Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 13,44.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Vasile Blaga, preşedintele Senatului, asistat de domnul deputat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Vasile-Cosmin Nicula, secretar al Senatului, înlocuit de domnul senator Alexandru Pereş, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

(Se intonează Imnul Naţional "Deşteaptă-te, române!")

Domnul Vasile Blaga:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Declar deschisă şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, consacrată marcării Zilei Memoriei Victimelor Comunismului în România şi Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii.

La şedinţa solemnă participă reprezentanţi ai unor organizaţii de revoluţionari şi ai Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

Vă propun să păstrăm un moment de reculegere în memoria martirilor comunismului şi a Revoluţiei Române. (Se păstrează un moment de reculegere.)

Mulţumesc.

Potrivit celor convenite în şedinţa Birourilor permanente cu participarea liderilor grupurilor parlamentare din Cameră şi Senat, în această şedinţă solemnă vor avea loc intervenţii atât din partea parlamentarilor, cât şi a revoluţionarilor.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Costică Canacheu, din partea Grupului parlamentar al PDL, se pregăteşte domnul Bogdan Niculescu Duvăz... domnul senator Sergiu Nicolaescu am înţeles, din partea Grupului PSD.

Domnul Costică Canacheu:

Onorat auditoriu,

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari,

Cu aceeaşi solemnitate cu care noi am comemorat în fiecare an evenimentele din decembrie 1989, Revoluţia din Decembrie 1989, cum spun alţii, cu aceeaşi solemnitate mă închin şi eu. Este prima mea ocazie să vorbesc în plenul celor două Camere despre decembrie 1989 şi despre înaintaşii lui decembrie 1989, acei martiri ai regimului stalinist, dejist, ceauşist.

Percepţia mea e că n-am reuşit, din oricare parte am privi lucrurile, să impunem în societatea românească o dezbatere aprofundată şi, pe baza ei, o cunoaştere aprofundată a ceea ce s-a întâmplat din 1945 încoace.

Şi aşa cum am fost divizaţi în perioada regimului stalinisto-dejisto-ceauşist, aşa am rămas şi după 1989. Unii aşteptau Revoluţia din 1989 ca pe o urmare firească a martirajului rudelor, cunoscuţilor, prietenilor, vecinilor pe care îi cunoşteau şi le cunoşteau martirajul, dar despre care n-aveau voie să vorbească, iar alţii, fie conştient - şi asta înseamnă vinovat, fie nevinovat -, în lipsa cunoaşterii, pur şi simplu s-au născut, au trăit, s-au dezvoltat, s-au manifestat în regimul stalinisto-dejisto-ceauşist.

Aşa am intrat noi în ianuarie 1990: împărţiţi. Unii au spus mult mai târziu că trăim în două Românii. Era un dat acesta. O Românie care-şi îngropase părinţii, fiii, rudele, preoţii, fruntaşii localităţilor, fruntaşii universităţilor şi care n-avea voie să-i jelească şi să vorbească despre acest lucru, şi o Românie care, în mod obiectiv, după 1945, a trăit, s-a înmulţit, s-a dezvoltat, a beneficiat de ceea ce regimul stalinisto-dejisto-ceauşist a însemnat pentru noi toţi în acei ani.

Nu spun că avem acum îngeri şi vinovaţi. Nu asta spun. Spun doar că, din nefericire pentru noi toţi şi aceia care am avut o legătură directă cu opresiunea şi aceia care, din fericire, n-au cunoscut-o, societatea românească, după 1990, n-a reuşit să aducă în faţă pe eroi şi să aducă la fel, în faţă, pe torţionari.

Ce a reuşit societatea românească? Să facă un melanj între victime şi torţionari, să-i pună la colţ pe cei dintâi, victimele încă din 1990 începând, şi să lase câmp liber de manifestare acelora care, cunoscând în profunzime toate resorturile intime ale fostului stat, fostului regim stalinisto-dejisto-ceauşist, să facă beneficiul acestei cunoaşteri. S-a întâmplat acest lucru. Sunt fapte, sunt marcate, sunt analizate, sunt prezentate.

E un moment de încrâncenare acesta? Pentru mine nu. Istoria se scrie cu bune şi cu rele. Istoria ne-a arătat că şi binele, şi răul ne sunt date deopotrivă.

Unii dintre sfinţii părinţi spun că nici n-am putea înţelege binele dacă n-ar fi răul.

Pentru cei ce s-au dus înainte de decembrie 1990 sunt convins că acolo, în cer, bucuria lui decembrie 1989 a fost mai mare decât a noastră, a contemporanilor.

Că după 1989 lucrurile nu s-au dezvoltat aşa cum ne-am fi dorit, unii dintre noi, cred că tot aceia din cer au avut o înţelegere mai mare, ei înţelegând altfel istoria. Nu se schimbă oamenii în 5 ani, în 10 ani, nu se schimbă mentalităţi, culturi, obiceiuri, tradiţii.

Şi noi, din păcate, cetăţenii României, am marcat pe deplin acest fapt, n-am reuşit prin liderii pe care ar fi trebuit să-i aibă societatea românească, n-am reuşit prin eventuale acţiuni de masă în societatea românească să impunem după decembrie 1989 valorile, morala, caracterul, principiile pe care revoluţia le clama, pe care revoluţia le instaura. N-am reuşit, să ne fie de bine.

Suntem în 2011, la sfârşit. N-am nici o urmă de regret şi nici o urmă de pesimism în legătură cu viitorul nostru. Ce am avut de trecut, am trecut. Este important ca pentru viitor, pentru anii ce vin, societatea românească să se concentreze pe adevăruri, pe acţiunea legată de caracter şi principii, pe încredere şi, acolo unde e posibil, şi pe consens şi coeziune. E nevoie de aceste lucruri.

E nevoie şi numai astfel îi vom respecta pe martirii regimului stalinisto-dejisto-ceauşist din anii 1945-1989, pe martirii Revoluţiei din 1989, decembrie, pe cei care, din fericire, au trăit şi după gulagul 1948-1964 şi mai sunt unii dintre ei, ca exemplu, aşa, printre noi şi pentru cei care, din fericire au trăit după evenimentele din 1989. Şi înţeleg că sunt dintre aceia aici, în sală.

Aşa putem asigura respectul nostru şi pentru viitor acelora care mai înainte de 1989 sau în 1989 s-au ridicat pentru libertate, pentru valori, pentru morală în societate, pentru principii, pentru respectul sinelui şi respectul celuilalt.

Mă înclin cu solemnitate, în numele meu şi al colegilor mei, în faţa tuturor acelora care s-au jertfit şi le aducem un pios omagiu. De asemenea, mă înclin cu solemnitate în faţa tuturor acelora care în continuare apără acele valori ale lui Decembrie 1989 sau ale Aiudului, ale Gherlei, Canalului, Bărăganului, Sighetului.

Totodată sunt conştient că încă avem puţine resurse pentru a aduce acele valori în faţă, în faţa opiniei publice, în faţa societăţii. Ne străduim şi uneori ne încrâncenăm pe subiecte care n-au de ce să ne încrânceneze, dar facem asta adeseori, uitând, uitând că zeci de mii de oameni, sute de mii de oameni, mii de oameni în decembrie 1989 au suferit, s-au ridicat, au strigat, unii au murit pentru a pune în faţa societăţii româneşti şi în mijlocul ei valorile în care credem, acele ale bunei-cuviinţe, ale respectului şi principiilor sănătoase de viaţă.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi reprezentanţi ai asociaţiilor revoluţionarilor,

Avem de făcut împreună, în următorii ani, dovada că respectăm valorile revoluţiei şi că înţelegem că atunci când ne e greu, trebuie împreună, în coeziune, în comunicare, în respect unii faţă de alţii, să mergem mai departe.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul senator Sergiu Nicolaescu din partea Grupului PSD. Se pregăteşte domnul senator Raymond Luca din partea Grupului PNL.

Domnul Sergiu-Florin Nicolaescu:

Doamnă preşedinte,

Domnule preşedinte,

Stimaţi invitaţi,

Stimaţi colegi,

Scuzaţi-mă, am uitat prima pagină.

(I se aduce materialul. Aplauze.)

Suntem mulţi cei care în urmă cu 22 de ani am intrat direct în focul luptei împotriva comunismului ceauşist, cea mai perfidă, mai absolută şi mai absurdă dintre dictaturi.

