Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 22, 2008
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 22, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 22, 2008
|
Şedinţa a început la ora 19,16. Şedinţa a fost condusă de doamna Roberta Alma Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, şi domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Mihai Alexandru Voicu, secretari. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Declar deschise lucrările şedinţei de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi vă informez că din totalul celor 334 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 294, 40 fiind absenţi. Cvorumul legal de lucru este îndeplinit. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare întrunite în şedinţă astăzi au adoptat ordinea de zi şi programul de lucru, care v-au fost distribuite. Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi şi programul de lucru pentru ziua de 22 decembrie 2008, informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează a fi avizate de comisiile permanente, proiectele de lege şi rapoartele comisiilor asupra acestora, înscrise la punctele 3 şi 4 de pe ordinea de zi. |
||||
|
|
|
Cu privire la punctul 2 al ordinii de zi, urmează şedinţa solemnă a Camerei Deputaţilor pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către domnul Brînză William Gabriel, al cărui mandat a fost validat în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 19 decembrie 2008. |
|
||
|
|
(Se intonează Imnul naţional al României "Deşteaptă-te române") |
||||
|
|
Domnul deputat rosteşte jurământul de la tribună, cu mâna pe Biblie şi Constituţie, după care semnează textul jurământului pe care-l depune la preşedintele Camerei Deputaţilor. Are cuvântul domnul deputat Brînză William Gabriel. |
||||
|
|
Domnul William Gabriel Brînză: Mulţumesc, doamna preşedintă. (Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.) Eu, William Gabriel Brînză, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.43, pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, Colegiul uninominal nr.1, "Jur credinţă patriei mele România. Jur să respect Constituţia şi legile ţării. Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor. Aşa să mă ajute Dumnezeu!" (Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele Camerei Deputaţilor; Aplauze.) |
||||
|
|
|
La punctul 3 al ordinii de zi avem proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Conform prevederilor din Regulament, urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, în cazul în care este cineva; nu este nimeni. Invit reprezentantul comisiei raportoare, pe domnul deputat Daniel Buda, să ia cuvântul. |
|
||
|
|
Doamna preşedintă, Doamnelor şi domnilor colegi, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Consiliul Legislativ a dat aviz favorabil acestui proiect de lege. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a dezbătut şi a adoptat acest proiect de lege în şedinţa din 22 decembrie 2008. potrivit dispoziţiilor legale, art.75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Prin acest proiect de lege se solicită Parlamentului abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, pentru această perioadă cuprinsă între data intrării în vigoare a legii, dar nu înaintea celei de a doua sesiuni ordinare a anului 2008, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2009. Prin acest proiect de lege se stabilesc următoarele domenii în care Guvernul va putea emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare din ianuarie 2009: finanţe publice şi economie; amenajarea teritoriului, justiţie, administraţie publică, sănătate, cultură, salarizare, prorogarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege, precum şi în domeniul mediului. Membrii comisiei au examinat proiectul de lege şi l-au supus aprobării în şedinţa din 22 decembrie 2008. În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, 18 voturi pentru şi cinci abţineri, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, cu amendamentele admise, care sunt redate în anexa la prezentul raport. La şedinţă au fost prezenţi 23 de deputaţi din totalul celor 25 de membri ai Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
||||
|
|
Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul Mihai Voicu. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Grupul parlamentar al PNL consideră că este absolut normal ca un guvern, indiferent care ar fi acela, să beneficieze de un proiect de Lege pentru abilitarea emiterii de ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare. De aceea, şi noi vom vota pentru acest proiect de lege, aşa cum s-a întâmplat şi când noi eram la guvernare. Vreau însă doar să fac precizarea şi să se consemneze că adoptarea acestui proiect de lege se face cu încălcarea art.69 alin.(2) din Regulament. Încălcarea acestui articol şi alineat este şi motivul pentru care nu putem decât să sperăm că cei care au depus amendamente au avut înţelepciunea să nu includă legi din domeniul legilor organice în acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Mai sunt alte intervenţii? Domnul Victor Ponta. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedintă. Vreau să mulţumesc membrilor comisiilor juridice care au sprijinit această activitate extrem de rapidă şi de eficientă şi să mulţumesc în mod sigur actualului ministru, până diseară, domnului Mihai Voicu, care şi astăzi şi-a făcut datoria faţă de Guvern şi faţă de Parlament. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Florin Iordache din partea PSD+PC. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedintă. Stimaţi colegi, Vreau să fac precizarea că, prin amendamentele pe care Grupul PSD+PC le-a făcut, nu am făcut decât să eliminăm acele prevederi din lege, pentru că erau trecute în lege domenii care vizau domeniul legilor organice şi, de asemenea, prin amendamentele pe care le-a făcut Grupul PSD+PC nu am făcut decât să restrângem domeniul asupra căruia actualul Guvern va avea posibilitatea în perioada vacanţei parlamentare să emită ordonanţe. Noi nu facem decât să ne ţinem de cuvânt că domeniul sau domeniile asupra cărora Guvernul va emite ordonanţe va fi unul cât de mic, astfel încât Parlamentul să fie autoritatea, potrivit Constituţiei, care emite legi. Mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Mai sunt alte intervenţii? Dacă nu mai sunt, conform prevederilor art.118 şi 120 din Regulament, urmează să aprobăm timpul afectat dezbaterii acestui proiect de lege. Invit biroul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, sesizată în fond, să facă propunerile. |
||||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Propun pentru dezbateri generale zece minute, iar pentru dezbaterea pe articole un minut. |
||||
|
|
Supun aprobării propunerile făcute de biroul comisiei. Cine este pentru? Cine este împotrivă? Dacă există abţineri? Există 2 abţineri. Cu 2 abţineri, au trecut propunerile făcute de Comisia juridică. La dezbateri generale există intervenienţi? Nu. Trecem la dezbaterea pe articole. Mă scuzaţi. Domnul Árpád. Vă rog. |
||||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Ne aflăm, într-adevăr, într-un moment foarte interesant, când dezbatem un proiect de lege de abilitare a Guvernului depus de un Guvern care peste câteva ore nu va mai avea mandat şi, după depunerea jurământului, vom avea un alt Guvern. Ni s-a spus... şi n-aş fi intervenit aici dacă nu ni s-ar fi spus că prin acest proiect de lege doar se restrânge aria în care dăm competenţe Guvernului, şi nu se completează. Or, dacă cineva face o mică parcurgere a acestui raport pe care doar acum l-am primit - ştiţi cu toţii, ar trebui să-l dezbatem peste 3 zile -, putem constata că sunt cel puţin de două ori mai multe puncte adăugate decât cele eliminate. Deci, dăm o abilitare în plus faţă de ce a propus vechiul Guvern. Vă mulţumesc |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale? Dacă nu, trecem la dezbaterea pe articole. Punctul 1. Există observaţii, intervenţii? Nu. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? 2 abţineri. Adoptat. Punctul 2. Dacă există observaţii? Cine este pentru? Împotrivă? 3 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Adoptat. Punctul 3. Observaţii? Dacă nu există, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? 7 Abţineri. Adoptat. Punctul 4. Observaţii? Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? 10 abţineri. Cu 10 abţineri, a fost adoptat. Punctul 5. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Adoptat. Punctul 6 din raportul cu amendamente. Dacă nu există observaţii, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? 12 abţineri. Adoptat. Punctul 7. Observaţii? Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Tot 12 abţineri. Adoptat. Punctul 8. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Adoptat. Punctul 9. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Adoptat. Punctul 10. Observaţii? Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Adoptat. Punctul 11. Dacă există observaţii? Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Adoptat. Punctul 12. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Adoptat. Punctul 13. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Adoptat. Punctul 14. Avem amendamentele Senatului, prin care se introduc pct.11 până la 20. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Punctul 15. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Punctul 16, tot cu amendamentul Senatului. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? 12 abţineri. Adoptat. Punctul 17. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Punctul 18. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? 12 abţineri. Adoptat. Punctul 19. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? 12 abţineri. Adoptat. Punctul 20. Îl invit pe domnul Buda. |
||||
|
|
Doamnă preşedintă, Foarte pe scurt. Este vorba de o omisiune a comisiei, la punctul 20, Reglementări privind cetăţenia, "cu excepţia situaţiilor prevăzute de art.5 din Constituţie". Este ceea ce lipseşte acolo şi v-aş ruga să se consemneze şi în stenogramă acest lucru. Mulţumesc. |
||||
|
|
Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? 12 abţineri. Adoptat. Întreb dacă sunt observaţii de la punctul 21 până la punctul 27. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? 12 abţineri. Adoptat. De la punctul 28 la punctul 31, dacă sunt observaţii? Dacă nu sunt observaţii, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Adoptate. De la punctul 32 la punctul 37 inclusiv. Observaţii? Nu sunt. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Adoptate. De la punctul 38 până la 41 inclusiv, dacă sunt observaţii? Dacă nu sunt, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Adoptate. Şi de la punctul 42 până la 49 inclusiv dacă sunt observaţii? Dacă nu, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Adoptate. Înainte de votul final, vă propun ca acesta să fie vot deschis prin ridicare de mână. Dacă sunteţi de acord? Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? 12 abţineri. Atunci, vă supun la vot final proiectul de lege. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? 12 abţineri. Cu 12 abţineri, proiectul a fost adoptat. Vă mulţumesc. Domnul Árpád. Vă rog. |
||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, În mod evident avem foarte multe articole, puncte pe care le-am votat şi noi, cele de ordin social, şi unele în care ne-am abţinut, pentru că nu ştim ce vor să însemne aceste prevederi. Dau citire uneia dintre acestea: punctul 46 (păcat că aţi votat în bloc această parte): pct.IX- Educaţie - Reglementări în domeniul educaţiei şi cercetării. Dacă cumva s-a gândit cineva să modifice Legea învăţământului, anunţ de pe acum că ea, fiind o lege organică, nu poate fi modificată pe această bază a abilitării, pentru că ea nu se extinde în domeniul legilor organice. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Mai există alte intervenţii? Dacă nu, proiectul a fost adoptat cu 12 abţineri. |
||||
|
|
|
La punctul 4 al ordinii de zi avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2006 privind reorganizarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbţie cu Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie. Din partea comisiei sesizate în fond are cuvântul domnul deputat Mihai Tudose, preşedintele Comisiei pentru politică economică. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Prezint raportul asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2006 privind reorganizarea AVAS prin comasarea prin absorbţie cu OPSPI, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională. La întocmirea prezentului raport am avut în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi negativ al Comisiei pentru industrii şi servicii. Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare în regim de urgenţă reorganizarea AVAS prin comasarea prin absorbţie a OPSPI şi, pe de altă parte, stabilirea unor măsuri necesare concretizării acestei organizări. Potrivit prevederilor art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii comisiei au examinat acest proiect de lege în şedinţele din data de 24 aprilie 2007, 29 mai 2007 şi 12 iunie 2008. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. La lucrările comisiei au fost prezenţi 22 deputaţi, din totalul de 23 membri. Raportul comisiei a fost de respingere a proiectului de lege cu 18 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă. În urma dezbaterii, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare s-a hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de Lege privind reorganizarea AVAS şi a PSPI, de asemenea. Mulţumesc frumos. În consecinţă, propunem aprobării dumneavoastră respingerea proiectului de lege. |
