate frigului şi expunând populaţia României, în special populaţia vârstnică, a alege între a îngheţa de frig sau a muri de foame.

Am făcut această paranteză, stimaţi colegi, pentru că, în momentul de faţă, în localităţi precum Giurgiu, Bacău, Suceava, Iaşi, Drobeta-Turnu-Severin, Govora, Arad, Timişoara, toate autorităţile locale înregistrează la aceste obiective, respectiv la aceste unităţi producătoare de energie termică datorii de la 400 de miliarde la 14 mii de miliarde, sume care sunt astfel în aceste condiţii, cu acest program abandonat, practic imposibil de recuperat.

Ceea ce este cel mai grav este că prin această decizie, Guvernul României amână cu încă un an de zile orice decizie corectă, ce ar trebui şi suntem obligaţi s-o luăm în zona energiei termice.

În consecinţă, membrii comisiei au respins, cu majoritate de voturi, propunerea legislativă.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă dintre dumneavoastră doreşte cineva să ia cuvântul cu privire la propunerea comisiei. Nu.

Vom supune propunerea comisiei votului final în ziua în care se va fixa.

Daţi-mi voie să revin şi la pct.3, Proiectul de Lege privind acordarea unui sprijin pentru culturile ecologice, acolo unde după raport au fost discuţii şi am omis să vă spun că vom trimite şi acel raport votului final.

La pct.5, Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 în legătură cu societăţile comerciale.

Comisia economică a propus respingerea.

Dau cuvântul reprezentantului comisiei să susţină şi să motiveze această propunere.

Domnul Aurel Vainer:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi deputaţi,

Îngăduiţi-mi să vă spun în câteva cuvinte ce a hotărât Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare ca acea comisie care dă raportul final.

Noi, în unanimitate, cei 22 de membri ai comisiei, am hotărât să propunem respingerea acestei iniţiative legislative. Există câteva raţiuni: în primul rând, în România există o legislaţie care stabileşte ceea ce e de făcut în domeniul evaziunii fiscale; în al doilea rând, ceea ce mi se pare că e complet nepotrivit, sunt prevederi care stabilesc obligaţii diferite în raport de apartenenţa capitalului operatorului economic, unele măsuri pentru cei din ţară, capital românesc integral, altele cu capital străin.

În fine, sunt măsuri care prevăd anumite demersuri în cazul constatării spălării banilor, provenienţa capitalului din spălarea banilor. Şi aici România are o legislaţie care a stabilit mecanisme exacte.

Ca atare, în unanimitate, comisia propune respingerea acestei iniţiative legislative, din raţiunile pe care le-am sintetizat, după cum le-aţi auzit.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă dintre dumneavoastră doreşte cineva să intervină cu privire la propunerea comisiei. Nu.

Vom supune votului final această propunere.

La pct.6, Proiectul de Lege privind declararea lui Ilie Ilaşcu, a lui Andrei Ivanţoc şi a lui Tudor Petrov-Popa, ca eroi-martiri.

Comisia juridică propune respingerea.

Dau cuvântul reprezentantului comisiei.

Domnul Gheorghe Gabor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia parlamentară a revoluţionarilor din Decembrie 1989, prin Scrisoarea nr.42 confirmă că nu poate da aviz proiectului de lege având în vedere faptul că perioada în care cele trei persoane au îndurat condamnări la moarte şi ulterior 15 ani de închisoare grea nu se referă la nici una din etapele revoluţiei din decembrie 1989, astfel că nu intră sub incidenţa prevederilor acestei legi.

Comisia juridică, în şedinţa în care au participat 15 deputaţi din totalul de 28 de membri, a avizat negativ acest proiect de lege. Pe parcursul dezbaterii, membrii comisiei au constatat că proiectul de lege nu poate fi acceptat în forma prezentată întrucât persoanele nominalizate ar fi beneficiarele acestei legi nu se încadrează în nici una din categoriile de beneficiari stabilite de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria revoluţiei române din decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, Comisia juridică dă aviz negativ, este vorba de o lege ordinară.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul.

Domnul deputat Tudor.

Domnul Marcu Tudor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am ascultat motivaţia pentru care a respins comisia, comisiei pentru care aveam un respect până acum, total neargumentată, pur şi simplu cică nu se încadrează. Păi de ce nu se încadrează? Aceşti eroi-martiri au fost o continuare a activităţii... şi sunt o continuare a activităţilor de 18 ani în lupta pentru libertate. Şi eu vin şi zic "Păi nu se încadrează!", tam-nesam, aşa. Noi suntem oameni inteligenţi, mulţi dintre noi oameni de ştiinţe exacte, şi juriştii sunt de ştiinţe exacte, şi în condiţiile astea, o motivaţie printr-o afirmaţie, mi se pare un afront. Eu zic că da. Dânsul zice că nu. Şi atunci, care e adevărul dintre noi?

Eu propun să fim mai atenţi la o asemenea respingere, Senatul a aprobat-o. În comisia noastră s-au găsit asemenea oameni să spună că nu, şi să votăm în consecinţă.

Ei sunt eroi, mult mai eroi decât zecile de mii de prefăcuţi eroi postrevoluţionari, încadraţi cu tot felul de beneficii, contestaţi unii între alţii chiar între ei.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Dragoş Dumitriu.

(Domnul deputat Gheorghe Gabor doreşte să intervină.)

Să vorbească întâi toţi cei care doresc şi pe urmă dau cuvântul reprezentantului comisiei.

