Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 7, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.124/2010
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 7, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 7, 2010
|
Şedinţa a început la ora 8,35. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Dumitru Pardău şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor. * |
|
||||
|
|
|
Bună dimineaţa, dragi colegi! Bine v-am găsit! După cum ştiţi, de la orele 8,00 până la orele 10,00, în fiecare zi de marţi sunt declaraţiile politice ale distinşilor mei colegi parlamentari, conform art.188 şi 189 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Pe lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta declaraţii politice sunt 62 de deputaţi de la Grupul parlamentar al PDL şi Partidului Social Democrat + Partidul Conservator, 17 ai Partidului Naţional Liberal, şase UDMR, cinci minorităţi, doi deputaţi independenţi şi doi deputaţi independenţi mai independenţi decât independenţii. În ordinea înscrierii, după cum ştiţi, primul partid cu care începem declaraţiile politice este Partidul Democrat Liberal. Să-mi daţi voie să citesc în ordinea înscrierilor: doamna Claudia Boghicevici... Domnule deputat, poftiţi dumneavoastră prima dată. Îi aşteptăm pe colegi. Domnul Viorel Arion, poziţia 4. Ştiţi procedura, trei minute pentru fiecare coleg. Vă urez o zi frumoasă. Succes! |
|
|||
|
|
Mulţumesc. La alegerile din1932, Roosevelt a candidat împotriva republicanului Hoover pentru preşedinţia SUA, campania sa electorală având ca temă "Omul uitat la baza piramidei sociale". În discursurile sale, se angaja să găsească o cale de ieşire din criza economică, care atinsese apogeul. Măsurile preconizate au fost cuprinse într-un program coerent, intitulat New Deal, care propunea creşterea rolului statului în economie, dar şi o dezvoltare a democraţiei americane, prin participarea la viaţa publică a cetăţenilor de condiţie modestă. Programul său economic şi social i-au adus victoria categorică în 1932 şi realegerea sa ca şef al executivului american în 1936 şi 1940. Se pune întrebarea: A pus programul New Deal capăt Marii Crize din anii 1930? Trebuie să spunem că, la această întrebare, răspunsurile sunt contradictorii, unii sunt de părere că a fost un program bun, alţii susţin că, din contră, măsurile au întârziat ieşirea din criză a Statelor Unite. Un susţinător al măsurilor lui Roosvelt este însuşi preşedintele de acum, Barak Obama. Cum a ajuns America în situaţia de criză din 1929? Către toamna lui 1929, preţurile acţiunilor în SUA au atins cote care nu puteau fi justificate printr-o anticipare rezonabilă a câştigurilor viitoare. Drept rezultat, când mai multe evenimente minore au dus la declinul treptat al preţurilor, în octombrie 1929, investitorii şi-au pierdut încrederea, iar balonul de săpun al bursei de valori s-a spart. Panica vânzărilor s-a declanşat în Joia Neagră, 24 octombrie 1929. Multe acţiuni fuseseră cumpărate cu acoperire, adică, folosind împrumuturi garantate doar cu o mică fracţiune din valoarea acţiunilor. În consecinţă, scăderea i-a forţat pe unii investitori să-şi lichideze pachetele de acţiuni, accentuând astfel căderea preţurilor. Între valoarea lor de vârf în septembrie şi valoarea minimală în noiembrie, preţurile acţiunilor în SUA (măsurate prin indicatorul Cowles) au scăzut cu 33%. Deoarece declinul a fost atât de dramatic, acest eveniment a rămas cunoscut ca Marele Crah din 1929. Optimismul în ceea ce priveşte evoluţia economiei în anii 1920-1929 era atât de mare încât, la alegerea sa în 1928, preşedintele Hoover a declarat că "America se află astăzi mai aproape de triumful bogăţiei asupra sărăciei decât a fost în toată istoria sa." Nu cumva declaraţia superoptimistă a preşedintelui seamănă foarte bine cu declaraţiile unor oameni politici de pe la noi? Aflat în 2004, într-o vizită în Gorj, fostul premier, Adrian Năstase, anunţa cum duduie economia României. Termenul pare să-l fi inspirat şi pe succesorul său, Călin Popescu-Tăriceanu, care a declarat: "Economia românească - ştiţi cum se spune pe româneşte - duduie." (Evenimentul zilei, luni, 30 Mai 2005). "Deşi suntem într-o perioadă de campanie electorală, economia duduie", spunea în 2004 premierul de la acea vreme, Adrian Năstase. Şi cifrele păreau de partea lui: creştere economică - record de peste 9%, investiţii străine mai mari cu peste 7%, dinamica exporturilor pentru prima dată superioară celei a importurilor. Patru ani mai târziu, a sosit momentul de glorie al ministrului finanţelor, Varujan Vosganian, care a anunţat, nici mai mult, nici mai puţin, că, în 2020, România va deveni un hit care va intra în Top 10 al Uniunii Europene. (Financiarul, august 2008) Ce s-a întâmplat între timp? România a intrat în criză, în ciuda optimismului exagerat afişat de guvernanţii de la acea vreme şi în ciuda avertismentelor venite, din timp, din partea unor cunoscuţi analişti economici. Kenneth Orchard, senior economist în cadrul Agenţiei de rating Moody's, a declarat în 2008 că, dincolo de cauzele interne, creşterea economică mai lentă în statele care sunt parteneri comerciali ai României şi turbulenţele din pieţele financiare internaţionale vor împiedica PIB-ul românesc să avanseze în 2009 într-un ritm la fel de alert ca în prezent. Astfel, conjunctura foarte favorabilă a ultimilor zece ani, care a dus la o creştere economică excepţională în ţările Europei de Est, nu va mai dura multă vreme, se arăta într-o analiză The Economist, la începutul anului 2008. Inventariind slăbiciunile ţarilor din Europa de Est, publicaţia considera că inflaţia în creştere, costurile salariale tot mai mari, lipsa forţei de muncă, infrastructura slab dezvoltată vor afecta creşterea economică în regiune. Un avertisment dur este adresat României şi Bulgariei, despre care The Economist spune că sunt "principalele candidate la o aterizare forţată a economiei". Să comparăm economia României de acum cu situaţia Statelor Unite din anii 1920-1929. Acelaşi optimism înşelător, aceeaşi lipsă de reacţie la avertismentele economiştilor, aceeaşi înclinaţie spre consum exagerat. Parcă mai ieri, reporterii tv din România relatau cu însufleţire despre cozile din supermarketuri, despre îmbulzeala de la case, despre magazine care, pentru a satisface cererea cumpărătorilor tot mai mulţi, prelungeau programul şi în timpul nopţii. Este evident ca România traversează o perioada plină de dificultăţi. Speranţele omului simplu se îndreaptă acum spre clasa politică de la care, mai mult ca niciodată, are cele mai mari aşteptări. O viziune bine clădită pe termen scurt si mediu, în care să se facă auzite competenţele profesionale mai degrabă decât declaraţiile politicianiste, este necesară pentru România. Apelul meu este, în primul rând, către oamenii politici responsabili. Haideţi să redăm oamenilor speranţa, să arătăm că suntem capabili, putere şi opoziţie, să scoatem România din criză, construind laolaltă o strategie în acest sens. Un dialog deschis între putere si opoziţie, în aceste momente grele pentru economia românească nu va aduce deservicii nici unei părţi. Iar de câştigat, vom câştiga cu toţii. |
|||||
|
|
Domnule deputat, mulţumesc mult de tot. |
|||||
|
|
|
Daţi-mi voie să vă citesc lista colegilor care au depus la secretariat, în acest moment, declaraţiile politice şi la stenogramă. Din partea Grupului PDL: domnul Marius Rogin, domnul Silviu Prigoană, domnul Daniel Buda, domnul Cristian Burlacu, domnul Constantin Chirilă, domnul George Ionescu şi domnul deputat Petru Călian. De la Partidul Social Democrat: subsemnatul, Valeriu Ştefan Zgonea, domnul Cristian Rizea şi domnul deputat Dorel Covaci. De la Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal: domnul Teodor Atanasiu, domnul Marin Almăjanu, domnul Dominic Gerea şi domnul Mihai Donţu. Şi toţi cei trei deputaţi fără apartenenţă la un grup parlamentar: domnul Cătălin Cherecheş, domnul Mircea Irimescu şi domnul Dan Morega au depus şi domniile lor. Din ce am înţeles, domnul Irimescu ar vrea să citească la momentul oportun. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat + Partidul Conservator, domnilor colegi, care mă îndemnaţi, ce să fie? Ardealul sau Moldova, care-i fruntea? Moldova, de data aceasta, am înţeles. Aţi pierdut referendumul în Republica Moldova şi vreţi să fiţi primii aici, în România. Domnule deputat, aveţi cuvântul, trei minute, după cum ştiţi. Sper să ne spuneţi lucruri bune, că nu vrem să auzim de dimineaţă necazuri, mai ales că este şi marţi astăzi. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Care remaniere?" Dacă românii mai nutreau firava speranţă că Partidul Democrat Liberal, premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu mai aveau vreo legătură cu lumea în care trăim, ei, bine, s-au înşelat amarnic! Naşterea celui de al cincilea Guvern Boc ne-a dovedit că actuala putere are un singur scop: distrugerea societăţii româneşti. După un an şi jumătate de guvernare iresponsabilă, care a aruncat România în cea mai gravă criză economică din ultimii 70 de ani, Partidul Democrat Liberal a venit cu soluţia reinventării Cabinetului Boc. Deşi milioane de români aşteptau, cu îndreptăţită emoţie, soluţiile la problemele cu care se confruntă societatea românească, adică un set de măsuri eficiente, care să fie puse în aplicare cât mai grabnic, Partidul Democrat Liberal a arătat că este complet depăşit de situaţia pe care el însuşi a creat-o. Se spune că dacă a greşi este omeneşte, a persevera în greşeală este de-a dreptul diabolic! Iar progenitura politică a lui Traian Băsescu, adică Boc al cincilea, are toate caracteristicile Răului cu R mare. Din nou, Partidul Democrat Liberal ne-a procopsit cu o sumă de noi miniştri, care nu sunt recomandaţi de nimic bun. Poate doar domnul Valeriu Tabără e cel mai cunoscut, mai ales datorită eforturilor susţinute ale domniei sale de a aduce pe masa românilor produse modificate genetic. Nu e deloc o întâmplare faptul că noul ministru al agriculturii este contestat din toate părţile. Probabil, noua politică agricolă a lui Valeriu Tabără va propune renunţarea definitivă la produsele autohtone naturale şi înlocuirea lor cu vinete portocalii şi roşii cubice. Cât despre ceilalţi miniştri, ce au făcut până acum aceştia bun pentru români? Din câte ştim, nimic! Cabinetul Boc al cincilea este însă la fel de performant ca şi fraţii săi mai mici în ceea ce priveşte înşelarea electoratului. Din nou, am fost anunţaţi că economia naţională a început să crească! Probabil pentru a sărbători evenimentul, Guvernul ia în calcul contractarea unui alt împrumut cu FMI, dar şi majorarea mai multor taxe. Adică, totul e cât nu se poate mai bine, dar România moare! Aşa nu se mai poate! În scurt timp, Partidul Social Democrat va iniţia moţiunea de cenzură care va trimite Cabinetul Boc al cincilea la culcare. Nu ne îndoim că toţi factorii politici responsabili vor susţine acest document esenţial pentru salvarea, în ultimul ceas, a economiei româneşti. Vremea minciunilor portocalii a trecut. România are nevoie de soluţii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, mulţumim mult de tot. |
|||||
|
|
|
Daţi-mi voie să vă citesc în continuare lista cu parte din colegii care depun declaraţiile politice. Domnul Florin-Costin Pâslaru, de la Partidul Social Democrat, domnul Radu Moldovan şi domnul Ciprian Luca de la Partidul Social Democrat depun, în acest moment, declaraţiile politice. De la Partidul Naţional Liberal n-avem. De la Grupul parlamentar al UDMR? N-avem. Minorităţile naţionale? Distinşii mei colegi? Te rog frumos, bună dimineaţa şi bine ai venit. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Bună dimineaţa! Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Congresul învăţătorilor din România." În luna august, la Constanţa, s-au desfăşurat lucrările Congresului învăţătorilor din România, manifestare de tradiţie, la care au fost prezenţi, alături de cadrele didactice din ţară, şi invitaţi din Republica Moldova. Tematica abordată, în contextul deloc uşor, al unei reale crize economice, a fost una vastă, de actualitate, cu referire, în mod deosebit, la problema salarizării, fără a fi omise, însă, referirile la doritele investiţii în infrastructură. Sigur, au existat şi participanţi reprezentativi pentru instituţiile de profil din cele două ţări, România şi Republica Moldova. Sigur, se doreşte o continuare a colaborării între aceste instituţii. Armonizarea celor două sisteme de învăţământ nu trebuie, însă, să se prelungească inutil. O primă etapă importantă s-a înfăptuit: recunoaşterea reciprocă a diplomelor de studii. În ultimii ani, un subiect discutat, din păcate, neconcretizat, a fost posibilitatea instituirii Zilei Limbii Române, inclusiv din punct de vedere legislativ. Demersuri, la nivelul Parlamentului, au existat, fără a se ajunge, însă, la un rezultat favorabil. Iată de ce este nevoie, în acest sens, de o lege, astfel încât, la o dată semnificativă, propun 15 ianuarie, să fie sărbătorită limba română. Ar fi un gest de responsabilitate şi de nobleţe. În permanenţă, trebuie respectate valorile esenţiale. Iar limba maternă, pentru orice naţiune, reprezintă o astfel de valoare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
A mai depus şi domnul deputat Sorin Stragea de la Partidul Social Democrat declaraţia politică. De la Grupul deputaţilor independenţi, domnul Soporan sau domnul Ciuhodaru? Nu sunt în sală. Domnul Ciuhodaru, declaraţia dumneavoastră politică, dacă vreţi s-o citiţi. Dacă ne operaţi, cum declaraţi! |
|
|||
|
|
Domnule Zgonea, vă invit să vă operăm pentru că vă vom spune şi dumneavoastră bună dimineaţa ca şi distinşilor noştri colegi. |
|||||
|
|
Bună dimineaţa! Bine v-am găsit! Vă rog, aveţi trei minute. |
|||||
|
|
Dar vroiam să spun întâi bună dimineaţa Ministerului Sănătăţii, pentru că acum mai bine de un an atrăgeam atenţia asupra agresiunii împotriva cadrelor medicale şi propuneam un proiect legislativ ce prevedea asigurarea sănătăţii celor din sistemul medical. A trecut mai bine de un an, vedem că s-a trezit şi Ministerul Sănătăţii, iar legea pe care am iniţiat-o chiar din sistemul sanitar, de la Spitalul de Urgenţă din Iaşi, stă încă în Senat. Ne-am obişnuit deocamdată ca Ministerul Sănătăţii să reacţioneze şi să nu acţioneze. Şi poate că, de această dată, acum, când sistemul medical românesc este în colaps, în sfârşit, sistemul medical şi Ministerul Sănătăţii se vor trezi. Pentru că Ministerul Sănătăţii doarme, doarme de prea mult timp, doarme de 20 de ani şi este momentul să-l trezim cu toţii, pentru că sănătatea nu are culoare şi toţi vom ajunge, mai devreme sau mai târziu, să vedem faţa unui doctor de la urgenţă. Vă mulţumesc încă o dată. Sper că s-a trezit toată lumea şi mai spun încă o dată bună dimineaţa Ministerului Sănătăţii. |
|||||
|
|
Domnule deputat, mulţumesc mult de tot. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul Uricec. Domnule deputat, aveţi cuvântul trei minute; din partea Partidului Democrat Liberal. |
|
|||
|
|
Domnul Eugen Constantin Uricec: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, "130 de ani pentru Banca Centrală" Chiar dacă timpurile prezente sunt puternic afectate de preocuparea de asanare a economiei, nu trebuie să trecem cu indiferenţă peste cei 130 de ani de istorie a Băncii Naţionale a României. Constituirea acesteia, către finalul secolului al XIX-lea, a fost unul dintre elementele majore ale modernizării şi, de ce nu, al constituirii statului român modern. La 9 septembrie 1880, sub semnătura guvernatorului I. Câmpineanu, a casierului Bilcescu şi a cenzorului Ioanide, vedeau lumina tiparului primele bancnote româneşti, element important de identitate naţională. În cei 130 de ani de existenţă, Banca Naţională a României s-a consacrat ca un vector principal de stabilitate şi echilibru, atât în elaborarea politicilor economice, cât mai ales în gestionarea politicilor moderne monetare din România. Chiar dacă regimul politic înfiinţat de comunişti a adus modificări însemnate în ceea ce priveşte rolul şi atribuţiile celei mai importante instituţii bancare, după Revoluţia română, Banca Centrală a recăpătat treptat funcţiile cuvenite într-o economie liberă. Astăzi, vorbim despre Banca Naţională a României cu respect şi mândrie, având în vedere performanţele oamenilor care conduc activitatea acestei instituţii. Vorbele nu sunt mari, dacă luăm în calcul că, în anul care a trecut, Banca Naţională a României a demonstrat performanţe superioare unor bănci cu tradiţie mai îndelungată decât a ei, cum ar fi de pildă Banca Centrală a Marii Britanii. Graţie acestei instituţii, ne bucurăm astăzi de un sistem al băncilor comerciale consolidat, puternic, nevulnerabil în faţa provocărilor crizei economice. Graţie Băncii Naţionale a României, românii au încredere în moneda lor, în deciziile şi în protecţiile pe care le dau creşterea economică în România. Stimaţi colegi, aş dori să mulţumim cu toţii celor care au condus şi conduc destinele acestei instituţii şi care, în definitiv, conduc destinele economice ale unei ţări. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Daţi-mi voie să vă informez că, din partea Grupului Partidului Democrat Liberal, încă şapte colegi vor depune în scris. Domnul Prigoană, să-l salutăm. Un pic mai târziu. S-a ridicat mira şi la televiziune, aşa că este foarte bine pentru noi. Doamna Brînduşa Novac, domnul Alin Trăşculescu, domnul Florian Daniel Geantă, domnul Stelică Iacob Strugaru, doamna Doiniţa Chircu, precum şi domnii Gheorghe Ciobanu şi Bogdan Cantaragiu, din partea Grupului democrat liberal au depus declaraţiile politice. Din partea Grupului Social Democrat şi al Partidului Conservator, Oltenia sau Transilvania? Oltenia. Domnule deputat Popeangă, aveţi cuvântul trei minute, după cum ştiţi, atât aveţi rezervate la Gorj, mai mult n-aveţi voie şi două secunde din partea noastră. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se intitulează "Aceeaşi M(ân)ărie, cu altă pălărie!" S-a realizat de zor o cosmetizare a unei nenorociri care, de la ultimele alegeri încoace, se face că ocârmuieşte această nefericită ţară. Este vorba despre schimbarea unei găşti de la Palatul Victoria cu o altă gaşcă - deşi grosso modo pe acelaşi schelet -, mai incapabilă şi mai flămândă decât cea care pleacă cu sacii plini în "căruţele" 4x4, mai dihai ca ex-regele Mihai cu trenul de averi în 1947. O greţoasă Mărie care, crezând că simpla schimbare a pălăriei duce, în mod automat, şi la reluarea virginităţii, nu face altceva decât să ne arate o altă prosteală la adresa poporului român. Probabil că nu au fost suficienţi cei 25% tăiaţi la salarii. Se vede treaba că lipsa ripostei făcătoare de cucuie şi de vederi de constelaţii în diverse nuanţe încurajează pe păpuşarul de la Cotroceni să vină cu un alt guvern, care să mai ia încă 25% din ce a mai rămas. Pentru că, dacă omul nu protestează - iar dacă protestează o face dansând Pinguinul - înseamnă că-i place, că moare de drag! Căci, mânăria cotrocenistă n-are margini. De aceea tot zicem de zor că, până nu reuşim să-1 coborâm de la Cotroceni pe păpuşar, indiferent cine va ocupa fotoliile guvernamentale nu va fi decât o altă marionetă băsesciană. În cazul noii schimbări, cu ce poate fi mai de folos României, dacă în locul "epicureanului" vine la economie un ins bănuit că a ţepuit PETROM cu 10 miliarde, iar transporturile au fost acaparate de pupila cotrocenismului? Nu este decât o schimbare de decor şi nu vom vedea decât o bătălie pe o Românie falită. După cum ziceam anterior, în zori s-a realizat o cosmetizare guvernamentală ce va pune românul de rând pe gânduri şi îi va ţine creierii ocupaţi până la finele vieţii, din ce în ce mai apropiat, graţie Băsescului şi camarilei sale portocalii - aprofundând ce-nseamnă, domnule, o vocaţie ratată! Căci, analizând cu simţ de răspundere (măcar noi, că Puterea n-are nici interes, nici cu cine, nici cu ce), se presupune că garnitura guvernamentală instaurată o dată cu revalidarea preşedintelui la Putere este cea formată din ce au avut ei mai bun. Nu pui ciurucuri la conducerea României, nu? Se presupune că pui la bătaie ce ai mai bun, că te lauzi că nu guvernezi în "bătaie de joc". Dar, cum sforarul de la Cotroceni a scăpat păsărică cu "ţara de mâna a doua", nu se poate să ajungi o ţară de mâna a doua cu o conducere de primă mână! Deci, şi guvernul instaurat alături de un preşedinte, în cel mai bun caz, este tot de mâna a doua. Iar dacă spuma cremei PDL-iste este de mâna a doua, oare cei care îi înlocuiesc pe miniştrii remaniaţi cum sunt? Logic: mai slabi, deci, de mâna a şaptea! Iată ce mânărie face Cotroceniul, cu mâna cosaşului de frunte, care răspundea odinioară la apelativul: "Boc, ieşi la tablă! Şi mergi şi tu în picioare, ca omu', când ieşi la tablă, nu în genunchi! Antrenamentul pentru premier să-1 faci la ora de sport, nu la mine!" Cred că a venit vremea să închei cu o veche strigătură minerească, de la noi, din folclorul contemporan al Gorjului: "Băsescule, iu-hu-hu,/Ia-ţi guvernu' şi te du!" Mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Domnule deputat, mulţumim. Metaforic în dimineaţa aceasta. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului Social Democrat şi al Partidului Conservator încă doi colegi au depus declaraţiile politice, domnul Bogdan Ciucă şi domnul Mircea Duşa. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, următorii colegi au depus în scris declaraţiile politice: domnul Relu Fenechiu, domnul Viorel Buda, domnul Sorinel Ştirbu, domnul Dorin Uioreanu, domnul Virgil Pop, domnul Florin Ţurcanu, domnul Ciprian Dobre, domnul Cristian Buican şi domnul George Scutaru sunt cei care au depus la secretariat. Mai avem doi colegi şi Grupul liberal şi-a îndeplinit misiunea pentru această săptămână. Dacă din partea Grupului parlamentar al UDMR există vreun coleg care vrea să ia cuvântul sau nu s-au trezit încă. Minorităţile naţionale? Ceilalţi colegi? Nu. Grupul deputaţilor independenţi, nu. PDL, distinsul meu coleg din spate, vă rog frumos, aveţi trei minute. Domnul Prigoană, următorul. Domnule deputat, aveţi cuvântul trei minute, după cum ştiţi. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş fi avut trei declaraţii, una legată de parlamentarii care datorează dezbaterea unor legi importante în Parlament şi cetăţenii noştri aşteaptă; alta legată de olimpicii vâlceni, care dau valoare învăţământului românesc şi noi avem destule cazuri la Râmnicu-Vâlcea şi în judeţul Vâlcea despre oameni care au făcut senzaţie în ţară şi în lume; iar a treia, legată de descentralizare, măsură de eficientizare a activităţii spitalelor. Şi aici este una din soluţiile găsite şi o soluţie bună de care am vorbit şi am tot vorbit de-a lungul anilor, să trecem această activitate în slujba autorităţilor locale. O măsură care a fost privită cu mult scepticism, dar a fost trecută destul de bine în urma unor dezbateri importante. Deşi în prezent se confruntă cu multe probleme financiare şi înregistrează datorii foarte mari la bugetul statului, datoriile nu vor mai fi aruncate pe umerii autorităţilor locale. Şi aţi văzut, zilele trecute, au început să plătească din aceste datorii, iar în ceea ce priveşte finanţarea după descentralizare, conform datelor, autorităţile locale au dreptul să supravegheze asupra acestor contracte şi mai ales contractele cu casele de asigurări de sănătate, de unde şi vin banii peste 85%, astfel încât pe plan local nu vor mai fi create presiuni financiare suplimentare. Autorităţile locale vor prelua spitalele de la zero, fără datorii, ministerul urmând să găsească o formă de a compensa cu Ministerul de Finanţe aceste restanţe. Prin descentralizare, autorităţile locale au reprezentanţi în consiliile de administraţie şi pot să-şi spună mai bine cuvântul. Aceştia vor reprezenta interesele cetăţenilor şi se vor putea implica direct în elaborarea planului de dezvoltare a spitalelor. Trecerea unităţilor spitaliceşti la autorităţile locale vor eficientiza, sunt convins, cheltuirea banilor publici şi va determina autorităţile să se uite cu mai multă atenţie atunci când se vor gândi la investiţiile care trebuie făcute şi trebuie făcute din ce în ce mai mult. Se vor gândi, de asemenea, la parteneriat public privat. Vă mulţumesc. (Declaraţie politică preluată in extenso conform materialului depus la secretariatul de şedinţă.) "Descentralizarea, măsură de eficientizare a activităţii spitalelor" Descentralizarea spitalelor, măsură pusă în aplicare de Guvernul Boc, este un proces menit să ducă la stabilizarea sistemului sanitar, să aducă mai multă sustenabilitate şi un raport cost-eficienţă real, investiţii în infrastructură, posibilitatea plăţii suplimentare a medicilor, atragerea de fonduri europene în anii care vin, autonomie managerială. De fapt, prin descentralizarea unităţilor sanitare se speră ca serviciile medicale să crească calitativ. Deşi, în prezent, spitalele se confruntă cu probleme financiare şi înregistrează datorii foarte mari la bugetul statului, datoriile nu vor fi aruncate pe umerii autorităţilor locale care au preluat unităţile spitaliceşti, iar în ceea ce priveşte finanţarea după descentralizare, conform actelor normative, autorităţile locale au dreptul de supraveghere asupra contractelor cu casele de asigurări de sănătate, astfel încât pe plan local nu vor fi create presiuni financiare suplimentare. Autorităţile locale vor prelua spitalele de la zero, fără datoria existentă, ministerul urmând să găsească o formă de a compensa cu finanţele publice aceste restanţe. Prin descentralizare, autorităţile locale au reprezentanţi în consiliile de administrare ale spitalelor " Aceştia vor reprezenta interesele cetăţenilor şi se vor putea implica direct în elaborarea planului de dezvoltare a spitalelor. Prin implicarea directă a reprezentanţilor comunităţilor locale, nevoile cetăţenilor în privinţa serviciilor medicale vor fi mai bine reflectate şi se va putea acorda mai multă atenţie îngrijirii personalizate. Trecerea unităţilor spitaliceşti la autorităţile locale va eficientiza, sunt convins, cheltuirea banilor în spitale şi va determina autorităţile locale să se uite mai cu atenţie la ce înseamnă finanţarea sistemului sanitar şi să contribuie la această finanţare. Cu siguranţă, impactul descentralizării va fi benefic, deoarece noii proprietari ai spitalelor, autorităţile locale, vor realiza responsabilitatea directă faţă de cei cărora le asigură servicii, acest lucru fiind de fapt un pas important către parteneriatele public-private. Un alt aspect care ar putea duce la îmbunătăţirea serviciilor medicale este acela al informatizării sistemului sanitar pentru ca pacienţii să nu mai alerge la Casele de sănătate pentru adeverinţele de asigurat, iar datele despre fiecare persoană asigurată să poată fi accesate imediat, odată cu cele despre istoricul bolilor de care aceasta a suferit. Dacă acest lucru s-ar realiza, aşa cum este în intenţia Guvernului Boc, am putea eficientiza acest domeniu strategic. |
|||||
|
|
Domnule deputat, mulţumim mult de tot. |
|||||
|
|
|
Din partea Partidului Social Democrat a sosit şi rândul Transilvaniei. Domnule deputat Itu, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică este "Susţin greva fiscală a creatorilor". Elita intelectuală a României este batjocorită de către Guvernul Boc. Nefiind în stare să sprijine cum ar trebui cultura, guvernanţii au găsit modalităţi de a încurca şi mai mult lucrurile, care au ca rezultat sărăcirea creatorilor. Un grup masiv de scriitori, actori, pictori şi jurnalişti de mare valoare, a adresat, nu de mult, o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, Avocatului Poporului, Ioan Moraru, şi preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, intitulată "Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?" În finalul acestei scrisori, se spunea: "În al doisprezecelea ceas, puteţi opri exodul de creiere din România şi sărăcirea celor care apără, prin operele lor unice, identitatea culturală şi spirituală a României. Aţi putea face un pas înapoi pentru a face toţi un pas înainte." Acea scrisoare deschisă, până acum, după ştiinţa mea, nu a primit un răspuns rezonabil. De aceea, semnatarii ei au declarat că vor trece, în semn de protest, la grevă fiscală, începând cu 1 septembrie, până la abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2010, care a provocat această stare de lucruri. Personal, susţin greva fiscală a creatorilor. Oamenii de cultură trebuie preţuiţi şi stimulaţi, nu batjocoriţi, umiliţi şi spoliaţi. Prin nesupunerea lor civică, atrag atenţia asupra injustiţiei. Fac apel la colegii mei parlamentari din toate partidele ca să abrogăm Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.58/2010. Această reglementare ruşinoasă e cazul să fie îndreptată. Aici nu este vorba de opţiuni politice, ci de respect pentru cultura românească. |
|||||
|
|
|
A doua declaraţie politică se referă la descentralizarea spitalelor. În discordanţă cu colegul, eu spun că spitalele din oraşele mici vor fi pe cale de dispariţie şi cred că bugetele locale nu vor satisface cerinţele spitalelor şi a sănătăţii în general. Îmi pare rău, dar această descentralizare, care a fost un pionierat în municipiul Bucureşti, cred că nu poate fi extrapolată la întreaga ţară. Mulţumesc. (Declaraţie politică preluată in extenso conform materialului depus la secretariatul de şedinţă.) "Descentralizarea spitalelor" Încă de pe data de 12 august 2010, domnul Cseke Attila, ministrul sănătăţii, ne informa că procesul de descentralizare a sistemului sanitar s-a încheiat în proporţie de 98%. Descentralizarea sistemului sanitar înseamnă trecerea a circa 370 de spitale din administrarea Ministerului Sănătăţii în cea a consiliilor locale şi judeţene. În opinia domnului ministru şi a Guvernului, descentralizarea reprezintă un pas important în reformarea sistemului sanitar românesc, prin care sistemul sanitar devine mai eficient şi aduce mai multă echitate şi stabilitate. Ca urmare a acestei măsuri reformatoare, sistemul sanitar bicefal dispare, clădirile spitalelor trec în proprietatea administraţiilor publice care se vor ocupa de administrarea logistică, financiară şi umană a unităţii spitaliceşti, ministerului revenindu-i sarcina de a elabora politici sanitare la nivel naţional. Până aici toate bune şi frumoase, numai că datorită realităţii economice foarte diferite de la o zonă alta şi a diferenţelor dintre unităţile sanitare din aceste zone, descentralizarea sistemului sanitar ridică numeroase semne de întrebare. Consider că aceste concluzii trase în urma experimentului de doi ani la spitalele din Bucureşti, izvorăsc din realităţile capitalei, realităţi care nu pot fi comparate cu cele de pe întreg teritoriul ţării. Mă refer la acele administraţii locale cu bugete mici, incapabile să susţină financiar activitatea unui spital, ştiindu-se că odată cu preluarea spitalului se preiau şi datoriile acestuia, în pofida asigurărilor din partea Guvernului prin care problema arieratelor va fi rezolvată. Deocamdată, constat cu stupoare că prin rectificarea bugetară, sănătatea pierde din alocaţiile stabilite iniţial. Viitorul acestor unităţi spitaliceşti este lesne de prevăzut, urmează dispariţia lor treptată, fapt ce se răsfrânge negativ asupra nivelului de sănătate a populaţiei. Bolnavii vor fi siliţi să se deplaseze la distanţe uneori mari, depăşind posibilităţile lor materiale. În ceea ce priveşte spitalele care vor supravieţui, vor fi aglomerate şi suprasolicitate. Având în vedere multitudinea de probleme cu care se confruntă o administraţie locală, problemele de ocrotire a sănătăţii nu îşi vor găsi un loc prioritar în strategiile locale. În primul rând că cele mai multe dintre clădirile spitalelor sunt vechi sau într-o stare avansată de degradare, ceea ce impune cu necesitate reparaţii capitale costisitoare şi care depăşesc posibilităţile bugetelor locale. În al doilea rând, în această situaţie este exclusă modernizarea unităţilor spitaliceşti precum şi dotarea lor cu aparatură de ultimă oră. Acestea sunt doar câteva motive, la care se adaugă criza economică prin care trecem, motive ce duc la ideea că procesul descentralizării ar fi necesitat o eşalonare în timp, o desfăşurare pe termen mediu şi lung, în funcţie de situaţia concretă a fiecărei localităţi. Consider că o reexaminare a fiecărei situaţii concrete din teren nu este nici acum tardivă şi ar fi de real folos în desfăşurarea acestui proces vital. Finanţarea spitalelor trebuie făcută în continuare de către minister, pentru a duce la bun sfârşit şi cu rezultate pozitive complexa problemă a sănătăţii populaţiei. |
|
