Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari.

*

Domnul Mircea Duşa:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deschidem şedinţa de astăzi dedicată declaraţiilor politice şi, conform cutumei noastre, astăzi începem cu Grupul parlamentar al PSD+PC şi invit la cuvânt pe domnul deputat Mocanu.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Între litera şi spiritul legii".

O ţară în care legile sunt respectate doar în parte este condamnată, înainte de toate, la haos politic, birocratic. Avem prea des exemple în acest sens. Pe de altă parte însă, a aplica o lege doar în literă fără a fi absolut deloc atent la spiritul ei poate, uneori, să creeze o mulţime de nedreptăţi.

Recent, asociaţiile patronale din Iaşi au atras atenţia că vânătoarea de datornici începută de fisc de câteva luni este la limita legii. Intenţia Direcţiei Judeţene de Finanţe de a pune poprire pe conturile tuturor firmelor din judeţ care au datorii mai mari de 5.000 de euro este mai degrabă neproductivă. Există o mare diferenţă între datornicii de rea- credinţă şi cei care, din varii motive, pot întârzia câteva zile de la plata contribuţiilor către stat. Este criză, domnilor, şi micul întreprinzător chiar se zbate să facă bani!

De altfel, oamenii de afaceri din Iaşi au acuzat deja fiscul de discriminare. Potrivit acestora, există o mulţime de companii mari care au datorii către stat de ordinul miliardelor de lei şi nimeni nu le face nimic. Cu siguranţă că aplicarea legii în cazul lor ar fi însemnat cu adevărat sume uriaşe la bugetul de stat. In loc de asta, întreprinderile mici şi mijlocii din Iaşi sunt supuse unui veritabil război de gherilă care poate duce la distrugerea în mare proporţie a sectorului privat, şi aşa extrem de firav.

Ce e şi mai grav este faptul că au existat cazuri când au fost împinse spre faliment firme care nu şi-au plătit obligaţiile tocmai pentru că statul însuşi era dator acestor întreprinderi. Excesul de zel al fiscului exact acolo unde nu trebuie nu va aduce mai mulţi bani la buget, ci doar mai multă sărăcie.

Nu omorâţi găina cu ouă de aur doar pentru că nu a făcut oul la timp, sau pentru că aţi uitat să-i daţi să mănânce!

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

Grupul parlamentar al PD-L, domnul Daniel Geantă.

Domnul Florian Daniel Geantă:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

"Relansarea economică prin întreprinderi mici şi mijlocii"

Dezbaterea publică desfăşurată ieri, sub egida Parlamentului României, cu tema "Necesitatea creării de locuri de muncă şi îmbunătăţirea mediului de afaceri din România" a relevat importanţa dezvoltării sectorului privat al întreprinderilor mici şi mijlocii din România, precum şi complexitatea problemelor cu care se confruntă acestea.

Ce trebuie făcut în acest sens? Este oportun ca în fiecare judeţ să se organizeze întâlniri cu reprezentanţi ai firmelor private, pe de o parte, şi cu autorităţile locale, pe de altă parte, cu scopul de a fi prezentate oportunităţile guvernamentale în vederea dezvoltării mediului privat.

Stimularea mediului de afaceri duce la crearea de noi locuri de muncă şi implicit la diminuarea şomajului, dar nu în ultimul rând conduce la o creştere economică durabilă. Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a elaborat deja o strategie guvernamentală pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea mediului de afaceri, proiect ce va fi cofinanţat din partea Fondului Social European, finanţarea fiind nerambursabilă.

Această strategie va contribui la deschidere şi la întărirea dialogului între Guvern şi mediul privat, pentru că au existat dificultăţi ce au îngreunat activitatea mediului de afaceri, datorate atât de criza economică, cât şi de cea politică. De aceea se impune să se dezvolte şi să se consolideze relaţii strânse de colaborare pentru deblocarea mecanismelor care în prezent frânează dezvoltarea sectorului privat şi implicit dezvoltarea economică în ansamblu.

Orice guvernare trebuie să aibă ca prioritate majoră sprijinirea mediului de afaceri, crearea de locuri de muncă şi atragerea investitorilor străini, iar obiectivul Guvernului României în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană este chiar de a susţine mediul privat pentru păstrarea locurilor de muncă.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

Grupul parlamentar al UDMR, domnul deputat Márton Árpad.

Domnul Márton Árpad-Francisc:

Onorată adunare,

Acum aproximativ 162 de ani, dictaturile, asuprirea economică şi naţională au creat tensiuni în întreaga Europă, gata să izbucnească în revoluţie. A urmat un lanţ de evenimente care s-au succedat, s-au împletit în ceea ce numim noi astăzi paşoptism.

În 24 februarie, izbucneşte revoluţia la Paris. Pe 11 martie, studenţii de la Viena redactează o petiţie către împărat. Pe 12 martie, la Pesta, sunt prezentate cele 12 puncte redactate de Irinyi Jozsef. Pe 13 martie, izbucneşte revoluţia de la Viena şi pe 15, la Budapeste. Pe 27 martie, la laşi, este citită petiţia care cuprindea 35 de puncte şi a fost redactată de Vasile Alecsandri, urmând ca participanţii la adunare să se refugieze în Bucovina şi, în august, să apară programul mult mai radical redactat de Kogălniceanu, în 36 de puncte.

La 15 mai, la Blaj este adoptată Moţiunea de la Blaj, iar la 9 iunie, Proclamaţia de la Islaz.

Pentru maghiarii de pretutindeni, 15 martie a reprezentat şi reprezintă exprimarea identităţii şi a setei de libertate. De aceea, în sistemele dictatoriale a fost interzisă comemorarea acestui eveniment, iar depunerea unui buchet de flori a reprezentat pentru comunitate rezistenţa opusă dictaturii.

Din 1990, în România, noi, maghiarii, sărbătorim liberi această zi. Este adevărat că în jurul ei apar voci care vântură pericolul maghiar.

Anul acesta, participând la o manifestare dintr-un sat covăsnean, unde românii şi maghiarii locuiesc într-un procent aproximativ egal, preotul reformat, în discursul său, a vorbit despre faptul că în această zi suntem cu toţii tentaţi să vorbim mai mult despre ceea ce ne desparte decât despre ceea ce ne uneşte. Pastorul a avut dreptate, căci esenţa tuturor acestor petiţii, puncte, moţiuni, programe, proclamaţii este aceeaşi - egalitatea în drepturi şi obligaţii civile şi politice, inclusiv cele fiscale, înfiinţarea adunării obşteşti, necesitatea unui guvern responsabil, libertatea individului şi a domiciliului, desfiinţarea cenzurii, constituirea Gărzii Naţionale, desfiinţarea iobăgiei, adică instaurarea unui sistem democratic.

Există şi puncte care diferă, în funcţie de realităţile din locul şi timpul respectiv. Unul dintre acestea care, însă, mai mult ne uneşte decât ne desparte, este cel din Moţiunea de la Blaj, care solicită universitate română dotată din casa statului. O năzuinţă simetrică are azi comunitatea maghiară din România, nu împotriva altora, ci pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii sale. Căci, pericolul maghiar există numai pentru dictaturi, în funcţie sau în devenire, pentru că orice mişcare care doreşte întărirea instituţiilor democratice va găsi această comunitate alături.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Ioan Ţintean.

Domnul Ioan Ţintean:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2009, urgentă şi esenţială pentru mediul de afaceri".

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 conţine, printre altele, unele măsuri în domeniul politicii fiscale. Între acestea, remarcăm prevederea de la Capitolul V, ce modifică art.21 litera n) din Codul fiscal şi care instituie o măsură de restricţionare a deductibilităţii cheltuielilor agenţilor economici. Urmarea: mediul de afaceri este puternic afectat şi descurajat în ceea ce priveşte Capitolul "Dezvoltare şi investiţii". Este inacceptabil cum un ministru de finanţe, fost manager de societate comercială, şi mă refer aici la domnul Pogea, a putut să-şi închipuie că un administrator de firmă poate să conducă şi să organizeze activitatea unei societăţi, fără să consume carburanţi sau fără să-şi repare şi să întreţină maşina în condiţiile în care, prin noua prevedere, i se interzice acestuia să-şi deducă cheltuielile aferente acestor activităţi. Deşi am sesizat Ministerul Finanţelor Publice, încă de anul trecut şi am argumentat că această problemă aduce deservicii activităţii agenţilor economici care se confruntă cu acută criză economică, prevederea a rămas în vigoare până astăzi, cu aceleaşi consecinţe economice grave.

Ca atare, solicit actualei conduceri a Ministerului Finanţelor Publice şi domnului ministru Sebastian Vlădescu să elimine, la dezbaterile din Camera Deputaţilor privind Codul fiscal, prevederea de la Capitolul V pct.2 art.21 lit.n) alin. (3), precum şi integral pct.3 art.21 lit.d), revenindu-se, astfel, la forma iniţială prevăzută în Legea Codului fiscal, Legea nr.57/2003, de natură să sprijine mediul de afaceri.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Ovidiu Ganţ.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţie politică prilejuită de aniversarea a 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Germania şi România.

Congresul de la Berlin din 1878 a confirmat independenţa României, deschizând un nou capitol în relaţiile bilaterale dintre România şi Germania. Mai mult decât atât, în 1881 Karl de Hohenzollern Sigmaringen a devenit regele Carol I de România, conferind acestor relaţii un caracter deosebit.

Relaţii strânse existau şi anterior datorită germanilor care trăiau în România (Bucureşti, Dobrogea, Moldova) şi care aveau o contribuţie apreciată în societatea românească, respectiv personalităţilor de marcă ale României care au studiat, respectiv au avut relaţii strânse cu Germania precum Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu etc.

Au existat însă şi momente când aceste relaţii bilaterale au fost greu încercate. Odată cu realizarea României Mari, un număr foarte mare de etnici germani din Ardeal, Banat, Basarabia şi Bucovina au devenit cetăţeni loiali ai noului stat. Ei şi-au exprimat în mod liber dorinţa în acest sens în declaraţii politice la scurt timp după ce românii au făcut acest lucru la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, cu mult timp înaintea încheierii Conferinţei de Pace de la Paris.

După încheierea celui de-al doilea război mondial şi instalarea regimului comunist în România, ţara noastră a fost prima dintre cele din Europa de Est care a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Federală Germania în 1967.

Astăzi, România şi Germania sunt parteneri în UE şi NATO, Germania este partenerul comercial nr.1 al României, iar peste 17.000 de firme româneşti au la bază capital german, aceasta ţară ocupând locul trei în ierarhia investiţiilor directe pe baza capitalului investit. Sunt de notorietate oameni de cultură şi de ştiinţă de origine germană din România care s-au remarcat în activitatea lor în ambele ţări: laureata Premiului Nobel, Herta Müller, Richard Wagner, Oskar Pastior sau Hermann Oberth. Ultimele evoluţii în politica europeană deschid noi posibilităţi de colaborare în ce priveşte viitoarea strategie a Dunării, respectiv politica la Marea Neagră.

Putem afirma cu certitudine că România şi Germania au astăzi relaţii bilaterale excepţionale, care sperăm să primească anul acesta un nou impuls la cel mai înalt nivel. În ultimii 20 de ani, Forumul Democrat al Germanilor din România a avut o contribuţie semnificativă la intensificarea şi extinderea acestor relaţii, acest aspect rămânând şi în continuare o prioritate pentru organizaţia pe care o reprezint în Parlament.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea deputaţilor fără identitate, domnul deputat Gheorghe Zoicaş.

Domnul Gheorghe Zoicaş:

Au fost bune voturile noastre!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voturile noastre au fost bune pentru unii, ca să acceadă la guvernare anul trecut.

Vă mulţumesc pentru precizarea de lipsă de identitate.

Domnul Mircea Duşa:

Să faceţi declaraţia politică conform Regulamentului. Aveţi trei minute şi, dacă nu vă încadraţi, vă întrerup microfonul.

Domnul Gheorghe Zoicaş:

Domnului prim-ministru Emil Boc.

Domnule prim-ministru, în calitatea mea de deputat ales în Colegiul nr.1 Baia Mare, în numele locuitorilor acestui oraş, vin cu o solicitare şi totodată cu unele precizări referitoare la obiectivul Modernizare drum E 58 Baia Mare - Dej.

În urma discuţiilor purtate în cursul lunii decembrie 2009 cu domnul ministru al finanţelor, Sebastian Vlădescu, despre finanţarea lucrărilor la acest obiectiv, am stabilit ca în cursul lunii ianuarie să avem o discuţie şi cu domnul ministru al transporturilor, domnul Radu Berceanu, legat tot de acest obiectiv, discuţie care a avut loc, unde mi s-a comunicat ca referitor la problema finanţării să iau legătura cu dumneavoastră.

În luna februarie, dacă va amintiţi, în plenul Camerei Deputaţilor, am avut o discuţie cu dumneavoastră şi cu domnul ministru Sebastian Vlădescu, unde aţi spus ca o să încercaţi să găsiţi o soluţie prin creditare în acest sens.

După discuţiile din plenul Camerei Deputaţilor l-am contactat din nou pe domnul ministru Radu Berceanu, i-am relatat discuţia noastră urmând ca dânsul, până la sfârşitul lunii februarie să mă informeze concret ce se va întreprinde în acest sens. Fapt ce nu s-a întâmplat.

La începutul lunii martie am cerut o întrevedere cu dumneavoastră tot pentru această problemă, lucru ce s-a realizat în data de 7 martie 2010, unde am primit asigurări din partea dumneavoastră că finanţarea lucrărilor se va face la prima rectificare bugetară, urmând ca între timp să găsiţi formula între minister şi constructor ca respectiv acesta să poată demara efectiv lucrările (contractul pentru acest obiectiv, Modernizare drum E 58 Baia Mare-Dej a fost semnat în 19.08.2009).

Notă: pe parcursul întâlnirilor cu dumneavoastră şi cei doi miniştri v-am informat despre nevoia stringentă ca acest drum impracticabil să fie reparat şi modernizat deoarece sute de băimăreni folosesc acest traseu pentru problemele lor la clinicele din Cluj-Napoca, la Curtea de Apel Cluj- Napoca, sutele de studenţi din centrul universitar Cluj Napoca, nemaivorbind de cei care se deplasează spre centrul ţării. Mi-aţi spus că ştiţi situaţia.

Domnule prim-ministru, fac această declaraţie politică nu datorită faptului că aş pune la îndoială promisiunea făcută către mine pentru băimăreni, ci ca să vă informez, că ieri, 16 martie 2010, ...

Domnul Mircea Duşa:

Aţi depăşit timpul! Vă rog să finalizaţi.

Domnul Gheorghe Zoicaş:

... a avut loc un accident cu victime exact pe acest drum datorită condiţiilor necorespunzătoare din punct de vedere al siguranţei circulaţiei.

Pe acest fond, vine solicitarea mea de a urgenta procedurile în ceea ce priveşte relaţiile între Ministerul Transporturilor şi constructor, ca acesta să înceapă de îndată lucrările la acest obiectiv.

Cu stimă.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Drăghici.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

"Declaraţie politică privind creditele externe contractate de România pentru depăşirea crizei economice"

Executivul actual a făcut risipă de bani europeni, având în vedere că efectele împrumuturilor externe asupra creşterii economice "sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire!".

Drept argument, România a contractat un credit de 13 miliarde de la FMI, special pentru investiţiile menite să pună pe picioare economia, dar rezultatele nu se văd. Programul cu fonduri de 13 miliarde euro, anunţat de Guvern, în februarie 2009, pentru sprijinirea economiei a fost până în prezent mai mult imaginar decât real, deoarece s-au lansat foarte puţine proiecte viabile.

Anul trecut, oficialii de la Palatul Victoria au prezentat un pachet de stimulare a economiei în valoare de 13 miliarde de euro pentru a combate efectele crizei. Cea mai mare parte, în valoare de peste zece miliarde de euro, trebuia să ajungă pentru proiectele de infrastructură.

Ţările vecine au oferit scutiri de taxe pentru a încuraja activitatea economică, obţinând efecte pozitive, pe când România s-a îndatorat peste puteri, fără ca cineva să ne spună ce s-a întâmplat cu banii europeni.

Oficialii BERD au atras atenţia într-un document dat publicităţii recent că în România scăderea activităţii economice a avut un impact semnificativ asupra altor variabile macroeconomice cum ar fi inflaţia, deficitele guvernamentale şi deficitele de cont curent. De asemenea, este de aşteptat să aibă un efect negativ asupra şomajului şi a sărăciei în lunile următoare, ridicând posibilitatea de tulburări sociale. În fapt, în ţara noastră recesiunea a însemnat scăderea importurilor, dar şi modificarea puterii de cumpărare, în sens negativ.

Documentul BERD arată că România a beneficiat de puternice investiţii externe, dar criza a afectat totuşi economia, cererea externă de pe pieţele de export principal a scăzut brusc, în special pentru unele mărfuri cheie, accesul la finanţare a devenit mult mai dificil şi costisitor, piedicile în calea dezvoltării firmelor mici au crescut. Ţara noastră este lăudată de BERD pentru sectorul siderurgic, care asigură exportul şi pentru puternica industrie de autoturisme, prin uzina Dacia, deţinută de Renault, în judeţul Argeş, de unde vin.

Cetăţenii s-au bucurat în ultimii ani de nouă capacitate de cumpărare, în majoritate produse importate din categoria bunurilor de consum. Mai mult, au luat credite ipotecare pentru achiziţionarea de proprietăţi. Ca urmare, cele mai multe guverne au anunţat programe fiscale diferite, dar care în realitate au avut un impact redus asupra economiei reale. România a alocat un pachet de 13 miliarde euro pentru a ajuta la contracararea efectelor grave ale crizei. Ideea a fost să aloce cea mai mare parte (mai mult de 10 miliarde de euro) pentru proiecte de infrastructură. Dar, până în prezent, stimulul a fost mai mult imaginar decât real, câteva proiecte au fost pornite şi efectul asupra creşterii economice a fost neglijabil. Alte ţări au încercat măsuri fiscale pentru a stimula mediul de afaceri, toate aceste au adus un anumit sprijin ici şi acolo, dar nu se poate spune că au constituit o abordare coerentă de combatere a crizei.

Actualul Guvern ar trebui să spună public tuturor românilor ce a făcut cu cele 13 miliarde de euro, mai ales că drumurile ţării, infrastructura rutieră arată jalnic. Nu avem nici infrastructura promisă şi suntem şi datori până peste cap. Cineva trebuie să răspundă pentru acest lucru, iar românii nu trebuie să plătească la nesfârşit greşelile, voite sau nu, ale unor guvernanţi inconştienţi şi incompetenţi, care îşi văd doar interesul de casă.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul deputat Tinel Gheorghe.

Domnul Tinel Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică din această dimineaţă se intitulează "Crin Antonescu şi Victor Ponta, Ché Guevara şi Fidel Castro sau vestiţii comici Stan şi Bran?"

Hotarât lucru, mai am foarte multe de învăţat în politica dâmboviţeană. Nu că mă cred eu foarte deştept şi aveam impresia că le-am văzut şi învăţat pe toate în doar un an şi jumătate de parlamentar, dar asta cu sfidarea preşedintelui României şi părăsirea consultărilor de către liderii partidelor de opoziţie, Crin Antonescu şi Victor Ponta, nu credeam că pot s-o văd la 20 de ani de la revoluţia română. Şi când te gândeşti că domnul Antonescu avea pretenţia să fie preşedintele României, iar celălalt mai mic, micul Tutilescu, nu Titulescu, viseză şi el deja cai verzi pe pereţi.

Cine a urmărit când era copil serialele cu vestiţii comici ai ecranului Stan şi Bran şi observă acum atitudinile şi actiunile politice ale domnilor Crin Antonescu şi Victor Ponta, nu pot să nu constate o similitudine perfectă. Ambii râd şi plâng la comandă. Ambii participă sau nu participă împreună la emisiuni televizate. Ambii au acelaşi tip de retorică şi declaraţii politice şi, mai nou, ambii au acelaşi comportament şi atitudine politică faţă de principalele probleme cu care se confruntă ţara în acest moment. Şi ca urmare, nu puteau decât să se completeze reciproc şi la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, de luni 15.03.2010, când primul, Crin Antonescu, părăseşte discuţiile, iar cel de-al doilea, Victor Ponta, îşi ia " jucăriile" şi se retrage şi dânsul.

Dacă în cazul lui Crin Antonescu se poate invoca graba şi dorinţa acerbă a acestuia de a fi considerat liderul opoziţiei, în cazul lui Victor Ponta cred că este vorba de lipsa celor 7 ani de acasă. E vorba de cei 7 ani politici.

O să mă întrebaţi dacă există cei 7 ani politici de acasă. După părerea mea, cred că există şi ei se referă la "stagiul" pe care îl faci până să te avânţi cu toate forţele în acest malaxor numit politică. Şi bineînţeles că evoluţia ta politică ulterioară depinde de cine ţi-a fost instructor, sau prim pedagog în stagiul de pregătire. Or, din punctul acesta de vedere, după părerea mea, atât Crin Antonescu, cât şi Victor Ponta nu au avut ca instructori nişte profesori eminenţi, ci mai de grabă nişte suplinitori oarecare.

Şi atunci, de unde până unde comparaţia cu Ché Guevara şi Fidel Castro? Nu există nicio comparaţie, poate doar în mintea lor. Până una alta, sunt amândoi ca Stan şi Bran, doi comici vestiţi ai opoziţiei parlamentare din România.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Amet Aledin.

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Este nevoie din partea instituţiilor statului de un sprijin material pentru Institutul Cultural al Tătarilor din România - Sebat Husein".

Anul trecut, în Parlamentul României, a fost adoptată Propunerea legislativă privind înfiinţarea Institutul Cultural al Tătarilor din România "Sebat Husein". Demersul, unul finalizat, reprezintă, cu siguranţă, modul concret de a prezenta, într-un context mai amplu, dimensiunea culturală a etniei tătare.

Sigur, prin dimensiune culturală se înţelege inclusiv întregul ansamblu de spiritualitate - tradiţiile, limbă maternă, istorie, religie. Faptul că a apărut o astfel de lege înseamnă, cel puţin pentru comunitatea pe care o reprezint, foarte mult. Într-un cadru elevat, vor fi abordate tematici diferite, scopul fiind, însă, unic, de a promova identitatea noastră etnică.

Susţinerea financiară, conform actului oficial, se doreşte a fi realizată din diferite surse bine precizate, sponsorii urmând să aibă un rol decisiv.

Numărul membrilor etniei tătare din România, la nivelul judeţului Constanţa, este semnificativ. Proiectele culturale pe care dorim să le dezvoltăm sunt, la rândul lor, remarcabile. Pentru a putea fi puse în practică, este nevoie, firesc, de un sprijin material consistent, iar sprijinul trebuie să sosească şi din partea autorităţilor abilitate, centrale şi locale. În acest sens, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional are rolul de a coordona o astfel de activitate.

În perioada următoare, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România doreşte o colaborare directă cu reprezentanţii ministerului, tocmai pentru ca soluţiile viabile să devină aplicabile.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Iordache Florin.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Transilvania, pământ românesc".

Luni, 15 martie, a fost sărbătorită în România "Ziua Internaţională a Maghiarilor de Pretutindeni", când, în diverse locuri, etnicii maghiari au putut depune coroane, asculta diverse alocuţiuni, participa la diverse programe folclorice specifice.

Am văzut însă la Cluj-Napoca un ministru al Guvernului Emil Boc într-o coloană ce se deplasa pe străzile municipiului, în prezenţa unei pancarde pe care era scris "Transilvania nu e pământ românesc".

Cred că s-a mers prea departe cu dorinţa privind autonomia. Avem o Constituţie, avem o ordine de drept şi cred că un ministru al României ar trebui să fie cel care să vegheze la respectarea lor.

Suntem membri ai Uniunii Europene, vremea când se cerea autonomia teritorială a trecut şi de aceea cred că sunt lucruri peste care nu putem trece. Guvernul, Parlamentul, românii, în general, nu au ce negocia cu cei care contestă limba oficială şi caracterul unitar al ţării.

Toate acestea sunt lucruri asupra cărora, vă rog, stimaţi colegi, să reflectaţi, indiferent de grupul parlamentar din care faceţi parte, pentru că, în aceste zile, se discută despre revizuirea Constituţiei şi punctele despre care eu cred că nu putem negocia sunt cele care vizează caracterul unitar al României şi limba oficială, care este româna.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna deputat Cristina Pocora.

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Văd că eraţi nerăbdător să ascultaţi declaraţia mea politică.

Domnul Mircea Duşa:

Nu vorbise nicio doamnă astăzi şi toţi eram nerăbdători.

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Vă mulţumesc pentru egalitatea de şanse.

Declaraţia mea politică se numeşte "Dormiţi liniştiţi, Guvernul Boc veghează la banii dumneavoastră!"

Guvernul Boc s-a transformat într-un FNI. Toţi băgăm bani în el, câştigă, însă, cine trebuie!

Iar dacă nu m-am făcut suficient înţeleasă, voi continua cu date certe. Guvernul Boc ne cere să strângem cureaua, ne solicită să nu mai cerem pensii mărite, subvenţii pentru agricultură sau locuri de muncă bine plătite. Pentru toate acestea, Guvernul Boc susţine că nu sunt bani, deşi fiecare român contribuie la bugetul statului prin puzderia de biruri puse asupra lui.

Guvernul Boc, însă, ca un adevărat FNI, scoate din vistieria ţării miliarde pentru proiecte aberante, fantasmagorice, dar care îmbogăţesc gloata de băieţi deştepţi din jurul PD-L.

Iată doar câteva exemple de bani aruncaţi pe apa sâmbetei, dar în buzunarele şmecherilor:

Ministerul doamnei Udrea cheltuieşte, în acest an, 5 milioane de euro doar pentru promovare!

Aceeaşi Elena Udrea cheltuieşte 847.675 de euro, fără t.v.a., pe indicatoare turistice!

Şi pentru că are de unde, doamna în cauza mai dă alte 77, 35 milioane de lei pentru servicii de arhitectură şi consultanţă pentru un proiect de case!

Jaful nu se opreşte aici! Vine domnul Gabriel Sandu de la Telecomunicaţii, care va cheltui fabuloasa sumă de 500de milioane de euro pentru un site, E-Romania!

Să continuăm! Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale dă 7,14 milioane de lei, fără t.v.a., doar pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru trei centuri.

Guvernul Boc şi Preşedinţia au, însă, o calitate: sunt foarte bine informaţi, căci doar aşa poţi să fii atunci când plăteşti 200 de mii de euro pentru servicii de fluxuri de presă.

Acestea sunt doar câteva exemple pe care le-au găsit jurnaliştii şi pe care eu le-am prezentat aici. Feriţi, însă, de ochii lumii, mulţi alţi miniştri şi apropiaţi PD-L duc jaful asupra bugetului la nivel de artă. În această categorie, i-aş putea introduce pe cei de la Secretariatul General al Guvernului, şeful de la transporturi şi să nu-l uităm pe cel de la economie.

Cam atât reuşeşte Guvernul Boc să facă. Să fure ca-n codru! Adevăratele probleme ale românilor sunt date la o parte pe motiv de criză!

Şi anume:

• majorarea alocaţiei de stat pentru copii;
• majorarea indemnizaţiei persoanelor cu handicap la nivelul pensiei minime de 350 ron;
• respectarea punctului de pensie, conform legii în vigoare, de 45% din salariul mediu pe economie;
• subvenţii pentru agricultori;
• gratuitatea serviciilor medicale fără coplată;
• facilităţi/deduceri pentru susţinerea i.m.m.-urilor;
• burse şcolare;
• crearea de locuri de muncă;
• asfaltarea drumurilor judeţene şi naţionale;
• susţinerea administraţiilor locale prin asigurarea cotei de co-finanţare pentru proiectele cu finanţare europeană;
• finalizarea reţelei de apă şi canalizare în satele româneşti;
• eliminarea taxei de pod de la Cernavodă de pe Autostrada Soarelui pentru riverani (adică locuitorii municipiului Feteşti);
• consolidarea malului stâng al Braţului Borcea în comuna Borduşani (Ialomiţa) şi punerea la adăpost a 30 de gospodării ameninţate de eroziune.

Acestea sunt adevăratele probleme ale românilor. Din păcate, numărul lor este mai mare decât al celor enumerate de mine. Şi, tot din păcate, Guvernul Boc nici măcar pe cele amintite nu le ia în considerare. Din fericire, însă, Guvernul Boc va avea aceeaşi soartă ca şi FNI-ul: se va prăbuşi mai devreme sau mai târziu. Din nefericire, milioane de români vor rămâne păgubiţi, datori vânduţi, cu sechele pe viaţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Vă mulţumim, doamna deputat. Pentru egalitate de şanse nu v-am întrerupt, chiar dacă aţi depăşit timpul de trei minute.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul deputat Blaga.

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică se intitulează "Învăţământul românesc într-un alt impas"

Multe sunt transformările prin care a trecut şcoala românească după Revoluţia din decembrie 1989. Astăzi, după 20 de ani de democraţie, parcă nu se mai termină cu tot soiul de experienţe, în funcţie de fiecare putere care accede la frâiele statului român. Fiecare ministru încearcă să arate cât este el de bun pe spinarea profesorilor şi a elevilor.

Au trecut toate, ne-am obişnuit cu unele, că doar nu avem încotro, dar, din nefericire, vin altele. Iată că apar noi modificări, care afectează din nou soarta învăţământului, se vrea în bine, dar în funcţie de ce?! Păi, culmea, în funcţie de situaţia financiară a ţării, în funcţie de un buget anual. A modifica structura, organizarea şcolilor numai după aspectul financiar nu mi se pare corect.

Într-o perioadă de criză, statul ar trebui să se aplece tocmai asupra pregătirii viitoarelor cadre, ar trebui să se aplece asupra cercetării ştiinţifice. Această aplecare ar trebui să fie cea cuvenită, susţinând-o financiar, nu vitregind-o. Inovând sub o formă sau alta într-un sistem de învăţământ, cât de cât intrat pe un făgaş, loveşti în posibilităţile viitoare ale naţiei române.

Stimaţi colegi şi colege,

Dau două exemple recente de modificări legislative care, dictate doar de aspectul financiar, au repercusiuni grave asupra actului educaţional.

Un prim exemplu este cel referitor la comasarea unor şcoli din învăţământul gimnazial şi liceal, măsură privind numărul de posturi în baza Hotărârii de Guvern 1618/2009. Că este bună sau nu, necesară sau nu, vom vedea, un lucru însă trebuie specificat: ce fac elevii care sunt izolaţi în zone montane sau în Delta Dunării, în ce situaţii vor fi puşi?! Ce gândesc oare părinţii acestor copii?

Alt aspect ar fi cel legat de pierderea personalităţii marcante a unor şcoli, personalitate evidenţiată atât de activitatea distinctă, meritorie a acestora, cât şi de numele unor somităţi înscrise pe frontispiciul acestor şcoli.

Ca şi când nu ar fi de ajuns, o nouă măsură se vrea a fi luată, aceea de desfiinţare a unor clase cu învăţământ special. Este o măsură care se ia în judeţul Hunedoara, în urma adresei Inspectoratului Şcolar Judeţean nr.1052/05.03.2010. Măsura se datorează unor deficienţe, voite sau nu politic, sau negândite administrativ. Tot pe fondul aşa- zisei lipse de bani, Consiliul Judeţean Hunedoara a aprobat finanţarea unui număr limitat de posturi, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2009.

Deşi desfiinţarea acestei forme de învăţământ este în dezacord cu art.45 alin.(1) şi (2) din Legea învăţământului, precum şi cu alte acte normative, pare-se că acest lucru nu mai contează.

Stimaţi colegi şi colege, membri ai Parlamentului,

Asemenea măsuri, nedorite din punctul meu de vedere, vin să mărească numărul stărilor conflictuale şi de incertitudine, fapt care ar trebui să dea de gândit.

Am speranţa că, până la aplicarea acestor măsuri, şi având în vedere prognoza de revigorare a situaţiei economico-financiare a ţării noastre, aceste măsuri vor fi regândite, astfel încât să se înlăture stările de nemulţumire create.

Cu stimă şi mulţumiri.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Popeangă Vasile.

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică este intitulată "Pensiile nesimţite - între recalculare şi impozitare progresivă".

Recent, primul-ministru, "marele" domn Emil Boc, a emis, cu pretenţia unui filozof recunoscut, unele afirmaţii care, în esenţă, concluzionează că pensiile mari şi autostrăzile nu pot coexista într-un stat democratic.

Faptul că primul-ministru nu a reuşit să răspundă şi unui adevăr axiomatic ("Fabricat în România"), acela că pot caracteriza o ţară următoarele realităţi: lipsa autostrăzilor şi regi ai asfaltului (aproape toţi din ei portocalii), ţine de percepţiile dumnealui şi de limitele în care înţelege viaţa.

Marşând, aşadar, pe demagogie şi populism ieftin, portocaliii conduşi de Emil Boc au găsit soluţia salvatoare pentru dezvoltarea economico-socială a ţării: eliminarea pensiilor "nesimţite".

Ideea este absolut corectă din punct de vedere moral şi social şi o susţin fără rezerve, însă actuala guvernare prin modul în care o abordează doar aruncă praf în ochii celor câteva milioane de pensionari obişnuiţi.

Să mă explic. Instrumentul pe care vor să-1 folosească pentru eliminarea acestor privilegii nemeritate este Legea pensiilor, iar metoda este aceea a recalculării pensiilor speciale.

Cu toate că şi cel mai modest student de la drept înţelege că acest demers este profund neconstituţional, deoarece vizează drepturi deja câştigate, domnul Emil Boc, întâiul constituţionalist al ţării, nu vede această realitate sau poate intenţionat nu vrea s-o vadă.

În opinia noastră, sigur nu doreşte să elimine pensiile "nesimţite", ci doar să deruleze încă o operaţiune din ciclul "să intoxicăm poporul!".

Dacă guvernanţii ar vrea cu adevărat să reinstaureze echitatea în sistemul pensiilor publice, ar apela la singura soluţie ce nu poate fi declarată neconstituţională şi care nu ar crea situaţii de reclamaţie în justiţie, şi anume soluţia fiscală. Adică, ar impozita progresiv pensiile din sistemul public peste un anumit nivel, ajungând la cote de impunere de până la 80% din pensiile "nesimţite".

A doua declaraţie intitulată "Abuzurile Guvernului şi nota de plată" o voi depune la secretariat.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Horia Cristian.

Domnul Horia Cristian:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Din nou constat că suntem în număr foarte mare, ceea ce nu poate decât să mă bucure.

Dacă românii ar şti literele şi cifrele? Viaţa ar fi mult mai uşoară pentru ei.

Ar putea citi indicatoare de genul "Fumatul interzis!", şi, în mod evident, românii nu ar fuma, pentru că ei respectă legea sau ar putea să înţeleagă ce înseamnă "Accesul interzis!" şi nu ar trece pe acolo.

La fel, dacă românii ar şti să citească şi să socotească, ar şti că 170 nu înseamnă 178.

Sau ar şti că jumătate din 344 înseamnă 172 şi deci, pe cale de consecinţă, jumătate plus unu ar însemna 173 şi nu 150.

De asemenea, ar şti că pentru a modifica o lege cum este Legea privind statutul funcţionarului public, ar avea nevoie de 173 de voturi şi nu de 150 şi de asemenea, ar şti că 178 nu înseamnă 150.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna deputat Petö Csilla-Mária.

Doamna Petö Csilla-Mária:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Creditele pentru studenţi".

Aproximativ cu un an în urmă, în ianuarie 2009, studenţii primeau o veste aparent foarte bună: Executivul a adoptat ordonanţa prin care se înfiinţa Agenţia de Credite pentru Studenţii din Instituţiile de Învăţământ Superior de Stat şi Particular Acreditate.

Prin acest act normativ s-a prevăzut ca studenţii la facultate sau la master, care urmează cursurile la zi în universităţile de stat sau în cele particulare acreditate, pot beneficia, la cerere, de credite bancare pentru acoperirea taxelor de studiu sau pentru alte cheltuieli legate de desfăşurarea studiilor.

Ceea ce însă părea atunci mai mult decât o oază în deşert, ulterior s-a dovedit a fi doar o posibilitate. În ciuda faptului că suntem cu toţii conştienţi cât de dificilă poate fi implementarea unui astfel de sistem de creditare, utilitatea şi considerentele pragmatice care stau la baza lui nu pot fi negate.

Este vorba despre un sistem foarte răspândit şi popular în statele cu economie dezvoltată, deşi trebuie să admitem că există şi ţări unde încă se încearcă dezvoltarea unei metode de acordare a creditelor de studii de ani de zile, cum ar fi cazul Cehiei, care se luptă cu această problemă de peste 10 ani.

Chiar dacă marea majoritate a economiştilor a fost de la început sceptică în legătură cu acest proiect - considerându-l unul frumos, dar puţin fezabil în contextul perioadei grele pe care o traversează România din punct de vedere economic - totuşi, eficienţa pe care a dovedit-o în cele mai multe state din Europa, avantajele pe care le generează din punctul de vedere al studenţilor, mă fac să afirm că acest sistem trebuie pus în aplicare şi de către ţara noastră.

Având în vedere cele expuse mai sus, respectiv că actul normativ, la care am făcut referire, conţine doar prevederile legale şi structura noii unităţi juridice, în ciuda faptului că termenul necesar Ministerului Educaţiei pentru a pune la punct metodologia este şi în acest moment necunoscut, îmi exprim totuşi speranţa că oportunitatea şi necesitatea acestui sistem vor fi recunoscute de instituţia vizată.

De asemenea, folosesc acest prilej pentru a-mi exprima convingerea că metodologiile europene existente în domeniu, respectiv rezultatele pe care acestea le-au dovedit, vor contribui decisiv la începerea aplicării sistemului de creditare a studenţilor şi în România.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul deputat Lubanovici.

Domnul Mircea Lubanovici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În calitate de deputat, dar şi de creştin practicant, doresc să-mi afirm convingerea că, în prezent, progresele medicinei şi geneticii nereglementate suficient pot conduce la încălcarea demnităţii umane şi a unor drepturi fundamentale ale omului şi chiar la traficul cu ovule umane, precum în cazul recent al Clinicii private Sabyc, care face obiectul unei anchete a Parchetului General.

Ca urmare, împreună cu alţi colegi din partidul pe care-l reprezint, am iniţiat o propunere legislativă, care să coreleze legislaţia internă cu legislaţia europeană în materie, în domeniul bioeticii, inclusiv prin acoperirea vidului de legislaţie în ceea ce priveşte interzicerea clonării atât în scop reproductiv, cât şi în scop terapeutic.

Această iniţiativă legislativă, intitulată Propunere legislativă pentru interzicerea clonării şi a aplicării biomedicinei care încalcă demnitatea umană răspunde şi imperativelor ce decurg din Declaraţia asupra clonării, adoptată de Adunarea generală a ONU la 16 martie 2005, care face apel la toate guvernele statelor membre să interzică toate formele de clonare umană, inclusiv tehnicile folosite în cercetarea asupra celulelor stern umane, întrucât acestea "sunt incompatibile cu demnitatea umană şi protecţia vieţii umane" şi să adopte "măsuri să interzică aplicarea tehnicilor de inginerie genetică, care ar fi contrare demnităţii umane".

Pe de altă parte, iniţiativa legislativă dă o expresie juridică precisă în legislaţia românească art.1din Protocolul adiţional la Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei, asupra interzicerii clonării fiinţelor umane, semnat la 12 ianuarie 1998 la Paris, care stipulează că: "Se interzice orice intervenţie ce încearcă să creeze o fiinţă umană care să fie identică din punct de vedere genetic cu altă fiinţă umană, fie ea vie sau moartă."

Pornind de la aceste premise de drept internaţional şi european, iniţiativa legislativă amintită interzice următoarele fapte considerate infracţiuni: clonarea umană; implantarea embrionului uman în corpul unei mame purtătoare sau într-o femelă de animal; creşterea şi dezvoltarea unui embrion uman creat în alt mod decât fertilizarea in vitro a unui ovul uman cu gameţi masculini umani, pentru o perioadă mai mare de 14 zile; creşterea şi dezvoltarea unui embrion uman în interiorul corpului unei femei pentru o perioadă mai mare de 14 zile; extragerea şi stocarea de embrioni umani viabili din corpul femeii; plasarea unui embrion obţinut ilegal în corpul unei mame purtătoare; comerţul cu embrioni umani, precum şi comerţul cu gameţi umani.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna deputat Farkas Anna-Lili.

Doamna Farkas Anna-Lili:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la ştiinţele pe care încercăm să le uităm.

Declaraţia mea politică de astăzi se doreşte a fi un semnal de alarmă vizând un fenomen deosebit de îngrijorător semnalat de către două instituţii prestigioase din ţara noastră, şi anume Societatea de Ştiinţe Matematice din România, respectiv de către Societatea Română de Fizică.

Este vorba despre dispariţia aproape în totalitate a emisiunilor cu caracter ştiinţific la posturile publice de televiziune şi radio.

În contextul problemelor actuale ale educaţiei, în general, şi ale educaţiei ştiinţifice, în particular, această stare de fapt poate grăbi ajungerea, în viitorul apropiat, la o situaţie de adevărat analfabetism ştiinţific în România.

Alături de cele două instituţii la care am făcut referire, susţin cu fermitate o acţiune concentrată, permanentă în susţinerea oricărui demers care ar putea să schimbe mentalitatea lumii româneşti despre rolul ştiinţelor şi, în special, al matematicii în educaţie.

Într-o societate în care tehnologizarea se află într-o ascensiune puternică, o cultură generală cu conţinut ştiinţific devine absolut necesară.

În caz contrar, sunt absolut convinsă că nu se poate realiza dezideratul prioritar al Uniunii Europene de a ajunge în cel mai scurt timp posibil la o societate bazată pe cunoaştere.

Ţin să vă informez că Societatea de Ştiinţe Matematice din România care, de altfel, în acest an, îşi aniversează un secol de existenţă, a lansat proiectul "2010 - Anul Matematicii în Şcoala Românească", care îşi propune intervenţii în mass-media, care să schimbe mentalitatea cu privire la locul matematicii, de la o sumă aridă de formule, simboluri sau reţete la aplicaţii practice de a raţiona corect în situaţii concrete.

Consider această iniţiativă extrem de bine venită, astfel încât cer sprijinul dumneavoastră prin demersuri legale pentru introducerea în grilele de programe ale televiziunilor şi radiourilor publice a unor emisiuni, informări, concursuri.

Ca argument, vă supun atenţiei că astfel de proiecte sunt pe agenda televiziunilor şi a radiourilor publice din ţări ca Germania, Canada, Franţa, Italia, Marea Britanie, unde implicarea factorului politic este determinantă.

Având în vedere că imaginea şcolii şi a importanţei educaţiei este, în general, deosebit de lezată, iar gravitatea fenomenului prezentat nu poate fi pusă sub semnul întrebării, îmi exprim speranţa că acest semnal de alarmă nu va rămâne fără ecou.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul deputat Petru Movilă.

Domnul Petru Movilă:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte "O şedinţă istorică".

Cu mai bine de 150 de ani în urmă, Bucureştiul făcea o mulţime de promisiuni frumoase Iaşiului. Pe vremea aceea, se punea la cale de minţi luminate "mica unire", ce avea să-i adune pe moldoveni şi munteni într-o singură ţară. Dar pentru că românii din Ţara de Sus se temeau că, odată unirea înfăptuită, Moldova şi capitala ei vor fi marginalizate, Bucureştiul se angaja solemn să nu uite Iaşii.

S-a vorbit atunci de mai multe instituţii centrale de prim rang, care urmau să funcţioneze la Iaşi, de sume importante alocate culturii moldoveneşti, precum şi de o atenţie permanentă îndreptată spre toate problemele cotidiene ale ieşenilor. Aproape niciuna dintre aceste promisiuni nu a fost respectată. Până şi fotoliul de patriarh, care trebuia ocupat, la moartea Patriarhului, de Mitropolitul Moldovei este considerată acum doar o simplă cutumă, ce poate fi oricând ignorată.

Astăzi, dacă ne uităm la cele două capitale - eu încă îmi revendic dreptul de a numi Iaşiul capitală - care, în urmă cu 150 de ani, aveau aproximativ aceeaşi populaţie, descoperim o discrepanţă uriaşă. Iaşiul care, în 1859, întrecea Bucureştiul la toate capitolele, a rămas mult în urma actualei capitale. Statul ultracentralizat a mers într-o singură direcţie. Provincia i-a interesat tot mai puţin pe conducătorii României.

Am recurs la tot acest preambul gândindu-mă la şedinţa de guvern ce se ţine zilele acestea la Iaşi. Mutarea Executivului, chiar şi pentru o perioadă foarte scurtă, în cea mai săracă regiune a Uniunii Europene, nu poate decât să ne bucure şi să ne dea unele speranţe.

Regiunea de Nord-Est este ultima şi pentru că, în ultimii 20 de ani, guvernanţii au promis multe, dar nu s-au ţinut de cuvânt. Foarte des, promisiunile au fost lăsate şi lansate chiar în Iaşi şi nu mă refer doar la Manifestul pentru Dezvoltarea Moldovei inventat de mai multe ori de PSD. Şi nici măcar la promisiunea PNL că Iaşiul va deveni capitală culturală europeană în 2012.

A venit vremea ca tot efortul de modernizare a României să pornească de la periferie spre centru. Doar aşa avem şanse de a reintra cu fruntea sus în istorie. Prezenţa la Iaşi a Cabinetului Boc este un semn pozitiv, dar noi, ieşenii, dorim ca, mai ales, urmările acestei şedinţe să fie unele pozitive pentru noi toţi.

În urmă cu 150 de ani, idealul elitei din Ţările Române era unirea tuturor românilor într-un singur stat. Care este, în acest moment, idealul românilor?

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Au depus declaraţii scrise următorii deputaţi.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC: Valeriu Zgonea, Cristian Rizea, Bogdan-Liviu Ciucă, Ioan Dumitru, Mugurel Surupăceanu, Mircea Drăghici, Manuela Mitrea, Neculai Răţoi, Dorel Covaci, Iuliu Nosa, Emil Radu Moldovan, Gheorghe Ana, Gheorghe Ciocan, Marius Ghiveciu, Duşa Mircea, Georgescu Filip şi Ioan Călin.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L: Gheorghe Ciobanu, Ioan Holdiş, Florin Postolachi, Marius Rogin, Alin Popoviciu, Claudia Boghicevici, Ioan-Nelu Botiş, Cristian Burlacu, Doru Leşe, Daniel Bărbulescu, Mihail Boldea, Andrei Sava, Daniel Buda, Cristian Dugulescu, Răzvan Mustea-Şerban, Stelică Iacob Strugaru, Valeriu Alecu, Sanda Maria Ardeleanu, Adrian Bădulescu, Silviu Prigoană, Cornel Ştirbeţ, Ionescu George, Constantin Chirilă, Mircia Giurgiu, Marian Avram, Ioan Oltean, Cezar Preda şi Vreme Valerian.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, următorii deputaţi: Gheorghe Dragomir, Eugen Nicolăescu, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, George Dumitrică, Andrei Dominic Gerea, Cristian Buican, Florin Ţurcanu, Diana Tuşa, Titi Holban, Lucia-Ana Varga, Horea Uioreanu, George Scutaru, Viorel Palaşcă, Cristian Adomniţei, Virgil Pop şi Dan Motreanu.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnii: Mircea Grosaru, Adrian-Miroslav Merka şi Miron Ignat.

Din partea independenţilor, domnii deputaţi: Cătălin Cherecheş, Tudor Ciuhodaru şi Soporan Vasile.

Dacă mai sunt, totuşi, intervenţii? Dacă nu, declar închisă şedinţa dedicată declaraţiilor politice şi reluăm şedinţa la ora 10,00 cu ordinea de zi aprobată în plenul de ieri.

Vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Stoparea fenomenului Lăzărescu, prioritate a agendei guvernamentale din 17 martie de la Iaşi"

De peste şaisprezece ani, pacienţii sunt plimbaţi între spitalele din Iaşi. Zi de zi şi noapte de noapte, viaţa pacienţilor traumatizaţi în accidente rutiere sau casnice este pusă în pericol pentru că nu avem un spital în care să existe toate specialităţile şi toate posibilităţile necesare evaluării şi terapiei acestor cazuri grave.

Nu avem încă un centru în care aceşti pacienţi să fie preluaţi rapid într-un sistem monobloc şi numeroasele urgenţe îşi continuă marşul agonic prin curţile spitalelor atunci când nu urmează un itinerar şi mai sumbru printre spitalele ieşene. Anul trecut în UPU de la Spitalul de Urgenţe din Copou au fost trataţi 31.221 pacienţi, iar 26.260 (84,13%) au necesitat internarea în clinicile de profil unic ce deservesc majoritar patologia traumatică a Moldovei (Chirurgie Plastică şi Reconstructivă, Ortopedie - Traumatologie, Arsuri, Chirurgie de Urgenţă, Toxicologie) aflate într-un conac boieresc vechi de 123 de ani în care activitatea medicală se desfăşoară în sistem pavilionat.

Tot anul trecut, datorită lipsei unor specialităţi medicale, locurilor necesare (spitalul are aproape 200 de paturi deservind întreaga regiune de NE - cea mai numeroasă dintre regiuni) sau condiţiilor de cazare a fost necesară dirijarea spre alte spitale a 4,22% din cazurile ajunse în UPU. Şi asta în condiţiile în care s-au făcut eforturi supraomeneşti de asigurare cât mai aproape de normalitate a terapiei de urgenţă chiar dacă aceasta se desfăşoară într-o cutie de tablă. Iar dacă adăugăm restul spitalelor din Iaşi, de cele mai multe ori lipsite de specialităţile necesare rezolvării urgenţelor traumatice, vom avea cu adevărat imaginea înfricoşătoare a fenomenului Lăzărescu în centrul universitar medical Iaşi.

Este necesar ca sănătatea ieşenilor să fie prezentă pe ordinea de zi a şedinţei de guvern din 17 martie, iar adoptarea urgentă a unei hotărâri de Guvern care să asigure finalizarea cât mai rapidă a Spitalului de Urgenţă din Copou este singura soluţie pentru ca pacienţii aflaţi în stare gravă să nu mai fie plimbaţi între spitale.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"10 ani de viaţă"

Donarea de organe şi transplantarea pot fi îmbunătăţite. Asistăm la scăderea dramatică a numărului de potenţiali donatori în condiţiile în care numărul celor ce au nevoie de un transplant e în continuă creştere. La sfârşitul anului 2008, 2.085 de pacienţi români aşteptau un rinichi, alţi 350 de pacienţi aveau nevoie de un transplant de ficat, iar încă 107 pacienţi necesitau un transplant de cord. Pentru ei, în 2009, au fost doar 44 de donatori. În acest moment, pe listele de aşteptare, la nivel naţional sunt înscrise peste 2.500 de persoane, cererile privitoare la transplantul de rinichi şi ficat crescând cu aproximativ 8 la sută anual.

Oficialii Agenţiei Naţionale de Transplant spun că numărul donatorilor a scăzut pe toate categoriile de transplant. În 2008 au fost 2,9 donatori în moarte cerebrală, în condiţiile în care nivelul mediu în ţările civilizate este de 15-20 de donatori la un milion de locuitori, România ocupând astfel penultimul loc în Europa la donarea de organe.

Opinia publică în România prezintă o rată de refuz a donării de organe variind între 20-60%. În 2001 au existat 21 de donatori cu moarte cerebrală, rata recoltării multiorganice fiind de 61,9%. În 2002, numărul donatorilor de organe cu moarte cerebrală a scăzut la 13, rata recoltării multiorganice fiind de 85%. În 2003, numărul donatorilor de organe cu moarte cerebrală a fost de 8, rata recoltării multiorganice fiind de 75%, tendinţa de scădere menţinându-se în continuare.

Trebuie creat un sistem prin care fiecare să îşi poată da din timpul vieţii consimţământul legat de opţiunea donării de ţesuturi şi organe întrucât în prezent în România opţiunea "pro" nu este facilitată.

Creşterea numărului de organe şi ţesuturi pentru transplant ar putea fi realizată prin introducerea acestei opţiuni pe cardul naţional de asigurat, reflectând astfel cu fidelitate voinţa individuală cu privire la donarea de ţesuturi şi organe. Aceasta ar însemna ca persoanele sănătoase, cu capacitate de decizie îşi pot exprima din timpul vieţii voinţa de a fi donator. În această situaţie, ar exista un consimţământ explicit, pe care nici măcar familia, în momentul decesului persoanei, nu-l poate anula. Această opţiune înregistrată pe cardul naţional de asigurat poate constitui baza registrului naţional de transplant.

Voi depune azi o iniţiativă legislativă de modificare şi completare a legii 95/2006 ce vizează îmbunătăţirea donării şi transplantului de organe prin introducerea pe cardul naţional de asigurat a opţiunii de donare de ţesuturi şi organe în urma consimţământului explicit al persoanei cu capacitate de decizie.

Sunt convins că veţi susţine această lege care va aduce cate 1o de ani suplimentari în viaţa multor români.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"1 aprilie - ziua păcălelilor farmaceutice?"

Reprezentanţii Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente susţin că noul contract-cadru va duce la creşterea de până la nouă ori a contribuţiei pacienţilor pentru a-şi continua actuala schemă terapeutică, faptul că nu se va mai compensa, ca până acum, cel mai ieftin DCI (Denumire Comună Internaţională), ci cel mai ieftin medicament dintr-o clasă terapeutică. De fapt, aceste măsuri nu vor aduce economii în sistem şi nici nu vor rezolva situaţia.

Modificarea compensării presupune reevaluarea şi consultul unui număr de aproximativ opt milioane de pacienţi pentru a se reveni la tratamente de acum 40-50 de ani, adică medicamente descoperite în anii '50. Medicilor li se va limita arsenalul farmacologic necesar individualizării strategiilor terapeutice în beneficiul pacienţilor.

Complicaţiile care vor apărea vor necesita consulturi suplimentare sau spitalizare şi vor genera costuri mai mari decât cele ale terapiei actuale.

Există posibilitatea apariţiei unor blocaje în sistem prin faptul că un număr redus de medici vor trebui să schimbe terapia unui număr important de pacienţi în mai puţin de o lună.

De ce să ne păcălim de 1 aprilie? Toată lumea ştie că ,,nu există boli, ci doar bolnavi", iar fiecare bolnav îşi are identitatea sa şi reacţionează în mod diferit faţă de ceilalţi suferinzi de aceeaşi boală.

În condiţiile unui sistem sanitar aflat în colaps trebuie găsită soluţia sănătoasă în care să fie implicaţi toţi cei care iau decizii pentru sănătate - Colegiul Farmaciştilor, Colegiul Medicilor, producători, distribuitori - care să elaboreze o strategie pentru sistemul de sănătate. Aceste măsuri trebuie să fie independente de cei care conduc şi să amelioreze sistemul în funcţie de necesităţile reale.

Altfel, 1 aprilie va rămâne doar ziua păcălelilor...

