Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.13/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2013

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Ședinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Eduard Raul Hellvig, vicepreședinte al Camerei Deputaţilor, şi în a doua parte de domnii deputaţi Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Eugen Nicolicea şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Deschidem astăzi prima parte a şedinţei Camerei Deputaţilor dedicată declaraţiilor politice. Având în vedere că este prima şedinţă dedicată declaraţiilor politice în noua legislatură, aş vrea să vă fac câteva precizări, mai ales pentru deputaţii aflaţi la primul mandat. Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, art. 190:

"În fiecare zi de marţi primele 90 de minute ale şedinţei vor fi rezervate pentru declaraţii politice ale deputaţilor.

Împărţirea celor 90 de minute se va face pe grupuri parlamentare ale majorităţii, opoziţiei şi pe deputaţi care nu fac parte din acestea.

Ordinea luărilor de cuvânt va fi alternativă, din săptămână în săptămână, şi se va face pe grupuri parlamentare.

Durata intervenţiei fiecărui parlamentar nu poate depăşi 3 minute".

După câte am înţeles, în această săptămână vom începe cu parlamentarii aflaţi la putere.

Ca atare, la mapă am primit solicitări de intervenţii pentru declaraţii politice.

De la Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Ion Stan, dacă este?

 
Video in format Flash/IOS   Aurelia Cristea - comentariu legat de atragerea fondurilor europene;

Doamna deputat Aurelia Cristea. Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Cristea:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Aş vrea să mă adresez în declaraţia mea politică de astăzi şi să fac o referire la ceea ce înseamnă atragerea fondurilor europene. O secundă, o să-mi cer scuze, că am o problemă cu tableta.

Stimaţi colegi,

La 1 ianuarie 2013 România a sărbătorit şase ani de la aderarea la Uniunea Europeană. După mai bine de jumătate de deceniu, petrecut în structurile europene, poate că a sosit timpul să analizăm cum au decurs aceşti ani europeni pentru România şi care este direcţia spre care ne-am îndreptat. Dintre statele membre ale Uniunii Europene, ţara noastră a înregistrat cea mai slabă absorbţie a fondurilor în intervalul 2007-2013, situându-se la ora actuală la o rată a absorbţiei de aproape 12%, clasându-se astfel pe ultimul loc.

Chiar şi preşedintele Traian Băsescu s-a declarat de nenumărate ori nemulţumit de gradul scăzut de absorbţie al fondurilor europene, acesta recunoscând recent printr-o declaraţie că "a avut greutăţi enorme în a convinge că putem cheltui mai mult". Dar oare cine a coordonat din umbră guvernele ultimilor ani şi cui i se datorează acest eşec politic şi managerial? Traian Băsescu şi Guvernele PDL nu au fost interesaţi cu adevărat de demararea unor proiecte reale pe fonduri europene care să aducă în România fluxuri financiare nerambursabile. În schimb,miniştrii PDL au demarat şi au derulat nenumărate proiecte generatoare de costuri, nu de plusvaloare, cu finanţare de la bugetul de stat.S-o fi datorând această realitate faptului că este mai uşor ca din fondurile bugetare să poţi întreţine o clientelă politică? Sau a fost mai simplu să ne amanetăm viitorul?

Accesarea fondurilor europene destinate ţării noastre pentru perioada 2007-2013, pentru cele şapte programe operaţionale (Transport, Mediu, Regional, Dezvoltarea Resurselor Umane, Creşterea Competitivităţii Economice, Dezvoltarea Capacităţii Administrative şi Asistenţă Tehnică) consemnează, din păcate, uneşec inedit în Uniunea Europeană. Concluzia monitorizării Comisiei Europene este una sumbră: "sistemul de management şi control a funcţionat necorespunzător".

Măsurile pe care le-a propus Cabinetul Ponta au vizat tocmaiîmbunătăţirea sistemului de verificare a achiziţiilor publicederulate în proiectele finanţate din instrumentele structurale în 2012.A fost creat cadrul legislativ, instituţionalşi procedural pentru funcţionarea mecanismului de verificare a procedurilor de achiziţii publice, astfel încât să se realizeze condiţiile necesare pentru prevenirea presuspendării programelor operaţionale şi evitarea pe viitor a unor blocaje în implementarea programelor.

La sfârşitul anului trecut, ca urmare a acceptării de către Guvernul României a unor corecţii financiare forfetare propuse de Comisia Europeană, pentru acele programe la care s-au înregistrat deficienţe în verificarea procedurilor de achiziţie publică, s-a evitat dezangajarea unor fonduri din alocarea 2007-2013 pentru România.

Preşedintele a plecat la Bruxelles cu 48 miliarde euro şi a venit înapoi cu 39 miliarde euro,aceasta fiind realitatea dură a unei excursii extrem de costisitoare pentru România şi pentru români.

Vreau să vă reamintesc că optimismul nejustificat al Preşedintelui Băsescu, acesta asumându-şi "mini-succesele" dineului european, este unul fals, toate demersurile fiind negociate şi acceptate încă de anul trecut! Rata de cofinanţare de 85%, prefinanţarea de 4% şi regula n+3 erau obţinute de oficialii executivului încă din toamnă.

Depinde de noi toţi cum vom înţelege să croim României o poziţie cu adevărat respectată în Uniunea Europeană.Un pas foarte important este mărirea absorbţiei fondurilor europene, iar USL va folosi acest motor pentru realizarea unei creşteri economice sustenabile!Dar trebuie să înţelegem că nimic nu se poate realiza fără muncă, pregătire temeinică şi respect pentru cei din jur. Suntem deschişi dezbaterii şi nu avem pretenţia că"leştim pe toate", aşa cum au avut-o alţiiînaintea noastră.

Într-odemocraţie veritabilă,opoziţia parlamentarăare un rol extrem de important atunci când proiectează, când oferăalternative viabileşi nu când utilizează limbade lemn. Cu atât mai mult cu cât unii poartă stigmatul unui eşec imens.

Stimaţi colegi din opoziţie,vă recomand cu căldură săpărăsiţi oftatul ursuzşi claxonarea abuzivă,în favoarea echilibrului judecăţiişi a puterii inteligenţei de-a imagina soluţii.

Bugetul Uniunii Europene face apel la ceea ce unii lideri din străinătate au numit "responsabilitate europeană". Iarbugetul pe care l-am adoptat săptămâna trecută în Parlament pentru România, reprezintă astfel o continuare a ideii europene. Este nevoie de echilibru, de disciplină, de stoparea risipei, de investiţii care aduc plusvaloare, iar toate acestea ne vor permite să construim o altfel de Românie.

Cred că a sosit timpul să facem acest lucru!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Mocanu - declaraţie politică intitulată O dezbatere absolut necesară;

Se pregăteşte din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Vasile Mocanu, dacă este? Dacă nu... Este, nu?! Parcă l-am văzut în sală.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Mocanu:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "O dezbatere absolut necesară".

În ultimii ani, cazurile de malpraxis în care au fost implicaţi medici din Iaşi şi din România s-au înmulţit. Uneori, justiţia a făcut dreptate, alteori, nu!

Deseori, însă, cazul în speţă s-a dovedit mult mai complicat decât a părut la prima vedere. Într-un sistem medical subfinanţat, ce a funcţionat în ultimii ani la limita de avarie, culpa medicului se întâmplă să fie mult mai mică decât acuzaţiile care i se aduc. Aşadar, atenţie!

Iniţiativa ministrului sănătăţii de a propune un nou proiect de lege a malpraxisului este bine-venită. Mai mult, faptul că ministrul de profil a anunţat că va supune legea unei ample dezbateri publice, până la jumătatea anului 2013, nu poate decât să ne bucure. Dacă la aceste discuţii vor participa toţi profesioniştii din sistemul sanitar, societatea civilă, asociaţii ale pacienţilor, Colegiul Medicilor, companiile de asigurări şi reprezentanţi ai Baroului Naţional, atunci ne putem bizui că noua lege va fi una dreaptă.

Şi va fi o lege dreaptă dacă va introduce criterii clare pentru o mai bună gestionare a situaţiilor de culpă medicală sau a suspiciunilor de culpă medicală, inclusiv a modului de stabilire şi de aplicare a sancţiunilor. Aşadar, trebuie pedepsită greşeala, dar în acelaşi timp trebuie ca şi medicul să fie pus la adăpost de eventuale abuzuri. De aceea, toate prevederile acestei legi, deosebit de importante pentru societatea românească, în ansamblul ei, trebuie să fie clare, precise, corecte.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Grigore Crăciunescu - comentariu legat de recentul adoptat buget, pornind de la strategia opoziţiei de a-şi prezenta amendamentele;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Grigore Crăciunescu, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Grigore Crăciunescu:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am votat săptămâna trecută cea mai importantă lege pentru anul 2013, Legea bugetului. Un buget pe cât de auster pe atât de "bogat" în amendamentele populiste ale opoziţiei - peste 12.000. Un buget a cărui austeritate se datorează în cea mai mare parte tocmai guvernării celor care au venit acum cu "oceanul" de amendamente, care reclamau suplimentări bugetare ce depăşeau de mai bine de trei ori PIB-ul României! Însă aceste amendamente nici măcar nu erau gândite de solicitanţi, ele fiind, de fapt, un copy-paste recapitulativ al unor amendamente propuse anterior.

Am încercat să ofer opoziţiei circumstanţe atenuante, în sensul că amendamentele ar aparţine unor parlamentari aflaţi la primul mandat şi încă nefamiliarizaţi cu filozofia de construcţie a unui buget. Aveam să fiu repede contrazis de parlamentarii cu experienţă şi să constat că e vorba de o strategie comună a opoziţiei. Ipoteza ignoranţei nevinovate a căzut, lăsând locul singurei explicaţii plauzibile: demagogie deşănţată şi populism ieftin.

Faptul că unele amendamente solicitau sume derizorii pentru proiecte care costau de mii de ori mai mult, iar la altele nici nu era specificată localitatea, demonstrează nu doar neseriozitate, ci şi dorinţa de a arăta poporului cum opoziţia "cea bună" se luptă cu "guvernanţii cei răi". Şi dă-i şi luptă, neicuşorule, chipurile, pentru binele ţărişoarei, că de aceea nenea Iancu rămâne mereu actual.

Nu a contat că dezbaterea a zeci de mii de amendamente putea amâna cu multe săptămâni adoptarea bugetului, cu toate consecinţele negative de pe lanţul bugetar.

Nu contest necesitatea unor investiţii în diferite localităţi din ţară. De altfel, o serie de amendamente bine fundamentate au şi fost aprobate. E adevărat, puţine faţă de necesităţi, dar asta a permis un buget care avea câteva impuneri clare.

În primul rând, respectarea promisiunilor din campania electorală legate de mărirea salariilor cu 7,4%, a pensiilor cu 4%, precum şi restituirea banilor reţinuţi ilegal de la pensionari de către guvernele anterioare. Apoi respectarea directivelor europene: plata furnizorilor de medicamente (800 milioane de euro); achitarea contribuţiei României la UE (1,4 milioane euro), despăgubirile stabilite de CEDO (900 milioane euro). Şi toate acestea într-un an de maxim al returnării datoriei externe, contractată chiar de opozanţii de astăzi.

Sunt realităţi ce nu pot fi ignorate de către oamenii responsabili, iar Guvernul a avut o sarcină grea în a acoperi celelalte capitole din buget, necesare pentru o bună funcţionare a societăţii româneşti, un obiectiv pe care trebuie să-l urmărească orice parlamentar, fie el de la putere sau din opoziţie.

Îmi permit în final să fac o sugestie colegilor din opoziţie, legată de votarea viitoarelor bugete. Veniţi cu amendamentele încă din faza de construcţie a bugetului, argumentaţi-le şi negociaţi-le cu ministerele, identificaţi sursa de finanţare, pentru a fi introduse în buget. Procedaţi constructiv şi democratic şi veţi vedea că în aceste condiţii vă vor fi acceptate. Evitaţi astfel căderea în derizoriu prin parada cu numărul excesiv de mare de amendamente, doar din dorinţa de a vă manipula alegătorii printr-o clamată şi ipocrită grijă pentru binele ţării.

Amendamentele la grămadă, nefundamentate - pe formula "există buget, deci exist şi eu ca parlamentar în dezbaterea lui" - în adoptarea cărora nici dumneavoastră nu credeaţi, înseamnă doar "mult zgomot pentru nimic." Mai ales că e adevărat ce a spus Sofocle: "Butoaiele goale fac cea mai mare gălăgie".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Munteanu - declaraţie politică cu titlul: Am câştigat sau am pierdut?;

Îl invit să ia cuvântul pe domnul deputat Ioan Munteanu. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Am câştigat sau am pierdut?"

Domnule preşedinte de şedinţă,

La recentul summit al liderilor europeni de la Bruxelles, unde a fost adoptat bugetul pentru perioada 2014-2020, cred că România a obţinut mai puţin decât ne aşteptam noi, românii, dar mai mult decât credeam.

Să mă explic. Cifra iniţială avansată era de 48 de miliarde de euro, dar dintr-un buget ce depăşea 1.000 miliarde de euro. Or, acest buget aprobat este în valoare de doar 960 miliarde euro. Aşadar, cred că nu e un dezastru. Sigur, pierderea României este mare, nu numai că nu a crescut suma alocată pentru dezvoltare rurală, dar este mai mică cu un miliarde de euro. Este un pilon pe care absorbţia a fost ridicată şi în mod cert ar fi crescut, pentru că nevoia de dezvoltare a satului românesc este foarte ridicată.

Personal mi-aş fi dorit ca România să primească sume mai mari pe acele capitole unde putem absorbi. Concret, pe agricultură şi dezvoltare rurală.

Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi aplicat acel articol din proiectul de buget iniţial, care lega rata alocărilor viitoare de absorbţia cuvenită. Ţările cu o absorbţie sub 60%, aşadar şi România, pot primi majorări de maximum 15%. Adică, astăzi ar fi primit circa 17,1 miliarde de euro (absorbţia a fost undeva la 14,9-15,0 miliarde de euro). La ce dezbateri politice am fi participat ?

Ce trebuie să facem? În primul rând, să ne achităm contribuţia la bugetul Uniunii Europene, de 8,9 miliarde de euro. Cel mai important este ca România să găsească soluţii pentru a atrage cât mai mult din cele 39,88 miliarde de euro. Dacă vom reuşi, cu siguranţă vom uita nemulţumirile de astăzi.

În concluzie, am câştigat faţă de precedentul exerciţiu bugetar al UE şi am pierdut pentru că nu am obţinut cele 48 de miliarde de euro.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc mult, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dan Bordeianu - declaraţie politică: Un buget de austeritate pentru sărăcia judeţului Vaslui;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Dan Bordeianu, din partea Grupului parlamentar PNL.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Bordeianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi: "Un buget de austeritate pentru sărăcia judeţului Vaslui".

Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2013, aprobate de Parlamentul României săptămâna trecută, reprezintă expresia efortului Guvernului României de a continua consolidarea macro-economică, prin respectarea angajamentelor încheiate cu principalii finanţatori externi ai ţării noastre (în speţă, FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană) şi de a asigura o creştere economică sustenabilă, prin creşterea cu 15,4 miliarde de lei a cheltuielilor bugetului general consolidat, de a continua procesul de consolidare fiscală, prin creşterea veniturilor, prin lărgirea bazei de impozitare şi o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor.

Din punct de vedere politic, cele două legi ale bugetului pe anul 2013 înseamnă şi un efort reparatoriu, pe care Guvernul majorităţii condus de premierul Victor Ponta îl realizează pentru acele categorii sociale greu afectate de criza economică globală din ultimii ani.

Deşi am susţinut politic şi am votat cele două proiecte de legi - bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe anul 2013 -, ca deputat ce reprezint un colegiu rural din judeţul Vaslui, sunt nevoit să-mi exprim nemulţumirea faţă de alocările financiare pentru acest judeţ.

Pe bună dreptate, în presa locală din judeţul nostru, s-a spus şi s-a scris că prin aceste proiecte de buget s-au luat fonduri de la cei săraci şi s-au dat la judeţele bogate. Nu numai pentru mine, ci pentru toţi colegii parlamentari din Vaslui este inacceptabilă diminuarea cu aproximativ 120 de miliarde de lei vechi a bugetului judeţului nostru pe anul 2013, comparativ cu 2012.

Pentru a clarifica motivele care au stat la baza acestei diminuări a bugetului judeţului Vaslui cu aproximativ 120 de miliarde de lei vechi, voi proceda la interpelarea Ministerului de Finanţe şi în special a ministrului delegat pentru buget. Pentru a asuma politic, în întregime, aceste două proiecte de buget pe anul 2013, avem nevoie de toate explicaţiile şi detaliile tehnice care au stat la baza alocărilor pentru judeţul Vaslui.

Parlamentari şi autorităţi ale administraţiei publice din judeţul Vaslui, suntem conştienţi că această diminuare bugetară se va resimţi şi în calitatea serviciilor publice oferite către cetăţeni şi, în ultima instanţă, în calitatea vieţii vasluienilor. O vorbă veche spune că speranţa moare ultima. Şi noi, în solidar cu Guvernul Ponta, sperăm ca la rectificările bugetare viitoare, judeţul nostru să fie ajutat cu alocări financiare suplimentare, pentru a reduce decalajele faţă de alte judeţe, faţă de alte regiuni ale ţării.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică: Buget 2013: venituri mai mari pentru oameni şi factor de repornire a economiei româneşti;

Are cuvântul domnul deputat Gheorghe Ciobanu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Buget 2013: venituri mai mari pentru oameni şi factor de repornire a economiei româneşti"

Stimaţi colegi,

În ciuda a orice spun cei care se fac vinovaţi de dezastrul social din România, statul este dator să aibă grijă de cetăţenii săi. S-a terminat cu austeritatea, iar românii trebuie să înceapă din nou să creadă în posibilitatea unei vieţi mai bune şi să muncească, ştiind că ţinta va fi atinsă. Statul social are încă suficient sens pentru o populaţie, în mare parte amărâtă şi fără speranţă de mai bine.

Bugetul pe anul 2013 este construit în jurul acestei filozofii a încrederii sociale. Poate de aceea, unele dintre cheltuielile bugetare cele mai semnificative de anul acesta, vin ca pas important în repararea unor greşeli ale trecutului. Vorbim în primul rând de veniturile oamenilor. Bugetarii vor primi salariile reîntregite, după amputările negândite ale Guvernului Boc în vara lui 2010. Pensionarii vor primi pensii indexate cu valoarea inflaţiei - şi asta pentru prima dată după 4 ani.

Salariul minim pe economie va creşte şi el, urmând să fie 750 de lei din februarie şi 800 de lei din iulie. E un pas important în faţă pentru cei mai săraci dintre angajaţii din România. Trebuie să ajungem în momentul în care să spunem că nu este normal ca un om care munceşte să se afle în pragul sărăciei. Nu în ultimul rând, anul acesta încep să se plătească banii câştigaţi în instanţă de românii care au contestat tăierile aberante de venituri ale guvernării PDL.

2013 este şi anul în care ne propunem să repornim economia românească. Şi nu oricum, ci în modul cel mai sănătos cu putinţă. Pe de o parte, dorim o creştere semnificativă a absorbţiei fondurile europene. Suma alocată în bugetul pe 2013 pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri structurale şi de coeziune este cea mai mare de la momentul intrării României în Uniunea Europeană, în 2007.

Vrem ca în 3 ani de zile, momentul final până la care se pot absorbi banii din exerciţiul bugetar 2007-2013, să aducem aproape 30 de miliarde de euro în ţară, 6,5 miliarde chiar de anul acesta. E o ţintă ambiţioasă, dar, cu hotărâre şi coerenţă în decizie, vom reuşi. 2013 este anul în care statul începe să-şi plătească şi datoriile faţă de mediul economic privat.

Vrem să scădem cu cel puţin 60% nivelul arieratelor. De aceea, la nivelul fiecărui ordonator de credite, s-a impus obligativitatea ca în fiecare lună să se plătească măcar 5% din datoriile acumulate în timp. Exemplul a fost dat chiar de Executiv, care a alocat 3,1 miliarde de lei în plus pentru plata medicamentelor care fuseseră folosite, dar neplătite.

Acoperirea arieratelor se doreşte a fi o mare gură de oxigen pentru economie şi pentru mediul privat.

De asemenea, nu ar trebui să uităm nici de plata TVA la încasarea facturii, o măsură care deblochează mult fluxurile financiare între IMM-uri.

Nu în ultimul rând, pe fondul creşterii veniturilor românilor, ne aşteptăm la o mărire a consumului şi, implicit, un avans în colectările bugetare. Oamenii care câştigă mai mult încep să aibă încredere în economie şi să consume mai mult.

Per total, bugetul pe 2013 oferă echilibrul cel mai bun cu putinţă între stimulare economică şi protecţie socială. Este soluţia cea mai bună pe care o aveam la îndemână, pentru a asigura venituri mai mari pentru oameni şi o repornire a economiei naţionale. Felicit pe această cale Guvernul Ponta pentru această soluţie găsită şi cred că drumul pe care am pornit este cel corect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Manuela Mitrea - declaraţie politică: România trebuie să participe la programul de monitorizare globală pentru prevenţia şi controlul bolilor netransmisibile;

Se pregăteşte şi are cuvântul doamna deputat Manuela Mitrea, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Manuela Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de azi este, de fapt, şi un apel către toţi colegii mei şi se intitulează "România trebuie să participe la Programul de monitorizare globală pentru prevenţia şi controlul bolilor netransmisibile".

Programul de monitorizare globală pentru prevenţia şi controlul bolilor netransmisibile a fost aprobat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la Geneva, la data de 8 noiembrie 2012, în contextul în care cele mai frecvente boli cronice netransmisible, bolile cardiovasculare şi cerebrovasculare, cancerul, diabetul, obezitatea şi bolile cronice respiratorii, cauzează mai mult de 63% din decesele din întreaga lume.

Principalul obiectiv al programului de monitorizare globală pentru prevenţia şi controlul bolilor netransmisibile, prefigurat a fi îndeplinit până în anul 2025, este reducerea cu aproximativ 25% a numărului de decese cauzate de boli cardiovasculare, cancer, diabet şi boli respiratorii cronice, prin diagnostic precoce, tratament optim, dar şi prin reducerea cu 30% a consumului de tutun, cel puţin 10% a sedentarismului, cel puţin 10% a consumului nociv de alcool, aproximativ 30% a consumului de sare.

Obiectivele specifice ale acestui ambiţios program sunt reducerea incidenţei bolilor respiratorii cronice obstructive, a bolilor neurovasculare, a bolii cronice de rinichi şi a complicaţiilor datorate aterosclerozei.

Totodată, se doreşte scăderea cu până la 25% a prevalenţei hipertensiunii arteriale, oprirea creşterii prevalenţei diabetului şi a obezităţii, în principal prin încurajarea consumului zilnic a cel puţin 400 de grame de legume şi fructe şi reducerea aportului de grăsimi saturate.

Realităţile globale de astăzi impun ca România să se alinieze efortului internaţional pentru implementarea programului de monitorizare globală, pentru prevenţia şi controlul bolilor netransmisibile.

În opinia specialiştilor, cea mai eficientă cale de aplicare a programului este aceea de a-l include în strategia naţională de sănătate, prin crearea unui program naţional de prevenţie şi tratament a bolilor netransmisibile.

Prin crearea în România a unui plan de acţiune şi a unui mecanism de coordonare pentru bolile cronice netransmisibile, ţara noastră va fi mult mai eficientă în acţiunile întreprinse, iar rezultatele obţinute vor putea fi comparate în timp real cu cele de la nivel mondial, poziţionându-ne în premieră în elita lidership-ului medical internaţional.

Specialiştii din ţara noastră sunt deja în prima linie a acestui front privind prevenţia şi tratamentul bolilor netransmisibile, prin proiectele iniţiate de Fundaţia Română a Inimii şi prin crearea Forumului Naţional de Prevenţie, alianţă dintre polul medical şi cel politic, ce are ca obiectiv prevenţia bolilor cardiovasculare.

Noi, clasa politică, trebuie să ne alăturăm efortului acestora şi împreună să creăm un program naţional de prevenţie şi tratament al bolilor netransmisibile, unitar şi eficient, totul în numele sănătăţii românilor.

Vă mulţumesc mult de tot, domnule preşedinte,

Mulţumesc colegilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Cristian-Constantin Roman - declaraţie politică intitulată Nepăsarea ucide;

Vreau să vă informez că au fost depuse la secretariat declaraţii politice scrise din partea următorilor deputaţi: - am să citesc în funcţie de grupul parlamentar. Grupul parlamentar al PSD: domnul deputat Ion Stan, Ioan Munteanu, Sorin Stragea, Mihăiţă Găină, Laurenţiu Nistor, Florin Pâslaru, Scarlat Iriza, Dorel Covaci, Vasile Popeangă, Ovidiu Iane, Ciprian Nica, Angel Tîlvăr, Vasile Suciu. Grupul parlamentar al PNL: domnul deputat Gheorghe Dragomir, Mihai Donţu, Titi Holban, Erland Cocei, Daniel Iane, Gavrilescu Graţiela, Ştirbu Gigel, Silaghi Ovidiu, Uioreanu Elena. Grupul parlamentar al PC: Liviu-Bogdan Ciucă, Ion Diniţă. Grupul parlamentar PD: Cornel Sămăritean, Florin Popescu, Claudia Boghicevici, Cezar Preda, Bogdănici Camelia. Grupul parlamentar al PP-DD: Liliana Ciobanu, Ion Melinte.