|||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Ioan Ţintean. Poziţia 13, azi e marţi, aveţi grijă... Trei minute, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică se intitulează "Evaluarea coruptă şi clientela blochează fondurile de minimis pentru investiţii". Deşi s-a făcut mult tam-tam pe linia sprijinirii investiţiilor din sectorul antreprenorial al IMM-urilor, după încheierea sesiunii de depunere a documentaţilor de proiecte în vederea obţinerii finanţării s-a demonstrat din nou că apartenenţa la sistemul clientelar este principalul atu şi criteriu pentru aprobarea dosarelor şi nu, cum ar fi normal şi cum stipulează legea, calitatea elaborării dosarelor şi corectitudinea aprobării acestora. Au fost cazuri, deloc puţine, în care diversele completări la dosare au devenit "regulă" pentru a genera cu bună-ştiinţă întârzieri şi pentru a ascunde "excepţiile" reprezentate de firmele "cu aranjamente", ale clientelei politice, care au căpătat astfel prioritate în procesul de evaluare şi aprobare. Nu există nicio prevedere legală sau justificare pentru a cere două sau trei rânduri de solicitări de completare sau lămuriri la acelaşi dosar! Oare, care ar fi raţiunea pentru care nu s-au cerut toate completările şi clarificările şi răspunsul ar trebui să-l aflăm de la autorităţi. Oare avem funcţionari slabi pregătiţi sau aceştia plătesc preţul subordonării politice şi a politizării excesive dusă la rang politică oficială de guvernarea PDL? Lanţul deficienţelor identificate în cadrul procesului de evaluarea a proiectelor de atragere a fondurilor destinate investiţiilor nu se opreşte aici. Pe site-ul Ministerului de Finanţe a apărut un anunţ de sistare a procesului de evaluare a firmelor care au depus dosare după data de 26 februarie 2010 din cauza epuizării fondurilor. Firmele care se aflau în procesul de evaluare la acea dată şi cărora li s-au cerut fel şi fel de completări au fost refuzate imediat fără anunţ public şi fără bază legală. Din păcate, această decizie politică cu suport clientelar este de natură să alunge toate firmele de bună-credinţă care doresc să atragă fonduri europene şi să investească şi oferă un semnal negativ investitorilor străini, speriaţi de birocraţia şi politizarea instituţiilor. De ce nu s-au respins dosarele la primire, de ce s-a tergiversat evaluarea lor, motivându-se tot felul de clarificări cu scopul de a permite clientelei politice să depună dosarele care, evident, au fost luate în calcul şi rezolvate? Astfel, finanţările nu au fost în niciun caz acordate pe baza ordinii de depunere a dosarelor, fiind respinse pe motiv de lipsă de fonduri, pentru care însă s-au găsit clienţi politici, cu încălcarea procedurilor prevăzute în acest sens. Este motivul pentru care cer noului ministru de finanţe să facă ordine în aceste cazuri, să suplimenteze fondurile necesare şi să trateze IMM-urile în ordinea depunerii proiectelor pentru a da un semnal că în România se poate investi dacă într-adevăr dorim să ieşim din criză. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Îmi aduce aminte de o zicală veche, la început de carieră, a unui scriitor, Paulo Coelho, care spunea că aşteptarea e dureroasă, neglijarea e dureroasă, dar să nu ştii să faci un lucru e cel mai dureros. |
|||||
|
|
|
Fac precizarea că domnul Nicolae Păun de la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a depus în scris declaraţia politică. Domnule deputat Prigoană, aveţi cuvântul, vă rog frumos. |
|
|||
|
|
Domnul Vasile-Silviu Prigoană: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Cauza problemei ţigăneşti - etnia sau stilul de viaţă?" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Urmărind iureşul evenimentelor legate de expulzarea ţiganilor, cetăţeni români, din Franţa, am observat un interes deosebit al unor organisme internaţionale, preponderent pentru a critica măsura dispusă de preşedintele francez. Expulzarea unor grupuri de persoane pe criterii etnice aminteşte unora de începutul ororilor naziste, motiv pentru care reacţia este pe măsură. Vaticanul a declarat ca "nu poţi generaliza şi nu poţi da afară un grup întreg de oameni", în timp ce ONU a avertizat Franţa cu privire la "acţiunile de rasism şi xenofobie". Reprezentanţi ai Uniunii Europene au declarat că "se va verifica dacă acţiunile de expulzare au fost legale". În Franţa, fostul premier, Dominique de Villepin, apreciază că "fiecare francez ar trebui să acţioneze, indiferent care este vârsta sau statutul său social, dacă se află la Paris sau în provincie, pentru a-şi arăta refuzul faţă de această măsură inacceptabilă, o pată de ruşine pe drapelul Franţei". În faţa dumneavoastră declar că sunt împotriva expulzării ţiganilor din oricare stat al Uniunii Europene, libera circulaţie a cetăţenilor români fiind unul dintre principalele motive pentru care suntem, ca stat, membru al Uniunii Europene. Problema, în sine, nu este comunitatea de ţigani sau intoleranţa faţă de aceasta, în România şi, foarte probabil, şi în Franţa. Problema o reprezintă un anumit mod de viaţă pe care o parte dintre aceştia înţeleg să-l practice. Numeroşi ţigani se integrează perfect şi convieţuiesc fără probleme în masa majoritarilor. Te şi miri să afli că "X" ar fi ţigan. Şi constaţi că asta nu te deranjează, iar pe el nu îl descalifică. Aşa şi trebuie să fie. Am putea vorbi despre discriminare în România dacă persoana "X", respectabilă, ar avea de suferit din cauza originii sale etnice. Spre lauda cetăţenilor români, aşa ceva este exclus. Pe de altă parte, dintre românii majoritari, unii se apropie de comunitatea ţiganilor şi sfârşesc prin a se identifica cu ei prin stilul de viaţă adoptat. Consecinţa: numărul celor care adoptă un stil de viaţă la marginea legii şi a regulilor sociale nu scade, ba chiar creşte, iar stilul se perpetuează şi se dezvoltă. Prin infuzia de noi trăsături şi caractere devin mai puternici şi mai adaptabili. Deci, în concluzie, nu ţiganii sunt problema României şi a Europei, ci un mod de viaţă, "nepotrivit", vorba lui Bill Clinton. Aplicarea legii pentru infracţiunile "mărunte" de care se fac îndeobşte vinovaţi, şi care au determinat măsurile de expulzare, poate fi parte a soluţiei. Fermitatea în acţiunile instituţiilor statului trebuie să se manifeste şi în aprecierea mediului în care copiii unor astfel de persoane trăiesc, iar legislaţia existentă trebuie aplicată fără discriminare, fie ea şi pozitivă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Dugulescu Marius din partea aceluiaşi grup parlamentar a depus în scris. Din partea PSD, domnul deputat Gheorghe Ana. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, În primul rând, daţi-mi voie să vă urez succes în noua funcţie şi, de asemenea, vă doresc să ajungeţi într-o zi preşedintele Camerei, nu preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică este intitulată: "A venit toamna, domnule Boc!". A venit toamna după o vară excesiv de fierbinte, cu puhoaie de ape care au lăsat în urmă lacrimi, jale şi sărăcie lucie în multe zone ale ţării. O toamnă cenuşie care prefaţează o iarnă cu cămările goale şi caloriferele reci la marea majoritate a românilor. O toamnă în care guvernanţii, după 9 luni, se prezintă cu un bilanţ catastrofal. Nimic, dar absolut nimic, din ceea ce s-a promis la instalarea guvernului Boc nu s-a realizat. Mai mult, prin măsurile luate de guvern, România s-a afundat şi mai mult într-o situaţie aproape fără ieşire. Eforturile disperate ale PDL de a cosmetiza structura guvernului fără a prezenta public o analiză concretă a fiecărui ministru şi a Guvernului, în ansamblul său, demonstrează încă odată lipsa de idei şi de soluţii ale actualei puteri portocalii. Inconsecvenţa în actul legislativ, numirea în funcţii pe criterii politice, disponibilizări masive de personal, diminuarea salariilor cu 25%, blocarea fondurilor europene, impozitarea tuturor veniturilor, creşterea TVA de la 19% la 24% (provocând creşterea galopantă a preţurilor) sunt numai câteva din acţiunile guvernului Boc 4 menite după mintea premierului Emil Boc "să stopeze declinul economic" şi să înceapă relansarea economiei româneşti. Aceste măsuri aberante fac parte dintr-un şir de multe alte măsuri aberante care au făcut ca întreaga societate românească să fie disperată, de la ţăranul român, fără produse, la muncitorul, fără loc de muncă, la medicul şi profesorul, umiliţi cărora li se sugerează să plece în străinătate, la scriitorul sau actorul trimis să stea la cozi interminabile pentru a-şi putea plăti impozitul pe inteligenţă. Acestea sunt rezultatele unui guvern condus de cel mai incapabil prim-ministru din ultimii 20 de ani, un prim-ministru demis în mod democratic (premieră naţională) de Parlament şi reînvestit în mod nedemocratic de un preşedinte "jucător". Acum asistăm la un joc de imagine al puterii portocalii prin demiterea unor miniştri cărora domnul Emil Boc, culmea tupeului, le mulţumeşte pentru modul excepţional în care şi-au făcut datoria! În ce ţară trăim? Niciodată românii nu au fost manipulaţi, umiliţi şi minţiţi ca acum de un guvern compus din incapabili şi mincinoşi. Atunci când primul-ministru demonstrează zilnic câtă diferenţă este între vorbe şi fapte, că a lipsit atunci când s-a împărţit onoarea, este cazul să spunem răspicat: A venit toamna, domnule Boc, e timpul să plecaţi! Întoarcerea la popor este salvarea României. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, mulţumesc şi pentru gândurile frumoase. Deşi sunt oltean, în viaţă trebuie să ai răbdare. Este o onoare pentru mine pentru că am ajuns pe această funcţie. |
|||||
|
|
|
Domnule deputat Răţoi, aveţi cuvântul. Nu este niciun coleg de la PNL care să fie înscris pe listă, aşa încât o să vă rog pe dumneavoastră să citiţi declaraţia. Fiind mai vechi în această sală, aşteptăm de mai mult timp, vă rog frumos, aveţi trei minute pentru declaraţie. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia politică se intitulează "Sănătatea, în moarte clinică". În sesiunea trecută vorbeam cu necaz despre sistemul sanitar din România, cerându-le guvernanţilor să acorde atenţia necesară acestui domeniu atât de important. Spuneam atunci că sănătatea nu este un moft şi că trebuie luate măsuri urgente pentru reorganizarea sistemului şi consolidarea lui. Guvernanţii au continuat să ignore însă semnalele de alarmă trase nu doar de politicieni, ci şi de medici şi pacienţi. Astăzi, deşi nu credeam că este posibil, sistemul este mai bolnav ca în trecut. Numărul deceselor cauzate de lipsurile din sănătate creşte zilnic şi reamintesc tragicul eveniment de la maternitatea Giuleşti sau cazurile copiilor decedaţi ca urmare a unor simple facturi. Acestea sunt însă doar unele exemple din miile de cazuri care se întâmplă fără să ajungă în paginile ziarelor. Spitalele nu au vaccinuri, nu au seringi, nu au materialele de bază necesare tratării pacienţilor. E o imagine de coşmar, a unui sistem sanitar european din anul 2010. Din păcate, românii nu au de ales. S-au obişnuit, în lipsa alternativelor, să intre în spitale mizere, în care plouă, în care iarna se tremură de frig, iar vara se sufocă, în care lipsesc paturile şi condiţiile decente. Spitale în care poţi intra sănătos şi din care poţi pleca infectat cu un virus sau o bacterie. Este uşor pentru toată lumea - şi am sesizat această pornire la multe persoane - să arate cu degetul spre medici, ignorând faptul că întregul sistem este deficitar, suferind de ani buni din cauza proastei administrări centrale şi a lipsei de fonduri. Cel mai grav aspect rămâne exodul medicilor români, specialişti pe care lipsa mijloacelor de lucru şi mai ales lipsa mijloacelor financiare îi împinge să părăsească România în căutarea unei vieţi mai bune şi, de ce nu, a performanţei. Ca în toate domeniile, cei mai buni sunt primii care pleacă. Statul este cel care trebuie să asigure cetăţenilor săi dreptul primordial la sănătate, iar acest lucru poate fi făcut oferindu-se medicilor şi celorlalţi angajaţi din sistem condiţiile necesare. Niciunul dintre noi nu îşi doreşte ca medicul care operează pe cord să îşi facă griji, în timpul operaţiei, din cauza ratelor pe care le are de plătit la bancă. Ştiu că este o imagine des invocată şi personal cred că ea reflectă în mod corect situaţia actuală. Cu atât mai mult cu cât reducerea salariilor personalului medical a dat o nouă lovitură sistemului, sporind povara de pe umărul celor care trebuie să aibă grijă de sănătatea noastră. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Atâta timp cât cei care guvernează vor continua să ignore ce este cu adevărat important pentru societate, românii vor continua să sufere: pacienţi şi medici la un loc. Pentru Boc, Videanu sau Berceanu există întotdeauna soluţia să îşi rezolve problemele medicale în străinătate. Dar nu este la fel de uşor pentru oamenii din colegiul meu, din satele româneşti, pentru care şi deplasarea la un spital din capitală este uneori un lux. Vinovaţii morali pentru ceea ce se întâmplă în sistemul medical românesc sunt cei care guvernează destinul acestei ţări. Un destin care se arată din ce în ce mai sumbru pentru această ţară lovită de boală. Cât timp cei responsabili de sănătate nu vor reacţiona, românilor nu le mai rămâne decât speranţa că nu se vor îmbolnăvi. Pentru că celor loviţi de boală Guvernul Boc le dă doar două soluţii: să plece din ţară sau să moară. Mesajul meu final este că acest Guvern are de ales: ori se trezeşte la realitate şi ia măsurile corecte ori îşi dă demisia şi îi lasă pe alţii să facă ce el nu a putut. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, vă mulţumesc mult de tot pentru declaraţia dumneavoastră. |
|||||
|
|
|
Încă doi distinşi colegi au depus în scris declaraţiile: domnul Vasile Filip Soporan de la deputaţii independenţi şi domnul Petru Movilă de la PDL. Dacă din distinşii mei colegi de la PDL, care doriţi dintre dumneavoastră să luaţi cuvântul. Unul după celălalt. Aveţi trei minute, vă prezentaţi, după care depuneţi şi distinsei mele colege de la stenograme. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Cosmin Popescu, Grupul parlamentar al PDL. Stimaţi colegi, "De ce a uitat Franţa conţinutul Cartei europene a drepturilor fundamentale?" Este dureros că, la nici trei ani de la semnarea la Strasbourg a Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, unul dintre promotorii principali ai valorosului document a şi uitat principiile pe care acesta le consacră pentru aproape jumătate de miliard de cetăţeni europeni. Pe lângă drepturi politice, diplomatice sau la bună guvernare, Carta Drepturilor Fundamentale consacră în mod expres dreptul cetăţenilor europeni de a circula liber pe tot spaţiul Uniunii şi de a se bucura de tratament egal şi nediscriminatoriu. Oricine ar rămâne descumpănit şi ar deveni peste noapte eurosceptic dacă ar vedea că aceste principii sunt aplicate în mod diferenţiat cetăţenilor europeni, mai ales dacă aceştia nu sunt membri ai unui stat fondator. Oare la ce ne-au folosit aproape şase decenii de construcţie europeană, dacă se constată în continuare că modelul democratic european tratează cu cetăţeni de primul rând şi cetăţeni de rang inferior? Unde s-a pierdut deviza "Unitate în diversitate!" atâta vreme cât avem tratament diferenţiat pe criterii etnice? Eforturile fondatorilor europeni de a construi o Europă a cetăţenilor, sunt astăzi puse în pericol de competiţii politice interne, de aroganţa unor lideri politici, de lipsa de viziune a politicilor de gestionare a migraţiei transfrontaliere şi de inexistenţa căilor de integrare socială a unor minorităţi care aparţin spaţiului european. Europa nu mai are nevoie de noi demonstraţii empirice asupra consecinţelor discriminării, marginalizării sau lipsei oricărei şanse pentru categorii de persoane care sunt vinovate doar pentru că s-au născut şi aparţin unui grup etnic minoritar. Europa şi statele ei membre nu trebuie să-şi uite istoria recentă! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, mulţumesc mult. |
|||||
|
|
|
Domnule deputat, aveţi şi dumneavoastră cuvântul. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Constantin Severus Militaru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Felicitări profesioniştilor!" Stimaţi colegi, Din nefericire, nu acordăm aproape niciodată un minimum de respect şi recunoştinţă celor care, indiferent de condiţiile socio-economice, îşi fac datoria într-un mod care ne stârneşte mereu vii emoţii. Sunt oameni, ca noi toţi, care se dedică însă trup şi suflet meseriei lor, fără a vedea din orice acţiune un posibil câştig personal imediat. Stimaţi colegi, În ciuda unui spectacol mediatic fără precedent, care ne expune poliţişti corupţi, medici superficiali, funcţionari incompetenţi, vă rog să aveţi în vedere că realitatea ne arată şi reversul medaliei. Adică, există poliţişti care mor la datorie pentru că nu acceptă propunerile clanurilor de interlopi, există medici care lucrează uneori şi şaisprezece ore pe zi pe salarii mizere şi fără să pretindă "atenţii" din partea pacienţilor, există funcţionari publici incoruptibili care fac ca administraţia publică să funcţioneze. Aşadar, a generaliza anumite flageluri la nivelul întregilor categorii socioprofesionale din România este mai mult decât nedrept. Acolo unde apar fenomene relatate de presă, în baza probatoriilor constituite de parchete, justiţia trebuie să-şi spună cuvântul. Nu toţi românii sunt corupţi, nu toţi românii sunt incompetenţi, nu toţi românii sunt neprofesionişti. În schimb, reforma statului demarată de Cabinetul Boc va trebui să aibă ca rezultat stimularea tocmai acelor a căror moralitate şi activitate reprezintă exemple demne de manualele şcolare. Ei nu trebuie să sufere din pricina restructurării sistemului aparatului de stat. Ei vor trebui să profite de creşterea economică determinată de viitoarea relansare economică a ţării, reflectată în salarii demne de o viaţă minimă decentă. Stimaţi colegi, Permiteţi să mulţumesc poliţiştilor răniţi sau chiar ucişi apărând legea şi refuzând compromisurile. Daţi-mi voie să mulţumesc medicului Raed Arafat, un român mai român decât mulţi alţii, care ne-a demonstrat că nimic nu este imposibil de realizat, dacă te pui în slujba semenilor tăi. Mulţumesc tuturor celor care fac ca România să funcţioneze şi dau o speranţă românilor că o viaţă mai bună va fi posibilă şi pentru copiii noştri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, vă mulţumesc. Mi-am adus aminte de Mihai Eminescu care spunea la un moment dat că "mulţi lucrează, puţini gândesc". |
|||||
|
|
|
Dacă mai există vreun distins coleg care vrea să... Vă rog frumos, domnule deputat, aveţi cuvântul, trei minute, după cum ştiţi. Salutăm şi venirea presei. Bună dimineaţa! Dacă nu aveţi exemplarul şi l-aţi depus la stenogramă... |
|
|||
|
|
Îl am, nu ştiam că trebuie depus. Bună dimineaţa! Domnule preşedinte, Declaraţia politică se intitulează "Zorii noii crize". Stimaţi colegi, Aşteptată de unii ca un moment de cotitură spre o evoluţie pozitivă a vieţii economice a României, neglijată de alţii, intens discutată în presă, recenta remaniere guvernamentală nu provoacă de fapt nicio altă schimbare în afara înlocuirii unor nume cu altele. Iluzia că prin asta se va îmbunătăţi ceva, şi-o face, dacă şi-o face, doar o redusă categorie de susţinători ai politicii preşedintelui României. La rândul lor, liderii politici care cauţionează guvernul se amăgesc crezând că prin această măsură pot recâştiga, măcar în parte, simpatiile electorale risipite rău de tot de austeritatea socială din ce în ce mai pregnantă. Schimbarea miniştrilor, neînsoţită de vreo modificare programatică în abordările guvernamentale, este o manevră de imagine menită să lege gravele greşeli de administrare a ţării de nişte oameni care, nu-i aşa?, au fost identificaţi şi îndepărtaţi. Poporul încă crede cu tărie că relele care-i afectează viaţă se datorează, în exclusivitate, oamenilor politici şi specularea acestei naivităţi a adus totdeauna câştig practicienilor în manevre politicianiste. Dincolo de intenţia de a reface echipa guvernamentală pe motive populiste, schimbarea din interiorul executivului de la Bucureşti ascunde şi un act disimulat. O sancţionare a celor care acţionau cu personalitate în interiorul executivului, a celor care nu se manifestau deloc sau a celor insuficient intimidaţi de spiritul milităros (deformaţie profesională!) impus de cel care ştie cum se ţine capul când "se trece prin criză". Din păcate, fiind fără conţinut, această manevră nu are niciun efect. Pentru viaţa de zi cu zi a celor mai mulţi cetăţeni români şi pentru evoluţia imediată a ţării, starea de lucruri va rămâne tot cum a fost: ineficientă, demoralizantă, lipsită de orizont şi speranţă, dovedind grava criză de personalităţi şi oameni politici veritabili din ţară. Şi totuşi, recenta remaniere guvernamentală aduce un element de noutate. Se întrevăd zorii unei noi crize cu care se va confrunta în curând România: criza politică. O criză majoră, cu consecinţe grave, greu de estimat acum, care vor întârzia râvnita revenire la creştere economică. PDL-ul, principalul partid de guvernământ, a ajuns în postura de a conduce o majoritate guvernamentală prin mişcări, cred ei, abile. În primul rând, a atras prin interese materiale, poate şi prin şantaj, toate tipurilor de oportunism care se manifestă cu evidenţă acum în Parlamentul României, de la cel UDMR-ist, la cel UNPR-ist, la cel al minoritarilor, până la egoismul unora dintre cei ce s-au declarat independenţi. Este de presupus că, în condiţiile recesiunii prelungite, momentul în care nu vor mai putea fi satisfăcuţi cei ce fac politică exclusiv din interese de grup sau personale nu este foarte departe. Dacă mai adăugăm şi faptul că toţi cei care sprijină guvernul sunt îngrijoraţi de perspectiva certă de a scădea în ochii electoratului, logic, rezultă că actuala majoritate guvernamentală se poate eroda semnificativ în lunile următoare. Formaţiunea politică care reprezintă maghiarii în parlament, conştientă că este imposibilă acum obţinerea unor autonomii etnice prin modificarea Constituţiei României, repet acum, va forţa autonomia financiară a actualelor unităţi administrative ale ţării. Pentru asta va pune condiţii inacceptabile la adoptarea bugetului ţării pentru 2011 şi, refuzată, va provoca, probabil, fisurarea unităţii arcului guvernamental. În plus, este de presupus că nemulţumirile sociale vor creşte constant în următoarele luni şi blocarea activităţii economico-sociale a ţării printr-o primă grevă generală autentică în România post-decembristă este de luat în calcul, inclusiv posibilitatea ca Guvernul să fie silit să demisioneze la presiunea protestelor. În aceste condiţii, partidele opoziţiei, situate pe poziţii ireconciliabile faţă de partidul prezidenţial, ameţite de cursa pentru obţinerea unor creşteri cât mai consistente în sondaje, se dovedesc incapabile să adopte un program politic comun. Mimează înţelegeri în care nu crede nimeni şi, din toată inima sau numai cu jumătate de gură, îşi clamează sprijinul pentru organizarea unor alegeri anticipate. Cum vor ajunge la folosirea acestui mijloc constituţional de ieşire din criza politică, în condiţiile în care actorii procedurilor de dizolvare a parlamentului sunt preşedintele ţării - duşmanul lor ireductibil - şi parlamentarii, care trebuie să voteze chiar împotriva propriilor interese, nu ştie nimeni. Guvernarea ţării în anul 2011, ca şi adoptarea unui buget corespunzător, sunt chestiuni importante cărora nu li se dă suficientă atenţie în cercurile politice româneşti. Probabil unii, crezând că va mai merge mult în România cu "remanierile" şi moţiunile, îşi văd în continuare doar de rezolvarea intereselor proprii. Data la care vor realiza că au s-au înşelat poate fi destul de aproape şi eşecul politic care, eventual, le va compromite cariera va fi mai amar ca oricând. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul deputat Ştefan Buciuta, de la minorităţile naţionale, a depus declaraţia în scris. Doamnelor şi domnilor, Declar închisă şedinţa de declaraţii politice pentru azi. Ne pregătim pentru moţiunea simplă pe agricultură. Poate după această moţiune o să avem mai multe absorbţii de fonduri europene în această zonă. Vă urez o zi frumoasă şi plăcută. |
|||||
|
(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"Accidentaţi de sistemul medical" Doi accidentaţi în fiecare zi şio recoltare de probe biologice la 2 zile. Aşa arată activitatea Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţe ,,Sfântul Ioan" din Iaşi. 50% dintre accidentaţi au vârste cuprinse între 21 şi 30 de ani, urmaţi în ordine descrescătoare de cei între 31 şi 40 de ani (15,91%) şi de cei între 41 şi 50 de ani (9,10%). Aproape trei sferturi din aceştia sunt tineri (70,46%) cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, iar între 18 şi 50 de ani se încadrează 80% din victime. Salariaţii şi cei fără ocupaţie sunt cel mai adesea victime ale accidentelor rutiere (cate 30%), urmaţi în ordine descrescătoare de pensionari (18,18 %) şi studenţi (13,64 %). Elevii şi studenţii reprezintă doar câte 2,27%, fapt explicat în primul an de existenţa unui spital cu profil de traumatologie. Profilul accidentatului rutier din iunie este un bărbat tânăr (21-30 de ani) din urban, salariat. Este un pacient care se poate vindeca rapid şi complet întrucât e fără patologie asociatăşi cu speranţa de viaţă importantă. Este un pacient care lucrează, iar nerezolvarea corespunzătoare înseamnă pierderi directe şi indirecte pentru societate (concedii medicale, pensii de invaliditate) pe termen lung. Vindecarea depinde doar de existenţa unui spital cu toate specialităţile necesare rezolvării patologiei traumatice într-un singur loc, într-un singur timp fără trambalări dintr-un loc în altul. Orice temporizare în cazul unui astfel de pacient duce la depăşirea ,,orei de aur" în trauma cu pierderi de segmente de corp şi infirmităţi sau chiar deces. În Iaşi se preferă ca aceşti pacienţi să fie plimbaţi ca ,,domnul Lăzărescu" între spitale în timp ce noua clădire a spitalului de urgenţe din Copou stă nefolosită iar autorităţile amână ,,vindecarea" acestor pacienţi din motive necunoscute. E momentul rezolvării acestei problematici ce se tot ,,acutizează" de mai bine de 16 ani. |
|
||||
|
"Agresaţii sistemului" Într-o lună, cei de la Spitalul de Urgenţe ,,Sfântul Ioan" au tratat câte 3 pacienţi agresaţi în fiecare zi, ceea ce face ca ponderea acestora să se apropie rapid de 3% din totalul celor 3663 de pacienţi din UPU. Putem spune că o treime din paturile UPU de la Spitalul de Urgenţe din Copou sunt ocupate zilnic de pacienţii agresaţi. Peste 50% sunt din rural, iar bărbaţii sunt de două ori mai numeroşi decât femeile dar chiar şi în aceste condiţii o femeie agresată ajunge în fiecare zi la Spitalul de Urgenţe ,,Sfântul Ioan". Aproape 20% dintre aceşti pacienţi au necesitat internare în clinicile spitalului - în funcţie de modul de realizare a injuriei exogene - în chirurgie reconstructivă şi chirurgie de urgenţă, ortopedie - traumatologie, toxicologie şi arsuri. În ceea ce priveşte categoriile ocupaţionale, peste 50% sunt fără ocupaţie (51,8%), urmaţi în ordine descrescătoare cu aproximativ 15% de salariaţi (14,45%) şi pensionari (13,25%), circa 10% sunt studenţi (9,6 %) iar pe ultimele locuri cu câte 1,2% sunt şomerii şi deţinuţii. Distribuţia pe grupe de vârste arată că cel mai adesea agresaţii sunt tineri (62,65 %) cu vârste între 18 şi 40 de ani (cu un maxim între 21 şi 30), numărul agresaţilor scăzând la jumătate (32,53%) la cei cu vârste între 41-70 ani, la cei de peste 70 de ani înregistrându-se sub 5% din totalul agresiunilor. Numărul agresiunilor creşte progresiv la sfârşit de săptămână. Dacă joi sunt trataţi în UPU doar 7,22% din pacienţi, vineri sunt în creştere uşoară (8,43%), iar sâmbătă sunt deja 10,84%, iar duminica sunt de trei ori mai mulţi (0,48%) ca joi. Am încercat să ne explicăm diferenţele între cele două vârfuri de prezentare şi ne-am raportat la categoriile ocupaţionale şi grupe de vârstă afectate de agresiuni, întrucât raportarea la gen e similară atât în media săptămânală, cât şi miercurea şi la sfârşit de săptămână. Vârful de miercuri e explicat prin faptul că Iaşiul este un oraş universitar, cu mulţi studenţi, cei mai mulţi dintre aceştia fiind prezenţi în Iaşi la mijlocul săptămânii. Miercurea studenţii reprezintă 14,29% din cei agresaţi, cu 50% mai mulţi dintre studenţii agresaţi mediu săptămânal (9,63%) sau la sfârşit de săptămână (11,76%). De altfel, categoria de vârstă 18-20 de ani este preponderentă tot miercurea (28,57%), de peste două ori mai numeroasă faţă de sfârşitul de săptămână (11.76%), studenţi fiind plecaţi din Iaşi acasă sau spre alte zone de divertisment. Miercuri, salariaţii sunt cel mai puţin numeroşi (7,14 %) legat de desfăşurarea activităţii. Ponderea salariaţilor se dublează la sfârşit de săptămână (13,73%). În schimb, numărul cel mai scăzut de agresiuni la elevi (5,88%) este la sfârşit de săptămână, posibil legat de supravegherea familială. Putem concluziona că existenţa unui loc de muncă constituie un element important în scăderea riscului de agresiuni. Absenţa unui loc de muncă şi gradul redus de ocupare a timpului liber, insecuritatea economică şi anomalia socială, lipsa inserţiei familiale şi sociale constituie un risc major pentru agresiuni (peste 50 % din cei agresaţi fiind fără ocupaţie ). Toţi aceşti pacienţi necesită evaluare şi terapie complexă în echipă mixtă de traumă şi examene imagistice şi biologice complete. Aceşti pacienţi sunt trataţi într-o cutie de tablă numită UPU într-un spital în care de peste 16 ani nu s-a investit nimic în ideea mutării rapide în noua clădire din Copou şi de multe ori sunt plimbaţi între spitalele din Iaşi, pentru că nu există acel spital în care să se regăsească într-un singur loc, într-o clădire monobloc toate specialităţile necesare rezolvării traumei. Şi asta în timp ce noua clădire din Copou stă de peste 16 ani nefolosită. Şi asta în timp ce există riscul ca un astfel de pacient să moară plimbat între spitale. Şi asta în timp ce, în loc să optimizăm costurile, şi aşa enorme, de terapie a acestor pacienţi, noi le multiplicăm prin stabilirea unui ,,circuit turistic" al traumei în Iaşi. A fost luna iunie pentru pacienţii traumatizaţi. O lună cu prea multe cazuri Lăzărescu. Poate că iulie le va lumina mintea celor responsabili şi vor salva câteva vieţi prin deschiderea noului Spital de Urgenţe din Copou. |
|
||||
|
"Bună dimineaţa MS!" Bună dimineaţa Ministerului Sănătăţii! Acum mai bine de un an spuneam, în plenul Camerei Deputaţilor,că personalul medical aflat în misiune este supus, nepermis de des, agresivităţii verbale şi fizice din partea pacienţilor şi aparţinătorilor. Atrăgeam atenţia Parlamentului României că din ce în ce mai mulţi dintre cei care încearcă să salveze vieţi sunt agresaţi, umiliţi, înjunghiaţi, bătuţi. De multe ori chiar de către cei cărora le salvează viaţa. Întrucât nu există sisteme eficiente de protecţie sau acestea sunt iluzorii, iniţiam acum mai bine de un an un proiect legislativ ce propunea ca agresiunile împotriva personalului medical să fie considerate infracţiuni şi să fie pedepsite ca atare. De asemenea, propuneam ca şi în cazul decesului personalului medical în urma unei astfel de agresiuni, familia să poată beneficia de o asigurare de viaţă implicită. Bună dimineaţa Ministerului Sănătăţii! Se pare că a mai trebuit să moară cineva pentru ca legile pe care le iniţiez, pornind de la o realitate dureroasă, să intre în atenţia guvernanţilor. Sper că nu e nevoie să mai moară un pacient plimbat între spitalele din Iaşi pentru ca legea ce prevede deschiderea spitalului de urgenţe din Copou să fie adoptată. Poate că totuşi măcar de această dată MS va reuşi să acţioneze şi nu numai să reacţioneze ,cum ne-a obişnuit până acum! |
|
||||
|
«Români pentru români: TVA 5% pentru "fabricat în România"» Potrivit reprezentanţilor patronatelor din agricultură, doar în primele două săptămâni ale lunii iulie, vânzările au scăzut cu 10% iar evaziunea fiscală s-a apropiat de 80%. Micile magazine au început să se aprovizioneze de pe piaţa neagră şi să refuze să dea bonuri fiscale pentru marfa comercializată. Efectul direct al reducerii TVA va fi scăderea preţurilor la bunurile produse în România prin faptul că producătorii vor putea să îşi recalculeze cheltuielile şi să ofere un preţ mai bun. Produsele româneşti vor fi accesibile, iar consumul intern va fi stimulat. Acest fapt va duce la creşterea producţiei si la apariţia de noi locuri de muncă. În condiţiile în care producătorii legali vor putea oferi un preţ mai bun va fi stimulată intrarea în legalitate a celor care azi nu plătesc nicio taxă şi să se reducă evaziunea fiscală. Am depus azi la Camera Deputaţilor propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal ce vizează creşterea producţiei de bunuri în România, stimularea consumului intern şi a exporturilor, apariţia de noi locuri de muncă şi reducerea evaziunii fiscale prin aplicarea unui TVA de 5% pentru bunurile produse în România. Dacă există voinţă politică se poate regândi viitorul economic al României. "Nu întreba ce poate face ţara tine, ci întreabă ce poţi face pentru ea" pentru a ieşi din criză. Cumpără produse româneşti cu TVA de doar 5% pentru România! |