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Moartea ocupaţională - sindromul Karoshi"

Asistăm şi în România la creşterea numărului de cazuri de îmbolnăviri şi decese cauzate de suprasolicitarea în desfăşurarea activităţilor de serviciu ca rezultat al expunerii îndelungate la activităţi fizice sau intelectuale în vederea acoperirii solicitărilor de la locul de muncă.

Soluţia limitării timpului de muncă nu este eficientă şi nici constituţională, întrucât dreptul fiecăruia la muncă nu poate fi îngrădit.

Normele UE, Directiva 2003/88EC (2003), recomandă statelor membre reguli clare privind respectarea drepturilor angajaţilor ce prevăd transpunerea în legislaţia naţională a mai multor măsuri dintre care prima viza stabilirea duratei medie a săptămânii de lucru (inclusiv orele suplimentare) la maxim 48 ore, ce nu poate fi prelungit decât prin exprimarea consimţământului scris al angajatului.

Încadrarea îmbolnăvirii sau decesului ocupaţional - datorate epuizării rezultate din munca suplimentară pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu - la categoria accidentelor de muncă facilitează stabilirea unui raport de cauzalitate între munca îndelungată până la epuizare şi efectele acesteia asupra organismului.

În acest sens avem exemplul legislaţiei unor ţări precum Japonia în care se recunoaşte ca accident de muncă îmbolnăvirea sau moartea de pe urma epuizării prin supramuncă.În 2001, legea a fost chiar revizuită, în sensul creşterii de la o săptămână la şase luni a perioadei în care sindromul Karoshi îşi produce efectele, după încheierea perioadei de supramuncă. Astfel, în 2002, un caz de deces din pricina sindromului Karoshi a fost asimilat unui accident de muncă, deşi persoana respectivă a murit la nouă zile după încetarea contractului cu firma la care lucrase peste program. A fost vorba de o femeie care a murit pe 7 aprilie 1998, în urma unei comoţii cerebrale cauzate de epuizare. Ea a fost angajată cinci luni ca designer la o firmă din Osaka, răstimp în care a muncit 150 de ore (19 zile de muncă!) lunar peste programul normal de muncă. După cele cinci luni de lucru aproape non-stop, femeia şi-a luat o săptămână de concediu, apoi s-a angajat la o altă firmă. Accidentul cerebral fatal s-a produs în a doua zi petrecută la noul job. Părinţii decedatei au dat în judecată firma la care aceasta lucrase peste program. După trei ani de război judiciar, firma a convenit să achite o compensaţie de 40 de milioane de yeni (aproximativ 350.000 euro, la cursul de atunci). Conform presei japoneze (Kyodo World News Service), recordul absolut de muncă peste program a fost consemnat mai recent. Anul trecut, o companie japoneză de transporturi din Okayama a fost dată în judecată de văduva unui fost angajat, decedat în aprilie 2002, la vârsta de 57 de ani, în urma unui atac de cord. Văduva a pretins compensaţii de 63 de milioane de yeni, susţinând că soţul ei a murit din cauza faptului că a muncit 16 ore zilnic (de la 6 dimineaţa la 10 seara), timp de 18 ani.

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă carevizează prevenţia îmbolnăvirii şi decesului ocupaţional (datorat epuizării rezultate din munca suplimentară pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu) prin încadrarea acestora în categoria accidentelor de muncă dacă angajatul nu şi-a exprimat în prealabil acordul scris privind prelungirea timpului de muncă. Posibilitatea muncii suplimentare trebuie să fi fost acceptat şi de sindicat, în contractul colectiv de muncă, iar acordul angajatului nu poate fi considerat valabil mai mult de un an, dac nu este înnoit

E o lege pentru fiecare roman ucis de exploatare. E o lege pe care sper sa o susţineţi.

Domnul Angel Tîlvăr:

"Un nou guvern, o nouă schimbare, o nouă degringoladă"

Într-o intervenţie anterioară am vorbit despre repetarea obsesivă în ultima perioadă a cuvântului "reformă". Toţi miniştrii vorbesc despre reformă şi despre realizările dumnealor în ceea ce priveşte reformarea. Acest lucru nu este în mod imperios un aspect negativ, însă este un proces făcut fără simţ de răspundere menit mai degrabă să bulverseze decât să simplifice. M-am declarat un adept al reformei, iar astăzi îmi întăresc această declaraţie, dar cu precizarea că adevărata reformă este cea făcută în folosul cetăţeanului, cea care are un corespondent clar în realitate, o reformă care nu înrobeşte şi mai tare omul de rând, o reformă ale cărei rezultate să ne ajute să depăşim criza economică.

Sincer vă spun că, în situaţia de faţă, aceste deziderate sunt chiar şi pentru mine o utopie!

Doamnelor şi domnilor, zilele acestea l-am urmărit pe domnul premier Emil Boc la "o televiziune a poporului" afirmând că "noua reformă din educaţie va schimba din temelii sistemul". Dacă memoria nu mă înşeală, sistemul de învăţământ tocmai ce a fost schimbat anul trecut, anul acesta elevii fiind nevoiţi să dea un nou tip de examen de bacalaureat, acesta fiind doar un exemplu din multitudinea de schimbări survenite... Dar se pare că acest lucru nu contează atât timp cât noua reformă va schimba sistemul din temelii.

Printre altele, domnul Emil Boc a mai afirmat că "Trebuie să mergem mai departe cu reforma educaţiei şi să pregătim un sistem capabil să ne dea o generaţie bine pregătită pe competenţe, nu pe toceală. Copiii aleargă să facă faţă la câte cerinţe sunt la toate materiile. Copiii nu mai au timp pentru ei. Programa noastră îi complexează pe copii din dorinţa de a şti totul. Nu poţi să ştii totul în viaţă. Trebuie să îi învăţăm pe copii competenţe, să se descurce. Sistemul nostru de învăţământ este croit după interesele profesorilor, după interesele inspectoratelor şcolare, şi nu după interesele de învăţare ale copiilor." Nimic mai adevărat! Însă ceea ce domnul premier uită să menţioneze, de cele mai multe ori, sunt şi rezultatele pozitive ale acestui sistem, un sistem care a dat elevi olimpici cu numeroase premii naţionale şi internaţionale, uită să-i menţioneze pe profesorii care îi pregătesc pe aceşti elevi şi care de cele mai multe ori sunt blamaţi pentru cerinţele dumnealor. Trăim într-o perioadă de criză economică, însă nu trebuie să o transformăm şi într-o criză a moralităţii.

Printre altele, în aceeaşi emisiune, domnul premier mai preciza şi că : "Investiţia în educaţie este o investiţie pe departe lipsită de riscul falimentului. O resursă umană bine pregătită aduce şi ţării un succes, oameni pregătiţi, capabili".

Aceasta este şi afirmaţia care stă la baza intervenţiei mele de astăzi. Sunt de acord cu spusele domnului premier, însă venind din partea dumnealui în calitate de reprezentant al Guvernului mi se pare uşor ipocrită. Domnul Emil Boc vorbeşte despre faptul că o resursă umană bine pregătită şi care aduce ţării un succes justifică investiţia în educaţie. Vorbim însă despre acea resursă umană care beneficiind de burse din partea Guvernului României aşteaptă şi astăzi să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de statul român sau vorbim despre guvernul care a angajat în diverse posturi diferite persoane ce se bucură de o anumită notorietate în detrimentul celor pe care i-a trimis la studii în străinătate?

Statul a investit şi până în momentul de faţă sume importante în educaţie pentru pregătirea resursei umane calificate, undeva la aproximativ 6 milioane de euro, însă astăzi, aproape 100 de absolvenţi ai celor mai prestigioase facultăţi din lume aşteaptă să lucreze ca manageri în administraţia publică, onorându-şi astfel obligaţia faţă de statul român care le-a acordat burse de studiu în străinătate.

Un exemplu, care s-a dovedit a fi o alegere nefericită, s-a întâmplat recent în unul dintre ministerele aflate în coordonarea domnului premier şi unde un ministru şi-a numit la departamentul de comunicare o persoană cu notorietate. Rezultatul îl ştim cu toţii. Deşi cel puţin doi dintre cei 95 de absolvenţi şcoliţi pe banii statului au studii specializate în domeniul comunicării publice şi ar fi putut să ocupe aceste funcţii, ministerul a preferat faima publică în detrimentul pregătirii profesionale.

O întrebare pertinentă care survine ca urmare a acestui exemplu este: De ce oare ministerele nu recrutează personal din rândul celor pentru care a plătit să-i şcolarizeze? Oare notorietatea şi poliţele pe care le au unii de plătit primează competenţei? Stimaţi colegi, Guvernul României a acordat în perioada 2004- 2006 un număr de 148 de burse pentru ca tinerii români să urmeze cursuri de licenţă, masterat sau doctorat la universităţile din străinătate, urmând ca ulterior aceştia să ocupe funcţii de conducere în instituţiile publice. Până în prezent, au absolvit aceste programe 95 de români, restul fiind încă studenţi. Tinerii şcoliţi în străinătate în domenii cheie precum sociologie, comunicare, administrare de fonduri europene sau drept sunt astăzi nevoiţi, ca urmare a legislaţiei defectuoase din domeniu, să aştepte să le expire contractul cu statul român.Legislaţia prin care se stabileşte ce se va întâmpla cu aceşti bursieri este contradictorie şi de aceea majoritatea absolvenţilor au ales să lucreze în mediul privat. După terminarea studiilor, absolvenţii sunt nevoiţi să urmeze o serie de cursuri la Institutul Naţional de Administraţie (instituţie desfiinţată la finele anului trecut), dar tot nu se pot angaja cu statutul de funcţionar public pentru că este nevoie să mai urmeze un program de şcolarizare în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP).

Aceasta fiind realitatea, ce vă îndreptăţeşte pe dumneavoastră, domnule prim-ministru, sau pe oricine altcineva din guvernul pe care îl conduceţi sa vorbiţi despre necesitatea investiţiei în resursa umană şi să ne asiguraţi că "Investiţia în educaţie este o investiţie pe departe lipsită de riscul falimentului"?

Investiţia în resursa umană este una bine-venită, însă resursa umană pregătită pe banii Guvernului trebuie şi valorificată de către Guvern.

Nu doresc, stimaţi colegi, să se creadă vreun moment că nu sunt un adept al progresului şi al investiţiilor în sistemul de educaţie şi formare profesională! Activitatea mea legislativă poateoricând să demonstreze dorinţa de reformare şi de sprijinire a sistemului românesc de învăţământ, punând mereu accent pe învăţarea pe tot parcursul vieţii şi pe sprijinirea cadrelor didactice pentru perfecţionare. Ceea ce doresc astăzi să dezbatem este însă uşurinţa de care dă dovadă domnul premier în afirmarea că este un susţinător al reformei în educaţie, când realitatea a demonstrat că este depăşit de situaţie şi că o parte din resursa umană pe care dânsul vrea să o pregătească deja există şi aşteaptă cu nerăbdare să fie exploatată la capacităţile sale maxime.

Domnul Dorel Covaci:

"Solidaritate socială, între legalitate şi morală creştină"

Se spune că Decebal, văzând legiunile romane apropiindu-se, ar fi cerut preoţilor zamolxieni, înainte de a se arunca în sabie, să blesteme veşnic contopirea celor două popoare: "Să nu aibă unire între ei şi să se trădeze permanent". Să fie blestem ancestral, destin, boală cronică sau eroare a evoluţiei? Cert este că soluţii de exorcizare sau însănătoşire grabnică nu sunt de găsit. Ne scufundăm unii pe alţii, în numele teoriei supravieţuirii şi a legii junglei, mulţi întoarcem capul în altă parte, când avem de-a face cu sărăcia, mizeria şi decăderea, de parcă ar fi contagioase. Oare suntem atât de egoişti şi nepăsători, cu adevărat?

De la sărăcie la mizerie şi, pe urmă, decădere sunt paşi mărunţi şi siguri. Cu fiecare trecere intervine debarasarea, pe rând, de conştiinţă, morală, etică, până la anestezierea tuturor simţurilor. Afară parcă se stinge lumina zilei; înăuntru se stinge lumina sufletului. Coliba, beciul, văgăuna prin care se târăsc unii săraci pe sub temelia edificiului social nu sunt chiar un mormânt, sunt anticamera lui. Dar, întocmai ca bogaţii care îşi desfăşoară ostentativ tot ce au mai de preţ la intrare, s-ar părea că moartea, pândind de-aproape, îşi desfăşoară mizeria cea mai mare în acest vestibul.

Sărăcia e lipsă de opţiuni; să nu ai, să tânjeşti şi să nu poţi avea. Până la urmă încetezi să mai lupţi şi te resemnezi să nu mai faci nimic, să nu mai dai din mâini ca să te salvezi.

Trândăvia întunecată, care vine după deznădejde, prevesteşte agonia. Altfel, deznădejdea e împrejmuită de garduri şubrede, care toate dau spre viciu sau crimă. Sărăcia e ticăloasă, murdară, plină de miasme, infectă, întunecoasă, respingătoare. Sărăcia creează monştri fără ruşine şi fără scrupule, care, în fond, sunt nevinovaţi. Dar, cine sunt adevăraţii vinovaţi? Toţi cei care au, le prisoseşte, dar nu vor să împartă. De ce să se murdărească, întinzând mâna ca să-şi tragă semenii afară din mocirlă?

Se ştie că majoritatea acţiunilor filantropice au ca iniţiatori persoane cu venituri medii, spre scăzute şi, doar izolat, adevăraţii bogaţi ai României. Acumulează averi imense într-o generaţie, împinşi de o exuberanţă apucătoare, sub scuturi de gaşcă. Snobi fiind, plătesc călătorii în spaţiu, cumpără pământ pe lună, se înconjoară de opulenţă şi lux extrem, dar nu ar ceda nimic unui semen bolnav sau flămând. Şi atunci când o fac, au drept principal scop creşterea cotei de imagine şi înălţarea cu încă o cărămidă a soclului personal.

Cu cât avem mai mulţi săraci, cu atât noi toţi sărăcim. Nu suntem o ţară săracă, dimpotrivă, suntem o ţară sărăcită. Legislaţia actuală nu face decât să adâncească această inechitate socială. Cel mai bogat român are 2,2 miliarde dolari; cel mai sărac român se află în faliment personal, la sapă de lemn, dincolo de punctul 0, în domeniul negativ, acumulând datorii peste datorii pentru supravieţuire. Şi nu este doar unul, sunt milioane.

Ponderea de doar 12% din p.i.b., în bugetul anului 2010 a cheltuielilor sociale ne plasează sub media Uniunii Europene. Cu o protecţie socială abordată rezidual, cel puţin veniturile din muncă ar trebui să fie altfel distribuite. Dar nici acestea nu mai asigură un trai decent, demn salariatului, ci doar îi conferă o aşa-zisă aură nobilă, îl integrează în marea masă a contribuabililor plătitori de taxe la stat.

În 2009, cheltuielile cu forţa de muncă s-au poziţionat către 40 miliarde euro, salariaţii beneficiind net de doar 18 miliarde euro. Nu ne mirăm că, astfel, sărăcia şi-a întins tentaculele în 30% din gospodăriile salariaţilor şi planează ameninţător asupra altora. La sfârşitul anului trecut, o familie cu 4 membri consuma 2.506 ron pentru un trai minim decent, în vreme ce câştiga net doar 2.186 ron.

La polul opus, cei 300 bogaţi ai României cumulează peste echivalentul a 30% din p.i.b. În acelaşi timp, patronii români îşi rezervă ca excedent brut de exploatare 50% din p.i.b.

Impozităm la fel bogaţii şi săracii, în numele nediscriminării, dar puţinul pe care îl luăm dintr-o parte şi nici nu contează, în cealaltă parte face diferenţa şi creează prăpăstii năucitoare.

Mecanismele de solidaritate socială, care se bazează pe recunoaşterea interdependenţelor strânse între economic şi social, sunt cele care solidifică o societate coezivă. Niciun tip de solidaritate socială nu s-ar fi pomenit în absenţa unor minime contribuţii de tip fiscal sau parafiscal.

Într-o societate cu adevărat creştină, cei mai bogaţi trebuie să-şi ajute aproapele, dar datele nu confirmă acest lucru. Criza economică are la bază şi o criză morală, de care poate statul nu se simte vinovat. Şi totuşi, trebuie să apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Constituţia României ne obligă să apărăm şi să garantăm drepturile cetăţeneşti, inclusiv dreptul la un nivel decent de trai. Articolul 47 din Constituţie prevede expres că statul e obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Acum, acest lucru nu se întâmplă şi cei ce conduc destinele ţării sunt vinovaţi.

Nu ne dorim să adoptăm modelul socio-politic egalitarist comunist. Suntem de acord că meritocraţia, elitismul trebuie recompensate de către societate, prioritar şi substanţial, dar am spus meritocraţie, şi nu oportunism, corupţie, avantaje de cohortă.

Se spune că atunci când nu va mai exista o potecă între noi şi vecinul nostru, vine sfârşitul lumii. Orice respingere a iniţiativelor de solidaritate socială în raport cu săracii României va creşte nota de plată semnificativ pentru toate categoriile sociale şi ne va trage mai jos decât suntem, poate chiar ireversibil.

Domnul Florin Ţurcanu:

"Măsuri de remediere a diferenţelor dintre agricultura românească şi cea europeană"

Pentru a creiona o strategie pe termen lung, durabilă, care să reducă diferenţele dintre agricultura europeană şi cea autohtonă şi care în final să determine apropierea condiţiilor de viaţă dintre oraş şi sat, trebuie să definim foarte clar un program pe care Guvernul ar trebui să-l întocmească urgent şi să-l pună neîntârziat în aplicare.

În viziunea noastră, acest program ar trebui să cuprindă o serie de măsuri cu caracter obligatoriu:

1. Modificarea sistemului de creditarea a fermierilor, prin acordarea unor credite avantajoase, cu dobânzi mici şi perioadă mare de rambursare, care să permită contractantului dezvoltarea unei afaceri de familie.
2. Modificarea sistemului de acordare a subvenţiilor la lapte, animale şi pământ.
3. Avantaje acordate fermierilor prin subvenţionarea cu 50% la achiziţionarea utilajelor agricole, cealaltă jumătate să fie plătită de cei care achiziţionează utilajele prin credit rambursabil în 10 ani.
4. Simplificarea şi clarificarea documentaţiei pentru proiectele de înfiinţarea a fermelor, fapt ce ar determina mai mulţi fermieri să acceseze programe de înfiinţare a microfermelor sau fermelor familiale.
5. Fermelor existente, dar şi celor care vor apare în urma accesării unor programe, statul să le asigure prin consiliile locale: drum de acces, iluminat, apă şi canalizare, pentru a putea ridica fermele autohtone la nivelul celor europene.
6. Tinerii care doresc să-şi înfiinţeze o fermă, agricolă sau zootehnică, să primească un ajutor financiar de la stat, pe lângă simplificarea modalităţii de depunere a proiectelor, fapt ce va proteja producţia internă de produse agricole sau zootehnice.
7. Reorganizarea terenului agricol prin transformarea în păşuni şi fâneţe a terenului amplasat pe pante şi concesionarea acestora, pe sume modice, crescătorilor de animale.

Aceste măsuri vor determina în mod cert eliminarea unor mari neajunsuri din spaţiul rural românesc, urmând să aibă ca finalitate scopul propus, şi anume diminuarea diferenţelor dintre fermierul român şi cel european.

Totodată, unul dintre efectele benefice ale aplicării acestor măsuri va fi apariţia pe piaţa românească a produselor agricole şi zootehnice autohtone, mai ieftine şi mai calitative decât cele importate din comunitatea europeană sau din alte părţi.

Domnul Mircia Giurgiu:

"România e a tuturor românilor"

Conform art.1 alin. (1) din Constituţie "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil". Mai mult, în alin. (3) al aceluiaşi articol este prevăzut că "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate".

De aceea, consider că, în România, etnicii maghiari au aceleaşi drepturi ca şi românii, fiind reprezentaţi la nivelul administraţiei publice centrale şi locale. Şi, în plus, au acces liber la educaţie, la toate formele de învăţământ gratuit, în limba maternă.

Tot în Constituţia României, art. 13 statuează că "În România, limba oficială este limba română". În calitate de deputat de Cluj, născut în zona Munţilor Apuseni, îi asigur pe toţi cetăţenii români care trăiesc în comunităţile cu populaţie majoritar maghiară de pe teritoriul României, că niciodată nu voi vota în Parlament o lege prin care să fie obligaţi să înveţe limba maghiară.

În aceste condiţii, nu cred că este oportun ca pretenţiile ridicate de reprezentanţii cetăţenilor români de naţionalitate maghiară să fie incluse în propunerile de modificare a Constituţiei.

Domnul Cătălin Ioan Nechifor:

"Guvernul nesimţit a întrecut orice limită"

După ce dreptul la sănătate, la pensie şi la muncă a fost călcat succesiv în picioare de guvernul PD-L, iată că şi dreptul la educaţie este interzis românilor. S-a ajuns în situaţia în care profesorii primesc 20% din salariu, în condiţiile în care ei oferă educaţie 100 % copiilor. Dascălii au fost şi sunt o categorie care a acceptat salarii sub limita bunului simţ, ei sunt cei care au suportat 20 de ani de reforme peste reforme şi care îşi pun energia intelectuală în ceea ce înseamnă viitorul nostru. Noile generaţii de copii care urmează o formă de învăţământ în prezent sunt condamnate la o educaţie din ce în ce mai precară.

Dacă în urmă cu câţiva ani, învăţământul românesc era considerat ca fiind de un nivel calitativ ridicat, dovadă fiind şi exportul masiv de materie cenuşie pe care România l-a făcut peste hotare, iată că astăzi oferta şcolii româneşti nu numai că nu mai respectă regula cererii şi ofertei dictată de piaţa de muncă, dar pune în pericol şi ceea ce a mai rămas bun în sistem.

S-a vorbit în ultima perioadă, mai ales în campania electorală, că salariile nu vor scădea nici la profesori şi nici la alte categorii sociale. În practică, nivelul salariului a scăzut mult, în condiţiile în care munca prestată a fost aceeaşi şi în condiţiile în care criza financiară şi-a făcut oricum simţită prezenţa în buzunarele românilor. În momente dificile, aşa cum este cel pe care îl trecem în prezent, statul ar trebui să fie primul solidar faţă de cetăţenii săi, pentru a le putea cere, la rândul său, solidaritate.

Cum putem pretinde o productivitate mai mare, sau o eficienţă sporită a angajaţilor din sănătate, din educaţie, din sistemul bugetar, în general, în condiţiile în care perspectiva este din ce în ce mai sumbră pentru sute de mii de români? Cine va mai dori să intre în sistem şi să îşi dedice viaţa formării profesionale pentru copiii românilor? Oare chiar nu ne mai pasă de generaţiile care vor urma după noi şi care vor trebui să plătească preţul scump al greşelilor guvernanţilor? Din păcate, se pare că nu există preocupare pentru aşa ceva, pentru viaţa reală a oamenilor care au ales să rămână să muncească şi să trăiască viaţa lor în ţara în care s-au născut. Mulţi dintre ei sunt dascălii care ne-au învăţat şi pe noi şi îi învaţă acum pe copiii noştri, iar guvernul Boc le oferă acum o nouă dramă personală: diminuarea salariilor şi riscul de a-şi pierde locul de muncă, ceea ce îi aduce în ipostaza de a trece Sărbătorile Pascale şi fără bani şi fără speranţă.

Cred că în acest moment, domnul Emil Boc, prim-ministru al României, este repetent, nu în sensul în care a repetat postura de premier de 4 ori, ci pentru faptul ca nu a reuşit să obţină note de trecere nici la sănătate, nici la pensii, nici la locuri de muncă şi evident nici la educaţie. Şi cum cu un bulgare de zăpadă nu se face primăvară, în acest context sancţiunea pentru domnia sa ar trebui sa fie exmatricularea din palatul Victoria.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Promisiuni de autostradă"

În acest an, sunt bani doar pentru 30 de kilometri de autostradă. Dacă adăugăm porţiunea din Autostrada Transilvania finalizată în 2009, rezultă că, în 2011 şi 2012, Guvernul ar trebui să dea gata 930 de kilometri pentru a-şi îndeplini promisiunea din campania anului 2008.

Ştiu că este criză şi nu sunt bani. Trec şi peste faptul că în programul de guvernare aprobat de Parlament în decembrie 2009, când Boc ar fi trebuit să ştie foarte bine de ce resurse dispune, Executivul îşi asumă finalizarea, până în 2012, a peste 750 de km de autostradă. Basmul despre cei "1.000 de kilometri de autostradă până în 2012" îmi pare a fi o paradigmă a promisiunilor mincinoase şi a lipsei de viziune a acestui guvern.

Dacă veniturile salariale şi pensiile scad, dacă vor creşte şi povara fiscală şi şomajul, iar investiţii nu se fac, atunci ce face acest Executiv pentru cetăţenii României? Lipseşte un proiect (realist, pe cât posibil!) care să ofere cetăţenilor acestei ţări speranţa că România va ieşi, până la urmă, din criză. Nu cu promisiuni fantasmagorice de genul "100.000 de locuinţe pentru tineri".

Când nu sunt bani pentru infrastructură, iar în 2009 ANL a finalizat sub 4.000 de locuinţe, cum va fi posibil ca, începând cu 2010, să se construiască anual 33.000 de case şi apartamente? Şi trebuie spus că nu toate proiectele de reformă necesită investiţii uriaşe.

Dar, de când au scăpat de PSD, cei din PDL au uitat de promisiunile privind descentralizarea sau reforma în justiţie şi în administraţie. Nu mai există niciun interes pentru finalizarea rapidă a codurilor de procedură civilă şi penală. De fapt, lupta PD-L cu corupţia s-a transformat în mitinguri de susţinere a primarilor Gutău şi Solomon.

Proiectul privind depolitizarea radioului şi a televiziunii publice este înnămolit prin Parlament, în condiţiile în care lideri ai PD-L ar vrea să-l pună pe fostul candidat PNL Florin Călinescu în fruntea TVR. Vasile Blaga pare să fi uitat de promisiunile privind transferul de putere de la centru către autorităţile locale.

La televizor mai apar doar parlamentari din eşalonul trei al partidului, precum şi un Emil Boc din ce în ce mai uzat. La Senat, coaliţia majoritară a intrat într-un război de uzură şi pare că nu are niciun plan clar pentru a finaliza, cu succes, procedura de înlocuire a lui Mircea Geoană.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"România, groapa de deşeuri nucleare a Europei?"

Mai multe ţări din cadrul Uniunii Europene susţin depozitarea tuturor deşeurilor radioactive într-un singur loc. Se vehiculează ideea ca România să depoziteze deşeurile Europei, chiar dacă legislaţia naţională interzice importul.

În întreaga lume, foarte puţine state şi-au construit depozite permanente pentru deşeuri nucleare, preferând să le păstreze în instalaţii provizorii.

România are două depozite pentru astfel de deşeuri şi urmează să construiască alte două. Cele existente sunt folosite doar pentru depozitarea deşeurilor proprii - slab şi mediu radioactive provenite din medicină şi cercetare, la Băiţa-Bihor. Cele generate de Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă se depozitează provizoriu pe amplasamentul centralei.

Autorităţile române au în plan construirea a două depozite definitive: unul de suprafaţă pentru deşeurile slab şi mediu active, la Saligny, şi celălalt, de mare adâncime, pentru cele înalt radioactive. Primul este planificat a deveni funcţional peste patru ani, celălalt urmează să fie construit până în 2055. Potrivit Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive, pentru depozitul de deşeuri slab şi mediu active sunt estimate costuri între 150 şi 220 milioane euro. Depozitul pentru deşeuri înalt radioactive presupune sume mult mai mari, între 2,88 - 4,4 miliarde euro.

Înainte de a se lua vreo decizie în acest sens ar trebui ca populaţia să fie informată foarte bine cu privire la construirea unui astfel de depozit. De ce să aducem deşeurile Europei aici în condiţiile în care noi nu suntem în stare deocamdată să ne gestionăm propriile deşeuri radioactive? Noi nu reuşim să ne descurcăm nici cu deşeurile din fostele mine de uraniu.

Noi nu putem fi groapa de gunoi a Europei. Ne momesc cu bani ca să construiască acest depozit, dar nu este etic să depozitezi asemenea deşeuri în alte ţări.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Migraţia medicilor"

Potrivit regulilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dacă migraţia medicilor într-o ţară depăşeşte 2% din totalul personalului medical, statul trebuie să declare cod roşu şi să ia măsuri. După integrarea României în Uniunea Europeană, mulţi medici români au luat în serios varianta emigrării. Îndată ce au văzut oportunitatea de a lucra în străinătate, sute şi apoi mii de medici au emigrat în Vest, sătui de salariile mici, de lipsa aparaturii şi a medicamentelor şi uneori obligaţi să renunţe la timpul liber pentru a se dedica în totalitate profesiei.

Motivele plecării pentru a profesa într-o altă ţară ţin, în primul rând, de câştigurile medicilor, care au fost întotdeauna degradante, iar potrivit grilei noii legi a salarizării unice, un medic specialist este situat sub nivelul unui secretar de comună cu mai puţin de 3.000 de locuitori.

În al doilea rând, un alt motiv pentru care medicii aleg să emigreze este dorinţa acestora de a-şi dezvolta cariera profesională şi de a atinge performanţa, depăşind frustrările acumulate în România din cauza lipsei echipamentelor medicale.

Riscăm să rămânem fără doctori dacă în fiecare an două mii de medici părăsesc România, iar studenţii se gândesc şi ei să lucreze în străinătate.

Deşi media emigranţilor a fost până acum în jur de 6-7%, măsurile luate de Guvern prin Ministerul Sănătăţii au fost inexistente. În 2009 au părăsit România cinci mii de angajaţi din sistemul de sănătate - 1.800 de medici şi restul asistente. Aceasta face ca în ţară să avem acum puţin peste 40.000 de medici, şi multe judeţe cu specializări rămase fără doctori sau comune care nu mai au medic de familie.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Pierderi financiare pentru narcomanii trimişi în închisoare"

Pentru fiecare consumator de droguri trimis în închisoare, statul cheltuieşte 2.300 de lei pe lună, de patru ori mai mult decât ar costa tratarea acestuia într-o clinică privată. Lipsa unei legislaţii complete şi corecte, dar şi a unor politici publice axate pe prevenirea consumului de droguri, pe tratarea toxicomanilor şi pe reintegrarea socială a acestora nu doar că aruncă România în rândul statelor din lumea a treia, dar o face să piardă lunar zeci sau chiar sute de mii de euro de la buget.

Pentru fiecare dintre ei, statul va cheltui 76,6 lei/zi de închisoare, adică aproape 2.300 de lei/lună, iar acest total e doar o mică parte a costurilor, pentru că trebuie adăugaţi banii cheltuiţi de poliţie pentru a-i prinde, dar şi fondurile pentru a-i judeca, în condiţiile în care tratamentul asigurat unui narcoman în cea mai scumpă clinică privată din Capitală ajunge la doar 600 de lei/lună. Iar dacă ar fi suportat de stat, întrucât o clinică privată vizează profitul, preţul medicaţiei şi consilierii, ar fi probabil de zece ori mai mic.

Aşadar, un calcul simplu arată că dacă ar investi în tratarea consumatorilor în clinici private şi nu în detenţia acestora, statul ar economisi anual, în fiecare caz, aproximativ 20.400 de lei (adică, aproape 5.000 de euro). Dacă luăm în calcul şi faptul că, doar în fiecare din ultimii cinci ani, au ajuns după gratii cel puţin 200 de consumatori, economia ar ajunge la cel puţin 1.000.000 de euro anual.

Iar pierderile financiare pe care statul le suportă de la buget sunt în continuă creştere. Motivul: prin includerea pe lista drogurilor a multora dintre substanţele vândute legal până pe 15 februarie, în "magazinele de vise", s-a creat o nouă clasă de consumatori care îngroaşă rândurile celor "apţi" de puşcărie: dependenţii de "Special Gold" sau de etnobotanice.

Pierderile financiare sunt doar o problemă pe termen scurt, pentru că, odată ajuns în închisoare, consumatorul intră într-o lume fără ieşire: mare parte dintre aceşti tineri devin doar specialişti în comiterea de infracţiuni. Acolo se consumă droguri injectabile în condiţii nesterile, drept pentru care riscul de îmbolnăvire cu HIV şi hepatita C e foarte crescut. Şi ar trebui să mai punem la socoteală şi faptul că, în mai toate penitenciarele de la noi, există un risc major de infectare cu TBC cu bacil multirezistent. Chiar şi în cazul în care rămân în detenţie doar şase luni, e suficient să contracteze aceste boli şi odată cu ele şi comportamente antisociale pe care le aduc apoi în societate. Din păcate, varianta aleasă de statul român, aceea de stat poliţienesc, care preferă să-i trateze pe aceşti oameni în puşcărie, nu e nici pe departe cea mai bună.

Simpla scoatere în ilegalitate a unor substanţe nu înseamnă că am eradicat consumul. Nu putem rezolva această problemă doar prin interzicere, ci prin instrucţie, informare, tratament şi reinserţie socială. Mingea e acum în terenul Guvernului, al primului-ministru. Astfel, pentru drogurile de risc (cum este cannabisul), singura măsură ar trebui să fie includerea în programe de reabilitare, iar pentru drogurile de mare risc (heroină, cocaină, ecstasy sau «Special Gold»), primul pas să fie includerea în programe de reabilitare, apoi amendă şi, în ultimă instanţă, detenţia, au subliniat oficialii organizaţiei.

În acest moment, în puşcării sunt mai mulţi consumatori decât traficanţi. Raportat la numărul de consumatori care riscă să ajungă după gratii, cel al traficanţilor nu reprezintă mare lucru. Oricum, statisticile arată că, anual, aproximativ 60% dintre cei anchetaţi pentru infracţiuni prevăzute de Legea privind consumul şi traficul de stupefiante sunt consumatori.

Îngroşarea rândurilor narcomanilor ajunşi după gratii vine de la legislaţia proastă. Astfel, articolul 16 din Legea privind combaterea consumului şi traficului de stupefiante prevede că persoana care a comis o infracţiune de acest gen beneficiază de reducerea la jumătate a pedepsei dacă denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au comis infracţiuni legate de droguri. Din păcate, consumatorii «toarnă» tot consumatori. Extrem de rar se ajunge la dealeri.

Pe de o parte, nu au încredere în capacitatea sistemului de a păstra confidenţialitatea datelor de identificare a martorilor în cazul unui proces împotriva unui dealer. Pe de altă parte, se tem că rudele sau complicii celor arestaţi vor ajunge cu siguranţă la ei pentru a se răzbuna. Aşa se face că, în locul traficanţilor, de cele mai multe ori ajung în închisoare tot consumatori.

Două articole ale noului Cod - aşteptat să intre în vigoare abia la finele lui 2011 - conţin şi alternative la încarcerarea consumatorilor, prin aplicarea de măsuri terapeutice. Acestea ar putea fi puse urgent în practică, cu voia Guvernului. E vorba de sănătatea a mii de tineri.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Tinerii încep să gândească verde"

Aducerea copilului spre natură este principalul scop al educaţiei ecologice în şcoli. Din acest punct, natura va completa învăţarea, iar profesorul intră în planul doi. În România, statul nu acţionează ca suport al iniţiativelor ecologice ale tinerilor. Totodată, România nu are parte de cursuri de educaţie ecologică în şcoli. Un caz ilustrativ este cel al Grupului Şcolar Industrial "Ştefan Anghel", din Reşiţa, unde chiar şi orele de biologie au fost scoase din programă. Acolo însă, profesoara Lucia Munteanu a avut iniţiativă şi a înfiinţat o clasă de protecţie a mediului.

Sistemul de învăţământ trebuie schimbat, iar educaţia ecologică să îşi primească importanţa cuvenită. Educaţia ecologică nu este înţeleasă în multe dintre şcolile româneşti. De multe ori, se confundă ecologizarea cu salubrizarea. Cheia succesului stă în implicarea profesorilor, învăţătorilor, pentru că ei petrec cel mai mult timp cu elevul. Scopul final este reducerea poluării, consumului de apă şi energie în şcoli. De exemplu, în oraşul Luxemburg s-a construit recent prima şcoală 100% ecologică, construită din materiale ecologice şi care foloseşte energie regenerabilă la încălzire.

La summit-ul pe probleme de mediu de la Copenhaga, România a fost criticată pentru modul în care îşi administrează ariile protejate. Nu avem încă instituţii de stat capabile să facă faţă acestei probleme. Chiar şi programele guvernamentale de anvergură au dat de cele mai multe ori greş. "Casa verde", spre exemplu, program anunţat anul trecut, a fost restrâns treptat, fiind inaccesibil românului de rând.

Un alt eşec poate fi socotit programul "Marea debarasare", în urma căruia au fost strânse prea puţine deşeuri electrice, cu mult sub cota estimată iniţial.

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua europeană a victimelor terorismului"

Data de 11 martie a fost declarată de Parlamentul European ca fiind Ziua europeană a victimelor terorismului. Data propusă iniţial era 11 septembrie, ziua celor mai mari atentate teroriste comise în lume (SUA, 2001). Cele patru atentate comise la Madrid în dimineaţa zilei de 11 martie 2004 au determinat însă stabilirea acesteia ca dată.

În dimineaţa zilei de joi, 11 martie 2004, în Madrid (Spania), în patru staţii diferite pline de pasageri ce intrau şi ieşeau, zece rucsacuri încărcate cu TNT au explodat în patru trenuri. Exploziile au avut loc simultan, între 7:39 şi 7:42 dimineaţa, trei în staţiile madrilene, Atocha (3 bombe), El Pozo del Tío Raimundo (2 bombe) şi Santa Eugenia (1 bombă) şi o a patra în calea Téllez spre Atocha (4 bombe). În urma celor declarate de ministrul de interne spaniol Ángel Acebes, forţele de securitate au găsit şi alte trenuri încărcate cu explozibil ce ar fi urmat să fie detonate la sosirea ambulanţelor.

Atacul a produs cel puţin 199 de morţi (dintre aceştia 181 în momentul efectiv al exploziilor) şi 1467 răniţi, număr cu care devine al doilea cel mai puternic atac suferit de Europa în timpuri de pace. Dintre victime, patruzeci şi unu de morţi erau cetăţeni străini, printre care cincisprezece proveneau din România, câte cinci din Ecuador şi Peru, patru din Polonia, trei din Columbia, doi din Honduras, şi câte unul din Bulgaria, Chile, Cuba, Republica Dominicană, Guinea-Bissau, Franţa şi Maroc.

Deşi atacurile teroriste din lume nu au fost îndreptate până în prezent spre instituţii ale statului român sau spre cetăţeni ai ţării noastre, mulţi români au căzut victime ale acestui tip de acţiuni, unii pierzându-şi viaţa, alţii suferind răni grave. La 11 septembrie 2001, în urma atacului terorist de la New York, când au fost dărâmate cele două turnuri gemene, au murit 2 români. În ziua de 11 martie 2004, atacul terorist de la Madrid s-a sfârşit cu decesul a cincisprezece cetăţeni români.

Faţă de aceştia şi faţă de alte milioane de victime, copii inocenţi de toate vârstele, cetăţeni de toate rasele şi crezurile deveniţi în cele mai diferite şi neobişnuite circumstanţe victime colaterale, fiinţe umane private de dreptul elementar la viaţă în siguranţă, este nevoie de intensificarea activităţii antiteroriste internaţionale, unde trebuie să se regăsească măsuri concrete ale organizaţiilor internaţionale de preîntâmpinare, inclusiv elaborarea unor metode eficiente de profilaxie pentru depistarea şi înlăturarea factorilor şi condiţiilor ce contribuie la dezvoltarea mişcărilor teroriste şi extremiste. Totodată, în combaterea fenomenului terorist este oportun a se ţine cont de tipurile terorismului contemporan şi formele de pregătire şi efectuare a acţiunilor acestuia, de monitorizare a stării curente, a pronosticului dezvoltării terorismului, identificarea izvoarelor şi cauzelor lui sociale.

România trebuie să participe nemijlocit la acţiunile de gestionare a crizelor şi de combatere a terorismului. Noua strategie de combatere a terorismului adoptată de NATO, precum şi cea a Uniunii Europene, implică responsabilităţi deosebite. Acestea vizează atât protecţia ţării şi a intereselor în România ale NATO şi Uniunii Europene, cât şi acţiunea efectivă a ţării noastre în cadrul coaliţiei antiteroriste.

Ţara noastră trebuie să participe la acţiunile pentru combaterea terorismului pe toate palierele strategice, operative şi tactice şi prin toate mijloacele adecvate. Combaterea criminalităţii economice şi sociale, lichidarea corupţiei, reducerea infracţionalităţii, crearea unui mediu de afaceri sigur şi bine protejat (prin lege, dar şi prin acţiuni specifice), distrugerea reţelelor de traficanţi şi securizarea frontierelor sunt doar câteva dintre măsurile absolut necesare pentru dezactivarea unui mediu favorabil terorismului.

Pentru succesul în combaterea fenomenului terorist, se impune ca permanent să fie monitorizate şi analizate toate ameninţările şi riscurile de natură teroristă sau cele care pot facilita desfăşurarea de acţiuni teroriste.

Pentru că oricine este în pericol să devină victimă a terorismului, accentul trebuie pus pe latura preventivă, pe înlăturarea cauzelor ce duc la naşterea fenomenului terorist. Doar astfel vom putea construi o lume mai sigură pentru toţi oamenii.

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

În această perioadă de recesiune economică ale cărei efecte negative se resimt la nivelul întregii populaţii, consider că este obligaţia autorităţilor să întreprindă eforturi susţinute pentru a minimiza consecinţele negative ale crizei. În acest sens, o prioritate pentru autorităţi trebuie să fie sprijinirea tinerilor, care sunt poate cei mai afectaţi de criza economică, acordându-le acestora facilităţi care să le permită să supravieţuiască perioadei nefaste pe care o traversăm.

Şi doresc să mă refer în această declaraţie îndeosebi la categoria viitoarelor mame care se confruntă tot mai des cu spectrul şomajului, chiar în perioada sarcinii, şi care deşi au o vechime considerabilă în muncă, nu pot beneficia de ajutorul pentru creşterea copilului din cauza faptului că nu îndeplinesc condiţiile legii actuale privind contribuţia pe ultimele 12 luni care precedă naşterea copilului.

Faţă de această situaţie am considerat necesară o completare a OUG nr.148/2005 cu o excepţie care să prevadă că femeile care au o vechime în muncă mai mare de 10 ani vor beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului chiar dacă nu au stagiul de cotizare integral în ultimele 12 luni înainte de a naşte. Consider că o astfel de modificare în legislaţia este necesară pentru a putea asigura condiţii decente pentru creşterea copilului şi a acorda astfel o reparaţie morală faţă de femeile care au trudit în viaţă, dar care din cauza unei conjuncturi nefavorabile nu pot beneficia de nişte bani care le-ar putea ajuta după naştere, deoarece este puţin probabil că îşi vor găsi un loc de muncă în perioada ce urmează naşterii.

Ţin să precizez că această propunere de modificare legislativă a primit, săptămâna trecută, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi se aşteaptă în prezent raportul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Am convingerea că şi colegii mei din Comisia de muncă vor înţelege necesitatea unei astfel de modificări şi vor înainta plenului Camerei Deputaţilor un raport favorabil.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"IMM-urile, pe primul plan"

Statisticile din aproape toate ţările europene ne arată că IMM-urile predomină absolut în economie, reprezentând peste 99% din totalul firmelor şi având ponderi substanţiale în obţinerea p.i.b.-ului şi furnizarea de locuri de muncă. Astfel, ele generează cea mai mare parte a p.i.b. din fiecare ţară, de regulă între 55% - 95%, oferă locuri de muncă pentru majoritatea populaţiei ocupate, generează într-o mare proporţie inovaţiile tehnice aplicabile în economie, prezintă cel mai ridicat dinamism în condiţiile economiei de piaţă, situaţie atestată de evoluţia numărului lor, a volumului cifrei de afaceri şi a mărimii forţei de muncă ocupate, sensibil superioare întreprinderilor mari, realizează produse şi servicii la costuri mai reduse decât firmele mari.

Cred că pentru nimeni nu mai reprezintă o noutate faptul că sprijinirea acestui sector reprezintă cheia succesului politicilor de redresare economică a României.

Guvernul Boc a reuşit deja să amelioreze o parte însemnată a problemelor reclamate de acest sector, printre care aş enumera numărul ridicat de taxe ce a fost redus, programele de sprijin financiar direct şi indirect, reţinând aici creşterea garanţiilor prin Fondul Naţional de Garantare pentru IMM-uri, dar şi alte măsuri.

Din nefericire, nu putem spune că problemele care încă mai împiedică acest sector să se dezvolte durabil au fost epuizate. Rămân în continuare aspecte care ţin de competenţa Parlamentului României în materie legislativă, în special în zona fiscală, ce trebuie legiferate într-un regim de urgenţă real.

De asemenea, reanalizarea reglementărilor care afectează situaţiile de concurenţă neloială pe piaţa românească trebuie să ocupe, de asemenea, un loc important în agenda noastră legislativă.

Domnul Răzvan Mustea-Şerban:

"Pentru o nouă Lege a voluntariatului în România"

După 20 de ani de democraţie, România este încă o ţară ostilă iniţiativelor în societate. După ce vreme de 45 de ani regimul comunist ne-a impus acte de voluntariat în beneficiul unor dogme şi nu al cetăţenilor, suntem şi astăzi prizonierii fricii de a preţui implicarea semenilor noştri în societate. Ne temem să încurajăm iniţiativa civică pentru că multora ne aduce aminte de acţiunile ceauşiste prin care astfel de "iniţiative" erau impuse de nişte tovarăşi zeloşi pentru "sănătatea morală" a naţiunii.

Deplângem de ceva timp rata extrem de scăzută a capitalului social în ţara noastră. Românii nu merg la vot, nu se implică în asociaţii civice, nu intră nici măcar în mişcările sindicale. Colectivismul extrem de pe vremea comunismului s-a redus acum la un individualism exacerbat în care noţiunea de "aproape" a dispărut total din peisaj. Cu toate acestea, anul 2011 este Anul European al Voluntariatului, prilej numai bun pentru a conştientiza rămânerile în urmă la acest capitol. Iar dacă europenii au înţeles stringenţa unei asemenea probleme, cred că putem şi noi, românii, măcar să ne punem nişte semne de întrebare. Eu voi încerca să aduc în discuţie şi nişte propuneri pentru reglementarea problemei.

În pofida progreselor înregistrate din 1990 încoace, suntem încă departe de standardele europene. Este exponenţial faptul că în România nu există un registru naţional pentru evidenţa voluntarilor, ca să nu mai vorbim de faptul că asemenea activităţi care aduc beneficii importante societăţii nu sunt încurajate, nu sunt răsplătite, pe scurt nu sunt recunoscute. Iată de ce în perioada imediat următoare voi propune modificarea legislaţiei actuale astfel încât:

1. Activitatea de voluntariat în România să fie recunoscută deplin.
2. Noţiunea de voluntariat să fie redefinită cu accentul pe dublul beneficiu adus de activitatea voluntarului:
   1. contribuţia pe care o persoană o poate aduce în beneficiul societăţii/comunităţii;
   2. competenţele pe care o persoană le poate deprinde în urma desfăşurării activităţii de voluntariat.
3. Contractul de voluntariat să fie reglementat mai clar.
4. Să stipulăm posibilitatea obţinerii unor beneficii acordate de instituţii centrale sau locale voluntarilor în urma prestării activităţii de voluntariat, de alt tip decât remunerarea financiară a activităţii prestate.
5. Să introducem prevederi referitoare la normele de conduită şi de etică a voluntarului, dar şi ale organizaţiei gazdă (de exemplu tratarea voluntarului ca orice alt angajat, nediscriminarea lui, alocarea unui volumul de muncă echitabil etc.), cu posibilitatea solicitării întreruperii contractului în cazul nerespectării acestor norme.
6. Să prevedem instituţionalizarea voluntariatului prin recunoaşterea în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar a activităţii de voluntariat ca activitate de practică, în urma căreia se pot obţine credite în cazul învăţământului universitar.
7. Să stipulăm faptul că activitatea de voluntariat trebuie organizată într-un cadru sistematic, coordonată de un manager de voluntari, cu anumite atribuţii corespunzătoare.
8. Să introducem reglementări privind sancţiunile la care vor fi supuse organizaţiile gazdă în cazul nerespectării drepturilor şi obligaţiilor voluntarilor.
9. Să reglementăm clar drepturile şi obligaţiile cetăţenilor străini ce desfăşoară activităţi de voluntariat în România.

Astfel de prevederi vor conduce la normalizarea situaţiei voluntariatului în România. În perioada în care remodelarea sistemului educaţional românesc devine o realitate, trebuie să avem în vedere şi problema voluntariatului ca sistem complementar. Fără voluntariat nu vom putea dezvolta comunităţi şi spiritul care le animă.

Fără comunităţi nu vom putea dezvolta sentimentul autentic de solidaritate între cetăţenii unor ţări.

Fără solidaritate, România nu ar avea un viitor. Să ne gândim deci la voluntariat ca la o proiecţie a viitorului nostru şi al copiilor noştri.

Domnul Valeriu Alecu:

"Ce fel de culturi agricole vom stimula în România?"

Tehnicile agricole cele mai frecvente în cultivarea plantelor din ultimii şaptezeci de ani s-au bazat pe folosirea la o scară largă a substanţelor chimice (erbicide, îngrăşăminte, pesticide), care au adus sporuri ale producţiei agricole şi de 5-10 ori mai mari decât agricultura făcută cu instrumentele tradiţionale.

Aceste tehnologii, bazate pe costuri energetice foarte mari, din pricina folosirii excesive a hidrocarburilor, are şi efecte nefavorabile asupra sănătăţii omului şi mediului, ca urmare a acumulării în sol, apă, aer şi în produsele alimentare, a unor compuşi de natură chimică.

Pe lângă aceasta, şi tot în acest context, se plasează şi apariţia plantelor modificate genetic, considerată prea "bruscă" pentru majoritatea populaţiei, foarte puţin informată, iar extinderea rapidă a acestora în fermele de producţie a creat o stare de neîncredere pentru aceste organisme.

Biotehnologiile bazate pe tehnicile de inginerie de genetică sunt considerate domenii de mare interes, ştiinţific, economic, social, ecologic şi politic, cu impact direct asupra viitorului omenirii, şi tocmai de aceea pot constitui pentru diverse grupuri, organizaţii şi structuri, un mijloc de manipulare a populaţiei neinformate, care devine, în final, un apărător indirect al acestor grupuri de interese.

În România, controlul utilizării substanţelor chimice, al cultivării plantelor modificate genetic este extrem de deficitar. Nimeni nu poate spune cu certitudine câte hectare de cereale sau cu legume sunt însămânţate cu plante modificate genetic.

În consecinţă, propun Parlamentului României o dezbatere publică amplă asupra modului de producţie agricolă pe care o vom stimula prin politici publice în România. Ce vrem să producă ogoarele noastre? Cât şi pentru cine?

Producătorii agricoli români au nevoie de previzibilitate şi sprijin pentru a putea face faţă concurenţei interne şi europene pe piaţa agricolă, dar şi de strategii de dezvoltare agricolă, pentru o agricultură durabilă asupra căreia să nu mai existe suspiciuni privind periclitarea sănătăţii oamenilor.

Domnul Marius Rogin:

"Statele Unite, Golful Persic şi Iranul"

Situaţia din Iran necesită îndreptarea comunităţii internaţionale spre o soluţie diplomatică cu o solidă componentă regională, iar dosarul nuclear nu poate fi rezolvat dacă Iranul nu va fi integrat în reţeaua relaţiilor internaţionale. Un rol cheie în atingerea unui compromis îl pot avea statele membre ale Consiliului pentru Cooperare din Golf ce sunt direct interesate în menţinerea unui climat de securitate la nivel regional.

Statele ce alcătuiesc Consiliul nutresc o tendinţă naturală spre cooperare cu Teheranul, având în vedere faptul că o hegemonie iraniană la nivel regional reprezintă un pericol pentru interesele lor. Modalitatea în care administraţia Bush a încercat să forjeze o alianţă anti-Iran a eşuat, iar având în vedere dificultăţile americane din Irak-statele din Golf vor fi automat deschise spre cooperare cu Teheranul decât să se opună deschis. Situaţia prezintă o soluţie probabilă, ce include normalizarea relaţiilor dintre Iran şi statele din Golf şi reintroducerea Iranului în reţeaua de relaţii internaţionale normale, ce ar putea permite deschiderea de negocieri privind programul nuclear.

Statele Unite ale Americii au încercat construcţia unui corp anti-iranian la nivel regional, care să includă Kuweitul, Omanul, Bahrainul, Qatarul, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, precum şi Iordania şi Egiptul, iar eforturile administraţiei Bush în acest sens au fost evidente.

Administraţia Obama a sprijinit ideea unei soluţii diplomatice, dar, după alegerile din Iran din iunie 2009, care au eliminat posibilitatea instalării unei administraţii moderate, SUA a reacţionat dur revigorând ideea unei coaliţii anti-Iran. Ceea ce se ignoră la Washington este faptul că statele din Golf nu deţin o infrastructură militară şi politică pregătită pentru o posibilă confruntare cu Iranul, astfel, în mod logic, statele din regiune vor dori menţinerea unei atitudini de echilibru între Statele Unite ale Americii şi Iran. În cazul unui eşec al discuţiilor şi tentativelor diplomatice de rezolvare a diferendului, statele din Golf vor manifesta reticenţă şi vor fi jucători ineficienţi în schema imaginată de factorii de decizie de la Washington. Succesul parţial al acţiunilor comunităţii internaţionale poate conduce la începutul unui lung şi anevoios proces de reintegrare a Iranului în complexa reţea de relaţii internaţionale.

Diviziunile la nivel regional rămân şi ele un impediment pentru soluţionarea chestiunii iraniene, mai ales dacă ne referim la relaţiile de sprijin ale Iranului faţă de alte state precum Siria, dar şi faţă de organizaţii precum Hezbollahul sau Hamas. Statele Unite ale Americii vor trebui să ia în considerare rolul pe care Irakul îl va juca în această ecuaţie, dar şi poziţia unor state precum Israelul.

Percepţia regională asupra Iranului conţine în mod evident o serie de elemente comune: ca şi poziţionare, Iranul este un stat cu o suprafaţă şi populaţie considerabilă; Iranul controlează o parte a Golfului Persic, inclusiv poate juca un rol decisiv în ceea ce priveşte strâmtoarea Hormuz, zonă importantă pentru tranzitul milioanelor de barili ce o tranzitează zilnic.

O problemă ce domină percepţiile regionale este problematica religioasă. Iranul este dominat de şiiţi şi este plasat în apropierea unei regiuni dominate de suniţi, dar în acelaşi timp importante minorităţi şiite locuiesc în regiune, iar posibilitatea ca Iranul să devină un far de ghidare a acestor minorităţi reprezintă un potenţial pericol pentru regiune, dar şi pentru interesele regionale ale Statelor Unite ale Americii.