Şi acum o să-i dau cuvântul domnului deputat Cristian Roman de la Partidul Democrat Liberal. Este în sală? Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Constantin Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Prima mea declaraţie politică se va numi "Nepăsarea ucide"

Am ocazia astăzi să supun atenţiei dumneavoastră modul în care actuala putere, bazată pe o majoritate, aş zice eu, destul de periculoasă, a ignorat în mod premeditat, în cadrul dezbaterilor pe marginea Legii bugetului de stat pe anul 2013, starea precară a judeţului Botoşani, lipsa infrastructurii şi a resurselor financiare la nivelul său.

Deşi am încercat să amendez această atitudine, nu am fost suficient sprijinit în cadrul dezbaterilor bugetului de stat şi apoi la votul în plen, pentru a direcţiona o parte mai consistentă din resursele bugetare către obiective de investiţii din judeţul pe care îl reprezint.

Aş dori să reamintesc majorităţii parlamentare social liberale faptul că, la nivelul Uniunii Europene, unul dintre pilonii politicilor comune se bazează pe principiul coeziunii economice şi sociale. Şi la nivelul statelor membre, această concepţie bugetară ar trebui să funcţioneze pe principiul redistribuirii resurselor bugetare între zonele bogate şi zonele defavorizate. Vă întreb cum s-a respectat acest principiu în Regiunea de dezvoltare N-E, unde judeţele cele mai sărace au primit şi cele mai mici sume din buget? În loc să reducă discrepanţele economice, puterea actuală le adânceşte. Şi, ca un paradox, cei mai loviţi, prin modul în care a fost conceput acest buget, sunt cetăţenii din judeţele care au votat într-un procent mare USL.

Consider că proiectele prioritare pentru judeţul Botoşani sunt cele privind reabilitarea drumurilor naţionale DN 29 Botoşani - Suceava şi DN 28B Târgu Frumos - Botoşani, drumuri aflate în starea avansată de degradare. Ele ar trebui să asigure legătura judeţului cu ţara. În realitate, însă, acestea sunt percepute mai mult ca bariere în calea investitorilor. Şi mai important este faptul că, din cauza deteriorării, ele au devenit adevărate rute ale morţii. Nu există botoşănean care să nu aibă o rudă sau măcar o cunoştinţă care să fi fost victima unui accident pe aceste şosele. Din păcate, astfel de proiecte importante nu reprezintă priorităţi pentru USL. Ba chiar, în anul 2012, Guvernul Ponta I a retras şi fondurile deja alocate pentru aceste proiecte.

Mi-aş fi dorit, sincer, ca declaraţia de astăzi să fie un mesaj de mulţumire, în numele concetăţenilor mei, pentru o majoritate parlamentară ce se apleacă asupra nevoilor şi necazurilor lor. Din păcate, însă, nu pot face asta.

Uniunea Social Liberală nu şi-a respectat promisiunile făcute înainte de alegeri, iar românii constată cu dezamăgire, pe zi ce trece, că au fost minţiţi.

Cu amărăciune în suflet,

Vă mulţumesc măcar pentru răbdarea de a mă fi ascultat.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Erdei Dolóczki István - declaraţie politică referitoare la evenimentele petrecute la Satu Mare;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Erdei Dolóczki István, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Erdei Dolóczki István:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la cele petrecute vineri, 8 februarie 2013, în Satu Mare.

În timpul unei festivităţi organizate cu ocazia decernării unor titluri de recunoaştere unor oameni care au excelat pe parcursul anului trecut în diferite domenii, domnul senator Valer Marian a ţinut un discurs care abunda în afirmaţii despre care liniştit putem spune că se încadrează în categoria discursurilor naţionaliste, tocmai bune pentru instigare la ură naţională.

Domnul senator, solicitând mai mult respect din partea maghiarilor, maghiari care reprezintă 35% din populaţia judeţului, susţine că unii primari de etnie maghiară răspândesc o carte care conţine elemente jignitoare la adresa naţiunii române.

Cartea este editată în patru limbi - română, maghiară, germană şi engleză - şi niciunul dintre primarii de etnie maghiară nu se numără printre autorii ediţiei respective.

Domnul senator se simte jignit pentru că la o slujbă romano-catolică, ţinută în limba germană, în amintirea evenimentelor legate de deportarea în Uniunea Sovietică a şvabilor din judeţul Satu Mare, domnul Valer şi cei care îl însoţeau nu au fost salutaţi de preot în limba română şi nici în altă limbă.

Domnule senator, slujba este slujbă, şi liturghia nu conţine elemente de curtoazie. De altfel, comemorarea s-a ţinut în trei limbi: în limba germană, în română şi în maghiară.

Domnul Valer Marian atacă şi ameninţă conducerea Inspectoratului Şcolar al judeţului Satu Mare că a fost de acord ca o şcoală generală să poarte numele generalului polonez Iosif Bem.

De menţionat este faptul că la festivitatea de dezvelire a plăcii comemorative şi a bustului marelui general al luptelor revoluţionare din 1848 a participat ambasadorul Poloniei în România şi o delegaţie condusă de primarul oraşului natal al generalului polonez.

Dar "coroniţa" acestui discurs este următorul vers, cu autor bine-cunoscut, domnul senator Valer Marian:

"Treceţi batalioane române şi Tisa,

Cu arme, cu tancuri şi flori,

Vă aşteaptă, vă aşteaptă Budapesta,

Ca să cuceriţi de trei ori."

Domnule senator, dumneavoastră spuneaţi aceste vorbe mai în glumă, mai în serios. Eu vă iau în serios.

Dumneavoastră pretindeţi a fi un om al dialogului, un om înţelegător, un mare iubitor al adevărului, un mare luptător împotriva naţionalismului, dar nu vă feriţi ca la conferinţa de presă organizată duminică să explicaţi amănunţit ce măsuri veţi lua pentru "curăţarea administraţiei publice sătmărene" - expresia vă aparţine. Oare la ce v-aţi gândit?

Domnule senator, lansez invitaţia către dumneavoastră, de la microfonul Camerei Deputaţilor, să renunţaţi la astfel de discursuri naţionaliste, chiar instigatoare la ură interetnică, în favoarea unui discurs bazat pe respect reciproc şi dialog, de care şi noi, maghiarii, şi dumneavoastră, românii, şi şvabii, şi ţiganii avem o aşa mare nevoie în judeţul nostru.

Sper că acest apel va ajunge şi la conducerea naţională a partidului al cărui membru sunteţi.

Vă mulţumesc mult pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Luminiţa-Pachel Adam - declaraţie politică despre maniera de desfăşurare a scrutinurilor parţiale din data de 3 februarie 2013;

Are cuvântul doamna deputat Luminiţa-Pachel Adam, din partea Grupului parlamentar al PP-DD.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Luminiţa-Pachel Adam:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Esenţial pentru viaţa democratică a unei ţări este constituirea organismelor puterii prin vot direct, egal şi secret, astfel cum este prevăzut de Constituţie şi în legile alegerilor.

Numai că nicio constituţie, şi nici aceste legi nu prevăd o calitate a votului pe care eu o consider esenţială, şi anume ca acesta să fie real, adică să exprime fără echivoc, fără influenţe, fără interese voinţa pură a fiecărui cetăţean şi alegător.

Din păcate, maniera de desfăşurare a scrutinurilor parţiale din data de 3 februarie 2013, în special pentru funcţia de primar în municipiul Slatina, contravine flagrant acestui deziderat. Nu înţeleg să contest pe această cale rezultatele finale ale alegerilor, ci numai să trag un semnal de alarmă cu privire la maniera în care au fost obţinute aceste rezultate. Au fost folosite diverse mijloace:

1. de intimidare: un scandal electoral cu pumni şi bătaie a avut loc în plină stradă la Slatina, un cameraman OTV, membru al echipei de campanie a candidatului PP-DD la primărie, a fost bătut şi a ajuns la spital;

2. de influenţare: au existat suspiciuni de turism electoral. La Slatina proprietarul unui autoturism, dar şi cel al unui microbuz, au fost reclamaţi la Poliţie de către reprezentanţii unora din partidele politice participante la scrutin că fac turism electoral. Unul dintre autovehicule nu avea numere de înmatriculare în partea frontală, ci doar în spate, iar plăcuţa din spate era integral acoperită cu noroi, fapt ce făcea imposibilă identificarea numărului de înmatriculare al maşinii;

3. de corupere: un reporter a fost urcat într-un autocar, unde i s-au oferit 100 lei ca sa meargă la vot.

Ceea ce este mult mai grav este faptul că folosirea acestor mijloace, care viciază direct proporţia exprimării voturilor pentru diverşi candidaţi, este de natură a genera un val de neîncredere în persoana celui ales, chiar în condiţiile în care acesta, în mod real, este sprijinit de o majoritate.

Totodată, se va contesta autoritatea unei persoane alese dacă pentru sprijinul său au fost folosite aceste mijloace.

În aceasta constă marele pericol pentru o societate democratică, când de dragul unui scor electoral opulent se sacrifică în totalitate credibilitatea celui ales.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Vă mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Sorin Constantin Stragea - declaraţie politică cu titlul: Bugetul USL pentru 2013 - un buget responsabil;

Se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Ciobanu, din partea Grupului parlamentar al PSD, dacă este în sală.

Vă rog frumos. Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Bugetul USL pentru 2013 - un buget responsabil"

Prezentarea către întreaga societate a situaţiei reale din punct de vedere bugetar a României, a datoriilor pe care actualul Guvern trebuie să le plătească, a principalelor confruntări din punct de vedere bugetar şi modul în care banii publici, strânşi prin taxe şi impozite, de la cetăţenii României, urmează să fie cheltuiţi în anul următor, dovedeşte responsabilitate şi aplecarea către interesele naţiunii, înainte de orice, a actualului Guvern Ponta.

O abordare responsabilă este filozofia guvernării, pe care românii o aşteptau demult. Faptul că în bugetul actual suma alocată pentru investiţii este superioară anilor anteriori, însă privită cu o altă filozofie, mult mai corectă, nu primordial către finanţările strict de la bugetul de stat, finanţări care în perioada 2010-2012 s-au dovedit a fi finanţări pentru proiecte strict clientelare, proiecte de interes politic, care nu au produs pentru societate nimic din ceea ce ar fi trebuit să producă investiţiile, ci orientată şi încurajatoare pentru acele proiecte finanţate, în primul rând, prin programe europene şi, în al doilea rând, din fonduri rambursabile, pentru care să existe însă un audit şi o perspectivă de multiplicare a modului de investire a banilor publici, este un punct de cotitură în abordarea construcţiei bugetelor României.

Din bugetul din acest an se vor plăti datorii care sunt ale statului român, bani angajaţi şi cheltuiţi în perioada 2009-2011, din păcate bani care nu au adus foloase statului, ci doar camarilei portocalii de partid.

2012 este primul an, după 2007, când România s-a încadrat în norma europeană de deficit de sub 3%, iar anul 2013 va reprezenta o consolidare în acest sens. Pe de altă parte, salariul minim brut pe economie va fi majorat în acest an în două etape, cu 50 lei în prima parte a anului, ajungând astfel la 750 lei, iar din a doua jumătate va urca la 800 lei. Legea bugetului prevede majorarea cu 4% a valorii punctului de pensie, respectiv punctul de pensie va creşte cu 30 de lei, de la 732 la 762 de lei. Aceste măsuri dovedesc că interesul cetăţenilor este, pentru Guvernul Ponta, mai presus de orice.

Faptul că alocările bugetare din aproape toate domeniile depăşesc execuţia preliminată a anului 2012, aceasta, împreună cu pachetul de măsuri fiscale propuse de Guvernul Ponta în planul de guvernare, ne face să privim cu optimism şi încredere la perioada următoare.

Concluzionând, Legea bugetului 2013 reprezintă modul în care Guvernul a înţeles să îndeplinească îndatoririle fundamentale ale unui guvern, un mod de a accentua responsabilitatea şi legătura directă dintre cei care administrează în mod temporar funcţiile publice şi cetăţenii care plătesc taxe şi impozite şi care beneficiază sau trebuie să beneficieze de aceste servicii publice, absolut esenţiale într-o societate modernă.

Vă mulţumesc.

Deputat PSD Sorin Stragea, Colegiul 7, Timiş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Rectificare pentru stenogramă. A avut cuvântul domnul deputat Sorin Stragea.

 
Video in format Flash/IOS   Petru Movilă - declaraţie politică cu tema: Bugetul de stat pe anul 2013, în criză de sustenabilitate şi moralitate;

Am rugămintea şi îl invit la cuvânt pe domnul deputat de la Grupul parlamentar al PDL, Petru Movilă. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte,

Declaraţia politică se numeşte "Bugetul de stat pe anul 2013, în criză de sustenabilitate şi moralitate".

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

În urma unor dezbateri lungi şi aprinse, presărate cu încălcări flagrante ale procedurilor parlamentare, ce au sfidat chiar şi regulile constituţionale, parlamentarii USL au girat un proiect de buget care împovărează şi mai mult cetăţenii României, afectaţi de inevitabila criză economică şi financiară ce macină în aceste momente majoritatea statelor lumii. Putem reduce Legea bugetului croită de USL la următoarea teză: suprataxarea cetăţenilor şi a societăţilor comerciale pentru a hrăni un sistem birocratic greoi şi supraîncărcat. Impactul acestor măsuri este simplu de imaginat: adâncirea crizei financiare şi limitarea posibilităţilor de redresare a economiei.

După patru ani, marcaţi de o criză financiară dură, timp în care guvernele anterioare au făcut eforturi intense pentru a păstra echilibrul economico-financiar şi social din România, USL recreează cu minuţiozitate acelaşi cadru care a adus ţara în criză, un buget care încurajează consumul, birocraţia şi populismul.

Astăzi, avem în faţă un buget deja adoptat, ce-i drept şi contestat, care are ca principale coordonate zeci de taxe şi impozite mărite, un buget în care finanţarea investiţiilor a fost diminuată cu 26%, un buget construit pe inflaţie. Toate acestea reflectă incapacitatea guvernanţilor USL de a oferi soluţii economice concrete şi propice pentru dezvoltarea societăţii româneşti.

Bugetul de stat pe anul 2013 va duce în scurt timp la scăderea nivelului de trai în România, deşi USL a promis românilor contrariul, promovând cu maximă iresponsabilitate măsuri populiste, fără sustenabilitate în acest moment, precum: TVA la alimente de 9%, diminuarea contribuţiei pentru asigurări sociale cu cinci puncte procentuale, un salariu minim de 850 lei sau cota regresivă de impozitare. În schimb, observăm că acest buget este unul bazat pe creşterea taxelor şi impozitelor, aşa cum USL a promis că nu va face, încă de pe vremea când actuala putere se afla în opoziţie.

Neputinţa şi incapacitatea guvernanţilor USL de a închega un buget realist, fundamentat pe măsuri economice concrete, care să stimuleze mediul economic şi să ducă la crearea unor noi locuri de muncă, s-a reflectat şi asupra judeţului Iaşi, unde pleiada de parlamentari USL nu a adus un leu în plus.

Deşi aflaţi în exerciţiul guvernării, cu puterea în mână, context favorabil să-şi implementeze promisiunile făcute înainte de alegerile locale, încă niciun proiect nu va prinde contur în timpul actualei guvernări, conform perspectivelor economice estimate de USL pentru următorii patru ani. Anul acesta, judeţul Iaşi a primit fonduri mai puţine decât cele alocate de către Guvernele Boc şi Ungureanu, contrar promisiunilor făcute de parlamentarii USL de Iaşi. Este cale lungă între vorbele şi faptele celor de la USL!

Să nu uităm faptul că numai anul trecut Institutul Regional de Oncologie a primit finanţare de aproximativ 114 milioane de lei, iar pentru şoseaua de centură au fost alocate peste 53 milioane lei. Amnezia i-a cuprins laolaltă, pe miniştrii şi parlamentarii ieşeni, când a venit vorba de Aeroportul Iaşi, care nu a primit finanţare de la bugetul de stat, cu toate că şeful Guvernului a promis în mod constant că această investiţie este prioritară şi că vor fi alocate fonduri bugetare imediat după ce USL va ajunge la putere. Vorbe goale şi de această dată! Cu precădere în ultima jumătate de an, membrii USL Iaşi au promis că vom avea zeci de proiecte care să ofere un plus de valoare şi dezvoltare judeţului şi că fondurile alocate de la stat vor fi cu mult mai semnificative decât cele ale guvernării PDL. Aţi avut această posibilitate, numai că aţi ratat momentul în care vă puteaţi onora promisiunile! Atunci când vine vorba să vă puneţi propriile idei în acţiune, brusc se instalează amnezia.

Bugetul de stat pentru anul 2013 demonstrează negru pe alb că USL a folosit o doză de demagogie pură şi că nu a făcut decât să-şi uite promisiunile făcute unei ţări întregi. Numai că uitaţi un singur lucru: românii nu mai pot fi păcăliţi la nesfârşit!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Márton Árpád-Francisc - declaraţie politică intitulată: Unii prefecţi USL încalcă grav Constituţia;

Are cuvântul, din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Márton Árpád-Francisc. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea poartă titlul "Unii prefecţi USL încalcă grav Constituţia".

Încă de prin toamnă, un prefect USL zelos din Covasna a pornit războiul cu steagurile. Ulterior, alţii i-au urmat exemplul. Nu am dorit să intervin în această dispută cât timp era doar o dispută, dar s-a ajuns, prin amenzi, la declaraţii diplomatice şi ameninţări cu procese penale.

Înainte de a-mi expune punctul de vedere, permiteţi-mi o mică incursiune istorică. Încep cu un citat din declaraţia din 5 ianuarie 1990 a Frontului Salvării Naţionale, adică a PSD-ului de astăzi: "Frontul Salvării Naţionale condamnă cu hotărâre politica promovată de fosta dictatură faţă de minorităţile naţionale şi declară solemn că va realiza şi garanta drepturile şi libertăţile individuale şi colective - accentuez, şi colective - ale tuturor minorităţilor naţionale.

În căutările soluţiilor privind o nouă aşezare a raporturilor naţionale în ţara noastră, ne inspirăm din patrimoniul de gândire umanistă, din experienţa democratică europeană şi în primul rând din propriile tradiţii: Declaraţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.

Prin urmare, Frontul Salvării Naţionale proclamă: recunoaşterea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor individuale şi colective ale minorităţilor naţionale, prin noua Constituţie a ţării; elaborarea şi adoptarea Legii minorităţilor naţionale, care să concretizeze prevederile Constituţiei.

Legea urmează să fie adoptată de Parlament cel mai târziu în 6 luni după intrarea în vigoare a noii Constituţii", adică iunie 1992.

După cum ştim, această lege a fost elaborată doar de Guvernul Tăriceanu, un guvern liberal, în 2005 şi nu a fost adoptată nici până astăzi de Parlament.

Dacă această lege ar fi adoptată, ar fi clar pentru vajnicii luptători cu steagurile că minorităţile naţionale au dreptul să-şi folosească însemnele naţionale. De fapt, domnii prefecţi ar trebui să înţeleagă şi fără textul expres prevăzut de lege acest drept, dacă ar citi cu atenţie art. 6 al Constituţiei, care spune clar: "Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase".

Arborarea steagului unei comunităţi nu este o exprimare a identităţii?

Lupta împotriva acestei exprimări nu este o încercare de limitare a unui drept constituţional garantat de stat?

Dacă domnul ministru de interne vorbeşte de consecinţe penale, s-o fi gândit la aceste încălcări ale Constituţiei de către prefecţi, adică purtarea abuzivă sau abuzul în serviciu, întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică? Nu-mi dau seama! Dar ştiu un lucru: domnilor prefecţi, domnule ministru, ori puneţi mâna pe carte şi citiţi cu atenţie Constituţia şi legile acestei ţări, ori daţi-vă demisia!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

O invit la microfon pe doamna deputat Sanda Maria Ardeleanu. Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS   Sanda-Maria Ardeleanu - declaraţie politică cu subiectul: La începutul unei noi legislaturi în Parlamentul României;

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Mi-am intitulat această declaraţie politică "La începutul unei noi legislaturi în Parlamentul României".

Ca fiecare dintre dumneavoastră, la început de legislatură în Parlamentul României mi-am pus în gând câteva dorinţe. Vă mărturisesc că prima dintre acestea este legată de un eveniment ştiinţific care îmi reglează activităţile în plan profesional de peste 20 de ani: Colocviul internaţional de ştiinţe ale limbajului "Eugeniu Coşeriu", itinerant în Suceava - Chişinău - Cernăuţi.

2013 este anul ediţiei a 13-a a acestei prestigioase manifestări ştiinţificece va avea loc la Cernăuţi. Îmi doresc o "ediţie de lux" a Colocviului internaţional de ştiinţe ale limbajului, în luna septembrie, în prestigioasa Universitate "Yuri Fedkovici".

2013 este şi anul aniversării a jumătate de secol de existenţă a învăţământului superior sucevean, puternic ancorat în cel bucovinean, de sorginte cernăuţeană.

În ceea ce priveşte politica, proiectele mele de deputat sunt legate direct de dorinţele cetăţenilor din Colegiul nr. 1 Suceava şi din întreg judeţul Suceava. Împreună cu colegii mei parlamentari PDL am depus 365 de amendamente la Proiectul Legii bugetului pe anul 2013 pentru a susţine nevoile în domeniile educaţiei, infrastructurii rutiere, sănătăţii, culturii şi cultelor la nivelul întregului judeţ Suceava. Din păcate, amendamentele au fost respinse cu sânge rece de parlamentarii puterii, în cadrul unei dezbateri care s-a derulat fast-forward, fără a se ţine cont de nevoile comunităţilor noastre, condamnate la regres economic prin lipsa investiţiilor.

În această legislatură, consider că agenda mea de parlamentar, ca şi a fiecăruia dintre dumneavoastră, ar trebui să includă două dimensiuni prioritare: prima dintre ele trimite către reprezentarea intereselor celor care ne-au votat pentru un mandat de deputat sau senator, cei care ne trec pragul cabinetelor parlamentare din teritoriu cu iniţiative şi probleme; a doua direcţie comună o reprezintă, în opinia mea, preocuparea noastră constantă şi susţinută pentru recredibilizarea Parlamentului României, instituţie-simbol pentru democraţie, locul unde ar trebui să întâlnim repere valorice şi modele pentru societatea românească.

Mai mult ca niciodată, îmi doresc acum, la al doilea mandat de parlamentar, ca în Parlamentul României şi pe întreaga scenă politică românească săputem vorbi despreun an al reconstrucţiei dialogului politic civilizat, în interesul românilor şi al ţării.

Din păcate, acest deziderat devine utopic având în vedere ultimele declaraţii ale premierului Victor Ponta, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Este inadmisibil ca un prim-ministru să lanseze atacuri grave, făcând comparaţii nepotrivite şi improprii din punct de vedere istoric şi moral, să insulte personalităţi politice europene marcante. Dublul limbaj şi gafele impardonabile ce construiesc discursul politic al lui Victor Ponta sunt justificate doar de o singură calitate a sa: cea de "prim-plagiator" al ţării.

Ca om al şcolii, dar şi ca om politic, cred că cei 7 ani de acasă în familia UE ar trebui să-şi găsească reflectarea, în primul rând, într-un limbaj politic apropriat statutului nostru de ţară europeană, cu recunoaştere deplină a drepturilor ei, dar şi cu obligaţia unei atitudini morale.

Şi pentru că astăzi este prima zi dedicată declaraţiilor politice din actuala legislatură, vă rog să îmi permiteţi, stimaţi colegi, să vă urez tuturor sănătate şi să-mi exprim dorinţa de a reprezenta cu onoare poporul român, materializată atât în iniţiative legislative, dar şi într-un comportament politic adecvat locului în care ne aflăm.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumim şi noi, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Clement Negruţ - declaraţie politică intitulată Bugetul 2013, USL - jos masca!;

Îl invit la microfon pe domnul deputat din partea Grupului parlamentar al PDL, Clement Negruţ. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Clement Negruţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Bugetul 2013, USL - jos masca!"

Stimaţi colegi,

Anul politic 2012 a început printr-o acţiune agresivă şi populistă a USL-ului, care scotea oamenii în stradă pentru o viaţa mai bună, locuri de muncă, scăderea de taxe şi impozite şi câte şi mai câte.

Au reuşit, prin trădare, să ajungă la guvernare în iunie 2012. Ce veselie, ce bucurie pe poporul român care poate de bună-credinţă, după 3 ani grei de criză economică pe care i-a parcurs, şi-a pus speranţa în acest actor politic ieftin care se cheamă USL, care şi-a pus masca salvatorului românilor. Dar nimeni nu bănuia că sub această mască se ascunde ipocrizia unui mamut politic care avea un singur ţel, şi anume să pună mâna pe putere, pe puterea deplină, adică pe puterea politică, economică şi încearcă cu disperare să pună mâna pe puterea judecătorească.

