Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.78/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 2009

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de doamna Roberta Alma Anastase, asistată de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari.

    Doiniţa-Mariana Chircu - declaraţie politică cu titlul Absenţi nemotivat;

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Din câte am înţeles, începem cu reprezentanţii puterii, practic din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Doamna deputat Doiniţa Chircu. vă rog, aveţi cuvântul, doamna deputat. Ceilalţi colegi ai dumneavoastră, înscrişi pe un loc mai fruntaş pe listă, nu sunt prezenţi în sală.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

Declaraţia politică intitulată "Absenţi nemotivaţi".

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prezenţa slabă a alegătorilor români la votul care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute a depăşit şi cele mai pesimiste estimări. Argumentele oamenilor politici, ale specialiştilor şi comentatorilor de politică încearcă să justifice motivele pentru care numai unul din patru români a dorit să-şi exprime dreptul de vot. Ele variază de la dezinteresul românilor pentru agenda politică europeană, la calitatea slabă a candidaţilor români şi neîncrederea faţă de aceştia.

Sprijinul fără precedent al românilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană, de peste 85%, s-a transformat imediat într-un dezinteres general. Această atitudine ar trebui să pună pe gânduri orice om politic din România. S-au transformat oare toate speranţele românilor, legate de Uniunea Europeană, în simple iluzii? Am ajuns în situaţia în care dreptul democratic de a alege este folosit ca formă de protest faţă de lipsa de consecinţe benefice ale aderării pentru viaţa românului de rând?

Fiecare dintre aceste aspecte acoperă, într-o măsură sau alta, slaba prezenţă la vot a cetăţenilor români. Ceea ce este însă cu mult mai grav este faptul că absenţa a aproximativ zece milioane de români a determinat un număr consistent de locuri în Parlamentul European, atât pentru formaţiunea politică a unei minorităţi etnice, cât şi a unei minorităţi politice radicale, mult prea sonore, dar lipsită de conţinut.

Mă întreb: oare cum ar fi arătat rezultatul alegerilor din România în condiţiile în care măcar 50% din electorat ar fi decis să îşi exprime votul? Mă întreb: oare cum ar fi arătat rezultatul alegerilor în absenţa autobuzelor şi a mitei electorale?

Spre exemplificare, în judeţul Mehedinţi, 24% din electoratul care şi-a exprimat votul se regăseşte pe listele suplimentare. Marea concentrare de votanţi pe listele suplimentare se coagulează în unele comune, cum ar fi: Jiana, Vânjuleţ şi Prunişori, care nu sunt locaţii turistice şi nu au primit pe durata unui an întreg vizitatori cât au primit duminică, 7 iunie, toţi fiind atraşi de culoarea roşie a primăriilor respective. Dimensiunea acestui fenomen este îngrijorătoare şi necesită urgent o analiză comparativă a listelor, atât suplimentare, cât şi permanente. Există situaţii de vot multiplu pentru care, în calitate de preşedinte al Partidului Democrat Liberal Mehedinţi, am sesizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie, cerându-i aplicarea legii pentru cazuri dovedite de fraudă electorală. Dar, dincolo de cei manipulaţi, trebuie văzuţi şi sancţionaţi adevăraţii vinovaţi, care umilesc populaţia şi profită de naivitatea şi sărăcia unei părţi a electoratului, transformând-o în masă de manevră.

Toate aceste probleme enumerate sunt provocări reale la care întreaga clasă politică românească trebuie să răspundă urgent. Asigurarea unei prezenţe cât mai mari la vot şi eliminarea oricărei modalităţi de fraudă electorală sunt imperative atât pentru legitimarea viitorului preşedinte al României, cât şi pentru cadrul viitor de guvernare al acestei ţări.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Cristian Rizea - declaraţie politică numită Votul înşelător;

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon, în ordinea înscrierii pe listă, pe domnul deputat Cristian Rizea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Rizea:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Votul înşelător".

Doamnelor si domnilor deputaţi,

Alegerile pentru Parlamentul European, care au avut loc duminică, 7 iunie, ne-au transmis cel puţin două semnale îngrijorătoare: primul este legat de participarea la vot, iar al doilea de corectitudinea exerciţiului electoral.

După cum am aflat cu toţii, la scrutinul pentru europarlamentare am contabilizat un nou record negativ: numai unul din patru romani cu drept de vot s-a prezentat la urne. Suntem printre codaşii Europei din acest punct de vedere. Alunecând pe aceasta pantă descendentă, vom ajunge, în curând, să ne trezim că ne alegem noi între noi. Dacă sfidăm în continuare principiile de bază ale democraţiei, fundamentate pe legitimitatea aleşilor, şi ne complăcem în a savura rezultatul electoral care ne convine, fără să ne uitam în urmă la suportul electoral dobândit, ne situam - cred eu - într-o mare eroare, pentru că fără voturile românilor, noi, politicienii, nu existăm. Iată de ce absenteismul la urne mă îngrijorează şi mă face să caut soluţii. Va propun, în acest sens, să revizuim în perioada următoare legislaţia electorală şi să identificăm metodele cele mai potrivite pentru a conştientiza importanţa dreptului la vot.

Veţi spune acum că fac parte din acea categorie de naivi care speră într-o revigorare a civismului autohton. Mărturisesc că da. Pentru că vreau să trăiesc într-o ţară în care alegerea reprezentanţilor politici în foruri interne, dar şi internaţionale, să se desfăşoare în mod corect. Nu vreau să mai trăiesc experienţa de la acest scrutin, când unii competitori au încălcat legea si bunul simţ, erijându-se în apostoli mântuitori. S-au folosit de tot ce le-a stat în cale: au cărat lumea la secţiile de votare cu microbuze şi autocare, oferindu-le o sticlă de băutură şi un codru de pâine, sau, mai grav, şantajându-i cu pierderea locului de muncă în cazul lipsei de performanţă în alegeri. Au admis nepotismul şi l-au ridicat la rang de merit.

Premierul Boc însuşi şi-a reconfirmat obedienţa cu această ocazie, afirmând în seara alegerilor că fiica locomotivei PD-L, Traian Băsescu, nu a părăsit de fapt niciodată Partidul Democrat Liberal. Urmându-i exemplul, toţi liderii marcanţi ai PD-L s-au străduit, în mod slugarnic, să acrediteze ideea că EBA - element indispensabil în devenirea partidului - şi-a câştigat mandatul prin forţe proprii. Mai mult, anumite personaje din PD-L au reinventat aritmetica electorală şi, adunând merele cu perele, au pretins că PD-L plus EBA înseamnă victoria democrat-liberalilor în alegeri. Mâine-poimâine vor aduna şi strânsura PRM-PNG - cu aspiraţii popular europene - şi se vor raporta la restul lumii într-un mod şi mai arogant.

Dincolo de jalnicele eforturi ale PD-L, care încearcă reinterpreteze rezultatul de la alegerile europarlamentare, rămân evidenţele statistice, iar acestea spun că PSD a câştigat alegerile pentru Parlamentul European cu peste 31%, în timp ce PD-L încă mai tânjeşte să sară pragul de 30 de procente.

În rest, Elenei Băsescu îi urăm cât mai multe "succesuri" în cariera politică în care s-a angajat, aşteptând ca, după următoarele alegeri interne, să preia preşedinţia partidului şi, conform aşteptărilor votanţilor fideli, să ducă ţara pe noi culmi de progres şi civilizaţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Lakatos Petru - declaraţie politică intitulată Alegătorii au votat. Guvernanţi, la treabă!

Din partea Grupului parlamentar al UDMR invit la microfon pe domnul deputat Lakatos Petru. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lakatos Petru:

Stimată doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia politică se intitulează "Alegătorii au votat. guvernaţi, la treabă!"

La 7 iunie, alegătorii care încă nu şi-au pierdut toată încrederea în clasa politică, ce e drept, din ce în ce mai puţini la număr, au votat.

Conform previziunilor, rezultatul consfinţeşte relativa egalitate dintre partidele coaliţiei guvernamentale care, în cele şase luni de la instalare, funcţionează ca un şarpe bicefal, ale cărui capete se mănâncă între ele pentru întâietate.

Întrebările care apar firesc sunt: până când şi de ce.

Până când va plana suspiciunea fraudării alegerilor în România, invocată chiar de miniştrii coaliţiei guvernamentale responsabile de organizarea scrutinului? Până când trebuie să aşteptăm ca guvernanţii să dea soluţii concrete pentru ieşirea din criză, pentru protejarea locurilor de muncă, pentru stimularea angajatorilor ca aceştia să-şi continue afacerile şi să creeze noi locuri de muncă? Până când vor fi ţinute la secret condiţiile acordului cu Fondul Monetar Internaţional?

De ce dezbaterile pe teme economice sunt înlocuite cu discuţii despre scandalurile din fotbal, despre concursul de tuns oi, despre cântările la petreceri cu politicienii? De ce se ascunde faptul că, în luna mai, s-a accentuat descreşterea economică, blocajul financiar a redevenit una dintre cele mai mari probleme ale agenţilor economici?

S-ar putea continua şirul acestor întrebări, dar mai bine încerc să formulez răspunsuri posibile şi pertinente.

Guvernul marii coaliţii, menit să scoată ţara din criză, a funcţionat eficient până s-au împărţit fotoliile ministeriale şi funcţiile de conducere de la instituţiile deconcentrate.

De săptămâni bune, Guvernul se face că dă soluţii, dar acestea rămân simple enunţuri. Tichetele de vacanţă, programul "Prima casă", investiţii masive în infrastructură şi altele există doar pe hârtie.

Şarpele bicefal nu se poate hotărî în ce direcţie s-o ia. Care sunt măsurile mai importante? Cele de protecţie socială sau cele de relansare a economiei? Cum vor afecta aceste măsuri rezultatul alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul anului pare să fie singura preocupare a guvernanţilor.

În acest timp, criza economică nu ţine cont de indecizia şi impotenţa guvernanţilor. se suprapune peste o criză socială, o criză a şomajului. Toate aceste crize, în final, se vor transforma într-o criză politică, cu urmări dezastruoase asupra sistemului politic instituţionalizat.

Remanierea Guvernului, cu păstrarea actualului raport de forţe, nu înseamnă altceva decât prelungirea agoniei. Singura soluţie eficientă rămâne înlocuirea actualei coaliţii guvernamentale cu alta funcţională.

Dar, până atunci, la treabă, domnilor guvernanţi!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mircea Grosaru - declaraţie politică cu titlul Europarlamentare de România;

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale invit la microfon pe domnul deputat Mircea Grosaru. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Grosaru:

Mulţumesc, doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Europarlamentare de România".

În toate ţările Uniunii Europene, în data de 7 iunie s-au votat reprezentanţii Parlamentului European, adică cele mai reprezentative persoane care, timp de 5 ani de acum înainte, vor reprezenta populaţia celui mai mare parlament din lume.

România, proaspăt intrată în Uniunea Europeană în anul 2007, nu a votat până în prezent pentru această configuraţie politică, însă în acest an, fiind pus în faţa unui electorat nereprezentativ, a votat după cum previziunile ne dictau, adică aşa cum au făcut-o, în linii mari, la ultimele alegeri parlamentare.

Ce a rezultat din votul românilor la europarlamentare ?

A rezultat că cetăţenii sunt nemulţumiţi şi că îl regretă pe Corneliu Vadim Tudor.

A rezultat că cetăţenii îi preferă, în egală măsură, pe social-democraţi şi pe democraţi liberali. A rezultat că cei din UDMR sunt uniţi şi disciplinaţi la vot.

A rezultat că un independent, şi nu unul oarecare, poate fi mai tare decât unul sau două partide la un loc dacă are un nume de notorietate.

A rezultat că liberalii şi-au păstrat procentele la alegerile parlamentare, mai puţin cota de partid de guvernare.

A rezultat că, în semn de protest pentru cele petrecute în politica din ultima vreme, românii preferă să nu mai vină la vot.

Cum ne va privi Europa, ca parteneri ai acestei coaliţii ? Nici mai bine, nici mai rău.

Cu cele bune şi cele mai puţin bune.

Va depinde însă, în mare măsură, de prestaţia celor 33 de deputaţi în ce măsură vor şti să apere, să lupte şi să convingă Europa că merităm mai mult decât am avut până în prezent.

În rest, toate celelalte discuţii, comentarii, interpretări ale celor care analizează activitatea europarlamentarilor, pot fi considerate doar speculaţii ale jurnaliştilor.

Să avem răbdare şi încredere în ceea ce am ales cu toţii, până când vor apărea primele rezultate, iar apoi putem şti dacă ne-am înşelat sau nu.

Fiind prima noastră experienţă de acest fel, va trebui să pornim de la premise optimiste, precum că alegerile au fost bune şi că ne aşteptăm la rezultate pe măsură, mai ales că o mare parte, 22 din cei 33 de europarlamentari, sunt deja la o experienţă de acest gen în Parlamentul European, familiarizaţi cu procedurile acestei construcţii europene.

Să nu uităm că tot acest electorat a votat şi Parlamentul României în luna noiembrie 2008 şi că nu ştim încă dacă acesta este mai bun decât cel trecut, însă cel puţin dintr-un punct de vedere Parlamentul României de astăzi este mai bun decât cel trecut, adică prin întinerire, ceea ce nu este decât benefic.

Mult noroc tuturor în noua misiune europeană pentru România!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Samoil Vîlcu - declaraţie politică cu tema «Prima casă, cea mai bună măsură pentru cei care nu au încă o locuinţă»;

Invit la microfon pe domnul deputat Samoil Vîlcu, reprezentant al Grupului parlamentar al PD-L. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Samoil Vîlcu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică: «"Prima casă", cea mai bună măsură pentru cei care nu au încă o locuinţă.»

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Programul "Prima casă", prin care Guvernul a anunţat că vor fi garantate în proporţie de 80% creditele ipotecare cu o valoare de maxim 60 de mii de euro, contractate pentru achiziţia primei locuinţe, este cea mai bună măsură anticriză, cea mai bună măsură venită în sprijinul dezvoltatorilor imobiliari şi a celor care, din diverse motive, nu au încă o casă.

Această măsură va impulsiona puternic sectorul construcţiilor imobiliare.

Un alt efect, cel puţin la fel de important, este deblocarea pieţei de credit. Băncile vor putea reveni la o politică de credit imobiliar activă, sprijinindu-se pe garanţiile oferite de stat.

În plus, cei care vor cumpăra o locuinţă prin intermediul programului "Prima casă" vor beneficia de t.v.a. redus de 5% la achiziţionarea primei locuinţe, iar notarii şi-au exprimat intenţia de a sprijini Guvernul în programul "Prima casă", anunţând că vor reduce cu 30% onorariile pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. De asemenea, reprezentanţii băncilor au ajuns la concluzia că piaţa imobiliară se va debloca rapid, iar programul "Prima casă" este unul foarte bun, bancherii primind asigurări că garanţia statului va fi acordată imediat în caz de neplată a ratelor aferente creditului contractat, fără ca băncile să fie obligate să execute garanţia.

Românii care încă nu au o casă pot profita de noul program al Guvernului "Prima casă", întrucât Cabinetul Boc va garanta locuinţe în România în valoare de un miliard de euro. Primul-ministru Emil Boc a precizat că, în maximum două săptămâni, vor fi aprobate normele metodologice, care cuprind toate criteriile de acordare a acestui ajutor al statului pentru achiziţionarea unei locuinţe, iar acest lucru este bine-venit.

În calitate de deputat în Parlamentul României, sprijin această măsură a Guvernului, întrucât programul "Prima casă" dă speranţe multor tineri care nu au o locuinţă şi are atât scop social, dar şi economic, întrucât va conduce la relansarea creditării, deblocarea pieţei imobiliare şi impulsionarea sectorului de construcţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Marian Ghiveciu - declaraţie politică intitulată Reabilitarea şi dezvoltarea turismului montan;

Invit la microfon, în continuare, pe domnul deputat Marian Ghiveciu, Grupul parlamentar al PSD+PC. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Ghiveciu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia de astăzi am intitulat-o "Reabilitarea şi dezvoltarea turismului montan."

În majoritatea programelor de dezvoltare locală şi regională, turismul ocupă un loc principal. Practic, asistăm la un consens politic privind importanţa acestui domeniu şi prioritatea de care se bucură în viziunea tuturor factorilor de decizie din ţară. Din această cauză, consider că reînfiinţarea Ministerului Turismului a fost un succes.

Neglijarea aspectelor educativ-culturale ale turismului, în ideea unui aşa-zis spirit de piaţă, a dus, în realitate, la distrugerea multor baze şi chiar zone-turistice, la servicii de foarte proastă calitate, la încurajarea consumului de băuturi alcoolice şi chiar la transformarea unor locaţii turistice în zone de promiscuitate şi chiar în centre de infracţionalitate.

Turismul montan a fost neglijat în ultimii ani, unităţile de cazare fiind, în mare parte, distruse sau nefolosibile. De asemenea, infrastructura de drumuri forestiere, care permite accesul în zonele de interes alpin, a fost, în mare parte, lăsată în paragină.

Turismul montan reprezintă o zonă care are avantajul unui sezon de lungă durată şi se adresează mai multor categorii de vârstă.

Reabilitarea şi dezvoltarea bazei turistice montane poate avea efecte pozitive nu numai din punct de vedere financiar, dar şi al sănătăţii generale din România, exemplele unor ţări dezvoltate fiind edificatoare în acest sens. De asemenea, zona montană a fost, în trecutul apropiat, extrem de propice practicării turismului de masă sau a turismului social, fenomen care s-ar putea relua în perioada următoare.

Ca principii de dezvoltare şi reabilitare propun următoarele:

  • susţinerea unui fond de dezvoltare pentru investiţii în zona montană;
  • crearea unui fond de garantare a creditelor pentru dezvoltarea turismului montan;
  • programe de reabilitare a accesului în zona montană în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, consiliile judeţene şi consiliile locale;
  • dezvoltarea unor obiective turistice mari, de tip pârtii de schi în zone alpine, în colaborare cu investitori privaţi, administraţii locale şi judeţene;
  • sprijinirea sistemului de circuite turistice sportive de tipul trekking, rafting, schi randonee, raliu, trasee off-road etc.;
  • promovarea activă, în parteneriat cu televiziunea şi radioul public, precum şi cu alte trusturi de presă a turismului montan;
  • introducerea obiectivelor şi circuitelor din România în programele internaţionale de turism montan.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Pető Csilla-Mária - declaraţie politică cu subiectul Înlăturarea inspectorilor şcolari generali adjuncţi pentru învăţământul în limba maghiară;

Din partea Grupului parlamentar al UDMR invit la microfon pe doamna deputat Petö Csilla-Mária. aveţi cuvântul, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Petö Csilla-Mária:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Înlăturarea inspectorilor şcolari generali şi generali adjuncţi pentru învăţământul în limba maghiară."

Declaraţia mea politică vrea să tragă un semnal de alarmă în legătură cu lipsa inspectorilor şcolari generali şi generali adjuncţi pentru învăţământul în limba minorităţii maghiare. Câteva date statistice exemplifică această stare de fapt, deosebit de gravă din punctul meu de vedere şi al comunităţii pe care o reprezint. Până la preluarea guvernării de actuala Coaliţie PD-L - PSD+PC, la nivelul ţării comunitatea maghiară a deţinut 12 posturi de inspector şcolar adjunct, respectiv două de inspector şcolar general. Ca urmare a demersurilor de demitere, pe baze politice, a deţinătorilor unor funcţii de conducere la nivelul instituţiilor deconcentrate, în prezent, la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene, comunitatea maghiară deţine doar un post de inspector şcolar general în judeţul Covasna, respectiv două de inspector şcolar general adjunct în judeţele Arad, respectiv Cluj.

Asta, în condiţiile în care în conformitate cu prevederile alin. (1) art. 23 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare: "În unităţile distincte de învăţământ cu predare în limba unei minorităţi naţionale, funcţiile de conducere se ocupă de personal didactic aparţinând acestei minorităţi sau de personal didactic bun cunoscător al limbii respective."

Concret, aş vrea să fac referire la cazul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor unde, în ciuda faptului că există inspectori şcolari pentru învăţământul în limba maghiară, în componenţa Consiliului de Administraţie nu se regăseşte nici un inspector pentru acest învăţământ, sau vorbitor de limba maghiară.

Având în vedere comunitatea semnificativă de etnie maghiară, respectiv dezideratele şi criteriile de performanţă ale procesului de învăţământ, consider că ar fi perfect justificată şi oportună numirea unui inspector şcolar general adjunct, care ar face parte şi din Consiliul de Administraţie al ISJ Bihor, mai ales în contextul problemelor grave şi a stării de bulversare profundă cu care se confruntă sistemul de învăţământ în general, respectiv în contextul aspectelor speciale care caracterizează învăţământul în limba maternă.

Este absolut inacceptabil ca într-un judeţ ca judeţul Bihor, unde ponderea elevilor de etnie maghiară este de 21%, iar a cadrelor didactice care predau în limba maghiară de 24%, să nu existe nici măcar un membru al consiliului de administraţie vorbitor de limba maghiară. În concordanţă cu întrebarea mea adresată pe această temă Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, doresc să atrag atenţia şi pe această cale organelor competente să aibă o reacţie pozitivă în acest sens şi să contribuie la rezolvarea grabnică a situaţiei descrise.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Aledin Amet - intervenţie cu tema Primul Congres Mondial al Tătarilor Crimeeni;

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, invit la microfon pe domnul deputat Amet Aledin. aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Primul Congres Mondial al Tătarilor Crimeeni."

În perioada 18-22 mai 2009, s-a desfăşurat în Crimeea, Republica Ucraina, primul Congres Mondial al Tătarilor.

Semnificaţia a fost una deosebită, dacă ne raportăm la problematica abordată, una complexă, incluzând domenii precum învăţământul, cultura, economia, sportul.

Au luat parte la lucrări în jur de 450 de membri cu drept de vot, dar şi mulţi invitaţi din ţări unde există populaţii de tătari crimeeni.

Firesc, a fost prezentă şi o importantă delegaţie din România, de altfel, cea mai numeroasă, reprezentanţii acesteia impunându-şi, într-un mod benefic, punctele de vedere. Desemnarea în structurile de conducere ale congresului, dar şi la nivelul comisiilor de specialitate, probează cele afirmate.

Subiectele discutate au acoperit, în mare parte, problematica generală, teme precum limba tătară, conservarea tradiţiilor, aspectele economice, suscitând un interes firesc.

Istoria, până la urmă, se scrie cu astfel de fapte, iar acest prim congres al tătarilor crimeeni reprezintă o etapă necesară în ceea ce se numeşte păstrarea identităţii etnice.

Într-o altă ordine de idei, la data de 28 mai a.c., în aula Bibliotecii Judeţene "I.N. Roman" din Constanţa, a avut loc o manifestare de omagiere a eroilor musulmani din armata română, căzuţi la datorie în cele două războaie mondiale. Sosise vremea unui astfel de gest, onest, semnificativ.

Iată de ce este nevoie şi de un simbol pentru un monument comemorativ dedicat acestor eroi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Neculai Răţoi - declaraţie politică intitulată De ce nu vin românii la vot?;

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, dacă mai este cineva în sală să susţină declaraţia? Nu.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul Adrian Mocanu. domnul Adrian Mocanu nu este. Domnul Neculai Răţoi, aveţi cuvântul, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Neculai Răţoi:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "De ce nu vin românii la vot?"

Dragi colegi,

Duminică, cetăţenii au acordat din nou încrederea Alianţei Partidului Social Democrat + PC, arătând nemulţumire faţă de ce s-a întâmplat în ultimii ani. Alianţa PSD+PC a crescut în opţiunile publicului faţă de rezultatele obţinute la alegerile europarlamentare anterioare. Acest lucru ne obligă să ne îndeplinim în continuare promisiunile şi să reprezentăm România în Uniunea Europeană aşa cum românii se aşteaptă să o facem: cu responsabilitate.

Europarlamentarii PSD+PC sunt profesionişti, sunt oameni cu rezultate şi oameni cărora le pasă, fapt sesizat şi de către alegătorii care au pus ştampila şi au votat Alianţa PSD+PC. Doresc să le amintesc colegilor mei care vor merge în Parlamentul European că urmează o perioadă grea, în care vor trebui să obţină cât mai multe facilităţi pentru români, mai ales că se va vota bugetul pentru anii următori.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Alegerile europarlamentare care au avut loc duminică au adus la urne un număr scăzut de români. Doar 27% dintre cei cu drept de vot s-au prezentat la urne. Este încă un semnal pe care cetăţenii acestei ţări îl transmit politicienilor şi partidelor politice. De altfel, din 1990 încoace, prezenţa la urne a scăzut constant.

Oamenii nu mai au încredere în politicieni, iar dumneavoastră ştiţi că Parlamentul este una dintre instituţiile în care românii au cea mai puţină încredere. Consider că o mare parte din vină ne aparţine şi nouă, politicienilor.

Campaniile electorale din ultimii ani s-au transformat în adevărate campanii de turism, în care autocarele transportă oameni la vot, sacoşele sunt agăţate în poartă, iar votul celor oneşti este minimalizat, în cazul cel mai rău, chiar anulat.

Trebuie ca noi, politicienii, să aducem o schimbare în modul în care se face politică, altfel oamenii nu se vor mai interesa deloc de ceea ce se întâmplă. Nu este suficient să-i chemăm la vot prin mesaje şi mită electorală. Trebuie să fim cu adevărat alături de cetăţeni şi nu doar din când în când, atunci când dă bine. Trebuie să ne adresăm problemelor reale cu care românii se confruntă şi să ne ţinem de cuvânt. Doar aşa, cetăţenii se vor implica din nou în deciziile pe care politicienii le iau pentru ei.

Este de datoria noastră să creştem încrederea românilor în oamenii politicii şi în instituţii, iar acest lucru se poate face prin responsabilitate.

Le mulţumesc tuturor celor care s-au prezentat la vot, arătând că votul lor, un drept esenţial, contează.

Sper ca pe viitor, printr-o activitate politică eficientă, absenteismul la urne să devină o problemă minoră, iar acest lucru depinde, aşa cum am spus, în mare parte de noi şi de modul în care ne comportăm.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Farago Petru - declaraţie politică: Absenteismul la vot, normalitate?;

Din partea Grupului parlamentar al PNL nu sunt domni şi doamne deputaţi în sală.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, invit la microfon pe domnul deputat Farago Petru.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Farago Petru:

Vă mulţumesc.

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Absenteismul la vot, normalitate?"

La aflarea rezultatelor alegerilor din 7 iunie, nu puţini au fost cei care, politicieni, politologi şi ziarişti în egală măsură, au găsit primul lucru de cuviinţă să vorbească de ciudaţii României care ne vor reprezenta la Bruxelles, rostind chiar câteva nume. Vorbitorii slobozi la gură au uitat însă un aspect esenţial. Toţi cei care vor fi validaţi în Parlamentul din Bruxelles şi-au dobândit mandatul datorită voturilor exprimate liber de acei cetăţeni ai României care au dorit să-şi exercite dreptul de a alege. Şi au putut să o facă liber, neîngrădit.

A pune sub semnul întrebării voinţa exprimată a electoratului, parcă aduce a contesta chiar esenţa democraţiei, dreptul poporului de a decide. De aceea, consider că ar fi potrivit să discutăm mai puţin despre ciudaţi şi mai mult despre ciudăţeniile electorale, fiindcă am avut şi avem parte de aşa ceva din belşug, cel mai săritor la ochi fiind nivelul neatins până acum al absenteismului.

În loc să facem aprecieri referitoare la calitatea deputaţilor recent aleşi, de ce nu se întreabă nimeni, politicieni, politologi şi ziarişti, în egală măsură, oare de cine şi cum vor fi reprezentaţi acei români care formează majoritatea covârşitoare a cetăţenilor cu drept de vot din România. Acel 73% care nu a reuşit să găsească niciun actor politic demn de încrederea sa. Oare această stare de fapt nu merită atenţia celor care frecvent îşi arogă rolul de catalizator al dialogului social? Ne liniştim prea uşor conştiinţa afirmând că a vota este un drept şi nu o obligaţie. Dar, oare de ce nu ne interesează cauzele absenteismului pronunţat, România, din păcate, fiind fruntaşă în Uniunea Europeană în această privinţă. Ce vrea să ne spună nouă, clasei politice, trei sferturi din populaţia României votând într-un gest disperat cu picioarele? De ce ocolesc prin număratele talk-show-uri această problemă care tinde să devină cronică? Nu ne interesează sau nu vrem să aflăm răspunsul la aceste întrebări, nu vrem să aflăm pretenţiile electoratului, ca să nu fim obligaţi a le respecta. poate lucrul şi mai grav, mi se pare mai uşor fără acel 73%, fiind astfel mult mai la îndemână manevrarea şi manipularea masei de alegători. Probabil, nu este întâmplător că maghiarii din România au dovedit o disponibilitate incomparabil mai mare de a se prezenta la urne, exprimând astfel încrederea peste medie în cei care-i reprezintă, aleşii UDMR.

De aceea, simt că suntem datori să le mulţumim public şi pe această cale celor care au contribuit prin votul lor la realizarea celui mai bun scor al nostru realizat vreodată. Este meritul lor că ziua de 7 iunie s-a dovedit a fi într-adevăr ziua solidarităţii maghiare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Cristian-Ion Burlacu - declaraţie politică cu tema Singurul criteriu pentru obţinerea de fonduri de către administraţiile locale: criteriul politic;

Din partea Grupului parlamentar al PD-L nu mai sunt colegi în sală. La fel şi din partea Grupului parlamentar al PSD-PC.

Domnul deputat Cristian Burlacu din partea Grupului parlamentar al PNL. Prezentaţi declaraţia, da?

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Ion Burlacu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Bună dimineaţa!

Declaraţia politică: "Singurul criteriu pentru obţinerea de fonduri de către administraţiile locale: criteriul politic".

Zilele trecute asistam la o declaraţie stupefiantă a liderului PSD, Mircea Geoană, care recunoştea, fără să tresară, că banii se dau către primării pe criterii politice. Nici urmă de principiile atât de clamate: performanţa în administrare, proiecte profesioniste. Se pare că tot ceea ce contează în atribuirea banilor către administraţia locală este gradul de servilism politic. Cu toate acestea, mă întreb privind la situaţia Colegiului 1 Prahova, în care doar Sinaia este administrată de către un primar liberal, de ce nu se alocă fonduri către primarii PSD şi PD-L. Probabil că aceştia nu au învăţat încă suficient de bine modelul coreean de servilism, tradus în a scrie masaje preşedintelui Băsescu pe oi, pe dealuri şi munţii patriei, căci astfel cum se explică lipsa banilor pentru proiecte importante, aducţiunea de apă pentru oraşul Breaza sau consolidarea zonelor afectate de alunecările de teren din Comarnic. Este îngrijorătoare situaţia actuală în care se găseşte administraţia locală din România. Marea majoritate a primăriilor, mai ales cele ale comunelor, susţin că nu mai au bani decât până în luna august, având probleme inclusiv cu plata angajaţilor. Ţinând cont de acestea, de unde ar mai putea să găsească bani pentru cofinanţarea proiectelor europene? Iar dacă autorităţile locale susţin că nu mai au bani pentru investiţii, iar administraţiei locale îi lipsesc bani pentru cofinanţări, cum ar putea să se îmbunătăţească viaţa oamenilor din comunităţi, care au acordat votul celor care le promiteau autostrăzi, mii de case noi şi locuri de muncă?

Practic, acum, după alegeri, rămâne doar un singur adevăr: votul luat prin minciună.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Stelică Iacob Strugaru - declaraţie politică cu titlul Stimularea reinvestirii profitului;

Invit la microfon pe domnul deputat Stelică Iacob Strugaru, Grupul parlamentar al PD-L.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Stimularea reinvestirii profitului".

Scutirea de impozit a profitului reinvestit este o măsură fiscală aşteptată de aproape două decenii în România atât de către agenţii economici români, cât şi de către cei străini. Cultura antreprenorială care s-a dezvoltat în România postrevoluţionară a ridicat la rang de virtute capacitatea managerului ca la sfârşitul anului fiscal să se apropie de un profit declarat cel mult egal cu zero.

Ştim cu toţii cât de ridicată este volatilitatea bazei de impozitare din România şi că din cei peste 600.000 de agenţi economici, 85% din venituri la bugetul de stat sunt asigurate de doar 2.000 de agenţi economici. S-a ajuns ca la sfârşitul anului 2007, peste 242.000 de agenţi economici, adică aproape de 40% din totalul acestora, să declare pierderi.

De ce această situaţie? Pentru că în afara cotei unice de impozitare, pe care noi am promovat-o în anul 2005, măsurile fiscale stimulative, dar şi cele care să instituie o minimă disciplină fiscală au fost aproape absente.

Dorim ca măsurile instituite în anul 2009 să aducă la suprafaţă profiturile nedeclarate, dar să şi stimulăm fiscal pe cei care decid să utilizeze o parte din profiturile lor către investiţii.

Nu cred că există vreun coleg în sală care să nu cunoască provocările pe care le aduce actuala criză economică la adresa veniturilor încasate de bugetul de stat. Nu cred că există cineva care să nu ştie că aplicarea politicilor stimulative prezintă în primă fază efecte negative asupra colectării de venituri, abia ulterior putându-se înregistra efecte pozitive. Or, actuala situaţie nu ne permite nicidecum riscuri.