O altă chestiune sensibilă o reprezintă relaţia specială dezvoltată între Iran şi Siria, dar şi relaţia Iran-Hezbollah cu precădere în Liban.Israelul rămâne un stat cu o atitudine pur ostilă faţă de Iran şi programul său nuclear, dar disensiunile majore dintre lumea arabă şi Israel împiedică crearea unui front comun anti-iranian condus de Statele Unite ale Americii. Statele arabe nu îşi vor putea permite o coalizare alături de Israel în eforturile de limitare a pretenţiilor cu un caracter hegemonic ale Iranului, astfel Statele Unite va trebui să menţină separate iniţiativele anti-iraniene create cu sprijin israelian, respectiv arab. Calculul strategic este deosebit de dificil, având în vedere faptul că Israelul nu poate fi exclus din posibilele coaliţii anti-Iran, dar nici din construcţia unei arhitecturi de securitate regionale durabile.

Ignorarea Israelului ar reprezenta o greşeală importantă din partea SUA, deoarece acest stat poate acţiona unilateral, iar un atac al Israelului singur împotriva Iranului poate determina o reacţie iraniană ce ar putea afecta şi statele arabe. Israelul consideră opţiunea militară ca fiind importantă, dar problemele pe care o astfel de acţiune le-ar determina ar fi greu de soluţionat. În aceste calcule strategice trebuie să încadrăm şi un alt jucător important, Egiptul, care nutreşte resentimente importante faţă de creşterea în putere a Iranului. Decizia Egiptului de a recunoaşte existenţa şi de a coexista cu statul israelian este pusă în pericol de relaţiile stabilite între Iran şi Hezbollah şi Hamas.

Modalităţile prin care Hamas lucrează, mai ales la frontiera cu Egiptul, poate pune probleme fragilei relaţii stabilite între Egipt şi Israel. Iranul rămâne o republică islamică, pe când Egiptul duce o politică împotriva mişcărilor islamiste, iar în cazul Hezbollahului trebuie amintit faptul că Egiptul a condamnat traficul cu arme organizat de Hezbollah pe teritoriul egiptean, mai ales în timpul operaţiunilor militare ale Israelului.

Regiunea Golfului are în componenţa sa şi un număr important de state ce sunt îngrijorate de potenţialul iranian, element argumentat şi de posibilitatea dezvoltării unui program nuclear de către această ţară. Aceste ţări sunt cele ce compun Consiliul pentru Cooperare din Golf, dar şi Iordania. Cazul iordanian este deosebit de interesant. Dacă, în trecut, regele Abdullah a luat o poziţie fermă împotriva Iranului sprijinind Irakul în timpul războiului irako-iranian, în prezent Iordania se menţine pe o linie fină faţă de Iran şi potenţialul său. Aceste 6 state ce compun Consiliul pentru Cooperare din Golf constituie o componentă crucială pentru orice tip de schemă de securitate ce ar putea fi construită la nivel regional. Statele din regiune reprezintă şi cheia SUA spre posibile sancţiuni economice, în această ipoteză Omanul şi Emiratele Arabe Unite ar juca un rol primordial în izolarea Iranului din punct de vedere economic.

Consiliul pentru Cooperare din Golf a fost creat în scopul de a limita influenţa iraniană după izbucnirea revoluţiei iraniene, dar în acelaşi timp se poate constata faptul că statele ce formează acest organism păstrează un grad ridicat de reticenţă în dezvoltarea de relaţii economice, martoră fiind nereuşirea atingerii unui punct comun în ceea ce priveşte lansarea unei monede comune la nivel regional. Temerile faţă de puterea iraniană sunt comune, iar ideea unui Iran cu facilităţi militare nucleare este inacceptabilă.

Domnul Mircea Grosaru:

"Respectarea vieţii private, o nouă provocare a deceniului următor"

În ultima perioadă, mai ales după revoluţia din anul 1989, viaţa noastră privată se confruntă cu noi provocări: publicitatea comportamentală se poate folosi de istoricul căutărilor noastre pe internet pentru o mai bună promovare a produselor, site-urile de socializare accesate de 41,7 milioane de europeni permit difuzarea publică a datelor cu caracter personal, cum ar fi fotografiile, iar cu ajutorul celor 6 milioane de cipuri inteligente utilizate în momentul actual ni se poate urmări orice mişcare.

Comisia Europeană a avertizat astăzi, cu ocazia Zilei protecţiei datelor, că normele cu privire la protecţia datelor trebuie actualizate, astfel încât să se poată ţine pasul cu progresele tehnologice şi să se garanteze dreptul la respectarea vieţii private, certitudinea juridică pentru industrie şi adoptarea de noi tehnologii. Conform normelor UE, datele cu caracter personal nu pot fi utilizate decât în scopuri legitime şi doar cu consimţământul prealabil al persoanei respective. Acum că Tratatul de la Lisabona şi Carta drepturilor fundamentale au intrat în vigoare, Comisia a afirmat astăzi că doreşte să elaboreze un cadru normativ clar şi modern, aplicabil în întreaga Uniune Europeană, care să garanteze un înalt nivel de protecţie a datelor cu caracter personal şi a vieţii private, începând cu reforma Directivei UE din 1995 privind protecţia datelor cu caracter personal.

Normele UE sunt destinate să protejeze datele cu caracter personal ale fiecărui cetăţean. Comisia Europeană şi-a dovedit angajamentul de a asigura deplina respectare a acestor norme de către toate cele 27 de state membre. Chiar dacă inovarea este importantă în societatea contemporană, ea nu ar trebui să se facă pe seama dreptului fundamental la viaţă privată al cetăţenilor. Trebuie să ne asigurăm că normele generale cu privire la protecţia datelor sunt în pas cu noile tehnologii şi că sunt destul de cuprinzătoare încât să respecte cerinţele Tratatului de la Lisabona, a declarat Viviane Reding, Comisarul UE pentru Societatea Informaţională şi Media.

Normele UE trebuie să permită fiecărui cetăţean să se bucure de dreptul său de a fi informat cu privire la situaţiile în care datele sale cu caracter personal pot fi utilizate în mod legal, în orice domeniu al vieţii, fie că este vorba de îmbarcarea la bordul unui avion, fie că este vorba de deschiderea unui cont bancar sau de navigarea pe internet, şi să aibă dreptul de a se opune utilizării datelor respective atunci când doreşte.

Domnul Mircea Grosaru:

"15 martie - Ziua internaţională a drepturilor consumatorilor"

Ziua de 15 martie 2010 a fost declarată Ziua internaţională a drepturilor consumatorilor.

Ca să folosesc un exemplu concret al importanţei pe care o are această zi pentru noi toţi, conform unui studiu realizat de Comisia Europeană, consumatorii ar trebui să fie conştienţi de riscurile la care se expun atunci când utilizează, de exemplu, solarul. Autorităţile de supraveghere din 10 state membre (Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Finlanda, Germania, Ungaria, Letonia, Olanda, Polonia) au inspectat mai mult de 500 de solare, din peste 300 de locaţii (mai ales saloane de înfrumuseţare şi centre wellness) între septembrie 2008 şi septembrie 2009, şi au găsit trei probleme principale: limitele radiaţiilor UV au fost încălcate în 1 din 7 solare din saloanele de înfrumuseţare; nu erau afişate informaţiile privind riscurile la care se expun consumatorii care folosesc solarul sau cele prin care se interzice folosirea solarului de către persoanele care nu au 18 ani; sau neafişarea unor informaţii privind folosirea solarului.

Autorităţile au avut deja întâlniri cu firmele producătoare din industria solarelor, în vederea realizării unor materiale de instruire pentru furnizorii de servicii, cum ar fi studiourile de bronzare.

John Dalli, comisarul pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorilor, a declarat recent că: "Sunt îngrijorat de faptul că un procent destul de ridicat de solare, cât şi serviciile din saloanele de bronzat nu respectă normele de siguranţă. Preocuparea noastră este cu atât mai mare cu cât numărul de cazuri de cancer de piele a crescut alarmant în ultimii 15-20 de ani. Autorităţile de supraveghere competente din statele membre trebuie să se asigure că aceste aparate funcţionează în conformitate cu normele de siguranţă în vigoare. Un lucru de salutat este conştientizarea industriei, a rolului pe care îl au în ridicarea nivelului de conformitate şi, prin urmare, de siguranţă în ceea ce priveşte produsele lor."

Ştim, de asemenea, că prevenţia este preferată oricărui tip de tratament, iar din acest punct de vedere informarea populaţiei joacă u n rol deosebit de important, mai ales acum, în această perioadă, în care şi România traversează, alături de alte ţări europene, o perioadă grea, în care sănătatea populaţiei contează foarte mult.

Domnul Mircea Grosaru:

"Consultări politice la Cotroceni, orgolii şi nu numai"

Pe motivul schimbării Constituţiei se poate scrie, citi sau vorbi zile şi ore întregi, astfel că este important ca ceea ce s-a decis, ca urmare a referendumului să se şi înfăptuiască, dacă situaţia economică a României va cere acest lucru.

Prezente la consultările de la Cotroceni, partidele politice au avut parte însă de ceva inedit: prezenţa grupului de "independenţi" la consultările la care au venit de bună credinţă principalele partide politice din România.

Spectacolul, dacă asta s-a dorit, a fost unul jalnic în care principalele partide politice, departe de interpretări sau eschivări de la un lucru deja stabilit de referendum, au întâlnit "un grup" de deputaţi sau senatori care le-au fost colegi ori liberalilor, ori social democraţilor, ceea ce a creat o confuzie voită între "politica din România" şi "oportunismul politic din România" care pare să atingă cote alarmante.

Nu-mi vine să cred că asemenea practici reprezintă progresul a 20 de ani de democraţie în România, sau, mai bine spus, că în această perioadă Româna nu a fost în stare de a trece în cont mai mult decât atât.

Ministrul Gabriel Oprea se pare că şi-a atins "obiectivul" personal pe care şi l-a propus prin crearea aşa-zisului grup al "independenţilor" care de fapt nu reprezintă altceva decât un număr de deputaţi sau senatori care sprijină actuala coaliţie de guvernare şi care încearcă să găsească un moment politic prin care să se legitimeze în faţa electoratului care i-a ales, în schimbul unui post de ministru. Asta vede toată lumea.

Ceea ce se întâmplă acum în Parlament este un lucru inedit pentru democraţia din România şi o invenţie de moment în lipsa unor prevederi clare ale legii privind alegerile generale, în care să fie prevăzut şi pierderea mandatului în caz de demisie din partidul care l-a promovat pe respectivul deputat sau senator în acest forum, chiar dacă alegerile se numesc uninominale.

Clasa politică actuală suferă de credibilitate tocmai din cauza acestor derapaje politice, numite deseori trădări, lipsă de cuvânt, imoralitate.

Sunt lucruri vizibile, care atârnă greu în viziunea cetăţenilor care au votat şi care vor vota şi la alegerile viitoare.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Românii pleacă în străinătate în căutarea unui loc de muncă"

O nouă săptămână aduce, în România, un nou val de disponibilizări. Am atras atenţia în nenumărate rânduri asupra pericolului pe care acestea îl pot aduce pentru societatea românească. 500 de mineri din Gorj îşi vor pierde locurile de muncă. Cum ne afectează această situaţie viitorul? Salariaţii rămaşi şomeri peste noapte au familii pe care trebuie să le întreţină. Chiar dacă aceia pe care i-au ales sa-i reprezinte nu dau doi bani pe asta, aşa cum ne arată membrii Guvernului de luni bune, aceşti oameni nu-şi pot lăsa copiii să moară de foame. Aşa că iau drumul străinătăţii. Fie că pleacă în Spania, în Italia sau în Portugalia, românii apţi de muncă pleacă în valuri.

În Gorj, spre exemplu, în anul 2008, numărul copiilor ai căror părinţi erau plecaţi peste graniţa pentru a munci era de 800. În 2010, acest număr a ajuns la 3000. Aceşti copii au rămas în grija bunicilor, nu merg la şcoală, iar dacă merg rezultatele lor sunt foarte slabe. Profesorii spun că randamentul unui astfel de copil este mult mai mic decât acela al unui copil care locuieşte cu părinţii şi este supravegheat de aceştia. Psihologii susţin că, în timp, o astfel de situaţie va avea consecinţe asupra adultului de mai târziu. Părinţii nu au însă nicio soluţie, iar pe măsură ce creşte numărul disponibilizaţilor creşte şi numărul celor care pleacă pentru o bucată de pâine de lângă propriii copii. Programe pentru atragerea în ţară a românilor plecaţi la muncă peste graniţă? Nu există. Guvernul este preocupat să desfiinţeze şi nu să creeze locuri de muncă. Populaţia aptă de muncă scade dramatic în România.

Acestea sunt probleme grave care afectează structura socială pe termen lung. Adulţii, dar şi copiii sunt afectaţi în egală măsură de lipsa de programe coerente. Este inadmisibil că, într-o ţară europeană, cetăţenii să fie nevoiţi să plece de lângă familia lor în străinătate, nu pentru a avea un loc de muncă decent, ci pentru a avea un loc de muncă. Românii nu pleacă pentru un salariu mai bun, ci pleacă pentru un salariu şi atât. Este posibil ca în România să nu fie nevoie de populaţia aptă de muncă? Cum se aşteaptă atunci Guvernul să plătească pensii şi salarii? Singurul lor răspuns: prin exploatarea la maximum a celor rămaşi în ţară.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Ziua internaţională a francofoniei - 20 martie"

România va sărbători pe 20 martie Ziua Internaţională a Francofoniei, manifestată prin diverse evenimente cultural-artistice şi ştiinţifice, alături de celelalte state membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).

Francofonia este o idee nouă, deşi cultura şi limba franceză au apărut şi s-au răspândit de mult timp. În lucrarea sa "Antropologie structurală", Levi-Strauss (celebru etnolog francez) sublinia " Un model cultural unic ar reprezenta un pericol major pentru specia umană. Civilizaţia mondială este rezultatul conjugării pe scară planetară a culturilor ce şi-au păstrat originalitatea".

De-a lungul timpului, statele francofone au resimţit necesitatea de a se dota cu o structură politică prin intermediul căreia să asigure viitorul francofoniei. Astfel, s-au instituit întâlnirile francofone la cel mai înalt nivel prin care se obţine acordul factorilor de decizie de acest nivel.

Ziua Internaţională a Francofoniei, aniversată în fiecare an pe 20 martie, este o zi dedicată limbii franceze care uneşte 200 de milioane de oameni din întreaga lume şi reuneşte 870 de milioane de oameni din cele 70 de state şi guverne ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

Franceza este limba oficială a 32 de ţări de pe 5 continente, este una din limbile oficiale folosite de zeci de organizaţii internaţionale (printre care Uniunea Europeană, Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, Crucea Roşie, Organizaţia Internaţională a Comerţului, Amnesty International, Interpol sau Comitetul Olimpic Internaţional) şi este a doua limbă străină predată în şcoli, după limba engleză.

Locul limbii franceze în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei a fost stabilit prin a II-a rezoluţie a Adunării generale, în cadrul primei sale întruniri: limba franceză, la fel ca limba engleză, era simultan " limbă oficială " şi " limbă de lucru " pentru secretariat. Totuşi, având în vedere situarea ONU în SUA şi numărul dominant al delegaţiilor anglofone, cu timpul s-a produs şi s-a accentuat un dezechilibru în favoarea limbii engleze. Funcţionarii anglofoni erau din ce în ce mai numeroşi şi 90% din documentele secretariatului erau redactate în limba engleză, astfel încât până şi francofonii erau nevoiţi să recurgă la limba engleză.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Înfiinţarea firmelor de 1 euro"

În contextul ultimilor doi ani, România s-a confruntat cu probleme legate de scăderea economică (deficit bugetar peste 7% din p.i.b. în anul 2009) şi creşterea inflaţiei (de 4, 7 %). O analiză strict tehnică ne demonstrează că în anii 2002-2003, România a trecut printr-o perioadă cu o rată a şomajului foarte mare, de aproximativ 13,5% în februarie 2002, în condiţii de creştere economică pozitivă cu un număr de 1.270.000 şomeri înregistraţi conform INS.

Astăzi, avem o rată a şomajului de 8,3% (februarie 2010) şi 763.000 şomeri. Şi totuşi suntem într-un an cu criză economică la nivel global şi cu un şomaj de 10% în Uniunea Europeană.

În scopul creării condiţiilor favorabile pentru menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă voi prezenta o propunere, scopul ei fiind acela de a crea noi locuri de muncă şi de a acorda facilităţi tinerilor care doresc să-şi dezvolte propria afacere: Firma de 1 euro - înfiinţarea microîntreprinderilor de tineri până la 35 ani cu capital social de 1 euro.Propun această facilitate pentru tineri, ţinând cont de spiritul lor de întreprinzători, de dorinţa lor de a-şi contura şi dezvolta propria afacere, precum şi din dorinţa de a le stimula capacitatea lor intelectuală şi forţa de muncă.

Pentru a-i încuraja să-şi dezvolte propria afacere, tinerii trebuie încurajaţi şi prin accesul la credite cu dobândă subvenţionată şi cu perioadă de graţie, prin scutiri la plata impozitelor pe profit şi pe salarii, precum şi scutirea de la plata unor taxe vamale.

Este timpul să dăm o şansa tinerilor, să încurajăm şi să stimulăm spiritul antreprenorial al tinerilor din România, oprind migrarea lor spre ţări care promit multe, tinerii să fie convinşi că " ţara tuturor posibilităţilor" este ţara în care s-au născut şi în care au crescut.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Ignoranţa - drumul cel mai scurt către ură şi conflict"

În momentele în care liniştea ajunge să tulbure minţile agitate, ignoranţa unora dintre semenii noştri poate naşte şi renaşte ura ce ne ţine departe de modelele sociale la care râvnim

Exemple foarte recente mă îndreptăţesc să afirm că este nevoie să informăm mai bine populaţia cu privire la drepturile cetăţeneşti, la politicile şi planurile la care România este parte. Recent, am avut din nou ocazia să asistăm la manifestări unde persoane din rândul minorităţilor etnice sau politice fac scandal, în speranţa că vociferarea şi vehemenţa pot acoperi lipsa de conţinut a sloganurilor pe care le proclamă. Acest lucru este valabil atât pentru romani, cât şi pentru maghiari.

Am considerat un moment ridicol acela în care mai mulţi aleşi locali din centrul României s-au întrunit şi au hotărât să ceară ceva ce aveau deja: folosirea limbii maghiareînadministraţia locală. În criză acută de idei, politicienii cu pricina nu au făcut decât să repete sloganurile învăţate acum 20 de ani, fără să observe că, în jurul lor, lucrurile s-au schimbat. Pentru că totul trebuia împachetat festivist, s-a folosit sintagma "oficializarea limbii maghiare", fără a se preciza conţinutul şi fără să se observe că, practic, maghiara se foloseşte oficial în toate localităţile unde maghiarii reprezintă cel puţin 20 la sută din populaţie.

În acelaşi timp, simpatizanţi ai organizaţieiNouaDreaptă au decis să organizeze un protest împotriva «regionalizării României», fără a spune în ce constă pericolul sau care sunt alternativele. La fel ca şi în cazul precedent, Noua Dreaptă a reuşit să ducă în ridicol o temă trecută de ceva vreme de stadiul dezbaterii publice. Nu de alta, dar regionalizarea a început de 12 ani în România, iar riscul destructurării statului este redus în construcţia europeană în care suntem parte.

Ignorarea realităţii nu pare, însă, să fie un motiv de jenă pentru aceste minorităţi zgomotoase, deoarece preocuparea lor principală este aceea de a-şi justifica cumva existenţa la nivel organizaţional şi acumula puncte de imagine prin singura metodă pe care o cunosc: semănatul urii.

Revin şi atenţionez televiziunea publică şi radioul public să informeze cetăţenii cu privire la drepturile pe care le au, cu privire la faptul că suntem un stat membru al Uniunii Europene ce practică politici şi implementează strategii europene. Consider că aceste instituţii sunt cele mai în măsură să reducă gradul de ignoranţă şi incertitudine al unora dintre semenii noştri, astfel încât să nu ajungem în trista situaţie de a ne omorî în stradă pentru nimic.

Domnul Constantin Chirilă:

"Politica zonei de câmpie"

Câmpia reprezintă principalul potenţial agricol al ţării caracterizat prin mărimea suprafeţei, calitatea solului, existenţa proprietăţilor de mari dimensiuni şi faptul că a putut fi organizat şi valorificat eficient până la începutul anilor '90.

Sistemul de irigaţii construit în timp, în zona de câmpie, îi reducea dependenţa de condiţiile climatice, pe o suprafaţă de 6 milioane ha. Intervenţia statului, după 1989, a adus modificări majore în economia zonei, bine cunoscute şi cu efecte dezastruoase pentru economia naţională.

Distrugerea sistemului de irigaţii, care a costat câteva miliarde de dolari, fără ca cineva să-şi asume cea mai mică răspundere, este dovada calităţii gestiunii ţării, cauză a importului de produse alimentare de către o ţară considerată cu 60 ani în urmă "grânarul Europei".

Viitorul zonei de câmpie nu este lipsit de ameninţări reale sau virtuale ca, de pildă:

• principalul pericol, cu urmări pe termen lung, foarte lung sau ireversibile îl reprezintă schimbările climatice, urmare a efectului de seră al Terrei. Întârzierile în controlul fenomenului nu sunt uşor de recuperat, devin din ce în ce mai scumpe şi mai păguboase pentru economie şi pentru siguranţa alimentară a ţării.
• preţul scăzut al pământului, comparativ cu media economică, poate avea atât efecte pozitive, cât şi negative de tipul:
• biodieselul şi bioalcoolii găsesc o piaţă europeană avidă de asemenea produse. Facilităţile de transport pe Dunăre şi Marea Neagră pot deveni avantaje comparative care pot stimula culturile de plante oleaginoase de floarea-soarelui, soia sau cu conţinut de zahăr - sorg, sfeclă de zahăr - din zonă. Practica aceasta convine, atâta timp cât 2-3 milioane de ha teren arabil nu sunt cultivate;
• unele suprafeţe de teren nu au fost cumpărate pentru culturi agricole, ci ca mijloc de speculă;
• este posibil ca exploatarea terenului să se facă în stil "minier", de sărăcire în substanţe nutritive ale solului în scopul creşterii profitului pe termen scurt şi mediu; poate duce la exportul de humus.

Nu este uşor de a da contur unui scenariu optimist de redresare rapidă şi de dezvoltare în perspectivă a acestui sector vital pentru economia României. Premisele nu sunt favorabile: criza economică mondială şi naţională şi structura neperformantă a economiei se dovedesc piedici serioase, dar nu imposibil de surmontat şi care, depăşite pe termen mediu, să lase loc de desfăşurare a unui scenariu optimist de evoluţie pe termen lung a agriculturii din zona de câmpie.

Scoaterea zonei de sub influenţa incertitudinilor precipitaţiilor atmosferice şi gestionarea efectelor încălzirii climatice, precum şi gestionarea corectă a terenului proprietate a statului pot duce la punerea în valoare a zonei de câmpie.

Domnul Constantin Chirilă:

«Irigaţiile - ,,gaura neagră" a agriculturii româneşti»

Vreau să readuc în atenţia dumneavoastră situaţia sistemului de irigaţii din România, în special pe cea din Dobrogea, şi impactul pe care aceasta îl are asupra agriculturii şi respectiv a dezvoltării comunităţilor rurale.

Scăderea semnificativă a normelor şi a suprafeţelor de irigare se datorează în mare parte degradării continue a infrastructurii existente, creşterii tarifelor pentru apa de irigat şi distrugerii reţelei de transport a energiei electrice.

Conform raportului Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, precum şi a altor sectoare de îmbunătăţiri funciare, starea staţiilor de pompare şi a reţelei de distribuţie din Dobrogea este următoarea: 5,8% sunt funcţionale, 52,4% nefuncţionale şi 41,8 necesită reabilitare; drept urmare nivelul subvenţiei pentru anul 2009 a fost mai mare decât cel pentru anul 2007 în condiţiile în care acesta din urmă a fost un an secetos şi toate acestea datorându-se componentelor învechite şi neperformante ale infrastructurii implicate în irigaţii.

Având în vedere oportunităţile apărute în urma finanţărilor europene a programelor de dezvoltare rurală, ar trebui ca implicarea autorităţilor centrale şi locale să fie mult mai vizibilă pentru promovarea acestor finanţări, în condiţiile în care ele reprezintă soluţii viabile şi pot deveni motorul relansării sistemelor de irigaţii.

Una dintre marile provocări ale programelor de reabilitare a agriculturii româneşti în general şi a irigaţiilor în particular va fi schimbarea mentalităţii învechite a beneficiarilor care consideră că statul este singurul factor responsabil de administrarea amenajărilor, cu asigurarea fondurilor necesare şi cu preluarea tuturor riscurilor generate de exploatarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare.

Datorită faptului că România este o ţară cu grad de risc foarte ridicat în faţa calamităţilor naturale, iar numărul acestora a crescut de patru ori în ultimii 20 de ani, suntem nevoiţi să găsim mijloace eficiente care să contracareze schimbările climatice ce aduc consecinţe tragice pentru populaţie.

Vă reamintesc pe această cale că avem obligaţia de a încerca să găsim şi să acţionăm pârghiile necesare pentru ca obiective naţionale cum este sistemul de irigaţii să renască din propria cenuşă, precum pasărea Phoenix şi să poată revitaliza sectorul agricol românesc.

Doamna Dan-Ştefan Motreanu:

"Voinţa poporului este literă de lege doar când îi serveşte lui Traian Băsescu"

Mă simt obligat astăzi să mă refer la un subiect fierbinte care, periodic, în ultimii ani, revine în atenţia opiniei publice. Concret, mă refer la modul diferit în care şeful statului se raportează la voinţa populară. Luni seara, după consultările de la Palatul Cotroceni pe tema revizuirii Constituţiei (aş vrea, în paranteză, să semnalez şi unicul aspect pozitiv al evenimentului, şi anume că preşedintele Traian Băsescu a ajuns la concluzia că propunerile PNL sunt corecte şi că se impune o revizuire amplă a legii fundamentale, nu una limitată doar la modificarea sistemului parlamentar, aşa cum susţine PD-L), şeful statului a făcut o serie de declaraţii presei, pe care le reproduc: "Singurul lucru pe care nu-l pot media este legat de suveranitatea poporului român. Ceea ce românii au votat la referendumul din noiembrie, din punctul meu de vedere nu poate fi nici negociat, nici mediat (...). Dacă voi constata că partidele nu au predispoziţie să recunoască suveranitatea poporului român, şi să transpună în lege voinţa, voi fi nevoit să apăr deciziile exprimate prin vot liber ale românilor în dispute publice. Voi considera că sunt obligat să apăr ceea ce românii au votat în noiembrie 2009".

Scoţând din context faptul că preşedintele se referea la votul de la un referendum organizat în scop pur electoral şi totodată fără valoare juridică din punct de vedere constituţional, aş putea spune că afirmaţiile domniei sale sunt corecte.

Mă văd însă obligat să mă întorc în timp, în luna noiembrie a anului trecut, înainte de alegeri, şi să arăt că atunci a existat o situaţie similară, mai mult, legitimată atât din punct de vedere constituţional, cât şi a altor reglementări în vigoare. Mă refer la ceea ce s-a numit "Proiectul Iohannis", când o foarte largă majoritate parlamentară, formată din PNL, PSD, UDMR, minorităţi şi PC, a agreat iniţiativa PNL şi a propus o formulă de guvern cu primarul Klauss Iohannis prim-ministru. Din start, preşedintele Traian Băsescu nu a recunoscut această majoritate şi dreptul acesteia de a desemna un candidat la funcţia de prim-ministru. Numai că, PNL, PSD, UDMR, deputaţii minorităţilor şi PC nu reprezentau nişte entităţi abstracte în Parlament, ci voinţa a peste 4 milioane de cetăţeni care au votat candidaţii acestor formaţiuni politice. 4 milioane care reprezentau aproape 70% din cetăţenii care s-au prezentat la urne. Oare votul celor 4 milioane nu reprezenta tot o decizie exprimată liber? Oare voinţa celor 4 milioane de cetăţeni nu era şi ea de negociat? Oare cei 4 milioane de cetăţeni nu reprezintă şi ei suveranitatea poporului roman? De ce preşedintele României se simte obligat să apere doar ceea ce românii au votat în noiembrie 2009 şi nu şi ceea ce au votat românii în 2008?

La aceste întrebări sunt convins că domnul preşedinte Traian Băsescu nu va răspunde. Pentru simplu fapt că votul celor 4 milioane de cetăţeni nu îi erau favorabile scopurilor personale domniei sale. Pentru preşedintele României, voinţa poporului este luată în considerare doar atunci când serveşte scopurilor şi intereselor domniei sale, când nu, chiar dacă este vorba de interesul naţional, nu face nici măcar o referire la această voinţă a poporului.

Ar mai fi de menţionat că, ţinând cont de consecinţele de ordin juridic, votul din 2008 este chiar mult mai important decât cel din noiembrie 2009. Dacă ar fi să fac o comparaţie forţată, dar deloc lipsită de simţul realităţii, aş putea spune că votul din 2008 este similar unui meci de fotbal oficial, în timp ce votul din noiembrie 2009 este similar unui meci de fotbal amical. Şi mai cred ceva, voinţa poporului înseamnă inclusiv dreptul ca înainte de a i se cere să se pronunţe asupra unui subiect, să fie corect informat şi să aibă posibilitatea de a participa sau măcar asculta o campanie de dezbatere pe tema supusă în discuţie. Lucru care nu s-a întâmplat în cazul referendumului din noiembrie 2009, astfel că cetăţenii, dorind, firesc de altfel, de a avea un parlament cu cheltuieli mai mici au votat pentru o unică formulă care i s-a prezentat.

Nu în ultimă instanţă, ţinând cont de insistenţa şefului statului de a declara că rezultatul referendumului nu se negociază, aş vrea să reiau un semnal dat de presă anul trecut: într-un cotidian central se arăta că numărul de 8,5 milioane de alegători înscrişi pe listele electorale permanente care s-au prezentat la vot nu reprezintă 50% din totalul românilor cu drept de vot şi după cum se ştie, valabilitatea unui referendum este dată de prezenţa la urne a 50% plus unu a alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente. Din păcate, Biroul Electoral Central nu a dispus o verificare pentru a constata câţi din cei 733.000 de români care au votat pe tabelele suplimentare erau sau nu înscrişi şi pe listele electorale permanente. Referendumul a fost validat, dar o urmă de suspiciune a rămas. Repet, este vorba de un semnal din presă.

Domnul Virgil Pop:

"România, pe drumul Greciei"

În acest moment, o comparaţie între situaţiile economice ale României şi Greciei - aflată în prag de colaps, la mila instituţiilor europene, nu ar fi echilibrată. Traseul economiei greceşti şi motivele care au dus la adâncirea crizei financiare seamănă însă destul de mult cu drumul pe care îl parcurge astăzi România în materie de finanţe publice.

Fără îndoială, Grecia se situează acum aproape de faliment din cauza faptului că nu îşi mai poate achita datoriile externe. Ca alte state aflate astăzi în dificultate, statul elen a încurajat consumatorismul şi a luat o serie de măsuri populiste nesustenabile financiar. Promisiunile electorale au fost plătite din bani externi, la fel şi salariile şi pensiile, iar infrastructura şi investiţiile au fost lăsate deoparte. Grecia a ajuns astfel în scurt timp în situaţia de a cheltui mai mult decât produce. Nici măsurile anticriză nu avut succes, ci s-au lovit de mânia protestelor ample şi violente ale grecilor, care nu s-au arătat dispuşi să fie singurii care suferă de pe urma planului de austeritate al autorităţilor. Depăşit de situaţie, statul elen, considerat acum vulnerabilitatea zonei euro, cere ajutor european pentru depăşirea acestui hop. Sună extrem de cunoscut, nu-i aşa?

Potrivit rapoartelor economice europene, România şi Bulgaria sunt primele ţări afectate de situaţia dificilă din Grecia, pentru că sunt cele mai expuse ţări din regiune. Dacă mai punem la socoteală şi eşecul "programului anticriză" al Guvernului Boc, survine firesc întrebarea: Cât de aproape suntem de situaţia Greciei?

Premierul Emil Boc ne pasează responsabilitatea şi ne avertizează că, dacă nu aplicăm reformele şi dacă nu strângem cureaua, ajungem în aceeaşi situaţie cu grecii. Realitatea ne arată însă că ne aflăm de multă vreme în acelaşi derapaj economic şi că domnia sa şi Guvernul pe care, chipurile, îl conduce, ne-au adus în această situaţie periculoasă. Deşi datoria publică a României este mult mai mică în comparaţie cu cea a statului elen, preşedintele ne spune că ia în calcul un nou împrumut, la sfârşitul anului, dacă cheltuielile statului nu se vor reduce, semn că România trăieşte în mare măsură din bani externi. Costurile bugetare sunt în continuare mai mari decât ne permitem pentru că Guvernul Boc protejează zonele sugativă din bugetul de stat, dar taie de unde îi doare mai tare pe români: de la salarii sau de la pensii. Totodată, într-o logică a testelor de suportabilitate, Guvernul ne agasează zi de zi cu propuneri aberante; nu e de mirare că, în aceste condiţii, românii îşi cer dreptatea în stradă.

Adevărul e că ne îndreptăm cu paşi repezi înspre soarta economică a Greciei. Iar soluţia ieşirii din această situaţie nu este, aşa cum afirmă premierul Emil Boc, în mâinile noastre, ci chiar în curtea Guvernului, care a abordat total greşit strategia de gestionare a crizei. Iar dacă guvernanţii nu vor schimba direcţia sau, în cel mai bun caz, nu vor lăsa locul altora, care se pricep, putem de pe acum să ne declarăm depăşiţi de situaţie şi să cerem ajutor. Ne-am economisi cu toţii timpul, banii şi am fi scutiţi de efortul de a suferi, inutil, de pe urma unor măsuri economice absurde.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Când va contracta Guvernul Boc un nou împrumut extern?"

Premierul Emil Boc, încăpăţânat ca un ardelean veritabil, face tot posibilul pentru a intra în istorie, dar nu oriunde, ci în categoria "cel mai....". În cazul domniei-sale şi al executivului pe care îl păstoreşte, intrarea în istorie este asigurată, ca de altfel şi categoria dorită. Atâta doar că actuala guvernare va fi trecută la categoria "cel mai antidemocratic, antinaţional şi inuman Guvern". Cel mai recent pas spre această nedorită "glorie" este Ordonanţa de urgenţă nr.18 din 9 martie 2010, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial nr.162, de vineri, 12 martie.

Potrivit acestui act normativ, restanţele salariale câştigate de către bugetari în instanţă sunt eşalonate la plată pe o perioadă de trei ani, în intervalul 2011-2013. Astfel, în 2011 se va plăti un procent de 34% din drepturile acordate de instanţă, în 2012 - 33%, iar în 2013, restul de 33%. Pentru a-şi argumenta măsura, Guvernul susţine că a fost necesară din cauza fondurilor limitate şi a riscului ca deficitul bugetar să fie depăşit.

Ce înţelege funcţionarul public de la ghişeu, plătit cu 700 de lei noi pe lună, rămas acum şi fără sporurile acordate prin contractele colective de muncă, suspendate şi recâştigate în instanţă? Că legea i-a dat dreptate si că premierul şi Guvernul său au considerat decizia instanţei ca fiind dreaptă, dar inutilă. Cum să mai aibă cetăţeanul român încredere în justiţie, când deciziile acesteia sunt anulate de politic? Ca să nu mai întreb cum mai poate crede acelaşi cetăţean în politicieni şi promisiunile lor, în condiţiile în care aceştia, odată ajunşi la guvernare, uită nu doar ce au promis, ci chiar şi jurământul depus cu mâna pe Biblie.

Şi mai poate înţelege ceva omul de la ghişeu: că luna viitoare se va duce la bancă cu un exemplar din Monitorul Oficial în care s-a publicat această Ordonanţă de urgenţă şi-i va explica bancherului că îşi va plăti eşalonat, pe trei ani, 34% anul acesta, 33% la anul si restul peste trei ani. Fără îndoială că bancherii vor înţelege şi nu vor proceda la executarea silită, vor lăsa omului apartamentul, mobila sau maşina, nu vor percepe penalităţi de întârziere mai mari decât rata inflaţiei şi îi vor acorda şi un premiu de consolare, o bursă de studiu pentru copilul aflat în pericol să nu mai poată urma o facultate din cauza deciziilor aberante ale unui Guvern moşit prin fraudă şi trădare.

Desigur, premierul ne-a explicat că aceste măsuri sunt necesare pentru a nu ajunge în aceeaşi situaţie cu Grecia. Asta la doar câteva zile după ce Zeus, pe numele său Traian Băsescu, Preşedintele României, ne spunea că trebuie să fim chibzuiţi pentru a nu fi nevoiţi, la sfârşitul anului, să facem un nou împrumut extern. Aşa că nu pot să nu mă întreb cât de gravă este de fapt situaţia, când se termină banii din "centura de siguranţă" de anul trecut şi când vom fi anunţaţi oficial că previziunile privind începerea creşterii economice nu au fost confirmate şi este nevoie să cerem iarăşi ajutorul organismelor financiare internaţionale? Altfel spus, pe când este programat anunţul oficial privind contractarea unui nou împrumut extern deoarece cel de anul trecut, vechea "centura de siguranţă", s-a destrămat şi banii s-au terminat, irosiţi pe promisiuni goale, în gropile drumurilor din ţară şi în stimulentele oferite clientelei politice numită în posturi de conducere la regii şi companii naţionale cu capital de stat.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"România a luat degeaba banii FMI"

Ştim cu toţii că România a împrumutat 13 miliarde de euro de la FMI, dar a implementat mult prea puţine proiecte, banii au fost incorect gestionaţi şi chiar folosiţi, în unele situaţii, doar pentru a acoperi unele goluri datorate incompetenţei celor aflaţi la guvernare.

Aţi văzut cu toţii că Guvernul Boc nu-şi propune să adune mai mulţi bani la buget nici în acest an şi nici în următorii doi, conform Proiectului Programului de convergenţă elaborat în luna februarie. În aceste condiţii, Guvernul ia în calcul creşterea economiei în acest an cu doar 0,2%, sub ţinta de 1,3%, şi nu se aşteaptă la o îmbunătăţire a gradului de colectare a impozitelor, în contextul mediului economic dificil, anticipând şi necesitatea suplimentării cheltuielilor cu pensiile cu 2 miliarde de lei anual.

Criza a devenit o realitate dură, în faţa căreia guvernanţii stau cu mâinile în sân. Criza, mediul economic ostil, scăderea profitabilităţii firmelor sunt doar câteva explicaţii prin care guvernanţii încearcă să justifice slaba colectare a taxelor şi impozitelor la bugetul statului. Guvernul dă dovadă de o atitudine pasivă, şi nu încearcă să ia măsuri de stimulare a mediului economic sau de diminuare a muncii la negru şi a economiei subterane.

Toate acestea nu fac decât să ne îngrijoreze mai mult, iar acest scenariu de risc al Guvernului dovedeşte că până în anul 2013, statul va continua să fie sărac din cauza măsurilor antieconomice adoptate de actuala putere. În aceste condiţii, Guvernul Boc ar trebui să lase locul unei guvernări competente, capabile să scoată România din actuala situaţie dezastruoasă.

Ca şi soluţii am oferit ideea de a scădea taxele şi impozitele, soluţie adoptată de guvernele ţărilor Uniunii Europene în perioada de criză economică, dar care a fost respinsă cu înverşunare de executivul de la Bucureşti.

Domnul Daniel Buda:

"Politicianismul în exces dăunează"

În orice democraţie care se respectă, rezolvarea aspectelor legislative nu poate avea loc decât în cadrul forului legislativ, ca urmare a dezbaterilor procedurale, cu respectarea prevederilor legale. Viaţa politică postdecembristă ne rezervă tot felul de surprize în ultima vreme, care mai de care mai neplăcute, şi asta tocmai datorită faptul că pasiunile personale şi setea de afirmare o iau înaintea raţiunii şi a calcului politic la rece. Una dintre aceste surprize neplăcute s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute când, în urma unor dezbateri, unii dintre aleşii locali din câteva judeţe ale României şi-au exprimat dorinţa de a oficializa limba maghiară în aşa-numitul Ţinut Secuiesc.

Lăsând la o parte orice teorii politice, un singur lucru este cert, respectiv faptul că avem o lege fundamentală şi anume, Constituţia, care reglementează, în mod clar, care este limba oficială, iar orice altă decizie luată în paralel cu prevederile legilor în vigoare este neavenită. Toate demersurile legate de schimbarea limbii oficiale al României, de crearea unei noi separări a puterilor în stat, de o nouă organizare administrativ-teritorială, nu pot fi luate în dezbatere decât de un for instituţional, legitim şi recunoscut la nivel naţional. Desigur, în egală măsură suntem conştienţi şi de acord cu toţii că fiecare partid politic are un scop definit, indiferent că este la guvernare sau în opoziţie, libera exprimare este garantată şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt respectate. Ca stat membru al Uniunii Europene, ţara noastră a înţeles ce înseamnă respectarea drepturilor minorităţilor şi am convingerea că nu de puţine ori este dată ca şi exemplu de bună practică în acest sens. Însă, de la a-ţi îndeplini angajamentele electorale şi până la abordarea unor rezoluţii cu aplicabilitate imediată, contrare interesului naţional, este un pas inadmisibil.

Respectarea prevederilor constituţionale nu este opţională şi, fără nici o îndoială, trebuie să facem diferenţa dintre dezbaterile de la televizor, deciziile adoptate ca urmare a unor întâlnirii ad-hoc şi respectarea procedurilor în litera şi spiritului legii fundamentale. Dacă ar fi să mă ghidez după dictonul care spune că "Cea mai bună apărare este atacul", poate că aş găsi explicaţia reacţiilor unor colegi parlamentari care s-au grăbit să pozeze în apărătorii incontestabili ai naţiunii, aruncând cu lozinci şi afirmaţii calomnioase la adresa puterii că nu ia atitudine şi nu reacţionează la asemenea demersuri.

Ideea de democraţie probabil pentru unii dintre colegii parlamentari este greşit înţeleasă, unii se adaptează mai greu la ideea de stat modern şi european şi, din păcate, simt o nevoie acută de a interpreta şi acutiza prevederile legale. Am apreciat, în schimb, poziţia colegilor de la UDMR care au dat dovadă de maturitate politică, exprimându-se în virtutea respectării procedurilor legale prevăzute de legile în vigoare pentru adoptarea unor rezoluţii. Toate acestea au fost un excelent prilej pentru unii politicieni de a-şi da arama pe faţă, de a poza în lupi moralişti, fără a fi conştienţi un moment de faptul că Parlamentul este forul suprem de legiferare al ţării.

Trebuie să admitem că în ultimii 20 de ani s-au făcut paşi ireversibili în construcţia unei societăţi cu adevărat democratice şi am dovedit, realmente, faptul că relaţiile interetnice din România sunt recunoscute şi apreciate, ceea ce este o dovadă a modernizării şi europenizării ţării noastre. Însă, de la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor, şi până la abaterea de la prevederile legii fundamentale este o cale lungă şi, cu certitudine, fără sorţi de izbândă. Deci, o tentativă de schimbare a limbii oficiale nu poate avea niciun succes. Mai mult de atât, România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, iar orice abatere de la prevederile legii fundamentale reprezintă o gravă încălcare a principiilor fundamentale de drept.

În consecinţă, de un lucru pot fi sigur, şi anume faptul că atât cât trăim şi locuim în România, limba oficială nu va fi alta decât limba română.

Am convingerea că avem maturitatea politică de a respecta legile ţării unde trăim, iar garanţiile prevăzute de actuala legislaţie a ţării noastre şi de prevederile de la nivelul Uniunii Europene asigură un cadru normal şi demn pentru activităţile minorităţilor etnice, religioase, culturale şi altele.

Doamna Adriana-Diana Tuşa:

"Reducerea birocraţiei vs. Demagogia guvernanţilor"

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la necesitatea adoptării unei legi care să reducă numărul declaraţiilor fiscale pe care firmele sunt obligate în prezent să le completeze pentru plata diverselor contribuţii bugetare.

Nu mică mi-a fost mirarea când l-am auzit, joia trecută, pe premierul Emil Boc susţinând faptul că una dintre măsurile cuprinse în planul anticriză pe care îl pregăteşte Guvernul constă în reducerea declaraţiilor fiscale care trebuie completate în fiecare lună de societăţi pentru plata contribuţiilor către buget. Citez din discursul adresat de către premierul Emil Boc reprezentanţilor firmelor prezenţi la sediul Ministerului Economiei pentru ceremonia de semnare a contractelor de proiecte pe anul 2010, destinate investiţiilor în întreprinderi mari: "Nu în ultimul rând, ştim că vă confruntaţi cu birocraţia fiscală în materia declaraţiilor pe care trebuie să le completaţi în fiecare lună. După datele mele, sunt peste 24 de declaraţii fiscale care trebuie depuse, într-o formă sau alta, pentru plata diverselor contribuţii. Am creat un grup de lucru care lucrează în acest moment la simplificarea acestor declaraţii fiscale şi sperăm să vă putem da, în perioada următoare, o veste bună în acest domeniu, că s-au redus aceste declaraţii printr-un proces de informatizare şi o mai bună organizare la ANAF, la Ministerul Finanţelor, la Ministerul Muncii, la Ministerul Economiei".

Vă spuneam mai sus că am fost surprinsă. Am fost surprinsă pentru că în aceeaşi săptămână, cu doar 3 zile înainte, datorită votului PD-L (45 voturi pentru, 43 împotrivă, 4 abţineri - insuficient, dat fiind caracterul organic al iniţiativei) a fost respinsă Propunerea legislativă privind instituirea unui cadru unic cu privire la declaraţiile privind evidenţa nominală a salariaţilor şi a sumelor datorate către bugetul general consolidat, iniţiativă care viza tocmai reducerea birocraţiei şi simplificarea vieţii celor care contribuie din greu la bugetul de stat. Şi aceasta pentru simplul motiv că, deşi raportul comisiilor de specialitate era favorabil, punctul de vedere al Guvernului era negativ.

Domnilor guvernanţi şi domnilor parlamentari, reprezentanţi ai partidelor aflate la guvernare, ce putem să înţelegem din această dualitate omniprezentă în acţiunile dumneavoastră?! Că avem de-a face cu o altă minciună sfruntată a premierului, din moment ce, dacă dorea într-adevăr să uşureze viaţa agenţilor economici, putea să nu se opună iniţiativei tocmai trecute şi picate în Senat? Că portocaliii şi-au făcut un obicei dintr-a fura?

Nu îmi rămâne decât să sper că atât domnul Emil Boc, cât şi PD-L, se vor hotărî şi vor susţine în cele din urmă această iniţiativă legislativă măcar la Camera Deputaţilor, care e for decizional în acest caz !

Domnul Adrian Mocanu:

"Anul european pentru combaterea sărăciei"

Vă reamintesc că aproximativ 350 de reprezentanţi ai organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, precum şi ai grupurilor afectate de excluziune socială s-au reunit, vineri - 19 februarie 2010, la Conferinţa naţională de lansare a Anului european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale în România. La evenimentul organizat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au mai participat Anne Degrand Guillaud - coordonatorul Anului european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale din partea Comisiei Europene şi personalităţi din domeniul cercetării, culturii şi mass-media, care au acceptat rolul de ambasadori ai Anului european 2010.

Însă acest eveniment a fost foarte puţin mediatizat pentru că a fost pus în umbră de Congresul PSD din 20 februarie a.c.

Scopul principal al conferinţei a fost acela de a mobiliza cât mai multe persoane şi instituţii în lupta împotriva sărăciei, dar şi în acţiunile de promovare a incluziunii sociale. O altă prioritate a evenimentului a fost identificarea şi, ulterior, aplicarea unor soluţii concrete pentru a eradica sărăcia şi a garanta incluziunea socială a grupurilor defavorizate. Potrivit datelor Eurobarometrului european publicat de Comisia Europeana în luna octombrie 2009, aproximativ 52% dintre europenii intervievaţi consideră că prima cauză a răspândirii sărăciei este şomajul ridicat. Prin urmare, în cadrul Conferinţei au fost prezentate atât politicile sociale promovate de Guvernul României în perioada de criză, cât şi programele naţionale care contribuie la combaterea sărăciei prin diferite pârghii, precum ocuparea forţei de muncă, protecţia şi asistenţa socială, educaţie şi sănătate.

Mai trebuie menţionat că Anul european este implementat în cele 27 de state membre UE, precum şi în Islanda şi Norvegia. În România, organismul de implementare a programului este MMFPS, prin Direcţia programe incluziune socială. Programul naţional este finanţat cu 50% din fonduri de la Comisia Europeană şi 50% din fonduri de la Guvernul României.

Iniţiativele Anului european 2010 ţintesc patru obiective majore: 1. recunoaşterea dreptului celor care trăiesc în sărăcie şi sunt excluşi social la o viaţă demnă şi la un rol activ în societate; 2. stimularea responsabilităţii comune şi a participării la lupta împotriva sărăciei; 3. promovarea incluziunii sociale şi obţinerea unui angajament politic care să conducă la acţiuni concrete de eradicare a sărăciei şi de combatere a excluziunii sociale; 4. asumarea acestor obiectivede întreaga societate.

Pentru atingerea acestor obiective, rolul statului pe scena economico-socială trebuie să sporească. Pe măsură ce statul intervine în economie, uneori prin salvarea de la faliment a unor bănci sau firme, alteori prin pomparea de lichidităţi pe piaţă pentru susţinerea activităţii economice şi crearea de locuri de muncă, spectrul politic "stânga - dreapta" se reconfigurează.

În concluzie, criteriul economiei funcţionale de piaţă, impus cu stricteţe României în perioada de preaderare la Uniunea Europeană drept condiţie a închiderii anumitor capitole de negociere, devine astăzi mult mai volatil. Economia socială de piaţă revine în forţă, fără conceptualizări. Scade rolul pieţei în această perioadă şi creşte rolul statului în economie. Reglementarea financiară devine mai severă pentru că bugetele sociale au intrat în deficit.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Stimularea consumului - soluţie pentru revenirea din criza economică"

Criza economică este tema care ar fi trebuit să ne preocupe pe toţi în ultimul an de zile, să trecem peste afinităţi sau antipatii personale şi interese politicianiste pentru a agrea acele măsuri care să asigure ieşirea din recesiune a României. Chiar dacă nu a existat un consens asupra măsurilor Executivului, anul acesta încep să se vadă semne că perioada cea mai dificilă a crizei a fost depăşită.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, afirma chiar că prin finanţările accesate de la FMI şi UE situaţia economică s-a îmbunătăţit, cursul fiind mai stabil, iar dobânzile s-au redus. Tot guvernatorul Isărescu, ca de altfel şi preşedintele Traian Băsescu au atras însă atenţia că în ciuda faptului că există şi semnale pozitive, ieşirea din criză nu este asigurată şi nici nu e un drum fără întoarcere. În trimestrul trei din anul trecut, p.i.b.-ul a crescut faţă de trimestruldoi cu0,1%, ceea ce anualizat înseamnă 0,4%, doar pentru ca în trimestrul patrup.i.b.-ul să scadă din nou, cu 1,5% faţă de trimestrul trei, procentul anualizat fiindde 6,1%. La fel se poate întâmpla şi în anul acesta, iar o criză în "V" să se transforme într-una în "W".

Pentru a contracara o astfel de situaţie, este necesar un mix de politici economice care să asigure, pe de o parte, reducerea cheltuielilor şi a deficitului bugetar, şi, pe de altă parte, stimularea consumului. Potrivit datelor Eurostat, România a avut în ianuarie cea de-a treia scădere a comerţului cu amănuntul din Uniunea Europeană, după ce vânzările s-au redus cu 10,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, în timp ce pe ansamblul UE comerţul a înregistrat un declin de numai 1,6%. Tot în luna ianuarie, băncile au efectuat 143,074 interogăria bazei de date a Centralei Riscurilor Bancarepentru debitorii proprii şi potenţiali, faţă de 286.102 în aceeaşi lună din 2009. Scăderea numărului de interogări înseamnă de fapt scăderea interesului populaţiei pentru creditare, întrucât oricine vrea să ia un credit este mai întâi verificat prin CRB. Indicele încrederii consumatorului pentru România era în noiembrie 2009 de -50, faţă de -12 în august 2008.

Sunt cifre care arată că avem o mare problemă în ceea ce priveşte consumul, consum fără de care nu poate exista creştere economică sustenabilă. Tocmai de aceea şi anul trecut, şi anul acesta am interogat Guvernul asupra măsurilor pe care le propun pentru stimularea consumului intern. Una dintre soluţiile în care eu cred este subvenţionarea parţială a dobânzilor la creditele pentru bunuri de folosinţă îndelungate în cazul tinerilor. În momentul de faţă există o prevedere în Legea locuinţei prin care persoanele fizice pot primi subvenţii la dobândă pentru creditele acordate prin Casa de Economii şi Consemnaţiuni în scopul achiziţionării de obiecte de uz gospodăresc. Astfel, beneficiarul plăteşte doar 15% din dobânda corespunzătoare, restul fiind plătit de stat.

Cred însă că o astfel de măsură ar trebui extinsă, atât pentru a sprijini tinerii, cât şi pentru a stimula consumul şi a contribui astfel la relansarea economiei.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Avem o resursă. Cum procedam? Folosirea locurilor în tabere pentru biletele de odihnă ale pensionarilor"

Vremurile de astăzi ne fac să ne gândim de două ori, de fiecare dată când luăm o decizie privitoare la bugetul pe care îl alocăm vreunei instituţii sau vreunui program. Unii ar spune că suntem privilegiaţi, cei care luăm astfel de decizii, alţii, cei mai responsabili dintre noi, ar spune că avem o misiune grea. Spun asta deoarece, chiar şi în condiţiile în care bugetul asigurărilor sociale de stat înregistrează pierderi anuale foarte mari (1,5 miliarde de euro în 2009), ca partid aflat la guvernare, a tăia anumite cheltuieli de la bugetul de asigurări sociale e cel puţin neplăcut, trezind cu siguranţă revolte în rândurile unei părţi a electoratului. Cu toate acestea, trebuie să privim constructiv lucrurile. Prin urmare, trebuie să ne canalizăm toate energiile înspre a găsi cele mai optime variante în vederea mobilizării eficiente a tuturor resurselor de care dispunem, fie ele umane, de capital sau de infrastructură.

Vă invit să ne amintim că unul dintre sloganurile noastre, ale candidaţilor Partidului Democrat Liberal, din campania de la alegerile parlamentare, a fost acesta: "Respectăm valoarea. Găsim soluţii reale pentru vârstnici". Este evident pentru noi toţi că actuala criză economică ne îngreunează şi mai tare realizarea acestui obiectiv. Dar în acelaşi timp ne provoacă şi mai mult la găsirea unor soluţii pentru aceia care au muncit o viaţă întreagă şi care acum au nevoie de odihnă şi un trai decent.

