Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,32.

Lucrările au fost conduse de domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Domnul Mircea Duşa:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Deschidem şedinţa Camerei Deputaţilor dedicată declaraţiilor politice şi începem astăzi cu Grupul parlamentar al PSD.

Are cuvântul domnul deputat Mocanu.

Domnul Vasile Mocanu:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Declaraţia de astăzi am intitulat-o "Cine va mai vinde în pieţe!"

Duminica trecută a fost o zi de neuitat pentru ţăranii din Iaşi. Ordonanţa de urgenţă 44/2008 care prevede accesul în pieţe doar a persoanelor fizice autorizate a produs stupoare. O bună pate dintre ţăranii producători şi intermediari habar n-aveau de noile reglementări. Şi mai grav, cei mai mulţi nici nu ştiau ce înseamnă persoană fizică autorizată, dar au existat şi destui ţărani care nu ştiau ce e aceea casă de marcat.

Un reportaj efectuat de presa din Iaşi a arătat că ţăranii producători care vând în pieţe sunt în general oameni în vârstă. Majoritatea vând cantităţi foarte mici de produse agricole pentru a avea cu ce trăi. E greu de crezut că aceşti oameni vor mai veni în pieţele agricole, după ce vor fi obligaţi să cheltuiască nişte sume deloc mici pentru a respecta prevederile legale. Mai mult ca sigur, îi vom vedea vânzându-şi produsele pe la colţ de stradă sau de-a lungul şoselelor naţionale, ori îşi vor ceda marfa intermediarilor pe un preţ de nimic.

Dar unde-i lege, nu-i tocmeală, chiar dacă suntem la piaţă!

Legea pare însă să-i avantajeze pe intermediari. Foarte interesant s-a dovedit şi faptul că în timp ce media vârstei ţăranilor din pieţe era vizibil apropiată de 60 de ani, intermediarii erau oameni în putere şi foarte buni de gură.

Dar, nu-i aşa?, reclama e sufletul comerţului!

Totuşi, a impozita agricultura de subzistenţă cu speranţa că vei mai aduce nişte sume nesemnificative la bugetul de stat pare o întreprindere mai mult decât riscantă.

Cine seamănă idei proaste culege eşecuri!

Un alt lucru rău este reprezentat de faptul că Guvernul a făcut prea puţine pentru a-i informa pe oameni despre noile prevederi legale. Da, ştim că Ordonanţa nr.44 pe 2008 a fost emisă de Guvernul Tăriceanu, dar mai ştim că, de vreun an jumătate, în fruntea Executivului se află Emil Boc. S-a spus că răstimpul respectiv a fost folosit tocmai pentru a-i lăsa pe ţărani să se acomodeze cu noile reglementări. Dar ţăranii habar n-aveau de noile prevederi ale legii. Ei spuneau că nu i-a informat nimeni.

Cine minte? Sau cine vinde gogoşi pe post de gogonele?

Pieţele din România trebuie să se modernizeze. Dar, înainte de asta, nu ar trebui să modernizăm agricultura? Ce aţi făcut, domnilor guvernanţi, pentru agricultura din România?

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

De la Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Pavel Horj.

Domnul Pavel Horj:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică se intitulează "Revizuirea Constituţiei, încotro?"

Săptămâna trecută, Guvernul a iniţiat un proiect de modificare a Constituţiei. Prima prevedere propusă impune primului-ministru obligaţia de a se consulta cu şeful statului înainte de a revoca sau de a numi membrii ai Guvernului. Textul rămâne la fel de neclar ca şi cel în vigoare, deoarece nu stabileşte cine ia decizia finală în cazul în care preşedintele şi premierul sunt în dezacord. În lipsa acestei precizări, experienţa a dovedit că ultimul cuvânt îl are preşedintele.

În text a fost introdus termenul de "consultare", care înseamnă obligaţia premierului de a cere părerea preşedintelui, dar şi libertatea de nu ţine cont de această opinie. Deci, dacă textul nu stabileşte ce se întâmplă în cazul în care cei doi nu sunt de acord, atunci apare inevitabil "blocajul".

O altă favorizare a preşedintelui dedusă din legea fundamentală propusă de Guvern constă în obligaţia impusă Parlamentului de a-l suspenda din funcţie pe şeful statului doar dacă avizul obligatoriu al Curţii Constituţionale este favorabil. Această prevedere este favorabilă preşedintelui deoarece senatorii şi deputaţii vor avea împotriva sa o pârghie de acţiune în minus. Parlamentarii vor fi obligaţi să oprească procedura suspendării dacă judecătorii Curţii Constituţionale dau aviz negativ, în timp ce actuala Constituţie le permite continuarea acţiunii în acest caz. Nu este lămurit ce se întâmplă în situaţia în care Curtea dă aviz favorabil suspendării, dar majoritatea parlamentară (care, de regulă, este susţinătoare a preşedintelui!) respinge prin vot suspendarea. Dacă decizia Curţii este obligatorie pentru parlamentari în cazul în care magistraţii resping suspendarea, atunci tot obligatorie pe principiul simetriei juridice ar trebui să fie şi decizia lor prin care aprobă suspendarea, ceea ce ar presupune în consecinţă ca parlamentarii să nu poată da un vot negativ.

Înaintea alegerilor prezidenţiale de anul trecut, Parlamentul l-a respins pe Lucian Croitoru, desemnat pentru postul de premier, apoi a tot amânat învestirea noului candidat propus, Liviu Negoiţă. Noua prevedere stabileşte la zece zile perioada în care Parlamentul trebuie să dea votul de învestitură candidatului propus pentru funcţia de prim-ministru şi echipei sale. În cazul în care Legislativul nu se pronunţă în cele zece zile, atunci candidatul pentru postul de premier se consideră respins.

Referitor la modificarea structurii Parlamentului, în România, din punct de vedere istoric, spiritul parlamentului bicameral îşi face apariţia în urma semnării Tratatului de la Paris, la sfarşitul secolului al XIX-lea, care a condus la separarea puterilor în stat, în cadrul căreia puterea legislativă era exercitată colectiv de către Domn şi Adunarea Electivă.

Un alt model constituţional românesc este "Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris", conform căruia puterile statului erau încredinţate domnitorului şi Reprezentanţei Naţionale, aceasta din urmă fiind alcătuită din Senat şi Adunarea Deputaţilor.

Constituţia din 1866 conservă principiul bicameralismului, deşi au existat unele voci (amintim pe I.C. Brătianu) care militau pentru unicameralism.

În România, în prezent, bicameralismul este apreciat de unii specialişti ca fiind distorsionat şi hibrid din următoarele două motive: pentru a se putea vorbi de un bicameralism clasic este nevoie ca fiecare cameră să aibă atribuţii proprii, precum şi alegerea lor să se realizeze pe baza unor criterii distincte. conform Constituţiei ţării, niciuna din aceste diferenţieri nu sunt respectate. La nivel european, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Portugalia, Finlanda, Danemarca, Suedia, Grecia, Ucraina, Islanda, Serbia, au optat pentru sistemul unicameral.

În momentul adoptării Constituţiei din 1991, societatea româneasca a hotărât să nu încredinţeze întreaga putere legislativă unui Parlament format dintr-o singură cameră de teama revenirii la o nouă forma dictatorială. Membrii Adunării Constituante din acel moment au ajuns la concluzia că soluţia optimă este Parlamentul bicameral.

România ar trebui sa se îndrepte spre un bicameralism clasic, bine conturat: camere alese după modalităţi diferite, care să beneficieze de atribuţii distincte, criterii diferite de selectare a membrilor celor două camere. Aceasta este viziunea Partidului Naţional Liberal.

Referitor la numărul de parlamentari, această prevedere nu priveşte constituţia, ci se încadrează în sfera legilor organice. De altfel, la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, PNL a depus deja cu multe luni în urmă un proiect de lege de reducere a numărului de parlamentari.

Revenind la sistemul constituţional românesc, orice analiză arată că defecţiunile acestuia sunt profunde.

Preşedintele României, ales direct de către cetăţeni, este legitimat la fel ca şi parlamentarii. Acesta ar trebui să fie moderator între puterile statului, şi nu un preşedinte jucător, ci un arbitru care ar trebui să păstreze echilibrul între puterea executivă, legislativă şi judecătorească. De asemenea, ar trebui să fie cel care reprezintă România pe plan internaţional şi să fie primul magistrat al ţării, cel care are în responsabilitate buna funcţionare a justiţiei. Acesta, însă, se manifestă partinic cu bună ştiinţă, subordonându-şi puterea executivă şi are sorţi mari de izbândă să-şi subordoneze şi legislativul (a se vedea rolul şi rostul "partidei" independenţilor)!

Referitor la rezultatul referendumului, potrivit Comisiei de la Veneţia, autorităţile publice (naţionale, regionale şi locale) nu trebuie să influenţeze rezultatul scrutinului printr-o campanie excesivă şi unilaterală. a se vedea cât de imparţial a fost sloganul campaniei preşedinţiei «De ce le este frică, nu scapă»!

Problema supusă votului trebuie să fie clară; nu trebuie să inducă în eroare; nu trebuie să sugereze un răspuns; alegătorii trebuie să fie informaţi cu privire la efectele referendumului; autorităţile trebuie să furnizeze o informare obiectivă. Aceasta implică faptul că textul supus referendumului, însoţit de un raport explicativ sau de un material echilibrat aparţinând partizanilor şi adversarilor propunerii, trebuie să fie pus la dispoziţia alegătorilor cu suficient timp înainte, apoi se publică într-un jurnal oficial cu suficient timp înainte de data votării.

De asemenea, rezultatele trebuie expediate direct cetăţenilor şi primite de aceştia cu suficient timp înainte de data votării; raportul explicativ trebuie să prezinte, în manieră echilibrată, nu numai punctul de vedere al autorităţilor (executivul şi legislativul) sau al persoanelor care îl împărtăşesc, dar şi punctul de vedere opus. Pentru a sublinia ce poate rezulta în urma unui referendum care nu respectă aceste prevederi, avem la îndemână cazul Braziliei, unde, în 1964, Parlamentul a fost desfiinţat prin plebiscit. Reformele promovate de preşedinţii care au fost la putere între 1930 - 1963 în Brazilia au fost suprimate în 1964, când s-a instaurat dictatura militară, ce a durat până în 1990. Primul preşedinte ales prin vot universal, Collor de Mello, a preluat cea mai mare datorie externă a unui stat din lumea a treia, cu o inflaţie puternică şi grave diferenţe între clasele sociale. Prin reformele democratice promovate după 1990, Brazilia a înregistrat în 2009 al 8-lea p.i.b. din lume.

Doamnelor şi domnilor, consider că Parlamentul trebuie să promoveze o dezbatere serioasă privind modificarea Constituţiei, aprobarea Comisiei de revizuire a constituţiei de către camerele reunite, fiind salutară. Mă tem însă că actuala putere condusă de către domnul preşedinte Băsescu şi domnul prim ministru Emil Boc, nu doreşte acest lucru, atâta vreme cât prin manevre politicianiste se urmăreşte ostilizarea opoziţiei şi prin inţiative legislative premature să-l scape de griji pe domnul Preşedinte Băsescu.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

De la Grupul parlamentar al PDL, domnul deputat Florin Daniel Geantă.

Domnul Florian Daniel Geantă:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte "Sectorul construcţiilor continuă să şchiopăteze".

Astăzi mi-am propus să vă reţin atenţia cu un subiect care a generat foarte mulţi bani la bugetul de stat în ultimii ani şi, totodată, unul dintre principalele subiecte afectate de criza economică - sectorul construcţiilor din România.

Sectorul construcţiilor pare să o ducă mai rău pe zi ce trece. Sunt tot mai puţini oameni care se încumetă să construiască o casă, criza economică afectând şi planurile dezvoltatorilor imobiliari, care nu au mai terminat ceea ce au început sau care sunt mai reticenţi atunci când este vorba de construirea de ansambluri rezidenţiale, din lipsa fondurilor, dar şi din cauza terenurilor, care sunt în continuare destul de scumpe.

Potrivit Eurostat, piaţa construcţiilor din România a scăzut în februarie 2010 cu 13,8% faţă de luna ianuarie a aceluiaşi an. Din păcate, este cea mai mare scădere înregistrată în Europa, iar scăderea cea mai importantă s-a simţit pe piaţa construcţiilor rezidenţiale. Se pare că acest tip de construcţii mai are de aşteptat până în 2011 ca să înceapă, din nou, să se mişte. Până atunci, însă, constructorii au posibilitatea de a munci la reabilitarea termică a locuinţelor, sector pentru care statul a alocat în acest an fonduri în valoare de 150 milioane de lei.

Dacă ne gândim, poate criza economică a fost binevenită în sectorul construcţiilor, pentru că astfel am scăpat de firmele care construiau fără a respecta strict disciplina în construcţii. Dar este adevărat ca această criză financiară a avut şi efecte pozitive, pentru că au ieşit la iveală firmele care lucrau la negru şi au fost eliminate toate acele firme care nu ar fi trebuit să existe în acest domeniu. Nici nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla dacă vom fi loviţi de vreun cutremur. oare, câte dintre construcţiile noi vor rezista unui asemenea impact? Sper să nu avem parte de o asemenea nenorocire. Oricum, nu doar criza economică ar trebui să le dea de gândit constructorilor, ci şi încălzirea globală care va trebui combătută prin lucrări de calitate.

Combaterea încălzirii globale va avea efecte uriaşe pe toate segmentele construcţiilor şi, mai ales, pentru infrastructură. Aceasta din urmă trebuie să reziste la fluctuaţiile climei, iar pentru acest lucru trebuie investit în inovaţie şi cercetare. Aşadar, eu cred că ar fi bine să ne gândim cum să stimulăm dezvoltarea cercetării în domeniul construcţiilor, pentru a crea o nouă piaţă în acest sector pe termen mediu şi lung, şi anume cea a construcţiilor de calitate. De sectorul construcţiilor depind o mulţime de locuri de muncă din industria materialelor de construcţii, dar şi comerţul cu ele, din carierele de nisip, calcar şi piatră, din industria siderurgică, de petrochimie etc.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

De la Grupul parlamentar al UDMR, doamna deputat Farkas Anna-Lili.

Doamna Farkas Anna-Lili:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte!

Bună dimineaţa, domnilor colegi!

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la "Anul european de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale".

Doresc să reflectez asupra câtorva idei despre sărăcie şi excluziune socială, fiind cunoscut că 2010 a fost numit anul european de luptă împotriva acestor două fenomene deosebit de grave.

Cu zece ani în urmă, liderii europeni se angajau ca, până în 2010, să pună capăt sărăciei în Uniunea Europeană. Ne apropiem de termenul stabilit, însă obiectivul este încă departe de a fi fost îndeplinit.

În Uniunea Europeană, o persoană este considerată săracă dacă venitul său este sub 60% din salariul mediu pe economie. Aproximativ 80 de milioane de cetăţeni europeni (peste 15% din populaţia UE) trăiesc la limita sau sub limita sărăciei. Un european din zece trăieşte într-o familie de şomeri şi pentru 8% din cetăţenii UE a avea un loc de muncă nu este de ajuns pentru a ieşi din sărăcie.

În această ordine de idei, mai mulţi lideri marcanţi ai UE au afirmat: combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale face parte integrantă din efortul de a ieşi din criză. Mult prea frecvent, tocmai persoanele cele mai vulnerabile dintr-o societate sfârşesc prin a fi cel mai tare lovite de impacturile unei recesiuni. Din aceste motive, Anul european 2010 trebuie să acţioneze ca un catalizator pentru a spori sensibilizarea şi a impulsiona construirea unei societăţi mai favorabile incluziunii, care face parte integrantă din viitoarea strategie a UE pentru anul 2020 pe care a propus-o Uniunea.

Din perspectiva României este evident că aceasta are nevoie să reformeze sistemul de asistenţă socială şi să vină cu măsuri concrete, în principal pentru sprijinirea familiilor tinere cu copii, care sunt cele mai afectate de criză.

Să nu uităm însă că la fel de expuse sunt şi persoanele cu dizabilităţi, cele din mediul rural, precum si persoanele în vârstă, care trăiesc din pensii foarte mici, printre altele şi din pricina sistemelor din perioada comunista. Un exemplu concret pentru eforturile de solidaritate faţă de acest grup defavorizat îl reprezintă proiectul Bisericii Reformate Braşov, care la fiecare sărbătoare oferă o masă gratuită celor nevoiaşi.

Dincolo de acest exemplu concret, reprezintă o altă realitate faptul că sunt necesare măsuri eficiente pentru ocuparea forţei de muncă, oferirea unor oportunităţi de muncă celor tineri si rezolvarea problemei excluziunii. De asemenea, România are nevoie să dezvolte parteneriatele public-private şi să reformeze sistemul de asistenţă socială, astfel încât sprijinul sa fie acordat exclusiv persoanelor care au realmente nevoie de el.

Cred cu tărie în necesitatea creării unui sistem de asistenţă socială care să încurajeze munca, pentru a schimba ideea inoculată în România conform căreia sistemul social încurajează oamenii să trăiască din ajutorul de la stat, în loc să meargă la serviciu.

Nu cred în eradicarea sărăciei, ci în reducerea acestui flagel, care se manifestă deosebit de accentuat şi în România. La fel cum nu există nici o soluţie miracol pentru a pune capăt excluziunii sociale. Totuşi, un lucru este cert: această luptă nu poate fi câştigată fără sprijin. Acum e timpul potrivit să ne reînnoim angajamentul faţă de promovarea solidarităţii, dreptăţii sociale şi a unei mai mari incluziuni sociale.

E timpul potrivit ca 2010 să devină nu doar la nivel de angajament, ci şi la nivelul acţiunilor şi politicilor zilnice într-adevăr Anul european de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale. O trăsătură-cheie a Uniunii Europene este solidaritatea, care reprezintă un concept cu o importanţă aparte pe timp de criză. doar împreună putem înfrunta criza economică, iar această solidaritate este în măsură să creeze o plasă de siguranţă pentru fiecare dintre noi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mircea Duşa:

Domnul deputat Cătălin Cherecheş, de la Grupul independenţilor.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am intitulat declaraţia politică de azi "Birocraţie specific românească în finanţarea proiectelor europene."

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Tot mai multe organizaţii nonprofit, patronate şi sindicate îşi exprimă nemulţumirea faţă de întârzierile mari în evaluarea cererilor de finanţare a proiectelor. Şi cer adoptarea unor măsuri pentru reducerea birocraţiei în ceea ce priveşte evaluarea cererilor de finanţare depuse de solicitanţi, încheierea contractelor şi asigurarea fluxului financiar necesar bunei desfăşurări a proiectelor aflate în derulare şi rezolvarea urgentă a situaţiei deloc confortabile în care se află autorităţile de management din punct de vedere al personalului.

Se spune că există cereri de rambursare depuse din iunie 2009 şi cărora li s-a răspuns în luna noiembrie, precum şi cereri înaintate Autorităţii de Management în luna septembrie, care nu au început a fi procesate. în aceste condiţii, cei care derulează proiecte ajung în imposibilitatea de a-şi plăti furnizorii pentru perioade de timp inacceptabil de lungi şi sunt nevoiţi să amâne derularea multora dintre activităţile planificate. Există multe situaţii în care proiectele au intrat în blocaj la numai câteva luni de la demararea lor, nu numai pentru că activităţile planificate se desfăşoară cu întârzieri foarte mari, ci şi din cauza cercului vicios în care intră proiectele: dacă nu se primeşte rambursarea solicitată, nu există bani pentru derularea activităţilor, deci nu se cheltuiesc sumele minime pentru care se poate solicita rambursarea următoare şi, în consecinţă, nu se mai pot face cereri de rambursare.

Ne plângem că nu sunt atrase fondurile europene, dar birocraţia le sufocă şi pe cele care există. Cei care se confruntă cu această birocraţie recunosc că sistemul nu poate să asigure un management fluent, iar bâlbâielile Guvernului nu fac decât să crească panica şi nemulţumirea beneficiarilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

De la Grupul parlamentar al Partidul Naţional Liberal, domnul deputat Cornel Pieptea.

Domnul Cornel Pieptea:

Domnule preşedinte,

Declaraţia politică este intitulată "Fratele cel mare şi poliţia gândirii".

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş dori să încep luarea mea de poziţie de astăzi cu un citat din Goethe, şi anume: "Cine nu îşi cunoaşte trecutul, va fi condamnat să-1 repete".

Nu vă voi vorbi despre faptul că Guvernul României nu a fost capabil să implementeze un program de combatere a crizei economice şi de susţinere a firmelor private, despre bulversarea tuturor domeniilor de activitate prin gravele erori legislative din ordonanţele de urgenţă, despre ostilizarea tuturor categoriilor sociale, de împingerea către sărăcie sau de îndatorarea incredibilă a ţării preţ de mai multe generaţii de acum încolo.

Vă voi vorbi despre un fapt la fel de grav; vă voi vorbi despre dreptul la liberă exprimare câştigat prin jertfa de sânge a martirilor revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989.

În momentul revoluţiei aveam 13 ani. însă, chiar şi aşa, îmi amintesc şi acum de scurtele programe ale televiziunii naţionale, cele câteva ore de prezentări elogioase ale realizărilor PCR-ului şi ale iubitului conducător, depăşiri ale planului agrar, Cântarea României şi măreţele invenţii ale primei academician-chimist a ţării.

Îmi amintesc cum o ţară întreagă muncea şi dormea liniştită, cu pumnul în gură, sub atenta supraveghere a fratelui cel mare. Poliţia gândirii era omniprezentă.

Probabil că vă întrebaţi, pe bună dreptate, ce legătură au aceste consideraţii cu prezentul, acum, când comemorarea revoluţiei române a trecut ca eveniment calendaristic.

Ei bine, stimaţi colegi, din nefericire pentru soarta acestei ţări, există o legătură. îmi este greu să o spun, dar semnele instaurării poliţiei gândirii apar: presiunile la adresa Parlamentului, discuţii despre dictaturi luminate, întărirea organelor cu atribuţii de securitate ale statului, evitarea criticilor şi a temelor de discuţie incomode guvernării, smulgerea microfoanelor din mâna reprezentanţilor presei şi, cel mai important, abordarea subiectului referitor la suspendarea licenţelor de emisie pentru televiziuni.

Stimaţi colegi din guvern şi din coaliţia de susţinere a puterii, ţin să vă informez că ne-am câştigat dreptul a ne exprima liber în decembrie 1989. Acest drept include şi criticarea activităţii guvernului.

Consider că modul în care un reporter, realizator de emisiuni sau moderator de talk-show-uri înţelege să critice orice instituţie sau persoană publică din această ţară este exclusiv o opţiune profesională personală pentru care, în caz de încălcare a legii, trebuie să fie tras la răspundere. Cred că răspunderea este una personală, a ziaristului, şi nu una colectivă, a trustului de presă.

Este inadmisibil ca la 20 de ani după abolirea dictaturii comuniste, măcar să vorbim despre suspendarea licenţelor de emisie pentru orice televiziune. cine stabileşte, stimaţi colegi dacă, şi vă rog să îmi scuzaţi citatul, "Toader e tâmpit", cine stabileşte unde se termină critica şi unde începe atacul nefondat?

Încetaţi cu ameninţările la adresa presei. dacă nu ar fi fost investigaţiile şi criticile presei, nici până azi nu am fi ştiut, de exemplu, despre ceasurile şi gentile unor doamne, nejustificate din punct de vedere salarial, despre scurgerea fondurilor guvernamentale, prin licitaţii dubioase, către firme alese pe sprânceană în funcţie de cotizaţiile din campanile electorale, despre salariile reduse ale demnitarilor, dar crescute ale directorilor din subordine, despre scene construite pe cărămizi de bani. Din păcate, pentru ţara asta, lista poate continua.

Aşadar, domnilor şi doamnelor, nu uitaţi trecutul comunist şi jos tentativa de cenzură.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Constantin Dascălu.

Domnul Constantin Dascălu:

Declaraţia mea politică de astăzi se referă tot la presă: "Mai este mass-media a patra putere în stat?"

Stimaţi colegi,

Cu siguranţă, fiecare dintre noi are un răspuns diferit la această întrebare, însă şi mai sigur decât atât este faptul că tuturor ne-ar plăcea ca mass-media să-şi asume acest rol şi responsabilitatea ce vine o dată cu aceasta, şi anume aceea de a constitui un aparat neutru de direcţionarea dezbaterilor publice şi de difuzarea ideilor, de informare publică corectă şi de educare specializată a publicului.

În contextul zilelor noastre de criză a economiei şi implicit a politicului şi socialului, oamenii resimt din ce în ce mai puternic dorinţa de a fi informaţi şi-şi îndreaptă atenţia către toate mijloacele de comunicare în masă, în special către mass-media şi se aşteaptă ca aceasta să fie un pilon al societăţii contemporane.

Se pun, aşadar, următoarele întrebări: este capabilă mass-media de a susţine şi a accelera procesul de reconstrucţie a economiei mondiale? Poate mass-media să transforme criza de la nivelul publicului în speranţă, prosperitate şi noi oportunităţi? În ce măsură subiectele mediatizate sunt pertinente prin importanţa lor capitală pentru societate şi pentru condiţia umană.

Tocmai la astfel de întrebări şi-a propus să răspundă cercetarea care face subiectul acestei declaraţii şi care este parte componentă a proiectului "Autoreglementarea mass-media" din România realizat în anul 2009 la iniţiativa "Active Watch", Agenţia de Monitorizarea Presei şi a Centrului pentru Jurnalism Independent.

De fapt, au fost desfăşurate două tipuri de cercetări: una cantitativă, având drept public jurnaliştii din redacţiile de presă scrisă şi din redacţiile de audio-vizual; una calitativă, având drept subiecţi experţi media şi public specializat, iar obiectivele acestora au constat în identificarea opiniilor şi atitudinilor respondenţilor cu privire la situaţia actuală a presei din România.

Un astfel de demers ar fi fost mult mai mult decât binevenit, mai ales că în ultimii ani dezbaterile pe teme legate de etica presei şi de bunele practici jurnalistice au devenit tot mai vizibile în spaţiul public, ieşind din spaţiul academic şi trecând dincolo de nivelul breslei. Din ce în ce mai multe voci din public susţin necesitatea unui act jurnalistic mai curat, iar reacţia clasei politice evoluează de la reglementarea agresivă, prin lege restrictivă, la solicitări de auto-reglementare ca alternative viabile la lege.

Cu toţii ştim că presa poate să contribuie la dezvoltarea economică a unei ţări, dar succesul ziarelor, al posturilor de radio şi de televiziune în stimularea dezvoltării depinde de independenţa şi calitatea acestora, de capacitatea lor de a atrage o audienţă largă, de a reprezenta vocea prin care cetăţenii se pot face auziţi şi de a contribui la realizarea consensului public necesar pentru producerea unei evoluţii.

În exercitarea tuturor acestor roluri, presa întâmpină mari probleme în ceea ce priveşte respectarea deontologiei, fapt pe care înşişi jurnaliştii şi experţii media îl admit în cadrul cercetării în discuţie, în sensul că doar 32% dintre respondenţi consideră că normele jurnalistice sunt respectate în practică, şi, deşi 70% dintre subiecţi au fost de acord în foarte mare sau în mare măsură cu afirmaţia "o lege a presei ar îmbunătăţi calitatea actului jurnalistic", ideea unei reglementări a presei printr-un cadru legislativ a fost respinsă total. Motivaţia lor a fost că o lege ar putea îngrădi libertatea de exprimare a jurnaliştilor.

În plus, atât experţii media, cât şi publicul specializat sunt sceptici cu privire la posibilitatea realizării autoreglementării din cauza dezinteresului patronilor de media, neîncrederii în iniţiatorii încercărilor de autoreglementare, convingerii că niciun for de autoreglementare nu va întruni încrederea întregii bresle. Aşadar, deşi sunt nemulţumiţi de presa actuală şi de felul în care ziariştii respectă normele etice, aproape toţi respondenţii au declarat că sunt tentaţi să îşi dorească o lege strictă pentru ca presa să nu mai încalce deontologia, dar că o astfel de lege este foarte periculoasă pentru libertatea de exprimare - 35% dintre respondenţi au fost de acord în foarte mare sau în mare măsură cu afirmaţia "o lege a presei ar conduce la îngrădirea libertăţii presei".

În lipsa unei astfel de legi şi în condiţiile unei libertăţi neîngrădite, presa este, conform aceluiaşi studiu, superficială, în căutare de senzaţional şi mizează pe vulgarizarea informaţiei. Cele mai des încălcate norme, din punctul de vedere al respondenţilor, sunt: dreptul la viaţa privată (fotografiile persoanelor publice făcute în casă) şi dreptul la imagine (persoane denigrate fără dovezi; persoane aflate în situaţii defavorizate), iar motivele încălcării unor astfel de norme sunt: dorinţa de a publica foarte repede informaţia, presiuni economice şi politice, politica redacţională, dorinţa de senzaţional şi obţinerea de avantaje personale.

În aceste condiţii, cele mai importante valori şi principii jurnalistice - informarea corectă, buna-credinţă, profesionalismul, verificarea informaţiei măcar din două surse, verificarea surselor, cunoaşterea foarte bună a domeniului în care lucrează - nu sunt internalizate şi valorificate optim de către majoritatea ziariştilor. Cauza cea mai des invocată privind încălcarea normelor jurnalistice este legată de presiunile politice - 60% dintre respondenţi spun că este una dintre cele mai frecvente cauze. De asemenea, insuficienta pregătire a jurnaliştilor este o cauză frecventă a încălcării normelor, mai ales din punctul de vedere al jurnaliştilor din presa cu acoperire naţională. Pe de altă parte, jurnaliştii din presa locală menţionează mai des influenţa patronatului drept cauză a încălcării deontologiei.

În acelaşi studiu, au fost cercetate şi soluţii ale creşterii nivelului de respectare a deontologiei şi posibile sancţiuni. Chiar dacă cea mai des întâlnită cauză a încălcării normelor este legată de presiunile politice, cea mai des întâlnită soluţie pentru respectarea deontologiei este pregătirea profesională a jurnaliştilor - 71% dintre respondenţi propun această soluţie. Aproape jumătate dintre subiecţi spun că specializarea jurnaliştilor pe domenii ar fi o soluţie bună pentru creşterea respectării deontologiei, iar aproape 40% afirmă faptul că o lege a presei este o soluţie viabilă, în timp ce doar o treime dintre respondenţi văd drept soluţie un cod deontologic al breslei şi un organism de implementare.

în ceea ce priveşte sancţiunile, pentru toţi respondenţii este absolut necesar ca jurnaliştii să fie sancţionaţi atunci când încalcă drepturile persoanelor sau instituţiilor despre care scriu - 73% dintre aceştia preferă obligarea la corectarea erorii şi 42%, obligarea la publicarea de scuze. Cu toate acestea, nu ştiu câţi dintre noi am avut ocazia să citim în presa scrisă, de exemplu, un articol în care un jurnalist să corecteze o eroare prealabilă sau să-şi ceară scuze public pentru prejudicierea imaginii unei persoane. Totuşi, o parte dintre persoanele care au răspuns întrebărilor spun că se constată o îmbunătăţire în ceea ce priveşte profesionalizarea ziariştilor faţă de anii precedenţi, mai ales în domeniul juridic.

În contextul în care majoritatea respondenţilor sunt de părere că este nevoie mai degrabă de autoreglementare şi mai puţin de reglementare printr-un cadru legislativ, un mix între autoreglementarea în redacţii şi un for unic la care să adere toate instituţiile media pare soluţia găsită de majoritatea participanţilor la cercetare. Soluţia autoreglementării nu este refuzată, însă este considerată irealizabilă datorită dezinteresului patronatelor de a intra într-o astfel de convenţie ce le-ar afecta propriile interese, lipsei credibilităţii celor care au iniţiative de autoreglementare, imposibilităţii creării unui organism care să asigure controlul şi să aplice sancţiunile din cauza faptului că nu există persoane suficient de credibile care să-1 administreze, şi datorită experienţei încercărilor nereuşite de a crea un organism de autoreglementare şi un cod deontologic.

În ceea ce priveşte iniţiativele de până acum, jurnaliştii cred că Clubul Român de Presă (CRP) nu a reuşit încă să se impună, iar codul lui ar trebui îmbunătăţit. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) are un rol important, dar nu este foarte eficient, pentru că televiziunile îşi fac calcule clare în privinţa amenzilor primite de la CNA pentru nerespectarea normelor: publicitatea aduce mai mulţi bani decât amenzile. O parte dintre respondenţi şi-ar dori un organism similar cu CNA pentru presa scrisă, iar alţii consideră că un astfel de organism este periculos pentru libertatea de exprimare. Aşadar, problema este conştientizată atât de către cei care activează în domeniu, cât şi de publicul căruia i se adresează media, însă se fac paşi timizi în direcţia îmbunătăţirii actului jurnalistic.

În acest sens, doresc ca prin intermediul celor prezentate să suscit interesul şi preocuparea forurilor abilitate în acest domeniu să vegheze ca fiecare om de presă să respecte codul deontologic, în caz contrar, să ia măsuri pentru a nu mai exista abateri de la principiile meseriei, totul pentru un act jurnalistic "mai curat". Menţionez şi insist asupra faptului că suntem adepţii autoreglementării, tocmai pentru a respecta dreptul la libera exprimare şi independenţa presei şi de aceea fac un apel către toate companiile de media să recurgă la această soluţie, pentru ca viitoare cercetări de acest gen să aducă în atenţia opiniei publice rezultate pozitive. Dorim să nu ne mai întrebăm "unde începe şi unde se termină influenţa mass-mediei?", ci să apreciem faptul că zilnic avem ce învăţa de la specialiştii media şi că presa are un rol foarte important în educarea copiilor noştri.

Nu ne rămâne decât să aşteptăm ca activitatea mass-media să ne răspundă pozitiv şi cât mai curând la întrebările: Poate societatea să se bazeze pe informaţiile prezentate de mass-media pentru a avea o viziune clară şi adecvată realităţii asupra evenimentelor de importanţă capitală pentru ea? Va reuşi presa să fie un partener de încredere în lupta pentru reconstrucţia economiei mondiale? şi nu în ultimul rând: va reuşi mass-media să ne demonstreze că-şi merită titulatura şi rolul consacrat de a patra putere în stat?

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Ibram Iusein.

Domnul Iusein Ibram:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la evenimentele petrecute în Imperiul Otoman în anul 1915.

În privinţa evenimentelor din perioada 1915-1918 a Imperiului Otoman, ar trebui ca istorici şi diplomaţi ai celor două ţări să se întâlnească la masa tratativelor să analizeze evenimentele care au avut loc în această perioadă. Ar trebui să ne întrebăm care au fost cauzele care au dus la acest conflict. Se ştie că cele două popoare au avut o istorie, au convieţuit, au creat o cultură împreună. acest conflict nu s-a produs din senin. Dar aceste evenimente petrecute în perioada anilor 1915-1918 vor fi elucidate atunci când cele două ţări îşi vor relua relaţiile diplomatice întrerupte acum 20 de ani.

După cum se ştie, la invitaţia preşedintelui Armeniei, preşedintele Turciei Abdullah Giil a vizitat Armenia, iar acum, la invitaţia Turciei, preşedintele Armeniei Serj Sarkisyan urmează să viziteze Turcia cu ocazia meciului retur dintre cele două ţări. Deci există posibilitatea creării unui climat de prietenie între cele două ţări. Să lăsăm aceste două ţări să-şi rezolve diferendele privind evenimentele din perioada 1915-1918.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna deputat Pető Csilla-Mária.

Doamna Pető Csilla-Mária:

Domnule preşedinte, declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Traficul de fiinţe umane - o realitate tristă, un comerţ modern cu sclavi".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia mea politică de astăzi aş vrea să atrag atenţia asupra unor aspecte legate de traficul de fiinţe umane.

Un aspect deosebit de îngrijorător îl constituie trendul crescător în ceea ce priveşte condamnarea faptelor privind traficul de persoane. Bulgaria şi România sunt citate în mai toate rapoartele din domeniu ca fiind punctele cheie în termenii care stau la originea traficului de persoane, astfel că, potrivit unor statistici, în perioada 2005-2007, au fost semnalate mai mult de 2000 de victime din România şi aproape 600 de victime din Bulgaria în 21, respectiv, 17 state europene.

Acest fenomen este la fel de grav chiar dacă relativ multe ţări se confruntă cu probleme care au nevoie de acţiuni urgente şi decisive. În timp ce sclavia şi comerţul cu sclavi au fost desfiinţate cu secole în urmă, traficul de fiinţe umane continuă să existe în ciuda eforturilor de stopare a acestui flagel. Împreună cu participanţii la această reuniune consider că o astfel de realitate nu poate fi acceptată într-o lume a extinderii democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor omului.

Gravitatea fenomenului în cauză, de altfel, a fost prezentată la începutul anului tocmai de o publicaţie britanică, (The Times) care numea România "primul exportator de prostituţie" sau, ţara traficului de fiinţe umane." The Times citează un studiu dat publicităţii de către Tempep, o reţea de agenţii de sănătate din industria sexului, finanţată de UE, care relevă faptul că una din opt prostituate din Europa este româncă.

Mai mult decât atât: potrivit statisticilor oficiale, anual peste 1400 de români cad victime traficanţilor de persoane, iar poveştile celor care au trecut printr-un astfel de coşmar sunt cutremurătoare. Numărul real al victimelor nu este cunoscut. Studiile arată că peste 70% din victimele traficului de fiinţe umane nu sunt identificate şi nu beneficiază de asistenţă calificată.

Vreau să vă atrag atenţia cu această ocazie asupra faptului că în ciuda colaborării instituţionale la nivelul UE, în ciuda legislaţiilor naţionale în vigoare, a convenţiilor internaţionale în domeniu, a strategiilor şi programelor aparent eficiente, impactul acestora a fost şi este în continuare foarte limitat şi traficul pentru orice tip de exploatare a mii de oameni din întreaga lume, inclusiv a copiilor încă mai continuă, iar răspunsurile pentru cei afectaţi sunt încă insuficiente.Cu alte cuvinte, traficul de fiinţe umane este prea puţin combătut în Europa.

Totuşi, îmi exprim speranţa că Declaraţia finală a participanţilor din peste 20 de ţări la reuniunea europeană privind "Traficul de Fiinţe Umane" organizat la Londra va avea un efect benefic în combaterea acestei forme moderne a sclaviei.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mircea Duşa:

Doamna deputat Carmen Moldovan, deputat independent.

Doamna Carmen Ileana Moldovan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Discuţiile de pe agenda politică a acestei perioade acoperă simultan trei teme legislative majore: proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, proiectul de lege a educaţiei naţionale şi respectiv proiectul normativ de revizuire a Constituţiei. Agravând această juxtapunere până la confuzie a celor trei teme pe agendă, fapt care le văduveşte de atenţia şi rigoarea cuvenite individual, contextul este cel al unei crize încă în desfăşurare, în care, zilnic, diverse voci, avizate sau nu, vehiculează nonşalant cifre de ordinul sutelor de mii, dacă nu al miliardelor, în privinţa proximelor disponibilizări în sectorul bugetar.

Încercând să evit o altă capcană a acestui context, aceea a incapacităţii de a distinge între ceea ce este urgent (cazul legii pensiilor) şi respectiv ceea ce este important (cazul, prin contrast, al revizuirii Constituţiei), optez în această declaraţie pentru actualitate în detrimentul importanţei şi propun câteva consideraţii pe marginea discuţiilor privind măsurile necesare în sectorul bugetar de la disponibilizări în vederea reducerii deficitului şi până la proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice.

Poate cel mai grav, dezbaterile par viciate de o lipsă de fundamentare şi rigoare în abordare. Spre exemplu, tributar poate şi conştientizării riscurilor imagologice, guvernul ezită în mod vizibil să comunice oficial, autoritativ şi definitiv următoarele: care este numărul exact de angajaţi bugetari ai României la momentul de faţă; câţi dintre aceştia urmează să fie disponibilizaţi, până la ce termen, conform cărei calendarizări, corespunzător atingerii cărui obiectiv financiar şi în baza cărei planificări; respectiv, câţi bugetari au fost disponibilizaţi şi câţi angajaţi în mandatul actualei guvernări, inclusiv cel al coaliţiei PDL - PSD.

În acelaşi registru al absenţei datelor şi argumentelor exacte şi experte, nu pot să ignor faptul că până deunăzi, oficialii guvernamentali avansau anumite cifre privind pensiile militare, iar acestea au fost invalidate de observaţiile altor membri ai guvernului şi ale asociaţiilor reprezentative ale pensionarilor vizaţi. Altfel spus, nu cunoaştem cu certitudine nici numărul total de militari pensionari aflaţi potenţial sub incidenţa proiectului de lege şi nici câţi dintre aceştia ar beneficia concret de o pensie mai mică dacă proiectul ar fi adoptat în forma sa actuală.

Or, această confuzie şi ambiguitate converg spre posibila culpă, sau cel puţin percepţie, de iresponsabilitate faţă de toţi cei pentru care aruncarea în şomaj nu este o simplă statistică pe o foaie, ci o dramă personală şi familială, un destin uman şi profesional frânt în mod nemeritat.

