Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,32.

Lucrările au fost conduse de domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Domnul Mircea Duşa:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deschidem şedinţa dedicată declaraţiilor politice şi are cuvântul domnul deputat Tudor Panţîru.

Domnul Tudor Panţîru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor parlamentari,

˝Exemplul polonez versus exemplul românesc˝

Moartea Preşedintelui Poloniei, Lech Kaczynski, împreună cu cea a vârfurilor politico-militare ale ţării sale, în catastrofa de la Smolensk, produsă pe 10 aprilie, a readus în discuţiile publice deja cunoscutul masacru de la Katyn. Despre Katyn s-a vorbit în aceste săptămâni mai mult decât despre cei care se aflau în avionul prăbuşit la Smolensk. Preşedintele Kaczynski a murit pentru că a vrut să dea comemorării masacrului importanţa pe care considera el că o merită evenimentul.

Dar în acelaşi aprilie, de data aceasta al anului 1941, 3000 de români bucovineni au fost seceraţi criminal de mitralierele bolşevicilor în localitatea Fântâna Albă din nordul Bucovinei, în încercarea de a trece în ţara lor peste o graniţă instaurată pe nedrept în urma ocupaţiei sovietice. Din iunie 1940 până în martie 1953, au fost deportaţi în Siberia sute de mii de români basarabeni, iar destinele altor câteva milioane, rămase sub ocupaţie, au fost distruse prin alte metode inumane. Documentele istorice de arhivă ne dezvăluie şi numărul victimelor care au decedat ca urmare a foametei organizate în Basarabia în 1947 - trei sute de mii. Prin Rezoluţia nr. 1723 din 28 aprilie 2010, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei califică foametea organizată de regimul stalinist şi soldată cu moartea a milioane de oameni nevinovaţi, inclusiv în Republica Moldova, ca fiind o crimă împotriva umanităţii.

Astfel: masacrul românilor bucovineni de la Fântâna Albă, foametea din '47 şi martiriul basarabenilor deportaţi în gulaguri, acestora adăugându-li-se torturile din beciurile NKVD-iştilor şi gropile cu var din preajmă, gropi în care erau aruncaţi de vii românii noştri basarabeni. Este greu să ştergi din memorie asemenea crime. Pentru aceste crime încă nu şi-a cerut nimeni iertare!

Spre ruşinea clasei politice româneşti, calvarul bucovinenilor şi basarabenilor rămâne necunoscut pentru societatea românească.

Dacă în cazul Poloniei admirăm efortul întregii naţiuni întru menţinerea vie în memoria contemporanilor a tragicului destin polonez, precum şi cunoaşterea acestui adevăr de către lumea întreagă, noi privim neputincioşi la cazierele judiciare solicitate de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, ca un impediment, în derizoriu, în calea basarabenilor şi bucovinenilor care vor să-şi redobândească cetăţenia română pierdută. În Polonia - lacrimi, salve de tun în memoria celor masacraţi la Katyn, dar şi toată compasiunea şi recunoştinţa exprimată urmaşilor acestora. În România - funcţionari operând dosarele urmaşilor celor lipsiţi de cetăţenia română peste noapte şi masacraţi de bolşevici în Basarabia, Bucovina şi Siberia cu maximă duritate şi exigenţă administrativă iar, pe alocuri, cu o nepăsare birocratică inumană.

Domnilor deputaţi, nu este doar o chestiune de nuanţă, deşi nuanţa uneori spune totul. O ţară care îşi desconsideră trecutul nu are viitor. Un popor care îşi neglijează fraţii nu poate pretinde respectul altor popoare.

Vă reamintesc faptul că România a pierdut întâietatea sprijinului acordat Republicii Moldova în drumul său spre Uniunea Europeană, aceasta revenindu-i Poloniei. Pentru că, ar zice dizidentul polonez convertit, Adam Michnik, "Trebuie să iei palme de la ai tăi şi ocară de la străini, ca măcar aşa să pui în evidenţă adevărul pe care, altfel, puţini îl vor dezvăluit." Cine oare să ne dea nouă palme când străinii, vorba cronicarului, "zâmbesc a râde" satisfăcuţi de rătăcirile, şovăielile şi bâlbâielile noastre, căci demult veni timpul să ne glăsuim şi noi adevărul adevărat.

În memoria tuturor românilor masacraţi, deportaţi, torturaţi şi condamnaţi la moarte prin înfometare de regimul totalitar sovietic de ocupaţie, am pregătit şi voi propune spre examinare Parlamentului României o propunere legislativă prin care ziua de 1 aprilie să fie declarată ziua comemorării acestor victime.

Domnilor deputaţi, mizez pe susţinerea domniilor voastre.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Da.

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Bud.

Domnul Nicolae Bud:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi este legată de vizita în România a preşedintelui moldovean interimar Mihai Ghimpu şi implicit vizita pe care ne-a făcut-o nouă, Parlamentului României.

"Este momentul..."

Ca o ploaie de primăvară a fost în ochii mei vizita la Bucureşti a preşedintelui moldovean interimar Mihai Ghimpu, şi, întocmai acesteia, vestitoare de recoltă bună şi vreme frumoasă, discursul oaspetelui de la Chişinău în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României m-a încântat. Limpede şi curgător, pe deasupra, convingător.

Senzaţia că în relaţiile dintre cele două maluri de Prut s-a instaurat un nou anotimp, o avem cu toţii. N-am nicio îndoială că vor observa cu tristeţe şi cei pe care îi deranjează această bruscă reînseninare ce supraveghează magistrala Bucureşti-Chişinău şi mă gândesc de bună seamă la persoane, unele de rang înalt, care au făcut totul ca Prutul să redevină o graniţă între fraţi. Drept care, au şi însemnat-o cu ruşinosul gard de sârmă ghimpată.

Moldova este condusă de un român, titra un ziar, interpretând corect comportamentul liderului care ne-a vizitat recent. Adevărat, el nu se sfieşte să recunoască adevărul - pe care alţii în jurul său l-au sfidat - că vorbeşte 'limba noastră cea română'. Mai mult decât atât, sugerează nevoia ca persoanele aflate în posturi publice să apeleze la graiul românesc, precum în Franţa se foloseşte franceza ori în Anglia engleza.

Desţelenirea ogorului româno-român, vitregit ceva ani de o administraţie ostilă românismului de orice fel, împotrivită apropierii malurilor de Prut şi favorabilă distanţărilor dintre noi, din te miri ce motive, asanarea mlaştinilor care au prins cheag prin această atitudine de înstrăinare a Republicii Moldova de România a fost anunţată de rezultatul alegerilor de anul trecut. O echipă nouă de lideri politici şi un program proeuropean fără echivoc a dat de înţeles că vor fi trecute în uitare gesturile politice şi diplomatice care, prin rostirea lor, au adus atât de mult rău, înveninând nişte raporturi de caldă vecinătate inaugurate prin recunoaşterea aproape instantanee a statului suveran şi independent nou creat în fruntariile fostei RSS Moldovenească.

Ce semn mai clar de bună întâmpinare îşi puteau dori cei de dincolo de Prut decât acest răspuns imediat al nostru la evenimentul atât de mult aşteptat?

A trebuit să pătimim vreme de ani şi ani, văzând cum ni se răstălmăcesc gândurile, intenţiile, atitudinea. Au fost uitate peste noapte nişte demersuri hotărâte, diversificate şi consistente menite să destrame starea de timiditate acumulată vizavi de istoria, cultura românilor, de limba ce-o vorbim. A fost înjositor ca prin voci sus puse să fim reclamaţi pe la înalte Curţi pentru lucruri pe care nu le-am făcut şi nu le-am gândit. Au apărut cărţi despre o Moldovă croită după calapoade de împrumut, s-a născut o limbă "moldovenească" argumentată ieftin şi inconsistent, ca şi cum vienezii ar pleda ca limba lor să se numească austriacă, iar locuitorii oraşului Rio de Janeiro ar pretinde că vorbesc braziliana, ori argentinienii argentiniana. Am avut în mână acel dicţionar moldoveano-român şi m-am amuzat copios. Dar dincolo de hazul provocat, am avut gustul amar al constatării că sunt persoane ce îşi permit să se joace cu lucruri serioase.

Şanţul adânc pe care unii intenţionau să-1 amenajeze cu voluptate impardonabilă între România şi Republica Moldova se dovedeşte un proiect eşuat. Relansarea dialogului la nivel înalt, declaraţiile liderilor de la Chişinău, determinarea cu care se demolează zidurile de cocă ivite artificial între două state europene cu origini comune şi vorbitoare de aceeaşi limbă sunt semne de bun augur.

Acum este momentul, zic eu, citând un titlu de carte. Da, acum este momentul să ne reîntoarcem cu faţa unii la alţii şi să recăpătăm obiceiul de a ne privi ochi în ochi şi să ne spunem unii altora ce ne doare. Şi cum ne putem sprijini reciproc mersul spre ziua de mâine.

N-am nicio îndoială că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, şi bine fac autorităţile de la Bucureşti că uită tonul arogant, dispreţuitor dacă nu chiar umilitor cu care foşti lideri de dincolo de Prut au întâmpinat oferta României de a fi ghidul calificat al paşilor în direcţia Bruxelles la care Chişinăul se îndeamnă. Au fost preferate oferte colaterale, dându-ne de înţeles că suntem în plus. Nu supărarea, reproşul ori privitul din ochi cruciş trebuie să constituie limbajul de lucru în relaţia cu instituţiile statului vecin. Avem deja probe că în interesul recuperărilor necesare se impune un pragmatism urgent şi eficient. L-am auzit pe domnul Mihai Ghimpu enumerând acţiuni pe care le-a iniţiat în interesul restructurării relaţiilor ţării sale cu ţara noastră. Suntem la curent cu agenda bogată a vizitei sale şi cu rezultatele concrete deja consemnate. Sunt propuneri concrete pentru revitalizarea contactelor dintre cetăţeni şi există speranţe că paşi, fie şi mărunţi, să fie stimulaţi de pe o zi pe alta.

Salut ideea că în această călduroasă relansare, pe plan oficial, a raporturilor dintre Bucureşti şi Chişinău, parlamentele celor două ţări să joace un rol clar şi convingător. Sunt gata să-mi pun la dispoziţie experienţa, ideile şi puterea de muncă pentru succesul programului asumat prin semnarea documentului bilateral de către liderii Senatului şi Camerei Reprezentanţilor. Avem datoria să fim activi, pragmatici şi eficienţi. Se cuvine să acţionam cu tact, evitând astfel orice motiv de a alimenta suspiciuni. Colegialitatea, nivelul expertizei şi pragmatismul vor trebui să prevaleze. Să ne ferim de gesturi care pot lăsa loc la impresia de paternalism gratuit.

Sunt convins că se vor repune în mişcare mecanisme folosite cândva, ce şi-au folosit utilitatea, precum Comitetul Interministerial ori comisiile de experţi sectoriale. A existat cândva un Departament pentru Republica Moldova, coordonat de Ministerul de Externe. Va reapărea el, asigurându-se astfel coordonarea şi coerenţă atât de necesare? Dacă îmi aduc bine aminte, în conducerea MAE fusese creat, tocmai în această idee chiar un post de secretar de stat cu atribuţii exclusive în domeniu.

Mă întreb, pe de altă parte: de vreme ce ne-am familiarizat cu şedinţe de Guvern în duplex Bucureşti-Budapesta, de ce n-am extinde experimentul pe axa Bucureşti-Chişinău.

Sunt convins că normalizarea relaţiilor dintre ţările noastre poate fi susţinută şi amplificată prin căutarea insistentă de noi instrumente, de strânsă colaborare la nivelul comunităţilor. Mă gândesc cu voce tare: chiar ar fi un obiectiv greu de atins dacă am încerca să punem în legătură directă toate localităţile din Republica Moldova cu localităţi din ţara noastră? Altfel se stă de vorbă şi altfel circulă în ambele sensuri subiecte, experienţe, forme de conlucrare. S-ar putea extinde formula de comunităţi înfrăţite în sfera liceelor, a şcolilor de profil-pedagogie, de arte şi meserii etc.

N-aş vrea să închei aceste reflecţii prilejuite de venirea în faţa noastră a înaltului demnitar de la Chişinău înainte de a lăuda impulsul vizibil în direcţia redobândirii cetăţeniei de către cei cărora Constituţia le dă dreptul. Dar ridic şi o întrebare: în ce măsură suntem pregătiţi să şi sărim în sprijinul românilor din Basarabia stabiliţi în România? Integrarea lor în societate îmbracă forme specifice şi nu odată foarte sensibile. Renunţă unii din ei la o situaţie agonisită într-o viaţă de om, la recunoaşterea publică dobândită şi vin s-o ia de la capăt? Problema care se pune îmbracă două aspecte. În primul rând, este vorba de o necesară protecţie la contactul cu agresiunile existenţei într-o ţară adoptivă. In al doilea rând, intervine obligaţia de acces la şanse egale cu cei din jur. Părerea că e treaba lor, să se descurce, nu dă curaj! Au fost, unii dintre ei, deputaţi, miniştri ori cadre didactice cu prestigiu. Cineva le mai poartă de grijă pentru a înlesni adaptarea şi integrarea, şi a evita pe cât posibil atitudini incorecte, uneori traumatizante, faţă de ei?

Printr-o întâmplare, se împlinesc în aceste zile 20 de ani de la naşterea Podului de flori. Îmi iau permisiunea să-i felicit pe acei trubaduri ai libertăţii şi democraţiei şi să le urez succes în toate câte îşi propun să facă la nivelul societăţii civile pentru a înfrăţi malurile Prutului. Vor avea loc manifestări tulburătoare prin conţinut şi semnificaţii.

Mă adresez lor, participanţilor, apelând la urarea rostită într-o împrejurare anume de oaspetele nostru de seamă de acum câteva zile: să trăiţi, să înfloriţi,

În română să vorbiţi!

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Despre optimismul guvernării Boc."

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Deşi lipsit de resurse şi, evident, lipsit de soluţii şi idei, Guvernul Boc excelează totuşi la capitolul optimism, ceea ce nici nu ar fi atât de rău dacă, măcar din când în când, optimismul guvernanţilor ar avea vreo legătură cât de mică cu realitatea în care noi, restul românilor, ne străduim să supravieţuim.

După modelul preşedintelui, care promitea creştere economică pentru anul 2009, în ciuda celor peste 7 procente de scădere a economiei româneşti, membrii Guvernului, în frunte cu primul-ministru Emil Boc, au excelat în afirmaţii optimiste, dar, din păcate, în total dezacord cu realitatea.

Astfel, după ce domnul Emil Boc ne-a asigurat că "niciun salariu în plată nu va scădea prin adoptarea Legii salarizării unice", după ce domnul Sebastian Vlădescu ne-a dat garanţii că "taxele şi impozitele nu vor creşte în anul 2010", a venit rândul domnului Mihai Şeitan să promită că "o sa se vadă o scădere a şomajului, astfel încât, până la sfârşitul anului, va ajunge la 7,5%". Din păcate, previzionata scădere a ratei şomajului se bazează, conform spuselor domnului ministru Şeitan, în exclusivitate, pe demararea în lunile mai-iunie a "marilor investiţii", mari investiţii care cel puţin până acum s-au dovedit doar o altă declaraţie optimistă a puterii.

Prin urmare, conform puterii care îşi bazează afirmaţiile optimiste pe propriile afirmaţii optimiste şi nu pe realitate, lucrurile stau bine: avem creştere economică, deci nu au scăzut salariile, nu am crescut taxele şi impozitele pentru că avem suficiente resurse, deci putem demara marile lucrări de investiţii, care vor conduce în această logică la scăderea şomajului.

Dar, pentru că nu suntem la Palatul Victoria, ci la Palatul Parlamentului, optimismul lasă loc realităţii. Şi realitatea e alta. Realitatea e că de la sfârşitul guvernării liberale şi până în prezent numărul şomerilor s-a dublat. Realitatea este că peste un sfert de milion de şomeri din România nu mai primesc nici măcar ajutorul de şomaj. Realitatea e că peste un sfert de milion de firme s-au închis anul trecut datorită politicilor fiscale greşite aplicate de Guvernul Boc şi continuă să se închidă şi în acest an. Realitatea e că salariile în România au scăzut şi continuă să scadă, iar taxele şi impozitele au crescut în timpul guvernării Boc.

Domnule Şeitan, realitatea nu o găsiţi în declaraţiile optimiste ale colegilor de Guvern, ci în datele publice ale instituţiilor specializate şi realitatea vă spune că şomajul la nivel naţional a crescut fără întrerupere de mai mult de 20 de luni consecutiv şi că singurele scăderi ocazionale ale numărului de şomeri la nivelul câte unui judeţ nu s-au datorat unei creşteri reale a gradului de ocupare a forţei de muncă, ci scoaterii anumitor categorii de şomeri din evidenţele agenţiilor judeţene de muncă.

Domnule prim-ministru, din păcate, optimismul nu ţine loc de realitate. Prin urmare, îmi permit să vă recomand o ipoteză reală şi optimistă, în egală măsură: soluţiile liberale pentru ieşirea din criză.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna Pető Csilla-Maria.

Doamna Pető Csilla-Maria:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Ziua Mamei, Ziua Tatălui".

"Ceea ce sunt sau ceea ce sper să ajung îi datorez mamei mele."

Stimaţi colegi,

Prin această afirmaţie aparţinând celui de-al 16-lea preşedinte al SUA, Abraham Lincoln, aş vrea să vă supun atenţiei o sărbătoare, de fapt două sărbători, legiferate în România începând cu acest an, şi anume Ziua Mamei, respectiv Ziua Tatălui.

În prima duminică a lunii mai, acum două zile, am sărbătorit Ziua Mamei, aceasta fiind o sărbătoare cu mari tradiţii, însă până acum ea a avut latură doar religioasă, prezentă în viaţa bisericii reformate şi romano-catolice, dar care a lipsit din rândul sărbătorilor legal recunoscute în România.

De altfel, până în anul 2009 ţara noastră era printre puţinele state ale lumii care, în lipsa unei zile a mamei, a marcat doar Ziua Femeii - 8 Martie, extinzându-i acesteia aria de semnificaţii.

Cu sprijinul şi la iniţiativa formaţiunii pe care o reprezint, cea a UDMR, Legea pentru instituirea Zilei Mamei şi a Zilei Tatălui a fost adoptată în toamna anului trecut, astfel 2010 este primul an în care avem zile oficiale în care să le fim recunoscători părinţilor.

Prin instituirea acestor două zile ne-am exprimat convingerea că astfel se va asigura un echilibru social şi se va evidenţia importanţa ambilor părinţi în viaţa de familie.

Chiar dacă poate în opinia publică nu s-a întipărit încă existenţa acestor două evenimente cu importanţă aparte, totuşi pot să confirm că la Oradea am participat la evenimente organizate de Ziua Mamei, de o frumuseţe deosebită.

Având în vedere că cea de a doua duminică a lunii mai, respectiv duminica următoare, este dedicată Zilei Tatălui, şi ea va fi sărbătorită pentru prima dată în România, aştept cu mare interes evenimentele ce vor marca această zi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor, domnul deputat Grosaru Mircea.

Domnul Mircea Grosaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte, şi promit să mă încadrez în cele 3 minute regulamentare.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Învăţământul românesc şi timpul adevărului".

Săptămâna aceasta reprezintă timpul adevărului pentru învăţământul din România. Dacă ar fi să facem o scurtă analiză a acestuia în perioada ultimilor 20 de ani, putem trage o singură concluzie: pe an ce trece, învăţământul românesc se degradează din toate punctele de vedere.

Este necesară aşadar intervenţia statului la toate nivelurile, pentru a opri degradarea unui sector cu care România se lăuda în Europa şi în lume.

Cauzele pentru care s-a ajuns la această situaţie sunt multiple, însă să nu uităm că totuşi competenţele profesionale erau mult mai bine analizate decât în prezent, iar în ciuda libertăţilor generate de posibilitatea de a studia chiar şi în străinătate, la ora actuală România este deficitară în ceea ce priveşte selecţia unor persoane competente la nivelul tuturor sectoarelor de activitate.

Semnalele decăderii învăţământului din România au fost destul de clare, iar de-a lungul celor 20 de ani de la revoluţie s-au încercat soluţii de tot felul, care mai de care mai încărcate politic şi purtătoare de promisiuni de tipul celor prin care se spune că: "Vom mări pensiile", "Vom mări salariile", "Vom construi autostrăzi" şi multe altele.

Toate au rămas doar promisiuni, de care cetăţenii au uitat din 4 în 4 ani şi au votat din nou şi la fel de prost.

A sosit momentul adevărului! A sosit momentul în care nu mai putem continua acest joc al aşteptărilor! Nici în alte domenii, dar mai ales în învăţământ.

Şi ce vom face ?

Probabil că vom continua cu "şpagă" la admitere, copiat sau plagiat la examene, lucrări de diplomă, de licenţă şi master, eliberare de diplome fără acoperire în cunoştinţe în aşa zisele "fabrici de diplome" gen "Spiru Haret" în care notele (toate mari şi foarte mari) sunt date de computer, nu de către profesori, şi multe altele.

Schimbarea acestor obiceiuri, însă, se va produce cu siguranţă, şi este inevitabil. După această grea perioadă de nesfârşită tranziţie, prin care şi alte ţări au trecut şi trec, cu mai multă decenţă însă, sperăm că vor veni sau se vor întoarce vremurile adevăratelor reforme de calitate, care mulţi ani au performat învăţământul românesc. Tânjind, însă, după învăţământul şi reformele lui Spiru Haret, nu ne dăm seama că până şi "el" s-a cam săturat să aştepte. De prea mult timp duce pe umeri această "povară" şi este timpul să-i fie luată.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Vasile Mocanu.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Sănătatea ieşeană, cea mai tare".

În timp ce în toată ţara iese la iveală starea jalnică a sistemului medical, la Iaşi asistăm la o situaţie inedită. Astfel, pe primul trimestru al acestui an, s-au consemnat doar 0,41% cazuri de infecţii intraspitaliceşti. Mai mult, în tot anul 2009, au fost înregistrate doar 0,57% cazuri de pacienţi care s-au infectat în unităţile medicale de pe raza judeţului Iaşi. Senzaţional!!

Pentru cei care nu ştiu, la nivelul Uniunii Europene, rata infecţiilor intraspitaliceşti este de circa 10%. Deci, Iaşiul bate toate recordurile europene! Probabil, şi pe cele mondiale. Cum este posibil aşa ceva?

Situaţia este cu atât mai bizară cu cât, de ani buni de zile, presa ieşeană prezintă, cu lux de amănunte, cazuri îngrozitoare de pacienţi care au ieşit din spital mai mult morţi decât vii. A fost vorba de tineri în putere care şi-au pierdut pentru totdeauna sănătatea în urma unor infecţii căpătate în spital, dar, mai ales, au fost cazuri de femei însărcinate care au pierdut sarcina din cauza condiţiilor infecte din spitalele ieşene.

Cu toate acestea, la sesizările pacienţilor în cauză, precum şi la anchetele presei, autorităţile medicale din Iaşi au răspuns luându-1 pe "nu" în braţe. Spitalele ieşene ar fi cele mai curate de pe planetă!

Dar mizeria ascunsă sub preş a ieşit la iveală. Recentele şi gravele cazuri de infecţii intraspitaliceşti apărute la Bucureşti au dezvăluit că foarte multe spitale din România şi din Iaşi sunt infecte.

Atunci, de ce atâtea raportări mincinoase?

Pentru că şefii sănătăţii din România nu acceptă adevărul. În ultimii ani, sistemul medical din toată ţara s-a prăbuşit. Nu există bani, nu există soluţii, nu există corectitudine!

Aşadar, şi în sănătate situaţia este albastră, domnilor, chiar dacă dumneavoastră încercaţi să vopsiţi totul în portocaliu.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Tinel Gheorghe.

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică din această dimineaţă se intitulează "Stopaţi jaful din pădurile ialomiţene!"

Ca unul care am ocupat, după terminarea Facultăţii de silvicultură, în anul 1991, diferite funcţii de conducere în administraţia silvică locală şi centrală, am crezut în naivitatea mea că le ştiu pe toate în ceea ce priveşte managementul pădurii româneti. Am constatat însă, că mai am multe de învăţat, iar în ceea ce priveşte modul de administrare a pădurii ialomiţene recunosc că nu ştiam mai nimic până să intru în politică în toamna lui 2008.

Astfel, am aflat că aici, la doi paşi de Bucureşti, au loc abuzuri şi ilegalităţi la care nici cu gândul nu gândeşti. Arbori scoşi din pământ (cu miile şi cu sutele de metri cubi) mai ales în perioada derulării campaniei prezidenţiale, pe motiv, cred eu, numai de aducere de voturi (Pădurea Groasa, Ocolul Silvic Urziceni), dar şi parchete de exploatare cu tăieri rase pentru unii agenţi economici, ale căror suprafeţe sunt duble în teren faţă de înregistrările scriptice (Pădurea Morăreanca, Ocolul Silvic Urziceni), cu cartiere rezidenţiale construite în fondul forestier pentru "protipendada de partid" şi nu numai (Ocolul Silvic Slobozia), cu puneri în posesie contestate în instanţă pe alese şi pe interese, cu plantaţii înfiinţate din care lipsesc speciile de amestec şi de ajutor. Ce mai, tot tacâmul de abuzuri şi ilegalităţi pe care le identifici de obicei în zone greu accesibile şi rar controlate. Or, mi-aduc aminte că în 2007 cred, tot în raza Ocolului Silvic Slobozia s-au identificat peste 3000 metri cubi de material lemnos tăiat ilegal, ceea ce reprezintă cred, cel mai mare volum de material lemnos tăiat ilegal în zona de câmpie.

Iată de ce cred că la Direcţia Silvică Slobozia ar trebui început un control de fond care să lămurească problema managementului acestei subunităţi a Romsilvei.

Mă surprinde lipsa de iniţiativă în acest sens a conducerii Regiei Naţionale a Pădurilor. Sau poate şi ei ca şi mine nu au avut până în momentul de faţă aceste informaţii.

De asemenea, solicit ca prezenta declaraţie politică să-i fie adusă la cunoştinţă şi domnului ministru al mediului, Laszlo Borbely, pentru ca aspectele relatate ca fiind întâmplate la Direcţia Silvică Slobozia, fac parte din categoria celor mai grave încălcări ale legislaţiei silvice.

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea independenţilor, domnul Gheorghe Zoicaş.

Domnul Gheorghe Zoicaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică se intitulează "Măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare" şi se adresează domnului prim-ministru Emil Boc.

Având în vedere situaţia economico-financiară a ţării noastre în această perioadă, vă rog ca prin măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare pe care intenţionaţi să le luaţi să ţineţi cont şi de propunerile pe care îndrăznesc să vi le fac: desfiinţarea posturilor de înalt funcţionar public rezultate în urma pierderii calităţii de prefect şi subprefect; eliminarea stimulentelor băneşti rezultate din sumele atrase (recuperate) de la agenţii economici pentru inspectorii financiari.

Vă informez că numai în rândul înalţilor funcţionari publici există un număr de 300 angajaţi cu care se cheltuieşte lunar peste 600 de mii de euro, sume care dacă s-ar economisi ar fi şi pentru mine o speranţă pentru demararea lucrărilor de modernizare a drumului european Baia Mare-Dej, fapt pentru care v-ar mulţumi toţi locuitorii municipiului Baia Mare.

Vă mulţumesc.

Cu stimă şi respect.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Blaga.

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi este intitulată "Dreptatea cetăţilor dacice".

Doamnelor şi domnilor colegi,

În luna septembrie anul trecut trăgeam un semnal de alarmă în faţa dumneavoastră cu privire la Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

Spuneam atunci că sper ca acest loc sacru, Sarmizegetusa Regia, să capteze atenţia legislativului românesc, să concentreze energii şi acţiuni menite să pună în valoare, la maximă capacitate leagănul civilizaţiei străbune.

Dar nu a fost să fie aşa. Ba, mai mult, constat cu amărăciune că iniţiative vechi menite să dea acestor locuri importanţa cuvenită stau ascunse în fişete, deşi au fost aprobate în Senat încă din luna februarie 2008.

Mă refer aici la iniţiativa legislativă a domnului senator Adrian Păunescu de constituire a Rezervaţiei Arheologice Dacia (Grădiştea Muncelului - Cioclovina - Căpâlna).

Nu pot să nu reamintesc aici câteva dintre argumentele aduse atunci de domnul senator în expunerea de motive făcută la iniţiativa legislativă, o chemare disperată la "dreptate cetăţilor dacice":

"Este o capodoperă negativă, de care ne-am învrednicit şi pe care nu cred că e târziu să o denunţ, pentru că mai sunt de distrus încă câteva obiective, şi unul dintre ele este tezaurul fără preţ din Munţii Orăştiei, Tezaurul Cetăţilor Dacice. Rog tot Guvernul să intervină în chestiunea cetăţilor dacice din judeţul Hunedoara, din Munţii Orăştiei. Este urgent. Le pierdem, se risipesc, se distrug. Poate că nu este ora ultimă, este puţin trecut de ora ultimă."

Ca fost primar al municipiului Orăştie şi băştinaş al acestor locuri, ca român, m-am bucurat enorm de această iniţiativă legislativă, dar mai mult când am aflat că ea a trecut de Senat.

Dar cu atât mai mare îmi este amărăciunea acum, la doi ani după adoptarea ei de către colegii senatori, când constat că nimic nu se mai mişcă, deşi au fost trase multe semnale de alarmă cu privire la degradarea vestigiilor istorice, la devalizarea tezaurului inestimabil din Munţii Orăştiei.

Mă bucură enorm campania "Nu ucideţi Sarmizegetusa!" lansată recent de Societatea Română de Radiodifuziune, o campanie menită să conştientizeze în rândurile cetăţenilor, a autorităţilor publice locale, judeţene şi centrale, a guvernanţilor şi a legislativului, problemele ireversibile cu care se confruntă capitala Daciei: turiştii invocă zeităţi şi spaţii energetice în care aprind lumânări, scrijelesc nume pentru posteritate şi lasă ca urmă a trecerii mormane de gunoaie; natura îşi spune la rândul ei cuvântul: vânturile şi ploile sapă în pietrele scoase la lumină de arheologi iar fagii seculari care se prăbuşesc peste ruinele istoriei noastre nu pot fi îndepărtaţi decât după reguli stricte ale administraţiei unui parc natural; ministere, autorităţi locale, administraţii, regii, direcţii - cu toţii spun că sunt neputincioşi: cetăţile dacice nu le aparţin; an de an se pierd fonduri europene, an de an se vorbeşte despre o situaţie revoltătoare. Între timp, capitala Daciei rămâne a nimănui.

Mă raliez şi eu acestei campanii, cu atât mai mult cu cât ea se pliază perfect pe ideea susţinută, încă timid şi fără ecouri largi, de Consiliul Judeţean Hunedoara şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional pentru a se constitui rezervaţia menită să conserve şi să pună în valoare istoria noastră.

Stimaţi colegi şi colege membri ai Parlamentului,

Pentru a nu fi părtaşi, fie şi prin pasivitate, la distrugerea acestor valori inestimabile, vă invit să luăm atitudine, să finalizăm un act de justiţie început de atâta vreme, acela de constituire a Rezervaţiei Arheologice Dacia.

Citez din nou din expunerea de motive la aceasta iniţiativă legislativă a domnului senator Adrian Păunescu: "Dacă nu se intervine urgent şi eficient pentru finalizarea acestei reglementări, în aşa fel încât să nu fie abandonat trecutul îndepărtat şi mai apropiat, şi să nu fie batjocorită istoria naţională aflată sub picioarele noastre, vom fi proprietarii unui neant! Degeaba vom vrea să vindecăm rănile mai târziu."

Cu stimă şi mulţumiri.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Attila Korodi.

Domnul Korodi Attila:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice este "Presiuni din partea Jandarmeriei Române la Miercurea-Ciuc."

În cadrul audienţilor ţinute în Colegiul nr.1 din judeţul Harghita mi-a atras atenţia o problemă care ne aduce înapoi în era comunistă.

Pe baza Legii nr.18 din 1991, nr.169 din 1997, nr.1/2000 şi nr.257/2005, Parohia romano-catolică Şumuleu-Ciuc a depus la primăria Miercurea-Ciuc toate actele necesare pentru revendicarea unor terenuri care anterior au aparţinut bisericii catolice.

La câţiva metri de locaţia originală a terenurilor respective, în zona emiţătorului radio din Miercurea-Ciuc, experţii primăriei au identificat un teren cu suprafaţa de aproximativ 5 hectare care se pretează pentru retrocedarea către Parohia romano-catolică din Şumuleu-Ciuc. Dar aici procedura de retrocedare brusc a stagnat. Şi după multe întrebări, Parohia romano-catolică a aflat că se fac presiuni asupra instituţiilor din partea Jandarmeriei, care vrea teritoriul respectiv pentru a construi o cazarmă pentru jandarmi.

Mai mult, zilele acestea, importanţi responsabili din cadrul Jandarmeriei române vin la Miercurea-Ciuc "să inspecteze situaţia".

Întreb, doamnelor şi domnilor, în ce ţară trăim? Ce înseamnă democraţia pentru noi? Ce înseamnă statul de drept pentru noi? De ce avem legi, dacă unii, în cazul acesta, Jandarmeria Română, nu înseamnă nimic?

Dacă în procedura de revendicare Parohia romano-catolică din Miercurea-Ciuc a respectat legile retrocedării, de ce are încă Jandarmeria un cuvânt de spus? De ce nu poate să respecte faptul că aceste terenuri au aparţinut bisericii catolice şi are tot dreptul să le revendice şi de ce aleg să facă presiuni, în loc de respect şi bun-simţ?

Cred că acest lucru este inadmisibil, cred că este datoria mea ca deputat să-mi exprim indignarea, dezamăgirea comunităţii locale din Miercurea-Ciuc referitoare la acest caz şi să rog Jandarmeria Română să respecte legea şi să accepte faptul că aceste terenuri din Miercurea-Ciuc aparţin Parohiei romano-catolice din Şumuleu-Ciuc.

Dacă vrem să trăim într-un stat de drept este nevoie să respectăm legile cu toţii, nu numai oamenii de rând, ci şi toţi reprezentanţii statului român. Dacă nu, niciodată nu vom face paşi înainte ci o să ne întoarcem înapoi în istorie, alegând soluţii care ne-au otrăvit deja, de multe ori, viaţa.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Mircea Drăghici.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţie privind scumpirea carburanţilor.

Preţul benzinei la pompă a ajuns să depăşească cinci lei pe litru la anumite sortimente, iar suspiciunile privind creşterea artificială a tarifelor la carburanţi sunt tot mai dese!

Tot mai mulţi cetăţeni care au trimis sesizări la cabinetul parlamentar au cerut demararea unei investigaţii la nivel guvernamental, care să ofere explicaţii publice privind aceste creşteri de preţuri. România a înregistrat în primele două luni ale anului 2010 printre cele mai mari scumpiri de pe piaţa Uniunii Europene în domeniul produselor petroliere. România a fost întrecută doar de Grecia şi Suedia. Ultimele luni nu au fost tocmai faste din punct de vedere financiar pentru şoferii din România: motorina s-a scumpit cu circa 25%, iar benzina cu nu mai puţin de 45%.