Aşadar, avansarea datei de 1 ianuarie 2010 pentru introducerea scutirii de plată a impozitului pe profitul reinvestit mi se pare o dată rezonabilă, responsabilă şi foarte aproape de obiectivele unei politici prudenţiale în condiţii de incertitudine economică.

Pentru cei care doresc introducerea acestei facilităţi fiscale mult mai devreme decât ne-o impune situaţia macro-economică, aş dori să le amintesc că toate aceste măsuri trebuie făcute cu maximă responsabilitate, pentru ca efectele să fie benefice atât pentru investitori, cât şi pentru bugetul de stat, mai ales în contextul în care guvernul este în plin proces de reducere a numărului de taxe şi impozite. Aş mai adăuga faptul că noi am demarat dezbaterile asupra cotei unice, noi am adoptat-o şi tot noi am menţinut-o în condiţii de criză. Tot noi ne-am angajat asupra acestei scutiri fiscale a profitului reinvestit şi tot noi vom fi cei care o vom aplica.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Sonia-Maria Drăghici - despre Spiritul civic la români şi donarea de sânge;

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe doamna deputat Sonia Drăghici.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

"Spiritul civic la români şi donarea de sânge".

Stimaţi colegi,

Celebrăm, pe 14 iunie 2009, Ziua mondială a donatorului de sânge. Ziua este dedicată persoanelor care au donat sânge şi încurajează donaţiile. Consiliul Europei care de 50 de ani sprijină iniţiativele privind transfuziile de sânge, susţine din noua ceastă zi printr-o campanie mediatică.

Milioane de oameni din întreaga lume îşi datorează viaţa celor care de bunăvoie au făcut o donaţie de sânge. Din păcate, în România există un număr mic de donatori raportat la cei din celelalte ţări ale Uniunii Europene. România se află pe ultimele locuri în Europa la capitolul donării de sânge. Este ironic că un popor atât de solidar nu trece de un procent atât de mic precum cel pe care îl înregistrăm actual în medie pe an, de numai 1,7% din populaţia adultă a ţării. Numărul de unităţi de sânge donate la mia de locuitori este de 17,5, în comparaţie cu celelalte ţări europene în care se donează între 40 şi 80 unităţi la mia de locuitori.

Potrivit prevederilor legislative din România, donarea de sânge este anonimă, voluntară şi neremunerată. Conform Hotărârii de Guvern nr.1364/2006 pentru aprobarea drepturilor şi obligaţiilor donatorilor de sânge, donatorului de sânge îi sunt recunoscute şi acordate o serie de drepturi şi avantaje menite a încuraja şi stimula acest act caritabil, salvator pentru unii dintre semenii noştri.

Cu toate acestea, serviciile de transfuziologie din România satisfac din ce în ce mai greu cererea de sânge din sistem. Necesarul anual de componente sanguine la nivel naţional este de aproximativ 500 000 de unităţi, potrivit specialiştilor în domeniu. Nevoia acută de sânge atrage de la sine necesitatea unui număr mare de donatori. În ţările europene, procentele de donatori sunt următoarele: Danemarca - 10%, Anglia - 9%, Olanda - 8%, Germania - 6% Franţa - 6%, Italia - 4%, Ungaria - 4%, iar România - 1,7%. Aceste cifre arată că în România populaţia nu este încă informată suficient asupra necesităţii de a dona, necunoscând cantitatea de sânge necesară la o operaţie, cererea spitalelor şi cât anume se recoltează în fiecare zi. Astfel de statistici, în alte ţări din lume, sunt prezentate aproape zilnic de mass-media, reprezentând un mijloc de promovare a donării benevole de sânge.

Fiecare serviciu naţional de transfuzie are ca scopuri: asigurarea cantităţii necesare de sânge, a unei calităţi maxime a sângelui (evitarea donatorilor cronici, care donează în scopul obţinerii unor avantaje financiare şi care au o rată mare de infectare a sângelui cu diferite boli, făcând astfel imposibilă utilizarea acestuia pentru transfuzii), promovarea donării, recrutarea de donatori şi menţinerea lor ca donatori fidelizaţi.

Toate ţările lumii pun accent pe donatorii fidelizaţi, cei care donează periodic, de minimum 3 ori pe an. Numărul donatorilor fidelizaţi din România nu a crescut semnificativ în ultimii ani. în plus, media de vârstă a acestora este de 40 de ani, ceea ce înseamnă că în curând ei nu vor mai fi apţi să doneze din punct de vedere medical. În aceste condiţii, promovarea recrutării de donatori şi menţinerea lor ca donatori fidelizaţi este extrem de importantă.

Rezultă clar necesitatea implicării active în informarea populaţiei şi în promovarea ideii de donare voluntară de sânge a tuturor factorilor cu impact mediatic în această problemă, începând cu Ministerul Sănătăţii. Este necesară susţinerea unei campanii ample de educare privind donarea de sânge şi fidelizarea donatorilor, precum şi a unei campanii de informare a medicilor de familie în vederea încurajării promovării donării de sânge în rândul pacienţilor acestora.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc şi eu, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Petru Călian - declaraţie politică cu titlul Legea salarizării unice;

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, în ordinea înscrierii de grupul parlamentar pe lista noastră, domnul deputat Petru Călian.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi are titlul "Legea salarizării unice."

După cum bine ştiţi, Legea salarizării unice este în curs de elaborare ca act normativ, în baza Legii nr.5/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Legea unică de salarizare a personalului din sistemul bugetar va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2010. Aceasta va fi implementată pe o perioadă de trei ani, iar raportul dintre salariul minim pe economie şi salariul de bază maxim va fi de cel mult 1 la 15, prin creşterea salariilor mici şi medii, concomitent cu îngheţarea sau majorarea cu sume mici a salariilor mari.

Potrivit celor spuse de primul ministru Emil Boc, salarizarea tuturor persoanelor plătite din banii publici se fa face în baza unei legi unice, raportul dintre salariul minim pe economie şi salariul de bază maxim al personalului plătit din fonduri publice va fi de cel mult 1 la 15, iar ponderea sporurilor în câştigul salarial va fi de maximum 30%.

De asemenea, primul ministru a menţionat că aranjarea funcţionarilor în grila de ierarhizare nu se va face în funcţie de persoane, ci după instituţii: "Potrivit Constituţiei, trebuie să ţinem cont de puterea executivă, legislativă şi judecătorească, iar sistemul de salarizare trebuie să pornească de la realizarea acestui echilibru".

Susţin acest proiect al guvernului, deoarece diferenţa dintre salariul minim pe economie şi cel maxim este uriaşă. În momentul de faţă, acest raport între salariul de bază minim pe economie şi salariul maxim este de la 1 la 70, iar în unele cazuri de la 1 la 100, diferenţa fiind colosală. În condiţiile actuale, făcând un calcul matematic simplu pe un raport de la 1 la 70, salariul de la stat este de 42 000 de lei, adică 10 000 de euro, iar în cazul unui raport de la 10 la 100, salariul ajunge la 60 000 de lei, adică 14.300 de euro, acest lucru fiind strigător la cer, în ideea în care salariul minim pe economie este de 600 de lei.

Acest proiect al salarizării unice ne va ajuta să ne aliniem mai uşor celorlalte ţări din Uniunea Europeană, aceasta aplicându-se de mult în Uniunea Europeană, în privinţa raporturilor dintre diversele categorii sociale în perspectiva salarizării unice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mugurel Surupăceanu - declaraţie politică referitoare la situaţia minerilor din Societatea Naţională a Lignitului Oltenia;

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC invit la microfon pe domnul deputat Mugurel Surupăceanu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mugurel Surupăceanu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi, 10 iunie 2009, se referă la "Situaţia minerilor din Societatea Naţională a Lignitului Oltenia".

Începând cu 15 iunie 2009, 9.000 de mineri din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia vor rămâne pe drumuri. După anunţul disponibilizării a 12.000 de ceferişti, iată că a venit şi rândul minerilor, din păcate, să rămână fără venituri în plină criză financiară. În nici jumătate de an de la învestire, directorii din minerit, numiţi în funcţie pe criterii exclusiv politice, îşi arată incompetenţa în gestionarea situaţiei de criză în care se află Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.

Ministrul economiei, Adriean Videanu, şi PD-L au avut grijă ca, în ultima perioadă, de la alegerile din noiembrie 2008 şi până în prezent, să dea importanţă mai mult grupurilor de interese din jurul mineritului decât minerilor care muncesc zi de zi pentru a reuşi să îşi ducă acasă o pâine cu care să-şi întreţină viaţa de zi cu zi.

În ultima perioadă am constatat, din păcate, că în fruntea mineritului au ajuns persoane incapabile să conducă eficient şi care, prin proasta administrare a resurselor şi oportunităţilor, au generat un dezastru economic şi social ce tinde să afecteze întreg judeţul Gorj. Aceasta este, de fapt, adevărata faţă a incompetenţei PD-L, pe care însă o ţine bine ascunsă şi o cosmetizează cu grijă în preajma alegerilor.

În fapt, PD-L a reuşit, în judeţul Gorj, ca în numai câteva luni, prin promovarea incompetenţei portocalii la toate nivelurile de conducere în Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, să distrugă o industrie de tradiţie pe care se bazează o bună parte a economiei naţionale. Se pare că în fişa postului acestei conduceri a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia a fost scrisă cu cerneala portocalie atribuţia de a pune pe butuci industria minieră din România şi economia judeţului Gorj. Însă, trebuie să mai spunem că, dincolo de aceste "calităţi" ale actualei conducerii a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, au existat, în fapt, şi interese ascunse, promovate şi susţinute de grupurile de interese ale PD-L Gorj, în a jefui tot ce se mai putea din minerit şi din economia judeţului pentru a face rost de bani pentru campaniile electorale portocalii.

Acum realizăm cu adevărat de ce PD-L şi-a dorit atât de mult conducerea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia: jaful din minerit era programat demult şi el trebuia să se desfăşoare conform planului pus la cale, într-o perfidă complicitate cu PD-L, de liderul Uniunii Sindicatelor Miniere din Olteania, Marin Condescu, care a girat jaful din minerit, mimând, de fapt, că apără interesele celor mulţi. Nu de puţine ori, Marin Condescu a încurcat sindicatul cu partidul şi în loc sa vegheze asupra intereselor minerilor a avut grijă de interesele sale şi de buzunarele democrat-liberalilor. În felul acesta, PD-L şi Marin Condescu pun cruce economiei judeţului Gorj şi aruncă în incertitudine 9.000 de oameni şi familiile lor.

Pentru jaful pe care l-au organizat şi pentru dezastrul pe care l-au creat, credem că a venit vremea ca instituţiile statului să se autosesizeze şi să arate adevărata faţă a intereselor din minerit.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Lucia-Ana Varga - declaraţie politică ce se referă la Alegerile europarlamentare şi imperativul unei mari participări a cetăţenilor;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, invit la microfon pe doamna deputat Lucia-Ana Varga.

Vă rog, doamna deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Lucia-Ana Varga:

Mulţumesc.

Declaraţia mea politică se referă la "Alegerile europarlamentare şi imperativul unei mai mari participări a cetăţenilor."

Europenii şi-au ales reprezentanţii în Parlamentul European pentru următorii 5 ani. 736 de eurodeputaţi, dintre care 80 aparţin grupului ALDE, iar dintre aceştia din urmă, 5 aparţin Partidului Naţional Liberal. Este un mandat important pe care europarlamentarii liberali vor şti cum să şi-l asume. Şi când afirm acest lucru mă refer, în primul rând, la experienţa şi expertiza în instituţii, proceduri şi problematici europene, pe care 4 dintre cei 5 viitori parlamentari europeni ai Partidului Naţional Liberal au acumulat-o de-a lungul actualului mandat la Parlamentul European. Şi au confirmat prin activitatea pe care au desfăşurat-o în cadrul unor comisii, precum piaţa internă şi protecţia consumatorilor; industria, cercetarea şi energia; libertăţile civile; cultura şi educaţia.

În consecinţă, am certitudinea că eurodeputaţii liberali îşi vor aduce un aport substanţial la abordarea temelor care vor constitui o prioritate pentru mandatul legislativ 2009-2014: serviciile financiare, protecţia consumatorilor, politica socială, schimbările climatice, sănătatea, industria, libertăţile civile, agricultura sau extinderea Uniunii Europene.

Un al doilea aspect important, asupra căruia aş dori să mă opresc, vizează impactul pe care ratificarea şi punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona le vor avea asupra rolului Parlamentului European, care va deveni, astfel, o instituţie cu putere crescută, şi a raporturilor sale cu parlamentele statelor membre şi, deci, inclusiv cu Parlamentul României. Şi am să mă opresc doar asupra câtorva dintre acestea: Parlamentul European va deveni, în calitate de legiuitor, pe picior de egalitate cu miniştrii statelor membre în 95% dintre domeniile de politică ale Uniunii Europene; va avea paritate absolută cu Consiliul în ceea ce priveşte aprobarea bugetului general al Uniunii Europene şi a cadrului financiar multianul; va alege preşedintele Comisiei Europene; va beneficia de introducerea, pe lângă aşa numita procedură "cartonaşul galben" (care prevede ca, în cazul în care o treime din parlamentele naţionale resping o propunere legislativă, comisia o va reexamina), a unui nou mecanism prin care, dacă o majoritate simplă de parlamente naţionale adoptă un aviz în care se afirmă că o propunere legislativă nu respectă principiul subsidiarităţii şi fie consiliul, fie Parlamentul este de acord cu respectivele parlamente, propunerea este respinsă. Mai mult, în ceea ce priveşte relaţia Parlamentului European cu parlamentele naţionale, se are în vedere participarea sporită a acestora la activitatea Uniunii Europene şi consolidarea capacităţii lor de a-şi exprima punctul de vedere asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii, prin adresarea către preşedintele Parlamentului European, al Consiliului sau comisiei, a unui aviz motivat privind conformitatea unui proiect de act legislativ cu principiul subsidiarităţii.

Stimaţi colegi,

Pentru următorii trei ani, chiar dacă la niveluri de decizie diferite, cel european şi cel românesc, în acelaşi timp, vom reprezenta interesele cetăţenilor României. Sunt mandate care ne obligă şi pe parcursul cărora va trebui să contribuim la realizarea unei colaborări cât mai eficiente atât între instituţiile pe care le reprezentăm, cât şi între noi şi cu cei care ne-au ales. Pârghiile există, dar e nevoie de voinţă politică, atât separat cât şi împreună, pentru a stabili un echilibru constructiv şi pragmatic între agenda europeană, agenda românească şi agenda cetăţeanului.

Actualele alegeri europarlamentare au tras un semnal de alarmă. Nu doar la nivel european, ci şi la noi, rata de participare la vot a scăzut. De la 45,47% la 43,1% la nivel european, respectiv, de la 29,47% la 27,64% la noi. Toate aceste procente dovedesc o adâncire a deficitului democratic. Cetăţeanul se simte nu doar insuficient informat, ci şi insuficient implicat în procesul decizional european. Şi asta în condiţiile în care 80% din legislaţia naţională este de inspiraţie europeană. Prin urmare, alegătorul român trebuie să înţeleagă că viaţa lui, chiar şi din cel mai îndepărtat cătun, este influenţată de deciziile luate nu doar la Bucureşti, ci şi la Strasbourg sau Bruxelles. Şi dacă ar fi să iau doar cazul judeţului Bihor, nu pot să nu remarc faptul că rata de participare în mediul rural a fost de 41,95%, cu 17,99% mai mare decât în cel urban.

Prin urmare, votul său trebuie văzut nu doar ca un vot care contează, ci ca un vot care trebuie dat în cunoştinţă de cauză. Iar aici ne revine nouă, deputaţi în Parlamentul European, sau în Parlamentul României, să supunem, cu şi mai multă hotărâre şi consecvenţă, atât temele europene, cât şi cele naţionale, actuale, dezbaterii societăţii româneşti la toate nivelurile, şi să preluăm reacţiile pe care le primim de la cetăţeni sau de la organizaţiile societăţii civile şi să le includem în procesul decizional de la nivel naţional şi european.

Să nu uităm că o democraţie funcţională are nevoie de cetăţeni informaţi şi participativi. Şi de legitimitate. Dar nu de o legitimitate "ajutată" prin fraudă şi ilegalităţi, ci de o legitimitate obţinută strict ca urmare a evaluării faptelor făcute în interesul cetăţeanului. Şi mai e nevoie de multe exemple de "fapte" din partea aleşilor. Fiindcă abia în acel moment vom putea spera la o rată mai mare de participare la vot din partea cetăţenilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan-Nelu Botiş - declaraţie politică cu titlul Eliminarea sesiunilor de depunere a proiectelor pe fonduri europene postaderare;

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Ioan-Nelu Botiş.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea se numeşte "Eliminarea sesiunilor de depunere a proiectelor pe fonduri europene postaderare"

Fondurile europene postaderare alocate României reprezintă o imensă oportunitate pentru solicitanţii de finanţări din majoritatea domeniilor economic, social, cultural sau administraţie locală.

Aceste fonduri reprezintă o formă de finanţare nerambursabilă acordată de către Uniunea Europeană în scopul eliminării sau diminuării diferenţelor economice între anumite domenii sau regiuni de dezvoltare ale statelor membre ale Uniunii Europene.

În actualul context internaţional, caracterizat printr-o profundă criză financiară şi economică globală, o oportunitate de relansare economică a ţării noastre o constituie accesarea fondurilor europene. Pentru a facilita accesul la aceste fonduri, actualul Guvern a reuşit să simplifice foarte mult procedurile privind accesarea lor, reducând atât volumul documentaţiei necesare a fi depuse, cât şi termenele necesare pentru aprobarea unui proiect. De asemenea, a început să monitorizeze săptămânal situaţia privind proiectele contractate.

Întrebările frecvente pe care şi le pun solicitanţii de finanţări fac referire la data când se va lansa cererea de propuneri de proiecte, cu cât timp înainte de lansarea apelului de proiecte se va publica "Ghidul solicitantului" şi câte sesiuni de depunere de proiecte sunt în fiecare an.

Pentru a nu mai exista aceste nelămuriri propun eliminarea sesiunilor de depunere a proiectelor pe fonduri europene postaderare. Consider oportun ca fondurile alocate anual pentru cele 7 programe finanţate de Uniunea Europeană să se lanseze la începutul fiecărui an şi să se respecte principiul primul venit - primul servit.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Filip Soporan - declaraţie politică intitulată Simbioză între indicatorii economici şi indicatorul de performanţă socială, element esenţial în consolidarea firmelor româneşti;

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Vasile Filip Soporan.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Dragi colegi,

Doresc să prezint declaraţia politică intitulată "Simbioză între indicatorii economici şi indicatorul de performanţă socială, element esenţial în consolidarea firmelor româneşti".

Criza, o dată declanşată, începe să creeze şi să consolideze efecte asupra sistemului financiar şi asupra stabilităţii unor domenii considerate strategice, cum ar fi industria automobilului, industria metalurgică, industria materialelor de construcţii şi asupra altor domenii care afectează stabilitatea la nivel macrostructural.

În asemenea momente, cei care nu vedeau rolul statului în echilibrarea tendinţelor antagoniste fac astăzi apel la un sprijin instituţional din partea statului. Statul să facă împrumut, statul să sprijine firmele falimentare, statul să devină dezvoltator pentru anumite domenii care până ieri erau de competenţa concepţiei liberale asupra economiei de piaţă şi alte misiuni pe care le solicită pentru un bine de factură egoistă.

În această manieră, performanţa este privită la nivelul unui singur indicator, cel al profitului. Chiar şi dreapta, având în vedere puternicele inegalităţi existente în momentul de faţă, discută din ce în ce mai mult, Nicolas Sarkozy fiind un exemplu în această direcţie, declarând că trebuie să existe o etică a capitalismului, acesta trebuind să ducă la promovarea creatorilor şi nu a speculatorilor.

Când rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European sunt cunoscute, durata şi efectele crizei sunt doar evaluate, iar România a reuşit să transfere problematica prezenţei în Uniunea Europeană în problematica alegerii Preşedintelui României, constat că este nevoie ca în cadrul Parlamentului să se supună dezbaterii câteva teme necesare relansării proiectului european, şi anume: creşterea credibilităţii la nivel european; dirijarea investiţiilor în infrastructură, cercetare şi pentru realizarea politicilor industriale; realizarea unui model social armonios, cu o legislaţie adecvată, care include siguranţa locului de muncă, educaţia, formarea şi sănătatea, afirmarea la nivel european şi mondial.

Aceste dezbateri sunt necesare şi trebuie să genereze soluţii pragmatice pentru o Românie aflată într-o criză ce combină influenţele globale cu cele naţionale. În situaţia creată, când piaţa este esenţială şi investiţiile guvernamentale hotărâtoare în cadrul acesteia, consider că este necesară o acţiune energică de includere în acest sistem, piaţa şi investiţiile guvernamentale, a unui indicator de performanţă socială. Consider că acest indicator ar trebui introdus de către instituţiile statului în cadrul licitaţiilor care se organizează pentru lucrările publice sau pentru achiziţionarea unor produse şi servicii.

În cadrul indicatorului ar trebui avute în vedere următoarele elemente: nivelul retribuţiilor realizate de personalul angajat, raportul dintre profitul realizat şi retribuţia medie realizată la nivelul societăţii, condiţiile existente la nivelul locurilor de muncă, stabilitatea şi dinamica locurilor de muncă pentru ultimii cinci ani de zile, raportul dintre profitul reinvestit şi profitul total al societăţii, raportul dintre sumele alocate pentru pregătirea forţei de muncă şi cifra de afaceri a societăţii, raportul dintre sumele investite pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică şi cifra de afaceri a societăţii, maniera de implicare a societăţii comerciale în viaţa socială, culturală a comunităţii, maniera de ocuparea forţei de muncă din zonă, maniera în care se valorifică resursele naturale din zonă, siguranţa existenţei în condiţii de eficienţă economică a societăţii economice în zona respectivă pentru o anumită perioadă de timp.

Aceste elemente care par poate prea numeroase pot să asigure bazele realizării unor lucrări de calitate şi ar pune bazele consolidării unor firme care, pe lângă performanţa economică, ar fi obligate, într-o primă fază, să genereze şi performanţa socială. Pe această cale, s-ar evita prezenţa în angrenaj a firmelor de apartament cu profituri astronomice şi o anumită lăcomie care a generat o volatilizare a resurselor financiare spre alte obiective decât cele legate de dezvoltarea durabilă.

Cred în această construcţie şi doresc ca, împreună cu specialiştii în achiziţiile publice, să se genereze un indicator corect şi responsabil al performanţei sociale care într-o combinaţie optimă ar trebui să consolideze ceilalţi indicatori de măsurare a performanţei economice. Pe lungă durată, această manieră ar putea consolida firmele româneşti şi le-ar face mai prezente pe piaţa europeană şi mondială.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Maria Stavrositu - declaraţie politică cu titlul Închiderea cantinelor din Regie - o lovitură grea pentru studenţii bucureşteni;

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe doamna deputat Maria Stavrositu.

Obişnuită să începem cu dumneavoastră declaraţiile politice, la 8,30, cred că cu dumneavoastră încheiem şedinţa.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Stavrositu:

Declaraţia politică se intitulează "Închiderea cantinelor din Regie - o lovitură grea pentru studenţii bucureşteni".

După cum se ştie, studenţii formează una dintre cele mai defavorizate categorii sociale din ţara noastră. Mulţi dintre cei care vin la studii în Bucureşti caută un loc de muncă, întrucât banii primiţi de la părinţi le sunt insuficienţi pentru a-şi cumpăra manualele de care au nevoie la facultate sau, efectiv, pentru a se putea întreţine.

De-a lungul timpului, unul dintre ajutoarele constante oferite de stat a fost reprezentat de existenţa cantinelor din campusurile studenţeşti. Preţurile sunt relativ mai scăzute decât la alte unităţi similare din Capitală, iar tinerii pot lua masa într-o locaţie apropiată atât de sălile de curs, dar şi de căminele unde sunt cazaţi pe durata studiilor.

Complexul studenţesc Regie este cel mai mare de acest tip din ţară, fiind recunoscut, în timp, pentru cantinele R1, R2 şi R3, care ofereau mâncare bună la preţuri "studenţeşti". În timpul campaniilor electorale, mulţi politicieni chiar se perindau prin campusuri, luând masa la cantinele studenţeşti, alături de tineri.

Aşa cum se poate remarca şi în formularea acestei declaraţii, în momentul de faţă mai putem vorbi doar la timpul trecut despre cantinele studenţeşti din complexul Universităţii Politehnice Bucureşti.

În audienţele acordate în Colegiul 10 din Constanţa, pe care îl reprezint la nivel parlamentar, mulţi părinţi au reclamat faptul că nici una dintre aceste locaţii de alimentaţie publică nu mai funcţionează, tinerii fiind nevoiţi să caute modalităţi alternative, dar mai scumpe, de a avea o masă caldă, înainte sau după orele de curs.

Aşa după cum am aflat şi de la mulţi studenţi din Regie, închiderea cantinelor îi afectează cu atât mai mult acum în perioada de criză, deoarece tinerii găsesc mai greu locuri de muncă de la care să poată câştiga un salariu pentru a se întreţine.

Luând în considerare toate reclamaţiile venite din partea studenţilor şi părinţilor acestora, considerăm că doamna ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, ar trebui să explice public, în calitate şi de fost rector al Universităţii Politehnice Bucureşti, de când s-au închis cantinele studenţeşti din Regie şi din ce cauze.

De asemenea, am dori să aflăm, pentru a le transmite, la rândul nostru, studenţilor din Regie, dacă şi când se va repune în funcţiune vreuna dintre cantinele studenţeşti din complexul aparţinând Universităţii Politehnice Bucureşti.

Ca şi cum închiderea cantinelor din Regie nu ar fi fost de ajuns, studenţii vorbesc şi de faptul că, în Complexul "Leu", cantinele se închiriază pentru alte lucruri decât cele prevăzute iniţial.

Conducerea ministerului are datoria legală şi morală să confirme sau să infirme aceste informaţii, întrucât, dacă astfel de lucruri se întâmplă, spaţiile de alimentaţie pentru studenţii politehnici dispar aproape în totalitate.

Ca atare, solicităm conducerii ministerului şi Universităţii Politehnice Bucureşti precizări cu privire la cadrul legal în baza căruia s-a schimbat destinaţia unui spaţiu dintr-o cantină studenţească, mai ales în contextul în care respectiva cantină din Complexul "Leu" era singura locaţie de acest tip care se mai află la dispoziţia studenţilor politehnişti din Bucureşti.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Dacă mai sunt colegi în sală care doresc să citească declaraţia politică. Nu mai sunt.

Vă anunţ că o parte dintre colegii noştri au depus în scris declaraţiile politice, şi anume: din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnii deputaţi Toader Stroian, Doru Braşoan Leşe, Mircia Giurgiu, Marius Rogin, Iosif Veniamin Blaga, George Ionescu; din partea Grupului parlamentar al PSD+PC: Ştefan Valeriu Zgonea, Liviu-Bogdan Ciucă, Cătălin Cherecheş, Florin-Costin Pâslaru, Vasile Popeangă, Florin Iordache, Ion Stan, Daniela Popa, Aurelia Vasile, Victor Surdu; din partea Grupului parlamentar al PNL: Eugen Nicolăescu, Radu Bogdan Ţîmpău, Titi Holban, Horea-Dorin Uioreanu, Virgil Pop, Viorel Buda, Cristina Dobre, Cristian Mihai Adomniţei, Graţiela Gavrilescu, Florin Ţurcanu, George Scutaru, Diana Tuşa, Andrei Gerea, Marin Almăjanu, Tudor Atanasiu, Mihai Lupu, Gheorghe Dragomir. Şi din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat.

Cu aceasta, încheiem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

La ora 10 va începe şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor cu toate problemele înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc, stimaţi colegi. O zi bună!

 
     

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Cătălin Cherecheş - declaraţie politică cu tema Maramureşul - între dezvoltare şi cunoaştere;

Domnul Cătălin Cherecheş:

Declaraţie politică: "Maramureşul - între dezvoltare şi cunoaştere"

Declaraţia mea politică porneşte de la spusele unui realizator de emisiuni TV, care, rugat să descrie succint brandul Maramureş, a afirmat: «Din păcate, cred că e prea mult spus "brand". Maramureşul poate deveni brand, dar regret să vă dezamăgesc, trebuie să spun că nu este încă!»

Asta înseamnă că Maramureşul are nevoie nu numai de proiecte de dezvoltare, ci şi de proiecte de cunoaştere. Fiindcă o zonă trebuie cunoscută înainte de a vorbi despre ea. Iar Maramureşul are nevoie de o cunoaştere profundă a identităţii sale şi a ceea ce i se întâmplă astăzi în cotidian: restructurare economică, exod de populaţie în căutarea unui loc de muncă, invazia kitsch-ului...

Dacă vrem să păstrăm ceea ce avem, trebuie să manifestăm mai multă grijă faţă de satul maramureşean. Fiindcă asistăm cum tradiţiile se mută, încet, încet, în muzeu. Sau, şi mai grav, cum împrejurimile muzeelor se umplu de construcţii kitsch.

Cum să dezvolţi turismul dacă infrastructura nu funcţionează? Izolarea nord-vestului ţării de celelalte zone ale României şi faţă de coridoarele europene îşi spune cuvântul. Vorbim mereu despre dezvoltarea turismului, dar această ramură este în continuare un contribuitor extrem de slab la crearea produsului intern brut, România aflându-se pe ultimele locuri la încasările din turism.

Când vrei să atragi turişti, trebuie să-ţi foloseşti toate atuurile: de la tradiţii, obiceiuri, civilizaţia lemnului, la frumuseţile naturii şi gastronomie. Eu cred că Maramureşul este un brand. Şi mai cred că a venit vremea să nu se mai vorbească despre Maramureş ca despre un tărâm uitat de vreme şi obiceiuri de când lumea. Eu prefer un Maramureş care să inspire încredere în ceea ce va fi peste vreme. Şi asta depinde de toate ministerele: începând cu cel al transporturilor, de care depinde infrastructura, şi terminând cu cel al culturii, ţinând seama că patrimonial cultural al Maramureşului trebuie protejat şi conservat.

Ce-i lipseşte Maramureşului? Un sistem de informare şi o promovare unitară şi coerentă. Brandul Maramureş înseamnă să vorbim aceeaşi limbă, să existe o linie unitară a promovării şi prezentării.

    Filip Georgescu - referire la situaţia extrem de grea pe care o traversează agricultura noastră în acest an;

Domnul Filip Georgescu:

Ceea ce mă determină să vorbesc astăzi în faţa dumneavoastră este situaţia extrem de grea pe care o traversează agricultura noastră în acest an. Nu ştiu dacă milioanele de ţărani din ţara noastră aşteaptă niscai programe răsunătoare de reforme, cât mai degrabă un sprijin concret şi imediat, care să le permită să-şi cultive ogoarele şi să-şi valorifice în condiţii avantajoase surplusul de cereale şi produse agroalimentare.

Din păcate, constatăm cu amărăciune că se face foarte puţin pentru accesarea fondurilor comunitare de care satul românesc are atâta nevoie, dar şi pentru atenuarea ameninţărilor dureroase pe care criza economică le exercită cu destulă virulenţă şi în mediul rural. Cred că mai mult decât oricare dintre guvernele anterioare, actualul Executiv ar trebui să-şi concentreze atenţia în mod prioritar asupra agriculturii. Opinez pentru o asemenea opţiune întrucât agricultura constituie pârghia esenţială pentru securitatea alimentară a ţării noastre. Or, în toiul crizei globale, să fii obligat să cumperi, la preţuri enorme, nu numai gaze şi ţiţei, dar şi grâu, carne, legume şi fructe, este pur şi simplu o acţiune nefirească. Reamintim, în această privinţă, că mica gospodărie ţărănească a fost aceea care a diminuat, în cea mai mare parte, consecinţele grave ale crizei mondiale din 1929 asupra ţării noastre.

Soluţia este actuală şi întru totul viabilă şi astăzi, întrucât România este o ţară cu mari posibilităţi în domeniul agriculturii, fiind superioară multor state din Uniunea Europeană atât din punct de vedere al suprafeţei arabile pe locuitor, dar şi al calităţii solurilor. Să ne amintim că, în perioada interbelică, România era unul din marele grânare ale Europei. în condiţiile în care nu mai dispunem de o industrie proprie, de o flotă maritimă, de un sistem bancar autohton, de resurse energetice şi de alte posibilităţi pe baza cărora să articulăm un program anticriză eficient, o agricultură productivă ar constitui singura noastră şansă de a spori exporturile şi veniturile la buget. Cu toate acestea, trebuie s-o spunem deschis, astăzi, comerţul nostru cu produse agricole este unul de traistă, care provoacă ţării anual pagube însemnate. Ce să exportăm când nu prea avem ce culege şi ce să culegem când nu prea însămânţăm ca altădată? Este de-a dreptul de neînţeles când în actuala campanie de primăvară, din cele 6,5 milioane de hectare prevăzute a fi însămânţate, 2,1 milioane de hectare au rămas nelucrate. Este aproape firesc, de vreme ce ţăranii nu se bucură de cine ştie ce sprijin din partea statului. Subvenţiile promise fermierilor vin cu mare întârziere, când practic agricultorii nu le mai pot folosi fiindcă timpul agricol nu-i aşteaptă pe birocraţi să-şi facă în voie programul după placul lor.

