Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,32.

Lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

*

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi.

Declar deschisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi, 20 aprilie 2010.

Începem astăzi cu opoziţia, pentru că ea este cea mai prezentă şi am să-l invit la microfon pe domnul deputat Ioan Stan şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Mocanu, de la acelaşi grup parlamentar, Partidul Social Democrat+Partidul Conservator.

Domnul Ioan Stan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Încă o dată La mulţi ani!

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea se numeşte "Pensii nesimţite şi pensii necăjite."

"Să îi trimitem înapoi la lucru!" Asta a spus de mai multe ori, ferm, decis, primul ministru Emil Boc. "Să îi trimitem înapoi la lucru pe cei care beneficiază nemeritat de pensiile de boală". Figura fermă a unui premier fără personalitate este derutantă. Dar se naşte o serie de întrebări simple. Unde? Unde să-i trimită la lucru şi când? Înainte sau după cei 100.000 de bugetari care trebuie concediaţi, a şomerilor care au ajuns aproape 10% din populaţia activă?

Sigur, acestea nu sunt cele mai importante întrebări. Ca idee generală, premierul are dreptate: cei care au beneficiat fraudulos de pensii, care şi-au fabricat dosare medicale cu şpăgi şi atenţii nu merită, în principiu, milă. Să lucreze pe unde vor apuca. Să răspundă în faţa legii, ei şi sistemul corupt care le-a facilitat frauda.

Dar apare temerea referitoare la abuzurile şi absurditatea de care dau dovadă uneori instituţiile statului. Mai ales atunci când, sub forma unui act de dreptate, se ascunde jena financiară a Guvernului.

Temerea este că reformarea sistemului social, inclusiv a celui de pensii, e condiţionată, în realitate, de falimentul sistemului, că tot eşafodajul se prăbuşeşte şi singurul gând al Guvernului este să taie bani de oriunde.

Temerea este că într-o situaţie de "scapă cine poate", nu cei cu pensii nesimţite vor avea de suferit, ci tot oamenii necăjiţi.

Temerea este că la lucru (vorba vine, de fapt în şomaj sau mizerie socială) va fi trimis unul cu un picior mai scurt care poate să mai meargă, unul care nu a surzit chiar de tot şi altul care poate respira şi cu un plămân, nu cei cu dosare sută la sută fabricate, care pot să ungă în continuare rotiţele sistemului.

Nu cred că exista voinţa politică de a pune punct mizerabilei afaceri cu pensiile de boală. Dacă ar fi existat, acest Guvern ar fi acţionat în această privinţă până acum. Nu era nevoie să se aştepte o nouă lege a pensiilor. Aici nu e vorba despre o reformă socială, ci de dosare penale. Sunt cazuri de Parchet, de DNA, acestea sunt instituţiile care are trebui puse în mişcare, şi nu amărâţii de pensionari care sunt chemaţi cu obolul o dată la 6 luni pe la tot felul de comisii, care ar trebui anchetaţi, ci cei care se îmbogăţesc pe seama lor.

Dar nu există voinţa politică pentru a stârpi corupţia, ci pentru a tăia din cheltuieli. Pe seama cui? Experienţa ne arată că, în general, din păcate, pe seama celor amărâţi.

Va şti Guvernul să discernă între pensii necăjite şi pensii nesimţite?

Un guvern care nu este interesat de impactul măsurilor sale pentru cetăţean nu înţelege că responsabilitatea socială este menită să-1 servească, nu să-1 umilească pe pensionar, după ce a lăsat sistemul să funcţioneze de capul lui.

Dar hotărârea pe care o afişează premierul Boc nu inspiră încredere. Aşa cum s-a dovedit, incapabil să stimuleze crearea de noi locuri de muncă unde să-i trimită să se recicleze pensionarii-frauduloşi, nu va fi în stare să discearnă binele de rău în sistemul de pensii.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog să se prezinte la microfon pe domnul deputat Vasile Mocanu. Domnul Cristian Rizea este? Cine mai este?

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La mulţi ani!

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Unde nu-i cap, vai de sănătate!"

Sănătatea românească rămâne un tărâm al paradoxului. De pildă, Iaşiul medical se confruntă cu o situaţie extrem de ciudată. Deşi toate spitalele din judeţ se plâng de lipsa medicilor, există o mulţime de absolvenţi ai Facultăţii de Medicină care nu au loc de muncă.

Care este explicaţia acestui fenomen bizar?

În cea mai mare parte, "şomerii" sunt rezidenţi la medicina de familie. Datele sunt edificatoare. În momentul de faţă, în judeţul Iaşi există peste 450 de medici de familie care au contract cu Casa de Asigurări. Cifra este considerată suficientă. În acelaşi timp, însă, aproape 200 de rezidenţi de medicină de familie se află în diferiţi ani de studiu. Colegiul Medicilor din Iaşi recunoaşte că numărul medicilor de familie depăşeşte cu mult posibilităţile pieţei medicinei de familie a Iaşiului.

Cine-i vinovat de această situaţie bolnavă?

Responsabilitatea aparţine în totalitate Ministerului Sănătăţii. Conducerea ministerului a permis în ultimii ani ca medicii care nu au luat rezidenţiatul să se îndrepte spre medicina de familie. În acest mod, asistăm acum la o inflaţie extraordinară de medici de familie.

O soluţie pentru dezamorsarea situaţiei ar putea fi reprezentată de creşterea valorii punctului în funcţie de care sunt plătiţi medicii de familie. Acest aspect ar conduce la înmulţirea numărului de cabinete şi implicit la o nevoie mai mare de medici de familie.

Dar Ministerul Sănătăţii nu a dovedit până astăzi că-şi ghidează politicile de profil pe o viziune coerentă.

Aşa că, unde nu-i cap, vai de sănătate!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Daniel Geantă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Daniel Florian Geantă:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Cine ne asigură împotriva sistemului de asigurări?"

De mai bine de o jumătate de an constatăm că majoritatea primelor de asigurare au crescut în cote procentuale inimaginabile, indiferent că e vorba despre asigurări auto, de case sau de acoperirea unui risc de altă natură. Majoritatea argumentelor economice ale asiguratorilor au fost legate de creşterea foarte mare a despăgubirilor acordate asiguraţilor şi de faptul că sumele asigurate au crescut. Nimic incorect până aici.

Dacă este, însă, să analizăm satisfacţia medie a asiguraţilor români, faţă de serviciile oferite în cazul producerii riscului asigurat, vom constata cu neplăcere că România reprezintă, în continuare, o ţară fără stăpân. În ciuda existenţei unei comisii de supraveghere a activităţii sectorului de asigurări, respectarea drepturilor asiguratului este ultimul lucru de care sunt preocupate firmele de asigurări.

Termenele foarte lungi în care se emit soluţii, întârzierile inacceptabile în plata despăgubirilor, întârzierile de luni de zile în plata altor agenţi economici, viciile numeroase care marchează contractele de asigurare, dau firmelor de asigurare certitudinea că în România profitul este, ca în niciun loc de pe glob, cert, sigur şi uşor de realizat. Asiguratul român este umilit, batjocorit, chiar în condiţiile în care este victima unui eveniment nefericit, pe care l-a asigurat şi a plătit pentru acesta.

Enumerarea acestor aspecte nefavorabile care marchează piaţa asigurărilor din România are rostul de a mobiliza membrii Parlamentului României în scopul ameliorării legislaţiei în acest sector. Nu este nicidecum vorba de a limita libertatea economică pe această piaţă, ci doar de a elabora o legislaţie care să aibă ca scop atât sustenabilitatea economică a asiguratorilor, cât şi respectarea integrală şi rapidă a drepturilor asiguratului.

Neîncrederea şi lipsa de satisfacţie faţă de relaţia cu asiguratorii care acţionează în România au limitat atât valoarea acestei pieţe, cât şi capacităţile sale de dezvoltare. O piaţă a asigurărilor care funcţionează corect este şi în avantajul asiguratorilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult.

Îl rog să se prezinte la microfon pe domnul deputat Márton Árpád-Francisc, din partea Grupului parlamentar UDMR, şi se pregăteşte domnul deputat Mihai Stroe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

După declaraţia preşedintelui României, conform căreia şi-ar dori un prag electoral de 10% la următoarele alegeri parlamentare, am fost întrebat despre punctul meu de vedere. Eu cred că am avut un răspuns echilibrat, zicând că ori preşedintele nu cunoaşte situaţia comunităţii maghiare pe care o reprezentăm, aceasta având o pondere de circa 6,5% din populaţia ţării, ori nu doreşte ca această comunitate să aibă reprezentare parlamentară. Alţi colegi de-ai mei au avut declaraţii şi mai moderate, vorbind despre faptul că acest prag nu i-ar deranja, dacă legea ar garanta reprezentarea proporţională a comunităţii maghiare în Parlament.

Întrebat despre aceeaşi temă, deputatul Valeriu Tabără a răspuns că Uniunea Democrată Maghiară "e o asociaţie a unor speculanţi maghiari". Acest enunţ nu este surprinzător din partea fostului preşedinte al Partidului Unităţii Naţionale Române, un partid naţionalist care a dispărut de pe eşichierul politic din ţara noastră, numai că declarantul este actualmente un membru marcant al partidului cu care ne aflăm într-o coaliţie de guvernare. Iată de ce consider că este bine să spun ce înseamnă în accepţiunea mea a fi politician speculant, cu atât mai mult pentru că sunt convins că majoritatea comunităţii pe care o reprezint, precum şi membrii acestei uniuni, care din 1989 nu şi-a schimbat nici denumirea, nici ideologia, au aceeaşi idee despre această terminologie.

Pentru mine, a fi speculant, în sens politic, înseamnă să-ţi schimbi partidul în funcţie de interesul personal, să schimbi ideologia, crezul partidului, în funcţie de posibilele succese electorale.

Pentru mine, tot o formă de speculaţie, de data asta legislativă, este ca printr-o lege să acorzi ajutor de stat pentru agricultură, conform unor norme concrete Europene, renunţând la încasarea accizei la carburanţi, sau dând sume pentru împăduriri, ori despăgubiri pentru calamităţi naturale şi multe asemenea, ca ulterior, în aceeaşi lege, să strecori o prevedere prin care o parte din sumă, sau poate suma întreagă, dată cu o mână de stat, să fie luată cu cealaltă, în contul unor datorii la bugetul de stat. Colac peste pupăză să mai şi încerci să induci Comisia Europeană în eroare, disimulând că ai fi acordat ajutor pentru împădurire, când de fapt ai exonerat parte dintre datornicii statului de plata acestora, în contradicţie flagrantă cu normele pe care cică le aplici, speculând că doar, doar nu va fi depistată înşelătoria.

Am considerat necesar să precizez ce înseamnă pentru mine a fi speculant în viaţa politică, pentru că s-ar putea întâmpla să nu vorbim aceeaşi limbă cu deputatul Valeriu Tabără, nu pentru că avem limbi materne diferite. Specula nu are naţionalitate, nici limbă maternă, ci poate pentru că avem concepţii diferite despre valorile politicii europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Stroe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Mihai Stroe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată: "Agricultura, încotro?"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Trăim o perioadă nefastă pentru agricultură, şi lucrul acesta se întâmplă de douăzeci de ani, de când, printr-o decizie politică a Guvernului Petre Roman, susţinută de politicienii timpului, s-a "reuşit" întoarcerea în timp cu 40 - 50 de ani a agriculturii româneşti. La vremea respectivă se dorea un pachet de legi prin care agricultura ar fi trebuit să primească noul sens de parcurs. Politicienii din acea vreme au pus mai presus interesele personale, care să le faciliteze accesul la resursele din agricultura momentului, concesionarea pe mai nimic a unor întinse suprafeţe de teren sau valorificarea bunurilor fostelor CAP- uri sau IAS-uri în interes personal.

Mai nou, accesul la resursele de subvenţionare a agriculturii prin fonduri de la bugetul de stat şi europene, precum şi continuarea funcţionării aşa-ziselor asociaţii agricole unde beneficiarul este cel care lucrează terenul şi nu cei care sunt deţinătorii de drept, scoaterea din circuitul agricol a unor suprafeţe întinse de teren, abandonarea sistemelor de irigaţii, renunţarea la găsirea de soluţii pentru legumicultură, zootehnie, pomicultură şi viticultură, lipsa unei legislaţii moderne şi conforme cu politicile agricole europene şi mondiale fac din agricultura românească Cenuşăreasa Europei.

Trecem de multe ori pe lângă întinse suprafeţe de teren nelucrat, la piaţă cumpărăm produse importate din Turcia, Grecia sau alte ţări, cu toate că multe ar putea fi produse în ţară.

Agricultorii europeni care ne vizitează ţara rămân uimiţi de potenţialul din agricultură, dar mai ales de nevalorificarea acestuia. Specialiştii noştri ne asigură că avem tot ce trebuie ca să putem obţine rezultate benefice pentru toţi, asta însemnând produse româneşti de bună calitate la preţuri mici, dar şi beneficii pentru agricultori. Şi cu toate astea, nimic nu se întâmplă, probabil din cauza unor interese mărunte de grup ale unora dintre agricultori şi ale importatorilor de produse agricole şi agroalimentare sau, poate, din lipsă de interes, deşi agricultura, ca şi ramură a economiei, ar putea deveni un motor pentru scoaterea României din criză şi ar aduce şi bunăstare unei categorii sociale aflate oarecum în dificultate, prin practicarea agriculturii de subzistenţă.

Toate acestea s-ar putea întâmpla dacă toţi factorii responsabili s-ar apleca mai mult asupra acestei probleme care să se materializeze prin relansarea agriculturii. Astfel, România ar putea să devină exportator de multe produse agricole şi agroalimentare.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cred că este momentul ca actualul Guvern să se implice mult mai mult şi să coopteze toţi specialiştii pentru a găsi soluţiile de asociere juridică a deţinătorilor de terenuri, de valorificare a întregului potenţial agricol de care dispunem, să gândim la înfiinţarea de centre de colectare şi valorificare a produselor agricole. Camerele agricole pot deveni viabile dacă ele se vor strădui să acorde consultanţa de care au nevoie deţinătorii de terenuri pentru a-i determina să facă o agricultură ştiinţifică şi benefică, atât pentru cultura mare, dar mai ales pentru valorificarea suprafeţelor mai mici de teren pentru legumicultură, pomicultură şi viticultură şi, de ce nu, zootehnie.

Agricultura ecologică este la modă, iar România poate fi una dintre ţările care să promoveze acest tip de agricultură, produsele ecologice fiind mult căutate pe piaţa europeană, dar şi pe cea internă.

Stimaţi colegi, având suficient teren agricol, având apă, având forţă de muncă nevalorificată în mediul rural şi mai ales, având specialişti care se fac din când în când că mai şi lucrează, ca şi consultanţi agricoli, pentru că nu sunt puşi la treabă, sunt convins că printr-o bună organizare, susţinută de pachete legislative pentru agricultură ar face ca starea precară a agriculturii româneşti să se amelioreze simţitor, iar beneficiarii ar fi mult mai mulţi, am fi aproape toţi, poate în detrimentul unor grupuri restrânse care deţin monopolul beneficiilor.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stă în puterea noastră ca printr-o decizie politică, nealterată de apartenenţa la un grup parlamentar sau altul, să ne unim eforturile pentru a găsi soluţiile legislative care să amelioreze starea precară actuală a agriculturii şi să o transforme într-un catalizator al economiei româneşti, conform cu potenţialul său real.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Mai este cineva care doreşte să-şi susţină declaraţia la tribuna Camerei Deputaţilor? Dacă nu mai este nimeni, poate până când sosesc alţii, daţi-mi voie să-mi susţin şi eu propria declaraţie politică. (Coboară la tribună.)

Domnul Ioan Oltean:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia politică pe care astăzi doresc să o susţin în faţa dumneavoastră se intitulează "Tendinţe în direcţia dezvoltării unei noi teorii a dreptului internaţional al mediului în noul context european".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Astăzi voi încerca să iniţiez o dezbatere pe o chestiune insuficient discutată şi, pot spune, chiar uneori controversată, anume cea a necesităţii dezamorsării problemelor create de insuficienta protejare a mediului înconjurător.

Pentru a fi în măsură să răspundă cerinţelor unei noi ordini mondiale, dreptul internaţional al mediului va trebui să se fundamenteze pe câteva modificări esenţiale. Din acest punct de vedere, observăm că în ultimul deceniu ecologia a devenit treptat mai mult decât o ştiinţă biologică, o doctrină sau o mişcare ideologică politică sau civilă. Ea a devenit o sursă fundamentală de drept în sensul de punte de legătură între umanitate şi mediul de viaţă de zi cu zi al cetăţenilor.

Dreptul mediului a fost întotdeauna, indiferent de nivelul sau de forma sa, un drept aşa-numit "al speciilor", fiind axat într-un mod esenţial pe conservarea supremă a speciei umane şi exprimând o incursiune în subconştientul uman al conceptului de responsabilitate pentru mediu. Această răspundere sau responsabilitate ar trebui să fie exprimată concret prin iniţierea şi implementarea unei strategii globale de mediu, a unei politici şi, nu în cele din urmă, a unor legi de elaborarea cărora suntem cu toţii responsabili chiar aici şi acum, şi toate acestea adaptate corespunzător scopurile propuse.

Privind în exterior, ne dăm seama că eco-globalizarea la nivelul Uniunii Europene îşi asumă într-un fel schimbarea ţintită de a asigura conservarea biosferei, privind omenirea ca o parte integrală a acesteia. Scopul de bază propus este de a rezolva aparentele contradicţii antagoniste între sursa de pornire, antropologică, şi propunerea de demers, eco-centrică. Uneori, soluţiile promovate în această direcţie sunt reflectate într-un mod inadecvat la nivelul legal. Dar în exprimarea în particular, unica limită este frontiera între societate şi natură. Dacă aceasta nu este completată cu cerinţele dreptului mediului, altfel reglementarea legală rămânând ineficientă, şi dacă nu este legal sancţionată, aceasta nu poate fi interpretată drept o acţiune coerentă şi efectivă, cu rezultate în plan social.

Esenţa ecologică a acţiunii umane este definită, din punctul legal de vedere şi la o primă analiză, vizualizând cel puţin două elemente: recunoaşterea şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului la sănătate şi la un mediu ecologic echilibrat, dar şi poziţionarea interfeţei ecologice ca un drept fundamental, de bază. Referirile formale la condiţia umană individuală, bazate pe experienţa şi beneficiile conceptului drepturilor omului, sunt şi parte a tradiţiilor legate de ţările Europei Occidentale.

Interferenţa ecologică exprimă dreptul comunităţilor internaţionale din cadrul Europei unite de a interveni în caz de necesitate. Sigur, imperfecţiunile sunt încă evidente şi o serie de întrebări rămân retorice: cine va reprezenta comunitatea ecologică internaţională, cât de departe ar trebui să ajungă acest drept internaţional în efectuarea unui control şi care sunt garanţiile, care vor fi, deci, consecinţele acestor acţiuni? Dreptul mediului este caracterizat preponderent de o unitate de conţinut indiferent de nivelul şi formele de implementare a acestor măsuri. Privită din perspectivă istorică, evoluţia dreptului mediului s-a dovedit a fi circulară, dar diferenţele tradiţionale între dreptul internaţional şi naţional al statelor s-au estompat şi vor continua să se dilueze.

După primele observaţii comune efectuate referitoare la atitudinea faţă de legătura şi raporturile între om şi natură, la începutul antropocentrismului dreptul s-a diferenţiat şi s-a separat de natură. El a fost perceput ca un demers exclusiv social, dar o nouă integrare a dreptului, fie ea verticală sau orizontală, este deja stabilită şi va fi, sperăm, cel puţin mai coerentă şi efectivă.

Vă mulţumesc. (Îşi reia locul la prezidiu.)

Domnul Ioan Oltean:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Până când mai vin alţi colegi care doresc să-şi susţină declaraţiile politice, daţi-mi voie să-i nominalizez pe cei care şi-au prezentat în scris declaraţiile politice astăzi.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, următorii deputaţi: Claudia Boghicevici, Cornel Ghiţă, Prigoană Silviu, Rogin Marius, Arion Viorel, Petru Movilă, Victor Boiangiu, Gheorghe Ciobanu, Petru Călian, Marius Dugulescu, Andrei Sava, Toader Stroian, Trăşculescu Alin şi Burlacu Cristian.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat: Călin Ion, Florin Pâslaru, Eugen Bejinariu, Marian Ghiveciu, Emil Radu Moldovan, Ion Dumitru, Filip Georgescu, Macaleţi Costică, Rizea Cristian, Surupăceanu Mugurel şi Covaci Dorel.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnii deputaţi: Radu Stroe, Horea Uioreanu, Virgil Pop, Titi Holban, Radu Ţîmpău, Graţiela Gavrilescu, Viorel Palaşcă, Atanasiu Teodor, Andrei Gerea, George Dumitrică, Gheorghe Dragomir, Marin Almăjanu şi Dan Motreanu.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat.

Iar din partea grupului de parlamentari independenţi, domnii deputaţi Tudor Ciuhodaru, Gabriel Tiţa-Nicolescu, Cătălin Cherecheş şi Carmen Moldovan.

Întrucât nu mai sunt parlamentari dornici să-şi susţină sau să-şi prezinte în scris declaraţiile politice, daţi-mi voie să declar închisă şedinţa de astăzi, consacrată declaraţiilor politice ale deputaţilor. Activităţile parlamentare vor continua astăzi în cadrul comisiilor permanente, urmând ca la ora 15,00 să ne întâlnim în şedinţa comună a celor două Camere.

Doamnelor şi domnilor colegi, vă doresc să aveţi o zi frumoasă. Doamne, ajută!

Doamnelor şi domnilor colegi, între timp mai avem o declaraţie politică a domnului deputat Valeriu Zgonea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, care o depune în scris pentru posteritate.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Costică Macaleţi:

"Criza loveşte în Protecţia Copilului"

Declaraţia mea politică de astăzi se referă ladiminuarea absolut nejustificată a salariilor pentru angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani.

Astfel, conform datelor furnizate de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, pe 10 aprilie 2009, fondul de salarii pentru 1.213 angajaţi ai direcţiei a fost de 2,5 milioane lei, iar la data de 10 aprilie 2010, fondul de salarii pentru luna martie, pentru cei 1.057 angajaţi, a fost de 1,7 milioane lei.

Diferenţa o reprezintă inexistenţa sporurilor din contractul colectiv de muncă, sunt sporuri care s-au dat anul trecut în baza unui contract, iar anul acesta nu se mai dau întrucât a intrat în vigoare legea unică de salarizare şi nu mai permite acordarea anumitor sporuri care erau prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Sporurile care le-au redus salariile angajaţilor direcţiei în medie cu 30%, sunt: sporul de dispozitiv, sporul de confidenţialitate, sporul de stabilitate în funcţie pentru funcţionarii publici şi sporul de loialitate pentru personalul contractual.

În aceste condiţii, cu fondurile de salarii diminuate, angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani sunt nevoiţi să îndure condiţii din ce în ce mai restrictive pentru ei şi familiile lor. Şi aceasta în situaţia în care criza economică a lovit extrem de puternic judeţul nostru, cel mai sărac judeţ din întreaga Uniune Europeană.

Iată de ce solicit Ministerului de Finanţe să reevalueze situaţia din teren şi să caute soluţii pentru aceşti angajaţi. Mai ales că domnul ministru Şeitan a declarat, nu mai devreme de săptămâna trecută, că salariile funcţionarilor vor creşte.

Domnul Aledin Amet:

«Ziua şcolii "Negip Hagi Fazîl"»

Omagierea personalităţilor reprezintă modul corect de a-ţi respecta istoria. Omagierea personalităţilor înseamnă, însă, şi dovada dorinţei de continuitate. Gloria naţiunii se capătă când adevăratele conştiinţe îşi impun crezul, sacrificiul fiind unul de esenţă, şi nu de conjunctură, şi nu de suprafaţă.

Obsesiva idee de a fi cunoscut, de a fi popular se destramă, cu siguranţă, dacă niciun fapt, cu adevărat semnificativ, nu-ţi defineşte existenţa. În istoria comunităţii tătare din România se găsesc nume importante: Mehmet Niyazi, Mehmet Vani Yurtsever, Mustecip Ulkusal, Ali Osman Becmambet.

Indiscutabil, Negip Hagi Fazîl întregeşte cuprinzătorul capitol al eroilor. S-au scris şi se vor scrie studii despre opera şi tragica sa moarte. Următoarele generaţii vor învăţă să-l omagieze.

De 2 ani şi jumătate, şcoala din localitatea Tătaru, judeţul Constanţa, îi poartă numele. Este un semn de mare respect, în primul rând, al cadrelor didactice şi al elevilor. Iată de ce, data de naştere, 17 aprilie, a devenit Ziua Şcolii. Iată de ce, în fiecare an, sunt organizate manifestări dedicate evenimentului. Alături de atitudinea conducerii unităţii şcolare, atitudine cu adevărat exemplară, abnegaţia cu care cei doi copii, ajunşi la vârste onorabile, cultivă memoria părintelui lor, este de admirat.

Aşadar, putem afirma că şansa păstrării identităţii ca neam devine reală doar atunci când se petrec astfel de gesturi memorabile.

Domnul Andrei Valentin Sava:

"Susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii - prioritate pentru depăşirea crizei economice"

La ora actuală, întreprinderile mici şi mijlocii contribuie cu peste 70% la produsul intern brut al României şi ocupă aproximativ 66-67% din forţa de muncă a ţării. Actualul Guvern a înţeles importanţa susţinerii întreprinderilor mici şi mijlocii şi a şi dovedit-o, în mare parte, prin măsurile destinate mediului de afaceri pe care le-a adoptat sau care sunt în curs de adoptare: neimpozitarea profitului reinvestit, amânarea la plată a obligaţiilor restante, accelerarea rambursării t.v.a., ajutoarele de stat, măsurile de stimulare a industriei chimice şi energetice, reducerea taxelor şi tarifelor parafiscale etc. Recunoaşterea meritelor acestor măsuri guvernamentale nu înseamnă a desconsidera problemele care continuă să afecteze sever activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a tuturor societăţilor comerciale, şi cu atât mai pregnant pe fondul crizei.

Un sondaj făcut de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România arată că, în ultimii doi ani, dificultăţile cu care se confruntă cel mai frecvent IMM-urile sunt, în ordinea indicată de acestea, birocraţia, fiscalitatea excesivă, problemele privind angajarea, pregătirea şi menţinerea personalului, inflaţia, întârzierile la plata facturilor, mai ales în relaţia cu instituţii cu capital de stat, corupţia în administraţie, scăderea cererii interne, accesul dificil la credite etc.

Soluţii practice şi rapide care să reducă birocraţia extensivă pot fi găsite. Un bun exemplu este actul normativ dispus de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), săptămâna trecută, conform căruia contribuabilii vor completa şi depune la fisc, de acum încolo, un singur document fiscal pentru achitarea impozitelor şi taxelor. Excepţie va face taxa pe valoarea adaugată, pentru care se va folosi un formular distinct. Nu va mai fi, deci, necesară completarea unor declaraţii distincte pentru fiecare tip de obligaţie de plată, ci toate vor fi cuprinse în acelaşi formular, şi anume Formularul 100 ("Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat"). Formularul se poate completa şi electronic şi poate fi transmis de la distanţă, ceea ce înseamnă economie de timp pentru contribuabil, dar şi pentru funcţionari, evitarea cozilor imense de la ghişee, înainte de expirarea termenelor limită de depunere a declaraţiilor de venit.