Scumpirea carburanţilor are efecte negative la nivelul întregii economii, dând un semnal inflaţionist. Majorările de preţuri nu sunt justificate, în condiţiile în care cotaţia barilului de petrol a rămas relativ stabilă în ultima perioadă.

Preţul carburantului este compus din preţul la producător, preţul de transport, preţul cu aditivi din import, taxe şi accize, plus preţul de distribuţie. Se poate observa uşor că situaţia este cel puţin interesantă: dacă primele patru componente ce stabilesc preţul sunt cunoscute, deci pot fi relativ uşor evaluate, singura variabilă este preţul de distribuţie la pompă. Consiliul Concurenţei este, sau ar trebui să fie, mai bine spus, instituţia de stat, apolitică şi independentă, (lucru imposibil, cu actualul Guvern), cu atribuţiuni legate de controlul preţurilor în piaţă, indiferent de domeniul de reglementare.

Astăzi, Consiliul Concurenţei nu este apărătorul cumpărătorului, aşa cum ar trebui să fie, ci a devenit apărătorul Guvernului în cârdăşie cu consorţiile de distribuitori de carburant, pe spatele cetăţeanului din România.

Consiliul Concurenţei şi Guvernul lasă distribuitorii să ridice preţul la carburanţi cu ritmicitate din ce în ce mai mare în ultimul timp, pentru a spori artificial încasările la stat, dar mai ales pentru a maximiza profitul companiilor de distribuţie.

De ce are interes Guvernul ca societăţile de carburanţi să aibă profituri mari, umflate artificial pe buzunarul cetăţeanului?

Simplu, pentru că s-a trezit că în plină criză economică nu a fost în stare să adopte nicio măsură anticriză! Şi atunci face ce ştie mai bine, adică aruncă praf în ochii cetăţeanului! Actualul executiv a anunţat, de curând, măsuri de sprijin în agricultură pentru acordarea de subvenţii la carburant, timp în care în deplină înţelegere cu comercianţii a mărit ireal preţurile la pompă! Asta ca să regizeze un ajutor dat agricultorilor, în fapt un "sprijin" decontat din creşterea artificială a preţurilor la carburanţi!

Iată un nou model, marca Boc, de aruncat praf în ochii agricultorilor şi tuturor şoferilor şi transportatorilor români!

O altă dovadă privind duplicitatea Consiliului Concurenţei, aflat mână în mână cu cei pe care ar trebui să-i controleze, reiese şi din problemele apărute pe piaţa asigurărilor auto! În prezent, fără 2000 de euro nu poţi asigura o maşină, cu mult mai scump decât în celelalte ţări europene. Este brevetul tipic de conlucrare portocalie, ţara lor, a guvernanţilor şi a camarilei politice, pe de o parte, la masa bogaţilor şi ţara noastră, a contribuabililor de rând, pe de alta parte, care trebuie să suporte contravaloarea bucatelor din care aceştia se înfruptă fără ruşine!

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Amet Aledin.

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Kureşul, sportul tradiţional al tătarilor."

Începutul lunii mai reprezintă perioada când este demarată competiţia sportivă tradiţională a tătarilor, competiţie numită "Kureş".

Principala preocupare a UDTTMR a fost, încă de la înfiinţare, păstrarea şi susţinerea valorilor spirituale, dar şi transmiterea lor următoarelor generaţii, astfel încât, ce este mai important, identitatea etnică, să nu dispară.

Iată de ce, în fiecare an sunt organizate în diverse localităţi unde există comunităţi de tătari, etape ale acestui sport. Astfel, la data de 1 mai, s-a desfăşurat primul concurs, în comuna Valu lui Traian (judeţul Constanţa), iar în ziua următoare, în localitatea 2 Mai, tot din judeţul Constanţa. Cu siguranţă, vor fi organizate, în acest sens, multe alte manifestări, demonstrându-se, dacă mai era cazul, că un sport foarte vechi, precum Kureşul, este încă bine promovat, fără a fi deformate aspectele lui specifice.

Dobrogea, indiscutabil, constituie un model de convieţuire interetnică. Tot ceea ce se realizează nu mai are un caracter inedit de multă vreme, firescul căpătând consistenţă, devenind chiar, în sensul bun al cuvântului, monoton.

Mulţi sportivi, unii chiar câştigători ai marilor premii de etapă, sunt membri ai altor etnii. Alături de aceştia se fac remarcaţi şi luptătorii tătari, care duc mai departe prestigiul dobândit de predecesori.

Tradiţiile, inclusiv cele sportive, trebuie respectate, dar, în acelaşi timp, şi popularizate într-un mod deosebit.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Victor Cristea.

Domnul Victor Cristea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Sănătatea este bună. Atunci, de ce nu o vindecăm?"

Acest titlu l-au sugerat discuţiile pe care le-am avut cu un rând de medici de bună-credinţă şi în paralel cu un grup de pacienţi, de cetăţeni care doresc să se bucure de serviciul de sănătate, aşa cum este normal.

Stimaţi colegi,

Cazurile foarte grave petrecute în ultimele săptămâni în spitalele româneşti sunt semne cât se poate de clare ale unui sistem sanitar aflat în agonie. Intervenţiile tipic pompieristice ale Ministerului Sănătăţii nu sunt decât încercări de a "drege busuiocul", ele nemaiputând masca realitatea. Iar realitatea este cruntă: lipsa unor strategii concrete în domeniul sanitar, măcar pe termen scurt şi mediu, insuficienţa resurselor financiare, numirile în funcţiile de conducere făcute de prea multe ori pe criterii politice şi clientelare, şi mai puţin pe competenţa managerială. Toate aceste disfuncţii atrag după ele alte dereglări ale sistemului - spitale nefuncţionale, lipsa echipamentelor şi materialelor sanitare, precum şi a medicamentelor din farmaciile spitalelor.

În acest context, marcat de lipsuri cronice, scandaluri generate de cazuri grave, uneori cu final nefericit, în care ajung pacienţii spitalelor noastre, şi puşi la zid - nu întotdeauna justificat - profesioniştii din sistemul sanitar, medici şi asistenţi medicali deopotrivă, protestează şi ei în felul lor, nu la fel de spectaculos ca o grevă la metrou sau în justiţie, dar cu consecinţe extrem de grave pentru societate: pleacă!

Aflat deja în faţa unui sistem sanitar cu probleme, Ministerul Sănătăţii pare neputincios în faţa spitalelor care cad peste pacienţi, a farmaciilor goale şi a personalului medical cu experienţă pe care îl facem "cadou" altor sisteme sanitare, conduse cu mai multă responsabilitate.

Stimaţi colegi,

Aceasta situaţie extrem de gravă nu mai poate continua. Ştim că sănătatea este bună, dar pe ea nimeni nu vrea să o vindece. Nu trebuie să facem minuni, ci câteva acte de normalitate. În primul rând, trebuie stabilite priorităţile sistemului de sănătate, dar să fie priorităţi care să dea sănătate populaţiei. Finanţarea sistemului trebuie să se facă în funcţie de aceste priorităţi, nu în funcţie de interese clientelare sau de dragul unei eterne şi inutile reforme. De asemenea, este vitală deblocarea de urgenţă a posturilor în sistem, pentru acoperirea sectoarelor cu deficit de personal. Nu în ultimul rând, se impune respectarea ghidurilor de practică medicală.

În acest fel, nu este departe ziua în care la ştiri vom afla despre o nouă premieră în medicina românească: dintr-un spital s-a reuşit externarea în viaţă a unui pacient internat, viu!

Faţă de cele prezentatele impune o atitudine responsabilă a Guvernului. Să nu ne mai lăsăm orbiţi de lucrări clientelare; acestea sunt doar vârful aisbergului. Partea nevăzută a aisbergului riscă să ne omoare înainte de vreme. Locurile de muncă, în groapă. Sănătatea, în groapă. Urgent, învăţământul,1a ţară.

Domnule premier, care este atunci viitorul nostru ca români?

Vă mulţumesc, stimaţi colegi.

Domnul Mircea Duşa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului de independenţi, domnul deputat Cherecheş.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mi-am intitulat declaraţia politică de azi "Din nou despre cianură".

Întrucât de ceva vreme, o parte dintre parlamentarii şi europarlamentarii noştri au ca temă de discuţie şi cianura, unii declarându-se total împotriva acestei substanţe deosebit de nocive, alţii fiind mai toleranţi, poate şi pentru că locuiesc departe de zonele în care există posibilitatea utilizării ei în procesele tehnologice, aş reitera câteva idei scrise într-o scrisoare pe care mi-am permis să o adresez europarlamentarilor democrat-liberali, care, spre uimirea mea, a băimărenilor şi a maramureşenilor mei, încearcă să găsească... circumstanţe atenuante acestei otrăvi periculoase.

Făcând parte din aceeaşi generaţie cu mulţi dintre ei, mi s-ar fi părut normal ca domniile lor să ceară Comisiei Europene să analizeze posibilitatea interzicerii utilizării cianurii pentru extragerea aurului şi să susţină cele 140 de ONG-uri de mediu care s-au coalizat împotriva cianurii.

Motivaţia susţinerii ideii că cianura nu este periculoasă ar putea-o constitui şi faptul că preşedintele Traian Băsescu nu s-a pronunţat împotriva proiectului Roşia Montană, ministrul economiei, Adriean Videanu, anunţa, la sfârşitul anului trecut, că proiectul Roşia Montană va fi inclus în programul de guvernare, iar recent, ministrul mediului şchiopăta şi domnia sa în declaraţii la Roşia Montană. De aceea, le-am făcut invitaţia, şi v-o fac şi dumneavoastră, să vizitaţi una sau mai multe halde de steril sau iazuri de decantare din zona Baia Mare, ameninţată din nou cu folosirea cianurii pentru extragerea aurului din reziduurile de flotaţie, care împânzesc, din nefericire, Maramureşul.

Ca tânăr care m-am născut, am crescut şi trăiesc în Baia Mare, care m-am declarat împotriva proiectului Roşia Montană şi implicit împotriva reluării activităţii la "SC Romaltyn" Baia Mare, care a preluat activele SC Aurul SA, de unde a pornit cianura pe Lăpuş, apoi pe Someş, apoi pe Tisa, ajungând în final în Dunăre, am rămas cel puţin surprins de declaraţiile făcute în Parlamentul European de domnişoara Elena Băsescu, cât şi de colegii săi Cristian Preda, Marian Jean Marinescu, Iosif Matula sau Traian Ungureanu, care nu obosesc să spună la Bruxelles cât e de bună utilizarea cianurii în minerit. Pe toţi îi invit la Baia Mare, să stea de vorbă cu băimărenii şi cu maramureşenii şi să le spună argumentele pentru care se susţine folosirea cianurii.

Veniţi la Baia Mare, dragi colegi, să vedeţi ce înseamnă să convieţuieşti de zeci de ani cu plumbul, cu zincul, cu arsenul şi cu... cianura. Dacă proiectul Romaltyn va reporni, Roşia Montană va demara fără ca cineva să se gândească la mediu, la patrimoniul cultural sau la sănătatea românilor... Iar dacă unii, vorbind despre cianură invocă Marea Moartă, sau alte... râuri moarte, vă spun că Baia Mare are un râu mort - Săsarul - din cauza poluării cu metale grele. Marea Moartă înseamnă sănătate pentru cei care fac baie în ea, Săsarul însă înseamnă otravă aducătoare de moarte.

Sunt întru totul de acord că în utilizarea substanţelor chimice trebuie respectate tehnologiile şi normele de protecţie a mediului la nivelul anului 2010, dar trebuie să se ţină seama şi de dorinţa locuitorilor acestor zone poluate istoric de multe zeci de ani. Vă asigur că reacţia băimărenilor nu este una emoţională, ci una izvorâtă din consecinţele utilizării cianurii în extragerea aurului de mulţi ani.

Chiar dacă se spune că normele tehnice se respectă, nimeni nu poate garanta că nu există riscuri. În anul 2000, ploaia a fost cea care a declanşat accidentul ecologic de la Baia Mare. De aceea este inimaginabil cum un europarlamentar poate să spună că vede în toată această intenţie de a interzice utilizarea cianurii doar un complot politic slab. Ştiu, cei care folosesc asemenea propoziţii, care este media de viaţă a băimărenilor, care este nivelul de morbiditate, care este impactul poluării asupra băimărenilor? Nu ştiu, altfel nu ar spune că subiectul este o chestiune care se referă la un accident care a avut loc acum 10 ani şi că toată problema este doar un complot politic slab.

Veniţi doamnelor şi domnilor parlamentari sau europarlamentari la Baia Mare şi veţi vedea câte "beneficii" au băimărenii şi câte cei care profită de această legislaţie de mediu lacunară. La Baia Mare şi în Maramureş îi veţi înţelege mai bine pe cei care militează pentru interzicerea folosirii cianurii.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Sonia Drăghici.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Prinde orbul, scoate-i ochii!"

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Am fost cu toţii îngrijoraţi de informaţiile apărute în media din cursul săptămânii trecute privind starea pacienţilor infectaţi nosocomial în spitalele din România. Cunoaştem de mult situaţia spitalelor şi criza financiară din sistemul sanitar românesc. Oamenii cu bani ocolesc cât pot spitalele din ţară, nu pentru că nu li se poate pune un diagnostic, ci pentru că nu pot fi internaţi în condiţii de confort şi siguranţă.

Ca medic de spital de peste 20 de ani m-am lovit de nenumărate ori de refuzul pacienţilor de a se interna în spital, chiar în condiţiile de internare obligatorie. De ce? Pentru că în nici un regim nu s-au alocat suficiente resurse pentru buna funcţionare a unităţilor spitaliceşti. Pentru că în toate regimurile au existat preferenţialităţi regionale, diferenţe neprincipiale între specialităţi, potentaţii sistemului sanitar s-au îngrijit mai mult de bunăstarea proprie decât de cea a pacienţilor, mereu pe fondul unei sărăcii lucii.

România se află în prezent într-o situaţie dramatică privind bugetul pentru sănătate. Subfinanţarea spitalelor româneşti este atât de accentuată, încât, din sumele alocate, un procentaj de peste 80% se cheltuie cu salariile. Din ce rămâne abia se pot finanţa activităţile curente - plata utilităţilor, consumabilelor, medicamentelor etc. Nici nu poate fi vorba de investiţii majore, cum ar fi cele legate de modernizarea circuitelor, a sistemelor de supraveghere şi prevenire a infecţiilor de spital.

În igiena spitalicească şi mai precis în blocurile operatorii, tratamentul aerului joacă un rol primordial pentru a permite protejarea zonei cu risc împotriva oricărei contaminări microbiologice (protejarea pacientului pe masa de operaţie, evacuarea gazului anestezic inflamabil), a asigura confortul echipei chirurgicale şi a pacientului, a respecta o diferenţă de presiune între blocul operator şi sălile alăturate, aşa cum se face în spitalele europene. Aceasta necesită însă investiţii de milioane de euro, pe care nu şi le-au permis decât câteva spitale private.

Infecţiile nosocomiale sunt cele dobândite de pacient în cursul actului medical, inclusiv al spitalizării. În România rata declarată a infecţiilor nosocomiale nu reflectă realitatea, din cauza sistemului deficitar de raportare. Se înregistrează, astfel, un nivel oficial mult sub media europeană, în condiţiile în care spitalele din România sunt considerate a fi între cele mai expuse din Europa la riscul de infecţii cu germeni rezistenţi la antibiotice. Aceste infecţii nu se raportează şi fiindcă medicii se tem de sancţiuni, iar spitalele se tem de pierderea finanţării datorită scandalului mediatic ce s-ar genera. Dimpotrivă, în străinătate, asemenea incidente sunt abordate firesc, spitalul respectiv primind finanţare suplimentară pentru îmbunătăţirea planului de acţiune împotriva infecţiilor nosocomiale.

Numai 4% din spitalele de stat din România pot fi acreditate după normele europene. Acest lucru este cunoscut de Ministerul Sănătăţii şi, cu toate acestea, Guvernul României nu a dorit alocarea a minimum 4% din p.i.b. pentru sănătate, din care s-ar fi putut asigura mai mulţi bani pentru investiţii. Echipele ministeriale au fost trimise în teritoriu cu sarcini precise, să se taie paturi de spital, să se reducă unităţile spitaliceşti şi tot se consumă resurse care nu pot fi alocate. Paturile de spital au ajuns ca patul lui Procust, trebuie tăiate ca să încapă în ele numai atâţia bolnavi cât se estimează prin calcule contabile. Ba mai mult, primul-ministru ne-a ameninţat cu transformarea spitalelor în aziluri de bătrâni, de parcă bieţii bătrâni trebuie conduşi cât se poate de repede spre un loc în care să-şi afle sfârşitul.

Acum ne aşteaptă o altă catastrofă, descentralizarea. Ideea e minunată, modernă, europeană, dar nu e momentul ca în plină criză să aruncăm pisica moartă în ograda administraţiilor publice locale, fără fonduri, cu multe alte probleme nerezolvate. Cu siguranţă vom asista la o decimare a sistemului spitalicesc, desfiinţări de instituţii, disponibilizări de personal calificat şi noi episoade de migrare a forţei de muncă.

Cât despre bieţii pacienţi, vor fi singurii vinovaţi că s-au îmbolnăvit şi nu vor avea decât să se descurce. Dacă au probleme cu vederea, soluţia va fi la îndemână: "Prinde orbul, scoate-i ochii!"

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Nicuşor Păduraru.

Domnul Nicuşor Păduraru:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Comportament inadmisibil nesancţionat".

Abonaţii Romtelecom au parte, în ultimele săptămâni, de un tratament comercial inedit. Odată cu factura aferentă serviciilor, în plic se regăseşte şi o poliţă de asigurare a locuinţei, încheiată ca urmare a unui parteneriat cu ASTRA. Documentele sunt frumos semnate şi ştampilate de reprezentanţii Romtelecom şi Astra, primul având calitatea de contractant, iar al doilea de asigurător.

Totul în numele clientului Romtelecom, căruia i se specifică printre menţiunile documentului faptul că, dacă nu e de acord, trebuie să se prezinte la oricare dintre sediile magazinelor Romtelecom în termen de maxim 10 zile de la data facturării menţionate pe prima pagină a facturii, altfel se consideră că persoana şi-a dat acordul pentru poliţa de asigurare şi pentru utilizarea datelor cu caracter personal.

Subiectul în sine a fost deja acuzat public şi este în verificările Autorităţii pentru Protecţia Datelor ANSPDCP şi a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. În mod mai mult decât evident, e o înşelătorie pe faţă, fiind de-a dreptul o atitudine nesimţită la adresa celor vizaţi.

Ceea ce m-a determinat să readuc subiectul în discuţie pleacă de la reacţiile oficiale ale Romtelecom şi Astra. Încercarea de a justifica originala şi ilegala abordare a propriilor clienţi se transformă într-o încăpăţânare de-a dreptul jignitoare la adresa acestora. O corectă atitudine a ambelor companii ar fi putut să fie definită prin a-şi cere scuze în mod public clienţilor şi retragerea de pe piaţa a buclucaşei oferte. Nu numai că nu au făcut un asemenea gest, operaţiunea înşelătoare continuă în mod cât se poate de oficial. Zilele trecute, la un telefon dat pentru clarificări, operatoarea Romtelecom a avut tupeul să avertizeze iritată un client că i se înregistrează convorbirea şi prin urmare nu e normal să îşi manifeste nemulţumirea într-un mod agresiv. Incredibil, oamenii aceştia, după ce că îţi folosesc datele personale, mai au şi tupeul să îţi ceară să fii calm, ca şi cum, dacă prinzi un hoţ, îl rogi în mod politicos să îşi scoată mâinile din propriul tău portofel.

Şi nu e singurul caz de comportament sau atitudine abuzivă din zona furnizorilor de servicii cum ar fi telefonie, televiziuni prin cablu sau internet. Poţi avea surpriza să constaţi că pentru aceleaşi servicii şi la aceeaşi firmă poţi avea diferenţe majore de tarifare, goana după clienţii companiilor concurente depăşind principii care ţin de economia de piaţă sau concurenţa loială în adevăratele lor sensuri.

Prin urmare, fac un apel public către toate autorităţile şi instituţiile statului care pot controla şi corecta asemenea devieri, speculate tocmai datorită lipsei unor atitudini ferme. Apelul se adresează evident şi companiilor private, respectul faţă de clienţi şi bunul simţ în relaţia cu aceştia fiind o necesitate în managementul acestor companii şi în comportamentul salariaţilor acestora, la fel cum solicităm constant administraţiei publice şi funcţionarilor publici reducerea birocraţiei şi o atitudine civilizată.

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Vasile Popeangă.

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Reforma nimicului".

Coliziunea dintre capul premierului Emil Boc şi un ou generat la mare stres galinaceu (başca fiert şi vopsit!) a avut repercusiuni nebănuite. Găinile şi porcii din România s-ar putea bucura de un trai mai liniştit în fermele din ţara noastră. După scandalul găinilor stresate care fac ouă nesănătoase şi al porcilor depresivi, Guvernul Boc acţionează ferm, luând măsuri de reformare a nimicului.

Ministrul agriculturii anunţă că va promova în Guvern două acte normative privind bunăstarea păsărilor şi porcilor. Documentele prevăd acordarea de ajutoare pentru crescătorii industriali de păsări şi porci. Dar, ca să primească banii, crescătorii de animale trebuie să ţină animalele în locuri curate şi uscate, cu confort sporit, să le mute cu blândeţe, să le arate animalelor diverse obiecte în scopul de a le distrage atenţie, aceasta fiind un fel de terapie menită să le scadă agresivitatea.

În plus, în fermele de porci, noaptea nu mai trebuie stinsă lumina, căci întunericul provoacă lupte şi răniri între aceste animale. La găini în coteţ, vântul nici măcar cel al lui Sorin Ovidiu nu are voie să bată cu mare putere, dar viteza optimă de circulaţie a aerului nu a fost calculată încă.

Raiul pentru găinile şi porcii din fermele româneşti, promis de Guvern, va costa 100 de milioane de euro, dar vom scăpa de oul de găină stresată şi de imaginea porcilor îngrămădiţi ca peştii în conserve.

Ce porcărie! Acum, românii daţi afară din locurile de muncă, dijmuiţi "porceşte" la venituri, lihniţi de foame şi voioşi dormitori sub înstelată boltă cerească, vor fi mult mai liniştiţi când ştiu sigur că galinaceele şi porcinele au parte de un tratament care să le garanteze demnitatea. După cum aţi observat, românii ce scandau în faţa Guvernului erau îngroziţi de-a dreptul de condiţiile în care amărâtele găini şi mizerabilii porci îşi duceau traiul! Astfel, Executivul a "ouat" Ghidul de relaxare a găinilor şi porcilor sau Măsuri pentru liniştea dobitoacelor... Aşadar, în ghidul de relaxare al dobitoacelor sunt incluse şi măsuri pentru liniştea românilor: cum să păcăleşti eficient foamea prin distragerea atenţiei cu "diverse obiecte" sau acţiuni de justiţie televizată, Constituţie şi alte asemenea nimicuri.

Banii tăi sunt un factor de stres. Statul contribuie la eliminarea acestui factor prin terapia taxelor mărite. Scopul final: la salariu, nu mai primeşti bani, ci îi aduci tu de-acasă, din ce-ţi mai rămâne după ce-ţi plăteşti impozitele...

Jobul tău îţi ocupă tot timpul liber. Guvernul s-a gândit la acest aspect şi va creşte procentul şomerilor, spre bucuria closetelor italiene şi a căpşunilor spaniole! Inovaţia va consta în aceea că suma stabilită drept ajutor de şomaj nu va fi dată de la bugetul statului, ci luată acolo...

Râsul îngraşă şi îţi induce o stare de bine. Se recomandă dezbateri regulate între guvernanţi, care vor amuza poporul. Nu putem da pâine? OK, dăm circ, că-i de criză: gratis!

În cazul grevelor şi manifestaţiilor din faţa Palatului Victoriei, Ministerul de Interne va tăia bilete de intrare şi va asigura stabilirea unui buget pentru organizarea ad-hoc a unor concerte pentru cei veniţi la Guvern.

Şi iată, dragi români, cum Guvernul Băsescu - Boc mai bifează un episod din "marea reformă a statului", episodul "Reforma nimicului!"

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea independenţilor, domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc.

Văd că onorata asistenţă este din ce în ce mai numeroasă, mai ales când ştiu, domnul Vlădoiu este dintre cei care m-au ascultat de fiecare dată ce am avut de spus şi cred în domnul Vlădoiu. Dar, mai cred şi în domnul Mocanu, cred şi în domnul Cristea care au vorbit despre sănătatea, despre infecţiile nosocomiale de la Iaşi şi haideţi să fim obiectivi. Deci, sistemul merge prost. Nu este chiar realitatea că Iaşiul nu a raportat infecţiile nosocomiale. Cele mai multe infecţii nosocomiale raportate în ţară ţin de Iaşi, Cluj şi Bucureşti, pentru că medicii de acolo îşi fac treaba. Dar, vă aduceţi aminte că în ultima mea gardă, un italian a refuzat internarea în Spitalul de urgenţă, pentru că a văzut condiţiile care sunt acolo. Îmi este greu să cred că aceste infecţii pot fi stopate în contextul în care într-o clădire veche de 123 de ani în care nu s-a investit nimic, se tratează tot ce înseamnă patologie traumatică a Moldovei.

Vreţi soluţii? Sunt soluţii. Există o clădire nouă în curtea Spitalului de urgenţă, făcută ca spital de urgenţă, concepută ca spital de urgenţă care, de peste 16 ani, nu se mai termină. Cred că dacă era Burj Halifa era gata mai repede şi vă reamintesc că pe ordinea de zi, la legile amânate, există o lege care prevede finalizarea acestui spital.

Domnule preşedinte, poate mă veţi ajuta şi dumneavoastră şi cei care mă mai ascultă azi în sală, ca această lege să fie adoptată. Şi aşa veţi asigura ieşenilor şi întregii Moldove acel spital de care este atâta nevoie şi în care să ne simţim siguri, pentru că foarte mulţi dintre noi nu se pot trata în străinătate.

Aş fi vrut să văd mai multă lume în această sală azi, mai ales că tot vorbim de sănătate şi speranţa mea este că împreună putem găsi soluţia pentru o Românie sănătoasă.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Vlădoiu Aurel.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Domnilor guvernanţi, opriţi taxele şi impozitele nesimţite!"

Am urmărit cu mare atenţie punctele de vedere ale specialiştilor în legătură cu intenţia actualului Guvern de a majora anumite taxe, iar opinia mea pe această temă este la fel de clară ca şi a acestora. Ineficienţa planului anticriză propus de Guvern îşi face din nou simţite efectele. Ca urmare a creşterii riscului de neîndeplinire a condiţiilor prevăzute în acordul cu Fondul Monetar Internaţional, Guvernul se gândeşte la cea mai simplă soluţie.

Varianta aleasă de Guvern este cea mai proastă dintre alternativele posibile în actualele condiţii macroeconomice. Creşterea impozitelor şi taxelor în condiţii de recesiune dăunează grav sănătăţii macroeconomiei. Plus trei puncte procentuale la cota de t.v.a. se vor traduce în creşterea inflaţiei şi scăderea puterii de cumpărare a românilor. În plus, va creşte evaziunea fiscală pe t.v.a., şi aşa estimată la 3 miliarde de euro. Creşterea implicită a preţurilor va conduce la un consum mai mic, pierderi pentru producători şi venituri mai mici încasate la bugetul de stat.

Propunerea privind reintroducerea impozitului pe dobânzi este total aberantă din punct de vedere macroeconomic. În condiţiile în care nu există surse de finanţare sustenabile, a închide supapa economisirii interne pune în pericol investiţiile şi creşterea economică viitoare. Probabil că actualii guvernanţi au uitat că gradul de absorbţie al fondurilor europene este de doar 12,7% în momentul de faţă.

De asemenea, măsura impozitării tuturor pensiilor va adânci situaţia dramatică a pensionarilor din România, şi aşa primii sacrificaţi ai crizei. Prin impozitarea tuturor pensiilor şi luând în calcul şi inflaţia din acest an, puterea de cumpărare a pensionarilor va scădea cu procente cuprinse între 20-30%, aruncând 4 milioane de pensionari la limita de jos a sărăciei.

Partidul Social Democrat a cerut Guvernului să nu mai trateze economia cu măsuri empirice care adâncesc recesiunea. După părerea noastră, Guvernul trebuie să renunţe la viziunea contabilă îngustă, până se va atinge ţinta de deficit bugetar. În niciun caz nu e normal ca această responsabilitate, a proastei guvernări, să fie transferată mediului de afaceri şi angajaţilor, adică să fie pusă să apese tot pe umerii românilor.

Aş mai vrea să amintesc un lucru. După cum se ştie, următoarea tranşă de la Fondul Monetar Internaţional, în valoare de aproximativ 850 milioane de euro, va fi alocată exclusiv Băncii Naţionale a României, fără să existe posibilitatea unei noi finanţări a deficitului bugetar. Asta înseamnă că, din aceşti bani, nu se vor putea plăti pensii şi nici salariile bugetarilor. România are un acord cu Fondul Monetar Internaţional, pe doi ani, pentru 12,95 miliarde de euro şi va obţine un pachet total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi BERD de aproximativ 20 miliarde de euro.

Până în prezent, România a primit de la Fondul Monetar Internaţional peste 9,2 miliarde de euro, dintre care pentru acoperirea deficitului bugetar s-au utilizat circa 2,2 miliarde de euro.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea independenţilor, domnul deputat Mircea Irimescu.

Domnul Mircea Irimescu:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se intitulează "O mare împlinire".

Stimaţi colegi,

Din noianul de ştiri despre lipsuri şi nemulţumiri ce tind să cuprindă în acest an populaţia României, ici-colo, tot mai puţine, din sport, ştiinţă sau cultură, apar veşti care dau momente de satisfacţie naţională. Ele reprezintă realizările (câteodată excepţionale) ale unora dintre concetăţenii noştri, dar, spre paguba tuturor, cele mai multe trec (aproape) neobservate.

Învăţată cu certurile, polemicile, urile şi criticile la care asistă zilnic, lumea noastră pare a avea afectate disponibilităţile normale de a detecta, aprecia şi promova evenimentele pozitive ale unei existenţe sociale normale. Dacă evenimentele sportive se bucură de popularizare, cele din domeniile ştiinţei şi culturii sunt cenuşărese printre temele predilecte ale presei româneşti.

Un eveniment cultural excepţional s-a petrecut în cursul lunii aprilie a acestui an şi până în prezent nu s-a bucurat de atenţia pe care o merită, deşi a fost marcat de o şedinţă festivă la Academia Română şi preşedintele României 1-a salutat printr-un mesaj special. Este vorba despre încheierea Dicţionarului-tezaur al limbii române prin apariţia celui de-al 37-lea volum al monumentalei lucrări, realizare de căpătâi a culturii române. Este bine ca această imensă realizare colectivă a sute de cărturari români să fie evidenţiată în cadrul Parlamentului României şi, ca membru al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor vă supun atenţiei rândurile de faţă.

Obiectiv programatic încă de la înfiinţarea în 1866 a Societăţii Literare Române (devenită apoi Societatea Academică Română în 1867 şi Academia Română din 1879), elaborarea Dicţionarului-tezaur al limbii române a solicitat, timp de peste 140 ani, eforturile a zeci de savanţi ai acestei ţări. Singuri sau coordonând colective de cercetători, începând cu Ion Heliade Rădulescu, A. T. Laurian, Ioan C. Massim, continuând cu B. P. Hasdeu, Al. Philippide, Sextil Puşcariu, I. Iordan, Al. Graur, I. Coteanu, până la contemporanii Ghe. Mihăilă şi Marius Sala, au merite deosebite la ridicarea acestui extraordinar monument al culturii române. Ei şi cei care au lucrat în subordinea lor au depus un volum o muncă titanică şi au reuşit să încheie o operă pe care doar puţine culturi ale lumii o au.

În istoria înfăptuirii acestui act de cultură se întâlnesc momente semnificative şi pilduitoare pentru viitorul ţării noastre. Mă opresc la trei dintre ele.

Primul pe care l-aş pomeni se referă la continuitatea în muncă a generaţiilor de cercetători care au trudit la el. Deşi în câteva rânduri munca la Dicţionar s-a reluat de la capăt, rezultatele obţinute de predecesori nu au fost risipite aşa cum s-a întâmplat, din nenorocire, la noi, în multe alte domenii, ci au fost împlinite şi valorificate, dovedind că acolo unde se vrea, se poate.

Al doilea ar putea fi solidaritatea naţională a tuturor provinciilor şi regiunilor ţării, unele dispersate sub alte stăpâniri, în participarea la realizarea dicţionarului. Transilvania, înstrăinată până la 1918, prin Iosif Hodoş şi Gheorghe Bariţiu (în sec. al XIX-lea ) şi Transilvania unită cu Ţara, în perioada interbelică, prin cercetătorii Muzeului Limbii Române din Cluj, şi-au adus o serioasă contribuţie la alcătuirea acestei lucrări. Iaşiul, prin profesorul Al Philippide, şi prin harnicii colaboratori de la Institutul de Lingvistică de aici, are un merit considerabil în întocmirea acestei lucrări de excepţie, aici desfăşurându-se operaţiunile de documentare şi redactare de la cumpăna secolelor XIX şi XX. În 1906, profesorul Sextil Puşcariu a pus bazele unei noi redactări a Dicţionarului, cea care practic s-a încheiat cu câteva săptămâni în urmă. După doi ani, la Cernăuţi, unde ocupa catedra de limba română la universitatea din capitala Bucovinei stăpânite de habsburgi, profesorul Puşcariu, ajutat de tinerii săi colaboratori bucovineni a întocmit o primă parte a lucrării. Prin munca la această importantă operă colectivă s-a prefigurat unitatea statului nostru.

Al treilea ar fi colaborarea care a existat, în diverse perioade, între factorii politici şi cei înhămaţi la munca de realizare a Dicţionarului. S-a dovedit şi cu acest prilej că atunci când munca este preţuită cum se cuvine, rezultatele sunt pe măsură. Nu ne-ar strica astăzi să ne amintim atitudinea pe care a avut-o regele Carol I la 1884 când a impulsionat decisiv munca la Dicţionarul de care ne bucurăm noi astăzi şi de care se vor folosi toate generaţiile viitoare. O aplecare a conducătorilor ţării către marile acte de cultură este benefică pentru ţară.

Acum, la această sărbătoare a culturii române, să-i pomenim creştineşte pe acei dintre realizatori care nu mai sunt, să-i preţuim, să-i felicităm şi să-i recompensăm cum se cuvine pe cei care mai sunt în mijlocul nostru. Dar mai ales să medităm la marile proiecte ale viitorului României. Pentru că, iată, avem un model sigur de urmat.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Marian Neacşu.