||||
|
|
Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Domnul deputat Atanasiu. Vă rog. |
||||
|
|
Doamnă preşedintă, Doamnelor şi domnilor, În primul rând, organizarea noului Guvern se va face pe un proiect de lege sau de ordonanţă de urgenţă pe care îl vor da probabil în prima şedinţă a Guvernului. Acolo se vor stabili legile de funcţionare a fiecărui minister în parte şi a fiecărei autorităţi, aşa că votarea sau respingerea ordonanţei de urgenţă este caducă în acest moment. Aşa că, din punctul meu de vedere, acest obiect a fost introdus pe ordinea de zi cu o zi mai devreme decât Guvernul îşi va reorganiza activitatea după o nouă formulă guvernamentală. Aş propune să-i lăsăm pe ei să decidă care este forma de organizare pe care şi-o doresc. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Doamna Aura Vasile. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă. Vreau să-l informez pe stimabilul coleg că acest proiect de lege de aprobare a ordonanţei, pe care Guvernul Tăriceanu l-a iniţiat acum aproape 2 ani, a urmat toate procedurile Camerei. Această ordonanţă a fost dată peste noapte. Ea este legală, ea a fost discutată în comisiile de avizare, în comisia de fond. Raportul este depus de aproape un an şi mai bine, numai că domnul preşedinte Bogdan Olteanu, pentru care am tot respectul, a reuşit de fiecare dată, pentru fiecare zi de luni şi marţi, să o scoată de pe ordinea de zi. Noi, PSD-ul, am încercat doi ani de zile să o trecem pe ordinea de zi, pentru că de la început ne-am exprimat că este o ordonanţă fără cap şi fără coadă, în condiţiile în care a dat peste cap întregul sistem. Deci, vreau să vă spun că este pe ordinea de zi de doi ani. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Márton Árpád. |
||||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Vă spun sincer, am o întrebare către colegii din PSD sau PD-L, pentru că raportul încă nu l-am primit, deci nu cunosc motivaţia acestei respingeri. Mai adineauri am auzit că ar fi o ordonanţă de urgenţă de acum circa 2 ani, adică două entităţi au fost comasate. Noi respingem această ordonanţă, probabil noul Guvern va da cât mai repede o ordonanţă de urgenţă care va reglementa cumva aceste două entităţi, dar, din momentul în care intră în vigoare această respingere a ordonanţei de urgenţă, cele două entităţi ar trebui să redevină ca înainte de comasare. Puteţi să ne explicaţi cum se vor întâmpla toate aceste lucruri? Până când şi cum veţi rezolva activitatea acestor instituţii? Vă spun sincer, eu nu-mi dau seama. Nu-mi dau seama cum se pot recontopi două entităţi care sunt una de circa 2 ani. Poate ne explicaţi şi poate vom vota şi noi pentru. |
||||
|
|
Domnul Tudose. |
||||
|
|
Pentru colegii care nu au raportul, este drept că în mod normal au raportul colegii care au fost cu noi şi în mandatul trecut. Este şi cazul colegului nostru Árpád. Raportul a fost distribuit în 2007, când am făcut legea. A fost din nou distribuit în 2008. Raportul a fost distribuit la căsuţe, proiectul de lege a fost pe ordinea de zi. De-abia acum i-a venit sorocul. Dacă aţi pierdut raportul, asta-i viaţa! |
||||
|
|
Domnul Toader. |
||||
|
|
Foarte pe scurt îi spun şi domnului deputat Árpád. Noi nu am fost de acord cu această ordonanţă, de fapt a fost primul punct de discordie între PD şi PNL la vremea respectivă, când trebuia să preluăm Ministerul Economiei, iar ca modalitate de rezolvare este clar: ordonanţa fiind respinsă, absolut ceea ce s-a întâmplat în aceşti 2 ani se întoarce la Ministerul Economiei, iar modul de abordare al viitorului minister, care la urmă se va despărţi, este atributul noului Guvern. Deci, oricum nu este niciun fel de problemă şi eu consider o greşeală capitală ca cineva să răspundă de o politică energetică şi altul să o facă. |
||||
|
|
E în regulă. Domnul Árpád, după care o să vă rog să supunem la vot sistarea discuţiilor. |
