Sittings of the Chamber of Deputies of December 19, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.122/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 19, 2012

  Discursul inaugural al preşedintelui de vârstă al Camerei Deputaţilor, domnul Dinu Giurescu.

Şedinţa a început la ora 13,18.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Dinu Giurescu, preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Gabriela-Maria Podaşcă şi domnul deputat Iulian-Radu Surugiu, secretari.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dinu Giurescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În cinci minute începem lucrările şi vă rog frumos intraţi în sală şi ocupaţi-vă locurile.

(Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!"; aplauze.)

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Onorată asistenţă,

În conformitate cu prevederile art.63 alin.(3) din Constituţia României, Camera Deputaţilor, în componenţa rezultată în urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie, se întruneşte astăzi, la convocarea Preşedintelui României.

Declar deschisă prima şedinţă a Camerei Deputaţilor din cea de a şaptea legislatură.

Vă informez că, din totalul de 412 deputaţi aleşi până la acest moment, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări, pe listele de prezenţă, 322, iar 90 sunt absenţi. Cvorumul legal este întrunit.

În temeiul art.2 alin.(4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, îmi revine mie, ca decan-deputat în Colegiul uninominal nr.19 din Circumscripţia electorală nr.42, din partea Uniunii Social-Liberale - Partidul Conservator, îmi revine îndatorirea de onoare, până la alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, să conduc lucrările acesteia, în calitate de preşedinte, adică de decan de vârstă - mai are şi vârsta avantajele ei câteodată - asistat pe rând de doi dintre cei mai tineri deputaţi, care, potrivit datelor primite de la Biroul Electoral Central, în ordine alfabetică, sunt: doamnele deputat Gabriela-Maria Podaşcă din partea PSD; Elena Cătălina Ştefănescu, tot din partea Partidului Social Democrat; domnul Molnar Zsolt, din partea UDMR, şi domnul Radu Surugiu, din partea Partidului Naţional Liberal.

În şedinţa de astăzi, am beneficiul să fiu asistat de Gabriela-Maria Podaşcă şi de domnul Radu Surugiu şi le mulţumesc dinainte pentru serviciul pe care-l îndeplinesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La acest moment al desfăşurării ordinii de zi, să-mi daţi voie să vă împărtăşesc câteva gânduri care sunt pornite din experienţa mea de profesor şi de cercetător al istoriei noastre.

România noastră de astăzi însumează o evoluţie: plus şi minus de-a lungul unui îndelungat răstimp. Ca atare, ne întrebăm cum va fi ţara noastră de mâine.

Pentru a putea răspunde la această întrebare, daţi-mi voie să ne îndreptăm spre realităţile pe care le trăim.

De interesul naţional se vorbeşte mult şi adesea. El este însă peren. El ne însoţeşte în momentul din care ne naştem şi pleacă din noi în momentul în care ieşim de pe scenă. De fapt, acest interes, până la urmă, se poate defini că este ceea ce vrem să fim, adică oameni liberi, prosperi şi respectaţi.

De aici şi nevoia unui proiect naţional pentru propăşirea ţării, fiindcă de prea multe ori s-a făcut o confuzie între scop şi mijloace.

Şi încep, după a mea meserie, încep cu şcoala. Şcoala şi slujitorii ei să încercăm să-i repunem în drepturile lor. Avem obligaţia de a ne recunoaşte şi a cinsti limba şi literatura română, istoria şi geografia patriei, identitatea noastră; deopotrivă am moştenit aceste valori şi ele vor merge mai departe.

Tot acum pot să spun că celelalte comunităţi etnice îşi afirmă individualitatea şi cultura, îşi exercită efectiv drepturile şi libertăţile constituţionale.

Avem, de asemenea, datoria, mergând către partea materială, datoria de a fructifica bogăţiile ţării în beneficiul însă al cetăţenilor.

România este bine-cunoscută prin pământul ei roditor, udat de numeroase ape. Începuturi bune au fost efectuate în ultimele luni, ele se cuvine însă a fi dezvoltate şi extinse.

Însă, cu pământul României este o problemă. El se vinde în prezent de şase-opt ori mai ieftin decât pământurile similare din celelalte ţări europene, şi această problemă va trebui să fie rezolvată.

Sigur că trebuie să ne valorificăm...

