|
|
|
Şedinţa a început la ora 15,05. Lucrările au fost conduse de domnul deputat Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Stimaţi colegi, Permiteţi-mi să deschid lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor şi să anunţ că din totalul celor 305 deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 218, sunt absenţi 87, din care 7 participă la alte acţiuni parlamentare. Pentru început, în conformitate cu prevederile art.96 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţa în plen din ziua de marţi, 30 octombrie 2012; programul de lucru pentru perioada 29 octombrie - 3 noiembrie 2012; informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 22 - 30 octombrie 2012 de comisiile permanente sesizate în fond; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I. Începem dezbaterea problemelor înscrise pe ordinea de zi.
|
|
|
|
La punctul 2 avem un Proiect de Hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de deputat. În temeiul art.70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, al art.7 alin. (1) şi (4) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificările şi completările ulterioare, al art.48 alin. (16) din Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum şi al art.208 şi 209 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, având în vedere demisia din calitatea de deputat a doamnei Marinescu Antonella, aleasă în Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa, Colegiul uninominal nr.9, precum şi declararea de către preşedintele Camerei Deputaţilor a locului vacant în şedinţa publică din data de 30 octombrie 2012, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articol unic. Camera Deputaţilor constată încetarea calităţii de deputat a doamnei Marinescu Antonella, începând cu data de 5 noiembrie 2012 şi declară vacant locul de deputat în Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa, Colegiul uninominal nr. 9. Dacă există obiecţii. Nu există. Am luat act.
|
|
|
|
3. Proiectul de Hotărâre privind eliberarea din funcţie a secretarului general al Camerei Deputaţilor, ca urmare a cererii de demisie. Având în vedere Hotărârea Parlamentului nr. 42 din 23 octombrie 2012 prin care domnul Gheorghe Barbu a fost numit membru al Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, precum şi demisia sa din funcţia de secretar general al Camerei Deputaţilor, începând cu data de 24 octombrie 2012. În temeiul art. 223 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8/1994, republicat, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articol unic. Domnul Gheorghe Barbu se eliberează din funcţia de secretar general al Camerei Deputaţilor, începând cu data de 24 octombrie 2012, ca urmare a demisiei sale din această funcţie. Dacă sunt obiecţii. Nu sunt obiecţii. Adoptat.
|
|
|
|
4. Proiectul de Hotărâre privind asigurarea interimatului funcţiei de secretar general al Camerei Deputaţilor. Având în vedere că funcţia de secretar general al Camerei Deputaţilor a devenit vacantă potrivit hotărârii Camerei Deputaţilor anterioare, Camera Deputaţilor prezentă prezenta hotărâre. Până la numirea secretarului general al Camerei Deputaţilor, doamna secretar general adjunct Ileana Maria Luncan asigură interimatul funcţiei de secretar general al Camerei Deputaţilor, începând cu data prezentei hotărâri. Există obiecţii? Nu există. Adoptat.
