Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of February 28, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.15/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of February 28, 2012

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 13,58.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Vasile Blaga, preşedintele Senatului, asistat de domnul deputat Dumitru Pardău, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul senator David Gheorghe, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

*

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Se pare că trebuie să începem, pentru ca totuşi colegii să vină de pe holuri.

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor şi să vă anunţ că din totalul de 463 de senatori şi deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări, până în acest moment, 237, fiind absenţi 226.

Cvorumul legal pentru desfăşurarea lucrărilor este îndeplinit, de 232 de parlamentari.

Proiectul ordinii şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună de astăzi, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere azi-dimineaţă, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite tuturor senatorilor şi deputaţilor.

Întreb dacă sunt obiecţii la proiectul ordinii de zi. Nu sunt.

Supun votului ordinea de zi pentru şedinţa comună de astăzi.

Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt.

Cu 237 de voturi pentru ordinea de zi a fost aprobată.

Dacă în legătură cu programul de lucru sunt obiecţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră programul de lucru.

Voturi pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt.

Cu 237 de voturi pentru programul de lucru a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Numirea domnului Teodor-Viorel Meleşcanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.

Stimaţi colegi,

La punctul 1 pe ordinea de zi avem numirea directorului Serviciului de Informaţii Externe.

Procesul-verbal întocmit în urma audierii candidatului propus de Preşedintele României pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a fost distribuit senatorilor şi deputaţilor.

Cele două Camere iau act de procesul-verbal şi urmează să constate că nu este un impediment pentru continuarea lucrărilor, având în vedere faptul că dispoziţiile regulamentare trebuie înţelese ca mijloace procedurale minimale de protecţie, în scopul respectării drepturilor tuturor membrilor Camerelor, şi nu ca instrumente de a împiedica funcţionarea Camerelor Parlamentului.

Având în vedere aceste aspecte, supun la vot continuarea procedurii de desfăşurare a şedinţei comune pentru numirea directorului Serviciului de Informaţii Externe.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt.

Cu 237 de voturi pentru continuăm lucrările şedinţei.

Vă consult dacă mai sunt intervenţii? Nu mai sunt.

Conform prevederilor art.84 din Regulamentul şedinţelor comune pentru numirea directorilor SIE, votul este secret şi se exprimă prin buletine de vot.

Pentru a fi aprobată propunerea pentru numirea directorului SIE este necesar votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor prezenţi.

Vă reamintesc că, potrivit art.37 din Regulamentul şedinţelor comune, în cazul votului cu buletine de vot se votează pentru, lăsând neatins pe buletinul de vot numele şi prenumele persoanei propuse. Se votează contra, ştergând numele şi prenumele candidatului.

De asemenea, vă reamintesc că, după votarea şi prezentarea procesului-verbal cu privire la rezultatul votului în cazul numirii directorului SIE; va urma depunerea jurământului de către directorul numit.

O să începem procedura de vot şi rog secretarii şi chestorii, pe domnul secretar al Camerei, domnul Pardău, să înceapă citirea colegilor pentru a începe procedura de vot cu colegii din Camera Deputaţilor. Colegii chestori să-şi ocupe locurile, pentru a putea înmâna buletinele de vot. Domnul Albu, vă rog.

Dacă din partea opoziţiei cineva doreşte să participe?

Vă rog, şi colegul Dénes de la UDMR, vă rog să participaţi.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Pardău:

Adomniţei Cristian - absent
Albu Gheorghe - prezent
Alecu Valeriu - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Mai rar, vă rog, să vină să-şi ia buletinele şi să voteze.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Pardău:

Almăjanu Marin - absent
Amet Aledin - prezent
Ana Gheorghe - absent
Anastase Roberta Alma - prezentă
Andon Sergiu - absent
Andronache Gabriel - prezent
Anghel Florin Serghei - prezent
Antal István - prezent
Antochi Gheorghe - absent
Apostolache Mihai Cristian - prezent
Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă
Arion Viorel - prezent
Atanasiu Teodor - absent
Avram Marian - prezent
Axenie Carmen - prezent
Balan Ioan - prezent
Balcan Viorel - prezent
Banu Mihai - prezent
Barbu Sulfina - prezentă

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Doar o clipă!

Rog colegii parlamentari deputaţi, va urma încă un vot, pentru punctele 2 şi 3, vă rog să nu plecaţi. Tot apel nominal.

Scuzaţi-mă, vă rog să continuaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Pardău:

Barna Maria Eugenia - absentă
Bădălan Eugen - prezent
Bădulescu Adrian - prezent
Bănicioiu Nicolae - absent
Bărbulescu Daniel-Ionuţ - prezent
Bejinariu Eugen - absent
Berci Vasile - absent
Béres Ştefan Vasile - prezent
Blaga Iosif Veniamin - prezent
Bleotu Vasile - absent
Boabeş Dumitru - absent
Bobeş Marin - absent
Bode Lucian Nicolae - prezent
Boghicevici Claudia - prezentă
Boiangiu Victor - prezent
Boldea Mihail - absent
Borbély László - prezent
Bordeianu Dan - absent
Bostan Emil - prezent
Bot Octavian - absent
Botiş Ioan-Nelu - prezent
Boureanu Cristian Alexandru - prezent
Brătianu Matei Radu - absent
Brînză William Gabriel - prezent
Buciuta Ştefan - prezent
Bud Nicolae - prezent
Buda Daniel - prezent
Buda Viorel-Vasile - absent
Budurescu Daniel-Stamate - absent
Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
Buican Cristian - absent
Burcău Doina - absentă
Burlacu Cristian-Ion - prezent
Burnei Ion - absent
Buta Sorin Gheorghe - prezent
Calimente Mihăiţă - absent
Canacheu Costică - prezent
Cantaragiu Bogdan - prezent
Cazan Mircea Vasile - absent
Călian Petru - prezent
Călin Ion - absent
Câmpeanu Mariana - absentă
Cherecheş Cătălin - prezentă
Chircu Doiniţa-Mariana - prezent
Chirilă Constantin - prezent
Chiriţă Dumitru - absent
Chisăliţă Ioan Narcis - absent
Chiţoiu Daniel - absent
Chiuariu Tudor-Alexandru - absent
Cindrea Ioan - absent
Ciobanu Gheorghe - prezent
Ciocan Gheorghe - absent
Cionca-Arghir Iustin-Marinel - prezent
Ciucă Liviu-Bogdan - absent
Ciuhodaru Tudor - prezent
Coclici Radu Eugeniu - absent
Coroamă Gheorghe - prezent
Covaci Dorel - absent
Cristea Victor - absent
Cristian Horia - absent
Croitoru Cătălin - prezent
Damian Ioan - absent
Dascălu Constantin - prezent
Derzsi Ákos - prezent
Dobre Ciprian Minodor - absent
Dobre Cristina Elena - prezentă
Dobre Victor Paul - absent
Dolineaschi Andrei - absent
Donţu Mihai-Aurel - absent
Dragomir Gheorghe - absent
Drăghici Mircea-Gheorghe - absent
Drăghici Sonia-Maria - absentă
Drăgulescu Iosif Ştefan - prezent
Dugulescu Marius Cristinel - prezent
Dumitrache Ileana Cristina - absentă
Dumitrescu Cristian-Sorin - absent
Dumitrică George Ionuţ - absent
Dumitru Georgică - prezent
Dumitru Ion - absent
Duşa Mircea - absent
Edler András György - prezent
Erdei Dolóczki István - prezent
Farago Petru - prezent
Farkas Anna-Lili - prezentă
Fenechiu Relu - absent
Firczak Gheorghe - prezent
Florea Damian - absent
Florescu Adrian - prezent
Fuia Stelian - prezent
Gabor Gheorghe - absent
Ganţ Ovidiu Victor - prezent
Gavrilescu Graţiela Leocadia - absentă
Geantă Florian Daniel - absent
Georgescu Filip - absent
Gerea Andrei Dominic - absent
Gheorghe Tinel - prezent
Gherasim Vasile - prezent
Ghiţă Cornel - prezent
Ghiţă-Eftemie Stelian - prezent
Ghiveciu Marian - absent
Giurgiu Mircia - prezent
Gliga Vasile Ghiorghe - absent
Göndör Marius-Sorin - prezent
Gorghiu Alina-Ştefania - absentă
Gospodaru Gabriel-Dan - prezent
Grama Horia - absent
Grosaru Mircea - prezent
Gurzău Adrian - prezent
Gust Băloşin Florentin - prezent
Hogea Gheorghe - prezent
Holban Titi - absent
Holdiş Ioan - prezent
Horj Pavel - absent
Hrebenciuc Viorel - absent
Iacob Ridzi Monica Maria - Prezentă
Iacob Strugaru Stelică - prezent
Ialomiţianu Gheorghe - prezent
Iancu Iulian - absent
Ibram Iusein - prezent
Iftime Dragoş-Adrian - prezent
Ignat Miron - prezent
Ionescu George - prezent
Iordache Florin - absent
Iordache Luminiţa - Prezentă
Iorguş Zanfir - prezent
Irimescu Mircea - absent
Itu Cornel - absent
Jipa Florina Ruxandra - Absentă
Jolţa Nicolae - prezent
Kelemen Atilla Béla-László - absent
Kelemen Hunor - prezent
Kerekes Károly - prezent
Korodi Attila - prezent
Kötő Iosif - prezent
Leşe Doru Braşoan - prezent
Liga Dănuţ - absent
Longher Ghervazen - prezent
Lubanovici Mircea - prezent
Luca Ciprian-Florin - absent
Lup Silvestru Mircea - absent
Lupu Mihai - absent
Macaleţi Costică - absent
Manda Iulian Claudiu - absent
Manolescu Oana - Prezentă
Marian Dan Mihai - prezent
Marin Mircea - prezent
Marinescu Antonella - Absentă
Martin Eduard-Stelian - absent
Márton Árpád-Francisc - prezent
Máté András-Levente - prezent
Mazilu Constantin - prezent
Merka Adrian-Miroslav - prezent
Militaru Constantin Severus - prezent
Mircovici Niculae - prezent
Mitrea Manuela - Absentă
Mocanu Adrian - absent
Mocanu Vasile - absent
Mocioalcă Ion - absent
Moldovan Carmen Ileana - Absentă
Moldovan Emil Radu - absent
Morega Dan Ilie - prezent
Motreanu Dan-Ştefan - absent
Movilă Petru - prezent
Munteanu Ioan - prezent
Mustea-Şerban Răzvan - prezent
Nassar Rodica - absentă
Năstase Adrian - absent
Neacşu Marian - prezent
Nechifor Cătălin-Ioan - absent
Neculai Marius - prezent
Negoiţă Robert Sorin - absent
Negruţ Clement - prezent
Nica Dan - absent
Nica Nicolae-Ciprian - absent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - absent
Nicolicea Eugen - prezent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - absent
Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme Oana - absentă
Nistor Laurenţiu - absent
Niţă Constantin - absent
Niţu Adrian Henorel - prezent
Nosa Iuliu - absent
Novac Cornelia Brînduşa - Prezentă
Oajdea Daniel Vasile - prezent
Olar Corneliu - prezent
Olosz Gergely - prezent
Oltean Ioan - prezent
Oprea Gabriel - prezent
Oprişcan Mihai Doru - prezent
Orban Ludovic - absent
Pál Árpád - prezent
Palaşcă Viorel - absent
Palăr Ionel - absent
Paleologu Theodor - prezent
Pambuccian Varujan - prezent
Pandele Sorin Andi - prezent
Panţîru Tudor - absent
Pardău Dumitru - prezent
Păduraru Nicuşor - prezent
Păsat Dan - prezent
Păun Nicolae - prezent
Pâslaru Florin-Costin - absent
Petö Csilla-Mária - Prezentă
Petrescu Cristian - prezent
Petrescu Petre - absent
Pieptea Cornel - absent
Pirpiliu Ştefan Daniel - prezent
Plăiaşu Gabriel - absent
Pocora Cristina-Ancuţa - Absentă
Ponta Victor-Viorel - absent
Pop Georgian - absent
Pop Virgil - absent
Popa Florian - absent
Popa Octavian-Marius - absent
Popeangă Vasile - absent
Popescu Adrian - prezent
Popescu Cosmin Mihai - prezent
Popescu Dan-Mircea - absent
Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - absent
Popov Duşan - prezent
Popoviciu Alin Augustin Florin - prezent
Postolachi Florin - prezent
Potor Călin - absent
Preda Cezar-Florin - prezent
Prigoană Vasile-Silviu - prezent
Radan Mihai - prezent
Rădulescu Adrian - prezent
Răţoi Neculai - absent
Rebenciuc Neculai - prezent
Resmeriţă Cornel-Cristian - absent
Riviş-Tipei Lucian - prezent
Rizea Cristian - absent
Rogin Marius - prezent
Roman Gheorghe - prezent
Roman Ioan Sorin - absent
Roşca Lucreţia - Absentă
Rusu Valentin - prezent
Sava Andrei-Valentin - prezent
Săniuţă Marian-Florian - prezent
Săpunaru Nini - absent
Sârbu Marian - prezent
Scutaru Adrian George - absent
Seremi Ştefan - prezent
Seres Dénes - prezent
Socaciu Victor - absent
Solomon Adrian - absent
Soporan Vasile Filip - prezent
Spînu Teodor-Marius - prezent
Stan Ioan - absent
Stan Ion - absent
Stan Nicolae - absent
Stanciu Anghel - absent
Stavrositu Maria - Prezentă
Steriu Valeriu-Andrei - prezent
Stoica Mihaela - Prezentă
Stragea Sorin Constantin - absent
Stroe Ionuţ-Marian - absent
Stroe Mihai - prezent
Stroe Radu - absent
Stroian Toader - prezent
Surpăţeanu Mihai - prezent
Surupăceanu Mugurel - absent
Şandru Mihaela Ioana - Prezentă
Ştefan Viorel - absent
Ştirbeţ Cornel - prezent
Ştirbu Gigel-Sorinel - absent
Tabără Valeriu - prezent
Tabugan Ion - prezent
Taloş Gheorghe-Mirel - absent
Tărâţă Culiţă - prezent
Tătaru Florin-Cristian - absent
Teodorescu Horia - absent
Tiţa-Nicolescu Gabriel - prezent
Tîlvăr Angel - absent
Toader Mircea-Nicu - prezent
Trăşculescu Alin Silviu - prezent
Tudose Mihai - absent
Turcan Raluca - Prezentă
Tuşa Adriana Diana - Absentă
Ţaga Claudiu - prezent
Ţintean Ioan - absent
Ţîmpău Radu Bogdan - absent
Ţurcanu Florin - absent
Ţurea Răzvan - prezent
Udrea Elena Gabriela - prezentă
Uioreanu Horea-Dorin - absent
Uricec Eugen Constantin - prezent
Vainer Aurel - prezent
Varga Attila - prezent
Varga Lucia-Ana - Absentă
Vasile Aurelia - absentă
Vasilică Radu Costin - absent
Vişan Gelu - prezent
Vîlcu Samoil - prezent
Vladu Iulian - prezent
Vlase Petru Gabriel - absent
Vlădoiu Aurel - absent
Voicu Mădălin-Ştefan - absent
Voicu Mihai Alexandru - absent
Voinescu-Cotoi Sever - prezent
Vreme Valerian - prezent
Zamfirescu Sorin Ştefan - prezent
Zătreanu Dan-Radu - prezent
Zgonea Valeriu Ştefan - absent
Zisopol Dragoş Gabriel - prezent
Zoicaş Gheorghe - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Domnule Pardău, s-a încheiat? Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul secretar al Senatului, David Gheorghe, iar pe domnii chestori Gheorghe Marcu şi Radu Berceanu, să distribuie buletinele de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe David:

Albert Álmos - absent
Andrei Florin-Mircea - prezent
Andronescu Ecaterina - absentă
Antonescu George-Crin- Laurenţiu - absent
Arcaş Viorel - absent
Ariton Ion - prezent
Badea Viorel-Riceard - prezent
Banias Mircea-Marius - absent
Bara Ion - prezent
Başa Petru - prezent
Bădescu Iulian - absent
Bălan Gheorghe-Pavel - absent
Belacurencu Trifon - absent
Berca Gabriel - prezent
Berceanu Radu-Mircea - prezent
Bîgiu Marian-Cristinel - absent
Bîrlea Gheorghe - prezent
Blaga Vasile - prezent
Boagiu Anca-Daniela - prezentă
Boitan Minerva - absentă
Bokor Tiberiu - prezent
Borza Dorel-Constantin-Vasile - prezent
Bota Marius- Sorin-Ovidiu - absent
Calcan Valentin-Gigel - prezent
Câmpanu Liviu - prezent
Chelaru Ioan - absent
Chirvăsuţă Laurenţiu - prezent
Chivu Sorin-Serioja - prezent
Cibu Constantin-Sever - prezent
Coca Laurenţiu Florian - absent
Constantinescu Florin - absent
Constantinescu Viorel - prezent
Cordoş Alexandru - absent
Corlăţean Titus - absent
Crăciun Avram - prezent
Cseke Attila-Zoltán - prezent
Daea Petre - absent
David Cristian - absent
David Gheorghe - prezent
Diaconescu Cristian - absent
Diaconu Mircea - absent
Dumitru Constantin - Prezent
Fekete- Szabó András-Levente - prezent
Feldman Radu-Alexandru - prezent
Filip Petru - prezent
Fodoreanu Sorin - prezent
Frâncu Emilian- Valentin - absent
Frunda György - prezent
Găină Mihăiţă - absent
Geoană Mircea-Dan - prezent
Ghişe Ioan - absent
Greblă Toni - absent
Grosu Corneliu - prezent
Günthner Tiberiu - prezent
Haşotti Puiu - absent
Hărdău Mihail - prezent
Humelnicu Augustin-Daniel - prezent
Ichim Paul - absent
Igaş Traian- Constantin - prezent
Ion Vasile - prezent
Iordănescu Anghel - prezent
Jurcan Dorel - prezent
Lazăr Sorin-Constantin - absent
Luca Raymond - absent
Mang Ioan - absent
Marcu Gheorghe - nu votează - prezent
Mardare Radu-Cătălin - absent
Marian Ovidiu - prezent
Marian Valer - absent
Markó Béla - prezent
Mazăre Alexandru - absent
Măgureanu Cezar-Mircea - prezent
Mărcuţianu Ovidius - prezent
Meleşcanu Teodor-Viorel - prezent - nu votează
Mihăilescu Petru-Şerban - prezent
Mitrea Elena - Absentă
Mitrea Miron-Tudor - absent
Mîrza Gavril - absent
Mocanu Alexandru - prezent
Mocanu Toader - prezent
Moga Nicolae - absent
Mustăţea Vasile - absent
Mutu Gabriel - absent
Necula Marius-Gerard - prezent
Nedelcu Vasile - prezent
Nicoară Marius-Petre - absent
Nicoară Romeo-Florin - absent
Nicolaescu Sergiu-Florin - absent
Nicula Vasile-Cosmin - absent
Nistor Vasile - absent
Niţă Mihai - prezent
Onofrei Orest - prezent
Oprea Dumitru - prezent
Oprea Mario-Ovidiu - absent
Panţuru Tudor - prezent
Paşca Liviu-Titus - absent
Păran Dorin - prezent
Pereş Alexandru - prezent
Pintilie Vasile - prezent
Plăcintă Sorina-Luminiţa - Prezentă
Pop Gheorghe - absent
Popa Cornel - absent
Popa Mihaela - Prezentă
Prodan Tiberiu-Aurelian - prezent
Prunea Nicolae-Dănuţ - absent
Rasaliu Marian-Iulian - prezent
Rădulescu Cristian - prezent
Rădulescu Şerban - absent
Robu Nicolae - absent
Rotaru Ion - absent
Ruşanu Dan-Radu - absent
Ruşeţ Ion - prezent
Saghian Gheorghe - absent
Savu Daniel - absent
Sârbu Ilie - absent
Sbîrciu Ioan - prezent
Secăşan Iosif - absent
Severin Georgică - absent
Silistru Doina - Absentă
Staicu Dumitru-Florian - prezent
Stănişoară Mihai - prezent
Şova Dan-Coman - absent
Tămagă Constantin - absent
Toma Ion - prezent
Ţopescu Cristian-George - absent
Ţuţuianu Adrian - absent
Udriştoiu Tudor - absent
Urban Iulian - prezent
Valeca Şerban Constantin - absent
Vasilescu Lia-Olguţa - Absentă
Verestóy Attila - absent
Voicu Cătălin - absent
Voiculescu Dan - absent
Vosganian Varujan - absent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Domnule David, s-a încheiat procedura? Dacă toţi colegii au votat, da?

