Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 7, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.46/2009
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 7, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 7, 2009
|
Şedinţa a început la ora 8,30. Lucrările au fost conduse de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistate de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari. |
|
||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice. Începem cu Grupul parlamentar al PD-L. Înaintea domnului deputat Iosif Blaga, pe ce poziţie pe listă sunteţi, domnule deputat? Domnul Tinel Gheorghe, da? Înseamnă că dumneavoastră vă dau cuvântul. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează simplu "Nea Alecu, nea Alecu, tunde oaia şi berbecul". Stimaţi colegi, Vă anunţ din start că între titlul declaraţiei politice şi textul pe care eu îl voi citi în continuare nu există decât o legătură colaterală între un fost rector al Universităţii Agronomice Bucureşti şi operaţiunea de recoltare a lânii de pe cele două animale, oaia şi berbecul, ceea ce involuntar ne duce cu gândul la o problemă a agriculturii româneşti. În ultimele două săptămâni, România se află sub psihoza scenariilor, scenariştilor şi a tuturor acelora care nu mai prididesc cu acuzaţiile la adresa preşedintelui Traian Băsescu. Fără să am pretenţia că mă pot transforma, fie şi numai pentru numai o clipă, în avocatul domnului preşedinte, trebuie, totuşi, să pun unele întrebări ca simplu parlamentar şi membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor. Astfel, faţă de scandalul din Băneasa, în care este implicată şi firma S.C. Băneasa Investment, mă înteb de ce media şi opinia publică nu s-au întrebat la rândul lor cine a aprobat scoatera din circuitul agricol a celor 226 ha aparţinând Universităţii Agronomice Bucureşti şi anul când s-a realizat aceasta. Pun această întrebare deoarece cred eu, cu tărie, că dacă nu s-ar fi efectuat scoaterea din circuitul agricol de către instituţiile abilitate, conform prevederilor Legii nr.18/1991, "afacerea" nu s-ar fi putut derula în continuare. De asemenea, mă întreb, iarăşi, de ce media şi opinia publică "nu se întreabă", la rândul lor, de ce nu s-a realizat trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului (în speţă al Universităţii Agronomice Bucureşti) a celor 226 ha de teren agricol, printr-o hotărâre de Guvern, şi asta încă din prima parte a anului 2001. Pun şi această întrebare pentru că dacă s-ar fi întocmit şi aprobat hotărârea de Guvern, atunci asocierea dintre Universitatea Agronomică Bucureşti şi S.C. Băneasa Investment nu s-ar mai fi putut realiza în condiţiile în care aceasta s-a realizat. Sunt două întrebări retorice, la care nu aştept răspuns de la nimeni, poate doar de la D.N.A., pentru că sunt ferm convins că această declaraţie politică a fost auzită de cine trebuie. În rest, cred că noi, cei din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a celui mai important for de dezbatere al democraţiei româneşti - Parlamentul României, ar fi trebuit să gestionăm corespunzător prevederilor legale, de-a lungul timpului, aceste afaceri şi să impunem aplicarea legilor. Nu de alta, dar cred că tacit s-a pus umărul, prin neimplicare, la dezastrul existent astăzi în agricultura românească. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Vasile Soporan. Vă invit la microfon, domnule deputat. Aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Aş dori să prezint în faţa dumneavoastră declaraţia politică "Instrumentele integrării şi puterea oamenilor". Afirm, de mult timp, că obiectivul principal al României este legat de integrarea noastră în structurile Uniunii Europene. Evidenţa acestui clişeu apare cu intensitate mai mare, deoarece ne aflăm în preajma alegerilor pentru Parlamentul European şi în mod normal ar trebui să discutăm real programele, pornind de la situaţia fiecărui judeţ, a fiecărei regiuni şi a României, în ansamblul ei, şi nu de la compararea stării trecute, ci impunând o stare cât mai apropiată de nivelul mediu european. Consider că o altă abordare ar fi păguboasă. Campania electorală pe alte teme ar fi, de asemenea, dăunătoare României, cu atât mai mult cu cât există personalităţi, aş spune, mari personalităţi care, prin activitatea lor pe parcursul a două decenii, au făcut ca diferenţele dintre Uniunea Europeană şi România să se micşoreze substanţial în beneficiul comunităţilor în care trăiesc şi în beneficiul României. Din acest motiv, chiar dacă ar fi mobilizator să ştim că regiunea de nord-vest are doar 30% din productivitatea medie a Uniunii Europene, numărul salariaţilor reprezentând doar 47% faţă de rata de 70% impusă de strategia de la Lisabona, sau că ponderea cercetătorilor la noi este de 0,24% faţă de 1,44% cât este în Uniunea Europeană, aş vrea să vă spun povestea unor mari profesori şi oameni de ştiinţă din Cluj şi din Germania, care au contribuit la aducerea Europei în România şi la cunoaşterea valorilor româneşti în Europa, beneficiarii acestui proces fiind cetăţenii Clujului, studenţii şi viitorii specialişti de la una dintre cele mai prestigioase universităţi - Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj. Ce au reuşit să facă fără a pune în faţă egoismul realizării profesionale şi acumulării materiale? Împreună au reuşit să dăruiască, îmbogăţind Clujul şi România cu dezvoltarea unei specializări medicale, formând o echipă legată profesional şi ştiinţific de marile centre europene, formată din români, specialişti recunoscuţi pe plan mondial de tineri formaţi în centre importante din Europa care, la ora actuală, constituie un centru naţional de referinţă şi de recunoaştere la nivel european. Pornind de la acest exemplu, putem să considerăm integrarea la nivelul abstract al acţiunilor statului şi instituţiilor, fără a lua în considerare interesul, preocuparea, dăruirea specialiştilor care pot să facă, fără a declara, dintr-o activitate curentă, aparent obişnuită, o activitate care, prin efectele pe care le creează, constituie una de interes naţional. Această legătură între abstractul reglementării şi dăruirea schimbării stării lucrurilor, am avut-o participând, săptămâna trecută, la un vernisaj care a avut în faţă pe făptuitorii anonimi ai unificării celor două Europe delimitate şi angajate, până la un moment dat, într-o duşmănie al cărui sfârşit nu se întrevedea. Au dominat şi impresionat participanţii, profesorii Iuliu Takacs, profesorul din Germania, profesorul Grigore Băciuţ, profesoara Mia Băciuţ, din România, şi artistul plastic Andreea Takacs, prin puterea profesionalismului şi prin formidabila modestie şi capacitate de a dărui judeţului calităţi pe care le probau în faţa unui Cluj încă neînvăţat în totalitate cu aceste valori. Aş dori să le mulţumesc şi aş dori să mulţumesc tuturor celor care anonim clădesc România prin micşorarea distanţelor care ne despart de Uniunea Europeană, fără să spună că ceea ce fac este legat de integrarea europeană. Consider că acum, în pragul campaniei electorale, când sunt luate în considerare doar standardele europene, apreciez că ar trebui să ne oprim cu adevărat şi asupra oamenilor şi asupra poveştilor de succes. Fac acest lucru, folosind una dintre lucrările Andreei Takacs, soţia profesorului, simbol pentru construcţiile care trebuie făcute în perioada care urmează. În unul dintre portretele profesorului, artista, soţia acestuia, surprinde cu dragoste privirea acestuia în timpul intervenţiei chirurgicale, în care căldura şi autoritatea privirii ochilor ar putea fi oprită de suprapunerea ochelarilor şi a lupei. Dar nu s-a întâmplat aşa, deoarece rigiditatea aparaturii este umanizată şi valorificată de puterea omului de a-i da valoarea adevărată într-o adevărată simbioză a acestora. Din acest motiv, consider că principala temă de campanie ar trebui să fie legată de acţiunile necesare, pentru ca distanţa dintre Uniunea Europeană şi România să se micşoreze în următorii ani, beneficiari ai acestui proces fiind şi românii obişnuiţi prea mult cu crize interminabile şi justificate istoric în context naţional şi internaţional. Putem să facem acest lucru, stimaţi colegi? Da, cu o condiţie: aceea de a realiza o simbioză între instrumentele integrării şi puterea oamenilor de a le utiliza în interes naţional, regional şi local. Cred în puterea oamenilor ca Iuliu Takacs, Grigore Băciuţ, Mia Băciuţ şi Andreea Takacs, adevăraţi cavaleri ai Uniunii Europene. Puterea noastră stă şi în capacitatea de a avea cât mai multe valori de acest fel în cât mai multe domenii de activitate, într-un climat capabil să stimuleze formarea şi dezvoltarea acestora. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna deputat Cristina Pocora. Aveţi cuvântul, doamna deputat. |
|
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea se numeşte "Mama - prioritate naţională". "Fii ai neamului, popor măreţ, vă ordon să faceţi copii! Natalitatea e dezastruoasă, bătrânii mor pe capete şi ţara are nevoie de braţe tinere de muncă! S-apară decreţeii!" Cam aşa ar fi putut suna ordinul lui Nicolae Ceauşescu atunci când, prin anii 70, a decis că România are nevoie de vlăstare tinere. Cam aşa au sunat, prin 2008, şi cuvintele actualului conducător suprem. Pe atunci, primul român al ţării gândea că poporul are o mare problemă în privinţa natalităţii. Că, prin 2050, vom fi o naţiune cu mult prea mulţi bătrâni în comparaţie cu tinerii. Şi poate că are dreptate! Măcar o dată Traian Băsescu s-ar putea să aibă dreptate! Cu siguranţă, însă, umilul său servitor de încredere,Emil Boc, are, surprinzător, şi doar de această dată,... o altă părere. E singura explicaţie pentru deciziile pe care le ia. Premierul Emil Boc are o altă părere decât preşedintele Traian Băsescu. Asta este chiar o ştire! Să le plafonezi indemnizaţiile şi, acum, să te gândeşti să le reduci concediile de maternitate. E clar: eşti împotriva creşterii natalităţii. E singura explicaţie. Totuşi, nu pot să cred că Emil Boc ar putea avea o părere contrară păpuşarului său. Acest lucru este imposibil. Aşa că trebuie căutată o altă... explicaţie. Ah, da! Am găsit. Emil Boc este un... incompetent! Emil Boc nu ştie ce face. Habar n-are de acest domeniu, de nevoile unei mame, de costurile lunare ale întreţinerii unui copil. Propunerea de reducere a concediului maternal este o inepţie. Iar alternativele avansate de guvern, creşterea copilului de către bone, bunici sau darea micuţilor la creşe, sunt inepţii şi mai mari, pentru că sunt propuneri extrem de costisitoare. Poate că nu ştiaţi, dar, în toată România, sunt, în acest moment, doar 39 de creşe. Atenţie! Doar 39, la câteva sute de mii de copii. Aşa că ar trebui construite încă multe altele, până când această propunere ar deveni fezabilă. În aceste condiţii, nu pot să cred decât că, prin obligarea mamei să-şi scurteze concediul de creştere a copilului, Executivul Boc tratează mamele, femeile în mod cinic. Stabileşte drept prioritate impozitarea salariului celei care se întoarce la serviciu şi uită de atenţia şi de educaţia pe care mama trebuie să i-o dea micuţului în primii doi ani de viaţă. Închei prin a spune un lucru: când Ceauşescu a emis decretul prin care ordona creşterea natalităţii, românii nu puteau protesta. Acum, însă, mai există un dram de democraţie şi când sunt întrebaţi dacă vor să aibă copii, românii pot răspunde sincer: "Cu ce, mărite conducător suprem, cu ce?" |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al UDMR, invit la microfon pe doamna deputat Petö Csilla-Mária. Aveţi cuvântul, doamna deputat. |
|
|||
|
|
"Strategia educaţională a Guvernului, în criză de alternative" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi se referă la alternativele educaţionale. Acestea sunt variante de organizare şcolară, care propun modificările unor aspecte legate de formele oficiale ale activităţii instructiv-educative. Există o altă modalitate de abordare a procesului educaţional, anume aceea a pedagogiei de reformă, care are atenţia centrată pe copil, pe progresele sale. Tot pedagogia de reformă introduce ideea învăţării prin acţiune, învăţarea autonomă şi individualizarea programului educaţional. În acest sens, pedagogia de reformă internaţională ne oferă mai multe alternative educaţionale, alternative abordate, dar nu îndeajuns exploatate din punct de vedere al continuităţii de către învăţământul românesc - pedagogia Waldorf, Step by Step, Planul Yena, pedagogia dramatică, Freinet, Montessori. Fără a detalia în parte fiecare dintre aceste metode, putem afirma că, fiind concepute pentru a stimula un activism cognitiv autentic la elevi, acestea sunt, nu doar în viziunea mea, dar în primul rând a specialiştilor în domeniu, complementare cu cele tradiţionale, alcătuind împreună cu acestea un continuum didactic, în măsură să confere învăţământului modern avantajul unei sinteze a tuturor bunelor soluţii încercate şi validate practic. Dacă învăţământul tradiţional a fost cea mai adecvată formă de educaţie pentru o societate statică, în care funcţiile, meseriile, profesiile, calificările aveau o structură de cunoştinţe şi abilităţi dinainte cunoscute, s-a afirmat că pentru epoca postindustrială a secolului XXI, circa 75% din meserii, profesii, ar fi încă necunoscute şi trebuie a fi inventate. În consecinţă, consider că un învăţământ în care se pune accent pe rezultate ale achiziţiei şi pe reproducerea unor abilităţi dinainte cunoscute, prin metode dinainte stabilite, care creează ierarhii, va trebui să fie modificat înspre unul care să dezvolte oameni care vor putea să înveţe toată viaţa, să poată inventa şi colabora pentru a se realiza în aceste profesii viitoare. Cu toate avantajele pe care le reprezintă aceste forme educaţionale, alternative şi complementare, deopotrivă, acestea nu se regăsesc sub nicio formă în strategia de învăţământ a Guvernului actual. Asta în ciuda faptului că mulţi părinţi care au avut copii în clase step by step, învăţământ primar, şi-au exprimat dorinţa de a continua acest sistem şi în ciclul gimnazial. Este adevărat că se aplică unele dintre aceste principii alternative în ciclul gimnazial, însă răspândirea la nivel naţional a acestor forme educaţionale nu este încurajată. Având în vedere experienţele în domeniu ale sistemelor de învăţământ din Uniunea Europeană, faptul că realităţile sociale reclamă un mod flexibil de abordare a principiilor educative tradiţionale şi considerând că abordarea aceasta se regăseşte în oferta pedagogiei de reformă, îmi pun întrebarea: care este motivul pentru care Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării nu este preocupat de introducerea formelor alternative de învăţământ în ciclul gimnazial? Eliminarea acestei lacune existente în sistemul de învăţământ preuniversitar ar trebui să constituie o prioritate pentru un ministru care, cel puţin la nivel declarativ, se consideră un militant al transformărilor benefice în favoarea elevilor. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, îi dau cuvântul domnului deputat Mircea Grosaru. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Alături de fraţii noştri". Cu durere am aflat despre tragedia care s-a abătut asupra Italiei. Italia trece din nou printr-un moment de grea încercare, urmare a unui cumplit cutremur de 6,2 grade pe scara Richter, care a avut loc în Aquila şi în alte localităţi din Provincia Abruzzo din Italia, acesta fiind epicentrul cutremurului. Bilanţul este impresionant: au murit peste 150 de persoane, 250 sunt dispăruţi, 1.500 au fost răniţi, dintre care foarte mulţi copii, iar circa 100.000 de persoane au rămas fără adăpost, fiind într-o grea suferinţă. Cutremurul a ţinut aproape un minut, cu replici puternice, şi a cuprins şi Coasta Amalfitană, fiind de o magnitudine de 2,5 m. Pagubele materiale, dar mai ales cele umane sunt enorme. Din acest motiv, dezastrul a fost denumit de Guidas Bertolaso, şeful Protecţiei civile italiene, cea mai mare catastrofă a mileniului. Vestea a întristat în egală măsură pe români, având în vedere faptul că în Italia, la ora actuală, muncesc circa 1.500.000 de români, trei dintre aceştia - mamă, tată şi fiu - murind chiar în această catastrofă cumplită petrecută în jurul orei 24,00, ora Italiei. Italia a declarat stare de urgenţă. Mii de persoane sunt implicate ca şi voluntari în cadrul Serviciului de protecţie civilă, iar Parlamentul italian a ţinut un moment de reculegere pentru persoanele dispărute la cutremur. Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. - şi întreaga comunitate istorică din România sunt alături de familiile şi victimele acestui dezastru şi doresc să-şi exprime în acet mod totala compasiune faţă de fraţii noştri italieni. Personal, în calitatea mea de reprezentant al minorităţii italiene din România, transmit condoleanţe familiilor îndurerate, care suferă de pe urma acestei catastrofe. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi cei dispăruţi! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează Grupul parlamentar al PD-L. Din partea acestui grup, îi dau cuvântul domnului deputat Nicolae Bud. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Doamna prezent, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Simţire şi gândire românească". "În viaţa mea am dat multe declaraţii. "Deşi, probabil, incitante, aceste cuvinte pot fi un veritabil motto, dar nu pe pagina de început a vreunei cărţi sau a vreunui articol, ci pe destinul unei întregi vieţi. În finalul lunii martie, respectiv pe 30 martie 2009, s-a desfăşurat în Maramureş, la Mănăstirea Rohia, un eveniment care nu şi-a revendicat un spaţiu larg de propagandă şi publicitate, cum, din nefericire, niciun eveniment cultural parcă nu mai poate să o facă în spaţiul public românesc. Steinhardt, Nicolae Steinhardt, Monahul de la Rohia, este de 20 de ani pe tărâmul veşniciei. A fost pomenit, aşa cum în anii 80 a şi fost primit şi îmbrăţişat de "pustiul verde" al Rohiei: cu reverenţă, cu credinţă, cu dragoste. Cum altfel decât ştie Maramureşul să primească, să îmbrăţişeze şi să încânte pe cel care îi calcă pragul? Steinhardt rămâne în conştiinţa tuturor prin spiritul ludic, năstruşnicia literară, verticalitatea opiniilor, credinţa de nezdruncinat, dar şi prin, paradoxal, vor spune unii, patriotismul său proverbial. "Am dorit să-mi pot identifica viaţa şi soarta cu a poporului român. Sângele meu este evreiesc, dar de simţit şi gândit, simt şi gândesc româneşte."- spunea Nicolae Steinhardt. Referinţele eseistice de credinţă şi de cultură comit aproape o impietate prin omiterea, voită sau nu, a numelui Monahului de la Rohia. Am "împrumutat" culturilor din spaţiul lingvistic, pe care îl avem comun ca obârşie, nume sonore care însă nu au putut să se exprime, să se manifeste şi să trăiască în spaţiul românesc contemporan lor, aşa cum structura fiinţei umane o revendică: liber. Mereu în vecinătatea marilor săi prieteni, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Nicolae Steinhardt a înţeles să învingă cenzura, teroarea, nedreptatea, tortura în cel mai curajos mod: înfruntându-le. Şi, paradoxal, pentru zilele de nelinişte şi opresiune, n-a avut suficientă putere pentru a rezista nenorocirilor altora, ceea ce l-a costat libertatea. E adevărat, în prezenţa aleşilor săi companioni care constituiau ceea ce atât de cinic numea opresiunea comunistă "lotul Noica - Pillat". A avut vreo vină? Da! "Oripilanta" vină de a refuza să fie martorul acuzării. Antisthius se deconspiră asumându-şi "primejdia mărturisirii" numelui Nicolae Steinhardt, a curajului, a eleganţei, a credinţei unui popor cu fiinţa căruia nu numai că se aseamănă, ci chiar se contopeşte. Poate şi de aceea "conu Alecu", colegul şi prietenul său ni l-a apropiat, boiereşte, tuturor prin diminutivul prenumelui său Nicu, Nicu Steinhardt. Ziua posomorâtă, vremea de-a dreptul duşmănoasă a înmormântării lui Steinhardt revendicau, parcă, schimbarea istorică survenită la doar câteva luni distanţă. Vizionarea unei pelicule ce înfăţişează tristul moment descoperă prezenţa unui tânăr care îl însoţea pe Alexandru Paleologu, prietenul celui plecat. Pe acelaşi tânăr îl descoperim la maturitate, azi, într-o postură care, dincolo de a fi reprezentativă, responsabilizează, obligă. Este vorba despre domnul ministru Theoder Paleologul, ministrul culturii şi cultelor. Prietenia tatălui său cu Nicu Steinhardt, mărturia personală, prezenţa sa notabilă la momentul aducerii aminte de Monahul de la Rohia, impun - dincolo de neuitare, discursuri comemorative şi aduceri aminte pline de nostalgie - gesturi şi acţiuni concrete pentru cei care ne-au marcat istoria, literatura, cultura şi credinţa strămoşească, aşa cum a făcut-o Nicolae Steinhardt. Ce-am fi noi, oare, fără această mărturie a morţilor, care e mai vie decât atâţia oameni vii? Cred că un scriitor nu are o epocă a lui, ci, dimpotrivă, orice perioadă din istoria unui popor are scriitorii, artiştii, geniile sale. Poate că fericirea epocii comuniste din istoria neamului nostru - dacă putem vorbi despre fericirea unei astfel de epoci - a constat tocmai în viaţa, dăruirea şi opera unor astfel de personalităţi. Ceea ce putem noi, însă, să facem, este să restituim memoriei unor astfel de personalităţi fericirea de a-i fi avut, chiar şi secvenţial, contemporani, dar mai ales fericirea de a se fi născut în acelaşi neam cu noi. A remarcat aceasta o altă mare personalitate, de această dată a lumii întregi, care a marcat secolul trecut, Sanctitatea Sa, Papa Ioan Paul II, care, în discursul prilejuit de vizita Sanctităţii Sale în România anului 1999, spunea: "Dintre numeroşii martori ai lui Hristos, înfloriţi pe pământurile României, doresc să amintesc Monahul de la Rohia, Nicolae Steinhardt, excepţională figură de credincios şi om de cultură care a perceput în chip special bogăţia imensă a comorii comune bisericilor creştine." Aceste cuvinte ale papei, spunea un remarcabil eseist contemporan, sunt aproape echivalentul acordării unui premiu Nobel. Distins, dar, în acelaşi timp modest, plin de har, smerit, Monahul de la Rohia ar fi onorat, consider, şi cu recunoştinţa noastră, a tuturor, faţă de el şi opera sa, dar mai ales de acţiuni concrete faţă de locurile pe care le-a iubit atât de mult şi în care a ales şă-şi doarmă somnul de veci. Poarta Maramureşului, emblemă a culturii şi tradiţiilor locurilor din care şi eu sunt mândru că provin, este larg deschisă, asemenea sufletului maramureşan. Prin ea pătrundem în peisajul mirific al ţinutului căruia Dumnezeu pare să-i fi zâmbit, dar tot ea descoperă probleme de infrastructură, mai ales de patrimoniu cultural-artistic, de conservare şi promovare a folclorului, a căror rezolvare stă în mâinile noastre, ale tuturor. În viaţa mea de parlamentar, acum la al treilea mandat, am dat multe declaraţii politice, dar, cu certitudine, aceasta este una din cele mai onorante. Este, de fapt, o declaraţie-îndemn adresată tuturor celor care doresc şi pot, în acelaşi timp, să ne fie alături în demersurile acţiunilor concrete de a ne cinsti personalităţile din trecut, dar şi de a crea condiţii ca astfel de personalităţi să poată să se mai nască în condiţii prielnice unor astfel de distinse destine umane. Am învăţa astfel, chiar fără talentul condeiului, să ne scriem propriul "jurnal al fericirii" a cărui ecuaţie, generos, ne-o oferă Nicu Steinhardt, rezolvată într-o cale iniţiatică : "dăruind, vei dobândi!" Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Tot din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Ioan-Nelu Botiş. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică se referă la modificarea Legii nr.161 din 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitaţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Pe zi ce trece, criza economică este simţită, din păcate, din ce în ce mai mult în casele românilor. În primul rând, afectează familiile care încep să se confrunte cu şomajul şi familiile compatrioţilor noştri întorşi de la lucru din afara graniţelor ţării, cărora tot criza economică le-a desfiinţat locurile de muncă. În judeţul Bistriţa-Năsăud ca, de altfel, în toate judeţele ţării, constatăm creşteri ale ratei şomajului, disponibilizări de personal datorită reducerii activitaţii şi revenirea unui număr însemnat de persoane din Spania, Italia sau din alte ţări occidentale. O oportunitate pentru rezolvarea acestor probleme şi pentru relansarea economică ar fi accesarea fondurilor europene. Până la această dată, fondurile europene absorbite sunt prea puţine, iar pentru creşterea gradului de absorbţie, actualul Guvern a început să monitorizeze săptămânal situaţia privind proiectele contractate. Cu sprijinul Uniunii Europene, putem să promovăm ocuparea forţei de muncă prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane şi putem beneficia de 3,47 miliarde de euro până în 2013. Astfel, vom contribui la dezvoltarea pieţei muncii prin reinserţia pe piaţa forţei de muncă a persoanelor neocupate şi prin promovarea formării profesionale continue a adulţilor. Cred că a sosit timpul ca fiecare instituţie publică, fiecare firmă, şcoală sau universitate, asociaţie sau fundaţie să pregătească documentaţia pentru proiecte din cadrul celor şapte programe finanţate de Uniunea Europeană. Pentru a facilita accesul la aceste fonduri, actualul Guvern a reuşit să simplifice procedurile privind accesarea lor, reducând atât volumul documentaţiei necesare a fi depuse, cât şi termenele necesare pentru aprobarea unui proiect. La data de 1 aprilie 2009, Autoritatea de management a Programului Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" a publicat spre informare documentul cu privire la Strategia Integrată de Dezvoltare a Resurselor Umane pentru 2009-2020. De asemenea, a deschis liniile de finanţare aferente schemelor de ajutor de stat pentru ocupare, pentru formare şi ajutorul de minimis. Există două probleme cu care se confruntă instituţiile publice. Una este legată de faptul că persoanele implicate în scrierea de proiecte nu pot participa şi la implementarea lor, datorită faptului că, fiind funcţionari publici, se află în situaţia de incompatibilitate, conform Legii nr. 161/2003. O altă problemă se referă la cursurile de iniţiere în scrierea de proiecte pentru angajaţii instituţiilor publice. Multe proiecte sunt respinse datorită faptului că persoanele care au contribuit la scrierea lor nu sunt suficient de pregătite. Propun astfel cursuri de iniţiere în scrierea de proiecte şi posibilitatea ca funcţionarii publici să poată participa la implementarea acestor proiecte. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează Grupul parlamentar al PSD+PC şi invit la microfon pe domnul deputat Cătălin Cherecheş. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am intitulat declaraţia mea politică de astăzi: "Transparenţă în cheltuirea banului public". Cu toţii am fost de acord cu implementarea conceptului european al "bunei guvernări locale", prin care se doreşte informarea în ceea ce priveşte transparenţa în utilizarea banului public, pe care primăriile, consiliile locale şi cel judeţean au primit mandat pentru a-l gestiona. Se ştie că principala sursă de venituri o reprezintă, în continuare, taxele şi impozitele colectate de la populaţie, iar aceşti bani trebuie direcţionaţi către priorităţile localităţilor şi cetăţenilor. Din păcate, chiar dacă vorbim despre criză economică şi grijă pentru cheltuirea banului public, există suficiente exemple care arată că, de multe ori, banii contribuabililor sunt direcţionaţi nu către priorităţile comunităţilor, ci către alte zone. Un prim exemplu se referă la fondurile de salarii ale instituţiilor bugetare, care, în loc să se diminueze, cresc. Vorbim despre diminuarea sporurilor de tot felul, dar în practică nu se întâmplă nimic. Există apoi alte exemple de cheltuire a banului public în mod haotic. Primul se referă la lucrările de reparaţii la drumuri şi străzi, făcute superficial, necontrolate de nimeni şi care înghit sume mari din banul public. Apoi, vin la rând serviciile de gospodărire comunală la nivel naţional. aşa se face că, de la un judeţ la altul, aleşii trag cu dinţii de societăţi falimentare cu servicii îndoielnice, în locul unei strategii de viitor, care poate avea în vedere concesionarea serviciului sau privatizarea societăţilor desprinse din regiile de gospodărie comunală. În loc ca acestea să fie reorganizate şi eficientizate, au apărut nenumărate societăţi-căpuşă, folosite de consiliile locale şi judeţene pentru a drena sume imense de bani către propriile interese. Altfel spus, regulile economiei de piaţă nu se aplică în administraţia publică. Licitaţiile transparente pentru proiecte grandioase ascund, de fapt, cu totul alte interese. Pe lângă hotărârile care se iau în ceea ce priveşte banul public, consiliile locale şi judeţene sunt acţionari la diferite societăţi. Unele aducătoare de venituri considerabile, în asociere cu parteneri care sunt dornici de câştig, iar altele, în care consiliile sunt acţionari 100%, furnizează servicii de gospodărie locală, ce erau prestate de fostele regii, evident, după aceleaşi reguli ale încredinţării directe de contracte. Aceste contracte se reînnoiesc la sfârşitul fiecărui an pentru anul următor şi nu au la bază nicio licitaţie, ci doar justificări ale tarifelor practicate în faţa consilierilor care au, concomitent, calitatea de membri ai AGA în aceste societăţi. Circuitul banilor are două nuanţe în ceea ce priveşte structurile actuale. Prima este aceea a reprezentării în aceste societăţi. Membrii consiliilor de administraţie în aceste societăţi, conducerea executivă, cenzorii şi restul structurilor sunt stabilite prin decizie a AGA, care este, de fapt, consiliul local sau consiliul judeţean. Criteriul nu este cel al competenţei însă. Contractul de administrare al unei astfel de societăţi are, de cele mai multe ori, prevederi halucinante, prin care membrii consiliului de administraţie şi directorii primesc salarii şi prime de performanţă greu de conceput în societăţi care funcţionează pe principiile economiei de piaţă. Principala sursă de venit a acestor societăţi este bugetul public, preocuparea pentru atragerea lucrărilor din mediul privat fiind redusă. O altă afacere care place foarte mult aleşilor din marile oraşe este cea a transportului în comun, deoarece acesta beneficiază de subvenţii directe de la bugetul local. Costurile pentru menţinerea acestui serviciu sunt nebănuite, dat fiind că, în acest tip de întreprinderi, consumabilele sunt la ordinea zilei. Sunt câteva argumente care mă îndreptăţesc să accentuez nevoia de:
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Tot din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Cristian Rizea. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, vă mulţumesc. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi se referă la amenajarea de parcări publice în apropierea spitalelor din Capitală. La sesizarea mai multor cetăţeni din Colegiul uninominal nr. 5 Brăila, aduc în atenţia dumneavoastră o problemă gravă, cu care se confruntă tot mai des persoanele din provincie care, de nevoie, vizitează Capitala. Şi, când spun "de nevoie", mă refer în special la acei oameni, din satele şi oraşele ţării, care vin să-şi rezolve problemele de sănătate la spitalele din Bucureşti ori să-şi viziteze rudele aflate în această nedorită situaţie. Aceşti oameni, nevoiţi să se descurce cum pot prin traficul infernal care îi întâmpină încă de la porţile Capitalei, se confruntă, odată ajunşi la destinaţie, cu o altă aventură: găsirea unui loc de parcare în jurul spitalului. Cei care ajung să ocupe, cu chiu cu vai, un loc liber pe un colţişor de trotuar, se pot considera norocoşi. Pentru că, după cum ştiţi, parcările publice amenajate ori nu există, ori spaţiul alocat lor este insuficient. Aşadar, împovăraţi de grijile şi de suferinţele care i-au determinat să bată drumul Bucureştilor, oamenii intră pe poarta spitalului sperând ca, la întoarcere, să-şi găsească autoturismul intact. Însă, la întoarcere, stupoare! Nu mai găsesc maşina deloc! Pentru că aceasta le-a fost ridicată de municipalitate şi dusă undeva la marginea oraşului, motivul fiind parcarea ilegală. Gândiţi-vă, stimaţi colegi deputaţi, la reacţia unui om care bate o jumătate de ţară pentru tratament la Bucureşti, iar când vrea să se întoarcă acasă vede că nu mai are cu ce să o facă! Iar după ce spaima că a fost jefuit de hoţi îi este risipită de precizările agentului de circulaţie, urmează aventura recuperării maşinii de la locul în care a fost depozitată. Cheltuiala, cu amenda inclusă, se ridică undeva la 700-800 de roni. Este o sumă colosală! Mai ales că, nu de puţine ori, aceştia sunt toţi banii pe care omul îi are în buzunar pentru tratament! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Măsura ridicării maşinilor parcate neregulamentar pe spaţiul public, aplicată în prezent în majoritatea sectoarelor Bucureştiului, este bine-venită, pentru că ajută la descongestionarea traficului, însă administraţia trebuie să se îngrijească mai întâi de identificarea şi amenajarea spaţiilor în care şoferii să îşi poată lăsa autoturismele. În acest sens, adresez un apel primarilor Capitalei, Consiliilor Locale care au emis hotărârile privind ridicarea maşinilor, să acţioneze de urgenţă în vederea amenajării de parcaje publice, în special în zonele din apropierea spitalelor şi a instituţiilor importante. Totodată, consider că se impune diminuarea tarifelor privind ridicarea, transportul şi depozitarea autoturismelor parcate neregulamentar, pentru că fixarea lor la nivelul unui salariu minim pe economie reprezintă un act injust şi profund antisocial. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Ioan Ţintean. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică se intitulează: "Guvernul Boc - ipocrizie şi minciună în relaţia cu agenţii economici". Nu demult, s-au încheiat "bătăliile" politice din timpul campaniei electorale, cu scop precis de a câştiga cât mai mult teren politic, de a obţine cât mai multe voturi şi, evident, procente care să le permită atât PD-L-ului, cât şi PSD-ului ocuparea poziţiilor de guvernare, lucru ce s-a şi întâmplat. Îmi amintesc cu tristeţe şi hilaritate cât de umili şi curtenitori stăteau la uşile agenţilor economici reprezentanţii acestor două partide, promiţându-le câte în lună şi stele ajutoare pe toate liniile după ce vor primi fonduri şi voturi în campanie. După cum lupul schimbă părul însă năravul ba şi de-acum cunoaştem bine gradul de seriozitate de care dau dovadă reprezentanţii acestor partide, nu a trecut decât o lună şi jumătate de la intrarea în noua legislatură şi faptele acestora şi-au dat măsura, respingând cu nonşalanţă Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului şi a Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007. Reamintesc încă o dată opiniei publice că, prin această iniţiativă legislativă, se solicita trecerea la Camera de Comerţ şi Industrie a Oficiului Registrului Comerţului, aşa cum este firesc, deoarece singura instituţie de reprezentare-organizare a agenţilor economici este Camera este Comerţ şi Industrie. Vreau să le reamintesc acelora care una zic şi alta fac că singurele acţiuni reale, cu rezultate pe linia descoperirii de noi pieţe în favoarea agenţilor economici, de a le reprezenta interesele în plan intern şi extern sunt cele ale Camerei de Comerţ şi Industrie. Or, prin politica de decapitalizare a acestei instituţii reprezentative a economiei de piaţă, aceasta nu-şi mai poate îndeplini misiunile economice. Este o falsă problemă aceea că Oficiul Registrului Comerţului trebuie să rămână la Ministerul Justiţiei, pe motiv că taxele speciale care se încasează trebuie să umple în continuare bugetul Ministerului Justiţiei, deci bugetul statului, fiind dirijate spre cheltuieli de capital, în dauna Camerei de Comerţ şi Industrie, unde, potrivit unor temeri neîntemeiate, ar fi doar la dispoziţia preşedinţilor acestor Camere. Nu neg că o parte din aceste taxe ar trebui să rămână în acest minister: de exemplu un procent de 53% pentru eventuale cheltuieli în infrastructură, dar cred cu tărie că este necesar ca o cotă esenţială din aceste taxe, plătite de agenţii economici, să sprijine activitatea acestora pentru cursuri de îndrumare, consiliere, marketing de piaţă etc. Domnule prim-ministru, Vă rog să vă întoarceţi faţa spre economia de piaţă, spre adevăraţii producători de plus valoare şi să susţineţi interesele celor care produc pentru buget, nu numai ale acelora care consumă din buget. În consecinţă, vă rog să solicitaţi retrimiterea Oficiilor Registrului Comerţului la Camerele de Comerţ şi Industrie, acolo unde îşi au menirea, şi nu distrugeţi simbolul economiei de piaţă din România. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Derzsi Ákos. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică este intitulată "Sfatul după faptă e manta după ploaie". În condiţiile în care criza economică şi financiară se simt din ce în ce mai mult pe piaţa forţei de muncă, pe agenda Ministerului Muncii a devenit o prioritate elaborarea procedurii pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 841 din Legea nr.76/2002, o încercare palidă de stimulare a angajatorilor să menţină forţa de muncă încadrată din rândul absolvenţilor ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte si meserii, de învăţământ secundar superior, postliceal sau absolvenţii de învăţământ superior. În conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent, o suma egală cu 1 ori, de 1,2 ori respectiv de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă. Următorul articol, (art. 841) prin care se doreşte stimularea menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cu absolvenţii încadraţi în condiţiile articolului precedent, oferă angajatorilor pentru fiecare an de continuare a raporturilor de muncă sau de serviciu, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuţiilor sociale datorate de angajatori pentru aceste persoane şi virate, conform legii; aici fiind vorba de contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate şi contribuţia de asigurări pentru şomaj. Am putea spune că este o iniţiativă lăudabilă, dacă procedura pentru punerea în aplicare a prevederilor acestui articol nu ar specifica foarte limpede că ajutorul financiar se acordă după menţinerea raporturilor de muncă, de serviciu pentru o perioadă de unu sau doi ani, la solicitarea angajatorului, în termen de 60 de zile. Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă soluţionează cererea pentru acordarea ajutorului financiar în termen de 45 zile de la data depunerii documentelor, iar plata efectivă se va face în termen de 90 de zile de la data aprobării cererii. Deci, dacă angajatorul depune solicitarea imediat, are de aşteptat 135 de zile să primească ajutorul financiar, după ce a menţinut forţa de muncă doi ani de zile. Dacă tot am aşteptat din anul 2004 să apară această procedură de aplicare a prevederilor art. 841, cred că era momentul să se ţină cont de situaţia economică actuală şi să se acorde acest ajutor financiar odată cu menţinerea raporturilor de muncă, fără ca operatorii economici să aştepte doi ani şi 135 de zile să recupereze sumele aferente contribuţiilor sociale datorate. În concluzie, eficienţa acţiunii poate fi caracterizată printr-o zicală ardelenească: "după ploaie chepeneag", tradusă în limbaj politic: defazare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Amet Aledin. Aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Bună dimineaţa! Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi este un apel pentru realizarea unui monument comemorativ dedicat eroilor musulmani căzuţi pentru România în cele două războaie mondiale. În România există importante comunităţi de tătari şi turci, a căror religie este Islamul, istoria prezenţei lor în această zonă fiind îndelungată. După Tratatul de la Berlin, din anul 1878, Dobrogea a devenit parte integrantă a noului stat independent. Odată cu acest eveniment, tătarii şi turcii, locuitori ai ţinutului, au primit cetăţenia română. Întotdeauna, reprezentanţii comunităţii musulmane au dat, dau şi vor da, cu siguranţă, dovadă de loialitate faţă de ţara în care s-au născut şi pe care au slujit-o şi o slujesc cu devotament, cu mult devotament, România. În cele două războaie mondiale, în armata română au luptat, mulţi dintre ei jertfindu-se, şi cetăţeni români de religie islamică. Memoria acestor eroi nu trebuie să piară. Există, foarte bine, monumente de recunoştinţă pentru toţi eroii ţării, inclusiv monumente dedicate celor care şi-au sacrificat vieţile în cele două războaie mondiale. Numele lor sunt trecute pe însemnele religioase creştine sau ale altor credinţe. Din păcate, nu există, încă, un monument care să-i omagieze şi pe eroii de religie islamică. Numele lor nu sunt nicăieri menţionate. Tradiţiile noastre au anumite particularităţi, iar acest lucru trebuie să-l respectăm. Edificiul poate fi construit în curtea Cimitirului Musulman din municipiul Constanţa. De aceea, a fost demarat proiectul. De aceea, este nevoie de un astfel de gest. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