|
||||
|
"Opriţi agresiunea din sistemul medical" Numărul agresiunilor împotriva personalului medical creşte îngrijorător. Nemulţumirile pacienţilor legate de cele mai multe ori de organizarea sistemului au dus deja la pierderea unei vieţi - a doctorului Dan Velcelean. Nu putem trece cu vederea faptul că agresiunile asupra cadrelor medicale perturbă grav activitatea medicală având consecinţe nefavorabile şi în terapia altor pacienţi. E nevoie de măsuri urgente precum înfiinţarea de birouri ale poliţiei comunitare în instituţiile sanitare care să ducă la diminuarea riscului unor agresiuni asupra cadrelor medicale şi care să asigure siguranţa celor care lucrează în unităţile sanitare. E momentulca prin lege să salvăm vieţile celor care salvează vieţi. De aceea cer Camerei Deputaţilor analizarea şi adoptarea urgentă a proiectului legislativ de modificare şi completare a legii 371/2004 ce vizează asigurarea unuiclimat de siguranţă în desfăşurarea activităţii medicale pentru angajaţii unităţilor sanitare pentru ca tragedii precum celede la Vaslui, Timişoara sau Iaşi să nu se mai repete. |
|
||||
|
"Ora de aur a domnului Lăzărescu" Patologia traumatică datoratăaccidentelor rutiere reprezintă aproximativ 2% din totalul prezentărilor de la Spitalul de Urgenţe ,,Sfântul Ioan" şi 10% din totalul patologiei traumatice (pe o statistică parţiala a ultimei perioade). Bărbaţii sunt cele mai frecvente victime (peste 70%), iar mai bine de jumătate din acestea sunt din urban (60%). Peste 50 % din aceste accidente afectează tinerii între 18 şi 40 de ani, cei mai mulţi pacienţi provenind din grupa de vârstă 31-40 de ani (26,67%). Distribuţia orară a acestei patologii traumatice indică faptul că cele mai multe victime ale accidentelor ajung la spital în intervalul orar 8-18 (66,67%), urmat în ordine descrescătoare de 18-23 (20%), şi 23-6 (13,33%). Sfârşitul de săptămână furnizează cea mai mare parte a acestor accidente, în doar trei zile (vineri, sâmbătă şi duminică) ajungând la spital 53,33% dintre accidente. Un alt vârf este cel de miercuri (20%), legat probabil de circulaţia intensă din timpul săptămânii. Cele mai ,,liniştite" zile sunt marţi şi joi (6,67%). 73,33 % din aceşti pacienţi au fost trataţi integral în Spitalul de urgenţe ,,Sfântul Ioan" (53,33% rămânând internaţi), dar rămân cei 27% care au necesitat dirijarea spre alte spitale (în special cel de Neurochirurgie ,,N.Oblu"), reprezentând acei ,,domni Lăzărescu" ai traumei ce nu pot beneficia de ,,ora de aur" a terapiei politraumei - în lipsa unui spital cu toate specialităţile. |
|
||||
|
"Cea de-a 19-a aniversare a Independenţei Ucrainei" Ucraina este situată în Europa Răsăriteană, cu capitala la Kiev, având o populaţie, conform statisticii din 2004, de 47,7 milioane de locuitori, ocupând locul 25 dintre ţările lumii, iar în capitală trăiesc 2,6 milioane de locuitori conform statisticii din 2000; suprafaţa 603 700 km pătraţi (locul 43 dintre ţările lumii), vecina României cu 608 km de graniţă. Limba de stat este limba ucraineană, iar sărbătoarea de stat este ziua de 24 August, ziua în care în anul 1991 Ucraina şi-a declarat independenţa, iar noi, ucrainenii din România, am sărbătorit cea de-a 19-a aniversare a independenţei Ucrainei, care până în anul mai înainte menţionat intra în componenţa Uniunii Sovietice. Ucraina ca stat s-a format la sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului al X-lea cu capitala la Kiev, denumindu-se Kievsca Rusi. În anul 988, marele Volodimir (Volodimir Velekyi) a adoptat religia creştină de la Bizanţ. Legea fundamentală a Ucrainei, Constituţia adoptată de Rada Supremă a Ucrainei la 1 Decembrie 1991, în urma votului universal, la art.1 precizează că "Ucraina este suverană şi independentă, democratică, socială şi stat de drept", iar la art.2 se arată că "suveranitatea Ucrainei se întinde pe tot teritoriul". Ucraina este stat unitar. Teritoriul Ucrainei în limitele graniţelor sale este indivizibil şi inalienabil. Preşedintele Ucrainei este Victor Ianucovici, din 07.02.2010, iar forma de conducere a Ucrainei este republica parlamentaro-prezidenţială. Puterea legislativă o are Parlamentul unicameral (Rada Supremă), în compunerea căreia intră 450 de deputaţi. În urma alegerilor din 26.03.2006, la care am avut onoarea să iau parte şi eu ca observator al OSCE, din partea Parlamentului României, structura politică a Parlamentului Ucrainei arăta astfel: Partidul Regiunilor - 186 deputaţi (41,3 %), Blocul Iuliei Timoşenko - 129 deputaţi (28,7%); Blocul Ucraina Noastră - 81 deputaţi (18%), Partidul Socialist al Ucrainei - 33 deputaţi (7,3%) şi Partidul Comunist - 21 deputaţi (4,7%). În ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor ucraineano-române, aceasta s-a bazat pe principiul bunei vecinătăţi, încrederii reciproce, care este una din priorităţile politicii externe ale Ucrainei. Exemplul concret a acestor relaţii este activizarea dialogului politic după alegerile prezidenţiale, care s-au desfăşurat în toamna anului 2004, atât în România, cât şi în Ucraina. În această perioadă au avut loc importante vizite oficiale şi întâlniri de lucru ale Preşedintelui Ucrainei, domnul Victor Iuşcenco, şi ale Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, cum ar fi:
Aceste contacte la nivel înalt sunt mărturii de voinţă bilaterală a conducerilor politice ale celor două ţări pentru crearea climatului de prietenie politică, economică, de relaţii de colaborare şi informare reciprocă, care permite pe mai departe formarea şi construirea relaţiilor bilaterale ucraineano-române în spiritual european. Doamnelor şi domnilor deputaţi, în acest spirit al relaţiilor de bună vecinătate şi colaborare reciprocă dintre România şi Ucraina, acţionează şi Uniunea Ucrainenilor din România, care este singurul reprezentant legitim al etniei ucrainene şi care, conform statutului său, îşi desfăşoară activitatea în concordanţă cu prevederile Constituţiei şi a legilor României. Uniunea Ucrainenilor din România este organizaţie reprezentativă parlamentară a comunităţii ucrainene şi face parte din Consiliul Minorităţii Naţionale din România, iar prin publicaţiile ei face parte din Asociaţia Presei Minorităţilor Naţionale din România. Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind păstrarea, exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene, cât şi dezvoltarea lor spiritual-naţională. Ea colaborează cu organele administraţiei publice centrale şi locale, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă în zonele locuite de ucraineni, şi reprezintă minoritatea ucraineană la toate nivelurile în relaţiile cu structurile puterii oficiale de stat din România cu organizaţiile neguvernamentale interne şi externe. În acest spirit, Uniunea Ucrainenilor din România doreşte să fie puntea de legătură în relaţiile de bună vecinătate şi prietenie dintre România şi Ucraina. Indiferent de denumirea istorică dată cetăţenilor români de etnie ucraineană (fie de ruşi, rusini, ruteni, huţuli sau hoholi), noi toţi suntem de acelaşi neam şi avem menirea de a contribui la îndeplinirea visului înaintaşilor noştri de a deveni toţi cetăţeni ai Europei Unite. La acest an aniversar dorim poporului ucrainean prosperitate, viaţa lungă şi îmbelşugată, iar cu Republica Ucraina întâlnire cât mai grabnică în structurile europene şi euroatlantice. Fie ca prietenia dintre popoarele noastre să capete valenţe noi în spiritul democraţiei europene! |
|
||||
|
"Se dezbate Legea minorităţilor" În sesiunile trecute am mai încercat să deschid subiectul referitor la Legea privind statutul minorităţilor de vreo câteva ori şi iată că acum, în această sesiune, s-a anunţat oficial că va fi dezbătută, întrucât este importantă. Speculaţiile politice ale momentului îşi aruncă privirile asupra UDMR-ului spunând că aceştia ar fi solicitat dezbaterea legii, ca o condiţie a rămânerii la guvernare şi în continuare, ceea ce nu este decât o simplă speculaţie. Singura lege organică neadoptată până în prezent din rândul legilor prevăzute de Constituţie este legea minorităţilor, aşa că la fel cum România a adoptat până la ora actuală şi alte priorităţi legislative, normal este să adopte şi această lege, blocată de mai multe ori în Parlament. De data aceasta nu pot spune dacă este mai greu decât în mandatele trecute, însă cu siguranţă că va fi mai greu din cauza conjuncturii politice actuale. Poate. Ar fi vreun partid politic împotriva minorităţilor şi adoptării legii acestora? Nu cred că există în România anului 2010, după 20 de ani de democraţie şi libertate de exprimare, vreo voce a vreunui partid care să nu fie de acord cu adoptarea ei. Desigur că anumite capitole sau articole prevăzute de vechea formă pot fi discutate, iar acest lucru se va face cu siguranţă, pentru că şi noi, minorităţile, la rândul nostru dorim o lege simplă, clară şi fără a lăsa loc de interpretări. Personal sunt convins că după o negociere cu partidele politice şi după ce asupra anumitor aspecte vom cădea de acord, legea îşi va continua drumul spre adoptare şi o mare majoritate o va vota. M-am obişnuit parcă din ce în ce mai mult cu faptul că totuşi atunci când deputaţii şi senatorii dezbat lucruri importante, atenţia este îndreptată spre fondul discuţiei şi în marea majoritate aceştia votează fără coloratură politică şi fără a se gândi că vor fi traşi la răspundere în partid. Poate că această cutumă ar fi de luat în seamă şi pe viitor, mai ales că ştiu că ne aşteaptă o sesiune deosebit de grea şi de complicată, pe care sper să o trecem cu bine cu toţii. |
|
||||
|
"RO.AS.IT. şi românii din Italia" În săptămâna 6 - 10 sept. 2010, Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. împreună cu asociaţia ,,Spirit românesc" din Roma organizează o expoziţie de pictură şi un simpozion intitulat sugestiv: ,,Istoriile ce ne unesc, istoria ce ne desparte" la minunatul sediu al Accademiei di Romania din Roma, proiect susţinut de Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul secretariatului general al Guvernului României în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României la Roma şi Ambasada Italiei la Bucureşti. În prezenţa multor invitaţi, deputaţi, senatori şi miniştri, români şi italieni şi a unei reprezentări semnificative a mediului de afaceri din România şi Italia, simpozionul vine să întărească ceea ce de o foarte mare perioadă de timp cunoaştem, şi anume prietenia dintre surorile Italia şi România. Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. a editat cu ocazia evenimentului şi primul număr al ziarului ,,Romulus şi Remus" ziar în care sunt prezentate pe larg activităţile asociaţiei, dar şi multe aspecte de actualitate din cele două ţări, Italia şi România. Chiar dacă unii spun că relaţiile dintre România şi Italia sunt tensionate şi că Italia încearcă pe toate planurile să-i îndepărteze pe cetăţenii români din peninsulă, proiectul vine să contrazică cele spuse prin mass-media italiană întărind faptul că legăturile cu Italia sunt legături de suflet, dar şi culturale şi economice importante în Europa, amintind de faptul că italienii stabiliţi în România se bucură de susţinere şi respect din partea populaţiei majoritare, aceştia fiind asimilaţi şi consideraţi fraţii lor. Întotdeauna, când lucrurile merg bine, iar oamenii se înţeleg, există voci singulare sau ziare aservite unor idei politice depăşite, care să susţină contrariul, tocmai pentru a întări ideea prieteniei, colaborării şi respectului ce există. Patronatul INAS, prezent şi el la Roma prin reprezentanţii cei mai de seamă în România, vine tocmai pentru a confirma cele arătate anterior, în sprijinul românilor din Italia şi a italienilor din România, care au un destin asemănător, dacă nu aproape simetric. Nu voi uita că proverbul "Prietenul la nevoie se cunoaşte" a mai fost spus şi cu alte ocazii importante. |
|
||||
|
"Remaniere sau cosmetizare" Dacă ar fi să comentăm remanierea de la începutul noii sesiuni parlamentare, ar trebui să ne gândim la efectele acesteia în rândul populaţiei şi efectele asupra clasei politice. În ambele cazuri, efectul este privit a fi contrar intereselor celor două categorii care, în conformitate cu rolul lor, ar trebui să fie una singură, şi anume populaţia, cetăţenii ţării să fie reprezentaţi în Parlament prin cei pe care i-au ales. În realitate însă nu se întâmplă aşa, pentru că votul uninominal, prin modul în care a fost pus în practică prin Legea electorală, a generat cu totul altceva: aleşii din colegii au părăsit partidul care i-a propus, iar astfel voinţa populaţiei a fost deturnată. Deşi unii deputaţi şi senatori au jurat credinţă până la moarte partidului care i-a propus, printr-o găselniţă contrară realităţii precum că ,,am fost aleşi uninominal" şi putem face orice, dar şi printr-o lege permisivă în acest sens, unii aleşi, şi nu sunt puţin aceştia, au devenit mai întâi independenţi, apoi au devenit membri PDL, sau UNPR, format mai târziu, iar alţii chiar, din nou, independenţi. Politica în România a devenit un domeniu în care nimeni nu mai are încredere, legile sunt făcute pentru a fi interpretate, în funcţie de interese, iar ,,criza" este tot ceea ce vorbesc cu toţii de o vreme încoace. Desigur că în aceste condiţii şi actul politic denumit ,,remaniere" este privit a fi la fel ca şi celelalte decizii şi manifestări ale politicienilor, indiferent din ce partid face parte. În acest context, remanierea este privită ca o cosmetizare a guvernului, ca o faptă bună sau mai puţin bună (din partea opoziţiei) care aşteaptă să fie analizată, bineînţeles după perioada de graţie de vreo câteva luni. Ce vom face însă cu criza ? Se pare că acest argument nu mai are limite şi nici răbdarea de a mai aştepta, iar cosmetizările politice de multe ori sunt în discordanţă cu tot ceea ce trebuie să se întâmple. Veniţi din vacanţe sau concedii, cetăţenii vor constata în majoritatea lor că salariile le-au scăzut cu 25%, iar TVA-ul s-a mărit la 24%, ceea ce va avea efecte ulterioare pentru toţi. Asta nu seamănă a remaniere şi nici a cosmetizare. |
|
||||
|
«Remanierea carageliană a Guvernului: "Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica"» Început de sesiune parlamentară... Într-o retrospectivă a verii ce s-a scurs, o perioadă cum aproape nu se putea mai proastă pentru întreg poporul român. Sistemul de sănătate şi-a dezvelit membrele cangrenate, care demult exalau emanaţii dezgustătoare. S-a dezlănţuit un infern. Au murit copii nevinovaţi. Au plătit puţini şi dintre cei care nu schimbă cu nimic situaţia. Populaţia e sărăcită şi înfometată. Alimentele şi medicamentele s-au scumpit; a crescut TVA-ul; salariile au scăzut; nivelul de trai e mai jos cu cel puţin 20%; numărul şomerilor şi falimentele au crescut alarmant. Şi nu e tot: urmează perioada de iarnă, când furnizorii de servicii ne-au obişnuit cu explozii ale preţurilor la întreţinere. Ca niciodată, în această toamnă, deschiderea noului an şcolar 2010-2011 va începe prin închiderea a aproape 3.000 de şcoli, prin disponibilizarea a peste 15.000 de cadre didactice şi a altor angajaţi din unităţile de învăţământ. Vremuri grele. Noroc că avem frunza de la turism, bună de pus pe rană. Ea ne apără de vânt, de ploaie, de soarele arzător. Ea ne dă mâncare la copii. Şi tot frunza, bună la toate, funcţionează ca un antidot împotriva depresiei în vremuri de criză. Românul vesel din fire, şomer şi cu stomacul chiorăind nu are altceva mai bun de făcut decât să cânte din frunză, ori de câte ori nevoile îl copleşesc. Sistemul bugetar a fost total politizat. S-au păstrat oamenii mai slabi, loiali partidului portocaliu sau cei cu talent la prosternare şi s-a renunţat la o parte din cei buni, care aveau demnitatea de a nu-şi pleca capul. Toţi cei care mai vor o bucată de pâine, chiar din aceea neagră şi necoaptă care a mai rămas, nici măcar nu mai crâcnesc. Cu posturile blocate în sistemul bugetar, membrii de partid cu state vechi în PDL sau nopţi pierdute în campanie aplică fără jenă tertipuri pentru încadrarea în sistemul public a zeloşilor activişti de partid rămaşi pe dinafară, alcătuiesc liste de concedieri, ridică degetul sau îl coboară, ca semn de graţiere sau moarte lentă pentru cei care au avut vreodată ceva de-a face cu broscoiul. Oamenii broscoiului sunt paria societăţii. Dacă vrei să nu te trezeşti a doua zi de dimineaţă cu decizia de concediere pe birou, trebuie să întorci capul când îi vezi. Chiar şi şoptitul pe la colţuri împotriva regimului devine sport extrem. Puţini îl mai practică, fără a încerca senzaţia de planare în gol, cu coarda tăiată, căci oamenii sistemului mişună peste tot şi ţin cu dinţii de putere, iar pereţii au ochi şi urechi. Vehemenţa, cinismul şi agresivitatea susţinătorilor regimului le trădează teama că vor pierde favorurile, puterea, ciolanul. Sunt suspicioşi; se simt încolţiţi; au senzaţia că le zboară preşul de sub picioare. Remanierea guvernamentală de la începutul acestei luni pregăteşte o ultimă împărţire a prăzii. Nici vorbă de planuri de ieşire din criză, relansare economică, creştere a nivelului de trai, creare de locuri de muncă. Partidul simte aproape sfârşitul guvernării. Măsurile sau, mai bine zis, nemăsurile îl plasează în sondaje în cădere liberă. Au pierdut controlul asupra unui număr important de parlamentari, iar moţiunea de cenzură se prefigurează ca fiind o ameninţare serioasă. Au debarcat, în consecinţă, în Guvern, 6 miniştri din structura de interese a clientelei politice, care vor avea drept principal scop acela de a direcţiona, pe ultima sută de metri, bruma de resurse rămasă către oamenii lor. Liderii locali cu rezultate în campanie doreau demult un loc în faţă la spectacolul tranşării şi împărţirii ciozvârtei de la bugetul de stat. Manevrele sunt pe faţă, aproape transparente, într-o ultimă zvâcnire de a apuca şi ultimele firimituri. Preşedintele ţării şi Guvernul ar fi putut da dovadă de un dram de păsare pentru poporul român, acum în cel de-al doisprezecelea ceas, prin depunerea mandatului şi organizarea de alegeri anticipate. |
|
||||
|
"Expulzările forţate ale cetăţenilor români de etnie romă din Franţa" Măsurile luate de statul francez, şi nu numai, împotriva romilor reprezintă un act de o gravitate fără precedent la adresa democraţiei europene. Prin expulzările colective ale romilor din ultima perioadă, Franţa - care era considerată leagănul democraţiei - ne dovedeşte, astăzi, că sfidează capitolul "respectarea drepturilor şi libertăţilor omului" din angajamentele sale europene şi internaţionale În calitate de lider al romilor la nivel naţional, sunt îngrijorat de susţinerea pe care o au discursurile politice de natură discriminatorie în Franţa, care coincid cu o creştere recentă a numărului actelor şi manifestărilor cu caracter rasist şi xenofob în spaţiul Uniunii Europene. Autorităţile franceze au desfiinţat peste o sută de campusuri ilegale şi au expulzat forţat sute de romi în ţările de origine. Denunţ hotărât expulzările colective ale romilor în România, fără consimţământul lor liber, deplin şi clar. Cer statului francez să evite astfel de măsuri şi să lucreze împreună cu autorităţile române la găsirea unor soluţii durabile de nivel european, pentru problemele complexe ale romilor. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, aflat într-o vizibilă scădere de popularitate, a identificat un ţap ispăşitor pentru toate eşecurile politice ale domniei sale, respectiv minoritatea romă din România aflată-n Franţa, împotriva căreia s-au luat masuri cu caracter rasist si xenofob. Fără îndoială că guvernul de la Paris nu respectă Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, respectiv dreptul persoanelor la libera circulaţie în ţările acesteia. Cu toţii ştim că - în ultima perioadă - criticile organismelor internaţionale pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la adresa Franţei s-au intensificat. Astfel, Comitetul ONU pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Europei, Comisia Europeană, Parlamentul European, Vaticanul şi alte state, precum şi numeroase personalităţi politice şi culturale de pe mapamond, solicită statului francez să stopeze valul de expulzări al romilor. Chiar şi organizaţia Amnesty International s-a declarat îngrijorată de atitudinea statului francez. Politica împotriva romilor dusă de preşedintele Sarkozy trebuie să înceteze. Situaţia actuală este un semnal de alarmă în Europa care ar trebuie să se rupă de trecutul nazist. Romii nu au un stat sau o reprezentare internaţională puternică pentru a-i apăra. A-i acuza pe romi că sunt sursa tuturor relelor este o demagogie care poate atrage o oarecare popularitate preşedintelui francez şi Guvernului de la Paris, dar dăunează coeziunii Uniunii Europene şi determină intensificarea rasismului. Autorităţile franceze folosesc, în prezent, argumente care au scopul de a face oamenii să creadă că romii nu au respect pentru valorile europene şi sunt înclinaţi către infracţionalitate. A pune semnul egal între apartenenţa la o etnie şi delicvenţă este, cu siguranţă, o gafă politică de neiertat. Avertizez, pe această cale, autorităţile franceze că aceste acţiuni converg, inevitabil, spre rasism şi xenofobie. Deşi Parisul a fost atenţionat de numeroase ori, în ultimii ani, cu privire la tratamentul imigranţilor romi, se pare că guvernul francez întreprinde acţiuni din ce în ce mai concertate împotriva acestei minorităţi.Romii sunt consideraţi, la modul colectiv, responsabili pentru infracţiuni şi crime. Cu toate acestea, ei nu pot fi excluşi din legislaţia europeană privind libertatea de mişcare. Politica practicată de Franţa, bazată pe acordarea de stimulente băneşti imigranţilor romi, nu reprezintă o soluţie durabilă la problematica romilor. Măsurile statelor membre ale Uniunii Europene - care sunt bazate pe principiul discriminării pe criterii etnice - sunt de nepermis şi încalcă angajamentele statelor membre ale Consiliului Europei, cum este şi cazul Franţei. Solicit Guvernului României şi diplomaţiei româneşti să se implice activ pentru ca astfel de încălcări ale drepturilor omului să nu se mai repete. |
|
||||
|
Domnul Stelică Iacob Strugaru: "Descentralizarea trebuie să fie un succes!" Încă de la adoptarea primei legi a administraţiei publice locale, în anul 1991, cei care au guvernat la nivel local şi-au dorit un adevărat proces de transfer al puterii şi acţiunii la nivelul comunităţilor locale. Servicii publice, educaţia, sănătatea, utilităţile publice au ajuns la aproape două decenii în domeniul de competenţă al administraţiilor locale. Ceea ce trebuie să se ştie este faptul că acest proces dezirabil, devenit realitate, nu este numai un prilej de bucurie, ci şi un prilej de foarte mare responsabilitate. Când spun acest lucru mă refer în primul rând la starea actuală a şcolilor sau grădiniţelor, dar şi la cea a unităţilor sanitare, pe fondul unor mari aşteptări din partea populaţiei. Investiţiile inconsistente, nu din ultimii douăzeci de ani, ci mult mai mult de atât, din ultimii treizeci, poate chiar patruzeci de ani, ne-au aruncat în statisticile europene la coada clasamentului atât din perspectiva actului educativ, a abandonului şcolar, cât şi a calităţii actului medical: mortalitate infantilă, morbiditate, boli cronice etc. Decizia este, însă, acum la nivel local. Finanţarea este şi ea, de asemenea. Nimeni nu mă poate contrazice că finanţarea este insuficientă, pentru că este o realitate. Însă acest argument nu poate conduce, sub nici o formă, la faptul că bruma de finanţare existentă trebuie cheltuită deficitar, uneori cu rele intenţii. Aşadar, până la revirimentul bugetului statului şi al bugetelor locale, managementul eficient al resurselor este prioritatea numărul unu. Aş adăuga aici că deloc nesemnificativ este faptul că administraţiile locale trebuie sprijinite puternic în găsirea de soluţii în accesarea resurselor europene. Cheia succesului este acolo! De asemenea, administraţiile locale trebuie să se trezească din amorţeală şi să conştientizeze noul rol pe care-l au. Suntem încă cu toţii sub şocul incidentului în care nou-născuţi au pierit nevinovaţi, pentru că administraţia locală a Capitalei a abordat cu nepăsare una dintre cele mai prestigioase unităţi spitaliceşti din România. Am mai spus cu alte ocazii şi mă simt dator să repet că descentralizarea este, în primul rând, o responsabilitate mai mare. |
|
||||
|
Doamna Cornelia Brînduşa Novac: "Remaniere pentru eficienţă!" Eficientizarea activităţii Guvernului nu se putea face decât printr-o remaniere guvernamentală, pentru că actualul Guvern trebuie lăsat să-şi continue măsurile de reducere a deficitului bugetar, precum şi reformele începute. Este foarte adevărat că acest Guvern are o sarcină extrem de dificilă, iar drumul pe care îl va parcurge este din ce în ce mai greu. De aceea, noi, parlamentarii PDL, dar şi colegii din arcul guvernamental, sunt obligaţi, cel puţin din punct de vedere moral, să sprijine acest Guvern pentru a adopta şi implementa cât mai urgent legea salarizării unitare în sistemul public, cea a sistemului unitar de pensii publice, legea educaţiei naţionale, modificarea Codului Muncii sau Codul prestaţiilor sociale. Am obosit să auzim, zi de zi, criticile fără substanţă ale celor din opoziţia parlamentară, care se erijează în profesionişti, dar nu ar purta niciun moment povara grea a guvernării în plină recesiune economică. Dezbaterile publice purtate de către aceşti colegi nu au avut niciodată un gram de responsabilitate şi nu au făcut altceva decât să producă panică în rândul opiniei publice, dar şi să destabilizeze mediul economic şi social. Actualul Guvern nu trebuie decât să fie lăsat să-şi continue procesul de reformă, pe termen mediu şi lung, şi să pregătească relansarea economică, lucru cerut şi de Fondul Monetar Internaţional imediat după remanierea Guvernului, de săptămâna trecută. Ţara are nevoie în continuare de acest Guvern, chiar dacă vă place sau nu vă place, pentru că acest guvern de sacrificiu într-o perioadă de criză mondială, gestionează România într-un moment dificil, iar angajamentele asumate în acordul cu FMI trebuie respectate. |
|
||||
|
Domnul Alin Silviu Trăşculescu: "Ziua internaţională a alfabetizării - Educaţie pentru toţi" Vorbim în secolul XXI despre cucerirea spaţiul cosmic, despre globalizare, despre evoluţiile spectaculoase ale tehnologiei informaţionale, dar nu trebuie să uităm că nu putem avea o viaţă mai bună decât într-o lume în care educaţia şi cunoaşterea trebuie să stea pe primul plan. Astăzi, milioane de adulţi nu ştiu să scrie sau să efectueze calcule matematice simple, milioane de copii de pe întregul glob nu merg la şcoală, iar rata abandonului şcolar este extrem de ridicată. Nu se poate să ai un trai mai bun, nu poţi participa la luarea deciziilor în cadrul comunităţilor de care apariţii dacă nu ai o educaţie minimă. În România există mai puţin de 500.000 analfabeţi, totuşi sub nivelul altor ţări din America Latină, Asia sau Africa. Potrivit UNESCO, suntem pe locul al doilea ca număr de analfabeţi din Europa Centrală şi de Est, după Rusia, şi pe locul al cincilea pe întreg continentul. 8 septembrie este data la care se sărbătoreşte Ziua internaţională a alfabetizării. Ziua se marchează din 1966, la iniţiativa Congresului mondial pentru lichidarea analfabetismului desfăşurat la Teheran, iar în decembrie 2001, Adunarea Generală a ONU a proclamat, prin Rezoluţia 56/116 perioada 2003-2012 Deceniul ONU pentru alfabetizare, sub sloganul "Educaţie pentru toţi". Dreptul la educaţie este unul din drepturile fundamentale ale omului. Chiar dacă societatea românească se află într-un efort de schimbare şi adaptare la cerinţele societăţii democratice, trebuie sporite eforturile pentru alocarea de fonduri pentru ca toţi copiii din România să aibă acces la o educaţie de calitate. |
|
||||
|
Doamna Mariana-Doiniţa Chircu: "Promovabilitatea la bacalaureat" Toată societatea românească se află astăzi sub emoţia rezultatelor slabe ale examenului de bacalaureat desfăşurat anul acesta în România. Promovabilitatea extrem de redusă, comparativ cu anii precedenţi, atât în sesiunea din vară, cât şi în cea recent încheiată solicită din partea decidenţilor români acţiune publică imediată. Soarta copiilor noştri nu trebuie să ţină de valenţe opoziţie/guvernare, buni/răi. Mulţi aşa-zişi "experţi" în procesul educativ tind să emită teorii potrivit cărora promovabilitatea redusă ar fi în vreo legătură de cauzalitate cu actualul deţinător al portofoliului de la educaţie. Le-aş spune acestor "experţi" că actualului ministru al educaţiei i se poate reproşa doar faptul că a dorit ca examenul de bacalaureat să nu mai poată fi viciat de fraude de tot felul. Şi aşa s-a şi întâmplat! Tratarea cu superficialitate a celui mai important examen al vieţii şi mai ales înrădăcinarea obiceiurilor de a cumpăra bunăvoinţa comisiilor de examinare pare să fie un proces pe sfârşit. Să nu se înţeleagă cumva greşit că exigenţa sporită a examenului de bacalaureat rezolvă toate problemele sistemului românesc de educaţie preuniversitară. Problemele sunt mult mai numeroase decât am putea expune într-o simplă declaraţie politică. A existat însă o şansă pentru educaţie, rezultată din compromisul politic al Camerei Deputaţilor şi Guvernului României şi care tinde să se piardă definitiv în Senatul României. Este vorba despre Legea educaţiei naţionale, un proiect aşteptat de un sistem şi multe generaţii de copii. Din nefericire, oameni politici aleşi direct de cetăţenii români sunt mult mai preocupaţi de propria luptă politică, decât de soarta unor generaţi, adică de soarta unui popor. Sper că această lege, precum şi îndeplinirea obiectivelor procesului de descentralizare să ne conducă la îndeplinirea tuturor exigenţelor pe care le-am propus ieri şi astăzi. |
|
||||
|
"Începe şcoala" Până la începerea noului an şcolar au mai rămas doar 6 zile, pe 13 septembrie mii de elevi vor păşi pragul şcolilor. Şi în aceste ultime zile se fac eforturi ca, la nivelul întregii ţări, şcoala să înceapă cu dreptul, chiar dacă este criză financiară şi în bugetele primăriilor sunt sume mici. În municipiul Bucureşti, s-a analizat stadiul de realizare a măsurilor privind deschiderea în bune condiţii a anului şcolar 2010-2011, analiza respectivă vizând situaţia avizelor sanitare şi a tuturor lucrărilor de reparaţii şi igienizări în unităţile preuniversitare de învăţământ. În ceea ce priveşte sectorul 6, în care am fost ales deputat, situaţia este destul de bună, toate cele 28 de grădiniţe, 13 licee au obţinut autorizaţia sanitar-veterinară, iar din cele 29 de şcoli generale, doar 3 şcoli nu au primit avizul, acestea se află în cadrul programului BEI, iar lucrările sunt în curs de derulare. A început deja maratonul cumpărăturilor pentru începerea anului şcolar, părinţii fac eforturi pentru ca cei mici sau cei mari să fie pregătiţi pentru acest an şcolar, pentru că, până la urmă, şcoala este un prilej de bucurie, educaţia copiilor noştri este foarte importantă, toţi ne dorim să primim o educaţie de calitate, ce trebuie făcută în şcoli bune, în condiţii optime, dar şi cu profesori cu cea mai bună pregătire. Da, stimaţi colegi, prima zi de şcoala rămâne un prilej de bucurie, pentru cei mari înseamnă reîntâlnirea cu colegi şi profesori, pentru cei mici, care intră în clasa I, este un moment foarte special, ei sunt de acum elevi, nu copii de grădiniţă, iar pentru părinţi, mai ales în cazul celor cu copii mici, este o nouă etapă în viaţa copiilor lor, un pas nou înainte, un motiv de emoţie, mândrie şi bucurie. |
|
||||
|