Evaziunea fiscală continuă să fie o problemă care afectează atât veniturile bugetului de stat, cât şi performanţa acelor IMM-uri care respectă legile fiscale. Sunt necesare, în această privinţă, măsuri suplimentare, stimulative şi nediscriminatorii, care să sporească gradul de colectare a impozitelor şi taxelor. De exemplu, ANAF poate introduce o serie de facilităţi pentru cei ce îşi plătesc la timp taxele şi impozitele datorate bugetului de stat. O măsură la fel de eficientă o reprezintă informatizarea procedurilor de colectare şi administrare a impozitelor şi taxelor. Sistemul informatic pe care îl are în lucru Ministerul Finanţelor va permite evidenţierea tuturor taxelor şi impozitelor datorate de un contribuabil, astfel încât orice întreprindere să poată şti exact câte taxe datorează şi unde le poate plăti.

Ministerul Finanţelor Publice trebuie, de asemenea, să continue adoptarea de măsuri care să faciliteze accesul IMM-urile la creditare, în condiţiile actuale de criză. Amânarea aplicării impozitului anticipat pe profit până în 2012 şi amânarea la plată a obligaţiilor restante ale agenţilor economici afectaţi de criză sunt măsuri de natură fiscală de la care se aşteaptă rezultate mari. IMM-urile vor simţi rapid beneficiile acestor măsuri şi se va reduce, totodată, birocraţia stufoasă existentă în relaţia dintre contribuabili şi Ministerul de Finanţe.

Sunt încă multe de făcut în materie legislativă, în special în zona fiscală, care ţin de competenţa Parlamentului României. Guvernul Boc a redus deja numărul de taxe aplicate la nivel local şi naţional, dar există încă zeci de taxe aberante care trebuie să fie desfiinţate pentru că nu fac decât să sporească parafiscalitatea şi să crească povara fiscală a IMM-urilor. Avem legi vechi care nu mai corespund realităţii şi care trebuie îmbunătăţite, cum este Legea Patronatelor.

Acestea sunt aspecte care, corect legiferate, pot îmbunătăţi relaţia dintre sectorul privat şi administraţia publică. Insist să acordăm prioritate acestor proiecte în dezbaterile noastre şi să ne folosim de toate instrumentele pe care la avem la îndemână în acest moment pentru a ajuta mediul de afaceri astfel încât banii, inclusiv din fonduri europene, să ajunga mai rapid şi cu eficienţă sporită la întreprinderile care au nevoie.

Domnul Viorel Arion:

Declaraţia mea politică de astăzi este o scrisoare deschisă adresată domnului Ovidiu Haga, primarul municipiului Hunedoara.

Nu vă cer, domnule primar, decât să vă faceţi datoria de primar şi să asiguraţi acestui oraş minimul de condiţii pentru a se numi cu adevărat un oraş european.

Nu îmi mai fac iluzii că acest oraş va deveni pe perioada mandatului dumneavoastră un oraş de Formula Unu, aşa cum încercaţi să ne convingeţi acum doi ani. (Mă întreb oare ce reacţie ar avea un pilot de Formula Unu, după ce ar face o tură cu maşina sa de curse prin gropile Hunedoarei?)

În declaraţia mea politică din martie anul trecut, pe care o ataşez acestei scrisori deschise - în fapt, o nouă declaraţie politică pe aceeaşi temă - vă semnalam aceleaşi probleme pe care vi le semnalez şi astăzi: gropi, câini, mizerie, lipsa de transparenţă.

În 2008 aţi promis hunedorenilor "străzi şi drumuri reparate" precum şi "locuri de muncă foarte bine plătite". Aţi promis că Hunedoara va renaşte imediat ce vă veţi instala ca primar, că investitorii vor da buzna şi-i veţi primi cu braţele deschise. Unde sunt străzile reparate, unde sunt investitorii, unde sunt locurile de muncă?

Hunedoara arată şi acum ca şi anul trecut - jalnic. Am ajuns să ne fie ruşine, nouă hunedorenilor, pentru modul în care ne arată oraşul. În schimb, aţi avut grijă să transformaţi Instituţia Primăriei într-o feudă personală, într-o instituţie netransparentă în care cetăţenii sunt scoşi din audienţe cu Poliţia Comunitară, o instituţie menită - în opinia dumneavoastră - să deservească doar pe aceia pe care dumneavoastră vi-i consideraţi fideli.

Domnule primar, această nouă declaraţie politică - prin care vă cer să vă faceţi datoria de ales al acestei urbe - este declaraţia mea în calitate de deputat al acestui municipiu, dar şi un demers în calitate de cetăţean. Niciodată Hunedoara nu a arătat aşa de rău.

Faceţi ceva! Faceţi-vă datoria, domnule primar!

Doamna Claudia Boghicevici:

"Necesitatea protejării copiilor"

Declaraţia cu care vin în faţa dumneavoastră se referă la copii, la "ce facem cu aceştia atunci când părinţii sunt plecaţi la muncă în afara ţării".

România este o ţară cu o intensă emigraţie în scopul muncii în străinătate, acest lucru având efecte pozitive asupra veniturilor şi nivelului de trai, dar şi efecte negative asupra copiilor rămaşi acasă. Situaţia economică actuală agravează efectele negative ale acestui fenomen, prin mărirea numărului părinţilor care încercă să-şi găsească un loc de muncă în ţări ale comunităţii europene, ceea ce înseamnă implicit creşterea numărului copiilor care vor rămâne acasă în grija rudelor, a unui străin sau chiar a nimănui.

Aşadar, pe fondul crizei lipsei locurilor de muncă, în prezent, conform unui studiu realizat la cererea UNICEF "opt copii dintr-o sută sunt afectaţi de migraţia părinţilor în străinătate". Asemenea studii sunt realizate periodic de diferite organizaţii cu activitate în domeniul protecţiei copilului. Ele arată că din ce în ce mai mulţi copii rămân nesupravegheaţi sau sub protecţia bunicilor ori a altor persoane. Dar întrucât nu avem o evidenţă corectă a numărului de copii rămaşi nesupravegheaţi, politicile instituţiilor cu atribuţii în protejarea acestora nu pot fi eficiente.

Deşi avem prevederi legale care reglementează modalitatea prin care părinţii trebuie să informeze autorităţile că vor părăsi ţara, mă refer desigur la dispoziţiile Ordinului nr. 219/2006, acestea au o serie de neajunsuri care fac ca din ce în ce mai puţine persoane să le respecte.

Astfel, prin această declaraţie încerc să trag un semnal de alarmă că avem nevoie de reglementări clare în domeniu, că trebuie să protejăm contribuabilul de mâine, copilul, atunci când părinţii pleacă la muncă în străinătate. Trebuie să creăm baza legală pentru ca serviciile de asistenţă socială să poată interveni şi să aplice sancţiuni, să poată să-şi creeze programe cu care să vină în sprijinul ameliorării vulnerabilităţii acelor copii ce rămân nesupravegheaţi.

Ca deputat de Arad ales în Parlamentul României voi face tot ceea ce îmi stă în putere pentru a susţine un proiect de lege care să protejeze aceşti copii, să elimine neajunsurile existente şi să permită instituţiilor abilitate să-şi facă cât mai bine treaba.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Fii un star, fii voluntar!"

"Fii un star, fii voluntar!" este sloganul prin care se desfăşoară în perioada 19-25 aprilie 2010, cea de-a IX ediţie a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului. Timp de 7 zile, mii de voluntari din întreaga ţară vor participa la acţiuni menite să contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale. Aceste acţiuni sunt bine-venite deoarece au rolul de a conştientiza populaţia despre rolul important al voluntariatului.

Voluntariat înseamnă activităţi de ecologizare, activităţi de socializare cu copiii, vârstnicii, cu persoanele cu dizabilităţi, colectare de jucării sau alimente pentru persoanele nevoiaşe, spectacole prin care se promovează voluntariatul şi alte activităţi care se organizează atât în grădiniţe, şcoli, cât şi de către instituţiile publice locale, centre de voluntariat, asociaţii studenţeşti sau organizaţii nonguvernamentale.

Voluntarii, prin acţiunile pe care le desfăşoară, prin puterea exemplului personal şi prin schimbările pozitive pe care le produc, inspiră şi oamenii din jurul lor de a fi solidari cu ei.

Săptămâna Naţională a Voluntariatului este un prilej de a aduce la cunoştinţa tuturor contribuţia esenţială a voluntarilor activi din România la bunăstarea comunităţii lor. Este de asemenea un prilej de conştientizare a factorilor de decizie în promovarea Legii voluntariatului.

Este necesar să elaborăm o Lege a voluntariatului care să reflecte nevoile şi punctele de vedere ale organizaţiilor care lucrează cu voluntari, o lege care să sporească numărul de cetăţeni implicaţi activ în acţiuni de voluntariat. Aş dori să stimulăm tinerii care se implică activ în acţiuni de voluntariat prin recunoaşterea voluntariatului în CV-ul lor la încadrarea în muncă. În urma participării la activităţi de voluntariat, tinerii vor avea posibilitatea de a acumula experienţă în muncă, dar şi abilităţi de comunicare sau de socializare.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

«2010 - anul preşedinţilor PDL "depolitizaţi" ai instituţiilor publice din România»

Declaraţie politică adresată preşedintelui Traian Băsescu, prim-ministrului Emil Boc şi întregii clase politice din România.

Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, ca servicii publice autonome de interes naţional, îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului. Mandatul conducerii serviciilor publice este încredinţat Consiliului de Administraţie pentru o perioadă de 4 ani, sub condiţia aprobării până la data de 15 aprilie a fiecărui an, a Raportului anual al exerciţiului financiar, împreună cu contul de execuţie bugetară al fiecărei societăţi, cu avizul comisiilor pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă ale celor două Camere reunite.

15 aprilie a anului 2010, pentru Societatea Română de Televiziune, era data de acordare a votului Parlamentului pentru continuarea mandatului Consiliului de Administraţie şi a preşedintelui director general - Alexandru Sassu.

Preambulul argumentului PDL, în privinţa aprobării Raportului anual al SRTV, a fost exprimat de preşedintele Băsescu cu anticipaţie în luna decembrie 2009: "Cât timp domnul Sassu este preşedintele Televiziunii Române, eu nu mai merg acolo", declara Traian Băsescu în decembrie 2009, constatând că "avem un al treilea mogul", după Vântu şi Voiculescu, potrivit încadrării făcute de preşedintele Băsescu.

Drept consecinţă, embargoul autoimpus de şeful statului, care s-a soldat cu dese vizite "compensatorii" la OTV, era pe cale să expire având scadenţă la data de 15 aprilie 2010. Pentru că raportul de activitate pe 2008 al Societăţii Române de Televiziune a fost respins la 17 februarie 2010, după votul din Comisiile pentru cultură ale Parlamentului este dovada confirmării predicţiei preşedintelui Băsescu din decembrie 2009. Astfel, democrat-liberalii doresc înlocuirea actualului preşedinte al TVR prin numirea unui nou mogul din partea PDL, alături de Vântu şi Voiculescu

Premierul Emil Boc a declarat că va propune partenerilor de guvernare modificarea legilor de funcţionare ale SRTV şi SRR pentru depolitizarea numirilor în consiliile de administraţie ale posturilor publice şi şi-a exprimat speranţa că şi opoziţia va fi de acord cu acest demers. "Principiul depolitizării SRTV şi SRR" fiind exprimat de premierul Boc pentru numirea unui nou "mogul" la Televiziunea Română. În familiile portocalii au început consultările pentru identificarea mogulului nou al Televiziunii Române. N-au fost omişi la evaluarea PDL nici profesioniştii Rodica Culcer, Robert Turcescu sau Ion Cristoiu, jurnalişti care, alături de Andreea Pora, au exprimat public echidistanţa editorială în raport de principalele partide politice.

Nu mă îndoiesc că, odată schimbat Alexandru Sassu, vor fi promovate strategii editoriale care:

• să vizeze promovarea unei Românii turistice prin artera e-ROMÂNIA;
• să conştientizeze şoferii să nu mai facă găuri în asfalt, creându-i domnului Berceanu dificultatea alegerii asfaltatorului dispus să încaseze peste 1 miliard de euro anual pentru plombări gropi;
• să contribuie la selecţia mai atentă a "băieţilor deştepţi" din energia gestionată "raţional" de posesorul marilor economii Adriean Videanu;
• să promoveze mai mult ştiinţele exacte, încât la o viitoare restructurare a Agenţiilor guvernamentale, premierul Boc să nu mai echivaleze numărul 53 (agenţii restructurate) cu 112 (agenţii imaginare);
• să explice criteriile de evaluare a celor cca. 40% medici incompetenţi aşa cum preşedintele Băsescu i-a încadrat recent, iar dacă e nevoie să fie înfiinţată încă o Comisie Prezidenţială pentru evaluarea moaşelor.

Preşedintele Băsescu ar putea înfiinţa o Comisie Prezidenţială pentru evaluarea moaşelor.

Demersul PDL de a-şi numi propriul mogul la Televiziunea Română se înscrie în caracterul rapace al partidului prezidenţial de a-şi revendica, alături de preşedinţia Senatului României, orice altă funcţie de preşedinte înfiinţată la orice instituţie publică din România, chiar preşedinţia asociaţiei crescătorilor de struţi, iar dacă anul 2010 ar trebui caracterizat în vreun fel, aprecierea mea este că 2010 este anul preşedinţilor PDL "depolitizaţi" ai instituţiilor publice din România.

Dacă există vreo controversă privind nominalizarea "mogulului bun", propun preşedintelui Băsescu înfiinţarea unei Comisii Prezidenţiale de desemnare a mogulului bun, apolitic, bineînţeles, fiindcă în prezent preşedintele Băsescu are de trei ori mai mulţi consilieri decât predecesorii săi şi poate astfel le-ar ocupa timpul, şi poate astfel ar explica nevoia unui aparat prezidenţial obez.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Exodul"

Poporul ales a avut nevoie ca Moise să despartă apele Mării Roşii. Ei trebuie doar să semneze un contract pentru a pleca din ţară. România a atins masa critică. Numai că nu vorbim de o explozie, ci de o implozie a numărului de medici rămaşi în ţară. Suntem în continuare pe ultimul loc, în Uniunea Europeană, în ceea ce priveşte numărul de medici raportat la 1000 de locuitori (1,9 medici/1000 locuitori). Este o statistică sumbră care ne plasează în urma Bulgariei, Ucrainei şi Moldovei. Există judeţe lipsite de anumite specializări medicale, iar aproape 100 de localităţi nu au nici măcar un medic de familie.

De ani de zile, Colegiul Medicilor atrage atenţia asupra fenomenului îngrijorător al migraţiei medicilor. Conform Colegiului Medicilor, în ultimele patru luni, peste 6.500 de medici au părăsit România doar prin intermediul târgurilor de cariere medicale. OMS recomandă declararea de cod roşu la o migraţie ce depăşeşte 2% dintre practicieni, iar în România vorbim deja de decimare, atunci când 10% din medici au plecat din ţară. OMS ne avertizează că perpetuarea acestui fenomen ar putea duce la colapsul sistemului de sănătate în mai puţin de zece ani. Blocarea ocupării prin concurs a posturilor vacante, prin apariţia OUG nr.34/2009 şi a OUG nr.1/2010, a acutizat acest deficit.

Deficitul de personal medico-sanitar îngreunează desfăşurarea activităţii medicale şi periclitează efectuarea actului medical. S-a ajuns chiar ca, în unele situaţii, un angajat din sistem să supleeze activitatea altor 5 angajaţi, cu consecinţe nefaste asupra calităţii actului medical.

Mi se pare anormal să se încerce realizarea de economii prin blocarea angajărilor într-un sistem de importanţă naţională, care se confruntă oricum cu un deficit major de personal şi cu subfinanţarea cronică.

Convenţia de la Alma Ata ne spune că sănătatea nu reprezintă doar absenţa bolii şi a infirmităţii, ci acea stare de bine fizic, psihic şi social.

Consider că iniţiativa legislativă este doar un prim pas pe drumul spre o Românie sănătoasă.

Pentru toţi cei care ne-au votat: sănătatea reprezintă o problemă prioritară, iar sănătatea nu poate fi asigurată decât de slujitorii lui Hipocrat. Sper că vă veţi alătura în susţinerea acestei iniţiative legislative.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Muncă patriotică"

"Stimaţi tovarăşi, creşterea cu aproape 50% a producţiei la hectar de grâu şi rapiţă din acest an se datorează nu în ultimul rând eforturilor deosebite ale minunaţilor noştri tineri comunişti, elevi şi studenţi emeriţi, demni urmaşi ai lui Alexei Grigorievici Stahanov, care nu s-au sfiit să lase cărţile deoparte pentru a da o mână de ajutor ţăranului român cu palmele bătucite de muncă.

Şi ce diferenţă este între aceşti tineri voioşi şi strălucitori, care asudă de bună voie pe ogoarele patriei noastre socialiste şi acei nefericiţi degeneraţi, roşi din interior de viermele viciului, care au avut nenorocul să se nască sub un regim burghezo-moşieresc."

Frontul roşu!

Din păcate, asta a însemnat până în 1989 voluntariatul în România. Şi astăzi în ţara noastră sunt mii de voluntari, dar activitatea lor nu mai este atât de vizibilă, mass-media preferând subiectele mondene sau morbide, care aduc mai multă audienţă. Şi spre deosebire de noi, cei care am trăit înainte de 1989, ei se implică în activităţi de voluntariat in mod benevol, pentru a fi mai aproape de semenii lor. Sunt medic şi am avut adesea ocazia de a colabora cu voluntari ai Crucii Roşii sau ai altor ONG-uri. Psihologii voluntari implicaţi în Proiectul CIRTITA au acordat asistenţă de specialitate câtorva mii de pacienţi sinucigaşi în Spitalul Clinic de Urgenţe "Sf. Ioan" din Iaşi.

Suntem în Săptămâna Naţională a Voluntariatului şi poate că este timpul să ne aducem aminte de aceşti oameni. Măcar acum ar trebui să ne gândim cum am putea încuraja ideea de voluntariat.

Avem nevoie de un proiect legislativ prin care sa-i ajutam pe oamenii care au ales să îi ajute pe alţi oameni.

De ce este important voluntariatul? Mahatma Gandhi a răspuns la această întrebare: "Pentru că dacă vrem să trăim într-o lume mai bună, trebuie să contribuim la crearea ei".

Domnul Cristian Rizea:

"Probabil că nu vom inaugura niciun kilometru de autostradă în 2010"

Am ales ca titlu un citat din repertoriul domnului ministru Berceanu pentru că sintetizează întreaga activitate a Guvernului Boc IV de la învestirea sa şi până în momentul de faţă. Îi putem atribui lui Radu Berceanu această calitate, de a avea o privire de ansamblu şi exhaustivă asupra activităţii colegilor săi din Executiv.

Daţi-mi voie să explic: afirmaţia începe cu adverbul predicativ "probabil" deşi ar fi putut începe cu un altul de forma "fireşte" sau "desigur", ceea ce demonstrează că incertitudinile sunt pârghiile esenţiale ale acestei guvernări. Este mai bine să lăsăm loc schimbărilor de situaţie decât să ne trezim că afirmaţiile noastre sunt contrazise de evoluţia evenimentelor. Continuarea ne pregăteşte pentru ce e mai rău: "nu vom inaugura niciun kilometru de autostradă în 2010", ca nu cumva să ne creăm vreun set de aşteptări, ceea ce ne duce cu gândul la predicţiile dramatice ale premierului Boc cu privire la economia românească pe timp de criză. Am inaugurat în schimb în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale câţiva kilometri. Din nou putem face o paralelă cu activitatea Guvernului actual. Multe promisiuni făcute, puţine realizate, măsuri luate doar pentru imagine şi în momente cheie, proiecte făcute pe genunchi şi în mare grabă. Orice întrebare cu privire la acest lucru este, din punctul meu de vedere, retorică.

Cu alte cuvinte, în 2010 nu vom avea nici autostrăzi, dar nici nimic altceva concret ca soluţie din partea acestui Guvern. Situaţia economică actuală se poate redresa, am văzut acest lucru din experienţa altor state. Să începem însă să aruncăm pe piaţa legislativă cu ordonanţe nu este soluţia potrivită. Ne aflăm, mai mult decât oricând, în momentul în care avem nevoie de specialişti ai domeniilor cheie care să-şi aducă contribuţia în elaborarea unor proiecte coerente şi nu de politici publice mediocre pe care miniştrii Guvernului Boc să şi le asume cu mândrie.

Nu îmi propun însă să critic, consider acest demers drept un semnal de alarmă îndreptat în special către Executiv deoarece nu ştiu în ce măsură conştientizează că atât economic cât şi social, politic sau diplomatic, România depinde de ceea ce îşi propun şi realizează membrii acestui for. Şi ca să folosesc cuvintele domnului Berceanu, "probabil" este nevoie să ne dăm cu capul de pragul de sus pentru a ne apuca de treabă în acest sens.

Domnul Tinel Gheorghe:

"Primarul din Urziceni şi cheltuirea banului public"

Anul trecut, cam pe timpul acesta, susţineam o declaraţie politică, de la această tribună, referindu-mă la nerespectarea prevederilor Legii nr.215/2001 de către primarul liberal al oraşului Urziceni, Constantin Sava. Şi justiţia şi-a spus cuvântul în perioada scursă de la acea declaraţie politică şi până astăzi, dându-mi dreptate pentru cele relatate acum mai bine de un an de zile.

Iată însă că primarul liberal Constantin Sava recidivează în ceea ce priveşte nerespectarea legilor, dar de această dată este vorba de OG nr.34/2006 ce reglementează achiziţiile publice, în sensul că printr-o licitaţie privind iluminatul public, ţinută în anul 2009, a fost declarată câştigătoare firma care a oferit cu 2,5 miliarde lei mai mult decât cea mai mică ofertă înregistrată, aşa cum reiese din procesul verbal de adjudecare.

Cred că în acest caz nu mai este vorba despre un simplu caz de abuz în funcţie, ci şi de corupţie. Şi cred că documentaţia respectivă ar trebui verificată de organele abilitate ale statului, în speţă DNA şi Parchetul General.

Iată de ce solicit ca această declaraţie politică să ajungă şi pe masa şefului DNA şi a Procurorului General al României.

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Justiţia aşteaptă Codurile"

Procesul de reformă a justiţiei din România, demarat anul trecut prin adoptarea noilor coduri, civil şi penal, nu poate fi considerat împlinit până ce codurile de procedură nu vor avea şi ele girul Parlamentului României.

Noile realităţi sociale şi economice din România, precum şi necesitatea impregnării unei eficienţe sporite instanţelor româneşti nu mai permit niciun fel de amânare a adoptării acestor coduri.

Proiectele acestor coduri au fost deja adoptate tacit în Senatul României, în luna septembrie a anului trecut, iar termenele de la Camera Deputaţilor s-au scurs şi ele. În nici un caz nu doresc să afirm că viteza reglementării ar reprezenta virtutea adoptării acestor coduri. Ceea ce vreau să susţin este că momentele electorale au trecut, febra competiţiei politice şi ea, iar stabilitatea parlamentară actuală permite o concentrare a eforturilor noastre pentru o analiză şi adoptare mult mai rapidă a acestora.

Pentru aplicarea acestora de la începutul anului 2011 este necesar ca până cel târziu la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, comisiile parlamentare speciale să dea o formă finală codurilor de procedură. Guvernul Boc s-a angajat deja ca până în luna iulie să definitiveze legea de aplicare a Codului Civil şi Penal, astfel că singura voinţă de care depinde implementarea codurilor este voinţa Parlamentului României.

După douăzeci de ani de tranziţie avem cu toţii şansa istorică de a da sistemului juridic din România o nouă legislaţie şi proceduri moderne, care să confere justiţiei române statutul şi respectul pe care-l aşteptăm de atâta timp. Codurile nu vor rezolva toate problemele justiţiei din România, dar vor ameliora o pondere extrem de importantă dintre acestea. Următorul pas va trebui să vizeze finanţarea şi calitatea resurselor umane din sistemul judiciar, un proces care va avea nevoie de mult mai mult timp decât adoptarea codurilor.

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

"ANI trebuie să funcţioneze!"

Decizia Curţii Constituţionale de săptămâna trecută, în virtutea căreia prerogativele de bază ale Agenţiei Naţionale de Integritate au fost suspendate, ne pune în situaţia în care un proces extrem de lung de transparentizare a vieţii publice sfârşeşte într-un mod nefericit.

Nu cred că ne putem permite să comentăm, să contestăm sau să purtăm polemici sterile asupra unei decizii a Curţii Constituţionale. Tot ce trebuie să facem este să respectăm această decizie şi să acţionăm cu maximă urgenţă pentru armonizarea legislaţiei de reglementare a acestei instituţii cu legea fundamentală românească.

Ştim cu toţii că monitorizarea averilor şi verificarea intereselor economice ale persoanelor publice din România face parte integrantă atât din procesul de eradicare a corupţiei din România, cât şi din cel de reformă a justiţiei româneşti, fapt consemnat şi în negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Este drept că, încă de la înfiinţarea sa, această instituţie a avut mai mulţi adversari decât toate instituţiile înfiinţate din 1989 şi până în prezent la un loc. Acest lucru nu diminuează cu nimic din utilitatea sa, ci, dimpotrivă, ne arată cât de important este ca ea să funcţioneze corect.

Ştim cu toţii că funcţionarea sau blocarea activităţii ANI stă exclusiv în voinţa Parlamentului României, în capacitatea noastră de a răspunde realmente printr-o procedură de urgenţă la adaptarea legislaţiei considerată a leza drepturi fundamentale.

Aşadar, ANI are nevoie de o lege mai bună, iar această lege nu poate veni decât de la noi, fără să rămânem captivi ideii că printre subiecţii acestei instituţii suntem chiar noi, parlamentarii români. ANI trebuie să nu mai fie nici obiect de şantaj politic, nici de ameninţare în cadrul competiţiei politice, ci trebuie să rămână instituţia fundamentală de transparentizare a exercitării funcţiilor publice.

Domnul Radu Stroe:

"De cine vor mai fi salvaţi românii?"

A vorbi astăzi despre criza din sistemul de sănătate, în contextul crizei mondiale, pare de-a dreptul un truism. Subfinanţat cronic în ultimele două decenii, cu o medie din p.i.b. de 3,5% - prin comparaţie, celelalte ţări din Europa au acordat procente care au oscilat între 6, 8 şi 10% din p.i.b. -, sistemul sanitar românesc se apropie cu paşi repezi şi siguri spre colaps.

Conform prognozelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi estimărilor statisticienilor, statul are obligaţia să considere prioritate de gradul zero şi să intervină prompt în situaţia în care "migraţia" medicilor este mai mare de 2%. Cazul României este unul cu totul deosebit. Acest procent a fost de mult depăşit de câteva ori - s-a ajuns la 6-7%, iar atitudinea Guvernului este întru-totul "relaxată" în această privinţă. Excedat probabil de gravitatea stărilor de lucru din sistem, intrat cu siguranţă în metastază, ca să folosim un termen specific, Ministerul Sănătăţii pare resemnat ca un bolnav în stadiu terminal.

Această "hemoragie" galopantă a personalului medico-sanitar, care are repercusiuni dramatice evidente în rândul pacienţilor, plasează România printre ultimele locuri în ceea ce priveşte numărul de medici la mia de locuitori, fiind devansată cu lejeritate de ţări precum Moldova şi Bulgaria. Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România, trăgea un semnal de alarmă: "Sunt judeţe care nu au un cardiolog sau un endocrinolog. Aproape 100 de localităţi nu au medic de familie. [...]Trebuie declarată stare excepţională în România din cauza plecării medicilor".