Mai mult, abordarea problematicii sectorului bugetar pare uniformizantă şi rigidă, când ea ar trebui particularizată şi adecvată fiecărei ramuri, întrucât diferenţele dintre acestea sunt semnificative. Spre exemplu, sistemele sanitar şi educaţional suferă în mod real şi cronic de deficit de personal, ceea ce impune soluţii specifice. Şi tot rigidă şi nu mai puţin greşită riscă să pară directiva aparentă de a "strânge cureaua" cu orice preţ, doar pentru a mai "bifa" o disponibilizare, căzându-se astfel în capcana falsei dileme cantitativ versus calitativ.

În acelaşi sens, nu trebuie nici să fim iarăşi originali cu orice preţ. Există în arena internaţională suficiente exemple de "bune practici" pe care le putem adapta fără a le altera esenţa, de la Norvegia (cu al său "fond de petrol") la Polonia (cu o populaţie dublă faţă de România, dar numai 1,8 milioane bugetari faţă de 1,4 estimaţi în ţara noastră) sau de la China (cu modelul său specific de echilibrare între stat şi iniţiativa privată) la Germania (cu implementarea de măsuri anticriză cu costuri şi consecutiv, proteste sociale minime).

Iar în loc de "heirupism" şi "pompierism", soluţionarea reală a problemelor reclamă, fireşte, timp, pricepere şi atenţie. Din aceste motive, proiectul de lege nu poate şi nu trebuie adoptat în regim de urgenţă, chiar în pofida solicitării iniţiale a primului ministru. Fac deci şi aici un apel Guvernului şi nouă, parlamentarilor, deopotrivă, la mai multă responsabilitate şi profesionalism şi la mai puţină demagogie şi populism, spre a conştientiza că toate aceste proiecte legislative afectează cât se poate de real şi de direct viaţa a milioane de persoane care nu sunt simpli furnizori periodici de voturi, ci oameni, cu tot ceea ce înseamnă asta.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Samoil Vîlcu.

Domnul Samoil Vîlcu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Proiectele pentru un Râmnic modern vor continua".

Romeo Rădulescu, candidatul Partidului Democrat Liberal este noul primar al Râmnicului, în urma exprimării la urne a cetăţenilor municipiului în data de 25 aprilie.

Acest vot legitimează un sistem, acela al votanţilor informaţi. Pentru că în perioada campaniei electorale, râmnicenii au văzut, au auzit şi mai ales au comparat.

Pe de o parte, un stil elegant, axat pe probleme punctuale, explicate cu competenţă şi siguranţa de sine. De cealaltă parte, o campanie negativă, agresivă, mergând de la tonuri stridente pentru a acoperi vocea interlocutorului-contracandidatului sau a susţinătorilor acestuia, până la blocarea unor străzi şi trotuare, ce a împiedicat desfăşurarea traficului auto sau a celui pietonal.

Cel mai bun agent electoral a fost, de această dată, Partidul Social Democrat. Stilul adoptat în campanie, bazat pe forţa brutală, a displăcut râmnicenilor. Sancţiunea a fost aplicată pe buletinele de vot şi, cu toată susţinerea organizaţiei Partidului Naţional Liberal - dictată de la centru - candidatul Partidului Social Democrat a pierdut. Partidul Democrat Liberal a câştigat duminică nu doar fotoliul de primar al Râmnicului, deţinut din 2004, dar şi convingerea că democraţia mai are o şansă.

Pe 25 aprilie nu s-au confruntat doar doi candidaţi, ci şi două sisteme, iar rezultatul ne arată că avem motive să fim optimişti. Strategia noastră de campanie s-a dovedit a fi una inspirată şi ne-a arătat că agresivitatea, acuzaţiile nefondate şi promisiunile fără acoperire nu mai au priză la electorat. Este foarte clar că aceasta dovedeşte o atmosferă civilizată, proiecte concrete şi oameni competenţi care să le pună în practică.

Organizaţia vâlceană a Partidului Democrat Liberal a demonstrat cu această ocazie că a aderat la valorile europene şi că pe primul plan se află respectul pentru cetăţean.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Domnul deputat Mircea Irimescu, deputat independent.

Domnul Mircea Irimescu:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţie politică: "Filme şi realităţi"

Stimaţi colegi,

Ni se întâmplă destul de des să asistăm la scene penibile, uneori greu de suportat. Pe stradă, în alte locuri publice, câteodată unde te aştepţi mai puţin, riscăm contactul cu mizeria, mitocănia şi nesimţirea. împrejurări în care surprindem sărăcie, feţe necăjite de oameni apăsaţi de griji, nevoi şi boli sunt tot mai răspândite. Şi, peste aceste experienţe trăite nemijlocit, vine presa cu evenimentele cotidiene pe care le trăim indirect. înşelăciuni, violenţe, nedreptăţi sociale, măgării politice, agresivităţi, bigotisme, contrafaceri şi imposturi ne întră în minţi şi deformează sufletele celor sensibili şi fără apărare. Din păcate, este imaginea veridică în care trăim. Din ce în ce mai rare sunt oazele vieţii publice care găzduiesc normalitatea, frumosul, liniştea, fraternitatea.

Această realitate neconvenabilă trebuie asumată şi înfruntată. Nu ajută la nimic eludarea evidenţelor şi ascunsul gunoiului sub preş. A ne vedea aşa cum suntem este un act de sănătate publică şi, slavă Domnului, are cine ne pune oglinda în faţă. Analize, filme, reportaje, romane, studii sociologice se întrec în a ne prezenta tuşele unei vieţi româneşti de început de mileniu care nu ne face întotdeauna cinste. Există şi destule exagerări în aceste producţii, unele sunt chiar mincinoase, însă nu se poate pune la îndoială utilitatea lor pentru menţinerea şi reglarea democraţiei.

Prezentarea nudă a României de astăzi provoacă disconfort şi nelinişti la numeroşi români. Mulţi simt lipsa "realizărilor", faptelor frumoase şi generoase, a căror prezentare corespunzătoare le-ar da o amăgitoare siguranţă. Ei acuză media de căutare cu orice preţ a senzaţionalului şi de promovare a unui naturalism exagerat.

Dar iată că, de mai bine de un deceniu, dorinţa unora de a vedea doar "pozitivul" pare a fi pe cale de împlinire. Posturi de televiziune din ţară difuzează, de-a valma, cum le pică, filme artistice ale "epocii de aur". Filme istorice, ecranizări ale unor opere literare sau grosolane producţii ale propagandei comuniste. Despre nocivitatea celor din urmă trebuie discutat. Probabil că prezentarea lor nu este făcută numai din interese ideologice, cele economice, (de exemplu, costurile reduse pentru obţinerea dreptului de difuzare) pot cântări greu în decizia de a le aduce pe micile ecrane. Însă, indiferent de motive, aceste filme realizate în scopul susţinerii dictaturii comuniste ne inundă casele cu indiscutabile efecte de poluare psihică.

Să presupunem că un tânăr adult al zilelor noastre, dintre mulţi aflaţi în această situaţie, şi-a trăit primul sfert de secol din viaţă inadaptat la realitatea de care vorbeam la început. El îşi doreşte să trăiască într-o lume cu criterii morale de promovare a valorilor, cu justiţie eficientă, în dreptate socială, dar are parte doar de o angoasă care nu se mai sfârşeşte. Nu are o experienţă personală legată de sistemul politic căzut în 1989 şi urmăreşte săptămânal producţiile cinematografice ale propagandei comuniste. Lipsit de informaţii adecvate şi de spirit critic, în condiţii de criză economică, el poate fi păcălit foarte uşor de atmosfera acelor producţii cinematografice în care, mincinos meşteşugit, binele învinge răul, dreptatea biruieşte totdeauna şi solidaritatea socială - după care legitim tânjeşte - răsare la tot pasul. Pentru un astfel de om urmarea este logică: sistemul politic şi social salvator este dictatura, pe nedrept ponegrită de "democraţi".

Nocivitatea proliferării unor astfel de cazuri este evidentă. Nu punem sub nicio formă problema unei cenzurări a informaţiilor oferite cetăţenilor ţării, deşi pentru produsele de propagandă fascistă şi rasistă sau instituit necesare restricţionări. Dar este necesar să insistăm ca informaţiile să fie difuzate întregi şi nu trunchiate. Pentru a fi complete, informaţiile care vin din filmele produse de propaganda comunistă trebuie însoţite de o discretă menţiune care să conţină o punere în temă pentru spectator că are de-a face cu un produs al "muncii ideologice" a totalitarismului de tip sovietic. Cum se întâmplă în alte ţări care au trăit experienţele dramatice ale unor dictaturi atroce. Aşa ar fi simplu, corect şi ne-am feri să prefacem o parte din relele în care oricum trăim în şi mai rele.

Dacă şi când se va lua şi la noi o astfel de măsură, este important de ştiut!

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Au depus declaraţii scrise: din partea Grupului parlamentar al PSD+PC - Bogdan-Liviu Ciucă, Mircea Duşa, Ioan Stan, Ion Dumitru, Marian Săniuţă, Cristian Rizea, Vasile Popeangă, două, Gheorghe Ciocan, Florin Pâslaru, trei, Dumitru Chiriţă, Emil Radu Moldovan, Dorel Covaci, Neculai Răţoi, Drăghici Mircea, Marian Ghiveciu, Ciprian-Florin Luca, Surupăceanu Mugurel.

Domnul deputat Amet Aledin, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "O controversă istorică".

Istoria, cu siguranţă, are numeroase aspecte încă neclarificate. Istoria, cu siguranţă, este interpretabilă, existând evenimente comentate diferit, din păcate, în funcţie şi de interesele politice.

Subiectivismul, indiferent cât de mult s-ar nega, domină concepţiile, deformându-se, uneori, faptele petrecute.

Istoria Imperiului Otoman a fost, după cum se cunoaşte, de lungă durată, existând, ca la orice imperiu, perioade de glorie, dar şi perioade de decădere.

Întâii ani ai secolului XX au reprezentat ani de intense frământări politice şi militare, Imperiul Otoman fiind supus transformărilor reformatoare interne, dar şi presiunilor externe.

Primul război mondial a accentuat, fără îndoială, starea de incertitudine, unele etnii din interiorul imperiului încercând să profite tocmai pentru a se produce dezordinea de dinaintea destrămării.

Din păcate, tensiunile dintre turci şi armeni din anii 1915-1916, ca urmare a unor evenimente istorice complexe, nu s-au atenuat nici până astăzi, existând acuze pe care societatea turcă, firesc, le respinge.

Au existat iniţiative ca istorici imparţiali şi specialişti din diverse domenii să cerceteze ceea ce s-a întâmplat pentru a se da un verdict cât mai aproape de adevăr.

Astfel de propuneri au venit din partea unor importante personalităţi din Turcia, dar apelul lor a rămas fără rezultat, făcându-ne să ne întrebăm de ce cealaltă parte nu-şi propune acelaşi lucru.

Aşadar, normal este să se constituie, după cum corect au solicitat oamenii politici turci, un grup de lucru independent din toate punctele de vedere care, în urma consultării tuturor documentelor din arhive, să ofere un răspuns consistent şi onest.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Da, mulţumim.

Au mai depus declaraţii scrise, de la Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Nosa şi domnul deputat Surdu.

De la Grupul parlamentar al PDL: Marius Rogin, Cristian-Ion Burlacu, Dănuţ Liga, Constantin Severus Militaru, Stelică Iacob Strugaru, Răzvan Mustea-Şerban, Doiniţa Chircu, Petru Călian, Ioan Holdiş, Gheorghe Ciobanu, Marius Cristian Dugulescu, Mihail Boldea, Sanda-Maria Ardeleanu, Marian Avram, Daniel Buda, Vasile Gherasim, Petru Movilă, Botiş Ioan, Silviu Prigoană, Apostolache Mihai şi Ioan Oltean.

De la Grupul parlamentar al PNL: Gheorghe Dragomir, Marin Almăjanu, Gheorghe Dumitrică, Mihai Donţu, Florin Ţurcanu, Graţiela Gavrilescu, Titi Holban, Bogdan Radu Ţîmpău, Cristian Buican, Gabriel Plăiaşu, Dan Morega, Alina Gorghiu, Horia Cristian, Horea Dorin Uioreanu, Virgil Pop, Mihai Cristian Adomniţei, Dan Ştefan Motreanu, Radu Stroe.

De la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Mircea Grosaru.

de la deputaţii independenţi, domnul deputat Vasile Filip Soporan.

Cu aceasta, declar închisă şedinţa dedicată declaraţiilor politice, urmând să reluăm la ora 12,00, cu şedinţa comună a celor două Camere.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Angel Tîlvăr:

"Pensionar în guvernarea Boc!"

La începutul lunii februarie, premierul Emil Boc promitea că, în 2010, cel puţin pensia minimă socială de 350 de lei va fi indexată cu rata inflaţiei. În urma unor discuţii pe care le-a avut cu federaţiile de pensionari, Boc anunţa cu mare vervă o nouă măsură populistă: crearea unui Fond de Iniţiativă Socială, alimentat de la bugetul de stat, la care companiile nu vor fi obligate, ci doar invitate să contribuie. Acest Fond, promitea premierul la acea perioadă, urma să asigure indexarea pensiilor cu rata inflaţiei. "Vom vedea ce se va întâmpla cu economia şi în aprilie vom şti mai multe. E posibil ca indexarea să se facă şi pentru alte pensii, începând cu cele mai mici. Deocamdată, semnele sunt bune. Chiar în urmă cu câteva ore, unele agenţii de rating au îmbunătăţit ratingul de ţară al României, leul se stabilizează la valoarea pe care o avea şi în ianuarie 2009, avem stabilitate politică şi vrem să consolidăm acest început de relansare economică", a fost declaraţia plină de entuziasm a premierului.

Presat de însăşi declaraţiile în contradictoriu ale membrilor Guvernului de la acea perioadă, "anunţul-promisiune" al premierului venea să liniştească spiritele agitate ale pensionarilor, care tocmai aflaseră că noua lege a pensiilor înseamnă, pe scurt, ajustarea în minus a tuturor pensiilor, nu doar a celor "nesimţite". Aşadar, majoritatea pensionarilor "nevoiaşi" aveau, în fapt, mai mult de pierdut decât "privilegiaţii" folosiţi ca pretext pentru adoptarea măsurii legislative total nepopulare.

Soluţia salvatoare a Guvernului Boc, Fondul de Iniţiativă Socială, avea şi o dată-limită până la care trebuia să devină funcţional, respectiv în prima jumătate a lunii aprilie. Iată că termenul a expirat, diversiunea pe care Cabinetul Boc a creat-o la acea vreme a avut sorţi de izbândă, iar pensionarii săraci au rămas tot săraci.

Mai mult decât atât, suntem la sfârşitul lunii aprilie, iar crearea unui Fond de Solidaritate nici măcar nu se întrevede la orizont. Culmea ironiei este că parlamentarii PDL din Senat au respins recent o propunere legislativă asemănătoare care exista deja de doi ani în Parlamentul României. Cred că ghinionul acestei propuneri constă în faptul că a fost o iniţiativă a senatorilor PSD+PC Dan Voiculescu, Toma Ion şi Arcaş Viorel, iar respingerea sa era previzibilă ţinând cont de filozofia de vot a puterii. Cred că, odată cu respingerea propunerii legislative, a fost dată uitării şi solidaritatea faţă de pensionari.

Observ că mult trâmbiţata solidaritate faţă de categoriile defavorizate este un exerciţiu de imagine la care Cabinetul Boc recurge în mod frecvent. Declaraţiile populiste, promisiunile faţă de oamenii sărăciţi de criză au devenit teme predilecte ale discursului premierului. Îmi amintesc că, nu de mult, Emil Boc dădea satisfacţie, doar la nivel declarativ, milioanelor de salariaţi cu venituri modeste, spunând că "Toţi cei care, de la stat, au venituri peste salariul preşedintelui României, peste 80 de milioane de lei, vor fi taxaţi cu 90%. Guvernul analizează posibilitatea introducerii unei contribuţii de solidaritate". Cu regret vă spun că această promisiune nu s-a materializat nici până în ziua de astăzi.

Stimaţi colegi, în nume personal şi pentru binele cetăţenilor acestei ţări, rog Guvernul Boc să renunţe la demagogie şi la promisiuni deşarte făcute doar în numele îmbunătăţirii imaginii domnului premier! Este, într-adevăr, nevoie de solidaritate, dar să fie una reală şi realistă, pentru adevăratele categorii defavorizate. Guvernul să lase discursurile pseudoegalitariste şi să ia măsuri doar în folosul cetăţenilor!

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"Ideal educaţional şi model de dascăl în actuala reformă a educaţiei"

Hotărât, avem nevoie de legi, de educaţie, de modele şi repere. Este imperios necesar a ordona şi ierarhiza corect valorile, de a restitui şi de a ne restabili în sensuri şi dimensiuni perene, cu atât mai pregnant în spaţiul şcolii - obligaţia de a redesena şi redimensiona acea piramidă (scară) a valorilor, care conferă sens legic, lege şi sens, unei comunităţi. Altminteri, lipsa cruntă de modele - cum se declamă, la ceasul de faţă, în alerta, agitata societate - ar proiecta şi mai apăsat coşmarul care conduce în imperiul arbitrariului, în lumea fără puncte cardinale, spre orizonturi şi aspiraţii ceţoase, fără unităţi de măsură. Nu creşte nimic în umbra marilor stejari. rostesc un truism, dar este atât de reconfortant să-ţi găseşti un loc confortabil sub ei şi să...visezi, cu largheţe.

Avem nevoie de modele, de idealuri, cu atât mai pregnant în spaţiul şcolar, universitar. Cine atunci, dacă nu şcoala, dacă nu şi şcoala, are menirea să jaloneze căi şi direcţii, trimiteri eficace spre universul de sens şi valoare, livrând perimetrului social modele, premise ale îmbărbătării şi optimizării.

Noua Lege a educaţiei (proiect generos, însă... împresurat, contestat sau adulat, furtunos dezbătut încă şi-n aceste zile) stipulează, cum nu se poate mai clar, cadrul legitim adecvat întru exercitarea dreptului fundamental la învăţare pe tot parcursul vieţii. Pentru prima oară, în chip explicit, mediului preuniversitar şi celui academic i se reglementează, ferm, structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului: învăţământ preşcolar, primar, secundar şi terţiar, public, privat şi confesional. Iar şcolii româneşti i se direcţionează, hotărât şi limpede, arealul optim dezvoltării libere şi armonioase a individualităţii, premisă sine qua non spre împlinire şi dezvoltare personală, pentru cetăţenie activă şi inserţie socială armonioasă, pentru, în cele din urmă, dezvoltări, realizări şi împlinire personală, angajare oportună pe vastele paliere ce configurează exigenta piaţă a muncii.

În acest spirit - şi iminenta lege o enunţă răspicat -, statul garantează tuturor drepturi egale, acces nemijlocit la toate nivelurile şi formele de învăţământ, la educaţie continuă, indiferent de condiţia socială şi materială, de gen, rasă, etnie, naţionalitate, apartenenţă politică sau religioasă.

Astfel că actantul central al noii reforme, angajat cu răspundere în educarea şi formarea complexă a copiilor, a tinerilor şi adulţilor este, de departe, dascălul: pedagogul cu experienţă ori tânărul optimist, mânat de îndrăzneala fertilă în ducerea la bun sfârşit a dezvoltării multiple, complexe, în sfera deprinderilor, abilităţilor şi competenţelor pluridimensionale.

Modelul de dascăl ce emană din legea cea nouă ţinteşte, cu legitimă şi vizionară claritate, către omul care, peste ani, se va regăsi în chip fericit în "produsul" trudei sale, în bucuria învăţăcelului mărturisită, deferent, peste vreme.

În spatele fiecăruia dintre noi, se află un dascăl, iar fiecare dintre noi poartă imaginea aceluia care a încercat să îi sculpteze caracterul şi să îi influenţeze personalitatea. Impactul pe care îl are dascălul asupra învăţăcelului este profund şi adevărat. Învăţătorul, pedagogul, dascălul măria-sa, de la Comenius încoace, conştientizează că şcoala este un atelier al umanităţii şi, cu certitudine, un drum spre înţelepciune.

Dascălul, în viziunea noastră, are un statut atotcuprinzător. El trebuie să fie, în aceeaşi măsură, şi instructor, personaj focal, şi fascinant ori charismatic actor, şi mediator, moderator, autoritate instituţională, confesor şi protector, consilier şi terapeut, lider de opinie şi manager.

Dascălul, aşa cum se degajă din legea cea nouă, e vocaţie şi har, model şi ideal de personalitate.

În acest ev al popularizării ştiinţelor parapsihologice şi a tehnicilor de canalizare a energiilor pozitive, elevul/studentul (re)simte nevoi multidimensionale, antrenând pregnant praguri şi planuri afective care să-i sporească puterile, capacităţile, competenţele minţii şi inimii. El are nevoie de un maestru de la care să deprindă, să înveţe, să fure meserie. Să înveţe să trăiască, să gândească, să acţioneze pe un plan superior de existenţă. El are nevoie de oameni iniţiaţi, entuziaşti, îndrăzneţi şi... universali. Da, astăzi mai mult ca oricând, lumea are nevoie de forţe, de puteri morale şi spirituale care să o ajute să se descopere, să urce, să evolueze către mai multă iubire faţă de om.

La capătul unei vieţi ne întâmpină imaginea celor care ne-au format, a celor ce ne-au ajutat să răzbim demn în viaţă, să o înţelegem mai profund, iar înţelegând-o, să ne-o facem, nouă şi altora, mai frumoasă şi mai adevărată.

Acesta este sensul profund al noului proiect al Legii educaţiei naţionale pe care vă invit, stimaţi colegi parlamentari, să îl dezbatem cu toată responsabilitatea şi dincolo de vremelnicia noastră.

Domnul Marian Avram:

"Să salvăm pădurea"

În şedinţa de Guvern a României din data de 21.04.2010 s-a discutat şi aprobat un proiect de lege privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Acest proiect de lege vine ca o completare şi a Legii codului silvic. Nu putem decât să salutăm iniţiativa ministerului mediului prin realizarea unui act normativ care să stabilească şi procedura pentru confiscarea fizică şi contravalorică a materialelor lemnoase, precum şi o procedură mai simplificată pentru constatarea şi aplicarea contravenţiilor silvice.

Aşa cum declara şi domnul ministru Laszlo Borbely, scopul acestei iniţiative este de a proteja pădurea, preveni şi stopa acest fenomen păgubos. În România, suprafaţa pădurilor se reduce în permanenţă. Împădurirea terenurilor degradate, crearea de perdele forestiere în zonele supuse secetei, îngrijirea pădurilor, realizarea de amenajamente silvice sunt măsuri de importanţă strategică pe care ţara noastră ar trebui se le ia pentru creşterea rolului pădurilor în redresarea mediului.

Oricât de severe vor fi legile civice, ciuntirea şi brutalizarea pădurii nu va înceta, dacă poliţia, jandarmeria, structurile silvice de specialitate şi cu deosebire justiţia nu se vor aşeza temeinic cu faţa la suferinţele pădurii. Şi poate tot nu va fi de ajuns pentru că cea mai grea problemă o reprezintă formarea unei conştiinţe civice de la clasa politică şi guvernanţi până la cei mai îndepărtaţi locuitori ai mediului rural. Prin educaţia civică a cetăţenilor trebuie avut în vedere asigurarea unui minim de cunoştinţe despre rolul, îngrijirea şi apărarea pădurilor.

Să ne amintim de catastrofa recent petrecută în Haiti, model de despădurire-prăbuşire. În această ţară, cândva împădurită şi înfloritoare, au dispărut mai întâi pădurile, apoi solul şi într-un final însăşi societatea. Poate fi un exemplu de cum ar putea ajunge România dacă despăduririle vor continua, iar puţinele păduri rămase vor fi în continuare brutalizate.

Domnul Mihail Boldea:

"Sănătatea unei naţiuni nu se vindecă politic"

Indiferent că suntem simpli cetăţeni sau reprezentanţi ai electoratului, recentele cazuri de culpă medicală din sistemul sanitar românesc, intens mediatizate, nu pot decât să ne pună pe gânduri. Declaraţiile unor responsabili din sistem care susţin că, în cazul unui control riguros, nici jumătate din unităţile sanitare nu ar fi autorizate să funcţioneze, te cutremură. În plus, la fiecare sfârşit de lună, în toate judeţele, fondurile pentru medicamentele compensate se epuizează sau sistemul de decontare dintre Casa de Asigurări şi farmacii se blochează, rezultatul fiind acelaşi: goana după medicamente.

Dar mai tragic este că în ultimul timp s-au înmulţit cazurile de bolnavi care se internează într-o unitate spitalicească suferind de o boală şi se externează cu o alta. Şi asta nu din cauza unei culpe medicale, pentru că puţinele cadre medicale pe care le mai avem sunt, în marea lor majoritate, bine pregătite profesional, ci din cauza condiţiilor de igienă şi dotare din unităţile sanitare.

În acest context, recentul proiect de ordonanţă de urgenţă prin care, până la data de 1 iulie 2010, Ministerul Sănătăţii va trebui să finalizeze procesul de transfer al unităţilor sanitare către administraţiile locale, nu numai că nu va reuşi să rezolve problemele actuale, ci, din contră, va adânci starea de confuzie existentă. A trece, în două luni de zile, dintr-un total de 475 un număr de 373 de unităţi sanitare publice în subordinea administraţiilor publice locale este un gest cel puţin hazardat. Să fim realişti şi să privim în jur: primăriile nu au bani suficienţi pentru pietruirea drumurilor şi întreţinerea clădirilor de interes public, consiliile judeţene nu au fonduri pentru asfaltare şi utilităţi, iar acum se vor vedea puşi în situaţia de a prelua şi toate cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea acestor unităţi sanitare. Căci preluarea va include atât activele, dar şi pasivele spitalelor, deci inclusiv datoriile. Şi, de cele mai multe ori, aceste datorii nu sunt deloc mici, ba din contră. Pot să vă prezint un caz concret, cel al Spitalului Sf. Apostol Andrei din Galaţi care, în acest moment, a acumulat datorii de peste 100 miliarde. Şi nu este un caz izolat, fiecare dintre dumneavoastră, stimaţi colegi, având cel puţin o astfel de problemă în colegiu. Cine va suporta plata acestei sume? În plină criză economică, cu un buget de austeritate, nicio primărie şi niciun consiliu judeţean nu are fonduri prevăzute pentru acest capitol. Astfel, starea de degradare şi de dotare a unităţilor spitaliceşti nu numai că nu se va îmbunătăţi, ci se va degrada progresiv.

Este, poate, momentul să renunţăm ca, din raţiuni politicianiste, să bulversăm un sistem şi aşa greu încercat. Să nu confundăm descentralizarea cu debandada şi să găsim, într-o primă etapă, o modalitate rapidă de salvare a sistemului sanitar şi abia apoi să trecem la măsuri radicale, uneori ireversibile sau greu de reparat ulterior.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Debirocratizarea instituţiilor publice prin portalul eROMÂNIA"

Cu toţii suntem nemulţumiţi atunci când avem de depus o declaraţie sau solicităm unei instituţii a statului o adeverinţă sau o informaţie şi avem de aşteptat la cozi infernale sau suntem purtaţi de la un ghişeu la altul. Acest lucru poate şi trebuie să înceteze, în primul rând ca respect pentru cetăţean şi în al doilea rând pentru a aduce administraţia publică românească la standarde europene.

Modernizarea administraţiei publice reprezintă promovarea informaţiilor şi serviciilor publice prin intermediul mijloacelor electronice, ceea ce conduce la o puternică debirocratizare a procesului administrativ, la o reducere a costurilor administraţiei, la scăderea actelor de corupţie, la eficientizarea serviciilor oferite cetăţeanului prin centralizarea informaţiilor într-o bază unică de date. Toate acestea sunt posibile prin implementarea portalului eROMÂNIA.

Accesul cetăţenilor la informaţia de interes public va fi astfel asigurat, evitându-se restricţionările legate de spaţiu şi timp. În acest fel, solicitarea unei informaţii sau completarea unui formular on-line nu va mai depinde de programul de lucru al funcţionarilor publici sau de aglomerările de la ghişeele clasice. Totodată, soluţiile de securitate implementate la nivelul instituţiilor publice vor asigura deplina confidenţialitate şi integritate a datelor şi informaţiilor transmise sistemului. Îndeplinirea unor criterii de excelenţă şi calitate la nivelul instituţiilor publice va contribui decisiv la formarea unei imagini profesioniste a organizaţiilor în rândul celor cu care acestea interacţionează şi la creşterea încrederii în stat şi democraţie.

Implementarea proiectului eROMÂNIA vizează interconectarea întregii administraţii publice din România într-o bază unică de date. Pe lângă multiplele facilităţi pe care le presupune implementarea portalului eROMÂNIA, facilităţi care contribuie la îmbunătăţirea vieţii cetăţeanului, acest portal va reduce birocraţia şi va contribui la scăderea cheltuielilor bugetare. .

Domnul Cristian-Ion Burlacu:

"Modificările Codului de procedură fiscală - un sprijin pentru agenţii economici"

În recenta sa şedinţă, Guvernul României a stabilit, între altele, şi unele modificări ale Codului de procedură fiscală, salutare pentru mediul de afaceri, atât de greu afectat de criză. Pe scurt, este vorba despre simplificarea procedurilor fiscale în relaţia cu întreprinzătorii şi despre o binevenită reducere a penalităţilor şi a majorărilor de întârziere pe care inclusiv contribuabilii de bună-credinţă sunt nevoiţi să le plătească din cauza blocajului.

Apreciez faptul că statul a înţeles situaţia reală a economiei, că s-a implicat în sens pozitiv în reglarea acesteia, prin acordarea inclusiv a unui termen de graţie de 30 de zile, şi consider aceste măsuri ca fiind unele dintre cele mai potrivite care puteau fi luate pentru depăşirea impasului în care încă ne aflăm.

Am avut prilejul, în urmă cu câteva zile, să le aduc la cunoştinţă aceste decizii şi unora dintre oamenii de afaceri din Colegiul 1 Valea Prahovei.

Sunt bucuros să constat că noile măsuri au fost bine primite, dorinţa noastră comună şi speranţa fiind ca ele să fie urmate şi de altele, benefice pentru revigorarea economiei prin susţinerea mecanismelor economiei de piaţă.

Domnul Petru Călian:

"Adoptarea monedei euro"

Unul dintre scopurile principale ale statului român este acela de a adera la zona euro. Adoptarea monedei unice europene conform calendarului stabilit, la 1 ianuarie 2015, depinde în mare măsură de funcţionarea normală şi creşterea economiei româneşti. În procesul de convergenţă socio-economică spre media europeană, adoptarea monedei euro reprezintă programul economic cel mai coerent şi mai dezirabil pentru România.

Mediul de afaceri susţine adoptarea monedei euro atât pentru a asigura condiţii concurenţiale mai echitabile în raport cu competitorii europeni, dar şi ca o garanţie a limitării în următorii ani a adoptării de masuri populiste care pot produce derapaje macroeconomice grave ce pot întârzia sau afecta semnificativ competitivitatea companiilor româneşti pe piaţa europeană.

Adoptarea monedei unice europene poate reduce fluctuaţia schimbului valutar cu efect pozitiv pentru creşterea economică sustenabilă, eliminarea presiunilor speculative asupra leului, precum şi obligativitatea unei corelaţii reale a politicilor monetare cu cele fiscale. Pe de altă parte, principalul risc este ca la momentul aderării la zona euro, productivitatea economiei româneşti să fie sub media europeană.

În 2009, FMI aprecia că o adoptare a monedei euro de către toţi cei 11 membri ai UE aflaţi în afara zonei euro ar contribui la consolidarea blocului economic european, mărind stabilitatea şi încrederea acestuia, însă, după efectele crizei, la începutul acestui an, directorul general al FMI a lansat ideea posibilităţii de a se amâna data de aderare. Amânarea cu 1 - 2 ani ar însemna o mai bună pregătire a României pentru acest pas în condiţiile social-economice actuale. Actualizarea Programului de Convergenţă a luat în considerare ultimele evoluţii ale mediului economic intern şi internaţional şi s-a bazat pe cadrul legislativ în vigoare, precum şi pe prevederile bugetului aprobat pe anul 2010. Acordul cu FMI susţine, prin măsurile din cadrul acestuia, ideea realizării unor indicatori economici apropiaţi criteriilor de la Maastricht, chiar dacă pe termen scurt şi mediu vor exista dificultăţi sociale şi economice importante, generate de măsurile economice ce trebuie adoptate.

Potrivit proiectului Planului de Convergenţă, elaborat de autorităţile române în februarie, Guvernul ia în calcul menţinerea datei de 1 ianuarie 2015 pentru adoptarea euro, dar atrage atenţia că, în condiţiile economice actuale, "moneda naţională nu va putea intra în mecanismul ratei de schimb II (ERM II) mai devreme de 2012". Strategia economică pe termen mediu, prevăzută în Program, vizează, în mare, reluarea procesului de creştere economică şi crearea de noi locuri de muncă, ajustarea deficitului public şi a deficitului de cont curent până la valori la care să facă posibilă finanţarea lor şi continuarea dezinflaţiei, protejarea categoriilor de populaţie afectate de criza economică. Alte obiective care merită menţionate sunt îmbunătăţirea predictibilităţii şi performanţelor politicii fiscale pe termen mediu, utilizarea eficientă a fondurilor UE, asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice pe termen lung, restructurarea şi eficientizarea administraţiei publice, implementarea angajamentelor asumate faţă de FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

Măsurile avute în vedere în anul 2010 implică menţinerea cotei unice de impozitare şi a t.v.a. la nivelurile actuale şi se concentrează în principal pe reducerea cheltuielilor de personal prin îngheţarea salariilor, îngheţarea angajărilor în sectorul public, continuarea politicii de înlocuire a unui angajat din şapte şi reducerea plăţii orelor suplimentare şi a premiilor.

Statele membre din zona euro depun anual programe de stabilitate, iar celelalte state membre ale Uniunii programe de convergenţă care sunt evaluate de Comisia Europeană. Scopul acestor evaluări este de a întări disciplina bugetară prin supravegherea şi coordonarea politicilor bugetare în zona euro şi în Uniune. Între criteriile care trebuie respectate pentru adoptarea euro, România va avea cele mai mari probleme în privinţa controlării deficitului bugetar şi a inflaţiei.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

"A apărut şi fiscalizarea pauşală a celor ce vând în pieţele României. Încă o iniţiativă a Guvernului"

Voi începe prin a cita dintr-o serie de materiale apărute în aceste zile în mass-media. Conform OUG nr.44/2008, există o perioadă de doi ani, care s-a încheiat în aprilie 2010, până la care persoanele interesate pot opta să desfăşoare activitate economică în una din formele menţionate la art.4 din ordonanţă, respectiv în regim individual şi independent, ca persoane fizice autorizate, ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale sau ca membri ai unei întreprinderi familiale.Federaţia Agrostara propus Ministerului Agriculturii să elaboreze un act normativ prin care să excepteze de la aplicarea prevederilor ordonanţei micii producători agricoli, acest act fiind de altfel perfect legal potrivit articolului 1 din ordonanţa care prevede şi o serie de excepţii, dar care nu se aplică micilor producători agricoli. La rândul său, Ministerul Agriculturii a anunţat pe 15 aprilie că orice activitate economică trebuie să se desfăşoare în conformitate cu prevederile OUG nr.44/2008.

În aceste condiţii, permiteţi-mi să felicit Ministerul Agriculturii pentru lăudabila iniţiativă privitoare la fiscalizarea pauşală a celor ce vând în pieţele României. Fără îndoială, o asemenea măsură, coroborată cu altele de acelaşi fel, va asigura ieşirea României din criza economică, va consolida traseul ei spre cele mai înalte culmi ale progresului portocaliu cu irizaţii violet şi va cimenta făurirea societăţii democrat-liberale multilateral dezvoltate. Regret totuşi că nu pot adresa, în persoană, felicitări domnului ministru al agriculturii. Motivul este simplu. Nu îi cunosc numele şi nimeni dintre cei pe care i-am întrebat nu au ştiut să îmi spună cum îl cheamă.

Oricum, îl asigur că este pe drumul cel bun. Şi poate că este mai bine să îşi păstreze anonimatul având în vedere că asupra domniei sale se exercită tot felul de presiuni duşmănoase şi democratice. Cum ar fi cele ale Federaţiei AGROSTAR potrivit căreia măsura fiscalizării va determina scumpirea alimentelor cu 10-15%. Domnule ministru al agriculturii, nu vă lăsaţi intimidat de spusele preşedintelui AGROSTAR, domnul Ştefan Niculae, care preciza într-un comunicat că: "Luările de poziţie ale reprezentanţilor Ministerului Agriculturii cu privire la situaţia micilor producători sunt de natură să confirme o lipsă de profesionalism de neacceptat". Domnul Ştefan Niculae a mai spus şi că este grav faptul că funcţionarii Ministerului Agriculturii dau dovadă şi de necunoaştere a legislaţiei europene, inducând producătorii agricoli în eroare şi spunând că: "politica Uniunii Europene stipulează că niciun producător agricol care nu este plătitor de taxe nu poate primi sprijin financiar"

Până când veţi mai tolera afirmaţii duşmănoase prin care oamenii sunt informaţi că ajutoarele acordate de Uniunea Europeană producătorilor agricoli se dau tuturor producătorilor agricoli care deţin teren agricol, păşuni, animale şi se încadrează pentru a primi subvenţia agricolă, nefiind nicăieri vreo condiţie de a fi sau a deveni cel puţin persoană fizică autorizată?

Până când veţi mai tolera afirmaţii defetiste conform cărora fiscalizarea ţăranului român este o mare eroare, deoarece nici ţări precum Franţa nu impozitează ţărani care nu valorifică produse agroalimentare în valoare de peste 10.000 euro? Sau afirmaţii precum cele ale domnului Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, care consideră că decizia ministerului pe care îl păstoriţi va favoriza "bişniţa". Nu de alta, dar potrivit domnului Frumosu "La ora actuală, doar 10% din cei care vând legume şi fructe în pieţe sunt producători. Restul sunt bişniţari şi intermediari. Guvernul probabil crede că prin aceasta măsură va încasa mai mulţi bani din t.v.a., dar de fapt va încuraja bişniţa".

Nu trebuie să vă lăsaţi intimidat de ţăranii care spun că această decizie nu numai că nu-i ajută să-şi vândă produsele în piaţă, ci încurajează specula şi importul de fructe şi legume. Nici de faptul că fiscalizarea va avea ca efect majorarea preţurilor la produsele de bază, cu repercusiuni atât asupra veniturilor micilor producători, dar mai ales asupra populaţiei, obligând-o să achiziţioneze produse scumpe în plină criză. Ce dacă "micul producător îşi va vinde producţia intermediarilor facilitând astfel profitul uşor al acestora şi sărăcirea ţăranului" aşa cum declara preşedintele Agrostar, domnul Niculae Ştefan?

Probabil că măsura aceasta va reuşi o performanţă asemănătoare celei cunoscute generic ca "impozitul forfetar". Acum, în perioadă de criză economică, avem nevoie de cât mai multe asemenea măsuri şi nu trebuie să ne pierdem timpul cu lupta împotriva adevăratei evaziuni fiscale sau cu sprijinirea reală, prin facilităţi cu efect benefic, a celor care produc valoare, plătesc taxe şi creează locuri de muncă şi prin aceasta dinamizează economia stimulând consumul. De aceea, domnule ministru, vă doresc un viitor plin de "succesuri"!

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Elaborarea unei strategii împotriva migraţiei medicilor români"

Statul român cheltuieşte cu un student la medicină 7.100 de lei pe an. Pentru un rezident, statul alocă anual 14.910, la care se adaugă salariul pe care i-l plăteşte acestuia, cuprins între 1.200 şi 1.500 de lei. Un simplu calcul arată că dacă aceste sume se înmulţesc cu 1.800, adică numărul medicilor care au părăsit România doar în 2009, pierderile statului român ajung la câteva zeci de milioane de euro. Anul trecut, au plecat în străinătate 1.700-1.800 de medici, faţă de 2.100, câţi au fost în 2008. În anul 2007, circa 1.500 au optat pentru un loc de muncă în străinătate, asta datorită faptului ca a fost şi primul an de integrare a României în UE, potrivit datelor deţinute de Colegiul Medicilor. Odată cu manifestarea efectelor crizei economico-financiare, bilanţul la finalul acestui an va fi şi mai îngrijorător.

Spitalele din România încep să se închidă rând pe rând şi nu din lipsă de pacienţi, ci din lipsă de medici, asistente, medicamente, materiale sanitare şi investiţii. Numai de la începutul acestui an, mii de medici români au părăsit România pentru salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune în ţări mai calde. Preocupat de alte probleme, Guvernul tace mâlc, ba chiar se bucură pentru că mai face ceva economie la bugetul de stat.

Consider că ar trebui elaborat de urgenţă un Plan naţional în domeniul resurselor umane din mediul sanitar, care să vină în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă medicii români, un plan care să ofere perspective reale aici, în România.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Strategia privind salvarea locurilor de muncă"

În această perioadă, prioritatea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale ar trebui să fie reducerea efectelor economico-financiare asupra forţei de muncă, îmbunătăţirea situaţiei sociale a populaţiei prin asigurarea unui nivel adecvat al veniturilor şi sprijinirea angajatorilor care se confruntă cu dificultăţi economice, iar principală provocare ar trebui să o constituie diminuarea numărului de şomeri şi crearea de noi locuri de muncă. În acest sens, în scopul sprijinirii creării de noi locuri de muncă, având în vedere şi persistenţa efectelor crizei economico-financiară asupra pieţei muncii din România şi în anul 2010, Guvernul ar trebui să iniţieze un proiect de act normativ în care să fie propuse măsuri de natură să vină în sprijinul angajatorilor prin reducerea parţială a costurilor forţei de muncă încadrată din rândul şomerilor. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2010 privind reglementarea unor măsuri în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă şi diminuării şomajului în anul 2010, într-adevăr vizează o reducere a presiunii fiscale asupra angajatorilor, dar nu focalizează suficient măsurile de stimulare economică asupra şomerilor, o categorie grav afectată de criza economică.