Tineri, copii şi vârstnici, oameni din cele mai diverse profesii şi niveluri intelectuale, cu toţii ne-am adunat în stradă, protestând împotriva regimului. Împreună, fără arme, fără organizare prealabilă, am luat cu asalt dictatura comunistă, apărată de armată, securitate şi tot ceea ce însemna aparatul de opresiune. Ne-am spus: suntem gata să murim. Unii şi-au dat şi tributul de sânge şi astfel am învins violenţa şi am obţinut victoria la care alţii nici nu mai îndrăzneau să se gândească.

Numai hotărârea noastră i-a convins pe unii să ni se alăture şi pe alţii să fugă. Nu ideologiile ne-au mobilizat, ci setea de libertate. Ne-a unit decizia născută de toată fiinţa noastră de oameni, de a nu mai lăsa ţara şi viaţa noastră în mâinile unui grup de tirani şi nici slugilor lor.

Ne-a însufleţit şi ne-a dat încredere, nu uniformitatea vreunei teorii politice, ci diversitatea modului nostru de a fi, de a gândi şi de a ne exprima. Dovadă că reprezentăm ce are ţara aceasta mai viu şi mai trainic.

În acele zile ale lui decembrie ’89 am reînceput să fim mândri unii de alţii şi să ne recâştigăm împreună libertatea şi demnitatea. Ceea ce a vrut cel mai mult comunismul să confişte, apoi să îngroape a fost dragostea de patrie, înlocuind-o cu aşa-zisul naţionalism ceauşist, mârşavă încercare de a înşela sufletele de bună-credinţă.

Aşa au renăscut în zilele revoluţiei, pe străzi, curajul şi speranţa noastră de a ne regăsi istoria, libertatea şi însăşi fiinţa noastră naţională. Astăzi nimeni nu are dreptul să uite sau să ignore faptul că prin curajul, răspunderea, entuziasmul, tinereţea, abnegaţia şi jertfele revoluţionarilor din decembrie 1989 s-a creat şansa renaşterii României.

Tot ce stă astăzi la dispoziţia dezvoltării democraţiei pluraliste şi a forţelor care s-au afirmat pe scena politică post-revoluţionară se datorează acelora care direct în stradă, cu mâinile goale, dar plini în cuget şi în simţiri de tăria momentelor de răscruce ale istoriei, i-au redat acesteia cursul firesc în matca trasată de strămoşi.

Aceşti oameni n-au vrut puterea, dar au cucerit-o şi au oferit-o oamenilor politici, nu au resentimente faţă de ei, nu invidiază pe nimeni, nu regretă deloc ce au făcut, dar după 22 de ani, au dreptul să-i întrebe. Ce aţi făcut, domnilor, cu ştafeta pe care v-am predat-o, revoluţionarii în decembrie 1989? Ce aţi făcut cu puterea pe care am smuls-o comuniştilor şi v-am făcut-o cadou? Ce aţi făcut cu climatul civic, moral, demn de această ţară, creat în decembrie 1989? Ce aţi făcut cu ţara de atunci şi până acum?

Avem cu toţii dreptul să punem întrebări şi avem şi dreptul şi datoria să pretindem răspunsuri. Dar, chiar şi fără aceste răspunsuri, vedem şi noi cu ochiul liber sărăcia unora, cei mulţi, îmbogăţirea altora, cei puţini, proliferarea şi încurajarea tacit şi tenace a speculei şi a corupţiei, furtul dintr-un patrimoniu zidit prin truda infernală a unui întreg neam, furt protejat uneori de legi stupide şi tolerat chiar de instituţia guvernamentală, de poliţie şi justiţie. Se jefuieşte totul. În domeniul moral, economic sau cultural. Absolut totul.

Se pune întrebarea: cine apără acest patrimoniu? Cine salvează capitalul de speranţe investit? Dacă cei în drept, cei direct răspunzători ar avea cu adevărat conştiinţa acestei răspunderi şi determinarea de a-şi face datoria, atunci ar fi trebuit să-i ştim deja pe nume pe foarte mulţi dintre cei vinovaţi de această hoţie, care ameninţă să se generalizeze şi să creeze haos.

Cum se poate vorbi de reformă, de relansarea economiei naţionale, de protecţie socială fără o evidenţă limpede a răspunsurilor, fără salvgardarea climatului moral al ţării.

Un lucru este clar. Unii oameni politici nu sunt deloc sau sunt mult prea puţin interesaţi de ceea ce pe noi ne preocupă cel mai mult, şi anume ţara, un trai onorabil pentru populaţia ei. Tot ei urmăresc în primul rând puterea şi interesele personale. Din nefericire, asistăm la acest spectacol care pare că nu se va termina niciodată.

Spunând toate acestea, nu urmărim scopuri partizane, nu vrem să agităm spiritele în scopuri politice speculative, nu vrem tulburarea apelor în care să pescuim avantajele, fiindcă nu vrem să afundăm şi mai mult ţara în criză, mizerie şi disperare. Nu pe asemenea căi ne-am constituit capitalul moral şi nu astfel urmărim să-l amplificăm.

Ciudată vocaţia regiei politice de a ne distribui în roluri şi a ne împărţi pe grupuri tocmai bune de manevrat! Azi suntem bănuiţi, ni se ridică drepturile, revoluţionarilor, mâine vom fi probabil judecaţi. Ce am căutat în stradă acum 22 de ani? De ce am făcut revoluţia?

Primul stat comunist a început prin Revoluţia Rusă. Căderea regimurilor comuniste a fost încununată de Revoluţia Română.

Pentru prima oară, într-o ţară europeană, înlăturarea unui dictator şi căderea comunismului s-au realizat printr-o revoluţie. Este meritul şi sacrificiul celor care au ieşit în stradă pentru libertate.

Singurul autor al acestei răsturnări a istoriei este poporul român. Pentru încă o dată, în istoria noastră, am ştiut să ne hotărâm singuri destinul. Faptul că viaţa unora s-a schimbat nemeritat de bine, iar a altora scandalos de rău, nu este rezultatul revoluţiei, ci el trădării idealurilor acesteia.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulţumesc, domnule senator.

Îl invit la microfon pe domnul senator Raymond Luca din partea Grupului PNL şi se pregăteşte domnul deputat Máté András-Levente din partea Grupului UDMR.

Domnul Raymond Luca:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Stimaţi colegi,

Stimaţi invitaţi,

Doresc să dedic cuvântul meu unui om anonim. Anonim până astăzi, când nu mai este printre noi. Se numeşte Nicolae Bărbulescu. Născut în Târgu Jiu, într-o familie de intelectuali olteni. În 1949, la 24 de ani, Nicolae Bărbulescu, student în anul IV la Institutul Politehnic, este condamnat la moarte pentru uneltire împotriva regimului comunist. Sentinţa este comutată în închisoare pe viaţă.

În următorii 14 ani va fi încarcerat rând pe rând în Jilava, Râmnicu Sărat, Piteşti şi în final la Gherla. Iese din închisoare, ca toţi ceilalţi, în 1964, toţi ceilalţi deţinuţi politici. Lucrează în diverse munci necalificate şi în paralel urmează Academia de Studii Economice. Am avut prilejul să-i fiu coleg începând din 1982, când acest om mi-a fost un adevărat mentor. Este un om care mi-a călăuzit paşii, m-a îndrumat profesional şi spiritual. Rar, foarte rar, reuşeam să-l conving să-mi povestească din aceste episoade tragice pe care le-a petrecut în închisorile comuniste.

Cu mare greutate vorbea şi atunci mi-am îmbogăţit vocabularul, am aflat ce înseamnă "cazincă", am înţeles ce a însemnat fenomenul Piteşti, probabil cel mai ruşinos, mai josnic şi mai îngrozitor episod din istoria concentraţionistă petrecută în România.

Într-o epocă în care regimul comunist se străduia să impună conceptul omului nou, într-un institut, într-o mică colectivitate umană, fostul deţinut politic era adevăratul model uman prin cinste, prin morală, prin credinţă, prin profesionalism şi prin căldură umană.

Sunt convins că o bună parte, repet, o bună parte dintre dumneavoastră au în istoria personală exemple precum Nicolae Bărbulescu. Din păcate, doar o parte.