Salariile neverosimil de mici faţă de responsabilităţile care le incumbă, materialele medicale mereu pe sponci, aparatura perimată, iată doar motivele principale ale exodului "halatelor albe". Dacă se continuă în acest ritm, spitalele din România ar putea deveni, în mod tragic, o terra deserta!

În condiţiile în care populaţia ţării este într-o continuă scădere, România mai înregistrează un loc "fruntaş" în statistici: primul loc din Europa şi al 92-lea în lume la rata mortalităţii infantile. Ţări ca Moldova, Albania, Botswana sau Sri Lanka se pare că au acordat mai multă atenţie copiilor.

Ceea ce este cu adevărat incredibil la actuala guvernare este paradoxul. Dacă pentru lucruri inutile într-o perioadă de criză mondială, care vin pe deasupra necesităţilor unei ţări şi fără de care se poate trăi, investiţii care, într-o ţară cu guvernanţi responsabili, se fac în perioade de excedent financiar, există bani, chiar foarte mulţi bani, pentru lucruri extrem de importante, poate cele mai importante, avându-se în vedere stringenţa lor, resursele sunt deja epuizate. Neclasificând sănătatea ca pe o prioritate, Guvernul Boc, prin ministrul său Cseke Attila, condamnă cetăţenii români.

Domnul Teodor Atanasiu:

«Pensiile militarilor şi "nesimţirea" Guvernului Boc»

Populismul ieftin este principala trăsătură de caracter a guvernanţilor portocalii, iar demagogia este utilizată în exces de către cel care îi conduce spre recordul trist de campioni ai minciunii şi, evident, a dezastrului total.

Domnul Boc, în calitate de premier etern are, mai nou, o intensă preocupare de a-şi aroga "premiul de unicitate", prin susţinerea, până în pânzele ridicolului, a unei legi aberante, plină de neconcordanţe şi idei halucinante, aşa cum este noua lege a pensiilor.

Faptul că premierul în funcţie nu a luat la timp nicio măsură coerentă, care să ducă la reducerea cheltuielilor publice şi la relansarea economiei româneşti, îl constrânge acum la susţinerea unor idei reprobabile, dar pline de un fals "hei-rupism", privind tăierea veniturilor bugetarilor, fie că este vorba de salariaţi sau pensionari.

Motivul, "mişcător" până la lacrimi, de renunţare definitivă la privilegiile bugetarilor, îl face pe domnul Boc să abordeze tehnica ascunderii gunoiului guvernamental sub preşul unor măsuri greşite, care nu vor avea ca efect reducerea cheltuielilor, ci doar mascarea altor fapte.

Dacă pensiile militarilor vor fi stabilite după acelaşi algoritm potrivit căruia se calculează toate pensiile de stat, în funcţie de CAS-ul plătit şi fără garantarea procentului de 60% din ultima soldă sau salariu, militarii pensionari vor primi sume reduse cu valori între 19 şi 69%.

A tăia drastic din drepturile unor pensionari militari, care s-au supus unui regim sever de muncă, timp de zeci de ani, fiind gata în orice moment să-şi apere ţara şi cetăţenii ei, uneori cu preţul vieţii, este încă un semn edificator că respectul pdl-iştilor pentru sacrificiul acestora lipseşte cu desăvârşire din dicţionarul de partid.

Şi în NATO şi în UE, militarii au un regim special, iar "unicitatea" pe care vrea să le-o acorde cu forţa domnul Boc, nu-i face cinste nici dumnealui nici nouă, tuturor celorlalţi, dacă îi vom permite să se întâmple acest lucru. Tăierea "pensiilor nesimţite" nu înseamnă, domnule Boc, încălcarea Constituţiei şi călcarea în picioare a drepturilor unor oameni care au ales să-şi slujească ţara, dar atunci când au făcut-o au ştiut şi că beneficiază de un anumit statut special, care le va compensa într-un fel viaţa grea şi extrem de periculoasă pe care o vor duce.

Dacă întoarcerea la "drepturile şi libertăţile egale", pe care le-am trăit timp de 50 de ani, credeţi dumneavoastră, domnule Boc, că reprezintă soluţia tuturor problemelor cu care ne confruntăm, vă reamintesc că aceea a fost cea mai grea perioadă traversată de români vreodată şi sunt convins că nu au nevoie de o reeditare a acelor vremuri negre.

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Orgoliul ministrului Funeriu închide şcolile din nou"

Refuzul constant al domnului Funeriu de a se consulta cu cei în drept din domeniul educaţiei şi încăpăţânarea acestuia de a susţine cu obstinaţie implementarea unei noi legi a educaţiei, fără a avea consensul celor îndreptăţiţi, supără atât dascălii, cât şi elevii, studenţii şi părinţii acestora şi duce la perpetuarea conflictului, pe termen nelimitat.

Între guvernanţii portocalii şi profesori nu s-a putut stabili până în prezent vreo cale normală de comunicare, după ce profesorii au priceput că au fost minţiţi cu promisiuni deşarte, înşelaţi doar pentru a putea fi trecute cu bine perioadele scurte de campanie.

Atunci când este vorba de pus voturi în urnă, profesorii sunt importanţi, deoarece reprezintă cea mai numeroasă categorie de bugetari, dar când este vorba de drepturile lor, domnul Boc şi miniştrii săi îi arată acuzator cu degetul pe aceştia, susţinând că nu se mai satură de privilegii.

Într-un târziu, au reuşit şi cei din educaţie să înţeleagă că au fost doar folosiţi şi manipulaţi un timp, ca să iasă procentul câştigător la urne şi acum sunt aruncaţi la groapa umilinţei de utilizatori.

Deşi profesorii au numeroase drepturi câştigate în instanţă, guvernul Boc nu le recunoaşte şi nu le aplică deciziile obţinute, îi ameninţă cu reducerea drastică a numărului de posturi, peste 15.000, şi le taie substanţial din venituri, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a educaţiei, aprobată săptămâna trecută în Guvern.

Nemulţumirile celor din educaţie sunt legate şi de sistarea investiţiilor în infrastructura şcolară, prin decizia guvernului Boc de neacordare a fondurilor necesare pentru continuarea lucrărilor începute în anii anteriori.

Refuzul constant al domnului Funeriu de a purta un dialog social real şi constructiv cu partenerii de dialog social, precum şi politizarea excesivă a actului decizional, la toate nivelurile, îi nemulţumeşte, de asemenea, pe sindicalişti.

Cum niciuna din revendicări nu le-a fost până în prezent soluţionată, sindicatele din învăţământ vor face grevă generală pe 22 aprilie.

Dialogul surzilor purtat de ministrul Funeriu cu sindicatele de resort, va duce la boicotarea examenelor în perioada următoare şi la neînchiderea anului şcolar. Dacă acest lucru se doreşte, îi sugerez domnului ministru să se gândească bine ce explicaţii le va da elevilor, studenţilor şi părinţilor acestora, atunci când haosul va fi instalat definitiv în şcoli? Cine are de câştigat oare dintr-un astfel de comportament păgubos şi distructiv?

Domnul Marin Almăjanu:

"Politica fiscală a Guvernului Boc pune lacătul pe mediul privat"

De parcă nu era de ajuns că aproape 200.000 de firme şi-au suspendat activitatea temporar sau definitiv anul trecut, datorită politicii fiscale defectuoase inventate de guvernele domnului Boc, fapt ce a condus la creşterea fulminantă a şomajului şi la cheltuirea preponderentă a banilor din buget pe ajutoare sociale, în primul trimestru din 2010, aproape 20.000 de companii şi-au suspendat activitatea, în creştere de peste patru ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La acestea se mai adaugă 10.400 de companii care au cerut dizolvarea sau radierea. Deci, un număr impresionant de firme nu şi-au mai putut continua activitatea în acest an şi au ales calea punerii lacătului pe uşă, deşi domnul Boc se laudă peste tot că a aplicat un măreţ plan anticriză ce conţinea o mulţime de măsuri benefice pentru întreprinzători.

Dar realitatea îl contrazice şi de această dată. Se dovedeşte din nou, prin aceste date statistice făcute publice de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, că demagogia premierului Boc nu are limite. Dumnealui a fost de nenumărate ori avertizat şi de noi, liberalii, şi de reprezentanţii mediului privat că acestea vor fi consecinţele dezastrului proliferat prin actele iresponsabile de guvernare portocalie. Că împovărarea excesivă cu tot felul de taxe şi impozite noi vor genera doar faliment şi şomaj. Că nu vor reuşi sub nicio formă să adune mai mulţi bani la buget prin inventarea unor noi biruri sufocante, ci doar vor ucide orice urmă de viaţă a mediului privat.

De curând, domnul preşedinte Băsescu, aflat pe alte meleaguri, ne liniştea pe noi de la distanţă şi, în acelaşi timp, le argumenta gazdelor că, în ceea ce priveşte creşterea fulminantă a şomajului, nu trebuie să ne facem griji, deoarece acesta nu reprezintă un semn convingător că recesiunea va continua, ba dimpotrivă, ne va fi din ce în ce mai bine, având în vederea că actuala rată de 8,36% pare, în viziunea prezidenţială, una dintre cele mai mici din Europa...

Din păcate şi acestea sunt doar vorbe. Domnul preşedinte nu a luat în calcul faptul că şi dumnealui a girat falimentul în masă prin susţinerea unor guverne lipsite de orice viziune economică şi profesionalism.

Preşedintele Băsescu ştie foarte bine că motivul lacătului pus pe uşa mediului privat este neaplicarea unor politici şi măsuri economice coerente şi corecte şi lipsa totală de dialog cu mediul privat, dar şi cu sindicatele. Şi acest lucru i se datorează în totalitate premierului Boc.

Proiecţia bugetară pe anul 2010 ar fi trebuit să ţină cont şi faptic, nu numai pe hârtie, că în acest an era obligatorie aplicarea hotărâtă a unor măsuri de reducere drastică a cheltuielilor publice şi de stimulare a investiţiilor şi a mediului economic. Dar, din nefericire, realitatea ne demonstrează că de la vorbe până la fapte este întotdeauna cale lungă, atunci când la guvernare se află domnii pdl-işti care una spun şi alta fac permanent.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Politica economică falimentară a Guvenului Boc-Udrea închide întreprinderile din România şi le trimite în Bulgaria"

În timp ce în România, în primul trimestru al anului 2010, şi-au suspendat activitatea în jur de 20.000 de companii, iar peste 12.000 au cerut radierea, mai bine de 2.500 de firme româneşti şi-au mutat activitatea în Bulgaria. Se dovedeşte, astfel, că planurile anticriză ale guvernelor Boc-Udrea au fost doar pe hârtie aplicate în ceea ce priveşte facilităţile acordate mediului privat, iar majoritatea măsurilor implementate de acestea nu au făcut decât să înrăutăţească situaţia economică a României şi să genereze falimentul şi şomajul în masă.

Domnul Boc ne spune nonşalant, atunci când mai pune stăpânire pe câte un microfon în prime-time, că de vină este doar criza prelungită din Europa şi că minţile luminate de providenţiala lumină portocalie au inventat cele mai bune soluţii pentru întreprinzătorii autohtoni. Dar realitatea demonstrează şi de această dată că, în afară de planurile demagogice fluturate pe la tv, nu am avut parte de nimic bun, de aproape doi ani şi, din acest motiv, cei din mediul economic privat s-au decis să se mute acolo unde au mai multe facilităţi, unde mediul politic şi economic pare ceva mai stabil decât la noi, iar birocraţia este redusă suficient de mult ca să-şi economisească timpul şi banii.

Fiscalitatea mult mai redusă din ţara vecină i-a determinat pe mulţi întreprinzători să pună lacătul pe firmele din România şi să se mute peste Dunăre, fenomen ce a crescut în amploare în ultimele şase luni.

Deci, cam de când se laudă domnul Boc cu relansarea economică a României, care pare de fapt un vis din ce în ce mai îndepărtat, companiile din ţară s-au decis să pună capăt coşmarului proliferat de guvernările dezastruoase din ultima perioadă şi să-şi caute singuri condiţii mai bune de supravieţuire.

Spre deosebire de domnul Boc, care are impresia că inventarea peste noapte a tuturor birurilor posibile îi vor îmbogăţi subit bugetul, vecinii noştri bulgari au înţeles că unica soluţie de atragere a investiţiilor o reprezintă - aşa cum am tot insistat şi noi, liberalii, că ar fi bine pentru România -, relaxarea fiscalităţii.

Astfel, în timp ce la noi cota unica este de 16%, în Bulgaria impozitul pe profit este deja de 10%, iar cel pe dividende de 5%. Iar cheltuielile şi timpul necesar înmatriculării unei societăţi sunt substanţial reduse în Bulgaria, chiar şi suma necesară pentru capitalul social iniţial fiind de numai 6 euro! Şi celelalte cheltuieli cu serviciile, chiria şi mâna de lucru sunt în Bulgaria cu aproximativ 30% mai mici decât în România.

Dar nu acestea sunt singurele motive care îi gonesc pe întreprinzătorii din România dincolo de graniţe, ci cele mai semnificative sunt cele legate de haosul legislativ creat cu bună ştiinţă de premierul Boc, prin numeroasele ordonanţe scoase din joben peste noapte, care au adus foarte multe schimbări în ceea ce priveşte fiscalitatea şi stabilitatea economică.

Dacă domnul Boc vrea să rămână la guvernare, cu preţul rămânerii în viaţa economică românească doar a firmelor care sunt legate ombilical de contractele cu statul, prin sistemul barter cu partidul de guvernământ, atunci am putea să simplificăm lucrurile punând de acum lacătul pe economie şi lăsându-i liniştiţi pe alţii, mai deştepţi ca noi, să se dezvolte cât mai rapid. Felicitări vecinilor noştri bulgari! Ei ştiu ce vor, iar noi, chiar dacă ştim, nu avem voie să obţinem. Pentru că ne este interzis să progresăm şi suntem conduşi cu stoicism spre nicăieri.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"2010 nu va fi anul relansării, ci al cronicizării crizei economice dacă nu se va respecta decizia Curţii Constituţionale"

PNL consideră că decizia Curţii Constituţionale arată faptul că Executivul Boc şi partidul aflat la putere guvernează prin măsuri ilegale, neconstituţionale, prin care încearcă să păstreze starea de haos în administraţie şi să transforme instituţiile statului român în anexe ale PDL.

Din cauza măsurilor neconstituţionale şi ilegale luate de guvernul Boc, instituţiile deconcentrate sunt în colaps. A fost încălcată în repetate rânduri legea fundamentală a ţării, guvernul încercând prin două ordonanţe succesive şi o lege - toate declarate neconstituţionale - să îşi menţină clientela politică în fruntea deconcentratelor.

Situaţia la care s-a ajuns la nivelul instituţiilor deconcentrate arată încă odată dispreţul Guvernului Boc şi al PDL faţă de instituţiile democratice şi a deciziilor luate de acestea.

PNL ia în considerare iniţierea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Boc-Udrea ca urmare a politizării fără precedent într-o ţară a Uniunii Europene a instituţiilor statului şi ca urmare a degradării dramatice a economiei cauzate de incompetenţa acestui Cabinet. Verdictul Curţii Constituţionale cu privire la legea de modificare a Statutului funcţionarilor publici demonstrează cât şi cum înţelege premierul Emil Boc să respecte şi să aplice Constituţia şi, implicit, regulile democratice.

Dispreţul faţă de lege manifestat de Guvernul Boc-Udrea se asociază cu lipsa de eficienţă în domeniul economic. Atragem atenţia că deficitul bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale au atins cele mai mari valori din ultimii 20 de ani, iar datoria publică a înregistrat, sub incompetenta guvernare Boc, o creştere uriaşă. Prin toate aceste elemente, poziţia României în plan extern este ameninţată de neîncrederea investitorilor străini.

În 2009, Guvernul a amânat rezolvarea principalelor probleme economice şi sociale ale României, costurile acestei amânări fiind plătite în acest an. Dovadă sunt creşterea galopantă a şomajului, reducerea salariilor şi a pensiilor, precum şi apariţia convulsiilor sociale determinate de reglementările haotice din domeniile educaţiei, salarizării bugetarilor şi pensiilor.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Bolnavii de hemofilie din România au nevoie de tratament"

La ora actuală, în România sunt înregistraţi peste 2000 de pacienţi care suferă de hemofilie, o tulburare genetică de sângerare prin lipsa unei enzime care ajută la coagularea sângelui.

În mod regretabil, asistenţa medico-socială pentru pacienţii cu hemofilie din România se confruntă cu deficienţe serioase din cauza insuficienţei tratamentului pe întreg teritoriul ţării. Accesul limitat la tratament a cauzat, pe parcursul anului 2009, decesul a 3 persoane, iar în cursul anului 2008, decesul a 7 persoane, fiind astfel categoria de bolnavi cea mai defavorizată cu privire la tratamentul acordat. Majoritatea bolnavilor de hemofilie din România sunt trataţi doar ocazional, cu prilejul accidentelor hemoragice.

Din datele comunicate de Asociaţia Română de Hemofilie, principalele probleme în asistenţa medicală a persoanelor cu hemofilie sunt în strânsă legătură cu aportul bugetar naţional foarte redus care nu acoperă necesarul real privind tratamentul, discrepanţele majore în privinţa repartizării bugetare, administrarea inadecvată şi tardivă a tratamentului doar în cazul accidentelor hemoragice, asistenţa deficitară a pacienţilor cu inhibitori. România ocupă ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte sumele alocate pentru achiziţionarea tratamentului cu factor concentrat, ceea ce a determinat emigrarea unor persoane cu hemofilie în alte ţări europene.

De aceea, se impune monitorizarea şi implicarea constantă şi susţinută a Ministerului Sănătăţii în vederea asigurării nediscriminatorii a tratamentului, dar şi a asistenţei medicale pentru toţi pacienţii cu hemofilie din România. Este necesară implementarea tratamentului la domiciliu, fiind o metodă terapeutică eficientă şi sustenabilă financiar. Descentralizarea sistemului poate avea un rol determinant, astfel încât persoanele cu hemofilie să fie tratate în clinici, ambulatorii de specialitate, spitalizare continuă şi spitalizare de zi, în conformitate cu recomandările internaţionale, astfel încât fiecărui pacient să i se asigure tratament corespunzător prin personal specializat.

Îmbunătăţirea asistenţei medico-sociale pentru pacienţii cu hemofilie trebuie să devină o prioritate pentru sistemul de sănătate din România, atât în privinţa administrării eficiente şi cu celeritate a tratamentului, dar şi prin definirea unei strategii de intervenţie psihologică pentru persoanele cu hemofilie, în strânsă conexitate cu îmbunătăţirea accesului la informare privind hemofilia.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Demnitatea umană trebuie respectată şi protejată!"

"Raportul asupra discriminării în baza orientării sexuale şi identităţii de gen", semnat de domnul Andreas Gross, urmează să fie dezbătut şi se doreşte a fi aprobat în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în data de 28 aprilie 2010. Acest raport încalcă demnitatea umană a cetăţenilor europeni, implicit a cetăţenilor români, valorile de drept ale familiei şi orice normă morală. De aceea, această declaraţie politică este un apel adresat membrilor delegaţiei României la Strasbourg pentru a respinge acest document deosebit de periculos pentru sănătatea societăţii şi totodată a familiei.

La nivel declarativ, "Raportul Gross" luptă împotriva discriminării şi promovează egalitatea şi respectul pentru minorităţile sexuale. Evident că orice formă de discriminare trebuie pe deplin condamnată, iar Declaraţia Drepturilor Omului este universală, dar nu trebuie să uităm că această cartă este dublată de o cartă a îndatoririlor, a responsabilităţilor omului (Declaration des Devoirs du Citoyen - 1795). În fapt, "Raportul Gross" este un atentat la drepturile familiei tradiţionale, fiind în contradicţie nu numai cu legislaţia românească în materie, dar şi cu dreptul european şi internaţional. "Raportul Gross" încearcă să transpună, printr-o rezoluţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, principiile promovate de un document radical intitulat Yogyakarta Principles (Principiile Yogyakarta), pe care niciun organism internaţional oficial nu le-a adoptat, nici măcar în parte.

"Raportul Gross" propune condamnarea discursului urii (hate speech), realitate perfect legitimă în esenţă, dar fără limite clare şi bine determinate, această condamnare poate avea efecte negative asupra libertăţii de exprimare, religioase şi de conştiinţă, în special asupra dreptului cetăţeanului de a-şi exprima opoziţia sau dezacordul, în baza drepturilor sale, faţă de practicile minorităţilor sexuale. Programele de conştientizare a maselor, în special în şcoli, reprezintă o "pătrundere prin forţarea uşii din spate" în spaţiul public şi privat, deoarece încercările de promovare a toleranţei faţă de minorităţile sexuale s-au transformat adesea în pledoarii şi încurajări deschise ale practicilor comunităţilor sexuale, având în vedere cazul Franţei şi cel al Spaniei.

Dispoziţiile "Raportului Gross" vizează recomandări pentru statele membre în privinţa recunoaşterii unui statut marital pentru cuplurile de acelaşi sex, liberul acces la adopţie de către persoanele singure de acelaşi sex sau transsexuali, dar şi pentru cuplurile de acelaşi sex. Aceste recomandări ale "Raportului Gross" încalcă în mod irecuzabil demnitatea umană, drepturile şi interesele copilului, reglementate la nivel european şi internaţional, dar şi încălcarea şi desconsiderarea valorilor familiei: căsătoria dintre un singur bărbat şi o singură femeie.

"Raportul Gross" este în vădită contradicţie cu legislaţia internă, în sensul în care art. 48 alin.(1) din Constituţia, revizuită, a României statuează faptul că: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor". Noul Cod civil român elimină orice urmă de confuzie prin art. 258 alin.(1), în sensul în care "În sensul prezentului Cod civil, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie." Mai mult, art. 452 din noul Cod Civil instituie principiile la care este supusă adopţia: interesul superior al copilului, necesitatea de a asigura creşterea şi educarea copilului într-un mediu familial, continuitatea creşterii şi educării copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, lingvistică, religioasă şi culturală."

Deşi eventuala adoptare a "Raportului Gross" nu ar aduce cu sine vreo obligaţie pentru statele membre, dar reprezintă un atentat îndreptat împotriva principiilor şi valorilor unei societăţi în care trebuie reinstaurată normalitatea. Aceste recomandări pot fi folosite, în eventualitatea adoptării, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârile pe care le emite în judecarea cauzelor.

Doresc să fac un apel către membrii delegaţiei României la Consiliul Europei şi pledez cu fermitate pentru respingerea "Raportului asupra discriminării în baza orientării sexuale şi identităţii de gen" care va fi dezbătut în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în data de 28 aprilie 2010.

Domnul Filip Georgescu:

În organizarea Primăriei municipiului Piteşti, precum şi al instituţiilor locale specializate, în perioada 16-18 aprilie 2010, în oraşul reşedinţă al judeţului Argeş s-a desfăşurat "Simfonia Lalelelor" - ediţia a XXXIII-a. Dispunând de un buget mult mai mic decât în anii anteriori, buget aprobat de Consiliul Local al Municipiului Piteşti, provenit în principal din sponsorizări, actuala ediţie a "Simfoniei Lalelelor" a adunat în centrul Piteştiului sute de comercianţi de produse dendro-floricole din toată ţara, dar şi mii şi mii de argeşeni, veniţi să participe la sărbătoarea lor de suflet, dar şi să-şi procure ghivece cu flori, plante ornamentale, pomi fructiferi sau alte plante pentru a-şi înfrumuseţa casele şi grădinile.

"Simfonia Lalelelor" din această primăvară a beneficiat, totodată, şi de un program complex, din care nu au lipsit spectacole de muzică populară, de muzică tânără, simpozion ştiinţific cu tematică floricolă organizat în colaborare cu Facultatea de Horticultură a Universităţii Piteşti, concurs de ciclism în Parcul Trivale, parada maşinilor de epocă şi multe altele care au întregit paleta manifestărilor din oraşul lalelelor. De asemenea, Parada Florilor, prezentată de tinerele vlăstare ale Argeşului, prin exprimare şi ţinută au sugerat celor prezenţi că natura trebuie să fie întotdeauna pură, curată. O atmosferă aparte, plăcută privirii, a fost creată şi de florescenţa multicoloră a celor peste 150.000 de lalele plantate în centrul municipiului de către Administraţia Domeniului Public Piteşti, una din principalele instituţii organizatoare.

După cum era de aşteptat, la o asemenea manifestare de amploare au participat şi delegaţii de peste hotare, care datorită specificului acţiunii în sine au ţinut să fie prezente aproape an de an.

Cu părere de rău trebuie să menţionez, însă, că piteştenii n-au fost onoraţi cu prezenţa demnitarilor de rang înalt din Capitală, cu toate eforturile depuse de organizatori. Ba, mai mult, nici parlamentarii cu buletin de Bucureşti aleşi în colegiile argeşene nu au dat curs invitaţiei de a participa la această superbă manifestare. Cu o singură excepţie: senatorul de Câmpulung-Muscel, Mircea Diaconu. De asemenea, mai trebuie să-l amintesc pe singurul lider de partid de la nivel central prezent, Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator. Există, totuşi, o explicaţie: persoanele amintite se trag din Argeş. Pe bună dreptate, organizatorii, cei prezenţi se întrebau ce anume i-a determinat pe demnitarii bucureşteni să nu participe la un asemenea eveniment. Răspunsul a venit din partea argeşenilor care şi-au amintit, ce-i drept cu amărăciune, că anul acesta nu sunt alegeri, nici parlamentare şi nici locale. Iar eu, ca deputat de Argeş, le dau dreptate!

Domnul Cornel Ghiţă:

"Necesitatea implementării rapide a noului sistem unitar de pensii"

Declaraţia mea de astăzi priveşte necesitatea de a avea un sistem unitar de pensii. Aşa cum a declarat şi primul-ministru, avem nevoie de o nouă lege a pensiilor care, pe de o parte, să asigure susţinerea sistemului pe termen mediu şi lung, şi, în acelaşi timp, să garanteze pentru toţi cei care contribuie astăzi la sistemul de pensii că vor primi o pensie atunci când vor ajunge la vârsta la care să beneficieze de acest drept.

În prezent, sistemul public de pensii se află în deficit. Prin noul proiect de lege privind sistemul unitar de pensii publice se pune accentul, în primul rând, pe principiul contributivităţii - toate persoanele active în câmpul muncii vor beneficia de un cuantum al pensiei proporţional cu sumele cu care a contribuit la sistemul de pensii în timpul perioadei de contribuţie. Printre principiile ce vor duce la sustenabilitatea sistemului găsim şi principiul obligativităţii - toate persoanele au obligaţia de a participa la sistemul public de pensii; principiul egalităţii - toţi beneficiază de un tratament nediscriminatoriu; principiul solidarităţii sociale - toţi îşi asumă reciproc obligaţiile şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor asigurate. Principiul obligativităţii şi principiul contributivităţii la sistemul unitar de pensii publice vor asigura ca toate persoanele care obţin venituri profesionale să plătească contribuţii către bugetul asigurărilor sociale de stat.

Toate aceste principii sunt necesare pentru asigurarea în viitor a sistemului de pensii, pentru ca persoanele active în câmpul muncii, în prezent, să poată beneficia de pensie în sistemul public atunci când vor îndeplini condiţiile pentru pensionare.