Consider că, aşa cum s-a demonstrat în ultima perioadă, prioritatea Guvernului este alta decât aceea a salvării şi a creării de noi locuri de muncă. astfel, pentru crearea de noi locuri de muncă, prin mijloace ca înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale, precum şi activităţi independente desfăşurate de către persoanele fizice autorizate, guvernanţii nu au creat o bază legislativă solidă, nu au creat parteneriate cu angajatorii, iar despre programe viabile în domeniu nici nu poate fi vorba.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Dezastrul de la Cernobîl - 24 de ani."

La data de 26 aprilie 1986, puţin după miezul nopţii, s-a produs cel mai grav accident nuclear din lume. Explozia reactorului 4, din cadrul Centralei Atomoelectrice Cernobîl, din Ucraina, a devenit sinonim cu o contaminare a trei continente: Europa, Asia şi America de Nord. Costurile acestui accident s-au ridicat la 13 miliarde de dolari. Din cele peste 500 de persoane aflat în centrală, la momentul exploziei, câteva au murit în urma incendiului. Alte 400 de persoane au fost internate cu diferite diagnostice, dintre care 28 au murit în primele săptămâni, iar 140 au suferit de sindrom acut de iradiere. O parte dintre acestea au murit în următorii ani.

Potrivit experţilor, norul eliberat în atmosferă a avut o concentraţie de peste 100 de ori mai mare decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki. Numărul exact al deceselor provocate de accidentul de la Cernobîl nu se cunoaşte, însă specialiştii spun că depăşeşte 90.000. De asemenea, urme ale toxicităţii de la Cernobîl au fost găsite în fluviul Nil din Africa. Zone din America de Nord au fost afectate de prima explozie care a format un nor toxic ce s-a ridicat la aproximativ 10 km, cel puţin de 20% din copiii din Ucraina, Belarus şi Rusia au încă de suferit după accidentul nuclear de la Cernobîl. Un studiu al impactului asupra geneticii arată că a avut loc o creştere a "mutaţiilor cromozomiale" acolo unde a ajuns efectul exploziei, iar acestea vor continua pentru şapte generaţii, consecinţele genetice ale catastrofei vor avea impact asupra a sute de milioane de oameni.

Efectele nefaste ale dezastrului au afectat profund şi judeţul Galaţi. statistica arată că în 1986, 6.764 de gălăţeni s-au îmbolnăvit de cancer. Opt ani mai târziu, tot în decursul unui singur an, 1994, numărul cancerelor înregistrate s-a triplat, fiind 18.810 cazuri. Anul trecut, nu mai puţin de 27.950 de locuitori ai judeţului Galaţi au fost diagnosticaţi cu diferite forme de cancer. Incidenţa este mult crescută la tineri, în rândul cărora au fost diagnosticate în special tumori cerebrale şi leucemii. Din păcate, în România, după accident, măsura profilactică de administrare de iodură de potasiu s-a luat târziu, la câteva zile după explozie, şi nu toată populaţia a primit.

Istoria perioadei care a urmat acelei catastrofe nucleare scoate la iveală faptul că specialiştii erau neinstruiţi. Mulţi dintre ei abia învăţau cum să folosească aparatele de măsurat şi au făcut calcule eronate. Într-un raport întocmit în anul 2000 de Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului, se arată că cele mai mari depuneri radioactive au fost în zonele montane din lanţul carpatic. Pentru că în România nu s-au făcut studii, efectele catastrofei de la Cernobîl rămân în continuare la stadiul de presupuneri.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Despre infrastructura rutieră"

Prioritatea zero a guvernului, infrastructura, a ajuns în coada listei de investiţii. Investiţiile în infrastructură, despre care guvernul susţine că sunt prioritatea zero, ar fi trebuit să contribuie la relansarea economiei. Cu toate acestea, Ministerul Transporturilor nu are bani pentru continuarea lucrărilor la autostrăzi, iar companiile nu găsesc surse de finanţare pe pieţele internaţionale. Infrastructura României este o eternă prioritate pentru fiecare Guvern. Ca să ajungă la putere, unii promit autostrăzi, poduri, tot ce trebuie pentru o ţară civilizată. Văzute de sus însă, drumurile arată că România a rămas codaşă în Europa la infrastructură, ba, mai mult, ocupă ultimul loc în Europa la numărul de kilometri de autostradă.

În opinia mea, strategia de transport a României ar trebui să se bazeze în principal pe construirea reţelei transeuropene, ceea ce înseamnă autostrăzi noi şi finalizarea celor care sunt în construcţie. Pentru drumurile naţionale şi cele judeţene, strategia trebuie să se bazeze pe reabilitarea lor. Iar în ceea ce priveşte reţeaua de căi ferate, un obiectiv ar fi creşterea vitezei operaţionale maxime la 160 de kilometri pe oră pentru trenurile de pasageri şi 120 de kilometri pe oră pentru cele de marfă. Strategia ar trebui să mai cuprindă ridicarea standardelor în infrastructura aeriană şi navală. Fiind un sector foarte important, o mare parte din fondurile europene ar trebui să se ducă în dezvoltarea infrastructurii, care în mod cert generează şi locuri de muncă. Două treimi din suprafaţa totală a infrastructurii din România trebuie refăcută. Mai multe studii arată că starea proastă a drumurilor şi lipsa investiţiilor în acest segment reprezintă un impediment major în calea dezvoltării economice. În aceste condiţii, modernizarea infrastructurii la standarde europene ar trebui să fie una dintre priorităţile naţionale pentru perioada 2007-2013.

România are de recuperat un decalaj foarte mare în domeniul infrastructurii, faţă de restul ţărilor UE. De exemplu, din reţeaua de aproape 80 de mii de kilometri de drumuri, doar 20% reprezintă drumuri naţionale. Restul sunt drumuri judeţene şi comunale al căror grad de utilitate a scăzut dramatic în ultimii ani. Aceasta deoarece numai 21 de mii de kilometri din total au fost reparaţi. Starea de uzură este mare şi din cauza faptului că numărul şoselelor din România a rămas aproximativ acelaşi de peste zece ani. Şoselele din zonele turistice au ajuns să fie extrem de aglomerate în perioadele de sezon.

În raport cu suprafaţa ţării, România are cea mai mică densitate de drumuri din toate statele membre UE, adică 33,5 kilometri la 100 de kilometri pătraţi. România este clasată pe locul 76 în topul mondial al competitivităţii în turism, după Azerbaidjan, clasată pe locul 75, şi El Salvador, care ocupă poziţia 77.

Domnul Dorel Covaci:

"Omagiu doamnei Emilia Comişel, marea doamnă a folclorului românesc"

Pe data de 18 aprilie 2010 s-a stins din viaţă, la o vârstă venerabilă, 97 de ani, marea doamnă a muzicii folclorice româneşti, Emilia Comişel. A fost profesor universitar, etnomuzicolog, folclorist, membru al Uniunii Compozitorilor din România.

S-a născut la Ploieşti, într-o familie care preţuia muzica la cel mai înalt nivel. toţi fraţii domniei sale au îmbrăţişat cariere în acest domeniu.

Cercetările folclorice le-a început încă din tinereţe, în zona Banatului, alături de Dimitrie Gusti şi Constantin Brăiloiu, şi a rămas astfel definitiv ataşată de plaiurile vestice. A publicat nenumărate studii şi cărţi despre folclorul din ţinutul Pădurenilor, Dobrogea, Vrancea, Moldova, Valea Timocului, Banatul Voievodinei şi, nu în ultimul rând, zona Făgetului, un ţinut de suflet pentru domnia sa.

I s-au decernat de-a lungul carierei ordine şi medalii ale statului român, premii ale Academiei Române şi distincţii internaţionale. A fost numită cetăţean de onoare al oraşelor Ploieşti şi Făget, Timiş.

A sprijinit debutul a numeroşi interpreţi de muzică populară cu talent şi le-a ghidat paşii către atingerea gloriei profesionale. Nume cu sonoritate în folclorul de prim rang îi datorează poate netezirea drumului în viaţă, o încurajare la momentul oportun sau chiar alegeri inspirate în carieră. În acest scop, al ajutorării şi propulsării tinerelor talente, al diseminării gustului pentru folclor în rândul noii generaţii, s-a ocupat şi de organizarea unor festivaluri şi evenimente folclorice, de lansare a tinerilor cântăreţi populari.

S-a stins din viaţă un om măreţ, dar a fost înmormântată ca un om simplu, de rând, puţin preţuit. Ar fi meritat să fie condusă pe ultimul drum de toţi cei care îi datorează renumele şi cariera artistică; ar fi meritat să i se aducă omagiu aşa cum se cuvine, dar nu s-a întâmplat acest lucru.

O femeie cu o bogăţie sufletească imensă, pe care am avut norocul şi onoarea de a o cunoaşte, a trăit extrem de modest şi cumpătat. A suferit drama marilor oameni ai culturii româneşti, peste care contemporaneitatea aşează praful uitării, încă din timpul vieţii, odată ce bătrâneţea neiertătoare îi izolează de tot ceea ce reprezintă carieră, profesiune, viaţă activă.

Peste toţi şi toate se va aşeza cenuşa timpului, în cele din urmă, dar e un sacrilegiu să nu le arătăm preţuirea şi respectul cuvenit marilor nume ale culturii româneşti, atâta timp cât încă mai avem şansa de a-i avea printre noi.

Domnul Horia Cristian:

Sistemul sanitar românesc se află într-o criză profundă, pe de o parte din cauza subfinanţării, pe de altă parte datorită scăderii continue a calităţii pregătirii profesionale a medicilor, dar şi a scăderii interesului acestora pentru rolul social al profesiei de medic.

Percepţia publică este aceea că sistemul sanitar este corupt, că sănătatea este o "marfă" care trebuie plătită, iar calitatea serviciilor medicale în sistemul public este sub limita acceptabilă.

Profesia de medic şi-a pierdut prestigiul social, medicul şi-a pierdut locul în societatea românească. Ca atare, sistemul sanitar suferă din cauza crizei profunde care afectează profesia de medic.

Este în criză de medici în medicina de familie în zonele defavorizate.

Este în criză de medici în spitalele judeţene de urgenţă neuniversitare, fiind specialităţi neacoperite - neurochirurgia, radioimagistica, chirurgia vasculară - în aceste condiţii fiind imposibilă asistenţa de urgenţă de o minimă calitate.

Sunt în criză de medici specialişti spitalele municipale şi orăşeneşti, altele decât cele din centrele universitare, în specialităţi chirugicale, obg, ortopedie.

Există specialităţi ambulatorii ca nutriţia si bolile metabolice, neuopsihiatria infantilă, psihiatria, care sunt neacoperite în multe judeţe din ţară.

Pe lângă deficitul numeric, aceştia au lacune de pregătire şi ca atare refuză să îşi asume responsabilităţi, preferând să transfere bolnavii, ceea ce duce la scăderea accesibilităţii populaţiei la serviciile medicale.

Sistemul sanitar românesc a intrat într-un cerc vicios din care pare că nu mai poate ieşi. Ieşirea din acest cerc vicios nu se face decât cu măsuri ample şi curajoase. Ample pentru că ele pornesc din Universităţile de Medicină şi Farmacie şi se termină în cabinetele medicilor de familie şi cele mai mici spitale, şi curajoase pentru că avem nevoie să avem tăria de a accepta măsuri care vor da roade peste câţiva ani şi să rezistăm tentaţiei unor "măsuri rapide".

Reforma învăţământului medical superior reprezintă cheia. Învăţământul superior medical suferă din multiple cauze:

1. Calitatea umană a studenţilor este în scădere ca o consecinţă a deteriorării statutului profesional şi social al medicilor.
2. Este extrem de eterogen, fără a exista o uniformitate a programelor şcolare la nivel naţional.
3. Materialul bibliografic este foarte departe de o programă unică care să asigure o omogenitate a cunoştinţelor absolvenţilor.
4. Materialul bibliografic este adesea perimat, vechi de peste 10 ani.
5. Nu există un standard minim necesar de cunoştinţe medicale ale absolvenţilor.

În momentul de faţă putem aprecia că aproximativ 10% dintre absolvenţi sunt capabili de a practica meseria de medic fără a pune constant în pericol viaţa şi sănătatea pacienţilor, în timp ce numai 1% - 2% sunt excepţionali.

Se constată o ruptură între viaţa universitară studenţească şi învăţământul postuniversitar, ruptura fiind cauzată de concursul de rezidenţiat. Tematica şi bibliografia acestui concurs au prea puţin în comun cu cele studiate în timpul facultăţii. Ca atare, există în rândul studenţilor ideea că anii de facultate sunt doar un mijloc pentru a ajunge să susţii concursul de rezidenţiat.

Concursul de admitere în rezidenţiat, aşa cum este organizat:

• nu evaluează cunoştinţele teoretice şi practice ale candidaţilor;
• nu evaluează calităţile candidaţilor sau dorinţa de a urma o anumită specializare;
• nu este obiectiv, fiind umbrit de suspiciunile, de altfel întemeiate, de fraudă. (rezultatele statistice trebuie distribuite după o curbă Gauss, iar şansa ca în fiecare generaţie să existe un candidat cu nota maximă este zero, dar totuşi aceştia apar şi este greu de crezut că fiecare generaţie are atâtea genii);
• programa după care se studiază este perimată, fiind învechită şi depăşită cu cel puţin 10 ani;
• este o experienţă traumatizantă şi lipsită de eleganţă academică.

Intrarea în rezidenţiat a devenit un scop în sine, pregătirea ulterioară fiind căzută în derizoriu. Lipsa comună de interes pentru pregătire, atât a rezidenţilor, cât şi a îndrumătorilor este responsabilă de scăderea alarmantă a calităţii pregătirii.

Domnul Daniel Buda:

"Fondurile europene, cheia ieşirii din criza economică"

Momentul intrării în Uniunea Europeană a ţării noastre, data de 1 ianuarie 2007, a reprezentat pentru noi toţi un pas important spre o lume eminamente democratică şi civilizată, dar îndrăznesc să spun că sentimentul pe care cu toţii l-am trăit a fost acela al unei împliniri de o importanţă deosebită reprezentată de o reparaţie istorică îndelung aşteptată. De la momentul realizării idealului unităţii naţionale, revenirea în marea familie a popoarelor europene a fost unul dintre cele mai importante proiecte la care naţiunea română a lucrat în consens.

Totuşi, momentul 1 ianuarie nu a însemnat decât un început de drum, un moment care a marcat sfârşitul unei etape sumbre a istoriei comuniste, o istorie de 50 de ani scrisă de alţii şi suportată de noi, iar, acum, noi suntem aceia care beneficiem de şansa de a ne construi propria istorie. Destinul nostru european, standardul de viaţă, beneficiile acordate de structurile europene, precum şi alinierea, cu adevărat, în rândul statelor europene depinde numai de noi. Însă, la ora actuală, după mai bine de 3 ani de la momentul intrării României în marea familie europeană, încă suntem stângaci în a fi mai eficienţi, mai conştiincioşi şi în a exploata la maximum fiecare oportunitate oferită de Uniunea Europeană. Desigur, în mod inevitabil, gândul mă duce la capacitatea noastră de atragere a fondurilor europene. Dacă, în perioada comunistă, statul era responsabil de fiecare dintre noi, de modul nostru de viaţă, de standardul de viaţă, de modul de gestionare a resurselor, deci el era cel care ne decidea soarta, a venit momentul în care fiecare dintre noi avem posibilitatea de a contribui la dezvoltarea societăţii româneşti.

În calitatea mea de preşedinte de filială a PDL, dar, în egală măsură, în calitate reprezentant al cetăţenilor în Parlamentul României, săptămânal, în special la întâlnirile cu reprezentanţii autorităţilor locale, îmi sunt aduse la cunoştinţă problemele grave cu care se confruntă cetăţenii, indiferent că vorbim de infrastructură, sănătate, educaţie, mediu sau lipsa resurselor bugetare pentru demararea sau continuarea proiectelor începute. Dezamăgirea mea cea mai mare este însă faptul că refuzăm să răspundem cu promptitudine şanselor oferite de Uniunea Europeană şi, evident, mă refer la atragerea fondurilor europene. Deşi, imediat după momentul de glorie, ianuarie 2007, am început stângaci, neprofesionist şi neeficace, Guvernul Boc a fost singurul care a conştientizat importanţa atragerii de fonduri europene, a făcut demersurile necesare pentru declanşarea imediată a procedurilor de accesare, dar a lansat şi un apel către toţi reprezentanţii autorităţilor locale de a face paşi concreţi în acest domeniu inclusiv prin instituirea unui mecanism de sprijin, şi anume acela al garanţiilor guvernamentale necesare cofinanţării proiectelor europene.

Este de datoria noastră, a parlamentarilor, să contribuim la consolidarea bugetului naţional, la modernizarea instituţiilor statului şi creşterea capacităţii sale administrative. De asemenea, este menirea noastră să sprijinim, să îndrumăm autorităţile locale spre accesarea fondurilor europene. A trecut vremea când bunăstarea comunităţilor locale depindea în totalitate de deciziile de la Bucureşti. acum, politica se face de jos în sus, de la nivelul autorităţilor locale spre cele centrale. A trecut vremea când singurul scop al aleşilor locali era să ceară la centru resurse, e momentul să le producă la nivel local şi să le consolideze prin fonduri europene de dezvoltare.

Am aşteptat cu toţii intrarea în Uniunea Europeană, am fost entuziasmaţi şi fericiţi, am aşteptat schimbări majore rapide şi evidente în viaţa noastră, însă totul depinde de exemplul dat, în primul rând, de autorităţile locale care trebuie să devină mai performante şi perseverente în accesarea de fonduri pentru dezvoltarea comunităţilor pe care, temporar, le conduc.

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

"Ziua Europei"

Ziua Europei, pe care o sărbătorim în fiecare an, pe data de 9 mai, este ziua în care s-au pus bazele creării Uniunii Europene. Astfel, în 1950, la Paris, în data de 9 mai, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a chemat, printr-o declaraţie în faţa presei, Franţa, Germania şi alte state europene să-şi unească producţiile de cărbune şi oţel pentru a preîntâmpina un eventual al treilea război mondial. Prin urmare, aceasta a fost piatra de temelie a Federaţiei Europene, iar în 1985, liderii UE, întruniţi la summitul de la Milano, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită "Ziua Europei".

De atunci, fiecare ţară care aderă la Uniunea Europeană trebuie să respecte valorile promovate de aceasta, solidaritatea şi pacea. România a devenit membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007 şi, de atunci, s-a supus regulilor şi valorilor acesteia. De fiecare dată, pe 9 mai europenii sărbătoresc realizările Uniunii Europene în ceea ce priveşte reunirea cetăţenilor din 27 de ţări pentru o cauză comună. Anul acesta, europenii sunt invitaţi să spună "Iubesc Europa" şi de aceea şi noi ar trebui să ne gândim de ce iubim Europa: doar fiindcă ne-am născut aici sau ne identificăm cu această comunitate din punct de vedere al valorilor promovate?

Românii au văzut în aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană un refugiu din calea efectelor negative ale tranziţiei. Multe ţări europene ne-au perceput mai degrabă negativ, din pricina efectelor produse pe piaţa muncii, însă ne-au şi apreciat pentru hărnicia şi priceperea de care am dat dovadă. Revenind la situaţia actuală, chiar dacă suntem în plină criză economică, românii continuă să aibă încredere în instituţiile europene, cum ar fi Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană. De asemenea, Eurobarometrul din ianuarie 2010 indică faptul că Uniunea Europeană are în continuare o imagine mai bună în România decât media înregistrată pe plan european.

Românii, în proporţie de 63% au o părere foarte bună despre Uniune Europeană, în timp ce media pe plan european este de 48%. Aşadar, dacă luăm în considerare acest Eurobarometru, am putea spune că noi iubim cel mai mult Europa. Dar oare de ce?

Iată care ar fi şi câteva dintre răspunsuri: pentru jumătate din populaţia României, UE înseamnă libertatea de a călători, studia şi lucra oriunde în spaţiul Uniunii Europene. De asemenea, Uniunea Europeană înseamnă pentru români democraţie. Apoi, pentru 35 % dintre români, Uniunea înseamnă prosperitate economică, mai ales că în ciuda crizei economice care a afectat întreaga lume, românii plecaţi în străinătate să lucreze - în marea lor majoritate în spaţiul Uniunii - nu s-au întors în ţară, semn că ei au continuat să-şi susţină financiar rudele din România. Or, în acest context, se pare că integrarea României în Uniunea Europeană se dovedeşte a fi un succes pe care îl parcurgem împreună şi de care trebuie să fim mândri. "La mulţi ani, Europa!"

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Constituţia, între utilitate de moment, principii şi tradiţii democratice"

În urmă cu aproape două luni, într-una dintre declaraţiile mele politice, vorbeam despre cele trei direcţii strategice pe care ar trebui să le urmărească actuala clasă politică: reforma socială, un nou set de reglementări economice şi, în final, reforma constituţională. Legea pensiilor şi legea salarizării unice reuşesc să reechilibreze modelul social, legea responsabilităţii fiscal-bugetare şi noul cod fiscal sunt pe cale să rezolve, la un nivel acceptabil, dată fiind situaţia economică a ţării noastre, problema economică.

Reforma constituţională rămâne, în această situaţie, un deziderat al societăţii, dar şi un punct de inflexiune pentru ceea ce înseamnă viitorul democratic al acestei ţări. Ultimii cinci-şase ani au arătat că vechea Constituţie, chiar dacă a avut ca ţintă servirea interesului naţional, este lacunară şi că poate crea, de multe ori, deficite considerabile de democraţie. Curtea Constituţională a devenit un arbitru, un consiliu al zeilor olimpieni, care mai de care mai dependenţi politic. Consider că numai o reformă structurală a Constituţiei poate face, la fel ca în jocul de fotbal, care se poartă în spiritul fairplay-ului, ca arbitrul să nu fie nevoit să intervină în joc pentru că, nu-i aşa, de multe ori face şi erori de apreciere, din cauza "plasamentului".

A regândi Constituţia înseamnă a găsi punctul de echilibru între utilitatea de moment, principiile care guvernează acest popor, dar şi tradiţia democratică, atâta câtă există în România. Utilitatea de moment este dată de rezolvarea acestor probleme destul de grave care apar între diverse instituţii ale statului. Consider, pe de o parte, normal să existe un echilibru între puteri, pe de altă parte, corect să existe o ierarhizare. Din acest punct de vedere, actuala Constituţie stabileşte nişte mecanisme pernicioase când vine vorba de puterile pe care le are preşedintele în raport cu Guvernul şi Parlamentul şi invers - Parlamentul în raport cu Guvernul şi Preşedintele.

Republica semiprezidenţială în forma actuală este rodul unui sistem de gândire mobil care, atunci când preşedintele are un caracter mai tare, încearcă să-i pună acestuia căpăstru, iar atunci când preşedintele este mai slab de înger, îl copleşeşte cu responsabilităţi. Avem, pe de o parte, cazul preşedintelui Traian Băsescu, un om decis şi hotărât să schimbe un anumit soi de abulie al clasei politice şi, pe de altă parte, cazul preşedintelui Emil Constantinescu, cel învins de sistem, cel mereu manipulat, cel devenit acum atât de liberal. Puteţi analiza câtă largheţe de interpretare are actuala Constituţie, ce haină strâmtă este pentru primul şi ce haină largă a fost pentru cel de-al doilea.

Principiile acestui neam sunt greu de cuantificat sau chiar greu de nominalizat. Ceva îmi spune însă că, în gregarul reprezentat de societatea românească, se caută un soi de ordine, un soi de rigoare teutonică. E adevărat că, de multe ori, la noi legile sunt lacunare, lăsate la voia interpretării, că din rândurile oamenilor simpli sau ale celor educaţi se nasc întotdeauna nişte retori desăvârşiţi. Pentru orice om care intenţionează să întreprindă ceva apar cel puţin doi Gică-Contra, care au însă idei divergente. Rolul acestei noi Constituţii, alături de rolul mult prea puţin discutatului Cod juridic civil, trebuie să fie acela să construiască şi principii faţă de cine şi cum să conducă ţara: să fie unul, să fie doi, să fie mai mulţi; câte paliere să existe între responsabili; cine se subordonează cui, majoritatea minorităţii sau invers; cât de departe vrem să mergem în acest sistem al globalizării, federalizării în raport cu statul naţional; cât de dispuşi suntem să acordăm credit clasei politice şi în cel fel putem să-i tragem la răspundere atunci când creditul pe care li l-am acordat s-a dovedit neperformant ş.a.m.d.

Tot prin intermediul acestei declaraţii politice, aş vrea să atrag atenţia asupra parazitării discuţiei privind Constituţia de către subiecte secundare, din nou mult prea politizate. Stimaţi colegi din PSD şi PNL, Constituţia nu ţine loc de lege electorală, deci nu încercaţi să modificaţi sensul dezbaterii publice. În final, nu pot decât să sper că se va degaja un consens şi că domnii din Opoziţie vor înţelege că avem nevoie şi de dumnealor. Constituţia aceasta nu este a PDL, ci a actualului Legislativ şi, sper eu, ar trebui să reprezinte cât mai bine stadiul la care a ajuns societatea românească. Nu trebuie să ajungem la consens în trei zile, două luni sau şase. Nu dăm pe repede-înainte şi gata Constituţia, dar, totuşi, trebuie să începem de undeva. De aceea, stimaţi colegi, vă îndemn pe toţi să acordaţi atenţie acestei reforme constituţionale, să veniţi la tribuna Parlamentului şi să vă spuneţi punctele de vedere, să împărtăşiţi cu noi viziunea dumneavoastră şi, la sfârşit, sunt convins că vom fi cu toţii mult mai câştigaţi.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

«A murit "un oarecare" Dumitru Ilie»

Parcă niciodată nu mi-am dorit mai mult ca astăzi să fiţi atenţi la ceea ce vă voi spune.

La sfârşitul săptămânii trecute, Ilie Dumitru, funcţionar al Primăriei Ploieşti, a murit. Mie îmi va rămâne în amintire ca Nenea Ilie, un om în vârstă, mereu zâmbitor, mereu îngrijit, mereu străduindu-se să fie totul aşa cum trebuie, cu care m-am înţeles foarte bine cât am fost viceprimar. L-am găsit, l-am lăsat şi a rămas în funcţie şi după plecarea mea. În 2011 ar fi trebuit să iasă la pensie.

Ne-am reîntâlnit destul de des. În ultimul timp, mi se părea din ce în ce mai trist, mai îngrijorat. Pe 15 martie, am aflat că a făcut un atac cerebral: primise salariul diminuat de la 910 la 600 de lei, ca efect al aplicării Legii salarizării unice. Avea rate la bancă şi la CAR şi a intrat în panică. A rezistat mai puţin de două luni: până vineri dimineaţă!

V-am adus în atenţie acest caz, mai ales dumneavoastră, colegilor care susţineţi, necondiţionat, toate iniţiativele guvernamentale, ca să înţelegeţi că în România trăiesc oameni, nu... cifre statistice!

V-am povestit despre fostul meu coleg din Primăria Ploieşti pentru că sunt înspăimântată când aud cu câtă nonşalanţă şi inconştienţă vorbesc domnii Băsescu şi Boc despre reducerea posturilor din instituţiile publice.

Mi se pare murdar, josnic şi cinic faptul că cei doi vorbesc cu detaşare despre sute de mii de disponibilizări ca şi cum nu ar fi vorba despre oameni care au familii, rate, credite, copii în şcoli, părinţi în vârstă. Despre oameni care au învăţat carte ca să devină funcţionari publici, care s-au străduit în speranţa că vor putea promova şi care astăzi, neavând sprijin politic, nu numai că nu mai pot promova, dar se află şi în situaţia de a rămâne fără slujbe şi fără alternativă.

Sigur, pentru cei doi şi pentru cei asemenea lor, este simplu! Este uşor să nu îţi pese când pierzi legătura cu realitatea! Când, acasă, totul e aranjat! Când ai case, firme, conturi de nu le mai ştii numărul, când te bate briza în Ibiza şi vânticelu' călduţ pe malul Snagovului, când poţi crea, pocnind din degete, posturi de consilieri economici pentru beizadelele personale, ce să îţi mai pese de un oarecare Nenea Ilie, de la Ploieşti, reprezentând 0,000001% din milionul de funcţionari care vor fi "raşi" din schemă şi chiar mai puţin de atât din cei ale căror venituri sunt ciuntite fără milă?

Cum să te doară în altă parte decât... în cot că Nenea Ilie a făcut atac cerebral şi a murit pentru nişte amărâte de 3 milioane de lei vechi, când şi flecurile anumitor cizme ministeriale costă mai mult de atât? Cât votul parlamentar încă mai contează, aveţi grijă pentru ce vi-l daţi!

În ceea ce ne priveşte, ca liberali, vom pregăti şi vom vota moţiunea de cenzură prin care sperăm ca Guvernul Boc să îşi ia neamurile de prin ministere, ambasade şi de pe unde şi le-o mai fi pus şi... să plece! Ne dorim un guvern capabil!

Avem soluţii de ieşire din criză. Altele decât furtuldin buzunarul profesorilor, funcţionarilor şi pensionarilor, practicat de Guvernul Boc. Altele decât falimentarea firmelor româneşti prin supraimpozitare, aleasă de Guvernul Boc. Altele decât înfiinţarea unor noi taxe şi impozite, cum ne pregăteşte domnul Boc.

Votaţi alături de noi, dacă mai aveţi conştiinţă! altfel, mai devreme sau mai târziu, urmaşii celor ca Nenea Ilie şi chiar propriii voştri copii v-ar putea cere socoteală!

Domnul Vasile Filip Soporan:

"România, între performanţa şi strategia europa 2020"

Astăzi, prin performanţe minore, sau chiar lipsă de performanţe în anumite domenii, ne găsim între extremele Uniunii Europene, Grecia fiind la extrema negativă, deoarece corupţia înghite anual 20 miliarde de euro, fiind emblematică situaţia în care statul este rapid atunci când cheltuieşte şi lent când trebuie să strângă taxe şi impozite, iar grupul format din Polonia, Slovacia şi Cehia fiind la extrema pozitivă, deoarece aceste trei ţări primesc un miliard de euro în plus de la UE ca urmare a ratelor de creştere, peste aşteptări, înregistrate.

În această situaţie, în care progresele constante în materie de creştere economică şi de creare de locuri de muncă înregistrate în ultimii zece ani au fost anulate - p.i.b.-ul european a scăzut cu 4% în 2009, producţia industrială a scăzut la nivelurile din anii '90, iar 23 de milioane de persoane (10% din populaţia activă a UE) nu au în prezent un loc de muncă -, există o preocupare deosebită privind starea Uniunii Europene şi asupra modalităţilor în care potenţialul poate confirma scenariul în care "Europa va fi în măsură să revină complet la traiectoria de creştere anterioară crizei şi să îşi consolideze potenţialul pentru a obţine rezultate şi mai bune" şi să elimine cu probabilitate crescută celelalte două scenarii în care "Europa va suferi o pierdere permanentă de bunăstare şi îşi va relua creşterea de la acest nivel inferior" sau "Europa va suferi o pierdere permanentă de bunăstare şi de potenţial de creştere viitoare".

Dacă la nivel european există această preocupare, mă întreb, cu responsabilitate, dacă la nivelul României există această preocupare. Pentru a avea un răspuns corect la această întrebare am parcurs cu atenţie Comunicarea Comisiei "EUROPA 2020 - O strategie europeană pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii" şi aş fi bucuros dacă Guvernul României, respectând şi calendarul propus de Comisie, ar prezenta Parlamentului şi opiniei publice documentul "Strategia România 2020". Această prezentare ar corespunde cerinţelor strategiei europene în care se specifică: "Toate autorităţile naţionale, regionale şi locale ar trebui să pună în aplicare parteneriatul, în strânsă colaborare cu parlamentele, precum şi cu partenerii sociali şi reprezentanţii societăţii civile, contribuind atât la elaborarea, cât şi la punerea în aplicare a programelor naţionale de reformă. Prin stabilirea unui dialog permanent între diversele niveluri de guvernare, priorităţile Uniunii sunt aduse mai aproape de cetăţeni, consolidând implicarea necesară reuşitei strategiei Europa 2020."

Conform aceluiaşi document, ţările membre sunt obligate ca până în iunie 2010 să prezinte rapoarte de ţară, cu scopul de a ajuta statele membre să definească şi să aplice strategii de ieşire din criză pentru a reinstaura stabilitatea macroeconomică, pentru a identifica blocajele naţionale şi a asigura din nou creşterea durabilă a economiilor şi sustenabilitatea finanţelor publice. Abordarea realizării acestor documente trebuie să se bazeze pe o evaluare aprofundată a principalelor provocări macroeconomice cărora trebuie să le facă faţă statele membre, ţinând cont de efectul de contagiune de la un stat membru la altul şi dintr-un domeniu de politică în altul.

Pentru a readuce dezbaterea publică la rosturile ei, doresc să reamintesc colegilor parlamentari şi executivului cele şapte iniţiative emblematice pentru a stimula realizarea de progrese în cadrul fiecărei teme prioritare, punând un accent deosebit pe măsurile care trebuie luate la nivel naţional.

1. O Românie a inovării:

• să reformeze sistemele de cercetare-dezvoltare şi inovare de la nivel naţional (şi regional) pentru a promova excelenţa şi specializarea inteligentă, să consolideze cooperarea între universităţi, mediul de cercetare şi întreprinderi, să pună în aplicare programe comune şi să întărească cooperarea transfrontalieră în domeniile în care UE aduce valoare adăugată şi să adapteze procedurile naţionale de finanţare în consecinţă, să asigure difuzarea tehnologiei pe teritoriul UE;
• să garanteze existenţa unui număr suficient de absolvenţi de universităţi de ştiinţe, matematică şi inginerie şi să axeze programele şcolare pe creativitate, inovare şi spirit antreprenorial;
• să acorde prioritate cheltuielilor destinate cunoaşterii, inclusiv prin folosirea stimulentelor fiscale şi a altor instrumente financiare pentru a promova investiţii private mai semnificative în cercetare-dezvoltare.

2. Tineretul în mişcare:

• să efectueze investiţii eficiente în sistemele de învăţământ şi de formare la toate nivelurile (de la nivel preşcolar la nivel universitar);
• să amelioreze rezultatele în domeniul educaţiei, tratând fiecare segment (preşcolar, primar, secundar, profesional şi universitar) în cadrul unei abordări integrate, care să includă competenţele-cheie şi care are scopul de a reduce abandonul şcolar timpuriu;
• să consolideze deschiderea şi relevanţa sistemelor de învăţământ prin instituirea unor cadre naţionale de calificare şi printr-o mai bună direcţionare a rezultatelor învăţării spre nevoile pieţei muncii;
• să faciliteze intrarea tinerilor pe piaţa muncii prin acţiuni integrate care cuprind, inter alia, îndrumare, consiliere şi ucenicie.

3. O agendă digitală pentru România:

• să elaboreze strategii operaţionale privind internetul de mare viteză şi să orienteze fondurile publice, inclusiv cele structurale, spre domeniile care nu sunt acoperite integral de investiţiile private;
• să stabilească un cadru juridic pentru coordonarea lucrărilor publice astfel încât costurile pentru dezvoltarea reţelelor să se reducă;
• să promoveze dezvoltarea şi utilizarea unor servicii on-line moderne şi accesibile (de exemplu, e-guvernare, servicii de asistenţă medicală on-line, casa inteligentă, competenţele informatice, securitatea).

4. O Românie eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor:

• să elimine treptat subvenţiile dăunătoare mediului, făcând excepţii doar în cazul persoanelor defavorizate;
• să dezvolte instrumente de piaţă, precum stimulente fiscale şi achiziţii publice menite să adapteze metodele de producţie şi de consum;
• să dezvolte infrastructuri energetice şi de transport inteligente, modernizate şi complet interconectate şi să utilizeze pe deplin TIC;
• să asigure implementarea coordonată a proiectelor de infrastructură, în cadrul reţelei centrale a UE, care contribuie în mod decisiv la eficacitatea sistemului de transport al UE, în ansamblul său;
• să se concentreze asupra dimensiunii urbane a transporturilor, responsabile de o mare parte din emisiile generate şi din congestiile reţelelor;
• să utilizeze reglementarea, dezvoltând standarde de performanţă energetică în construcţii şi instrumente de piaţă precum impozitarea, subvenţiile şi achiziţiile publice pentru a reduce consumul de energie şi de resurse şi să utilizeze fondurile structurale pentru a investi în construcţia de clădiri publice eficiente din punct de vedere energetic şi într-o reciclare mai eficientă;
• să stimuleze instrumente care permit economisirea de energie şi care ar putea creşte eficienţa în sectoarele mari consumatoare de energie, precum cele bazate pe folosirea TIC.

5. O politică industrială adaptată erei globalizării:

• să îmbunătăţească mediul de afaceri, în special pentru i.m.m.-urile inovatoare, inclusiv prin achiziţii publice menite să sprijine iniţiativele care încurajează inovarea;
• să amelioreze condiţiile de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală;
• să reducă sarcina administrativă a societăţilor şi să amelioreze calitatea legislaţiei în domeniul afacerilor;
• să colaboreze strâns cu părţile interesate din diverse sectoare (cu întreprinderile, cu sindicatele, cu mediul academic, cu ONG-urile, cu organizaţiile de consumatori) pentru a identifica blocajele şi a dezvolta o analiză comună cu privire la modalităţile de a menţine o bază industrială şi de cunoaştere solidă şi de a plasa UE într-o poziţie de lider în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă la nivel mondial.

6. O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă:

• să pună în aplicare măsurile naţionale de flexicuritate, astfel cum s-a convenit în cadrul Consiliului European, să reducă segmentarea pieţei muncii şi să faciliteze tranziţiile şi reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa privată;
• să analizeze şi să monitorizeze în mod regulat eficienţa sistemelor fiscale şi de asigurări sociale pentru a asigura rentabilitatea muncii, acordând o atenţie specială persoanelor cu un nivel scăzut de calificare şi eliminând în acelaşi timp măsurile care descurajează desfăşurarea de activităţi independente;
• să promoveze noi forme de reconciliere a vieţii profesionale cu cea privată şi politici de îmbătrânire activă şi să sporească egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi;
• să promoveze şi să monitorizeze concretizarea eficace a rezultatelor dialogului social;
• să impulsioneze punerea în aplicare a Cadrului european al calificărilor, prin instituirea unor cadre naţionale ale calificărilor;
• să asigure dobândirea competenţelor necesare în vederea continuării studiilor şi a integrării pe piaţa muncii, precum şi recunoaşterea acestora pe tot parcursul educaţiei generale, profesionale, superioare şi din viaţa adultă, inclusiv în cadrul învăţării non-formale şi informale;
• să dezvolte parteneriate între mediul educaţiei/formării şi cel al muncii, în special prin implicarea partenerilor sociali în planificarea ofertelor de educaţie şi formare.

7. O emblemă europeană de combatere a sărăciei:

• să promoveze responsabilitatea colectivă şi individuală pe care o împart în domeniul combaterii sărăciei şi excluziunii sociale;
• să definească şi să pună în aplicare măsuri care vizează situaţia specifică a grupurilor cu un grad de risc ridicat (precum familiile monoparentale, femeile în vârstă, minorităţile, rromii, persoanele cu handicap şi personale fără adăpost);
• să îşi dezvolte pe deplin sistemele de securitate socială şi de pensii pentru a asigura un nivel adecvat al ajutorului pentru venit şi al accesului la asistenţă medicală.

Pentru că asemenea dezbateri nu apar, pentru că instituţiile abilitate nu creează asemenea documente, pentru că racordarea la programele şi procedurile europene necesită prognoză, planificare şi organizare sub aspectul implementării, iar România nu a dezvoltat aceste capacităţi, propun colegilor parlamentari iniţierea procedurilor de instituire a unui Minister al Prognozei, Planificării şi Implementării Programelor Europene. Cred în necesitatea acestei instituţii, iar pe cei care vor ridica problema costurilor funcţionării unei asemenea instituţii îi îndemn să facă un calcul real al costurilor pe care le avem cu toţii pentru că nu avem o asemenea instituţie.

Şi încă o întrebare: Se doreşte o nouă dezbatere naţională fără participarea parlamentului? Cred sincer că nu se doreşte acest lucru.

În încheiere, doresc să amintesc colegilor parlamentari şi executivului chemarea pe care Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a făcut-o la prezentarea Comunicării: "Reuşita noastră depinde de implicarea reală a liderilor şi a instituţiilor din Europa. Noua noastră agendă necesită un răspuns coordonat la nivel european, în care să fie implicaţi partenerii sociali şi societatea civilă. Numai împreună putem contracara efectele crizei şi putem ieşi din această situaţie mai puternici. Avem la dispoziţie noi instrumente şi o nouă ambiţie. Nu ne mai rămâne decât să trecem la acţiune."

