Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Domnul Ioan Oltean:

Doamnelor şi domnilor, bună dimineaţa!

Daţi-mi voie să deschid şedinţa de astăzi, 9 martie, 2010, consacrată declaraţiilor politice.

Vom începe astăzi cu puterea.

Am să-l rog pe domnul deputat Silviu Prigoană, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să ia cuvântul.

Apoi, pe domnul deputat Viorel Palaşcă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, îl rog să se pregătească a urma la tribuna Camerei.

Domnule deputat Prigoană, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Mulţumesc colegilor pentru numărul "mare" cu care au dat buzna în aula Parlamentului ca să dezbatem şi să discutăm problemele politice ale României.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Modernizarea statului - prioritatea acestei legislaturi".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Zgomotul politic şi ceaţa mediatică ce ne completează agenda zilnică, printre "flăcări violet", congrese şi demisii sau aglutinări desprinse parcă din telenovele politice, îndrăznesc să vă amintesc că, în urmă cu puţin timp, ne-a fost încredinţată o sarcină de care nu avem dreptul să uităm: reforma sistemului politic, a sistemului parlamentar.

Într-o Românie a incertitudinilor, din 22 noiembrie 2009 ne aflăm în faţa unei situaţii aproape unice prin claritatea ei: poporul a hotărât, iar noi, deputaţii şi senatorii, trebuie să punem în practică decizia respectivă.

Referendumul privind parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari a fost validat de votul cetăţenesc în proporţie covârşitoare, în speţă neîncăpând loc de interpretări sau de răsturnare a deciziei de către un for administrativ sau judecătoresc.

În timpul scurs de atunci s-a putut lesne observa că opoziţia parlamentară evită cu bună ştiinţă subiectele legate de reforma modului în care poporul a ales să aibă reprezentanţi în Parlament. Colegii noştri, membri PSD şi PNL, fac tot posibilul pentru a tergiversa declanşarea procedurii privind începerea demersurilor privind revizuirea Constituţiei, iar acţiunile în acest sens vor continua, cel mai probabil.

Atunci când subiectul revine periodic în discuţie este utilizată, iar şi iar, retorica simplă de campanie electorală. Sunt prezentate scenarii apocaliptice privind pericolul pentru democraţie sau diminuarea nivelului de reprezentare a alegătorilor în forul legislativ. Deşi nu îmi amintesc ca în campania pentru referendum să fi auzit voci contrare proiectului de modernizare, astăzi sunt o mulţime de critici şi adversari ce reuşesc, cel puţin până în prezent, să se opună demarării reale a acestuia.

Ca parlamentari români, suntem obligaţi să dăm o formă legală dorinţelor şi aspiraţiilor celor pe care îi reprezentăm şi să nu temporizăm nejustificat sarcini transmise cu atâta claritate. Suntem reprezentanţii cetăţenilor din această ţară, în serviciul lor, conform Constituţiei.

O dezbatere publică privind forme şi modalităţi de concretizare legislativă a celor deja hotărâte este, desigur, necesară, însă voinţa populară, exprimată printr-un vot covârşitor, nu este ignorabilă sau negociabilă. Dacă am înţeles acest lucru putem face primii paşi.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit pe domnul deputat Viorel Palaşcă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, să citească. De asemenea, îl invit şi pe domnul deputat Pavel Horj, din partea aceluiaşi grup parlamentar, să fie pregătit.

Domnule deputat Palaşcă, vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Viorel Palaşcă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Voi prezenta o declaraţie politică ce se numeşte "Legea talionului - arma politică a PD-L în judeţul Mehedinţi".

În judeţul Mehedinţi, pe care guvernarea portocalie a reuşit să-l aducă pe primul loc pe ţară la procentul de şomeri (14,5%), reprezentanţii PDL aflaţi în structurile judeţene de putere par mult mai preocupaţi de faptul că, la ultimele alegeri, cetăţenii mehedinţeni nu au votat în majoritate candidatul lor, Traian Băsescu, şi, astfel, nu le-au adus lor, pd-l-iştilor, laurii unei victorii pe care considerau că o merită.

Pentru ca, pe viitor, astfel de lucruri să nu se mai întâmple, au decis să folosească în administraţia locală a anului 2010 o lege consemnată pentru prima dată tocmai în îndepărtatul an 1700 î.Hr., şi tocmai în anticul Babilon. Legea se găsea în codul lui Hammurabi şi a făcut carieră de-a lungul timpului sub numele de "Legea talionului", fiind cumplită expresie a răzbunării.

În continuare, mă voi referi numai la două exemple recente din administraţia locală a judeţului Mehedinţi, dominată de PD-L, unul vizând activitatea Consiliului judeţean, şi celălalt, atitudinea discriminatorie şi abuzivă a reprezentantului Guvernului Boc, în teritoriu, în relaţia cu autorităţile publice locale.

Primul caz se referă la şedinţa Consiliului Judeţean Mehedinţi, din luna februarie 2010, dedicată dezbaterii şi votării bugetului, unde, în momentul în care, majoritatea pedelistă din acest for a trebuit să împartă cota de 20% din unele venituri ale bugetului de stat pe unităţi administrativ-teritoriale, a găsit de cuviinţă că a sosit momentul prielnic să se răzbune pe cetăţenii şi autorităţile locale ce nu au asigurat candidatului lor la alegerile prezidenţiale peste 50% din voturi.

În acest fel, conform legii talionului, adică "ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte", această cotă a fost repartizată în următorul mod: celor 24 de unităţi administrativ-teritoriale, cu o populaţie totală de 70.000 locuitori, unde Traian Băsescu a obţinut peste 50% din voturi, li s-au alocat 13.569.000 lei, iar celorlalte, 42, cu o populaţie de 245.000 locuitori, adică acolo unde pd-l-iştii aveau un ochi de scos, li s-au alocat numai 8.065.000 lei.

Este foarte adevărat că sumele acordate de Guvernul Boc, la acest capitol, în judeţul Mehedinţi, sunt insuficiente şi, practic, toate localităţile judeţului ar fi avut nevoie de sume mult mai mari. Ca atare, acest mod de a împărţi sărăcia pe un criteriu atât de subiectiv, nu are precedent în activitatea de până acum a Consiliului Judeţean Mehedinţi.

Într-un mod şi mai rudimentar procedează Prefectul judeţului, care se declară apolitic. Acesta asmuţeşte salariaţii Prefecturii şi conducătorii serviciilor deconcentrate din judeţ, la fel de "apolitici" ca şi el, asupra primarilor care nu au asigurat succesul PD-L-ului în localităţile lor.

Primarii PNL sau PSD sunt controlaţi sistematic, ameninţaţi, amendaţi, insultaţi public, toate acestea având scopul de a-i timora şi a-i supune oprobiului propriilor alegători, în speranţa că la următoarele alegeri cetăţenii acelor localităţi să aibă opţiuni numai pentru candidaţii portocalii.

Evident, de un tratament special au parte primarii PNL sau PSD din colegiul unde domnia sa a candidat fără succes pentru un mandat de deputat, în anul 2008. Acelora, conform legii talionului, prefectul vrea să le scoată ambii ochi, unul pentru alegerile prezidenţiale, dar şi celălalt, pentru cele parlamentare.

Fără a avea intenţia de a jigni pe cineva, aş vrea să amintesc că această lege a talionului a fost respinsă de lumea creştină, iar poporul român, cu simţ critic şi inventiv, ca de obicei, a parodiat-o prin binecunoscuta zicală populară "Răzbunarea este arma prostului".

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Pavel Horj, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Se pregăteşte domnul deputat Ioan Oltean, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnul Pavel Horj:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Legea pensiilor atacă dreptul la viaţă a pensionarilor".

Proiectul Legii pensiilor, 2010, atacă dreptul la viaţă al celor 5,7 milioane pensionari de azi şi a viitorilor pensionari. Politica dezastruoasă a actualului guvern este învăluită în minciuni propagandistice sub masca înşelătoare a luptei împotriva "pensiilor de lux", a "pensiilor nesimţite", a "pensiilor care sfidează" etc.

Încercarea de adoptare a Proiectului de Lege privind sistemul unitar de pensii publice, prin asumarea răspunderii Guvernului, prin încălcarea Constituţiei, şi peste capul Parlamentului (care este unica putere legiuitoare în democraţia noastră constituţională), fără să discute cu partenerii sociali, nu defineşte statul de drept în care trăim.

Domnul prim-ministru Boc a hotărât ca, sub falsa denumire de reformă, să-i lovească pe pensionari, să le scurteze viaţa şi să realizeze pe seama lor economii de circa 800 de milioane euro.

Se ştie că starea de sănătate a populaţiei s-a înrăutăţit considerabil în ultimii 5 ani, sistemul de sănătate public a primit serioase lovituri; au fost multe crize cu medicamentele compensate; nu s-au asigurat medicamentele şi cele necesare în spitale; în anul 2009, guvernul Boc a provocat o subfinanţare groaznică, reclamată de unităţile de sănătate din toate judeţele ţării. Ştiţi câţi oameni sunt sănătoşi, realmente, la 65 de ani? 12,8%. După datele statistice, 50% dintre români mor până să ajungă la această vârstă, 65 de ani.

Noi avem speranţa de viaţă egală cu a ungurilor. Nu-i normal să avem şi vârsta lor de pensionare, de 63 de ani? Nu 65 de ani, ca în Germania, unde speranţa de viaţă este mai mare cu zece ani faţă de a românilor.

Un articol din legea domnului Boc se referă la pensiile de invaliditate, deci asupra celor care, din motive de boală, sunt nevoiţi să iasă la pensie. În lege se înăspresc condiţiile pentru a limita ieşirile la pensie pe motiv de boală, se pun condiţii mai rigide pentru documentaţia de pensionare.

Legea prevede ca şi certificatul medical să nu mai fie dat ca până acum, ci sub controlul medicului asigurărilor sociale, iar gradul III de invaliditate să fie acordat doar după 45 de ani. Până la 45 de ani nu ai voie, conform noii legi, să devii invalid, ar fi interzis prin lege.

Sunt anumite categorii de salariaţi la care s-a schimbat modul de calcul trecând de la Legea nr.19/2000 pe anumite "legi speciale". Primul-ministru Emil Boc avea obligaţia elementară să arate în mod concret care sunt aceste categorii de pensionari şi cât sunt de mulţi, care au fost condiţiile concrete şi de ce au apărut aceste legi.

Datele oficiale arată că aceştia sunt în total de 7.800 persoane, deci o cifră nesemnificativă în raport cu totalul pensionarilor. Aceşti pensionari îşi vor recâştiga drepturile în instanţele judecătoreşti din România. Dacă aici nu li se va face dreptate, o vor obţine la CEDO, însă cu preţul de a fi denigrat multe categorii şi instituţii, cum ar fi justiţia sau armata.

Denigrarea iresponsabilă a acestor instituţii fundamentale ale statului de la cel mai înalt nivel nu au nimic cu statul de drept şi sunt anticamera unor interziceri şi limitări ale drepturilor fundamentale.

Pe de altă parte, este din ce în ce mai scump să munceşti în România. Taxele şi contribuţiile obligatorii ale angajatorilor cu forţa de muncă consumă, în medie, în România, 34,2% din venitul companiilor, semnificativ peste media ţărilor din Europa de Est şi Asia Centrală (23,1%), şi chiar a statelor membre OECD, care grupează cele mai bogate, dar şi cele mai "sociale" state ale lumii, în special din Europa, unde procentul este de 24,4%.

Prin comparaţie cu Bulgaria, ţară vecină, şi cu un sistem de impuneri sociale extrem de asemănător cu cel românesc, totalul contribuţiilor cumulate ale angajatorului şi angajatului pentru pensie, sănătate, şomaj, accidente de muncă şi garantarea creanţelor salariale, este de 30,5% din venitul brut lunar, faţă de 44,25% în România. CAS-ul pentru pensii în Bulgaria este de 10% pentru angajator şi 8% pentru angajat. Şi în Ungaria, totalul contribuţiilor este sub nivelul de la noi, unde avem 41,5%.

De reţinut că "legendarul" stat asistenţial suedez impune angajatorilor şi angajaţilor, cumulat, contribuţii sociale totale de doar 38,42%, din care 31,42% pentru angajatori, acestea din urmă fiind reduse, în 2008, la 21,30% pentru salariaţii între 18 şi 25 de ani.

Revenind la pensii, să nu uităm că acesta este un drept al cetăţeanului şi nu o pomană sau un ajutor de stat, că ea rezultă în urma unui contract între stat şi cetăţean.

Se merge, de fapt, pe ideea că pensionarii şi şomerii ar trebui să dispară. Şi cum să dispară altfel decât prin moarte? Statul ar trebui să-şi regăsească rolul pentru care a şi fost inventat: acela de a gândi şi de a acţiona în slujba şi folosul întregii societăţi.

Pentru a rezolva problema, Guvernul trebuie să se ocupe de economia reală, de creşterea economică şi de asigurarea locurilor de muncă pentru cei care trebuie să contribuie la susţinerea fondului de pensii. Îngheţarea salariilor şi a pensiilor este o măsură care loveşte în consum. Cu două milioane de contracte de muncă, încheiate pe salariul minim pe economie, nu putem să facem coeziune economică şi socială, deşi suntem membri ai UE.

Şocul cel mare va fi în momentul trecerii la moneda unică. Cine mai trăieşte, în ţările dezvoltate ale Europei, cu 5 euro pe zi şi cât reprezintă acum pensia medie în România? Din aceste motive, şi nu numai, nu suntem de acord ca noua formulă de calcul a punctului de pensie, şi susţinem menţinerea valorii acestui punct la 45% din salariul mediu brut pe economie.

Respingem introducerea într-un timp atât de scurt a egalizării vârstei de pensionare. Nu suntem de acord cu plafonul impus de 5 salarii medii pentru calcularea pensiilor, încălcându-se grav principiul contributivităţii, şi considerăm că este un drept al persoanei care a cotizat la sistemul de asigurări sociale să primească o pensie proporţională cu contribuţia plătită, principiu îndelung clamat de domnul prim-ministru Emil Boc.

Solicitam Guvernului iniţierea unei dezbateri publice serioase pentru a rezulta o lege dreaptă, care să pornească de la principiul contractului dintre stat şi cetăţean.

Pentru diminuarea impactului negativ asupra unor categorii foarte largi de cetăţeni, parlamentarii liberali vor formula amendamente de fond şi formă la Proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii. De asemenea, în vederea corectării şi aducerii în legalitate a prevederilor acestui act normativ, grupul parlamentar al PNL va contesta la Curtea Constituţională Proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii, în situaţia în care acesta va fi adoptat în forma promovată de Guvernul Boc.

Nu în ultimul rând, vom depune moţiuni simple, de natură să sancţioneze abuzurile Guvernului Boc asupra drepturilor pensionarilor şi a tuturor cetăţenilor României.

Doamnelor şi domnilor parlamentari, este momentul să ne exercităm dreptul constituţional de control asupra Guvernului.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Am să-l invit la microfon pe domnul deputat Mircea Irimescu, din partea Grupului parlamentar al independenţilor.

Apoi, îl invit pe domnul deputat Iosif Blaga, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, pe care îl rog să se pregătească.

Domnul Mircea Irimescu:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Migraţia parlamentarilor".

O dată cu începerea noului mandat al preşedintelui României, s-a accentuat un fenomen politic, care se prefigurase încă de la începutul actualei legislaturi: migraţia de la un grup politic la altul a unora dintre membrii Parlamentului României.

Mişcările din cadrul partidelor politice, din ultimele şase luni, au ajuns la niveluri nemaiîntâlnite: 26 de parlamentari de la PSD şi de la PNL, mai bine de 5% din totalul parlamentarilor, căutându-şi rosturi pe alte poziţii politice, au aderat la aşa numitul "Grup al independenţilor", devenit decisiv pentru formarea unei majorităţi parlamentare în jurul actualului partid de guvernământ.

La aceştia trebuie să-i adăugăm pe parlamentarii care au trecut direct la PD-L, şi care fac ca proporţia de până acum a fenomenului să fie de aproape 8%, binişor peste pragul electoral impus unui partid pentru a accede în parlament.

Nu vreau să apreciaţi consideraţiile mele ca fiind pro domo. Este drept că, administrativ, aparţin şi eu "Grupului independenţilor", dar din punct de vedere politic aparţin PNŢCD şi mă supun programului politic al acestui partid. Mă implic în această discuţie numai datorită importanţei pe care o acord acestui eveniment politic.

Este limpede că fenomenul în discuţie nu a apărut şi nu se desfăşoară întâmplător. Cel/cei care l-a(u) plănuit a (au) dovedit pragmatism, perspicacitate, ingeniozitate, lipsă de scrupule şi un abil mod de speculare a problemelor interne, specifice perioadei din interiorul unora dintre forţele politice din actualul legislativ.

Nu insist în această direcţie, deşi fenomenul este de natură să torpileze opoziţia parlamentară, prin asta fiind periculos pentru democraţie. Subliniez doar faptul că tocmai existenţa "Grupului independenţilor" generează şi intensifică procesul de migrare în discuţie, asigurând una dintre laturile obiective necesare manifestării acestei tendinţe.

Totuşi, proiectul "Grupului independenţilor" nu ar avea sorţi de izbândă dacă nu ar exista şi alte motive care-i împing spre migrare pe unii dintre parlamentari. Este vorba despre motive de ordin individual, şi cred că se impune o discuţie referitoare la resorturile subiective care-i îndeamnă pe unii oamenii politici ai momentului să-şi schimbe apartenenţa politică.

Dincolo de manevre politicianiste, oportunisme şi chiar lichelisme, cel puţin trei motive, după mine cele mai importante, ţin de actualul sistem politic al României, grav deformat şi folosit abuziv de cei de la putere.

Primul provine din faptul că nu se asigură condiţii egale de îndeplinire a mandatelor, pentru cei ce şi le-au câştigat prin scrutin democratic, reprezentanţilor partidelor de opoziţie, şi celor aflaţi la putere sau care sprijină puterea.

Parlamentarii care sprijină guvernul, după o socoteală simplă bazată pe realităţi dâmboviţene de netăgăduit, sânt "mai egali" în faţa miniştrilor stăpâni ai mijloacelor financiare ale ţării, decât cei care execută, în Legislativ, indispensabilele roluri de a critica acţiunile guvernamentale.

Al doilea derivă din cultivarea în rândurile electoratului a ideii că un parlamentar, în primul rând, trebuie să "aducă fonduri". Restul activităţii, activitatea de bază, legiferarea în sine, aproape că nu mai contează. Aduci bani pentru şcoli, drumuri, poduri, biserici etc. eşti bun, nu aduci bani, eşti de blamat. Or, fondurile le asigură numai puterea şi urmarea este logică. Persoanele aflate în funcţii alese, fie în Legislativ, fie în administraţia publică, indiferent de partidul politic de care aparţin, trebuie să se "închine" puterii dacă doresc finanţarea unor proiecte ale comunităţilor pe care le reprezintă.

Al treilea motiv este generat de sistemul electoral al ţării. Practic, se permite candidaţilor în alegerile legislative cheltuirea unor uriaşe sume de bani proprii. Ştim cu toţii că, de regulă, partidele nu asigură candidaţilor în alegeri uninominale fonduri băneşti şi că în unele situaţii miza ajunge la valori incredibil de mari. O persoană care ajunge parlamentar, cheltuindu-şi în alegeri importante resurse financiare, este de aşteptat, în România şi aiurea, să caute să-şi recupereze investiţia făcută. Or, asta nu se poate face, oricum am întoarce-o, decât făcând parte din cercurile puterii.

Cum legea nu interzice în mod expres mutarea parlamentarilor la un alt partid, ţine de normalitate faptul că partidele de la putere nu duc lipsă de solicitări de a se pricopsi cu noi membri dintre parlamentarii existenţi.

De la preşedintele ţării în jos, majoritatea covârşitoare a oamenilor politici români îşi propun să fie pragmatici şi se împăunează cu această însuşire, presupunând că o au. Să nu dăm dovadă de ipocrizie atunci când le cerem parlamentarilor din opoziţie, şi ei dornici să-şi ajute colegiile pe care le reprezintă, să fie doar principiali şi idealişti. Rădăcinile răului sunt adânci şi nu sunt legate nici de bicameralism şi nici de numărul de parlamentari.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Iosif Veniamin Blaga, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Se pregăteşte domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la "Jandarmeria rurală, tradiţie şi necesitate".

Jandarmeria, ca instituţie, de-a lungul vremii a avut şi are un rol deosebit de important în menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Ca organizare şi funcţionare, aceasta a trecut prin multe etape, fie datorită conjuncturilor politice şi militare, fie datorită posibilităţilor financiare. Subiectul pe care doresc să îl detaliez puţin se referă la jandarmeria rurală, importantă parte a jandarmeriei ca instituţie.

Folosindu-se experienţa organizării jandarmeriei ţinuturilor din Moldova anilor 1850 - 1864, Lascăr Catargiu prezintă parlamentului de atunci Proiectul Legii Jandarmeriei Rurale, proiect adoptat şi promulgat prin Decretul Regal Nr. 2919/30 aug. 1893.

La art. 1 legea statua: "Se instituie pentru toată întinderea regatului un corp de Jandarmerie rurală menit a veghea în comunele rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinei şi la executarea legilor. O supraveghere neîntreruptă şi o acţiune preventivă constituie esenţa serviciului său".

După votarea acestei legi vor coexista două structuri de jandarmerie: o jandarmerie a armatei şi o jandarmerie rurală, organizată pe câte o companie în fiecare judeţ, subordonată Ministerului de Interne şi pusă la dispoziţia prefecţilor, subprefecţilor şi primarilor, pentru asigurarea serviciului administrativ în mediul rural.

La art. 73 din lege este prevăzută înfiinţarea şi a jandarmeriei comunale la nivelul celor 3006 comune rurale. În anul 1908, o nouă Lege a jandarmeriei Rurale face unele precizări privind locul şi rolul instituţiei jandarmeriei rurale, stabilind ca principale îndatoriri "o supraveghere activă, neîntreruptă şi o acţiune preventivă".

Corp militar de elită, Jandarmeria Rurală a fost prezentă la toate marile evenimente sociale.

Alte evoluţii în organizarea şi funcţionarea armei Jandarmeriei au avut loc în perioada martie - noiembrie 1929, în anul 1938, între anii 1940 - 1943, din cauza situaţiei de război, iar începând cu 24 august 1944, Jandarmeria a trecut prin restructurări, urmând ca, din 23 ianuarie 1949, să funcţioneze ca trupe de securitate, acestea făcând parte integrantă a Ministerului de Interne.

Prin Hotărârea de Guvern nr.0749 din 5 iulie 1990, s-a reînfiinţat Jandarmeria Română, instituţie cu vechi tradiţii în ceea ce priveşte menţinerea siguranţei civice a cetăţenilor.

Jandarmeria în mediul rural s-a conturat începând cu luna august 2003, când s-au înfiinţat secţii şi posturi de jandarmi în mediul rural.

Stimaţi colegi şi colege, membri ai Parlamentului,

Având în vedere multitudinea problemelor actuale din viaţa cotidiană, tradiţia şi experienţa dobândită la nivelul comunelor şi satelor româneşti de Jandarmeria Română, am convingerea că apariţia unei legi care să specifice foarte bine structura şi condiţiile de funcţionare a acestei părţi a jandarmeriei, este un fapt benefic şi necesar.

Clarificarea unor lucruri, şi pe această linie, va duce la îmbunătăţirea acestui tip de serviciu oferit populaţiei, venind în sprijinul acesteia.

Aştept să fiţi lângă mine la promovarea acestei legi.

Cu stimă şi mulţumiri.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe distinsul nostru coleg, Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Se pregăteşte preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, domnul deputat Paul Victor Dobre, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Ce fel de criză?"

România are tot mai mulţi şomeri. Datele oficiale arată că, în februarie, numărul şomerilor a depăşit 760.000 de persoane, în timp ce rata şomajului a ajuns la 8,3%; în ianuarie, nivelul şomajului era de 8,1%. Remarcăm o creştere de 0,2% într-o singură lună. Dar valul concedierilor masive încă nu a atins România. Urmează restructurarea Căilor Ferate Române.

Deşi, la capitolul "şomaj" se află încă sub media pe ţară, cu o rată de 7,9%, judeţul Iaşi are din ce în ce mai multe probleme pe piaţa muncii. În ultimul an, aproximativ 14.000 de ieşeni au fost disponibilizaţi, iar numărul acestora creşte în continuare. Discrepanţa dintre populaţia activă şi numărul pensionarilor din judeţ se lărgeşte considerabil de la o lună la alta.

Cu toate acestea, consemnăm o mulţime de ciudăţenii pe piaţa muncii ieşene. În vreme ce foarte mulţi ieşeni se plâng de lipsa locurilor de muncă, puţinele firme care mai oferă joburi se plâng, la rândul lor, că nu găsesc salariaţi. Există totuşi o explicaţie a acestei stări de fapt: salariile oferite sunt considerate prea mici, iar condiţiile de muncă prea grele.

Pe de altă parte, patronii reproşează statului că încurajează nemunca, unii ieşeni preferând să trăiască, la limita supravieţuirii, doar din ajutorul de şomaj.

Din păcate, nici la capitolul investiţii, judeţul Iaşi nu stă mai bine. Deşi despre autostrada Est-Vest s-a tot vorbit în ultimii ani, studiile pentru viitoarea rută rapidă, care va lega Moldova de restul ţării, va fi gata abia în 2011. Dar nu garantează nimeni că după finalizarea studiului de fezabilitate se va şi trece la construirea autostrăzii. De fapt, veştile rele vin dinspre autostrada Bechtel, unde vor fi trimişi în şomaj 1.900 de angajaţi, reprezentând semnalul cel mai clar al unui viitor întunecat în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură.

Şi totuşi, încă există firme care vor să investească în Iaşi. Recent, după vizita ambasadorului Marii Britanii, Robin Barnett, la Iaşi, o firmă britanică s-a arătat interesată de modernizarea aeroportului, managementul deşeurilor, dezvoltare urbană şi chiar de viitoarea autostradă. Urmează discuţiile între părţile direct implicate.

În acest moment, România şi Iaşiul stau sub semnul incertitudinilor de tot felul. Lipsa de coerenţă şi de sinceritate a Executivului, coroborată cu mecanismele administrative greoaie din teritoriu, fac cel mai mult rău.

"Criza" e doar un alt nume pentru neputinţa guvernanţilor de ieri şi de azi, de a propune soluţii la marile probleme ale României. Spre ce ne îndreptăm, de fapt?

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Victor Paul Dobre, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Dacă mai este cineva?

Dacă nu, o să-mi permit să-mi citesc şi eu declaraţie politică, după domnul deputat Victor Paul Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Săptămâna trecută, actuala majoritate parlamentară ne-a arătat tuturor, din nou, că Petre Ţuţea era îndreptăţit să afirme că "democraţia este triumful cantităţii asupra calităţii."

Oricât de cinic ar părea acest citat, nu există situaţie în care el să se potrivească mai bine decât în contextul în care majoritatea parlamentară a preferat adoptarea modificării Legii privind statutul funcţionarilor publici cu forţa, cu cantitatea mai importantă de voturi, în detrimentul calităţii unei dezbateri parlamentare reale.

Dezbaterea parlamentară ţine de esenţa democraţiei, în ciuda încercărilor constante din ultima vreme a partidului-stat condus de Emil Boc de a anatemiza parlamentarii şi de a minimiza importanţa Parlamentului. Constituţia recunoaşte acest fapt şi mai recunoaşte şi dreptul fiecărei Camere a Parlamentului de a se organiza şi funcţiona conform unui regulament propriu. Aşadar, adoptarea modificărilor la Legea privind statutul funcţionarilor publici cu nerespectarea Regulamentului Camerei Deputaţilor reprezintă un fapt profund nedemocratic şi chiar anticonstituţional. Însă, ca orice lucru, democraţia poate fi învăţată şi dacă 20 de ani de democraţie parlamentară în România nu au fost suficienţi actualei majorităţi pentru a se deprinde cu mecanismele democratice.

opoziţia, chiar lipsită de atributul cantităţii, îsi va asuma rolul de a-şi ajuta colegii să desluşească tainele democraţiei. Şi nu o va face cu băţul, ca un dascăl de modă veche, ci o va face utilizând pârghiile şi mecanismele pe care democraţia însăşi i le pune la dispoziţie. O va face adresându-se Curţii Constituţionale care, sunt sigur, le va transmite colegilor noştri lecţia de democraţie pe care aparent nu şi-au însuşit-o până în prezent.

Poate că, a treia oară, Guvernul Boc şi majoritatea parlamentară vor înţelege, în sfârşit, că democraţia nu se impune cu forţa numărului de voturi, ci se impune cu respectarea principiilor şi a regulilor. Poate că a treia oară vor înţelege că democraţia nu poate fi şi nu trebuie sacrificată de dragul unor interese mărunte legate de conducerea unor instituţii deconcentrate din teritoriu. Poate că măcar acum şi măcar de dragul democraţiei vor fi de acord să renunţe la interesele clientelei politice pe care o deservesc şi vom avea parte de dezbateri parlamentare democratice şi adecvate care să conducă la adoptarea unor legi care să ţină cont de interesul general al societăţii româneşti, nu doar de interesul unui grup de 4000 de privilegiaţi.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Cu îngăduinţa dumneavoastră, o să-mi permit să dau şi eu citire declaraţiei mele politice.

Vă mulţumesc. (Coboară la tribună.)

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia politică pe care îmi îngăduiesc să o prezint astăzi în faţa dumneavoastră se intitulează "Marea Neagră, punct focal geopolitic".

Astăzi voi aduce în discuţie câteva aspecte legate de tendinţele geopolitice actuale ale zonei Mării Negre. Analiza mizei pe care acest punct focal geopolitic o implică este de mare importanţă în contextul actual. După cum se ştie, Regiunea extinsă a Mării Negre a devenit una dintre zonele-cheie ale unei noi arene de conflictualitate. Având ca limită Marea Caspică, regiunea este şi va fi o importantă sursă de petrol şi gaze naturale. De asemenea, ea constituie un important coridor pentru transporturi, având potenţialul de a lega Asia Centrală, care este bogată în resurse, de piaţa mondială a energiei.

Toţi actorii importanţi ai scenei internaţionale, printre care Statele Unite ale Americii, China, Rusia şi nu în ultimul rând, Uniunea Europeană, folosesc mijloace diferite de a se poziţiona strategic în regiune, însă toate sunt tributare aceluiaşi scop, acela de a-şi extinde influenţa şi de a-şi asigura prezenţa economică în regiune.

Uniunea Europeană şi-a bazat strategia în special pe politicile de integrare ce au fost dezvoltate în timpul procesului de extindere. Uniunea Europeană este convinsă de superioritatea istorică a modelului său politic, iar acelaşi lucru este valabil şi în cazul modelului politic al SUA. Cu alte cuvinte, în Occidentul european şi în America există convingerea că ceea ce este eficient pentru Europa şi pentru SUA este eficient şi pentru restul lumii, inclusiv pentru Regiunea extinsă a Mării Negre, deoarece modelul occidental este corect. Această convingere a fost întărită şi de prăbuşirea comunismului sovietic, ce a dat, la momentul respectiv, liderilor occidentali un sentiment de triumf. Dar situaţia la nivel mondial nu a luat turnura la care s-au aşteptat statele lumii, mai concret, nu a avut loc o "îngheţare" a istoriei, o liniştire a frământărilor. Ceea ce se întâmplă acum este mai degrabă crearea unei noi spirale de competiţie geopolitică, ce este, din multe puncte de vedere, mai periculoasă decât stabilitatea pe picior de confruntare a lumii bipolare şi contradictorii din timpul războiului rece şi a cortinei de fier.

Vedem cu toţii că politicienii lumii occidentale de azi în care trăim şi noi afirmă în permanenţă faptul că este necesară abandonarea modalităţii de gândire bazată pe câştigul unei singure părţi, trebuind adoptat modelul reciproc avantajos.În acelaşi timp, organizaţiile regionale democratice pe care ţările vestice le-au încurajat în regiunea Mării Negre, încă de la sfârşitul anilor '90, sunt de fapt bazate pe nevoia de a se crea căi alternative de transport al energiei. Din acest punct de vedere, nu este deloc surprinzător faptul că ţările Europei occidentale au adus în discuţie "ancorarea" sau "integrarea" Regiunii extinse a Mării Negre, iar principalul instrument ales pentru o asemenea transformare este NATO, nu UE.

În ultimele două decenii, regiunea Mării Negre a trecut printr-o multitudine de perioade tulburi: războaie, revizuiri ale graniţelor, conflicte etnice, crize politice şi economice. Orice conflict în regiune, indiferent care i-ar fi cauza, are elemente de competiţie geopolitică, fie că este vorba despre confruntările revoluţionare din Georgia şi Ucraina, sau despre luptele dintre diferite partide politice şi politicieni din orice ţară din regiune.

Trebuie să recunoaştem faptul că vechea competiţie geopolitică nu a dispărut odată cu prăbuşirea comunismului. Secolul al XXI-lea este o lume în care marile puteri şi interesele naţionale, indiferent dacă coincid sau nu, se află cumva în conflict, joacă un rol din ce în ce mai important. Timp de mulţi ani, populaţia a trăit în condiţiile confruntării bipolare, în stări conflictuale reprimate, comportându-se în consecinţă. Geopolitica poate avea şi aspecte neplăcute. Europa ştie acest lucru din propria experienţă, pe care a acumulat-o de-a lungul multor secole. Acesta este motivul pentru care, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, Europa a încercat să abordeze o nouă politică.

În pofida faptului că temele de discuţii de la diverse întâlniri pe tema Mării Negre au un caracter cu precădere ecologico-umanitar, participanţii la ele nu evită discuţiile de ordin general geopolitic, ci profită de acest lucru pentru a pune în evidenţă cele mai acute probleme ale zonei.Nu trebuie să uităm că tocmai zona Mării Negre este printre primele din lume în ceea ce priveşte concentrarea pe teritoriul său a conflictelor atât "îngheţate", cât şi "dezgheţate" ulterior.

Impasul la care s-a ajuns uneori în soluţionarea conflictelor, situaţia confuză de pe scena politică de la Chişinău, care putea duce oricând la agravarea problemei transnistrene, cu posibile nedorite implicaţii asupra Republicii Moldova, tensiunea care se menţine în Georgia şi în jurul ei, toate aceste probleme pot provoca un adevărat "incendiu" în care vor "arde" iminent atât temele ecologice şi de protecţia şi conservarea mediului, cât şi toate perspectivele turistice ale acestei zone. De aceea, nu întâmplător, la ora actuală, tocmai în zona Mării Negre au loc procese geopolitice neunivoce şi deosebit de importante pentru viitorul întregului spaţiu euroasiatic. La stabilizarea situaţiei din zona Mării Negre poate contribui rolul politic şi economic crescând al Rusiei.

Este evident faptul că, în ultima vreme, relaţiile dintre statele din zona Mării Negre s-au ameliorat mult. De exemplu, protocoalele semnate în luna octombrie a anului trecut cu privire la normalizarea relaţiilor dintre Turcia şi Armenia au fost apreciate just, ca un important aport la consolidarea stabilităţii acestei regiuni. Este de văzut în ce măsură recenta venire la putere în Ucraina a noului preşedinte Viktor Ianukovici va permite să se prognozeze cu precizie felul în care vor decurge relaţiile Kievului cu partenerii săi geostrategici. Un lucru este pe deplin clar pentru viitor: toate ţările din zona Mării Negre, inclusiv România, vor trebui să dea dovadă de maturitate, pentru a edifica o colaborare reciprocă şi pentru a se opune în comun tentativelor forţelor externe de a folosi regiunea în jocurile lor geopolitice.

Vă mulţumesc. (Revine la prezidiu.)

Domnul Ioan Oltean:

Între timp, au mai sosit colegi de-ai noştri care doresc să-şi susţină declaraţiile politice.

Îl invit pe domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, să poftească la microfon.

Domnul deputat Mircia Giurgiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal să se pregătească pentru a urma la microfon.

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Un monument pentru eroii musulmani din rezistenţa anticomunistă".

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România şi-a propus să realizeze un monument dedicat luptătorilor musulmani anticomunişti. Nu sunt puţini, iar numele lor nu trebuie uitate.

Sigur, se poate afirma că există priorităţi, precum revigorarea învăţământului în limba maternă şi promovarea dimensiunii culturale a etniei noastre.

Sigur, problemele zilnice pot copleşi. Dincolo de sentimente răzbate uneori cinismul cotidian. Este, dacă se poate spune aşa, o contradicţie între ceea ce înseamnă raportarea la conştiinţa unei naţiuni şi banalul definit, nemeritate, ca reper moral.

Au fost oameni care au suferit şi s-au jertfit în închisorile comuniste. De aceea, au crezut într-un ideal - cel al păstrării demnităţii. Anul 1948 a însemnat începutul dramei pentru mulţi tătari din România, acuzaţi că au sprijinit pe cei care militau pentru întemeierea unui stat independent în Crimeea. Nume precum: Ali Osman Becmambet, Sultan Fazîl, Geafer Iusuf, Memet Mendu, Enan Curtmola vor rămâne, cu siguranţă, în paginile de istorie ale comunităţii noastre.

Numărul eroilor este mult mai mare, închisorile, lagărele de muncă contribuind la decăderea fizică, dar în niciun caz la cea morală a acestora. Iată de ce, alături de un monument dedicat eroilor musulmani care s-au jertfit pentru România în cele două războaie mondiale, este nevoie şi de un monument-simbol, ca un omagiu adus eroilor din rezistenţa anticomunistă.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Îi mulţumesc şi eu domnului coleg.

Domnul Mircia Giurgiu m-a anunţat că depune în scris.

Dacă mai sunt, cumva, colegi care au apărut între timp pentru a-şi susţine declaraţiile politice?

Dacă nu avem, daţi-mi voie să-i nominalizez pe cei care au depus în scris declaraţiile politice.

Doamna deputat Varga, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal a apărut.

Vă rog, doamna colegă, aveţi cuvântul.

Doamna Lucia-Ana Varga:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de numeşte "Respectaţi dreptul la sănătate al consumatorilor români".

România se află, în acest moment, în faţa unei alegeri pentru viitorul său: încurajarea agriculturii ecologice, care ar putea avea ca efect deschiderea de noi pieţe europene, precum şi protejarea sănătăţii cetăţenilor, în egală măsură cu protecţia mediului înconjurător, sau extinderea culturilor de organisme modificate genetic cu efecte dăunătoare pentru mediu şi consumator, dar mulţumitoare pentru unele companii producătoare.

În România se cultivă, în momentul de faţă, aproape 3000 de hectare de porumb modificat genetic. Şi asta este doar cifra pe care ne-o arată înregistrările oficiale, pentru că dacă ar fi să facem o cercetare în teren am constata, cu siguranţă, că suprafeţele sunt mult mai mari. La toate acestea se adaugă şi importul altor plante modificate genetic, precum soia sau cartoful, care ajung într-o formă sau alta pe masa românilor.