Conform proiectului de lege, care va fi dezbătut şi votat în plenul Senatului în această săptămână, sistemele speciale de pensii vor fi integrate în sistemul public de pensii. De la intrarea în vigoare a sistemului unitar de pensii publice, persoanele care urmau să iasă la pensie la vârste stabilite de legi speciale vor intra în calendarul de creştere a vârstelor pentru bărbaţi şi femei, care se va aplica asiguraţilor din noul sistem unitar de pensii publice. De asemenea, persoanele din categoria liberilor profesionişti, a managerilor, a membrilor asociaţiilor familiale vor participa, prin efectul legii, la noul sistem public de pensii.

Astfel, stimaţi colegi, toate categoriile sociale vor fi asigurate, prin efectul viitoarei legi, în sistemul public de pensii, vor beneficia de o pensie la bătrâneţe, şi ceea ce e important este faptul că sistemul nu îngrădeşte dreptul niciunei persoane de a se asigura în sistemul privat, iar legiuitorul să creeze premisele pentru pensiile ocupaţionale.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Deposedarea ţăranilor de pământ"

Comuniştii de tristă amintire, Dej şi Ceauşescu, au deposedat ţăranii de pământ având în vedere confiscarea ilegală şi folosirea lui o perioadă lungă de timp. Fiind deposedaţi ilegal, ţăranii şi-au putut recupera terenurile după 1989, fie prin reconstituire (nu punere în posesie), fie prin instanţe. Sigur, mai sunt şi situaţii în care foştii proprietari nu şi-au primit pământul din cauza inexistenţei în România a statului de drept. Actualii guvernanţi au inventat un procedeu de deposedare legal a ţăranilor de pământ cu acte în regulă. Procedeul a început cu câţiva ani în urmă, când s-a introdus impozitul pe terenul agricol, aflat la cheremul consiliilor locale, şi a fost amplificat odată cu legea arendei şi formarea asociaţiilor agricole.

Este evident că agricultura modernă, profitabilă, nu se poate face decât pe suprafeţe mari, dar comasarea terenurilor nu a început, pentru a da posibilitatea proprietarilor să-şi lucreze pământul. Din contră, pentru asigurarea condiţiilor de îmbogăţire a unor indivizi agreaţi de putere s-a preferat mai întâi arendarea terenurilor fărâmiţate. În plus, actuala lege a arendei nu sprijină proprietarii (arendatorii), ci pe arendaşi. Arendaşii fac profit, arendatorii plătesc impozitele.

Pentru că nu toţi proprietarii dintr-o localitate (sat) şi-au arendat pământul, arendaşii nu pot lucra comasat pământul, ci printre parcele nearendate. Tot din acest motiv nu pot fi vândute terenurile agricole decât la preţuri de nimic.

Se ştie că agricultorii sunt persoane în vârstă şi nu pot lucra pământul pe care îl deţin din mai multe cauze:

• lipsa de maşini agricole, îngrăşăminte, seminţe de calitate şi forţă de muncă calificată. Maşinile, îngrăşămintele şi seminţele nu pot fi cumpărate dintr-o pensie agricolă de aproximativ 400 de lei. Abia trăieşte din pensie şi din ce cultivă, prin metode rudimentare, în grădina din jurul casei pe care o are;
• terenul agricol este slab productiv (producţia obţinută este mai mică de 1500 kg/ha). Fărâmiţarea terenului şi productivitatea scăzută măresc cheltuielile de producţie, reduc producţia şi astfel se lucrează în deficit.

Totuşi, ţăranul plăteşte impozitul pe deficit. O fi oare un impozit "forfetar" impus ţăranilor? În cele prezentate, iată mecanismul de deposedare a ţăranului de pământ.

Prin această declaraţie politică consider că trebuie luate urgent măsuri de comasare a terenului agricol, prin notificarea unor ajutoare de stat la Uniunea Europeană, şi să se stabilească, după comasare, un preţ minim al pământului, pe categorii de calitate, printr-o procedură emanată de specialişti.

Altfel, ţăranul va fi deposedat de pământ, bucată cu bucată, până când nu-i mai rămâne nimic din proprietate.

Domnul Ion Dumitru:

"Abordarea politicilor agricole în contextul crizei economice în 2010"

Anul 2009 a fost pentru agricultură un an cu performanţe puţin peste medie. Preţurile de valorificare, pe o piaţă abandonată de guvern, au fost la nivelul preţurilor de producţie şi mult sub nivelul preţurilor europene, acest lucru ducând la falimentul multor producători din agricultură. La neajunsurile sus menţionate s-au adăugat neacordarea unor despăgubiri pentru calamităţi produse de secetă şi inundaţii, înăsprirea condiţiilor de creditare şi imposibilitatea accesării creditelor garantate cu producţia pe stoc sau terenul agricol şi preţurile mari impuse de depozitare, fapte ce vor determina dezechilibre la reluarea campaniei din această primăvară.

Dar pericolul mare pentru anul agricol 2010 o reprezintă sistarea pachetului de subvenţii, coroborat cu lipsa de reacţie a reprezentanţilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în procesul de notificare la Uniunea Europeană a ajutoarelor de stat pentru agricultură, în condiţiile legislaţiei europene în materie de ajutoare de stat.

Având în vedere problematica prezentată, este evident că eforturile tuturor producătorilor agricoli de a desfăşura campania agricolă din această primăvară 2010, în condiţii tehnice corespunzătoare, trebuie acompaniate cu acţiuni publice de susţinere. Urgentarea procesului de notificare a ajutoarelor de stat la Uniunea Europeană constituie într-o bună măsură baza pârghiilor publice de susţinere a campaniei de primăvară.

Criza economică, bine consolidată la nivelul agriculturii, este şi ea un factor care poate determina dezechilibre în sectorul agricol.

Guvernul trebuie să se gândească că agricultura susţine una din componentele sensibile (hrana) în astfel de situaţii şi, de asemenea, poate asigura relansarea economică în perioada de după criză. De agricultură va depinde inclusiv direcţia către care se va îndrepta ţara noastră pentru o perioadă lungă de timp de acum înainte.

Având în vedere criza financiară şi economică şi sistarea masivă a unor subvenţii, recomand următoarele măsuri:

1. notificarea, în regim de urgenţă, la Uniunea Europeană a ajutoarelor de stat din toate sectoarele din agricultură;
2. fluidizarea accesului la creditele bancare pentru producţie;
3. elaborarea unei strategii pentru valorificarea producţiei agricole;
4. corelarea legislaţiei româneşti cu legislaţia europeană în vederea rezolvării despăgubirilor în cazul calamităţilor naturale;
5. creşterea ponderii garanţiilor acordate Fondurilor de Garantare a Creditelor Agricole la creditele pentru producţie;
6. implementarea politicilor agricole în timp util şi eliminarea întârzierilor la plată a subvenţiilor.

Atenţie! Pământul României, izvorul hranei, suportă greu starea în care se află şi suportă mai greu pe cei care l-au adus în această stare.

Doamna Lucia-Ana Varga:

"Accesarea fondurilor europene - prioritate zero"

Una dintre provocările majore ale României este atragerea fondurilor europene, provocare preluată cel puţin la nivel declarativ şi de către actualul Executiv. Încă de anul trecut, această temă a devenit laitmotivul preferat al Guvernului şi am aflat atunci că performanţa atragerii fondurilor comunitare se va îmbunătăţi substanţial, evident în beneficiul tuturor românilor.

Realitatea însă este foarte departe de prognozele Guvernului Băsescu-Boc. Un an mai târziu de la preluarea guvernării, rata absorbţiei fondurilor europene în toate domeniile de activitate nu numai că nu a crescut sub mandatul PDL-ist, dar s-a diminuat. România are cel mai redus grad de absorbţie al fondurilor structurale şi de coeziune dintre ţările UE 27, de numai 10%. De exemplu, pentru judeţul Bihor au fost depuse trei proiecte ce vizează lucrări importante de modernizare în folosul cetăţenilor privind managementul integrat al deşeurilor, infrastructura de apă şi canal şi reabilitarea CET-urilor. Nici unul dintre ele nu este finalizat până acum, iar această situaţie se poate întâlni în majoritatea judeţelor ţării. Aceasta în contextul nevoii reale pe care ţara noastră o are de a reduce din decalajele existente faţă de celelalte state europene, în toate domeniile.

O parte din blocajele înregistrate în procesul de accesare al fondurilor europene se datorează lipsei de personal calificat. Pe de altă parte, se vorbeşte despre faptul că cei care lucrează cu fondurile europene nu sunt suficient motivaţi financiar astfel încât să justifice un grad de implicare şi un efort mai mare în acest proces. Reprezentanţii Guvernului invocă contextul crizei economico-financiare şi lipsa banilor necesari pentru a recompensa acest personal din structurile sale.

Probabil că adevărul este undeva la mijloc şi de aceea consider că este necesară modificarea şi completarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, astfel încât să urgentăm procedurile şi să accelerăm gradul de absorbţie a fondurilor europene.

În acest sens, am elaborat o propunere legislativă prin care fiecare structură (stabilită prin hotărâre de Guvern) este obligată să-şi prezinte clar obiectivele de activitate şi mai ales proiectele comunitare la care lucrează pentru anul următor, iar procentul de stimulare financiară (de 75%) se va acorda proporţional, în funcţie de îndeplinirea şi finalizarea proiectelor, la care se adaugă evaluarea activităţii fiecărei persoane încadrate, corespunzător atribuţiilor din fişa postului.

O astfel de decizie este extrem de necesară în contextul actual pentru a debloca mecanismele de accesare a fondurilor europene şi a permite astfel realizarea unor investiţii atât de necesare în contextul economic actual.

Domnul Marius Rogin:

"Alegerile parlamentare din Ungaria"

"Dreapta ungară ia aproape totul", a titrat Gazeta Wyborcza. "Este fără precedent în Europa ca un partid să obţină o majoritate parlamentară de două treimi, iar FIDESZ are această mare şansă", scria Magyar Nemzet. Pravda crede că rezultatele alegerilor ungare vor răscoli întreaga Europă, întrucât niciodată în istoria postbelică a continentului, două partide care exploatează lozinci naţionaliste nu au strâns împreună 70% din voturi. Dacă programele politice ale FIDESZ şi Jobbik vor începe să fie traduse în viaţă, problema ungară ar putea deveni o durere de cap şi pentru Uniunea Europeană, şi pentru Rusia, şi pentru Ucraina.

Victoria detaşată a FIDESZ în primul tur al alegerilor parlamentare din Ungaria reprezintă voinţa ţării, au precizat politicienii maghiari de dincolo de frontiere. Toţi aceşti politicieni speră într-o bună cooperare cu noul guvern ungar. István Pásztor, preşedintele Uniunii Maghiarilor din Voivodina, a primit cu bucurie anunţul lui Zolt Németh cu privire la dubla cetăţenie. "Această cerere nu mai este în prezent atât de stringentă, însă această lege are sau ar avea un rol de tămăduitor sufletesc. După o aşteptare îndelungată, această chestiune ar ajunge în punctul mort şi consider că pentru mulţi oameni ar reprezenta o mulţumire sufletească şi o stare de satisfacţie" a afirmat István Pásztor, preşedintele UMV.

Potrivit lui Béla Markó, preşedintele UDMR, şi Guvernul român va sprijini dubla cetăţenie. Varianta pe care tocmai o promovează România faţă de românii din Republica Moldova poate fi un exemplu în acest sens, a spus domnia sa. "Îl felicit pe Viktor Orbán şi FIDESZ-ul pentru această victorie unanimă şi de proporţii. Prin această victorie, consider că FIDESZ a intrat în posesia unui instrument serios, cu ajutorul căruia să poată promova reforme în diferite domenii în Ungaria şi să adopte măsuri unanime cu privire la maghiarii de dincolo de frontiere" a precizat Béla Markó, preşedintele UDMR.

Miklós Kovács, unul dintre conducătorii maghiarilor din Transcarpatia, şi-a exprimat încrederea în privinţa politicii naţionale a noului guvern ungar. "Suntem mulţumiţi de rezultat, întrucât, în urma acestuia, a devenit unanim că va fi constituit un guvern FIDESZ, condus de Viktor Orbán" a menţionat Miklós Kovács, preşedintele Uniunii Culturale Maghiare din Transcarpatia. Pál Csáky, preşedintele Partidului Coaliţiei Maghiare din Slovacia (PCM), a afirmat că FIDESZ-ului îi revine o mare responsabilitate, întrucât trebuie să soluţioneze problemele existente între cele două ţări. "În ceea ce ne priveşte pe noi, solicităm să fim consideraţi parteneri de dialog în privinţa planurilor şi paşilor pe care FIDESZ urmează să îi întreprindă, pentru a nu ne surprinde unii pe alţii" a evidenţiat Pál Csáky, preşedintele PCM. Rezultatele primului tur de scrutin al alegerilor parlamentare din Ungaria, cu FIDESZ drept câştigător clar, reprezintă o veste rea pentru Slovacia, a declarat luni la Bratislava prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Slovac, SNS, co-partener la guvernare, Anna Belusovova, informează agenţia slovacă de presă TASR.

Potrivit politologului Gergely Nagy Böszörményi, cele aproape 20 de procente obţinute de socialişti semnalează faptul că puterea acestui partid este încă mai mare decât au indicat sondajele de opinie şi acest lucru ar putea furniza forţa necesară pentru reorganizarea Partidului Socialist Ungar sau chiar pentru reîntoarcerea lui Ferenc Gyurcsány. Vorbind despre formaţiunea Altă Politică Posibilă (LMP), Gábor G. Fodor este de părere că acest partid a atras, probabil, nu numai fosta bază electorală a Uniunii Democraţilor Liberi (SZDSZ), ci şi electoratul, în majoritate tânăr, care deşi este nemulţumit de actuala elită politică, nu se simte atras de ideile radicale.

FIDESZ ar putea obţine o majoritate de două treimi astfel încât, pentru aceasta, pe lângă cele 206 mandate, obţinute la alegerile din 11 aprilie 2010, în turul doi, FIDESZ va trebui să mai câştige încă 52 de mandate. Având în vedere rezultatele deja obţinute, are şanse bune în acest sens, aflându-se pe primul loc în mai mult de 52 de circumscripţii uninominale. Marele perdant este partidul socialist MSZP, care s-a menţinut totuşi pe al doilea loc, cu 19,29% din voturi, o scădere spectaculoasă comparativ cu procentul de 43,21% obţinut în 2006.

Uniunea Europeană a salutat, luni, victoria dreptei proeuropene în alegerile parlamentare desfăşurate în Ungaria, dar s-a arătat preocupată de ascensiunea extremei-drepte, ostilă UE, a declarat preşedinţia spaniolă a Uniunii Europene, citată de AFP. "Partidele proeuropene sunt cele care au câştigat, fără nici o îndoială", a declarat secretarul de stat pentru afaceri europene din guvernul socialist spaniol, Diego Lopez Garrido, referindu-se la cele două formaţiuni care au obţinut cele mai multe voturi, opoziţia de dreapta şi Partidul Socialist Ungar. Ceea ce ni se pare îngrijorător la aceste alegeri este "amplificarea vocilor unui sector politic populist, mai radical, de extremă-dreapta", a declarat Lopez Garrido, în timpul unei conferinţe.

"Trebuie sa acţionăm cu toţii pentru ca, în cadrul Uniunii Europene, poziţiile populiste, xenofobe, radical-naţionaliste, antieuropene sa aibă cel mai redus sprijin posibil", a subliniat Lopez Garrido.

Domnul Mircea Grosaru:

"Legea învăţământului, Legea pensiilor şi multe alte legi"

Zilele acestea se pregăteşte a se discuta în Parlamentul României Legea învăţământului şi în foarte scurt timp se pregăteşte Legea pensiilor.

La biroul parlamentar al subsemnatului, dar şi pe adresa de e-mail au sosit diverse materiale referitoare la aceste două legi importante, peste care nu putem trece cu uşurinţă, cel puţin dintr-un singur motiv: numărul mare de persoane afectate din aceste două categorii sociale importante - profesorii şi pensionarii.

Statistic vorbind, acestea reprezintă un mare număr de cetăţeni care pot decide în alegeri, oricare ar fi ele, câştigarea simpatiei faţă de un anumit partid politic, şi dacă am viza momentul actual, am putea spune că această responsabilitate este asumată de actuala putere, dar nu numai, pentru că pentru a fi adoptate ar fi necesară o majoritate confortabilă.

Desigur că opoziţia actuală, din mai multe motive nu poate să-şi asume ceva care ar duce la scăderea popularităţii.

Dar la ora actuală este nevoie de o nouă Lege a învăţământului sau nu?

Desigur că este nevoie! Dar nimeni nu şi-o asumă.

Este nevoie de o nouă Lege a pensiilor? Răspunsul este evident acelaşi!

Cine va găsi soluţia?

Vom avea un prim răspuns imediat, adică săptămâna viitoare, când se va şti la ce concluzie vor ajunge profesorii.

Vor fi mulţumiţi, sau nu.

La fel şi pensionarii.

Ce va urma? Poate o remaniere guvernamentală sau mişcări de protest ale acestor categorii sociale. În acest moment dificil, totul este posibil.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Agricultura românească în derivă"

Agricultura reprezenta înainte de 1989 principala sursă de venituri a românilor. Odată cu deschiderea graniţelor şi libera circulaţie a mărfurilor s-a deschis şi piaţa importurilor de produse agricole. Acest lucru a însemnat, din nefericire, începutul sfârşitului pentru agricultura românească, mai ales că şi proprietatea este extrem de împărţită.

În aceste condiţii, se impune modificarea legislaţiei în vigoare, în special în sensul protejării producătorilor autohtoni din domeniul agricol.

Astfel, prin modificarea legislaţiei se va schimba şi componenţa comisiilor vamale care verifică importurile, din aceste comisii urmând a face parte şi producători autohtoni. Aceste măsuri sunt necesare pentru a diminua cantităţile de produse agricole care intră în România fără taxe legale, din cauza controalelor superficiale. În prezent, producătorii români sunt nemulţumiţi de faptul că se fac importuri de fructe şi legume fără acte şi că, în acest fel, cei în cauză nu plătesc taxe către stat şi pot să vândă produsele la preţuri mai mici.

Negocierile cu UE privind regimul comerţului bilateral cu produse agricole de bază au fost încheiate, fiind stabilite contingentele exceptate de la plata taxelor vamale.

România mai beneficiază de contingente pentru toate categoriile de cereale, cât şi pentru făină. La fructe s-a convenit eliminarea, în anumite cazuri, a aplicării unei bariere netarifare. Concesiile convenite cu UE la importul tuturor categoriilor de carne şi preparate din acestea, cereale, brânzeturi şi roşii se vor aplica numai în condiţiile eliminării restituţiilor la export de către partea comunitară.

În perioada 2007-2009, România a primit de la Uniunea Europeană aproape 4 miliarde de euro pentru susţinerea agriculturii. Banii ar fi trebuit să fie distribuiţi pe trei direcţii principale: plăţi directe, dezvoltare rurală (ce va include şi reconversia forţei de muncă) şi fonduri pentru intervenţii pe piaţă.

Dar toate acestea nu înseamnă că agricultura românească trebuie să ajungă în faliment.

Domnul Petru Movilă:

"Poliţia concediilor"

Am trăit s-o vedem şi pe asta! Poliţia română a primit misiunea de a-i identifica pe bolnavii închipuiţi! Dacă salariatul aflat în concediu medical nu este găsit la domiciliu de către poliţişti, în urma unui control inopinat, rezultă că nu este un bolnav autentic. Curios cum absenţa bolnavului de acasă se transformă, în acelaşi timp, şi într-un verdict de vinovăţie, dar şi într-un diagnostic.

Actul normativ a stârnit deja indignarea medicilor ieşeni. Fără a nega totuşi existenţa bolnavilor închipuiţi şi a concediilor medicale acordate fără motiv, medicii consideră că măsura guvernului nu reprezintă altceva decât o "metodă bolşevică" şi un abuz administrativ. În opinia preşedintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, ordonanţa de guvern introduce noţiunea de "arest la domiciliu pe motive medicale", pentru bolnavii care nu vor avea voie să plece de acasă pe întreaga durată a concediului medical. În plus, aceeaşi hotărâre ar încălca un drept confirmat prin Declaraţia Drepturilor Omului, în speţă acordarea certificatului de incapacitate temporară de muncă.

O recunoaştem cu toţii şi o vedem zi de zi. Situaţia din Sănătatea românească este deosebit de dificilă. Numai în ultimele zile am aflat că numărul bolnavilor de tuberculoză din judeţul Iaşi a crescut, Iaşiul ocupând locul al 13-lea pe ţară la numărul de bolnavi. Că, din cauza conflictului dintre medicii de familie şi Primărie, pornit de la noile chirii cerute de autorităţi pentru spaţiile ocupate de cabinetele medicale, peste 16.000 de ieşeni riscă să rămână fără asistenţă medicală. Sau că, din pricina incoerenţei Ministerului Sănătăţii, care a acceptat sute de locuri la rezidenţiat la medicina de familie, asistăm la o inflaţie de medici de familie.

Dar majoritatea problemelor Sănătăţii provin în special din subfinanţarea sistemului medical, şi nu din presupuse vinovăţii ale corpului medical. Chiar şi în aceste vremuri cumplite de criză, medicii şi-au făcut şi îşi fac în continuare datoria. A arunca din nou blamul asupra medicilor din România doar pentru că unii colegi de breaslă şi-au uitat menirea va avea ca rezultat doar declanşarea unei alte vânători de vrăjitoare. Tocmai de aceea, chiar medicii, prin propriile lor organisme, trebuie să fie primii care să identifice, să sancţioneze şi să-i marginalizeze pe cei care sunt medici doar cu numele. Nu şi cu sufletul.

Poliţia trebuie să caute infractorii în altă parte.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Întreaga Românie a intrat la apă"

Dacă lăsăm deoparte criza mondială, e evident că România pluteşte în derivă. O derivă cu atât mai îngrozitoare cu cât autorităţile o miros, o adulmecă, o percep, dar nu pot s-o rezolve. Tot omul cu capul pe umeri ştie că, în perioada imediat următoare, vor urma curbele de sacrificiu. Toţi ştiu, cu excepţia Guvernului, care se încurcă în declaraţii contradictorii.

Din resurse proprii nu se poate asigura finanţarea minimală şi e musai să întindem, din nou, mâna către FMI. Guvernanţii acceptă cu jumătate de gură că au zbârcit-o (încă o dată) cu evaluarea crizei. Însă, de ce poporul nu e informat corect despre adevărata situaţie. De ce e aburit cu statistici şi afirmaţii ridicole. Poate pentru ca să nu se producă panică. O fi şi asta o tehnică guvernamentală.

Ca în orice ţară sărăcită, infracţionalitatea explodează, corupţia sporeşte, graba zapciului şi ploconeala vânătorului de recompense cresc exponenţial. Agresivitatea infractorului, ca şi neruşinarea escrocului exprimă în absolut nesiguranţa prezentului. La nivelul cel mai înalt, aceeaşi foame. Legea lui OM (eşti om cu mine şi cu partidul meu, sunt om cu tine şi ai tăi e singura lege funcţională.

În faţa acestei invazii a lăcustelor, cetăţeanul se simte abandonat. El, a cincia roată de la căruţă, dospeşte o ură grea. Iar România actuală e compusă din milioane de Românii mici, familiale sau individuale, mustind de ură, de revoltă, de neputinţă.

E clar că, azi, România nu mai e a noastră. Când am pierdut-o? Unde ne-a fost capul?

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Dumnezeu să binecuvânteze Polonia!"

În aceste zile, Polonia a preluat martiriul Americii. Miliarde de pământeni sunt cu ochii pe drama unei naţiuni care şi-a pierdut într-o clipă nu doar preşedintele, ci şi mulţi alţi demnitari de frunte.

Miliarde de pământeni, de la locuitorii marilor oraşe la băştinaşii junglei tropicale, simt fiorul unei solidarităţi emoţionante. Un gând bun, o părere de rău, un moment de reculegere sau o lacrimă vărsată în tăcere sunt tot atâtea manifestări ale omeniei care sălăşluieşte în profunzime. În astfel de clipe nu mai există oameni buni şi oameni răi. Există doar oameni, a căror respiraţie însumată dă naştere unui uragan capabil să cureţe lumea de gânduri rele. În faţa răului, suntem cu toţii mai buni.

Polonia nu este o naţiune oarecare pe harta Europei, ci una trecută prin încercări teribile de-a lungul istoriei. Şi totuşi, Polonia a renăscut.

Polonia merge mai departe. Iar tonele de ceară vărsate din lumânările aprinse, precum şi tonele de lacrimi cu care sunt udate cele 97 de morminte, sunt garanţia renaşterii unei naţiuni admirabile. Aceeaşi naţiune care spre sfârşitul anilor '80 a dat semnalul ieşirii Europei de Est din infernul comunist.

Acum, o naţiune europeană se află în dificultate. Să fim alături de ea, cu fapta şi cu gândul! Dumnezeu să binecuvânteze Polonia!

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"26 aprilie - Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale"

Din anul 2000, în calendarul ONU a fost inclusă o nouă sărbătoare: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale.

Ziua de 26 aprilie este celebrată de OMPI şi de statele membre, constituind o oportunitate pentru sensibilizarea publicului asupra rolului şi contribuţiei proprietăţii intelectuale la dezvoltarea economică, socială şi culturală a ţărilor lumii.

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) asigură protecţia la nivel mondial a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru ca, în acest fel, creativitatea inventatorilor şi a autorilor să fie recunoscută şi recompensată.

Activitatea umană, de-a lungul deceniilor de dezvoltare tehnologică, a condus la degradarea planetei. Poluarea generalizată şi consumarea accelerată a rezervelor minerale şi biologice ale lumii au creat probleme fără precedent pentru mediu. Schimbările climatice reprezintă una dintre ameninţările cele mai periculoase la adresa societăţii noastre: gheţarii dispar, deşertificarea se accentuează, milioane de oameni vor suferi din cauza lipsei tot mai acute de apă.

Şi dacă activitatea umană a cauzat aceste probleme, tot ea va putea găsi soluţiile.

Inovarea verde - dezvoltarea şi difuzarea mijloacelor tehnologice de luptă împotriva schimbărilor climatice - este cheia pentru a evita epuizarea resurselor planetei. Este momentul să dezvoltăm sursele accesibile de energie alternativă, să îmblânzim forţa vântului şi a valurilor, să captăm energia solară, să valorificăm energia geotermală subterană, dezvoltarea de noi soiuri de plante, capabile să facă faţă secetei şi inundaţiilor.

De Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale - 2009, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale evidenţiază importanţa contribuţiei unui sistem echilibrat de proprietate intelectuală în stimularea creării, difuzării şi aplicării tehnologiilor nepoluante; în promovarea unei concepţii ecologice care să ducă la crearea de produse nepoluante din momentul proiectării până în cel al scoaterii din uz; în crearea de branduri "verzi", care să îi ajute pe consumatori să aleagă în cunoştinţă de cauză şi să ofere companiilor un avantaj faţă de competitori.

Primul român care a obţinut un brevet de invenţie a fost Petrache Poenaru. În 1827, la 25 mai, Petrache Poenaru obţine Brevetul Francez 3208 pentru "Condei portăreţ fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală". Această invenţie a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit şi în prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentru îmbunătăţirea părţilor componente pentru a asigura un debit constant de cerneală, precum şi posibilitatea înlocuirii unor piese.