După recenta rectificare bugetară, în agricultură s-a tăiat ca în carne vie, luându-i-se circa 2 miliarde de lei, când în mod normal ar fi trebuit să primească de câteva ori pe atât. Ferească Dumnezeu de vreo secetă, în condiţiile în care nu ne mai putem bizui decât pe vreo 250.000 de hectare din cele trei milioane de hectare irigate cu mai bine de 20 de ani în urmă.

Modul în care este sprijinit agricultorul român pentru a concura de pe poziţii egale cu fermierii din celelalte state comunitare lasă mult de dorit. în schimb, i se pretind ţăranului român, lipsit de mijloace băneşti, să lucreze după normele fermierilor occidentali. Cu siguranţă se ştie că doar o cincime din cele aproape patru milioane de exploataţii agricole lucrează la standarde europene.

Dar racilele agriculturii noastre sunt mult mai mari şi mai numeroase. în Bărăgan, în Câmpia Română, Dobrogea şi în alte zone cerealiere, indivizi deveniţi moşieri peste noapte, deşi acum 20 de ani n-aveau o brazdă de pământ, sunt cei care "reglează" pulsul agriculturii în funcţie de propriile lor interese. Având în stăpânire silozurile şi alte instalaţii de conservare a produselor agro-alimentare, ei dictează preţurile interne şi externe. Tot ei sunt cei care condiţionează cantitatea şi calitatea grâului, încărcătura de corpuri străine, ei dictează preţurile, condiţiile de livrare şi termenele de plată către fermieri şi tot ei compromit exportul de grâu, vânzându-l peste hotare, imediat după recoltare, la preţuri modeste şi importând grâu, la preţuri piperate, din acest joc având doar ei de câştigat. Practic, grâul din stoc se află în mâinile unor asemenea comercianţi.

Pe de altă parte, ministrul agriculturii ar trebui să ştie că una din cauzele serioase ale crizei pâinii din ţara noastră o constituie lipsa unei pieţe interne a grâului. Paradoxal, deşi producem cantităţi de grâu cu mult peste cerinţele consumului intern, ne confruntăm an de an cu o criză în acest domeniu, datorită acţiunilor nefaste desfăşurate fără teamă de acei comercianţi de care aminteam. Nu există o infrastructură stabilă de colectare, nu există o bursă a grâului, deşi în perioada interbelică Bursa grâului de la Brăila era cea mai mare din Europa.

Avem încă destui oameni învăţaţi, destui specialişti în domeniul agriculturii, dar nimeni nu le cere măcar o părere despre modul în care ar trebui condusă agricultura, economia în general.

    Costin-Florin Pâslaru - declaraţie politică cu subiectul Salvaţi cultura!;

Domnul Costin-Florin Pâslaru:

Subiect: "Salvaţi cultura!"

Pe zi ce trece, criza financiara se adânceşte. Mediul economic românesc are din ce în ce de mai mult de suferit, menţinerea locului de muncă reprezentând pentru mulţi dintre români principalul obiectiv.

Uităm să zâmbim, uităm să ne bucurăm de ce-i frumos în jurul nostru, neglijăm din ce în ce mai mult de lucrurile care se pot face cu minim efort şi de multe ori fără bani, să zâmbim şi să uităm de dificultăţile şi necazurile de zi cu zi.

Muzeele, monumentele istorice, sălile de cinematograf şi nu în ultimul rând instituţiile de teatru şi sălile de concerte ne pot oferi bucuria şi, în acelaşi timp, liniştea sufletească de care avem atâta nevoie.

În aceste condiţii dificile trebuie să facem tot ce este posibil, noi, cei din clasa politică, pentru ca fondul din bugetul de stat să se îndrepte, într-un procent cel puţin egal cu cel existent, către instituţiile de cultură, către monumentele istorice...

Salvaţi cultura în România!

    Costin-Florin Pâslaru - declaraţie politică cu subiectul Salvaţi Galaţiul!;

Subiect: "Salvaţi Galaţiul!"

În calitate de parlamentar de Galaţi, îmi revine datoria de a atrage atenţia asupra fenomenului poluării industriale cu care se confruntă cetăţenii municipiului Galaţi, fenomen ce tinde sa devină, pe zi ce trece, mai alarmant şi mai grav. Problemele de protecţie a mediului se pun tot mai acut, ca urmare a poluării locale produse în diverse sectoare economice, mai ales cea siderurgică.

Ca multe alte ţări din Europa Centrală şi de Est, România a moştenit din perioada comunistă grave probleme de mediu cauzate de politica industrială bazată pe o productivitate ridicată, care nu a ţinut cont de impactul asupra mediului şi sănătăţii oamenilor. Poluarea aerului are, de asemenea, efecte nocive asupra agriculturii, pădurilor, resurselor de apă şi construcţiilor.

Cele mai grave probleme se întâlnesc în următoarele sectoare: calitatea apei, gestionarea deşeurilor şi poluarea aerului şi a solului.

Consider că pentru a pune sub control fenomenul poluării industriale la nivelul judeţului Galaţi, şi nu numai, este necesar de parcurs următoarele etape:

  • elaborarea unui concept de protecţie a mediului înconjurător specific;
  • sensibilizarea opiniei publice pentru reducerea potenţialului poluant în calitate de generatori de substanţe nocive şi ca factor restrictiv pentru activitatea poluantă a industriei.

Protecţia mediului în România ar trebui să constituie o prioritate, iar pe termen scurt este necesară concentrarea activităţii în domeniul mediului, pe următoarele direcţii:

  • elaborarea şi finalizarea strategiilor sectoriale de armonizare legislativă, precum şi aplicarea şi integrarea acestora într-o strategie globală de armonizare în domeniul protecţiei mediului;
  • accesul la informaţie, protecţia naturii şi calitatea apei, pregătirea şi promovarea legislaţiei-cadru privind managementul deşeurilor şi calitatea aerului;
  • pregătirea unei strategii financiare, precum şi a unor planuri detaliate de finanţare;
  • consolidarea capacităţii instituţionale atât la nivel naţional, cât şi local pentru implementarea efectivă a legislaţiei transpuse.
    Costin-Florin Pâslaru - declaraţie politică cu subiectul Dezbateri parlamentare;

"Dezbateri parlamentare"

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.100/2008 pentru completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale are ca scop înlăturarea unor inechităţi apărute prin aplicarea prevederilor Legii nr.19/2000 pentru categoriile de pensionari care, până la data de 01.04.2001, au desfăşurat activităţi în fostele grupe I şi/sau a II - a de muncă.

Aceste inechităţi au fost generate de faptul că formula de calcul reglementată prin Legea nr.19/2000 nu permite utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual şi implicit a cuantumului pensiei, a sporurilor suplimentare acordate la vechimea totală în muncă, de 6 luni pentru fiecare an de vechime în grupa I de muncă şi respectiv de 3 luni pentru fiecare an de vechime în grupa a II-a de muncă, sporuri recunoscute de legislaţia specifică, în vigoare până la data de 1.04. 2001.

Aceste sporuri sunt considerate, sub incidenţa prevederilor Legii nr.19/2000, doar un bonus la stagiul de cotizare realizat, dar ele, nefiind perioade contributive, nu pot duce la creşterea punctajului total al asiguratului, în aceste perioade el nerealizând venituri.

Beneficiarii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului sunt persoanele care, până la data de 01.04.2001, au lucrat cel puţin 5 ani în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă şi care s-au pensionat atât în baza legislaţiei anterioare, cât şi în baza prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale.

Domnule ministru,

Vă rog să-mi comunicaţi care este strategia şi viziunea dumneavoastră privind aplicarea OUG nr.100/2008 pentru completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ştiut fiind faptul că Guvernul Tăriceanu a hotărât printr-o nouă ordonanţă de urgenţă prorogarea termenului de aplicare a legii mai sus amintite.

    Costin-Florin Pâslaru - declaraţie politică cu subiectul Salvaţi tinerii!;

Subiectul :"Salvaţi tinerii!"

Nu de puţine ori, unele legi au o seamă de efecte secundare care scot la iveală fie o neatenţie, fie o neînţelegere, fie ambele. O astfel de situaţie care trebuie să ne dea de gândit este aceasta a drogurilor aşa-zis "uşoare", vândute autorizat în magazine cu nume bizare.

La ora actuală, România este împânzită de astfel de magazine care vând haşiş (150 lei gramul), canabis (între 50-100 lei gramul), ecstasy (între 10-15 euro pastila) etc. Produse precum Salvia Divinorum, Hawaiian baby şi altele necultivate la noi, despre care specialiştii români, biologi şi toxicologi, nu ne pot oferi informaţii ştiinţifice, sunt puse la dispoziţia consumatorilor români într-un mod parşiv, insoţite de nişte mesaje care sfidează orice om raţional, precum "Produsul nu este recomandat consumului uman" (dar cui?), "Interzis sub 18 ani", "A nu se lăsa la îndemâna copiilor" sau "Produsul este recomandat exclusiv studiului etnobotanic sau colecţionarilor privaţi!". Aceste otrăvuri ajung la elevii şi studenţii noştri.

In România, media de vârstă a consumatorilor de droguri a scăzut în ultimii ani de la 20-25 de ani la 14 ani. Cea mai mare teamă a oricărui părinte este legată de posibilitatea ca propriul lui copil să fie tentat de consumul de droguri şi să devină dependent.

Conform studiului naţional "ESPAD 2003" efectuat pe un eşantion de elevi în vârstă de 16 ani, prevalenţa consumului de tutun este de 64%. În acelaşi timp, un procent de 80% dintre aceştia a consumat cel puţin o dată alcool. În ceea ce priveşte consumul de amfetamine, acesta s-a dublat, iar cel de ecstasy s-a triplat în comparaţie cu anul 1999. Numărul consumatorilor de heroină este estimat la aproximativ 24.000 de persoane în Bucureşti, ceea ce reprezintă 1% din totalul populaţiei.

Foarte puţini părinţi se aşteaptă ca fiii sau fiicele lor să nu consume niciodată alcool sau să nu încerce să fumeze, pentru că aceste produse li se par mai puţin nocive şi nu sunt în afara legii. Tinerii de azi, însă, nu văd nici o diferenţă între consumul de tutun, alcool şi cel de droguri ilegale uşoare, deşi ar trebui să fie conştient că, separat de efectul dăunător al drogului în sine, chiar şi implicarea întâmplătoare sau experimentarea acestora este o activitate ilegală şi se poate solda cu dosar penal.

Tinerii care devin dependenţi de consumul de droguri vor deveni în scurt timp delincvenţi de drept comun, asta întrucât printre metodele prin care obţin bani pentru "o linie", pe lângă furtul banilor din casa părinţilor şi vânzarea bunurilor de valoare de la domiciliu, se numără adesea spargerea maşinilor şi vânzarea "ponturilor" pentru apartamente în care se poate "opera".

Iată ce declară un astfel de tânăr după ce a consumat nişte "pastile verzi": "Eu am luat vreo 2 verzi şi îmi sare perna pe aici prin cameră, îmi dansează picioarele singure şi nu pot să le opresc, sar tastele din tastatură, energizate, am stare de bine şi linişte cu toate că sunt agitat. Etapele de efect: 10-60 min., după aproximativ o oră şi jumătate: energie, chef de dans, halucinaţii, dilatarea puternică a pupilei, râs necontrolat, tremurat puternic şi necontrolat în mâini şi picioare, incapacitatea de a-i asculta pe cei din jurul tău".

Astfel de cazuri veţi găsi fiecare dintre dumneavoastră în colegiile pe care le reprezentaţi. Cum s-a ajuns aici? Momentan, conform Legii nr.143/2000, există patru tabele cu substanţe interzise - primele două includ drogurile de mare risc, în al treilea figurează drogurile de risc, iar în cel de-al patrulea, substanţele numite "precursori", utilizate frecvent în fabricarea drogurilor. Substanţele comercializate de aceste magazine nu sunt înscrise, deocamdată, pe niciuna dintre listele de mai sus. Vedeţi aici portiţa! Imediat au folosit-o cei care vor să scoată profit din îmbolnăvirea tinerilor noştri.

"Nu există droguri uşoare. Nu poţi spune despre un drog că este mai tare sau mai uşor". Am speranţa că lucrurile se vor elucida.

    Ion Stan - declaraţie politică: Prostituţia electorală - efect al crizei ca doctrină politică a aleşilor poporului român;

Domnul Ion Stan:

Declaraţie politică: "Prostituţia electorală - efect al crizei ca doctrină politică a aleşilor poporului român"

Şi recentele alegeri europarlamentare ne-au oferit prilejul sa constatăm cât de normală a devenit anormalitatea în viaţa politică şi în activitatea instituţiilor statului român.

Un atent observator al scenei politice bucureştene, publicistul Ion Cristoiu, pe care îl citez, se întreba şi cerea o explicaţie: "De ce, în chip anormal, românii dau buzna abia după 19:00 să voteze şi să voteze exact formaţiunea lui Traian Băsescu ne vor explica, poate, serviciile secrete ale ţării, izvorâtoare de multe fapte misterioase în politica românească (...)".

Nu pot decât să subscriu şi eu îndreptăţitei sale nedumeriri şi, în acelaşi timp, să întăresc ideea de responsabilitate pe care serviciile de informaţii pentru securitate naţională o au pentru apărarea Constituţiei României, în esenţa valorilor ei supreme.

Ce alt pericol mai mare poate fi pentru democraţie decât o prostituţie electorală prin care se realizează transferul puterii de la cetăţeni către infractorii politici?

Ce lege mai poate domni în ţara în care puterea se dobândeşte prin fraudă?

Când ministrul internelor şi al reformei administrative ne face cunoscut oficial şi în mod public preţul unui vot, Constituţia României nu mai este apărată!

La ce veghează structurile speciale ale statului învestite să apere Constituţia?

Când primul-ministru al Guvernului României insultă slujitorii libertăţii de opinie, fiindcă-i adresează întrebări incomode, se cheamă ca acel personaj politic şi de stat este un element ostil textelor fundamentale ale Constituţiei privind dreptul la informaţie si libera exprimare a opiniilor. Să producem şi dovada:

La sfârşitul unei intervenţii în direct la ediţia specială a emisiunii "Sinteza zilei", consacrată alegerilor europarlamentare, după un schimb acid de replici, Emil Boc este surprins de cameră răbufnind la adresa jurnalistului Victor Ciutacu: "Derbedeul dracului!". Se ridică gestul premierului la înălţimea funcţiei sale? Nu, dar este evident: ce naşte (politic) din Băsescu, tonomate mănâncă: "Derbedeul dracului!".

Teama de lehamitea alegătorilor debusolaţi de politica incompetenţei pe care a instituţionalizat-o aşezarea, frauduloasă şi ea, lui Traian Băsescu în Sala Tronului din Palatul Cotroceni, l-a îndemnat pe primul preşedinte suspendat din funcţie al României să recurgă la vexarea politică a prestigiului şi onoarei Armatei Române, de a cărei imagine s-a folosit pentru a aduce voturi beizadelei sale, musai să se pricopsească cu o rentă de europarlamentar.

Urmând, pe un alt plan, exemplul tătucului său politic, tot în acest an, prim ministrul "Derbedeul dracului" nu a făcut altceva decât să submineze Armata şi capacitatea de apărare a României, punând în discuţie drepturile de subzistenţă ale oştii, care, în esenţa lor, sunt aceleaşi de când Principatele Române şi-au constituit primele formaţiuni militare regulate. Mai mult, în ignoranţa şi răutatea sa, prim-ministrul minte, minte cu neruşinare pentru a induce în conştiinţa publică adversitatea faţă de "pensiile speciale" ale militarilor.

Cu un preşedinte şi un prim-ministru patroni ai prostituţiei electorale nu trebuie să sperăm într-un viitor mai bun al ţării şi al cetăţenilor ei, fiindcă malversaţiunile politice cu ajutorul cărora se menţin la putere ne destabilizează programat şi cu efecte sigure.

    Marin Almăjanu - declaraţie politică cu titlul «Guvernul Boc a înfiinţat un minister pentru turism electoral»;

Domnul Marin Almăjanu:

«Guvernul Boc a înfiinţat un minister pentru "turism electoral"»

În timp ce doamna ministru Udrea a încercat în plină criză economică şi financiară să promoveze România la Paris, aruncând pe apa Senei 88000 de euro, deoarece mass-media franceză a ignorat cu desăvârşire eforturile acesteia nescriind nici măcar un rând despre evenimentele create cu acest prilej în capitala Franţei, colegii doamnei ministru de coaliţie au utilizat în România, cu foarte multă eficienţă, "turismul electoral" în judeţe în care obiectivele turistice nu există.

Principalul scop al lansării "România, the Land of Choice" tocmai în capitala Franţei, a fost, potrivit Elenei Udrea, atragerea turiştilor străini. Dar presa franceză nu a fost impresionată nici de prestaţia doamnei ministru în calitate de "mare tenisman", nici de cocktailul oferit de aceasta jurnaliştilor şi a preferat să se ocupe de alegerile europarlamentare şi de vizita preşedintelui american Barack Obama la Paris.

Rezultatele electorale în favoarea partidelor aflate la guvernare au fost pe măsura eforturilor de "promovare a unor obiective turistice fantomă", având în vedere că judeţele în care s-a practicat acest tip de turism au avut parte şi de prezenţe record la urne, în comparaţie cu celelalte.

Trei dintre judeţele cu prezenţa cea mai ridicată la urne la alegerile europarlamentare din 8 iunie - Ilfov, Teleorman şi Dâmboviţa - se află şi în fruntea topului acestei inovatoare şi extraordinar de eficiente forme de turism: turismului electoral! Numărul de alegători care au votat pe liste suplimentare duminică este 668.217, adică 12% din electorat, ceea ce reprezintă un record absolute în materie!

Guvernul Boc, prin doamna ministru Udrea, ar putea decerna şi nişte premii pentru "performanţă turistică" deoarece există judeţe cu rezultate de excepţie în ceea ce priveşte promovarea turismului în aceste zile libere de Rusalii. Astfel, campion la turism electoral în 2009 este unul dintre cele mai mici judeţe din România, Ilfov, unde din 101.000 votanţi, 27.387 se regăsesc pe listele suplimentare.

Pe poziţia a doua s-a clasat judeţul Teleorman, cu 27.177 de cetăţeni care au votat pe liste suplimentare, dar la un total de 171.865 de persoane care s-au prezentat la urne. Pe locurile următoare s-au clasat Prahova cu 25.223, Dâmboviţa - 24.153 şi Timiş - 22.367.

Interesant de menţionat este faptul că Teleormanul, Ilfovul şi Dâmboviţa (judeţe fruntaşe la participarea la urne) nu au obiective turistice pe teritoriul lor, deci nici aşa de mulţi turişti nu aveau de unde să răsară peste noapte.

Dar totul este posibil mai nou în România, având în vedere că cele două partide aflate la guvernare, PSD şi PD-L, s-au acuzat reciproc de fraude electorale în timpul acestui scrutin, dar pe de altă parte au practicat fără scrupule acest tip de turism realizat prin plimbarea votanţilor cu microbuzele dintr-o localitate în alta.

Vor exista oare vinovaţi pentru aceste fraude electorale sau ca de fiecare dată totul va fi uitat până la alegerile următoare?

Ce măsuri se vor lua pentru a-i pedepsi pe cei care au votat de mai multe ori, dar şi pe cei care i-au plătit şi utilizat pe votanţii respectivi doar pentru a-şi creşte numărul de voturi într-un mod extrem de păgubos pentru imaginea României, şi mai ales că, de data aceasta, era vorba despre alegerile pentru Parlamentul European.

"România, the Land of Choice", "frumoasă promovare" turistică aleasă de Guvernul Boc...

    Teodor Atanasiu - declaraţie politică: Lacrimile electorale ale preşedintelui Băsescu nu suplinesc lipsurile acute din bugetul Armatei şi nici dotarea mult promisă a acesteia;

Domnul Teodor Atanasiu:

"Lacrimile electorale al preşedintelui Băsescu nu suplinesc lipsurile acute din bugetul Armatei şi nici dotarea mult promisă a acesteia"

Cu numai o zi înainte de finalizarea campaniei electorale, preşedintele ţării le-a făcut o vizită militarilor români aflaţi la baza militară românească din Talil, unde a găsit de cuviinţă să mai tragă o repriză de plâns în public, cu ocazia participării la ceremonialul de încheiere a misiunilor româneşti în Irak.

În momentul în care a evocat memoria militarilor români căzuţi la datorie, pe teatrul de operaţiuni din această ţară, permanent emoţionatul Traian Băsescu a început să plângă, pentru a opta oară în cariera sa de politician, însă, de data aceasta în faţa militarilor români şi, bineînţeles, a camerelor de filmat.

Mă întreb de ce domnul preşedinte, dacă este atât de preocupat de soarta militarilor români, de sacrificiul acestora, de decenţa traiului lor, nu a fost capabil să ia atitudine atunci când ministrul Apărării i-a lăsat pe aceştia fără sporuri de radiaţii sau de confidenţialitate, diminuându-le peste noapte veniturile cu peste 20%?

De ce nu a plâns şi atunci preşedintele pentru a-i consola pe militarii care nu mai au cu ce să-şi plătească datoriile lunare sau să-şi întreţină familiile?

De ce a lăsat domnul Băsescu guvernul pe care-l conduce să ia decizia ca singurul minister care taie sporuri să fie tocmai Ministerul Apărării?

Unde este preocuparea preşedintelui ţării pentru armata română, dacă a adoptat, cu mai multă vreme în urmă, o strategie de înzestrare a acesteia, document care stabileşte obiectivele şi priorităţile pe termen mediu şi lung ale înzestrării şi care reprezintă baza pentru elaborarea planului de înzestrare a Armatei şi a programelor multianuale, iar apoi întruneşte în luna aprilie a.c. CSAT pentru a lua această hotărâre, dar nu face decât să amâne decizia pentru luna mai, când întruneşte din nou CSAT fără a se întâmpla nimic în acest sens, nici de data aceasta.

Oare cele 15 miliarde de euro necesare efortului de dotare a armatei române ar fi salvat mai multe vieţi în teatrele de operaţiuni româneşti?

Oare lacrimile preşedintelui n-ar fi fost mai în măsură să fie vărsate atunci când deciziile dumnealui ar fi venit în favoarea siguranţei militarilor români şi a rămânerii acestora în viaţă, în acele zone de luptă extrem de dificile, unde dotările de care dispune armata română nu au nicio legătură cu realitatea?

Cred că doar tot ce are impact electoral maxim reprezintă primordialitatea preşedintelui Băsescu, iar emoţiile comandate ale acestuia, nu au nicio legătură cu armata română şi nici cu ceea ce este bine pentru militarii români, care au dat întotdeauna dovadă de un bun simţ şi o decenţă fără margini, deşi în ultima vreme au fost lăsaţi cu bună-ştiinţă la coada priorităţilor Guvernului Boc.

    Daniela Popa şi Aurelia Vasile - despre Necesitatea adoptării de urgenţă a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001;

Doamna Daniela Popa şi doamna Aurelia Vasile:

"Necesitatea adoptării de urgenţă a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001"

Legea nr.10 din 8 februarie 2001 reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabilind condiţiile de restituire în natură şi măsurile reparatorii în cazul în care nu este posibilă retrocedarea imobilului.

Existau două acte legislative ce reglementau aceeaşi problematică: Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului şi Legea nr.10/2001 privind regimul juridic a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Situaţia acelor chiriaşi care, în urma Legii nr.112/1995, au cumpărat de la stat imobilul în care au locuit, cu titlu valabil în urma nerevendicării acestuia de moştenitori în termenul legal de 6 luni prevăzut în conţinutul actului normativ, era o problemă nerezolvată până la apariţia Legii nr.1/2009, de modificare a Legii nr.10/2001.

Prin apariţia Legii nr.10/2001 şi până la apariţia acesteia s-a prelungit termenul de revendicare al proprietarilor deposedaţi de imobil, ajungându-se la situaţia în care chiriaşii de bună credinţă, care au urmat prevederile Legii nr.112/1995, să ajungă în stradă pentru că au respectat legea. Mai mult, aceştia au plătit în momentul contractării imobilelor nerevendicate în termen un avans către stat de 30% şi s-au încheiat contracte cu statul pentru cumpărarea acestora.

Legea nr.1/2009 oferă o reglementare clară şi echitabilă pentru despăgubirea chiriaşilor şi proprietarilor. În plus, se pune punct şi tranzacţiilor cu titluri litigioase. În ciuda numeroaselor eforturi politice care s-au făcut pentru a bloca aceasta iniţiativă, Curtea Constituţională a subliniat prin decizia sa din 14 ianuarie că actele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.112 au valoare de titluri de proprietate, legea stabilind măsuri reparatorii atât pentru foştii proprietari, cât şi pentru chiriaşi.

Din păcate, după 6 luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, Guvernul încă nu a elaborat şi adoptat Normele metodologice de aplicare a ei, fapt cu atât mai grav cu cât această obligaţie este prevăzută chiar în textul legii.

Solicităm Guvernului să acţioneze în sensul respectării prevederilor Art. II din Legea nr.1/2009, care specifică foarte clarcă, în termen de 30 de zile de la intrarea ei în vigoare, Guvernul este obligat să implementeze normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001.

    Horea-Dorin Uioreanu - despre Absenteismul ca opţiune;

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Absenteismul, ca opţiune"

La sfârşitul săptămânii trecute, românii au fost chemaţi la vot pentru a-şi alege europarlamentarii. Dincolo de cifrele obţinute de fiecare partid/candidat independent la euroalegeri şi de dezbaterea absolut inutilă referitoare la câştigătorii de facto ai alegerilor, un alt număr ar trebui să ne rămână în minte, şi anume procentul românilor cu drept de vot care s-au prezentat duminică la urne, adică 27,21%. Această cifră ne arată faptul că aproape trei sferturi din cetăţenii cu drept de vot din România au ales să nu îşi exprime opţiunea la euroalegeri.

Din ce motive ne confruntăm cu o rată atât de mare a absenteismului la vot? Primul motiv ar fi starea de dezamăgire şi neîncredere în clasa politică, în guvernanţi şi în puterea propriei ţări, sentiment pe care cetăţenii României îl încearcă în ultima perioadă. Această mentalitate periculoasă pentru democraţie, care transformă minoritatea în majoritate, e dilema esenţială a fiecărui tur de scrutin, care trebuie să dea de gândit clasei politice actuale, guvernanţilor şi societăţii civile deopotrivă. Românii trăiesc, în ultima vreme, într-o ţară măcinată de criză economică, şomaj şi ieşiri în stradă; deci, contrar urării domnului preşedinte Traian Băsescu, nu trăiesc deloc bine. Sunt dezamăgiţi de măsurile fiscale aberante care le închid afacerile sau le fură locurile de muncă, sunt sătui de promisiunile fără acoperire pe care unii politicieni le aruncă cu nemiluita pe timp de campanie electorală şi sunt dezgustaţi de scandal şi circ politic, şi, prin urmare, nu mai vor să dea nimic în schimb.

Pe de altă parte, Guvernul României pare că a uitat în totalitate de alegerile europarlamentare şi de importanţa acestui vot în contextul integrării României în Uniunea Europeană. Guvernul Boc ne-a arătat şi de această dată că gestionarea relaţiilor cu UE nu este punctul său forte, astfel că România s-a găsit, în pragul alegerilor pentru PE, fără campanii publice de conştientizare a importanţei scrutinului europarlamentar sau de mobilizare a populaţiei la vot. Astfel, românii au înţeles de la guvernanţi că aceste alegeri nu îşi merită, întocmai, importanţa cuvenită.

Stimaţi colegi,

Această mentalitate a populaţiei trebuie schimbată, şi noi, reprezentanţii aleşi în Parlament ai clasei politice, avem misiunea de a realiza această schimbare. Şi nu putem face acest lucru decât dacă ne asigurăm că cetăţenii sunt mulţumiţi de cei care îi conduc şi de cei ce vorbesc în numele lor în legislativele din ţară şi Uniunea Europeană. Românii trebuie să ştie că dacă votează nu o fac pentru ca cineva plătit din bani publici să doarmă în fotoliul de parlamentar. Românii trebuie să ştie că merg la vot pentru ca cei aleşi să îi reprezinte, să le poarte interesele, să le apere bunăstarea şi demnitatea de cetăţean european. Pentru ca aceste deziderate să se împlinească, este nevoie ca noi, toţi cei din clasa politică, să muncim şi mai mult decât am făcut-o până acum, pentru ca cetăţenii României să nu mai aibă niciodată sentimentul că nu au opţiuni. Şi, totodată, este nevoie ca Guvernul să înceteze urgent bătaia de joc la adresa noastră, a tuturor, pentru ca românii să nu mai trăiască niciodată sentimentul de regret după ce au ales să voteze.

    Viorel-Vasile Buda - declaraţie politică cu titlul Obiceiuri nord-coreene în Bucovina;

Domnul Viorel Vasile Buda:

Declaraţie politică intitulată "Obiceiuri nord-coreene în Bucovina".

Un ziar central scria recent că Moldova lui Voronin se îndreaptă cu paşi repezi spre modelul politic nord-coreean. "Moldova se transformă uşor-uşor în Coreea de Nord", este citatul exact din ziarul respectiv. Şi nu este deloc departe de adevăr. Din păcate trebuie să privim şi la ce s-a întâmplat într-o anumită zonă a Moldovei noastre. Pentru că, o Românie întreagă a putut vedea prin intermediul imaginilor televizate secvenţe cu un pronunţat iz de obicei nord coreean. A scrie pe un deal - nu contează ce - cu mii de oi, aşa cum s-a întâmplat în localitatea Bucşoaia, nu reprezintă altceva decât o întoarcere în timp, o revedere, la o altă scară, la ceea ce a învăţat Nicolae Ceauşescu după periplul său din China şi Coreea de Nord de la începutul anilor '70. Dacă mai adăugăm şi faptul că cuvântul scris cu "literele oaie", cum plastic a titrat ziarul Gândul, a avut rolul de a-i prezenta şefului statului de ce sunt în stare subordonaţii săi politici, atunci apropierea de obiceiurile oriental-comuniste este şi mai evidentă. Nu mai pun la socoteală şi episodul aducerii luminii sfinte, "concurenţa" făcută Bisericii având tot darul de a satisface poftele "şefului suprem".

Înţeleg. Eram în plină campanie electorală. Şi în astfel de perioadă se comit şi excese. Dar ceea ce s-a întâmplat la Bucşoaia este foarte periculos. Pentru că acela care poate scrie cu oi, se poate preta la orice. Şi nu cred că în decembrie 1989 au murit tineri pentru a mai exista personaje care să se poată preta la "orice". Este mai mult decât regretabil că şeful statului nu a dezavuat "demonstraţia de forţă" organizatorică a celui care se dovedeşte pe zi ce trece că nu se deosebeşte de un politruc veritabil, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. Din contră, am auzit că şeful statului chiar i-a plăcut "găselniţa" cu care a fost întâmpinat în zonă. Faptul că la puţin timp după această mascaradă de prost gust, Gheorghe Flutur a declarat că gestul său a fost de fapt o "acţiune de promovare a Bucovinei" reprezintă o justificare puerilă. Nu aşa se face promovarea unei regiuni sau a unei zone. Este regretabil că nimeni, nici măcar şeful statului nu l-a întrebat pe vajnicul PD-L-ist sucevean cât a costat "acţiunea de promovare a Bucovinei" şi cine a achitat nota. Pentru că toate cele nouă ţarcuri care au format conturul literelor au "consumat" o deloc redusă masă lemnoasă. Care costă, şi nu puţin. Îmi este teamă că totul s-a făcut din bani publici şi la ordin. Nu pot, de asemenea, să cred că mânaţi de un entuziasm patriotic, ciobanii care aveau în custodie oile, au acceptat să le transforme în "litere". Dacă, prin absurd, aşa ceva s-ar fi întâmplat în alt stat al Uniunii Europene, cu siguranţă se înregistra un scandal monstru şi autorul plătea cu funcţia în nici 48 de ore. La noi însă... Consider că anumite "organe" ar fi trebuit să se autosesizeze şi să investigheze toate cele întâmplate la Bucşoaia. Nu s-a autosesizat însă nimeni. Şi nici nu o să se întâmple aşa ceva.

    Virgil Pop - declaraţie politică: Monica Iacob-Ridzi, groparul sportului românesc;

Domnul Virgil Pop:

"Monica Iacob-Ridzi, groparul sportului românesc"

PNL a atras atenţia şi a protestat energic împotriva emiterii şi a efectelor Ordonanţei de urgenţă nr.37/2009 prin care actuala guvernare a schimbat din funcţie - epurare politică este termenul corect - toţi conducătorii direcţiilor judeţene din toate domeniile. Actualii guvernanţi au replicat, au afirmat că nu este vorba de nici o epurare politică, ci de instalarea unor manageri profesionişti în direcţiile judeţene. Realitatea confirmă însă poziţia adoptată de PNL. OUG nr.37/2009 este un instrument prin care se oferă sinecuri clientelei politice a PD-L şi PSD. La terminarea mandatului Guvernului Tăriceanu, în ţară, în funcţii de conducere la diverse direcţii se aflau numeroşi directori puşi în funcţie de PD-L, şi o serie puşi în funcţie de PSD din timpul guvernării Năstase, şi chiar unii care veneau din perioada CDR.