"Remanierea - o falsă soluţie" Remanierea Guvernului, intens dezbătută în spaţiul public în ultima vreme şi anunţată de către guvernanţi în prima parte a acestui an doar pentru atenuarea atitudinii negative a opiniei publice faţă de proasta guvernare, nu reprezintă decât o prelungire a agoniei în care se află ţara în prezent. Practic, nimic nu mai funcţionează în termenii normalităţii. Economia este într-un derapaj pe care cu greu îl vom putea redresa, datoriile României crescând de la o zi la alta. Buna funcţionare a sistemului de educaţie este periclitată atât prin reducerile de personal, prin diminuarea salariilor, dar şi prin atacurile publice la adresa dascălilor venite tocmai de la Preşedintele statului. Sistemul de sănătate este falimentar şi afectat de aceleaşi măsuri aberante ale Guvernului Boc, care nu au avut drept consecinţă decât imposibilitatea asigurării necesarului de personal pentru o bună îndeplinire a actului medical. Şi pentru a exemplifica afirmaţiile de mai sus, evoc cu tristeţe tragicul eveniment de la maternitatea Giuleşti, soldat cu moartea unor copii de câteva zile. Dacă la momentul respectiv ar fi existat o persoană care să o poată înlocui pe asistenta plecată din secţie doar pentru câteva minute tragedia ar mai fi avut loc? Desigur, întrebarea este retorică. Răspunsul este inutil acum, aşa cum inutil am aşteptat cu toţii demisia de onoare a Ministrului Sănătăţii. Politica fiscală a României este lipsită de coerenţă, rigurozitate şi creează un adevărat haos la ghişeele instituţiilor. De curând, mii de persoane plătite prin contracte de drepturi de autor şi persoane fizice autorizate se îngrămădeau să dea bani statului în contul contribuţiilor pentru veniturile profesionale. Oamenii s-au izbit însă de lipsa de informaţii, de apariţia târzie a formularelor şi a conturilor în care pot fi virate noile contribuţii. O totală lipsă de organizare, un dispreţ inadmisibil faţă de cei care contribuie la bugetul statului şi o dovadă a incompetenţei ce caracterizează actualul Guvern. Premierul şi miniştrii săi doar se prefac că sunt preocupaţi de a scoate ţara din criză. Din păcate, interesul lor personal este mai presus de interesul naţional, iar măsurile pe care le iau nu fac decât să sărăcească şi mai mult populaţia. Exemplele pot continua, lista este lungă... niciun domeniu nu mai trăieşte, nu mai funcţionează corect şi coerent, toate au fost aduse în stadiu de colaps. Oamenii şi-au pierdut încrederea în capacitatea Guvernului Boc de a asigura o echipă competentă şi, ca urmare, acest guvern şi-a pierdut legitimitatea de a conduce destinele acestei ţări. PDL-ul trebuie să recunoască faptul că actul său de guvernare este unul eşuat. Remanierea nu este o soluţie pentru scoaterea României din declinul economic, social şi moral în care se află. Guvernul Boc trebuie să plece! Aceasta ar fi prima măsură anticriză pe care o putem lua. |
|
||||
|
"Remanierea, noua formă de împăcare a grupurilor de interese din interiorul PDL". Vreau să vă spun încă de la început că am asistat, odată cu mult mediatizata remaniere a Guvernului Boc, la o premieră în ceea ce îi priveşte pe actualii guvernanţi, întrucât, pentru prima dată de când sunt la conducerea României, Traian Băsescu şi PDL s-au ţinut de cuvânt. Au promis la sfârşitul lunii iunie că pe 1 septembrie va avea loc o remaniere şi iată că aşa s-a întâmplat. Am asistat astfel la un moment istoric în care cel mai mincinos şi ipocrit partid politic din România a făcut ceva din ce a promis. Lăsând la o parte gluma, această remaniere nu a fost altceva decât o răfuială în interiorul PDL, dar şi o "mare împăcare" între partid şi parlamentarii care susţin acest guvern. Sunt convins că foarte mulţi parlamentari PDL ar fi votat cu două mâini o eventuală moţiune de cenzură a opoziţiei dacă această cosmetizare nu avea loc. Mai mult decât atât, grupările nemulţumite din interiorul PDL începuseră deja să negocieze pe la colţuri o eventuală trântire a celui mai incompetent guvern din ultimii 20 de ani. Afirm că această cosmetizare nu a fost altceva decât o răfuială, deoarece se vede cu ochiul liber că au fost îndepărtaţi miniştrii care nu aveau susţinere politică în interiorul PDL. Astfel, în locul lui Sebastian Vlădescu, Mihai Şeitan, Mihail Dumitru şi chiar Gabriel Sandu, miniştri care nu erau agreaţi de grupurile de interese din interiorul PDL, au fost numiţi reprezentanţi ai unor lideri puternici din PDL, care, până la acest moment, nu fuseseră mulţumiţi cu astfel de onoruri. Mai mult decât atât, autodenunţul lui Mihail Dumitru, conform căruia el a fost înlăturat pentru că nu a răspuns comenzilor politice, este mai mult decât grăitor. Pentru a întregi lista şi pentru a explica în acelaşi timp înlocuirea celorlalţi doi remaniaţi, Adriean Videanu şi Radu Berceanu, nu voi face altceva decât să citez un reprezentant de frunte al PDL: "Poporul vrea sânge". Însă, despre morţi, numai de bine! Un alt lucru interesant care trebuie menţionat pentru a avea poza de ansamblu a acestei remanieri se referă la numele înlocuitorilor. Or, indiferent dacă îi luăm ca entitate sau pe fiecare în parte, nu putem spune mare lucru despre ei. Ceea ce este de menţionat este faptul că toţi 6 sunt parlamentari. Acest lucru ne dezvăluie că această remaniere a fost şi un fel de împăcare între grupurile parlamentare ale PDL şi partid sau, mai exact spus, decidenţii partidului. Sunt convins că în urma acestei nemulţumiri, dezertorii din PDL care se vor ralia unei iminente moţiuni de cenzură vor fi mai puţini, dar sper eu, de ajuns. De departe, cel mai cunoscut înlocuitor al remaniaţilor este senatorul Anca Boagiu. Fără îndoială ştiţi prea bine că motivul pentru care a fost numită tocmai la Ministerul Transporturilor îl reprezintă meritele deosebite de a-l numi pe celebrul Necolaiciuc în funcţia care i-a permis devalizarea CFR-ului. Ori, în acest caz, planul PDL este de a distruge şi ultima fărâmă a speranţei unei infrastructuri mai bune în România. Ţinând cont că, în afara doamnei Boagiu şi a domnului Tabără, ceilalţi ne sunt necunoscuţi şi nouă, colegilor de parlament, aştept cu nerăbdare să le urmăresc prestaţiile, asigurându-vă că nu îmi pun prea mari speranţe în dânşii. |
|
||||
|
"Un nou acord cu FMI" Pe zi ce trece rămân din ce în ce mai uimit de lipsa măsurilor de relansare economică a Guvernului Băsescu-Boc-Udrea. Asta nu mai e o noutate. În fiecare zi mă crucesc la aberaţiile legislative promovate de PDL si de parlamentarii săi, dar nu mai e o noutate. Nu trece nici o săptămână fără să aud de tunurile pe banii statului date de reprezentanţi ai actualei puteri portocalii. Nici asta nu mai e o noutate. M-am săturat, vă spun drept, de batjocura la care suntem supuşi noi toţi, cei care nu gândim precum ei, portocaliii. Nici măcar asta nu mai e o noutate. Aş putea aici enumera o duzină de alte motive pentru care actualii guvernanţi ar trebui să plece şi care nu mai sunt noutăţi, însă vreau să atrag atenţia asupra unui fapt extrem de grav despre care am auzit ieri dimineaţă şi pe care îl consider ca fiind profund nociv pentru întreaga populaţie a României: un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional. Ştiu că poate veţi spune că acest subiect nu este de actualitate, că avem probleme mai grave, că ar trebui să ne concentrăm mai mult pe iminenta moţiune de cenzură şi formarea unei noi majorităţi parlamentare, însă, nonşalanţa cu care ieri de dimineaţă Traian Băsescu a anunţat necesitatea unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional m-a cutremurat. Deontologii portocalii şi apărătorii vânjosului conducător de navă vor sări să spună că acest nou acord despre care vorbea Traian Băsescu nu e despre un nou împrumut, ci despre un acord de supraveghere şi colaborare între Guvernul României şi FMI. Nimic mai fals. Dacă mai ţineţi minte, în decembrie 2008, cu doar câteva luni înainte de semnarea acordului cu FMI, în valoare de 20 de miliarde de euro, acelaşi Traian Băsescu spunea că nici măcar nu avem nevoie de aşa ceva. După doar 2 luni, tot el ne explica necesitatea împrumutului tocmai semnat. În aceste condiţii, sper ca peste două luni să nu ne trezim că vom împrumuta 40 de miliarde. De mai bine de un an şi jumătate tot întreb de destinaţia banilor de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Nimeni nu spune nimic. Oare toţi s-au dus la Banca Naţională? 20 de miliarde de euro? Sau au luat altă destinaţie? Aceşti bani vor trebui plătiţi şi de copiii noştri şi nu sunt de acord ca nici măcar noi să plătim nişte bani care au fost cheltuiţi de doamna Udrea şi domnul Boc, indiferent că e vorba de 1 leu sau 20 de miliarde de euro. Aş fi curios dacă preşedintele Băsescu ar accepta un referendum pe tema unui nou acord şi implicit unui nou împrumut de la Fondul Monetar Internaţional. Îmi doresc ca măcar pe această temă să ne întoarcem la popor, aşa cum îi plăcea mult iubitului conducător acum vreo doi ani să zică. Doar aşa aş putea accepta ideea unui nou împrumut. Mai mult decât atât, nu pot concepe ca banii împrumutaţi de România să fie gestionaţi de Boc, Udrea sau eu ştiu ce alte vuvuzele portocalii. Ca cetăţean al României m-am săturat să îi finanţez vacanţele domnului Videanu, bunăstarea familiei Cocoş şi vestimentaţia doamnei Udrea. Populaţia României trebuie să ştie că banii împrumutaţi de Guvernul Boc, precum şi banii proveniţi în urma unui eventual acord vor fi plătiţi de către toţi, de copiii şi nepoţii noştri, indiferent de religie, etnie, sex sau opţiunea politică. Or, aşa ceva este inacceptabil. |
|
||||
|
"Necesitatea unui sistem sanitar performant" Declaraţia mea de astăzi ţinteşte tragediile din sistemul sanitar, tragedii la care asistăm, din nefericire, din ce în ce mai des. Cred că cea mai mare durere din viaţa unei femei este aceea ca, după ce a devenit mamă, să îşi piardă copilul în spital, un loc care trebuie să confere siguranţă pentru îngrijirea şi tratarea unui copil. Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat în Bucureşti, la una din cele mai moderne maternităţi pe care le avem în ţară. După nefericitul eveniment, încă există doctori care refuză să supravegheze nou-născuţi sau să ajute femeile aflate în travaliu. Unde e, oare, jurământul lui Hipocrat? Este evident că sistemul sanitar are nevoie de ajutor. Plecând de la cazul maternităţii bucureştene, se impun sisteme de protecţie, mai ales împotriva incendiilor, mult mai performante. Desigur, mulţi vor spune că nu sunt fonduri, dar cred că trebuie investit şi în tehnologie, nu doar în management. Suntem în plin proces de descentralizare a spitalelor şi majoritatea dintre acestea au datorii, dar rămân la convingerea că viaţa unui om este mult mai importantă decât datoriile. Datoriile se pot eşalona. Viaţa în schimb... Cu siguranţă sănătatea este mult mai valoroasă decât banul, deoarece sănătatea face banul. Avem doctori care pleacă din sistemul sanitar din cauza salariului care-i nemulţumeşte. Avem medici, proaspăt absolvenţi, care nu se angajează întrucât nu sunt posturi. Posturile din sistemul sanitar trebuie deblocate. Şi mă refer la cele care pot fi ocupate de cadre medicale, nu cele de management sau TESA. Trebuie să avem oameni calificaţi, care să-şi facă meseria, chiar dacă, temporar, răsplata e diminuată cu 25%. În facultate se învaţă că răsplata cea mai mare este bucuria din ochii persoanei pe care o tratezi şi o ajuţi să depăşească suferinţa. Cred că cei ce lucrează în sistem ar trebui să-şi aducă aminte de acest aspect. Prin declaraţia de faţă vreau să trag un semnal de alarmă asupra sistemului sanitar. Toţi plătim asigurări medicale, dar din ce în ce mai puţini dintre noi beneficiază de servicii medicale de calitate. Vina, o poartă sistemul care nu e perfect (dar perfectibil) sau personalul sanitar care consideră că merită o remuneraţie mai mare? Cred că ambele variante trebuie analizate şi căutate soluţii de redresare şi performare a sistemului sanitar, iar competenţa aceasta revine Ministerului Sănătăţii. Atât la nivel de minister, cât şi dincolo de porţile sale, orice om ştie că prima bogăţie este sănătatea. |
|
||||
|
Domnul Marius Cristinel Dugulescu: "Declaraţia de la Timişoara - afirmarea unor valori şi repere morale fundamentale" Într-o astfel de vreme a relativismului moral şi de redefinire a ethosului nostru naţional, se cuvine să redescoperim şi să recunoaştem adevăratele valori şi repere morale după care trebuie să se ghideze o societate modernă şi democratică, asemeni societăţii româneşti. De aceea, permiteţi-mi să subliniez importanţa unui document redactat cu ocazia Conferinţei Anuale a Alianţei Familiilor din România, care a avut loc la Timişoara, în luna martie a acestui an, reprezentând mesajul concret şi direct asumat al reprezentanţilor societăţii civile româneşti. Asemeni Declaraţiei de la Manhattan (2009), a Declaraţiei de la Westminster (aprilie 2010) sau a Declaraţiei de la Canberra (iulie 2010), Declaraţia de la Timişoara, aşa cum a fost numit documentul programatic, reprezintă "un apel clar la conştiinţa creştină" în sensul în care societatea românească trebuie să revină la temeiul real al valorilor europene, precum demnitatea, sanctitatea vieţii şi convieţuirea într-o societate bazată pe valorile iudeo-creştine. Declaraţia de la Timişoara susţine respectarea drepturilor omului în România, dar numai în deplină concordanţă cu principiul demnităţii umane, protejarea familiei, a căsătoriei, ca fiind uniunea dintre un singur bărbat şi o singură femeie, a drepturilor copiilor născuţi şi nenăscuţi, prin condamnarea oricărui atac asupra valorilor creştine fundamentale într-un stat de drept. Trebuie să admitem că drepturile egale şi inalienabile sunt înscrise în natura umană, adică nu sunt tributare niciunui regim politic, prin excesul de legiferare modernă. De aceea, Declaraţia de la Timişoara afirmă că dreptul la viaţă, dreptul la educaţie în spiritul valorilor iudeo-creştine, libertatea religioasă şi libertatea de conştiinţă sunt drepturi fundamentale şi istorice, statul fiind pe deplin îndreptăţit să vegheze la respectarea lor. Declaraţia de la Timişoara reprezintă, prin excelenţă, o declaraţie de război împotriva secularismului agresiv, manifestat prin tendinţele de redefinire a familiei tradiţionale şi prin marginalizarea valorilor moral - creştine. De asemenea, Declaraţia de la Timişoara este un apel direct îndreptat către autorităţile statului, pledând pentru autoritatea şi relevanţa normelor morale în raport cu normele juridice, elaborarea şi aplicarea legilor în România trebuie să fie supuse obiectivelor de ordin axiologic în acord cu respectarea drepturilor omului. Suntem datori generaţiilor următoare să clădim pe temelia de neclintit a valorilor morale autentice şi să nu fim furaţi de geometria nisipurilor mişcătoare. Trebuie să conştientizăm cu adevărat că deciziile, principiile şi valorile morale ale prezentului nostru, ne vor afecta în mod iremediabil viitorul. |
|
||||
|
"Un nou mod de interpretare a legislaţiei europene conform modelului Nicolas Sarkozy" În calitate de reprezentant al poporului român în Parlamentul României, îmi exprim dezamăgirea şi, în egală măsură, îngrijorarea faţă de recentele măsuri luate de Franţa, stat fondator al Uniunii Europene, de a expulza rromii în ţările lor de origine, România şi Bulgaria, cu încălcarea flagrantă a normelor prevăzute în Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, dar şi a protocoalelor încheiate între statele Uniunii Europene care interzic abuzuri, discriminări, expulzări colective ale unor grupuri minoritare. Măsurile adoptate de statul francez au determinat reacţii denigratoare la adresa tuturor cetăţenilor României, reacţii prin care românii, făcându-se analogia cu rromii, sunt ironizaţi şi acuzaţi în mod vehement ca fiind sursa numeroaselor fapte grave săvârşite pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult de atât, au fost editate benzi desenate în care românii sunt umiliţi şi persiflaţi, evidenţiind faptul că una dintre calităţile esenţiale ale acestora este aceea de a cerşi şi de a se victimiza. Este revoltător să asistăm la asemenea acte de discriminare în masă, acte care conduc la blamarea tuturor cetăţenilor unei ţări europene, în speţă, România, etichetând astfel fiecare cetăţean al ţării noastre ca fiind nedemn de statutul de cetăţean european. Rolul statelor din Uniunea Europeană şi, inclusiv, al României este acela de a adopta măsuri vizând incluziunea socială şi statutul minorităţilor care să nu aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestora, iar astfel de decizii ale statului francez nu fac altceva decât să se abată de la principiile de bază ale comunităţii europene şi, fără îndoială, conduc la amplificarea manifestărilor xenofobe. Desigur, un rol primordial în ceea ce priveşte cultivarea şi întreţinerea unei imagini cât mai bune a României şi a cetăţenilor ei şi, evident, demontarea tuturor acestor mituri construite imaginar revine reprezentanţilor diplomatici. Însă, această imagine nu poate fi realizată numai ca urmare a participării la recepţiile realizate de statul gazdă, ci este nevoie de o strategie amplă şi o implicare efectivă în combaterea unor astfel de acţiuni. Am susţinut în repetate rânduri faptul că avem nevoie de un corp diplomatic activ, care să reacţioneze prompt şi eficient în astfel de cazuri, desigur, conform prevederilor şi directivelor europene, şi nu doar unul care să ne reprezinte la nivel declarativ. Îmi exprim regretul faţă de starea de pasivitate nejustificată a reprezentaţilor noştri diplomatici privind acţiunile menite să creeze o imagine denaturată a ţării noastre nu numai la nivel european, ci şi internaţional. Consider că, prin natura şi specificul funcţiei pe care o deţin, un rol deosebit de important este acela de a se implica în respingerea tuturor încercărilor statelor membre de aplicare a unor măsuri discriminatorii şi respectarea drepturilor minorităţile rrome, inclusiv a dreptului la libera circulaţie, drept care decurge din calitatea acestora de cetăţeni europeni, precum şi pentru crearea unei bune imagini a României peste hotare. Din acest punct de vedere, consider impardonabilă pasivitatea responsabilităţii europene faţă de aceste acte defăimătoare la adresa românilor şi a României, pe de o parte, iar, pe de altă parte, la adresa întregii Uniunii Europene, acte care se abat de la principiile europene care au stat la baza construcţiei Comunităţii. În calitate de jurist, nu voi tolera niciodată încălcarea flagrantă a unor acte normative şi voi susţine necondiţionat stricta aplicare a normelor internaţionale şi naţionale în vigoare. Am convingerea că reprezentanţii diplomatici ai ţării noastre vor conştientiza importanţa acestui moment din perspectiva evoluţiei imaginii României în lume şi vor şti să prezinte în mod corect şi obiectiv eforturile ţării noastre în vederea integrării sociale a cetăţenilor săi, a întăririi controlului la graniţele cu state din afara Uniunii Europene şi a cooperării poliţieneşti şi judiciare europene şi internaţionale. |
|
||||
|
"Autoturismele vechi cumpărate de români prin firme din Bulgaria şi chiar firme mixte care îşi au sediile în judeţele de frontieră cu Bulgaria." Hotărârea Guvernului cu privire la luarea unor măsuri prin acţiunea de casare a autoturismelor vechi, cu grad ridicat de poluare, a fost una benefică atât pentru mediu, cât şi pentru siguranţa circulaţiei. Pentru această acţiune, aşa precum cunoaşteţi, s-au alocat milioane de euro. Cu toate acestea, în loc să asistăm la o diminuare a autoturismelor "rabla", care sunt extreme de poluante şi care nu sunt nici sigure în traficul rutier, ne găsim în situaţia paradoxală în care rablele bulgăreşti, într-un procent destul de ridicat (între 9% şi 12% din autoturisme) circulă deja în zeci de judeţe, începând cu cele de graniţă. Rablele româneşti au fost înlocuite, dacă nu majorate, cu cele bulgăreşti, cumpărate de români, fie din localităţile de graniţă fie, mai nou, de la firme mixte româno-bulgare cu sediul (de necrezut!) pe teritoriul României (vezi Dolj, Craiova, Calafat etc.). Această stare de fapt extrem de nocivă atât pentru siguranţa traficului rutier, cât şi pentru mediu, trebuie rezolvată de urgenţă, prin contactarea reprezentanţilor Guvernului bulgar, pentru găsirea unor soluţii care să stopeze exodul rablelor bulgăreşti. Mai grav este faptul că aceste autoturisme, care într-un număr alarmant au invadat drumurile româneşti, sunt implicate în foarte multe accidente rutiere. Să sperăm că se va eradica acest fenomen foarte dăunător care, din păcate, a anihilat aproape total acţiunea pozitivă a Programului "Rabla". |
|
||||
|
"Pustiu în spitalele botoşănene" Declaraţia mea politică de astăzi se referă la situaţia spitalelor, medicilor şi pacienţilor din judeţul Botoşani, pe care îi reprezint aici, dar ar putea fi referitoare la oricare judeţ din ţară. De la începutul anului şi până acum, la nivelul judeţului, s-au înregistrat peste 3000 de decese cauzate de maladii grave (hipertensiune arterială, infarct miocardic, boli cerebrovasculare). În aceste condiţii, orice guvernare responsabilă ia măsuri pentru reducerea numărului deceselor. În România, sistemul îi obligă pe cei ce ar fi trebuit să se angajeze în această luptă să plece. 60% dintre medicii botoşăneni şi-au exprimat dorinţa de a pleca şi de a practica medicina în altă ţară din Europa. Care cunoaşte, respectă şi luptă pentru sănătatea propriei populaţii... În ultimul an, peste 100 de medici, asistente şi infirmiere au plecat din ţară. De la Spitalul Judeţean, din cei şase medici cardiologi, trei au plecat, iar cei trei rămaşi trebuie să facă faţă numărului crescut de pacienţi şi numărului redus de paturi. La acelaşi spital, unul din cei trei medici neurologi a plecat în Franţa. Unicul cabinet stomatologic pentru persoanele seropozitive a fost desfiinţat din lipsa cadrelor medicale specializate. Cel puţin încă 20 de medici, cu vârstele cuprinse între 30 şi 40 de ani, au actele pentru plecare pregătite. Concluzia: sistemul se va prăbuşi în cel mai scurt timp. Reiterez aici ceea ce am solicitat în anterioarele mele declaraţii politice şi atrag din nou atenţia că politica de reducere drastică a veniturilor cadrelor medicale şi a fondurilor destinate sănătăţii nu va duce decât la decimarea populaţiei unei ţări care ar putea fi printre cele mai "sănătoase" din Europa dacă guvernul ar realiza, în sfârşit, necesitatea implementării unei reale politici de sănătate. |
|
||||
|
"Ziua petrolistului" Ziua de 8 septembrie are o semnificaţie deosebită pentru petrolişti şi pentru familiile lor: este "Ziua petrolistului". Sărbătorită, din 1990, la iniţiativa Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrom, Ziua Petrolistului se desfăşoară sub patronajul Sfintei Maria, aleasă drept protectoare a petroliştilor. Această zi este dedicată personalului din industria petrolului, a celor care lucrează în foraj, extracţie, prelucrarea şi cercetarea petrolului. Anul 1857 a însemnat pentru România trei premiere mondiale. Prima a fost aceea a deschiderii, la Ploieşti, de către fraţii Mehedinţeanu a primei rafinării de petrol de tip industrial. Cea de a doua a fost aceea că Bucureştiul devenea primul oraş din lume care a avut parte de lumina produsă de petrolul lampant: 1000 de lămpi cu gaz au iluminat străzile capitalei. Iar cea de a treia a fost aceea că România apare în statisticile internaţionale cu o producţie de ţiţei oficial înregistrată de 275 de tone (fapt certificat în ediţia din 1939 a publicaţiei "The Science of Petroleum Encyclopedic English Book"). În ceea ce priveşte iluminatul public, Bucureştiului i-a urmat în anul 1858 Iaşiul şi în 1859 Craiova. Iluminarea străzilor Ploieştiului cu petrol lampant a început la 1 ianuarie 1860, cu 75 de lămpi şi 250 de felinare, "contracciul eclerajului" fiind atribuit lui Marin Mehedinţeanu. În anul 1881, numărul lămpilor ajungea la 1173 de bucăţi, aşezate "în aşa zisul centru al oraşului şi pe bulevarde." Producţia de ţiţei a ţării, de 275 de tone din anul 1875, a fost obţinută în 18 localităţi din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Buzău şi Bacău. Ea a început să crească rapid, ajungând la peste 3.000 de tone în 1862, an în care funcţionau 58 de unităţi de distilare a ţiţeiului. Deşi judeţele Buzău şi Dâmboviţa produc mai mult decât Prahova, Ploieştiul rămâne centrul economic al noii lumi. În 1894, România a ajuns la 87 de rafinării, dintre care 45 erau situate în Prahova. Cea mai mare capacitate de prelucrare o avea rafinăria Militari-Ilfov, de lângă Bucureşti, aprovizionată cu materie primă din Prahova şi Buzău. Dezvoltarea industriei petroliere a necesitat înfiinţarea unor instituţii de profil: în 1904, la Câmpina, a fost fondată una dintre puţinele şcoli pentru maiştri de foraj şi de rafinărie, iar în anul 1908 au fost înfiinţate la Ploieşti atelierele Concordia pentru repararea şi fabricarea de utilaje petroliere, care au devenit un exportator redutabil de echipamente petroliere. În perioada 1950 - 1957 au fost înfiinţate diverse institute de cercetare şi proiectare pentru prospectarea, forajul, extracţia, transportul şi prelucrarea petrolului şi a gazelor, dar şi a echipamentelor respective. Cea mai bună dovadă în acest sens este "Institutul de Petrol şi Gaze" înfiinţat în 1948 la Bucureşti, care şi-a continuat activitatea în municipiul Ploieşti. Pentru că industria petrolieră este una importantă în România şi cu o tradiţie îndelungată, o dată cu sărbătorirea centenarului industriei petroliere, s-a luat hotărârea construirii la Ploieşti a unui muzeu dedicat petrolului. Drept urmare, muzeul a fost înfiinţat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1341 din 16 septembrie 1959, fiind inaugurat la 8 octombrie 1961. Muzeul Naţional al Petrolului din Ploieşti este unul dintre puţinele de acest fel din lume şi ilustrează industria petrolieră românească, ştiinţa şi tehnica petrolieră, precum şi contribuţia acestei ramuri industriale la procesul economic şi social al ţării. Cei care vizitează Muzeul Naţional al Petrolului pornesc într-o interesantă incursiune în tot ceea ce priveşte industria petrolieră: documentaţie tehnică de profil, machete şi fotografii, utilaje-exponate în care sunt etalate diverse utilaje folosite în industria petrolieră, unelte şi aparatură folosite în foraj-extracţie şi în industria de prelucrare a petrolului, dar şi multe alte lucruri legate de domeniul petrolier. Instituţia face parte din Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, afiliată la NEMO (Reţeaua Muzeelor Europene) şi, alături de muzee de profil din Germania, Austria, Norvegia, Suedia, Ungaria şi Polonia, aparţine reţelei muzeelor petroliere europene. Ziua Petrolistului reprezintă cel mai bun prilej pentru a aprecia munca depusă de personalul din industria petrolului. Vă invit să le urăm succes petroliştilor noştri în activitatea lor. |
|
||||
|
"Politicianul obtuz şi voinţa lui politică" Ce s-o fi întâmplat din 1918 încoace? Cum a fost posibil ca atunci, politicienii să poată fi capabili să fie atât de uniţi de acelaşi ideal comun, care, culmea, mai corespundea şi cu voinţa poporului pe care ei îl reprezentau? Răspunsul poate fi unul care a ajuns să aibă în zilele noastre o conotaţie nu tocmai plăcută: voinţa politică. Că astăzi nu mai avem politicieni de carieră, care să fie capabili de gesturi de altruism necondiţionat faţă de popor, asta este deja o certitudine, tristă, de altfel! Un mare om politic contemporan afirmă cu tărie că "voinţa politică este o resursă regenerabilă"; aşa o fi, dar tare mi-e teamă că e nevoie de un sacrificiu complet, ca şi în cazul păsării Phoenix, pentru a putea fi capabilă să renască. Evident că acest sacrificiu nu va fi nicicând al politicianului, ci al celor pe care se presupune că-i reprezintă. Ce înseamnă asta pentru noi, alegătorii? O clasă politică dezbinată, capabilă însă să dea dovadă de o unitate ieşită din comun, de scurtă durată totuşi şi numai atunci când interesele îi sunt ameninţate! Trebuie amintit că o parte din vină o avem şi noi, cetăţenii. Nu doar pentru că le-am permis politicienilor să facă lucruri necugetate ce au rămas ulterior netaxate, ci şi pentru că nu reuşim să ne luăm în serios un drept pe care ni l-am câştigat atât de greu: votul liber. Unitatea în gândire şi simţire a acestui popor pare să fi dispărut în negura timpurilor. Cu toate astea, ea rămâne unica noastră şansă. Altfel, vom reuşi să demonstrăm că doina tânguitoare, tipică folclorului românesc, ne reprezintă mult mai mult decât ar trebui. Dacă ne-a mai rămas vreun strop de responsabilitate faţă de cei care ne-au trimis aici pentru a le reprezenta lor interesele, acum este momentul s-o demonstrăm! Lupta politică ar trebui să fie bazată pe argumente viabile şi nu să fie hrănită de orgolii nemăsurate. Ca şi acum 92 de ani, ar trebui să devenim conştienţi că avem în continuare un ideal comun: România. Suntem aici pentru a o proteja nu numai de criză, ci şi de vederile înguste ale celor care s-au obişnuit să vadă în ea un bun personal şi nu unul ce rămâne totuşi al nostru, al tuturor, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg de aici. |
|
||||
|
"După o vară fierbinte, o toamnă rece pentru români" Începem o nouă sesiune parlamentară, după o vară fierbinte şi la propriu şi la figurat, dacă ne gândim la temperaturile ridicate, dar şi la măsurile luate de Guvern, care au afectat nivelul de trai pentru o mare parte dintre români. Iar dacă mai existau români care mai credeau că guvernul ştie ce face, reducerea salariilor cu 25%, creşterea TVA, haosul creat de modificarea Codului Fiscal, lipsa măsurilor care să scoată ţara din criză cred că i-au convins pe deplin că lucrurile sunt scăpate de sub control. Este a patra sesiune parlamentară la care particip de când am fost ales deputat în Colegiul uninominal nr. 2 Baia Mare Est. Am candidat pentru un loc în Parlamentul României cu dorinţa sinceră de a contribui la elaborarea de legi bune, de strategii care să schimbe în bine viaţa celor care m-au trimis să-i reprezint în Parlamentul României. Din păcate, atunci când stau de vorbă cu alegătorii mei, cu băimărenii şi maramureşenii, nu despre asemenea legi îmi vorbesc ei, ci despre măsuri care le dijmuiesc drastic nivelul de trai. Şi în această vară, le-am ascultat gândurile şi le-am citit în ochi dezamăgirea. Fie că a fost vorba de locuitorii satelor, de pensionari, de profesori sau de cei care lucrează în sistemul sanitar. Ca să nu mai vorbesc de tineri, gata să-şi ia lumea în cap în căutarea de oportunităţi. Din lipsa mijloacelor financiare, pământul a rămas în continuare nelucrat, preţurile în piaţă sunt peste puterea de cumpărare, subvenţiile sunt mici, proiectele de finanţare lipsesc, economia bate pasul pe loc. Diminuarea cu 25%, de-a valma, a veniturilor unei părţi mari din populaţia activă a penalizat, cum bine se exprima cineva, şi trântori şi albine, şi chiulangii şi muncitori, a spulberat orice urmă de speranţă că lucrurile merg bine. Iar atât de mult invocatele reduceri de personal bugetar, făcute şi ele fără o analiză lucidă, îşi arată din plin efectul. Nu trebuie să fii mare specialist pentru a vedea că nu poţi corecta un sistem bolnav cu acţiuni pompieristice, cu ezitări şi ieşiri la rampă pe cât de absurde, pe atât de hilare. Iar găselniţa cu drepturile de autor a pus capac. Am discutat cu oameni care au carte de muncă, deci plătesc deja contribuţii la stat, şi care mai muncesc şi în alte locuri. Sau cu pensionari, care au contribuit pe toată perioada cât au lucrat. Ei se întreabă de ce să plătească de două sau mai multe ori dările la care îi supune statul. Că nu beneficiază de servicii suplimentare. Că nu se internează în două sau mai multe spitale, că nu îi îngrijesc mai multe asistente, care oricum pleacă să lucreze pentru alţii, cu salarii mult mai mari decât în România. Am un caiet întreg în care am notat problemele cetăţenilor, dorinţele lor, soluţiile pe care le propun. Oameni care cred că demnitatea nu trebuie călcată în picioare, că avem nevoie de tineri şi de inteligenţa lor, că nu trebuie să lăsăm atât de uşor să ne plece specialiştii, că onoare înseamnă să-ţi respecţi cuvântul dat. Umilirea cetăţenilor, ignorarea principiilor, aplicarea unor legi strâmbe nu sunt argumente pentru speranţă. Iar oamenii au nevoie de speranţă. Nu trebuie să ne supărăm că întreaga clasă politică a căzut în dizgraţie, ci să încercăm să găsim alternative care să conducă la resurse pentru recăpătarea încrederii. Din păcate, nici acţiunile partidelor politice aflate în opoziţie nu sunt coerente, de multe ori se înfruntă orgoliile şi nu programele şi acţiunile comune, care să corecteze derapajele în care se află atât viaţa economică şi socială, cât şi viaţa politică din România. La început de sesiune parlamentară vă asigur că eu nu mi-am pierdut optimismul, deşi n-am fost ocolit de probleme. Mă încarc cu energie pozitivă de fiecare dată când merg în mijlocul oamenilor. Îi ascult, fiindcă şi asta e o mare durere a lor. Nu-i mai ascultă şi nu-i mai aude nimeni. De la ei am învăţat un lucru care îmi este de folos: adevărata politică se face printre oameni şi cu oamenii. |
|
||||
|