În timp ce state civilizate ale Europei îşi menţin rezerve serioase asupra efectelor pe care aceste organisme modificate genetic le au asupra mediului şi, mai ales, asupra sănătăţii umane, România devine un loc de joacă pentru cultivatorii de organisme modificate genetic. Exemplu Austriei este poate cel mai relevant: acest stat a decis să îşi protejeze cetăţenii de efectele organismelor modificate genetic prin interzicerea categorică a cultivării lor. Decizia a fost luată în lipsa unor dovezi ferme şi acceptate de către autorităţi, dar considerând valide îndoielile lansate de către cercetători.

Nicio autoritate nu şi-a asumat, în mod categoric, rezultatele unor studii referitoare la impactul asupra sănătăţii umane a consumului de organisme modificate genetic, planând îndoiala asupra acestui subiect. Ne întrebăm dacă oficialii Ministerului Agriculturii şi Ministerului Mediului îşi asumă riscurile de sănătate şi de mediu pentru generaţiile actuale şi viitoare de români. Şi iată câteva din efectele consumului de organisme modificate genetic: pot afecta rinichii şi ficatul,conform nenumăratelor studii de laborator; conferă rezistenţă la antibiotice,făcând mult mai dificil în acest fel orice proces de vindecare prin medicaţia cu antibiotice; determină creşterea incidenţei alergiilor printre consumatori,în condiţiile în care gradul crescut de poluare a dus deja la o creştere alarmantă a numărului de persoane alergice, în special copiii; pot produce creşterea în greutate pentru femei; ridică riscul de pierdere a sarcinii etc.

Mai mult decât atât, specialiştii în nutriţie avertizează asupra faptului că adevăratele efecte ale consumului de organisme modificate genetic încă nu au "explodat", acestea fiind introduse în consum relativ de curând (10 ani), atacul asupra corpului uman putând fi cu adevărat evaluat pe parcursul unei generaţii.

La toate acestea se adaugă şi efectele ireversibile asupra mediului înconjurător prin atacul asupra altor specii şi contaminarea culturilor ecologice. Lipsa de protecţie a culturilor agricole ecologice şi tradiţionale în România ar putea duce la închiderea unor mari pieţe europene de desfacere pentru producătorii români, generând astfel serioase pierderi financiare.

Ca om politic, interesat de sănătatea populaţiei şi protejarea mediului înconjurător, avertizez că actuala politică a guvernanţilor români riscă să pună în pericol nu numai agricultura şi mediul din ţara noastră, dar, ceea ce este foarte grav, va transforma cetăţenii români în cobai pentru companiile producătoare de organisme modificate genetic. Prin permiterea consumului şi cultivării de OMG, autorităţile actuale sacrifică sănătatea cetăţenilor români şi de aceea ne întrebăm, fără a dori să fim retorici: unde este Ministerul Agriculturii când vine vorba despre apărarea intereselor agronomice ale României? Unde este Ministerul Sănătăţii când trebuie protejată sănătatea publică? Unde este Ministerul Mediului când este în cauză prezervarea biodiversităţii României?

Aşteptăm cu toţii aceste răspunsuri.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Soporan, din partea Grupului parlamentar al independenţilor.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş dori să prezint declaraţia politică "Economia de piaţă şi locurile de muncă, între performanţa economică şi performanţa socială"

Ce lipseşte României pentru a putea depăşi situaţia de criză? În primul rând, puterea de a recunoaşte adevărurile, în al doilea rând capacitatea de a renunţa la populism, în al treilea rând capacitatea de a gândi simplu şi cu eficienţă stările care sunt legate de mecanismele economiei de piaţă.

Fără a continua cu enumerarea lipsurilor, aş insista pe nevoia majoră pe care o are în momentul de faţă România, aceea de a genera, în afara bătăliilor doctrinare, o economie capabilă de a crea locuri de muncă valoroase pentru români, pentru tinerii absolvenţi şi pentru cei care au deja douăzeci sau treizeci de ani de muncă activă, pentru a fi capabili să facă faţă competitivităţii, inovării şi dezvoltării durabile, toate acestea având drept bază mecanismele de piaţă şi globalizarea. Tocmai prezenţa acestei economii ar face posibilă restructurarea sistemului administrativ şi ar uşura substanţial presiunea la care este supus statul, aflat, din păcate, în situaţia emblematică nefavorabilă în care doar 24 de români sunt salariaţi dintr-o sută, în timp ce media europeană de situează la 40 de salariaţi dintr-o sută.

Pentru că situaţia dificilă în care ne găsim este rezultatul deteriorării în timp a capacităţii productive, a slabei dezvoltări a spiritului antreprenorial şi a dificultăţii de a găsi sau de a căuta o piaţă pentru produsele şi serviciile societăţii noastre, consider că este momentul fundamentării demersurile noastre pornind de la bază, adică de la piaţă, de la economie înspre locurile de muncă, dezvoltând puterea susţinerii activităţilor generate de stat la nivelul serviciilor publice. Prin urmare, rolul economiei este vital, locurile de muncă şi valoarea acestora se pot realiza dacă economia este capabilă să ocupe piaţa de care are nevoie în context naţional şi european. Din aceste motiv, la întâlnirea avută cu reprezentanţii de frunte ai mişcării sindicale am făcut propunerea ca la licitaţiile organizate de instituţiile statului şi de autorităţile locale să se introducă, pe lângă ceilalţi indicatori stabiliţi în cadrul legislaţiei, şi indicatorul de performanţă socială al societăţii şi indicatorul de implicare a societăţii comerciale în viaţa comunităţilor.

Consider că în cadrul indicatorului de performanţă socială ar trebui cuprinse valoarea realizată la nivelul retribuţiilor, nivelul condiţiilor de muncă, nivelul programelor de formare şi perfecţionare a personalului, corelaţia existentă între profilul personalului, profilul societăţii şi profilul lucrărilor care trebuie angajate, gradul de ocupare al portofoliului de lucrări şi capacitatea de realizare a acestora şi nivelul programelor sociale realizate în cadrul societăţii participante la licitaţie.

Consider că în această manieră ar putea fi împăcate cele două tendinţe doctrinare antagoniste, de primordialitate a capitalului sau a resursei umane, şi ar putea fi realizat un element al interesului naţional, acela de a constitui o economie performantă, capabilă să rezolve şi problematica locurilor de muncă, a valorii acestora, şi a resurselor de funcţionare a statului şi a serviciilor publice.

Criza poate deveni pentru unii suportul unei explicaţii uşoare în cazul lipsei unei viziuni de dezvoltare a României şi, ca întotdeauna, în această situaţie este mult mai uşor să dai vina pe ceva sau pe cineva decât să faci o analiză serioasă, în care şi tu să te consideri parte. Spun acest lucru deoarece dezvoltarea economică a Clujului interbelic se poate constitui într-un exemplu prin modul în care, cu inteligenţă, cu dăruire şi cu acţiuni în interesul naţional a fost valorificată situaţia de criză economică de la nivel european, în situaţia specifică căderii imperiilor din acea vreme, situaţie în care s-au construit societăţi economice care-şi propuneau cucerirea pieţei lăsate libere cu tehnologiile achiziţionate la preţuri reduse de pe o piaţă slăbită şi dezorganizată. Prin urmare, istoria demonstrează că există posibilitatea de a folosi criza pentru a pune bazele dezvoltării.

Acestea sunt argumentele pentru care consider că este necesar să corelăm criza cu piaţa şi cu soluţiile de relansare a economiei şi a locurilor de muncă, prin crearea unor mecanisme de stimulare a performanţei economice şi sociale. Pornind de la această justificare, propun colegilor parlamentari, sindicatelor şi patronatului o dezbatere asupra modului în care introducerea indicatorului de performanţă socială ar putea relansa rezolvările economice şi sociale de care avem nevoie, în condiţiile specifice economiei de piaţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Constatăm că nu mai avem deputaţi care doresc să-şi susţină de la tribuna Camerei declaraţiile politice.

Deci, eu o să-mi permit să dau citire celor care le-au depus în scris.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, deputaţii: Maria Ardelean, Maria Stavrositu, Marius Rogin, Ghiţă Cornel, Botiş Ioan, Strugariu Stelică, Militaru Sever, Popescu Cosmin, Chircu Doiniţa, Dugulescu Marius, Petru Călian, Holdiş Ioan, Postolachi Florin, Iorguş Zanfir, Boiangiu Victor, Ciobanu Gheorghe, Avram Marian, Leşe Doru, Burlacu Cristian, Ionescu George, Roman Gheorghe, Chirilă Constantin, Boldea Mihai, Bărbulescu Daniel, Buda Daniel şi Cărare Viorel.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, deputaţii: Ioan Stan, Vasile Gliga, Adrian Mocanu, Ion Călin, Emil Radu Moldovan, Florin Pâslaru, Vasile Popeangă, Ion Dumitru, Dorel Covaci, Neculai Răţoi, Zgonea Valeriu Ştefan, Rizea Cristian, Mitrea Manuela, Surupăceanu Mugurel, Bogdan Ciucă, Marian Ghiveciu şi Mircea Duşa.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, deputaţii: Horea Uioreanu, Cristian Buican, Dan Motreanu, Virgil Pop, George Dumitrică, Florin Ţurcanu, Nini Săpunaru, Titi Holban, Bogdan Ţîmpău, Nicolae Jolţa şi Radu Stroe.

Din partea Grupului parlamentar al independenţilor: Cătălin Cherecheş şi Tudor Ciuhodaru.

din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, deputaţii: Mircea Grosaru, Miron Ignat şi Nicolae Păun.

Constatăm că au dat citire declaraţiilor politice 11 parlamentari, iar 60 din cei înscrişi le-au depus în scris.

Cu acestea, stimaţi colegi, declar închisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Ne revedem la ora 12,30, la şedinţa de vot final.

Vă mulţumesc.

O zi frumoasă!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Daniel Buda:

"Antonescu, reîncarnarea odioasă a lui Adrian Năstase"

Viaţa parlamentară cunoaşte, în general, două tipuri de opoziţie: opoziţia care refuză puterii orice act de colaborare politică, indiferent de miza acestei colaborări, - aşa-numita opoziţie distructivă - şi opoziţia care cenzurează politica puterii, dar colaborează cu aceasta în problemele de interes naţional - sau aşa-numita opoziţie constructivă. România are, în prezent, o opoziţie călare pe jumătate de putere - prin preşedinţia Senatului - şi pe jumătate pe poziţii de adversitate, dar care, din punct de vedere al atitudinii faţă de interesele majore ale ţării, este una distructivă.

Mai nou, prin programul noului preşedinte ales al PNL s-a identificat o nouă strategie de opoziţie, nu faţă de actul de guvernare, nu faţă de măsurile luate, ci pentru desfiinţarea Partidului Democrat Liberal. Se pare că esenţa programului politic al noului preşedinte este nu preocuparea normală a unui partid de opoziţie de a corecta actul de guvernare prin acţiuni politice concrete, ci acela, în încercarea disperată de a aduna puncte electorale, de a desfiinţa un partid politic. Aşa cum cronicarul deplângea filosofic soarta omului, "ca fiind sub vremi, iară nu vremile sub om", după experienţa celor aproape şase ani petrecuţi pe băncile Parlamentului, sunt pe cale să actualizez cuvintele cronicarului, spunând că astăzi politicianul se află sub vremile în care trăim.

Recentele afirmaţii ale nou-alesului preşedinte al PNL privind realizarea supremului ţel de "desfiinţare a Partidului Democrat Liberal" nu pot decât să mă facă să înţeleg de ce astăzi, în România, politicianul este una dintre cele mai blamate "specii sociale", iar profesia de politician nu figurează în nomenclatorul colectiv la loc de cinste. Ca tânăr politician, unul dintre crezurile mele în această profesie a fost şi va rămâne acela că cea mai importantă calitate a celui care face politică este credibilitatea. Desigur, nu este singura, şi mă gândesc la pregătirea şi realizările profesionale.

Însă, unul dintre principalele partide de opoziţie, prin liderul lui, să îşi stabilească un obiectiv principal prin desfiinţarea unui partid politic şi nu atingerea unor performanţe electorale sau consolidarea propriului partid, mă fac să cred că nu trăim în România anilor 2010, ci suntem cu cel puţin 200 de ani în urmă, unde lupta pentru câştigarea supremaţiei intelectuale şi sociale era conturată prin numărul de decapitări sau distrugerea adversarilor.

Este greu de crezut că România democrată cunoaşte actualmente asemenea veritabili lideri ai opoziţiei cu atâta experienţă politică care nu le permite mai mult decât câştig prin desfiinţare. Probabil că arma realizărilor personale şi profesionale nu este alta decât aceea prin care se urmăreşte eliminarea adversarului politic. În aceste condiţii, oricât profesionalism ai avea şi oricât de bine ţi-ai folosi cunoştinţele, oricât de meşteşugit ai folosi cuvintele, oricât de charismatic ai fi, dacă nu eşti credibil şi nu pui în practică propriile teorii, tot ceea ce spui, indiferent cât de bine sau frumos spui, este foarte greu să fi luat în seamă. Tocmai datorită lipsei de viziune, de expertiză, de management sau leadership a unora, aş putea spune că, atunci când obsesiile politice primează înaintea principiilor de drept şi a fairplay-ului, unii oameni politici devin nişte locuitori ai unui turn de fildeş rupt de realitate.

Am convingerea că strategia unui partid de dreapta este mult mai complexă şi elaborată, în concordanţă cu principiile şi valorile democratice, în interesul cetăţeanului şi în consonanţă cu dorinţele membrilor acestui partid, motiv pentru care vasta experienţă democratică a Partidului Naţional Liberal îi va trezi din nou la realitate pe cei care încă mai au bun simţ şi onoare în acest partid. Sper că abuzurile şi mentalitatea antidemocratică a preşedintelui PNL, urmaş în tipul de gândire al lui Adrian Năstase, adept al desfiinţării PD acum câţiva ani, vor fi sancţionate de oamenii politici serioşi din formaţiunea liberală, adepţi ai democraţiei autentice.

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"La aniversare..."

Aş vrea să vă vorbesc în calitate de slujitor al şcolii despre reputata şcoală a Sucevei, perimetru al afirmării valorilor şi simbol perpetuu de rezistenţă culturală şi al învăţământului de calitate, intitulându-mi declaraţia politică "La aniversare..."

La 150 de ani de fericită şi împlinită fiinţare, adică tot atâţia ani câţi, tot în acest an, îşi sărbătoreşte şi mult prestigioasa Universitate "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, cea dintâi universitate a ţării, Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Suceava îşi pregăteşte deja, pentru toamna anului curent, rotunda aniversare.

Despre acest adevărat focar de cultură şi învăţătură din partea de nord a ţării, Eminescu însuşi avea să spună la timpul său: "Personalul didactic din Suceava este foarte bun, căci toţi profesorii sunt ieşiţi de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe din Viena şi sunt români.....; liceul din Suceava ar fi menit să devină foarte bun, dacă nu cel mai bun, institut secundar românesc."

Locuitorii Cetăţii de Scaun a Sucevei sunt deja copleşiţi de măreţia momentului aniversar şi vă rog să-mi permiteţi să exprim cu deferenţă, în numele lor, respectul deplin faţă de calitatea şi faima învăţământului realizat la Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" de-a lungul celor 150 de ani de existenţă neîntreruptă. De aceea, v-aş reţine atenţia - şi vă mulţumesc - cu invocarea succintă a câtorva repere din strălucitul său curriculum.

La 4 septembrie 1860, rezultat al eforturilor asidue şi al solicitărilor românilor bucovineni de a avea şcoli în limba romană, s-a inaugurat la Suceava, prin Ordinul nr. 14805 al Ministerului Învăţământului din Austria, Gimnaziul Superior Greco-oriental, prima şi singura şcoală românească secundară din această parte a ţării până la Marea Unire. Iniţial s-a predat în limba germană, în limba română doar religia ortodoxă şi obiectul limba română. Cu o istorie încărcată de greutăţi şi piedici în realizarea menirii sale, gimnaziul superior sucevean s-a impus prin rolul deosebit pe care l-a jucat în menţinerea şi dezvoltarea în conştiinţa elevilor şi a populaţiei româneşti a cultului pentru limba şi istoria naţională.

În timpul războiului de independenţă de la 1877, numeroşi elevi de la gimnaziul sucevean au trecut clandestin graniţa, înrolându-se în armata română. Fostul elev al gimnaziului, Ciprian Poumbescu, la acea dată preşedinte al Asociaţiei studenţeşti "Arboroasa", se situa în fruntea mişcării de libertate şi unitate a românilor din Bucovina.

În anii primului război mondial, profesorii şi elevii liceului s-au alăturat ca voluntari armatei române, contribuind prin propria lor luptă şi jertfă la înfăptuirea Unirii Bucovinei cu România.

La 2 ianuarie 1919, vechiul Gimnaziu Superior Greco-oriental devine Liceul "Ştefan cel Mare" din Suceava. Pe 12 octombrie 1935, la jubileul de 75 de ani, liceul este onorat cu prezenţa Regelui Carol al II-lea, a Principelui Moştenitor Mihai, a Principelui Nicolai, a membrilor Guvernului Gheorghe Tătărăscu.

După cel de-al doilea război mondial, în general cu aceiaşi profesori din perioada interbelică, liceul devine o adevărată baricadă, rezistând şablonizării şi ideologizării învăţământului. În anul centenarului, 1960, activităţile au fost mai mult decât modeste, importantul eveniment fiind marcat de acordarea de ordine şi medalii ale muncii pentru zece profesori ai Şcolii Medii "Ştefan cel Mare".

Voi reaminti în mare treacăt că pe băncile acestei înalte şcoli au învăţat personalităţi eminente, precum: folcloristul şi membru al Academiei Române Simion Florea Marian, compozitorul Ciprian Porumbescu, criticul literar Dimitrie Păcurariu, scriitorul Mircea Radu Iacoban, academicianul Cristofor Simionescu, profesor doctor docent Nicanor Mânecan, scriitorul şi profesorul Norman Manea, recentul candidat al Premiului Nobel. Un număr impresionant de absolvenţi ai liceului, care în perioada 1972-2007 au înregistrat 20 de medalii la olimpiadele internaţionale de fizică, matematică, informatică, chimie şi biologie, au devenit cadre didactice universitare şi oameni de ştiinţă cu cariere profesionale cu totul remarcabile în ţară şi străinătate.

La manifestările prilejuite de aniversarea a 150 de ani a Colegiului Naţional "Ştefan cel Mare", în octombrie 2010, întreaga suflare a şcolii îşi aşteaptă înalţii oaspeţi, printre care şi personalităţi de seamă ale politicii româneşti. Acum se speră, printre altele, că momentul jubiliar va facilita demersurile în vederea terminării lucrărilor la sala de sport, obiectiv început şi, din păcate, rămas la stadiul de "groapă şi fundaţie".

Credem că după o sută cincizeci de ani de ilustră activitate întru strălucirea tradiţiei învăţământului românesc, şcoala noastră merită să aibă şi o sală de sport modernă.

Vă aşteptăm la aniversare.

Domnul Mihail Boldea:

"Autonomia universitară trebuie respectată"

Autonomia universitară, întemeiată pe prevederile Constituţiei şi ale legilor învăţământului, precum şi pe reglementări proprii, se manifestă prin libertatea de decizie a universităţii faţă de organismele statale sau politice, în probleme care privesc structura instituţiei, conceperea şi desfăşurarea activităţii de învăţământ, de cercetare, administrativă, financiară, precum şi raporturile ei cu instituţii similare din ţară şi din străinătate. Prin aceste cuvinte se defineşte în actul de căpătâi al universităţilor "Carta", autonomia universitară.

Constat însă acum cu regret că aceste principii seculare ale universităţilor, instituţii de învăţământ superior cu tradiţie în educaţia şi pregătirea tinerilor pentru viaţă, nu mai sunt respectate în România anului 2010. Prin alineatul (b) al art.39 din Legea învăţământului nr.84/2005, cu toate modificările şi completările ulterioare, se stipulează că "organele alese, cu excepţia rectorului, se confirmă de către senatul universitar. Rectorul se alege de către senat şi se confirmă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului. O persoană nu poate ocupa funcţia de decan sau de rector mai mult de două mandate succesive complete. Rectorul poate fi revocat din funcţie de către senatul universitar, prin aceeaşi procedură folosită la numire." deci, practic se instituie un drept de veto al ministrului asupra deciziilor senatului universitar, lăsând posibilitatea legală miniştrilor de a abuza de puterea pixului.

Istoria recentă ne arată cel puţin două cazuri în care doi miniştri, de culoare politică diferită, interpretează după propria voinţă acest articol şi abuzează de puterea conferită prin lege. Cazurile Lizuca Mihuţ-Cristian Adomniţei la Arad şi Doru Tompea-Ecaterina Andronescu la Iaşi pun în evidenţă tocmai deficienţele acestui articol legislativ.

Pentru a evita astfel de situaţii şi a respecta litera legii, fără posibilitatea unor interpretări ambigue, am iniţiat zilele trecute o propunere legislativă menită tocmai a întări şi statua drepturile senatului universitar în raporturile cu ministerul educaţiei. Astfel, prin acest proiect legislativ, fără a modifica esenţa legii, doresc crearea unui cadru legislativ care să permită respectarea de către autorităţile statului a autonomiei universitare.

Sper ca în spiritul dreptăţii şi, de ce nu, al bunului-simţ, să mă sprijiniţi în acest proiect, pentru că dreptul universităţilor de a-şi alege conducerea este statutar şi nu are coloratură politică.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Neimpozitarea veniturilor persoanelor cu handicap"

În calitate de cetăţeni cu drepturi depline, persoanele cu handicap beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi restul populaţiei. Au dreptul la demnitate, la tratament egal, la o viaţă autonomă şi la o participare deplină în cadrul societăţii. Rolul şi menirea noastră, a parlamentarilor, este şi aceea de a le crea un cadru menit să le permită tuturor persoanelor cu handicap să se bucure de toate aceste drepturi. Mai mult decât atât, este absolut necesar să le obţinem facilităţi în ceea ce priveşte neimpozitarea veniturilor, pentru a avea posibilitatea de a-şi controla viaţa de zi cu zi, la fel ca şi celelalte categorii ale populaţiei.

Rata de ocupare a persoanelor cu handicap este foarte scăzută, comparativ cu celelalte categorii ale populaţiei active. Consider că este necesar să le acordăm mai mult sprijin, atât pentru integrarea sau reintegrarea pe piaţa muncii, dar şi pentru a avea un trai decent. Astfel, propun ca veniturile salariale şi pensiile persoanelor cu handicap să nu fie impozitate. de asemenea, propun să nu impozităm nici veniturile obţinute suplimentar de o persoană cu handicap, venituri provenite din alte servicii. Astfel, vom asigura reducerea la minimum a efectelor economice şi sociale ale handicapurilor şi inegalităţile legate de sănătate. Handicapul este o problemă care trebuie abordată în contextul drepturilor omului şi care, prin urmare, nu poate face obiectul liberului arbitru.

Carta europeană a drepturilor fundamentale recunoaşte dreptul persoanelor cu handicap "de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială şi profesională, precum şi participarea la viaţa comunităţii". În acest context trebuie să luăm în considerare tot ceea ce le-ar putea influenţa şi asigura o viaţă autonomă: educaţia, serviciile de asistenţă socială, măsuri de protecţie socială, fiscală, de integrare profesională, precum şi asigurarea unor venituri decente.

Domnul Cristian Buican:

"Disponibilizarea a 10.000 de angajaţi ai CFR"

am venit în faţa dumneavoastră pentru a vă vorbi despre un fenomen nociv societăţii româneşti, care este în acelaşi timp program de guvernare al Guvernului Boc şi politică de stat: disponibilizările. Este clar că sistemul de transport din România şi implicit şi sistemul de căi ferate are nevoie urgentă de o reformă adevărată, reformă ce va trebui să aibă ca finalitate rentabilitatea sistemului de căi ferate şi de transport feroviar, dar şi transformarea CFR Marfă şi Călători în companii profitabile pentru statul român. Indiferent de afilierea ideologică şi doctrinară a celor aflaţi în fruntea Ministerului Transporturilor şi de interesele de moment ale unui guvern sau altul, niciun stat democratic din această lume nu are un sistem feroviar mai prost ca al nostru. Trenuri întârziate, infrastructură proastă şi expirată, viteză mică de deplasare a trenurilor, servicii necompetitive sunt doar câteva din problemele acestui sistem de transport. Asistăm astăzi la un fenomen specific ţărilor foste comuniste, care îşi transformă cele mai importante şi profitabile companii de stat în adevărate găuri negre ale bugetului de stat. Nu este normal ca din cauza incompetenţei actului de management de la cel mai înalt nivel să avem unul din cele mai proaste sisteme de transport feroviar din Europa.

Mai mult, reforma prost înţeleasă, aşa cum înţelege ministrul Radu Berceanu să o implementeze, reprezintă o altă problemă care nu face altceva decât să afunde acest sistem mai mult în incompetenţă şi management slab. Nu este normal ca prin reformă să se înţeleagă automat disponibilizări. Nu este neapărat profitabil ca dând oamenii afară să rentabilizezi un sistem care acuză o lipsă de personal, cu atât mai mult cu cât necesităţile şi problemele sistemului de transport feroviar nu ţin de slaba calificare a personalului sau de obezitatea resurselor umane din interior. Adevărata reformă nu se face în orb, aşa cum o fac actualii guvernanţi, ci în urma unor studii de impact şi de aflare a necesităţilor acelui sistem. Or, în acest caz al disponibilizării a 10.000 de angajaţi de la CFR, este vorba doar despre o măsură disperată a unui ministru incompetent. Nu am venit astăzi aici să îl critic pe domnul Radu Berceanu, însă înainte de a lua această decizie de a da oamenii afară, decizie care poate afecta şi mai mult acest sistem, doresc şi eu să aflu, în baza căror calcule de rentabilitate a ajuns el la concluzia că disponibilizând aceşti 10.000 de oameni, CFR va deveni profitabilă?

În urma discuţiilor pe care le-am purtat, atât cu angajaţi ai acestui sistem, cât şi cu foşti miniştri ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii am ajuns la concluzia că măsura disponibilizării a 10.000 de angajaţi ai CFR este una hei-rupistă, pompieristică, care nu va îmbunătăţi cu nimic calitatea serviciilor oferite de CFR. Afirm acest lucru cu toată responsabilitatea şi vă reamintesc că cel mai important aspect al unei reforme bine făcute este îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite. Or, această măsură nu se încadrează în îndeplinirea acestui obiectiv esenţial atunci când vine vorba de reforme şi de înfăptuirea lor. Principalele probleme ale CFR nu ţin neapărat de personal, ci de starea jalnică a infrastructurii, iar dacă dorim să facem reformă, de aici trebuie să începem. În democraţiile consolidate din lume, un ministru al transporturilor îşi dă demisia dacă un tren are întârzieri cauzate de sistemul pe care el îl conduce. La noi, dacă un tren nu are întârziere înseamnă că ceva este în neregulă şi trebuie să mai dăm ceva oameni afară, dar nu din conducere, ci din muncitori.

Mai mult, măsura ministrului Berceanu de a disponibiliza 10.000 de angajaţi ai CFR este una cu atât mai proastă cu cât nu face altceva decât să mute cheltuielile aferente acestor salarii de la Ministerul Transporturilor la Ministerul Muncii, precum şi să micşoreze, chiar dacă nu semnificativ, veniturile la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale. Astfel, se poate observa prin acest exemplu atât lipsa de colaborare şi comunicare dintre membrii Guvernului Boc, cât şi gândirea închistată şi îngustă a ministrului Radu Berceanu care nu înţelege că disponibilizarea acestor oameni va face mai mult rău decât bine.

Vă solicit pe această cale să avem o poziţie fermă şi dură faţă de comportamentul ministrului Radu Berceanu, care, prin intermediul acestei măsuri, ne demonstrează încă o dată că pentru dânsul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu este altceva decât un fel de feudă personală în care el face ce vrea, mai ceva ca un baron local.

Domnul Cristian Buican:

"Lansarea Platformei Liberale pentru România"

întrucât societatea românească trăieşte de peste un an o criză profundă nu numai în domeniul economic, ci şi în plan social şi ideologic, am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă împărtăşi câteva din gândurile mele cu privire la criza economică şi la posibilităţile pe care le avem să ieşim din ea şi să oferim cetăţenilor un trai mai bun.

Nu vom putea niciodată să răspundem la întrebări de natură identitară, nu vom putea niciodată să avem o dezbatere reală asupra modelului de societate pe care ne-o dorim, atâta timp cât singura noastră grijă este aceea a zilei de mâine. În timp ce în alte ţări dezbaterea publică se concentrează pe subiecte despre care în România nu se vorbeşte, cum ar fi protecţia mediului, drepturile animalelor etc., noi nu suntem în stare să luăm nicio măsură economică care să vină în sprijinul cetăţenilor acestei ţări.

În fiecare zi, în fiecare lună, vedem cum şomajul creşte, încasările bugetare scad, veniturile populaţiei scad, iar preţurile cresc necontrolat. Toate acestea nu fac altceva decât să mărească clivajele din societate, să nemulţumească şi mai mult toate categoriile de cetăţeni şi să ducă România pe un drum asemănător cu cel al Greciei, care, după cum probabil bine ştiţi, se află într-o situaţie disperată. Incompetenţa Guvernului Boc nu are limite, iar asta se poate simţi în fiecare secundă a acestei guvernări.

Mă întâlnesc săptămânal cu cetăţenii judeţului Vâlcea, fie că sunt ei profesori, oameni de afaceri, agricultori, doctori sau simpli muncitori, şi observ cum viaţa lor se înrăutăţeşte din cauza incompetenţei, a lipsei de viziune şi a populismului acestui Guvern. Era oarecum de aşteptat ca acest partid născut din fraze populiste, intitulat formal PD-L, să nu poată guverna eficient această ţară, să dea de dimineaţă o măsură economică pe care apoi să o abroge mai pe seară sau să nu poată rezolva vreuna din problemele reale ale cetăţenilor. Pentru o guvernare stabilă, coerentă, care să răspundă adevăratelor nevoi din societate, e nevoie de viziune, de ideologie, de strategie, de planuri şi politici publice bine puse la punct, integrate într-un program de guvernare. Acest lucru nu numai că îi lipseşte acestui guvern, dar partidul care guvernează astăzi România nu are ideologie, nu are viziune şi nici nu poate concepe măsurile necesare pentru ieşirea din criză.

Acestea fiind spuse despre incompetenţa guvernului şi despre situaţia disperată în care ne aflăm, aş dori să vă atrag atenţia asupra unui lucru petrecut în acest weekend, care are rolul de a remedia aceste acţiuni ale guvernului, criticate mai înainte şi pe care nici mass-media şi nici opinia publică nu le-a tratat la adevărata lor valoare.

Chiar dacă marea dezbatere din acest weekend de la Congresul Partidului Naţional Liberal s-a învârtit în jurul modificărilor statutare şi modului de alegere a conducerii partidului din care fac parte, în cadrul acestui Congres s-a lansat unul dintre cele mai importante documente din ultimii ani din România. Este vorba de "Platforma Liberală pentru România", un proiect destinat consultării publice care include viziunea Partidului Naţional Liberal asupra societăţii româneşti, măsurile şi politicile prin care societatea românească se poate însănătoşi atât din punct de vedere economic, cât şi social. Acest document cuprinde 14 puncte de interes, în funcţie de domeniile de activitate şi arată, pe fiecare domeniu de activitate în parte, slăbiciunile sistemului, respectiv nevoile sale, precum şi mijloacele prin care aceste greşeli se pot remedia. Mai mult, pentru fiecare domeniu în parte există măsuri concrete care trebuie luate imediat, pentru a reuşi eficientizarea acelui sistem. Cu toate că acest proiect destinat exclusiv dezbaterii şi consultării publice poate fi îmbunătăţit, cred cu tărie că cea mai mare parte dintre măsurile menţionate în acest document trebuie sa fie aplicate imediat. Mai mult, acest document trebuie popularizat şi supus unei dezbateri publice adevărate, care să aibă rolul de a transforma acest document într-un adevărat program de guvernare al PNL şi care să răspundă nevoilor societăţii în care trăim. Nu am niciun dubiu în ceea ce priveşte faptul că această platformă liberală este mult mai bună decât programul de guvernare al PD-L, acel document realizat de partidul de guvernământ la numirea în funcţie şi care, după câte se pare, a fost uitat în vreun sertar de la palatul Victoria sau din Modrogan.

Îi invit pe această cale pe colegii de la PD-L să îmi ceară acest program intitulat "Platforma Liberală pentru România" şi să citească primele două puncte, cele referitoare la fiscalitate şi buget, respectiv la economie şi mediul de afaceri. Îi asigur că dacă vor lua măsurile ce se regăsesc acolo, cele referitoare la reducerea taxelor şi impozitelor, la reducerea şi simplificarea circuitului fiscal, la măsurile de încurajare a plăţii voluntare anticipate a taxelor şi impozitelor şi politicile referitoare la încurajarea susţinută a mediului de afaceri şi crearea de noi locuri de muncă, nu vor mai avea nevoie de un plan anticriză propriu, la care oricum nu se pricep, şi nici de alte subterfugii sau de alte împrumuturi de la mai ştiu eu ce alte instituţii financiare internaţionale.

Aşa că, dragi colegi de la PD-L, vă aştept să vă dau acest program prin care vă garantez că se poate scoate ţara din criză. Dacă însă nu aveţi curajul să faceţi acest lucru şi implicit să recunoaşteţi că noi, cei de la PNL, suntem cei care putem scoate România din criză, vă invit respectuos să vă daţi demisia şi să lăsaţi pe altcineva care e capabil să guverneze ţara.

Domnul Cristian Buican:

"Administraţiile locale din judeţul Vâlcea se află în situaţii disperate"

am venit în faţa dumneavoastră pentru a vă împărtăşi câteva din nemulţumirile mele cu privire la slaba gestionare a resurselor statului de către actualii guvernanţi, la împărţirea fondurilor de la bugetul de stat pe criterii politice şi la lipsa de viziune şi idei în modul în care este guvernată această ţară.

Vă voi prezenta în continuare situaţia dezastruoasă în care se găsesc administraţiile publice locale din judeţul Vâlcea, în special în localităţile conduse de edili aflaţi în partidele din opoziţie, cu privire la restanţele financiare la salariile din aparatul propriu, la ajutoarele pentru handicapaţi şi la ajutoarele sociale, restanţe calculate până la data de 31 decembrie 2009, reamintindu-vă în acelaşi timp că în acest calcul nu intră sumele restante la diferiţi furnizori şi nici sumele restante la constructorii care au efectuat lucrări de investiţii pe teritoriul localităţilor din judeţ.

Situaţia finală privind plăţile restante la data de 31 decembrie 2009 ale primăriilor din Vâlcea se prezintă astfel: restanţe la salariile din aparatul propriu - 2.070.000 lei, restanţe ajutoare sociale - 2.352.000 lei, restanţe drepturi persoane cu handicap grav - 2.707.000 lei, cumulând un total de aproximativ 7.129.000 lei. Vă anunţ că până în acest moment nici din partea Consiliului Judeţean şi nici din partea Guvernului nu s-a luat nicio măsură pentru a remedia acest deficit.

În aceste condiţii, dacă şi în acest an se va continua cu distribuirea fondurilor publice pe criterii politice, restanţele financiare de la sfârşitul anului 2010 vor fi mai mari decât dublul acestei sume, în condiţiile în care bugetele majorităţii administraţiilor publice locale din judeţ pe anul 2010 sunt mai mici, comparativ cu cele din 2009. Drept urmare, mai multe primării vor fi nevoite să îşi închidă porţile, iar aceste restanţe se vor mări exponenţial şi vor crea premisele falimentării administraţiilor publice locale.

Al doilea caz pe care doresc să vi-l prezint se referă la planurile de viitor, un viitor pe termen scurt şi mediu pe care primăriile şi edilii lor le pot face, în legătură cu accesarea fondurilor europene.

Din cauza bugetelor de austeritate pe care majoritatea primăriilor le-au avut în 2009 şi le-au primit pentru anul în curs, edilii localităţilor din judeţul Vâlcea se văd nevoiţi să îşi stopeze atât investiţiile aflate în derulare, cât şi posibilele planuri de viitor. Din discuţiile pe care le-am purtat cu edili de toate coloraturile politice am observat că una din preocupările lor se referă la asigurarea cofinanţărilor pentru accesarea proiectelor europene, principala lor posibilitate de modernizare a localităţilor pe care le conduc.

În condiţiile în care bugetul Consiliului Judeţean nu poate asigura aceste nevoi ale edililor, mă văd nevoit să vin în faţa dumneavoastră pentru a vă cere sprijinul, aceasta deoarece noi, ca parlamentari, trebuie să atragem atenţia acestui Guvern asupra problemelor comunităţilor pe care le reprezentăm şi să ajutăm la dezvoltarea infrastructurii acestor comunităţi care ne-au votat şi ne-au trimis în Parlamentul României, prin metodele instituţionale care ne stau la dispoziţie. După cum probabil bine ştiţi, asigurarea cofinanţărilor pentru accesarea fondurilor europene, precum şi întocmirea studiilor de fezabilitate în vederea aceloraşi proiecte sunt etape vitale în procesul de accesare a fondurilor europene.

Pe parcursul acestei săptămâni am depus atât la Ministerul Administraţiei şi Internelor, cât şi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului o serie de interpelări cu privire la aceste subiecte prezentate mai devreme, însă instinctul îmi spune că acestea nu vor avea un niciun rezultat şi niciun răspuns din partea celor doi miniştri. Astfel, am venit în faţa dumneavoastră pentru a vă solicita să luăm atitudine asupra problemelor cu care se confruntă administraţiile publice locale şi să punem pe masa guvernului şi aceste două probleme prezentate astăzi, deoarece ele influenţează atât cetăţenii localităţilor respective, cât şi dezvoltarea infrastructurii din aceste localităţi. Noi nu numai că trebuie să atragem atenţia Guvernului, dar trebuie să o facem foarte repede, pentru că, altfel, consecinţele pot fi foarte grave: în primul caz, restanţele acumulate pot deveni aşa de mari încât primăriile respective să îşi închidă porţile, iar în cel de-al doilea, cel legat de accesarea fondurilor europene, dacă nu ne grăbim, ne putem trezi că nu o să mai avem ce fonduri să accesăm de la Uniunea Europeană.

Demersul pe care doresc să îl realizăm împreună, indiferent de coloratura dumneavoastră politică, este în interesul cetăţenilor şi poate aduce un plus de credibilitate instituţiei din care noi toţi facem parte. Mai mult, acesta nu se adresează unui partid sau altuia, unei categorii sau alteia de cetăţeni, ci tuturor locuitorilor unităţilor administrativ-teritoriale care nu pot susţine un astfel de efort bugetar.

Domnul Cristian-Ion Burlacu:

Doresc să salut iniţiativa Guvernului României de a aloca, prin hotărârea luată în şedinţa sa din 3 martie a.c., suma de 1 milion de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, Institutului de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino.

Aceste fonduri, fiind destinate achiziţionării de echipamente şi utilaje, astfel încât linia de producţie de vaccin pandemic şi contra TBC să poată fi repornită, în condiţii care să facă posibilă emiterea autorizaţiei necesare funcţionării, sunt, cu siguranţă, corect direcţionate. Institutul de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino este unicul producător de vaccinuri din România şi, din această perspectivă, poate şi trebuie să fie considerat de importanţă strategică.