|
Grupul parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Iosif Blaga. |
|
|||
|
|
Stimată doamnă preşedintă Doamnelor şi domnilor colegi, Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a susţine următoarea declaraţie politică: "DN 7, un calvar pentru conducătorii auto şi cetăţenii municipiului Orăştie". DN 7, în traversarea municipiului Orăştie, reprezintă una dintre cele mai aglomerate rute din România, făcând legătura dintre graniţa de vest cu estul şi sudul ţării. Sectorul de drum DN 7, care traversează municipiul Orăştie, este sectorul de la km. 360 - 367. Acest tronson a fost preluat în administrare conform Ordinului nr.43/28.08.1997 de către Consiliul Local al municipiului Orăştie, în data de 10.10.2006, după un şir lung de discuţii şi presiuni şi cu promisiunea fermă de a fi repreluat de minister. Deşi s-a intervenit cu numeroase adrese pentru preluarea lui înapoi, deoarece bugetul local nu putea suporta repararea capitală a tronsonului, prin Hotărârea de Guvern nr. 1567/2007, numai tronsonul DN 7, care străbătea municipiul Deva, a fost preluat din nou în administrare de către Ministerul Transporturilor de atunci, acţiune, consider eu, rezolvată parţial şi discreţionar din motive politice. Pe o distanţă de 3,5 kilometri din acest sector, de o parte şi de cealaltă a drumului, se află locuinţe particulare ale căror faţade suferă degradări serioase din cauza traficului aglomerat, în special a autovehiculelor de mare tonaj, şi din cauza stării proaste a căii de rulare. De mai bine de jumătate de secol, pe acest tronson nu s-au executat lucrări capitale, ceea ce a condus la degradarea carosabilului. Locuitorii care sunt plasaţi în vecinătatea drumului se află într-o permanentă stare de stres şi oboseală, trebuind să suporte cheltuieli deosebite pentru întreţinerea caselor. La fel de gravă este şi problema autoturismelor avariate. Din cauza stării precare a carosabilului, multe maşini au fost avariate, lucru cunoscut şi de Poliţia municipiului. Mai mult, pe acest tronson au fost 680 de accidente soldate cu morţi, şapte grav răniţi grav şi 15 răniţi uşor, numai în anul 2008. Problema DN7 s-a acutizat la sfârşitul anului 2007-2008. Deoarece orice demers a rămas fără răspuns, în luna mai a anului 2008 repararea DN 7 a devenit subiectul unui miting la care au participat mulţi dintre concetăţenii noştri, vizibil iritaţi de lipsa de reacţie a fostului Guvern faţă de solicitările transmise. Atunci, ca primar al municipiului Orăştie, am hotărât să aleg această formă de protest, urmând procedurile legale, intrigat fiind de promisiunea neonorată de domnul ministru Orban, de situaţia concetăţenilor mei şi, de ce nu, de imaginea României, parte integrantă a Uniunii Europene, care avea de suferit. În urma acestui demers disperat, prin Hotărârea de Guvern nr. 500 din 14.05.2008, sectorul de drum naţional care traversa municipiul Orăştie a trecut din administrarea Consiliului Local Orăştie, în administrarea Ministerului Transporturilor. Văzând vehemenţa cetăţenilor şi siliţi fiind de campanile electorale din anul trecut, Guvernul Tăriceanu a intervenit de trei ori pe tronsonul DN 7 care străbate Orăştia. Cele trei etape în care au fost executate lucrările de reparaţii curente de către Administraţia Naţională a Drumurilor, secţia Deva, şi cele capitale, de către SPEDITION SRL din Bacău, au fost în lunile mai, august şi noiembrie. De fiecare dată lucrările executate au fost lucrări de proastă calitate şi realizate în pripă, astfel încât, în acest moment, starea drumului este la fel de proastă, deşi s-au cheltuit bani publici pentru reparaţia acestui tronson. Stimaţi colegi, Am prezentat această stare de fapt convins fiind că mulţi dintre dumneavoastră s-au confruntat cu astfel de probleme. Este momentul să se uite astfel de practici, să punem interesul cetăţenilor în fată, şi cei însărcinaţi cu executarea lucrărilor să gestioneze cu spirit de răspundere banul public şi aşa puţin. Este momentul să ne canalizăm eforturile pentru efectuarea cu responsabilitate a lucrărilor de reabilitare, modernizare şi întreţinere a infrastructurii de drum, dar mai ales pentru a construi în forţă centuri de ocolire pentru oraşele cu probleme. Nu este corect să mai existe termene de cinci ani, aşa cu un este prognoza în momentul de faţă, pentru construcţia a 32,8 km de centură ocolitoare, cât măsoară tronsonul Deva-Orăştie. Oare cetăţenii din Orăştie mai suportă cinci ani de calvar? Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Tot din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Stelică Iacob Strugaru. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Stelică Strugaru Iacob: Mulţumesc, doamna prşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Producţia agricolă în pericol". Stimaţi colegi, De la Revoluţia română din 1989 şi până în prezent, agricultorii români au dorit şi încă mai doresc să obţină producţii record numai cu mila lui Dumnezeu. Numai că, schimbările climatice din ultimele decenii ne-au arătat mai mult ca niciodată că acest lucru nu mai este posibil. Nu mai putem aşteptat ploaia ca să ne crească recoltele, nu-l mai putem invoca pe Dumnezeu în cazul ameninţărilor naturii, nu mai putem lăsa producţia agricolă la voia hazardului. Agricultura, care aduce astăzi randamente pentru cei care decid să acţioneze în acest sector, se face cu instrumente demne de secolul XXI, şi anume: mecanizare, irigaţii, îngrăşăminte naturale sau chimice, protecţie împotriva dăunătorilor, sere şi solarii, investiţii masive şi mai ales specialişti agronomi şi zootehnişti. Deşi aproape jumătate din populaţia României locuieşte astăzi în mediul rural, deşi mai mult de o treime din aceasta este ocupată în activităţile agriculturii româneşti, nu sunt nicidecum adeptul sintagmei din secolul XIX, potrivit căreia "România este o ţară eminamente agricolă". În spaţiul Uniunii Europene ponderea agriculturii în produsul intern brut deţine un plan secund, faţă de alte sectoare. România deţine o suprafaţă agricolă însemnată şi roditoare, însă slaba sa exploatare o face practic necunoscută pe atât pe piaţa internă, iar despre piaţa europeană cred că nici nu mai trebuie să vorbim. De ce, stimaţi colegi? Răspunsul este simplu. Investiţiile în agricultură, în ultimii douăzeci de ani au fost practic inexistente. Mai mult, sub pretextul că anumite investiţii făcute înainte de '89 ar fi ceauşiste, au fost prădate şi distruse în cel mai grosolan mod. Subvenţiile pentru agricultură nu au fost niciodată suficiente, iar astăzi sunt pe cale să distrugă şi ce a mai rămas din industria îngrăşămintelor din România, industria de conserve dar şi altele. Stimaţi colegi, Pentru a putea rezista pe piaţa agricolă europeană, trebuie să înţelegem cu toţii că avem nevoie de investiţii masive în agricultură, bine dirijate şi, mai ales, către acele sectoare în care putem fi competitivi, investiţii care pot fi stimulate chiar şi într-un an dificil din punct de vedere economic. Aşadar, investiţiile, sprijinul pentru fermieri, revigorarea învăţământului agronomic, subvenţiile la termene ferme şi strategiile pe termene lungi sunt lucrurile pe care trebuie să le gestionăm cu cea mai mare responsabilitate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează Grupul parlamentar al PSD+PC; din partea acestui grup parlamentar invit la microfon pe domnul deputat Angel Tîlvăr. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică este intitulată "Violenţa juvenilă". Am luat cu toţii parte, prin intermediul media din România la drama care a zguduit Germania, când un adolescent în vârstă de 17 ani a intrat înarmat într-o şcoală, a ucis cu sânge rece 15 persoane, a rănit alte câteva şi apoi s-a sinucis. Toate acestea s-au întâmplat într-o şcoală, locul unde copiii noştri îşi petrec majoritatea timpului şi unde ar trebui să fie în siguranţă. Din păcate, cazul menţionat de către mine nu este unul singular, dimpotrivă, astfel de situaţii înmulţindu-se în ultima perioadă, generând panică în rândul elevilor, profesorilor, părinţilor şi autorităţilor. La prima vedere, autorul sau autorii par nişte tineri cărora nu le lipseşte nimic, care provin din familii înstărite, care au o educaţie bună şi au tot viitorul înainte. Dar, drama acestor oameni este o dramă interioară, o răzvrătire fie împotriva sistemului, fie împotriva societăţii sau chiar a părinţilor. Este o dramă strigată cu mult timp înainte, pe care societatea nu vrea sau nu poate să o audă. Globalizarea a creat mulţi indivizi introvertiţi, era modernizării a permis crearea unui spaţiu virtual, pe care adolescenţii îl explorează din plin, un spaţiu în care ei îşi spun păsurile, îşi strigă durerea, un spaţiu larg, cu un număr mare de vizitatori, care permite primirea unui răspuns la problemele diverse ale adolescenţilor. Aş vrea, doamnelor şi domnilor, să dezbatem aici două subiecte: violenţa în spaţial virtual şi o altă problemă, strâns legată de precedenta, violenţa în şcoli. Revenind la cazul din Germania, fiind şi cel mai recent şi intens mediatizat, s-a pus din nou problema jocurilor violente pe calculator. S-a aflat că tânărul, care petrecea "mult timp pe calculatorul său", era un adept al jocurilor video violente. Pereţii camerei sale erau decoraţi cu arme de foc şi şi-a anunţat tot prin intermediul internetului planurile sale. Mediul virtual i-a dat posibilitatea tânărului să îşi dezvolte latura violentă prin intermediul jocurilor şi apoi să imite comportamentul personajelor video în viaţa reală. Nu trebuie să permitem ca astfel de situaţii să se întâmple şi în România. Astfel că propun să luăm o serie de măsuri preventive în ceea ce priveşte accesarea şi comercializarea jocurilor cu conţinut mare de violenţă, prin adoptarea unei legislaţii în domeniu, armonizând normele româneşti cu cele propuse de Rezoluţia Parlamentului European din 12 martie 2009 referitoare la protecţia consumatorilor, în special a minorilor, în ceea ce priveşte utilizarea jocurilor video (jocurile video pot stimula învăţarea şi abilităţi precum gândirea strategică, creativitatea, cooperarea şi gândirea inovatoare, care sunt competenţe importante într-o societate informaţională, subliniază avantajele jocurilor pe calculator în medicină şi, în special, faptul că aşa-numita "terapie prin jocuri video" s-a dovedit a fi eficientă pentru recuperarea pacienţilor care au suferit accidente vasculare cerebrale, a persoanelor cu leziuni cerebrale traumatice, a persoanelor cu probleme musculare şi a copiilor autişti) dar împărtăşeşte totuşi preocuparea exprimată de Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor cu privire la pericolele potenţiale legale de o folosire incorectă a jocurilor video de către minori. Doamnelor şi domnilor, Internetul a devenit accesibil unui public larg şi în România. Astăzi, internetul şi noile mijloace de comunicare în masă fac parte din viaţa cotidiană a copiilor şi adolescenţilor. Nu întotdeauna noi, adulţii, suntem la curent cu modul în care tinerii utilizează aceste tehnologii şi cu pericolele la care se expun. De multe ori, copiii folosesc internetul mai mult decât noi, părinţii lor; în acelaşi timp, ei sunt mai vulnerabili şi pot cădea cu uşurinţă victime ale utilizatorilor de internet cu intenţii rele. Problema folosirii în siguranţă a internetului de către copii nu este o problemă locală, izolată, ci una globală, generalizată. Accesul nelimitat la Internet din ultimii ani, le-a schimbat copiilor viziunea asupra comportamentului în societate, din cauză că asimilează, spre disperarea celor mari, orice mesaj ce îndeamnă la agresivitate. De la filmuleţele publicate pe Internet până la vizionarea desenelor animate cu limbaj dur şi scene agresive, copiii sunt victimele curentului de informaţie prost înţeleasă, încă de la vârste fragede. În ultimii ani, abuzurile online asupra copiilor au crescut cu 16%, conform Internet Watch Foundation. 74% din tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani folosesc internetul cel puţin trei ore pe zi, iar în fiecare an apar pe internet 500.000 de imagini pornografice noi, conform datelor oferite de Interpol privitoare la pornografia infantilă. Copiii sunt expuşi unor riscuri multiple în momentul în care accesează internetul. Consider că este foarte importantă, în primul rând, comunicarea între părinţi şi copii, apoi o campanie de informare atât la nivelul părinţilor şi profesorilor, cât şi la nivelul elevilor. Este importantă semnalarea abuzurilor către poliţie sau reţelele de combatere a comportamentului agresiv pe internet. Doamnelor şi domnilor, mass-media au făcut publice cu diverse ocazii numeroase fapte de violenţă care au avut loc în şcolile din România. Fie că sunt de o anvergură mai mică sau mai mare, gradul manifestării actelor de violenţă în rândurile copiilor şi adolescenţilor este în continuă creştere. Adolescenţii caută tot timpul un model. Televizorul le oferă adesea agresiune şi modele gen Rambo. Mai rău este că, deşi profesorii şi părinţii sunt pe aceeaşi lungime de undă în privinţa violenţei în şcoli, toţi dau din umeri întrebători, fără să poată face nimic. Unii dintre elevi aleg să nu uite ce au învăţat acasă, iar alţii se pierd în neantul teribilismului, devenind "vedete" cu preţuri prea mari. Ei îşi postează pe Internet actele de violenţă, din dorinţa de a deveni vedete şi din teribilism. Primul pas în soluţionarea conflictelor şcolare este identificarea motivelor care duc la violenţă. Pentru a trata efectul, trebuie mai întâi să-i identificăm şi să-i tratăm cauzele. Pentru a înţelege actele de violenţă în şcoli, este mai mult decât important să cunoaştem motivele care duc la declanşarea acestora. În urma unor studii realizate de specialiştii în domeniu şi în urma declaraţiilor elevilor din diferite şcoli, elevii-problemă sunt aceia care au dificultăţi în comunicarea cu părinţii, care provin din familiile în care predomină climatul conflictual şi care fac parte din tot felul de "găşti". Dorinţa de a ieşi în evidenţă, teribilismul vârstei, nevoia de a se face cunoscuţi sunt alţi factori de violenţă în rândul elevilor. Toate aceste acte agresive influenţează negativ sistemul educaţional, dar şi siguranţa celor care învaţă în şcolile în care incidentele violente sunt frecvente. Despre violenţa fizică vă pot spune că este o problemă de actualitate atât în rândul cadrelor didactice, cât şi în rândul elevilor care învaţă în şcolile româneşti. Analizând acest fenomen, psihologii sunt de părere că pentru soluţionarea problemelor conflictuale există numeroase metode, mai mult sau mai puţin folositoare, în funcţie de gravitatea situaţiei, şi anume: medierea conflictelor şcolare, prin existenţa unui mediator, de regulă psihologul sau consilierul pedagogic, corectarea climatului conflictual în familie şi în felul acesta se poate reduce numărul elevilor-problemă şi realizarea unui echilibru al statutului elevilor în şcoală, şi anume elevii trebuie să înveţe că sunt egali în drepturi, indiferent de situaţia financiară sau de statutul social al părinţilor. În încheiere, aş dori să precizez că sunt la curent cu numeroasele măsuri şi proiecte desfăşurate pentru a preîntâmpina izbucnirea unor conflicte majore în spaţiul destinat pregătirii şcolarilor şi doresc să-mi exprim aprecierea faţă de promptitudinea cu care Ministerul Educaţiei a lansat proiectul "Tineri împotriva violenţei", vizând dezvoltarea unor structuri şi mecanisme de informare, formare, monitorizare şi comunicare la nivel local, regional şi naţional în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenelor de violenţă în şcoală. Asemenea măsuri sunt indispensabile pentru a nu se ajunge într-o situaţie pe care să nu o mai putem controla. În aceste condiţii, consider că o soluţie propice este prevenirea actelor de violenţă şi nu tratarea consecinţelor. Vă mulţumesc. (Declaraţie politică consemnată in extenso conform materialului depus la secretariatul de şedinţă) |
|||||
|
|
Vă mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Tot din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Tudor Ciuhodaru. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Declaraţia mea politică se intitulează "Stop fenomenului Lăzărescu - deziderat al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii". E 7 aprilie. E Ziua mondială a sănătăţii. Anul acesta, Organizaţia Mondială a Sănătăţii lansează un nou mesaj: "Salvează vieţi. Să facem spitale sigure pentru urgenţe!". Parcă ar fi auzit şi ei de domnul Lăzărescu. La nivel mondial, 50 milioane de oameni sunt victime ale accidentelor rutiere. 1,2 milioane mor. Adică peste 3.200 pe zi. Nici noi nu stăm mai bine. În primele trei luni ale lui 2008 am avut înregistrate 1.906 accidente grave, în care au murit 543 de persoane, iar alte 1.667 au fost rănite grav. În aceeaşi perioadă, în 2007, au fost înregistrate 1.503 accidente grave, în care şi-au pierdut viaţa 476 persoane, iar 1.218 au fost rănite grav. Am reuşit tristul record de peste 10.000 de accidente, în care peste 60% din pacienţi au rămas cu sechele. Am reuşit ca, la final de 2008, să avem 3.000 de accidente grave. Am reuşit aproape să dublăm media europeană a decesului prin accident rutier, înregistrând o mortalitate de 129 la un milion. Câţi dintre aceştia au urmat drumul domnului Lăzărescu? Cine mai poate şti. Câţi au dat telefoane disperate în timp ce erau plimbaţi pe targă între spitale? Câţi nu am avut ocazia de a da un telefon? Câţi au căutat specialitatea sau mijlocul de explorare salvator? La câţi le-au fost teamă? Câte familii au numărat secundele de aşteptare? Cum putem îndepărta acest spectru? Soluţia e simplă şi e sănătoasă. Lăzărescu poate ajunge la spital. Prin lege, garantându-i dreptul egal la sănătate, aşa cum e scris în Constituţia acestei ţări. E ziua mondială a sănătăţii. Să salvăm vieţi. Să facem spitale sigure pentru urgenţe. Am început la Iaşi. Vom termina Spitalul de urgenţe, ce va avea cel mai modern şi complet centru de traumă din zonă. Am realizat un spital sigur pentru urgenţe. Vom salva vieţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Cristian Burlacu, din partea Grupului parlamentar al pnl. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, Declaraţia politică: "Guvernul termenelor amânate". De ceva timp, o amplă dezbatere ţine capul de afiş în mass-media românească: introducerea legii unice de salarizare a bugetarilor din România. La aflarea acestei veşti, unii s-au bucurat, văzând prin aceasta soluţionarea tuturor inegalităţilor financiare şi chiar sociale. Alţii se întrebau, pe bună dreptate, cum poţi să aplici o egală măsură pentru un înalt funcţionar dintr-o instituţie centrală şi funcţionarul unei primării rurale. Cu toate acestea, ştirile din 4 martie a.c. anunţau calendarul de lucru pe acest domeniu, precizând că în data de 31 martie se va finaliza grila unică de salarizare. Dar ce se întâmplă, de fapt, în realitate? Lucrurile merg româneşte, cu amânări şi tergiversări, pe site-ul Ministerului Muncii fiind anunţată, pe data de 30 martie, abia, prima întâlnire a grupului de lucru constituit pentru elaborarea legii. Acesta a primit termen pe data de 7 aprilie să elaboreze un "set de criterii generale". Aşadar, termenele sunt fixate, anunţate pompos şi cu emfază, dar nimeni, de fapt, nu le ia în considerare. Mai grav este faptul că astfel de proiecte sunt angajate, cu aceleaşi termene, în faţa partenerilor externi. Probabil că la întrebările acestora despre îndeplinirea angajamentelor li se va răspunde cu un trecător dat din umeri şi cu sintagma împământenită deja "asta este!". Probabil că, aşa cum s-a obişnuit, Guvernul Boc va încerca să recupereze din întârzieri prin forţarea termenelor de dezbatere publică a legii, prin devansarea sau chiar prin eliminarea acesteia şi poate chiar prin ignorarea procedurilor parlamentare. Nu ar fi prima dată când o lege s-ar dezbate în procedură de urgenţă, chiar dacă conducerea Parlamentului a respins acest lucru, sau când termenele de amendamente sau de raport al comisiilor parlamentare ar fi ignorate. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna deputat Farkas Anna-Lili. Aveţi cuvântul, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedintă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi are următorul titlu: "Continuitatea studiilor preuniversitare - victima haosului şi inconsecvenţei". Declaraţia mea politică de astăzi are ca obiect sesizarea a două disfuncţionalităţi grave ale învăţământului preuniversitar. Ambele se înscriu în peisajul deciziilor haotice şi lipsite de consecvenţă ale Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării menite nicidecum a consolida un sistem educaţional stabil şi eficient, ci unul vulnerabil şi fără perspective de performanţă. Prima problemă se referă la anumite domenii de calificare din învăţământul profesional şi tehnic. Conform ultimelor reglementări ale Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin Nota nr.25.793 din luna ianuarie 2009 referitoare la metodologia continuării studiilor după finalizarea învăţământului obligatoriu, această notă exclude posibilitatea continuării studiilor pe acelaşi traseu profesional pentru elevii care au finalizat învăţământul obligatoriu. În concret, elevii care la nivelul 1 au optat pentru o calificare într-un anumit domeniu de calificare, la nivelul 3 sunt obligaţi să schimbe domeniul, deoarece în prezent nu mai există continuare pe traseul de profesionalizare respectiv. Acest aspect contravine cu desăvârşire opţiunilor iniţiale exprimate de elevi şi părinţii acestora, iar singura soluţie ce le revine acestora constă în continuarea studiilor în baza HG nr.1144/2005. Luând în considerare apropierea sfârşitului de an şcolar, mă întreb: când va considera ministerul că ar fi oportună rectificarea omisiunilor prin care s-au anulat drepturile şi posibilităţile elevilor din clasa a IX-a şi a X-a SAM, respectiv a XI-a, an de completare, vizând continuarea studiilor pe aceeaşi rută de profesionalizare pentru care a optat de la bun început? Deşi este arhicunoscută această omisiune majoră, iarăşi mă întreb, şi sper să nu fie doar o întrebare retorică, cum este posibil că nici până în prezent nu au fost întreprinse măsuri de reglementare a situaţiei elevilor. Cealaltă problemă la care vreau să mă refer, în primul rând în calitatea mea de deputat de Braşov, vizează acele hotărâri ale Consiliului ARACIP (nr.17, respectiv nr.18 din decembrie 2008) prin care se acordă autorizarea de funcţionare pentru 35 de specializări, calificări sau niveluri de învăţământ noi, în cadrul a 13 unităţi de învăţământ din judeţul Braşov. Acordarea acestor autorizări s-a făcut în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă nr.75/2005, aprobată prin Legea nr.87/2006 privind asigurarea calităţii educaţiei şi cu respectarea calendarului în vederea autorizării, stabilit prin OMECT nr.42209/2008. Până în prezent, nu există un ordin de ministru care să aprobe hotărârile Consiliului ARACIP la care m-am referit. Neaprobarea acestora prin ordin al ministrului determină unităţile de învăţământ preuniversitar din Braşov să fie în imposibilitatea de a oferi elevilor un traseu profesional cerut de aceştia şi părinţii lor. Subliniez că aceste calificări profesionale noi corespund cerinţelor agenţilor economici şi nevoilor de dezvoltare economică regională şi locală. De asemenea, vă reamintesc că unităţile de învăţământ au cheltuit fonduri importante în vederea realizării dotărilor necesare pentru obţinerea autorizării de funcţionare, iar autorităţile locale au fost cele care au suportat financiar taxele consistente impuse de ARACIP pentru evaluarea externă. Pentru o specializare, taxa a fost de 6.000 de lei. Luând în considerare apropierea sfârşitului de an şcolar şi începutul noului an şcolar, mă întreb din nou: oare când va avea timp doamna ministru să semneze hotărârile Consiliului ARACIP din decembrie 2008, astfel încât eforturile intelectuale şi financiare menţionate anterior să nu fi fost zadarnice? În încheiere, vă reamintesc şi faptul că mişcarea personalului didactic este în desfăşurare, iar inspectoratele şcolare judeţene trebuie să realizeze încadrarea şi pe catedrele de învăţământ profesional şi tehnic. Chiar dacă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi doamna ministru ne-au obişnuit în ultimele 3 luni cu cele mai absurde şi contradictorii decizii, ale căror consecinţe pot fi sau sunt deja cât se poate de nefaste pentru întregul sistem de învăţământ, vreau să cred că atenţionarea mea va găsi, totuşi, un răspuns favorabil şi va contribui la eliminarea gesturilor iresponsabile din partea ministerului de resort. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, îl invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Păun. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Săptămâna aceasta, mai exact pe data de 8 aprilie, comunităţile de romi din România, cât şi din întreaga Europă, sărbătoresc "Ziua Internaţională a Romilor". Pe teritoriul României, această sărbătoare a fost recunoscută prin Legea nr.66/2006 pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca "Sărbătoarea etniei romilor din România". Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi promulgată de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, prin Decretul nr.345 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României în data de 22 martie 2006. Cu acest prilej, doresc să mulţumesc încă o dată colegilor din Camera Deputaţilor şi Parlamentului României, în ansamblul său, care au dat dovadă de multă deschidere şi obiectivitate faţă de cetăţenii români de etnie romă din această ţară. Acum, în schimb, stimaţi colegi, pot afirma, din nefericire, că în ultimii ani situaţia romilor din România s-a agravat din toate punctele de vedere. Starea de spirit a cetăţenilor români de etnie romă, şi nu numai, a devenit sumbră. Toate acestea, în opinia mea, sunt cauzate de neglijenţa clasei politice în general, preocupată constant mai mult de interesele electorale decât de starea naţiunii. Altfel spus, nu contează ce simţi tu şi ce vrei tu în calitate de cetăţean. Este important ce vreau eu, în calitate de politician. Campania electorală din 2008, atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele parlamentare, a dovedit încă odată că tot mai mulţi oameni politici în timpul campaniei se angajează în faţa comunităţilor de romi, şi nu numai, cu promisiuni care mai de care mai impresionante, hilare putem spune, la un moment dat. Aceştia, odată văzuţi cu "sacii în căruţă", în plan local şi în plan central, uită ceea ce au promis şi-şi văd de problemele lor. Într-un fel sau altul, aşa poate fi înţeleasă oarecum campania xenofobă şi rasială iniţiată la comandă politică de ziarul "Jurnalul Naţional", care şi-a propus să înlocuiască denumirea de "rom" cu cea de "ţigan". După cum ne este cunoscut, acest apelativ este unul peiorativ. De altfel, aşa este explicat şi în Dicţionarul explicativ al limbii române. Uităm faptul că România a ratificat Carta Limbilor regionale şi minoritare, iar în recomandările Parlamentului European şi ale Consiliului Europei se face referire la minoritatea romă şi nu la minoritatea ţigănească. Această campanie cu iz electoral, din păcate, a fost îmbrăţişată de un număr apreciabil de politicieni, în contradicţie flagrantă cu pretinsele standarde de civilizaţie şi democraţie pe care România le impune în secolul XXI. Un alt lucru care trebuie să ne îngrijoreze este faptul că există fonduri destinate comunităţilor de romi, dar care - din cauza lipsei unui management eficient - nu pot fi accesate. În plus, observăm că partidele politice îşi găsesc câte un "negru" de serviciu sau, mai bine spus, câte un "ţigănuş" de serviciu pe care-l manipulează şi cu care se afişează, arătând, vezi Doamne, un aparent interes pentru problemele romilor. Problemele romilor au fost, sunt şi vor exista, numai că actualul Guvern nu se arată prea interesat de ele. O dovadă în acest sens este faptul că la Agenţia Naţională pentru Romi a fost instalată o conducere incapabilă, care să poată să gestioneze fondurile pe care le are la dispoziţie, atenţie!, fonduri venite de la Uniunea Europeană. Aici trebuie să reamintesc şi faptul că Uniunea Europeană a fost în mod deosebit interesată de problemele romilor în procesul de preaderare a României la această structură, dar, din păcate, după integrarea României, la 1 ianuarie 2007, nu s-a mai făcut mai nimic. Anul acesta este - cu precădere - unul electoral, având şi alegeri europarlamentare şi prezidenţiale. Urmare a efectului combinat al acestora sau mai mult decât atât, aş putea fi convins că din primăvara anului viitor vom avea sau vom asista la o altă majoritate parlamentară şi, de ce nu, la un nou Guvern. A devenit un adevăr pentru democraţia noastră "balcanică" faptul că, într-un an electoral, instituţiile statului sunt prea ocupate cu alegerile ca să mai aibă timp şi de altceva, cu atât mai puţin de problemele cu care se confruntă o categorie atât de marginalizată, cum este cea a romilor. În urma unui sondaj de opinie comandat de Partida Romilor Pro-Europa, personal am constatat că principalele trei probleme ale cetăţenilor români de etnie romă sunt, după cum urmează: sărăcia; lipsa locurilor de muncă; lipsa locuinţelor. Evidenţiez şi următoarele statistici:
În plus, la întrebarea din sondaj "Care consideraţi că sunt cauzele care opresc romii să evolueze spre o situaţie mai bună?", răspunsul în cea mai mare pondere din partea acestora intervine după cum urmează - găsim trei obiective foarte clare, bine definite în mentalul politic, şi anume: lipsa educaţiei, rasismul şi sărăcia. Concluziile pe marginea sondajului amintit demonstrează că romii din România sunt mult mai interesaţi în ultimii ani să evolueze spre o societate multietnică, mult mai tolerantă, printr-o bună convieţuire, decât au fost ei până în prezent interesaţi. Avem elemente puternice pe care mă pot baza când afirm că nu există deocamdată voinţa politică necesară pentru ca romii din România să fie integraţi cu adevărat în societatea românească. Cu toate acestea, nutresc speranţa că Preşedinţia României, Parlamentul şi Guvernul vor fi mai interesaţi de problemele cu care se confruntă comunităţile de romi în următorii ani decât au fost pană în prezent. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Valeriu Tabără. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Oraşul Recaş, la 650 de ani". Oraşul Recaş din judeţul Timiş şi-a sărbătorit, în aceste 10 zile, 650 de ani de la prima atestare documentară. Existenţa locuirii străvechi pe actuala arie a Recaşului este însă dovedită de descoperirile arheologice: tezaure de monede, bijuterii, piatră antică, resturi ceramice de vase. Descoperirile întâmplătoare făcute la Recaş arată că zona Recaş a fost locuită din timpul ocupaţiei romane. În istoria Recaşului există mai multe perioade date de succesiunile de ocupaţie care s-au derulat în cei 650 de ani de istorie atestată documentar. Numele localităţii Recaş vine de la "rieka" care, în limba slavonă, înseamnă "pârâu". Redau, în continuare, câteva din momentele istorice ale Recaşului: - 1359 - prima atestare documentară; - 1318-1552 - domeniu feudal, cetate, târg căreia îi aparţineau 15 sate; - 1740 - se înfiinţează administraţia locală, birouri de judecătorie, de avocatură, oficiu de pensii; - 1788 - se organizează Oficiul Poştal, iar în 1791 ia fiinţă staţia de poştă; - În 1791, Recaş are statut de raion şi aparţine de judeţul Lipova; - 1801 - se atribuie locaţie şi se organizează prima piaţă agricolă săptămânală, care există şi în prezent. În 1805 se construieşte şoseaua Szeged-Sibiu, care trece prin Recaş. Porţiunea din apropierea Recaşului, pe şosea, a fost construită de către recăşeni, care au adus pietriş cu căruţele din râul Mureş. În anul 1835 apare la Recaş prima farmacie. În anul 1837 se construieşte, şi cu contribuţia locuitorilor din Recaş, ecluza de la Coştei, atenţie!, într-un singur an. Acum se lucrează de vreo 10 ani şi nu se poate repara ce s-a făcut într-un an. În anul 1848, Recaşul a avut trei reprezentanţi deputaţi în Comitatul de Timişoara, iar în acelaşi an, în Parlamentul imperial de la Viena era şi un deputat din Recaş. În anul 1853, în Recaş a apărut primul medic şi s-a fondat Asociaţia Meşteşugarilor. În anul 1854, din Recaş se puteau trimite şi primi telegrame, iar în drumul spre exil, din anul 1866, domnitorul Alexandru Ioan Cuza se opreşte la Recaş, unde este primit de recăşeni cu mare onoare. În anul 1872, Recaşul devine comună, înfiinţându-se Judecătoria de Ocol. În perioada 1877-1902, la Recaş se construieşte gara; se înfiinţează formaţia de voluntari de pompieri căruia împăratul Frantz Iosef îi oferă 100 de guldeni pentru achiziţia de recuzite; se înfiinţează Asociaţia de economisire şi creditare (formată din două bănci); se înfiinţează Cancelaria de Carte Funciară, Birou Notarial (1894); Administraţia Financiară (1895); Şcoala de Ucenici şi Meserii (1896) şi apare primul ziar în 1902. În anul 1923, regele Ferdinand vizitează Izvinul (sat aparţinător de Recaş), biserica ortodoxă, unde se întâlneşte cu corul bisericii şi se întreţine cu cetăţenii. În perioada 1942-1952, Recaşul este sediul de plasă căreia îi aparţineau 18 comune. După anii 1900, în Recaş se constituie: Asociaţia Ţăranilor, Asociaţia de Susţinere, Asociaţia Tinerilor, Societatea Civilă de Lectură, Asociaţia de Instruire Autodidactă, Asociaţia de Înmormântare, Fondul de Invaliditate şi de Pensii pentru Muncitori, Asociaţia de apărare şi alte asociaţii cu scopuri sociale şi de solidaritate. În anul 2004, comuna Recaş se transformă în oraşul Recaş. Istoria consemnează că Recaşul a dat personalităţi care au adus cinste şi au făcut faimă locului: - Emilia Lungu - poetă, prima femeie învăţătoare din Banat, prima scriitoare din literatura română care, în 1874, a înfiinţat Şcoala de Fete din Izvin; - Ilonka Heimann - o foarte mare animatoare a vieţii culturale din Recaş, în perioada interbelică a fost instructor al echipelor de teatru din localitate; - dr. Iosif Stitzl, un mare animator al vieţii sportive, a luptat pentru a face din Recaş un centru atletic. A fost preşedintele de onoare al celebrei formaţii de pompieri şi preşedintele de onoare al Clubului Atletic Recaş; - Ion Cojar - un mare actor, regizor, director al Teatrului Naţional din Bucureşti, decorat cu Ordinul Steaua României în grad de ofiţer, Doctor Honoris Causa, Cetăţean de onoare al Oraşului Recaş. În Recaş s-au născut şi au trăit trei din foştii primari ai Municipiului Timişoara: - Johann Nepomuk Preyes - a copilărit la Recaş, a ajuns primar al oraşului Timişoara (1844-1858) şi a scris prima monografie a oraşului Timişoara; - Lucian Georgevici - recăşean, devenit primar al oraşului Timişoara în perioada 1922 -1926 şi 1927-1929. În timpul mandatului său, l-a primit la Timişoara pe Regele Ferdinand; - Iozsef Gemi - născut la Recaş, a fost primar al Timişoarei în anii în perioada 1914-1919. În Recaş s-a desfăşurat, de-a lungul anilor, o intensă activitate sportivă, astfel: în anul 1904 se constituie Asociaţia de Gimnastică; în 1910-1912 se formează Asociaţia Sportivă Recaş. Primul stadion se construieşte în anul 1936, de către dr. Iosif Stitzl, un puternic animator şi cel care a determinat constituirea Centrului Atletic de la Recaş. A fost preşedintele de onoare al acestui club. Pe lângă Iosif Stitzl, Recaşul a dat alţi doi mari sportivi. Este vorba de Francisc Nemeş - cel mai mare sportiv al Clubului Atletic din Recaş, multiplu campion al României la 400 m plat, vicecampion balcanic la 400 m plat, component al lotului olimpic al României şi participant la Jocurile Olimpice de la Berlin, 1936, şi Elek Schwartz, despre care se vorbeşte foarte puţin - fotbalist la Atlantic Club Recaş, consacrat la marea echipă Ripensia Timişoara. A fost antrenorul echipei naţionale a Olandei din 1957, timp de şapte sezoane, şi antrenor al echipei Benfica Lisabona, care în 1967 a disputat finala Cupei Campionilor Europeni. Este primul antrenor român căruia i s-a spus "Mister". Am prezentat o scurtă istorie a unei localităţi din Banat care, în prezent, a devenit un brand, o marcă nu numai pentru Banat, dar şi pentru România. Vinurile de marcă de la Recaş realizate la SC Recatim SA, din soiuri precum "Fetească regală", "Cabernet Sauvignon", "Merlot", "Shiraz", "Pinot Noir", "Pinot Gris", "Burgund" sunt cunoscute şi duc faima oraşului Recaş în toate cele patru zări ale lumii, artizanii acestei reuşite fiind doi dintre cei mai mari specialişti în domeniu, inginer Gheorghe Iova şi inginer Ioan Giorgiu. De cinci ani, Recaşul este oraş cu un primar, Paşca Marinel, şi un consiliul local de valoare... |
|||||
|
|
Pregătiţi-vă să încheiaţi, domnule deputat! |
|||||
|
|
...care îşi propun să facă din Recaş nu numai o localitate înfloritoare, dar şi un centru de dezvoltare prin aducerea de programe complexe de dezvoltare a infrastructurii economico-sociale şi instituţionale. La 650 de ani de istorie, atestată documentar, şi milenară, atestată arheologic, Recaşului i se deschide astăzi calea spre modernitate şi trepte istorice noi de evoluţie, nu numai pentru centrul urban Recaş, dar şi pentru satele aparţinătoare: Izvin, Herneacova, Stanciova, Petrovaselo, Nadăş şi Bazoşul Vechi, unde trăiesc, la un loc, români, maghiari, sârbi, germani şi ţigani. La mulţi ani, Recaş ! Mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Din păcate, aţi depăşit cu mult timpul de 3 minute acordat unei declaraţii politice, conform Regulamentului nostru, al Camerei Deputaţilor, şi colegii dumneavoastră care mai trebuia să ia cuvântul nu o să mai aibă posibilitatea de a vorbi la microfon. |