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Vedeţi, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, din această cauză a fost respinsă în comisie legea, din cauza unor intervenţii de tipul celei anterioare. Istoria acestui proiect de lege este următoarea: a fost o lege prost făcută de la început, dar cu intenţii bune. În Comisia juridică, oameni din mai multe partide au muncit câteva ore pentru a o aduce la o formă rezonabilă.

Neapreciind acest gest, unul din iniţiatori, un domn senator şi poet, cum a ieşit din sală, s-a adresat presei, insultându-i pe membrii comisiei. Personal, am muncit la această lege, i-am adus mai multe amendamente care au fost apreciate de colegii din comisie. Dar, în momentul în care, în şedinţa următoare le-am prezentat, colegii erau sub imperiul acelor insulte care le fuseseră adresate fără nici un motiv.

Drept pentru care, nu s-au mai luat în discuţie nici amendamentele, şi legea a fost respinsă dintr-un impuls. Ceea ce a spus domnul deputat antevorbitor, nu are dreptate, nu are dreptate. Deci, într-adevăr, apare o problemă de neconcordanţă, subliniată de altfel şi de Guvern, între Legea recunoştinţei, legea prin care revoluţionarii sunt recompensaţi, şi ceea ce se propune prin prezenta lege. Eu am prevăzut în amendamente o clarificare în această problemă.

Din această cauză, vă rog totuşi să revedem această lege şi solicit din partea Grupului parlamentar conservator retrimiterea la comisie a acestei legi.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Adrian Moisoiu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa cum domnul deputat antevorbitor spunea adineauri reiese că în cadrul Comisiei juridice nu s-a dezbătut cum trebuie această iniţiativă parlamentară. Pentru că în momentul în care apar o serie întreagă de amendamente iar amendamentele nu mai sunt discutate, deci nici măcar discutate, nu s-a spus aici respinse sau admise, atunci este clar că din varii motive comisia s-a grăbit, iar dacă s-a grăbit... eu vă propun şi susţin părerea de adineauri, şi anume: să-i ajutăm să se întoarcă înapoi la comisie, să analizeze toate argumentele pro şi contra şi pe urmă, în funcţie de ce... treaba aceasta.

Şi încă ceva: e un lucru foarte important, şi anume, nu cred că nişte insulte făcute pe spuse, probabil, nu ştiu, nu cunosc, nu sunt în temă, făcute pe coridor, deci făcute afară, pot să influenţeze însăşi destinul unor oameni, chiar dacă este aşa.

Şi încă o întrebare: Senatul totuşi a adoptat, nu e pentru noi literă de lege să jucăm în acelaşi fel cum a procedat Senatul, dar este un motiv de a reflecta.

Deci, pe toate aceste considerente, vă rog, domnule preşedinte, să puneţi la vot propunerea făcută de antevorbitor, pentru a fi reîntoarsă la comisie.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Valeriu Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Şi Grupul parlamentar al Partidului Democrat susţine retrimiterea la comisie şi cred că e bine să fie revăzut inclusiv titlul. Pentru că grupul Ilaşcu este într-o poziţie cu totul şi cu totul diferită faţă de ceea ce înseamnă legile şi statutul celor care au participat la revoluţia română. Acolo este vorba de un simbol care reprezintă cu totul şi cu totul altceva şi eu cred că nu trebuie să respingem de facto o iniţiativă legislativă de tipul celei pe care o avem acum, ci trebuie să o reanalizăm, astfel încât drepturile celor care s-au sacrificat şi care au scos în faţă practic un ideal naţional, să fie statuate într-un alt mod.

Eu cred că Comisia juridică poate revedea această lege şi s-o aducă în forma în care o putem aproba în Camera Deputaţilor.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule deputat Cutean.

Domnul Vasile Emilian Cutean:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această lege a fost transmisă şi la Comisia parlamentară a revoluţionarilor. Noi am analizat-o foarte atent şi vă spun că nu suntem împotriva acordării unor drepturi sau a unor titluri celor care au făcut parte din grupul Ilaşcu. Dar, în Legea nr.341 este definită foarte clar calitatea de erou-martir. Deci, se acordă celor care au decedat în perioada 16-25 decembrie în revoluţie. Domnul Ilaşcu şi ceilalţi au participat la o luptă anticomunistă în Moldova. Deci, n-are nici o legătură cu Legea nr.341. Vă spun de la început că noi suntem de acord ca ei să primească orice fel de titluri doriţi dumneavoastră, dar nu în contextul Legii 341. Asta e singura problemă cred la această lege. Şi dacă noi găsim o altă modalitate de a le acorda drepturi, printr-o altă lege şi alte titluri, n-avem nimic împotrivă.

Asta vă spun, deci n-avem absolut nimic cu grupul Ilaşcu. Din contră, suntem de acord cu el şi chiar venim să-i sprijinim pe cei care au luptat, că înţelegem prin ce au trecut.

Vă mulţumesc.

(Domnul deputat Marcu Tudor doreşte drept la replică.)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Tudor doreşte drept la replică deşi nu s-a pronunţat numele domniei sale.

Domnul Marcu Tudor:

Nu, că nu mă cert. Nu mă cert de loc, cu Dumitriu mai ales, că e băiat deştept.

Eu aş vrea însă să am asentimentul dumneavoastră că nu e prima dată când noi ne lovim de modul extrem de ciudat în care Comisia juridică adoptă proiectele de legi în discuţiile pe care le poartă în plen. Noi am avut de multe ori, Comisia pentru apărare, discuţii în comun cu dânşii. Eram foarte, foarte înciudaţi, nelămuriţi, ce fel de discuţii se purtau acolo. Eu nici acum nu sunt lămurit bine cum se poartă discuţiile acolo din moment ce aproape în permanenţă noi le-am întrerupt discuţiile în comun datorită domniilor lor. Ba se certau, ba nu erau de acord, ba ţipau unul la altul, de nu ne vedeam şi încet, încet, noi plecam şi-i lăsam singuri.