O astfel de provocare reprezintă găsirea unor resurse şi locaţii, astfel încât să putem creşte numărul pensionarilor care beneficiază în prezent de bilete de odihnă şi tratament şi să le asigurăm un număr mai mare şi mai variat de locaţii. Potrivit legii (nr. 19/2000), aceste bilete se acordă fie în unităţile de tratament din proprietatea Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi şi Asigurări Sociale fie, în completare, prin contracte încheiate cu alte unităţi de profil. Cred că este evident pentru noi toţi că discutăm despre un număr limitat de locuri. De aceea, stimaţi colegi, consider că folosirea locurilor Agenţiei Naţionale a Taberelor şi a Turismului Şcolar în România poate fi o soluţie bună. Aceste locuri rămân neutilizate în afara perioadelor de vacanţă din timpul anului şcolar, prin urmare, ar putea fi accesate de către alţi beneficiari. Este vorba de un patrimoniu format din 196 de tabere, cu 38.118 locuri de cazare şi un complex hotelier, 19 baze turistice şi 56 de tabere permanente, cu 11.625 locuri de cazare în total, precum şi 121 de tabere, cu un număr de 26.493 locuri de cazare. Consider că utilizarea acestor locaţii, atunci când ele nu sunt ocupate de elevi şi studenţi veniţi în tabere, nu poate fi decât o măsură benefică. Altfel, rămân o resursă de infrastructură neutilizată la capacitatea maximă.

În acest sens, voi face primul pas, depunând o iniţiativă legislativă de modificare a Legii nr. 19/2000, susţinând introducerea locaţiilor ANTTS ca posibile locaţii pentru biletele de tratament ale pensionarilor. Este de la sine înţeles că pe lângă demersul legislativ e nevoie de un protocol de colaborare între CNPAS şi ANTTS, protocol înspre care am încredere că va exista deschidere.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Medierea - alternativă de soluţionare a conflictelor în sistemul juridic românesc"

În ultimii ani, sistemul juridic românesc este suprasaturat de numărul incomensurabil al dosarelor care se află înaintea judecătorilor spre soluţionare. Peste un milion de români aşteaptă ca justiţia să pronunţe un verdict în cauzele supuse judecăţii. Şansele ca justiţiabilii să primească un răspuns într-un termen rezonabil, ca urmare a unui proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor procedurale, sunt minime. În faţa acestor realităţi concrete ale cotidianului neîndurător, se cuvine să ne amintim avertismentul proclamat de juristul francez René David: "Dreptul nu ar putea fi înţeles fără cunoaşterea societăţii pe care o guvernează şi (nici) dacă se ignoră felul de a se purta, de a gândi, de a simţi al membrilor acestei societăţi."

De aceea, se impune a promova, mai mult ca oricând, instituţia medierii în sistemul juridic românesc, ca o alternativă relevantă de soluţionare a conflictelor între părţi. Dacă suntem într-o perioadă de cristalizare a unei culturi juridice, trebuie să credităm instituţia medierii ca având un impact irecuzabil asupra mentalităţii juridice, prin rezolvarea neconvenţională, alternativă a conflictelor dintre persoane titulare de drepturi şi obligaţii într-un stat de drept. Legea nr.370/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator defineşte medierea ca fiind "o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate, în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor." Se impune a fi subliniat în acest context că din data de 3 martie 2010, conform art.6 din Legea medierii, organele judiciare sunt obligate să informeze justiţiabilii despre existenţa medierii şi avantajele acestei alternative, dar au şi obligaţia de a îndruma părţile să recurgă la procedura medierii, pentru a soluţiona în mod amiabil conflictul dintre ele. Privind la avantajele medierii pentru părţi, trebuie subliniat faptul că niciuna dintre părţi nu este stigmatizată ca perdant în cauză, suferind, din cauza jurisprudenţei neunitare, prin exacerbarea, în unele cazuri, a rolului activ al judecătorului în interpretarea legii. Cu privire la durata de soluţionare a cauzelor în sistemul juridic românesc, statisticile oficiale arată că pentru fiecare etapă de judecată media este de 6 luni. În mod irecuzabil, medierea ar determina accelerarea soluţionării litigiului. Din această perspectivă, medierea este o instituţie care permite şi susţine expresis verbis accesul la justiţie, prin simplificarea procedurilor: acestea devin mai puţin costisitoare şi mai sigure în obţinerea unui verdict unanim acceptat de părţi. Prin apelarea la un mediator autorizat, se elimină plata taxei de timbru prevăzută de lege pentru a introduce o acţiune în justiţie şi a celorlalte taxe procedurale, medierea operând cu cheltuieli financiare reduse.

Cu privire la avantajele medierii pentru magistraţi, se cuvine a sublinia faptul că în fiecare an în instanţele româneşti se soluţionează peste 2 milioane de cauze, dintre care 20% în materie penală. În situaţia în care, conform legii, medierea se poate aplica în orice cauză de natură civilă şi doar parţial în materie penală, teoretic, cel puţin, aproximativ 80% din cauzele aflate pe rolul instanţelor ar putea fi soluţionate prin mediere, după cum subliniază magistratul Cristi Danileţ.

Concret, în strânsă conexiune cu prevederile Legii nr.370/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, se poate recurge la mediere în orice litigiu de natură civilă, în orice litigiu de natură comercială, în litigiile de familie, în litigiile care se referă la conflictele din domeniul protecţiei consumatorilor, în materia conflictelor de drepturi în domeniul litigiilor de muncă, iar în materie penală, numai în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor.

Adoptarea Legii medierii nu este tardivă în contextul reformei din sistemul juridic românesc, dar prevederile acestei legi trebuie să devină cât mai curând operaţionale în desfăşurarea actului de justiţie.

Avantajele instituţiei medierii pentru sistemul juridic românesc trebuie integrate în cadrul accesului la justiţie a justiţiabilului român, prin cristalizarea unei culturi, şi implicit a unei mentalităţi juridice care promovează alternativele coerente şi relevante de soluţionare a diferendelor, prin judecata în echitate. În felul acesta, actul de justiţie clasic din sistemul juridic românesc va fi îndeplinit cu celeritate, prin respectarea tuturor drepturilor procedurale cuvenite justiţiabilului român, care va avea, în sfârşit, parte de un proces echitabil într-un termen rezonabil, conform articolului 6 paragraful (1) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

«Istoria ne obligă: "Aici... Radio Europa Liberă"»

Radio Europa Liberă a fost şi rămâne un simbol, dar şi o veritabilă armă în lupta pentru redescoperirea libertăţii şi păstrarea adevărului cu orice preţ. În lagărul comunist numit România, dinainte de 1989, Radio Europa Liberă a avut menirea de a păstra în conştiinţele românilor idealul libertăţii şi al demnităţii umane, în vădit contrast cu domnia resentimentului şi duplicitatea regimului totalitar. Nicio istorie a exilului românesc sau a luptei anticomuniste nu poate fi imaginată în absenţa unei referiri la poziţia canonică pe care o deţine în economia ei postul Radio Europa Liberă; pentru că premisele pentru înlăturarea totalitarismului şi orientarea spre libertate şi democraţie în România se datorează în mare măsură acestui post de radio. Emisiunile destinate României, iniţiate în 1951, au încetat în august 2008.

Dar istoria ne obligă, stimaţi colegi parlamentari, să nu uităm ceea ce ne-a fost dat să trăim, prin condamnarea ideii că salvarea memoriei este o metaforă a cărţilor de istorie. Nu vom putea dobândi un ethos al libertăţii, dacă nu vom preţui legătura dintre supravieţuire şi memoria vie. De aceea, se impune a sprijini pe deplin campania "Radio Europa Liberă, Aici!" iniţiată de Institutul Român de Istorie Recentă, cu privire la aducerea în România, la Bucureşti, a arhivei emisiunilor departamentului românesc Radio Europa Liberă, care se află la Hoover Institution din Stanford, California, Statele Unite ale Americii, şi crearea unui Centru de Cercetare şi Documentare Europa Liberă. Arhiva conţine peste 3.500 de benzi de magnetofon neprocesate şi peste 600.000 de pagini scrise care trebuie digitalizate cu cheltuieli financiare foarte mari, pentru a se putea obţine de la Institutul Hoover doar un duplicat digital, originalul arhivei va rămâne pentru totdeauna în custodia americană. Arhiva emisiunilor departamentului românesc ale postului Radio Europa Liberă urmează a fi găzduită într-un "Centru de Cercetare şi Documentare Europa Liberă", unde aceste emisiuni, devenite documente unice ale istoriei recente a românilor, să fie accesibile tuturor, permanent şi gratuit. Acest proiect se impune a fi susţinut prin crearea unui cadru legislativ adecvat şi coerent în materie şi chiar prin finanţare din fonduri publice. Iniţiatorii acestui demers de recuperare a unor crâmpeie de istorie care vorbesc despre rezistenţă şi curaj în anii totalitarismului românesc, sunt foşti redactori şi colaboratori ai Departamentului Românesc din Radio Europa Liberă, împreună cu Institutul Român de Istorie Recentă, condus de Liviu Tofan, fost director al Departamentului Ştiri din Radio Europa Liberă, proiect susţinut de personalităţi ale culturii române, jurnalişti sau reprezentanţi ai societăţii civile. Nu trebuie neglijate sau desconsiderate în vreun fel, dimensiunea ştiinţifică şi importanţa studiului şi cercetării istorice a documentelor din arhiva postului de radio, dat fiind faptul că Europa Liberă devenise principalul inamic al fostei Securităţi şi al organelor de represiune comunistă.

Se cuvine a sprijini acest unic demers de instituţionalizare a memoriei Europei Libere, în virtutea a ceea ce a însemnat acest post de radio timp de 40 de ani pentru românii aflaţi în lagărul comunist, dar şi în primii ani de tranziţie tulbure, după 1989. Se doreşte a fi un omagiu adus acelor personalităţi care au pecetluit identitatea şi demnitatea Europei Libere, printre care Noel Bernard, Cornel Chiriac, Vlad Georgescu, Emil Georgescu, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, şi mulţi alţii care au fost protagoniştii unui "Război pe calea undelor", pe deplin asumat şi declarat deschis regimului totalitar. Cine a câştigat şi cine a pierdut din acest război pe calea undelor? Care a fost preţul rostirii adevărului? Ce a însemnat cu adevărat lupta pentru libertate, acolo, în exil, de la microfonul Radio Europa Liberă, sau la Paris, în apropierea cuplului Monica Lovinescu-Virgil Ierunca, dar aici, în ţară, în care fiecare dimineaţă era o veritabilă confruntare cu spaimele totalitarismului? Care a fost semnificaţia deplină a anului 1989 pentru destinul Europei şi implicit al României? Întrebări care îşi aşteaptă răspunsul pentru a reconstitui o istorie tulburată şi tulburătoare, pietre de aducere aminte a ceea ce ne-a fost dat să trăim.

În ultimă instanţă, se cuvine a aminti cuvintele scriitoarei care a plătit preţul rostirii adevărului de la microfonul Europei Libere, Monica Lovinescu: "Singura îndârjire de care dăm dovadă ca neam pare a fi acest refuz de a înţelege ce ne-a fost dat să trăim. N-avem cum să fim răzbunaţi, dat fiind că sabotăm şi martorii, şi istoricii. Cui îi este frică de... Tacit? Şi mai ales de ce?"

Domnul George Ionescu:

"Ziua Internaţională a Francofoniei"

În fiecare an, pe 20 martie francofonii şi francofilii de pe cele cinci continente celebrează limba lui Moliere, a lui Verlaine şi a lui Marcel Proust, limba maternă pentru milioane de locuitori ai planetei şi vorbită de alte sute de milioane de oameni care trăiesc în statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

Franceza este limba oficială a peste 30 de ţări de pe 5 continente, este una din limbile oficiale folosite de zeci de organizaţii internaţionale (printre care Uniunea Europeană, Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, Crucea Roşie, Amnesty International, Interpol sau Comitetul Olimpic Internaţional) şi este a doua limbă străină predată în şcoli, după limba engleză.

La 20 martie 1970, la Niamey au fost puse bazele Francofoniei instituţionale, care reuneşte state şi guverne de pe cinci continente, prin semnarea Acordului de creare a Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică (ACCT), devenită în 1999 Agenţia Interguvernamentală a Francofoniei. Din ianuarie 2006, agenţia s-a transformat în "Organizaţia Internaţională a Francofoniei", ca singur organism interguvernamental al francofoniei.

Organizaţia Internaţională a Francofoniei a jucat un rol determinant în mobilizarea statelor şi guvernelor membre pentru ratificarea în cadrul UNESCO a Convenţiei pentru protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale, care a intrat în vigoare la 18 martie 2007.

România a devenit membru observator al comunităţii statelor şi guvernelor având în comun limba franceză în cadrul Sommet-ului de la Versailles, în 1991. Doi ani mai târziu, la Sommet-ul din Mauritius, ţara noastră a obţinut statutul de membru cu drepturi depline al acestei structuri. România a preluat preşedinţia Francofoniei în cadrul celui de-al XI-lea Sommet al francofoniei desfăşurat la Bucureşti în septembrie 2006, preşedinţie pe care a deţinut-o până în octombrie 2008.

Ziua Internaţională a Francofoniei este sărbătorită în toate ţările francofone, şi nu numai, prin diverse evenimente menite să sensibilizeze mediile sociale din ţările respective faţă de componenta francofonă a culturii lor. Elevii francofoni din ţările lumii organizează mini-festivaluri, conferinţe pe teme francofone, concursuri culturale, expoziţii, prezentări de filme şi spectacole.

Şi România va sărbători Ziua Internaţională a Francofoniei prin simpozioane, concursuri, spectacole, dezbateri şi alte manifestări culturale având drept scop promovarea imaginii ţării noastre, a diversităţii şi valorilor francofone, marcarea identităţii francofone a României. Institutul Cultural Român şi Centrul Român de Informare de la Bruxelles organizează manifestări culturale dedicate sărbătoririi Zilei Internaţionale a Francofoniei în zilele de 17 şi 18 martie 2010 la PassaPorta - Casa Internaţională a Literaturii din Bruxelles şi la sediul organizaţiei Youth Forum Jeunesse. Manifestările includ o seară literară românească, dar şi o dezbatere cu tema "European Art Now and Then - Is there a common ground for different generations?".

Francofonii din întreaga lume vor sărbători această zi exprimându-şi solidaritatea şi dorinţa de a trăi împreună în diferenţele şi diversităţile lor, împărţind astfel valorile francofoniei.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

"Desecretizarea dosarelor Revoluţiei, un act de voinţă politică al Guvernului Boc"

Guvernul României a decis, în şedinţa din 9 martie a.c., desecretizarea dosarelor Revoluţiei, respectiv a informaţiilor cu caracter secret de stat, secret şi strict secret, aproximativ 9.000 de pagini.Anterior, în 10 februarie, Guvernul a mai aprobat o hotărâre pentru declasificarea unor informaţii secrete de stat emise de Ministerul Apărării Naţionale, considerând că dezvăluirea acestora nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat.

Au fost astfel declasificate 7.616 file de documente clasificate secrete de stat, care nu puteau fi declasificate altfel decât prin Hotărâre de Guvern.

Legat de acestea, generalul Dan Voinea, procurorul care s-a ocupat mai mulţi ani de aceste dosare, a declarat pentru Realitatea FM: "Documentele declasificate sunt probe importante pentru a stabili cu certitudine ce forţe au fost implicate în decembrie 1989 împotriva manifestanţilor anticomunişti. Sunt probe scrise care emană de la instituţiile statului implicate în această represiune. Ele erau foarte necesare. Este meritul actualei guvernări că a decis declasificarea lor, pentru a stabili o dată pentru totdeauna adevărul."

Accesul liber la jurnalele de luptă declasificate, le va permite celor care se vor apleca asupra lor să stabilească fără echivoc cine a dat ordinele, cine le-a primit, cine le-a executat, unde au fost dislocate forţele de represiune etc. Pe baza acestor informaţii se va putea face încadrarea juridică a faptelor celor cercetaţi pentru uciderea, rănirea sau lipsirea ilegală de libertate a aproximativ 8.000 de victime. Încadrarea juridică pentru aceştia este la "infracţiuni contra umanităţii", care sunt imprescriptibile. Cei mai mulţi dintre cei responsabili pentru acţiunile militarilor din zilele Revoluţiei sunt încă în viaţă şi, în numele aflării adevărului, vor trebui audiaţi cât mai curând, pentru a se stabili implicarea, vinovăţia sau nevinovăţia lor. Rămâne de văzut ce conţin dosarele desecretizate şi în ce măsură au reuşit sau nu personajele cheie ale Revoluţiei să şteargă urmele crimelor.

Salut, de la această tribună, consecvenţa de care dă dovadă Guvernul Boc în lupta dusă pentru aflarea adevărului asupra trecutului nostru, care vine, firesc, în continuarea demersurilor preşedintelui Traian Băsescu de predare a arhivelor SRI către CNSAS şi de condamnare a comunismului, un regim "nelegitim şi criminal", "(...) născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă".

Exprim, în încheiere, dezacordul şi mâhnirea faţă de o declaraţie cinică şi iresponsabilă a domnului Adrian Năstase care, făcând referire la desecretizarea dosarelor Revoluţiei, a găsit de cuviinţă să spună, nici mai mult, nici mai puţin decât că "(...) este o operaţiune care cumva a triplat, la un moment dat, doza de circ oferită românilor". Sper ca istoria să reţină şi să încadreze aşa cum se cuvine această afirmaţie infamă şi infamantă a domnului Adrian Năstase.

Domnul Mihail Boldea:

"Revizuirea Constituţiei României - element vital pentru regenerarea noastră naţională"

La 22 noiembrie, naţiunea s-a prezentat la vot şi s-a pronunţat în proporţie de 77,78% pentru desfiinţarea Senatului. Referendumul este expresia libertăţii poporului român, a declarat preşedintele Traian Băsescu în deschiderea consultărilor de la Cotroceni. Alături de alegerea Preşedintelui şi Parlamentului, referendumul este într-adevăr una dintre modalităţile cele mai importante prin care naţiunea îşi exercită suveranitatea. Mai simplu spus, la referendum, naţiunea reafirmă principiul implicit al democraţiei potrivit căruia cetăţenii sunt stăpânii statului, şi nu invers, şi, deci, cetăţenii sunt cei care trebuie să hotărască cum să arate şi să se completeze instituţiile statului.

Orice comunitate politică modernă se defineşte în funcţie de reperele constituţionale pe care le aşează la temelia sa. Din acest punct de vedere, structura legii fundamentale nu poate fi ignorată în momentul în care maniera de guvernare a naţiunii în cauză este evaluată.

Prima Constituţie a României a fost adoptată în 1866, după modelul Constituţiei Belgiei din 1831. Constituţia a fost adoptată în timpul regelui Carol I, fiind cea mai longevivă constituţie (1866-1923) şi cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I. Ea a fost promulgată de rege la 1 iulie 1866.

A fost prima constituţie elaborată fără concurs străin şi fără aprobare externă, devenind un act de manifestare a independenţei, făcând abstracţie de suzeranitatea otomană şi garanţia colectivă a celor 7 mari puteri, oferind totodată cadrul pentru evoluţia statului român pe baze moderne şi democratice.

În anul 1989, România se redefineşte ca naţiune, dar Constituţia rămâne încremenită în timp având, parcă, model republica stalinistă, unde nici una dintre puteri nu este aşezată pe locul pe care îl merită, ci doar primesc atribuţii perverse, pentru a se încurca reciproc. Constituţia României europene a anului 2010 ar trebui sa fie conştiinţa politicienilor şi mândria tuturor cetăţenilor români.

Vreau să vă spun ce mă deranjează pe mine cel mai mult! Mă deranjează, chiar revoltă, faptul că partidele din opoziţie şi toţi membrii săi aleg conştient să ignore voinţa românilor pe care îi reprezintă. Adică pe acei români care au votat pentru un parlament unicameral cu numai 300 de membri. Şi nu sunt puţini: vreo 6,7 milioane vor Parlament cu o singură Cameră şi vreo 7,7 milioane vor Parlament cu 300 de membri. Este clar că nu vom putea modifica Constituţia doar în limitele referendumului şi trebuie avută în vedere o deschidere mai largă, către tot spectrul politic românesc.

Mi se pare că politicienii din România au ales de prea multe ori să ignore ce vor românii. Şi că a venit momentul să terminăm cu toate aceste promisiuni care ţin până imediat după un tur de scrutin. După care uităm şi ce am promis şi ce ne-au spus românii că vor.

Haideţi să vedem ce spun legile în vigoare despre referendum - "Rezultatul referendumului ce este constatat ca fiind valabil este obligatoriu". Mă întreb ce este neclar aici şi cum, şi mai ales de ce, partidele din opoziţie refuză să pună în practică voinţa supremă a electoratului.

Domnul Ioan Oltean:

"Analiza situaţiei actuale a pieţei muncii în România, între realism şi optimism"

Săptămâna trecută a fost dat publicităţii un studiu realizat de compania de resurse umane Manpower. Potrivit acestuia, trimestrul al doilea din anul 2010 marchează o uşoară îmbunătăţire a situaţiei de pe piaţa muncii din România. Studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncăse realizează trimestrial şi măsoară intenţiile angajatorilor de a creşte sau a diminua volumul angajărilor pe parcursul trimestrului următor în anul în curs.

Astfel, dintre cei 750 de angajatori intervievaţi, 64% nu prevăd nici măcar o schimbare a intenţiilor de recrutare a forţei de muncă în al doilea trimestru al anului 2010, 14 procente se aşteaptă să crească volumul angajărilor, iar 21 la sută anticipează o scădere în activitatea de angajare.

Pe baza acestor date, compania Manpower a calculat un indicator, mai precis o previziune netă de angajare, adică diferenţa dintre procentul de angajatori care anticipează o creştere a volumului total de angajări şi procentul de angajatori care prevăd o scădere a angajărilor în trimestrul următor, de -7%, în creştere comparativ cu ultimele două trimestre, când a avut o valoare de -11%. În aceste condiţii, se poate spune că piaţa muncii din România dă semne de redresare, dar rămâne în continuare o provocare.

Pentru a răspunde în mod eficient acestei provocări sunt necesare flexibilitate, inovaţie şi creativitate în ceea ce priveşte managementul capitalului uman. Aici, specialiştii sunt de acord.

Rezultatele studiului publicat recent evidenţiază o stagnare a scăderii şi chiar o uşoară îmbunătăţire în ceea ce priveşte perspectivele de angajare pentru trimestrul al doilea în ţara noastră, lucru deloc de neglijat în condiţiile actualei crize economice. Un alt semn de stabilizare este dat de faptul că un procent de 64 la sută dintre angajatori au semnalat că vor menţine constant numărul actual de angajaţi, aceasta reprezentând circa 6 procente mai mult faţă de trimestrul anterior. Această evoluţie este un semn pozitiv în ceea ce priveşte tendinţele de redresare şi de creştere aşteptate pe piaţa forţei de muncă până la sfârşitul anului, deci un final încurajator atât pentru angajatori, cât mai ales pentru solicitanţii de locuri de muncă.

Se ştie că prima parte a anului este adesea o perioadă incertă pentru angajatori. Mulţi dintre ei sunt destul de atenţi în legătură cu planurile lor de angajare chiar şi în momentele prospere, de creştere economică. Contrar părerii unora, angajatorii români sunt printre cei mai optimişti angajatori din ţările foste comuniste ale Europei.

Previziunea de angajare de -7% a ridicat România de pe ultima poziţie în ceea ce priveşte intenţia de angajare, în zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa). Astfel, dacă în ultimele două trimestre ale anului trecut România s-a aflat pe ultima poziţie, în al doilea trimestru din 2010 a urcat trei locuri. Astfel, din 18 ţări din regiune, România este pe locul al 15-lea, după ce în trimestrul al treilea din 2009, darşi în prima parte din 2010, a fost pe ultimul loc.

Cei mai pesimişti angajatori din regiune, conform acestui studiu, sunt în ţări ca Italia, cu o previziune de -10%, totuşi, în creştere cu 1% comparativ cu primul trimestru din 2010, în Spania, cu -9% (-11% in Q1 2010), şi Irlanda, cu -8%. România este urmată de Republica Cehă, cu o previziune de -5%, Ungaria (-3%) şi Olanda (-2%).

În acelaşi timp, la polul opus în EMEA, Polonia are cei mai optimişti angajatori, cu o previziune de 13%, urmată de Africa de Sud şi de Suedia, care au o previziune de angajare de 8%. În schimb, cele mai slabe perspective privind activitatea de angajare sunt în Italia, Spania şi Irlanda, lucru deloc încurajator în ceea ce ne priveşte direct, referitor la perspectivele conaţionalilor noştri de a-şi mai găsi un loc de muncă în aceste ţări.

În ceea ce priveşte previziunile pe regiunile ţării, studiul Manpower arată că în Vestul şi Sud-Vestul ţării lucrurile nu stau foarte bine.

Aici previziunile nete sunt de -12% şi respectiv -16%. În Bucureşti şi Ilfov lucrurile sunt destul de sumbre, previziunea fiind de -10%. În Nord-Est situaţia este mai bună, previziunea fiind de -8%. Un nivel de 0% a fost raportat în zona de Sud, în timp ce valori pozitive au fost înregistrate în Sud-Est, 6%, şi respectiv 3% în Centru.

În 8 din cele 10 sectoare de activitate analizate angajatorii previzionează intenţii de angajare negative în decursul trimestrului al doilea din 2010. Cele mai sumbre intenţii de angajare sunt anunţate de angajatorii din ramurile construcţii şi de cei din transport, depozitare si comunicaţii. Pentru aceste sectoare, previziunea netă de angajare este de -21%. Angajatorii din sectorul energie electrică, gaze şi apă au raportări slabe, cu o previziune de -14%, în timp ce aceia din sectorul hoteluri şi restaurante au o previziune de -12%. Totuşi, angajatorii din sectorul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul anunţă oportunităţi de a creşte volumul angajărilor, previziunea pentru acest sector fiind de +7%. În administraţie publică şi servicii sociale previziunea este de -6%, în timp ce în agricultură, vânătoare, silvicultură şi pescuit este pozitivă, de +2%. În cazul domeniului finanţe, asigurări, servicii imobiliare şi servicii de afaceri cifrele sunt tot negative, de -8%, în timp ce în industria extractivă angajatorii nu iau în calcul noi angajări, indicatorul fiind de -2%. În industria prelucrătoare cifrele arată o previziune de -1%.

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamicile ce îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice şi politico-ideologice. Având în vedere că statisticile oficiale şi internaţionale, precum Biroul Internaţional al Muncii şi Comisia de Statistică a ONU tratează şomajul prin prisma unor multiple modalităţi de analiză şi de evaluare, în timp s-a creat o imagine complexă a acestui fenomen, complexitate care, datorită globalizării, afectează şi piaţa muncii din România.

În concluzie, iată motivul pentru care în perioada imediat următoare companiile din România vor putea să achite cu prioritate restanţa principală a datoriei la stat, şi abia după aceea penalităţile aferente datoriei, aceasta fiind una dintre măsurile cuprinse în planul anticriză pe care îl pregăteşte actualul Guvern. O altă măsură care se impune pentru reducere birocraţiei în ceea ce îi priveşte pe angajatori, şi care va fi implementată cât mai curând, este reducerea numărului declaraţiilor fiscale care trebuie completate în fiecare lună de societăţi pentru plata contribuţiilor bugetare, ştiut fiind că în prezent, angajatorii trebuie să completeze peste 24 de declaraţii lunare.

Domnul Ioan Oltean:

"Problemele protecţiei sociale, o serioasă preocuparea guvernului actual"

Problemele protecţiei sociale cu care se confruntă în prezent toate ţările, nu numai cele membre în Uniunea Europeană, reprezintă o preocupare aparte pentru aceste state în general, dar şi pentru ţara noastră, în special. Aceasta, în contextul în care România se confruntă în continuare cu inexistenţa unui model de trecere a societăţii de la o formă social-economică bazată pe un sistem de organizare şi conducere socială şi economică autoritară, centralizată, la un sistem bazat pe autonomizarea şi funcţionarea economiei pe principiile cererii şi ale ofertei.

Se ştie că mobilizarea resurselor, resurse care sunt menite să sprijine politica activă în domeniul forţei de muncă, poate să provină atât din sectorul de stat, cât şi din cel particular, deşi la începutul tranziţiei în ţara noastră, adică încă din anii 1990, acestuia din urmă îi revenea un rol destul de limitat în domeniul finanţării.

Finanţarea privată nu constituie însă o raritate în ţările cu economie de piaţă consolidată. În Japonia, realocarea forţei de muncă se face în cea mai mare măsură prin eforturile financiare ale firmelor particulare, în industria americană constructoare de autovehicule membrii sindicatului din ramura care urmează a fi concediaţi au dreptul, prin contractul de muncă, să fie recalificaţi, în prealabil, pe cheltuiala firmei. Se poate argumenta că firmele private îi vor asigura pe salariaţii lor contra riscurilor de fluctuare a cererii pentru forţa lor de muncă numai dacă firmele, la rândul lor, vor putea să plaseze aceste riscuri asupra pieţei de capital.

În Europa Centrală şi de Est însă, asemenea pieţe de capital nu există deocamdată. Oricum, cea mai mare parte a şomajului derivă mai degrabă din disponibilizările din întreprinderile de stat decât din întreprinderile private.

Întreprinderile de stat din Europa Centrală şi de Est continuă şi în ziua de azi să sprijine lucrătorii concediaţi, permiţându-le să beneficieze post factum de anumite facilităţi sociale (de exemplu, de locuinţe). Dar asemenea activităţi nu sunt, din păcate, desfăşurate în mod sistematic şi, după cum ştim, costurile lor se vor suporta în final tot de la bugetul de stat.

După exemplul Irlandei şi al Poloniei, finanţarea publică poate fi efectuată în primul rând din impozitarea cu caracter general. La noi, ea se efectuează din impozitele pe salarii ale patronilor şi salariaţilor, la fel ca în Germania şi Ungaria.

În cazul impozitelor pe salarii, statul administrează ceea ce reprezintă, în fond, resurse private destinate asigurării de servicii pentru angajarea în muncă, dar include de obicei plăţi pentru asigurarea contra şomajului.

Se ştie că sistemul de protecţie a cetăţenilor reprezintă ansamblul beneficiilor sociale, împreună cu sistemul de securitate socială. Protejarea populaţiei ţării noastre împotriva creşterii necontrolate a inflaţiei, menţinerea unui anumit preţ la produsele de bază, prin acordarea de subvenţii de către stat, asigurarea unui venit minim familial, măsuri de reducere a criminalităţii şi a delicvenţei juvenile, a impactului calamităţilor naturale, a răspândirii unor boli, programe naţionale de luptă împotriva corupţiei sau planuri naţionale de ocupare a forţei de muncă, de luptă împotriva sărăciei - sunt tot atâtea exemple de punere în practică a protecţiei sociale la nivelul întregii societăţi.

Unul dintre obiectivele protecţiei sociale în cadrul actualului guvern are în vedere reintegrarea în viaţa normală a persoanelor care au beneficiat de asistenţă, prin activarea resurselor proprii, identificarea modalităţilor optime de a face faţă problemelor, promovarea unor soluţii de a reduce timpul marcat de situaţia de risc, în vederea integrării şi reintegrării sociale.

Asistenţa socială funcţionează după un alt principiu decât asigurările sociale. Bazându-se doar pe fonduri provenite din bugetul statului sau din donaţii ale voluntarilor şi ale instituţiilor internaţionale, asistenţa nu presupune nicio contribuţie financiară anterioară a persoanei asistate. Iată ce anume face acum diferenţa în cazul actualului guvern: ajutorarea persoanelor aflate în situaţii problematice are la bază principiul solidarităţii şi presupune mai întâi o corectă evaluare a trebuinţelor asistatului. Nevoii sociale, cu o etiologie economică, i se poate răspunde prin intervenţii în care beneficiile sociale acoperă necesarul dorit pentru un standard minim de viaţă.

Asistenţii sociali au în prezent o mare responsabilitate, aceea de a reinventa practica. Ei nu au acum de aplicat soluţii miraculoase, ei se implică efectiv în rezolvarea problemelor, adică în căutarea de soluţii noi, adaptate fiecărei situaţii.

Activitatea asistenţială are două dimensiuni principale: dimensiunea economică, ce vizează alocarea unor resurse materiale şi financiare persoanelor care pentru o perioadă limitată de timp nu pot duce o viaţă autosuficientă, cum sunt de exemplu copiii orfani, bătrânii fără susţinere familială şi fără pensii, şi procesele de integrare şi reintegrare socială în sens larg, cum sunt, de exemplu, protecţia persoanelor victime ale abuzului fizic, traficului de carne vie, ale abuzului psihic, ale dependenţei de droguri şi de alcool.

Nevoia de sprijin a unei persoane devine o problemă pentru asistenţii noştri sociali atunci când familia sau comunitatea locală apropiată nu pot răspunde acestei probleme sau nu o pot împlini. Astfel, sprijinul de care au nevoie persoanele şi familiile acestora este adesea solicitat atât de la formele instituţionalizate de asistenţă socială, cât şi de la comunitate sau de la societate.

În cadrul sistemului de protecţie socială, asistenţa oferă o protecţie minimală indivizilor aflaţi într-o situaţie problematică.

Prestaţiile asistenţei sociale finanţate din banul public sau din donaţii sunt expresia solidarităţii naţionale. Ajutorul acordat pe o perioadă limitată de timp celor cu probleme deosebite nu depinde de vreo contribuţie a acestora şi nici nu presupune o rambursare a ajutorului. Sistemul asigurărilor,care stă la baza securităţii sociale, se întemeiază pe o logică contributivă în cadrul căreia cotizaţiile finanţează compensările de venituri în mod proporţional cu contribuţia anterioară a individului.

Asistenţa socială experimentează acum, în perioada actualei guvernări, o importantă perioadă de schimbare a priorităţilor, a organizării şi a practicilor de zi cu zi. Conform noilor prevederi legislative privind protecţia copilului, a persoanelor cu deficienţe, a persoanelor vârstnice, a alternativelor la formele tradiţionale de asistenţă, a apartenenţei la comunitatea europeană, natura şi viitorul asistenţei sociale se modifică într-un sens pozitiv, în mod considerabil.

Domnul Miron Ignat:

"Ziua Internaţională a Francofoniei"

Din anul 1990, francofonii de pe toate continentele sărbătoresc pe data de 20 martie "Ziua Internaţională a Francofoniei". Din cadrul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei fac parte 55 de state şi guverne membre, printre care se află şi România.

Franceza este limba oficială a 32 de ţări de pe 5 continente, este una din limbile oficiale folosite de numeroase organizaţii internaţionale, cum ar fi: Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi Organizaţia Naţiunilor Unite.

În perioada 28-29 septembrie 2006, în România a fost organizată o mare manifestare a Francofoniei. Această manifestare a demonstrat că în România limba franceză este o limbă vie, care nu încetează să-şi îmbunătăţească calitatea, în beneficiul a două milioane de români.

În anul 2007, România, în colaborare cu Agenţia Universitară a Francofoniei, a fundamentat sistemul de burse "Eugen Ionescu", dedicat cercetătorilor din ţările francofone care doresc să studieze sau să dezvolte proiecte de cercetare în centrele universitare din ţara noastră.

Datorită rolului pe care l-a deţinut România, de a promova limba franceză şi valorile francofone în regiune, în anul 2007 a primit titlul de " Stat-far al Francofoniei în Europa Centrală şi de Est", de la secretarul general al Francofoniei.

În fiecare an, la data de 20 martie pretutindeni în lume se desfăşoară o serie de evenimente cultural-artistice, ştiinţifice, educaţionale, sportive, pentru a dezvolta relaţiile între popoare, pentru a promova spiritul francez şi pentru a atrage investiţii din spaţiul francofon.

Domnul Viorel Palaşcă:

"România în pragul prăbuşirii economice - Guvernul Boc în lipsă de soluţii"

Ultima parte a anului 2009 a adus concedieri masive în majoritatea domeniilor de activitate, corelate cu reduceri ale producţiei şi sistarea investiţiilor. Foarte probabil şi anul acesta se va încheia cu un bilanţ dramatic din punct de vedere economic. Efectul reacţiilor în lanţ a afectat atât economia ţării, cât şi societatea. Conform unor studii realizate, cea mai parte a românilor susţin că sunt afectaţi în mod direct de criza economică.

Potrivit Biroului Internaţional al Muncii, la nivel mondial, anul trecut rata şomajului a atins cifra record de 6,6%. Conform statisticii ANOFM, la finele lunii decembrie 2009, rata şomajului în România a ajuns aproape dublă, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2008: 7,8 %, faţă de 4,4%.

Principala problemă cu care se confruntă mediul de afaceri este accesul la finanţare.

În sectorul public au avut loc cele mai drastice ajustări, în primul rând pentru că reformele au fost întârziate cu cel puţin un an. În ciuda faptului că şi-a luat obligaţia, inclusiv prin acordul cu FMI, că va tăia masiv din cheltuielile curente, Guvernul a luat prea puţine măsuri în acest sens.

De la învestirea din decembrie 2008 a Guvernului Boc nu a fost luată nicio măsură concretă de stimulare a economiei, iar toate declaraţiile oficialilor guvernamentali nu sunt "am făcut" sau "facem", ci toate apar cu "vom face".

Soluţiile pe care Guvernul Boc a reuşit să le găsească în această perioadă au fost doar împrumuturile de la FMI sau de la băncile private care preferă în acest fel să împrumute statul nu agenţii economici.

În lipsa unor soluţii care să scoată România din această situaţie se vorbeşte de nevoia unui nou împrumut de la FMI. Preşedintele Băsescu vorbea ca din întâmplare că la sfârşitul acestui an România va trebui să apeleze din nou la FMI, pentru un nou împrumut.

Atâta timp cât singurele soluţii găsite de Guvernul Boc sunt noi împrumuturi, nu putem vorbi de relansare economică ci, dimpotrivă, ca şi până acum, de o adâncire a crizei şi deteriorarea în continuare a nivelului de trai.

Domnul Adrian George Scutaru:

"Guvernul Boc distruge învăţământul"

Doresc să aduc în discuţie situaţia gravă în care se află învăţământul românesc la momentul actual, sub aspectul salariilor mici pe care le primesc profesorii, insuficiente pentru asigurarea unui trai decent.

Efectele unei guvernări dezastruoase şi ale unui program de măsuri ineficiente au pus stăpânire pe toate sectoarele de activitate, unul dintre cele mai afectate fiind sistemul educaţional. Din ce în ce mai des asistăm la mişcări de protest prin care profesorii îşi exprimă nemulţumirile pe care le au cu privire la actul guvernamental. De exemplu, începând cu ziua de luni, 15 martie 2010, profesorii afiliaţi la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi studenţii şi-au început acţiunile împotriva guvernanţilor, nemulţumiţi fiind de salariile mici pe care le au şi, respectiv, solicitând burse şi dreptul la tichete pentru tabără.

În întreaga ţară există manifestaţii ale personalului din învăţământ, dar ce mă îngrijorează cel mai mult, în calitate de deputat liberal de Buzău, este suspendarea activităţii în peste 160 de şcoli din judeţul Buzău, justificată, întrucât în luna februarie profesorii şi-au primit salariile mult diminuate. Un exemplu este Liceul pedagogic "Spiru Haret", unde în ciuda faptului că a existat un protest spontan vinerea trecută, 12 martie, problema legată de cuantumul salariilor nu a fost rezolvată. Din păcate, astfel de acţiuni pe scena învăţământului din Buzău s-au extins, fiind alimentate şi de modul defectuos în care Corpul de Control al Ministerului Educaţiei, prezent săptămâna trecută la Buzău, a concluzionat analiza documentelor de salarizare din mai multe instituţii şcolare buzoiene. Conform cadrelor didactice buzoiene, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au considerat că majorările salariale de 33% sunt ilegale, deşi se bazează pe hotărâri judecătoreşti.

Cazul Liceului pedagogic "Spiru Haret" nu este singular, în judeţul Buzău fiind închise 160 de instituţii şcolare. Acest lucru reprezintă încă o dovadă a faptului că Guvernul României doreşte să facă economii pe seama corpului didactic, chiar cu încălcarea legilor pe care ei însăşi şi le-au asumat.

Din păcate, învăţământul reprezintă doar unul dintre domeniile afectate de deciziile adoptate de Executiv. În multe alte sectoare de activitate situaţia este similară.

În condiţiile în care toate măsurile pe care Guvernul Boc le-a luat au eşuat lamentabil şi criza economică s-a adâncit, nu mai putem decât să sperăm că măcar în ultimul ceas guvernanţii îşi vor recunoaşte modul greşit în care au gestionat criza şi vor adopta rapid măsuri reale de combatere a sărăciei, şi nu imaginare, aşa cum au făcut până acum. Acest lucru s-ar putea totuşi să rămână doar speranţă, întrucât actualul Executiv nu a reuşit până în prezent decât să îşi exerseze în mod susţinut discursurile demagogice, motiv pentru care nu se întrezăreşte pentru moment nici măcar o soluţie viabilă de stopare a crizei.

Domnul Teodor Atanasiu:

"Noua Lege a pensiilor îi scoate în stradă pe pensionarii nemulţumiţi profund de forma actuală a proiectului susţinut de Guvernul Boc"

Pensionarii sunt deja hotărâţi să recurgă la proteste dacă proiectul Legii pensiilor va fi adoptat în forma actuală. Aceştia doresc ca punctul de pensie să reprezinte 45% din salariu mediu brut pe economie, ceea ce am susţinut şi noi, liberalii, legiferând chiar acest lucru, atunci când am fost la guvernare. Dar, din păcate, nici noi, nici pensionarii nu reuşim să convingem acest guvern, demagog până la ultima suflare, că ceea ce susţinem noi este normal şi echitabil, deoarecepensia este un drept al cetăţeanului care a contribuit ani de zile la sistemul de pensii, nu o pomană sau un ajutor de stat acordat acum, prin bunăvoinţa domnului Boc!

Peste 500.000 de pensionari vor ieşi în stradă ca să-şi susţină drepturile călcate acum în picioare, fără drept de apel, de către cele patru guverne portocalii care au adus România în sapă de lemn, iar acum îi consideră şi pe pensionari cea mai mare povară a statului!

Nici noi, liberalii, nici angajaţii, viitorii pensionari, nu suntem de acord cu noua metodă de calcul a punctului de pensie, care nu va face altceva decât să ne întoarcă în timp, ca şi cuantum al pensiei, cu câţiva ani!

PNL nu este de acord cu plafonul impus la cinci salarii medii pentru calcularea pensiei şi consideră că este un drept al persoanei care a cotizat la sistemul de asigurări sociale să primească o pensie conform contribuţiei plătite.

Nici noi, liberalii, nici pensionarii nu suntem de acord cu majorarea vârstei de pensionare până la 65 de ani, deoarece este evident că mai trebuie să treacă generaţii întregi pentru ca şi femeile din România să ajungă la acelaşi stil de viaţă ca cele din vest!

Considerăm că tot acest demers plin de populism ieftin, al guvernului Boc, nu va avea nici efectele scontate asupra bugetului, nici beneficii reale pentru sistemul de pensii sau pentru beneficiarii acestuia!

De aceea, noi propunem să lăsaţi vorbele goale, domnule Boc, de genul "pensii nesimţite" şi să ne aplecăm cu toţii, cu seriozitate, asupra problemelor reale şi, mai ales, asupra drepturilor beneficiarilor pe care-i puneţi acum la colţ!

Pentru o reformă reală în acest domeniu este nevoie de o dezbatere publică serioasă şi de un rezultat pe măsură: o lege corectă, care să-i avantajeze şi mulţumească în cea mai mare parte pe cei care au muncit o viaţă şi care nu aşteaptă la bătrâneţe prea multe, decât puţină linişte şi un trai decent în puţinul timp rămas până la sfârşit! Credeţi că este prea mult, domnule prim-ministru Boc?

Domnul George-Ionuţ Dumitrică:

"În timp ce ministrul Videanu debordează de optimism în ceea ce priveşte creşterea economică, investiţiile străine sunt într-o

cădere liberă fără precedent"

Datele statistice sunt din ce în ce mai sumbre în ceea ce priveşte intrarea de capital în economia românească. Astfel, investiţiile străine directe în România s-au redus în prima lună a acestui an de 3,7 ori (cu 73,2%) faţă de ianuarie 2009, până la 302 milioane euro, deficitul de cont curent fiind finanţat integral prin investiţii directe ale nerezidenţilor din România.

România a înregistrat, astfel, în ianuarie un deficit de 123 milioane euro, în scădere cu 73,2% faţă de aceeaşi lună din 2009, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Chiar în aceste zile în care au apărut şi informaţiile de mai sus, ministrul Adriean Videanu vede lucrurile exact pe dos, debordează de optimism şi ne prezintă o cu totul altă variantă luminoasă: "Relansarea e la orizont, industria creşte, investitorii capătă încredere!"

Mă întreb, despre care orizont vorbeşte domnul Videanu, la câţi ani-lumină distanţă se află acesta sau, mai bine zis, în care Românie trăieşte dumnealui, împreună cu guvernul din care face parte, dacă în luna ianuarie 2009, investiţiile străine directe se cifraseră la 1,123 miliarde euro, iar în ianuarie 2010, cu 73,2% mai puţin?

Cum am putea vorbi despre aceeaşi ţară, despre aceeaşi economie, dacăAdriean Videanu anunţă că relansarea economică va veni în următoarele luni şi spune că se bazează în special pe modul în care a evoluat producţia industrială în ultimele patru luni, cerând, totodată, încredere în economia românească, care, susţine domnul ministru, a devenit din nou interesantă pentru investitori? Care investitori, domnule ministru Videanu, când aceştia sunt aproape pe cale de dispariţie, din cauza birocraţiei excesive şi a instabilităţii fiscale pe care o proliferaţi cu bună ştiinţă?

Este foarte adevărat că investiţiile sunt o sursă importantă pentru deficitul de cont curent şi statul pe care-l reprezentaţi. Dumneavoastră, guvernanţii portocalii, ar trebui să ţineţi seama cu precădere de acest "amănunt banal" dar, din păcate, nu faceţi nimic concret pentru a schimba lucrurile în bine, chiar dacă, paradoxal, aveţi nevoie ca de aer de aceşti bani ai potenţialilor investitori!

Până acum, măsurile anticriză luate de guvernele Boc nu au avut nicio influenţă benefică asupra mediului de afaceri, ba chiar au fost vehement criticate de reprezentaţii acestuia şi chiar de organismele financiare internaţionale, cum ar fi BERD! Întreprinzătorii privaţi susţin că nu au resimţit, până acum, nicio îmbunătăţire a situaţiei economice, iar cei de la BERD spun că puţinele proiecte demarate de guvernul Boc au avut un efect neglijabil asupra creşterii economice!

Deci, optimismul excesiv al domnului ministru Videanu privind relansarea economică a României în lunile următoare nu este deloc justificat în circumstanţele actuale, mai ales că scenariile pregătite de premier pentru UE şi ţinute în cele mai întunecate sertare ale Palatului Victoria spun exact contrariul celor afirmate de domnul Videanu!

În acest context, vă întreb, domnule ministru, despre care creştere economică vorbiţi, poate de una virtuală, căci de una reală nu prea avem parte prea curând, având în vedere datele statistice tot mai nefavorabile pe care le primim aproape zilnic, dar pe care dumneavoastră le ignoraţi cu desăvârşire?

Domnul Marin Almăjanu:

"Ministrul educaţiei faţă în faţă cu protestele pe termen nelimitat"

Angajaţii din educaţie, nemulţumiţi de salariile încasate în primele luni ale acestui an, cu mult diminuate în urma aplicării Legii salarizării unitare, au decis, la începutul acestei luni, să intre în mai multe tipuri de proteste, mergând până la ameninţarea cu îngheţarea acestui an şcolar! Dacă vor fi trataţi cu nepăsare, ca şi până acum, de domnul ministru Funeriu, sindicaliştii sunt decişi să ajungă chiar până la CEDO cu problemele din învăţământ!

Profesorii din judeţele Tulcea, Alba, Caraş-Severin, Ialomiţa, Sibiu şi Braşov vor picheta pe rând sediile prefecturilor, până pe 25 martie.

În judeţul Buzău situaţia este şi mai grea, 5000 de profesori din învăţământul preuniversitar sunt nemulţumiţi că nu şi-au mai primit banii şi au decis să întrerupă activitatea didactică. Astfel, elevii din aproape 200 de şcoli vor sta acasă!

"Lucrurile au trenat în ultimul timp şi considerăm că a trecut vremea vorbelor şi e nevoie de soluţii concrete", apreciază reprezentanţii sindicaliştilor din învăţământ, susţinând, în acelaşi timp, că în ultima vreme nu s-a mişcat nimic în domeniul educaţiei.

Printre revendicările sindicaliştilor se numără şi deblocarea concursului pentru posturile din universităţi, deoarece acestea nu grevează asupra bugetului. Liderii principalelor sindicate din învăţământ mai cer să vadă modul în care s-a lucrat la Legea educaţiei şi să le fie plătite salariile restante din judeţe.

Cifra de 15.000 de disponibilizaţi din sistem, pe care a aruncat-o domnul Funeriu pe piaţă de curând, îi îngrijorează pe cei din educaţie şi îi contrariază chiar pe proprii colegi de partid, având în vedere că aceştia nu au fost nici măcar consultaţi în legătură cu intenţiile ministrului privind viitoarele concedieri din domeniu!

Domnul ministru vrea să revoluţioneze sistemul de educaţie, spune dumnealui, dar, în acelaşi timp, nu ţine cont de faptul că prin aceste decizii unilaterale creează o mulţime de nemulţumiri, din ce în ce mai acute, care duc acum la un val de proteste cu consecinţe nefaste pentru elevi! Greva generală pe termen nelimitat, boicotarea examenelor sau îngheţarea anului şcolar sunt următoarele demersuri la care au de gând să recurgă profesorii!

Problemele cadrelor didactice, pentru care au de gând să lupte până la capăt, sunt legate de pierderea locurilor de muncă, diminuarea veniturilor şi pierderea unor drepturi consacrate de ani de zile în legislaţie şi contractele colective de muncă.

Dar lucrul cel mai deranjant pentru dascăli îl reprezintă imposibilitatea în care sunt puşi de premierul Boc şi de ministrul Funeriu de a beneficia măcar de acum de reparaţiile dispuse de instanţele de judecată! Profesorii s-au luptat pentru drepturile lor, le-au câştigat, dar degeaba. Şi de această dată sunt puşi în situaţia de a nu putea beneficia de acestea, deoarece le sunt amânate din nou pentru câţiva ani, până vor fi uitate definitiv, poate!

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Vor ajunge pensionarii militari să lucreze ca zilieri?"

Citind declaraţiile guvernanţilor din ultima vreme, ştim că se pregăteşte o lege unică de pensionare. Prin aceasta se urmăreşte înlăturarea nedreptăţilor, privilegiilor, inechităţilor. Oare?

Există toate premisele ca noua Lege de pensionare, prost făcută, să aducă o creştere negativă a pensiilor militare, concomitent cu schimbarea condiţiilor de pensionare, vârstă, vechime etc.

Săptămâna trecută am avut privilegiul de a mă întâlni cu mai mulţi reprezentanţi ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, filiala Constanţa, care strânge semnături pentru menţinerea în aplicare a Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat.

Din discuţiile avute cu aceştia, am aflat că varianta propusă de ministrul muncii, Mihai Şeitan, este una elaborată în pripă, sub presiunea timpului, care anulează prevederile Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat şi ale Legii nr.179/2004 privind pensiile de stat ale poliţiştilor. Prin legea propusă de ministrul Şeitan se anulează cele două legi.

De aceea, mi-au solicitat sprijinul în susţinerea eliminării din conţinutul Legii privind sistemul unitar de pensii a prevederilor referitoare la militari, precum şi menţinerea actualei legi, nr.164/2001, care se încadrează în pilonul al doilea privind schemele ocupaţionale.

Pe de altă parte, cadrele militare disponibilizate sunt de părere că a venit timpul să se pună capăt "ofensivei antiarmate" prin care se încearcă inducerea, în conştiinţa opiniei publice, a unei serii de neadevăruri, invective şi acuze la adresa veniturilor actuale ale militarilor activi şi în rezervă, ignorându-se sau trecându-se sub tăcere cu bună ştiinţă specificul, particularităţile, greutăţile şi servituţile profesiei de militar, pe care slujitorii ţării aflaţi la datorie sub drapel o exercită cu credinţă şi devotament, sub prestare de jurământ.

Pensionarii în totalitate reprezintă în acest moment clasa cea mai neglijată de guvernanţi. Jignim o categorie de oameni cărora în loc să le arătăm tot respectul, îi trimitem mai devreme unde nu trebuie? Pentru că nu au bani de medicamente, pentru că nu au plecat de bunăvoie mai devreme la pensie, pentru că acesta a fost acordul pe care îl avem cu NATO. De bunăvoie aceştia au trebuit să meargă acasă şi să accepte un loc de muncă mai puţin calificat, pentru că ei au fost calificaţi să ne reprezinte doar în acel minister, al Apărării sau de Interne, după caz. Nici măcar nu mai au dreptul la un loc de muncă.

De unde atâta ură pentru o instituţie care ţi-a dat atâta prestigiu internaţional? Probabil singura!

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Incoerenţa şi incompetenţa Guvernului PD-L pun în pericol pacea socială"

Incoerenţa şi incompetenţa Guvernului Boc în gestionarea problemelor din sistemul de protecţia socială şi în promovarea intereselor şi drepturilor fundamentale ale cetăţenilor români pun în pericol pacea socială.

Profesorii, pensionarii, angajaţii de la Metrou şi cei din transporturi vor ieşi în stradă, săptămâna aceasta. Funcţionarii publici ameninţă cu proteste. Studenţii pichetează Ministerul Educaţiei. Statul social se află sub asediu, fiind dinamitat de politicile şi lipsa de viziune ale actualului Guvern. În ciuda declaraţiilor optimiste ale premierului Emil Boc, aplicarea Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a condus la scăderea veniturilor unui număr important de salariaţi bugetari.

Peste 4 milioane de români trăiesc în sărăcie, iar perspectivele sunt sumbre. Zilnic, în jur de 800 de oameni rămân fără loc de muncă. Rata şomajului a atins 8,3 % în luna februarie 2010. În Buzău, Hunedoara, Sălaj, Caraş-Severin, Gorj, Harghita, Galaţi, Covasna, Ialomiţa, Dolj, Alba, Teleorman, rata şomajului este de peste 10%, iar în Vaslui şi Mehedinţi a depăşit 14%!

În perioada următoare vor fi disponibilizaţi peste 100.000 de funcţionari publici. De asemenea, îşi vor pierde locurile de muncă zeci de mii de salariaţi din companii, regii şi societăţi comerciale ale statului, din cauza politicii economice aberante a Guvernului.