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Neîncrederea, blestemul Guvernului Boc" "

În 22 aprilie 2010 am avut deosebita onoare de a primi vizita unor importante persoane care deţin funcţii de înaltă răspundere din mediul financiar-bancar la Slobozia, unde am organizat o întâlnire cu reprezentanţii întreprinderilor din judeţul Ialomiţa, în cadrul căreia s-au discutat atât ofertele băncilor, cât şi nevoile actuale ale firmelor. Organizând acest eveniment, am luat contact din nou cu administratorii şi managerii întreprinderilor ialomiţene şi am aflat dimensiunile reale ale problemelor pe care le au acestea.

Întreprinderile ialomiţene importante şi serioase, care au în prezent sute sau mii de angajaţi se clatină sub presiunea crizei economice, iar managerii acestora acuză lipsa de sprijin din partea statului şi a sistemului bancar. Firmele se sufocă sub lipsa de finanţare şi scăderea vânzărilor. Disponibilizările înregistrate au avut loc în special în întreprinderile private, înregistrându-se în 2010 o creştere a numărului şomerilor înregistraţi cu 66,92%, de la 8106 în luna martie 2009, la 13531 şomeri în martie 2010. Pe scurt, rata şomajului s-a dublat în judeţul Ialomiţa.

La începutul anului 2010, judeţul Ialomiţa se afla pe poziţia a doua în topul judeţelor care au credite restante ridicate, cu o valoare a împrumuturilor cu probleme de 98,1 milioane lei. Locuitorii din Ialomiţa au credite luate de la bănci în valoare totală de 1,37 miliarde lei, astfel că ponderea împrumuturilor restante în totalul portofoliului este de 7,14%.

Creditele restante în lei înregistrate în acest judeţ erau de 52,6 milioane lei, în timp ce împrumuturile în alte monede care generează probleme băncilor erau în valoare de 45,5 milioane lei.

Fenomenul constă în faptul că oamenii au luat credite în anii trecuţi, iar acum stau cu frica disponibilizărilor, au permanent grija zilei de mâine şi a siguranţei locului de muncă, iar patronii se trezesc cu refuzuri de la instituţiile de credit. În aceste condiţii, domnul preşedinte Băsescu le transmite "să nu se mai lamenteze" atât, fiindcă "şi alte ţări au probleme mai grave". Oamenilor de rând, care au acumulat credite în anii trecuţi, iar acum nu ştiu cum să le refinanţeze, nu cred că le place mesajul primit de la Cotroceni. De fapt, mulţi au înţeles că preşedintele Băsescu îşi permite să facă aprecieri deplasate, după ce s-a văzut cu sacii în căruţă, cu un nou mandat de preşedinte.

Poate de la Bucureşti se vede altfel problema, dar nouă, de aici, de la Ialomiţa, ni se pare o atitudine de prost gust şi neconformă cu statutul funcţiei de preşedinte să ni se dea recomandări de genul: să nu ne mai văităm, că la alţii este mai rău. Astfel de atitudini arogante denotă că te-ai ajuns şi nu mai cunoşti problemele reale ale ţării.

Ca să mute atenţia publică de la adevăratele şi gravele probleme ale naţiunii, Guvernul aruncă în spaţiul public tot felul de aiureli, cum ar fi: lustraţia la spartul târgului, dărâmarea gardului Parlamentului, eutanasierea câinilor maidanezi. Cu alte cuvinte, praf în ochi pentru opinia publică.

Astfel de aiureli contribuie la scăderea zi de zi a încrederii populaţiei în guvern. De fapt, criza economică a României este dublată de o criză a încrederii. Bancherii nu dau credit întreprinderilor şi cetăţenilor, întreprinderile şi cetăţenii nu acordă credit Guvernului, Guvernul nu are încredere în bănci şi le acuză. Acesta este cercul vicios al neîncrederii din economia noastră, născut din populismul, din lipsa de curaj şi de onestitate a actualului Guvern şi întreţinut prin propaganda politică virulentă şi găunoasă a Partidului Democrat Liberal, prin scandalurile zilnice care zguduie societatea noastră, prin măsurile inutile şi de faţadă pe care Guvernul le anunţă cu mare pompă şi le dezminte a doua zi.

Este uşor să acuzi băncile, cum o face domnul ministru al economiei, dar precauţia bancherilor este de înţeles, având în vedere modul în care este guvernată ţara şi mediul economic riscant.

În mod inevitabil, criza încrederii se perpetuează, iar ea nu va avea un final prea fericit pentru cei care o întreţin, pentru cei care tratează cetăţenii cu aroganţă, cu autosuficienţă, care de fapt vrea să spună din nou, ca în 2005 -"Ciocul mic, măi, alegătorilor, că noi suntem acum la putere".

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mircea Duşa:

Au depus declaraţii în scris: din partea Grupului parlamentar al PDL - Marius Rogin, Chircu Doiniţa, Iacob Strugaru, Constantin Severus Militaru, Ioan Holdiş, Victor Boiangiu, Gheorghe Ciobanu, Florin Postolachi, Silviu Prigoană, Mihail Boldea, Daniel Buda, Ioan-Nelu Botiş, Marius Dugulescu, Gheorghe Roman, Nicolae Stan şi Sava Valentin.

Din partea Grupului parlamentar al PSD: domnul Valeriu Zgonea, Ioan Stan, Cristian Rizea, Florin-Costin Pâslaru, cinci declaraţii, Marian Ghiveciu, Dumitru Chiriţă, Emil Radu Moldovan, Neculai Răţoi, Macaleţi Costică, Ciprian-Florin Luca, Eugen Bejinariu, Ciucă Bogdan.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Cristina Pocora, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, George Dumitrică, Mihai Donţu, Andrei Dominic Gerea, Nicolae Jolţa, Lucia-Ana Varga, Bogdan Radu Ţîmpău, Nini Săpunaru, Cristian Buican, Horea Uioreanu, Viorel Palaşcă, Virgil Pop, Cristian Adomniţei, Cornel Pieptea, Radu Stroe.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Zisopol.

Din partea independenţilor, domnul Gabriel Tiţa-Nicolescu şi domnul Vasile Soporan.

Cu aceasta declar şedinţa dedicată declaraţiilor politice închisă.

Vă doresc o zi bună.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Marian-Florian Săniuţă:

"După douăzeci de ani"

Regretatul politolog Silviu Brucan, atunci când a estimat că ne trebuiesc douăzeci de ani pentru a părăsi stadiul de "stupid people" şi a ne înscrie pe orbita unei democraţii consolidate, probabil că s-a gândit cu optimism că totul, în toate domeniile, va merge numai înainte, pentru binele cetăţenilor acestei ţări, ţinuţi vreme de cincizeci de ani în bezna comunistă.

S-au făcut paşi înainte de necontestat în multe domenii, iar nominalizarea lor nu este misiunea acestei declaraţii politice. Sunt şi domenii unde, însă, din păcate, s-au făcut, sau mai corect fie spus, se fac mari, gigantici paşi înapoi de către o guvernare care, pe lângă faptul că trăieşte pe datorie, pune carul înaintea boilor în mai toate deciziile pe care le ia.

Dacă ar lua decizii numai vizând viaţa lor, ar fi problema lor şi nu ar interesa decât, poate, familiile. Dar aceşti domni aflaţi la guvernare inventează de azi pe mâine, pe genunchi, tot felul de lucruri din serialul "Guvernul face lucruri trăsnite". Cum altfel să cataloghezi ultima struţo-cămilă numită controlul la domiciliu al celor aflaţi în concediu medical?

Deci, stimaţi colegi şi cetăţeni ai României, s-a înfiinţat, la douăzeci de ani de la Revoluţie, Poliţia Medicală, care are ca misiune să controleze la domiciliu dacă bolnavii sunt bolnavi sau nu!

Nici măcar în regimul totalitar, lui Tudor Postelnicu nu i-a trecut prin cap o asemenea idee!

O astfel de idee, cum altfel decât trăsnită, va însemna că vom asista la descinderi cu mascaţi şi spargeri de uşi dacă împricinatul, bolnav închipuit sau nu, pur şi simplu nu deschide uşa, nu se poate deplasa să dea ochii cu poliţia sau, conştient de drepturile sale garantate de statul democratic român, cere mandat de percheziţie semnat de magistraţi pentru a permite poliţiştilor să-i treacă pragul? Nu vreau să întreb Ministerul Administraţiei şi Internelor dacă are numărul necesar de poliţişti pentru această activitate.

Sau vom asista la spectacole mediatice în care reporteri zeloşi îşi vor instala aparatura pe trotuarul de vis-a-vis şi vor transmite infama întâmplare cu bolnavul închipuit, şofer de troleibuz sau femeie de serviciu de la o regie a statului care a avut curajul de a se îmbolnăvi? Trebuie să recunosc că o asemenea imagine este halucinantă, dar posibilă.

Nu era mai simplu să se controleze modul de eliberare a certificatelor de concediu medical? Nu era mai uşor să trimiţi o echipă de control la medicii care aveau cel mai mare număr de îmbolnăviri ce necesitau îngrijiri la domiciliu şi absenţa de la serviciu? Vom controla la domiciliu şi poliţiştii care se vor îmbolnăvi în urma contactului cu persoanele bolnave pe care le vizitează acasă? Cine va suporta contravaloarea concediilor medicale ale acestor oameni?

Dar Guvernul PDL din nou ne dovedeşte că nu are oameni competenţi pentru a guverna.

Oricum, în anumite zone ale Chinei a început acţiunea de sterilizare a celor ce au mai mulţi copii. Sper ca onor Guvernul României şi Ministerul de Interne să nu afle căci... "Puşca şi cureaua lată... ce flăcăi am fost odată!".

Domnul Gabriel Tiţa-Nicolescu:

"România şi criza economică"

Falimentele lasă pe drumuri extrem de mulţi români. Dacă până nu demult ne plângeam că nu găsim forţă de muncă suficientă în România, acum, pe fondul crizei economice, avem un nivel al şomajului în creştere în ţara noastră.

În România începe tot mai mult să se resimtă recesiunea economică la care marii economişti de la nivel mondial nu reuşesc să-i găsească antidot, iar cel mai tare se resimte această criză la nivelul companiilor din ţara noastră.

Este în primul rând o criză internă, o criză a unui model de dezvoltare. Fireşte, populaţia cea mai săracă trebuie sprijinită în astfel de moment, dar primul impuls nu trebuie sa fie mai mulţi bani de la buget şi mai mult consum, atunci când la buget nu mai sunt bani şi când s-a consumat până acum excesiv. Nici soluţia de a consuma bunuri româneşti nu este în întregime viabilă. Care mai sunt, până la urmă, bunurile româneşti?

Aşa cum se cunoaşte, dezvoltarea pieţei muncii depinde de creşterea puterii economice a României, dar în condiţiile sporirii insecurităţii la locul de muncă pe piaţa muncii s-a acumulat un mare număr de probleme sociale, ocuparea forţei de muncă devenind una dintre zonele tensionate ale economiei româneşti. Involuţiile din economie au restrâns posibilităţile de ocupare a forţei de muncă, reducându-se numărul populaţiei active ocupate, şomajul acutizându-se, iar în privinţa tinerilor, rata migraţiei în scopul obţinerii unor locuri de muncă mai bine plătite, este în creştere.

Faptul că oamenii mor de foame, că se debranşează de la căldură şi apă caldă, că din cauza neplăţii facturilor sunt debranşaţi de la energia electrică nu mai impresionează pe nimeni. Oamenii s-au obişnuit doar să profite, să acumuleze, într-un dispreţ total faţă de legi şi de semenii lor. Ne mor în vremea asta bătrânii din lipsa medicamentelor şi alimentelor mult prea scumpe, din lipsa condiţiilor de trai decente.

Protecţia socială este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire, aşa cum multe altele dintre cele necesare ne lipsesc. Despre alocaţiile copiilor aproape că nu se mai vorbeşte, despre majorări salariale nici atât, în schimb se vorbeşte despre scumpiri, majorări şi creşteri ale taxelor şi impozitelor.

România riscă să rămână în criză încă unu-doi ani dacă nu se iau măsuri de relansare economică. În acest sens, este tot mai evident faptul că relansarea creşterii economice a devenit o necesitate a politicii macroeconomice, pornindu-se de la importanţa sa pentru creşterea nivelului de trai.

Guvernul trebuie, mai mult ca oricând, să adopte o viziune pragmatică, deschisă spre economia reală, spre armonizarea legislaţiei noastre cu cea europeană în domeniul ocupării forţei de muncă.

Domnul Costică Macaleţi:

"Jumătate"

Declaraţia mea politică de azi se referă la situaţia critică în care se găseşte Spitalul Judeţean "Mavromati" din Botoşani, cea mai mare unitate sanitară din judeţ, unde în anul 2009 au stat internaţi peste 33.000 de bolnavi.

Astfel, forţaţi de criză, reprezentanţii spitalului doresc să reducă durata medie de spitalizare la aproape patru zile, ceea ce ar însemna că bolnavul nu va mai putea fi tratat complet în spital, tratamentul urmând a fi făcut tot pe jumătate. Rămaşi fără bani, cei de la spital vor reduce şi costurile de la bucătărie, spălătorie, pază sau curăţenie. Toate aceste lucruri, pe hârtie, vor fi posibile cu o singură condiţie, şi anume: ca Ambulatoriul de specialitate să funcţioneze altfel. În cazul ideal, un pacient care ar veni la spital pentru analize dimineaţa, ar fi investigat complet până la amiază în baza unei internări de zi. Medicul care l-a primit va decide, în baza rezultatelor, dacă poate merge acasă sau este nevoie de internare. Dar la internare analizele sunt deja făcute şi poate începe imediat tratamentul. Când pacientul dă semne că suportă tratamentul şi acesta are efect, este trimis acasă pentru a continua cu medicul de familie postcura spitalicească.

Reducerea duratei de spitalizare este prevăzută în contractul cadru pe care spitalul îl va semna cu Casa de Asigurări de Sănătate. Acest lucru înseamnă că de luna viitoare bolnavii vor sta internaţi la "Mavromati" în medie patru zile. Studiile de management spitalicesc arată că durata medie de spitalizare în România este de 7,75 zile, iar cea de la Botoşani de 7,45 zile. Este firesc atunci să ne întrebăm ce facem cu diferenţa? Conducerea Spitalului Judeţean se declară încrezătoare că actul medical nu va fi afectat în cazul reducerii duratei de spitalizare, deşi în prezent foarte mulţi pacienţi stau internaţi mai mult de şapte zile.

Nu putem să nu constatăm că la noi în judeţ totul se face numai pe jumătate sub "înţeleapta" conducere a actualilor guvernanţi. Astfel salariile sunt aproape pe jumătate din media pe ţară, banii pentru elevii de liceu vin tot pe jumătate, iar bolnavii din spitale primesc îngrijiri medicale doar pe jumătate din timpul necesar, ce să mai zicem de medicamente şi condiţiile din spital. În aşa situaţie poate că ar trebui ca cei rămaşi angajaţi în cele jumătate din firmele judeţului, câte au mai rămas funcţionale acum cu măsurile "anticriză" ale guvernului, să plătească doar jumătate din taxele şi impozitele la stat ca să fie "înţelept" cheltuite de jumătate de prim-ministru.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Mai vrem ca agricultura să fie o ocupaţie în România?"

România are o suprafaţă agricolă de 14,7 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt ocupate cu terenuri arabile. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate.

Exploataţiile de subzistenţă diminuează performanţa sectorului agricol în general. Atât terenurile, cât şi forţa de muncă sunt folosite sub potenţialul lor economic. Lipsa de competitivitate este determinată de forţa de muncă agricolă excesivă. În plus, exploataţiilor de subzistenţă le lipsesc capitalul şi o pregătire profesională corespunzătoare a fermierilor, aspect care are drept rezultat venituri foarte mici în urma activităţii depuse. În consecinţă, agricultorii din fermele de subzistenţă nu au, practic, nici motivaţia, nici capacitatea de a respecta standardele europene, inclusiv pe cele referitoare la calitatea mediului, bunăstarea animalelor şi siguranţa alimentară. Aproape jumătate din suprafaţa agricolă este lucrată de exploataţii de subzistenţă care menţin eficienţa agricolă generală la un nivel scăzut, contrabalansând realizările fermelor mari care obţin, de altfel, rezultate bune.

În prezent, legislaţia din România din domeniul agriculturii este una extrem de apăsătoare şi încâlcită. Multe informaţii sunt postate pe internet, ori agricultorii români, în mare masă, nu au acces la internet ori chiar la un calculator. Şi chiar dacă ar avea, nu au timpul fizic necesar pentru a căuta toate informaţiile pe care autorităţile le consideră necesare pentru practicarea meseriei de agricultor. Ultima găselniţă legislativă a fost introducerea obligativităţii dotării precupeţelor cu case fiscale. Aşa că, toate produsele agricole trebuie codate. O muncă în plus pentru ţăranul român. Dar mai contează dacă şi aşa munca lui nu este una dintre cele mai uşoare?!

În condiţiile în care nu va fi revizuită legislaţia din domeniul agricol, agricultura nu va mai fi o ocupaţie în România şi vom ajunge să importăm toate legumele şi fructele atât de gustoase din diferite ţări exotice. Dar vor mai fi la fel de bune?!

Domnul Victor Boiangiu:

"Coordonarea activităţilor de implementare a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării"

Declaraţia mea de astăzi va transcende preocupările exclusiv naţionale, preocupări ce de multe ori ne împiedică să vedem imaginea de ansamblu şi globală. Astfel voi trata o problemă de maximă importanţă nu numai pentru România, ci pentru întreaga regiune danubiană.

Franklin D. Roosevelt, un preşedinte care a condus naţiunea americană în două dintre cele mai dificile momente pe care aceasta le-a traversat în istoria sa, "Marea Depresie" şi "Al Doilea Război Mondial", spunea, într-un citat celebru: "Competiţia s-a arătat a fi folositoare până la un anumit punct şi nu mai departe, dar cooperarea, o necesitate spre care cu toţii trebuie să tindem astăzi, începe acolo unde competiţia se termină." Sesizăm cu uşurinţă contemporaneitatea situaţiei descrise în citat, şi observăm, pe cale de consecinţă, cum anumite probleme transcend spaţiul unei singure naţiuni fie că vorbim despre economia globală, Uniunea Europeană, sau bazinul Dunării.

Comisia Europeană, la solicitarea oficială a Consiliului European, are termen până în decembrie anul curent să elaboreze strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării. Necesitatea unui program coerent în exploatarea avantajelor acestei bogăţii naturale, dar şi în responsabilizarea fiecărui stat riveran privind protecţia mediului, este un argument irefutabil pentru Consiliul European în solicitarea formală trimisă către Comisie.

Mesajul este limpede: Nu ne putem permite să ne confruntăm singuri cu probleme globale ce depăşesc sfera de influenţă şi cuprindere a unei singure ţări, şi cea mai importantă şi dureroasă lecţie în acest sens este tocmai criza economico-financiară din pricina căreia întreaga lume este afectată. Vreau să prezint ca oportun modul de lucru al CE în această privinţă. Dialogul social este susţinut cu scopul de a porni eficient şi de pe poziţii echitabile elaborarea acestei strategii comune. Orice părere, începând cu cea a unui simplu cetăţean al Uniunii Europene şi până la puncte de vedere ale autorităţilor locale ale oraşelor riverane, sau sugestii venite din partea altor instituţii centrale naţionale sunt bine-venite în cadrul dezbaterilor organizare de CE. Vă vorbesc acum în calitate de invitat la o astfel de conferinţă, ce va avea loc la începutul săptămânii viitoare, unde voi participa cu plăcere alături de numeroşi dintre dumneavoastră.

Importanţa economică şi socială a regiunii este foarte bine scoasă în evidenţă de CE. Bazinul Dunării se întinde peste 800.000 de km² şi găzduieşte o populaţie de peste 100.000.000 de suflete. De aici, este lesne de înţeles că cele 8 state membre riverane şi cele 6 state non-membre sunt în situaţia în care, în contextul economic şi geopolitic actual, trebuie să tindă, ca să mă întorc la citatul de mai devreme, mai degrabă către cooperare decât către competiţie. Aici intervin câteva probleme pe care, cred eu, ar trebui să se axeze primordial discuţia. În primul rând, echitatea contribuţiilor la nivel economic şi de resurse umane în cadrul Uniunii Europene. În al doilea rând, echilibrul ecologic al macro-regiunii pe termen mediu şi lung. Deşi Comisia Europeană, prin formularul de interacţiune cu publicul, încurajează iniţierea de soluţii pe termen scurt spre mediu, sunt de părere că dimensiunea de spaţiu şi timp pe care ar trebui să se întindă strategia trebuie să fie cât mai mare deoarece, cu siguranţă, şi problemele şi soluţiile vizate vor avea efecte îndelungate asupra regiunii.

În cel de-al treilea rând, din pricina faptului că spaţiul regiunii este unul extins, problemele de mediu cum ar fi poluarea râului sau exploatarea piscicolă devin globale. Vreau să zăbovesc puţin asupra unei stări de fapt. Dunărea este alimentată de peste 120 de afluenţi ce provin de pe teritoriul a 17 ţări. Având în vedere că principala sursă de poluare a Dunării o reprezintă aceşti afluenţi, responsabilizarea statelor care produc aceste daune trebuie să ocupe un loc important în discuţie. O strategie care să cuprindă finanţarea prin fonduri structurale pentru construcţia de staţii de epurare în întregul bazin al Dunării poate reprezenta un început bun al discuţiilor în speţa protecţiei mediului. Bineînţeles că sunt foarte multe lucruri de abordat într-un timp scurt, pornind de la importanţa istorică, aş spune, a regiunii şi până la planuri transnaţionale de cooperare în domeniul transportului. Însă, ceea ce rămâne neclintit este ca noi să conştientizăm enorma deschidere Europeană pe care acest canal de comunicare îl reprezintă pentru România.

Este poate puţin hilar că orice am face ne întoarcem la nevoile noastre, stringente de altfel, dar cel puţin eu, ca deputat de Giurgiu, sunt mai mult decât conştient de faptul că fără Dunăre judeţul pe care împreună cu alţi colegi îl reprezint în Parlament, ar fi avut o cu totul altă soartă, cu siguranţă mult mai crudă decât aceasta. Văd în acest efort al UE o oportunitate pe care ar fi impardonabil să o ratăm, mai ales datorită faptului că noi ca stat ne bucurăm de o lungime de 1050 km de Dunăre, de o luncă şi o Deltă pe care multe alte state ar fi norocoase să le aibă, şi putem să spunem că suntem de-a dreptul binecuvântaţi că teritoriul nostru se extinde anual cu aproximativ 40m² datorită aluviunilor ce provin din întreaga Europă.

Acestea fiind spuse, cred că ar fi de prisos să continui o lecţie de geografie aici, dar ţin să reiterez faptul că timpul este scurt şi trebuie să ţinem pasul cu schimbările geopolitice, economice şi chiar climatice cu care întreg spaţiul european se confruntă. Suntem fără îndoială cea mai importantă piesă din această strategie datorită hidrologiei României şi sunt de părere că trebuie să ne asumăm acest rol.

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

"Reabilitarea termică continuă şi în 2010"

Programul naţional de reabilitare termică a fost iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor - actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu scopul creşterii performanţei energetice a clădirilor care au fost construite în perioada 1950-1990.

Există multe avantaje ale acestui program şi aici mă refer la reducerea facturilor la încălzire şi apă caldă, recuperarea investiţiei în 5-7 ani, înlocuirea instalaţiilor vechi - care conduce la reducerea substanţială a pierderilor - dar nu în ultimul rând faptul că Asociaţiile de proprietari nu contribuie decât cu 20% din fondul de reparaţii.

Anul acesta ar putea fi reabilitate termic mai multe locuinţe decât în 2009, dar acest lucru se va întâmpla cu bani europeni. MDRT poartă deja negocieri cu Banca Europeană de Investiţii pentru a accesa un credit, pentru că numai aşa pot fi soluţionate, cât mai rapid, cererile depuse de către Asociaţiile de proprietari. Trebuie să amintesc că suma necesară pentru onorarea tuturor cererilor este de trei ori mai mare decât bugetul alocat de Guvern, iar acest proiect trebuie să fie o prioritate de acţiune în 2010.

Se doreşte şi se fac eforturi în acest sens pentru ca anul acesta să fie reabilitate termic aproximativ 20.000 de locuinţe, pentru că numai aşa vor scădea costurile facturilor la energie şi se vor limita pierderile de căldură.

Şi în municipiul Drobeta Turnu Severin se fac eforturi mari de către autorităţile locale, care sunt direct interesate de schimbarea pozitivă a municipiului, în sensul ca mai multe asociaţii de proprietari să beneficieze de acest program de reabilitare, iar MDTS a alocat suma de 10,24 milioane de lei pentru reabilitarea termică a 36 de blocuri cu 2145 apartamente, toate aceste blocuri sunt deja în execuţie, iar în câteva zile urmează să se facă recepţia la 10 blocuri.

Dacă în 2009 cetăţenii oraşului erau destul de sceptici, după o informare cât mai detailată a acestora sunt deja înregistrate 300 de cereri la nivelul primăriei care a decis să dea o Hotărâre a Consiliului Local care să stabilească anumite criterii de departajare a asociaţiilor.

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Restructurare fără întârziere"

Lecţia pe care Grecia a dat-o Uniunii Europene în ultimele două luni nu trebuie să ne lase pasivi. Este o lecţie dură pe care majoritatea statelor aparţinând zonei euro au prins-o deja în capitolul "aşa nu se face".

Anul trecut am demarat un amplu proces de reformă a statului şi, mai ales, de reformă a cheltuielilor publice din România. Din nefericire, rezistenţa puternică la schimbare face practic invizibile efectele unor astfel de măsuri nepopulare.

Nu ne-am dorit atunci când am preluat guvernarea să fim populari. Populismul, ca obiectiv central de politică, ne putea asigura scoruri impresionante în sondaje şi certitudini privind viitorul politic al partidului nostru. Ar fi produs, însă, pentru România efecte comparabile cu cele din Grecia sau poate chiar mai nefavorabile.

Din fericire, electoratul român nu mai poate fi manipulat atât de uşor ca în trecut. Deşi sunt nepopulare, măsurile de restructurare întreprinse de actualul guvern sunt considerate ca necesare chiar şi de mulţi dintre cei afectaţi.

Măsurile de politică economică şi socială au dus România într-o situaţie în care milioane de oameni sunt dependenţi de asistenţa socială a statului.

Fostele guvernări s-au temut de sintagma "şomer" sau "şomaj" şi au permis pensionări anticipate chiar şi cu zece ani mai devreme decât ar fi fost îndreptăţiţi.

Actualul guvern nu-şi mai permite să tolereze transferul unor eşecuri ale pieţei în sarcina bugetului de stat, nici să transfere între generaţii eşecurile guvernării.

Ce trebuie să facă Guvernul Emil Boc este să nu abdice de la principiile cu care a demarat guvernarea. Salarizare echitabilă şi eficientă în domeniul bugetar, ordine şi justiţie socială în domeniul sistemului public de pensii, restructurarea şi descentralizarea administraţiei publice locale, relansarea economiei oficiale şi stimularea afacerilor care consideră economia oficială mai rentabilă decât economia subterană.

În ceea ce priveşte obiectivul aderării la zona monetară europeană, va trebui să învăţăm foarte bine lecţia grecească şi să nu ne abatem în niciun fel de la criteriile de convergenţă de la Maastricht.

România a pornit pe un drum bun. Sarcina noastră este să o menţinem pe calea reformelor şi să nu o abatem irevocabil de la ele. Cred că interesul general este deasupra partidelor politice, liderilor vremelnici sau orgoliilor personale.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Turismul educaţional a dispărut"

Cu toţii ne dorim ca valorile, creaţiile şi istoria poporului român să nu se piardă odată cu trecerea timpului. Restructurarea procesului instructiv-educativ de după 1989, a îndepărtat în mare măsură elevii de elementele tangibile ale istoriei poporului român. Identificarea tuturor practicilor anterioare momentului decembrie 1989 ca fiind comuniste, rele şi inutile, s-a repercutat şi asupra sistemului de învăţământ. Dintre acestea reţin declinul turismului educaţional, efectuat cu precădere în ciclurile de învăţământ primar şi gimnazial înainte de 1989, dispărut în cea mai mare parte în prezent.

Puţini elevi mai vizitează astăzi, într-un cadrul instituţional, bojdeuca lui Creangă, Casa şi operele lui Brâncuşi, cetatea originilor poporului român - Sarmizegetusa, bisericile şi mănăstirile Moldovei, teiul lui Eminescu sau prima capitală a Unirii lui Mihai Viteazul.

Majoritatea excursiilor şi vizitelor organizate astăzi de şcoli au mai degrabă un obiectiv de entertainment şi mai puţin unul educativ. Durata şi intensitatea unor astfel de vizite s-a redus şi ea, în primul rând din pricina costurilor ridicate ale unor astfel de misiuni. Majoritatea specialiştilor în învăţământ subliniază importanţa unor astfel de metode de învăţare a istoriei, geografiei, biologiei, culturii şi civilizaţiei.

Aşadar, vă propun ca printr-o analiză riguroasă să găsim acele modalităţi pentru ca turismul în scopuri educaţionale să se perpetueze şi să îşi îndeplinească în mod eficient obiectivele. Ne putem gândi atât la asigurarea gratuităţilor de acces în obiectivele turistice care fac trimitere la originile poporului român, cât şi la cofinanţarea unei părţi, din bugetele locale, a deplasărilor elevilor.

De astfel de măsuri depinde atât dezvoltarea culturală a copiilor noştri, cât şi menţinerea eficientă a tuturor aspectelor privind identitatea naţională.

Domnul Valeriu Alecu:

"Cât de gratuit mai este învăţământul de stat?"

Un principiu constituţional cât se poate de clar proclamă gratuitate învăţământului de stat în România. Alături de acest argument prevăzut în legea fundamentală s-au făcut eforturi considerabile ca educaţia să primească o pondere însemnată de finanţare din produsul intern brut al ţării. Nimeni şi nimic nu s-au împotrivit acestui demers, pentru că atât clasa politică, cât şi societatea civilă conştientizează importanţa socială a unui sistem de învăţământ solid.

Dincolo de aceste vorbe mari, constatăm fără surprindere că principiul gratuităţii învăţământului rămâne în continuare doar un deziderat. De la ciclul preşcolar şi până la cel universitar costul programelor de învăţământ a crescut continuu, nu prin creşterea subvenţiei per capita, ci prin creşterea costurilor ascunse.

Astfel, din pricina utilizării inadecvate a fondurilor disponibile şi chiar din cauza subfinanţării sistemului, părinţii sunt chemaţi să cofinanţeze un sistem cu performanţe din ce în ce mai slabe. De la achiziţia rechizitelor, a materialelor didactice, la renovarea sălilor de clasă sau colectarea deja cutumiarului "fond al clasei", la obligatoria meditaţie şcolară, modalităţile prin care părinţii finanţează pentru a doua oară acelaşi sistem s-au diversificat în continuu. Organizări de zile de naştere, cadouri pentru orice prilej, fotografii, cărţi sau reviste "obligatorii" aduc părinţii în situaţii fără ieşire.

Şi stăm şi ne întrebăm asupra cauzalităţilor abandonului şcolar în creştere, asupra calităţii elevilor şi studenţilor care finalizează ciclul de studiu.

Dacă analizăm multitudinea costurilor ascunse ale educaţiei, pe care părinţii sunt nevoiţi să le acopere, ne întrebăm ce rost mai are alocarea a 6% din p.i.b. către educaţie.

În învăţământul universitar lucrurile nu stau cu nimic diferit. Numărul locurilor finanţate de la bugetul de stat sunt mult inferioare celor supuse finanţării prin taxă, numărul studenţilor fiind mai important decât calitatea procesului educativ pentru multe universităţi.

Legea Educaţiei Naţionale, aflată în dezbaterea Parlamentului României, va trebui ulterior completată şi cu un set de bune practici în şcoală, precum şi cu exigenţe sporite în managementul unităţilor de învăţământ.

Domnul Viorel Arion:

"9 Mai - Ziua Europei"

La 9 mai 2010 se împlinesc 60 de ani de existenţă a Uniunii Europene.

Data de 9 mai a fost aleasă ca zi a Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus să se pună "bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii".

La 1 ianuarie 2009, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, a intrat în vigoare şi Carta Drepturilor Fundamentale (CDF). Aceasta cuprinde toate drepturile civile, politice, economice şi sociale ale cetăţenilor europeni. Ea este împărţită în şase capitole: Demnitate, Libertate, Solidaritate, Egalitate, Cetăţenie şi Justiţie.

Este pentru prima dată când cetăţenii europeni îşi vor putea cere drepturile în faţa Curţii Europene pentru Justiţie de la Luxembourg. Când Tratatul va fi semnat la 13 decembrie, cele 50 de drepturi şi libertăţi vor deveni parte din cadrul legal al UE.

Odată cu semnarea tratatului, CDF a devenit obligatorie.

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 2007 este mult mai vastă şi mai modernă decât Declaraţia pentru Drepturilor Omului din 1951 a Consiliului. În Carta Uniunii Europene există drepturi moderne precum: dreptul la protecţia consumatorului, dreptul la o bună administraţie publică, dreptul la protecţia datelor sau interzicerea clonării fiinţelor umane. Suntem norocoşi deoarece cetăţenii europeni se bucură de un sistem dublu, astfel că nu există nicio lipsă în privinţa protecţiei drepturilor omului. Pe de-o parte avem Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, iar pe de altă parte Convenţia pentru Drepturile Omului ce aparţine Consiliului. Cred că este un sistem unic în lume.

În urma celui de-al doilea război mondial au murit aproximativ 50 de milioane de oameni şi au fost încălcate numeroase drepturi din cauza nazismului, iar pe urmă a comunismului. Protecţia drepturilor omului reprezintă sufletul Europei şi a identităţii europene. Nu în ultimul rând, Carta joacă un rol important în unificarea europeană, întrucât arată că UE îşi protejează cetăţenii şi nu este doar o piaţă mare. Este o expresie a Europei cetăţenilor şi nu a Europei statelor.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Pledoarie pentru parteneriatele publice-private"

Parteneriatulpublic-privat este un mijloc pentru atingerea unor scopuri multiple: economisire în cheltuielile publice, îmbunătăţire a calităţii serviciilor publice şi eficientizare a operaţiunilor organelor administraţiei publice. Parteneriatul public-privat stimulează libertatea managerială şi transparenţa activităţii administraţiei publice care trebuie să genereze servicii de înaltă calitate şi programe eficiente.