Am ajuns până acolo încât noi am zis să facem raport separat Comisia pentru apărare şi raport separat Comisia juridică. Niciodată nu ne-am înţeles unii cu alţii.

Şi, iată, revenind acum la dreptul la replică, cum este posibil ca o Comisie juridică pe care o contest puternic în multe privinţe, în componenţă, pentru că nu sunt toţi jurişti acolo, şi în modul de abordare a proiectelor de lege, prin prisma celor spuse de domnul Dumitriu, care nu este un antevorbitor, şi are nume, că au fost oamenii înciudaţi, au fost necăjiţi, au fost iritaţi de nişte discursuri făcute pe culoar. Ce seriozitate aveţi, fraţilor, în comisia aia?

Aceste probleme de legi noi le tratăm prin prisma unor resentimente personale? Mă simt jignit când ascult de la acest pupitru asemenea motivaţii. Eu zic că a fost o scăpare şi că nu trebuie să mai fie abordate astfel, deoarece nu poţi să te duci în teritoriu să zici "Domnilor, pe mine m-a durut burta, şi n-am putut susţine proiectul de lege." Sau "Pe mine m-a iritat unul care are ochi albaştri şi se uita mereu la mine şi n-am putut susţine." Sau "M-am certat cu unul la uşă şi n-am mai putut susţine". Ce motivaţie aveţi? Votul uninominal pe care l-aţi dorit! Cum vă duceţi în teritoriu cu asemenea argumente infantile?

Suntem şi noi de acord cu trimiterea, cum zice colegul nostru, pentru că noi nu votăm modificarea acelei legi, noi votăm un proiect nou de lege la care facem o referire în anumite idei la cel de acolo, dar nu îl modificăm pe ăla, ca să spuneţi că nu se leagă, aşa cum spune colegul nostru de la Comisia juridică, că nu intră în proiectul ăla. Păi nu intră, că ăsta e un proiect nou, cu totul nou. Pe ăsta îl votăm. Fiţi, vă rog frumos, acei oameni pe care eu îi cunosc, pe unii dintre voi, noi, toţi, şi nu acei pe care-i aud uneori aici spunând nişte bazaconii pentru care mă simt jignit.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Mă văd nevoit, nu ca jurist şi ca preşedinte de şedinţă, coleg cu dumneavoastră şi cu cei de la Comisia juridică, să vă atrag atenţia că nu este cel mai nimerit mod de a vă adresa unor colegi. Mai ales că vi s-a explicat clar, nu că nu ar avea dreptate cei care au iniţiat această lege, ci că nu se încadrează strict din punct de vedere al tehnicii legislative şi al altor rigori legislative, proiectul în ansamblu. Şi atunci, cred că mai degrabă ar fi trebuit să fiţi receptivi şi să găsiţi formula aceea potrivită care să răspundă iniţiatorilor, şi atunci n-am fi ajuns aici.

Dacă dumneavoastră, de la Comisia pentru apărare, aţi suporta asemenea remarci de la o altă comisie, sunt sigur că v-aţi supăra.

Deci, v-aş ruga să vă retrageţi acele aprecieri injuste şi pripite la adresa Comisiei juridice.

Domnul Marcu Tudor:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc. Vă dau dreptate, dar nu îmi retrag... deoarece eu ştiu ce discuţii am avut noi în comisia comună. Nu vreau să le mai repet, argumentele le-am spus. Dumneavoastră n-aţi fost acolo. Vă dau întru totul dreptate că nu trebuie să ajungem la o asemenea situaţie, dar nu din vina noastră se ajunge. Şi când acuz pe cineva, ştiu de ce-l acuz. Dar aveţi dreptate şi nu e bine să se întâmple aşa, lucru pe care îl afirm şi eu, că nu e bine. De aceea, revenim, trimitem la comisie că nu se poate aici cum ziceţi dumneavoastră, poate şi ăsta era un subiect, să modificăm aici legea. Acolo trebuie puse amendamente, trebuie modificat titlul, cum ziceaţi, şi aşa mai departe. Şi de aia e bine de trecut acolo.

În rest, vă dau dreptate şi vă respect ca întotdeauna, dar nu sunteţi întotdeauna în cunoştinţă de cauză la discuţiile pe care le purtăm noi separat acolo, în comun, ambele comisii.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Cutean.

Domnul Vasile Emilian Cutean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să le spun iniţiatorilor că această lege nu se încadrează în prevederile Legii nr.341 şi nu pot să primească drepturi eroii-martiri pe care dumneavoastră îi numiţi din grupul Ilaşcu, pentru că eroii-martiri prevăzuţi în Legea nr. 341 nu au drepturi.

Deci, şi din acest motiv, această lege trebuie retrimisă la comisie. Eroii-martiri nu mai au nici un drept, numai urmaşii lor, prin Legea nr. 341.

Deci, trebuie să venim, să găsim o altă titulatură, da? Asta vroiam să vă spun.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Ciucă.

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

Cu tot respectul pentru domnul deputat Tudor, antevorbitor, şi eu fac parte din Comisia juridică. Aţi făcut aprecieri, din punctul meu de vedere, incorecte faţă de Comisia juridică, şi din punctul acesta de vedere am luat cuvântul.