Politizarea direcţiilor judeţene a atins însă aspecte de-a dreptul monstruoase. Gazeta Sporturilor - deci nu mogulii, nu tonomatele, nu Opoziţia - dezvăluie în aceste zile cine sunt directorii care au câştigat aşa-zisele concursuri organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Astfel, la Hunedoara, şef al sportului pe judeţ a fost numită o asistentă medicală. Întâmplător, ceva şefă a Organizaţiei de femei a PSD din judeţ. Noua şefă nu a avut niciodată vreo legătură cu sportul. Dar a luat locul unei foste campioane mondiale şi europene de atletism. Este vorba de Marieta Ilku, culmea, pusă în funcţie - pe merit la data respectivă - în 2005 de PD. Poate acest exemplu nu este suficient. Trecem la Direcţia de Sport Neamţ. Voi utiliza un citat din "GS": "În Neamţ, cel care taie şi spânzură în sportul judeţean este de curând un pădurar. Ciprian Enache, în vârstă de 30 de ani şi licenţiat în silvicultură şi explorări forestiere, a câştigat concursul pentru postul de director al DJS Neamţ, în timp ce fostul şef, Gheorghe Paisa, desemnat anul trecut de ANS cel mai bun lider de direcţie pentru sport, a fost respins. Atuul din mâneca lui Enache a fost carnetul de membru PD-L". Deci un veritabil profesionist a fost scos pe tuşă, preferându-se în locul lui o persoană care are cu totul şi cu totul altă calificare. Cine consideră de domeniul absurdului aceste două cazuri, se înşeală. Baza olimpică de canotaj de la Bascov (Argeş) îl are drept nou director pe fostul şef al restaurantului unde chefuiesc liderii locali ai PD-L. Nici aici nu a contat faptul că "fostul" era un sportive cu numeroase medalii şi trofee în panoplie, inclusiv o decoraţie oferită în urmă cu mai mulţi ani de şeful statului. Şi exemplele ar putea continua, dar toate sunt pe acelaşi calapod.

OUG nr.37/2009 a devenit iată un instrument prin care fiecare ministru îşi manifestă discreţionar ambiţiile şi nepriceperile politice. În cazul de faţă este vorba de doamna Monica Iacob-Ridzi, cea care în luna martie 2009 declara public următoarele: "Voi susţine profesioniştii oriunde s-ar afla". Teoretic, orice comentariu este de prisos. Nu pot însă să nu trag un semnal de alarmă. Prin ceea ce face acum, doamna Ridzi riscă să distrugă şi ce a mai rămas nedistrus din sportul românesc. Până nu este prea târziu, o rog pe doamna ministru fie să trateze cu seriozitate domeniul pe care îl păstoreşte, să renunţe la politizare ori, dacă nu este în stare, să lase pe altcineva.

Am înţeles că din cauza politizării excesive, s-ar putea ca secretarul de stat Octavian Belu să-şi dea demisia din funcţie. Dacă se va ajunge până aici, atunci acest lucru va echivala cu o "moţiune de cenzură" la adresa doamnei Ridzi.

    Leşe Doru Braşoan - declaraţie politică cu subiectul Alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009 - un nou câştig pentru PD-L;

Domnul Doru Braşoan Leşe:

"Alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009 - un nou câştig pentru PD-L"

Despre alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009, noi, Partidul Democrat Liberal, ne declarăm mulţumiţi de rezultatul pozitiv şi procentul acumulat, de asemenea de campania curată pe care am desfăşurat-o în toate judeţele ţării, însă regretăm prezenţa destul de scăzută la vot a poporului român.

Acum, după încheierea numărătorii şi după rezultatele finale, ne mai rămâne să sperăm că europarlamentarii trimişi de România îşi vor face treaba pentru care au fost aleşi şi de asemenea sperăm ca, prin ei, ţara noastră să fie văzută într-o lumină mai bună.

Nu pot fi de acord cu toţi reprezentanţii, respectiv noii europarlamentari votaţi de români, însă am toata încrederea în colegii de partid, aceştia fiind de foarte bună calitate şi competenţi de asemenea.

Deşi noi ne considerăm câştigători ai acestor alegeri, trebuie să menţionez faptul că nu cine este câştigătorul este important, ci ceea ce vor face aceşti oameni în Parlamentul European.

La alegerile pentru Parlamentul European, în Maramureş numărul total al alegătorilor prezenţi la urne a fost de doar 100.135. Prezenţa la vot a fost mai redusă decât la alegerile europarlamentare din 2007, când în Maramureş a fost o prezenţă la vot de 26,3 la sută, dar Partidul Democrat Liberal a obţinut mai mult decât la alegerile parlamentare, astfel am câştigat alegerile europarlamentare, obţinând 29,51 la sută din voturi, cu patru procente mai mult faţă de Alianţa PSD+PC, care a primit 25,24 la sută.

Votul de duminică a însemnat şi un vot de încredere pentru Guvernul Boc, care, într-o perioadă de criză, a reuşit să adopte măsuri corecte.

    Leşe Doru Braşoan - declaraţie politică despre Marea electrificare, între speranţă şi adevăr;

"Marea electrificare, între speranţă şi adevăr"

O problemă extrem de complexă şi costisitoare şi pentru care trebuiesc luate măsuri cât mai urgent este electrificarea regiunilor rurale. Problema este cu atât mai stringentă cu cât s-a constatat că exista încă numeroase zone ale ţării unde curentul electric încă nu a ajuns la populaţie. În acest sens au fost elaborate strategii de acţiune atât pe termen scurt, precum şi pe termen lung.

Neajunsurile provocate de lipsa curentului electric trebuie înlăturate. Electrificarea regiunilor rurale va permite locuitorilor din aceste zone să dispună de condiţii de existenţă şi confort satisfăcătoare. În plus, în afara de aspectul social al problemei, electrificarea regiunilor rurale este de natură să frâneze exodul către oraş. De asemenea, favorizează dezvoltarea aparatelor productive în domeniul agricol, comerţului, artizanatului şi chiar al micii industrii şi permite chiar şi dezvoltarea turismului rural.

Programul de electrificare 2007-2009 a adus beznă în 70 000 de gospodării şi ceea ce este cel mai tragic este că a fost înfiinţat pentru a lumina casele oamenilor.

Din lipsă de bani sau din bani pierduţi prin alte buzunare, idei sau altele, acest program era "programat" să ajute oamenii şi în plus fusese anunţat ca soluţie "salvatoare", însă românii, săracii, tot mai trag ponoasele de pe urma acestui plan.

Proclamat ca o soluţie salvatoare a fost conceput la repezeală şi nimic nu a fost clar. În 2007, bugetul de stat nu a putut suporta alocarea sumelor necesare, iar din această cauza regulamentul de implementare a programului a fost definitivat abia la jumătatea anului 2008. Din suma prevăzută nu au fost acordate decât 18 milioane de lei. Mai mult, banii nu au putut fi folosiţi întrucât aprobarea a fost blocată la ultima rectificare bugetară.

Numărul total de gospodării alimentate în anul 2007 a fost, la nivelul întregii ţări, de 5.833, din care Electrica a realizat racordarea a 1.997 de case, pentru care a alocat, din surse proprii, 10,5 milioane lei. Restul investiţiilor au provenit de la investitorii privaţi care au achiziţionat distribuţii de electricitate - Enel, E.ON şi CEZ. În cursul primelor trei trimestre din 2008 au fost racordate la reţea, la nivel naţional, un total de 1.948 de locuinţe. Din acestea, Electrica a reuşit să branşeze la reţeaua electrică 469 de gospodării amplasate în 16 localităţi, pentru care a cheltuit şase milioane de lei. Fondurile de care dispune Electrica pentru aceste racordări provin, în cea mai mare parte, din privatizarea celor cinci filiale de furnizare şi distribuţie.

Aşa cum susţinea şi preşedintele Băsescu în discursul său din 17 mai 2009, finalizarea electrificării satelor din România trebuie luată ca o prioritate. Trebuie stabilit cadrul legislativ care să încurajeze electrificarea satelor.

Totodată, trebuie identificate noi surse de finanţare şi realizat sistemul legislativ care să asigure stimularea procesului de electrificare a localităţilor izolate sau cu consumatori dispersaţi pe un teritoriu întins. În condiţiile actuale, racordarea la sistemul de distribuţie a localităţilor rurale izolate şi a obiectivelor sociale dispersate, amplasate la distanţe mari faţă de centrele comunale, se poate realiza numai dacă se dispune de fonduri importante.

În prezent, există deficienţe majore în sistematizarea localităţilor, noii deţinători de terenuri ridicând numeroase construcţii, unele izolate, ceea ce contribuie permanent la creşterea volumului de lucrări pentru electrificare. În această situaţie, oficialii Electrica sunt de părere că se impune adoptarea unor reglementări legislative pentru asigurarea realizării electrificării rurale, prin care să se stipuleze ca aceste cheltuieli să fie suportate de la bugetul statului, sau să se instituie, tot în acelaşi scop, noi taxe. În caz contrar, electrificarea satelor izolate nu va putea fi efectuată pe o perioadă lungă de timp, din cauza investiţiilor necesare acestor lucrări care se ridică la valori impresionante.

    Mihai Lupu - declaraţie politică cu subiectul Strategiile guvernamentale împotriva secetei sunt de fapt doar praf electoral aruncat în ochii agricultorilor;

Domnul Mihai Lupu:

"Strategiile guvernamentale împotriva secetei sunt de fapt doar praf electoral aruncat în ochii agricultorilor"

Abia a început prima lună de vară şi deja culturile de cereale sunt în pragul dezastrului. Din cauza secetei prognozate pentru următoarele cinci luni, producţiile de cereale vor fi foarte scăzute.

"În Dobrogea, chiar dacă vom avea şi 40 de litri pe metru pătrat, seceta tot se va manifesta. În această regiune avem deficit mare de apă în sol", a avertizat Ion Sandu, preşedintele Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Agricultorii îi cer ministrului Ilie Sârbu ca judeţul Constanţa să fie declarat calamitat din cauza secetei şi acest lucru se va extinde cu siguranţă în viteza maximă şi în celelalte zone ale ţării, pe aproape toată suprafaţa cultivată, având în vedere prognozele nefaste anunţate pentru această vară.

Reprezentanţii agricultorilor din Dobrogea susţin că anul agricol 2008-2009 a fost lipsit de precipitaţii, iar în aceste condiţii deficitul de apă din sol la ieşirea din iarnă a fost de 1500 metri cubi la hectar. Lipsa de precipitaţii a continuat şi în lunile martie, aprilie, mai 2009, fapt ce poate duce la calamitarea a mii de hectare de culturi în judeţul Constanţa. Deja au fost afectate peste 8000 de hectare de culturi de rapiţă, dar şi suprafeţele de păşune naturală şi cultivate, situaţie care pune în pericol şi şeptelul de animale din judeţ.

Şi am dat aici numai exemplul gravelor probleme cu care se confruntă agricultorii dintr-un singur judeţ: Constanţa.

Ce face Guvernul Boc în tot acest timp, când agricultura românească este distrusă, iar fermierii au ajuns deja în pragul disperării?

Domnul Boc şi ministrul agriculturii vin cu strategii propagandistice în domeniul irigaţiilor, valabile doar pe hârtie. Astfel, cu mare tam-tam electoral, Guvernul Boc a anunţat abia la sfârşitul lunii mai creşterea suprafeţei agricole irigabile cu încă 200.000 de hectare, la finalul şedinţei în care Executivul a dezbătut "marea Strategie în domeniul irigaţiilor".

În acelaşi timp, ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, a precizat că în ultimele cinci luni suprafaţa irigabilă a crescut de la 60.000 de hectare la 563.000 hectare, urmând ca aceasta să ajungă la 763.000 hectare.

În realitate, domnule ministru, în România se pot iriga circa 200.000 ha, în prezent, iar subfinanţarea fermierilor şi organizaţiilor nu poate asigura sub nicio formă punerea în funcţiune a sistemelor de irigaţii pe cele 763.000 ha programate la butoanele de comandă ale Guvernului.

Infrastructura pentru irigaţii, care se găseşte în proprietatea fermierilor şi a organizaţiilor acestora, poate asigura apa numai pentru circa 200.000 ha.

Deci, cum veţi rezolva această problemă în timp real, domnilor guvernanţi? De ce în cele şase luni de guvernare nu aţi făcut nimic pentru agricultura românească, ci doar aţi lăsat-o pe butuci luând tot ce se putea lua din bugetul agriculturii?

Când Partidul Naţional Liberal, prin parlamentarii Comisiei pentru agricultură, a propus ca suma de 450 de milioane de euro, cedată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale cu ocazia rectificării bugetului, să fie repartizată Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare pentru combaterea efectelor secetei, ce aţi răspuns, domnule ministru?

Acum faceţi planuri de viitor pentru agricultura românească, dar uitaţi să le precizaţi agricultorilor că acestea sunt valabile doar pe hârtia ministerială, pentru că banii Ministerului Agriculturii sunt la turism, pentru brandul de ţară sau poate la transporturi pentru drumurile expres care nu vor mai fi făcute niciodată...

    Toader Stroian - referire la Strategia energetică naţională;

Domnul Toader Stroian:

"Strategia energetică naţională"

Un document din anul 2007 propunea pentru strategia energetică a României nişte obiective naţionale extrem de generoase, precum: creşterea securităţii energetice, diversificarea surselor de import şi a rutelor de transport, creşterea eficienţei energetice, promovarea producerii de energie pe bază de resurse regenerabile, susţinerea activităţilor de cercetare-dezvoltare în domeniu, reducerea impactului negativ al sectorului energetic asupra mediului, dar şi altele. Au trecut doi ani de la formularea acestor linii de urmat şi constatăm, din nou, că noi, românii, suntem foarte pricepuţi la a scrie obiective şi strategii, însă total ineficienţi în a le atinge.

Ştim cu toţii că miza mileniului III şi cheia dezvoltării şi competitivităţii economiilor naţionale astăzi este direct legată de eficienţa politicilor naţionale în domeniul energiei. Cei care vor dori să-şi asigure succesul pe piaţa mondială vor trebui să urmărească pe de o parte eficienţa utilizării resurselor, iar pe de altă parte creşterea acelor componente de energie cu impact cât mai redus asupra mediului. Dacă astăzi ne facem probleme că cererea de resurse energetice este mare, cum vom răspunde oare peste 15-20 de ani când cererea totală este estimată a fi cu peste 50% mai mare?

Diversitatea formelor de relief, clima, bazinele hidrografice şi toate celelalte atuuri geografice pe care România le are nu au fost exploatate la nici un sfert din capacitatea lor şi nici nu au fost semne până acum că cineva ar dori să le valorifice. Guvernele care au condus România nu au fost preocupate nici de cum să economisim, nici de cum să producem mai multă energie. Guvernele trecute au fost interesate de avantajele personale pe care le-ar putea aduce afacerile cu energie sau cum îi numeşte presa "băieţii deştepţi".

Nu pot decât să mă bucur că reprezint partidul celui care conduce astăzi guvernul României şi care încă de la început de mandat a fost criticat nejustificat şi fără argumente, de cei cărora le era teamă că "strategiile lor pe energie" vor fi afectate. Şi chiar au avut de ce să se teamă! Guvernul Boc este primul guvern postrevoluţionar care se luptă să scoată intermediarii de apartament din afacerile cu energie. Guvernul Boc este primul guvern postrevoluţionar care nu cheltuieşte, ci investeşte, şi sectorul energetic nu face excepţie de la investiţii.

Mi-aş dori ca principiile de guvernare şi atenţia acordată astăzi de actualul guvern investiţiilor să fie continuate, indiferent de culoarea politică a partidelor ce vor guverna, pentru că acestea reprezintă adevărata modernizare a României. De asemenea, doresc să afirm sprijinul meu pentru orice iniţiativă care ar stimula producerea a cantităţi din ce în ce mai importante de energie din surse regenerabile, cu un impact cât mai redus asupra mediului şi asupra stării de sănătate a populaţiei.

    Gheorghe Dragomir - declaraţie politică intitulată Absenteismul la vot, un semnal de alarmă tras clasei politice româneşti;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Absenteismul la vot, un semnal de alarmă tras clasei politice româneşti"

Alegerile europarlamentare de duminică au reprezentat pentru România un minimum istoric al participării - aproape 22 la sută, potrivit datelor Biroului Electoral Central. Lipsa unei mize evidente a alegerilor europarlamentare, neînţelegerea modului de funcţionare a Parlamentului European şi dezamăgirea că orice ar alege nu se schimbă nimic sunt printre motivele neparticipării masive la vot, consideră analiştii politici. România a înregistrat cea mai scăzută rată de participare la vot din 1990 până acum, cu toate că românii aleg, pentru prima dată, reprezentanţi care vor avea un mandat întreg, de cinci ani, în Parlamentul European.

Românii nu s-au înghesuit duminică să voteze, vremea bună sau weekend-ul prelungit cu o zi făcând ca alegerile europarlamentare să înregistreze o cotă foarte scăzută a prezenţei. Interesul pentru scrutin s-a dovedit mai slab decât în urmă cu doi ani, când au fost aleşi primii eurodeputaţi români, şi de data aceasta alegătorii din mediul urban conducând în topul absenteimului.

În principal, doar nucleele dure ale PSD şi PD-L se prezintă la vot. Unii împotriva celorlalţi şi împreună, împotriva PNL şi a UDMR. La fel cum şi lista PNL e votată împotriva coaliţiei maronii. Cu excepţia UDMR, votul negativ guvernează electoratul din România. Acea mică parte activă. Absenteismul e un vot de blam masiv la adresa clasei politice.

Mircea Geoană a declarat că se retrage din CSAT, din cauză că preşedintele Băsescu a anunţat de capul lui retragerea din Irak şi Afganistan. Geoană are dreptate că Băsescu a comis o ilegalitate. Şi apropo - dacă a plâns în Irak, de ce n-a plâns şi-n Afganistan, că acolo avem 11 morţi? Dar şi Geoană a comis o ilegalitate, împreună cu toată coaliţia care a decis intrarea preşedintelui Senatului în CSAT, ceea ce nu se încadrează constituţional. Oricum, e doar o operaţiune de imagine, din moment ce a anunţat căretragerea lui din CSATnu afectează dragul de parteneriat maroniu.

În plus, preşedintele Traian Băsescu şi liderul PSD, Mircea Geoană, şi-au făcut un obicei din a-şi petrece duminicile împreună în ţară. După ce în urmă cu câteva săptămâni principalii contracandidaţi la alegerile prezidenţiale din toamnă şi-au petrecut ziua de Paşte pe litoral, cei doi s-au întâlnit în timpul campaniei în cealaltă parte a ţării, în judeţul Satu Mare, în comuna Huta Certeze, în mijlocul ciobanilor, la sărbătoarea "Sâmbra oilor". Prilej numai bun pentru discursuri despre criză, promisiuni, băi de mulţime, dar şi pentru ironii subtile.

Oare la numai doi ani de la aderare, cetăţeanul român nu mai este deloc interesat de comunitatea europeană, sau este doar plictisit de discursurile anoste şi învechite ale politicienilor?

    Valeriu Ştefan Zgonea - declaraţie politică având ca temă Interesele României, între aspiraţii şi calcule politice;

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Declaraţie politică intitulată "Interesele României, între aspiraţii şi calcule politice".

PSD a câştigat alegerile pentru Parlamentul European şi a demonstrat, încă o dată, că este cel mai puternic partid din România!

PSD şi-a dovedit forţa, cu ecou pe plan european, iar PD-L nu a reuşit să mai răstoarne scorul la numărarea voturilor, aşa cum a făcut în 2008.

Cu toate că PD-L şi-a făcut campanie cu preşedintele, cu fata preşedintelui, cu premierul şi guvernul, a ieşit pe locul al doilea, şi acum domnii PD-L-işti se învârt în jurul cifrelor şi inventează o nouă formaţiune politică: PD-L+EBA. Efortul celor de la PD-L de a se declara învingători este penibil, iar sceneta despărţirii şi regăsirii "fiicei rătăcitoare" pare desprinsă dintr-o dramoletă care nu poate stârni decât zâmbete de circumstanţă.

Alegerile din 7 iunie au relevat, totodată, dezamăgirea românilor faţă de modul în care s-a făcut politică în România, în ultimii ani. Cred că fiecare român este interesat de viitorul nostru în Europa. Sunt convins că fiecare român nu mai vrea să fie tratat ca un european de rang inferior, nu mai vrea să fie privit cu neîncredere în Italia, în Spania, în Marea Britanie şi în orice altă ţară europeană. Cu toate acestea, prezenţa la vot a fost foarte scăzută, înregistrându-se un record negativ, care constituie un semnal de alarmă.

Cei mai mulţi români au ales să nu îşi spună cuvântul, pentru că nu mai au încredere în cei care conduc ţara! Este un mesaj foarte important pe care cetăţenii români îl transmit întregii clase politice!

PSD nu este preocupat de calculele politice ale PD-L-liştilor, ci de ieşirea din criză şi de protejarea categoriilor vulnerabile, de absorbţia fondurilor europene şi de investiţiile pe care trebuie să le realizăm. Pe români nu îi interesează câte mandate de europarlamentar a câştigat un partid sau altul. Oamenii vor să aibă locuri de muncă bine plătite, să fie egali cu ceilalţi cetăţeni europeni, să aibă şansa de a-şi construi un viitor! Acestea sunt şi priorităţile noastre şi ne vom bate pentru a le transforma în realitate cât mai curând. PSD vrea să reclădească speranţa şi încrederea românilor!

Bătălia pentru Europa nu s-a încheiat. La nivel european, au început negocierile preliminare pentru viitoarea componenţă a Comisiei Europene, iar România trebuie să primească un portofoliu mai consistent.

Deşi am câştigat alegerile europarlamentare şi suntem îndreptăţiţi să facem nominalizarea pentru comisarul european, considerăm că mai important decât numele comisarului este portofoliul!

PSD a lansat o invitaţie către toate partidele care vor avea reprezentanţi în Parlamentul European să trimită propuneri pentru portofoliul pe care îl consideră a fi relevant şi cel mai potrivit pentru România. Pentru câştigarea unei influenţe reale a României în Europa, viitorul comisar european trebuie să fie un profesionist, un specialist recunoscut şi un reprezentant onest al României.

Pe de altă parte, suntem îngrijoraţi de noua configuraţie europeană, în urma scrutinului din 7 iunie. Populismul dreptei a legitimat ascensiunea radicalismului în Europa. Candidaţi extremişti au obţinut voturi înjurând România şi Bulgaria şi cerând excluderea lor din Uniunea Europeană.

În aceste condiţii, mandatul europarlamentarilor social-democraţi este clar definit. Echipa PSD merge în Parlamentul European pentru a reprezenta şi a promova interesele României şi ale românilor! Pe de o parte, europarlamentarii noştri trebuie să oprească acest şuvoi al mesajelor antiromâneşti, iar pe de altă parte, au misiunea de a găsi soluţiile cele mai eficiente împotriva crizei economice.

    Vasile Popeangă - declaraţie politică intitulată «Programul Prima casă - benefic pentru economia românească»;

Domnul Vasile Popeangă:

Programul "Prima casă" - benefic pentru economia românească

  • Un program în general bun pentru economia românească, criticat însă din ce în ce mai des, din motive în bună parte politicianiste, probabil şi pentru că partidele s-au aflat în campania electorală pentru alegerile europene.
  • Nici unul dintre criticii vehemenţi - şi nu puţini - nu a argumentat în mod raţional şi susţinut care sunt deficienţele majore ale programului şi de ce este un program riscant pentru cetăţenii plătitori de taxe sau de ce a greşit Guvernul asumându-şi această iniţiativă, ca parte din programul de combatere a efectelor crizei economice. Nu este un program care-şi propune să ajute băncile, preluându-le riscurile în totalitate - se fixează un avans maxim şi se va lucra cu băncile care acceptă acest lucru, şi nici nu se poate porni de la premisa ca majoritatea celor ce vor achiziţiona case prin acest program vor deveni rapid rău-platnici sau că principalii profitori vor fi băncile ori firmele de imobiliare. Băncile nu dau credite dacă nu este analizată şi capacitatea de rambursare, indiferent dacă vorbim de garanţii integrale sau parţiale. Nicăieri în lumea asta băncile nu sunt instituţii de binefacere, acordă credite şi fixează dobânzile în funcţie de evoluţia economică, şi mai puţin în funcţie de directivele politice. Guvernul doreşte măsuri de deblocare a creditării, cum este şi normal, însă trebuie foarte bine analizate datele pieţei: statisticile şi indicatorii de fixare a preţurilor locuinţelor, posibilele efecte anticoncurenţiale, menţinerea criteriilor BNR, stimularea consumului, în limita sustenabilităţii economice, evaluarea riscurilor de mărire a restanţelor ş.a.m.d.
  • Raţionamentul Executivului este corect: avem nevoie de măsuri guvernamentale pentru deblocarea creditării, astfel încât economia, cel puţin pe anumite sectoare, să recupereze un ritm de creştere, propagat ulterior printr-un un efect de multiplicare. Băncile ar urma să deblocheze creditele, guvernul preluând o parte din riscuri, industria construcţiilor se relansează, oamenii îşi pot cumpăra case prin credite cu dobânzi rezonabile. Evident, principalii beneficiari trebuie să fie familiile care-şi doresc o locuinţă. În plus, nu este un program inventat de noi, fiind practicat şi în alte ţări ale Uniunii Europene. În Franţa există un astfel de program de garantare a creditării familiilor pentru achiziţionarea de locuinţe, pe două componente, în funcţie de plafoanele de venit realizate.
  • În acelaşi timp însă, Guvernul trebuie să stimuleze prin investiţii şi programul de construire a locuinţelor sociale. Interesul tinerilor aflaţi în prag de achiziţie a primei locuinţe nu este numai acela de a avea acces facil la credit. Foarte multe familii tinere nu au resursele financiare pentru a accesa un credit ipotecar, de aceea, prin acest program sau printr-un program separat, Guvernul trebuie să aibă în vedere, la un nivel extins şi funcţional, şi construcţia de locuinţe sociale pentru tinerii care doresc să-şi întemeieze o familie, însă nu au un plafon suficient al veniturilor.
    Adrian George Scutaru - declaraţie politică având titlul Ministrul Stănişoară poate lua prima decizie apreciată de militari - propria demisie;

Domnul Adrian George Scutaru:

Declaraţie politică intitulată "Ministrul Stănişoară poate lua prima decizie apreciată de militari - propria demisie"

Doresc să trag încă un semnal de alarmă asupra erorilor săvârşite de către ministrul apărării, domnul Mihai Stănişoară, în domeniul pe care îl gestionează, şi să motivez necesitatea prezentării cât mai repede cu putinţă a demisiei acestuia.

De la preluarea funcţiei de ministru al apărării, domnul Stănişoară a adoptat doar măsuri care au provocat haos în Armată, una dintre cele mai importante instituţii, care a contribuit semnificativ la integrarea României în NATO şi UE.

În momentul în care s-a aprobat rectificarea bugetară ce a redus bugetul Armatei cu 700 milioane lei aveaţi datoria, domnule ministru, de a apăra interesele celor pe care, din păcate, îi conduceţi. Pasivitatea de care aţi dat dovadă în acel moment a scos la iveală incompetenţa de a face faţă sarcinilor şi atribuţiilor pe care funcţia de ministru vi le conferă. Cu voia dumneavoastră, am asistat, pentru prima dată după 1989, la reducerea semnificativă a veniturilor pe care le au militarii şi angajaţii civili din Ministerul Apărării Naţionale. Acest aspect s-a întâmplat fără vreo informare în prealabil şi punându-i pe angajaţii din sistem în situaţia de a nu-şi mai putea întreţine familiile şi de a plăti datoriile pe care le au.

Veniturile militarilor s-au diminuat în sumă netă cu aproximativ 25%, reducere determinată de suspendarea plăţii sporului de confidenţialitate şi a celui de radiaţii. Până şi ofiţerilor din Direcţia Generală de Informaţii a Apărării li s-a luat sporul de confidenţialitate, deşi ei lucrează mai ales cu informaţii clasificate. Domnul Stănişoară a reuşit să provoace haos şi disperare în Ministerul Apărării, iar ignoranţa şi lipsa de interes sunt caracteristicile activităţii sale.

De aici, până la declanşarea unei crize de personal nu mai este mult, având în vedere că aspectul financiar, unul dintre principalii factori de motivare, nu mai există. Sau poate reducerea personalului militar face parte din strategia ministerului pe care îl conduceţi, având în vedere că singura reacţie pe care aţi avut-o la protestele militarilor nemulţumiţi a fost ameninţarea acestora cu pierderea locului de muncă, în condiţiile în care oricum Armata se confruntă cu un deficit de personal.

O altă problemă majoră o reprezintă înzestrarea Armatei. Nici până acum nu ştim când se vor demara procedurile de achiziţie pentru avioanele multirol, care să înlocuiască escadrilele de MIG 21 Lancer, pentru că în 2012 resursa de zbor se epuizează, iar România va rămâne fără avioane de luptă.

Având în vedere toate aceste aspecte, vă rog domnule ministru, să aveţi demnitatea de a vă recunoaşte propriile neajunsuri şi să abandonaţi oficial fotoliul de ministru, prin prezentarea demisiei, cât mai repede cu putinţă. Ar fi un gest de onoare, pe care cei peste 80.000 de militari şi angajaţi civili ai MApN îl aşteaptă.

    Constantin Severus Militaru - declaraţie politică intitulată Republica Moldova;

Domnul Severus Constantin Militaru:

Declaraţie politică intitulată "Republica Moldova".

Susţin recenta declaraţie făcută de Preşedintele Traian Băsescu la Piatra Neamţ, în legătură cu semnarea unui tratat cu Republica Moldova. Domnul preşedinte a comparat o astfel de acţiune cu transformarea statului român în partenerul lui Ribbentrop şi Molotov. Declaraţia a fost atacată în presa rusă, care a demarat o campanie întreagă de defăimare a României pe plan internaţional.

Este indiscutabil faptul că evoluţia Republicii Moldova către Uniunea Europeană nu a fost decât încetinită de recentele evenimente din Chişinău. Pe termen mediu, Uniunea Europeană demarează un proiect de acordare de vize de lucru, într-un cadru standardizat, noncetăţenilor europeni (muncitori calificaţi şi specialişti), naţionali ai unor state din afara Comunităţii. Programul se intitulează Blue Card. Cetăţenia dublă a multor naţionali moldoveni le va permite să intre în competiţie directă cu românii aflaţi deja în străinătate, precum şi, conform legii, să folosească România ca o bază de lansare spre Europa. În situaţia în care România oricum este un punct important de tranzit pentru migraţia Est-Vest, evenimentele de la Chişinău şi politica autorităţilor moldoveneşti la adresa Bucureştiului permit o reacţie în forma unei măsuri care să preîntâmpine legislaţia europeană de resort şi care să se prezinte şi drept răspunsul tactic, formal şi adecvat al unui stat.

Este imperativ ca România să acţioneze ca stat naţional unitar, în primul rând. Situaţia este dezamăgitoare, în măsura în care am fost capabili să demarăm o serie de iniţiative la nivel european pentru investigarea evenimentelor din Moldova, să cerem ca situaţia să fie clarificată pe plan internaţional şi să activăm în cadrul structurilor de securitate şi protecţie a drepturilor omului pe tema abuzurilor comise în republica de peste Prut. Dar unica noastră reacţie la paşii realpolitik-ului moldovenesc, oricât de ridicolă ar suna sintagma, a fost să dăm din umeri şi să continuăm o politică externă incertă, văzută, mai degrabă, ca având vagi conotaţii naţionaliste. Măsurile sau mai degrabă nonmăsurile luate la nivel bilateral ating credibilitatea internaţională a statului român, confirmă preconcepţiile existente în comunitatea internaţională, referitoare la instinctele noastre naţionaliste, şi aduc prejudicii grave imaginii noastre de stat european.

Stimaţi colegi,

Republica Moldova tratează România cu dispreţ în plan bilateral, iar statul român se înclină în faţa sa, fără să ia în considerare adevăratul raport de putere între un stat cu declarate intenţii de aderare la Uniunea Europeană şi un altul care este, deja, membru UE. Următorul nostru pas ar trebui să fie tocmai prezentarea beneficiilor pe care statul moldovean le poate pierde, în continuarea politicilor sale bazate pe o lipsă de gândire pe termen lung.

    Cosmin Mihai Popescu - declaraţie politică având ca temă Legea salarizării unice;

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

Declaraţie politică intitulată "Legea salarizării unice".

Ierarhizarea funcţiilor din sistemul bugetar este un pas înainte pentru ceea ce încă reprezintă un sistem haotic şi inegal. În plină criză economică, măsura aceasta trebuie văzută drept o iniţiativă responsabilă şi în linie cu standardele familiei europene din care facem parte. În prezent, sistemul de salarizare este reglementat de peste 200 de acte normative, cu salarii diferite pentru persoane cu aceleaşi funcţii, studii şi vechime, dar angajate în instituţii diferite. În plus, acesta este plin de discrepanţe, salariaţii cu educaţie superioară şi atribuţii complexe având câştiguri similare celor fără studii. De prea mulţi ani acceptăm o serie întreagă de standarde duble în tot ceea ce înseamnă munca la stat, răsplătind ineficienţa şi remunerând lipsa de merit.