|
|
|
|
5. Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.74 din Constituţia României, republicată, vă înaintăm alăturat Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi raportul înlocuitor elaborat ca urmare a retrimiterii la comisie de plenul Camerei Deputaţilor pe data de 22.X.2012, în vederea procedurilor de dezbatere şi adoptare de către Camera Deputaţilor. Dacă din partea Comisiei pentru regulament există vreun membru care să citească raportul. Bun. Am să citesc chiar eu, pentru că sunt membru în această comisie. (Coboară la tribună.) În data de 23 octombrie 2012, Comisia pentru regulament s-a întrunit pentru a discuta Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, iniţiat de către domnul Viorel Hrebenciuc, deputat PSD, cu care comisia a fost sesizată de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor cu adresa PHCD 34 din data de 2 octombrie 2012, deoarece raportul a fost retrimis la comisie de către plenul Camerei Deputaţilor în şedinţa din data de 22 octombrie 2012. La lucrările comisiei au participat: domnul deputat Iustin Cionca-Arghir, Grupul parlamentar al PDL, domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz, Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Mártón Árpad, care l-a înlocuit pe domnul Varga Attila, Grupul parlamentar al UDMR, domnul deputat Mircea Grosaru, Grupul minorităţilor naţionale şi domnul Eugen Nicolicea, Grupul parlamentar progresist. Prezentul raport a fost aprobat cu 4 voturi pentru şi un vot împotrivă. În urma dezbaterilor, Comisia pentru regulament propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de hotărâre şi a raportului înlocuitor privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. După cum ştiţi, au fost formulate câteva obiecţii. Acestea au fost în marea lor majoritate admise, în primul rând cele ale Grupului minorităţilor naţionale, care a formulat obiecţii cu privire la acele amendamente care se refereau la cvorumul de lucru în ceea ce priveşte comisia de validare şi procedura validării. Obiecţiile au fost admise, astfel că aceste articole n-au mai fost modificate sub nicio formă. O altă obiecţie principală importantă a fost făcută de către Grupul parlamentar al PDL, prin liderul de grup, domnul Mircea Toader. Şi această obiecţie a fost adoptată. Era vorba despre repartizarea funcţiilor în alcătuirea Biroului permanent şi era vorba de includerea sintagmei "conform ponderii grupurilor parlamentare şi negocierilor politice". Se referea la componenţa Biroului permanent. (Revine la prezidiu.) În cadrul dezbaterilor generale cred că nu mai este cazul să mai intervenim, pentru că le-am avut data trecută. Dacă la dezbaterea pe articole aveţi obiecţii. Nu există obiecţii. Se consideră adoptat. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
6. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.73/2010 pentru modificarea Legii învăţământului nr.84/1995. Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Conform prevederilor regulamentului, urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege. Reprezentantul iniţiatorului dacă doreşte să ia cuvântul.
|
|
|
|
Domnul Kiraly András György (secretar de stat, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului): Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Stimate doamne, stimaţi domni deputaţi, Iniţiatorul îşi menţine poziţia, consideră că este deosebit de importantă votarea acestei propuneri legislative şi suntem pentru menţinerea în forma prezentată a ordonanţei de urgenţă a Guvernului.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Deci asta înseamnă că autorul a solicitat respingerea cererii de reexaminare şi adoptarea legii cu amendamentele din anexă. De asemenea, şi acest lucru a fost prezentat în raportul comisiei. Dacă din partea reprezentantului comisiei există vreun punct de vedere. Nu există. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. Nu. Dacă există obiecţii cu privire la amendamentele formulate. Nu există. Sunt adoptate. Rămâne pentru votul final.
|
|
|
|
7. Propunerea legislativă privind modificarea Legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, nr.241/2005. Din partea comisiei sesizate în fond dacă doreşte cineva să ia cuvântul. Vă rog, domnule vicepreşedinte Iordache.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa. Guvernul nu susţine această iniţiativă. La dezbaterile în Comisia juridică s-a propus cu unanimitate de voturi să propunem plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Propunerii legislative privind modificarea Legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, nr.241/2005, cu amendamentele redate în anexă în prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, prezenta iniţiativă face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Dacă există obiecţii cu privire la amendamentele sau articolele prezentate. Nu există. Rămâne pentru votul final. Reamintesc că este o lege organică şi trebuie adoptată cu votul majorităţii deputaţilor care compun Camera Deputaţilor, adică cel puţin 153.
|
|
|
|
8. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.53/2010 privind eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr.341/2004. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul. Vă rog.