Domnule preşedinte al Senatului Vasile Blaga, posesor al certificatului de revoluţionar seria LRM-B nr.00074.

Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor, Roberta Alma Anastase, membru de onoare al Asociaţiei de revoluţionari "21 Decembrie" Bucureşti,

Doamnelor şi domnilor colegi, posesori sau neposesori de certificate de revoluţionar,

Stimaţi invitaţi,

Acum 22 de ani, în chiar această zi, Timişoara devenea primul oraş liber. Liber, dar izolat, fără legături telefonice, fără transport CFR, fără transport aerian. Armata era în cazărmi. Frontul Democratic român îşi lansa prima Proclamaţie, prima platformă program a unei formaţiuni politice născute în revoluţie de către revoluţionari.

În 20 decembrie, în seara acestei zile, acum 22 de ani, alte localităţi din Banat deveneau libere. Lugojul, Caransebeşul, Reşiţa, a urmat a doua zi Sibiul, Clujul, Braşovul şi apoi Bucureştiul. Dar tot în 20 decembrie, acum 22 de ani, un grup de timişoreni conduşi de Ioan Savu reuşea să determine primul-ministru de atunci, Constantin Dăscălescu, să elibereze arestaţii Timişoarei. E fapta unui luptător cu merite remarcabile şi era o vreme când primul-ministru discuta cu revoluţionarii.

Este vorba de acelaşi Ioan Savu care acum 2 ani, la 20 de ani de la revoluţie, primea titlul de om al anului în România. Şi tot Ioan Savu este cel care în 21 noiembrie a.c. a intrat în greva foamei, urmat de zeci de alţi revoluţionari din Timişoara, din Lugoj, din Reşiţa, din Braşov, din Bucureşti şi alte localităţi din această ţară.

De ce a intrat Ioan Savu în greva foamei? De ce au intrat alte zeci de oameni în greva foamei? Şi astăzi sunt, chiar vizavi de noi, câteva zeci de revoluţionari în greva foamei. Mă întreb câţi dintre dumneavoastră s-au oprit măcar să stea de vorbă cu ei.

Desigur, şi pentru că într-un mod samavolnic, neomenos au fost deposedaţi de anumite drepturi pentru anul 2012, dar, mai presus de asta, din cauza lipsei de respect, de gratitudine din partea Guvernului şi din partea celor mai mulţi din majoritatea parlamentară, revoluţionarii protestează astăzi nu doar din cauza deposedării de indemnizaţii, dar mai ales din cauza minciunilor care însoţesc această măsură drastică şi nemeritată.

Când a luat această decizie, primul-ministru nu s-a consultat nici cu comisia parlamentară, nici cu asociaţiile de revoluţionari, nici măcar cu propriul organ din cadrul Guvernului, cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.

Primul-ministru a declarat că revoluţionarii sunt prea mulţi. Oare de unde şi-a luat această informaţie? Cine i-a furnizat-o? O fi citit-o pe buzele doamnei Andreea Pora?

De mai bine de doi ani se duce o campanie otrăvită în presa românească, o campanie de intoxicare a opiniei publice, o campanie susţinută, puternică şi care este menită să demonstreze că suntem şi am fost doar simple marionete. Nişte manipulaţi de "agenturile" străine, de interese străine. Oare cine rostea aceste vorbe în decembrie 89?

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Eu trăiesc într-o ţară în care atunci când sunt comemoraţi cei morţi, nu există casă care să nu arboreze drapelul naţional. Nu există stradă, intersecţie unde să nu se arboreze drapelul naţional. Unde toate canalele media îşi consacră o zi de sărbătoare, pentru că este o sărbătoare naţională.

Trăiesc într-o ţară în care cei vii, cei care au luptat pe câmpurile de luptă sunt onoraţi, sunt invitaţi umplând capitala ţării şi iarăşi ţara respectivă este într-o sărbătoare. Dar mai trăiesc şi într-o altă ţară unde câinii vagabonzi stârnesc mai multă compasiune, mai multă atenţie decât greviştii foamei. În care zvonul, legenda... (Aplauze.) În care zvonul, legenda, mitul, iată şi vrăjitoriile ţin loc de informaţie certă.

Pentru că iată care este adevărul, doamnelor şi domnilor, Legea nr.42 din 1990, deschisă şi redeschisă, închisă şi iarăşi deschisă, pe tot parcursul unui deceniu, a certificat circa 32 de mii de revoluţionari. În 2004, atunci când a fost adoptată Legea nr.341, a recunoştinţei, scopul acesteia a fost de verificare, de filtrare, de sortare pentru preschimbarea certificatelor acordate în anii 90.

Prin verificări succesive, mai întâi o comisie tehnică formată din experţi, reprezentanţi ai procuraturii, ai armatei, ai poliţiei, ai Ministerului Sănătăţii, urmată de verificări în cadrul comisiilor parlamentare, pentru că au fost două comisii parlamentare care au lucrat timp de şapte ani în acest proces, s-a ajuns la 21 de mii de revoluţionari certificaţi, deci mai puţin cu 11 mii decât în anii ′90. ăsta este adevărul, doamnelor şi domnilor!

Care este rezultatul? Avem 300 de procese pe an. Sunteţi cu toţii parlamentari, spuneţi-mi şi mie dacă în comisia dumneavoastră unde lucraţi aveţi o asemenea belea? Câte un proces pe zi aproape, în solidar cu Secretariatul de Stat pentru problemele revoluţionarilor. Sunt cei care au pierdut avizarea. Şi procesul de verificare continuă, prin soluţionarea contestaţiilor, prin aplicarea art.8 din lege în acţiunea CNSAS. Sunt peste 100 de procese acum pe rol. Sunt 56 de decizii definitive pe care le-aştept din partea Secretariatului de Stat pentru a face propunerea de retragerea titlurilor şi de la începutul anului şi până astăzi câteva zeci de titluri au fost înaintate spre retragere la Preşedinţia statului.

Chiar aşa, mă întreb: oare de ce domnul preşedinte nu mai retrage titlurile revoluţionarilor dovediţi informatori? Că i-e drag de ei?

Prin decizia primului-ministru şi a dumneavoastră, a marii majorităţi din majoritatea parlamentară nu doar că aţi aruncat 10 mii de familii în mizerie, dar v-aţi bătut joc de munca colegilor dumneavoastră care timp de şapte ani, comisii parlamentare au lucrat la această verificare.

Ştiu că doamna Roberta Anastase, preşedintele Camerei, a condiţionat preluarea acelei diplome de merit de introducerea în legislaţia românească a legii lustraţiei, Doamna preşedinte, puteţi să vă ridicaţi diploma, pentru că aţi reuşit. În anul în care pensiile foştilor securişti, foştilor activişti vor creşte, aţi reuşit să lustraţi revoluţionarii. (Aplauze. Rumoare.)

acum doi ani am participat la aniversarea a 20 de ani de la Revoluţia de catifea în Praga, respectiv în Bratislava. Cu acest prilej, regretatul fost preşedinte Vaclav Havel a rostit un discurs, un discurs în aparenţă simplu, a rostit rând pe rând numele tuturor celor care au decedat dintre revoluţionari în cei 20 de ani scurşi de la Revoluţia de catifea.

Sincer, m-am gândit de multe ori să fac la fel, să-i numesc pe cei morţi în revoluţie, dar, credeţi-mă, m-am răzgândit: m-am gândit c-o să muriţi de plictiseală.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Máté András Levente.

Se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Firczak, din partea minorităţilor naţionale.

Vă rog.

Domnul Máté András Levente:

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi invitaţi,

În urmă cu 22 de ani, cetăţenii acestei ţări îşi luau porţia de libertate. Sătui să rabde de foame şi de frig, să fie ţinuţi închişi între graniţele unei ţări ce nu oferea nici un viitor, oamenii au ieşit în stradă şi şi-au strigat nemulţumirea. Atât de puternică era dorinţa de libertate încât tineri, bătrâni, femei şi copii au mărşăluit pe străzile oraşelor strigând lozinci anticomuniste, fără să ţină cont de faptul că îşi pun viaţa în pericol. Au înfruntat furia comunistă cu piepturile goale, mulţi dintre ei murind seceraţi de gloanţe sau călcaţi de tancuri.