E ca la universitate!

Aşa... sigur că trebuie să valorificăm bogăţiile minerale în interesul însă al cetăţenilor, fie în regie proprie, fie prin intermediul unor terţi, dar cu redevenţe care să se situeze la plafonul de sus, obişnuit în celelalte ţări europene.

Pădurile, după cum ştiţi, au fost tăiate fără noimă în ultimul deceniu şi jumătate şi a sosit acum timpul ca tăierile să se facă raţional, pentru ca fondul forestier să poată fi apărat cum trebuie.

De fapt, întreg acest progres economic şi de relansare a economiei, de care vorbim, nu este cu putinţă dacă nu încercăm să valorificăm şi să dispunem de veniturile pe care ţara le oferă şi aşteaptă să fie puse în valoare.

Suntem for legislativ şi, ca atare, avem datoria morală şi obligaţia să îndreptăm acele legi sau dispoziţiuni care au pricinuit numeroase neplăceri sau chiar suferinţe.

Acum aş trece la câteva componente ale societăţii noastre actuale.

Încep cu armata. Armata să fie înzestrată cu ce are nevoie. Îmi exprim respectul pentru militarii noştri care au apărat şi apără în continuare ţara noastră. Şi mă gândesc şi la pensionarii militari - au avut un lucru mai greu de rezolvat. Se pare că, în momentul de faţă, se caută soluţii pentru a găsi această rezolvare.

Îmi exprim acelaşi respect pentru medici şi personalul sanitar care salvează vieţi în fiecare zi. Să facem astfel încât să nu mai moară nimeni în faţa unui spital închis în numele unei reforme sanitare.

Pensionarii sunt patru milioane şi jumătate. Constituie o permanentă problemă pentru noi, pentru că o duc foarte greu. S-au făcut unele îmbunătăţiri, de asemenea, în ultimele şapte-opt luni, dar foarfeca preţurilor şi dimensiunile pensiilor propriu-zise nu le permit decât să trăiască la limită, adeseori chiar în condiţii de foamete.

Ca profesor, mă întâlnesc foarte adesea cu tineri, fie studenţi, fie absolvenţi, şi preocuparea lor majoră este ce vor face după aceea. Vor găsi un loc de muncă? Vor putea să-şi fructifice capacităţile sau nu? Şi aceasta constituie o problemă permanentă.

Suntem, de asemenea, for legislativ...

Voi termina, de altfel, să ştiţi că nu vă reţin atenţia multă vreme.

Suntem for legislativ şi sigur că avem în mintea şi în gândurile noastre să ne respectăm cetăţenii, care nu o dată au fost socotiţi ca o masă de manevră chemată să-şi dea voturile din patru în patru ani.

Dacă vorbim de cei vii de astăzi, să ne gândim însă şi la înaintaşii care au lucrat şi au trăit şi s-au luptat pentru propăşirea neamului. Să nu lăsăm cimitirele eroilor să fie în paragină şi să fie pângărite.

Să nu mai lăsăm monumentele istorice şi arhitectura de patrimoniu în paragină. (Domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea deschide microfonul.)

Îmi cer scuze pentru că nu sunt încă obişnuit cu mijloacele tehnice.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ca istoric vă depun mărturie că istoria, până la urmă, nu iartă. În timp, istoria aşează pe fiecare unde-i este locul, după fapta şi gândurile sale. De fapt, nimic nu se dobândeşte de-a gata, nimic nu se obţine de-a gata. Totul cere muncă, stăruinţă, credinţă şi, mai ales, dragoste pentru ţară.

Acum, doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog să redaţi Parlamentului bicameral locul ce i se cuvine ca instituţie fundamentală a statului de drept.

În încheiere, întrebarea care stăruie în faţa noastră este: Ce fel de ţară lăsăm tinerilor de astăzi şi urmaşilor noştri?

Eu nădăjduiesc că veţi găsi în inimile şi în gândurile dumneavoastră răspunsul la această întrebare.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea componenţei Comisiei de validare.

Potrivit art.3 din Regulament, "Pentru validarea mandatelor, Camera Deputaţilor alege în prima sa şedinţă o comise compusă din 30 de deputaţi, care să reflecte configuraţia politică a Camerei Deputaţilor, aşa cum rezultă din componenţa grupurilor parlamentare".