În temeiul prevederilor art.32 alin.(4) din Regulamentul şedinţelor comune, invit membrii birourilor permanente ale celor două Camere să se întrunească la sala de şedinţe a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, pentru verificarea şi numărarea voturilor.

Vom relua lucrările imediat şi vă rog să nu plecaţi, că o să avem un singur vot pentru... adică o să votăm odată pentru... şi pentru comisie, şi pentru CNA.

 
   

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Începem votul cu Senatul.

Reluaţi locurile în sală.

Îl invit la microfon pe domnul secretar al Senatului, domnul senator David, să prezinte procesul-verbal referitor la rezultatul votului asupra propunerii de numire a directorului serviciului de informaţii externe.

Vă rog, domnule David.

Domnule doctor, aveţi timp după ce audiaţi...

Vă rog, domnule David.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe David:

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea directorului Serviciului de Informaţii Externe.

În temeiul prevederilor art.32 alin.(4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori prin vot secret cu buletine de vot cu privire la numirea domnului Teodor-Viorel Meleşcanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe şi au constatat următoarele:

Numărul total al deputaţilor şi senatorilor, 463.

Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi, 242.

Numărul total de voturi exprimate, 239.

Numărul de voturi anulate, 0.

Numărul total de voturi valabil exprimate, 239.

Din care: voturi pentru - 238; voturi contra - 1.

Potrivit prevederilor art.38 alin.(7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, numirile în funcţii se fac cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Având în vedere faptul că din totalul de 463 de parlamentari au fost prezenţi 242, din care au votat pentru 238, Birourile permanente au constatat că este întrunită majoritatea de voturi necesară pentru numirea domnului Teodor-Viorel Meleşcanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.

Semnează membrii Birourilor permanente. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Având în vedere dispoziţiile constituţionale şi rezultatul votului consemnat în procesul-verbal citit în plenul celor două Camere, Parlamentul numeşte pe domnul Teodor-Viorel Meleşcanu director al Serviciului de Informaţii Externe.

 
Video in format Flash/IOS Depunerea jurământului de către domnul Teodor-Viorel Meleşcanu, numit în funcţia de director al Serviciul de Informaţii Externe.

Urmează jurământul depus de către directorul Serviciului de Informaţii Externe, domnul Teodor-Viorel Meleşcanu, după care îl va semna şi-l va depune preşedintelui de şedinţă.

Vă rog, domnule director.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Eu, Teodor-Viorel Meleşcanu, jur că voi îndeplini...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Eu, Teodor-Viorel Meleşcanu, jur că voi îndeplini cu bună- credinţă şi nepărtinire, în deplinul respect al Constituţiei şi al legilor ţării, atribuţiile ce-mi revin în calitate de director al Serviciului de Informaţii Externe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Vă mulţumesc, domnule director. dacă doriţi să... (Aplauze.)

Dragi colegi, la punctul 2 al ordinii de zi avem modificarea componenţei nominale a Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, iar la punctul 3, numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Conform prevederilor art. 84 din Regulamentul şedinţelor comune, atât pentru modificarea componenţei nominale a Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, cât şi pentru numirea membrilor CNA, votul este secret şi se exprimă prin buletine de vot.

Pentru celeritate, vă propun să se prezinte propunerea Grupului parlamentar la punctul 2, iar pentru punctul 3 din ordinea de zi, procesul-verbal al comisiilor de specialitate a fost distribuit senatorilor şi deputaţilor, după care să se voteze prin vot secret, cu buletine de vot, numirile propuse.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Mulţumesc. 242 de voturi.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri. Nu sunt.

Stimaţi colegi,

 
Video in format Flash/IOS Alegerea domnului senator Toader Mocanu în calitate de membru şi vicepreşedinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Trecem la modificarea componenţei nominale a Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Vă aduc la cunoştinţă că, în data de 4 aprilie 2011, domnul senator Vasile Nistor a fost înlocuit cu domnul senator Fodoreanu Sorin în cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului.

Ca urmare, în conformitate cu art.5 din Hotărârea Parlamentului nr.44/1998 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii serviciului de Informaţii Externe, calitatea de membru al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe a domnului Vasile Nistor a încetat de drept.

Grupul parlamentar al PDL din Senat propune numirea domnului senator Toader Mocanu, în calitate de membru şi vicepreşedinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, pe locul rămas liber, ca urmare a înlocuirii domnului senator Vasile Nistor din Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului.

