Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 20, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.194/2010
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 20, 2010 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 20, 2010
|
Şedinţa a început la ora 10,32. Lucrările au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnul deputat Mihai Alexandru Voicu, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Gheorghe David, secretar al Senatului. |
|
|||
|
|
Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Declar deschisă prima şedinţă comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi anunţ că din totalul celor 470 de deputaţi şi senatori şi-au înregistrat prezenţa 258. Sunt absenţi 212. Prin urmare, cvorumul legal este îndeplinit. Am precizat că este prima şedinţă. A doua şedinţă, care va urma imediat după această şedinţă, va fi consacrată dezbaterii şi votării primei moţiuni, iar cea de-a treia şedinţă, după pauză, va fi după-amiază, în funcţie de cum terminăm cea de-a doua şedinţă, şi va fi consacrată începerii dezbaterii bugetului. Potrivit celor propuse astăzi de Birourile permanente, cu participarea liderilor Grupurilor parlamentare, pentru această şedinţă avem pe ordinea de zi prezentarea moţiunii de cenzură iniţiată de 204 deputaţi şi senatori, ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra Proiectului Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Supun votului dumneavoastră proiectul ordinii de zi. Voturi pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată. Supun votului dumneavoastră proiectul programului de lucru care va dura până la finalizarea prezentării moţiunii. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Voturi pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Cu o abţinere, o largă majoritate de voturi, programul de lucru a fost aprobat. |
||||
|
|
|
Intrăm în citirea moţiunii, punctul 1 de pe ordinea de zi. Am să-i dau cuvântul doamnei deputat Carmen Moldovan pentru a citi moţiunea de cenzură. |
|
||
|
|
Doamna Carmen Ileana Moldovan: Mulţumesc, doamna preşedinte. Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Moţiunea de cenzură pe care o voi citi astăzi se intitulează: "Legea salarizării guvernului iresponsabil." Aşadar, Legea salarizării pe care îşi angajează răspunderea Guvernul Boc şi anume Proiectul Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice este, prin efectele pe care le produce, antisocială şi antieconomică. - antisocială, pentru că reduce drastic veniturile salariaţilor plătiţi din fonduri publice şi puterea de cumpărare a acestora. - antieconomică, pentru că reducerea veniturilor a 1,29 milioane de salariaţi din sectorul public conduce la reducerea consumului, reducerea producţiei de bunuri şi servicii şi în final la adâncirea crizei economice din România şi la accentuarea descreşterii economice în anul 2011 şi anii următori. Veniturile viitoare la bugetul public consolidat vor scădea dramatic şi vor pune în dificultate majoră statul, respectiv, cheltuielile sale. Obiectivul real al proiectului de lege, pentru care îşi angajează Guvernul Boc răspunderea, este reducerea cheltuielilor cu salariile pentru personalul plătit din fonduri publice. Va scădea ponderea cheltuielilor cu salariile bugetarilor de la 9,4% în 2009, respectiv la 8,7% în 2010, la 7,97% în anul 2011, la 7,3% în anul 2012, la 6,7% în anul 2013, la 6,3% în anul 2014, la 6% în 2015 şi în următorii ani. Acesta este singurul şi adevăratul scop al legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Reducerile programate sunt în urma angajamentului României prin Memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional, care prevede că "noua lege a salarizării va asigura respectarea ţintelor stabilite cu salariile în sectorul public, iar propunerea respectivă va fi bazată pe o analiză integrală a costurilor". Efectele negative, economice şi sociale reale pe care le produc legea şi pentru care partidele de Opoziţie: PSD, PNL şi PC se pronunţă împotrivă, sunt: 1. Noua angajare a răspunderii Guvernului pe noua lege- cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice este cea de a doua în ultimul an. Practic, prin această nouă asumare a răspunderii, Guvernul Boc îşi condamnă şi îşi reneagă propria angajare a răspunderii din noiembrie 2009, pe o lege cu acelaşi obiect de reglementare, Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. O