Felicit, de asemenea, şi Ministerul Sănătăţii pentru decizia de a monitoriza îndeaproape îndeplinirea planului de acţiuni asumat de către institut şi consider ca fiind cel puţin oportună extinderea perioadei şi domeniului de monitorizare asupra stării de sănătate a nou-născuţilor, pentru imunizarea cărora au fost utilizate doze de vaccin produse de Institutul Cantacuzino, al căror termen de valabilitate a fost prelungit.

Doamna Carmen Ileana Moldovan:

"La reprezentarea femeilor în Parlament, suntem la egalitate cu ţările arabe!"

Ieri s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Femeii. Permiteţi-mi să folosesc acest prilej pentru a vă expune câteva date oficiale privind reprezentarea femeilor în parlamente la nivel global, date furnizate de Uniunea Interparlamentară şi valabile pentru 31 decembrie 2009.

La nivel global, valoarea medie a ponderii femeilor în parlamentele naţionale cifrează 18,8%. Altfel spus, în lume, din fiecare eşantion de 100 parlamentari, aproape 19 sunt femei. Defalcat pe macroregiuni, ponderea femeilor în legislativele naţionale ia următoarele valori: statele scandinave: 42%, maximum la nivel global; cele două Americi: 22%; zona OSCE: 21,4%; Asia: 18,5%; Africa sub-sahariană: 18,7%; zona Asia-Pacific: 15,3%; în sfârşit, în statele arabe doar 9,5% dintre parlamentari sunt femei - valoarea minimă între toate macroregiunile recenzate.

În acest context, ponderea femeilor în totalul populaţiei României este, conform statisticilor oficiale, de 51,3%. În schimb, ponderea femeilor în legislativul nostru atinge doar 9,7%, adică un minimum la nivel european şi practic la egalitate cu lumea arabă, ba chiar mai puţin decât în Maroc, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, Siria sau Irak! În ansamblul celor două Camere, din totalul de 471 parlamentari, doar 46 sunt femei. Iar structurat după grupurile parlamentare, ponderea femeilor ia valoarea maximă de 12% în grupurile PSD+PC (cu 17 femei din 141 parlamentari), respectiv valoarea minimă în grupurile independenţilor, cu nicio femeie între 29 parlamentari. În rest, ponderea cifrează 10,3% la PD-L (cu 18 femei din 174 parlamentari), 8,9% la PNL (7 din 78), 6,5% la UDMR (2 din 31), iar din cei 18 deputaţi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, doar 2 sunt femei.

Într-o perspectivă mai cuprinzătoare, conform statisticilor Parlamentului European, procentul de femei în parlamentele naţionale ale statelor membre UE a crescut de peste două ori în ultimii 15 ani, de la 16% în 1997 la 31% în legislatura actuală, peste acel prag de 30% considerat necesar pentru exercitarea unei influenţe autentice în politică. Iar în Parlamentul European, procentul de femei atinge în prezent 35%. În România, în schimb, procentul femeilor în Parlament a înregistrat o evoluţie inversă, scăzând de la 10,66% în perioada 2000-2004 la 9,76% în legislatura actuală.

Fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher afirma în urmă cu peste 20 de ani: "Dacă vrei ca un lucru să fie auzit, vorbeşte cu un bărbat; dacă vrei ca un lucru să fie făcut, vorbeşte cu o femeie". Când într-un stat membru UE, ponderea femeilor în parlamentul naţional este de peste cinci ori mai mică decât în totalul populaţiei şi respectiv de peste nouă ori mai mică decât cea a bărbaţilor şi când această subreprezentare gravă se regăseşte în toate partidele, poate că ceva nu e în regulă cu chiar mecanismele de selecţie şi promovare în politica românească, cea în care mojicia, bădărănia, mitocănia ar putea explica în bună măsură imaginea deplorabilă a politicienilor în ochii românilor.

Domnul Constantin Chirilă:

"Ideile noi pot fi promovate de politicieni"

Partidul Democrat Liberal şi-a înscris printre priorităţile sale slujirea cauzei agriculturii şi a satului românesc.

Ca orice politician am aşteptat de la formaţiunea politică PD-L o dezvoltare într-o asemenea manieră încât aceasta să poată accede la putere, acest lucru întâmplându-se. Nu e niciun secret că politica nu se poate face cu alt scop decât acesta de a ajunge la putere, pentru a se putea pune, din această ipostază, în slujba cetăţeanului.

Evident că înainte de a mă hotărî să intru în politică, în calitate de simplu cetăţean m-am întrebat care este relaţia între cetăţean şi putere şi care ar trebui să fie ea. Întrebarea s-a datorat constatării că, ajunşi la putere, cei mai mulţi dintre politicieni uită că au fost cetăţeni. Pus nu o dată în postura ingrată de simplu cetăţean am ajuns la concluzia neechivocă în ceea ce mă priveşte, că politica ar trebui făcută nu numai pentru avantajele politicienilor şi mai ales pentru cele ale cetăţenilor.

Politicianul ar trebui să crească, atât în ceea ce priveşte forţa economică, dar şi a prestigiului său politic, împreună cu votantul, avându-l mereu în vedere pe acesta. O asemenea idee m-a călăuzit. Un politician are datoria şi poate să determine, găsind audienţă pentru ideile sale constructive, evoluţii pozitive în plan economic, social, pentru întreaga viaţă a societăţii.

Consider necesar ca implicarea politicianului să conducă implicit la dezvoltarea şi asigurarea unei vieţi demne pentru fiecare cetăţean şi, în ansamblu, a naţiunii, la întărirea statului şi dezvoltarea ţării.

Pentru domeniile agriculturii, ţelul suprem ce trebuie stabilit este cel al "durabilităţii economice agrare". Dezvoltarea durabilă în agricultură presupune abandonarea lipsei de performanţă. Sunt pregătite programe şi proiecte economice pentru o strategie a dezvoltării economice şi sociale. Banii trebuie investiţi ca să aducă venituri, să aducă profituri. Aşa ceva nu se poate face decât cu specialişti de clasă.

Pe plan politic, suntem adepţii unor colaborări pozitive cu alte formaţiuni, dar în primul rând cu societatea civilă. Suntem conştienţi că nu poate exista democraţie fără libertate şi că este o mare eroare să înlocuieşti economicul cu politicul.

Economicul are nevoie de o decizie politică pertinentă la momentul oportun.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Despăgubirea deponenţilor la CEC"

Legea nr.146/2007 reglementează despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni CEC-SA în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia.

Din păcate, aceste prevederi au omis persoanele care, având posibilităţi materiale mai limitate, au depus sume mai mici la CEC, sume pe care le-au transferat la Banca Română pentru Dezvoltare, în vederea achiziţionării unui autoturism din producţia internă. Acest transfer nu a afectat ordinea înscrierii la întreprinderea de distribuţie.

Mutarea banilor de la CEC la BRD s-a făcut având în vedere faptul că, la data respectivă, BRD era singura unitate din ţară care acorda credit pentru achiziţionarea unui autoturism.

Este necesară eliminarea discriminării pentru persoanele care şi-au transferat sumele de bani la BRD, considerând că este de datoria statului român să acorde drepturile tuturor persoanelor prejudiciate în acest caz, cu atât mai mult cu cât aceste persoane figurează şi Statutul Asociaţiei Păgubiţilor de Autoturisme din România.

Această reparaţie s-ar putea face prin modificarea Legii nr.146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni CEC - SA în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia.

În acest sens, am adresat mai multe întrebări şi interpelări Ministerului Finanţelor Publice pentru reglementarea situaţiei, dar de fiecare dată răspunsul a fost evaziv şi insuficient argumentat, fără nicio speranţă pentru deponenţii de bună-credinţă, care de ani şi ani îşi aşteaptă drepturile ce li se cuvin.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Medicamente gratuite pentru pensionari"

Reducerea sărăciei şi a marginalizării sociale şi îmbunătăţirea standardului de viaţă pentru persoanele vârstnice reprezintă obiective strategice în demersul Guvernului privind îmbunătăţirea actualului sistem de protecţie socială din România.

Creşterea constantă a preţurilor la alimente, creşterea costurilor la utilităţi (energie electrică, gaze, energia termică etc.) sunt probleme la care pensionarii cu greu mai fac faţă, un procent important al acestora trăind la limita sărăciei. Drama lor este cu atât mai mare cu cât la această vârstă o bună parte din banii de pensie se duce pe medicamente. Este evident că pentru traiul de zi cu zi nu le mai rămân suficienţi bani.

Aşa cum se precizează şi în articolul din Constituţie, menţionat mai sus, statul român are obligaţia să intervină cu măsuri de protecţie socială. Este nevoie să se modifice art. 48 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul implementării unui program prin care să se asigure gratuitatea medicamentelor pentru pensionari. Această măsură este necesară pentru îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea speranţei de viaţă, având în vedere creşterea vertiginoasă, în ultimul deceniu, a mortalităţii, precum şi asigurarea continuităţii şi a calităţii serviciilor medicale acordate pensionarilor. Pentru implementarea unui astfel de program se pot utiliza sume de la trezoreria statului, din sumele acumulate din procesul de privatizare.

În Constituţia României, la art. 47 se menţionează că:

"(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii."

În virtutea acestor prevederi din legea fundamentală a statului român, autorităţile sunt obligate să asigure condiţiile unui trai decent pentru toate categoriile de populaţie, în special a celor defavorizate, categorie în care se încadrează şi pensionarii.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Pledoarie pentru tinerii instituţionalizaţi"

O mare parte dintre tinerii din instituţii de plasament care au împlinit 18 ani şi-au finalizat studiile şi ar trebui să se angajeze, dar refuză sau unii dintre ei nu au contactat niciodată un angajator. Aproape 1.800 de copii aflaţi în grija statului au împlinit 18 ani sau şi-au finalizat studiile în anul şcolar anterior, majoritatea ca absolvenţi ai învăţământului de masă, adică liceu, şcoli profesionale sau postliceale. Dintre aceştia, 291 nu au contactat sau au refuzat să contacteze vreun angajator sau instituţie în vederea angajării. Însă, în jur de 500 şi-au găsit anul trecut un loc de muncă, iar alţi 500 care au doar studii medii intenţionează să le continue. Integrarea profesională este foarte importantă pentru tânărul care aspiră la autonomie şi independenţă socială. Din păcate, ei nu au pregătirea necesară pentru a face faţă cerinţelor profesionale actuale - limbi străine, informatică, abilităţi de comunicare etc. Dificultăţile de a găsi şi păstra un loc de muncă sunt generate şi de faptul că nu au o locuinţă. În aceste condiţii, tânărul se vede aruncat într-un cerc vicios din care nu poate ieşi decât cu sprijinul şi implicarea celorlalţi. Pendulând între aceste puncte ale dilemei, de cele mai multe ori renunţă, abandonându-se hazardului şi indiferenţei. După încheierea pregătirii profesionale, integrarea profesională a tinerilor cu familie poate fi facilitată chiar de familia extinsă, de sistemul de relaţii de rudenie, pe când tinerii orfani sau abandonaţi ar putea fi sprijiniţi prin implicarea agenţilor economici şi prin intervenţia comunităţii (biserică, autorităţi, organizaţii, voluntari).

Conform legislaţiei în vigoare, odată cu terminarea instruirii şcolare şi profesionale, tinerii ocrotiţi în centrele de plasament sunt nevoiţi să părăsească instituţia şi să-şi găsească singuri propriul drum în viaţă. Din păcate, ei nu sunt pregătiţi pentru a face acest pas către independenţă.

În contextul actual, datorită situaţiilor socio-economice ale familiei şi a modului de organizare a sistemului de protecţie socială, dezideratul integrării este foarte dificil. Din momentul în care a părăsit instituţia, tânărul conştientizează dificultăţile de integrare în grupuri, organizaţii sau colectivităţi formate din persoane cu familie. Inhibiţia în faţa unor acţiuni sau decizii majore care îi vor influenţa cursul vieţii îşi află originea în faptul că instituţia decidea pentru individ, îi propunea scopuri, iar acesta le executa.

În acest context, trebuie completat cadrul legislativ specific şi identificate soluţii, prin elaborarea unor programe şi strategii de incluziune socială şi profesională, care să vină în sprijinul şi în susţinerea acestor tineri.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Bolnavii de leucemie"

O soluţie pentru ca mai mulţi români care suferă de leucemie să fie trataţi ar fi dotarea şi finanţarea centrelor deja existente în România. Cei care au puterea de decizie sunt însă indiferenţi. O bună parte din tratamentele pentru care românii merg acum în străinătate, iar statul le plăteşte, ar putea fi făcute cu succes în ţară, la costuri mult mai mici. Un exemplu relevant este situaţia bolnavilor depistaţi cu leucemie care au nevoie de transplant. Statisticile arată că circa 40% dintre cei care cer ajutor pentru a fi trataţi în străinătate suferă de leucemie.

Experţi români în hematologie consideră că multe persoane cu boli grave ale sângelui ar avea acces la transplantul de măduvă în România dacă ar fi posibilă finanţarea unui număr dublu de proceduri. La nivel naţional, Ministerul Sănătăţii a stabilit finanţarea unui număr fix de transplanturi:100 de autotransplanturi şi 30 de allotransplanturi (cu măduva prelevată de la donatori înrudiţi). Această limitare neortodoxă îi supune unui stres în plus pe bolnavi şi pe familiile lor, care fac eforturi supraomeneşti să obţină banii sau aprobarea dosarelor pentru transplant în centrele din străinătate.

De asemenea, şi medicii se simt constrânşi profesional de lipsa banilor. În România, un autotransplant este decontat cu 25.000 de euro (doar recoltarea celulelor şi administrarea grefei), respectiv cu 45.000 de euro pentru un allotransplant. În schimb, în străinătate costul este de aproximativ 120.000 de euro, dar în aceşti bani intră absolut toate cheltuielile: plata medicului, condiţii de spitalizare etc.

Pe de o parte, Ministerul Sănătăţii nu investeşte în dezvoltarea centrelor româneşti de transplant, fapt care ar putea duce la salvarea multor vieţi înscrise pe listele de aşteptare. Lipsa funcţionării registrului naţional al donatorilor de celule stem hematopoetice micşorează considerabil şansele de supravieţuire ale persoanelor fără donator înrudit. Aceşti bolnavi sunt trimişi în străinătate tocmai pentru că la noi nu funcţionează registrul naţional. Banii plătiţi de Ministerul Sănătăţii pentru tratamentul în străinătate ar putea fi investiţi în centrele din România.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Necesitatea informaţiilor medicale în utilizarea cardului naţional de asigurat"

Completarea informaţiilor minime care vor putea fi accesate de pe cardul naţional cu istoricul afecţiunilor, precum şi procedurile, investigaţiile, intervenţiile medicale aplicate, va fi benefică în accesarea facilă şi rapidă a istoricului medical. Antecedente eredocolaterale, antecedente personale fiziologice şi patologice, precum şi investigaţiile, intervenţiile medicale/chirurgicale, tratamente aplicate, durata spitalizării, rigurozitatea respectării indicaţiilor medicale, chiar şi atunci când nu se pot obţine date de la pacienţi sau aparţinători, asigurând astfel rapiditatea actului medical, în urgenţă, precum şi o judicioasă utilizare a resurselor umane şi materiale, permiţând totodată evitarea plimbării pacientului între unităţile sanitare. Existenţa datelor medicale pe cardul naţional de asigurat, în condiţii de confidenţialitate, va apropia sistemul medical românesc de secolul în care trăim.

De aceea am iniţiat un demers de modificare şi completare a legii nr.95/2006 ce vizează accesarea rapidă a informaţiilor privind istoricul medical al pacientului prin utilizarea cardului naţional de asigurat.

Sper ca acest proiect legislativ să fie susţinut şi de dumneavoastră.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Centrul Regional de Urgenţe în Copou"

Ministrul secretar de stat şi două directoare din Ministerul Sănătăţii au vizitat Spitalul de Urgenţe din Copou, alături de directorul DSP, managerul spitalului de urgenţe. Le-am arătat condiţiile de front în care se desfăşoară de peste 16 ani activitatea medicală a primului spital de urgenţe din Iaşi. Cei din minister au vizitat baraca de tablă a unităţii de primire urgenţe în care doar anul trecut au fost trataţi peste 30.000 de pacienţi din întreaga Moldovă, şi în care sunt primite şi stabilizate toate urgenţele medico-chirugicale şi traumatologia. Au văzut eforturile ieşenilor de a vira cei 2% din impozit, concretizate în aparatura din UPU, şi au aflat că această unitate cheie nu a primit nimic de-a lungul timpului de la minister. Au aflat despre eforturile celor din UPU de a asigura condiţii cât mai bune de tratament a celor primiţi aici, deşi din când în când se trezesc cu tavanul peste ei. Au refăcut traseul prin curte şi prin frig al stopurilor resuscitate pe culoarul îngust spre terapie intensivă. Au urcat pe scări spre sălile de operaţii şi au văzut tărgile cărate de personal în absenţa unui lift. Au vizitat clinicile de profil unic în Modova - chirurgia reconstructivă, arsurile, toxicologia, chirurgia de urgenţă şi traumatologia ce-şi desfăşoară activitatea într-un spital vechi de 123 de ani. Au remarcat devotamentul personalului, singurul care menţine suflul în astfel de condiţii ce ţin parcă de alt secol. Au văzut aparatul de radiologie cu cel mai intens regim de exploatare din Moldova. Şi au promis că în acest an fenomenul "Lăzărescu" va dispărea prin inaugurarea noului Spital de Urgenţe din Copou cu Centrul Regional de Traumă. Cei de la Urgenţe aşteaptă, iar în acest timp, pacienţii sunt plimbaţi între spitale. În şedinţa de guvern din 17 martie de la Iaşi va fi legiferată existenţa Centrului Regional de Urgenţe în spitalul din Copou. Pentru sănătatea ieşenilor şi sănătatea Moldovei.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"De 8 martie"

"O femeie este o mască a lui Dumnezeu." "Femeia este muzică rătăcită în carne."

Dincolo de citate trebuie să ne aducem aminte că Adunarea Generală a ONU a fixat data de 8 martie ziua internaţională a femeii, în 1977, şi că 1975 a fost declarat drept Anul Internaţional al Femeilor, iar Deceniul ONU pentru condiţia femeii a fost 1976 - 1985.

Nu putem uita situaţia tragică a româncelor atunci când, potrivit studiului Eurostat publicat de CE cu ocazia zilei de 8 martie, vedem că cele care ne sunt aproape în fiecare zi sunt pe penultimul loc în UE la speranţa de viaţă la naştere. Aceasta este situaţia la douăzeci de ani de la revoluţie, iar peste douăzeci de ani situaţia e sumbră pentru că în 2030 româncele vor avea cea mai mică speranţă de viaţă din Uniunea Europeană.

Aproape că nici nu mai miră acest lucru. Atunci când vedem sărăcia, violenţa, înstrăinarea încununate-n spinii de pe fruntea multor femei din România. Şi să nu uităm că de multe ori aceste lucruri se datorează celor de lângă ele.

Niciun bărbat nu reuşeşte fără o femeie pricepută în spatele lui. Fie soţie, fie mamă; dacă sunt ambele, el este binecuvântat cu adevărat.

Şi pentru că "politica este o femeie" ea ar trebui să aducă soluţiile la acea mare întrebare la care nici Sigmund Freud nu a avut răspuns.

Domnul Cornel Ghiţă:

"Protecţia copilului al cărui părinte este iresponsabil - măsuri ferme într-o nouă lege"

Declaraţia mea de astăzi se referă la copiii care sunt neglijaţi de părinţi pentru a pleca la muncă în străinătate. În prezent, din ce în ce mai mulţi părinţi care au venituri reduse pleacă în străinătate pentru un trai mai bun, lăsând copiii pe care îi au în grija bunicilor sau a unei mătuşi.

Aceşti copii suferă diferite schimbări, începând cu cele psihoafective şi ajungând la schimbări de comportament. Astfel, în România s-a încurajat indirect infracţionalitatea juvenilă, abandonul şcolar, consumul de droguri şi alcool, întrucât aceşti copii caută refugiu emoţional mai ales în aceste direcţii.

Mai mult decât atât, ei rămân fără un sprijin legal în cazurile în care au nevoie, spre exemplu, de consultaţii medicale specializate care se pot face numai cu acordul părintelui sau a tutorelui. Au existat multe cazuri în care părinţii plecaţi în străinătate au trimis procuri legalizate prin care dau dreptul bunicilor sau persoanei în îngrijirea căreia a rămas copilul, să poată să-şi dea acordul pentru diferite intervenţii chirurgicale, fără ca ei (părinţii) să cunoască situaţia reală a propriului copil şi să poată lua decizii în cunoştinţă de cauză.

Aceşti copii sunt lipsiţi de o protecţie socială specială. Deşi avem o lege privind protecţia copilului, respectiv Legea nr.272/2004, aceasta prezintă numai un cadru general. Pentru a proteja aceşti copii avem nevoie de o lege specială, iar acest lucru a fost iniţiat de colegii PD-L din Senat, ce au propus o astfel de iniţiativă.

Consider că propunerea legislativă privind protecţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi temporar în străinătate este binevenită, iar membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, înainte de a se uita cărui partid politic aparţin, ar trebui mai întâi să se gândească la copii. Această propunere urmăreşte o mai mare responsabilizare a autorităţilor locale, a persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială din localităţile unde se află aceşti copii. De asemenea, se stabilesc şi obligaţii clare, sub sancţionarea corespunzătoare în caz de nerespectare, menite să asigure o protecţie efectivă a acelor copii ce sunt neglijaţi de proprii părinţi. Consider că pentru aceşti părinţi iresponsabili nicio sancţiune nu este suficient de dură, iar noua lege trebuie să fie fermă pentru a compensa inconştienţa şi imaturitatea acestor aşa-zişi părinţi.

această propunere legislativă trebuie să fie susţinută de toţi şi cu toţii trebuie să facem un efort pentru promovarea şi informarea oamenilor cu privire la existenţa unor astfel de măsuri. Trebuie să protejăm copiii, să luăm măsuri ferme în acest sens şi să creăm baza legală pentru a-i putea sancţiona pe cei care nu-şi fac treaba - de a promova drepturile copilului conferite prin Convenţia ONU.

Domnul Dorel Covaci:

"Să aducem omagiu femeii, azi, mâine şi în fiecare zi!"

Martie este luna închinată femeii şi renaşterii ciclice a naturii. Nu întâmplător, femeia şi renaşterea sunt asociate şi celebrate împreună. Femeia este nucleul creaţiei, miezul sufletului nostru, centrul şi liantul familiei. Ea este mama, iubita, soţia, fiica, prietena, zeiţa, muza noastră. Suntem atraşi în jurul ei ca nişte sateliţi. Ea este raţiunea existenţei noastre, cel mai bun şi mai frumos lucru care ni se întâmplă. Îi închinăm succesele, îi punem la picioare trofee, îi venerăm perfecţiunea şi dedicarea. Vrem să fim măreţi pentru ea, să o facem mândră şi să-i câştigăm priviri admirative. Tânjim după ea, trăim pentru ea, luptăm pentru ea. Ea singură ne poate schimba şi o face aşa cum numai ea o ştie, cu blândeţe şi graţie, pe nesimţite. Învăţăm atâtea lucruri de la ele, femeile: că parfumul X este în trend, cum să potrivim culoarea cravatei la o cămaşă, că fructele se mănâncă între mese. Ce bărbat ar putea distinge singur între albastru prună, azuriu sau turcoaz dacă nu ne-ar lumina ea, femeia din viaţa noastră?

Avem nevoie de confirmare din partea ei mereu. Dacă ea ne spune că e bine, atunci sigur aşa este. Cel mai greu e să o impresionăm în fiecare zi. Noroc că femeile sunt atât de îngăduitoare cu noi şi lasă să pară că suntem la înălţime de fiecare dată.

Se spune că, întotdeauna, în spatele unui bărbat puternic stă o femeie inteligentă, şi aşa şi este. Cu îngăduinţă şi suport ne ajută să fim mai prudenţi şi ponderaţi, în situaţii de risc şi incertitudine, mai pasionali şi entuziaşti când trebuie să fim convingători şi să păşim înainte. În degringolada în care trăim, ele sunt cele care ne aduc cu picioarele pe pământ mereu şi care veghează la echilibrul nostru interior şi la cel al familiei, nepermiţând ca stresul şi grijile să erodeze pacea şi armonia din casă. Trăiesc mai intens şi mai profund decât noi sentimentele, se exteriorizează mai uşor, ştiu ce e dragostea, cum se dăruieşte şi cum se primeşte. Intervenţiile lor sunt mai intuitive, mai psihologice şi, în concluzie, mai eficace.

Ce am putea face în plus pentru femeile din vieţile noastre? Să nu lăsăm nicio lacrimă să le umbrească genele. Să încercăm să le aducem în fiecare zi primăvara - anotimpul lor în suflet.

Pătrunşi de grijile de zi cu zi petrecem mult prea puţin timp în compania lor, iar acele clipe poate nu au calitatea maximă de fiecare dată, neputându-ne elibera de stresul cotidian. Trebuie să le câştigăm încrederea, să le arătăm mereu cât sunt de iubite şi preţuite, şi se vor deschide ca nişte flori, radiind de fericire.

Fără femeia din viaţa noastră am fi incompleţi, jumătăţi de întreg mutilate, lipsite de sensul vieţii. Ele ştiu cel mai bine să ne alinte copilaşii care plâng, să pregătească "ceva bun" din nimic, să aducă primăvara cu un zâmbet.

O femeie poate fi orice îşi doreşte. De la profesiuni tradiţional legate de latura feminină, la profesiuni care credeam, cu vanitate, că sunt doar apanajul bărbaţilor: pilot de curse, aviator, cosmonaut, luptător pe front. Cu resurse numai de ele ştiute, suplinesc aşa-zisa lipsă a forţei fizice, se descurcă de minune şi se mulează pe orice profil cerut.

Ambiţioasă, dinamică, o femeie poate fi şi bărbat când circumstanţele o cer, dar pentru un bărbat întotdeauna e mai greu să suplinească lipsa ei şi să-i preia atribuţiile.

Visăm cu ochii deschişi la voi în fiecare zi: la mama care ne adormea cu un cântec de demult şi ne săruta pe creştet cu duioşie, la soţia care ne priveşte cu dragoste şi îngăduinţă, la fiicele care ne fac atât de mândrii şi extra-protectivi, mai tot timpul.

Spunând femeie, spui mamă, familie, datorie, sacrificii, uneori teamă, responsabilitate. Femeile au câştigat pariul cu prejudecăţile. Nu sunt fragile, ci stă în puterea lor să fie stăpâne pe propriul destin. Pot reuşi prin muncă, inteligenţă şi prin forţele proprii să fie sus, acolo unde merită.

Ziua internaţională a femeii pune, în fiecare an, accentul pe una dintre cele mai flagrante inegalităţi din vremurile noastre: prea puţine femei se află la putere, fie că este vorba despre politică sau despre mediul de afaceri. În pofida progreselor recente, femeile rămân minoritare în sferele înalte ale puterii. În Europa, ele reprezintă mai puţin de un sfert din numărul parlamentarilor şi ocupă sub o treime din posturile de conducere din întreprinderi. În Parlamentul României sunt reprezentate cu un procent de doar 10%; 46 din 471 parlamentari sunt doamne, dintre care 8 din 137 senatori şi 38 din 334 deputaţi. Pe de altă parte, femeile din România câştigă cu 10% mai puţin decât bărbaţii, pentru acelaşi job, având aceleaşi studii şi nivel de experienţă. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană promovează, în mod activ, egalitatea dintre femei şi bărbaţi, prin acţiuni menite să asigure egalitatea de şanse şi să combată orice discriminare bazată pe sex, la nivel salarial sau de accedere la poziţii.

A investi în femei înseamnă a investi în familii, comunităţi şi popoare. Când femeile au acces la resurse, le folosesc pentru educaţia şi sănătatea copiilor lor, creând generaţii mai competitive, mai rezistente şi mai flexibile la greutăţi şi schimbări.

De 8 martie vă urez să fiţi atât de frumoase, deosebite, fericite şi înconjurate de cei dragi, încât să aveţi zâmbetul pe buze până la următoarea zi a femeii!

La mulţi ani, femeilor din România şi de pretutindeni!

Domnul Daniel-Ionuţ Bărbulescu:

"Excelenţa dumneavoastră, domnule Ponta, promotorul unei noi generaţii politice"

Această declaraţie politică, dincolo de a fi una de informare către dumneavoastră, poate fi considerată un mesaj disperat din partea unor oameni care, ani de-a rândul au avut de suferit dintr-un singur motiv: nu au fost membri PSD. Vorbim aici de primari, viceprimari şi zeci de mii de oameni din comunele şi oraşele care nu au votat PSD. Mii de oameni care se confruntă cu o situaţie disperată doar pentru că o instituţie aservită unui partid politic, şi vorbim aici despre Consiliul Judeţean Olt, i-a omis pur şi simplu de la repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din t.v.a. pentru drumurile judeţene şi comunale şi pentru echilibrarea bugetelor locale pe 2010.

În şedinţa Consiliului Judeţean Olt din 24 februarie 2010, în dispreţul consilierilor judeţeni ai PD-L, ai primarilor PD-L şi al sutelor de cetăţeni adunaţi în sala în care a avut loc şedinţa, cele 15.972.000 lei pentru drumuri şi 14.931.000 lei pentru repartizarea sumelor defalcate din t.v.a. au luat, în cea mai mare parte, drumul comunelor şi oraşelor cu primari PSD. Vorbim aici de discrepanţe incredibile raportate la mărimea comunelor, la numărul de locuitori, la tot ceea ce ar fi trebuit să conteze în repartizarea acestor sume.

Astfel, în timp ce municipiul reşedinţă de judeţ, Slatina, primeşte pentru cei 90.000 de locuitori, de la Consiliul Judeţean Olt 109.000 lei, oraşul Piatra Olt, cu 5.000 de locuitori, primeşte 382.000 lei. Şi tot Slatina primeşte mai puţin decât orice oraş din judeţ, indiferent de mărime şi de nevoi. Slatina şi Caracalul, cele 2 municipii din Olt, primesc aşadar pentru echilibrarea bugetelor 2,1 miliarde, în timp ce restul oraşelor, conduse de primari PSD şi PNL, au primit 13,5 miliarde lei. Situaţia s-a repetat şi mai dramatic când s-a pus problema comunelor conduse de primari PD-L. În timp ce comunele conduse de primari PSD şi PN-L se lăfăie în sume care ajung, aşa cum este cazul comunei Oboga, la 218.000 lei, comunele PD-L au primit sume derizorii, exemplul cel mai elocvent fiind comunele Coloneşti şi Cungrea care au primit suma de 5000 lei. Şi situaţia s-a repetat când au fost repartizate sumele pentru drumurile judeţene şi comunale. Aceleaşi diferenţe de-a dreptul nesimţite, o adevărată bătaie de joc la adresa primarilor PD-L.

Situaţia de aici este însă clară. Cele peste 159 de miliarde de lei vor fi direcţionate către firmele de casă ale Consiliului Judeţean Olt. Vorbim aici despre firme precum SCADT, condusă de Senatorul Ion Toma, vicepreşedinte al PSD, General Construct, societate condusă de consilierul judeţean Pavel Belinski, şi nu în ultimul rând T-DANCOR, firma fraţilor Dan şi Cornel Ciocan, societate care a perfectat deja contracte de peste 10 milioane euro cu Consiliul Judeţean pentru repararea drumurilor judeţene.

Dincolo de frustrarea şi neputinţa celor care au avut curajul să nu voteze PSD, e timpul ca această bătaie de joc să se încheie. E timpul ca împărţirea banului public pe criterii politice, practicate acum şi din totdeauna de PSD, să se încheie. Şi comunele şi oraşele conduse de primari PD-L trebuie să trăiască.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Trei proiecte de succes ale Guvernului"

Când se întâmplă ceva bine în România, evident că nu este o ştire de interes pentru populaţie. Atunci când un ministru pomeneşte despre eventualitatea impozitării unor venituri, despre posibilitatea scăderii pensiilor de lux şi despre renunţarea la unele sporuri pentru bugetari, se naşte o întreagă dezbatere publică din care cei aflaţi la putere nu pot să iasă niciodată bine. Nu rare au fost momentele în care am vrut să vorbesc despre lucrurile bune care se întâmplă în această ţară şi mi s-a spus că good news is no news.

Şi, totuşi, prin noianul de imprecaţii ale cruciaţilor din PSD şi PNL, proaspăt trecuţi şi triaţi de furcile caudine ale propriilor congrese, îndrăznesc să afirm că, în ultima perioadă, cel puţin trei dintre programele derulate de Guvernul condus de Emil Boc s-au bucurat de real succes sau oferă perspective noi.

Programul "Rabla" este un succes foarte mare, în orice caz mult mai consistent decât a fost el în primul an de la lansare, în perioada ministeriatului lui Călin Popescu-Tăriceanu. Faptul că apare nevoia suplimentării fondurilor este extrem de îmbucurătoare. 60.000 de "rable" înseamnă cel puţin 20.000 de maşini noi. Înseamnă un sprijin hotărâtor acordat acestei industrii puternic afectate în anul 2009. Se dovedeşte încă o dată că flexibilizarea condiţiilor de aplicare ale unui program guvernamental garantează un succes crescut. Tranzacţionarea voucher-elor şi simplificarea procesului birocratic au făcut diferenţa între un program pe hârtie şi un program de succes.

Programul "Prima Casă 2" este şi mai ambiţios decât primul şi încurajează construcţia de locuinţe. Dacă "Prima Casă 1" a avantajat mai mult pe cei care construiseră deja şi aveau locuinţe de vândut, "Prima Casă 2" atinge mult mai puternic sectorul de construcţii. practic se încurajează repornirea lucrului, fără a pune presiune pe preţul apartamentelor vechi. Creşterea plafonului pentru achiziţionarea unei locuinţe este un semnal clar că trebuie să ieşim dintr-o zonă de austeritate. Mai mult, ajută şi la stabilirea unui standard de costuri pentru dezvoltatorii imobiliari.

În sfârşit, unul dintre programele cele mai ambiţioase îi aparţine Ministerului Dezvoltării Regionale şi a Turismului. Prin introducerea locuinţelor ANL în programul "Prima Casă 2", se garantează un fond financiar suplimentar pentru noua construcţie de locuinţe în sistem de stat. Disponibilitatea ministrului Elena Udrea de a desfăşura construcţia de locuinţe ANL prin parteneriat public-privat asigură o transparenţă decizională şi o celeritate mai mare în ducerea la îndeplinire a proiectelor. E important de ştiut, pentru orice investitor, că în România se construieşte şi, mai mult decât atât, că, în România, statul îţi poate fi partener activ.

Închei pe acelaşi ton: este bine de ştiut că în România se mai întâmplă şi lucruri bune, că totuşi ne străduim să trecem mai uşor peste criză şi că, având puţin noroc, dar şi susţinere, vom ieşi la liman.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Cât de importantă e siguranţa seismică pentru noi?"

Asistăm cu toţii, cu foarte multă compasiune, la evenimentele seismice care au loc astăzi în lume, fără să ne punem prea multe întrebări despre cât de sigure mai sunt clădirile din România.

Autorităţile administraţiei publice locale trebuie să se concentreze prioritar asupra acestui aspect, prin implementarea de urgenţă a proiectelor de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Ştim cu toţii că sunt proiecte costisitoare, că bugetele sunt deficitare, că opoziţia din partea locatarilor este ridicată, dar urgenţa efectuării acestor lucrări nu mai impune amânare şi nici scuze.

În România, se vorbeşte de mai bine de zece ani despre clădiri cu "bulină", despre clădiri nesigure, se fac estimări de sute sau mii de victime în cazul unui seism, însă nu putem constata vreo acţiune evidentă în acest sens din partea administraţiilor locale.

Sunt deja foarte multe clădiri civile care au început să pună în pericol viaţa pietonilor din pricina tencuielilor faţadelor care dau primele semne ale deteriorării.

Pe de altă parte, nu numai construcţiile vechi trebuie să fie în vizorul autorităţilor, ci, chiar şi construcţiile noi, ce urmează a fi date în folosinţă în viitor. Creşterea preţurilor materialelor de construcţii, a costurilor cu forţa de muncă au determinat mulţi constructori să reducă din costurile construcţiilor pe seama calităţii sau standardelor de calitate a noilor construcţii.

Consider că se impune de urgenţă expertiza tuturor clădirilor din ţară, vechi sau noi, blocuri cu mai multe etaje sau simple construcţii monofamiliale, pentru a se putea acţiona de urgenţă la reabilitarea structurilor de rezistenţă ale acestora.

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Este Uniunea Europeană o mare familie?"

Dificultăţile bugetare cu care se confruntă în prezent Grecia şi lipsa de solidaritate a Uniunii Europene faţă de acest membru al UE nu pot să nu ne ducă cu gândul că, dorinţa lui Winston Churchill ca Europa să se comporte asemenea unei mari familii, nu s-a realizat.

Ştim cu toţii că, alături de ţările baltice, Grecia s-a confruntat în anul care a trecut cu un deficit bugetar excesiv de 12,7% din p.i.b., iar măsurile planului de austeritate au adus guvernul grec în faţa unor proteste de stradă fără precedent.

Mai grav, pentru Guvernul de la Atena, este faptul că peste o lună, o datorie de peste 20 de miliarde de euro ajunge la scadenţă, iar soluţiile de refinanţare par inexistente.

Stau şi mă întreb: unde este oare solidaritatea europeană în acest context? Oare ea poate fi caracterizată de sugestiile germane privind vânzarea insulelor greceşti în schimbul unui ajutor financiar? Eu acest lucru nu îl văd decât ca o ironie la adresa Atenei care se află pe marginea prăpastiei.

Aceste evenimente nu fac decât să mă ducă cu gândul la ce s-ar întâmpla dacă România întârzie la nesfârşit cu implementarea reformelor în domeniul cheltuielilor publice. Deja Fondul Monetar Internaţional a anunţat că a atins limitele liniilor de creditare. În contextul în care sprijinul european nu mai reprezintă nici măcar o soluţie ipotetică, trebuie să ne gândim că soluţia se află exclusiv numai la noi.

Aşadar, implementare de urgenţă a legii unitare a pensiilor care va diminua semnificativ deficitul bugetar, definitivarea în termenele legale ale negocierilor pe grila unică de salarizare, implementarea tuturor măsurilor de eficientizare a cheltuirii banilor publici nu mai suportă niciun fel de amânare.

Sunt conştient că opoziţia la reformă este extrem de mare şi în România, dar o situaţie nefundamentată pe principii pur economice, ca: productivitatea muncii, principiul contributivităţii, eficienţei şi eficacităţii cheltuielilor publice, ne poate conduce într-o situaţie comparabilă cu cea a Greciei de astăzi.

Domnul Mihai Cosmin Popescu:

"România - Cenuşăreasa Europei"

La începutul declaraţiei mele aş dori să parafrazez câteva dintre impresiile recente ale presei europene la adresa României şi românilor: "România este Cenuşăreasa Europei, dar o Cenuşăreasă leneşă şi psihopată, căreia nu-i place curăţenia, se zbate la limita sărăciei, dar se îmbulzeşte în mall-urile care se construiesc pe bandă rulantă, îi place să jefuiască, să violeze, să ucidă".

