Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of July 5, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.66/2012
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of July 5, 2012 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of July 5, 2012
|
Şedinţa a început la ora 10,10. |
|
|||
|
Lucrările au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Vasile-Cosmin Nicula, înlocuit de domnul senator Gheorghe David, secretari ai Senatului. |
|||||
|
Din prezidiu a mai făcut parte domnul senator George-Crin-Laurenţiu Antonescu, preşedintele Senatului. |
|||||
|
|
Bună ziua, doamnelor şi domnilor. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog frumos să luaţi loc. Vă rog să-mi îngăduiţi să declar deschisă şedinţa de astăzi, şedinţa comună extraordinară a Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi să vă anunţ că din totalul de 433 de deputaţi şi senatori până la acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 306 parlamentari, fiind absenţi 127. Cvorumul legal pentru desfăşurarea lucrărilor este îndeplinit, 217 parlamentari minimum. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului vă propun, pentru şedinţa comună de astăzi, un singur punct pe ordinea de zi: Prezentarea propunerii de suspendare din funcţia de Preşedinte al României, iniţiată de 154 de deputaţi şi senatori. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţii? Supun votului dumneavoastră ordinea de zi propusă. Cine este pentru? 234 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 79 de voturi împotrivă. Cine se abţine? O abţinere. Ordinea de zi a fost aprobată. Programul de lucru va dura până la epuizarea ordinii de zi pentru şedinţa de astăzi. Obiecţii? Dacă nu, supun votului dumneavoastră programul de lucru. Cine este pentru? 234 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 80 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu majoritate de voturi, programul de lucru a fost aprobat. |
||||
|
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Conform ... Pe procedură? Vă rog frumos. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule Preşedinte al României, Stimaţi colegi, Aş vrea să fac un scurt anunţ. În urmă cu câteva zile am acceptat să colaborez cu o echipă cu care cred că se poate colabora în condiţii normale de activitate parlamentară, însă evenimentele din ultimele zile mă determină să anunţ că nu mai pot continua, nu-mi pot continua activitatea în acest Grup parlamentar PSD, astfel că mă simt nevoit să anunţ: postura mea în continuare va fi aceea de a activa în cadrul Grupului parlamentar al PDL. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Mircea Toader, liderul grupului parlamentar, pe procedură. |
||||
|
|
Domnilor preşedinţi, Domnule Preşedinte al României, Vreau să vă informez că în cadrul grupului parlamentar s-a întors şi domnul deputat Iosif Blaga, dar, pe procedură, vreau să solicit ca la prezidiu să existe şi un secretar din partea opoziţiei. Fiindcă domnul David a revenit în grup, îl rog să treacă la tribună. (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
|
Nu cred că există vreo problemă. Biroul permanent a aprobat, doamnelor şi domnilor... Biroul permanent a aprobat acest prezidiu. Dacă dumneavoastră, ca lider de grup, aţi cerut această chestiune, domnul David, îl invităm, nu e nicio problemă... (Aplauze. Domnul senator Gheorghe David îl înlocuieşte la prezidiu pe domnul senator Vasile-Cosmin Nicula.) |
||||
|
|
|
Doamnelor şi domnilor, Daţi-mi voie să continuăm şedinţa de astăzi. Dau cuvântul domnului senator... domnului Toni Baltă pentru... domnului Greblă, scuzaţi-mă, mai greşesc şi eu... (Râsete.), din partea iniţiatorilor, pentru a prezenta propunerea de suspendare din funcţie. Domnule senator, sunt dator la dumneavoastră. |
|
||
|
|
Domnule Preşedinte al României, Domnule preşedinte al Senatului, Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Stimaţi invitaţi, Începând cu 6 decembrie 2009, democraţia şi statul de drept au cunoscut un puternic proces de erodare, de subminare a instituţiilor statului de drept prevăzute în Constituţia României, ajungându-se ca voinţa şi acţiunea politică să fie concentrate în mod discreţionar şi neconstituţional în mâna unui singur om - Preşedintele ţării. Acest om a ajuns să dicteze puterii executive, puterii legislative şi celei judecătoreşti, ceea ce reprezintă un grav derapaj de la principiile fundamentale ale Constituţiei României. În aceste condiţii, instituţiile statului democratic, aşa cum sunt ele definite în Constituţia României, în baza principiului separaţiei puterilor în stat, au fost puse în imposibilitate practică de a mai funcţiona. Majoritatea deciziilor politice majore din ultimii 3 ani au fost luate în afara cadrului de funcţionare democratică a statului şi împotriva voinţei poporului. Se poate spune că spiritul Constituţiei şi principiile statului de drept au fost încălcate odată cu formarea Guvernului condus de Emil Boc. Acesta a fost învestit pe baza voturilor date de parlamentarii aduşi de partea puterii prin practici legate de corupţia politică. De asemenea, încălcarea spiritului Constituţiei a continuat cu fiecare dintre legile cu impact major asupra societăţii româneşti, trecute prin Legislativ prin procedura angajării răspunderii Guvernului, cu consecinţe catastrofale pentru societatea românească. Consecinţele acestor acte politice au fost nu numai deteriorarea funcţionării instituţiilor democratice ale statului, până la punerea sub semnul întrebării a existenţei statului de drept, dar şi deteriorarea gravă a nivelului de trai al populaţiei, extinderea sărăciei, falimentul a sute de mii de societăţi comerciale, erodarea gravă a capitalului românesc şi disoluţia clasei de mijloc. În fapt, statul român a încetat să-şi exercite o parte dintre funcţiile sale fundamentale, precum asigurarea asistenţei medicale, a învăţământului, a ordinii publice, asigurarea unui nivel minim de trai pentru categoriile sociale defavorizate. Majoritatea legilor ţării au fost promovate de Executiv prin procedura de angajare a răspunderii în faţa Parlamentului, au fost greşit concepute şi greşit aplicate, Guvernul Boc fiind nevoit să-şi angajeze răspunderea de mai multe ori pentru legi care reglementau acelaşi domeniu tocmai pentru că aceste acte normative iniţiate de PDL se dovedeau eronate. Preşedintele a dictat atât forma, cât şi modalitatea de adoptare a legilor, menite să ducă la evitarea procesului democratic de dezbatere legislativă în Parlament. Din acest haos legislativ declanşat de regimul patronat de Preşedintele Băsescu au izvorât circumstanţele care au permis declanşarea a nenumărate litigii în Justiţie în materia salarizării bugetarilor, a legii pensiilor, litigii pierdute, în general, de statul român. Analiza evenimentelor politice din ultimii 3 ani arată că cel care a generat, conceput şi întreţinut procesul de alterare a statului democratic a fost Preşedintele Traian Băsescu. În ciuda faptului că în Constituţie se prevede că Preşedintele are rol de mediator între puterile statului, în vederea asigurării bunei funcţionări a autorităţilor publice, Traian Băsescu, în numele ideologiei politice a "preşedintelui-jucător", şi-a asumat în mod direct conducerea instituţiilor statului, fiind direct responsabil de majoritatea deciziilor care au dus la prăbuşirea funcţionării instituţiilor statului român, la adâncirea crizei economice, la impasul actual al statului de drept şi la punerea în pericol a înseşi principiilor fundamentale de funcţionare ale statului democratic. Acţiunile Preşedintelui României au venit să încalce principiul separaţiei puterilor în stat, având o atitudine de sfidare şi denigrare a instituţiilor statului, prin excesul de autoritate manifestat public. Acţiunile făţişe ale Preşedintelui Traian Băsescu, care şi-a asumat în mod deschis, neechivoc, şi rolul de prim-ministru, şi de preşedinte de facto al Partidului Democrat Liberal, a încercat să domine şi să subordoneze Legislativul şi puterea judecătorească, fapt ce a