Şi-au jucat bine rolul, au reuşit să obţină ce şi-au dorit, chiar dacă au arătat încă de la început că nu îi interesează viitorul, ci doar prezentul imediat. Asta, dacă aducem în discuţie cele două rectificări bugetare ale Guvernului Ponta 1, care au blocat investiţiile în România, pentru a se putea plăti pensiile şi salariile.

În acest context, judeţul Alba a fost puternic afectat prin întârzierile la execuţia şi finalizarea în anul trecut a Centurii ocolitoare a Sebeşului. Pentru ei a meritat. Acum au majoritatea absolută, sunt mai presus de lege, au puterea deplină pe care au vizat-o. Acum a sosit vremea să le vedem adevărata faţa odată cu apariţia bugetului pe anul 2013, care demască USL-ul şi-l vedem aşa cum este, adică o minciună politică.

Unde sunt promisiunile legate de lipsa austerităţii? Unde sunt anunţatele creşteri de pensii şi salarii? Unde este TVA-ul redus la alimente? Unde este 6% din PIB pentru educaţie? Vedem odată cu bugetul care a fost anunţat de Ponta ca un buget de austeritate, că sectoarele economiei care produc plusvaloare şi bani în România sunt suprataxate, iar cheltuielile cu investiţiile scad cu 26%. Agricultorii sunt aduşi la sapă de lemn prin taxe impuse de Guvernul USL, în disperarea lor de a strânge bani la buget.

Firmele din energie şi microîntreprinderile sunt obligate prin noi biruri să susţină măsurile exclusive de stânga ale unui guvern care dă cu o mână şi ia cu două. Prin afişarea bugetului de stat şi modificările aduse Codului fiscal, peste un milion de fermieri vor băga mâna în buzunar, iar societăţile de energie (Petrom, Romgaz, Transgaz, Transelectrica) vor fi suprataxate cu 60% pe veniturile suplimentare. Se introduce taxa pe monopolul natural în energie şi gaz metan, precum şi taxa suplimentară pe resursele naturale altele decât gazele naturale. Toate aceste taxe se vor regăsi în scumpirile în lanţ la gaze, energie electrică, benzină, servicii, dar şi în preţurile alimentelor.

Una din societăţile care va fi taxată astfel este CUPRUMIN Abrud, valoarea de taxare în 2013 ajungând la 0,18 milioane de euro. Iată cum guvernele succesive Ponta nu au venit cu nicio soluţie concretă privind viitorul acestei companii, dar au pus umărul ca aceasta să nu fie salvată din situaţia incertă în care se află prin această suprataxare.

Iată cum românii au fost prostiţi de către USL, iar acum culeg ce au semănat, de fapt, ce au votat în decembrie. Vor avea taxe şi impozite mărite, inflaţie, şomaj, impozit forfetar şi lista rămâne deschisă.

Se prefigurează şi un mare scandal politic atunci când o parte din liberali nu vor mai putea accepta umilinţa la care sunt supuşi văzând principiile liberale călcate în picioare. USL-ul va vedea că iarna, când românii au fost adormiţi cu promisiuni, nu-i ca vara, când românii se vor trezi că au fost traşi pe sfoară.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Marioara Nistor - declaraţie politică cu subiectul: Salvaţi Laminorul Brăila de la faliment!;

Are cuvântul doamna deputat Marioara Nistor, din partea Grupului parlamentar al PP-DD.

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Marioara Nistor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte: "Salvaţi Laminorul Brăila de la faliment!"

În calitate de parlamentar al judeţului Brăila, consider că trebuie să fiu receptivă la orice doleanţă a cetăţenilor din zonă, iar acest principiu mă va călăuzi în toată activitatea mea de deputat. Astfel, am răspuns apelului disperat al sindicaliştilor de la Laminorul Brăila, care mi-au cerut sprijinul în vederea salvării locurilor de muncă ale angajaţilor acestei unităţi industriale de prestigiu. Conform documentului pe care mi l-a trimis Sindicatul "Metal ‘94", situaţia actuală de la SC Laminorul SA Brăila este dezastruoasă, deoarece patronatul firmei a început acţiunea de tăiere de utilaje şi maşini funcţionabile. Acestea constituie investiţii importante ale unităţii, iar acum ajung pur şi simplu la fier vechi.

De asemenea, sindicaliştii mai susţin că Grupul Mechel România, care patronează vechea uzină brăileană, derulează şi alte acţiuni criminale îndreptate împotriva unităţii şi a salariaţilor, în aşa fel încât să fie creat un prejudiciu financiar, în scopul falimentării şi închiderii SC Laminorul SA Brăila.

Sindicaliştii mai susţin că patronatul sovietic al unităţii brăilene nu şi-a respectat obligaţiile contractuale la cumpărarea acesteia, iar locurile de muncă ale angajaţilor sunt în pericol. Sindicatul Laminorul Brăila acuză actuala conducere a uzinei că vinde materia primă sub preţul de cumpărare, susţinând că va sesiza DNA cu privire la aceste manevre. Între alte nemulţumiri ale salariaţilor, se numără şi vânzarea, din dispoziţia conducerii interimare, a unui lot de 7500 de tone de ţaglă adus în decembrie 2012 cu 503 dolari/tonă, faţă de 550 de dolari/tonă, cu cât a fost cumpărat. Din informaţiile care circulă în oraş, se pare că Grupul Mechel a anunţat recent intenţia de a vinde cele cinci combinate din România, inclusiv Laminorul Brăila.

În această situaţie, voi face toate demersurile legale pentru a determina autorităţile competente să se implice în rezolvarea situaţiei disperate a societăţii brăilene.

Sunt conştientă de faptul că un parlamentar nu se poate implica în treburile interne ale unei firme private, dar voi atenţiona ministerele responsabile asupra necesităţii unei medieri în conflictul existent. Este vorba despre viaţa şi viitorul celor 387 de salariaţi şi ale familiilor acestora, iar în contextul actual al sărăcirii populaţiei României consider că păstrarea locurilor de muncă este vitală. Voi înainta şi o interpelare pe această temă Ministerului Economiei şi sper să găsesc înţelegere din partea guvernanţilor în rezolvarea problemelor de la Laminorul Brăila, o unitate metalurgică de tradiţie şi prestigiu în industria românească.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Fejér László-Ödön - declaraţie politică referitoare la reorganizarea sistemului sanitar din România;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Fejér László-Ődőn din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Fejér László-Ődőn:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la reorganizarea sistemului sanitar din România, la care am următoarele opinii.

1. Nu suntem de acord cu desfiinţarea tarifului unic naţional, cu plata diferenţiată a cazurilor similare.

Domnul ministru Eugen Nicolăescu, după cum a anunţat la teleconferinţa din data de 29 ianuarie, vrea schimbarea tarifului unic national, înfiinţând mai multe tarife, ceea ce este nedrept şi duce la discriminarea spitalelor. Acelaşi caz rezolvat trebuie plătit la fel, indiferent în care spital a fost rezolvat.

În anul 2010, după ani de zile de inechitate, s-a realizat tariful unic national (TCP), acelaşi ban pentru acelaşi caz rezolvat pentru toate spitalelele, o realizare extrem de importantă a domnului ministru Cseke Attila.

Acest fel de finanţare este echitabil pentru toate unităţile sanitare. Înfiinţarea şi aplicarea tarifului unic naţional a asigurat şanse identice pentru dezvoltarea tuturor spitalelor. Spitalele cu management bun au avut condiţii necesare şi s-au putut dezvolta.

2. Nu suntem de acord cu recentralizarea spitalelor aparţinând comunităţilor locale, pentru că descentralizarea înseamnă control direct, permanent, asupra managementului spitalelor de către autorităţile locale, inclusiv achiziţii publice, analiza bugetului de venituri şi cheltuieli etc.

Descentralizarea trebuie să fie dusă la capăt. Conducerile spitalelor trebuie să aibă o autonomie mult mai mare, responsabilitate şi control permanent al autorităţilor locale.

Nu suntem de acord cu achiziţii centralizate pentru spitale descentralizate.

3. Este nevoie de clarificarea statului spitalelor publice, dacă sunt sau nu bugetare.

Conform Legii nr. 95/2006, art. 188, spitalele de stat funcţionează şi sunt finanţate în acelaşi mod cu cele particulare - care nu sunt instituţii bugetare -, realizând venituri proprii pe baza serviciilor de sănătate realizate, contractate şi plătite de către CAS. Atunci de ce se consideră şi în consecinţă de ce se tratează spitalele publice ca instituţii bugetare?

4. Vrem ca Parlamentul, Guvernul României să ştie că situaţia pacienţilor cu cancer care au nevoie de radioterapie în multe judeţe este foarte gravă, din lipsa spitalelor de stat de radioterapie.

Ştie domnul ministru că în judeţele Braşov şi Covasna nu există unitate de stat de radioterapie oncologică? Pacienţii cu cancer care au nevoie de radioterapie sunt nevoiţi să plătească spitalului privat 450 Ron pentru fiecare şedinţă de radioterapie, ceea ce înseamnă circa 25 şedinţe, un tratament complet, în total 11250 Ron, plus alte cheltuieli. Este o problemă urgentă de rezolvat. Sperând în înţelepciunea domnului ministru, mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Eugen Tomac - declaraţie politică intitulată: Cetăţenie română pentru toţi românii;

Are cuvântul domnul deputat Eugen Tomac, de la Grupul parlamentar al PDL.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Tomac:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi aduce în discuţie un subiect extrem de important privind legislaţia română în domeniul cetăţeniei şi se intitulează: "Cetăţenie română pentru toţi românii".

Legea cetăţeniei române, în forma actuală, prevede posibilitatea obţinerii cetăţeniei române prin dobândire şi, respectiv, redobândire pentru cei care şi-au pierdut acest drept din motive mai presus de voinţa lor.

Legea nu se referă însă la etnicii români din afara graniţelor, care nu au avut niciodată cetăţenia română, însă îşi manifestă intenţia de a deveni cetăţeni români. În asemenea situaţii, etnicii români trebuie să parcurgă o procedură similară oricărui cetăţean străin. Ne referim aici la membrii comunităţilor româneşti din imediata vecinătate, şi anume din state precum: Serbia, Ucraina, Macedonia, Albania, Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Grecia şi alte state.

Românii din aceste state şi-au exprimat în repetate rânduri dorinţa de a se reglementa acest aspect şi de a se modifica legislaţia în vigoare, astfel încât să li se acorde posibilitatea de a obţine cetăţenia română, ţinându-se cont de faptul că sunt etnici români, că vorbesc limba română şi se exprimă prin cultura şi tradiţiile româneşti.

Consider că este în puterea noastră şi avem obligaţia să tratăm cu maximă seriozitate această problematică şi să ajustăm cadrul legislativ pentru ca această nedreptate să fie corectată.

Prin această modificare, vom putea consolida şi mai mult legăturile cu comunităţile noastre tradiţionale, care sunt, în prezent, asimilate şi supuse unui proces de deznaţionalizare, ce contravine, de multe ori, standardelor europene în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor naţionale.

La fel cum alte state membre ale Uniunii Europene au reuşit să ajusteze cadrul juridic intern în materie de cetăţenie conform propriilor interese, consider că este de datoria noastră să recunoaştem românii din alte state şi să-i integrăm în rândul naţiunii române pe toţi cei care se simt români.

Aşa cum am contribuit la îmbunătăţirea legislaţiei pentru a debloca mecanismul de acordare a cetăţeniei române pentru românii din Republica Moldova şi Ucraina, intenţionez să urmez toate procedurile legale pentru modificarea Legii cetăţeniei, astfel încât toţi etnicii români care doresc să obţină cetăţenia statului român să aibă acest drept.

Îmi exprim deplina încredere că voi primi, în acest sens, sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, instituţie înfiinţată în 2010, o instituţie, care, cu profesionalism şi determinare, a reuşit să repună în drepturi pe toţi cei care au solicitat dobândirea sau redobândirea cetăţeniei române până în prezent.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ovidiu-Cristian Iane - declaraţie politică cu tema: România şi românii nu se aruncă la gunoi!;

Invit la cuvânt pe domnul deputat din partea Grupului parlamentar al PSD Ovidiu Iane.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

"România şi românii nu se aruncă la gunoi!"

Ca şi cum gestul de săptămâna trecută al ambasadorului Ungariei în România, domnul Oskar Fuzes, nu a reprezentat o dovadă maximă de inconştienţă şi de iresponsabilitate, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns şi prea mult, şi absolut inadmisibil ca un deputat al României, fie el şi de origine maghiară, domnul Sógor Csaba, să se afişeze în Parlamentul European cu alte simboluri decât cele ale ţării pe care o reprezintă în acest for european, un apel public însoţit de o scrisoare deschisă adresată Guvernului şi Parlamentului României lansează iniţiativa autonomiei Transilvaniei.

Pentru neiniţiaţii în această taină a celor care nu pot trăi decât într-o Transilvanie autonomă, uitaţi, stimaţi colegi, cam la ce ar trebui să subscriem în viziunea celor pentru care România reprezintă un bolovan ce le atârnă greu de gâtul dornic de autonomie.

Citez: "Autonomie pentru Transilvania: Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania; capitala la Cluj-Napoca; Guvern regional la Cluj-Napoca, cu control politic şi economic pe teritoriul Transilvaniei Autonome.

Istoria şi tradiţia din Transilvania sunt complet diferite de fostul Regat. Regiunea noastră a fost întotdeauna parte a Europei civilizate. Aici a fost declarată prima oară libertatea confesională în 1568 la Dieta din Turda. Transilvania a participat la tratatele de pace de la Westfalia în 1648. Transilvania a avut domnitori care au pus mare accent pe cultură şi toleranţă. În secolele XVII-XIX, Transilvania a avut o autonomie largă. La Unirea din Alba Iulia în 1918, Transilvania a fost regiunea cea mai dezvoltată din România Mare. Guvernele centrale ne-au degradat la colonie. Biserica Greco-Catolică, având credincioşi numai din Transilvania, era eliminată, bunurile erau confiscate.

După 1989, starea regiunii noastre nu s-a îmbunătăţit (scris greşit, dovadă că vor şi autonomia faţă de Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic).

Impozitele acumulate în Transilvania ajung în Moldova şi Oltenia pe nedrept. Transilvania este trezoreria ţării noastre, fără autodeterminare. Ei au mai mare nevoie de noi decât avem noi de ei. Regiunea noastră s-ar putea autosusţine. Avem păduri, ape minerale, un potenţial turistic foarte mare, oraşe medievale - iarăşi e scris greşit - unice în România, sute de castele, cetăţi, o universitate care, mulţumită multiculturalismului, este în fruntea universităţilor din ţară. Noi nu vrem nimic de la alţii, dar ce e al nostru nu lăsăm."

Da, aceasta este propunerea care ni se face, doamnelor şi domnilor, nici mai mult, nici mai puţin decât o autodeterminare şi, până la capăt, o separare de România cu ale ei regiuni "necivilizate". Semnatarii acestui document de-a dreptul sfidător la adresa bunului-simţ omit că Transilvania, ca orice altă regiune a ţării noastre şi ca oricare altă regiune a oricărei alte ţări, reprezintă o mixtură de etnii, care formează un popor, un neam, cel care face diferenţa şi transformă un simplu teritoriu de pe hartă într-o ţară.

Nu vreau să cad în patima naţionalismului dus la extrem, dar, citind aceste rânduri atât de murdare moral, mă gândeam cum nişte gesturi aberante pot arunca la coşul de gunoi acte istorice, personalităţi, lupte, destine şi pot transforma Marea Unire în "Marea Dezunire"!

România Mare a apărut tocmai pentru că, indiferent de problemele istorice sau de nume, regiunile româneşti rămase din vechiul trup al Daciei au fost şi sunt creuzetul neamului românesc. Fără neam, ele sunt doar simple linii pe o hartă. Cum să cerem ruperea acestor părţi din neamul nostru? Ar fi, asemenea unui film absurd, ca şi cum am vrea ca mâna dreaptă să fie complet separată de mâna stângă, pe motiv că este mai civilizată decât cealaltă, mai bogată, mai frumoasă sau mai veche.

Văd cum Roller Mihail are urmaşi şi cum identitatea noastră naţională este interpretabilă după interesele sau visele de peste noapte ale unora.

Cineva ar putea spune că e vorba de proiectul de regionalizare a României.

Da, regionalizarea se va face nu pentru segregare, ci pentru buna gestionare a resurselor şi a problemelor specifice respectivelor regiuni. Nu vă folosiţi de acest proiect pentru a crea monştri!

Văd cum teoria conform căreia Transilvania era un teritoriu nepopulat, pe care se afla doar o prisacă până la sosirea unora chiar prinde teren.

Dezbatere artificială sau nu, manipulare sau nu, rele intenţii sau doar proastă înţelegere, eu nu pot să nu iau acest subiect în serios. Cât se poate de serios, căci, atunci când este vorba de identitatea naţională şi siguranţa statului român, cred că niciunul dintre noi nu ar trebui să rămână indiferent, să ridice din umeri şi să zică "Las' că trece! Nu-i nimic nou!"

Nu trece, doamnelor şi domnilor, şi, tocmai pentru că nu e nimic nou, ar trebui ca, odată pentru totdeauna, să încheiem acest capitol atât de urât.

Cer, de asemenea, ca semnatarii acestei scrisori, aceşti instigatori la dezbinare, să îşi retragă apelul şi, în cazul în care este necesar, să suporte rigorile legii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Romeo Rădulescu - declaraţie politică intitulată Incompetenţa şi nepăsarea USL, dezastru economic pentru judeţul Vâlcea;

Are cuvântul din partea Grupului parlamentar al PDL domnul deputat Romeo Rădulescu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Romeo Rădulescu:

Declaraţia mea politică se numeşte: "Incompetenţa şi nepăsarea USL, dezastru economic pentru judeţul Vâlcea".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Una dintre mai importante preocupări ale actualei guvernări ar trebui să fie, în această perioadă, rezolvarea situaţiei de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, din judeţul Vâlcea şi, mai ales, păstrarea locurilor de muncă.

Guvernul a decis ca cea mai mare societate din industria chimică românească să intre în insolvenţă, iar în acest context, salvarea locurilor de muncă de la Oltchim trebuie să fie una dintre priorităţile Guvernului Ponta.

Oltchim are 3.400 de salariaţi, 2.800 la Râmnicu Vâlcea şi 600 la Arpechim Piteşti, care asigurau funcţionarea în condiţii de siguranţă şi eficienţă a instalaţiilor şi care ar putea să rămână fără locuri de muncă.

Importanţa acestui agent economic este foarte mare pentru judeţul Vâlcea în special, dar şi pentru economia românească în general, dacă avem în vedere faptul că Oltchim Râmnicu Vâlcea realiza în urmă cu un an 65% din producţia industrială a judeţului Vâlcea şi exporta 80% din producţia finită.

Este inacceptabil tot ce se întâmplă în prezent. Nepăsarea va duce la un dezastru pentru judeţul Vâlcea în cazul în care Oltchim se va închide.

Este inadmisibilă atitudinea actualilor guvernanţi faţă de Oltchim.

Nu se prefigurează niciun fel de măsuri pentru ca oamenii să aibă garanţia că nu vor rămâne pe drumuri.

Ca deputat şi ca vâlcean, am obligaţia faţă de cetăţenii judeţului pe care-i reprezint în Parlament să atrag atenţia că cea mai importantă problemă a judeţului Vâlcea o reprezintă funcţionarea Oltchim, iar angajaţii să nu intre în şomaj.

Acesta este motivul pentru care am decis să demarez o campanie de strângere de semnături pentru ca opinia publică să ne susţină. Demersul nostru a fost primit pozitiv de vâlceni, am reuşit să strângem aproximativ 11 mii de semnături, oamenii înţelegând că este necesară o presiune democratică asupra guvernanţilor, după ce înainte de alegerile parlamentare au promis o rezolvare favorabilă a situaţiei.

Solicit public Guvernului USL să răspundă pozitiv celor peste 360 de mii de locuitori din judeţul Vâlcea, adoptând soluţii viabile de salvare a locurilor de muncă de pe platforma chimică.

Doresc să vă reamintesc cum s-a ajuns în această situaţie.

Din anul 2008, motivând tehnologia perimată, proprietarii Combinatului Petrochimic Piteşti au închis şi nu au mai livrat materie primă pentru sectoarele de bază ale Combinatului din Râmnicu Vâlcea, obligând conducerea acestuia să apeleze la materie primă din import, mai scumpă.

În urma proiectelor şi negocierilor consemnate în memoriile dintre Guvernul României şi proprietarii privaţi ai Combinatului Petrochimic Piteşti, prin finanţare de la Oltchim, a fost reabilitată secţia piroliză de la Arpechim Piteşti, scopul fiind reluarea furnizării de materie primă la preţ competitiv pentru procesele tehnologice de bază.

În luna august 2012, când Combinatului Chimic de la Râmnicu Vâlcea îi trebuia un capital de lucru de 40 de milioane de euro pentru a susţine fluxul tehnologic, Ministerul Economiei a blocat aceste negocieri şi, în final, le-a respins.

Încă din luna august 2012, reprezentanţii Ministerului Economiei au intenţionat intrarea în insolvenţă a Combinatului Oltchim, deşi existau premise ca acesta să intre în procesul de privatizare cu capacităţi de producţie în funcţiune.

Guvernul Ponta, din motive pe care nu le cunoaşte opinia publică, a refuzat să pună în aplicare aprobarea conversiei datoriilor în acţiuni, astfel încât, pe cale de consecinţă, niciun investitor serios nu s-a înscris la licitaţia de privatizare, ce în final s-a dovedit a fi un fiasco, sursă pentru un scandal mediatic prelungit şi pretext de propagandă electorală fără acoperire pentru politicieni iresponsabili.

Fosta conducere a Combinatului Oltchim de la Râmnicu Vâlcea obţinuse înainte de luna august 2012, după un proiect ce a fost înaintat Ministerului Economiei, o eşalonare a plăţii datoriei principale către Electrica, însă, în mod surprinzător, negocierile au fost anulate prin diligenţele aceluiaşi Minister al Economiei.

Datoriile Oltchim-ului, în proporţie de 90%, se găsesc în retehnologizarea ce a avut loc după anul 2000, pe liniile de producţie ale fabricilor chimice implicate din Râmnicu Vâlcea şi Piteşti.

Intrarea în insolvenţă a Oltchim-ului şi falimentul ulterior previzionat vor conduce inclusiv la o pierdere financiară de peste 500 de milioane de euro pentru statul român.

Închiderea Combinatului Chimic de la Râmnicu Vâlcea va arunca într-o criză profundă atât municipiul capitală de judeţ, cât şi judeţul însuşi.

Din păcate, multe companii din România vor avea de suferit din cauza închiderii platformei chimice vâlcene, furnizoare de materii prime pentru o serie întreagă de procese tehnologice de prim rang din economia ţării.

Salvarea Oltchim-ului împreună cu Arpechim Piteşti înseamnă, de fapt, salvarea a ceea ce a mai rămas din petrochimia românească.

În concluzie, vă solicit, domnule prim-ministru Victor Ponta, şi prin intermediul acestei declaraţii politice sprijin pentru susţinerea proiectului iniţial negociat pentru repunerea în funcţiune a Combinatului Oltchim, cu alocarea imediată a 20 de milioane de euro necesare acestei acţiuni, conform promisiunilor făcute în ultima săptămână din ianuarie 2013, la negocierile avute cu reprezentanţii Guvernului de pe Platforma Oltchim.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Maria-Andreea Paul - declaraţie politică având tema: 39 de miliarde de euro;

O invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PDL, pe doamna deputat Maria-Andreea Paul.

Vă rog, doamna deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria-Andreea Paul:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Tema declaraţiei mele politice de astăzi este "39 de miliarde de euro".

Stimaţi colegi,

Totuşi, 39,887 de miliarde de euro. 39,887 de miliarde de euro pentru România, din bugetul Uniunii Europene, între 2014-2020, pe programe de dezvoltare. Eu, ca economist, nu cunosc dezamăgirea ori mulţumirea, ci doar neliniştea. Neliniştea - cred că doar ea este constructivă. Dacă este să privesc spre felul în care sunt percepute aceste bugete venite de la Uniunea Europeană, înţeleg că nu mai este nimic de făcut.

Percepţia în România este că aceste fonduri sunt cu dedicaţie, că, din aceste fonduri, se vor hrăni numai cei anume învăţaţi cu jongleriile financiare. Repet, dacă vorbesc de percepţie. Or, dacă vorbesc în termeni de percepţie, neliniştea aceasta nu-mi este de folos. Dacă trăim doar din percepţii, însă, nu vom face nimic important în România. De aceea, ce-ar fi ca această sumă, 39,887 de miliarde de euro, să fie pentru prima oară folosită transparent. Această sumă, în sfârşit, să se simtă cu adevărat ca un salt calitativ în economia românească. Şi-mi dau seama că sunt idealistă: cât pe pregătiţi suntem pentru a folosi această sumă judicios, dincolo de orice suspiciune, poate chiar deloc întreruptă de cercetările Comisiei Europene? Da, nu suntem deloc pregătiţi. Instituţiile noastre nu au cum să penduleze între sentimente, mulţumire - dezamăgire, de data aceasta trebuie să funcţioneze la randament maxim.