Toate aceste afirmaţii ale presei occidentale sunt rodul faptelor reprobabile comise de conaţionalii noştri atât în ţară, cât mai cu seamă în ţările europene care îi găzduiesc.

Incapacitatea organelor de poliţie şi judiciare locale de a sancţiona dur faptele unor cetăţeni cu statut de cetăţeni "europeni", completată de dezinteresul organelor de anchetă şi justiţie din România, au făcut din fenomenul infracţionalităţii transfrontaliere o adevărată virtute la români, şi nu un act puternic condamnabil.

Din nefericire, acest stigmat trebuie să fie suportat de toţi românii, de oameni valoroşi care muncesc cinstit în Europa, care produc valoare pentru ţările gazdă şi care sunt imediat catalogaţi prin prisma provenienţei lor naţionale.

Luptăm de mai mulţi ani, prin toate mijloacele, să promovăm o imagine favorabilă pentru România, pentru turismul românesc, pentru oportunităţile de afaceri din ţara noastră. Cât succes pot avea aceste acţiuni, atâta vreme cât eticheta de hoţi, criminali sau infractori ne-a fost pusă şi foarte puţine s-au făcut pentru înlăturarea ei?

Cred, cu toată convingerea, că lipsa de toleranţă faţă de criminalitatea de orice fel, pe care românii au dezvoltat-o atât în ţară cât şi în spaţiul Uniunii Europene este soluţia sigură în reabilitarea imaginii României.

Europa şi europenii vor trebui să asocieze România şi românii cu alte fenomene decât cele infracţionale, şi anume: cu aportul românilor la patrimoniul cultural european, la minţile luminate care contribuie la dezvoltarea economiilor europene, în prezent, la frumuseţile naturale ale spaţiului Carpato-Danubiano-Pontic, la frumuseţea tradiţiilor româneşti.

Domnul Radu Stroe:

«În cele din urmă am aflat: "Dumnezeu ne scoate din criză"»

Neîncrederea românilor în ceea ce priveşte eficienţa actualilor guvernanţi de a aplica măsuri corecte şi concrete anticriză - cu atât mai mult cu cât în luna ianuarie a.c. România a avut una dintre cele mai mari inflaţii din Uniunea Europeană - este alimentată şi de o declaraţie cu tentă "lirică" a consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu: "Dacă ne ajută Dumnezeu, anul acesta ieşim din recesiune. Dar şomajul va mai continua. Şi alte aspecte ale crizei. Guvernul este un factor; nicăieri în lume, pot să fie guvernele cele mai strălucite, nu pot să facă mare lucru. Întotdeauna avem nevoie de noroc în viaţă şi de Dumnezeu". Afirmaţia nu este originală, ci doar surprinzătoare pentru un finanţist, ea venind, de fapt, în siajul altei declaraţii a preşedintelui Traian Băsescu, din octombrie 2009: "Nici eu, nici Guvernul, nici Banca Naţională nu ne-am propus să scoatem ţara din criza economică, pentru că nu se poate acest lucru. Criza este globală şi România depinde de ceea ce se întâmplă la nivel global". Cu alte cuvinte, guvernul României, în frunte cu preşedintele ţării, s-a deresponsabilizat prin externalizare, dar acest lucru nu-l împiedică, totuşi, ca în numele aceleiaşi crize, să acţioneze poticnit, ilogic, fără nicio viziune sau coerenţă: continuă "Prima Casă 2", deşi programul iniţial a fost un fiasco, se impozitează pensiile şi salariile persoanelor cu handicap, se are în vedere reducerea până la desfiinţare a alocaţiilor copiilor ai căror părinţi încă mai muncesc etc.

În aceste condiţii, ministrul muncii, Mihai Şeitan, constată că nici 10% din persoanele recalificate pe banii statului nu au reuşit să-şi găsească un loc de muncă. În contextul în care "şcoala românească este ruptă de piaţa muncii, acelaşi ministru se întreabă retoric: Cât să tot recalificăm frizeri şi cofetari? Din păcate, nici el nu este original, Traian Băsescu luându-i cu mult înainte, mai precis în iunie 2009, când declara: "De tinichigii şi mecanici avem nevoie. Noi facem filosofi, şi ăia neintegrabili în câmpul muncii.". Vedeţi, domnule ministru, unde este greşeala? Frizerii şi cofetarii trebuie înlocuiţi cu tinichigii şi mecanicii. Oricum nu contează, căci preşedintele s-a corectat atunci, într-o discuţie de o sinceritate debordantă cu filosoful Gabriel Liiceanu, căruia îi mărturisea că, de fapt, a vrut să zică "Şcoala scoate tâmpiţi!". Riscantă şi neinspirată declaraţie.

Contrar părerii consilierului BNR şi a preşedintelui României, noi considerăm că toţi factorii decidenţi ai ţării au responsabilitatea de a atenua măcar şocul crizei, chiar dacă nu reuşesc să o combată eficient, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări europene.

Invocarea providenţei şi a norocului ca elemente intervenţioniste în finanţele şi economia României "întăreşte" până la anulare încrederea cetăţenilor în capacitatea decizională a actualilor guvernanţi.

Domnul Teodor Atanasiu:

"Preşedintele Băsescu ne anunţă că vom fi şi mai datori decât suntem în prezent, şi asta foarte curând"

După o lungă pauză în prime-time, preşedintele Băsescu revine în forţă, cu noutăţi şocante: "România ar putea fi nevoită să facă un nou împrumut în 2010"!

Despre aceste perspective neîmbucurătoare noi, liberalii, am tot vorbit, le-am intuit de multă vreme şi chiar semnalat de nenumărate ori, dar ni s-a spus doar că suntem cârcotaşi, că premierul Boc ştie ce face şi că lucrurile sunt roz, şi nu gri, cum le vedem noi. Dacă noi am fi fost cei daltonişti, acum economia României s-ar fi simţit pe plus măcar pentru pensionari, cât de puţin acolo, de pus ceva mai mult pe masă, sau pentru mediul privat, care se află aproape în comă, ori în investiţiile în infrastructură, inexistente de mai bine de un an, dar nu se vede nimic la orizont şi, mai ales, nu se face nimic concret.

Şi nu cred că acesta era vreun secret pentru nimeni, având în vedere faptul că guvernele domnului Boc nu au luat, până în prezent, nicio măsură care să ducă la spargerea cercului vicios în care se află economia românească, ba, dimpotrivă, a avut chiar grijă să adâncească şi mai tare criza prin decizii care au dus rapid la creşterea fulminantă a şomajului şi la proliferarea falimentului în masă, în zona privată.

Impozitele noi, peste impozitele vechi şi aşa foarte împovărătoare în vremuri tulburi din punct de vedere financiar, nu au adus banii scontaţi prin acest demers la vistieria bociană, ci au reuşit, în schimb, performanţa să sufoce întreprinzătorii privaţi în cel mai scurt timp.

Cheltuielile nemăsurate, şi multe dintre ele ilegale, făcute cu largheţe prin unele ministere gestionate de domnul Boc, dar preferenţiale domnului Băsescu, s-au tot petrecut de peste un an de guvernare portocalie!

Toate acestea le-am semnalat şi noi, le-a semnalat şi presa, dar preşedintele n-a văzut, n-a auzit şi chiar i-a premiat pe cei în cauză.

Ce ne spune acum domnul preşedinte Băsescu, este chiar hilar, dar, din păcate, nu ne putem permite nici măcar să facem haz de necaz de glumele proaste ale preşedintelui, pentru că este vorba aici de buzunarele din ce în ce mai subţiate ale românilor. Neavând argumente pertinente pentru situaţia gravă în care a ajuns economia românească, domnul Băsescu aruncă pisica în ograda guvernării liberale, pentru că lucrurile sunt chiar într-un punct critic şi domnul Boc se izbeşte deja de dificultatea de a mai face faţă plăţilor curente: «au fost câţiva ani de "lipsă de viziune", când s-a crezut că putem consuma mai mult decât producem, ceea ce ne-a adus astăzi în situaţia de a împrumuta bani pentru a asigura salarii, pensii, funcţionarea sistemului de sănătate şi aşa mai departe.»

Dar, domnule preşedinte, în România au fost aproape 10 ani de creştere economică, s-au făcut numeroase investiţii, s-au plătit datoriile sistemului de sănătate, s-au crescut decent pensiile şi salariile, oamenii au avut posibilitatea astfel să-şi îmbunătăţească vizibil nivelul de trai, şi, bineînţeles, mai erau multe de făcut, dar în tot acest timp nu PD-L a fost vioara întâi la guvernare.

De peste un an, de când i-aţi făcut solişti aproape în toate cele patru guverne bociene, liberal-democraţii dumneavoastră au avut posibilitatea să decidă tot. Deci nu este cazul să le mai plângeţi acum de milă, când se văd cu ochiul liber incompetenţa, diletantismul şi greşelile imense pe care le-au implantat cu bună ştiinţă în legislaţia asumată la fiecare pas.

Spuneţi-le românilor adevărul, domnule preşedinte, aţi semănat vânt în campanii, culegeţi furtună în viaţa de zi cu zi, aţi girat demagogia ieftină, aveţi parte acum de realitatea crudă. nu se construieşte nimic pe vorbe goale, doar că ai la îndemână pe cine să dai vina atunci când vine vremea decontului.

Domnul Ionuţ George Dumitrică:

"Guvernul Boc face promisiuni pline de optimism, dar la sertar ţine adevărul extrem de pesimist"

Aproape că ne-am obişnuit cu efervescenţa plină de optimism a domnului Boc la fiecare ieşire mediatică a sa. De fiecare dată când apare în prime-time, premierul ne promite marea cu sarea şi ne trimite să visăm la cele mai frumoase cifre pentru economia românească: creştere economică de peste 1,3% în 2010, o adevărată performanţă, după o cădere de peste 7,4% în 2009, şomaj în descreştere cât mai rapidă, după un an 2009 cu aproape 800.000 de şomeri şi o cifră de aproape 8%, investiţii în infrastructură de miliarde, conform planurilor din ce în ce mai roz ale doamnei Udrea, după zero investiţii în 2009 şi blocaje în lanţ datorate plăţilor neefectuate de către stat pentru o mulţime de lucrări terminate încă din 2008, case noi nouţe pentru tineri, prin Prima şi a Doua Casă, programe iniţiate cu mare fast, dar pline de blocaje de tot felul din cauza birocraţiei excesive.

Dar, din păcate, visele frumoase şi promisiunile înălţătoare ale premierului Boc iau, din nou, ca şi în anul 2009, drumul din ce în ce mai clar al coşmarului şi al vorbelor goale de conţinutul realizărilor.

În sertarul biroului său guvernamental, domnul Boc ţine la păstrare, departe de ochii românilor, scenariul real al economiei româneşti pentru anul 2010. Dincolo de discursurile pentru public, guvernanţii portocalii iau în calcul un scenariu de creştere economică minimă de 0,2%, faţă de prognoza oficială de plus 1,3%.

Astfel, Ministerul Finanţelor pregăteşte pentru Bruxelles un scenariu de creştere economică zero faţă de prognoza oficială de 1,3% din p.i.b. Acest scenariu din programul anual de convergenţă, care va fi trimis Comisiei Europene, include ipoteza imposibilităţii de a creşte semnificativ veniturile bugetare, ipoteză susţinută din plin de căderea cu peste 13% a încasărilor din t.v.a. în ianuarie, faţă de aceeaşi lună din 2009. Adică şi în prima lună din 2010 a continuat căderea consumului, iar fără consum economia nu poate ieşi din recesiune.

Şi cu toate acestea, optimismul premierului Boc şi al miniştrilor săi, ne-a fost permanent arătat, de fiecare dată când trebuiau făcute precizări vizavi de indicatorii economici ai României. Dar, şi de această dată, ca şi în anul 2009, viaţa realităţii economice bate filmul regizat cu multă măiestrie mediatică de domnul Boc.

Mai mult, miniştrii săi se plâng pe la colţuri, că deficitul bugetar nu va putea fi redus conform înţelegerii cu UE, dacă economia nu-şi revine de-a binelea, în cel mai scurt timp, adică măcar din trimestrul următor. Cu atât mai puţin vor putea fi susţinute investiţiile publice, mult-promise pe la tv de doamna Udrea sau alţi miniştri hei-rupişti.

Vă întrebăm, totuşi, domnule prim-ministru Boc, la ce ne-a folosit aşa-zisul plan anticriză de circa 13 miliarde euro, adoptat de unul dintre guvernele pe care le conduceţi în urmă cu un an? Verdictul dur nu trebuie să îl mai dăm noi, liberalii, căci vi-l dă chiar Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), unul dintre participanţii la pachetul financiar de 20 miliarde euro împrumutaţi României: "Stimulentele pentru economie au fost mai degrabă imaginare decât reale; puţine proiecte au fost pornite, iar efectul asupra creşterii economice a fost neglijabil".

Domnul Marian Avram:

"SOS, delta dunării"

Istoria Deltei Dunării începe acum 10.000 de ani, prin depunerea mai multor straturi de aluviuni succesive, ce vor colmata golful maritim existent la vărsarea Dunării în Marea Neagră, aceasta fiind obligată să se retragă în matca sa.

Un ţinut exotic cu peste 1200 de specii de copaci şi plante, cu cea mai bogată faună ornitologică de pe continent (mai mult de 300 de specii, printre care colonii unice de pelicani) şi ihtiologică (reprezentată de circa 100 de specii, din care amintim heringul de Dunăre şi sturionii, de la care se obţine preţiosul caviar).

Delta Dunării este cea mai mare rezervaţie de ţinuturi umede din Europa, acoperind o suprafaţă de 2.681 km². În 1990, UNESCO a inclus Delta Dunării, cea mai nouă formă de relief din România, ferită de "progresul industrializării", printre rezervaţiile biosferei.

Reconstrucţia ecologică a Deltei este o soluţie necesară menţinerii proceselor naturale ale Deltei Dunării, benefică atât pentru comunităţile locale, cât şi pentru conservarea pe termen lung a sistemului deltaic. Din cauza intereselor divergente ale instituţiilor locale, dar şi a situaţiei proprietăţilor sau concesiunilor, procesul de reconstrucţie este întârziat.

Pescuitul intensiv şi braconajul au condus la diminuarea resursei piscicole a Deltei. Deşi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a modificat legea pescuitului, introducând noi reguli pentru această activitate în Delta Dunării, inclusiv interzicerea pescuitului cu setca, iar pescuitul speciilor de sturioni este interzis pe o perioadă de zece ani, operaţiunile instituţiilor de control şi ale justiţiei sunt ineficiente în a asigura respectarea legii

Poluarea apei şi gunoaiele se fac simţite. oraşul Tulcea nu are încă un sistem de epurare a apei, iar localităţile din Deltă nu beneficiază de un sistem integrat de colectare a deşeurilor şi de scoatere a acestora de pe teritoriul Rezervaţiei.

Dezvoltarea haotică din ultimii ani a turismului reprezintă o ameninţare tot mai mare la adresa biodiversităţii Deltei, iar această tendinţă continuă să crească. Comunităţile locale nu beneficiază de pe urma dezvoltării turistice, ci din contră, se simt ignorate de investiţiile realizate de întreprinzători. Resursele naturale ale Deltei trebuie să reprezinte sursa de venituri pentru locuitorii ei, singurii care respectă valorile deltaice şi care pot contribui la conservarea biodiversităţii.

Arhitectura caselor din Delta Dunării a fost reglementată, într-un final, în noiembrie 2008, prin adoptarea Regulamentului cadru de urbanism şi arhitectură pentru Delta Dunării, după ce Rezervaţia a fost invadată de vile din beton, termopane şi balustrade de oţel.

Transformarea grindurile şi plajelor, prin amenajarea unor staţiuni turistice, au un impact major asupra habitatelor plajelor litorale, elemente unice în Europa. Asemenea planuri imobiliare pentru amenajarea de staţiuni turistice încalcă atât prevederile directivelor Uniunii Europene privind conservarea biodiversităţii, cât şi statutul de Rezervaţie a Biosferei, patrimoniu UNESCO.

Viitorul Deltei Dunării este la răscruce. Direcţiile actuale de dezvoltare din zonă ameninţă însăşi esenţa deltei, punând în pericol atât valoarea sa ecologică, cât şi potenţialul său economic deosebit. Credem că este momentul ca toate instituţiile şi organizaţiile responsabile de starea Deltei să îşi coordoneze acţiunile astfel încât să nu fim numai reactivi la diversele probleme de acolo - braconaj, gunoaie, vânătoare ilegală - ci să facem cu adevărat conservarea naturii în beneficiul acesteia şi al comunităţilor locale.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Traficul de fiinţe umane - un comerţ modern cu sclavi, care alimentează corupţia şi crima organizată"

La doi ani după cazul Mailat, un nou scandal, generat tot de o crimă, aduce numele ţării noastre pe primele pagini ale ziarelor din Europa, iar referirile nu ne fac deloc cinste. România este "fundătura Europei", o "ţară de infractori periculoşi", românii sunt criminali de top, iar o treime din prostituatele de pe străzile din Copenhaga sunt românce. Acesta este, pe scurt, tabloul României, creionat de presa daneză în ultimele zile. Nu mă opresc asupra acuzelor rasiste, nici asupra lipsei de reacţie din partea Ambasadei României din Danemarca şi a Ministerului Afacerilor Externe. Intervenţia mea priveşte problemele de fond, România numărându-se printre "sursele principale" ale traficului de persoane, fenomen calificat de Interlop drept "crima cu cea mai rapidă ascensiune".

Un raport al Europol subliniază că România este principala sursă de prostituţie din Uniunea Europeană, iar statisticile Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie şi ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa relevă că traficul de persoane în ţara noastră se păstrează la cote îngrijorătoare.

Potrivit statisticilor oficiale, anual peste 1.400 de români cad victime traficanţilor de persoane, iar poveştile celor care au trecut printr-un astfel de coşmar sunt cutremurătoare. Numărul real al victimelor nu este cunoscut. Studiile arată că peste 70% din victimele traficului de fiinţe umane nu sunt identificate şi nu beneficiază de asistenţă calificată.

Traficanţii îşi caută victimele în rândul categoriilor defavorizate ale societăţii, promiţându-le o viaţă mai bună şi salarii atractive peste hotare. Multe persoane care acceptă oferta sfârşesc în cele mai crude şi umilitoare condiţii. Respectul pentru drepturile omului încetează acolo unde intră pe rol traficanţii de fiinţe umane. De multe ori, victimele îşi dau seama de acest lucru mult prea târziu. Iată o istorie tipică, povestită de o femeie din Dolj, care a plecat la muncă în Cehia şi s-a trezit sclavă pe o plantaţie. O altă tânără, tot din Dolj, a luat drumul Italiei, pentru a lucra ca menajeră, şi s-a trezit în mâinile traficanţilor, reuşind să fugă după luni de chin.

Sunt cazuri despre care trebuie să discutăm, pentru că traficul de fiinţe umane a căpătat o dinamică şi o amploare îngrijorătoare, devenind cea de-a treia principală formă de crimă organizată din lume, după traficul de arme şi cel de droguri. A crescut şi numărul copiilor traficaţi în scopul cerşetoriei şi al furtului din buzunare, cazul din Marea Britanie şi Spania fiind deja cunoscut la nivel naţional şi european. S-au înregistrat şi cazuri de exploatare pentru trafic de organe.

Conform Organizaţiei Internaţionale a Muncii, numărul persoanelor traficate anual se ridică la circa 2,5 milioane, majoritatea fiind femei şi copii. În jur de 500.000 de victime sunt din Europa. Comisia Europeană estimează că numărul minorilor traficaţi anual în Europa, pentru muncă forţată, cerşit, furat şi prostituţie, atinge 36.000. Raportul anual privind traficul de persoane pentru anul 2009 al Departamentului de Stat al SUA arată că România este ţara de origine, de tranzit şi de destinaţie pentru persoanele traficate în scopuri de exploatare sexuală şi muncă forţată.

Sărăcia, marginalizarea socială, corupţia, discriminarea şi incultura întreţin traficul de persoane. Ajungând la aceşti factori, este momentul să vedem cum acţionează autorităţile atât în vederea combaterii traficului de persoane, cât şi asupra cauzelor primare ale fenomenului.

Anul trecut, la recomandarea Guvernului Boc, în România a fost desfiinţată Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, al cărei rol era de a coordona şi de a evalua activităţile de prevenire şi combatere a traficului de persoane, precum şi de a monitoriza asistenţa acordată victimelor acestui fenomen extrem de grav.

Am spus şi repet faptul că desfiinţarea acestei agenţii şi transformarea acesteia în serviciu în cadrul MAI a constituit o greşeală, pentru că nu s-a bazat pe o analiză corect fundamentată. Guvernul Boc a raportat aşa-zisul proces de reformă instituţională, neglijând complexitatea, nivelul şi implicaţiile sociale ale traficului de fiinţe umane.

Delictele asociate cu traficul - printre care se numără detenţia, violul şi tortura - încalcă drepturile fundamentale ale omului. Adesea, reţelele de trafic de persoane sunt conduse de organizaţii criminale transnaţionale, care constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi internaţionale.

În calitate de deputat şi de coordonator al Grupului parlamentar pentru combaterea traficului de persoane din cadrul Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României, solicit pe această cale ministrului administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, să reînfiinţeze Agenţia Naţională pentru combaterea traficului de persoane, o denumire adecvată acestei instituţii, şi să numească un raportor naţional pe această problemă, la nivelul Uniunii Europene urmând a se institui o reţea informală de raportori naţionali.

Cer acest lucru înainte ca structurile europene de decizie să prezinte, în cursul acestei luni, o evaluare a problematicii anterior susţinerii propunerii de directivă în domeniu şi până când Departamentul de Stat al SUA va prezenta, în luna aprilie, noul raport privind traficul de persoane.

Am participat, săptămâna trecută, la cea de-a treia reuniune cu tema "Către Acţiunea globală a Uniunii Europene împotriva traficului de fiinţe umane", găzduită de Guvernul spaniol, şi pot să vă spun că toate instituţiile europene şi Departamentul de Stat al SUA au atenţionat că România se află, în continuare, în atenţie, fiind o ţară de origine şi tranzit din punct de vedere al traficului de persoane. Discuţiile au vizat întărirea cooperării la nivel european, armonizarea reglementărilor de drept penal, precum şi măsurile pentru protecţia, sprijinirea şi asistenţa acordată victimelor, domeniu unde înregistrăm lacune semnificative. De asemenea, se urmăreşte instituirea unui control parlamentar complex al acţiunii guvernelor naţionale în acest domeniu.

Solicit ministrului Vasile Blaga să se alăture intenţiei Grupului parlamentar de a stabili noua strategie, măsurile-cheie ce vor trebui promovate, planul de acţiune şi politicile sociale ce trebuie implementate pentru combaterea traficului de persoane din România şi din regiune.

Solicit premierului Emil Boc să facă o evaluare atentă a politicilor publice în domeniul prevenirii traficului de fiinţe umane. Succesul măsurilor de combatere a traficului de persoane este strâns legat de combaterea sărăciei şi de ridicarea nivelului de educaţie.

2010 este Anul european pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale şi este firesc să ne întrebăm ce îşi propune România să facă în acest sens, în condiţiile în care 4 milioane de români trăiesc în sărăcie şi zilnic peste 800 de oameni îşi pierd locurile de muncă. Toţi aceşti oameni, afectaţi de efectele crizei economice şi de harababura politicilor guvernamentale, se regăsesc în rândul categoriilor sociale vulnerabile despre care vorbeam anterior.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale are un rol important în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, sau mai bine zis ar trebui să aibă un rol în acest sens, dar cele mai multe strategii şi planuri de ocupare a forţei de muncă, de formare profesională, de stimulare a agenţilor economici şi de sprijinire a persoanelor din zonele defavorizate au rămas doar pe hârtie în ultimii cinci ani.

Sunt necesare înăsprirea legislaţiei privind munca ilegală şi controlul serios al aplicării legislaţiei în domeniul muncii şi al protecţiei drepturilor angajaţilor. România ocupă un loc fruntaş în Europa ca pondere a economiei subterane în produsul intern brut. Interesant este faptul că avem o economie subterană de aproape 38% din p.i.b., dar înregistrăm, paradoxal, un nivel scăzut al criminalităţii economice, conform datelor oficiale.

Educaţia reprezintă factorul-cheie atât în lupta împotriva sărăciei, cât şi în combaterea traficului de fiinţe umane. Toate evaluările internaţionale din ultimii ani ne-au plasat spre coada clasamentului din punct de vedere al nivelului de educaţie. Într-adevăr, avem şi elevi olimpici internaţionali cu care ne mândrim, dar marea majoritate a elevilor se află sub nivelul mondial al mediocrităţii. Politicile educaţionale fără perspectivă, măsurile haotice adoptate, lipsa finanţării adecvate au bulversat sistemul de învăţământ. Nu avem o strategie coerentă de combatere a abandonului şcolar. Închidem şcolile din mediul rural, fără să ne gândim la consecinţele pe termen lung şi fără să ţinem cont de faptul că educaţia este o investiţie pentru viitorul României.

Eforturile de combatere a traficului de fiinţe umane trebuie coordonate cu lupta împotriva corupţiei, aceste două fenomene fiind strâns legate.

Trebuie să adoptăm măsuri concertate în vederea anchetării şi pedepsirii celor care comit infracţiuni implicând traficul de fiinţe umane şi să asigurăm accesul la asistenţă finanţată de Guvern pentru un număr cât mai mare de victime. Trebuie să prevenim şi să combatem acest fenomen cu toată responsabilitatea, fără să ascundem gunoiul sub preş, cum încearcă actualii guvernanţi.

Doamna Maria Stavrositu:

"Turismul balnear - pilon important al turismului românesc"

Potenţialul ţării noastre privind turismul balnear este incontestabil. Prin importantele sale efecte sociale şi economice, turismul balnear poate redeveni un segment major al pieţei turistice internaţionale în jurul căreia se coagulează importante forţe materiale şi umane, evident, cu implicarea tot mai profundă a ştiinţei şi tehnicii şi probarea capabilităţii de a presta servicii turistice şi medicale complexe, de un înalt nivel calitativ.

Din păcate, revenirea României în rândul democraţiilor europene, începând cu anul 1989, a însemnat un moment nefast pentru turismul balnear. Acest domeniu a traversat o perioadă de regres ce a avut la bază indiferentismul guvernanţilor ce s-au perindat până în urmă cu câţiva ani la conducerea ţării.

Turismul balnear din România trebuie revitalizat. Doresc să salut iniţiativele şi măsurile luate de doamna ministru al dezvoltării pentru fundamentarea unor direcţii de dezvoltare a turismului balnear.

Ca stat european nu ne permitem să nu potenţăm la maximum resursele de care dispunem. Staţiunile balneare din România, după cum ştim, sunt extrem de numeroase şi cu un indice de atractivitate ridicat. România dispune de peste 160 de staţiuni şi localităţi cu factori curativi naturali.

Trebuie să avem în vedere că turismul balnear este singura formă de turism din ţara noastră care se bazează pe un potenţial permanent, de mare complexitate, practic inepuizabil. România se înscrie printre ţările europene cu un fond balnear remarcabil.

Modernizarea, dezvoltarea şi inovarea turismului balnear reprezintă premise favorabile pentru crearea unei imagini pozitive a României ca destinaţie turistică. Statutul de stat european ar trebui să ne determine să investim în modernizarea turismului balnear românesc. Am convingerea că turismul balnear va reprezenta curând o cauză câştigată pentru ţara noastră deoarece revitalizarea acestei componente a turismului oferă şansa înscrierii României pe harta turistică a lumii.

Domnul Victor Boiangiu:

Ne întâlnim din nou în preajma unei zile festive. Din nou, doamnelor şi domnişoarelor, vă urez la mulţi ani şi fie ca primăvara să vină cât mai repede şi să vă însoţească cât mai mult.

Nu vreau să vă reţin atenţia prea mult în această dimineaţă. Doresc, totuşi, să îmi exprim dezacordul cu privire la atitudinea colegilor mei din opoziţie. Săptămâna trecută am atras atenţia asupra lipsei de dialog politic din cadrul forului legislativ al ţării. Săptămâna aceasta, nici o schimbare nu se vede la orizont. Chiar mai mult, reprezentanţii Partidului Social Democrat declară de la tribuna Camerei Deputaţilor că refuză să participe la lucrările plenului din perioada următoare, în semn de protest.

Aici aşi dori să zăbovesc câteva clipe. În faţa acestei opţiuni rebele, de protest, a Partidului Social Democrat, un simplu cetăţean se confruntă cu câteva întrebări punctuale. Fie că cetăţeanul cu pricina şi-a exprimat votul pentru o tabără politică sau alta, problemele reale cu care acesta se confruntă ţin de efectele unei crize economico-financiare globale. Această criză despre care tot vorbim de doi ani încoace şi probabil vom mai vorbi încă vreo doi, transcende graniţele statelor şi nu depinde de declaraţiile politice belicoase ale opoziţiei. Depinde doar de măsura în care fiecare dintre noi este capabil să îşi facă datoria, ceea ce mă aduce la prima întrebare. Cum îşi face datoria, civică până la urmă, un demnitar ales fie el parte a opoziţiei care alege să renunţe la îndatoririle pe care le are? Cum ajută refuzul dialogului politic cauza opoziţiei? Cum îl ajută demnitarul în cauză pe cetăţeanul care are nevoie ca vocea lui să se facă auzită în Parlament? Prin protest? Eu nu cred.

În cel de-al doilea rând, motivul pentru care se "protestează" este unul hilariant. Dacă îmi permiteţi, stimaţi colegi, care este motivul pentru care merită să sacrificaţi interesele oamenilor pe care îi reprezentaţi? Dumneavoastră îmi veţi spune: parcursul legislativ ilicit al Pl-x 42/2010 privind modificările aduse Legii nr.188.

Propunerea legislativă împotriva căreia vă opuneţi şi din cauza căreia "protestaţi" a trecut printr-un proces democratic în Parlamentul României. Nu voi vorbi despre relevanţa acestei legi, întrucât acesta este un cu totul alt subiect de discuţie politică. Dar condiţiile în care aceasta a trecut de Parlament se bazează pe cel mai sănătos obicei democratic. Majoritatea decide, majoritatea a decis ca Pl-x 42/2010 să fie adoptată în Parlament de Senat, în primă instanţă, şi ulterior de Camera Deputaţilor. Dumneavoastră, în consecinţă, ajungeţi să protestaţi împotriva democraţiei, împotriva regulilor jocului, după adoptarea legii.

Voi cita din raportul Comisiei pentru administraţie din Camera Deputaţilor, comisia sesizată pe fond în cazul Pl-x 42/2010, comisie din care am onoarea să fac parte:

"La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere:

• avizul favorabil al Consiliului Legislativ (nr.56/25.01.2010);
• avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi (Pl.x.42/2010);
• avizul favorabil al Consiliului Economic şi social (236/1.02.2010).

Proiectul de Lege a fost adoptat de Senatîn şedinţa din 22 februarie 2010.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 17 deputaţi, din totalul de 33 membri ai comisiei. În urma examinării intervenţiei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaţilor aprobarea proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu amendamentele admise prezentate în anexă."

Cred că este lesne de înţeles că întreg procesul legislativ a fost favorabil proiectului de lege. proiectul a fost adoptat de Senat şi nu îmi aduc aminte să fi auzit de un protest al senatorilor PSD împotriva domnului preşedinte al Senatului, domnul Mircea Geoană. De asemenea, este lesne de înţeles că protestul dumneavoastră se bazează pe argumente de paie foarte uşor de demontat.

Este timpul să ne asumăm responsabilitatea politică în faţa oamenilor care ne-au votat, şi cred că este timpul să lăsăm la o parte aceste strategii politice de scurtă durată, care nu fac decât să compromită poziţia politică şi credibilitatea parlamentarilor în rândul electoratului.

Domnul Florin Ţurcanu:

"Adevăratul Botoşani, interzis!"

Apar în ziare tot felul de articole referitoare la diferite "întâmplări" pe care unii le consideră "foarte" importante, dar care nu sunt decât răutăţi sau poliţe de plătit unor persoane care n-au mai vrut sau n-au mai putut să susţină financiar pe unii dintre componenţii "incoruptibili" ai tagmei ziariştilor. Dar nu apar în anumite publicaţii dramele zilnice pe care le trăiesc unii botoşăneni. De ce ni se pare viaţa unora sau a altora mai interesantă decât realitatea zilnică a celor care trăiesc în jurul nostru? De ce nu se analizează zilnic câte o aşa numită personalitate a actualei puteri, pentru ca omul de rând, cel care duce în spate tot greul judeţului, să ştie cine sunt cei pe care îi vom avea în fruntea noastră mult timp de acum înainte?

Cine sunt cei care ne conduc judeţul? Este o întrebare care apare zilnic pe buzele botoşănenilor. Dacă faci o plimbare prin oraş nu întâlneşti decât oameni nemulţumiţi care, în momentul în care încerci să-i întrebi de situaţia actuală, nu aduc decât reproşuri faţă de cei care ne conduc.

Ordonanţa de "împământenire" a incompetenţilor portocalii în funcţiile de conducere ale instituţiilor locale a provocat un val de nemulţumire în rândul tuturor categoriilor sociale. Muncitori, profesori, medici îşi spun nemulţumirea de fiecare dată când sunt întrebaţi, iar uneori chiar fără a fi întrebaţi. Oamenii îşi spun durerea fără a-i interesa că cel sau cea care-i ascultă poate fi un "informator" al şefilor judeţului.

Făcând o plimbare prin oraş, m-am întâlnit cu un cadru didactic care, foarte revoltat că abia la sfârşitul lunii februarie a primit banii de navetă pentru luna ianuarie, m-a întrebat: «Când luăm, domnule, atitudine?! Eu nu fac politică, nu-s înscris în niciun partid politic, dar nu mai pot! Până acu' câteva luni aveam salariu de merit, am muncit pentru el, am obţinut rezultate, acum nu-l mai merit! Alte sporuri nu ne mai dau, că, de..., nu merităm! Dar cine le merită, domnule?! Doamna ceia care s-a titularizat pe o sumă "nu mică" de bani pentru a prinde o funcţie pe care n-o merită, sau alţii ca ea, care habar nu au cu ce se mănâncă postul pe care-l deţin sau instituţia pe care o conduc?! Nu se mai poate trăi în ritmul acesta! Dacă vrei să fii un profesor bun, ai nevoie de bani pentru haine, cărţi, dar şi pentru produse de birotică. Nu te poţi duce în faţa elevilor în blugi "că-i lipsă de respect"! Să le ceri copiilor produse de birotică n-ai voie, bani să le cumperi nu-ţi dau, că doar s-a inventat internetul, iar copiii pot învăţa teorema lui Pitagora de pe net. Dar cei care n-au net de unde o învaţă?! Acei tineri care au luat medalii la concursurile internaţionale de matematică, fizică, chimie n-au învăţat de pe net. Cultura adevărată nu se face "de pe net", domnule! Îşi bat joc de noi! La Suceava, cumpără o maşină de curăţat cartofi de 35.000 lei. Auzi, maşină de curăţat cartofi! Chiar ne cred pe toţi reduşi mintal? La noi cine ştie ce cumpărături vor mai face, urmând de altfel exemplul de la Suceava!»

Omul a plecat cărând un diplomat de culegeri pe care le ia zilnic la el, fiindcă e obişnuit să-şi facă treaba cu rigurozitate şi pasiune. El ştie că meseria de profesor, pe care unii o consideră cea mai uşoară, e frumoasă. Şi-a ales meseria pentru a modela personalităţi, a reuşit fiindcă din mâna lui au ieşit oameni, dar şi personaje care astăzi nu-l mai cunosc pe "domn' profesor."

Acesta e doar un exemplu. Ca el sunt multe, dar nimeni nu le bagă în seamă. Omul de rând e neputincios în faţa vieţii, iar cei care ne conduc sunt indiferenţi faţă de aceştia.

Aş vrea să vă întreb, domnilor, de câte ori aţi fost în Parcul Tineretului? Nu în campanie când aţi dat petreceri, sacoşe cu salam, ulei, peşte şi altele, pentru a cumpăra voturi, ci într-o zi obişnuită, când oamenii vin şi pleacă la serviciile pe care încă le mai au. Nici ei nu ştiu pentru cât timp le mai au, dar pe faţa lor veţi vedea că grija a luat locul speranţei care, după cum spunea cineva din zonă: "Ce speranţă dom'le? Mai vorbim de speranţă?! Poate la matale, da' la noi... nu mai ştim nici ce va fi mai târziu, da' nu mâine! De unde speranţă? A murit de mult speranţa la noi, dom'le!"

Domnul Angel Tîlvăr:

Apreciez înverşunarea şi rapiditatea cu care actualul Guvern Boc a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care se instituie un control mai riguros asupra comercializării plantelor etnobotanice. Era imperios necesară o astfel de reglementare, dar eforturile de a declara aceste substanţe ilegale aparţin deopotrivă Guvernului, dar şi mai multor colegi deputaţi şi senatori care au adus în discuţie această problemă, fie prin declaraţii politice sau întrebări şi interpelări, fie prin propuneri legislative.

Este regretabil faptul că, deşi cu câteva luni în urmă se striga sus şi tare legalizarea consumului de droguri uşoare, probabil cu intenţia de a atrage, la acea vreme, un anumit segment de electorat, astăzi, când s-au înregistrat peste 1.000 cazuri de persoane care au solicitat asistenţă după ce au consumat astfel de plante, când, potrivit unui raport al Inspectoratului General al Poliţiei Române, la sfârşitul lunii august 2009 au fost identificate 121 magazine, ceea ce reprezintă o creştere de 672% în 6 luni, iar faţă de luna august 2009 numărul de magazine aproape că s-a triplat, şi când s-au înregistrat şi primele victime ale consumului de plante "de relaxare", a apărut, peste noapte, o ordonanţă de urgenţă în care se incriminează consumul de droguri uşoare.

Unii ar spune că mai bine mai târziu decât niciodată. Însă eu condamn faptul că a trebuit să se aştepte să apară victime din rândul consumatorilor ca să se urgenteze apariţia unei reglementari în acest sens. M-am declarat încă de la apariţia primelor cazuri de intoxicaţii cu plante etnobotanice un susţinător al interzicerii comercializării acestora. În acest sens, am atras atenţia încă din aprilie anul trecut asupra efectelor pe care aceste plante le au asupra tinerilor, şi nu numai, precizând atunci că vânzarea acestor droguri, fie că se numesc plante etnobotanice, fie că se numesc ciuperci, duce la crearea unor dezechilibre la nivel emoţional, la destabilizare şi, nu în ultimul rând, la victime. Făceam atunci referire şi la plantele care la noi se comercializau fără nici o interdicţie, pe când în alte ţări europene, precum Belgia, Suedia, Germania, acestea erau de mult interzise. Plantele care reprezintă un potenţial risc pentru populaţie au fost introduse ulterior pe o listă de 17 plante care fac obiectul propunerii legislativepentru modificarea şi completarea Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, care a fost alcătuită împreună cu mai mulţi colegi deputaţi şi senatori şi care se află în prezent la Senat.