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Respectarea drepturilor copiilor care au săvârşit fapte penale şi nu au vârsta responsabilităţii penale"

Copiii care au săvârşit fapte de natură penală şi care nu au împlinit vârsta responsabilităţii penale au nevoie de o protecţie specială, fiind expuşi riscului de a dezvolta comportamente infracţionale. Aceşti copii au nevoie de sprijin concret pentru a evolua spre un stil de viaţă responsabil şi pentru prevenirea comportamentelor deviante. Astfel, trebuie susţinută, în mod constant, dezvoltarea unor politici şi servicii sociale menite să contribuie semnificativ la reducerea şi prevenirea infracţionalităţii, precum şi la protecţia adecvată a drepturilor copiilor care au săvârşit fapte penale. Potrivit art. 99 din Codul penal român, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. pe cale de consecinţă, nu poate fi condamnat la executarea unei pedepse.

În mod concret, cu titlu de recomandări pentru îmbunătăţirea practicii şi cadrului de reglementare, se impune ca Serviciul Public de Asistenţă Socială să asigure asistarea la audierile Poliţiei pentru toţi copiii sub 14 ani care au săvârşit o faptă penală. Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului va trebui să prevadă obligativitatea anunţării telefonice de către Poliţie, a reprezentantului SPAS înainte de audierea minorului, dar şi obligaţia Poliţiei de a comunica Serviciului Public de Asistenţă Socială în 24 de ore, în scris, datele de contact ale minorului respectiv.

Conform art.12 Cod de procedură penală, pentru copiii care nu răspund penal, procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub urmărire, ori instanţa de judecată care pronunţă achitarea, dacă apreciază că fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni, altele decât cele prevăzute de legea penală, sesizează organul competent (în acest caz, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului). Organele de cercetare penală trebuie să asigure în cel mai scurt timp accesul copiilor la asistenţă de specialitate, iar în acest sens trebuie introdus un amendament la Codul de procedură penală privind obligativitatea citării şi prezenţei reprezentantului Direcţiei Generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului atât în cursul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii, la toate actele procesuale la care este necesară prezenţa minorului care nu a împlinit 13 ani şi a reprezentantului său legal sau a apărătorului său (art.244 alin.(6), art. 499 şi art. 502 proiect Cod de procedură penală), sub sancţiunea nulităţii absolute.

Personalul Serviciului Public de Asistenţă trebuie să beneficieze de un instrument de lucru şi formare specifică pentru identificarea situaţiilor în care asistenţa specializată este imperios necesară pentru respectarea drepturilor copilului. Cadrul legislativ în materia protecţiei drepturilor copilului va fi puternic consolidat prin introducerea managementului de caz pentru copiii care au săvârşit o faptă penală şi nu au împlinit vârsta responsabilităţii penale.

Managerul de caz trebuie să fie reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială, iar echipa de specialişti va avea un caracter mixt şi interdisciplinar (reprezentanţi ai serviciilor sociale, Poliţie, profesori, probaţiune, instanţă). De aceea, se impune introducerea unui amendament la Ordinul 288/2006 referitor la managementul de caz în domeniul protecţiei drepturilor copilului, pentru a include ca beneficiari ai managementului de caz în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi minorii care au săvârşit fapte de natură penală.

Serviciile de asistenţă specializată sunt disponibile doar în 11 judeţe ale ţării şi în 2 sectoare ale Municipiului Bucureşti, iar statisticile arată că numai 1/3 dintre copiii care au săvârşit infracţiuni şi care ajung în atenţia autorităţilor de protecţie a copilului, sunt integraţi în servicii sociale de asistenţă specializată. Aceste date concrete au menirea de a sublinia necesitatea dezvoltării unor politici şi servicii sociale coerente, prin consolidarea cadrului legislativ în materie, având ca obiectiv, asumat şi declarat, reducerea şi prevenirea infracţionalităţii juvenile în România.

Reforma justiţiei penale trebuie să devină o prioritate a sistemului juridic românesc, din perspectiva respectării şi protejării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dar şi a demnităţii umane, fără de care orice drept al omului nu şi-ar găsi justificarea şi adevărata măsură a protejării sale.

Domnul Dan Ilie Morega:

"Lipsa de transparenţă, incompetenţa şi abuzurile în absorbţia şi gestionarea fondurilor europene pentru dezvoltarea şi modernizarea localităţilor rurale ale Directorului General Mihai Gavril Vadan de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit"

Mai multe judeţe, între care şi judeţul Gorj, au constatat că în perioada 2009-2010 Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti, condusă de Directorul General Vadan Mihai Gavril din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, îşi desfăşoară activitatea după criteriile personale ale acestuia, încălcând grav normele stabilite de C.E., cât şi propriile hotărâri ale Guvernului şi ministerului cu privire cu privire la absorbţia fondurilor europene pentru dezvoltarea şi modernizarea satului românesc, pe toate componentele prevăzute la data lansării Programului FEADR cu alocări PERE.

În baza acestor analize s-a constatat desfăşurarea unui management defectuos reflectat în chiar organizarea necorespunzătoare a acestei instituţii, care până în prezent a reuşit să realizeze numai 9,40% gradul de atragere a fondurilor europene, cu atât mai gravă este această situaţie în perioada de criză, când România putea să echilibreze nevoia de resurse financiare interne prin absorbţia sumelor de bani (finanţărilor) puse la dispoziţie de U.E.

Gestionarea instituţiei respective o consider absolut incompetentă, impunându-se măsuri de analiză imediată şi înlăturarea cauzelor.

Consider că nu numai incapacitatea managerială şi profesională a condus la aceste dezastruoase rezultate, ci şi abuzurile săvârşite de directorul general al acestei instituţii publice. Spre exemplu, eligibilitatea şi finanţarea proiectelor depuse pe Măsura 3.2.2 Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia locală şi punerea în valoare a moştenirii rurale, au fost extrem de mult timp întârziate, incorect evaluate după criteriile personale ale directorului general Vadan, creând imense nemulţumiri chiar în rândul aleşilor locali din propriul partid de guvernământ, pentru a nu mai discuta a celor din opoziţie.

La nivelul judeţului Gorj au fost depuse 32 de proiecte cu respectarea cerinţelor (criteriilor iniţiale) şi care, din informaţiile ce le deţin, este posibil ca niciunul să nu fie finanţabil, pentru că, fără vreo înştiinţare a primăriilor, au fost schimbate unele din criterii şi punctaje pe perioada "jocului", ceea ce este extrem de grav, fiind vorba cu totul de altceva, nu numai de transparenţă, adică de abuzuri în serviciu contra intereselor publice. Analizând gradul de absorbţie a fondurilor europene, chiar poate fi un abuz împotriva intereselor naţionale. O altă cauză a întârzierii evaluării şi finalizării proiectelor o constituie "rotirea cadrelor" prin detaşarea de la un serviciu regional la alt serviciu regional a experţilor pentru verificarea proiectelor. Pe această problemă, Autoritatea de Management a Ministerului Agriculturii a sancţionat "rotirea cadrelor" regionale stabilite de directorul general al APDRP prin decizie unilaterală încălcându-se Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 123/2009 de organizare şi funcţionare a APDRP.

Faţă de situaţia extrem de confuză şi necorespunzătoare prezentată la APDRP solicit:

1. Analiza modului de îndeplinire a criteriilor de performanţă din contractul de management al directorului general al APDRP, Vadan Mihai Gabriel şi demiterea acestuia.
2. Prezentarea pe judeţe a proiectelor finanţabile pe Măsura 3.2.2 a şi cauzelor de neprezentare timp de peste 8 luni a punctajului pentru proiectele depuse de judeţe şi, în special, a celor din judeţul Gorj.
3. Reanalizarea tuturor proiectelor pe Măsura 3.2.2, a criteriilor şi punctajelor obţinute pe baza criteriilor iniţiale şi a celor modificate şi necomunicate.
4. Măsurile stabilite pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene derulate prin APDRP în condiţii de totală transparenţă.

În condiţiile în care nu sunt luate măsuri corespunzătoare, mă văd obligat să sesizez Comisia Europeană despre abuzurile directorului general al APDRP şi pasivitatea Ministerului Agriculturii.

Domnul Dănuţ Liga:

"Un mod de viaţă mai sănătos"

Ecologia, un subiect din ce în ce mai abordat de către majoritatea actorilor de pe scena internaţională, a devenit astăzi prioritatea celor ce doresc păstrarea bunăstării populaţiei, dar şi a sănătăţii acesteia. Se poate vorbi astfel despre o dezvoltare durabilă ce vizează în primul rând atât mediul înconjurător, cât şi menţinerea integrităţii produselor.

Ţin să vă aduc la cunoştinţă că, din păcate, persistă confuzia între natural şi ecologic, confuzie alimentată de marii producători care au dezvoltat branduri "naturale" pentru aceleaşi produse convenţionale.

Piaţa internă se confruntă cu o mare problemă, şi anume lipsa unei strategii de promovare, explicându-se astfel faptul că produsele ecologice nu sunt cunoscute şi căutate de consumatorul român. Doar 2% din populaţia României este interesată de ecologie, restul dorind să existe dezvoltare economică cu orice risc. Acesta este un lucru rău deoarece România este una dintre puţinele ţări care se poate bucura de o biodiversitate atât de variată, iar riscul pierderii acesteia devine din ce în ce mai alarmant. Cu toate acestea, agricultura ecologică este un sistem dinamic în România, care a cunoscut în ultimii ani o evoluţie ascendentă atât în sectorul vegetal, cât şi în sectorul animalier.

Ministerul Agriculturii estimează că până în 2013, 754.000 ha vor fi cultivate ecologic, adică 5% din totalul suprafeţei agricole. Suprafaţa cultivată în sistem ecologic în România este acum de circa 220.000 de hectare. În principal, produsul ecologic se obţine de pe pământ care nu este tratat cu substanţe chimice, ci numai cu îngrăşăminte naturale, după ce terenurile respective au parcurs o perioadă minimă de 2 ani în care au fost scoase din circuitul agricol.

Producţia ecologică, fiind un sistem global de gestiune agricolă şi de producţie alimentară, combină cele mai bune practici de mediu, un înalt nivel de biodiversitate, conservarea resurselor naturale, aplicarea unor standarde înalte privind bunăstarea animalelor şi o metodă de producţie care respectă preferinţele anumitor consumatori pentru produsele obţinute cu ajutorul unor substanţe şi procese naturale.

Cel mai important pas ar fi acela de a aduce la cunoştinţa populaţiei importanţa produselor ecologice chiar dacă acestea ar avea un cost puţin mai ridicat în comparaţie cu cel al produselor neecologice.

Multe dintre legumele şi fructele comercializate în supermarketuri au un aspect artificial şi sunt total lipsite de gust. Rolul agriculturii ecologice este tocmai acela de a conferi produselor, prin respectul faţă de natură şi de legile ei, gust, textură şi calităţi autentice.

Ştim cu toţii că de-a lungul timpului, s-au realizat nenumărate cercetări pentru observarea diferenţei dintre produsele convenţionale şi cele ecologice şi a efectului pe care acestea le au asupra sănătăţii umane. S-a constatat că pesticidele prezente în alimentele convenţionale cresc de până la opt ori riscul de contractare a cancerului în cazul agricultorilor care lucrează cu pesticide. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat chiar un verdict: 3 milioane de oameni sunt anual victime ale intoxicaţiilor acute cu pesticide, dintre care 20.000 chiar îşi pierd viaţa.

Pentru a avea o viaţă sănătoasă şi a păstra în acelaşi timp integritatea naturii, ar trebui să se aducă la cunoştinţa cetăţenilor importanţa produselor ecologice, iar iniţiativa Ministrului Agriculturii de a promova produsele ecologice este una foarte importantă, dar trebuie precizat faptul că acest lucru este posibil numai cu voinţa producătorilor şi a populaţiei.

Stimaţi colegi, oare nu toţi ne dorim un mod de viaţă cât mai sănătos şi lipsit de urmări grave la adresa sănătăţii? Atunci să optăm pentru promovarea produselor ecologice şi să facem un obicei din consumul acestora.

Domnul Constantin Severus Militaru:

"24 de ani de la Cernobîl"

Istoria evenimentelor din anul 1986, atunci când o lume întreagă s-a zguduit la vestea accidentului nuclear de la Cernobîl, ne cutremură şi astăzi, la 24 de ani distanţă de cea mai puternică demonstraţie a pericolului pe care îl reprezintă utilizarea elementelor radioactive pentru umanitate.

În multe regiuni vecine, chiar şi din nord-estul României, mii de oameni continuă să se confrunte cu efectele radiaţiilor produse în acel an. Majoritatea efectelor s-au tradus în deprecierea stării de sănătate, în creşterea riscurilor asupra nou-născuţilor, în calitatea hranei sau degradarea mediului ambiant.

Imaginile de coşmar de acum mai bine de două decenii, dar şi de astăzi trebuie să reprezinte un exemplu usturător pentru ceea ce înseamnă atât utilizarea acestor resurse energetice, dar şi vulnerabilitatea umană în faţa lor. Norul eliberat atunci în atmosferă a fost evaluat ca fiind de peste 100 de ori mai concentrat decât experienţele belice de la Hiroshima şi Nagasaki şi a afectat de-a lungul timpului sute de mii de oameni.

Mai grav este că şi la un sfert de secol de la acest eveniment, atât Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cât şi medicii români constată anomalii şi afecţiuni ale sănătăţii oamenilor care sunt cauzate de acest tragic eveniment. Cancerul de tiroidă, anomalii majore ale nou-născuţilor continuă să se producă, iar sistemul medical este lipsit de orice mijloace de combatere al acestor efecte.

Un lucru pozitiv s-a produs şi anul acesta prin reconfirmarea necesităţii reducerii armamentului nuclear la nivel mondial, de către liderii mondiali, prin semnarea tratatului de dezarmare START 2.

Acest lucru trebuie însoţit de limitarea utilizării materialelor radioactive în utilizarea civilă şi găsirea de resurse alternative, neconvenţionale în producerea de energie.

În România, de mai mulţi ani strategiile de securitate energetică propuse au vizat dezvoltarea producţiei nucleare de energie. Dacă evaluăm atât costurile, cât şi riscurile unei astfel de strategii, vom concluziona cu toţii că este mai profitabilă retehnologizarea hidroelectricii româneşti sau investiţii în energia eoliană. O decizie înţeleaptă poate reduce riscuri şi poate crea avantaje de competitivitate în economia europeană şi mondială.

Domnul Răzvan Mustea-Şerban:

"Investiţia în educaţie - o investiţie pe termen lung"

Aprobarea Legii educaţiei naţionale de către Guvern în vederea transmiterii documentului în Parlament spre dezbatere şi aprobare în regim de urgenţă, atrage după sine stoparea producerii efectelor unui mecanism învechit, al unor proceduri şi practici ineficiente şi total neadecvate la contextul socio-economic actual, aspect care mă face să cred că trecerea prelungită a timpului de la semnarea Pactului Naţional pentru Educaţie şi până la implementarea principiilor statuate în acest document se aproprie de sfârşit.

Cred cu tărie în forţa dialogului şi a dezbaterii, la fel cum cred că, indiferent dacă opiniile ne sunt diferite, trebuie să ajungem la un consens care să slujească interesele cetăţenilor. Şi pentru că vorbim despre dialog şi consens, iată doar câteva argumente care ar trebui, în opinia mea, să justifice adoptarea acestei legi: noua lege presupune implicarea părinţilor, a cadrelor didactice şi a administraţiei locale în deciziile importante legate de şcoală. Astfel, procesul de învăţământ va fi descentralizat atât în ceea ce priveşte finanţarea, cât şi curricula şi managementul resursei umane, noua lege concentrându-se pe formarea de competenţe, nu pe acumularea de informaţii.

În contextul dezbaterii asupra Legii educaţiei naţionale, mulţi cetăţeni din colegiul pe care îl reprezint, majoritatea dintre ei fiind cadre didactice, m-au contactat pentru a-şi exprima opinia asupra diferitelor aspecte legate de noutăţile pe care aceasta le aduce, iar unul dintre ele se referă la îmbunătăţirea accesibilităţii sistemului de educaţie din România. În ciuda previziunilor negative, mă bucură să văd că există interes şi cooperare în ceea ce priveşte acest proiect.

Doresc să clarific faptul că, în contextul noii legislaţii, statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 de euro. Această facilitate se acordă tuturor copiilor. Părinţii acestora, contribuabili, precum şi alţi sponsori, pot direcţiona în cont un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe venit, cu menţiunea că titularul contului este singura persoană care poate solicita sume din acesta pentru educaţia permanentă, începând cu vârsta de 16 ani.

Aceasta este o primă măsură ce vine în întâmpinarea nevoilor tuturor elevilor, inclusiv a celor performanţi, iar cazul unui elev de clasa a XII-a care mi-a solicitat sprijin în demersul său de a obţine o bursă pentru a-şi continua studiile la o universitate din afara ţării mi-a readus în atenţie faptul că cei capabili de performanţe deosebite nu au fost până acum sprijiniţi pentru a-şi valorifica la maximum calităţile. Odată cu noua Lege a educaţiei naţionale, coordonarea acţiunilor care vizează sprijinirea copiilor şi a tinerilor capabili de performanţe înalte va fi asigurată de către Centrul Naţional de Instruire Diferenţiată, proiect iniţiat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi înfiinţat prin hotărâre de Guvern, acesta reprezentând o noutate în sistemul de învăţământ românesc.

Dragi colegi, faptul că legea se află în dezbaterea Parlamentului ne transformă în acest moment în principalii actori ai procesului reformei educaţionale. De aceea, cred că e momentul să ne canalizăm atenţia spre aducerea legii înspre o formă cât mai bună. Nici un proiect de lege nu este perfect, însă este perfectibil, iar criticile şi propunerile opoziţiei sunt binevenite, atâta timp cât ele se manifestă sub forma unor instrumente parlamentare specifice şi, foarte important, atâta timp cât sunt respectate principiile democratice.

Îmi exprim speranţa şi încrederea că aceste noi măsuri, promovate de proiectul Legii educaţiei naţionale să dea o nouă dimensiune educaţiei în România, stopând astfel exportul de resurse umane valoroase şi facilitând tuturor copiilor accesul la un sistem educaţional de calitate.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Atenţie! Moartea vine cu ambulanţa!"

Săptămâna care a trecut a adus în discuţia publică un subiect extrem de cunoscut, dar ignorat în ultimii douăzeci de ani, legat de starea septică a celor mai multe din unităţile sanitare din România. A fost nevoie ca o personalitate a vieţii publice să treacă prin coşmarul infectării într-o astfel de unitate pentru ca subiectul să capete proporţii, iar lumea politică să se trezească la realitate. Şi, culmea! Cazul care a provocat această efervescenţă nu vizează un spital amărât de la ţară, un biet dispensar comunal, ci chiar un mare spital din capitala României.

Pentru oamenii de rând, teama şi reţinerea de a intra într-o unitate medicală este cu totul justificată, dacă ne bazăm atât pe experienţele individuale, cât şi pe cele colective. Câţi dintre români nu au mers la spital pentru tratarea unei entorse şi au plecat acasă bolnavi de TBC? Câţi dintre români nu au intrat într-o clinică pentru o banală răceală şi s-au pricopsit cu hepatită sau mai ştiu eu ce stafilococ?

Puţini dintre noi cunosc cifrele usturătoare ale statisticilor care evaluează calitatea serviciilor din domeniul sănătăţii româneşti. Rămânem în continuare campioni pe continentul european la mortalitate infantilă, concurăm pentru cel mai periculos sistem al maternităţilor din Europa, în care rareori atât mama, cât şi copilul ajung acasă sănătoşi, şi nu acordăm cea mai mică şansă părinţilor şi bunicilor noştri de a se bucura de bătrâneţe.

Un sistem sanitar bolnav, care înghite anual miliarde de lei este în continuare mai ineficient decât leacurile băbeşti, tratamentul naturist sau mila lui Dumnezeu. Mai mult, acest sistem nu numai că nu reuşeşte să te trateze, ci ameninţă viaţa românilor mult mai rău decât orice alt pericol. Pe lângă aceasta, scurgerea constantă a resurselor umane valoroase din sistemul românesc către străinătate, au lăsat clădirile insalubre şi fără cea mai importantă componentă, medicii de valoare.

Scuzele reprezentanţilor din sistem sunt întotdeauna aceleaşi: lipsa resurselor financiare! Sunt de acord că este una dintre principalele probleme cu care ne confruntăm, însă asigurarea unui mediu steril în unităţile spitaliceşti nu reprezintă cu siguranţă un efort bugetar impresionant, ci doar bunăvoinţă şi foarte puţin management de calitate.

Domnul Radu Stroe:

Declaraţie politică intitulată "Cea mai eficientă măsură anticriză este... revizuirea Constituţiei?"

Pentru că situaţia socio-economică a României este acidifiată, tinzând spre faza acută de manifestare, Guvernul şi Preşedinţia au considerat că cea mai bună şi mai eficientă măsură anticriză este... revizuirea Constituţiei. Prevalându-se de rezultatele unui controversat referendum, varianta de Constituţie a Guvernului Băsescu-Boc conţine, printre altele, o prevedere extrem de periculoasă pentru democraţia din România: reducerea Parlamentului la o singură Cameră, numită Camera Reprezentanţilor. În toată istoria sa parlamentară, ţara noastră a avut o singură Cameră, numită Marea Adunare Naţională, doar în timpul regimului totalitar comunist.

Într-un editorial din Sfera Politicii, politologul Dan Pavel, după ce face o taxonomie a parlamentelor (unicameralism - ţările autoritare şi ţările mici; bicameralism - democraţiile vechi ale lumii occidentale şi statele federale; tricameralism - Africa de Sud; fără parlament - Afganistanul taliban etc.), conchidea: "Argumentul populist cu privire la costurile mai reduse ale unui parlament unicameral faţă de parlamentul bicameral poate fi combătut extrem de uşor: eliminarea cu totul a Parlamentului ar conduce la reducerea totală a costurilor. Însă democraţia costă. Iar beneficiile ori "profitul" parlamentarismului sunt enorme într-o democraţie (...) Or, argumentul cu privire la "bugetul parlamentului" este complet deplasat şi ipocrit, mai ales dacă ţinem cont de faptul că el n-a contat când a fost vorba de "bugetul" unor ministere absolut inutile din cadrul Guvernului României şi inutile într-o ţară capitalistă, cu economie de piaţă". Subscriem la această aserţiune, cu atât mai mult cu cât senzaţiile remanente ale cetăţenilor români legate de dictatura comunistă încă nu sunt definitiv stinse.

În orice caz, aceasta este o temă artificioasă, menită să arunce o "perdea de fum" peste adevăratele probleme ale ţării, care sunt de o gravitate nemaiîntâlnită în ultimele două decenii. Învăţământul se găseşte într-un haos fără precedent. Desconsiderarea şi umilinţele la care sunt supuşi profesorii, cu repercusiuni directe asupra elevilor, ne duc cu gândul la o apreciere aristoteliană: "Nu s-ar putea deci tăgădui că educaţia copiilor trebuie să fie unul din obiectele de căpetenie ale grijii legiuitorului. Pretutindeni unde educaţia s-a nesocotit, statul a primit din pricina aceasta o lovitură funestă".

La fel, Sănătatea este în colaps. Aici sunt victorii á la Pyrrhus: eşti tratat de o problemă relativ minoră, dar poţi sfârşi în comă profundă sau poţi muri din cauza unei infecţii intraspitaliceşti, pentru că nu sunt alocaţi bani pentru dezinfecţie şi deratizare. Exodul doctorilor şi asistentelor a condus la realităţi hilare: în localitatea Aninoasa există un spital cu un singur doctor, care este şi director şi moaşă şi... La spitalul din Vaslui stau trei bolnavi într-un pat, realitatea depăşind, incredibil, reclama de un umor negru prezentă pe televiziunile româneşti.

Peste toate acestea, România s-a împrumutat 1,5 miliarde euro în 2009 şi urmează să se mai împrumute încă 1,7 miliarde euro pentru plata pensiilor, estimându-se, totodată, concedierea unui număr cuprins între 75.000 şi 100.000 de bugetari.

Aceasta este doar o felie de realitate pe care guvernanţii, când nu o escamotează, vezi legea Funeriu, provoacă debusolare şi mai mare.

România a avut cumplita neşansă de a străbate criza mondială alături de cel mai incompetent, ineficient şi răuvoitor guvern din ultimii 20 de ani!

Domnul Vasile Gherasim:

Anii 90' au însemnat pentru mulţi dintre noi speranţa unei vieţi mai bune, într-o societate democratică unde credeam cu toţii că ne putem exprima liber, fără angoasa pe care am simţit-o timp de 50 de ani de dictatură comunistă. În acelaşi timp, entuziasmul pe care cu toţii l-am simţit atunci nu ne-a aparţinut exclusiv nouă. Pe 6 mai 1990 am împărtăşit speranţa şi bucuria momentului împreună cu românii de peste Prut. atunci, pentru prima oară în 50 de ani, chiar dacă doar pentru câteva clipe, am fost uniţi.

Iată că se împlinesc 20 de primăveri de atunci şi astăzi asistăm la un alt moment marcant în relaţiile bilaterale dintre România şi Republica Moldova. Vreau să îi urez pe această cale un bun-venit călduros Excelenţei sale, domnul Mihai Ghimpu, Preşedintele interimar al Republicii Moldova, şi întregii delegaţii care îl însoţeşte în aceste zile la Bucureşti.

am pornit împreună cu Republica Moldova un drum, conduşi de o formidabilă ambiţie de a ne integra în Uniunea Europeană ca membri cu drepturi depline, cât mai repede şi în condiţii cât mai eficiente pentru statele noastre. Mă simt mândru când observ progresele pe care le-am făcut împreună, deşi pe alocuri drumul a fost poate şi anevoios. A fost nevoie de 17 ani pentru ca România să capete titlul de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. După cum ştim cu toţii, acordarea acestui titlu reprezintă doar începutul unor eforturi consistente de modernizare şi reformă, care sunt menite să aducă România la standardele europene. În opinia mea, acum este momentul ca eforturile de modernizare ale României şi ale Republicii Moldova să redevină comune.

În actuala structură politică şi economică europeană, cred că viitorul Republicii Moldova este strâns legat de cel al României. Cel mai important argument în această privinţă este faptul că avem nevoie să ne apărăm reciproc interesele într-o lume care, cel puţin din punct de vedere economic, este din ce în ce mai competitivă.

Trebuie să recunoaştem că sunt încă destule lucruri de făcut pentru a ajunge la o stabilitate economică şi politică pe ambele maluri ale Prutului. Totuşi Moldova şi deopotrivă România încep să conştientizeze necesităţile de reformă la cele mai fundamentale nivele legislative, aici mă refer, desigur, la legea fundamentală a oricărui stat democratic, Constituţia.

În România deja procesele de revizuire a Constituţiei sunt pe cale să demareze. În Moldova, după cum recunoaşte şi Preşedintele interimar al Republicii, este nevoie de soluţii care să scoată statul dintr-o criză constituţională care poate ridica costuri mari pe plan politic şi implicit economic şi financiar. Iată că problemele cu care ne confruntăm şi unii şi alţii nu sunt atât de diferite.

Vreau să mă apropii de finalul acestei declaraţii făcând un apel către colegii mei din Parlament, un apel la unitate şi solidaritate cu Republica Moldova. Ţin, de asemenea, să salut măsurile pe care Guvernul României le-a adoptat de-a lungul timpului pentru suportul cetăţenilor Republicii Moldova. Un exemplu concludent în această privinţă este recenta înfiinţare a Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie, care am încredere că va ajuta la organizarea unui sistem mult mai eficient de redobândire a cetăţeniei române pentru basarabeni şi nu numai.

În încheiere, vreau să spun că am urmărit cu un deosebit interes şedinţa festivă din 25 aprilie, ţinută de deputaţii din primul parlament al Republicii Moldova, pentru a semna din nou Declaraţia de Independenţă, document ce din păcate a fost pierdut în urma evenimentelor nefericite din 7 aprilie anul trecut. Poate în astfel de momente se inaugurează un nou drum spre vest al Republicii Moldova, un drum pe care sunt convins că nu îl va face singură.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

Declaraţie politică intitulată "Pentru Guvernul Boc-Udrea, reformă = taxe şi impozite mai multe şi mai mari"

Oricât de sinuos ar merge economia românească, în continuare guvernul Boc-Udrea adoptă acelaşi comportament nefast, care nu face altceva decât să menţină economia pe panta extrem de dificilă a recesiunii!

Premierul Boc susţine mai nou că, fără reforme, România are toate şansele să ajungă în situaţia dezastruoasă a Greciei!

Deci, însuşi prim-ministrul ultimelor patru guverne recunoaşte că economia ţării noastre nu stă pe roze, deşi până acum câteva zile ne-a promis cu totul altceva! Dar ce înseamnă acest cuvânt, reformă, în dicţionarul de la Palatul Victoria? Cu toate că pare complex, acesta este simplu de tradus în realitate, dacă ne uităm puţin mai atenţi la declaraţiile guvernamentale ale ultimelor zile... Domnul Boc ne explică candid faptul că, "guvernul este obligat de actuala situaţie economică să continue procesul de reformă, fără a accepta reduceri de taxe"! Iar domnul Vlădescu, ministrul finanţelor, afirmă că, "lărgirea bazei de impozitare este o necesitate", iar ministerul pe care îl conduce analizează deja posibilitatea extinderii acesteia!

Deci, este absolut normal, în accepţiunea pdl-istă, ca taxele şi impozitele să nu scadă sub nicio formă, pentru multă vreme de acum încolo, deşi mediul privat este sufocat la propriu de acest păienjeniş fiscal uriaş, iar investitorii străini par de-a dreptul speriaţi iremediabil de a mai păşi pe teritoriul românesc în condiţiile actuale, mai mult decât neprietenoase, pentru a mai avea curajul de a iniţia o nouă afacere în România!

Şi, oare, credeţi că aceste "năstruşnice" idei, cum le numeşte domnul Croitoru pe toate cele legate de creşterea impozitelor, sunt picate aşa, din neant, pe masa de lucru a "bravului" premier Boc? Bineînţeles că acest tip de reformă este sugerat, în regim de urgenţă, de către nimeni altul decât şeful suprem, preşedintele Băsescu, care a constatat de curând, pe la talk-show-urile favorite, că aceşti "faimoşi" guvernanţi portocalii, pe care-i susţine necondiţionat de aproape doi ani, ne împing din ce în ce mai tare în hăul prăpastiei colapsului!

Astfel, dumnealui s-a decis să-i convoace la raport pe miniştrii cabinetului Boc-Udrea, cărora le-a reproşat lentoarea deciziilor şi le-a indicat viteza corespunzătoare a noilor paşi de urmat! Primul şi cel mai important, ar fi, aşa cum precizasem anterior, "lărgirea bazei de impozitare, inclusiv prin eliminarea excepţiilor de la plata impozitelor"!

La această întâlnire comandată, preşedintele Băsescu a avertizat guvernul că datele economice indică riscul ca deficitul bugetar să depăşească 7% din p.i.b. în 2010 şi că reducerea cu 5% a costurilor de personal agreată cu FMI nu este suficientă, cerând astfel măsuri suplimentare!

Ca urmare a acestor sfaturi prezidenţiale, obligatoriu de îndeplinit într-un fel sau altul, guvernanţii pdl-işti au găsit calea cea mai simplă de rezolvare a impasului sugerat: taxe, impozite şi iar taxe! Mai multe, mai lărgite, mai grele! Dar în niciun caz nu au descoperit vreo idee care să creeze un mediu economic mai atractiv pentru cei care şi plătesc toate aceste biruri şi de pe urma cărora supravieţuieşte acest stat, când obez, când anorexic sau, mai degrabă, veşnic înfometat!

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

Declaraţie politică intitulată "Sistemul de sănătate din România se află pe patul de moarte"

Dacă într-o capitală a Uniunii Europene mai pot exista cazuri precum cele ale pacientelor dintr-un spital bucureştean unde acestea au fost infectate în urma unor banale intervenţii şi se află de mai multe zile într-o stare foarte gravă, ce am mai putea spune despre situaţia celorlalte spitale din ţară, a căror situaţie financiară se află de mai multă vreme într-un blocaj absolut?

Cum de s-a ajuns până aici în anul 2010? Trist, dar simplu: din cauza lipsei materialelor necesare dezinfectării sălilor de operaţii, deci a banilor necesari spitalelor pentru activităţi de rutină!

Acesta reprezintă, din păcate, un incident frecvent în spitalele din România, dar care este de regulă ascuns cu grijă opiniei publice, de teama pierderii finanţărilor de la stat pe care acestea le primesc şi care sunt oricum extrem de precare!

La o simplă statistică, se constată că peste 100 de spitale româneşti nu ar trece testul septic, deci acestea nu ar putea obţine o acreditare conformă cu normele europene! Mai bine nu le mai acredităm deloc, dacă tot nu avem bani de dat pe materiale antiseptice! Paradoxal, avem chiar şi o Comisie Naţională de Acreditare a Spitalelor, dar aceasta nu funcţionează, pentru că nu are aprobarea ministrului de resort!

Sistemul de sănătate este atât de bolnav încât astfel de "banalităţi", precum punerea în pericol a vieţii pacienţilor, nu mai au niciun răsunet pentru urechile încercate ale guvernanţilor actuali!

Domnul ministru Attila Cseke are cu totul alte preocupări decât găsirea celor mai rapide soluţii necesare rezolvării problemelor acute ale spitalelor româneşti, una dintre acestea fiind statistica managerilor, pe fiecare unitate spitalicească în parte!

Poate fi adevărat faptul că sunt prea mulţi directori de spitale şi prea puţini medici raportaţi la numărul de paturi al unui spital sau că una dintre problemele României o reprezintă lipsa descentralizării reale la nivelul administraţiei publice, şi poate fi menţionat aici cazul spitalelor care ar trebui să treacă în administrare locală cât mai repede! Dar, domnule ministru al sănătăţii, nu ne învârtim oare într-un cerc vicios, luând în calcul cu precădere astfel de preocupări?

Dacă primăriile nu au bani în prezent nici măcar pentru utilităţi şi salarii, iar majoritatea riscă să intre în incapacitate de plată, nu credeţi că ar fi mai corect să vă reaşezaţi priorităţile şi să vă ocupaţi în special de găsirea unor soluţii pentru menţinerea medicilor în ţară, de îmbunătăţirea rapidă a actului medical, de deblocarea programelor naţionale de sănătate, de redarea demnităţii pacientului, care se duce la spital doar în speranţa că are şanse să fie vindecat, şi nu omorât de lipsurile cronicizate ale sistemului pe care-l conduceţi?

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

"Politizarea dăunează grav activităţii instituţiilor publice"

Mai mult decât oricând se vorbeşte astăzi despre numirile politice la şefia instituţiilor publice şi despre politizarea lor, în general. Plecând de la ilegalitatea directorilor din deconcentrate şi ajungând la numirile în autorităţi şi ministere, peste tot povestea este aceeaşi: oameni necalificaţi ocupă funcţii de decizie, acest lucru afectând grav activitatea respectivelor structuri.

Mi-a fost semnalat de curând cazul unui angajat în biroul de presă al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care este forţat să-şi dea demisia prin proceduri folosite poate doar pe vremea lui Ceauşescu: blocarea accesului la baza de date cu jurnalişti, sarcini de serviciu sub fişa postului, pentru a minimiza activitatea angajatului, mutarea biroului şi altele. Ceea ce-i înrăutăţeşte soarta acestui angajat este faptul că nu renunţă, nu demisionează în favoarea oamenilor de partid ai noii conduceri, pentru care nu contează rezultatele acestuia sau eforturile lui de a îndeplini conştiincios sarcinile de serviciu.

Sincer, nu mă miră, stimaţi colegi, pentru că am mai auzit exemple asemănătoare, ba chiar mai rău decât atât. Dacă "nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră" pare să fie deviza acestor şefi de instituţii care au normă clară de schimbări în autorităţile şi agenţiile pe care le conduc.

Dacă în vremea guvernării PNL au lucrat foarte bine împreună oameni de la partide politice diferite şi au fost directori PDL care şi-au păstrat posturile fără probleme, astăzi lucrurile se tranşează exclusiv pe baza adeziunii de partid sau a susţinerii acestuia. Competenţa, la care s-a făcut atât de des referire în campania electorală, lipseşte cu desăvârşire, altfel nu-mi explic multele erori ale acestor noi şefi. Nici faptul că se tolerează pregătirea profesională care nu are nicio legătură cu funcţia primită: de la stripperi la proaspăt absolvenţi, toţi sunt directori numiţi de partidul prezidenţial.

Dacă în felul acesta înţelege Guvernul reforma statului, atunci prefer vechile forme şi structuri... orice, în defavoarea dezastrului actual.

Fac apel la partidul guvernamental să nu mai impună epurările politice cu orice chip, să mai lase în instituţii profesionişti şi persoane calificate; să nu le hărţuiască şi să şi accepte proiectele viabile, chiar dacă au fost începute de alţii. Şi mai sper ca faimoasa "blocare a posturilor" să nu mai fie încălcată de oamenii partidului, cu scuza deja penibilă a necesităţii unui post unic, acest lucru dând posibilitatea organizării de concurs. În caz contrar, suntem pierduţi, cu instituţii cu tot.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"România nu mai are nevoie de profesori!"

După întâlnirea avută cu ministrul educaţiei săptămâna trecută, cadrele didactice şi-au menţinut decizia de a organiza o grevă generală de o zi, aceasta fiind pusă în practică joi, 22 aprilie. Sindicaliştii susţin că ministrul educaţiei nici măcar nu i-ar fi întrebat, la întâlnirea de marţi dimineaţă, ceva legat de greva anunţată pentru joi. Greva generală de joia trecută a însemnat şi boicotarea probei de evaluare a competenţelor digitale de la Bacalaureat.

Una dintre reglementările care a dus la declanşarea grevei generale în Educaţie este Legea salarizării unitare, care prevede reducerea salariilor pentru bugetari şi care arată dispreţul şi lipsa de respect a Guvernului Boc faţă de un drept fundamental câştigat şi garantat de Constituţie - salariul. Acelaşi dispreţ se manifestă şi prin refuzul actualei puteri de a dialoga cu sindicatele din învăţământ.

În loc să taie salariilor profesorilor şi să facă disponibilizări în sistemul educaţiei, Guvernul Boc ar trebui să se uite în propria curte, acolo unde clientela sa politică ocupă în continuare, pe criterii nonprofesionale, posturi publice plătite cu sume uriaşe din banii românilor. Părinţii şi cadrele didactice aşteaptă în continuare o lege care să asigure stabilitatea, predictibilitatea şi eficienţa actului educaţional şi a sistemului de învăţământ românesc.

Cauzele grevei profesorilor, justificate, de altfel, sunt următoarele: proiectul Legii educaţiei conţine o serie de dispoziţii cu efecte negative şi dezastruoase asupra sistemului de învăţământ, veniturile salariale ale personalului din educaţie s-au diminuat, reducerea a aproximativ 15.000 de posturi prin ordonanţa nr.114/2009, neplata, în primele trei luni ale anului, a sporului de lucru în condiţii periculoase sau vătămătoare şi, nu în ultimul rând, Ministerul Educaţiei ignoră existenţa Legii nr.221/2008.

Potrivit sindicatelor, proiectul Legii educaţiei naţionale, propus Guvernului de către Ministerul Educaţiei, însuşit de Executiv şi transmis spre adoptare Parlamentului, conţine o serie de dispoziţii cu efecte negative, dezastruoase asupra personalului din învăţământ, fiind enumerate următoarele:

• pierderea titularizării în sistem;
• dispariţia în totalitate a mişcării de personal;
• trecerea clasei a IX-a la gimnaziu;
• subfinanţarea nemaiîntâlnită din guvernările anterioare;
• politizarea excesivă a sistemului şi aservirea şcolii intereselor de partid ale autorităţilor administraţiei publice locale;
• structura nefuncţională a Consiliului de Administraţie al unităţilor de învăţământ;
• dispariţia unor funcţii didactice auxiliare;

• minimizarea rolului organizaţiilor studenţeşti în activitatea din universităţi;
• dispariţia unor drepturi garantate profesorilor de ani de zile în legislaţie, precum decontarea cheltuielilor de navetă, prima de instalare şi concediile fără plată.

Ca urmare, la începutul lunii mai 2010, o delegaţie formată din reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ va depune o plângere la forurile internaţionale, pentru încălcarea constantă de către guvernanţi a regulilor şi dispoziţiilor naţionale şi internaţionale privind dialogul social şi pentru neexecutarea sentinţelor judecătoreşti. În cazul în care problemele cu care se confruntă salariaţii din învăţământ vor fi tratate, în continuare, cu indiferenţă de Guvern şi de către reprezentanţii MECTS, sindicaliştii avertizează că nu vor încheia situaţia şcolară, nu vor desfăşura examenele cu verificare pe parcurs din universităţi şi vor declanşa greva generală în prima decadă a lunii iunie 2010.

Având în vedere toată această indiferenţă afişată de guvernanţi faţă de cei pe care i-au minţit cu neruşinare în campania electorală din 2008, îmi este foarte clar un singur lucru: acest Guvern nu mai are nevoie de profesori!