Aşadar, în 26 aprilie, sărbătorim Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, iar de anul acesta trebuie să ne propunem să trecem, consecvent, la inovaţia verde, fără emisii de carbon.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"22 aprilie - Ziua Internaţională a Pământului"

Ea a fost sărbătorită pentru prima oară în 1970, pentru a sublinia nevoia de a conserva resursele naturale ale Pământului.

Născută dintr-o mişcare a studenţilor, Ziua Pământului a devenit un eveniment educativ şi informativ. Grupurile ecologiste se folosesc de această ocazie pentru a atrage atenţia asupra problemelor de mediu ale Terrei: poluarea aerului, apelor şi a solului, distrugerea ecosistemelor, dispariţia a mii de specii de plante şi animale şi epuizarea resurselor naturale.

Această zi este acum sărbătorită pe plan internaţional ca o expresie comună, ca o dorinţă publică de a construi o societate stabilă. Unind cetăţenii activişti, această zi educă şi mobilizează oamenii din întreaga lume pentru a proteja mediul înconjurător, inspiră necesitatea de a acţiona, la nivel personal, comunitar, naţional şi internaţional.

Activităţile şi programele de Ziua Pământului, reamintesc de promisiunea, de dorinţa publică şi implică participarea tuturor nivelelor sociale.

Ziua Pământului oferă imensa oportunitate de a uni oamenii pentru a realiza acţiuni benefice tuturor. Foarte des, se lansează proiecte al căror efect este de a realiza beneficii comunităţii şi ajută la întărirea legăturii dintre grupurile comunităţii.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Tineri cu studii administrative în străinătate"

Guvernul României a trimis tineri în străinătate să studieze, pe bani publici, pentru a lucra apoi în sectorul public. Se legau speranţe pentru revenirea lor în ţară.

Un raport guvernamental intern arăta că niciunul dintre cei 150 de absolvenţi nu a fost angajat în vreo structură guvernamentală din 2005 încoace.

Statul a cheltuit 6 milioane de euro finanţând fiecare student cu sume cuprinse între 20.000 şi 30.000 de euro pe an.

Absolvenţii aveau în schimb obligaţia să revină în ţară să lucreze în administraţia publică, pentru cel puţin trei sau cinci ani.

Teoretic, odată intraţi în sectorul public, aceşti tineri ar fi trebuit să aducă nu doar cunoştinţe dobândite la universităţile occidentale, cât mai ales să-i influenţeze pe cei din jurul lor, să le insufle valori, să genereze un alt tip de comportamente. Aceasta ar fi pus apoi bazele unei adevărate revoluţii tăcute în guvernare şi administrare. Ar fi putut. Din păcate, şansa a fost ratată.

Guvernanţii români pur şi simplu nu ştiu la ce le-ar putea fi de folos o mână de tineri cu studii administrative în străinătate. Nu ştiu la ce le sunt bune competenţele, nu ştiu ce să le ceară şi habar nu au cum să-i evalueze. Lipseşte proiectul de modernizare la care aceşti tineri ar putea să contribuie. Ceea ce se pune sub semnul întrebării este însăşi capacitatea României de a se racorda la valorile Uniunii Europene.

Putem noi să le dăm exemplul acesta tinerilor care visează la o nouă Românie? Astfel, văzând felul în care sistemul îi respinge, ei ar putea gândi mai degrabă să plece din România.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Energie regenerabilă şi eficienţă energetică - şansa unui viitor curat"

Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă readuce în atenţie obligaţiile asumate de statul român faţă de partenerii europeni şi pentru a dinamiza la nivel politic eforturile de a implementa şi extinde programele naţionale şi europene de sporire a eficienţei energetice şi utilizare a energiei din surse regenerabile.

După cum cunoaşteţi, la nivelul Uniunii Europene strategia politicilor din domeniul mediului şi al energiei s-a concretizat în pachetul legislativ "Energie - schimbări climatice", aprobat de şefii de stat şi de guverne la Consiliul European din 13 decembrie 2008 şi adoptat în cadrul Reuniunii plenare a Parlamentului European din 17 decembrie 2008. Pachetul repartizează între statele membre, prin criterii şi ţinte, obiectivele Uniunii asumate la Consiliul European de primăvară din 2007, respectiv de reducere la nivelul Uniunii Europene, până în 2020, cu cel puţin 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră şi creşterea, în acelaşi interval de timp, cu 20% a ponderii energiilor regenerabile în totalul consumului energetic, precum şi creşterea eficienţei energetice cu 20%.

În cazul încheierii unui acord global în domeniul schimbărilor climatice, care să continue filozofia Protocolului de la Kyoto în perioada post-2012, la nivelul Uniunii Europene se apreciază că, într-un context mondial favorabil, va fi asumat un angajament de reducere a emisiilor cu 30% faţă de nivelul înregistrat în anul 1990.

Directiva privind energiile regenerabile - Directiva 2009/28/CE - are obiectivul de a controla consumul de energie în Europa şi intensificarea utilizării energiei din surse regenerabile, împreună cu economiile de energie şi creşterea eficienţei energetice. Acest act normativ reprezintă cadrul comun pentru promovarea energiei din surse regenerabile şi prevede obiective naţionale obligatorii privind ponderea energiei produse din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie şi ponderea energiei din surse regenerabile utilizate în transporturi.

În acest context, România trebuie să ajungă în anul 2020 la o pondere a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie de 24%, faţă de 17,8% în 2005.

Energia produsă conform principiilor economiei durabile este un element central al strategiei economice pe termen lung a Uniunii Europene şi al acţiunilor sale de combatere a schimbărilor climatice, motiv pentru care consider că trebuie accelerat ritmul de implementare a politicilor stabilite prin planurile naţionale de acţiune în domeniul eficienţei energetice şi grăbită adoptarea planului naţional cu privire la energia regenerabilă.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

În urma întâlnirii cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti, ministrul Radu Berceanu a venit în faţa opiniei publice româneşti cu o declaraţie cel puţin şocantă: "FMI nu ne dă voie să continuăm investiţiile în infrastructura rutieră pentru că mărim deficitul bugetar." Cu alte cuvinte: "Noi am face autostrăzi, dar FMI-ul nu ne lasă!" Iar declaraţia ministrului Berceanu sună cu atât mai dramatic cu cât un necunoscător ar putea înţelege că armatele de muncitori, cu artileria de tractoare şi buldozere, au întrerupt lucru febril la construcţia infrastructurii rutiere. Or, realitatea ultimului an şi jumătate ne contrazice: nimic nu s-a construit, nimic nu a progresat în România, ba, dimpotrivă, gropile s-au înmulţit.

Mai mult decât atât, declaraţia domnului Berceanu frizează ridicolul, în condiţiile în care negocierea deficitului bugetar cu FMI a fost purtată chiar de partidul din care face parte şi asumată de către acelaşi premier Boc. Să înţelegem că la vremea negocierii nimeni din Guvernul României nu a calculat că trebuie să existe bani şi pentru construcţia sau măcar reconstrucţia drumurilor? Să înţelegem că starea drumurilor este o surpriză de ultim moment pentru domnul Berceanu?

În egală măsură, argumentul negocierilor cu FMI nu poate reprezenta pentru Radu Berceanu şi şeful său, Emil Boc, decât o jalnică scuză pentru rezultatul zero în domeniul infrastructurii rutiere. Pentru că altfel, Executivul din care face parte ar renunţa la proiectele grandioase dar inutile ale doamnei Udrea şi ar direcţiona banii către construcţia de drumuri, ar tăia dintre priorităţi monstruoasele sume alocate pentru site-urile guvernamentale ale domnului Sandu, ar reduce până şi alocările de fonduri importante pentru radare de mare precizie şi mai mari costuri. Pentru că, nu-i aşa - e inutil să monitorizezi şoferi ce sunt mult mai atenţi la slalomul printre gropi, decât la testarea cailor putere.

Vorbim, în concluzie, de o nouă încercare de prostire a populaţiei din partea domnului Berceanu, marca anilor 90, de tipul "Nu ne lasă FMI!" şi, în egală măsură, de proastă gestionare a banului public - direcţionat către clientela politică şi deturnat de la interesul cetăţeanului.

Domnul Toader Stroian:

"Lipsa infrastructurii alternative izolează România!"

Este cu totul paradoxal cum activitatea unui vulcan european a creat dificultăţi deosebite pe suprafaţa întregului continent. Sute de milioane de călători au rămas blocaţi în aeroporturi din pricina măsurilor speciale de securitate aeronautică, corespondenţa şi alte servicii conexe, care se bazau pe transportul aerian, fiind puse în reală dificultate.

Din fericire, la nivelul ţărilor europene occidentale, problemele create în spaţiul aerian au fost imediat surmontate de alternativele transportului terestru, extrem de rapid, capabil să facă faţă creşterilor de cerere temporară şi mult mai ieftin decât transportul aerian.

Din nefericire, pentru România aceste alternative nu există. Infrastructura rutieră, ignorată aproape douăzeci de ani, face imposibil de gândit o călătorie internaţională ca alternativă la transportul aerian. De asemenea, transportul feroviar internaţional din România, abia dacă se mai poate lăuda că mai efectuează rute externe, ritmicitatea unor astfel de curse fiind inacceptabilă pentru un stat membru al Uniunii Europene.

Toate acestea au un singur numitor comun: inconsistenţa investiţiilor româneşti în infrastructură. La fiecare început de an fiscal, sumele destinate investiţiilor în infrastructura de transport sunt cele sacrificate în favoarea altor capitole de cheltuieli, destinate mai degrabă consumului. Şi toate acestea din pricina faptului că anumite reforme, pe care la nivel declarativ le susţinem toţi, la nivel practic continuă să fie împiedicate în aplicare. Când spun aceasta mă refer la adoptarea Legii unitare a pensiilor, la implementarea Legii unitare de salarizare, dar şi la alte domenii care creează deficite bugetare record şi erodează sumele destinate investiţiilor în infrastructură.

De calitatea şi, de ce nu, de cantitatea infrastructurii, depind şi volumul investiţiilor străine în economia românească, precum şi viteza de circulaţie a mărfurilor în economie. Dacă de douăzeci de ani tot afirmăm că infrastructura reprezintă o prioritate, consider că acest lucru ar trebui să se regăsească şi în finanţare.

Aşadar, propun ca investiţiile în infrastructură să beneficieze, pe modelul educaţiei naţionale sau al sănătăţii, de un procent din p.i.b. garantat de lege, fără ca investiţiile în căi ferate, străzi şi autostrăzi să mai fie amânate de o decizie asupra altui domeniu de politică economică sau socială. La stadiul la care se află infrastructura românească şi la oportunităţile de cofinanţare externă, propun alocarea prin lege a 10% către infrastructura de transport din România.

Domnul Mugurel Surupaceanu:

"Cine nu vede şomerii din România?"

În urmă cu numai o săptămână, preşedintele Traian Băsescu făcea afirmaţii halucinante în cadrul unei emisiuni tv. Spunea domnia sa că este nemulţumit de activitatea Guvernului condus de Emil Boc şi că nu vede şomerii cu care s-a lăudat la finele anului trecut premierul. Îi vedem noi, însă, pentru că rata şomajului a ajuns la 8%, aşa cum arată statisticile de la sfârşitul lui martie 2010. Traian Băsescu nu este mulţumit şi pace.

Emil Boc a luat act în scurt timp despre nemulţumirile şefului de la Cotroceni şi s-a orientat rapid către măsuri drastice. Aşa se face că Andreea Paul Vass, consilierul personal al premierului Boc, face public în presă un aşa-numit proiect de reformare a statului în care este prevăzută negru pe alb disponibilizarea a 75.000 de bugetari în anul 2010. Această reformă a statului tinde să devină un soi de eradicare a populaţiei din România. Altfel nu-mi explic de unde tot găseşte Guvernul României oameni pe care să-i dea afară.

Instalarea Guvernului Boc în fruntea României a adus românilor cea mai neagră perioadă din istoria socială a ţării. Apropiata zi de 1 Mai anunţă, în loc de petreceri şi voie-bună, proteste şi greve în majoritatea sistemelor statului. Românii nu-şi mai permit vacanţe, weekend-uri sau sărbători normale. Nivelul traiului a scăzut drastic numai în ultimele trei luni. De la nou-veniţii pe piaţa muncii până la pensionari, populaţia trăieşte cu groaza că poate mâine guvernanţii se trezesc cu o nouă măsură anticriză, care îi va afunda tot mai mult în sărăcie şi în mizerie.

România se îndreaptă cu paşi repezi către starea unei ţări din lumea a treia. Guvernul pare, însă, să nu dea doi bani pe acest aspect. Preşedintele este cu atât mai puţin interesat. După cum a spus şi domnia sa, nu mai are nicio miză personală, pentru că nu va mai candida pentru un viitor mandat. 22 de milioane de oameni au însă o miză personală. Vor să mai trăiască şi după mandatul lui Traian Băsescu.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Harababura creată de acest Guvern incompetent ar putea figura în Cartea Recordurilor!"

Guvernarea Băsescu - Boc este dovada de necontestat a faptului că orice lucru care începe prost se sfârşeşte şi mai prost. Cât timp nu oferi decât incompetenţă şi aroganţă, lucrurile se agravează de zi ce trece, iar nemulţumirile cetăţenilor cresc. Toate măsurile luate de acest Guvern demonstrează că PDL aplică, zi de zi, cu cinism, consecvenţă şi agresivitate, principiul "Cine nu e cu noi e împotriva noastră".

Pentru PDL, reforma statului se traduce printr-o demagogie fără limite şi o politizare cum nu mai există nicăieri în Uniunea Europeană.

Cu puţin timp în urmă, Emil Boc vorbea, chiar aici, în faţa Parlamentului, despre priorităţile Guvernului şi măsurile anticriză. Şi spunea domnul Boc, cuprins de emoţie, că trebuie să fim cumpătaţi, să îngheţăm salariile, să micşorăm pensiile, să lăsăm pe drumuri sute de mii de oameni, să aplicăm măsuri drastice de reducere a cheltuielilor bugetare, ca să ieşim din criză.

Să vă spun, acum, stimaţi colegi, cât de cumpătaţi sunt cei de la guvernare.

Rezultatele primului trimestru din acest an semnalează că România nu a ieşit din recesiune. Prognozele optimiste ale preşedintelui Băsescu şi ale Guvernului Boc sunt contrazise de realitate. FMI, agenţiile de rating şi analiştii băncilor au început să revizuiască în jos estimările privind creşterea economică în 2010, la sub 1%.

Deficitul bugetar acumulat în perioada ianuarie - februarie 2010 este aproape dublu faţă de cel înregistrat în primele două luni ale anului trecut. Pe fondul scăderii încasărilor cu 3%, cheltuielile bugetare au crescut cu 5,8%! Este criză, nu avem bani, dar cheltuim mai mult! Aceasta să fie "reţeta de succes" a guvernării Băsescu - Boc? Unde s-au dus banii din buget, în condiţiile în care situaţia economico-socială s-a agravat? Unde sunt banii împrumutaţi de la FMI, care ar fi trebuit orientaţi, în cea mai mare parte, către investiţii mari, proiecte de infrastructură? Câte locuri de muncă s-au creat? Care sunt măsurile concrete de stabilizare a economiei? Efectele nu se văd, proiectele nu există. După ce au tocat miliarde de euro fără nici un rezultat, guvernanţii vorbesc deja despre un nou credit de la FMI!

Seria paradoxurilor continuă, în eterna şi fascinanta Românie. Cu un prim-ministru doctor în drept constituţional, Guvernul Boc joacă "alba-neagra" cu Constituţia şi cu legile ţării. Pentru a treia oară, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale modificările aduse de Executiv la legislaţia privind numirile în deconcentrate. Harababura creată de acest Guvern incompetent ar putea figura în Cartea Recordurilor! În acest moment, avem câte trei-patru directori pentru aceeaşi funcţie, câte unul pentru fiecare dintre guvernele care s-au succedat din 2008 până în prezent. Funcţionarii numiţi în ultimul an - în baza celor două ordonanţe de urgenţă (nr.37 şi nr.105 din 2009) declarate neconstituţionale - nu pot lua decizii pentru că nu au drept de semnătură, iar cei destituiţi revin pe funcţii şi primesc şi plăţi compensatorii. Sunt mii de directori de deconcentrate în ţară, care au fost ilegal numiţi în funcţii. În aceste condiţii, putem vorbi despre eficientizarea administraţiei publice, despre reforma statului?

Telenovela directorilor pdl-işti în deconcentrate nu s-a încheiat. Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, spune că guvernul "o să se gândească la ce soluţii poate lua". Cine ştie ce le mai trece guvernanţilor prin cap, schimbă iar toţi directorii, schimbă şi Curtea Constituţională, vin cu altă ordonanţă de urgenţă, în speranţa că vor înfăptui, în sfârşit, mult-visata "reformă". Eugen Ionescu ar crăpa de invidie dacă ar vedea ce teatru absurd pun în scenă Traian Băsescu şi Emil Boc! Ce pendulare între angoase existenţiale, ce dialog al surzilor şi câte incertitudini ontologice!

Actualii guvernanţi nu sunt în stare să ofere cetăţenilor nimic altceva decât teatru absurd, în care nonsensul este de referinţă. Începând cu sloganul "Să trăiţi bine!" şi până la modernizarea statului, tot ceea ce spun pdl-iştii stă sub semnul farsei tragice.

Guvernul PDL este mai mult decât un guvern incompetent şi iresponsabil. Este un guvern care pur şi simplu îşi bate joc de români! Profesorii, funcţionarii publici, medicii, agricultorii, pensionarii sunt trataţi cu dispreţ. Legile şi instituţiile acestei ţări sunt tratate cu acelaşi dispreţ.

PDL crede că poate da ordine şi Parlamentului, uitând că România este un stat democratic, iar Parlamentul este instituţia emblematică a democraţiei. PDL atentează şi la libertatea presei, asmuţind CNA-ul împotriva televiziunilor care mai îndrăznesc să critice Guvernul. Dacă domnul Boc îşi imaginează că poate masca, în acest fel, o guvernare dezastruoasă, ţin să-l informez că se înşeală.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Este România tot atât de agresivă în a se impune la nivel european, pe cât de agresiv s-au impus economiile ţărilor membre în România?"

După desfăşurarea evenimentelor ultimilor ani, din păcate, apare convingerea fermă că România este una din puţinele ţări membre ale Uniunii Europene care a considerat şi consideră încă că îi este suficient efortul de obţinere a statutului de ţară membră a Uniunii Europene, motiv pentru care motoarele proceselor de integrare au fost oprite sau abandonate, prin acţiunea complexă a fundamentelor neperformanţei profesionale sau prin neînţelegerea corectă a rolului activ pe care România ar trebui să-l joace în procesul de integrare economică europeană.

Discuţiile şi abordările la nivelul spaţiului politic şi public românesc sunt total diferite de cele purtate la nivel european, fie că acestea se poartă cu ură, indiferenţă sau aroganţă, în funcţie de cel sau cei care le iniţiază. Din păcate, se uită să se discute cu seriozitate despre creştere economică ca rezultat al eforturilor şi măsurilor proprii, aşteptarea se consolidează în ideea că forţele exterioare vor fi cele care ne vor rezolva problemele fundamentale pe care le avem. Neprogramarea şi neurmărirea creşterii iniţiate de la noi sunt puse în balanţă cu dezvoltarea mijloacelor de asigurare a creşterii europene, şi anume: creşterea inteligentă, care se bazează pe dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare, creşterea sustenabilă, asigurată de promovarea mai eficientă a resurselor, de o economie mai verde şi mai competitivă, creşterea incluzivă, care va asigura o rată mai mare de ocupare a forţei de muncă, adică coeziune socială şi teritorială.

De ce se construieşte această creştere la nivel european? În primul rând, pentru a pune bazele asigurării ţintelor pentru următorii 10 ani, obiectivele pentru 2020, în care se doreşte ca 75% din populaţia între 20 şi 64 de ani să fie angajată, 3% din p.i.b.-ul UE să fie investit în cercetare şi dezvoltare, realizarea obiectivului evitării schimbărilor climatice - grupată simbolic 20/20/20, adică reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea cu 20% a eficienţei energetice, obţinerea a 20% din energia produsă din resurse regenerabile, scăderea sub 10% a abandonului şcolar şi impunerea unei ponderi de 40% a absolvenţilor învăţământului superior din totalul unei generaţii şi alte obiective.

De ce acum această dezbatere? Pentru că în anul 2010 se pun bazele documentului Strategia Europa 2020, după un calendar care ar trebui să preocupe clasa politică. Aş aminti sau reaminti acest calendar: 1. Comisia Europeană: propunere pentru Strategia Europa 2020 (3.03.2010); 2. Consiliul European: Aprobarea abordărilor globale şi a obiectivelor UE (25-26.03.2010); 3. Consiliul European: aprobarea Strategiei Europa 2020 şi validarea obiectivelor naţionale, aprobarea orientărilor integrate (iunie 2010); 4. Consiliul European: discuţii pe problemele selectate (octombrie 2010); prezentarea Programelor de Stabilitate/Convergenţă şi programele naţionale de Reformă (până în 2011) şi mă opresc aici, doar la evenimentele planificate ale anului 2010.

Pentru a părăsi cadrul formulărilor generale, o să vă prezint, în dorinţa preluării acestor exemple, două dezbateri care se poartă cu seriozitate la nivelul Uniunii Europene şi care, prin implicaţii, pot să influenţeze situaţia României. Una este legată de starea agriculturii la nivel european, iar cealaltă este legată de stabilirea venitului minim la nivel european pentru a contribui la creşterea eficienţei luptei împotriva sărăciei.

Astfel, în prezentarea primei probleme, se arată că bugetul politicii agricole comune (PAC) a reprezentat iniţial 75% din bugetul UE în 1985, ajungând în prezent la doar 40%. Odată cu aderarea la UE a celor 12 noi state membre, numărul fermelor s-a dublat; în acelaşi timp, politica agricolă comună trebuie să facă faţă provocărilor schimbării climatice şi a crizei financiare. Săptămâna trecută, în 12 aprilie a.c., eurodeputaţii au discutat situaţia actuală şi viitorul PAC cu Dacian Cioloş, Comisarul pentru agricultură.

Politica agricolă comună a UE a fost reformată în 2003 şi modernizată ulterior prin înlăturarea restricţiilor de producţie, pentru a putea face faţă mai uşor noilor provocări precum schimbarea climatică sau protejarea biodiversităţii.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, agricultura a căzut sub procedura codeciziei, iar PE a obţinut puterea asupra bugetului pentru agricultură. Eurodeputaţii vor decide, împreună cu Consiliul, viitorul politicii agricole comune.

În raportul său privind viitorul PAC după 2013, europarlamentarul George Lyon a identificat cinci puncte cheie pentru viitorul politicii agricole comune: securitatea alimentară şi comerţul echitabil; agricultura în toată Europa; biodiversitatea şi protecţia mediului; durabilitatea; creşterea ecologică.

În prezentarea celei de a doua probleme, pornesc de la faptul că anul 2010 a fost declarat Anul European pentru Combaterea Sărăciei şi a Excluziunii Sociale. În prezent, 17% din populaţia UE este ameninţată de sărăcie, trăind cu mai puţin de 60% din venitul mediu naţional. Conform participanţilor la evenimentul public organizat la mijlocul lunii martie de Comisia PE pentru ocuparea forţei de muncă, una din modalităţile de acţiune în această privinţă este introducerea venitului minim.

În Europa, salariul minim lunar variază de la 1.641 euro în Luxembourg la 123 euro în Bulgaria. Acesta reflectă atât nivelul de trai al unei ţări, cât şi sistemul de protecţie socială pus în aplicare.

Şomajul reprezintă una din principalele cauze ale sărăciei, însă sărăcia relativă este de asemenea o realitate care îi afectează pe oamenii care nu au un venit suficient pentru a-şi asigura un trai acceptabil, şi al căror număr este în creştere datorită crizei curente. Ar putea un venit minim la nivel european să contribuie la lupta împotriva sărăciei? - este întrebarea la care eurodeputaţii au căutat un răspuns. Aceştia au ridicat problema garantării unui venit minim pentru cetăţeni, un subiect menţionat totodată în raportul propus de deputatul Ilda Figueiredo (Portugalia). În opinia domniei sale: "Nu este nevoie să schimbăm lumea, ci trebuie să facem un pas înainte".

Conform raportului întocmit de doamna Figueiredo, problema sărăciei depăşeşte politica salariului minim şi ar trebui să presupună garantarea veniturilor minime, care să includă nu doar beneficii, ci şi previziuni, precum accesul gratuit la serviciile de bază, anume serviciile medicale şi educaţia. Protecţia socială reduce rata sărăciei cu 32% în UE, iar cele mai afectate state membre din cauza sărăciei sunt Letonia (26%), România (23%) şi Bulgaria (21%).

Ca urmare a celor expuse anterior, solicit miniştrilor de resort un punct de vedere şi un răspuns la următoarele probleme:

O analiză asupra situaţiei actuale a agriculturii din România;

O prezentare a propunerilor pe care le are România referitoare la viitorul Politicii Agricole Comune şi a punctele cheie pe care UE ar trebui să se centreze din acest punct de vedere;

O informare legată de strategia pe care România o va adopta pentru a informa cetăţenii în legătură cu Politica Agricolă Comună;

O analiză asupra situaţiei existente în România referitoare la categoriile sociale şi grupele de vârstă care ar beneficia de pe urma acestui venit minim european;

O informare legată de propunerile pe care România le are la nivelul Uniunii Europene privind stabilirea unui venit minim la nivel european şi grupurile ţintă pe care România le are în vedere;

Un studiu de impact privind efectele pe care le-ar genera introducerea unui venit minim la nivel european asupra grupului ţintă vizat.

În acelaşi timp, pe baza răspunsului oferit de miniştri, doresc organizarea de urgenţă a unei dezbateri la nivelul Parlamentului, în aşa fel ca instituţia parlamentară să nu rămână în afara unei dezbateri naţionale privind viziunea României asupra Strategiei Europa 2020.

Domnul Victor Boiangiu:

"Instituţii decredibilizate"

Pe parcursul unei lungi cariere profesionale şi politice pot spune că am asistat la numeroase episoade tumultuoase sau controversate în eterna luptă între opoziţie şi putere.

Astăzi totuşi am impresia că ceva este diferit. Am vrut de mai multe ori să atrag atenţia de la această tribună asupra unui fapt ce riscă să scape de sub control.

Asistăm, de mai bine de 6 ani la un efort susţinut de discreditare a instituţiilor publice centrale din România. Este periculos şi din punctul meu de vedere riscăm cu toţii să ne aventurăm pe o pantă alunecoasă ce va fi la un moment dat foarte greu de urcat. Credibilitatea politică în România ajunge la cote alarmant de mici, instituţiile publice centrale şi aici mă refer la Parlament în primul rând, au o valoare de încredere care scade constant din 90 încoace.

Votul uninominal era menit să schimbe acest lucru, dar după câte am observat, nu mai devreme de ieri, în plenul acestei Camere, politica dâmboviţeană persistă. Am rămas siderat la declaraţiile politice ale colegilor mei din opoziţie făcute de la această tribună în prezenţa fizică a unui număr de persoane cu handicap, ce au venit în Parlament să asiste la modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor lor.