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii nr.143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi a Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor stupefiante şi psihotrope este de bun augur, iar adoptarea ei este lăudabilă. Domnul ministru a declarat în conferinţa de presă ce a avut loc după şedinţa de guvern în care a fost adoptarea OUG că "Suntem după o muncă susţinută de aproape 4 săptămâni, timp în care un grup de lucru constituit la nivelul Ministerului Sănătăţii, format din reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului, ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, specialişti de la Facultatea de Farmacie din Bucureşti şi ai Ministerului Sănătăţii, au identificat o listă de substanţe şi de plante care denumite, spunem noi impropriu, etnobotanice, dar care au anumite proprietăţi psihoactive.(...) Este vorba de o listă conţinând 27 substanţe şi 9 plante." Apreciez munca susţinută de 4 săptămâni a specialiştilor care au alcătuit această listă, însă doresc să precizez că o astfel de muncă ar trebui efectuată cu regularitate deoarece periodic apar droguri noi, iar importanţa monitorizării tendinţelor în ceea ce priveşte consumul de substanţe psihoactive noi, în vederea depistării compuşilor sau substanţelor nocive este primordială pentru ţinerea sub control a fenomenului. Un exemplu în acest sens este Belgia, care şi-a restructurat legislaţia privind substanţele psihotrope, pentru a include o nouă categorie, care enumeră plante sau părţi de plante aflate sub control, nu doar ingredientele psihoactive ale acestora.

Aceasta este şi propunerea făcută de Observatorul european pentru Droguri şi Toxicomanie care a prezentat în raportul său anual privind situaţia drogurilor în Europa, în subcapitolul: "Droguri noi şi tendinţe emergente" importanţa monitorizării continue a tendinţelor privind consumul de droguri în vederea depistării substanţelor noi şi introducerea lor pe lista substanţelor interzise.

Însă, după cum bine ştim cu toţii, interzicerea consumului de droguri, indiferent că sunt ele plante etnobotanice sau droguri grele, nu implică şi dispariţia consumului sau a comercializării. Este necesară o monitorizare atentă a apariţiei noilor tendinţe, dar la fel de necesară este şi conceperea şi implementarea unor politici de prevenire ca modalitate de control al consumului de droguri.

Experienţa altor ţări europene ne arată că accentul pus pe anumite grupuri, îndeosebi cele vulnerabile, sau analiza unor factori demografici şi sociali precum rata şomajului, absenteismul şcolar, familii dezrădăcinate constituie direcţii clare privind expunerea la riscul consumului de droguri. Într-un sondaj efectuat în Ţara Galilor s-a arătat că doar 1% din tinerii nonvulnerabili consumă droguri, pe când adevăraţii consumatori de droguri sunt în proporţie de 24% chiulangiii, 33% sunt cei care nu au o locuinţă şi 39% sunt cei care au mai fost arestaţi în trecut.

Aşadar, politicile de prevenire, în marea lor majoritate, ar trebui îndreptate către grupurile vulnerabile de tineri, întrucât aceştia sunt mai degrabă expuşi fie la recidivă, fie la alunecarea către consumul de stupefiante. Şi nu ne referim aici doar la drogurile puternice, ci şi la substanţele psihoactive.

În concluzie, consumul de droguri este o problemă complexă, care necesită o abordare atât din punct de vedere legal, cât şi social şi economic. Nu este suficient doar să închidem magazinele de vise, sau doar să întocmim o listă cu plante sau substanţe interzise, este nevoie de o muncă continuă în ceea ce priveşte comercializarea şi consumul de droguri care, în prezent, conform statisticilor, nu este scăpat de sub control, dar care, dacă nu este atent monitorizat, poate deveni o reală problemă a societăţii româneşti.

Domnul Virgil Pop:

«"Succesul" programului procriză al Guvernului Boc»

"Criza" este, cu siguranţă, cuvântul cel mai des folosit din toamna anului 2008 până în prezent. A marcat traseul economic al ţării în ultimul an şi trei luni şi a oferit, în tot acest timp, cele mai absurde pretexte pentru declinul economic constant al României şi pentru incompetenţa crasă de care a dat dovadă Guvernul în materie de finanţe. Potrivit prognozelor guvernamentale, cuvântul "criză" ne va sta pe buze încă cel puţin doi ani. Proiecţia economică până în 2013 a relevat faptul că, în anii următorii, volumul veniturilor la bugetul de stat nu va creşte până la cota anticipată de guvernanţi. Pe scurt, criza ne va afecta în continuare, în timp ce Guvernul va asista, cu vistieria goală, la degradarea continuă a finanţelor româneşti.

Aceste previziuni economice sumbre sunt emise într-o perioadă în care, rând pe rând, statele Uniunii Europene anunţă ieşirea din criza financiară sau chiar creşteri economice. Astfel, dacă analizăm doar două exemple de implementare a unor programe anticriză eficiente, cum ar fi practicile fiscale ale Ungariei sau Bulgariei, vom ajunge la concluzia că România, deşi a beneficiat de o poziţie superioară, a bătut pasul pe loc, în lipsa unor politici financiare la fel de eficiente. Această realitate nesatisfăcătoare este rezultatul direct al lipsei de viziune economică a Guvernului Boc, care a implementat un program de măsuri fiscale mai degrabă procriză decât anticriză. Nu degeaba economistul-şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru Europa de Sud-Est, Peter Sanfey, nota despre România că impactul programului guvernamental anticriză a avut un efect neglijabil asupra creşterii economice.

De ce a ajuns, însă, România, un exemplu de "aşa, nu" în manualele de macroeconomie?

Lipsa vitezei de reacţie în faţa dezastrului economic a fost un factor decisiv în adâncirea crizei. Şi asta pentru că, la finele anului 2008, în vreme ce preşedintele României, foarte sigur pe sine, afirma la radioul public că România nu va fi afectată de criza financiară din SUA, autorităţile maghiare ceruseră deja un împrumut de la FMI, conştientizând situaţia financiară dificilă în care se află economia. În primăvara anului 2009, când România decidea să apeleze la împrumutul extern, Ungaria aplica deja un pachet de măsuri anticriză eficient. Nu sunt un susţinător al împrumuturilor externe şi nici nu cred că împrumutul la FMI trebuia să fie accesat mai devreme de către autorităţi. Remarc însă că celeritatea cu care autorităţile maghiare au reacţionat în faţa crizei a fost de mare ajutor în lupta cu dificultăţile financiare, atribut care a lipsit cu desăvârşire din programul de acţiune a Guvernului român.

Măsurile fiscale anticriză luate de Guvern se înscriu mai mult în sfera diametral opusă, la capitolul măsuri de adâncire a crizei financiare. Mă refer aici la cunoscutele aberaţii fiscale ale Guvernului Boc, fie ele implementate sau doar propuse, care au dat măsura incompetenţei viziunii financiare. Impozitul forfetar şi disponibilizările masive de la aparatul de stat şi alte măsuri de împovărare fiscală au avut ca rezultat o cifră de 760 de mii de şomeri români; ca să nu mai vorbim de alte măsuri absurde cum ar fi impozitarea drepturilor de autor, interzicerea cumulului pensie cu salariu de stat, impozitarea indemnizaţiei persoanelor cu dizabilităţi, impozitarea tuturor pensiilor sau plafonarea alocaţiilor. De cealaltă parte, Bulgaria a devenit ţara cu cel mai mic nivel de impozitare din Uniunea Europeană, mizând pe politici de fiscalitate redusă, menite să sprijine mediul de afaceri. Spre exemplu, autorităţile de la Sofia au permis scăderea plafonului capitalului social de înfiinţare a firmelor la doar un euro.

Deşi menit să scoată ţara din criză, împrumutul extern de la FMI de 20 de miliarde de euro s-a dovedit a fi inutil, incorect gestionat, în condiţiile în care România a folosit aceşti bani pentru a acoperi deficitul din plata salariilor şi pensiilor. Ungaria, pe de altă parte, a folosit banii de la FMI pentru a finanţa investiţii în infrastructură. Şi, cu toate că gradul de îndatorare al statului maghiar îl depăşeşte cu mult pe cel al României, Ungaria şi-a permis, de curând, să refuze o tranşă de un miliard de euro de la Fondul Monetar Internaţional.

Incapacitatea Guvernului de a reduce cheltuielile bugetare a amânat, deopotrivă, ieşirea României din criză. Deşi a operat câteva diminuări la fondurile ministerelor, Guvernul Boc evită în continuare reducerea drastică a cheltuielilor bugetare, din raţiuni de ordin politic. Totodată, măsurile de diminuare a risipei din bani publici se rezumă doar la tăierea pensiilor şi salariilor "nesimţite" sau la alte exerciţii de imagine de acest fel, care vor aduce prea puţine economii la bugetul de stat.

La o privire de ansamblu, instabilitatea politică şi populismul au pecetluit, de fapt, ieşirea României din criză. Şi asta pentru că avem un premier care, deşi nu e priceput în ale economiei, ţine cu dinţii la funcţia sa şi la măsurile aberante pe care le impun miniştrii lui de finanţe. La rândul lor, membrii Guvernului refuză cu încăpăţânare să accepte propunerile partidelor de opoziţie, chiar dacă acestea şi-au dovedit eficienţa, însă aplică fără reţineri măsuri populiste menite să aducă doar voturi la partidul-stat şi nu bani la buget. Şi mai avem un preşedinte care oferă drept soluţie pentru ieşirea din criză îndatorarea suplimentară a statului român, prin contractarea unui alt împrumut extern.

Dacă adăugăm la toate acestea un dram de aroganţă, nepricepere şi iresponsabilitate, avem reţeta ideală pentru dezastru, iar România se îndreaptă deja înspre această direcţie.

Domnul Nini Săpunaru:

"Legea privind sistemul unitar de pensii - politica nesimţită a guvernării Boc"

Aprobată în grabă de către Guvern, noua lege a pensiilor, realizată strict la comanda FMI, nu este corelată cu restul legislaţiei care reglementează sistemul de pensii, menţine în continuare inadvertenţe şi va determina mai mult ca sigur aceleaşi disfuncţionalităţi ca şi legea salarizării unice, ineficientă şi inaplicabilă la mai mult de 2 luni de la adoptare.

Prin această lege, Guvernul Boc îşi acoperă incompetenţa şi reaua-credinţă prin vorbe goale, folosind în mod demagogic subiectul pensiilor speciale, încercând să-i păcălească prin populism ieftin pe acei pensionari cu venituri mici şi foarte mici.

În fapt, recalcularea pensiilor speciale, prevăzută în Legea pensiilor, nu va reduce deficitul la fondul de pensii pe termen scurt, aşa cum trâmbiţează domnul Boc, ci, dimpotrivă, îl va adânci. Indemnizaţiile celor 200.000 de beneficiari de pensii speciale sunt plătite în prezent de la bugetul de stat şi urmează să fie trecute în plată la bugetul asigurărilor sociale de stat după recalculare, buget care a înregistrat anul trecut un deficit de 1,5 miliarde euro. Şi asta se va întâmpla în condiţiile în care aceste categorii de persoane au plătit contribuţii, dar mult mai mici decât restul salariaţilor, iar acestea mergeau la bugetul de stat.

Deficitul la fondul de pensii este foarte mare la acest moment, iar problema nu se va rezolva decât într-o perioadă în care vom avea mai mulţi salariaţi în economie, iar numărul de şomeri mai redus. Or, politicile pentru înfiinţarea a noi locuri de muncă sunt inexistente la dumneavoastră, stimaţi guvernanţi!

Domnule Boc, în loc să repetaţi în mod obsesiv despre situaţia pensiilor speciale, mai bine ne-aţi explica de ce punctul de pensie nu va reprezenta 45% din salariul mediu brut pe economie, aşa cum erau prevederile legale.

Ceea ce dumneavoastră ar fi trebuit să faceţi până acum este o dezbatere publică serioasă pentru a rezulta o lege corectă, care să pornească de la principiul contractului între stat şi cetăţean, pentru că ne-am săturat de experimente. Să vă aducem aminte că pensia este un drept al cetăţeanului care a contribuit ani de zile la sistemul de pensii, nu o pomană sau un ajutor de stat.

În tot cazul, concluzia în urma acţiunilor dumneavoastră este clară: Guvernul Boc este incapabil sa ofere soluţii viabile, concretizate într-o varianta legislativă coerentă şi corectă.

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

"Şcoala românească şi piaţa muncii"

Oricine poate constata că există serioase probleme de adecvare ale şcolii româneşti la noile realităţi ale pieţei muncii. Din nefericire, şcoala românească nu a avut capacitatea de a răspunde prompt noilor cerinţe ale pieţei muncii din România, fiind nevoiţi să constatăm că tinerii absolvenţi îşi găsesc din ce în ce mai greu un loc de muncă, iar pregătirea lor profesională nu satisface nici măcar în mică măsură exigenţele angajatorilor.

Se alocă, anual, fonduri din ce în ce mai însemnate pentru pregătirea şcolară, profesională şi chiar universitară, pentru cursuri de calificare şi recalificare care, în cele mai multe cazuri, nu sunt în strictă corelare cu nevoile emergente ale pieţei muncii.

Sistemul educaţional trebuie să fie cel care trebuie să-i doteze pe tineri cu competenţe, cunoştinţe, abilităţi şi aptitudini, adică o bună pregătire pentru piaţa muncii, dar şi pentru societate şi viaţă.

Agenţiile de ocupare a forţei de muncă reclamă, de mai mulţi ani de zile, că anumite locuri de muncă specializate nu găsesc candidaţi pe piaţa muncii, în vreme ce, pe anumite sectoare socio-profesionale, se constată un exces al celor care caută fără succes un loc de muncă.

Sistemul educaţional din România trebuie să fie extrem de atent la toate semnalele care vin din afara sa şi să dimensioneze finanţarea către sectoarele unde se înregistrează un deficit şi nicidecum către sectoarele care produc şomeri.

Nu trebuie uitat faptul că globalizarea economiei şi a pieţelor, inclusiv a pieţei de muncă, este o altă provocare de care şcoala trebuie să ţină cont.

Domnul Ion Dumitru:

"Măsuri financiare pentru criza economică"

Criza economică care afectează din ce în ce mai grav toate sectoarele vieţii economice şi sociale în România tinde să creeze blocaje în lanţ, asemănătoare perioadei 1992-1996.

Gradul de colectare a creanţelor bugetare tinde să scadă sub 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, ceea ce pune în pericol funcţionarea instituţiilor statului şi atentează la siguranţa naţională prin subfinanţarea sănătăţii, ordinii publice, învăţământului, apărării etc.

Debitorii bugetari nu pot accesa credite bancare în vederea achitării sumelor datorate bugetului de stat sau bugetelor asigurărilor sociale datorită dobânzilor mari practicate de bănci şi diminuării valorii de piaţă a garanţiilor.

Practica anilor precedenţi a demonstrat că, în perioade de criză, cu cât măsurile fiscale devin mai drastice, scade gradul de colectare şi creşte economia subterană.

Îngheţarea salariilor în sectorul bugetar şi restructurarea posturilor din domeniul administraţiei fiscale nu poate conduce la îmbunătăţirea gradului de colectare a creanţelor bugetare, deoarece lipsa de resurse pentru un nivel de trai decent pentru funcţionarii publici duce mai degrabă la profilarea corupţiei decât la disciplinarea aparatului de control fiscal.

Aşadar, pentru a elimina urgent relaţia tensionată dintre creditorii bugetari şi contribuabili, statul trebuie să ia măsuri fiscale, în sensul:

• eşalonării la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii bugetare;
• amânării la plata impozitelor, taxelor, penalităţilor şi a altor obligaţii bugetare;
• eşalonării sau amânări la plata majorărilor de întârziere şi/sau penalităţilor de orice fel.

Măsurile menţionate trebuie aplicate debitorilor persoane juridice, indiferent de modul de organizare şi forma de proprietate, precum şi debitorilor persoane fizice.

Pentru deblocarea situaţiei existente, în România, în perioada de criză, majorările de întârziere, inclusiv penalităţile datorate, potrivit legii, trebuie scutite integral de la plată, dacă debitele restante la 31 decembrie 2009 au fost achitate până la 31 decembrie 2010.

Domnul Mircea Duşa:

"România, confiscarea viitorului"

În bine-cunoscutul stil practicat de actuala guvernare, acela de a lansa în spaţiul public o informaţie pentru a se testa reacţia populaţiei, zilele trecute, Preşedintele României exprima o ipoteză - România s-ar putea afla, la sfârşitul lui 2010, în situaţia de a mai apela la un împrumut de la organismele financiare internaţionale. Nu putem şti cât de serios se gândesc cei care conduc destinele acestei ţări la o asemenea măsură, dar ne gândim la faptul că multe din deciziile guvernamentale au fost mai întâi "testate" în acest mod şi ulterior au fost puse în aplicare, chiar dacă au fost ineficiente şi dezastruoase pentru economia românească.

Un alt împrumut ar fi adevărată tragedie şi pentru noi, dar mai ales pentru generaţiile viitoare. De când PD-L deţine guvernarea nu auzim decât de reducerea salariilor, pensiilor, alocaţiilor pentru copii, de impozitare şi supraimpozitare a sectorului privat, de aşa-zise reorganizări de agenţii de stat, care au loc numai pe hârtie şi în niciun caz în realitate etc. Guvernanţii noştri apar în public doar atunci când e vorba de măsuri de imagine. Nicio discuţie serioasă, niciun bilanţ de activitate în domeniul încurajării economiei, nicio dezbatere despre politici şi măsuri de creştere a veniturilor la bugetul de stat (altele decât cele prin reducerea cheltuielilor).

Rezultatele se văd: peste 100.000 de firme şi-au încetat activitatea în anul 2010, alte câteva zeci de mii vor intra în faliment în 2010, şomajul a luat amploare, consumul este în descreştere, în general nivelul de trai a scăzut dramatic. A scăzut până acolo încât, potrivit unui studiu realizat de CURS, la jumătatea lunii februarie, 41% dintre români trăiesc la limita subzistenţei, banii pe care îi câştigă fiind folosiţi doar pentru cheltuielile de strictă necesitate, iar 25% trăiesc sub acest prag.

Este adevărat: nu putem consuma mai mult decât producem. Dar, care sunt politicile menite a încuraja producţia? Care sunt măsurile de susţinere a sectorului privat? Cum stăm cu absorbţia fondurilor structurale faţă de care domnul prim ministru anunţa mobilizare generală şi eficientizare maximă a ratei de tragere a banilor alocaţi României? Deciziile luate în pripă şi fără o analiză a impactului lor sunt inadecvate şi dăunătoare, demonstrează lipsă de viziune şi dezinteres faţă de viitorul unei naţiuni. În opinia noastră, un alt împrumut al statului român ar confisca viitorul generaţiilor de astăzi, dar şi al celor care vin.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Guvernul impasibil şi incompetent"

Multe vorbe, fapte deloc, astfel se desfăşoară activitatea guvernului Boc. Totul este făcut doar pentru imagine, pentru camarila de partid, pentru interesele de grup ale liderilor democraţi, nimic pentru cetăţeni.

În aceste condiţii în care statul nu acţionează în interesul cetăţeanului, şi instituţiile s-au îndepărtat de la scopul lor principal, acela de a ajuta oamenii, ci se subjuga intereselor de grup portocalii, domnule prim-ministru, domnilor guvernanţi, aţi instaurat oligarhia şi aţi distrus democraţia, şi aşa foarte fragilă. Cetăţeanul nu mai este apărat de instituţii, care au intrat sub stăpânirea unui grup restrâns de privilegiaţi ai sorţii.

Mai mult, guvernul acţionează împotriva cetăţenilor prin pasivitatea de care dă dovadă în lupta împotriva crizei. Prin lipsa oricărei măsuri coerente de relansare a economiei, de creare de noi locuri de muncă, de reducere a fiscalităţii, de investiţii publice care să sporească productivitatea, guvernul pune frână relansării ţării şi ţine cu tot dinadinsul să fie principalul factor de încetinire a redresării economice.

În timp ce şomerii acestei ţări aşteaptă măsuri concrete de sprijinire a economiei private pentru relansarea acesteia şi crearea de locuri de muncă pentru a putea să-şi găsească alte slujbe care să-i permită o stabilitate cât de cât, puterea aruncă cu bani în apropiaţii săi pe tot felul de contracte aberante.

În loc ca acest guvern să se asigure ca pensionarii acestei ţări, după ce au plătit impozite la stat, să aibă parte de linişte în ultimii lor ani de viaţă, se îngrijeşte să le scadă pensiile pentru că guvernul incompetent nu este în stare să guverneze ţara bine şi să asigure un trai decent cetăţenilor acestei ţări.

Singura măsură este tăierea veniturilor tuturor cetăţenilor pentru că altfel România va fi nevoită să se împrumute din nou, aşa cum afirma preşedintele Băsescu. Dar, domnule preşedinte, domnilor guvernanţi, ce măsuri aţi luat pentru relansarea economiei, ce investiţii publice aţi făcut pentru crearea de noi locuri de muncă şi creşterea productivităţii, cum aţi redus cheltuielile aberante şi inutile ale unor ministere?

Astfel reiese că românii sunt vinovaţi pentru situaţia grea în care se află pentru că au venituri foarte mari, dar guvernul, care nu face nimic, stă cu mâinile în sân, el este curat ca lacrima. Întotdeauna alţii sunt de vină, guvernul incompetent şi impasibil este de bună credinţă, deci nevinovat. Numai că această bună credinţă a guvernului, care este completată cu o incompetenţă crasă, va duce România pe marginea prăpastiei, cu 20 de ani în urmă.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Farmacia personală, sau cum se reintroduce plafonul la farmacii!"

În proiectul de contract - cadru pe anul 2010 - 2011, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate propune o aberaţie, pe lângă o serie de birocratisme greu de înţeles, respectiv introducerea farmaciei personale, adică arondarea fiecărui cetăţean la o farmacie, în special a pacienţilor cu boli cronice, a celor bolnavi de diabet, de cancer, de hepatită, aflaţi în posttransplant etc.

Asta înseamnă un lucru foarte simplu: nu te mai duci tu, bolnav, la orice farmacie să îţi cauţi medicamentul, cu toate că ar trebui să se găsească în orice farmacie care este în relaţie contractuală cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ci numai la acea farmacie la care te-ai arondat, deci numai de acolo poţi să-ţi achiziţionezi medicamentele compensate.

Se înţelege foarte clar că instituţia publică de asigurări de sănătate din ţara noastră nu mai ştie ce să născocească pentru a îngreuna accesul pacienţilor la medicamente şi pentru a face economii.

Sub pretextul că oamenii se vor plimba mai puţin pe la farmacii, prin această găselniţă se încearcă să se obţină două avantaje pentru cei care diriguiesc sistemul sanitar actual:

a) se introduce, de fapt, plafon la farmacii pentru o categorie de cetăţeni înscrişi pe listele respectivei farmacii, numai pentru bolnavi cronici, iar pentru restul... când vor fi bani.... dacă vor fi... În felul acesta, birocraţii sistemului sanitar aruncă întreaga responsabilitate pe umerii farmaciştilor, aşa cum a fost până în 2006 şi o parte din 2007, când existau plafoane la farmacii şi nu se asigurau banii necesari pentru programele naţionale de sănătate (diabet, oncologie, posttransplant etc.).

b) se dirijează fonduri, după calcule oculte, către acele farmacii mari care mai pot suporta deocamdată neplata la timp a medicamentelor eliberate, dar pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu are bani suficienţi să le achite şi în felul acesta se uşurează activitatea sistemului birocratic, dar creşte şi volumul desfacerilor la unele categorii de farmacii.

Acest fapt va avea ca efect închiderea unui număr mare de farmacii independente, mici, care nu vor putea să facă faţă lipsei de reguli în plata medicamentelor. În această lună se achită livrările de medicamente către populaţie efectuate în iulie - august 2009, adică se va face plata pentru servicii farmaceutice efectuate cu peste şapte luni în urmă.

Toată lumea ştie ce se întâmplă în sistem, dar nimeni nu ia apărarea bolnavilor care au ajuns să caute medicamente prin toate farmaciile din ţară, care nu ştiu ce să mai facă pentru a găsi pastilele care îi pot face bine sau chiar menţine în viaţă.

Acum, după mandatul PSD-istului Ion Bazac, deja groparul sistemului sanitar românesc, şi în mandatul UDMR-istului Attila Cseke s-au constatat nereguli majore de concept, de viziune, de politică publică, dar mai ales de responsabilitate în asigurarea sumelor minime necesare pentru funcţionarea sistemului de sănătate.

Chiar trebuie să moară oameni pentru ca autorităţile să se trezească şi să se ocupe de sistemul sanitar românesc?

Domnul Florin Postolachi:

"9 martie, Ziua foştilor deţinuţi politici"

Ca în fiecare an, foştii deţinuţi politici din închisorile comuniste se reunesc pe data de 9 martie pentru a sărbători Ziua foştilor deţinuţi politici. Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte în aceasta zi pe cei 40 de Sfinţi Mucenici din Sevastia, care au suferit martiriul pentru Hristos în timpul persecuţiei împăratului roman Licinius, la 9 martie, anul 320. Cei 40 de mucenici erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman păgân Licinius şi ei şi-au dat viaţa pentru Hristos prin îngheţare, în lacul Sevastiei.

La fel ca aceşti sfinţi, foştii deţinuţi politici români nu au abdicat de la convingerile lor, motiv pentru care au pătimit ani în şir.

Pentru a cinsti amintirea celor morţi în închisorile comuniste, membrii Asociaţiei "15 noiembrie 1987" împreună cu foşti deţinuţi politici din Braşov îi vor comemora astăzi, începând cu ora 10, pe cei peste 600 de braşoveni care au căzut în lupta de rezistenţă ori în închisorile şi lagărele de exterminare comuniste.

Comemorarea va avea loc la monumentul luptătorilor anticomunişti din faţa Teatrului "Sică Alexandrescu", unde se vor depune coroane de flori.

Este de datoria noastră să ne pomenim morţii din închisorile şi lagărele comuniste. În fiecare an, această zi este de aducere aminte a celor care nu mai sunt, a celor care au încercat să se opună instalării comunismului în România.

Vă vorbesc în calitate de fost deţinut politic, care a trăit pe propria piele teroarea din închisorile comuniste. În temniţele şi lagărele comuniste, nu a existat decât un Dumnezeu şi o singură etnie, a celor care, în speranţa că vor împiedica instaurarea comunismului, şi-au dat viaţa. Toate momentele trăite de noi, de foştii deţinuţi politici, sunt o realitate istorică, ce nu poate fi ignorată.

Domnul George Ionescu:

"Ziua internaţională a femeii"

8 Martie este ziua cea mai plină de feminitate, zâmbete şi căldură sufletească, este Ziua Femeii!

8 Martie este o zi unică a anului, când, în centrul atenţiei tuturor, se află femeia. Este sărbătoarea feminităţii, a tinereţii, a frumuseţii, a dragostei şi credinţei.

În fiecare an, la 8 martie, în întreaga lume se sărbătoreşte Ziua internaţională a femeii. Sărbătoarea a fost oficializată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 1975, an care a fost proclamat drept Anul Internaţional al Femeilor, iar perioada 1976 - 1985 a fost Deceniul ONU pentru Condiţia Femeii.

În diferitele sale forme, Ziua internaţională a femeilor există de mai mult de 100 de ani. Din punct de vedere istoric, această zi a fost una care a adus împreună femeile, pentru demonstraţii şi acţiune politică globală. Sărbătoarea a fost percepută mult timp drept momentul în care erau afirmate drepturile sociale şi politice ale femeilor şi a fost adoptată de cultura multor ţări. În multe dintre acestea, ziua şi-a pierdut semnificaţia politică şi a devenit o simplă ocazie de a exprima simpatia şi dragostea pentru femei, fie ele mame, soţii, prietene, fiice, colege de muncă.

Prima zi internaţională a femeii s-a ţinut în 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi în alte câteva ţări europene. Data a fost aleasă de femeile germane pentru că, la aceeaşi dată, în 1848, regele Prusiei a trebuit să facă faţă unei revolte armate şi a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei. Printre alte evenimente istorice, 8 martie comemorează incendiul de la Fabrica Triangle Shirtwaist (din New York în 1911), unde peste 140 de femei şi-au pierdut viaţa. În 1917, 8 martie a fost identificată ca Zi internaţională a femeilor deoarece în acea zi în Rusia mii de femei şi-au părăsit casele şi fabricile ca să protesteze împotriva raţiilor de hrană extrem de mici, preţurilor foarte ridicate, războiului mondial şi creşterii continue a suferinţelor prin care trebuiau să treacă.

Astăzi, diverse evenimente celebrează, în toată lumea, realizările sociale, politice şi culturale ale femeilor.

Ziua de 8 martie ne oferă prilejul pentru a spune femeilor de lângă noi cât de mult înseamnă pentru noi. Ele sunt mamele, bunicile, soţiile, surorile sau prietenele noastre. Lor le datorămfaptul că existăm, ele ne-au învăţat să ne respectăm şi să respectăm pe alţii, ne-au fost alături mereu, ne-au învăţat toleranţa şi iubirea necondiţionată, ne spun o vorbă bună când lucrurile merg rău. Ele sunt cele care găsesc în fiecare zi timp pentru orice problemă şi orice nevoie a celor dragi, o iau de la capăt în fiecare zi, mai puternice şi mai hotărâte.

Stimate colege,

De 8 martie vă urez să aveţi o primăvară frumoasă, cu soare, fericire şi toată aprecierea mea. Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească mereu.

La mulţi ani!

Domnul Mircia Giurgiu:

"Sistemul unitar de pensii şi salarii, contestat de angajaţi"

De la începutul anului 2010, am avut o serie de întâlniri cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale, reprezentative la nivel naţional - Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR Frăţia, CSDR şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian. Discuţiile au avut ca subiect Legea privind sistemul unitar de pensii şi s-au soldat cu propuneri de amendamente la proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii.

Aceste amendamente se referă la categoriile de persoane asigurate care au dreptul de a beneficia de pensie din sistemul public, la categoriile de contribuabili, la vârsta standard de pensionare şi stagiul complet de cotizare, la modalitatea de calculare a punctului de pensie, dar şi la perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I şi II de muncă până la data de 1 aprilie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 19 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

De asemenea, reprezentanţii sindicaliştilor de la Hidroconstrucţia, de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj-Napoca, precum şi cei de la Transelectrica Cluj au propus şi ei o serie de amendamente la proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii.

În plus, nemulţumirile salariaţilor mai vizează şi Legea salarizării unitare, care recunoaşte plata unui spor de 100% a timpului de lucru prestat în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale sau alte zile libere prin lege, iar prin art.30 alin.(7) din aceeaşi lege acest drept se suspendă.

Salariaţii care se regăsesc în această situaţie, cum sunt cei din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, nu pot fi obligaţi să muncească, fără o compensaţie, în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale sau alte zile libere prin lege. Constituţia României, Codul muncii, precum şi Declaraţia universală a drepturilor omului statuează un principiu important: munca forţată este interzisă. Prin urmare, trebuie găsită o soluţie pentru a fi remediată această situaţie.

Consider că stă în puterea noastră să găsim o soluţie în aceste două probleme.

Domnul Vasile Gheorghe Gliga:

"Traseul laptelui de la producător la consumator, sau de la munca grea la câştig fără munca"

Până nu demult, Uniunea Europeană părea să fie tărâmul fermecat care ne va scăpa de toate problemele şi ne va ajuta să punem bazele unei agriculturi puternice. Acest lucru s-ar fi putut adeveri dacă sistemul nostru de autodistrugere nu ar fi funcţionat atât de perfect. În agricultură, producătorii ajung să fie la mâna procesatorilor şi retailerilor, fără ca puterea executivă să intervină pentru înlăturarea acestei mari distorsiuni. Este ca un lanţ al slăbiciunilor, în care cel mai mult au de suferit producătorii.

In România, aceştia sunt nemulţumiţi că sunt aproape scoşi de pe piaţă de importul pe care îl fac procesatorii din ţări precum Ungaria, Polonia sau Cehia, din cauza preţului mai scăzut al laptelui. Aceasta se întâmplă datorită faptului că în aceste ţări producătorii primesc accize reduse la motorină, furaje şi verde la credite avantajoase. Preţul oferit la noi de către procesator producătorului este considerat de către crescătorii de taurine a fi unul derizoriu.

Vă aduc în atenţie o stare de fapt, iar ca aceasta sunt foarte multe în România, care a generat şi întreţine în rândul producătorilor o mare nemulţumire şi indignare. Producătorii autohtoni, mici sau mai mari, vând laptele către procesatori, în medie cu 0,7 ron/litru. Preţul este foarte mic în raport cu restul Europei. De pe poarta procesatorului, un litru de lapte pleacă, în medie, cu 1,5 lei/litru. Consumatorii îl găsesc în galantarele supermarketurilor la preţul de 4-5 lei/l, pe care trebuie sa-l plătească, pentru că nu au altă opţiune. Deci, de la producător direct la consumator, preţul a crescut de 2-3 ori.

În România, situaţia a scăpat de sub control, deoarece produsele alimentare se importă în procent de 80%, ajungându-se să se importe până şi mărarul şi pătrunjelul. Marile supermarketuri fac legea, deoarece controlează piaţa atrăgând şi captivând cumpărătorul prin politica preţurilor de listă, prin promoţii agresive, prin eliminarea micilor comercianţi, nedându-le posibilitatea de a compara preţurile şi punându-i în postura de a nu avea de ales. Folosindu-se de o poziţie dominantă pe piaţă, scad preţurile plătite furnizorilor, fermierilor şi pun adaosul comercial cât de mare îl doresc. Aceste practici ale marilor supermarketuri pun în pericol drepturile consumatorilor, generând scumpirea nejustificată a produselor şi implicând distorsionarea periculoasă a mecanismelor de piaţă, punând în pericol societatea românească în ansamblul ei. Toate acestea pot duce la efecte dezastruoase asupra agriculturii româneşti şi a comunităţilor rurale.

În data de 17 februarie 2010, în şedinţa plenară a Comitetului Economic şi Social European a fost dezbătut şi aprobat avizul "Secţiunii pentru agricultură, dezvoltare rurală şi protecţia mediului privind viitoarea strategie pentru sectorul european al laptelui pentru perioada 2010-2015". In cuprinsul avizului CESE se evidenţiază că majoritatea producătorilor de lapte din statele membre mai noi (Bulgaria şi România) primesc foarte puţin sprijin prin intermediul plăţilor directe.

De asemenea, se menţionează că acest sprijin atât de redus, în corelaţie cu productivitatea scăzută, cu lipsa veniturilor din partea pieţei şi cu accesul greu la credite, are ca efect lipsa unor investiţii în acest domeniu.

Aşteptăm cu interes noile dispoziţii ale Comisiei Europene referitoare la noua strategie pentru sectorul european al laptelui. Îmi exprim speranţa că autorităţile româneşti, atunci când vor transpune directivele comunitare, vor ţine cont şi de nevoile micilor producători agricoli, care reprezintă 50% din populaţia mediului rural. Orice descurajare a acestora are repercusiuni în siguranţa alimentară a României şi va influenţa negativ specificul românesc conducând la dispariţia tradiţiilor.

Domnul Mircea Grosaru:

"Şomerii din transporturi, şomerii din învăţământ şi alţi şomeri"

În lunile următoare se prefigurează că în România numărul şomerilor va creşte e la 760.000, la ora actuală, la circa 1 milion de oameni.

Sunt anunţate greve în diverse sectoare ale vieţii sociale, greve ale celor disponibilizaţi din transport, greve ale profesorilor şi nu numai.

Consider că acestea sunt consecinţele a ceea ce s-a întâmplat în lunile trecute în România, pornind de la alegerile parlamentare, urmate de alegeri prezidenţiale, şi alte frământări ale vieţii politice care au influenţat viaţa socială a populaţiei.

Se plătesc deconturile unor politici necoerente, care nici nu aveau cum să fie altfel până la stabilizarea vieţii politice din România.

La toate acestea, dacă mai adăugăm şi perioada de iarnă din care cetăţenii ies îndatoraţi şi slăbiţi, iar că această iarnă nu a fost una prea uşoară, ne putem imagina consecinţele la nivel naţional, într-o ţară ca România care are nevoie de un sprijin financiar consistent pentru a putea spera să ajungă la nivelul altor ţări membre ale Uniunii Europene.

Ce vor face muncitorii din transporturi ?

Ce vor face profesorii şi cadrele didactice disponibilizate din învăţământ?

Ce vor face disponibilizaţii din administraţie?

S-ar părea, la prima vedere, că pentru ei soluţia ar fi să se înroleze într-un partid care îi poate sprijini, dar şi aici vor trebui să stea la rând, sau să se recalifice, sau să plece din ţară.

Nu ştiu dacă ultima variantă este cea mai bună, însă cu siguranţă că nici înrolarea într-un partid, sau în "partidul stat" nu este uşoară. Au făcut-o alţii înainte, care stau şi aşteaptă un sprijin şi poate că nici până acum nu l-au primit.

Aşadar, singura variantă plauzibilă ar fi reorientarea spre o altă meserie, spre o altă profesie mult mai căutată şi în care, dacă nu ai o siguranţă maximă, măcar te obişnuieşti cu ideea că nimic nu este sigur nici în România la ora actuală.

Şi este o realitate. O realitate la care mulţi nu s-au gândit, pentru că au considerat experienţa lor şi vechimea în muncă o carte de vizită suficientă în ocuparea unui post.

Se vede din nou că nu este aşa. Nici pentru ei şi nici măcar pentru cei din politică, oricare partid ţi-ai alege. Chiar dacă acum eşti la putere...

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică intitulată "Haiti şi Chile, lecţii pentru România".

Pe adresa personală de e-mail de la Camera deputaţilor, mi s-a transmis o corespondenţă prin care mi se comunica că într-un ziar a apărut următorul comentariu, cu titlul de mai sus:

"Imaginile difuzate de televiziunile de la noi surprind senzaţionalul, dar pierd esenţialul. Telespectatorii au putut vedea mult căutatele "imagini şocante" cu o bandă jefuind un magazin părăsit. Concluzia, scrisă în josul ecranului: "Haos în Chile". Ei bine, nu! Realitatea este că statul Chile a evitat un dezastru major, acolo unde Haiti nu a reuşit. Iar cutremurul din Chile a fost de 50 de ori mai puternic decât cel din Haiti! Şapte sute de morţi în Chile şi două sute de mii în Haiti - aici nu mai este vorba de întâmplare. Haiti era şi până la cutremur un stat eşuat. Prăbuşirea infrastructurii, starea de subdezvoltare a sistemului sanitar şi incapacitatea de intervenţie a autorităţilor au mărit considerabil numărul victimelor. Este adevărat, comunitatea internaţională s-a mobilizat imediat şi a furnizat ajutoare. Dar asta nu a oprit haosul, fiindcă nu a existat o coordonare a trimiterilor. Apoi, nu a avut cine să administreze eficient ajutoarele şi să le trimită acolo unde era nevoie de ele. Autorităţile haitiene au fost nepregătite şi depăşite. Azi, statul Haiti este practic inexistent, fiind înlocuit cu administrarea internaţională a ajutoarelor. Cum se va reface acest stat? Va reizbucni haosul şi vor exploda violenţele după plecarea administratorilor internaţionali? Se va transforma această ţară fără noroc într-o Somalie caraibiană? Nimeni nu poate şti cu siguranţă astăzi.