Nivelurile ridicate ale şomajului sunt asociate creşterii sărăciei şi inegalităţilor, a marginalizării, a criminalităţii şi a neîncrederii.

Mai multe sute de mii de şomeri vor ieşi, în curând, din perioada în care primesc indemnizaţii. Guvernanţii nu au pregătit nicio măsură concretă de sprijin pentru aceşti cetăţeni, dovedind că nu le pasă de soarta lor.

Prin bugetul asigurărilor pentru şomaj, sumele prevăzute pentru formarea profesională şi integrarea activă, pentru stimularea angajatorilor în vederea încadrării în muncă a şomerilor sunt subdimensionate.

Politicile sociale şi de ocupare a forţei de muncă ar trebui să fie activate rapid - ca reacţie la criza economică - şi să ofere oportunităţi de angajare şi educare, precum şi de dezvoltare a activităţilor antreprenoriale. Integrarea activă include sprijin financiar adecvat, accesul la pieţe integratoare ale muncii şi servicii sociale de înaltă calitate.

Prin rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 6 mai 2009, referitoare la Agenda socială reînnoită, se subliniază că dezvoltarea microcreditului poate juca un rol important în sprijinirea şomerilor la demararea unei activităţi economice independente. Soluţia şi-a dovedit eficienţa în alte state europene.

Educaţia şi formarea continuă reprezintă cheia combaterii şomajului, iar actualul Guvern nu are nicio strategie în acest sens.

Şi avem multe motive de îngrijorare. Peste 350.000 de copii trăiesc sub limita sărăciei, iar abandonul şcolar s-a triplat în ultimii ani. Mai mult de 40.000 de copii părăsesc anual şcoala, majoritatea acestora fiind din mediul rural, acolo unde Guvernul Boc vrea să închidă şcolile!

Abandonul şcolar reprezintă o problemă a sistemului românesc de învăţământ insuficient tratată, o problemă serioasă, ce trebuie convertită urgent într-o imediată strategie de intervenţie. Este vorba despre un fenomen care, prin consecinţele sale semnificative şi prin dimensiunile sale îngrijorătoare trebuie să fie prezent în agenda de priorităţi a oricărui Guvern.

Avem nevoie de un sistem de educaţie organizat în mod eficient şi de programe şcolare adaptate la piaţa locurilor de muncă şi care să ţină seama de nevoile societăţii şi de dezvoltarea tehnologică. Trebuie să promovăm şi să sprijinim conceptul de "şcoală a celei de-a doua şanse" şi "sistemele de învăţământ informal şi non-formal" care se bucură, în multe ţări, de o mai mare participare a tinerilor şi adulţilor decât mediile şcolare tradiţionale, contribuind la scăderea ratei abandonului şcolar.

O altă realitate crudă care tinde să devină din ce în ce mai îngrijorătoare vizează exploatarea economică şi sexuală a celor mici şi cooptarea copiilor în reţele de trafic de persoane. Suntem pe primul loc în Europa la traficul de fiinţe umane! Sărăcia, marginalizarea socială, discriminarea, lipsa de educaţie întreţin acest fenomen extrem de grav. Iar Guvernul Boc a considerat nimerit să desfiinţeze Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, doar pentru a raporta aşa-zisa reformă instituţională!

Dialogul social este important pentru a rezolva criza de încredere care este amplificată de efectele crizei economice. Însă la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, responsabil de dialogul social din România, există grave disfuncţionalităţi, iar dialogul lipseşte cu desăvârşire.

Legi esenţiale, care alcătuiesc fundamentul sistemului de protecţie socială, sunt modificate în grabă şi transmise Parlamentului României fără o dezbatere serioasă şi fără acceptul partenerilor sociali.

Ministrul Mihai Şeitan anunţă cu seninătate că nu vor mai primi toţi copiii alocaţia de stat, cu toate că o astfel de măsură încalcă principiul egalităţii de şanse şi nediscriminării, prevăzut în Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ratificată de România, precum şi prevederile Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

În timp ce acelaşi domn Şeitan spune mobilizator că trebuie să muncim până la 65 de ani şi apoi ne vom bucura de o bătrâneţe liniştită, ministrul economiei, Adriean Videanu, se trezeşte vorbind şi ne anunţă că ar fi cazul să nu mai aşteptăm ca statul să ne garanteze pensiile! Atunci care e treaba statului şi ce mai înseamnă noţiunea de pensie? Acest Guvern incompetent îşi bate joc de români!

Proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii publice, promovat de actualii guvernanţi, subminează însăşi esenţa asigurărilor sociale, prin reducerea programată a raportului dintre punctul de pensie şi salariul mediu brut pe economie!

Guvernul PD-L a amânat recalcularea pensiilor pentru pensionarii care au lucrat în grupele I şi II de muncă, precum şi înfiinţarea noului sistem de asigurări pentru agricultori.

Din 2011, pensionarii cu pensii mai mici de 1.000 lei vor fi obligaţi să contribuie cu 5,5%, la asigurările sociale pentru sănătate.

Pensia minimă garantată a fost îngheţată la 350 de lei, fără a se ţine cont de rata inflaţiei. Guvernul Boc a eliminat şi decontarea biletelor de călătorie pe calea ferată neutilizate de către pensionari, în dispreţ total faţă de problemele şi aşteptările acestora.

Toate aceste măsuri dovedesc că singurele repere ale regimului Băsescu-Boc sunt lipsa de solidaritate, dispreţul faţă de lege şi faţă de cetăţeni.

În conformitate cu principiile strategiei de la Lisabona, guvernele au datoria de a-şi proiecta politicile şi programele astfel încât acestea să urmărească nu doar logica economică, ci şi logica socială, de solidaritate, coeziune şi incluziune socială. Acestea nu sunt vorbe goale.

Cetăţenii au nevoie de un angajament mai puternic de a lupta împotriva sărăciei. Pentru Partidul Social Democrat, fiecare membru al societăţii contează.

PSD şi-a asumat - şi a pus în practică - pentru prima dată în România o politică socială coerentă şi eficace. Am iniţiat cele mai relevante măsuri de solidaritate socială: introducerea venitului minim garantat, dublarea pensiilor agricultorilor, protejarea categoriilor defavorizate. PSD a implementat un întreg şir de programe de asistenţă socială, de la atât de comentatul "Corn şi lapte" - ironizat de unii, dar apreciat de populaţie - până la locuinţele ANL, alocaţiile de susţinere pentru familiile monoparentale şi pentru familiile cu mulţi copii, programele "Bani de liceu" sau "Microbuze şcolare". Aceasta este România socială, promovată de PSD!

Relansarea României trebuie să se bazeze pe un proiect pe termen lung, asumat de întreaga clasă politică, de partenerii sociali şi de societatea civilă. PSD susţine semnarea unui acord naţional prin care efectele crizei economice să nu fie distribuite doar pe umerii celor slabi, ai pensionarilor şi ai celor cu salarii mici.

Fără îndoială, coeziunea socială, mai bine zis refacerea coeziunii sociale va reprezenta provocarea majoră de pe agenda Partidului Social Democrat.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Părerea românilor mai contează?"

Când îi întrebi pe români dacă le place cum merg lucrurile în ţară, dacă sunt mulţumiţi de viaţa pe care o duc, de salarii, de pensii, de bursele elevilor şi studenţilor, de preţul medicamentelor, alimentelor, al căldurii, al gazului, al curentului electric, mai toţi sunt revoltaţi şi nemulţumiţi. Nu numai nemulţumiţi, ci de-a dreptul scandalizaţi de atitudinea guvernanţilor care nu mai ştiu altceva, nu ştiu să producă un cui sau o roşie, ştiu doar să pună biruri, taxe, impozite şi să mărească mereu preţurile la toate.

Dacă mergi mai departe şi vrei să afli cine cred ei - cetăţenii - că se face vinovat pentru aceste lipsuri, pentru că unele sate nu au nici acum lumină electrică, apă, drumuri, dispensar, îţi spun cu toţii că vinovaţi sunt, în mod normal, aceia care în loc să conducă, să administreze, să guverneze - ca demnitari responsabili de soarta a milioane de suflete - au ştiut doar să fure, să-şi facă vile, palate, să strângă averi, într-un cuvânt: să-şi bată joc în fel şi chip de oamenii ţării care le-au dat votul, de aceia care le-au dat ţara pe mână.

Ei bine, dacă aşa stau lucrurile, şi ele chiar aşa stau, atunci cum se poate explica faptul că de fiecare dacă când vin alegerile şi când peste tot în lume se face bilanţul guvernării, oamenii noştri par să uite ca prin farmec totul şi îşi dau mereu votul, încredinţându-şi viaţa tot în mâinile acelora care au jefuit, au prăduit, i-au dispreţuit şi i-au umilit până acum. Unii se scuză că nu ştiu ce au făcut concret aceia care au confundat intenţionat verbul "a guverna" cu "a jefui" şi "a trăda" interesul naţional. Cum să nu ştie concret? Există un mod mai concret şi mai real decât ceea ce simţi pe propria piele?

Prin urmare, se întâmplă ceva grav, ceva rău cu poporul nostru. După aproape două decenii de probleme, el pare să nu înţeleagă ce rol uriaş are pentru viaţa noastră, pentru viitorul copiilor şi al naţiunii votul dat o dată la patru ani.

Prăduitorii, învârtiţii, marii îmbogăţiţi la umbra acestui vot popular au adus ţara în pragul falimentului economic, al declinului moral şi chiar al dezmembrării teritoriale. Nu exploziile sociale, nu mişcările de stradă, nu tulburările, ci votul democratic i-a adus pe alţii la prosperitate şi la o viaţă demnă.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Statul român şi limba română"

În ultimele zile asistăm la un adevărat război al nervilor la care este supusă populaţia şi clasa politica românească de către declaraţiile unor lideri ai secuilor, referitoare la o posibilă autonomie a Ţinutului Secuiesc şi folosirea limbii maghiare în instituţiile publice din zona respectivă. Mă simt nevoit să atrag atenţia, din nou, asupra activităţii unor grupări care revendică, în mod inacceptabil, atât moral şi constituţional, înfiinţarea unui ţinut de sine stătător în mijlocul ţării. Doresc să le reamintesc celor care au uitat sau cărora nu le pasă că: "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Teritoriul României este inalienabil. În România, limba oficială este limba română. În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie" - Constituţia României. Cred că populaţia majoritară poate convieţui în pace şi bună înţelegere cu populaţia minoritară, ca şi până acum, cu respectarea legilor şi principiilor constituţionale, nefiind nevoie de delimitarea lor printr-o formă teritorială. Din punct de vedere european, România a fost în ultimii ani un model de convieţuire etnică, cetăţenii români respectând întotdeauna drepturile, datinile şi obiceiurile maghiarilor şi nu numai, iar Carta Europeană a Drepturilor Omului este respectată ad litteram în România.

Ar trebui ca membrii Consiliului Naţional Secuiesc să informeze populaţia, la nivel local, că ideea separării de România nu va însemna în niciun caz că secuimea o va duce mai bine sau se vor simţi mai europeni, mai bine vom trăi dacă împreună vom fi o naţiune.

Partidul Conservator priveşte problema naţională cu atenţie şi seriozitate, pozitiv şi discret, lipsit de excese ori stridenţe. În acelaşi timp, ne dorim o Europă a naţiunilor şi idealurilor comune şi respingem segregaţia şi separatismul etnic, de orice fel.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Sistemul public de pensii"

Conform unui ultim raport al Comisiei Europene privind sistemul social din România, în lipsa unei reforme serioase, plata pensiilor va deveni o misiune foarte grea pentru autorităţile române. În luna ianuarie, bugetul de asigurări a avut un deficit apropiat de cel înregistrat în întregul an 2009.

Pe măsură ce ponderea cheltuielilor cu pensiile în bugetul general este tot mai mare, cea a investiţiilor, implicit, scade. Între nevoia de dezvoltare şi cea de solidaritate socială, Guvernul a ales-o, fără echivoc, pe cea de-a doua. Datele statistice arată că politicile populiste eronate au hrănit doar iluzia unei bunăstări. Fără reforme structurale şi investiţii, cheltuielile sociale sunt doar un medicament cu efect pe termen scurt. În lipsa echilibrului macroeconomic, veniturile populaţiei sunt rapid erodate de inflaţie şi deprecierea monedei.

Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei este un factor în plus de presiune pentru reforma sistemului public, după ce politicile guvernamentale greşite din ultimii ani i-au slăbit soliditatea. Dacă sistemul public de pensii este menţinut la parametrii actuali, România va ajunge, în 40 - 50 de ani, să cheltuiască jumătate din bugetul general consolidat numai pentru plata pensiilor publice.

Numărul mai mic de contributori înseamnă, evident, încasări bugetare subţiate, iar prima tentaţie a statului este de a mări taxele. Numai că, în acest fel se intră într-un cerc vicios, pentru că veniturile taxate împovărător se ascund în economia gri.

Raportul Comisiei Europene este doar ultimul dintr-un lung şir de analize din ultimii ani, atât ale societăţii civile, cât şi ale politicienilor responsabili din politica românească. Concluzia generală este că sistemul public de pensii românesc este la un pas de colaps, iar soluţiile nu sunt prea numeroase: creşterea vârstei de pensionare, egalizarea vârstei între femei şi bărbaţi, un sistem clar de contribuţii şi beneficii, indexarea pensiilor cu rata inflaţiei şi creşterea numărului de angajaţi.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"PNL a decis depunerea unei moţiuni referitoare la situaţia dramatică din sistemul sanitar românesc"

Moţiunea pe care am elaborat-o are în vedere propunerea de schimbări importante, prin care să se permită deblocarea sistemului sanitar, şi asigurarea unui cadru mai favorabil pentru cetăţenii români, cei care susţin din banii lor cheltuielile publice.

În acest sens, semnatarii prezentei moţiuni solicită luarea de urgenţă a următoarelor măsuri:

• adoptarea proiectului de lege, iniţiativă cetăţenească aflată în dezbatere parlamentară, privind alocarea a minimum 6% din p.i.b. pentru sistemul de sănătate, din care 1% să fie direcţionat către investiţii;
• corectarea legii privind salarizarea unitară la capitolul referitor la personalul medical, în scopul recunoaşterii meritelor acestei profesii medicale şi aşezării în partea superioară a grilei de salarizare, reaşezarea politicilor de resurse umane pe principii de valoare, respect pentru profesionalism şi competenţe;
• depolitizarea conducerilor de spitale şi a serviciilor deconcentrate ale sistemului şi scoaterea la concurs a posturilor de conducere de la toate nivelurile şi din toate instituţiile sanitare, promovând un management sanitar performant;
• adoptarea unui proiect de Lege privind prevenţia în sănătate ca mijloc sigur de a îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei, de a utiliza eficient componentele medicinei primare;
• definitivarea pachetului de servicii medicale de bază decontat din fondul asigurărilor sociale de sănătate şi prezentarea acestuia opiniei publice, servicii care să fie asigurate oricărui cetăţean asigurat, la nevoie;
• realizarea de programe naţionale de sănătate la nivelul necesităţilor pentru patologiile cele mai importante, precum şi organizarea şi funcţionarea acestora în condiţii de echitate, eficacitate si cost-eficacitate;
• asigurarea de medicamente compensate pentru toţi cetăţenii care au dreptul, în baza unei reţete legale, prin orice farmacie, în orice zi şi la orice oră;
• începerea construirii de spitale noi, pentru care există studii de fezabilitate, hotărâri de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, licitaţii organizate şi finalizate;
• continuarea deschiderii de SMURD în toate judeţele ţării, astfel încât să crească operativitatea de intervenţie în situaţii de maximă urgenţă;
• realizarea descentralizării manageriale a tuturor spitalelor publice, cu excepţia celor judeţene de urgenţă şi a celor care asigură asistenţă medicală terţiară etc.

Dacă aceste măsuri vor fi îndeplinite va creşte şi speranţa noastră că sistemul de sănătate va fi mai aproape de cetăţean în rezolvarea problemelor de sănătate.

Domnul Marian Avram:

"Unde ne sunt Camerele Agricole"

De ceva vreme se tot discută pe tema camerelor agricole. Potrivit Hotărârii de Guvern nr.1.609 din 16 decembrie 2009, Oficiile Judeţene de Consultanţă agricolă (OJCA) urmau să se transforme în Camere Agricole Judeţene. În acest scop, în 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri de guvern, bunurile şi personalul trebuiau preluate de către Consiliul Judeţean (CJ).Camera agricolă, înfiinţată prin transformarea OJCA, ar fi trebuit, conform proiectului iniţial al legii, să aibă în componenţă şi fermieri din judeţ.

Însă prin HG nr.1609/16.12.2009 se înfiinţează Camerele Agricole Judeţene, prin reorganizarea oficiilor/centrelor de consultanţă agricolă din cadrul ANCA, ceea ce reprezintă o acţiune de descentralizare motivată fiind de lipsa resurselor financiare, însă nu trebuie să uităm că şi administraţia publică de la nivelul judeţelor administrează tot bani publici.

Reprezintă oare acest tip de abordare interesele agricultorilor, sau doar pe cele ale conducătorilor administraţiei publice locale care au astfel posibilitatea de a mai nominaliza pe cineva "fidel" la conducerea unei instituţii publice.

Proiectul Camerele Agricole ar trebui să aibă rolul de reprezentant al agricultorilor, dar şi de partener real al puterii administrative. Camere Agricole ar trebui să fie un prim partener între Ministerul Agriculturii şi agricultori. Totodată, Camerele ar trebui să fie mai mult decât un organ consultativ, ci mai degrabă unul deliberativ în promovarea politicilor agricole româneşti şi europene în ceea ce priveşte agricultura.

Existenţa Hotărârii de Guvern care stabileşte transformarea centrelor judeţene de consultanţă agricolă în camere agricole judeţene nu rezolvă fondul problemei. Rămân deschise întrebări precum: existenţa sau lipsa structurilor în unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului, număr de persoane, arie de cuprindere, competenţe; de unde se poate asigura diferenţa de personal pentru a putea răspunde tuturor sarcinilor stabilite şi celor suplimentare; nivelul de asigurare a sumelor din venituri proprii şi cel al sumelor care se vor aloca de la bugetul de stat; nu se mai vorbeşte nimic despre eventuala includere în structuri a specialiştilor din rândurile fermierilor; cum se va rezolva dubla subordonare - consilii judeţene şi ANCA; când vor exista normele care să lămurească aceste aspecte.

De aceea, este cu atât mai important ca propunerea legislativă aflată în momentul de faţă la Camera Deputaţilor să fie adoptată, pentru a reforma sistemul din temelii.

Domnul Cristian-Ion Burlacu:

În vâltoarea prezentului, îngrijoraţi de viitor, nu mai avem timp - ori omitem? - să căutăm rezolvări şi explicaţii acolo unde poate ar trebui: la rădăcini.

De pildă, dăm vina, prea repede şi prea uşor, pe Guvern ori pe criza mondială pentru orice ni se întâmplă rău, acum, în această ţară.

Mă întreb şi vă întreb: dacă istoria postdecembristă a României ar fi început curat, fără secrete, fără falşi terorişti, fără victime inutile, fără lupi îmbrăcaţi în blană de oaie, fără aşa-zişi democraţi, aşa-zişi oameni de afaceri, aşa-zise restructurări, aşa-zise descentralizări, aşa-zise reforme etc., astăzi, ne-ar fi fost la fel de greu?

Sigur, nu mai putem schimba nimic din ceea ce a însemnat trecutul!

Dar putem învăţa din ceea ce a fost, pentru că, nu întâmplător se spune că istoria se repetă!

Iată de ce, nu pot decât să salut iniţiativa Guvernului de a declasifica ultimele documente din dosarul Revoluţiei din 1989, sens în care a adoptat Hotărârea din şedinţa din 9 martie a.c.!

Este în interesul public să se afle adevărul despre Revoluţie!

Le suntem datori celor care au plătit cu viaţa şi pentru ca noi, astăzi, să ne putem exprima, liber, în Parlamentul României! Le suntem datori urmaşilor eroilor Revoluţiei, orfanilor din ´89, pentru care consider că am făcut prea puţin!

Le suntem datori copiilor noştri, faţă de care avem obligaţia de a nu repeta niciodată istoria celor 40 de ani de dinainte de 1990!

Ne suntem datori nouă înşine, pentru a nu ne mai suspecta şi culpabiliza reciproc, la nesfârşit!

Domnul Iuliu Nosa:

"Domnului Boc a ajuns să îi placă dictatura Executivului şi subminarea rolului Parlamentului"

În urmă cu ceva ani, cam prin martie 2003, domnul premier Emil Boc contesta vehement subminarea rolului Parlamentului României şi derapajul spre dictatura Executivului. Şi făcea asta prin declaraţii politice susţinute în plenul Parlamentului.

Vă dau doar câteva exemple dintr-o asemenea declaraţie:

Domnul Boc spunea: "Potrivit Constituţiei, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării şi organul suprem legislativ al poporului român. În acest moment asistăm la o sfidare fără precedent a rolului Legislativului, ca factor de control şi legiferare în România." - declaraţie politică făcută în 4 martie 2003.

La cele de mai sus, domnul prim-ministru, pe atunci deputat, a adus şi argumente, printre care: "practica generalizată a ordonanţelor de urgenţă, poate cea mai importantă modalitate de compromitere a funcţiei legislative a Parlamentului. (...) Sustragerea de la dezbaterea parlamentară a celor mai importante legi, care afectează viaţa publică şi viaţa cetăţenilor. (...) Ordonanţele simple, o altă modalitate de sfidare a Parlamentului. (...) Peste 80% din actele aflate pe ordinea de zi a Camerelor sunt proiecte de lege de aprobare a unor ordonanţe."

Nu în ultimul rând, tot domnul Emil Boc spunea: "Atacul la adresa Parlamentului este un atac la adresa democraţiei, la adresa fundamentelor statului de drept din România".

Se pare că domnului Boc nici prin cap nu-i trecea, la aceea vreme, să devină prim-ministru al acestei ţări. Dar cum şeful său, Traian Băsescu, a insistat să îl desemneze de vreo patru ori pentru această funcţie, ce s-a gândit? Nu e oare mai bine pentru el şi pentru cel care l-a pus în funcţie să ţină Parlamentul României "sub papuc"? Fapt pentru care, la şapte ani după ce înfiera acţiunile de subminare a Parlamentului României, şi-a dat seama că principiile lui de atunci nu mai au nici un sens şi că pentru el şi ai lui este mai bună dictatura Executivului şi demonizarea Parlamentului.

A uitat, de asemenea, şi tezele sale de mare profesor de drept, prin care susţinea ideea Parlamentului bicameral. Normal! Dacă cel care i-a dat funcţia i-a ordonat că trebuie făcută modernizarea statului prin transformarea Parlamentului în unul unicameral, ce mai contează tezele lui de specialist în drept constituţional? Nu mai contează decât ce vrea adevăratul său şef, care i-a dat funcţia. Aşa că, Guvernele conduse de el ne-au bombardat cu ordonanţe simple şi de urgenţă şi toate acţiunile lui au fost de subminare a Parlamentului României. Un adevărat atac la adresa democraţiei şi a statului de drept, cum bine spunea chiar domnia sa în martie 2003.

Domnul Adrian Bădulescu:

Declaraţia politică se referă la efectele pe care funcţionarea balastierelor/tancurilor de beton/staţiilor de concasare a pietrelor le au asupra sănătăţii cetăţenilor şi asupra habitatului în care aceştia locuiesc.

În repetate rânduri, în cadrul audienţelor parlamentare săptămânale, cetăţenii din Teleorman au adus în discuţie necazurile provocate de camioanele de mare tonaj care circulă pe drumurile publice (din pământ/pietruite sau asfalt) fără a respecta restricţiile de tonaj aferente (7 tone), de funcţionare a balastierelor, tancurilor de beton sau asfalt, precum şi de staţiile de producere a pietrei concasate care nu respectă normele de mediu în privinţa zgomotului şi a prafului.

Din acest motiv, casele aflate în apropierea drumurilor sunt grav afectate, iar oamenii sunt siliţi să respire un aer cu o mare concentraţie de praf şi noxe.

Praful rezultat din procesul de concasare, zgomotul produs de utilaje, trepidaţiile puternice provocate de maşinile de mare tonaj, transformă într-un adevărat calvar viaţa de zi cu zi a celor care locuiesc în apropierea staţiilor, punându-le în pericol atât sănătatea, cât şi securitatea fizică.

Casele sunt crăpate de la fundaţie până la tavan, curţile şi grădinile oamenilor sunt pline de ţărână, praful din aer provoacă boli ale aparatului respirator, iar zgomotul puternic produs de utilaje nu-i lasă să se odihnească.

În ceea ce priveşte pagubele pricinuite la casele oamenilor, nicio instituţie nu s-a sesizat să facă o anchetă la faţa locului şi să stabilească cine trebuie să-i despăgubească pe cei care văd cum li se dărâmă casele şi îşi pierd, astfel, agoniseala lor de o viaţă.

Balastierele existente în judeţ rod albiile râurilor curgătoare, camioanele de exploatare a nisipului şi balastului distrug drumurile şi ameninţă structura de rezistenţă a caselor, dar şi tihna şi viaţa localnicilor.

Aceste probleme afectează comunităţi întregi de pe tot parcursul ţării şi trebuie reglementate în cel mai scurt timp.

Pentru eliminarea situaţiilor de acest fel, în calitatea de deputat, voi propune şi susţine o iniţiativă legislativă pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, prin care executarea lucrărilor de exploatare din albiile râurilor şi a balastierelor să fie strict reglementată, astfel încât autorizaţia de construire să se emită în condiţiile obţinerii avizelor şi acordurilor solicitate în certificatul de urbanism, care să prevadă câteva principii elementare:

• Balastierele, tancurile de beton şi asfalt, staţiile de producere a pietrei concasate să funcţioneze în extravilanul localităţilor, sau, în cazul în care funcţionează în intravilanul localităţilor, să primească autorizaţie de funcţionare şi certificat de urbanism/ aviz de gospodărire a apelor numai dacă îşi desfăşoară activitatea la mai puţin de 2 km faţă de limita locuinţelor din respectiva localitate.
• Transportul de mare tonaj de la balastiere, tancuri de beton şi asfalt, staţiile de producere a pietrei concasate spre drumurile judeţene/naţionale/europene se va realiza numai pe drumuri din extravilanul localităţii, la o distanţă de cel puţin 2 km faţă de limita locuinţelor din respectiva localitate.

Doamna Lucia-Ana Varga:

"300 de milioane de euro nefolosiţi de Administraţia Fondului pentru Mediu"

În ultima perioadă, ne-am obişnuit să auzim că suntem în criză. Criză economică, criză financiară, criză socială, criză internă, criză în context internaţional etc.; ne-am obişnuit ca reprezentanţii Guvernului să ne vorbească despre cât de rău o duce ţara, despre lipsa fondurilor, despre imposibilitatea demarării unor programe de investiţii care să genereze creştere economică şi locuri de muncă.

Din păcate, este vorba doar despre o inabilitate a actualei puteri de a guverna. Este vorba doar despre incompetenţă sau în cel mai rău caz nepăsare. Pentru că bani s-ar găsi şi unele proiecte ar putea fi demarate.

De exemplu, proiectele de mediu sunt necesare în România şi pot fi o oportunitate pentru agenţii economici, autorităţi locale şi cetăţeni în perioada de criză dacă Administraţia Fondului pentru Mediu ar folosi cei 300 milioane de euro proveniţi din taxa auto şi din taxa de mediu.

Aceşti bani pot fio oportunitate pentru români şi pentru firme - care, dacă ar putea participa la Programul "Casa Verde", şi-ar reduce apoi cheltuielile curente şi ar constata că în sfârşit Guvernul aplică principiul - de la cetăţeni pentru cetăţeni, şi nu - de la cetăţeni la stat. Să nu uităm că taxa de poluare este plătită de români şi ei trebuie să fie principali beneficiari ai Fondului de Mediu.

• Fondul de Mediu este o oportunitate pentru agenţii economici dacă birocraţia (şi sper că nu incompetenţa) nu ar bloca demararea de proiecte "verzi" pentru care sunt prevăzute în buget fonduri.
• Cel mai important este că proiectele "verzi" sunt o oportunitate pentru românii care vor să aibă un mediu curat, cu parcuri, cu terenuri împădurite, pentru cei care cred într-o dezvoltare durabilă şi în utilizarea energiilor regenerabile şi ar fi dispuşi să facă investiţii, alături de stat, utilizând energia geotermală, eoliană sau solară.
• Economic vorbind, într-un an de criză, cele aproximativ 300 de milioane de euro pot fi o salvare pentru multe firme şi angajaţii acestora şi pentru aproape un milion de şomeri, care şi-ar putea găsi de lucru.

Grav este că de la an la an, sumele acumulate rămân necheltuite şi se transferă în anul următor. Proiecte depuse rămân nefinaţate şi totul doar pentru că nimeni din actuala conducere a Ministerului Mediului şi a Administraţiei Fondului pentru Mediu nu depune un minim efort pentru a reduce birocraţia, pentru a urgenta aprobarea ghidurilor de finanţare şi pentru a demara proiecte de mediu absolut necesare pentru România.

Chiar şi programele demarate în vremea guvernării liberale şi care s-au bucurat de un real succes au fost stopate în mod nejustificat. Programul "Casa Verde" a fost oprit, modificat, nici în prezent acesta nefiind operaţional. De asemenea, deşi ne aflăm la sfârşitul lunii martie, perioada propice pentru plantări, Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi nu a fost lansat în acest an, încălcându-se legislaţia în vigoare, care prevede că programul se aplică pe 10 ani, pentru a ne alinia la media europeană privind suprafaţa de spaţiu verde pe cap de locuitor.

De aceea, solicit ministrului mediului, domnului László Borbélysă ia măsuri urgente pentru normalizarea situaţiei la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Îi solicit să modifice şi să simplifice ghidul de finanţare a Programului "Casa Verde" şi să facă accesibil programul şi pentru cetăţeni şi pentru agenţii economici.

Îi solicit, de asemenea, să demareze de urgenţă întocmirea Ghidurilor de finanţare pentru Programul de împădurire a terenurilor degradate şi pentru celelalte programe pentru care sunt prevăzute fonduri în bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu şi să organizeze sesiuni de depunere de proiecte conform acestor ghiduri.

Domnule ministru, reduceţi birocraţia şi folosiţi cei 300 de milioane de euro finanţând proiecte de mediu, demonstrând tuturor că protecţia mediului este o prioritate în folosul cetăţenilor şi o oportunitate pentru mediul de afaceri într-un an de criză.

Domnul Titi Holban:

"Bulgărele de zăpadă din spatele domnului Boc"

Concedieri masive la CFR.

Sindicalişti în stradă.

Salarii câştigate în instanţă şi neplătite de către guvernanţi.

Grevă la metrou.

Concluzia: România fierbe !

Însă toate acestea nu sunt considerate de către temerarul premier Boc suficiente semnale de alarmă pentru a se aşeza la masa negocierilor cu România. Căci - aproape fără excepţie - fiecare român se află în dificultate în faţa măsurilor haotice şi fără discernământ ale guvernanţilor. Pentru că actualul executiv are o singură politică de criză: să ia! Să ia din salariilor românilor ce muncesc cinstit, să ia din pensiile celor vârstnici, să ia din alocaţiile copiilor - fără a da nimic în schimb! Guvernul decide să taie servicii medicale, să subfinanţeze spitale, luând în acest fel până şi dreptul la sănătate al românilor. De asemenea, timp de un an şi jumătate nu s-a arătat nici o măsură de reconversie profesională pentru şomerii aflaţi în pragul disperării, nici o stimulare fiscală pentru firmele gâtuite de mâna aspră a Ministerului Finanţelor, nici o cale de promovare a valorilor naturale ale României care ar pute fi atractive pentru investiţiile străine.

Dar ceea ce este uimitor este tocmai faptul că, din masivele împrumuturi făcute de România în anul trecut, direcţionarea către sectorul de investiţii a fost aproape egală cu zero. Şi asta se traduce prin tăierea oricăror căi de generare de locuri de muncă şi a afacerilor colaterale ce puteau fi dezvoltate.

Concluzia este simplă: bulgărele de zăpadă din spatele domnului Boc riscă să se topească sub fierberea grevelor şi a mitingurilor de protest. Şi astfel, Guvernul riscă cod roşu de inundaţii în ceea ce priveşte credibilitatea şi eficienţa sa.

Domnul Cristian Buican:

"Nevoia unei strategii fiscale anticriză pe termen scurt"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă împărtăşi câteva din propunerile Partidului Naţional Liberal cu privire la nevoia unei strategii fiscale anticriză pe termen scurt, strategie ce are ca finalitate stoparea declinului economic şi pregătirea unor măsuri pentru relansarea economică. Ţinând cont de faptul că incompetenţa actualului Guvern Boc nu face altceva decât să adâncească şi mai mult criza, consider că soluţiile prezentate de mine astăzi, însuşite de Partidul Naţional Liberal şi prezentate public în "Platforma Liberală pentru România" sunt obligatorii dacă dorim ieşirea din criză.

Declinul economiei româneşti din ultima perioadă nu poate fi pus în totalitate pe seama crizei financiare globale, în condiţiile în care măsurile fiscale luate de la începutul anului 2009 nu au făcut decât să accentueze slăbiciunile unui sistem şi aşa zdruncinat de efectele respectivei crize. În goana disperată după venituri la bugetul de stat, măsurile de creştere a fiscalităţii adoptate de Guvernul PD-L-PSD şi mai apoi PD-L, respectiv creşterea contribuţiilor sociale cu 3,5%, devansarea creşterii nivelului cotelor accizelor, introducerea impozitului minim, eliminarea deductibilităţii t.v.a.-ului şi a cheltuielilor de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente autoturismelor folosite în cadrul activităţii desfăşurate de către toţi contribuabilii nu au rolul de a stopa declinul economic, ci, dimpotrivă, duc la decapitalizarea şi falimentarea a sute de mii de IMM-uri, la scăderea veniturilor populaţiei şi, totodată, la amplificarea efectelor crizei economico-financiare din România.

În contextul previzionării creşterii numărului de şomeri, ca urmare a disponibilizărilor de personal care au fost sau vor fi efectuate de angajatori în contextul crizei economico-financiare, se impune adoptarea unor măsuri care să asigure stimularea angajatorilor în vederea păstrării actualelor locuri de muncă, dar şi a creării unora noi şi a ocupării acestora cu persoane aflate in şomaj.

Problema realizării veniturilor bugetului nu se rezolvă fiscalizând suplimentar contribuabilii, ci îmbunătăţind administrarea şi colectarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor reglementate de actualele legi fiscale, care, dacă s-ar încasa în proporţie de 95-97%, atunci nivelul acestora s-ar ridica la 36-37% din p.i.b.

Necesitatea implementării unei reforme fiscale în cel mai scurt timp este evidentă pentru orice specialist, iar noi, Partidul Naţional Liberal, singurul partid cu adevărat de dreapta din România, ne-am asumat răspunderea faţă de mediul privat de a promova şi susţine adoptarea unui nou set de măsuri fiscale, care să asigure atât un mediu stimulativ şi nediscriminatoriu, cât şi îmbunătăţirea transparenţei, stabilităţii şi predictibilităţii politicii fiscale.

Totodată, consolidarea bazei de impozitare şi a modului de aşezare a impozitelor şi taxelor are rolul de a aşeza România într-un mediu atractiv din punct de vedere fiscal, care să ducă la asigurarea resurselor necesare dezvoltării economice, precum şi la creşterea investiţiilor, la menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă.

Consider că aceste obiective pot fi atinse prin adoptarea atât a unui set de măsuri de relaxare fiscală şi consolidare a bazei de impozitare, dar şi a unor măsuri de simplificare şi îmbunătăţire a capacităţii administrativ fiscale.

Astfel, adoptarea măsurilor de redresare economică prin stimularea investiţiilor private în economie şi a consumului populaţiei, a măsurilor de reducere a costurilor cu forţa de muncă, în vederea încurajării producţiei şi a ocupării forţei de muncă prin reducerea cotelor contribuţiilor sociale totale, sau asigurarea unor facilităţi la plata taxelor şi impozitelor sunt obligatorii şi necesare.

Aceste măsuri au drept scop o reacţie macro-economică anticiclică la criză, sunt măsuri ambiţioase, care vor sprijini economia reală şi vor reda încrederea consumatorilor şi operatorilor economici, prin încurajarea rapidă a cererii, din partea sectorului privat.

Tocmai de aceea, dragi colegi, vă rog să susţineţi demersul meu şi al Partidului Naţional Liberal de a convinge guvernul să ia acest tip de măsuri, pentru că doar aşa putem da României o şansă în lupta cu această criză economică.

Domnul Cristian Buican:

"Opt măsuri necesare pentru un învăţământ preuniversitar de calitate"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă împărtăşi viziunea mea şi a Partidului Naţional Liberal cu privire la reforma din învăţământ şi la necesităţile acestui sistem. Obiectivul central al oricărei reforme în sistemul educaţional din România trebuie să fie calitatea, şi pentru acest lucru sunt necesare o serie de măsuri.

Vă voi prezenta în continuare măsurile pe care eu şi partidul din care fac parte le considerăm vitale atunci când vorbim de reformă în interiorul acestui sistem, măsuri ce le puteţi găsi şi în "Platforma Liberală pentru România", proiectul lansat de PNL în dezbatere publică, care are ca finalitate crearea unui program de guvernare modern, echitabil şi necesar societăţii româneşti. Cele opt măsuri pe care Partidul Naţional Liberal le consideră vitale şi necesare pentru înfăptuirea unei reforme educaţionale în sistemul preuniversitar au ca obiectiv principal îmbunătăţirea calităţii serviciilor educaţionale din România.

1. Descentralizarea sistemului educaţional, ca principiu fundamental al eficientizării învăţământului românesc. Şcoala trebuie redată comunităţilor din care face parte, adică beneficiarilor ei reali, familiilor şi comunităţilor locale. Beneficiarii efectivi ai educaţiei cunosc cel mai bine şi au cel mai mare interes să cunoască de ce are şcoala nevoie pentru a se dezvolta şi de aceea reprezentanţii consiliului local, împreună cu părinţii şi profesorii, trebuie să fie cei care organizează şi conduc activităţile educaţionale. Principiul descentralizării trebuie să vizeze toate dimensiunile relevante pentru calitatea actului educaţional: descentralizarea curriculei, descentralizarea finanţării şi descentralizarea politicii de personal.
2. Centrarea procesului educativ pe beneficiar, prin asigurarea finanţării elevului, şi nu a instituţiei şcolare. Finanţarea de bază pentru învăţământul preşcolar şi învăţământul obligatoriu se va acorda tuturor şcolilor publice şi private, dacă acestea sunt acreditate şi se supun evaluării periodice realizate de Ministerul Educaţiei. Astfel, prin transferul elevilor de la o şcoală la alta se vor transfera şi resursele financiare alocate educaţiei acestora, ceea ce justifică ideea conform căreia calitatea educaţiei contează mai mult decât tipul furnizorului acesteia. Principiul finanţării elevului va naşte o piaţă deschisă a serviciilor educaţionale, iar dacă părinţii sunt nemulţumiţi de anumite şcoli, ei îşi pot muta copiii la altă instituţie şcolară. Astfel, odată cu transferarea elevului, va avea loc şi transferarea subvenţiei de la buget. Numai în acest fel şcolile pot concura, pot rămâne pe piaţă şi se pot dezvolta.
3. Stimularea educaţiei în regim privat, prin crearea unui cadru legislativ favorabil înfiinţării de noi şcoli private ca alternativă la educaţia publică, cu condiţia respectării unor standarde de infrastructură şi calitate educaţională.
4. Acordarea de credit fiscal de 100% contribuabililor pentru sumele direcţionate către finanţarea unităţilor şcolare, cercetare ştiinţifică sau burse şcolare. Statul mai poate avea un rol esenţial pentru îmbunătăţirea situaţiei învăţământului în afara descentralizării, prin stimularea participării private voluntare la finanţarea educaţiei, mai precis prin nefiscalizarea acestor sume. Creditul fiscal presupune deducerea de la plata impozitului a fondurilor alocate în acest scop, respectiv pentru acoperirea diferitelor cheltuieli generate de educaţia copiilor.
5. Crearea unui parcurs de carieră pentru corpul profesoral prin coroborarea legislaţiei specifice cu cea a muncii, cea a salarizării, în scopul asigurării predictibilităţii pe parcursul activităţii profesorilor. Această necesitate este primul pas pentru păstrarea profesorilor performanţi în şcoli şi repoziţionarea socială a acestora.
6. Asigurarea egalităţii de şanse şi modernizare infrastructurii sistemului educaţional. Egalitatea de şanse reprezintă o prioritate şi de aceea trebuie eliminat decalajul care diferenţiază în mod dramatic mediul urban de cel rural.
7. Educaţia permanentă, ca program prioritar de educaţie a adulţilor pe toată durata vieţii. Un astfel de program prioritar ar permite continuarea unei activităţi remunerate şi productive din punct de vedere economic de către persoanele de vârstă medie, fapt ce ar îmbunătăţi şi raportul actual, total nefavorabil, dintre numărul salariaţilor şi cel al pensionarilor. Stimularea programelor de educaţie permanentă va avea în vedere deduceri fiscale aplicate mediului de afaceri pentru investiţii în programele de formare a resurselor umane, precum şi introducerea de programe obligatorii de formare a personalului în instituţiile publice.

Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, învăţământului românesc îi revine şi sarcina de a promova valorile cultural europene, în unitatea şi diversitatea lor, fără a neglija specificul naţional, identitatea culturală europeană.

Toate aceste opt măsuri pe care atât eu, cât şi Partidul Naţional Liberal le susţinem sunt obligatorii şi necesare pentru crearea unui sistem educaţional românesc competitiv, bazat pe calitate, acesta fiind şi motivul pentru care am venit astăzi să le prezint în faţa dumneavoastră.

Domnul Neculai Răţoi:

"România e blocată!"

În ultima declaraţie pe care am făcut-o mă întrebam şi vă întrebam, stimaţi colegi, dacă România a luat drumul falimentului. După doar o săptămână, situaţia s-a agravat în aşa manieră încât răspunsul la acea întrebare devine evident.

La toate declaraţiile pe care le facem, la toate măsurile pe care încercăm să le luam din opoziţie, Guvernul rămâne indiferent. Sunt deputat şi am fost ales de cetăţeni să îi reprezint şi să îi apăr, în măsura în care pot face acest lucru. Din păcate, doamnelor şi domnilor deputaţi, nu pot face atât cât îmi doresc, şi asta se întâmplă dintr-un motiv simplu: trăim în ţara condusă de Băsescu, Boc şi compania, aceşti acaparatori ai puterii care trăiesc cu impresia că ei ştiu ce e bine pentru români. Aceşti oameni ştiu însă doar ce e bine pentru ei. Cum altfel s-ar explica manifestaţiile şi protestele care s-au desfăşurat săptămâna trecută şi care vor continua să aibă loc? Profesori, doctori, bugetari, muncitori din transporturi vor paraliza ţara.

Guvernul conduce prin ordonanţe de urgenţă, încălcând toate regulile. Incapabil să administreze banii din împrumuturi, cu vistieria goală, executivul nu îşi permite să plătească salariile restante câştigate în instanţă de către bugetari. Îşi permite în schimb să submineze hotărârile judecătorilor, prin emiterea unei ordonanţe care eşalonează plata acestor bani pe trei ani. Bani câştigaţi pe merit de bugetari, şi nu la jocuri de noroc! Ce s-ar întâmpla dacă şi românii de rând sau agenţii economici şi-ar amâna plăţile către stat cu câţiva ani? Vă puteţi imagina? Dar nu este nevoie să va imaginaţi, pentru că doar guvernanţii se pot substitui instanţelor şi pot face propriile reguli. Românii de rând plătesc taxe mai mari, impozite mai mari, au venituri mai mici. Cu sau fără loc de muncă, şomeri sau nu, cu pensia micşorată, cetăţenii îşi plătesc la timp sau cât de repede pot întreţinerea mai mare cu 30% decât anul trecut.

Pensiile a 6 milioane de oameni se duc de râpă, iar guvernanţii ies la televizor şi îi întreabă pe pensionari de unde bani de pensii. O atitudine de sfidare şi dispreţ din partea unora care au chiar şi 80 de consilieri personali. De unde bani pentru aceşti consilieri, vă întreb, domnilor guvernanţi?

Nu există speranţă şi nu există perspectivă pentru românii conduşi de guvernul Boc. Aceasta este trista realitate. Noi, social-democraţii, vom continua să ne opunem cu îndârjire proastelor decizii luate la nivelul executivului şi vom încerca, prin toate metodele, să-i ajutăm pe români. Chiar dacă asta înseamnă blocarea lucrărilor în Parlament, referendum sau moţiune. Nu vom sta cu mâinile în buzunare, iar aceasta este promisiunea mea faţă de cei care ne-au ales.

Domnul Florin Postolachi:

"Democraţia şi lustraţia în România"

În urmă cu 20 de ani, mai exact pe 11 martie 1990 "Proclamaţia de la Timişoara" cerea adoptarea lustraţiei anticomuniste. Articolul 8 al Proclamaţiei propunea ca "legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura pe orice listă al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilirea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesară! Cerem ca în legea electorală să se introducă un paragraf special, care să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării"

Legea lustraţiei înseamnă excluderea de la ocuparea funcţiilor de conducere ale statului a indivizilor care au avut poziţii importante în aparatul comunist sau în securitate.

La 20 de ani după lansarea Proclamaţiei de la Timişoara dorinţa de a avea o lege a lustraţiei a rămas aceeaşi. Pe 13 martie a.c., reprezentanţii Societăţii "Timişoara", alături de alte 37 de asociaţii civice şi sindicale au susţinut că Legea lustraţiei ar trebui să intre în dezbaterea Parlamentului în această sesiune. În acest sens, s-a adoptat o rezoluţie care a fost trimisă preşedintei Camerei Deputaţilor - doamna Roberta Anastase, primului-ministru, precum şi liderilor partidelor parlamentare. Legea lustraţiei a fost votată de Senat în 10 aprilie 2006, dar s-a blocat la comisiile Camerei Deputaţilor.

Rezoluţia semnată de societatea civilă cere ca Legea lustraţiei să fie supusă votului în Camera Deputaţilor cât mai curând posibil.

Persoanele care au profitat de pe urma poziţiilor privilegiate în nomenclatura partidului comunist şi ale securităţii, au o vină egală, fie că au activat direct, au dirijat din umbră sau au participat în cadrul aparatului ideologic şi de propagandă pentru implementarea unei politici de alienare şi teroare şi pentru menţinerea regimului dictatorial de tip comunist.

Aşa cum alegerile democratice schimbă la conducerile statelor oamenii politici ai unui grup politic cu oamenii politici ai altui grup, ca urmare a dorinţei majorităţii poporului, la fel şi Legea lustraţiei doreşte schimbarea slujitorilor mentalităţii statului poliţienesc comunist cu o clasă politică capabilă să aducă un suflu nou.

Chiar dacă discutăm de două decenii despre acest subiect, trebuie să admitem că poate nu este niciodată prea târziu pentru Legea lustraţiei, esenţială pentru reformarea sistemului politic. Apelul celor 37 de organizaţii civice şi sindicale semnatare ale rezoluţiei nu are voie să fie ignorant. Să dăm dovadă de maturitate politică şi să permitem limpezirea celor 50 de ani de comunism. Partidul Democrat Liberal este un susţinător al adoptării acestei legi şi de aceea consider ca toate partidele politice ar trebui să vină în întâmpinarea acestei iniţiative.

În calitate de preşedinte al Asociaţiei 15 Noiembrie 1987, semnatară a scrisorii deschise adresate preşedintei Camerei Deputaţilor şi liderilor politici, vă cer să sprijiniţi acest demers important pentru descoperirea adevărului. Adoptarea Legii lustraţiei ar confirma încrederea în societate şi ar asigura ca foştii activişti comunişti, ce au făcut parte din organele de represiune şi care au instrumentat cazuri politice, să nu mai abuzeze de cota de putere pe cale democratică ca să aplice metodele şi practicile totalitariste, invocând şi compromiţând democraţia.

Domnul Doru Braşoan Leşe:

"Revizuirea Constituţiei şi Parlamentul unicameral"

În toate sistemele constituţionale, Constituţia s-a impus ca lege fundamentală ce stă la baza organizării şi funcţionării statului.

În ultima vreme s-a tot discutat despre necesitatea revizuirii Constituţiei. Asemeni colegilor mei de partid, şi eu susţin că utilitatea revizuirii Constituţiei este de necontestat. Va fi probabil un îndelungat proces de negociere între forţele politice, însă reforma Constituţiei trebuie continuată, astfel încât, la referendumul pentru revizuirea Constituţiei să avem un pachet de propuneri care să fie validate de către cetăţeni pentru îmbunătăţirea statului român şi a funcţionării acestuia.

De asemenea, un alt subiect deosebit de important este cel al introducerii unicameralismului în Parlamentul României.

Deşi unii dintre colegii parlamentari, care provin din alte partide, nu susţin introducerea unui Parlament unicameral, deci nu sunt de acord cu voinţa poporului, eu cred că punerea în practică a referendumului de anul trecut este o măsură indiscutabilă.

Întrucât România nu este un stat federal sau un stat regionalizat politic, ci doar administrativ, existenţa unui Parlament bicameral nu este imperativă. Pentru eficientizarea activităţii parlamentare şi pentru eliminarea sistemului nejustificat de bicameralism egalitar, este preferabilă organizarea unui Parlament unicameral. State membre ale Uniunii Europene dau preferinţă acestui tip de Parlament şi cred că a venit timpul şi pentru România să adopte acest sistem şi să reducem numărul parlamentarilor la cel mult 300, acum când cunoaştem şi dorinţa majorităţii cetăţenilor ţării noastre.

Sper ca tentativele anterioare de blocare a revizuirii Constituţiei ale PSD şi PNL să nu se mai repete, astfel, domnilor Ponta şi Antonescu, lăsaţi la o parte ranchiuna faţă de grupul parlamentar al independenţilor şi încercaţi să respectaţi voinţa poporului şi să aveţi în vedere interesul naţional.

Domnul Mircea Duşa:

"15 martie - Ziua maghiarimii de pretutindeni"

În fiecare an de 15 martie, fie că eram prefect sau deputat, am felicitat maghiarimea şi, în apariţiile mele publice, am îndemnat locuitorii judeţelor Covasna, Mureş şi Harghita la bună convieţuire, indiferent de etnie, aşa cum este normal într-un stat european, democratic şi civilizat; o astfel de atitudine de responsabilitate civică este imperios necesară, mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversează ţara noastră, în vederea soluţionării diverselor probleme economice şi sociale din această zonă.

Vinerea trecută a avut loc cea de-a doua Adunare Generală a Aleşilor Locali din aşa-zisul Ţinut Secuiesc, eveniment la care au participat aproximativ 250 de primari, consilieri locali şi judeţeni din Covasna, Harghita şi Mureş. În urma acestei întâlniri au fost emise o serie de hotărâri lovite de nulitate din cel puţin două motive:

• unul ar fi că această adunare nu are personalitate juridică;
• iar al doilea ar fi că se încalcă grav Constituţia României şi legislaţia în vigoare;

Iar aici ne referim la faptul că în articolul 1 din Constituţie se prevede clar că "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil" , iar art. 13 reglementează că " în România, limba oficială este limba romană."

În acest context, nu pot fi de acord cu obrăzniciile spuse tranşant referitoare la autonomia teritorială, oficializarea limbii maghiare, instituirea unor comisii care să stabilească în ce condiţii pot fi ocupate posturile din administraţia publică în cele trei judeţe şi multe alte aberaţii care sunt în afara legii şi a prevederilor constituţionale. Nu pot decât să sper că, măcar de această dată, organele abilitate ale statului se vor sesiza şi vor lua măsurile prevăzute de lege.

Acum 10 ani era într-adevăr un moment istoric, pentru că înălţam pentru prima dată drapelul românesc pe palatul administrativ al judeţului. De această dată, alături de tricolorul nostru, s-a înălţat un alt drapel. Dacă ar fi drapelul judeţului nu ar fi o problemă, dar cei care l-au ridicat afirmă că este steagul Ţinutului Secuiesc. Ba, mai mult, unii afirmă că Ţinutul Secuiesc nu este România. Sigur că Ţinutul Secuiesc nu există în România, ci doar în mintea unor lideri maghiari, iar dacă Ţinutul Secuiesc nu este în România, înseamnă că acest steag poate fi arborat oriunde pe mapamond şi acest fapt nu ar trebui să ne intereseze nici pe noi, nici etnicii maghiari din orice colţ al lumii.

Poate că unora le vine ideea să pună acelaşi steag şi în celelalte două judeţe. Poate că acest steag trebuia să aibă şi nişte simboluri care să-i reprezinte şi pe cei 14% români.

Consider că în această perioadă deosebit de dificilă din punct de vedere economic, aceste declaraţii constituie cel puţin un act iresponsabil grav, antiromânesc şi neconstituţional, carear fi fost imediat sancţionat de autorităţi în orice stat al Uniunii Europene.

Domnul Adrian Gurzău:

"UDMR sau despre cum împărţim guvernarea..."

Preşedintele Consiliului judeţean Harghita a anunţat că judeţele Harghita, Covasna şi Mureş participă, sub numele de Ţinutul Secuiesc, cu un stand separat de cel al României la Târgul de Turism de la Budapesta.

O astfel de ştire este de natură să creeze disconfort populaţiei din Transilvania. Alegătorii mei din Colegiul electoral nr.4 Cluj o pot interpreta, de pildă, ca o declaraţie de forţă a politicienilor UDMR care reprezentă cele trei judeţe din Transilvania, un nou gest de frondă la adresa statutului României de stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Adică un act de populism ieftin şi de prost gust.

Vreau să declar în faţa dumneavoastră că nu sunt un om politic care trăieşte - aşa cum fac alţi colegi, este adevărat, nu mulţi - din invocarea permanentă a unui prăpăstios pericol maghiar, a iminenţei ruperii unor teritorii din România şi aşa mai departe. Departe de mine gândul de a susţine aşa ceva.

Vin însă în faţa dumneavoastră cu o chestiune care priveşte exclusiv jocul politic. Un joc politic de faţadă şi fără valoare socială, dar care este capabil să genereze alte tensiuni între cetăţenii României, într-un mod care se dovedeşte în final a fi unul cu totul gratuit. În mod deosebit două judeţe din Transilvania - şi mă refer la Harghita şi Covasna - au fost împinse deliberat, de către chiar proprii reprezentanţi politici, pe panta autarhiei şi precarităţii vieţii sociale.

Cum s-a reuşit acest lucru? Prin efortul tenace al autorităţilor locale, care au descurajat dezvoltarea economică durabilă, care au descurajat investitorii străini de ţinut, în scopul declarat al menţinerii "purităţii etnice" a zonei. Şi aceasta, de dragul de a dovedi propriilor alegători cât de mult sunt "serviţi" de către politicieni în numele unei idei iluzorii de independenţă etnică, însă cu costuri dureroase în plan social şi uman.