În schimb, aceşti oameni au fost obligaţi să asiste la un spectacol ieftin de politică, în care, pe "scenă" au urcat pe rând reprezentanţi PSD şi PNL care acuză puterea de rea-voinţă, prefăcându-se că nu înţeleg necesitatea retrimiterii proiectului la comisie. Eu sper că pentru toată lumea este limpede că argumentele dumnealor nu au substanţă şi sustenabilitate. Dacă ar fi vrut, domnii liberali şi sociali-democraţi ar fi elaborat un asemenea proiect când economia României a fost puternică şi în creştere. Nu am auzit pe nimeni de la PNL sau PSD să îşi ceară scuze pentru acest lucru. Acum nu îmi rămâne decât să întreb, evident retoric, cine a fost la guvernare în perioade de prosperitate economică şi cenzură mediatică după anul 2000?

Trecând peste acest episod de ipocrizie, vreau să îmi exprim îngrijorarea faţă de decredibilizarea altor instituţii centrale de maximă importanţă în România. Democraţia îţi garantează dreptul la libera exprimare, dar odată cu acest drept vine şi obligaţia de a respecta. În fiecare zi asist, în cadrul talk-show-urilor politice, la mesaje venite din partea opoziţiei, dar şi din partea moderatorilor, menite să atace preşedintele ţării în fel şi chip.

Nu este greşit să îţi exprimi opinia, eu nu voi fi un cenzor al nimănui, dar vă atrag atenţia că prin afirmaţiile iresponsabile pe care unii dintre dumneavoastră le faceţi ajungeţi să atacaţi nu persoana preşedintelui României, ci instituţia preşedinţiei şi următoarea persoană care va fi în funcţia supremă în stat va resimţi acest lucru, indiferent de cine va fi această persoană.

Guvernul României, pe timp de incertitudine economico-financiară, este firesc să lucreze într-un mediu ostil, dar unde este solidaritatea de care vorbeam anul trecut? Acum nu mai este nevoie să scoatem în evidenţă şi datele bune ale Guvernului? Acum nu mai este important ca populaţia să cunoască şi efectele pozitive ale guvernării? Dacă cineva care a avut norocul să nu fie atins de criza economică, cineva care are un salariu decent, cu care îşi poate întreţine familia, se uită la televizor, în două zile, este ferm convins că o duce şi el rău auzind în fiecare zi cât de dificilă este viaţa în România.

Cred că putem fi cu toţii de acord cu necesitatea imperioasă a reformei în România. Întrebarea mea este de ce aceste schimbări sunt întâmpinate cu atâta reticenţă de către dumneavoastră. Sunt eforturi de durată la care veţi fi nevoiţi să participaţi şi dumneavoastră mai devreme sau mai târziu.

Dar îmi mai este mare mirarea când observ reticenţa unora la schimbare, mai ales când schimbarea vine de la instituţiile care se bucură de atât de puţină încredere în rândul nostru.

Domnul Miron Ignat:

"Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor"

Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor se sărbătoreşte anual, începând cu anul 1983, la data de 18 aprilie a fiecărui an. Această zi a fost propusă de către ICOMOS - Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor şi adoptată de către UNESCO, cu scopul de a atrage interesul cetăţenilor asupra varietăţii patrimoniului mondial.

Păstrarea monumentelor este o problemă a tuturor, pe de o parte a conservării şi ocrotirii mediului, iar pe de altă parte a refacerii. Există o lipsă de interes atât a autorităţilor, cât şi a populaţiei pentru protejarea, consolidarea şi refacerea monumentelor, şi promovarea peisajelor naturale din ţară.

Dacă ar fi avut atenţia cuvenită a populaţiei şi a celor responsabili, monumentele, frumuseţile naturii s-ar fi putut transforma în puncte de atracţie pentru întreaga lume.

Monumentele istorice au o semnificaţie deosebită, deoarece ele vorbesc noilor generaţii despre gloria vremurilor de altădată, de continuitatea culturii şi civilizaţiei noastre pe aceste meleaguri. Totuşi, simţul civil lipseşte la mulţi dintre noi, şi monumentele naturii şi cele istorice sunt distruse. Un exemplu concret este "Monumentul ostaşilor sovietici" căzuţi în cel de-al doilea război mondial, închinat tuturor eroilor care şi-au dat viaţa în luptele cu forţele fascismului, pentru apărarea pământului românesc, pentru asigurarea libertăţii şi păcii, care a fost vandalizat anul acesta.

Şi siturile arheologice au o mare încărcătură istorică, iar legendele acestora nu fac decât să transmită lumii cine suntem, care ne este istoria.

Cu regret, constat că au loc numeroase acte de vandalism, distrugând frumoasele monumente din ţara noastră. De aceea ar trebui să adoptăm măsuri drastice împotriva autorilor acestor fapte.

O parte din monumentele naturii sunt ocrotite prin lege, pentru a se păstra nealterată frumuseţea lor, spre a fi transmise în cât mai bună stare generaţiilor care vor urma.

Dacă pentru fiecare monument ar exista o grijă permanentă, atunci relaţia turism-mediu ambiant ar avea o importanţă majoră şi ar constitui o condiţie primordială pentru dezvoltarea turismului.

Domnul Titi Holban:

"Bugetarii - carne de tun pentru Băsescu"

După o lungă perioadă de tăcere, preşedintele Traian Băsescu a decis să iasă la rampă cu o declaraţie publică de critică la adresa Guvernului, pe marginea ineficienţei acestuia de a concedia dintre angajaţii statului. Dintre toate problemele acestei ţări, ceea ce îl preocupă cel mai mult pe preşedinte este numărul prea mare, în viziunea domniei sale, de bugetari, care "mănâncă" din resursele statului.

De la venirea PDL-ului la guvernare, România este în criză. O criză din ce în ce mai acută care, chiar dacă nu a fost provocată de cauze interne, a fost şi este cu siguranţă alimentată de incapacitatea Partidului Democrat Liberal de a găsi şi implementa acele măsuri economice de natură să reducă din efectele negative ale crizei economice.

Nemulţumit că disponibilizările anunţate la începutul anului nu se regăsesc în statistici, preşedintele Băsescu a lansat o critică aspră la adresa Guvernului, căruia de altfel i-a trasat şi un ultimatum: în două săptămâni, miniştrii trebuie să prezinte propunerile de disponibilizări, anul acesta urmând să fie concediaţi circa 75.000 de angajaţi din sectorul public.

Aceasta este singura prioritate a guvernării Băsescu-Boc. Aceasta este şi singura măsură anticriză a guvernării actuale. Din păcate, angajaţii din sectorul public se regăsesc din nou în situaţia ingrată de a crea capital politic pentru preşedintele Băsescu, dornic să revină în dezbaterea publică. Este cel puţin îngrijorător faptul că acum, când avem nevoie mai mult decât oricând de solidaritate pentru a depăşi această perioadă de criză economică, guvernanţii par a fi concentraţi numai pe crearea de noi conflicte şi învrăjbirea categoriilor sociale.

Or, nu aceasta ar trebui să fie modalitatea de guvernare. Concedierea unui anumit număr de bugetari, cu scopul de a bifa o statistică, nu numai că nu rezolvă cu adevărat problemele economice cu care ne confruntăm, dar va crea o povară suplimentară pentru acelaşi buget de stat care va trebui să preia persoanele disponibilizate în sistemul de ajutoare de şomaj.

Mai mult decât atât, problemele actuale vor deveni şi mai acute. Sectoare de activitate precum educaţia sau sectorul sanitar suferă oricum de lipsă de personal. Efectuarea unor concedieri suplimentare va amplifica această problemă.

Şi bineînţeles nu putem ignora situaţia instituţiilor care gestionează fonduri europene, unde din lipsă de personal, procesarea cererilor de finanţare şi respectiv de rambursare pentru proiectele aflate deja în derulare stagnează luni de zile. Comisia Europeană a avertizat în repetate rânduri autorităţile române c[ poate lua decizia suspendării alocărilor de fonduri europene, atâta timp cât mecanismul de implementare al acestora nu funcţionează corespunzător, ceea ce s-a şi întâmplat recent în cazul Programului Operaţional Regional Resurse Umane.

Efectuarea unor concedieri suplimentare, făcute fără o argumentare serioasă, doar pentru a bifa o statistică şi a asigura o expunere publică de forţă preşedintelui Băsescu nu va reduce cu nimic din efectele negative ale crizei economice. Dimpotrivă, riscăm să ne afundăm şi mai mult în groapa recesiunii, din moment ce acest guvern nu reuşeşte să adopte nicio măsură concretă de stimulare a economiei.

Domnul Cristian-Ion Burlacu:

"Standardele de cost - un mijloc de control eficient în situaţii de criză, dar nu numai"

În recenta sa şedinţă, Guvernul României a stabilit standarde de cost pentru obiective de investiţii finanţate din fonduri publice. Mai precis, este vorba despre standarde pentru 15 tipuri de lucrări, ordonanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Mediului, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii şi, respectiv, Ministerul Agriculturii.

Mai ales în situaţii de criză, o astfel de decizie este binevenită! Este o cale de a ţine cheltuirea banului public sub control, de a strânge robinetul sumelor spectaculoase scurse de la buget pe lucrări minore (vă amintiţi de grupul sanitar şcolar care a costat 3 miliarde?), de a pune capăt şmecheriei unora de a licita sub preţul real lucrări publice, pentru ca apoi, în cârdăşie cu finanţatorul, să suplimenteze sumele la nesfârşit, de a elimina discrepanţele dintre costurile lucrărilor efectuate în diverse localităţi din ţară în cadrul aceluiaşi program naţional etc.

Pe scurt, se pune capăt risipei, mai ales risipei dirijate, cu voie de la primărie, despre care cred că nu greşim dacă spunem că este o importantă sursă de bani negri pentru edilii lacomi.

Personal, ca deputat al Colegiului 1 Valea Prahovei, nu pot decât să mă bucur că o astfel de măsură a fost implementată şi chiar intenţionez să propun extinderea domeniilor standardizate şi pentru, de pildă, amenajarea zonelor verzi, salubritate, reparaţii şi modernizări de drumuri orăşeneşti, "puncte fierbinţi" în activitatea oricărei primării şi în special a Primăriei Sinaia, mare expertă în plantat panseluţe înainte de prima zăpadă.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Guvernul Băsescu-Boc-Udrea este orb, surd şi mut la codul roşu din sănătate"

Ne pleacă medicii, pe capete!

Din 2009 şi, în special, acum din 2010 exodul medicilor români a căpătat dimensiuni alarmante, de nedescris, care pun în pericol întreaga infrastructură medicală din România, mai grav în oraşele mici, mijlocii şi în mediul rural.

Această situaţie este amplificată de lipsa de respect faţă de profesia de medic, faţă de statutul profesional şi social al acestei profesii, recunoscut în străinătate, dar nu şi în România.

Din anul 2009 medicilor le-au fost ciuntite salariile, le-au fost înjumătăţite sporurile, nu li se mai plătesc gărzile, nu li se recunosc orele suplimentare, iar veniturile cabinetelor medicale au fost atât de mult micşorate încât sunt în pragul falimentului.

Astăzi Guvernul Băsescu-Boc-Udrea introduce coplata astfel încât oamenii să nu se mai ducă la medic sau să meargă tot mai rar, iar medicii să fie obligaţi să încaseze bani de la bolnavi ca să îi consulte, generând conflicte între pacienţi şi medici.

Cu toate că o ţară întreagă vede ce se întâmplă în sectorul sanitar, ce probleme deosebite sunt când nimic nu funcţionează, ce nemulţumiri mari au oamenii obişnuiţi, care apelează la nevoie la sistemul de sănătate, Guvernul Băsescu-Boc-Udrea este orb, surd şi mut.

Cu toate că toţi oamenii ştiu că în România se trăieşte greu, că peste 50% din populaţie a sărăcit faţă de 2008, că viaţa este un chin pentru cea mai mare parte a cetăţenilor, Guvernul Băsescu-Boc-Udrea este orb, surd şi mut.

Guvernul Băsescu-Boc-Udrea nu vede nimic, nu aude nimic şi tace la toate întrebările oamenilor, oameni care aşteaptă răspunsuri pentru a vedea cum să mai supravieţuiască!

Guvernul Băsescu-Boc-Udrea jigneşte medicii, umileşte cetăţenii!

Ne pleacă medicii pe capete, este cod roşu în sănătate şi avem un Guvern Băsescu-Boc-Udrea orb, surd şi mut!

În această situaţie dramatică, de ce mai avem Guvern?

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

"Ministerul Transporturilor premiază lipsa de performanţă"

Două "veşti" bulversante au venit zilele acestea dinspre Ministerul Transporturilor: una că domnul Berceanu, stat în stat, are pregătite prime grase pentru salariaţii din Autoritatea Feroviară Română şi Autoritatea Rutieră Română, iar cealaltă, că data la care va tăia panglica inaugurală la autostrada Bucureşti-Comarnic s-a amânat pe... puţin mai târziu, mai exact pentru a treia zi după... Paştele cailor... (Expresia nu mie îmi aparţine, ci unuia dintre cetăţenii comunei Floreşti, din colegiul meu, scos din sărite de drumurile distruse inutil de utilajele grele. Şi pot să vă spun că am mai cules din folclorul local - zona Măgureni - Filipeşti - şi altele, mult mai suculente, pe care, însă, mă jenez să le reproduc!)

Desigur, cele două veşti despre care aminteam vin după o succesiune de altele, din acelaşi domeniu: privind accidente feroviare mai grave ori mai uşoare, disponibilizări de mii de lucrători din CFR, falimente şi insolvenţe, accidente rutiere cauzate de omniprezentele gropi în asfalt şi alte, şi alte asemenea, cu care domnul Berceanu ne-a obişnuit în aşa măsură, încât o să ajungem să ne întrebăm care o mai fi starea normală şi care cea anormală a lucrurilor din ministerul pe care îl păstoreşte de atât de mult timp...

Domnul ministru alocă, cu generozitate şi fără jenă, prin ordin publicat în Monitorul Oficial din 8 aprilie a.c., fonduri pentru prime de vacanţă, tichete de masă, sporuri, ore suplimentare etc., ce urmează a fi primite de către salariaţii AFR şi ARR în acest an, în care tuturor ni se cere să strângem cureaua! În care, li se cere acelaşi lucru inclusiv profesorilor care, prin hotărâre judecătorească, aveau dreptul să nu li se aplice curba de sacrificiu!

Ca membru al opoziţiei, nu pot decât să semnalez acest lucru şi să sper că nu va mai trece mult timp şi vom putea face curăţenie şi la vârful Ministerului Transporturilor!

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Economia? Ne merge mai bine, dar nu trebuie să scădem ritmul reformelor"

Observ cu oarecare bucurie că tonul articolelor de analiză economică apărute în presa românească este tot mai bun. Dacă la începutul anului, atunci când Guvernul vorbea despre creştere economică, mai toată lumea spunea că suntem prea optimişti, iată că, la câteva luni distanţă, lucrurile încep să se îmbunătăţească.

Exporturile au crescut, producţia industrială aşijderea, consumul se păstrează în parametrii doriţi. Sunt semne bune că direcţia urmată este corectă.

Din punct de vedere social, lucrurile s-au mai stabilizat. Salut, pe această cale, deciziile sindicatelor de a pune stavilă protestelor de stradă. Comunicarea continuă şi conlucrarea sunt singurele căi în care putem să ajungem la liman. Aici nu există supravieţuitori individuali. Fie ieşim cu toţii din criză cu bine, fie nu iese nimeni. De aceea, abnegaţia şi hotărârea Guvernului de a tăia din salariile foarte mari de la buget, de a limita pensiile speciale şi, în fine, analiza reducerilor de personal bugetar excedentar, este de bun augur. Vine exact în momentul în care reducerile de personal din mediul privat s-au oprit - cine a avut de făcut reduceri de personal, le-a făcut anul trecut deja. De-acum încolo, la "privaţi" încep angajările. Astfel că eventualele persoane disponibilizate de la stat au şanse să fie reabsorbite într-un timp relativ scurt în câmpul muncii.

Mulţi se vor grăbi să spună că, în condiţiile unei creşteri economice prognozate pentru acest an, disponibilizările din segmentul bugetar sunt nenecesare. Aş îndrăzni să afirm că lucrurile stau exact pe dos. Pe noi nu ar trebui să ne intereseze numai ce se întâmplă anul acesta, ci ce se întâmplă şi anul viitor. Dacă anul acesta avem creştere economică de 1,3%, iar anul viitor de 1,8%, în loc de 3% sau mai mult, numai pentru că nu am ştiut să restructurăm când trebuia, atunci e clar că decizia rămânerii pe această variantă de schemă bugetară este una profund dezavantajoasă. Ca să avem creştere economică stabilă şi sustenabilă, ca să nu ne mai bazăm exclusiv pe bule speculative, precum domnul Tăriceanu în timpul bulei imobiliare, trebuie să reducem costurile pe care le are statul în a-şi susţine propria existenţă.

Nu există riscul să ajungem ca Grecia, dar, aşa cum spunea şi consilierul BNR Lucian Croitoru, dacă luăm bani de la FMI şi UE şi nu facem restructurări, păstrăm cheltuielile la acelaşi nivel, nu am rezolvat nimic. Aşa cum văd eu lucrurile, banii de la FMI sunt tocmai un stimulent pentru punerea în aplicare a reformelor. Acordul cu FMI, dus la bun sfârşit cu respectarea condiţiilor impuse, va duce la creştere economică stabilă şi sustenabilă în timp.

Nu sunt însă aici ca să am o atitudine triumfalistă asupra a ceea ce se întâmplă în economia românească. Nu este nici rolul meu şi nici timpul potrivit ca puterea politică să facă acest lucru. Trebuie însă să remarc faptul că hotărârea de a nu creşte taxele pe perioadă de criză economică, chiar cu riscul încasărilor bugetare, se dovedeşte a fi avantajoasă în timp. Mediul economic românesc are nevoie de semnale consistente, are nevoie să arătăm că există o strategie fiscală coerentă în timp, că nu oscilăm ca trestia în funcţie de cum bate vântul. Investitorii trebuie să ştie la ce să se aştepte şi atunci când este creştere economică, şi atunci când avem parte de contracţie economică.

O observaţie punctuală în raport cu creşterea euro faţă de leu: este cea mai avantajoasă decizie pe care o putea lua BNR, de a nu interveni pe piaţă într-un sens sau altul, şi de a-i avantaja astfel pe exportatori, în condiţiile în care ei obţin acum mai mult pentru bunurile produse. Se încurajează astfel şi creşterea producţiei industriale.

La sfârşit, trebuie să punctez încă o dată că băncile, din păcate, nu prea ne ajută. Şi, sincer, nu prea înţeleg de ce. Dintre toţi europenii, românii sunt cei mai buni platnici ai creditelor contractate. În condiţiile în care BNR a scăzut pragul rezervelor minime obligatorii, a scăzut dobânda de referinţă, nu pot să înţeleg de unde vin aceste dobânzi extrem de mari pe care le cer băncile la acest moment. Prudenţa excesivă nu este justificată în acest moment şi poate limita deopotrivă apropierea pragului relansării economice, dar şi profiturile proprii ale băncilor. E bine pe de o parte că forţează firmele, mai ales IMM-urile, să se finanţeze din venituri proprii, nu din credite. Pe de altă parte, nu văd la bănci vreo dorinţă de a-şi reduce cheltuielile proprii - este singurul sector economic (privat sau de stat) unde nu s-au operat reduceri de personal sau ale fondurilor de salarii, ba din contră. Consider că a cam venit timpul să dea drumul la creditare.

În final, această declaraţie politică se doreşte o observaţie de parcurs. Se pune şi un diagnostic: începe să ne fie mai bine, dar nu trebuie să ne culcăm pe-o ureche.

Domnul Petru Călian:

"Controversata ANI"

Prin declararea de neconstituţionalitate a unor articole din legea după care funcţionează Agenţia Naţională de Integritate, societatea civilă poate pierde o formă importantă de control transparent asupra averilor. Drumul european pe care s-a înscris România în ceea ce priveşte transparenţa şi controlul averilor demnitarilor s-a surpat la câţiva ani de la "asfaltare".

Trebuie reamintit faptul că adoptarea unui mecanism eficient de verificare a declaraţiilor de avere a constituit o recomandare constantă a Uniunii Europene de-a lungul procesului de aderare a României la UE. Acest fapt a fost consemnat şi în documentul de poziţie comună al Uniunii pe domeniul justiţie şi afaceri interne. Una dintre recomandările Grupului Statelor Anticorupţie al Consiliului Europei, ca urmare a evaluării din 2005, se referea la necesitatea îmbunătăţirii mecanismului de verificare a averilor şi conflictelor de interese.

Obiectivul de combatere a corupţiei prin mijloace administrative a condus la înfiinţarea unei astfel de instituţii, instituţie de care România ar fi avut nevoie imediat după Revoluţie.

ANI este rodul transpunerii angajamentului în procesul de integrare europeană. Consider necesară şi urgentă repunerea în funcţie, bineînţeles în limite legale şi constituţionale. Funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate este afectată de anumite neajunsuri legislative care pot fi corectate şi nicidecum nu putem accepta renunţarea la o instituţie a cărui principiu fundamental este transparenţa. Decizia Curţii Constituţionale reprezintă o demonstraţie tristă pentru evoluţia României. Ne întoarcem în urmă cu câţiva ani când încercam să punem bazele unei instituţii funcţionale şi active care să urmărească traseul banului public. Fie în Parlament, fie prin ordonanţă de urgenţă, sunt convins că se va găsi formula care să permită funcţionarea constituţională şi pe termen lung a ANI.

Instituţia ca atare nu s-a bucurat niciodată de o prea mare simpatie, deşi, paradoxal, ultimul raport de monitorizare al CE laudă rezultatele ANI, calificate drept "încurajatoare".

Ne declarăm un stat democrat şi european, dar acţionăm prin gesturi de neînţeles: fac referire aici şi la CNSAS, care pe principiul dominoului trage după el soarta ANI.

E nevoie de o mobilizare generală pentru salvarea singurei instituţii care a avut curajul de a-şi duce la bun sfârşit anchetele controversate. A fost atins standardul de integritate din spaţiul public pentru care am luptat ca stat membru al UE. Să nu uităm că această decizie ar putea atrage după sine consecinţe usturătoare, precum aderarea la spaţiul Schengen sau accesarea fondurilor europene. Nu ne permitem într-un asemenea moment să riscăm eşecul unor reforme şi progrese ale României pe plan internaţional.

Reacţiile interne şi externe de revoltă apărute în urma deciziei Curţii Constituţionale, nu pot rămâne la nivel de idee, ci trebuie căutată şi aplicată o măsură concretă şi viabilă de redresare a instituţiei.

Domnul Ioan Munteanu:

"Supermarketurile contra producătorilor români?"

Disputa declanşată acum câteva zile de către mass-media privind închiderea marilor reţele comerciale pentru o zi pe săptămână (duminica) s-ar părea că vine în sprijinul producătorilor agricoli din ţara noastră.

De fapt, este vorba de un război inegal, purtat între două tabere, dintre care una ţine banii, iar cealaltă (a producătorilor agricoli) produce lapte, carne, fructe, legume etc.

Comisia pentru agricultură din cadrul Camerei Deputaţilor, întrunită în ziua de 13 aprilie 2010, a invitat părţile aflate în dispută pentru a afla punctul de vedere al fiecăreia în legătură cu problema pusă în discuţie.

Fiecare parte şi-a pledat cauza cu argumentele-i proprii (nu neapărat corecte), dar care nu conduceau spre ideea de colaborare nici în prezent şi nici în perspectivă.

Dezbaterea purtată la Parlament a condus la evidenţierea unor aspecte deosebit de grave în legătură cu încălcarea legilor din ţara noastră, despre economia subterană, despre evaziunea fiscală, despre câştigurile ilegale ale reţelelor comerciale şi despre "câştigurile" producătorilor români, lucruri care ar trebui să intre urgent în atenţia instituţiilor de stat.

S-a vorbit, astfel, despre o evaziune fiscală de peste 4 miliarde euro, despre importul de legume şi fructe (70-80% din consumul total din România), import fără facturi şi fără plata t.v.a.

În acest context, s-au făcut referiri la unii dintre salariaţii statului care au sarcina de a supraveghea respectarea legilor, dar care sunt cei dintâi care se fac că nu observă neregulile, contra unor recompense deloc neglijabile.

Astfel, s-a desprins ideea că există o mafie care dirijează orice import de legume şi fructe şi asta, la cel mai înalt nivel.

Micii producători de legume, lapte, fructe şi carne au zile din ce în ce mai grele, deoarece intermediarii preiau cu forţa, la preţuri derizorii, produsele lor, pe care le revând de 5-10 ori mai scump, ei fiind, de fapt, beneficiarii principali. De aceea, se impune găsirea de soluţii de sprijinire a producătorilor agricoli din punct de vedere financiar - în primul rând -, dar şi de asigurare a desfacerii şi valorificării mărfurilor. Este de neînţeles faptul că un litru de lapte este preluat de la producător cu 0,35 - 0,40 lei şi se vinde în reţelele comerciale cu 2,5 şi 5,5 lei. Iată exemplul cel mai concludent despre modul în care sunt "protejaţi" de către stat producătorii români, dar şi un semnal de avertizare în legătură cu faptul că nu se mai poate astfel continua.

Dacă astăzi românii consumă aproximativ 70-80% de produse din import (adesea de calitate îndoielnică), în acest ritm de astăzi, în curând se va ajunge la un procent de aproape 100% la alimente.

Eu nu împărtăşesc neapărat opinia celor care acuză reţelele supermarket de faptul că banii câştigaţi în România sunt transferaţi în ţara lor de origine. Dar, vreau să găsim împreună acele soluţii care să conducă la creşterea consumului de produse româneşti şi la reinvestirea profitului în agricultura autohtonă.

Există legi adecvate, există instituţii abilitate, nu trebuie decât un singur lucru, şi anume, respectarea acestora, în favoarea românilor.

Domnul Alin Silviu Trăşculescu:

"De ce este nevoie de ANI?"

Ceea ce s-a întâmplat recent, prin decizia Curţii Constituţionale, a creat un gol periculos în funcţionarea statului de drept - asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiei publice.

Ştiu că mulţi din membrii clasei politice au răsuflat uşuraţi după decizia Curţii. Ştiu că peste 100 de parlamentari sunt în cercetarea ANI, în cauze diverse - de la omisiunea declarării unor venituri şi completarea deficitară a declaraţiilor, până la nejustificarea unor părţi din avere. Mai ştiu că această cercetare nu înseamnă şi vinovăţie. În multe cazuri, este rezultatul neatenţiei, confuziei sau dezinteresului manifestat de cei care sunt obligaţi să îşi facă publice declaraţiile de avere.

De acord, ANI a fost incomodă pentru toată lumea, inclusiv pentru mulţi colegi democrat liberali. Este inconfortabil să fii verificat de organele statutului în ceea ce priveşte averea familiei. Este de-a dreptul neplăcut să fii pus să alegi între două funcţii publice care sunt incompatibile, conform legislaţiei în vigoare.

Dar este un preţ mic pe care noi, demnitarii, şi, în general, ocupanţii unor funcţii publice trebuie să îl plătim. Este mare tentaţia de a ne plasa deasupra controlului public. Este aproape irezistibilă dorinţa de a ne ascunde în spatele unor aşa-zise "drepturi ale omului", care, de fapt, înseamnă să nu dăm socoteală nimănui, dar să cerem socoteală tuturor. Nu sunt de acord cu acest sistem de gândire, din păcate, larg răspândit în sânul clasei politice. Sper să apuc ziua când ANI va fi inutilă, depăşită şi în criză de "clienţi".