Şi acum, despre Chile. În cele două decenii scurse de la reinstaurarea democraţiei, ţara s-a angajat într-un proces ambiţios de reforme - cea a sistemului de pensii, de exemplu, a fost considerată un model pentru statele în tranziţie. Pare să nu aibă legătură cu reacţia în caz de seism, dar are. Chiar dacă nu se numără printre cele mai bogate state din lume, şi nu e deloc ocolită de inegalităţi, societatea chiliană este, totuşi, una de succes pentru felul în care a ştiut să iasă din dictatură. Transparenţa în decizii şi încrederea publică în instituţiile statului au făcut posibil un răspuns coerent al societăţii la dezastrul natural. Chile are nu numai cel mai mare număr de seismologi raportat la numărul populaţiei, dar are şi regulamente de construcţie dintre cele mai severe. Care se şi respectă. În urma unei evaluări naţionale, în 1996 a demarat un vast program de consolidare a clădirilor, iar normele de construire au fost reevaluate.

Să ne amintim cutremurul devastator produs în Turcia, în 17 august 1999. Clădiri noi s-au prăbuşit în totalitate, în timp ce clădirile vechi au rezistat cu mult mai bine. Anchetele care au urmat s-au soldat nu numai cu pedepsirea unor antreprenori, dar au determinat şi schimbarea regulamentelor de construcţie şi controlul mai sever al aplicării lor. Dar acestea s-au întâmplat după dezastru.

Acum 50 de ani, în Chile a avut loc cel mai puternic cutremur cunoscut în istorie, de 9,5 grade. De o jumătate se secol, chilienii se pregătesc pentru noua încercare. Au avut loc, cu regularitate, simulări ale unui seism devastator, la care au participat nu numai organele de intervenţie, ci şi locuitorii. Sistemul medical a fost pregătit pentru intervenţii în caz de urgenţă, instalarea taberelor pentru sinistraţi a fost minuţios planificată. Seismologii, foarte influenţi în Chile, au determinat politici stricte de dezvoltare urbană, astfel încât să fie evitată crearea de zone de mare aglomeraţie, în care echipele de intervenţie să nu poată ajunge în caz de dezastru. Presa internaţională vorbeşte acum despre o adevărată "cultură seismică" în Chile. Semnificativ este faptul că preşedinta statului chilian, Verónica Michelle Bachelet Jeria, a amânat primirea ajutorului internaţional, până când nevoile nu vor fi cunoscute cu claritate şi căile de acces nu vor fi deblocate. Fără planificare, o cantitate mare de ajutoare, distribuită haotic sau care rămâne blocată în depozite, mai mult încurcă. Exemplele chilian şi haitian sunt bune pentru România, unde este aşteptat un cutremur de mare intensitate. Aici nu este vorba numai despre clădirile neconsolidate, ci de un întreg şir de riscuri.

Prăbuşirea infrastructurii rutiere şi feroviare din cauza stării proaste va face imposibilă intervenţia în multe locuri. La fel, aleile înguste dintre blocuri, ocupate de maşinile locuitorilor. Ştiţi ce înseamnă miile de fire întinse aiurea pe stâlpii din oraşele noastre? Şanse mari pentru pene de curent şi comunicaţii, în caz de dezastru. Primul pas spre panică e asigurat. Un alt risc este dat de starea de permanentă improvizaţie a sistemului sanitar - crize de sânge, de medicamente,personal insuficient etc. În sfârşit, un element cu totul necunoscut îl constituie reacţia unei populaţii needucate în ce priveşte răspunsul la dezastre. Dar riscul cel mai mare vine din cu totul altă parte. De 20 de ani, societatea românească a devenit una tot mai atomizată şi individualistă. Spiritul comunitar, distrus de comunism (cuvintele sunt asemănătoare, conceptele, deloc!) nu s-a refăcut. Putem să ne aşteptăm la solidaritate şi la voluntariat, în aceste condiţii? Două cutremure puternice, petrecute la începutul acestui an, ne arată de ce e bine să fim pregătiţi. Dar sună şi alarma, fiindcă timpul pe care îl mai avem la dispoziţie poate fi foarte scurt."

Citind cu atenţie articolul am constatat că multe din lucrurile prezentate sunt reale şi nu ar fi rău să ţinem cont de ele, mai ales noi, politicienii, iar pentru o mai bună vizualizare a acestuia l-am preluat ca declaraţie politică.

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică intitulată "8 martie a rămas o zi specială"

Ziua de 8 martie, ziua internaţională a femeii este celebrată pentru prima dată în anul 1911. De atunci, această zi este sărbătorită şi în România cu aceleaşi obiceiuri precum în toată Europa şi în lume: cadouri către mame, prietene, soţii, oferite de cei dragi, adică o pregătire permanentă atât pentru a oferi, cât şi pentru a primi cadouri, un lucru deosebit şi încărcat de emoţii nebănuite.

Reprezentantele sexului frumos prin definiţie sunt cele ce ştiu să primească un cadou, într-un asemenea moment şi nu numai. În acelaşi timp, sunt cele care ştiu să ofere un zâmbet pe măsură, să bine-dispună pe cel care oferă acelaşi zâmbet, o bucurie.

Viaţa noastră este plină de asemenea gesturi în fiecare an de 8 martie, dar nu numai.

Pentru politicieni, 8 martie înseamnă a uita pentru o zi că eşti la guvernare sau în opoziţie, a fi doar un prieten, cel puţin în faţa unei femei, chiar dacă în rest nu împărtăşeşti aceleaşi idei.

Fără a pierde esenţa oricărui moment din viaţa noastră, va trebui să gândim bine ceea ce reprezintă o clipă a vieţii, fără a lua o decizie politică, fără a uita de frumoasele momente care nu pot fi uitate, tocmai pentru că din aceste raţiuni au fost create.

Primăvara în sine este un moment de bucurie, al trecerii de la iarnă la primăvară, sărbătorit dealtfel şi prin alte modalităţi, fie că acestea sunt sărbători religioase, fie că sunt împământenite a reprezenta ziua îndrăgostiţilor sau alte zile, în esenţă cu aceleaşi semnificaţii pentru toţi cei care le aşteaptă cu nerăbdare.

La fel de adevărat este că de 8 martie în ţara noastră se obişnuieşte ca bărbaţii să ofere femeilor flori, mărţişoare, cadouri şi zâmbete de care acestea nu au parte în fiecare zi.

Din aceste raţiuni şi nu numai, 8 martie este şi va rămâne o zi specială.

Personal, folosesc acest prilej în fiecare an pentru a saluta şi felicita persoanele dragi din viaţa mea, începând cu soţia, care o merită din plin, şi nu în ultimul rând colegele deputaţi şi senatori, colaboratori şi toate cele cu care mă întâlnesc în fiecare zi.

De 8 martie, chiar dacă am uitat să le trimit un buchet de flori, un mesaj telefonic sau o felicitare, o fac acum, pe această cale, transmiţându-le tuturor: La mulţi ani!

Domnul Mircea Grosaru:

"Alegeri previzionate în PNL - Crin Antonescu, preşedinte"

După cum se anunţau, alegerile din PNL au consolidat poziţia preşedintelui Crin Antonescu. Cu peste 70% din voturi şi un proiect bine verificat şi conturat în alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, revine la conducerea PNL, după un mesaj nou: "România bunului- simţ."

Dacă dura mai mult campania electorală, cu siguranţă că se contura un al doilea tur cu un Crin Antonescu în finală, deoarece semnalul dat de bucureşteni a fost unul patern şi nu numai.

Ceea ce liberalii au reuşit în anul 2009, după erodarea la guvernare, adică peste 20% din voturi, a reprezentat nu numai o surpriză, dar şi o primă opţiune pentru viitoarele alegeri, de orice fel ar fi ele.

Mesajul său a pătruns repede în sufletul românilor, fiind unul simplu, şi reprezenta spiritul alegătorilor dornici de a nu mai fi minţiţi cu aceleaşi promisiuni de ani şi ani: şosele, creşterea salariilor şi pensiilor, locuri de muncă, o viaţă mai bună şi multe altele, care imediat după terminarea alegerilor nu devin decât simple vorbe aruncate în vânt, pentru că cetăţenii uită repede. Dar nu toţi, ci doar cei ce primesc mită, cadouri, "atenţii electorale" mai mici sau mai mari, etc.

Chiar dacă a lipsit concurenţa în alegerea preşedintelui, nu se poate spune că nu a existat libertatea de a exprima ceea ce consideri important, de a-ţi apăra capitalul electoral şi a convinge că eşti cel mai bun.

Trecând peste impresia "artistică" a congresului, din care nu au lipsit confruntarea directă şi atacul la persoană, cu anumite limite ale bunului-simţ, a învins libertatea de exprimare, dar şi decenţa de care avem nevoie în abordarea problemelor cu care se confruntă ţara noastră şi pe care va trebui, cel puţin de aici înainte, să o promoveze politicienii.

Prin modul de abordare al problemelor, Partidul Naţional Liberal reprezintă şi va reprezenta oricând o alternativă la actuala guvernare şi poate prezenta suficiente garanţii de acest gen prin componenţa liderilor partidului şi nu numai.

Din aceste motive, doresc să transmit: Felicitări şi noroc lui Crin Antonescu!

Domnul Titi Holban:

"Un nou acord cu FMI-ul, din 2012?"

În loc să caute soluţii în interiorul sistemului, guvernul Boc a preferat să pună gaj România pentru un împrumut păgubos din partea FMI, care a adus o datorie de 2500E pe capul fiecărui român. Foarte mulţi bani, care din păcate au fost folosiţi pentru plata pensiilor, a salariilor şi pe dobânzile la împrumuturile pentru plata obligaţiilor bugetare. Cu cei 13 miliarde euro împrumutaţi de la FMI au fost implementate puţine proiecte, "stimulii" incluşi în programul anunţat de guvern în februarie 2009 pentru sprijinirea economiei fiind până în prezent "mai mult imaginari decât reali", potrivit BERD.

În loc să susţină reforme, investiţii, să restructureze aparatul bugetar şi să deblocheze creditarea pentru firme, domnul Boc a ales să bage aceşti bani în consum.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că începând cu 2012, anul în care România trebuie să înceapă plata împrumutului, ţara noastră nu va avea aceşti bani pentru a-i da înapoi, deoarece economia nu a auzit de măsurile anticriză publicate prin ziare şi se încăpăţânează să meargă în jos. Evoluţia situaţiei economice a României demonstrează, din păcate, ceea ce PNL a susţinut încă de anul trecut, şi anume că împrumutul de la FMI este inutil, iar banii împrumutaţi au fost incorect gestionaţi.

Noi ne-am pronunţat în repetate rânduri în favoarea scăderii taxelor şi impozitelor, soluţie adoptată de guvernele ţărilor Uniunii Europene în perioadă de criză economică, dar respinsă cu înverşunare de guvernul Boc, care a insistat să ia doar măsuri antieconomice. Criza, mediul economic ostil, scăderea profitabilităţii firmelor sunt doar câteva explicaţii prin care guvernanţii încearcă să justifice slaba colectare a taxelor şi impozitelor la bugetul statului. Guvernul dă dovadă de o atitudine pasivă şi nu încearcă să ia măsuri de stimulare a mediului economic sau de diminuare a muncii la negru şi a economiei subterane. Criza a devenit o fatalitate în faţa căreia guvernanţii stau cu mâinile în sân.

Concluzia este că pentru România, partitura s-ar putea termina cu realizarea unui nou acord cu FMI din 2012, deoarece ţara noastră ar trebui din acel an să înceapă restituirea actualului împrumut.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică intitulată "Ce vrăji a mai făcut guvernul Boc?"

Consecvent idealurilor de a îngropa definitiv orice urmă şi intenţie de bunăstare în România, Guvernul Boc creează zilnic noi strategii de adâncire a crizei economice în care ţare se zbate de un an de zile. Şi, trebuie să recunoaştem, strategii executivului se pricep de minune la asta!

Astfel, pentru ca nimeni să nu aibă nici o urmă de îndoială asupra adevăratelor sale intenţii, Guvernul a decis să crească zestrea de şomeri a României cu zece mii de oameni, în mai puţin de o lună. Începând de ieri, aproape şapte mii de lucrători ai căii ferate, această a doua armată a ţării, şi-au luat adio de la locul de muncă şi se pregătesc de un concediu prelungit. Peste mai puţin de trei săptămâni, lor li se vor alătura alte peste trei mii de şomeri. La prima vedere, această măsură pare înscrisă în planul de reducere a cheltuielilor bugetare, şi ar trebui salutată, deoarece zilnic ni se spune că acestea sunt mult prea mari pentru croiala hainelor cu care această criză păcătoasă ne-a înzestrat. Atâta doar, că cei zece mii de noi şomeri vor sta acasă pe cheltuiala statului, adică a fiecărui contribuabil, categorie ale cărei rânduri se reduc din ce în ce mai tare. Aceasta în condiţiile în care fiecare persoană disponibilizată va primi, pe lângă ajutorul cuvenit noii categorii sociale în care incompetenţa conducătorilor au inclus-o, şi între 12 şi 15 salarii compensatorii. Altfel spus, cei zece mii de oameni vor sta acasă, vor încasa şi indemnizaţia de şomaj şi salariul care li s-ar fi cuvenit. Cei zece mii de şomeri de la calea ferată ne vor scoate din buzunare nu mai puţin de 152 de milioane de euro.

Cât despre viitorul profesional al acestor oameni care până acum erau plătitori de taxe şi impozite, deci aducători de venituri la bugetul statului, nu avem niciun motiv să fim optimişti. Eminenţa cenuşie a muncii, respectiv domnul Mihai Şeitan, vremelnicul şi limbutul ocupant al portofoliului Ministerului Nemuncii şi Antiprotecţiei sociale, ne-a informat că doar zece la sută dintre beneficiarii cursurilor de recalificare şi-au găsit o slujbă. Cursuri care, fie vorba între noi, au costat şi ele ceva, chiar dacă nu ni se spune exact cât.

Putem spune, aşadar, fără putinţa de a greşi, că actualii noştri guvernanţi au drept unic scop distrugerea ţării, a fiecărei familii, sau a cât mai multe dintre celulele de bază ale societăţii. Asta după ce distrugerea micilor întreprinzători se apropie de final, dat fiind faptul că cei care au "scăpat" de impozitul forfetar în 2009 nu au nicio şansă să se salveze anul acesta, având în vedere noile prevederi ale codului fiscal în ceea ce priveşte impozitarea IMM-urilor.

Acestea fiind faptele, ne aşteptăm ca în curând, la graniţele României să apară, pe lângă indicatoarele de ţară, unul în plus: "Lăsaţi orice speranţă...".

Din aceste motive, Partidul Naţional Liberal consideră actualul Guvern ca fiind unul antinaţional, promotor al unor politici de distrugere a economiei naţionale, atâta câtă a mai rămas, după ce preşedintele Traian Băsescu a experimentat "pohta ce-a pohtit-o", în mariajul cu fata social-democrată. Ne exprimăm convingerea că această situaţie va fi depăşită în momentul în care un guvern liberal care să aplice politici de criză va fi instalat. Altfel, sunt convins că blestemele românilor îi vor urmări pe toţi urmaşii urmaşilor guvernanţilor, până la a şaptea spiţă.

Domnul Miron Ignat:

"Ziua internaţională a femeii"

La nivel mondial, istoria acestei zile începe în anul 1910, iar în Australia în anul 1928. În Statele Unite, femeile şi-au sărbătorit pentru prima dată ziua dedicată lor în anul 1908 şi astfel au ajutat la crearea unui eveniment internaţional cu această temă.

Ziua internaţională a femeii a apărut într-o vreme cu mari tulburări sociale. În anii de dinaine de 1910, multe femei din ţările dezvoltate industrial munceau şi erau supuse discriminării sexuale, prost plătite. Astfel au apărut organizaţiile sindicale, iar de aici până la revoltele industriale nu a mai fost decât un pas.

În anul 1903 în Statele Unite, organizaţiile sindicale ale femeilor au luptat pentru dobândirea dreptului de vot şi au pus bazele "Ligii Uniunii Sindicale a Femeilor".

Astfel, în anul 1910, la Copenhaga a avut loc cea de-a doua conferinţă a femeilor socialiste, unde s-a propus ca Ziua Femeilor să devină o sărbătoare internaţională.

Prima zi internaţională a femeii a fost sărbătorită la data de 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi alte ţări europene, iar în anul 1975 a fost recunoscută şi aplicată oficial de către Naţiunile Unite.

Femeile din zilele noastre au ocupat un loc de frunte în toate domeniile şi trebuie admirate pentru curajul şi devotamentul lor, pentru cariera solidă pe care şi-au format-o. Femeia zilelor noastre trebuie admirată pentru că şi-a întemeiat o familie, are o carieră de succes şi este o luptătoare.

Ziua internaţională a femeii este o zi unică a anului, o sărbătoare a feminităţii, tinereţii, frumuseţii şi a credinţei. În această zi nicio femeie din lume nu trebuie să treacă neobservată, mai ales de cei dragi.

La mulţi ani şi o zi plină de bucurie!

Domnul Ioan Holdiş:

«Programul "Prima Casă" - o rază de speranţă pentru tinerele familii»

Anul trecut, când a demarat, Programul "Prima Casă" a fost un succes. Au fost acordate aproape 14.600 de garanţii pentru cumpărarea de locuinţe, cu o valoare medie a garanţiilor emise de aproape 42.000 de euro, valoarea totală ajungând la 600 de milioane de euro.

Runda a doua a programului guvernamental denumit "Prima Casă 2", a demarat odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial, pe 22 februarie anul curent. Spre deosebire de anul trecut, acesta vine cu îmbunătăţiri, în scopul de a uşura posibilitatea achiziţionării unei locuinţe.

Cu o platformă de garanţii de 700 milioane de euro, programul creşte sumele de garantare faţă de anul trecut. Astfel, se ajunge până la 60.000 de euro pentru casele vechi, 70.000 de euro pentru locuinţele noi sau cele aflate în construcţie, iar ca o noutate absolută, se încurajează construcţia de locuinţe noi, prin asocierea a minim şapte persoane, cu o garanţie de 75.000 de euro.

Prin Programul "Prima Casă 2" se doreşte orientarea spre apartamentele noi; astfel, se va ţine în frâu tendinţa de creştere a preţurilor la apartamentele vechi, şi, totodată, se va da un impuls real pieţei imobiliare şi sectorului construcţiilor.

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului a venit cu ideea de a reduce perioada de achiziţie a unui imobil construit de Agenţia Naţională pentru Locuinţe la doar un an. Astfel, devine atractivă cumpărarea locuinţelor ANL de către chiriaşi, şi în consecinţă se vor putea atrage fonduri în vederea construirii unor alte locuinţe.

Ministerul şi-a propus ca din cele 26.000 de locuinţe ANL existente, să vândă în jur de 20.000, pe care să obţină aproximativ 500 milioane de euro.

Susţin acest program demarat de Guvern, deoarece vine în ajutorul miilor de oameni ce doresc să aibă propria casă. Singurul lucru ce le rămâne de făcut celor doritori este contactarea unei bănci participante la acest program, dintr-un număr de 21. Le urez succes celor care participă la acest program şi sper că vom avea cât mai mulţi beneficiari mulţumiţi în cel mai scut timp posibil.

Domnul Zanfir Iorguş:

"Tratatul de la Lisabona - calea către o Europă modernă"

Pe data de 25 februarie 2010, s-a desfăşurat la Parlamentul European dezbaterea "Aplicarea Tratatului de la Lisabona, o viziune românească" ce a avut drept obiect principal de discuţie impactul Tratatului de la Lisabona asupra procesului decizional din România, precum şi asupra instituţiilor implicate direct în acest proces.

Aşa după cum bine ştim, după ani de zile de reforme şi negocieri mai mult sau mai puţin reuşite, Uniunea Europeană a intrat în 2010 cu haina nouă a Tratatului de la Lisabona şi cu speranţa că Bruxelles-ul, pentru prima oară, va avea puterea şi capacitatea de a juca un rol esenţial pe scena globală.

Dincolo de istoricul complicat al procesului de reformă început în 2001, de trecerea de la proiectul de constituţie europeană la modificarea tratatelor în vigoare, ceea ce trebuie reţinut este câştigul obţinut de Europa şi cetăţenii săi odată cu Tratatul de Reformă. Sintetizând eforturile politice, diplomatice şi juridice, anii de reflecţie, conferinţele interguvernamentale şi miile de pagini de tratate, declaraţii şi protocoale, se poate spune că Uniunea Europeană s-a pregătit să devină mai eficientă, raportat la provocările mondializării, şi mai democratică în raport cu reprezentarea intereselor cetăţenilor săi.

În ianuarie 2009, atunci când, în urma unor neînţelegeri cu Ucraina, Moscova a hotărât să oprească furnizarea de gaze naturale, lăsând să tremure, la propriu, o întreagă Europă, semnalul a fost cât se poate de sonor: Uniunea Europeană avea nevoie de o voce cât mai puternică pe plan extern, care să poată să negocieze şi să gestioneze situaţiile dificile, în interesul tuturor statelor membre. Era nevoie de ceva mai mult pentru ca Europa în sine, să fie o prezenţă juridică vizibilă pe scena internaţională. Însă, acel ceva exista deja - Tratatul de la Lisabona putând oferi câteva garanţii necesităţii europene de a fi mai mult decât o aglomerare birocratică de interese economice.

Prin prevederile Tratatul de la Lisabona s-a conturat o nouă arhitectură instituţională. Tratatul nu înlocuieşte însă voinţa politică a liderilor europeni, necesară pentru ca prevederile textului să fie transpuse în practică. Europa va avea doar pârghiile pentru a fi mai puternică, pentru a fi modernă, eficientă şi democratică, iar acestea trebuie doar folosite, şi nu impuse.

Pentru a menţine libertatea, securitatea şi prosperitatea pe tot continentul, Uniunea Europeană trebuie să joace un rol cât mai activ pe scena mondială. Din perspectiva globalizării, statele membre nu pot face faţă singure unor provocări precum asigurarea rezervelor de energie, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, competitivitatea economică şi terorismul. Uniunea Europeană, văzută ca un întreg, este singura care poate oferi soluţii la aceste probleme.

În acest context, pentru ca România să îşi consolideze poziţia în cadrul Uniunii Europene, este nevoie ca instituţiile statului să se adapteze noilor modificări aduse de către acest Tratat, iar o reformare a Parlamentului este absolut necesară. Potenţialul încă nevalorificat al ţării noastre poate contribui la construcţia viitorului Europei Unite şi al nostru, iar viziunea românească privind locul şi interesele noastre în cadrul Uniunii nu trebuie să rămână numai la stadiul de provocare, şi aceasta cu atât mai mult cu cât, în acest moment, ne aflăm în faţa unei şanse istorice de a influenţa procesul decizional în Uniune.

Domnul Doru Braşoan Leşe:

"Să iubim femeile"

Ziua de 8 Martie este recunoscută pe întreg mapamondul ca sărbătoarea internaţională a femeii. Luna martie este prima lună a primăverii, când toată natura renaşte şi razele soarelui încep să ne mângâie uşor. Pură coincidenţă sau nu, în această lună se sărbătoreşte, pe lângă mărţişor, şi ziua femeii, a mamelor.

Remunerarea diferită pe criterii de gen nu s-a schimbat substanţial în ultimii 15 ani, iar în anumite ţări fenomenul chiar a luat amploare. În această perioadă de criză, acest sistem discriminatoriu de plată este un cost pe care Europa nu şi-l poate permite. Împreună cu toate statele membre, vom lua măsuri pentru a reduce aceste diferenţe salariale între sexe în Uniunea Europeană.

Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi reprezintă diferenţa medie între remunerările orare ale bărbaţilor şi ale femeilor per ansamblul economiei. În Europa, femeile câştigă în medie cu aproximativ 18% mai puţin decât bărbaţii, şi în unele ţări, diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi se accentuează.

Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi are un impact semnificativ asupra câştigurilor femeilor de-a lungul vieţii, precum şi asupra pensiilor acestora. O remunerare mai mică înseamnă o pensie mai mică şi reprezintă cauza unui risc de sărăcie mai mare pentru femeile în vârstă. Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi este consecinţa discriminării continue şi a inegalităţilor de pe piaţa muncii care, în practică, le afectează în special pe femei. Această diferenţă este legată de un anumit număr de elemente atât de ordin juridic, cât şi social sau economic, care depăşeşte cu mult aspectul unic al egalităţii de remunerare pentru aceeaşi muncă.

Femeile care sunt şi mame au un salariu de trei ori mai mic decât bărbaţii care ocupă aceleaşi posturi şi întâmpină, în continuare, obstacole în carieră. Împărţirea inegală a sarcinilor în gospodărie influenţează progresul profesional, arată studiul Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor (ITUC), citat de AP.

Mai precis, mamele primesc 68% din salariul bărbaţilor care au aceeaşi calificare, iar femeile, în general, obţin 74%, arată datele studiului.Femeile cu copii sunt cele care solicită mai des un job part-time decât cele care nu sunt mame, ceea ce arată că au dificultăţi în a împăca cele două activităţi. Cele mai mari discrepanţe în ceea ce priveşte salariile femeilor, în comparaţie cu ale bărbaţilor, sunt în agricultură şi în mediul rural. Raportul se bazează pe date culese din 40 de ţări ale lumii. Confederaţia Internaţională a Sindicatelor reprezintă 176 de muncitori din 155 de ţări.

Diferenţa de venituri rezultate din orele de muncă între femei şi bărbaţi variază, la nivel european, de la 30 la sută în Estonia, la 26,2 la sută în Republica Cehă, 17 la sută în Spania şi 21,4 la sută în Marea Britanie, media continentală fiind de 18 la sută.

Diferenţa în remunerarea muncii pe criterii de gen va genera pensii mai mici pentru femei, acestea fiind mai expuse sărăciei la vârste înaintate, respectiv 22 la sută dintre femeile de peste 65 de ani, comparativ cu doar 16 la sută dintre bărbaţi.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

Refuzul indiferenţei: Legea lustraţiei - punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara.

Comunismul a fost, fără îndoială, un sistem politic al represiunii şi al crimei justificate ideologic. A fost un timp istoric al confiscării adevărului şi libertăţii, în numele credinţei că "prietenia" universală trebuie realizată, în mod paradoxal, prin mijloace total neprieteneşti. Aceste realităţi consemnate cu preţ de sânge de istoria recentă a României ne confruntă, încă o dată, cu necesitatea unui răspuns concret şi actual faţă de condamnarea comunismului în ţara noastră.

Refuzul indiferenţei ne obligă, stimaţi colegi parlamentari, să ne amintim că în urmă cu douăzeci de ani, la 11 martie 1990, scriitorul George Şerban a citit în balconul Operei Naţionale din Timişoara, textul "Proclamaţiei de la Timişoara", Carta Revoluţiei Anticomuniste din decembrie 1989. Într-o societate care îşi căuta reperele democratice, punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara avea menirea de a reda adevărata demnitate Revoluţiei române, prin invocarea perfect legitimă, în logica democraţiei, a unei revoluţii morale a clasei politice. Punctul 8 a devenit firul roşu al Proclamaţiei, deoarece impunea ca "legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate." Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara s-a transformat ulterior în Legea lustraţiei, care nu a fost adoptată nici până astăzi în Parlamentul României. Proiectul Legii lustraţiei, privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist, prevede că aceste categorii de persoane nu pot candida, nu pot fi alese şi nu pot fi numite timp de 10 ani în funcţiile şi demnităţile publice prevăzute de lege.

După cunoscutele controverse, amânări, negări şi tergiversări nejustificate, Legea lustraţiei a rămas blocată în mod inexplicabil, undeva pe drumul dintre Senat şi Camera Deputaţilor, fiind redusă la o simplă problemă de retorică politică. Mai mult, unul dintre iniţiatorii Proclamaţiei de la Timişoara, Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii "Timişoara", mărturisea la sfârşitul anului trecut, cu ocazia comemorării zilelor Revoluţiei, că nu mai are convingerea că Legea lustraţiei va fi adoptată vreodată în România. Nădăjduiesc că nu va avea dreptate. Dar se impune a fi subliniat faptul ca ideea lustraţiei anticomuniste născută la Timişoara a făcut posibilă decomunizarea rapidă a majorităţii fostelor ţări comuniste europene: Cehoslovacia (1991), prima ţară postcomunistă care a adoptat lustraţia, Cehia a continuat, Slovacia a reluat principiul lustraţiei abia în 2001, Bulgaria (1992), Albania (1993), Ungaria (1994), Polonia (1997 şi 2006) şi Serbia (2003).

Dacă privim la modelul acestor ţări europene, putem susţine în mod nejustificat opinia conform căreia Legea lustraţiei este o lege tardivă, venită prea târziu pentru a produce efecte reale în rândul funcţiilor şi demnităţilor publice din România. Condamnarea comunismului, prin afirmarea centralităţii adevărului şi libertăţii ca valori esenţiale ale discursului şi etosului politic, nu este lovită de tardivitate într-o societate românească aflată într-o continuă căutare a reperelor democratice. Critica neconstituţionalităţii acestei legi nu se poate susţine în logica democraţiei, deoarece art. 53 din Constituţia României prevede că restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi se poate realiza numai prin lege şi numai dacă se impune, printre altele, ca şi în cazul nostru, apărarea moralei publice. Uitarea, amnezia generalizată, disimularea, schimbarea măştilor ideologice şi sfidarea decenţei politice pentru a ajunge în funcţii de demnitate publică, ne conduc spre o întrebare legitimă: ce legătură are demnitatea, onoarea funcţiei, cu persoana care poartă cu sine pecetea unui trecut discutabil sub aspect etic, dezonorabil la nivel politic, fiind vinovat moral de ororile totalitarismului?

Dar lustraţia nu trebuie să fie transformată în armă politică, într-un act de justiţie vulgară, ci într-o dimensiune concretă a reconcilierii, a onestităţii faţă de sine şi mai ales faţă de ceilalţi, pentru că acesta este adevăratul sens al justiţiei morale. Libertatea nu înseamnă doar prerogativa de a alege, ci încredinţarea că alegi bine. Oricât de metaforic ar părea, cred că politica şi morala ancorată în valori şi principii statornice nu se exclud, ci, dimpotrivă, pot fi în strânsă legătură.

De aceea, doamnelor şi domnilor deputaţi, se cuvine a adopta cu celeritate Legea lustraţiei în România, pentru a demonstra, acum, la 20 de ani, în mod concret că principiul lustraţiei trece dincolo de retorică şi pentru a face un pas de mult aşteptat în condamnarea efectivă a comunismului; altminteri, vom trăi în continuare doar cu iluzia anticomunismului.

Cinismul şi relativismul moral, ignoranţa istorică, ipocrizia morală, nostalgia edulcorantă pentru dictatură - sunt realităţi ale timpului prezent. În directă confruntare, refuzul indiferenţei faţă de istoria recentă a României ne obligă a adopta Legea lustraţiei, cu un sentiment al datoriei faţă de cei morţi, cei vii şi cei încă nenăscuţi. Nu e prea târziu, încă mai aşteptăm dimineţile adevărului!

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Homeschooling - alternativă educaţională în învăţământul actual românesc - pledoarie pentru educaţia personalizată"

Într-o cultură a libertăţii care se luptă cu spaimele mediocrităţii şi a conformismului ideologic, educaţia trebuie să fie o prioritate pentru fiecare. Învăţământul trebuie să devină mai mult decât un proces de masă, care are curriculă, pedagogie şi evaluări standardizate. Adevărata reformă în sistemul educaţional trebuie să caute modalităţi de a face salturi cuantice în ceea ce priveşte viteza şi, mai ales, eficacitatea învăţării. Totuşi, constatăm că idealul omului cultivat, moştenirea socială şi comunitară cea mai de preţ a umanismului european, a încetat de mult să mai fie un ideal al educaţiei europene.

De aceea, trebuie să susţinem, mai mult ca oricând, asumarea şi aplicarea concretă a educaţiei personalizate, prin promovarea homeschooling-ului sau a învăţământului la domiciliu, ca alternativă educaţională în sistemul de învăţământ românesc. Pentru a elimina unele confuzii de definire, se impune a fi subliniat faptul că homeschooling-ul nu este nicidecum o educare arbitrară, mărginită, eventual, de patru pereţi sau de logistica unui "laborator cultural" care exclude implicarea individului sau instruirea acestuia. În cadrul educaţiei la domiciliu sunt activate o serie variată de metode convenţionale şi neconvenţionale, de la cursuri prin corespondenţă şi orare de respectat, persistenţa studiului în bibliotecă, până la folosirea tehnologiei de orice fel sau a facilităţilor comunitare, cum ar fi librăriile, muzeele, teatrele, galeriile sau centrele sportive.

În esenţă, eficacitatea educaţiei la domiciliu nu depinde de metoda aleasă de părinţi, ci mai ales de gradul de implicare a părinţilor în înţelegerea individualizării educaţiei pentru copilul lor; în sensul de a-i preda ceea ce doreşte şi are nevoie să cunoască, după metodele potrivite cu structura sa interioară, producând o explozie calitativă în eficienţa educaţiei, prin reconcilierea dintre comunicare şi cunoaştere. Mai mult, art. 32 din Constituţia României garantează dreptul la învăţătură prin învăţământul general obligatoriu, precum şi prin alte forme de instrucţie şi perfecţionare, per a contrario, nu interzice educaţia la domiciliu, fiind în acord cu art.2 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care prevede expresis verbis: "Nici o persoană nu poate fi privată de dreptul la educaţie. În exercitarea oricăror funcţii pe care şi le asumă în procesul de educare şi şcolarizare, statul trebuie să respecte dreptul părinţilor de a asigura copilului lor educaţia şi studiul conform convingerilor religioase şi politice proprii."

Homeschooling-ul nu poate şi nu trebuie să fie impus ca o soluţie universală, dar trebuie recunoscut ca fiind o alternativă legitimă şi relevantă în contextul reformei sistemului educaţional românesc. Părinţii care decid să investească în educaţia personalizată a copilului lor, din motive culturale, etice, politice sau religioase, trebuie să fie susţinuţi de un cadru legislativ solid şi coerent în materie. Printr-un exerciţiu al onestităţii, subliniem criticile aduse educaţiei la domiciliu, printre care: pregătirea mai slabă a elevilor, prin lipsa unei discipline formative, sau privarea copiilor de a se dezvolta într-un mediu social adecvat, prin supravegherea continuă a "incubatorului cultural", de către părinţi. Aceste critici, pertinente la prima vedere, dar neîntemeiate în esenţă, sunt confruntate cu realităţile concrete, statistici care confirmă că în Statele Unite ale Americii, de pildă, unde sunt peste 2 milioane de elevi şcolarizaţi la domiciliu, aceştia obţin la examene rezultate cu 15-30% mai bune decât un copil educat în şcolile publice (conform statisticilor publicate de National Home Education Research Institute). Cu privire la critica depersonalizării sociale, subliniem rolul determinant al familiei de a crea diverse contexte de socializare cu alte familii, şi implicit cu alţi copii de vârsta copilului lor, astfel încât dimensiunea socială a fiinţei să se dezvolte în deplină armonie. Şi totuşi, cum se poate dezvolta un copil într-un mediu social al educaţiei româneşti care a renunţat de mult la formare, pentru a supralicita informarea, tolerând, în şcolile publice, excese de conformism ideologic, sau, mai rău, aşa cum ne arată televiziunile de ştiri, nenumărate exchibiţionisme erotice chiar în relaţia profesor-elev? Întrebarea rămâne încremenită într-o retorică amară. Cred, totuşi, că răspunsul real poate veni din partea celor peste 50.000 de elevi, de pildă, din Marea Britanie care sunt şcolarizaţi temeinic, în cadrul familiilor lor, dar şi din partea acelor părinţi care au început să implementeze în România şcolarizarea la domiciliu, aşteptând cu interes recunoaşterea acestei forme de educaţie personalizată.

legalizarea homeschooling-ului în România nu trebuie tergiversată din cauza neînţelegerii depline a acestei alternative educaţionale, ci împreună cu specialiştii, cu membrii societăţii civile, primind recomandările avizate ale Asociaţiei "Home Schooling România", trebuie să găsim un model de educaţie la domiciliu care să se preteze structurii învăţământului actual românesc. Acest model va trebui mai apoi susţinut de un cadru legislativ coerent, care să fie în acord cu evoluţia educaţiei personalizate, ca parte a reformei educaţionale în România.

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua internaţională a femeii"

Ziua internaţională a femeilor este sărbătorită în numeroase ţări din lume. Este ziua în care femeilor li se recunosc realizările, oricare ar fi diferenţele naţionale, etnice, lingvistice, culturale, economice sau politice. Această zi este o ocazie să privim spre trecut, să ne amintim de lupta femeilor pentru emancipare şi de realizările lor şi, mai important, este o ocazie să privim înainte, spre potenţialul şi oportunităţile viitoarelor generaţii de femei.

Aceasta zi a fost iniţiată în 1910 la Copenhaga. Ea onorează mişcarea femeilor pentru egalitate în drepturi şi egalitate de şanse. A început să fie sărbătorită prima oară în 1911 în Austria, Danemarca, Germania si Elveţia şi marchează momentul în care reflectăm la progresul pe care l-a făcut mişcarea pentru drepturile femeilor, dar şi ce mai avem de făcut. Este ziua în care sărbătorim curajul şi voinţa înaintaşelor şi înaintaşilor noştri, cărora le datorăm recunoaşterea drepturilor şi a demnităţii noastre ca oameni şi cetăţeni-femei.

Este ziua în care un părinte român i-ar putea scrie fiicei sale următoarea scrisoare: "Fiica mea, daca te năşteai în România înainte de 1918 nu aveai nici un fel de drepturi politice, nu aveai multe din drepturile civile recunoscute bărbaţilor, nu aveai acces la cele mai multe profesiuni, chiar dacă aveai studii superioare (nu orice studii, că nu aveai voie) şi erai înstărită. Orice bărbat, fie el şi analfabet, avea drepturi. Erai tratată ca om de rangul doi şi noncetăţeană. În 1929, datorită eforturilor de peste o sută de ani ale mişcării feministe româneşti şi unor femei extraordinare ţi se recunoştea dreptul de vot la alegerile locale.

Îţi pomenesc doar câteva dintre ele, căci nu ai de unde să le ştii din cărţile de istorie, nici măcar din numele străzilor sau din statui: Eleonora Stratilescu, Eugenia Ianculescu, Adela Xenopol, Sofia Nădejde, Cecilia Cutzescu-Stork, Calypso Botez, Alexandrina Cantacuzino.

În Constituţia lui Carol al II-lea ţi s-a recunoscut inutil dreptul de vot la alegerile generale, căci ai fi trăit sub două dictaturi.

În comunism ai fi fost obligată să munceşti pentru stat şi pentru casă, iar statul ar fi pus stăpânire pe tine ca femeie şi potenţială mamă. Liberă nu erai, cum nu erau nici bărbaţii. Practic, ai fi votat în alegeri libere pentru prima oară în 1990, an în care începea istoria ta reală de cetăţeană.