De aceea consider extrem de păguboasă decizia consiliilor judeţene amintite a-şi afirma "autonomia" la un târg expoziţional organizat în Ungaria. Am putea recunoaşte aici stilul de acţiune al preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, domnul Borboly Csaba, politicianul sancţionat cu avertisment de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În concluzie, domnilor colegi de la UDMR, daţi-mi voie să vă pun o întrebare: Dacă putem împărţi împreună o guvernare, de ce nu am putea împărţi şi un stand expoziţional?

Domnul Adrian Gurzău:

"Înainte să ceară, E.On Gaz trebuie să dea explicaţii"

Recent, furnizorul de gaze naturale E.On Gaz a făcut un gest pe care îl consider intolerabil prin consecinţele sale publice, anunţând că "întârzierea unei asemenea decizii din partea ANRE (privind majorarea preţului la gaze - nota mea) va duce cu siguranţă la o creştere a acestui procent în perioada următoare, iar suportabilitatea clientului final va fi mult afectată de această politică a reglementatorului".

În primul rând, prin acest anunţ, furnizorul de gaze naturale încearcă, într-un mod nepermis, să facă presiuni de ordin psihologic şi - de ce nu, politice - asupra reglementatorului, invocând "afectarea suportabilităţii clientului final" de către viitoarele tarife la gaze. Cu alte cuvinte, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei ar urma să îşi asume vina că, prin faptul că amânând cererea operatorilor de gaze privind creşterea tarifelor, preţul va deveni insuportabil pentru populaţie.

Nu ştiu care este logica unui astfel de raţionament, având în vedere faptul că un preţ de nesuportat rămâne unul de nesuportat, oricum s-ar ajunge la acesta, prin etape intermediare sau dintr-o dată. În aceste condiţii, nu pot să înţeleg decât varianta potrivit căreia furnizorul încearcă să şantajeze autoritatea publică cu ameninţarea că, dacă nu face nimic în sensul cererilor sale, populaţia va fi afectată financiar şi daţi-mi voie să mă arăt indignat de acest lucru!

Pe site-ul său de prezentare, E.On Gaz, la capitolul "Cifre relevante", publică câteva informaţii ridicol de puţine şi de puţin relevante. Consumatorul sau cetăţeanul de rând nu-şi poate face nicio idee asupra activităţii, profitabilităţii acesteia şi capacităţii managementului de a gestiona compania. Potrivit datelor existente la Ministerul Finanţelor, aflăm însă că E.On Gaz a fost o societate profitabilă în toţi aceşti ani, generând profituri substanţiale pentru acţionarii săi.

În acelaşi timp însă, consumatorul află - cu o frecvenţă iresponsabil de mare - că, în ţară, blocuri şi locuinţe explodează din cauza acumulărilor de gaze naturale provocate de scăpările din reţeaua E.On Gaz. De asemenea, compania recunoaşte că reţeaua de distribuţie este învechită şi că a devenit nesigură. Aşadar, profitul este profit, însă lucrările de investiţii realizate de companie au rămas nesemnificative în raportul cu câştigurile acesteia. Şi atunci, îi întreb pe cei responsabili dacă nu cumva "afectarea nivelului de suportabilitate a clientului" nu are rolul de a păstra - şi pe timp de criză - profituri generoase, aşa cum numai o companie cu poziţie de monopol pe piaţă poate pretinde?

În concluzie, somez furnizorul de gaze naturale ca, înainte de a mai cere autorităţilor publice să i se aprobe noi majorări de preţuri, să ofere ea însăşi informaţii "relevante" despre activitatea sa, despre nivelul profiturilor pe care şi le propune şi despre investiţiile pe care şi le va asuma, tocmai pentru a determina corect şi la lumina zilei cât de motivat este din punct de vedere etic "gradul de suportabilitate" al efortului financiar pe care îl solicită clienţilor săi. Aceasta, şi pentru că valorile esenţiale ale culturii business-ului în ziua de astăzi ar trebui să fie corectitudinea şi respectul reciproc. Sper ca acestea să mai supravieţuiască şi în vremuri de criză.

Domnul Filip Georgescu:

Criza economică pe care, de la o zi la alta, o simţim tot mai dramatic, n-a ocolit nici satul românesc, deşi în mediul rural oamenii nu trăiesc sub spaima ratelor la creditele bancare sau imobiliare, iar ţăranii nu sunt ameninţaţi de spectrul şomajului ori de îngheţarea veniturilor, şi aşa aproape inexistente sau întâmplătoare.

La sate, criza intră în milioane de case prin care, de ani şi ani, şuieră vântul sărăciei. Populaţia rurală a României se află într-o situaţie disperată, aşa cum era în urmă cu un secol, în vremea marilor răscoale. Cel puţin jumătate dintre săteni trăiesc într-o sărăcie extremă. Un ţăran câştigă în medie de şapte ori mai puţin decât un lucrător din oricare alt domeniu de activitate. Agricultorii români au primit cele mai mici subvenţii din UE şi acelea cu mare întârziere. Sprijinul acordat de stat a fost întotdeauna palid, iar, din acest an, devine iluzoriu. Preţul la motorină pentru tractoare concurează cu cel al benzinei pentru autoturismele de lux şi tot atât de greu de suportat sunt costurile lucrărilor de irigare şi recoltare.

Lipsiţi de pieţe agroalimentare funcţionale, ţăranii sunt siliţi, sub presiunea monopolului instituit de concurenţa mafiotă, să-şi vândă produsele pe nimica toată, nemaiputând să-şi asigure veniturile necesare pentru reluarea procesului de producţie necesar viitoarei recolte. Pe lângă toate acestea, ţăranii trebuie să suporte, ca toţi cetăţenii ţării, impozite şi taxe extrem de apăsătoare, România fiind campioană absolută a Uniunii Europene în privinţa fiscalităţii.

Şi ca tacâmul suferinţei să fie complet, autorităţile statului preconizează un nou bir, pe care ar urma să-l plătească cei ce nu îşi cultivă pământul. Aşa cum afirmă ministrul de Finanţe din acest an, circa 500.000 de oameni care îşi lasă ogoarele pârloagă vor fi obligaţi să plătească o penalitate, o nouă "fonciere", cum ar spune Moromete, eroul scriitorului Marin Preda. La prima vedere, ideea vistiernicului-şef al ţării nu pare neavenită. Să laşi pârloagă două milioane de hectare, adică să scoţi din circuitul agricol circa 20% din suprafaţa arabilă a ţării este o adevărată crimă. Dacă Ceauşescu, dictatorul care pretindea că până şi cei 50-100 de metri pătraţi din jurul casei să fie cultivaţi, ar învia din mormânt şi s-ar confrunta cu o pârloagă de două milioane de hectare, cu siguranţă că ar muri subit, a doua oară.

Mentalitatea de a nu-ţi cultiva peticul de pământ de care dispui şi care, în ultimă instanţă, face parte integrantă din marea tarla a ţării, este condamnată nu doar de Armenia, ţară cu reduse resurse de teren arabil, care pregăteşte acum o lege în Parlament pentru a-l obliga pe ţăran să exploateze corect ogorul, dar şi de Argentina, o ţară cu zeci de milioane de hectare de teren agricol. Poate de aceea, ministrul de finanţe, domnul Sebastian Vlădescu, reluând o idee a preşedintelui Băsescu, se declară nu doar un partizan ferm al impozitului agricol, dar şi al introducerii unei penalităţi pentru cei care nu exploatează pământul pe care-l deţin. În demersul său, ministrul de finanţe porneşte de la exemplul celorlalte ţări comunitare din Europa Occidentală, în cadrul cărora este preţuită fiecare pală de pământ. Dimpotrivă, acolo, fermierii încalcă o altă lege, aceea care impune obligaţia ca pe o anumită perioadă de timp (maximum trei ani) terenul să rămână nelucrat pentru a-şi reface fertilitatea.

Reîntorcându-ne pe terenurile pârloagă de la noi, trebuie să spunem că mulţi dintre cei care nu-şi cultivă pământul sunt "ţărani" care au devenit proprietari agricoli cu japca, la marea lovitură a destrămării CAP-urilor şi IAS-urilor, trăiesc şi muncesc la oraş, nu-şi ară, nu-şi însămânţează terenurile, dar încasează ajutoare de la stat. Ca atare, credem că se impune o măsură eficientă care să înlăture pârloaga şi să lărgească suprafaţa cultivată a ţării.

Nu credem însă că domnul ministru Vlădescu este animat în prea mare măsură de o asemenea cerinţă, cât mai degrabă de dorinţa expresă de a aduna cât mai mulţi bani la buget. În primul rând, ar trebui văzut de ce nu-şi cultivă oamenii pământul. Cu siguranţă că mii, poate zeci de mii de ţărani bătrâni nu mai pot să iasă pe câmp. În cele mai multe cazuri, cei ce nu îşi mai exploatează ogoarele sunt săteni care nu au plug, unelte agricole şi vite de muncă şi nici bani ca să poată apela la cei care le-ar putea oferi tractoare. Crede domnul ministru că aceşti ţărani sau bătrâni, penalizaţi pentru terenurile nelucrate, vor ieşi a doua zi pe câmp? Dimpotrivă, impozitul se va dovedi o nouă măsură represivă, de esenţă totalitaristă, de a-i sili să-şi vândă parcelele de pământ, care în mod sigur vor intra în mâinile speculanţilor şi mafioţilor. Reconstruirea marii proprietăţi agricole trebuie realizată pe temeiul economiei de piaţă şi nu cu teroarea la care au apelat comuniştii. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că toţi cei 500.000 de "pârlogari" plătesc anual un impozit pentru proprietăţile lor funciare, impozit cuprins între 36 şi 43 lei pentru fiecare din cele două milioane de hectare.

Singura măsură eficientă pentru a-i determina pe ţărani să-şi cultive ogoarele este ajutorarea lor, prin scăderea preţurilor la motorină, irigaţii, prin credite avantajoase, prin sprijinul pentru valorificarea în mod convenabil a produselor agricole. Totodată, ar trebui combătută drastic concepţia unor aşa-zişi specialişti care consideră că trebuie să producem atât cât este nevoie pentru consumul intern. O asemenea optică bizară s-a dovedit nefavorabilă în negocierile cu Uniunea Europeană referitoare la producţia noastră de cereale, care a rămas la un nivel redus.

Un impozit suplimentar, preconizat de Ministerul de Finanţe, n-ar face decât să apese şi să ruineze milioane de ţărani, care ar fi siliţi să-şi lase casele, ogoarele şi satele şi să rătăcească disperaţi pe drumurile Europei şi ale lumii.

Domnul Ion Dumitru:

"De la statul patriarhal la oraşele rurale II"

Lipsa în mediul rural a canalizării, a aprovizionării cu apă şi gaze, lipsa de gropi ecologice pe fondul utilizării unor cantităţi cât mai mari de hârtie şi plastic a făcut ca murdăria satelor, a ruralului, în general, să fie atât de accentuată, încât chiar şi frumuseţea lor patriarhală să pălească sub abundenţa mizeriei contemporane.

Nu contest existenţa excepţiilor, însă ele sunt mult prea neimportante în raport cu realitatea dură. Realităţile contemporane sunt de neperceput în raport cu neîmplinirile, cu degradarea arhitecturii peisagistice a ruralului, cu degradarea infrastructurii, a vieţii agroeconomice, a învăţământului, sănătăţii şi culturii. În faţa mizeriilor, a crizelor de tot felul, frumuseţea patriarhală este estompată, este anulată de neajunsurile şi deziluziile fiecărei zile.

Trăim în Europa şi, totuşi, pe zi ce trece, prin conţinutul muncii noastre, ne îndepărtăm de ea. Sunt oare suficiente promisiunile guvernanţilor?

Este bine ca locuitorii biosferei din spaţiul românesc să fie corect informaţi, spunându-li-se că nicio promisiune nu poate fi îndeplinită azi numai prin glasul guvernanţilor. Este cazul ca, acum, comunităţile rurale să se mobilizeze singure în a iniţia proiecte de organizare a teritoriului şi de investiţii care să ducă la realizarea unor obiective, ce ne separă pe noi de cei din Vest.

Or, solicitările necesare metamorfozării ruralului românesc în oraşe sunt următoarele:

1. o infrastructură completă, masată pe spaţii mici, densă (deci, străzi foarte bune, canalizare, aprovizionare cu apă şi energie de toate formele, comunicaţii etc.);
2. toate serviciile posibile (bănci, case de asigurare, servicii medicale, obiective pentru sport, cultură, religie etc.);
3. platformele agroindustriale şi fermele zootehnice să fie situate la marginea zonelor locuite şi nu în interiorul acestora. Se reduce astfel poluarea şi murdărirea străzilor.

Oraşele rurale ale Occidentului preiau şi unele elemente ale vechiului ruralism prin obiceiuri vechi precum fermentarea şi transformarea în composturi a resturilor organice din gospodărie, plantarea de pomi fructiferi în loc de arbori decorativi şi mai ales practicarea unor obiceiuri artizanale şi tradiţional culturale.

Ca să putem să construim în România oraşele rurale avem nevoie de următoarele elemente:

• dezvoltarea agriculturii prin organizare, investiţii, optimizare tehnologică, servicii de tot felul, desfacere;
• măsuri speciale pentru refacerea funcţională şi peisagist - arhitectonică a mediului natural.

Toate aceste măsuri au ca principal scop stabilirea teritorială a spaţiului în care oraşele rurale, prin resistematizarea satelor şi comunelor, urmează să apară.

Totul trebuie gândit, astfel încât costurile de funcţionare ale sistemului să fie minime, viaţa românului să fie comodă şi sănătoasă, stresul cotidian să fie eliminat, în vederea creşterii speranţei şi nivelului de viaţă.

România îndeplineşte condiţiile pentru a organiza oraşe rurale la nivelul Uniunii Europene.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Corupţia în România - II"

Întregul act naţional de privatizare, aşa cum a fost conceput el în România, a cuprins în el, ca primă acţiune, una de corupţie. În fostul FPS a existat o corupţie la nivel naţional şi internaţional. Faptele vor fi dovedite numai de istorie sau nu vor putea fi dovedite niciodată.

Oricum, este demonstrat că transferul proprietăţii statului către proprietatea privată, în lipsa unei transparenţe totale, a fost global însoţită de semnificative acte de corupţie. Transferarea unor mari obiective economice româneşti (cimentul, telecomunicaţiile etc.) nu a fost însoţită de transparenţă, legalitatea operaţiunilor fiind de aceeaşi consistenţă ca şi evenimentele din decembrie 1989. Aici mai trebuie subliniat faptul că, pentru elaborarea strategiei de privatizare, au fost consumate milioane sau zeci de milioane de dolari SUA din bugetul ţării sau din surse atrase, PHARE, Banca Mondială etc. Nu toţi banii plătiţi au avut o acoperire legală, pe de o parte, iar, pe altă parte, multe proiecte n-au fost implementate şi, probabil, nu vor fi implementate niciodată.

Clientelismul politic asemănător celui ceauşist (nepotism) a creat o relaţie alterată şi permanentă între proprietatea privată şi putere. Această relaţie s-a manifestat prin aşa-zisele cotizaţii plătite de către foarte numeroase firme private. Cotizaţiile au fost impuse de organele statului, garda financiară, administraţia financiară, poliţie, Oficiul Concurenţei, Oficiul pentru Protecţia Consumatorului etc.

Sistemul bancar românesc a adus poate cele mai mari catastrofe economiei şi societăţii româneşti. Statul român nu a făcut nimic pentru împiedicarea acestei catastrofe a corupţiei.

Astfel, a început o campanie susţinută de creditare fără acoperire a unor firme. S-au creat aşa-numiţii miliardari de carton, cunoscuţi, dar aflaţi şi acum cu toţii în libertate, ca şi majoritatea directorilor de bănci implicaţi. Sunt arhicunoscute cazurile băncilor Dacia Felix, Bancoop, Columna, Bancorex şi altele. Privatizarea băncilor ar fi trebuit să fie o prioritate absolută pentru evitarea fenomenului, demonstrat după privatizare.

Corupţia, în perioada de tranziţie, a cuprins toate sferele de activitate, este prezentă pretutindeni şi este acceptată ca un fenomen "normal" al societăţii româneşti.

Nu există o luptă anticorupţie sinceră, în acest moment, pentru că aceasta se desfăşoară cu complicitatea multor factori ai actualei puteri, deşi acest lucru nu se recunoaşte.

Nu pot spune că primul-ministru sprijină corupţia. Ar fi o gravă eroare din partea mea. Ea, corupţia, se desfăşoară în sfera domniei sale. Sponsorizările, de exemplu, pe care unii miniştri le fac unor firme pentru a obţine anumite avantaje, oare unde pot fi plasate?

Eu închei aici, concluzionând că actul de corupţie nu este mai redus în 2010 faţă de 2009, ci dimpotrivă. El se desfăşoară sub nasul preşedintelui ţării şi al primului-ministru.

Dacă acest lucru nu este recunoscut, lupta anticorupţie nu se poate desfăşura. Rezultatele concrete nu se vor obţine agitând apele tulburi în care aceasta se ascunde şi se manifestă, ci, dimpotrivă, este necesară limpezirea lor.

Numai astfel corupţia şi actorii ei îşi vor pierde consistenţa.

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

«"Nu există droguri uşoare sau ilicite, există doar droguri" pledoarie pentru conlucrare la nivelul instituţiilor şi organizaţiilor din domeniul traficului şi consumului de droguri»

Traficul şi consumul de droguri au depăşit, din păcate, stadiul de fenomen, manifestându-se ca una dintre cele mai grave şi îngrijorătoare probleme cu care se confruntă lumea de astăzi.

Şi în România, această realitate se constituie într-o problematică deosebit de complexă ce nu-şi permite să opereze cu măsuri sau formulări simpliste.

Aş începe pledoaria noastră prin a saluta măsura Guvernului României de a închide, prin Ordonanţa de urgenţă nr.6 din 10 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.100/15.II.2010, aşa-numitele "magazine de vise" care, prin formula pleonastică "plante etnobotanice", au pus în pericol viaţa a sute de tineri, inducând în mare eroare o întreagă societate.

Ca părinte, ca dascăl, ca cetăţean al României europene, trebuie să spun clar şi răspicat de la această înaltă tribună: "Nu există droguri uşoare sau ilicite, există doar droguri" şi joaca cu drogul este ca joaca cu focul, iar consecinţele, fără cale de întoarcere.

Experienţa europeană ne învaţă că o colaborare instituţională este nu numai posibilă, ci şi indispensabilă, dacă vrem să dezvoltăm abordări eficiente ale problemelor cu care ne confruntăm în privinţa traficului şi consumului de droguri.

Avem organisme naţionale cu capabilitate de a lupta împotriva acestui flagel. Însă nu trebuie să desconsiderăm eforturile întreprinse de foarte multe organizaţii nonguvernamentale. Înscriu în lunga listă a organizaţiilor nonguvernamentale, care au în centrul preocupărilor problematica consumului de droguri, CIADO România - Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului -, organizaţie nonguvernamentală înfiinţată în noiembrie 2007, avându-l ca preşedinte pe academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. CIADO este membru afiliat EURAD - Europe Against Drugs -, cu 52 membri din 27 de state, o organizaţie internaţională cu statut participativ la Naţiunile Unite şi la Consiliul Europei.

CIADO România, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR - cele 4 confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional: BNS, Cartel Alfa, CSDR, CNSLR Frăţia), desfăşoară programe şi proiecte macro în domeniul prevenţiei şi conştientizării asupra efectelor consumului de droguri în cele 42 de sucursale teritoriale (Centre INFO).

Scopul CIADO îl reprezintă desfăşurarea de programe sau proiecte în domeniul prevenirii traficului şi consumului de droguri, în domeniul tratamentului, recuperării şi reinserţiei sociale a dependenţilor de droguri, alcool, tutun etc., în domeniul prevenirii virusului HIV/SIDA, al traficului cu fiinţe umane, al terorismului, crimei organizate, corupţiei şi altor domenii ce privesc apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale şi cooperarea internaţională, de interes general şi/sau comunitar, în ţară sau străinătate.

În ultimele luni, o serie întreagă de acţiuni cu rezonanţă şi mare impact în rândul opiniei publice au fost desfăşurate sub directa coordonare a CIADO - România. Aş aminti aici doar Proiectul naţional cultural "Artă Contra Drog" al cărui obiectiv îl reprezintă aducerea tinerilor, şi nu numai, de la spectacolul tragic al vieţii drogurilor din colţul străzii la spectacolele extraordinare din sală, precum şi conştientizarea publicului că arta reprezintă un mijloc important de luptă împotriva consumului de droguri. Sub egida CIADO se desfăşoară o gamă largă de activităţi menite să prevină şi să combată fenomenul mistuitor al consumului de droguri.

Consider că numai printr-o bună conlucrare a instituţiilor abilitate ale statului cu cele din sectorul neguvernamental se va ajunge la dezvoltarea unor servicii de calitate menite să prevină şi să combată. Sincopele de la nivelul colaborării între autorităţile statului român şi ONG-urile care activează în cadrul aceluiaşi domeniu întru îndeplinirea aceluiaşi scop trebuie, fără îndoială, înlăturate. Este impardonabil ca, în materie de prevenire a traficului şi consumului de droguri, autorităţile locale să nu sprijine proiectele CIADO şi să nu îşi elaboreze strategiile proprii, ignorând o realitate care ne doare şi care a ajuns la stadiul de terapie pentru că prevenţia nu a funcţionat la timp.

Avem nevoie de o Românie unită în aceleaşi valori şi deziderate care să aibă la bază instituţii compatibile, integrate unui sistem de gestiune unitar conceput la nivel naţional şi care să colaboreze în beneficiul românilor.

Domnul Cezar-Florin Preda:

"Educaţia - pe ordinea de zi"

Începând cu anul 2007, Preşedintele României a introdus educaţia ca prioritate pe agenda publică şi politică, moment din care a reînceput adoptarea unor serii rapide de decizii privind sistemul de învăţământ. Aducerea pe ordinea de zi a agendei publice a educaţiei româneşti a făcut ca, în perioada 2007-2010, să se aşeze la masa negocierilor şi a dezbaterilor toţi factorii interesaţi în domeniu: de la Preşedinţie, ca instituţie, la Parlament, Guvern, minister, instituţii de învăţământ, profesori, elevi, studenţi, părinţi, societatea civilă, sindicate, mediul academic, experţi din afara mediului politic etc. Cadrul de lucru pentru luarea unor măsuri coerente şi pe termen lung a fost practic creat, dar acest cadru nu a fost obligatoriu şi premisa ajungerii cu uşurinţă la un consens.

Pachetele de legi propuse de miniştrii Cristian Adomniţei şi Ecaterina Andronescu nu au avut nicio finalitate: pachetul susţinut de ministrul Adomniţei a fost blocat în Parlament, iar Legea educaţiei naţionale a fost declarată neconstituţională.

Cred că în domeniul educaţiei avem nevoie în primul rând de o viziune de ansamblu asupra a ceea ce urmăreşte actul de învăţământ. O lege a educaţiei ar trebui să exprime o viziune a tipului de învăţământ necesar în societatea românească pe termen mediu şi lung. Nu avem nevoie de un text de lege exhaustiv, sufocant, care să rezolve toate problemele din educaţie, ci trasarea în mod coerent şi coordonat, dar riguros şi strict a principalelor reglementări privind organizarea, funcţionarea şi administrarea sistemului.

Actul de educaţie ar trebui să fie în primul rând eficient şi echitabil. Statisticile indică o rată a abandonului şcolar mai ales la nivelul studiilor liceale (acum de aproximativ 20%), din cauze multiple, dintre care situaţia financiară precară a familiilor din care provin elevii (dacă provin din familii organizate) este un factor important. Un alt factor semnificativ în luarea deciziei elevilor şi a familiilor acestora de a renunţa la şcoală este şi acela că se simt nepregătiţi sau cred că nu vor putea face faţă în continuare cerinţelor ori nu văd finalitatea practică a continuării şcolii, şi atunci e clar că eficienţa actului de educaţie este un punct vulnerabil al sistemului.

Educaţia este resursa cea mai importantă pentru cunoaşterea şi informarea necesare dezvoltării economico-sociale şi administrării/guvernării unei comunităţi, cât şi a gestionării vieţii personale a individului. Elevii români trebuie formaţi şi pregătiţi pentru a fi competitivi atât pe piaţa muncii românească cât şi pe cea europeană şi internaţională. Educaţia trebuie să răspundă nevoii de resurse umane pentru modernizarea şi dezvoltarea societăţii româneşti.

Sigur, mai avem de luptat şi cu opacitatea populaţiei la noi schimbări şi măsuri, concret, cu lipsa de încredere, apreciere şi susţinere a elevilor, studenţilor şi părinţilor. Cauzele acestei rezistenţe la schimbare sunt tocmai multitudinea de schimbări, în fiecare an şcolar, alte criterii şi modalităţi de evaluare şi admitere, şi mai ales lipsa de previzibilitate a acestor schimbări permanente. Şi totuşi, la acest moment orice lege a educaţiei ar fi mai constructivă şi mai actuală decât cea în vigoare, mutilată, de acum 15 ani.

Dar ar fi păcat să abordăm noua lege a educaţiei din perspectiva trecutului şi nu a ceea ce trebuie să devenim.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Timişul, prioritate pentru Guvern"

De cele mai multe ori, aud, de la tribuna Parlamentului, diatribe ascuţite şi încărcate de venin împotriva "Guvernului care nu face absolut nimic pentru comunităţile locale". Ca să fie şi mai convingători, domnii parlamentari din opoziţie iau mine care mai de care mai grave şi folosesc tonuri guturale atunci când oferă exemple concrete despre ceva ce merge rău în judeţul din care provin. Şi, evident, atacă pătimaş, la baioneta tocită a retoricii politicianiste, lipsa de viziune a Guvernului.

De această dată, eu voi merge în direcţia inversă. Voi lăuda actualul Guvern. Vizita premierului Boc la Timişoara, săptămâna trecută, m-a convins că există speranţă, că există un nadir latent spre care să tânjim, că vom ajunge la liman în cele din urmă. E de la sine înţeles faptul că mă bucură atenţia acordată Timişului, dar mai ales alocarea de fonduri către judeţ şi către Timişoara.

Ne place sau nu ne place să recunoaştem, de când este condusă de Gheorghe Ciuhandu, Timişoara a rămas pe loc, s-a complăcut de multe ori în imaginea prea bună despre care o are despre sine. Fie din cauza inabilităţii primarului, variantă de altfel extrem de probabilă, fie din cauza faptului că acesta s-a aflat într-un partid fără mari tangenţe cu Puterea politică de la Bucureşti. Atenţia premierului Boc faţă de oraşul Timişoara şi faţă de judeţ mă face să cred că măcar al doilea element necunoscut al ecuaţiei şi-a găsit un răspuns. Salut pe această cale decizia de a organiza o şedinţă de Guvern la Timişoara şi cred că dialogul acesta continuu între administraţia centrală (la vârful său) şi administraţia locală poate aduce beneficii mari ambelor părţi.

Pe scurt, în vizita sa de săptămâna trecută, prim-ministrul a promis finanţare pentru autostrada Timişoara-Arad, proiect care ar trebui să fie gata până în 2011. În 15 luni ar trebui să fie finalizată şi centura ocolitoare a Timişoarei, finanţată tot de Guvern. Drumul naţional 69 va fi şi el finanţat. La fel şi Aeroportul Internaţional Timişoara. Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a promis bani pentru reabilitarea a 160 de blocuri şi pentru construirea unui bazin olimpic de înot. Toate astea înseamnă dezvoltarea infrastructurii (capitol la care Timişoara stă extrem de rău), activitate pentru o mulţime de firme din zonă, dar şi foarte multe locuri de muncă.

Pentru mine, ca parlamentar de Timiş, toate aceste investiţii echivalează cu un suflu nou pentru zona pe care o reprezint şi posibilitatea ca, şi în aceşti ani de dificultăţi economice, să putem merge înainte. Întâlnirile de la Timişoara m-au făcut să-mi dau seama că proiectul şi modelul administrativ susţinute de actualul Guvern chiar trebuie sprijinite.

Prin prezenta declaraţie politică, mă fac garant al faptului că toate aceste proiecte de maxim interes chiar vor fi duse la îndeplinire şi că, în scurt timp, vom putea fi din nou mândri cu oraşul şi judeţul nostru.

Domnul Ioan Holdiş:

"Economia pe timp de criză"

Statul român face eforturi pentru a menţine stabilitatea economică după dificultăţile bugetare cu care se confruntă din 2008 încoace, efecte generate de criza economică mondială. După cum preconizează Fondul Monetar Internaţional, abia în 2012 produsul intern brut va ajunge la nivelul celui din 2008, după scăderea de 7,2% din anul precedent. Anul acesta, p.i.b.-ul va creşte cu 1,3%, anul viitor cu 4,7%, iar în 2012 cu 5,7%. Astfel, de la un p.i.b. de 136,8 miliarde de euro în 2008, în 2011 vom avea un p.i.b. de 133,9 miliarde de euro, iar în 2012 vom recupera pierderile în perioada crizei, ajungând la 145 miliarde euro.

Într-adevăr, multe s-au schimbat în ultimii doi ani. Băncile nu mai dau credite pe bandă rulantă, lucru care a ajutat la echilibrarea balanţei, puterea de cumpărare a scăzut, consumatorii devenind mai responsabili, febra consumului din anii trecuţi şi îndatorarea populaţiei i-au trezit pe mulţi la realitate într-un an de recesiune precum 2009.

Trebuie însă să o recunoaştem: ne aflăm încă într-o situaţie dificilă. Guvernul, pe de o parte, trebuie să aibă grijă de cei care sunt cei mai vulnerabili în societatea românească în momentul de faţă; pe de altă parte, trebuie să ia în continuare măsuri care să vizeze modernizarea ţării şi ieşirea din recesiunea economică.

De doi ani încoace, Executivul este pus în faţa faptului împlinit, obligat să ia măsuri de reducere a cheltuielilor la bugetul de stat, ducând o politică fiscală şi economică curajoasă. Avem o rată a şomajului mai mică cu aproape 2% decât media din Uniunea Europeană; succesul emisiunii de eurobonduri de la sfârşitul săptămânii trecute pe pieţele europene sunt câteva din semnalele pe care le avem şi care arată că suntem pe direcţia bună, chiar dacă impactul lor pentru viaţa de zi cu zi a românilor va apărea mai târziu.

Prin reformele pe care le face, Guvernul are ca scop ieşirea din recesiunea economică şi asigurarea unei stabilităţi economice.

Domnul Valerian Vreme:

"Între lăcomia angajatorului şi lăcomia angajatului "

Am asistat cu toţii zilele acestea la mediatizarea unui gest extrem. Este vorba de decesul unei persoane provocat de exagerarea abordării activităţii la locul de muncă sau, mai pe scurt, exagerarea "muncii".

Acest caz delicat poate fi analizat atât din prisma angajatorului, cât şi a angajatului. Dar cel mai important este că nu trebuie să-i uităm pe politicieni care, până la această oră, nu au generat sau corectat sisteme coerente legate de legislaţia muncii, de multe ori legile la noi fiind un copy-paste din alte legislaţii (legislaţii ce aparţin unor state cu medii culturale total diferite de noi). Să nu-i uităm pe guvernanţii ce aplică defectuos legile şi regulamentele din domeniu şi trebuie să amintim şi de societatea civilă (de fapt, să nu ne uităm pe noi toţi) care ar trebui să se aplece şi asupra raportului cetăţean-muncă, raport ce la ora actuală este dezechilibrat total. Zic asta pentru că în mod sigur, dacă facem o analiză, vom găsi cetăţeni ce nu muncesc deloc şi cetăţeni exagerat de încărcaţi cu sarcini de serviciu.

Când ne uităm în curtea politicienilor, a parlamentarilor, nu putem trece cu vederea faptul că cei 20 de ani de tranziţie au generat sisteme de legi ce uneori se contrazic şi sunt interpretabile după interesul fiecăruia (vezi ultimele dispute pe Constituţie), legi ce au generat privilegii, lăsând deoparte principii ca "munca depusă" (în cadrul legii salarizării), "contributivităţii" (în cazul legii pensiilor) sau "elevul pe primul plan" în cadrul legii educaţiei. Când un guvern doreşte să ordoneze sistemul în funcţie de principii, să pună pe primul plan cetăţeanul, constatăm că rezistenţa la schimbare este imensă şi mulţi alunecă într-o demagogie deşănţată, incoerentă de multe ori.

Cei desemnaţi de politic să exercite actul de guvernare şi totodată de control cad, de multe ori, în plasa birocraţiei şi se acoperă convenabil cu hârtii care mai de care cu antete şi ştampile mai arătoase. Practica asta a "acoperirii cu hârtii" se pare că este un lucru pe care fiecare îl învaţă rapid, în timp ce noţiuni ca prevenţie sau îndrumare, fiind prea complicate, necesită un efort probabil prea mare.

Societatea civilă a ocolit acest subiect - "exagerarea muncii" cu subtilitate. Motivul este unul simplu: e şi ea orbită de "Măria Sa, banul". Toate revendicările sindicale pe care le auzim sunt legate de bani, proiectele ONG-urilor sunt măsurate în "câţi bani se alocă" iar din învăţământ, obiecte ca "organizarea muncii" sau "educaţie civică" sunt tratate la "şi altele" sau, mai rău, au fost uitate definitiv.

Angajatorul, supus el însuşi unei autoexploatări, uită de multe ori că atât el cât şi angajaţii sunt oameni care au limite atât fizice, cât şi psihice şi intră de multe ori în jocul generat de concurenţa în care riscă tot, inclusiv viaţa sa şi a angajaţilor săi. Să fie lăcomie sau lipsa unei corecte abordări a actului managerial în companie!

L-am lăsat la urmă pe angajat care poartă o mare vină: pentru că de multe ori uită de el, uită să folosească cuvântul "NU", uită adevăratele valori umane. Asta poate şi din cauza faptului că frica de a-şi pierde locul de muncă şi a rămâne fără un venit este mult mai mare decât frica de a-şi pierde viaţa.

Am luat în cei 20 de ani de tranziţie tot ce este rău în capitalism, iar fenomenul înstrăinării şi egoismul şi-au făcut loc zi de zi în viaţa noastră, iar "materialismul dialectic" moştenit ne bântuie viaţa cu modelul său putrezit. Este momentul ca cele cinci entităţi prezentate de mine în această declaraţie să dea răspuns întrebării "Unde mergem? - "Quo vadis?".

Domnul Cristian Rizea:

"Lupta pentru a doua funcţie în stat"

Goana după funcţii a reprezentat deseori mărul discordiei între partidele aflate în competiţie, fie la guvernare, fie în opoziţie. Divergenţele create la Senat prin încercarea PD-L şi UDMR de a-l înlătura pe Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al acestei Camere pun procesul legislativ în dificultate.

De asemenea, dezbaterile pe această temă ce durează de câteva săptămâni, sunt un indicator clar al faptului că deţinerea celor mai înalte demnităţi publice este singurul obiectiv urmărit de partidul principal din Executiv. De ce miza este atât de mare? În afară de funcţia propriu-zisă, este vizat direct raportul de putere din Biroul permanent al Senatului, care poate fi schimbat prin această manevră în defavoarea PSD şi PNL, dar şi obţinerea controlului de factură totalitară în toate instituţiile statului.

Ce se întâmplă acum la Senat? Un război al declaraţiilor, al ironiilor, al invocării regulamentelor şi articolelor din Constituţie între reprezentanţii Coaliţiei guvernamentale şi Opoziţie. În aceste condiţii, nu pot să nu mă întreb cât va mai dura această situaţie care blochează funcţionarea Senatului şi a procesului legislativ, în ansamblu. La ce anume renunţăm în favoarea jocurilor politice şi a presiunilor?

Ne aflăm într-un cerc vicios din care personal nu văd o ieşire. În acest moment, având în vedere motivaţiile invocate şi lipsa de consistenţă decizională, sunt de acord cu preşedintele Mircea Geoană, să se apeleze la Curtea Constituţională pentru soluţionarea acestei situaţii în conformitate cu prevederile legii fundamentale ale acestui stat.

Domnul Vasile Popeangă:

"Abuzurile Guvernului şi nota de plată"

Este ştiut faptul că România traversează cea mai cumplită criză economică, iar ţara este aproape de colaps economic.

Al "enşpelea" guvern portocaliu de tip Boc, face tot felul de eforturi de imagine pentru a părea că scoate ţara din prăpastia economică, însă realitatea demonstrează că o adânceşte şi mai rău. Datorită adoptării mai multor acte normative, majoritatea dintre acestea ordonanţe de urgenţă, Guvernul nu face altceva decât să pună o presiune şi mai mare pe actualul buget al ţării, în sensul că de acum încolo, România va plăti câte trei directori pe aceeaşi funcţie, în instituţiile deconcentrate, de la trei partide diferite, pentru că fiecare dintre ei şi-a câştigat locul de muncă în instanţă. Gândiţi-vă că oamenii sunt cei care vor achita până la urmă aceste trei salarii.

În acest sens poate acţiona şi Legea nr.221 adoptată în 2008 care prevede o majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Aceasta poate da vistieria ţării peste cap, având în vedere acţiunile Sindicatului "Spiru Haret" din Târgu-Mureş prin care dascălii au obţinut soluţii definitive care spun că salariile lor trebuie crescute cu 50%.

O altă presiune imensă asupra bugetului vine tot de la Guvernul portocaliu Boc, care, datorită deciziilor şi actelor abuzive emise, este constrâns să plătească mai multe sporuri pe care magistraţii şi funcţionarii publici le-au revendicat la tribunal. Plata către aceştia este evaluată la circa 2 miliarde de euro.

România trebuie să înţeleagă că toate aceste decizii ilegale şi abuzive ale Guvernului înseamnă un consum financiar imens, iar notele de plată se vor achita din bani publici, adică de către contribuabilul român.

Domnul Ion Călin:

"Puterea, împrumuturile şi urmările"

Săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu ne anunţa că "ar trebui să facem un nou împrumut ca să putem să plătim toate facilităţile de care au beneficiat diverse categorii sociale în mod nejustificat. Sporul de zâmbet, în administraţia locală. Spor să vină îmbrăcat decent sau mai ştiu eu ce sporuri", iar premierul Emil Boc, ca de obicei, este de acord că "dacă nu eliminăm abuzurile" nu vom avea bani destui pentru ce ne trebuie. Oare numai din cauza faptului că au fost plătite anumite sporuri, vom fi nevoiţi să facem un nou împrumut?

Să reamintim câte "abuzuri" plăteşte actualul Guvern:

• salariile directorilor numiţi politic de actualul Guvern în paralel cu plata concediilor medicale sau a salariilor celor schimbaţi din funcţii şi repuşi pe post prin hotărâri judecătoreşti;
• salariile compensatorii pentru directorii care au fost schimbaţi, înainte de expirarea contractului de muncă, pentru a fi numiţi alţii de aceeaşi culoare politică ca a guvernului;
• cheltuielile pentru angajaţii din cele 15 ministere sunt de peste 13 miliarde de lei, dintre care 13 procente vor fi direcţionate pentru salarii de merit, prime de vacanţă, iar pentru alte sporuri se ridică la peste 400 milioane de euro;
• primele de vacanţă ale bugetarilor care ajung anul acesta la 264 milioane lei;
• cele mai mari câştiguri salariale din companiile de stat sunt la cele care primesc şi subvenţii, iar directorii au salarii de lux: NuclearElectrica, Electrica, Romgaz;
• banii cheltuiţi de instituţii ale statului pentru servicii IT: Hidroelectrica plăteşte peste 240.000 de lei pentru noul site al instituţiei, Inspecţia Muncii suma de 1,3 milioane de lei şi Primăria sectorului 6 3,5 milioane de lei;
• salariile sistemului bugetar, care în luna ianuarie sunt cu 10% mai mari decât cele din luna ianuarie 2009;
• pentru punerea în practică a acordului dintre PD-L şi sindicaliştii din minerit, pentru ca minele aflate în conservare să fie date în exploatare foştilor salariaţi, costul afacerii fiind de 623 de milioane dolari.
• punerea în practică a celui de-al patrulea program de "salvare" a României.

Cred că mai degrabă pentru aceştia s-ar putea împrumuta din nou România, nu pentru cei aproape 700.000 de pensionari cu 350 de lei sau pentru simplii bugetari care aveau un spor de "zâmbet" sau alte sporuri, dar care nu ajungeau la nivelul risipei din companiile naţionale.

"Consumăm mai mult decât producem" ne spune preşedintele, de ce nu-i spune primului-ministru acest lucru, de ce împreună cu premierul nu îi roagă pe reprezentanţii partidului de guvernământ:

• din administraţia locală, să facă economii cu salariile lor sau ale angajaţilor, să nu mai plătească studii de fezabilitate pentru investiţii care nu se vor face niciodată, să accepte salarii mai mici;
• pe cei din posturile unde sunt numiţi politic, să renunţe la toate sporurile şi primele care ar trebui să le primească şi să renunţe la funcţii până se lămureşte juridic situaţia acestora;
• pe patronii firmelor din zona de influenţă PD-L, să fie primii la plata impozitelor către stat, să nu accepte participarea la licitaţii organizate de instituţii bugetare şi nici să accepte întocmirea de acte adiţionale la contractele încheiate iniţial;
• pe reprezentanţii Guvernului în consiliile de administraţie, să nu mai primească indemnizaţiile de participare;
• şi pe prefecţi, să raporteze la fiecare sfârşit de săptămână economiile făcute de fiecare dintre aceşti în videoconferinţele făcute de primul-ministru.

Sigur că vom avea nevoie de un nou împrumut, deoarece şi raportul reprezentantului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare susţine că efectele măsurilor anticriză pe care le-a luat domnul Boc sunt "mai degrabă imaginare decât reale", deoarece 10 miliarde de euro care trebuiau folosiţi pentru proiecte de investiţii, din împrumuturile de la Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, au fost prea puţini, iar efectul creşterii economice a fost neglijabil, cei mai mulţi ducându-se în consum.

Cu toţii ştim situaţia economică a Greciei, doamne fereşte să ajungem şi noi la fel, ştim că una din cauzele care au dus la această situaţie este nivelul corupţiei din această ţară, acelaşi nivel ca la noi, am aflat şi măsurile de austeritate luate de guvernul elen şi condiţiile puse de creditori germani, oare nouă creditorii ce ar putea să ne ceară în schimbul plăţii datoriilor pe care deja le avem acum şi care pot să mai crească, dacă măsurile pe care le ia guvernul nu au nici efect de creştere economică.

Dacă Greciei i s-a sugerat să îşi vândă insulele sau obiective culturale bine cunoscute pentru a nu intra în faliment, credeţi că pentru noi se vor mulţumi cu locuinţele şi casele de vacanţă ale miniştrilor cabinetului, care nu au dus la îndeplinire faimoasele măsuri anticriză ale premierului Boc, sau ale directorilor de la companiile de stat, credeţi că se vor mulţumi cu terenurile sau maşinile patronilor firmelor aflate sub influenţa PD-L, sau vom fi nevoiţi să le vindem poşta şi sarea?

Sper ca acest lucru să nu se întâmple niciodată, dar cu un astfel de preşedinte şi cu un guvern incompetent aşa cum este actualul guvern, nu cred că vom scăpa ieftin şi repede de efectele actualei crize economico-financiare.

Domnul Gheorghe Ana:

"Politicieni sau mamifere"

Acum câteva zile am citit într-un cotidian un editorial intitulat "Hienele" care m-a făcut să caut in "DEX" apropierea comportamentului acestor animale de comportamentul unor personaje marcante din societatea noastră de astăzi.

Hiena = "mamifer carnivor, asemănător cu câinele, cu blană cenuşie tărcată, cu gâtul gros, cu urechile golaşe şi cu picioarele anterioare mai lungi decât cele posterioare şi care se hrăneşte mai ales cu cadavre".

La figurativ, când faci pe cineva hienă înseamnă că este un ticălos, nemernic, mizerabil. Privind la societatea românească, observăm că este ca o pradă sfâşiată de câini, că unii din societate au membrele anterioare mai lungi (au dexteritate de a fura din avuţia statului), se hrănesc cu cadavre (sunt în stare de orice pentru a se îmbogăţi) şi că a fi ticălos, nemernic sau mizerabil mai puţin contează într-o societate muribundă.

Ceea ce ni se întâmplă în ultima perioadă pare ca un coşmar care nu se mai sfârşeşte. În timp ce unii se bat pe puterea absolută, făcând abstracţie de orice reguli democratice, alţii (marea majoritate) suferă consecinţele unei societăţi neguvernate, aflată într-o derivă totală. Sunt câteva aspecte deosebit de grave:

• şomajul a sărit de 800.000 la care se adaugă în ultima lună peste 57.000 de români trimişi în şomaj tehnic de la peste 2.200 de companii, statul preluând plata contribuţiilor de asigurări sociale ale angajatului şi angajatorului timp de 3 luni de zile, urmând ca salariatul să primească 75% din salariu pe parcursul acestei perioade de 3 luni, deşi ţinând cont de lipsa fondurilor cu care statul se confruntă, nu există nicio garanţie că aşa va fi;
• zilnic zeci de societăţi comerciale dau faliment; au apărut conflicte de muncă foarte grave privind plata salariilor tuturor categoriilor de salariaţi din învăţământ, servicii, transporturi, funcţionari publici etc., fapt ce-i determină să iasă în stradă;
• scăderea puterii de cumpărare sub limita admisă datorită micşorării veniturilor (în special din cauza legii de salarizare unice), dar şi a creşterii aberante a preţurilor la produsele de bază şi servicii;
• lipsa unei strategii coerente de stopare a crizei şi relansare economică; sumele împrumutate de România sunt folosite în principal pentru consum şi nu pentru investiţii care să creeze locuri de muncă;
• în plină criză, Guvernul actual creşte cheltuielile bugetare cu 8% faţă de anul trecut; clientela politică se lăfăie cu salarii aberante, iar locurile de muncă pentru ei sunt asigurate în funcţie de prestaţiile din campaniile electorale;
• Conflictele permanente pe scena politică între partide şi instituţii ale statului fac imposibilă o reconciliere la nivel naţional.

Acest tablou sumbru al unei societăţi muribunde dovedeşte că suntem pe cale să ne transformăm din politicieni în mamifere cu apucături de hiene. Este cazul să ne oprim din această transformare. Să rămânem politicieni!

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

"Declaraţie politică privind situaţia economică a României"

Situaţia economică din Grecia i-a pus pe jar pe oficialii europeni, după ce agenţiile de rating financiar au scăzut ratingurile suverane ale Greciei, din cauza creşterii excesive a datoriei publice şi a deficitului bugetar, cauzată în principal de nivelul foarte mare al economiei subterane. Nu trebuie să ajungem în această situaţie, pentru a ne da seama că România se află pe marginea prăpastiei, iar actualul Guvern este mai mult decât amorţit de ger şi lipsă de interes!

În prezent, România este ţara unei crize, în care se consumă ţară să se producă, unde există hipermarketuri, dar nu există fabrici şi unde se importă, dar nu se exportă.

România a luat un credit uriaş de la Fondul Monetar Internaţional, iar din ziua următoare a început să facă şi alte datorii prin banii împrumutaţi de la băncile comerciale. Avem senzaţia că dacă luăm bani de la FMI, avem şi răspunsul pentru a face economie performantă în ţara noastră. Ei ne dau analgezice, nu şi tratamentul-minune, dar nimeni din actuala putere nu se agită să vadă dincolo de obloane.

Situaţia economică este mai proastă decât ceea ce era prevăzut. În luna martie, prognoza la descreşterea p.i.b.-ului era de 4,9%. Acum, FMI consideră că descreşterea va fi între 8 şi 8,5%. Inflaţia va fi mai mare decât s-a estimat, în jurul lui 4,3% la sfârşitul anului. Balanţa de plăţi urmează o curbă mai rapidă decât cea aşteptată iniţial, din cauza diminuării producţiei.

Deficitul bugetar al României este estimat la un nivel sub 6% din p.i.b. în 2010, în condiţiile în care efortul de ajustare a bugetului pentru anul viitor trebuie să fie de 2-2,5% din p.i.b. Pentru 2010, efortul suplimentar făcut la buget ar trebui să fie de 2-2,5% din p.i.b. Astfel, deficitul bugetar va ajunge de la 7,3% din p.i.b. în 2009, sub 6% din p.i.b. în 2010. Peste 150.000 de microîntreprinderi vor falimenta în 2010, ca urmare a impozitării profiturilor. Asta după ce anul trecut, circa 200.000 de companii au fost suspendate, radiate sau dizolvate. Cele mai multe firme au pus lacătul pe uşă în luna mai, atunci când Guvernul Boc a introdus impozitul minim.

Peste 133.000 de firme şi-au suspendat activitatea în 2009, din cauza crizei financiare şi introducerii impozitului minim. Numai în lunile aprilie, mai şi iunie, peste 40.000 de companii şi-au întrerupt activitatea pentru a scăpa de plata forfetarului. Alte 19.000 au fost dizolvate în 2009, cu aproape 400% mai multe decât în 2008. Radierea voluntară a fost o soluţie la care au apelat alţi peste 40.000 de patroni. Acesta a fost si motivul pentru care numărul şomerilor s-a dublat: de la 320.000 de şomeri în ianuarie 2008, la peste 700.000 în decembrie 2009. Conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, judeţul Argeş, altădată lăudat pentru puterea economică, se află pe locul întâi din punct de vedere al numărului de firme, care şi-au suspendat activitatea în ianuarie anul curent! Astfel, de la 15 firme suspendate în ianuarie 2009 s-a ajuns la 176 în ianuarie 2010.

Lucrurile vor merge spre mai rău, o să cântăm şi o să fluierăm cu burta goală, după indicaţiile ministrului de finanţe, care angajează cântăreţi să ne scoată din criză.

Domnul Alin Augustin Florin Popoviciu:

"Revoluţionarii timişoreni nu sunt vagabonzii lui Ciuhandu"

Vreau să vă semnalez astăzi un fapt fără precedent în istoria postdecembristă a primului oraş martir din România, Timişoara.

După ce cu nonşalanţă a sfidat simbolurile Revoluţiei române fluturând de 1 decembrie drapelele roşii în Piaţa Operei, locul în care se murea pe străzi acum 20 de ani (timişorenii au jurat că locul acela nu va fi niciodată politizat) primarul Gheorghe Ciuhandu s-a răzbunat pe cei care prin jertfa şi lupta lor au adus victoria Revoluţiei române şi i-a dat afară din sediul deţinut până acum ca pe ultimii vagabonzi.

Acest fapt nu poate fi trecut sub tăcere. Nu vreau să politizez acest gest incalificabil al primarului Ciuhandu, dar cred că este o acţiune care trădează adevărata faţă a acestui om, şi anume perfidia, minciuna şi răzbunarea care ştiţi dumneavoastră armele cui sunt.

Edilul, încă, al timişorenilor se răzbună pe aceia care nu au fost de acord ca acolo, în Piaţa Operei, să îşi facă campanie electorală pe sângele martirilor, urmaşul lui Ion lliescu, Mircea Geoană, care, alături de muzeograful liberalilor cu nume de floare, au sfidat şi desconsiderat orice simbol al Revoluţiei române, revoluţie care, să nu uităm, a început chiar acolo, în Piaţa Operei.

Vreau să vă reamintesc, domnule primar, că revoluţionarii Societăţii Timişoara nu sunt vagabonzi care să trăiască pe străzi, sunt votanţii dumneavoastră, sunt cei care prin jertfa lor v-au dat şansa de a candida şi a fi ales şi reales şi iar reales să conduceţi Timişoara.

Dacă atunci, la 1 decembrie, seniorul Coposu s-a răsucit în mormânt văzând de acolo, din stele, sacrilegiul comis de dumneavoastră la braţul celor doi pui de comunişti, acum cred că îşi blestema zilele în care a garantat pentru dumneavoastră ca primar.

Ruşine e puţin spus, domnule primar. Bătaie de joc faţă de istorie e cuvântul potrivit, domnule încă primar.

Domnul Gheorghe Ciocan:

"Supuşii gropilor"

Trăim într-o ţară în care avem regi ai asfaltului, dar n-avem drumuri asfaltate cum trebuie: "supuşii" sunt ai gropilor. Sau poate tocmai de aceea au putut să apară aceşti regi: pe seama "supuşilor" contribuabili care au contribuit degeaba la bugetul destinat asfaltării drumurilor. Degeaba, pentru că banii lor s-au dus în sacul fără de fund al lucrului făcut de mântuială. Iar lucrul făcut de mântuială e mult mai scump decât unul bine făcut: se strică mai repede şi trebuie reparat. Dovezile se văd peste tot pe şoselele patriei: sunt cu miile, cu zecile de mii. Dacă astfel de regi ar fi existat pe vremea Imperiului Roman, probabil că drumurile acestuia n-ar fi ajuns niciodată în Dacia sau ar fi fost ruinat de întreţinerea lor. Asta dacă mai era cu putinţă să existe un imperiu cu astfel de drumuri şi drumari.

S-ar părea că noi nu vrem să construim drumuri durabile: parcă ar fi făcute de barbari pentru barbari. La preţuri cu mult mai mari decât în toată Europa, reuşim performanţa să avem cele mai proaste drumuri. Nu trece mult timp de la tăierea panglicii inaugurale că apare fisura - debutul gropii şi-al craterului de mai târziu în care îşi rup contribuabilii maşinile. Aşa că românii mai scot nişte bani din buzunar: pentru repararea maşinilor mutilate de drumurile găurite, ciuruite, bombardate pe care sunt nevoiţi să circule.

Ce ar trebui făcut pentru ca şoselele noastre să fie ca acelea din Franţa, Austria sau Ungaria măcar? Să oprim ploile? Să excomunicăm iarna? Să interzicem circulaţia autovehiculelor în toată ţara? Să umblăm pe jos sau cu bicicletele? Dar poate că drumurile noastre n-ar rezista nici la biciclete.

Guvernarea portocalie a promis că va aloca 20% din cheltuielile publice în investiţii în infrastructură. Mai mult, a făcut din asta unul din atuurile guvernării şi, pe deasupra, o soluţie pentru ieşirea din criză. Gropile sunt la locul lor. Şi, dacă au fost cumva astupate de ochii lumii, s-au destupat între timp. Pentru că starea drumurilor nu depinde de guvernanţi, ci de regi. Or, regii sunt mai puternici decât guvernanţii: guvernanţii depind de ei, nu invers. S-ar părea, aşadar, că guvernarea actuală nu va rezolva problema drumurilor. Dar va "rezolva" problema bugetului destinaţi drumurilor, care va pluti încet-încet pe apa sâmbetei.

Guvernarea portocalie va trece, găurile vor rămâne.

Domnul Ioan Stan:

Unul din primele lucruri pe care le-am auzit despre politică a fost acela că ea, politica, este practicantă a celei mai vechi meserii din lume, pe care n-o mai numesc, aflându-vă domniile voastre în deplină cunoştinţă de cauză.