Din acest motiv susţin pe deplin demersul Guvernului de a completa vidul pe care această stranie decizie a Curţii Constituţionale l-a lăsat în urma sa. Este nevoie de un nou act normativ care să confere Agenţiei Naţionale de Integritate competenţe depline şi un solid suport legal pentru continuarea activităţii sale. Acest demers este obligatoriu pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România odată cu adera

rea la Uniunea Europeană.

Domnul Dorel Covaci:

"Desfiinţarea unor şcoli dotate la standarde europene - altă acţiune dictată politic"

O analiză simplă a situaţiei şcolilor primare din zonele rurale ale Colegiului 9 Timiş ne demonstrează că desfiinţarea unora dintre acestea se întreprinde în mod abuziv, fără o analiză obiectivă cost/beneficiu, din raţiuni de vendetă politică, haotic şi iraţional, neglijându-se toate aspectele de investiţii anteimplementate, cu soluţii alternative de transfer şi comasare de nivelul evului mediu, impuse pentru elevii care au avut nenorocul de a se fi născut într-o localitate, ce nu a putut oferi spor masiv la vot actualei guvernări.

Deschizând discuţia cu unii dintre dumneavoastră, colegi parlamentari, am constatat că fenomenul acesta se propagă la nivel naţional în colegiile pe care le reprezentaţi, într-o logică punitivă politic, fără argumente raţionale economice sau de sporire a calităţii actului educativ. Argumentele uşor observabile ne certifică fără echivoc lipsa de bună-credinţă şi caracterul ocult al demersurilor de la vârful puterii.

Putem agrea că şcoala şi biserica sunt cele două instituţii care împletesc strâns laolaltă matricea neamului românesc şi nu permit unor imixtiuni externe să perturbe echilibrul spiritualităţii şi tradiţiei noastre străbune. Desfiinţarea acestor instituţii de căpătâi este aproape împotriva naturii, împotriva firescului, a evoluţiei normale. Nu putem să ne întoarcem în trecut, să aruncăm atâţia ani de civilizare, să mergem înapoi, cu capul înainte. De obicei, un astfel de parcurs ne face să ne clătinăm sau chiar ne poate frânge gâtul.

Concret, desfiinţarea unui post de cadru didactic la şcolile vizate, cumulat cu necesitatea achiziţionării unui microbuz pentru deplasarea elevilor în localităţile de transfer, cheltuielile de întreţinere şi combustibil, crearea unui post de şofer, precum şi asigurarea supravegherii transportului de către un cadru didactic nu au nici măcar o justificare a economisirii de resurse financiare. Soluţiile alternative părăsirii unor sedii de şcoală modernizate şi adaptate normelor şi cerinţelor europene sunt, în majoritate, improvizate grosier, sunt improprii pentru desfăşurarea unui act educativ de calitate, în secolul 21, în care ne aflăm. În plus, aceste demersuri de relocare nu fac decât să sporească peste măsură grijile şi dificultăţile părinţilor acestor copii de vârstă fragedă; să genereze efort fizic şi psihic suplimentar elevilor în cauză.

Să nu trecem cu vederea resursele financiare naţionale şi europene, risipite în proiecte de reabilitări de infrastructură şcolară, acum sortite părăsirii, inutilităţii şi paraginii, în scopul satisfacerii ego-ului unor indivizi, care au pâinea şi cuţitul în mână! Ce alt exemplu mai bun de risipă flagrantă de bani publici? Unde mai poate fi vorba de strategie coerentă de dezvoltare a învăţământului, concept atât de uzat de către docţii puterii, pe toate canalele de comunicare?

Vă rog, aşadar, stimaţi colegi, în numele aplicării acestei strategii coerente şi eficiente, să ţineţi seama de amendamentele propuse, astfel ca, după votul final, învăţământul să poată avea o lege corespunzătoare, în care ranchiuna politică să nu-şi găsească locul!

Doamna Carmen Ileana Moldovan:

«Reforma "pe genunchi" a sistemului educaţional»

Paralel cu dezbaterea la Senat a proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice, Guvernul a (re)aprobat recent proiectul legii educaţiei naţionale, urmând ca textul să ne fie înaintat spre aprobare, acompaniat de solicitarea premierului Emil Boc privind adoptarea parlamentară în regim de urgenţă.

Rezumându-mă la a prefaţa proximele dezbateri din comisii şi din plen, folosesc prilejul prezentei declaraţii politice pentru a lansa un apel tuturor colegilor mei de a nu se lăsa persuadaţi de aparenta grabă a primului-ministru şi de a aborda proiectul suficient de cuprinzător şi riguros, în concordanţă cu anvergura şi profunzimea implicaţiilor sale. Întins pe nu mai puţin de o sută două pagini, în versiunea sa iniţială şi afectând în mod direct milioane de copii şi profesori, proiectul normativ este asimilabil unui cod sau unei legi de complexitate deosebită şi reclamă în consecinţă o dezbatere mult mai amplă decât cea de 30 de zile fixată de guvern şi completată necesarmente de un studiu de impact corespunzător, care să estimeze cât mai exact şi extins efectele directe ale eventualei adoptări a proiectului. Tot contextual, insuficienta dezbatere publică s-a suprapus în mod nefericit discuţiilor privind salarizarea în sistem, ceea ce a provocat confuzie şi a redus semnificativ atenţia pe care proiectul de lege o necesită. Iar dincolo de observaţiile critice de natură contextuală, textul în sine a suscitat în mod justificat nenumărate critici vizând chiar fondul reglementărilor, dintre care mă mărginesc aici să le reiau sintetic doar pe cele mai sonore sau frecvente, critici care cu siguranţă vor fi transpuse la nivel parlamentar în amendamente la articole.

Ca una din modificările majore preconizate, trecerea clasei a IX-a la ciclul gimnazial rămâne o idee extrem de controversată, cadrele didactice pronunţându-se împotriva ei. Fundamentată de către iniţiator ca deservind obiectivul reducerii ratei de abandon şcolar după absolvirea gimnaziului, ea rămâne insuficient motivată şi neînsoţită de estimări şi simulări ale efectelor pe care le-ar repercuta, cum ar fi spre exemplu impactul asupra normei profesorilor de liceu sau problemele previzibile de spaţiu şi de logistică în gimnaziile din mediul rural. Similar, justificând introducerea unor evaluări din 2 în 2 ani, premisa că scăderea performanţei educaţionale medii la nivel naţional ar fi cauzată de un număr insuficient de examinări este netemeinică şi foarte probabil eronată. La rândul ei, neraportată la un studiu autentic de impact şi deci posibil inoportună, dacă nu complet inutilă, ea atrage riscul evident şi major al supraîncărcării elevului, aceasta deşi filosofia întregii reforme vizează tocmai efectul contrar. Nu mai puţin important, ci dimpotrivă, deja celebrul articol 223, care elimină practic titularizarea în sistemul educaţional, contravine principiului dreptului câştigat şi ignoră eforturile de ani de zile depuse de cadrele didactice tocmai în scopul obţinerii titularizării, la fel cum transferul competenţei către consiliul de administraţie al şcolii amplifică subiectivismul local inerent unor numiri în detrimentul obiectivităţii presupuse de un examen de obţinere a titularităţii şi face astfel loc subordonării directe a profesorilor faţă de aleşii politici locali.

Deşi iniţiatorul clamează tocmai nevoia creşterii performanţei sistemului educaţional, instituirea finanţării pe cap de elev, coroborată cu stabilirea valorilor minime şi maxime de elevi necesare fiinţării unei grupe de studiu trădează o nefericită abordare cantitativistă şi restricţii şi condiţionări subsecvente de natură să afecteze direct calitatea procesului educaţional, spre exemplu prin abdicarea de la calitate pentru a satisface "cantitatea de elevi" necesară. Cât priveşte reglementările vizând nivelul universitar de studii, spre deosebire de dispoziţiile legii în vigoare, proiectul guvernamental de lege îi adaugă prerogativei ministrului Educaţiei de a valida numirea unui rector şi posibilitatea revocării acestuia. În această privinţă, iniţiatorul îşi justifică propunerea prin nevoia demantelării unor "clanuri", universitare, însă numeroşii opozanţii avertizează pe bună dreptate asupra riscului politizării rectoratelor, ceea ce ar însemna faptic simpla înlocuire a primatului unor interese locale cu controlul politic central, în sfârşit, dezbaterea publică asupra învăţământului, recurentă la fiecare schimbare de ministru, eludează în continuare una din problemele-cheie ale întregului sistem - meditaţiile particulare, care în mult prea multe cazuri s-au transformat de mult timp dintr-un sistem complementar, de optimizare a performanţei individuale a elevului. Or, chiar şi ignorând dimensiunile colosale ale evaziunii fiscale presupuse de acest întreg învăţământ paralel, este aberant ca într-un stat de drept care clamează principiul fundamental al egalităţii de şanse, un copil şi suficient de deştept, şi conştiincios, să aibă totuşi nevoie de meditaţii. Se întâmplă în România, o ştim cu toţii, şi totuşi subiectul este escamotat sistematic în aproape toate discuţiile privind reforma educaţiei. Iar "cheia" problemei constă nu în înăsprirea măsurilor punitive, şi nici în aruncarea în şomaj a mii de profesori, ci pur şi simplu în salarizarea lor decentă, pentru a elimina nevoia acordării de meditaţii ca soluţie pentru asigurarea supravieţuirii.

Închei, reluând în consecinţa tuturor acestor observaţii nevoia imperioasă a unei dezbateri parlamentare exhaustive şi în profunzime a proiectului, şi nu una "pe genunchi", aşa cum pare să insiste în mod periculos primul ministru.

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Unde nu există educaţie ecologică, nu va exista dezvoltare durabilă"

Cele întâmplate în ultimii ani în zona Baia Mare, dar şi la Roşia Montană, sau peste tot unde există poluare, mă determină să vă spun câteva lucruri despre nevoia de educaţie ecologică. S-au împlinit 5 ani de zile de când s-a decis introducerea educaţiei ecologice şi protecţia mediului în trunchiul comun al cursurilor la nivel naţional, însă subiectul păleşte şi astăzi în faţa problemelor din sistemul de învăţământ şi din realităţile comunităţilor care suferă din cauza poluării. Nu exagerez dacă spun că în şcolile din România educaţia ecologică, deşi ar trebui să fie privită ca premisă a dezvoltării durabile, nu este tratată cu atenţie.

Dacă la adulţi e greu să schimbi obiceiurile, încă nu s-a făcut bine înţeles faptul că elevii au nevoie să asimileze de la cele mai mici vârste cunoştinţe de ecologie ţinând cont că procesul de învăţare le schimbă mentalitatea şi atitudinea faţă de mediul înconjurător. Copiii nu pot învăţa despre ce presupune educaţia ecologică, ce înseamnă poluarea şi efectele ei sau cum pot ocroti mediul în care trăiesc decât prin bunăvoinţa profesorilor la latitudinea cărora rămâne desfăşurarea lecţiei de educaţie ecologică.

Directorii instituţiilor şcolare sunt în măsură să decidă introducerea acestei discipline ca materie opţională, însă şi aici sunt întâmpinate dificultăţi cauzate de lipsa manualelor de specialitate. În anul 2009, autorităţile din domeniul mediului şi educaţiei nu au reuşit să ajungă la un consens în ceea ce priveşte introducerea manualelor de ecologie în şcoli, astfel că nu a avut loc nici măcar o licitaţie pentru astfel de materiale scrise. În tot acest timp, în România, se vorbeşte tot mai mult de adoptarea unui stil de viaţă eco, dar pretenţiile ca cetăţenii să trăiască într-o lume "verde" sunt mult prea mari, în condiţiile în care nici măcar la şcoală copiii nu sunt instruiţi în domeniul ecologiei.

Şi vedem cum de cele mai multe ori responsabilitatea transmiterii de informaţii cu privire la protejarea mediului revine ONG-urilor de profil, ale căror activităţi însă au nevoie să fie completate de studiul ecologiei în şcoală.

Dacă nu se schimbă viziunea asupra însemnătăţii educaţiei ecologice, România riscă să rămână doar la nivelul vorbelor în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă, iar educaţia ecologică rămâne tot la nivel de opţiune. Poate unora li se pare că este o problemă minoră pentru prezentul marcat de criză, dar să nu uităm că de grija faţă de natură şi mediul înconjurător depinde viitorul. În ţările din Uniunea Europeană educaţia ecologică este o disciplină care are un ecou pronunţat nu doar în învăţământ, ci în viaţa fiecărui cetăţean.

Să nu uităm că mediul înconjurător, cu tot ce are mai frumos, nu este o moştenire de la părinţi, ci un împrumut de la copiii noştri.

Domnul Gabriel Tiţa-Nicolescu:

"Justiţia nu poate să facă dreptate decât în măsura în care legile sunt drepte"

Am auzit, ca parlamentar, de foarte multe ori de la această tribună, pronunţându-ne ca oameni politici în fel şi chip despre modul în care justiţia funcţionează, criticând-o cu mai multă sau mai puţină vehemenţă, acuzând-o, punând-o la colţ etc. Am auzit de şi mai multe ori, ca avocat de profesie, cum justiţiabilii preferă să nu îşi mai caute dreptatea în justiţie...

Întotdeauna am crezut şi vă mărturisesc şi dumneavoastră această credinţă a mea că un stat de drept autentic este în primul rând un stat în care instituţiile sale fundamentale sunt respectate. Nu cred că facem nimănui bine comportându-ne într-un mod care să nu facă altceva decât să alimenteze lipsa de respect faţă de instituţiile statului.

Justiţia este domeniul de căpătâi în privinţa combaterii fenomenului infracţional, iar anumite persoane - pe care prefer să nu le nominalizez aici - stopează de ceva timp reforma în domeniu. Şi toate acestea datorită orgoliilor nemăsurate, intereselor oligarhice şi unui dezinteres revoltător faţă de viitorul României.

Ceea ce ştim noi toţi este că cetăţenii care ni se adresează la birourile parlamentare, cetăţenii care se adresează Comisiei juridice, Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, tuturor comisiilor Parlamentului evidenţiază faptul că există mari nemulţumiri în rândul populaţiei în legătură cu felul cum funcţionează justiţia. Şi cazuri concrete se pot furniza, când comisii parlamentare dispun instituţiilor abilitate ale statului reanalizarea, verificarea felului cum s-au derulat anumite acţiuni în instanţă şi primesc răspunsuri precum că nu s-au semnalat deficienţe majore, că judecătorii sunt suverani şi nu răspund decât în faţa propriei conştiinţe.

Cu toate acestea, din nefericire şi pentru justiţie şi pentru societatea românească, s-a creat această senzaţie că judecătorii nu răspund în faţa nimănui, nici măcar în faţa justiţiei.

Ca deputat de Braşov, de multe ori sunt întrebat: "Ce credeţi, domnule deputat, justiţia din România este coruptă?" sau "Administraţia din România este coruptă?". Şi întotdeauna am răspuns că nu avem dreptul nici ca oameni politici, nici ca simpli cetăţeni, până la urmă, să blamăm în integralitatea ei o instituţie.

Avem legitimitatea în mod evident să scoatem în evidenţă anumite aspecte, dar nu să ne exprimăm într-un mod care vizează întreaga putere a statului, în speţă puterea judecătorească.

De aceea, aş vrea să reflectaţi mai mult la realitatea cu care ne confruntăm noi, parlamentarii, la cabinetele parlamentare din teritoriu. Vreau să vă spun că majoritatea oamenilor care vin în audienţă reclamă nedreptăţi din justiţie.

Dacă este să vorbim de măsura în care cetăţeanul este mulţumit de sentinţele pe care le dau instanţele judecătoreşti, trebuie să luăm act de faptul că acolo se întâlnesc de regulă două părţi, iar fiecare dintre părţi crede că are dreptate. Orice ar face justiţia, 50% din cei prezenţi în faţa instanţelor vor pleca de acolo cu un gust amar, pentru că, spun ei, nu li s-a făcut dreptate.

Vă spun şi ca avocat: sunt foarte multe împrejurările în care nici nu ştiu cum să comentez unele soluţii, dar sunt în egală măsură şi soluţii în faţa cărora îmi scot cu respect pălăria.

Pot să spun că, de fapt, justiţia nici nu poate să facă dreptate decât în măsura în care legile sunt drepte, pentru că rolul justiţiei este să aplice reguli. Or, regulile sunt urmare a efortului şi activităţii Parlamentului, ca for legiuitor.

După cum reiese şi din raportul interimar al CE, România ar trebui să urgenteze adoptarea Codurilor de procedură penală şi civilă, dar în ultimele şase luni, România nu a putut susţine ritmul alert al reformei, aşa cum s-a realizat la mijlocul anului trecut, alegerile prezidenţiale cauzând întârzierea dezbaterilor parlamentare privind Codurile de procedură penală şi civilă, a căror adoptare va fi un pas important în reforma justiţiei.

Părerea mea este că adoptarea Codurilor de procedură penală si civilă nu trebuie făcută în grabă şi sub presiunea cerinţelor politice, ele trebuiesc dezbătute şi amendate în Parlament.

Domnul Eugen Bejinariu:

"Să apărăm valorile din munţii Apuseni"

În ultimii ani s-au dezvoltat numeroase şi mari agresiuni asupra mediului. Avem în vedere construcţiile şi diverse amenajări, despăduririle pe suprafeţe tot mai mari, utilizarea în exces a unor îngrăşăminte chimice, aplicarea de tratamente cu erbicide, fungicide şi insecticide, înmulţirea şi împrăştierea deşeurilor în mediul înconjurător etc.

De la o vreme în mass-media şi la nivelul administraţiilor publice locale se discută despre reluarea implementării proiectului cunoscut sub denumirea de Proiectul Roşia Montană, iar domnul ministru Adriean Videanu a declarat că proiectul Roşia Montană este cuprins în Programul de guvernare.

Zona pe care ar putea s-o distrugă acest proiect este mai departe de Obcinile Bucovinei, dar atitudinea activă trebuie exprimată de toţi cetăţenii ţării şi nu numai de ecologişti, de populaţia din zonă şi de specialiştii de la Academia Română.

Compania canadiană Gold Corporation, prin punerea în aplicare a proiectului Roşia Montană, spun specialiştii, va însemna: un iaz plin cu cianuri de cca. 600 ha; distrugerea a 9 biserici şi a 10 cimitire; dispariţia galeriilor romane, unice în Europa; dispariţia a patru munţi şi cheltuirea din buget a două miliarde de euro pentru refacerea mediului, dacă se va mai putea salva ceva după astfel de lucrări.

Grija declarată a investitorilor canadieni pentru sărăcia şi şomajul local din Roşia este una falsă, în realitate, aceştia urmăresc să scoată aurul şi să-l ducă în băncile străine, devenind bogaţi generaţii în şir.

La Baia Mare, Compania Transgold a provocat, după cum se ştie, unul dintre cele mai mari accidente ecologice din Europa, deşi, iniţial, promisiunile erau de admirat. După încheierea "misiunii", Compania Transgold a falimentat, iar România are de plătit Ungariei 110 miliarde de euro pentru pagubele produse prin deversarea de cianură în Tisa. Menţionăm că proiectul Companiei Gold Corporation este de 40 de ori mai mare decât proiectul de la Baia Mare.

Dacă modificările mediului, dacă acele mari vestigii din galeriile romane, dacă dispariţia bisericilor, a cimitirelor şi a unor întregi localităţi n-au valoare pentru susţinătorii proiectului Roşia Montană, atunci le spunem noi că pun în mişcare un agent distructiv de mari proporţii şi de lungă durată pentru admirabilul mediu natural din Munţii Apuseni. Oare nici cianura nu-i cutremură pe cei care susţin acest proiect în Munţii Apuseni?

Mulţi cetăţeni din Bucovina, ONG-urile şi specialiştii, toţi cei din preajma Obcinelor, suntem datori să ne exprimăm împotriva programului de la Roşia Montană. Noi, în Bucovina, avem trista experienţă din anii regimului comunist prin programul exploatării sulfului din munţii Călimani, cu grave urmări până în zilele noastre şi nu acceptăm ca această experienţă să se repete acum cu grave consecinţe pentru istoria, cultura şi mediul natural din munţii Apuseni.

Faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, Academia Română s-a pronunţat din nou în februarie a.c. În comunicatul dat publicităţii se spune: "Considerăm că depozitele de aur din subsolul României reprezintă o sursă neregenerabilă de importanţă strategică naţională, proprietatea statului român, a căror soartă nu poate fi decisă numai de autorităţile locale. În consecinţă, decizia cu privire la oportunitatea exploatării resurselor aurifere ar trebui luată prin consultarea întregii populaţii a ţării, printr-un referendum naţional".

Domnul Ion Călin:

"Ei cu ei. Noi cu voi"

Aşa suna sloganul campaniei electorale din 2009 a PDL, ţara era plină de afişe, bannere cu acest slogan afişat pe fond portocaliu. A trecut un an şi jumătate de la lansarea acestui slogan, de la formarea Guvernului PDL. Cum arată viaţa românilor sub guvernul PDL-ist, cum se traduce în practică "Ei cu ei. Noi cu voi" pentru anumite categorii sociale. Să vedem câteva exemple.

Pentru unii bugetari, este criză, la cei care au salarii nesimţite, sporurile au fost incluse în salariul de bază, s-au eliminat anumite bonusuri, pentru ceilalţi bugetari, angajaţi ai unor instituţii din subordinea ministrului PDL, Radu Berceanu, de la Ministerul Transporturilor, salariile sunt cuprinse între 3.000 şi 4.500 lei, plus primele de vacanţă, tichetele de masă, bugetele pentru deplasări în străinătate. Dacă de la CFR sunt disponibilizaţi peste 10.000 de ceferişti, îngroşând rândurile şomerilor, la Autoritatea Feroviară Română, angajaţii au un câştig mediu lunar de 3.482 de lei, la care se adaugă sporuri, tichete de masă şi prime de vacanţă de 3.100 lei, iar bugetul de deplasări în străinătate se ridică la 100.000 de euro.

Şi de ce ar fi singurii "fericiţi". Şi alte instituţii din subordinea ministerului se bucură de acelaşi "tratament" cum ar fi Autoritatea Rutieră Română şi Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă. Eficienţa domnului ministru şi a angajaţilor săi contabilizându-se în numărul de gropi din şosele, în kilometrii de autostrăzi neconstruiţi sau în contractele şi funcţiile acordate cu "mărinimie" sponsorilor şi membrilor PDL.

Pensionarii - în Programul de guvernare se specifica că "prin revizuirea sistemului de pensii, se urmăreşte eliminarea inechităţilor şi anomaliilor care există în sistemul public de pensii - acum când se doreşte adoptarea unei noi legi a pensiilor, pentru că pensiile de lux trebuie eliminate, numai că odată cu diminuarea pensiilor nesimţite, se va diminua şi valoarea punctului de pensie, ajungând sub 30% din salariul mediu pe economie, iar vârsta de pensionare va creşte la peste 60 de ani.

Domnul prim-ministru Boc ne asigură că vor fi diminuate doar pensiile de peste 30 de milioane, dar se recalculează şi restul de pensii. Dar poţi să mai pui bază pe declaraţiile domniei sale, când dumnealui îi asigura şi pe bugetari că nu le vor scădea salariile, că pentru scăderea salariilor sunt de vină contabilii care nu ştiu să aplice legea salarizării unice, ca apoi să ajungă la concluzia că salariul nu scade, ci doar veniturile, aşa şi pensionarii să ia aminte de ce declară un coleg de guvern, care îi sfătuieşte să investească în sectorul privat de asigurări de pensii, pentru că sistemul public nu poate să susţină pensiile. Iar dacă pensionarii nu au dreptul să cumuleze pensia cu salariul de stat decât în anumite condiţii, membrii guvernului au permisiunea să cumuleze salariul de demnitar cu veniturile din consiliile de administraţie, deoarece pentru dumnealor nu se raţionalizează cheltuielile publice.

Tinerii - deşi statul român a cheltuit pentru educaţia unor tineri, din 2005, peste şase milioane de euro, niciunul nu a fost angajat de stat până în prezent, deşi sunt obligaţi prin contract să lucreze în instituţii publice. Locurile pe care aceştia ar trebui să le ocupe în administraţie sunt alocate cu "prioritate" clientelei politice a PDL, astfel absolvenţii bursei Guvernului României au devenit şomeri de lux, deoarece nu se pot angaja pentru că nu sunt nici membri PDL şi nici pila vreunui potenţat portocaliu.

În octombrie 2009, Emil Boc şi PDL au decis iniţierea împreună cu cetăţenii, a unei moţiuni speciale de cenzură intitulate "Ei cu ei. Noi cu voi" împotriva guvernului de la acea vreme. Să ne reamintim câteva din temele pe care le susţineau în acea moţiune:

"PNL şi PSD guvernează numai în folosul lor şi au întors spatele cetăţenilor."

Executivul este "străin de interesele cetăţenilor".

"Guvernarea PNL-PSD" are o atitudine de dispreţ faţă de profesori şi pensionari, Executivul alocând 600 de milioane de euro strict pentru clientela politică a celor două formaţiuni.

"Guvernul administrează bugetul naţional ca pe o puşculiţă de partid în interes propriu, clientelar". Oare cu ce seamănă, la doar un an şi jumătate, aceste teme, oare este vorba tot despre acel PDL care a scris moţiunea ca o "revoltă cetăţenească"? Ce s-a schimbat de atunci până acum, poate doar poziţia partidului de la opoziţie la putere, pentru că acum când sunt la Palatul Victoria le-au pus în aplicare. Cum?

Actualul Guvern şi-a întors faţa către cetăţeni, astfel încât 9,5 milioane de români primesc, sub o formă sau alta, ajutor de la stat, numărul şomerilor a crescut, iar datorită faptului că executivul este "interesat" de problemele cetăţenilor sumele restante în totalul obligaţiilor de plată au urcat de la 3,86% în ianuarie la 4,2% în luna februarie. Profesori şi pensionari sunt "mulţumiţi" de atitudinea actualului executiv, încât fac mitinguri de protest pentru a-şi arăta această mulţumire. Clientela politică nu se mai manifestă, sub acest guvern, decât prin alocarea banilor din bugetul de stat numai pentru sponsorii din campaniile electorale ale PDL.

Deci, sloganul PDL din 2008 "Ei cu ei. Noi cu voi" acum oare cum ar suna mai corect sub Guvernul Emil Boc? Credeţi că "Ei cu ei. Noi cu noi" sau mai corect "Noi cu noi. Voi cu voi"?

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Guvernul neconstituţional"

O ţară nu se conduce cu ordonanţe de urgenţă, care sunt un exerciţiu de putere şi nu de legislaţie corectă, stabilă şi neatacabilă. O instituţie a statului va fi puternică numai dacă va fi independentă. Şi această ANI a fost înfiinţată ca o armă politică (situaţie din ce în ce mai evidentă în ultimul timp, când sunt luaţi la puricat numai membrii opoziţiei, în timp ce reprezentanţii puterii sunt dincolo de orice bănuială) condusă de personaje umile şi supuse regimului aflat la putere, ca în multe alte cazuri.

Aceste "mici amănunte" ar trebui să le cunoască un profesionist în legislaţie - ce pretinde că a terminat o facultate şi profesează în domeniu. Dacă această instituţie ANI ar fi fost condusă de profesionişti puternici, independenţi, până acuma şi-ar fi consolidat statutul şi nicio altă instituţie a statului nu ar fi putut să atace existenţa acesteia.