Ai recuperat drepturile la nediscriminare şi egalitate de şanse, dreptul de a fi protejată de bătăile şi abuzurile partenerului, de a nu fi hărţuită sexual de şefi, nu fiindcă aşa au gândit politicienii noştri bărbaţi, prea mulţi misogini, care continuă să ocupe 90% din teritoriul deciziei politice, ci fiindcă europenele din Vest au obţinut toate acestea în anii când noi trăiam în comunism, iar UE ne-a obligat să le includem în legislaţie. Aveai şanse nule să capeţi ceva la marea privatizare şi să devii capitalistă. În schimb acum ai mai multă şcoală decât bărbaţii de vârsta ta, dar asta contează mai puţin în venituri. Câştigi cu o treime mai puţin decât bărbaţii şi lucrezi în domeniile prost plătite: educaţie, sănătate, cultură. Poţi, în schimb, să faci menaj sau să fii culegătoare, chiar şi prostituată în Vest. Vei contribui la p.i.b. mai mult, dar vei primi la fel de puţin. Ajuţi statul, dar el nu îţi ajută copiii tăi rămaşi acasă.

Cu ceva şanse, ai putea intra în politică. Dacă eşti activă şi competentă, presa te asediază mai abitir decât pe orice bărbat, vânându-ţi sau inventându-ţi greşeli pentru care vei plăti peste măsură. Te vei supune cutumei potrivit căreia la noi legile se votează uşor şi se aplică greu. Multe din drepturile tale sunt drepturi de vitrină. Acolo vor rămâne, câtă vreme te laşi păcălită cu omagii anuale, în locul dreptăţii de gen şi al respectului pentru demnitatea ta ca femeie, om şi cetăţeană!"

Femeia aşteaptă cu nerăbdare Ziua internaţională afemeii,când este răsfăţată atât de iubit, soţ, cât şi de copii, rude şi chiar colegi, dar fiecare zi din viaţa noastră ar trebui să fie Ziua femeii, a vieţii şi a dragostei.

Doamnelor si domnişoarelor, la mulţi ani şi o viaţă plină de dragoste!

Domnul Adrian Mocanu:

"După Congresul PNL, opoziţia s-a întărit"

Am lăsat să treacă măcar câteva ore pentru a medita puţin asupra scopului şi sensului Congresului PNL. Ideea conform căreia Crin Antonescu ar fi vrut să-i tragă pe linie moartă pe Tăriceanu şi Orban a fost singura lansată de unii analişti şi adversari ai preşedintelui PNL. Dar cred că este o ipoteză depăşită. Mai ales la cât de zâmbitor şi relaxat era Ludovic Orban la final. Iar Tăriceanu nu a lăsat niciun moment impresia că l-a atacat pe Antonescu pentru a obţine ceva pentru sine.

În realitate, singura miză reală a fost, în opinia mea, cea de imagine. Un exerciţiu de PR pentru ca Antonescu să recupereze din terenul pierdut în faţa lui Victor Ponta după Congresul PSD, în lupta pentru titlul neoficial de lider al opoziţiei. Recapitulând, în viteză, ultimii 20 de ani ai vieţii politice din România, se poate constata că delimitările ideologice de stânga, de dreapta sau de centru au avut o prea mică importanţă în opţiunea electoratului. Ceea ce a contat cel mai mult a fost figura liderului partidului şi autoritatea - nu populismul - pe care acesta o inspiră. Iar Crin Antonescu a câştigat - în mentalul colectiv - această autoritate.

Trebuie amintit un amănunt deloc de neglijat, singurul care i-ar fi putut face rău lui Crin Antonescu din punct de vedere al imaginii, Dinu Patriciu a stat cât a putut de discret în banca lui şi niciun moment nu a apărut în vreun cadru de televiziune în apropierea preşedintelui PNL.

Previzibilitatea cu care Crin Antonescu s-a impus în propriul partid, lipsa oricărei umbre în preajma sa şi scorul categoric cu care a câştigat alegerile sunt principalele lui atuuri. Iar discursul lui a părut destul de popular dar, în acelaşi timp, s-a oprit la limita care l-ar face prea strident sau dizgraţios pentru urechile mai sensibile ale clasei politice.

Congresul PNL de ieri a reuşit astfel ceea ce nu a reuşit congresul de anul trecut, şi anume: să-l lanseze cu adevărat pe Crin Antonescu. Restul dezbaterilor - despre cât e de democratică procedura votului pe liste, despre marginalizarea lui Tăriceanu ori a lui Orban, despre mazilirea lui Cataramă, despre ideologie etc. - sunt subiecte care au relevanţă pentru foarte puţini dintre românii care îşi exercită votul.

După cum ştiţi, la sfârşitul anului trecut, după alegerile prezidenţiale, a existat o justificată dezbatere în interiorul PNL cu privire la poziţionarea acestui partid faţă de guvernare. La momentul respectiv, opţiunea pentru rămânerea în opoziţie a fost tranşată printr-un vot majoritar. Mi se pare acum relevant faptul că domnul Viorel Cataramă, candidatul care îşi asumă deschis intrarea PNL la guvernare, nu a reuşit să convingă nici măcar 32 de colegi să-i susţină moţiunea.

Mai mult decât atât, acest congres şi-a propus să transmită membrilor, simpatizanţilor şi votanţilor PNL un mesaj cu privire la direcţia pe care o va urma partidul în următorii doi ani şi jumătate. De asemenea, congresul a transmis întregii societăţi principalele propuneri economice şi sociale care vor sta la baza programului de guvernare al PNL.

În opinia mea, rezultatul acestui congres al PNL va întări şi mai mult opoziţia pentru actuala putere.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"Şi totuşi, când vor fi preocupaţi guvernanţii şi de măsurile anticriză?"

Pe data de 23 februarie a.c., premierul Emil Boc ne anunţa triumfal că rata şomajului se menţine la nivelul lunii ianuarie. "În luna februarie, până în acest moment, şomajul este la nivelul lunii ianuarie, de 8,1%. Asta înseamnă că, până în acest moment, nu avem o creştere a şomajului în luna februarie, raportat la luna ianuarie. Numărul de şomeri este astăzi de 745.690. În luna ianuarie a fost 745.480. Chiar dacă în cifre este o uşoară diferenţă în favoarea diminuării, în luna februarie, ca procent, el rămâne la 8,1%". Sincer, atunci, nu am împărtăşit optimismul domnului Emil Boc. Am remarcat la vremea respectivă că ieşirea premierului s-a vrut a fi un fel de replică dată unor analişti economici care contraziceau afirmaţii anterioare ale premierului şi ministrului muncii, care spuneau că în luna februarie vom avea o scădere uşoară a numărului de şomeri.

Iată însă, că pentru a nu ştiu câta oară din ianuarie 2009, declaraţiile domnului Emil Boc nu numai că nu se confirmă, dar sunt contrazise de realitate. Potrivit ultimelor date publicate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la sfârşitul lunii februarie s-a înregistrat o creşte a şomajului, de la 8,1%, cât era la începutul luni, la 8,3%.

Practic, la 31 ianuarie 2010 erau înregistraţi 740.982 de şomeri, iar pe 28 februarie s-a ajuns la 762.375. Foarte grav este că dintre aceştia doar 468.863 primesc indemnizaţia de şomaj. Ceilalţi nu mai au nici măcar această sursă minoră de venit. Îmi este pur şi simplu frică să văd cum vor arăta statisticile la sfârşitul lunii martie, ţinând cont doar de miile de concedieri din aceste zile de la CFR. La care se adaugă şi cei 1.915 de angajaţi pe care compania Bechtel a anunţat ieri că intenţionează să-i disponibilizeze.

Eu cred că problema locurilor de muncă trebuie să reprezinte la ora actuală prioritatea numărul unu a guvernului. Măsuri reale şi eficiente pentru redresarea economiei trebuie să preocupe acum pe guvernanţi, şi în acest caz vor găsi în parlamentarii opoziţiei un partener. Din păcate, la momentul actual, preocupările liderilor principalului partid de guvernământ sunt cu totul altele. Domnii Boc & Co. au drept prioritate să ocolească deciziile Curţii Constituţionale şi să încalce fără să clipească regulamentele parlamentare pentru a promova legi care să conserve în serviciile deconcentrate propria clientelă politică.

Partidul domnului Boc vrea să pună mâna cu orice preţ pe şefia Senatului, neţinând cont că acţionează din nou împotriva prevederilor Constituţiei şi a regulamentelor parlamentare. Sincer, nu mă interesează cine conduce Senatul, dar preiau şi eu o întrebare pusă de un ziarist la un post tv: oare prin schimbarea preşedintelui Senatului se rezolvă o serie din problemele situaţiei de criză economică? Sau - şi de această dată întrebarea îmi aparţine - uriaşul scandal parlamentar care cu siguranţă va izbucni începând de miercuri la Senat şi care va ţine prima pagină în media, nu are tocmai menirea de a acoperi, printre altele, creşterea zilnică a numărului de şomeri? Eu cred că ambele întrebări sunt mai mult decât justificate. Din păcate, nu cred că din zona Palatului Victoria sau din Modrogan va veni vreun răspuns. Pentru că, sunt nevoit să repet, nu măsurile anticriză, ci altele sunt acum preocupările exponenţilor actuali puteri.

Salut o iniţiativă legislativă anunţată în presă de către un coleg de la PD-L, iniţiativă care sunt sigur că va avea o contribuţie majoră la atenuarea efectelor crizei economice. Este vorba de propunerea legislativă de interzicere a magiei albe şi a magiei negre practicată de aşa-zisele vrăjitoare. Iar sancţionarea cu închisoare de la 3 la 15 ani a vrăjitoarelor, cu siguranţă va contribui la scăderea drastică a actelor de corupţie din România. Abia aştept ca propunerea legislativă a colegului nostru din PD-L, Alin Popoviciu să ajungă în plen, şi promit că o voi vota cu două mâini.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Operaţiunea: liber la disponibilizări după ureche"

Guvernul a început de ieri concedierile pe bandă rulantă. 10.000 de salariaţi de la CFR au rămas în stradă chiar din prima zi a săptămânii. Nu mai sunt bani, susţin guvernanţii. Dar ce faceţi cu ei? i-aş întreba pe colegii aflaţi la guvernare. Mulţi dintre oamenii care s-au trezit ieri fără un loc de muncă lucrează de ani buni la Căile Ferate Române. Tot la fel de mulţi nu mai ştiu practic să profeseze altceva. Vor ajunge din salariaţi, muncitori cu ziua. Aşa îşi răsplăteşte Guvernul forţa de muncă cinstită. Nici nu se pune problema de cursuri de recalificare. Daca nu sunt bani, de unde?, ridica din umeri a nedumerire ministrul transporturilor, Radu Berceanu. Domnia sa nu realizează probabil că tocmai acesta este rolul domniei sale: acela de a propune soluţii şi de a găsi resurse.

Dincolo de faptul că vom asista în următoarele zile la o avalanşă de disponibilizări făcute după ureche, fără un plan coerent şi fără asigurări de recalificare, mai avem o mare problemă pe care guvernanţii nici gând să o aducă în discuţie. Toţi cei care vor pleca din sistemul bugetar vor avea dreptul la plăţi compensatorii. Aceste plăţi vor fi suportate de bugetul asigurărilor de stat. Tare îmi este teamă că, în loc de economie, vom avea ruină. Concedierile masive ar putea goli fondul bugetului asigurărilor de stat dacă sunt făcute fără a se măsura înainte impactul lor asupra acestui fond. Guvernul Boc ne îndreaptă către prăbuşire economică. Primul-ministru este un fel de tată iresponsabil care îşi aruncă copiii în stradă, pentru ca aceştia să nu mai facă pagubă la mâncare.

În acest timp, auzim la televizor cum ministrul Udrea ar fi vrut sa fie vânzătoare la un magazin de sandvişuri sau îl vedem pe premierul Boc cum ne arată că se pricepe la tâmplărie. E bine pentru domniile lor că se pricep totuşi la ceva. Ar fi fost bine pentru sutele de mii de români săraci dacă s-ar fi priceput la a guverna şi a administra statul.

Domnul Neculai Răţoi:

"Cu paşi repezi spre faliment?"

Declaraţia de săptămâna trecută a preşedintelui Traian Băsescu privind posibilitatea unui nou împrumut este o recunoaştere a incapacităţii guvernului de a gestiona criza şi efectele economice pe care aceasta le-a produs şi continuă să le producă.

Cei care încearcă să apere drepturile populaţiei sunt numiţi de către preşedinte "propagandişti." Ei bine, stimaţi colegi, eu unul prefer să fiu "propagandist" decât să susţin deciziile unui executiv depăşit de situaţie. Criza este departe de a se fi sfârşit în România, iar principala ei cauză nu sunt sporurile de care beneficiază unii funcţionari, aşa cum vor să lase să se înţeleagă preşedintele şi executivul, ci, repet, acest guvern lipsit de soluţii.

Ne aducem cu toţii aminte că atunci când multe ţări occidentale îşi puneau probleme privind viitorul lor economic, preşedintele Băsescu şi unii oficiali anunţau cu zâmbetul pe buze că România nu este ameninţată de criză. Această viziune profundă a unor lideri, menită să atragă voturi prin false asigurări, s-a dovedit periculoasă. Executivul a făcut cheltuieli lipsite de logică şi a ignorat necesitatea unor măsuri anticriză. În cele din urmă, am ajuns să ne împrumutăm pe bandă, de la FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială. 20 de miliarde de euro au fost aruncaţi în proiecte fără rost, investiţiile în infrastructură pe care guvernul le trâmbiţa au rămas simple vorbe. Concedierile masive care au avut loc par a nu fi suficiente pentru stabilitatea economică a României. Ministrul finanţelor anunţă săptămânal câte un nou proiect, începând de la impozitarea pensiilor şi aşa insuficiente pentru un trai decent şi până la alte majorări stupide de impozite. Oficialii continuă să facă declaraţii optimiste, deşi realitatea este cel puţin gri. Guvernul şi-a asumat în faţa FMI o serie de obiective, dar este incapabil să le atingă. Şomajul a crescut mai mult decât s-a previzionat, iar economia a crescut cu doar 0,2%, comparativ cu 1,3%, cât anunţau aceeaşi oameni care azi spun că suntem pe drumul cel bun.

Posibilitatea unui nou împrumut, în condiţiile în care nici măcar nu am început să plătim pentru cel dintâi, este cel puţin îngrijorătoare. Cum vom putea oare plăti aceste împrumuturi dacă Guvernul, prin politicile sale, nu aduce creşteri reale bugetului de stat? Rezultatul va fi aruncarea ţării în faliment şi vom avea la rândul nostru soarta Greciei.

Dacă luăm în calcul declaraţia preşedintelui Băsescu, ne putem aştepta la un nou împrumut încă din luna august. Pentru că preşedintele ne-a obişnuit cu termene false şi cu anunţuri surpriză. Este imperativ ca în timpul cel mai scurt România să găsească o ieşire din această situaţie şi să evite un nou împrumut. Domnilor guvernanţi, soarta a 21 de milioane de oameni stă în mâinile dumneavoastră. Nu îi dezamăgiţi din nou şi, mai ales, nu îi trimiteţi în disperare.

Domnul Nicolae Jolţa:

"Totul pentru clientela politică a Guvernului Boc"

La începutul săptămânii trecute, în ciuda Regulamentului Camerei Deputaţilor, în ciuda Constituţiei, în ciuda Grupurilor parlamentare ale PNL şi PSD care au părăsit, în semn de protest, plenul Camerei Deputaţilor, în ciuda miilor de funcţionari publici care aşteptau să se facă ordine în legislaţia care le guvernează carierele, actuala putere a adoptat modificările Legii nr.188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici.

După ce au bulversat activitatea în serviciile deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, prin eliminarea din categoria funcţionarilor publici de conducere a funcţiile de "director executiv şi director executiv adjunct" şi înlocuirea acestora, anul trecut, prin OUG nr.37/2009, cu directorii coordonatori numiţi politic, Curtea Constituţională le-a spus că domnul Boc, profesor de drept constituţional, a greşit.

Nu a contat, au făcut totul pentru satisfacerea clientelei politice care trebuia răsplătită şi au emis, crezând că ne păcălesc, un OUG cu conţinut identic, OUG nr.105/2009. Şi de această dată Curtea Constituţională le-a spus că: "văzând cuprinsul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2009, Curtea constată că acestea preiau în integralitate şi cu modificări nesemnificative conţinutul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.37/2009", declarând încă o dată în afara Constituţiei directorii domnului Boc.

Şi când am fi crezut că puterea a înţeles că acest subiect trebuie tratat cu seriozitate şi responsabilitate, Guvernul Boc a trimis în Parlament un proiect de lege prin promovarea căruia nu a avut în vedere îndreptarea acelor prevederi pe care Curtea Constituţională le-a declarat neconstituţionale în OUG nr.37/2009 şi, respectiv, în OUG nr.105/2009, ci a urmărit strict rezolvarea problemelor clientelei politice lăsate fără serviciu de Curtea Constituţională.

Astfel, directorii coordonatori de ieri au devenit peste noapte, prin excepţiile prevăzute în această lege, funcţionari publici care pot ocupa funcţii de conducere în cadrul deconcentratelor.

Vicierea modului de dobândire a calităţii de funcţionar public, prin prevederea posibilităţii ca foştii directori coordonatori (contractuali) să ocupe funcţii publice de conducere, s-a făcut cu nesocotirea funcţionarilor publici de carieră, cărora li se neagă dreptul de a promova, prin numirile arbitrare care se fac în funcţiile publice de conducere, în temeiul acestei legi.

Ştim cu toţii că din nou a fost sesizată Curtea Constituţională, că va urma un nou val de procese şi vom plăti în continuare din buzunarul nostru, al tuturor, câte două-trei salarii pentru un singur post ocupat de protejaţi ai actualei puteri, dar niciun preţ nu este prea mare pentru Guvernul Boc atunci când vine vorba de a mulţumi propria clientelă politică. Nici încălcarea legii, nici plata de despăgubiri, nici declararea, pentru a câta oară, a neconstituţionalităţii acestor prevederi şi, din păcate, nici vieţile funcţionarilor publici de carieră, bulversate pentru a treia oară în mai puţin de 10 luni.

Domnul Nicolae Păun:

Asistăm în ultima vreme la relansarea unei campanii cu o uşoară, dar transparentă tentă de rasism şi xenofobie din partea ziarului Jurnalul Naţional la adresa etniei pe care o reprezint în Parlament, prin care se solicită Guvernului Boc să impoziteze... ţiganii!

Sigur că - pe fond - sunt de acord cu faptul just ca toate veniturile obţinute de toţi cetăţenii României să fie impozitate, inclusiv cele ale minorităţii rome şi nu numai...

Sunt de acord, totodată, şi cu faptul că aceeaşi "grijă" a finanţiştilor Guvernului trebuie să se manifeste faţă de acel număr restrâns de cetăţeni români care deţin averi uriaşe nejustificate, care au şi un comportament opulent şi sfidător în acelaşi timp.

Sunt de acord şi cu impozitarea veniturilor nedeclarate ale unor artişti, indiferent de culoarea lor, ca de altfel şi cu impozitarea la valoarea reală a bunurilor unor înalţi funcţionari publici, venituri ale cărora sunt mai mult sau mai puţin la vedere - am în vedere chiar şpaga dată la lăutari şi cea dată înalţilor funcţionari!

Sunt, de asemenea, de acord să fie impozitat traficul de influenţă - care în SUA este reglementat şi deci şi taxat, existând instituţia aşa-numită a lobby-ului şi legea cu acelaşi nume.

Sunt, de altfel, de acord să se impoziteze prostituţia - întocmai ca în Polonia - şi chiar şi cerşetoria, aşa cum sunt de acord să se impoziteze mita dată oamenilor care sunt plătiţi de stat să aplice legea.

Sunt pentru impozitarea - la adevărata valoare - a transferurilor de jucători din fotbal, precum şi a jocurilor de noroc din înalta societate dâmboviţeană, în care se pierd şi se câştigă sume care ar face să pălească un salariat de rând.

Sunt şi pentru impozitarea veniturilor reale obţinute din vânzarea unor obiecte de artă româneşti care iau calea străinătăţii.

Dar pentru ca toate acestea de mai sus să se realizeze este necesară voinţă politică şi un cadru legal adecvat.

Nu pot însă să fiu de acord cu atitudinea unor trusturi de presă care nu au curajul să abordeze în condiţii temeinice o temă ca aceea a veniturilor neimpozitate şi forma cea mai potrivită de combatere a evaziunii fiscale, atacând această problemă amatorist, unilateral şi chiar xenofob.

Dacă se doreşte cumva să se scoată-n evidenţă că-n România se trăieşte prost pentru că palatele ţiganilor nu sunt impozitate şi că se dă şpagă la lăutari, atunci - în mod categoric - ne aflăm pe o pistă greşită !...

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: "Piaţa forţei de muncă"

Gestionarea eficientă a resurselor umane, capital extrem de preţios, este împiedicată în perioada actuală din cauze ce se regăsesc atât în rata înaltă de impozite şi contribuţii ce grevează câştigurile ambilor parteneri, angajator şi salariat, dar şi în deficienţe de natură legislativă.

Transformările economice din ultimii ani şi, mai apoi, criza economică au schimbat radical piaţa forţei de muncă şi raporturile angajat-angajator, conducând la apariţia unui număr tot mai mare de probleme specifice. La acestea a contribuit şi legislaţia actuală, care nu mai răspunde întru totul nevoilor de dezvoltare şi realităţilor economiei româneşti.

Existenţa a cât mai multor locuri de muncă, cât mai bine plătite, dar şi asigurarea unei productivităţi crescute a muncii şi a sustenabilităţii costurilor cu forţa de muncă trebuie să se înscrie între obiectivele avute în vedere de legislaţia muncii.

Legislaţia trebuie să asigure echilibru între angajat şi angajator. Legislaţia muncii nu mai este în concordanţă cu realităţile economiei româneşti. Considerăm, de asemenea, necesare măsuri de revizuire a volumului de contribuţii sociale colectate pe baza fondurilor de salarii, care afectează evident posibilităţile de motivare pozitivă reală a angajaţilor, anulând astfel unul dintre cele mai eficiente mijloace de creştere a productivităţii muncii.

De asemenea, regimul angajărilor, munca temporară, negocierea şi aria de aplicare a contractelor colective de muncă, regimul concedierilor, conflictele de muncă, rolul şi atribuţiile sindicatelor trebuie sa se bucure de o reglementare clară şi în acord cu problemele actuale de pe piaţa muncii.

În 2010 trebuie să se procedeze la o revizuire a actelor normative ce reglementează piaţa muncii şi în care există dispoziţii lacunare, confuze sau contradictorii, care pun în dificultate luarea măsurilor corecte de către angajatori, manageri de resurse umane şi chiar de către instanţele de judecată, în sutele de litigii de muncă care apar ca urmare a unui cadru de reglementare deficitar.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: "Obiective în educaţia şcolară"

Fiecare elev are alt obiectiv cu privire la educaţia sa, el nu abordează educaţia cu acelaşi scop. Pentru unii studenţi, şcoala este calea directă spre angajare, pentru alţii este o şansă de a învăţa, în scopul dezvoltării personale.

Indiferent de ce reprezintă şcoala pentru fiecare elev, şcoala ar trebui să-i ofere câteva abilităţi de bază. Multe instituţii de învăţământ nu îşi învaţă studenţii cum să gestioneze situaţiile de bază pe care le vor întâlni în cariera lor, în calitate de angajaţi sau chiar de angajatori. De exemplu, dezvoltarea aptitudinii de comunicare şi de ascultare. Probabil că cea mai importantă abilitate în business este să ştii cum să iniţiezi o discuţie cu oameni pe care de abia îi cunoşti, cum să susţii conversaţiile la întruniri şi cum să răspunzi diplomat.

Un alt aspect important este dezvoltarea personală - de a schimba ceea ce faci pentru a urma un drum care te pasionează, chiar dacă asta înseamnă să lucrezi mai mult, să depăşeşti mai multe obstacole, şi managementul timpului - să îţi organizezi timpul astfel încât să termini tot ce ai de făcut.

În instituţiile de învăţământ din ţara noastră ar trebui să le fie predate elevilor materiale despre rezolvarea independentă a problemelor - cum să rezolvi lucrurile singur şi cum să abordezi o strategie, cum să gândeşti logic şi raţional. De asemenea, ar trebui să învăţăm cum să interacţionăm cu ceilalţi: superiori, colegi, clienţi.

Actualul Guvern ar trebui să aibă în vedere adoptarea de măsuri concrete în acest sens, pentru ca elevii de zi să obţină abilităţi de bază pentru a reuşi în viaţă.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: "Dezvoltarea agriculturii"

În România, denumită cândva "grânarul Europei", salvarea economiei poate fi legată de dezvoltarea agriculturii. Dar veniturile din producţia agricolă sunt în scădere, şi nu din cauza crizei financiare.

România are potenţialul agricol pentru a hrăni 80 de milioane de locuitori, dar asigură hrana doar pentru 8 milioane. În ţară se produce sub 10% din potenţialul total, iar cifrele tot scad de cinci ani. Estimările pentru valoarea producţiei agricole de anul trecut se referă la o scădere de 20% comparativ cu 2008, până la 7,2 miliarde de euro. Aceasta ar însemna că agricultura a contribuit cu doar 6% la formarea p.i.b. din 2009, adică jumătate faţă de ponderea pe care o deţinea în 2004. Spre comparaţie, agricultura Franţei contribuie cu 45% la p.i.b.

Unul dintre factorii care contribuie la crearea acestei situaţii este lipsa unei strategii coerente de dezvoltare a agriculturii, care a permis ca acum să fie lucrate doar 3,5 milioane de hectare din cele 10 milioane de hectare de teren arabil. Din motive ce ţin de veniturile insuficiente la buget, ministrul finanţelor a propus ca proprietarii de terenuri agricole care nu le exploatează sa fie supuşi unor impozite penalizatoare. Acum, un proprietar de terenuri arabile situate în extravilan plăteşte un impozit anual la bugetul local în valoare de 36, până la 43 de lei pe hectar.

Un prim aspect care trebuie reglementat pentru a avea o agricultură funcţională este stabilirea unei direcţii generale, a unei strategii pe termen lung pe care să o urmeze toţi. România trebuie să devină o ţară exportatoare de produse agroalimentare, nu importatoare.

Domnul Petru Călian:

Declaraţie politică intitulată "Mecanismul RCA - nefuncţional".

Întregul sistem RCA trebuie regândit. Având în vedere birocraţia şi dificultatea despăgubirilor auto, consider că, alături de normele metodologice emise luna trecută, şi codul rutier trebuie corelat cu noile măsuri.

Mecanismul asigurărilor auto necesită o simplificare. Un prim pas a fost deja făcut. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a modificat normele metodologice de aplicare: asigurătorul RCA are obligaţia de a stabili cuantumul despăgubirii la nivelul preţurilor practicate de unităţile de reparaţii auto sau prevăzute în cataloage, astfel încât despăgubirea primită să-i permită păgubitului efectuarea reparaţiilor. Până acum, în aceste situaţii, costul reparaţiilor era stabilit pe baza evaluării asigurătorilor, iar preţurile erau cel mult la nivelul celor practicate de service-uri. Măsura poate fi considerată o evoluţie importantă în economia asigurărilor şi va permite păgubiţilor să solicite întâi plata despăgubirilor, şi ulterior să efectueze reparaţiile necesare.

Fiecare dintre noi am întâmpinat dificultăţi atunci când, în urma unui accident, am bătut drumul diferitelor instituţii pentru a ni se face dreptate. Aportul meu la simplificarea procesului de reparaţie al maşinii constă în iniţierea unui proiect de lege prin care înmânarea poliţei RCA să fie obligatorie.

Datorită actualei legislaţii, apar tot mai multe situaţii în care, vinovatul unui accident rutier refuză înmânarea copiei după poliţa de asigurare. Astfel, păgubitul este nevoit să apeleze la instanţele judecătoreşti pentru a i se repara maşina. Propunerea legislativă vine în sprijinul păgubiţilor, simplificându-se şi procesul de reparaţie al maşinii. Dacă, conform legislaţiei privind asigurările, poliţa de asigurare RCA este obligatorie, atunci să fie obligatorie şi acordarea acestei poliţe de către cel care a provocat accidentul. Poliţistul rutier va avea obligaţia ca, la constatarea accidentului, să noteze în procesul- verbal obligativitatea vinovatului de a oferi copia poliţei de asigurare. În cazul în care vinovatul refuză înmânarea poliţei, atunci poliţistul are dreptul de a-i reţine permisul de conducere.

Procedurile în cazul accidentelor trebuie simplificate în aşa fel încât un accident simplu de circulaţie să poată fi soluţionat în cel mai scurt timp, iar cel a cărui maşină a fost avariată să nu ajungă în situaţia de a-şi plăti singur pagubele provocate de o altă persoană care plăteşte RCA, dar refuză înmânarea copiei.

Salut iniţiativa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care a hotărât modificarea Normelor privind asigurarea RCA pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Domnul Cristian Rizea:

"România, dependentă de împrumuturi externe?"

După ce am fost asiguraţi că sumele împrumutate în 2009 de la Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană vor fi suficiente pentru relansarea economică şi nu ne vom mai îndatora în viitorul apropiat, Preşedintele Traian Băsescu ne-a trezit vineri, 5 martie 2010, la realitate. Astfel, va trebui ca "la sfârşitul lui 2010 să facem un nou împrumut ca să putem plăti toate facilităţile de care au beneficiat unele categorii în mod nejustificat". Întrebarea mea pentru domnul Băsescu este de ce, după negocierea unui împrumut care ar trebui să aducă României aproape 20 miliarde euro, au mai existat categorii care să beneficieze "nejustificat" de facilităţi şi nu s-a avut în vedere o strategie coerentă de reducere a cheltuielilor bugetare?

Guvernul nu a reuşit să ia măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi nici măsuri anticriză, iar actualele cheltuieli nu mai pot fi susţinute de economia românească. Banii luaţi de la instituţiile financiare internaţionale nu au fost folosiţi pentru a produce alţi bani, nu au fost investiţi astfel încât să genereze venituri, ci doar să acopere diverse deficite.

Sunt de acord cu Daniel Dăianu care susţine că, pentru ca România să se poată împrumuta şi pentru a primi bani de la FMI şi Comisia Europeană, există o condiţionare, care ţine de însănătoşirea finanţelor publice. Avem cheltuieli cu sectorul bugetar mult mai mari comparativ cu media din Uniunea Europeană. Din cauza structurii lor, veniturile bugetare nu pot acoperi cheltuielile cu salariile şi pensiile din sistemul public. Sunt necesare atât reevaluări ale structurii acestor categorii, cât şi estimări reale privind evoluţia sumelor încasate la buget şi alocările care se fac sub forma cheltuielilor bugetare.

Consider că în momentul în care se contractează orice împrumut, şi aici nu mă refer doar la un împrumut al statului român, trebuie să existe un plan de rambursare: în cât timp vom putea să îl achităm şi din ce surse, or, este clar că Guvernul nu are un astfel de plan. Având în vedere că la finalul anului 2009, datoria externă totală a ţării noastre era de 78,6 miliarde euro, în creştere cu 8,7% faţă de anul precedent, mi se pare neadecvată declaraţia preşedintelui, deoarece creează un climat de neîncredere în economie, mai ales în condiţiile în care, în plan strategic, ar fi trebuit să adoptăm măsuri pentru depăşirea crizei şi relansarea economică, astfel încât să respectăm planul de rambursare pe termen mediu şi lung.

În momentul de faţă, avem o datorie externă de aproximativ 3.600 euro pe cap de locuitor, iar eu, ca cetăţean al acestei ţări, cred că este de datoria Guvernului să acţioneze asupra reducerii acestei cifre şi nu a creşterii ei. Să nu uităm că orice împrumut trebuie şi returnat, iar dacă soarta României depinde de la an la an de aceste împrumuturi externe care nu sunt direcţionate spre domenii care vor şi produce bani, nu văd o finalitate clară şi pozitivă a acestei situaţii.

Domnul Marius Rogin:

"2010 - Anul european de luptă pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale"

Uniunea Europeană a declarat anul 2010 ca fiind de luptă împotriva excluziunii sociale şi sărăciei. Este vorba mai ales despre o amplă campanie de comunicare şi conştientizare care trebuie să tragă un semnal de alarmă asupra gravelor probleme sociale care persistă în societatea europeană. Aceasta se va desfăşura prin acţiuni atât la Bruxelles, dar mai ales în fiecare dintre statele membre.

În urmă cu 10 ani, liderii europeni s-au angajat să facă un efort pentru eradicarea sărăciei până în 2010. Un deziderat departe de a fi fost împlinit astăzi, când 16% dintre cetăţenii Uniunii Europene fac parte din această categorie socială lipsită de minime mijloace de trai şi fără acces la serviciile sociale. Noile state care au aderat în 2004 şi 2007 au sporit numărul persoanelor care se confruntă cu aceste probleme.

Sărăcia şi excluziunea sunt în primul rând o chestiune umanitară şi socială, dar şi una economică. În această perioadă când economiile statelor europene au dificultăţi să crească durabil, UE vrea să sublinieze prin acţiunile care se vor desfăşura importanţa responsabilităţii colective şi a solidarităţii între persoane care, indiferent de veniturile lor actuale fac parte din aceeaşi societate.

Anul european 2010 este o provocare în ceea ce priveşte tipul şi calitatea comunicării asupra temei sărăciei şi excluziunii sociale. Activităţile dedicate mass-mediei au ca scop să aducă în atenţia publică realitatea acestui fenomen în Europa, multiplele sale faţete şi să contribuie la o mai bună înţelegere a stării de fapt. Scopul final este schimbarea atitudinilor, responsabilizarea şi mobilizarea atât a guvernelor cât şi a comunităţilor în ceea ce priveşte reducerea numărului de persoane catalogate drept sărace şi care trăiesc pe teritoriul Uniunii Europene.

Comisia Europeană îşi doreşte să pună în practică o trăsătură-cheie a Uniunii Europene: solidaritatea, care reprezintă un concept cu o importanţă aparte în timp de criză.

Mesajul pe care l-a transmis şi Comisarul european pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Oportunităţi Egale, Vladimir Špidla în conferinţa "Sărăcia: între realitate şi percepţii - provocarea comunicării", organizată la Bruxelles în octombrie 2009, este că mass- media poate juca un rol cheie în eradicarea sărăciei. La acest eveniment care a reunit aproape 400 de participanţi s-a afirmat că rolul comunicării în politicile de incluziune socială va fi important din trei perspective diferite pentru a face cunoscute opiniile europenilor asupra sărăciei şi excluziunii sociale, aşa cum reies acestea din Eurobarometre.

În statele dezvoltate ale Uniunii Europene, sistemele de protecţie socială sunt printre cele mai dezvoltate la nivel mondial şi totuşi, pe ansamblul UE, mulţi europeni trăiesc în diverse forme de sărăcie. Conform datelor oferite de Comisia Europeană cu ocazia lansării Anului european 2010, 79 milioane de oameni trăiesc sub nivelul sărăciei. Un european din zece trăieşte într-o gospodărie unde niciunul dintre membri nu are un serviciu. Chiar şi aşa, munca nu garantează întotdeauna ieşirea din sărăcie sau evitarea riscului de a ajunge sărac. În această situaţie se găsesc 8% dintre europeni.

Rata ridicată a şomajului - 52% - şi remuneraţia insuficientă - 49% - sunt explicaţiile cel mai des menţionate pentru sărăcie, alături de prestaţiile sociale şi pensiile insuficiente - 29% -, precum şi de costul excesiv al unor condiţii de locuire decente - 26%. Lipsa educaţiei şi a formării profesionale, precum şi sărăcia "moştenită" şi toxicomania sunt cele mai des invocate cauze "personale" ale sărăciei.

În medie, 89% din europeni afirmă că este nevoie de o intervenţie urgentă din partea guvernelor ţărilor lor pentru a aborda problema sărăciei. 53% dintre cetăţenii de pe întregul teritoriu al Europei consideră că principala responsabilitate în combaterea sărăciei revine guvernelor ţărilor lor respective. Chiar dacă europenii nu atribuie Uniunii Europene principala responsabilitate în combaterea sărăciei, cu toate acestea, mulţi consideră că rolul acesteia este important, 28% îl cataloghează ca fiind "foarte important". "În timp ce majoritatea oamenilor consideră că guvernul lor este principalul responsabil în această privinţă, trei sferturi dintre cetăţeni aşteaptă în acelaşi timp ca Uniunea Europeană să îşi asume un rol important.

La nivel naţional, programul UE va fi dezvoltat prin adaptarea liniilor directoare de la nivel european, dar ţinându-se cont de specificul fiecărui stat în parte. Activităţile vor fi identificate şi implementate de un organism naţional. La nivelul UE, s-a creat un comitet format din reprezentanţii statelor şi care vor asiste Comisia în implementarea activităţilor. Elementele de bază vor fi o vastă campanile de comunicare şi conştientizare.

Conferinţa de lansare a Anului european de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale s-a desfăşurat la Madrid pe 21 ianuarie. În cadrul evenimentului, comisarul Vladimir Špidla a precizat public ceea ce îşi doreşte Comisia Europeană de la acest an. În primul rând, recunoaşterea dreptului fundamental al oamenilor care trăiesc în condiţii de sărăcie şi excluziune de a duce o viaţă demnă şi de a lua parte activ la societate. În al doilea rând, este vorba despre asumarea responsabilităţii actorilor publici şi privaţi de a combate aceste fenomene sociale negative, urmată de ţelul atingerii unei mai mari coeziuni sociale. Şi nu în ultimul rând, Uniunea Europeană şi statele membre doresc să îşi reînnoiască angajamentul politic de a acţiona decisiv pentru combaterea acestor fenomene.

Anul european urmăreşte să promoveze şi solidaritatea locală, pentru că aşa cum sublinia comisarul european, nu orice este o chestiune care ţine de beneficii sociale sau de responsabilitatea specialiştilor.

Pe 19 februarie 2010, a fost lansat şi în România Anul european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale, printr-o conferinţă organizată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Activităţile de conştientizare şi finanţarea pot aduce o contribuţie la lupta împotriva sărăciei şi excluziunii, pot coagula şi implica mai mult societatea în aceste probleme şi, în câteva situaţii, pot chiar îmbunătăţi soarta celor afectaţi de fenomenul sărăciei.

Succesul acestor acţiuni va depinde atât de rigurozitatea implementării cât şi de impactul mesajelor trimise mai ales unei categorii de populaţie cu nevoi speciale.

Domnul Gheorghe Roman:

Arta populară a României îşi are rădăcinile în trecutul îndepărtat şi tumultuos al regiunii. Fiind situată la intersecţia marilor civilizaţii istorice, greacă, romană, bizantină, orientală şi occidentală, elemente ale acestor civilizaţii au fost absorbite de locuitorii acestor regiuni, toate acestea rezultând într-o viziune originală care se găseşte în arta, meşteşugurile şi muzica României.

Folclorul românesc este cel mai bine conservat din lume, iar manifestările sale sunt evidente în întreaga ţară: Mărginimea Sibiului (icoane pictate pe sticlă, costume populare artistice, obiecte de uz casnic); Maramureş (construcţii din lemn, costume, ceramică); Bucovina (ţesături, ouă încondeiate de Paşte, costume, tradiţii); Banat (costume populare artistice, obiceiuri tradiţionale); Horezu (ceramică, sculptură în lemn); Munţii Apuseni (costume populare artistice, sculpturi în lemn, sărbători populare, construcţii din lemn).