ridicat şi ridică grave probleme de ordin politic şi juridic. Nu există o altă cale pentru Preşedintele României să răspundă pentru acţiunile sale decât referendumul popular organizat în condiţiile art. 95 din Constituţie: Potrivit Constituţiei României, Guvernul, aflat sub control parlamentar - organul reprezentativ suprem al poporului român -, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei. Guvernul este supus controlului parlamentar prin instrumente democratice precum moţiunile, întrebările, interpelările, comisiile de anchetă, dezbaterile parlamentare. În schimb, Constituţia îi conferă preşedintelui un rol important, preşedintele neputând fi demis decât prin vot popular, pentru că el nu are un rol executiv precis. Acesta este motivul pentru care substituirea preşedintelui în rol de prim-ministru şi în atribuţiile Guvernului trebuie privită ca o încălcare gravă a Constituţiei, pentru că preşedintele, spre deosebire de primul-ministru, nu răspunde pentru faptele sale în faţa Parlamentului, decât prin procedura suspendării, cu alte cuvinte, scapă controlului obişnuit, reciproc, democratic, al puterilor în stat. Din acest motiv, documentul de faţă va insista în mod deosebit asupra acestui tip de încălcare a Constituţiei de către Preşedintele Traian Băsescu. În condiţiile în care acţiunile Preşedintelui României sunt extrem de grave şi de natură să pună în pericol funcţionarea instituţiilor statului, noi, semnatarii acestui document, senatori şi deputaţi, considerăm că se impune convocarea cât mai rapidă a unui referendum popular prin care românii să aibă posibilitatea de a spune în mod direct, prin vot, dacă sunt de acord cu acţiunile Preşedintelui Traian Băsescu şi cu politicile iniţiate şi impuse de acesta, prin încălcarea prevederilor constituţionale cu privire la rolul instituţiilor în statul democratic. Referendumul popular este necesar pentru că există o listă importantă de încălcări ale Constituţiei. În acelaşi timp, el trebuie să fie privit şi în raport cu consecinţele extrem de grave ale acestor încălcări de către Preşedintele României. Întregul dezastru economic şi administrativ generat de Guvernul Emil Boc poate fi atribuit, în fapt, acţiunilor lui Traian Băsescu, aflat în afara cadrului constituţional. Acest fapt este cu atât mai important cu cât abaterile regulate de la litera şi spiritul Constituţiei, săvârşite în exercitarea mandatului, care prin conţinutul şi consecinţele lor pot fi calificate drept încălcări grave ale legii fundamentale, ne dau motive suficiente pentru a ne convinge de necesitatea suspendării din funcţie a Preşedintelui Traian Băsescu, în sensul prevederilor art. 95 alin. (1) din Constituţie. Prin comportamentul său politic, preşedintele promovează o stare continuă de încălcare a cadrului constituţional, s-a substituit rolului Guvernului în luarea deciziilor economice şi sociale şi a exercitat atribuţii specifice funcţiei de prim-ministru, prin încălcarea gravă a Constituţiei. Acţiunile preşedintelui au generat măsuri economico-sociale ce au vizat categoriile sociale vulnerabile, cum ar fi pensionarii şi copiii. Traian Băsescu a contribuit la agravarea problemelor acestor categorii atunci când a susţinut cu încrâncenare tăierea sau impozitarea pensiilor sau atunci când a vrut să fie "mai dur", aşa cum chiar el însuşi aprecia în anunţul referitor la neplata alocaţiilor pentru copii. În acest caz, citez: "În ultima vreme am observat că România nu mai are femei, România are mămici. Toată ţara asta a devenit o ţară de mămicuţe şi bebeluşi." Traian Băsescu, 8 decembrie 2010. Transformarea preşedintelui într-un prim-ministru a fost asumată în mod deschis de preşedinte. Astfel, deşi multe dintre actele publice au purtat semnătura lui Emil Boc sau a reprezentanţilor altor instituţii, ele sunt rezultatul voinţei personale a Preşedintelui Traian Băsescu. Citez: "Soluţia pe care eu şi Guvernul am propus-o românilor este o soluţie care reflectă ceea ce poate România astăzi..." şi citatul continuă - 11 mai 2010. Citez: "Ştiu foarte bine că nici eu, nici Guvernul, "nici majoritatea parlamentară de atunci nu am luat aceste măsuri...", şi citatul continuă - 6 februarie 2011. Citez din nou: "De aceea, am stabilit - zice Preşedintele Traian Băsescu - împreună cu guvernul, cu primul-ministru, cu ministrul de finanţe că această sumă, trebuie ţinută..." şi citatul continuă - 6 februarie 2011. Aşa cum se poate uşor observa, sunt nenumărate situaţii în care preşedintele a acţionat în calitate de prim-ministru, asumându-şi măsuri pentru elaborarea noii legi a educaţiei sau reducerea salariilor şi a pensiilor. Alteori, preşedintele a dat ordine precise Guvernului Boc - "Trebuie să nu se mai plătească arieratele la medicamente", de exemplu. De fiecare dată punctele de vedere ale preşedintelui au devenit literă de lege pentru Guvernul şi majoritatea parlamentară de atunci. O altă situaţie aparte - în momentul în care preşedintele a reunit grupuri ad-hoc pentru discutarea unor probleme care, potrivit Constituţiei, aparţin unor structuri guvernamentale. Cea mai gravă însă a fost situaţia generată de anunţul preşedintelui, în mai 2010, referitoare la reducerea salariilor şi a pensiilor. În acest caz nu numai că preşedintele s-a substituit Executivului, dar măsurile anunţate de acesta s-au dovedit a fi neconstituţionale, cel puţin în ceea ce priveşte reducerea pensiilor. Astfel, cel puţin în cazul concret enunţat, preşedintele a acţionat în mod direct, a cerut Guvernului să implementeze anumite măsuri, Emil Boc a ascultat, dar măsurile s-au dovedit pe de o parte neconstituţionale şi catastrofale pentru destinatarii acestora. Este evident că ne-am aflat în faţa unei situaţii de o gravitate deosebită, iar preşedintele nu se poate sustrage de la răspunderea sa directă: a ordonat Guvernului să acţioneze în afara cadrului constituţional. Mai mult, măsurile impuse de preşedinte au avut consecinţe economice şi sociale extrem de grave: aruncarea în sărăcie a numeroşi cetăţeni români. Doamnelor şi domnilor senatori, Prin declaraţiile susţinute în spaţiul public care contravin rolului şi conduitei unui preşedinte, Traian Băsescu a încălcat, în mod voit, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor prevăzute în art. 23 pct. 3 din Constituţie. Astfel, se dovedeşte din nou că preşedintele este un factor potenţator al unui conflict social între forţa de muncă activă şi pensionari. Pensionarii sunt cei care au contribuit şi care trebuie să beneficieze de sistemul public de pensii. Dreptul la pensie şi cuantumul acesteia este garantat de Constituţia României, care prevede că cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală şi aşa mai departe. Curtea Constituţională a constatat în 2010, când a fost sesizată cu privire la neconstituţionalitatea tentativei de diminuare cu 15% a pensiilor, că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a individului, astfel că preşedintele - în loc să creeze un fals vinovat al situaţiei dezastruoase prin care trecea România în perioada aceea, a găsit vinovaţi pensionarii care au muncit şi care şi-au câştigat cinstit dreptul de a beneficia de o pensie, oricum, foarte mică - ar fi trebuit atunci să medieze între stat şi societate, aşa cum este prevăzut în Constituţie la art. 80 alin. (2). Preşedintele ar fi trebuit să recomande găsirea unei soluţii, crearea de noi locuri de muncă, în loc să se lamenteze de numărul pensionarilor în plată. Este de notorietate că preşedintele desconsideră această categorie socială, "asistată social", după cum o consideră unii politicieni. Aşa-zisul sprijin al preşedintelui pentru pensionari şi pentru salariaţi, deopotrivă, s-a dovedit în 2010, când a susţinut şi a impus tăierea pensiilor şi a salariilor. Comportamentul preşedintelui a fost unul neconstituţional, încălcând prevederile Constituţiei. Preşedintele nu trebuie să aştepte ivirea unui conflict pentru medierea lui, ci trebuie să prevină asemenea situaţii. În anul 2007, Preşedintele Traian Băsescu a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru declaraţiile sale referitoare la comunitatea romă. Ceea ce este extrem de grav însă este recidiva, prin care Traian Băsescu a primit alte două avertismente din partea Consiliului, dintre care unul pentru declaraţii jignitoare la adresa oamenilor cu dizabilităţi, iar alta pentru declaraţii ofensatoare la adresa comunităţii rome. Astfel, recidiva demonstrează că atitudinea lui Traian Băsescu este uneori guvernată de rasism şi xenofobie, incompatibile cu calitatea de preşedinte a unui stat membru al UE. Îndemnul adresat medicilor de a părăsi ţara, în ciuda realităţilor naţionale care confirmă un deficit de cadre medicale, aduce atingere dreptului la ocrotirea sănătăţii, statuat în Constituţie. Referitor la actele şi faptele neconstituţionale ale preşedintelui, unul de deosebită gravitate îl constituie promulgarea Legii pensiilor, trecută prin fraudă în plenul Camerei Deputaţilor. Faptul că semnătura preşedintelui se află pe un act recunoscut ca fiind rezultatul unui furt grosolan de voturi va intra în istoria neagră a parlamentarismului şi reprezintă pentru preşedinte o încălcare gravă a atribuţiilor constituţionale referitoare la promulgarea legilor. Doamnelor şi domnilor, Evident deranjat de criticile presei la adresa sa şi a apropiaţilor săi, preşedintele s-a folosit de calitatea de şef al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a inclus presa printre vulnerabilităţile ce ameninţă securitatea naţională, care au fost identificate chiar în Strategia Naţională de Apărare a Ţării, urmând ca instituţiile statului să fie obligate, în urma adoptării acestui document, să acţioneze împotriva organismelor de presă şi pentru limitarea, evident, a libertăţii de exprimare. Preşedintele a demonstrat, de asemenea, prin acţiunile sale concrete desfăşurate pe parcursul acestor 3 ani de exercitare a mandatului că are o viziune arbitrară, total contrară principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Contrar rolului de mediator între puterile statului, conferit de Constituţie, Traian Băsescu a provocat crize în raporturile dintre preşedinte şi principalele autorităţi publice, încălcându-le şi nesocotindu-le competenţele, denigrându-le activitatea şi ştirbindu-le autoritatea. Modul direct în care a cerut Guvernului să legifereze, practic, fără Parlament subminează democraţia, prin nesocotirea rolului legislativului, forul democratic de dezbatere constituit prin voinţa poporului, prin încurajarea procedurilor de angajare a răspunderii de către Guvern, procedură care trebuie să fie excepţia, şi nu regula. Atacurile fără precedent la adresa justiţiei, prin care i-a periclitat independenţa, instigând totodată la nerespectarea legii, se înscriu nu doar într-o zonă de neconstituţionalitate, ci pot intra chiar în sfera penalului. Argumentul aberant al preşedintelui atunci când vorbeşte de neaplicarea unei hotărâri judecătoreşti în lipsa indicării sursei de finanţare pune în discuţie caracterul obligatoriu al unei hotărâri judecătoreşti, negând totodată rolul de putere în stat a justiţiei, aşa cum este definită de Constituţie. Am asistat aşadar la un atac fără precedent la adresa justiţiei şi a magistraţilor, din motive electorale înguste, pentru a ascunde incapacitatea Guvernului de atunci de a rezolva problemele concrete ale ţării, cum ar fi aderarea României la spaţiul Schengen. Atacurile preşedintelui au vizat şi Camera superioară a Parlamentului, Senatul României. Traian Băsescu atacă în mod direct puterea legislativă, reprezentată de Senatul României, încălcând flagrant acelaşi principiu al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Televiziunea Română, la momentul respectiv, că reforma sănătăţii, legea asistenţei sociale şi legislaţia pentru justiţie trebuie adoptate prin angajarea răspunderii de către Guvern, afirmând citez: "Senatul s-a compromis de la preşedinte până la ultimul senator" . Declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la situaţia din Senat sunt cu atât mai grave cu cât el nu numai că a dat instrucţiuni Legislativului cu privire la actele ce trebuie adoptate, dar chiar şi cu privire la forma în care acestea trebuie să arate, atitudine incompatibilă cu Constituţia. Încercarea de a determina Senatul să adopte aceste acte normative în forma dorită de dumnealui reprezintă o tentativă gravă de golire de conţinut a puterii legislative, aşa cum este ea prevăzută în Constituţie. Intervenţiile abuzive asupra justiţiei, încercările de intimidare a magistraţilor, promovarea unei iniţiative legislative de natură să instituie controlul politic asupra carierei magistraţilor, declaraţiile repetate prin care Preşedintele arăta că este la curent cu actele făcute de procurori în cadrul dosarelor de urmărire penală, asediul politic asupra Consiliului Superior al Magistraturii, arată totalul declin al statului de drept în România. De la începutul celui de-al doilea mandat, preşedintele Traian Băsescu a manifestat o ingerinţă continuă în activitatea şi autoritatea judecătorească, de natură să aducă atingere direct independenţei justiţiei şi principiului separaţiei puterilor în stat. Încălcarea activităţii şi atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă de asemenea o obişnuinţă pentru preşedintele Traian Băsescu. Consiliul Superior al Magistraturii, aşa cum este definit de Constituţie, ar trebui să fie el garantul independenţei justiţiei. Deşi conform Constituţiei României, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul care este definit în Constituţie, preşedintele a impus un mod de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încercând să elimine din această procedură CSM-ul ca singurul organ care poate să vegheze la independenţa justiţiei. Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a reacţionat atunci printr-un comunicat de presă, de natură să atragă atenţia asupra efectelor negative pe care aceste derapaje repetate ale preşedintelui le pot avea asupra funcţionării statului de drept. "Considerăm că este de datoria noastră, ca asociaţie profesională, să explicăm care este rolul judecătorului în societate, la fel cum este de datoria Preşedintelui să se informeze în mod corect şi complet înainte de a face afirmaţii extrem de grave, de natură a afecta încrederea cetăţenilor în justiţie şi prin care judecătorii sunt îndemnaţi să încalce valorile fundamentale ale sistemului judiciar." - Comunicatul de presă al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România. O altă acţiune a lui Preşedintelui Traian Băsescu aflată în afara Constituţiei este decizia de a trimite Parlamentului un proiect de revizuire a Constituţiei declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională. El şi-a asumat astfel din nou rolul Guvernului, inversând rolurile prevăzute de Constituţie, care stabileşte că propunerea privind revizuirea legii fundamentale revine Guvernului. În cazul acela, proiectul de revizuire a fost trimis de către preşedinte către Guvern, care l-a restituit preşedintelui. Curtea Constituţională a constatat elemente de neconstituţionalitate, dar preşedintele a decis totuşi să trimită proiectul de revizuire către Parlament. "În ceea ce priveşte partea a doua a discuţiilor cu coaliţia majoritară de atunci, am stabilit ca, în cel mai scurt timp, adică imediat după sosirea la Cotroceni a hotărârii Curţii Constituţionale, să înaintez Parlamentului, Camerei Deputaţilor, proiectul de revizuire a Constituţiei, având ca principal obiectiv respectarea votului românilor la referendumul din noiembrie 2009. 