Pentru asigurarea unui parteneriat public-privat eficient este deosebit de importantă îmbunătăţirea capacităţilor şi abilităţilor partenerilor de a dezvolta şi a se angaja în procese participative. Managementul relaţiilor public-private solicită capacitate sporită a instituţiilor publice de a dezvolta piaţa de servicii, de a susţine competiţia în oferta de servicii sociale şi de utilizare a unor mecanisme eficiente de analiză, evaluare şi monitorizare a performanţei şi rezultatelor în cadrul programelor de parteneriat. Totodată este necesară dezvoltarea abilităţilor şi capacităţilor partenerilor privaţi şi nonprofit de a se implica în diverse forme de parteneriat public-privat.

Ideea lansării unor parteneriate public-private nu este nouă. Primele structuri de parteneriat public-privat s-au format ad-hoc la nivel naţional încă de la jumătatea anilor '90. În ultimii ani, autorităţile publice locale din România au început să încheie parteneriate cu sectorul privat şi societatea civilă, această nouă orientare se înscrie într-un trend general pe plan european.

Misiunea parteneriatului este de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor prin promovări locale şi regionale, misiune care urmăreşte îndeplinirea următoarelor obiective: dezvoltarea societăţii civile în mediul urban şi rural; dezvoltarea teoriei şi practicii în domeniul dezvoltării comunitare; stimularea responsabilităţii sociale a indivizilor, comunităţilor şi mediului de afaceri, dezvoltarea capacităţii grupurilor marginalizate şi dezavantajate şi stimularea acestora privitor la condiţiile de viaţă în comunităţile lor; stimularea practicilor participative; promovarea şi susţinerea iniţiativelor socio-economice. În concluzie susţin ideea creării de parteneriate datorită faptului că reprezintă unul dintre obiectivele cheie şi totodată una dintre soluţiile optime de rezolvare a problemelor existente în zonă.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Sistemul sanitar şi datoria faţă de pacienţi"

Suntem, în aceste zile, martori ai efectelor acumulate în timp din cauza perpetuării deficienţelor şi disfuncţiilor din sistemul sanitar românesc.

Lipsa cronică a fondurilor şi morbiditatea ridicată au drept consecinţă, nu de puţine ori, un act medical impropriu. Medicii sunt nemulţumiţi, pacienţii sunt nemulţumiţi, iar potenţialii pacienţi aşteaptă, uneori prea mult, ca boala să se agraveze până ajung în faţa unui medic. La aceste aspecte reuşim să adăugăm şi lipsa de profesionalism sau nerespectarea unor norme care în domeniul medical pot face diferenţa între viaţă şi moarte.

Îmi amintesc că exista, cu ceva timp în urmă, o instituţie care speria orice director de instituţie atunci când îşi anunţa prezenţa - Sanepidul. Înţeleg că, într-o formă oarecum fosilizată, există încă sub o formă descentralizată, dar se pare că nu mai sperie pe nimeni.

Lipsa medicamentelor, a materialelor sanitare necesare şi a altor utilităţi, bolnavi care vin la urgenţe cu seringa la pachet - o imagine destul de uşor de regăsit în multe dintre unităţile medicale din ţară. Sumele restante către furnizori reprezintă facturi neachitate mai ales către furnizorii de medicamente şi materiale sanitare. Deşi se achită facturi mai vechi, noile facturi apar perpetuu, ceea ce face ca datoriile să crească în continuare.

Chiar dacă managementul unui spital ştie cu ce probleme se confruntă, ştie exact ce are de făcut, cum trebuie procedat, nu ştie mai niciodată când va avea şi banii pentru a se achita atât de datoriile faţă de furnizori, dar mai ales cât mai bine de datoria faţă de pacienţi.

Datoria unui medic, a unei echipe medicale sau a unui spital este, în primul rând, faţă de pacienţi. Eu cred că sănătatea este nepreţuită, dincolo de preţurile la medicamente, de datorii istorice sau de proiectele de modernizare.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Subcomisia pentru demnitate umană din Parlamentul României"

Subcomisia pentru demnitate umană din Parlamentul României este o iniţiativă a unui număr de parlamentari aleşi în legislatura curentă, membri ai Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, care îşi propun prin iniţiative legislative concrete şi politici publice coerente să protejeze sanctitatea vieţii, demnitatea umană şi convieţuirea într-o societate bazată pe valorile iudeo-creştine.

Prima iniţiativă de înfiinţare a unei Subcomisii parlamentare pentru demnitate umană a fost adoptată de ParlamentulEuropean, în luna martie a anului trecut, cu sprijinul şi participarea Preşedintelui Parlamentului European de la acea dată, Hans-Gert Pöttering, care a afirmat că demnitatea umană stă la baza efortului european de a construi o comunitatefundamentată pe democraţie, pace şi libertate. Iniţiative similare au fost susţinute şi implementate de legislativele altor state membre ale Uniunii Europene.

Activitatea Subcomisiei parlamentare pentru demnitate umană este fundamentată pe prevederile tratatelor şi convenţiilor internaţionale ratificate de România, în materia protejării drepturilor omului, respectând cu precădere principiile Declaraţiei Universale pentru Demnitate Umană. Membrii subcomisiei parlamentare vor avea ca interes prioritar monitorizarea modului în care drepturile cetăţenilor români sunt garantate, nu doar recunoscute, şi în ce măsură plângerile şi recursurile menite să le protejeze drepturile sunt recursuri efective şi utile. Se impune respectarea drepturilor omului în România, dar numai în strânsă conexitate cu principiul demnităţii umane, protejarea familiei, a drepturilor copiilor născuţi şi nenăscuţi, prin condamnarea oricărui atac asupra valorilor fundamentale ale unui stat de drept.

Subcomisia parlamentară pentru demnitate umană va pleda constant pentru relevanţa şi autoritatea normelor morale în raport cu normele juridice, accentuând prin iniţiative legislative, coeziunea inerentă a moralei cu dreptul, în procesul de legiferare. Obiectivele vieţii sociale şi ale normelor ce reglementează nu pot exista fără obiective de ordin axiologic.

Profesorul H.L.A. Hart, în lucrarea sa magistrală The Concept of Law, subliniază faptul că: "Atât normele juridice, cât şi cele morale sunt concepute ca fiind obligatorii şi independente de acordul celor pe care îi obligă; şi unele şi altele sunt susţinute de o presiune socială; conformarea atât cu normele juridice, cât şi cu cele morale, nu este un merit, ci constituie o contribuţie minimă şi firească la viaţa socială." Aşadar, a accentua mereu asupra a ceea ce separă valorile morale de valorile juridice nu serveşte nimănui, nici teoretic, nici practic.

Demnitatea umană afirmă preeminenţa dreptului natural şi recunoaşterea omului ca fiind purtător al chipului divin în istoria creaţiei Universului. Ca soluţie politică la problema libertăţii, democraţia este incompletă, astfel că trebuie să admitem că drepturile egale şi inalienabile sunt înscrise în natura umană, adică nu sunt tributare niciunui regim politic, prin excesul de legiferare modernă.

"Considerând că recunoşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, al dreptăţii şi al păcii în lume", aşa cum este prevăzut ad litteram în Preambulul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului - Subcomisia de demnitate umană din Parlamentul României este o mărturie incontestabilă a faptului că drepturile omului şi demnitatea umană sunt concepte şi realităţi inseparabile într-un stat de drept.

Domnul Andrei Valentin Sava:

"De Ziua Internaţională a Pământului, să ne aducem aminte de angajamentele asumate în domeniul protecţiei mediului înconjurător"

Pe 22 aprilie 1970 a avut loc în Statele Unite una dintre primele manifestaţii ecologiste de anvergură şi pentru prima dată, s-a atras atenţia în mod public asupra efectelor pe termen lung pe care dezvoltarea economică le are asupra mediului înconjurător. De atunci, în fiecare an, pe 22 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Pământului. În 2010, aceasta a coincis cu lansarea de către Comisia Europeană a campaniei de informare pe tema biodiversităţii, "Contăm unii pe alţii", care are ca scop responsabilizarea oamenilor în ceea ce priveşte protejarea biodiversităţii,nu întâmplător, întrucât anul 2010 a fost declarat, la nivel european, Anul Biodiversităţii.

Suntem, încă, una dintre cele mai bogate ţări în biodiversitate, având, de exemplu, o zonă de stepă unică în Europa. Cu toate acestea, mediul este astăzi, în România, un domeniu rămas în urmă. Nu există o strategie naţională privind conservarea biodiversităţii, iar ritmul de pierdere este alarmant.

Rata redusă de absorbţie a fondurilor europene în domeniul protecţiei mediului este, aşa cum ştim cu toţii, una dintre marile probleme ale României la ora actuală. În afară de soluţiile de eficientizare a accesării fondurilor comunitare, pe care le aşteptăm din partea Ministerul Mediului şi a instituţiilor subordonate, trebuie ca şi noi, parlamentarii, să ne implicăm mai activ în relaţia cu autorităţile locale pentru a îmbunătăţi performanţa acestora. Autorităţile locale sunt cele care cunosc realităţile din teritoriu şi, în final, de ele depinde punerea în practică a legislaţiei adoptate la nivel central.

Profit de această ocazie, Ziua Internaţională a Pământului, pe care am sărbătorit-o săptămâna trecută pentru a face un apel către dumneavoastră: haideţi să depunem un efort mai mare în această sesiune parlamentară pentru a grăbi procedurile legislative în cazul acelor câteva proiecte de acte normative prioritare la ora actuală pentru România în domeniul protecţiei mediului înconjurător. Mă refer aici, în special, la legislaţia referitoare la arii protejate, la deşeuri şi cea vizând fondul de mediu. Trebuie să tratăm cu mai mare seriozitate prevederile tratatului de aderare referitoare la managementul ariilor protejate. Este necesară elaborarea unor planuri de management pentru aceste zone şi clarificarea modalităţii de administrare a lor, eventual desemnarea unei autorităţi naţionale de coordonare a fondurilor alocate acestei reţele.

În ceea ce priveşte managementul deşeurilor, cerinţele şi termenele UE sunt clare şi nu mai lasă loc de întoarcere. România trebuia să închidă 78 de depozite municipale neconforme până la 16 iulie 2009, dar nu a reuşit să închidă decât 19 până la termenul limită. Mai mult, şi în ce priveşte reciclarea suntem pe ultimele locuri în UE, în 2008 reciclând numai 1% din totalul deşeurilor. Potrivit regulamentelor europene, din 15 aprilie 2011 vor trebui diminuate suplimentar cantităţile de deşeuri municipale depuse la gropile de gunoi, astfel încât în 2020 să se ajungă la colectarea, reciclarea şi valorificarea a 50% din totalul deşeurilor municipale.

Îmbunătăţirea legislaţiei merge mână în mână cu schimbarea mentalităţii oamenilor. Dacă aceste probleme nu sunt lansate în dezbatere de Guvern şi de Parlament, oamenii nu le vor acorda atenţia cuvenită, mai ales pe fondul acestei crize economice, când există alte probleme mai presante, precum găsirea şi menţinerea locurilor de muncă sau, în cazul întreprinderilor, menţinerea pe linia de plutire şi mai puţin îndeplinirea cerinţelor de mediu.

Domnul Nicolae Jolţa:

"Axioma Guvernului Boc"

Datorită stării proaste a DN 76 Deva - Oradea, cei 181 de km de drum naţional sunt în prezent evitaţi de conducătorii auto, traficul derulându-se pe variantele Alba-Iulia - Cluj - Oradea sau Deva - Arad - Oradea, fapt ce duce la o supraaglomerare a celor două rute din vestul ţării.

DN 76 traversează două oraşe (Vaşcău şi Ştei), două municipii (Brad şi Beiuş), dar şi staţiunea Băile Felix, lucrările de modernizare ale DN 76 având, pe lângă avantajul diminuării distanţei dintre Deva şi Oradea, şi a decongestionării traficului pe două dintre cele mai aglomerate rute din ţară, avantajul de a contribui la relansarea economică a oraşelor pe care le traversează, dar şi a staţiunii Băile Felix, un acces auto facil favorizând dezvoltarea economică şi turistică a zonei.

În ciuda faptului că CNADR anunţase încă din anul 2008 că va utiliza aproximativ 61 milioane euro pentru începerea lucrărilor de modernizare a 50 de km din DN 76, în anul 2009, răspunzând unei interpelări prin care am solicitat informaţii suplimentare, domnul ministru Berceanu m-a informat că ministerul se confruntă cu procedura de atribuire a contractului de execuţie a lucrărilor, aflată în stadii diferite în funcţie de tronsoane, urmând ca, la finalizarea acesteia, să înceapă efectiv execuţia lucrărilor, care, conform contractului, ar mai fi durat încă 24 de luni.

În acest an, am adresat domnului ministru o nouă interpelare, pe acelaşi subiect, sperând ca, după un an de zile, termenul de finalizare al lucrărilor să fie mai aproape. Dar nu. Nu numai că lucrările nu se apropie de finalizare, aşa cum ar fi fost normal, dar termenul de execuţie al acestora s-a mărit de la 24 de luni la 36 de luni într-un singur an. Şi poate că ăsta nu e cel mai grav lucru, ci faptul că procedura de atribuire a contractului de execuţie nu a fost încă finalizată, prin urmare execuţia lucrărilor de reabilitare nu a fost demarată nici acum.

Cum este posibil ca un proiect pentru care guvernarea liberală găsise inclusiv sumele necesare executării lucrărilor încă din anul 2008 să nu fie demarat nici măcar în anul 2010. Cum este posibil ca o procedură de atribuire a unor contracte de execuţie să dureze mai mult de doi ani sau termenul de execuţie să crească în fiecare an cu încă 12 luni.

Matematic, asta înseamnă că, anul viitor, termenul de execuţie al lucrărilor va creşte de la 36 la 48 de luni, fapt ce poate constitui un fel de axiomă a guvernării Boc, respectiv ce guvernul liberal putea face în 24 de luni, noi putem realiza în 48, dacă şi numai dacă finalizăm procedura de atribuire a contractelor de execuţie în mai puţin de 3 ani.

Din fericire, termenul de executare a lucrărilor de reabilitare la DN 76 Deva - Oradea, a devenit deja mai mare decât perioada de guvernare a Guvernului Boc şi deci există speranţa ca cetăţenii să încredinţeze la următoarele alegeri sarcina reabilitării DN 76 şi a României, în general, unui alt Guvern, responsabil şi serios, care să guverneze pentru toţi românii, nu să asigure profituri doar propriei camarile politice.

Domnul Radu Stroe:

«"Năstruşnicia" vizionară a Guvernului Boc IV»

Despre capacităţile vizionare ale prim-ministrului României ne-am putut convinge în mai multe rânduri, dar cu precădere săptămâna trecută, când a propus "înfiinţarea unui grup interministerial de lucru, care să pregătească o strategie a României pentru ceea ce înseamnă automobilul electric". Anticipând parcă reactivitatea celor care conştientizează discrepanţa dintre această "viziune" şi urgenţa măsurilor macroeconomice care se impun în mod imperios pentru salvarea ţării, Emil Boc încearcă o justificare cât un crez: "Probabil că mulţi vor spune ce ne trebuie astăzi nouă să purtăm o discuţie despre automobilul electric, pentru că în lume suntem doar la faza incipientă, când ţările cele mai avansate se gândesc la producţia limitată începând cu 2011, cu 2012, iar noi încercăm să ne gândim la un asemenea aspect în condiţiile în care nu avem potenţialul pe care îl au foarte multe ţări avansate din lume [...] Automobilul electric nu va fi doar o idee năstruşnică".

Într-adevăr, automobilul electric nu va fi "o idee năstruşnică" peste câţiva ani, dar primul ministru al României are datoria să rezolve, hic et nunc, problemele extrem de grave cu care se confruntă România anului 2010. Păstrându-ne doar în sfera socială, una din aceste probleme extrem de grave o reprezintă faptul că rata şomajului a atins cote de avarie, că românii mor cu zile în spitale insalubre. Şi aici Guvernul propune o "dublă" rezolvare: transformarea lor în... aziluri de bătrâni! Bizară soluţie!

Ca şi când ne-am fi teleportat în alt timp, unde criza este doar o amintire, sărăcia extremă de mult eradicată, ţara nu este datoare vândută, generaţiile viitoare nu sunt amanetate, Guvernul Boc IV alocă 102 milioane euro pentru... bunăstarea şi destresarea porcilor şi găinilor. Asta în condiţiile în care FMI a anunţat că a diminuat prognoza de creştere a economiei româneşti de la 1,3% la 0,8%, iar directorul de investiţii al Eureko Pensii Private declara: "România nu va raporta creştere în primul trimestru al acestui an şi mă aştept ca până la finele anului, economia naţională să încheie pe minus, scăderea urmând să se situeze între 0,5 şi 1%, în condiţiile în care o serie de măsuri cu impact macroeconomic încă nu au fost aplicate".

Imaginând o diagramă a măsurilor anticriză luate de Guvernul Boc IV, constatăm, dacă nu inutilitatea sau, mai rău, perniciozitatea lor, cel puţin lipsa lor totală de eficienţă.

Ce încheiere poate fi mai potrivită decât semnalul de alarmă tras, acum câteva milenii, de Pitagora: "Legiuitorilor! Voi sunteţi aceia ce nu ţineţi seama cum se cuvine de nevoile poporului".

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Revizuirea Constituţiei nu e o afacere de partid"

Iniţiativa de modificare a Constituţiei României a fost generată de competiţia politică, PDL urmărind doar să plătească nişte poliţe adversarilor politici. Dezbaterea publică lipseşte cu desăvârşire. Traian Băsescu şi Emil Boc au transformat modificarea Legii fundamentale într-un joc de imagine al guvernării PDL-iste.

Felul în care a acţionat actualul Guvern arată un profund dispreţ faţă de statul de drept. Nu este normal ca PDL să ceară aici, în Parlament, înfiinţarea unei comisii pentru revizuirea Constituţiei, iar a doua zi să vină domnul Boc cu un proiect al Guvernului, încropit în grabă pe la Cotroceni. Intenţia clară a preşedintelui Traian Băsescu este să diminueze rolul şi funcţiile Parlamentului, folosind o demagogie populistă.

Actualii guvernanţi ignoră un lucru esenţial: Constituţia este Legea fundamentală a unei ţări şi de stabilitatea ei este legată stabilitatea întregului sistem juridic dintr-un stat.

Alegerea între o Cameră sau două Camere ale Parlamentului nu este exclusiv o chestiune tehnică, ci o decizie strâns legată de modelul de democraţie care funcţionează într-un stat. Reducerea cheltuielilor sau adoptarea mai rapidă a legilor nu reprezintă argumente suficiente pentru trecerea la un parlament unicameral, esenţială fiind calitatea actului de legiferare. Sistemul bicameral permite o dezbatere mai amplă a proiectelor legislative, cu efecte pozitive asupra calităţii, consistenţei şi profunzimii actului legislativ.

Controlul asupra Executivului este mai eficient prin intermediul a două Camere. În studii recente privind funcţionarea democraţiilor europene, se subliniază că doar sistemul bicameral se poate opune tendinţei vădite a guvernului de a acapara puterea. Sistemul bicameral înseamnă raţionalitate, echilibru şi reprezentarea intereselor celor mulţi, nu doar a unui partid aflat vremelnic la conducere. Monocameralismul poate fi punctul de plecare al unei tendinţe de tiranie a majorităţilor politice.

Sistemul bicameral este un câştig al democraţiei în România. Dacă vorbim de tradiţie, încă de la începuturile constituiri României ca stat, sistemul parlamentar a fost bicameral. Unicameralismul a fost specific doar regimului comunist. Iar celor care susţin că numai statele federale au parlamente bicamerale, le aduc aminte că Franţa, Italia şi Spania sunt state unitare, cu tradiţii democratice şi cu parlamente bicamerale.

În condiţiile în care urmărim realizarea unor politici de descentralizare cât mai eficiente, care justifică o reprezentare independentă la nivel central, bicameralismul este soluţia. Cel mai important argument ţine de reprezentarea intereselor.

PSD doreşte întărirea rolului Parlamentului şi instituirea de atribuţii specifice şi modalităţi diferite de alegere a parlamentarilor din cele două Camere. Pentru promovarea politicilor regionale şi de dezvoltare durabilă, trebuie să avem o Cameră care să reprezinte interesele colective de la nivel regional.

Există studii complexe ale specialiştilor, în care sunt prezentate numeroase argumentele în favoarea bicameralismului. Amintesc doar o opinie avizată, a profesorului Giovanni Sartori, în lucrarea "Ingineria constituţională comparată": "Bicameralismul este de preferat monocameralismului pe motiv că cele două Camere prezintă siguranţă, iar concentrarea întregii puteri legislative într-un singur corp este nu numai periculoasă, ci şi nejustificată: pentru că doi ochi sunt mai buni decât unul singur, iar din prudenţă se doreşte ca fiecare proces de decizie să fie controlat şi îngrădit".

În ultimii ani, s-a pus problema reducerii numărului de parlamentari. Apreciez că se impune diminuarea numărului de parlamentari în cele două Camere ale Parlamentului, astfel încât acestea să rămână funcţionale, dar şi să răspundă unei norme de reprezentare juste.

Totodată, PSD susţine adoptarea pentru parlamentari a unui statut similar cu cel al aleşilor locali, în sensul pierderii mandatului în cazul părăsirii partidului cu care au intrat în Parlament. Neîndoielnic, parlamentarii trebuie să răspundă atunci când îşi trădează alegătorii.

Reforma constituţională vizează şi alte aspecte care nu pot fi trecute în plan secund. În primul rând, este vorba despre găsirea unor mecanisme de reglementare a raporturilor dintre puterea executivă şi cea legislativă, în absenţa cărora s-au înregistrat o serie de blocaje evidente, în ultimii ani. De o reglementare clară a raporturilor dintre puterile statului depind şi rezultatele unei bune guvernări.

Trebuie să analizăm opţiunea unei republici parlamentare ori semiprezidenţiale sau prezidenţiale, fără să ne gândim strict la prezent, făcând abstracţie de luptele politice. Sunt foarte multe întrebări la care trebuie să răspundem, cu ajutorul specialiştilor, şi avem în ţară mari constituţionalişti care ne pot ajuta.

PSD consideră că o schimbare de sistem care ar clarifica mult viaţa politică românească ar fi transformarea României în republică parlamentară, şeful statului urmând să fie ales direct de o Adunare formată din membrii Parlamentului şi dintr-un număr egali de electori, desemnaţi de consiliile judeţene, după modelul german.

Există mai multe variante pe care trebuie să le discutăm cu cetăţenii, să le prezentăm toate opţiunile cu argumente şi contraargumente, să cântărim bine lucrurile, să ascultăm şi părerile specialiştilor, dar şi ale cetăţenilor, pentru a da consistenţă dezbaterii publice.

Trebuie să facem un efort de a privi în viitor şi de a muta dezbaterea dincolo de curtea Parlamentului sau de gardul Cotrocenilor.

Nu trebuie să distrugem Parlamentul, doar pentru că îl deranjează pe Traian Băsescu. În acelaşi timp, nu e corect să eliminăm preşedintele din jocul politic, fără o analiză serioasă, doar pentru că numele actualului preşedinte este Traian Băsescu.

Vă propun, stimaţi colegi, să lansăm o dezbatere amplă privind reforma constituţională, să analizăm cu adevărat impactul acestor modificări asupra sistemului politic românesc, asupra creativităţii legislative şi reprezentării.

Constituţia înseamnă mult mai mult decât structura Parlamentului. De la funcţionarea instituţiilor şi statului de drept până la modul în care statul reglează viaţa socială, sunt multe probleme importante de dezbătut.

Revizuirea Legii fundamentale nu e o afacere de partid. Trebuie să facem o Constituţie pentru România, pentru români, ţinând cont de interesul general, nu de interese politice conjuncturale.

Domnul Teodor Atanasiu:

"Premierul tuturor posibilităţilor dezastruoase, domnul Boc, ne ameninţă cu soarta Greciei!"

Dacă până acum câteva zile toate declaraţiile publice ale premierului Boc erau cât se poate de optimiste în ceea ce priveşte economia românească şi aproape în fiecare lună ne promitea ieşirea de urgenţă din recesiune, după muştruluiala prezidenţială aplicată pe la tv zilele trecute, acesta ne ameninţă cu intrarea într-un colaps similar cu cel parcurs deja de Grecia: "Fără reforme, România va ajunge în situaţia Greciei", ne precizează domnul Boc acum, deşi, nu cu mult timp în urmă, pe la emisiunile senzaţionale, ne spunea că suntem departe de a avea probleme asemănătoare cu cele cu care se confruntă Grecia.

Ce să mai înţelegem, oare, din declaraţiile domnului prim-ministru Boc? Ori dumnealui are probleme cu memoria, ori guvernele pe care le-a păstorit au făcut absolut tot ce au putut ca să ne pună ţara pe butuci, într-un timp foarte scurt?

Nimic nu mai este luminos în perspectiva economiei noastre, dacă nu-l lăsăm pe domnul Boc să taie tot ce a mai rămas de tăiat: 100.000 de bugetari de pe statul de plată, pensii, salarii şi alte cheltuieli cu poporul român, un popor de asistaţi, aşa cum susţin, atât premierul cât şi preşedintele.

Astfel, creşterea economică mult aşteptată şi promisă o vom reporta în următorul cincinal, pentru că prezentul ne oferă doar coşmaruri realizate cu sârg de guvernanţii portocalii şi ascunse cu grijă în campanii, dar proiectate acum intens pe ecranul realităţii economice, la ceasul decontului cu cetăţenii deveniţi de nevoie protestatari, deoarece le-au ajuns minciunile exersate pe pielea lor, timp de aproape doi ani.

L-aş întreba pe domnul Boc cum poate explica paradoxul practicat de la începutul instalării sale în funcţia de premier, şi anume creşterea permanentă a cheltuielilor bugetare, creştere care se menţine chiar şi în acest an, în ciuda afirmaţiilor publice?

Dacă în primele două luni din 2010, cheltuielile de personal au fost la fel ca în perioada similară a anului precedent, în schimb, cele cubunuri şi servicii s-au majorat cu 12%, cu toate asigurările guvernului domnului Boc, că s-au luat măsuri dure de limitare a achiziţiilor de materiale curente.

Să înţelegem oare, din aceste date, că premierul în funcţie nu-şi poate stăpâni miniştrii atunci când este vorba de cheltuielile ministeriale şi că, neavând niciun argument plauzibil vizavi de incompetenţa crasă a cabinetului său, vina este de fiecare dată aruncată în obrazul contribuabilului, care, fie este prea asistat, fie nu plăteşte suficiente taxe şi impozite ca să aibă guvernanţii pdl-işti ce cheltui?

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Premierul Boc pune din nou frână economiei româneşti de dragul FMI"

Cum datele economice, înregistrate pe primul trimestru indică deja riscul ca deficitul bugetar sa depăşească 7% din produsul intern brut (PIB) în 2010, iar ţinta de deficit stabilită cu FMI era de până la 5,9%, reprezentanţii Fondului îi cer acum premierului Boc să facă, în regim de urgenţă, ce nu a făcut deloc de când se află la cârma guvernelor pdl-iste: să taie orice cheltuială.

În consecinţă, domnul Boc nu mai are de ales în acest moment, deoarece riscă să piardă următoarea tranşă de la FMI dacă nu reduce drastic cheltuielile publice. Dar acest lucru implică reale sacrificii pentru economia românească, şi anume stoparea investiţiilor, oricum destul de anemice pentru necesităţile reale ale economiei, precum şi neachitarea datoriilor restante către firmele care au avut contracte derulate cu statul.

Ce vor însemna aceste condiţii impuse de FMI şi obligatoriu de îndeplinit de către guvernul domnului Boc? În lipsa alternativelor viabile pentru atingerea ţintei de deficit convenită şi, mai ales, datorită lentorii sau, mai bine zis, a incapacităţii premierului Boc şi a guvernelor sale diletante de a lua măsuri de redresare a economiei la timpul potrivit, aşa cum s-a întâmplat în celelalte state europene, care se află deja pe un trend ascendent în acest an, economia românească va fi sacrificată pe altarul FMI.

Contrar promisiunilor făcute permanent, domnul Boc nu a redus nicio clipă cheltuielile publice, ba, din contră, le-a alimentat pe ascuns cu plusări remarcabile de fonduri prin unele ministere şi chiar cu angajări de personal, deşi prin ordonanţele emise tot de dumnealui, sunt blocate posturile din sistemul bugetar.

Şi cum datele statistice de pe primele trei luni ale anului arată destul de prost, acest lucru se poate traduce foarte simplu printr-o singură frază: premierul Boc nu a făcut nimic concret pentru economia românească, ci doar a aruncat pe piaţă tot timpul vorbe goale şi promisiuni cu carul, lipsite de orice intenţie de a fi aduse în vreun fel la îndeplinire.

Toate acestea vor avea, din păcate, un impact dezastruos pentru economia românească în perioada următoare, deoarece lipsa investiţiilor va tăia definitiv speranţa întrezăririi unei creşteri economice şi a ieşirii României din cercul vicios în care domnul Boc ne ţine voit prizonieri.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Guvernul Boc-Udrea îi bulversează pe producătorii agricoli"

Ca şi când nu ar fi suficient faptul că agricultura românească este doar una de subzistenţă din varii motive, neluate în seamă de miniştri pdl-işti ai domeniului şi nu beneficiază, de aproape doi ani, de nicio susţinere, mult promisă prin programele de guvernare bociene, micii producători agricoli din toată ţara au fost puşi zilele trecute în situaţia de a nu mai pricepe nimic din ceea ce li se întâmplă, nemaiştiind dacă pot vinde în pieţe ca şi până acum sau trebuie să-şi ia case de marcat pentru a putea comercializa pe tarabe mărarul sau pătrunjelul din producţia proprie. Este şi cazul producătorilor din zona Rupea, aflată în colegiul în care am fost ales. Unii dintre ei nu au la îndemână alt mijloc de existenţă, decât acela al desfacerii câtorva produse din grădina personală, iar vestea că vor trebui să se înregistreze la Registrul Comerţului sau că vor avea nevoie de case de marcat pentru a mai putea vinde ceva prin pieţe, i-a speriat de moarte.

Toate aceste bulversări s-au precipitat din cauza faptului că la sfârşitul lunii aprilie a intrat în vigoare Ordonanţa nr.44/2008, ale cărei prevederi sunt mult prea generale, iar Ministerul Agriculturii a rămas impasibil până la declanşarea scandalului de rigoare.

Reprezentanţii Agrostar trag semnalul de alarmă în această privinţă şi susţin în continuare că dacă ordonanţa va rămâne în forma actuală, micii producători vor fi obligaţi să-şi cumpere case de marcat, iar Federaţia Agrostar va organiza în data de 11 mai un miting de protest în acest sens.

Aceştia spun că aplicabilitatea acestei ordonanţe se va face asupra tuturor producătorilor agricoli, dacă rămâne în forma actuală deoarece prevederile sale sunt clare. Art.2. lit. a) prevede că: "activitatea economică-activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili în scopul unui profit", potrivit art.3 din ordonanţă, "în temeiul dreptului la libera iniţiativă, al dreptului la libera asociere şi a dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al UE ori al spaţiului economic poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României în condiţiile prevăzute de lege", iar art. 4 dispune că "persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice ca persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale".

Indiferenţa guvernanţilor vizavi de o astfel de povară, pentru cei încercaţi din greu în precaritatea agriculturii româneşti, a fost dovedită imediat de faptul că locatarii Palatului Victoria nu ar fi avut nicio reacţie, dacă nemulţumirile agricultorilor nu ar fi declanşat un scandal intens mediatizat.

Prin demersul ascuns al guvernanţilor pdl-işti, odată cu intrarea în vigoare a unei astfel de legi, fără a decide imediat şi unele reglementări speciale pentru micii producători, care abia îşi găsesc câte un loc prin pieţele autohtone, fiind de-a dreptul obstrucţionaţi şi jecmăniţi de intermediari, se încearcă, în realitate, fiscalizarea tuturor celor care vând în pieţe. Această întâmplare nu a făcut decât să ne arate preocuparea reală a celor care ne guvernează ţara: interesul pentru a obţine bani din orice, indiferent de consecinţe şi dezinteresul total pentru cei năpăstuiţi.

În aproape doi ani de activitate guvernamentală, premierul Boc şi miniştrii săi nu au venit niciodată cu măsuri drastice pentru intermediarii care sufocă micii producători, cu scoaterea la lumină a neregulilor şi a banilor negri obţinuţi de intermediari, nu au susţinut în niciun fel produsele româneşti şi dezvoltarea agriculturii măcar pe anumite segmente, ci doar au încercat să ucidă şi ultima suflare din agricultura românească.

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Demagogie fără limite în ceea ce o priveşte pe ANI"

PNL a fost imediat de acord cu repunerea pe făgaşul normal a funcţionării ANI şi a susţinut în acest sens ordonanţa Guvernului Boc, deşi aceasta nu reprezintă cel mai bun proiect care se putea face, dacă graba nu ar fi fost principala abordare. Dar, cum numai ce vrea preşedintele Băsescu în plan legislativ se aduce la îndeplinire întocmai de executantul său, premierul în funcţie, vom avea din nou o lege proastă.

De exemplu, în noua lege, agenţia nu are nicio atribuţie în sensul adoptării unor decizii obligatorii, iar sancţiunile nu numai că nu sunt descurajante, dar nici măcar nu sunt precizate şi se introduce chiar o diminuare a acestora în cazul conflictelor de interese.

În vechea lege, o persoană care a acţionat în conflict de interese avea o interdicţie de a ocupa o funcţie publică numită pentru o perioadă de trei ani (articolul 49 alineatul 4), în noul proiect, această perioadă este redusă la un an (articolul 12 alineatul 1). Un alt efect al acestui proiect de lege este subordonarea politică a activităţii de control al averilor. Şi acestea sunt numai câteva din deficienţele noii legi, ceea ce evidenţiază că proverbul "Graba strică treaba" se poate aplica cu succes în cazul de faţă.

Se poate constata cu uşurinţă că tot acest demers maratonist nu a reprezentat, în realitate, decât o altă scenetă deşănţată pusă la cale de regia pdl-istă.

Deşi, în aceste zile, după decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea mai multor articole din Legea de funcţionare a ANI, atât pdl-iştii cât şi preşedintele Băsescu au transformat acest aspect în cea mai arzătoare problemă de pe agenda publică, în ciuda altora, mult mai presante, cum ar fi eternul blocaj financiar în care ne zbatem de mai bine de un an şi jumătate, şomajul aflat deja la cote alarmante, falimentul în masă al firmelor sau fuga întreprinzătorilor români la vecinii bulgari, mult mai prietenoşi, din punctul de vedere al facilităţilor, şi multe alte exemple; atunci când a venit vremea votului în Parlamentul României, pdl-iştii n-au mai fost de găsit prin băncile acestuia.

Astfel, faimoasa disciplină portocalie dispăruse fără urmă atunci când noua lege ANI trebuia aprobată, ceea ce demonstrează încă odată, dacă mai era nevoie, că şi această maximă îngrijorare, afişată mediatic de către toţi pdl-iştii la unison, nu a reprezentat în realitate decât o nouă diversiune aruncată pe piaţa scandalurilor televizate, pentru a ascunde, de fapt, departe de ochii opiniei publice, dezastrul în care bălteşte economia românească, "performanţă" realizată cu tot concursul domnului Boc şi al miniştrilor săi.