Comisia de validare funcţionează pe întreaga durată a mandatului Camerei Deputaţilor.

Potrivit prevederilor art.4 din Regulament, "Numărul deputaţilor care vor fi desemnaţi în Comisia de validare de către fiecare grup parlamentar se stabileşte în funcţie de proporţia membrilor săi în numărul total al deputaţilor".

Cu permisiunea dumneavoastră, având în vedere rezultatele alegerilor din 9 decembrie, comunicate de Biroul Electoral Central, voi prezenta numărul de deputaţi, ponderea acestora în numărul total al deputaţilor, precum şi numărul de membri în Comisia de validare ce revine fiecărui grup parlamentar.

Prezentarea propunerilor pentru repartizarea locurilor în Comisia de validare o voi face conform art.4 alin.(3) din Regulament, în ordinea descrescătoare a numărului membrilor fiecărui grup parlamentar care poate fi constituit potrivit prevederilor regulamentare.

Deci Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat are 160 de membri, care reprezintă 11,65% din totalul de 412 deputaţi, iar numărul de deputaţi care-i revin în Comisia de validare este de 12.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal are 100 de membri, ponderea e de 7,28% din totalul de 412, iar numărul de deputaţi ce-i revin în Comisia de validare e 7.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal are 56 de membri, ponderea este de 4,08% din totalul de 412, iar numărul de deputaţi ce-i revin în Comisia de validare este 4.

Grupul parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu are 47 de membri, ponderea reprezintă 3,42% din totalul de 412, numărul de deputaţi care-i revin în Comisia de validare este 4.

Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România are 18 membri, ponderea din totalul de 412 deputaţi este 1,31%, iar numărul de deputaţi care-i revin în Comisia de validare este 1.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din România are 18 membri, ponderea este 1,31% din totalul de 412, numărul de deputaţi în Comisia de validare este 1.

Şi Grupul parlamentar al Partidului Conservator are 13 membri, ponderea este de 0,95% din 412 deputaţi, iar numărul de deputaţi care-i revine în Comisia de validare este 1.

Sunt obiecţii cu privire la propunerile prezentate, referitoare la componenţa Comisiei de validare?

Dacă nu sunt obiecţii, atunci urmează să trecem la vot asupra acestei propuneri, adică asupra numărului cu care fiecare partid este reprezentat în Comisia de validare, şi vă rugăm să vă pregătiţi cartelele de vot.

Vă rugăm să votaţi.

Total prezenţi 284; 255 da, 27 nu.

Vă mulţumesc.

Ca atare, reprezentarea fiecărui partid în Comisia de validare a fost aprobată.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Urmează ca un reprezentant al fiecărui grup parlamentar să prezinte propunerile nominale pentru Comisia de validare, în limitele numărului de locuri aprobat.

Prezentarea va avea loc în ordinea descrescătoare a numărului membrilor grupurilor parlamentare, potrivit art.4 alin.(3) din Regulament.

Ca atare, invit la cuvânt pe reprezentantului Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Vă prezint propunerile Grupului parlamentar al PSD pentru Comisia de validare în limita celor 12 locuri alocate.

Colegii noştri sunt domnii deputaţi: Iordache Florin, Nica Ciprian, Stragea Sorin, Bărbulescu Daniel, Adam Ioan, Georgian Pop, Nosa Iuliu, Gliga Vasile, Vulpescu Ioan, Tudose Mihai, Chiriţă Dumitru şi Tătaru Florin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dinu Giurescu:

În continuare, dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Grupul parlamentar al PNL a nominalizat pentru Comisia de validare pe următorii deputaţi: Alina Gorghiu, Graţiela Gavrilescu, Horia Cristian, Daniel Budurescu, Andrei Gerea, Diana Tuşa şi Titi Holban.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dinu Giurescu:

Are cuvântul acum reprezentantului Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Vă rog, faceţi propunerile.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Stănişoară:

Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal propune ca membri ai Comisiei de validare a Camerei Deputaţilor pe următorii deputaţi: Gabriel Andronache, Tinel Gheorghe, Costică Canacheu şi Iulian Vladu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dinu Giurescu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Mihai Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Reprezentanţii PP-DD în Comisia de validare sunt domnii deputaţi: Fenechiu Daniel, Ovidiu Dumitru, Cristi Sefer şi doamna Niculina Mocioi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dinu Giurescu:

Urmează Grupul Uniunii Democrate Maghiare din România.