21 iunie 2011." Am citat din Preşedintele Traian Băsescu. Procedura pusă în practică de preşedinte este în mod evident o încălcare gravă a Constituţiei, atât în ceea ce priveşte demararea sa de către preşedinte, şi nu de la Guvern, cât şi nesocotirea deciziei Curţii Constituţionale privind conformitatea proiectului de lege fundamentală, conformare care era obligatorie. Preşedintele Traian Băsescu a încălcat grav prevederile constituţionale, de asemenea, când a declarat public, la data de 16 noiembrie 2011, că regimul personal instaurat de Domnia Sa nu intenţionează să respecte deciziile Curţii Constituţionale. Anunţul public făcut de către parlamentarii PNL şi PSD că se vor adresa Curţii Constituţionale, reclamând decizia conform căreia Guvernul va îngheţa pensiile şi salariile bugetarilor pe parcursul anului 2012, a fost urmat de o vizită surpriză la Curtea Constituţională a Preşedintelui Traian Băsescu, într-o evidentă încercare de a pune presiune pe judecătorii Curţii. La puţin timp, într-o intervenţie radiofonică la postul public, Traian Băsescu declara cu vădită lipsă de respect faţă de autoritatea Curţii şi faţă de Constituţie că nicio altă decizie a Curţii Constituţionale a României nu va schimba radical hotărârea Coaliţiei de a menţine îngheţarea pensiilor şi salariilor pe tot parcursul anului 2012. "Indiferent care este rezultatul la Curtea Constituţională, banii nu există! Dacă ar exista, s-ar plăti!" - 16 noiembrie 2011. Astfel de fapte şi declaraţii reprezintă, fără echivoc, sfidarea şi încălcarea gravă a prevederilor constituţionale care statuează clar şi de necontestat supremaţia deciziilor Curţii Constituţionale. Declaraţiile Preşedintelui denotă încă un aspect de natură să determine gravitatea faptei de încălcare constituţională. Rolul esenţial al Preşedintelui României este acela de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a instituţiilor statului. Or, prin declaraţiile sale, acesta nu doar că nu respectă prevederile constituţionale, dar îndeamnă public la nerespectarea acestora, fapt de o gravitate extremă. De altfel, acest ultim atac la adresa Curţii se încadrează într-o serie de alte declaraţii de natură să ducă în derizoriu Curtea Constituţională, acestea culminând cu afirmaţia conform căreia "Curtea Constituţională a României acţionează ca o instituţie penibilă. Şi acum regret enorm creşterea TVA ". Am încheiat citatul din preşedintele Traian Băsescu. De asemenea, preşedintele l-a numit la Curtea Constituţională pe domnul Petre Lăzăroiu, pentru un al doilea mandat, cu încălcarea prevederilor art. 142 din Constituţie. Preşedintele Traian Băsescu i s-a substituit lui Emil Boc nu doar ca prim-ministru, ci şi ca preşedinte al Partidului Democrat Liberal. El a luat parte în mod frecvent la reuniunile acestui partid politic, la discuţiile cu reprezentanţii săi, a discutat cu reprezentanţii săi liniile directoare ale politicii economice, sociale şi aşa mai departe. În aceste condiţii, nici nu poate fi vorba despre imparţialitatea şi neutralitatea cerute de la un adevărat Preşedinte, care ar trebui să fie reflectate într-o atitudine cu care relaţionează cu toate forţele politice. Atitudinea Preşedintelui a fost un flagrant partizanat politic, prin participarea activă la viaţa politică a Partidului Democrat Liberal. A acţionat în numeroase situaţii în mod explicit şi direct ca lider al Partidului Democrat Liberal. De exemplu, la 4 martie 2011, el a participat la Întâlnirea la vârf a Partidului Popular European, la Helsinki. Şeful formal al Partidului Democrat Liberal nu a fost invitat. Mai mult, pentru deplasarea preşedintelui în Finlanda s-au folosit resursele financiare şi materiale ale statului român, deşi reuniunea PPE era, în mod evident, una de partid. Acest aspect a fost recunoscut de purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, care a susţinut: "Deplasarea a fost plătită din banii alocaţi prin bugetul de stat Administraţiei Prezidenţiale întrucât a fost o deplasare în interes naţional, şi nu una în interes privat." Această argumentaţie aminteşte de epoca partidului-stat anterioară anului 1989, când ideologia oficială a epocii prevedea faptul că interesele unui anumit partid politic sunt aceleaşi cu interesele statului sau cu interesul naţional. (Vociferări.) De asemenea, pe întreg parcursul mandatului, Preşedintele Traian Băsescu a avut o atitudine de respingere a dialogului real cu partidele politice, cu excepţia propriului său partid, pe care îl laudă, îl susţine şi îl conduce în mod autoritar. Preşedintele Traian Băsescu, acţionează pe scena politică a ţării ca fiind de fapt preşedintele de facto al Partidului Democrat Liberal, încălcând astfel prevederile art. 80 şi art. 84 din Constituţia României. Domnul Băsescu a participat în mod constant la diferite reuniuni cu membrii acestui partid şi a participat şi în mod activ la procesul decizional. Comportamentul său a fost în mod evident acela al unui şef de partid, nicidecum al unui preşedinte de ţară imparţial. Mai mult, preşedintele a participat şi la şcoala de vară a Organizaţiei de tineret a Partidului Democrat Liberal. În fapt, în decursul ultimului mandat, Traian Băsescu a avut cel puţin 20 de întâlniri cu liderii marcanţi ai PDL-ului, în afara cadrului de consultări cu partidele parlamentare. Ignorând cu cinism prevederile constituţionale cuprinse în art. 80 referitoare la rolul Preşedintelui, Traian Băsescu a făcut o practică din instigarea unor categorii sociale împotriva altora, încercând să dividă societatea pentru a putea să acumuleze cât mai multă putere politică. În acest sens, preşedintele a făcut nenumărate declaraţii politice prin care încerca să determine ura tinerilor împotriva pensionarilor, a salariaţilor din sectorul privat faţă de cei din sectorul de stat, a pacienţilor împotriva medicilor, a părinţilor împotriva profesorilor şi aşa mai departe. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Se poate spune că preşedintele Traian Băsescu a încercat în ultimii trei ani să anuleze regimul democratic românesc şi, prin încălcări repetate ale Constituţiei, să îndrepte regimul politic românesc către unul prezidenţial, de conducere unipersonală, în care preşedintele decide totul, prin uzurparea atribuţiilor celorlalte instituţii fundamentale. Cel mai important lucru este faptul că acţiunile sale nu doar că au fost în afara Constituţiei şi au fost lipsite de legitimitate democratică, dar au avut drept consecinţă scăderea nivelului de trai al populaţiei şi aruncarea ţării într-o criză economică profundă şi prelungită. Până în prezent, Preşedintele ţării nu a răspuns politic pentru aceste fapte. De aceea, considerăm că un referendum prin care românii să aibă posibilitatea de a se pronunţa asupra continuării mandatului de către Traian Băsescu este imperios necesar. Perseverenţa domnului Băsescu în a încălca Legea fundamentală, prin repetarea unor fapte abuzive şi care afectează grav funcţionarea democratică a statului de drept, demonstrează o atitudine iremediabilă a acestuia, ceea ce ne îndreptăţeşte să solicităm suspendarea lui din funcţie. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, În conformitate cu prevederile constituţionale şi ale Regulamentului comun, art.67, după prezentarea cererii Grupurilor parlamentare ale PSD şi PNL, există posibilitatea, dacă preşedintele României se află în plenul reunit (Vociferări.), să dăm cuvântul... daţi-mi voie să vă spun procedura. Domnilor colegi, vă rog frumos, un pic de decenţă pentru a citi regulamentul... şi ascultarea explicaţiilor Preşedintelui României. Daţi-mi voie să-i dau cuvântul Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, pentru a asculta explicaţiile Domniei Sale. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Traian Băsescu (Preşedintele României): Bună ziua! Onorată conducere a Camerelor Parlamentului României, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Înţeleg că astăzi nu este dezbaterea documentului prezentat şi, aşa cum am discutat cu conducerea celor două Camere, eu doresc să particip la dezbatere. Ca atare, astăzi voi face o scurtă prezentare, iar cu ocazia dezbaterilor voi reveni în Parlament pentru a răspunde şi a prezenta punctul de vedere al preşedintelui României la fiecare punct. Mărturisesc că sunt şi într-o oarecare dificultate pentru că Preşedinţia a primit documentul aseară la ora 19,30 şi ar fi fost imposibil să pregătesc o dezbatere şi o atacare sau o abordare punct cu punct a celor 20 de pagini din documentul Grupului PSD şi PNL. Vă mulţumesc deci, anticipat, pentru invitarea mea la dezbaterea în Parlament a documentului politic prezentat anterior. Aş începe cu afirmaţia că nu contest dreptul Parlamentului de a iniţia şi de a finaliza procedura de suspendarea preşedintelui. Este un drept constituţional care-l trimite pe preşedinte în faţa poporului. Cred în acest mod de a-l valida sau invalida pe preşedintele României într-un moment în care Parlamentul, sau majoritatea parlamentară, consideră că trebuie s-o facă. Ceea ce nu cred însă, nu cred că procedura prin care acest drept constituţional este exercitată de Parlament poate avea fisuri sau abuzuri. În ceea ce priveşte documentul care mi-a fost adus la cunoştinţă aseară, apreciez că are patru mari obiective, dintre care trei de fond şi unul conjunctural. Primul este punerea sub controlul PSD şi al PNL al instituţiilor statului şi în mod deosebit a justiţiei. Al doilea obiectiv este subordonarea tuturor instituţiilor statului către partid, prin încălcarea gravă a Constituţiei şi a legilor ţării. Cel de-al treilea obiectiv este legat de nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009 prin care poporul, în numele căruia PNL şi PSD afirmă că a declanşat procesul de suspendarea preşedintelui, a votat cu 85% pentru parlament unicameral şi pentru 300 de parlamentari. Acestea sunt motivele de fond pentru care doriţi suspendarea Preşedintelui României. Aveţi şi unul conjunctural: primul-ministru pe care l-aţi furnizat este deja recunoscut în toată Europa şi şi dincolo de ocean, ca prim-ministru copy, copy-paste, copy, copy-paste. Mai aveţi o problemă de ultimă oră, privind în CV-ul primului-ministru, şi ea este legată de faptul că toţi îl ştiam masterand la Universitatea din Catania, iar ieri, în presă a apărut faptul că n-a urmat niciodată un curs de masterat în Catania. Sigur, este o chestiune conjuncturală, dar este bine să fie acoperită cu un proces de suspendare a preşedintelui. Mergând mai departe, aş vrea să vă spun următorul lucru: mulţi dintre dumneavoastră credeţi că instituţiile statului mai sunt ca în anul 2004. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Vă înşelaţi amarnic! Sunt opt ani de când cu migală, cu perseverenţă s-a construit independenţa justiţiei faţă de politic. Ştiu că aveţi probleme de neînţeles legate de acest lucru. Am văzut şi afirmaţiile făcute de unul din liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu: "Trebuie să controlăm justiţia". Dragii mei concetăţeni, această vreme a trecut. Nu puteţi să întoarceţi realităţile instituţiilor ca: Parchet General, DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la modul de supunere din anii 2000-2004. iar tentativa dumneavoastră de a acapara toate funcţiile de decizie în nominalizarea înalţilor demnitari ai sistemului de justiţie, vă asigur, este una greşită. Şi poate să eşueze la referendum. Îmi reproşaţi angajarea publică şi declaraţiile pe care le-am făcut. n-am văzut fapte incriminate, am văzut declaraţii. Vreau să ştiţi că şi eu sunt la fel de liber ca orice parlamentar să fac declaraţii. Vreau să ştiţi că de cele mai multe ori declaraţiile mele au fost expresia parteneriatului pe care l-am avut cu coaliţia de guvernare, cu Guvernul, cu Banca Naţională, în momente extreme de criză. Am vrut ca şi majoritatea parlamentară, şi instituţiile să înţeleagă că sunt partenerul lor, că nu mă ascund la Cotroceni, să spun: "Ce rău aţi făcut!", când ştiam foarte bine că nu aveam alte soluţii pentru a preveni intrarea ţării într-o situaţie foarte dificilă. Şi ţin şi acum să le mulţumesc românilor că şi-au salvat de la o puternică criză economică ţara, prin propriile sacrificii. (Aplauze. ) Astăzi aud că am tăiat eu pensiile pensionarilor. Ştiu că prin dese declaraţii s-a reuşit propagarea acestei convingeri şi către pensionari. La referendumul de suspendare mi-aş dori mult să fiu votat de pensionarii care nu au pierdut nimic la pensie sau de pensionarii cărora le-a crescut pensia în timpul mandatelor mele. Şi, mai ales, a acelora care aveau pensii de 18 lei, de 7 lei, şi pe urmă au dobândit 350 de lei, pensia socială. Mi-aş dori să fiu votat de aceia cărora nu le-au scăzut pensiile. Am văzut că v-aţi asumat o imensă provocare. Vreau să ştiţi că mi-o asum, alături de dumneavoastră. Provocarea pe care v-aţi asumat-o este aceea că un politician, fie el şi preşedintele României, care a refuzat să-i mintă pe români pe timp de criză, este trimis în faţa electoratului să fie validat sau invalidat. Pentru mine a fost o obligaţie, ca preşedinte, să le spun românilor adevărul despre finanţele ţării, despre ce poate şi ce nu poate România în timp de criză. S-ar putea ca referendumul să confirme că am avut dreptate să fiu cinstit cu românii. Nu i-am minţit, nu i-am păcălit, le-am spus exact cum stăteam şi ce putea să facă Guvernul pentru ei, dar nu pentru că aşa am gândit eu, ci pentru că ceea ce spuneam era rezultatul discuţiilor şi cu Guvernul, şi cu Banca Naţională, şi cu Fondul Monetar Internaţional, şi cu Uniunea Europeană, şi cu Banca Mondială. Era nevoie ca un politician - politicianul cel mai legitim în sistemul nostru politic - să aibă curaj să se aşeze alături de guvern şi să le spună românilor care este realitatea. De altfel, cred că în sală sunt şi destul de mulţi oameni care participau la acele întâlniri ale coaliţiei, unde nu am fost niciodată. Nimeni nu poate să spună că vreodată m-am dus să bat cu pumnul în masă ca cei aflaţi în coaliţia de guvernare să facă un lucru sau altul. Dar ei toţi au ştiut ce este în acordurile cu instituţiile internaţionale care au finanţat Guvernul atunci când nu se putea finanţa de pe pieţele internaţionale. Domnilor, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Sper că voi avea ocazia să răspund punct cu punct celor aflate în sesizarea făcută de PSD şi PNL. Până atunci, însă, aş vrea să vă mai atenţionez asupra unui lucru. Nimeni nu va veni să ne facă ordine în România, nici Bruxelles-ul, nici Washingtonul, nici Beijingul şi nici Moscova. Avem obligaţia să ne facem noi ordine în funcţionarea instituţiilor statului. Iar prin procedurile pe care Guvernul şi majoritatea parlamentară le-au aplicat în ultimele 45 de zile arată că sunt dispuşi să dea lovituri consistente funcţionării instituţiilor statului român, fie că vorbim de desfiinţări de comisii, fie că vorbim de transformarea "Monitorului Oficial" în gazeta de perete a Guvernului, fie că vorbim de emitere de ordonanţe de urgenţă care afectează atribuţiunile Curţii Constituţionale, toate acestea sunt lucruri grave, şi fac un apel la dumneavoastră: continuaţi şi finalizaţi procedura de suspendare a preşedintelui României respectând toate instituţiile statului, toate procedurile şi Constituţia României, şi atunci nu veţi avea din partea mea niciun fel de reproş, ba, dimpotrivă, vă voi spune mulţumesc, mi-aţi creat condiţiile legale să merg în faţa poporului. Şi, închei, spunându-vă, încă o dată: obiectivul major al acestei suspendări este punerea sub control a Justiţiei, punerea sub control şi la dispoziţia partidelor din USL a instituţiilor statului şi, nu în ultimul rând, nerespectarea referendumului care cerea Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Apropo, nu aţi vrea, cu ocazia referendumului de validare sau invalidare a preşedintelui să organizaţi şi referendumul pentru Parlament unicameral, pentru validarea noii Constituţii, în care să introduceţi doar atât: "Parlament unicameral şi 300 de parlamentari". Puteţi face într-o sesiune extraordinară numai această modificare la Constituţie. (Aplauze.) Acum vă respect pentru că aţi declanşat o procedură constituţională. Aş vrea să fie şi corectă. Dar vă voi respecta de două ori dacă, odată cu referendumul de invalidare sau validare a preşedintelui României, veţi supune votului poporului şi modificările la Constituţie, cu Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Vă mulţumesc mult şi vă asigur de tot respectul meu. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Vă rog să-mi permiteţi să precizez că astăzi nu dezbatem problema de fond în ceea ce priveşte propunerea de suspendare a preşedintelui României. Această dezbatere pe fond va avea loc după primirea avizului consultativ al Curţii Constituţionale. În conformitate cu art.67 din Regulamentul comun al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, daţi-mi voie să vă citesc: "După ascultarea explicaţiilor preşedintelui României, consultă deputaţii şi senatorii dacă datele existente sunt suficiente pentru a fi sesizată Curtea Constituţională sau dacă este necesară constituirea unei comisii comune de anchetă. Hotărârea se ia cu majoritatea voturilor din numărul total al deputaţilor şi al senatorilor." |