|||||
|
Îmi cer scuze. |
||||||
|
|
Vreau să vă anunţ că o serie dintre colegii noştri au depus declaraţiile politice în scris, şi anume: Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnii deputaţi Mircia Giurgiu, Samoil Vîlcu, Roberta Alma Anastase, Daniel Bărbulescu, Constantin Chirilă, George Ionescu, Dumitru Pardău. Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC au depus în scris declaraţiile politice deputaţii Mihai Apostolache, Vasile Mocanu, Costică Macaleţi, Daniela Popa, Ioan Stan, Oana Niculescu Mizil, Ion Stan, Valeriu Zgonea, Bogdan Liviu Ciucă, Sonia Drăghici, Ion Burnei, Dorel Covaci, Marian Ghiveciu, Ion Dumitru, Emil Radu Moldovan, Victor Surdu şi Aura Vasile. Tot în scris, din partea Grupului parlamentar al PD-L, doamna deputat Claudia Boghicevici. Din partea Grupului parlamentar al PNL au depus în scris declaraţiile politice domnii deputaţi Eugen Nicolăescu, Gheorghe Dragomir, Mirel Taloş, George Coroamă, Bogdan Ţimpău, Nini Săpunaru, Titi Holban, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Andrei Gerea, George Scutaru, Graţiela Gavrilescu, Horea Uioreanu, Cristian Dobre, Relu Fenechiu, Cristian Adomniţei, Cristian Buican, Neculai Rebenciuc, Florin Ţurcanu, Victor Paul Dobre, Lucia-Ana Varga, Vasile Berci. Din partea Grupului parlamentar UDMR, domnul deputat Atilla Kelemen şi, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat. Mă scuzaţi, şi din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Mihăiţă Calimente depune în scris declaraţia politică. Cu aceasta, şedinţa consacrată declaraţiilor politice s-a încheiat. Vă mulţumesc tuturor. |
|||||
|
(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"Limba latină sau matematica limbii române" Din anii de liceu ne aducem aminte că limba latină, deşi era o limbă grea, era deosebit de frumoasă, pentru că ale ei cuvinte stăteau şi stau la originea limbii române sau italiene de astăzi. Cine învăţa şi înţelegea sensul limbii latine, înţelegea mai multe lucruri deodată, şi anume: provenienţa şi vocabularul limbii române şi italiene, gramatica sau logica construirii frazelor şi, nu în ultimul rând, dacă vreţi, o mare parte din dicţionarul juridic, adică o matematică aplicată în domeniul ştiinţelor juridice moderne de astăzi, fără de care nu ar exista expresiile din instanţele de judecată, adică acea limbă străină pe care o vorbesc avocaţii între ei, judecătorii între ei şi, în multe cazuri, formule de adresare ale unora către ceilalţi pentru a-şi măsura virtuţile şi a fi cât mai vizibili în pledoarii care conving. La şcoală însă, mai recent, se învaţă fie limba engleză, fie limbile germană, spaniolă sau franceză, limba latină începând să dispară încetul cu încetul, lăsând parcă loc altor limbi străine care niciodată nu s-au studiat în şcoli. Este bine de ştiut limba latină? Dar limba italiană? La aceste două întrebări voi încerca să răspund, pe scurt, prin simple constatări. Citind în limba latină, eşti tentat să cunoşti cât mai multe despre limba română şi totodată curios a învăţa limba italiană, să descoperi puţin câte puţin că eşti ajutat de cuvinte, iar acest lucru nu este nici uşor nici greu, însă este o provocare şi orice provocare te antrenează. Citind în limba italiană, eşti tentat a spune că este foarte uşor şi plăcut pentru că aproape toate cuvintele sunt asemănătoare limbii române şi ne întrebăm atunci de ce nu putem studia în mai multe şcoli limba italiană. Nevoile de a învăţa italiana au devenit din ce în ce mai mari, din mai multe motive decât cele ale italienilor de a învăţa limba română. Dar, în anumite situaţii, parcă am prefera ca şi italienii să înveţe limba română şi nu numai limba, ci şi tradiţiile, cultura sau spiritul poporului nostru. Poate că în acest mod vor învăţa şi mai multe despre noi, cel puţin pentru faptul că cei plecaţi de nevoie în Italia au construit prin muncă grea ceea ce cu siguranţă nu ar fi facut-o cu uşurinţă, tocmai pentru că este greu. Declaraţia politică de astăzi este un apel şi la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării pentru o regândire a modului de a studia în şcoli limbile din care s-a născut limba română, într-o înlănţuire firească, cu care alte ţări cu siguranţă că s-ar mândri, însă nu o pot face. Latina-italiana-româna este un triunghi echilateral pe care uşor îl putem construi sau înţelege, iar cel mai potrivit moment este cel prezent. |
|
||||
|
"Sănătatea în momente de criză economică" Organizaţia mondială a Sănătăţii celebrează, în fiecare an, pe 7 aprilie Ziua mondială a Sănătăţii. În 2009, ziua este dedicată temei "Salvaţi vieţi. Faceţi spitalele sigure în urgenţe". Tema este generoasă, cuprinzând măsuri necesare în contextul a tot ce înseamnă nu numai urgenţe spitaliceşti, dar şi situaţii de dezastre şi criză. Criza economică mondială se suprapune peste factori naturali, biologici, tehnologici şi sociali care privează populaţia de accesul la serviciile de sănătate preventive sau curative. OMS realizează diferenţele enorme dintre ţări şi areale geografice privind asistenţa de urgenţă, care conduc de fapt la şanse scăzute de salvare a vieţii. Recesiunea economică îi determină pe oameni să-şi neglijeze sănătatea şi să ignore măsurile de prevenire a unor boli. Această situaţie este valabilă şi pentru România. Reprezentanţii OMS avertizează că există riscul blocării sistemelor publice de sănătate, supraaglomerate şi slab finanţate. Actualul context economic global ar putea determina o creştere importantă a cazurilor de boli mintale şi a consumului de tutun şi alcool. Tutunul ar putea ucide un miliard de persoane în acest secol. În secolul al XX-lea, peste o sută de milioane de decese au fost cauzate de tutun, iar până în 2030 peste opt milioane de oameni vor muri anual în cazul în care măsurile de combatere a consumului de tutun nu vor fi eficiente. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a propus o serie de strategii pentru a-i ajuta pe oameni să renunţe la fumat. Printre acestea se numără avertizările privind riscurile fumatului, interzicerea reclamelor la tutun şi creşterea taxelor pentru aceste produse. În cadrul crizei economice, şomerii, emigranţii şi persoanele cu handicap sau cele care au suferit abuzuri sunt cele mai predispuse la depresie. Condiţiile de muncă joacă un rol important în sănătatea mintală a populaţiei, alimentează stresul, contribuie la apariţia tulburărilor mintale şi determină lucrătorii să solicite pensionarea anticipată sau pensionarea pe caz de invaliditate. Şomajul şi lipsa unei siguranţe financiare sunt alţi doi factori care pot dezechilibra pe plan mental. Stresul contribuie şi la creşterea deceselor prin accidente de muncă sau rutiere. În următorii 20 de ani se estimează că pe plan mondial numărul deceselor rezultate în urma accidentelor rutiere se va dubla, ajungând la 2,4 milioane. În anul 2030, aproape un sfert dintre decese vor fi cauzate de cancer, maladii cardiovasculare şi accidente rutiere. Studiile arată că 7,4 milioane de oameni vor muri de cancer până în 2014, iar în 2030 numărul lor va ajunge la 12 milioane. La nivel global, maladiile cardiovasculare vor ucide peste 23 de milioane de oameni. Stresul în exces conduce la o îmbătrânire prematură a inimii comparativ cu restul organismului. Stresul, la care se adaugă obiceiurile alimentare nesănătoase, consumul de alcool şi de tutun, dar şi viaţa sedentară, reprezintă o adevărată "bombă cu ceas" pentru sănătatea indivizilor în contextul economic actual. Criza economică afectează şi resursele umane din domeniul sanitar. Un clasament al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că România se află pe locul 33 din cele 35 luate în calcul, cu 2 medici la mia de pacienţi. În Uniunea Europeană, media de doctori la mia de locuitori este de 3,3. Migraţia medicilor este un fenomen cu care se confruntă toate ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est. Este vorba despre statele din fostul bloc comunist, care au aderat recent la Uniunea Europeană, printre care şi ţara noastră. De aici, medicii pleacă în principal din cauza salariilor mai mici. Se realizează un deficit de doctori în anumite specialităţi. În general, cele mai afectate specialităţi, cu cel mai mare deficit de doctori, sunt anestezia-terapia intensivă şi medicina de urgenţă. Personalul medical vrea să plece să lucreze în străinătate nu numai din considerente financiare, ci şi pentru că acolo şi-ar putea clădi o carieră mult mai solidă. Criza, prin urmare, reprezintă o ameninţare majoră pentru sănătate şi sistemele de protecţie socială din România. Depăşirea crizei va necesita coordonarea eforturilor umane şi a investiţiilor materiale în sănătate, cu măsuri guvernamentale punctuale. |
|
||||
|
"Fermierii români unde să caute sprijin?" Evoluţia preţului la lapte, ca materie primă, precum şi neimplicarea autorităţilor statului, prin organismele sale şi pârghiile aflate la îndemână, m-au determinat să atrag atenţia asupra acestui segment al societăţii româneşti: zootehnia. Principalele probleme generate de scăderea continuă a preţului pentru laptele ca materie primă pot fi uşor constatate:
O altă problemă care a apărut ca o consecinţă a celor de mai sus este legată de libera circulaţie a laptelui intracomunitar. Nu există un control al importurilor din partea statului român. Programul "Cornul şi laptele" ar trebui să reprezinte un program de susţinere a fermierilor din zootehnia autohtonă. Pentru sprijinirea agriculturii româneşti, motorina pentru agricultură nu ar trebui să fie accizată. Acordarea la timp a subvenţiilor, într-un cuantum echivalent cu cel din celelalte ţări ale Uniunii Europene, ar reprezenta un real sprijin pentru agricultorii români. Cred cu tărie că România, în condiţiile unei politici reale de sprijin, ar putea redeveni "grânarul Europei". |
|
||||
|
,, Industria uşoară, încotro?" Analiza transformărilor care se produc şi care se vor produce în industria uşoară românească, incluzând aici industria textilă şi de confecţii, este o temă de mare actualitate. După ce a ajuns să fie în topul exportatorilor de confecţii, după ce a ajuns să reprezinte aproape un sfert din comerţul nostru exterior cu UE, industria de profil este în declin de trei ani, iar trendul este în continuare descendent, aproape de colaps. Numărul lucrătorilor din domeniu a scăzut de la 450.000 la 290.000. Industria textilă şi de confecţii are valenţă socială importantă pentru că absoarbe foarte multă forţă de muncă necalificată, în special femei, atât din mediul rural, cât şi din cel urban. Şi la nivelul municipiului Mangalia, criza economică a făcut şi face victime în domeniul industriei textile. La sfârşitul anului trecut, Steilmann România şi-a închis punctul de lucru din Mangalia. A fost prima fabrică din ţara noastră sub acest brand care şi-a sistat activitatea. Decizia de a renunţa la activitatea de la Mangalia a lăsat fără locuri de muncă 150 de persoane. O altă fabrică de confecţii, Lumotex SRL, cu un numar de aproximativ 500 de angajaţi, în majoritate femei, este pe cale să concedieze aproximativ 80 de angajaţi. Motivele care au condus la adoptarea acestor măsuri sunt multiple: creşterea nejustificată a preţurilor la utilităţi, peste limita suportabilităţii consumatorilor, ca şi lipsa unei industrii primare necesare pentru actualul nivel al industriei confecţiilor, lipsa comenzilor şi manopera mai scumpă decât în ţările asiatice sau Republica Moldova. Piaţa internă este sufocată de produse din China, fiind astfel imposibil de recucerit după eliminarea cotelor de import, iar, pe de altă parte, exportatorilor români, pentru care UE era piaţa tradiţională, le va fi foarte greu în păstrarea pieţei de desfacere. Nicio firma românească nu poate face faţă concurenţei pieţei asiatice. Întrebarea este ce se poate face pentru a limita pagubele, a stopa şomajul şi a ne reorienta către segmente de piaţă cu valoare adăugată mai mare. Această întrebare este relevantă nu doar pentru industriile direct implicate, ci şi pentru ansamblul economiei naţionale. O prăbuşire prea bruscă a acestor sectoare poate duce la dezechilibre grave, între care o contribuţie redusă la p.i.b. a producţiei industriale, creşterea şomajului în industrie şi accentuarea problemelor sociale în oraşele monoindustriale (cu industrie de profil). Plecând de la aceste concluzii, pot fi sugerate o serie de măsuri pentru atenuarea declinului industriei textile, şi anume:
Nu aş vrea să închei fară să reiterez faptul că industria uşoară românească se află într-un real impas economic cu implicări sociale majore şi că redresarea ei este direct proporţională cu gradul nostru de reacţie, atenţie şi de implicare, şi tocmai de aceea vă rog să ne îndreptăm atenţia asupra măsurilor ce se impun pentru redresarea acestei ramuri. |
|
||||
|
Domnul Constantin Severus Militaru: "Ce facem cu pădurile României?" Pădurile României dispar, iar costurile proastei gestiuni a fondului forestier sunt uriaşe. Dispariţia pădurilor este o problemă care ne priveşte pe fiecare dintre noi. Am uitat oare că pădurile sunt cele care ne oferă gratuit aerul pe care îl respirăm, că ele luptă cel mai eficient la încetinirea încălzirii globale, că ne oferă materie primă pentru industrii, că tot ele ajută la reglarea căderilor de precipitaţii? Stimaţi colegi, pădurile trebuie să fie prioritatea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale din acest Guvern, care doreşte protejarea pădurilor şi a împăduririlor masive, iar societatea civilă are astăzi în România un rol extrem de important. Tornadele din vara trecută, ploile torenţiale, creşterea debitelor apelor au ras agoniseala de o viaţă a sute de oameni şi toate acestea au fost cauzate, spun specialiştii, de defrişările ilegale. Mulţi au o mare sete de a distruge pădurea şi de a o exporta pe bani grei. Zeci de hectare de păduri s-au transformat peste noapte în buşteni, iar acest dezastru ar trebuie să ne îngrijoreze pe toţi, pentru a preîntâmpina dereglările climatice, inundaţiile, eroziunile şi alunecările de teren. Ar trebui ca fiecare dintre noi să fie conştient de pericolul încălzirii globale, să ia atitudine şi să militeze pentru protejarea şi conservarea pădurilor. Numai aşa conştientizăm că reîmpădurirea este vitală. Câţi dintre cei care nesocotesc aurul verde al ţării ştiu că această resursă este intergeneraţională şi că o gestiune defectuoasă afectează viitorul copiilor noştri? Câţi, stimaţi colegi? Câţi cunosc că unui copac îi trebuie uneori un secol ca să crească şi doar câteva minute ca să cadă răpus de visele de îmbogăţire peste noapte ale unora? Vă rog să nu înţelegeţi greşit. Nu sunt nici un poet neînţeles şi nici vreun frenetic ecologist. Sunt un om care ştie cu siguranţă că o bună gestionare a resurselor naturale este secretul unei dezvoltări economice şi sociale durabile, că un bun management în prezent presupune mult mai puţine cheltuieli astăzi decât mâine. Vă rog să reflectaţi cu maximă responsabilitate asupra acestui subiect. |
|
||||
|
Doamna Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme: "Declinul sportului românesc" Cu câteva zile în urmă am asistat cu toţii, neputincioşi, la dublul eşec al echipei naţionale de fotbal în confruntările cu Serbia şi Austria. Nu este prima nereuşită fotbalistică a românilor. Nici ultima Olimpiadă nu ne-a oferit prea mari satisfacţii. Asistăm, practic, la declinul fotbalului şi al sportului românesc, în general. Este ştiut că cel mai bun ambasador al României peste hotare a fost, ani de-a rândul, sportul şi marile succese ale mişcării sportive româneşti. Medaliile de aur ale Nadiei Comăneci obţinute la Montreal în 1976, câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către echipa Steaua Bucureşti la Sevilla în 1986, sutele de medalii câştigate de sportivii români la marile întreceri sportive şi, fireşte, traseul fulminant al generaţiei de aur a fotbalului românesc la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994, au făcut ca România să fie cunoscută în lume, iar cetăţenii săi priviţi cu respect şi admiraţie. Din păcate, ceea ce mergea cel mai bine în România, sportul, în general, şi fotbalul, în special, se află aproape de colaps. Motivele care au dus la declinul sportului românesc sunt multiple, daţi-mi voie să menţionez câteva:
Consider că este necesar să tragem un semnal de alarmă şi să contribuim activ la resuscitarea sportul românesc atât ca fenomen naţional, cât şi ca principal vector de promovare a imaginii României în lume. În acest sens, adresez un apel tuturor forurilor competente, în principal Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi, de ce nu, Ministerului de Externe pentru a găsi soluţii la problemele ridicate şi a stopa declinul sportului românesc. Mai mult decât atât, trebuie să se ţină cont, cu profitul de rigoare, de dimensiunea europeană, internaţională, a sportului, de promovarea spiritului de echitate, precum şi de protejarea integrităţii fizice şi morale a sportivilor. Pentru prevenirea şi combaterea cazurilor de violentă, rasism şi xenofobie în cadrul evenimentelor sportive, trebuie încurajat schimbul de bune practici şi de informaţii operaţionale referitoare la suporterii care reprezintă un pericol între forţele de poliţie, iniţiativele suporterilor şi autorităţile din domeniul sportului. Este imperios necesară încurajarea şi accelerarea luptei împotriva dopajului în sportul de performanţă, dar şi a programelor sportive speciale, curative, în tratamentele medicale, pentru că sportul este strâns legat de starea de sănătate a populaţiei. Să nu uitam faptul că obezitatea, bolile cardio-vasculare şi diabetul se numără printre cele mai întâlnite afecţiuni în România, dar şi la nivel internaţional. O bună conlucrare a Ministerului Sănătăţii şi cel al Tineretului şi Sportului, pe acest domeniu, este salutară. |
|
||||
|
"1 aprilie şi salariile profesorilor. O păcăleală pe cinste." Acum câteva luni, când se dăduse drumul la sacul cu promisiuni în vederea culegerii roadelor campaniei electorale, se susţinea, extrem de vocal şi convingător, chiar de către cei care au câştigat alegerile că, de fapt, Guvernul Tăriceanu nu vrea să mărească salariile profesorilor cu 50%, că tot el nu e de acord cu mărirea pensiilor la gradul I şi II de muncă, cu mărirea alocaţiilor, precum şi cu multe alte...măriri! Asta, desigur, în condiţiile în care ştiau ei sigur, şi ne asigurau şi pe noi, că sunt bani la buget, că sunt surse de finanţare pentru salariile profesorilor, că există o lege (Legea 221) votată în Parlament, lege care trebuie aplicată "imediat", chiar "în secunda doi", cum promitea, plin de convingere, actualul prim-ministru, Emil Boc. Numai că, odată scopul atins, guvernanţii noştri au tins şi ei să schimbe registrul. De unde, până atunci, se uza de o frazeologie optimistă, dătătoare de speranţă, încă din primele zile de când Emil Boc a fost desemnat premier acesta declara, într-o notă pesimistă, care nu prevestea nimic bun... pentru dascăli, că trebuie să vadă starea "vistieriei ţării", cerând, totodată, un "răgaz" în problema majorării salariilor profesorilor. După aproape patru luni de abrambureală, pe 1 aprilie, fără a fi însă o păcăleală, Guvernul a luat hotărârea de amânare a majorării salariale pentru personalul din învăţământ, iniţial până la 31 decembrie, dar, sub presiunea ameninţărilor cu diverse forme de luptă sindicală, s-a revenit la o amânare de o lună. Şi când ne amintim ce supărat a fost domnul preşedinte Traian Băsescu atunci când s-a amânat majorarea salariilor până de ziua păcălelilor, el declarând: "De ce nu se pot mări salariile de acum şi se pot mări în aprilie?" Iată o întrebare care ne îndreptăţeşte să punem şi noi una: De ce nu se pot mări salariile de acum şi se pot mări în mai sau...mai târziu? Să credem că prin această decizie guvernul Boc a recunoscut că guvernul Tăriceanu a avut dreptate când a susţinut, chiar cu preţul pierderii de voturi, că nu există bază pentru sustenabilitatea Legii 221? Oricum, dacă la sfârşitul anului, atunci când a promulgat legea majorării salariale a profesorilor, Preşedintele o considera justificată, lucrurile s-au mai schimbat între timp, desigur ...din cauza crizei! Numai că, sindicaliştii din învăţământ consideră, pe bună dreptate, că legea e lege şi ea trebuie respectată. La fel şi promisiunile. |
|
||||
|
"Guvernul tuturor posibilităţilor...abuzive" Deşi domnul Boc declara, în februarie, că orice demnitar care va fi inculpat într-o cauză penală va avea aceeaşi soartă precum Constantin Iancu, director al Administraţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, care a trebuit în cele din urmă să-şi dea demisia după ce scandalul numirii sale ajunsese la paroxism, constatăm în această perioadă că una ni se spune şi alta este de fapt procedura guvernamentală. Avem acum ocazia de a constata că în acest guvern au loc numiri în funcţii ale unor persoane controversate, alese pe criterii cel puţin dubioase, neverificate sau mai degrabă ascunse publicului, până ce dezvăluirile despre acestea încep să provoace reale cutremure mediatice. Dacă în cazul DGIPI s-a ajuns la numirea unui şef al instituţiei, care numai după opt zile de la numire a fost reţinut, ne întrebăm ce mai poate urma în săptămânile următoare. Este pentru prima dată în istoria recentă a României când şeful unei structurii departamentale din siguranţa naţională este arestat! De la plecarea rapidă a doi miniştri de interne din guvern, din cauza propunerilor la DGIPI, s-a ajuns acum la propuneri absolut năucitoare! A fost numit recent ca şef al DGIPI un personaj cercetat într-un dosar, sau mai multe, cu implicaţii dezastruoase...mită, presiuni, furnizarea de informaţii secrete, trafic de droguri. Domnul Boc spune că nu ştia nimic. De unde să ştie? E doar prim-ministru! Cine să-l informeze? Dar ştia domnul Bazac, care e doar ministru, ce ocupaţii, la cerere, a avut noul numit în funcţie de conducere la DGIPI, că doar listingurile de telefoane se pot solicita în baza bunelor relaţii, aşa ca între prieteni...sau rude... Doar prietenii şi rudele la nevoie se cunosc, dar, din păcate, aceste binefaceri le mai află şi DNA-ul, chiar dacă este vorba doar de o mână de ajutor la ceas de ameninţare...telefonică doar. Şi ca totul să încheie numirile din primele luni de guvernare în stil "revoluţionar", aflăm că mai avem parte de una recentă, cel puţin la fel de spectaculoasă ca cele mai sus menţionate: Emilian Cutean, proaspăt repus la şefia Secretariatul pentru problemele revoluţionarilor a fost trimis în judecată pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi abuz în serviciu, respectiv, complicitate la aceste infracţiuni. Emilian Cutean este inculpat pentru promovarea unei hotărâri de guvern prin care s-ar fi dirijat trei miliarde de lei vechi către Asociaţia "Club 22", organizaţie înfiinţată şi condusă de el. "Club 22" a primit banii în cadrul programului "15 ani de la Revoluţia Română", un program comemorativ aprobat de HG 2213, din 9 decembrie 2004. Potrivit rechizitoriului, sumele de care a beneficiat Asociaţia "Club 22" sunt necuvenite şi sunt considerate prejudiciu adus Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor. Absolut fabulos! Ştiţi ce răspunde domnul premier Boc la întrebările mirate ale presei? "Pot să vă spun că aflu pentru prima dată lucrurile pe care mi le-aţi spus, o să am o discuţie cu colegii de la PSD dacă lucrurile pe care le spuneţi sunt adevărate şi vom lua o decizie în acest sens." Deci cine e de vină pentru toate aceste numiri scandaloase în guvernul domnului Boc? Numai unul poate fi vinovatul de serviciu: PSD. Aşa că, domnilor, nu putem căuta "inculpaţii" în curtea PD-L şi a domnului Boc. Niciodată! |
|
||||
|
"60 de ani de existenţă a Alianţei Nord-Atlantice" Summit-ul NATO desfăşurat între 3 - 4 aprilie 2009 la Strasbourg şi Kehl a fost marcat de aderarea altor două ţări, Croaţia şi Albania, al treilea val de extindere după 1990 şi sfârşitul războiului rece, ceea ce va ridica numărul statelor membre de la 26 la 28, dar şi de sărbătorirea a 60 de ani de la înfiinţarea structurii militare. Reuniunea s-a desfăşurat în locuri ce simbolizează reconcilierea franco-germană, la Strasbourg, în Franţa, şi la Kehl şi Baden-Baden, în Germania, şi a marcat, în plus, reîntoarcerea Parisului în comandamentul militar al Alianţei, de unde s-a retras în 1966, în urma unei decizii a lui Charles de Gaulle. Printre discuţiile acestei întâlniri sunt de menţionat, în primul rând, alegerea unui nou secretar general al Organizaţiei, în persoana premierului danez Anders Fogh Rassmusen. Deşi Turcia s-a opus insistent de la început acestei candidaturi, fiind nemulţumită de reacţiile lui Rasmussen în cazul scandalului provocat de caricaturile profetului Mohamed, dar şi de faptul că primul ministru nu a interzis emiterea de către un post de televiziune kurd în Danemarca, candidatura lui Rasmussen a fost unanim votată, fiind susţinută în special de către Sarkozy şi Merkel, care l-au apreciat pe danez drept un diplomat strălucit, care va obţine la sigur succese mari pe durata mandatului său. Dar să nu uităm de problema Afganistanului care a acaparat discuţiile. Trioul Sarkozy-Merkel-Obama a declarat de mai multe ori că terorismul nu este o problemă care ameninţă doar continentul nord-american, ci şi Europa în egală măsură, de aceea îmbunătăţirea şi stabilizarea situaţiei din Afganistan ar fi neapărat şi în folosul statelor europene. O pată de culoare a reprezentat-o prezenţa premierului italian Silvio Berlusconi care a ratat întălnirea din dimineaţa celei de a doua zile pentru că vorbea la telefon. Renumele său în presa internaţională - premierul caraghios. Preşedintele României, Traian Băsescu, pe care mai nimeni nu l-a băgat în seamă la Summit ar putea primi şi el căt de curând apelativul de preşedinte caraghios. Da' chiar, de ce a fost Băsescu la Summit? |
|
||||
|
"Guvernul Boc a uitat cu desăvârşire promisiunile făcute fermierilor şi agricultorilor români" Au trecut aproape 4 luni de guvernare pline de promisiuni pompoase, care s-au dovedit rapid a fi doar vorbe goale şi bâlbâieli ameţitoare. Putem constata cu uşurinţă că am fost înzestraţi, prin bunăvoinţa domnului preşedinte jucător de alianţe şi coaliţii, cu un guvern fără niciun plan, fără nicio direcţie, fără nicio viziune, fără un viitor pentru români. Un guvern care promite mult şi uită tot a doua zi. Un guvern care adoptă ordonanţe ilegale sau inventează proiecte pe care nu le mai susţine ulterior. Un guvern al jocului de glezne, din prea multă plictiseală pe la reuniuni... Şi atât. Domnul prim-ministru Boc a demonstrat, prin bugetul pentru anul 2009 de numai 0,76% din p.i.b. pe care l-a alocat Ministerului Agriculturii, că nu are nicio prioritate în acest an şi că agricultura românească nu are decât să devină Cenuşăreasa Europei. Domnii guvernanţi psd-işti şi pd-l-işti au scris negru pe alb în Programul de guvernare că vor susţine cu toate puterile agricultura românească. Că vor proceda la "susţinerea financiară şi fiscală a agriculturii prin programe şi bugete multianuale". Că vor avea ca importante şi prioritare obiective de guvernare în ceea ce priveşte domeniul agriculturii şi următoarele: Aplicarea de scheme eficiente de finanţare a agriculturii pentru absorbţia integrală a fondurilor cofinanţării de la bugetul de stat, prin proiecte tip Fermierul şi Sapardul românesc. Creşterea subvenţiei, din resurse proprii, pentru domeniile prioritare, la un nivel similar cu celelalte ţări ale UE, până la momentul de convergenţă cu programul european de subvenţie. Promovarea unei politici de stimulare pentru producătorii care produc total sau parţial pentru piaţă. Subvenţionarea seminţelor selecţionate, a materialului săditor şi a materialului genetic ameliorat. Nivelul mediu al subvenţiilor pentru toate tipurile de sprijin acordate sectorului agricol va fi anual 1500 lei /hectar. Şi acestea sunt doar câteva din promisiunile făcute sub jurământ în Parlamentul României la învestire, dar neîndeplinite până în prezent, deşi măcar din bun-simţ o parte din ele ar fi trebuit să-şi găsească corespondent în preocupările Ministrului Agriculturii, care să fie transformate în decizii rapide, mai ales că în perioadă de criză agricultura ar trebui să devină o prioritate pentru un guvern responsabil. Având în vedere faptul că fermierii sunt disperaţi în acest moment deoarece, dacă nu primesc subvenţii pentru îngrăşăminte în luna aprilie, terenul agricol nu mai poate fi fertilizat şi 10.000 de locuri de muncă din agricultură vor fi în pericol, la aceştia agăugându-se şi micii producători, se impune promovarea de urgenţă a unui act normativ prin care să se acorde cât mai repede subvenţia pentru achiziţionarea de îngrăşăminte. Vă întreb, domnule ministru Sârbu, unde sunt ajutoarele de subvenţionare promise fermierilor şi cum le veţi explica acestora decizia dumneavoastră de a nu acorda aceste subvenţii şi de a compromite astfel anul agricol 2009? Conştientizaţi, domnule ministru, faptul că prin aceste întârzieri nepermise de promovare a unor măsuri de susţinere a producţiei agricole, de neaplicare a unui plan de urgenţă de salvare a agriculturii româneşti, România poate deveni dependentă doar de produsele importate? Aveţi idee de impactul social provocat de dumneavoastră prin neacoardarea subvenţionării cu 400 lei la hectar pentru achiziţionarea de îngrăşăminte chimice? Aţi aflat faptul că numai săptămâna trecută a fost emisă o notificare de disponibilizare a 750 de angajaţi de la combinatul chimic "Donau Chem Turnu Măgurele" din judeţul Teleroman, unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară? Ce vor face familiile acestor oameni acum în prag de sărbători? Ce vor pune pe masa pascală copiilor lor? Luaţi măsuri urgente, domnule ministru, pentru a repara valul de nepăsare pe care l-aţi aşternut cu bună ştiinţă peste problemele şi deznădejdea românilor şi nu mai veniţi cu "strategii magice" pe care le veţi uita cu siguranţă doar pe hârtie, aşa cum s-a mai întâmplat... |
|
||||
|
«"Haiducul" Boc înfiinţează fondul de solidaritate"» O nouă idee de impozitare a veniturilor celor "bogaţi" pentru înfiinţarea unei contribuţii de solidaritate, care să vină în sprijinul celor "săraci", pare o năstruşnicie demagogică izvorâtă din perioada comunistă. Oare Programul de guvernare a reprezentat doar un document de propagandă ieftină, de unică folosinţă, uzitat doar la învestirea guvernului condus cu atât de multă "responsabilitate" de domnul Boc de aproape patru luni? Cum este posibil să susţii şi în campanie şi la semnarea contractului de legământ al Coaliţiei şi la asumarea Programului de guvernare în Parlament, sub jurământ solemn, că nu vei renunţa pentru nimic în lume la cota unică de 16% şi acum să vii cu idei abracadabrante demne de o altă perioadă, de tristă amintire? În mai multe capitole ale vestitului Program de guvernare PD-L - PSD se repetă angajamentul de "asigurare a unui sistem fiscal echitabil prin menţinerea cotei unice de impozitare existente de 16%,... precum şi reducerea numărului de taxe şi impozite". Domnul Boc vine acum şi le spune bugetarilor care câştigă mai mult de 80 de milioane de lei vechi că veniturile ce depăşesc această sumă vor fi taxate cu 90%. Şi denumeşte această nouă idee de taxare "contribuţie de solidaritate", care va merge într-un fond special din care guvernul să plătească salariaţii cu venituri mici. Deci, constituirea acestui fond special, visat de domnul Boc, spun specialiştii Coaliţiei, este realizabil prin modificarea cotei unice, prin introducerea unei cote diferenţiate în Codul fiscal. Unde este raţiunea acestei noi invenţii, domnule premier? Cum veţi ajuta economia românească prin acest nou tip de haiducie pd-l-istă? De ce aţi rămas la guvernare, domnule Boc, dacă nu aveţi în plan măsuri serioase care să salveze economia românească cu adevărat în această dificilă perioadă şi veniţi doar cu populisme demne de un stil de politică practicat o perioadă lungă în România, dar îngropat acum 20 de ani cu mari sacrificii de români? Dacă unii nu au voie să câştige mai mult decât preşedintele ţării, schimbaţi legile, domnule Boc, faceţi o reformă reală care să schimbe în bine lucrurile pe termen lung, nu luaţi cu o mână şi daţi cu alta din veniturile celor care muncesc şi, care, poate, au învăţat o viaţă pentru a ajunge la acest stadiu, doar de dragul de a arăta lumii cât de solidar aţi devenit cu cei năpăstuiţi, acum, în prag de campanie! Soluţiile trebuie să fie economice şi nu mediatice, domnule prim-ministru! Nu veţi mai putea cere militarilor de carieră, judecătorilor, magistraţilor, profesorilor universitari şi altor specialişti să-şi mai dorească să muncească în România, dacă după ani de muncă şi de studii, dumneavoastră veniţi şi-i ameninţaţi cu instaurarea unei noi practici: cea a haiduciei bociene! E limpede: nu aveţi soluţii reale pentru români, pentru economia românească, ci doar strigăte lamentabile de ajutor, disperate, de neputinţă... |
|
||||
|
"Ministrul Stănişoară trebuie să se lupte pentru bugetul apărării" Am luat act cu îngrijorare, în cursul săptămânii trecute, de informaţiile din presă potrivit cărora următoarea rectificare bugetară va determina diminuarea fondurilor alocate unor ministere, printre care se numără şi Ministerul Apărării. Sunt surprins că asemenea informaţii nu au fost infirmate de oficialii ministerului, ceea ce mă face să cred că ele au o bază reală. Nu trebuie să uităm faptul că Apărarea are în acest moment doar 1,3% din p.i.b., cel mai mic buget de la intrarea României în NATO. Chiar ministrul apărării preciza, în răspunsul la o interpelare pe care am formulat-o, că în acest moment constrângerile bugetare afectează drastic programele de înzestrare ale instituţiei. Spre exemplu, ministrul apărării arăta că pentru forţele terestre din teatrele de operaţii majoritare în cadrul trupelor române din afara ţării vor fi achiziţionate doar blindajul de protecţie pentru 13 transportoare blindate şi mijloacele de comunicaţie pentru 7 transportoare blindate. Viaţa soldaţilor care îşi desfăşoară activitatea în afara graniţelor şi luptă în sectoare dificile, mai ales în Afganistan, poate fi pusă în pericol de întârzierile programelor de achiziţii de tehnică militară necesară pentru a le creşte gradul de protecţie. Din păcate, chiar vineri, 3 aprilie, armata română a mai înregistrat o pierdere în Afganistan, căpitanul Petre Tiberius căzând la datorie în timpul unei misiuni de luptă. Vă cer public, domnule ministru Mihai Stănişoară, să faceţi toate demersurile necesare pentru ca următoarea rectificare a bugetului să nu diminueze fondurile apărării. Vă solicit să vă implicaţi şi să determinaţi CSAT şi Guvernul să susţină majorarea fondurilor pentru apărare, pentru ca măcar programele de înzestrare pentru trupele din teatrele externe să nu fie afectate. Cred, domnule ministru, că apartenenţa la partidul majoritar din Coaliţia de guvernare şi faptul că aţi fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate vă creează greutatea politică necesară pentru a-i determina pe preşedinte şi premier să nu diminueze bugetul apărării. Dacă următoarea rectificare bugetară va duce la amputarea fondurilor armatei române, singurul gest care vă rămâne la dipoziţie este demisia de onoare din funcţia de ministru al apărării. |
|
||||
|
"Ipocrizie marca PSD" Asistăm de câteva săptămâni la ieşiri tot mai de neînţeles ale domnului Mircea Geoană. Fie critică măsurile luate de guvern, chiar de către miniştrii PSD (exemplu ministrul muncii), fie se erijează într-un social-democrat gen Ion Iliescu, populist, sau gen Adrian Năstase, ipocrit, fie contestă acţiunile premierului Emil Boc, exemplul cel mai clar fiind în ceea ce priveşte acordul cu FMI. Pare că domnul Mircea Geoană suferă de grave pierderi de memorie atunci când revine şi îşi revizuieşte părerile, oferindu-ne, pe acelaşi subiect, o nouă perspectivă, total opusă primeia, pe care o susţine cu la fel de multă convingere. Mai nou, se pronunţă împotriva instituţiilor statului, cere Parchetului General explicaţii privind modul în care procurorii soluţionează dosarele şi, chiar mai mult, Preşedintele Senatului României se erijează în avocatul lui Gigi Becali, sugerând judecătorilor ce sentinţă să pronunţe. Aceasta este o recidivă a PSD, Ion Iliescu cerând justiţiei în 1995 să introducă recursul în anulare, procedură care a blocat dreptul proprietarilor de recuperare a bunurilor confiscate abuziv de regimul comunist. În perioada Adrian Năstase, România a fost permanent criticată de Uniunea Europeană pentru problema justiţiei. Abia în mandatul Preşedintelui Traian Băsescu, justiţia a căpătat statutul de independentă, fapt apreciat de Uniunea Europeană. Indiferent de corul de denigratori ai Preşedintelui Băsescu şi ai liderilor PD-L, noi respectăm legile, independenţa justiţiei, statul de drept. Acelaşi lucru ar trebui să-l facă şi PSD în frunte cu Mircea Geoană. Domnule Geoană, nu amestecaţi interesele României, grija guvernului de a traversa cât mai uşor pentru oameni perioada de criză, măsurile competente care trebuie luate în această perioadă, responsabilitatea de a guvena acum, cu interesul dumneavoastră personal ca şi candidat din partea PSD la Preşedenţia României. Această atitudine nu este demnă de al doilea om în stat, este de-a dreptul ridicolă. |
|
||||
|