Domnul Marin Almăjanu:

"Premierul Boc şi miniştrii săi ne ameţesc cu afirmaţii contradictorii"

În timp ce domnul Boc a devenit brusc prevestitorul catastrofelor economice şi ne indică viitorul sumbru care ne aşteaptă în ceea ce priveşte situaţia economică, clamând înverşunat necesitatea ca taxele şi impozitele să nu scadă, ci eventual să crească, iar ministrul finanţelor, domnul Vlădescu, caută deja cele mai rapide căi de lărgire a bazei de impozitare, la cererea expresă a preşedintelui Băsescu, domnul ministru Videanu le cere firmelor româneşti să aibă răbdare încă un an cu impozitul minim şi le jură acestora că are garanţii din partea Ministerului Finanţelor Publice că impozitul minim va fi eliminat din anul 2011! Mai mult, chiar dumnealui susţine că este împotriva impozitului minim, pentru că nu crede în efectele acestuia, dar nu a făcut nimic concret, atunci când acest impozit a fost implementat de colegii săi de guvern, împotriva strigătelor disperate de ajutor ale întreprinzătorilor privaţi, aflaţi oricum într-o situaţie extrem de dificilă la acea vreme!

Deşi dumnealui ne spune acum că acest controversat impozit nu are efectele scontate, eu cred că ar fi trebuit să aibă curajul recunoaşterii faptelor guvernărilor portocalii şi să menţioneze că efecte sunt, şi încă unele dezastruoase, iar acestea sunt legate, bineînţeles, de falimentul şi şomajul în masă rezultate în urma aplicării acestuia!

Dar domnul ministru Videanu nu se opreşte aici cu afirmaţiile şi mai plusează: "sunt împotriva creşterii oricăror taxe şi impozite, pentru că ar fi o măsură prociclică, ce ar reduce creşterea economică".

Eu mă întreb, dacă dumnealui face parte dintr-un alt guvern, unul virtual probabil, sau dintr-o altă lume, paralelă, căci în cea în care ne aflăm noi, putem constata cu uşurinţă că este vorba despre cu totul altceva: alte intenţii, contrare celor susţinute de domnul Videanu, altfel de măsuri întreprinse deja de aceiaşi miniştri pdl-işti sau altfel de propuneri aflate pe masa de lucru a Palatului Victoria, pentru implementare!

Şi exact ce nu-şi doreşte domnul Videanu să se întâmple, adică reducerea creşterii economice sau a consumului, acestea sunt în realitate rezultatele constatate deja pe buzunarul fiecărui cetăţean în parte şi pot fi contorizate ca şi consecinţe ale măsurilor dezastruoase luate de guvernele din care a făcut şi dumnealui parte, în tot acest timp!

Majoritatea firmelor româneşti şi-au declarat imposibilitatea de a face faţă acestui impozit minim şi a celorlalte biruri inventate peste noapte de guvernările portocalii şi au decis să-şi suspende activitatea în număr foarte mare - peste 100.000 numai anul trecut -, să se lichideze sau, mai nou, să se mute în Bulgaria, unde mediul fiscal este mult mai sigur şi prietenos pentru orice investitor, chiar şi pentru cei români!

Aceasta este lumea reală, în care ne obligă şeful său, premierul Boc, să trăim: plină de afirmaţii guvernamentale contradictorii de la o oră la alta, de promisiuni neonorate niciodată şi de măsuri care, în loc să ducă economia pe trendul ascendent, o scufundă cu îndărătnicie în cea mai gravă criză pe care a traversat-o România vreodată!

Domnul Varujan Pambuccian:

Cu 95 de ani în urmă, la 24 aprilie, poporul armean era lovit de una dintre cele mai mari suferinţe prin care un popor poate trece în istoria sa. Cu 95 de ani în urmă, la 24 aprilie, în provinciile Imperiului Otoman locuite de armeni, administraţia acelor vremuri a desfăşurat prima încercare de eradicare a unui întreg popor din teritoriile locuite neîntrerupt de acesta. Mai târziu, un act politic de acest fel avea să fie definit în sistemul juridic internaţional şi denumit genocid.

Există, în cursul istoriei, momente în care conducătorii din vremurile respective pot lua decizii patologice. De cele mai multe ori, stigmatul unei asemenea decizii cade, în mod nedrept, asupra poporului pe care acei conducători l-au reprezentat politic. De aceea, este datoria clasei politice care urmează în succesiunea istorică de a recunoaşte greşelile trecutului şi, prin rememorarea faptelor cutremurătoare din acel trecut, să nu mai permită repetarea lor. Este o datorie atât a clasei politice a statului sau a succesorului de drept al statului respectiv, cât şi a clasei politice internaţionale. Un genocid nu este doar o afacere internă.

Aşa s-a întâmplat cu holocaustul, genocidul petrecut în Germania nazistă în timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Prin recunoaşterea faptelor de atunci şi scuzele prezentate poporului evreu, conducătorii postbelici ai Germaniei au reuşit să demonstreze că, dincolo de momentele în care istoria înnebuneşte, popoarele pot coexista în normalitate. Este suficient să ne amintim de gestul impresionant făcut de către cancelarul german Willy Brandt în Varşovia. Comunitatea internaţională, prin recunoaşterea unanimă a holocaustului a demonstrat acelaşi lucru. Că fiecare om are dreptul la adevăr, că urmaşii, fie că este vorba de urmaşii victimelor sau agresorilor, nu trebuie să poarte povara trecutului.

Din nefericire, după aproape un secol de la săvârşirea genocidului împotriva poporului armean, lucrurile arată foarte diferit. Este drept că din ce în ce mai multe state recunosc faptele de atunci şi, prin reprezentanţii lor în parlamentele naţionale, popoarele acelor state se aşează în rândurile celor care, deplângând trecutul, garantează generaţiilor care vor urma că va fi din ce în ce mai greu ca omenirea să repete momente de cruzime improprie speciei umane. Cred că este bine ca înşiruirea acestor state, prin parlamentele lor naţionale sau cele ale statelor componente, să fie făcută şi aici, ca o stavilă în faţa uitării: Argentina, Armenia, Australia (New South Wales şi South Australia), Belgia, Brazilia (Ceará şi Săo Paulo), Canada, Chile, Cipru, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Iran, Lituania, Liban, Marea Britanie (Irlanda de Nord, Scoţia şi Ţara Galilor), Olanda, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania (Ţara Bascilor şi Catalonia), Suedia, Ucraina, Statelor Unite ale Americii (44 de state componente), Uruguay, Vatican şi Venezuela. Cred că este o datorie a fiecărei naţiuni să urmeze exemplul lor şi să nu dea uitării dramele trecutului.

Cred acest lucru şi ca armean, ca urmaş al unei familii dezrădăcinate şi care a avut şansa de a supravieţui genocidului, dar cred acest lucru în primul rând ca om. Cred acest lucru fără a purta nici un fel de resentiment stupid, cred acest lucru cu recunoştinţă pentru fiecare dintre cei care atunci, împotriva unei administraţii mânată de lipsa de logică a cruzimii, au salvat de la moarte armeni, cred acest lucru cu certitudinea că şansa majoră a supravieţuirii speciei noastre stă în raţiune şi echilibru. Cred că recunoaşterea unanimă a oricărui eveniment tragic din istorie este o treaptă pe care merită să o urcăm şi un fel firesc prin care umanitatea din fiecare dintre noi se poate apăra împotriva sălbăticiei din fiecare dintre noi.

Domnul Gabriel Plăiaşu:

"Vrem mai întâi o constituţie a sănătăţii, a educaţiei, a muncii şi a bunului-simţ!"

"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea mea tainele ce le întâlnesc" - Nu ştiu dacăam citat corect din Blaga!

Nu, nu e vorba de ministrul cu acelaşi nume, ci de poetul Lucian Blaga, dar asta mi-a sugerat scrisoarea unui cetăţean din colegiul meu.

Scrisoare care sintetizată sună cam aşa:

Domnule deputat, sunteţi "purtătorul meu de cuvânt" acolo, în Parlament, - vă rog să le spuneţi şi celor care pentru moment sunt la putere că ei sunt reprezentanţii tuturor românilor (aşa cum le place lor să spună)!

Nu numai "alor lor" (vedeţi, unii mai vorbesc şi neaoş româneşte)! Aşadar, priorităţile noastre (vedeţi că sunt imparţial) sunt altele decât modificarea constituţiei (am scris cu litere mici) şi turismul (p'ăsta îl subliniez) udreano-electoral!

Priorităţile noastre sunt cotidiene, iar ele nu se digeră cu pâine şi circ televizat! Unii dintre noi, cu mai puţină carte şi mai mult bun-simţ, gândesc precum moşul din divanul ad-hoc.

Cum spuneam:

• Sănătatea este înaintea parlamentului unicameral (ca ungurii)!
• Educaţia copiilor stă în faţa oricărui interes partinic!
• Niciun leu recuperat din pensiile noastre nu vă poate câştiga simpatia pentru viitor!

Dacă pentru pâinea noastră cea de toate zilele dăm un ban (muncit), am vrea să-l dăm românilor (odată grânarii Europei), şi nu altora!

Revin la copii, şi spun că vă doare în "cotul Donului", că suntem campioni la toate olimpiadele internaţionale - matematică, fizică, IT ş.a.m.d., iar lor le dăm "libertatea" să plece afară din ţară!

Iarăşi revin, la bătrâni acum, pensionarii aceştia care vă preocupă, dar nu în sensul în care trebuie!

În loc să le purtaţi de grijă, aveţi grijă să le subţiaţi pensiile!

Vă reamintesc că blocurile în care locuiesc majoritatea românilor sunt făcute de pensionarii de acum - drumurile (alea care sunt) la fel - "fabricile" privatizate aşijderea, mai vreţi exemple...

Mă opresc aici şi vă rog să vă bateţi pentru noi să ajungem la nivelul de trai al Austriei sau (mai modest) al Ungariei! Dar nu cu extremele în parlament sau cu toată conducerea într-o singura cameră (era să zic într-o singură mână)!

Deci (conclusiv, adică), domnilor (ca tovarăşi nu pot să vă zic), vreau şi eu modificarea constituţiei, dar mai întâi vreau să-mi vină pensia la timp, să-mi înveţe nepoţii şcoala recunoscută, să mănânc pâine din holda românească şi să fim sănătoşi cu toţii - să plătim doctorii degeaba! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Încă odată deci - mai întâi o constituţie a sănătăţii, a educaţiei, a muncii şi a bunului-simţ si apoi ne gândim şi la constituţia lui Băsescu! Punct. Mulţumesc!

Domnul Florin Ţurcanu:

"viaţa la ţară!"

Anul trecut, ţinând cont de promisiunile din campania pentru alegerile parlamentare, deputatul liberal a iniţiat o serie de întâlniri prin sate, în cadrul cărora a prezentat tinerilor care locuiesc la sate şi care doresc să-şi dezvolte o afacere în domeniul agriculturii o serie de măsuri menite să faciliteze organizarea unor ferme cu caracter agricol sau zootehnic.

Atitudinea tinerilor fermieri este îmbucurătoare, mai ales că în unele cazuri s-a început cu dreptul, adică cu organizarea acestor exploataţii.

Dacă iniţial s-a început cu înfiinţarea sau preluarea unor mici ferme vegetale sau zootehnice, în momentul de faţă s-a trecut la organizarea fermierilor pe Grupuri de producători sau Cooperative, forme asociative încurajate de legislaţia în vigoare, care conferă multiple avantaje micilor fermieri. În judeţul Botoşani sunt înfiinţate sau în curs de înfiinţare peste 40 de astfel de forme de asociere.

Avantajele vânzării produselor în comun sunt în favoarea celor care s-au organizat deja şi acestea nu constau doar în crearea unei pieţe normale, în cadrul căreia preţurilor să nu mai fie impuse de procesatori sau achizitori, în defavoarea producătorilor.

Un alt beneficiu al asocierii producătorilor constă în accesarea unei măsuri FEADR privind Grupurile de producători. Această măsură constă în acordarea unui fond nerambursabil care poate ajunge chiar la 100.000 euro pe an. Prin accesarea acestei măsuri se poate obţine un plafon maxim de creditare de 360.000 euro, care vor putea fi rambursaţi în termen de 5 ani de la acordare. Important este în acest caz ca valoarea desfacerii şi volumul acesteia sa fie cât mai mare.

De asemenea, finanţarea prin măsurile FEADR pentru tinerii fermieri sau pentru fermele de subzistenţă au accelerat constituirea diverselor forme asociative, în ciuda multor piedici puse de birocraţia excesivă sau imperfecţiunile legislaţiei, care trebuie eliminate, pentru a uşura aceste demersuri.

Enumerăm câteva dintre imperfecţiunile care îngreunează demersurile tinerilor fermieri şi care vor trebui eliminate pe viitor:

• modificarea procedurilor de recunoaştere a Grupurilor de producători, în sensul de a nu se mai solicita înscrierea obiectului de activitate principalpe autorizaţia de funcţionare emisă de Registrul Comerţului, fapt ce dă posibilitatea înfiinţării a două sau mai multe grupuri de producători la o cooperativă, asociaţie sau societate agricolă;
• reducereaimpozitului pe profitul cooperativei cu 20% în primii 5 ani de funcţionare;
• obligativitatea atribuirii directe, fără licitaţie, a suprafeţelor din domeniul public al primăriilor pentru păşuni, în funcţie de efectivele de animale deţinute de cooperativă sau de membrii acesteia şi de încărcătura acestora pentru fiecare specie în parte;
• recunoaşterea mai multor grupe de producători la fiecare cooperativă, avându-se în vedere toate obiectele de activitate ale acestora şi volumul desfacerilor pe fiecare grup organizat de aceasta;
• emiterea unei legi de dimensionare optimă a fermei şi posibilitatea de sprijinire prin diverse măsuri în cazul constituirilor la nivelul optim atât ca şi dimensiune, cât şi ca organizare şi angajare a personalului calificat;
• eliminarea accizeila motorină pentru agricultură, care va urmări reducerea preţului acesteia la jumătate din preţul actual;
• reluarea creditării atât a investiţiilor, cât şi aproducţiei, la dobânzi echivalente cu cele practicate în ţările europene dezvoltate, cu agricultură performantă.

Pentru realizarea acestora avem însă nevoie de sprijin, care trebuie să vină din partea actualului guvern, prin Ministerul Agriculturii, dar şi de ajutorul parlamentarilor, care prin votul lor pot emite legi care să faciliteze aceste demersuri.

Domnul Virgil Pop:

Declaraţie politică intitulată "Constituţia nu ţine de foame"

Fie în topurile europene, fie în clasamentele internaţionale, atunci când e vorba de mersul economiei, de nivelul de trai sau de redresarea financiară după criza economică, România este mai mereu printre ţările care ocupă locurile ruşinoase de la coadă. Dacă vorbim de reglementări constituţionale sau de ajustări legislative însă, România nu a fost niciodată pe aceste poziţii ingrate.

Este deja clar pentru toată lumea: din 2009 încoace, românii o duc din ce în ce mai greu, iar grevele, mişcările sindicale şi protestele zilnice ne arată că oamenii nu mai sunt dispuşi să înghită taxele noi, incompetenţa şi lipsa de responsabilitate socială a actualei guvernări.

Pentru a-i face pe români să uite acest lucru, guvernarea PDL şi preşedintele Băsescu fac ce au făcut întotdeauna, inventează subiecte şi probleme noi pe agenda publică. Una din aceste probleme este revizuirea Constituţiei în grabă, fără dezbateri serioase, în încercarea de a deturna atenţia opiniei publice de la criza financiară gravă cu care se confruntă ţara noastră. Sigur, unele prevederi din Constituţie trebuie actualizate cu noile realităţi instituţionale, dar un asemenea proiect, de modificare a legii fundamentale a statului român, nu poate fi conceput în mod superficial, într-o singură noapte, în laboratoarele de partid, pentru a fi înaintat, ca un cadou, Preşedinţiei.

Modificarea Constituţiei trebuie să fie rezultatul unor dezbateri serioase şi consultări cu societatea civilă, în urma unor analize extrem de temeinice şi prevăzătoare. Dar, ca de fiecare dată, legea şi normele etice sunt opţionale pentru guvernarea Boc. Ca dovadă, aprobarea acestui proiect s-a realizat la doar o zi după ce Parlamentul a stabilit componenţa Comisiei pentru revizuirea Constituţiei. Totodată, subiectul revizuirii legii fundamentale a apărut într-un moment total inoportun, în care atenţia publică era îndreptată înspre legea pensiilor, protestele din educaţie sau către cozile interminabile de la Bursa locurilor de muncă; probleme care, într-adevăr, trebuie să se afle pe lista de priorităţi a guvernanţilor, dar nu neapărat alături de revizuirea Constituţiei. Dacă guvernul Boc a uitat ce trebuie să treacă pe această listă, îi reamintim noi.

E vorba de identificarea şi aplicarea soluţiilor de ieşire a României din criză; stimularea şi încurajarea mediului privat de afaceri; atragerea fondurilor europene; sprijinirea agriculturilor; crearea de noi locuri de muncă; sprijinirea educaţiei şi a sistemului de sănătate. Acestea sunt problemele reale ale României, pentru care guvernarea trebuie să furnizeze rapid soluţii. Din păcate, însă, soluţiile economice lipsesc cu desăvârşire şi ne aflăm, din punct de vedere financiar, la coada ţărilor europene. Totuşi, este bine că avem proiectul de modificare a Constituţiei; le va ţine de foame românilor până la următoarea perdea de fum.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Declaraţie politică intitulată "România are prea mulţi şomeri"

este necesar să trag din nou un semnal de alarmă privind creşterea numărului de şomeri în România. Am văzut cu toţii imaginile difuzate de televiziuni, ce arătau cozi interminabile la Bursa locurilor de muncă organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Din păcate, disperarea cetăţenilor disponibilizaţi pentru a ocupa un loc de muncă este din ce în ce mai mare, iar locurile de muncă disponibile sunt din ce în ce mai puţine.

Acesta este rezultatul politicii actualei puteri, de falimentare a mediului privat, de sugrumare a liberei iniţiative prin taxe şi impozite aberante, iar incompetenţa Guvernului Boc este ilustrată cel mai bine de aceste cozi formate în toate judeţele ţării.

În Iaşi, criza economica i-a adus la disperare pe şomeri. La bursa locurilor de muncă organizată la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, mii de persoane s-au înghesuit pentru a putea vedea oferta de locuri de muncă de anul acesta. În final, doar aproximativ 50 de persoane au reuşit să găsească un loc de muncă în domenii precum construcţii, confecţii, servicii, comerţ sau industria lemnului.

Guvernul ar trebui să aplice măsuri concrete pentru a ajuta economia, căci doar prin creşterea numărului locurilor de muncă se poate genera creşterea productivităţii şi, implicit, dezvoltare economică. Dar, din păcate, guvernanţii nu pot sau nu vor să aplice măsuri de relansare economică.

Domnul Ion Dumitru:

"Guvernul a pierdut contactul cu realitatea"

România se află în pragul colapsului economic, cu o populaţie din ce în ce mai săracă şi lipsită de orizont.

Se vrea, de la Guvern, să se acrediteze imaginea unei României înscrise ireversibil pe calea prosperităţii. Ce dovezi poate să aducă? Casele noi construite, mai ales la ţară şi în jurul oraşelor, sau automobilele străine noi, al căror număr pe cap de locuitor ar devansa şi unele ţări ale capitalismului dezvoltat. S-a ignorat însă că cele mai multe din bunurile amintite au fost dobândite pe căi speculative din circuitul banilor, şi nu prin muncă direct productivă, dovadă fiind şi scăderea de la an la an a p.i.b.

În ce priveşte casele noi, probabil că se va pune impozit şi pe frumuseţea lor. Deşi, poate că ar fi mai rentabile impozitele pe frumuseţea femeilor, pentru că, oricum, România are femei frumoase iar numărul lor este mai mare decât numărul caselor noi.

Din punctul meu de vedere ar fi mai corect să prezentăm naţiunii realitatea ţării, faptul că a crescut numărul morţilor în spitale şi, mai ales, în afara lor (pentru că oamenii nu mai au bani pentru îngrijirea sănătăţii), că pensionarii nu au cu ce să-şi plătească lumina electrică şi căldura, că sărăcia afectează 70% din populaţia ţării. De ce se trec uşor cu vederea aceste realităţi? Poate pentru că mizeria nu poate fi impozitată?

Nu e greu să cred că românii nu merită să fie mereu minţiţi şi că escamotarea realităţii este ea însăşi o diversiune. Scumpirile peste măsură ale energiei electrice, ale combustibilului vor determina o foarte mare creştere a preţurilor produselor pe piaţă, vor duce la imposibilitatea reluării ciclurilor de producţie, inclusiv în agricultură.

Se dă vina pe economia de piaţă, dar nu se are în vedere că într-o asemenea economie, care trebuie să fie concurenţială, preţurile mai şi scad.

În concluzie, e trist că la Guvern pare să nu se mai vadă realitatea, deznădejdea şi lipsa de speranţă.

Guvernul României este dator, în aceste condiţii, să sacrifice interesele de partid în favoarea unor interese majore ale ţării. Fără o decizie politică matură şi eficientă va rămâne dator faţă de populaţie. Politica este o ştiinţă care se învaţă şi recunosc că actualii guvernanţi pot învăţa câte ceva şi de la oamenii care nu ştiu să facă politică în România.

Vom trăi şi vom vedea ce va urma. Se anunţă însă mişcări sociale şi vom vedea cum gândeşte actuala putere.

Domnul Mircea Duşa:

Declaraţie politică intitulată "Examen la Constituţie"

Guvernul actual gestionează treburile publice emiţând în mod constant acte normative neconstituţionale. Aceasta este deja o practică cu care ne-am obişnuit. Problema este că efectele unei astfel de guvernări sunt dezastruoase atât pentru buna funcţionare a statului, cât şi pentru bugetul de stat.

Astfel, în ceea ce priveşte conducerile serviciilor deconcentrate, Guvernul a produs un adevărat haos. Acum câteva zile, legea ce permitea numiri politice la conducerea deconcentratelor a fost declarată neconstituţională. Curtea Constituţională a decis că mai multe prevederi din actul normativ care modifică şi completează Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici nu sunt conforme cu Constituţia.

Aceasta ar fi a treia tentativă de politizare a serviciilor deconcentrate. Primele două acte normative prin care s-a încercat acest lucru au fost emise în 2009. Mai întâi Guvernul a emis OUG nr.37/2009 prin care şefii deconcentratelor erau numiţi politic - ordonanţă declarată neconstituţională. A urmat apoi OUG nr.105/2009 - varianta puţin cosmetizată a OUG nr.37/2009, care, de asemenea, a fost declarată neconstituţională. A treia încercare a fost modificarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, pe care Guvernul a modificat-o în aşa fel încât funcţiile publice respective să fie ocupate de clientela politică.

Acest haos legislativ a dus la situaţia în care doi sau trei directori ocupă acelaşi birou şi sunt plătiţi din banii publici pentru aceeaşi funcţie, dar, fără drept de semnătură pentru ultimii numiţi, instituţiile pe care le conduc fiind practic blocate până la clarificarea legislativă. Guvernul nu respectă nici deciziile instanţelor. Unii dintre directorii de deconcentrate demişi nu sunt repuşi în funcţie, deşi judecătorii le-au dat câştig de cauză, iar în orice stat de drept deciziile instanţelor sunt executorii.

Ar mai fi de amintit şi alte legi ale Guvernului, declarate neconstituţionale: Legea educaţiei naţionale - act normativ pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament în septembrie 2009; Ordonanţa de urgenţă nr.230/2008, prin care a fost interzisă cumularea pensiei cu salariul, Curtea Constituţională stabilind că ea afectează drepturile fundamentale prevăzute de Constituţie - dreptul la muncă şi dreptul la pensie.

Iată că avem de-a face cu un caz regretabil, în care un profesor de drept constituţional a picat examenul la Constituţie. Oare acest profesor nu ar fi trebuit să fie atent mai ales la aspectele privind constituţionalitatea legilor pe care îşi pune semnătura? Având în vedere că actualul Guvern demonstrează serioase dificultăţi în a asigura acte normative conforme cu Legea fundamentală, am serioase reţineri în ceea ce priveşte capacitatea lui de a face faţă problemelor actuale din economie şi societate.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Bulibăşeala Guvernului Băsescu-Boc-Udrea"

De când puterea în România este exercitată de PDL, alături de PSD sau UDMR, de trădători din alte partide, nimic nu mai merge cum trebuie, totul este confuz, dar în permanenţă ni se spune ce lucruri bune face guvernul.

De asemenea, premierul României - fie că este Băsescu, fie că este Boc, fie că este Udrea - spune oamenilor numai ce aceştia doresc să audă, în schimb despre ceea ce ar trebui să facă tac chitic, prostind oamenii care încă mai cred în promisiuni.

Vedem zilnic guvernanţii agitându-se şi povestind despre legi noi pe care le vor aplica: legea salarizării unitare şi legea pensiilor care, în viziunea lor, vor face ordine în ţară, deşi ele sunt combătute de toţi salariaţii, indiferent din ce sector de activitate provin, dar şi de toţi pensionarii.

Asistăm la o demagogie cum probabil nu am remarcat nici în regimul comunist!

Te întrebi de ce guvernul critică în fiecare zi faptul că a crescut numărul de funcţionari la stat şi că plata salariilor acestora înseamnă cheltuieli mari, din cauza cărora nu se pot plăti chiar pensiile şi alte obligaţii ale statului...

Mai grav este că guvernul nu poate explica de ce nu a redus numărul funcţionarilor de la stat, pentru că personalul bugetar a crescut în timpul guvernării Băsescu-Boc-Udrea!

Metoda utilizată este simplă: una se spune şi alta se face!

La oameni ajung doar vorbele, numai de ele sunt preocupaţi guvernanţii.

Pentru că altfel guvernanţii ar fi obligaţi să spună cetăţenilor că au creat posturi suplimentare pentru 30.000 de funcţionari, deja angajaţi, care provin din activul de partid din PDL, cei care au slujit partidul în campaniile electorale.

România se împrumută de la FMI, dar cheltuie banii pe clientela politică a PDL, UDMR şi restituie împrumutul din banii tuturor cetăţenilor!

Constatăm că salariile şi pensiile sunt îngheţate, de fapt ele scad cu rata inflaţiei, că profesorii se zbat între diverse proteste sindicale pentru condiţii decente de trai, că medicii pleacă din ţară să lucreze în lumea largă, că subvenţiile în agricultură nu se dau la timp şi preţurile alimentelor cresc, că drumurile sunt un coşmar pentru şoferi, că primăriile nu sunt sprijinite pentru proiectele de îmbunătăţire a vieţii cetăţenilor, că se pierd fonduri europene din cauza neasigurării unor fonduri de către guvern şi tot aşa...

Toate aceste câteva aspecte esenţiale sunt edificatoare asupra bulibăşelii unui guvern incompetent, mincinos şi antinaţional!

A venit vreme să-i spunem să plece!

Domnul Filip Georgescu:

Duminică, 25 aprilie a.c., în municipiul Bucureşti, mai precis în sectorul 4, peste o sută de mii de alegători au fost chemaţi să-şi aleagă un reprezentant pentru Camera Deputaţilor. Alegătorii au optat între candidatul opoziţiei, Liliana Mincă, şi candidatul partidului aflat la putere, Teo Trandafir. Ieri dimineaţă, Biroul electoral municipal a anunţat oficial rezultatele scrutinului, câştigătoare fiind reprezentanta Puterii, Teo Trandafir, cu un procent de 54 la sută. Până aici nimic deosebit. Doar că prezenţa la vot a fost foarte scăzută, ceea ce demonstrează că alegătorii s-au cam săturat de campanii electorale, de promisiuni deşarte.

Ceea ce vreau să scot în evidenţă este un alt aspect. Şi mă refer la materialele de propagandă folosite, dar mai ales la conţinutul lor. Astfel, pe un fluturaş de mărimea unei jumătăţi de pagină A4, având sigla PDL, ni se sugerează că "Teo ne ajută să conducem România", iar pentru candidatul Puterii garantează mai marii zilei, Emil Boc, Adriean Videanu, Radu Berceanu şi Elena Udrea. Dar fluturaşul conţine şi un text semnat de echipa de campanie a PDL, în care printre altele se spune: "Până în anul 2016 vom începe să aducem bunăstarea în România, şi atunci vor fi de partea noastră toţi cei care acum ne critică la televizor şi în ziare. Ştim cu toţii că nu e viaţa aşa de rea şi că se exagerează. Suntem o echipă sudată şi vă garantăm că ne asumăm toate riscurile şi rămânem la guvernare. Cu orice preţ!... Avem nevoie de Teo în Parlament pentru a crea o majoritate confortabilă împotriva hoţilor, corupţilor şi mogulilor din opoziţie. Noi toţi garantăm pentru ea! Noi toţi votăm cu Teodora Trandafir!". Îşi stă mintea-n loc. Eu nu am nimic cu viitoarea mea colegă. Mai ales că are rădăcini în Argeş. Dar să se afirme de către echipa de campanie a PDL că în opoziţia parlamentară sunt numai hoţi, corupţi şi moguli mi se pare mult prea mult.

Dar haideţi să vedem cu ce se ocupă cei patru lideri PDL-işti amintiţi mai sus şi care o susţin pe candidata lor şi textul incriminat.

Presa centrală din săptămâna trecută ne arată, negru pe alb, că fratele premierului este consilier superior în APIA Arad, post ocupat după susţinerea a patru examene; Mihaela Eugenia Boc este nepoata şi, în acelaşi timp, consiliera premierului; Mărioara Boc, o altă rudă a premierului, a beneficiat de o finanţare SAPARD în valoare totală de peste o sută de mii de euro pentru a ridica o pensiune turistică în localitatea Răchiţele. De asemenea, administratorul Titan Mar şi Marmosim, companii care exploatează cele mai mari şi mai profitabile cariere de marmură din România, este soţia ministrului în funcţie al Economiei, Mioriţa Videanu. Alte rubedenii ale ministrului PDL-ist Adriean Videanu sunt plasate în structuri din instituţiile locale şi centrale plătite de la bugetul de stat. Totodată, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, prin fiii săi, deţine mai multe firme care au lucrat cu statul. Astfel, veniturile sunt garantate sută la sută.

Am dat aceste exemple apărute, după cum precizam mai sus, în presa centrală, pentru a demonstra echipei PDL din Colegiul 19 că reperele morale prezentate în fluturaşul de campanie electorală nu sunt nici pe departe "valori" de urmat. Pentru partidul aflat la putere DA.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Buget pe anul 2010"

Bugetul pe 2010, în actuala sa construcţie dată de Guvernul Boc, pare a fi un instrument sigur de sondare a gradului de suportabilitate al populaţiei. Mizând pe adeziunea declarată la reformă, puterea pare a ignora faptul că în conştiinţa publică reforma nu are o definiţie clară în condiţii de criză acutizată, ba, chiar mai mult, că a început să fie asociată doar cu sărăcirea continuă a ţării, cu corupţia la nivel înalt (cum este denunţată aceasta cu marile privatizări), cu disoluţia autorităţii statului de drept, cu lipsa de competenţă şi vagul responsabilităţii, completate adesea, fără luciditatea necesară, de unele ordonanţe de urgenţă şi norme de aplicare ale acestora.

Bugetul nu poate fi apreciat fără a lua în calcul starea noastră economică. Sunt argumente care ar putea îndreptăţi afirmaţia că el este de aşa manieră conceput încât nu foloseşte nimănui. Este denumit "buget de austeritate", ca şi cel de anul trecut şi - cum nu-i greu de anticipat - cum va fi denumit şi cel de anul viitor. Bugetul a fost făcut mai degrabă la presiunea organismelor internaţionale, după un program care este al acestor organisme, şi nu al nevoilor reale ale ţării, şi nu are nimic de a face cu relansarea economică.

Până în prezent nu s-a reuşit să fie gestionată criza, spre deosebire de "fraţii noştri" polonezi, cehi şi unguri, care au reuşit să o stopeze şi să realizeze stabilizarea financiară. Noi nu avem, din păcate, un program substanţial de stabilizare financiară şi relansare economică. Analiştii străini, cunoscând bine acest lucru, nu ne dau şanse imediate în ce priveşte relansarea economică.

Se înţelege că un buget cum este cel pentru anul în curs nu permite redresările aşteptate şi el va determina cel mult o ameţire a problemelor pe care le are ţara, o dispersare a puţinelor resurse de care dispunem, ceea ce nu va produce decât haos economic şi social. În buget ar fi trebuit să fie alese câteva priorităţi pentru a realiza ceva durabil în acele domenii nominalizate.

Aş putea spune că bugetul seamănă cu gropile domnului Berceanu din asfalt; gropi care trebuie cârpite de câteva ori pe an. La fel, şi bugetul, va trebui cârpit, peticit, pentru că avem o boală de a arunca vorbe fără acoperire în fapte.

Din păcate şi bugetele anilor 2008 şi 2009 au fost bugete ale sărăciei, ale mizeriei, care au continuat să acopere "găuri negre" şi pagube create de economia subterană.

Şi bugetul pe acest an este un buget al sărăciei, votat de o coaliţie extrem de contradictorie, unită doar prin interese materiale, şi nicidecum naţionale. El reflectă disoluţia statală, autoritatea puterii fiind înlocuită, oricât s-ar încerca să se escamoteze acest adevăr, cu cea a unor organisme internaţionale.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Fără acte adiţionale la achiziţiile publice"

Achiziţiile publice reprezintă suma tuturor proceselor de planificare, stabilire a priorităţilor, organizare, publicitate şi de proceduri, în vederea realizării de cumpărări de către organizaţiile care sunt finanţate total sau parţial de bugete publice - europene, naţionale centrale sau locale. Legislaţia europeană a încurajat şi încurajează concurenţa între firme, prin utilizarea de proceduri de selecţie transparente. De asemenea, legislaţia europeană conţine prevederi de acţiune coercitivă împotriva autorităţilor contractante care nu-şi îndeplinesc obligaţiile.

Directivele europene sunt periodic revizuite, în scopul simplificării cadrului legislativ existent şi pentru stimularea utilizării procedurilor electronice.

Autorităţile contractante încearcă să se asigure că prin procesul de achiziţii publice se consumă efectiv, eficient, în mod etic, echidistant şi transparent fondurile publice alocare autorităţii respective în decursul unei perioade.

În acest sens, cadrul legislativ european, implicit cel românesc, pentru achiziţiile publice enunţă şapte principii esenţiale întregului proces de achiziţie publică: nediscriminarea, tratamentul egal, recunoaşterea reciprocă, transparenţa, proporţionalitatea, eficienţa folosirii fondurilor publice şi asumarea răspunderii.

Pe piaţa de achiziţii publice, în limitele legii, autorităţile contractante sunt cele care fac regulile jocului. Odată făcute, ele trebuie să rămână neschimbate pe toată perioada de desfăşurare a procedurii. Este opţiunea ofertanţilor dacă doresc să se implice în joc, acceptând aceste reguli. Nimeni nu va avea reguli opţionale sau discreţionare. Nimeni, în cadrul acestui joc, nu va beneficia de vreun avantaj. Este, de asemenea, opţiunea ofertanţilor de a renunţa la joc în orice moment (de a nu mai depune ofertă sau de a nu semna un contract considerat de ofertant dezavantajos).

Autorităţile contractante trebuie să stabilească regulile de o asemenea manieră încât să se asigure că sunt suficienţi ofertanţi implicaţi şi că respectă toate prevederile legale şi principiile de achiziţii publice.

Pentru a aplica principiile mai sus menţionate referitoare la achiziţiile publice, trebuie modificată legislaţia românească în acest domeniu atât de sensibil, în sensul eliminării actelor adiţionale de la aceste contracte. În mod excepţional, aceste acte adiţionale vor putea exista numai în cazul construirii unor arene sportive, iar forurile internaţionale modifică criteriile pentru acreditarea lor.

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică având tema "Agenţia Naţională pentru Integritate şi Comisia Europeană"

Ştim cu toţii, începând cu parlamentarii, dar şi cu societatea civilă, că înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Integritate a stârnit multe controverse încă de la apariţia ideii în sine, precum că ar fi neapărat necesară, după opinia unora, şi că ar fi inutilă, după părerea altora.

După apariţia sa în anul 2007, respectiv Legea nr.144/2007, multe capitole au fost contestate pentru neconstituţionalitate, iar după circa 2 ani şi jumătate, inclusiv Curtea Constituţională a admis parţial că două capitole, Cap.I şi Cap.VI au fost declarate parţial neconstituţionale.

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale a creat multe speculaţii, dar în acest moment un lucru este cert, că România are nevoie de credibilitate în Europa şi nu numai şi că funcţionarea Agenţiei este esenţială, mai ales în îndeplinirea condiţionalităţilor impuse prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare convenit cu oficialii Comisiei Europene.

În aceste condiţii, Guvernul a elaborat un proiect de lege prin care se doreşte ca Agenţia Naţională pentru Integritate să-şi continue activitatea, proiect care se doreşte adoptat cât mai rapid de Parlamentul României.

Consultările de la Palatul Cotroceni cu liderii Grupurilor parlamentare din Parlamentul României au arătat acelaşi lucru, iar în plus s-a demonstrat încă odată că puterea şi opoziţia pot să-şi dea mâna şi să voteze pentru România în situaţii grele, precum este cea de faţă.

Desigur că şi noua formă a legii va crea discuţii, controverse şi păreri diferite, însă gândindu-ne la oportunitatea acesteia, cu toţii vor pleca de la întrebarea: Ce se va întâmpla dacă legea nu va fi adoptată ?

Domnul Titi Holban:

Declaraţie politică intitulată "Guvernul birurilor grele"

Producătorii neînregistraţi la Registrul Comerţului nu mai au voie, de la 25 aprilie, să-şi vândă marfa pe tarabe, în pieţe. Prin această decizie producătorii individuali sunt obligaţi să se înscrie la Registrul Comerţului ca persoane fizice autorizate ori să-şi facă întreprinderi individuale sau familiale.

Măsura se înscrie în planul anunţat de actualul ministru al finanţelor încă din toamna anului trecut, privind mărirea bazei de impozitare ca singura soluţie viabilă pentru a aduna mai mulţi bani la buget, în condiţiile în care veniturile în primele două luni ale anului 2010 au scăzut cu 3%, în timp ce cheltuielile s-au majorat cu aproape 6%. Se doreşte astfel includerea în circuitul economic a pieţei produselor agricole şi a pieţei muncii în agricultură, ulterior urmând să fie aplicată taxarea.

Fără a contesta principiul care stă la baza acestei decizii, ne întrebăm totuşi dacă analiza efectuată în cadrul ministerului a luat în calcul şi oportunitatea luării unei astfel de decizii în acest moment, aşa cum însuşi ministrul finanţelor, domnul Sebastian Vlădescu declara în legătură cu acest subiect: "vom analiza posibilitatea măririi bazei de impozitare, în funcţie de suportabilitatea pentru cetăţean".

Or, în condiţiile actuale de criză economică şi creştere accelerată a ratei şomajului, cum a stabilit oare Ministerul Finanţelor că includerea micilor producători agricoli în baza de impozitare se află în marja de suportabilitate pentru cetăţenii acestei ţări? Aplicarea unor impozite suplimentare va conduce invariabil la creşterea preţurilor aplicate produselor comercializate în pieţe, ceea ce va afecta şi mai mult buzunarul şi aşa mult sărăcit al românului.

Ministrul finanţelor, împreună cu toţi ceilalţi membri ai cabinetului Boc, refuză în continuare să ia în considerare toate celelalte opţiuni de măsuri anticriză care ar putea, prin efectele pozitive produse asupra economiei româneşti, să reducă din impactul negativ al acestei recesiuni.

În viziunea Partidului Naţional Liberal, astfel de măsuri ar trebui să includă eliminarea impozitului minim obligatoriu, reducerea CAS, micşorarea cotei unice, atragerea investiţiilor străine semnificative, încurajarea şi sprijinirea IMM-urilor etc. Toate aceste măsuri pot conduce la reducerea numărului de şomeri, creşterea puterii de cumpărare şi încurajarea consumului, aducând fonduri sporite la bugetul de stat.

Nu este acum momentul potrivit pentru aplicarea unor noi impozite. Dovadă în acest sens stă şi faptul că niciunul dintre statele membre UE care au depăşit perioada de criză economică nu au adoptat măsuri de creştere a impozitării, ci, dimpotrivă, s-au orientat către soluţii de stimulare a producţiei şi consumului, urmărind astfel deblocarea economiei.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Emil Boc, premier şi preşedinte PDL, trebuie să ceară scuze românilor"

Îl cred pe domnul prim-ministru Emil Boc atunci când spune că nu a fost un bun comunist şi că textele de laudă la adresă Partidului Comunist şi a conducătorului iubit au fost scrise la comandă. El şi acum acţionează la comandă. Nu are idei şi păreri, iar atunci când îndrăzneşte să aibă, se dovedesc a fi proaste. Aşa s-a întâmplat şi săptămâna trecută. Aflat la o conferinţă organizată de Consiliul concurenţei, domnul Emil Boc şi-a făcut publice părerile despre români. Domnia sa şi-a exprimat "nefericirea" deoarece în domeniul fondurilor europene "se lucrează cu români. Cu români care, la fel ca fiecare dintre noi, au metehnele lor în aplicare". Probabil domnul prim-ministru vorbeşte din experienţa proprie, având în vedere miniştri din cabinetul său, pleiada de consilieri cu care s-a înconjurat şi care au o grămadă de metehne, cea mai gravă fiind incompetenţa. Din păcate, bazându-se pe experienţele şi alegerile sale nefericite, premierul îndrăzneşte să jignească tot poporul.