||||
|
|
|
Domnule deputat Ioan Oltean, aveţi cuvântul. (Aplauze.) |
|
||
|
|
Domnule preşedinte al Senatului, Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Mă folosesc şi eu de prevederile art.67 din Regulamentul şedinţelor comune şi de faptul că suntem în exercitarea... vom pune în aplicare art.95 din Constituţie, şi anume: "În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care Preşedintele României încalcă Constituţia României, se poate declanşa instituţia suspendării acestuia din funcţie". Am ascultat cu atenţie materialul prezentat de către cei ce l-au întocmit, de către reprezentanţii USL-ului. Am constatat că suntem în prezenţa unei înşiruiri de atitudini, de declaraţii, de opinii care, în mod cert... |
||||
|
|
Domnule deputat, O să vă rog frumos, pe procedură, aşa cum a precizat şi preşedintele României. Nu există dezbateri astăzi. Aveţi două minute. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Vă asigur că sunt pe procedură, dar nu pot intra într-o propunere fără să o motivez. Orice fel de intervenţie are o introducere, cuprins şi o încheiere, domnule preşedinte. Este un lucru care se învaţă la clasa a IV-a. Eu sunt la capitolul "introducere". Deci, constatând că materialul prezentat constituie o înşiruire de declaraţii, de opinii, de atitudini, care sub nicio formă nu pot fi calificate ca fiind fapte grave, având în vedere, domnule preşedinte şi stimaţi deputaţi şi senatori, că în conformitate cu art.42 din Legea de funcţionare a Curţii Constituţionale, alin. (2): "Propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României, împreună cu dovezile pe care se întemeiază, se trimit în copie Curţii Constituţionale, în vederea emiterii avizului", apreciez că materialul respectiv se dovedeşte a fi totalmente insuficient, că acest material nu poate să aibă temei juridic pentru declanşarea unei proceduri de suspendare a preşedintelui României. Noi am mai trăit o asemenea experienţă în 2007 şi ştim cu toţii care au fost consecinţa şi efectul acestui demers politic şi constituţional, în ultimă instanţă. Pentru a evita punerea într-o situaţie ridicolă a Parlamentului României, în sensul că distinsa Curte Constituţională să constate lipsa de temei juridic a acestui material, în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, propun constituirea unei comisii comune de anchetă, domnule preşedinte şi domnilor colegi, care să verifice şi să adauge elemente care, într-adevăr, să justifice suspendarea preşedintelui României. Art.67 din Regulamentul şedinţelor comune dă această posibilitate şi permite, domnule preşedinte, constituirea acestei comisii. Noi credem că ea se impune cu necesitate. Parlamentul nu poate fi pus în ridicol. Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal, evident, se detaşează net de forma care astăzi a fost prezentată şi credem că ea trebuie să fie îmbunătăţită prin cercetările pe care le va întreprinde o comisie comună de anchetă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule vicepreşedinte. |
||||
|
|
|
Viceliderul Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, domnul Eugen Nicolăescu. Vă rog frumos. Rog colegii deputaţi şi senatori să ia loc în bănci. |
|
||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnilor preşedinţi ai Parlamentului, Stimaţi colegi, Este dreptul oricărui grup parlamentar să-şi exprime punctul de vedere. este dreptul oricăruia dintre noi să invocăm prevederile regulamentare şi constituţionale. În consecinţă la comentariul domnului Ioan Oltean, reprezentant al Grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, Grupul parlamentar al PNL nu este de acord cu constituirea unei comisii de anchetă. Considerăm că în acest moment, aşa cum sunt prezentate faptele, realităţile, sunt suficiente dovezile astfel încât textul pe care noi l-am propus Parlamentului să poată fi înaintat Curţii Constituţionale. Urmează, evident, ca această instituţie să-şi exprime punctul de vedere. Dar, pentru a putea respecta hotărârea Birourilor permanente, de ieri, dar şi ale Parlamentului, de astăzi, şi anume programul de lucru care a fost adoptat, vă propun, domnule preşedinte, ca în textul pe care-l veţi înainta Curţii Constituţionale să se prevadă ca aceasta să ne transmită avizul consultativ prevăzut de Constituţie, până mâine, la ora 12,00, astfel încât el să fie cunoscut şi de preşedintele României, să poată să-şi formuleze poziţia pe care o va prezenta, ulterior, în faţa Parlamentului. Vă rog să supuneţi la vot faptul că în acest moment, din punctul de vedere al Grupurilor parlamentare ale USL, sunt suficiente dovezile şi probele prezentate şi, în consecinţă, poate fi transmis textul sesizării către Curtea Constituţională, care să ne răspundă până mâine la ora 12,00. Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Mai sunt două intervenţii. Am să vă rog frumos, distinşi colegi de la Partidul Democrat Liberal, pentru a respecta Constituţia şi regulamentul, aşa cum a precizat şi preşedintele României, nu există dezbateri la această sesiune extraordinară. Domnul vicepreşedinte Ioan Oltean a făcut o propunere care este regulamentară ca, înainte de a cere avizul Curţii Constituţionale, să se constituie o comisie comună de anchetă. Înainte de a supune la vot această propunere, îi dau cuvântul domnului deputat Cezar Preda, care a cerut cuvântul pe procedură. după care o să intrăm pe vot. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor preşedinţi, Toată lumea este convinsă că este corect ca un grup să ceară, şi votul, prin majoritatea sa, să hotărască dacă se face sau nu comisia. Dragii mei colegi, Dacă pentru un plagiat deja dovedit aţi făcut patru comisii până acum, care vor judeca peste un an, pentru suspendarea şi demiterea preşedintelui României nu vreţi să faceţi comisie?! Asta să înţeleagă românii?! Copiaţi şi faceţi patru comisii care să stea un an de zile, iar când vreţi să duceţi la 20 milioane de români suspendarea preşedintelui, nu vreţi să faceţi comisie?! Nu este corect şi nu sunteţi oameni serioşi. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnule deputat, vă mulţumesc. Supun la vot propunerea domnului vicepreşedinte Ioan Oltean pentru constituirea unei comisii comune de anchetă. Cine este pentru? (Vociferări.) Vă dau cuvântul după, suntem în vot. (Se adresează domnilor deputaţi Daniel Buda şi Ioan Oltean.) Cine este pentru constituirea comisiei de anchetă? După... vă dau cuvântul. Aţi făcut o propunere regulamentară şi o să vă dau cuvântul, domnule Oltean. Cine este pentru propunerea făcută de domnul Ioan Oltean, de constituire a unei comisii comune de anchetă, aşa cum scrie în Regulamentul Camerei Deputaţilor şi al Senatului. Voturi pentru? Voturi pentru, vă rog? Nu există procedură de vot în regulament. (Se adresează domnului deputat Mircea-Nicu Toader, care doreşte să ia cuvântul pe procedură.) Vă rog frumos, domnilor, aşa cum a cerut şi preşedintele României, să nu inventăm şi să stăm în anvelopa constituţională şi regulamentară. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Niciunul. Voturi împotrivă? Rog secretarii să numere. 216 voturi împotrivă. Abţineri? 19 abţineri. Deci, cu 216 voturi împotrivă şi 19 abţineri, constituirea comisiei comune de anchetă a fost respinsă. Având în vedere prevederile art.67, apreciem că datele existente sunt suficiente pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea emiterii avizului consultativ. Dar înainte de a face propunerea, daţi-i cuvântul... Nu, vă rog frumos, înaintea dumneavoastră a fost domnul Boureanu. (Se adresează domnului deputat Ioan Oltean, care doreşte să ia cuvântul.) Daţi-mi voie să-i dau cuvântul. Domnul deputat Cristian Boureanu, pe procedură, aveţi două minute. Vă mulţumesc. Din sală: Colonele, taci! |