Avem "conducători" care se fac "a face" pentru cetăţenii acestei ţări, dar fac tot ce le stă în putinţă pentru ei şi pentru camarila care îi înconjoară. Nimic nu îi opreşte să calce în picioare, ori de câte ori le dictează interesul, Constituţia şi orice alte legi, deoarece, în conformitate cu modul cum a condus ţara Guvernul Boc, tot ceea ce contează este interesul acoliţilor portocalii, chiar dacă astfel se încalcă grav drepturile cetăţenilor acestei ţări.

Astfel, o întrebare legitimă care cred că frământă pe majoritatea cetăţenilor acestei ţări este dacă Guvernul Boc mai respectă drepturile cetăţenilor acestei ţări şi chiar Constituţia. Dar după o privire atentă şi critică asupra activităţii Guvernului, răspunsul este evident. Guvernul nu respectă chiar drepturile fundamentale prevăzute în Constituţie, precum asigurarea unui nivel de trai decent românilor, prevăzut în articolul 47, ba, din contră, se străduieşte din toate puterile şi prin toate mijloacele ca pensionarii, agricultorii, şomerii, muncitorii, profesorii să beneficieze de venituri reduse, astfel încât să nu aibă parte de un nivel de trai decent.

Nimic nu îi opreşte din această luptă absurdă cu veniturile şi chiar cu cetăţenii acestei ţări, şi parcă pentru a arăta că pot mai mult, unii miniştri prin deciziile luate, precum cele în domeniul sănătăţii şi învăţământului, limitează accesul copiilor de la ţară la educaţie şi a persoanelor cu venituri mici la actul medical, încălcând alte drepturi fundamentale.

În concluzie, Guvernul Boc a devenit un guvern neconstituţional şi profund antisocial, astfel încât, înainte de a deveni şi de tristă amintire, trebuie scos cât mai rapid pe tuşă.

Domnul Neculai Răţoi:

"Educaţia, un moft"

Am asistat cu toţii, în ultima perioadă, la simularea unei dezbateri publice referitoare la noul proiect al Legii educaţiei, o dezbatere în care nu au vorbit decât cei care s-au ocupat de lege. Funeriu a întrebat, Funeriu a răspuns. Nicio altă persoană nu a avut un cuvânt de spus: nici profesori, nici părinţi şi nici sindicalişti. Dacă aşa se va întâmpla şi în Parlament, ne vom afla din nou într-o gravă eroare şi vom putea vorbi despre asumarea răspunderii mai degrabă decât despre o dezbatere democratică, pentru că, din păcate, guvernul deţine majoritatea în legislativ. Iar singurul interes al acestor oameni este să facă, nu cum să facă. Fiecare ministru al educaţiei, de-a lungul anilor, şi-a dorit să facă o lege care să îi poarte numele, interesându-se mai mult sau mai puţin de calitatea acesteia.

Însă atitudinea ministrului Funeriu le întrece pe toate. Cum poate actualul ministrul pretinde că el este singurul care ştie ce e bine pentru elevii şi profesorii României? Transformarea sistemului de învăţământ nu se poate face în lipsa dezbaterii autentice, iar ignorarea tuturor celor implicaţi sau afectaţi, care îi caracterizează pe iniţiatorii proiectului, este dovada incapacităţii şi infatuării.

Noi avem responsabilitatea de a adopta o lege care să nu mai sacrifice elevii şi dascălii şi care să restabilească valoarea învăţământului românesc cu care ne mândream cu toţii în trecut. Trebuie să punem capăt seriilor de modificări haotice care au avut loc în ultimii ani şi care nu au făcut altceva decât să destabilizeze sistemul şi să scadă nivelul educaţiei.

Trebuie să avem în vedere că nu este important cine face schimbarea - aşa cum crede ministrul Funeriu. Important este cum se face această modificare. Cu toţii trebuie să participăm la realizarea unui proiect viabil, de perspectivă. Parlamentarii sunt ultima speranţă pentru a se face auzită vocea părinţilor, a elevilor sau a sindicaliştilor, ignoraţi până în prezent. Să facem, doamnelor şi domnilor deputaţi, ceea ce ministrul Funeriu a refuzat să facă: să luăm în considerare şi să susţinem argumentele celor direct vizaţi de această lege. Să nu uităm că sistemul de învăţământ al unei ţări este cel care stă la baza evoluţiei societăţii. Să nu ne tragem singuri preşul de sub picioare. România are nevoie de educaţie de cea mai bună calitate, iar obligaţia guvernanţilor este să o asigure.

Personal, cred ca lipsa de experienţă de care dau dovadă o parte dintre actualii guvernanţi, între care şi ministrul Funeriu, ne va arunca în haos. România nu poate şi nu trebuie să fie condusă de oameni fără experienţă, fără strategie, incapabili să genereze proiecte de viitor.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Românii au nevoie de mai mult decât o zi de rugăciune"

Din lipsă de idei, dorinţa de a ieşi în evidenţă şi a bifa o iniţiativă legislativă sau, mai degrabă, disperaţi de incompetenţa Guvernului Boc-Udrea, care nu e în stare să promoveze proiecte de legi, doi colegi parlamentari aparţinând PDL au depus o iniţiativă legislativă privind modificarea Codului Muncii. Proiectul celor doi, senatorul Gheorghe David şi deputatul Mircea Lubanovici, prevede introducerea unei noi sărbători legale, ca zi nelucrătoare, denumită Ziua Naţională de Rugăciune. Dar dacă e să fie zi nelucrătoare, nu ştiu de ce domnii parlamentari PDL au fixat ca Ziua Naţională să fie serbată într-o zi de duminică, respectiv în prima duminică din octombrie.

Trecem peste faptul că ideea le-a venit din SUA, o lege similară fiind adoptată aici, fiind apoi declarată neconstituţională. Mai trecem şi peste faptul că iniţiatorii văd această lege ca sărbătoare ecumenică, dar care trebuie să-i unească în special pe românii creştini. (Eventual sub stindardul portocaliu!) Dar nu putem trece peste lipsa de viziune a parlamentarilor puterii. În loc să vină cu proiecte imperios necesare, parlamentarii PDL se joacă de-a sărbătorile. Probabil domniile lor nu ştiu că bisericile au, de ani buni, un dialog ecumenic susţinut, şi, mai ales, că românii nu au nevoie de o zi specială pentru a se ruga împreună. Ei o fac zilnic, cam la aceeaşi oră. La ora ştirilor de seară când află că au mai dispărut câteva mii de firme şi a crescut numărul şomerilor. Sau că iarăşi s-au scumpit carburanţii şi că se aşteaptă creşteri de preţuri la alimente. Şi se mai roagă şi când aud că executivul are în vedere "creşterea calităţii vieţii" prin introducerea unor noi taxe!

Se roagă cetăţenii României, şi nu doar cei de etnie română, creştini monoteişti, să-i dea Dumnezeu înţelepciune premierului şi Guvernului său şi să facă ceva pentru ţară, pentru locuitorii săi. Ceva care să pornească din nou economia, să aibă din nou un loc de muncă, să nu-şi piardă casa sau maşina, să le crească din nou salariile şi nivelul de trai.

Sunt creştin practicant şi nu am nimic împotriva rugăciunii. Doar că nu consider că este nevoie de o lege pentru a statua ceva ce deja există. Şi dacă avem nevoie de ceva, dar urgent, este un Guvern competent. Un Guvern care să adopte măsurile economice necesare ieşirii din criză. Un Guvern care să lucreze pentru toţi cetăţenii acestei ţări şi nu doar pentru el şi clientela sa politică. Un Guvern al bunului simţ!

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"O lege care ne întoarce în timp înapoi cu 20 de ani"

Guvernul ne solicită să dezbatem în Parlament ultima variantă a proiectului Legii educaţiei în regim de urgenţă. Practic, Guvernul ne cere să adoptăm foarte repede o lege extrem de controversată şi extrem de criticată de specialiştii în domeniu. Ne cere să o adoptăm după nici o lună de dezbateri publice, multe dintre acestea doar formale şi unde, în foarte multe situaţii, a prevalat doar punctul de vedere al Guvernului. În plus, varianta care a ajuns la Parlament, a fost definitivată de Guvern pe 12 aprilie a.c. şi foarte puţini din cei care lucrează în învăţământ au avut ocazia să o cunoască.

Cu toate că se cere Parlamentului adoptarea în regim de urgenţă, ministrul de resort, în încercarea de a calma lucrurile, declară public că "dezbaterile pe marginea proiectului legii educaţiei vor continua". Sincer nu înţeleg cum ar putea continua dezbaterile publice, din moment ce proiectul de lege ar urma să fie legiferat în regim de urgenţă. Cred că ne aflăm în faţa unei noi acţiuni de imagine a ministrului educaţiei. În mod normal, legea educaţiei care este una de importanţă capitală pentru România, pentru adoptarea ei trebuie să aibă avizul întregii societăţi şi să reprezinte nu doar voinţa celor aflaţi trecător la guvernare, ci şi a celor chemaţi să transpună în realitate prevederile acesteia. Dar, aşa cum ne-au obişnuit succesivele cabinete Boc, acest lucru nu contează pentru actuala garnitură de la Palatul Victoria.

Intrând pe fondul problemei, nu pot să nu remarc faptul că deşi se vorbeşte de o reformă, de fapt asistăm la o întoarcere în timp. Se revine la păgubosul sistem care a funcţionat o bună perioadă de timp începând cu anul 1974, şi anume învăţământul obligatoriu de 10 ani, care a contribuit la scăderea şi diluarea calitativă a actului de învăţământ, aruncând pe piaţă absolvenţi de 10 clase foarte slabi pregătiţi. Mai mult, spre deosebire de perioada respectivă, acum este eliminat şi învăţământul profesional. Eu nu cred că în situaţia economică de astăzi, România nu mai are nevoie de muncitori calificaţi, tehnicieni sau maiştri. Din contră, ei sunt mai mult decât necesari într-o perioadă în care 80% dintre lucrări se fac cu mână de lucru necalificată.

Modificările aduse sistemului în 1974 au contribuit, printre altele, la scăderea calităţii învăţământului în mediul rural. Actualul proiect de lege vine acum şi continuă, prin prevederi rigide "opera" începută în 1974. Mai mult, prin anumite articole, noul proiect dezavantajează elevul din mediul rural căruia nu i se dau şansele celui din mediul urban. Astfel, se prevede pentru învăţământul primar să avem clasa pregătitoare şi clasele I-IV cu o medie de 20 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi în învăţământul gimnazial o medie de 25 de elevi, dar nu mai puţin de 15. Nu s-a ţinut cont de faptul că în mediul rural numărul de elevi este, de regulă, mic. Din această cauză media de elevi şi limita inferioară propusă de guvern nu sunt realiste pentru şcolile din mediul rural.

Nimeni nu şi-a pus întrebarea ce se va întâmpla în mediul rural unde prevederile de mai sus nu vor putea fi puse în aplicare. Cred că în situaţia actuală din mediul rural este necesar ca să existe prevederi flexibile în lege şi să existe peste tot clase, chiar şi în cazul în care numărul de elevi este foarte mic. Nu cred că se doreşte ca să asistăm la adevărate maratoane parcurse de copiii de la sate, care ar urma să înveţe în localităţi aflate la distanţe mari de casă. Dar, cel puţin în forma venită de la guvern, vom vedea că vor fi foarte multe situaţii de acest gen.

Proiectul guvernamental ne propune o structură sui-generis a consiliului de administraţie a şcolilor: 1/3 membri cadre didactice alese de către personalul didactic al şcolii, 1/3 reprezentanţi ai părinţilor şi 1/3 reprezentanţi ai consiliului local. Nu este o formulă deloc fericită. Se ajunge la o situaţie ca o şcoală să fie administrată în proporţie de 66% de persoane din afara ei. Cadrele didactice ar trebui să reprezinte cel puţin 50% din structura consiliului de administraţie. De asemenea, noul proiect prevede ca preşedintele CA să fie ales fie dintre părinţi, fie dintre consilierii locali.

Suntem în faţa unei absurdităţi. În mod normal, funcţia de preşedinte al CA trebuie să fie deţinută fie de directorul şcolii, fie de un cadru didactic din CA. În plus, deşi se vorbeşte de depolitizarea învăţământului, prezenţa consilierilor locali nu înseamnă altceva decât politizare. Şi tot legat de depolitizare, şefii inspectoratelor judeţene vor fi numiţi tot pe criterii politice, iar prin introducerea finanţării complementare - care intră în atribuţiile primăriilor, creşte puterea primarului, deci tot un exponent al zonei politice, în relaţia sa cu şcoala.

Se vorbeşte foarte mult de descentralizare, dar, din contră, cresc atribuţiile ministerului şi ale ministrului. Trecerea terenurilor şi a clădirilor aferente unităţilor de învăţământ liceal din domeniul public local în domeniul public judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, reprezintă de asemenea o amputarea a principiilor descentralizării.

Finanţarea, în general, nu are în vedere stimularea performanţelor. Se vorbeşte de încheierea unui contract managerial privind performanţa, dar acest lucru nu este de ajuns. Pentru a se ajunge la performanţă, trebuie în primul rând asigurate condiţiile necesare obţinerii performanţei în educaţie, or, acest lucru este prea puţin prevăzut de legea adoptată de guvern. Legea vizează mai mult performanţa cadrelor didactice şi, în acest caz, se va ajunge - pentru ca profesorii să-şi păstreze locurile de muncă, pentru că, o altă eroare de proporţii, dispare principiul titularizării - ca elevii să primească calificative umflate. Se va repeta într-un fel situaţia din anii 70-80 când nu au mai existat repetenţi şi chiar corigenţi. Numai că atunci, profesorii nu mai aveau voie să lase repetenţi, pentru că acest aspect dăuna imaginii partidului unic. Şi repet, au ieşit de pe băncile şcolii generaţii extrem de slabe de elevi. Din păcate, aici se va ajunge şi acum.

Nu în ultimul rând, la nivelul învăţământului universitar, noul proiect elimină toate câştigurile obţinute de sistem în ultimii 20 de ani: autonomia universitară, depolitizarea învăţământului superior, managementul performant, libertatea academică, cercetarea ştiinţifică, demnitatea şi autonomia profesorului universitar, exprimarea valorilor ştiinţifice naţionale şi internaţionale, valorile culturale şi umanismul ce guvernează activitatea universitară.

Domnul Ioan Holdiş:

"Numărul datornicilor la bănci, în continuă creştere"

Dacă în anul 2007 şi anul 2008 băncile acordau credite aproape oricui, în momentul de faţă nu ştiu cum să reducă sau să stopeze numărul tot mai mare al restanţierilor. În anul 2008 băncile atingeau profituri nete record, care în anul 2009 scădeau drastic.

Zeci de mii de români se află în imposibilitatea achitării datoriilor la bănci, fapt ce tinde a deveni o problemă socială. Peste 100.000 de persoane fizice au ajuns în faza de procedură a executării silite. Cele mai multe solicitări sunt pentru credite de nevoi personale de 30.000-40.000 lei, sume relativ mici pentru care îşi pierd casa sau alte bunuri ce valorează cu mult peste suma împrumutată. În majoritatea cazurilor, datornicul a fost sau este în curs de executare silită doar pe baza contractului de credit bancar sau a contractului de leasing, documente ce au titluri executorii, tocmai de aceea, în lipsa intervenţiei magistraţilor foarte mulţi s-au trezit cu executorul judecătoresc la uşă, ca să le ia bunul.

Băncile execută silit cu 30% mai mult apartamente decât anul trecut, numărul persoanelor ce nu mai pot plăti ratele creditului ipotecar fiind în creştere. Din păcate, banca în aceste cazuri urmăreşte doar recuperarea banilor ce îi revin, de aici ajung să vândă bunuri la un preţ mai mic cu 35%-50% decât cel de pe piaţă. Anormal este când banca execută silit casa şi o vinde sub preţul pieţei, iar persoana respectivă se trezeşte că mai are foarte mult de plătit, chiar dacă a rămas fără casă, legile neimplicând şi o responsabilitate din partea băncii.

Băncile fac executarea silită din patru paşi, şi anume: întocmirea unui proces-verbal, în care se emite somaţia de plată, notarea somaţiei în cartea funciară a imobilului solicitând raport de evaluare al bunului, comunicarea raportului băncii şi debitorului şi, ca ultim pas, fixarea termenului de scoatere la vânzare a bunului. Foarte important este de ştiut că la primul termen, preţul nu are legătură cu cel înscris în raportul de evaluare, locuinţa se poate adjudeca dacă la licitaţie au fost mai mult de două persoane, fiind adjudecată de cel ce oferă mai mult, chiar dacă acesta nu acoperă creditul. Prin urmare, dacă imobilul se vinde la un preţ mai mic decât valoarea creanţei, debitorul va fi urmărit în continuare de bancă.

Dobânzile mari, efectele crizei economice, pierderea locurilor de muncă, luarea unor credite mult prea mari comparativ cu veniturile pe familie, toate acestea au dus la neîndeplinirea datoriilor faţă de bancă, iar acum sunt obligaţi să suporte consecinţele.

Ne confruntăm cu un fenomen fără precedent în care clientul are numai obligaţii, iar banca, după ce acesta din urmă i-a adus profit, refuză să îşi asume pierderi prin renegocierea dobânzii, suspendarea plăţii pe o perioadă de timp, prelungirea creditului pe un interval mai mare de ani. Din păcate, legile actuale nu implică responsabilităţi concrete din partea băncii care să aibă în vedere problema socială cu care ne confruntăm.

Domnul Virgil Pop:

"Nori groşi deasupra României"

Zilele acestea s-au adunat nori groşi deasupra României, care ameninţă să zdruncine din temelii sistemul social din ţară. Şi nu, nu mă refer la norul de cenuşă ce a acoperit întreaga Europă şi a blocat traficul aerian din lume, ci la veştile proaste pentru populaţie ce vin dinspre Guvern.

Unul din consilierii premierului Emil Boc ne-a anunţat că, anul acesta, 75 de mii de români care lucrează la stat vor rămâne fără un loc de muncă. Până în prezent, doar în primul trimestru, în România s-au înregistrat peste 700 de mii de şomeri. În aceste condiţii, cifra estimată de Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, de un milion de şomeri până la sfârşitul anului, pare optimistă.

Nici pensionarilor nu le merge mai bine. Noua lege a pensiilor menţine în continuare inadvertenţe crase şi păstrează aceleaşi disfuncţionalităţi ca şi legea salarizării unice, care este ineficientă şi neaplicabilă la doar câteva luni de la adoptare. Mai mult, guvernarea foloseşte demagogic tema pensiilor speciale, încercând să-i păcălească prin minciună pe acei pensionari cu venituri mici şi foarte mici. Este clar că era necesară organizarea unei dezbateri publice serioase cu privire la reforma sistemului de pensii.

Dincolo de cifrele îngrijorătoare, care ne indică faptul că datoria publică externă a României a crescut dramatic şi că deficitul bugetului de stat a atins cele mai mari valori din ultimii 20 de ani, un alt pericol care vizează statul de drept este practica mârşavă de politizare a administraţiei publice, de transformare a instituţiilor statului român în anexe ale PDL, gest amendat deja de Curtea Constituţională. Din acest punct de vedere, Guvernul a încălcat de mai multe ori legea fundamentală a ţării şi a prejudiciat statul român prin deciziile sale eronate: să ne gândim doar la costurile suportate de români pentru a-i menţine în posturi pe directorii de deconcentrate numiţi abuziv.

Per total, situaţia dezastruoasă în care Guvernul Boc a adus România, pe toate planurile - social, economic, organizaţional - necesită un gest pe măsură: o moţiune de cenzură care să-i trimită pe democrat-liberali acasă. Doar aşa "norii grei" care s-au strâns deasupra ţării se vor putea disipa pentru ca România să aibă şansa de a-şi reveni.

Şi, dacă tot vorbim de norul de cenuşă care a paralizat total Europa şi care a provocat deja pagube de milioane de euro, e de notat faptul că ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a decis să îi sprijine pe cetăţenii străini care au rămas la sol în România, prin acordarea de reduceri de 50% la cazarea în hotelurile şi pensiunile româneşti. E un gest admirabil, dar pentru românii rămaşi prin aeroporturile lumii ce faceţi, domnilor guvernanţi?

Domnul Viorel Palaşcă:

"Absorbţia fondurilor structurale încă un eşec al Guvernului Boc"

După 3 ani de la aderare, România are cel mai redus grad de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune dintre ţările Uniunii Europene. România are nevoie mai mult ca oricând de soluţii fezabile pentru a absorbi cât mai multe fonduri europene din cele puse la dispoziţie de UE. Fondurile structurale reprezintă o şansă de a spera la o creştere economică şi de a reporni motoarele economiei. O situaţie comparativă legată de valoarea proiectelor aprobate până la finele anului 2009, raportată la fondurile alocate de către UE arată că România se află pe penultimul loc, cu 14,1% potrivit unui raport publicat de către Comisia Europeană. Guvernul Boc, prin activitatea sa, nu face altceva decât să încetinească absorbţia fondurilor europene.

Motivele principale care stau în calea accesării fondurilor europene sunt birocraţia, întârzierile în analiza dosarelor, îngheţarea creditelor, resursele umane insuficiente şi fără o pregătire adecvată corelată cu recompensarea aferentă, precum şi incoerenţa în planificarea dezvoltării la nivel local, regional şi naţional.

Lipsa de comunicare a autorităţilor de resort, programul de lucru cu beneficiarii care sunt greu de identificat, accesul restricţionat la informaţii şi la finanţări, prevederi absurde care pot duce la pierderea proiectului - sunt numai câteva dintre cele "100 de sesizări" care fac subiectul unui raport întocmit de către Coaliţia ONG-urilor pentru fonduri structurale. Companiile se duc să ceară banii şi se lovesc de uşi închise, sunt paşi care se repetă în accesarea fondurilor, avem o birocraţie originală, românească.

Distribuţia neclară a sarcinilor la nivel naţional, experienţa insuficientă, lipsa capacităţii administrative atât la nivelul autorităţilor de gestionare, cât şi la cel al beneficiarilor şi procesele de reorganizare internă a administraţiilor publice reprezintă unele din problemele identificate de Comisia Europeană.

Intenţia PDL-ului de politizare a instituţiilor statului care se ocupă de gestionarea fondurilor europene şi încercarea de repartizare pe criterii politice a fondurilor structurale pentru administraţiile publice locale constituie de asemenea o măsură ce împiedică o repartiţie echitabilă a banilor europeni.

Necesitatea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene este cea mai ieftină şi sigură sursă de finanţare. Numai prin aplicarea unui pachet coerent de măsuri se vor putea atinge estimările experţilor UE cu privire la impactul pozitiv al fondurilor europene în noile ţări membre.

Domnul Cornel Itu:

"Apărarea demnităţii şi onoarei militare"

În România, sistemul pensiilor militare de stat, reglementat de Legea nr. 164/2001, face parte din sistemele ocupaţionale de pensii guvernate de directivele Comunităţii Europene.

Conform reglementărilor comunitare, criteriile decisive pentru încadrarea unui sistem de securitate socială ca sistem ocupaţional sunt îndeplinite în totalitate de actuala lege a pensiilor militare de stat din România.

Niciodată sistemul pensiilor din România nu a fost un sistem contributiv, fiind finanţat integral şi continuu de la bugetul de stat.

Reglementarea drepturilor materiale ale militarilor s-a înfăptuit în ţara noastră încă sub domnia marelui reformator al statului român, Alexandru Ioan Cuza, în anul 1863.

Dar, după aproape 150 de ani, Guvernul incapabil să facă faţă greutăţilor în care se zbate ţara, incapabil să găsească soluţii economice pentru a ieşi din criză, servindu-se de recomandările Fondului Monetar Internaţional de a reduce cheltuielile bugetare nesăbuite şi de a regăsi echilibre bugetare, atentează la pensiile militarilor, profitând de faptul că ei nu pot protesta în stradă, nu pot face grevă, nu pot vorbi public despre legile care-i privesc.

În acest context, puterea politică aruncă vorbe grele despre veniturile şi pensiile nesimţite ale militarilor, uitând că ei sunt recompensaţi în virtutea unor legi speciale şi nu a unor privilegii, includerea în sistemul unitar de pensii a pensiilor militare contravenind legislaţiei europene în domeniu şi având un caracter populist.

Întrucât prin specificul organizării şi funcţionării instituţiei armatei, militarii nu-şi pot reclama şi apăra drepturile în mod nemijlocit, această sarcină revine, fără îndoială, Ministerului Apărării Naţionale, ministrului personal, a cărui poziţie trebuie să aibă un caracter hotărât, perseverent, bazat pe o înţelegere faţă de militarii în subordine şi pe necesitatea respectării unor prevederi legale verificate şi cuprinse pe bună dreptate în tradiţiile armatei române.

Dacă Guvernul, abuzând de recomandările FMI şi de situaţia de criză, e în stare să atenteze la drepturile seculare ale apărătorilor patriei, ale celor care ne reprezintă cu cinste şi curaj în misiunile NATO, este şi de datoria noastră să luăm atitudine şi să împiedicăm producerea unui act samavolnic, a unei nedreptăţi.

Domnul Gheorghe Ciocan:

"Domnul cu coasa"

Se spune că domnul Emil Boc, primul-ministru al Guvernului României, este un bun gospodar. Nu ne îndoim de abilităţile practice ale domniei sale. De pildă, ne-a convins că ştie să mânuiască, cu multă pricepere, coasa. L-am putut vedea ascuţind-o cu dexteritate şi apoi cosind, energic şi hotărât, iarba. Este de admirat că primul-ministru nu a uitat şi nu se ruşinează de munca fizică, truda străbună cu care ţăranii noştri îşi asigură traiul. S-ar părea însă că domnul prim-ministru a rămas doar cu această deprindere. Ca prim gospodar al ţării, domnia sa nu ştie decât să taie cu coasa: pensii, salarii, sporuri, prime, indemnizaţii, locuri de muncă. Tot ceea ce se constituie ca venit al cetăţenilor şi tot ceea ce poate aduce venit se află în prezenţa domnului Boc într-un iminent pericol. E-adevărat: e criză şi nimeni nu contestă faptul că trebuie făcute anumite ajustări bugetare. Dar nu cu coasa! Guvernarea unei ţări nu se face cu coasa, culcând la pământ cu brutalitate veniturile românilor. Sau nu numai cu coasa.

Dacă domnul prim-ministru vrea să ia exemplul omului gospodar, ar trebui să ştie că acesta din urmă nu foloseşte numai coasa. Cositul este ultima din şirul muncilor pământului. Ca să aibă ce cosi, ţăranul foloseşte în prealabil plugul, grapa, semănătoarea, sapa: înainte de a cosi, el ară şi seamănă.

Problema guvernării domnului Boc este că se bazează exclusiv pe cosit, nu şi pe arat şi semănat. La acestea domnul Boc ne-a dovedit că n-are nicio aptitudine. Răspunsul Guvernului la criză a fost şi este eminamente negativ, pasiv, defensiv: Guvernul suportă efectele crizei, nu le combate, chiar dacă cauzele ei nu ne aparţin în totalitate. Nimic pozitiv, activ, constructiv: unicul instrument al luptei cu criza e coasa. Guvernul pe care domnia sa îl conduce n-a avut nicio iniţiativă de relansare economică, seminţele revigorării economice îi lipsesc, măsurile de dinamizare, de fertilizare a mediului privat sunt inexistente. Dimpotrivă, zelul nestăvilit al domniei sale a secerat sute de mii de firme.

Lipsită de imaginaţie, de idei, de soluţii, politica economică a Guvernului se rezumă la o mişcare semicirculară, mecanică, ritmică de tăiere de la dreapta la stânga. Înainte de a rade totul, această politică a coasei trebuie oprită.

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 9,00.