lege de o asemenea importanţă, care ierarhizează societatea românească, nu poate să nu fie supusă dezbaterii parlamentare, acolo unde şi opoziţia se poate exprima. Asumarea răspunderii Guvernului cu privire la această lege reprezintă o procedură constituţională fără îndoială, dar, dată fiind importanţa legii, asumarea în cauză devine nu numai imorală, însă conferă proiectului în sine şi legii ca atare, ilegitimitate, ea putând fi oricând contestată. Oricum, maniera de abordare nu este normală, acelaşi procedeu l-a folosit Guvernul anul trecut cu aceeaşi lege care, astăzi, este abrogată Alte legi, la fel de importante pentru societatea românească: legea educaţiei, codurile de procedură penală şi civilă, legile reducerii drastice a salariilor şi altor drepturi sociale au fost asumate de Guvern în dispreţul Parlamentului, a dezbaterii democratice şi a respectului datorat electoratului român, ceea ce demonstrează dispreţ pentru democraţie, derapaje de la ceea ce înseamnă stat de drept şi lipsa valorilor care stau la baza oricărei construcţii sociale. 2. Se recunoaşte, după un an, că prima angajare a răspunderii Guvernului Boc în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice este un grav eşec al Guvernului şi e nevoie urgentă de a se schimba radical cadrul legislativ. Considerăm că legea, sub forma actuală, va fi un nou eşec în domeniul salarizării bugetarilor. Abrogarea după numai un an de zile a vechii legi a salarizării unitare - asumată în aceleaşi condiţii tot de Guvernul Boc, supusă unor critici acerbe de aproape toate segmentele şi categoriile sociale şi profesionale - demonstrează faptul că o lege care ierarhizează societatea românească şi distribuie resursele societăţii după criterii nediscutate şi mai ales neagreate în Parlamentul ţării, nu are cum să fie legitimă, nu are cum să reziste, ea este şi va rămâne un "hibrid", o improvizaţie a unor experţi ai Băncii Mondiale şi poate şi a unor români desprinşi de realităţile sociale, de nevoile, de priorităţile şi de direcţiile de dezvoltare ale societăţii. 3. Prin noua lege se reduc definitiv salariile de bază cu 25%, aşa cum au fost stabilite prin Legea nr.118/2010, din iulie 2010. Reducerea salariilor de bază cu 25% începând cu iulie 2010 era o măsură temporară până la finele anului 2010, în baza art. 53 din Constituţia României. Curtea Constituţională a României a considerat că măsura temporară de reducere a salariilor bugetarilor este constituţională. Prin faptul că se încearcă, prin proiectul Legii-cadru privind salarizarea unitară, să se reducă definitiv salariile în sectorul public, considerăm că legea pe care Guvernul Boc îşi asumă răspunderea este neconstituţională şi trebuie atacată la Curtea Constituţională. 4. Propaganda guvernamentală a puterii afirmă că salariile vor creşte în 2011, cu 15%. În realitate se va recupera din reducerea de 25% a salariilor decisă de Guvern în baza Legii nr.118/2010, doar 1,4% din salariul pierdut în anul 2010. Calculul corect trebuie să ţină cont că în 2011 Guvernul nu va mai acorda primele de vacanţă, nu va mai acorda al 13-lea salariu şi de inflaţia pentru semestrul II 2010 şi pentru anul 2011. 5. Proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu are acordul sindicatelor şi al Consiliului Economic şi Social, care nu s-a putut întruni din lipsă de cvorum. Având în vedere importanţa socială majoră a legii este de neacceptat angajarea răspunderii Guvernului Boc în condiţiile lipsei acordului tuturor sindicatelor reprezentative din România. Lipsa acordului tuturor confederaţiilor sindicale poate duce la creşterea tensiunii sociale la cote alarmante pentru pacea socială din România. 6. Aplicarea noului cadru legislativ va conduce pentru a doua oară într-un an la reîncadrarea personalului din sectorul public în noile grile de salarizare. Reîncadrarea în noile grile de salarizare pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade se va face în raport cu funcţia şi vechimea, şi nu în concordanţă cu competenţele profesionale reale ale salariaţilor, cum ar fi normal. 