"Boc de cinci ori" Incredibil, dar adevărat: premierul Boc mai rămâne o tură în funcţie, după îndelungi negocieri cu preşedintele Băsescu şi noua sa gardă de ecouri! Acesta este nevoit să dea la schimb şase miniştri, deşi nu-şi dorea să scape decât de vreo trei, nesemnificativi din punct de vedere politic. Astfel, din toată această bătălie fără perdea, premierul Boc iese încă o dată învingător, PDL-ul rămâne să-şi mai împartă nişte bani, contracte şi funcţii, iar noi, românii, ne alegem doar cu noul guvern Boc V, fie că ne place sau nu această nesfârşită încercare de cosmetizare a unei guvernări eşuate de prea multă vreme! PDL cel de neclintit, unit în spirit şi gândire şi mai ales pentru o lungă perioadă de timp, unitar în declaraţiile publice, cu foarte mici excepţii, pare aruncat acum într-o degringoladă fără precedent şi ceea ce este surprinzător, încins într-un război sângeros pentru supravieţuirea la butoanele partidului şi ale guvernului, printr-o luptă atât de încrâncenată că nu a mai putut fi antifonată perfect şi ascunsă, ca de obicei, sub preşul ocrotitor de partid! Dar ce mai contează imaginea în faţa poporului, când miza reprezintă puterea absolută? Când ţara se afundă pe zi ce trece în hăul crizei, iar semnele de revenire sunt atât de palide încât speranţele de mai bine ne-au fost îngropate fără drept de apel, ucise întâi definitiv cu armele alimentate cu cele mai grele măsuri de austeritate din toată Europa, singurele disponibile în dotarea guvernelor portocalii, domnul preşedinte Băsescu, premierul său veşnic şi partidul - stat în stat au lăsat la o parte orice urmă de bun-simţ şi de aşa-zisă preocupare pentru soarta acestei ţării, încă locuite, din păcate, de câteva milioane de români şi au trecut in corpore la lupta de stradă, disputându-şi în văzul tuturor doar influenţa în partid şi guvern şi arătându-şi fără menajamente adevăratele ţinte. Au promis neîncetat, la unison, atât preşedinte Băsescu, cât şi premierul Boc, o viaţă mai bună românilor, fără nicio materializare ulterioară şi au minţit fără neruşinare un popor întreg că au cele mai bune rezultate, timp de aproape doi ani, dar au încercat să-şi şteargă păcatele recunoscând minciuna permanentă, pe rând: preşedintele Băsescu, premierul Boc şi ai săi miniştri. Poate oamenii mai uită, mai iartă, dar nimic nu se poate şterge cu buretele, mai ales dacă faptele acestor guvernanţi afectează profund prezentul şi viitorul a milioane de cetăţeni! Demonstraţia din aceste zile, aceea că pe niciunul dintre ei nu-i preocupă nicio secundă soarta ţării, nici măcar acum, după ce sapa de lemn se dovedeşte chiar un vis frumos şi ne arată senini, doar cât sunt de îngrijoraţi de cea a partidului şi a păstrării vistieriei la purtător, pare mai mult decât cel mai prost scenariu SF pe care ni l-am imaginat vreodată! Este limpede că nici domnul Băsescu, nici domnul Boc, nici marele partid - stat nu au vreun plan real care să scoată economia din prăpastie şi nici nu-i apasă conştiinţa că ţara rămâne pârjolită în urma lor. PDL să trăiască bine, în frunte cu ai săi veşnici conducători! |
|
||||
|
"Agricultura românească, pârjolită de guvernele domnului Boc" Răbdarea agricultorilor români a ajuns săptămâna trecută din nou la limită, aceştia manifestându-şi în stradă, în mai toate judeţele ţării, supărarea faţă de politica guvernamentală a premierului Boc şi a miniştrilor săi din ultimele patru guverne. Fermierii cer elaborarea legislaţiei şi obţinerea acordului de la Comisia Europeană pentru acordarea ajutoarelor de stat în sectoarele agricol şi forestier, soluţii pentru plata pe cap de animal şi pentru plata pe suprafaţă, reabilitarea şi adaptarea sistemului de irigaţii, astfel încât acesta să poată fi folosit, sprijinirea investiţiilor în depozitele de produse agricole, aprobarea unor acte normative pentru acordarea de despăgubiri pentru calamităţi în agricultură etc. Promisiunile măreţe din programele portocalii de guvernare, în care agricultura părea să devină o adevărată răsfăţată, pusă la loc de cinste în preocupările pdl-iste aşternute doar pe hârtiile oficiale, s-au transformat ulterior în alte nenumărate minciuni, vehiculate intens doar până la învestire şi pierdute apoi pe drumul până la ministerul de resort. Cu miniştri învestiţi în domeniu, fie din tagma marilor specialişti, fie din cea a politicienilor de mare anvergură, agricultura s-a dovedit, de fiecare dată, în ultimii doi ani, doar o biată codaşă pe lista de priorităţi a premierului Boc, atunci când a fost vorba de bugetarea Ministerului Agriculturii sau de finanţarea unor investiţii importante în domeniu. S-au clamat constant a fi stringent necesare celebrele investiţii în patinoare de lux în oraşe în care infrastructura lasă de dorit, în săli de sport prin nenumărate sate rămase fără tineri sau în branduri pompoase pentru promovarea turismului falimentar... De ce ar face miniştrii domnului Boc sau chiar dumnealui, în calitate de etern premier, ceva concret, serios şi cu impact major pentru agricultura românească, prin susţinerea fermierilor din România, pentru a-i ajuta pe aceştia cu soluţii alternative în cazul subvenţiilor dispărute fără urmă, a investiţiilor moderne în irigaţii, a încurajării producţiei şi comercializării de produse autohtone sau a sprijinului real în cazul terenurilor agricole calamitate? "Nu există nicio susţinere din partea statului", se plâng agricultorii protestatari şi acest lucru nu este strigat doar pe post de slogan, ci poate fi foarte simplu verificat în orice piaţă din România, unde fructele şi legumele româneşti au ajuns pe cale de dispariţie! Dar cui îi pasă? Poate viitorului premier... |
|
||||
|
"România, printre Cenuşăresele Europei" După aproape doi ani de guvernări portocalii falimentare, sub aceeaşi baghetă buclucaşă de premier perfect pentru trâmbiţarea ideilor controceniste, dar dezastruos pentru binele cetăţenilor şi chiar nefast pentru propriul partid, domnul Boc rămâne să mai guverneze ţara a cincia oară, deşi rezultatele sale se evidenţiază ca fiind cele mai proaste din istoria postdecembristă şi sunt reflectate fidel în haosul implementat, până în prezent, în toate domeniile. Şomajul creşte în continuare, deficitul bugetar ia amploare în ritm alert, consumul scade vertiginos pentru prima dată în ultimii zece ani, iar scăderea economică este cât se poate de certă, pentru al doilea an consecutiv, deşi măsurile de austeritate decise aveau rolul de a aduce mai mulţi bani la buget şi de a ajuta economia să se mişte. Sau cel puţin aşa susţineau preşedintele Băsescu şi premierul Boc, atunci când au hotărât, fără să ne întrebe, că trebuie să strângem cureaua pentru binele ţării! Din păcate, efectele negative s-au grăbit să-şi facă simţită prezenţa deja: consecinţa imediată a taxelor şi impozitelor mărite substanţial, începând cu 1 iulie a.c., este înscrierea sigură a României pe lista săracelor Europei! Nu sunt decât şase ţări, în acest moment, care au parte de scăderi economice şi, bineînţeles, România se află printre ele, întrecută doar de Grecia şi Letonia în această cursă falimentară. În timp ce economia UE şi cea a zonei euro au crescut, în medie, cu 1,9%, cele mai puternice avansuri fiind înregistrate în Slovacia (5%) şi Polonia (3,8%), România s-a plasat în cel de-al doilea trimestru al anului în "clubul" celor şase ţări UE care au înregistrat contracţii economice. PIB-ul românesc s-a micşorat - date ajustate sezonier - cu 1,5%, comparativ cu trimestrul similar al anului 2009, în acelaşi ritm cu cel din Bulgaria. Scăderi de mai mare amploare ale PIB s-au consemnat în Letonia (-3,9%) şi Grecia (-3,5%), reduceri de mică amplitudine fiind văzute în Cipru (-0,2%) şi Spania (-0,1%). Ca o consecinţă a evoluţiei negative înregistrate pe ansamblul economiei, s-a redus volumul impozitelor pe produs colectate la buget cu 2,7%. Ce face oare preşedintele Băsescu în vreme ce INS sau EUROSTAT ne mai dau ceva veşti negative, iar speranţa noastră de revenire a economiei româneşti pe drumul cel bun se prăbuşeşte iremediabil? Nimic mai simplu: dă vina pe TVA, după ce nimeni altul decât dumnealui a decis creşterea acestuia cu 5 puncte procentuale dintr-un foc sau ne consolează cu cei mai slabi miniştri pe care i-au avut vreodată guvernele României. Şi ca să fie totul cât mai uşor de suportat, preşedintele ne precizează, energic şi bine dispus, după încă un dans de weekend, cum ar trebui să ne purtăm în faţa crizei nesfârşite, în care ne-a împins cu bună-ştiinţă, împreună cu acei minunaţi guvernanţi, pe care-i girează de atâta vreme: "Eu trec prin criză ca şi furtunile când eram pe mare, cu fruntea sus, nu cu capul plecat"... |
|
||||
|
"Perdeaua de fum a remanierii" Stagiunea teatrului pdl-ist a debutat la început de toamnă cu multă agitaţie, aşa cum ne promisese preşedintele Băsescu, dar şi cu cel mai ieftin scenariu cotrocenist, doar o biată fumigenă refolosită! De la scenele pline de adrenalină, precum cererea demisiei premierului Boc de către suflătorii prezidenţiali, s-a ajuns în final, aşa cum era în realitate de aşteptat, la o remaniere second-hand, în care tehnocraţii-specialişti din Guvernul Boc IV au fost înlocuiţi cu cei mai nesemnificativi oameni culeşi peste noapte, după mai multe zile de scandal, de prin cotloanele marelui partid guvernamental. Singura trăsătură comună a noilor miniştri învestiţi la foc automat de către preşedintele Băsescu este aceea că sunt cu toţii parlamentari, dar nu de primă mână, ci proveniţi din zonele de influenţă ale greilor din partid. Ce contează că nou-veniţii nu au nici jumătate din pregătirea şi experienţa remaniaţilor şi nu s-au făcut niciodată remarcaţi prin activitatea lor în Parlament şi nici măcar în media prin vreo declaraţie pertinentă, referitoare la domeniile arzătoare pe care le vor conduce de acum încolo? Altădată preşedintele studia cu mare atenţie mapa profesională a potenţialilor miniştri şi se împotrivea cu vehemenţă oricărei încercări a unui alt premier de a propune un ministru mai mult sau mai puţin calificat, invocând de fiecare dată necesitatea competenţei şi integrităţii acestora şi, mai ales, impactul experienţei lor asupra binelui cetăţenilor! În prezent, pe domnul Băsescu nu-l mai interesează poporul, ca dovadă graba cu care a ţinut să ia acele decizii de austeritate inventate şi susţinute cu toată încăpăţânarea, până la capăt, de dumnealui, măsuri care se dovedesc acum profund nefolositoare vistieriei guvernamentale, tot mai văduvite, în fiecare lună, de multe miliarde de lei la colectare. Chiar dacă aceste măsuri au fost cele mai grele din toată Europa şi cele mai împovărătoare pentru buzunarele românilor, preşedintele n-a fost mişcat în vreun fel de tăvălugul de consecinţe nefaste asupra celor mai multe familii şi nici n-a ţinut vreo clipă cont de avertizările noastre că măririle de taxe şi impozite vor avea efectul invers celui scontat. Demonstraţia nepăsării prezidenţiale şi a incompetenţei guvernelor portocalii se poate traduce printr-o primă consecinţă negativă: deficitul bugetar a crescut cu aproape 2 miliarde lei de la aplicarea măsurilor de austeritate fiscală. Acesta a crescut în luna iulie mai mult decât în iunie, în pofida măsurilor de austeritate fiscală adoptate de guvern, care nu au făcut altceva decât să afecteze mediul de afaceri şi să sărăcească populaţia. Dar de ce să-i mai pese preşedintelui dacă ceea ce decide este bine sau rău pentru cetăţeanul român sau pentru economia ţării? Nu mai are de ce! Este evident faptul că, în lipsa unei mize electorale directe, pentru domnul preşedinte Băsescu a devenit primordială doar conservarea dublei sale puteri la vârful partidului portocaliu şi la frâiele guvernului, iar poporul a rămas la fel de nesemnificativ ca şi noii miniştri pe care acesta i-a învestit fără nicio urmă de împotrivire! |
|
||||
|
"România are nevoie de o guvernare legitimă şi responsabilă, susţinută de cetăţeni" Ultimele veşti dinspre Palatele Cotroceni şi Victoria relevă încă o dată faptul că Traian Băsescu şi Emil Boc nu înţeleg nimic. Ţara se prăbuşeşte în jurul lor şi nu le pasă! Am aflat că Guvernul Boc IV era foarte bun, toţi miniştrii fiind la înălţime. În aceste condiţii, de ce a fost nevoie de remaniere? A plecat şi domnul Vlădescu, cel care ne anunţase cu emoţie că România a ieşit din recesiune şi ne aflăm pe drumul cel bun! Remanierea a scos în evidenţă jocurile de putere din interiorul partidului. Nimeni nu îşi face iluzii privind vreo împlinire guvernamentală. Faptul că au fost schimbaţi câţiva miniştri nu are nicio relevanţă, câtă vreme se păstrează actuala direcţie de guvernare. Problemele României nu s-au rezolvat. Statul român a încetat să mai poarte grija poporului său. A spus-o cu seninătate chiar preşedintele ţării, Traian Băsescu. Fiecare cetăţean trebuie să se descurce cum poate, dacă poate. Ţin să le reamintesc preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Emil Boc ce scrie în Constituţia României, la articolul 47: "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii". Iar Traian Băsescu declară că statul român nu mai poate să aibă grijă de cetăţenii săi! Credeţi că guvernanţii - în frunte cu Emil Boc, ajuns la al V-lea cabinet în doi ani - au insomnii de atâtea griji şi probleme ale românilor? Vă înşelaţi, stimaţi colegi! Singurele calcule pe care le fac sunt cele electorale. Singura lor preocupare este imaginea. Prăbuşirea din sondaje le dă dureri de cap, nu criza economică! Prin urmare, guvernul aruncă bani pe fereastră colegiilor portocalii, pentru beneficii electorale. Guvernarea Băsescu - Boc a împins România în prăpastie. Economia românească a ajuns în moarte clinică. Rata sărăciei a crescut la 22%. S-au diminuat salariile. Preţurile au crescut. Zeci de mii de bugetari vor rămâne fără locuri de muncă. Cu guvernarea Băsescu-Boc, corupţia e mai mare, disperarea e mai mare. Singura certitudine oferită de guvernarea PDL este lipsa de perspectivă. Acum, puterea portocalie intenţionează să facă un nou împrumut de la FMI, pentru a putea plăti datoriile. Împrumut după împrumut, Guvernul Băsescu-Boc va îndatora generaţiile viitoare şi va lăsa în urmă o Românie îngenunchiată. Guvernarea portocalie îşi bate joc de români! Pe lângă un nou împrumut de la FMI, actualul guvern intenţionează să mărească din nou taxele şi impozitele. Fără măsuri de relansare economică şi de creare de locuri de muncă, ne aşteaptă cădere economică şi în 2011! Cu această guvernare, situaţia economică şi socială se va înrăutăţi în continuare. Trebuie să luăm rapid măsuri menite să aducă economia românească pe linia de plutire. România este pe ultimul loc între ţările din Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene de postaderare. Da, stimaţi colegi, suntem în urma Bulgariei. Economia românească poate fi orientată în direcţia corectă dacă vom reuşi să absorbim banii europeni. Zilele actualei Puteri sunt numărate. PSD va susţine un guvern de criză, cu un mandat clar şi bine delimitat în timp. Acest guvern trebuie să salveze ceea ce mai poate fi salvat, să adopte măsuri urgente de stimulare economică şi să organizeze alegeri anticipate. Ne întoarcem la popor, pentru că nu se poate guverna împotriva poporului! În această perioadă dificilă, România are nevoie de o guvernare legitimă şi responsabilă, susţinută de cetăţeni. |
|
||||
|
"Schimbările intervenite în componenţa guvernului trebuie urmate de rezultate" Niciodată nu am fost adeptul schimbărilor de dragul schimbării şi cu atât mai puţin acum, când consider că nu persoanele, ci soluţiile ieşirii din criză şi rezultatele ar trebui să ne intereseze cu precădere! Cu toate acestea, salut decizia premierului de a opera acele remanieri pe care le-a considerat necesare, precum şi decizia miniştrilor care au dorit să îşi depună mandatul din raţiuni politice. Ne aflăm, iată, în momentul unui nou start, în care ne putem baza pe experienţa acumulată în funcţii de majoritatea membrilor guvernului, dar şi pe entuziasmul şi dorinţa de a-şi arăta potenţialul, ale noilor intraţi. Sunt, deci, şanse reale ca, în noua sa formulă, Executivul să depăşească barierele care anterior păreau blocate pe poziţia închis: accesarea fondurilor europene şi comunicarea cu cetăţenii şi reprezentanţii acestora pentru evitarea unor gafe, de altfel... lesne de evitat. Consider că iniţiativa de la finalul sesiunii trecute a Grupului PDL, de monitorizare şi sprijin a activităţii membrilor guvernului, trebuie să continue, în primul rând pentru că este unul dintre atributele noastre constituţionale, apoi pentru că avem un guvern majoritar democrat liberal şi, nu în ultimul rând, pentru că felul în care unii dintre miniştri au înţeles să răspundă solicitărilor noastre ne-a nemulţumit. Cu riscul de a mă repeta, subliniez că este obligatoriu ca, în această perioadă, în care ne-am asumat politic măsuri extrem de dure pentru viaţa românilor, să fim oneşti cu ei, să îi informăm, să îi tratăm cu respect şi să le spunem adevărul din timp. Or, pentru aceasta, consider că o condiţie obligatorie este ca Executivul să ne informeze, în timp util, ce proiecte are pentru stimularea economiei, cum intenţionează să protejeze, în această iarnă, categoriile defavorizate, cum decurg lucrurile, în teritoriu, după aplicarea unor măsuri cu impact major, cum este, de exemplu, trecerea unor spitale în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene sau reducerea numărului de salariaţi bugetari etc. |
|
||||
|
Problema respectării elitelor şi a modelelor sociale rămâne o deficienţă majoră a clasei politice româneşti actuale, în mare parte prizonieră în neperformanţă şi incapacitate de a avea viziune constructivă pentru România. Parlamentul României suportă, din păcate de foarte multe ori, intervenţii şi opinii care nu sunt pe măsura rolului legislativului, într-un limbaj decadent şi lipsit de eleganţa unei retorici constructive. În acest context, mă adresez dumneavoastră făcând un apel la calitatea activităţii parlamentare, prin intermediul reamintirii unor evenimente importante din istoria României şi exemplul dat de oameni politici remarcabili, pe care, din păcate, am început să-i uităm. Astăzi, printr-un recurs la memoria istoriei, aduc în discursul meu o personalitate de excepţie a politicii şi diplomaţiei româneşti: Nicolae Titulescu. În luna septembrie a anului 1931, România reuşea un lucru fără precedent în politica sa externă. Ministrul român de externe Nicolae Titulescu era reales în funcţia de preşedinte al celei de-a XII-a Sesiuni ordinare a Adunării Societăţii Naţiunilor, fapt ce a însemnat o situaţie inedită, pentru că a fost prima dată când aceeaşi persoană era realeasă, după un mandat, să conducă această instituţie de maximă importanţă pentru întreaga lume. Nicolae Titulescu reprezintă incontestabil punctul de maxim succes al diplomaţiei româneşti, mai ales în acele momente dificile când întreaga lume traversa o perioadă extrem de agitată. Diplomatul român şi-a închinat întreaga carieră problemelor majore ale politicii externe a României, jucând un rol crucial în asigurarea păcii şi securităţii europene. În calitatea de preşedinte al Ligii Naţiunilor de la Geneva, a militat pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari şi mici, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, a fost împotriva revizionismului din Europa, pentru respectarea suveranităţii şi egalităţii tuturor statelor în relaţiile internaţionale. Stimaţi colegi, pentru a ne mai aduce o dată aminte de cel care a fost Nicolae Titulescu, dau citire cu respect unui fragment din discursul său de la a XII-a Sesiune ordinară a Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, discurs susţinut la Geneva, în urmă cu exact 79 de ani, în data de 7 septembrie 1931, cu ocazia realegerii sale. "Trăim un moment greu: trecerea de la o formă de viaţă colectivă la alta este evidentă, multe adevăruri vechi au pierit; noile adevăruri nu sunt însă destul de clare pentru a se transforma în forţe active. În aceste condiţii nu putem să rămânem încremeniţi în formulele trecutului, dar nici nu putem, în numele viitorului, să facem un salt în necunoscut. În situaţia actuală, să păzim cu străşnicie tot ce a fost verificat prin practica trecutului şi să pregătim cu grijă, cu răbdare, poziţiile viitoare, pe care nu le vom ocupa decât treptat şi după multă chibzuială. Încredere, prudenţă, acţiune, spirit de sacrificiu, iată cele patru imperative ale momentului." Acest fragment de discurs din urmă cu 79 de ani îşi păstrează sensurile şi în actualitatea zilelor noastre. |
|
||||
|
"Guvernul Boc - duşmanul economiei naţionale" România se confruntă cu o criză economică care face ravagii în toate sectoarele de activitate, favorizată fiind mai ales de incapacitatea guvernelor Boc de a găsi măsuri viabile de stopare a declinului. Dacă până la realegerea sa în funcţie, preşedintele Traian Băsescu susţinea că, de fapt, în România nu există criză economică, deşi toate semnalele indicau acest fapt şi nu s-au adoptat măsuri semnificative pentru a lupta cu noul context economic grav, după acest eveniment am putut asista la o avalanşă de măsuri lipsite de fundament economic şi care aveau să adâncească efectele crizei economice. Cu toate că preşedintele ţării susţinea că "dacă ne împrumutăm pentru a plăti salarii şi pensii suntem o ţară de mâna a doua", prima dintre măsurile luate a fost reprezentată tocmai de contractarea împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional. Dar fondurile împrumutate nu au fost suficiente şi a fost nevoie de adoptarea unor noi măsuri care, pe lângă faptul că au stârnit numeroase nemulţumiri în rândul întregii populaţii, nu au adus niciun fel de ameliorare situaţiei economice. Mă refer la tăierea cu 25% a tuturor salariilor din sectorul bugetar. Singura explicaţie pe care premierul Emil Boc ne-o oferea la acea vreme, cu aceeaşi iresponsabilitate de care a dat dovadă în exercitarea actului guvernamental, a fost că "acest guvern nu are nicio vină, în esenţă, pentru că trebuie să impună măsurile". În schimb, nicio vorbă de măsuri solide de stimulare economică. Iar răul nu se opreşte aici. Declararea ca neconstituţională a legii care prevedea tăierea pensiilor cu 15% a fost compensată cu creşterea TVA de la 19% la 24%. Însă bani la buget tot nu există, iar deficitul bugetar tot nu a fost acoperit. Cu toate acestea, singurul care nu şi-a pierdut speranţa este premierul Emil Boc care declară că "Rezultatele muncii noastre se vor vedea în 2011". Din păcate, observăm că toate măsurile anticriză adoptate de guvern au fost lipsite de orice realitate economică şi în loc să observăm o ameliorare a situaţiei economice, ne îndreptăm cu paşi vioi spre faliment. Şomajul a crescut, veniturile românilor s-au diminuat, zeci de mii de firme au dat faliment, iar statul se îndatorează tot mai mult, amanetând, practic, şansa la un viitor normal al generaţiilor viitoare. Întrucât, până în prezent, Executivul nu a venit cu nicio măsură solidă de revigorare economică, le sugerez tuturor membrilor care îl compun împreună cu premierul Emil Boc să arunce un ochi pe programul de guvernare adoptat de Partidul Naţional Liberal care cuprinde o serie de măsuri care ar putea salva economia României din derapajul continuu în care se găseşte acum. Dacă din incompetenţă, Guvernul Boc este practic paralizat şi nu ia decizii care să ducă la relansarea economiei şi sprijinirea clasei de mijloc, Executivul ar putea măcar să adopte măsurile alternative ale opoziţiei, acestea reprezentând singura soluţie care se întrevede la momentul actual pentru ieşirea din colaps. |
|
||||
|
"Acordul FMI e în grafic. Cu România avem probleme" Unul dintre cei mai apreciaţi economişti ai României, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, rememora, în cadrul unui discurs festiv, începuturile economice ale României postdecembriste şi acordul de atunci cu Fondul Monetar Internaţional, care, în viziunea Domniei Sale, arătau cam aşa: Acordul cu Fondul e în grafic, dar ţara a deraiat. Aproape 20 de ani mai târziu, cu un acord financiar încă în grafic, dar cu o realitate politică extrem de instabilă şi nedemocratică, afirmaţia guvernatorului Băncii Naţionale este de o actualitate dureroasă, din câteva motive bine întemeiate. În primul rând, de la debutul crizei financiare şi până în prezent, problemele financiare ale României nu au arătat niciun semn de redresare, ba dimpotrivă. Cred că ştim cu toţii de ce, incompetenţa Guvernului Boc e de acum antologică. Gafele guvernamentale de un amatorism stupefiant, lipsa viziunii financiare pe termen lung şi mediu, reaua-credinţă şi jaful sistematic din banii publici din ultimii ani sunt doar câteva din mişcările greşite ce au împins România pe un traseu economic aproape fără cale de întoarcere. Ca şi când transformarea economiei româneşti într-una din cele mai vulnerabile din UE nu era de ajuns, guvernarea trioului Boc-Băsescu-Udrea ne-a şi îndatorat cu un împrumut extrem de costisitor de la FMI, din care clientela politică portocalie să se poată înfrupta pe mai departe. Iar acest acord va fi, cel mai probabil, extins în luna octombrie, aşa cum ne-a anunţat preşedintele deunăzi. Asta cu toate că ţările europene şi-au revenit, rând pe rând, din recesiune. În al doilea rând, ca efect al comportamentului guvernamental iresponsabil şi autodistructiv al premierului Boc şi al echipei sale instabile, România s-a schimbat profund. În mai puţin de doi ani, statul român s-a transformat, dintr-o ţară europeană cu o democraţie consolidată şi cu o economie promiţătoare, în piatra de moară a Uniunii Europene, cu accente puternic nedemocratice şi cu grave probleme economice. Astfel că astăzi, la fel ca acum 20 de ani, România, un stat extrem de instabil din punctul de vedere al mişcărilor sociale, îşi duce zilele pe datorie. Nu mai există niciun dubiu că vinovaţi pentru acest dezastru nu sunt doar cei ce s-au perindat vreme de doi ani prin cele cinci guverne Boc. Că o fi Vlădescu sau Ialomiţianu, bugetarii tot cu 75% din salariu vor trebui să se descurce. De-o fi Şeitan sau Botiş, românii tot vor fi nevoiţi să suporte cele mai înjositoare şi aberante taxe pentru munca lor. De-o fi Boagiu sau Berceanu, românii tot fără autostrăzi vor trăi, şi de acum încolo. Vinovat este şi Traian Băsescu, cel ce guvernează, de fapt, România, prin Elena Udrea şi Emil Boc, premierul celor mai incompetente cinci guverne ale României, iar soluţia problemei nu poate fi decât schimbarea totală şi radicală a întregului sistem ce conduce azi România, cu un cabinet alcătuit pe bază de competenţă şi responsabilitate. Or, până nu se întâmplă acest lucru, putem să ne luăm adio de la rezolvarea tuturor problemelor în care se zbate azi România. |
|
||||
|
Între o remaniere şi o şedinţă de partid în care încearcă să calmeze spiritele nemulţumite de politica guvernului, premierul Emil Boc a supus dezbaterii publice un proiect de modificare şi completare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Aceste modificări, aplicabile persoanelor care obţin venituri din activităţi independente, ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2011 şi să se aplice începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011. Concret, persoanele cu venituri din activităţi independente vor plăti contribuţii de asigurări sociale de cel puţin 25,36% şi până la 35% din venituri, aproape dublu faţă de nivelul actual. Măsura, o nouă dovadă de incapacitate şi disperare a executivului, dă o a doua lovitură creatorilor de orice fel, respectiv artiştilor, scriitorilor, ziariştilor. De altfel, sunt convins că, în ura sa nemăsurată faţă de cei care "mogulesc", ziariştii, preşedintele Traian Băsescu se foloseşte de braţul său în guvern, Emil Boc, pentru a face să dispară tot ceea ce înseamnă opinie diferită de cea a domniei sale. Domnul preşedinte a lipsit de la predarea teoriei contrariilor, teorie care spune că "din contradicţie se naşte progresul" şi doreşte ca din peisajul presei româneşti să dispară definitiv orice slovă ce nu-i este laudativă. Doar aşa îmi explic ultima găselniţă a fostului viitor etalon al politicii româneşti, "bocul". Doar aşa poate fi argumentată logic noua măsură inventată de guvern pentru creşterea încasărilor bugetare. Trebuie ca liber-profesioniştii şi în primul rând ziariştii, dimpreună cu mogulii lor, să dispară de pe faţa României. Celelalte categorii sociale afectate de noile reglementari în domeniul drepturilor de autor (DDA) se constituie în pierderi colaterale. Scriitorii, pictorii, actorii, regizorii şi scenariştii, oameni care au făcut ca despre România să se vorbească şi de bine, devin simpli pioni pe tabla de şah a contabililor. Cât despre ziarişti, dacă nu pot fi convinşi să vorbească de bine răul absolut şi nici nu vor să tacă, atunci să dispară, îngropaţi în angaralele "fără număr, fără număr" pe care statul le inventează special pentru ei. Fără îndoială, fiscalitatea crescută va determina dispariţia de pe piaţă a multor publicaţii şi va îngroşa numărul şomerilor licenţiaţi care nu-şi găsesc loc de muncă. Mogulii media (ăia răi, adică neprieteni cu Cotrocenii!) vor fi reduşi la tăcere, iar tonomatele lor vor rămâne fără fise. Despre libertatea presei în România social-democrată a anilor 2000-2004 s-a spus şi s-a vorbit luni în şir. S-a spus că atunci presa era cumpărată şi redusă la tăcere prin contractele de publicitate. Actuala putere nu cumpără ziarişti. Îi lasă şomeri. Astfel, contribuţia de asigurări sociale de stat (pensii) ar urma să crească de la 10% la 24,43%, contribuţia de asigurări sociale de sănătate de la 5% la 8,35%, iar cea la bugetul asigurărilor pentru şomaj de la 0,5% la 0,78%. Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele care obţin venituri din activităţi independente plătesc contribuţii pentru pensie, sănătate şi şomaj în cuantum total de 16,5% " Pentru persoanele care plătesc contribuţii de asigurări, baza de calcul va fi limitată la echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie şi nu poate fi mai mică decât un salariu de bază mediu brut pe ţară. Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal a fost modificată şi completată în iunie 2010 prin OUG nr.58. Prin noile prevederi din iulie 2010, persoanele care obţin venituri de natură profesională, inclusiv din drepturi de autor, sunt obligate să plătească pentru acestea contribuţii de asigurări sociale pentru şomaj, pensie şi asigurări de sănătate. Premierul Emil Boc a discutat vineri, într-o întâlnire informală cu noii miniştri ai muncii şi finanţelor, Ioan Botiş şi Gheorghe Ialomiţianu, despre modificările la OUG nr.58/2010 şi la normele de aplicare a acesteia. Ministrul finanţelor Gheorghe Ialomiţianu a declarat agenţiei MEDIAFAX după întâlnire că modificările la OUG nr.58/2010 şi la normelor de aplicare a acesteia vor fi definitivate după dezbaterea lor în Consiliul Economic şi Social, urmând să fie prezentate spre adoptare în şedinţa de săptămâna viitoare a guvernului. |
|
||||
|
"Statul de drept vs statul drept" România nu mai este ţara statului de drept. Aici justiţia îşi bate joc de ea însăşi şi de cetăţenii săi. Ţara unde un infractor cu 22 de dosare penale este pus în libertate pentru că "nu prezintă pericol social", doar pentru ca câteva luni mai târziu să ucidă. Nu cu sânge rece, ci doar cu indiferenţă... "nu s-a întâmplat nimic deosebit". Dar nu-i nimic, pentru că, în contrapartidă, o asistentă medicală este arestată preventiv doar pentru că presupusa faptă a fost intens mediatizată. Şi pentru că ea a fost deja condamnată de opinia publică. Crede cineva că acea asistentă prezintă pericol social? Pentru că acesta e rolul arestului preventiv, să prevină comiterea unor noi fapte cu potenţial de pericol social. Crede cineva cu mintea întreagă că acea asistentă, eliberată din arest, va căuta noi bebeluşi să îi ardă?! Cine are mintea întreagă? Pentru că, pentru mine e clar, justiţia română nu. Pentru că dacă are mintea întreagă, este profund coruptă. România este ţara statului drept. Acolo unde DNA sau Agenţia Naţională de Integritate este un doar un instrument politic de presiune asupra adversarilor politici din partidele de opoziţie sau din acelaşi partid. Şi în aceste instituţii decizia o au magistraţii. |
|
||||
|