Noua grilă de salarizare reprezintă un sistem al proporţiilor atent calculate, care tranşează excesele şi răsplăteşte munca depusă. Rata de 1 la 15 aproprie, prin bun-simţ şi gândire, limitele salarizării de standardele europene în domeniu şi asigură, implicit, capacitatea statului în a se autogestiona cât mai eficient. Este, în esenţă, un exerciţiu de responsabilizare. Măsura nu construieşte o scară a valorilor, cât o structură transparentă şi logică pentru mai mult de un milion de oameni, cetăţeni ai României, care îşi unesc eforturile în slujba statului.

Stimaţi colegi,

Beneficiile acestui nou sistem de salarizare vor fi văzute la nivel minim şi mediu, deoarece dintre cei 1,4 milioane de cetăţeni despre care vorbim, mulţi îşi vor vedea salariile dublate sau chiar triplate în următorii ani. Salariul minim pe economie va creşte până la 1600 de lei noi până în 2012. Această creştere se va face într-o medie de aproximativ 30% atât pentru salariul minim, cât şi pentru cel mediu din sectorul bugetar. Creşterile salariale vor ajuta la o mai bună competiţie cu sectorul privat, atrăgând forţă de muncă şi talent în domeniile în care statul duce lipsă. Tocmai de aceea acest proiect de lege trebuie tratat cu maximă seriozitate, şi excepţii de la el nu trebuie să existe.

La fel de important este ca Parlamentul să adopte acest proiect, iar orice opoziţie pe temă să nu pornească de la simple poziţionări politicianiste, ci de la principiile care au stat la baza acestei măsuri legislative.

Stimaţi colegi,

Legea salarizării unice reprezintă una dintre priorităţile Partidului Democrat Liberal, dar efectele acestui act ating întreg spectrul public şi, în consecinţă, efectele vor putea fi lesne de observat pe piaţa muncii. Dezbaterea asupra acestor probleme trebuie să înceapă cu premisa că ele există. Nu ne putem permite să ne ferim paşii de schimbările majore pe care societatea românească le cere. Pe lângă echitate şi o transparenţă mai mare a retribuirii, salarizarea unică ar reprezenta o pârghie de control asupra cheltuielilor publice şi a stabilităţii macroeconomice.

Am încrederea că sindicatele şi guvernul vor ajunge la acordul necesar în sensul acestui proiect de lege şi că schimbarea grilei de salarizare a sistemului bugetar va reprezenta un factor de stabilitate pentru ţară, în mulţumesc

    Cristina Elena Dobre - despre O idee periculoasă: o sosie a DNA pentru medici;

Doamna Cristina Elena Dobre:

"O idee periculoasă: o sosie a DNA pentru medici"

În urmă cu două săptămâni, într-un mediu de presă a apărut următoarea informaţie: "Ministerul Sănătăţii va înfiinţa, începând cu 1 iulie, un soi de DNA pentru medici, mai exact, va fi vorba de o Direcţie de Integritate, ai cărei agenţi vor testa personalul medical, să vadă cine nu-şi face treaba decât pe bază de şpagă."

În urma investigaţiilor pe care le-am făcut, mi s-a confirmat că informaţia este reală şi că se pregăteşte înfiinţarea unui astfel de organism. Nu doar în calitate de deputat, ci şi de medic - dar atenţie, nu pledez pro domo şi nici pro colegii mei de breaslă - consider că o măsură de genul celei preconizate de minister este imorală şi periculoasă.

De ce este imorală? Pentru simplul fapt că aruncă o anatemă asupra unei întregi categorii profesionale. Pentru simplul fapt că, din plecare, se "acordă" tuturor medicilor prezumţia de vinovăţie. Ceea ce, în ultimă instanţă are şi o conotaţie neconstituţională.

De ce este periculoasă? Pentru că se creează un precedent care se poate aplica şi altor categorii profesionale. Nu cred că va trece multă vreme pentru a-i veni cuiva ideea să înfiinţeze un fel de DNA pentru profesori, un fel de DNA pentru şoferi, un fel de DNA pentru artişti etc. S-ar putea să ajungem o ţară plină de DNA-uri.

Evident, înfiinţarea unei "Direcţii de Integritate" care urmează să "testeze personalul medical" - exprimarea este total confuză - pentru a vedea dacă sunt elemente de corupţie în activitatea medicilor, reprezintă o veritabilă clonă a DNA. Se va induce în acest fel, în opinia publică, impresia că medicul este dublu predispus la actul de corupţie, faţă de orice alt cetăţean al României. Ceea ce este profund greşit - nu există corupţi şi dublu corupţi, ci, simplu, doar corupţi, indiferent de profesie - şi profund neconstituţional. Teza întâi a art.16 alin.(1) din Constituţie - "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice" - exclude ceea ce intenţionează să facă ministerul, şi anume o dublă cercetare pentru o anumită categorie profesională, în cazul de faţă - medicii.

Am mai înţeles că de fapt ideea a aparţinut iniţial Centrului Naţional pentru Integritate şi că a fost transmisă autorităţilor de la Bruxelles, şi că în Raportul Comisiei Europene referitor la monitorizarea justiţiei şi progreselor anticorupţie din România apare ca măsura pozitivă. Foarte frumos! Iată că "problema corupţiei" medicilor s-a internaţionalizat. De acum înainte, medicul român, vinovat, nevinovat, va avea în afara graniţelor o "ştampilă". Şi în acest caz a prevalat prezumţia de vinovăţie. Nu este suficient că ne facem de râs acasă, trebuie să ne facem de râs şi să ne denigrăm şi în străinătate.

Departe de mine de a nega faptul că nu există medici corupţi. Da, există corupţie în rândul medicilor. Dar nimeni nu are voie să generalizeze acest lucru, pentru că nu este deloc aşa. Dacă se vrea eliminarea actului de corupţie din sistemul sanitar, se poate rezolva altfel, şi anume prin legislaţie, prin stimularea activităţii medicale etc. Cine este suspectat, poate fi cercetat de DNA, dar nu este necesar să se înfiinţeze o clonă a DNA, de altfel un adevărat "Big Brother" special pentru medici. Îi solicit ministrului Bazac să renunţe, acum, cât mai este timp, la această intenţie. În ultimă instanţă, nici domnia sa nu va avea decât de pierdut la capitolul imagine, aşa cum va avea de pierdut şi România.

PS: Ar fi interesant de aflat dacă există în bugetul ministerului, la capitolul cheltuieli de personal, sumele aferente funcţionării acestei clone a DNA.

    Florin Iordache - declaraţie politică intitulată Votul obligatoriu, o necesitate;

Domnul Florin Iordache:

"Votul obligatoriu, o necesitate?"

Duminică, 7 iunie, românii au fost chemaţi la urne, pentru a desemna cei 33 de reprezentanţi în Parlamentul European.

Rezultatul votului este deja cunoscut, cele mai multe voturi şi respectiv mandate le-a obţinut Alianţa PSD+PC.

Cea mai mare problemă a reprezentat-o slaba prezenţă la vot, mai pregnantă în marile oraşe. Sunt voci care cer introducerea votului obligatoriu, pe modelul Greciei.

Lipsa de interes pentru aceste alegeri se datorează neinformării cetăţenilor despre Parlamentul European, dar şi partidelor politice, care în timpul campaniei nu au reuşit să atragă atenţia asupra acestui lucru.

Votul este un drept fundamental, câştigat odată cu revoluţia din 1989, el trebuie exprimat, şi degeaba te lamentezi că nu-ţi place unul sau altul, când tu nu te prezinţi la vot. Campaniile electorale trebuie să fie mai puţin virulente şi mai mult informative pentru a trezi interesul.

Este o bilă neagră pe care a primit-o întreaga clasă politică, iar pentru viitor, partidele trebuie să regândească modul de a face campanie, mesajele electorale, alegerea candidaţilor.

Numai aşa cetăţenii îşi vor recăpăta încrederea şi prezenţa la vot va creşte.

    George Ionescu - intervenţie având tema Ziua Mondială a Mediului;

Domnul George Ionescu:

"Ziua Mondială a Mediului"

În mai bine de 100 de ţări, pe data de 5 iunie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Mediului.

Ziua Mondială a Mediului a fost instituită în 1972, când la Stockholm, cu ocazia Conferinţei pentru Sănătate Umană organizată sub egida Naţiunilor Unite, Adunarea Generală a stabilit că ar trebui încurajate acţiunile pentru protejarea mediului înconjurător. Aceasta reprezintă un element important al Programului Ecologic al Naţiunilor Unite (UNEP).

Fiind o sărbătoare a tuturor cetăţenilor, această zi se sărbătoreşte în ziua de 5 iunie a fiecărui an şi constituie un prilej pentru instituţiile guvernamentale, administraţiile locale, asociaţiile de tineri, organizaţiile nonguvernamentale de a se mobiliza prin manifestări comune, menite să atragă atenţia asupra necesităţii protejării factorilor de mediu.

Manifestările dedicate Zilei Mondiale a Mediului se înscriu în efortul comun de transmitere către generaţiile viitoare a unui mediu curat şi sănătos, cu respectarea celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: economică, ecologică şi socială. În multe ţări, acest eveniment e utilizat pentru a atrage atenţia politicienilor şi populaţiei la problemele de mediu existente pe plan local, naţional şi regional.

Astfel, se reaminteşte anual omenirii cât de grave pot deveni lucrurile dacă nu se manifestă grija pentru patrimoniul natural.

Fenomenele meteorologice extreme se multiplică. Schimbarea continuă a climei se vede cel mai bine în zonele polare: zone îngheţate de secole se topesc mai repede decât a fost anticipat, afectând atât oamenii din regiune, cât şi animalele a căror habitat este ameninţat. Toate regiunile planetei sunt interconectate. Polii afectează clima de pe întreg globul. Încetinirea schimbărilor climatice este realizabilă prin implicarea a cât mai multor persoane în lupta împotriva schimbărilor climei la nivel global.

Cu toţii am conştientizat faptul că natura nu este o infrastructură inertă, pe care omul o poate manevra după bunul lui plac, iar interdependenţa dintre om şi natură este mai strânsă decât s-a crezut. Omul face parte din sistemul ambiental, ca element al unui întreg. Astfel, toţi suntem conştienţi că un mediu ambiant bolnav ne îmbolnăveşte trupul, viaţa noastră.

Omul este dependent de natură şi nu poate trăi în afara ei. Spaţiile verzi din oraşe, grădinile şi parcurile sunt adevărate refugii pentru mulţi dintre noi. Ceea ce facem în direcţia protejării acestora facem, în primul rând, pentru noi, pentru sănătatea noastră şi a generaţiilor care ne vor urma.

Fiecare dintre noi putem ajuta. Cum? E simplu: putem merge pe jos, cu bicicleta, cu rolele sau mijloacele de transport în comun, în locul autoturismului propriu, putem recicla ceea ce se poate recicla (hârtia, metalul, plasticul, sticla, bateriile), putem planta un copac, putem economisi hârtia. Şi poate cel mai important e să ne învăţăm copiii despre natură şi felul în care o putem proteja.

Marcarea Zilei Mondiale a Mediului reprezintă un bine-venit semnal asupra necesităţii de a acţiona unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural, pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare.

    Andrei Dominic Gerea - declaraţie politică intitulată: Prima casă a guvernului Boc sau criza subprime în varianta românească;

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Declaraţie politică intitulată «"Prima casă" a Guvernului Boc sau criza subprime în varianta românească».

Aşa cum era de aşteptat, Programul "Prima casă" nu reprezintă decât o nouă fumigenă electorală a domnului Boc!

Dacă ar fi pus în aplicare în acest mod, acest program ar adânci şi mai mult criza economică prin care trece România!

Acest tip de politici populiste a stat la baza crizeiîn America, când în 2000 s-a lansat programul "O casă pentru fiecare american".

Un astfel de program, în variantă românească, nu va avea alt efect decât favorizarea creşterii preţurilor din sectorul imobiliar din provincie, unde acum o casă costă şi sub 60.000 de euro.

Anunţul bombastic al Guvernului că 16 bănci se înghesuie să se implice în acest program nu este o victorie a domnului Boc, aşa cum îşi doreşte dumnealui, împreună cu cei din "marea" Coaliţie guvernamentală să ne facă să credem! Din păcate, băncile sunt atrase de garanţiile pe care le oferă Executivul.

Potrivit ordonanţei de urgenţă pentru aprobarea programului, adoptată zilele acestea de către Guvernul Boc, bunul care face obiectul contractului de garanţie, în cadrul procedurii de executare silită, va fi valorificat tot de către organele ANAF, deoarece creanţele rezultate din garanţiile acordate şi plătite instituţiilor de credit în cadrul programului "Prima Casă" vor fi considerate creanţe bugetare.

Prin acordarea acestei garanţii, statul a preluat de la bănci un risc pe care acestea nu doreau să şi-l asume, dar s-a băgat şi într-un carusel în urma căruia s-ar putea să recupereze de până la două ori mai puţini bani decât a acordat sub formă de garanţii, în contul creditelor neachitate! Curată afacere pentru statul român, domnilor guvernanţi!

Ar fi trebuit ca domnul Boc să ţină cont de faptul că băncile nu sunt dispuse să apeleze la procedura de executare silită a creditelor scadente, deoarece pentru creditor este extrem de neprofitabil să se transforme în agenţie imobiliară!

Oare nu reprezintă nimic pentru acest guvern certitudinea că gradul de recuperare a datoriilor nu va fi cu mult mai mare, nici dacă acestea sunt pasate în curtea statului?

În lipsa altor prevederi legale specifice acestei situaţii, ANAF nu va putea valorifica imobilele "confiscate" în cadrul Programului "Prima Casă" decât în condiţiile prevăzute în Codul de procedură fiscală.

Legea va obliga ANAF să valorifice imobilele respective prin licitaţie publică. Pentru a participa la o astfel de licitaţie, cei care vor dori să achiziţioneze astfel de imobile vor trebui să îndeplinească o serie de condiţii, care vor îngreuna procedura de recuperare a creanţelor şi care nu sunt în niciun caz benefice pentru umplerea vistieriei statului!

Dacă în urma primei licitaţii organizate nu va fi desemnat un câştigător, atunci ANAF va fi obligat prin lege să treacă la organizarea unei noi licitaţii, al cărui preţ de pornire va fi cu 25% diminuat. Dacă nici în urma acestei a doua licitaţii imobilul nu va fi vândut, atunci se mai organizează o licitaţie, de data aceasta cu un preţ de pornire mai mic cu 50% decât cel evaluat la prima licitaţie.

Din toată această "minunată afacere" marca PD-L-PSD nu va avea de câştigat statul român, aşa cum ne promit premierul Boc sau ministrul Pogea, ci vor avea de câştigat doar băncile şi acele persoane care vor cumpăra cu până la 50% mai ieftin o locuinţă de la stat!

Se va dovedi foarte repede că tot acest program va avea consecinţe foarte grave pentru bugetul statului şi că, un singur rezultat se va materializa curând: punerea în pericol a oricărei posibilităţi de redresare economică, cu întregul sprijin al Guvernului Boc!

    Andrei Dominic Gerea - prezentarea unor date privind intervenţia în forţă a procurorilor la sediul cotidianului Top din judeţul Argeş;

Declaraţie politică privind intervenţia în forţă a procurorilor la sediul cotidianului "Top" din judeţul Argeş.

Ştiu că unii dintre colegii mei din Parlamentul României au alte probleme acum, fiind angrenaţi într-o competiţie sterilă şi stupidă cu privire la câştigătorul alegerilor europarlamentare, în condiţiile în care peste 70% dintre românii cu drept de vot au spus un mare NU clasei politice din România.

Mai ştiu, de asemenea, că partidele care compun coaliţia aflată la putere acum în România mai au şi alte asemenea probleme "majore" de dispută, cum ar fi, cine e mai frumos şi mai deştept: Traian Băsescu sau Mircea Geoană, sau alte dispute, motivate de un ciolan pe care cele două partide şi l-au dorit cu disperare şi pe care nu reuşesc să şi-l împartă, rămânând înţepenite de o parte şi alta a osului, urmărindu-şi fiecare mişcare cu ochii injectaţi de furie, în timp ce criza economică, adâncită de un guvern aflat probabil sub influenţa substanţelor halucinogene recomandate de odrasla prezidenţială, proaspătă europarlamentară, face din ce în ce mai multe victime şi duce economia românească într-un punct de unde cu greu vom mai putea reveni.

De aceea, sper să nu plictisesc cu o problemă locală, dar cu implicaţii naţionale, o parte a realităţii acestei ţări, foarte gravă, din punctul meu de vedere, al unui parlamentar care acum aproape 20 de ani milita, alături de alţi tineri, pentru un stat democratic şi pentru libertatea cuvântului.

Cu siguranţă că mulţi dintre dumneavoastră aţi auzit de dosarul Cornel Penescu, în care au fost implicaţi oameni de fotbal, dar şi un funcţionar public.

Aşa cum am fost obişnuiţi deja de justiţia din România, şi acest dosar al unor persoane publice naşte dispute şi suspiciuni legate de aplicarea originală a legii, de decizii contradictorii ale judecătorilor care au făcut opinia publică să se întrebe dacă în spatele acestui scandal nu se ascunde şi altceva.

Şi cum să nu se nască întrebări când, în numele justiţiei, un ziar, cotidianul "TOP" din judeţul Argeş, deţinut de Cornel Penescu, a fost împiedicat să apară, datorită unei intervenţii în forţă a procurorilor, însoţiţi de trupe de mascaţi, dotaţi cu tot arsenalul (inclusiv cască de protecţie!), care au cotropit redacţia acestui ziar independent, întocmai cum la începuturile democraţiei noastre postdecembriste, alţi oameni de bine, însoţiţi de alte trupe, echipate în negru şi cu căşti pe cap (dar cu lămpaşe) năvăleau în redacţiile ziarelor din Capitală, distrugându-le aparatura şi împiedicându-le, astfel, apariţia, pentru simplul motiv că spuneau ce gândeau!

Este evident că justiţia trebuie să-şi facă datoria (mai bine mai târziu decât niciodată, nu?), iar acei care încalcă legea trebuie să plătească!

Dar cum se face dreptate în acest caz? Împiedicând apariţia unui ziar? Chiar nu s-a gândit nimeni dintre cei care au hotărât desantul de la "TOP" că ridicarea calculatoarelor din redacţie va duce la un blocaj? Îmi vine greu să cred!

Chiar nu se puteau obţine preţioasele informaţii din acele calculatoare decât cu ajutorul luptătorilor antitero? Chiar trebuia să ne întoarcem în anul 1990, trăind încă o mineriadă împotriva presei?

Chiar nu s-a gândit nimeni că prin astfel de acţiuni se poate periclita atât credibilitatea muncii unor ziarişti oneşti, cât şi existenţa locurilor lor de muncă?

Nu cred că se poate da alt răspuns decât că incidentul de la redacţia ziarului "TOP" a fost rodul unei stări de fapt, a unei desconsiderări a acestei instituţii care este presa, a acestui adevărat pilon al unei democraţii, desconsiderare care se regăseşte, din păcate, şi la conducătorii acestei ţări!

Ce respect să arate unui ziar procurorii respectivi, când ştim foarte bine ce respect au arătat, pe rând, ziariştilor, preşedinţii României Ion Iliescu şi Traian Băsescu sau, ultimul pe listă, premierul Emil Boc!

În încheiere, cu speranţa că astfel de evenimente nu vor mai avea loc şi că se vor găsi, în situaţii similare, alte metode de a sluji justiţia, aş vrea să atrag atenţia celor care instrumentează sau judecă acest caz că de modul în care se vor comporta şi vor aplica legea, de modul în care vor reuşi să reziste presiunilor şi de discreţia pe care o vor manifesta în actul de justiţie depind nu numai libertatea unor oameni sau soarta familiilor lor, cât şi locurile de muncă ale celor peste 4000 de angajaţi ai grupului de firme "PIC"!

Nu va jucaţi cu viaţa acestor oameni doar pentru ambiţia unor politicieni sau pentru a demonstra că în România se face justiţie! Faceţi dreptate şi atât!

    Mircia Giurgiu - Autostrada Braşov - Borş - obiectiv de necesitate naţională;

Domnul Mircia Giurgiu:

"Autostrada Braşov - Borş - obiectiv de necesitate naţională"

Extinderea şi modernizarea infrastructurii rutiere a devenit o prioritate majoră pentru România. Creşterea economică impune tranzitarea ţării într-un mod mai rapid şi mai uşor. În plus, în calitate de nou membru UE, România are nevoie de conexiuni mai bune cu autostrăzile europene ultramoderne.

Cel mai îndrăzneţ dintre proiectele iniţiate de guvern până acum este Autostrada Transilvania - o autostradă de patru benzi, de 415 km, care leagă oraşul Braşov, din centrul României, de Oradea, la graniţa cu Ungaria. Acesta este în prezent cel mai mare proiect de autostradă din Europa.

La finalizarea sa, autostrada va deveni o parte importantă a sistemului naţional de autostrăzi, oferind o legătură vitală cu restul continentului şi legând centre majore ale pieţei europene de cele din Asia Centrală.

Din păcate, însă, România nu a reuşit să cheltuiască pentru infrastructura rutieră decât extrem de puţin din fondurile europene, deşi programul ISPA alocă acestui sector, pentru perioada 2000 - 2010, aproape 673 milioane euro.

Proiectele propuse spre finanţare pe fonduri ISPA au atras aproximativ câteva sute de milioane de euro, dar mai puţin de jumătate au fost propriu-zis cheltuite. Din această cauză, dar nu numai, infrastructura rutieră românească arată, în cele mai multe regiuni, mai rău ca după un bombardament. De aceea, atât autorităţile guvernamentale, cât şi autorităţile locale trebuie să depună eforturi conjugate pentru ca drumurile, în special cele de intrare în ţară, să devină practicabile, în sensul cel mai bun cu putinţă.

Vestul ţării reprezintă poarta de intrare în ţară a turiştilor, ceea ce determină dezvoltare regională, noi locuri de muncă pentru cei cuprinşi în programe turistice, dar nu numai, precum şi promovarea internaţională, în sens pozitiv, a României, lucru extrem de necesar, mai ales în această perioadă.

    Graţiela Leocadia Gavrilescu - declaraţie politică intitulată Discriminarea politică şi efectele ei... electorale;

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

Declaraţie politică intitulată "Discriminarea politică şi efectele ei... electorale".

Am atras atenţia, şi nu o dată, asupra pericolului pe care îl reprezintă politizarea posturilor de conducere din instituţiile deconcentrate, "legiferată" prin OUG nr.37/2009 privind unele masuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.

Revin, astăzi, asupra subiectului, pentru că, recent încheiata campanie electorală pentru europarlamentare mi-a confirmat, din păcate, temerile!

I-am văzut pe noii "manageri" la lucru, ca cei dintâi activişti ai partidelor care i-au propulsat drept recompensă pentru rezultatele anterioarei campanii, din noiembrie 2008, şi, desigur... în perspectiva celei din toamnă, pentru prezidenţiale.

Nu ştiu în ce măsură s-a îmbunătăţit activitatea administraţiei publice, dar am văzut cu ochii mei că, prin motivarea propriilor activişti, activitatea celor două partide aflate la guvernare s-a îmbunătăţit substanţial!

Chiar dacă zarurile par a fi fost definitiv aruncate, în calitate de deputat, nu pot să nu atrag, încă o dată, atenţia asupra acestei situaţii discriminatorii, care pune în pericol încălcarea principiilor pe care se bazează funcţionarea unei societăţi democratice.

Teoria Interacţiunii Comportamentale, elaborată de Rabbie, arată că discriminarea în favoarea propriului grup este un lucru pur raţional, instrumental şi economic. Că indivizii au tendinţa să îi favorizeze pe membrii propriului grup şi, deci, să îi defavorizeze pe membrii altor grupuri, pentru a-şi maximiza câştigul personal. Alocând mai multe resurse membrilor grupului de care simt că aparţin, indivizii se aşteaptă ca şi aceştia, la rândul lor, sa îi favorizeze, conform normelor de reciprocitate.

Cu alte cuvinte, mecanismul este unul deja studiat, deja verificat!

Ceea ce încă nu s-a măsurat este efectul acestui tip de discriminare:

în plan social - din perspectiva categoriei funcţionarilor publici care, dacă nu beneficiază de sprijin politic, nu mai au nicio şansă să promoveze profesional, dar şi din cea a acelora care au fost înlăturaţi abuziv din funcţii, prin apariţia OUG nr.37-2009, în condiţiile în care, potrivit Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, "Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi!"

în plan economic - pentru că, prin înlocuirea specialiştilor din posturile cheie, cu politruci, actul de decizie poate fi viciat calitativ şi... politic. De pildă, pot apărea, cum au şi apărut, experimente gen impozitul forfetar, care pot conduce la îngroparea i.m.m.-urilor, dar şi presiuni din partea unor organisme de control coordonate politic (Garda Financiară, Protecţia Consumatorului, Garda de Mediu etc.), prin care, abuziv, mediul de afaceri să fie determinat să susţină financiar politicul.

în plan politic - prin vicierea rezultatului votului: actualii manageri au devenit, aşa cum aminteam mai sus, activiştii de frunte ai partidelor care i-au propulsat, şi au la dispoziţie toate pârghiile pentru a interveni în rezultatul electoral. Se vor simţi obligaţi să o facă, drept mulţumire pentru numirea în funcţie. Vor fi disperaţi să o facă, pentru a putea rămâne în funcţia respectivă cât mai mult!

Consider că a sosit momentul ca o anumită instituţie, dacă nu cumva ea însăşi este atinsă de politizare, respectiv Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să îşi facă datoria!

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este autoritatea care se ocupă cu stabilirea politicilor împotriva discriminării, care are rolul de a informa şi de a forma societatea românească în vederea eliminării oricărei forme de discriminare, inclusiv politică!, de a investiga şi de a sancţiona actele de discriminare, contribuind, astfel, la crearea unui climat general de încredere, respect şi solidaritate, definitoriu pentru o societate democratică şi europeană.

    Iosif Veniamin Blaga - declaraţie politică intitulată Mediul şi apele curgătoare transfrontaliere;

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Declaraţie politică - "Mediul şi apele curgătoare transfrontaliere"

Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a susţine următoarea declaraţie politică: "Mediul şi apele curgătoare transfrontaliere"

Conferinţa internaţională pe probleme de mediu, în special cele legate de apă ca element important al vieţii, desfăşurată la Sankt Petersburg, a adus în faţa auditoriului importante probleme legate de utilizarea acesteia, calitatea şi protecţia ei împotriva factorilor poluanţi. Un aspect care s-a punctat a fost cel legat de modul de gestionare a cursurilor de apă transfrontaliere.

România este, datorită în primul rând cursurilor de apă Mureş şi Dunăre, în cel puţin două posturi importante pentru ea. Când vorbim despre Dunăre, vorbim despre aspectul economic şi cel al mediului într-o conjunctură a globalizării şi conexiunii internaţionale.

Chiar dacă conexiunea economică este importantă privind Coridorul pan european de transport VII (Rin - Main - Dunăre), din punct de vedere al conferinţei desfăşurate la Sankt Petersburg, importanţa protecţiei mediului, a calităţii şi folosirii apelor curgătoare nu este mai puţin importantă.

Este de remarcat că tot ceea ce poluează în amonte o apă curgătoare se regăseşte în aval, adică, din punct de vedere al Dunării, pe teritoriul României şi în special în zona protejată UNESCO - Delta Dunării.

A doua postură pe care doresc să o aduc în faţa Parlamentului şi nu numai, ca deputat al unui colegiu pe al cărui teritoriu trece Mureşul, este problema referitoare la afectarea debitului cursului Mureşului pe teritoriul României.

Dacă atunci când vorbim despre Dunăre, vorbim despre afectarea cu tot felul de agenţi poluanţi din amonte, în cazul Mureşului suntem afectaţi ca debit de apă, ca nivel de curgere în amonte, datorat consumului de apă din aval.

În acest sens, atrag atenţia asupra unui fapt care se întâmplă pe baza unor acorduri la nivel guvernamental şi zonal. Aradul exportă apă, contra cost, Ungariei. Veţi spune, foarte bine. Aşa este până la o anumită limită, când consumul din aval creează probleme în amonte. Cine cunoaşte aceste probleme? Cine le urmăreşte sau cine studiază efectele acestora?

Voi prezenta aici declaraţia domnului Traian Vlaicu, directorul ANIF Arad: "În general, cantitatea de apă pompată anual spre Ungaria depăşeşte cu mult cantitatea prevăzută în contract, apropiindu-se de dublul acesteia". Privitor la această declaraţie se ridică un semn de întrebare: este bine? Este suficient aspectul economic?

Stimaţi colegi,

În numele concetăţenilor mei din Circumscripţia 22, Colegiul nr. 2 Orăştie, pun această întrebare, cu speranţa că se va găsi o soluţie pentru ca Mureşul să poată fi utilizat ca atare şi de cei din amonte, fără ca aceştia să fie afectaţi de scăderea drastică a nivelului apelor.

    Miron Ignat -intervenţie dedicată Zilei naţionale a Rusiei;

Domnul Miron Ignat:

Rusia - Ziua Naţională

La 12 iunie 1990, Parlamentul Republicii Socialiste Sovietice Federative Ruse, parte componentă a URSS-ului, a aprobat, aproape în unanimitate, declaraţia de suveranitate. Documentul a arătat calea către o Rusie modernă şi a reprezentat o piatră de hotar în istoria acestui stat.

Ziua de 12 iunie este o dată relativ nouă în calendarul sărbătorilor ruseşti şi a început să fie aniversată abia din anul 1994. Denumirea actuală a zilei naţionale datează din anul 2002.

După obţinerea independenţei, Federaţia Rusă a trecut printr-un proces de transformare, dintr-un stat excesiv totalitar s-a transformat într-o ţară modernă, cu o politică activă, capabilă să rezolve contradicţiile externe nu prin forţă, ci prin negocieri paşnice.

După o perioadă de tranziţie, Rusia s-a afirmat ca o forţă economică mondială. Ritmul de creştere al p.i.b.-ului este anual de peste 8%, iar din punct de vedere economic, spre sfârşitul anului 2007, Rusia a devenit a şaptea putere economică a lumii.

La Forumul Mondial Economic de la Sankt Petersburg, au fost prezentate obiectivele economice de dezvoltare a Federaţiei Ruse. Rusia este bogată în resurse naturale, deţine locuri fruntaşe în extracţia de petrol, gaze naturale, metale preţioase. Datorită eforturilor depuse, Rusia şi-a demonstrat capacitatea de a-şi stabili priorităţile, ajungând astfel să deţină preşedinţia G8 (cele 8 mari puteri economice).

Pe 12 iunie, Rusia sărbătoreşte Ziua naţională. Pentru noi, ruşii lipoveni din România, cu rădăcini adânci şi sacre în pământul rusesc, este o datorie şi o onoare de a sărbători cum se cuvine Ziua Rusiei. Indiferent de zona în care trăim, noi, ruşii lipoveni, ne individualizăm prin caracterul profund religios, prin cântecele şi dansurile tradiţionale pe care le-am moştenit de la strămoşii noştri şi pe care le transmitem mai departe generaţiilor tinere.

    Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declaraţie politică: Infrastructura de turism electoral - singura realizare a coaliţiei de guvernare;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Infrastructura de turism electoral - singura realizare a coaliţiei de guvernare"

Atât PSD, cât şi PD-L au anunţat în perioada campaniei electorale din toamna anului trecut drept prioritate refacerea infrastructurii şi investiţii majore în acest domeniu. Se vorbea cu aplomb despre "Construirea a aproximativ 1000 km de autostrăzi" (Sursa: Programul politic de guvernare al alianţei PSD+PC, 2008-2012, 10 angajamente pentru România) sau despre "Modernizarea a 1000 km de cale ferată" (Sursa: Programul politic de guvernare al alianţei PSD+PC, 2008-2012, 10 angajamente pentru România.)

După ce s-au văzut înscăunaţi în fotoliile puterii, iată că nici un demnitar al celor două partide nu îşi mai amintea de infrastructura ca prioritate. Mai mult, domnul Berceanu declara că "autostrăzile nu sunt o prioritate pentru actualul guvern", asta atunci când nu declara că doreşte să construiască o autostradă către Craiova. Iar în ceea ce priveşte infrastructura de transport feroviar, nu numai că nu a beneficiat de nicio investiţie, dar în fiecare săptămână primim ştiri despre reduceri masive de personal sau închiderea unor comunicaţii feroviare.

În schimb, cele două partide se preocupă de dezvoltarea unei altfel de infrastructuri: cea a turismului electoral. Autobuze portocalii şi roşii se intersectau pe drumurile ţării mărind numărul voturilor pe liste suplimentare. Nu mare ne este uimirea când am văzut că judeţe precum Ilfov sau Teleorman au fost vizitate în ziua votului de mii de turişti, având printre cele mai mari ponderi în economia voturilor pe liste suplimentare.

Putem spune, după ziua de 7 iunie 2009, că actuala coaliţie de guvernare a făcut investiţii majore în infrastructură, dar nu în cea publică, atât de necesară, ci în infrastructura de turism electoral, ascunsă ochilor contribuabililor.

Iar această "realizare", este adevărat, nu s-a regăsit în nicio promisiune electorală ....

    Marius Rogin - declaraţie politică cu titlul Clasa de mijloc, încotro?;

Domnul Marius Rogin:

"Clasa de mijloc, încotro?"