Numele domnului senator Toader Mocanu va fi trecut pe buletinul de vot.

Video in format Flash/IOS Numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului

Stimaţi colegi, trecem la numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Vă propun să luăm act de procesul-verbal întocmit de comisiile de specialitate şi, aşa cum am procedat la primul punct al ordinii de zi, să continuăm procedura de numire a membrilor CNA.

Supun votului această propunere.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 242 de voturi pentru, continuăm procedura de numire a membrilor CNA.

Precizez că membrul CNA propus de grupurile parlamentare ale UDMR va fi numit până la data de 19.12.2012, pentru restul de mandat, iar membrul titular şi membrul supleant propuşi de grupurile parlamentare ale PDL vor fi aleşi pentru un mandat de 6 ani, conform art.11 alin.(7) din Legea audiovizualului nr.504/2002.

Buletinele de vot vor fi completate cu cele trei propuneri.

Stimaţi colegi,

Pentru a fi aprobate propunerile pentru modificarea comisiei speciale şi pentru numirea membrilor CNA, este necesar votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor prezenţi.

Vă reamintesc faptul că, potrivit art.37 din Regulamentul comisiilor comune, în cazul votului cu buletinele de vot se votează pentru, lăsând neatinse pe buletin numele şi prenumele persoanei propuse; se votează contra, ştergând numele şi prenumele candidatului propus.

De asemenea, vă reamintesc că, după votare şi prezentarea proceselor-verbale cu privire la rezultatul votului, în cazul numirii unui membru al comisiei speciale, acesta urmează să depună jurământul.

Începem procedura de vot.

Rog pe domnul secretar al Senatului, domnul David, să înceapă strigarea catalogului, iar domnii chestori Radu Berceanu şi vă rog, din nou, domnule Mocanu, să împărţiţi buletinele de vot.

Aveţi în faţă cele două urne. Vă rog să fiţi atenţi, în dreapta dumneavoastră este membrul pentru Comisia SIE, în stânga - CNA-ul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe David:

Albert Álmos - absent
Andrei Florin-Mircea - prezent
Andronescu Ecaterina - absentă
Antonescu George-Crin- Laurenţiu - absent
Arcaş Viorel - absent
Ariton Ion - prezent
Badea Viorel- Riceard - prezent
Banias Mircea- Marius - absent
Bara Ion - prezent
Başa Petru - prezent
Bădescu Iulian - absent
Bălan Gheorghe-Pavel - absent
Belacurencu Trifon - absent
Berca Gabriel - prezent
Berceanu Radu- Mircea - prezent
Bîgiu Marian- Cristinel - absent
Bîrlea Gheorghe - prezent
Blaga Vasile - prezent
Boagiu Anca- Daniela - prezentă
Boitan Minerva - absentă
Bokor Tiberiu - prezent
Borza Dorel-Constantin-Vasile - prezent
Bota Marius-Sorin-Ovidiu - absent
Calcan Valentin-Gigel - prezent
Câmpanu Liviu - prezent
Chelaru Ioan - absent
Chirvăsuţă Laurenţiu - prezent
Chivu Sorin- Serioja - prezent
Cibu Constantin- Sever - Prezent
Coca Laurenţiu Florian - Absent
Constantinescu Florin - Absent
Constantinescu Viorel - Prezent
Cordoş Alexandru - Absent
Corlăţean Titus - Absent
Crăciun Avram - Prezent
Cseke Attila-Zoltan - Prezent
Daea Petre - Absent
David Cristian - Absent
David Gheorghe - Prezent
Diaconescu Cristian - Absent
Diaconu Mircea - Absent
Dobra Nicolae - Prezent
Dumitru Constantin - Prezent
Fekete- Szabó András-Levente - Prezent
Feldman Radu-Alexandru - Prezent
Filip Petru - Prezent
Fodoreanu Sorin - Prezent
Frâncu Emilian-Valentin - Absent
Frunda György - Prezent
Găină Mihăiţă - Absent
Geoană Mircea- Dan - Absent
Ghişe Ioan - Absent
Greblă Toni - Absent
Grosu Corneliu - Prezent
Günthner Tiberiu - Prezent
Haşotti Puiu - Absent
Hărdău Mihail - Prezent
Humelnicu Augustin-Daniel - Prezent
Ichim Paul - Absent
Igaş Traian-Constantin - Prezent
Ion Vasile - Prezent
Iordănescu Anghel - Prezent
Jurcan Dorel - Prezent
Lazăr Sorin-Constantin - Absent
Luca Raymond - Absent
Mang Ioan - Absent
Marcu Gheorghe - prezent, nu votează
Mardare Radu-Cătălin - Absent
Marian Ovidiu - Prezent
Marian Valer - Absent
Markó Béla - Prezent
Mazăre Alexandru - Absent
Măgureanu Cezar-Mircea - Prezent
Mărcuţianu Ovidius - Prezent
Meleşcanu Teodor-Viorel - Absent
Mihăilescu Petru-Şerban - Prezent
Mitrea Elena - Absentă
Mitrea Miron- Tudor - Absent
Mîrza Gavril - Absent
Mocanu Alexandru - Prezent
Mocanu Toader - Prezent
Moga Nicolae - Absent
Mustăţea Vasile - Absent
Mutu Gabriel - Absent
Necula Marius-Gerard - Prezent
Nedelcu Vasile - Prezent
Nicoară Marius-Petre - Absent
Nicoară Romeo-Florin - Absent
Nicolaescu Sergiu-Florin - Absent
Nicula Vasile- Cosmin - Absent
Nistor Vasile - Absent
Niţă Mihai - Prezent
Onofrei Orest - Prezent
Oprea Dumitru - Prezent
Oprea Mario- Ovidiu - Absent
Panţuru Tudor - Prezent
Paşca Liviu- Titus - Absent
Păran Dorin - Prezent
Pereş Alexandru - Prezent
Pintilie Vasile - Prezent
Plăcintă Sorina-Luminiţa - Prezentă
Pop Gheorghe - Absent
Popa Cornel - Absent
Popa Mihaela - Prezentă
Prodan Tiberiu-Aurelian - Prezent
Prunea Nicolae-Dănuţ - Absent
Rasaliu Marian-Iulian - Prezent
Rădulescu Cristian - Prezent
Rădulescu Şerban - Absent
Robu Nicolae - Absent
Rotaru Ion - Absent
Ruşanu Dan-Radu - Absent
Ruşeţ Ion - Prezent
Saghian Gheorghe - Absent
Savu Daniel - Absent
Sârbu Ilie - Absent
Sbîrciu Ioan - Prezent
Secăşan Iosif - Absent
Severin Georgică - Absent
Silistru Doina - Absentă
Staicu Dumitru-Florian - Prezent
Stănişoară Mihai - Prezent
Şova Dan-Coman - Absent
Tămagă Constantin - Absent
Toma Ion - Prezent
Ţopescu Cristian-George - Absent
Ţuţuianu Adrian - Absent
Udriştoiu Tudor - Absent
Urban Iulian - Prezent
Valeca Şerban Constantin - Absent
Vasilescu Lia-Olguţa - Absentă
Verestóy Attila - Absent
Voicu Cătălin - Absent
Voiculescu Dan - Absent
Vosganian Varujan - Absent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Rog chestorii de la Camera Deputaţilor - domnul Albu, domnul Dénes, să-şi preia buletinele de vot.