De ce s-o fi pus această etichetă pe o ştiinţă, chiar nu ştiu. Asta ar fi trebuit să fie în esenţă, motiv pentru care mi-am făcut curajul de a vă împărtăşi câteva consideraţii personale pe această temă.

Eu cred că atâta vreme cât oamenii o fac, într-un fel sau altul, mai bine sau mai puţin bine, mai la stânga sau mai la dreapta, locuri unde-i găsim de fapt şi pe cei care-şi zic "de centru", nu politica practică meseria cu pricina, ci, clar, oamenii care o fac!

Ajunşi aici cu teoreticul, am convingerea că s-ar cuveni nişte argumente. Iată-le:

• să fii angajatul statului român şi să faci, ca reprezentant al unui partid politic, promisiuni ce angajează domeniul public al aceluiaşi stat, şi anume din chiar aria ta de responsabilitate, şi să pui pe hârtie aceste promisiuni şi să le parafezi cu înaltă semnătură ministerială şi să promiţi, în aşa mod, răsplata unor servicii electorale din punga publică ce ţi s-a încredinţat spre chibzuită gestionare, cum vi se pare, dragi colegi?

Adică se scot din vistieria noastră, a celor ce o umplem plătind sumedenie de taxe şi impozite, 623 de milioane de dolari şi, conform Hotărârii de Guvern nr.615/2004 care reglementează ceva ce se cheamă nici mai mult nici mai puţin decât "strategia industriei miniere pentru perioada 2004-2010", se achită costurile pentru închiderea minelor.

Mai apoi, presaţi de semnale certe că simpatiile electorilor nu se îndreaptă chiar spre candidatul susţinut de partidul care 1-a făcut ministru pe Adriean Videanu, şi aflaţi, cum se spune, pe marginea prăpastiei ce în caz de nereuşită avea să-i înghită cu tot cu candidat, le trece prin cap semnarea unui protocol cu sindicaliştii din minerit. Care protocol promite în schimbul susţinerii candidatului PD-L la preşedinţie nici mai mult nici mai puţin decât promovarea de către acelaşi PD-L a unei legi prin care minele aflate în conservare să fie date spre exploatare foştilor salariaţi.

Cine putea să vândă, în acest context, voturile minerilor rămaşi ţară loc de muncă? Păi, cine altul decât liderul sindical, reprezentant al ortacilor care l-au învestit cu încrederea lor dându-i astfel posibilitatea să le vândă sufletele. Şi ca să fim cinstiţi, să le vândă pe nimic!

De ce spun asta? Pentru că acest adevărat pact cu diavolul nu prevedea şi un termen până la care PD-L să-şi îndeplinească promisiunile. Şi ca dovadă că meşterul Belzebut este cel ce a guvernat această înţelegere de la început până la sfârşit, iată-l pe preşedintele portocaliu reinstalat la Cotroceni şi iată că, potrivit bugetului de stat pe 2010, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va aloca anul acesta 148,37 milioane de lei pentru închiderea şi conservarea minelor.

Este vorba de 550 de mine incluse în programul de închidere şi de o sumă cu aproape 12 milioane de lei mai mare decât cea alocată aceluiaşi scop în anul 2009.

Mai ştim că în protocolul semnat de Adriean Videanu cu Federaţia Naţională Mine Energie, la 26 noiembrie 2009, promisiunea ca exploatările miniere în conservare să fie date spre exploatare în regim autonom foştilor salariaţi din minerit şi energie era completată de acordarea unor resurse financiare garantate de stat.

Avem, în concluzie, ceea ce s-ar exprima, ce-i drept, nu prea academic, prin lăsarea unuia din semnatarii protocolului cu ochii în soare. Sau în mină, dacă preferaţi.

Crucindu-mă eu de păţania domnului Marian Condescu şi încercându-mă amarnic dorinţa de a-1 ajuta ca măcar pe viitor să nu se mai lase păcălit în aşa hal, am decis să-1 sfătuiesc public să completeze alăturarea politicii de referirile la cea mai veche meserie din lume, cu precizarea obligatorie: "plata înainte". Dacă nu, cine-o face ca el, ca el s-o păţească!

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Despre aur, cianură şi sănătatea băimărenilor"

La începutul acestei sesiuni parlamentare, aduceam în atenţia dumneavoastră proiectul Roşia Montană şi îngrijorarea a 70 de ONG-uri pentru pericolul distrugerii mediului înconjurător şi a patrimoniului cultural al zonei. Astăzi, tot despre aur, cianură şi sănătate vă voi vorbi. Dar locaţia e alta. Este vorba despre municipiul Baia Mare, unde locuiesc şi eu. Oraş intrat în circuitul internaţional nu prin Şcoala de pictură băimăreană, ci prin poluarea cu cianură din 30 ianuarie 2000, care a făcut înconjurul lumii.

La 10 ani de la dezastrul care a instituit Task Force la Baia Mare, SC Aurul, devenită SC Transgold, apoi Romaltyn Mining sau KazakhGold, revine în actualitate prin cumpărarea sa de către corporaţia Polyus Gold şi intenţia de a reporni producţia.

La mijlocul lui februarie, anul curent, KazakhGold a făcut publică o convenţie cu o companie deţinută de Polyus Gold, pentru subscrierea unor sume importante şi obţinerea aprobărilor de reglementare a tranzacţiei până la 1 mai 2010. Intenţia de reluare a producţiei la fosta uzină "Aurul" Baia Mare îi îngrijorează pe băimăreni, şi aşa supuşi unei poluări istorice de care nu vor scăpa nici generaţiile viitoare.

Pentru a i se permite extragerea aurului din sterilul de flotaţie prin cianurare, Romaltyn trebuie să aibă o staţie de flotare performantă, fără aceasta neputând obţine autorizaţia de mediu. Este vorba de 10 milioane tone de steril auro-argintifer care aşteaptă să fie prelucrate. La care se vor adăuga alte cantităţi de steril adus la Baia Mare din ţări în care procedura de extracţie a aurului prin metoda cianurării este interzisă.

Aceste 10 milioane de tone vor traversa municipiul Baia Mare, lucru greu de acceptat de către cei 140 000 de locuitori ai municipiului Baia Mare.

V-am spus aceste lucruri, întrucât legislaţia privind protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă are lacune, speculate de cei care vor să obţină profituri uriaşe în dauna sănătăţii oamenilor. Dacă cianura este interzisă în ţările Uniunii Europene, de ce România a dat voie să apară proiecte precum "Aurul" sau Roşia Montană?

Domnul Gabriel Oprea:

"Cui îi este frică de cetăţeni?"

O pledoarie pentru instituţia referendumului

În 2009, cetăţenii elveţieni au fost chemaţi să se pronunţe la nu mai puţin de trei referendumuri. Cetăţenii italieni, irlandezi, islandezi sau canadieni, pentru a da numai câteva exemple, au participat anul trecut la câte un moment referendar. Mai mult, dacă ne uităm la constituţiile regimurile democratice, vom observa că toate au prevăzut instrumentul referendar ca modalitate de exprimare directă a voinţei poporului suveran. Ca atare, practicarea democraţiei directe prin consultarea neinhibată a cetăţenilor ţine de normalitatea vieţii democratice şi nu trebuie privită cu suspiciune, cum se întâmplă în societatea noastră.

Nu pot fi de acord cu perspectiva elitistă asupra politicii şi cu opiniile celor care afirmă că poporul este ignorant şi incapabil să discearnă prin "da" sau "nu" în probleme ce ţin de viitorul său. Cei care spun că poporul nu trebuie lăsat să vorbească prea mult sau prea des comit o eroare majoră. Din contră, românii trebuie consultaţi cât mai des pe probleme de interes public pentru că sunt plătitori de taxe şi pentru că sunt subiecţii politici de drept. Statul există prin şi pentru cetăţenii săi. A ignora acestora dreptul de a decide prin referendum este la fel de grav ca a le îngrădi dreptul de a alege şi de a fi aleşi.

Este complet în afara logicii democratice ca, odată ce poporul s-a pronunţat pentru o anumită decizie, Parlamentul fie să o ignore, fie să o contrazică. Tocmai pentru a preveni astfel de derapaje, în democraţiile consolidate, Constituţia oferă cetăţeanului instrumentul referendumului abrogativ, prin care acesta poate respinge, parţial sau total, un text de lege. Nu ar fi rău dacă am avea în vedere o astfel de prevedere atunci când se va discuta despre reforma constituţională.

De asemenea, este de neînţeles atitudinea unor lideri politici care susţin public obligativitatea votului în România, dar acţionează împotriva deciziei luate de români prin referendumul din 6 decembrie. Este o modalitate ipocrită de a spune că "ne place democraţia, dar nu când deciziile sunt luate de popor". Nu poţi să chemi românii în faţa urnelor pentru ca apoi să îţi baţi joc de votul lor. Avem obligaţia de a opta cu bună-credinţă pentru referendumul care are efecte constrângătoare asupra Legislativului, în caz contrar, clasa politică riscă să-şi piardă credibilitatea şi să apară în faţa cetăţenilor ca un fals apărător al democraţiei în România.

În concluzie, punctul de vedere pe care îl voi apăra în dezbaterea constituţională este acela al transpunerii obligatorii în legislaţie a deciziilor luate de cetăţeni în cadrul consultării referendare. Primul pas este susţinerea punerii în aplicare a voinţei populare exprimate la referendumul din 2009, pentru parlamentul unicameral şi pentru reducerea la 300 a numărului de parlamentari. De asemenea, voi susţine cu tărie extinderea şi încurajarea practicii referendare, în acord cu practicile din numeroase ţări europene cu democraţie consolidată.

Cred că a venit timpul nu doar să constatăm şi să proclamăm suveranitatea cetăţenilor României, ci să recunoaştem şi să acţionăm în conformitate cu acest principiu fundamental al democraţiei.

Domnul Gabriel Oprea:

"Pentru consolidarea mişcării sindicale în România"

Potrivit Constituţiei, art.9, "sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale (...) contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor". Rolul sindicatelor într-un stat modern este relevat de exemplul numeroaselor ţări cu tradiţie democratică în care mişcarea sindicală este implicată la modul real în luarea deciziilor şi în orientarea propriilor naţiuni spre progres.

Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre situaţia mişcării sindicale din România. La noi, sindicatele sunt privite de cele mai multe ori ca adversare ale Executivului, oricare ar fi partidele ce compun majoritatea guvernamentală. Mişcarea sindicală este invocată în discursul politic şi mediatic doar atunci când vine vorba de greve, de proteste şi de negocieri legate de salarii. Dialogul social este de cele mai multe ori un concept vehiculat în campaniile electorale, dar uitat imediat după închiderea urnelor de vot.

Realitatea îngrijorătoare a momentului este că mişcarea sindicală românească este tot mai slabă şi tot mai departe de modelul european. A vorbi despre limitările mişcării sindicale autohtone invocând culpe individuale reprezintă o abordare deopotrivă îngustă şi neconstructivă. Problema sindicatelor nu ţine de culoarea politică a guvernărilor ce s-au succedat în ultimii ani şi nici de numele celor care au condus sau conduc marile confederaţii.

Problema este mai profundă şi ţine de modul în care funcţionează dialogul social. Nu a existat o cultură a acestui dialog, nu a fost încurajat şi nu a intrat în reflexul democraţiei româneşti practica unei consultări sincere şi permanente cu sindicatele. Urmările imediate au fost grevele şi protestele ce au însoţit multe din deciziile luate în ultimii ani. Însă consecinţele de profunzime sunt cel puţin la fel de grave. Sindicatele au fost lipsite de pârghiile fireşti prin care ar fi putut să-şi îndeplinească rolul consfinţit prin Constituţie, adică să "contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor săi". Rând pe rând, problemele importante au fost tranşate deasupra sindicatelor, deciziile majore s-au luat fără consultarea acestora, iar obiectivele şi direcţiile pe termen lung au fost stabilite fără un dialog prealabil cu partenerii sociali.

Acestea au fost erorile majore care s-au făcut de-a lungul anilor în relaţia cu mişcarea sindicală. Fără acces direct la procesul decizional, sindicatele s-au văzut ele însele în situaţia de a nu-şi putea apăra membrii cu maximă eficienţă şi promptitudine. Treptat a slăbit şi încrederea muncitorilor în virtuţile şi în forţa unui organism asociativ care să-i reprezinte. Slaba conturare a mişcării sindicale în companiile private este nu neapărat consecinţa acţiunii patronatelor, ci consecinţa directă a lipsei de încredere pe care angajaţii o au în acest tip de structură asociativă. În mod paradoxal, mulţi dintre cei care lucrează în mediul privat se consideră mai bine apăraţi şi reprezentaţi de către patronat şi nu de către o structură sindicală pe care să o recunoască şi la care să se afilieze. Deloc întâmplător, grevele şi acţiunile de protest au rămas ultima redută a sindicalismului românesc şi singurul mijloc prin care angajaţii de la stat sau din mediul privat reuşesc din când în când să-şi facă auzit punctul de vedere.

Principala provocare a momentului şi una din priorităţile pe care întreaga clasă politică ar trebui să şi le asume este legată de consolidarea mişcării sindicale. Trebuie să recuplăm acţiunea politică de cea sindicală şi să redăm tuturor angajaţilor încrederea că structurile asociative care îi reprezintă au puterea şi au mijloacele necesare pentru a le apăra drepturile şi interesele. Sunt câteva milioane de români care, prin munca lor, susţin dezvoltarea României.

Angajatul român este principalul contributor la bugetul de stat şi principalul pilon al oricărui proiect economic şi social de anvergură naţională.

A da sindicatelor ocazia de a-şi spune punctul de vedere şi de a participa la procesul de luare a deciziilor nu înseamnă a le oferi un privilegiu. Înseamnă a respecta litera Constituţiei şi dreptul moral pe care îl au în interiorul unei societăţi cei care contribuie în mod direct la bunăstarea comună.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Fapte, nu vorbe"

Agenda politicienilor de la putere este canalizată pe acapararea a tot ceea ce înseamnă putere în aparatul de stat, funcţii, posturi, poziţii etc., în timp ce interesele cetăţeanului de rând se îndreaptă spre crearea de locuri de muncă sau securitatea locurilor actuale şi spre frica de creştere a preţurilor şi a scăderii veniturilor şi aşteaptă soluţii de la cei în drept pentru a-i crea un cadru mai bun şi mai decent în care să îşi trăiască existenţa.

Dar politicienii puterii se încăpăţânează cu tot dinadinsul să se ocupe doar de ce îi interesează pe ei, putere şi bani pentru camarila de partid, în timp ce, în România reală, panica, nesiguranţa şi traiul tot mai prost se accentuează, dar asta nu îi afectează deloc. Ei au un plan şi se ţin cu dinţii de el fără să le pese de costurile sociale care sunt plătite numai de populaţie.

Soluţiile pentru relansarea economiei sunt mai mult apanajul membrilor opoziţiei, care, prin proiecte legislative, încearcă să găsească soluţii pentru crearea de noi locuri de muncă, prin acordarea de facilitate fiscală angajatorilor sau prin neimpozitarea profitului reinvestit, în timp ce Guvernul acordă contracte abracadabrante acoliţilor şi se chinuieşte din toate puterile să dea afară cât mai mulţi oameni pentru a reduce cheltuielile de personal ale autorităţilor statului.

Pentru realizarea acestui deziderat de a acapara puterea absolută în România, Guvernul asupririi şi umilirii românilor trece peste orice, peste Constituţie, peste lege, care devin doar simple hârtii care sunt respectate de cei mulţi şi "fraieri", în timp ce deştepţii se descurcă, fac ce vor, nu mai respectă nimic, totul le este permis. Parcă am trăi în comuna primitivă, iar cei favoriţi fac ce vor.

Nu contează că mâine va creşte numărul şomerilor, că veniturile cetăţenilor scad în timp ce preţurile cresc şi viaţa devine aproape insuportabilă, pentru că nu se rezolvă nimic pentru cetăţean prin aceste lupte aberante. Pentru acapararea puterii contează doar că membrii partidului de guvernare vor toată puterea, cetăţeanul nu face parte din preocupările lor.

Dar având în vedere lipsa de măsuri pentru redresarea economiei, Guvernul Boc, din 2008 încoace, nu mai miră că nu face nimic, deoarece aşa îşi ascunde incompetenţa, însă pe oamenii de bun simţ din această ţară îi poate mira impasibilitatea Guvernului la nevoile cetăţeanului şi se întreabă până unde vor merge cu această agendă paralelă şi când vor înţelege că oamenii au alte probleme şi vor ca Guvernul să facă ceva. Pentru numele lui Dumnezeu, că de lozinci şi vorbe goale s-au săturat, vor fapte!

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Raportul general al UE şi incertitudinile noastre"

A raporta reprezintă un element important al managementul general şi, în acelaşi timp, o procedură esenţială la nivelul instituţiilor europene.

Pornind de la această realitate, am studiat cu interes Raportul general privind activitatea Uniunii Europene pe anul 2009. Parcurgerea am făcut-o având în vedere două dorinţe, prima legată de cunoaşterea evoluţiilor prezente la nivelul Uniunii Europene într-un an dificil, în care criza declanşată în 2008 a generat un set de măsuri cu aplicabilitate directă la nivelul instituţiilor în realizarea obiectivul major declarat, acela de a sprijinii economia, a doua pentru a măsura, conform instrumentelor stabilite, diferenţele care există între situaţia României şi situaţia mediei Uniunii Europene.

Având în vedere conţinutul raportului european: 1. redresarea după perioada de criză (soluţii după perioada de criză, edificarea unui sistem financiar puternic, revenirea la creşterea sustenabilă); 2. combaterea schimbărilor climatice (pachetul legislativ privind clima şi energia-20/20/20-angajamentul UE în privinţa reducerii, a creşterii şi a economisirii, energia, Copenhaga-ceea ce s-a întâmplat, ceea ce nu s-a întâmplat); 3. UE ca actor mondial (extinderea continuă, o politică de bună vecinătate, promovarea păcii şi a securităţii, ajutor umanitar, dezvoltare, schimburi comerciale); 4. o Uniune Europeană mai eficientă şi mai democratică (modificări ale cadrului instituţional, eficienţă şi transparenţă); 5. mai multe îmbunătăţiri pentru cetăţenii Europei (libertăţile, acţiuni în favoarea bunăstării cetăţenilor, garantarea aprovizionării cu alimente a Europei şi a unei utilizări durabile a mărilor, să ţinem legătura-tehnologiile informaţiei şi comunicaţiei şi mass-media, hrană pentru mintea şi sufletul Europei-cercetarea, educaţia, cultura, libertate, securitate şi justiţie, ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale), consider că acesta ar trebui să devină un instrument de lucru la nivelul instituţiilor României.

Suntem la două luni de la finalizarea Raportului general european şi de la aprecierile făcute de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în care se sintetizează esenţa activităţii comunitare: "Uniunea Europeană este un proiect fondat pe principiile libertăţii şi solidarităţii. Abordarea comună urmărită de UE în domeniile economiei, energiei şi mediului în 2009 s-a situat în centrul activităţilor desfăşurate pe teritoriul său în cadrul politicii economice, sociale şi a ocupării forţei de muncă, precum şi în ceea ce priveşte politicile sale pe plan extern, cum ar fi promovarea democraţiei, drepturile omului, asistenţa pentru dezvoltare, comerţul şi ajutorul umanitar şi alte activităţi desfăşurate dincolo de frontierele sale" şi constat că raportul apărut nu a generat niciun efect, din păcate.

De ce această prezentare? Pentru a prezenta o activitate care ar putea să se constituie într-un exemplu şi pentru România. Un asemenea raport ar putea constitui o imagine a stării ţării noastre, în care s-ar trece la partea pozitivă lucrurile făcute bine, în concordanţă cu exigenţele UE, s-ar putea prezenta şi analiza lucrurile făcute necorespunzător din perspectivă europeană şi din perspectiva programului de guvernare, abordările realizându-se, cu precădere, la nivel economic, social şi al funcţionării instituţiilor şi al statului, în ansamblul său. Luând exemplul Raportului european, Raportul naţional general anual ar trebui să abordeze activitatea desfăşurată în România ca ţară membră a Uniunii Europene. Prezentarea acestuia ar putea să fie făcută de primul-ministru, în numele Guvernului, în faţa Parlamentului, reunit în şedinţă comună, în prima săptămână de la reluarea activităţii parlamentare în cadrul sesiunii de iarnă. După prezentarea şi dezbaterea raportului în cadrul Parlamentului, acesta ar trebui să intre în dezbatere naţională la nivelul instituţiilor şi societăţii civile, cu scopul de a genera o modelare a activităţilor guvernamentale pe anul în curs în conformitate cu realizările şi priorităţile europene.

În aceeaşi manieră ar trebui realizate prezentări de rapoarte pe domenii de activitate pe baza rapoartelor ministerelor în faţa comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Mă gândesc la câteva teme europene care în mod obligatoriu ar trebui dezbătute în Parlamentul României: 20-20-20 angajamentul României în privinţa reducerii consumului de energie, a creşterii surselor de energie regenerabile şi a economisirii energiei şi a resurselor naturale, comercializarea certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră, utilizarea surselor de energie regenerabile, transporturi mai curate şi mai ecologice, adaptarea la schimbările climatice, eficienţa energetică-un mod inteligent de a economisi bani şi de a proteja clima, promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, securitatea aprovizionării energetice, coerenţa politicilor de dezvoltare, menţinerea sănătăţii populaţiei şi eficienţa serviciilor de sănătate publică, garantarea aprovizionării cu alimente a României-starea agriculturii şi a pescuitului, o mai bună legiferare pe domeniile prioritare, stimularea şi protejarea micilor întreprinderi, planul de redresare a României, politicile de ocupare a forţei de muncă, politicile de revenire la creşterea sustenabilă, analiza modului în care legislaţia europeană reprezintă şi interesele românilor prin relaţia parlament naţional-parlament european-executiv naţional-executiv european.

Pentru realizarea acestui program este necesar, în primul rând, la nivelul Parlamentului, să se analizeze în cadru parlamentar activitatea Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului. După părerea mea, chiar dacă o să deranjez conducerea comisiei, este nevoie de o nouă abordare, de un nou management, de inovare pentru a aborda profesionist şi în interesul României problematica integrării europene cu mijloace parlamentare. Cu această motivaţie este necesară o analiză serioasă la nivelul Birourilor permanente ale celor două Camere, obiectivul fiind legat de îmbunătăţirea performanţei parlamentare în context european. Susţin, în acest cadru, organizarea acestei analize la nivelul birourilor şi o dezbatere pe această tematică în plenul Camerelor reunite, cu atât mai mult cu cât problematica conlucrării între parlamentul naţional şi cel european a devenit foarte actuală în momentul de faţă.

- după pauză -

(În continuare, lucrările sunt conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău şi Ştefan Valeriu Zgonea, secretari.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 333 de deputaţi, până la această oră şi-au înregistrat prezenţa 174 de deputaţi, sunt absenţi 159, din care 7 participă la alte acţiuni parlamentare.

Înainte de a lua în dezbatere iniţiativele legislative înregistrate pe ordinea de zi, vreau să vă fac două anunţuri: s-au înregistrat la cabinetul Preşedintelui două solicitări, una semnată de doamna Carmen Moldovan, deputat în Circumscripţia electorală nr.10, Colegiul uninominal nr.6 Buzău, care ne anunţă prin această adresă că începând cu data de 17 martie 2010 se declară deputat independent în Parlamentul României; de asemenea, domnul Cherecheş Cătălin, deputat în Circumscripţia electorală nr.26, Colegiul uninominal nr.2, ne aduce la cunoştinţă faptul că începând cu 24 februarie 2010, se declară deputat independent în Parlamentul României.

Aceste anunţuri fiind făcute, putem intra în dezbaterea proiectelor legislative.

Intrăm în dezbaterea proiectului de Hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Am să vă citesc titlul proiectului de hotărâre: "Hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor."

Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptat.

"Articolul unic. Anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor se modifică după cum urmează: domnul Gabriel Tiţa-Nicolescu, deputat independent, trece de la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în calitate de membru; şi domnul deputat Mugurel Surupăceanu, aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice a Partidului Social Democrat şi a Partidului Conservator, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci."

Dacă sunt observaţii la acest proiect de hotărâre. Nu sunt. Atunci, proiectul de hotărâre rămâne pentru votul final.

Punctul 4, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 21 ianuarie 2010, privind garantarea în proporţie de 80% a obligaţiilor aferente contractului de finanţare dintre Banca Europeană de Investiţii şi S.C. Ford România S.A. în valoare de 400 de milioane de euro pentru modernizarea Fabricii de automobile de la Craiova.

Acest proiect se dezbate în procedură de urgenţă.

Am să invit reprezentantul Guvernului pentru a prezenta acest proiect.

Domnul secretar de stat Drăgoi.

Domnul Bogdan Alexandru Drăgoi (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Pentru realizarea investiţiei din România, Compania Ford Europa a negociat cu BEI un pachet financiar în valoare de 600 de milioane de euro. Acest împrumut cuprinde: un împrumut de 400 de milioane de euro pentru finanţarea cheltuielilor de investiţii efectuate în România; un împrumut în valoare de 200 milioane de euro pentru finanţarea cheltuielilor de proiect de cercetare-dezvoltare efectuate în Germania.

BEI acordă împrumuturile cu condiţia garantării acestora către statul român şi respectiv statul german.

Statul român garantează 80% din valoarea împrumutului de la BEI, iar pentru acoperirea riscurilor, S.C. Ford România S.A. va plăti statului român pe toată durata împrumutului o primă de garantare de 2% per anum şi va furniza următoarele structuri colaterale: 50% asupra acţiunilor deţinute de Ford capital BV în SC Ford România S.A., clădiri existente la fabrica de la Craiova, echipamente achiziţionate din împrumut, disponibilităţi în numerar aferente valorii neutilizate din împrumut, terenul care va intra în proprietatea companiei după realizarea fuziunii cu Automobile Craiova.

Condiţiile financiare sunt: maturitate 5 ani de zile, împrumutatul poate opta pentru condiţii de dobândă fixă sau variabilă, stabilite de bancă la fiecare tragere, precum şi pentru rambursarea în tranşe, începând cu anul doi de la data fiecărei trageri sau într-o singură rată, începând cu anul trei de la data tragerii.

Aprobarea legii de ratificare reprezintă o condiţie precedentă în cadrul acordului de împrumut, fără de care Ford nu poate efectua trageri din împrumut.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Ialomiţianu, vicepreşedintele comisiei pentru buget.

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 21 ianuarie 2010, privind garantarea în proporţie de 80% a obligaţiilor aferente contractului de finanţare dintre Banca Europeană de Investiţii şi S.C. Ford România S.A., în valoare de 400 de milioane euro pentru modernizarea Fabricii de automobile de la Craiova.

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observaţiile şi propunerile trimise cu adresa nr.124 din 18.II.2010.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată.

La lucrările comisiei au participat 32 de deputaţi din totalul de 34 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Senatului.

În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 21 ianuarie 2010, privind garantarea în proporţie de 80% a obligaţiilor aferente contractului de finanţare dintre Banca Europeană de Investiţii şi S.C. Ford România S.A., în valoare de 400 de milioane euro pentru modernizarea Fabricii de automobile de la Craiova, în şedinţa din data de 16 martie 2010, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma prezentată de iniţiator.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare.

Domnul deputat Dascălu.

Domnul Constantin Dascălu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am avut onoarea să lucrez 10 ani în această uzină, începând de la şef de secţie, director de calitate, director de organizare şi pot să afirm în faţa plenului că la data punerii în funcţiune era una dintre cele mai moderne uzine din Europa. E o uzină pentru viitor.

Vreau să mulţumesc colegilor din Comisia pentru buget, finanţe, pentru aprobarea raportului şi să asigur plenul Camerei că cea mai mare bogăţie a acestei uzine este tradiţia de 30 de ani în construcţia de automobile, personalul acestei uzine, care este foarte bine format, şi că prin ducerea la îndeplinire a investiţiei Ford la Craiova, România va produce peste 500 de mii de automobile pe an, devenind un constructor important de automobile pe piaţa europeană şi mondială.

Vă mulţumesc şi vă rog să votaţi în unanimitate acest proiect de lege.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Se înscrisese şi prefer să urmez ordinea în care s-au înscris. Domnul Zisopol de la Grupul minorităţilor, după care domnul Eugen Nicolăescu şi la final domnul Valeriu Zgonea.

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

În contextul actual, având în vedere criza economico-financiară mondială, pe de o parte, dar şi importanţa majoră a unei industrii constructoare de maşini, ca motor al unei economii naţionale, cu reverberaţii sub o formă sau alta profunde asupra p.i.b.-ului, asupra creşterii locurilor de muncă la nivel naţional şi nu numai, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale susţine Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 21 ianuarie 2010 privind garantarea în proporţie de 80% a obligaţiilor aferente contractului de finanţare dintre Banca Europeană de Investiţii şi S.C. Ford România S.A pentru modernizarea Fabricii de automobile de la Craiova.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolăescu, vă rog, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Încep prin a spune că Grupul parlamentar al PNL va vota pentru acest proiect de lege. Şi va vota pentru că la Craiova, prin privatizarea făcută cu Compania Ford, se ajunge să se realizeze una dintre cele mai frumoase şi importante investiţii din România. Dacă aţi văzut cu toţii, şi nu suntem ipocriţi, de cele mai multe ori se vorbeşte că ţara noastră nu are industrie, nu mai are economie. Tocmai pentru sprijinirea industriei româneşti trebuie să sprijinim întreprinderea de la Craiova.

Dacă vă uitaţi pe proiectul de lege, în expunerea de motive, veţi avea cel puţin patru argumente pentru care un asemenea proiect de lege trebuie adoptat. Vorbim de impact macro economic, şi aici veţi vedea ce înseamnă asupra economiei româneşti realizarea acestei investiţii şi, mai ales, punerea ei în funcţiune.

Vorbim despre impact asupra mediului de afaceri, şi vom vedea că în felul acesta în primul rând creşte producţia românească pe orizontală şi pentru servicii conexe. Avem impact social. De la 3900 de salariaţi estimăm să avem în câţiva ani 7000 de salariaţi la această întreprindere. Şi vorbim de impact asupra mediului, ceea ce de cele mai multe ori uităm că este o preocupare importantă a noastră, ca ţară membră a Uniunii Europene.

Sunt argumente foarte importante care ne conduc către o decizie raţională, şi anume, să votăm pentru un asemenea proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Zgonea, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Domnul Ştefan Valeriu Zgonea:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

N-aş vrea să citez nici din nota de fundamentare, nici din celelalte lucruri. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor care au depus eforturi în ultimii ani de zile ca această preluare să fie un succes şi să dăm o speranţă industriei româneşti în zona Olteniei. Sunt colegi care au lucrat acolo şi pe care eu îi cunosc de când lucrau acolo şi-i apreciez pentru munca pe care au făcut-o.

Aş vrea numai un singur lucru să vă spun, în afară de speranţa că industria orizontală şi că poate Craiova va deveni Valencia României, aşa cum acest oraş după venirea Fordului s-a schimbat şi a schimbat faţa regiunii în Spania.

Mi-aş dori foarte mult ca cei care vin în numele Guvernului să reamintească domnului Boc când vine pe la şedinţe că au mai fost şi alte angajamente pe care fostul prim-ministru Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu într-o Alianţă DA le-a promis şi fără de care industria orizontală nu va rezista şi vom importa majoritatea componentelor pentru ce vom face la Ford şi nu se va dezvolta zona.

Mai mult, vreau să-i reamintiţi domnului Boc ca tot ceea ce promitem de la un Guvern la altul să nu tăiem cu coasa, chiar dacă ne place imaginea cu coasa. Să fie făcut şi drumul rapid, să avem şi facilităţi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, aşa cum ne-am angajat în parteneriatul în care Ford a fost chemat să ia această companie, şi poate îşi reamintesc că şi Wolkswagen şi celelalte companii n-au vrut să ia, tocmai pentru că există o hibă a politicii româneşti, aceea în care ştergem cu buretele tot ceea ce predecesorii noştri promit.

Întotdeauna când luăm Guvernul, îl luăm şi cu bune şi cu rele. Şi-mi doresc foarte mult ca acest Guvern măcar la astfel de investiţii să-şi ţină cuvântul. Cuvântul lui înseamnă cuvântul României şi onoarea noastră.

În rest, să vă dea Dumnezeu sănătate să putem să aprobăm cât mai multe investiţii de acest gen.

Vă mulţumesc mult.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Cu aceasta am încheiat intervenţiile în cadrul dezbaterilor generale.

Nefiind amendamente, urmează ca în sesiunea de vot final de la ora 12,30 să ne exprimăm.

La punctele 5 şi 6 încă nu au sosit rapoartele.

Drept pentru care intrăm în dezbaterea punctului 7, Proiectul de Lege privind transmiterea unor suprafeţe de teren pentru realizarea proiectului "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi" şi Proiectul de Lege privind transmiterea unor suprafeţe de teren pentru realizarea proiectului "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi".

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cuvântul cineva.

Domnul deputat Mocanu. Urmează domnul deputat Spînu.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Despre istoria Aeroportului de la Iaşi nu vreau să vă vorbesc nimic. Toţi care sunteţi mai vechi în acest Parlament al României, fie ca senatori, fie ca deputaţi, cunoaşteţi foarte bine această problemă a Iaşiului, a capitalei Moldovei, o zonă care din punctul de vedere al sărăciei nu se prea prezintă bine la ora aceasta. Avem nevoie de dezvoltare economică.

M-am gândit, cu colegul de la Partidul Liberal, cu Relu Fenechiu, să trecem la a întocmi această propunere legislativă pentru a asigura ceea ce aeroportul până acum nu a avut, baza materială, şi anume suprafaţa de teren necesară construirii pistei Aeroportului Internaţional Iaşi. Domnul Boc se află la Iaşi acum şi poate are posibilitatea să audă ce dezbatem noi în Camera Deputaţilor şi poate chiar astăzi alocă şi suma necesară pentru construirea acestei piste, sau o sumă oarecare pentru începerea lucrărilor de investiţii.

Am procedat la preluarea suprafeţei de teren de la Staţiunea de cercetare în domeniul creşterii bovinelor Dancu, care aparţine de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, şi, în acelaşi timp, datorită faptului că eu am lucrat în agricultură şi sunt în al zecelea an de când activez într-o comisie de agricultură, fie la Senat, fie la Camera Deputaţilor, am ţinut cont că cercetarea nu trebuie văduvită de aceste suprafeţe, de baza materială necesară cercetării. Fără cercetare în agricultură şi în oricare domeniu nu se poate face nimic.

De aceea, această suprafaţă care a fost transferată în proprietatea privată a Consiliului judeţean Iaşi este compensată de la AEI Holboca, societatea comercială, cu un contract de concesiune cu ADS-ul, şi această suprafaţă va fi trecută în administrarea acestei staţiuni pentru ca să poată asigura hrana creşterii bovinelor, unde are loc o cercetare foarte fructuoasă.

Eu vreau să mulţumesc tuturor celor care pe parcursul dezbaterii în Parlament, fie la Senat, fie în Camera Deputaţilor, au susţinut acest proiect de lege, mulţumesc comisiilor care au dat un aviz favorabil, mulţumesc colegilor din Comisia pentru învăţământ şi din Comisia pentru agricultură, mulţumesc domnului Stanciu, colegul meu, care a avut puterea şi şi-a folosit toată priceperea profesională şi parlamentară pentru a găsi modalitatea de a întocmi câteva amendamente bune, şi pentru acest lucru îi mulţumesc foarte mult.

Eu vin cu rugămintea la dumneavoastră să credeţi că este o necesitate extraordinar de mare pentru Iaşi, capitala Moldovei, acest important obiectiv: dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Iaşi. Vă cer votul, susţinerea dumneavoastră pentru demersul nostru pe care vi l-am anunţat mai înainte.

Vă mulţumesc foarte mult.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Spînu.

Domnul Teodor-Marius Spînu:

Bună ziua, stimaţi colegi.

N-am să vă plictisesc cu foarte multe detalii. Ştiţi foarte bine că acest proiect este pe locul întâi în judeţul Iaşi privind dezvoltarea infrastructurii ieşene. ne lovim de această problemă fiecare dată când aterizăm sau decolăm de pe acest aeroport. De opt ani de zile ne chinuim să găsim suprafaţa de pământ, să o trecem în mod legal în patrimoniul public, şi nu privat, al judeţului Iaşi. Astăzi am reuşit. Aşa cum bine o să vedeţi, ca să nu existe niciun fel de neconcordanţe, sunt două proiecte: un proiect depus de un grup de colegi deputaţi şi un proiect al Guvernului. Cele două proiecte au diferenţe foarte mici. Am reuşit deoarece datorită traiectului politic mai mult, unul dintre proiecte a primit toate avizele, celălalt, deoarece susţinea aceeaşi cauză prin efectul majorităţii parlamentare de la acel moment a fost respins, dar prin amendamentele aduse de colegul Stanciu, care este aici, şi de restul colegilor din Comisia pentru învăţământ, am reuşit să aducem, să spunem, forma proiectului iniţial cât mai aproape de o formă legislativă extrem de coerentă şi care să nu dea loc interpretărilor.

Astăzi, aşa cum bine ştiţi, Guvernul României este la Iaşi. Este o onoare pentru capitala Moldovei, dar în acelaşi timp credem că este şi un gest care este normal. Guvernul României a aterizat la Iaşi aseară şi probabil că au simţit pe propria piele ce înseamnă pista aeroportului din Iaşi.

Este un început care nouă, ieşenilor, ne dă speranţa că în acest mandat vom termina proiectul aeroportului, pentru că, din păcate, în decursul anilor s-au alocat sume însemnate pentru acest proiect. Din nefericire, au trebuit să fie returnate la bugetul de stat pentru că nu aveam unde construi. Jocul acesta politic trebuie să înceteze. Şi vreau să vă spun că noi, parlamentarii PD-L, am dat, să spunem, aici, dovada faptului că interesul major al comunităţii nu trebuie să fie supus jocului politic. Chiar dacă am fi reuşit cu actuala majoritate să aprobăm proiectul de iniţiativă legislativă al Guvernului care, cu toate că era aproape identic cu proiectul propus, forma şi tehnica legislativă erau mult mai coerente, acest lucru s-a făcut prin amendamente, astfel încât proiectul iniţial a fost adus la, să spunem, o formă similară cu cea propusă de Guvern. Am spus că nu este cazul să facem jocuri de tip politicianist, să încercăm să nu realizăm un obiectiv doar pentru întâietatea unuia sau a altuia.

Şi vă rog, stimaţi colegi liberali care în Guvernul domnului Tăriceanu aţi alocat o sumă mare, prin domnul Varujan Vosganian, către acest aeroport, ştiind foarte bine că nu o vom putea utiliza şi va trebui s-o returnăm la buget, fiind doar un joc politic, ca la viitoarele iniţiative legislative pe care le are Guvernul sau le au colegii mei din Partidul Democrat Liberal, la fel cum îi invit şi pe colegii mei din PSD, să lăsăm la o parte patima politică şi să ne gândim într-adevăr la interesul major, care poate fi afectat prin neaprobarea unor iniţiative legislative.

Vă mulţumesc încă o dată. Repet apelul colegilor mei dinainte să ne daţi votul pentru proiectul de transmitere a unor suprafeţe pentru Aeroportul Iaşi şi vă garantez că veţi fi foarte bine primiţi la Iaşi când veţi veni.

Vă mulţumesc încă o dată.

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat Stanciu, tot în calitate de iniţiator doriţi să interveniţi? Nu. În momentul în care au loc dezbaterile generale... domnule Calimente, tot în cadrul iniţiatorilor? Nu. La Grupurile parlamentare. E în regulă.

Atunci, daţi-mi voie să-l invit la microfon pe preşedintele comisiei care a făcut raportul de fond. Domnul preşedinte Cristian Dumitrescu.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Astăzi îmi place la Parlamentul României, în Camera Deputaţilor. îmi place pentru că, vedeţi dumneavoastră, înainte să vă prezint raportul, vreau să menţionez faptul că am avut două proiecte de lege, unul în Oltenia, cel legat de Ford, la Craiova, şi acesta de la Iaşi, care dovedesc că atunci când există voinţă politică peste interesele de partid, peste interesele, să spunem, ale opoziţiei sau ale puterii, există un limbaj comun, iar aceste proiecte de lege pot fi... şi iată că Parlamentul funcţionează. Vedeţi? Deci nu la Parlament e hiba. Dar nu vorbesc cu dumneavoastră că de fapt Guvernul am înţeles că e la Iaşi.

Raportul este un raport comun, este făcut împreună cu Comisia pentru agricultură. Raportul este în regulă. Au fost prezentate cele două proiecte. De asemenea, a fost adoptat şi este susţinut în forma pe care v-o prezentăm şi vă solicităm să îl adoptaţi ca atare.

Încă o dată sunt bucuros astăzi, sunt de trei ori bucuros, deşi sunt răcit, sunt bucuros pentru că, vedeţi dumneavoastră, un principiu fundamental de drept şi al parlamentarismului şi cu acest prilej, sau cu acest prilej a fost respectat. Este vorba de concurenţa care a existat între un proiect de lege, iniţiativă legislativă a unor domni deputaţi, şi un act legislativ de delegare legislativă, o ordonanţă de urgenţă. Totdeauna, şi cred că aceasta este calea normală când există acest paralelism, trebuie noi, Parlamentul, să dăm prioritate iniţiativei parlamentare. S-a procedat şi de data aceasta în acest fel, cu înţelepciune, pentru că nu vreau să spun că era rea iniţiativa Guvernului, dar cu înţelepciune am tratat lucrurile şi am adoptat din cele două acte legislative cel care în opinia mea şi în opinia noastră are supremaţia, şi anume, iniţiativa parlamentarilor.

Vă mulţumesc şi vă solicit să adoptăm acest proiect de lege.

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul preşedinte, vă rog un timp alocat pentru dezbaterea pe articole.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Pentru că sunt mulţi... la dezbateri generale 5 minute, şi pe articole, dacă sunt, 3 minute. Sunt mai generos pentru că o să fie mulţi doritori să ia cuvântul, mai ales dintre deputaţii de Iaşi.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Cu siguranţă.

Vă mulţumesc mult.

O să vă rog să luaţi cuvântul în cadrul dezbaterilor generale. Primul înscris deja este domnul Anghel Stanciu. Vă rog. După care, domnul Calimente.

Domnul Anghel Stanciu:

Doamna preşedinte,

Onorat prezidiu,

Domnilor miniştri,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi.

O veste bună: Guvernul a aterizat în bune condiţii la Iaşi. O veste rea: la Timişoara s-au anunţat bombe. Nu ştiu dacă era bine să fie invers, cert este că astăzi, după 84 de ani, deoarece în 1926 a luat fiinţă Aeroportul Iaşi, iată că Parlamentul... şi sunt convins că în mod unanim va decide ca după 86 de ani acest aeroport să facă primul pas spre lume, adică, atât spre lumea bună, în Vest, cât poate cât şi spre lumea mai bună, în Est. căci, să nu uităm, toată zona Moldovei este vitregită de autostradă şi dacă avem în vedere cei 42 km pe care domnul prim-ministru îi lăuda ieri, este clar că de acolo până la Iaşi va ajunge prin 3012. Şi, ca atare, să încercăm să facem un aeroport şi să legăm acest centru al Moldovei de lumea civilizată şi, odată cu el, credem că se va dezvolta nu numai infrastructura, dar şi partea economică, care este cumva în suferinţă, în această parte, chiar şi datorită căilor de comunicaţii, care sunt şi nu sunt în condiţii bune. Cum spunea cineva ieri "Singurul drum fără gropi este Dunărea", la noi este Prutul. Aşa că, cele 143 ha de care vorbea colegul Mocanu, sunt un început, dar nu consfinţesc, am putea spune, decizia Guvernului de a aloca bani.

Cunoaşteţi cu toţii că la buget s-au făcut amendamente, care se pare că au şi trecut, dar nu s-au aprobat, şi atunci este necesar ca actualului Guvern, care se găseşte la Iaşi, să-i transmitem un mesaj, prin votul nostru unanim, şi să-i dăm un imbold în a aloca banii necesari aeroportului.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Sper, stimaţi colegi, că acest pas mic pe care îl faceţi pentru cei care v-au dat pe Creangă, vi l-au dat pe Sadoveanu, vi l-au dat pe Eminescu, şi m-a dat şi pe mine, cum spune Movilă.

Vă mulţumesc şi la bună vedere pe Aeroportul Internaţional din Iaşi.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Calimente.

Dacă mai sunt şi alte solicitări din partea grupurilor parlamentare?

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

După cum ştiţi, nu sunt nici moldovean, nici ieşean, dar Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine acest proiect de lege şi îl susţinem şi în lumina a ceea ce spunea antevorbitorul meu, domnul Stanciu, care este şi moldovean şi ieşean, având în vedere că Moldova este una dintre zonele vitregite ale ţării.

În schimb, aş vrea să spun câteva cuvinte despre o zonă a ţării care nu este vitregită, şi anume despre zona Arad-Timişoara, şi tot în legătură cu situaţia aeroportuară. Asta, ca să dovedim că Parlamentul, în general, îşi face treaba, dar avem probleme cu Guvernul, în sensul în care chiar astăzi am avut un eveniment foarte neplăcut pe Aeroportul Timişoara, şi asta datorită faptului că, întâmplător, managerul care a realizat ca Aeroportul Timişoara să aibă peste 1 milion de călători pe an, a adus companii numeroase la Timişoara, numai ce a fost schimbat cu un vajnic membru PD-L, care a făcut tot dezastrul de pe Aeroportul Timişoara, care s-a întâmplat în această dimineaţă. Ca să nu mai vorbim de Aeroportul de la Arad, unde un alt vajnic primar, tot PD-L, a adus autostrada peste aeroport, peste zona de balizaj şi Aeroportul Arad este închis. Deci, foarte mare atenţie, nu în ceea ce face Parlamentul, ci în ceea ce fac guvernanţii.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Pe procedură, domnul Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

Sigur, Aeroportul Iaşiului este foarte important, sper să fie realizat, sper să aibă şi avioane, dar haideţi să nu divagăm, să facem declaraţii politice, să ajungem la Timişoara, la Arad, că mă văd şi eu obligat să spun că la Galaţi, să-i spun unui distins coleg că sunt şi gropi pe Dunăre: se numesc valuri.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Era domnul Aurel Vainer. Vă rog, aveţi cuvântul.

După aceea, domnul Movilă.

Domnul Aurel Vainer:

Doamna preşedinte,

Stimate colege, stimaţi colegi,

Mă alătur din tot sufletul susţinerii acestui proiect de lege privind extinderea Aeroportului Iaşi. Am mai multe raţiuni: sunt moldovean, sunt deputat şi al Iaşiului, prin natura alegerilor minorităţilor naţionale, reprezentanţilor lor, şi, apoi, iubesc foarte mult aceste meleaguri.

Am convingerea că extinderea Aeroportului din Iaşi va fi un factor de antrenare şi multiplicare cu foarte multe implicaţii favorabile.

Nu uitaţi că avem exemple unde un aeroport internaţional autentic ridică enorm zone adormite. Cred că, din păcate, este o zonă adormită nordul Moldovei. Şi să nu uităm şi perspectiva care există pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Oricum, sunt distanţe mai scurte între Iaşi şi Bălţi, decât dintre Chişinău şi Bălţi. De aceea, putem vedea o altă deschidere a acestui aeroport internaţional.

În fine, cred că nu trebuie să ne bucure nicăieri existenţa unor bombe. Să nu fie bombe pe teritoriul românesc. Aşadar, nu ştiu dacă este cazul să spunem că a fost acolo, şi nu dincolo. Mai bine să nu fie nicăieri.

Vă mulţumesc foarte mult.

Colegii mei din Grupul parlamentar al minorităţilor sprijină votarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Movilă, vă rog.

Domnul Petru Movilă:

Domnilor colegi,

Sigur că acest proiect este foarte important pentru Iaşi şi pentru Moldova. Nu aş vrea să mai reiau argumentele prezentate aici, însă, acest pas, pe care îl face Parlamentul astăzi, este o parte din proiectul care înseamnă Aeroportul Iaşi. Avem multe de făcut, în continuare. Trebuie identificate sursele de finanţare sau forma în care acest aeroport va deveni cu adevărat un proiect final viabil şi util pentru Iaşi şi pentru zona Moldovei. Însă, nu pot să nu remarc aici faptul că Iaşiul, aeroportul din Iaşi este în această situaţie şi din cauza faptului că, ani la rând, administraţia locală din judeţul Iaşi nu a fost capabilă să identifice soluţii reale, concrete, pentru a realiza acest proiect, şi că acest proiect a fost ţinut de politicienii din Iaşi, de multe ori, ca să spunem, "un argument de campanie permanent", pentru că Aeroportul Iaşi este o problemă care există de cel puţin 10 ani, din 97/98, de când a fost declarat aeroport internaţional. Şi, dacă după ce Parlamentul va adopta acest proiect de lege, şi-i felicit pe colegii mei care au făcut acest lucru, administraţia locală de la Iaşi, împreună cu Guvernul, nu vor fi parteneri pe acest proiect, sunt convins că în mandatul următor ne vom reîntâlni în Camera Deputaţilor şi vom avea pe agenda de lucru, din nou, Aeroportul Iaşi. Am spus acest lucru, pentru că nu este datoria Guvernului, nu este datoria Parlamentului să rezolve problema aeroportului din Iaşi. Este o datorie comună, pe care o avem împreună: administraţie, parlamentari şi membrii Executivului.

Grupul parlamentar al PD-L va vota acest proiect.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă mai sunt intervenţii din partea grupurilor?

Doamna deputat, vă rog, ultima intervenţie.

Doamna Luminiţa Iordache:

Stimaţi colegi,

Iaşiul trebuie să reprezinte un pol foarte important de dezvoltare economică pentru Moldova şi fără dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea economică la Iaşi poate să fie zero: Autostrada, nu ştiu dacă se vede, undeva, la un orizont foarte îndepărtat, aproape deloc; drumurile naţionale sunt varză, sunt la pământ, sunt aproape impracticabile; un drum de la Iaşi la Bucureşti care durează extraordinar de mult.

Deci, foarte important este pentru Iaşi şi pentru toată zona Moldovei dezvoltarea acestui aeroport.

Susţin iniţiativa legislativă a colegilor mei şi îl felicit, în special, pe domnul deputat Mocanu, pentru că s-a luptat în comisie ca acest proiect să devină viabil pentru Iaşi.

Sper că vor vota toţi colegii noştri, în asentimentul nostru.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Vă supun la vot timpul alocat dezbaterii pe articole.

Voturi pentru? Cu vot deschis.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Bun.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

Punctul 1, titlul legii: Lege privind transmiterea unor suprafeţe de teren pentru realizarea proiectului "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi".

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 2, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 4, observaţii? Vă precizez că la pct.4 este şi un amendament respins. Dacă doreşte cineva să-l susţină?

Domnul Anghel Stanciu, vă rog.

Domnul Anghel Stanciu:

Doamna preşedinte,

Onorat prezidiu,

Domnilor miniştri,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Doamna preşedinte, cred că, după titlu, colegii noştri au aprobat punctul 2, punctul 3 în forma prevăzută de amendament. Dacă observaţi, sunt amendamente acceptate, care în fond sunt nişte chestiuni de corelare sau de claritate a textului.

Sperând că s-a înţeles acest lucru, la poziţia 4 mai am un amendament, şi este de fapt singurul, pentru că, vă rog să-mi permiteţi să spun că le susţin şi pe celelalte, dar la poziţia 4 fraza respectivă, care diferă faţă de articolul iniţial, nu o mai susţin. Deci, la poziţia 4, respectiv art.3, nu mai susţin acest amendament.

Le susţin pe celelalte, care decurg în continuare, v-am spus, pentru acurateţea textului de lege.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Nu aţi susţinut, domnule Stanciu, amendamentul respins. Nu. Bun, în regulă.

Sunt alte observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 5, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctele 6, 7 şi 8, care nu sunt modificate, dacă sunt amendamente? Nu.

Rămâne pentru votul final.

Sunt şi două anexe.

Dacă la Anexa nr.1 sunt observaţii? Nu.

Anexa nr.2, observaţii? Nu sunt.

Acum am finalizat.

Punctul 8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2009 pentru modificarea art.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD.

Procedură de urgenţă.

Reprezentantul Guvernului, vă rog.

Domnul Dănuţ Apetrei (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este vorba de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108. Practic, este vorba de acel SAPARD românesc care, prin prezentul act normativ, prevede prelungirea perioadei de finalizare a proiectelor executate prin SAPARD-ul românesc, până la finele lui 2010. Totodată, prevede prelungirea şi mărirea numărului de tranşe la fişele tehnice ale măsurilor.

În consecinţă, vă rugăm să votaţi acest proiect de act normativ.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din partea comisiei?

Înţeleg că domnul Mocanu va prezenta raportul. Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108 pentru modificarea art.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59 privind asigurarea de la bugetul statului a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii, din cadrul Programului SAPARD, face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 26 deputaţi din totalul de 27 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 25 februarie 2010.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Vă rog, domnule Tinel Gheorghe.

Domnul Tinel Gheorghe:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa cum a zis şi a precizat domnul secretar de stat Apetrei, principala modificare este prelungirea termenului până la 31 decembrie. Iniţial, ea a fost prevăzută pentru derulare pentru anii 2007 - 2008 şi 2009.

Din motive obiective, unele dintre obiectivele de investiţii n-au putut fi terminate la 31 decembrie 2009, şi atunci s-a solicitat şi s-a obţinut acest termen, până la 31 decembrie 2010.

De asemenea, pentru proiectele solicitate la plată pentru anul în curs, se majorează numărul de tranşe de la trei la patru pentru măsura 3.4. "Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice" şi de la cinci la şase pentru măsurile 1.1 "Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole" şi 3.1. "Investiţii în exploataţii agricole".

Adică, mai pe scurt, aş vrea să vă spun că dacă n-am fi prelungit acest termen cu încă un an de zile, foarte multe din obiectivele începute în 2007 - 2008 şi 2009 nu s-ar fi terminat.

Grupul parlamentar al Partidul Democrat Liberal susţine proiectul de lege în forma prezentată.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Mocanu, reprezentând acum Grupul parlamentar al PSD + PC.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Referitor la dezbaterea acestui proiect de lege, eu am venit în faţa dumneavoastră să susţin cu totul şi cu totul o chestiune extraordinară privind investiţiile în Programul SAPARD şi în celelalte programe de investiţii ale acestei ţări.

Voiam, ieri, să iau cuvântul, când era premierul Boc aici, dar n-am vrut să mai iau, fiindcă a luat un coleg de-al meu, care a avut o intervenţie foarte bună, şi n-am mai vrut şi eu să duc lucrurile într-o direcţie pe care nici nu o voiam.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se fac foarte multe modificări la aceste proiecte de legi, într-un timp când foarte multe proiecte se derulează şi nu se mai ţine cont de acest lucru. Un exemplu, vă dau, concret: în Colegiul nr.4, în care sunt deputat, Târgu Frumos - Iaşi, comuna Heleşteni, are în derulare un proiect: construirea unui drum cu asfalt de 8 km, plus dotarea Primăriei cu diferite utilaje terasiere şi pentru construcţii de drumuri şi deszăpeziri.