||||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Mi se pare cel puţin interesantă această susţinere, că un Parlament nou constituit trebuie să voteze pe baza unor materiale care au fost distribuite Parlamentului în cealaltă legislatură, mai ales atunci când două treimi dintre parlamentari sunt noi. Deci, n-aveau cum să aibă aceste rapoarte, ceea ce este o încălcare clară a Regulamentului. Îmi pare rău că aţi şi recunoscut-o. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mai există alte intervenţii? Dacă nu mai există, urmează să procedăm în conformitate cu art.104 din Regulament, potrivită căruia, dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative, după încheierea dezbaterii generale, preşedintele cere Camerei să se pronunţe prin vot. Vă supun votului prin vot deschis prin ridicare de mână proiectul de respingere. Cine este pentru? Cine este împotrivă? Abţineri? A fost adoptat cu 13 voturi împotrivă. |
||||
|
|
|
În continuare, urmează să începem derularea procedurii pentru eliberarea din funcţie a secretarului general al Camerei Deputaţilor şi pentru numirea unui nou secretar general. Vă reamintesc că, potrivit art.31 alin.(1) lit.p) şi art.223 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, secretarul general al Camerei Deputaţilor este numit sau eliberat din funcţie de Camera Deputaţilor la propunerea Biroului permanent, cu consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. În acest sens, Biroul permanent, după consultarea liderilor de grup, a hotărât să propună Camerei Deputaţilor eliberarea din funcţia de secretar general a domnului Gheorghiof Titu Nicolae. Vă propunem folosirea votului deschis, pentru simplificarea procedurii. Cine este pentru? Cine este împotrivă? Abţineri? 13 voturi împotrivă. |
|
||
|
|
|
De asemenea, Biroul permanent a hotărât să propună numirea domnului Barbu Gheorghe în funcţia de secretar general al Camerei Deputaţilor. Dacă sunt comentarii în legătură cu această propunere? În temeiul art.128 alin.(2) din Regulament, numirea secretarului general al Camerei Deputaţilor se face prin procedură de vot secret cu buletine de vot. Înainte de a începe procedura de vot, e firesc să constituim Comisia de numărare şi validare a voturilor, formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar. Invit liderii grupurilor parlamentare pentru a-i desemna. Domnul Mircea Toader. |
|
||
|
|
Grupul PD-L îl propune pe domnul Rogin Marius ca întotdeauna. |
||||
|
|
Doamna Aura Vasile, din partea Alianţei PSD+PC. |
||||
|
|
Îl propunem pe domnul Mihai Apostolache. |
||||
|
|
Domnul Mihai Voicu, din partea PNL. |
||||
|
|
Grupul PNL îl propune pe domnul deputat Pieptea Cornel. |
||||
|
|
Mulţumesc. Din partea UDMR, domnul Márton Árpád. |
||||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, În această comisie de numărare a voturilor îl propunem pe domnul Derzsi Ákos. Dar nu cred că vom avea, la momentul votului, cvorumul necesar. Deci, ar trebui să vă gândiţi dacă intrăm în acest clenci procedural. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Ovidiu Ganţ, din partea minorităţilor. |
||||
|
|
Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale îl propune pe domnul deputat Mihai Radan. |
||||
|
|
Cine este de acord cu comisia astfel constituită? Cine este pentru? Împotrivă? Aţineri? Unanimitate. Cu unanimitate de voturi, a fost aprobată componenţa nominală a Comisiei de numărare şi validare a votului. Urmează să începem exprimarea votului secret cu buletine de vot privind propunerile făcute de Biroul permanent pentru numirea în funcţia de secretar general al Camerei a domnului Gheorghe Barbu. Deputatul, ca şi procedură, votează pentru lăsând neatinse pe buletinul de vot numele şi prenumele persoanei propuse pentru numire, ori votează contra tăind numele şi prenumele persoanei propuse. Potrivit prevederilor regulamentare, numirea în funcţie se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Rog chestorii să ocupe locurile destinate înmânării buletinelor de vot şi dau cuvântul domnului secretar Valeriu Zgonea pentru citirea listei deputaţilor. |
||||
|
|
- Adomniţei Cristian Mihai Mai citesc o dată lista celor care n-au răspuns prezent la prima strigare. - Adomniţei Cristian Mihai |
||||
|
|
Domnilor colegi, Domnule secretar, Rog colegii să rămână în sală, mai avem încă 3 puncte pe ordinea de zi. |
||||
|
|