Domnul Marin Almăjanu:

"Colapsul din domeniul sănătăţii demonstrează încă o dată incompetenţa guvernelor Boc-Udrea"

De aproape doi ani, de când domnul Boc este premierul României, în sănătate nu s-a întâmplat nimic bun, ba, din contră, situaţia s-a cronicizat peste măsură.

Starea precară a spitalelor, blocajul medicamentelor compensate, datoriile de tot felul, lipsa medicilor sau exodul în masă al acestora, penuria de materiale şi medicamente din spitale etc. au adus tot sistemul de sănătate în pragul unui haos nemaiîntâlnit până în prezent.

De asemenea, actul medical aproape că nu mai poate fi îndeplinit din cauza subfinanţării acute a spitalelor, ceea ce îi determină pe manageri să improvizeze din ce în ce mai des, eludând sau omiţând astfel să respecte normele şi legislaţia în vigoare. Totul este la voia întâmplării... Managerii sunt nevoiţi să cumpere materiale din ce în ce mai puţine şi mai proaste, făcându-se că respectă condiţiile de calitate, iar ministerul de resort se face la rândul lui că verifică dacă produsele ajunse în spitale pun sau nu viaţa pacienţilor în pericol. Astfel, de la lună la lună, spitalele din România cumpără seringi, feşe, sonde, branule mai ieftine, şi mai ieftine, tot mai ieftine, 65% dintre produsele care ajung acum în spitalele româneşti provenind din ţările asiatice, China, Pakistan, Coreea, unde nu există un filtru serios de control al calităţii, aşa cum se întâmplă în Europa sau în SUA, punând astfel în pericol vieţile pacienţilor internaţi chiar şi pentru afecţiuni minore.

Ministerul Sănătăţii îi acuză pe manageri că îşi gestionează prost resursele financiare, dând mai tot ce primesc pe salarii, iar aceştia, la rândul lor, susţin că nu este vina lor pentru ceea ce se întâmplă, deoarece constrângerea vine din bugetul în sine, extrem de sărac: "Bugetul unui spital este cam la 60% din necesar şi aşa se face că materialele folosite vor fi de o calitate din ce în ce mai proastă", declară unul dintre managerii spitalelor bucureştene.

Acest fapt a fost deja demonstrat cu prisosinţă în ultimele săptămâni, când mai multe paciente au ajuns într-o stare foarte gravă, în urma unor intervenţii chirurgicale banale şi o gravidă a murit într-una din maternităţile din capitală.

Din păcate, doar prin mediatizarea puternică a acestor recente cazuri a ieşit la iveală tot gunoiul ascuns cu grijă sub preşul ministerului de resort, demonstrându-se cât de incapabile au fost toate guvernele domnului Boc de a scoate sistemul de sănătate din mlaştina haosului general în care l-au afundat.

Dacă astfel de incidente grave pot avea loc într-o capitală din Uniunea Europeană, atunci cu siguranţă celelalte spitale din judeţele României reprezintă un real pericol pentru viaţa pacienţilor, având în vedere lipsurile cronice cu care se confruntă acestea şi mizeria de nedescris în care se zbat.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Nu este momentul pentru mărirea taxelor şi a impozitelor, domnule Boc!"

Aşa cum tot am susţinut şi noi, liberalii, că măsurile de creştere a taxelor şi impozitelor, pe care le-au luat de nenumărate ori guvernele domnului Boc, vor avea un impact dezastruos asupra mediului economic - şi acest lucru poate fi deja dovedit cu cifre statistice -, iată că a venit şi rândul guvernatorului BNR, domnul Isărescu, să atragă atenţia premierului actual că o astfel de intenţie, reluată acum, ar avea consecinţe dezastruoase asupra economiei. "Nici eu, nici BNR nu suntem partizanii unei creşteri de taxe. Părerea mea este că ar înrăutăţi situaţia economiei, care se află încă în recesiune" a declarat recent dumnealui.

Guvernatorul BNR, domnul Isărescu, reprezentantul României la FMI, domnul Tănăsescu, opoziţia, sindicatele, susţinem la unison, faptul că cea mai importantă măsură care ar trebui imediat pusă în aplicare, în acest moment, este diminuarea cheltuielilor curente şi transformarea economiilor rezultate în investiţii care să genereze noi locuri de muncă şi care să reia creşterea sănătoasă a consumului.

Domnul Boc ne-a tot minţit, până în prezent, că taie din rădăcină risipa guvernamentală şi că niciun alt guvern post-decembrist nu a mai făcut atâta economie în vistierie câtă a reuşit dumnealui să strângă în pungă cu ajutorul baghetei magice portocalii. Din păcate, surpriza vorbelor în vânt, fără nicio acoperire în realitate, nu a întârziat să apară, odată cu publicarea primelor date economice pe primele luni ale acestui an. Şi aceste deficienţe le constatăm şi noi, fiecare cetăţean în parte, pe propriul nostru buzunar, le constată şi FMI, venit în aceste zile în control şi le arată acuzator şi alte instituţii internaţionale.

Dacă premierul Boc nu a găsit nicicum o altă soluţie, în tot acest timp de când conduce guvernele portocalii, decât inventarea unor noi impozite sufocante şi creşterea permanentă a taxelor împovărătoare de tot felul, iar acum are în intenţie lărgirea bazei de impozitare, în vederea reducerii deficitului bugetar, domnul Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, îi atrage atenţia acestuia că va greşi din nou abordând acest mod: "O eventuală creştere a taxelor în această perioadă ar face rău", spune dumnealui şi mai subliniază că nu aceasta este calea pentru reducerea deficitului bugetar. Dar ce folos au, oare, atenţionările tuturor, dacă cei aflaţi la guvernare fac tot ceea ce ştiu ei mai bine, şi anume să crească la nesfârşit fiscalitatea şi nu să o scadă.

Toate acestea se pot traduce în incapacitatea miniştrilor aflaţi sub comanda domnului Boc în a face economia să se mişte în sensul ascendent prin implementarea unor măsuri care să stimuleze întreprinzătorii, să atragă investiţiile, să creeze un mediu fiscal predictibil şi prietenos, reuşind astfel să facă economia să ia avânt şi nu să o ţină prizonieră în hăţişul legislativ aberant pe care l-au adoptat.

Domnul Marius Rogin:

"Turcia şi problema nucleară a Iranului"

Summit-ul consacrat securităţii nucleare organizat săptămâna trecută la New York şi summit-ul alternativ organizat de Iran au adus încă odată dosarul nuclear al acestei ţări în centrul securităţii internaţionale. De fapt, nu e nici o problemă că acest dosar nuclear se află în fruntea actualităţii politice mondiale. Se pare că escaladarea tensiunii din cauza acestei probleme nucleare va duce la adoptarea unei decizii finale de către Consiliul de Securitate al ONU.

În cadrul conferinţelor de presă ale primului-ministru, Recep Tayyip Erdogan, şi ale ministrului de externe, Ahmet Davutoglu, după summit-ul de la New York, se poate observa ce poziţie a adoptat Turcia în legătură cu problema nucleară a Iranului. Turcia dezvoltă unele politici de principiu în privinţa problemei nucleare. Poziţia Turciei privind înarmarea nucleară şi, în special, dosarul nuclear iranian se bazează pe trei principii. Este dreptul tuturor ţărilor de a obţine energie nucleară în scopuri paşnice şi este inacceptabilă uzurparea sau monopolizarea acestui drept. Turcia se opune tuturor armelor şi activităţilor nucleare în spaţiul geografic în care se află. Iar ultimul principiu se referă la utilizarea totală a canalelor diplomatice în locul mijloacelor militare şi a sancţiunilor pentru soluţionarea problemei nucleare.

De fapt, atitudinea de principiu a Turciei atrage atenţia asupra problemelor legate de regimul internaţional privind limitarea armelor nucleare. Nu se poate spune că regimul armelor nucleare, care se încearcă a fi protejat prin Tratatul de neproliferare este unul de succes. În ultima perioadă, protocoalele adiţionale care au fost prezentate ca cele mai creative măsuri nu au dat niciun rezultat, în afară de sentimentul de înjosire a ţării respective. De fapt, dublul standard în privinţa regimului armelor nucleare începe cu neimplicarea în niciun fel în dezarmare a ţărilor care deţin arme nucleare. Regimul, care nu a putut depăşi acest dublu standard, nu a putut împiedica Pakistanul şi India să obţină arma nucleară. Faptul că acelaşi regim nu a dus la soluţionarea dosarului nuclear iranian este rezultatul tuturor acestor probleme structurale.

Poziţia Turciei în privinţa Iranului reprezintă un apel pentru revizuirea, din această perspectivă, a tuturor problemelor nucleare. Dar puterile nucleare ale sistemului internaţional, care ele însele deţin arme nucleare, nu doresc să facă nicio schimbare. În prezent nu există nicio pregătire pe plan internaţional în sensul restructurării regimului armelor nucleare.

Ceea ce este interesant este faptul că grupul de actori influenţi, în frunte cu Statele Unite, care acţionează pentru a soluţiona dosarul nuclear iranian, nu are nici un proiect concret în privinţa acestei probleme. Tensiunea care escaladează din cauza problemei nucleare iraniene, ameninţările privind sancţiunile militare şi economice sunt prezentate ca mecanisme ce vor fi folosite pentru soluţionarea problemei. Atitudinea Turciei privind problema nucleară a Iranului este în sensul menţinerii deschise a canalelor diplomatice şi soluţionării prin intermediul negocierilor.

Se crede că, în situaţia actuală, rezolvarea se poate obţine încă pe căi diplomatice. Turcia, care se opune sancţiunilor, este de părere că nu poate adopta o poziţie înainte de a şti în ce constau aceste sancţiuni. Nu se ştie clar în ce constau, cum vor fi transpuse în viaţă aceste sancţiuni, care sunt menţinute în actualitate de către partea americană. De asemenea, nu a existat niciun fel de consultare cu Turcia în privinţa acestor sancţiuni. După întâlnirea cu ministrul Davutoglu, secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, a declarat că s-au obţinut progrese în privinţa dosarului nuclear iranian. Se fac speculaţii în legătură cu situaţia dificilă în care s-ar putea afla Turcia în Consiliul de Securitate al ONU. La Washington sunt opinii conform cărora atitudinea Turciei nu a ajutat cu nimic, ci mai mult a tulburat apele. Dar în spatele acestui comentariu se află insuccesul administraţiei americane în gestionarea problemei nucleare iraniene.

Poziţia Turciei, care oferă o ocazie diplomaţiei, găseşte susţinere în rândurile comunităţii internaţionale. Nu s-a ajuns încă la finalul problemei nucleare iraniene. Pentru toate părţile, soluţia cea mai logică este diplomaţia. Acţiunile Turciei în dosarul nuclear al Iranului pregăteşte terenul pentru o astfel de soluţie. Până şi în cel mai rău scenariu, această abordare va minimaliza, pe termen lung, riscul pentru Turcia.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Pare de necrezut: la un secol putem să refacem cu efort performanţa economică a României anului 1914"

În istorie am oscilat de multe ori de la paharul prea plin la paharul prea gol privind aceleaşi lucruri, lipsindu-ne echilibrul şi puterea unor analize şi a unor concluzii care ar putea să ne ducă mai departe în cadrul unui program naţional care să vizeze cu adevărat dezvoltarea României. Astăzi, asistăm la idealizarea perioadei interbelice, la condamnarea totală a comunismului, fără să avem de cele mai multe ori instrumentele de măsură şi raportarea la programul naţional care să depăşească perioada unei guvernări sau chiar a unor regimuri de guvernare. Tot astăzi, România este în criză. Europa încearcă să iasă din criză, lumea este într-o căutare permanentă şi într-o schimbare care cu greu poate fi evaluată la nivelul structurilor economice şi politice într-o lume diversă, globalizată şi poate dezorientată. Temele modernizării şi sărăciei au fost permanenţe ale programelor politice ale partidelor în ultimul secol, creându-se de multe ori imagini false, puternic politizate şi tratate demagogic fără a avea fondul rezolvării pe baze durabile.

Astfel, după primul război mondial, toate partidele şi grupările politice au întocmit programe privind redresarea şi impulsionarea economiei României, stabilindu-se obiectivele şi căile de atins. Care au fost rezultatele obţinute? Pentru a da un răspuns, voi folosi raportarea produsului intern brut pe locuitor al României la acelaşi indicator specific Franţei, în evoluţia acestora în timp. În anul 1914, p.i.b./locuitor al României reprezenta 31,2% din p.i.b./locuitor al Franţei, în 1938 - anul cu cea mai bună performanţă a perioadei interbelice -, ponderea aceluiaşi indicator reprezenta 13,3%, în 1989, la sfârşitul perioadei comuniste, ponderea practic a staţionat la 13,6%, pentru ca în anul 1999, ponderea acestuia să scadă dramatic la 9%. Începând cu anul 2000, prin urmărirea şi concretizarea unor obiective de interes naţional, integrarea în structurile NATO şi ale UE, România a ajuns la o pondere de 22%. Practic, ultimul deceniu a determinat creşterea cea mai importantă a acestui indicator de măsurare a performanţei economice.

Pe baza acestor procente, constatăm că în perioada interbelică scăderea a fost cea mai dramatică, potenţialul comparativ cu situaţia europeană s-a diminuat cu aproximativ 60%, perioada comunistă a stabilizat potenţialul comparativ, iar prima perioadă a tranziţiei a diminuat potenţialul comparativ cu 38%. Pentru a nu considera raportarea faţă de Franţa ca fiind favorabilă scopului propus, voi da un alt exemplu al evoluţiei ponderii comparative faţă de Italia. Astfel, în 1914, ponderea comparativă era de 53,6%, în 1938 de 19,8%, în 1989 de 15,3%, în 1999 de 10,3%, în 2009 de 23,5%.

Mă întreb ce s-a întâmplat în perioada respectivă (perioada interbelică)? Vă voi da câteva exemple specifice. Astfel, numărul întreprinzătorilor era extrem de scăzut; 80% din totalul burgheziei trăia din bugetul statului; comenzile de stat la întreprinderile Malaxa erau de 98%, iar profiturile obţinute fiind între 300% şi 1000%, în funcţie de categoria comenzilor făcute de stat; producţia medie la hectar pentru grâu şi porumb a scăzut, ajungând ca în 1924 să fie jumătate din producţia anilor 1911-1915, Mihail Manoilescu sintetizând situaţia în următoarele cuvinte: "pământ bogat, utilaj sărac şi muncă rău plătită".

Care au fost consecinţele acestor situaţii în plan administrativ şi macroeconomic? O să vă dau câteva exemple care, din păcate, se regăsesc ca fenomene şi astăzi. Astfel, numărul funcţionarilor a crescut simţitor după Marea Unire, constatându-se la câţiva ani că numărul lor era prea mare, hotărându-se reducerea lor cu 25% în 1927; discrepanţele mari la nivelul salariilor salariaţilor statului (60.000 lei - Preşedintele Consiliului de Miniştri, 2700 la nivelul salahorului) determină, după o amplă dezbatere parlamentară, adoptarea Legii de armonizare a salarizării în 1927; negocierile pentru contractarea împrumutului de stabilizare reuşesc în 1929, iar în baza împrumutului de 100,7 milioane dolari (16,8 miliarde lei) se elaborează Legea de stabilizare a monedei, prin care valoarea leului este fixată la 10 miligrame aur, ceea ce însemna o reducere de 32,26 ori în comparaţie cu precedenta stabilizare din 1890; împrumutul de stabilizare din 1929 s-a dovedit neîndestulător, iar în 1930, statul a contractat un alt împrumut, numit împrumut de dezvoltare, în valoare de 8,6 miliarde lei; datoria publică internă şi externă a României s-a agravat mai mult ca oricând, ea ridicându-se, la 1 ianuarie 1934, la 126 miliarde lei, iar finanţele publice sunt puse sub controlul consilierilor străini în cadrul planului de la Geneva (ianuarie 1933); în august 1933, statul român suspendă temporar plata datoriei externe, iar în octombrie 1933 se ajunge la un nou acord, anulându-se planul de la Geneva, accentuându-se dependenţa economică şi financiară a României faţă de capitalul străin, acest lucru şi ca o consecinţă a aplicării programului "porţilor deschise" (concesiunile telefoanelor, şoselelor, chibriturilor etc.).

La această prezentare, unii pot să spună că este istorie şi aceasta nu are relevanţă pentru ceea ce se întâmplă în momentul de faţă. Credeţi că este aşa, privind la ceea ce se întâmplă astăzi, stimaţi colegi?

Poate pentru unii ar fi utilă prezentarea ponderii comparative, la nivelul perioadei 1989-2009, luând ca şi comparaţie economiile din Ungaria şi Polonia, ţări care au făcut parte din acelaşi bloc ca şi România. Astfel, în 1989, ponderea comparativă a p.i.b./locuitor în Ungaria era de 82%, aceasta a scăzut la 61% în 1999 şi la 56% în 2009. Comparaţia cu Polonia se prezintă astfel: în 1989, ponderea era de 108% (p.i.b./locuitor al României era superior cu 8% faţă de cel al Poloniei), în 1999 ponderea era de 71%, iar în 2009 scăderea a continuat, ponderea ajungând la 64%.

Care sunt concluziile acestei prezentări sau care este concluzia principală? Faptul că economia României, în termeni comparativi, a fost în regres continuu începând cu anul 1914. Practic, la 100 de ani, România trebuie să recupereze la nivel comparativ 10 procente, de la 31% la 22%. Calculele ne arată că sunt necesari încă 15 ani, fără cataclisme, păstrându-se tendinţele actuale, pentru a se recupera situaţia anului 1914, la care s-a făcut prima raportare.

În altă ordine de idei, fructificarea apartenenţei noastre în structurile NATO şi ale UE a fost mult mai scăzută decât a ţărilor din apropierea noastră, apropiere atât geografică, cât şi ca parcurs istoric. Practic, performanţa noastră a fost mult mai redusă decât cea realizată la nivel european, chiar dacă România a parcurs capitalismul interbelic, comunismul, tranziţia spre economia de piaţă şi economia de piaţă într-o structură integrată.

În acelaşi timp, nivelul indicatorului p.i.b./locuitor din România a scăzut în anul 2009 cu 1000 Euro faţă de 2008, fiind cea mai abruptă scădere a acestuia din ultimii 20 de ani, în valoare absolută. Ponderea din media europeană a scăzut de la 26% la 23%, revenindu-se la nivelul avut la aderare, în anul 2007. Pentru o imagine corectă şi exactă este necesar să arătăm că niciuna din cele opt regiuni de dezvoltare nu face parte din topul primelor 20 la nivelul Uniunii Europene, iar şase din cele opt regiuni (Nord-Est, Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud-Muntenia, Nord-Vest şi Centru) fac parte din cele mai slabe 20 de regiuni. Această situaţie este îngrijorătoare şi pentru faptul că într-un an, 2009 faţă de 2008, p.i.b.-ul a scăzut de la 140 miliarde euro la 116 miliarde euro, pierderea fiind de 24 miliarde euro.

Corelând evoluţia ultimului secol cu evoluţia ultimului an, pentru care avem date statistice confirmate, constatăm că situaţia nu ne este favorabilă, măsurile fiind încă departe de cele de care este nevoie.

Ce este de făcut? Un răspuns la această problemă este greu de dat, deoarece numai analiza economică nu este suficientă, schimbările trebuind să fie mult mai profunde, iar categoria participanţilor este necesar să acopere toate domeniile implicate. În fundamentarea unei construcţii într-o societate a capitalului, sunt necesare răspunsuri la următoarele întrebări: Ce structuri economice mai aparţin României? Care este interesul capitalului prezent în România? Care este piaţa disponibilă pentru România la nivelul competenţelor pe care le are? Care este structura capitalului materializat şi eficienţa acestuia? Care este capacitatea capitalului mobil de a produce dezvoltare durabilă? Care este rata de profit aşteptată de capital pentru ca acesta să producă dezvoltare? Care este raportul optim între capital şi resursa umană? Care este raportul necesar între capital şi competitivitate şi inovare pentru asigurarea dezvoltării? Care este raportul între capital şi stat? Care este forma optimă a statului şi a instituţiilor acestuia pentru a asigura dezvoltarea? Care este raportul optim între interesul local şi interesul naţional şi între centralizare şi descentralizare? Care este raportul între politizarea funcţiei publice şi profesionalizarea acesteia? Care este corelaţia între performanţă şi recompensarea acesteia?

Toate aceste întrebări şi altele trebuie obligatoriu puse în corelare absolută cu obiectivele României definite pe termen mediu şi lung. Având în vedere faptul că perioada de pregătire şi integrarea în structurile NATO şi ale UE au determinat cea mai puternică creştere a ponderii comparative a performanţei economice, consider că este nevoie de un Program Naţional de Asigurare a Integrării Efective a României la procedurile, programele şi eficienţa structurilor europene. Acest lucru trebuie realizat cu participarea tuturor actorilor implicaţi, forţele politice, mediul de afaceri, patronatul, sindicatele, unităţile de învăţământ. Având în vedere evoluţia istorică a României, consider că această participare trebuie să se producă cu eliminarea unei constanţe a comportamentului forţelor interne, aceea a lăcomiei şi a subordonării necondiţionate faţă de alte interese, care au determinat pe termen lung agricultură de subzistenţă, capital de subzistentă, societăţi la nivelul subzistenţei, eficienţă şi competitivitate la nivelul subzistenţei.

Chiar dacă la nivelul dezbaterii publice apar alte teme, cu voie sau fără voie, consider că problematica economică este foarte importantă pentru a fructifica apartenenţă noastră la structurile NATO şi ale UE, pentru a ne apropia de valoarea indicatorului ponderii competitive a anului 1914. Pare de necrezut, dar aşa este.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Economia României în pericol"

Stimaţi colegi, privim cu stupoare cum, în fiecare zi, cei aflaţi la guvernare îşi bat joc de poporul român. Mai nou, ţinta acestora o reprezintă clasa de mijloc, cel mai productiv segment al societăţii româneşti, căreia i se pregăteşte o lovitură cruntă prin desfiinţarea cotei unice de impozitare, majorarea impozitului pe profit şi dublarea valorii taxelor şi impozitelor locale.

Potrivit unui document de lucru al Ministerului Finanţelor, actualul executiv are în vedere majorarea la 25% a impozitului lunar asupra veniturilor ce depăşesc 4000 de lei, aducerea impozitului pe profit la 25% şi dublarea cuantumului taxelor şi impozitelor locale, cu obligarea contribuabililor de a plăti aceste sume în cursului anului 2010 ce va duce la împovărarea fiscală a românilor şi implicit şi adâncirea crizei economice simţite de fiecare dintre noi.

Aceste măsuri reprezintă proba finală a incompetenţei şi a lipsei de viziune economică a actualei guvernări şi va reprezenta lovitura de graţie pentru o economia românească care, şi aşa, după un şi jumătate de incompetenţă şi demagogie din partea celor aflaţi la putere, abia mai respiră.Astfel, cei care guvernează temporar România ar trebui să plece din funcţii iar economia ţării să poată fi resuscitată prin stimularea consumului şi a investiţiilor private, de natură să creeze noi locuri de muncă.

Domnul Virgil Pop:

"Incompetenţă cu premeditare"

Până acum ceva vreme, credeam sincer că premierul României, alături de guvernul pe care îl conduce, e pur şi simplu nepriceput. Credeam cu naivitate că toate relele care s-au întâmplat României în aceşti ultimi doi ani au fost doar rezultatul unui amestec periculos de incompetenţă, aroganţă, nesimţire şi porniri dictatoriale.

Eram convins că impozitul minim şi toate aberaţiile fiscale ce au urmat sunt rezultatul unei nepriceperi crase în economie a unui premier prea arogant să primească sfaturi şi prea mândru să renunţe la funcţia sa pentru a lăsa loc celor care se pricep cu adevărat. Credeam, de asemenea, că derapajele megalomane ale unor miniştri (turism, interne, transporturi etc.) sunt pur şi simplu exerciţii de imagine organizate prost sau expresia sinceră a parvenitismului ca mod de viaţă. Şi mai credeam că toate pornirile de totalitarism sunt expresiile sporadice ale unui preşedinte cu veleităţi dictatoriale.

Realităţile zilei şi semnele proaste pe care România le primeşte zi de zi mi-au arătat un alt adevăr: Guvernul şi preşedintele şi-au făcut un scop din a-i îngenunchea şi sărăci pe români, dintr-un motiv sinistru: un popor falimentar e mai uşor de furat şi de manipulat. Şi, din păcate, preşedintele şi premierul nu greşesc nimic în ducerea la îndeplinire a planului de a devaliza ţara.

Altă explicaţie pentru politica de genocid fiscal pe care Guvernul Boc o duce nu există. Numai aşa se poate interpreta intenţia guvernului de a desfiinţa cota unică, de a majora impozitul pe profit şi de a dubla taxele şi impozitele locale, o lovitură dură aplicată celui mai productiv segment al societăţii: clasa mijlocie. Aceste măsuri reprezintă ultima expresie a incompetenţei deliberate şi a lipsei de totale de voinţă în ceea ce priveşte redresarea economică a României. Este clar deja căfalimentarea României se face voit, şi nu accidental, pentru că este imposibil ca cineva să îşi închipuie că, prin astfel de măsuri, se încurajează economia şi redresarea financiară. Dimpotrivă, prin aplicarea acestor norme, cabinetul Boc ar aplica lovitura de graţie unei economii şi aşa împovărată de doi ani de suprataxare.

Ca reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal, avem datoria de a zădărnici planul de devalizare a României şi de a apăra interesele tuturor celor pentru care noile măsuri fiscale înseamnă falimentul personal sau al afacerilor proprii. PNL va depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului pe tema falimentului economic al României. Suntem siguri că alături de noi vor sta şi organizaţiile patronale, societatea civilă de centru-dreapta, cei ce apreciază soluţiile liberale, dar şi cetăţeni simpli şi oneşti, sătui de sărăcia în care ne-a aruncat Guvernul Boc. Iar celor ce se fac vinovaţi de genocid fiscal şi de incompetenţă cu premeditare le rămâne doar plecarea din funcţii şi pedeapsa aplicată de electorat, cu o asprime cuvenită, la viitoarele alegeri.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

Misiunea FMI de evaluare a acordului încheiat cu România se află în ţară şi va mai sta aici până pe 7 mai. Nu ştim foarte sigur ce va scrie în raportul întocmit la finalul evaluării. Putem, însă, să ne facem o idee asupra a ceea ce sigur nu va cuprinde acest raport.

Astfel, putem fi siguri că FMI va fi de acord cu faptul că situaţia din România este complicată, motiv pentru care va revizui şi prognoza de creştere economică a ţării, de la 0,8% la 0%. Dar, pentru că din 2010 au trecut doar patru luni, ne putem aştepta ca, până la finele anului, instituţia financiară să prognozeze din nou o creştere negativă. Mai pe înţelesul tuturor, nici în 2010 economia României nu are şanse să crească, salariile vor scădea în continuare, la fel şi puterea de cumpărare a românilor.

Informaţiile de până acum relevă faptul că experţii FMI au atras atenţia asupra faptului că, în continuare, cheltuielile bugetare sunt mai mari decât ceea ce se produce. Şi că aceste cheltuieli trebuie reduse prin restructurări sau prin alte mecanisme. Mai este nevoie şi de găsirea unor surse suplimentare de finanţare a deficitului bugetar. Preferabil nedureroase...

FMI nu poate interveni în politica fiscală aplicată de Guvernul României, nu poate creşte taxele, impozitul minim sau t.v.a. Experţii fondului pot doar să sugereze că e nevoie de fonduri suplimentare la bugetul de stat şi de reducerea cheltuielilor. Funcţie de ceea ce văd acum în ţară şi de promisiunile pe care Guvernul Boc-Udrea le face, echipa FMI va recomanda, sau nu, eliberarea celei de-a cincea tranşe din împrumut, în valoare de 850 de milioane de euro. O tranşă din împrumutul pe care preşedintele şi premierul l-au caracterizat, la momentul contractării, ca fiind o "centură de siguranţă". Nu ştiu de ce centura de siguranţă a devenit astăzi singura sursă de finanţare capabilă să asigure plata pensiilor şi a salariilor din sistemul bugetar. Nu ştiu de ce a fost nevoie să fim minţiţi în urmă cu un an şi de ce azi niciun reprezentant al puterii nu recunoaşte că deja se negociază un nou acord de împrumut. Nu ştiu câtă vreme copiii şi nepoţii mei vor plăti incompetenţa actualei puteri. Ştiu doar că, până acum, Guvernul Boc-Udrea a îndatorat ţara cu 11,5 miliarde de euro, şi că, în fiecare lună, mai împrumută câte un miliarde de lei. Nu ştiu de ce premierul Emil Boc şi adjunctul său, Elena Udrea, nu se recunosc înfrânţi şi incapabili. De ce nu renunţă la putere, de ce nu lasă oameni potriviţi să se ocupe de treburile statului.

Misiunea FMI se va încheia în trei zile. Recomandările vor fi drastice. De dragul lor, zeci de mii oameni vor fi trimişi în şomaj. Între timp, arieratele statului vor creşte, concomitent cu numărul firmelor obligate la pierire, sub umbrela aceluiaşi fond. FMI va cere şomeri contra amânării plăţilor arieratelor, care aduc, şi ele, noi şomeri.

Discuţiile cu echipa FMI au fost constructive. E posibilă creşterea t.v.a. Se discută despre lărgirea bazei de impozitare. Nu ştim ce vom impozita. Trebuie să o facem, de dragul Guvernului Boc-Udrea.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"1 Mai"

De mai bine de 120 de ani, ziua de 1 Mai le-o datorăm câtorva muncitori din Chicago care au luptat şi au obţinut dreptul la ziua de muncă de opt ore.

În condiţii mult mai favorabile decât ale acelor timpuri şi după 20 de ani de schimbări, reforme, succesiuni la guvernare, greve şi proteste, noi nu am reuşit să construim decât o ţară care ne nemulţumeşte. Cu un stat nu doar opresiv, dar şi neputincios. Cu o guvernare incompetentă şi coruptă. Cu servicii de educaţie, sănătate şi securitate scumpe şi proaste.

Cu un nivel de trai printre cele mai scăzute din Europa. Cu o populaţie obosită de sărăcie, demagogie, nedreptăţi, dar mai ales obosită de speranţe înşelate. Cu pensii şi salarii "nesimţite", pe care le invocăm uitând că adevărata nesimţire nu constă în existenţa salariilor şi pensiilor mari, ci în faptul că ele nu sunt rezultatul unei munci cinstite şi bine făcute.

Nu de o schimbare a Guvernului avem nevoie, ci de o schimbare a guvernării. 1 Mai 2010 nu poate fi o zi de sărbătoare, căci cele 4,5 milioane de salariaţi ai României nu au nimic de sărbătorit. Nu ar trebui să fie nici o zi a protestelor antiguvernamentale, căci simpla schimbare de Guvern nu poate duce decât la noi dezamăgiri.

Dispreţul faţă de muncă şi condamnarea socială şi politică a celor care muncesc reprezintă miezul putred al societăţii pe care am creat-o în ultimele două decenii. În România de astăzi, un om care munceşte cinstit şi bine este dinainte condamnat la sărăcie şi la umilinţă.

Această fundaţie prost pusă a României contemporane trebuie schimbată radical, în favoarea muncii şi a celor care muncesc, începând de azi. Iar 1 Mai 2010 ar trebui să fie momentul de cotitură. Ziua în care să afirmăm cu tărie valoarea muncii şi preţuirea pentru cei care muncesc. Ziua în care să vrem să construim o Românie care îi preţuieşte pe cei care muncesc.

Trebuie sa punem bazele unei guvernări care să folosească prezentul pentru a construi viitorul, în loc să amaneteze viitorul pentru a supravieţui în prezent.

În multe ţări, ziua de 1 mai este o zi de sărbătoare. În alte ţări este o zi de luptă pentru supravieţuire.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

" Primul-ministru rătăcit în criză"

Primul-ministru Emil Boc nu pare că ştie într-adevăr cum să scoată România din recesiune. Ca şef al Guvernului, ar fi fost de aşteptat să fi găsit până acum o soluţie, în cele 16 luni de când a preluat acest post. Ba chiar ar fi trebuit să aibă soluţiile pregătite încă din momentul instalării ca premier, din moment ce criza financiară şi economică bătuse la porţile României cu câteva luni înainte de momentul "înscăunării".

După aproape un an şi jumătate însă niciunul dintre cei doi nu pare să fi găsit vreo soluţie salvatoare pentru economia României. Se pare ca această criză i-a luat pe premierul-primar şi pe preşedintele-"premier" prin surprindere. Prins între miniştrii gen Berceanu, Videanu, Udrea - prea plini de ei ca să le poţi spune ceva - şi un preşedinte-jucător prea "Zeus" ca să nu faci joc de glezne în faţa lui, pare neputincios şi depăşit de situaţie.

Nu ştie să pună în practică nici măcar cea mai la îndemână măsură pe care orice proprietar de firmă privată a luat-o înainte chiar să înceapă criza, lucru pe care îl face orice om cu o funcţie decizională pus în faţa unei situaţii financiare de criză: să taie din cheltuieli şi din personal, să nu mai vorbim de lucruri elaborate, gen stimularea sectorului privat. După 16 luni, premierul încă se face că dă afară bugetari şi că taie din cheltuielile statului. Sau o face prost şi ineficient, încălcând legi, contracte de muncă sau hotărâri judecătoreşti.

Este clar că guvernul nu face nimic de capul lui, fără aprobare de la Cotroceni. Cum însă situaţia economică a ţării e proastă spre dezastruoasă, este evident că "meritul" pentru aceasta nu este doar al Executivului, ci şi al preşedintelui.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Modificarea Constituţiei"

Modificarea Constituţiei este un veritabil act politic, nu unul politicianist.

Partidele ar trebui să servească interesul public, nu propriile interese electorale

O modificare de substanţă trebuie să vizeze şi raporturile dintre preşedinte şi Parlament. Ar fi util de clarificat dacă şeful statului poate nominaliza un premier după propria voinţă sau este obligat să accepte propunerea unei majorităţi parlamentare, în situaţia în care partidul său nu face parte din aceasta.

În privinţa desemnării miniştrilor, dacă tot îşi asumă costurile politice, premierul ar trebui lăsat să-şi aleagă echipa. Din păcate, Cabinetul Boc insistă ca primul-ministru să nu poată propune revocarea sau numirea unui ministru decât după consultarea prealabilă cu şeful statului. În cazul dreptului preşedintelui de a dizolva Parlamentul s-a operat tot cu jumătăţi de măsură. Guvernul român propune ca acest atribut prezidenţial să fie doar un instrument de presiune la adresa Parlamentului, pentru ca acesta să accepte o anumită propunere pentru funcţia de premier.

Şeful statului poate dizolva legislativul doar dacă acesta respinge două propuneri de premier sau amână sine die votul de învestitură.