Din păcate, în drept există un principiu care spune că forma înghite fondul. Comisia juridică s-a pronunţat pe forma aceasta care a înghiţit fondul, bun, de altfel, al acestei iniţiative.

Dacă dumneavoastră aveţi o părere aşa cum este cea pe care aţi declarat-o faţă de comisie, atunci probabil că nu are rost retrimiterea la comisie, pentru că va avea acelaşi tratament, în opinia dumneavoastră.

În opinia personală, părerea mea, dacă se va retrimite la comisie, luaţi în considerare şi posibilitatea, dacă vreţi, a modificării acestei forme care omoară fondul.

Şi, vă mai rog, să reconsideraţi şi poziţia faţă de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Da ..., responsabilitatea că nu mai votaţi ...

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

Aţi avut o motivaţie personală, aşadar, la tribună. Vă rog să nu discutaţi stilul de lucru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat Marcu Tudor, aţi avut cuvântul de două ori la tribună şi vă rog să nu discutaţi în acest fel.

Domnule deputat Gabor, vă rog să prezentaţi punctul de vedere al comisiei cu privire la dezbaterile care au avut loc.

Domnul Gheorghe Gabor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se pare că membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi sunt nişte "ciudaţi", nişte oameni care nu înţeleg anumite lucruri. Dar, ciudaţii ăştia chiar au studiat dreptul şi cunosc legile, cunosc tehnica legislativă şi, ca urmare, au considerat, nu aşa cum s-a susţinut aici că votul negativ s-ar fi dat ca urmare a unor insulte adresate membrilor, ci au considerat că acest proiect de lege nu se justifică, nu poate să fie adoptat aşa cum a fost el formulat.

Toată lumea, toţi membrii Comisiei juridice au un respect deosebit pentru domnii Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov-Popa, eroi ai naţiunii române, care au luptat împotriva comunismului şi pentru reunificarea României, subliniez acest lucru.

M-am exprimat şi în cadrul Comisiei juridice în acest sens. Eram unul dintre cei care doreau ca acest proiect legislativ să iasă, dar nu aşa cum a fost el redactat. Este ca şi când amesteci mere cu pere. N-ai, nu se potriveşte!

Era vorba de eroii-martiri din Decembrie 1989, oameni care au murit în Revoluţie, dar este vorba în acest proiect legislativ de oameni care au luptat în actuala Republică Moldova, fostă provincie românească, pentru unificarea ţării, că asta a fost în gândul lor. Asta este dorinţa lor, ca şi a multora dintre noi.

Dar, trebuie să găsim o altă modalitate de redactare. Trebuie să facem un proiect legislativ care să nu se refere la eroii-martiri din Decembrie 1989, ci să se refere strict la aceşti oameni şi, eventual, cum pot ei să fie recompensaţi ca o recunoştinţă a naţiunii române faţă de lupta lor.

Aşa se pune problema, şi nu altfel. Pentru că, nimeni nu gândeşte rău despre eroi ai naţiunii române care sunt în viaţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Nu sunteţi consiliu juridic, să spuneţi da sau nu!

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Marcu Tudor, nu mai continuaţi să agitaţi spiritele în defavoarea unui proiect generos.

Domnul Gheorghe Gabor:

Aş mai dori să spun un cuvânt, domnule preşedinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Domnul Gheorghe Gabor:

Juriştii nu se amestecă în problemele de inginerie. Poate nu se amestecă în probleme de contabilitate. Lăsaţi pe jurişti să facă legi, iar profesioniştii din alte domenii să se exprime în domeniile pentru care au învăţat şi s-au perfecţionat.

Mulţumesc.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Lăsaţi-o, domnule, pe asta cu cadrele ...

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat Tudor, mă văd nevoit să cer ajutorul chestorilor.

Domnule deputat Adrian Moisoiu, aveţi cuvântul.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

M-a jignit, domnule preşedinte!

Domnul Valer Dorneanu:

Păi, nu jigneşte pe nimeni. Dânsul a avut cuvântul, aşa cum aţi avut cuvântul şi dumneavoastră.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

M-a insultat!

Domnul Valer Dorneanu:

Vă somez să păstraţi disciplina şedinţei!

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Rezultă de fapt că adevărul este undeva la mijloc, pentru că din ceea ce spune şi domnul Gabor, şi o spun cinstit, în faţa dumneavoastră, eu mă mândresc dacă cumva dânsul consideră că pot fi asimilat în cercul dumnealui de prieteni, chiar dacă în clipa de faţă ne găsim la microfon pe o situaţie, undeva, aşa de departajată.

Dar, eu am înţeles din acest cuvânt al domnului Gabor, cum că dânsul, în esenţă, este pentru acordarea unui titlu de erou acestor trei oameni care au luptat pentru România şi, respectiv, pentru unirea României cu Moldova, că asta este esenţa.

În acelaşi timp, ştiu foarte bine că aceasta a trecut prin Senat şi este adoptată, deci are vot favorabil. Ştiu, în acelaşi timp, că în cadrul unei comisii se pot face încă amendamente, dacă se întoarce la comisie, şi se poate modifica: şi titlul, dacă deranjează titlul, şi în text, dar să nu mai amânăm. Şi nu 1999 sau 2009, sau nu-ştiu-ce ... Acum, când încă mai putem s-o facem, în decurs de o săptămână, două trei. Deci, se poate amenda şi la titlu, se poate amenda şi în conţinut. A trecut prin Senat, şi acesta este un lucru foarte important. Deci, nu mai trebuie să urmeze toată calea legislativă de la cap până aici, care ar ajunge, dacă s-ar depune o altă iniţiativă, precis, pentru viitorul Parlament, şi nu pentru noi cei de aici.