Mai este cineva care nu s-a auzit strigat? - Ţurea Răzvan - prezent Mai există cineva? Daţi-mi şi mie, domnule Motreanu, să votez şi eu. A, domnule Motreanu, vă rugăm frumos! - Motreanu Dan-Ştefan - prezent |
||||
|
|
|
Mulţumesc, domnule secretar. Domnilor colegi, Dacă îmi îngăduiţi, la ultima noastră şedinţă în plenul Camerei, au rămas câteva comisii cu numărul minim neatins. O să rog liderii care au revăzut între timp listele cu planificarea fiecărui deputat în comisiile permanente să vină la microfon pentru a face comunicările de rigoare. Îl rog pe domnul Mircea Toader, viceliderul Grupului Partidului Democrat-Liberal, să poftească la microfon. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am făcut câteva completări la comisie. Sunt următoarele: Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii se completează cu încă trei deputaţi: domnul deputat Sava Andrei-Valentin, domnul Boldea Mihail şi domnul Brânză William Gabriel. De asemenea, Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi, se completează cu doi deputaţi: domnul deputat Militaru Constantin Severus şi doamna deputat Chircu Doiniţa-Mariana. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul Radu Moldovan. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, vă rog să supuneţi aprobării plenului modificarea limitei minime de la 15 la 11. În 19 decembrie a fost limita minimă 15, maximă 27, şi vă rog să supuneţi aprobării ca limita minimă să fie 11, iar maximă 27. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă din partea celorlalte grupuri? Nu? Celelalte grupuri nu au modificări de făcut. |
||||
|
|
|
Două anunţuri, domnilor colegi. Din acest moment începe să curgă termenul de 2 zile pentru colegii care doresc să-şi exercite dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru proiectele de lege: Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2006 privind reorganizarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbţie cu Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie şi Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Pentru Legea privind asocierea Guvernului României la Centrul European pentru Politici Sociale şi Cercetare, termenul de 5 zile începe să curgă din acest moment. Cei interesaţi vor depune la Biroul permanent contestaţiile respective. Vă mulţumesc. Aşteptăm rezultatele votului din partea Comisiei abilitate să facă numărarea voturilor. |
|
||
|
|
|
Domnul Dan Motreanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Partidul Naţional Liberal cere suplimentarea cu două locuri, respectiv cu un loc în Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi cu un loc în Comisia prntru buget, finanţe şi bănci. Pentru Comisia pentru buget, finanţe bănci, îl nominalizăm pe domnul Ţintean Ioan. |
||||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule deputat. Am reţinut. Lucrurile sunt în regulă. |
||||
|
|
|
Vă rog să vă ocupaţi locurile. Îl rog pe domnul Marius Rogin, preşedintele Comisiei de numărare a voturilor, să ne facă cunoscute rezultatele. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Proces-verbal privind numirea secretarului general al Camerei Deputaţilor. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi prin vot secret prin buletine de vot asupra propunerii Biroului permanent privind numirea domnului Barbu Gheorghe în funcţia de secretar general al Camerei Deputaţilor, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele:
Potrivit art.129 alin.(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, secretarul general al Camerei Deputaţilor se numeşte cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Ca urmare a faptului că din numărul total de 334 de deputaţi au fost prezenţi 218, din care 176 au votat pentru numire, ceea ce reprezintă majoritatea voturilor cerută de Regulament, domnul Barbu Gheorghe este numit în funcţia de secretar general al Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi mult succes noului secretar general. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Îl felicit şi eu pe noul secretar general al Camerei Deputaţilor şi îi doresc din suflet succes. Doamnelor şi domnilor, Îngăduiţi-mi şi mie să urez tuturor colegilor şi personalului Camerei Deputaţilor un Crăciun fericit, un an bun. Să ne vedem cu bine, în linişte şi sănătate. Doamne ajută! Seară bună tuturor! |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 20,17. |
||||
![]() |