Datorită lor am intrat în democraţie, flămânzi şi dezbrăcaţi, după o perioadă cenuşie în care regimul comunist ne-a furat vieţile şi a încercat să ne omoare visurile. Am visat cu toţii atunci că vom fi răsplătiţi potrivit meritelor noastre, că vom fi preţuiţi pentru ceea ce suntem, aşa cum vedeam că se întâmplă în Occident. Însă acum, după 22 de ani, ne trezim, rând pe rând, şi ne dăm seama că nici azi criteriile pe baza cărora suntem răsplătiţi nu sunt întotdeauna democratice şi că de multe ori nu valoarea este cea preţuită.

Doamnelor şi domnilor,

În urmă cu 6 ani, de la acest microfon invocam în şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Revoluţiei din 1989 un renumit titlu de piesă de teatru - "Un tramvai numit dorinţă." M-am referit atunci şi mă refer şi astăzi la dorinţa de adevăr, de libertate, de demnitate.

Comemorăm 22 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Unde am ajuns cu tramvaiul dorinţei noastre de libertate? O evaluare onestă ar spune că din în când s-a rătăcit într-o democraţie în formare. E adevărat că un astfel de tramvai nu are capăt de linie, idealurile nu pot fi capăt de linie, pentru că dacă le-am atinge, nu ar mai fi idealuri, nu-i aşa? Călătorim din staţie în staţie, neştiind dacă suntem pe drumul cel bun, dar periodic ne uităm în urmă la ce am realizat, recapitulăm drumul pe care l-am parcurs şi proiectăm etapele următoare.

Astăzi, la 22 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 pot spune doar ca nu asta e ţara în care am visat să trăiesc, nu asta e ţara pe care vreau să o construiesc pentru copiii mei şi pe care să le-o las moştenire. Nu vreau să trăim într-o ţară, şi nu vreau ca copiii noştri să trăiască într-o ţară unde teama şi frica sunt cuvintele de ordine ale existenţei zilnice. Nu vreau să trăiesc cu teama că mi se ascultă convorbirile telefonice, cu frica de a nu fi hărţuit de instituţiile statului pentru infracţiuni pe care nu le-am comis sau nu le-aţi comis, sau de frica unor decizii la comandă.

Mă întreb astăzi: suntem oare suficient de maturi şi oneşti pentru a recunoaşte discrepanţa dintre schimbarea care s-a vrut în decembrie 1989 şi realitatea pe care o trăim acum? Am dobândit libertatea pe care am cerut-o sau suntem încă robiţi de teamă, o teamă pe care o ascundem în diferite forme? Privind în urmă, înţeleg că adevărul, demnitatea şi libertatea reprezintă tramvaiului nostru numit dorinţă care este condamnat să circule într-o buclă eternă dacă acceptăm să fim controlaţi, dacă acceptăm să facem ceea ce ni se spune că avem voie să facem, dacă acceptăm să nu exprimăm ceea ce gândim, de frică să nu fim judecaţi, pedepsiţi, prigoniţi pentru ideile noastre.

Mă întreb acum, după 22 de ani de democraţie fragedă, oare de cât adevăr, de câtă libertate şi de câtă demnitate putem avea parte într-o ţară unde instituţiile fundamentale ale ţării funcţionează, dar din când în când după reguli şi legi aleatorii, în care deciziile sunt imprevizibile şi în care echilibrele sunt fragile. E nevoie de fermitate, e adevărat. E nevoie de hotărâre, e adevărat. E nevoie de fermitate şi de hotărâre din partea unei singure instanţe care poate acţiona asupra derivei tramvaiului, să îl aducă pe cursul dorit: al poporului. Şi ori de câte ori stabilim un traseu al tramvaiului trebuie să avem în minte faptul că lumea pe care am visat-o în 1989 e o lume mai bună nu pentru noi, ci pentru copiii noştri, pentru copiii copiilor celor care au înfruntat o dictatură teribilă având în suflet idealul unei lumi mai bune.

Vă mulţumesc, doamnelor şi domnilor. (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Firczak, din partea minorităţilor naţionale.

Se pregăteşte domnul deputat Niculae Mircovici, din partea Comisiei parlamentare a revoluţionarilor.

Vă rog.

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Domnilor secretari,

Domnule secretar de stat,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Dragi revoluţionari,

Revoluţia română din decembrie 1989 reprezintă în istoria contemporană a ţării noastre şi spun chiar a întregului continent o piatră de hotar. S-a validat o nouă structură geopolitică, consacrându-se posibilitatea dezvoltării economiei de piaţă şi a democraţiei, ca forme esenţiale ale evoluţiei societăţii româneşti.

Programul Revoluţiei române din decembrie 1989 a răspuns dezideratelor formulate de interesul naţional. În acele zile, unii am fost curajoşi, uniţi, entuziasmul fiind starea noastră de spirit. Alţii tremurau, crezând că vor fi pulverizaţi pentru ceea ce făcuseră în anii dictaturii. Ar fi însă deosebit de frumos şi de util ca şi astăzi acele elemente care ne-au unit să fie din nou modul nostru de existenţă, solidaritatea să fie crezul nostru, al tuturor, spre binele patriei comune, România.

Aşa cum în zilele lui decembrie 1989 ţelul nostru era înnoirea democratică a societăţii româneşti, şi astăzi avem un scop comun: afirmarea continuă a ţării noastre în structurile euro-atlantice. Pe baza lui să ne unim eforturile în aşa fel încât toţi cetăţenii României să conştientizeze că avem o clasă politică ce pune în prim plan interesul naţional. Reuşind pe acest drum, desăvârşim astfel o victorie, o victorie a noastră, a poporului român.

Onorată asistenţă,

Grupul minorităţilor naţionale, căruia îi mulţumesc că m-a împuternicit să vorbesc de la această înaltă tribună, este conştient că Revoluţia română din decembrie 1989 a deschis calea democraţiei, a afirmării tradiţiei culturii şi limbii celor 20 de minorităţi naţionale reprezentate în Parlamentul României. Dialogul interetnic, progresele realizate pe acest tărâm îşi au originea în victoria Revoluţiei române din decembrie 1989. de aceea, ne manifestăm recunoştinţa faţă de erorii ei care şi-au dat viaţa pentru triumful democraţiei în ţara noastră, faţă de poporul român şi instituţiile fundamentale ale statului român: Parlament, Preşedinţie, Guvern, care sprijină afirmarea identităţii culturii şi tradiţiilor noastre.

Onorată asistenţă,

Asociaţia judeţeană a răniţilor Revoluţiei şi urmaşilor eroilor- martiri din decembrie 1989 Hunedoara - Deva, al cărei preşedinte am onoarea să fiu, a fost prezentă cu diverse ocazii în viaţa publică, afirmând interesul naţional sub diversele sale aspecte. Astfel, după crezul nostru, asociaţiile de revoluţionari trebuie să fie active pe tărâm civic, continuând afirmarea idealurilor din decembrie 1989. pe de altă parte, trebuie să menţionez că nu aş fi crezut niciodată că Revoluţia are atât de mulţi duşmani. Unii se năpustesc cu ură, perorând împotriva celor care au luat parte activă la schimbarea de regim din ţara noastră. O spunem răspicat că nu se poate vorbi de revoluţie fără revoluţionari. Dar de ce să ne mirăm? În Anglia anilor ′60 ai secolului al XVII-lea, cadavrul lui Oliver Cromwell, conducătorul revoluţiei engleze, a fost deshumat după 3 decenii şi spânzurat în centrul Londrei. În anii ′20 ai secolului al XIX-lea, nobilimea franceză a revenit din emigraţie răzbunându-se crunt pe urmaşii celor care au alungat burbonii de pe tronul Franţei în anii 1789-1792.

Trebuie şi noi, cei care am alungat activiştii şi securiştii să ne aşteptăm la astfel de răzbunări? Să sperăm că nu. Sunt necesare acele soluţii care să ne redea nouă, celor care am fost pe baricade în decembrie 1989, demnitatea şi atenţia pe care o merităm pe deplin.

Sunt membru al Comisiei pentru revoluţionarii din Decembrie 1989, unde sunt mandatate toate grupurile parlamentare ale căror reprezentanţi au lucrat fără nici un partizanat politic. Această comisie a verificat cu responsabilitate mii de dosare de preschimbare, multe neprimind aviz. Afirmaţiile despre impostori nu se pot face la modul general, aşa cum se întâmplă în foarte multe situaţii. Trebuie aduse cazuri concrete, pe bază de probe. Nu este corect ca o întreagă categorie să fie blamată din cauza unor neaveniţi, oricum cu mult mai puţini numeric decât totalitatea celor care am luptat pentru libertate şi democraţie în decembrie 1989.