Doamna Daniela Popa şi doamna Aurelia Vasile: "Noul Cod civil şi libertatea de expresie" În această declaraţie politică dorim să vă supunem atenţiei protestul fondatorilor Clubului Român de Presă referitor la reglementările noului Cod civil privind libertatea de expresie. Demersul nostru se justifică în contextual în care Partidul Conservator este de accord cu opinia că noile reglementări aduc atingere gravă libertăţii de opinie şi de exprimare, principiu fundamental al unei democraţii. Prin urmare, voi da citire acestui protest: "Semnalăm un pericol major pentru democraţie: suprimarea, legiferată prin noul Cod civil, a libertăţii de expresie. Suntem cei mai mulţi dintre fondatorii Clubului Român de Presă, creat de către noi în anul 1997, având ca principală misiune apărarea libertăţii de exprimare. Unii dintre noi ne-am consacrat energia acestei cauze încă din 1990, când am fondat Societatea Ziariştilor din România şi apoi Asociaţia Ziariştilor Români. În acest moment, există riscul nu numai de a fi anulate rezultatele acestui îndelugat şi perseverent demers pe care noi l-am făcut, susţinuţi de întreaga breaslă a jurnaliştilor şi de toţi cetăţenii care doreau o democraţie consolidată. Iar consecinţa, dacă proiectul Codului civil nu va fi modificat, este ca libertatea de expresie să fie atât de afectată, încât presa să se întoarcă la statutul anterior evenimentelor din decembrie 1989. Sub aspectul democraţiei, aceasta ar echivala cu o catastrofă. Nu intrăm în detalii, pentru că subiectul a fost pe larg dezbătut de către presă şi politicieni şi a făcut şi obiectul unor proteste ale Uniunii Sindicale MediaSind, cărora li s-au alăturat organizaţiile internaţionale care apără libertatea de expresie. Insistăm, însă, semnalând pericolul care ameninţă, din această perspectivă, democraţia din România. Opriţi procesul de legiferare a actelor normative anti-presă. Luaţi exemplul Statelor Unite care, printr-un singur articol din Constituţie, au asigurat libertate şi stabilitate presei, garantând pur şi simplu libertatea de expresie şi dreptul la opinie al tuturor cetăţenilor. Inclusiv al jurnaliştilor." Protestul este susţinut de: Horia Alexandrescu, Dan Andronic, Octavian Andronic, Lucian Avramescu, Bogdan Ficeac, Sorin Oancea, Sorin Roşca Stănescu, Gabriel Stănescu, Octavian Ştireanu, Mihai Tatulici, Marius Tucă, Mihnea Vasiliu, Gheorghe Voicu. De asemenea, dorim să evocăm şi protestul Partidului Conservator, organizat în data de 27 martie 2009, cu privire la prevederile codurilor şi la procedura de adoptare a acestora, la care au participat peste 400 de persoane. În opinia noastră, dezbaterea trebuie să fie serioasă şi responsabilă, nu în grabă, pentru că ele reprezintă piatra de temelie a sistemului juridic din România. Mai mult, principalele instituţii din domeniul justiţiei, cum ar fi CSM, Parchetul General sau Uniunea Judecătorilor din România, au formulat deja zeci de amedamente care trebuie analizate. Facem din nou un apel la ministrul justiţiei să ţină cont de semnalele primite din partea comunităţilor profesionale, societăţii civile, populaţiei interesate, pentru dezbaterea codurilor juridice conform procedurilor constituţionale, acceptând modificările impuse de realităţile societăţii noastre şi de nevoile ei reale, naţionale. |
|
||||
|
"Ziua Mondială a Sănătăţii" În anul 1948, prima Adunare mondială a sănătăţii a decis înfiinţarea unei zile mondiale a sănătăţii, iar din anul 1950, această zi a fost sărbătorită, în fiecare an, pe data de 7 aprilie. Cu ocazia acestei zile se abordează probleme de o importanţă deosebită şi se încearcă să se atragă atenţia asupra unor lucruri prioritare de care să se ocupe Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Totodată, această zi este folosită şi pentru lansarea de programe şi proiecte pe termen lung. Acest lucru este dovedit prin faptul că de când se celebrează această zi în România, fiecare an a avut o temă reprezentativă din punct de vedere al sănătăţii publice la nivel mondial. Pentru o dezvoltare armonioasă şi sigură a unei ţări, sănătatea este o prioritare pentru fiecare cetăţean. Sănătatea înseamnă lipsa bolilor, dar şi o stare fizică, morală şi socială viguroasă, care permite dezvoltarea celorlalte domenii de funcţionare. De aceea nu trebuie să rămânem indiferenţi la problemele şi insuficienţele care sunt în cadrul spitalelor şi a farmaciilor, cum ar fi: lipsa aparaturilor medicale de specialitate, lipsa medicamentelor, strea spitalelor, criza medicilor şi a asistenţilor în localităţi. Un semnal de alarmă cât se poate de îngrijorător se referă şi la condiţiile de muncă mizere şi riscul contaminării prin lipsa unor materiale elementare de lucru. O altă problemă în domeniul sănătăţii o reprezintă şi migraţia forţei de muncă. Fără o forţă de muncă în sănătate, progresele în sistemele de sănătate nu pot fi atinse şi nu pot beneficia de ele oamenii care au nevoie de îngrijiri. Am încrederea că, prin luarea de măsuri şi prin muncă, împreună vom putea să sprijinim acţiunile privind îmbunătăţirea stării de sănătate, acordarea de sprijin pentru spitale şi cadre medicale. |
|
||||
|
"Reclădirea încrederii în economia românească" Acordul liderilor G20 la summit-ul de la Londra, care a avut loc săptămâna trecută, marchează un prim pas decisiv pe calea relansării economiei. Deşi s-a desfăşurat sub semnul divergenţelor, reuniunea statelor G20, ce concentrează 90% din bogăţia mondială, şi-a atins, în mare parte, scopul: liderii celor mai dezvoltate 20 de ţări din lume au căzut de acord asupra unui important plan de stimulare a economiei mondiale, care include întărirea legislaţiei privind fondurile de investiţii şi paradisurile fiscale, precum şi reglementarea mai strictă a sistemului financiar global. Au fost dezbateri aprinse, s-au adoptat măsuri importante, care trebuie să se afle şi în atenţia noastră, mai mult decât tot felul de bombe mediatice lansate pentru a deturna atenţia publicului. Liderii G20 au decis să pună capăt paradisurilor fiscale care nu se conformează reglementărilor fiscale internaţionale şi care nu sunt de acord să furnizeze informaţiile solicitate de autorităţi. Totodată, s-a hotărât suplimentarea fondurilor FMI şi ale altor instituţii financiare cu un trilion de dolari. Aşadar, mai multe reguli, un control mai riguros al pieţelor financiare şi reforme instituţionale, acestea sunt principalele măsuri menite să "vindece" economia mondială. În documentul pe care l-au semnat toţi şefii de stat şi de guvern prezenţi la summit se regăsesc punctele centrale ale planului de reformă, fiind cel mai mare plan economic global din istorie, prin care 5 mii de miliarde de dolari vor fi injectate în economia mondială. La summit-ul de la Londra s-a discutat şi despre alimentarea fondurilor pentru ajutarea pieţelor emergente în dificultate, în special a ţărilor est-europene, afectate din ce în ce mai mult de criza economică. Toate măsurile adoptate ne privesc şi pe noi, pentru că România este afectată de criză, o criză pe care nu am provocat-o noi, dar care a scos la lumină toate dezechilibrele structurale acumulate de economia ţării noastre. Criza va fi de durată şi trebuie să fim capabili să ne protejăm, trebuie să ştim ce decizii majore sunt adoptate la nivel global, pentru că aceste decizii influenţează economia românească, precum şi răspunsul autorităţilor române, al Guvernului nostru în faţa provocărilor perioadei pe care o traversăm. Relevantă, în acest context, este reclădirea încrederii în economia românească. Banca Naţională a României a deblocat o parte importantă de resurse destinate repornirii creditării economiei. Totodată, un semn bun este dat de faptul că rata de absorbţie a fondurilor europene s-a dublat în ultimele trei luni. Desigur, provocările sunt mari şi trebuie să găsim soluţiile adecvate pentru a rezolva problemele cu care ne confruntăm. PSD consideră că este total greşit să fie crescute taxele şi impozitele într-o perioadă de criză. În timp ce Franţa, spre exemplu, renunţă la impozitul forfetar, cel puţin în această perioadă dificilă, România vrea să adopte acest sistem. Instituirea unui impozit forfetar nu ar reuşi decât să împingă spre faliment majoritatea firmelor mici şi mijlocii. Peste 80% din firmele din România sunt mici şi foarte mici. Sugrumarea acestui sector ar însemna o lovitură dată cererii de bunuri şi servicii în piaţă şi, implicit, o comprimare şi mai accelerată a economiei. Vor fi desfiinţate zeci de mii de locuri de muncă, în condiţiile în care preocuparea Guvernului trebuie să fie, în primul rând, păstrarea locurilor de muncă existente şi crearea altora noi. Cum putem crea locuri de muncă? Prin investiţii, prin susţinerea unor proiecte importante de infrastructură. Asupra acestor probleme trebuie să se concentreze Guvernul. În plus, rectificarea bugetară nu trebuie să se transforme într-un pretext pentru abandonarea angajamentelor din Programul de Guvernare. Capacitatea de reacţie a Executivului, în primul rând a ministerelor transporturilor şi dezvoltării, care au bugete consistente de investiţii, constituie un element de bază pentru combaterea efectelor crizei şi pentru reclădirea încrederii în economia românească. |
|
||||
|
"APIA şi plăţile în agricultură" Despre bugetul MAPDR pe 2009 am discutat şi vom discuta atâta timp cât cei de la guvernare îşi vor da seama ca este absolut necesară o rectificare bugetară. Despre APIA şi funcţionarea deficitară a acestei instituţii vom discuta, de asemenea, mult timp de acum înainte. În rândurile ce urmează voi prezenta prejudiciile pe care instituţia mai sus menţionată o aduce locuitorilor din judeţul Botoşani, pe care îi reprezint în Parlament. Una dintre cele mai importante probleme pe care le întâmpină agricultorii botoşăneni se referă la respingerea plăţii pentru sprijinul de unitate de suprafaţă şi accesării de fonduri nerambursabile pentru măsura 141 pentru fermele de semisubzistenţă şi măsura 112 pentru instalarea tinerilor fermieri. O altă problemă se referă la controlul efectuat prin teledetecţie conform ortofotoplanurilor, executate de firma GAUS din Timişoara. Problema constă în faptul că sumele ce ar trebui plătite sunt respinse de la plată, deşi, în realitate, ele se cuvin în mod real agricultorilor, deoarece corespund cu declaraţiile din anul 2008. Respingerea la plată se face datorită confuziilor care se produc la citirea ortofotoplanurilor. Confuziile sunt determinate de faptul că pe suprafeţele mici cultivate cu diferite culturi agricole, interpretarea acestora este practic imposibilă datorită multiplelor erori de identificare a parcelelor. Spre exemplificare, dacă avem o suprafaţă de 7 ha cultivată cu lucernă, din care 3,5 ha au fost cosite şi 3,5 ha nu, la verificare cele cosite nu apar ca fiind cultivate, ele, deşi există în realitate, fiind declarate corect, sunt respinse în urma verificării, nefiind luate în considerare la plata subvenţiei. În ceea ce priveşte identificarea parcelelor în blocul fizic, aceasta trebuie făcută corect, nu doar în blocul în care se află parcela, ci şi la scară, pentru că o deviere cât de mică duce la sistarea plăţii către agricultori. Ţin să menţionez faptul că ingineri agronomi, specializaţi în măsurarea terenurilor agricole, au fost respinşi la plată în urma teledetecţiei, pentru că nu au putut fi identificate suprafeţele de pământ la scară. Acest lucru este inadmisibil datorită faptului că aceste persoane posedă suprafeţe însemnate de pământ. Dacă specialiştilor li s-a putut întâmpla aşa ceva, atunci cum şi-ar putea identifica corect suprafaţa de pământ un ţăran? Dacă se doreşte rezolvarea acestor probleme, atunci ar trebui renunţat la teledetecţie, mai ales pentru judeţul Botoşani, şi reintroducerea controlului clasic prin GPS, care este admis prin directiva UE. |
|
||||
|
Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu: Domnul Boc pregăteşte încă o surpriză mediului de afaceri din România. Una, evident, neplăcută, pentru că, în opinia dumnealui, criza mondială nu este de ajuns pentru decapitarea mediului de afaceri românesc, aşa că trebuie, ritmic, din şedinţă în şedinţă, ajutată şi de către Guvern. Surpriza despre care aminteam se referă la anularea deductibilităţii TVA pentru achiziţia de maşini. Mai exact, de la 1 mai, companiile nu-şi vor mai putea deduce taxa pe valoare adaugată pentru achiziţiile de vehicule motorizate de până la 3,5 tone şi cu maxim nouă scaune, inclusiv al şoferului, prevederea aplicându-se şi clienţilor firmelor de leasing financiar. TVA nu mai poate fi dedusă nici pentru cumpărarea de bunuri destinate vehiculelor, inclusiv carburanţi, lubrifianţi, piese de schimb sau componente pentru întreţinere, reparaţii sau modificări în regie proprie. De la această prevedere ar urma să facă excepţie doar vehiculele utilizate în scop comercial, în vederea vânzării, şi cele pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea de taxi. În această categorie se mai înscriu vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, pentru închirierea către alte persoane, instruirea în şcolile de şoferi şi transmiterea utilizării în cadrul unui contract de leasing financiar sau operaţional. Dacă o astfel de prevedere ar fi suportabilă pentru cei - uşor de identificat - care şi-au permis achiziţionarea de limuzine de lux, pentru restul, şi mă refer la IMM-urile pe care Guvernul declară că doreşte să le sprijine, decizia ar fi extrem de greu de suportat. Cum îl sprijină pe întreprizătorul care şi-a achiziţionat o Dacia Logan de 1,5 tone? Interzicându-i deducerea TVA? Ca liberal, eu sunt îngrijorată de soarta clasei medii, cu greu înfiripată în România. Mă întreb dacă domnul prim-ministru ştie cam ce fel de maşini îşi permit, îşi mai permit, în contextul actual, microîntreprinderile? Ar dori, cumva, domnul Boc, să îi vadă pe directorii acestora circulând, în interesul serviciului, cu... bicicleta? Ori cu căruţa? Să nu fi văzut domnia-sa că, deseori, directorul e la volan iar maşina pe care o conduce e plină de marfă? Ce mare afacere face statul schimbând regula în timpul jocului? Nu ne ajung problemele de la Automobile Dacia? Nu ne ajung procesele de insolvabilitate, ale căror termene se prelungesc pentru că sunt prea multe pe cap de judecător specializat? Trec, aproape zilnic, pe lângă parcurile de maşini ale mai marilor sau mai micilor reprezentanţe. Au devenit, de mult, neîncăpătoare. Oamenii renunţă la avans, la banii pe care deja i-au plătit şi îşi predau, neputincioşi, maşinile luate în leasing, nu pentru că nu ar mai avea nevoie de ele, ci pentru că deja nu şi le mai permit. Povestea asta cu să moară toţi pentru că unii au prea mult îmi aduce aminte de furtuna în paharul cu apă creată de acelaşi Guvern Boc, în cazul salariilor şi pensiilor. Vă aduceţi aminte? "Nu vor fi excepţii!" Ulterior, după o oarecare chibzuinţă, au apărut nuanţări şi, veţi vedea, vor mai apărea, pe măsură ce hopul electoral din toamnă va fi depăşit. Este ridicol, în secolul XXI, să împiedici dezvoltarea capitalului, cu bună ştiinţă! Îi sugerez domnului prim-ministru să cugete adânc înainte de a semna ordonanţa şi să procedeze din timp la cuvenitele rectificări. |
|
||||
|
"Efectele politicii Guvernului Boc încep să se vadă" Aşa cum am atras atenţia de la această tribună, în repetate rânduri, România se confruntă cu o problemă majoră din punct de vedere al şomajului. Dacă până acum am discutat despre politica greşită a Guvernului Boc în materie de şomaj, despre subdimensionarea bugetară a acestui domeniu, despre lipsa unor măsuri anticriză coerente şi despre lipsa totală a politicilor active pentru piaţa muncii, a venit, din păcate, vremea să arătăm unde a condus ignorarea semnalelor transmise până acum şi felul în care politica iresponsabilă a Guvernului Boc afectează cetăţenii. Prin urmare, astăzi sunt nevoit să vă comunic situaţia existentă la Arcelor Mittal Galaţi, un combinat pe a cărui platformă lucrează aproximativ 18.500 de oameni, 12.000 angajaţi ai combinatului şi 6500 salariaţi ai diverselor societăţi de proiectare, cercetare şi execuţie care lucrează în exclusivitate pentru combinat. Aproximativ 75% din populaţia oraşului Galaţi beneficiază, direct sau indirect, de funcţionarea Combinatului Arcelor Mittal. În aceste condiţii, faptul că de la 1 aprilie 2009, toţi cei 12.000 de salariaţi ai Arcelor Mittal vor fi trimişi, prin rotaţie, în şomaj tehnic este similar cu efectul unui cutremur care se va propaga cu rapiditate de la salariaţii afectaţi direct la familiile acestora, la locuitorii oraşului şi judeţului Galaţi, dar şi la cei peste 220 de agenţi economici din toată ţara, care lucrează direct cu combinatul. Stimaţi colegi, indiferent de locul pe care îl ocupaţi în această sală, în stânga sau în dreapta acestei tribune, şi indiferent dacă vă aflaţi la guvernare sau în opoziţie, trebuie să admiteţi că din ce în ce mai multe persoane sunt afectate de pierderea locurilor de muncă şi de lipsa unor politici şi măsuri coerente ale Guvernului în acest domeniu. Cât mai este nevoie să aşteptăm implementarea măsurilor anticriză? Cât mai este nevoie să aşteptăm promisele fonduri europene? Cât va mai dura până când măsurile pentru evitarea blocajului economic vor începe să producă efecte? Până când Guvernul Boc va continua abordarea păguboasă pe care o are în acest moment faţă de problematica legată de şomaj şi protecţie socială? Domnule prim-ministru Boc, domnilor miniştri, aşteptăm în continuare, dincolo de declaraţii de intenţie şi promisiuni care nu se concretizează în realitatea cetăţenilor care v-au votat, măsurile economice anticriză care să permită păstrarea locurilor de muncă în România. Asteptăm în continuare să adoptaţi măsuri care să facă economia să funcţioneze, nu măsuri care să stimuleze şomajul, cum s-a întâmplat până acum. Aşteptăm de la acest Guvern condus de un premier aşa-zis de dreapta, politici active şi stimulative pentru mediul economic şi pentru piaţa muncii înainte de ne transforma într-o ţară de 22 de milioane de şomeri şi asistaţi social. |
|
||||
|
"Bisericile de lemn din zona Făgetului" Aşezată la poalele munţilor Poiana Ruscă, într-o pitorească depresiune intracolinară, desfăşurată sub forma unui imens amfiteatru la răspântia drumurilor ce fac legătura dintre Banat şi Ardeal prin ţinutul Pădurenilor şi Valea Mureşului, zona Făgetului a fost în permanenţă un liant economic şi spiritual între aceste regiuni istorice. Este cunoscută şi sub numele de Bucovina Banatului, datorită sinonimiei bogăţiilor folclorice şi etnografice păstrate nealterate în ciuda unor puternice mutaţii şi influenţe exterioare întâmplătoare sau dirijate, este astăzi cea mai reprezentativă zonă de păstrare şi transmitere a civilizaţiei materiale şi spirituale româneşti din Banat. Zona a fost şi este împădurită pe suprafeţe întinse, renumită prin arhitectura în lemn, reprezentată de locuinţe tradiţionale cât şi locaşe de cult. Semnificative pentru construcţiile din lemn şi arhitectura populară sunt bisericile de lemn, monument istoric din această zonă. Aceste biserici au o notă comună dată de materialul din care sunt ridicate, tehnica de construcţie precum şi desfăşurarea planimetrică. Aceste biserici datează din secolele XVII, XVIII, XIX, ridicându-se de regulă în cimitirul satului în locuri ferite de inundaţii. În număr de patrusprezece, bisericile de aici au primit statutul de monument istoric, unele de interes naţional altele de interes judeţean, primind acest statut în anii 80, şi fiind într-o stare de degradare vizibilă, au primit fonduri pentru reparaţia acoperişului din şindrilă. În schimb, pictura de o certă valoare ce aparţine de şcoli, fie cea de la Strediste (Vârşeţ, Serbia) condusă de Gheorghe Diaconovici Loga, tatăl cărturarului C.D. Loga, cât şi de pictori din Ţara Românească şi Ardeal, este în continuă degradare. Au trecut mulţi ani de când a fost schimbat acoperişul, 80% dintre ele sunt şi acum în pericol de degradare prin infiltraţia apei de ploaie. Aceste biserici prezintă valoare atât prin arhitectură, arhitectura tradiţională, populară, religioasă cât şi prin pictura la fel de importantă pentru epoca în care au fost create. Au fost construite din lemn pentru că la acea dată era un edict imperial prin care se interzicea construcţia în Banat a bisericilor din piatră şi cărămidă, în ideea de a dispărea într-un timp relativ scurt. Istoria a fost de partea lor şi iată că dăinuie de sute de ani şi reprezintă civilizaţia poporului român, a ţăranului român. După secole, din nou sunt puse să ceară ajutor pentru a dăinui încă multe secole aspect important pentru a ne păstra identitatea de români. Deşi s-au făcut demersuri, s-au scris proiecte, fondurile naţionale şi europene se lasă aşteptate. Au beneficiat în schimb bisericile de lemn din Maramureş, asemănătoare ca şi construcţie, deosebirea fiind una singură, înălţimea turlei. Bisericile din zona Făgetului pot intra în circuitul turistic religios. Recent, în campania electorală, doamna ministru al turismului, Elena Udrea, a vizitat o asemenea biserică şi a promis sprijin. Acest sprijin trebuie primit urgent pentru că boala acestor biserici este gravă, unele fiind în pericol de a se dărâma. Dat fiind şi infrastructura precară din judeţul Timiş şi în special în această zonă turistică de munte şi deal, de fapt, singura a acestui judeţ, trebuie revăzută şi situaţia drumurilor de acces spre aceste monumente. Din păcate, aceste biserici prezintă mai mult interes pentru specialiştii din străinătate şi mai puţin pentru cei din România. Ceea ce dorim noi acum este de a trage un semnal de alarmă în dorinţa firească de român de a ne păstra Istoria culturală şi religioasă a neamului, care nu se mai repetă, în special cu aceste biserici construite din lemn. Piatra mai poate aştepta, dar lemnul ba. Mass-media judeţeană, posturile naţionale de radio şi televiziune au întreprins în repetate rânduri campanii de conştientizare a factorilor responsabili, dar rezultatele nu sunt vizibile. Este adevărat, priorităţile sunt multe, dar judecata trebuie să fie pe adevarata scară a valorilor. Chiar în această perioadă, Radio România Actualităţi a efectuat câteva activităţi ce vor fi difuzate în săptămâna mare, săptămână aleasă nu întâmplător, săptămâna în care ne căim pentru faptele noastre prezente şi viitoare. Să sperăm că înţelepciunea şi sufletul nostru de român se vor îndrepta şi spre Casa Domnului, spre aceste bijuterii de arhitectură populară religioasă din Banat. Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Turismului, Patriarhia Română şi instituţiile din domeniu la nivel judeţean se vor alerta pentru acest semnal de grad zero. Am început o campanie de conştientizare a importanţei acestor monumente pentru conştiinţa naţională, pentru credinţa noastră ortodoxă în rândul tinerilor din colegiul din care fac parte. Am întreprins în fiecare săptămână acţiuni cu participarea tinerilor şi femeilor din organizaţiile ce aparţin partidului din care fac parte sub genericul "Luna curăţeniei sufletului şi naturii", care au vizat în principal zonele în care sunt amplasate aceste biserici de lemn uitate de toţi, până şi de urmaşii celor care le-au ridicat. |
|
||||
|
"Reabilitarea termică a blocurilor - în pixul lui Blaga!" Prin prezenta declaraţie politică doresc să supun atenţiei publice problema reabilitării termice a blocurilor de locuit şi să trag un semnal de alarmă actualilor guvernanţi despre modul în care au legiferat acest program naţional. În data de 4 martie 2009, Guvernual a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 18 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, publicată în M.O. nr. 155/12 martie 2009, care reglementează lucrările de intervenţie pentru izolarea termică a blocurilor de locuinţe construite în perioada 1950-1990, etapele şi modalităţile de finanţare a lucrărilor, precum şi răspunderile autorităţilor publice şi ale asociaţiilor de proprietari. Ulterior, în M.O. nr. 194/27 martie 2009 a apărut Ordinul nr. 163/540/23 al ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei, al ministrului finanţelor publice şi al viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi internelor pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanţe de urgenţă. Până aici, toate bune şi frumoase. Apreciez modul rapid în care Guvernul a elaborat şi a introdus în procedura parlamentară acest act normativ, extrem de important pentru agenţii economici de profil, pentru crearea de locuri de muncă, pentru asociaţiile de proprietari, într-un an de criză economică, acest program fiind susţinut şi de PNL şi inclus printre măsurile liberale anticriză pentru 2009. Guvernul păcătuieşte însă în textul Ordonanţei. Art. 13 prevede modalitatea în care se finanţează lucrările de intervenţie, şi anume 50% din alocaţiile de la bugetul de stat (prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei), 30% din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale (şi/sau din alte surse legal constituite) şi 20% din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari (şi/sau din alte surse legal constituite). Numai că alocarea prin program naţional a fondurilor aferente cotei-părţi de 50% către bugetele localese face prin Ordin al ministrului, doar al ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei, deşi această ordonanţă a fost contrasemnată, logic, şi de ministrul administraţiei şi internelor, fiind vorba de bugete ale unităţilor administrativ-teritoriale. Altfel spus, repartizarea sumei de 160.000 mii lei prevăzută în anul 2009 pentru reabilitarea termică a blocurilor stă în pixul domnului ministru Blaga, ocolind procedura transparentă şi mult mai legală a unei hotărâri de guvern pentru alocarea acestor fonduri, şi totodată semnătura primului-ministru Emil Boc şi a ministrului administraţiei şi internelor, pe deasupra şi viceprim-ministru, Dan Nica. Este foarte probabil să nu mai conteze criteriile de eligibilitate stabilite de ordonanţa de urgenţă, ci doar simpatiile,preferinţele politice ale domnului Blaga, în scopul satisfacerii clintelei politice pedeliste locale. Aşa reiese dintr-o deplasare electorală recentă a ministrului dezvoltării la Pecica, în jud. Arad, unde a promis că va aloca fonduri fără număr (probabil tot din pix) pentru o sală de sport, pentru construcţia de blocuri de locuinţe ANL, un "corn al abundenţei" cum sesiza liderul PSD, Victor Ponta. Vorbim de o primărie câştigată de curând de un primar PD-L, poate şi în baza acestui tip de promisiuni şi de alocări de-ale domnului Blaga. PNL a susţinut şi va susţine întodeauna finanţarea obiectivelor de investiţii locale, ca şi programul naţional de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe. Numai că, de fiecare dată, vom apăra interesele cetăţenilor şi vom ataca criteriul politic şi procedura dubioasă de alocare a fondurilor, mai ales într-un an de criză şi de solidaritate socială. Tocmai de aceea, voi susţine la dezbaterile parlamentare a OUG nr. 18 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe şi voi monitoriza ca alocarea fondurilor consistente prevăzute în acest sens să se facă prin hotârâre de Guvern, ca o măsură ridicată de transparenţă de decizie şi responsabilitate şi din partea primului-ministru şi a ministrului administraţiei şi internelor. N-aş vrea să creăm supărare în cadrul Coaliţiei aflate la putere, într-un an electoral atât de important. |
|
||||
|
"Tinerii - victime colaterale ale Guvernului Boc" Primul impuls în deschiderea prezentei declaraţii politice a fost să fac apel la programul de măsuri anticriză al Guvernului Boc. Apoi, confruntat cu realitatea, mi-am dat seama că nu poţi apela la ceva ce nu există. Există doar declaraţii şi încercări de liniştire a unor parteneri sociali, agitaţi şi speriaţi de lipsa de reacţie a Guvernului în faţa crizei. Cu toate acestea, nu am găsit niciun rând, niciun cuvânt despre protejarea şi susţinerea tinerilor în aceste vremuri tulburi. Deşi ei sunt cei mai afectaţi: de reforma învăţământului - eterna abrambureală, de declinul unor industrii în care se regăsesc cu precădere tineri (vezi industria IT sau sectorul de servicii şi vânzări), de spectrul şomajului şi a lipsei de locuinţe. Dar să nu greşesc - am găsit câteva declaraţii, chiar bombastice, numai că acestea au fost făcute de către reprezentanţii actualei puteri în perioada de campanie electorală. Şi să le luăm pe rând: "Primă de prim job pentru tinerii din mediul rural sau cu venituri modeste" Sursa: Programul politic de guvernare al Alianţei PSD+PC, 2008-2012, 10 angajamente pentru România. Ce s-a făcut? Evident nimic, în bugetul de stat pe anul 2009 neexistând nicio prevedere în acest sens. Tinerii din mediul rural sau cu venituri modeste nu numai că nu beneficiază de o primă de primă angajare, dar se pot considera norocoşi dacă îşi găsesc un loc de muncă. "Niciun tânăr fără loc de muncă" Sursa: Programul politic de guvernare al Alianţei PSD+PC, 2008-2012, 10 angajamente pentru România. Citind această promisiune i-aş lansa o provocare domnului Boc sau doamnei ministru Ridzi în a previziona câţi dintre cei 800.000 de şomeri anunţaţi sunt tineri. "Subvenţii pentru angajatorii care demonstrează că au avut angajaţi la prima slujbă sub 25 de ani." Sursa: Programul politic de guvernare al Alianţei PSD+PC, 2008-2012, 10 angajamente pentru România. Din nou o măsură nerealistă, care nu apare în proiecţia bugetului de stat pe anul 2009. "Costul unui apartament de 2 camere sub 30000 euro" Sursa: Programul politic de guvernare al Alianţei PSD+PC, 2008-2012, 10 angajamente pentru România. Am ales această promisiune pentru a încheia declaraţia într-o aparentă notă optimistă, căci se poate ca până la finalul anului costul unui apartament să ajungă la suma menţionată. Dar asta nu datorită vreunei performanţe a Guvernului Boc, ci din cauza lipsei de răspuns în faţa efectelor crizei economice. Păcat că nu vor fi mulţi dintre tineri care să îşi permită achiziţionarea unui astfel de apartament. Nu le-ar ajunge indemnizaţia de şomaj, fie ea prelungită cu încă trei luni. |
|
||||
|
"Restructurarea - o formulă pentru o politizare eficientă" Anii 2004 - 2008 au reprezentat un real progres în definitivarea reformelor privind depolitizarea administraţiei publice centrale şi locale. Introducerea legislaţiei privind funcţionarii publici şi depolitizarea instituţiei prefectului au fost paşi importanţi în asigurarea neutralităţii şi profesionalismului în funcţiile publice administrative. Iată că acum asistăm la un asalt al noii puteri în desfiinţarea acestor principii. Primul pas a fost făcut prin adoptarea de către majoritatea parlamentară a proiectului nr. 187/2009, care dezbracă de haina neapartenenţei politice funcţiile de prefecţi, de înalţi funcţionari publici. Reamintesc că adoptarea legii privind statutul funcţionarului public a constituit criteriu politic de aderare la Uniunea Europeană, ca un principiu fundamental de funcţionare a democraţiei şi a slujirii interesului public şi care este statuat în Constituţia României. De asemenea, politizarea funcţiei publice ia avânt şi în teritoriu. Atunci când nu pot încălca flagrant legislaţia României, reprezentanţii noii puteri recurg la aşa-zisele reorganizări. Un exemplu este judeţul Suceava unde 13 funcţii de conducere din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava vor fi desfiinţate în urma reorganizării acestei instituţii. În urma reorganizării, toţi şefii de servicii şi şefii de administraţii adjuncţi ar trebui să opteze pentru o altă funcţie de conducere sau de execuţie, "în limita posturilor vacante". Întrebarea sensibilă este ridicată chiar de această ultimă formulare. Ce se întâmplă dacă nu sunt posturi vacante sau dacă acestea nu corespund pregătirii funcţionarilor respectivi. Este evident că va avea loc o curăţare pe criterii politice pentru a face loc simpatizanţilor PSD - PDL. |
|
||||
|
"Doi români din staff-ul unui partid de la Chişinău, expulzaţi din Republica Moldova", "Şaisprezece turişti români din trenul Bucureşti-Chişinău, împiedicaţi să intre în Republica Moldova", "140 de români au fost împiedicaţi să intre în Republica Moldova" sunt doar câteva dintre titlurile care au apărut în diverse ziare şi care demonstrează că relaţiile diplomatice cu Republica Moldova sunt destul de tensionate. Expulzarea unor români de pe teritoriul moldovenesc şi interdicţia impusă altor concetăţeni de a intra în ţara vecină la împlinirea a 91 de ani de la unirea Basarabiei cu România, reprezintă un semnal clar antiromânesc dat de autorităţile de la Chişinău. Victimele sunt cetăţenii români, dar, din păcate, reacţia autorităţilor româneşti este una foarte slabă. Aşa cum ne-a obişnuit, Guvernul Boc dă în continuare dovadă de incompetenţă, lipsă de iniţiativă, atitudine servilă şi lipsită de demnitate. Consider că este foarte gravă această atitudine lipsită de fermitate a autorităţilor noastre faţă de încălcarea drepturilor unor cetăţeni ai României. Asistăm la o nouă reacţie necorespunzătoare a autorităţilor române, în lanţul scandalurilor din ultimele 3 luni, care indică activitatea slabă a celor responsabili pe linie externă şi diplomatică, în special a Ministerului de Externe. Relaţiile diplomatice cu Republica Moldova sunt destul de tensionate. Sper ca domnii guvernanţi să înţeleagă acest lucru şi să dea dovadă de mai multă fermitate, astfel încât să nu mai fie încurajate şi alte abuzuri împotriva cetăţenilor români. |
|
||||
|
Domnul Kelemen Atilla Bela-Ladislau: "Cotele de lapte şi calvarul producătorilor" În România, peste 50% din populaţie trăieşte în mediu rural. Îndeletnicirea principală în multe judeţe o reprezintă sectorul zootehnic, iar în cadrul acestui sector, un rol important îl are creşterea bovinelor, majoritatea pentru producţia de lapte. Odată cu intrarea României în UE şi problema producţiei de lapte a fost reglementată după indicaţiile Uniunii. Administrarea cotelor de lapte este momentan în sarcina Serviciului de Administrare a Cotelor de Lapte din cadrul APIA. Pentru reglementarea acestei cote a fost creat şi cadrul legislativ, care teoretic trebuia să încurajeze producătorii. Situaţia însă este cu totul alta. Ordonanţa Guvernului nr. 48/2005 reglementează noţiunea de "cantitate naţională", "cantitate individuală", "cantitatea de referinţă disponibilă" etc. Din ordonanţa sus-amintită (ulterior Legea nr. 72/2006) producătorii par să aibă nişte drepturi, dar toată formularea este ambiguă, deci producătorii nu prea au cunoştinţă de drepturile lor. În baza Legii nr. 48/2006, tot în anul 2006 apare Hotărârea Guvernului nr. 852/2006, care prevede sancţionarea cu 27 eurocenţi a producătorilor pentru fiecare litru de lapte cu care este depăşită cota individuală a producătorului. Această sumă - deloc neglijabilă în condiţiile agriculturii româneşti - îi sperie pe producătorii de lapte şi au grijă ca nu cumva să depăşească cota stabilită şi să devină pasibili de sancţiunile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 852/2006. Bineînţeles că fermierii, gospodarii care au efective crescânde, fiind încurajaţi în aceste creşteri chiar de politica guvernului (de exemplu Programul "Fermierul" etc.) pentru a putea vinde laptele apelează la cote suplimentare, ca să aibă o bază legală pentru vânzarea cantităţilor de lapte produse de la efective crescute. Surpriza şi nedumerirea lor însă este uriaşă când apare Ordinul Ministrului nr. 83 din 4 martie 2009, care enunţă fără echivoc că pentru creşterea cotei laptelui poate apela numai acel fermier, producător de lapte, care în anul precedent a depăşit cota individuală cel puţin cu 10.000 de litri anual. Întrebarea mea este, deci fermierul care a încercat să nu intre în ilegalitate, nedepăşind cota de lapte - pentru a evita şi sancţionarea - nu primeşte cota suplimentară, cel care a depăşit cota fiind favorizat de prevederile Ordinului nr. 83. Stimaţi guvernanţi, Credem că ori trebuie să armonizăm reglementările din domeniu, pentru a servi scopului dezvoltării zootehniei din România, ori să renunţăm la producţiile zootehnice într-o ţară cu tradiţii multiseculare în domeniu. |
|
||||
|
"Politica agricolă a României - maculatură strategică" Politica agricolă a României postdecembriste a fost şi este un haos de idei, conturate în strategii inoperante. În loc să adopte strategii de resuscitare, guvernele au aplicat un soi de tratamente cosmetice pentru o ramură economică esenţială, dar muribundă. Din 1990 încoace, fiecare ministru a prezentat propria viziune asupra agriculturii, astfel că s-a ajuns în situaţia de a nu se mai înţelege nimic. Strategiile în domeniul agricol sunt sublime, dar sunt fix maculatură, bună de prezentat televiziunilor, pentru buletinele de ştiri. Dacă în alte domenii strategiile rupte de realitate nu provoacă efecte negative grave, în agricultură orice decizie proastă, orice incoerenţă duce la dezastru. România are două resurse de mare valoare: oamenii şi pământul. Odată cu distrugerea agriculturii, sistemul educaţional a ieşit din contactul cu practica în domeniu, astfel că resursa umană nu mai are pregătire decât la nivel teoretic. Staţiunile de cercetări funcţionează doar în virtutea inerţiei, pentru că rezultatele muncii oamenilor din acest domeniu nu se mai aplică decât pe suprafeţe restrânse. S-a afirmat deseori că agricultura a fost distrusă pe interese politice, însă este vorba doar despre interese private. Trebuie să se înţeleagă faptul că orice afacere, oricât de mare, nu va rezista în actuala criză, câtă vreme nu facem strategie coerentă, bazată pe interesul general. Atât specialiştii, cât şi politicienii sunt de acord cu faptul că, pentru ieşirea din criza financiară şi economică, România are nevoie să dezvolte şi să întărească două ramuri: agricultura şi turismul. Nu am pretenţia să fac afirmaţii în domeniul turistic, însă am tot dreptul de a spune că agricultura este o şansă pe care nu avem voie să o ratăm. Trebuie să renunţăm la orientarea politică, trebuie să renunţăm la a lua decizii doar cu mintea unor politicieni, e necesar să conlucrăm cu specialiştii din domeniu. Avem nevoie de o strategie pe termen lung, de o viziune lipsită de pasiuni politice şi interese personale veroase, de idei clare şi aplicabile. |
|
||||
|
"ACR - 105 ani de existenţă" La 5 aprilie 1904 lua fiinţă la Bucureşti prima asociaţie a automobiliştilor din România Automobil Clubul Român, din iniţiativa şi sub patronajul prinţului George Valentin Bibescu, care a fost, de altfel, şi primul preşedinte al asociaţiei. Automobil Clubul Român se înscrie, astfel, în primele 10 cluburi centenare din Europa şi în primele 14 cluburi centenare din întreaga lume. În acelaşi an, în septembrie, are loc prima cursă de automobile din România, organizată de ACR pe traseul Bucureşti - Giurgiu - Bucureşti. România a fost printre primele 6 ţări din lume care au organizat concursuri auto, după Franţa, SUA, Germania, Italia şi Austria. În decembrie 1905, ACR a fost primit ca membru al Asociaţiei Internaţionale a Automobil Cluburilor Recunoscute de la Paris, devenită ulterior Federaţia Internaţională a Automobilului. În ianuarie 1909 vine şi recunoaşterea oficială a Automobil Clubului Român de către statul român: Monitorul Oficial din 13 martie 1909 publică Legea cu articol unic: "Se recunoaşte Societăţii Automobil Club Român, din Bucureşti, calitatea de persoană morală, pe baza alăturatelor statute...", în conformitate cu Hotărîrea Camerei Deputaţilor din 22 ianuarie 1909 şi a Senatului din 19 februarie acelaşi an. Cinci ani mai târziu, Automobil Clubul Român îşi schimbă statutul în Automobil Club Regal Român (ACRR), iar timp de 33 de ani Regii României au deţinut funcţia de preşedinţi de onoare ai ACRR. ACRR a fost singura societate care, începând din 1910 şi până în 1943, s-a ocupat de confecţionarea şi instalarea semnalizării rutiere, cu finanţare din partea statului român. La 24 iunie 1946 a avut loc transformarea Asociaţiei Internaţionale a Automobil Cluburilor Recunoscute în Federaţia Internaţională a Automobilului, iar la 1 ianuarie 1948 Automobil Clubul Regal Român primeşte denumirea de Automobil Clubul Republicii Populare Române (ACRPR). În 1958, ca urmare a transformărilor politice din România, ACR a fost reorganizat sub denumirea de Asociaţia Automobiliştilor din România (AAR), iar în 1967 are loc prima ediţie a Raliului României. Tot în 1967, un comitet de iniţiativă a depus diligenţele necesare pentru transformarea AAR în Automobil Clubul Român. Anul 1985 a reprezentat, însă, un moment critic în care regimul existent în România acelor ani a "naţionalizat" atelierele autoservice ACR şi a "împroprietărit" cu ele fostele consilii populare. Automobil Clubul Român, ca organizaţie neguvernamentală, a fost redus la statutul unei federaţii (Federaţia Automobil Clubul Român) în subordinea fostului Consiliu Naţional de Educaţie Fizică şi Sport. În 1990, noile autorităţi ale statului român recunosc Automobil Clubului Român ca organizaţie neguvernamentală de sine stătătoare. Patru ani mai târziu, are loc la Braşov Conferinţa Naţională a ACR care a stabilit obiectivele relansării Automobil Clubului Român în societatea civilă românească, iar în octombrie 2001 devine membru fondator al Federaţiei Internaţionale a Automobilului, cu sediul la Londra. Automobil Clubul Român, asociaţia automobiliştilor din România, a primit Premiul de Excelenţă al Comisiei Europene pe anul 2007, iar în acelaşi an, ACR a semnat Charta Europeană a Securităţii. Istoria automobilului în ţara noastră se poate confunda cu istoria Automobil Clubului Român. România s-a înscris între primele 10 ţări din Europa care a introdus la sfârşitul secolului al XIX-lea "trăsura fără cai" în circulaţia publică. |