Domnul deputat Pardău să citească lista deputaţilor, cu rugămintea ca prima dată să voteze miniştrii.

Rog domnii miniştri să vină şi să voteze, după ce primesc, evident, buletinele de vot de la domnii chestori.

Domnule Albu, vă rog.

Domnule secretar, vă rog.

Domnilor miniştri, vă rog. Curaj! Curaj!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Pardău:

Bode Lucian Nicolae - Prezent
Boghicevici Claudia - Prezentă
Borbély László - prezent
Fuia Stelian - Prezent
Kelemen Hunor - prezent
Mustea-Şerban Răzvan - prezent
Oprea Gabriel - prezent
Petrescu Cristian - prezent
Pambuccian Varujan - prezent
Adomniţei Cristian Mihai - Absent
Albu Gheorghe - prezent
Alecu Valeriu - prezent
Almăjanu Marin - Absent
Amet Aledin - Prezent
Ana Gheorghe - Absent
Anastase Roberta Alma - Prezentă
Andon Sergiu - Absent
Andronache Gabriel - Prezent
Anghel Florin Serghei - Prezent
Antal István - Prezent
Antochi Gheorghe - Absent
Apostolache Mihai Cristian - prezent
Ardeleanu Sanda-Maria - Prezentă
Arion Viorel - Prezent
Atanasiu Teodor - Absent
Avram Marian - Prezent
Axenie Carmen - Prezentă
Balan Ioan - Prezent
Balcan Viorel - Prezent
Banu Mihai - prezent
Barbu Sulfina - Prezentă
Barna Maria Eugenia - absentă
Bădălan Eugen - prezent
Bădulescu Adrian - Prezent
Bănicioiu Nicolae - Absent
Bărbulescu Daniel-Ionuţ - Prezent
Bejinariu Eugen - Absent
Berci Vasile - Absent
Béres Ştefan Vasile - Prezent
Blaga Iosif Veniamin - Prezent
Bleotu Vasile - Absent
Boabeş Dumitru - Absent
Bobeş Marin - Absent
Bode Lucian Nicolae - Prezent
Boghicevici Claudia - Prezent
Boiangiu Victor - Prezent
Boldea Mihail - Absent
Borbély László - Prezent
Bordeianu Dan - Absent
Bostan Emil - Prezent
Bot Octavian - Absent
Botiş Ioan-Nelu - Prezent
Boureanu Cristian Alexandru - Prezent
Brătianu Matei Radu - Absent
Brînză William Gabriel - Prezent
Buciuta Ştefan - Prezent
Bud Nicolae - Prezent
Buda Daniel - Prezent
Buda Viorel-Vasile - Absent
Budurescu Daniel-Stamate - Absent
Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - Prezent
Buican Cristian - Absent
Burcău Doina - Absent
Burlacu Cristian-Ion - prezent
Burnei Ion - Absent
Buta Sorin Gheorghe - Prezent
Calimente Mihăiţă - Absent
Canacheu Costică - Prezent
Cantaragiu Bogdan - Prezent
Cazan Mircea Vasile - Absent
Călian Petru - Prezent
Călin Ion - Absent
Cărare Viorel - prezent
Câmpeanu Mariana - Absentă
Chircu Doiniţa-Mariana - Prezentă
Chirilă Constantin - Prezent
Chiriţă Dumitru - Absent
Chisăliţă Ioan Narcis - Absent
Chiţoiu Daniel - Absent
Chiuariu Tudor-Alexandru - Absent
Cindrea Ioan - Absent
Ciobanu Gheorghe - Prezent
Ciocan Gheorghe - Absent
Cionca-Arghir Iustin-Marinel - Prezent
Ciucă Liviu-Bogdan - Absent
Ciuhodaru Tudor - Prezent
Coclici Radu Eugeniu - Absent
Coroamă Gheorghe - Prezent
Covaci Dorel - Absent
Cristea Victor - Absent
Cristian Horia - Absent
Croitoru Cătălin - Prezent
Damian Ioan - Absent
Dascălu Constantin - Prezent
Derzsi Ákos - Prezent
Dobre Ciprian Minodor - Absent
Dobre Cristina Elena - Prezentă
Dobre Victor Paul - Absent
Dolineaschi Andrei - Absent
Donţu Mihai-Aurel - Absent
Dragomir Gheorghe - Absent
Drăghici Mircea-Gheorghe - Absent
Drăghici Sonia-Maria - Absentă
Drăgulescu Iosif Ştefan - Prezent
Dugulescu Marius Cristinel - Prezent
Dumitrache Ileana Cristina - Absentă
Dumitrescu Cristian-Sorin - Absent
Dumitrică George Ionuţ - Absent
Dumitru Georgică - Prezent
Dumitru Ion - Absent
Duşa Mircea - Absent
Edler András György - Prezent
Erdei Dolóczki István - Prezent
Farago Petru - Prezent
Farkas Anna-Lili - Prezent
Fenechiu Relu - Absent
Firczak Gheorghe - Prezent
Florea Damian - Absent
Florescu Adrian - Prezent
Fuia Stelian - Prezent
Gabor Gheorghe - Absent
Ganţ Ovidiu Victor - Prezent
Gavrilescu Graţiela Leocadia - Absent
Geantă Florian Daniel - Absent
Georgescu Filip - Absent
Gerea Andrei Dominic - Absent
Gheorghe Tinel - Prezent
Gherasim Vasile - Prezent
Ghiţă Cornel - Prezent
Ghiţă-Eftemie Stelian - Prezent
Ghiveciu Marian - Absent
Giurgiu Mircia - Prezent
Gliga Vasile Ghiorghe - Absent
Göndör Marius-Sorin - Prezent
Gorghiu Alina-Ştefania - Absentă
Gospodaru Gabriel-Dan - Prezent
Grama Horia - Absent
Grosaru Mircea - Prezent
Gurzău Adrian - Prezent
Gust Băloşin Florentin - Absent
Hogea Gheorghe - Prezent
Holban Titi - Absent
Holdiş Ioan - Prezent
Horj Pavel - Absent
Hrebenciuc Viorel - Absent
Iacob Ridzi Monica Maria - Prezentă
Iacob Strugaru Stelică - Prezent
Ialomiţianu Gheorghe - Prezent
Iancu Iulian - Absent
Ibram Iusein - Prezent
Iftime Dragoş-Adrian - Prezent
Ignat Miron - Prezent
Ionescu George - Prezent
Iordache Florin - Absent
Iordache Luminiţa - Prezentă
Iorguş Zanfir - Prezent
Irimescu Mircea - Absent
Itu Cornel - Absent
Jipa Florina Ruxandra - Absentă
Jolţa Nicolae - Prezent
Kelemen Atilla-Béla-László - Absent
Kelemen Hunor - Prezent
Kerekes Károly - Prezent
Korodi Attila - Prezent
Kötő Iosif - Prezent