"Rotaţia cadrelor rebotezată pompos remaniere guvernamentală" Zilele trecute am asistat, alături de toţi românii la un reality-show. Este vorba de aşa-zisa remaniere guvernamentală. În fapt, am asistat la cea mai clasică rotaţie a cadrelor, acţiune politică specifică regimurilor comuniste şi utilizată de mai multe ori şi de Nicolae Ceauşescu. Comparaţia nu este deloc exagerată: şi înainte de 1989, atunci când realitatea nu mai putea fi camuflată într-un domeniu de activitate, adică nu se mai putea ascunde că lucrurile merg din rău înspre mai rău, erau schimbaţi câţiva miniştri, înlocuitorii lor fiind fie personaje politice care în trecut mai deţinuseră portofolii, fie erau scoşi în faţă activişti anonimi din linia a doua a PCR. Pentru că nu conta cine este ministru. Deciziile erau luate de o singură persoană. La fel au stat lucrurile şi zilele trecute. Pentru a mima - mă refer la premierul Emil Boc şi la cel care conduce de facto guvernul, Traian Băsescu - o preocupare privind tentativele de ieşire din criză (şi probabil pentru a potoli setea de "sânge" a segmentului de electorat care încă mai poate fi păcălit), au fost scoşi din schemă şase miniştri şi au fost înlocuiţi cu colegi activişti PD, mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Ştim cine sunt noii miniştri: doi au mai deţinut posturile în care au fost acum instalaţi. Unul acum 16 ani, domnul Valeriu Tabără, altul, doamna Anca Boagiu acum 10 ani. Ceilalţi sunt promovaţi din linia a doua a partidului. Deci, nimic nou sub soare. Dar să lăsăm comparaţiile şi să analizăm aşa-zisul eveniment politic care a ţinut prima pagină a mass-mediei. În primul rând, într-un stat democratic, când un guvern se află într-o situaţie delicată şi se impune o remaniere, apelează la politicieni care sunt, din punct de vedere al competenţei, al notorietăţii, peste nivelul celor demişi. Or, aşa ceva nu s-a întâmplat. Există o regulă nescrisă, atunci când o ţară trece printr-o perioadă de criză, nu remanierea unor miniştri rezolvă problemele. Schimbarea radicală a programului de guvernare este prima soluţie care trebuie avută în vedere. Din păcate, atât premierul Emil Boc, cât şi preşedintele Traian Băsescu consideră că simpla schimbare a unor miniştri va rezolva de la sine toate problemele. Nu i-am auzit pe nici unul dintre cei doi spunând vreun cuvânt despre programe. Iar atunci când o ţară se află în criză în special din cauza proastei gestionări a treburilor ţării de către guvern, a incompetenţei echipei guvernamentale, singura soluţie o reprezintă plecarea întregului guvern. Din păcate, chiriaşii temporari de la Palatul Victoria nici nu vor să audă de aşa ceva. Iar vocile din PD care s-au pronunţat pentru depunerea mandatului, în nici un caz nu s-au gândit la retragerea partidului lor de la guvernare, ci la o schimbare masivă a garniturii aflate în funcţie, cu alta, tot din PD. În concluzie, pot spune că remanierea guvernamentală operată de premierul Emil Boc nu are nicio legătură cu interesele românilor sau cu şansele României de a fi guvernată competent şi responsabil, ci doar cu stabilirea zonelor de influenţă politico-financiară de la vârful PD. Cu alte cuvinte, am asistat la un episod din lupta pentru putere în interiorul PD. Prima declaraţie a doamnei Anca Boagiu la revenirea în postul de ministru al transporturilor a fost următoarea: "Îmi pun la dispoziţie toată experienţa europeană pentru a atrage fonduri europene". Personal îi recomand ceva mai uşor: să îşi utilizeze experienţa pentru a-l readuce în ţară pe celebrul Mihai Nicolaiciuc, cel pe care chiar domnia sa l-a descoperit şi promovat în minister. Poate aşa vor fi recuperate şi o parte din sumele devalizate de acesta. Este mai simplu decât atragerea de fonduri europene, capitol la care guvernele Boc au rămas corigente. |
|
||||
|
"O decizie aberantă a ministrului Funeriu" Domnul ministru Daniel Funeriu a declarat recent că, pentru a nu bulversa elevii, nu vor fi operate modificări în desfăşurarea bacalaureatului. Aşa cum ne-am obişnuit însă, în ceea ce-i priveşte pe actualii guvernanţi, ceea ce spun astăzi, nu mai este valabil a doua zi. Şi domnul ministru Funeriu nu face excepţie. Mai mult, a anunţat o măsură care, din punctul meu de vedere, îi depăşeşte competenţele. Domnia sa a decis că începând cu ediţia următoare a bacalaureatului, elevii care sunt prinşi copiind, să nu aibă dreptul, două sesiuni consecutive, să mai participe la bacalaureat. Cu alte cuvinte, dacă un elev va fi prins în prima sesiune din 2011 că va copia, el nu va mai putea participa la bacalaureat decât în sesiunea din toamna anului 2012. Practic, respectivul elev va fi privat un an şi jumătate de posibilitatea de a accede la o facultate. Decizia ministrului Funeriu este una de natură poliţienească, şi, mult mai grav, este şi neconstituţională. Pentru că interzice dreptul/accesul la învăţătură. Vreau să nu fiu înţeles greşit. M-am pronunţat întotdeauna şi voi milita pentru desfăşurarea corectă a examenelor şcolare, indiferent de ce nivel sunt. Nu sunt de acord cu elevii care încearcă să promoveze prin fraudă. Dar de aici până la a se recurge la o astfel de sancţiune, este cale lungă. Practic, elevul care comite o fraudă la bacalaureat este sancţionat pe loc prin eliminarea din examen. Consider că este o sancţiune suficientă. Oricum respectivul elev, în urma incorectitudinii de care dă dovadă, pierde o serie de oportunităţi. A-l ţine blocat pe elev un an şi jumătate este o aberaţie. O măsură anti-învăţământ, o măsură anti-elev. Repet, se încalcă un drept constituţional. Din păcate, aşa cum au subliniat mai mulţi analişti din sistem, ministrul Daniel Funeriu nu are nici cea mai mică intenţie de a îmbunătăţi actul de învăţământ. Care este interesul şcolii, domnule ministru? Să distrugă viitorul unui tânăr, sau să-l corijeze şi să-l facă să fie cât mai apropiat de valorile pe care le poate aprofunda în cadrul procesului de învăţământ? Ţinând cont de decizia pe care aţi luat-o, se pare că optaţi pentru prima variantă. Pentru că îmi este greu să cred că un elev care este suspendat un an şi jumătate, va mai avea posibilitatea să se pregătească pentru bacalaureat, după o pauză atât de lungă. Şi-a pus oare ministrul de resort întrebarea, ce va face tânărul sancţionat timp de un an şi jumătate? Cu siguranţă nu. Îi atrag atenţia domnului Funeriu că funcţia de ministru nu este similară celei de procuror sau judecător. Iar după câte ştiu eu, magistraţii se ocupă de infractori. Or, un elev care comite o fraudă, nu devine automat şi infractor. Pentru fraudă el este sancţionat. Şi sancţiunile pentru astfel de fraude nu sunt de ieri, de azi, ci sunt valabile de zeci de ani. Vă solicit, domnule ministru, să reveniţi imediat asupra acestei decizii aberante. În caz contrar, veţi mai acumula o bilă neagră - a câta oare? - în panoplia activităţii dumneavoastră de ministru. În plus, îi veţi avea pe conştiinţă pe o parte dintre cei care vor fi sancţionaţi. Şi ţineţi cont, sunteţi doar un administrator al activităţii de învăţământ, nu un comisar sau procuror. Din câte am citit în presa de luni, promovabilitatea la sesiunea de toamnă a bacalaureatului din acest an este extrem de redusă. Acest lucru spune foarte multe despre modul în care aţi păstorit în ultimul an domeniul învăţământului. |
|
||||
|
"România are ministru de externe?" Am citit duminică pe fluxurile de ştiri că "zeci de mii de oameni au defilat sâmbătă în aproape 130 de oraşe din Franţa şi în faţa ambasadelor franceze din mai multe ţări ale Uniunii Europene, protestând faţă de politica de securitate a Franţei, caracterizată drept "xenofobă", în special în ceea ce priveşte expulzarea colectivă a romilor". Potrivit Ministerului de Interne francez, la proteste au participat 77.300 de persoane, dar organizatorii citaţi de cotidianul "Le Parisien" au susţinut că a fost vorba de 100.000 de manifestanţi. Tot din mass-media am înţeles că la Paris, mobilizarea manifestanţilor a debutat cu cântece interpretate sub ferestrele ministrului imigraţiei, Eric Besson, de celebri interpreţi francezi precum Jane Birkin, Jeanne Cherhal sau Agnčs Jaoui care i-au cântat respectivului ministru melodia "Les Petits Papiers", a regretatului Serge Gainsbourg. Manifestaţii au avut loc şi la Roma, unde câteva sute de persoane s-au adunat în faţa Ambasadei Franţei pentru a protesta faţă de deportarea romilor din Franţa, dar şi în privinţa politicii italiene privitoare la nomazi. Iar la Londra, manifestanţii au afişat pancarte cu Sarkozy, sub care se putea citi: "Vinovăţie în spatele zâmbetului". Şi exemplele ar putea continua şi cu ce s-a întâmplat la Bruxelles, şi în alte locuri. În tot acest timp, la Bucureşti, este o tăcere totală. Nu mă refer la inexistenţa vreunei manifestări de amploare, ci la tăcerea oficialilor Ministerului Afacerilor Externe, în special a ministrului de resort. O tăcere condamnabilă, ţinând cont de faptul că asistăm de o lună de zile la batjocorirea României. Vreau să fiu foarte clar. Nu sunt de acord cu existenţa unor tabere ilegale ale romilor, fie ei români, fie ei de orice altă naţionalitate. Nu sunt de acord cu comportamentul unei părţi a acestora. Dar de aici la expulzarea în masă este cale lungă. Da, ştiu, sunt romi - din păcate, mulţi din România - care comit fapte antisociale pe acolo pe unde sunt. Dar, dacă au greşit, ei trebuie să plătească la fel ca şi indigenii care comit infracţiuni similare. Au furat, au lovit, să fie condamnaţi de justiţia franceză, aşa cum sunt condamnaţi infractorii lor. Sau, dacă expulzarea reprezintă de la caz la caz ultima soluţie, aceasta să fie însoţită de explicaţii clare, pentru ca justiţia din România să-şi facă datoria. Dar a expulza în masă, fără explicaţii, sau la adăpostul unor explicaţii de convenienţă - autorităţile franceze susţin că este vorba de repatrieri voluntare, iar oficialii MAE nu doar că înghit ce li se spune, dar şi întăresc această versiune - reprezintă o jignire a României. Pentru că, în ultimă instanţă, cei în cauză au paşaport (sau carte de identitate) cu însemnele statului român. Prin modul în care (nu) acţionează ministrul de externe şi ceilalţi oficiali MAE, rezultă în fapt că ne (auto)recunoaştem un statut de ţară de rang inferior în Uniunea Europeană. Or, aşa ceva este inadmisibil. Dacă printre cei expulzaţi s-ar fi aflat, să zicem, măcar o persoană posesoare de paşaport maghiar, fiţi sigur că oficialii de la Budapesta ar fi luat foc. Şi nu numai ei, ci şi întreaga diasporă maghiară. Dar oficialii din capitala aflată la câteva sute de km de Budapesta se complac într-o tăcere complice. Vreau să nu fiu greşit înţeles: o parte din cei care au protestat şi vor mai protesta în Occident, o fac din interes sau calcul politic propriu. Dar numărul celor care se opun xenofobismului, rasismului şi militează pentru drepturile omului este infinit mai mare decât cel al purtătorilor de interese proprii. Or, dacă nici atunci când francezii, italienii, britanicii sau belgienii protestează în stradă pentru o cauză care nu este în primul rând a lor, şi diplomaţia românească tace, asta nu poate însemna decât că nu avem diplomaţie. Practic, avem cea mai slabă diplomaţie din ultimii 100 de ani şi cel mai slab ministru de resort. Sunt convins că dacă va avea cineva curiozitatea să întrebe pe stradă - atenţie, nu oriunde, ci în centrul Bucureştiului - 30 de persoane, "cine este ministrul de externe al României", nu va avea nici o surpriză dacă va obţine doar 3 sau 4 răspunsuri corecte. Deşi cred că şi acestea sunt multe. Cred că o demisie de onoare se impune în cazul domnului Baconschi. |
|
||||
|
"Sticla Turda merită să fie salvată" Motivele pentru care SC Sticla Turda SA merită să fie salvată sunt multiple. Astfel, SC Sticla Turda SA este o societate cu tradiţie, înfiinţată în anul 1921 de statul român. Înainte de anul 1989 a avut 5500 angajaţi, în perioada 1990-1991, 6500 angajaţi, iar la intrarea, la cererea sa, în insolvenţă, avea 1700 angajaţi. Societatea avea în activitatea sa producerea de sticlărie menaj suflată manual, producerea de borcane, sticle, fiole şi aparatură de laborator, turnătorie de fontă pentru sticlărie, sticlărie tehnică pentru centrale termice, pentru domeniul petrolier, căi ferate, sticlă termorezistentă de menaj. Prin închiderea centrelor de prelucrare a legumelor şi fructelor, a băuturilor spirtoase, a laboratoarelor, reducerea activităţii miniere, a CFR-ului şi trecerea la articole de plastic, creşterea importului de fiole de sticlă termorezistentă societatea a închis rând pe rând secţiile. Trecerea în şomaj cu salarii compensatorii a generat costuri salariale necontrolate. Cursul de schimb valutar în perioada 1990-2004 a fost instabil. Toate acestea au dus la acumularea de datorii purtătoare de penalităţi şi dobânzi foarte mari. În anul 2005, la cererea societăţii, s-a intrat în insolvenţă şi apoi, din 2007, în reorganizare judiciară. În această perioadă s-a reuşit plata datoriilor către bănci şi a tuturor furnizorilor, rămânând cu datorii doar la ANAF şi AVAS, deşi societatea mai are doar 350 angajaţi. Patrimoniul SC Sticla Turda SA este foarte mare în raport cu activitatea rămasă - peste 12 ha de teren şi 26 clădiri. Societatea foloseşte în prezent doar 2 clădiri şi cel mult un hectar de teren, dar este nevoită să plătească pază şi taxe pentru întreaga suprafaţă şi toate clădirile. Planul de reorganizare prevede plata datoriilor către furnizori prin vânzarea activelor şi a terenului disponibil, dar datorită circumstanţelor economice de la nivel internaţional nu se mai poate vinde nimic. Din aceste motive nu s-a reuşit plata integrală a datoriilor. Este evident că din producţie cei 330 de angajaţi nu pot plăti datoriile făcute de 6500 de angajaţi în decursul atâtor ani. Plata datoriilor se poate face doar prin preluarea la stat a întregii societăţi şi valorificarea tuturor activelor neutilizate. Un alt motiv pentru care SC Sticla Turda SA merită să fie salvată este acela că societatea are contracte încheiate pe tot anul 2010 şi primele 2 luni din anul 2011. Pe de altă parte, societatea este rentabilă, reuşind să plătească din activitatea curentă de producţie datorii vechi, să nu facă alte datorii în perioada de reorganizare. A făcut investiţii, construind un nou cuptor de topit sticlă, folosind resurse financiare exclusiv din activitatea de producţie. Societatea, fiind în reorganizare, nu poate lua credite de la bănci şi nici să acceseze fonduri europene de niciun tip. Considerăm absolut necesară continuarea activităţii din următoarele considerente: societatea este profitabilă şi îşi plăteşte toate datoriile curente, statul român primeşte lunar sub formă de taxe şi impozite peste 250.000 lei/lună, se asigură un loc de muncă pentru 330 persoane, oprirea activităţii ar duce la scăderea considerabilă a valorii societăţii, deoarece într-o fabrică de sticlărie principala valoare este forţa de muncă, clienţii, tradiţia care s-ar pierde, prin oprirea cuptorului acesta s-ar deteriora, iar şanse de pornire ar fi mici, costurile de reparaţie şi repornire depăşind 500.000 euro. Ţinând cont de cele de mai sus, considerăm oportună continuarea activităţii şi încercarea de a vinde sub orice formă, pentru a asigura locuri de lucru unui număr minim de 350 persoane, de a primi statul taxe şi impozite şi a se recupera ceva mai mult prin vânzare - altfel, valorificarea va fi foarte greoaie, iar în această perioadă de criză, când nu se fac investiţii majore nu cred că se vor găsi cumpărători dacă fabrica va fi oprită. |
|
||||
|
"Vorbe goale..." Se spune în popor că "vorba multă e sărăcia omului" şi că uneori e mai bine să taci şi să faci. Dar cum să reacţionăm în situaţia în care nici nu vorbim, nici nu acţionăm, în schimb, sărăcim pe zi ce trece? Cam aşa ar putea fi "tradusă" situaţia agricultorilor români, cultivatori şi crescători de animale, care trec în această perioadă prin calvarul vieţii lor! De multe ori am prezentat situaţia şi problemele acestora, am identificat, alături de specialişti în domeniu, soluţii care ar putea să ducă, nu la rezolvarea în totalitate a problemelor agricultorilor, ci la ameliorarea acestora. Am adus aceste soluţii şi în atenţia oamenilor politici care s-au perindat pe la conducerea Ministerului Agriculturii, dar răspunsurile lor au demonstrat lipsa de interes faţă de oameni, în general şi de agricultori, în special. Am adus în atenţia ministeriabililor problemele fermierilor botoşăneni, pe care îi reprezint, şi care încă mai speră că viaţa lor va fi mai bună. Fără subvenţii, fără o piaţă de desfacere bine organizată şi fără un program de protecţie din partea ministerului, aceştia se află în colaps. Mai zilele trecute, urmărind o emisiune la un post de televiziune, am auzit declaraţia unui "om politic", "nu spui cine... persoană importantă", care, întrebat fiind de problemele cu care se confruntă agricultura românească, spunea că situaţia grea a agricultorilor se datorează exclusiv lor şi nu managementului defectuos de care dau dovadă ministeriabilii! Mai spunea domnul respectiv că nu-i vina ministrului că în fiecare cătun nu există o lăptărie şi un abator! Dar a cui este vina, mon cher?! A omului care doreşte să-şi vândă marfa ca produs tradiţional şi se loveşte de birocraţia impusă de la centru şi de indolenţa funcţionarului incompetent, pus pe funcţie datorită culorii carnetului de partid şi contra unei sume de bani, întocmai ca în timpul regimului fanariot?! Să deschizi o lăptărie într-un cătun din România nu-i echivalent cu a deschide o lăptărie într-un cătun din... Elveţia, de exemplu! În România ţi se impun o mulţime de norme, cică europene, care au menirea de a limita şi chiar stopa libera iniţiativă, iar în Elveţia iniţiatorul unei asemenea idei primeşte consultanţă gratuită şi este ajutat să-şi pună în practică ideea, fapt ce demonstrează interesul statului pentru producţia autohtonă. La noi, însă, interesul de grup predomină în faţa interesului naţional! De ce şi-ar dori guvernanţii să redevenim "grânarul" Europei, aşa cum am fost recunoscuţi într-o perioadă istorică, de mult trecută, de care aceştia probabil că nu au auzit, când comisioanele pentru legumele, fructele, carnea şi zahărul importate sunt foarte mari şi îngroaşă buzunarele diferitelor grupuri de interese. De ce şi-ar dori să sprijine producătorii autohtoni prin subvenţionare sau prin facilitarea obţinerii de fonduri europene prin diferite programe, când e mai uşor şi mai convenabil pentru buzunarul unora să importe roşii cauciucate din Turcia, salată verde din Italia, ţelină, morcov, pătrunjel şi ceapă din Ungaria, mere şi pere din Venezuela, praz din Columbia şi enumerarea mai poate continua, dar mă opresc aici cu speranţa în suflet că va veni şi vremea în care producţia autohtonă va fi valorificată, iar soarta producătorilor români va fi alta! |
|
||||
|
"Remaniere de toamnă" Remanierile sunt un atribut al premierului şi un lucru firesc pentru eficientizarea activităţii unui cabinet. Salut această împrospătare a guvernului şi consider că noilor miniştri trebuie să li se acorde o perioadă de graţie de trei luni. Dacă aş afirma că cei nominalizaţi sunt mai buni decât cei care au plecat, aş greşi. Este bine că aceşti miniştrii provin din rândul parlamentarilor pentru că au acumulat o minimă experienţă în comisii, chiar dacă activitatea în ministere este mult mai complexă. Remanierea poate aduce un plus în activitatea guvernului, pentru că noii miniştri, prin prisma activităţii parlamentare pe care au avut-o, sunt mai aproape de oameni. Însă, dacă nu-şi vor face treaba, voi fi primul care voi cere demiterea lor. Am încrederea că noii numiţi vor continua reforma. Remanierea păstrează stabilitatea unui guvern. Elementul central al unui cabinet îl reprezintă proiectele sale şi nu oamenii. Propunerile de remaniere făcute sunt orientate pentru atingerea a două obiective fundamentale: în primul rând, continuarea proiectelor de reformă începute şi, în al doilea rând, în 2011, România să treacă pe creştere economică. Odată ce guvernul doreşte să îşi schimbe programul său politic, el va trebui să ceară încrederea Parlamentului prin procedura angajării răspunderii. Nu este însă şi cazul unor modificări intervenite în componenţa guvernului, întrucât modificările se petrec în interiorul puterii executive. Presa internaţională a transmis, în comentariile pe tema remanierii că aceasta a fost o simplă măsură politică, menită să redea încrederea în guvernul ameninţat cu moţiunea de cenzură de opoziţie. Probabil că ţine şi de imagine, dar cu siguranţă înlocuirea miniştrilor a avut la bază stricteţea reformelor dure, dar necesare. De modul în care un prim-ministru evaluează activitatea colegilor săi depinde în mod fundamental încrederea noastră în el şi încrederea în măsurile pe care ni le propune. |
|
||||
|
"Diplomaţia Română: priorităţi 2011" În perioada 1-2 septembrie 2010, la Bucureşti, Ministerul Afacerilor Externe a organizat Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române cu tema "Diplomaţia română: priorităţi 2011". Ziua Diplomaţiei Române se celebrează în fiecare an în luna septembrie. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe organizează anual Reuniunea Diplomaţiei Române, care oferă cadrul realizării unui bilanţ obiectiv al activităţii Ministerului Afacerilor Externe din ultimul an, analizării provocărilor cărora România trebuie să le facă faţă în viitor, precum şi stabilirii principalelor direcţii de acţiune ale Ministerului Afacerilor Externe. La sesiunea de deschidere au participat prim-ministrul României, Emil Boc, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Adriean Videanu şi ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea. Ediţia din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române s-a bucurat de prezenţa ministrului afacerilor externe al Republicii Ungare, János Martonyi. Discursul ministrului ungar s-a axat în principal pe anunţarea obiectivelor preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din anul 2011 şi ale colaborării româno-ungare în această perioadă. În discursul de deschidere a reuniunii, ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, a prezentat priorităţile diplomaţiei române pentru anul 2011, raportate la conjunctura economică actuală. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat câteva planuri asupra cărora se va axa activitatea diplomatică din perioada următoare: modalităţile de depăşire a crizei economice, securitate, politica energetică, agenda europeană, relaţiile cu statele din vecinătate, dimensiunea multilaterală a politicii externe, asigurarea serviciilor consulare de înaltă calitate, reorganizarea instituţională, diplomaţie publică şi culturală. În prima zi s-a desfăşurat sesiunea plenară intitulată "Nişe de oportunitate ale României în UE - modalităţi de implementare" şi a oferit cadrul unei dezbateri asupra priorităţilor României într-un context complex, definit atât de criza economică globală, cât şi de actualele evoluţii instituţionale din cadrul UE. S-au analizat modalităţi de implementare a obiectivelor legate de o integrare completă a României în UE, prin încheierea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, aderarea la spaţiul Schengen şi adoptarea monedei euro. În cea de-a doua zi a reuniunii, au fost organizate şase ateliere de lucru dedicate corpului diplomatic român. Dezbaterile au prilejuit o analiză a profilului regional al României, accentuând rolul diplomaţiei române în conturarea unei viziuni strategice integrate a politicii UE pentru vecinătatea estică, precum şi o evaluare a adaptării politicii externe româneşti la noile realităţi geostrategice. În acest context, a fost abordată contribuţia diplomaţiei române la eforturile naţionale de depăşire a crizei economice şi financiare, în special prin promovarea de parteneriate pragmatice cu statele emergente, ale căror economii au resimţit mai puţin efectele crizei. La lucrările Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române au mai participat reprezentanţi din cadrul Administraţiei prezidenţiale, membri ai guvernului şi ai Parlamentului, corpul diplomatic acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, reprezentanţi ai mediului academic şi ai societăţii civile. |
|
||||
|
"Olimpicii vâlceni dau valoare învăţământului românesc" România trece în această perioadă printr-o situaţie dificilă, în contextul mondial al unei crize economice majore. Cu toate acestea, nu ar trebui să neglijăm un aspect important: avem nevoie de oameni de valoare. Cu cât sunt mai mulţi oameni de valoare, dar oameni care să fie în ţară, putem spera la un viitor mai bun. O ţară se distinge prin oameni valoroşi, prin elite, iar acest lucru nu se poate obţine decât printr-un învăţământ de calitate. În viaţă nu contează mai mult decât să ai calificarea profesională prin care să poţi să aspiri şi să promovezi. Deşi, la fel ca tot învăţământul românesc, şi cel vâlcean se confruntă cu probleme, în calitate de deputat ce reprezint interesele vâlcenilor mei în Parlament, mă simt dator să vorbesc despre performanţele unor elevi de excepţie, olimpicii. An de an, şcoala vâlceană a obţinut rezultate remarcabile la multe din competiţiile organizate la nivel naţional sau internaţional. Meritul este în egală măsură al profesorilor şi al elevilor. Avem tradiţie în obţinerea performanţelor, şi asta mă face să mă mândresc că reprezint un judeţ care dă ţării oameni valoroşi. Bogăţia judeţului Vâlcea sunt aceşti tineri care se iau la întrecere cu sute de colegi din toată ţara şi se întorc acasă glorioşi. Şi anul acesta, olimpicii noştri s-au clasat printre primii, Limba română, matematică, fizică, chimie, geografie sunt discipline la care elevii vâlceni au obţinut de-a lungul anilor rezultate demne de palmares. Am toată aprecierea şi respectul pentru aceşti copii care renunţă la joacă pentru şcoală şi care înţeleg că viitorul lor începe acum, dar şi pentru profesorii care-i pregătesc. Având în vedere aceste aspecte consider că învăţământul va fi un factor tot mai important, atât în depăşirea crizei, cât mai ales în dezvoltarea viitoare a societăţii. Pe aceea, avem obligaţia să considerăm domeniu prioritar învăţământul, inclusiv prin alocarea de fonduri, dezvoltarea infrastructurii, pentru că s-a demonstrat că este mult mai eficientă, social şi economic, participarea la învăţământ a tinerilor, decât plata unor eventuale indemnizaţii de şomaj pentru aceştia sau excluderea lor pe o perioadă nedefinită de pe piaţa muncii. |
|
||||
|
"Parlamentarii datorează românilor dezbaterea unor legi importante" O noua sesiune parlamentară începe într-o perioadă critică pentru România din punct de vedere economic şi agitată din punct de vedere politic. Vacanţa parlamentară a fost pentru mine plină de activităţi, axate în special pe întâlnirile directe cu oamenii din colegiul în care am fost ales, numărul 2, Râmnicu-Vâlcea. Am încercat de fiecare dată să le explic cetăţenilor că măsurile de austeritate sunt obligatorii pentru a nu ajunge în situaţia Greciei. Nu a fost simplu, dar apropierea de oameni este soluţia ca actualele măsuri să fie acceptate. Modificările Codului muncii, a Legii privind soluţionarea conflictelor de muncă, a Legii sindicatelor, a Legii patronatelor, a Legii contractului colectiv de muncă, a Legii privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă vor fi atent dezbătute, pentru ca după adoptare să reuşim reglementarea unor aspecte care au creat probleme uneori. În legătură cu această reducere a salariilor cu 25% se intenţionează în anul 2011, în funcţie de resurse, să se recupereze o parte din sumele care au fost diminuate la salariaţi, şi în special se are în vedere un procent mai mare la cei care au salariile mai mici. Un alt obiectiv în perioada următoare este de corectare a deficitului la bugetul fondului de pensii, în sensul scăderii acestui deficit, şi chiar eliminarea acestui deficit la un moment dat. Acest lucru va fi aproape imposibil în cazul unei instabilităţi guvernamentale. Având în vedere toate aceste aspecte, stimaţi colegi, consider că este un moment în care avem nevoie să demonstrăm maturitate politică mai mult ca niciodată. |
|
||||
|
"Luaţi rromii înapoi, ne-a zis Franţa!" Preşedintele statului francez, Nicolas Sarkozy a început epurarea cetăţenilor de etnie rromă care locuiau cu forme legale pe teritoriul Franţei. Pretextul: taberele de rromi sunt o sursă de infracţionalitate, prostituţie, trafic de persoane şi exploatare a copiilor. Preşedintele Nicolas Sarkozy are de partea sa vocea poporului francez pentru că, în urma unui sondaj realizat telefonic, 48% dintre francezi au declarat că sunt de acord cu repatrierea rromilor în ţările lor de origine. Pe de altă parte Franţa, ca şi membru fondator ale Uniunii Europene, nu cunoaşte sensul Directivei Europene 38/2004 privind dreptul cetăţenilor Uniunii Europene şi al membrilor familiilor acestora de liberă circulaţie şi rezidenţă pe teritoriul statelor membre. Avem un ministru de interne rezervat, care nu vrea să lanseze acuzaţii, dar care admite că niciuna dintre persoanele trimise în România nu figurează în baza de date a statului francez pentru comiterea vreunei infracţiuni. Prin urmare, care este motivul pentru care aceşti oameni au fost îmbarcaţi în avion şi trimişi în România? Care este motivul pentru care statul francez a suportat costurile transportului lor? Care este infracţiunea pe care au comis-o? Niciuna! Este inadmisibil ca statul român să nu adopte o poziţie fermă în acest caz, să nu ia atitudine în faţa unui gest care jigneşte, nu doar o etnie, ci o întreagă naţiune. Este frapantă declaraţia ministrului ceh de externe, Karel Schwarzenberg, care susţine că "Modul în care preşedintele Nicolas Sarkozy expulzează cetăţeni români e contrar spiritului şi regulilor UE", şi că "Nu putem să nu bănuim că şi unele puncte de vedere rasiste joacă un rol". Spun că este frapantă această declaraţie prin contrast cu lipsa de reacţie a autorităţilor române, cu atitudinea plină de neputinţă, cu capul plecat pe care îl afişăm când ar fi trebuit să ne apărăm, nu doar drepturile, dar şi calitatea de stat membru al Uniunii Europene. Problema pe care a reprezentat-o comunitatea rromilor pentru statul francez a fost rezolvată într-un mod primitiv şi barbar, iar maniera pe care au ales-o nu denotă niciun dram de cultură sau de civilizaţie. Erau pe teritoriul lor nişte oameni pe care nu doreau să-i aibă în preajmă pentru că nu tolerau stilul lor de viaţă. Au plătit, uitând de convenţiile semnate şi de acordul cu Uniunea Europeană, uitând de marea familie, de unitatea prin diversitate, uitând că cei pe care nu-i mai vroiau lângă ei sunt tot cetăţeni ai Uniunii Europene şi i-au alungat, i-au trimis departe, astfel încât să nu mai fie deranjaţi de prezenţa lor. Îi solicit domnului Traian Băsescu să apere onoarea şi interesele statului român în calitate de preşedinte al acestei ţări! Printre atribuţiile unui şef de stat se numără şi reprezentarea statului în plan extern, şi, dacă este un bun şef de stat, un preşedinte al tuturor românilor, aşa cum pretinde, va sancţiona această campanie de denigrare a României şi a cetăţenilor români! |
|
||||
|
"Instabilitatea legislativă continuă chiar şi după remanierea Guvernului!" Nu există niciun fel de predictibilitate în politica de taxe şi impozite a Guvernului, fie el şi Boc V. Dispreţul guvernanţilor faţă de categoriile care înregistrează venituri din drepturi de autor pare a nu avea limite. Dacă acum două luni Cabinetul Boc majora impozitele plătite de persoanele cu venituri din activităţi independente, de la începutul anului viitor, aceleaşi impozite se pare că vor fi din nou majorate, potrivit unui proiect de modificare a Codului fiscal, publicat pe site-ul Secretariatului. Contribuţii sociale de până la 35 la sută, de la 10,5 la sută, cât sunt în prezent, ar fi picătura care ar umple paharul pentru această categorie de persoane, deoarece în urma majorării impozitelor, aceştia oricum nu mai pot beneficia de un credit la o bancă şi majoritatea preferă munca la negru. În varianta propusă de Guvernul Boc, un practicant al unei profesii liberale ar urma să plătească 31,3% (CAS) plus 5,5% (contribuţia pentru asigurările de sănătate) +0,85% (contribuţia pentru şomaj) -37,65%. Un procent incredibil, dacă ar fi să îl comparăm cu dările din alte state ale UE, cum ar fi Slovenia -6% sau Ungaria -9,5% Acesta este motivul pentru care Grupul parlamentar al PNL va iniţia o moţiune simplă împotriva politicilor Ministerului Muncii, împotriva politicilor de sugrumare a oamenilor valoroşi din această ţară, împotriva lipsei de viziune şi de strategie economică. |
|
||||
|
"Petiţie pentru repunerea în drepturile de cetăţean român a scriitorului disident Paul Goma" Acum, după condamnarea comunismului în Parlamentul României, după votarea acestei binemeritate legi a lustraţiei, statul român mai trebuie să facă un gest reparatoriu: să redea cetăţenia română tuturor celor cărora le-a retras-o pe nedrept în perioada de dinainte de 1989. Un astfel de om căruia statul român i-a făcut un mare rău este Paul Goma, poate cel mai cunoscut disident din timpul perioadei anticomuniste, autorul unei mişcări de protest colectiv împotriva încălcării drepturilor omului, personalitate care trăieşte de peste 30 de ani în Franţa. Vreau să citez, să mă alătur şi să susţin o petiţie semnată deja de peste 300 de scriitori, jurnalişti, profesori, medici, studenţi sau istorici, prin care se face un apel pentru repunerea lui Paul Goma şi a familiei sale în drepturile de cetăţeni români. Este timpul ca România să-l recheme acasă; este timpul ca exilul său şi al familiei sale să înceteze. Măcar acum, la mai bine de 20 de ani de la prăbuşirea regimului comunist opresiv. Este timpul ca scriitorul exilat să primească recunoaşterea şi reparaţiile care i se cuvin, de ordin moral, istoric, cultural, pentru cei 50 de ani în care şi-a servit exemplar ţara căreia îi aparţine cu întreaga sa luptă, cu cărţile sale. Statul român trebuie să anuleze toate măsurile represive care au fost luate împotriva lui Paul Goma şi a familiei sale începând cu anchetarea, arestarea şi întemniţarea lui; să i se ceară scuze şi să fie repus oficial în drepturi. Cred că statul român trebuie să facă acest lucru, o dată pornit pe drumul despărţirii de trecutul comunist, să pună acest gest alături de cel făcut de preşedintele Traian Băsescu în momentul citirii în Parlamentul României a Raportului Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste. Despărţirea de trecutul comunist, depăşirea lui prin reabilitarea adevărului istoric, prin asumarea responsabilităţilor şi repararea răului care încă mai poate fi reparat, reprezintă un pas fără de care noul destin istoric al României nu va putea fi niciodată împlinit. Nimic nu poate fi clădit temeinic pe un trecut pus mereu între paranteze, pe adevăruri amânate la nesfârşit ori pe dreptatea mereu refuzată celor care au avut de suferit. A trecut peste jumătate de veac de când scriitorul Paul Goma a avut de suportat primele represalii, primele dintre consecinţele cele mai grave pentru atitudinea şi manifestările sale împotriva totalitarismului comunist. În vara lui 1956, studentul la Litere Paul Goma este judecat, pentru scrierile sale, la Rectoratul Universităţii Bucureşti, iar în noiembrie 1956 avea să fie arestat şi anchetat de Securitate (în 1952, elev fiind, a fost, de asemenea, "reţinut" timp de opt zile la Securitatea din Sibiu). Au urmat 21 de ani de opoziţie deschisă faţă de regimul comunist şi tot atâţia de represiuni împotriva sa şi a familiei sale, inclusiv 2 ani de închisoare, 5 ani de domiciliu forţat, excluderea abuzivă din Uniunea Scriitorilor etc. Iar din toamna lui 1977 şi până azi, peste trei decenii de exil şi de proscriere nedreaptă şi dureroasă. A venit timpul ca statul român să-şi asume responsabilitatea pentru toate acestea, să le pună capăt şi să procedeze neîntârziat la repunerea în drepturi a lui Paul Goma şi a familiei sale. Nu Paul Goma trebuie să iniţieze aceste demersuri, ci statul român, autoritatea în numele căreia au fost luate, în 1977, ca urmare a iniţierii Mişcării pentru drepturile omului, măsurile represive abuzive de care până acum, din păcate, nu s-a dezis sub nicio formă. Este timpul ca România să-l recheme acasă; este timpul ca exilul său şi al familiei sale să înceteze. Măcar acum, la mai bine de 20 de ani de la prăbuşirea regimului comunist. De asemenea, este timpul ca acest gest reparatoriu să fie îndreptat spre toţi aceia care, din motive politice, datorită luptei şi opoziţiei lor anticomuniste au fost decăzuţi din drepturile de cetăţeni români. Negarea şi neasumarea unei perioade nu înseamnă ştergerea ororilor acelor vremuri. Doar asumarea trecutului ne va ajuta să clădim un altfel de viitor. |