Onorată asistenţă,

Comemorăm în această perioadă memoria victimelor comunismului, eveniment aflat în convergenţă cu aniversarea Revoluţiei române din decembrie 1989. fără victoria noastră de atunci nu ar fi fost posibilă această zi. Regimul comunist a avut un caracter antipopular, antinaţional, anticreştin şi nu în ultimul rând antiromânesc. A adus în ţara noastră o organizare economică, politică, socială şi culturală contrară spiritualităţii româneşti. Cei care s-au opus au plătit cu viaţa unii, cu ani mulţi şi grei de temniţă, alţii. Tocmai pentru a înţelege această tragedie, trebuie să cinstim memoria celor care au avut curajul rezistenţei, al frondei anticomuniste.

Apreciez la superlativ condamnarea comunismului în Parlamentul României, consacrarea unei zile de către puterea legislativă pentru aducere aminte. Să nu uităm niciodată ororile suferite de înaintaşii noştri. Să nu uităm niciodată mizeriile cotidiene suportate de cei care am trăit în gulagul ceauşist.

Vreau să vă spun că respectul meu pentru Revoluţia română din decembrie 1989 are şi un caracter subiectiv, pentru că eu consider că atunci m-am născut a doua oară.

Onorată asistenţă,

Se apropie sărbătorile de iarnă. Permiteţi-mi să vă urez cu acest prilej "Sărbători fericite!", să-mi exprim convingerea că viitorul ţării noastre este pe un drum ascendent, să credem în destinul fast al României.

Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulţumesc.

Domnul deputat Niculae Mircovici, preşedintele Comisiei parlamentare a revoluţionarilor.

Se pregăteşte domnul Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei "21 decembrie 1989".

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Comemorăm astăzi pe luptătorii anticomunişti şi pe revoluţionari. Privesc balcoanele neîncăpătoare ale acestei săli şi observ băncile pline ale parlamentarilor, ca niciodată prezenţi astăzi, ca şi cum am avea un vot mai important decât moţiunea de cenzură. Privesc şi aştept în această sală spiritul omniprezent al Timişoarei. Rememorez Timişoara acum 22 de ani. Nu ştiam de unde s-au adunat atâtea sute de mii de oameni pe străzile Timişoarei îngenuncheaţi când spuneau "Tatăl nostru" şi cu pumnii ridicaţi când vorbeau de comunism. Nu văd, stimaţi colegi senatori şi deputaţi, în această sală astăzi nimic altceva decât... priviţi în sus ochiul viclean şi răzbunător al lui Ceauşescu, blestemul lui ne-a ajuns astăzi, după 22 de ani, aici, în această sală.

De ce treaba aceasta? Pentru un motiv foarte simplu. Pentru că suntem atât de prefăcuţi, suntem atât de falşi, suntem atât de mizerabili încât uneori mă gândesc cum de ne mai suportă Dumnezeu. Nu sunt preşedintele comisiei parlamentare, dar am avut onoarea ca înaintea mea să vorbească preşedintele comisiei parlamentare, eu am primit acest mandat de a vorbi în numele Comisiei parlamentare pentru că sunt timişorean, pentru că mi-am exprimat un punct clar de vedere alături de revoluţie în 19 decembrie 1989, pentru faptul că fac parte din această comisie parlamentară şi am apărat interesele fireşti ale principiilor care au fost atunci la Timişoara.

Faptul că domnul senator Raymond Luca a vorbit din partea Grupului parlamentar liberal, şi nu din partea comisiei, a făcut-o din respect faţă de mine şi de toţi colegii care suntem în această comisie, şi-i mulţumesc.

Şi mai am un motiv pentru care pot să-i mulţumesc, că a spus ceea ce gândim toţi cei care suntem în acea comisie parlamentară. Cei care nu gândesc aşa nu participă la şedinţe, nu participă la activităţi.

După cum observaţi, astăzi, 20 decembrie, când Timişoara se proclama oraş liber, reprezentanţii revoluţiei din Timişoara, revoluţionarii timişoreni nu au vrut să participe la această sesiune solemnă. Eu particip datorită faptului că sunt secretar de şedinţă şi pentru a vă transmite mesajul lor şi pentru a vă citi declaraţia dată de omul anului în 2010, aflat până deunăzi în greva foamei.

"Timişorenii nu participă la această sesiune solemnă pentru că o consideră o mascaradă ieftină şi de un cinism nemaiîntâlnit în Parlamentul României", citez cuvintele lor. "Nu poţi să slăveşti un lucru pe care îl repudiezi." Iar declaraţia lui Ioan Savu sună în felul următor: "În fiecare an, de 22 de ani, începând cu 16 decembrie..." şi vă rog să observaţi că deşi veghea la Tőkés László a început pe 14, iar mişcarea efectiv din 15, timişorenii nu-şi arogă, se chiar trag un pas înapoi." În 16 decembrie, noi, timişorenii, sărbătorim aniversarea începutului Revoluţiei române din Timişoara. Am sperat că şi ţara. În 17 şi 18 decembrie ne comemorăm morţii. În 19 decembrie aniversăm continuarea revoluţiei, greva de la Elba, dar şi comemorăm alţi morţi ai noştri şi deplângem furtul mişelesc al multora dintre ei. În 20 decembrie sărbătorim îngenuncherea statului comunist prin eliberarea arestaţilor revoluţiei şi retragerea armatei în cazărmi, precum şi declararea Timişoarei ca oraş liber. Primul oraş liber. Comunismul s-a născut pe Neva şi a murit pe Bega. Strigă Marcu-n Timişoara: Trezeşte, Doamne, ţara!

Domnul ne-a auzit. În 21 decembrie ne-am bucurat pentru sprijinul primit prin cu o seară înainte a Lugojului şi apoi la 21, joi, a Buziaşului, Sibiului, Aradului, Clujului, Caransebeşului, Reşiţei şi apoi a Bucureştiului. În 22 decembrie, la ora 12 şi 8 minute a fugit Ceauşescu. Am reuşit să năruim un sistem. Muncitorii olteni, aduşi pe post de ciomăgari, au ajuns acasă, în oraşele, unele dintre ele astăzi martir, Craiova, Slatina, Râmnicu-Vâlcea. Au trecut 22 de ani. Ţara e din nou în necaz. Trebuie să ne mobilizăm din nou. Apar oraşe capse de iniţiere a revoluţiei.

În aceste condiţii, noi, cei care am mai continuat începând cu 21 noiembrie 2011 greva foamei, împreună cu cei care ne-au fost alături dar un intrat în spital, am hotărât să ne oprim şi să ne alăturăm Timişoarei în trăirea şi simţirea ei.

Protestul nostru, jertfa noastră, aşa cum am declarat la început, a fost un imbold de curăţire morală a poporului român, a clasei politice nepăsătoare la suferinţele oamenilor şi de curăţire şi a rândurilor revoluţionarilor, acolo unde ele au fost infestate cu ajutorul autorităţilor statului de către impostori. Vrem curăţire, dar vrem adevăr şi dreptate! Statul român ne datorează asta, împreună cu scuzele şi reparaţiile aferente."

Copiii actuali ai României sunt astăzi fericiţi. Pot primi de la bugetul statului care s-a îmbogăţit cu 500 de mii de RON, cam 20 de bănuţi de cap de copil, aceşti 500 de mii de RON luaţi de la gura orfanilor ai căror părinţi au fost arşi exact acum 22 de ani la crematoriul din Bucureşti şi care astăzi, 20 decembrie 2011, şi-au plâns morţii la groapa de gunoi de la Popeşti-Leordeni.

Doamnelor şi domnilor, să ne fie ruşine şi să ne ierte Dumnezeu! (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie 1989", şi se pregăteşte domnul Nicolae Bănuţoiu, preşedintele executiv al Blocului Naţional al Revoluţionarilor.

Domnul Teodor Mărieş (preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie 1989"):

Doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi şi senatori,

Domnule secretar de stat,

Domnilor colegi şi colegi de suferinţă aflaţi în greva foamei,

Vă mulţumesc tuturor că faceţi posibil să mă adresez astăzi dumneavoastră.