||||
|
|
Domnul Cristian Alexandru Boureanu: Microfonul! Mulţumesc. În primul rând, mă bucur că toţi colegii de la putere acum îşi aduc aminte de numele meu şi le mulţumesc. Le dau voie, dacă vor să strige. În al doilea rând, îmi permit să spun, din nou, cu tot respectul pentru noul preşedinte al Senatului şi pentru premierul României, că, după ce România are în momentul de faţă un premier nou, fără alegeri, este trist că în patru zile doriţi să aveţi şi un preşedinte al României, fără alegeri. Dar este dreptul dumneavoastră să vă alegeţi cum vreţi să conduceţi această ţară. Dar, în acelaşi timp, este bine să respectaţi procedurile. Şi, pentru prima oară în Parlamentul României, în 22 de ani, un grup parlamentar propune să impunem Curţii Constituţionale timpul în care să analizeze o sesizare. (Vociferări.) Nu există termen de 24 de ore. Şi de altfel aţi dovedit-o chiar dumneavoastră la procedurile pe care le-aţi folosit la ultima propunere de suspendare. Dragi colegi, Cei care aţi prins trei - patru mandate poate nu vă pasă cum va arăta acest Parlament şi această clasă politică la anul. Dar cei care reprezintă generaţia tânără, ca domnul Ponta, care lipseşte astăzi din Parlament, ca de obicei, ca domnul Crin Antonescu, care doreşte să fie preşedintele acestei ţări, ar trebui să aibă în vedere că precedentele din ultimele patru zile s-ar putea să afecteze iremediabil clasa politică românească. Şi, dragi colegi, chiar dacă poate noi am greşit când am condus România - şi eu pot să-mi cer scuze pentru unele greşeli - asta nu înseamnă că dumneavoastră veţi repara o greşeală printr-o suită de ilegalităţi. Domnule preşedinte al Senatului, Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Vă rog să aveţi în vedere că nu putem fixa un termen pentru Curtea Constituţională în care să răspundă la o sesizare a noastră. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnule deputat, Înainte de a da cuvântul domnului Toader, domnule deputat Oltean, daţi-mi voie, pentru cunoştinţa deputaţilor şi senatorilor, să recitesc art.67: "Preşedintele care conduce şedinţa comună, după prezentarea propunerii de suspendare din funcţie şi ascultarea explicaţiilor preşedintelui României, consultă deputaţii şi senatorii dacă datele existente sunt suficiente pentru a fi sesizată Curtea Constituţională sau dacă este necesară constituirea unei comisii comune de anchetă", aşa cum a cerut domnul Ioan Oltean, care a respectat litera şi spiritul regulamentului. "Hotărârea se ia cu majoritatea voturilor din numărul total al deputaţilor şi senatorilor". Hotărârea a fost luată şi a fost respinsă comisia comună de anchetă. |
||||
|
|
|
Mai departe, art.67 alin. (2): "În cazul în care s-a apreciat că datele sunt suficiente - plenul apreciază, şi a apreciat că sunt date suficiente - propunerea de suspendare, însoţită de informaţiile necesare, se trimit de îndată de către preşedintele care a condus şedinţa comună, Curţii Constituţionale spre consultare, menţionându-se ...", repet, "menţionându-se şi termenul până la care aceasta trebuie să se pronunţe". Deci, este în deplinătatea Parlamentului şi în obligaţia sa să trimită un termen Curţii Constituţionale. (Aplauze.) Domnul deputat Toader. Renunţaţi? Da. Domnul deputat Ioan Oltean, pe procedură, două minute, vă rog frumos. |
|
||
|
|
Domnilor preşedinţi, Doamnelor şi domnilor, Aşa este, regulamentul dă posibilitatea fixării unui termen, deşi în legea organică nu se prevede un asemenea termen. Nu aceasta este problema. Problema este însă a duratei. Suntem în faţa unei acţiuni parlamentare şi constituţionale de o complexitate absolut deosebită. Suntem în faţa suspendării preşedintelui României. Cea mai abilitată instituţie să dea un aviz favorabil sau nefavorabil unui asemenea demers parlamentar este Curtea Constituţională. Mi se pare inadmisibil să-i cerem acestei instituţii să se pronunţe în 24 de ore. Vă reamintesc, stimaţi colegi, că în 2007, când am fost din nou în faţa unui asemenea demers constituţional, Curtea Constituţională a fost sesizată tot de către aceeaşi parte a politicii româneşti, în 21 martie 2007, iar Curtea s-a pronunţat în 5 aprilie 2007. Două săptămâni a avut la dispoziţie Curtea pentru a analiza documentaţia şi a se pronunţa. În consecinţă, stimaţi colegi, vă rog să fiţi de acord ca termenul în care Curtea Constituţională să se poată pronunţa şi să nu ducem în derizoriu... să nu duceţi, de fapt, în derizoriu un asemenea demers constituţional, să fie de două săptămâni, dând posibilitatea acestei instituţii să analizeze îndeaproape întreaga documentaţie şi pentru a da un aviz în deplină cunoştinţă de cauză. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule deputat, vă mulţumesc, dar am o rugăminte la dumneavoastră, având aceeaşi experienţă, poate mai mare decât a mea, nu-mi cereţi să încalc Regulamentul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru că nu am să fac aşa ceva. Domnul Vasile Blaga, vă rog frumos. Domnule senator Blaga, vă rog, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Mulţumesc. Am o mică nelămurire: cât este cvorumul de şedinţă de astăzi? |
||||
|
|
217. |
||||
|
|
Aţi anunţat 216 voturi. (Aplauze.) Deci, a căzut hotărârea dumneavoastră, este numărul total... Din sală: Plus 19 abţineri. |
||||
|
|
Nu este adevărat! |
||||
|
|
Domnule senator, Probabil că fiind plecat din sală, nu aţi fost atent. Sunt 216 voturi împotrivă şi 19 abţineri. Dacă adunăm 216 cu 19, vedeţi că s-a depăşit cvorumul de şedinţă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Hotărârea se ia cu majoritatea numărului total, nu a celor prezenţi. (Vociferări.) |
||||
|
|
Domnul deputat Duvăz. Domnule senator, îmi cer scuze că art.67 este corect. |
||||
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Stimaţi colegi, Nu putem să descoperim şi un nou sistem de numărare. Îl avem pe cel vechi. Domnule Blaga, ştiţi foarte bine că această respingere, de fapt, a fost absolut corectă, pentru că voturile împotrivă se adună cu cele care au fost abţineri, şi această hotărâre a fost respinsă. |
||||
|
|
Domnule senator, daţi-mi voie! Domnul deputat Mircovici, pe procedură, vă rog frumos. După care, domnul deputat Nicolăescu. Domnule senator, vă rog frumos..., domnul Mircovici, prima dată, am o rugăminte la dumneavoastră. |
||||
|
|
Domnilor preşedinţi, Doamnelor şi domnilor, Sunt prea mic ca să mă bag într-un astfel de război, dar vreau să fac o precizare foarte clară: numărul de voturi pentru a fost 217, şi nu 216. Este trecut aici, l-am anunţat împreună cu domnul secretar David, îmi pare foarte rău. |
||||
|
|
Domnule... |
||||
|
|
Eu n-am să mint pentru un vot... |
||||
|
|
Domnule Mircovici, domnule deputat, vă rog frumos să luaţi loc, să continuăm şedinţa. Domnule Toader, rugaţi-i pe colegi, nu contează dacă au fost 216 sau 217, este constituirea Comisiei comune de anchetă. Parlamentul României este în cvorum, voturile împotrivă şi abţinerile se adună, au fost zero voturi pentru. Pe cale de consecinţă, procedura a fost îndeplinită, nu există Comisie comună de anchetă aprobată de plenul Parlamentului României. Domnul Ioan Oltean, două minute. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Eu vă spun că foarte mult contează dacă au fost 216 sau 217. un vot contează întotdeauna atunci când e vorba de cvorum. Domnule preşedinte, Eu nu vă cer să încălcaţi regulamentul, n-am făcut-o şi nu o fac nici acum, însă, în art. 67 din Regulamentul şedinţelor comune, alin. (2), se spune că: ...Vom cere Curţii Constituţionale să se pronunţe într-un anumit termen. Acest termen îl stabileşte plenul reunit al celor două Camere. Domnul vicelider Eugen Nicolăescu ne-a propus 24 de ore, eu am propus două săptămâni. Sunt două propuneri strict regulamentare şi v-aş ruga să procedaţi în consecinţă, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Aveţi dreptate. Domnul Nicolăescu, şi după care trecem pe procedura de vot pe care a propus-o domnul Oltean. Două minute, domnule Nicolăescu. |