7. Legea pentru care Guvernul Boc îşi angajează răspunderea nu stimulează munca, pentru că se plăteşte prezenţa la programul de lucru; nu stimulează performanţa, pentru că se plăteşte vechimea în muncă; nu stimulează eficienţa muncii prestate, pentru că se plăteşte nivelul ierarhic al funcţiei. Toate aceste limite grave ale Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice transformă legea în factor nestimulativ, care va reduce performanţa viitoare a sistemului public din România, va reduce capacitatea administrativă a instituţiilor româneşti şi va scădea calitatea serviciilor oferite populaţiei. O lege a salarizării poate - în condiţiile în care ea corespunde valorilor şi priorităţilor unei societăţi - "să împingă" societatea înainte, spre dezvoltare şi progres. O lege de o asemenea importanţă, prost croită, nediscutată şi necunoscută populaţiei, neasimilată, lege însuşită doar din necesitatea încadrării în nişte parametri cantitativi străini de ceea ce societatea doreşte, o lege în care priorităţile nu sunt clar exprimate, iar valorile promovate sunt îndoielnice, este, cu siguranţă, mai degrabă o "frână" în calea dezvoltării noastre. 8. Nu se asigură prin această lege de salarizare un proces de ierarhizare obiectivă a salariilor pe cele 7 familii ocupaţionale din sistemul bugetar (administraţie, sănătate, învăţământ culte, justiţie, cultură, diplomaţie, apărare, ordine publică şi securitate naţională) şi în interiorul familiilor ocupaţionale. Procesul de stabilire a ierarhizărilor este rezultatul unui proces subiectiv, de exerciţiu de forţă politică în interiorul Guvernului, proces care a întârziat enorm de mult definitivarea legii şi a întârziat fundamentarea bugetului de stat, cu repercusiuni grave asupra stării economice şi sociale a României. România este într-o etapă de dezvoltare a societăţii în care este nevoie acută de o calitate mult mai bună a muncii în educaţie, în învăţământ, în sănătate, în asistenţă socială, în pregătirea forţei de muncă pe parcursul întregii vieţi active, fără a subestima o calitate mai bună a actului de justiţie, a mediului, a siguranţei cetăţeanului. Din acest punct de vedere este cel puţin curios cum tocmai calitatea muncii depuse nu se regăseşte printre criteriile care ierarhizează societatea şi membrii ei, este cel puţin curios cum calitatea muncii nu contează în legea salarizării. Este cel puţin curios cum activităţile considerate de noi de o importanţă socială deosebită într-o societate a cunoaşterii şi dezvoltării - educaţie, cercetare ştiinţifică, sănătate, pregătirea continuă a forţei de muncă - nu figurează între priorităţile acestei legi, astfel că ea adânceşte hiatusurile între cum ar trebui modelată realitatea ţării şi ideile puterii despre mersul societăţii. 9. Stabilirea valorii de referinţă a coeficientului de ierarhizare aferent clasei de salarizare 1, în anul 2011 la 600 de lei, s-a realizat subiectiv, fără nicio fundamentare obiectivă, în corelaţie cu indicatorii de salarizare şi/sau performanţă economică ai României. Prin Legea nr.330/2009, valoarea de referinţă a fost de 705 lei în 2009 şi era prevăzut să crească la 765 lei în 2011 (faţă de 600 lei, cât se prevede prin noul cadru legislativ). S-a stabilit arbitrar acest indicator fundamental al sistemului de salarizare propus de Guvern. Singura raţiune a nivelului de 600 lei este aceea de încadrare în cheltuielile cu salariile în sectorul public la 39 miliarde lei în anul 2011 şi de reducere, în continuare, în anii următori. În aceste condiţii, orice discuţie devine inutilă, cu atât mai mult una despre valori, principiile democraţiei, stat de drept, dezvoltare, priorităţi, calitate a muncii, echitate, calitate a vieţii, demnitate. 10. Sistemul de salarizare propus presupune reducerea în continuare a personalului din sectorul public. În anul 2011, numărul de salariaţi va continua să se reducă la 1.290.000 persoane. Reducerea de personal din sectorul public, conform datelor statistice reale, va fi de aproximativ 70.000 de persoane. Procesul de reducere a personalului nu are la bază o analiză obiectivă şi se va realiza pe criterii subiective, ceea ce va conduce la scăderea capacităţii administrative şi a calităţii serviciilor publice oferite de instituţiile din România. 