Sigur, comemorăm 22 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, dar trebuie început cu începutul. Cu acel regim criminal comunist care ne-a fost impus poporului român şi de care n-am scăpat... impus prin crimă, sigur, de care n-am scăpat decât tot prin crima din decembrie ′89. a venit prin crimă, a venit cu tancurile şi a plecat la fel. N-am avut parte măcar la sfârşit de o revoluţie de catifea, aşa cum au avut cehii. De ce nu nemţii? De ce nu bulgarii? De ce nu lituanienii? De ce nu maghiarii? La noi a trebuit să curgă sânge atât până în 22 decembrie, ora 12 şi 8 minute, şi vreau să corectez pe un antevorbitor spunând că Ceauşescu n-a fugit, Ceauşescu a fost alungat de către cei care am intrat în sediul Comitetului Central, unii pe geamuri, alţii prin alte părţi.

Şi a curs sânge, şi de trei ori mai mult, poate că n-aş fi dat replica, dacă nu ar fi venit o replică din stânga, după 22 Decembrie, când beneficiarul numărul unu al Revoluţiei Române - Ion Iliescu - (Vociferări, rumoare.)... vă rog, arătaţi-vă în toată splendoarea, pentru că ăştia sunteţi!

Domnul Vasile Blaga:

Am o rugăminte, vă rog să păstraţi liniştea.

Domnul Teodor Mărieş:

A beneficiat de crima de după 22 decembrie, şi a instalat la putere FSN-ul.

Domnul Vasile Blaga:

Vă rog să păstraţi liniştea şi când nu vă convine.

Domnul Teodor Mărieş:

Ăştia sunteţi, vă mulţumesc. (Vociferări, rumoare.)

Domnul Vasile Blaga:

Vă rog să păstraţi liniştea.

Domnul Teodor Mărieş:

Aştept să plecaţi, pentru că oricum faceţi parte din cei care aţi tăinuit crima din decembrie 1989... care aţi legiferat-o... (Aplauze de la balcon.)

...Care aţi făcut legi ca oameni ca Ion Iliescu să fie revoluţionari, când în realitate el este un criminal notoriu, alături de Sergiu Nicolaescu, alături de Petre Roman şi de alţii.

Domnul Vasile Blaga:

Vă rog, vă rog, nu dialogaţi cu sala. Vă rog, domnule Mărieş, continuaţi, vă rog.

Domnul Teodor Mărieş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu spun nimic altceva, decât ce spune CEDO. După 22 decembrie 1989 armata a tras în popor. Aceasta este una din concluziile Curţii Europene a Drepturilor Omului, dată în dosarul 21 decembrie, judecat în acest an, în mai, şi rămasă definitivă şi irevocabilă tocmai acum, în preajma sărbătorilor.

Ştiu că nu vă convine că am reuşit să oprim prescrierea crimelor. ştim că nu vă convine că atunci, când cel pe care îl numeam mai devreme, şi căruia chiar nu mai vreau să-i pronunţ numele, era preşedinte, am oprit înainte de a se prescrie crimele la 15 ani, am oprit prescrierea lor, pe data de 7 decembrie 2004, cu el preşedinte, şi a aflat puţin mai târziu, şi s-a îngrozit, pentru că a stat din 2005 şi până în 2007 inculpat, învinuit în dosarul Revoluţiei şi Mineriadei. Aşa că reacţia este normală, domnilor senatori şi deputaţi.

Sigur că Curtea Constituţională a venit şi a distrus munca de 2 ani de zile a unei echipe de procurori, condusă de Dan Voinea, şi a decis că trebuie rupt în două dosarul Revoluţiei şi Mineriadei. Şi de atunci stă şi zace, nici azi nu ştiu, am 8 adrese făcute în acest an, nu mi se spune unde este dosarul, şi nici faza în care este, în sensul dacă s-a apucat cineva de lucru sau pur şi simplu stagnează, sau pur şi simplu îşi completează unii biblioteca cu documente de istorie.

O să spuneţi: la ce bun? De ce în greva foamei, din nou, după 20 de ani? O să vă aduc un singur argument: în urmă cu 2 ani de zile, am pornit un protest - greva foamei, pentru a obţine documentele din dosarul Revoluţiei, aşa cum Curtea Europeană recomanda statului român, de a le pune la dispoziţia Asociaţiei "21 Decembrie", pentru arme egale. Ce are Guvernul să avem şi noi, pentru a ne putea apăra acolo.

Niciun guvern, de 22 de ani, nu a dorit adevărul. Din păcate, niciun partid, de 22 de ani, nu ne-a ajutat prea tare. Am obţinut o mare parte din aceste documente, după care, la nici 3 luni de la prima grevă, am fost nevoit să apelez din nou la un alt protest. Şi atunci, după multe şi multe zile, nu vreau să vi le spun, multe şi multe săptămâni, chiar, am obţinut desecretizarea dosarului sau actelor pe care le deţinea armata în dosarul Revoluţiei.

Cu acele acte s-a obţinut această sentinţă a Curţii Europene; cu aceste acte s-a oprit prescrierea crimelor din perioada comunistă şi din perioada Revoluţiei, lucru pe care dumneavoastră, de aici, de 22 de ani, nu l-aţi făcut. Aveţi o lege care zace, din 30 ianuarie 2011, undeva prin sertar. Nu aţi făcut-o.

Am oprit, pentru a doua oară, prescrierea, şi definitiv, domnilor. le convine unora sau nu, crimele din perioada comunistă şi din perioada Revoluţiei nu se mai prescriu. (Aplauze de la balcon.)

Bineînţeles că Guvernul Boc a făcut recurs. Sigur, pot să spun că nu a făcut premierul. A făcut acel agent guvernamental, pe care, este adevărat, în ultimul timp sau între timp l-a schimbat. Şi ce invocă în recurs? Că avem motive de ordin politic şi social, dacă finalizăm dosarele Revoluţiei şi Mineriadei.

Dumneavoastră înţelegeţi ceva? Politic şi social! Şi invocă tot felul de aberaţii. Numai că această Curte Europeană, care are nişte principii, de 51 - 52 de ani, nu a luat în calcul toate aberaţiile acelui agent guvernamental şi a decis că prima soluţie este corectă, şi că rămâne definitivă şi irevocabilă pe data de 30 noiembrie 2011.

Acum să vă văd! Şi de ce? Faceţi posibil, vă rog, domnilor deputaţi şi senatori, oameni aleşi ai neamului românesc, faceţi posibil ca această decizie să fie pusă în aplicare. Pentru că, dacă va fi pusă în aplicare, eu cred că nu doar din cei care au plecat, ca să fiu drept, poate şi din cei care au rămas unii ar trebui să plece acasă. (Aplauze.)

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Recunoştinţa nu are termen de expirare, nu vă dă dreptul nimeni să nu aveţi recunoştinţă faţă de eroii neamului, nici dacă sunteţi aleşi ai neamului, nici dacă aveţi carnet de PSD-ist, de PNL-ist, de PDL-ist, de UDMR-ist sau de UNPR-ist! Nimeni nu dă dreptul, niciunui cetăţean al României, indiferent că este preşedintele Senatului, că este preşedintele Camerei Deputaţilor, că este primul-ministru sau că este preşedintele României, să nu aibă recunoştinţă faţă de cei care au alungat din România un regim criminal şi comunist, sau comunist şi criminal. Orice spui, spui acelaşi lucru.

Şi atunci sigur că nu este normal, la 22 de ani, prin voinţa unor puţini oameni de decizie din România, şi vedeţi, spun puţini, chiar foarte puţini oameni de decizie dintre dumneavoastră, clasa politică, oamenii politici, şi spun acest lucru pentru că trebuie să recunosc că aici în sală sunt oameni care îmi sunt prieteni şi oameni care îmi sunt cunoştinţe, sunt oameni care mă urăsc, sunt oameni care mă iubesc, nu pot să nu fiu drept. Foarte puţini au decis ca, pentru 2012, să suspende plata indemnizaţiilor revoluţionarilor, pentru că am fi mulţi falşi. N-am auzit altceva invocându-se.