|
||||
|
"Haiducia de sorginte comunistă a domnului Boc" Pe zi ce trece, Cabinetul Boc dă dovadă că este tot mai depăşit de situaţie şi recurge la măsuri care de care mai păguboase pentru societate, dar, atenţie, şi pentru imaginea României. Ultima găselniţă a premierului Boc este aşa-zisa contribuţie de solidaritate. Concret, este vorba de posibilitatea de a percepe de la angajaţii la stat o "contribuţie de solidaritate" de 90%, aplicată la diferenţa de venit care depăşeşte nivelul salariului preşedintelui României, de peste 8.000 lei, iar conform declaraţiilor premierului "din sumele astfel obţinute urmând să fie sprijinite din punct de vedere salarial persoanele cu venituri reduse". Premierul a mai precizat că nu este vorba de o taxă şi că măsura va fi introdusă printr-o ordonanţă de urgenţă. Ceea ce intenţionează să facă premierul Boc este lipsit de orice logică şi încalcă mai multe principii ale democraţiei. În primul rând, ceea ce vrea să facă guvernul încalcă flagrant principiileperformanţei şi competenţei. Oriunde în lume, angajaţii, inclusiv cei de la instituţii sau firme de stat, sunt plătiţi şi ţinându-se cont de performanţele pe care le realizează Iar dacă performanţele obţinute sunt ridicate, şi retribuţia este pe măsură. Ei bine, conform tezei premierului Boc, nu mai contează rezultatul muncii. Ţi se taie din câştig dacă venitul tău depăşeşte pe cel al şefului statului. Aici, premierul Boc mai vine cu o idee originală, ca să nu spun năstruşnică. Utilizează drept etalon salariul preşedintelui României. Cine îi dă dreptul premierului să utilizeze acest etalon? Sunt state, şi am să dau doar exemplul SUA, unde oficial, salariul preşedintelui nu este cel mai mare din ţară. De ce trebuie ca în România salariul preşedintelui să fie considerat ca fiind plafonul maxim admis pentru bugetari? Şi atenţie, premierul, când se referă la bugetarii care vor fi taxaţi cu această "contribuţie de solidaritate", nu se referă la salariile acestora, ci la venituri. Este deci o măsură cu un dublu arbitrar. Drept etalon este luat salariul preşedintelui, iar pentru bugetarul ce urmează să fie taxat, se ia în considerare venitul realizat, ceea ce este total diferit faţă de salariul acestuia. În venit pot intra şi dobânzi bancare lunare, pot intra şi dividende, pot intra şi sumele obţinute din diverse activităţi part-time. Dar nu contează! Şi ar mai fi o problemă, pe care premierul nu o explică: cine vor fi beneficiarii - care sunt criteriile de selecţie pentru aceştia - sumelor rezultate din respectiva contribuţie şi cum, sub ce formă vor fi acordate acestea. Nu în ultimă instanţă, actul normativ pregătit de guvern este dincolo de limita Constituţiei, pentru că anulează un drept câştigat. Îmi este greu să cred că fostul - poate încă actualul - profesor de drept constituţional de la Cluj, Emil Boc, nu cunoaşte acest principiu constituţional. Sunt convins că doar îl ignoră, bazându-se pe două realităţii 100% româneşti: "Mulţi văd, puţini pricep" sau " Poate merge şi aşa". Un lucru este însă vizibil: măsura propusă de Emil Boc este una 100% de stânga - sper că PD-L să nu mai aibă pretenţia să susţină că are vreo legătură cu dreapta politică - şi, mai mult, este una tipică societăţii proletcultiste din anii 50, când propaganda comunistă clama dreptul de a lua de la bogaţi - în speţă de la foştii adversari politici - şi a da la săraci - de fapt era vorba de puşculiţa PCR. Sub forma propagandei electorale, "haiducia" domnului Boc dă însă bine la electorat. |
|
||||
|
"Perdeaua de fum aşternută peste agenda publică" Vedem, zilele acestea, cum o perdea groasă de fum se aşterne peste România. Este vorba de cortina arestării lui George Becali, o febră mediatică ce a cuprins întreaga ţară. Ne aflăm, teoretic, într-un stat de drept şi cu siguranţă justiţia îşi va spune cuvântul în acest caz, dar, dincolo de dezbaterile juridice aride care au împânzit minţile tuturor celor care privesc acest proces de la televizor, vă propun un exerciţiu menit să demonstreze cum cazul Becali a picat tocmai la ţanc, ca într-o stranie coincidenţă, pentru ca toate subiectele vitale ale agendei publice, ce nu ţin de spectacol şi de exclusivităţi, ci de viaţa de zi cu zi a românilor, să treacă într-un plan secund. Astfel, dacă dăm la o parte această perdea metaforică, vedem cum în spatele ei, Guvernul Boc se întrece pe sine în a propune nişte măsuri anticriză absolut aberante, impuse pe fugă, pentru a trece neobservate. Îl vedem, de asemenea, pe preşedintele Traian Băsescu în campanie electorală, prins deja în furtuna ce el însuşi şi-a creat-o după ce, vreme de cinci ani, a semănat doar vânt. Vedem cum coaliţia aflată la guvernare doreşte să introducă noţiunea impozitului forfetar pentru firme şi microîntreprinderi, măsură care va trimite în şomaj aproximativ 500 de mii de români. De asemenea, printr-un gest elogios de maximă obedienţă, guvernul a decis că, în ţara noastră, niciunul dintre salariaţii statului nu are voie să câştige mai mult decât preşedintele României, propunând să se introducă impozitul de solidaritate de 90% (!) pentru toate diferenţele salariale de stat peste suma de 8.000 de lei. Şi, în ciuda bobârnacului primit deja de la Curtea Constituţională pentru interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat, premierul Emil Boc insistă cu îndârjire, propunând de această dată o plafonare a legii. Totodată, coaliţia de guvernare intenţionează să le vâre pe gât românilor defectuoasele coduri din justiţie, prin asumarea răspunderii guvernamentale, şi nu prin dezbatere parlamentară deschisă, aşa cum se procedează în orice stat normal european. Ca toate acestea să nu fie de ajuns, de 1 aprilie, guvernul i-a păcălit încă o dată pe români: majorarea salariilor din învăţământ s-a amânat, gazele nu se mai ieftinesc ci, în plus, se scumpesc alte produse din coşul zilnic al românilor. În acest timp, preşedintele Băsescu, bine ascuns în spatele perdelei de fum, răsuflă uşurat la gândul că dedesubturile afacerilor sale de familie nu au fost dezvăluite. Îşi vede mai departe de ale sale, bucuros că lupta sa electorală nu a fost întreruptă: mai jigneşte câte un ziarist, mai face câte o fotografie de grup şi mai lansează, din când în când, avertismente partidului său de suflet. Domnilor, Vă invit să vedem dincolo de acest praf mediatic care ne-a fost aruncat în ochi cu atâta uşurinţă. Vă chem să îi privim în ochi pe români, care sunt din ce în ce mai împovăraţi de incompotenţa guvernului, şi să trecem la treabă, pentru a le uşura traiul. Iar celor care au ţesut această pânză menită să ne ascundă privirii toate măsurile aberante şi tot ceea ce se întâmplă greşit în România, le transmit un singur lucru: nu suntem atât de creduli precum ne credeţi! |
|
||||
|
"Becali 2009 pe post de Vadim din anii 90" Tot ceea ce se întâmplă în ultimele zile privind procedurile judiciare în ceea ce-l priveşte George Becali nu reprezintă altceva decât o piesă de teatru de păpuşi de prost-gust, dar care serveşte perfect intereselor mânuitorului păpuşilor. Practic, de la începutul acestei luni, agenda publică nu mai conţine decât un subiect: cazul Becali. Toţi cei care susţin că prin cazul Becali s-au obturat o serie de evenimente defavorabile preşedintelui Traian Băsescu şi PD-L au perfectă dreptate. Nimeni nu mai vorbeşte de suspiciunile legate de unele afaceri imobiliare ale familiei şefului statului, nimeni nu mai pomeneşte de ameninţările la adresa unor ziarişti proferate de fratele preşedintelui Băsescu, nimeni nu mai comentează afirmaţiile defăimătoare la adresa României făcute de eurocandidatul PD-L, Monica Macovei, la Strasbourg. Deşi sunt perfect de acord cu aceste susţineri, întrezăresc, din păcate, şi o altă finalitate a ceea ce acum se numeşte cazul Bacali. Cred - şi în lunile viitoare s-ar putea să avem confirmarea - că de fapt altceva se urmăreşte. Se încearcă din nou crearea unui politician de tip extremist, cu limbaj violent, cu priză la public, care să fie asmuţit împotriva opoziţiei şi care, în acelaşi timp, să servească Puterea. Să apelăm la memorie. În 1990 a fost inventat ca om politic, de către cei aflaţi la putere, Vadim. Şi el era un personaj cu priză la public, se considera ca fiind un justiţiar, era intens mediatizat - în condiţiile presei din acea perioadă - şi, deloc de neglijat acest aspect, poza în victimă a noului regim. Ceea ce a urmat, se ştie. Vadim a "crescut" lună de lună, a devenit un instrument în mâinile puterii de atunci - FSN - prin care partidele istorice erau violent atacate şi, în plus, era şi în prim-planul conflictelor etnice. Vadim a fost util până a fost scăpat de sub control şi a încercat să-şi croiască un drum propriu. De atunci - mă refer la anul 2000 - a început declinul lui Vadim, care la ora actuală a ieşit din circuitul politic de performanţă. Cu siguranţă, s-ar putea ca teoria mea să fie criticată, plecând de la argumentul că Gheorghe Becali, pe linie politică a eşuat lamentabil la alegerile din noiembrie 2008. Observaţia este corectă. Dar, nu trebuie să uităm că actuala putere, şi mă refer atât la Guvernul Boc, cât şi la preşedintele Traian Băsescu, se află într-o situaţie vecină cu disperarea. Gestionarea crizei economice reprezintă un eşec pentru actualul Guvern Boc, iar preşedintele Traian Băsescu, aflat într-o acută scădere de încredere, se confruntă şi cu problemele la limita legalităţii ale familiei sale. De aceea are nevoie de un Becali "reîncărcat" şi relansat pe orbita scenei politice. Evident, sub controlul puterii. Gheorghe Becali va deveni în 2009 un Vadim al anilor '90. Mult mai eficient însă - nu va exista niciodată riscul ca el să încerce acţiuni pe cont propriu. Şi dacă va fi nevoie, va fi aruncat şi în cursa prezidenţială, pentru a deturna voturile neutrilor, care s-ar îndrepta altfel spre concurenţii lui Traian Băsescu. |
|
||||
|
"Educaţia, sau strategia drumului spre nicăieri" Starea de moment a sistemului de învăţământ nu lasă să se întrevadă luminiţa de la capătul tunelului, adică o reformă unitară şi coerentă, cu etape şi măsuri clare şi adecvate, care să producă eficienţă şi stabilitate în educaţie. Se poate uşor constata că nu se poate depăşi gândirea contraproductivă exprimată prin sintagma "fiecare guvern şi ministru, cu propria sa reformă", exprimată prin decizii punctuale, care agravează starea de criză a sistemului. Managementul educaţiei actualei guvernări ilustrează, din păcate, cu vârf şi îndesat dezorientarea, neputinţa şi incoerenţa deciziilor. Concretizăm aceste constatări prin câteva exemple extrem de evidente:
În aceeaşi măsură, lipsa de transparenţă este crasă şi în legătură cu procesul de descentralizare, care, la "bursa zvonurilor" ar însemna subordonarea totală a unităţilor de învăţământ administraţiilor locale, inclusiv numirea directorilor prin politizarea inerentă a acestei funcţii. În rest numai de bine. Planul-cadru şi curricula sunt tratate după regulile jocului alba-neagra, SAM-urile după principiul "Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie", iar noile licee tehnologice se conturează fără fond. S-a discutat la începutul actualei guvernări de nevoia reală a recredibilizării sistemului de educaţie, de centrare a actului educaţional pe formarea de competenţe etc. Sună bine, dar deciziile care se iau nu au nimic în comun cu recredibilizarea şcolii româneşti. |
|
||||
|
"Armata română din nou în doliu." O nouă dramă a cutremurat Armata română după decesul capitanului Tiberius Petre, mort în timpul unei misiuni de patrulare în Afganistan. Lacrimi, durere, un ultim omagiu, declaraţii de condoleanţe, drapel coborât în bernă, avansare tardivă în grad. Toate acestea fără noimă. Armata română a plătit scump participarea la cele două războaie mondiale, iar ecourile morţii miilor de combatanţi nu au dispărut nici în zilele noastre. Acum însă, consider că participarea bravilor noştri soldaţi în teatrele de operaţii nu se mai justifică absolut deloc. Cred că România şi-a făcut datoria cu prisosinţă din acest punct de vedere. Am demonstrat că putem fi parteneri loiali ţărilor membre NATO, că marile puteri ale lumii se pot baza pe noi, însă jertfele umane trebuie să înceteze într-un fel. Capitanul Tiberius Petre este al zecelea militar român ucis în teatrele de operatiuni din Irak şi Afganistan, cărora li se adaugă, din 2004 până acum, alţi 30 de răniţi. Dacă până mai ieri moartea soldaţilor români era folosită de mai-marii ţării în scop electoral, acum dispariţia lor nu mai foloseşte nimănui, din moment ce nici preşedintele, nici premierul nu au catadicsit să participle la funeraliile ultimul militar român mort în Afganistan. Pe fondul intenţiei tot mai multor state de a-şi retrage trupele din teatrele de operaţii, sunt de părere că România trebuie să reflecteze mult mai serios asupra acestui demers. În plin proces de restructurare internă, Armata română trebuie să fie mult mai concentrată pe derularea reformelor instituţionale şi pe creşterea gradului de profesionalism. Trebuie să urmărim mult mai mult performanţa internă a Armatei, şi abia apoi să ne ocupăm de misiuni de salvare a altor state, însă nu cu preţul unor vieţi nevinovate. Iată de ce reiterez ideea că România trebuie să-şi retragă trupele din teatrele de operaţii, până nu vom fi nevoiţi să avem mai multe sicrie decât militari... |
|
||||
|
"Descentralizarea în domeniul Sănătăţii va conduce la îmbunătăţirea actului medical" Ziua Mondială a Sănătăţii a fost stabilită de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în data de 7 aprilie 1948, adică exact în urmă cu 61 de ani. Evident, scopul declarat al acestui organism internaţional era definirea dreptului la sănătate al tuturor cetăţenilor şi, implicit, obligaţia statelor lumii în ceea ce priveşte promovarea sănătăţii, act medical şi social definit ca un set de tehnologii menite să promoveze bună starea fizică, mentală şi socială a oamenilor. Pornind de aici, putem afirma că fără o dotare corespunzătoare din punct de vedere al infrastructurii, incluzând aici, pe lângă spitale, dispensare, şi tehnologia medicală modernă şi apa curentă, canalizarea sau curăţenia, actul medical poate să fie compromis din start. Iată de de, descentralizarea din domeniul sănătăţii devine o condiţie din ce în ce mai importantă pentru creşterea calităţii actului medical. Chiar şi în ceea ce priveşte mobilitatea forţei de muncă şi asigurarea personalului medical specializat, descentralizarea este cât se poate de benefică şi în acest sens. Nu trebuie să uităm faptul că peste 80% dintre bolile constatate la nivel global sunt cauzate de lipsa apei potabile în cantităţi suficiente pentru a satisface nevoile oamenilor. Din aceste puncte de vedere, consider că descentralizarea patrimonială şi decizională a actului medical poate conduce la o îmbunătăţire fără precedent a acestuia. Nu este doar o condiţie implicită a reformei structurale din acest domeniu, dar şi o necesitate a momentului. Fiecare unitate administrativă se confruntă cu problemele ei specifice, iar antidotul acestora nu se poate găsi decât la nivel local. Fiecare Consiliu Judeţean, la fel ca fiecare Primărie cunoaşte care sunt priorităţile din acest domeniu şi poate veni cu soluţii concrete şi pe deplin valabile pentru remedierea tuturor disfuncţionalităţilor. Chiar şi asigurarea personalului medical din aceste unităţi poate să fie mult mai bine gestionată la nivel local, în funcţie de necesităţile imediate sau de cele pe termen mediu şi lung. Prin descentralizarea din domeniul Sănătăţii publice dorim să contribuim la creşterea calitativă a actului medical, exclusiv în interesul cetăţenilor. |
|
||||
|
Domnul Daniel-Ionuţ Bărbulescu: "Salvaţi Depoul exploatare marfă CFR Piatra - Olt! " Analiza comparativă a principalilor indicatori de exploatare şi a consumului de conbustibil pe anii 2007 şi 2008 între Depoul Piatra Olt şi PII Piteşti Situaţia economică actuală afectează şi activitatea CFR, care trebuie reorganizată şi a cărei structură nu mai poate cuprinde acelaşi număr de depouri. Mi s-a prezentat la biroul parlamentar o analiză comparativă a depourilor din ţară, din care rezultă importanţa depoului Piatra-Olt pentru eficienţa transportului feroviar românesc, drept pentru care o să prezint astăzi o selecţie din acest material. Depoul Piatra Olt, cuprinde, pe lângă unitatea în sine, Remiza Râmnicu Vâlcea, cât şi PA Băbeni. Acesta, prin poziţia geografică reprezintă un important nod de cale ferată, deservind următoarele secţii de remorcare: Piatra Olt - Craiova, Piatra Olt - Caracal, Piatra Olt - Piteşti, cât şi Băbeni - Alunu, secţii cu o deosebită importanţă în transportul feroviar de marfă, secţii de remorcare pe raza cărora se află principalii agenţi economici, cum ar fi: SC ALRO SA Slatina, SC OLTCHIM SA Râmnicu Vâlcea, Bazinul carbonifer Horezu, Uzinele Sodice Govora, SC Exploatare Minieră a sării Rm.Vîlcea, SC Electrocarbon SA Slatina, SC TMK Artrom SA Slatina etc. Depoul Goleşti reprezintă prin poziţia geografică o unitate de tranzit, având, astfel, numai două direcţii, şi anume: Goleşti - Bucureşti şi Goleşti - Piteşti. Alăturat prezentăm evoluţia principalilor indicatori de cantitate şi calitate pe anii 2007 şi 2008 pentru Depoul Piatra Olt, cât şi separate pentru PII Piteşti, care până la 01.04.2008 a făcut şi această parte din cadrul Depoului Piatra Olt, astfel: 2007 Depoul Piatra Olt: Depoul exploatare marfă Piatra Olt pe anul 2007 a avut de realizat, conform programului impus o prestaţie de 627 milioane tone br./km la o valoare absolută de 5970 tone motorină, rezultând un consum specific de 9,52 mil tone br./km. Depoul exploatare marfă Piatra Olt pe anul 2007 a realizat o prestaţie de 554,8 mil tone br./km, în procent de 88,4% faţă de plan; acest fapt a dus la realizarea unui consum de combustibil de 4929,2 tone motorină, rezultând un consum specific de 8,88 mil.tone br./km, în procent de 93%. PII Piteşti: PII Piteşti, a avut pe anul 2007 de realizat, conform programului impus, o prestaţie de 597 milioane tone br./km, la o valoare absolută de 5600 tone motorină, rezultând un consum specific de 9,38 mil.tone br./km. PL Piteşti pe anul 2007 a realizat o prestaţie de 536,3 mil.tone br./km, în procent de 89,8% faţă de plan; acest fapt a dus la realizarea unui consum de combustibil de 4747,5 tone motorină, rezultând un consum specific de 8,85 mil.tone br./km, în procent de 94,4%. Făcând raportul între cele două unităţi se observă că Depoul Piatra Olt are o prestaţie valoric mai mare faţă de PII Piteşti, rezultând astfel un procent de 103,4% ( 554,8 : 536,3) ; 2008 Depoul Piatra Olt: Depoul exploatare marfă Piatra Olt pe anul 2008 a avut de realizat, conform programului impus, o prestaţie de 501 milioane tone br./km, la o valoare absolută de 4510 tone motorină, rezultând un consum specific de 9,00 mil.tone br./km. Depoul exploatare marfă Piatra Olt pe anul 2008 a realizat o prestaţie de 499,3 mil tone br./km, în procent de 99,7% faţă de plan; acest fapt a dus la realizarea unui consum de combustibil de 4056,9 tone motorină, rezultând un consum specific de 8,12 mil tone br./km, în procent de 90,2 %. PII Piteşti: PII Piteşti, pe anul 2008 a avut de realizat conform programului impus o prestaţie de 457 milioane tone br./km la o valoare absolută de 4155 tone motorină, rezultând un consum specific de 9,09 mil tone br./km. PII Piteşti pe anul 2008 a realizat o prestaţie de 430,3 mil tone br./km, în procent de 94,2 % faţă de plan; acest fapt a dus la realizarea unui consum de combustibil de 3649,5 tone motorină, rezultând un consum specific de 9,48 mil tone br./km, în procent de 93,3%. Menţionăm faptul că PII Piteşti s-a transformat la data de 01.04.2008 în Depoul Goleşti, iar până atunci acesta a aparţinut de Depoul Piatra Olt. De asemenea, făcând raportul între cele două unităţi pe anul 2008, se observă că Depoul Piatra Olt are o pretaţie mai mare faţă de PII Piteşti, rezultând un procent de 116% (499,3 : 430,3) ; În anul 2007, Depoul Piatra Olt a utilizat un total parc active de 4220 locomotive, faţă de 3197 la PL Goleşti, rezultând astfel un procent de 132%, superior pentru Depoul Piatra Olt, în comparaţie cu Depoul Goleşti. În anul 2008, Depoul Piatra Olt a utilizat un total parc active de 4880 locomotive, faţă de 3617 la PII Piteşti, rezultând astfel un procent de 135%, superior pentru Depoul Piatra Olt, în comparaţie cu Depoul Goleşti. Depoul Piatra Olt în anul 2007 realizează 514862 km faţă de norma impusă de 572244 km, în procent de 90%, iar PL Goleşti realizează 525740 km, faţă de 613940 km, în procent de 85,6% " Făcând comparaţia între cele două unităţi se observă faptul că Depoul Piatra Olt realizează un procent mai mare. Depoul Piatra Olt în anul 2008 realizează 426926 km faţă de norma impusă de 432283 km, în procent de 98,8%, iar PL Goleşti realizează 369418 km, faţă de 433734 km, în procent de 85,2%,demonstrându-se astfel ca şi în anul 2008 Depoul Piatra Olt realizează principalii indicatori de tracţiune în procent mai mare faţă de Depoul Goleşti. Utilizarea locomotivelor în anul 2007, la remorcarea trenurilor directe de marfă, a fost de 2097 locomotive realizat, faţă de 2254 locomotive planificat, rezultând astfel un procent de utilizare a acestora de 93%. La PII Piteşti au fost utilizate 1847 locomotive, faţă de 2284 locomotive planificate, rezultând astfel un procent de 80,9% la PII Piteşti. Comparând cele două unităţi se observă faptul că Depoul Piatra Olt utilizează un procent superior faţă de PII Piteşti, de 114% (2097 : 1847); Utilizarea locomotivelor în anul 2008, la remorcarea trenurilor directe de marfă, a fost de 1879 locomotive realizat, faţă de 1829 locomotive planificat, rezultând astfel un procent de 102,7%. La PII Piteşti au fost utilizate 1315 locomotive, faţă de 1735 locomotive planificate, rezultând astfel un procent de 75,8% la PII Piteşti. Comparând cele două unităţi şi pe anul 2008 se observă faptul că Depoul Piatra Olt utilizează un procent superior faţă de PII Piteşti de 142,8% (1879 : 1315); Depoul Piatra Olt are un parc de gestiune de 26 locomotive tip LDE, 8 locomotive tip LDH, 1 locomotivă LDM şi 1 locomotivă tip LDH-180, iar PII Piteşti are un parc de lucru,şi nu de gestiune, de 24 locomotive tip LDE, acestea aflându-se în parcul de gestiune al Depoului Craiova, şi 5 locomotive tip LDH, care se află în parcul de gestiune al Depoului Piatra Olt. Se observă astfel că prin numărul de locomotive (parc de gestiune şi parc de lucru) care se deţin, Depoul Piatra Olt este superior faţă de PII Piteşti, permiţându-i astfel şi o prestaţie net superioară. Pe langă prestaţia la trenurile directe de marfă, Depoul Piatra Olt asigură două locomotive cu contract de închiriere pentru Exploatările Miniere din Alunu şi Berbeşti ce asigură compunerea şi formarea navetelor de cărbune de la fronturile de încărcare şi scoaterea acestora în staţiile CF Berbeşti, respectiv Alunu, în vederea expedierii acestora către beneficiar (CET Govora, CET Braşov, CET Işalniţa, CET Bacău) şi locomotive de manevră specială în staţiile Râureni, Govora, Piatra Olt şi Slatina, deservind principalii beneficiari amintiţi mai sus. Faţă de cele menţionate, considerăm faptul că Depoul exploatare marfă Piatra Olt dispune de toate resursele necesare (resurse umane, resurse tehnice - parc de gestiune) şi dotările tehnice necesare pentru realizarea întregului ciclu de revizii planificate la locomotivele de tip LDE şi LDH, cât şi a altor intervenţii accidentale ce pot apărea - înlocuire GP, MET, inversării de osii. Având în vedere poziţia geografică a Depoului exploatare marfă Piatra Olt ca şi nod de cale ferată, cât şi dotările tehnice pe care le deţine, nivelul prestaţiei pe care îl are, cât şi tradiţia şi experienţa în exploatarea, întreţinerea şi repararea materialului rulant, se impune funcţionarea unităţii ca depou în cadrul complexului CFR Piatra Olt ca un tot unitar (RCM, CCP, Depou, Revizie). Cele prezentate mai sus reprezintă singurele criterii de gradare sau de degradare a unităţilor, şi nimic altceva pe langă acestea, indicatorii tehnici şi economici conferă dreptul acestui obiectiv să funcţioneze în continuare ca depou! |
|
||||
|
Domnul Victor-Raul Soreanu-Surdu: "Chestiunea ţărănească" "Reducerea bugetului la agricultură este o greşeală cu urmări grave asupra producţiei agricole autohtone" Suntem în luna aprilie, campania de însămânţări de primăvară a început de mult, agricultorii se grăbesc să prindă epocile optime şi să conserve cât mai multă apă în sol. În intervenţiile anterioare, atât în plen, la dezbaterea bugetului de stat pe anul 2009, cât şi cu prilejul altor analize am afirmat şi am demonstrat cu argumente că pentru anul 2009 agricultura a primit cel mai mic buget din ultimii 20 de ani. Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul nu au modificat în bine prevederile proiectului de buget nici după intervenţiile din comisie şi nici după dezbaterile din plenul Parlamentului. Sunt cunoscute lipsurile cu care se confruntă fermierii şi insist şi cu această ocazie că numai o intervenţie puternică a statului în agricultură ar putea repune în condiţiile de producţie durabilă terenul şi animalele. În ultimele zile circulă unele informaţii că Guvernul intenţionează să efectueze o rectificare bugetară, şi în loc să fie suplimentat, bugetul la agricultură urmează să fie redus. Mă opun şi pe această cale acestei măsuri şi fac acest gest în numele celor 78 de mii de locuitori ai Colegiului nr.6 Ştefan cel Mare, din judeţul Neamţ. Atrag atenţia Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Guvernului şi invit pe colegii deputaţi să revadă declaraţiile oficialilor la preluarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale după alegeri şi vă rog să constataţi că prin reducerea bugetului la agricultură, vom mări importurile la produsele agroalimentare şi vom reduce producţia internă agricolă, aşa cum din păcate s-a procedat din 1990 şi până în prezent. Măsura reducerii bugetului la agricultură va avea drept consecinţă creşterea datoriei externe şi dezechilibrarea balanţei de plăţi. |
|
||||
|
"112 - bani europeni pentru tinerii fermieri" Declaraţia mea politică de azi vine în sprijinul agriculturii din judeţul Botoşani, pe care îl reprezint în Parlament. Foarte mulţi dintre dumneavoastră asociază expresia "112" cu numărul special de urgenţă. Despre o urgenţă vreau şi eu să vorbesc în prezenta declaraţie politică. Este vorba despre agricultura botoşăneană. Puţini sunt cei care cunosc că 112 este şi numărul unei măsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, masură care se referă la instalarea tinerilor fermieri. În cadrul Măsurii 112, tinerii cu vârsta de maxim 40 de ani pot beneficia de fonduri nerambursabile în valoare maximă de 25.000 de euro pentru a pune bazele unei afaceri în domeniul agriculturii. Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 10.000 de euro pentru o exploataţie agricolă cu şase unităţi de dimensiune economică, valoarea unei astfel de unităţi fiind de 1.200 de euro. Această valoare se calculează în funcţie de terenul, animalele sau utilajele agricole pe care le deţine exploataţia respectivă. Sprijinul de instalare va fi acordat în două tranşe de plată. Astfel, prima tranşă va fi acordată la aprobarea solicitarii pentru acordarea sprijinului şi este de 60% din valoarea ajutorului pentru instalare. A doua tranşă, de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare, se acordă la îndeplinirea acţiunilor prevăzute în planul de afaceri, pe care solicitanţii trebuie obligatoriu să îl întocmească. Din nefericire, în acest an, doar 4 fermieri botoşăneni vor obţine finanţare de la Uniunea Europeană prin intermediul Măsurii 112 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Chiar dacă numărul celor care au solicitat acest sprijin a fost mai mare, proiectele acestora nu au fost eligibile. Dar există, de asemenea, în baza de date a Oficiului de Consultanţă Agricolă aproximativ 50 de potenţiali beneficiari. Întrebarea este ce se poate face ca aceşti tineri să întocmească şi să depună proiecte eligibile? Din ce în ce mai des auzim că atragerea de fonduri europene este cea mai la îndemană soluţie de a depăţi criza economică. De asemenea, auzim tot mai multe voci care reclamă faptul că tinerii nu mai doresc să rămână în mediul rural pentru că nu au şanse să se descurce în actualele condiţii economice pentru a-şi asigura un trai decent lor şi familiilor lor. Iată de ce fac un apel la autorităţile locale şi centrale să intensifice mai mult activitatea de consultanţă şi de sprijinire a tinerilor fermieri, astfel încât aceştia să beneficieze de banii europeni şi să dea un nou sens, de data aceasta fericit, expresiei "112". |
|
||||
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: "Un ministru supermincinos" care afundă sistemul de sănătate în cea mai gravă criză" Când am citit comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii din data de 1 aprilie 2009, prin care se informa că este prima dată din 1990 când se reduc preţurile la medicamente, am crezut iniţial că s-a strecurat o greşeală, apoi că este o glumă proastă de 1 aprilie dar, citind cu atenţie, am înţeles că ministrul Bazac minte ca şi cum respiră, minciuna şi jocul ieftin de imagine fiind starea lui naturală. Oricum la altceva nu se pricepe şi cred, dupa aproape patru luni de mandat, că nici nu poate. Domnul Bazac este atras exclusiv de maşinile scumpe, specifice îmbogăţiţilor vremii, dar este şi un social-democrat bogat care plânge de mila săracilor care nu se pot plimba cu Ferrari. Probabil nu a stat prea mult prin România, ca să îşi dea seama ce se întâmplă. Însă nici consilierii dumnealui, nici angajaţii personali nu l-au informat că am purtat ample discuţii pe seama reducerii preţurilor la medicamente iar pentru că am redus preţurile cu circa 24% în doi ani am fost acţionat în justiţie de reprezentanţii industriei farmaceutice. Din fericire, justiţia mi-a dat dreptate şi ultimul proces a fost câştigat săptămâna trecută, iar rezultatul a fost comunicat şi Ministerului Sănătăţii, lucru pe care ministrul ar fi trebuit să îl cunoască. Aţi constatat că acest ministru nu vede, nu aude, nu simte nimic, doar ce îi convine, în rest tace şi face în folosul PSD şi al lui personal. Aţi mai văzut că acest ministru nu ştie nimic din ce se întâmplă în ministerul la care a fost învestit, însă se laudă cu lucruri care nu îi aparţin. Deşi ştie că de la 1 aprilie preţurile la medicamentele româneşti cresc, că de la 1 februarie preţurile la toate medicamentele din import s-au mărit, vine după două luni să ne comunice că este prima dată din 1990 când marea lui performanţă managerială se manifestă în reducerea preţurilor la medicamente. Sunt câteva produse la care preţul revine la nivelul din 2008, dar la foarte multe preţul se majorează, şi sunt exemple pe care deja le-am transmis opiniei publice. Acest ministru trebuie să îsi prezinte scuze pentru că a minţit şi dă dovadă în mod repetat de populism ordinar, iar pentru faptul că avem un ministru mincinos, îi solicit demisia imediat, pentru că minciuna nu face casă bună cu un demnitar. Sper ca şeful de partid, şeful administrativ şi marele conducător să îi ceară demisia sau să-l demită pe cel care face de râs orice guvern. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată: "Adrian Dohotaru - 70". A rămas în amintirea celor care l-au cunoscut, indiferent la ce vârstă, cu înfăţişarea-i demnă de a fi sculptată în marmură: drept, vertical, capul bine înfipt între umeri, marcat de o podoabă capilară bogată, prelungită bogat peste guler. Zâmbea feciorelnic, mişcând ochii de o frumuseţe aparte către chipul celui cu care vorbea. Profil de efigie romană, de fixat pe columna intelectualităţii române din cea de a doua parte a veacului trecut. Aparţinea Transilvaniei, unde şi-a desăvârşit studiile. În oraşul de la poalele Felecului şi-a rotunjit an de an zestrea de carte, în admiraţia vestiţilor cărturari ce au onorat cu prezenţa lor amfiteatrele de pe Someş. Povestea celor apropiaţi cum dintr-o admiraţie niciodată secată aştepta pe treptele de la Clubul studenţilor ora la care Lucian Blaga, terminându-şi slujba zilnică de modest funcţionar la Biblioteca Universitară, pleca spre casă, Lebădă Tăcută, ducând cu el în minte munţi de cărţi şi manuscrise adunate de-o viaţă iar în suflet chinuitoare întrebări, cu speranţa că le va da de cap. Evoca drept o rană deschisă în inima sa momentul când a părăsit Clujul său drag pentru a se stabili în capitală. Norocul a venit din uşurinţa cu care îşi făcea prieteni. Se ivea, ca o alinare, sosirea la Bucureşti, a altor amici din tinereţe, foşti colegi de universitate ori promiţătoare condeie alături de care bătuse în poarta redacţiilor ardelene. Chemat să se exprime prin scris, a avut şansa de a demonstra câte ştie şi ce poate realiza. În pagina gazetelor la care a lucrat ori a colaborat, semnătura lui Adrian Dohotaru strălucea asemeni stelelor pe bolta cerească. Era făcut să comunice cu alţii, să întârzie asupra a ceea ce prezentul oferea spre observaţie şi reflecţie. Ştia atât de bine să toarne faptul de viaţă în filigranul potrivit, compus cu migală şi admirabilă pricepere, provocând la lectură, atracţie şi incontestabilă încântare. Stăpânea şi manevra cu voluptate regulile şi imensele resurse ale verbului. Pasiune de istoric putea fi concurată doar de iubirea dovedită faţă de "Patria noastră - limba română", cum se exprima un clasic al literaturii noastre doar cu câţiva ani mai mare decât el, Nichita Stănescu. Gazetarului de superioară distincţie de la "Viaţa studenţească", "Amfiteatru", "Flacăra" i s-a alăturat, previzibil, scriitorul. Adrian Dohotaru a ştiut să-şi găsească timp pentru a trece graniţa dintre publicistică şi literatură, confirmând ceea ce cunoscătorii prevedeau demult - soliditatea condeiului şi varietatea registrului de exprimare. Nu de puţine ori constatăm câtă distanţă se aşează între ceea ce merită omul prin toate câte reuşeşte şi felul în care este răsplătit. Spun aceasta cu gândul la o seamă de încercări ce nu l-au ocolit. Viaţa s-a dovedit uneori ingrată, nedreaptă, nepăsătoare. Dar, firea gingaşă, aşezată, ascultătoare care era Adrian Dohotaru a ştiut să strângă din dinţi când a fost cazul, să încordeze fiinţa şi voinţa pentru a putea trece mai departe. După Revoluţie, a fost chemat în prima linie a presei noastre democratice. A răspuns cu entuziasm investiţiei de încredere de care se bucura şi a acceptat să preia funcţia de locţiitor al directorului general al Agenţiei Naţionale de Presă. Prestaţia sa deosebită a determinat autorităţile timpului să-l încadreze în corpul diplomatic al României, în calitate de locţiitor al ministrului afacerilor externe, desemnat să coordoneze vasta activitate de difuzare a culturii noastre peste graniţe. S-a implicat admirabil în acest obositor, dar atât de înălţător demers. L-am fi putut saluta astăzi, 5 aprilie 2009, aici, printre noi, alături de consătenii săi (din Petrova, Maramureş), alături de cei ce l-au cunoscut şi preţuit - rude, prieteni, colegi de şcoală şi de profesie. Dar prin voia Celui de Sus, a fost să fie altfel. A plecat dintre noi nedrept de repede, pe neaşteptate, mult prea devreme. Se afla în vizită oficială dincolo de Prut. Plecase de la Chişinău, urmând a ajunge la Odessa, unde trebuia să oficieze dezvelirea la malul mării a unui bust al poetului nostru naţional, Mihai Eminescu. Intenţiile au fost cu brutalitate stopate. Adrian Dohotaru a căzut pradă unui accident rutier. Peste scurt timp, avea să fie condus pe ultimul drum, la cimitirul Bellu din capitală. Acolo, pe catafalcul din Biserica Silvestru din capitală, în cursul slujbei ţinute de legendarul părinte Galeriu, prietenii i-au putut privi pentru cea din urmă oară chipul marcat de suferinţe, împodobit cu nobleţe de părul său tot mai rar şi mai alb. Ne gândim toţi în această clipă că Adrian Dohotaru putea fi printre noi în ceasul aniversar ce i-l consacrăm azi. Mă şi întreb dacă pentru moment nu ne-am putea propune să ignorăm realitatea crudă şi să ne închipuim că Adrian Dohotaru se află de faţă. Atât cât să-i adresăm admiraţia noastră pentru toate faptele ce l-au consacrat ca publicist, scriitor, diplomat. Ca intelectual, dincolo de toate. Adrian Dohotaru - un destoinic şi vrednic fiu al acestui colţ de plai românesc - putea să ni se înfăţişeze astăzi la respectabila vârstă de 70 de ani. Noi, cei de după el, ne facem o datorie din a-i păstra vie amintirea luminoasă prin care rămâne vizibil de la distanţă în istoria literaturii, a presei, a diplomaţiei române, în cartea sfântă a culturii naţionale. |
|
||||
|
"Păstrarea locurilor de muncă, prioritate în contextul crizei economice mondiale" În condiţiile crizei economice majore, consider că păstrarea locurilor de muncă, dar şi crearea unora noi trebuie să fie priorităţi pentru clasa politică. Deşi anul 2009 va fi unul dificil pentru români, cele mai importante probleme la care trebuie să găsim soluţii sunt de păstrare a locurilor de muncă şi diminuare a efectelor crizei. Guvernul a alocat în acest an 20% din buget pentru investiţii, deci avem resursele pentru modernizarea ţării în următoarea perioadă, dar ţine de noi, oamenii politici, cât de rapid şi bine vom utiliza aceste resurse financiare. În calitate de deputat, susţin iniţiativa premierului Emil Boc de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, dar şi a sporurilor speciale acordate demnitarilor, pentru că şi noi trebuie să participăm la reducerea cheltuielilor, în situaţia de criză în care se află România. Acordul cu FMI presupune îngheţarea salariilor şi reducerea sporurilor, iar acest lucru a creat nemulţumiri, dar, în condiţii de criză, trebuie să luăm măsuri care nu sunt tocmai plăcute. Efortul nostru, al românilor, trebuie să fie comun în încercarea de a trece cu efecte minime prin această situaţie de criză. În asemenea momente, sindicatele şi administraţia trebuie să devină parteneri. Avem nevoie de o abordare lucidă a crizei economice, pentru a nu se crea factori de stres care ar putea agrava situaţia. Potrivit datelor statistice prezentate de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, la sfârşitul lunii februarie erau înregistraţi 480.000 de şomeri, dintre care peste 70% provin din mediul privat. În aceste condiţii, devine important în acest an ca Guvernul şi Parlamentul să adopte măsuri legislative care să ajute la păstrarea locurilor de muncă. Putem să păstrăm bugetul în echilibru doar dacă păstrăm locurile de muncă, dar dacă oamenii nu vor înţelege că trebuie să renunţe la greve şi nu vor vrea să renunţe la anumite sporuri, problemele vor continua să se amplifice. În calitate de deputat PD-L fac un apel la clasa politică: să-şi concentreze toate eforturile pentru păstrarea locurilor de muncă existente astăzi şi pentru crearea de noi locuri de muncă! |