Leşe Doru Braşoan - Prezent
Liga Dănuţ - Absent
Longher Ghervazen - Prezent
Lubanovici Mircea - Prezent
Luca Ciprian-Florin - Absent
Lup Silvestru Mircea - Absent
Lupu Mihai - Absent
Macaleţi Costică - Absent
Manda Iulian Claudiu - Absent
Manolescu Oana - Prezentă
Marian Dan Mihai - Prezent
Marin Mircea - Prezent
Marinescu Antonella - Absentă
Martin Eduard-Stelian - Absent
Márton Árpád-Francisc - Prezent
Máté András-Levente - Prezent
Mazilu Constantin - Prezent
Merka Adrian-Miroslav - Prezent
Militaru Constantin Severus - Prezent
Mircovici Niculae - Prezent
Mitrea Manuela - Absentă
Mocanu Adrian - Absent
Mocanu Vasile - Absent
Mocioalcă Ion - Absent
Moldovan Carmen Ileana - Absentă
Moldovan Emil Radu - Absent
Morega Dan Ilie - Prezent
Motreanu Dan-Ştefan - Absent
Barna Maria Eugenia - Prezentă
Movilă Petru - Prezent
Munteanu Ioan - Prezent
Mustea-Şerban Răzvan - Prezent
Nassar Rodica - Absentă
Năstase Adrian - Absent
Neacşu Marian - Prezent
Nechifor Cătălin-Ioan - Absent
Neculai Marius - Prezent
Negoiţă Robert Sorin - Absent
Negruţ Clement - Prezent
Nica Dan - Absent
Nica Nicolae-Ciprian - Absent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - Absent
Nicolicea Eugen - Prezent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - Absent
Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme Oana - Absentă
Nistor Laurenţiu - Absent
Niţă Constantin - Absent
Niţu Adrian Henorel - Prezent
Nosa Iuliu - Absent
Novac Cornelia Brînduşa - Prezentă
Oajdea Daniel Vasile - Prezent
Olar Corneliu - Prezent
Olosz Gergely - Prezent
Oltean Ioan - Prezent
Oprea Gabriel - Prezent
Oprişcan Mihai Doru - Prezent
Orban Ludovic - Absent
Pál Árpád - Prezent
Palaşcă Viorel - Absent
Palăr Ionel - Absent
Paleologu Theodor - Prezent
Pambuccian Varujan - Prezent
Pandele Sorin Andi - Prezent
Panţîru Tudor - Absent
Pardău Dumitru - Prezent
Păduraru Nicuşor - Prezent
Păsat Dan - Prezent
Păun Nicolae - Prezent
Pâslaru Florin-Costin - Absent
Petö Csilla-Mária - Prezentă
Petrescu Cristian - Prezent
Petrescu Petre - Absent
Pieptea Cornel - Absent
Pirpiliu Ştefan Daniel - Prezent
Plăiaşu Gabriel - Absent
Pocora Cristina-Ancuţa - Absentă
Ponta Victor-Viorel - Absent
Pop Georgian - Absent
Pop Virgil - Absent
Popa Florian - Absent
Popa Octavian-Marius - Absent
Popeangă Vasile - Absent
Popescu Adrian - Prezent
Popescu Cosmin Mihai - Prezent
Popescu Dan-Mircea - Absent
Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - Absent
Popov Duşan - Prezent
Popoviciu Alin Augustin Florin - Prezent
Postolachi Florin - Prezent
Potor Călin - Absent
Preda Cezar-Florin - Prezent
Prigoană Vasile-Silviu - Prezent
Radan Mihai - Prezent
Rădulescu Adrian - Prezent
Răţoi Neculai - Absent
Rebenciuc Neculai - Prezent
Resmeriţă Cornel-Cristian - Absent
Riviş-Tipei Lucian - Prezent
Rizea Cristian - Absent
Rogin Marius - Prezent
Roman Gheorghe - Prezent
Roman Ioan Sorin - Absent
Roşca Lucreţia - Absentă
Rusu Valentin - Prezent
Sava Andrei-Valentin - Prezent
Săniuţă Marian-Florian - Prezent
Săpunaru Nini - Absent
Sârbu Marian - Prezent
Scutaru Adrian George - Absent
Seremi Ştefan - Prezent
Seres Dénes - Prezent
Socaciu Victor - Absent
Solomon Adrian - Absent
Soporan Vasile Filip - Prezent
Spînu Teodor-Marius - Prezent
Stan Ioan - Absent
Stan Ion - Absent
Stan Nicolae - Absent
Stanciu Anghel - Absent
Stavrositu Maria - Prezentă
Steriu Valeriu-Andrei - Prezent
Stoica Mihaela - Prezentă
Stragea Sorin Constantin - Absent
Stroe Ionuţ-Marian - Absent
Stroe Mihai - Prezent
Stroe Radu - Absent
Stroian Toader - Prezent
Surpăţeanu Mihai - Prezent
Surupăceanu Mugurel - Absent
Şandru Mihaela Ioana - Prezentă
Ştefan Viorel - Absent
Ştirbeţ Cornel - prezent
Ştirbu Gigel-Sorinel - Absent
Tabără Valeriu - Prezent
Tabugan Ion - Prezent
Taloş Gheorghe-Mirel - Absent
Tărâţă Culiţă - Prezent
Tătaru Florin-Cristian - Absent
Teodorescu Horia - Absent
Tiţa-Nicolescu Gabriel - Prezent
Tîlvăr Angel - Absent
Toader Mircea-Nicu - Prezent
Trăşculescu Alin Silviu - Prezent
Tudose Mihai - Absent
Turcan Raluca - Prezentă
Tuşa Adriana Diana - Absentă
Ţaga Claudiu - Prezent
Ţintean Ioan - Absent
Ţîmpău Radu Bogdan - Absent
Ţurcanu Florin - Absent
Ţurea Răzvan - Prezent
Udrea Elena Gabriela - Prezentă
Uioreanu Horea-Dorin - Absent
Uricec Eugen Constantin - Prezent
Vainer Aurel - Prezent
Varga Attila - Prezent
Varga Lucia-Ana - Absentă
Vasile Aurelia - Absentă
Vasilică Radu Costin - Absent
Vişan Gelu - Prezent
Vîlcu Samoil - Prezent
Vladu Iulian - Prezent
Vlase Petru Gabriel - Absent
Vlădoiu Aurel - Absent
Voicu Mădălin-Ştefan - Absent
Voicu Mihai Alexandru - Absent
Voinescu-Cotoi Sever - Prezent
Vreme Valerian - Prezent
Zamfirescu Sorin Ştefan - Prezent
Zătreanu Dan-Radu - Prezent
Zgonea Valeriu Ştefan - Absent
Zisopol Dragoş Gabriel - Prezent
Zoicaş Gheorghe - Prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Procesul de votare s-a încheiat.