|
||||
|
"Perspective asupra nivelului taxării" Mă număr printre parlamentarii care au vorbit de mai multe ori despre nevoia unei stabilităţi în timp a sistemului de taxare din România. Aceasta este una dintre marile probleme cu care s-a confruntat Guvernul în ultimii doi ani şi sper că, odată cu înlocuirea ministrului Sebastian Vlădescu, lucrurile se vor îmbunătăţi. Pur şi simplu, nu putem merge înainte inventând taxe arbitrar sau propunând schimbări după cum se trezeşte ministrul finanţelor, aşa cum a fost trecerea la sistemul de impozitare progresivă. Măsurile de austeritate aplicate în acest an vor da roade numai în cazul în care ele sunt dublate de măsuri de stimulare economică. Or, creşterea taxării nu poate intra în niciun fel în categoria stimulente economice. De aceea, cred că trebuie făcute toate diligenţele să se renunţe la o serie de impozite care şi-au îndeplinit rolul iniţial, dar acum nu mai sunt utile. În cel mai scurt timp, Parlamentul trebuie să voteze renunţarea la impozitul minim, aşa-zisul impozit forfetar. Scăderea şomajului şi creşterea economică nu pot să se bazeze decât pe încurajarea activităţii IMM-urilor. La fel, pentru anul 2011 trebuie stabilită o grilă de impozitare clară. Consider că, odată încheiat anul 2010, taxa pe valoarea adăugată trebuie să revină la 19%. Creşterea economică nu poate fi realizată altfel decât prin stimularea consumului. De altfel, bugetul pe 2010 presupunea o creştere a consumului cu 4%, din care s-ar fi generat şi acea creştere a PIB-ului. Cum, practic, consumul s-a contractat, nu avem parte de creştere economică. Marele meu deziderat este scăderea cotei unice de impozitare. Şi cu unul sau două puncte procentual, consider că nivelul investiţiilor în România ar acoperi scăderea încasărilor la buget. Pentru asta, trebuie făcută întâi o primă proiecţie bugetară. Şi aşa ajung la lucrul cel mai important: dacă vrem să avem creştere economică în 2011, trebuie să începem să construim încă de acum bugetul pe anul viitor. Nu ne mai putem permite să facem ca în 2009 şi în 2010: buget votat la sfârşitul lui ianuarie sau începutul lui februarie. Vreau să profit de ocazia acestei declaraţii politice pentru a-i ura succes noului ministru al finanţelor, domnului Gheorghe Ialomiţianu. Este un om serios şi, în măsura în care nu se va lăsa prins în mrejele plesirismului vlădescian, sunt sigur că activitatea ministerului finanţelor se va îmbunătăţi considerabil. Ministrul Ialomiţianu are în faţă o sarcină foarte importantă - stoparea evaziunii fiscale. Trebuie să se lupte cu grupurile de interese, chiar politice, care parazitează gărzile financiare de la nivel judeţean. În măsura în care va reuşi să-i mobilizeze pe inspectorii fiscali, sunt sigur că şi nivelul încasărilor la buget va începe să crească. |
|
||||
|
"Consecinţele nefaste ale crizei" Consecinţele nefaste ale crizei mondiale sunt acum cunoscute în întreaga lume. La fel de cunoscute sunt şi cauzele. Incerte rămân însă soluţiile ei şi scenariile de reconfigurare a sistemelor financiare afectate. Din nefericire, duritatea acestei crize reînvie viziuni şi proiecte nefaste privitoare la organizarea economică. Oamenii sunt preocupaţi de problemele cu care se confruntă, de salarii, de slujbă, de pensiile mici, iar neliniştea socială este în creştere. În pofida situaţiei economice dificile şi a temerilor multor români, am reuşit să obţinem condiţii optime pentru România în relaţia cu FMI. Partidul Social Democrat a reuşit să evite un transfer al costurilor crizei pe umerii populaţiei cu venituri modeste. Categoriile vulnerabile nu vor avea de suferit în urma acestui acord cu Fondul! În clipa de faţă, avem multe lucruri importante de rezolvat. Previziunile sunt destul de îngrijorătoare. Peste 800.000 de români îşi vor pierde locurile de muncă, în cursul acestui an. Evident că starea de până acum nu poate continua. Este adevărat că s-au comis erori enorme şi că lucrurile au fost scăpate de sub control. În mod firesc, măsurile care se iau în prezent, atât de fiecare stat în parte, cât şi la nivel mondial, vor corecta aceste derapaje. Astfel, va fi reevaluat fenomenul paradisurilor fiscale netransparente, precum şi modelul secretului bancar. Se va preveni apariţia conflictelor de interese în activitatea agenţiilor de rating şi se vor revizui standardele contabile internaţionale. Nu în ultimul rând, pe lângă injectarea sutelor de mii de miliarde de dolari în economia mondială, vor fi înfiinţate colegii internaţionale de supraveghere a sistemului bancar. Prioritatea absolută este crearea de noi locuri de muncă, inclusiv pentru absorbirea forţei de muncă reprezentate de românii care se vor întoarce din străinătate. Există resursele necesare, iar acordul cu FMI reprezintă un început de recâştigare a încrederii în economia românească. Vom monitoriza modul în care sunt gestionate fondurile, vom urmări dacă investiţiile publice au nivelul şi coerenţa necesare. Putem crea locuri de muncă prin lansarea unor proiecte de investiţii strategice care vizează infrastructura şi dezvoltarea rurală. Totodată, trebuie să existe transparenţă în deciziile Guvernului şi foarte multă deschidere faţă de partenerii sociali, pentru identificarea soluţiilor corecte la masa negocierilor. Regăsirea solidarităţii naţionale este o condiţie absolut necesară pentru a combate criza, pentru a reduce efectele acesteia. Toate acestea sunt măsuri raţionale prin care sistemul va fi repus pe picioare. Şi totuşi, pericolele nu lipsesc. Ceea ce au stabilit ţările bogate ale lumii înseamnă impunerea a numeroase reguli, o normare dură a activităţilor financiare. Statul nu are ce căuta în economie decât ca paznic al sistemului, şi nu ca jucător major al său. Chiar dacă dificultăţile crizei sunt serioase, trebuie să apărăm cu orice preţ iniţiativa antreprenorială. Prin natura sa, omul va încerca oricând să acumuleze şi să obţină prosperitate prin efort personal. De aceea, rolul statului trebuie să fie doar acela de a veghea ca iniţiativa privată şi contractul să fie activităţi care să aducă beneficii tuturor participanţilor la ele, fără să pericliteze siguranţa sistemului. Iar dacă vom reuşi acest lucru, atunci economia şi societatea înseşi vor avea un viitor solid. |
|
||||
|
"Scumpirea alimentelor" "Producătorii sunt obligaţi să crească preţul alimentelor de bază, pâine, zahăr, ulei sau lactate, această majorare fiind justificată de costurile materiei prime, dar şi de scumpirea gazelor naturale. Dacă ne gândim la scumpirea gazelor, dar şi la materia primă, care nu este suficientă din cauza secetei, putem spune că preţurile vor exploda în cel mult două săptămâni". Astfel, românii vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru pâine, ulei, legume, fructe, ouă şi lactate. Pentru produsele lactate, scumpirile depăşesc estimările pieţei. Dacă iniţial Patronatul Laptelui anunţa majorări de 5%, acum se anunţă o creştere a preţurilor la produsele lactate cu până la 20%. De asemenea, pâinea şi produsele de panificaţie se scumpesc cu până la 15%. Perspectiva majorării este însă mult mai îngrijorătoare în sectorul de panificaţie, până la sfârşitul anului fiind prognozată o majorare de 50% a preţului pâinii. Cea mai mare scumpire se va opera la conservele de legume şi fructe, respectiv de 40%. Reprezentanţii patronatului din industria conservelor de legume şi fructe Romconserv au anunţat, la începutul lunii august, scumpiri cu până 50% ca urmare a majorării preţurilor la materia primă. "Pentru a nu se distruge industria alimentară, statul ar trebui să intervină şi în special Ministerul Agriculturii ar trebui să discute cu patronatele şi să elaboreze o politică coerentă! |
|
||||
|
"Accidentele de pe şoselele României" Creşterea dramatică a accidentelor rutiere din ultima perioadă trebuie să ne dea de gândit. România este ţara din Europa cu cea mai mare rată a deceselor în accidentele de circulaţie. În prima jumătate a anului 2010 numărul accidentelor grave a crescut cu 20%, deşi agenţii de circulaţie au ridicat cu 20% mai multe permise auto. E un paradox, pentru că numărul sancţiunilor şi al accidentelor ar trebui să fie invers proporţionale, cum se întâmplă peste tot în lume. În România, datele oficiale arată că Poliţia sancţionează în neştire, iar şoferii mor pe capete. Dramele de pe şosele sunt de cele mai multe ori rezultatul comportamentului iresponsabil, primitiv şi inconştient al celor care circulă pe drumurile publice. Într-o clipă poţi pierde cel mai de preţ lucru pe care Dumnezeu ţi l-a dăruit - viaţa. Câţi dintre participanţii la trafic iau în serios cunoscutul slogan tipărit pe mii de indicatoare "Stop accidentelor rutiere. Alege viaţa!"? Pentru a diminua moartea de pe şosele nu este suficientă o legislaţie drastică. Nu la legi suntem restanţieri. Viteza excesivă a devenit un hobby al posesorilor de maşini. Ei calcă acceleraţia până se opresc în pomi, stâlpi, se înfig în maşinile care rulează pe contrasens ori mai iau câte un pieton, biciclist sau motociclist pe capotă. Nu doar viteza este cauza principală a dezastrelor. Conducerea în stare de ebrietate, agresivitatea participanţilor la trafic, depăşirile interzise şi periculoase, neacordarea priorităţii, trecerea pe culoarea roşie a semaforului, amplasarea pe autoturisme a unor proiectoare de mare putere şi "orbirea" altora cu luminile de drum etc., produc mult mai multe tragedii. Datorită lor pericolele te pândesc la tot pasul: fie ca pieton prevăzător, fie ca şofer responsabil. Ei uită că viaţa unui om este în pericol dacă ei sunt grăbiţi să ajungă într-un loc anume, ei uită că neacordarea priorităţii în trafic le poate distruge viaţa, ei uită că trebuie să răspundă în faţa legii pentru faptele lor, ei uită că în mâinile lor stă propria viaţă şi, mai mult, viaţa prietenilor sau rudelor care îi însoţesc. Însă, de cele mai multe ori, regretele vin după faptă. Abia atunci conştientizează că, oricât de grăbiţi ar fi, viaţa are, într-adevăr, prioritate. |
|
||||
|
"Măsurile luate de Guvern, rezultat contrar celui preconizat" O caracteristică nefericită a clasei politice şi a guvernanţilor noştri este fundamentarea constant superficială a măsurilor economice anticriză legiferate. Majorarea TVA, deci creşterea preţurilor, precum şi tăierea simplistă a 25% din salariile bugetarilor creează un cerc vicios al politicilor fiscale şi întârzie ieşirea din recesiune. Întrucât principala consecinţă este reducerea cererii, deci a consumului, pe termen scurt, cele două măsuri luate concomitent vor avea un rezultat contrar celui preconizat. Veniturile la buget în loc să crească vor scădea, erodate şi de contracţia economiei şi de perspectiva reînfloririi evaziunii fiscale. Chiar rectificarea bugetară din aceste zile se face prin tăierea sumelor alocate pentru investiţii, în favoarea susţinerii cheltuielilor cu pensiile şi salariile. În prezent, angajatorul plăteşte contribuţii sociale care totalizează 27,5% din venitul brut al angajatului; angajatul, la rândul lui, are contribuţii sociale totalizând 16,5% din venitul brut şi încă 16% impozit pe ce rămâne după scăderea contribuţiilor sociale. Deci pentru fiecare 100 lei venit net revin 81,8 lei impozite şi contribuţii. Teoria economică stipulează clar că în momente de recesiune economică nu se măresc taxele şi impozitele, ci se iau măsuri de stimulare a investiţiilor. Guvernanţii noştri procedează exact invers. |
|
||||
|
"Ce ne aşteaptă în domeniul educaţiei?" Noua Lege a educaţiei naţionale, elaborată de "colectivul Funeriu" fără consultarea oamenilor de la catedră şi a partenerilor de dialog social, va conduce la o bulversare fără precedent a întregului sistem de învăţământ, de stat şi particular, de la nivelul învăţământului preşcolar până la nivelul învăţământului universitar şi postuniversitar, dar şi în ceea ce priveşte statutul personalului didactic, a sistemului de recunoaştere a diplomelor, certificatelor şi calificărilor. Ce ne aşteaptă, în domeniul educaţiei naţionale? Învăţământul preuniversitar va cuprinde - conform noii legi - cinci niveluri, începând cu educaţia timpurie, apoi nivelul preşcolar, învăţământul primar, învăţământul secundar şi învăţământul secundar superior, învăţământul profesional postobligatoriu, organizat în filiera tehnologică, învăţământul terţiar non-universitar, de tip postliceal. Continuarea studiilor din învăţământul secundar inferior (gimnazial) în învăţământul secundar superior (liceal) va fi asigurată pe bază unui proces de consiliere şi orientare şcolară şi profesională, fundamentat pe cunoaşterea elevilor şi pe recomandările cadrelor didactice, precum şi pe rezultatele învăţării şi pe opţiunile individuale. Legea conţine şi unele prevederi cu iz electoral: învăţământul de stat, dar şi cel particular acreditat, vor primi finanţare de bază de la bugetul de stat, de la bugetele locale şi din alte surse; educaţia va primi anual minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv, iar cercetarea va primi 1% din PIB (când, în realitate, educaţia şi învăţământul primesc, împreună, doar 3,5 % din PIB); statul va acorda echivalentul a 500 de euro (la cursul de schimb leu/euro dat de BNR) fiecărui copil, cetăţean român, la naşterea acestuia, sumă care se depune într-un cont de depozit, numit cont pentru educaţie permanentă. Titularul contului este singura persoană care poate retrage suma din acest cont, după împlinirea vârstei de 14 ani. Perioadă în care aceste fonduri, dacă vor fi într-adevăr depuse, se pot volatiliza, cum s-a întâmplat cu atâtea şi atâtea fonduri în perioada postdecembristă. |
|
||||
|
"Perioada dificilă pe care o traversează românii" Guvernul, în loc să ia măsuri anticriză, a majorat impozitele şi taxele, a impus impozitul minim. Efectul în plan social este devastator, de la o zi la alta noi disponibilizaţi îngroşând rândul şomerilor. Cheltuielile fiind mai mari decât veniturile, statul se vede obligat să se împrumute de la bănci pentru a acoperi deficitul. În aceste condiţii, nu este de mirare că banii lipsesc din circuit şi măsurile fiscale nejustificate au lovit în plin mediul de afaceri. Aşa zisele măsuri anticriză s-au dovedit a fi măsuri care au determinat falimentul a sute de firme. Falimentele care au avut loc în ultima perioadă s-au datorat impozitului forfetar şi au afectat în principal IMM-urile. Guvernanţii au uitat că statul are doar de câştigat de pe urma IMM-urilor - acestea sunt cele care creează şi menţin sute de mii de locuri de muncă. Totuşi, aceşti întreprinzători au interesul de a-şi continua şi dezvolta activităţile, dar şi creditarea este în impas. Economia noastră este una care s-a dezvoltat pe credite. Nu mai sunt bani pe piaţă. Cererile au scăzut, odată cu consumul, iar statul, în loc să ajute firmele, le face concurenţă neloială, împrumutându-se de la bănci. Guvernul trebuie să fie conştient că prin măsuri de acest gen riscă nu numai să nu încaseze sumele pe care le preconizează ci, dimpotrivă, să genereze efecte contrare celor precizate. |
|
||||
|
"Ministrul sănătăţii trebuie să-şi dea demisia" Măsurile tot mai arbitrare de conducere a sănătăţii publice au deschis larg poarta spre manevrarea discreţionară a investiţiilor, falsificarea şi dedicarea licitaţiilor. Actuala conducere a Ministerului Sănătăţii este o simbioză perfectă între interesele financiare ale unor grupări care dirijează piaţa medicamentelor şi a produselor medicale, cu interesele politice UDMR şi PDL. În momentele de maximă durere şi emoţională solidaritate al populaţiei cu victimele tragediei de la maternitatea Giuleşti, ministrul sănătăţii trebuia să-şi dea demisia de onoare. Nici când i s-a trasat ca sarcină să blocheze posturile în reţeaua sanitară, deşi exodul de cadre medicale goleşte spitalele şi servicii cheie care funcţionează cu scheme de avarie, domnul ministru nu a luat nicio măsură. A rămas pe post şi atunci când au fost amputate cu un sfert salariile, acceptând umilirea personalului din sistem, şi aşa prost plătit. La declaraţiile şocante ale preşedintelui care îi invită pe specialişti la emigrare, dumnealui a tăcut. La ora actuală unui medic începe să-i fie teamă să intre în spital pentru că actul lui profesional poate deveni un caz de malpraxis; oare domnul Ministru Cseke are acest sentiment? Milioane de catăţeni ai României sunt chinuiţi de o gaşcă de politruci devenită malformaţie. Această malformaţie trebuie extirpată până nu ne sufocă. |
|
||||
|
"Antecedente prezidenţiale" Suntem într-o ţară al cărei preşedinte dă capete în gură cetăţenilor, incident care a avut loc pe vremea în care Traian Băsescu era primar general al Capitalei, dă dosuri de palmă (sau pumn?) copiilor la mitingurile electorale, incident nelămurit nici până acum, gratulează ziariştii cu apelative gen "ţigancă împuţită" şi "găozar". Prea multe antecedente prezidenţiale. Preşedintele Traian Băsescu e dator să dea lămuriri opiniei publice. Aproape de fiecare dată când iese în public - ca civil - provoacă asemenea incidente, ba cu un ziarist, ba cu un om din mulţime. Se bucură că e iar pe prima pagină - pentru el nu contează pe ce temă ajunge aici. Treaba e să se vorbească despre el. Să fie acolo cap de afiş, la ştirile TV, pomenit în talk-show-uri. Speram că o să-i treacă odată cu trecerea vremii şi a pierderii inevitabile a supremaţiei. Nervozitatea sa de acum vine de la faptul ca a devenit cel mai nepopular preşedinte în exerciţiu din ultimii 20 de ani. Lumea i-a întors spatele, în afara de câţiva care încă ciugulesc din pomana Cotrocenilor. |
|
||||
|
"Factorii perturbatori din sistemul de sănătate" Cazul maternităţii Giuleşti este unul din sutele, ba chiar miile de cazuri care face şi mai mult vizibilă maladia de care suferă autorităţile abilitate. Nu sărăcia sau criza financiară sunt factorii perturbatori, ci managementul deficitar şi nepăsarea guvernanţilor. Banii au fost repartizaţi în funcţie de clientela politică, nu de necesităţile reale ale spitalelor sau bolnavilor. S-a procurat aparatură costisitoare, care în multe locuri nici n-a fost folosită vreodată, fie din lipsa personalului calificat, fie pentru că era, din start, depăşită. Reparaţiile, dotările, amenajările se atribuie fără licitaţie, unor persoane care fac treaba de mântuială şi pe bani grei. În urma lor, lucrările trebuiesc mereu refăcute, cu alte cheltuieli, dar la fel de prost. Nimeni nu răspunde pentru proasta gestionare a sistemului, aceeaşi oameni sunt rotiţi pe diferite posturi de conducere când sunt prinşi cu mâţa-n sac, dar nu păţesc nimic. Desconsiderarea specialiştilor, alungarea marilor profesori din spitale, distrugerea unor şcoli clădite în timp în jurul personalităţilor ştiinţifice, politizarea managementului au contribuit la "temelia" trainică pe care s-a clădit incompetenţa şi cupiditatea. Sistemul de Sănătate din România a fost omorât de o combinaţie nefericită dintre clientelismul politic, lipsa de competenţă managerială şi lehamitea multora dintre membrii acestui sistem. Un sistem de sănătate performant va fi posibil atunci când constatările prezentate vor fi rezolvate serios şi corect. Altfel rămânem condamnaţi... |
|
||||
|
"Statul - în contextul globalizării şi al echilibrării dezvoltării" După unii, statul a părut - întotdeauna - duşmanul oamenilor care se mişcă, alţii consideră statul cel care acordă sprijinul necondiţionat progresului, mobilităţii, noului şi frumosului. În contextul primei variante, statul este cel care a ajuns să pună stăpânire pe locuitorii săi şi pe mediul lor, încercând să clarifice şi să simplifice raporturile dintre stat şi societate. După profesorul James C. Scott, cele mai tragice episoade de inginerie socială organizate de stat sunt consecinţa unei combinaţii pernicioase a patru elemente, toate necesare provocării unui dezastru în sensul cel mai deplin al cuvântului. Acestea sunt: ordonarea administrativă a naturii şi a societăţii, ideologia ultramodernismului, un stat autoritar care poate să îşi folosească la maxim puterea coercitivă pentru a pune în aplicare planuri ultramoderniste şi existenţa unei societăţi civile pasive. Astfel, strict după această logică, plantele utile devin recolte, speciile care le concurează sunt stigmatizate ca buruieni, iar insectele care le atacă sunt considerate dăunători, arborii apreciaţi devin cherestea, iar speciile care concurează cu ei devin copaci inutili sau arboret. Aceeaşi logică se aplică şi în cazul faunei. Animalele foarte apreciate devin vânat sau şeptel, în vreme ce restul sunt considerate prădători sau dăunători. Pornind de la aceste stări de lucruri şi de la experienţa generaţiei mele, consider că statul deschis care apreciază competiţia, valoarea, dinamismul, progresul, mobilitatea este cel de urmat. În cele ce urmează o să prezint la nivel general şi sintetic evoluţia acestuia şi învăţămintele care se desprind din această evoluţie. Sunt mai multe ordini în care ne desfăşurăm direct sau indirect activitatea; este vorba de ordinea politică, ordinea socială, ordinea economică şi nu în ultimul rând ordinea respectării echilibrului naturii. Se poate stabili o ierarhie a acestora, dar poate mai importantă decât ierarhia este întrepătrunderea acestora şi modul în care se realizează conlucrarea acestora pentru realizarea echilibrul necesar dezvoltării omului şi a societăţii. Puterile care pot dimensiona traseul devenirii unei societăţi se manifestă între puterea religioasă, economică, militară, politică şi cea determinată de forţa şi potenţialul naturii. Dacă la începuturi puterea religioasă şi militară erau dominante şi subjugau politicul şi economicul, după o perioadă în care politica şi puterea militară erau dominante, astăzi ne aflăm în situaţia în care puterea economică este cea dominantă. Practic, ne aflăm în situaţia în care ordinea economică este cea care vorbeşte o singură limbă, aceea a banului. Încercăm şi începem, destul de timid din păcate, să completăm ultima formă, adăugând grija şi respectul faţă de natură şi biodiversitate, faţă de un nou tip de dezvoltare, şi anume dezvoltarea durabilă. Istoria devenirii societăţilor şi a dezvoltării economice, cu precădere a ultimilor o sută cincizeci de ani, ne arată că ordinea economică se construieşte în jurul unui centru, în care se reuneşte o clasă creativă, caracterizată prin dorinţa de nou şi de descoperiri. Spaţiul de desfăşurare, construit în jurul centrului sau a unei inimi, presupune existenţa mediului şi a periferiei. În cadrul acestuia, piaţa şi democraţia constituie pilonii unei construcţii care şi astăzi domină omenirea. Ei se întemeiază pe organizarea competiţiei, conducând la exigenţa noutăţii şi selecţia unei elite. În acelaşi timp, competiţia presupune luptă, prin urmare va exista un continuum între piaţă, democraţie şi violenţă. Apariţia unui centru este determinată de desfăşurarea unor acţiuni şi de valorificarea unor idei novatoare, care, prin clasa lor novativă, au puterea de a transforma un nou serviciu într-un produs industrial capabil de mare răspândire, de o răspândire la nivelul maselor. O formă economică durează atâta vreme cât centrul poată aduna destulă bogăţie pentru a stăpâni mediul şi periferia. Conform afirmaţiilor fondatorului şi fostului director al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Jacques Attali, "Pentru a prelua puterea în lumea economică, pentru a deveni inimă, un oraş sau o regiune trebuie să fie cel mai important nod de comunicaţii al momentului şi să fie susţinută de o foarte puternică zonă agricolă şi industrială. De asemenea, inima trebuie să fie capabilă să creeze instituţii bancare îndeajuns de îndrăzneţe pentru a se încumeta să finanţeze proiectele unei clase creative, să pună în aplicare noi tehnologii, care să permită transformarea celui mai frecvent serviciu al momentului în obiect industrial. În sfârşit, inima trebuie să fie capabilă să controleze din punct de vedere politic, social, cultural şi militar minorităţile ostile, liniile de comunicaţie şi resursele de materii prime." Iată câteva din poziţiile exprimate în ultima perioadă referitoare la situaţia în care ne găsim astăzi: sistemul financiar pretinde rentabilităţi pe care industria nu le poate atinge; salariaţii au din ce în ce mai multe datorii; o adevărată prăpastie se adânceşte mereu între cei mai bogaţi şi restul populaţiei; deşi unificată din punct de vedere economic, Europa pierde teren, competitivitatea sa este în scădere, dinamismul ei încetineşte, iar populaţia îmbătrâneşte; Pacificul devine acum cea dintâi mare a lumii. Japonia confirmă ca fiind a doua economie a lumii. China produce jumătate dintre produsele considerate esenţiale de formele anterioare, este cea mai mare consumatoare mondială de cupru, fier, nichel, plumb, aluminiu, ocupă poziţia a doua în ceea ce priveşte consumul de petrol, formează anual 800.000 de ingineri, iar numărul abonaţilor la internet depăşeşte abonaţii din SUA; India, devenită democraţie de piaţă începând din 1985, intră şi ea într-o creştere puternică, dispunând de un sector industrial excepţional şi de întreprinderi de nivel mondial; Coreea de Sud, abia ieşită de sub dictatură în 1990, ia avânt în toate domeniile de producţie, de la automobile la telefonie. Sintetizând datele unor rapoarte de previzionare a viitorului o să exprim câteva dintre ele, cele care mi se par mai importante: o nouă tehnologie va înlocui serviciile cu alte produse industriale şi obiecte nomade, vor apărea alte obiecte de importanţă majoră; creşterea economică va duce şi la extinderea câmpului democraţiei, deoarece niciun regim autoritar nu a rezistat vreodată mult timp abundenţei; deficitele vor continua să funcţioneze ca nişte instrumente de dezvoltare a consumului în Statele Unite şi a producţiei din alte părţi ale lumii; agricultura va deveni din ce în ce mai industrială, trimiţând înspre oraş sute de milioane de muncitori; industria mondială va fi tot mai globalizată, frontierele tot mai deschise pentru capitaluri şi mărfuri, uzinele vor migra din ce în ce mai uşor înspre zone în care costul global al muncii va fi cel mai mic; serviciile cele mai sofisticate, centrele de cercetări şi sediile sociale ale celor mai mari firme se vor deplasa în acele ţări din emisfera sudică în care engleza este şi rămâne una din limbile naţionale; acţionarii marilor societăţi vor fi tot mai volatili, mai capricioşi, mai incorecţi şi mai indiferenţi faţă de exigenţele pe termen lung ale întreprinderilor în care investesc, fiind preocupaţi doar de avantajele imediate pe care le pot obţine; competiţia dintre muncitori, atât în întreprindere, cât şi în căutarea unui loc de muncă, va fi tot mai severă; cunoştinţele vor deveni, mai mult decât astăzi, un factor activ, de importanţă majoră, mereu repus în discuţie de inovaţii. Provocarea pentru viitor va veni mai întâi din partea întreprinderilor virtuale, care vor înţelege că interesele lor comerciale nu se mai confundă cu cele ale guvernului lor. Acestea îşi vor acumula profiturile în paradisuri fiscale, lipsind statul de grosul încasărilor fiscale. Mecanismul concentrat în jurul unor instituţii de asigurări şi a unor fonduri de acoperire a riscurilor şi prin impunerea unor rentabilităţi tot mai ridicate va determina periclitatea în sistemului financiar. Frustrările economice ale salariaţilor se vor resimţi tot mai acut pretutindeni. Clasa de mijloc, principalul actor al democraţiei de piaţă, va recădea în starea de precaritate de care crezuse că a scăpat, muncitorii vor fi sărăciţi, familiile vor rămâne fără alocaţii, proprietarii vor fi înglodaţi în datorii, consumatorii vor fi dezamăgiţi, clienţii vor fi revoltaţi, minorităţile vor fi frustrate, credincioşii revoltaţi. Cheltuielile pentru energie, apă, sănătate, educaţie, securitate, pensii, protecţia mediului vor prelua o parte crescândă din veniturile fiecăruia. Rentabilitatea capitalului nu va putea fi menţinută decât în mod artificial, prin creşterea continuă a valorii activelor. Cheltuielile de organizare vor creşte atât de mult încât vor deveni insurmontabile pentru foarte multe state. Climatul relaţional, liberal şi dinamic va permite unei clase creative să pună în aplicare, în beneficiul ei, idei, tehnici şi valori capabile să aducă o soluţie provocărilor cu care se va confrunta ordinea economică, adică reducerea costurilor date pentru sănătate, educaţie şi securitate şi să aducă apariţia unor noi obiecte de consum necesare relansării creşterii mondiale. Care vor fi acestea? O întrebare care aşteaptă încă răspunsuri. În situaţia României, care se află într-o permanentă tranziţie pentru recuperarea decalajelor faţă de Europa occidentală de peste 150 de ani, previzionarea paşilor care urmează a fi făcuţi pare un exerciţiu dificil. Această dificultate este dată nu de faptul că nu există documente, strategii care să prefigureze viitorul, multe dintre ele realizate cu ajutor şi cu sprijin comunitar şi internaţional, ci de faptul că nu există o forţă interioară suficientă care ar putea genera o construcţie sinergetică a puterii politice, economice, religioase, militare şi de utilizare a factorului natural şi geopolitic favorabilă devenirii României un stat puternic, capabil să genereze piaţă, democraţie şi economie de piaţă autentice, într-un spaţiu care să raporteze România ca o putere regională importantă, într-o lume tot mai globalizată. Analiza şi perspectiva asupra statului trebuie să vizeze problemele de fond care fundamentează modernizarea şi transformarea României într-un centru regional. Aş aminti câteva dintre ele: construirea complexă şi de largă cuprindere a dorinţei unui destin comun de bine şi bunăstare, prin atingerea statutului de centru regional de coagulare a interfeţelor intereselor puterilor consacrate sau a celor în curs de consacrare, prin valorificarea mai bună a poziţiei de ţară membră a Uniunii Europene şi a structurii NATO; realizarea unui cadru relaţional curent pozitiv, eficient şi optimizat între puterea economică, politică, religioasă şi militară, în care destinul comun să cunoască consacrarea instituţională şi fluidă în confruntările politice democratice; consolidarea unei clase creative, puternică şi numeroasă, formată din ingineri, cercetători, întreprinzători, comercianţi, savanţi, bancheri şi creatori de întreprinderi, capabili nu numai să administreze, dar şi să-şi asume riscurile legate de nou şi de inovare, favorizarea şi stimularea creaţiei, stimulându-se revenirea în condiţii avantajoase a românilor plecaţi şi afirmaţi în străinătate sau constituirea unor reţele de sprijin la nivelul competenţelor mondiale a activităţilor de creaţie care se desfăşoară în România. În acest cadru, creaţia aplicată ar trebui stimulată prin politici naţionale, prin instrumente financiare şi prin sprijinirea afirmării ei la nivel internaţional; formarea echitabilă a cetăţenilor pentru noile orizonturi ştiinţifice şi pentru stăpânirea tehnologiilor viitorului; crearea unei pieţe financiare puternice şi a unei infrastructuri de transport şi comunicaţii moderne şi eficiente şi nu în ultimul rând, elaborarea unei geopolitici şi alianţe necesare obiectivelor României. În acest cadru aş mai aminti două aspecte care ar trebui să cunoască consacrare internaţională. Mă refer la introducerea a doi indicatori care să cuantifice şi să clasifice activităţile desfăşurate la nivel economic şi comercial. Este vorba de indicatorul de performanţă socială a întreprinderii şi de indicatorul de performanţă ecologică a produselor şi materialelor utilizate. Când afirm necesitatea reinventării statului într-o economie globalizată şi informatizată, mă gândesc la implicarea statului şi a statelor pentru găsirea instrumentelor naţionale şi internaţionale, astfel încât, pe lângă motorul amintit, legat de resursa financiară şi de dezvoltarea unei ordini individualiste, să existe o "calitate a combustibilului" legată de performanţa socială şi ecologică, care să asigure buna funcţionarea a ansamblului. Fără acest echilibru, funcţionarea de durată este foarte greu de menţinut. Consider că România poate fi un motor al declanşării şi menţinerii acestor mecanisme. |