Eu nu sunt beneficiar al legii. Nu am fost niciodată şi nu voi fi nici chiar dacă se dă sau se revine la lege, nici în 2012. Cred că sunt mai credibil pentru dumneavoastră când vă spun că nu am luat niciodată niciun leu. Am refuzat certificatul din mâna aceluia pentru care au plecat domnii mai devreme, domnii senatori şi deputaţi.

Şi atunci vin şi vă spun următorul lucru, vin şi vă rog următorul lucru: ca principiu, aveţi dreptate, trebuie să dispară, şi o s-o spun în ordinea în care o spun de vreo 20 de ani, ca să nu spun 22: criminalii... instigatorii, criminalii şi complicii lor.

Dar, ca principiu, am şi eu dreptate, şi de ce am dreptate? Nu puteţi să ne băgaţi în aceeaşi... nu ştiu, cred că ar trebui să spun portbagaj, pentru că asta vreţi, să se împuţineze revoluţionarii. Ne-am împuţinat, oricum. Au murit peste 7.000 dintre noi. Nu puteţi să ne catalogaţi pe toţi în acelaşi fel.

Asociaţia "21 Decembrie" şi personal am cerut de nenumărate ori, am luptat pentru acest lucru, am deschis plângeri, am oprit prescrieri, pentru ce altceva decât pentru adevăr?

Nu pot să-mi las colegii care m-au ajutat atunci când eram în acele lungi proteste să obţin aceste documente, să îi las acum, la greu, pentru că eu nu sunt beneficiar de certificat, şi să nu fiu alături de ei. Şi, sigur, şi Ioan Savu, şi eu, am decis şi am intrat, în urmă cu o lună de zile în greva foamei, şi fac din nou o corectură: Ioan Savu nu va ieşi din greva foamei, va rămâne alături de noi şi acest protest va continua şi de Crăciun, şi dacă va fi cazul şi de Anul Nou, şi vom vedea cât vom rezista noi, şi vom vedea câţi ni se vor alătura, până atunci când trebuie să se facă dreptate luptătorilor cu merite deosebite, din întreaga ţară, care au această calitate şi sunt autentici.

Cred că am fost foarte clar: afară impostorii, afară criminalii, afară cei care au instigat în decembrie 1989 şi care au dat ordine, atât prin intermediul Televiziunii, dar de fapt mai mult prin intermediul Televiziunii, care a fost atât de manipulată şi ne-a manipulat pe toţi, din păcate, unii au rămas manipulaţi şi după 22 de ani.

Poate mă înţelegeţi, pentru principiu fac acest protest, aşa cum l-am făcut pentru principiu atunci când am dorit să obţin nişte acte şi să obţinem o decizie favorabilă la CEDO, nu pentru Asociaţia "21 Decembrie" şi pentru Mărieş, ci pentru "îngerii din Decembrie" şi pentru "îngerii care au murit în temniţele comuniste".

Degeaba ne felicitaţi, ajutaţi-ne ca această decizie anul viitor, pentru că acum aveţi de ce vă prevala, nu puteţi să spuneţi "Domnule, nu avem legi!" Avem: decizia celui mai înalt for al Justiţiei Europene - Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Am sărit multe din cele pe care voiam să le transmit, pentru că, repet, atunci când sunt atacat răspund fără menajamente. Şi dacă accept atacuri care sunt logice, care sunt argumentate, care sunt de bun-simţ, dar când vii tu pe traseul PCR-FSN-PDSR-PSD, şi încerci să mă ataci cu un preşedinte de onoare ca cel pe care l-am numit, daţi-mi voie să răspund, pentru că nu se poate.

Cine este vinovat? pentru că spuneţi că noi, revoluţionarii, suntem vinovaţi că nu am făcut curat. V-am spus, nu vă acuz direct pe dumneavoastră, acuz pe toţi cei care au trecut prin această sală sau prin cea veche, din Dealul Mitropoliei, că nu au făcut legi care să nu permită să se intre în Legea recunoştinţei decât prin urechile acului.

2. Clasa politică românească a influenţat justiţia din România, ca aceste dosare să nu fie finalizate.

Şi vă mulţumesc că cineva mă aprobă cu voce tare din sală.

Procurorii nu au finalizat aceste dosare pentru că cineva le-a dat ordin politic.

Cine le-a dat ordin politic 15 ani? Ştim: cel care a controlat clasa politică şi atunci când nu era la putere, şi era alt preşedinte, şi care sunt foarte buni prieteni amândoi astăzi.

Este incredibil pentru mine, pentru că am trăit să fiu în două balcoane: primul, la CC; al doilea, la Universitate, şi am trăit două istorii false, şi am prins doi preşedinţi falşi. Unul din balconul Universităţii, şi celălalt din balconul CC-ului. Şi dacă dumneavoastră vă gândiţi bine sau unii dintre dumneavoastră aţi trecut chiar prin acele locuri şi o să-mi daţi dreptate.

Domnul preşedinte Traian Băsescu, ca să nu-l ocolesc, şi dacă tot am fost acuzat mai devreme că aş fi omul... sau mi-ar fi dat discursul, nu cred că îşi doreşte nimeni un prieten care lasă, prima dată 7... prima dată 33 de zile la poarta Cotroceniului, la poarta Cotroceniului, în fiecare zi, în greva foamei, până la dialog, după care mai rămâne încă 38 de zile până îi vin actele, şi după care mai ia o dată de la început, încă 78 de zile, ajungând la 52 kg, până se desecretizează celelalte documente. Şi, atunci, dacă vă doriţi un asemenea prieten, puteţi să-l numiţi prieten şi cu mine. Dar nu pot să nu fiu drept, şi să recunosc că nu aş fi reuşit, în niciun caz, cu predecesorii domniei sale să obţin aceste documente. Şi asta cred că-mi daţi dreptate.

Deci, trebuie să fiu drept până la capăt: nu sunt, n-am fost şi nu voi fi omul niciunuia din preşedinţi sau din clasa politică. Nu am făcut parte din niciun partid.

Ca atare, mai uşor cu acuzele, şi haideţi să spunem lucrurilor pe nume: răul e rău azi, rău a fost înainte, iar astăzi, cu adevărat. Şi aici o să-l acuz atât pe domnul preşedinte, cât şi pe domnul Emil Boc, primul-ministru: situaţia revoluţionarilor din România cu această lege le aparţine. S-a făcut linişte. V-am spus, sunt extrem de puţini oameni politici care... cu posibilitatea de a decide, care au agreat tăierea pe 2012 a indemnizaţiilor revoluţionarilor.

Îi rog să mă contrazică, dar îi rog să mă contrazică până de Crăciun, până de Anul Nou, până de Bobotează, dar nu să lase 10.000 de oameni în disperare, pentru că devin şi eu disperat ca ei. Sunt ai mei, sunt colegii mei, şi îi apăr cu orice preţ. Şi cred că înţeleg domniile lor, ce le spun când spun: cu orice preţ! Mi-am apărat istoria cu orice preţ, şi îi apăr şi pe ei cu orice preţ. Şi atunci să mă contrazică şi îmi cer iertare.

Cred că nu mai este de spus nimic. Principiile nu le putem abandona nici de Crăciun, nici de Revelion. Avem principii, respectăm eroii, respectăm Legea nr.341, Legea recunoştinţei. Nu avem principii, şi o respectăm din 3 în 3 luni, aşa cum ni se promite de la Guvern, e problema domniilor lor. Noi avem principii, am intrat în acest protest, vom fi în el şi în 21 Decembrie, vom fi şi în 25 decembrie, în Ziua de Crăciun, şi vom fi atât cât va fi cazul şi vom rezista.

Cât nu mai rezistăm, chiar nu cred că mai sunt cuvinte.

Eu vă mulţumesc pentru faptul că Revoluţia este respectată. Puneţi-i la treabă pe cei din justiţie, pentru că ne-au compromis pe toţi: şi pe noi, şi pe dumneavoastră. Şi nu pot să nu vă spun că domniile lor - procurori generali, preşedinte CSM, preşedintele Curţii Supreme, judecătorii de sub ei, au salarii de 10 sau 20 de ori mai mari decât au colegii mei (Aplauze.), care sigur nu au salariul peste mediu cu un leu, pe economie, pentru că acei oameni nu beneficiază. Doar cei care, din motive, de cele mai multe ori obiective, au salariul pe care îl au.

Acolo vine ajutorul dumneavoastră, al tuturor! Acolo, nu în altă parte!