În temeiul art.32 alin.(4) din Regulamentul şedinţelor comune, invit membrii Birourilor permanente ale celor două Camere să se întrunească la sala de şedinţă a Biroului permanent al Camerei, pentru verificarea şi numărarea voturilor exprimate.

Reluăm lucrările după constatarea rezultatelor.

 
   

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe David:

Cu ce să încep?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Cu ce doriţi dumneavoastră, pentru că pe urmă o să-l rog pe domnul senator să depună jurământul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe David:

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului.

În temeiul prevederilor art.32 alin.(4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret, cu buletine de vot, asupra candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare PDL şi UDMR, pentru numirea a doi membri titulari şi a unui membru supleant în Consiliul Naţional al Audiovizualului, potrivit art.11 din Legea audiovizualului nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi au constatat următoarele: numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 463; numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 239; numărul total de voturi exprimate - 233; numărul de voturi anulate - 0; numărul total de voturi valabil exprimate - 233.

Din verificarea şi numărarea voturilor rezultă următoarele voturi obţinute de candidaţi:

- Jucan Valentin Alexandru, membru titular. Voturi pentru: 233; voturi contra - 0;

- Badea Marius Mihail, membru supleant. Voturi pentru - 233; voturi contra - 0;

- Turos Lóránd, membru titular. Voturi pentru - 232; voturi contra - 1.

În conformitate cu prevederile art.11 alin.(5) din Legea audiovizualului nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare prin Legea nr.402/2003, candidaturile se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în condiţiile întrunirii cvorumului celor două Camere.

Având în vedere că au întrunit numărul de voturi cerut de lege, sunt numiţi pentru o perioadă de şase ani, începând cu data de 28 februarie 2012, domnul Jucan Valentin Alexandru, în calitate de membru titular, şi domnul Badea Marius Mihail, în calitate de membru supleant, ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, iar domnul Turos Lóránd, se numeşte membru titular al Consiliului Naţional al Audiovizualului, începând cu data de 13 martie 2012 până la data de 19 decembrie 2012.

Semnează membrii Birourilor permanente.

Cel de-al doilea proces-verbal, referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori pentru alegerea unui membru şi vicepreşedinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Birourile reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art.32 alin.(4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine de vot, asupra candidatului propus pentru funcţia de membru şi vicepreşedinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, au constatat următoarele: numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 463; numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 239; numărul total de voturi exprimate - 233; numărul de voturi anulate - 0; numărul total de voturi valabil exprimate - 233, din care: voturi pentru - 233; voturi contra - 0.

Potrivit prevederilor art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată, şi ale art.38 alin.(7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, alegerea membrilor Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Având în vedere faptul că din totalul de 463 de parlamentari au fost prezenţi 239, din care au votat pentru 233, Birourile permanente au constatat că este întrunită majoritatea de voturi necesare pentru alegerea domnului senator Mocanu Toader, în calitate de membru şi vicepreşedinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Semnează membrii Birourilor permanente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Mulţumesc, domnule senator.

Având în vedere dispoziţiile constituţionale şi rezultatele votului, consemnate în procesele-verbale citite în plenul celor două Camere, Parlamentul numeşte pe domnul Toader Mocanu în calitate de membru şi vicepreşedinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Parlamentul numeşte în cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului pe domnii Lóránd Turos şi Valentin Alexandru Jucan, în calitate de membri titulari, şi pe domnul Mihail Marius Badea, în calitate de membru supleant.

 
Video in format Flash/IOS Depunerea jurământului de către domnul senator Toader Mocanu, ales membru în Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Doamnelor şi domnilor,

Urmează depunerea jurământului de către domnul senator Toader Mocanu, în calitate de membru şi vicepreşedinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Toader Mocanu:

Eu, Mocanu Toader, membru al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, jur să apăr interesele României şi să respect Constituţia şi legile ţării.

Jur că, atât pe timpul mandatului, cât şi după încetarea acestuia, voi păstra secretul asupra documentelor, datelor şi informaţiilor considerate ca atare de lege, de care voi lua cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor.

Jur pe propria răspundere că nu am colaborat cu structurile fostei securităţi şi că nu fac parte din cadrele Serviciului de Informaţii Externe sau ale altor servicii secrete de informaţii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Blaga:

Mulţumesc.

Felicitări celor aleşi.

Lucrările fiind epuizate, declar închisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 15,35.