Acum, în plină criză economică, situaţia tinde să devină dramatică pentru clasa de mijloc, în condiţiile în care ea nu are repere valorice, instituţionale şi de autoritate la care să se raporteze. Depăşind, prin tranziţie, instituţiile epocilor trecute, dar pierzându-şi încrederea în instituţiile politice noi, încă insuficient de bine înrădăcinate pentru a genera sprijin necondiţionat, avem în prezent o situaţie de vid valoric periculos. Clasa de mijloc românească există, numai că nu este aşa cum ar trebuie să fie.

Apariţia clasei de mijloc la noi este un proces dezrădăcinant nu doar pentru că se desfăşoară în absenţa unor instituţii dezvoltate ale statului, ci şi pentru că cei care au ajuns să o formeze provin la rândul lor în cea mai mare parte din nişte dezrădăcinaţi. Ţărani mutaţi de comunism de la sat la oraş, părinţii burghezilor de azi nu mai sunt nici ţărani, nici orăşeni.

Depresiunea economică a anilor 1980 a întrerupt bruma de evoluţie socială pozitivă şi a accentuat lupta pentru supravieţuire şi atomizarea socială.

Anii 2000 au început să aducă bunăstare, însă, pe fondul absenţei unui set de valori şi în lipsa unor stimuli sociali relevanţi, bunăstarea nu a făcut decât să accentueze atomizarea socială. Criza economică şi un grad de îndatorare de 70% sau credite auto pe 10 ani, aberante şi în condiţii normale, doar accentuează o criză socială foarte puternică. În absenţa unor modele şi repere, noua clasă de mijloc s-a aruncat în consum ca mijloc de mângâiere a frustrărilor acumulate. Acum se dovedeşte că acest paliativ nu doar că nu a funcţionat, ci a contribuit la accentuarea problemei.

Statul este grav afectat, prin încurajarea eludării plăţii taxelor şi impozitelor. Din punct de vedere economic, România va trece peste criză, cu ajutorul Uniunii Europene, al ţărilor care au interese economice în România, al multinaţionalelor sau chiar al soluţiilor individuale. Există şansa ca clasa de mijloc românească să ajungă asemănătoare cu cea occidentală? Până când ea nu va înţelege că asocierea este cea mai bună cale către progres şi nu îşi va construi propriul vehicul politic, va rămâne în continuare nebăgată în seamă, victima unor politici inadaptate, existînd varianta ca această criză să accentueze tensiunile sociale pe care creşterea economică le-a atenuat în ultima perioadă.

    Florin Ţurcanu - despre Dictatura politică portocalie;

Domnul Florin Ţurcanu:

"Dictatura politică portocalie"

Calitatea de deputat PNL de Botoşani îmi conferă dreptul de a mă adresa dumneavoastră, domnilor guvernanţi, cu o întrebare simplă: Care va fi viitorul democratic al acestei ţări, în condiţiile în care Poliţia şi Parchetul funcţionează doar la comanda politică portocalie?

Aş dori, dacă se poate, să-mi răspundă la această întrebare domnii miniştri de interne şi ai justiţiei: cum se face că structurile pe care le au în subordine nu mai funcţionează independent în România? Sper că atitudinea pe care o adoptaţi faţă de tot ceea ce reprezintă valoare democratică, să nu vă împiedice să-mi adresaţi un răspuns sincer şi la obiect.

La Botoşani a fost organizată de Asociaţia Moldova 2006 o tombolă având ca premiu un automobil Dacia Sandero, campania fiind susţinută în mod declarat de PD-L. Asemenea practici se înscriu perfect în linia politică adoptată de PD-L. După ce a încercat să mituiască electoratul cu vorbe lipsite de acoperire, la alegerile parlamentare din 2008, dar şi în această campanie pentru europarlamentare, PD-L a trecut acum la fapte: oferă mită în produse!

Lipsa de idei, de proiecte, de oameni valoroşi, de decenţă şi bun simţ este compensată la PD-L cu aspiratoare, biciclete, frigidere sau telefoane mobile. Am fost uluiţi de tupeul acestor aşa-zişi politicieni care cred că voturile românilor pot fi cumpărate în acest mod!

PNL nu a lăsat nesancţionat acest comportament. Filiala PNL Botoşani a semnalat infracţiunea la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Botoşani şi a contestat ulterior la BEC refuzul acestuia de a o sancţiona. BEC a admis decizia PNL, iar plângerea a fost transmisă organelor de urmărire penală. Sperăm că acestea vor da cât de curând o decizie care va permite justiţiei să se pronunţe asupra unor astfel de comportamente.

Ceea ce s-a întâmplat la Botoşani este deosebit de grav. După 20 de ani de exerciţiu democratic, ne-am fi aşteptat ca partidele politice să se maturizeze. Din păcate însă, PD-L a rămas fidel unor comportamente primitive din punct de vedere politic, imorale şi infracţionale, încercând să promită oamenilor orice, numai să le ia votul. Sperăm că toate cazurile similare din ţară să fie sancţionate de organele în drept.

După cum aţi aflat, în judeţul Botoşani, au fost organizate tombole cu maşini, biciclete, motoscutere, mobilier şi, nu în ultimul rând, au fost distribuite bidoane cu rachiu cu însemnele PD-L, ajungându-se ca aceste acţiuni să se desfăşoare exact ca în Vestul sălbatic.

Gravitatea fenomenului constă în faptul că, inclusiv şeful vămii Botoşani s-a deplasat personal în anumite localităţi ale judeţului Botoşani, prezentându-se cu legitimaţia de serviciu, a cerut agenţilor economici să se înscrie în PD-L şi să lipească în vitrine afişe electorale cu PD-L.

Cu deosebită consideraţie vă rog să luaţi act de cele prezentate şi să ajutaţi instituţiile mai sus menţionate să elucideze aceste situaţii grave.

    Adriana Diana Tuşa - declaraţie politică intitulată Coplata sau taxa pe boală a Guvernului Boc;

Doamna Adriana Diana Tuşa:

"Coplata sau taxa pe boală a Guvernului Boc"

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la intenţia Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte introducerea sistemului de coplată în sănătate, chiar din această toamnă.

Că actuala guvernare PSD plus PD-L nu mai are bani nici măcar pentru plata pensiilor şi a salariilor nu reprezintă niciun secret. Ne-a spus-o chiar ministrul de finanţe de câteva ori.

Că actuala guvernare PSD plus PD-L încearcă pe orice cale să mai stoarcă de la cetăţeni câţiva bănuţi, nici acest lucru nu reprezintă un secret. Birul forfetar impus micilor întreprinzători spune totul.

În goana sa după bani, "puternica" guvernare PSD - PD-L, prin coaliţia pe care o formează, se pare că a găsit o nouă soluţie pentru a colecta fonduri la bugetul de stat şi, în acelaşi timp, pentru a mai reduce cheltuielile bugetare. Găselniţa, de data aceasta, poartă numele de reforma sistemului sanitar şi ar presupune, nici mai mult nici mai puţin, introducerea serviciilor medicale în sistem de coplată pentru toţi cei care plătesc taxe în sistemul public de asigurări de sănătate.

Am putea spune că este mai mult decât ingenios, nu? Cine şi-ar fi închipuit că reforma sistemul de sănătate în România se poate realiza atât de simplu? Norocul nostru a fost că - şi aici permiteţi-mi să-l citez pe un reprezentant marcant al actualului Guvern, domnul Paleologu, ministrul culturii, norocul nostru a fost că a căzut pe noi aceasta pleaşcă prin accederea la guvernare a Coaliţiei pentru România!

Aşadar, Ministerul Sănătăţii ne-a informat că începând de la 1 septembrie se va introduce coplata serviciilor medicale; cu alte cuvinte, va exista un pachet de analize şi consultaţii ce vor fi acoperite de Casa de Asigurări, restul, însă, le vom suporta din buzunarul propriu.

Totuşi, nu putem să nu ne întrebăm ce se întâmplă de fapt cu impozitul de 5,5% din salariu care se duce la fondul public de sănătate, şi care mai este utilitatea acestuia?! Motivaţia dată de ministrul sănătăţii, conform căruia prin coplată se va elimina vechea practică a «şpăgii din spital» este pură demagogie.Iar domnia sa o ştie foarte bine. Realitatea este că din septembrie vom avea o nouă taxă: cea pe boală.

Prin urmare, deşi cotizăm lunar la CAS, de la 1 septembrie, atunci când vom apela la sistemul public de sănătate, va trebui să scoatem alţi bani din buzunar. În afară de micile atenţii, a căror existenţă nu va fi în acest mod eliminată, oricât de mult încearcă actualii guvernanţi să ne convingă... În afară de unele materiale pe care oricum trebuia să le plătim pentru că policlinica/spitalul/centrul de diagnostic sau tratament nu are banii necesari achiziţionării lor. În afară de medicamentele pe care oricum trebui să dăm bani din buzunarul propriu...

Ştim cu toţii: statul are nevoie de bani! Dacă îi ia atunci când eşti sănătos, de ce să nu îi ia şi atunci când te îmbolnăveşti?

    Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică: Descentralizarea învăţământului preuniversitar;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Descentralizarea învăţământului preuniversitar"

Pentru învăţământul preuniversitar românesc, perspectivele descentralizării rezultă din nevoia de răspundere politică, autonomie instituţională, apropiere de centrul de decizie de la locul actului de educaţie, transparenţa actului decizional, valorizarea resursei umane, subsidiaritate, respectarea diversităţii culturale şi etnice, abordare etică a serviciului educaţional. De aceea, descentralizarea trebuie privită ca transfer de competenţe administrative şi financiare de la nivel central către administraţia publică locală prin redistribuirea responsabilităţilor autorităţii decizionale şi a răspunderii publice pentru funcţii educaţionale specifice de la nivelul central către nivelul local, prin transferul competenţelor decizionale de la nivelul central către cele locale.

Prin transferul de compentenţe se răspunde mai bine necesităţilor sistemului în domenii importante precum: curriculum, management educaţional, resurse umane, finanţare, stabilite de strategia descentralizării învăţământului preuniversitar. De asemenea, consider că printr-o descentralizare reală s-ar putea soluţiona mai eficient problemele privind subfinanţarea sistemului de învăţământ, determinate în principal de neconcordanţa între priorităţile stabilite de unităţile de învăţământ şi alocarea insuficientă a resurselor financiare în vederea îndeplinirii acestora.

În opinia mea, descentralizarea în educaţie ar trebui să presupună crearea unui sistem de învăţământ organizat, administrat şi finanţat conform rigorilor europene în ceea ce priveşte asigurarea calităţii procesului instructiv-educativ, accesului liber, egal şi deplin al tuturor copiilor şi tinerilor la actul educaţional şi adecvarea ofertei educaţionale la interesele şi nevoile beneficiarilor direcţi şi indirecţi. Eficienţa descentralizării trebuie să se regăsească în valoarea adăugată în educaţie, materializată prin capacitatea de integrare a tinerilor absolvenţi în societate pe baza competenţelor profesionale dobândite şi în funcţie de piaţa forţei de muncă la nivel local, naţional şi internaţional. Descentralizarea nu trebuie să producă dezechilibre şi distorsiuni în organizarea, conducerea şi susţinerea de la nivel naţional a sistemului de învăţământ.

Un proiect al descentralizării învăţământului preuniversitar trebuie să promoveze accesul liber la educaţie, echitate şi calitatea serviciilor educaţionale, să confere şcolii rolul de principal factor de decizie pentru a crea premisele necesare asigurării calităţii educaţionale şi a utilizării eficiente a resurselor.

Descentralizarea învăţământului preuniversitar prin transferul de autoritate, responsabilitate şi resurse trebuie să aibă drept obiective principale eficientizarea alocării şi utilizării resurselor financiare, materiale şi umane, precum şi asigurarea accesului şi echităţii în educaţie. Asigurarea unei bune descentralizări prin respectarea obiectivelor principale va avea ca finalitate existenţa unui cadru legal care să prevadă roluri distincte pentru toate instituţiile care lucrează într-un cadru descentralizat, creşterea implicării şi a efortului bugetar al autorităţilor locale, creşterea capacităţii şcolilor şi a administraţiilor locale de a primi noi competenţe decizionale, creşterea numărului de şcoli în care consiliile de administraţie asigură implicarea comunităţii şi a celorlalţi beneficiari ai procesului instructiv-educativ în stabilirea priorităţilor.

În concluzie, descentralizarea învaţământului preuniversitar se impune ca o condiţie necesară pentru credibilizarea învăţământului românesc, pentru eficientizarea actului educaţional şi pentru normalizare, în general.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică: Se închide şi Cocseria!

"Se închide şi Cocseria!"

În calitate de parlamentar de Galaţi, mi-am exprimat frecvent preocuparea faţă de situaţia deosebit de dificilă cu care se confruntă industria siderurgică din Galaţi, propunând elaborarea unei strategii bazate pe asigurarea unui climat de siguranţă a locului de muncă a fiecărui siderurgist gălăţean.

În ultimele zile, această industrie, care de-a lungul anilor a asigurat aproximativ întregul necesar de oţel al pieţei româneşti, a primit o nouă lovitură prin închiderea ultimei uzine cocsochimice din ţară, de la ArcelorMittal Galaţi.

Închiderea uzinei cocsochimice de la Galaţi are implicaţii sociale profunde afectând aproximativ 1500 de gălăţeni, specialişti, oameni cu experienţă, care se vor găsi în situaţia de a se reorienta spre alte meserii. Această reorientare declanşează la rândul ei o serie de probleme, având în vedere faptul că, conform statisticilor, rata şomajului care afectează judeţul Galaţi în prezent este de 8,9%, judeţul situându-se pe locul 5 la nivel naţional.

Deşi conform declaraţiilor reprezentanţilor ArcelorMittal strategia acestora presupune construirea unei noi baterii de cocsificare, trebuie să luăm în considerare faptul că, în primul rând această idee se află doar în stadiul de proiect şi de asemenea, un astfel de proiect presupune un interval mare de timp, în care vom asista la dispariţia forţei de muncă specializate, a oamenilor cu experienţă, dar şi, probabil, a specializărilor din licee şi universităţi, având în vedere posibilităţile limitate de a profesa în acest domeniu.

Este o problemă de responsabilitate să ne asumăm împreună cu partenerii sociali şi autorităţile competente din domeniu stabilirea unei strategii care să reflecte real atât situaţia dificilă în care se găsesc siderugiştii gălăţeni, cât şi măsurile care trebuie luate pentru corectarea acesteia şi pentru preîntâmpinarea instalării unei stări de panică în rândul persoanelor afectate de această situaţie.

    Radu Bogdan Ţîmpău - discutarea obiectivelor de guvernare din domeniul agriculturii;

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

Premierul Emil Boc a declarat de curând că printre priorităţile Executivului se află şi agricultura. Nu aflăm nimic nou, deoarece încă de la elaborarea Programului de guvernare domnii din coaliţie au susţinut că acesta ramură va fi una prioritară.

Au trecut însă aproape 6 luni de guvernare pline de promisiuni pompoase, care s-au dovedit rapid a fi doar vorbe goale şi bâlbâieli ameţitoare. Putem constata cu uşurinţă că am fost înzestraţi, prin bunăvoinţa domnului preşedinte jucător de alianţe şi coaliţii, cu un guvern fără niciun plan, fără nicio direcţie, fără nicio viziune, fără un viitor pentru români. Un guvern care promite mult şi uită tot a doua zi. Un guvern care adoptă ordonanţe ilegale sau inventează proiecte pe care nu le mai susţine ulterior. Un guvern al jocului de glezne, din prea multă plictiseală pe la reuniuni... Şi atât.

încă de la apariţia bugetului de stat pe anul 2009, am realizat că toate obiectivele guvernanţilor în ceea ce priveşte agricultura nu vor putea fi împlinite, având în vedere sumele mici prevăzute. A venit apoi şi rectificarea care a redus fondurile Ministerului Agriculturii cu puţin peste 2 miliarde de lei şi a dovedit că nu exisă nicio prioritate în acest an şi că agricultura românească nu are decât să devină Cenuşăreasa Europei.

Ne întrebăm atunci ce se va întâmpla cu obiectivele de guvernare în ceea ce priveşte domeniul agriculturii, cum ar fi: aplicarea de scheme eficiente de finanţare a agriculturii pentru absorbţia integrală a fondurilor cofinanţării de la bugetul de stat, prin proiecte tip Fermierul şi Sapard-ul românesc; creşterea subvenţiei din resurse proprii, pentru domeniile prioritare, la un nivel similar cu celelalte ţări ale UE, până la momentul de convergenţă cu programul european de subvenţie; promovarea unei politici de stimulare pentru producătorii care produc total sau parţial pentru piaţă; subvenţionarea seminţelor selecţionate, a materialului săditor şi a materialului genetic ameliorat.

Şi acestea sunt doar câteva din promisiunile făcute sub jurământ în Parlamentul României la învestire, dar neîndeplinite până în prezent, deşi măcar din bun-simţ o parte din ele ar fi trebuit să-şi găsească corespondent în preocupările Ministrului Agriculturii, care să fie transformate în decizii rapide, mai ales că în perioadă de criză, agricultura ar trebui să devină o prioritate pentru un guvern responsabil.

Luaţi măsuri urgente, domnule prim-ministru, şi daţi banii necesari Ministerului Agriculturii, ieşiţi din suficienţa demagogică care vă caracterizează şi puneţi-l la treabă pe ministrul care gestionează acest domeniu, declarat de către dumneavoastră a fi "extrem de important pentru ţară". Este singurul mod de a repara valul de nepăsare pe care l-aţi aşternut cu bună ştiinţă peste problemele şi deznădejdea românilor şi nu mai veniţi cu "strategii magice" pe care le veţi uita cu siguranţă doar pe hârtie, aşa cum s-a mai întâmplat...

    Titi Holban - declaraţie politică: Prima casă - ultima găselniţă electorală;

Domnul Titi Holban:

"Prima casă - ultima găselniţă electorală"

Programul "Prima Casă" al Guvernului Boc se dovedeşte a fi ceea ce PNL a spus încă de la începutul mediatizării acestuia: o promisiune de campanie. O nouă minciună din seria neîncheiată de minciuni a coaliţiei PD-L - PSD.

Faptul că 16 bănci se înghesuie să se implice în acest program nu este o victorie a Guvernului, aşa cum îşi doresc partidele de la guvernare să ne convingă. Băncile sunt atrase de garanţiile pe care le oferă Executivul. însă inconştienţa Guvernului Boc - Geoană - Băsescu atinge cote alarmante. Marele pericol este că acest tip de politici de garanţii guvernamentale pe care le oferă, din considerente pur electorale, adânceşte criza.

Prima Casă costă 60 de mii de euro, ceea ce înseamnă că, timp de 30 de ani, un cetăţean va plăti o rată medie de aproximativ 350-400 de euro pe lună. Condiţia este să aibă un salariu de o mie de euro! Or, salariul mediu pe economie este acum în jur de 14 milioane de lei net!

Deşi a fost lansat ca un program care va aduce o casă pentru tot românul, în realitate nu este aşa. Dacă ar fi să evaluăm câţi români se vor bucura de acest program, în condiţiile în care garantarea s-ar face la suma maximă, ar rezulta 16.700 de credite, deci tot atâtea familii ce vor beneficia de program.

La acestea se adaugă faptul că programul este necorelat cu realităţile pieţei imobiliare din diferite oraşe: introducerea plafonului valoric de 60.000 de euro conduce la discriminare. Dacă în Bucureşti cu această sumă se poate cumpăra maximum un apartament de două camere într-un bloc vechi aflat la periferie, într-un oraş mic, cu aceeaşi sumă poţi cumpăra un apartament mult mai mare. Concluzia este evidentă: acest program va favoriza creşterea preţurilor din sectorul imobiliar din provincie, unde acum o casă costă mult sub 60.000 de euro.

Programul trâmbiţat de Guvernul Boc - Geoană - Băsescu, intitulat Prima Casă, se dovedeşte a fi pe zi ce trece doar un exerciţiu demagogic, populist şi greu de pus în practică de actualul Executiv. "Prima Casă" este acum, de fapt, "Indiferent a câta casă", după ultimele declaraţii ale ministrului Pogea. Bâlbâielile din coaliţie demonstrează că nici măcar cei din acelaşi partid nu se mai înţeleg în ceea ce priveşte acţiunile comune ale Guvernului.

Ultimii protagonişti sunt nimeni alţii decât premierul Emil Boc şi finanţistul Gheorghe Pogea. Programul în varianta Emil Boc îi ajută "în mod direct pe toţi cei care se află în faţa achiziţionării primei case", în vreme ce programul în varianta Gheorghe Pogea, îi ajută pe cei care "nu au în proprietate o locuinţă în momentul solicitării". în aceste condiţii, ce mai înţelege cetăţeanul?

Teoretic, "Prima Casă" ar trebui să rezolve nu doar o problemă economică, dar şi parte dintr-o problemă socială: nevoia unei prime locuinţe. Dar pentru aceasta, Guvernul ar trebui să se asigure că solicitanţii nu aparţin categoriei "tocmai am transferat casa pe numele mamei, ca să intrăm în program".

Altfel spus, programul "Prima Casă" este atractiv doar pe hârtie. în realitate, băncile nu au intenţia de a propune oferte cu dobândă mică, pentru că nu au interesul să facă asta. După ce au făcut contracte în care au dreptul să îi execute silit pe bun-platnici, pentru că valoarea bunului pus garanţie scade prea mult, băncile se vor asigura că statul le garantează imediat plata în cazul în care clienţii nu dau banii. în rest, sunt doar minciuni frumos împachetate: notarii promit onorarii mai mici, iar guvernul minte când spune că a redus şi t.v.a.-ul pentru acest pachet (t.v.a.-ul era oricum redus în astfel de situaţii, prin proiectul noului cod fiscal pe acest an).

    Cristian Mihai Adomniţei - expunerea punctului de vedere al Centrului de Excelenţă în Filozofie despre scoaterea disciplinei Logică şi argumentare dintre materiile de învăţământ la liceu, clasa a IX-a.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Centrul de Excelenţă în Filozofie, despre scoaterea disciplinei "Logică şi argumentare" dintre materiile de învăţământ la liceu, clasa a IX-a.

Stimaţi colegi,

În timpul alocat declaraţiilor politice de astăzi vreau să vă expun punctul de vedere al Centrului de Excelenţă în Filozofie în legătură cu scoaterea disciplinei "Logică şi argumentare" dintre materiile de învăţământ la liceu, clasa a IX-a.

În continuare am să dau citire memoriului primit pe adresa cabinetului parlamentar, memoriu adresat şi înaintat doamnei ministru Ecaterina Andronescu cu prilejul unui miting împotriva acestei măsuri complet nefundamentate.

"Stimată doamnă ministru Ecaterina Andronescu,

Vă solicităm ferm, insistent şi responsabil revenirea asupra ultimelor planuri-cadru, astfel încât disciplina "Logică şi argumentare" să rămână în orarul clasei a IX-a de liceu.

Ne alăturăm astfel cererii formulate de Academia Română, de Societatea Română de Filozofie, de Facultatea de Filozofie din Bucureşti, de Facultatea de Filozofie din Cluj, de Facultatea de Filozofie din Iaşi, de Facultatea de Filozofie din Timişoara, de Facultatea de Filozofie din Craiova.

În loc de orice argument, preferăm să vă spunem că nu am găsit nici măcar un singur intelectual care să susţină măsura dumneavoastră de înlocuire a acestei discipline cu una a cărei inventare ad-hoc încă nu este gata. Învăţământul românesc nu este ograda personală a nimănui.

În ce priveşte eventuala dumneavoastră argumentaţie, cu eleganţă dilematic-distructivă vă informăm că din două - una: ori această argumentaţie lipseşte cu desăvârşire - ceea ce ar fi foarte grav -, ori nu lipseşte - ceea ce ar fi încă şi mai grav, i.e. paradoxal, i.e. absurd, căci cuvântul grecesc pentru argument este substantivul ho lógos, de unde şi numele disciplinei pe care o consideraţi incompatibilă cu reformarea şcolii româneşti.

Cu o maliţiozitate ce conferă un sens aproape carnal celebrei sintagme hegeliene despre viclenia raţiunii, Istoria s-a dovedit mereu necruţătoare cu cei care au încercat, profitând de puterea cu care, mai mult sau mai puţin accidental, erau învestiţi temporar, să le impună celorlalţi propria lor puţinătate. Se obţine mult mai uşor "celebritatea" lui Melethos decât celebritatea lui Socrate.

Ce aţi avut oare în vedere? De vreme ce, asemenea fotbaliştilor vexaţi, aţi binevoit să intraţi în silentio stampa pe această temă, nu ne rămâne decât să facem presupuneri. Aţi considerat că această disciplină este nepotrivită învăţământului obligatoriu? În măsura în care aţi procedat conştient, şi nu oniric, răspunsul afirmativ e evident. Dar, în acest caz, aţi comis două greşeli (deşi aţi fi putut să vă mulţumiţi doar cu una, eventual cu aceea care e mai gravă). Elevilor care-şi încheie şcolarizarea liceală cu un examen de bacalaureat în cadrul filierei teoretice, ca viitori intelectuali (cu şanse veritabile de a deveni aşa ceva), este evident că Logica le este necesară, ca instrument profesional fundamental (organon); dacă, deci, până aici aţi avea dreptate (dar nu aveţi!), atunci s-ar fi cuvenit să mutaţi această disciplină din programul clasei a IX-a în programul clasei a XI-a (de pildă) - dar nu aţi făcut-o, din motive de inconsistenţă cu propriile premise. De altfel, aceste premise sunt false, căci conjuncţia lor conţine presupunerea subumană că Logica nu poate fi principial înţeleasă de unele categorii de elevi, ca, de pildă, de cei din filiera tehnologică. Aceasta este a doua dumneavoastră greşeală şi este mai gravă decât cea semnalată anterior. Vă asigurăm că şi elevii din învăţământul liceal tehnologic, ca toţi oamenii normali (cu excepţia multora dintre politicienii noştri strict contemporani), sunt siliţi de către variile împrejurări ale vieţii nerupte de realitate să ia necontenit decizii, iar deciziile logice sunt dezirabile raţional deciziilor ilogice - indiferent cât de puţin ar putea unii să creadă aşa ceva.

Asemenea felului în care Kant şi Hegel (care, în treacăt fie spus, ar fi dispreţuit profund măsura despre care facem aici vorbire) au găsit de cuviinţă să scuze revoluţia franceză pentru mijloacele inadecvate şi regretabile în care va fi fost vizată realizarea unui nobil scop (repunerea raţiunii în drepturile sale), aşa şi noi regretăm necesitatea acestui miting şi ne dorim, din adâncul sufletelor noastre (tinere!), să ne lăsaţi nu numai să vă respectăm, ci chiar să vă şi iubim.

În consecinţă, vă rugăm să nu reiteraţi, dintr-o mişcare, ceea ce regimul comunist a realizat prin paşi discreţi, scoţând treptat din liceu Logica, pe care acum dumneavoastră vreţi să o scoateţi dintr-odată.

Exprimându-ne atât cuvenitele speranţe, cât şi cuvenitele mulţumiri, o ultimă precizare importantă: întreaga răspundere a acestei acţiuni revine profesorului de Logică şi de Filozofie al Colegiului Naţional "Sf. Sava", lui Gabriel Săndoiu, care tocmai de aceea este cel dintâi semnatar al prezentei cereri."

Centrul de Excelenţă în Filozofie este o organizaţie ce activează la nivel naţional, înfiinţată în anul 2001, cu scopul de a identifica, sprijini şi pregăti tinerii capabili de preformanţă în domeniul filozofiei, adresându-se mai ales elevilor din clasele IX-XII.

Bineînţeles că acest memoriu nu a avut niciun fel de ecou la Ministerul Educaţiei, pentru că celor de acolo nu le pasă de consecinţele pe care o asemenea măsură le-ar putea avea în viitor supra tinerilor.

Condamn atitudinea iraţională a ministrului educaţiei, care vitregeşte prin deciziile sale, din nou, sistemul de educaţie românesc!

  Dezbateri procedurale asupra propunerii legislative privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune (adoptarea propunerii de prelungire a termenului constituţional).  

- pauză -

După pauză, lucrările şedinţei sunt conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările Camerei Deputaţilor de astăzi şi anunţ că din totalul celor 334 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 178, sunt absenţi 156, din care 56 participă la alte acţiuni parlamentare.

Domnul deputat Petru Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pe procedură. Se constată foarte simplu faptul că nu avem cvorum. Probabil că unii colegi o să invoce faptul că la dezbateri pe proiecte nu este nevoie de cvorum decât la vot final. Însă, pentru a nu mai ajunge la neînţelegerile de ieri, în urma cărora s-a constatat că nu există dezbateri pe proiecte de legi, observ că într-adevăr trebuie să privim cu multă atenţie această problemă şi, în consecinţă, doamna preşedinte, vă solicit un apel nominal.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu aş fi intervenit dacă ieri nu m-aţi fi lăsat vreo 30 de minute de asemenea cu mâna ridicată sus şi nu m-aţi văzut. Ştim că cine nu vede, nu aude şi nu vorbeşte trăieşte o mie de ani. Dar asta este deviza unei instituţii care se numeşte "Sacra corona unita". Sper că partidul dumneavoastră nu funcţionează după aceleaşi principii. Sau poate că da!

Încălcarea în mod repetat a celor mai elementare norme de conducere a Camerei Deputaţilor este o acţiune pe care Regulamentul Camerei noastre poate să-l sancţioneze.

Vreau să vă comunic că de când sunt membru al acestei Camere am asistat şi am participat la şedinţe conduse de mai mulţi preşedinţi ai acestei Camere, indiferent că eram la Putere sau că eram în Opoziţie, însă niciodată nu s-a abuzat în acest fel şi prin aceste maniere aşa cum faceţi dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat, puteţi să fiţi puţin mai clar în ceea ce spuneţi? Că văd că îmi aduceţi o serie de acuze pe care aş vrea să le înţeleg.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Da. Ca să fiu mai precis, la Secţiunea a 4-a, "Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare", art.31 lit.i), se spune că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor întocmeşte proiectul ordinii de zi a şedinţelor Camerei Deputaţilor şi al programului de lucru al acesteia pe care îl transmite Comitetului liderilor grupurilor parlamentare spre dezbatere şi aprobare.

De asemenea, la articolul...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Aşa. Şi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

O să vă spun. De asemenea, la art.86, secţiunea a 2-a, "Ordinea de zi şi programul de lucru al Camerei Deputaţilor", sunt o serie de articole, şi art.89 spune: "Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru sunt săptămânale şi se aprobă de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare în ziua de miercuri a fiecărei săptămâni de lucru a Camerei pentru săptămâna următoare." Şi, mai departe, sunt articole care se referă la acest lucru. Or, ieri, dumneavoastră aţi invocat, prin intermediul colegilor dumneavoastră, că această ordine de zi nu a fost discutată şi nu a fost făcută.

Eu cred că ori colegii dumneavoastră nu ştiau, ori dumneavoastră nu v-aţi făcut datoria. Sau, şi mai grav, v-aţi pus de acord cu colegii dumneavoastră să întrebe un lucru pe care dumneavoastră ştiaţi că nu l-aţi făcut şi în acest sens să blocaţi lucrările Camerei Deputaţilor.

Şi ca să fim mai exacţi şi să lucrăm cu Regulamentul, vreau să vă aduc aminte că există şi art.26 în acest regulament, care se referă la revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi la lit.b) se spune clar în ce condiţii poate fi revocat din funcţie: "...încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor sau Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului", lucru pe care dumneavoastră l-aţi făcut în mod repetat şi nu numai în această şedinţă.

Şi ieri aţi dat cuvântul colegilor noştri nu pe procedură, pentru că nici nu intrasem în discuţia pe fond, s-a intrat într-o discuţie pe fond, unde la un moment dat doamna Turcan, colega noastră, ne-a prezentat intenţiile de bună-credinţă ale diafanului Partid Democrat, atât de îndreptat spre democraţie şi spre respectarea regulilor şi statului de drept, încât la un moment dat chiar mi-a venit să plâng dacă mai continua cu afirmaţiile referitoare la democraţia şi credibilitatea Partidului Democrat Liberal.

Deci, în consecinţă, doamna preşedinte, ca să nu ajungem în situaţia art.26, vă rog frumos să respectaţi întru totul acest regulament, pentru că aţi fost pusă acolo de noi să conduceţi în mod imparţial această Cameră, iar în momentul când vreţi să vă exprimaţi poziţii personale, coborâţi la acest microfon.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea deputaţilor din Opoziţie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase (de la tribună):

Domnule deputat,

Dragi colegi,

Eu am constatat că, de ceva timp încoace, în momentul în care avem disponibilitatea, să spunem, sau dorinţa de a face o anumită declaraţie politică, primul lucru pe care-l fac anumiţi colegi e să se ia de preşedintele Camerei. În momentul de faţă, putem constata cu ochiul liber, uitându-ne în primul rând la colegii domnului deputat, că nu sunt în sală. Vedem un mare gol în rândul Grupului parlamentar al PNL.

În ceea ce priveşte...

 
     

Domnul Mihăiţă Calimente (din bancă):

Să vă uitaţi la deputaţii Grupului PD-L dacă sunt prezenţi?!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat,

Înainte de a vă uita la alte grupuri parlamentare, în primul rând vă uitaţi la grupul dumneavoastră.