Am greşit destul, spunem, şi cu toate astea arătăm că nu-i destul! Vin alţi politicieni la putere şi iau frâiele spre a greşi iarăşi şi suspiciunea iarăşi se înteţeşte. Aş vrea, ca cetăţean, să aflu cum se vor folosi aceşti bani, aş vrea ca cetăţean ca aceşti bani să nu mai vorbească limba vreunui partid, să nu ne mai dea de gândit şi cercetat presei. Să ştie şi Ţara Oaşului, şi Teleormanul, şi Aradul, şi Tulcea cine şi cum vor cheltui aceşti bani.

Neliniştit şi creator, ca cetăţean, aş crea un site, cel mai simplu site, nu unul de miliarde de lei. Site-contor unic, care să pornească odată cu primele alocări de bani şi care să înregistreze în semn invers cât de mult am absorbit din aceşti bani. Ca o numărătoare inversă.

Ştiu, veţi spune, există monitorizări, informaţii, pe site-urile ministerelor. Neliniştită şi creatoare, mi-e frică de birocraţie şi mi se pare - oare doar mie? - că acum este un nou start şi un astfel de start este de neratat.

Dincolo de sentimente, putem avea minte destulă să înţelegem ce-nseamnă această sumă? S-o regăsim, simbolic măcar, în îmbunătăţirea vieţii noastre de fiecare zi? Este capabil de un asemenea gest de forţă Guvernul Ponta II sau orice număr va avea el? Nici mulţumire, nici dezamăgire. Neliniştea aceasta, de data aceasta, nu mai este creatoare. Aşteaptă măsuri pragmatice. După cum a fost împărţit bugetul României, mă nelinişteşte bugetul acesta venit de la Uniunea Europeană, fiindcă nu este vreo bandă desenată şi nici un breaking news. Este parte din soarta noastră, ca naţiune, pe vreme de criză economică şi, implicit, morală.

Putem să numărăm de la 39,887 de miliarde de euro invers, fără să trişăm?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică intitulată Interesul general;

Are cuvântul din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Florin Pâslaru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Interesul general".

Anul 2013 reprezintă pentru noi, parlamentarii, un an de răscruce în viaţa politică românească. Ne confruntăm la început de an, de sesiune parlamentară, cu proiecte de importanţă vitală pentru România.

Revizuirea Constituţiei, regionalizarea ţării, precum şi numeroasele proiecte de legi care aşteaptă să fie finalizate reprezintă pentru noi, parlamentarii aleşi, o mare provocare, o şansă pentru a arăta românilor care este principala instituţie democratică a României.

Vă invit, stimaţi colegi, ca principalul nostru obiectiv, în această sesiune parlamentară, să fie interesul cetăţenilor români, în detrimentul intereselor personale. Sunt convins de faptul că noi, cei aleşi de populaţia României pentru a-i reprezenta în această instituţie, vom avea puterea şi voinţa, trecând peste măruntele disensiuni politice, să lucrăm în interesul românilor şi al României.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mircea Lubanovici - declaraţie politică cu tema: Apel pentru viitorul copiilor;

Are cuvântul din partea Grupului parlamentar al PDL domnul deputat Mircea Lubanovici.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Lubanovici:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Onorat prezidiu,

Stimaţi colegi,

"Apel pentru viitorul copiilor"

Doresc să vă aduc la cunoştinţă o problemă care continuă să ne dezamăgească atât pe mine, cât şi pe românii stabiliţi în afara României, a căror deschidere către ţara-mamă pare a fi limitată de actuala putere. Cu profundă tristeţe şi indignare, mă simt nevoit să răspund declaraţiei doamnei ministru Mariana Câmpeanu, conform căreia este exclusă ideea reluării adopţiilor internaţionale. Sub ce justificare? Citez din spusele doamnei ministru: "Eu aş vrea ca toţi copiii români să rămână în România din moment ce noi nu suntem în stare să rezolvăm cererile din ţară, nu ştiu cum am face... sau probabil s-ar reuşi să se rezolve mai repede cele din străinătate".

Este îngrijorător să constatăm că în condiţiile actuale, când copiii sunt agresaţi în orfelinate şi privaţi de educaţie, se doreşte acest lucru.

Sunt convins că toţi visăm ca România, să nu mai fie ţara cu cei mai mulţi copii abandonaţi din Europa, că ne dorim ca cei aproximativ 70.000 de orfani să aibă un viitor strălucit după vârsta de 18 ani, când ies de sub protecţia socială a statului sau, mai mult, ca adopţia să nu depindă de acordul unei mame care şi-a abandonat copilul într-un spital. Însă realitatea este cu totul alta, iar noi trăim în realitate, doamnelor şi domnilor colegi deputaţi.

Interzicerea adopţiilor internaţionale nu reprezintă doar o mare nedreptate faţă de aceşti zeci de mii de copii care adorm seara cu gândul că poate cineva îi va lua acasă a doua zi, ci încălcarea unor drepturi fundamentale, a unei şanse la educaţie, de multe ori a unei şanse la un viitor sau poate chiar la viaţă, în cazul copiilor cu probleme de sănătate.

Dar pentru ce, stimaţi colegi? Pentru că Oficiul Român pentru Adopţii din subordinea Ministerului Muncii simte că este depăşit de situaţie şi că ar fi prea complicată procedura? Cu alte cuvinte, doamna ministru, în loc să eficientizeze sistemul şi să rezolve problema numărului limitat de adopţii - aproximativ 1000 anual -, preferă să sacrifice vieţile a mii de copii care ştiţi bine că ar putea primi o educaţie aleasă în străinătate şi toate condiţiile pentru a se dezvolta normal şi sănătos.

Conform studiului Bucharest Early Intervention Project despre dezvoltarea copiilor abandonaţi din România, realizat de Charles A. Nelson, profesor la Universitatea Harvard, împreună cu Children's Hospital din Boston, consecinţele consilierii deficitare sunt reflectate în dezvoltarea fizică a copilului. Rezultatele arată că o parte din orfanii instituţionalizaţi suferă de tulburări de comportament şi în multe cazuri au un IQ scăzut.

Noi, romanii din diaspora, vom fi întotdeauna vocea acestor copii neajutoraţi. De aceea menţionez acum că vom face tot posibilul ca românii care trăiesc în afara ţării şi pe care îi reprezint în Parlamentul României să aibă dreptul de a adopta copii români.

În teorie, până în momentul adopţiei, copiii sub 2 ani ar trebui să fie îngrijiţi de asistenţi maternali. Apoi, asistenţii ar trebui să le găsească o familie în timp de 6 luni. Însă în realitate copiii sunt lăsaţi în grija asistenţilor şi până la vârsta de 12 ani, când sunt mutaţi în centrele de plasament şi trăiesc un nou abandon, cu efecte dezastruoase asupra psihicului lor. Pentru aceasta ne luptăm şi de aceea contestăm strategia doamnei ministru.

Mulţi străini sunt lipsiţi de prejudecăţi şi îşi doresc doar să aibă un suflet lângă ei, indiferent dacă acesta a împlinit sau nu vârsta de 3-4 ani, dacă are vreo afecţiune sau dacă este sănătos. Statistic, însă, românii vor copii mai mici de trei ani, în condiţiile în care 75% dintre copiii declaraţi de instanţe adoptabili sunt mai mari de 5 ani.

Copiii au nevoie de sprijin, au nevoie de o casă, de o familie... Într-adevăr au existat şi cazuri nefericite de adopţii internaţionale, însă nici cele din ţara noastră nu au avut o rată de succes de 100%, ceea ce identifică o problemă la nivelul cercetării care trebuie realizată înainte de a se încheia adopţia. Cu alte cuvinte, mai multă muncă de monitorizare din partea ministerului ar putea să eficientizeze sistemul şi să permită din nou adopţiile internaţionale.

Fac un apel, stimaţi colegi, atât la cei care ştiu ce înseamnă bucuria de a avea un copil, cât şi la cei care îşi doresc să devină părinţi la un moment dat, să luăm atitudine în acest sens. Haideţi să le oferim românilor care trăiesc peste hotare şansa de a primi în familiile lor un copil român, chiar dacă aceştia nu sunt rudele copilului!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Camelia-Margareta Bogdănici - declaraţie politică cu titlul Nepăsare sau neglijenţă;

Are cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PDL, doamna deputat Bogdănici Camelia.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se numeşte: "Nepăsare sau neglijenţă".

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Avem de înfruntat zi de zi neglijenţa şi nepăsarea celor care ar putea să facă ceva şi nu o fac. Întrucât nu mă număr şi nici nu doresc să fac parte dintre aceştia, doresc să vă prezint situaţia creată la "Institutul Inimii" Copou, aflat în colegiul uninominal în care am candidat. Dacă în multe situaţii banii publici nu pot fi urmăriţi pentru că traseul este prea încurcat, acum nu mai poate fi vorba de aşa ceva: zeci de români aşteaptă să moară pentru că cineva a uitat sau a omis să ia în calcul nişte bani.

Astfel, la Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. Georgescu" din Copou, peste două sute de pacienţi se bat pe 50 de locuri pentru a beneficia de tratament şi investigaţii de înaltă performanţă care le-ar putea salva viaţa. Să nu credeţi că este vorba de o probă de examen sau de o limitare tehnologică.

Repet, cineva a crezut de cuviinţă să treacă în contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate doar 80 de decontări ale unui tip de proceduri pentru un an, în condiţiile în care de la începutul anului s-au realizat deja 30. În martie putem pune deci lacătul pe uşa acestui laborator de înaltă performanţă, plătit, bineînţeles, din banii noştri şi din bani europeni. Suma cheltuită pentru dotarea acestui laborator se ridică la 18 milioane lei.

Ştim şi simţim cu toţii că este criză. Măsurile luate trebuie însă limitate la un moment dat. Nu putem considera ca măsură de criză salvarea a numai 80 de pacienţi, lăsând restul de peste 150 de pacienţi să se descurce cum pot.

Întreb: va răspunde finanţistul care a hotărât acest număr de moartea bolnavului de tahicardie care nu a putut beneficia de un tratament la îndemână? Nu cred. Însă nu trebuie să găsim vinovaţii şi, mai important, nu trebuie să ajungem să găsim pe cei răspunzători. Este o situaţie care poate fi corectată şi evitată.

Dragi colegi,

Nu ştiu cum să calific această stare de fapt, însă ştiu că ea trebuie să înceteze, cu atât mai mult cu cât este departe de a fi singulară. În Iaşi şi în toată ţara instituţiile medicale se confruntă cu ipostaze similare. Soluţia este modificarea imediată a contractării cu casele de asigurări a serviciilor medicale prin modificarea de la numărul de servicii medicale efectuate (cum este în momentul de faţă) la prioritizarea după riscul vital.

Închei prin a-mi exprima speranţa că factorii decizionali se vor apleca cu seriozitate asupra acestei probleme şi că vor găsi curând soluţiile potrivite pentru a o rezolva.

Neglijenţa şi nepăsarea pot avea costuri umane infinit mai importante decât lipsa banilor şi criza economică şi financiară, motive frecvent invocate, în fapt, pentru justificarea incompetenţei şi a lipsei de soluţii pragmatice a actualilor guvernanţi.

Vă mulţumesc, deputat de Iaşi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Constantin-Alin Bucur - declaraţie politică cu subiectul Peisajul economico-social al judeţului Teleorman;

Are cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PP-DD, domnul deputat Constantin-Alin Bucur.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin-Alin Bucur:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

"Peisajul economico-social al judeţului Teleorman"

Sunt deputat ales în Colegiul uninominal 3, judeţul Teleorman, la primul mandat.

Vreau să îmi exprim speranţa că dezbaterea parlamentară va atinge în viitorul apropiat cote de normalitate şi totodată să îmi exprim nemulţumirea faţă de modul în care s-au desfăşurat dezbaterile şi votul asupra bugetului naţional pe anul 2013.

În primul rând, vreau să vă supun atenţiei, stimaţi colegi, câteva date foarte importante despre judeţul Teleorman. Chiar îmi doresc ca aceste date să fie consemnate în stenogramă măcar pentru a avea o evidenţă a stării economice şi sociale în care se află judeţul pe care am onoarea să îl reprezint în Parlamentul României.

Şomajul, rata de ocupare a forţei de muncă, salariul mediu net reprezintă câţiva indicatori care evidenţiază starea de sănătate economică a oricărui judeţ.

Cu mare regret ţin să vă anunţ că judeţul Teleorman se află pe ultimele locuri din ţară în ceea ce priveşte şomajul. Şomajul a ajuns, în luna ianuarie a acestui an, la cote alarmante, stimaţi colegi, mai precis la 10,33%, sensibil în faţa judeţului Vaslui. Este o cifră îngrijorătoare, mai ales datorită faptului că, în decembrie, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă informa că numărul şomerilor înregistraţi din Teleorman se situează procentual la 10,04%.

Având în vedere că rata medie a şomerilor înregistraţi la nivel naţional este de 5,82%, constatăm cu o oarecare consternare că Teleormanul are de două ori mai mulţi şomeri decât media naţională.

La nivelul salariului mediu aceleaşi surse statistice relevă o discrepanţă mare între Teleorman şi restul ţării. Cuantificăm această diferenţă la circa 400 de lei. Cu alte cuvinte, stimaţi deputaţi, un teleormănean câştigă, net, cu 400 de lei mai puţin faţă de media pe ţară.

Îmi pare rău că trebuie să pictez în tonuri sumbre peisajul economic teleormănean, dar din păcate aceasta este realitatea. Vorbim despre un judeţ cu o populaţie îmbătrânită: aproape jumătate din populaţia judeţului fiind la pensie. Vorbim despre un exod de populaţie tânără şi activă spre centrele metropolitane dezvoltate. Vorbim despre un judeţ cu un profil eminamente agricol care are, atenţie, doar 3823 de angajaţi în agricultură, dintr-un total de aproximativ 50.000 de angajaţi.

Cu siguranţă putem găsi vinovaţi pentru acest dezastru economic din sudul ţării. Cu siguranţă ne-ar fi uşor să arătăm cu degetul în stânga şi în dreapta la administraţia publică locală, judeţeană sau centrală care a decis ca destinele acestor oameni să fie perdante. Nu aş vrea totuşi să fiu eu cel care face acest lucru. Vreau să cred că reuşim să construim împreună, chiar dacă în ultimii 23 de ani se pare că ne-am ocupat mai mult de demolat. Vreau să îmi exprim speranţa că în actuala formulă domnul vicepremier Liviu Dragnea nu va uita de nevoile teleormănenilor şi vreau să cred că în cel mai scurt timp aceste cifre dezastruoase vor înregistra măcar o sensibilă îmbunătăţire.

În orice caz, eu, ca parlamentar ales de Teleorman, voi urmări cu maxim interes situaţia judeţului pe care îl reprezint aici, în faţa dumneavoastră.

Spre final, vreau să revin la dezbaterea bugetului de stat pe anul 2013. Propunerile pe care eu le-am făcut în comisiile şi în plenul Parlamentului au vizat exclusiv suplimentarea bugetelor ministerelor de resort pentru reabilitarea unor obiective de cult, de învăţământ, de sănătate şi de infrastructură din judeţ.

Stimaţi colegi,

Toate investiţiile pe care le-am solicitat ar fi avut un efect multiplicator în economia locală a judeţului Teleorman. Pe lângă asigurarea unor servicii publice decente, finanţarea lucrărilor de reabilitare ar fi creat locuri de muncă, atât de necesare pentru teleormăneni.

Îmi pare rău că propunerile mele şi ale colegilor mei au fost practic ignorate şi îmi pare rău că bugetul unui stat membru la Uniunii Europene a fost dezbătut superficial la ore târzii din noapte, în prezenţa unui sfert din efectivul total al deputaţilor şi senatorilor României.

Sunt pregătit să accept că am avut de a face cu un accident în cadrul dezbaterilor parlamentare şi vreau foarte mult să cred, stimaţi colegi, că nu aceasta este regula în Parlament. Aştept din partea dumneavoastră, din partea coaliţiei de guvernământ, responsabilitate, bunăvoinţă şi disponibilitate la dialog cu opoziţia, cel puţin de acum înainte.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Lucian Militaru - declaraţie politică referitoare la conflictul din Nagorno-Karabah.

Ultimul pe ordinea de zi astăzi, domnul deputat din partea Grupului parlamentar al PDL la declaraţii politice, domnul deputat Lucian Militaru.

Vă rog frumos, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Militaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vă readuc în atenţie o problemă a cărei soluţie nu poate veni decât prin eforturile concertate ale ţărilor şi ale organizaţiilor internaţionale: conflictul din Nagorno-Karabah.

Început în anii 1987-1988, ca urmare a unor pretenţii teritoriale nefondate din partea Armeniei către Azerbaidjan, conflictul armeano-azerbaidjan a dus la ocuparea a 20% din teritoriile Republicii Azerbaidjan. În consecinţă, şi-au pierdut viaţa aproximativ 30 de mii de azerbaidjeni, 50 de mii au fost răniţi şi aproape un milion de azerbaidjeni au fost nevoiţi să preia statutul de refugiaţi şi imigranţi. La momentul actual regiunea Nagorno-Karabah şi cele 7 unităţi teritoriale adiacente se află sub ocupaţia forţelor armate ale Republicii Armenia. Printre acţiunile de deosebită cruzime întreprinse de partea armeană sunt omorurile în masă în numele naţionalismului şi diferenţelor etnice, comise în oraşul Hodjali în noaptea din 25 spre 26 februarie 1992. Ca urmare a masacrului de la Hodjali, cu deosebită cruzime au fost omorâţi 613 cetăţeni, din care 106 femei, 63 copii şi 70 bătrâni.

Stimaţi colegi,

Având în vedere cele expuse, cred că se impune ca statele din comunitatea internaţională să susţină integritatea teritorială, inviolabilitatea hotarelor statului şi suveranitatea Republicii Azerbaidjan, recunoscute la nivel internaţional.

Nu în cele din urmă, statele democratice care fac parte din Organizaţia Naţiunilor Unite ar trebui să solicite părţii armene executarea tuturor deciziilor acceptate de organizaţiile internaţionale privind conflictul armeano-azerbaidjan, şi anume Rezoluţiile 822, 853, 874, 884 ale Consiliului de Securitate ONU privind eliberarea imediată, completă şi necondiţionată a teritoriilor ocupate ale Republicii Azerbaidjan, în calitate de prim pas în instaurarea păcii în regiune.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Înainte de a închide şedinţa dedicată declaraţiilor politice, aş vrea să vă supun atenţiei lista deputaţilor care au depus în scris declaraţii politice.

De la Grupul parlamentar al PSD au depus: domnul deputat Ion Stan, Ioan Munteanu, Mihăiţă Găină, Laurenţiu Nistor, Scarlat Iriza, Dorel Covaci, Vasile Popeangă, Ciprian Nica, Angel Tîlvăr, Vasile Suciu.

Grupul parlamentar al PNL: Gheorghe Dragomir, Mihai Donţu, Titi Holban, Erland Cocei, Daniel Iane, Călin Potor, Gavrilescu Graţiela, Ştirbu Gigel, Silaghi Ovidiu, Uioreanu Elena.

Grupul parlamentar al PC: Bogdan Liviu Ciucă, Ion Diniţă.

Grupul parlamentar al PDL: Cornel Sămărtinean, Florin Popescu, Claudia Boghicevici, Cezar Preda.

Grupul parlamentar al PP-DD: Liliana Ciobanu, Constantin- Alin Bucur, Ioana Jenică Dumitru şi Ion Melinte.

Cu acestea, declar închisă şedinţa dedicată declaraţiilor politice. Urmează şedinţa cu ordinea de zi pe care o aveţi la mapă.

Vă mulţumesc.

 
     

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Sanda-Maria Ardeleanu - declaraţie politică cu titlul Opriţi politizarea universităţilor!;

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"Opriţi politizarea universităţilor!"

În ultimele zile de mandat ca ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu a emis şi susţinut o serie de documente care demonstrează intenţiile clare ale Guvernului Ponta de a distruge sistemul de învăţământ românesc, destabilizându-l şi creând grave confuzii, în primul rând prin nerespectarea principiilor şi prevederilor Legii educaţiei naţionale aflată în vig oare.

Am semnalat de multe ori în ultima perioadă greşelile impardonabile pe care fosta conducere a MECTS le-a comis, pe seama muncii profesorilor, a eforturilor elevilor şi a înţelegerii familiilor acestora faţă de nevoile şi greutăţile inerente cu care se confruntă o şcoala ce se reformează: bacalaureatul a fost "băgat în ceaţă", începerea noului an şcolar a avut două date, clasa pregătitoare a reprezentat terenul unor dispute în societate ce nu îşi aveau niciun rost, schimbările politice la nivelul conducerilor unităţilor de învăţământ au generat nemulţumiri masive şi o politizare fără precedent după 1990 a întregului sistem de învăţământ din România. Toate acestea au fost puse sub "semnul ameninţător" al unui Cod al educaţiei pe care Ecaterina Andronescu şi-a propus să-l promoveze, creând, cu siguranţă, cel mai mare haos pe care învăţământul din această ţară l-a cunoscut vreodată.

În data de 21 decembrie, aproape 2.000 de posturi vacante au fost scoase la concurs de universităţile private şi de stat din România. Pe 27 decembrie, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul nr. 6560/2012, semnat de Ecaterina Andronescu, care prevede noi standarde minimale pentru accesul la o funcţie superioară în ierarhia din sistemul universitar.

Nu pot înţelege care este raţionamentul pentru care MECTS a luat această decizie pe furiş, în mijlocul anului universitar, fără avertizarea profesorilor care îşi pregătiseră deja dosarele de concurs, respectând vechile standarde. Mi s-a spus: "Bătaie de joc!" şi sunt de acord cu colegii mei. Nu putem trece cu vederea nici O.U.G. nr. 92/2012 promovată de ministrul Ecaterina Andronescu, tot în ultimele zile ale mandatului Domniei Sale, prin care se dă frâu liber politizării universităţilor, precum şi institutelor de cercetare. Prin această ordonanţă, Guvernul a scos din Legea educaţiei naţionale o serie de incompatibilităţi, printre care cea între funcţia de rector şi calitatea de demnitar. Constat că fostul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, declarată incompatibilă de Agenţia Naţională de Integritate pentru deţinerea funcţiilor de rector şi de senator, a eliminat din Legea educaţiei naţionale exact această incompatibilitate.

Ca unic parlamentar din legislatura 2008-2012 care s-a autosuspendat dintr-o funcţie de conducere deţinută într-o universitate pe perioada mandatului de deputat, regret această reîntoarcere în timp al cărei scop nu poate fi decât restaurarea clientelismului politic din învăţământ.

Vă invit să răspundem demersului Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România prin care se solicită Parlamentului României respingerea tuturor modificărilor care nu reprezintă o urgenţă, făcute prin OUG nr.92/2012, în special cele care fac referire la incompatibilităţile şi limitările aferente ocupării unei funcţii de conducere şi control, precum şi să susţinem sancţionarea oricărui abuz de acest gen al Guvernului României.

În finalul intervenţiei mele, vă rog să îmi permiteţi să îl citez pe tânărul Mihai Dragoş, preşedintele ANOSR, care, referitor la acest subiect, a declarat: "Prin această ordonanţă de urgenţă sistemul de învăţământ superior este aruncat în epoca de piatră a bătăliilor politice. Cum putem avea oare încredere în opiniile ştiinţifice ale unui rector, pe teme de interes pentru societate, dacă acesta are o funcţie politică în timpul exercitării mandatului? Sau cum vom putea să ştim dacă o părere exprimată ca rector va fi cu adevărat poziţia universităţii, şi nu o preferinţă de partid? Politicul nu are ce căuta la nivel înalt în universităţi. Parlamentul României trebuie să corecteze această gravă eroare, dacă ţine la viitorul şi la credibilitatea educaţiei".

Aceeaşi ordonanţă de urgenţă explozivă a pus pe jar şi pe cei aproximativ 22.000 de învăţători şi educatori care aşteptau să le fie echivalate competenţele şi care acum trebuie să absolve studii de licenţă în următorii 6 ani pentru a-şi continua activitatea în funcţiile didactice pe care le ocupă în sistemul de învăţământ. Doamna Ecaterina Andronescu, enervată la culme de faptul că presa a îndrăznit să atace O.U.G. nr. 92/2012, trimisă pe "piaţă" incognito, în perioada sărbătorilor de iarnă, când avea asigurată lipsa de reacţie, încerca la televizorsă explice substantivul "obligativitate" prin întorsături de fraze gen: "nu e vorba despre obligaţie", "s-a înţeles greşit", "se interpretează tendenţios", "eu am corectat întotdeauna greşelile"..., repetate obsesiv ca să intre bine în mintea telespectatorului că singurul om care a făcut ceva bun pentru învăţământ este chiar Domnia Sa.

Vă rog să îmi permiteţi să îi reamintesc doamnei Andronescu că cine se scuză se acuză. Ceea ce a făcut dumneaei, în ultimele zile ale anului trecut, nu diferă cu nimic de strategia pe care o cunoaştem: să bramburim totul, să destabilizăm sistemul, pentru că în felul acesta dascălii vor fi ocupaţi şi noi vom avea timp de emisiuni la televiziuni non-stop.