Între marile neîmpliniri ale clasei politice româneşti din ultimii 20 de ani se numără şi lipsa de interes pentru dezvoltarea durabilă şi unitară a satului. Deşi mulţi politicieni sunt născuţi la ţară, este revoltătoare nepăsarea, neimplicarea şi ignoranţa cu care aceştia au tratat, în legi şi ordonanţe, spaţiul rural românesc. Cu toate că experienţa dezvoltării rurale interbelice este uriaşă, pământul a rămas nemuncit, în timp ce dispariţia satului tradiţional, a gospodăriei ţărăneşti, nu a interesat pe nimeni.

Primul pas pentru "Renaşterea satului românesc" a fost făcut acum, prin aprobarea Hotărârii de Guvern privind Programul "Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti". Potrivit actului normativ, fiecare autoritate locală din mediul rural va putea solicita Ministerului Dezvoltării construirea a câte 10 case pentru specialiştii care profesează în localităţile respective. Aceste locuinţe de serviciu vor fi ocupate pe perioada contractului de muncă şi nu vor putea fi ulterior cumpărate. În cazul în care autorităţile locale vor percepe chirie, aceasta nu poate depăşi valoarea de administrare a locuinţei. Pentru închirierea acestor locuinţe vor avea prioritate tinerii de până în 35 de ani, însă aceasta nu va fi o condiţie exclusivă.

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Se poate guverna de departe, dar se poate administra numai de aproape"

Despre o nouă împărţire administrativ-teritorială se vorbea încă de la începutul anilor 2000, când România se pregătea să devină membră a Uniunii Europene. O primă variantă era reducerea la jumătate a numărului judeţelor, care, ulterior, să fie transformate în regiuni de dezvoltare.

Ideea reîmpărţirii administrativ-teritoriale a României a revenit în actualitate prin iniţiativa legislativă a parlamentarilor UDMR, mai "grijulii" cu faptul că până în 2012 România trebuie să-şi spună punctul de vedere vizavi de ceea ce propune Uniunea Europeană. Şi au făcut un proiect de lege care propune înfiinţarea a şaisprezece regiuni de dezvoltare, precum şi organizarea a cinci macroregiuni de dezvoltare.

Proiectul, care primise raport negativ din partea Comisiei pentru administraţie, a trecut de Senat, prin adoptare tacită. Este rândul Camerei Deputaţilor să-şi spună cuvântul despre această iniţiativă. Este şi motivul pentru care fac această declaraţie politică. Deoarece aşa cum este, iniţiativa parlamentarilor UDMR nu ajută la nimic, dar strică la orice, cum se exprima unul dintre primarii marilor oraşe din Transilvania. Iată câteva argumente: au fost "grupate" judeţele sărace cu cele şi mai sărace, iar cele bogate cu cele şi mai bogate; dacă în Ardeal, restructurarea judeţelor s-a făcut în jurul nucleului Harghita-Covasna-Mureş, în restul ţării, împărţirea este destul de haotică. Să pui Constanţa lângă Vrancea şi Maramureşul lângă Cluj, nu sunt cele mai fezabile idei.

Când vorbim despre regionalizare trebuie să ne gândim la avantaje economice, la accesul la resurse şi venituri, la evitarea conflictelor şi nemulţumirilor. Maramureşul, pe care îl reprezint în Parlamentul României, n-a făcut niciodată parte dintr-o regiune cu Clujul, ci cu Satu Mare şi Sălaj. Maramureşul are proiecte comune cu Satu Mare, are proiecte comune cu Sălajul. Există tradiţii comune, care trebuie păstrate şi continuate. Maramureşul este un brand cunoscut la nivel naţional şi internaţional, este reprezentativ atât prin suprafaţă, cât şi prin numărul de locuitori, are un extraordinar patrimoniu natural, cultural, religios şi un potenţial turistic deosebit. Este argumentul pentru care Baia Mare trebuie să fie capitala unei astfel de regiuni de dezvoltare.

Să nu uităm că reorganizarea regiunilor este o problemă internă care priveşte doar cetăţenii României, sistemul administrativ românesc. România are nevoie de o reformă instituţională structurală, dar aceste lucruri trebuie dezbătute, analizate serios, nu doar bazate pe interesele unora sau altora, ci ale României şi cetăţenilor ei. De aceea un proiect de reîmpărţire administrativ-teritorială trebuie discutat atât cu administraţiile locale, cât şi cu structurile europene.

Reforma administrativă nu trebuie să aibă o componentă politică sau etnică, ci una de funcţionare normală şi eficientă a instituţiilor, debirocratizarea acestora, înlocuirea consiliilor judeţene şi a prefecturilor cu structuri regionale funcţionale, transparente şi eficiente. Regionalizarea trebuie să însemne dezvoltarea infrastructurii şi nu autonomia teritorială pe principii etnice. Reforma administrativă presupune dezbateri la nivelul Parlamentului, al administraţiilor locale, implicarea cetăţenilor, deoarece vorbim despre viitorul lor şi al României.

O idee bună nu trebuie să fie suspectată de teze autonomiste bazate pe criterii etnice. Fiecare român trebuie să ştie unde va fi plasată provincia lui, cu argumente care ţin atât de economie, cât şi de istorie sau tradiţie. O nouă reîmpărţire administrativă are efecte pe termen lung asupra dezvoltării României.

Domnul Ion Călin:

"Prefectul - agent electoral al guvernului sau înalt funcţionar public"

Actualul prim-ministru, domnul Emil Boc, a convocat prefecţii săptămâna trecută în cadrul unei videoconferinţe, cărora le-a comunicat principalele măsuri pe care actualul Guvern le-a avut şi le are în vedere, solicitându-le ca pentru o mai bună cunoaştere a acestora, să stabilească numeroase întâlniri cu cei vizaţi pentru transpunerea lor în practică.

În acest context, domnul prim-ministru le-a cerut prefecţilor să aibă întâlniri cu:

• oamenii de afaceri pentru a le face cunoscute măsurile prevăzute în cadrul ordonanţei de urgenţă referitoare la sprijinirea firmelor care angajează şomeri, facilităţile privind şomajul tehnic, utilizarea Fondului de garantare şi contragarantare pentru întreprinderile mici şi mijlocii;
• primarii din judeţ, pentru prelucrarea în scopul unei mai bune cunoaşteri a prevederilor ordonanţei de urgenţă privind sprijinirea autorităţilor locale care aduc bani europeni şi cunoaşterea programului "Case pentru specialiştii în mediul rural".

Dacă primul-ministru le solicită prefecţilor să-i facă cunoscute măsurile, atunci eu propun ca în cadrul acestor întâlniri să comunice şi alte teme cu impact major în rândul populaţiei şi pe care guvernanţii nu vor să le mediatizeze.

Astfel, la întâlnirea cu primarii, o temă ar putea fi despre plasarea burselor de merit pentru elevi în sarcina consiliilor locale, despre reducerea sporurilor funcţionarilor publici, sau despre mult proclamata descentralizare care întârzie şi se transformă într-o centralizare mascată.

De asemenea, la întâlnirea cu reprezentanţii oamenilor de afaceri una din teme ar putea fi majorarea "din pix" a impozitului în anul 2010 cu 3,5% şi achitarea anticipată a acestuia, motivul pentru care o firmă este obligată să angajeze doi contabili cu normă întreagă.

Consider ca fiind de bun simţ ca domnul prim-ministru, în perioada următoare, să le ceară prefecţilor să organizeze întâlniri şi cu alţi beneficiari ai programului său de guvernare, astfel:

• realizarea de întâlniri în centrele universitare unde să se prezinte profesorilor universitari modul cum s-au eliminat sporurile "nesimţite", iar studenţilor să le explice de ce nu vor mai avea foarte multe tabere gratuite, pentru că ministrul le consideră un lux, aşa că le taie finanţarea sau despre modul în care vor găsi un loc de muncă după terminarea studiilor;
• organizarea unor întâlniri în licee, pentru a le prezenta liceenilor modul de acordare selectivă a alocaţiilor şi chiar întârzierea plăţii acestora în cazul celor care au 18 ani şi sunt cuprinşi într-o formă de învăţământ şi eliminarea fondurilor pentru deplasarea acestora în altă localitate decât cea în care învaţă;
• ar putea merge în parcuri, locurile unde se strâng pensionarii, şi să le facă cunoscut modul de impozitare a tuturor pensiilor, reducerea cu 50% a pensiilor în caz de pensionare anticipată, motivele care vor duce la creşterea vârstei de pensionare, reducerea plafoanelor la ajutorul pentru încălzire şi impozitarea veniturilor persoanelor cu dizabilităţi;
• pentru că a venit primăvara, pot merge direct pe ogoare la ţărani pentru a le explica viitoarele forme de ajutor, compatibile cu reglementările europene, care se vor acorda anul acesta în locul subvenţiilor agricole;
• dacă credeţi că la aceste întâlniri, reprezentantul guvernului ar putea avea probleme de comunicare a acestor teme, atunci ar putea merge la preşcolarii şi elevii din ciclul primar, aceştia fiind buni ascultători, pentru a le prezenta toate măreţele realizări ale Guvernului Boc în toate domeniile de activitate.

Dacă Guvernul are nevoie de agenţi electorali în teritoriu şi nu de înalţi funcţionari publici, poate ar trebui ca în legea privind instituţia prefectului (Legea nr.340/2004), printre atribuţiile prefectului să fie prevăzută obligativitatea organizării de conferinţe de presă şi întâlniri periodice cu toate categoriile sociale în care aceştia să aibă ca principal scop prezentarea "măreţelor realizări" şi a măsurilor benefice luate de guvern pentru evitarea derapajelor economice şi sociale, pentru a-i convinge pe aceştia de direcţia bună pe care merge ţara în urma luării acestor măsuri.

Domnul Ion Stan:

"Interpelări parlamentare"

Cum, în România, nimic nu mai este ceea ce pare, astăzi lansez în spaţiul dezbaterilor parlamentare declaraţia politică "Interpelări parlamentare".

Cuvântul înainte-mergător al acestei declaraţii este "Lumea este un loc periculos. Nu din cauza celor care fac rău, cât a celor care ştiu ori privesc şi-i lasă să facă"

Adresez primului-ministru zece întrebări în legătură cu nouă dintre paradoxurile guvernării cu care continuă "cu nesimţire", ca să-1 citez, să streseze un popor a cărui răbdare nu ar mai trebui să o mai încerce.

Asta pentru că inegalabilul, incredibilul şi inabordabilul prim-ministru conduce Guvernul având o ţintă de acum evidentă: o Românie cu o alcătuire paradoxală, tot mai greu sistematizabilă şi, de aceea, tot mai greu de guvernat. Pe cale de consecinţă, vă interpelez, domnule prim-ministru, cerându-vă grabnica precizare de poziţie asupra următoarelor consecinţe ale guvernării:

Paradoxul numărul 1: Una dintre neobişnuitele performanţe ale Guvernului este să avem un coeficient imens de poluare (în aer, în apă şi pe pământ), fără să avem o mare industrie. Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emană.

Aşadar, domnule prim-ministru, ne otrăvim fără otravă sau, mai exact, obţineţi otravă din orice?!

Paradoxul numărul 2: Avem medici foarte buni şi spitale foarte proaste. E inexplicabil cum poţi avea medici de calibru, când mai tuturor le lipseşte instrumentarul necesar pentru a-şi face meseria onorabil.

Aşadar, domnule prim-ministru, medicii salvează poporul, dar îl omoară sistemul?!

Paradoxul numărul 3: Un alt mare miracol, avem o mare concentrare de "atracţii turistice", cheltuiţi multe miliarde pentru promovarea turismului, dar lipsesc turiştii.

Aşadar, domnule prim-ministru, când veţi generaliza un mod de teleportare a turiştilor, aşa încât ei să ajungă în faţa frumuseţilor patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri şi de servicii?

Paradoxul numărul 4: Ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la felurite olimpiade internaţionale, dar ţara este îngrijorată că învăţământul autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt delabrate şi salariile sunt mici.

Aşadar, domnule prim-ministru, de cât timp mai aveţi nevoie ca şcoala românească să scoată numai subproduse intelectuale pentru a nu fi contrazisă nevoia de reformă de rezultatele excepţionale obţinute în competiţiile internaţionale?

Paradoxul numărul 5: Avem tradiţii agrare incontestabile, pământ fertil, mână de lucru, dar nu prea mai avem agricultură.

Aşadar, domnule prim-ministru, cât timp de acum încolo în România se va mânca pâine turcească, fructe şi legume comunitare, carne şi produse din carne importate din toată lumea?

Paradoxul numărul 6: Suntem săraci, dar s-a umplut ţara de automobile pretenţioase, cârciumile sunt pline, călătorii români se înghesuie prin avioane transeuropene şi transatlantice cu bagaje de apocalipsă.

Aşadar, domnule prim-ministru, când veţi scoate la lumină economia subterană şi veţi eradica evaziunea fiscală, fără teama că veţi atenta la resursele clandestine ale puşculiţei de partid şi ale mitei politice?

Paradoxul numărul 7: Suntem patrioţi, dar n-avem patriotism. Adică nu ne preocupă cultivarea limbii strămoşeşti, viitorul imediat şi concret al ţării, istoria, monumentele şi instituţiile ei.

Aşadar, domnule prim-ministru, dumneavoastră care ştiţi ce vor românii fără să-i întrebaţi, de ce primul gând al guvernanţilor, când îşi amintesc de ţărişoară, e cum s-o delapideze?

Paradoxul numărul 8: Avem şomaj, dar muncim la negru.

Aşadar, domnule prim-ministru, când veţi elimina aberaţiile politicilor fiscale prin care prostituaţi piaţa muncii?

Paradoxul numărul 9: Pe măsură ce avem elite mai puţine, puterea arată faţă de ele un dispreţ tot mai mare.

Aşadar, domnule prim-ministru, când Guvernul va respecta inteligenţa naţională şi-i va solicita competenţele, ca să nu mai conduceţi România pe un drum înfundat?

Orice analiză a României contemporane se blochează la un moment dat în paradoxuri asemănătoare. Inventarul lor pare infinit.

Întrebarea - interpelare nr. 10: Când veţi conştientiza, dacă nu vă este prea greu ori imposibil, domnule prim-ministru, că, în rezumat, sub guvernarea ce o administraţi, ori avem evoluţii interminabile care nu culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se justifică prin nicio evoluţie. Ori drum fără ţintă, ori ţintă fără drum?

Pe săptămânile viitoare, domnule Boc, dacă veţi mai fi prim-ministru!

Domnul Costică Macaleţi:

"Stop accidentelor rutiere! Elevii au prioritate!"

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la circulaţia auto desfăşurată în apropierea şcolilor din municipiul Botoşani.

Cei mai expuşi sunt elevii şcolilor generale 1, 3, 6, 8, 10, 11, 12, dar şi de la Liceul de artă "Ştefan Luchian", Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Grupul şcolar de industrie uşoară şi Colegiul economic şi administrativ "Octav Onicescu", unităţile de învăţământ fiind în apropierea unor artere de circulaţie cu trafic intens - Petru Rareş, Tudor Vladimirescu, Bucovina, Bulevardul "Mihai Eminescu", Calea Naţională sau Octav Onicescu. Aici marcajele de pe carosabil au devenit aproape insesizabile, iar de supravegherea traficului rutier nici nu poate fi vorba. În acest context, cele mai mari probleme sunt la ieşirea elevilor de la cursuri, când, ignorând orice regulă de circulaţie, unii dintre aceştia coboară de pe trotuar şi ajung în faţa maşinilor. În alte cazuri, elevii trebuie să facă un adevărat slalom printre autoturismele parcate în apropierea şcolilor.

În ciuda problemelor, autorităţile par să nu aibă soluţii. Primăria dă vina pe elevi şi pe şoferii indisciplinaţi, iar Poliţia Rutieră susţine că nu are suficienţi lucrători pentru a dirija circulaţia la orele de vârf în apropierea şcolilor.

Lipsa de reacţie a autorităţilor botoşănene surprinde cu atât mai mult cu cât acestea au la dispoziţie mai multe măsuri prevăzute de lege aşa cum au procedat autorităţile din alte zone din ţară. Spre exemplu, potrivit jurnaliştilor de la Jurnalul Naţional, în Bihor şi Ploieşti, au fost reactivate patrulele şcolare, iar în Braşov limita de viteză în apropierea unităţilor de învăţământ a fost redusă la 30 de kilometri pe oră. Şi în Piteşti autorităţile locale au decis să monteze limitatoare de viteză în timp ce la Iaşi edilii au programat o nouă campanie de montare a acestora, în total urmând să fie instalate 1.130 de bump-uri. Şi mai aproape de zona noastră, mai exact la Suceava, în apropierea Liceului pedagogic, unde erau înregistrate cele mai multe accidente, municipalitatea a montat limitatoare de viteză.

Iată de ce fac un apel la autorităţile locale să dispună imediat măsurile ce se impun pentru a reduce la zero accidentele rutiere la care sunt expuşi copiii noştri care merg şi vin de la şcoală.

Domnul Viorel Cărare:

Declaraţie politică cu privire la încurajarea economiei de piaţă prin dereglementare şi descentralizare

Astăzi răspund iniţiativei unor colegi de a modifica şi completa legislaţia în domeniul organizării şi conducerii contabilităţii în societăţile comerciale.

Punctul meu de vedere în această chestiune este următorul. Există Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, lege adusă la zi în privinţa reglementărilor europene şi acordurilor internaţionale, deoarece experţi români fac parte din organismele internaţionale profesionale şi se preocupă pentru armonizarea legislaţiei noastre cu cea internaţională. Aceşti experţi sunt membri marcanţi ai organizaţiilor profesionale de profil din România, sunt cei mai în măsură să pună un punct de vedere tehnic-profesional şi, dacă există în acest moment lacune, le putem afla de la dumnealor, aşa că recomand audierea acestor reprezentanţi.

Activitatea de contabilitate, auditul, expertiza contabilă sunt reglementate atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi ca raport de muncă prin Codul muncii şi pecuniar prin contracte de muncă sau contracte civile şi comerciale între părţi. Nu este datoria noastră să intervenim brutal în aceste relaţii, ci doar să creăm cadrul specific în care să fie respectate libera concurenţă, egalitatea de şanse şi drepturile constituţionale de muncă, plata muncii în raport cu mărimea şi calitatea efortului, precum şi importanţa socială a prestaţiei.

Lucrăm la Legea salarizării care va oferi un cadru legal tuturor meseriilor şi ocupaţiilor şi aici consider că misiunea noastră se justifică. Dar nu se justifică intervenţia noastră punctuală fără a avea la bază o raţiune economică globală şi pe termen lung.

În această etapă de plină criză economică, cetăţenii României aşteaptă de la noi soluţii viabile pentru relansarea producţiei, cea care este motorul economiei. Se aşteaptă de la noi încurajarea în domeniul exportului care favorizează echilibrarea balanţei de plăţi externe şi reduce deficitul balanţei comerciale.

Se aşteaptă de la noi stimularea investiţiilor statului, ca măsură de stimulare a economiei în perioada de criză, deoarece sectorul privat are dificultăţi reale de a investi.

Se aşteaptă de la noi măsuri de sprijin pentru absorbţia accelerată a fondurilor europene, ca o gură de oxigen pentru economia ţării noastre, ca o alternativă la infuzia de capital străin, care este mai curând în reflux în 2009 şi 2010.

Nu se aşteaptă de la noi să impunem societăţilor comerciale cu capital privat modul de organizare internă, nu se aşteaptă de la noi să punem presiuni suplimentare pe sectorul care generează veniturile reale pentru sectorul bugetar.

Este momentul să le dăm înapoi ceva din ceea ce produc, pentru a se consolida şi a putea crea venituri viitoare bugetului de stat, al asigurărilor sociale şi fondurilor speciale.

Este momentul să eficientizăm sectorul bugetar, să comparăm resursele cu cheltuielile şi să nu mai ascundem lipsa de performanţă sub preş, cerând taxe şi impozite mai mari.

Este momentul să cheltuim cu maximă chibzuinţă numai ceea ce avem, să consumăm numai ceea ce producem şi să ne împrumutăm la alţii pentru investiţii Dacă noi vom disponibiliza din sectorul bugetar personal care reprezintă în acest moment un excedent faţă de totalul serviciilor cerute de o economie comprimată, cum putem să le cerem celor din domeniul privat să angajeze forţat contabili? Ei nu sunt tot în criză? Ei nu au reduceri de activitate?

De ce le trebuie personal auxiliar suplimentar? Pentru că noi nu vrem să avem tulburări sociale? Pentru că vrem să asigurăm un debuşeu pentru funcţionarii disponibilizaţi cu o pregătire specifică? Să încercăm oare să creăm legi pentru fiecare categorie profesională care va fi afectată de disponibilizări?

Să cerem societăţilor comerciale cu capital privat să angajeze pe cei de la CFR Mărfuri, din învăţământ, din sănătate, din domeniul administraţiei publice? Să încercăm oare să impunem jurişti şi avocaţi, să angajeze societăţile comerciale doi jurişti, deşi profesia aceasta este prin tradiţie liberală?

Cred că aceste întrebări sunt suficiente pentru a demonstra că nu este niciodată momentul să suprareglementăm un domeniu sau altul, ci să lăsăm mecanismele pieţei să mai asaneze domenii neproductive.

Să lăsăm să se regleze singură piaţa muncii pe domenii, nivel de pregătire şi salarizare. Repet, noi trebuie să veghem la respectarea drepturilor fundamentale, să creăm un cadru legislativ propice dezvoltării economiei în acord, mai întâi, cu resursele limitate de care dispunem, şi apoi în acord cu necesităţile care sunt nelimitate şi crescătoare în timp.

Să fim cu capul pe umeri şi să nu mai strangulăm funcţionarea unităţilor economice care produc plusvaloare. Mai bine să ajutăm la fluidizarea fluxurilor financiare. Suntem în faţa unor mari acumulări de arierate şi se aşteaptă de la noi măsuri concrete. Haideţi să nu pierdem din vedere pădurea din pricina copacilor.

Traversăm cea mai grea perioadă de la 1989 încoace şi în loc să ne adunăm eforturile în a depăşi una, două, trei probleme fundamentale, ne pierdem în mărunţişuri.

Eu consider că o societate comercială, fie ea cu capital de stat sau privat, poate angaja, după specificul activităţii, unul, zece, o sută sau niciun contabil, pentru că poate externaliza serviciul.

Eu sunt pentru independenţa organizatorică, atâta vreme cât asumarea răspunderii fiscale, patrimoniale şi juridice sunt bine definite. Nu suntem în junglă, dar nu suntem nici în comunism.

Susţin în continuare descentralizarea ca principiu de eficientizare, atât a activităţii administrative, cât şi economice.

Cu mult mai multă grijă se vor apleca asupra generatorilor de venituri acele administraţii care vor trebui să-şi realizeze singure resursele bugetare şi cu mult mai multă grijă vor cheltui acele resurse. Doar zonele cu potenţial redus trebuie sprijinite într-o anumită măsură pentru a putea reduce decalajele, dar tot prin investiţii care sunt sămânţa câştigurilor viitoare.

Atunci, consiliile locale vor fi cele care vor adopta reglementări specifice, fiecare ţinând cont de situaţia lui, reglementări care vor fi justificate pentru că vor fi susţinute chiar de comunitate.

De câte ori a avut statul, de sus în jos, o intervenţie fără negociere, fără mediere, aceasta a fost neproductivă pentru societate.

În concluzie, punctul meu de vedere este ca societăţile comerciale să angajeze câţi contabili doresc, pentru a asigura funcţionarea corespunzătoare a unităţii şi reflectarea sistematică, corectă şi fidelă a modificărilor de patrimoniu în balanţele contabile şi situaţiile financiare prezentate terţilor, în relaţiile lor comerciale şi fiscale.

Domnul Vasile Popeangă:

"Reforma învăţământului - pupat pe portofel"

În adevăratul său sens, cuvântul reformă reprezintă o transformare (politică, economică, socială, culturală...), cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri pentru a obţine o ameliorare sau un progres.

Actuala putere şi-a arogat prerogativa de singură forţă reformatoare a societăţii româneşti, însă, din păcate, reforma pe care o doreşte acestei ţări este numai după chipul şi asemănarea sa, de preferat după chipul şi asemănarea lui... Băsescu, fie el cu şuviţă sau fără. Nu are importanţă pentru nici un PD-L-ist sau slugă băsesciană independentă ori de altă natură că aşa-zisa reformă duce ţara de râpă, nu spre progres şi civilizaţie! Nu are importanţă că reformele pe care le propune sunt doar în favoarea celor care au portofelul ca purcelul, iar că omul de rând este tot mai marginalizat!

Până şi învăţământul a fost contaminat de băsescianism! Astfel că, după chipul şi asemănarea celui care se lăuda că preocupările sale şcolare fundamentale erau chiulul şi fumatul la budă, noua trâmbiţată "reformă" a învăţământului - cu ultima sa găselniţă admiterea în învăţământul liceal după portofoliu - a ajuns la concluzia că un elev competent într-un domeniu nu este cel care are cunoştinţele necesare (atât cantitativ, cât şi calitativ), ci acela care are "dosarul de cadre" mai bun sau (de ce nu?) în loc de portofoliu - portofel!

Iată că, după o mare plagă a societăţii româneşti - comunismul - şi a doua - băsescianismul - vine să strivească şi ea acest popor, de parcă nu era suficientă criza economico-financiară. Nu era suficientă pauperizarea, acum se doreşte musai şi îndobitocirea totală a poporului - după manele şi telenovele, iată că şi învăţământul trebuie măcelărit, ca până şi tânăra generaţie să sufere consecinţele reformei băsesciene. Şi ca să fie reforma completă, tinerei generaţii i se interzic inclusiv drepturi constituţionale, cum ar fi cel referitor la alocaţia copiilor. Când îi scazi posibilităţile materiale şi posibilităţile unei educaţii de calitate, ce vrei, de fapt, să faci cu tânăra generaţie? Care este scopul adevărat al reformei băsesciene? Căci, pe an ce trece, calitatea învăţământului românesc a scăzut dramatic, ajungând să nu mai avem nici măcar o instituţie de învăţământ superior în Topul celor 500 Shanghai! Cine, când şi cum va răspunde pentru măcelărirea educaţiei şi pregătirii unei întregi generaţii? Căci se va ajunge, în baza noii pseudoreforme, ca un tânăr să ajungă într-un post-cheie fără să fi dat un examen de departajare în viaţa lui. Termini un liceu şi o facultate pe "dosar de cadre", intri în serviciu şi eşti promovat pe carnet de partid şi pe urmă te găseşte ambiţia să ai şi pretenţia să fii respectat de ceilalţi.

Domnul Ioan Stan:

Sunt unul dintre cei care, departe de a fi indiferenţi la ce se întâmplă în locurile de unde au plecat spre a ajunge aici, mă informez permanent asupra vieţii sucevenilor mei, pentru că despre viaţa cetăţenilor judeţului meu vreau să vă spun câteva lucruri, conştient că şi la dumneavoastră acasă ar putea fi la fel.

Potrivit Oficiului Registrului Comerţului Suceava, în primele 11 luni ale anului 2009, 3035 de firme şi-au suspendat activitatea, alte 900 au depus cerere de radiere voluntară, încă 166 au depus cereri de dizolvare voluntară, iar peste 600 de firme se află în procedură de insolvenţă la Tribunalul Suceava.

Din aceeaşi sursă aflăm că, în aceeaşi perioadă, şi-au închis porţile aproximativ 4119 agenţi economici. Unii au cerut suspendarea activităţii pentru că nu au fost în stare să plătească impozitul forfetar, alţii au cerut radierea voluntară sau dizolvarea voluntară.

În situaţia în care la începutul anului 2009 funcţionau în judeţ circa 22.000 de agenţi economici, un calcul simplu ne arată că unul din şase a dispărut în primele 11 luni ale anului.

Pe scurt, patronii acestor firme şi-au lăsat baltă afacerile socotind că mai bine stai degeaba decât să munceşti degeaba.

Nici cifrele de mai sus şi nici motivele ce au determinat atare situaţie nu sunt vorbe goale. Anul 2009 cu "binefacerile" legislative oferite de gândirea, dacă nu vi se pare prea mult spus, domnului Pogea şi a celor ce i-au cântat în strună, a fost în măsură să schimbe radical această trăsătură a vieţii economice în judeţul meu.

Şi cum ar fi putut fi altfel dacă faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, cele câteva repere oferite la începutul intervenţiei mele au reprezentat creşteri spectaculoase.

Iată argumentele:

• 265 de suspendări de activitate a firmelor în 2008, 3035 pe 11 luni în 2009, adică o creştere de 1045%;
• 354 de radieri voluntare în 2008, 900 în aceeaşi perioadă de 11 luni în anul 2009, adică o creştere de 154%;
• 20 de dizolvări voluntare în 2008, 166 în perioada similară a anului 2009, deci o creştere de 730%.

Această îngrijorătoare statistică nu se opreşte aici. Ea se prelungeşte în primele luni ale anului 2010 cu efecte devastatoare asupra forţei de muncă ocupate în aceste firme.

Şi nu cred că mă poate socoti cineva panicard, câtă vreme în doar două săptămâni, ultimele din luna februarie, au intrat în evidenţele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă 676 de şomeri. Iar pentru această lună au fost notificate alte 390 de disponibilizări colective, numărul total de notificări ajungând la 3420.

Una peste alta, rata şomajului în judeţul Suceava se apropie de 5%, în evidenţele AJOFM aflându-se circa 12.000 de şomeri, din care doar jumătate beneficiază de indemnizaţii.

Sper că nu va avea nimeni cruzimea să mă atenţioneze că sucevenii sunt, din acest punct de vedere, inferiori faţă de "realizările" naţionale care înregistrează o creştere constantă a ratei şomajului de la 4,1 la 8,1 din octombrie 2008 până în ianuarie 2010.

Şi să mai aflăm că, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, în anul 2009, au fost înregistrate 1.068.282 de intrări în sistemul de şomaj, dintre care 802.684 au fost intrări noi rezultate din disponibilizări colective şi absolvenţi care nu şi-au găsit loc de muncă.

Sunt suficiente motive de îngrijorare cu privire la posibilitatea de a-ţi câştiga în mod cinstit existenţa, de cele mai multe ori, nu numai pentru tine, ci şi pentru familie. Adică şi pentru cei care sunt ameninţaţi de recalcularea pensiilor, de rămânerea fără alocaţii, de coplata serviciilor medicale, de scumpirea consumurilor casnice de energie şi gaz, de scumpirea medicamentelor şi de mai cine ştie ce se pregăteşte.

În acest context, senina sfătoşenie a domnului ministru Şeitan care declara recent că deşi va mai fi înregistrată o oarecare creştere a numărului de şomeri până la sfârşitul anului, nu crede că numărul acestora va ajunge la un milion, aşa cum s-a estimat iniţial, îmi calcă sufletul în picioare şi mă face să caut cu disperare un răspuns pentru cei ce mă aşteaptă acasă cu soluţii.

Ştiind că "somnul raţiunii naşte monştri", realizez că tot ce pot să fac deocamdată este să "strig" atât de mult şi atât de tare încât neam să mai poată dormi careva la Guvern ori la Cotroceni!

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Domnul Boc şi toba mare"

"Ritm mediu anual de creştere de 6%", "vom creşte salariile profesorilor", "vom îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei, vom creşte calitatea vieţii în condiţiile compatibilizării sistemului sanitar românesc cu cel din Uniunea Europeană", "niciun tânăr fără loc de muncă" - sunt doar câteva dintre promisiunile domnului Boc sau ale colegilor dumnealui din guvern, menţionate şi în programele de guvernare.

Cu toate acestea, criza se află în România sau România se află în criză, ştiam acest lucru de ceva timp. Suntem bombardaţi zilnic cu acest nou cuvânt umbrelă pentru lipsa de soluţii concrete din partea guvernanţilor. După anii lungi şi grei în care incompetenţa de stânga se ascundea sub umbra cuvântului "tranziţie", trăim din nou sentimentul de aversiune faţă de un cuvânt care ne ameninţă cu pericole de tot felul: "criza".

Nu pot să nu mă întreb dacă singura preocupare a Cabinetului Boc nu este aceea de a găsi scuze convenabile, inamici imaginari, greutăţi de tot felul pentru a nu deveni evidentă, pentru toţi cei care au avut încredere în purtătorii stindardului portocaliu, lipsa competenţelor, lipsa preocupării pentru problemele reale ale societăţii noastre, neputinţa acestui guvern de a face ceva benefic pentru cei care au crezut în promisiunile lor.

Promisiunile le-am auzit cu toţii, faptele sunt următoarele: producţia industrială s-a diminuat, investiţiile s-au redus, cursul acţiunilor cotate la bursă a scăzut. Pe scurt, România a intrat în recesiune economică.

Atunci când vine vorba despre soluţii pentru redresarea economiei, venite din partea domnului Boc şi a acoliţilor săi, acestea sunt puţine, fixe şi nocive: să mărim nivelul taxelor şi al impozitelor, să micşorăm drepturile "nesimţite" ale cetăţenilor români de la alocaţii până la pensii şi mai ales să ne împrumutăm cât mai mult, iar acei bani să-i folosim pentru a acoperi incompetenţa dumnealor.

Promisiunile le-am auzit cu toţii, faptele sunt următoarele: peste 100.000 de firme au fost închise prin introducerea impozitului forfetar, peste 300.000 de români şi-au pierdut locul de muncă şi veniturile "nesimţite", în prezent, în România, 1.000.000 de oameni caută un loc de munca, prin Legea salarizării unitare aţi diminuat veniturile "nesimţite" a peste 1.500.000 bugetari, urmează Legea pensiilor şi, probabil, impozitarea acestora.

Aţi promis o atenţie specială învăţământului şi sănătăţii.

Promisiunile le-am auzit cu toţii, faptele sunt următoarele: Nu aţi respectat nici angajamentul asumat chiar de preşedintele Băsescu (în noiembrie 2008) şi de către partidele la putere, prin Pactul pentru educaţie, de alocare a 6% din p.i.b. pentru domeniul educaţiei, pe perioada 2008 - 2013. În fapt, Guvernul Băsescu a alocat educaţiei sub 6%, a retras banii pentru investiţii, nu a majorat salariile, ba, mai mult, ameninţă permanent profesorii cu restructurarea.

Sistemul sanitar nu stă nici el mai bine. Avem cele mai mici bugete din toate ţările Uniunii Europene, deşi guvernul susţine că "Pacienţii sunt cei mai importanţi"... poate se referea la numărul din ce în ce mai mare al acestora în indicatorii de mortalitate din statistici, aşa că a hotărât că ei merită din plin să primească mai puţine servicii medicale, medicamente şi să plătească mai mult. Aşa că după atâtea luni de guvernare Boc, putem spune că, la sănătate, nimic nu este sănătos.

Revenind la prevederile programului de guvernare, nu putem omite faptul că Guvernul Boc ne promitea "să sprijine angajarea tinerilor în conformitate cu specializările obţinute pentru a stopa exodul forţei de muncă tinere şi specializate din ţară şi pentru ocuparea într-un grad mai ridicat a forţei de muncă tinere". Aceiaşi tineri în rândul cărora ştim, conform datelor Eurostat, că rata şomajului din primul trimestru al anului 2009 a urcat cu 1,4 puncte procentuale faţă de nivelul din primul trimestru al anului 2008. Ce să mai spunem de construirea de locuinţe sociale pentru tineri sau despre construirea unui sistem de securitate socială activă pentru tineri?!

Sunt doar promisiunile pe care le făceaţi în campania electorală, promisiuni care contribuie şi mai mult la îngroşarea procentului de 30% al tinerilor care sunt hotărâţi să plece la muncă în străinătate.

Promisiunile le-am auzit cu toţii. Eu unul nu le-am crezut când au fost făcute, dar mulţi dintre concetăţenii mei le-au crezut. V-au oferit încrederea lor. Aţi minţit fără cea mai mică ruşine pentru a obţine ceea ce doreaţi. Şi aţi obţinut. De făcut, însă, nu aţi făcut nimic pentru a le respecta.

Domnule Boc, de câte ori vă aud, nu pot să nu-mi amintesc geniala definiţie dată de către Tudor Arghezi tobei: "Niciodată un gol nu a sunat mai tare"!

Lucrările şedinţei sunt conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dragi colegi,

Vreau să vă fac un anunţ şi o rugăminte. Am avut astăzi o întâlnire cu toţi liderii de grup, o întâlnire care a durat trei ore, prin care, ca o concluzie, Grupurile parlamentare ale PSD şi PNL au decis revenirea la lucrări începând de săptămâna viitoare.

Tot o rugăminte a dumnealor către noi a fost aceea ca lucrările şi dezbaterea de astăzi, care este pe o temă foarte importantă, cea a locurilor de muncă, şi sesiunea de vot final să le amânăm pe săptămâna viitoare.

Dacă credeţi că lucrurile acestea nu intră în contradicţie şi eu zic că sunt în spre bunul mers al Camerei Deputaţilor, eu sper că avem şi acceptul dumneavoastră.

Domnul Toader vrea să...

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că discuţiile n-au urmărit numai deblocajul din această perioadă, ci au urmărit o funcţionare ulterioară, inclusiv stabilirea condiţiilor în care parlamentarii independenţi sunt şi rămân în comisiile respective. Deci este o discuţie care eu cred că a plecat pe un drum bun şi a ne cantona acum într-o astfel de decizie să fim, să rămânem noi, înseamnă că adâncim şi mai mult o ruptură care este anormală în Parlament. Iar, pe de altă parte, de comun acord cu domnul prim-ministru Emil Boc, am amânat dezbaterea, fiindcă totuşi dezbaterea nu este numai pentru noi, ci este, practic, pentru tot Parlamentul şi inclusiv pentru cei pe care îi reprezintă. Şi atunci am convenit, acesta e un prim pas, mai ales că divergenţele au plecat de Legea nr.188, de mare importanţă pentru toţi care sunt în administraţiile respective. Şi cred că ce decizie am lua noi pentru a opri orice ruptură care se poate adânci este de bun augur.

Îmi cer scuze că, în numele dumneavoastră, am stabilit să nu mai ţinem şedinţa de vot final, mai ales că avem probleme probabil şi cu numărul de voturi, şi atunci cred că soluţia de a amâna eu o susţin şi aş ruga-o pe doamna preşedinte să ţină cont de acest lucru.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Comisiile intră în funcţionarea lor normală.

Domnul Ovidiu Ganţ avea un anunţ de făcut.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ne raliem la poziţia liderului de Grup al PD-L, domnul Mircea Toader, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale consideră absolut normală şi de apreciat opinia domnului Toader şi suntem pentru o astfel de decizie de renunţare asupra sesiunii de vot final şi a dezbaterii de după-amiază.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Liderul Grupul parlamentar al UDMR, domnul Gergely.

Domnul Olosz Gergely:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Ne alăturăm şi noi acestei variante şi susţinem ca să continuăm dezbaterile săptămâna viitoare, marţi.

Mulţumim.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc. Ne revedem marţi, în plen.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,00.