Atunci, rugămintea sau dorinţa pe care v-o exprim dumneavoastră cu această ocazie, indiferent din partea cui vine, a unui inginer, în clipa de faţă sau profesor, pentru că atunci ar trebui ca tot Parlamentul să fie unicolor, şi anume numai jurişti, numai absolvenţi de drept, că de asta sunt şi diferite comisii în cadrul Parlamentului şi al Camerei, haideţi s-o întoarcem la comisie şi s-o amendăm în mod corespunzător.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Să ne dea afară, ce mai ...

Domnul Adrian Moisoiu:

S-ar putea ca însuşi colegul antevorbitor, adică vorbesc şi mă gândesc aici la domnul Dumitriu, să fi avut nişte amendamente de acest gen, dar care n-au mai fost dezbătute. Aşadar, în felul acesta putem să ajutăm şi să ne exprimăm recunoştinţa faţă de aceşti oameni.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

V-am invitat de trei ori să luaţi cuvântul. Îmi cer scuze, domnule Puşcă.

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Având în vedere că s-au făcut câteva afirmaţii aici, eu aş dori să fac unele precizări pe care le consider necesare.

Cu siguranţă, juriştii din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au cântărit cum trebuie textul legii şi nu mă îndoiesc de acest lucru.

Domnul Moisoiu, şi îi dau dreptul la replică, face vorbire de faptul că acest proiect legislativ a trecut prin Senat, sugerând că, fiind discutat la Comisia juridică a Senatului, el a primit încuviinţarea Senatului.

Eronat, domnule coleg. Conform ordinii de zi pe care o aveţi la dispoziţie, puteţi constata că legea a trecut de Senat pe teza 3 a alin. (2) art. 75, şi anume din motivele depăşirii termenului, prin care Senatul putea să se pronunţe, cu alte cuvinte, s-a presupus că Senatul şi-a dat acordul; este acel numit "acord tacit".

Pe de altă parte, cu siguranţă, iniţiatorii trebuie să hotărască în ceea ce priveşte titulatura de "erou" pe care doresc să-l dea, pentru că noi aici nu putem schimba şi sensul limbii române în Parlament. Doar Academia poate să dea norme pentru ceea ce se numeşte în dicţionare, sensul cuvintelor.

Este foarte clar că erou-martir presupune o persoană care a decedat, iar eu nu cred că iniţiatorii doresc să ducă la îndeplinire o condamnare care a fost permutată de închisoare pe 15 ani. N-aş putea să gândesc aşa ceva şi cu siguranţă, nu este dorinţa lor.

De aceea, eu cred că reîntoarcerea la comisie şi găsirea unei soluţii, chiar o sugerare pentru a primi un ordin naţional al României, este mai benefică pentru eroii rămaşi în viaţă decât lipsa unor drepturi şi eventual nişte drepturi pentru urmaşi, pe care prezentul proiect de lege îl sugerează.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Dragoş Dumitriu.

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Am solicitat acest drept la replică, pentru a explica foarte clar că nu am cerut retrimiterea la comisie pentru proiectul iniţial, care este o aberaţie aproape de sus până jos, ci pentru munca oamenilor din comisie, a colegilor din comisie, care nu sunt aici prezenţi - au fost prezenţi însă în paginile unui ziar - şi care pentru munca lor depusă în beneficiul acestei legi şi a celor vizaţi de lege au suferit o mulţime de insulte în presă, în loc să primească mulţumiri.

În orice caz, legea când va ieşi, şi asta o ştiu pentru că am discutat-o cu mai mulţi colegi, va fi o lege-cadru, care nu se va referi numai la 3 oameni, care au luptat în afara României ci se va referi la cei 20 - 30 de eroi care au luptat în munţi pe teritoriul României, şi care au suferit ulterior închisoarea comunistă, mult mai grea decât închisoarea basarabeană, şi ale căror merite sunt mult mai mari decât ale celor trei menţionaţi în proiectul iniţial.

Vă mulţumesc.

Domnul Marcu Tudor:

Adică legionarii voştri!

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Adică Radu Ciuceanu ...

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

V-aş ruga să vă păstraţi calmul şi, în orice caz, să păstraţi liniştea în şedinţă.

Nu cred că cei trei adevăraţi eroi, pe care noi vrem să îi slăvim pentru ce au făcut, merită această ceartă, uneori ieşită din limita limbajului obişnuit şi chiar a Regulamentului nostru.

Supun votului dumneavoastră - şi v-aş ruga să vă folosiţi cartelele ca să nu ne încurcăm la numărătoare - propunerea de restituire la comisie a propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 49 de voturi pentru retrimitere.

Împotrivă? 4 voturi împotrivă.

S-a votat restituirea proiectului Comisiei juridice, care urmează să întocmească un nou raport în trei săptămâni.

Îmi permit să sugerez celor apropiaţi iniţiatorilor mai multă înţelepciune şi mai multă reflecţie, pentru ca legea să capete, nu o formă, ci un conţinut, dacă vreţi, adecvat proiectului de lege.

Să nu facem confuzii: în ţara asta au fost eroi după cel de-al doilea război mondial, au fost eroi ai Revoluţiei din decembrie, sunt eroi ai unor activităţi. Lucrurile trebuie precizate clar, pentru a nu exista confuzie între aceste categorii şi pentru că legea trebuie să fie exactă ca să poată fi aplicată. Deci, mai multă receptivitate şi mai puţină încrâncenare.