Am stat de vorbă cu câţiva colegi. Unul dintre ei mi-a amintit că am promis o lege care să dureze măcar 10 ani. Altul, disperat din cauza modificărilor în metodologiile de concurs, mi-a vorbit de haos, de bătaie de joc. Şi când văd cum se joacăping-pong cu problemele educaţiei, aruncându-se mingeade lafoşti miniştri la miniştri, dela prim-ministru la miniştri, mă întreb: unde sunt acum sindicatele din învăţământ,atât de vocale altădată?

Nici măcar alocarea bugetară de 3% pentru educaţie, împotriva legii şi a promisiunilor, nu a stârnit nicio reacţie, ceea ce înseamnă că manipularea cu cifrele stării naţiunii a domnului Ponta a ţinut. Mare păcat!

    Florin Aurelian Popescu - declaraţie politică intitulată Guvernul USL pune piciorul pe grumazul ţărănimii;

Domnul Florin Aurelian Popescu:

"Guvernul USL pune piciorul pe grumazul ţărănimii"

În plină criză economică, Guvernul USL mai bate un cui în coşciugul agriculturii româneşti! Impozitul pe venit, aplicat micilor fermieri pe baza unor norme de venit (!) stabilite din pix, de la Bucureşti, va conduce la distrugerea fragilei clase de mijloc din agricultura românească.

Ordonanţa Guvernului nr. 8/23.01.2013, adoptată de Guvernul USL cu maximum de discreţie, va conduce la falimentarea a sute de mii de mici fermieri din toată ţara, oameni care abia dacă reuşesc să asigure pâinea cea de toate zilele pentru ei şi familiile lor. Oameni harnici, care muncesc din greu pământul, vor fi pur şi simplu aduşi în pragul falimentului. Exemplele extrase din actul normativ asumat de executiv sunt elocvente. Pomicultorii vor plăti bir la stat aproximativ 500 de lei pentru fiecare hectar. La fel, cultivatorii de cartofi vor fi obligaţi să bage în buzunarele statului aproape şase sute de lei pentru fiecare hectar de teren cultivat. Cum producătorii abia reuşeau toamna trecută să vândă cartofii cu 30-35 de bani kilogramul, un calcul simplu indică proporţiile jafului la care statul se dedă împotriva ţăranilor: pentru fiecare hectar, cultivatorii vor fi obligaţi să plătească echivalentul a aproape două tone de cartofi! Micii crescători de animale, care au în bătătură 3 vaci, vor plăti impozit 217 lei pe an. Nici legumicultorii nu scapă lăcomiei guvernului. Ei vor fi obligaţi să plătească aproape 1.300 de lei pentru fiecare hectar cultivat în câmp şi peste 6.400 de lei (aproape 1.500 de euro!) pe hectar, în cazul legumelor cultivate în spaţii protejate - sere, solare etc.

Comportându-se asemenea unui tâlhar de drumul mare, Guvernul pune în pericol firava clasă mijlocie din agricultură. Incapabil să gestioneze situaţia economică a ţării, agravată tocmai din pricina guvernării iresponsabile din ultimele 9 luni, executivul jupoaie prin biruri aberante ţăranii harnici, care muncesc din greu pentru a-şi asigura un trai decent. În acelaşi timp, din considerente electorale, puterea USL cheltuie sume colosale cu ajutoare sociale dirijate spre cei cărora nu le place munca.

În calitatea mea de deputat de Târgovişte, nu pot să nu atrag atenţia asupra efectelor dezastruoase pe care O.G. nr.8/2013 le are asupra zecilor de mii de mici fermieri dâmboviţeni din zone agricole recunoscute: Valea Dâmboviţei, Valea Ialomiţei, Târgovişte-Băleni, Slobozia Moară, Lunguleţu, Brezoaele, Poiana etc. Totodată, nu pot să nu remarc discrepanţa între promisiunile făcute de actualii guvernanţi în perioada de dinaintea alegerilor şi măsurile aberante pe care, după câştigarea alegerilor, USL le abate peste capetele românilor.

În acelaşi timp, nu trebuie să scăpăm din vedere scumpirile alimentelor de bază, provocate de sporirea birurilor pe care trebuie să le plătească micii fermieri, cei care constituie coloana vertebrală a agriculturii româneşti.

Având în vedere efectele nocive pe care actul normativ emis de Guvern le are asupra vieţii a sute de mii, chiar milioane de români, solicit puterii USL să reevalueze situaţia şi să abroge de urgenţă Ordonanţa Guvernului nr. 8 din 23 ianuarie 2013.

    Cezar-Florin Preda - declaraţie politică cu tema: Guvern fără guvernare sau cum să minţi fără ruşine o ţară întreagă;

Domnul Cezar-Florin Preda:

"Guvern fără guvernare sau cum să minţi fără ruşine o ţară întreagă"

Am auzit, zilele acestea, tânguiri la cel mai înalt nivel. Despre buget, România şi nedreptăţile la care este supusă de către autorităţile europene. Bugetul este un subiect extrem de important pentru următorul an şi cred că, democratic vorbind, este elegant să ne respectăm unii pe alţii. Domnul premier este lipsit de ocupaţie şi îşi umple timpul cu ironii puerile.

Îl informez pe domnul Ponta că Partidul Democrat Liberal este principalul partid de opoziţie. Chiar dacă nu îi face plăcere să recunoască, atitudinea sa, de copil răzgâiat, confirmă stresul şi neputinţa în care se zbate.

Îi amintesc, dacă nu mă crede îl poate întreba pe colegul său de alianţă, că partenerii săi, liberalii, au contestat şi ei bugetul în 2011. L-au contestat, iar noi le-am respectat dreptul democratic. Şi nu, nu suntem un partid de fantome! Suntem un partid de oameni demni, care ne-am asumat deciziile politice lucrând în interesul celor pe care îi reprezentăm, chiar dacă aceasta ne-a costat politic. Noi nu am guvernat cu ochii la sondaje. Am guvernat pentru o Românie modernă pe care dumneavoastră vă luptaţi zi de zi să o întoarceţi la momentul 1989.

Guvernarea nu se face nici de la televizor, aşa cum nici negocierile pentru viitorul buget al Uniunii nu se fac din studiourile Antenelor. Spun asta pentru bocitoarele USL care voiau din partea Uniunii şi mai mulţi bani, deşi în aproape un an de când sunt la guvernare nu au decontat o factură din fondurile postaderare.

După ce s-a războit cu domnul Berlusconi, fără noimă, doar-doar l-o mai prelua şi presa din alte ţări, domnul Ponta, încercând să-l detroneze pe domnul Iliescu la capitolul demagogie, s-a arătat extrem de trist şi dezamăgit în legătură cu rezultatul negocierilor pe bugetul Uniunii.

Domnule Ponta, dacă anul trecut nu aţi fi batjocorit imaginea ţării, poate că şi Uniunea ne-ar fi privit astăzi cu alţi ochi. Uniunea nu va uita niciodată modul abuziv în care aţi luat decizii anul trecut.

Uniunea ne-a alocat cât putem duce şi, în legătură cu acuzaţiile dumneavoastră referitoare la cine pe cine păcăleşte, vă pot asigura că Uniunea nu poate fi păcălită de calitatea guvernanţilor de la Bucureşti şi, în scurt timp, nici românii nu vor mai fi părtaşii minciunilor dumneavoastră.

    Nicolae-Ciprian Nica - declaraţie politică: - Avem obligaţia să apărăm drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, nu să le îngrădim;

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Avem obligaţia să apărăm drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, nu să le îngrădim"

Constituţia României prevede, la articolul 30, că "libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile", de asemenea, legislaţia în vigoare oferă suficiente instrumente de apărare a celor care se consideră a fi victimele unor atacuri mediatice, aşa cum arată şi organizaţiile nonguvernamentale care luptă pentru libertatea de exprimare.

Prin urmare, recomandările privind restrângerea libertăţii presei care se regăsesc în Raportul MCV, întărite de către Mark Gray, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, sunt nu doar deplasate, antieuropene, ci şi împotriva principiilor Constituţiei României.

Pe această cale, doresc să reafirm susţinerea mea faţă de principiul libertăţii presei şi, totodată, vreau să atrag atenţia că aceste prevederi vin, parcă, în completarea teoriei Preşedintelui României, Traian Băsescu, cel care consideră că mass-media reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.

Iată de ce cred că Raportul MCV poate fi interpretat şi ca un atac nejustificat la adresa Guvernului României, venit din partea Comisiei Europene, care, şi de data aceasta, pare că s-a lăsat "intoxicată" de aceiaşi "petiţionari" care pun mai presus de interesele României interesele unor grupuri politice.

Revenind la constrângerile pe care oficialii europeni ar dori să le aplice mass-media din România, trebuie subliniat şi faptul că aceştia nu sunt consecvenţi în opinii.

Dacă zilele trecute Mark Gray, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, arăta că "reprezentanţi de înalt nivel, judecători, şi nu doar judecători, au fost supuşi presiunii, unor atacuri de fapt, hărţuire,intimidare, prin intermediul presei", în luna iulie 2012 liderul Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Joseph Daul, avertizează că în România libertatea de exprimare este în pericol prin acţiunile Guvernului Victor Ponta, care încearcă reducerea la tăcere a opoziţiei. "Istoria recentă a arătat ca toate formele de totalitarism încep cu represiunea politică şi îngrădirea dreptului la opinie", spunea Joseph Daul.

Astăzi, la o diferenţă de şase luni, pentru oficialii europeni dreptul la opinie este privit ca presiune, hărţuire şi intimidare prin intermediul presei, presă care deranjează şi pe procurorul Oana Andrea Schmidt Hăineală, preşedintele contestat al CSM.

Liderul PPE nu mai vorbeşte, astăzi, despre faptul că libertatea de exprimare este în pericol, în schimb CSM, un organism atât de drag Preşedintelui Traian Băsescu, solicită "reprezentanţilor autorităţilor legislative şi executive să ia toate măsurile necesare pentru ca ireversibilitatea reformei sistemului judiciar şi independenţa justiţiei să nu mai poată fi ameninţate, inclusiv prin adoptarea unor reglementări care să sancţioneze abaterile de la deontologia profesională în mass-media, mai ales atingerea adusă independenţei şi prestigiului justiţiei şi demnităţii umane a unor magistraţi".

Personal, sunt de părere că noi avem obligaţia să apărăm drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, nu să le îngrădim de dragul unor interese politice prin care se doreşte controlarea, şi pe viitor, a justiţiei.

De aceea, recomandările Raportului MCV privind îngrădirea libertăţii de exprimare reprezintă o greşeală de proporţii, care anulează sacrificiul a sute de ziarişti şi militanţi din întreaga lume care, anual, se jertfesc pentru acest principiu.

    Nicolae-Ciprian Nica - declaraţie politică: - Pildele mincinoase ale «celui mai iubit»;

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Pildele mincinoase ale «celui mai iubit»"

Duminică am luat lecţii de "democraţie" de la cel mai "înţelept", dar şi cel mai "iubit" dintre români. Lecţii de democraţie originală, căci cum altfel poate fi catalogată o frază de genul: "românii au putut fi păcăliţi cu televizoarele, dar occidentalii nu se uită la televizoarele noastre".

Adică noi, toţi românii, suntem păcăliţi de televiziunile celor care nu-i ridică osanale celui mai "iubit" dintre români, că dacă ne-am fi uitat cu toţii, captivi, la emisiunile de pe B1TV, atunci am fi fost nişte români bine informaţi!

Aşa cum am spus, duminică ni s-a servit iar o lecţie, însă a fost o lecţie a demagogiei, a minciunii şi manipulării, singurul registru în care se simte bine cel în cauză.

Din păcate, în toată adunătura de invective şi de inepţii rostite a existat şi o fărâmă de adevăr: indiferent de televiziunile la care se uită, românii au fost păcăliţi ani la rând tocmai de sistemul politico-instituţional pe care l-a construit şi pe care acum îl apără din răsputeri nedoritul.

Nu fac afirmaţii gratuite când spun că românii au fost păcăliţi, căci, numai la nivelul Ministerului Sănătăţii, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii a constatat un prejudiciu de peste 68,7 milioane lei, reprezentând contribuţii neîncasate în trimestrul IV 2009 - trimestrul III 2011, din cauza modului defectuos în care reprezentanţii ministerului şi-au îndeplinit obligaţiile.

Or, un astfel de prejudiciu generat de către miniştrii PDL ai sănătăţii a avut ca efect moartea a zeci de români în faţa lacătelor puse pe porţile spitalelor sau lipsa medicamentelor de bază din spitale.

Probabil că prejudicii similare, generate tot de miniştrii PDL, se vor descoperi şi în alte ministere.

Referiri la astfel de prejudicii nu am auzit să fi făcut "cel mai iubit dintre români", şi nici justiţia nu am văzut să fi început vreo anchetă în aceste cazuri.

Am văzut însă cum procurorii DNA au mers în biserici şi i-au pus pe bătrâni să jure cu mâna pe Biblie că au votat la referendum.

Şi am mai descoperit un adevăr în discursul găunos al "iubitului": occidentalii chiar că nu se uită la TV la aceleaşi posturi ca noi, românii, ci la nişte canale speciale ale căror emisiuni sunt concepute special pentru ei, în regia Monicăi Macovei, a lui Patapievici&Co.

Probabil cu toţii au aceleaşi interese politice şi, din nefericire, înţeleg să trateze o chestiune naţională doar prin prisma intereselor lor.

    Claudia Boghicevici - declaraţie politică cu subiectul: Sectorul bugetar este sprijinit numai la nivel declarativ de către actualul Guvern;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Sectorul bugetar este sprijinit numai la nivel declarativ de către actualul Guvern"

Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a citi o declaraţie politică cu privire bugetul asigurărilor sociale de stat propus de actualul Guvern.

În ansamblu, actualul buget este unul nesănătos, bazat pe consum, consider că limbajul duplicitar al guvernului socialist instaurat de Victor Ponta, devenit deja de notorietate, are repercusiuni mai ales asupra persoanelor defavorizate din România.

Sunt mai multe lacune ale bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care Guvernul USL le-a gestionat după bunul său plac şi care afectează o serie de categorii sociale defavorizate. Una s-a promis electoral, altceva conţine proiecţia bugetară pe 2013.

Consider că actuala guvernare are ieşiri publice demagogice cu privire la pensii şi alte facilităţi pentru categoriile sociale defavorizate. Atrag atenţia guvernanţilor că promisiunile devin certitudini doardacă ele sunt bugetate. Dacă nu, rămân vorbe goale, spuse seara la televizor românilor.

Având în vedere măsurile propuse, respectiv indexarea pensiilor cu 4%, deşi trebuia făcută cu 5 procente, că pensiile sociale nu sunt indexate, că se revine asupra pensiilor de lux, creându-se astfel o discrepanţă între pensionari, putem vedea încă o dată că USL îşi menţine limbajul duplicitar, unul la putere, altul în opoziţie.

Noi am propus pentru anul 2013 indexarea cuantumului indemnizaţiei sociale pentru pensionari (prevăzută în Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) cu 5%, la suma de 367,5 lei, măsură luată de tot de PDL în 2009, din dorinţa da a fi alături de această categorie defavorizată, dar din partea dumneavoastră nu am văzut nicio prevedere bugetară legată de această categorie de beneficiari pe umerii cărora plângeaţi în campania electorală.

În plus, USL nu are un plan concret pentru crearea de noi locuri de muncă, în contextul în care există o criză europeană şi mondială pe piaţa muncii, mai mult, am văzut o creştere în ultimele luni a numărului de şomeri. Este o altă mare eroare a Guvernului Ponta, pentru că îngroşarea numărului şomerilor înseamnă o povară dublă pe bugetul asigurărilor sociale: contribuţii mai mici, plăţi mai mari.

Nu înţeleg de ce actualul Guvern spune că susţine tinerii, când concret nu vedem nimic. Am lăsat în minister, când am plecat, un plan concret de creare de noi locuri de muncă, plan de la care îi sugerez actualului ministru al muncii să plece în ajutorul pe care vrea să-l dea tinerilor, oamenilor care sunt în căutarea unui loc de muncă.

    Daniel Constantin - declaraţie politică cu privire la amplele acţiuni de control pentru a clarifica suspiciunile că din România ar fi plecat în spaţiul intracomunitar carne etichetată greşit;

Domnul Daniel Constantin:

În ultimele 48 de ore, autorităţile române au desfăşurat ample acţiuni de control pentru a clarifica suspiciunile că din România ar fi plecat în spaţiul intracomunitar carne etichetată în mod greşit.

Noi am acţionat în mod preventiv şi trebuie să vă spun că nici până la acest moment nu există o sesizare oficială transmisă către autorităţile române.

A existat doar o discuţie telefonică şi o comunicare prin e-mail primită de la autorităţile veterinare din Franţa, la solicitarea noastră.

Comunicarea făcea referire la numele a două abatoare din judeţele Braşov şi Botoşani. Trebuie să precizăm că aceste abatoare au fost indicate de către societatea franceză aflată în centrul scandalului internaţional, fără a exista probe sau indicii că falsul s-ar fi produs la aceste unităţi.

În ultimele 48 de ore, am efectuat toate investigaţiile prevăzute de procedura europeană în domeniu.

Nu există niciun indiciu care să confirme că etichetarea greşită ar fi avut loc pe teritoriul României.

Vreau să vă dau câteva detalii cu privire la procedura uzuală utilizată de România:

De când pleacă din gospodăria cetăţeanului şi până este sigilată, marfa trece prin cel puţin patru controale sanitar-veterinare:

Când părăseşte gospodăria, animalul viu este însoţit de următoarele documente completate de medicul veterinar:

- Paşaportul animalului, indiferent dacă este cal sau bovină;

- Formularul de mişcare;

- Certificatul sanitar-veterinar;

- Lanţul alimentar.

La intrarea în abator, medicul veterinar verifică documentele şi confruntă datele înscrise în acte cu realitatea, urmând ca aceste date să fie înregistrate într-un registru antemortem.

Imediat după sacrificare şi pregătire pentru refrigerare, în momentul în care se ambalează, etichetează şi sigilează transportul, un medic veterinar oficial supraveghează şi verifică documentele, urmând să completeze certificatul sanitar-veterinar, sub semnătură şi ştampilă.

Transportul astfel sigilat nu va mai fi desigilat decât la momentul intrării în unitatea de procesare, acolo unde există obligativitatea acelei societăţi să efectueze o nouă inspecţie sanitar-veterinară.

Un alt element de siguranţă suplimentară se referă la faptul că, deşi România nu este obligată, eliberează certificatul Traces (certificat de comerţ intracomunitar). Acest certificat este eliberat în momentul plecării şi însoţeşte marfa pe tot traseul.

Concluziile noastre până în acest moment indică faptul că una dintre societăţi a exportat doar carne de cal, ceea ce înseamnă că etichetarea greşită era imposibilă.

Cea de-a doua societate exportă şi carne de cal, şi carne de vită şi are o tradiţie de 7 de ani în acest domeniu, fără să fi existat vreodată suspiciuni cu privire la modul în care îşi desfăşoară activitatea, în anul 2012-2013 făcând export în următoarele ţări: Austria, Suedia, Germania, Olanda, Franţa, Polonia şi Bulgaria.

Verificarea procedurilor din cadrul acelei a doua societăţi nu confirmă varianta etichetării greşite.

În consecinţă, nu se confirmă niciuna din suspiciunile vehiculate.

Din punctul de vedere al autorităţilor române, din acest moment considerăm chestiunea închisă.

Cu sprijinul Uniunii Europene şi odată cu aderarea, România a atins standardele prevăzute de regulamentele europene, care sunt cele mai înalte în materie din întreaga lume.

Înţelegem preocuparea consumatorilor europeni şi, de aceea, am acţionat preventiv în ideea de a contribui la lămurirea acestei probleme, pentru că ştim riscurile derivate din neclarificarea în timp util a unor zvonuri şi informaţii eronate, dar nu suntem dispuşi să acceptăm nimic din ce nu este al nostru şi nu vom tolera transferarea către România a problemelor pe care le are un mare procesator european (care ia carne din toată lumea).

Ministerul Agriculturii va utiliza toate mijloacele de care dispune pentru a apăra reputaţia şi interesele producătorilor şi ale procesatorilor români.

În cursul zilei de ieri, 11 februarie 2012, am avut o întâlnire cu E.S. Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii în România, şi am transmis o scrisoare către domnul Stephane Le Foll, ministrul agriculturii din Franţa, în care îl informez cu privire la situaţia existentă în momentul de faţă.

    Mihai-Aurel Donţu - declaraţie politică cu tema: Succesul de zero puncte al preşedintelui Băsescu la Bruxelles;

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Succesul de zero puncte al preşedintelui Băsescu la Bruxelles"

Săptămâna trecută a avut loc la Bruxelles unul dintre cele mai importante evenimente ale Uniunii Europene, în ceea ce priveşte viitorul economic al ţărilor membre, pentru următorii şapte ani.

Astfel, reprezentanţii celor 27 de state s-au reunit la Bruxelles pentru a finaliza negocierile şi a ajunge la un acord cu privire la resursele acordate pentru UE până în 2020. Acest summit, considerat a fi unul extrem de dificil, deoarece, pentru prima dată în istoria UE, a avut loc o reducere drastică a fondurilor alocate, este unul crucial pentru viitorul Europei.

În acest context tensionat, liderilor europeni li s-a cerut să renunţe la egoismele naţionale, pentru a se putea încheia un acord rapid, care să aibă, în primul rând, rolul de a alimenta bugetul european cu suficiente resurse, pentru a finanţa investiţiile creatoare de locuri de muncă, până în anul 2020. Deşi nouă, românilor, ne spune altceva, preşedintele Băsescu este cel care a cedat primul acestei solicitări şi a uitat subit că interesul vital al României la acest summit era să obţină un buget cât mai mare, în comparaţie cu cel alocat anterior, pentru a putea astfel reduce cât mai rapid decalajele economice faţă de celelalte ţări.

La întoarcerea de la Bruxelles, domnul Băsescu ne-a relatat triumfător că România a ieşit învingătoare din acest summit, deşi cifrele aprobate pentru ţara noastră sunt dezamăgitoare: în timp ce Polonia, ţara care a avut o alocare de 70 de miliarde de euro în perioada 2007 - 2013, a primit cu 15 la sută mai mult, România, care a avut doar 33 de miliarde de euro alocate în acelaşi interval, a obţinut doar cu 18 procente mai mult! Cu alte cuvinte, preşedintele Băsescu ne prezintă ca fiind alb pur ceea ce este negru! Adică, în realitate, România a obţinut cea mai proastă înţelegere pe care putea s-o obţină.

Deci ce a câştigat, de fapt, România, în urma acestor negocieri la nivelul UE, care ar fi trebuit să fie foarte ferm susţinute de către reprezentantul nostru oficial, în speţă, preşedintele ţării? Răspuns corect: nimic! Niciun avantaj financiar, doar o tăiere substanţială a fondurilor alocate în proiectul european de buget prezentat anul trecut.

Deci ce ne aşteaptă pe noi toţi, românii, până în 2020, ca urmare a minunatelor "succesuri" obţinute de către "marele nostru negociator", domnul Băsescu, cel care s-a bătut cu pumnul în piept, tot anul trecut, că numai dumnealui ştie ce are de făcut în context european, că este unicul care poate, cunoaşte şi chiar obţine, de fiecare dată, avantajele supreme pentru România?

Este trist, dar simplu de descifrat: preşedintele Băsescu ne-a asigurat încă o dată, cu toate mijloacele din dotare, un viitor economic sumbru pe harta europeană.

    Dorel Covaci - declaraţie politică: - Bugetul general consolidat pe anul 2013;

Domnul Dorel Covaci:

"Bugetul general consolidat pe anul 2013"

S-a votat bugetul general consolidat pentru anul acesta, un buget construit în limitele permise de conjunctura actuală şi de măsurile şi angajamentele luate de fostele guvernări.

Guvernul USL şi-a respectat însă promisiunea, aceea de transparentizare a procesului de alocare şi de cheltuire a banilor publici, reiterând convingerea că doar cetăţeanul trebuie să fie beneficiarul real al acestora, în timp ce miniştrii sunt doar administratori ai fondurilor publice. Aplicând principiul transparentizării, atât Proiectul bugetului de stat, al asigurărilor sociale, cât şi bugetul general consolidat, au fost făcute publice în format electronic pentru prima dată şi supuse dezbaterii cetăţenilor. Documentele au fost postate pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor şi pe un portal internaţional, destinat datelor de interes public.

Pentru elaborarea lor s-a avut în vedere: creşterea salariilor bugetarilor, creşterea pensiilor, prin majorarea punctului de pensie cu 4%, respectiv 742,1 lei, creşterea salariului minim (la 750 lei de la 1 februarie şi 800 lei de la 1 iulie), consolidare fiscală echitabilă, suprataxarea veniturilor din sectorul energetic şi exploatarea resurselor naturale, creşterea cofinanţării fondurilor europene, creşterea substanţială a fondurilor investite în sănătate.

Deşi sunt voci ale opoziţiei care critică măsurile sociale luate de Guvernul Ponta, aceleaşi voci care în urmă cu puţin timp au iniţiat şi susţinut măsuri dure de austeritate, trebuie să precizăm că la nivelul ţării noastre avem procentul cel mai scăzut de alocare bugetară pentru măsuri sociale, raportat la nivelul UE.