Vă rog, faceţi propunerile.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

UDMR îl propune pe domnul deputat Cseke Attila.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dinu Giurescu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul reprezentantul parlamentar al minorităţilor naţionale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Din partea grupului nostru parlamentar, îl desemnăm pe domnul Gheorghe Firczak.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dinu Giurescu:

Iar acum ia cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Grupul PC îl propune pe Andrei Tănăsescu, colegul nostru, să facă parte din Comisia de validare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dinu Giurescu:

Mulţumesc.

Sunt obiecţii cu privire la propunerile nominale care au fost făcute de reprezentanţii partidelor? E vorba de propunerile pentru Comisia de validare. Nu sunt.

Ca atare, supun votului dumneavoastră propunerile nominale făcute pentru Comisia de validare.

Vă comunic rezultatul votului: 318 da, o abţinere şi cinci împotrivă.

Ca atare, propunerile reprezentanţilor partidelor au fost aprobate - propunerile nominale.

Pentru membrii Comisiei de validare, permiteţi-mi să citesc câteva din instrucţiunile care ni s-au dat. Şi anume: "Membrii Comisiei de validare se vor întruni de-îndată în sala de şedinţe a Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă pentru următoarele operaţiuni: alegerea preşedintelui, vicepreşedintelui şi secretarului care alcătuiesc Biroul Comisiei de validare; organizarea a nouă grupe de lucru, compuse din trei deputaţi, membri ai comisiei, care vor verifica dosarele alegerii deputaţilor. Verificarea alegerii deputaţilor care alcătuiesc grupele de lucru se face de către Biroul Comisiei de validare. Verificarea alegerii deputaţilor, întocmirea şi aprobarea raportului comisiei, care va fi multiplicat şi distribuit deputaţilor."

Înainte de a încheia lucrările de astăzi, îngăduiţi-mi să vă fac unele precizări referitoare la constituirea grupurilor parlamentare, aşa cum acestea rezultă din prevederile art.12 din Regulamentul Camerei, şi anume: "Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor. Ele se pot constitui din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri din partea aceluiaşi partid politic, aceleiaşi formaţiuni politice, pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi din deputaţi independenţi".

Al doilea, "Deputaţii unui partid politic sau ai unei formaţiuni politice nu pot constitui decât un singur grup parlamentar".

Trei. Deputaţii care au candidat din partea unei alianţe politice sau alianţe electorale şi fac parte din partide politice diferite pot constitui grupuri parlamentare proprii ale partidelor politice din care fac parte".

Patru. "Deputaţii partidelor politice, formaţiunilor politice, alianţelor sau alianţelor electorale care nu întrunesc numărul necesar pentru a forma un grup parlamentar, precum şi deputaţii independenţi se pot reuni în grupuri parlamentare mixte ori se pot afilia altor grupuri parlamentare, constituite în condiţiile prevăzute de Regulament".

În sfârşit, "Deputaţii care reprezinte organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au obţinut mandate de deputat în conformitate cu art.62 alin.(2) din Constituţia României, republicată, pot constitui un singur grup parlamentar".

În conformitate cu prevederile art.14 alin.(1) din Regulament, "În prima sa şedinţă, fiecare grup parlamentar, după constituire, procedează la desemnarea conducerii proprii alcătuite din lider şi, după caz, din unul sau mai mulţi vicelideri şi un secretar."

Stimate doamne şi domnilor deputaţi,

Închei şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Următoarea şedinţă în plen va avea loc mâine, joi, 20 decembrie 2012, la ora 9,00, pentru următoarele operaţiuni: prezentarea pentru fiecare grup parlamentar a denumirii, componenţei numerice şi nominale, precum şi a conducerii acestui, respectiv lider, viceliderii şi secretarul.

Doi, prezentarea, dezbaterea şi aprobarea raportului Comisiei de validare.

Trei, depunerea Jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către deputaţii ale căror mandate vor fi validate.

Şi, în sfârşit, alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, alegerea celorlalţi membri ai Biroului permanent şi constituirea comisiilor permanente.

Vă mulţumesc pentru răbdarea pe care aţi dovedit-o şi declar şedinţa închisă.

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,45.