|
||||
|
Fac parte din generaţiile care au crescut cu spaima că au uitat să stingă lumina când au ieşit din casă, care au fost învăţate că trebuie să crească "pe întuneric şi pe frig, fără să consumi nimic". Ani de zile părinţii mei au economisit pentru că eu să pot face şcoală, să trăiesc mai bine decât ei şi, probabil, să nu mai fiu nevoit să economisesc la fel de strict ca şi ei. Sunt convins că, fără să mărturisesc aceasta, între speranţele mele îşi făcuse loc şi aceea că într-o zi criteriul consumului energetic nu-mi va mai cenzura cumpărăturile. Una peste alta, dezideratul independenţei economice a României a găsit şi în mine un entuziast adept şi susţinător. În timp, ar fi fost de aşteptat să devin mai circumspect în definirea speranţelor mele. Nu mi s-a întâmplat aşa, ba, dimpotrivă, am continuat să cred şi să sper că ziua în care nu vom mai depinde de import energetic nu este departe. Dar, încă odată s-a dovedit că prea multe speranţe dăunează grav şi am fost obligat să aflu că managementul defectuos al trecutei guvernări lasă aşteptările noastre fără răspuns. Şi asta pentru că nu mai avem banii necesari pentru construcţia celui de al treilea şi al patrulea reactor de la Cernavodă. Să detaliem puţin. Pentru început, Compania Naţională Nuclearelectrica urma să participe, alături de alţi cinci investitori străini în compania de proiect, deţinând un procent de 20%, ceea ce se traducea în participarea la investiţie cu activele în valoare de 350 milioane euro, existente pe platforma Cernavodă, fără alte contribuţii financiare. Dar, încă un "dar", cică un sondaj de opinie practicat în zonă a evidenţiat că locuitorii din arealul cu pricina nu văd cu ochi buni prezenţa atâtor investitori străini în zonă. Sper că m-am făcut bine înţeles! Nu eventualele pericole în exploatare, nu prezumtive şanse de poluare, nu calificarea celor care urmau să exploateze instalaţiile "îngrijorau" locuitorii, ci împărţirea procentelor între investitori. Că va fi fost o refulare a unor raţionamente de tipul "Nu ne vindem ţara", că va fi fost chiar temerea că ni se va sufla de sub nas mult aşteptata independenţă energetică, cert este că statul, grijuliu cu temerile cetăţenilor săi, s-a răzgândit, şi Nuclearelectrica a fost obligată să devină fericita deţinătoare a 51% din compania de proiect, botezată între timp - Energonuclear. Numai că acest lucru a "asigurat" părţii române şi responsabilitatea unei contribuiţii de 2,04 milioane de euro la investiţie, din care, 800 de milioane euro din Fondul Naţional de Dezvoltare. Practic, aceşti 800 de milioane de euro sunt bani care ar trebui să fie eliberaţi gradual, primii 20 de milioane având termen de virament în acest an. Restul participării (până la concurenţa celor 51% din Energonuclear) au acoperire în activele de pe platforma Cernavodă, alocările bugetare pentru apa grea produsă de Regia Autonomă de Activităţi Nucleare, împrumuturi garantate de stat, fonduri proprii, apa grea din rezerva Nuclearelectrica şi listarea la bursă. Bine gândit şi frumos realizat! Doar că în Fondul Naţional de Dezvoltare nu mai sunt bani! Nici un leu! Absolut nimic! Sumele obţinute din vânzarea BCR a companiilor din energie şi utilităţi, despre care fostul premier declara că vor fi investite în infrastructură prin proiecte concrete, au dispărut deocamdată fără urmă. Vorbim de circa 11 miliarde de lei. Aşa că Nuclearelectrica declară că sumele prevăzute a se aloca proiectului în acest an vor fi asigurate în exclusivitate din contribuţiile investitorilor străini. Ştiţi dumneavoastră, ăia cărora nu le-am vândut ţara! După care vom mai vedea! Şi, ca să "vedem" mai bine, termenul iniţial de punere în funcţiune a celor două reactoare, şi odată cu el speranţele mele şi ale altora, tare mulţi, a fost decalat, pentru început cu un an! La multe şi noi speranţe, doamnelor şi domnilor colegi! |
|
||||
|
"Mircea şi Traian, la famiglia din Cotroceni" Preşedintele Traian Băsescu a gafat din nou în relaţia cu societatea civilă, jignind un reprezentant al presei, ce-i drept, de această dată pe un ton mai blând. El s-a adresat cu un altfel de "Măi", unul mai moderat, unui ziarist, ca să ne arate că a trecut peste faza "găozar", "ţigancă împuţită" sau "păsărică", însă fondul problemei rămâne. Prestaţia preşedintelui, după cinci ani de mandat, nu s-a schimbat, traiul la Palatul Cotroceni nu l-a cizelat deloc, "greaua moştenire" de pe vapor nefiind depăşită. El a dovedit că este incapabil să îşi asume răspunderea de a da răspunsuri la întrebări fierbinţi, aceste tertipuri fiind o marcă pentru panică. În lipsa argumentelor, preşedintele preferă să jignească, mizând că astfel va închide gura presei. "O presă bună este o presă care te critică fără să te jignească", declara Traian Băsescu în urmă cu trei ani. Se pare că şi situaţia reciprocă ar fi valabilă... De altfel, preşedintele Băsescu este debusolat, fuge nu doar de reprezentanţii mass-media, pentru că îl ajung întrebări grele, ci şi de populaţie, băile de mulţime fiind de domeniul trecutului. În schimb, fratele domniei sale, pe nume Mircea, adoptă băile de televiziuni, însă preluând duiosul grai al fratelui Traian, calcă în picioare bunul-simţ şi limba română, apelativul de "găozar" fiind readus în primul plan, ca o relicvă dragă familiei Băsescu. Toleranţa românilor a ajuns şi ea la liman pentru că, în aceste vremuri fără prea multe modele, Traian Băsescu ar trebui să fie un exemplu chiar şi prin discurs, iar nu cel mai aprig jucător în cuvinte insultătoare. Un adevărat preşedinte se impune prin prezenţa lui sobră, el trebuie să domine prin inteligenţă şi printr-un comportament ireproşabil. Traian Băsescu nu a fost ales de români pentru a se da în spectacol ori de câte ori are ocazia. Dacă în relaţia cu societatea civilă sau cu presa vrea să se afirme prin cuvinte tăioase, pe plan extern, acolo unde rolul său este primordial, preşedintele adoptă, din păcate pentru români, atitudinea unui spectator muţit de actorii politici internaţionali. Şi poate că mai bine tace, pentru că altfel cine ştie ce scăpări verbale ar mai putea avea. Probabil că şeful statului uită că este persoană publică de rang înalt şi că prin tot ceea ce face şi spune îi reprezintă pe români. În fişa postului de preşedinte de stat obligaţiile atârnă foarte greu, iar dacă toate acestea par o povară prea grea pentru Traian Băsescu, atunci nu trebuie să se mai obosească pentru a cere din nou votul electoratului. |
|
||||
|
"Compromiterea puterii judecătoreşti, a autorităţilor ordinii şi securităţii publice - o stare de fapt, consecinţă a crizei ca doctrină politică a aleşilor poporului român" Ce suntem noi, aleşii naţiunii, atunci când asistăm pasivi la prăbuşirea în negura totalitarismului a instituţiilor ordinii şi securităţii publice, când tolerăm practici şi evoluţii periculoase în procedurile de aplicare a legii, când vedem abuzul împotriva libertăţii cetăţeanului şi încălcarea demnităţii umane şi, pe deasupra, toate acestea transmise în direct, zile la rând, de reporteri nespecializaţi în domeniile apărării libertăţilor individuale şi ale activităţilor de impunere a legii, a căror prestaţie, în consens cu politicile editoriale, fac jocul celor interesaţi în a înspăimânta şi teroriza o naţiune? Complici şi favorizatori deghizaţi în parlamentari, asta suntem! Săptămâna trecută s-au comis abuzuri de neimaginat. Parchetul, poliţia şi justiţia şi-au dat mâna şi au declanşat o operaţiune scandaloasă de ridicare şi reţinere a unui cetăţean român, într-o regie de film cu mari gangsteri şi criminali periculoşi, transmis în direct, pe care justiţia, în prima instanţă, a validat-o cu o motivare care substituie dreptul cu interesul politic de moment al demnitarului suprem, care a dorit să comute atenţia opiniei publice de la nişte scandaloase afaceri de familie către "un nou om al zilei" şi o nouă criză. Cetăţeanul român în cauză nu a luat viaţa nimănui, nu a săvârşit crime împotriva securităţii naţionale, nu a fost învinuit de tâlhărie şi nici de viol, nu s-a dus să arunce grenade peste gardul Palatului Cotroceni şi nici nu a tăiat cablurile de alimentare cu curent electric ale Palatului Victoria, în vecinătatea căruia îşi are reşedinţa în Bucureşti. Dimpotrivă, este preşedintele unui partid, un important contribuabil, capul unei familii respectate, patron al unui important club de fotbal, un bun creştin-ortodox, ctitor de aşezăminte bisericeşti şi autor a numeroase acte de caritate. Nu este, însă, mai puţin adevărat că persoana publică în a cărei demnitate s-a intrat cu cizmele agenţilor forţei publice a avut temeritatea să-i facă anumite reproşuri agentului suprem al apărării demnităţii românilor, preşedintele Traian Băsescu. După ce o ţară întreagă a văzut ce mostre de "stat de drept" şi "justiţie imparţială", de dispreţ al demnităţii şi desconsiderare a drepturilor fundamentale i-au fost administrate, cu ură şi sete de răzbunare, binecunoscutei persoane publice, puţini mai sunt cetăţenii acestei ţări care să nu se teamă pentru libertatea lor. În numele demnităţii umane, consacrate de primul articol al Constituţiei României ca valoare supremă şi, deci, intangibilă, somez următoarele autorităţi publice, prin miniştrii şi şefii lor, Ministerul Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti, procurorul-general de pe lângă Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul administraţiei şi internelor şi inspectorul general al poliţiei să prezinte Parlamentului temeiurile constituţionale în a căror bază, prin norme şi proceduri interne ale sus-numitelor instituţii, este anulată garantarea demnităţii umane proclamate de primul articol al Constituţiei României, respectiv: 1. Temeiul legal al reţinerii persoanelor în prezenţa presei, cu scenariul şi evidenta regie de montare a unei mediatizări negative, puternic intruzive în viaţa familială şi privată. 2. Actul normativ cu sediul procedurii de reţinere a unei persoane. 3. Cine aprobă şi în ce condiţii reţinerea unei persoane? Ce documente se întocmesc privind modul de acţiune la o reţinere? 4. Cine şi pe ce bază dispune compunerea şi tăria efectivelor şi dotările echipei operative care efectuează reţinerea? 5. Cine şi cu ce scop anunţă presa să însoţească echipa operativă de reţinere şi care sunt criteriile după care sunt alese persoanele a căror demnitate trebuie lovită prin orchestrarea, declanşarea concomitentă a campaniei de presă? 6. Există o procedură standard privind reţinerea? Prevede aceasta prezenţa presei? 7. Există prevederi ale procedurilor de reţinere care să oblige la: 7.1. Respectarea prezumţiei de nevinovăţie; 7.2. Comunicarea motivului reţinerii în prezenţa unui avocat; 7.3. Nefolosirea practicilor de reţinere prin care persoana în cauză să fie lezată în demnitate, reputaţie şi dreptul la imagine, viaţa familială şi privată. Poporul care ne-a trimis să-l reprezentăm în Parlament are trista experienţă a poliţiei verzi, legionare, şi a poliţiei roşii, comuniste. Oricât au fost de temute şi urâte poliţiile verde şi roşie, poliţia cagulelor negre este pe cale să-şi depăşească predecesoarele. Nu avem nevoie de telejustiţie. Telejustiţia, acest spectacol al decadenţei valorilor dreptului şi democraţiei, nu face altceva decât să compromită puterea judecătorească şi să adeverească obedienţa care-i anulează independenţa. Fac apel la colegii deputaţi din comisiile cu atribuţii de control şi supraveghere în domeniile activităţii poliţiei, apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, cercetării abuzurilor şi corectării insuficienţelor legislative să ia act oficial de necesitatea curmării abuzului şi restabilirii ordinii şi a legii în ceea ce priveşte garanţiile constituţionale ale demnităţii omului şi libertăţii individuale. |
|
||||
|
"Cine conduce România?" Conform Constituţiei României art.1 alin.(4): "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale". La data de 24 martie 2009, procurorii anticorupţie au luat măsura reţinerii pe termen de 24 de ore a mai multor persoane, printre care şi Şerban Ilie Cornel, directorul DGIPI din cadrul MAI, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine de foloase; Pitcovici Petru, şeful Diviziei Operaţiuni din cadrul DGA din MAI, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorilor. Comisarul şef Cornel Şerban a fost numit la conducerea DGIPI pe 15 martie. Până atunci, timp de o lună, el a asigurat interimatul acestei instituţii. Menţionăm că la conducerea ministerului, în acest timp, s-au perindat trei miniştri, ultimul fiind Dan Nica, şi în prezent ministrul care l-a şi titularizat pe funcţie pe Cornel Şerban. Reţinerea celor doi s-a făcut în urma unui autodenunţ al unui ofiţer de judiciar din DNA, anume Motoc, care a reclamat faptul că Şerban şi Pitcovici ar fi intervenit pe lângă el să soluţioneze favorabil cazul omului de afaceri Puiu Popoviciu - Băneasa Investments. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională l-a audiat, la cererea ei, pe domnul ministru Dan Nica. În legătură cu instalarea în fruntea DGIPI a domnului Şerban, atât ministrul, cât şi chestorii prezenţi la audieri au confirmat că, la data numirii, acesta nu avea niciun fel de caracterizare negativă, din contră, din verificările făcute rezulta că acesta era un ofiţer model, cu cele mai bune recomandări. Mai mult, domnul ministru Nica confirma că la acea dată DNA nu a adus la cunoştinţa ministrului faptul că ofiţerul era în cercetări, de asemenea, cum au fost informaţi conform declaraţiilor aceluiaşi ministru, nici primul-ministru sau preşedintele ţării. În continuare, ministrul Nica susţine că procurorii nu aveau obligaţia să informeze că domnul Şerban Cornel era în cercetarea DNA. Curioasă atitudine şi ignorare a legii, pentru că tot Constituţia ne spune că Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească. Conform art.132 din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, care ar fi trebuit încunoştiinţat de problemele pe care le are un om care urma să fie numit într-o funcţie guvernamentală cu rang de secretar de stat. S-a menţionat din nou separaţia puterilor în stat, lucru neadevărat, pe care l-am demonstrat. Înseamnă că cineva a dorit decapitarea DGIPI şi subordonarea ei politică unor alte interese. Cine şi de ce a făcut acest lucru nu cred că mai trebuie demonstrat. Singura întrebare care rămâne fără răspuns este: Cine conduce această ţară? |
|
||||
|
"O problemă de încredere" Situaţia restanţelor la creditele făcute de ieşeni a devenit, în această primăvară, de-a dreptul alarmantă. Din decembrie 2008 şi până la sfârşitul lui februarie 2009, datoriile neachitate la termen aproape că s-au dublat. Astfel, în numai trei luni, ratele neplătite au crescut cu 89% în judeţul Iaşi, de la 50 de milioane de lei în decembrie, la 93 de milioane de lei în februarie. Creşterea este resimţită atât la creditele în lei, cât şi la cele în valută, dar fac observaţia că ponderea restanţelor la creditele în valută a început să avanseze rapid în prima lună a anului, adică în perioada în care s-a consemnat prăbuşirea cursului de schimb. Din nefericire, situaţia se va agrava şi mai mult la finele lunii în curs, când este prognozată o creştere cu circa 200% a restanţelor la credite. Potrivit oamenilor de afaceri ieşeni, băncile - la rândul lor afectate de criza financiară - nu se mai grăbesc deloc să acorde credite. În acest mod, sistemul economic, în lipsă de lichidităţi, dă rateuri după rateuri, sute de firme din judeţul Iaşi fiind în pericol de faliment. Dat fiind acest context economic dificil, este cu atât mai important ca semnalele venite din partea instituţiilor centrale - şi mai ales din partea Guvernului - să fie pozitive şi cât mai coerente. Împrumutul contractat de România a stabilizat cursul de schimb şi chiar a întărit puţin puterea leului. Există informaţii că multe bănci deţin în acest moment sume mari de bani, dar că aşteaptă perioada oportună pentru a da din nou drumul la credite. Ca şi economia naţională, economia judeţului Iaşi are nevoie de lichidităţi. Acum, aceşti bani există. Până la urmă, totul se reduce la o problemă de încredere în instituţiile statului. |
|
||||
|
"Retragerea sau suplimentarea militarilor români?" Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă supune atenţiei un subiect de o importantă covârşitoare, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. Am ales acest moment deoarece pe zi ce trece citesc în mass-media despre militari români răniţi sau decedaţi pe câmpurile de luptă din afara graniţelor, iar aceste subiecte nu sunt tratate cu interesul cuvenit nici de către noi, parlamentarii, şi nici de celelalte instituţii implicate direct în acest proces. Mai mult, am ales să vă prezint şi să vă atrag atenţia asupra acestui subiect, deoarece Preşedintele României, Traian Băsescu, a considerat de cuviinţă să declare că România poate suporta dublarea trupelor româneşti aflate în Afganistan. Gravitatea acestei afirmaţii care poate lua forma unui angajament se regăseşte în faptul că aceasta nu a fost făcută fără o consultare transparentă a instituţiilor abilitate, iar argumente de genul respectării angajamentelor deja luate nu pot sta în picioare atâta timp cât acestea contravin interesului general. Demersul meu nu este acela de a critica o eventuală suplimentare a forţelor militare aflate în Afganistan, ci codresc începerea unei dezbateri publice pe baza acestui subiect, deoarece consider că numai aşa, prin prezentarea argumentelor pro şi contra ale acestor acţiuni, se poate ajunge la o decizie care să fie acceptată atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, fără a leza angajamentele deja semnate. Vă anunţ pe această cale că pe data de 6 aprilie 2009 i-am adresat domnului ministru Mihai Stănişoară o întrebare legată de acest subiect, precum şi de viziunea ministerului pe care îl conduce în privinţa suplimentării numărului de militari din Afganistan. Mai mult, în aceeaşi adresă, îl rog pe domnul ministru să înceapă o dezbatere publică pe marginea acestui subiect, deoarece consider că viaţa şi sănătatea soldaţilor români sunt puse în discuţie. Vă rog, pe această cale, stimaţi colegi, să reflectaţi atât asupra celor spuse de mine, cât şi asupra faptelor. Astfel, cred cu tărie că dezbaterea publică pe acest subiect este calea optimă prin care se va lua cea mai bună soluţie, ţinând cont de factorii interni şi internaţionali. Mai mult, nu trebuie uitat că noi reprezentăm interesele oamenilor din această ţară şi suntem responsabili în faţa lor de a lua cea mai bună decizie în privinţa unor subiecte atât de importante. În încheiere, aş vrea să adaug că atât angajamentele României de până în prezent, cât şi cele pe care dorim să le realizăm pe tema retragerii sau suplimentării numărului militarilor români din teatrele de operaţiuni din afara graniţelor, reprezintă un subiect care trebuie dezbătut deschis, iar rezultatul acestor dezbateri trebuie prezentat opiniei publice, însoţit de o motivare bazată pe argumente logice. |
|
||||
|
Fotbalul nostru, ca mai toate celelalte discipline sportive, este în mare suferinţă. După retragerea de pe gazon a generaţiei de aur, reprezentativa noastră de fotbal aproape că nu mai contează pe plan internaţional. Am ajuns să ne luptăm din greu cu Insulele Feroe şi să fim umiliţi de Lituania şi Serbia, la noi acasă. Situaţia pare de-a dreptul bizară dacă ne gândim că din fotbaliştii români care evoluează la cluburi cunoscute din Spania, Portugalia, Italia, Franţa, Germania, Rusia sau Ucraina - ca să nu mai vorbim de cei răspândiţi prin Ungaria, Grecia, Cipru, Kazahstan, China ori Coreea - s-ar putea alcătui două echipe reprezentative. Ne merge rău în fotbal, ca în toate celelalte domenii ale vieţii, fiindcă economia de piaţă a ucis, într-o foarte mare măsură dorinţa tinerilor de a ieşi în arenă din plăcere, şi nu obligaţi de contractele de sute de mii sau milioane de euro ori aţâţaţi de primele oferite de patronii cluburilor. Epoca romantică a fotbalului a murit demult, odată cu ieşirea din scena verde a unor glorii ale stadioanelor ca Bindea, Dobai, Pavlovici, Vintilă, Marian, Ozon, Petchovsky, Constantin, Mateianu şi atâţia alţii. Dar, prototipul care a marcat, ca un adevărat monstru sacru al gazonului, hotarul dintre fotbalul de suflet şi cel mercantil, a fost piteşteanul Nicolae Dobrin, cel care ne-a părăsit pentru totdeauna, cu un an şi jumătate în urmă. Spectatorii care se află la vârsta semicentenară sau cei cu tâmplele bine albite, în primul rând piteştenii, îşi amintesc de Nicolae Dobrin ca de un magician al fotbalului. Driblingurile sale uluitoare, care i-au făcut pe mulţi adversari să se plângă în faţa propriilor antrenori, căinându-se că piteşteanul le ascunde mingea, fentele sale total imprevizibile, pasele de o precizie matematică, dar mai ales şuturile la poartă, din care a înscris o sumedenie de goluri, ar putea să constituie astăzi un nepreţuit material didactic pentru toate şcolile de fotbal şi în acelaşi timp modele incontestabile pentru jucători de prima ligă şi din echipa naţională. Apariţiile lui Dobrin în Trivale, ca şi pe alte stadioane din ţară, erau aşteptate ca nişte veritabile spectacole de teatru, toţi cei din tribune aşteptând, din clipă în clipă, ca marele protagonist să-i emoţioneze cu vreo nouă şi memorabilă secvenţă pe care numai el ştia s-o inventeze, cu o naturaleţe şi o spontaneitate inegalabile. În cupele europene, ca şi în întâlnirile echipei naţionale, în care a debutat la 18 ani, Nicolae Dobrin era urmărit cu satisfacţie, cu admiraţie şi cu imensă încredere de milioane de oameni. Talentul său extraordinar i-a determinat pe magnaţii marelui club Real Madrid să încerce transferul fachirului Dobrin din Piteşti în capitala Spaniei. Legat prin mii de fire de Piteşti, prinţul din Trivale a declinat, mai mult ca sigur, aplauzele regelui Spaniei, rămânând, timp de două decenii, să-i delecteze cu jocul său pe români. Marele regret al acestui sportiv de excepţie este acela de a nu fi evoluat la Campionatul Mondial organizat în Mexic în 1970. S-au invocat atunci multe pretexte, unele mai ridicole decât altele, ca să explice absenţa sa din arena mondialului, dar până la urmă adevărul a ieşit la lumină. Recent, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a elucidat acest trist episod din viaţa marelui fotbalist. "Dobrin nu a jucat în Mexic - a spus oficialul argeşean - din cauza lui Pele. Este un adevăr pe care-l destăinui acum şi pe care l-am aflat de la directorul unui post străin de televiziune. Pele era atunci imaginea a tot ce însemna sport sau echipament sportiv. Dacă atunci ar fi apărut Nicolae Dobrin, spectatorii ar fi avut surpriza să vadă pe teren nu doar un Pele, ci doi. Dar un asemenea fapt ar fi demolat nu un simpli mit fotbalistic, ci contracte de publicitate de circa o sută de mii de dolari, bani foarte mulţi la acea vreme. Ca atare, Dobrin n-a ieşit în arenă, dar a rămas marele «Pele din Trivale»". Recent, la Muzeul Judeţean din Piteşti a fost lansat DVD-ul "Nicolae Dobrin - film documentar" realizat de TVR Media, cu sprijinul Consiliului Judeţean Argeş. DVD-ul înmănunchează peste 200 de secvenţe memorabile din jocurile susţinute de marele fotbalist piteştean de-a lungul carierei sale, la FC Argeş şi în echipa naţională. Această iniţiativă lăudabilă constituie un omagiu celui care a fost fenomenalul fotbalist Nicolae Dobrin, acel simbol al oraşului Piteşti şi al sportului românesc. |
|
||||
|
"Priorităţile în agricultură, în 2009, în perioada crizei financiare deja instalate". Având în vedere programul de guvernare şi instalarea crizei financiare în România, recomand o serie de măsuri pentru agricultura 2009, şi anume:
În condiţii de criză, statul trebuie să deţină mecanisme şi pârghii prin care să poată interveni direct. Consider că Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale trebuie să revizuiască competenţele şi capacităţile unor unităţi publice subordonate, cu rol în susţinerea politicilor guvernamentale. Pentru proiectele care au o perspectivă de implementare pe termen lung, trebuie elaborate, finalizate, adaptate programe (unele există), pentru a putea evalua atât costurile implementării, cât şi beneficiile generate de implementarea acestora. Unele din aceste proiecte pot avea obiective, generând un beneficiu imediat, cuantificabil, şi anume:
|
|
||||
|
Domnul Mihai Cristian Apostolache: Declaraţie politică Doresc să vă vorbesc astăzi despre o zonă încărcată de istorie, de frumuseţi naturale şi spirituale şi de oameni deosebiţi. Este vorba de Valea Teleajenului. Această parte a judeţului Prahova are toate calităţile pentru a putea concura cu zone din ţări precum Elveţia, Italia, Austria etc. Relieful, clima, zestrea spirituală, vegetaţia fac din ea o zonă atractivă pentru cine doreşte să o viziteze. Ceea ce lipseşte, încă, este o strategie de dezvoltare integrată, în special din punct de vedere turistic. Nu cred că este cineva care să nu fi auzit de cursurile Şcolii de Vară iniţiate la Vălenii de Munte de Nicolae Iorga, de Miron Radu Paraschivescu sau de pictorul Nicolae Tonitza. Nu cred că este cineva care nu şi-ar dori să aibă pe teritoriul localităţii sale un castru roman sau o moară de apă ce datează din secolul al XIX-lea, precum cele din localitatea Drajna. Nu cred că cineva nu a auzit de ţuica de Văleni sau de Teişani sau de singurul han de poştă, monument istoric de valoare naţională, de la Gura Vitioarei. Nu cred că sunt multe zone care se pot mândri cu mânăstiri precum Mânăstirea Crasna din localitatea Izvoarele sau Mânăstirile Cheia şi Suzana din Mâneciu. Nu cred că cineva nu şi-ar dori să călătorească pe un drum istoric ce datează din epoca romană, pe care se realiza în trecut o fructuoasă activitate comercială, drum care ne duce la Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii, din localitatea Cerasu, precum şi la două cetăţi medievale din aceeaşi localitate. Cum, de asemenea, nu cred că cineva nu şi-ar dori să asculte în jurul focului faimoasele legende ale acestor locuri. Cu toate acestea, zona suferă din cauza lipsei unei infrastructuri de turism corespunzătoare şi cred că se impune ca Ministerul Turismului să cuprindă, în programul de dezvoltare a produselor turistice, măsuri care să contribuie la dezvoltarea turistică a acestei zone. |
|
||||
|
"Abordarea agriculturii în contextul crizei economico-financiare" Anul agricol 2008 a fost un an puţin peste medie. Preţurile de valorificare ale produselor agricole au fost impuse de marii achizitori, dezavantajând producătorii agricoli. Preţurile de valorificare au fost cel mult la nivelul preţurilor de producţie şi mult sub cele europene, iar neacordarea unor despăgubiri pentru calamităţi la secetă au dezechilibrat sectorul agricol din punct de vedere financiar, fapt ce a determinat şi apariţia unor sincope în desfăşurarea activităţilor în campania din 2008. Având în vedere aspectele prezentate, este evident că eforturile agricultorilor de a desfăşura activităţi din campania de primăvară 2009, în condiţiile tehnice corespunzătoare, trebuie acompaniate de acţiuni publice de susţinere. Materializarea acţiunilor programului agricol de guvernare ar putea constitui într-o bună măsură baza pârghiilor publice de susţinere a campaniei de primăvară. Criza financiară s-a consolidat deja la nivelul agriculturii şi atinge un maximum, din punctul meu de vedere, în perioada iulie-octombrie 2009, perioadă determinată de recoltarea şi valorificarea producţiilor şi înfiinţarea culturilor din toamna anului 2009. Orice guvern aflat la putere trebuie să se gândească la ramurile economice care pot să susţină una din componentele sensibile (hrană), în astfel de situaţii, şi, de asemenea, la cele care-i pot asigura relansarea economică pentru perioada de post-criză. Agricultura, "arta a cărei valoare se vede atunci când nu ai ce să pui pe masă", cu siguranţă va fi ramura care va avea un rol definitoriu pentru ambele situaţii: hrana şi relansarea economică post-criză. De agricultură va depinde inclusiv direcţia către care se va îndrepta România pentru o lungă perioadă de timp de acum înainte. Agricultura trebuie să reprezinte o activitate economică vitală pentru România, pentru societate. În consecinţă, aceasta constituie un sector care contribuie la menţinerea stabilităţii, continuităţii şi creşterii economice, iar în condiţiile actuale la atenuarea, în mare măsură, a crizei economice. |
|
||||
|
"Domnule Nemirschi, vă informez că sunteţi ministrul mediului!" Toate depozitele de deşeuri neconforme din România trebuie închise, în conformitate cu angajamentele asumate în vederea aderării la Uniunea Europeană, până la jumătatea acestui an, în caz contrar împotriva României fiind declanşată procedura de infringement! 78 de asemenea depozite trebuiesc închise până la 16 iulie 2009 şi ne-am fi aşteptat ca acest lucru să nu constituie o problemă pentru Guvernul Boc care a deblocat finanţările europene şi care face cel mai mare împrumut extern din istoria României. Şi aşa cum ne aşteptam, Ministerul Mediului a găsit deja soluţia: "Autorităţile judeţene să înceapă investiţiile din surse proprii pentru a rezolva ceea ce s-au angajat să facă, iar ulterior, după aprobarea la Bruxelles a aplicaţiei, îşi vor primi banii investiţi în aceste proiecte". Vă întreb: din ce fonduri, domnule ministru, dacă la rectificarea de buget pentru autorităţile locale va fi în minus? Mai mult, domnul Nicolae Nemirschi, ministrul mediului, a găsit o soluţie şi pentru plata sumelor pe care România va fi obligată să le achite în cazul declanşării procedurii de infringement declarând că: "Nu avem altă soluţie decât să transferăm amenzile celor vinovaţi, deoarece este mai mult ca sigur că vom primi penalizări de la Uniunea Europeană în privinţa ecologizării şi închiderii gropilor de gunoi din România", prin "cei vinovaţi" domnul Nemirschi înţelegând, din nou, autorităţile locale. Localitatea Aleşd din Colegiul nr.3 din judeţul Bihor, în care am fost aleasă deputat, este una din cele 78 de localităţi care trebuie să închidă depozitul de deşeuri în anul 2009. Refuz, domnule ministru, să accept soluţia pe care aţi găsit-o, aceea ca în cazul în care nu se închide depozitul de deşeuri, aleşdenii să plătească amenzile de la Uniunea Europeană. Mai bine veniţi cu propuneri concrete şi alocaţi fonduri pentru întocmirea proiectelor de închidere a depozitelor de deşeuri neconforme. Şi totuşi, parcă să guvernezi înseamnă mai mult decât să arunci vina pe autorităţile locale. Să guvernezi înseamnă să îţi asumi responsabilităţi şi să vii în sprijinul celor pe care îi guvernezi cu soluţii adecvate, nu cu ultimatumuri. Cineva trebuie să îi spună domnului Nemirschi că vremea când putea arăta cu degetul în stânga sau în dreapta a trecut. Cineva trebuie să îi spună domnului Nemirschi că e la guvernare şi autorităţile locale aşteaptă de la domnia sa soluţii, nu ameninţări. Cineva trebuie să îi atragă atenţia domnului ministru că a venit vremea să îşi asume responsabilităţi şi să aibă atitudini şi acţiuni responsabile. Până îi va spune cineva domnului Nemirschi ce înseamnă guvernarea, o să îi spun eu că este ministrul mediului şi că a venit vremea să găsească soluţii în concordanţă cu funcţia pe care o ocupă. |
|
||||
|
Printre nenumărate alte abuzuri ale noului Guvern, generate de dorinţa acerbă de a acapara toate funcţiile publice centrale şi locale pentru a-şi numi clientela politică, se numără şi demiterea abuzivă a directorilor executivi ai centrelor judeţene APIA. Demiterea directorilor din centrele judeţene s-a făcut sub pretextul neînceperii plăţilor pe suprafaţă pe 15 martie 2009. În realitate, domnul ministru Ilie Sârbu ştie foarte bine că această întârziere nu estre imputabilă centrelor judeţene, care şi-au îndeplinit toate sarcinile care au fost în competenţa lor: sprijinirea fermierilor pentru completarea cererilor de plată, introducerea, verificarea datelor din cererile de plată pe suprafaţă în baza de date IACS, controlul clasic pe teren. În acelaşi timp, operaţiuni precum controlul prin teledetecţie au fost externalizate, deci nu pot fi imputate directorilor APIA. În ceea ce priveşte aprobarea plăţilor primelor etape din procesul de aprobare (autorizare) la plată a cererilor de sprijin pe suprafaţă, acestea nu s-au putut efectua din cauza sistemului informatic şi din cauza unor decizii care trebuiau luate la nivel central. Aşadar, toate etapele procedurale legate de procesul de autorizare a plăţilor directe pe suprafaţă, care sunt în sarcina centrelor judeţene, au fost realizate şi din acest punct de vedere toate motivele invocate de domnul ministru Ilie Sârbu sunt lipsite de substanţă, domnia sa ştiind foarte bine faptul că în conformitate cu separarea funcţiilor în agenţiile de plăţi, centrelor judeţene le revine funcţia de autorizare (aprobare) la plată, iar funcţia de plată şi contabilitatea plăţilor revine nivelului central al APIA. |
|
||||
|
"Reglementarea legală a reproducerii umane asistate medical" În calitate de deputat, membru al grupului parlamentar al PD-L, vreau să atrag atenţia asupra unei probleme sensibile pentru mulţi dintre cetăţenii României. Este vorba despre infertilitate. Parlamentul European constată că infertilitatea este o boală recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care poate avea efecte grave, cum ar fi depresia. Rata infertilităţii este în creştere, atingând în prezent aproximativ 15% din cupluri. Parlamentul European invită statele membre să garanteze cuplurilor dreptul de acces universal la tratament împotriva infertilităţii. În acest context, mă declar un susţinător necondiţionat şi invit toate persoanele responsabile să susţină campania pentru reglementarea legală a reproducerii umane asistate medical, campanie susţinută de către Asociaţia Embriologilor din Romania şi premiată cu premiul special "Carol Davila/2009-responsabilitate socială în sănătate". Campania îşi propune să tragă un semnal de alarmă cu privire la o problemă gravă cu care se confruntă foarte multe familii tinere din România: infertilitatea. Persoanelor care se confruntă cu dificultăţi în a obţine o sarcină pe cale naturală nu li se oferă sprijin din partea statului român pentru investigaţii şi tratament, deşi aceştia sunt cetăţeni plătitori de taxe şi impozite, iar infertilitatea este o boală recunoscută de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În prezent, cetăţenii români trebuie să plătească integral, pe cont propriu, o procedură medicală de tip inseminare artificială (I.A.) sau fertilizare in vitro (F.I.V.), inclusiv analizele preliminare şi medicamentele aferente. Costurile acestora sunt uriaşe în raport cu veniturile medii ale unei familii din România. De exemplu, preţul global al unei tentative de fertilizare in vitro variază între 1.400 şi 3.000 euro, în funcţie de spital şi de procedură/medicamentaţie. O procedură de tip I.A./F.I.V. reprezintă o experienţă extrem de dificilă pentru un cuplu, în plan fizic şi, mai ales, psihic, care se accentuează dramatic atunci când, la aceste dificultăţi, se adaugă un obstacol insurmontabil de ordin financiar. Posibilitatea de a avea un copil nu trebuie să reprezinte un lux şi, de aceea, susţin "Campania civică de responsabilizare a autorităţilor din România în problema finanţării reproducerii asistate medical". În ţările Uniunii Europene există o legislaţie clară referitoare la sănătatea reproducerii. Pe lângă aspectele etice şi de protejare a embrionului foarte clar reglementate, în ceea ce priveşte costurile procedurilor necesare pentru reproducerea umană asistată, acestea sunt incluse în programe de sănătate publică. În ţările Uniunii Europene, în numele solidarităţii sociale, statul susţine din impozitele şi taxele plătite de cetăţeni, inclusiv de către cei afectaţi de infertilitate, până la şase încercări de fertilizare in vitro sau inseminări artificialeper cuplu. De exemplu, în ceea ce priveşte tehnicile de fertilizare in vitro, Austria susţine financiar patru încercări, Belgia - şase, Danemarca-trei, Franţa-patru, Ungaria-cinci. În schimb, în "România Europeană" a anului 2009, nu există un cadru legislativ care să reglementeze acest domeniu atât de sensibil. Practic, în România domneşte legea junglei în domeniul reproducerii asistate medical, pe principiul "tot ce nu e interzis este permis", ceea ce oferă medicilor posibilitatea unor proceduri uneori experimentale. Menţionez că a existat o tentativă de reglementare în domeniu în anul 2003, când a fost iniţiată Propunerea legislativă nr.217/2003 privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical, însă, după mai multe modificări şi dezbateri, proiectul de lege a fost respins. În ceea ce priveşte finanţarea propriu-zisă a unui anumit numar de proceduri de reproducere umană asistată medical, această chestiune nu a fost niciodată luată în discuţie la nivel oficial. Scopul meu este acela de a semnala clasei politice româneşti, în ansamblul său, că finanţarea acestor proceduri este o solicitare urgentă şi legitimă din partea cuplurilor cu probleme de fertilitate. Solicit ca statul român să garanteze cuplurilor dreptul de acces universal la tratament împotriva infertilităţii, în conformitate cu reglementările europene. Solicit introducerea, în regim de urgenţă, a procedurilor de inseminare artificială şi fertilizare in vitro în programele naţionale de sănătate, astfel încât costul unui anumit numar de proceduri, stabilit prin lege, să fie suportat de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, aşa cum se întâmplă de multă vreme în majoritatea ţărilor europene. Atenţionez că în România există un numar mult prea mic de medici specialişti pe probleme de infertilitate - atât ginecologi şi obstetricieni, cât şi medici specializaţi în endocrinologie reproductivă-raportat la frecvenţa problemelor şi numărul pacienţilor. De asemenea, spitalele nu au acces la tehnica medicală modernă şi performanţă în acest domeniu. Solicit găsirea unor soluţii pentru o comunicare mai bună între instituţiile statului şi medicii specialişti în infertilitate pentru a cunoaşte cu exactitate atât problemele pe care le întâmpină aceştia în exercitarea profesiunii lor, cât şi alocarea de fonduri în vederea satisfacerii nevoilor pacienţilor. Solicit dispunerea, elaborarea şi publicarea unui studiu statistic naţional pentru a estima ştiinţific procentul cuplurilor cu probleme de fertilitate în cadrul numărului total al cuplurilor aflate la vârsta reproductivă. Solicit Ministerului Sănătăţii Publice susţinerea pentru compensarea nediscriminatorie a medicamentelor prescrise pentru infertilitate, a analizelor preliminare necesare cuplului, reglementarea legală a reproducerii umane asistate medical şi introducerea procedurilor de inseminare artificială şi fertilizare in vitro în programele naţionale de sănătate din România. Pentru aceasta sunt necesare urmatorele măsuri:
|
|
||||
|
- după pauză - Şedinţa este condusă de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari. |
|
||||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi! Continuăm şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 334 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 201. Sunt absenţi 133, din care 64 participă la alte acţiuni parlamentare. Până să luăm primul proiect de lege de pe ordinea de zi, îl rog pe domnul deputat Grosaru să facă un anunţ de la tribuna Parlamentului. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, În conformitate cu prevederile art.149 alin.(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aş dori să păstrăm un moment de reculegere pentru victimele cutremurului care a avut loc în Italia zilele trecute. (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Punctul 7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă. Iniţiatorul este prezent? Dacă da, îl invit să ia cuvântul. Doamna Graţiela Iordache, aveţi cuvântul, doamna secretar de stat. |
|
|||
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Bună dimineaţa, doamnă preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi! Prezentul act normativ are ca obiect de reglementare modificare Codului fiscal în următoarele domenii: impozit pe profit, impozit pe venit, impozit pe veniturile obţinute din România de persoane nerezidente, t.v.a, accize şi alte taxe speciale, impozite şi taxe locale. Principalele schimbări vizează neimpozitarea în anul fiscal 2009 a câştigurilor realizate de persoanele fizice rezidente şi nerezidente din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, neimpozitarea în anul fiscal 2009 a profitului realizat de persoanele juridice române şi străine, din tranzacţionarea titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată de CNVM, modificarea prevederilor referitoare la decontul special de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât depunerea acestuia şi plata t.v.a. să fie efectuate înainte de înmatricularea mijloacelor de transport noi în România de către persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de t.v.a, inclusiv persoanele fizice o transpunere de directivă, Directiva 2007/74 a Comisiei Europene, şi introducerea unor măsuri care să permită urmărirea comercializării produselor energetice de tipul benzinelor şi motorinelor la nivelul staţiilor de distribuţie. Faţă de cele de mai sus, Ministerul Finanţelor Publice propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea acestui act normativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna secretar de stat. Din partea comisiei raportoare. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc doamna preşedinte de şedinţă, sunt vicepreşedinte, Ialomiţianu. Raport asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571 privind Codul fiscal. La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au participat 26 de deputaţi din totalul de 30 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) Teza III din Constituţia României, republicată. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma dezbaterii Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, în şedinţa din data de 24 martie 2009, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor supunerea spre dezbatere şi adoptare a proiectului de lege în forma iniţiatorului, fără amendamente. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aş putea să fiu acum foarte bucuros şi optimist să vă spun domniilor voastre că după introducerea taxei de primă înmatriculare şi după sesizarea faptului că nişte băieţi şmecheri introduc în ţară maşini fără a avea firmă, 9-10, chiar mai multe, după care vând aceste maşini, neplătind t.v.a.-ul, bineînţeles, fac o gaură în buget destul de însemnată. Am făcut propuneri în scris şi aş putea acum să fiu bucuros că ordonanţa aceasta de urgenţă, apărută anul trecut, prin septembrie- octombrie, în sfârşit lămureşte problema, pentru că, aşa cum a prezentat doamna secretar de stat, obligă persoanele, şi cele fizice, să facă decontul t.v.a-ului înainte de prima înmatriculare a maşinilor noi. Problema pentru care sunt pesimist şi nemulţumit, că după o jumătate de an de la intrarea în vigoare a ordonanţei şi care ar trebui să funcţioneze pe teritoriul ţării de la apariţia în Monitorul Oficial, nici acum nu se solicită documentul respectiv, justificarea plăţii t.v.a-ului la înmatriculare în diferite judeţe din ţară. Până când trecem cu vederea acest lucru şi asistăm pasivi la faptul că băieţii şmecheri fac avere din treaba aceasta? Gândiţi-vă, 19% din valoarea autoturismului intră în buzunarele lor, să nu mai vorbim de concurenţa neloială faţă de firmele atât autohtone, sau faţă de firmele care importă legal şi plătesc t.v.a-ul aferent maşinilor nou înregistrate. De aceea, sper ca această luare de poziţie să fie auzită şi de ANAF şi de către reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor şi, în sfârşit, să dea o circulară prin care obligă evidenţa auto să solicite dovada plăţii t.v.a-ului printre documentele care sunt necesare la prima înmatriculare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă din partea altor grupuri parlamentare mai sunt înscrieri la cuvânt? Nu sunt. Potrivit art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor se trece la dezbaterea proiectului de lege sau propunerii legislative numai dacă acesta are amendamente admise sau respinse. Neavând amendamente, urmează votul final la 11,30. |
|||||
|
|
|
Punctul 8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 201/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România. Potrivit art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, dezbaterea se face în procedură de urgenţă. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Marian Hoinaru (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale): Mulţumesc mult, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Schimbările preconizate prin proiectul de lege. Organismele oficiale teritoriale responsabile, respectiv unităţile fito-sanitare judeţene şi a Municipiului Bucureşti, precum şi inspectoratele de carantină fito-sanitară vamală, eliberează paşaport fito-sanitar valabil pe teritoriul României şi al Uniunii Europene sau pentru o zonă protejată. Importul şi tranzitul de plante, produse vegetale şi alte obiecte se realizează numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, în care este organizat controlul fito-sanitar. Exportul de plante şi produse vegetale se efectuează prin toate punctele de trecere a frontierei de stat deschise, potrivit legii, cu excepţia plantelor şi produselor vegetale care conţin sau constau în organisme modificate genetic ale exemplarelor aparţinând speciilor de plante incluse în anexele Regulamentului Consiliului nr.338/1997. Efectele actului normativ. Proiectul de act normativ va avea un impact pozitiv asupra circulaţiei intra-comunitare, al plantelor şi produselor vegetale, precum şi asupra exportului acestora. Poate avea implicaţii asupra mediului de afaceri prin stimularea exportului de plante şi produse vegetale din România către ţări terţe, va avea un impact pozitiv asupra protejării teritoriului împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor vegetale care provin din ţări terţe. Mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea comisiei raportoare, domnule deputat Valeriu Tabără, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Vă prezint raportul asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 201/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România. Comisia pentru agricultură, industrie alimentară, silvicultură şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 201/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândiri organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România. Ordonanţa are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, aprobată cu modificări prin Legea nr.214 din 2001, cu modificările ulterioare, în sensul eliberării unu paşaport fito-sanitar valabil pe teritoriul României şi Comunităţii Europene pentru a proteja o zonă. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Proiectul de lege a fost adoptat cu majoritate, înregistrându-se 26 de voturi pentru şi o abţinere, în şedinţa din 25 martie 2009. Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Doamna preşedinte, vreau să fac şi o precizare care este de formă, pentru că reglementarea este dată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 la art.23 alin.(2) şi care prevede: "În cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirile ministerelor se înlocuiesc în mod corespunzător" şi este vorba de a elimina propunerea făcută de Senat, legat de denumirea Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, respectiv Ministerul de Interne. E o chestiune caducă şi a apărut datorită unei scăpări a noastre, nu este însă de fond, adică reglementarea este făcută. |
|||||
|
|
Doar de formă, da. Mulţumesc mult de tot. Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Secretarii de şedinţă, observ că sunt foarte ocupaţi... Domnule Tabără, vă rog, din partea Grupului parlamentar al PD-L. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, doamna preşedinte. Legea este de o importanţă deosebită pentru ceea ce înseamnă protecţia fito-sanitară în România. Am însă o singură reţinere care, sigur, se va rezolva în perspectivă. Nu ştiu dacă plantele modificate genetic, pentru că impropriu discutăm despre organismele modificate genetic, vor fi impurităţi pentru viitor, ci vor fi alte... în orice caz, nu de gravitatea celor împotriva cărora ar trebui să protejăm şi chiar să instituim sancţiuni, aşa cum unul dintre colegii mei propunea la un moment dat în comisie, şi este unul dintre amendamentele respinse. Grupul Partidul Democrat Liberal va vota această lege. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea altor grupuri parlamentare? Atunci îl rog pe domnul Tabără să nu ajungă la locul dânsului, aici la comisie, şi să ne propună timpii de dezbatere. Vă rog mult. |
|||||
|
|
Trei minute, doamna preşedinte. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc mult. Să votăm şi timpul pe care ni l-a propus domnul preşedinte al Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară, silvicultură şi servicii specifice. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Timpul a fost aprobat. Trecem la dezbaterea pe articole. Începem cu titlul. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Aprobat. Articolul unic. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Articolul unic a fost adoptat. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Punctul 9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 170/2008 pentru modificarea Legii nr.51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1952, precum şi pentru modificarea art.213 alin.(1) lit.c) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Conform prevederilor art.115 din Regulamentul nostru, acest proiect de lege trebuie dezbătut în procedură de urgenţă. Iniţiatorul are cuvântul. Există reprezentantul iniţiatorului? Înţeleg că este la comisie. Consult plenul dacă trecem mai departe la dezbatere şi fără reprezentantul iniţiatorului. Dacă sunteţi pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Mulţumesc. Dau cuvântul reprezentantului comisiei raportoare. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 170/2008. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, ale Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi ale Comisiei pentru sănătate şi familie. De asemenea, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi punctul de vedere al Guvernului. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare atât extinderea aplicabilităţii Legii nr.51/1993 şi după anul 1952 până în anul 1989, respectiv majorarea indemnizaţiei lunare de la 100 de lei la 500 de lei, cât şi modificarea art.213 alin.(1) lit.c), în sensul introducerii acestei categorii profesionale printre beneficiarii dreptului la asistenţă medicală gratuită. Comisia propune plenului aprobarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat, având în vedere necesitatea respectării principiului Constituţiei privind egalitatea în faţa legii, întrucât şi după anul 1952 au fost îndepărtaţi din justiţie magistraţi pe motive politice, ştiut fiind faptul că regimul totalitar comunist a săvârşit acte discreţionare pe întreaga lui durată. Majorarea indemnizaţiei este motivată de faptul că aceasta nu a fost supusă actualizării anuale şi nici indexării, în condiţiile acestei legi. Totodată, prin completarea corespunzătoare a prevederilor art.213 alin.(1) lit.c) din Legea nr.95/2006 se restabileşte dreptul la asistenţă medicală gratuită, prevăzut la art.1 alin.(2) din Legea nr.51/1993. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art.73 alin.3 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au fost prezenţi 18 deputaţi din totalul de 19. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 25 februarie 2009. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Din partea Grupului parlamentar al UDMR, vă rog, domnule deputat. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Acest Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 170/2008 a fost aprobat în cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Însă, faţă de această situaţie, grupul nostru parlamentar, al UDMR-ului, are nişte rezerve. Este adevărat că această sumă ce se acordă cu titlul de indemnizaţie lunară foştilor magistraţi care au fost îndepărtaţi din justiţie, trebuie să fie majorată la 500 de lei. Dar, în ce constă rezerva noastră faţă de această ordonanţă de urgenţă? Dictatura comunistă, după instaurare, într-adevăr, a curăţat justiţia de magistraţii care au activat înaintea regimului comunist şi această curăţire a avut loc între 1945 şi 1952. Deci, este justificată acordarea acestei indemnizaţii acelor magistraţi care au fost îndepărtaţi pe motive politice în această perioadă. Dar, după 1952 nu oricine putea să fie magistrat, procuror, judecător. Eu mă îndoiesc că acei procurori, judecători, după perioada 1952 până în 1989, au putut să fie dizidenţi. În acea perioadă, 1952-1989, magistraţii au constituit un pilon de bază al regimului comunist dictatorial pe lângă organele Ministerului de Interne şi ale Securităţii. Deci au constituit un instrument de oprimare al regimului dictatorial. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, prin această măsură, noi putem deschide cutia Pandorei. Vor veni şi alte categorii profesionale, din perioada comunistă, care au fost eliminate din motive politice. Eventual, ne vom putea trezi că într-o zi vor veni şi foştii securişti pentru a cere o asemenea indemnizaţie, pe motivul că au fost eliminaţi din securitate pe motive politice. Întrucât această ordonanţă de urgenţă, din păcate, a fost dată în perioada în care am făcut şi noi parte din guvernare, noi nu vom vota împotriva acestui proiect de aprobare a ordonanţei. Grupul nostru parlamentar se va abţine de la vot. Mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă din partea celorlalte grupuri parlamentare mai doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Deoarece nu avem amendamente nici admise, nici respinse, urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 220/2008 pentru modificarea art.1 alin.(2) lit.i) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul Naţional de Dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă. Potrivit prevederilor 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă. Are cuvântul iniţiatorul, doamna secretar de stat Graţiela Iordache. Aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache: Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prezentul act normativ are ca obiect de reglementare introducerea prevederii referitoare la modificarea definiţiei prefinanţării pentru a răspunde necesităţii de acordare a acesteia şi a beneficiarilor de proiecte finanţate din instrumente structurale în cazul proiectelor care intră sub incidenţa ajutorului de stat sau de minimis. Referitor la menţinerea aspectelor legislative, precizăm că proiectul de lege înlocuieşte prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 29/2009 privind modul de alocare al instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat. Ministerul Finanţelor Publice propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea prezentului act normativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna secretar de stat. Din partea comisiei raportoare, aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||||
|
|
La întocmirea raportului, s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ şi Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. La lucrările comisiei au participat 26 de deputaţi, din totalul de 30 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 23 februarie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Comisia propune supunerea spre dezbaterea şi aprobarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, cu amendamentele prezentate în anexă. Ca timpi pentru dezbateri propun 5 minute. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc mult. Cine este de acord cu timpul propus de comisie? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Deci, 5 minute pentru dezbatere. Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu sunt înscrieri la cuvânt. Lucrăm pe raportul comisiei. Poziţia nr.1 din raport. Este vorba de titlu. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Poziţia nr.2 din raport, articolul unic. Dacă are cineva observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptată. Poziţia nr.3 din raport. Dacă are cineva observaţii? Este vorba de eliminarea unei sintagme. Nu există observaţii. Proiectul rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.149/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană". Potrivit art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege se discută în procedură de urgenţă. Iniţiatorul are cuvântul, vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Ioana Liana Pop (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin completările şi modificările aduse Ordonanţei Guvernului nr.46/2007, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.149/2008 urmăreşte reglementarea următoarelor aspecte: se creează posibilitatea ca Birourile regionale pentru cooperare teritorială, în cadrul cărora funcţionează Secretariatul tehnic comun (Info bănci, controlorii de prim nivel), să beneficieze de plăţi în avans, având în vedere că aceste organisme sprijină activitatea autorităţilor de management şi autorităţilor naţionale; se creează posibilitatea ca persoanele juridice de drept privat, Camerele de Comerţ şi alte organisme de drept privat să participe la proiectele finanţate în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră România - Ungaria (2007-2013) şi Programului de cooperare transnaţională sud-estul Europei. În prezent, având în vedere că programele respective urmează principiul costurilor publice, cele două programe având buget public, contribuţia privată proprie a persoanelor juridice de drept privat nu este considerată eligibilă. Se modifică sursa de acordare a avansului pentru Programul de cooperare România - Bulgaria, pentru care plata în avans se va acorda prin cofinanţarea de la bugetul de stat numai liderilor de proiect, partenerilor, Biroului regional pentru cooperare transfrontalieră din România. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Din partea comisiei raportoare. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observaţiile şi propunerile trimise cu adresa nr.1383/7.11.2008, avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au participat 26 de deputaţi din totalul de 30 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 16 februarie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În şedinţa din data de 24 martie 2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege cu amendamente. Propun 5 minute pentru dezbateri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă sunteţi de acord cu cele 5 minute propuse de comisie? Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală): Procedură, vă rog. |
||||||
|
|
Este în timpul procedurii de vot. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Domnule Nicolăescu, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Doamna preşedinte de şedinţă, Voiam să vă citesc din regulament art.123 alin. (2), care spune: "Votul deschis se exprimă prin mijloace electronice, ridicarea mâinii sau prin apel nominal". Votul deschis se exprimă de regulă prin mijloace electronice şi vreau să vă întreb de ce nu apelaţi la această formă şi această modalitate de vot, pe care noi o practicăm în mod curent. Altfel, ar fi trebuit să supuneţi votului Camerei Deputaţilor altă procedură de vot deschis. |
|||||
|
|
Este adevărat, domnule deputat, din partea unui grup parlamentar s-a solicitat acest lucru, dintr-un anumit considerent şi anume: pe ordinea de zi, la poziţia nr.14 şi 15, sunt două proiecte de lege care au termenul final de dezbatere şi adoptare 11.04., şi dacă nu urgentăm dezbaterea până la votul final, nu mai ajungem la aceste proiecte de lege şi vor fi discutate ulterior. Mulţumesc mult. Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu există înscrieri la cuvânt. În acest caz, vom discuta pe raportul comisiei. Poziţia nr.1 din raport, este vorba de titlul legii care este nemodificat. Observaţii? Adoptată. Poziţia nr.2 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.3 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.4 din raport, referitor la art.1. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.5 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.6 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.7 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.8 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.9 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.10 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.11 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.12 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.13 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.14 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.15 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.16 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.17 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.18 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.19 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.20 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.21 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.22 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.23 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.24 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.25 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.26 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.27 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.28 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.29 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.30 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.31 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.32 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Proiectul de lege rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Punctul 12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.131/2008 pentru completarea art.3 din Ordonanţa Guvernului nr.14/1998 privind utilizarea veniturilor realizate de instituţiile publice finanţate integral din venituri extrabugetare. Potrivit art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă. Iniţiatorul are cuvântul. Doamna secretar de stat Graţiela Iordache, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache: Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Actul normativ are drept obiect de reglementare completarea cu un nou alineat, potrivit căruia salariile de bază, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale ale conducătorilor şi adjuncţilor conducătorilor instituţiilor aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi cele aflate în coordonarea primului-ministru, se stabilesc de către organele împuternicite să numească aceste persoane, conform legii, fără a depăşi în mod cumulativ nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de secretar de stat şi, respectiv, a funcţiei de subsecretar de stat din ministere. În luna decembrie 2008, a fost elaborată o Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.222/2008 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare. Aceasta, la art.4, include prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.131/2008 şi chiar le extinde, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.222/2008 se aplică conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare, în timp ce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.131/2008 se aplică numai conducătorilor instituţiilor finanţate integral din venituri proprii. Faţă de cele de mai sus, Ministerul Finanţelor Publice propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea actului normativ. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna secretar de stat. Din partea comisiei raportoare. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
La întocmirea raportului, s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 16 februarie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. La lucrările comisiei au participat 23 de deputaţi, din totalul de 30 de membri ai comisiei. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. În şedinţa din data de 18.03.2009, comisia propune, spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor, proiectul de lege în forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă din partea grupurilor parlamentare, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu sunt doritori. Acest proiect de lege, neavând amendamente, nici admise, nici respinse, urmează să meargă la votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.178/2008 privind aprobarea achiziţionării unui teren de către Universitatea Politehnica din Timişoara. Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vom dezbate acest proiect de lege în procedură de urgenţă. Are cuvântul iniţiatorul. Este prezent? Nu. Din partea comisiei raportoare, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.178/2008 privind aprobarea achiziţionării unui teren de către Universitatea Politehnica din Timişoara. În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat cu modificările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă, cu observaţii şi propuneri. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.178/2008, în sensul achiziţionării unui teren de către Universitatea Politehnica din Timişoara, în vederea desfăşurării activităţilor sportive în condiţii optime. Membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să întocmească raport de adoptare a proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Stimată doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt deputatul Duşan Popov din cadrul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi aş dori să argumentez susţinerea mea referitoare la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.178/2008 privind aprobarea achiziţionării unui teren de către Universitatea Politehnica din Timişoara. Acest teren este adiacent Bazei sportive nr.2, aparţinând Universităţii Politehnica, bază care a fost reabilitată, dezvoltată şi modernizată conform cerinţelor la nivel european, şi unde îşi desfăşoară activitatea sportivă şi recreativă un număr de circa 15.000 de studenţi şi 900 cadre didactice. Pe lângă terenuri de sport corespunzătoare diferitelor ramuri sportive, care au fost modernizate, baza cuprinde şi două bazine de înot, acoperit şi respectiv descoperit, realizate ca investiţii în ultimii ani. Terenul propus spre achiziţionare se află lângă baza sportivă. Mai mult, accesul se face prin incinta acesteia, astfel încât achiziţionarea de către Universitate a acestui teren apare nu numai logică, ci şi practică, orice alt eventual cumpărător ar perturba activitatea din baza sportivă, prin desfăşurarea unor activităţi incompatibile cu ale Universităţii. În plus, Universitatea ar fi obligată, prin lege, să asigure servitutea privind accesul pe acest teren, fapt aproape imposibil datorită topografiei terenului. Să precizăm că terenul despre care este vorba nu este cauza niciun litigiu privind proprietatea sau alte speţe de orice altă natură, achiziţionarea lui fiind aprobată în unanimitate de către Senatul Universităţii, după consultarea prealabilă a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Deoarece, actualmente, pe Baza Sportivă nr.2 se mai execută lucrări de modernizare, ar fi şi păcat de a se pierde ocazia achiziţionării acestui teren, care ar întregi în felul acesta spaţiul aferent bazei sportive. Prin urmare, considerăm că achiziţionarea terenului în cauză este absolut necesară şi oportună pentru dezvoltarea în continuare a bazei sportive a Universităţii Politehnica din Timişoara şi susţinem acest proiect de lege, ceea ce v-aş ruga şi pe dumneavoastră să o faceţi. Alături de votul meu favorabil acestui proiect de lege, am susţinerea şi a colegilor mei din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă din partea celorlalte grupuri parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul deputat Sorin-Cristian Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Nu pot să mă abţin. Iată că universităţile mai şi cumpără terenuri! Mulţumesc. |
|||||
|
|
Alte înscrieri la cuvânt din partea celorlalte grupuri parlamentare? Nu mai sunt înscrieri la cuvânt. Potrivit art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, nefiind amendamente admise sau respinse, urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.140/2008 pentru modificarea art.3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.45/2008 privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene. Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege îl vom dezbate în procedură de urgenţă. Are cuvântul iniţiatorul. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Szakal Andras Zsolt (preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici): Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În data de 14 iulie 2008, a fost publicată în Monitorul Oficial al României HG nr.611 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, care a intrat în vigoare în data de 28 august 2008, dată la care a fost aprobată Hotărârea nr.1209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici. Art.3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.45/2008, aprobată prin Legea nr.192/2008, face referire expresă la dispoziţiile hotărârii Guvernului nr.1209, act normativ abrogat, motiv pentru care în vederea menţinerii aplicabilităţii ordonanţei de urgenţă, este necesară modificarea acestei trimiteri şi înlocuirea ei cu trimiterea la actul normativ în vigoare, în ceea ce priveşte organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, respectiv Hotărârea nr.611/2008. Se impune astfel adoptarea în regim de urgenţă a prezentului act normativ, care are drept scop consolidarea capacităţii administrative de gestionare a instrumentelor structurale, prin întărirea structurii de personal, creându-se în acest fel premisele îndeplinirii angajamentelor României asumate ca stat-membru al Uniunii Europene. În acest fel, Guvernul susţine adoptarea actului normativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Din partea comisiei raportoare. De fapt este un raport comun, Comisia pentru administraţie cu Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din regulament, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au fost sesizate cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 140/2008. La întocmirea raportului comun, comisiile au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi punctul de vedere al Guvernului, care este favorabil. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare: modificarea alin.(1) al art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.45/2008, în sensul ca textul să facă trimitere la prevederile HG nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece HG 1.209/2003, la care textul se referă în prezent, a fost abrogată. Comisiile propun plenului aprobarea proiectului de lege, în forma prezentată de Senat. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. La dezbateri, au fost prezenţi 29 de deputaţi din totalul de 31 de membri ai Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi 18 membri din totalul de 19 membri ai Comisiei pentru muncă. Raportul comun a fost adoptat cu 28 de voturi pentru şi o abţinere. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 16 februarie 2009. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă din partea grupurilor parlamentare, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Potrivit art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, dacă nu sunt amendamente admise sau respinse, urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 15. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar. Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă. Are cuvântul iniţiatorul sau reprezentantul iniţiatorului. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Dumitru Nicu Cornoiu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale): Stimată doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Actele normative care reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar în anul 2008 îşi încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2008. Astfel, a rezultat necesitatea emiterii unui act normativ cu caracter de urgenţă, care să reglementeze încadrarea şi salarizarea personalului din sectorul bugetar în perioada 31 decembrie 2008 până cel mult 31 martie 2009. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale susţine aprobarea acestui proiect de lege în forma prezentată. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Din partea comisiei raportoare, vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2009. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru buget-finanţe şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru încadrarea şi salarizarea personalului din sectorul bugetar, în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2009, întrucât actele normative ce reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar în anul 2008 îşi încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2008, iar pentru anul 2009 salarizarea nu era reglementată. Totodată, ordonanţa reglementează modul de transformare a posturilor ocupate de persoane care ocupă funcţii de conducere, în situaţia restructurării, precum şi modul de acordare a salariului de merit pentru personalul bugetar. Comisia propune plenului aprobarea proiectului de lege cu amendamente. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în data de 25 februarie 2009. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă propun timp de dezbatere 3 minute. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă sunteţi de acord cu timpul propus de comisie? Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Mulţumesc. Din partea grupurilor parlamentare, dacă cineva doreşte să ia cuvântul? Nu. Lucrăm pe raportul comisiei. Poziţia nr.1 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.2 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.3 din raport referitor la titlul ordonanţei. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.4 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.5 din raport referitor la art.1 lit.e). Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.6 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.7 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.8 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.9 din raport referitor la art.4. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia nr.10 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată. Urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2009 pentru modificarea art.13 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează să-l dezbatem în procedură de urgenţă. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Radu Stancu (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor): Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20 pentru modificarea art.13 alin.(2) şi alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă nr.30/2008 a avut în vedere următoarele aspecte: punerea în aplicare a direcţiilor de acţiune stabilite prin Programul de guvernare 2009-2012 pentru domeniul ordine şi siguranţă publică şi administraţie publică în vederea realizării obiectivelor de reducere a cheltuielilor, a aparatului birocratic, precum şi creşterea eficienţei structurilor operative prin mărirea numărului efectivelor acestora; dezvoltarea şi consolidarea capabilităţilor structurilor de ordine şi siguranţă publică pentru gestionarea calificată a sarcinilor din competenţa privind prevenirea şi combaterea terorismului şi a crimei organizate, asigurarea securităţii cetăţenilor şi a zonelor instituţiilor de învăţământ; configurarea unui sistem integrat de servicii publice care să asigure reducerea incidenţei şi prevalenţei consumului de droguri, asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a producţiei şi traficului ilicit de droguri şi precursori; diminuarea cheltuielilor; eliminarea suprapunerii de competenţe, prin desfiinţarea şi organizarea structurilor aflate în această situaţie; reconfigurarea unor structuri flexibile, în concordanţă cu evoluţia şi dinamica situaţiei operative specifice anului 2009, capabile să cunoască şi să contracareze ameninţările şi riscurile la adresa ordinii de drept. La nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost dispuse următoarele măsuri: a fost reorganizat Departamentul Ordine şi Siguranţă Publică. 20 de direcţii generale din compunerea aparatului central al Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost restructurate. Centrul de cooperare poliţienească internaţională, Agenţia Naţională Antidrog şi Agenţia Naţională împotriva traficului de persoane s-au reorganizat în structura Inspectoratului General al Poliţiei Române. Grupul special de protecţie şi intervenţie Acvila s-a reorganizat în structura Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Prin modificarea structurii organizatorice a Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a urmărit în principal crearea unei entităţi suple, prin reducerea numărului de unităţi ce se regăseau în aparatul central şi, implicit, a numărului de personal, concomitent cu descentralizarea competenţelor şi întărirea capacităţii operaţionale a instituţiilor subordonate. Astfel, s-a redus aparatul birocratic în favoarea celui operativ. Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă adresez rugămintea să fiţi de acord cu acest proiect de lege în forma iniţiatorului, mai puţin amendamentele care au fost formulate de către Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea comisiei raportoare? Domnul deputat Săniuţă. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Marian-Florian Săniuţă: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2009 pentru modificarea art.13 alin. (2) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a avizat favorabil acest proiect de lege. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avizat favorabil acest proiect de lege. Întrucât obiectul de reglementare a fost prezentat de domnul secretar de stat, nu-l voi relua eu. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată, la dezbateri au participat, în conformitate cu prevederile art.54 şi art.55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor. La şedinţa Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost prezenţi 23 de deputaţi din 24 de membri ai acesteia. Potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 din Regulamentul Camerei, Camera noastră este prima Cameră sesizată. În urma dezbaterii în şedinţa din 1 aprilie 2009, cu majoritate de voturi, fiind exprimate două voturi împotrivă şi două abţineri, comisia propune plenului Camerei adoptarea, cu modificări, a acestui proiect de lege. Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă tot sunteţi la microfon, şi timpul pentru dezbatere. Vă rog mult, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Domnul Marian-Florian Săniuţă: Aveţi dreptate. Vă propun ceea ce a mai rămas până la ora 11,30. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc mult. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Mihăiţă Calimente. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine proiectul, cu amendamentele admise de comisie, aşa cum a rezultat el din lucrările acestei comisii, având în vedere numărul de participanţi la lucrările comisiei şi votul care a fost acordat. aşa cum sublinia şi domnul vicepreşedinte al comisiei, domnul deputat Săniuţă, au fost două voturi contra şi două abţineri, restul au fost pentru. Motivele pentru care noi, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, am susţinut aceste amendamente în modificarea textului propus de Guvern, sunt următoarele: s-au încălcat procedurile stabilite prin Hotărârea Guvernului nr.1226/2007, în sensul că proiectele nu au fost anunţate şi nici discutate în cadrul reuniunii pregătitoare a şedinţei Guvernului. Nu au fost respectate procedurile legale privind transparenţa decizională în administraţia publică, reglementate de Legea nr.55/2003. Au fost încălcate o serie de prevederi constituţionale, în condiţiile în care, pe de o parte, nu există avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, deşi acest aviz este obligatoriu. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă nr.20/2009, nu există situaţia extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, prevăzută de art.115 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, în motivarea, sau motivaţia care a existat pentru trecerea din subordinea ministerului în subordinea IGP a Agenţiei Naţionale Antidrog, nu s-a avut în vedere faptul că rolul acestei Agenţii Naţionale Antidrog este cu totul altul decât a unităţii care există în subordinea IGP-ului şi care are sarcina de a prinde şi de a stopa simplul trafic de droguri. Nu s-a ţinut cont că această agenţie naţională stabileşte concepţia de ansamblu şi asigură coordonarea unitară, pe baza unei strategii naţionale, a luptei împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri; elaborează şi implementează, finanţează, avizează, acreditează, coordonează, monitorizează şi evaluează, după caz, programe zonale, naţionale şi internaţionale; asigură legătura cu Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi a Dependenţei de Droguri cu alte organisme internaţionale. De asemenea, această instituţie a fost realizată cu ajutorul interpolului şi este una dintre instituţiile care au reuşit să aibă cea mai bună absorbţie de fonduri europene la nivel naţional, reuşind, în perioada în care a funcţionat, să absoarbă peste 10 milioane de euro, fonduri care au fost folosite în aceste programe. În ceea ce priveşte unitatea specială Acvila, s-a considerat că, prin trecerea ei la jandarmerie, ne întoarcem la o situaţie de remilitarizare a unei unităţi a poliţiei. Ea a fost creată în alte scopuri. Trecerea ei la jandarmerie nu mai corespunde scopului pentru care această unitate a fost creată şi, existând o unitate similară în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, este mult mai uşoară reorganizarea prin fuzionarea celor două instituţii, decât trecerea ei la jandarmerie, unde nu-şi găseşte locul, având în vedere că jandarmeria, de exemplu, nu poate desfăşura operaţiuni antiteroriste pe teritoriul altor ţări. În consecinţă, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine ordonanţa aşa cum a rezultat ea din lucrările comisiei, cu amendamentele admise. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Din păcate, alt reprezentant al altui grup parlamentar nu mai poate să ia cuvântul la dezbatere, pentru că am aprobat înainte un timp de dezbatere. Vom lucra repede pe raportul comisiei. Poz.1 din raport, referitoare la titlul legii. Observaţii? Adoptat. Poz.2 din raport, referitoare la articolul unic. Doamna deputat Aura Vasile. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Pe art.I solicit respingerea amendamentului... |