Veniturile totale de 98.182,6 milioane lei şi cheltuielile totale de 116.359,4 milioane lei generează un deficit de 18.176,8 milioane lei. Este pentru prima oară, după 2007, când România s-a încadrat în norma europeană de deficit sub 3%, cu o valoare de 2,1% din PIB.

Prin reforma fiscală se estimează o creştere a încasărilor de 2,9 miliarde lei, iar pentru stimularea economiei se alocă 15 miliarde lei în plus faţă de anul 2012, concomitent cu aplicarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor.

În urmă cu 4 ani, România avea o datorie de 28 miliarde euro. Sub guvernările anterioare, aceasta aproape s-a dublat, iar acest context influenţează nivelul dobânzilor care ni se percep pe pieţele externe.

Totuşi, în 2012, România s-a situat pe primul loc în UE în ceea ce priveşte efortul de reducere procentuală a deficitului, nu a mai accesat niciun euro de la FMI şi Comunitatea Europeană, în baza acordurilor preventive, şi a apelat la pieţele private, beneficiind de dobânzi din ce în ce mai mici. Deşi 2012 a fost an electoral, cheltuielile publice au fost cu 2,5 miliarde euro mai mici faţă de 2011.

Avem un buget mai auster, pentru că România nu îşi mai permite cheltuieli inutile, investiţii aberante, neprioritizate, care nu aduc niciun avantaj comunităţilor beneficiare. În plus, avem de rambursat în acest an 1,2 miliarde euro către creditorii externi, în baza împrumuturilor deja contractate şi angajate de guvernele anterioare.

În ceea ce priveşte investiţiile, se caută, acolo unde este posibil, comutarea finanţării unor proiecte de la resursele naţionale la cele europene, precum şi implementarea cu prioritate a proiectelor de investiţii deja executate peste 80%, creându-se o continuitate firească între strategiile şi viziunile de dezvoltare ale diferitelor executive.

Un alt principiu nou aplicat de Guvernul USL pentru structurarea proiectelor de buget a fost acela de economisire, de tăiere a cheltuielilor, de la vârf la bază, şi nu invers, ca şi până acum. Spre deosebire de guvernările anterioare, noul executiv a scăzut presiunea insuportabilă de pe umerii celor săraci şi slabi şi a căutat să echilibreze balanţa, orientându-se spre cei care pot să-şi asume o mică obligaţie suplimentară.

Este momentul ca printr-un efort comun să conducem România pe direcţia bună, să încheiem durerosul ciclu al subdezvoltării, să învăţăm din lecţiile dureroase ale trecutului, să fim responsabili şi să lăsăm la o parte acţiunile sabotoare, de tipul depunerii de către opoziţie a unui număr aberant de peste 13.500 de amendamente ridicole, nici măcar specificate sau localizate concret, a căror aprobare ar fi însemnat dublarea alocaţiilor bugetare pe anul în curs.

    Dorel Covaci - declaraţie politică: - 2013 - politica fiscală;

Domnul Dorel Covaci:

"2013 - politica fiscală"

Modificările Codului fiscal au stârnit multiple controverse la nivel general, dar, în special, în domeniul agriculturii. Iată însă, dacă stăm sa analizăm problema la rece, vom constata că soluţia Guvernului Ponta nu caută decât să simplifice şi să corecteze lipsurile, ineficienţele şi inechităţile generate în practică de normele anterioare.

Noua variantă este o simplificare şi o reducere a impozitării persoanelor fizice din agricultură. Este vorba despre un impozit calculat pe baza veniturilor, mărindu-se baza de impozitare, cu includerea unor categorii sociale noi. Ceea ce este destinat consumului propriu nu se taxează.

Guvernul USL a reîntregit salariile, urmează să indexeze pensiile cu 4%, a păstrat ca pondere în PIB suma pentru investiţii publice, acordă cofinanţare proiectelor europene, va creşte salariul minim pe economie la 800 RON, a scăzut datoria guvernamentală şi a redus deficitul bugetar de la 4,1% din PIB pe anul trecut, la 2,2% anul acesta. Cheltuielile nu se mai taie, ca în trecut, ci se caută noi surse, de tipul soluţiei plăţii unui impozit micşorat, aplicabil unui număr crescut de contribuabili. Majoritatea veniturilor colectate în plus, peste 3 miliarde RON, vor fi direcţionate pentru cofinanţarea proiectelor europene.

Agricultorii care deţin până la 10 ovine şi caprine, 3 vaci, 6 porci, 100 păsări, 100 familii de albine, până la 2 ha teren cultivat cu cereale sau cartofi, 1,5 ha pomi fructiferi, 1 ha tutun, viţă de vie, 0,5 ha legume, flori, plante ornamentale vor fi exceptaţi de la plată. Peste aceste limite s-a considerat însă că există mulţi producători, care beneficiază de subvenţii de la stat sau UE, care comercializează, dar nu declară profit, şi deci nu plătesc impozit. În acest fel, s-a găsit o formulă care să descurajeze ineficienţa, evazionismul şi frauda fiscală şi să susţină structurile asociative, comasarea terenurilor şi aplicarea unor tehnologii moderne de producţie în sectorul agricol.

Aşa cum arată calculele Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de exemplu, la cereale, pentru o proprietate între 2 şi 5 hectare, vechiul impozit la sursă de 2% însemna, după valorificarea producţiei, 214,5 RON la hectar, pe când noua propunere reduce obligaţia de plată la 96,5 RON la hectar. Peste 50 hectare, în trecut se plăteau tot 214,5 lei pe hectar, în prezent, reducându-se datoria la 84,94 lei pe hectar. Potrivit aceloraşi studii, s-a constatat că prin acel vechi 2%, impozit la sursă, s-a reuşit să se încaseze la bugetul de stat doar 50 milioane de euro, deşi estimările ajungeau la 200 milioane euro. Era evident o formulă ineficientă, care apăsa greu doar pe umerii celor care plăteau oricum în mod corect şi conştiincios impozitele. Acum se caută scăderea presiunii exercitate asupra acestora, prin mărirea bazei de impozitare, adică creşterea numărului categoriilor plătitorilor de impozit, lăsându-se la o parte agricultura de subzistenţă.

O altă modificare importantă, începând cu anul 2014, în contextul regionalizării, şi, aş spune eu, în interesul cetăţeanului contribuabil, va fi calculul anual al normelor de venit la nivelul direcţiilor agricole judeţene, din care se vor scădea cheltuielile, rezultând un net, asupra căruia se va aplica acel impozit de 16%. Acest calcul anual va ţine cont de rata de productivitate care poate fi obţinută la nivelul unor zone geografice diferite, din punct de vedere al condiţiilor climaterice, fertilităţii solului etc. Mai mult, cei 670.000 de agricultori vizaţi vor putea să beneficieze de servicii de sănătate, în calitate de contributori cu o cotă de 5,5% la Fondul naţional de asigurări de sănătate. Totalizând impozitul de 16% pe norma de venit agricol net cu cei 5,5%, va rezulta o sumă care se situează sub cei 2% impozit pe cifra de afaceri a societăţilor comerciale sau a celor care deţin terenuri în arendă.

Simplificarea procedurilor de declarare, de plată şi reducerea taxării, posibilă prin lărgirea bazei de impozitare, ar trebui, în mod firesc, să genereze o creştere a nivelului încasărilor la bugetul de stat, creând în paralel premise solide pentru reducerea TVA-ului la produsele de bază.

Alte modificări mult aşteptate ale Codului fiscal ţin de acordarea unor stimulente fiscale pentru cercetare-dezvoltare, prin majorarea deducerii suplimentare la calculul profitului impozabil de la 20% la 50% din cheltuielile eligibile, o măsură extrem de importantă pentru sectorul privat. O schimbare fiscală importantă este cea prin care se caută descurajarea tranzacţiilor cu firme din paradisurile fiscale. Drept urmare, toate veniturile obţinute din România de către companiile off-shore vor fi impozitate în România cu 50%, faţă de 16%, cât era până în prezent.

Statisticile ne arată că în România există peste 8 milioane de cetăţeni ocupaţi, din care doar 4,3 milioane salariaţi. O concluzie evidentă este că munca nu e înregistrată. Astfel că, în cazul nostru, când un salariat susţine 1,12 pensionari sau, altfel, 4 salariaţi minim susţin un pensionar mediu, este clar că banii trebuie căutaţi şi în alte surse, altele decât contribuţiile insuficiente. Concret, în doar şapte dintre judeţele ţării şi în Bucureşti, numărul salariaţilor este mai mare decât cel al pensionarilor, iar în 34 de judeţe situaţia este inversă. Tot în România, 3,4 milioane de români nu se regăsesc în statistici, muncind fie la negru, fie în agricultura de subzistenţă.

În majoritatea ţărilor UE (Marea Britanie, Olanda, Germania, Suedia, chiar Polonia, Ungaria, Grecia) există un salariat la 2 locuitori. În România avem însă unul la aproape 5 locuitori.

Acest fapt se datorează conjuncturii nefavorabile prin care ţara noastră a înregistrat pierderi de 30% din resursele umane de calitate la vârstă activă maximă (25-45 ani), în urma emigrării peste graniţele ţării pentru căutarea unui loc de muncă.

De îndată ce a ajuns la guvernare, USL a iniţiat un plan de măsuri coerent, axat pe creştere economică inteligentă, eficientă şi sustenabilă, echilibru, disciplină bugetară, stoparea evaziunii fiscale, susţinerea sectorului privat pentru investiţii şi crearea de locuri de muncă, reforma rambursării TVA, iar modificarea Codului fiscal reprezintă un pas important spre echilibrarea şi consolidarea bugetară, în scopul asigurării stabilităţii şi continuităţii fiscale şi financiare.

    Dorel Covaci - declaraţie politică: - Gânduri şi speranţe la început de mandat parlamentar;

Domnul Dorel Covaci:

"Gânduri şi speranţe la început de mandat parlamentar"

În primul rând, la debut de an calendaristic, vă transmit, dumneavoastră şi celor apropiaţi, toate urările mele de bine: de sănătate, pace, linişte sufletească şi împliniri pe toate planurile! Totodată, felicit şi urez mult succes tuturor colegilor proaspăt intraţi în rândul aleşilor poporului, cât şi celor care continuă un parcurs iniţiat cu oarecare timp în urmă!

Suntem un colectiv mai numeros, la ora actuală, şi vreau să cred că această premisă va crea o conjunctură benefică, care să apropie inteligenţe, idei, competenţe, energii pozitive cât mai numeroase şi diverse, pentru ca, până la urmă, instituţia Parlamentului să-şi îndeplinească menirea la cele mai înalte standarde de calitate şi eficienţă.

Poporul a ales, iar ceea ce suntem, ceea ne defineşte ca profesionişti, acţiunile, iniţiativele noastre trebuie să reflecte voinţa şi interesul alegătorilor. Suntem mai mulţi, iar o consecinţă logică şi de bun-simţ ar fi că, prin urmare, poporul este, în acest caz, mai bine reprezentat şi are, deci, un cuvânt mai greu de spus şi mai relevant în ceea ce înseamnă gestionarea politicilor publice.

România a traversat o perioadă grea, a fost devastată, sfâşiată, desfigurată şi forţată în fiecare clipă să uite cine a fost şi cine ar fi putut fi. Nu a mai putut răbda chinul şi a ales, într-o măsură covârşitoare, schimbarea pentru dreptate, adevăr, cinste, corectitudine, competenţă, grijă pentru oameni. Aşteptările sunt mari de la cei pe care îi reprezentăm, de la cei care ne-au învestit cu încrederea lor, iar nouă nu ne este permis să dezamăgim, să uităm că avem responsabilităţi mari, de a lupta pentru binele lor, al celor mulţi, sărăciţi şi umiliţi de un sistem corupt. Este timpul pentru schimbări majore, pentru planuri coerente şi decizii înţelepte, bine intenţionate, care să corecteze erorile şi abuzurile anterioare. E timpul ca hoţia, ilegalitatea, incompetenţa şi impostura să fie sancţionate de întreaga societate, iar normalitatea, respectul, profesionalismul, decenţa şi dreptatea să fie preţuite şi recompensate prin încredere şi susţinere.

Noi, toţi cei care am fost învestiţi cu încrederea cetăţenilor, noi, toţi cei care am fost aleşi să le poarte stindardul în Parlamentul României, să învăţăm din greşelile trecutului şi să nu uităm că avem o datorie de onoare: aceea de a acţiona cu înţelepciune şi dăruire, pentru a înfăptui aşteptările şi doleanţele poporului român, de a aduce ţara noastră pe un drum consolidat al normalităţii şi prosperităţii.

Am avut nevoie de sprijinul cetăţenilor şi l-am primit. Acum îl solicităm pe mai departe, fiindcă ceea ce este greu abia acum începe: strădania pentru atingerea unor obiective maximale şi trecerea pe o direcţie de creştere economică, înfăptuirea, în mod real şi transparent, a reformelor necesare ieşirii din criză, pentru a moderniza statul şi instituţiile sale, pentru a crea oportunităţi, care să genereze un nivel de trai ridicat al cetăţenilor, eliminarea privilegiilor anumitor categorii, repararea inechităţii sociale şi fiscale, asumarea disciplinei fiscale şi bugetare, eliminarea risipei, prioritizarea investiţiilor şi gestionarea raţională a resurselor disponibile.

Avem de străbătut un drum anevoios, dar, cu seriozitate şi profesionalism, vom reuşi să facem împreună o românie puternică.

Pentru aceasta, să ne ajute Dumnezeu să ne împlinim misiunea pentru care am fost hărăziţi şi pe care ne-am asumat-o cu bună-credinţă!

În ceea ce mă priveşte, vă asigur că voi rămâne mereu acelaşi om cu frică de Dumnezeu, cu grijă mare şi respect faţă de semenii săi.

    Gheorghe Dragomir - declaraţie politică cu subiectul: Relaţia de prietenie dintre Traian Băsescu şi Viktor Orban, neperturbată de scandalul steagului secuiesc;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Relaţia de prietenie dintre Traian Băsescu şi Viktor Orbán, neperturbată de scandalul steagului secuiesc"

După ce, în primăvara anului trecut, preşedintele Parlamentului maghiar a provocat un scandal diplomatic între România şi Ungaria, acesta criticând în termeni foarte duri autorităţile de la Bucureşti, iată că săptămâna trecută ne-a adus un nou val de tensiuni între oficialii români şi cei de la Budapesta.

Dacă tensiunile de anul trecut au pornit de la amânarea ceremoniei de reînhumare a scriitorului naţionalist maghiar Nyirő József, decizie caracterizată la momentul respectiv de oficialul maghiar drept un "comportament neprietenos, necivilizat şi barbar al noului Guvern român", disputele din acest moment au drept cauză arborarea steagului secuiesc. Mai exact, un oficial de la Budapesta, şi anume secretarul de stat în Ministerul de Externe ungar, Németh Zsolt, i-a îndemnat pe primarii din Ungaria să arboreze drapelul Ţinutului Secuiesc. Într-un district din Budapesta a şi apărut steagul secuilor, gest interpretat de acelaşi demnitar maghiar drept unul de solidaritate faţă de cauza autonomiei pentru care militează autorităţile locale din Harghita şi Covasna.

Deoarece declaraţia nu a fost una de bun augur şi merita taxată, replica autorităţilor române nu a întârziat să apară, astfel că premierul Victor Ponta a declarat că nu acceptă "obrăznicii". Mai mult, Ministerul Afacerilor Externe a solicitat în termeni fermi părţii ungare stoparea iniţiativelor de acest gen, condamnând afirmaţiile oficialilor ungari care induc percepţia greşită a nerespectării de către România a normelor şi standardelor internaţionale în materie de protecţie a minorităţilor naţionale, în condiţiile în care modelul românesc de protecţie a drepturilor minorităţilor este apreciat pe plan internaţional şi european.

În ceea ce mă priveşte, îndemnul oficialului ungar echivalează cu susţinerea explicită a autonomiei teritoriale pe criteriu etnic, care nu este permisă de Constituţia României şi nu face parte din standardele europene.

În tot acest timp, preşedintele Traian Băsescu a evitat să dea o replică în scandalul legat de steagul Ţinutului Secuiesc. Traian Băsescu şi premierul ungar Viktor Orbán au avut un scurt dialog, joi seară, la Bruxelles, în sala de lucrări a Consiliului European, momentul fiind surprins în două fotografii oficiale publicate pe site-ul instituţiei europene. În ambele fotografii, preşedintele Băsescu apare râzând...

Altfel spus, preşedintele Băsescu, în loc să apară în faţa românilor - inclusiv a celor din Ţinutul Secuiesc - şi să le vorbească, să fie exponentul dialogului aşa cum este normal şi cum ne-am aştepta cu toţii, a ignorat acest subiect, preferând să se hlizească în prezenţa liderului maghiar.

Adică "scandalul steagului", un conflict care ar fi putut degenera, nu pare să fi stricat relaţiile foarte bune dintre Traian Băsescu şi Viktor Orbán, cel care şi-a manifestat deschis încă din 2010 proiectul principal al mandatului său: să fie premierul întregii populaţii maghiare din lume şi să refacă Ungaria Mare. Unii, precum Traian Băsescu, nu au părut a fi deranjaţi de această "obrăznicie" şi nu s-au jenat să accepte ajutor la referendumul pentru demitere tocmai din partea lui Orbán.

    Elena-Ramona Uioreanu - declaraţie politică intitulată: Reţeaua medicală mobilă poate aerisi spitalele;

Doamna Elena-Ramona Uioreanu:

"Reţeaua medicală mobilă poate aerisi spitalele"

Am susţinut în perioada campaniei electorale, şi voi susţine şi acum, ca în strategia pe sănătate pe care o va elabora Consiliul Judeţean Cluj să fie inclus un proiect privind înfiinţarea unei reţele medicale mobile pentru comunităţile rurale şi cele izolate. Consider că implementarea unui astfel de proiect nu va face altceva decât să asigure dezvoltarea rurală durabilă şi să reducă numărul bolnavilor care ajung clienţi ai spitalelor şi sunt consumatori de resurse financiare şi umane importante, aplicând programe profilactice şi tratarea din timp a cazurilor medicale care pot fi rezolvate fără să se ajungă la internări, precum şi să reducă numărul solicitărilor la serviciile de urgenţă. Actualmente, cea mai mare problemă pentru populaţia rurală este accesibilitatea serviciilor medicale de specialitate, din cauza distanţei şi costurilor de deplasare.

Această propunere vine ca răspuns la solicitarea făcută de ministrul Eugen Nicolăescu tuturor administraţiilor judeţene de a-şi construi propriile strategii în domeniul sănătăţii, cu ţintă până în anul 2020, care vor da o imagine corectă asupra necesităţii menţinerii în funcţionare a unor spitale, considerate găuri negre pentru buget, dar şi în privinţa demarării unor noi investiţii în unităţi medicale unde se constată o nevoie stringentă. Chiar dacă acest proiect poate fi unul pilot pentru judeţul Cluj, cred că poate fi extins la nivelul întregii ţări, întrucât poate să fie un adevărat succes al sistemului sanitar în România; reţelele mobile de sănătate ar permite derularea unor activităţi de prevenţie medicală, dar şi de rezolvare a cazurilor mai puţin grave, care acum ajung în spitale şi sufocă sistemul.

Acest proiect are multiple beneficii: va permite accesul oamenilor din zonele izolate la servicii medicale fără a fi nevoiţi să se deplaseze zeci de kilometri şi să facă nişte cheltuieli substanţiale pentru a-şi verifica problemele de sănătate; va reduce numărul cazurilor de internări pentru afecţiuni ce pot fi tratate în afara spitalelor; va contribui efectiv la eliminarea cheltuielilor bugetare pentru susţinerea spitalizării unor cazuri ce nu presupun asistenţă permanentă de specialitate.

Pentru punerea în practică a acestui proiect este necesară o reorganizare a infrastructurii existente - fără investiţii suplimentare deosebite - şi abia ulterior o investiţie în achiziţionarea unor maşini şi echiparea acestora cu aparatură care să permită realizarea unor investigaţii medicale rapide şi minilaboratoare pentru o serie de analize de urgenţă. Pentru funcţionarea reţelelor medicale mobile ar putea fi luat exemplul SMURD, fără componenta sa de serviciu de urgenţă.

Consider că se poate realiza acest proiect cu voinţă, iar eu voi milita cu toate forţele pentru înfiinţarea acestei reţele medicale mobile pentru comunităţile rurale şi cele izolate.

    Adrian Gurzău - declaraţie politică privind Legea bugetului - recompensă pentru munca depusă în campaniile electorale;

Domnul Adrian Gurzău:

"Legea bugetului - recompensă pentru munca depusă în campaniile electorale"

Săptămâna trecută, am fost martorii unuia dintre cele mai importante momente din Parlamentul României - votul final pe Legea bugetului naţional. Practic, s-a votat una dintre cele mai importante legi a unui stat, însă, din păcate, în loc să fie dezbătută şi amendată în conformitate cu prevederile legale, am participat la un circ promovat în stilul caracteristic de către reprezentanţii actualei puteri.

Lăsând la o parte faptul că s-au încălcat în mod flagrant procedurile parlamentare, cvorumul necesar trecerii unei asemenea legi a fost ignorat, amendamentele, indiferent că erau din partea parlamentarilor din opoziţie sau de la putere, au fost tratate cu indiferenţă, iar un alt aspect extrem de important pe care aş dori să îl evidenţiez este faptul că actualii guvernanţi au tratat instituţia Parlamentului şi parlamentarii ca pe nişte şcolari fără drept de apel. Documentul de câteva pagini, care ar trebui să reprezintă punctul de referinţă în ceea ce priveşte dezvoltarea şi modernizarea unui stat, ne-a fost prezentat extrem de superficial şi sintetizat. Cu toate acestea, s-a putut uşor constata faptul că Legea bugetului este lipsită de orice strategie financiar-bugetară care să corespundă nevoilor reale ale României. Formula prezentată şi votată în mod fraudulos de actuala putere nu reflectă realitatea şi nevoile din România. În concret, nu a fost decât o formalitate bifată la capitolul "am făcut", însă fără nicio coerenţă, transparenţă sau realism. Tot ceea ce înseamnă investiţii strategice, locuri de muncă şi respectarea angajamentelor luate în faţa partenerilor europeni şi internaţionali nu a reprezentat absolut nimic pentru actualii guvernanţi. Mai mult decât atât, raportându-mă strict la judeţul Cluj, în calitate de parlamentar ales al clujenilor îmi este greu să le explic faptul că actualul Guvern este dezinteresat de nevoile specifice comunităţilor locale, iar alocările bugetare s-au făcut în funcţie de alte criterii.

Cum aş putea să le explic clujenilor că, prin actualul buget, judeţul Cluj a fost şters de la capitolul investiţii în toate domeniile de interes, iar tot ceea ce semnifică marile investiţii strategice, precum Autostrada Transilvania, centurile ocolitoare, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, investiţii în parcurile industriale, a fost şters. În aceste condiţii, clujenii, şi nu numai, au fost batjocoriţi, ignoraţi şi trataţi cu indiferenţă şi vocea lor din forul legislativ a fost suprimată. Explicaţia ar putea fi una simplă: ura nemărginită a actualilor guvernanţi pentru tot ceea ce semnifică Ardealul. În aceste condiţii, consider că actualul buget este contrar legii, nu reflectă realitatea României, ci este doar un document făcut de dragul a-i recompensa şi răsplăti, pentru voturile aduse, pe unii dintre baronii USL care şi-au îndeplinit conştiincios îndatoririle de membri de partid.

Eu, în calitate de parlamentar al clujenilor, am datoria faţă de cei care mi-au acordat votul lor de încredere să îi reprezintă în forul legislativ să le transmit faptul că Transilvania, în general, şi judeţul Cluj, în special, nu este iubit de actualii guvernaţi, iar direcţionarea de fonduri către această zonă va fi de acum înainte doar la nivel declarativ. Însă, din fericire, municipiul Cluj-Napoca are la conducerea lui un om care ştie ce semnifică dezvoltare şi modernizare pe bani europeni. Sub acest aspect, cel puţin la nivelul municipiului am convingerea că lucrurile vor progresa la nivel european.

Pe de altă parte, consider că parlamentarii clujeni de la putere au datoria morală să vină să le explice clujenilor de ce tot ce au promis în campania electorală au fost doar minciuni făcute de dragul punctelor electorale.

    Erland Cocei - declaraţie politică referitoare la Legea bugetului de stat;

Domnul Erland Cocei:

Dezbaterile din cadrul comisiilor parlamentare şi din plenul reunit pe marginea Legii bugetului de stat s-au încheiat, bugetul a fost adoptat, ca atare e timpul pentru câteva concluzii.

Cea mai importantă dintre ele este legată de modelul fiscal-bugetar pe care Guvernul USL îl propune românilor pentru 2013. Dincolo de cifre, bugetul din acest an este axat pe transparenţă, echitate şi onorarea promisiunilor făcute în opoziţie.

Între o guvernare bazată pe austeritate, pe care PDL a livrat-o României timp de 3 ani şi jumătate, şi ceea ce propune acum guvernarea USL, există o diferenţă fundamentală care depăşeşte graniţele ideologice.