Propunerea Legislativă privind votul electronic.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune şi aici respingerea.

Dau cuvântul domnului deputat să susţină raportul.

Domnul Gheorghe Gabor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Cu prilejul dezbaterii, membrii comisiei au constatat că, în prezent, Autoritatea electorală permanentă are în stadiu de finalizare acreditările tehnice necesare trecerii la faza-pilot de programare şi implementare a acestui sistem, ţinând seama de Recomandarea 2004-11 privind standardele legale, operaţionale şi tehnice pentru votul electronic, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la data de 30 septembrie 2004.

De asemenea, s-a reţinut şi faptul că nu sunt asigurate mijloacele financiare necesare implementării măsurilor stabilite de iniţiativa legislativă, ceea ce contravine prevederilor art. 134 alin. (5) din Constituţia României, republicată.

Membrii comisiei au votat cu majoritate de voturi (2 voturi împotrivă şi o abţinere) pentru respingerea propunerii legislative privind votul electronic.

Face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Vom trimite acest proiect votului final.

La pct.8 - Propunerea legislativă pentru partajarea patrimoniului comun al cultelor ortodox şi greco-catolic.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor au propus printr-un raport comun respingerea.

Dau cuvântul tot domnului deputat Gabor, pentru a prezenta confirmarea raportului comun.

Domnul Gheorghe Gabor:

Domnule preşedinte,

În urma examinării propunerii legislative şi a punctelor de vedere exprimate în timpul dezbaterilor de către membrii comisiilor şi de către secretarul de stat pentru culte, care a susţinut punctul de vedere negativ al Guvernului, s-a hotărât cu majoritate de voturi (6 voturi împotrivă şi 2 abţineri) respingerea Propunerii Legislative pentru partajarea patrimoniului comun al cultelor ortodox şi greco-catolic.

Legea face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul?

Vă rog, domnule Gabor.

Domnul Gheorghe Gabor:

Trebuie să menţionez că pe ordinea de zi a Comisiei juridice se află o lege aproape identică, dar altfel concepută.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Vom trimite votului final şi această propunere.

Pct.9 - Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, despre care domnul Gabor v-a vorbit, dar trebuie s-o tratăm în mod distinct, fiind înregistrată ca o altă propunere.

Domnul Gheorghe Gabor:

Cu o majoritate de voturi, membrii comisiei au hotărât respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, avându-se în vedere faptul că sănătatea publică este un serviciu public reglementat în Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, serviciile medicale nefăcând parte din domeniul serviciilor sociale.

Furnizarea de servicii medicale, prin alte unităţi decât cele prevăzute de lege în domeniul public, poate fi propusă printr-o iniţiativă legislativă de modificare a acestei legi.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul pe marginea propunerii de respingere a comisiei? Nu.

Vom trimite propunerea votului final.

Pct.10 - Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 848/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.

Comisia pentru muncă ne propune, prin raportul său, respingerea acestui proiect.

Cine este din partea Comisiei pentru muncă? Nu este niciun reprezentant al Comisiei pentru muncă?

Domnule deputat Sârbu, nu sunteţi în Comisia pentru muncă? Vă rog pe dumneavoastră să prezentaţi acest raport.

Domnul Marian Sârbu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului cu privire la protecţia familiei în vederea creşterii copilului, asupra acestei propuneri de modificare, în conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a analizat această propunere şi, având în vedere avizul negativ al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul Comisiei pentru sănătate şi familie, punctul de vedere negativ al Guvernului, comisia propune plenului respingerea iniţiativei legislative, din următoarele considerente: - se încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, prin stabilirea datei de 1 ianuarie 2006 pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi indemnizaţiei lunare de 800 de lei; - nu se respectă normele de tehnică legislativă obligatorii la eliberarea proiectelor de lege stabilită de Legea nr.24/2000, republicată - cu modificările şi completările ulterioare; - iniţiatorii propunerii legislative nu precizează sursele financiare necesare pentru acoperirea majorării cheltuielilor.

Astfel, se încalcă prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat Tudor, dacă şi lucrările Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, din care cu onoare faceţi parte, sunt perturbate mereu, aşa cum este perturbată şedinţa din plen?

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Am remarcat cum se motivează o decizie!

Domnul Valer Dorneanu:

Dar nu aveţi voie să vorbiţi. În pauză vorbiţi.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul?

Poftiţi, doamna deputat.

Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:

Domnule preşedinte,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Este adevărat că termenul este retroactiv, dar cred că ar trebui să ne uităm totuşi şi la data de înregistrare a acestei iniţiative legislative. Apoi, cred că este importantă şi ideea de fond a iniţiativei privind acordarea unor şanse mărite tinerelor familii în vederea creşterii copilului.

Şi dacă ţinem cont că la ora actuală nu avem o politică clară şi coerentă, mai bine zis nu ştiu să existe o politică de creştere demografică a noastră, ca cetăţeni europeni, unde ştim foarte bine că există probleme grave, nu numai în Europa, dar şi la noi, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat vă propune reîntoarcerea la comisie a acestei iniţiative legislative.

Cred că putem să ne mai aplecăm puţin asupra acestei iniţiative şi să dăm o şansă tinerelor mame în creşterea copiilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mai doreşte cineva să intervină?

Poftiţi, doamna deputat Lia Ardelean, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, un alt suflet de mamă.