|||||
|
|
Nu, nu, nu. Un pic, un pic! Este vorba de poz.2 din raport, pe art.I, în ansamblu. Dacă sunt observaţii? Rămâne nemodificat. Titlul ordonanţei. Dacă sunt observaţii? Rămâne nemodificat. Poz.4 din raport, referitoare la art.I, referitoare la art.I. |
|||||
|
|
Da, doamna preşedinte. Deci, poz.4 din raport, art.I. |
|||||
|
|
Exact. |
|||||
|
|
Este nemodificat. Solicităm... Nu, doamna preşedinte, m-am lămurit acum. Solicităm respingerea amendamentului. |
|||||
|
|
Amendamentul domnului deputat Niculae Mircovici. |
|||||
|
|
Da, da. |
|||||
|
|
Sunt modificări numai la alin. (2) şi la alin. (3). |
|||||
|
|
Ne-am lămurit, da. Deci, cer respingerea. |
|||||
|
|
Respingerea modificărilor de la art.13, de la alin. (2) şi alin. (3). |
|||||
|
|
Alin. (2), (3) ale art.13. Cer respingerea. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc, doamna deputat. O să trebuiască să şi votăm acest lucru. Votare electronică, cu cartele. Supun la vot respingerea amendamentelor formulate la alin. (2) şi (3) poz.4 din raport. La cartelă, vă rog! Cine este pentru, împotrivă sau se abţine? Vă rog. Începeţi votul. Propunerea de respingere a fost adoptată. Poz.5 din raportul comisiei. Doamna deputat Aura Vasile. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Propun respingerea amendamentului formulat de comisie. |
|||||
|
|
La poz.5 din raport. Da? Vă supun la vot, tot prin vot electronic. Daţi drumul la vot, vă rog! Respingerea a fost adoptată. Poz.6 din raport. Doamna deputat Aura Vasile. Vă rog. |
|||||
|
|
Solicit respingerea amendamentului propus de comisie, doamna preşedinte. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Vă rog să votaţi! Staţi un pic, staţi un pic! Mă scuzaţi pe mine! Din partea comisiei, vă rog. Ca iniţiator. Sigur că da. |
|||||
|
|
Domnul Marian-Florian Săniuţă: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Am să vă rog să-mi permiteţi să-mi exprim punctul de vedere ca iniţiator al unora dintre aceste amendamente. Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Sigur că este dreptul fiecărui ministru şi oricărui ministru de a-şi construi o structură organizatorică propice performanţei. Din acest punct de vedere, stimaţi colegi, evident, am să vă rog respectuos să votaţi în consecinţă. Se poate ca acest amendament să fi aprobat, se poate să nu. Mi se pare firesc să-mi exprim punctul de vedere, pentru că în 2004, atunci când am preluat acest minister, una dintre priorităţile pe care noi ni le-am asumat, pe lângă ridicarea regimului vizelor pentru români, pe lângă încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană şi de închidere a Cap.24, a fost demilitarizarea unor structuri ale Ministerului de Interne. În acest moment, nu vreau, repet, să vin şi să creez, de la tribuna Parlamentului, vreun conflict cu vreunul dintre colegii mei. Cu atât mai puţin cu colegul meu care acum şi-a asumat o misiune grea. Dar mi se pare firesc să vin şi să spun că dacă mergem înapoi şi remilitarizăm o structură care se transformă dintr-o structură poliţienească într-o structură militară, recte în subordinea Jandarmeriei, cred, în acest moment, că abdicăm de la ceea ce am afirmat în faţa Uniunii Europene, a Comisiei Europene, cu ocazia negocierilor de aderare. Argumentele mele, stimaţi colegi, pe care mi-am permis să le exprim în cadrul comisiei, au fost argumente obiective, argumente profesionale şi în niciun caz argumente politice. De altfel, viaţa a demonstrat că această structură la care mă refer, Acvila, din punct de vedere uman, al materialului uman, nu s-a transferat la jandarmerie. Or, dacă viaţa ne expune într-o astfel de situaţie, mi se pare firesc să încercăm să corectăm ceea ce iată, experienţa şi viaţa ne arată. Închei, rugându-vă, stimaţi colegi, să fiţi de acord, evident, nu vreau să mă pun într-o situaţie delicată cu colegii mei din grupul parlamentar, dar mi se pare firesc să-mi apăr de la această tribună eforturile din 2004, când, cu sprijinul şi al dumneavoastră, am încheiat negocierile de aderare şi am închis cel mai greu capitol de aderare, Capitolul 24, în care demilitarizarea a jucat un rol deosebit. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Sub obligată să pun la vot întâi propunerea... Domnul Mihăiţă Calimente. Nu v-am văzut. Mă scuzaţi. Poftiţi, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Având în vedere că sunt coautor al acestui amendament, susţin întru totul argumentele pe care le-a adus în faţa dumneavoastră colegul meu, domnul Săniuţă. Aş mai adăuga la cele expuse de domnia sa că această instituţie a fost creată în urma atentatelor de la Beslan şi din Spania, de la gara Atocea. În documentaţia pe care am avut-o la dispoziţie, din cele 29 de instituţii similare care există în Europa, una singură - în Franţa - are regim militarizat, toate celelalte sunt sub comanda poliţiei şi sunt civile şi atunci, de exemplu, când s-a făcut evacuarea cetăţenilor români prin zona Gaza, s-a făcut sub protecţia acestei unităţi, pentru că alte unităţi de protecţie din cadrul SRI-ului sau din cadrul jandarmeriei nu pot participa, fiind unităţi militare, pe teritoriul altor ţări. De aceea, cred că se justifică întru totul menţinerea acestei structuri în cadrul poliţiei şi să se unifice cu SIAS-ul şi să poarte denumirea de Acvila SIAS, neexistând niciun impediment, mai ales că cea mai mare parte a lucrătorilor optează pentru a face parte din această structură SIAS. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Mai sunt înscrieri la cuvânt? Nu. Supun la vot propunerea doamnei deputat Aura Vasile, de respingere. Votaţi electronic. Vă rog, exprimaţi-vă votul. S-a aprobat respingerea. Poz.7 din raport. Doamna deputat Aura Vasile. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Propun respingerea amendamentului de la art.IV alin. (1) lit.a), rămânând pct.b) nemodificat, aşa cum era în ordonanţă. |
|||||
|
|
Am înţeles. Tot prin vot electronic, vă rog să votaţi, să vă exprimaţi votul referitor la respingerea propusă de doamna deputat Aura Vasile. Vă rog, exprimaţi-vă votul. Da, s-a aprobat respingerea. Deci, practic, a) rămâne nemodificat; la fel şi b); b) rămâne nemodificat, am înţeles. Poz.8 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Şi, cu aceasta, mai aveţi la art.II alin. (1). Doamna deputat Aura Vasile. |
|||||
|
|
Solicit, doamnă preşedinte, ca tot amendamentul la art.II, cu pct.1, 2, 3 şi 4, să fie respins. |
|||||
|
|
Am înţeles. Vă supun la vot cererea doamnei deputat Aura Vasile, de respingere a amendamentelor art.II, cu alineatele (1), (2), (3) şi (4). Cine este pentru? Respingerea a fost adoptată. Cu aceasta, am epuizat şi raportul comisiei pe acest proiect de lege. Este foarte bine că am reuşit astăzi să-l discutăm, pentru că termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final era 11.IV., dată la care intra în aprobare tacită. O să urmeze sesiunile de vot. |
|||||
|
În continuare, lucrările şedinţei sunt conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Potrivit modificării ordinii de zi, la pct.2, 3 şi 4 avem astăzi, începând cu ora 11,30, următoarele puncte: alegerea unui secretar al Camerei Deputaţilor, eliberarea din funcţie a celor doi secretari generali adjuncţi ai Camerei Deputaţilor şi numirea în funcţie a doi noi secretari generali adjuncţi ai Camerei. Potrivit art.23 alineatul ultim din regulament, votul pentru alegerea secretarilor Camerei Deputaţilor se exprimă prin vot secret cu bile. În conformitate cu prevederile art.31 alin. (1) lit.b) şi ale art.223, secretarii generali adjuncţi ai Camerei Deputaţilor sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către Camera Deputaţilor, la propunerea Biroului permanent, cu consultarea liderilor grupurilor parlamentare. Potrivit regulamentului, votul pentru eliberarea şi respectiv numirea în funcţie a secretarilor generali adjuncţi, se exprimă prin vot secret cu buletine de vot. Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare propun, mai întâi, să fie exprimat votul secret cu bile pentru alegerea unui secretar al Camerei şi, în acelaşi timp, votul secret cu buletine pentru eliberarea din funcţie a celor doi secretari generali adjuncţi ai Camerei, urmând ca, după constatarea rezultatului votului, să se desfăşoare votul secret cu buletine pentru alegerea celor doi noi secretari generali adjuncţi. Dacă sunt observaţii cu privire la aceste propuneri? Vă supun votului aceste propuneri. Votul este deschis. Vă rog să vă... Scuze. Lipseşte domnul Zgonea şi nu a avut cine să sesizeze. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Ştiu că în ultimele două săptămâni am avut probleme cu votul final şi sunt foarte multe proiecte de lege pe ordinea de zi. De aceea, ştiu sigur că există două urne la Biroul permanent. Putem să facem toate cele trei voturi în acelaşi timp. Economisim timp preţios şi putem să facem şi votul pe proiectele de lege. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc mult pentru această idee. În schimb, trebuie constatat rezultatul votului şi apoi votat pentru noii secretari generali adjuncţi. Deci, votul este deschis. Vă rog să votaţi. Secretarul Camerei, împreună cu eliberarea din funcţie a celor două secretari generali adjuncţi. Când se constată rezultatul, se procedează la votarea celor doi noi secretari generali adjuncţi. Aceasta este procedura din regulament. Vă rog, doamna Aura Vasile. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Grupul nostru nu este de acord cu ceea ce dumneavoastră propuneţi. Mi se pare normal să dăm cele două voturi o dată. Deci, puteţi acum să supuneţi votului plenului eliberarea din funcţie a celor doi secretari adjuncţi, după care trecem la procedură de vot şi votăm şi secretarul Biroului permanent şi secretarii generali adjuncţi ai Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
Procedura, doamna Aura Vasile, este aceea de eliberare, întâi, din funcţie, constatarea rezultatului eliberării din funcţie, după care urmează procedura de vot a noilor secretari generali adjuncţi. Solicit liderilor de grup să se întrunească, pentru că văd că sunteţi în situaţia în care contestaţi ceea ce aţi agreat şi, în 10 minute, să... |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, cred că este o neînţelegere, pentru că propunerea doamnei Aura Vasile, pe care o susţine şi Grupul parlamentar al PNL, este aceea de a vota întâi eliberarea din funcţie a celor doi secretari generali adjuncţi şi nimic altceva şi, după aceea, cele două numiri în acelaşi timp. Este corect, şi Grupul parlamentar al PNL susţine această propunere. |
|||||
|
|
Vă rog, domnule Mihai Voicu, să-l rugaţi pe liderul Grupului parlamentar al PNL pentru a merge la consultări împreună cu ceilalţi lideri de grup, 5 minute, şi să-mi propuneţi o procedură. |
|||||
|
- după pauză - |
||||||
|
|
Îl rog pe domnul secretar Pardău să vină la prezidiu. Liderii de grup vă propun următoarea formulă de vot: întâi votăm eliberarea din funcţie a celor doi secretari generali adjuncţi, ca o primă etapă, anunţarea rezultatului votului; iar a doua etapă, alegerea noilor secretari generali adjuncţi, împreună cu alegerea secretarului Camerei. Iată că încă mai avem nevoie de dovezi de încredere şi vă propun să votaţi acum pentru aceste propuneri. Votul este deschis. S-a încheiat votul: 207 voturi pentru, cinci împotrivă şi două abţineri. În ceea ce priveşte eliberarea din funcţia de secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor, Biroul permanent, cu consultarea liderilor grupurilor parlamentare, a hotărât să propună eliberarea domnilor Nicolae Sfăcăreanu şi Mihai Unghianu din funcţia de secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor. Fiecare deputat va primi două buletine de vot, unul pentru fiecare secretar adjunct, a cărui eliberare este propusă. Înainte de a începe votarea, conform procedurilor regulamentare, este necesară constituirea unei comisii de numărare şi validare a voturilor, formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar, asistată de cei doi secretari de şedinţă. Îi rog pe liderii grupurilor parlamentare să prezinte propuneri pentru componenţa nominală a comisiei. Domnul Toader, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal. |
|||||
|
|
Bună ziua! Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal îl propun pe Ştefan Pirpiliu în comisie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc mult. Doamna Aura Vasile, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC. |
|||||
|
|
Noi propunem pe Radu Moldovan. |
|||||
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Eugen Nicolăescu. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Din partea Grupului PNL, în comisia de numărare va fi domnul deputat Andrei Gerea. |
|||||
|
|
Din partea UDMR, domnul Márton Árpád. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Îl propunem pe domnul Béres István. |
|||||
|
|
Din partea minorităţilor naţionale, domnul Ovidiu Ganţ. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale îl propune pe domnul deputat Mihai Radan. |
|||||
|
|
Dacă sunt observaţii cu privire la aceste propuneri, făcute de grupurile parlamentare? Dacă nu sunt, supun votului dumneavoastră propunerile pentru componenţa nominală a Comisiei de numărare şi validare. Votul este deschis. S-a încheiat votul. 214 voturi pentru şi trei abţineri. Cu privire la votul cu buletine de vot, în conformitate cu procedurile regulamentare, deputatul votează pentru, lăsând neatinse pe buletinul de vot numele şi prenumele persoanei propuse, şi votează contra, tăind numele şi prenumele persoanei propuse. Domnii chestori deja şi-au ocupat locurile. Îl rog pe domnul Valeriu Zgonea să citească apelul nominal. |
|||||
|
|
- Adomniţei Cristian Mihai - prezent Mai citesc o dată. - Ana Gheorghe - prezent |
|||||
|
|
Încheindu-se exprimarea votului, invit pe membrii Comisiei de numărare şi validare a voturilor, precum şi pe cei doi secretari de şedinţă, să meargă în sala Biroului permanent pentru numărare. după pauză |
|||||
|
|
Reluăm lucrările în plen şi dau cuvântul domnului deputat pentru a prezenta procesul-verbal al Comisiei de numărare şi validare a voturilor. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Proces-verbal privind eliberarea din funcţie a unui secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi prin vot secret cu buletine de vot asupra propunerii Biroului permanent privind eliberarea domnului Mihai Unghianu din funcţia de secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele:
Potrivit art.129 alin.(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat cu modificările ulterioare, secretarul general adjunct al Camerei Deputaţilor se eliberează din funcţie cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Ca urmare a faptului că, din numărul total de 334 de deputaţi, au fost prezenţi 294, din care 294 au votat pentru eliberarea din funcţie, ceea ce reprezintă majoritatea voturilor cerute de regulament, domnul Mihai Unghianu este eliberat din funcţia de secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor. Semnează Comisia de numărare şi validare a voturilor. Proces-verbal privind eliberarea din funcţie a unui secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi prin vot secret cu buletine de vot asupra propunerii Biroului permanent privind eliberarea domnului Nicolae Sfăcăreanu din funcţia de secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele:
Potrivit art.129 alin.(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat cu modificările ulterioare, secretarul general adjunct al Camerei Deputaţilor se eliberează din funcţie cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Ca urmare a faptului că, din numărul total de 334 de deputaţi, au fost prezenţi 294, din care 294 au votat pentru eliberarea din funcţie, ceea ce reprezintă majoritatea voturilor cerute de regulament, domnul Nicolae Sfăcăreanu este eliberat din funcţia de secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor. Semnează Comisia de numărare şi validare a voturilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Conform procedurii aprobate, având în vedere că cele două funcţii de secretar general adjunct au devenit libere, urmează numirea noilor secretari generali adjuncţi. Biroul permanent, cu consultarea liderilor grupurilor parlamentare, au hotărât să-i propună pe domnul Valer Dorneanu şi pe doamna Ileana Maria Luncan pentru a fi numiţi în funcţia de secretar general adjunct. Potrivit procedurii regulamentare, votul pentru numirea secretarilor generali adjuncţi se exprimă prin buletine de vot. De asemenea, în conformitate cu prevederile regulamentare, funcţiile din Biroul permanent care devin vacante în timpul sesiunii din alte motive decât revocarea se ocupă la propunerea grupului parlamentar căruia i-a fost repartizată funcţia respectivă, potrivit configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor şi negocierilor grupurilor parlamentare. Îi dau cuvântul domnului deputat Mircea Toader, liderul Grupului Partidului Democrat-Liberal pentru a anunţa propunerea făcută pentru locul de secretar al Camerei. |
|
|||
|
|
Grupul Partidului Democrat-Liberal îl propune drept candidat pentru funcţia de secretar în Biroul permanent pe domnul Sever Voinescu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Reamintesc faptul că, potrivit procedurii regulamentare, votul cu bile se desfăşoară astfel: fiecare deputat va primi de la secretari câte două bile, una albă şi una neagră, care vor fi introduse în cele două urne pe care le avem în faţă. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru candidatul propus, iar bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot contra candidatului. Înainte de a începe votarea, vă propun... Domnul Adrian Năstase doreşte să intervină pe procedură. Vă rog. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Reiterez observaţia mea de procedură de data trecută. Poate că n-am fost eu atent, poate s-a aprobat modificarea regulamentului în sensul deciziei Curţii Constituţionale dar, dacă nu, vreau din nou să amintesc faptul că, în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, sesizată de către Grupul PD-L, s-a stabilit că toate hotărârile Camerei Deputaţilor trebuie să fie adoptate exclusiv cu jumătate plus unu din deputaţii prezenţi. În aceste condiţii, Comisia pentru regulament s-a ocupat de acest subiect, a propus modificarea textelor respective şi, aşa cum s-a întâmplat şi înainte de luarea unei decizii într-o altă situaţie, atunci când art.155 a fost modificat, pe baza punctului de vedere exprimat de către Curtea Constituţională şi andosat de către Comisia pentru regulament, pe această bază s-a modificat textul regulamentului, s-a publicat modificarea regulamentului în Monitorul Oficial şi în felul acesta procedura s-a derulat normal. Am sesizat acest aspect data trecută şi am crezut că înainte de votul de astăzi se va lua o decizie sub acest aspect. Sigur, veţi proceda cum credeţi că este mai bine, dar vreau, totuşi, să atrag atenţia asupra faptului că regulile pe care le stabilim într-un anume caz trebuie să fie valabile şi în alte cazuri similare. Desigur, puteţi să decideţi într-un alt mod, dar eu am vrut, totuşi, să atrag atenţia asupra acestui aspect şi, pe de altă parte, să vă spun că, dacă aţi fi acceptat punctul meu de vedere, domnul Sever Voinescu ar fi fost ales la primul tur de vot data trecută. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Cionca, preşedintele Comisiei pentru regulament. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Iustin-Marinel Cionca-Arghir: În numele Comisiei pentru regulament, suntem absolut de acord cu propunerea domnului deputat Adrian Năstase, în sensul că este nevoie de o majoritate simplă a deputaţilor prezenţi pentru a alege secretarul în funcţie. |
|||||
|
|
Domnul Toader. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamnă preşedintă, Având în vedere propunerea făcută de preşedintele Comisiei pentru regulament şi a faptului că încă, într-adevăr, nu a fost depus raportul, ceea ce a spus domnul Năstase este perfect prevăzut şi în prevederile constituţionale, aş dori să supuneţi la vot ca, într-adevăr, să aplicăm această prevedere, chiar dacă încă nu e trecută în regulament dar, prin votul Camerei, poate să se hotărască ca hotărârea să fie luată cu majoritatea celor prezenţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Márton Árpád. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Eu am crezut că în România deja se cunosc literele, se folosesc, se scriu, se citesc şi am sperat că odată şi odată vom respecta regulamentul nostru. Orice hotărâre are nevoie de un text scris. Orice raport al unei comisii trebuie să fie distribuit cu 5 zile înainte şi după aceea se votează. Vine un preşedinte şi spune că "Am hotărât noi aşa şi, hai, daţi votul". Este neregulamentar. Deci, puteţi să votaţi. Noi nu participăm la astfel de voturi. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PNL) |
|||||
|
|
Vă rog. Domnul Adrian Năstase. |
|||||
|
|
Eu cred că preşedintele comisiei are dreptate pe fond, dar trebuiau respectate câteva condiţii şi, aşa cum s-a întâmplat în legătură cu modificarea art.155, pe aceeaşi procedură, propunerea de la Comisia pentru regulament trebuia să vină pentru o hotărâre de modificare a regulamentului în plen şi pe acel model şi după ce acea modificare de regulament era publicată în Monitorul Oficial, puteam, pe un astfel de temei, să aplicăm această nouă majoritate. La acest moment, această hotărâre nu există şi de aceea sigur că observaţiile domnului deputat Márton Árpád sunt absolut corecte. Îmi pare rău că observaţia mea de data trecută nu a fost luată în serios, pentru că în acest interval de timp putea fi operată modificarea Regulamentului Camerei pentru acest art.23 (nu ştiu exact cât este), ceea ce astăzi ar fi făcut inutilă o nouă intervenţie a mea. Am făcut această intervenţie nu pentru a influenţa în vreun fel votul pentru alegerea secretarului Biroului permanent - şi nu vreau să aibă emoţii domnul Viorel Hrebenciuc - dar vreau, totuşi, din punctul de vedere al procedurilor pe care le folosim şi pe care îmi aduc aminte cu câtă ardoare le-aţi susţinut atunci când a fost vorba de modificarea art.155, cred că şi în alte situaţii acest mod de lucru trebuie să fie respectat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Acum, că toate declaraţiile politice pe ziua de azi s-au încheiat... (Domnul Eugen Nicolăescu se îndreaptă spre tribună) Domnule Nicolăescu, nu făceam decât un apel să revenim la procedurile regulamentare pe care le-am agreat la începutul şedinţei şi nu la aceste intro-uri. Vă rog. Pe procedură. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Doamnă preşedintă, eu nu discut decât de procedură. În rest, fiecare poate să spună ceea ce doreşte de la această tribună şi vă amintesc că avem un articol în regulament şi nu vorbe. Şi noi avem ca bază de vot regulamentul. Art.23 alin.(3) spune foarte clar: "Propunerile nominale pentru funcţiile prevăzute la alin.(1) se fac de către liderii grupurilor, în limita numărului de locuri stabilit. Lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei - şi mai departe - şi se aprobă cu majoritatea voturilor deputaţilor". Acesta este textul de regulament pe care îl avem. Nu avem altul. Dacă cineva vrea să voteze pe ce o să fie, mi se pare total neregulamentar şi, ca atare, noi nu vom participa la un asemenea vot, dacă se va lua o asemenea decizie total neregulamentară şi, aş spune, şi ilegală. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule Nicolăescu, pentru că aţi lecturat dumneavoastră paragraful din regulament după care se va desfăşura sesiunea de vot. Revenim la desfăşurarea noastră procedurală. Vă propun ca numărarea şi validarea voturilor să fie efectuată de aceeaşi comisie pe care am votat-o anterior. Dacă sunt observaţii, obiecţii la această propunere? Dacă nu, vă supun la vot această propunere. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. (Mai multe voci din sală: Nu merge!) Da, nu merge, o să repetăm votul. Acum să sperăm că va merge. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Nu merge. Vă rog să votaţi deschis. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 15 abţineri. Vă mulţumesc. Propunerea a fost adoptată. Îi invit pe domnii chestori să distribuie buletinele de vot şi, în acelaşi timp, şi bilele. |
|||||
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu (din sală): Pe ce regulă votăm? |
||||||
|
|
Aşa cum am stabilit, pe regulament. Domnule secretar Zgonea, vă rog să începeţi apelul nominal. Domnule Zgonea, vă întrerup un minut. După citirea apelului nominal, există o propunere din partea liderilor de grup de a începe votul final pe proiecte de legi. Dacă sunteţi de acord cu această propunere? Cine este pentru? Voturi împotrivă? 3 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Vă mulţumesc mult. |
|||||
|
|
- Adomniţei Cristian Mihai - prezent |
|||||
|
|
Invit membrii Comisiei de numărare şi validare a voturilor ... A, mai aveţi încă de votat... |
|||||
|
|
Să se noteze, domnul Orban Ludovic, prezent. |
|||||
|
|
Domnule Orban, vă rugăm să votaţi şi pentru secretarii generali adjuncţi, pentru a putea încheia procedura de vot. Am încheiat procedura de vot. |
|||||
|
|
|
Îi invit pe membrii comisiei de numărare şi validare a voturilor să meargă în sala Biroului permanent, iar noi începem votul final. Vă rog să pregătiţi cartelele de vot. Începem votul final. Primul proiect, Proiectul de Hotărâre privind încuviinţarea efectuării de către Comisia pentru industrie şi servicii a unei anchete privind acordul petrolier al Companiei Sterling Resources Ltd. în contextul modificării Legii petrolului nr.238/2004 şi altor acte normative conexe. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 130 de voturi pentru, 16 voturi împotrivă şi 3 abţineri. (Din sală se reclamă lipsa cvorumului.) O să vă rog să vă înregistraţi prezenţa pentru a putea vedea dacă avem cvorum. Doamna Aura Vasile. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, votul electronic a demonstrat că este cvorum, dar pentru că în acest moment, totuşi, se numără voturile noastre, eu vă propun să amânăm în acest moment votul final, pentru că se suprapun două activităţi foarte importante. Noi considerăm că şi alegerea secretarului Biroului permanent, precum şi a secretarilor adjuncţi e o activitate foarte importantă pentru noi şi, atunci, să nu suprapunem aceste evenimente. |
|||||
|
|
Domnul deputat vă rog. |
|||||
|
|
Da, într-adevăr, suntem la limita cvorumului, propunerea este bună, dar aş avea o altă propunere. Propun să stricaţi din nou aparatele, cum aţi făcut de fiecare dată, ca să vă faceţi cvorumul aşa din pix. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Să ştiţi că noi folosim numai în situaţia în care real nu funcţionează. Ştiu că aveaţi bunele obiceiuri, dar noi nu le folosim. Vă rog. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, noi am mai votat o dată acest lucru. Doamna Aura vă amintesc că înaintea votării am fost toţi de acord, doar cu 3 abţineri, parcă, să continuăm votul final, după un minut, după ce s-a terminat votarea. Suntem în cvorum, de două săptămâni nu am avut vot final, eu vă sugerez să rămânem şi să dăm votul final acestor proiecte de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Aura Vasile. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, avem două soluţii. Supuneţi votului Camerei propunerea mea sau luăm o pauză de 5 minute pentru ca liderii de grup să poată să facă o propunere. |
|||||
|
|
Vă rog, să luăm o pauză de 5 minute. |
|||||
|
- după pauză - |
|
||||
|
Vă rog. |
||||||
|
|
Domnul Ştefan Daniel Pirpiliu: Proces-verbal privind numirea unui secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi prin vot secret, cu buletine de vot, asupra propunerii Biroului permanent privind numirea doamnei Ileana Maria Luncan în funcţia de secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor, începând cu data de 30 aprilie 2009, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele: numărul total al deputaţilor, 334; numărul deputaţilor prezenţi, 291; numărul total de voturi exprimate, 278; numărul total de voturi anulate, 0; numărul de voturi valabil exprimate, 278. Din care: voturi pentru - 278, voturi contra - 0. (Aplauze) Potrivit art.129 alin.(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, secretarul general adjunct al Camerei Deputaţilor se numeşte cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Ca urmare a faptului din numărul total de 334 deputaţi au fost prezenţi 291, din care 278 au votat pentru numire, ceea ce reprezintă majoritatea voturilor cerută de Regulament, doamna Ileana Maria Luncan este numită în funcţia de secretar general al Camerei Deputaţilor. Proces-verbal privind numirea unui secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi, prin vot secret cu buletine de vot, asupra propunerii Biroului permanent privind numirea domnului Valer Dorneanu în funcţia de secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor, începând cu data de 30 aprilie 2009, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele: numărul total al deputaţilor, 334; numărul deputaţilor prezenţi, 291; numărul total de voturi exprimate, 276; numărul total de voturi anulate, 0; numărul de voturi valabil exprimate, 276. Din care: voturi pentru - 276, voturi contra - 0. (Aplauze) Potrivit art.129 alin.(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, secretarul general adjunct al Camerei Deputaţilor se numeşte cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Ca urmare a faptului că din numărul total de 334 deputaţi au fost prezenţi 291 din care 276 au votat pentru numire, ceea ce reprezintă majoritatea voturilor cerută de regulament, domnul Valer Dorneanu este numit în funcţia de secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor. (Aplauze) Proces-verbal pentru alegerea unui secretar al Camerei Deputaţilor. Procedând la verificarea şi numirea voturilor exprimate de către deputaţi, prin vot secret cu bile, potrivit art.26 alineatul ultim din Regulament, asupra candidatului propus în vederea alegerii unui secretar al Camerei Deputaţilor, Comisia pentru numărarea voturilor a constatat următoarele: numărul total al deputaţilor, 334; numărul deputaţilor prezenţi, 291; numărul total de voturi exprimate, 281; numărul total de voturi anulate, 2; numărul de voturi valabil exprimate, 279 din care: voturi pentru - 163, voturi contra - 116. Potrivit art.23 alin. (3) din Regulament, secretarii Camerei Deputaţilor se aleg cu votul majorităţii deputaţilor. Ca urmare a faptului că din totalul de 334 deputaţi, 163 au votat pentru, se constată că nu a fost întrunită majoritatea voturilor cerută de Regulament pentru alegerea domnului deputat Sever Voinescu Cotoi în funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
Am două precizări de făcut: 1) atât revocările din funcţiile de secretar general adjunct, cât şi numirile în noile funcţii intră în vigoare cu data de 30 aprilie, iar în al doilea rând, conform procedurilor regulamentare trecem acum la organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru funcţia de secretar al Camerei. Îl invit pe domnul deputat Valeriu Zgonea să înceapă apelul nominal. Vă rog să aduceţi urnele, iar chestorii să-şi ocupe locul în sală. |
|||||
|
|
Începem turul 2. În ordinea descrescătoare, de la litera Z? - Panţîru Tudor - prezent Să vină camera de luat vederi, daţi-i şi domnului Nicolăescu o cameră de luat vederi că vrea să fie cameraman astăzi... (Domnul Nicolăescu filmează cu telefonul mobil pe doamna Aura Vasile care priveşte urnele şi votul domnilor deputaţi.) Vă rugăm frumos! - Bostan Emil - prezent Recitim lista: - Ana Gheorghe - absent |
|||||
|
|
S-a încheiat votul. O să invit pe colegii de la secretariatul tehnic să ia urnele de vot şi pe membrii Comisiei de numărare în sala Biroului permanent. Am consultat liderii de grup şi votul final îl vom amâna pe săptămâna viitoare, urmând ca să consacrăm o şedinţă întreagă votului final. Vă rog să-i acordaţi câteva secunde colegei noastre, preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse. Vă rog, doamna deputat. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Stimaţi colegi, Voiam să vă spun doar că la nivelul S1, vizavi de BRD, există o expoziţie cu vânzare făcută de un ONG pentru copii cu dizabilităţi. Sunt lucruri făcute de ei şi cred că ar merita puţin atenţia noastră. Vă invit să treceţi pe la standul lor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Standul se află la S1, şi chiar vă rugăm să mergeţi la acea expoziţie cu vânzare. |
|||||
|
- după pauză - |
||||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Pirpiliu. |
||||||
|
Domnul Ştefan Daniel Pirpiliu: Proces-verbal pentru alegerea unui secretar al Camerei Deputaţilor de către deputaţi, prin vot secret cu bile, într-un nou tur de scrutin. Potrivit art.23 alineatul ultim din Regulament, asupra candidatului propus în vederea alegerii unui secretar al Camerei Deputaţilor, Comisia pentru numărarea şi validarea voturilor a constatat următoarele: numărul total al deputaţilor - 334; numărul deputaţilor prezenţi - 273; numărul total de voturi exprimate - 261; numărul total de voturi anulate - 1; numărul total de voturi valabil exprimate - 260, din care: voturi pentru - 154; voturi contra - 106. Potrivit art.23 alin.(3) din Regulament, într-un nou tur de scrutin, secretarii Camerei Deputaţilor se aleg cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Ca urmarea faptului că din totalul de 334 de deputaţi au fost prezenţi 273, din care 154 au votat pentru, a fost întrunită majoritatea voturilor cerute de Regulament pentru alegerea domnului deputat Sever Voinescu-Cotoi, în funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor. |
||||||
|
Mulţumesc. Felicitări! Încheiem şedinţa de astăzi. |
||||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 14,45. |
||||||
![]() |