Guvernul PDL îşi propune mai degrabă să-i asigure lui Traian Băsescu un mandat liniştit între 2012 şi 2014, în cazul în care actuala opoziţie ar reuşi să pună mâna pe putere, sau, cine ştie, în cazul în care falia dintre preşedinte şi partidul său s-ar adânci.

Această preocupare permanentă riscă să genereze derapaje antidemocratice. Blocarea procesului de demitere a unui preşedinte de către Curtea Constituţională nu este o soluţie tocmai fericită. Decizia trebuie lăsată la mâna poporului, nu trebuie să fie un atribut al Curţii Constituţionale.

Ce s-ar întâmpla dacă s-ar impune demiterea preşedintelui pentru că deciziile sale încalcă flagrant drepturile şi libertăţile cetăţeneşti? Poporul nu şi-ar putea exercita acest drept democratic, pentru că o instituţie cu membri numiţi politic, controlată eventual de partidul preşedintelui abuziv, s-ar opune acestui demers. O astfel de situaţie ar fi un real pericol pentru democraţie.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"29 aprilie - Ziua Veteranilor de Război"

Pe 29 aprilie îi sărbătorim oficial pe invalizii şi veteranii de război. Această dată reprezintă ziua în care, în 1902, regele Carol I instituia prin decret calitatea de veteran de război pentru cei care au luptat pentru Independenţă. Ziua Veteranilor de Război este un moment important, în care trebuie să ne aducem aminte de cei care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, dar şi de veteranii care au luptat şi au suferit pentru ca România să fie ceea ce este astăzi. Ei au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României.

Veteranii de război trebuie sărbătoriţi în fiecare zi, şi nu o dată pe an. Veteranii sunt pagini vii din istoria ţării, ei poarta pe corpul lor cicatricele gloanţelor şi schijelor primite în luptele pentru eliberarea Ardealului de Nord, răpit prin odiosul Dictat de la Viena din 30 august 1940, sau de la eliberarea Basarabiei şi ţinutului Herţei în anul 1941 sau din luptele duse alături de aliaţi după 23 august 1944, culminând cu victoria de la 9 mai 1945. Veteranii sunt părinţii sau bunicii noştri, sunt cei care privesc cu încredere viitorul ţării, pentru că au crezut şi au luptat pentru un viitor mai bun.

Să ne înclinăm cu recunoştinţă în faţa acestora şi să nu uităm niciodată că certificatul de naştere al poporului român este semnat cu sângele eroilor căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă în cel de-al doilea război mondial.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Ziua mondială pentru sănătate şi securitate la locul de muncă şi Ziua internaţională a comemorării lucrătorilor care au suferit accidentări sau au decedat la locul de muncă"

În fiecare an, pe data de 28 aprilie este Ziua mondială pentru sănătate şi securitate la locul de muncă şi Ziua internaţională a comemorării lucrătorilor care au suferit accidentări sau au decedat la locul de muncă. Conform statisticilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în fiecare an, mai mult de 2 milioane de femei şi bărbaţi din întreaga lume îşi pierd viaţa în urma accidentelor la locul de muncă şi a bolilor profesionale.

Anual şi în România aproximativ 5.000 de lucrători suferă accidentări la locul de muncă, din care aproximativ 500 decedează. În realitate, această situaţie este mult mai dramatică pentru că aceste statistici sunt incomplete, nu prezintă situaţia reală în privinţa efectelor asupra sănătăţii lucrătorilor, a condiţiilor inadecvate de lucru, nu cuprind decesele cauzate de bolile profesionale, cele create de expunerea la substanţe toxice, ale căror efecte se văd în timp, de multe ori după ce lucrătorii în cauză se pensionează.

În România, ca de altfel în întreaga Europă, domeniul muncii este dinamic. Nu numai că au apărut pericole şi riscuri noi, dar în acelaşi timp se schimbă relaţia dintre angajator şi lucrător, demografia forţei de muncă, modelele de muncă şi tipurile de muncă. La rândul lor, aceste schimbări influenţează modul în care sănătatea şi securitatea în muncă trebuie gestionate la locul de muncă.

Este datoria noastră să facem o prioritate din securitatea în muncă şi să întreprindem acţiuni pentru a asigura o bună sănătate şi siguranţă la locul de muncă pentru toţi lucrătorii, prin funcţionarea efectivă a comitetelor de sănătate şi securitate în muncă în fiecare societate comercială sau instituţie, prin facilitarea unor modalităţi de finanţare şi de desfăşurare a activităţii acestora, prin întărirea sistemului de inspecţie a muncii şi pentru aplicarea de penalizări aspre celor care încalcă normele de protecţie a sănătăţii şi vieţii lucrătorilor, prin adoptarea de programe concrete de prevenire a accidentelorde muncă, prin instruirea, educarea şi formarea corespunzătoare.

Trebuie să ne intensificam eforturile în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de muncă, pentru a elimina, pe cât posibil, accidentele şi condiţiile de muncă care ne afectează sănătatea sau viaţa.

Domnul Cristian Rizea:

"Pensiile militarilor - miza jocurilor politice"

Se tot vorbeşte despre Legea pensiilor, un proiect de lege care se doreşte a fi echitabil şi care ar aduce un echilibru în sistemul public de pensii.

Prima născocire în acest sens a Guvernului Boc este reducerea pensiilor câtorva militari care, după spusele specialiştilor din Executiv, va rezolva problema banilor de la buget. Această măsură are două consecinţe grave. Prima, pe termen scurt, este aceea că este batjocorită o categorie socială, şi vorbim despre nişte oameni care s-au dedicat ţării lor mult mai mult decât o va face premierul sau echipa acestuia vreodată. A doua consecinţă este pe termen lung şi vizează slăbirea sistemului naţional de apărare. În fiecare stat civilizat, militarii au un regim de pensionare special, dintr-un motiv foarte simplu: îşi slujesc ţara şi îşi riscă viaţa pentru aceasta. Datorită naturii muncii lor, sunt recompensaţi diferit. Un stat puternic este un stat care are o armată puternică, un sistem de apărare eficient, bine dotat, atât în ceea ce priveşte partea tehnică, cât şi resursele umane.

Dacă noi din diferite considerente vom tăia pensiile militarilor şi probabil în viitor şi salariile acestora, vom ajunge să devalorizăm serviciul militar şi în ultimă instanţă va deveni unul extrem de slab, ceea ce, prin relaţia de cauzalitate, va implica un stat cu o putere scăzută.

Cred că în România ne confruntăm cu o criză a valorilor şi guvernanţii nu reuşesc deloc să acopere lacunele sistemului, ci dimpotrivă, le adâncesc. Avem un sistem de educaţie slab pentru că profesorii nu predau bine, avem un sistem sanitar slab pentru că medicii nu au învăţat carte şi pun diagnostice greşite, avem un sistem de justiţie nedrept pentru că judecătorii sunt corupţi, şi exemplele pot continua. Auzim aceste lucruri peste tot şi problema e că nu doar mass-media transmite aceste mesaje, ci şi guvernanţii, la rândul lor. Eu nu cred că aceste categorii socio-profesionale nu-şi fac bine treaba, cred doar că oamenii nu sunt nici recompensaţi pe măsură şi nici motivaţi să activeze în aceste domenii.

În final, aş dori să subliniez faptul că nu pensionarii sunt cei care trebuie să preia povara ieşirii din criză în locul Guvernului. Nu pensionarii ar trebui să fie prinşi în mijlocul unui joc demagogic purtat strict la nivel politic. Aceşti oameni au drepturi ca toţi cetăţenii României şi mi-e teamă că Guvernul Boc, prin ceea ce face în momentul de faţă, nu le respectă.

Domnul Adrian Mocanu:

"O alegere reprobabilă pentru consilierii judeţeni buzoieni"

Joi, 29 aprilie 2010, în şedinţa ordinară a Consiliului judeţean Buzău s-a întâmplat un lucru care nu are nicio legătură cu tipul de democraţie pe care ni-l dorim cu toţii pentru noi şi pentru generaţiile viitoare. Deşi în luna august a anului trecut consilierii judeţeni au aprobat, cu unanimitatea celor prezenţi (Hotărârea nr.130/2009), Studiul de fezabilitate pentru construirea unei maternităţi - Secţie exterioară a Spitalului judeţean Buzău, investiţie absolut necesară în acest judeţ, conform declaraţiilor tuturor liderilor partidelor politice reprezentate în acest consiliu, iată că joi acest fapt a fost ignorat de către consilierii PNL şi PDL (cu câteva excepţii) care au votat împotriva finalizării acestei investiţii.

"Fariseismul" consilierilor judeţeni, astfel numit comportamentul consilierilor judeţeni de către doctorul Muşat Doboş - invitat la şedinţa de joi, care au votat aprobarea Studiului de fezabilitate, dar care nu au votat contractarea unei finanţări rambursabile interne de 10 milioane de euro pentru finalizarea acestui obiectiv de interes public judeţean, pune în pericol siguranţa şi sănătatea buzoiencelor, precum şi a generaţiilor viitoare de nou-născuţi într-o nouă maternitate programată a fi finalizată peste aproximativ doi ani de zile. Acest lucru s-a petrecut după ce consilierii judeţeni au solicitat în luna martie un interval de o lună pentru a delibera asupra oportunităţii unui asemenea împrumut, timp în care puteau obţine toate detaliile şi informaţiile cu privire la costurile lucrărilor ce urmează să fie executate. Ulterior şedinţei ordinare a consiliului judeţean din luna martie a.c., dar şi în cadrul unei conferinţe de presă organizată de preşedintele consiliului judeţean, medicii buzoieni au girat ideea găsirii unei surse de finanţare pentru continuarea construcţiei şi finalizarea ei cât mai repede posibil.

Deşi doctorul Dorel Nicolescu, directorul Spitalului Judeţean Buzău, a arătat că în prezent actuala Maternitate este o adevărată gaură neagră pentru sistemul de sănătate buzoian, întrucât oricâţi bani se vor investi nu se va reuşi alinierea ei la standardele medicale corespunzătoare, iar doctorul Muşat Doboş, din cadrul Maternităţii, a demontat criticile legate de locaţia în care este construită noua Maternitate, consilierii judeţeni ai partidelor menţionate au considerat că este mai potrivit să voteze conform unor înţelegeri politice decât pentru realizarea unui interes public major.

Problema de fond care se pune în această situaţie petrecută în şedinţa de joi, pentru consilierii judeţeni care au votat împotriva acestei investiţii, ar fi, în opinia mea, următoarea: este oare atât de greu să alegi între a servi interesul cetăţeanului, consfinţit printr-un jurământ public, şi a servi interesul partizan al unui partid politic? Cu siguranţă, pentru viitor, legislaţia din domeniul administraţiei publice locale va trebui să ofere soluţii mai eficiente pentru astfel de situaţii.

Domnul Ioan Oltean:

"Automobilul electric, argumente pentru o idee care poate fi pusă în practică"

Mulţi au zâmbit săptămâna trecută, atunci când au auzit declaraţia premierului Emil Boc privind posibilitatea producerii automobilului electric în România. Ca de obicei, au fost răutăcioşi doar cei superficiali şi, mai ales, neinformaţi. Iată de ce mi-am propus ca astăzi să dezvolt şi să argumentez acest posibil demers.

Ideea automobilului electric produs în România nu a fost o glumă a premierului. Domnul Emil Boc a propus înfiinţarea unui grup interministerial care să se ocupe de producerea acestuia. Iată cum, într-un viitor nu prea îndepărtat, putem spera ca automobilul electric să nu mai fie, aşa cum cred unii, doar o idee năstruşnică. Desigur, este nevoie de parcurgerea unor paşi, a unor etape care pot părea complicate, de o întreagă strategie în privinţa construcţiei de automobile electrice în ţara noastră.

Automobilul electric este un vehicul care utilizează drept tracţiune un motor electric, acesta alimentându-se de la o sursă electrică, de obicei un acumulator sau o baterie. În comparaţie cu autovehiculul hibrid, care funcţionează atât pe acumulator, cât şi pe benzină, autovehiculul electric funcţionează în totalitate pe acumulatorul propriu. Deşi primul automobil electric performant a fost construit şi lansat pe piaţă între anii 1996-1999, el a fost retras de la utilizare şi reciclat, la presiunea exercitată atunci de companiile petroliere. S-a argumentat la momentul respectiv lipsa de cerere pe piaţă. Astfel, anul 2008 a reprezentat de facto începutul erei autovehiculului de serie, în totalitate electric. Este anul în care s-au lansat pe piaţă diverse concepte de acumulatori, cu un randament relativ ridicat, dar mai ales cu un preţ accesibil. Astfel, se preconiza ca până anul acesta să poată fi fabricată o maşină electrică performantă, de serie, pe scară largă şi la un preţ apropiat de preţul maşinilor care folosesc combustibil clasic.

Între timp, mai multe firme au anunţat deja producţia de autovehicule electrice. Puţini ştiu că în Statele Unite ale Americii circulau în anul 2007 în jur de 100.000 de autovehicule electrice, mare parte folosite de instituţiile guvernamentale.

Ca să mă refer acum doar la continentul european, în Franţa de exemplu, Regia de Poştă a comandat în anul 2007 un număr de 10.000 de automobile electrice, cu termen de utilizare până în anul 2012 inclusiv. După ultimele progrese în domeniul acumulatorilor şi având în vedere creşterea preţului petrolului, se estimează că în jurul anului 2020, 90% din autovehiculele până la 3,5 tone care se vor produce vor fi electrice, iar până în 2030 toate autovehiculele, inclusiv autocamioanele, vor fi propulsate complet electric. Pe plan mondial există o tendinţă majoră în cercetarea pentru producţia automobilelor de oraş şi transport acţionate cu energie electrică, nepoluante, silenţioase, independente de petrol, mult mai economice, în general mult mai eficiente decât cele acţionate cu motoare termice. Se poate afirma cu certitudine că automobilul electric îl va înlocui pe cel clasic, şi în acest sens există numeroase studii, proiecte, prototipuri. Totuşi, se estimează că din totalul acestora un procent de numai 3-4% vor intra în circuitul industrial.

Pe măsură ce tehnologiile "verzi" câştigă tot mai mult teren peste tot în lume, producătorii de maşini trec pe rând la automobile electrice sau hibrid. Pe de altă parte, nu este de neglijat nici comportamentul zonei Asia, unde conducerea Chinei a adoptat recent un plan prin care ţara ar urma sa devină lider de piaţă pe segmentul automobilelor şi autobuzelor electrice. Planul, care porneşte chiar de la vârful guvernului chinez, este un semnal care poate fi interpretat ca negativ pentru producătorii de automobile la nivel mondial, sugerând o intensificare a competiţiei pe acest segment de piaţă. După unii analişti, China este suficient de bine poziţionată şi determinată pentru a putea reuşi acest lucru.

Să nu uităm că în momentul de faţă Japonia este liderul mondial în producţia de automobile, atât electrice, cât şi tradiţionale. Intenţiile Chinei, pe lângă crearea unei industrii care să domine segmentul la nivel mondial, ceea ce va produce locuri de muncă şi exporturi, sunt măreţe: se doreşte reducerea poluării în marile oraşe şi, de asemenea, reducerea dependenţei de petrol care vine din Orientul Mijlociu şi străbate rute maritime costisitoare.

Iată, deci, datele concrete care se constituie în suficiente argumente în favoarea începerii, cât mai curând posibil, demersurilor privind producerea automobilului electric şi în ţara noastră.

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

În ultimele trei luni de zile, din cauza politicilor fiscale înţelepte ale Guvernului Boc, doar în Bucureşti, peste 220 de persoane au ajuns să trăiască pe stradă, iar 16,3 % şi-au pierdut locul de muncă în acelaşi interval de timp. Acesta este rezultatul analizei organizaţiei neguvernamentale Samusocial din capitală, organizaţie careoferă servicii de asistenţă socială, medicală, consiliere psihologică, posibilitatea de igienizare şi medicamente persoanelor adulte fără adăpost. Cauzele care au dus la această situaţie sunt pierderea locului de muncă şi imposibilitatea oamenilor de a-şi plăti întreţinerea sau chiria.

Nu numai că situaţia pentru aceşti oameni nu va reveni la normal, dar perspectivele sunt şi mai sumbre la nivel naţional, dacă luăm în calcul doar declaraţia ministrului finanţelor, Sebastian Vlădescu. Acesta a afirmat că "România va ieşi foarte greu din cercurile vicioase care nu îi permit să aibă resurse pentru investiţii, fără o ajustare extrem de rapidă şi de solidă a pensiilor şi a salariilor".

Asta în timp ce, în paralel, noul Guvern al Ungariei a anunţat că intenţionează să diminueze taxele în acest an pentru a facilita crearea de noi locuri de muncă şi pentru a revigora investiţiile, într-o economie afectată de recesiune, după cum a declarat vicepreşedintele partidului FIDESZ, Mihaly Varga, citat de Reuters.

Mai mult, Guvernul Boc-Udrea are intenţia de a desfiinţa cota unică de impozitare, de a majora impozitul pe profit şi de a dubla valoarea taxelor şi impozitelor locale. Adică, exact pe dos decât măsurile anticriză adoptate de alte state, care au dat rezultate în lupta cu criza mondială.

Împovărarea fiscală a românilor va fi atât de puternică încât PNL consideră că o asemenea iniţiativă a Guvernului Boc-Udrea este o tentativă de asasinat economic la adresa celui mai productiv segment al societăţii româneşti: clasa mijlocie.

Asasinatul economic a început, deja, odată cu instalarea guvernului păstorit de preşedintele Traian Băsescu, cifrele centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) fiind edificatoare: aproape 141.000 de bugetari şi-au pierdut locurile de muncă de la începutul lui 2009.

Dintre aceştia, angajaţii concediaţi din sectorul privat sunt de cinci ori mai mulţi decât cei care provin din sectorul bugetar. În total, s-au înregistrat 765.285 de şomeri la sfârşitul lunii martie 2010. Este cea mai mare cifră atinsă în ultimii şapte ani de zile. Se pare că previziunile şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, conform cărora "per total, un milion de şomeri este cu siguranţă posibil", devin realitate.

Acestea sunt consecinţele iresponsabilităţii şi incompetenţei echipei conduse de premierul Emil Boc care, recent, afirma: "Misiunea de bază a acestui Guvern e salvarea şi crearea locurilor de muncă pentru români".

Sună cinic, dar dacă va continua pe aceeaşi linie, Guvernul Boc-Udrea ar putea, la fel de bine, să adopte sloganul sinistru "Munca vă va face liberi!".

Domnul Marian Ghiveciu:

"Nicio măsură anticriză"

Anul în care am intrat ar putea să fie un an pierdut iar colapsul economic nu poate fi evitat prin politica Guvernului. Există specialişti pe care puterea ar putea să-i folosească pentru a trece peste acest mare hop care este colapsul financiar. Dacă nu se va apela la sprijinul lor, atunci democraţia însăşi va avea mult de suferit şi libertatea umană multe de îndurat. Este absolut necesară o voinţă politică puternică pentru lansarea unor măsuri realiste, ştiinţific elaborate, ţinând seama de posibilităţile interne, pentru a scăpa România de criza usturătoare. Pentru aceasta este necesară o revizuire a modului în care lucrează actuala putere în Parlament şi la Guvern, şi asta s-ar putea numi democraţia faptelor.

Sub pretextul salvării României de la colapsul economic şi financiar, Guvernul Boc a declanşat asupra României, sub pretextul salvării, ceea ce putem numi "un viscol" al măsurilor adoptate de executiv. În opinia mea, este vorba, din păcate, numai de "viscol", dar nu şi de pachet de măsuri.

Nu-i greu să constaţi că acum, când este vizita reprezentanţilor organismelor financiare internaţionale, "viscolul tăios al măsurilor anticriză aduce din belşug taxe şi accize, conservarea dispreţului faţă de omul simplu, a afacerismului, nepotismului, demagogiei în sănătate şi multe alte asemenea binefaceri". Eu mă aşteptam ca şi pentru guvernanţi, pentru diriguitorii ţării, măsurile anticriză să însemne proiecte viabile de restructurare şi organizare, de finanţare, de investiţii cu infrastructură, de protecţie a producătorilor autohtoni, de impulsionare a producţiei şi productivităţii muncii, de creare a unui mediu legislativ şi de afaceri capabil să-i atragă pe investitori, nu să-i respingă.

Mă aşteptam, dar, din păcate, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.

De aici nu se pot trage decât două concluzii: ori nu se vrea cu adevărat luarea măsurilor anticriză, ori nu se ştiu care sunt căile prin care acestea pot fi realizate.

Ce este cert deocamdată este că aşa-zisele măsuri au mărit numărul disponibilizaţilor care, chipurile, ar trebui să devină peste noapte oameni de afaceri.

Cel puţin până acum, actualul Guvern Boc nu a dovedit şi nu dovedeşte că este în stare să scoată România din criză, iar neputinţa sau nepriceperea pot avea consecinţe grave pentru ţară.

Nu există un management politic constructiv. Se închid firme, se creează noi detaşamente de disponibilizaţi şi trebuie să ştim ca în capitalism nu se trăieşte decât din producţie, din plus valoare.

În final, nu vă ascund că sunt realmente îngrijorat de ceea ce se întâmplă în România condusă de Guvernul Boc.

Domnul Cristian Buican: "Guvernul Boc-Udrea şi mărirea taxelor şi impozitelor"

După cum probabil aţi aflat deja, luni, 3 mai 2010, Partidul Naţional Liberal, în cadrul Biroului politic central a dezbătut un document de lucru al Guvernului Boc-Udrea prin care se doreşte renunţarea la actuala cotă unică de impozitare şi se mai stipulează dublarea taxelor şi impozitelor locale. După această şedinţă, Partidul Naţional Liberal a informat opinia publică cu privire la intenţia criminală a actualului guvern de a falimenta economia României prin aceste măsuri de stânga. Mai mult, prin vocea preşedintelui PNL, domnul Crin Antonescu, Partidul Naţional Liberal a decis demararea procedurilor pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură având ca subiect tocmai acest document de lucru al actualului Guvern Boc-Udrea.

Potrivit documentului de la Ministerul de Finanţe, document care circulă deja pe internet, actualul Executiv are în vedere modificarea art.57 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, majorarea la 25% a impozitului lunar asupra veniturilor ce depăşesc 4000 de lei, modificarea art.17 din aceeaşi lege, pentru a aduce impozitul pe profit la 25%, şi modificarea articolelor 251, 258 şi 263 prin care practic se dublează cuantumul taxelor şi impozitelor locale, cu obligaţia contribuabililor de a plăti aceste sume în cursul anului 2010. Toate aceste măsuri pe care acest guvern intenţionează să le ia arată clar lipsa de viziune economică, incompetenţa şi setea de bani a actualei guvernări. Tocmai de aceea, Partidul Naţional Liberal intenţionează să iniţieze o moţiune de cenzură asupra acestui subiect şi împotriva acestui demers, pentru că noi considerăm inadmisibil un astfel de comportament prin care se încearcă împovărarea celor care muncesc, descurajarea muncii cinstite şi asasinarea celui mai productiv segment al societăţii în care trăim: clasa mijlocie.

Chiar dacă Sebastian Vlădescu, actualul ministru de finanţe, a catalogat demersul Partidului Naţional Liberal ca declaraţii politice ale opoziţiei, nu a negat nicio clipă autenticitatea acestui document. Indiferent dacă este doar o schiţă a unui proiect al Ministerului de Finanţe, prevederile acestui document au ca scop dinamitarea rămăşiţelor economiei româneşti, care şi aşa este afectată de criza economică. Mai mult, renunţarea la cota unică de impozitare ar însemna o acţiune criminală a acestui guvern. Cota unică de impozitare a demonstrat, din 2005 şi până astăzi, că este benefică, atât pentru stat, prin valoarea taxelor acumulate la bugetul de stat, cât şi pentru cetăţeni, fiind o măsură ce încurajează munca şi prosperitatea celor care muncesc cinstit.

Pentru a merge pe tărâmul speculaţiilor politice, pot spune că actualul document al Ministerului de Finanţe ne arată adevărata faţă a actualilor guvernanţi, care, indiferent de declaraţiile lor conform cărora ar fi de dreapta, ne demonstrează, prin fapte, că sunt mai de stânga decât PSD. Mai mult, renunţarea la cota unică de impozitare şi îmbrăţişarea unui impozit progresiv ne mai pot arăta şi încercarea unei apropieri de actualul PSD, care a declarat în nenumărate rânduri că una dintre condiţiile unei colaborări guvernamentale ar fi impozitarea progresivă.

Chiar dacă pe parcursul zilei de luni, mai marii lideri ai PDL au ieşit cu declaraţii prin care nu susţin acest document, eu personal nu cred o iotă din ceea ce mai declară Videanu, Blaga sau Berceanu. De Emil Boc nici nu mai e cazul să vorbim. De ce? Pentru că toţi aceşti domni au demonstrat de-a lungul ultimului an şi jumătate că pot minţi cu neruşinare, exemplele în acest sens fiind multiple.

Partidul Naţional Liberal a demonstrat pe această cale că este liderul opoziţiei din România şi că indiferent de intenţiile actualei guvernări de a intoxica opinia publică cu subiecte care să concentreze dezbaterea publică în alte zone decât cele care afectează direct cetăţenii, noi, ca principal partid de opoziţie, putem atrage atenţia asupra intenţiilor criminale pe care acest guvern le are în raport cu economia românească şi clasa mijlocie din această ţară.

Domnul Cristian Buican:

"Luna mai - luna protestelor şi a grevelor"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă aduce la cunoştinţă, în cazul în care nu ştiaţi, că pe parcursul lunii mai a anului în curs, România se va confrunta cu cele mai multe proteste sindicale din ultimii 20 de ani. Chiar dacă unii dintre dumneavoastră mă veţi contrazice, spunând că numărul celor prezenţi la aceste proteste nu este nicidecum mai mare decât al celor prezenţi la protestele de până în anul 2000, vă voi răspunde realizând un mic calendar al protestelor deja anunţate. Aceste nemulţumiri sindicale nu vor fi neapărat caracterizate de un număr mare de participanţi, cât de generalizarea acestor greve în tot sectorul bugetar. Mai mult, o serie de confederaţii sindicale au anunţat încercarea blocării activităţilor curente ale sectoarelor în care lucrează, pe lângă deplasarea la Bucureşti şi organizarea de proteste în faţa sediului guvernului.

Funcţionarii din administraţia publică locală şi centrală au anunţat deja calendarul protestelor. Aceştia sunt nemulţumiţi în principal de diminuarea salariilor odată cu introducerea Legii unice de salarizare, neplata orelor suplimentare, precum şi de nivelul salariilor şi al sporurilor. Federaţia Funcţionarilor Publici "Columna", afiliată CNSLR Frăţia, a anunţat că în perioada 3 - 7 mai, în fiecare zi, în faţa Guvernului, 150 de protestatari timp de 2 ore pe zi vor organiza pichete. Mai mult, în data de 5 mai se va declanşa greva generală a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie. Astfel, mai mult de 50.000 de funcţionari din primării, consilii judeţene şi locale, precum şi funcţionari din alte instituţii aflate în subordinea acestora vor întrerupe lucrul pentru a protesta faţă de măsurile guvernului. Alianţa SED-LEX, care reprezintă o bună parte din funcţionarii administraţiei publice centrale, a anunţat că intenţionează să se ralieze demersului colegilor din administraţia publică locală de pe data din 5 mai.

În domeniul agricol, Federaţia Agrostar a anunţat deja că pe data de 11 mai, peste 4.000 de fermieri vor protesta în faţa Guvernului dacă nu se va modifica OUG nr.44/2008 astfel încât micii producători din domeniul agricol să fie scutiţi de înregistrarea la Registrul Comerţului pentru a avea dreptul de a vinde în pieţe produsele din producţia proprie. Pe lângă această nemulţumire, aceştia vor cere demisia actualului ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale, domnul Mihail Dumitru, pentru că în opinia agricultorilor acesta nu a luat nicio măsură pentru ajutorarea agriculturii româneşti. Tot în acest domeniu, Asociaţiile crescătorilor de bovine au declarat că în perioada 15 - 21 mai îşi vor aduce animalele în Piaţa Victoriei pentru a protesta împotriva tăierii şi neplăţii subvenţiilor naţionale şi a celor de la Uniunea Europeană.

Tot în luna mai, în zilele în care se va dezbate în Parlament Legea pensiilor, Sindicaliştii Cartel Alfa doresc să organizeze un marş în jurul Parlamentului pentru a protesta împotriva acestei legi, a Legii salarizării unice şi a salariului minim garantat. Mai mult, sindicaliştii din învăţământ au anunţat că vor bloca prin grevă acest sfârşit de an şcolar, aceştia fiind nemulţumiţi de Legea educaţiei naţionale şi de prestaţia ministrului Daniel Funeriu.

Acest succint calendar al acţiunilor de protest anunţate deja pentru această lună arată un singur lucru: Legea unică de salarizare, Legea pensiilor, Legea educaţiei naţionale a lui Daniel Funeriu şi majoritatea măsurilor luate de acest guvern împotriva bugetarilor nu au fost negociate cu sindicatele şi nu corespund aşteptărilor acestor bugetari. Chiar dacă nicio categorie profesională nu este mulţumită de nivelul salariilor, majoritatea acestor proteste au ca principală nemulţumire măsuri şi legi adoptate de acest guvern care nu numai că afectează veniturile deja mici ale acestora, dar afectează şi o serie de drepturi pe care statul s-a angajat să le respecte.

Dragi colegi, mai ales cei care aţi votat Legea unică de salarizare şi care aveţi de gând să votaţi şi Legea pensiilor sau Legea educaţiei a lui Daniel Funeriu, vă rog ca în datele enunţate mai sus, atunci când aceşti bugetari vor protesta şi împotriva voturilor date de dumneavoastră, să vă duceţi în mijlocul lor şi să le explicaţi opţiunea dumneavoastră.

Domnul Cristian Buican:

"Minciuna Legii unice de salarizare"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă reaminti, pentru cei care aţi uitat, promisiunile şi asigurările Guvernului, şi în special ale primului-ministru Emil Boc în legătură cu menţinerea nivelului salariilor bugetarilor cu 1 ianuarie 2010, odată cu intrarea în vigoare a Legii unice de salarizare. După cum probabil bine ştiţi, la sfârşitul anului trecut, încă din timpul campaniei electorale prezidenţiale, primul-ministru Emil Boc venea în faţa românilor promiţând şi garantând că salariile bugetarilor nu vor scădea odată cu aplicarea acestei legi unice de salarizare.

Realitatea în care trăim cu toţii, mai puţin premierul Emil Boc, ne-a demonstrat, în ianuarie şi februarie 2010, că mii de bugetari din toate categoriile socio-preofesionale au avut de suferit din cauza acestei legi. Astfel, am asistat timp de câteva zile la un reportaj continuu despre micşorarea salariilor bugetarilor. În faţa unei revolte generalizate şi prinşi cu minciuna, actualii guvernanţi au încercat atunci să dea vina pe angajaţii acelor instituţii care au calculat aceste salarii afirmând, parcă şi mai tare decât prima dată, că niciun salariu nu va scădea. Toate aceste promisiuni erau făcute în timp ce mii de oameni ne arătau fluturaşii de salariu, din care se vedea clar că salariile lor au scăzut. Explicaţia de atunci a Ministerului de Finanţe, întărită de acelaşi Emil Boc, a avut rolul de a calma cele câteva mii de bugetari nemulţumiţi. Mai mult, tot Emil Boc a promis remedierea situaţiei în cel mai scut timp, lucru care, după cum bine ştiţi şi dumneavoastră, nu s-a întâmplat.

În aceste condiţii, vă întreb: ce e de făcut?Sunt convins că şi acum dacă îi reamintesc domnului Emil Boc şi subordonatului său, domnul ministru al finanţelor Sebastian Vlădescu, de realitatea miilor de bugetari care primesc în continuare salarii nesimţit de mici, ca urmare a aplicării Legii unice de salarizare, vor spune că nu e adevărat şi că "Niciun salariu nu a fost micşorat odată cu aplicarea noii Legi a salarizării" "

Vă avertizez că acest scenariu mincinos aplicat în cazul Legii unice de salarizare, această piesă de teatru ieftină în care guvernanţii spun că o alta lege nu va afecta veniturile respectivei categorii sociale, o trăim şi o vom trăi şi în viitorul apropiat. Ea nu se va numi Legea unică de salarizare, ci Legea unică a pensiilor, acest document căruia cu greu îi putem spune lege şi care prevede, printre altele, tăierea din pensiile nesimţit de mici pe care le au părinţii şi bunicii noştri. Vă garantez că aceeaşi placă a domnului Emil Boc, prin care ne transmite că nicio pensie sub 3.000 de ron nu va fi diminuată, o vom mai auzi, iar după câteva luni de la aplicarea acestei legi vom observa că pensiile se vor micşora. Oare atunci vor fi de vină contabilii de la casele de pensii?

Mă întreb ce răspund colegii de la PDL când sunt întrebaţi de cetăţeni în legătură cu diminuarea salariului odată cu aplicarea Legii unice de salarizare, pentru că unui cetăţean care a trăit pe pielea lui această diminuare nu îi poţi spune că nu este adevărat. Tocmai de aceea fac un apel la acei colegi care sunt puşi în situaţii jenante din cauza incompetenţei guvernanţilor, chiar dacă fac parte din acelaşi partid politic, să se gândească de mai multe ori înainte de a vota Legea unică a pensiilor.

Sper ca demersul meu de reîmprospătare a memoriei acelora care au uitat una din cele mai nesimţite minciuni ale acestui Guvern să fie de bun augur şi poate va contribui la tragerea la răspundere a acestui guvern, pe care îl cataloghez ca cel mai mincinos, nesimţit şi incompetent guvern pe care l-a avut România în ultimii 20 de ani.

Domnul Nini Săpunaru:

"Politica ministrului Berceanu: transferă altuia ce poţi face tu!"

Nu este nevoie de multe exemple pentru a descrie imaginea situaţiei grave din domeniul transporturilor, deoarece toţi românii umblă pe drumurile din România, circulă cu trenurile din România şi se confruntă la fiecare deplasare cu starea degradantă a drumurilor sau condiţiile proaste pe care le oferă transportul pe căile ferate, fie în termeni de lipsă a confortului, fie în ceea ce priveşte durata foarte lungă de timp necesară pentru a ajunge la destinaţie.

Cât priveşte drumurile României, starea lor se agravează pe zi ce trece, iar lipsa de reacţie a autorităţilor este cu atât mai neînţeleasă cu cât dezvoltarea reţelei de drumuri şi modernizarea celor existente au fost în multiple rânduri declarate a fi priorităţi guvernamentale. În prezent, însă, situaţia e atât de gravă că pune în pericol dezvoltarea României pe următorii 10 -15 ani, ameninţând să blocheze dezvoltarea economică şi aşa frânată de recesiune şi lipsa unor măsuri active de redresare a economiei.