11. Prin noul cadru legislativ va creşte raportul dintre salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar de la 1 la 12, la 1 la 15, contrar celor afirmate public, şi în defavoarea bugetarilor cu venituri mici. Creşterea raportului dintre salariul minim şi cel maxim în sectorul public de la 12 la 1 la 15 la 1 este de neacceptat în condiţiile crizei economice şi financiare actuale. Este un act de nedreptate socială şi de sfidare a bugetarilor cu salarii mici. 12. Se încalcă, de asemenea, grav Codul muncii şi legislaţia muncii, prin faptul că: - se elimină plata muncii suplimentare efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale; - nu se mai acordă premii şi prime de vacanţă; - se limitează negocierea de salarii şi alte drepturi de natură salarială prin contractele şi acordurile colective şi individuale de muncă; - se elimină cel de al 13-lea salariu. Democraţia pe piaţa muncii nu permite o astfel de încălcare gravă a legislaţiei muncii. încălcările grave ale democraţiei şi legislaţiei muncii sunt specifice regimurilor autoritare, dictatoriale şi nedemocratice. 13. Legea nu corespunde din punct de vedere al tehnicii legislative, pentru că nu cuprinde un capitol absolut necesar, de definire a termenilor şi noţiunilor utilizate. Se creează astfel, confuzii, neclarităţi şi contradicţii în aplicarea viitoare a legii. 14. Legea salarizării nu a fost dezbătută cu partidele politice din opoziţie, motiv pentru care punctele de vedere constructive şi obiective ale opoziţiei nu au putut fi exprimate şi susţinute pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ. Lipsa de transparenţă publică a Guvernului Boc este fără măsură. Spre exemplu, deşi Guvernul a anunţat public că va depune Legea-cadru joi, 25 noiembrie a.c., la Camera Deputaţilor, practic conţinutul legii a fost prezentat public doar în ziua de 30 noiembrie a.c. Probabil că s-a lucrat la definitivarea legii în această perioadă. În concluzie, având în vedere deficienţele grave ale proiectului de Lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, efectele economice şi sociale grave pe care le generează o eventuală aplicare a ei, considerăm că: - legea prezentată de Guvern nu îndeplineşte criteriile de tehnică legislativă; - punctele slabe enumerate reprezintă grave erori din punct de vedere legislativ şi sunt de neacceptat; - nu asigură cadrul obiectiv de salarizare a personalului bugetar; - nu asigură un sistem modern de salarizare, stimulativ pentru personalul plătit din fonduri publice; -există suficiente motive de neconstituţionalitate, prin extinderea şi definitivarea reducerii salariilor de bază şi după 01 ianuarie 2011. În aceste condiţii, considerăm că sunt întrunite elementele constituţionale legale, economice şi sociale, pentru care partidele de opoziţie - PSD, PNL şi PC - să depună prezenta moţiune de cenzură, în urma angajării răspunderii Guvernului României pe proiectul Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Facem apel la toţi parlamentarii să voteze pentru stoparea acestui demers, de legiferare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Stimaţi colegi, considerăm că prin votul dumneavoastră împotriva acestei legi veţi da dovadă de respect faţă de cetăţenii români care, prin votul lor, ne-au trimis în Parlamentul României să le reprezentăm şi să le votăm corect interesele. Numai votând împotriva legii salarizării vom putea stopa abuzul de putere, manifestările nedemocratice, antisociale şi antieconomice ale Guvernului Boc. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD+PC şi ale PNL.) |
||||
|
|
Îi mulţumim doamnei deputat pentru această lectură. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Birourile permanente, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au decis ca dezbaterea moţiunii de cenzură prezentată în această şedinţă comună, să aibă loc în ziua de joi 23 decembrie 2010 ora 9, conform art.113 alin.(3) din Constituţie şi art.78 din Regulamentul şedinţelor comune, în şedinţa comună au decis acest lucru, de luni, 20 decembrie. |
||||
|
|
|
Înainte de a închide această şedinţă, daţi-mi voie să-i dau cuvântul domnului deputat Iordache, pentru o scurtă intervenţie cu caracter personal. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Nu e cu caracter personal. Ieri, echipa de handbal a României a obţinut un rezultat merituos şi eu cred că exemplul de dăruire pe care l-au dat fetele noastre în Danemarca este un exemplu pe care mulţi dintre noi ar trebui să-l urmăm. Sincere felicitări echipei şi staff-ului. Vă mulţumesc mult. (Aplauze.) |
||||
|
|
Îi mulţumesc domnului deputat Iordache pentru această intervenţie. Vă mulţumesc şi dumneavoastră. Încheiem aici prima şedinţă. |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 10,54. |
||||
![]() |