În ceea ce priveşte exprimarea oricărui deputat sau grup parlamentar, eu, în activitatea mea de preşedinte al Camerei, am respectat permanent voinţa grupurilor parlamentare, indiferent dacă eu fac parte sau nu dintr-un anumit grup parlamentar.

Ieri, s-a operat o schimbare, domnule deputat, îmi pare rău că nu aţi sesizat-o în ordinea de zi, în cadrul Biroului permanent. În cadrul Biroului Permanent, trei proiecte de legi, fără raport, au fost introduse, prin voinţa liderilor de grup, pe ordinea de zi.

Prin urmare, ceea ce au invocat colegii dumneavoastră şi ai noştri, ieri, în şedinţa de plen, a fost legat de faptul că aceste proiecte introduse pe ordinea de zi, într-un mod neaşteptat, nu au putut fi analizate şi gândită o anumită poziţie politică sau, pur şi simplu, o poziţie individuală a fiecărui deputat. Atât şi nimic mai mult.

Din acest punct de vedere, să ştiţi că nu am pus pe nimeni să vorbească şi mi se pare că este o acuzaţie nedreaptă, ca să nu spun iresponsabilă, pe care v-o permiteţi s-o faceţi, şi cred că trebuie să contaţi pe responsabilitatea fiecărui parlamentar în a şti ce spune şi în a-şi asuma anumite poziţii politice, cu atât mai mult cu cât acele poziţii reflectă poziţia unui grup parlamentar, în ansamblu, şi nu a preşedintelui. Credeţi-mă, domnule deputat, că ori de câte ori voi dori să fac anumite precizări, le voi face eu, singură, şi nu prin intermediul altcuiva. Iar dumneavoastră dacă nu aveţi altceva de făcut decât să atacaţi preşedintele Camerei Deputaţilor, vă doresc succes. Dar poate ar fi mai bine să vă analizaţi propria activitate.

Vă mulţumesc.

 
     

Domnul Mihăiţă Calimente (din bancă):

Dacă mi-aş analize propria activitate, dumneavoastră v-aţi da demisia.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Marton Arpad.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Este o problemă destul de importantă de procedură. În primul rând, dacă mă uit în sală, în primele bănci ale PD-L-ului sunt cam atâţia reprezentanţi ca din partea UDMR-ului, în mod evident, suntem grupuri parlamentare identic de mari.

Referitor la ceea ce s-a introdus. E bine să...azi am venit cu hârtii. Deci, fiecare, după memorie, zice ce doreşte, eu de acum încolo citesc din hârtii.

Ordinea de zi aprobată, pct.1, pct.2, la propunerea Biroului permanent a fost inclus la pct.2 şi 3, pentru ca să se decaleze termenul de 45 de zile la 60 de zile, pentru a se dezbate un proiect de lege, care altfel ar trece cu aprobare tacită. Ăsta este...dar domnul deputat nu este de acord. Bine. "Prima Cameră sesizată. Data prezentării în Biroul Permanent: 27.04.2009. Data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final: 10.06.2009. potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Biroul permanent propune prelungirea termenului constituţional de la 45 la 60 de zile, în condiţiile art.75 alin.(2) din Constituţie.

Deci, asta se doreşte să se blocheze în această sală. Pentru că Partidul Democrat Liberal nu doreşte ca Parlamentul să-şi facă treaba. E o treabă de maimuţă, am înţeles să apeşi butonul, e mult mai bine să treacă tot aşa cum vine de la Guvern sau de la iniţiatorii PD-L-ului fără să fie dezbătut, fără să fie votat în Camera Deputaţilor, fiind vorba despre o lege care, cică nu este contestată. Citez iarăşi din AGERPRES, marţi, 20 mai 2009: "Domnul Marton Arpad minte...", adică subsemnatul, "...legea nu e contestată".

Altă hârtie: Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, înregistrat la Comisia pentru cultură. Nu dau citire întregului material. "Legea respectivă a fost respinsă în urma numeroaselor critici primite din partea organizaţiilor naţionale şi internaţionale, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, FRJ Mediasind, Asociaţia Jurnaliştilor din România, Clubul Român de Presă, Centrul pentru Jurnalism Independent, Agenţia de monitorizare a presei, Confederaţiile sindicale CNSLR Frăţia, Blocul Naţional Sindical, CSDR, Meridian etc.

Este o hârtie oficială, iar la comisia noastră, procedura e că doriţi să blocaţi dezbaterea unui proiect de lege, să aprobaţi tacit, un proiect de lege care este contestat şi vreţi s-o băgaţi pe gâtul Parlamentului, o minoritate parlamentară să-şi impună cuvântul fără a se dezbate în Parlament. Singura solicitare din partea Biroului permanent era s-o retrimitem la comisie şi în cele două săptămâni să aducem acele amendamente cu care poată să treacă legea că nu e atât de proastă încât să fie respinsă. Dar, dacă doriţi, puteţi s-o treceţi cu aprobare tacită, aşa cum doriţi dumneavoastră.

De altfel, ştiţi, doamna preşedinte, că au existat şi 6 -7 abţineri la acel vot unanim, dat anul trecut. Atunci s-au modificat în comisie, s-au făcut nişte modificări. Pe urmă, au fost în plen modificate şi aprobate anumite amendamente, şi aşa a trecut legea respectivă; dacă doriţi, citesc şi de acolo.

Deci, vă rog să nu mai dezinformaţi publicul. Aici se doreşte astăzi, printr-un vot foarte uşor, la care nu este - asta este procedura - nu este nevoie de prezenţa cvorumului, ci numai la votul final.

Deci, nu se justifică verificarea cvorumului... (Se întrerupe microfonul).

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Era doamna Aura Vasile, domnul Petru Călian, domnul Eugen Nicolăescu, doamna Raluca Turcan, înţeleg, cu drept la replică.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Am să vă rog de la început să nu-mi tăiaţi microfonul, cum aţi făcut colegului meu Marton...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu, mă scuzaţi, a fost o greşeală...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

...în condiţiile în care şi în şedinţa de ieri, şi în şedinţa de astăzi, pe reprezentanţii PD-L-ului i-aţi lăsat să vorbească jumătate de oră. Mulţumesc pentru înţelegere.

Doamna preşedinte,

Vă solicit, în numele grupului meu parlamentar, să respectaţi Regulamentul, pentru că atunci când eu v-am votat, şi colegii mei v-au votat, v-am dat această împuternicire de a supraveghea să respectăm Regulamentul, pentru bunul mers al activităţii Camerei Deputaţilor.

În acest moment, prin ceea ce colegul nostru de la PNL, solicită, verificarea cvorumului, dumneavoastră ştiţi foarte bine că se încalcă Regulamentul. Dezbaterile generale nu au nevoie de acest cvorum. El este necesar şi se verifică numai în cazul votului final.

Legat de cele două proiecte de legi, doamna preşedinte, vă rugăm să intraţi în ordinea de zi şi să începem adoptarea sau neadoptarea prelungirii termenului, de la 45 de zile la 60 de zile. În caz contrar, voi crede, eu împreună cu tot grupul meu parlamentar, că manipulaţi Camera Deputaţilor, pentru ca aceste legi să treacă tacit, în condiţiile în care cred eu că autorul este în conflict de interese, socotind că soţul dânsei lucrează unde lucrează şi mă pot gândi că are nişte interese imediate.

Vă solicit, doamna preşedinte, să începeţi să lucraţi şi să nu pierdem timpul. Manevrele pe care le încearcă Grupul parlamentar al PD-ului cred că sunt mai mult decât vizibile.

Vă rog să intraţi în ordinea de zi şi să respectaţi Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Era domnul deputat Eugen Nicolăescu, vă rog.

Domnule Eugen Nicolăescu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şi ieri după-amiază, şi astăzi de dimineaţă ne facem de râs. În loc să ne facem treaba, încercăm să alergăm după piatra pe care a aruncat-o PD-L-ul. Este un proverb românesc care spune ceva în acest sens.

În al doilea rând, doamna preşedinte, ar trebui să vă asumaţi dumneavoastră greşeala, dacă este adevărată, că nu s-au distribuit deputaţilor PD-L formularele cu ordinea de zi. Noi ştim că la nivelul Camerei Deputaţilor, conducerea o asigură un preşedinte, care este membru PD-L. Dumneavoastră, probabil, aţi vrut să vă puneţi colegii în dificultate, sau poate dumnealor vor să pună pe dumneavoastră în dificultate şi vă cer demisia folosind un asemenea pretext. Gândiţi-vă bine în ce joc ne băgăm toţi, iar noi nu vrem să fim părtaşi la un asemenea joc, aş spune eu, care nu are nicio legătură cu realitatea.

În al treilea rând, aş vrea de asemenea să vă uitaţi în sală şi să vedeţi că mai mulţi sunt reprezentanţii PNL-ului şi ai PSD-ului decât ai PD-L-ului. Asta înseamnă că cei de la PD-L boicotează lucrările Camerei Deputaţilor, ei, care se consideră campionii tuturor lucrurilor bune de pe lumea asta. Poate că ar trebui să aibă... ciocu'mai mic.

În al patrulea rând, manevra aceasta de a nu se discuta un proiect de lege foarte important este într-adevăr dezagreabilă şi în acelaşi timp şi de condamnat. Eu înţeleg că se doreşte cu tot ce se poate ca Televiziunea să fie controlată de PD-L, şi Radioul de asemenea. Înţelegem această dorinţă totalitară a actualei conduceri a ţării, dar nu putem fi de acord. În democraţie, aşa ceva nu este permis.

În consecinţă, doamna preşedinte, după ce ieri aţi tolerat aproape o oră neintrarea în ordinea de zi, în această dimineaţă faceţi acest lucru, şi tot dumneavoastră vă simţiţi supărată şi ofensată că noi avem ceva cu dumneavoastră.

Păi, dumneavoastră sunteţi pusă acolo de Parlament ca să asiguraţi buna funcţionare a acestei instituţii. Spuneaţi, dacă nu mă înşeală memoria, la învestirea dumneavoastră în funcţia de preşedinte, că veţi încerca să faceţi tot ceea ce este posibil să schimbaţi imaginea Parlamentul, să creşteţi încrederea oamenilor în Parlament. După cum vă comportaţi, nu faceţi decât invers, să micşoraţi şi bruma de încredere pe care o mai au cetăţenii în Parlament.

Vă rog frumos, intraţi-vă în atribuţii, încercaţi să vă detaşaţi puţin de acest joc politic de "maimuţe", pentru că se pare că maimuţele care ieri vorbeau, astăzi nu mai sunt în sală. Şi ieri am aflat cu stupoare că există, după 6 luni, un deputat care se numeşte Spînu. În 6 luni nu a existat. Acum a apărut, când a avut de spus ceva. Ceva care să jignească cealaltă parte a Parlamentului.

Doamna preşedinte,

Arătaţi că sunteţi înţeleaptă, că vă meritaţi funcţia pentru care aţi fost aleasă şi intraţi în ordinea de zi, ca să ne facem datoria pentru care am venit la serviciu.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat, vă anunţ că aţi vorbit vreo 7 minute. Deci, aţi blocat intrarea în dezbaterea proiectelor de legi timp de 7 minute, solicitându-mi neîncetat să intru în dezbaterea ordinii de zi.

Atât timp cât sunteţi lider şi aveţi intervenţii pe procedură, credeţi-mă că Regulamentul mă obligă să vă dau cuvântul şi dumneavoastră, şi celorlalţi colegi.

Domnul Petru Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Aş face un apel la toţi colegii parlamentari, să nu facă jocul Partidului Naţional Liberal şi al UDMR. Şi vă spun de ce. Grupul parlamentar al PD-L este acuzat de faptul că boicotează lucrările şi se angajează în tot felul de discuţii. Dar, aceste discuţii sunt provocate de liderii PNL şi prelungite la nesfârşit, pe procedură, de către UDMR. Acest lucru s-a întâmplat până acum. Grupul parlamentar al PD-L a avut o singură intervenţie.

S-a invocat aici încălcarea Regulamentul de către preşedintele Camerei Deputaţilor. Total fals. Nimeni nu a invocat un articol din Regulamentul pe care-l tot aduceţi în discuţie, articol din care să rezulte încălcarea Regulamentului. Aţi discutat la modul general, drept dovadă faptul că nu s-a încălcat Regulamentul, nici ieri, deoarece un grup parlamentar a solicitat o pauză de consultări de 45 de minute.

Referitor la proiectele pe baza cărora se discută astăzi, fac precizarea că cele două proiecte nu au fost înscrise pe ordinea de zi. Şi mai mult decât atât, ieri, un grup parlamentar care se crede foarte mare, însă este foarte mic, a specificat faptul că se aducea în discuţie doar varianta prelungirii termenului constituţional de dezbatere ca primă Cameră sesizată, de la 45 de zile la 60 de zile.

Eu spun că acest grup parlamentar nu are forţă, şi am luat de bună solicitarea Grupului parlamentar al PSD, care a marşat pe ideea a două variante: fie varianta UDMR, fie varianta dezbaterii şi votării celor două proiecte de legi, fără raport. Ceea ce spun acum a specificat ieri de la acelaşi microfon distinsa doamnă deputat Aura Vasile, liderul Grupului parlamentar al PSD.

În consecinţă, stimaţi colegi, haideţi să facem acest apel nominal, pentru că eu, spre deosebire de alţii, am Regulamentul în memorie. Alţii îl au doar pe hârtie. Şi vă rog să citiţi art.85, care prevede în ce condiţii se pot desfăşura şedinţele noastre, în ce condiţii se pot adopta acte, şi fac precizarea că inclusiv un amendament înseamnă un act.

Doamna preşedinte, încă o dată, în numele Grupului parlamentar al PD-L, solicit apel nominal.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Solicitase un drept la replică doamna Raluca Turcan.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Mulţumesc foarte mult.

Sinceră să fiu, mi-aş dori ca persoanele care vin la această tribună să-şi limiteze prezenţa aici la un discurs politic. Dar dacă o doamnă, o doamnă vine la acest microfon şi face referire la soţ, o anunţ pe acea doamnă că eu pot să vorbesc ore în şir despre soţul meu, cu care mă mândresc. Nu ştiu dacă acelaşi lucru este valabil şi din partea domniei sale. (Rumoare.) Aşadar, v-aş propune să ne limităm la discursul politic, la argumentele politice, la responsabilitatea cu care am fost învestiţi.

În acelaşi timp, aş dori să vă spun un lucru: această lege are sprijinul domnului Călin Popescu-Tăriceanu. Îl cunoaşteţi pe Călin Popescu-Tăriceanu? Mai valorează în Partidul Naţional Liberal responsabilitatea şi respectul dumneavoastră? Sper că da. Dacă da, vă anunţ că domnul Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat la un moment dat că această lege a Radioului şi Televiziunii publice este absolut necesară, că reprezintă o reformă în domeniul mass-media şi audiovizualului.

În acelaşi timp, vă menţionez că Partidul Social Democrat a votat această lege şi a afirmat la un anumit moment, când probabil era interesat mai mult de jocul de imagine, că această lege este foarte importantă şi reprezintă o victorie a clasei politice, declaraţii care pot fi găsite pe site-ul Camerei Deputaţilor, şi că reprezintă totuşi o dovadă a înţelepciunii clasei politice dobândite, aşa, pe parcurs.

V-aş mai spune un lucru: eu n-am menţionat niciodată de la acest microfon că legea este acceptată şi susţinută în unanimitate. Am spus că legea este susţinută de foarte multe entităţi implicate sau vizate de această lege. Şi m-am referit la jurnalişti, la specialişti, la reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi la unii oameni politici, acei oameni politici consecvenţi şi care-şi păstrează declaraţiile.

Dacă dumneavoastră, stimate coleg deputat, veniţi cu o declaraţie a unei federaţii sindicale, pe care o respect, pentru care am toată consideraţia, dar pentru care singura remarcă legată de această lege, de fapt, remarcă de fond, că în rest au mai fost găsite, aşa, câteva argumente de suprafaţă, este legată de prezenţa în consiliul de administraţie a unor reprezentanţi ai sindicatelor, daţi-mi voie să mă îndoiesc, să zic aşa, de buna-credinţă a demersului acestei organizaţii sindicale. De altfel, toată lumea are libertatea să-şi manifeste opinia.

Şi acum, trecând un pic la procedură, eu când am intrat în Parlament, am învăţat Regulamentul. Şi am învăţat din Regulament că, atunci când suntem în plenul Camerei Deputaţilor, trebuie să dezbatem proiectele de legi aflate pe ordinea de zi.

Am primit ordinea de zi, am verificat la căsuţă, am citit pe site. Ordinea de zi are pe primele puncte două proiecte de legi: una se referă la SRR şi SRTV, alta la o modificare mică la Legea audiovizualului, pe care, din păcate, nu am apucat să o dezbatem în comisie, pentru că toate forţele erau concentrate pe Legea Radioului şi Televiziunii publice şi toţi erau preocupaţi s-o blocheze, nu să o dezbată, pentru că dacă s-ar fi dorit o dezbatere pe fond, aşa cum se susţine aici cu foarte multe argumente de suprafaţă, v-aş întreba de ce un distins coleg de-al meu, şi foarte simpatic, de altfel, reprezentant al PSD-ului, ar fi propus, înainte de a începe dezbaterea pe fond a acestei legi, respingerea în bloc. Dar, mă rog, poate aşa o fi fost ordinul de la partid. Îmi pare rău!

Şi pentru că vă spuneam că am învăţat Regulamentul şi că am văzut ordinea de zi, mă întreb acum cum putem veni cu nişte stenograme din Biroul permanent, care se referă la o prelungire a unui raport. Mie mi s-ar fi părut foarte corect, de altfel, să se prelungească termenul şi comisia să poată să întocmească un raport la această lege, dacă s-ar fi dorit într-adevăr realizarea acestui raport, şi nu doar un nou tertip de blocare a Legii Radioului şi Televiziunii publice.

În acelaşi timp, în Regulamentul Camerei Deputaţilor se spune că, dacă există un termen de adoptare tacită, în ziua respectivă, preşedintele de şedinţă poate doar să constate îndeplinirea termenului de adoptare tacită şi, cu alte cuvinte, se merge mai departe cu dezbatere şi, din păcate, în Camera Deputaţilor nu vom mai putea să discutăm despre această lege. Aşa scrie în Regulament. Bineînţeles că sunt convinsă că vor mai apărea încă vreo 10 colegi, probabil, poate mă înşel, mi-aş dori să mă înşel, să vină să susţină altceva. Dar, negru pe alb, aşa scrie în Regulament şi asta este procedura, despre care m-am interesat de altfel şi la personalul angajat al Camerei Deputaţilor.

Dar eu îi asigur pe toţi cei care sunt interesaţi de bunul mers al Radioului şi Televiziunii publice, de prezenţa în continuare la conducerea Televiziunii publice a unor oameni competenţi, aleşi acolo pe criterii de performanţă şi responsabilitate, că pot să facă amendamente, amendamente care unele sunt de bună credinţă, aşa cum am văzut şi la domnul Marton Arpad, le pot face la Senat, sau pot să mă caute şi putem să discutăm, şi le voi prelua şi le voi susţine cu toată buna voinţă şi cu toată deschiderea, pentru că sunt pentru o lege bună a Radioului şi Televiziunii publice. (Aplauze.)

 
     

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală):

Cât a vorbit doamna Turcan, doamna preşedinte? De ce nu spuneţi la microfon că doamna a vorbit 9 minute?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Deci, la dezbaterea din Senat, toţi cei care doriţi să susţineţi această lege, vă aştept, sunteţi bineveniţi şi mi-aş dori ca într-un final acele declaraţii făcute cu ceva timp în urmă, să devină realitate.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Calimente era înscris pe listă. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Da, doamna preşedinte. Sunt curios dacă şi de data aceasta aţi cronometrat câte minute au fost folosite ca să se piardă timpul. Pentru că, colegului meu i-aţi comunicat că au fost 7 minute. Acum, cred că au fost 27 de minute.

Doamna preşedinte,

Eu aş reveni la propunerea care s-a mai făcut, de a intra în ordinea de zi, pentru că art.85, la care colegul dumneavoastră face referire, spunând că s-a născut cu Regulamentul în minte şi nu trebuie să-l citească, eu am să-l citesc: "Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărâri, moţiuni simple, mesaje, declaraţii, rezoluţii şi alte acte politice în prezenţa majorităţii deputaţilor".

Amendamentele, stimate domnule coleg, nu sunt acte politice. Aşa că, cererea dumneavoastră este neavenită, pentru că nu se încadrează în Regulament.

Şi cer încă o dată cu insistenţă să intrăm în ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna deputat Aura Vasile şi după aceea domnul deputat Giurgiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

Trec peste nesimţenie, trec peste obrăznicie, trec peste oportunism, trec peste interpretări proprii ale unor colegi, mai ales colege, în condiţiile în care vă solicit încă o dată deci vă solicit încă o dată să intraţi în ordinea de zi.

Ceea ce se afirmă că un termen de decădere este în ziua aceasta este eronat. Iar colegilor care nu au înţeles le explic încă o dată: la Biroul permanent s-au făcut două propuneri: una, prelungire de la 45 de zile la 60 de zile; şi a doua, începerea dezbaterilor.

În această ordine, doamna preşedinte, vă rog să supuneţi votului plenului Camerei Deputaţilor, pentru dezbateri generale, adoptarea acestor lucruri sau respingerea lor, pentru a putea să mergem la votul final cu propunerile adoptate.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, doamna Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri procedurale asupra propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002 (adoptarea propunerii de prelungire a termenului constituţional).  

Dacă nu mai sunt intervenţii ...

Da, domnule deputat Giurgiu, aveţi cuvântul, cu drept la replică.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Doamna preşedinte, mulţumesc.

Stimaţi colegi,

În ceea ce priveşte pct.3 de pe ordinea de zi, nu am absolut nimic împotrivă să-l discutăm aici. Aşa cum ştim toţi dintre noi, fiecare se pricepe şi la politică şi la fotbal, iar meciurile de fotbal din Liga I sunt de interes naţional şi cred că n-ar fi nicio problemă să venim cu propuneri, cu soluţii toţi, poate găsim soluţia, în aşa fel încât fiecare cetăţean care plăteşte abonament, atât la TVR, obligatoriu, cât şi la o firmă de cablu, să poată să vadă meciurile.

Este foarte simplu, nu este nicio problemă, nu este nimic de ascuns, ci este vorba de a rezolva o problemă care există acum. În prezent, peste 65% din populaţia României nu poate să vadă meciurile de fotbal din Liga I, în Cluj-Napoca peste 90%, aşa că nu este nimic de ascuns. Nu mai departe, în seara asta este etapă, ultima etapă, şi nu putem vedea. (Vociferări.)

Este proiectul de pe pct.3 la ordinea de zi.

 
     

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Facem declaraţii politice sau intrăm în ordinea de zi?

Doamna preşedinte, ce avem de făcut?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule coleg, o să vă rog să vă formulaţi dreptul la replică, iar dumneavoastră o să vă rog să vă păstraţi calmul şi să continuăm lucrările de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Asta am dorit să spun: nu este nimic de ascuns. Putem să-l discutăm, să-l dezbatem şi vedem dacă-l aprobăm sau nu. Venim cu soluţii, este totul constructiv.(Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri procedurale asupra propunerii legislative privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune (adoptarea propunerii de prelungire a termenului constituţional).  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Marton Arpad, vă rog.

Dar poate intrăm şi în ordinea de zi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Asta aş dori.

Dacă îmi permiteţi, doamna preşedinte. Citesc ca să înţeleagă şi cei care nu au avut încă timp să ajungă, deşi le-am mai citit o dată: există o propunere a Biroului permanent, de prelungire a termenului constituţional de la 45 de zile la 60 de zile.

Asta dumneavoastră trebuie s-o supuneţi votului. Încă o dată spun, Regulamentul nostru, este interesant că nu este citit de nimeni, are o singură prevedere clară, că prezenţa cvorumului este necesară în şedinţa de vot final. Este un alineat separat. Trebuie citit.

Al doilea lucru. Tot conform Regulamentului, ne aflăm în situaţia în care, dacă nu retrimitem cu prelungire la 60 de zile, nu avem raport. Nu avem raport, deci nu avem amendamente - nici admise, nici respinse - legea trece la votul final la şedinţa de vot final, se anunţă trecerea la şedinţa de vot final şi în momentul în care este votul final, ne dăm votul pentru, contra sau abţinere. Este foarte uşor, nu trebuie să dezbatem mult.

Dacă se doreşte să se dezbată pe articole, este o altă problemă. Puteţi să luaţi în consideraţie şi această procedură. Deci, încă o dată, primul lucru pe care trebuie să-l faceţi, pentru că asta era decizia Biroului permanent, inclusiv cu votul PD-L-ului, este de a retrimite la comisie, de la 45 de zile, la 60 de zile prelungirea termenului constituţional.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Călian.

O să vă rog, domnule deputat, ca intervenţia dumneavoastră să se limiteze strict la procedură, vă rog din suflet.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Strict pe procedură, vă rog să luaţi în considerare, la aprecierea dumneavoastră, apelul nominal, ca preşedinte şi în conformitate cu Regulamentul. (Vociferări.)

 
     

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Facem mişto de Cameră?!

 
     

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală):

Pot să citesc din Regulament?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Nicolăescu.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Prin intermediul dumneavoastră, mă adresez domnului deputat Călian, să ia art.144 alin.(1), (2) şi (3) şi o să vadă ce scrie în Regulament. Altfel, vorbeşte vorbe şi-i păcat de Dumnezeu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Văd că liberalii continuă, după cum au făcut mai mulţi colegi, uitând că ei au o întreagă pepinieră, acum se leagă de viceliderul grupului PD-L.

V-aş solicita, în conformitate cu Regulamentul, stimată doamnă preşedinte, să ne acordaţi o pauză de consultări de 45 de minute. (Vociferări.)

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Calimente era înainte, dar daţi-mi voie, permiteţi-mi să-i dau doamnei Aura Vasile cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dacă veţi aproba timpul pe care l-a solicitat viceliderul Grupului parlamentar al PD-L, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi Partidului Conservator va părăsi lucrările pentru întreaga zi de astăzi şi să rămână Grupul parlamentar al PD-L şi să adopte tot ce au ca dispoziţie politică.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Nicolăescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Consider că puteţi să acordaţi o pauză mai mică, de circa 15 minute, că este un fleac până la urmă, dar sigur, e procedural, se invocă, trebuie aprobat.

Dacă veţi aproba o pauză mai mare de un sfert de oră, şi Grupul parlamentar al PNL va părăsi sala, în semn de protest, pentru blocarea lucrărilor Parlamentului, de către PD-L, evident.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Korodi Attila:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnule Călian,

Eu cer public, de la acest microfon, ca acea cerere de consultare să fie retrasă din partea Partidului Democrat Liberal, dacă cred că vor să participe de-adevăratelea la o dezbatere legislativă.

Dacă nu or să retragă această cerere, atunci şi Uniunea Democrată a Maghiarilor din România va părăsi sala.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunea unei moţiuni simple cu titlul Dumneavoastră aţi promis, noi plătim. Spuneţi-ne adevărul!.  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Bogdan Olteanu are un anunţ de făcut.

Ca să mai înveselim atmosfera, nu de alta.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ştim bine, cutumiar se face la 12,30, dar, de data asta, pentru că aceste cutume pare-se că s-au întors pe dos, şi pentru că suntem mult prea preocupaţi de adoptarea tacită a unui proiect, care evident nu va trece niciodată de Senat, pentru că nu trece de limitele rezonabilului şi bunului simţ, grupurile parlamentare ale PNL şi UDMR, UDMR şi PNL, vă anunţă acum că au depus la doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor moţiunea simplă adresată ministrului de Finanţe pe tema publicării Acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi cu titlul "Dumneavoastră aţi promis, noi plătim. Spuneţi-ne adevărul!".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Secretariatul a şi verificat îndeplinirea condiţiilor procedurale. Se îndeplinesc aceste condiţii. Moţiunea este depusă.

Vă propun să acordăm Grupului parlamentar al PD-L 15 minute pentru consultări.

Vă mulţumesc. Revenim în 15 minute.

 
  Dezbateri procedurale asupra propunerii legislative privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune (adoptarea propunerii de prelungire a termenului constituţional).  

- după pauză -

Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Reluăm lucrările noastre.

Intrăm în ordinea de zi şi luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi.

Punctul 2 pe ordinea de zi - Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune.

Este lege organică.

Biroul permanent propune prelungirea termenului constituţional de la 45 la 60 de zile, în condiţiile art.75 alin. (2) din Constituţie.

O să vă rog să pregătiţi cartelele de vot, să votăm această propunere.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 111 voturi pentru, un vot împotrivă şi nicio abţinere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri procedurale asupra propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002 (adoptarea propunerii de prelungire a termenului constituţional).  

Trecem la punctul 3 de pe ordinea de zi. Este Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002.

Este lege organică.

Biroul permanent propune, de asemenea, prelungirea termenului constituţional de la 45 la 60 de zile, în condiţiile art.75 alin. (2) din Constituţie.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS    

125 de voturi pentru, nicio abţinere şi niciun vot împotrivă.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Korodi Attila:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Pentru explicarea votului, eu vreau să mulţumesc Partidului Democrat Liberal că, în sfârşit, după 3 ore şi 45 de minute de dezbateri, a reuşit să-şi dea seama, în două zile, că acesta este făgaşul normal. Este bine că, în sfârşit, o să fie o dezbatere clară la comisia respectivă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna deputat Raluca Turcan.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Vă mulţumesc foarte mult.

Mi-aş dori ca toate declaraţiile care s-au făcut astăzi aici, dincolo de răutăţi, dincolo de greşeli gramaticale, să fie făcute cu bună-credinţă. Şi, dacă sunt făcute cu bună-credinţă, eu vă anunţ că nu voi prezida eu şedinţa Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă atunci când se va dezbate această lege, că o va prezida altcineva. Şi aş dori să văd, din partea tuturor partidelor care astăzi au ţinut aici speech-uri despre cât de importantă este legea, dar nu sunteţi lăsaţi să o dezbateţi, să văd, într-adevăr, dorinţa manifestă de a dezbate pe articole această lege. Mi-aş dori să văd amendamente, mi-aş dori să văd îmbunătăţiri. Dar, oricum, puţin timp mai este până când ne vom întâlni din nou în plen şi vom vedea dacă ce s-a afirmat astăzi aici a fost pură demagogie, sau a fost bună-credinţă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (retrimis comisiei).  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Trecem la discutarea următorului proiect de lege, cel de la punctul 4, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Este în procedură de urgenţă şi-i dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ioana Liana Pop (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.207/2008 s-a propus folosirea sintagmei "paşaport electronic", pentru o identificare corectă în raport cu modalitatea de stocare a datelor pe care paşaportul le conţine.

Astfel, "paşaportul electronic" reglementat prin ordonanţa de urgenţă cuprinde date biometrice, alături de celelalte elemente de securitate, vizează stabilirea unei corelaţii fiabile între deţinătorul legal al documentului şi documentul respectiv, cu scopul de a contribui în mod semnificativ la asigurarea protecţiei împotriva folosirii frauduloase a acestuia.

În ceea ce priveşte valabilitatea paşaportului simplu electronic, aceasta a fost stabilită la 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 6 ani, respectiv 5 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 6 ani, întrucât valabilitatea CIP-ului în care vor fi stocate datele biometrice ale persoanei a fost stabilită şi garantată 5 ani de zile.

De asemenea, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.207/2008 prevede faptul că cetăţenii români nu pot deţine, în acelaşi timp, decât un singur paşaport simplu, sau un paşaport simplu electronic valabil.

Menţionăm, totodată, că în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.207/2008 nu mai este prevăzută posibilitatea includerii minorilor în paşapoartele părinţilor, având în vedere că gradul de securitate este mai ridicat în cazul în care fiecare persoană dispune de un paşaport propriu. Pentru anumite situaţii, însă, când este necesar ca o persoană să deţină şi un alt document de călătorie, pe lângă paşaportul simplu electronic, a fost prevăzută şi posibilitatea ca persoana să deţină un paşaport simplu temporar, în cazurile expres stabilite prin această ordonanţă de urgenţă.

Ordonanţa de urgenţă nr.207/2008 prevede şi că cetăţenii români posesori ai unui certificat de înregistrare sau ai unui alt document care atestă rezidenţa într-un stat membru al Uniunii Europene sau al spaţiului economic european, eliberat de autorităţile competente dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al spaţiului economic european, pot solicita eliberarea unui paşaport simplu, cu menţionarea ţării de domiciliu în acel stat.

Având în vedere toate aceste considerente, vă rugăm să adoptaţi Proiectul Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2008.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna deputat Aura Vasile - intervenţie din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Acest proiect de lege a fost pe ordinea de zi într-o altă şedinţă, atunci când am solicitat retrimiterea la comisie, pentru lipsa procedurilor.

S-a prezentat pe ordinea de zi a şedinţei noastre acelaşi raport iniţial, şi din nou solicit retrimiterea la comisie pentru nerealizarea procedurilor, în condiţiile în care au fost sesizate trei comisii de specialitate, iar o comisie nu a semnat raportul.

Solicit, doamnă preşedinte, ca problema acestui proiect de lege pentru aprobarea ordonanţei să fie discutat în cadrul Biroului permanent, pentru a putea să vedem ce vom face cu el.