Doamna Lia Ardelean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Partidul Conservator susţine retrimiterea la comisie a propunerii legislative, pentru că aş vrea să subliniez că în propunere se mai are în vedere şi acordarea indemnizaţiei şi în funcţie de numărul de copii.

Trebuie să avem în vedere că atunci când se nasc gemeni sau tripleţi, familia trebuie într-adevăr susţinută în vederea creşterii copilului, aşa cum spune ordonanţa de urgenţă, nu cred că se poate, cu aceeaşi indemnizaţie, să creşti unul, doi sau trei copii în acelaşi timp.

Deci, susţinem retrimiterea la comisie a propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă supun votului dumneavoastră această propunere, dar nu înainte de a-i da cuvântul şi domnului deputat Sârbu, să exprime şi punctul de vedere al comisiei.

Domnul Marian Sârbu:

Domnule preşedinte,

Având în vedere argumentele exprimate, fireşte, eu am fost obligat şi ca urmare a faptului că m-aţi invitat la microfon să exprim punctul de vedere al comisiei, dar neavând în acest moment cu cine să mă consult din partea comisiei, totuşi îmi pot exprima un punct de vedere din partea Comisiei pentru muncă, şi să fiu de acord cu ceea ce au solicitat antevorbitorii şi să solicit şi eu încă o discuţie în cadrul Comisiei pentru muncă pe acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Vă rog să vă exprimaţi prin vot electronic.

Cine este pentru? 50 voturi pentru.

Împotrivă? Un vot împotrivă.

S-a votat restituirea la comisie.

Termen pentru refacerea raportului: trei săptămâni.

Vă rog să nu vă pronunţaţi dumneavoastră, de la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice pentru Comisia de muncă, unde sunt alte criterii de evaluare.

Având în vedere şi intervenţia colegului meu, care mă atenţionează asupra importanţei creşterii copilului, stabilesc termen de două săptămâni, ca să fie de acord şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Pct.11 - Propunerea legislativă pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.

Tot Comisia pentru muncă. Cine doreşte să ne prezinte raportul prin care se propune respingerea?

Domnul Marian Sârbu:

Domnule preşedinte,

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată prin adresa nr.837/3.12.2007 cu dezbaterea pe fond în procedură obişnuită a propunerii legislative pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul negativ al Consiliului economic şi social; avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi; avizul favorabil al Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi; punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât cuantumul alocaţiei de stat să fie 200 de lei pentru toţi copiii, fără a se mai face distincţie în funcţie de vârsta acestora.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative din următoarele considerente: aplicarea soluţiei preconizate de iniţiator ar conduce la excluderea întregii familii a beneficiarului de la o serie de alte prestaţii şi servicii sociale, majorarea alocaţiei de stat pentru toţi copiii poate avea şi efectul nedorit al creşterii numărului de copii în familiile sărace, care astfel vor trăi numai din alocaţii, fără să mai dorească includerea în măsurile active pentru realizarea bunăstării familiei.

Având în vedere cele precizate, vreau să vă adaug şi faptul că propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 27 noiembrie 2007.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să intervină?

Doamna deputat Lia Ardelean, poftiţi.

Doamna Lia Ardelean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aşa cum spunea şi domnule preşedinte, propunerea legislativă are în vedere creşterea cuantumului alocaţiei pentru copii la 200 de lei, indiferent de vârsta copilului. În acest fel, s-ar elimina discriminarea între copii, pentru copiii în vârstă de 2 ani şi cei care sunt cu o vârstă mai mare decât 2 ani.

Dar, aş vrea totodată să atrag atenţia asupra formulării care există în raport, prin care se spune că în acest fel s-ar încuraja creşterea numărului de copii în familiile sărace.

Nu cred că este o formulare demnă de Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi aş ruga colegii din această comisie să analizeze această formulare.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Sârbu.

Domnul Marian Sârbu:

Fireşte, oricare raport al unei comisii ţine cont şi are în vedere toate argumentele care au fost aduse.

De aceea, vreau să-i reamintesc doamnei deputat faptul că această argumentaţie, este adevărat, total neinspirată şi nedorită şi care cu siguranţă a apărut în motivaţia Guvernului şi datorită faptului că primul-ministru nu are timp să citească toate motivaţiile pe care le prezintă miniştrii sau secretarii de stat în Guvern. Cunoaşteţi foarte bine acest aspect. De aceea, sunt de acord cu ceea ce a afirmat doamna deputat.

Şi, având în vedere şi acest argument, care şi în dezbaterea publică, stimaţi colegi, a creat o anumită tensiune, să-mi permiteţi ca, încă o dată, în nume personal, dacă pot să spun aşa, să susţin ideea retrimiterii la comisie pentru o discuţie mai atentă, având în vedere şi această motivaţie destul de neinspirată din partea Guvernului.

Vreau să vă spun, doamna deputat şi domnule preşedinte, motivaţia a fost cea pe care reprezentantul Guvernului a susţinut-o în cadrul comisiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mai sunt şi alte intervenţii?

Supun votului dumneavoastră, tot prin vot electronic, propunerea de restituire la comisie.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 37 voturi pentru.

Împotrivă? 12 voturi împotrivă.

S-a votat restituirea propunerii la comisie.

Termen pentru refacerea raportului: 2 săptămâni, la fel ca şi în cazul precedent.

La pct.12, avem Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.

Tot Comisia pentru muncă şi protecţie socială, o rog să ne prezinte motivaţia raportului, cu propunerea de respingere.

Aveţi cuvântul.

Domnul Marian Sârbu:

Da, domnule preşedinte, vă mulţumesc.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială, în conformitate cu prevederile art.95 din regulament, a analizat Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.