|
|
|
|
Doamna Georgeta Bratu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale): Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de act normativ vizează eşalonarea la plată a restanţelor de indemnizaţii acordate potrivit Legii nr.341, întrucât acestea se acordă de la data intrării în vigoare a legii din anul 2004. Fiind vorba de sume foarte importante, plăţile restante au fost eşalonate pe mai mulţi ani. În urma discuţiilor purtate în cadrul comisiei s-a ajuns să fim de acord cu amendamentele. Ca atare, vă rugăm să fiţi de acord cu forma prezentată în raport. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Da. Vă mulţumesc. Domnule vicepreşedinte Iordache, vă rog să citiţi raportul comisiei.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte, preşedinte de şedinţă. Este vorba de un raport comun al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, cât şi al Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie '89. Voi prezenta acest raport comun. Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avizat favorabil. La dezbaterile comune prezentăm raportul comun al acestui proiect de lege. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Cu unanimitate de voturi amendamentele sunt admise în anexa care face parte din prezentul raport. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Da. Vă mulţumesc. Dacă doreşte să ia cuvântul cineva din partea grupurilor parlamentare. Nu doreşte. Dacă există obiecţii cu privire la amendamentele admise. Nu există. Rămâne pentru votul final.
|
|
|
|
9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2012 pentru reglementarea unor măsuri financiare cu privire la Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii. Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului.
|
|
|
|
Domnul Iulian Matache (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului se asigură următoarele: redimensionarea sustenabilă a Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii în vederea asigurării echilibrului bugetar precum şi a stabilităţii economico-financiare, respectarea angajamentelor asumate de Guvernul României cu instituţiile finanţatoare, respectarea ţintelor indicative în cadrul programului, precum şi în Memorandumul tehnic de înţelegere stabilit cu instituţiile finanţatoare şi neînregistrarea de arierate, sens în care Guvernul vă propune adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă cu amendamentele aprobate în comisie. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Da. Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. Din partea comisiei. Vă rog să mă scuzaţi. Aveţi cuvântul, domnule preşedinte.
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci, industrii şi servicii administraţie, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au fost sesizate conform prevederilor art.95 şi 115 pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menţionat. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi avizat favorabil de Consiliul Legislativ. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare măsuri financiare urmărind redimensionarea Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii în vederea asigurării echilibrului bugetar, a respectării angajamentelor asumate de Guvernul României faţă de instituţiile finanţatoare, precum şi pentru îndeplinirea obiectivelor indicative şi a criteriilor de performanţă stabilite prin scrisoarea de intenţie transmisă Fondului Monetar Internaţional şi în Memorandumul tehnic de înţelegere. În urma dezbaterilor, membrii celor trei comisii propun plenului adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise prevăzute în anexă.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc foarte mult. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. Nu doreşte. Dacă există obiecţii cu privire la amendamentele admise. Nu există. Legea rămâne pentru votul final. Fiind o lege ordinară se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, în condiţiile existenţei cvorumului legal. Şi cu aceasta am epuizat ce-aveam trecut pe ordinea de zi. Rămâne să dăm votul final. Începem şedinţa de vot final în decurs de cinci minute. Rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală.
|
|
|
|
|
După pauză
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Rog colegii deputaţi să introducă cartelele de vot în aparatele de votat să facem un test şi o prezenţă. Vă rog să vă marcaţi prezenţa. Constat că acum nu sunt decât 111 prezenţi şi rog liderii de grup să facă apelul către colegi să vină în sală. La expirarea termenului de cinci minute, facem reverificarea cvorumului şi după aceea luăm o decizie.
|
|
|
|
|
După pauză
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Mai facem o verificare a cvorumului. Vă rog să vă marcaţi prezenţa prin cartelele electronice. Constat că şi-au marcat prezenţa 118 deputaţi. Mai sunt în sală colegi care nu au participat la vot, dar şi cu aceştia nu se întruneşte numărul de prezenţă necesar. În conformitate cu 129 alin. (7): "Dacă în sala de şedinţe nu se află majoritatea deputaţilor, preşedintele amână votarea până la întrunirea cvorumului legal.", fapt pentru care amânăm această şedinţă pentru ziua de mâine. Convoc Biroul permanent şi liderii de grup - imediat după ce încheiem şedinţa - pentru a stabili ora la care ne putem întruni în cvorumul legal.
|
|
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 15,30.
|
|
| |
|
 |