Este clar că nu putem să votăm un raport care nu este realizat de o treime din cei care trebuiau să se exprime legat de acest raport, prin voinţa Biroului permanent.

De asemenea, îmi exprimam la momentul respectiv semnul de întrebare, nedumerirea, sau cel puţin poate faptul că nu este explicit scris în raport câţi deputaţi au votat pentru, din totalul deputaţilor.

Deci, vă rog, doamnă preşedinte, să supuneţi votului retrimiterea la comisie pentru nerealizarea procedurilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Calimente.

Domnul Călian, după aceea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur, acest proiect de lege controversat şi atât de discutat a fost prezentat în faţa a trei comisii reunite ale Camerei Deputaţilor, au avut loc mai multe şedinţe şi, în final, s-a reuşit să se întrunească cvorumul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Am fost în cvorum, s-a votat, iar la sfârşit, membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au invocat că acea comisie n-ar fi fost în cvorum la dezbatere, dar, per total, cele trei comisii întruneau cvorumul necesar.

Cred că tot ce era de lămurit în legătură cu aspectele care au fost ridicate în legătură cu acest document s-a expus atunci. Votul a fost majoritar pentru şi, din luările de poziţie ale reprezentanţilor Ministerului de Interne, am înţeles că, pentru implementarea acestui program, în acest moment nu sunt bani. Deci, atunci, să spunem clar lucrurilor pe nume: nu sunt bani şi dorim să tergiversăm sau să ţinem în rezervă acest proiect de lege până când vor fi şi banii necesari ca să se poată pune în aplicare proiectul, pentru că am înţeles că ar fi vorba de 45 de milioane de euro, aproximativ. La ora asta, el este implementat numai la nivelul judeţului Ilfov, sub forma unui experiment, să-i spunem; s-au eliberat în jur de 1.600 de paşapoarte, deja, de acest tip. Dar trebuie să vă aduc aminte că este o cerere expresă a Uniunii Europene şi un angajament al Guvernului României ca să aplicăm şi să avem acest tip de paşaport începând cu data de 1 iunie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Petru Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Voi fi cât se poate de realist pe marginea acestui proiect de lege.

Înainte de alegerile europarlamentare, în urmă cu două săptămâni, s-a adus în discuţie problema lipsei unei semnături a preşedintelui de comisie. Înţeleg faptul că acest lucru s-a rezolvat pe parcurs, alte motive nefiind invocate atunci.

În situaţia în care nu avem această semnătură, într-adevăr, solicitarea Grupului parlamentar al PSD este justificată.

Însă, aş vrea şi un punct de vedere din partea domnului Păun, ca să se lămurească lucrurile cât mai bine.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă rog să pregătiţi cartelele de vot.

Vă rog să vă exprimaţi asupra propunerii făcute de doamna Aura Vasile, în numele Grupului parlamentar al PSD, cu privire la retrimiterea la comisie.

Votul este deschis.

 
Video in format Flash/IOS    

S-a încheiat votul: 99 de voturi pentru, 46 împotrivă şi 6 abţineri.

Proiectul a fost retrimis la comisie.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European (rămas pentru votul final).  

Punctul 5, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăurarea alegerilor pentru Parlamentul European; procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului Executivului.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ioana Liana Pop:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11/2009 cuprinde prevederi referitoare la alianţele electorale, actele în baza cărora se votează, autorităţile responsabile cu delimitarea secţiilor de votare, membii birourilor electorale, atribuţiile birourilor electorale, hotărârile care trebuie adoptate de Guvern pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor, soluţionarea litigiilor electorale de către instanţe, modalitatea de calcul a termenelor electorale.

Elementele de strictă noutate faţă de cadrul normativ anterior sunt: introducerea categoriei de partide politice care au membri în Parlamentul European, în locul celei de partide politice reprezentate în Parlamentul României, având în vedere faptul că urmează un al doilea rând de alegeri europene, iar folosirea criteriului reprezentării în Parlamentul României ca şi criteriu de diferenţiere între partidele politice nu mai este justificată.

Având în vedere că la alegerile pentru Parlamentul European, teritoriul României constituie o singură circumscripţie electorală, rezultă că înfiinţarea unui birou electoral al municipiului Bucureşti pe lângă birourile electorale ale sectoarelor ar reprezenta un grad de jurisdicţie nejustificat; constituirea unui birou electoral pentru secţiile de votare din străinătate, care va interacţiona direct cu Biroul Electoral Central.

Având în vedere cele precizate, vă adresăm rugămintea să adoptaţi Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2009.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei, vă rog, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Sulfina Barbu:

Potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 21 aprilie 2009, în calitate de primă Cameră sesizată.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avizat, de asemenea, favorabil acest proiect de lege, precum şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, în sensul eliminării lacunelor legislative privind aspectele tehnice ale organizării şi desfăşurării alegerilor, în sensul corelării prevederilor actului normativ de bază cu noile reglementări privind alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, precum şi în sensul transpunerii corecte a prevederilor Directivei Consiliului nr.93 privind condiţiile de exercitare a dreptului de vot şi de a candida în alegerile pentru Parlamentul European ale cetăţenilor Uniunii Europene.

În conformitate cu prevederile art.61 şi ale art.63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au examinat proiectul de lege sus-menţionat în şedinţa din 12 mai 2009.

De asemenea, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au examinat proiectul de lege sus-menţionat în şedinţa din 25 mai 2009.

La lucrările celor două comisii au participat, în calitate de invitaţi, reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Din numărul total de 31 de membri ai Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au participat la dezbateri 27 de deputaţi, iar din numărul total de 24 de membri ai Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au participat la dezbateri 15 deputaţi.

Faţă de considerentele menţionate mai sus, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare, dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale?

Domnul Márton Árpad. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpad-Francisc:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Această ordonanţă de urgenţă, adică textul ordonanţei este un text de care am avut nevoie, nu din motivele expuse aici, pentru că toate prevederile Directivei au fost preluate în vechea lege, numai că vechea lege a trimis la o lege pe care, între timp, am desfiinţat-o, instaurând un nou sistem de vot pentru Parlamentul României, care nu are nicio legătură nici sistemul... deci nici nu avea de ce să fie ajustat la acel sistem acest alt sistem de vot pentru Parlamentul European. Dar era util, pentru că, într-adevăr, lipseau nişte elemente tehnice ale aplicării legii.

Ca atare, o vom vota. Totuşi, în continuare nu suntem de acord cu aceste proceduri de ordonanţe de urgenţă că, ori de câte ori, oricare Guvern, inclusiv guvernele în care şi noi am fost prezenţi, se grăbeşe mult, mai greşeşte. Şi, atunci, într-un timp foarte scurt mai trebuie să-şi modifice propria ordonanţă de urgenţă. Este şi cazul acestei ordonanţe care ulterior a fost modificată de Guvernul României, se zice că pentru eliminarea turismului electoral. Cât s-a reuşit prin acea ordonanţă care a apărut în Monitorul Oficial în ziua de vineri din săptămâna în care duminică am avut alegeri, o ştiţi cu toţii, există două partide care se acuză reciproc. Nu noi suntem aceştia. Credem că, odată şi odată, va trebui să rezolvăm această problemă a persoanelor care nu se află în localitatea de domiciliu, printr-un sistem de vot prin corespondenţă, cum se uzitează şi în alte ţări, şi atunci nu vom avea nici circumscripţii electorale în străinătate, pentru aplicarea votului pentru Parlamentul României, nici dispute, cine cu ce număr de voturi a intrat, şi nici discuţii legate de turismul electoral. Noi vom vota pentru această ordonanţă, pentru că, într-adevăr, ea a fost utilă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Petru Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această ordonanţă este bine-venită din mai multe puncte de vedere. Chiar dacă pe de o parte elimină foarte multe lacune legislative care existau în vechea legislaţie, şi modificările tehnice sunt de bun augur şi, aşa cum spunea antevorbitorul meu, domnul Márton Árpad, s-a căutat, în varianta domniei sale, blocarea turismului electoral. Sigur că da, s-au văzut rezultatele. Acel partid din care domnia sa face parte s-a apropiat vertiginos de 9%, este foarte bine, îi felicităm. Însă, cred că de la acest microfon nu este bine să facem niciun fel de campanie. Tocmai de aceea, repet, ordonanţa a vizat strict lacune legislative, precum şi modificări de natură tehnică necesare. Şi mai fac doar o precizare: că, prin iniţiativă legislativă, nu exista timpul necesar, astfel încât, până în momentul alegerilor, să producă şi efecte, adică să se transforme în lege.

Aceasta este explicaţia tehnică în privinţa adoptării acestei ordonanţe.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Mihai Voicu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Sigur, suntem într-o situaţie din aceea paradoxală, în care am mai fost de mai multe ori, dezbatem un proiect de lege pentru aprobarea unei ordonanţe de urgenţă care nu mai are niciun fel de importanţă, pentru că evenimentul pentru care a fost creată această ordonanţă de urgenţă a trecut.

Se spune că este sau a fost o ordonanţă importantă, pentru că a încercat să blocheze fraudele electorale şi că vechea legislaţie avea lacune în acest sens.

Eu cred că această problemă a prevenirii şi combaterii fraudelor ţine mai degrabă de responsabilitatea partidelor politice şi de capacitatea organismelor statului care sunt chemate să asigure corectitudinea în ziua votării şi mai puţin de lacunele legislative, şi argumentul este că la alegerile europene din 2007 nu a existat absolut niciun fel de dezbatere publică şi niciun fel de acuzaţie reciprocă între partidele politice cu privire la turismul electoral, chiar dacă exista o lege care, aşa cum spune antevorbitorul meu, avea lacune.

De aceea, cred că a fost mai degrabă o mişcare de imagine, o mişcare a Guvernului care ţinea să acopere exact tentativele de fraudă electorală prin turism electoral ale partidelor componente ale Guvernului şi, de aceea, ţinând cont şi de faptul că este inutilă aprobarea, Grupul parlamentar al PNL se va abţine de la votarea acestui proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Înţeleg că aveţi o intervenţie pe procedură, pentru că este procedură de... (Doamna preşedinte se adresează domnului deputat Mircea Duşa, care se îndreaptă spre tribună.)

 
     

Domnul Mircea Duşa (din sală):

Doamna preşedinte, din partea Grupului parlamentar al PSD, astăzi nu a vorbit nimeni.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

A vorbit doamna Aura Vasile.

 
     

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Nu am vorbit!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

A fost o scăpare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Duşa:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11 şi Legea nr.33 reglementează cadrul şi modul de organizare a alegerilor europarlamentare în România.

Sigur că vom vota ordonanţa, ea a produs efecte, este deja o măsură legislativă care şi-a spus şi şi-a demonstrat menirea duminică, dar, ceea ce este de criticat este faptul că întotdeauna, fie că este vorba de alegeri locale, fie că este vorba de alegeri parlamentare sau europarlamentare sau prezidenţiale, reglementăm prin ordonanţe de urgenţă modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor.

Ordonanţele de urgenţă sunt elaborate de regulă de un grup restrâns de oameni şi nu reuşesc să cuprindă întreaga problematică a organizării şi desfăşurării alegerilor şi, atunci, sigur că se mai produc şi incidente. Nici cele două ordonanţe nu au reuşit să acopere întreaga paletă a modului de organizare şi funcţionare a alegerilor, atribuţiile pe care organele statului, organele acestea care se constituie prin lege - birourile electorale, birourile electorale ale secţiilor de votare, ba, mai mult, Autoritatea Electorală Permanentă care, după mulţi ani de funcţionare, nici acum nu-şi prezintă menirea în organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Sunt lucruri care sunt de criticat.

De asemenea, la toate alegerile, pe baza actelor normative de bază, respectiv legi sau ordonanţe, se adoptă hotărâri de Guvern - 5-6 hotărâri de Guvern privind organizarea alegerilor. Nici aceste hotărâri nu reuşesc, de fiecare dată, să acopere lacunele privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Şi, de aici, se produc şi aceste incidente. Legea are lacune şi sigur că putem aduce tot felul de acuze privind fraudarea alegerilor, privind modul de organizare şi funcţionare al lor. Şi sunt multe exemple. Şi duminică, chiar exemple tehnice, care permiteau fraudarea alegerilor. Vă dau un singur exemplu. Procesul-verbal de numărare a voturilor era realizat pe trei file separate. Pe fila din mijloc era rezultatul alegerilor şi pe ultima filă era semnătura membrilor din biroul secţiei de votare. De la secţia de votare, până la Biroul Electoral, oricând putea fi înlocuită fila din mijloc, fără să sesizeze nimeni acest lucru şi sunt şi multe alte aspecte. De aceea, cred că, pentru alegerile care urmează şi pentru alegerile viitoare, trebuie din timp, prin lege, Parlamentul să reglementeze modul de organizare şi de desfăşurare a alegerilor.

Vă mulţumesc şi sigur că vom vota această ordonanţă, este şi tardiv, ea a produs efecte şi efectele le-am văzut după modul în care Biroul Electoral Central s-a pronunţat asupra alegerilor de duminică.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Nefiind amendamente, urmează votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2009 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României (rămas pentru votul final).  

Punctul 6, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2009 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României.

Procedură de urgenţă

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ioana Liana Pop:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin Ordonanţa de urgenţă nr.26/2009 se urmăreşte, în principal, revenirea la situaţia anterioară anului 2001, înainte de apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2001, în sensul trecerii în sarcina Poliţiei de Frontieră Române a activităţii de întreţinere şi marcare a frontierei de stat.

Acest demers presupune modificarea art.3 alin.(3) şi a art.7 din Ordonanţa de urgenţă nr.105/2001, în sensul eliminării referirilor la autorităţile administraţiei publice locale şi preluarea acestei problematici de către structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontieră.

Totodată, prin Ordonanţa de urgenţă nr.26/2009 se abrogă şi alin.(3) al art.42 din Ordonanţa de urgenţă nr.105/2001 referitor la obligativitatea avizului Direcţiei Teritoriale a Poliţiei de Frontieră competente pentru navele şi ambarcaţiunile străine, care navighează pe Dunărea interioară, pe Braţul Tulcea şi Braţul Sulina.

O altă modificare o reprezintă includerea în cadrul art.75 lit.f) a posibilităţii sancţionării contravenţionale a persoanelor care pescuiesc fără avizul şefului Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră competent.

Având în vedere cele precizate, vă adresez rugămintea să adoptaţi Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2009.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă există intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Domnul deputat Petru Călian, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doresc să am această intervenţie prin prisma faptului că această iniţiativă a fost trimisă spre avizare şi în Comisia pentru buget, finanţe. Fac precizarea că este bine venită din mai multe puncte de vedere. În primul rând, este şi un mic pas înspre o oarecare o oarecare descentralizare, dar, practic, vreau să spun că există şi finanţare asigurată, astfel încât să se poată desfăşura aceste activităţi prevăzute în ordonanţă.

Deci, problema financiară nu va fi doar la nivel local, ea va fi asigurată şi de la bugetul de stat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă mai sunt şi alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România (rămas pentru votul final).  

Punctul 7, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România.

Este procedură de urgenţă.

Invit reprezentantul iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Popovici (secretar de stat, Ministerul Turismului):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism din România.

Prin prezentul proiect de lege se creează cadrul legal care permite alocarea unor sume de bani din bugetul Ministerului Turismului către consiliile locale pentru finanţarea execuţiei lucrărilor de investiţii în turism.

În ordonanţa de bază, aceste sume erau alocate doar consiliilor judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Lucrările de investiţii finanţate vor face parte din următoarele programe: schi în România, dezvoltarea infrastructurii în zona înaltă, dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice şi a celor balneoclimaterice şi dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi staţiunile de pe Litoralul Mării Negre, precum şi dezvoltarea turismului cultural.

Scopul ordonanţei este acela de a susţine financiar autorităţile publice locale în vederea finanţării documentaţiei tehnice de execuţie în domeniile propuse, în vederea destinaţiilor turistice şi dezvoltării regionale.

Prin urmare, doamnelor şi domnilor deputaţi, vă adresăm rugămintea de a acorda votul dumneavoastră favorabil acestei iniţiative legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul reprezentantului comisiei, domnul preşedinte Iancu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menţionat.

Aş vrea să subliniez faptul că Senatul a adoptat proiectul de lege, comisiile pentru buget, finanţe; pentru administraţie publică; juridică au avizat favorabil.

În fond, scopul ordonanţei este acela de a susţine financiar autorităţile publice locale în vederea finalizării documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor de investiţii în domeniile propuse în vederea dezvoltării destinaţiilor turistice şi a dezvoltării regionale.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, se propune plenului adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise şi respinse.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă există intervenţii? Domnul Mircea Toader.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal susţine această ordonanţă şi este cât se poate de just, având în vedere că obiectivele turistice, oricât de bine ar fi discutate şi analizate la nivel central, numai administraţiile locale, numai zonele locale cunosc foarte bine care sunt problemele de acolo, pe de o parte; pe de altă parte, nevoile de finanţare şi ştiţi foarte bine că administraţiilor locale încă n-am reuşit să le acordăm o cotă de finanţare mai mare, să putem să le acoperim multe din problemele pe care le au, cu atât mai mult cu cât vrem şi descentralizare.

Cred că această măsură va permite ca, la solicitarea administraţiilor locale, că ăsta este procedeul, pe baza unor proiecte bine analizate, Ministerul Turismului, într-un plan general de dezvoltare a turismului, va putea să finanţeze astfel de obiective turistice în beneficiul atât al cetăţenilor, cât şi al administraţiilor locale, având în vedere că veniturile din orice activitate turistică se întorc, în mare parte, la administraţiile locale.

Deci susţinem acest proiect de lege, de fapt ordonanţa, şi cred că va fi un impuls pentru administraţiile locale să poată, într-adevăr, să găsească soluţiile cele mai bune pentru a oferi turismului românesc una din sursele de finanţare cele mai bogate, pe de o parte, iar pe de altă parte, să folosim avantajul competitiv al României în Uniunea Europeană, având în vedere că turismul din România, pe potenţialul turism pe care-l are, poate să asigure una din principalele competiţii ale Europei.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Antal István, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

Doamna preşdinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Grupul UDMR a sprijinit şi la dezbaterea din comisia de specialitate şi sprijină şi acum acest act normativ, considerând, într-adevăr, că există o şansă, în sfârşit, şi pentru autorităţile publice locale ca să-şi facă planul de viitor în multe zone unde, până acum, n-a prea ajuns turismul din cauza infrastructurii inadecvate.

Dar, totodată, credem că ar trebui să fie făcute eforturi susţinute ca, odată cu această dezvoltare, care aduce un venit suplimentar autorităţilor publice locale şi tuturor celor care intră în această ramură economică, ar trebui să fie susţinute de dezvoltarea infrastructurii rutiere în special, pentru că avem mult de suferit la nivelul drumurilor judeţene şi la nivelul drumurilor comunale.

Sperăm că, anul acesta totuşi, se vor găsi resurse în a doua parte a anului, ca un sprijin substanţial să ajungă la acele autorităţi care şi-au întocmit planul şi urmează să primească, pentru studiile lor, bani de la Ministerul Turismului.

Susţinem acest proiect de lege cu votul nostru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Nu mai sunt alte intervenţii. Domnul Calimente? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

În principiu, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine acest proiect de lege, însă, eu cred că trebuie să fim foarte atenţi cum sunt folosite aceste fonduri şi cât de harnici se dovedesc primarii sau preşedinţii de consilii judeţene care primesc aceste fonduri, pentru că am să vă dau un exemplu. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, nu este în stare, de opt ani de zile sau de şase ani de zile, nu este în stare să preia Cetatea Aradului şi un alt coleg de partid, domnul Hava, de la Alba Iulia, se tot laudă cu cea mai bine conservată cetate Vauban din sud-estul Europei, care s-ar afla, chipurile, la Alba Iulia.

Vreau să vă aduc la cunoştinţă că ea se află la Arad, este intactă. Atât la Alba Iulia, cât şi la Oradea, cetăţile Vauban respective se păstrează fragmentar, lipsesc anumite porţiuni din incintele de fortificaţie. Cetatea Aradului este intactă. Din păcate, şi la ora actuală, în interiorul cetăţii, avem un batalion, este vorba despre Batalionul româno-maghiar, iar cetatea nu poate intra în circuitul turistic pentru că este folosită de către Armată.

Vreau să vă spun că, în Transilvania, avem foarte multe obiective turistice care nu sunt legate intrinsec de istoria şi cultura poporului român, ci şi de a minorităţilor cu care noi am trăit acolo şi mă refer, în special, la minoritatea maghiară sau la minoritatea germană. Mă refer aici la palatele nobiliare maghiare sau la cetăţile fortificate şi bisericile fortificate săseşti, care sunt bijuterii ale arhitecturii medievale şi baroce şi cu care cred că a venit vremea ca şi noi, românii, să ne mândrim. Şi mi-aş dori ca aceste fonduri să se îndrepte şi spre aceste obiective, care vor arăta că România nu este cu nimic deosebită din punct de vedere al civilizaţiei europene de alte state.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Nu mai sunt alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale.

Domnule preşedinte, vă rog să propuneţi un timp de dezbatere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Trei minute. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot propunerea făcută de domnul preşedinte Iancu. Votul este deschis.

 
Video in format Flash/IOS    

S-a încheiat votul.

136 de voturi pentru.

Trei voturi împotrivă şi două abţineri.

Intrăm în dezbaterea pe amendamente.

Titlul legii: Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Adoptat.

La pct.2, articolul unic. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Adoptat.

De la pct.3 la pct.6? Nu există nici modificări ale comisiei.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Adoptat.

La pct.6 dacă sunt observaţii? Vreau să vă precizez că este şi un amendament respins. Dacă doreşte cineva să-l susţină? Nu. Nu sunt nici observaţii.

Punctul este adoptat.

Pct.7, observaţii? Nu sunt.

Adoptat.

Pct.8, observaţii? Nu sunt.

Adoptat.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2009 pentru modificarea art.7 din Legea nr.263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă (rămas pentru votul final).  

Punctul 8, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2009 pentru modificarea art.7 din Legea nr.263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă.

De asemenea, este procedură de urgenţă.

Îi dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Anton Irimie (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Prin actul normativ prezent se urmăreşte participarea medicilor de familie la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale, zilnic între ore 15,00-20,00 în intervalul luni-vineri şi între orele 8,00-20,00 în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României.

Asigurarea permanenţei în afara orelor de program este similară cu asigurarea gărzilor din spitale.

Prin prezentul proiect de act normativ se va realiza accesul pacienţilor la servicii de asistenţă medicală primară, indiferent de oră şi de zonă, în special în mediul rural; reducerea numărului de solicitări ale serviciilor judeţene de ambulanţă şi creşterea capacităţii de intervenţii a acestor servicii, prin deplasările ambulanţelor la cazurile care sunt urgenţe reale; evitarea aglomerării structurilor de primiri urgenţe ale spitalelor.

Menţionăm că susţinem raportul întocmit de Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor şi, având în vedere cele sus-menţionate, vă adresez rugămintea de a adopta prezentul proiect de act normativ.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea comisiei, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Nassar:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată cu dezbaterea proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2009 pentru modificarea art.7 din Legea nr.263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, adoptat de Senat în calitate de primă Cameră sesizată şi trimis comisiei pentru examinare în fond, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, în conformitate cu prevederile art.73 din Constituţia României, republicată.

Prin iniţiativa legislativă menţionată se doreşte asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare după orele de program, în zilele libere, sâmbătă şi duminică, şi în zilele de sărbători legale.

Se introduce participarea obligatorie a medicilor de familie la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale şi se suplimentează, totodată, numărul de posturi de medic de la cinci la şapte medici şi numărul de posturi de asistent medical de la cinci la şapte asistenţi medicali.

Comisia pentru sănătate şi familie a dezbătut proiectul de lege menţionat în şedinţa din 24 mai 2009.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

În cadrul dezbaterilor generale, domnul Eugen Nicolăescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că este un proiect de lege foarte important, de aceea e şi bine să ne aplecăm asupra lui cu toată seriozitatea.

Aş remarca două vicii: unul de fond şi altul de formă.

Aş începe cu cel de formă, că este mai uşor. Noi, astăzi, aici, în plenul Camerei Deputaţilor, discutăm varianta Senatului. Numai că, în varianta Senatului, se modifică şi art.8, nu numai art.7. În consecinţă, textul legii nu mai este pus de acord cu titlul. În titlu vorbim numai de modificarea art.7, dar în text vorbim şi de modificarea art.8.

În consecinţă, ar trebui comisia să ia în consideraţie şi putem face în plen modificarea (e vorba de modificarea art.7 şi 8), ca să punem de acord titlul cu conţinutul.

În ceea ce priveşte viciul de fond, cred că aici trebuie să ne aplecăm mai mult asupra acestui proiect de lege.

Sigur că este important să avem medicină primară, care să asigure servicii de bună calitate tuturor cetăţenilor acestor ţări. Sigur că este important ca să asigurăm, mai ales, anumite servicii în perioada în care medicii de familie nu-şi mai desfăşoară activitatea, nemaiavând program. Sigur că este important să avem centre de permanenţă şi ele sunt reglementate succesiv prin mai multe acte normative.

Numai că, venim aici, în acest act normativ, care mi se pare şi imoral şi ilegal, să obligi medicii de familie, care sunt medici care îşi desfăşoară activitatea în regim privat, să facă ceva fără bani, pentru că aşa doreşte cineva.

Şi am să vă dau texte din lege, ca să vedeţi că vorbesc foarte clar. Medicii de familie astăzi sunt cei care încasează bani de la casele de asigurări de sănătate pentru cetăţenii asiguraţi şi, de asemenea, de la Ministerul Sănătăţii, pe anumite programe de sănătate, pe care ei sunt obligaţi să le facă, cum ar fi, de exemplu, vaccinarea populaţiei, pe programul naţional de imunizări. Dar, să vii în această lege şi să spui că aceste servicii medicale se acordă tuturor persoanelor care le solicită, indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu, asta înseamnă că toate persoanele neasigurate vor beneficia de aceste servicii, fără să le plătească nimeni.

Iertaţi-mă, cred că timpul muncii voluntare a trecut. Iertaţi-mă, dar cred că a-i obliga pe privaţi să facă muncă voluntară pentru stat, iar a trecut. Dacă legiuitorul, adică noi, dorim să facem aşa ceva, însemnează că ne întoarcem înainte de '89.

Sunt de-a dreptul consternat de faptul că Ministerul Sănătăţii introduce o asemenea prevedere într-un act normativ în anul 2009.

În consecinţă, pentru a pune de acord toate aceste lucruri, cred că cea mai bună soluţie aceasta ar fi, să retrimitem raportul la comisie, să fie rechemat iniţiatorul, să se pună de acord asupra acestor lucruri total nelalocul lor şi să se revadă textul ordonanţei şi al legii aprobate de către Senat, astfel încât să nu mai avem asemenea... eu le-aş numi aberaţii legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Mircea Toader.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Sigur că pot să-i dau dreptate domnului deputat Nicolăescu din punct de vedere al modificării titlului, că am modificat încă un articol, dar, în rest, nu ştiu dacă mai trebuie trimisă la comisie. Şi am să încerc să-i dau o replică.

Nimeni nu va face muncă voluntară, există contractul cu casa, probabil că acolo va fi o prevedere pentru care, printr-o modalitate de cuantificare, va fi asigurată şi o plată.

 
     

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din bancă):

Nu poate pentru neasiguraţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Lăsaţi-mă să-mi termin ideea!

 
     

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din bancă):

Dar nu se poate!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Deci, lăsaţi-mă să-mi termin ideea.

Orice este posibil, dacă ne gândim la sănătatea populaţiei şi dacă ne gândim că această modificare legislativă a fost făcută pentru cei amărâţi, de pe la ţară, când sunt abandonaţi, pur şi simplu, şi găsesc uşa închisă la medicii de familie şi nu găsesc la cine să se ducă. Deci, în primul rând să ne gândim la efectele sociale şi vom găsi şi o soluţie de acest tip, pentru a plăti, pentru a fi plătiţi. Ştiţi foarte bine că, în regimul de urgenţă, nu se plăteşte nimic, dar nici să laşi oamenii abandonaţi, fiindcă poate n-am venit cu un sistem care să asigure o astfel de asistenţă permanentă.

Vom vedea dacă, pe parcursul aplicării ei, vom vedea cum va fi aplicată şi cum va fi acceptată de medicii de familie, dar cred că, prin contractele pe care le fac cu casele de asigurări, în mod cert se va putea prevedea şi o modalitate de cuantificare şi de plată a acestor servicii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna deputat Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Grupul Partidului Social Democrat + Partidul Conservator va vota acest proiect de lege.

Este o iniţiativă care este în folosul celor care au mai puţine resurse şi celor care au mai puţină asistenţă medicală. Într-adevăr, după aplicarea acestei măsuri este posibil să apară decalaje sau lucruri care trebuie îndreptate, dar nu putem să îndreptăm niciodată ceva ce nu am început.

Deci, pentru cei pe care, în marea majoritate îi reprezentăm noi, vom vota acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Márton Árpád, din partea Grupului parlamentar al UDMR, aveţi pe procedură intervenţie?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Nu mă miră, pentru că, de la o vreme, aşa se uzitează. Se taie anumite sume de bani şi se pun în cârcă nişte atribuţii în plus.

Deci s-au tăiat banii care, per capita, ar fi revenit medicilor de familie şi mai sunt împovăraţi şi cu alte persoane, care nu sunt asiguraţi, faţă de care au nişte obligaţii fără ca statul, grijuliu, cum este, să bage din bugetul de stat, de exemplu, ceva în plus.

Prin această ordonanţă şi, mă rog, Legea bugetului, pe care aţi aprobat-o, pe de o parte aţi tăiat din fondurile medicinii primare, pe de altă parte aţi dat o muncă în plus. Prin asta, de fapt, nu ajutaţi pacienţii, pentru că prin asta ajutaţi medicii să se orienteze în spre alte direcţii şi să lăsaţi neacoperită medicina primară.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă aveţi o intervenţie pe procedură, altfel, punctul de vedere al grupului dumneavoastră parlamentar a fost expus.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Damian Florea:

Da, doamna preşedintă, pe procedură am să intervin şi, după aceea, am să spun ce aveam de spus mai devreme, pentru că v-am făcut semn cu mâna şi dumneavoastră mi-aţi arătat că s-a înscris o doamnă la cuvânt, pe care o respect foarte mult, este doamna Aura Vasile, şi eu, fiind un cavaler, dumneavoastră ştiţi, n-aveam cum să insist foarte mult, nu?

În legătură cu ceea ce vroiam să spun, este faptul că s-a vorbit aici despre muncă voluntară şi s-a vorbit un pic cam în sensul că e ceva depăşit, vetust. Aş vrea să nu încurajăm chestiunea asta, pentru că eu încă mă mai gândesc să fiu voluntar la multe acţiuni şi probabil şi mulţi colegi rezonează cu chestiunea asta şi, dacă aruncăm cu anatemă în această sintagmă, nu este bine.

Mai mult decât atât, e vorba despre o tradiţie. Întâmplarea face să mă cheme şi Damian şi medicii fără de arginţi, Cosma şi Damian, merg în religia noastră şi în religie în general.

Deci, haideţi să nu tratăm problema atât de rigid când este vorba de medici şi de actul medical, pentru că Hipocrat şi, cum spuneam mai devreme, Damian şi Cosma nu luau tot timpul un onorariu pentru ceea ce făceau.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Acum am să vă supun la vot propunerea făcută de domnul Eugen Nicolăescu, cu privire la întoarcerea la comisie.

Votul este deschis, vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Propunerea a fost respinsă cu 115 de voturi împotrivă, 66 pentru şi 5 abţineri.

Dezbaterea generală a fost epuizată. Nefiind nici amendamente, urmează votul final, şi cu aceasta am încheiat şi dezbaterile pentru ziua de astăzi.

Începe sesiunea de vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri procedurale asupra propunerii legislative privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune (adoptarea propunerii de prelungire a termenului constituţional).  

Mai am o singură precizare. La primele 3 puncte pe care le-am dezbătut astăzi şi în care am stabilit prelungirea termenului constituţional a două dintre ele şi trimiterea la comisiei, precum şi trimiterea la comisie la următorul punct, cu paşapoartele biometrice, termenul este de 10 zile. Dacă cineva are obiecţii? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

Începem, în câteva minute, votul final.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional);

Primul punct este Propunerea legislativă pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001. Este lege organică. Vă rog să votaţi. (Vociferări în sala de şedinţe.)

Da, termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare).

2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Este lege organică. Noi suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi. Votul este deschis.

167 de voturi pentru, 36 voturi împotrivă, 8 abţineri. Rămâne pentru discutarea în sesiunea următoare.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2009 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României (adoptat).

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2009 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României. Este lege organică.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. Cu 210 voturi pentru, nici un vot împotrivă şi o abţinere, a trecut.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România (adoptat).

4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România. Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 216 voturi pentru, nici un vot împotrivă şi o abţinere. Proiectul a trecut.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2009 pentru modificarea art.7 din Legea nr.263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă (adoptat).

5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2009 pentru modificarea art.7 din Legea nr.263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă. Este lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS    

S-a încheiat votul: 159 de voturi pentru, 58 împotrivă şi 4 abţineri.

Cu aceasta, sesiunea de vot final a luat sfârşit.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

*

Şedinţa s-a încheiat la orele 12,45.