Guvernarea PDL a implementat austeritate prin măsuri dure, pe spatele românilor, care nu şi-au atins obiectivul, lăsând moştenire mai multe datorii decât beneficii.

Guvernarea USL susţine reducerea cheltuielilor, realizată însă prin creşterea încasării veniturilor la buget şi atacarea unor zone "uitate" de fosta guvernare, mai ales în planul evaziunii fiscale, care să permită o colectare mai bună.

Guvernarea PDL a abandonat imediat după preluarea mandatului toate promisiunile populiste asumate în campanie.

Guvernul USL îşi respectă angajamentele din opoziţie şi continuă adoptarea măsurilor reparatorii privind salariile şi pensiile românilor. Nu în ultimul rând, susţinem şi respectăm angajamentele internaţionale, obligaţiile dure şi constrângerile rezultate din perioada 2009-2011.

Filozofia noastră este una simplă: eliminarea risipei în cheltuirea banilor publici, colectarea eficientă a veniturilor la bugetul de stat şi creşterea eficienţei investiţiilor, acestea sunt coordonatele majore ale bugetului pe anul în curs. Şi nu le considerăm măsuri de dreapta sau de stânga, pentru că bugetul României nu poate fi de dreapta sau de stânga, ci doar politici publice făcute în interesul cetăţenilor.

Fosta guvernare a pervertit sensul unei guvernări de dreapta, iar în decembrie 2012 oamenii nu au votat stânga sau dreapta, ci au sancţionat incompetenţa şi dubla măsură. În doar 6 luni de la preluarea guvernării, din mai 2012 până la finalul anului, am stopat risipa din banul public şi am identificat resursele necesare pentru reîntregirea salariilor bugetarilor, pentru restituirea celor 5,5% reţinuţi ilegal pensionarilor pentru contribuţia la sănătate, precum şi pentru aplicarea Legii unitare a pensiilor care prevedea indexarea anuală a pensiilor cu rata inflaţiei.

Aplicarea acestor măsuri înseamnă un efort bugetar susţinut pe care USL şi l-a asumat, iar sumele necesare pentru continuarea acestor măsuri se regăsesc în bugetul pe anul 2013.

Ca atare, concluzia care se desprinde este aceea a acoperirii financiare de către actualul Guvern a constrângerilor bugetare lăsate moştenire de fosta guvernare.

Bugetul pe anul 2013 traduce responsabilitatea noastră, a celor din USL, faţă de cei pe care-i reprezentăm, în Parlament sau în Guvern, şi aceasta este o altă concluzie care deosebeşte major actuala guvernare de cea din perioada 2009-2011, care a avut grijă să taie, fără a pune nimic în loc.

    Gigel-Sorinel Ştirbu - declaraţie politică cu tema: Interesul naţional - literă moartă pentru Traian Băsescu şi aliaţii săi;

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"Interesul naţional - literă moartă pentru Traian Băsescu şi aliaţii săi"

Săptămâna trecută am asistat la un spectacol de prost gust generat de aşa-numitul scandal al steagurilor. Sincer, nu pot să înţeleg de ce există astfel de situaţii, astfel de derapaje, mai ales dacă ţinem cont de faptul că în România minorităţile au o gamă extrem de largă de drepturi şi nu ştiu dacă există o altă ţară în Uniunea Europeană - ca să mă limitez doar la acest arial - unde minorităţile să beneficieze de o astfel de paletă consistentă privind asigurarea drepturilor.

Poziţia PNL, care este şi a mea, este una fără echivoc: legea trebuie respectată când intervin astfel de derapaje. Iar dacă legea interzice utilizarea unor însemne altele decât cele oficiale, atunci iarăşi măsurile trebuie căutate în litera legii.

Este regretabil că acest scandal a fost amplificat şi de unii oficiali ai statului maghiar. Un procent consistent al implicării oficialilor maghiari este dat de apropierea alegerilor în ţara vecină, şi subiectele "steagului Ţinutului Secuiesc" şi al "revizuirii art. 1 din Constituţie" au clare conotaţii electorale dincolo de graniţă. Consider însă că replica diplomaţiei române a fost promptă şi corectă.

Dar legat de evenimentele de săptămâna trecută sunt de subliniat şi alte probleme. Toată lumea se aştepta şi la o reacţie corectă din partea preşedintelui României, mai ales în ceea ce priveşte externalizarea scandalului. Să nu uităm, preşedintele Traian Băsescu îşi arogă prima poziţie în stat pentru orice ţine de politica externă. Art. 80 din Constituţie prevede: "(1) preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate".

Numai raportându-se la acest articol, şi preşedintele ar fi fost obligat să intervină, cu o declaraţie, cu o luare de poziţie. Nu a făcut-o, susţinând că nu poate răspunde la o luare de poziţie a unor persoane care îi sunt de rang inferior. Aici Traian Băsescu a indus în eroare opinia publică, pentru că preşedintele Ungariei îi este de rang inferior, fiind ales de parlament, iar şeful guvernului este numărul unu în stat, iar oficialii maghiari care au încălcat regulile diplomatice au fost membri ai guvernului.

De ce a ales Traian Băsescu calea pasivităţii nu este greu de explicat. A trebuit să fie maleabil cu oficialii de la Budapesta pentru că aceştia au avut cuvântul decisiv în a-i determina pe etnicii maghiari din România să boicoteze referendumul din 29 iulie 2012. Cu alte cuvinte, am fost puşi în faţa unui troc jenant cu imaginea României. Acesta este Traian Băsescu, care a pus interesul personal deasupra interesului naţional.

Am aşteptat acum şi o reacţie a acelor ONG-uri extrem de vocale în iulie - august 2012, când reclamau la toate forurile europene schimbări (imposibilele) peste noapte ale judecătorilor CCR, atentate (inexistente) la adresa statului de drept. Tăcere totală. Probabil că şi pentru respectivele ONG-uri, autointitulate "lidere" ale societăţii civile, interesul naţional este mai puţin important decât interesul personal al lui Traian Băsescu.

O parte a judecătorilor CCR a alarmat toată Europa din cauza unei legi a Parlamentului care îi diminua o atribuţie minoră, pe care, în urmă cu un an şi jumătate, tot Parlamentul i-o conferise. Aceiaşi judecători anunţau pe toate canalele de comunicare că viitoarea Constituţie nu se poate atinge de atribuţiile CCR. Acum, când atât din ţară, cât şi de dincolo de graniţă există voci care reclamă insistent modificarea unui articol nerevizuibil din Constituţie, niciunul din acei judecători nu iese în public pentru a explica limitele revizuirii Constituţiei şi de ce este important şi nu poate fi modificat primul articol al Legii fundamentale. Şi în acest caz, interesul naţional reprezintă o literă moartă.

    Ioan Oltean - declaraţie politică: - Fondurile europene - motorul dezvoltării economice;

Domnul Ioan Oltean:

"Fondurile europene - motorul dezvoltării economice"

Săptămâna trecută, în urma negocierilor privind bugetul Uniunii Europene, ţara noastră a obţinut cea mai mare creştere raportată la alocările pentru exerciţiul financiar anterior, de 18%, adică 39,88 de miliarde de euro pentru fonduri structurale şi agricultură. Aceasta deşi gradul de absorbţie pe fonduri structurale şi de coeziune a fost de doar 11,47%, potrivit Ministerului Fondurilor Europene.

Fondurile europene reprezintă motorul dezvoltării creşterii economice. Însă pentru a reuşi să accelerăm ritmul absorbţiei acestor fonduri, trebuie să existe voinţă politică, determinare, precum şi capacitatea administrativă, în sensul eficientizării şi remedierii deficienţelor semnalate de UE. Observăm pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene că sunt 68 de miliarde de euro contractate (adică 77,58% grad de contractare) dar, din păcate, stadiul absorbţiei fondurilor europene este de 11,47%. Aşadar, stimaţi guvernanţi, în loc să găsiţi metode eficiente de îmbunătăţire a absorbţiei fondurilor europene, a capacităţii administrative de a veni în ajutorul beneficiarilor în implementarea proiectelor europene, activitatea dumneavoastră se rezumă doar la faptul de a critica: criticaţi activitatea preşedintelui ţării, a opoziţiei, discursurile sau acţiunile liderilor europeni etc. Din păcate, lipsa acţiunilor, a măsurilor concrete de a guverna în acord cu interesul naţional îşi face simţită prezenţa. Lipsa unui mediu economic prielnic dezvoltării şi atragerii investitorilor, incapacitatea de atragere a fondurilor europene explică, domnule prim-ministru, de ce rata şomajului a crescut în ianuarie 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de ce peste 16.000 de firme au intrat în insolvenţă în 2012, cu 7.6% mai multe comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011, iar conturile a peste 450.000 de firme au fost blocate. Creşterea poverii fiscale şi blocarea marilor proiecte energetice, pe fondul imprevizibilităţii mediului de afaceri şi a incapacităţii ţării noastre de creştere a absorbţiei fondurilor europene creează peisajul gri al acestei guvernări.

Domnule prim-ministru, pentru bugetul următor, România are în plus 4,7 miliarde euro destinate Politicii Agricole Comune pentru plăţi directe, ceea ce îi va ajuta pe fermieri să-şi asigure costurile pentru recolte, adică acei fermieri care nu şi-au primit nici până acum subvenţiile, şi acelea tăiate de guvernul pe care-l conduceţi. Si acest lucru vă deranjează? Dar pe românii sărăciţi de deciziile luate de către dumneavoastră, care trebuie să scoată din buzunar mai mulţi bani pentru combustibil, pentru hrană, pentru terenuri, pentru impozite etc. Pe aceştia, cei mulţi, i-aţi întrebat ce părere au despre guvernarea dumneavoastră? În fapt, guvernarea Ponta se poate rezuma foarte uşor la apariţiile în mass-media şi la discursurile lacrimogene ale liderilor acestei uniuni social-liberale. Criticaţi OTV-ul, dar discursurile dumneavoastră se încadrează perfect în grila OTV!

Vorbiţi despre incapacitatea domnului preşedinte Băsescu de a negocia în vederea alocării într-o proporţie mai mare a fondurilor europene. Dacă ţara noastră poate beneficia de un buget mai mare în vederea reducerii decalajului între noi şi popoarele ţărilor avansate este şi datorită ţărilor precum Germania, Marea Britanie, Franţa. Adică datorită acelor lideri pe care mai marii USL ii criticau dur vara trecută şi cărora le sugerau "să-l primească pe Băsescu în ţara lor şi să se joace acolo". Aşadar, domnilor guvernanţi USL, dacă consideraţi că preşedintele Băsescu, care are o imagine pozitivă în plan european, nu a înregistrat un succes la negocierea privind bugetul alocat ţării noastre, vă puteţi imagina ce aţi fi obţinut dumneavoastră?

Problema absorbţiei fondurilor europene trebuie să reprezinte prioritatea zero a oricărui guvern şi această problematică trebuie să depăşească orice declaraţii politicianiste, dat fiind importanţa acestor fonduri la capitalurile de care dispune ţara noastră.

    Ioan Oltean - declaraţie politică: - Cum să negi sau să calci cu nepăsare peste evidenţă;

Domnul Ioan Oltean:

"Cum să negi sau să calci cu nepăsare peste evidenţă"

Potrivit definiţiei Dicţionarului explicativ al limbii române, integritatea reprezintă însuşirea de a fi integru, sentiment al demnităţii, dreptăţii şi conştiinciozităţii, care serveşte drept călăuză în conduita omului; cinste, probitate; incoruptibilitate. Integritatea este o deci o virtute care înglobează o sumedenie de calităţi, ce se manifestă pe parcursul evoluţiei individului, fără însă a neglija aportul esenţial adus de factori: precum experienţa extrasă din cei şapte ani de acasă, coloană vertebrală, precum şi scheletul genetic al individului.

Experienţa personală acumulată în timp îmi certifică faptul că un individ nu poate fi cinstit şi corect astăzi, şi mâine nu. În marea majoritate a cazurilor, existenţa sau nonexistenţa integrităţii şi corectitudinii unei persoane iese la iveală în momente critice, situaţii fragile, de natură să testeze vulnerabilitatea individului.

Cu toţii cunoaştem haosul şi dezamăgirea generate atât în presa naţională, cât şi în cea internaţională de scandalul plagiatului stimabilului prim-ministru Victor Ponta, de altfel, un lucru absolut firesc şi de înţeles atâta timp cât interesul pe fondul acestui subiect este din ce în ce mai evident, mai ales pe fondul unor situaţii similare recente, marcate de demisii în masă, chiar la cel mai înalt nivel. Astfel, cunoaştem cu toţii celebrul caz al ministrului german al apărării, baronul Karl-Theodor zu Guttenberg, care a demisionat după ce teza sa de doctorat conţinea 80 de pasaje copiate cuvânt cu cuvânt de la alţi autori. De asemenea, un alt caz de plagiat celebru, destul de recent, este şi cel al preşedintelui Ungariei, Pál Schmitt, care a anunţat că demisionează "din cauza unor probleme personale", la scurt timp după ce s-a confirmat faptul că teza lui, având ca subiect Istoria Jocurilor Olimpice, a fost copiată de la alţi doi autori, situaţie care a determinat în mod firesc şi justificat retragerea titlului de doctor. De altfel, mesajul său a fost unul cât se poate de natural, demn şi emoţionant: "Constituţia Ungariei, pe care am semnat-o, spune că preşedintele exprimă unitatea naţiunii. Această prevedere înseamnă că, în situaţia actuală, când problemele mele personale dezbină naţiunea mea iubită şi nu o unesc, este datoria mea să îmi închei activitatea şi să demisionez din mandatul de preşedinte".

Cel mai recent caz de plagiat la nivel internaţional este cel al ministrului german al educaţiei şi cercetării, doamna Annette Schavan, caz care, de altfel, a readus în atenţia presei internaţionale deznodământul şi atitudinea de nepăsare totală în raport cu prejudiciul de imagine pe care l-a încasat România de pe urma plagiatului stimabilului prim-ministru Victor Ponta.

Astfel, într-un raport recent, în Deutsche Welle se declară exclusiv despre plagiatul lui Ponta că: "România nu-şi va ameliora imaginea păstrând un premier cu un titlu academic care nu i se cuvine. Nici imaginea şifonată a USL nu se va îmbunătăţi câtă vreme Ponta va rămâne premier". De asemenea, cu referire la cazul plagiatului Annettei Schavan şi cel al lui Victor Ponta, acelaşi editorial Deutsche Welle face o analiză comparativă, în urma căreia se concluzionează că există anumite diferenţe "multe, însă nu esenţiale" între cele două plagiate, evidenţiind faptul că esenţa unei astfel de comparaţii vizează în primul rând, "credibilitatea omului politic cu funcţii de răspundere într-un stat de drept", şi, nu în ultimul rând, interesul academic. Drept urmare, ministrului german al educaţiei şi cercetării i-a fost retras titlul de doctor, aceasta demisionând ulterior, în urma confirmării acuzaţiilor de plagiat.

Ceea ce este deosebit de îngrijorător este faptul că în cazul României, respectiv în cazul plagiatului primului-ministru, nu s-a luat nici un fel de măsură radicală şi absolut justificată. Astfel, după ce lucrarea cu pricina a fost pasată între cele trei organisme competente în domeniu, respectiv Consiliul Naţional de Acordare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), Consiliul Naţional de Etică (CNE) şi Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti, traseu anevoios, presărat cu intense acţiuni de intervenţie şi manipulare grosieră a unor instituţii întregi, cu scopul indirect de a le schimba alcătuirea şi direct de a-şi acoperi plagiatul, iată că două din cele trei instituţii abordate au confirmat plagiatul primului-ministru.

Prezenta declaraţie politică nu are menirea de a aduce critici la adresa persoanei Victor Ponta. Prezenta declaraţie este un semnal de alarmă real, răsunător, dureros cu privire la situaţia actuală şi reală a mediului academic, situaţie foarte bine observată de presa internaţională şi nu numai. Prezenta declaraţie politică nu trebuie luată ca o lecţie de moralitate adresată clasei politice, întrucât moralitatea se învaţă acasă, de obicei în primii 7 ani de viaţă. Desigur, ea se completează ulterior cu un buchet variat de experienţe personale, menite să modeleze personalitatea individului după propria sa conştiinţă. Prezenta declaraţie este o reacţie la modul nedrept al primului-ministru de a nega acest plagiat şi de a călca cu nepăsare peste evidenţă. Prezenta declaraţie este o revoltă la nenumăratele semnale de alarmă pe care Europa, şi numai, le trimite în raport cu caracterul îndoielnic, lipsa transparenţei şi competenţei instituţiilor de stat din România, la lipsa de integritate morală şi profesională, la lipsa de respect pentru mediul academic şi nu numai.

    Daniel Iane - declaraţie politică având tema Iniţiativa economică în agricultură - şansă pentru economia românească;

Domnul Daniel Iane:

"Iniţiativa economică în agricultură - şansă pentru economia românească"

La finalul anului trecut, în Parlamentul României s-a constituit o nouă majoritate, construită pe principiile şi măsurile corecte propuse de către USL. Îmi încep mandatul de parlamentar, reprezentant al cetăţenilor din Dolj - Colegiului 8 Băileşti, având drept scop atingerea obiectivelor pe care le-am promovat în campania electorală.

Acesta este motivul pentru care una dintre ţintele mele este multiplicarea locurilor de muncă şi dezvoltarea liberei iniţiative în zona pe care o reprezint.

Una dintre şansele certe pentru oamenii din zona Băileştiului este dezvoltarea iniţiativelor din domeniul agricol, regiunea în cauză fiind recunoscută pentru potenţialul avut în legumicultură. Astfel, intenţia mea este de a deschide discuţiile cu factorii de decizie la nivel guvernamental şi de a face toate demersurile parlamentare pentru a avea reglementări încurajatoare pentru cei care vor să îşi valorifice terenurile deţinute şi să înceapă o afacere de familie, prin construcţia de sere.

Mai mult decât atât, viziunea bugetară propusă de către guvernul USL pentru anul 2013 pentru sectorul agriculturii este de natură să ofere suport pentru deschiderea de noi exploataţii agricole şi modernizarea acestora.

În acest fel, s-ar încuraja atât dezvoltarea iniţiativei private în zona Băileşti, ocuparea forţei de muncă existente, dar şi dezvoltarea unei agriculturi sănătoase, în conformitate cu normele şi standardele europene. De asemenea, în acest mod poate fi reabilitat satul românesc, iar tinerii care au plecat să muncească în străinătate sau la oraşe se vor întoarce pentru a-şi face o mică afacere în locul natal.

Cred că adevărata misiune a guvernării USL este aceea de a crea noi şanse pentru cetăţenii acestei ţări, de a susţine iniţiativele benefice pentru economie - acestea fiind singurele modalităţi prin care România va putea depăşi cu adevărat regresul economic în care s-a aflat.

    Ioana-Jenica Dumitru - declaraţie politică Apel la responsabilitate;

Doamna Ioana-Jenica Dumitru:

"Apel la responsabilitate"

Este pentru prima dată când fac o declaraţie politică de la această tribună. Totuşi, dacă stau bine să mă gândesc, fiecare zi petrecută în dezbaterile din Parlament a fost presărată cu declaraţii politice din partea fostei şi actualei guvernări, aşa că, drept să spun, nu cred că va fi o noutate pentru mine această sesiune. În scurta vreme cât am ocupat funcţia de deputat am avut ocazia să observ calitatea lucrărilor Parlamentului. Am asistat la dezbateri sterile între USL şi PDL pe tema bugetului de stat, am asistat la numeroasele declaraţii făcute pe marginea Statutului deputaţilor şi senatorilor, am asistat la lucrările comisiilor de specialitate cu ocazia audierii ordonatorilor principali de credite din anexele la Legea bugetului de stat pe anul 2013.

Trebuie să recunosc că nu am ajuns la o concluzie foarte pozitivă pe această temă. Şi această concluzie vreau să o împărtăşesc şi cu dumneavoastră, stimaţi colegi, şi cu cetăţenii pe care am ocazia să îi reprezint în Parlament.

Consider că asistăm, doamnelor şi domnilor deputaţi, la un dialog al surzilor. Fiecare parte participantă la dezbateri îşi prezintă cu foarte multă certitudine punctele de vedere. De fapt, cu atât de multă certitudine încât uită să îndeplinească cea mai elementară regulă a comunicării: ascultarea. Argumentele fostei puteri sunt rapid demontate de actuala majoritate şi viceversa. Superficialitatea în dezbaterea parlamentară mă dezamăgeşte. Din postura de parlamentar nou, la primul mandat, aşteptările mele cred că au fost puţin prea mari.

Fac un apel către dumneavoastră stimaţi colegi. Trebuie să avem proprietatea cuvintelor şi gesturilor pe care le folosim în dezbaterea parlamentară. Fie că vorbim despre senatori şi deputaţi, fie că vorbim despre membrii Guvernului consider că instituţia Parlamentului trebuie să se bucure de respectul cuvenit, indiferent de patosul cu care ne exprimăm discursurile. În opinia mea, aceasta este singura soluţie pentru a îmbunătăţi imaginea şi pentru a spori încrederea în instituţia pe care o reprezentăm.

Responsabilitatea cuvintelor, responsabilitatea faptelor politice constat, cu părere de rău, că lipsesc din comportamentul unor oameni politici care folosesc instituţiile publice dintre cele mai importante pentru democraţie pentru a atinge scopuri mici, politicianiste şi electorale. Nu îmi propun să dau lecţii de conduită sau diplomaţie parlamentară, vreau doar să aduc în atenţia dumneavoastră această problemă care cred că poate fi rezolvată cu puţină bunăvoinţă din partea tuturor taberelor politice, oricât de adânc sunt săpate tranşeele.

Un exemplu concludent în argumentaţia mea îl reprezintă dezbaterea Legii bugetului de stat pe anul 2013. Vă aduceţi poate aminte cât interes a suscitat această lege vitală pentru buna funcţionarea instituţională şi economică din ţara noastră. Eu îmi aduc aminte că la dezbaterea pe anexele Legii bugetului, plenul Camerei Deputaţilor era format din aproximativ 150 de parlamentari. Stimaţi colegi, vă aduc aminte că USL - actuala coaliţie de guvernământ - are 400 de parlamentari, aleşi de către peste 60% din votanţii prezenţi la scrutinul din 9 decembrie.

Amendamentele opoziţiei au fost respinse în bloc, fără o dezbatere reală asupra problemelor existente în teritoriu. Susţinerea amendamentelor de către membrii opoziţiei a părut o simplă formalitate pe care am putea să o înscriem la capitolul "rău necesar". Programul de lucru s-a prelungit nepermis de mult, pentru a servi interesele actualei puteri, care dictau maximă celeritate în adoptarea Legii bugetului.

Consider că această practică este dăunătoare parlamentarismului românesc. Mi-aş dori să ieşim din această paradigmă şi să procedăm diferit, stimaţi colegi, cu restul actelor normative pe care aşteptăm să le dezbatem în Parlament. Să nu uităm că ne aşteaptă acte normative dificile: revizuirea Constituţiei, reforma sistemului electoral şi reforma administrativă şi regionalizarea sunt doar câteva dintre acestea.

Fără o dezbatere reală, bazată pe argumente solide şi mai ales pe ascultarea oponenţilor politici, nu văd cum putem ajunge la un numitor comun de larg consens politic, condiţie absolut necesară pentru adoptarea actelor normative enumerate mai devreme. Alternativa cred că este o perpetuă demolare a sistemului legislativ românesc. Avem nevoie de constanţă în actul de guvernare, avem nevoie, sau mai bine spus aveţi nevoie de părerile opoziţiei, stimaţi colegi, pentru că numai astfel cred eu că ne putem numi cu adevărat parlamentari în Parlamentul României.

Şi cum cred că puterea exemplului este cea care contează, mă angajez în faţa dumneavoastră să îmi desfăşor activitatea parlamentară pe exact aceste coordonate: responsabilitate, decenţă şi respect.

    Ion Diniţă - declaraţie politică având subiectul: Guvernul maghiar ar trebui să îşi ceară scuze publice României în scandalul steagurilor;

Domnul Ion Diniţă:

"Guvernul maghiar ar trebui să îşi ceară scuze publice României în scandalul steagurilor"

Consider că Guvernul Republicii Ungare trebuie să îşi ceară scuze publice în regim de urgenţă în legătură cu declaraţiile extremiste ale secretarului de stat în Ministerul ungar de externe, Nemeth Zsolt. Din păcate, statul maghiar şi-a asumat poziţia acestui personaj cu trecut bine definit antiromânesc, inclusiv prin luările de cuvânt ale ambasadorului Ungariei la Bucureşti, fapt care mi se pare de netolerat.

România este un exemplu recunoscut în Uniunea Europeană în materie de respectare a drepturilor minorităţilor naţionale, iar asemenea exprimări nefericite şi nefondate nu fac altceva decât să incite la vrajbă şi ură. Reamintesc celor care nu ştiu, sau mai bine spus nu vor să ştie, că, potrivit art. 1 alin. (1) al Constituţiei României "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil", iar alin. (5) stipulează că "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Sunt aspecte fundamentale, de nenegociat! Este momentul ca autorităţile maghiare să înţeleagă în sfârşit aceste realităţi şi să nu strice nejustificat relaţiile de bună comuniune dintre populaţia majoritară română şi etnicii maghiari.