Un popor care are doar o singură vină, aceea că are drept conducători nişte nepricepuţi în ale economiei, incapabili să aplice soluţii viabile pentru ieşirea din recesiune şi depăşirea crizei. Culmea este că cel care afirmă că avem probleme în domeniul fondurilor europene este acelaşi om care, in calitate de primar al municipiului Cluj-Napoca, a reuşit să atragă finanţări comunitare de aproximativ 300 de mii de euro, comparativ cu comuna Frata, spre exemplu, care a câştigat un proiect de două milioane de euro! Ca să nu vorbim de Compania de Apă Someş şi de cele 200 de milioane de euro ale sale... Omul în mandatul căruia Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a reuşit o rată a absorbţiei fondurilor comunitare de 2,40%, iar pentru dezvoltarea capacităţii administrative s-a reuşit să se atragă 1,58% din fondurile aflate la dispoziţia României.

A generaliza defectele unor cunoscuţi asupra unui întreg popor este o dovadă clară de lipsă de discernământ, de lipsă de analiză. Premierul i-a jignit pe toţi românii, sugerând că sunt incapabili, nepricepuţi, chiar indolenţi. De aceea, în numele românilor care fac performanţă nu doar peste hotare, ci şi acasă, în numele primarilor şi managerilor de firme care au depus proiecte şi au câştigat finanţare europeană, îi solicit premierului Emil Boc să le ceară scuze românilor. Altfel, premierul-preşedinte al principalului partid aflat la putere în România va demonstra, o dată în plus, că dispreţuieşte profund oamenii acestei ţări, inclusiv pe cei care i-au acordat girul şi votul.

Românii nu sunt leneşi şi incompetenţi, domnule prim-ministru. Singura lor meteahnă este sărăcia, disperarea născută din conştiinţa faptului că sunt prost conduşi, lipsa speranţei că mâine va fi mai bine. Actuala putere a demonstrat că munca şi performanţele pălesc în faţa nepotismului, că inteligenţa e inutilă dacă nu eşti "de os portocaliu".

Domnul Ioan Holdiş:

Declaraţie politică intitulată "Cernobîl - 24 de ani de la tragedia nucleară"

În urmă cu 24 de ani, pe data de 26 aprilie 1986 la oara locală 1 şi 23 de minute, două explozii au zguduit reactorul numărul patru al Centralei Atomoelectrice din Cernobîl. Incendiul a durat zece zile şi au fost răspândite circa 50 de tone de substanţe radioactive în atmosferă. Primele victime ale accidentului au fost din rândul militarilor, pompierilor şi muncitorilor veniţi să se lupte cu infernul, în număr total de 800.000 de persoane.

Centrala a fost compusă din patru reactoare tip RBMK-1000, fiecare capabil de producerea a 1 GW de putere electrică. Construirea centralei a început în anii '70, cu reactoarele #1 (care a fost închis în anul 1977), #2 în 1978, #3 în 1981 şi #4 în 1983. Alte două reactoare - #5 şi #6 - erau în construcţie când a avut loc accidentul.

Totul s-a produs din cauza unei erori umane scăpate de sub control, în timpul unui test. Reactorul mergea pe energie redusă pentru a arăta că în timpul unei întreruperi a energiei electrice sau la o închidere de rutină reactorul ar funcţiona în condiţii sigure. Din păcate, nu a fost să fie aşa şi zeci de mii de oameni au murit din lipsă de protecţie şi din dorinţa autorităţilor sovietice de la acea vreme de a încerca să ascundă dezastrul produs.

Această catastrofă este considerată ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei şi părţile estice ale Americii de Nord, România fiind de asemenea afectată.

Preşedintele de atunci, Nicolae Ceauşescu, a încercat ascunderea accidentul nuclear la nivelul ţării. Abia după patru zile de la accident a convocat şedinţă pentru a discuta despre eveniment şi urmările problemei, iar la populaţie informaţiile au ajuns de-abia în data de 2 mai. Nu s-a dorit să se ştie decât că a crescut gradul radioactivităţii, pentru care cetăţenii au primit sare iodată şi tablete cu iodură de potasiu pin care se dorea imunizarea populaţiei.

În România, consecinţa majoră pe termen lung în urma exploziei este înmulţirea cazurilor de cancer. Fenomenul continuă să se manifeste alarmant şi după 24 de ani de la accident. Numărul cazurilor în ultimii nouă ani s-a dublat, cele mai întâlnite forme de cancer fiind leucemia şi cel tiroidian, adică exact acele forme care apar în urma expunerii la radiaţii.

Cernobîlul avea să împartă viaţa în două: înainte şi după, explozia reactorului ce a curmat suflete şi a făcut viaţa multor oameni un adevărat coşmar.

Autorităţile ucrainene în momentul actual se confruntă cu probleme grave în ceea ce priveşte asigurarea securităţii sistemelor şi instalaţiilor nucleare, în incinta clădirii distruse aflându-se în continuare o cantitate importantă de praf radioactiv, care ar putea oricând polua aerul.

În prezent, se doreşte finalizarea lucrărilor unui nou sarcofag, proiect ce a început în urmă cu 13 ani, deoarece vechiul sarcofag este fisurat, termenul de valabilitate al acestuia expirând în urmă cu patru ani. Este vorba de un sarcofag permanent şi ermetic al reactorului, cu o finalizare a lucrărilor cel târziu în 2012, deoarece învelişul actual al reactorului se degradează în ritm rapid. Acesta a necesitat şi necesită mulţi bani, de aici şi intervalul mare de timp de la demararea la finalizarea proiectului.

După spusele specialiştilor, efectele exploziei vor fi resimţite cel puţin 300 de ani, iar radioactivitatea în acea zonă va scădea la un nivel acceptabil abia în jurul anului 2525.

prin această declaraţie am vrut să vă reamintesc evenimentul tragic produs în urmă cu 24 de ani, şi mai ales efectele continue pe care le-a avut explozia de la Cernobîl asupra sănătăţii umane, asupra economiei şi a mediului. Efectele sale, din păcate, vor fi simţite timp de mulţi ani în viitor, fiind aproape incalculabile.

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua internaţională a pământului"

22 aprilie este Ziua Internaţională a Pământului şi a fost lansată în 1970, la iniţiativa senatorului american Gaylord Nelson, care a dorit să convingă politicienii, care la acea vreme erau dezinteresaţi de problemele mediului, să adopte o legislaţie corespunzătoare pentru protecţia mediului. Tot atunci, peste 20 de milioane de americani au ieşit în stradă şi au arătat că le pasă de mediul înconjurător.

Prima zi a Pământului a dus la crearea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Înconjurător a Statelor Unite ale Americii şi la deschiderea căii pentru un aer curat, apă curată şi acţiuni pentru speciile pe cale de dispariţie.

Sărbătorirea Pământului ca o "casă" a tuturor vietăţilor de pe această planetă are ca scop semnalarea principalelor probleme cu care se confruntă planeta noastră: reducerea numărului vieţuitoarelor de pe Pământ, micşorarea resurselor forestiere şi a mlaştinilor, ploile acide tot mai frecvente, poluarea apelor şi aerului, deşertificarea pământului, distrugerea stratului de ozon, încălzirea climatului în toate colţurile lumii, ridicarea nivelului mării şi multe alte probleme care i-au îngrijorat pe oamenii de ştiinţă. Toate acestea nu numai că limitează dezvoltarea omenirii, dar s-au transformat în crize la adresa existenţei omului.

Ziua Pământuluitrebuie acum sărbătorită pe plan internaţional ca o expresie comună, ca o dorinţă publică de a construi o societate stabilă. Unind cetăţenii-activişti, aceasta zi educă şi mobilizează oamenii din întreaga lume pentru a proteja mediul înconjurător, inspiră necesitatea de a acţiona la nivel personal, comunitar, naţional şi internaţional.

În ultimii ani şi în România a început să fie marcată Ziua Pământului prin activităţi şi programe specifice, totuşi, acestea nu au amploare, iar mulţi concetăţeni nu ştiu de existenţa acestei sărbători.

cred că este datoria noastră să facem din Ziua Pământului o nouă zi naţională, pentru că viaţa noastră a tuturor este legată de această planetă.

Domnul Marian-Florian Săniuţă:

«"S-a topit "autostrada zăpezii!"»

În anul 2004, Ministerul Transporturilor încheia cu grupul francez Vinci Concession Grand Projets protocolul referitor la construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Predeal, lucrări ce urmau să coste circa 380 milioane de euro şi să ofere românilor şansa ca în 30 de luni să circule pe o autostradă modernă, la parametri europeni.

Ce a urmat acestui anunţ ştim cu toţii: ziarele portavoce pentru nefericita Alianţă Portocalie au sărit ca arse, preluând afirmaţiile din campanie ale liderilor acesteia, uitând însă că relaţiile diplomatice se refac greu, în timp, cu eforturi şi costuri foarte mari. Ca şi cele comerciale de altfel.

Din 2005, odată ajunşi la guvernare, liderii alianţei de tristă amintire au hotărât stoparea acestui proiect, deşi îşi doreau un parteneriat strategic cu Republica Franceză, contând enorm pe sprijinul acestei ţări în etapa postaderare.

Drept urmare, atât tronsonul de autostradă Bucureşti-Ploieşti, cât şi cel de la Comarnic la Predeal au intrat în uitare, astfel că judeţului Prahova, unul dintre cei mai importanţi contributori la realizarea p.i.b. al României, i s-a refuzat constant dezvoltarea economică viitoare.

După aproape 5 ani de întârzieri nejustificate, ministrul "zero kilometri" anunţa semnarea unui contract cu aceeaşi firmă ca în 2004, dar cu o valoare a lucrărilor mai mare, evident. Cine va suporta până la sfârşit acest carusel al nebuniei guvernamentale? Nimeni altcineva decât cetăţeanul român împovărat de impozite şi taxe şi agresat de nepăsarea ministrului Berceanu privind condiţiile de deplasare pe Valea Prahovei. Şi mai ales cetăţenii prahoveni, al căror viitor este dus în derizoriu.

În altă ordine de idei, Prahova va suporta greu acest joc al incompetenţei, pentru că prin întârzierea construcţiei autostrăzii Bucureşti-Braşov-Cluj-Oradea se refuză practic şansa dezvoltării moderne pentru platformele economice preponderent axate pe dezvoltarea istorică a industriei de petrol şi crearea de noi locuri de muncă în domenii netradiţionale acestui judeţ. Ca să nu mai vorbim despre dezvoltarea turismului.

Practic, întârzierea modernizării infrastructurii va afecta decizia de a investi în viitor în această zonă a ţării, pentru simplul motiv că timpii de deplasare pe oricare din variantele de transport existente pentru produsele destinate pieţelor vestice sunt prea mari, există riscul blocajelor şi întârzierilor neplanificate, fie vara, fie iarna, ca să nu mai amintim de limitările de gabarit impuse pe Valea Prahovei.

În aceste condiţii, întârzierea acestui proiect de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii loveşte greu în interesele prahovenilor, angajaţi sau angajatori, români sau străini deopotrivă, dar şi în proiecţia viitoarelor venituri ale bugetului de stat sau bugetelor locale, şi asta doar pentru că ministrul "zero kilometri" susţine că "Autostrada Zăpezii" nu mai reprezintă o prioritate.

Pentru noi, prahovenii, întârzierea acestui proiect cu peste 5 ani, deocamdată, va produce efecte în lanţ ce vor afecta judeţul care de zeci de ani a reprezentat unul din "motoarele" economiei româneşti.

De fapt, am dovedit în aceşti ani de guvernare de dreapta că ne-am îndepărtat de Europa, de parametrii unui transport modern, fie el pe cale ferată, pe şosele, pe apă sau aerian. Dar pe cine interesează? Pe domnul Berceanu, în mod cert, nu.

Iar pentru judeţul Prahova ministeriatul domnului Berceanu ne aduce numai motive de insatisfacţie: şosele nereparate şi pline de gropi, autostrăzi inexistente sau existente doar pe hârtie, cale ferată nemodernizată, oraşe în care nu mai ajunge nici măcar trenul.

Oare ce ne-ar mai trebui ca să vedem dimensiunile incompetenţei acestui guvern?

Poate programul "Rabla" pentru şoselele României ar fi o variantă. Din cale-afară de tristă însă. Oricum, se pare că varianta second-hand a devenit o practică a acestui guvern de dreapta!

Până la urmă, avem guvernanţii pe care i-am ales şi îi merităm.

Atunci de ce mai vrem autostradă acum, primăvara?

Ea s-a topit odată cu primele raze de soare primăvăratic.

Căci de aceea se numea "Autostrada Zăpezii"!

Pe când vom vorbi despre "Autostrada Tăcerii Ploieşti-Comarnic"?

Domnul Marius Rogin:

Declaraţie politică având tema "Reuniunea NATO la nivel ministerial"

În perioada 22-23 aprilie 2010 la Tallinn, în Estonia s-a desfăşurat reuniunea informală a miniştrilor de externe din statele membre NATO. La acest eveniment a participat şi secretarul de stat american Hillary Clinton. Şefa diplomaţiei americane a sosit puţin mai târziu, întrucât norul de cenuşă şi-a schimbat direcţia spre Estonia în timp ce avionul în care se afla Hillary Clinton efectua o pauză de realimentare cu combustibil în Spania.

Reuniunea de două zile s-a axat pe discutarea războiului din Afganistan, pe politica alianţei privind armele nucleare şi pe apărarea antirachetă. Hillary Clinton intenţiona să se oprească la Helsinki înainte de reuniunea NATO, însă şi-a anulat zborul din cauza restricţiilor impuse traficului aerian de norul vulcanic. La aceeaşi reuniune, România a fost reprezentată de ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şeful diplomaţiei române a reiterat angajamentul ţării noastre faţă de continuarea politicii "uşilor deschise" a NATO şi a prezentat obiectivele pe care ţara noastră le urmăreşte în cadrul procesului de elaborare a noului Concept Strategic al NATO. Ministrul afacerilor externe român a susţinut poziţia României în ceea ce priveşte dezvoltarea unui sistem aliat de apărare antirachetă, în conformitate cu principiile indivizibilităţii securităţii şi ale solidarităţii aliate.

Programul evenimentului de la Tallinn a cuprins reuniuni de lucru ale Consiliului Nord-Atlantic, precum şi o reuniune a statelor membre NATO cu statele partenere care participă la misiunea ISAF din Afganistan. Agenda politică a inclus subiecte referitoare la procesul de transformare a NATO (procesul de elaborare a noului Concept Strategic al NATO, reforma NATO), politica de extindere şi parteneriatele Alianţei, noile riscuri şi ameninţări.

Evenimentul a permis trecerea în revistă a progreselor înregistrate în implementarea deciziilor adoptate în cadrul reuniunilor ministeriale formale şi a Summit-urilor NATO anterioare. De asemenea, reuniunea a oferit posibilitatea stabilirii unei agende politice ambiţioase a NATO, în perspectiva Summit-ului NATO de la Lisabona din luna noiembrie a acestui an. În mod tradiţional, miniştrii de externe aliaţi se reunesc de două ori pe an - în primăvară, în cadrul unei reuniuni informale, şi respectiv la sfârşitul anului, pentru o reuniune formală.

La Conferinţa ONU privind Afganistanul, desfăşurată la Haga, planul preşedintelui Obama pentru Afganistan şi Pakistan a fost bine primit. Potrivit unei sinteze a agenţiei Reuters, purtătorii de cuvânt ai Afganistanului şi ai Pakistanului au salutat planul ca fiind "un semn extraordinar de pozitiv." Planul îl face pe preşedintele afgan Karzai să se simtă extrem de recunoscător. În SUA, preşedintele Comisiei pentru relaţii externe din Senat, John Kerry, ca şi Dick Lugar, membru important al comisiei din partea republicanilor, şi-au exprimat susţinerea pentru planul preşedintelui. În Camera Reprezentanţilor, preşedintele Nancy Pelosi a lăudat accentul "înţelept" al planului.

Preşedintele Obama a obţinut suplimentarea de forţe pentru planul său. Britanicii promit mai multe trupe, întrucât până în toamnă îşi vor retrage contingentele din Irak. Singurele noi detaşamente care vor ajunge în Afganistan vin din Australia. Desigur că Australia, fiind departe de Europa, nu este membru NATO. Dar Turcia este. Hillary Clinton a vizitat Turcia la începutul mandatului de secretar de stat. Iar Obama, după ce a vizitat Marea Britanie, Franţa, Germania şi Cehia în primul său mare turneu în străinătate, s-a oprit în Turcia, unde a avut convorbiri cu liderii acestei ţări. Turcia este o importantă putere islamică, poziţionată strategic, cu un guvern stabil, o economie puternică şi o armată redutabilă. Poate fi de mare ajutor SUA în Orientul Mijlociu şi în Afganistan. Până în prezent, Turcia s-a ferit de teatrele de luptă din Afganistan.

Rămâne surprinzătoare reacţia Indiei, rivalul încrâncenat al Pakistanului, care în repetate rânduri a afirmat că va sprijini noua politică americană în Afganistan şi Pakistan. Deosebit de util este ceea ce nu a făcut India, şi anume nu s-a răzbunat pe entităţile pakistaneze acuzate de legături cu atentatul din Mumbai. Asta ar fi putut face ca tot castelul de cărţi de joc din Pakistan şi Afganistan să se prăbuşească, în cazul în care ar fi început un război între India şi Pakistan.

Reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO care s-a desfăşurat la Tallinn în perioada 22-23 aprilie 2010 a avut un caracter informal, în sensul că nu au fost adoptate decizii.

Domnul Miron Ignat:

"Zilele Diversităţii în Târgu Frumos"

În oraşul Târgu Frumos a avut loc evenimentul "Zilele Diversităţii", la care a participat comunitatea ruşilor lipoveni şi comunitatea romilor.

Târgu Frumos, prin forma şi aşezarea sa este o regiune care a fost căutată din cele mai vechi timpuri de om. Este una dintre regiunile cu cea mai veche populaţie din România.

Populaţia nu a putut rămâne statornică peste timp, acest lucru o dovedesc numeroasele etnii care au locuit sau locuiesc pe acest teritoriu: români, saşi, evrei, ceangăi, romi, armeni, ruşi lipoveni şi alte etnii. Ruşii lipoveni sunt ceva mai numeroşi faţă de numărul de locuitori de alte etnii.

Conform recensământului din anul 2002, în Târgu Frumos au fost înregistraţi 1159 de ruşi lipoveni.

În cadrul acestei sărbători, tinerii ruşi lipoveni, romi şi români au petrecut timp de două zile cu dansuri, cântece şi voie bună. Această sărbătoare a arătat că tinerii diferitelor etnii pot colabora foarte bine în echipă şi îşi pot depăşi prejudecăţile. Acest lucru a fost demonstrat şi prin simularea unei nunţi, în care un rom căldărar şi-a luat soţie o româncă, cu naşi lipoveni, şi au respectat tradiţiile de nuntă specifice fiecăreia dintre etniile participante.

Este de apreciat iniţiativa organizatorilor, care au avut ca obiectiv cunoaşterea specialităţilor culinare, cunoaşterea meşteşugurilor, cunoaşterea artei vestimentare străbune a romilor, românilor şi lipovenilor şi nu în ultimul rând, cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor mistice specifice fiecărei culturi.

Această iniţiativă a avut ca scop reunirea minorităţilor naţionale, pentru a prezenta ce au mai bun şi pentru a împărtăşi pasiunea pentru cultura, obiceiurile şi tradiţiile specifice fiecărei minorităţi. Ideea a fost benefică pentru a aduna laolaltă oameni care aparţin diverselor culturi, pentru a consolida relaţiile interetnice.

Domnul Adrian Mocanu:

"E timpul pentru un bilanţ financiar în relaţia cu UE"

La întrebarea câţi bani plăteşte fiecare român la bugetul UE şi câţi poate primi înapoi prin accesarea fondurilor europene Centrul Român de Politici Europene (CRPE) a oferit un răspuns într-un raport publicat în luna martie a.c.

Prima parte a raportului publicat de CRPE este o descriere detaliată a modului în care se constituie bugetul Uniunii Europene. Cel mai mare contributor este Germania, cu 18,8 miliarde euro (sumele sunt pentru anul 2008 - aproximativ 20% din total). Alţi contributori importanţi sunt Franţa (16,4 miliarde euro), Italia (13,4 miliarde euro) şi Marea Britanie (7,6 miliarde euro). România este un contributor mic la bugetul UE, cu 1,01 miliarde euro. Astfel, deşi suntem pe locul 7 în cadrul UE ca mărime a populaţiei, suntem pe locul 17 ca mărime a contribuţiei la bugetul comunitar.

Tot în raport se spune că dacă evaluăm contribuţia României constatăm că ea reprezintă aproximativ 47 euro pe cap de locuitor (penultima ca mărime din ţările UE). Raportul mai precizează că un luxemburghez plăteşte de zece ori mai mult - 489 euro, un danez - 356 euro, un francez - 258 euro, un german - 230 euro etc. Un calcul privind balanţa netă pe cap de locuitor arată că România primeşte anual 71 de euro mai mult decât contribuie.

Dacă am exemplifica, prin referire la anul 2008, vedem că suma totală alocată României prin bugetul UE a fost de 2,6 miliarde euro, mai mult decât dublu faţă de contribuţia noastră la bugetul Uniunii. Din acest punct de vedere, România pare a fi un beneficiar net în relaţia financiară cu UE.

În această perioadă de criză, în care veniturile bugetului de stat şi împrumuturile contractate de Guvern se îndreaptă cu prioritate către plata salariilor şi pensiilor, rămân prea puţini bani pentru investiţii, blocând astfel unul din motoarele economiei româneşti, reprezentat de investiţiile publice.

Fondul de investiţii al României în următoarea perioadă de criză ar trebui să fie creat de fondurile europene, dar pe care n-am ştiut să le accesăm până în prezent în totalitate. Drept argument stau cele aproape 600 milioane de euro cheltuite din totalul de 5,6 miliarde de euro disponibile pentru România de la Uniunea Europeană, în perioada 2007-2009. Dacă am reuşi să absorbim măcar 60-70% din fondurile structurale ar însemna să acoperim 3-4% din p.i.b., reprezentând media deficitului bugetar anual.

Mai trebuie spus că România a intrat în criză nepregătită şi din punct de vedere al politicilor monetare şi fiscale. Situaţia în care ne aflăm nu ne mai permite amânarea reformelor esenţiale. Referitor la nivelul resurselor fiscale, în România este la 30-31% din p.i.b., în timp ce în UE media ajunge şi la 38-39%.

România va trebui să ia în considerare pentru viitor şi resursele agriculturii româneşti care pot fi valorificate. Modul în care agricultura va fi reformată va avea şi un impact important la nivel social.

Suntem în anul în care se pun bazele Politicii agricole comune. Din fericire, avem destul de multe fonduri pentru dezvoltare rurală. Din nefericire, avem însă 30% din populaţie care lucrează în agricultură, un procent mult prea mare faţă de alte state din UE.

Faţă de situaţia actuală în care ne aflăm, fondurile europene ar putea reprezenta gura de oxigen de care economia ar avea nevoie pentru realizarea unor investiţii absolut necesare în această perioadă.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"MiniConstituţia lui Boc, un joc de imagine şi o sfidare a Parlamentului"

Pe zi ce trece, Guvernul Boc nu continuă să ne uimească prin acţiunile sale. În loc să se ocupe de problemele reale cu care se confruntă la ora actuală România - şi sunt, slavă Domnului, suficiente - cabinetul condus de preşedintele PDL nu face altceva decât să caute prilejuri pentru a puncta la capitolul imagine. Nu doar că nu reuşeşte acest lucru, dar mai grav este că o serie de acţiuni ale Palatului Victoria lezează activitatea Parlamentului.

Concret, Guvernul a adoptat miercurea trecută un proiect de revizuire a Constituţiei. La puţine minute după ce proiectul a fost adoptat, premierul Emil Boc şi-a anunţat pe micile ecrane măreaţa faptă şi a declarat că a şi trimis Parlamentului proiectul, pentru ca senatorii şi deputaţii să-l dezbată şi să-l voteze. Numai că, prin modul în care a acţionat, pentru a nu ştiu câta oară, Guvernul Boc a arătat că sfidează Parlamentul. Cu doar o zi înainte, în unanimitate, senatorii şi deputaţii au votat o hotărâre prind înfiinţarea unei comisii parlamentare speciale pentru revizuirea Constituţiei. În această hotărâre, se menţionează expres că: "iniţiativa privind revizuirea Constituţiei aparţine parlamentarilor, în condiţiile art.150(1) din Constituţia României, republicată (...) Obiectivele şi tezele revizuirii Constituţiei vor fi stabilite de comisie pe baza propunerilor venite de la grupurile parlamentare".

Deci lucrurile sunt clare ca bună ziua. Partidele politice din Parlament urmează să vină cu propuneri de revizuire. Elaborarea de către guvern a proiectului de revizuire a Constituţiei nu are practic niciun efect juridic sau politic. Atunci, îmi pun întrebarea - şi sunt convins că nu sunt singurul - de ce a mai fost nevoie ca Guvernul să elaboreze respectivul proiect? Răspunsul nu este greu de dat. Nu toţi cetăţenii sunt la curent cu procedurile de legiferare. Dar văzând la televizor că Guvernul a luat iniţiativa de revizuire, mulţi vor rămâne cu impresia că de fapt promotorul viitoarei Constituţii este echipa Boc de la Palatul Victoria. Preţul acestei acţiuni de imagine îl reprezintă însă, din nou, sfidarea şi jignirea Parlamentului.

Ţinând cont că actul guvernului este nul, nu are nici un rost să fac vreun comentariu pe fond. Dar am remarcat un aspect ignorat de foarte multă lume. Pe 14 ianuarie 2009, preşedintele Traian Băsescu, citind concluziile raportului comisiei prezidenţiale care a analizat sistemul constituţional din România, a prezentat un decalog privind cele mai importante modificări pe care le considera ca fiind necesare să fie aduse legii fundamentale. Şapte din cele zece propuneri ale lui Traian Băsescu nu se regăsesc în aşa-zisul proiect guvernamental. Două dintre ele le consider fundamentale: cea referitoare la limitarea drastică a dreptului guvernului de a legifera prin ordonanţe de urgenţă şi cea referitoare la necesitatea unei noi împărţiri administrativ-teritoriale a ţării. De ce oare lipsesc acestea din proiectul guvernamental, proiect care, mai mult ca sigur va fi preluat sub formă de amendamente de Grupurile parlamentare ale PDL? Răspunsul este din nou unul simplu: Guvernul Boc nu are nici cea mai mică intenţie să renunţe la varianta de ocolire a Parlamentului şi doreşte să se impună doar prin ordonanţe de urgenţă. O nouă împărţire administrativ-teritorială a ţării - concret revenirea la sistemul cu regiuni administrative - ar însemna automat obligativitatea existenţei unei a doua Camere a Parlamentului, care să se ocupe de problemele regiunilor. Or, când este vorba de bicameralism, domnul Emil Boc & Co, fug ca dracul de tămâie. Din păcate, o nouă împărţire administrativ-teritorială este recomandată de Uniunea Europeană. Şi este strict legată de obţinerea viitoarelor fonduri comunitare. Nu cred că Guvernul Boc şi Traian Băsescu îşi pot permite să întoarcă spatele banilor europeni.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"În spitalele din România se plăteşte cu viaţa pentru intervenţii banale"

Imaginile şocante apărute în cursul ultimelor zile în presă privind îmbolnăvirea pacienţilor în spitalele din România ar trebui să ne facă pe noi, cei care avem o poziţie publică, să căutăm soluţii pentru evitarea unor astfel de situaţii pe viitor.

Mizeria şi lipsa banilor din sistemul sanitar au început să distrugă vieţi omeneşti. Aşa cum am mai arătat şi cu alte ocazii, sărăcia nu poate fi singura cauză care duce la apariţia unor astfel de drame. Managementul defectuos şi iresponsabilitatea celor care au putere de decizie în astfel de cazuri sunt două dintre elementele pentru care trebuie găsită urgent o soluţie.

Ce se întâmplă în urma cazurilor de la spitalul CF2 din Capitală? Ministrul Radu Berceanu iese cu o declaraţie şocantă în care susţine că avea cunoştinţă de "ceva probleme administrative" şi că avea în pregătire o anchetă. Din păcate, domnule ministru, demararea anchetei pe care pretindeţi ca aţi fi avut-o în pregătire a întârziat prea mult. Întârzierea ei a distrus vieţile a două tinere din România, tinere care au intrat sănătoase într-un spital de unde au plecat în stare de inconştienţă şi cu grave probleme de sănătate. Ancheta a început, oficialii fiind forţaţi de împrejurări să se pronunţe. Aşa se face că unii dintre şefii de secţii de la spitalul cu pricina au fost înlocuiţi. Pe unul dintre aceşti şefi de secţie îl înlocuieşte un coleg care, în urmă cu numai un an, a mutilat pe viaţă o femeie care a plecat din spitalul CF2 în comă şi a fost nevoită să sufere o operaţie de extirpare a uterului. Responsabilii cu numirea în funcţie a noului director apreciază că "dacă un medic a greşit, nu înseamnă că nu este un bun administrator". Avem aşadar dovada clară a iresponsabilităţii unor oameni care nu conştientizează că de o decizie a lor depind miile de vieţi ale pacienţilor care calcă pragul spitalelor din România.

Dacă un sfert din spitalele din ţară nu ar obţine acreditare în urma unui test privind asigurarea condiţiilor minime de igienă, vă întreb, domnilor guvernanţi, care nu alocaţi bani la bugetul sănătăţii, unde se pot trata bolnavii din România?

Domnul Iuliu Nosa:

Titlul intervenţiei mele de astăzi este "Băsescu, Parlamentul şi modificarea Constituţiei."

Traian Băsescu are de ce să urască Parlamentul. Până la urmă această instituţie este cea care i-a dat cele mai mari emoţii, i-a aplicat cea mai umilitoare lecţie şi l-a trimis la un pas de o premieră istorică - primul preşedinte care ar fi putut fi demis.

Însă această experienţă, umilinţă şi ruşine trăite în acele clipe nu cred că vor putea fi uitate vreodată de preşedintele ţării. Traian Băsescu nu va uita vreodată cutezanţa parlamentarilor, celor atât de bine ştiuţi de toată lumea - "322" - îndrăzneala de a-l trimite forţat pe preşedinte înapoi la "popor".

Acelaşi Parlament a băgat însă spaima şi în premierul Emil Boc, acesta fiind şi el, la rândul său, primul prim-ministru din istoria României care a fost demis de Parlament.

De aceea nu ne miră deloc faptul că principala preocupare a preşedintelui şi a premierului, sau a preşedintelui-premier, că nici nu mai ştii care ce funcţie ocupă, este de a modifica Constituţia.

Nu contează că românii mor de foame, rămân fără slujbe, fără afaceri. Nu contează că avem din ce în ce mai mulţi şomeri şi nici că nu reuşim să atragem fonduri europene atât de necesare pentru redresarea economică a ţării.

Pentru Băsescu, pentru că pe Boc nu îl mai punem la socoteală, nu contează decât modificarea Constituţiei. Astfel, vrea să îşi asigure puterea deplină. Mi-e teamă să amintesc de dictatură, dar parcă singurul scop al actualului preşedinte este dictatura. Sau cel puţin obţinerea unei republici prezidenţiale, în care el să poată nestingherit să îşi spună părerea în ceea ce priveşte guvernul şi parlamentul.

Dintr-o ţară care se doreşte democratică, unde acest fapt implică un raport de egalitate între puterile statului, România ar putea deveni un colţ de lume unde principalele puteri nu funcţionează sau funcţionează după cum vrea Băsescu.

Domnul Ioan Oltean:

"Despre Ziua Pământului şi necesitatea vitală a protecţiei şi conservării biodiversităţii"

Mă voi opri astăzi asupra unui eveniment despre care aş putea spune că a trecut aproape neobservat în ţara noastră. Începând cu anul 1970, pe data de 22 aprilie, în lumea întreagă se sărbătoreşte Ziua Pământului. Milioane de oameni manifestă cu această ocazie împotriva consecinţelor ireversibile ale poluării industriale: încălzirea globală, epuizarea stratului de ozon, depunerile acide, defrişarea pădurilor, reducerea diversităţii biologice.

Este un adevăr bine cunoscut acela că odată cu trecerea timpului, creşterea populaţiei combinată cu procesul de eroziune a solului, defrişările scăpate de sub control, amenajarea litoralului pe distanţe mari, ploile acide, poluarea, se corelează cu dispariţia speciilor de plante şi animale. Vorbim aici despre milioane de specii de plante şi animale, dar şi de microorganisme, care sunt rezultatul adaptării şi existenţei vieţii pe planeta noastră timp de 3,5 miliarde de ani. În toată această perioadă de miliarde de ani, în urma unui proces firesc de autoapărare, organismele şi-au întărit procesul reparator, reglator, care le conferă puterea de a rezista şi de a supravieţui până astăzi. În timp, modificările apărute s-au acumulat, s-au combinat şi s-au adaptat la schimbările mediului, iar ca rezultat a apărut fantastica biodiversitate şi variabilitate a formelor de viaţă. Omul a folosit mult timp această diversitate biologică în favoarea sa obţinând un surplus de alimente, facilitând astfel apariţia şi dezvoltarea civilizaţiei moderne.

Făcând selecţia animalelor şi plantelor, omul a imprimat particularităţile dorite şi a creat, de exemplu, plante de o mare productivitate, cum sunt grâul, orzul, porumbul hibrid, care asigură hrana de bază a populaţiei. Selecţia activă se bazează în prezent pe folosirea unor gene unice pentru a conferi rezistenţă crescândă faţă de bolile noi ale plantelor. Prin biotehnica actuală o serie de particularităţi utile pot să fie translocate de la specii înrudite sălbatice, unor specii sau soiuri care până acum nu se puteau obţine. Latura pozitivă a acestei probleme este că studiile arată că folosirea materialului genetic din multe surse va creşte, iar adaptare speciilor noi la necesităţile omului este foarte importantă. Se ştie că o simplă plantă poate fi folosită în alimentaţie, industrie, medicină, deci ea are multiple întrebuinţări, unele dintre ele fiind chiar vitale pentru noi. Aceasta a fost partea vizibil bună a acestui demers. Dar există şi o parte "întunecată" a acestei situaţii, şi despre aceasta aş dori să vă vorbesc.

În ultimii treizeci de ani, din cele aproximativ 35.000 de specii de plante superioare s-au cercetat peste 30.000 specii al căror potenţial biologic şi genetic a fost exploatat. Este absolut necesară păstrarea intactă a ecosistemelor care joacă un rol crucial în menţinerea condiţiilor care furnizează perpetuarea speciilor şi a vieţii pe Terra. Şi nu vorbesc acum doar despre Bistriţa-Năsăud, zona de care mă simt direct răspunzător. Dacă nu sunt supuse dezechilibrelor, ecosistemele aduc contribuţii majore la menţinerea debitului de apă în bazinele râurilor şi fluviilor, ele acţionează ca tampon la inundaţii, purifică aerul urban de poluanţi. Poate nu este întâmplător faptul că în ultimii ani inundaţiile, de exemplu, nu ne-au ocolit, ba chiar au creat pagube însemnate. Dacă dispar unele specii-cheie, se blochează şi acţiunea unor funcţii de importanţă vitală. Uneori, prin dezechilibrele create de acţiunea omului, nesăbuită de-a dreptul sau supusă unor anumite interese, se poate stimula şi apariţia unor epidemii violente, fapt ce degradează unele specii sau soiuri de cultură sau atentează chiar la sănătatea şi viaţa noastră. Aprecierea timpului de diminuare a biodiversităţii este foarte grea. Dar dacă o specie dispare, ea s-a pierdut pentru totdeauna. După anul 1980 dispariţia speciilor s-a intensificat din nefericire, în raport cu creşterea demografică şi cu extinderea aşezărilor omeneşti.

Creşterea demografică explozivă îndeosebi din ultimul deceniu, care implică aglomerarea oraşelor, extinderea suprafeţelor ocupate de zonele urbane şi creşterea necesităţilor de utilităţi de tot felul constituie principala presiune exercitată din partea centrelor urbane asupra mediului. Dezvoltarea tehnicii fără să se ţină seama de principiile ecologice, crearea de bunuri materiale care încorporează resurse neregenerabile sau greu regenerabile şi epuizabile, dar mai ales lipsa unei conştiinţe ecologice cu privire la posibilităţile mediului înconjurător şi la limitele sale, toate constituie factori de comportament care concură în egală măsură cu alţi factori la degradarea mediului. Trebuie să se ţină seama că, în viitor, necesarul de apă va creşte. Crearea marilor aglomerări urbane provoacă dezechilibre care pot să se transforme în catastrofe. Se pune problema nu numai a lipsei posibile de apă în următoarele decenii, ci şi a posibilităţii ca prin tasarea pământului să se producă alunecări masive de teren şi distrugerea unor suprafeţe întinse de construcţii.

Revenind la Ziua Pământului, aceastaa trimis de-a lungul anilor un mesaj foarte clar şi foarte puternic, şi anume că cetăţenii întregii lumi doreau măsuri rapide şi decisive legate de energia curată.Ziua Pământului este acum sărbătorită pe plan internaţional ca o expresie comună, ca o dorinţă publică de a construi o societate stabilă. Unind cetăţenii, această zi educă şi mobilizează oamenii din întreaga lume pentru a proteja mediul înconjurător. Ea inspiră necesitatea de a acţiona, la nivel personal, comunitar, naţional şi internaţional.Ziua Pământului a devenit un eveniment anual în foarte multe comunităţi din întreaga lume. Ea oferă imensa oportunitate de a uni oamenii pentru a realiza acţiuni benefice tuturor. Foarte des cu această ocazie se lansează proiecte al căror efect este de a aduce beneficii comunităţii şi de a ajuta la întărirea legăturii dintre grupurile acesteia.

Diversitatea mare atât a cantităţii de poluare cât şi a situaţiilor care o produc, conduce la schimbări specifice, uneori ireversibile, ale calităţii factorilor de mediu. De aceea trebuie să înţelegem cu toţii că echilibrul dintre comunitatea biotică şi mediul fizic este decisiv pentru comunitate. Întreaga mişcare a societăţii este indisolubil legată de dezvoltarea istorică a producţiei, de muncă. Dar munca nu se poate efectua decât într-un mediu curat, trăind responsabil. Iar problema rămâne atât pentru noi, cât mai ales pentru generaţiile care vor veni.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: "Programul ineficient al utilajelor agricole"

Guvernul şi-a propus să modernizeze parcul naţional de tractoare şi combine, urmărind creşterea eficienţei în agricultură. Prin intermediul programului "Rabla pentru utilajele agricole", fermierii au posibilitatea de a-şi înlocui vechile maşini agricole cu altele noi şi vor primi, în schimbul scoaterii din uz a utilajelor, o primă de casare în valoare de 17.000 lei (circa 4.200 euro).

Deşi acest program este extrem de necesar pentru dezvoltarea agriculturii, în condiţiile în care ţara noastră este printre ultimele din UE la capitolul tehnică agricolă, totuşi, aşa cum a fost el conceput, cred că în plan real, nu se va schimba deloc situaţia din sector. Acest program nu va ajuta fermele mici şi mijlocii din cauza că agricultorii nu au bani să investească în achiziţia de utilaje. Ei trebuie să acopere diferenţa de preţ pentru că prima de 4.200 de euro este insuficientă pentru achiziţia unui tractor nou, al cărui preţ variază între 30.000 euro şi 100.000 euro.

Parcul de utilaje agricole este alcătuit, conform statisticilor, din 176.841 de tractoare şi 24.299 de combine de cereale, din care peste 60% au durata normală de funcţionare depăşită. Prin acest program se urmăreşte înlocuirea unui număr de numai 5.880 de tractoare şi maşini agricole, număr prea mic comparativ cu numărul de utilaje agricole învechite. Avem un deficit de 350.000 de tractoare fizice noi, fără de care ne vom situa tot la coada UE la capitolul eficienţă şi mai ales uzură a utilajelor: în medie, în România, unui tractor îi revine să are o suprafaţă de teren de 110 hectare, aproape de opt ori mai mare ca media UE, estimată la 14,24 hectare.

Înlocuirea utilajelor vechi este o soluţie, însă fără creşterea efectivelor de utilaje agricole performante, există riscul ca noile utilaje achiziţionate să se strice din cauza suprasolicitării.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: "Catastrofa de la Cernobîl"

Pe data de 26 aprilie se împlinesc 24 de ani de la cel mai mare accident tehnogen din istoria omenirii, de la catastrofa de la centrala nucleară situată în apropierea oraşului ucrainean Cernobîl. O dramă ale cărei urmări negative le-am resimţit noi şi le vor resimţi încă multe generaţii de locuitori din Europa.