Or, în condiţiile în care transportul rutier este în prezent motorul principal pentru numeroase activităţi economice, te-ai aştepta ca Guvernul să adopte măsurile necesare privind îmbunătăţirea infrastructurii existente şi construirea în regim de urgenţă a unei reţele de autostrăzi în România. Din păcate însă nimic din toate aceste aşteptări nu îşi regăsesc corespondent în realitatea pe care ne-o furnizează Ministerul Transporturilor, sub conducerea ministrului Radu Berceanu.

Recent, Ministerul Transporturilor a mai abandonat un proiect de autostradă. Denumit şi Autostrada Zăpezii, tronsonul Comarnic-Braşov a fost cel mai lăudat contract de concesiune public-privat şi ar fi trebuit să rezolve problema traficului de pe DN1, reprezentând totodată un segment important al autostrăzii care ar trebui să lege Bucureştiul de Budapesta. Retragerea din acest contract a companiei câştigătoare este cu atât mai dificilă de înţeles cu cât acelaşi consorţiu, Vinci-Aktor, construieşte în Muntenegru o autostradă în condiţii geografice similare, dar mai lungă şi la un preţ mult mai mic decât cel ofertat la noi.

După ce a rezolvat problema autostrăzilor, îngropându-le definitiv, ministrul Radu Berceanu pare a fi decis să rezolve, cu aceeaşi eficienţă, şi starea gravă a drumurilor naţionale, care la finalul perioadei de iarnă s-au umplut de gropi.

Ultima găselniţă către care s-au orientat decidenţii din minister este declasificarea drumurilor naţionale în drumuri judeţene şi trecerea, în acest mod, a responsabilităţii privind reparaţiile acestora în sarcina Consiliilor judeţene. Un exemplu în acest sens îl reprezintă drumurile naţionale DN 2N Martineşti-Bogza-Caiata-Dumbrăveni-Dumitreşti-Jitia şi DN 2R Jitia-Vintileasa-Bahnele, din judeţul Vrancea, care se pare că urmează a fi transformate prin HG în drumuri judeţene.

O astfel de decizie nu va produce în mod evident niciun efect pozitiv, atâta timp cât Consiliile judeţene nu au prevăzute în bugetul pentru anul 2010 sume pentru reabilitarea sau modernizarea a noi sectoare de drum. Însă acest aspect nu pare a fi de interes pentru Ministrul Transporturilor, care îşi conduce activitatea după principii total străine de noţiuni precum interesul cetăţeanului sau eficienţa deciziilor luate.

E o situaţie neînţeleasă, din care nu rezultă decât un şir lung de întrebări:

• Domnule Berceanu, ce căutaţi la Ministerul Transporturilor din moment ce drumurile acestei ţări nu reprezintă o prioritate pentru dumneavoastră?
• Care este adevărata prioritate a mandatului dumneavoastră, pentru că ştim deja, autostrăzile şi repararea gropilor din asfalt nu se califică la acest statut, aşa cum aţi declarat public în nenumărate rânduri?
• Până când va trebui să plătim facturile pentru reparaţia maşinilor care se strică din cauza gropilor din asfalt, fără ca structurile pe care le aveţi în subordine să ia măsurile necesare eliminării acestor probleme?
• Şi dacă astfel de subiecte nu le consideraţi a fi suficient de urgente, de ce vă încăpăţânaţi să staţi la şefia acestui minister şi să blocaţi astfel orice proiect menit să rezolve, măcar parţial, problemele din trafic?

Domnul Titi Holban:

"Împovărarea şi sărăcirea românilor - politica preferată a acestui Guvern incompetent!"

Deşi pare un slogan, aceasta este realitatea crudă în care actualul Guvern îi obligă pe români să trăiască de un an încoace. În lipsa unor măsuri de stimulare economică menite a sprijini activitatea întreprinzătorilor aflaţi în criză, Guvernul Boc preferă să sacrifice toate categoriile de români - copii, cadre didactice, salariaţi de la stat şi din privat, pensionari, agenţi economici - în încercarea de a strânge bani la buget. Bani care apoi să fie distribuiţi pentru satisfacerea clientelei politice PDL-iste, pentru "sindrofiile" doamnei ministru Udrea, pentru patinoare scumpe, toate fără legătura cu criza economico-financiară pe care o traversează România.

În această logică păguboasă se înscrie ultima găselniţă fiscală a Ministerului de Finanţe privind desfiinţarea cotei unice de impozitare, majorarea impozitului pe profit şi dublarea valorii taxelor şi impozitelor locale. Potrivit unui document de lucru al Ministerului Finanţelor, Guvernul PDL are in vedere modificarea art. 57 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, majorând la 25% impozitul lunar asupra veniturilor ce depăşesc 4000 de lei, precum şi modificarea art. 17 din aceeaşi lege, pentru a aduce impozitul pe profit la 25%, dar şi modificarea art.251, 258 şi 263 prin care practic se dublează cuantumul taxelor şi impozitelor locale, cu obligarea contribuabililor de a plăti aceste sume în cursului anului 2010. Altfel spus, Guvernul Boc are o singură grijă: să ia de la români ce mai este de luat (de impozitat), inclusiv pielea de pe ei, să le pună biruri mari şi să-i oblige pe toţii să plătească, iar banii strânşi la buget pe spinarea acestora să ajungă la firmele PDL-iste şi în mâinile baronilor locali ai PDL.

O asemenea iniţiativă a Guvernului Boc-Udrea reprezintă o tentativă de asasinat economic la adresa celui mai productiv segment al societăţii româneşti: clasa mijlocie. Prin aceste măsuri, Guvernul Boc-Udrea oferă ultima probă a incompetenţei şi a lipsei crase de viziune economică de care dă dovadă în încercarea lamentabilă de a guverna România.

Prin desfiinţarea cotei unice de impozitare, care a constituit motorul creşterii economice a României, cabinetul Boc-Udrea ar aplica lovitura de graţie unei economii care, după un şi jumătate de incompetenţă şi demagogie a actualilor guvernanţi, abia mai respiră.În acest timp, investiţiile în infrastructură stagnează, lucrările derulate pe plan local în baza Ordonanţei nr.7/2006 au ajuns în paragină, iar constructorii aşteaptă şi acum banii restanţi, promişi de această guvernare şi de preşedintele Băsescu.

Partidul Naţional Liberal cere Guvernului Boc-Udrea să abandoneze tentativa de asasinare a economiei româneşti prin sufocarea liberei iniţiative şi să renunţe la soluţiile sistematice de împovărare a românilor, adoptând în schimb soluţia normală şi morală, atât de aşteptată de populaţie, de a-şi prezenta demisia - o adevărată măsură anticriză menită a ajuta România!

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Cotizăm la sănătate, plătim cu preţul vieţii"

Dacă ar fi să facem un sondaj de opinie printre români, poate că în topul temerilor pe care noi toţi le avem este frica de a ajunge cândva pe un pat de spital. Această temere este până la un punct normală, pentru că nimeni nu îşi doreşte boală şi suferinţă pentru sine şi pentru cei dragi lui, dar frica românilor se transformă într-o adevărată fobie când ştii că riscurile unei internări spitaliceşti sunt mult mai mari, din cauza condiţiilor din unităţile medicale din România.

S-a vorbim mult de subfinanţarea sistemului sanitar. S-a analizat exodul medicilor către alte ţări. S-au ordonat controale şi investigaţii. Dar, din păcate, dramele bolnavilor români continuă în fiecare zi, vinovat fiind de fiecare dată... ghinionul. Ghinionul de a te fi îmbolnăvit şi, până la urmă, ghinionul de a te trata într-un sistem medical bolnav.

A fost nevoie ca o vedetă, o persoană publică precum solista operetei din Bucureşti să trăiască o astfel de dramă, să se zbată între viaţă şi moarte din cauza mizeriei din spitale, pentru ca subiectul să ajungă în atenţia publică. Cu toate acestea, mii de oameni trăiesc copii la indigo ale aceleaşi poveşti: vin în spitale pentru intervenţii minore şi ajung să lupte pentru viaţa lor, din cauza infecţiilor colaterale. Iar situaţia este mult mai gravă atunci când pacienţii sunt copii.

Judeţul Hunedoara este unul în care astfel de cazuri nu sunt rare: numai în anul 2009 s-au descoperit 10 cazuri de infectări spitaliceşti grave, la care se adaugă şi cele care nu sunt raportate, din teama şi inconştienţa celor care conduc destinele spitalelor. Se fac anchete, dar pericolul rămâne, pentru că lipsa de fonduri este principala cauză a acestor drame. Situaţii de subfinanţare cruntă se regăsesc la spitalele din Brad, Haţeg, Lupeni, Orăştie, Petroşani, Vulcan, Petrila sau Călan.

Acesta este motivul pentru care îl invit pe domnul ministru al sănătăţii, care a vizitat în luna ianuarie 2010 modernul Spital municipal "Dr. Al. Simionescu" din Hunedoara, unde a inaugurat noua clădire a Secţiei de boli infecţioase şi contagioase, să se oprească şi în alte unităţi spitaliceşti din judeţ.

Deşi toată lumea, inclusiv actualii guvernanţi, este de acord că situaţia în care se află sistemul medical românesc este una critică, lipseşte orice dovadă de preocupare concretă a factorilor decizionali.

Spitalele judeţului Hunedoara şi ale României nu trebuie să reprezinte doar un loc de promenadă electorală în timpul campaniilor pentru diverşi oameni politici, obişnuiţi să strângă mâini şi să primească flori. Actualii guvernanţi trebuie să îşi asume cu responsabilitate misiunea dificilă de a dezamorsa imensa bombă cu ceas pe care o reprezintă sistemul public de sănătate, prin corectarea Legii unice de salarizare, management performant şi finanţare adecvată nevoilor contribuabililor români.

Domnul Gheorghe Roman:

"Impactul noii Legi a învăţământului asupra educaţiei şi formării viitorilor specialişti ai României"

Declaraţia mea politică are ca temă impactul pe care noua Lege a învăţământului îl generează în legătură cu nivelul şi calitatea educaţiei în vederea formării viitorilor specialişti ai României.

Adoptarea unei legi naţionale a învăţământului, coerentă, unitară şi în consens cu raportul cerinţe actuale - competenţe, este una dintre condiţiile primordiale pentru ca România să devină o ţară cu adevărat competitivă şi să urce în ierarhia ţărilor din Uniunea Europeană.

Cu toţii suntem de acord că viitorul unei ţări este influenţat de societatea civilă, societate ce va fi formată din copiii, elevii şi studenţii care acum sunt în băncile şcolilor. De noi depinde să îi formăm într-un mod corect, să primească informaţiile necesare pentru a putea excela în domeniul în care aleg să se specializeze şi nu în ultimul rând să înveţe să fie buni cetăţeni, în adevăratul sens al cuvântului. În timp, noţiunea de cetăţean şi-a pierdut din semnificaţie, majoritatea considerând că este suficient să îţi scrie în buletin că eşti cetăţean român. Noua Lege naţională a învăţământului are menirea să formeze cetăţeni dedicaţi României şi cu dorinţă de implicare, pentru ca împreună să readucem în România cultura, educaţia şi civilizaţia pe locurile de cinste care li se cuvine.

Nu voi încerca să susţin că este o lege imbatabilă sau că nu se va descoperi prin practică faptul că aceasta va putea fi îmbunătăţită, însă fiind supusă dezbaterilor publice, având acordul şi susţinerea Preşedinţiei, primului-ministru, Patriarhiei dar şi a unui segment considerabil al societăţii civile, am încrederea că a trecut de suficiente păreri critice şi avizate încât să primească avizul favorabil pentru adoptare. Haideţi să considerăm această lege naţională a învăţământului punctul de plecare, un nou început, ce ne va permite să resuscităm învăţământul românesc. Adoptând o transparenţă care se cere atât la nivel naţional, cât şi internaţional, având o consecvenţă în tot ceea ce înseamnă sistem de învăţământ, furnizând sistematizat informaţii nu numai teoretice, dar şi competenţe practice, în definitiv acordăm - prin această nouă lege - învăţământului atenţia şi importanţa cuvenită şi vom reuşi să ne integrăm cu adevărat, ca şi populaţie, în rândul ţărilor europene.

Prin această lege arătăm că preţuim nu numai viitorul României, reprezentat prin copii, dar şi pe cei care deţin cheiacătre cunoaştere, şi anume, profesorii şi dascălii, care merită toată aprecierea, consideraţia şi tratamentul corespunzător pentru efortul pe care îl depun zi de zi.

Legea naţională a învăţământului reprezintă cu siguranţă o osatură importantă şi baza fundaţiei pentru o Românie modernă şi impunătoare. Am convingerea că peste ani vom culege roadele şi vom realiza cât de important este să ai o lege uniformă, care nu este aplicabilă doar pentru un an sau doi şi care funcţionează eficient şi competitiv la nivel naţional.

Domnul Daniel Buda:

"Lustraţia, reparaţia morală indispensabilă unui stat democratic"

O problemă de mare importanţă în evoluţia democraţiei româneşti spre o reală şi deplină integrare europeană este, fără îndoială, lipsa unei legi a lustraţiei, care să scoată în evidenţă lupta celor care, trecuţi prin iadul închisorilor sau luptând în munţi, cu arma în mână, s-au împotrivit comunismului în numele libertăţii, democraţiei şi al statului de drept. Mai mult de atât, timp de 20 de ani, toţi cei care s-au aflat, vremelnic, la conducerea ţării, au declarat că lupta pentru aceste idealuri trebuie continuată, că restabilirea adevărului istoric, prin dovedirea caracterului criminal, ilegitim şi antinaţional al evenimentelor anterioare anului 1989, al dictaturii comuniste, trebuie deconspirate. Însă, ce păcat că toate au fost la nivel declarativ şi inserate în discursuri politicianiste în fiecare an, cu ocazia zilei naţionale a României sau a altor astfel de evenimente.

Am spus de mai multe ori şi repet, lipsa unei legi a lustraţiei dovedeşte că atât legislativul, cât şi puterea judecătorească sau executivul s-au opus timp de 20 de ani acestei legi tocmai pentru că le-ar fi afectat grav structurile, personalitatea, demnitatea şi, de ce nu, averea sau funcţiile deţinute. Toate propunerile venite în această direcţie au fost aspru criticate, dezbătute şi boicotate. Desigur, probabil că foarte mulţi se întreabă de ce nu am fost noi, cei de la PDL, care dorim o astfel de lege a lustraţiei, mai vigilenţi, mai impunători, mai hotărâţi. Răspunsul este foarte simplu: un partid politic trebuie să aibă o forţă considerabilă, legitimată de electorat, pentru a impune agenda discuţiilor.

În aprilie 2006, când a fost prezentat Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste care a condamnat oficial caracterul ilegitim şi criminal al comunismului, Traian Băsescu a devenit principalul duşman al unei părţi însemnate a clasei politice, care, pe lângă faptul că a criticat un astfel de "tupeu", a boicotat, a trâmbiţat şi a demarat o febrilă campanie de compromitere a instituţiilor abilitate cu deconspirarea tuturor celor care au colaborat cu fosta Securitate.

A fost un prim pas important în evoluţia democraţiei româneşti, un pas care de mult trebuia făcut, însă, din păcate s-au efectuat paşi mărunţi şi timizi în acest sens. România a beneficiat de o lege de deconspirare a securităţii numai în anul 1997, şi aceea ciuruită, datorită opoziţiei în Parlament a fostului PDSR, actualul PSD. Nu este uimitor deloc că şi acum, tot ei sunt cei care nu sunt de acord cu o asemenea lege. Oare de ce? Nu fac ei parte dintr-un partid reformat, modern, european şi democratic? Răspunsul, sincer, este de natura evidenţei. Dar este lesne de înţeles, pentru că unii liderii ai acestui partid au imprimat vieţii politice un comportament imoral, bazat pe complicitate, şantaj şi compromis sau poate au participat activ sau inactiv la evenimentele dinainte de 1989.

Problema vechii Securităţii stârneşte multă vâlvă, chiar şi la 20 de ani de la revoluţie, şi spun 20 de ani nu pentru că această temă a devenit obişnuită, ci pentru că este readusă în atenţia opiniei publice în mod periodic. Din fericire, de la vorbe s-a trecut la fapte, cu toate piedicile şi nemulţumirile exprimate în spaţiul public de opozanţii unei astfel de legi. Cu toate că pentru unii această lege are un "caracter stalinist", este momentul să facem ceva concret în vederea împiedicării în ascensiunea lor a celor care au făcut parte din aparatul represiv al PCR şi al organelor de Securitate, respectiv să-i împiedicăm să ne reprezinte la nivel naţional şi internaţional.

Aceasta este, dacă îmi permiteţi, răsplata noastră, a parlamentarilor, faţă de cei care şi-a dat viaţa pentru libertatea de care beneficiem astăzi, a celor care s-au opus comunismului. Avem nevoie de o lege care să ne înscrie în rândul statelor democratice, europene, care au avut capacitatea să înţeleagă, să dezbată şi să condamne concret tristul trecut comunist, avem nevoie să luăm măsurile pe care alţii le-au luat deja şi au construit state puternice din punct de vedere democratic, împăcate cu propria lor istorie.

Domnul Florin Postolachi:

"Dreptul presei la liberă exprimare"

Declaraţia mea politică din această dimineaţă face referire la semnificaţia zilei de 3 mai, adică la Ziua Mondială a Libertăţii Presei. În fiecare an, pe 3 mai ne aducem aminte de curajul, profesionalismul şi demnitatea jurnaliştilor arestaţi, răniţi sau decedaţi la datorie. În orice ţară democratică, instituţia mass-media se reprezintă pe sine ca total independentă şi menită să acţioneze în numele interesului public. Libertatea mass-media şi libertatea de exprimare constituie graniţa între democraţie şi abuzul dictaturii, o graniţă care consolidează şi confirmă statul de drept.

Sistemul mass-media asigură circulaţia informaţiilor, opiniilor, interpretărilor şi reprezintă o adevărată legătură informaţională între diverse părţi şi segmente sociale.

În contextul zilelor noastre, de criză a economiei, şi, implicit, a politicului şi socialului, oamenii resimt din ce în ce mai puternic dorinţa de a fi informaţi şi îşi îndreaptă atenţia către toate mijloacele de comunicare în masă, în special către mass-media, şi se aşteaptă ca aceasta să fie un pilon al societăţii contemporane.

Ştim cu toţii că impactul mass-media asupra opiniei publice este hotărâtor, de aceea libertatea de exprimare este esenţială în orice stat democratic.

România sărbătoreşte pentru al 11-lea an consecutiv Ziua Mondială a Libertăţii Presei. După evenimentele din decembrie`89, libertatea presei în România a cunoscut o evoluţie ce nu poate fi contestată de nimeni. Suntem conştienţi că fără o presă liberă, capabilă să îşi manifeste corect şi eficient rolul social, România va avea în permanenţă perspectiva unui prezent şi viitor proiectat spre trecutul comunist.

Cunoaştem importanţa mass-media, dar trebuie sa fim atenţi şi să tragem un semnal de alarmă atunci când apare degradarea actului jurnalistic, când apare desconsiderarea normelor etice şi profesionale elementare sau când goana după audienţă este transformată în criteriul absolut de valorizare a actului jurnalistic.

Domnul Cornel Pieptea:

˝Lecţie despre cum să furi o lege˝

Dacă cineva mi-ar fi spus, în urmă cu doi ani, că voi fi părtaş la furturi repetate în Parlamentul României aş fi încercat să îl asigur că niciodată nu voi lăsa acest lucru să se întâmple. Tocmai de aceea, mă văd nevoit să declar public că în cursul săptămânii trecute, cu ocazia votului din plen asupra Legii de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate, am fost martorul unui furt grosolan. Am fost martor la adoptarea unei legi prin furt.

Parlamentul României, care nu se bucură de o reputaţie deosebită în rândul cetăţenilor, este incubatorul primordial al furtului. Afirm acest lucru în perfectă cunoştinţă de cauză şi cu deplină responsabilitate.

Domnilor şi doamnelor deputaţi ai puterii,

Menirea dumneavoastră în Parlamentul României este aceea de a face legi pentru această ţară, grav lovită de criza economică, şi de a asigura, în condiţii de legalitate, sprijinul parlamentar necesar adoptării proiectelor Guvernului.

Menirea noastră, a opoziţiei, este de a iniţia sau de a critica proiectele de lege, pentru ca în momentul adoptării legile să fie drepte, corecte.

Ce cădere morală aveţi dumneavoastră să cereţi cetăţenilor pe care îi reprezentaţi să respecte legea? Ce cădere morală are Guvernul în a cere cetăţenilor acestei ţări să se supună legilor? Vă spun eu: niciuna.

La votul final asupra noii Legi de funcţionare a ANI aţi furat, aţi furat voturi. Este inadmisibil să vă bateţi joc de instituţiile acestei ţări, invocând pretexte discutabile pentru a repeta votul. Cunoaşteţi foarte bine viciile ascunse din spatele procedurii de vot prin ridicare de mână, pentru că nu degeaba i se spune vot la grămadă; de asemenea, ştiţi foarte bine că nu aţi avut numărul declarat de deputaţi ai puterii prezenţi în sală. Cu toate acestea, aţi votat o lege.

Ceea ce aţi făcut dumneavoastră reprezintă o acţiune clară de decredibilizare a instituţiei Parlamentului şi implicit un atentat grav la adresa siguranţei naţionale.

De aceea, mă întreb: oare cine are interesul să facă din Parlament instituţia cu cea mai mică încredere în rândul populaţiei?

Un lucru este cert. Atât timp cât legile se votează prin fraudă, nimeni nu va avea respect pentru ele sau pentru cei care le fac. Tocmai noi, cei care trebuie să fim un exemplu pentru cetăţeni şi comunitate, demonstrăm că nu poţi realiza ceea ce ţi-ai propus prin muncă şi corectitudine.

Este cu atât mai neplăcut cu cât şedinţa de plen la care fac referire a fost condusă de tineri din noua clasă politică.

Domnul Ioan Holdiş:

"Sănătatea pe butuci"

De câteva săptămâni încoace se tot vorbeşte de problemele sistemului sanitar din România, ba, mai mult, se fac comparaţii între noi şi ţări mult mai dezvoltate din punct de vedere economic.

Înainte de Revoluţie veneau sute de studenţi străini în România pentru a face facultatea de medicină la noi, deoarece era considerată una dintre cele mai prestigioase şi profesioniste din Europa. Indiferent de specializarea spre care se îndreptau, studenţii erau învăţaţi harul de a salva vieţi omeneşti de adevărate personalităţi, precum: Constantin Ion Parhon, medic endocrinolog şi neuropsihiatru, Carol Davila, medic şi farmacist, Gheorghe Marinescu, medic neurolog, Ana Aslan, medic specialist în gerontologie, şi aşa mai departe.

Până în jurul anilor '90 ne-am menţinut în topul celor mai bune ţări, în domeniu medical. Din păcate, odată cu trecerea anilor am ajuns să apărem în mass-media cu probleme grave ale sistemului sanitar, nu cu diplome şi medalii, ca altă dată.

Proasta administrare a fondurilor, managerierea defectuoasă a unităţii, lipsa de interes pentru pacienţi, scăderea seriozităţii şi a competenţelor a tot mai multe persoane din sistem, toate acestea au dus în timp la situaţia actuală. Am ajuns să avem spitale în care nu ai curaj să intri, iar altele supraaglomerate, medici ce fug în alte ţări pentru a-şi profesa meseria cu demnitate, lipsă de medicamente, aparatură veche de zeci de ani, 90% din spitale neîndeplinind standardele europene de funcţionare.

De câteva săptămâni se tot mediatizează cazul mai multor persoane care din lipsă de materiale sanitare şi dezinfectanţi au luat bacterii din spitalele româneşti. Culmea este că pe hârtie, la capitolul reclamat, septic, stăm mai bine decât ţări mult mai dezvoltate. Toate acestea se întâmplă deoarece în loc să se reclame şi să se rezolve problemele, în România se preferă ascunderea acestora, fapt ce duce la situaţii mult mai grave.

Am dorit să vă vorbesc astăzi despre situaţia spitalelor şi despre gravele probleme cu care ne confruntăm, în speranţa că prin alăturarea mea la strigătul de ajutor se va face ceva în acest sens. Din păcate, nu putem bate din palme să rezolvăm toate problemele. Trebuie să conştientizăm că doar în timp se vor rezolva aceste situaţii, aşa cum în aproape 20 de ani s-au deteriorat, poate în următorii 10, 15 ani vor intra pe un făgaş demn de nivel european.

Domnul Nicolae Bud:

"Dreptul de a greşi nu există!"

La vreme de criză, ca şi la vreme de război, iei în calcul orice posibilitate de ieşire din situaţia în care te afli. Nu ne aflăm, Doamne fereşte, în conflict armat cu nimeni, ceea ce sper să nici să nu ni se întâmple de acum până în veac şi nici de atunci încolo, dar, cum sună un titlu de roman, "este iarnă şi e frig, seniori"! Ce să-i facem, nu doar pe noi ne-au încercat atâtea în lunga şi dureroasa tranziţie pe care am fost nevoiţi s-o parcurgem - comandament al istoriei - ci şi pe alţii. E drept, la noi ca la nimeni şi nu cred că este nevoie să elaborez pe această temă. În plus, iată această amarnică de criză, hotărâtă să ne încurce orice şansă de a călca drept şi hotărât spre bătălii viitoare şi nu s-o ţinem doar într-una obligaţi să parăm lovituri imposibile uneori. Şi chiar cu garda jos.

Să zicem că greul a trecut şi că ce ne rămâneeste survolarea turbulenţelor de tot felul pe care, în neastâmpărul lor, crizele le presară pe capul unora, dintre care noi nu lipsim. Cum bine se ştie, la vreme rea, norii îşi pot schimba oricând culoarea şi densitatea, sensul de mers şi în funcţie de asta, de cele mai multe ori, sporesc ameninţările.

Suntem în situaţia în care liniştea vine gândind. Nu ne sunt de folos nici lamentările de pe margine, nici neputinţe vocalizate catastrofic şi nici măcar aprecieri în stare să ne adoarmă. Vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Ţări cândva sigure şi stabile, încurajatoare prin modelul lor de dezvoltare, înoată dureros în bazine cu apă tulbure, fără şanse concret cristalizate de a ieşi pe mal. Constatările în ce-i priveşte pe aceşti camarazi ai noştri întru Uniunea Europeană sunt, în fond, dureroase lecţii profilactice pentru ceilalţi, să recunoaştem, şi pentru noi.

Vreau să cred că vom înţelege ce trebuie şi din raporturile pe care le avem cu instituţii cu consistentă experienţă în analiza fenomenelor economice şi bancare, la urma urmei potenţiali parteneri în depăşirea cât mai urgentă a stărilor dificile ivite în existenţa unei societăţi. Mă duce din nou gândul la cele spuse nouă de directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional în "lecţia" din Parlament.

Domnul Strauss-Khan ne-a vorbit ca unor vechi prieteni. În diferite momente, am văzut în FMI partenerul de care aveam nevoie. Ceea ce înseamnă automat, în pandant cu cererile noastre, şi acceptarea cererilor sale. Împrumuturile de la Fond îşi au de fiecare dată principii, condiţionări şi implicit angajamente. Nu de conţinutul condiţionărilor ne-a vorbit de astă dată Directorul executiv. El, cum ne amintim, şi-a propus o colegială avertizare asupra mersului Europei prin acest început de veac, în cazul în care nu sesizează câte are de făcut dacă îşi propune să joace un rol, şi nu oarecare, în lumea de azi, dar mai ales în cea de mâine. Reforma - iată termenul ce ar putea fi aşezat drept cuvânt de ordine în faţa UE. Dar nu numai! Uniunea Europeană este un spaţiu al progresului gândit, aşteptat şi de înfăptuit la nivel continental şi în fiecare din celulele ce compun acest fagure istoric. De aici, de luat seama la cât de multe trebuie să facem fiecare la noi acasă pentru ca, prin însumare, economii naţionale puternice să poată configura o economie regională foarte puternică, competitivă la scară planetară, demnă de numele şi renumele Bătrânului Continent.

Aşa ne întoarcem la noi în ogradă. România a comis recent un act de complexitate ce merita înţeles aşa cum trebuie. Este vorba de ideea unui angajament de împrumut cu Uniunea Europeană, cu Fondul Monetar Internaţional, cu Banca Mondială şi cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Mi se pare normal ca lumea să se întrebe: ce ne facem? Luăm banii, că ne trebuie, dar când o fi să-i dăm înapoi? Îngrijorările sunt corecte. Dar şi nevoile sunt reale şi găsirea căilor de rezolvare a greutăţilor cu care te lupţi te obligă la soluţii care, poate, altădată, nici nu-ţi treceau prin cap. Asta nu te motivează să priveşti chiorâş la cel ce îţi întinde mâna să treci şanţul. Pentru că şi el îşi are regulile lui. Sau ale lor, de data asta, fiind mai mulţi.

Aveam un colaborator care ori de câte ori primea spre rezolvare ceva, obişnuia să spună şefului de la care prelua problema în cauză: Mie îmi stabiliţi obiectivul şi termenul, metodele mi le stabilesc singur! Cam aşa cred eu că ar trebui să privim şi spre spusele domnului Strauss-Khan. România n-a putut evita acest împrumut. Dar ca să rămânem un interlocutor valabil, trebuie să ajungem în situaţia de a resorbi dificultăţile de moment, dar şi mai important: excluderea posibilităţii de reîntoarcere a condiţiilor care generează spasme ale vieţii economice. Aşa am înţeles şi îndemnul directorului FMI. Inflaţia este în situaţia, spun experţii financiari, de a juca încă un rol de înlocuitor de productivitate, de eficienţă şi de competitivitate. Dar obiectivul suna clar: trebuie să ieşim din criză! Termenul? Dacă este să forţăm nota, putem spune fără să greşim: imediat! Cu ce metode? Evident prin politici economice naţionale adecvate. Pârghiile de acces sună cunoscut: stabilitate internă, competitivitate reală.

Cu alte cuvinte, performanţe economice. FMI nu impune politici economice şi nici nu solicită programe de guvernare. Eu reţin că: "unchiul" pe care îl tot bârfim pe la colţuri solicită din partea noastră doar performanţe macroeconomice şi consecvenţă în aplicarea unor strategii de restructurare.

Îmi place să cred că putem înţelege cum se cuvine această sintagmă sub care acţionează FMI: "Fiecare ţară trebuie să vizeze excelenţa în practica sa macroeconomică, pentru că dreptul de a greşi nu există!". Cine are urechi, să audă! pare a spune cei care ne rostesc asemenea îndemnuri.

Mă înscriu între cei ce cred cu convingere că ştim să auzim.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"O nouă şansă pentru turismul românesc"

Timp de aproape 20 de ani, turismul românesc s-a dovedit o marotă a presei, care nu s-a transformat însă în obiectiv principal pentru niciuna dintre guvernările de dinainte de 2009. Ne-am hrănit cu mitul unei ţări frumoase care merită să fie văzută şi le-am spus tuturor cât de primitori suntem noi ca popor. Dincolo de vorbe şi de percepţii asupra societăţii, nimic nu s-a schimbat.

După 20 de ani, ne dăm seama că pentru turismul românesc s-a făcut prea puţin şi că el nu poate să devină plusvaloare atât timp cât statul sau întreprinzătorii privaţi nu investesc absolut nimic. Am privatizat relativ târziu şi prost. Din dorinţa absurdă "de-a nu ne vinde ţara", am lăsat hotelurile româneşti pe mâna unor samsari neaoşi a căror unică logică este profitul maximal într-o perioadă cât mai scurtă. Sunt oameni care vor să câştige în două luni cât pentru un întreg an de muncă. Nu investesc, dar se plâng de lipsa de promovare, de activitatea nesatisfăcătoare a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, dar şi de promovarea excesivă în presa românească a mitului turismului bulgăresc "ieftin şi bun". Nu oferă prea mult, dar cer totul.

Încet-încet, litoralul şi muntele au devenit destinaţii prohibitive pentru o bună parte a românilor. Epoca biletelor în staţiune prin sindicat s-a dus. Mare parte a românilor nu-şi permit, o vacanţă de o săptămână la mare sau la munte. Iar aceia care-şi permit se declară nemulţumiţi de condiţiile şi serviciile oferite. Mulţi dintre ei, odată cu intrarea în Uniunea Europeană şi schimbarea regimului vizelor în multe ţări, se orientează mai uşor spre Grecia, Spania, Turcia sau Bulgaria, pentru mare, şi Austria, pentru munte. Spun ei: condiţii mai bune, preţuri mai mici, fiţe mai puţine. Una peste alta, pentru a pune un diagnostic, turismul românesc este unul disfuncţional în acest moment.

Cu toate acestea, am văzut la acest sfârşit de săptămână cum toate plajele, dar şi staţiunile montane, au fost pline ochi de turişti care vroiau să sărbătorească ziua de 1 Mai. Semn că există o speranţă şi că încă putem întoarce lucrurile în favoarea noastră. Am văzut un ministru extrem de hotărât să taie nodul gordian şi să spună lucrurilor pe nume: ne aflăm în spatele Bulgariei, pentru că la ei investitorii au fost nemţi; putem progresa doar cu investiţii serioase.

Această declaraţie politică se vrea un mesaj de susţinere a ministrului dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, în lupta sa pentru îmbunătăţirea condiţiilor în care se desfăşoară turismul în România. De aceea, consider oportun ca dezideratul cel mai arzător al ministrului, noua Lege a turismului, dar şi o eventuală nouă Lege a urbanismului să devină priorităţi pentru actualul Legislativ. Rolul nostru ca parlamentari este de a legifera şi de a ajuta Executivul să transforme ideile în fapte. Or, cred eu, cele două proiecte legislative ar putea rezolva bună parte din dezechilibrele existente în acest domeniu.

De asemenea, consider în continuare că una dintre priorităţile principale, dacă vrem să avem un turism funcţional, este să dezvoltăm infrastructura rutieră pe câteva noduri importante: autostrada Bucureşti-Ploieşti-Braşov şi terminarea autostrăzii Bucureşti-Constanţa (tronsonul Cernavodă-Constanţa). În plus, ar trebui încheiate lucrările la infrastructura feroviară pe ruta Bucureşti-Constanţa. Şi asta cât mai repede, pentru că sfârşitul săptămânii trecute a arătat câtă nevoie există pentru o infrastructură de transporturi eficientă.

Îmi exprim încă o dată încrederea că Bugetul pentru anul viitor va fi construit în aşa fel încât să finanţăm mai mult aceste investiţii în infrastructura de transporturi şi că, până atunci, cele două proiecte legislative (Legea turismului şi Legea urbanismului) vor deveni realitate.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"9 mai 1950 - 9 mai 2010, 60 de ani de existenţă a Uniunii Europene"

Ziua de 9 mai pentru noi, românii, are o importanţă deosebită, asta pentru faptul că, din punct de vedere istoric, sărbătorim Ziua Independenţei de stat a României şi Ziua victoriei asupra fascismului, iar din punct de vedere european, aniversăm Ziua Uniunii Europene.

Aceste sărbători au un numitor comun: Libertatea.