Guvernul, prin modificarea Ordonanţei nr.74, modificare făcută pe care nici noi nu o ştim, aproape niciunul, sau pe care o ştiţi, vă rog frumos să mă scuzaţi, ar trebui foarte mult, prin publicitatea făcută, şi este foarte bine ca din spaţiul emisiunilor, chiar şi la televiziunile private, pe care ştiu că, cu greu, le putem aduce la un standard, dar să nu ne mai batem PSD-ul cu PD-L-ul câte trei ore şi să ne batem numai o oră şi două ore să dezbatem aceste ordonanţe şi aceste modificări de proiecte de legi, ca să ştim şi noi cum ne cheamă, ce facem şi cum îndrumăm oamenii şi primarii noştri din colegii.

Deci, Guvernul trebuia să dea două tranşe de 20% la acest proiect. Nu a dat. Proiectul trebuie finalizat până în mai. Mai este o lună de zile şi nu ştiu ce am de făcut cu acest proiect.

Deci, rugămintea mea este ca Guvernul, totdeauna, când intervine pe un act normativ, să o facă foarte înţelept şi cu foarte multă publicitate şi informare în rândul populaţiei.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Prin urmare, intrăm în dezbaterea pe articole.

Punctul 1, titlul legii: "Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2009 pentru modificarea art.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD."

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 2 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 4 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 5 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 6 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 7 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Rămâne pentru votul final.

Punctul 9. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Procedură de urgenţă.

Reprezentantul iniţiatorului, doamna secretar de stat, vă rog.

Doamna Rodica Constantinovici (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/2009 referitoare la modificarea şi completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative a fost acela de a oferi puterii legislative posibilitatea de a putea completa sau abroga legi care au fost adoptate, dar a căror intrare în vigoare a fost amânată pentru viitor.

Acest lucru, ca urmare a existenţei unui gol de reglementare, în contextul Legii nr.24/2000, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, prin ordonanţe de urgenţă, supuse ulterior aprobării Parlamentului, aveau posibilitatea de a modifica sau abroga doar acte normative adoptate şi intrate în vigoare. Legea nu includea, însă, prevederi referitoare la acte normative adoptate, dar a căror intrare în vigoare a fost amânată.

Practica din ultimii ani a arătat că au existat astfel de acte normative care nu au intrat în vigoare şi care nu mai puteau fi aplicate ca urmare a faptului că erau depăşite de realităţile societăţii româneşti. Pe cale de consecinţă, intrarea în vigoare a acestor acte normative a fost amânată sine die. Prin urmare, soluţia găsită prin această ordonanţă de urgenţă a fost firească şi necesară şi nu a presupus, în niciun caz, substituirea puterilor Legislativului, întrucât toate actele normative de acest fel vor trece în mod obligatoriu prin Parlament.

Vă rugăm să aprobaţi proiectul de lege ca atare. Vă mulţumim.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, domnul deputat Andronache.

Domnul Gabriel Andronache:

Doamna preşedinte,

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/2009.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2009.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de doamna secretar de stat Constantinovici.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, raportul iniţial de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2009.

Plenul Camerei Deputaţilor a hotărât, în şedinţa din 23 februarie 2010, retrimiterea la comisia sesizată în fond a Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2009, pentru reexaminare şi întocmirea unui nou raport.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a reexaminat proiectul de lege în şedinţa din 10 martie 2010.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, menţinerea raportului iniţial de adoptare a proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2009, cu motivarea că amendamentul privind schimbarea din "lege de respingere" în "lege de aprobare", este la pct.1 din tabelul cu amendamente admise.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă rog, domnule Andronache, să propuneţi şi timpii de dezbatere.

Domnul Gabriel Andronache:

Doamna preşedinte,

Cinci minute pentru dezbateri şi un minut pentru dezbaterea pe articole.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Atunci intrăm în dezbaterea pe articole.

Punctul 1, "Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative"

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 2 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 4 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 5 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 6 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.7 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 8 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Rămâne pentru votul final.

Punctul 10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Procedură de urgenţă.

Reprezentantul iniţiatorului?

Doamna Iordache, vă rog, aveţi cuvântul.

Doamna Graţiela Denisa Iordache (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Actul normativ cuprinde măsuri fiscale în domeniile impozitului pe profit, impozitului pe venit, t.v.a. şi accize.

Principalele modificări aduse de acest act normativ sunt: în ceea ce priveşte impozitul pe profit, extinderea categoriei veniturilor neimpozabile pentru organizaţiile nonprofit; amânarea aplicării pentru toţi contribuabilii plătitori de impozit pe profit a sistemului de plată anuală, cu efectuarea de plăţi anticipate pentru anul 2010; majorarea plafonului lunar privind venitul neimpozabil din pensii de la 900 la 1.000 lei.

În ceea ce priveşte t.v.a.-ul, sunt măsuri care derivă din obligativitatea transpunerii Directivei nr. 2006/112/CE şi măsurile au avut la bază necesitatea menţinerii nivelului prognozat al veniturilor bugetare provenind din t.v.a. Iar în ceea ce priveşte accizele şi alte taxe speciale, prin ordonanţa de urgenţă au fost aduse următoarele modificări principale: adaptarea unor definiţii, precizarea expresă a datei de aplicare a nivelului accizelor pentru tutunul prelucrat, revizuirea regimului de accize pentru amestecurile de cafea solubilă şi instituirea regimului de restituire a accizelor aferente cafelei verzi sau produselor de cafea achiziţionate din afara României.

În acest domeniu al accizelor, modificările au constat în revizuirea unor texte care să asigure o reflectare fidelă a anumitor prevederi din directivele europene.

Având în vedere cele expuse mai sus, Ministerul Finanţelor Publice susţine adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din partea comisiei, domnul Iuliu Nosa.

Domnul Iuliu Nosa:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a sesizat în procedură de urgenţă pentru examinare şi avizare în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La dezbaterea proiectului de lege a participat, în conformitate cu prevederile art. 54 şi 55 din Regulament, doamna Iordache Graţiela, secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice.

La lucrările comisiei au participat 32 de deputaţi din totalul de 34 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat.

Proiectul de lege, potrivit art. 75 din Constituţia României, republicată, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterilor, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, în forma prezentată de Guvern.

Şi vă fac şi o propunere de timpi: cinci minute pentru dezbateri generale şi un minut pe articole.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din partea grupurilor parlamentare sunt intervenţii? Nu. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

Punctul 11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Procedură de urgenţă. Reprezentantul iniţiatorului? Vă rog.

Domnul Cristian-Anton Irimia (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ministerul Sănătăţii îşi însuşeşte punctul de vedere al Camerei Deputaţilor pe care dumneavoastră îl decideţi.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din partea comisiei?

Doamna Rodica Nassar:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

La întocmirea raportului comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ, avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, punctul de vedere al Consiliului Concurenţei, precum şi punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii.

Având în vedere cele prezentate mai sus, Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu amendamentele prezentate în anexă.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, în conformitate cu prevederile art. 76 alin.(1) din Constituţia României, republicată.

Raportul comisiei a fost adoptat cu 8 voturi pentru şi 4 împotrivă.

Proiectul de lege, potrivit art. 75 din Constituţia României, republicată şi art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din partea grupurilor parlamentare, domnul Petru Movilă.

Domnul Petru Movilă:

Doamna preşedinte,

Domnilor colegi,

Acest proiect de lege este un proiect de lege foarte important pentru sistemul de sănătate din România şi pentru o decizie, o situaţie finală cât mai corectă, atât pentru sistemul de sănătate, cât şi pentru producătorii de medicamente, Grupul parlamentar PD-L solicită retrimiterea la comisie.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Nicolăescu, vă rog.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Aş începe prin a invoca un proverb românesc: "Dă-i mintea românului cea de pe urmă".

Unii reprezentanţi ai PD-L-ului din Comisia pentru sănătate, astăzi, la plen, au înţeles că trebuie să aibă şi minte, nu numai executarea ordinelor de la partid. Şi mă bucur pentru asta! Poate că mulţi din colegii noştri nu ştiu că acest proiect de lege s-a discutat în Comisia pentru sănătate câteva săptămâni la rând, s-au încercat toate argumentele posibile ca, totuşi, să existe raţionalitate şi să nu fie zdrobiţi - şi folosesc un cuvânt tare - producătorii internaţionali de medicamente. Pentru că aşa cum este reglementat clawback-ul în proiectul de act normativ, înseamnă o suprataxare a producătorilor de medicamente, ceea ce este exclusă o dată de normele europene şi în al doilea rând de interesul pacientului român. Pentru că o asemenea suprataxare înseamnă realizarea de exporturi paralele şi, ca atare, neputinţa de a mai aduce aceste medicamente pentru cetăţeanul care are nevoie de aceste medicamente.

Nu voi intra acum în dezbatere, pentru că şi Grupul parlamentar al PNL consideră că retrimiterea la comisie poate fi o soluţie de îmbunătăţire a actului normativ.

Şi cu această ocazie atrag atenţia şi Guvernului, care a participat în mai multe rânduri la discuţii pe această temă, inclusiv la discuţii cu reprezentanţii mediului de afaceri şi care a avut o dată poziţie favorabilă, o dată poziţie nefavorabilă, de fiecare dată s-a scăldat între ape.

Poate că este nevoie, în sfârşit, ca cei care se ocupă de destinele acestui sector, să fie serioşi, să fie mai ales responsabili.

În consecinţă, şi Grupul parlamentar al PNL este de acord cu retrimiterea la comisie.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Movilă, vă rog.

Domnul Petru Movilă:

Pe procedură, drept la replică.

Este adevărat că învăţăm în fiecare zi şi că reuşim să înţelegem problemele din sistemul de sănătate. Însă, dacă domnul deputat, colegul nostru, vorbitorul anterior, când era ministru al sănătăţii, ar fi ajuns la mintea cea de pe urmă, sunt convins că starea în sistemul de sănătate din România în nici un caz nu ar fi fost cea de astăzi, să fim nevoiţi să aplicăm măsuri într-adevăr care sunt nepopulare pentru producătorii de medicamente, dar care sunt bune pentru sistemul de sănătate.

Vă mulţumesc.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală):

Proaste, nu populare!

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale înţeleg că nu sunt.

Vă rog. Doamna preşedinte, un punct de vedere? După care intrăm în dezbaterea pe articole. Corect? A, supunem la vot retrimiterea la comisie. Doamna preşedinte, o să vă rog să vă precizaţi şi punctul de vedere ...

Doamna Rodica Nassar:

Mulţumesc foarte mult.

Am să vorbesc în numele Grupului parlamentar PSD+PC, care susţine retrimiterea la comisie. A fost încercarea noastră de a ne impune punctul de vedere corect, spun eu, având în vedere ce s-a întâmplat astăzi în trei şedinţe succesive de comisie. Nu am reuşit. Votul majorităţii şi-a spus cuvântul în comisie, dar este bine că lucrurile pot fi îndreptate, cred eu, prin retrimiterea iniţiativei legislative la comisie.

Mulţumesc foarte mult.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă supun la vot retrimiterea la comisie. Cei de la Secretariatul general m-au rugat să nu supun la vot, pentru că există nişte probleme şi atunci v-aş sugera să votăm prin vot deschis. Se lucrează încă.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Doamna preşedinte, termen?

Doamna Rodica Nassar:

Două săptămâni.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Două săptămâni. E în regulă.

Punctul 12. Proiectul de Lege privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea României de stat-participant la Acordul multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa - Caucaz - Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998.

Domnule preşedinte Iancu, vă rog.

Domnul Iulian Iancu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menţionat. Aş vrea să vă subliniez faptul că pentru acest proiect Cameră decizională este Senatul. În Camera Deputaţilor, Consiliul Legislativ, Comisia juridică, precum şi Comisia pentru politică externă au avizat favorabil proiectul de lege. În fapt, proiectul are ca obiect de reglementare aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea României de stat participant la acest acord ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 2 din 2000, aprobată prin Legea nr. 95 din acelaşi an.

În urma dezbaterilor şi ţinând seama de avizele favorabile, membrii comisiei au hotărât în unanimitate să propună plenului adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de iniţiator.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

Punctul 13. Proiectul de Lege pentru modificarea art.4 din Legea nr.395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul? Din partea Guvernului, înţeleg.

Domnul Mihail Vasile-Ozunu (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale):

Secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul în Ministerul Apărării, Vasile-Ozunu Mihail.

Scopul Proiectului de Lege pentru modificarea art.4 din Legea nr.395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat este pentru introducerea de sancţiuni de la 100 lei la 300 lei pentru tinerii care nu se prezintă pentru luarea în evidenţă la centrele militare.

După cum se ştie, legea menţionată suspendă pe timp de pace serviciul militar obligatoriu şi se trece la serviciul pe bază de voluntariat.

Totuşi, tinerii care împlinesc vârsta de 18 ani trebuie să se prezinte la centrele militare pentru luarea în evidenţă, spre a se vedea aptitudinile lor şi opţiunile pe care le au, în vederea îndeplinirii îndatoririlor militare, în condiţiile stării de război, mobilizare sau de asediu.

Din păcate, în ultimii ani, tinerii s-au prezentat într-un număr din ce în ce mai mic, fapt ce ne-a condus la a cere să se introducă şi nişte sancţiuni.

Vreau să vă aduc la cunoştinţă că numai popularizarea acestui proiect de lege, în acest an, a făcut ca numărul tinerilor care trebuiau să meargă să fie din ce în ce mai mare la centrele militare pentru luarea în evidenţă. Pentru acest fapt, vă adresăm rugămintea să votaţi proiectul de lege propus.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Comisia pentru apărare? Domnul Bădulescu.

Domnul Adrian Bădulescu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere, în fond, în procedură obişnuită cu Proiectul de Lege pentru modificarea art.4 din Legea nr.395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi au acordat avizele favorabile.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat proiectul de lege.

Proiectul de lege prevede modificarea şi completarea Legii nr. 395, în scopul introducerii obligativităţii cetăţenilor români bărbaţi, la împlinirea vârstei de 18 ani, de a se prezenta la centrele militare pentru luarea în evidenţă militară, consemnarea opţiunilor privind modul de îndeplinire a îndatoririlor militare pe durata stării de război, a stării de mobilizare şi a stării de asediu, precum şi pentru înmânarea adeverinţei de recrutare.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Potrivit prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor şi ale Constituţiei României, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

La şedinţa comisiei au fost prezenţi 23 de deputaţi din totalul de 25 de membri.

În urma dezbaterilor, în şedinţa din 9 martie 2010, membrii comisiei, cu 22 de voturi pentru şi o abţinere, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată.

Anexa cuprinde un amendament respins.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Intrăm în dezbaterea pe articole. Există un singur amendament respins. Dacă-l susţine cineva? Nu.

Atunci rămâne pentru votul final.

Acum domnul vicepreşedinte Ialomiţianu, de la Comisia pentru buget, mi-a comunicat că, aşa cum fusese aprobat încă de ieri în Biroul permanent, Comisiei pentru buget i s-a aprobat solicitarea pentru a lucra în paralel cu plenul şi ieri şi astăzi pentru a elabora rapoartele, pe de o parte în ceea ce priveşte Compania Ford, iar pe de altă parte pe acordurile cu FMI. Astăzi au reuşit să încheie şi rapoartele pe cele două proiecte, care se află pe ordinea de zi a noastră la punctele 5 şi 6.

Intrăm în dezbaterea primului proiect, de la punctul 5 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2010 privind ratificarea Scrisorii de intenţie, semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 5 februarie 2010 şi aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 19 februarie 2010 şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin Scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române, semnată la Bucureşti la 24 aprilie 2009, şi prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 4 mai 2009, precum şi a Scrisorii suplimentare de intenţie, semnată de autorităţile române la data de 8 septembrie 2009 şi aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 21 septembrie 2009.

Am să-l invit la microfon pe domnul Bogdan Drăgoi, secretar de stat la Ministerul Finanţelor.

Domnul Bogdan Alexandru Drăgoi:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Prezentul act normativ are ca obiect aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10 din 23 februarie 2010, prin care se ratifică scrisoarea suplimentară de intenţie şi memorandumul tehnic de înţelegere agreate cu FMI, urmare aprobării Legii bugetului de stat pe anul 2010 şi a misiunii din perioada 20-27 ianuarie a.c. şi aprobarea de către Consiliul director al FMI din data de 19 februarie 2010, prin care au fost modificate condiţionalităţile aferente tranşelor de împrumut.

În baza OUG nr. 10/2010 a fost trasă la data de 23 februarie suma de 2 miliarde 175 de milioane de DST-uri, reprezentând tranşele III şi IV de împrumut. Jumătate din această sumă a fost virată în contul Ministerului de Finanţe, deschis la BNR, restul fiind virat în contul Băncii Naţionale a României.

Rambursarea ratelor de capital, plata dobânzilor, comisioanelor şi a altor cursuri aferente împrumuturilor se asigură proporţional cu suma alocată din acestea de către Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor Publice.

Modalitate de calcul şi de plată a dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente Aranjamentului stand-by se stabilesc de către FMI prin regulamentele sale.

Pentru suma care vine în tranşele III şi IV Ministerul Finanţelor Publice a emis în favoarea Fondului Monetar Internaţional bilete la ordin, de valoare egală cu partea care îi revine. Biletul la ordin este dominat în drepturi speciale de tragere şi se depune la Banca Naţională a României, la data eliberării tranşelor de credite.

Faţă de cele de mai sus, Ministerul Finanţelor Publice propune şi susţine în numele Guvernului României aprobarea actului normativ şi a elementelor de reformă sectorială şi fiscală bugetară pe care le implică.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Ialomiţianu.

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2010 privind ratificarea Scrisorii de intenţie, semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 5 februarie 2010 şi aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 19 februarie 2010 şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin Scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române, semnată la Bucureşti la 24 aprilie 2009, şi prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 4 mai 2009, precum şi a Scrisorii suplimentare de intenţie, semnată de autorităţile române la data de 8 septembrie 2009 şi aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 21 septembrie 2009.

Cu adresa nr. PL-x 43 din 16 martie 2010, Biroul permanent, conform art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, a sesizat în procedură de urgenţă pentru examinarea şi avizarea în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, cu acest proiect de lege.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art. 76 din Constituţia României, republicată.

La lucrările comisiei au participat 21 de deputaţi din totalul de 34 de membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Proiectul de lege, potrivit art. 75 din Constituţia României, republicată, şi art. 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Senatului.

Comisia propune supunerea spre dezbatere şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma prezentată de iniţiator.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Domnul Dascălu.

Domnul Constantin Dascălu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Acordul cu Fondul Monetar Internaţional asigură o credibilitate României (s-a văzut acest lucru şi de la ultima emisiune de eurobonduri), asigură finanţarea statului la costuri mult mai mici decât de pe piaţa interbancară. Aceasta înseamnă că cheltuim mult mai puţini bani cu dobânzile şi obligaţiile externe pentru a ne asigura finanţarea deficitului.

De asemenea, măsurile care sunt stabilite de către Guvernul României, în acord cu Fondul Monetar Internaţional, privind reducerea cheltuielilor publice, asigură resursele financiare în viitor pentru dezvoltarea investiţiilor, crearea de locuri de muncă în România şi o dezvoltare a statului român pe baze solide.

Rog pe toţi colegii din Parlament să voteze acest proiect de lege, pentru toate cele expuse mai înainte.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare nu sunt.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

La punctul 6 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2010 privind ratificarea Memorandumului suplimentar de înţelegere (primul addendum la Memorandumul de înţelegere) între Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti, la 18 februarie 2010 şi la Bruxelles, la 22 februarie 2010, la Memorandumul de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles la 23 iunie 2009 şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2009 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles la 23 iunie 2009, şi a Acordului de împrumut, în sumă de până la 5.000.000.000 euro, dintre România, în calitate de Împrumutat, Banca Naţională a României, în calitate de agent al Împrumutatului, şi Comunitatea Europeană, în calitate de Împrumutător, semnat la Luxemburg la 23 iunie 2009 şi la Bucureşti la 18 iunie 2009.

Punctul de vedere al Ministerului Finanţelor? Domnul Drăgoi.

Domnul Bogdan Drăgoi:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Sprijinul financiar din partea Uniunii Europene are o valoare totală de 5 miliarde de euro, din care s-au tras până în prima tranşă 1,5 miliarde de euro şi în baza prezentei ordonanţe încă o tranşă de un miliard de euro.

Maturitatea medie a împrumutului este de şapte ani, iar cea aferentă celei de-a doua tranşe, de un miliard de euro este de nouă ani.

Faţă de cele de mai sus Ministerul Finanţelor Publice propune şi susţine în numele Guvernului adoptarea actului normativ şi a elementelor de reformă sectorială financiar-bugetară pe care le impune.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Ialomiţianu.

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2010 privind ratificarea Memorandumului suplimentar de înţelegere între Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti, la 18 februarie 2010, şi la Bruxelles la 22 februarie 2010, la Memorandumul de înţelegere din Comunitatea Europeană şi România, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles, la 23 iunie 2009, şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2009 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles, la 23 iunie 2009, şi a Acordului de împrumut în sumă de până la 5 miliarde de euro, dintre România, în calitate de împrumutat, Banca Naţională a României, în calitate de agent al împrumutului, şi Comunitatea Europeană, în calitatea de împrumutător, semnat la Luxembourg, la 23 iunie 2009 şi la Bucureşti, la 18 iunie 2009.

Cu Adresa Pl-x nr.44 din 16 martie 2010, Biroul permanent, conform art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicată sesizat, în procedură de urgenţă, pentru examinarea şi avizarea în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci cu acest proiect de lege.

La întocmirea raportului, s-au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observaţiile şi propunerile trimise cu adresa nr.133 din 22.02.2010, precum şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată.

La lucrările comisiei, au participat 21 de deputaţi, din total de 34 de membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Senatului.

Comisia propune supunerea, spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor, a proiectului de lege, în forma prezentată de iniţiator.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenţii, din partea grupurilor parlamentare?

Domnul Eugen Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Intervenţia mea este pe procedură. Cred că avem nevoie de nişte explicaţii. Din ce ştim noi, la şedinţa improvizată a Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, nu a existat cvorum. Pentru că niciun reprezentant al opoziţiei nu a fost în sală, nici PNL, nici PSD, conform numărătorii pe care o putem face pe membrii prezenţi în comisie, este clar că nu puteau avea cvorum de şedinţă. Şi am anunţat, sau am auzit că s-a anunţat că au fost 21 prezenţi.

Vrem să ştim şi noi care sunt deputaţii de la Opoziţie care au fost prezenţi la această comisie.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Ialomiţeanu. Vă rog.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Numai o clipă! Nu vreau prezenţa, ci mâinile ridicate pe vot. Să ne spună exact care au fost cei trei sau patru deputaţi de la PNL şi PSD care au ridicat mâna şi au votat pentru, sau împotrivă. Dar au asigurat cvorumul.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Toader, pe procedură. Dar putea să-i dea răspunsul domnul Ialomiţianu, nu, mai bine?

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Doamna preşedinte, au fost 21 de membri din 34. Sunt semnături, au semnat, au fost prezenţi în sală, unii au luat şi cuvântul. Domnul Nicolăescu nu a fost prezent în sală, a fost numai la ora 9,00. Eu, la ora 9,00, am suspendat şedinţa şi am convocat-o la ora 11,00. La ora 11,00, am fost 21 de membri din 34 de membri. Dânsul are posibilitatea să verifice prezenţa.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Toader şi pe urmă domnul Eugen Nicolăescu, înţeleg, tot pe procedură.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Eu, să fiu sincer, nu înţeleg explicaţiile domnului Nicolăescu. Ştiţi foarte bine, în şedinţa Biroului permanent, chiar domnul Tăriceanu a propus: domnule, hai să discutăm Fondul Monetar, haideţi să treacă prin Parlament, fiindcă s-ar putea să ne întâlnim cu preşedintele Fondului şi să avem această lege trecută. Acum, căutăm de ce nu suntem...? De ce nu aţi fost, domnule Nicolăescu, la şedinţă?

Doamna Roberta Alma Anastase:

În regulă. Domnul Eugen Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Eu înţeleg că se încearcă justificarea, într-un mod copilăresc, a modului în care s-a desfăşurat comisia. Între ce se semnează şi când spui că părăseşti sala, în semn de protest, şi ce se numără la vot, este o diferenţă. De această diferenţă discutăm. Noi ştim că în sală, la vot, nu erau decât 17 deputaţi. Dacă se spune că au fost alţii, să ne spună care sunt aceia, ca să stăm de vorbă cu ei, să recunoască că au fost, sau nu, în sală. Nouă ne-au spus că nu au fost în sală.

În consecinţă, cine minte? Vrem să ştim cine minte. Poate minte domnul Ialomiţianu. Şi, dacă minte, nu are ce să caute printre noi. Poate minte un coleg de-al nostru, stăm de vorbă cu el. Vrem să ştim adevărul, doamnă preşedinte, că avem acest drept.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu.

Domnul Călin Anton Constantin Popescu-Tăriceanu:

Doamnă preşedinte,

Domnul Mircea Toader a invocat poziţia mea de ieri de la Biroul permanent, pe care nu o retrag. Cred şi acum că este util să dezbatem acest lucru. Dar, dragi colegi, haideţi să respectăm regulamentul şi procedurile. Mă refer aici la modul în care se convoacă comisia. Comisia nu se convoacă de domnul Ialomiţianu, vicepreşedinte, prin sms-uri la telefon. Îmi pare foarte rău! Ce se întâmplă, după aceea, la vot? Este punctul nostru de vedere că Acordul cu FMI este greşit. Nu are nicio legătură cu urgenţa dezbaterii şi cu necesitatea ei. Noi ne menţinem punctul de vedere şi votăm împotrivă. Dar, acest lucru trebuie să se reflecte în structura votului, prin organizarea în mod corect, regulamentar, a şedinţei comisiei, lucru care nu s-a întâmplat. Cererea colegului meu, Eugen Nicolăescu, este perfect întemeiată, având în vedere că noi ştim că, din partea PNL-ului, nu ştiu, rămâne de văzut dacă din partea PSD-ului au fost prezenţi, din partea PNL-ului, noi am cerut colegilor noştri să nu se prezinte decât în situaţia în care comisia este convocată în mod corect, regulamentar. Şi, ca atare, domnul Ialomiţianu are o datorie, să ne spună cine sunt cei care au fost prezenţi şi au făcut acel cvorum de 21 de persoane, când noi ştim că erau maximum 17.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Dacă domnul deputat Tăriceanu a ridicat această problemă şi le-a şi comunicat colegilor să nu fie prezenţi la comisie, pot să spun şi eu un singur lucru: în Biroul permanent s-a votat, s-a acceptat cererea comisiei, semnată de preşedintele comisiei, ca, în timpul plenului, să se desfăşoare activitatea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Mai mult decât atât, când solicită preşedintele comisiei, sau vicepreşedintele, în numele preşedintelui, ca să se desfăşoare activitatea unei comisii în timpul plenului, nu este normal că şi-a anunţat şi activitatea? Nu e normal să ştim, cu toţii, cel puţin cei care suntem în Biroul permanent, că se desfăşoară activitate în comisie?

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Nicolăescu, pe procedură.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Toader, îmi cer scuze că vă atenţionez, dar cred că nu aţi înţeles bine ce am discutat. Vorbim despre alte lucruri. Noi nu am spus, în niciun moment, că nu s-a dat o aprobare în Biroul permanent, că astăzi, de dimineaţă, la ora 9.00, să aibă loc o Comisie pentru buget, finanţe şi bănci. Nu am spus asta. Noi am spus că această comisie are un regulament de organizare şi funcţionare, pe care nu l-a respectat, ceea ce este altceva. Nu s-a întrunit biroul comisiei ca să facă convocarea legală, cu ordinea de zi aprobată în biroul comisiei. Nu există asemenea documente. Nu există o asemenea întâlnire, o asemenea şedinţă. Atunci, despre ce discutăm? Despre ce i se năzare fiecăruia să povestească în faţa microfonului? Sigur, microfonul este liber. Microfonul este la dispoziţia oricui. Dar, când vorbim de probleme de procedură, haideţi să ne ducem la regulament, la texte de regulament, nu la ce ni se pare nouă că este bine sau frumos.

Domnul Ialomiţianu a greşit de mai multe ori. Nu asta vorbim acum, ci noi spunem că această comisie a funcţionat neregulamentar şi că ceea ce ea a făcut astăzi este lovit de nulitate. Asta este concluzia, nu alta. Şi domnul Ialomiţianu este obligat să spună plenului despre ce este vorba, dacă poate. Dacă nu poate, să vină şi să spună: da, fraţilor, v-am minţit, că am vrut să fiu eu un soldat credincios al PD-L-ului şi să fac un raport, că aşa mi s-a încredinţat mie sarcina. Foarte bine, dar ştim adevărul. Asta e tot ce vă spun. Nimic altceva.

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Au fost în sală, noi ne-am desfăşurat activitatea în mod legal. Au fost în sală persoanele. Domnul Nicolăescu are posibilitate să verifice lista de prezenţă. La Comisia pentru buget, finanţe şi bănci se înregistrează tot, se filmează tot. Dânsul are posibilitatea să verifice prezenţa la şedinţa de la ora 11,00. Asta este. O să vă spun, domnule Eugen Nicolăescu. O să vă spun. O să vă spun, dar nu cred că este de datoria mea să vă spun nominal cine a fost la comisie. Este prezenţă, noi avem documentele legal, nu s-a comis nicio încălcare a regulamentului, avem aprobare să lucrăm în plen, deci ne-am desfăşurat activitatea în mod legal. Dacă vreţi să vă spun ce colegi au fost şi, după aceea, să faceţi o comisie de anchetă în cadrul partidului, nu vreau lucrul ăsta.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Eugen Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă preşedinte, nu am decât o singură concluzie de tras. Domnul Ialomiţianu minte. Şi de ce vă spun că minte? Pentru că, şi la vot, în plen, când constatăm că nu avem cvorum, cu toate că o parte dintre colegii noştri au semnat condica, facem apel, ca să ştim exact câţi oameni sunt la vot. Pentru că numărăm fiecare vot în parte. Poate că sunt câţiva colegi care au semnat condica, ceea ce este normal, că au venit la serviciu. Dar care, ca atitudine politică, nu au votat acest proiect de lege. Deci, domnul Ialomiţianu, ori nu înţelege regulamentul, ori nu înţelege cum funcţionează Parlamentul, ori ne minte, în continuare. Noi nu avem posibilitatea pe înregistrarea audio şi video să verificăm cine a fost în sală, în timpul votului. Dacă dânsul ştie şi semnează, în calitate de preşedinte al comisiei, că au fost în sală 21 de deputaţi, trebuie să ştie şi cine au fost acei deputaţi şi trebuie să facă cunoscut acest lucru. Altfel, noi contestăm acest raport. Vă spunem, în acest moment, că nu-l recunoaştem şi spunem că este ilegal şi că el nu poate fi supus plenului Parlamentului spre dezbatere şi aprobare.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Înţeleg că domnul Ialomiţianu a şi comunicat numele, ca să nu mai fie niciun fel de...

Vă rog, domnule deputat, Drăghici.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Doamna preşedinte, sunt membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi am sms-ul, înregistrat la 10,35, de convocare a comisiei, pentru ora 11,00.

Regulamentar, preşedintele comisiei, nu este în ţară, nu avea cum să înainteze cerere pentru a ţine şedinţă de comisie în timpul plenului, iar colegii din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci am fost cu toţii în plen. Nu s-a participat, din partea PSD+PC, la şedinţa de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Ca atare, observ că, la domnul Toader, tot ce este dictatură este normal. Noi ne vom opune şi vom contesta raportul.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

OK. Domnule deputat, trebuie să ştiţi că această solicitare s-a dat de ieri, în Biroul permanent, şi acoperea zilele de plen de ieri şi de astăzi, tocmai pentru a ne încadra cu aceste trei rapoarte, plus încă două rapoarte, până la ora 12,30. O să vă mai spun ceva: că orice şedinţă se poate din lipsă de cvorum şi să revină în momentul în care se constituie cvorumul. Nu este nicio problemă asta, regulamentar.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Constantin Dascălu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu sunt la primul mandat în Parlamentul României, dar vă spun că sunt stupefiat de ce se întâmplă aici şi cum se iau banii oamenilor, contribuabililor, care au câte 5-6-7 milioane pe lună, în Parlamentul României. La ora 9,00, astăzi de dimineaţă, a venit domnul Nicolăescu acolo, eram 18, cu dânsul, a venit acolo... am venit să vă vizitez, dar, vedeţi că o să plec, ca să nu aveţi cvorumul. Deci, un fost ministru al României, un fost ministru, membru al Guvernului, asemenea comportament are în Parlamentul României. Dar, banii o să-i ia, că va fi prezent. Exact cum i-a luat de atâtea ori, ca prezent la comisie şi de foarte multe ori a lipsit. Dacă verificăm, o să vedem că a luat diurnă, a luat bani, sau eu ştiu ce a luat pentru comisia respectivă. Or, nu este acceptabil ca un om ales uninominal să vină în Parlamentul României, ca să discute proiecte de legi, să aibă un asemenea comportament.

Din această cauză, la ora 9 şi un sfert, domnul vicepreşedinte Ialomiţianu, preşedinte al comisiei, în ziua de astăzi, a amânat dezbaterea în comisie pentru ora 11,00. La ora 11,00, am fost prezenţi, se pot verifica acolo, e personalul auxiliar care poate confirma toţi oamenii care au fost prezenţi acolo şi a fost cvorum la această şedinţă. Din acest punct de vedere, depun jurământ în faţa oricui, pentru că am fost acolo şi a fost cvorum la această şedinţă.

Dar, eu, ca deputat în Parlamentul României, sunt stupefiat de modul şi comportamentul unui fost ministru în Guvernul României, deputat, plătit de cetăţenii României, să vină numai să amâne lucrările, nu ştiu din ce motive, ale dânsului, personale. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PD-L.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Eugen Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Aş folosi un cuvânt al celui care a vorbit înaintea mea, şi anume: chiar sunt stupefiat că, după 20 de ani de democraţie, mai asistăm la înfierare proletară. Sunt de-a dreptul stupefiat şi mi se pare greu de acceptat şi de înţeles că un om, care se pretinde ales în Parlament, poate vorbi în halul acesta. Pentru că numai hal se poate numi. Nu vorbesc de modul în care-şi formulează opiniile. Nu vorbesc de modul în care face dezacorduri gramaticale. Nu cred că asta este important. Important este ceea ce gândeşte un om. Şi acesta este lucrul cel mai periculos.

Stimaţi colegi, aţi aplaudat, cred, ca să-i arătaţi domnului că v-a distrat, nu pentru altceva, pentru că ar fi şi mai grav şi mai neplăcut.

Doamna preşedinte, trecând peste acest incident minor şi care cred că nu se va mai repeta, pentru că lumea a înţeles că este bătaie de joc la modul în care se comportă unii dintre colegii noştri. V-aş spune că ar trebui să luaţi act de faptul că noi contestăm acest raport şi că trebuie să luaţi măsurile regulamentare într-o asemenea situaţie. Că vă place, sau nu vă place, nu este problema mea şi nici a noastră. Este problema respectării regulamentului, este problema respectării legii, în general. Cum - şi acum preiau indignarea colegului meu deputat -, cum să ne creadă cetăţenii că suntem cinstiţi şi corecţi, dacă noi aici încălcăm legea? Dacă noi aici nu respectăm propriile noastre reguli? Aceasta este problema de fond. În rest, putem vorbi orice, putem să ne reproşăm orice.

În acest moment, vă fac cunoscut faptul că Grupul parlamentar al PNL contestă cele două rapoarte, pe care le considerăm ilegale şi, ca atare, trebuie să luaţi măsuri ca ele să intre în legalitate, ca să poată să fie dezbătute şi aprobate.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da. Domnul Zgonea, domnul Duşa.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Câteodată, dacă intervii la microfon şi înfierezi cu mânie proletară, creezi mai mult scandal decât ar fi trebuit. Probabil că, tactic, pentru dumneavoastră era important să treceţi acest proiect de lege. Şi există două aspecte pe care aş vrea să le ridic. Primul: semnătura dumneavoastră, de dimineaţă, nu vă ia banii dacă lipsiţi din sală? Şi uitaţi-vă în stânga şi în dreapta dumneavoastră. Asta este o obligaţie la care răspundeţi cu conştiinţa dumneavoastră şi aşa cum faceţi declaraţie pe proprie răspundere, că aţi fost în weekend în teritoriu şi luaţi nişte bani. E treaba dumneavoastră şi electoratul vă sancţionează. Şi aş vrea ca această discuţie să nu o avem aici, în plen, că nu ne face nici onoare şi nici nu este corect.

La comisiile permanente, conform regulamentului, prezenţa se face la începutul şedinţei, cum se face la începutul zilei de lucru. Părăsirea sălii de către un grup parlamentar este un instrument parlamentar, pentru cei care nu cunosc. Şi în istoria Parlamentului României am văzut Partidul Democrat Liberal, sub diferite forme pe care le-a folosit domnia sa, UFD, PD, folosind acest instrument de sute de ori. Este o modalitate pe care liderul de grup ar fi trebuit să v-o explice, colegilor care sunteţi mai tineri, cum am învăţat-o şi eu... mai tineri, folosind acest cuvânt în ghilimele, cei care sunteţi mai noi şi nu aveţi timp să citiţi Regulamentul.

Eu, de la acest microfon, de câte ori am greşit, mi-am cerut scuze. Şi v-aş ruga frumos să vă gândiţi că avem, din acest punct de vedere, un drept la replică pe care-l aştept de la un coleg de-al nostru, pentru că nu aş vrea să ţipe cineva la acest microfon că furăm banii poporului, nefiind corectă nici abordarea, nici principiul care stă la baza construcţiei unor valori de om, nu se pot schimba la 60 de ani. Şi nu cred că a vorbit mintea omului, probabil că a vorbit mai mult sufletul şi inima şi populismul unui coleg de-al meu.

A doua chestiune, doamna preşedinte şi stimaţi colegi, procedural, regulamentul nu permite şi nu există o soluţie, nu, nu permite, nu există o soluţie în momentul în care un grup parlamentar contestă cvorumul unei şedinţe. Dar, putem să mergem pe firul logic cu următoarea întrebare: ce se întâmplă dacă constatăm că din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, dacă nu mă înşel eu, şi domnul vicepreşedinte Ialomiţianu poate să-mi confirme, este una dintre primele comisii care avem înregistrare audio-video, dacă se constată că votul este făcut fără să fie cvorum, am fi într-o postură delicată în care plenul Camerei Deputaţilor a votat un proiect de lege care nu a respectat procedurile.

Eu cred că, din acest punct de vedere, doamna preşedinte, ar trebui să găsim o soluţie de compromis şi v-aş ruga pe dumneavoastră, eu neavând această calitate, poate cereţi liderilor grupurilor parlamentare să se întâlnească pentru un interval de timp şi să găsim o soluţie, ca să calăm într-un fel şi limbajul acesta neprincipial şi, în acelaşi timp, să avem şi o viziune corectă asupra lucrurilor pe care trebuie să le facem. Eu cred că este o soluţie bună, dacă nu o face un lider de grup parlamentar, poate dumneavoastră, în calitatea pe care o aveţi şi în spiritul regulamentului, puteţi să o faceţi. Este o sugestie din partea mea, pentru a închide, într-un fel, acest război al cuvintelor, care nu face bine Parlamentului României.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Cinci minute întâlnire cu liderii de grup. Haideţi, să fie aici, chiar, întâlnirea şi cu domnul Ialomiţianu.

Domnule Duşa, se întâlnesc liderii de grup şi dumneavoastră adresaţi-vă plenului! Ziceţi!

Domnul Mircea Duşa:

Sigur, doamna preşedinte, stimaţi colegi, eu voiam să vă propun o soluţie de compromis în a rezolva această problemă. Lucrurile sunt foarte simple. Şedinţa comisiei este publică, de asemenea, stenograma este publică, ba, mai mult, se publică şi în Monitorul Oficial şi voiam să vă propun chiar o pauză de 5 minute, până primim stenograma, să ne edificăm dacă a fost prezenţă la comisie, sau nu a fost.

- după pauză -

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Ialomiţianu, pe care-l rog să prezinte şi raportul şi...

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Doamna preşedinte,

Vreau să fac o rectificare. Deci, au fost 21 prezenţi, 18 au fost voturi pentru.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

18 din 34, deci raportul a întrunit numărul de voturi legal.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

Vă propun ca în trei minute, patru minute, să începem sesiunea de vot final.

Vă rog să luaţi loc şi să pregătiţi cartelele de vot.

Pe procedură, domnul Nicolăescu, înainte de a începe votul.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Vreau să fac un anunţ în plenul Camerei Deputaţilor, în sensul în care, în acest moment, depun la dumneavoastră moţiunea simplă elaborată de Grupul parlamentar al PNL şi intitulată "La sănătate, nimic nu este sănătos".

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să verifice acum secretariatul şi, după aceea, voi face anunţul.

Pe procedură, domnul Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte, să nu avem iarăşi probleme cu votul, vă rog, înainte de a solicita, ne punem toţi cartelele, verificăm prezenţa că, altfel, avem legi organice şi suntem în situaţia să nu putem să avem o evidenţă clară. Deci, puneţi cartelele, prezenţă şi pe urmă solicitaţi votul.

Doamna Roberta Alma Anastase:

De acord. Bine. Vă rog să vă înregistraţi prezenţa.

Şi-au înregistrat prezenţa 184 de parlamentari, deci suntem în cvorum.

În al doilea rând, Secretariatul general a verificat, şi condiţiile sunt îndeplinite, calendarul urmat de această moţiune va fi discutat în Biroul permanent de după această şedinţă de vot final.

În al treilea rând, vreau să vă consult în legătură cu un aspect. Până acum, au venit trei colegi care sunt prezenţi în sală, dar nu au cartele. Aş vrea să vă consult dacă dânşii se pot exprima prin vot deschis, doar dumnealor, şi să se contabilizeze... unul este de la PNL, deci nu e... A găsit cartela domnul Stroe, înţeleg că era cu...

Domnul Duvăz, vă rog.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Stimată doamnă preşedinte,

Suntem perfect de acord să se exprime toţi colegii noştri, chiar dacă şi-au uitat cartelele. Problema e cum se consemnează, pentru că votul electronic se consemnează şi rămâne într-un fel în istoricul votului acestei zile, iar celelalte voturi vor fi consemnate suplimentar, doar pe stenogramă. Deci problema este că trebuie corectat cu stenograma votul electronic, adică să nu fie confuzii şi contestaţii, mai ales că, fiind vorba de vot pentru legi organice, s-ar putea să fim la limită.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da, vă mulţumesc pentru aceste precizări. Atunci, se poate consemna în stenogramă, după aceea, într-adevăr, cum spune domnul Duvăz să apară pe site. Vă consult în legătură cu lucrul acesta.

Domnule deputat, vreţi să interveniţi? Vă rog.

Domnul Eugen Bejinariu:

Doamna preşedinte,

Gândiţi-vă că, ştiu eu, creăm un precedent extrem de periculos, că o să ajungem jumătate să votăm cu cartele, jumătate să voteze cu mâna sus şi consemnăm tot felul de aberaţii în procesul-verbal sau în stenograme.

Eu cred că ori votăm cu cartelă ori votăm prin ridicarea mâinii.

Doamna Roberta Alma Anastase:

În regulă. Domnul Toader şi domnul Zgonea.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Sigur că putem crea un precedent. Atâta timp cât avem situaţii de acest gen, vă propun să votăm deschis, cu toate că m-am uitat, nu cred că suntem numai 184 de deputaţi în sală, ci depăşim oricum 200.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Zgonea.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Toader, aveţi perfectă dreptate. Întotdeauna trecutul nu trebuie să ne stea în faţă, ci în spate.

Eu propun să desfiinţăm cartelele. La solicitarea Grupului parlamentar al PD-L să votăm în avion, sub apă, pe valuri, sub valuri, în autobuze şi să desfiinţăm cartelele şi să le înfierăm cu mânie proletară. Ce mai cartele? Ce atâta prezenţă? Poate votăm şi prin corespondenţă.

Voci din sală:

Cartele nesimţite!

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Să fiţi mai aproape de oameni, împreună cu ei şi la bine şi la greu. Ei cu ei, noi cu noi!

Dragi colegi,

Din păcate pentru dumneavoastră şi pentru noi sau din fericire pentru noi, avem un regulament şi suntem într-o ţară europeană, nu putem să votăm în două feluri. Dar eu zic, domnule Toader, să faceţi o hârtie scrisă la doamna preşedinte, să o aprobăm în Biroul permanent, de câte ori consideraţi oportun dumneavoastră, fără să mai consultăm plenul, votăm deschis, când nu suntem toţi prezenţi, să mâncăm banii poporului. Când nu vreţi, atunci să votăm cu cartelă.

Şi eu propun ca tot dumneavoastră să ne scrieţi şi prezenţa şi să trimiteţi şi comunicatul către Institutul de Politici Publice. Eu vă zic că, din punctul acesta de vedere atunci suntem şi noi liniştiţi, ne ocupăm de opoziţie, dumneavoastră sunteţi fericiţi, toate proiectele de lege trec.

Domnul... vreţi să luaţi cuvântul; vă las imediat.

Doamna preşedinte, vă rog frumos să treceţi la vot electronic, aşa cum am trecut în ultimii opt ani de zile.

Din punct de vedere procedural, dacă votul electronic nu funcţionează, atunci unul din liderii grupurilor parlamentare poate propune, poate propune o altă modalitate. Dacă vreţi să votăm cu mâna ridicată eu nu am nicio problemă, îl accept pe domnul Toader. Cred că ar trebui să votăm cu mâna ridicată de acum înainte absolut tot ceea ce nu are cvorum pentru legi organice, că bănuiesc că la 184 nu aveţi cvorum pentru legi organice.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Cezar Preda.

Domnul Cezar-Florin Preda:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aici s-au ridicat nişte probleme reale: a fost unul sau au fost doi colegi de-ai noştri, că am înţeles că al treilea şi-a găsit cartela.

Preşedinta Camerei ne-a întrebat, conform Regulamentului, ce decizie luăm. Liderul Grupului Partidului Democrat Liberal a făcut o propunere. Atâta demagogie şi atâtea spasme.

Vă rog eu, hai să trecem la vot şi să tranşăm prin vot asemenea chestiune.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun! Domnul Voicu.

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Vă mulţumesc.

Solicitarea liderului Grupului Partidului Democrat este perfect regulamentară. Un lider de grup poate propune votul deschis prin ridicare de mână.

Numai că avem o problemă. În Regulament scrie că votul se exercită, de regulă, cu cartele şi la propunerea unui lider de grup prin alte metode. Asta înseamnă că schimbarea modalităţii de vot pe care urmează să o supuneţi la vot, deci dumneavoastră trebuie să supuneţi la vot dacă votăm cu mâna ridicată, numai că trebuie să votăm asta cu cartele, dacă votăm cu mâna ridicată, pentru că asta este modalitatea, de regulă.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun! Deci liderul de grup al PD-L şi-a retras propunerea...

(Bătăi în pupitru, aplauze, râsete şi comentarii în sală.)

...la rugămintea mea, pentru a nu mai genera tot soiul de dezbateri, şi nu legat de votul electronic, mă rog, care s-ar fi făcut pentru a decide în ce fel votăm. Prin urmare vă propun să intrăm în vot.

1. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2009 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă.

Lege ordinară.

Cameră decizională.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

245 de voturi pentru, un vot împotrivă şi trei abţineri.

Ce se întâmplă?

2. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.92 din 1996 privind organizarea şi funcţionarea serviciului de telecomunicaţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.

Lege organică.

Vă rog să votaţi.

Comisia propune respingerea. Deci votul este pentru propunerea comisiei.

S-a încheiat votul.

143 de voturi pentru, 103 împotrivă şi trei abţineri.

Raportul comisiei nu a întrunit numărul de voturi necesare.

3. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.191/1998 privind organizarea şi funcţionarea serviciului de protecţie şi pază.

Lege organică.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Voturi pentru?

Votul este deschis, vă rog să votaţi.

Suntem în aceeaşi situaţie ca şi la pct.2, în sensul în care nu s-a întrunit numărul de voturi necesare pentru ca propunerea comisiei să treacă.

4. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Lege organică.

Vă rog să votaţi.

255 de voturi pentru, trei împotrivă şi o abţinere.

Proiectul a trecut.

5. Proiectul de Lege pentru completarea art.42 din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Este lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul.

148 de voturi pentru, 111 împotrivă şi două abţineri.

Proiectul a trecut.

6. Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.18 din Legea fondului funciar nr.18/1991.

Este lege organică.

Vă rog să votaţi.

258 de voturi pentru, două împotrivă şi o abţinere.

Propunerea a trecut.

7. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.334 din 31 mai 2002 privind bibliotecile, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.132 din 11 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

257 de voturi pentru, trei împotrivă şi trei abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

8. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente - Titlul VI - Modificarea şi completarea Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

Propunerea de respingere a trecut cu:

261 de voturi pentru, două împotrivă şi o abţinere.

9. Propunerea legislativă pentru modificarea O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în M.Of., Partea I nr.421 din 05.06.2008.

De asemenea, comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

260 de voturi pentru, trei împotrivă şi două abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

10. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.

De asemenea, comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul.

258 de voturi pentru, trei împotrivă şi două abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

11. Proiectul de Lege privind alegerea prin vot uninominal a consiliilor locale.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

248 de voturi pentru, 11 împotrivă şi şase abţineri.

12. Proiectul de Hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Votul este deschis.

Vă rog să votaţi.

257 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi cinci abţineri.

Proiectul a trecut.

13. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de Garanţie dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 21 ianuarie 2010, privind garantarea în proporţie de 80% a obligaţiilor aferente Contractului de finanţare dintre Banca Europeană de Investiţii şi S.C. Ford România S.A. în valoare de 400.000.000 euro pentru modernizarea fabricii de automobile de la Craiova.

Vă rog să votaţi.

256 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi trei abţineri.

Proiectul a trecut.

14. Proiectul de Lege privind transmiterea unor suprafeţe de teren pentru realizarea proiectului "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi".

Lege organică.

Vă rog să votaţi.

Voce din sală:

Ce propune comisia?

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu, 14 este cea care are raport favorabil şi 15 raport de respingere, da?

257 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi cinci abţineri.

Proiectul a trecut.

Explicare de vot, domnul Mocanu; pe procedură, atunci.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Vă mulţumesc la toţi din inimă şi vă aştept la Iaşi.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Haideţi să ne bucurăm după aceea, să ne terminăm... Da, domnul Adomniţei.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Doamna preşedinte,

Cuprinsă de feerie, nu puteţi să treceţi peste aceste chestiuni procedurale. Nu am să amintesc despre vizita pe care o face la Galaţi, la domnul lider de grup PD-L în colegiu, pentru a-i arăta că nu are dreptate. Vă voi mulţumi, în schimb, pentru... în sfârşit faceţi şi un lucru bun, după un an şi două luni de guvernare, în care duceţi România înspre prăpastie. Măcar sperăm să salvăm Iaşiul, cu aeroportul.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Spînu.

Domnul Teodor-Marius Spînu:

Dragi colegi,

În intervenţia mea anterioară am rugat chiar să uităm de luptele politicianiste ieftine. Domnul Adomniţei a reluat acelaşi subiect. Şi o să promitem că, împreună cu factorii din Iaşi, consilierii judeţeni, poate reuşim să închiriem un charter şi să invităm toată Camera Deputaţilor să avem o şedinţă de Parlament în Camera Deputaţilor la Iaşi. Ar fi o premieră după şedinţa Guvernului.

Vă mulţumesc şi eu pentru votul dumneavoastră şi, faţă de colegii liberali care au dat bani Aeroportului de la Iaşi pe un teren inexistent şi i-au luat după două luni înapoi, astăzi am reuşit să punem baza, să avem pământul.

Vă mulţumesc încă o dată şi vă aştept cu toată dragostea la Iaşi pe toţi.

Vă mulţumesc, dragi colegi. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Au vorbit reprezentanţii tuturor... Pe procedură, domnule deputat, vă rog.

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Pe procedură sau un soi de drept la replică. În timpul dezbaterilor pe acest punct, la ordinea de zi, domnul Mircea Toader a schimbat cumva şi fizica şi discursul politic din România, pentru că ne-a spus destul de clar că pe Dunăre sunt gropi şi acelea se numesc valuri.

Dacă valurile se numesc gropi, prin urmare ieri, când domnul Boc vorbea despre guvernarea care e pe val şi România cam pe acolo, înseamnă că erau, de fapt, în gaură.

Mulţumesc. (Aplauze şi râsete din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

15. Proiectul de Lege privind transmiterea unor suprafeţe de teren pentru realizarea proiectului "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi".

Lege organică.

Comisiile propun respingerea proiectului de lege.

Vă rog să votaţi. Votul este deschis.

252 de voturi pentru, un vot împotrivă şi două abţineri.

Propunerea comisiilor a trecut.

16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2009 pentru modificarea art.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

258 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi două abţineri.

17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

256 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi două abţineri.

18. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

260 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere.

19. Proiectul de Lege privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea României de stat-participant la Acordul multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa - Caucaz - Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

255 de voturi pentru, două împotrivă şi trei abţineri.

A trecut.

20. Proiectul de Lege pentru modificarea art.4 din Legea nr.395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat.

Lege organică.

Vă rog să votaţi.

260 de voturi pentru, un vot împotrivă şi două abţineri.

Proiectul a trecut.

21. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2010 privind ratificarea Scrisorii de intenţie, semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 5 februarie 2010 şi aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 19 februarie 2010 şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin Scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române, semnată la Bucureşti la 24 aprilie 2009, şi prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 4 mai 2009, precum şi a Scrisorii suplimentare de intenţie, semnată de autorităţile române la data de 8 septembrie 2009 şi aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 21 septembrie 2009.

Votul este deschis, vă rog să votaţi.

204 voturi pentru, 51 împotrivă şi trei abţineri.

Şi ultimul punct, 22, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2010 privind ratificarea Memorandumului suplimentar de înţelegere (primul addendum la Memorandumul de înţelegere) între Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti, la 18 februarie 2010 şi la Bruxelles, la 22 februarie 2010, la Memorandumul de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles la 23 iunie 2009 şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2009 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles la 23 iunie 2009, şi a Acordului de împrumut, în sumă de până la 5.000.000.000 euro, dintre România, în calitate de Împrumutat, Banca Naţională a României, în calitate de agent al Împrumutatului, şi Comunitatea Europeană, în calitate de Împrumutător, semnat la Luxemburg la 23 iunie 2009 şi la Bucureşti la 18 iunie 2009.

Vă rog să votaţi. Votul este deschis.

205 voturi pentru, 50 împotrivă şi patru abţineri.

Am încheiat această sesiune de vot final.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,58.