O bună parte din Europa a fost expusă contaminării. Aproape un milion de oameni au murit, în primele două decenii de la accident, de diverse forme de cancer provocate sau agravate de radiaţiile de la Cernobîl. Şi acest bilanţ va creşte. Norul a fost purtat de vânt aproape peste tot în lume, iar substanţele rămân active zeci de mii de ani. Catastrofa a dus la mutaţii genetice la plante şi animale şi a scăzut imunitatea la boli a populaţiei tinere în numeroase zone, inclusiv în România. Oficial, numai în Ucraina se consideră că 2,3 milioane de persoane au avut de suferit de pe urma catastrofei. Între 1986 şi 2006, 4.400 de ucraineni - copii sau adolescenţi în momentul catastrofei - au fost operaţi pentru cancer de tiroidă, consecinţa cea mai evidentă a iradierii.

În România există o centrală nucleară la Cernavodă, iar Guvernulintenţionează să construiască încă două reactoare nucleare şi o nouă centrală nucleară. Acestea vor crea zeci de tone de deşeuri radioactive extrem de letale care ar putea rezulta într-un accident de dimensiunea celui de la Cernobîl.Organizaţiile nonguvernamentale militează pentru promovarea energiei regenerabile ca alternativă la energia nucleară, deoarece România are un potenţial foarte mare în acest domeniu şi acest tip de energie nu prezintă riscuri faţă de mediul înconjurător sau faţă de sănătatea oamenilor şi necesită investiţii semnificativ mai mici decât energia nucleară. Riscurile ce însoţesc energia nucleară sunt reale, inerente şi de durată.

Pentru promovarea energiei regenerabile trebuie stabilit un program complex de măsuri şi o bază legislativă.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: "Urmările defrişărilor abuzive"

Defrişările abuzive din pădurile României sunt de la an la an tot mai vizibile şi astăzi avem aproximativ trei milioane de hectare de teren calamitat care reprezintă o treime din terenul arabil, nemaiputând fi astfel utilizat în agricultură. Redresarea suprafeţei şi, implicit, protecţia mediului se pot realiza prin plantarea a circa 700.000 de hectare de pădure, care va avea rolul de a proteja solul împotriva inundaţiilor şi a altor fenomene, dar şi rolul de reţinere a CO2, principala sursă de poluare.

Alunecările de teren, deşertificarea, precum şi agravarea unor fenomene meteorologice sunt rezultatele defrişării masive care a avut loc în ultimii ani în pădurile României.

Au fost defrişate păduri, fără a mai fi împădurite. Ca efect al retrocedărilor, au fost defrişate în jur de 70.000-80.000 de hectare, iar tăierile ilegale au dus la rărirea pădurilor pe câteva sute de mii de hectare. Suprafaţa împădurită din România se situează sub jumătatea mediei din Uniunea europeană. România trebuie să împădurească circa două milioane de hectare de terenuri, pentru a ajunge gradul mediu de împădurire al Uniunii Europene. Gradul de împădurire în România este, în prezent, de circa 27 la sută, deşi în zona de câmpie nu depăşeşte 15 la sută. La nivelul UE, gradul de împădurire este, în medie, de 33 la sută, dar sunt ţări precum Austria şi Germania cu peste 40 la sută, iar în ţările nordice cu procente de peste 80 la sută.

Este timpul să nu mai fim ignoranţi! Pentru generaţiile viitoare avem datoria de a face investiţii importante în acest domeniu, avem datoria de a planta copaci, de a planta păduri. Pădurile sunt o bogăţie importantă a României.

Domnul Petru Movilă:

"Nu mai călcaţi iarba!"

Ar trebui s-o ştim cu toţii! Normele europene cer ca fiecare localitate din România să deţină 26 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor. Este şi motivul pentru care, nu cu mulţi ani în urmă, o ordonanţă de guvern propunea ca schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate cu spaţii verzi sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor să fie complet interzisă. Mai simplu spus, potrivit acestor prevederi, acolo unde era spaţiu verde, fie că vorbim de domeniul public sau privat, nu mai aveai voie să construieşti.

Dar ce s-a întâmplat de atunci?

Bineînţeles, suprafeţele de spaţiu verde au scăzut drastic. În Iaşi, de exemplu, spaţiile verzi au fost distruse în continuare pentru a face loc parcărilor, vilelor, turnurilor şi cartierelor noi de blocuri. Se construieşte peste tot, dar mai ales acolo unde nu trebuie. Micile scuaruri dintre blocuri au dispărut înghiţite de buticuri sau garaje. Iar această situaţie o regăsim în toate localităţile României.

Aşa se face că, peste tot în ţară, suprafaţa verde se micşorează pe zi ce trece. În medie, românii mai beneficiază doar de ceva mai mult de şapte metri pătraţi de verdeaţă pe cap de locuitor. Dar vorbim de o medie.

În Constanţa, porţia de verdeaţă a ajuns la 2 metri pătraţi pe cap de locuitor, în Cluj-Napoca la 14 metri pătraţi, iar în Bucureşti se vorbeşte de 16 metri pătraţi de spaţiu verde pentru fiecare locuitor al capitalei. Cifrele sunt însă relative, pentru că autorităţile au un mod special de a număra spaţiile verzi. Totuşi, pentru comparaţie, să notăm că, în Stockholm, media este de 85 metri păraţi, în Londra, de 65 metri pătraţi, iar la Varşovia de 35 de metri pătraţi.

Faţă de alte oraşe mari ale României, am putea spune că, la Iaşi, situaţia se prezintă încă minunat, de vreme ce ieşenii beneficiază de circa 17 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor. Totuşi, ţinând cont că, în 2002, deţineam o porţie de 27 de metri pătraţi, iar în 2006, de 21 de metri pătraţi, nu putem să nu remarcăm dispariţia rapidă a spaţiilor verzi din municipiu. Un calcul simplu arată că, în acest ritm, în circa 20 de ani, Iaşiul nu va mai deţine niciun metru pătrat de spaţiu verde!

Dar, în scurt timp, vom da socoteală pentru cât de puţină culoarea verde mai au oraşele din România! Pe cine vom da vina?

Aşadar, buldozere, nu mai călcaţi iarba!

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Fermitate pentru acţiunile autorităţilor - siguranţă pentru cetăţeni"

Doamnelor şi domnilor deputaţi, am fost din nou săptămâna trecută martori ai spectacolului ce tinde să devină perpetuu, spectacol la care participă grupuri mari de indivizi ce iau cu asalt spitale în care se află internaţi rude, prieteni sau persoane pe care vor să se răzbune dintr-un motiv sau altul.

Incidentul a avut loc la Spitalul Judeţean din Piteşti, unde un grup de câteva zeci de romi a venit să-şi exprime nemulţumirea pentru faptul că medicii nu au reuşit să salveze un apropiat al acestora, decedat în urma unui accident de circulaţie. Intervenţia în forţă a jandarmeriei şi a trupelor speciale ale Poliţiei a detensionat situaţia, însă cadrele medicale s-au aflat, pentru o bună perioadă de timp, sub teroare.

Din declaraţiile reprezentantului Poliţiei a reieşit faptul că ulterior acestui incident vor fi identificate persoanele participante şi vor fi sancţionate.

Ştirea a fost preluată de mass-media, aproape fără excepţie.

Acest eveniment m-a determinat să vin în faţa dumneavoastră şi să vă propun două teme de reflecţie.

Prima este legată de întărirea autorităţii instituţiilor statului, aceasta însemnând inclusiv posibilitatea ca astfel de situaţii să fie rezolvate în secţia de poliţie şi instanţa de judecată şi nu în stradă. Tulburarea liniştii publice, de care se fac probabil vinovaţi participanţii la mitingul ad-hoc, se rezolva în orice stat european prin reţinerea celor care nu respectau indicaţiile organelor de ordine şi, ulterior, se analiza gradul în care aceştia erau implicaţi în eveniment.

În acest mod, ordinea publică ar avea mai puţin de suferit, iar medicii şi întreaga populaţie din zona respectivă ar şti că este apărată.

După cum se cunoaşte, securitatea personală este mai mult o problemă de percepţie, iar în cazul amintit, când persoanele participante practic la lupte de stradă au plecat nestingherite acasă, temerea celor care lucrează sau locuiesc în zonă nu s-a diminuat prin intervenţia forţelor de ordine.

În al doilea rând, aplanarea fermă a avântului protestatar al participanţilor nu ar mai fi făcut un subiect de presă şi, poate, reporterii şi-ar fi îndreptat atenţia spre alte evenimente petrecute în zonă. Presa poate fi interesată, spre exemplu, de faptul că, de curând, la acelaşi Spital Judeţean din Piteşti a fost realizată în premieră o operaţie prin care s-a montat, prin metode miniinvazive, o proteză ceramică în şoldul unui pacient.

Iată, acestea sunt alternativele unei frânturi de realitate. Dumneavoastră în care doriţi să trăiţi?

Domnul Cristian Rizea:

"Nu vrem români!"

Nu vrem români! Din păcate acesta nu este doar titlul declaraţiei mele politice, ci şi un slogan scris pe o pancartă în timpul unei manifestaţii organizate de candidatul Partidului Popular din Spania pentru primăria oraşului Badalona, Xavi García Albiola.

Românii din Spania au ajuns subiect de campanie pentru reprezentanţii Partidului Popular, deşi ei sunt cei care au contribuit cu suma de 12 miliarde de euro la produsul intern brut al acestei ţări, în anul 2009. Cu toate acestea, în momentul de faţă, pentru unii politicieni din Spania, românii sunt cei care le-au invadat ţara, care le-au murdărit străzile, care au crescut rata infracţionalităţii, care nu muncesc, care cerşesc şi pe care nu îi mai vor printre ei.

Ce este şocant în această situaţie, dincolo de atitudinea oamenilor politici din Spania, care instigă la dispreţuirea unei comunităţi considerabile, este că Partidul Popular a semnat în luna noiembrie a anului 2009 un protocol de susţinere reciprocă în timpul campaniilor electorale cu Partidul Democrat Liberal din România. După câte se vede, românii stabiliţi în Spania au fost utili doar pentru scrutinul din noiembrie, doar în momentul în care în România erau alegeri prezidenţiale, doar când ei însemnau ceva pentru că aveau o armă - votul! Acum că au trecut alegerile, că avem un preşedinte, ei nu mai contează! Şi totuşi, protocolul semnat între PDL şi PP este unul pentru sprijin în campanile electorale.

Un protocol de susţinere reciprocă este o modalitate de cooperare bilaterală şi permanentă. Ceea ce se întâmplă în momentul de faţă nu este doar un exemplu de diplomaţie prost înţeleasă, ci şi un act de grosolănie politică, pe care eu personal nu îl înţeleg.

Nu vreau acum să motivez de ce românii plecaţi să muncească în străinătate nu ar trebui discriminaţi, asta este o altă discuţie, care ar trebui să se bazeze pe dreptul la liberă circulaţie. În schimb, vreau să subliniez o gravă greşeală etică pe care aştept ca PDL, în calitate de partener al Partidului Popular din Spania, să o sancţioneze şi să ia atitudine în ceea ce priveşte atât denigrarea cetăţenilor pe care îi reprezintă în ţară, cât şi viitorul acestei colaborări.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

"Ziua pământului. chestiunea ţărănească."

A mai trecut un an de când în România se sărbătoreşte «Ziua Pământului», în data de 22 aprilie, zi ce a fost fondată de senatorul Gaylord Nelson, în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată faţă de mediu, faţă de pământ.

La început, această zi era celebrată de câteva milioane de cetăţeni americani, iar după două decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de ţări au transformat «Ziua Pământului» într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorinţa de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre. Atunci a fost fondată şi organizaţia neguvernamentală «Earth Day USA», care, din 1991, coordonează pe plan naţional şi internaţional ceea ce pornise ca un eveniment strict american. După 1990, «Ziua Pământului» a fost sărbătorită şi în ţara noastră.

Alte 70 milioane de oameni din multe ţări au aderat la aceste activităţi. Astăzi sunt implicate de asemenea peste 4000 de organizaţii nonguvernamentale din 170 de ţări ale lumii.

Reţeaua «Ziua Pământului», constituită cu prilejul celebrării acestei importante zile cuprinse în "Calendarul evenimentelor ecologice", include multe tipuri de organizaţii din diferite domenii de activitate, care promovează acţiuni cu scopul de a educa populaţia şi de a favoriza participarea publicului în acţiunile ecologice.

Ziua Pământului 2010 coincide cu Conferinţa Mondială asupra Schimbărilor Climatice şi cu Anul Internaţional al Biodiversităţii.

Deşi se bucură de o popularizare mai mică decât Ora Pământului, când oamenii de pretutindeni sunt chemaţi să nu folosească energia electrică timp de 60 de minute, Ziua Pământului are acelaşi scop: să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător, asupra efectelor poluării şi să educe cu privire la acţiunile pe care fiecare dintre noi le poate întreprinde pentru a ajuta la conservarea naturii.

Am urmărit cu atenţie acţiunile întreprinse în România pe 22 aprilie şi am constatat că, exceptând câteva publicaţii, printre care şi Informaţia Vălenilor din Colegiul 6 Ştefan cel Mare, au amintit spre lauda lor despre «Ziua Pământului », de importanţa acestei zile în care toţi cetăţenii României ar trebui să-şi reamintească de tot ceea ce reprezintă pentru noi pământul, alte acţiuni cu caracter local şi naţional n-au avut loc.

Din păcate, nici la nivelul cel mai înalt, Preşedinţia României, nu s-a marcat acest eveniment aşa cum s-ar fi cuvenit prin acordarea unor înalte distincţii acelor organizaţii neguvernamentale sau publicaţii, sau personalităţi care au desfăşurat de-a lungul vieţii şi mai ales în ultimul an activităţi de protecţie şi conservare a solului, a apei, a pădurilor, a atmosferei, remarcându-se fie în universul familiei, al locuinţei sau pe plan naţional prin activităţi de oprire sau de combatere a neglijenţei cu care oamenii contribuie în fiecare zi la degradarea pământului.

Doresc ca prin această intervenţie să stimulez toate organismele româneşti în ideea de a nu-şi pierde speranţa şi că este mai mult decât necesar să revitalizeze prezenţa zilnică în această esenţială lucrare dumnezeiască, protecţia pământului, pământ care, de fapt, înseamnă viaţă, lucrare care ar trebui să atingă maximum de satisfacţie în fiecare an pe 22 aprilie - Ziua Pământului.

Cele 22 de milioane de români sunt într-un fel sau altul în contact permanent cu pământul, chiar dacă locuiesc la bloc sau undeva într-o zonă în care pădurea, apa şi pajiştea încă nu au fost distruse de escavatoare sau betoane.

Din păcate, de la ieşirea din Bucureşti şi până în multe zone ale ţării în care ispititoarele oferte turistice ne cheamă la odihnă, de o margine şi de alta a drumurilor, în lacuri, în parcuri, la margine de păduri, suntem încă sufocaţi de gunoaie, ambalaje de plastic, moloz etc.

La toate acestea se poate adăuga distrugerea consolidărilor biologice pe ravene, tăierea neraţională a pădurilor, lucrarea solurilor din deal în vale şi nu pe curba de nivel, urmate de scăderea anuală a producţiei agricole, a profitului din activităţile agricole şi, în consecinţă, scumpirea produselor alimentare, limitarea unui număr tot mai important de oameni la o alimentaţie raţională, creşterea îmbolnăvirilor, creşterea cheltuielilor sociale cu tratamentele medicale etc.

Securitatea alimentară la nivel european şi în multe ţări dezvoltate ale lumii a reprezentat obiectivul cel mai important în care respectivele ţări au alocat anual importante sume de la bugetul statului, au dezvoltat învăţământul şi cercetarea agricolă, au respectat şi respectă oamenii de ştiinţă, specialiştii şi fermierii, deoarece toţi sunt convinşi că produsul muncii lor - pâinea noastră cea de toate zilele - reprezintă viaţa.

După toate necazurile pe care le avem noi, românii, am căpătat un talent de a pierde timpul în confruntări fără rezultat cum ar fi şi ultima dezbatere parlamentară provocată de moţiunea simplă "Agricultura şi dezvoltarea rurală spre dezastru".

Desigur s-au rostit multe cuvinte grele în această confruntare politică între opoziţie şi putere, din păcate însă chestiunea ţărănească a rămas în continuare nerezolvată, aşa cum s-a întâmplat timp de 45 de ani înainte de revoluţie şi timp de 20 de ani de la revoluţie.

S-a vorbit mult despre ce nu s-a făcut, s-a vorbit despre ardei, morcov, s-a vorbit mult despre Bachus, s-au adus jigniri de o parte şi de alta.

Ţăranii, fermierii au rămas tot cu întrebările vestitului Moş Ion Roată: Unde sunt banii pe subvenţii? Unde sunt camerele agricole din fiecare comună? Unde sunt cotele de lapte? Unde vor vinde produsele din lapte şi cerealele din producţia acestui an? Cum vor recupera sau plăti banii împrumutaţi pentru dezvoltarea unor ferme de producţie moderne cofinanţate cu bani europeni?

Doamna Adriana Diana Tuşa:

Declaraţie politică:"Institutul Cantacuzino adus la sapă de lemn"

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la situaţia gravă din sistemul de sănătate şi, în principal, la problemele financiare şi mai ales administrative cu care se confruntă Institutul Cantacuzino, ca urmare a ignoranţei acelora care administrează Ministerul Sănătăţii.

Despre situaţia de la Institutul Cantacuzino am atras atenţia în mai multe rânduri şi am să continui să o fac până când ministrul sănătăţii o să realizeze faptul că acest institut se ocupă de un domeniu ce ţine de siguranţa naţională.

Deşi condiţiile de cercetare sunt mult sub media acelora din celelalte ţări membre ale UE, totuşi, Institutul Cantacuzino, pe lângă vaccinuri, mai fabrica, până la retragerea autorizaţiei, o serie de medicamente imunologice, seruri, suplimente nutritive şi reactivi biologici. Prin lipsa investiţiilor în modernizarea tehnologică riscăm să ajungem în situaţia ca în unităţile spitaliceşti să nu se mai găsească niciun produs fabricat la Cantacuzino, obligându-ne să apelăm la importarea acestor produse la preţuri mult mai mari.

Şi mai grav este faptul că, de câteva luni deja, campania de vaccinare împotriva tuberculozei a copiilor nou-născuţi a rămas suspendată, deşi ar fi trebuit să fie reluată de la jumătatea lunii aprilie. Pe lângă lipsa vaccinului BCG din maternităţile din ţară, au dispărut din cabinetele medicale din multe judeţe şi alte vaccinuri care se administrează bebeluşilor în primul an de viaţă, cum ar fi cele împotriva hepatitei B, rubeolei, rujeolei sau poliomielitei.

Ne confruntăm, aşadar, cu o problemă din cele mai serioase, riscând să punem în pericol viaţa copiilor noştri! De asemenea, consider că prin simpla demitere a unui director şi înlocuirea acestuia cu un altul nu se rezolvă fondul problemei. Lipsa de voinţă politică în a găsi soluţii pentru a revitaliza această instituţie reprezintă una din marile şi multele erori de care se face, fără îndoială, vinovat Guvernul Boc.

Domnilor guvernanţi, trebuie să conştientizaţi, până nu este prea târziu, faptul că acest institut este vital pentru sistemul public de sănătate şi mai ales că prin lipsa dumneavoastră de reacţie sau chiar mai rău, din rea-voinţă, nu faceţi altceva decât să puneţi pe butuci un institut care până mai ieri era unul de renume mondial!

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Măreţi conducători ai României, lipsiţi de strategie în bătălia cu criza"

Nimic nu este mai evident şi mai tragic în acelaşi timp decât lipsa de strategie a guvernului Boc în lupta sa cu criza economică ce a lovit de mai bine de un an România. Dacă este să ne aducem aminte de măreţele măsuri anticriză pe care Guvernul Boc 1, 2 3, sau al câtelea se mai vrea, le-a promovat doar pe hârtie, ar fi trebuit să fi ajuns la liman, să fi depăşit criza economică. Dar nimic din toate acestea nu s-a întâmplat....Ba mai mult, realitatea îşi permite în continuare să-l contrazică chiar pe principalul vector al mesajelor portocalii care propovăduia în campania sa electorală din 2009 că "se întrevăd semnele ieşirii din criză" - adică noua luminiţă de la capătul tunelului.

Însă pentru a fi corecţi trebuie să spunem că sub guvernările succesive ale domnului Boc s-a făcut totuşi ceva. S-a reuşit închiderea şi suspendarea a peste 200.000 de firme în urma introducerii impozitului forfetar.

S-a reuşit aruncarea în haos şi disperare a milioanelor de dascăli care îşi văd viitorul incert. Să ne aducem aminte de faptul că greul nu a trecut pentru aceştia: în luna septembrie urmează să fie concediaţi 15000 de angajaţi din sectorul de învăţământ. Nici mai mult, nici mai puţin. Nu ştim cum s-a ajuns la acest număr: de ce nu au fost 14999 sau 15001? Pentru că dacă ar fi fost o analiză serioasă pe buget, în niciun caz nu s-ar fi ajuns la fix această cifră. Dar probabil, 15000 a visat noaptea unul dintre guvernanţi şi a transpus-o în act normativ.

S-a reuşit diminuarea salariilor bugetarilor. În timp ce domnul Boc şi gaşca ţipau peste tot ca niciun venit nu va scădea în sectorul bugetar în urma aplicării legii unice de salarizare, toţi bugetarii primeau salariile diminuate.

Cât despre pensionari, ce să mai vorbim....nu numai că pensiile nu vor creşte, dar mulţi dintre pensionari vor trebui să se descurce cu pensii mult mai mici.

În ceea ce priveşte investiţiile, este suficient să ne uităm la lucrările abandonate şi aflate în paragină ce au fost începute de autorităţi în baza Ordonanţei nr.7/2006. Niciun leu alocat, nicio lucrare recepţionată sub măreaţa guvernare Boc.

Iar în tot acest timp, preocupările guvernanţilor sunt, evident, altele: patinoare construite la suprapreţ, 500 milioane de euro cheltuite pentru programul "e-românia", program necorelat cu gradul de informatizare a populaţiei sau campanii de promovare a turismului făcute haotic şi fără rezultate.

Este evident că acest guvern nu este unul care să se conducă după principiul vechi gospodăresc, pe care îl ştie tot românul: termină ceea ce ai început, înainte să începi ceva nou, nu lua de la cei în nevoie şi încearcă să nu risipeşti puţinul avut pe care îl ai pe proiecte fanteziste.

Domnule Boc, ar fi de dorit ca măcar pentru perioada următoare să reuşiţi să aveţi aceeaşi eficienţă în fapte, pe cât o aveţi la nivel de discurs şi să vă ghidaţi după sloganul "Mai puţine vorbe şi mai multe fapte !"

Domnul Viorel Palaşcă:

"Infrastructura rutieră şi feroviară lăsate la voia întâmplării de actualul Guvern"

Niciodată după 1990 drumurile din România nu au arătat atât de rău precum arată după iarna care de abia a trecut, iar două treimi din suprafaţa totală a infrastructurii din România trebuie refăcută.

Pachetul de măsuri pentru relansare economică al Guvernului Boc pentru 2009-2010 nu prevede finalizarea niciunui kilometru de autostradă până la sfârşitul acestui an, după cum ne anunţa actualul ministru al transporturilor. Un studiu realizat arată că starea proastă a drumurilor şi lipsa investiţiilor în acest segment reprezintă un impediment major în calea dezvoltării economice. Rata de creştere economică ce va fi înregistrată la sfârşitul anului depinde de ritmul în care vor creşte investiţiile şi de destinaţia acestora. Din păcate, actualul Guvern nu face nimic în acest sens, iar economia continuă s-o ia la vale.

Indiferent dacă este vorba despre investiţii ale statului, ale mediului de afaceri local sau ale companiilor străine, acestea ar alimenta cererea de bunuri şi servicii şi ar avea astfel un efect pozitiv asupra consumului, ajutând la redresarea economiei.

Înainte de a începe lucrările de reparaţii la principalele drumuri naţionale, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România ne anunţa ca bugetul pentru 2010 este aproape epuizat.

În domeniul infrastructurii feroviare trebuia să fie finalizată modernizarea a 800 km de cale ferată şi alţi 500 km să se afle în lucru. Ţările europene au început să se preocupe de dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii feroviare şi a materialului rulant pentru a intra în competiţie cu transportul rutier în urmă cu 7-8 ani. Din păcate, România a rămas în urmă din toate punctele de vedere ale dezvoltării transportului feroviar: infrastructură, organizare, punctualitate.

Actualul Guvern spune că nu se pot accesa fonduri europene pentru că nu au finanţarea iniţială demarării proiectelor, dar nu explică şi faptul că nu au făcut nimic pentru a îmbunătăţi strângerea şi utilizarea banilor proveniţi din taxele de drum.

Nu cred că mai există români care să spere că sub guvernarea Boc vor avea posibilitatea să circule pe autostrăzi moderne, pe drumuri întreţinute sau pe o cale ferată de mare viteză.

Domnul Neculai Răţoi:

"Modificarea Constituţiei? Un fleac: i-am ciuruit!"

Modificarea Constituţiei României este un demers necesar în contextul schimbărilor din societatea românească şi în contextul integrării europene. Trebuie însă să tratăm acest demers cu maximă seriozitate şi nu ca pe un alt lucru de bifat pe agenda preşedintelui Băsescu. Supuşenia guvernului Boc faţă de şeful de la Cotroceni arată clar cine stă în spatele acestor iniţiative. La doar o zi de la raportul dat şefului statului, Guvernul a trimis proiectul de modificare a Constituţiei la Cotroceni. Admirabilă viteza de reacţie a acestui executiv, dacă nu luăm în calcul şi calitatea proiectului. Se vede faptul că executivul a muncit nopţi întregi la redactarea lui, utilizând în special procedura copy-paste. O abordare sub orice critică, specifică modului de operare a guvernului Boc, potrivit căruia România este pe cale de a adera la NATO.

Mai mult, observaţi, vă rog, modul în care discuţia despre modificarea actului fundamental al României ia locul unor alte subiecte importante de pe agenda publică a românilor. Mă refer la insuficienţele sistemului sanitar, la grevele profesorilor, concedieri, nivelul de trai scăzut. Repet, modificarea Constituţiei este importantă, dar mult mai important mi se pare astăzi modul în care românii lipsiţi de speranţă s-au înghesuit să găsească un loc de muncă la agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă. Mai important mi se pare astăzi că şcoala se află în pericol şi că desfăşurarea examenelor pe care elevii trebuie să le susţină este afectată de dascălii aflaţi în grevă. Mai important mi se pare că oameni care trebuie supuşi unor operaţii minore ajung în stare critică din cauza lipsurilor din sistemul sanitar. Mai importantă mi se pare incapacitatea guvernului de a atrage fonduri europene şi de a iniţia reforme reale.

Proiectul de modificare a Constituţiei, aşa cum a fost redactat de către executiv, reprezintă revanşa lui Traian Băsescu faţă de luptele pe care le-a purtat în primul său mandat cu instituţiile statului, în mod special cu legislativul. Proiectul se concentrează asupra creşterii puterii şefului statului, reprezentând chiar un pas spre republica prezidenţială. Cât despre trecerea României la sistemul de reprezentare unicameral, este o contradicţie în sine, în contextul în care Uniunea Europeană sprijină trecerea de la sistemele unicamerale la cele bicamerale. întoarcerea la unicameral, modul de reprezentare al perioadei comuniste, înseamnă întoarcerea în timp, iar asocierea lui Traian Băsescu cu dictatura îşi găseşte un temei.

modificarea Constituţiei nu trebuie să ia forma unui proces unidirecţional, lipsit de transparenţă şi, mai ales, lipsit de substanţă. Opoziţia, ca în orice ţară democratică - şi vreau să cred că România este încă o ţară democratică - trebuie să asigure un echilibru în deciziile pe care cei care deţin puterea le iau şi care afectează nu doar vieţile oamenilor, ci şi calitatea democraţiei. Trebuie să ne opunem PDL-ului şi lui Traian Băsescu în încercarea acestora de a pune stăpânire pe ţară şi de a arunca România în sfera dictaturii, iar protejarea actului fundamental este primul lucru pe care avem obligaţia să îl facem!

Domnul Dumitru Chiriţă:

Chiar dacă subiectul la care am să mă refer în continuare pare a fi unul "fumat", totuşi am să vă vorbesc despre el pentru că mi se pare a fi de cea mai mare însemnătate. Am ferma convingere, după ce am observat ce se întâmplă în ultimele săptămâni, că DNA şi ANI sunt două instrumente prin intermediul cărora se încearcă punerea sub control a scenei politice şi eliminarea tuturor obstacolelor din calea instaurării unui regim unipersonal. Au fost gândite aşa de o serie de minţi totalitare, de genul Monicăi Macovei. Ea (sau cei din spatele ei) este cea care a proiectat cu atribuţii, structură şi misiuni atât DNA, cât şi ANI. Ea a convins UE că fără cele două instituţii se alege praful de România. Acum chiar se alege, pentru că ele s-au angrenat într-o luptă pentru putere fără precedent în care nu se iau prizonieri. Şi mă tem că în acest joc sunt angrenate şi serviciile secrete, ceea ce face şi mai grav pericolul la adresa democraţiei.

"Sunt vreo sută şi ceva de parlamentari, un sfert din Parlament, de aceea aştept cu maxim interes dezbaterea din Parlament a noii legi a ANI", spunea cineva zilele trecute cu trimitere la dezbaterea noii legi a ANI, după ce CCR a declarat neconstituţionale unele articole din actuala lor lege de funcţionare. Este un şantaj pe faţă: "Ori o faceţi cum vrem noi legea, ori vă umplem de noroi!", par să sune ameninţările.

Schema este cunoscută, au folosit-o şi în cazul judecătorilor de la CCR. După sentinţă, au dat pe surse că şapte judecători sunt cercetaţi de ei. Oficial nu există nimic, iar judecătorii nu au fost înştiinţaţi. La fel se va întâmpla şi cu parlamentarii: suta aia va creşte pe măsură ce se va apropia momentul votului, iar linşajul public va funcţiona din plin.

Ce va fi? Păi, uitaţi-vă la prezenţa la vot la alegerile parţiale pentru Parlament şi primării. Uitaţi-vă la slăbiciunea extremă a statului, la refuzul românilor de a mai exercita drepturile cetăţeneşti, şi vedeţi dacă avem mai puţină corupţie în politică şi în societate, în general.

Ce am câştigat de pe urma "carnavalului" anticorupţie? Nimic! Ne-am distrus viitorul, fericiţi că unii din politică sunt daţi pe mâna "justiţiei" poporului. Timp în care acelaşi popor este deposedat de orice urmă de putere şi de bunăstare de păpuşarii care trag sforile în acest carnaval. Păpuşari care o duc din ce în ce mai bine, deşi, teoretic, ei ar trebui să fie "clienţii" celor două stabilimente.

Carnavalul anticorupţie nu a făcut decât o singură victimă în România: democraţia. Asta e, ne place sau nu... Şi un ultim exemplu: decizia Guvernului Emil Boc care a anunţat măsuri de sprijin a Oltchim exact cu trei zile înainte de alegerile pentru Primăria Râmnicu Vâlcea. Altă minciună şi hoţie, şi foarte multă nesimţire.

Domnul Gheorghe Ciocan:

"Există tinereţe fără bătrâneţe"

Guvernarea actuală n-a găsit încă soluţii pentru ieşirea din criză, dar a inventat elixirul tinereţii. Tinereţea fără bătrâneţe a ieşit din lumea basmelor şi a devenit realitate în secolul XXI, în România. Guvernarea a rezolvat problema simplu: desfiinţând bătrâneţea. Românii nu mai au bătrâneţe, n-au decât tinereţe, prin care se înţelege perioada în care pot munci. Nici vorbă de a trăi "până la adânci bătrâneţi", bătrâneţile nu mai au adâncime, abia dacă mai au lungime. Dimpotrivă, "tinereţea", perspectiva muncii, tinde să se adâncească. Căci nu mai poate fi numită bătrâneţe perioada - tot mai scurtă - în care cetăţenii acestei ţări sunt nevoiţi să trăiască din pensie.

Când, totuşi, viaţa nu îi este amputată complet de bătrâneţe, când mai apucă să se bucure de pensie, bucuria aceasta este un coşmar: pensia e mizeră, umilitoare, chinuitoare.

Cu una din cele mai reduse speranţe de viaţă din Europa, românii aproape că nu ar mai fi nevoiţi să contribuie la fondul de pensii. Nu mai are sens. Pentru ce să plătească lună de lună zeci de ani la bugetul de pensii, dacă nu mai au parte de ea?

Când se întâmplă să aibă, totuşi, parte de ea, pensionarii n-au nicidecum o bătrâneţe liniştită, lipsită de griji. Dimpotrivă, la bătrâneţe sporesc şi se înteţesc grijile. Dacă tânărul e neliniştit, atunci bătrânul e şi mai neliniştit. Căci tânărul mai are avantajul sănătăţii, pe când pensionarul trebuie să se gândească în primul rând la medicamente care să-i susţină o sănătatea în declin. Apoi, dacă n-a participat vreodată la greve şi mitinguri, dacă a fost prea ocupat cu munca, pensionarul are toate şansele să o facă la bătrâneţe. Nevoit să-şi cerşească un trai decent, el devine la bătrâneţe un demonstrant, un protestatar. în alte ţări, în care statul se îngrijeşte de cetăţenii lui, pensionarii îşi petrec bătrâneţile călătorind, vizitând locuri la care visau în tinereţe. La noi, călătoreşti unde nici n-ai visat: la farmacii şi spitale, iar vizitele sunt ale medicului nu ale tale.

Dacă este adevărat că guvernarea de dreapta a transpus basmul în realitate, atunci şi reciproca este valabilă: "basme!" se poate spune despre măsurile guvernului în ce priveşte pensiile şi pensionarii.

Or, basmele sunt făcute spre a fi povestite copiilor, nu oamenilor mari, aşa cum se întâmplă acum.

Domnul Cornel Itu:

"Rezultate sportive merituoase, condiţii de antrenament şi competiţii sportive pe măsură"

Sportul înseamnă deopotrivă sănătate, educaţie, un mod de viaţă. Mai mult, obţinerea performanţei înseamnă muncă, dăruire, perseverenţă. Toate acestea nu sunt la îndemâna şi posibilităţile oricui. De aceea, cei ce le dobândesc şi nu o dată ci în repetate rânduri, dând naştere unei adevărate tradiţii, merită recunoaştere şi mai ales susţinere din partea celor care pot şi trebuie să facă la rândul lor tot ce le stă în putinţă pentru a răsplăti rezultatele remarcabile, munca de o viaţă a sportivilor.

Manşa retur a finalei Ligii Campionilor la handbal feminin dintre Oltchim Râmnicu-Vâlcea şi campioana en-titre Viborg HK Danemarca, se va disputa în 15 mai 2010 la Sala Polivalentă din Bucureşti.

De ce nu joacă Oltchim-ul la el acasă? Pentru că în Râmnicu-Vâlcea nu există o sală de sport aşa cum prevede regulamentul Ligii Campionilor la handbal, adică o sală cu o capacitate de cel puţin 3.000 de locuri pe scaune.

Să nu uităm că şi aceste rezultate fac România cunoscută peste hotare, că ei, sportivii, sunt ambasadorii ţării lor, că performanţa de excepţie la care ajung se obţine prin efort personal, muncă, din dragoste pentru sport şi pentru competiţie. Şi drept răsplată, Oltchimul nu poate evolua într-o aşa importantă dispută în faţa propriilor susţinători. E o realitate care doare, cruntă, care afectează imaginea nu a echipei, ci a ţării noastre.

E ruşinos ca în asemenea condiţii şi în aceste timpuri o echipă atât de valoroasă ca Oltchim Râmnicu-Vâlcea să nu aibă o sală în care să-şi dispute meciurile şi să obţină victoriile cu care de-acum ne-au obişnuit.

Cred că tot ceea ce se întâmplă în handbalul românesc, în general, şi, în special, în handbalul feminin, ne obligă pe noi toţi, politicieni, parlamentari, să acordăm o atenţie concentrată handbalului pe termen mediu şi lung, să sprijinim eforturile, pe de-o parte, ale autorităţilor locale din Râmnicu-Vâlcea de dezvoltare a infrastructurii sportive în zonă şi, pe de altă parte, eforturile Federaţiei Române de Handbal pentru obţinerea de fonduri şi construirea unor săli de sport care să permită găzduirea unor competiţii europene şi mondiale.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Săptămâna trecută am organizat la Vălenii de Munte o dezbatere referitoare la problemele din educaţie, dezbatere la care au participat reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ din zona Văii Teleajenului, ai administraţiei publice locale, dar şi ai mediului de afaceri şi ai bisericii.

De la început doresc să precizez faptul că am fost încântat de modul în care participanţii au abordat tema propusă, acest fapt demonstrând nivelul ridicat de pregătire profesională al celor prezenţi, precum şi preocuparea pentru găsirea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor din sistemul de educaţie.

Din discuţiile purtate s-au desprins o serie de propuneri pe care doresc să vi le prezint astăzi, în speranţa că ele se vor regăsi şi în forma finală a proiectului Legii educaţiei naţionale.

Aceste propuneri au în vedere:

1. Admiterea în învăţământul liceal sau profesional să se facă pe bază de examen, realizându-se în acest fel selecţia elevilor care pot urma un liceu sau o şcoală profesională;

2. Stabilirea unui cadru legal mai clar în ceea ce priveşte învăţământul profesional;

3. Realizarea unor parteneriate între şcolile profesionale şi agenţii economici pentru a acorda elevilor posibilitatea efectuării practicii de specialitate;

4. Stabilirea cadrului legal pentru ca agenţii economici să poată organiza ateliere-şcoală în cadrul societăţilor comerciale, pentru desfăşurarea practicii de specialitate;

5. Stabilirea obligativităţii ca dirigintele să aibă pregătire specială în domeniul managementului clasei;

6. Specificarea clară în lege a drepturilor şi obligaţiilor directorilor de şcoli;

7. Ocuparea prin concurs/examen a posturilor vacante din învăţământ;

8. Menţinerea examenului de titularizare în sistem;

9. Cuprinderea clară în lege a modalităţilor de evaluare a elevilor la sfârşitul formelor de învăţământ;

10. Să fie prevăzute clar, în cazul programelor sociale, drepturile şi obligaţiile elevilor care beneficiază de acestea, precum şi sancţiunile care pot fi aplicate în cazul în care elevii nu-şi respectă obligaţiile;

11. Religia să fie disciplină obligatorie chiar şi în învăţământul liceal;

12. Cadrele didactice şi reprezentanţii administraţiei locale să aibă o proporţie egală de reprezentare în cadrul consiliului de administraţie al şcolii.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Declaraţie politică privind spitalele din românia

A fost nevoie ca solista Operetei din România să fie la un pas de moarte pentru ca sistemul sanitar din România să ajungă din nou subiect de discuţie şi de analiză! Tipic pentru autorităţile române, care merg pe principiul că putem ascunde gunoiul sub preş, atâta timp cât duhoarea nu ajunge până în ograda presei, care să-1 facă public şi să tragă responsabilii de urechi.

Dintr-o dată, informaţia a fost rostogolită pe toate părţile, iar toată lumea a ajuns la o concluzie macabră: intri în spital cu o boală şi ieşi cu mai multe. E trist, dar este adevărat! Îţi aduci medicamente de acasă, dormi cu alţi colegi de suferinţă în pat, te zgâieşti chircit de durere la gândacii care circulă nestingheriţi prin saloane, iar peste toate te macină un singur gând: de ce eşti condamnat la moarte, când ţi-ai plătit la zi asigurările de sănătate? Managerii de spitale susţin că sunt nevoiţi să raporteze cât mai puţine cazuri de infectare intraspitalicească pentru a nu-şi pierde posturile. Directorii instituţiilor sanitare sunt obligaţi să nu depăşească parametrii la care se obligă prin contractul de management, altfel li se scad puncte şi apoi îşi pierd mandatul.

Mai mult, actualul ministru al sănătăţii trâmbiţează că "stăm bine" la capitolul infecţii intraspitaliceşti, când două femei se zbat între viaţă şi moarte şi cine ştie câţi alţi pacienţi anonimi se află în aceeaşi situaţie!

Este aberant ca un ministru să spună că stăm bine, când avem o problemă gravă şi nimeni nu face nimic! Chiar trebuie să moară mereu cineva, ca să ne dăm seama ca spitalele româneşti sunt veritabile găuri negre, în care intri, dar nu ştii niciodată ce ţi se poate întâmpla?

O listă publicată pe site-ul Ministerului francez al Sănătăţii prezintă gradul de siguranţă al tuturor instituţiilor sanitare, prin calificative de la A la F.

La noi nu există nici măcar interes pentru viaţa omului, ca să ne mai gândim la aşa ceva! Prin urmare, românii se tratează într-un sistem bolnav!

Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud a anunţat anul trecut şase cazuri de infecţii intraspitaliceşti, în timp ce anul acesta a fost semnalat un singur astfel de caz în municipiu. În toate situaţiile a fost vorba de probleme cauzate de infecţii respiratorii şi nu au fost cazuri severe. Maternitatea "Cuza Vodă" din Iaşi va intra în reparaţii capitale din cauza numeroaselor cazuri de infecţii intraspitaliceşti înregistrate în ultimii ani. în anul 2008, la maternitate, au fost înregistrate oficial 309 cazuri de infecţii intraspitaliceşti.

Un nou-născut a murit la jumătatea lunii octombrie 2005, la câteva zile de la ieşirea din Maternitatea Braşov. în urma controlului efectuat de Ministerul Sănătăţii s-a constatat că alţi 30 de copii erau bolnavi, iar 60% din personalul secţiei de nou-născuţi erau infectaţi cu stafilococul auriu.