|
||||
|
Domnul Sorin Constantin Stragea: "Remaniere de faţadă" Asistăm cu toţii, în aceste zile, la încercarea disperată a PDL de a coafa şi machia Guvernul pentru a păcăli încă o dată populaţia ţării, pentru a îndulci un pic imaginea deplorabilă în care au adus ţara şi pentru a prelungi agonia dureroasă în care ne scăldăm cu toţii. Este evident pentru toată lumea ceea ce încearcă PDL acum - o atenuare a nemulţumirii populare într-o criză profundă generată de Guvernul Boc IV şi de politica promovată de Preşedintele Băsescu. Remanierea Guvernului ar avea sens dacă în locul unor miniştri slabi ar fi venit alţii mai buni. Dar din cei şase nou-veniţi unii sunt aproape necunoscuţi şi cu o expertiză dubioasă în posturile pe care au fost numiţi. Dumnezeu ştie din ce cotloane de partid au răsărit oamenii aceştia, ce competenţe au, pe ce criterii au fost ei selectaţi şi cât se pricep la comunicaţii sau la problematica socială. Mă întreb, pe bună dreptate, dacă Boagiu, care a mai fost la transporturi pe vremea când drumurile naţionale se asfaltau şi se stricau a doua zi, iar autostrăzile se construiau la fel de încet ca astăzi, o fi mai bună decât Berceanu. Dacă Boagiu ajungea la transporturi în decembrie 2009, Boc l-ar fi propus astăzi, la remaniere, pe Berceanu în locul ei? Şi, apropo, nu zicea Băsescu deunăzi că oricine în locul lui Berceanu va fi făcut la fel de puţine pentru că nu sunt bani? Apoi avem miniştri care au vrut să plece, dar au rămas, şi avem miniştri care n-au vrut să fie demişi, dar şi-au dat demisia. Concluzia la care putem lesne ajunge este că Guvernul Boc V nu contează, e încropit ca să treacă iarna, şi ar trebui să aşteptăm altul, cel "adevărat", cu zmei, la primăvară? După logica aceasta, poate că era mai bine să rămână Guvernul Boc IV, părea, cel puţin, mai competent decât Boc V. Cine mai poate înţelege comicul acestui partid care din păcate se joacă cu soarta românilor, făcându-le din zi în zi traiul din ce în ce mai amar şi mai greu, de parcă populaţia ar fi cel mai mare inamic al României. Dar, dragi colegi, acest fapt ne face să luptăm cu îndârjire pentru înlăturarea acestor oameni de la conducerea ţării şi să spunem răspicat oamenilor că nu suntem de acord cu nimic din ceea ce se întâmplă azi, să le oferim totuşi o speranţă de mai bine şi de un trai decent. Aşa să ne ajute Dumnezeu! |
|
||||
|
"Prădarea României îmbracă haina remanierii profunde în rândurile miniştrilor PDL" Din momentul începerii activităţii, în decembrie 2008, Guvernul Boc a suferit până acum patru retuşări. Termenul de 1 septembrie pentru o eventuală remaniere guvernamentală a fost stabilit de preşedintele Traian Băsescu la întâlnirea cu conducerea PDL care a avut loc în urmă cu aproape două luni, la Snagov. Boc a uitat să ne spună şi care sunt criteriile în funcţie de care ar urma să fie evaluaţi miniştrii care îşi vor face bagajele. Să fie absorbţia fondurilor europene? Sau poate reforma? Nu se ştie exact, chiar dacă aceste criterii sunt de interes public pentru a convinge electoratul, dacă este vorba despre o remaniere serioasă sau despre o simplă mascaradă. Parlamentarii PDL au votat, miercuri seară, în majoritate, pentru remanierea Guvernului înregistrându-se doar 12 abţineri, varianta ca Executivul să-şi depună demisia întrunind doar şase voturi "pentru". La întâlnirea de miercuri seară de la Parlament, la care au participat premierul, miniştri, lideri PDL şi parlamentari ai partidului, a fost votată remanierea Cabinetului, fiind înregistrate doar 12 abţineri. De asemenea, a fost supusă votului şi varianta demisiei Guvernului, care a întrunit doar 6 voturi "pentru". Paternitatea opţiunii depunerii demisiei întregului Guvern aparţine tocmai "buturugii mici" din Guvern, care astfel a încercat să pună ordinea stabilită la Cotroceni înaintea interesului partidului portocaliu. Acestui demers i s-au asociat blondele partidului portocaliu, lista începând nu întâmplător cu doamna Udrea şi doamna Turcan, s-a continuat cu fosta ministră a mediului, doamna Sulfina, fiind susţinute de şefa Camerei inferioare a Parlamentului României. Echipa lui Băsescu nu ar fi fost completă în susţinerea debarcării Guvernului Boc fără reprezentarea în echipă a fostei ministre a transporturilor, în persoana doamnei Boagiu. Iată deci, stimaţi colegi, cum femeile din PDL, foste sau actuale deţinătoare de posturi ministeriale oferite de preşedintele-jucător, în lunga sa carieră politică, îşi răsplătesc mentorul cu loialitatea dovedită a femeilor. Nu ar trebui să ne mire nici nominalizarea doamnei Boagiu la Ministerul Transporturilor, datorită unor astfel de specialişti se întregeşte lista competenţei Guvernului Boc. La categoria politicieni, Traian Băsescu a reuşit ascensiunea în rândul principalilor actori politici, după încheierea cu succes a înstrăinării "flotei româneşti", dar, mai cu seamă după închiderea dosarului flotei. Cu aceeaşi viclenie caracteristică, preşedintele Băsescu a reuşit să convingă partenerii din guvernele din care a făcut parte sau guvernele impuse de acesta, că soluţiile propuse de acesta sunt viabile. Toată construcţia politică a lui Băsescu s-a dovedit a fi credibilă pentru majoritatea românilor până când efectele recesiunii economice, alături de marea risipă a fondurilor publice au afectat toate categoriile populaţiei. Toate Guvernele impuse de preşedintele Băsescu şi în special cele din mandatul al doilea obţinut "fără Nica la Interne", au exprimat viziunea dictatorială a unui comandant al cărui echipaj a tâlhărit România. Chiar dacă Guvernul Boc actual varianta "n" prezintă o formă remaniată, România pare să fie în pragul colapsului, o dată cu remanierea celor şase miniştri. Observatorii locali apreciază că Boc încearcă să îmbunătăţească imaginea Guvernului, a cărui popularitate este în continuă scădere din cauza măsurilor de austeritate pe care este obligat să le implementeze. Aprecierea mea este că remanierea făcută nu are nicio legătură cu eficientizarea Guvernului. Această remaniere a constituit un bun prilej pentru preşedintele Băsescu de a reîmpărţi puterea în PDL. Înlocuirea domnului Berceanu, fost ministru, cu doamna Boagiu, fost ministru, nu aduce implicit şi garanţiile realizării infrastructurii transporturilor în România, cu atât mai mult cu cât bilanţul celor şase luni la cârma Ministerului Transporturilor a doamnei Boagiu nu a adus decât incompetenţa şi disoluţia autorităţii transporturilor. În realitate, remanierea profundă, aşa cum le place liderilor PDL să spună, creează doar o debalansare a puterii între găştile din PDL active la acest moment în această formaţiune politică reformistă a statului. Remanierea în termeni practici nu oferă României o perspectivă de relansare economică, ci mai degrabă dă doamnei Elena Udrea mai multă putere în partid. Astfel, remanierea greilor din Guvern poate fi o victorie a lui Traian Băsescu, în ecuaţia distribuirii puterii politice portocalii, fiind o dovadă în plus a "interesului" viclean al lui Băsescu care nu vizează problemele sociale ale populaţiei, nici preţul medicamentelor, nici preţul gazelor şi nici a energiei electrice a populaţiei, ci doar tarifele preferenţiale şi avantajele "băieţilor deştepţi" ai României, care împreună cu Traian Băsescu prăduiesc România. |
|
||||
|
"România umilită" De la "Să trăiţi bine!" la "Să supravieţuiţi demni!" nu este distanţă decât de un mandat prezidenţial. Dacă în 2004, la începutul primului mandat preşedintele Băsescu le promitea românilor că o să trăiască mai bine, acum, la începutul celui de al doilea le recomandă să treacă demni prin criză, cu capul ridicat, în ciuda faptului că partidul antinaţional PDL se chinuieşte din răsputeri să umilească fiecare categorie socială din această ţară, încât lasă impresia că pensionarii, medicii, profesorii, muncitorii şi mai nou bolnavii reprezintă duşmanul de clasă al puterii portocalii care trebuie exterminat prin orice mijloace. Ipocrizia şi lipsa de respect la adresa cetăţeanului este dusă la extrem de puterea portocalie. Cum să supravieţuiască demni cetăţenii români când sunt asaltaţi din toate părţile doar de scumpiri şi de reduceri de salarii, ceea ce ştie să facă cel mai bine Guvernul Boc-Băsescu? Cum să stea cu capul ridicat românii când bolnavii nu mai beneficiază de medicamente gratuite şi trebuie să suporte o parte din costul lor, în timp ce veniturile lor scad şi de cele mai multe ori bolnavii cronici sunt puşi, din cauza acestor măsuri luate de guvernul portocaliu antinaţional, să nu mai poată efectiv să supravieţuiască.? Cum să stea cu capul ridicat profesorii, medicii, bugetarii acestei ţări când după reducerea de salariu nu mai pot efectiv să-şi asigure lor şi familiei lor hrana zilnică? La aceste întrebări ar trebui să răspundă preşedintele Băsescu, care este foarte bun în a da sfaturi cetăţenilor, dar total depăşit de situaţie atunci când trebuie să găsească măsuri eficiente de redresare economică şi de reducere a cheltuielilor publice, împreună cu Guvernul Boc, pe care îl susţine pentru a putea, într-un termen relativ rezonabil, să redreseze situaţia economică a ţării, astfel încât românii să poată sta din nou cu fruntea sus şi să se simtă demni şi respectaţi în propria lor ţară, şi nu umiliţi şi batjocoriţi de o putere care nu ştie să facă altceva decât să arunce povara crizei pe spatele cetăţenilor acestei ţări, pentru a putea, camarila portocalie, să se înfrupte nestingherită din avuţia ţării. Însă în loc ca nevoile românilor să fie principala lor preocupare, se ocupă doar de jocurile de putere din interiorul partidului, şi cu fiecare zi ce trece umilinţa şi bătaia de joc la adresa românilor şi a României se accentuează. |
|
||||
|
Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Dicţionarul cuvintelor cu sens modificat de politică" (I) şi am folosit în acest scop Dicţionarul limbii române moderne, de Nicolae Breban, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1980. Acest titlu îl voi folosi şi în următoarele 3-4 declaraţii politice cu numerotare I-IV(V). În declaraţia politică de astăzi mă voi ocupa de cuvintele partid, politică şi clientelă. - partid, partide - substantiv neutru, "Grupare de oameni uniţi prin comunitatea concepţiilor politice, ideologice, a intereselor sociale etc. partea cea mai activă şi cea mai organizată a unei clase sau a unei pături sociale". O democraţie autentică şi benefică social nu se poate concepe şi realiza în afara partidelor politice. După Revoluţia din Decembrie 1989, la noi au fost înfiinţate zeci şi zeci de partide, astăzi, e adevărat, sunt mai puţine între care: PSD, PNL, PDL, PC, UDMR - organizaţie nonguvernamentală cu funcţie de partid -, PNŢCD, Partidul Ecologist, recent UNPR, în viitor Partidul Poporului ş.a. Dacă privim la definirea cuvântului "partid", pe de o parte, şi la realitatea cea mai exprimată a unui partid PDL, pe de altă parte, ne atrage atenţia mulţimea şi dimensiunea intereselor personale şi de grup şi nici de cum de "comunitatea... intereselor sociale". Dacă fostul lipitor de afişe, fostul ospătar, fostul tinichigiu sau proaspăt absolvent al Universităţii "Spiru Haret", cu carnet de PDL a ajuns director la serviciile deconcentrate, director, director general de agenţie, consilier guvernamental sau secretar de stat în Guvernul PDL-UDMR, înţelegem modul de promovare "a intereselor sociale". Ne pare rău că nu avem timp să vorbim şi despre "interesele sociale" din domeniul economiei, cât a mai rămas în România, din domeniul educaţiei şi a sănătăţii. - politică, politic - substantiv feminin, respectiv adjectiv, "Activitate a claselor sociale, a partidelor, a grupurilor sociale în raport cu statul, determinată de interesele şi de scopurile lor: activitate a organelor puterii şi conducerii de stat, care reflectă orânduirea socială şi structura economică a ţării". Folosirea acestor cuvinte este veche şi cu rol important în viaţa societăţii, dar în ultimii ani au devenit cuvinte care înseamnă, mai întâi, minciună, hoţie, afaceri oneroase şi alte interese personale şi de grup. Verbul "a omite" înseamnă, în dicţionar, "a lăsa intenţionat la o parte, a neglija, a trece cu vederea". Acest verb a fost exprimat public: "...am minţit prin omisiune"- a declarat liderul PDL, Radu Berceanu; "...am fi putut să mai minţim încă şase luni"- aşează în timp acelaşi verb domnul ministru Sebastian Vlădescu, iar preşedintele României ne spunea în 2009 că a promulgat legea creşterii cu 50% a salariilor cadrelor didactice, dar care nu s-a aplicat, ca în 2010 tot domnia sa să ne explice nevoia reducerii cu 25% a salariilor aceloraşi cadre didactice şi care deplin s-a împlinit. De aceea în multe localităţi rolul de om politic este tot mai dezagreat, tot mai respins şi mai urât de către cetăţeanul român. - clientelă, clientele - substantiv feminin, "Totalitatea clienţilor unui magazin, unui avocat, unui medic etc.". Astăzi termenul şi-a translat sensul şi înseamnă obligaţia unor oameni de la Putere faţă de alţi oameni care îi susţin în orice împrejurare şi cu orice preţ. Încărcătura politică a termenului se traduce în relaţii necinstite, de interes doar bilateral şi de regulă în dauna majorităţii din comunităţi. La noi, astăzi, tributul faţă de clientela politică a ajuns neînchipuit de mare. Prin mijloacele deja limitate de care dispunem: multiplicarea relaţiilor cu alegătorii, cu toţi cetăţenii, exprimarea programului social-democrat prin mass-media, proceduri parlamentare şi formele de protest social, putem şi trebuie să readucem România la starea ei normală de tip european, iar cuvintele folosite în politică la sensul lor din dicţionarul limbii române. În viitoarea declaraţie mă voi ocupa de cuvintele opoziţie, moguli şi onoare. |
|
||||
|
- după pauză - În continuare, lucrările au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Dumitru Pardău şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnii secretari o să-i rog să vină la prezidiu. Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, până în acest moment, din totalul celor 333 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 182, 151 sunt absenţi, 10 participă la alte acţiuni parlamentare. Ieri rămăsesem la stadiul votării ordinii de zi. Vă rog să pregătiţi cartelele. Primul punct. Vă supun la vot propunerea făcută de domnul Mircea Toader de completare a ordinii de zi cu cele două puncte, punctul de vedere al Comisiei de regulament şi propunerea de modificare a hotărârii făcute de domnul Nicolicea. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. (Vociferări din partea Opoziţiei.) 70 de voturi pentru, 21 împotrivă şi 2 abţineri. Propunerea a fost aprobată. (Domnul deputat Mircea Duşa, domnul deputat Adrian Năstase, domnul deputat Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz, domnul deputat Eugen Nicolăescu, doresc să intervină pe procedură.) Domnul Duşa, pe procedură. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Am solicitat mai mulţi colegi intervenţia pe procedură şi dumneavoastră nu ne acordaţi acest drept regulamentar. |
|||||
|
|
Sigur. Vă rog, exprimaţi-vă! |
|||||
|
|
Domnul Duvăz era înaintea votului. Domnul Duvăz se înscrisese la cuvânt, vă rog să-i daţi cuvântul. |
|||||
|
|
Sigur. Domnul Duvăz. După care trecem la votarea ordinii de zi. |
|||||
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Stimată doamnă preşedinte, Vă propun să nu introduceţi din nou o tensiune în dezbaterile noastre şi să blocăm din păcate din nou activitatea unei Camere, care cred că e importantă. Din care cauză, vă rog să ţineţi cont că, procedural, cele două acte normative care sunt propuse a fi discutate de această Cameră nu sunt elaborate şi prezentate în mod regulamentar. Conform art.46, discuţia asta a fost şi ieri, biroul fiecărei comisii trebuia să se pronunţe în ceea ce priveşte ordinea de zi a comisiei şi data la care această comisie va dezbate subiectul în cauză. Deci, cererea domnului Toader, deşi înţeleg că are un scop de interes politic pentru grupul care susţine Guvernul, nu este în baze regulamentare. În consecinţă, era nu poate fi supusă aprobării. Vă rog să ţineţi cont de asta şi să procedăm în consecinţă. Facem lucrurile în regulă. Vă spuneam şi ieri. Sunt urgenţe şi sunt acceptabile, în cazul în care aceste urgenţe nu încalcă regulamentele şi legile. Dacă din urgenţă începem să încălcăm regulamentele şi legile, nu mai are sens această Cameră şi nu mai are sens sistemul democratic. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Sunt convinsă că colegii care sunt în Biroul permanent din Partidul Social Democrat vă pot preciza că aceste două puncte au respectat procedura şi prin urmare pot fi înscrise pe ordinea de zi. Domnul Adrian Năstase. Oricum înscrierea s-a făcut. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Sigur că printr-un vot majoritar politic se poate vota absolut orice. În mod evident, suntem într-o situaţie în care într-un mod implicit se încearcă modificarea regulamentului. Acceptând desemnarea domnului Nicolicea în Comisia pentru regulament, acceptăm implicit ideea creării sau validăm implicit un nou grup politic, format într-o manieră pe care n-o comentez, încălcându-se astfel spiritul şi litera regulamentului actual. Regulamentul actual vorbeşte, aşa cum ştiţi, despre configuraţia politică iniţială şi este firesc ca, în Parlament, structurile politice ale Parlamentului să reflecte ceea ce s-a vota în teritoriu, ceea ce s-a votat la alegeri, pe baza unor programe electorale, pe baza unor opţiuni politice. În aceste condiţii, dacă doriţi să faceţi o astfel de modificare a regulamentului, e în ordine. Puteţi să încercaţi să o faceţi, puteţi chiar să o faceţi, vom avea dreptul să atacăm la Curtea Constituţională regulamentul respectiv sau modificarea respectivă, dar ceea ce faceţi acum este profund incorect. Şi anume, într-un mod indirect, să aprobaţi, să faceţi de fapt o modificare implicită a regulamentului şi să aplicaţi de fapt un regulament care n-a fost modificat înainte ca el să existe. Cred că este o premieră mondială ceea ce încercaţi să faceţi. Nu ştiu dacă este bine sau rău. Nu ştiu dacă este bine să avem grupuri care să se formeze ad-hoc. Nu ştiu dacă peste o săptămână nu vom pune în discuţie din nou structura de conducere şi structura comisiilor din Parlament, pornind de la un alt tip de migraţie. Poate că lucrul acesta va da mai multă credibilitate Parlamentului şi mai multă stabilitate. Dar veţi judeca atunci. Vom decide împreună şi vom vedea împreună cu Curtea Constituţională dacă o astfel de formulă este de acceptat. Dar ceea ce se încearcă acum, trecându-se dincolo de o prerogativă a Biroului permanent, art.31, dacă nu mă-nşel... |
|||||
|
|
O să vă rog să finalizaţi. Mă scuzaţi de întrerupere, dar aţi depăşit două minute. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult pentru generozitate. Închei imediat. Art.31 din regulament spune foarte clar că numai Biroul permanent poate să vină cu o propunere de modificare a regulamentului. Or, ieri, în cadrul Biroului permanent, fiind supuse la vot aceste propuneri, ele au căzut la votul respectiv. De aceea, eu cred că ceea ce se întâmplă acum depăşeşte cu mult spiritul parlamentarismului şi, până la urmă, aceste decizii, dacă vor fi luate, vor crea o stare de nemulţumire profundă, vor arăta că până la urmă nu mai contează nici una din atitudinile pe care noi le luăm în cadrul regulamentului actual şi că de fapt voinţa de a impune anumite soluţii, nerespectându-se legile, nerespecându-se regulamentele, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul alegerii consiliilor de administraţie de la Radio şi Televiziune, cum s-a întâmplat în cazul judecătorului de la Curtea Constituţională, toate acestea arată un atac puternic împotriva Parlamentului, ca forţă de reprezentare inclusiv a Opoziţiei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Zgonea. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Eu am înţeles după ce am văzut, nu ştiu cum să o numesc, remanierea guvernamentală, refacerea la faţă, spălarea la corp, că aveţi o grămadă de colegi care sunt nemulţumiţi. Am înţeles din declaraţiile unui distins coleg că "Albă ca Zăpada" se pregăteşte să vină acum odată cu sărbătorile de iarnă şi că, de fapt, acest partid politic, PDL, va dispărea, drept pentru care toţi cei sunt astăzi şi cât mai votează, trebuie să fie mulţumiţi cu câte o funcţie. Toţi cei care sunt distinşi colegi deputaţi independenţi sunt nemulţumiţi astăzi că n-au primit şi ei un loc ba la Ministerul Agriculturii, ba pe la Ministerul Culturii, ba pe la alt minister. Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să vă spun că cele două propuneri pe care doamna preşedinte le-a introdus pe ordinea de zi, amândouă sunt total neregulamentare. Punctul de vedere al domnului preşedinte al Comisiei de regulament trimis Biroului permanent nu a fost făcut într-o şedinţă în care să fie aprobat de către Biroul comisiei după care să fie transmis. Mai mult, preşedintele Comisiei pentru regulament încalcă art.12, 13, 31, 42, 43 şi 44 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prin omisiune. Al treilea lucru pe care vreau să vi-l spun: cea de-a doua cerere pe care domnul deputat, declarat independent, a depus-o la Biroul permanent, încalcă şase voturi ale dumneavoastră făcute şi transmise în proiecte de hotărâri. Cea mai hilară soluţie pe care o propuneţi astăzi şi pe care o s-o votaţi, nu e nici o problemă, pe care eu vă sfătuiesc s-o faceţi şi în consiliile de administraţie şi unde mai aveţi nevoie de ceva şi să daţi vreun ban, vreo funcţie, vreo mulţumire cuiva, într-un comitet de cinci membri, dumneavoastră propuneţi pe al şaselea. |
|||||
|
|
Am să vă rog să finalizaţi. Aţi depăşit două minute. Vă rog. |
|||||
|
|
Da, doamna preşedinte. Daţi-mi voie să continui încă un minut şi n-am nicio problemă. Aveţi un proiect de hotărâre şi, conform regulamentului, prima dată stabiliţi numărul membrilor unei comisii permanente, după care stabiliţi persoanele conform configuraţiei iniţiale care vor intra în această comisie. Astăzi, veniţi cu o idee extrem de inovatoare: căsătoria se poate face şi în trei. Şi-l băgaţi pe al treilea pe uşă, pe geam, pe sub preş. Şi astfel, o comisie formată din cinci membri va avea şase. Din punctul meu de vedere, doamna preşedinte, eu v-aş propune ca de mâine să fim trei preşedinţi ai Camerei, vreo 17 vicepreşedinţi, şi dacă aveţi vreun loc la PDL, e vreunul nemulţumit, haideţi să facem un Birou permanent... |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule Zgonea. |
|||||
|
|
"..cu toţi membrii Partidului Democrat Liberal, în aşa fel încât toată lumea să fie mulţumită. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Deschiderea şedinţei, conform regulamentului, se face conform ordinii de zi. Modificarea ordinii de zi se face, aşa cum mi-aduc eu aminte, la propunerea grupurilor parlamentare, în ziua respectivă, nu cu o zi sau cu o săptămână înainte. Închiderea şedinţei pe care dumneavoastră aţi făcut-o ieri, nu scrie în regulament că se transferă ceea ce au zis parlamentarii de ieri pentru astăzi. Singurele chestiuni care rămân de la o zi la alta şi de la un semestru la altul sunt propunerile legislative sau proiectele de hotărâre. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule Zgonea, aţi epuizat timpul. |
|||||
|
|
Dumneavoastră aţi făcut un vot neregulamentar. Dacă vreţi... |
|||||
|
|
Bine, domnule Zgonea. |
|||||
|
|
Dacă vreţi, rugaţi-l pe domnul deputat Mircea Toader, liderul grupului parlamentar, să propună astăzi cererea de modificare şi discutăm pe altceva. |
|||||
|
|
Domnule Zgonea, ştiţi foarte bine, ieri nu s-a supus la vot ordinea de zi, a existat o propunere, nu scrie nicăieri în regulament că această propunere nu se menţine, atâta timp cât ea nu a fost supusă la vot. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Am înţeles. |
|||||
|
|
Vă supun la vot ordinea de zi, în ansamblu. (Vociferări din partea Opoziţiei.) A! Domnul Eugen Nicolăescu. Scuze! |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Stimaţi colegi, Începând de astăzi, mă voi adresa doamnei Anastase cu formula "Doamnă deputat Anastase", pentru că "Doamnă preşedinte", cred că nu mai puteţi să meritaţi acest titlu. Pentru că, în conformitate cu regulamentul nostru, art.86, 87, 88, 89, 90 şi 91, dumneavoastră nu aţi respectat exact modalitatea prin care se adoptă şi se poate modifica ordinea de zi. Aţi supus la vot un lucru neregulamentar. În consecinţă, doamnă deputat Anastase, votul pe care l-aţi făcut abuziv este neregulamentar şi nu-l recunoaştem. |
|||||
|
|
În regulă. Domnul Cristian Dumitrescu. A, vrea să spună acelaşi lucru. Vă mulţumesc. Vă supun la vot ordinea de zi. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. (Se solicită intervenţii pe procedură.) Secretarii nu mi-au sesizat acest lucru. Atâţia erau înscrişi pe listă. 98 de voturi pentru, 38 împotrivă, 2 abţineri. Ordinea de zi a fost aprobată. Dacă în legătură cu programul de lucru există observaţii. (Domni deputaţi din Opoziţie solicită intervenţii pe procedură.) Dacă nu sunt, vă supun la vot şi programul de lucru. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 99 de voturi pentru, 56 împotrivă şi 3 abţineri. |
|||||
|
|
|
Aşa cum ştiţi, potrivit ordinii de zi şi programului de lucru, urmează dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 81 de deputaţi, membri ai Grupului parlamentar al PSD+PC. (Domni deputaţi din Opoziţie continuă să solicite intervenţii pe procedură.) În legătură cu prezentarea şi dezbaterea acestei moţiuni simple, Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare propun următoarele. Moţiunea simplă va fi prezentată de unii dintre semnatari; Guvernului i se rezervă 40 de minute pe care le utilizează la începutul şi la încheierea dezbaterilor. Pentru dezbateri, luându-se în calcul câte zece secunde pentru fiecare deputat, timpul maxim alocat astfel se prezintă în felul următor: Partidul Democrat Liberal, 19 minute; Partidul Social Democrat plus PC, 19 minute; Partidul Naţional Liberal, 11 minute; UDMR, 4 minute; minorităţile naţionale, 3 minute; grupul deputaţilor independenţi, 3 minute şi deputaţi independenţi fără apartenenţă la un grup, un minut. Dacă sunt observaţii în legătură cu această propunere făcută. Dacă nu sunt, vă supun la vot această propunere. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. (Vociferări din partea Opoziţiei, solicitări de intervenţii pe procedură.) Imediat, după ce încheiem acest vot, vă prezentaţi. 102 voturi pentru, 24 împotrivă şi 4 abţineri. Cu majoritate de voturi, aceste propuneri au fost aprobate. Conform prevederilor regulamentului, întreb dacă este cineva dintre semnatari care-şi retrage semnătura de pe moţiunea simplă. Nu este cazul. Înainte de a intra în citirea moţiunii simple, o invit pe doamna Aura Vasile pentru a prezenta intervenţia pe procedură. |
|
|||
|
|
Stimată doamnă preşedinte, E bine, domnule Dumitrescu? Stimaţi colegi, Sigur că ieri ne uram să avem o sesiune bună. Din păcate, ieri ascultam un discurs aici care n-avea nimic cu ordinea de zi şi care n-a pus concluziile, legat de imaginea şi de activitatea Parlamentului. Doamna preşedinte, Încercaţi din nou, zi de zi, să încălcaţi regulamentul şi principiile parlamentare. Probabil că veţi rămâne în analele Parlamentului ca unicul preşedinte care aţi distrus principiile parlamentare şi n-aţi respectat nicio regulă. În aceste condiţii în care dumneavoastră nu respectaţi regulamentul şi ne impuneţi tot felul de dorinţe ale partidului dumneavoastră folosindu-vă de forţa şi de majoritatea parlamentară, noi nu putem să asistăm în continuare la asemenea dezbateri care nu au nimic cu procedurile parlamentare şi cu regulamentul. Dacă continuaţi să faceţi acest lucru, o să discutăm şi cu celelalte grupuri parlamentare din opoziţie, o să intrăm în grevă parlamentară, dar nu înainte de a anunţa şi de a avea o discuţie şi a aduce la cunoştinţa tuturor cancelariilor europene felul în care se respectă principiile parlamentare în România. Şi de aceea, în acest moment, vom părăsi sala. Şi atunci când dumneavoastră veţi catadicsi să respectaţi regulamentul şi principiile parlamentare, să ne spuneţi, pentru a avea dezbateri serioase în Parlamentul României. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Rolul meu, de preşedinte al Camerei, este acela de a da dreptul tuturor liderilor grupurilor parlamentare, fie că sunt la Putere, fie că sunt în Opoziţie, să-şi exprime punctele de vedere şi să propună plenului votarea unor amendamente sau completări la ordinea de zi. Sigur, dumneavoastră puteţi să aveţi orice opţiune doriţi. Înainte de a-i da cuvântul doamnei Aura Vasile, pe procedură, o să rog liderii grupurilor parlamentare să depună la secretarii de şedinţă numele deputaţilor înscrişi la dezbatere, tocmai pentru a câştiga timp. Doamna Aura Vasile, vă rog. |
|||||
|
|
Domnilor deputaţi, Stăm şi privim neputincioşi la felul în care în România, în aceste zile, deci în aceste zile, se bagă pumnul în gură singurului for care stabileşte democraţia în România. Felul în care azi de dimineaţă Grupul parlamentar al PDL şi cele ale partidelor care întrunesc această coaliţie monstruoasă au primit SMS-uri pentru a veni în sală şi a încălca flagrant regulamentul, ne demonstrează încă o dată că folosirea pixurilor colorate pentru vot, pentru că felul în care se încearcă încălcarea gravă, gravă, doamna preşedinte... Doamna preşedinte, sunteţi un om tânăr. Vă rog să ţineţi cont la viitorul dumneavoastră politic. Există viaţă şi după ce PDL-ul nu va mai fi la guvernare şi dumneavoastră nu veţi mai fi preşedinta Camerei Deputaţilor şi mi-ar părea rău, pentru că ţin la dumneavoastră, să păreţi în continuare ca un om incompetent, un om care nu poate să respecte Constituţia, Regulamentul Camerei şi alte legi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Mihăiţă Calimente. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Foarte multă vreme am crezut că ceea ce faceţi o faceţi din neştiinţă. M-am convins însă că o faceţi cu rea-credinţă. Vreau să vă aduc la cunoştinţă, dacă probabil nu ştiaţi, că felul de democraţie în care ne desfăşurăm activitatea este o democraţie reprezentativă şi nu directă. Numai în democraţiile directe contează majorităţile. Într-o democraţie reprezentativă, în afara majorităţii, contează regulamentele, contează Constituţia. Ceea ce faceţi dumneavoastră e ca şi când am vrea să schimbăm un articol din Constituţie şi am face numai referendumul şi asta ar ajunge. Vă spun că nu ajunge. Ca articolul din Constituţie să fie schimbat, trebuie să respectaţi întreaga procedură, nu numai votul popular. Exact acelaşi lucru se întâmplă şi în Parlamentul României. Dacă vreţi să schimbaţi un regulament, trebuie să parcurgeţi întreaga procedură şi simpla majoritate pe care o aveţi nu vă dă dreptul să faceţi acest lucru. Sper că aţi înţeles despre ce este vorba. Vă mulţumesc. |
|||||
|
(Deputaţii aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi Partidului Conservator părăsesc sala de şedinţă.) |
||||||
|
|
Bun. Îi dau cuvântul reprezentantului semnatarilor moţiunii pentru a citi textul moţiunii simple. Cine dintre semnatari va citi? Dacă nu, moţiunea înseamnă că este retrasă. Nu aţi cerut amânarea. Prin urmare, moţiunea înţeleg că este retrasă. (Aplauze din partea deputaţilor aflaţi la Putere.) Atunci, dragi colegi, înţelegem că Opoziţia îl girează cu o mare încredere pe noul ministru căruia doresc să-i urez şi eu mult succes, domnului Valeriu Tabără, prezent astăzi aici, în plenul Camerei Deputaţilor. Pentru astăzi, am epuizat ordinea de zi şi programul de lucru. Ne revedem mâine începând cu ora 10. (Aplauze din partea deputaţilor aflaţi la Putere.) Vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună. |
|||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 10,35. |
|||||
![]() |