Ziua Uniunii Europene este numită şi "Ziua Schuman", după numele celui care a propus la 9 mai 1950 planul pentru crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, care a fost baza creării actualei Uniuni Europene. Astăzi putem spune că Europa a trecut de la integrarea economică la integrarea teritorială şi politică.

Uniunea Europeană şi-a propus să-şi creeze o lume a oamenilor, să fie aproape de cetăţenii săi, să înlocuiască «cooperarea paşnică dintre statele europene» cu o construcţie care să respecte libertatea şi identitatea tuturor popoarelor născute şi crescute pe acest continent.

Dacă la început obiectivul esenţial imediat era acela al cooperării paşnice dintre statele europene, astăzi ambiţia este diferită: construcţia unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor popoarelor ce o compun, numai prin unirea popoarelor sale. Este necesar să conştientizăm că UE este în slujba cetăţenilor săi, păstrându-şi propriile valori, tradiţii şi propria limbă, cetăţenii europeni ar trebui să se simtă în largul lor în ceea ce putem numi "casa europeană".

Lumea de astăzi, într-o continuă şi rapidă evoluţie, are nevoie de Europa. UE este dovada vie a ceea ce pacea, stabilitatea şi prosperitatea pot aduce unui continent altădată măcinat de războaie. Modelul european arată lumii că o uniune mereu mai strânsă a popoarelor este posibilă în măsura în care se bazează pe valori şi obiective comune. Şi nu în ultimul rând, trebuie, de asemenea, să ne amintim de ideea care a însoţit permanent demersul lui Monnet: "Noi nu coalizăm state, ci unim oameni!".

Este al treilea an în care sărbătorim Ziua Uniunii Europene ca membri cu drepturi depline. Calitatea de stat membru implică nu numai drepturi, dar şi obligaţii. Toate aceste drepturi şi obligaţii derivă din tratatele şi legislaţia adoptate de Uniunea Europeană de la înfiinţarea ei şi până în prezent, tot acquis-ul comunitar pe care România trebuie să îl respecte ca orice alt stat membru al Uniunii Europene.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Criza economică"

Criza economică se amplifică pe fiecare zi ce trece, iar România se află în al doilea an de recesiune, iar specialiştii în economie nu reuşesc să găsească antidot, iar cel mai mult, această criză se resimte la nivelul companiilor. Pe de o parte, cele care au contractate credite pentru dezvoltare sau acoperirea altor nevoi de lucru se vor trezi în faţa imposibilităţii de a restitui aceste împrumuturi, concomitent cu îngreunarea posibilităţii de plată a furnizorilor, mai ales în cazul celor care au de făcut plăţi în valută. Astfel, întrucât bursele mondiale se prăbuşesc, iar Bursa de Valori Bucureşti a pierdut în doar câteva zile peste 2 miliarde de euro, companiile nu mai pot miza pe acestea ca şi surse de finanţare, astfel încât o altă variantă de acoperire a nevoilor financiare este total blocată.

Pe fondul crizei economice, este de aşteptat ca şi solicitările de creditare din partea companiilor adresate băncilor să scadă, se conturează astfel tabloul complet al unei crize financiare care va arunca în faliment extrem de multe companii din România. Am putea spune că astfel se va cerne mediul de afaceri de companii care nu rezistă seismelor economice, dar întrebarea care se pune este: va fi capabilă România să găsească managerii şi resursele care să evite această criză economică care se configurează a fi cea mai mare din ultimul secol? De asemenea, oficialii europeni încep să fie îngrijoraţi de faptul că încetinirea economică a unor ţări dezvoltate din Uniunea Europeană ar putea afecta per total economia comunitară.

Reprezentanţii FMI atrag atenţia că există semne ale unei posibile spirale inflaţioniste în România, iar ultimele ştiri legate de creşterea cotei unice şi a t.v.a.-ului aruncă în aer întreg mediul de afaceri românesc. Cu toate acestea, se poate simţi o oarecare incertitudine la nivelul marilor companii de investiţii sau bancare, care încep să nu mai facă investiţii spre Vestul Europei, ci se orientează spre Estul continentului. Pe de altă parte, partea bună a crizei economice ar putea fi aceea că, scăzându-le puterea de cumpărare, consumatorii europeni s-ar putea orienta spre produsele mai ieftine, cum ar fi cele româneşti. De asemenea, numărul investitorilor străini în România ar putea creşte, Vestul fiind afectat de criză, aceştia se mută în Est, unde forţa de muncă este mai ieftină. Cred că această problemă trebuie privită cu maxim interes şi în România, unde se impune adoptarea unor politici monetare solide şi coerente, care să asigure un avans economic şi în următorii ani.

Domnul Ioan Stan:

În presa cotidiană, suntem terifiaţi zilnic, de o bucată de vreme, de ştiri, mărturisiri ale unor foşti pacienţi, dezvăluiri ale unor oameni care lucrează în sistemul românesc de sănătate şi care sub protecţia anonimatului, unii, ori în gura mare, alţii, ne dau măsura fenomenelor de infecţie intraspitalicească.

Ca şi cum conţinutul dramatic al ştirilor despre persoane care după intervenţii chirurgicale banale petrecute la spitalul bucureştean CFR2 şi care în prezent se luptă pentru viaţa lor, n-ar fi fost de ajuns, receptăm ştiri asemănătoare de la Piteşti.

Apoi, surse apropiate anchetei ordonate la spitalul CFR2, declară că cercetările ar putea fi extinse retroactiv, întrucât din septembrie 2009 şi până în prezent, au mai existat cinci cazuri similare care însă nu au fost date publicităţii.

Comunicatele oficiale se bat cap în cap cu datele oferite de specialişti autorizaţi în domeniu. Aşa încât unii, şi anume raportorii oficiali, ne spun că, în România, numărul infecţiilor intraspitaliceşti este cu mult mai mic decât în ţări cu sisteme sanitare incomparabil mai performante. În acelaşi timp, alţii, de exemplu Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România, declară că doar 15-maxim 20 din cele 450 de spitale din România s-ar putea acredita dacă procesul de acreditare s-ar face conform normelor europene.

Este clar că dincolo de oficialele statistici roz, în spitalele româneşti domneşte o situaţie de care medicilor le este frică să vorbească oficial. Declaraţiile care apar însă în presă "pe surse" te pot face să o iei razna sau în cel mai bun caz să te îndrepţi în mare grabă către un loc liniştit unde să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru sănătatea ta, cât o mai ai, şi să-1 implori să te ferească să ajungi într-un spital românesc.

Se mai dovedeşte încă o dată că ştiu ei ce ştiu cei care aleg, pentru că îşi pot permite, spitalele străine pentru alinarea suferinţelor personale. Doar că printre aceştia nu se pot număra concetăţenii mei, fălticenenii, cărora li se adaugă locuitorii zonelor arondate, ducând spre 170.000 de suflete ce încă mai au trupuri, pe cei ce încă mai speră să aibă parte de un spital de rang municipal situat în, de altfel, municipiul Fălticeni.

Am vorbit de atâtea ori în faţa dumneavoastră despre atât de proiectatul, de doritul, de vitalul spital din Fălticeni, încât mi se părea că nu mai am nimic de spus.

Dar teribilele întâmplări din sistem, care ţin pagini pline de câteva zile, m-au făcut să realizez că sunt obligat, pentru binele celor care m-au trimis aici, să strig, să umblu, să trag de mâneca răspunderii pe toţi cei care, într-un fel sau altul, ar trebui să se implice în rezolvarea problemei.

Aşa că vă spun şi vă voi mai spune, sper fără să argumentez cu precizări de cazuri nominale, că oraşul meu, Fălticeniul, are nevoie de spital! Activitatea se desfăşoară în clădiri ce depăşesc vârsta de 100 de ani. Spitalul, zis municipal doar pentru că este localizat în municipiu, împlineşte anul acesta 150 de ani. Maternitatea este ceva mai tânără.

Spitalul aparţine municipiului, maternitatea, ca şi clădire desigur, aparţine moştenitorilor, celor care au fost cândva proprietarii locaţiei. Acest fapt oferă activităţii specifice "şansa" de a se desfăşura într-un grup de clădiri la fel de improprii ca şi cea a spitalului, dar pentru care se mai plăteşte şi chirie. Şi când spun improprii, mă refer la pereţi mucegăiţi şi igrasioşi, la podele situate aproape pe baie de apă freatică ori la instalaţii sanitare ce refulează miasmele conductelor de canalizare, condiţii ce se pot constitui, împreună ori fiecare în parte, în adevărate medii de cultură pentru agenţi patogeni, viruşi, microbi şi cum s-or mai fi chemând microscopicele purtătoare de moarte.

Cei care lucrează în sistemul sanitar fălticenean, medici-manageri, economişti responsabili de sectoare cheltuiesc cu măsuri de dezinfecţie circa un miliard de lei vechi în fiecare an.

După cum singuri se exprimă "mulţumim lui Dumnezeu că n-am avut cazuri de infecţie până acum". Adică Dumnezeu este cel care gestionează şansele ca un pacient spitalizat în Fălticeni să scape sau nu cu viaţă.

De fapt, aşa cum spunea nu demult cu amărăciune un ziarist, în spitalele româneşti se desfăşoară zilnic o ruletă rusească. Scapă cine are noroc şi parte de un medic în stare a face slalom printre pericole.

Cauzele reale ale acestei rulete ruseşti din sănătate ţin, în principal, de lege, bani şi politizare.

Aceste argumente stau la baza intervenţiilor mele viitoare în sprijinul deblocării fondurilor necesare terminării construcţiei spitalului din Fălticeni, atât cât a mai rămas din ceea ce s-a început cu mulţi ani în urmă, cheltuindu-se banii bugetari şi speranţele prea răbdătorilor mei fălticeneni.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

"Prioritatea zero a Guvernului Boc - prelungirea contractului de furnizare de energie ieftină cu băieţii deştepţi de la Alro Slatina până în 2018"

După vizita preşedintelui Băsescu la postul de televiziune B1 TV, în seara zilei de 11 martie 2010 şi după acuzele aduse Guvernului privitor la lipsa măsurilor de restructurare a sectorului public, a urmat angajamentului premierului Emil Boc de a aduce la îndeplinire porunca adevăratului şef al executivului, Traian Băsescu, de disponibilizare a circa 100.000 bugetari până la sfârşitul anului.

După ce preşedintele Traian Băsescu a cerut la televizor "socoteală" Cabinetului Boc pe motiv că au fost daţi afară prea puţini bugetari, miniştrii s-au adunat în şedinţă de Guvern pentru a hotărî cum răspund. În cadrul şedinţei, premierul a dat un termen-limită de trei săptămâni pentru prezentarea unei situaţii privind disponibilizările.

Guvernul a decis anul trecut să restructureze sistemul bugetar din România pentru a reduce cheltuielile de funcţionare şi cele cu bunuri şi servicii ale instituţiilor şi autorităţilor statului. Marea restructurare a fost făcută, însă, mai mult pe hârtie şi mai puţin în realitate. Potrivit Legii nr.329 din 2009, care prevede reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, la sfârşitul anului trecut, nu mai puţin de 10.554 de posturi bugetare ar fi trebuit să fie desfiinţate. Multe dintre acestea erau însă vacante. Oameni daţi afară efectiv din sistemul public au fost mult mai puţini decât erau previziunile, lucru observat şi de preşedintele Traian Băsescu. Într-o emisiune B1 TV, Traian Băsescu a subliniat faptul că "s-a uitat pe statistici şi nu prea a văzut disponibilizări".

În timp ce agenda publică este ocupată cu subiecte ale realităţii dureroase din spitalele din România, iar sănătatea publică a românilor a devenit doar o prioritate declarată pe hârtie a Guvernului Boc, combinatul din Slatina şi-a asigurat curent ieftin de la Hidroelectrica până în 2018.

Contractul de privatizare al Alro este secret, dar mişcările autorităţilor arată existenţa unor favoruri foarte mari pentru Alro Slatina, iar unul dintre ele îl reprezintă accesul combinatului la energia ieftină produsă de Hidroelectrica. Contractul de furnizare a energiei, care expiră în 2013 a fost prelungit până în 2018 de Guvernul Boc, iar preţul este influenţat de cotaţia internaţională a aluminiului.

Acestea sunt adevăratele preocupări secrete ale Guvernului Boc în anul de criză 2010: prelungirea contractului de energie ieftină pentru băieţii deştepţi ai României din anul 2013 până în anul 2018

Dacă instrumentul de punere în operă a dispoziţiilor secrete sau nesecrete ale Guvernului comportă anumite încălcări constituţionale, soluţia de rezervă vine în sprijinul acestui abuz al Executivului tocmai de la Curtea Constituţională a României - instituţie de verificare a constituţionalităţii actelor normative în vigoare, instituţie care, nu întâmplător, în anul 2010 beneficiază de o suplimentare a bugetului cu peste 50% faţă de anul precedent.

Nu ar trebui, stimaţi colegi, să ne mai mirăm că deciziile Curţii Constituţionale dau posibilitatea Executivului să legifereze abuziv şi nelegal în continuare dacă avem în vedere ultima decizie pronunţată în legătură cu ordonanţa Guvernului ce permite amânarea executării unor hotărâri judecătoreşti pe motive de criză economică.

Dacă ne raportăm la termenul scadent de prezentare a programului de restructurare-disponibilizare de personal pentru fiecare minister, constatăm că dispoziţiile premierului Boc au devenit opţionale, mai importantă s-a dovedit a fi iniţiativa ministrului Videanu de prelungire a contractului de energie ieftină a Hidroelectrica cu băieţii deştepţi de la Alro Slatina.

Aşa se face politica economică în România, la secret cu Adriean Videanu şi juristul Emil Boc, iar în acest proces de modernizare a statului rămâne necunoscut un răspuns la o întrebarea firească: când devine scadent termenul de restructurare al actualului Guvern şi dacă un viitor Guvern Boc poate funcţiona fără indispensabilii Videanu şi Berceanu?

Dacă acest termen este determinabil, atunci Curtea Constituţională ar putea da chiar şi o decizie privind constituţionalitatea numirii în viitor cu caracter irevocabil a miniştrilor Videanu şi Berceanu într-un viitor Guvern Băsescu.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Guvernul bolnav"

Totul pare bolnav în această perioadă în România, inclusiv Guvernul Boc, primul bolnav al acestei ţări, care prin activitatea sa îmbolnăveşte toate domeniile de activitate şi pe toţi cetăţenii României. Nimic nu funcţionează aşa cum trebuie, nici măcar sistemul sanitar, unde oamenii ar trebui să se însănătoşească şi, de fapt, ei se îmbolnăvesc mai rău sau chiar mor datorită condiţiilor mizere în care sunt trataţi din cauza subfinanţării sistemului.

Dar aceste realităţi din România ultimelor luni îi lasă total indiferenţi pe guvernanţi, care nu se îngrijorează de situaţia sistemului sanitar a cărui finanţare este acoperită cât de cât până în luna iunie, iar după, nimeni nu ştie nimic ce se va întâmpla cu pacienţii care au nevoie de îngrijire medicală, cu pensionarii care necesită medicamente compensate.

Ei se preocupă de studii de impact şi promovarea turismului românesc pe milioane de euro, în timp ce românii mor în spitale sau alţii, în cel mai bun caz, se chinuiesc de pe o zi pe alta fără medicamentele compensate pe care nu şi le pot permite din propria pensie.

Priorităţile acestui guvern nu sunt aceleaşi cu ale cetăţenilor români, care doresc ca bugetul României să aibă ca ţintă principală sănătatea, educaţia şi investiţiile în infrastructură. Guvernul are ca prioritate îmbuibarea camarilei portocalii cu tot felul de contracte oneroase şi total dezavantajoase pentru populaţia României.

Nici măcar protestele opoziţiei şi ale sindicatelor nu îi face pe guvernanţi să îşi pună măcar întrebarea dacă nu cumva duc ţara într-o direcţie greşită şi cel puţin să accepte că nu întotdeauna au dreptate, şi să ceară câte un sfat sau o părere de la profesioniştii în economie pentru a mai putea îndrepta lucrurile, pentru a nu duce la sapă de lemn poporul român.

Astfel, precum un jucător de fotbal accidentat care iese din echipă pentru a se îngriji şi este înlocuit de unul în plenitudinea forţelor, sau un manager de firmă care este bolnav şi care se duce acasă să se îngrijească şi nu ia decizi radicale care pot afecta firma pentru că are capacităţile intelectuale afectate de boală în acele momente, Guvernul Boc, evident gripat, lipsit de vlagă şi depăşit evident de povara guvernării, ar trebui să se declare bolnav şi să iasă pe margine pentru a se trata şi pentru a nu duce România în colaps.

Domnul Dumitru Chiriţă:

La finalul săptămânii trecute, întreaga planetă a organizat manifestaţii pentru a marca ziua de 1 mai, Ziua Internaţională a Muncii. Din păcate, criza financiară şi economică a determinat ca în acest an, în România, să fie organizate de 1 mai ample proteste sociale care au avut ca obiect revendicări socio-economice.

1 mai 2010 a scos în stradă elevi, studenţi, profesori, cadre medicale, salariaţi, pensionari care au protestat împotriva incapacităţii regimului Băsescu-Boc de a promova măsuri eficiente în vederea depăşirii actualei perioade de criză.

Protestul social a pus în evidenţă faptul că actualul regim scade veniturile populaţiei şi creşte numărul şomerilor. Situaţia din sistemul de sănătate a fost unul din punctele criticate datorită genocidului promovat în spitale, ca urmare a lipsei de medicamente şi a lipsei de motivare pentru cadrele medicale.

Aşa-zisa reformă promovată în şcolile româneşti, prin noua lege a educaţiei, aduce după sine haos, iar copiii, părinţii şi profesorii vor fi cobaii actualului Guvern, punându-se în pericol viitorul naţiunii române.

Protestul social a vizat şi dorinţa regimului Băsescu-Boc de a desfiinţa statul de drept şi de a instala dictatura prin transformarea Parlamentului în organ consultativ al Preşedintelui şi Guvernului, şi prin atacul fără precedent la adresa armatei, poliţiştilor şi magistraţilor, ca urmare a subfinanţării şi reducerii pensiilor.

Este important să remarc faptul că regimul Băsescu-Boc are soluţii pentru viitor şi promovează oameni specializaţi în administrarea cimitirelor, iar în loc de salarii, pensii, alocaţii pentru copii, alocaţii sociale, vom primi ajutoare de înmormântare şi în schimbul locurilor de muncă, vom primi locuri de veci pentru "a trăi bine" pe lumea cealaltă.

Sunt convins că nu-i vom lăsa să ne conducă pe ultimul drum şi ne vom bate ca actualul regim să plece şi să plătească pentru incompetenţa de care dă dovadă.

Domnul Eugen Bejinariu:

"Guvernul Emil Boc a devenit putere legislativă!"

Guvernul Emil Boc face legi în loc să le aplice şi, în acest fel, să rămână în rolul său firesc de putere executivă. Acum a trecut la revizuirea legii fundamentale din porunca "şefului statului". La numai o zi de la constituirea Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, demers politic legal şi firesc Guvernul a lansat proiectul de modificare a legii fundamentale.

După atâtea strategii şi după atâta efort pentru denigrarea de-a valma a Parlamentului României, a venit ceea ce era de aşteptat: propunerea reducerii numărului de parlamentari de la 471 la 300 şi a trecerii de la Parlamentul bicameral la Parlamentul cu o singură cameră, unicameral.

PSD este de acord de multă vreme cu reducerea numărului de parlamentari, măsură care trebuie cuprinsă în legea electorală, dar consideră că funcţionarea Parlamentului cu două camere este de mare însemnătate pentru democraţia din România de astăzi şi încă multă vreme în viitor. Demiterea miniştrilor prin moţiune simplă, pierderea mandatului de către parlamentarii care demisionează din partidul din partea căruia au candidat şi clarificarea relaţiilor dintre Parlament-Guvern-Preşedinte sunt cerinţe formulate clar de social-democraţi şi exprimate de preşedintele partidului Victor Ponta.

Constatăm o mare grabă în procesul de revizuire, ca şi cum Constituţia României ar fi o ordonanţă, o ordonanţă de urgenţă sau o lege oarecare. Credem că se urmăreşte, fără mărturisire, dobândirea dimensiunii istorice a procesului de revizuire, dar mai cu seamă a iniţiatorului ei, ceea ce se exprimă în insistenţele pentru revizuirea Constituţiei în anul 2010.

Prima şi cea mai importantă zonă a revizuirii priveşte relaţiile dintre Parlament-Guvern-Preşedinte, prin reglementări clare, evitarea suprapunerilor şi promovarea conlucrării într-un cadru legislativ productiv şi plin de demnitate, crede PSD. Dar, în realitatea proiectului Guvernului, această relaţie nu este clarificată, fie şi dacă ne referim doar la consultarea pe care primul-ministru trebuie să o aibă cu şeful statului înainte de a propune numirea ori revocarea unui ministru. Nu sunt clarificate problemele legate de instituirea regimului semiprezidenţial, de puterea preşedintelui de a dizolva Parlamentul, de modul de alegere a parlamentarilor, de reorganizarea administrativă cu mulţimea de păreri şi interese, inclusiv cu regiunea Harghita-Covasna-Mureş etc. şi toate necesită analize, studii, bună aşezare în capitole, articole şi alineate a tuturor reglementărilor constituţionale.

PSD va promova în procesul revizuirii Constituţiei valorile social-democrate, interesul naţional şi temeinica exprimare în spirit românesc a reglementărilor din legea fundamentală.

Domnul Neculai Răţoi:

"Moţiune sau populism?"

Recenta moţiune, semnată de un număr de 52 de parlamentari, a generat o serie de noi discuţii legate de dificultăţile cu care se confruntă sistemul social din România, în această perioadă de criză. În timp ce unii invocă lipsa de competenţă a celor aflaţi în funcţii-cheie, cei mai mulţi sunt nevoiţi să recunoască faptul că marile probleme au legătură mai ales cu lipsa resurselor financiare.

Această moţiune dovedeşte faptul că opoziţia cunoaşte realităţile şi, în consecinţă, a propus soluţiile optime de redresare care să rezolve aceste situaţii-limită.

Prin intervenţia sa domnul Ministru Şeitan nu a reuşit să demonteze în totalitate numeroasele acuzaţii ce i-au fost aduse. Prin urmare domnul Ministru trebuie să ia în considerare, din textul moţiunii şi din intervenţiile colegilor, doar acele referiri care vizează binele oamenilor şi al ţării, ignorând răutăţile şi opiniile celor care îl atacă în mod ostentativ.

Consider că două legi complexe, cu impact direct asupra întregii naţiuni, ar impune un dialog adecvat, cu explicaţii şi argumente convingătoare, indiferent din ce parte a eşichierului politic ar veni ele.

Grupul parlamentarilor PSD+PC din Camera Deputaţilor consideră că explicaţiile date nu au lămurit detaliile particulare ale celor două proiecte de lege, dar nu exclude găsirea acelor soluţii care să rezolve convenabil cea mai mare parte a situaţiilor luate în calcul. Dar, depinde de toate forţele politice şi apolitice, pentru ca rezolvarea cazurilor vizate să fie una reală şi realistă.

Domnul Nicolae Stan:

"Îngrijirea paliativă a bolnavilor de cancer, între lux şi necesitate"

La începutul secolului XXI, cancerul continuă să fie una dintre cele mai grave boli cu care se confruntă omenirea. Datorită previziunii sale asupra viitorului, cu consecinţe fireşti demoralizatoare şi implicaţii umane, economice şi sociale, imaginea cancerului este cea mai sumbră dintre toate bolile cunoscute şi un mit al incurabilităţii şi suferinţelor ce o înconjoară.

În România, 4,5 milioane de persoane sunt afectate zilnic, direct sau prin persoane apropiate, de cancer sau de o altă boală incurabilă. La sfârşitul anului trecut erau înregistraţi circa 400.000 de bolnavi de cancer, din care 70% sunt în fază incurabilă.

Deoarece cancerul evoluează lent spre moarte, suferinţa progresivă generată este puternică, deprimantă, cu neputinţe fizice degradante, cu dificultăţi de susţinere socială şi cu impact major afectiv.

Debutul insidios şi evoluţia lentă fac ca boala canceroasă să fie depistată cel mai adesea în stadii avansate. Majoritatea cazurilor noi sunt diagnosticate în stadiile III sau IV, când şansele de supravieţuire sunt limitate, iar îngrijirea paliativă şi tratamentul durerii sunt singurele opţiuni realiste de îngrijire.

În fazele avansate ale bolilor incurabile, îngrijirea paliativă se concentrează asupra înlăturării durerii, îmbunătăţirii calităţii vieţii bolnavului terminal şi asupra suportului acordat familiei înainte şi după decesul celui drag. Serviciile din cadrul îngrijirilor paliative sunt oferite de specialişti din diferite domenii: asistenţi medicali, medici şi asistenţi sociali.

Cu toate că în ultimii 10 ani acest domeniu a început să se dezvolte şi în România, serviciile oferite nu acoperă necesităţile. În prezent există 19 hospices-uri şi două centre pentru pregătire în acest domeniu au fost recunoscute: în Bucureşti şi în Braşov. La Slatina a fost fondat un centru regional de expertiză pentru îngrijiri paliative.

Îngrijirea paliativă şi controlul durerii în cancer se numără printre problemele actuale nerezolvate ale sănătăţii publice din România. Trebuie subliniat faptul ca suntem pe locul 22 în Uniunea Europeană, din cele 27 de ţări componente, în ceea ce priveşte existenţa şi acordarea serviciilor de îngrijiri paliative. Aceasta face ca gradul de asistare şi respectiv calitatea vieţii bolnavilor incurabili în fază avansată sau terminală să fie nesatisfăcătoare. Serviciile de îngrijiri paliative sunt sporadice şi nu au susţinere financiară din partea autorităţilor şi a sistemului sanitar de stat. Legislaţia medicală nu conferă încă îngrijirii paliative un statut legal, care să îi îndreptăţească accesul la fonduri bugetare şi din asigurările de sănătate.

În ultimii ani, studiile au arătat că este o mare nevoie de îngrijiri paliative pentru pacienţii oncologici. Din anchete efectuate recent în rândul pacienţilor şi familiilor lor, dar şi în rândul profesioniştilor, s-a concluzionat că există o mare necesitate de a se organiza servicii de îngrijiri paliative la domiciliu, precum şi o mai mare nevoie de informare şi pregătire în acest domeniu. Doar 5% din bolnavii care se luptă cu durerea şi cu acceptarea unui diagnostic de boală incurabilă beneficiază de acest tip de îngrijire medicală.

Serviciile de îngrijire paliativă trebuie să fie extinse pe plan naţional, astfel încât fiecare judeţ să aibă cel puţin o unitate pentru îngrijirea bolnavilor incurabili. O altă necesitate de ordin stringent o constituie găsirea unui mecanism adecvat de finanţare a îngrijirilor paliative.

Avem nevoie de un plan naţional de stimulare şi dezvoltare pentru îngrijirile paliative, susţinut de toate ministerele precum şi de reprezentanţii tuturor organizaţiilor active din domeniul sănătăţii. Un asemenea plan ar constitui o încercare atât pentru personalul medical cât şi pentru politicienii din România.

Domnul Mihail Boldea:

"Institutul Cantacuzino - sfârşitul şcolii româneşti de virusologie? Qui prodest?"

Chiar dacă în ultimul timp scena media românească nu duce deloc lipsă de subiecte politice, sociale sau economice, o ştire mi-a atras atenţia: închiderea Institutului Cantacuzino, singurul producător de vaccinuri din România. Nu sunt medic şi nici nu am tangenţe cu acest domeniu, dar în gândirea mea de simplu cetăţean, o instituţie unică care produce vaccinuri într-o ţară, ar trebui să fie considerată "de interes naţional" sau "de importanţă strategică" şi în niciun caz desfiinţată. Ba din contră!

Istoria Institutului Cantacuzino este pe cât de lungă, pe atât de zbuciumată. Înfiinţată în urmă cu 80 de ani, mai exact în 1921, de către profesorul I.C. Cantacuzino, această unitate sanitară s-a numit iniţial Laboratorul de Medicină Experimentală, producând primele vaccinuri şi seruri imunologice din România. Tocmai datorită rezultatelor foarte bune şi importanţei acestei noi ramuri a medicinei, în 1921, Regele Carol semnează decretul de înfiinţare a Institutului de Seruri şi Vaccinuri, care va purta, după moartea fondatorului său, numele de Institutul Cantacuzino. Istoria şi-a continuat cursul, dar indiferent că România a fost regalistă sau comunistă, Institutul Cantacuzino a continuat să descopere şi să producă vaccinuri pentru populaţia acestei ţări, sub toate guvernele care au condus-o.

S-a ajuns ca la începutul anilor 90 aici să se producă peste 400 de tipuri de vaccinuri, imunomodulatori, seruri de diagnostic şi reactivi de uz uman. În toată această perioadă, Institutul Cantacuzino a supravieţuit prin autofinanţare, implicarea financiară a statului fiind minoră. Acesta poate fi şi unul din motivele pentru care în anul 2009 aici nu se mai produceau decât cca. 10-15 tipuri, dar chiar şi aşa, în 2008, Institutul Cantacuzino a înregistrat peste 1 milion de euro profit. Acesta a fost, de altfel, şi începutul unui sfârşit anunţat, care a culminat în 2010 când institutului i s-a retras licenţa de producţie pentru toate produsele, până la o retehnologizare la nivelul UE. Aceasta echivalează cu închiderea institutului, pentru că în lipsa unui sprijin financiar din partea statului, mult dorita tehnologizare poate dura ani şi ani.

Dar de acum, toate acestea sunt istorie. Prezentul? Începând de acum, România nu mai dispune de niciun vaccin autohton, devenind din producător un potenţial importator. Qui prodest? Sunt cumva la mijloc interese imobiliare ca în cazul, uitatului de acum, Institut de Geriatrie Ana Aslan, care şi el a fost decenii la rând o unitate sanitară de renume, ca apoi să fie falimentat, privatizat, uitat şi pierdut în hăţişul birocraţiei româneşti? Ştiu că este criză şi nu sunt fonduri. Dar chiar nu poate aloca România o parte din cei 3% din p.i.b. destinaţi cercetării şi inovării, pe care i-a promis conform obiectivelor din Strategia Europeană 2020 elaborată de Comisia Europeană, pentru salvarea acestui institut? Căci, în lipsa unui sprijin financiar din partea statului, nu ne mai rămâne decât soluţia importurilor. Deci ce să mai înţeleg, stimaţi colegi?

Nu avem bani pentru salvarea Institutului Cantacuzino, dar avem bani pentru importuri? Vorbim despre populaţia unei ţări, despre necesarul de vaccinuri de la nou-născuţi până la bătrânii loviţi de gripa sezonieră, de la seruri şi reactivi pentru o întreagă naţiune, nu pentru o mână de oameni! Statisticile oficiale ale Ministerului Sănătăţii arată cifre îngrijorătoare: aproximativ 50.000 de nou-născuţi nu au fost vaccinaţi contra tuberculozei, vaccin obligatoriu în primele zece luni de viaţă, iar numărul celor nevaccinaţi contra rubeolei sau rujeolei nu se mai ştie.

În încheiere, vă rog să reflectaţi cu mintea, nu cu sufletul: este mai benefică salvarea Institutului Cantacuzino şi asigurarea unei producţii interne de vaccinuri sau importul şi dependenţa de marii producători de medicamente care vor să transforme România într-o piaţă de desfacere profitabilă pentru ei? Vă las să decideţi până nu este prea târziu.

Domnul Viorel Palaşcă:

"Guvernul Boc virusează sănătatea"

Criza financiară din sistemul sanitar poate lăsa milioane de bolnavi fără medicamentele absolut necesare. Consider că în aceste condiţii de criză se poate renunţa la multe, dar nu şi la sănătate.

O radiografie a sistemului de sănătate plasează România pe ultimele locuri în ceea ce priveşte sumele alocate pentru sistemul de sănătate. 1.200 din totalul farmaciilor sunt dependente de banii din sistemul asigurărilor de sănătate. De asemenea, statistica spune că cea mai mare parte a medicilor aparţin grupei de vârstă de peste 50 de ani, iar pe locul doi, ca număr, se află cei între 40-50 de ani. Dacă ţinem cont că mulţi medici tineri aleg să plece în străinătate din cauza condiţiilor de muncă şi a salariilor mici, se poate spune că în 10 ani sistemul de sănătate românesc va rămâne fără medici.

Din ce în ce mai mulţi medici specialişti aleg să profeseze în străinătate. Astfel, anul acesta numărul celor care au plecat este cu 15% mai mare decât în 2009, după cum afirma preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Multe spitale nu au bani nici măcar pentru medicamente, dar pentru dotări sau achiziţii.

Accesul insuficient la tratament, lipsa medicamentelor, a specialiştilor şi dotarea insuficientă a spitalelor sunt doar câteva dintre problemele sistemului sanitar românesc.

Un studiu realizat de Euro Health Consumer Index - EHCI pe 2009 situează România pe locul 32 din 33 de ţări europene în timp ce ţări ca Albania şi Macedonia au obţinut un scor mai ridicat ca România, sistemul sanitar românesc reuşind să-l depăşească doar pe cel din Bulgaria.

Guvernul Boc ar trebui să acorde şi o mai mare importanţă sănătăţii românilor, să redea acestora speranţa în sistem printr-o finanţare corespunzătoare şi un management eficient al fondurilor şi resurselor inclusiv cele umane.

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

"A IX-a ediţie a Olimpiadei naţionale de limbă elenă - Piteşti, 14-16 mai 2010"

În peste 20 de ani de activitate, Uniunea Elenă din România s-a pus în slujba membrilor săi bazându-se pe câteva principii fundamentale.

Principiul calităţii învăţământului în limba greacă a reprezentat şi reprezintă pentru Uniunea Elenă din România o prioritate educaţională centrată pe dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane.

Uniunea Elenă din România contribuie la educaţia tinerilor ei membri în sensul formării competenţelor necesare pentru participarea cetăţenească activă la funcţionarea şi dezvoltarea unei economii europene sustenabile.

În acest context, realizările Uniunii Elene din România şi acţiunile concertate ale conducerii acesteia au generat decizia Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de a introduce şi susţine Olimpiada naţională de limbă elenă în calendarul concursurilor şi olimpiadelor şcolare, începând cu anul şcolar 2009-2010.

Anul acesta, Olimpiada naţională de limbă elenă se va desfăşura în perioada 14-16 mai, la Piteşti. Vor participa peste 90 de elevi care au studiat limba greacă ca limbă maternă sau ca limbă străină în şcolile sistemului românesc de stat sau în sediile comunităţilor elene teritoriale.

În încheiere, permiteţi-mi în calitate de deputat al Uniunii Elene din România să urez succes tuturor elenilor care au reuşit să se califice la Olimpiada naţională de limbă elenă şi să mulţumesc cadrelor didactice din România şi celor detaşate din Grecia care au contribuit la formarea acestora.

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 10,00.