Specialiştii spun că numărul mic de paturi, saloanele insuficiente, dotarea tehnică precară sau inexistenţa materialelor de unică folosinţă, nerespectarea regulilor de păstrare a acelor, a seringilor sau a materialelor sterile, pregătirea necorespunzătoare a personalului sunt principalele cauze ale apariţiei infecţiilor nosocomiale în spitalele româneşti. în spitalele din tot judeţul Timiş s-au înregistrat anul trecut 563 de cazuri.

Cele mai noi cifre în acest sens au fost date de Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii, în anul 2008. Atunci au fost raportate 9 677 de cazuri de infecţii nosocomiale. Cele mai multe au fost înregistrate în marile centre universitare din ţară, respectiv Iaşi (1 550), Cluj (1 509) şi Bucureşti (1 582). Semnale au existat mereu, dar nimeni nu le-a dat atenţie! Poate în ceasul al doisprezecelea, ministrul sănătăţii va întocmi un raport privind siguranţa spitalelor din România şi-1 va da publicităţii, astfel încât românii să ştie pe mâinile cui şi în ce condiţii îşi încredinţează viaţa! Oricum, cert este că reforme în sănătate s-au făcut mereu, dar nimeni n-a găsit antidotul ca să salveze un sistem mult prea atins de cancerul corupţiei, intereselor meschine şi al nepăsării faţă de pacient/contribuabil!

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Declaraţie politică privind situaţia românilor din spania

Imigraţia română primită în Spania în ultimii zece ani a constituit un fenomen unic, atât datorită amplorii, cât şi timpului scurt în care fenomenul s-a dezvoltat. Spania a experimentat cea mai mare creştere a numărului de rezidenţi străini din Europa şi una dintre cele mai mari din lume. Alături de Statele Unite şi Germania, Spania a fost una dintre cele trei ţări cu cea mai mare imigraţie. Dar fluxul imigraţiei în Spania nu se distribuie în mod egal pe parcursul acestor ani, ci se intensifică în ultimii cinci ani, ceea ce ne face să deducem că am fost a doua ţară din lume în ceea ce priveşte imigraţia primită începând cu anul 2000 (în Germania sosiseră mai mulţi imigraţi în anii nouăzeci, în timp ce din anul 2000 fluxul migrator al acestei ţări a fost mai moderat).

Cauzele unicităţii imigraţiei spaniole trebuie bine explicate pentru a evita ca stereotipurile să-şi impună motivele. în acest sens, atunci când vorbim despre cauzele care explică imigraţia pe care o primeşte Spania, vorbim despre situaţia imigranţilor în ţara de origine şi nevoia lor de a pleca, semnalând că în ţara lor suferă tot tipul de lipsuri, tinerii nu au perspective de muncă de niciun fel.

Nici apropierea geografică şi culturală menţionată adesea pentru a explica de ce sosesc emigranţi din anumite ţări nu este o explicaţie a acestui fenomen. Marocul se află la o distanţă de 14 kilometri de Spania, dar, în anii şaizeci şi şaptezeci - ani în care marocanii emigrau masiv, nu se instalau pentru a lucra în Spania. Treceau strâmtoarea, dar mergeau în Franţa, Belgia şi multe alte ţări europene. Ibero-americanii, cu care Spania are legături culturale speciale, emigrau în special în Statele Unite.

Pentru a afla motivele celor întâmplate trebuie să vedem mai degrabă ce s-a întâmplat în Spania: faptul că imigranţii au optat pentru această ţară într-un mod atât de intens în aceşti ultimi ani se datorează unor motive intrinseci şi, în principal, puternicii dezvoltări economice şi slabului puls demografic.

Imigraţia a sosit în anii cu cea mai mare creştere economică, prin urmare, coincizând cu o demografie care avea deja dificultăţi în a oferi pieţei muncii ceea ce solicita acea creştere; deoarece Spania s-a bazat pe anumite sectoare cu o mare intensitate de mână de lucru, cum sunt construcţiile şi serviciile legate de turism şi timpul liber, care necesită multă mână de lucru, ceea ce explică în bună măsură nevoia de lucrători extra-comunitari. în fond, ceea ce a transformat Spania într-o ţară unică în ceea ce priveşte solicitarea de forţă de muncă extra-comunitară este sectorul construcţiilor, cu o dezvoltare care nu a suportat comparaţie cu niciun alt stat din Europa, devenind chiar principalul motor al creşterii în ultimii zece ani.

Există date care nu pot fi omise dacă dorim să aflăm o explicaţie privind cele întâmplate. Astfel, comparând piaţa muncii de la sfârşitul anului 1997 cu sfârşitul anului 2007, vedem că s-a trecut de la aproape 13,5 milioane de angajaţi la peste 20 milioane. Această creştere de aproape şapte milioane de noi angajaţi are trei cauze: prima, scăderea ratei şomajului (care reprezenta 20,1 % la sfârşitul anului 1997, şi 8,6 % la sfârşitul anului 2007); a doua, creşterea ratei feminine de angajare (de la 28,3 % la sfârşitul anului 1997 la 43,9 % la sfârşitul anului 2007); şi a treia, imigraţia. Fiecare dintre aceste trei impulsuri a contribuit aproximativ cu o treime din noii angajaţi.

Trebuie menţionat că dacă nu ar fi sosit imigraţia menţionată, celelalte două forţe nu ar fi putut contribui singure cu cele şapte milioane de noi angajaţi, deoarece demografia Spaniei se caracterizează printr-o scădere constantă a generaţiei actuale de noi persoane active pe piaţa muncii, în fiecare an se încorporează un număr mai redus de tineri, din cauza faptului că ne aflăm sub efectele scăderii ratei de natalitate care se înregistrează începând din anul 1977. în fond, Spania a înregistrat o creştere economică ce a solicitat multă mână de lucru şi o demografie proprie care nu o poate susţine în totalitate. în acest aspect constă explicaţia principală a imigranţilor primiţi. Cu alte cuvinte, Spania a primit imigraţia de care a avut nevoie la momentul oportun. Din păcate, românii ajunşi să muncească în Spania nu mai sunt acum doriţi!

Eurodeputata Corina Creţu, membră a Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale din Parlamentul European (EMPL) şi secretar executiv pentru relaţii internaţionale al PSD, a protestat zilele acestea faţă de manifestările xenofobe şi discriminatorii îndreptate împotriva imigranţilor români din Spania, cu atât mai îngrijorătoare cu cât vin din partea principalului partid de dreapta, Partidul Popular. Corina Creţu a cerut PDL să renunţe, în semn de solidaritate cu cetăţenii români care trăiesc în această ţară, la protocolul de susţinere electorală pe care îl are cu Popularii spanioli. Până acum, reacţiile PDL sunt anemice şi nu avem un răspuns clar! Cu toţii, de la politicieni până la oameni simpli ar trebui să luăm atitudine vizavi de pancartele cu înscrisul "Nu vrem români", de pliantele cu sigla Popularilor, în care se promite "Mai multă siguranţă", şi de declaraţiile candidatului la primărie, Xavi Garcia Albiola, în care cere "curăţarea oraşului" şi-i ameninţă în special pe romi.

La nivelul Spaniei, românii formează cea mai mare comunitate de străini. Cei aproape un milion de români au contribuit în ultimii ani la creşterea economică semnificativă a Spaniei, iar acum resimt, alături de spanioli şi de ceilalţi imigranţi, efectele dureroase ale recesiunii. Dacă nu voiau românii, spaniolii ar fi trebuit să se gândească bine încă de la început, iar acum, după ce s-au văzut cu sacii în căruţă, vorba românului, au început să-şi arate colţii! Nu trebuie să tolerăm asemenea discriminări şi acţiuni xenofobe, mai ales că este vorba despre cetăţenii noştri, despre prieteni şi cunoscuţi, plecaţi pentru un trai mai bun! A spune că nu vrei români în Spania înseamnă să jigneşti o naţiune întreagă, iar acest lucru nu poate fi trecut cu vederea! în Colegiul Curtea de Argeş, acolo unde am fost ales deputat, la fiecare cinci case, există un cunoscut sau o rudă plecată să trudească pe meleaguri străine! A fi român înseamnă să munceşti, nu să fi jignit şi batjocorit!

De aceea, propun ca acţiunile întregii clase politice româneşti să se unească într-o voce puternică pentru apărarea tuturor românilor! PDL trebuie să se hotărască dacă este cu românii sau împotriva lor, iar noi, ca parlamentari, trebuie să trimitem o scrisoare oficială popularilor spanioli în care să condamnăm modul lor xenofob de a face politică şi să ne apărăm cetăţenii!

Domnul Ioan Stan:

Ascultând cu luare-aminte, ca întotdeauna, discursul premierului despre nefericirea de a lucra cu români într-o anumită problemă şi meditând eu ulterior la marea încărcătură de înţelepciune a spuselor înaltului demnitar, mi-am dat seama cât de tolerant este acesta restrângând aria de reproş la adresa conaţionalilor mei la "absorbţia fondurilor europene".

Respectând, atât cât mă ţin şi pe mine puterile, părerile domnului Boc, am realizat că îi pot fi de folos şefului executivului inventariind pentru Domnia sa domenii de activitate cel puţin la fel de importante ca cel băgat în seamă atât de "original" şi unde tot cu români se lucrează. Sigur, cu români numiţi acolo de alţi români, şi anume de cei care au această putere. Poate ar fi trebuit să spun "competenţă", dar cum nu sunt foarte sigur că aş fi înţeles, rămâne aşa.

Şi ca la orice inventar care se respectă, să numărăm:

l. după un start atletic, adică arătându-şi muşchii, statul român a intrat în cel de al doilea an de criză crescând cheltuielile bugetare în primele două luni ale anului, desigur în paralel cu diminuarea veniturilor pentru ca "echilibrul" să fie perfect. Mai precis, deficitul bugetar acumulat în ianuarie-februarie 2010 este aproape dublu faţă de cel înregistrat în primele două luni ale anului trecut - 5,8 miliarde lei faţă de 3,3 miliarde lei. Această evoluţie nu reflectă declaraţiile repetate ale oficialilor de la Palatul Victoria potrivit cărora s-au luat măsuri drastice de reducere a cheltuielilor bugetare.

2. în primele două luni din 2010, cheltuielile de personal au fost la fel ca în perioada similară a anului precedent. Nu doar statisticienii şi cu mine am băgat de seamă chestia asta, ci şi însuşi preşedintele Băsescu. Şi cum să fie altfel dacă, în conformitate cu declaraţiile ministrului finanţelor, domnul Vlădescu, reducerea numărului de posturi din aparatul de stat s-a realizat prin anularea posturilor vacante.

3. faţă de valoarea de 36,4 miliarde de lei a deficitului bugetar anunţată de Ministerul de Finanţe în luna februarie, Eurostat a calculat pentru România un nivel mai mare cu circa 4 miliarde de lei - 40,4 miliarde lei. Cu astfel de cifre, România se situează pe locul opt în Uniunea Europeană. Fac precizarea, pentru credibilitate, că la institutul european de statistică se prelucrează date furnizate de autorităţile române cu competenţă în domeniu.

4. în condiţiile în care veniturile s-au menţinut în anul 2009 la 32,1 % dintr-un p.i.b. diminuat la 491 de miliarde lei de la peste 514 miliarde lei în 2008, acelaşi organism european a calculat pentru România cheltuieli bugetare reprezentând 40,4 % din p.i.b. în 2009, în creştere faţă de nivelul din 2008 care a fost de 37,6 % din p.i.b.

5. un avans spectaculos a înregistrat şi datoria publică a României. De la 12 % din p.i.b. în 2006, aceasta a urcat doar puţin peste 13% din p.i.b. în 2008, pentru a ajunge anul trecut la un nivel aproape dublu -23 % din p.i.b. Potrivit Eurostat, datoriile statului depăşeau anul trecut 116,5 miliarde de lei faţă de 68,5 miliarde în 2008. 6. Şase, vorba împuternicită cu răsunet de alarmă în uzanţa românească! Şase, domnule prim-ministru, pseudoinventarul meu e departe de a fi epuizat!

Cum spuneam, în toate domeniile ale căror rezultate le-am considerat mai sus lucrează tot români. Atenţie, după ultimele informaţii pe care le deţin, în Guvernul României, cetăţeni români prestează pentru binele ţării. Sigur, domnul prim-ministru a avut grijă când s-a referit la "metehnele" românilor să recunoască "la fel ca fiecare dintre noi". Atunci ce-ar fi să ne uităm întâi în propria ogradă, să ne facem aşa cum se cuvine treaba pe care ne-am lăudat că ştim s-o facem şi pentru care cei pe care i-am convins, ne-au dat pe mână puterea de a hotărî. Şi n-avem decât, în aceste condiţii, să cerem socoteală şi românilor vinovaţi de meteahna neabsorbţiei fondurilor europene fie şi numai pentru faptul că ne numărăm împreună în aceeaşi etnie.

Doamnelor şi domnilor, "inventarul" meu s-a vrut o arătare cu degetul către obraz!

În spatele cifrelor, în spatele tuturor cifrelor se află însă oameni, toţi oamenii pe care eu îi numesc respectuos şi nu cu persiflare "români". Din consideraţie pentru ei închei citându-l pe un fost consilier al primului-ministru în perioada 2005-2009.

"Există, însă, şi un dezavantaj major al oricărui inventar - orice diferenţă între situaţia "teoretică" şi situaţia din teren trebuie explicată de managementul societăţii şi asta se poate lăsa cu zornăit de cătuşe".

Am încheiat citatul şi vă mulţumesc, dragi români!

Domnul Vasile Popeangă:

"Guvernul corigent sau guvernul mincinos"

În urmă cu ceva timp, un raport al BERD considera că în România, măsurile anticriză adoptate de supusul guvern Boc sunt imaginare. De asemenea, Jeffrey Franks, şeful misiunii de evaluare a acordului României cu FMI, aprecia că: "în programul de guvernare nu există măsuri care să repornească motoarele economiei şi să creeze locuri de muncă". Totodată, autorităţile de la Bruxelles, prin Comisia Europeană, au considerat, în urma trimiterii Programului de Convergenţă, că "România nu detaliază suficient măsurile de consolidare bugetară care urmează să fie luate în 2011 şi 2012", catalogând acest program ca fiind "incomplet". în urma acestor statistici, guvernul marionetă Boc poate fi considerat un guvern corigent, până în prezent neprezentând niciun program şi nicio măsură de creare şi menţinere a locurilor de muncă.

Situaţia din România este foarte sumbră, ţara fiind aproape de un colaps economico-social. Numărul şomerilor este în permanentă creştere, în acest an ajungând sigur la un milion, la aceştia adăugându-se şi cei 100.000 dictaţi de la Cotroceni de însuşi Traian Băsescu, în urmă cu puţin timp.

Mai nou, România a trecut de la creşterea bazată pe consum şi importuri (până în anul 2008) la o creştere pe datorie în anii 2009 - 2010. Datoria publică a crescut de la 21% din p.i.b. în 2008, la aproximativ 40% din p.i.b. în 2010, astfel că explozia datoriei publice va aduce nu numai un deficit bugetar, dar şi inflaţie.

Consider că a sosit momentul ca Guvernul Boc să părăsească Palatul Victoria. Este cel mai mincinos şi inconsecvent guvern din istoria postdecembristă a României, din care îmi permit să amintesc şi eu câteva minciuni.

Introducerea impozitului forfetar pentru mai multe activităţi a fost dur contestată atât de politicieni, cât şi de proprietarii de firme. Ca să-i liniştească, supusul Boc a afirmat că impozitul va fi aplicat doar pentru restaurante şi pentru câteva activităţi de acest gen. Fals şi minciună, domnule Boc, în realitate plaja de activităţi care vor fi impozitate este foarte mare, de la taximetrie, turism până la spălătorii auto sau îngrijire corporală.

Fals şi minciună şi în ceea ce priveşte un nou val de disponibilizări. Deşi le-a cerut miniştrilor în şedinţa de guvern să pregătească acest plan privind noi restructurări, afirmaţie făcută chiar de Sebastian Vlădescu, Emil Boc neagă acest lucru, mai nou acesta mergând cu tot cu guvern la tăticul Băsescu pentru a-i trasa ultimele disponibilizări.

Fals şi minciună şi în ceea ce priveşte salariile nesimţite care au rămas la fel de mari în companiile cu capital de stat, deşi a afirmat că va iniţia legi pentru a le tăia salariile. Nici până în prezent nu s-a luat vreo măsură de reducere a acestor salarii "nesimţite".

Şi minciunile pot continua cu bugetarii păcăliţi la salariu sau alba-neagra cu alocaţiile şi multe, multe altele.

Aceasta este realitatea cruntă din România, acesta este guvernul neputincios de a gestiona problemele din România, deci pentru acest lucru nu mai avem decât să spunem: Adio Boc, adio guvern "nesimţit"! A venit vremea să pleci!

Domnul Vasile Popeangă:

"România - paşalâc portocaliu"

În urmă cu aproape 200 de ani, revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu avea să înlăture pentru totdeauna domniile fanariote din Ţara Românească. Niciodată românii nu s-au gândit că se vor mai putea întoarce în trecut, cu atât mai mult cu cât, în urmă cu 20 de ani, mii de tineri au căzut răpuşi de gloanţe pentru a salva România de teroarea comunistă şi ceauşistă.

Iată că acum, parcă la cifre fatidice 200 şi 20, asistăm cum la conducerea României s-a instaurat o guvernare de tip fanariot, colorată în portocaliu, condusă de Băsescu şi Boc.

Măria Sa Traian Băsescu, întâiul fanariot al ţării, instaurat prin fraudă cel puţin morală dacă nu şi legală la conducerea ţării, nu departe de fostul cartier al fanarului anului 1821, a numit la conducerea guvernului pe cel mai obedient colaborator al său, care răspunde la numele Emil Boc al IV-lea, un tip, de altfel, fără iniţiative personale, care nu gândeşte, ci doar execută ce i se dictează, dar care este capabil să ia cele mai aberante decizii împotriva poporului român, doar pentru ca fanarioţii din Modrogan să-şi facă propriile afaceri din care bineînţeles se alimentează întâiul fanariot al ţării.

De altfel, acesta este guvernul fanariot capabil să asigure liniştea lui Traian Băsescu şi să controleze toate resursele publice pentru partidul-stat. Bineînţeles că acest guvern fanariot nu ar putea exista fără sprijinul unor trădători stelari, hrăpăreţi şi şantajabili, care în spatele cuvintelor "interes naţional" vor să ajungă la oala cu smântână din mâna fanariotului şef portocaliu.

Toate instituţiile statului au fost înţesate de incompetenţi portocalii, transformându-le în paşalâc statal, ei fiind puşi doar pentru recuperarea sumelor plătite în campania electorală, iar contractele din bani publici sunt alocate strict pe criterii politice, astfel că cei care nu acceptă zeciuiala fanariotă sunt eliminaţi din start.

Culmea este că, în timp ce România se adânceşte din ce în ce mai mult în criză, devenind din ce în ce mai săracă, noua clasă fanariotă portocalie creşte, înmulţindu-şi conturile şi averile, iar speranţele românilor către o viaţă mai bună sunt tot mai puţine, fiind condamnaţi la o viaţă de mizerie.

Funcţionarii şi profesorii sunt trataţi cu dispreţ, medicii se salvează prin emigrare, tinerii nu au niciun viitor, iar pensionarii sunt condamnaţi la moarte prin înfometare. Probabil că în cel mai scurt timp, românii îşi vor da seama că, sub această guvernare de tip fanariot şi sub acest paşalâc portocaliu (aşa cum am mai spus-o), bogaţii devin şi mai bogaţi, iar săracii tot mai săraci.

Ce păcat de tine, popor român!

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Guvernul Boc = Guvernul intereselor de partid"

Până unde veţi merge cu demagogia şi intriga, domnule prim-ministru Boc şi domnilor guvernanţi? Când le veţi spune românilor ce se ascunde de fapt în spatele acestei perdele de fum cu reforma statului prin modificarea constituţiei şi promovarea noilor legi ale educaţiei şi pensiilor?

Totul este praf aruncat în ochii cetăţenilor, nici nu se pune problema de reformarea instituţiilor statului, ci se urmăreşte doar acordarea de puteri sporite pentru patriarhul de drept al camarilei portocalii care calcă în picioare tot ce îi stă în cale. Se doreşte realizarea unei Constituţii pentru preşedintele în funcţie, nicidecum crearea unei Constituţii moderne care să răspundă noilor modificări din societatea actuală.

Iar în ceea ce priveşte legea învăţământului şi noua lege a pensiilor, substratul acestora este fără nicio îndoială reducerea veniturilor acestor categorii sociale care intră sub incidenţa noilor legi. Dar pentru a nu-şi atrage nemulţumirea populaţiei, Guvernul Boc susţine sus şi tare că sunt necesare pentru modernizarea învăţământului românesc şi pentru a putea face sustenabil sistemul de pensii de stat.

Nimic mai fals decât că dovedindu-şi incompetenţa în luarea de măsuri concrete care să scoată ţara din criză, Guvernul Boc recurge la soluţia cea mai la îndemână unui guvern total incompetent şi neinteresat de soarta românilor, le reduce veniturile prin orice mijloace posibile.

În timp ce în celelalte state membre principala preocupare a guvernanţilor este lupta cu criza, în România, atât preşedintele cât şi guvernul vor să reformeze statul care are mari probleme de organizare şi funcţionare care trebuie urgent rezolvate, asta în timp ce criza care lasă pe drumuri mii de familii, face viaţa insuportabilă pensionarilor şi le îngreunează viaţa tuturor cetăţenilor acestei ţări, dar în schimb nu este o prioritate pentru Guvernul Boc care se ocupă de cu totul altceva decât de rezolvarea problemelor concrete cu care se confruntă românii în această perioadă.

În schimb, în timp ce românii nu contează, primarii şi camarila de partid portocalie sunt compătimiţi de ministrul Elena Udrea care afirma că primarii PDL sunt ghinionişti că au venit la putere într-o perioadă de criză şi nu sunt bani pentru ei. Asta dovedeşte încă o dată, dacă mai era necesar, care sunt priorităţile Guvernului Boc, şi anume, interesele de partid, în timp ce românii sunt puşi să plătească incompetenţa guvernului, iar alţii să beneficieze de foloasele guvernului.

Domnul Cristian Buican:

"De ce nu avem bani de drumuri în 2010?"

am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta un nou eşec răsunător al deja mult hulitului Guvern Boc. După cum probabil bine ştiţi, că doar ne-a anunţat însuşi ministrul transporturilor, Radu Berceanu, anul acesta nu avem bani nici măcar pentru a petici gropile formate în urma acestei ierni. în aceste condiţii în care bugetul de stat nu poate oferi finanţarea necesară reabilitării şi construirii drumurilor şi şoselelor din România, că de autostrăzi nici nu poate veni vorba, Guvernul Boc, prin reprezentantul său de la transporturi, ar trebui să se întoarcă cu faţa către Uniunea Europeană şi să acceseze rapid fondurile europene pe care această structură ni le pune la dispoziţie pentru reabilitarea infrastructurii rutiere şi feroviare. Din declaraţiile publice ale premierului Emil Boc, am aflat că accesarea fondurilor europene reprezintă prioritatea numărul unu a acestui Guvern. Lesne de înţeles motivaţiile, de neînţeles acţiunile. Tocmai de aceea vă voi prezenta în continuare cum în urma acţiunilor acestui guvern s-au pierdut 875 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, pe care Uniunea Europeană îi punea la dispoziţia României pentru reabilitarea infrastructurii rutiere şi feroviare.

În bugetul alocat transporturilor pe anul 2010, buget care oricum era insuficient, indiferent de procentul alocat pentru cofinanţările necesare obţinerii proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, doar 8,5% din necesar au fost alocaţi, adică 28 de milioane de euro, din necesarul de 332 de milioane de euro care ar fi adus de la Uniunea Europeană 875 de milioane de euro fonduri nerambursabile. Cele 332 de milioane necesare pentru cheltuielile neeligibile ale proiectelor pe bani europeni nerambursabili nu numai că ar fi fost o gură de aer atât pentru ministrul transporturilor, dar şi pentru întreg guvernul Boc.

De ce spun asta? Pentru că atât eu, cât şi Partidul Naţional Liberal considerăm că doar prin investiţii şi crearea unui mediu propice mediului de afaceri putem ieşi din criză. Mai mult, atragerea acestor fonduri nerambursabile ar fi permis aceluiaşi Guvern Boc să realizeze şi implicit să îmbunătăţească infrastructura rutieră şi feroviară din România. Motivul pentru care nu s-a putut suplimenta bugetul transporturilor pentru asigurarea acestor cofinanţări şi implicit atragerea a 875 de milioane de euro se numeşte incompetenţa Guvernului Boc, care, din dorinţa, neînţeleasă de nimeni de a păstra deficitul bugetar în limitele acordului cu FMI, nu a avut curajul de a cere o derogare de la FMI de majorare a deficitului cu 0,9 puncte procentuale pentru a putea obţine aceste fonduri. Indiferent dacă Fondul Monetar internaţional ar fi fost sau nu de acord cu această majorare a deficitului, Guvernul Boc tot ar fi fost răspunzător pentru lipsa de viziune şi de idei care îl caracterizează. Afirm acest lucru cu toată convingerea, deoarece acest guvern incompetent nu a luat şi nu a încercat să ia niciun fel de măsură economică de ieşire din criză decât un acord semnat în genunchi cu un fond avid.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la Radu Berceanu, mă îngrozesc. Acest individ, de altfel, unul foarte bogat, este şef la transporturile din România şi nu face nimic. Nu auzim de la acest individ decât că nu are bani, nu are bani şi din nou că nu are bani. în aceste condiţii, ar trebui să plece, că oricum nu are bani să asfalteze, să peticească, să construiască sau să reabiliteze. Ba mai mult, la unul din spitalele aflate în subordinea ministerului pe care îl conduce s-au descoperit zilele acestea nereguli grave care pot duce la pierderea de vieţi omeneşti. Ce face acest ministru? Îi dă afară pe directorul instituţiei pe care, foarte probabil, el l-a pus acolo. În aceste condiţii, stimaţi colegi, şi mă refer aici mai ales la cei de la PDL, nu ar trebui să plece însuşi ministrul? Pentru că oricum, la minister nu are bani, poate doar în conturile personale.

Un alt motiv pentru care aceste 875 de milioane nerambursabile nu au reprezentat o prioritate pentru acest guvern şi implicit nici pentru ministrul transporturilor este faptul că aceştia sunt bani europeni. Iar aceştia sunt urmăriţi până la ultimul leuţ, atunci când sunt cheltuiţi.

Dragi colegi, trebuie să luăm atitudine, altfel şoselele şi căile ferate din România vor dispărea în praful şi pulberea pe care Radu Berceanu le lasă pe unde trece. Vă rog pe această cale să încercăm, prin orice mijloace, să-1 îndepărtăm pe ministrul care nu face altceva decât să ducă la pierzanie infrastructura rutieră şi feroviară din România.

Domnul Cristian Buican:

"Dezinteresul cetăţenilor pentru vot - o lecţie pentru politicieni"

am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă atrage atenţia asupra lecţiei pe care trebuie să o învăţăm odată cu încheierea unei alte runde de alegeri parţiale.

Vă împărtăşesc faptul că după alegerile parţiale din sectorul 1, colegiul uninominal 1, acolo unde s-a înregistrat o prezenţă scăzută la urne, am avut intenţia să vin în faţa dumneavoastră şi să vă solicit iniţierea unei dezbateri publice asupra absenteismului la urne şi asupra legii electorale. Am decis atunci să mai aştept pentru a vedea dacă fenomenul lipsei de interes al cetăţenilor faţă de vot este unul generalizat sau nu. După încheierea alegerilor parţiale din colegiul 19 al capitalei şi a alegerilor de la Râmnicu-Vâlcea, acolo unde s-au organizat alegeri pentru funcţia de primar, am decis să vin în faţa dumneavoastră pentru a vă împărtăşi câteva din gândurile mele cu privire la acest subiect, precum şi câteva soluţii pentru stoparea acestui fenomen de neparticipare a cetăţenilor la mecanismul democratic al votului.

Duminică, 25 aprilie 2010, la alegerile parţiale organizate în colegiul 19 s-au prezentat la urne doar 14,65% din populaţia cu drept de vot din acest colegiu. În opinia mea, prezenţa scăzută la alegeri este un fenomen extrem de nociv pentru democraţie şi pentru reprezentativitatea celui ales. Această prezenţă la urne, cea mai mică din istoria României, trebuie să reprezinte un semnal de alarmă pentru noi toţi. Tocmai din acest motiv trebuie să luăm măsuri. Chiar dacă părerea unanimă este că participarea scăzută la vot reprezintă un pericol pentru democraţie, nimeni nu a luat măsuri. De ce? Răspunsul este unul destul de simplu: pentru că partidele politice, în special cele mari, numesc aici PDL şi PSD, nu au interesul unei prezenţe mai mari la urne, deoarece maşinăriile lor de partid sunt cu atât mai eficiente cu cât se prezintă mai puţini oameni la vot.

Exemplul cel mai simplu şi elocvent pe care îl cunosc foarte bine este cazul municipiului Râmnicu-Vâlcea. Aici, pe data de 18 aprilie, a avut loc primul tur de scrutin pentru alegerea unui nou primar, la urne prezentându-se 31,68% din alegători. Maşinăria PDL a adunat pentru candidatul la primărie aproximativ 15.500 de voturi care reprezintă 49% din numărul alegătorilor prezenţi. Acelaşi număr de voturi obţinut de Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale reprezintă 31% din numărul alegătorilor prezenţi, în condiţiile unei participări de peste 50%. Iată cum, dragi colegi, alegerile s-au transformat, odată cu scăderea prezenţei la vot, într-o cursă a maşinăriilor de partid, într-o cursă a cumpărării voturilor, iar în aceste condiţii, însăşi democraţia şi statul de drept sunt puse în pericol de aceste două găşti care vor să acapareze toată România.

Una dintre concluziile desprinse din lipsa de interes manifestată la ultimele alegeri parţiale este că există o ruptură, sper eu, remediabilă, între societate, în ansamblul ei şi clasa politică. De aceea, noi trebuie să fim cei care luăm primele măsuri. Iar acestea trebuie să fie îndreptate către noi, ca exponenţi ai clasei politice şi către cei care nu se prezintă la vot. Aceste măsuri trebuie să fie clare, simple şi trebuie adoptate în urma consultării tuturor factorilor implicaţi în sistemul de vot, adică toată populaţia României. Pentru a putea reda încrederea populaţiei în clasa politică, ar trebui să reglementăm pedepsirea minciunii şi demagogiei din campania electorală. în ceea ce priveşte măsurile ce trebuie luate pentru a spori prezenţa la urne, problema este mai complicată pentru că votul, aşa cum afirmă unii, este un drept şi nu o obligaţie. Plecând de la acest raţionament, în urma unei dezbateri reale în care să fie implicaţi câţi mai mulţi cetăţeni, ar trebui să se ia măsuri care pot viza obligativitatea votului şi chiar ridicarea dreptului electoral pentru cei care manifestă, prin lipsa de la vot, dispreţ faţă de un drept câştigat prin vărsare de sânge.

Tocmai de aceea, stimaţi colegi, fac apel la dumneavoastră pentru a începe urgent o dezbatere publică asupra acestui subiect sensibil, iar noi, ca principala instituţie legislativă a ţării, să oferim cadrul legislativ necesar remedierii absenteismului la urne.

Domnul Cristian Buican:

"Sistemul sanitar din România este în colaps"

am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă atrage atenţia asupra faptului că sistemul sanitar din România poate fi declarat oficial ca fiind decedat. în urmă cu ceva luni, am atras atenţia asupra pericolului major în care se afla acest sistem, asupra carenţelor cu care se confrunta, asupra lipsei de finanţare la care a fost supus pe parcursul anului 2009 şi asupra faptului că bugetul pe anul 2010 nu va ajunge decât până în luna iulie, în aceste zile, toate previziunile sumbre pe care vi le-am prezentat şi dumneavoastră încep să se adeverească. Mai mult, aşa cum atenţionam acum câteva luni, sistemul sanitar din România este subfinanţat, fiind în pragul colapsului.

în faţa acestei situaţii dramatice, autorităţile publice centrale, cei care ar trebui să ia măsuri, cei care ar trebui să găsească soluţiile necesare nu numai că nu fac nimic, dar agravează situaţia existentă prin nepăsare. într-un sistem care ar trebui să fie caracterizat de rapiditate, eficienţă şi promptitudine, autorităţile responsabile trag de timp, pasează vina de la unul la altul şi încearcă să găsească ţapi ispăşitori pe oricine în afara lor.

Discuţiile şi dezbaterile de la televizor despre vinovaţi, despre lipsa medicamentelor, a aparaturii sau condiţiile în care se desfăşoară actul medical sunt inutile, atâta timp cât actualul guvern a decis să boicoteze aceste dezbateri. Partidul Democrat Liberal, împreună cu coaliţia care guvernează azi România sunt principalii responsabili ai acestei situaţii dramatice. Mai mult, tot ei ar trebui să ofere şi soluţiile necesare reabilitării acestui sistem. în schimb, noi vedem miniştri care demit manageri de spitale pentru a oferi populaţiei ţapi ispăşitori. Nu încerc să iau apărarea acestor manageri, însă, în condiţiile în care tot Partidul Democrat Liberal i-a numit în aceste funcţii, consider necesară luarea unor măsuri precum demiterea sau demisia celor care au semnat actul de numire ai acestor directori care sunt acum consideraţi vinovaţi.

Asistăm în aceste zile la scene halucinante, demne de cartea recordurilor, specifice evului mediu. Cetăţenii României care apelează la sistemul public de sănătate se duc în spitalele româneşti şi pleacă de acolo mai bolnavi decât au intrat. Ba mai mult, au mari şanse să moară din cauza lipsei medicamentelor, a lipsei cadrelor de specialitate sau a condiţiilor mizere în care sunt îngrijiţi.

Personal am încercat să iau atitudine asupra subfinanţării spitalelor din judeţul Vâlcea. I-am prezentat domnului ministru al sănătăţii situaţia unităţilor sanitare din Vâlcea, acolo unde există cazuri foarte grave: pacienţii vin cu medicamentele de acasă, la maternitate condiţiile sunt absolut mizere, situaţia datoriilor financiare ale spitalelor către distribuitori a atins cote nemaivăzute şi lista poate continua. La toate acestea, autorităţile care conduc astăzi România au răspuns că nu este responsabilitatea lor. Ministerul Sănătăţii îmi răspunde la interpelările adresate asigurându-mă că toate aceste probleme se vor rezolva odată cu descentralizarea. Consiliul judeţean şi primăriile localităţilor în subordinea cărora vor reveni aceste unităţi sanitare spun că nu pot prelua aceste spitale cu datoriile uriaşe acumulate în ultimii doi ani. Şi iată cum situaţia din spitale se agravează de la o zi la alta şi nimeni nu ia măsuri.

Din discuţiile pe care le-am purtat cu medicii, asistenţii, personalul auxiliar din spitale, precum şi cu cetăţenii care au avut nevoie de serviciile medicale din spitale am tras concluzia că situaţia este mult mai dramatică decât cea din statistici sau cea prezentată la TV. Părerea unanimă a acestora a fost că actuala putere a adus în pragul colapsului acest sistem. Mai mult, toţi aceştia mi-au transmis că mult hulitul ministru al sănătăţii Eugen Nicolăescu poate fi considerat cel mai bun ministru al acestui sistem şi că tot sistemul îl regretă.

Tocmai de aceea vreau să îi rog pe cei care îl criticau pe Eugen Nicolăescu cu atâta ardoare să se ducă în spitale şi să explice personalului de acolo şi bolnavilor de ce au dus acest sistem la dezastru, ori să-şi ceară scuze public faţă de injuriile, calomniile şi minciunile la adresa celui mai bun ministru al sănătăţii, aşa cum este considerat de către angajaţii din sistemul sanitar.

Domnul Cristian Buican:

"Nevoia de dezbateri publice reale pe teme economice"

am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă ruga să refuzaţi de-acum încolo să jucaţi în această piesă de teatru pusă în scenă de Guvernul Boc, piesă ce nu are decât utilitatea de a încerca să îndrepte atenţia opiniei publice la alte probleme decât cele reale. Şomajul creşte în fiecare zi, starea jalnică a drumurilor persistă, profesorii intră în grevă generală, sistemul de sănătate va intra în faliment, administraţiile publice locale au datorii de miliarde, pensiile vor scădea, iar camarila economică a partidului stat PDL primeşte din ce în ce mai multe contracte cu statul. în tot acest timp, la televizor, în mass-media centrală şi locală, în parlament sau la dezbaterile publice se vorbeşte fie de modificarea Constituţiei, fie de Agenţia Naţională de Integritate, fie de deja celebrul caz Voicu.

Nu contest faptul că avem nevoie de o modificare a Constituţiei, nu contest faptul că avem nevoie ca justiţia să îşi facă treaba şi să stopeze fenomenul corupţiei, nu contest faptul că averile demnitarilor trebuie verificate, însă cred cu tărie că avem nevoie mai mare de măsuri economice care să stimuleze economia şi să creeze noi locuri de muncă decât de discuţii sterile, fără fond, asupra constituţiei sau asupra modului în care justiţia funcţionează.

Mulţi dintre dumneavoastră sunteţi invitaţi la emisiuni de televiziune în care se discută de ce fel de republică avem nevoie, de ce fel de parlament avem nevoie, sau despre discuţiile dintre Voicu, marele "sforar" şi regele portocaliu al asfaltului. Vă spun cu toată convingerea că problemele stringente ale românilor nu sunt acestea. Vă rog să vă duceţi la sfârşitul acestei săptămâni să ţineţi audienţe cu cetăţenii şi veţi observa că ei sunt mai îngrijoraţi de stabilitatea sau găsirea unui loc de muncă, de scăderea veniturilor familiale, de plata ratelor la bănci sau de posibilitatea micşorării pensiei decât de schimbarea constituţiei, cazul Voicu sau arestarea unuia sau altuia dintre primari.

Nu contest importanţa acestor teme, însă, în condiţiile crizei economice, pe care Guvernul Boc o tratează cu indiferenţă, în condiţiile în care ameninţarea pierderii locului de muncă este din ce în ce mai reală, în condiţiile în care suntem aproape de a ajunge în situaţia de imposibilitate de plată în care este Grecia, nu cred că opinia publică trebuie să îşi îndrepte atenţia asupra unor dezbateri sterile, fără fond, care pot fi purtate fie în paralel, fie după rezolvarea problemelor de ordin economic.

Nu ştiu cum puteţi să vă duceţi la televizor sau în colegiile în care aţi fost aleşi şi să discutaţi despre revizuirea Constituţiei, în condiţiile în care toate categoriile profesionale din România ameninţă cu greva generală. Nu ştiu cum puteţi trece impasibili pe lângă miile de oameni care organizează proteste şi mitinguri în toată ţara, nu cele de susţinere a primarilor, ci cele de nemulţumire faţă de politicile economice şi salariale ale guvernului fără a simţi o minimă jenă, normală într-o ţară de bun-simţ.

Vă reamintesc că actuala Constituţie, pe care dorim să o schimbăm cu aşa ardoare, prevede foarte clar că Guvernul, puterea executivă, pune în practică şi răspunde în faţa Parlamentului, instituţia din care facem cu toţi parte şi nu în faţa preşedintelui, aşa cum se încearcă să se inoculeze în conştiinţa publică. Tocmai de aceea consider imperios necesar un control mai strâns al Parlamentului asupra acestui Guvern care şi-a dovedit, dacă mai era nevoie, incompetenţa de a rezolva şi a răspunde nevoilor sociale ale românilor. în orice ţară de bun-simţ din lumea asta, declaraţiile unui ministru al educaţiei care întreabă dacă ştim "vreun profesor care moare de foame", ar fi sancţionate imediat, iar el, în cel mai bun caz, demis. Vă dau acest exemplu pentru că este cel mai grav, însă consider că mai mult de jumătate din actualul executiv, în frunte cu Emil Boc, ar trebui să îşi dea demisia.

pe această cale fac un apel la dumneavoastră, pentru că sunteţi aleşi uninominal, să începem să discutăm, să dezbatem şi să găsim soluţiile cele mai bune pentru ca adevăratele probleme ale cetăţenilor să fie rezolvate. Noi trebuie să fim cei care îi tragem la răspundere pe guvernanţi, noi trebuie să fim cei care arătăm executivului drumul pe care trebuie să meargă. Doar aşa putem rezolva adevăratele probleme ale românilor şi doar aşa putem spera că românii vor avea mai multă încredere în instituţiile statului şi implicit şi în Parlament.

Tocmai de aceea am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă solicita ca de acum încolo să începem să găsim soluţiile necesare la adevăratele probleme ale românilor, să începem să dezbatem teme economice majore cu impact social şi care au menirea de a scoate ţara din criză. Suntem în acest moment, din punct de vedere economic, pe un tobogan care nu mai târziu de câteva luni ne va duce în situaţia Greciei, şi tocmai de aceea fac acest apel la dumneavoastră, să ne îndreptăm atenţia la măsurile economice, şi nu la aceste perdele de fum care au ca unic scop ascunderea incompetenţei Guvernului Boc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 9,30.