În conformitate cu prevederile articolului mai sus menţionat, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată prin adresa nr.847, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Propunerii legislative privind modificarea ordonanţei mai sus precizate.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Consiliului Economic şi Social, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru sănătate şi familie, punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, în vederea remedierii unei situaţii inechitabile existente în cazul persoanelor care, în ultimul an, anterior naşterii copilului, au realizat, timp de 12 luni, venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Astfel, aceste persoane urmând să beneficieze de o indemnizaţie lunară în valoare de 80% din media salariilor brute obţinute în această perioadă, dar nu mai puţin de 800 lei.

Comisia propune Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative, din următoarele considerente: formula propusă de iniţiator contravine principiilor consacrate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.148; majorarea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu poate fi susţinută, deoarece determină influenţe financiare suplimentare asupra bugetului general consolidat, iar iniţiatorii nu precizează sursele financiare necesare acoperirii creşterii cheltuielilor.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

La dezbaterile care au avut loc în şedinţa comisiei din 20 februarie au participat, în conformitate cu prevederile art.55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, doamna Theodora Bertzi, secretar de stat, şi doamna Cecilia Sebe, şef de serviciu.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Sunt unul dintre iniţiatorii acestei propuneri legislative, alături de alţi cinci colegi. Ea este o iniţiativă identică cu aşa-zisa lege a mamelor, pe care doamna Lavinia Şandru o promovează cu insistenţă pe toate posturile de televiziune, de aproape cinci luni încoace, numai că noi am depus această propunere de un an şi jumătate. De aceea acolo apare cuantumul de 800 RON. Din păcate, comisia nu m-a invitat, ca iniţiator, şi pe niciun iniţiator nu l-a invitat, atunci când a dezbătut această propunere legislativă, când noi am fi putut explica faptul că, atunci când noi am depus-o, era 800 şi nu 600 RON. Şi, de aceea, cerem retrimiterea la comisie.

Al doilea motiv este cutuma că, atunci când există o lege identică sau foarte apropiată, o propunere legislativă, într-una din Camere, cum este acum la Senat, se aşteaptă sosirea acelei legi, pentru a se putea adopta o formă comună şi mai amplă.

Consider, de asemenea, că această lege ar ajuta foarte mult la creşterea natalităţii. Iar justificarea Guvernului că nu există precizată sursa de finanţare, este, din punctul meu de vedere, ilară, pentru că tocmai din bugetul asigurărilor sociale dorim să facem această reparaţie. Deci, este o discriminare între mamele care, să zicem, contribuie, având un venit de 20 de milioane lei, mult mai mult la acest fond, faţă de cele, să zicem, care au venit minim pe economie. Şi este corect ca ele să poată opta între indemnizaţia de 600 lei şi cea care ar fi de 80%, propusesem noi atunci, din valoarea indemnizaţiei plătite pe ultimele 12 luni.

Deci, vă rog, domnule preşedinte, dacă se poate, să retrimitem la comisie această propunere, pentru a putea fi adaptată mai bine şi să iasă o lege bună.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna deputat Lia Ardelean.

Doamna Lia Ardelean:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şi Partidul Conservator are o propunere legislativă similară. Şi, de aceea, susţinem retrimiterea la comisie, în aşa fel încât aceste propuneri legislative să fie dezbătute împreună. Mai ales că se pare că, fiind mai multe iniţiative pe aceeaşi idee, înseamnă că este, într-adevăr, o problemă. Şi cred că, într-adevăr, tinerele care au venituri mai mari trebuie şi ele încurajate să aibă copii.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Adrian Moisoiu, din partea Grupului parlamentar al P.R.M.

Doriţi să interveniţi, domnule Sârbu?

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu cred că este absolut normal să ţinem cont ca fiecare ce venituri a avut şi este remarcabil faptul că există o asemenea dorinţă de a fi mamă şi din partea acelor femei care au un statut social mai ridicat, ceea ce înseamnă un venit mai ridicat.

Dar, în acelaşi timp, este normal ca aceste persoane să fie şi atrase, adică să fie determinate pentru ca să poată să accepte să ajungă mame.

Deci, în aceste condiţii, eu cred că propunerea este cât se poate de bună, mai ales ţinând seama de faptul că, la un salariu mare şi contribuţia de asigurări sociale este alta. Deci, nu neapărat, de fiecare dată, trebuie să ne gândim de unde sau cum s-ar putea recupera aceşti bani.

În consecinţă, Partidul România Mare a discutat în cadrul grupului său această iniţiativă parlamentară şi o propune pentru a fi avizată favorabil, dar, cum raportul este raport de respingere în clipa de faţă, propunem întoarcerea la comisie.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun. Supun votului dumneavoastră propunerea de restituire la comisie. Vă rog să vă exprimaţi votul.

Cu 47 de voturi pentru restituire, unul împotrivă, s-a decis restituirea.

Termen pentru refacerea raportului - două săptămâni.

Vă rog să observaţi că urmează cifra 13 şi să nu abordăm ghinioane. Şi, în afară de aceasta, este şi ora 19,00, care coincide cu sfârşitul programului şi, în consecinţă, daţi-mi voie să declar închise lucrările şedinţei de astăzi, urându-vă o seară plăcută.

Mâine, activitate în grupuri.

Voci din sală:

În comisii.

Domnul Valer Dorneanu:

În comisii. Comisiile lucrează şi cu sprijinul grupurilor parlamentare. Nu trebuia să vă amuze lucrul colectiv.

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,00.