||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte Valeriu Zgonea, Îmi pare rău că trebuie să vă atrag atenţia că sunteţi uneori chiar mai îngăduitori cu aplicarea regulamentului decât doamna Roberta Anastase, în sensul în care... (Râsete.) Staţi o clipă, nu vă bucuraţi, că vă bucuraţi degeaba! ...în sensul în care le-aţi permis unor colegi să se abată de la regulament, în sensul în care să aibă discursuri în afara procedurii. Dacă astăzi avem numai luări de cuvânt pe procedură, să se discute numai procedură! Pentru declaraţii politice îi invităm în altă zi şi la altă oră, atunci când Parlamentul are programată o asemenea atitudine. Ca atare, aveţi în acest moment două propuneri făcute, pentru termenul în care Curtea Constituţională trebuie să ne remită avizul consultativ prevăzut de Constituţie. Vă rog să supuneţi la vot, astfel încât să nu mai avem dezbateri inutile. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Aceasta şi voi face. Daţi-mi voie înainte să citesc procedura: "Apreciind că datele existente sunt suficiente pentru sesizarea Curţii Constituţionale..." |
||||
|
Procedură! |
|||||
|
|
După ce terminăm ceea ce citesc eu, domnule... "...în vederea emiterii avizului consultativ, propun să constatăm acest fapt şi să fie sesizată Curtea Constituţională cu propunerea de suspendare, pentru a emite un aviz consultativ pe care să-l comunice preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi preşedintelui României..." şi aici vine propunerea, în ordinea venită în plen, propunerea domnului Nicolăescu, "până în ziua de vineri, 6 iulie, ora 12,00". Supun votului această propunere. Cine este pentru? |
||||
|
Procedură de vot! |
|||||
|
|
Rog secretarii să numere. |
||||
|
|
Procedură de vot am cerut! |
||||
|
|
221 voturi pentru. Voturi împotrivă? Îi rog frumos pe colegii care sunt împotrivă să se exprime. Niciun vot împotrivă. Abţineri? 8 abţineri. Cu 221 de voturi pentru, zero împotrivă şi 8 abţineri plenul Camerelor reunite va trimite şi va cere Curţii Constituţionale ca până mâine, vineri, 6 iulie 2012, ora 12,00 să emită avizul consultativ. Vă mulţumesc. Domnule Toader, pe procedură. |
||||
|
|
Domnule Zgonea, domnule deputat Zgonea, care sunteţi momentan pe funcţia de preşedinte, întotdeauna aţi spus că veţi respecta regulamentul. Nici măcar bunul-simţ nu l-aţi respectat! Am solicitat procedură! Am solicitat procedură, înainte de vot! Este dreptul meu, ca lider de grup, să solicit acest lucru şi îl solicitam prin apel nominal. Este dreptul grupului parlamentar să solicite prin apel nominal, având în vedere numărul foarte restrâns la voturi. Dumneavoastră n-aţi ţinut cont de acest lucru, aţi dorit să mistificaţi votul. De ce nu mi-aţi acceptat procedura şi intervenţia de procedură? Întotdeauna aţi spus că vechea preşedintă, Roberta Anastase, nu ascultă. Dumneavoastră călcaţi totul în picioare, mergând pe un principiu al regulamentului pe care nu-l respectaţi. Domnule Zgonea, urmează orice vot de acum încolo să fie prin apel nominal. Vă spun foarte clar, dacă dumneavoastră consideraţi că puteţi să faceţi o mascaradă din această importantă acţiune a Parlamentului, pentru a suspenda un preşedinte al României, şi credeţi că puteţi să terfeliţi nu numai onoarea oamenilor din Parlament, ci şi pe cea a celor care sunt în afara sălii, vă înşelaţi! Respectaţi acest regulament pe care l-aţi clamat întotdeauna! Respectaţi hotărârile justiţiei, respectaţi această ordine de drept a României! Dacă nu, spuneţi-o: "Nu mai avem nevoie de ordine de drept!" şi ştim ce avem de făcut. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule Toader. Eu respect Regulamentul comun al Camerei Deputaţilor şi al Senatului. fac precizarea că deputaţii şi senatorii PDL au fost în sală şi s-au abţinut, nici n-au votat, au stat în sală la votul procedural care a stabilit avizul consultativ şi termenul pentru 6 iulie, ora 12,00. Un anunţ din partea domnului deputat, vă rog frumos. |
||||
|
|
Domnul Marius Cristinel Dugulescu: Sunt dator în faţa dumneavoastră cu un anunţ, pentru că s-a creat o confuzie în urma conferinţei de presă din aprilie... (Râsete.) Aş vrea să ştiţi că niciodată nu am părăsit Grupul PDL, activez în Grupul PDL, ca să nu mai fie nici un fel de confuzie. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule deputat, eu v-aş da cuvântul la procedură, dar din punct de vedere regulamentar ordinea de zi de astăzi s-a încheiat. Dacă dumneavoastră aveţi altceva de spus, vă rog frumos, două minute. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte Zgonea. Mie îmi pare foarte rău că v-aţi început mandatul acesta dând cu grebla în baltă. (Aplauze.) Dar, pe procedură, două probleme: 1. având în vedere că la propunerea domnului Oltean, în Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal au fost câteva voturi pentru, nu dumneavoastră număraţi, ci secretarul, şi aţi anunţat "niciun vot pentru propunerea domnului Oltean", ca vicelider de grup vă propun să repetaţi votul la propunerea domnului Oltean. A doua problemă pe procedură: poate bunul Dumnezeu vă dă gândul cel bun şi la referendum veţi introduce şi modificarea Constituţiei, conform art. 66. Eu vă propun, având în vedere că Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare, ţinând cont de prezenţa domnului senator Crin Antonescu la şedinţele Parlamentului în trei ani, să avem una singură, de vreo trei zile, şi toamna, pe răcoare. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule Toader, un minut, după care un anunţ din partea domnului deputat Naecşu, liderul Grupului parlamentar al PSD. |
||||
|
|
Domnilor preşedinţi, Fac un apel la dumneavoastră, şi la senatori şi parlamentari. urmează sesiuni extraordinare la Camera Deputaţilor şi la Senat. Vă rog să puneţi în discuţie respectarea deciziilor Înaltei Curţi de Justiţie a României privind demnitatea de parlamentar a trei colegi de-ai noştri. Există, cel puţin la Camera Deputaţilor, un raport, dar eu vă cer insistent să-l supuneţi... |
||||
|
|
Domnule deputat, nu aveţi procedură regulamentară... |
||||
|
|
Am o procedură, am făcut o rugăminte. |
||||
|
|
Vă rog frumos, nu aveţi procedură pe ordine parlamentară. Domnule deputat Săniuţă, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnul Marian-Florian Săniuţă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Întrucât s-a terminat procedura de vot, daţi-mi voie să protestez de la această tribună pentru încălcarea regimului parlamentar. Am cerut cuvântul şi este inadmisibil, atunci când m-am înscris la cuvânt, să nu mi se dea cuvântul în Parlamentul României! din sală: Bravo! |
||||
|
|
Domnul Marian-Florian Săniuţă: Nu se poate ca după ce distinşii colegi ai grupurilor parlamentare şi-au exprimat cuvântul..., am dreptul, ca independent, şi eu, pe procedură, să iau cuvântul! Nu se poate să stau aici un sfert de oră şi să rog să mi se dea cuvântul, deşi sunteţi obligat de regulament să-mi daţi cuvântul! Închei, stimaţi colegi, sperând că o astfel de întâmplare nu se va mai repeta, spunându-vă următorul lucru: domnule preşedinte, aţi supus la vot o hotărâre cel puţin neconstituţională, întrucât art. (1) din această Constituţie statuează foarte clar principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Or, dacă puterea legislativă are trei zile să se pronunţe asupra suspendării preşedintelui, daţi şi Curţii măcar tot trei zile pentru a respecta acest principiu al echilibrului şi separaţiei puterilor în stat. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat, plenul este suveran. Încheiem şedinţa comună de astăzi. Reamintesc deputaţilor, la ora 12,00 este şedinţa extraordinară a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 11,48. |
||||
![]() |