Vă rog din suflet, suntem în prag de sărbători, tot respectul pentru timişoreni, tot respectul pentru toţi cei din oraşele-martir, acolo unde s-a murit în decembrie 1989. Faceţi dreptate şi nu lăsaţi să se ajungă la disperare, pe oamenii care, în decembrie 1989 i-au ridicat pe cei căzuţi şi i-au dus la morgă sau i-au redat familiilor, i-au luat pe răniţi şi i-au dus la spitale, i-au eliberat pe cei închişi la Popa Şapcă sau la Jilava, şi au avut şansa să nu fie răniţi sau reţinuţi. Ei sunt cu adevărat luptătorii din decembrie 1989. Onoraţi-i, pentru că, cu certitudine, şi mă uit de la stânga la dreapta, sau de la dreapta la stânga, n-o să vă pară rău. Recunoştinţa nu are termen de prescriere.

Să aveţi sărbători frumoase, şi încercaţi să le faceţi şi să ne faceţi şi nouă sărbători frumoase. (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Nicolae Bănuţoiu, preşedintele executiv al Blocului Naţional Revoluţionar.

Domnul Nicolae Bănuţoiu (preşedinte executiv, Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989 - România):

Domnule preşedinte,

Doamnă preşedinte,

Domnilor parlamentari,

Domnilor colegi,

Vreau să încep acest discurs printr-un pasaj din Constituţia României, pe care cred că ar trebui să-l avem în gând de fiecare dată când intrăm în această instituţie a statului: "România este un stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libertatea, dezvoltarea personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiei democratice ale poporului român şi ale idealurilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989".

Prin aceasta, am vrut să reamintesc că democraţia a luat fiinţă în 1989; dreptul libertăţii, tot în 1989.

Domnilor parlamentari, îmi este greu să pricep când văd colegi de-ai dumneavoastră că vin la televizor şi nu cunosc măcar lucrurile elementare despre Revoluţie şi despre revoluţionari. Am prezentat-o în nenumărate rânduri, de câte ori am avut ocazia: eroi-martiri, circa 2.200; răniţi, 2.300; reţinuţi, 580 şi...; răniţi şi reţinuţi, tot la fel, 180; luptători cu merite deosebite, 9.600, domnilor.

Dacă dumneavoastră sau noi ne închipuim că regimul Ceauşescu ar fi dispărut în urma a 9.600 de luptători, pentru că ceilalţi eram răniţi, printre care mă număr şi eu, eram reţinuţi sau eram morţi, luptătorii aceştia - 9.600 - au putut să-l alunge pe Ceauşescu. Este tragic, dacă ne gândim, acolo.

Am vrut să fac... să citesc un speech. Îmi este greu, şi vă spun de ce. Atât timp cât asist în mass-media, în toate mijloacele de presă, oameni plătiţi, domnilor, mi-este ruşine, oameni plătiţi să desfiinţeze această mişcare revoluţionară, care... datorită Revoluţiei Române au apărut televiziunile, a apărut acest Parlament, dreptul la libera exprimare.

Uităm de aceşti revoluţionari, care ne-au dat drepturi şi posibilitatea de a ne manifesta liber, de a gândi liber, de a ne deplasa în orice ţară vrem noi. Uităm, domnilor!

Este criză, sunt de acord cu dumneavoastră! Facem un exerciţiu, cum a făcut Germania, după al Doilea Război Mondial, în criză, domnilor parlamentari! Haideţi, staţi şi dumneavoastră, pe 2012, cum stau revoluţionarii, şi nu mai avem nimic de comentat!

Parlamentul României suspendă pe anul 2012 salariile deputaţilor şi senatorilor. (Aplauze de la balcoane.)

Păi dacă vreţi să facem o chestie dreaptă, logică şi normală, haideţi s-o facem! Scoatem România din criză, domnilor! Nu numai cu amărâţii să scoateţi ţara din criză! Scoatem ţara din criză toţi!

Nemţii au muncit pe bonuri, după al Doilea Război Mondial şi au scos ţara din criză. Arătaţi-ne dumneavoastră că merită să ne jertfim încă o dată pentru România, cum am făcut în 1989, şi vă suntem datori.

Nu vă bateţi joc de cei care v-au acordat acest drept de a fi şi de a vă exprima liber în Parlamentul României!

Cât putem să mai rezistăm? Distrugem învăţământul, distrugem sănătatea, distrugem agricultura, am distrus industria! Cât să rezistăm la toate netrebniciile acestea care se fac din partea clasei politice? O spun tuturor: nu este unul mai breaz decât celălalt! Toţi sunteţi la fel! Toţi aţi fost la guvernare, nu vorbim de putere sau opoziţie. Toată lumea a fost la putere şi a condus ţara aceasta. În mizerie aţi condus-o!

Nu noi suntem vinovaţi că ţara se află unde se află. Nu noi suntem vinovaţi că avem hoţi şi în Parlament, şi în Guvern şi peste tot şi nu sunt condamnaţi, instituţiile statului nu-şi fac datoria.

Nu noi, revoluţionarii, am tras... am spus ca pensionarii să nu aibă pensii decente, sau profesorii, sau inginerii, sau doctorii în România. Nu noi am condus această ţară, domnilor!

Noi am făcut greva foamei, după 1989 am început cu aceste manifestări. De ce? Pentru că n-am fost mulţumiţi de modul cum s-a creionat această democraţie, prost înţeleasă de unii, domnilor!

Cum ajungem la putere... Uitaţi-vă printre oamenii de rând, cum ajunge unul la putere trebuie să fure. Furi un milion de euro şi scapi de puşcărie! Unde am ajuns, fraţilor?!

Nu mai avem bun-simţ, nu mai avem respect.

Haideţi să începem cu averile ilicite, după 1989! Confiscăm averile ilicite după 1989, scoatem ţara din criză!

Haideţi să scoatem marii datornici la statul român! Acesta este dreptul dumneavoastră, de a face legi pentru a scoate România din criză, indiferent că este Guvern, indiferent că este Parlament.

Aceasta este datoria unui parlamentar sau a unui reprezentant al statului. De aceea şi-a luat angajamentul să fie parlamentar sau în Guvern. Guvernul, dacă nu este în stare să gestioneze problemele unei ţări, să-şi dea demisia, domnilor!

Nu putem să mergem la nesfârşit cu indolenţă, cu nesimţire din partea unora care reprezintă ţara aceasta!

Ne-am săturat să vedem în Parlamentul României om care îmi spune mie ministru. Nu vă cunosc, domnule Bănuţoiu! Păi nu, tovarăşe, trebuia să înveţi la istorie despre mine! Sau despre noi toţi, revoluţionarii!

Nu noi suntem vinovaţi că dumneavoastră nu vă faceţi cunoscuţi şi ce trebuie să schimaţi în ţara aceasta!

Daţi-vă seama că dumneavoastră aveţi cea mai mare responsabilitate de 22 de ani, cei care aţi condus această ţară aveţi cea mai mare responsabilitate!

Gândiţi-vă că noi n-am avut din patru în patru ani sărbători. Nu exagerez cu asta. Anul trecut de sărbători am fost în grevă, acum patru ani tot în grevă am fost. Dacă zice Nicu Bănuţoiu, aşa să vă ajute şi dumneavoastră, să vă ajute Dumnezeu, e bine?

Suntem bolnavi, suntem terminaţi, domnilor! Eu lucrez în învăţământ, nu mi-am făcut din meseria de revoluţionar o meserie, dar vreau să vă atrag atenţia multor cadre didactice că aţi distrus învăţământul. Aţi distrus învăţământul! Elevul are mai multe drepturi decât un profesor. Cum ne permitem aşa ceva?! Profesorul nu mai are autoritate în faţa elevului?!

Domnilor parlamentari, găsiţi legi şi modalităţi de a scoate ţara din criză! Nu cu revoluţionarii scoateţi ţara din criză, cu acei care fură şi au devalizat statul român!

Vă mulţumesc. Aşa să vă ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Domnul Vasile Blaga:

Mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor, întrucât toţi cei înscrişi la cuvânt s-au exprimat, declar închisă şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, consacrată marcării zilei memoriei victimelor comunismului în România şi zilei victoriei Revoluţiei Române şi a libertăţii.

Vă mulţumesc.

O zi bună!

Şedinţa s-a încheiat la ora 15,20.