Mai mult, afirmaţia lui Nemeth Zsolt, potrivit căruia: "Nu există nicio lege care să interzică folosirea steagului secuiesc în România", este contrazisă de art. 12 alin. (1) din Constituţia României, potrivit căruia "Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu". Orice simboluri, altele decât cele naţionale, nu cred că îşi au rostul.

În opinia mea, detensionarea acestui conflict ar trebui să vină dinspre partea maghiară, iar Executivul de la Bucureşti a fost poate "prea blând" în acest scandal. Susţin că Guvernul de la Budapesta trebuie să aplaneze, şi nu să escaladeze acest incident. Prezentarea unor scuze publice din partea Guvernului maghiar ar fi de dorit şi ar putea îngropa "securea războiului".

    Ion Melinte - declaraţie politică intitulată Dezvoltarea rurală are picioare scurte;

Domnul Ion Melinte:

"Dezvoltarea rurală are picioare scurte"

Odată cu creşterea gradului de urbanizare până la nivelul la care într-o bună parte a lumii urbanul devine preponderent, diferenţele dintre cele două medii se accentuează, dar interesul pentru rural creşte, pentru aceeaşi simplă şi convingătoare raţiune - ruralul producător de alimente, urbanul consumator de alimente.

Aşa cum urbanizarea s-a produs, la noi, haotic şi necontrolat, tot aşa reruralizarea sau falsa ruralizare - fără programe bine fundamentate, fără legi severe şi fără asigurarea respectării lor. Ruralul poate deveni groapa de gunoi a urbanului, cu frumoasele şi cochetele cvartale rezidenţiale unde se caută nu atât virtuţile naturii, cât un spaţiu de etalare a surplusurilor financiare a unei pături sociale care a depăşit bariera celor 3.000 de calorii şi simte nevoia să iasă la aer.

Numeroase cartiere noi amplasate în poieni, pe malul râurilor şi lacurilor, sufocând şi poluând peisajul nu sunt altceva decât agresiuni asupra ruralului şi, ceea ce e mult mai grav, asupra spaţiului de hrană.

Valorificarea eficientă a spaţiului rural necesită însă programe de amenajare şi dezvoltare la care trebuie să contribuie atât puterea publică, cât şi comunităţile locale.

Implantarea unui număr sporit de activităţi neagricole în spaţiul rural trebuie făcută cu multă atenţie, fără a afecta caracteristicile fundamentale ale acestuia.

Mutaţiile majore în rural, prim implantarea unor activităţi nerurale ar duce, de fapt, nu la neoruralizare, ci la urbanizare. Industrializarea mediului rural conduce implicit la deruralizarea spaţiilor şi trecerea la spaţiul urban - industrializat.

Guvernanţii României trebuie să accelereze, prin sprijin real, dezvoltarea rurală, pentru a deveni un factor de dezvoltare.

    Scarlat Iriza - declaraţie politică având tema Adoptarea Legii bugetului de stat pe 2013;

Domnul Scarlat Iriza:

"Adoptarea Legii bugetului de stat pe 2013"

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, săptămâna trecută, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2013, însă, se pare că scandalul iscat pe marginea acestui subiect este departe de a se fi încheiat. Aşa cum bine ştiţi, adoptarea bugetului pe anul 2013 s-a dovedit a fi o adevărată provocare, fiind transformată, din păcate, într-o luptă politică fără scrupule de către parlamentarii PDL. Astfel, în ciuda importanţei majore pe care o avea adoptarea bugetului pentru buna funcţionare a instituţiilor statului şi implicit a statului român în sine, colegii de la PDL au utilizat toate tertipurile posibile pentru tergiversarea acestui proces. Pe de o parte, aş dori să fac referire la numărul impresionant de amendamente depuse (aproximativ 13.500), unele dintre ele neavând niciun fundament economic, fiind copiate, aşa cum chiar domniile lor declarau, din anii trecuţi. Mi se pare penibilă şi de-a dreptul scandaloasă o astfel de atitudine lipsită de orice responsabilitate politică şi civică. Le reamintesc domnilor parlamentari PDL că se află în Parlament pentru a reprezenta interesele cetăţenilor care i-au votat, şi nu pe cele ale partidului din care fac parte, or, în situaţia de faţă, asistăm la o batjocorire a acestora.

Ultima găselniţă a celor de la PDL este contestarea la Curtea Constituţională a Legii bugetului de stat pe 2013. De fapt, nu este decât o ultimă încercare de a întârzia funcţionarea în parametri normali a statului. Sunt convins însă, şi sper cu tărie să nu mă înşel, că de data aceasta judecătorii CCR nu se vor mai lăsa influenţaţi sau intimidaţi de către reprezentanţii fostei puteri, decizia domniilor lor urmând a fi una corectă şi conformă cu prevederile legale în vigoare.

Nu în ultimul rând, aş dori să fac referire la subiectul cel mai intens mediatizat din ultimele zile, cel legat de conflictul generat de Băsescu în relaţia cu prim-ministrul Victor Ponta. Nu cred că este normal ca după un astfel de eşec răsunător să dai vina pe premier, însă neasumarea propriilor fapte şi greşeli este o practică normală pentru preşedintele Băsescu. Discursul domniei sale referitor la slaba absorbţie a fondurilor europene din ultimii ani şi la legătura dintre această problemă şi "succesul" înregistrat la negocierea bugetului comunitar al României nu are nicio legătură cu Guvernul Ponta, întrucât în perioada la care se face referire se aflau la guvernare persoane susţinute chiar de către preşedinte. Aşadar, putem afirma că vina îi aparţine, aproape în totalitate, celui care a acordat girul unor oameni incompetenţi sau complet dezinteresaţi de soarta ţării. Însă, aşa cum am fost obişnuiţi, pentru orice problemă putem apela la jigniri şi acuze. Despre soluţii şi asumarea responsabilităţii, niciun cuvânt...

    Graţiela Leocadia Gavrilescu - declaraţie politică legată de Atacarea bugetului la Curtea Constituţională de către PDL;

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

"Atacarea Legii bugetului la Curtea Constituţională de către PDL"

De parcă eşecul lamentabil al negocierilor prezidenţiale pentru alocarea fondurilor din bugetul UE 2014-2020 nu i-ar fi fost suficient, România este nevoită să mai trăiască nişte sincope, prin grija parlamentarilor PDL care au găsit de cuviinţă să atace Legea bugetului la Curtea Constituţională.

Nu le-au fost de ajuns miile de amendamente aberante, pe care le-am discutat punct cu punct!

Nu i-a satisfăcut nici repetarea procedurii apelului nominal, parcursă de cel puţin trei ori, la cererea dumnealor, de fiecare dată constatându-se că exista cvorum!

PDL joacă, în continuare la cacealma, bazându-se pe chichiţe puse la cale în laboratoarele de la Cotroceni, pentru tergiversarea, cât mai mult cu putinţă, a adoptării bugetului pe anul în curs, astfel încât activitatea instituţiilor publice: şcoli, spitale, primării, consilii judeţene, poliţie, armată, pompieri etc. să nu poată intra în normalitate!

PDL speră, probabil, ca restricţiile de ordin fiscal aplicabile până la intrarea în vigoare a legii să creeze dificultăţi şi să aducă un vot de blam Guvernului.

Am o veste proastă pentru acest partid care nici măcar opoziţie nu se pricepe să facă: românii sunt din ce în ce mai atenţi la activitatea noastră, din ce în ce mai informaţi, din ce în ce mai obiectivi şi mai exigenţi.

Românii ştiu bine că au dreptul la o viaţă liniştită şi normală şi îi cunosc pe cei care îi împiedică să se întâmple aşa!

"Răzbunarea" asta pe întregul popor, parcă fără sfârşit, dusă până dincolo de limita înţelegerii şi a suportabilităţii, costă nu doar voturi, ci, din păcate, şi vieţi, sănătate, cariere...

Este timpul să i se pună punct!

    Liliana Ciobanu - declaraţie politică: - Bugetul statului va adânci criza prin care trec românii;

Doamna Liliana Ciobanu:

"Bugetul statului va adânci criza prin care trec românii"

România are buget! Poate fi un fapt pozitiv, la prima vedere, dar este doar un moment care se înscrie în categoria normalităţii unui stat democratic. Mai neplăcută este realitatea conform căruia bugetul României pentru acest an nu este unul dătător de speranţe pentru români. Austeritatea va continua, iar lipsa unor sume alocate investiţiilor va duce la creşterea gradului de sărăcie a populaţiei şi la un şomaj accentuat, pe fondul neputinţei statului de a se implica în crearea de noi locuri de muncă.

Referitor la dezbaterile Legii bugetului de stat pentru anul 2013, am depus personal peste 40 de amendamente legate atât de finanţarea unor lucrări importante pentru judeţul Giurgiu, cât şi unele cu caracter social general, elaborate împreună cu alţi colegi din Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor. Aş aminti propunerile de alocări bugetare suplimentare pentru finanţarea diferenţei ajutorului de stat la Administraţia Zonei Libere Giurgiu pentru perioada 2006-2008, consolidarea Colegiului Naţional "Ion Maiorescu", precum şi altele, legate de modernizarea unităţilor şcolare, spitalelor, drumurilor şi bisericilor din judeţ. Din nefericire, în final s-a făcut voia guvernanţilor, niciun amendament nefiind adoptat! Aceeaşi soartă au avut-o şi amendamentele referitoare la indexarea alocaţiei de stat pentru copii sau majorarea pensiilor persoanelor cu dizabilităţi, respinse după mai bine de şapte ore de dezbateri tensionate în plenul Comisiei pentru muncă. Am fost însă neplăcut surprinsă de interdicţia de a depune amendamente, aplicată parlamentarilor puterii, gest ce denotă un soi de dictatură nemaiîntâlnită până acum în Parlament!

În final, în plenul reunit al celor două Camere, am reuşit să susţin câteva din amendamentele iniţiate la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2013. Deşi era aproape miezul nopţii, am susţinut amendamentele referitoare la bugetul educaţiei, în încercarea de a corecta lipsurile materiale ale unităţilor şcolare din judeţul Giurgiu. Pentru a nu fi inclusă într-o categorie a colegilor des amintită în dezbateri, l-am asigurat pe preşedintele de şedinţă, domnul Viorel Hrebenciuc, că amendamentele mele nu sunt plagiate, ci provin din lipsurile comunităţii pe care o reprezint în Parlament. Din păcate, majoritatea parlamentară a respins demersurile mele referitoare la alocarea de fonduri pentru Colegiul Naţional "Ion Maiorescu" şi alte şcoli din judeţ.

Consider că educaţia şi sănătatea trebuie să fie principalele preocupări ale guvernării actuale, iar eu, deşi sunt în opoziţie, nu voi dezarma şi voi susţine în continuare proiectele bune pentru Giurgiu.

    Liliana Ciobanu - declaraţie politică: - Scandalul puilor injectaţi cu apă din Bulgaria, tratat prea uşor de guvernanţi;

Doamna Liliana Ciobanu:

"Scandalul puilor injectaţi cu apă din Bulgaria, tratat prea uşor de către guvernanţi"

Am solicitat săptămâna trecută Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) declanşarea unei anchete pe marginea scandalului izbucnit la sud de Dunăre, legat de interzicerea vânzării cărnii de pui injectată cu apă şi recomand populaţiei să verifice cu atenţie produsele alimentare pe care le cumpără şi le consumă. Consider că consumul masiv de carne de pui cu conţinut de apă mai mare de 4,5% ar putea produce efecte nedorite pentru organismul uman, riscuri pe care oficialii ANSVSA ar trebui să le prezinte oamenilor.

Nu în ultimul rând, giurgiuvenii, în special, şi românii, în general, au suferit prejudicii nedorite ale bugetelor personale, prin achiziţionarea unor produse neconforme standardelor de calitate. ANSVSA trebuie să verifice situaţia menţionată, cu atât mai mult cu cât anul trecut în România s-au consumat 6 de tone de carne albă, adusă de la sud de Dunăre, iar unele produse de acest tip conţineau chiar 25 la sută apă. Practic, la fiecare kilogram de pui cumpărat, românii au pierdut un sfert din banii cheltuiţi, fapt care nu trebuie trecut cu vederea, în condiţiile în care populaţia ţării o duce tot mai prost. De asemenea, susţin că ANSVSA trebuie să verifice dacă stocul de pui injectaţi cu apă a fost distrus, pentru a fi evitate orice riscuri care ar putea duce la îmbolnăvirea consumatorilor. Dincolo de hotărârea Guvernului bulgar de a interzice vânzarea cărnii de pui injectată cu apă, consider că autorităţile sanitar-veterinare din România trebuie să declanşeze de urgenţă o anchetă. Voi adresa o interpelare parlamentară pe această temă conducerii ANSVSA, cu atât mai mult cu cât niciun oficial al instituţiei nu a exprimat vreun punct de vedere cu privire la consumul de carne de pui injectaţi cu apă.

Din nefericire, scandalul puilor injectaţi cu apă a fost dublat la sfârşitul săptămânii trecute de un alt eveniment din acelaşi sector - înlocuirea cărnii de vită cu carne de cal, în produsele congelate comercializate în Marea Britanie. De această dată este vorba de un scandal internaţional de amploare, în care România este făcută praf şi pulbere, iar efectele ar putea fi dezastruoase, România riscând să fie decredibilizată mulţi ani de acum încolo sau chiar să îi fie interzise exporturile. În ambele cazuri, am observat o lentoare nefirească a ministrului agriculturii, care a preferat să se ascundă în spatele unor comunicate de presă, în loc să iasă public şi să explice situaţiile incredibile survenite în jurisdicţia sa.

    Liliana Ciobanu - declaraţie politică: - SOS - siguranţa virtuală a copiilor noştri!;

Doamna Liliana Ciobanu:

"S.O.S. - siguranţa virtuală a copiilor noştri!"

Am tras un serios semnal de alarmă referitor la pericolele venite din mediul virtual, mai ales asupra copiilor, cu ocazia Zilei Siguranţei pe internet, sărbătorită săptămâna trecută. Remarc faptul că multe dintre victimele mediului online sunt copiii, care au din ce în ce mai mult acces la internet în şcoli sau acasă, chiar şi prin intermediul telefoanelor mobile. Statisticile oficiale arată că tot mai mulţi minori sunt victimele traficului de persoane încă de la vârste fragede, iar mediul virtual este un loc propice în care copiii sunt racolaţi.

Copiii noştri sunt în pericol din cauza reţelei de socializare Facebook - aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii organizaţiei "Salvaţi Copiii" din România. Potrivit unui studiu realizat de ONG-ul amintit, a scăzut media de vârstă a tinerilor care au acces la reţele de socializare şi a crescut numărul celor care intră în contact cu persoane necunoscute, potenţiali agresori.

Ultimul raport al organizaţiei "Salvaţi Copiii" din România arată că peste 60% dintre copii adaugă persoane necunoscute pe Facebook, iar 45% dintre copiii din România se întâlnesc cu persoane pe care le-au cunoscut online. Studiul sociologic al Organizaţiei "Salvaţi Copiii" a mai indicat o creştere a numărului copiilor care accesează internetul de pe dispozitive tot mai diverse, fapt ce a dus la sporirea în ultimii trei ani a comportamentelor periculoase în mediul online. Aproximativ 90% dintre copii au afirmat că au folosit cel puţin o reţea socială în ultimul an, majoritatea dintre aceştia (87%) fiind utilizatori Facebook. În 2010, doar 47% dintre copiii din România declarau că au un cont pe o reţea de socializare, conform studiului EU Kids Online. Ceea ce este foarte grav, în opinia mea, este că 43% dintre copii recunosc că au văzut imagini pornografice, iar 60% dintre copii recunosc că au primit mesaje pornografice. Cifrele pozitive din acest raport sunt acelea că 14% dintre părinţi limitează accesul copiilor la Facebook, în timp ce 19% dintre părinţi ştiu de activitatea copiilor pe Facebook. Doar 21% dintre părinţi au softuri de control, care nu permit copiilor să intre în contact cu imagini pornografice şi prin care sunt feriţi de conversaţiile cu aluzii sexuale.

În calitate de femeie, parlamentar, dar mai ales mamă a unei fetiţe de şase ani, avertizez public asupra necesităţii combaterii fenomenului, alături de cadrele didactice, noi, părinţii, fiind direct răspunzători de modul în care minorii folosesc internetul, în aşa fel încât copiii să nu se transforme, chiar din joacă, în victime ale mediului online.

Nu în ultimul rând, cred că autorităţile abilitate ale Guvernului trebuie să se implice mai pregnant în această problemă care ţine de educaţia copiilor noştri, şi să vină cu propuneri concrete pentru a feri minorii de pericolele accesării excesive a internetului, cu atât mai mult cu cât astfel de întâmplări îi pot transforma în viitor în victime sigure ale traficului de persoane.

    Liliana Ciobanu - declaraţie politică: - Schimbarea guvernanţilor - aceeaşi Mărie, cu altă pălărie!;

Doamna Liliana Ciobanu:

"Schimbarea guvernanţilor - aceeaşi Mărie, cu altă pălărie!"

După câteva zile de activitate în noul Legislativ, am constatat că guvernanţii de acum nu sunt cu nimic mai buni decât cei anteriori. Din păcate, aşa cum PP-DD a anticipat, actuala guvernare a debutat cu stângul, iar românii care au votat masiv USL nu o vor duce mai bine, ba din contră!

Un exemplu elocvent l-am observat la dezbaterile din Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi din plenul Camerei Deputaţilor referitoare la Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului care stipula indexarea pensiilor cu 4%. Personal, aş fi dorit ca punctul de pensie să fie de 800 de lei, nu 762, dar proiecţia bugetară a Guvernului se pare că nu a permis acest lucru. Constat că guvernanţii de acum nu sunt cu nimic mai profesionişti decât cei anteriori, cei câţiva lei în plus pe care-i vor primi pensionarii nefiind deloc suficienţi pentru un trai la limita decenţei! De asemenea, voi avea demersuri parlamentare concrete în scopul îmbunătăţirii vieţii românilor. Chiar şi în condiţiile actuale ale bugetului strâmtorat, eu personal, alături de colegii din opoziţie, mă voi bate pentru ca pensia să revină în viitor la 45% din salariul mediu brut pe economie, aşa cum prevede legea.

Împreună cu colegii mei din Parlament, voi monitoriza îndeaproape bâlbâielile şi deciziile eronate ale celor de la putere şi voi veni cu propuneri concrete pentru ca românii să nu fie din nou batjocoriţi.

    Marioara Nistor - declaraţie politică: - Proiectele sociale necesare persoanelor defavorizate din Brăila, ignorate de guvernanţi;

Doamna Marioara Nistor:

"Proiectele sociale necesare persoanelor defavorizate din Brăila, ignorate de guvernanţi"

Mi-am exprimat public insatisfacţia referitor la faptul că plenul comun al Parlamentului mi-a respins cele câteva amendamente pe care am reuşit să le susţin la dezbaterile Legii bugetului de stat pentru anul 2013. Am susţinut în plen doar câteva dintre ideile pe care le-am colectat din teritoriu, materializate în 181 de amendamente, îndeosebi pe probleme sociale, deoarece sunt convinsă că oamenii nevoiaşi din Brăila, categoriile persoanelor defavorizate, aveau nevoie de fonduri pentru a duce o viaţă mai bună. Astfel, am cerut suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu suma de 2.500 mii lei pentru clădirea unui adăpost în cartierul Vidin al municipiului Brăila, necesar pentru persoane cu nevoi speciale. Cartierul Vidin este un vechi fost cartier muncitoresc, unde oamenii se confruntă cu un grad ridicat de şomaj şi sărăcie, care are încă multe străzi neasfaltate şi neiluminate public. Mulţi dintre locuitorii cu probleme sociale din cartier ar fi beneficiat de facilităţile oferite de adăpostul pe care l-am cerut. Ar fi fost foarte bine să se aloce o sumă din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, însă amendamentul a fost respins de majoritatea de la putere.

De asemenea, tot la Ministerul Muncii am susţinut suplimentarea bugetului cu suma de 1.500 mii lei pentru construirea unui centru de zi pentru persoanele autiste. La această oră, în Brăila nu există un centru specializat care să răspundă nevoilor autiştilor. Problema mi-a fost semnalată în campania electorală, când am întâlnit mulţi părinţi care nu aveau unde să-şi lase copii autişti în timpul zilei. În România sunt în prezent circa 30.000 de copii autişti, în judeţul Brăila fiind aproape 200 luaţi în evidenţa statului, un centru pentru aceştia fiind absolut necesar.

Referitor la amendamentele depuse la capitolul Educaţie, în număr de 35, aş vrea să remarc faptul că am reuşit să-i determin să le voteze pe toţi colegii parlamentari ai judeţului Brăila, indiferent de culoarea politică.

Ca o concluzie după dezbaterile pe marginea Legii bugetului de stat pentru anul 2013, pot spune cu mâna pe inimă că românii au în faţă un an deosebit de greu, în care scumpirile în lanţ, inflaţia şi lipsa locurilor de muncă nu îi vor face să viseze la mult-aşteptata ameliorare a traiului de zi cu zi. Acest buget al Guvernului USL este unul de subzistenţă, este asemănător cu bugetul anterior al Guvernului Boc, fapt ce-i va face în scurt timp pe români să-şi dea seama că s-au păcălit din nou, pentru a nu ştiu câta oară, în faţa urnelor!

    Marioara Nistor - declaraţie politică: - Scandalul vitei care nechează, o nouă bilă neagră pentru România europeană;

Doamna Marioara Nistor:

"Scandalul vitei care nechează, o nouă bilă neagră pentru România europeană"

Scandalul european izbucnit la sfârşitul săptămânii trecute, în urma descoperirii de carne de cal în lasagna, vândută ca fiind de vită, a "oferit" României o nouă bilă neagră pe eşichierul european, cel puţin la nivelul imaginii. Dincolo de dimensiunea negativă a scandalului, trebuie să remarc că "bunele practici" continuă în domeniul agroalimentar autohton, mă refer la proliferarea funcţionării unor firme cel puţin dubioase, care, mai mult, au şi drept de export. Fără să generalizez, doar iau act de realitatea conform căreia guvernele de după 1990 nu au reuşit să stârpească evaziunea fiscală din agricultură, iar lacunele din domeniu provoacă, iată, scandaluri cu consecinţe dintre cele mai nedorite pentru statul român.

Descoperirea de carne de cal în lasagna etichetată ca fiind din carne de vită a provocat un scandal imens în Marea Britanie - unde calul este venerat, iar consumul cărnii sale este tabu - şi a antrenat retragerea produselor incriminate în Franţa, ţara de origine a cărnii, şi în Suedia. Un importator de carne care îşi are sediul în sud-vestul Franţei a anunţat la rândul său o acţiune în justiţie împotriva furnizorului său român. Această fraudă cu carnea de cal ar putea data din luna august 2012!

Reamintesc faptul că, în urmă cu doi ani, UE a interzis exportul de cai vii din România pentru a opri răspândirea aşa-numitei maladii "SIDA cailor", care era endemică. Acest lucru a determinat fermierii români să exporte carne de cal. În 2011, peste 6.779 de tone de carne de cal a fost expediată, fie congelată, fie refrigerată, în ţări precum Franţa, Belgia sau Italia.

Ca de obicei, autorităţile române au reacţionat cu întârziere, la mai bine de o zi de la declanşarea scandalului menţionat inclusiv de premierul britanic David Cameron. Ministrul Agriculturii a emis abia luni un comunicat de presă pe această temă, în care nu ne dezvăluie numele celor două societăţi producătoare implicate din România, iar premierul Ponta, ocupat până peste cap de disputa de orgolii cu preşedintele, se vede că nu prea stăpâneşte chestiunile de politică externă. Rămâne de văzut cum se vor replia oficialii Guvernului USL pe marginea acestui scandal internaţional, după ce prima rundă au pierdut-o cu brio, cel puţin la nivel de imagine.

    Mihăiţă Găină - declaraţie politică având subiectul Bugetul - în dezbaterea Parlamentului României (ianuarie 2013);

Domnul Mihăiţă Găină:

"Bugetul - în dezbaterea Parlamentului României (ianuarie 2013)"

Este momentul potrivit pentru o caracterizare obiectivă a bugetului de stat pentru 2013. S-au spus deja multe despre acest buget, deşi el este încă în stare de proiect. Având acum în vedere propunerile înaintate de Guvern Parlamentului, amendamentele colegilor din opoziţie şi unele atitudini critice faţă de cum arată acest document, doresc, în cele ce urmează, să dezvolt punctul de vedere exprimat imediat după ce primul-ministru a prezentat într-o conferinţă de presă principalele date şi priorităţi bugetare.

Aşa cum afirmam şi zilele trecute la discutarea în comisii, pentru prima dată după mulţi ani, Guvernul propune un buget prudent. Se poate susţine această apreciere prin procentul modest, dar realist, de creştere economică. S-a vorbit despre un procent mai optimist de o creştere de 2%, apoi de 1,8%, iar proiectul a fost înaintat cu un plus de 1,6% din PIB. Am folosit şi eu expresia după mulţi ani, aşa cum au folosit-o şi alţi colegi şi comentatori, deoarece ne amintim că la discutarea proiectului de anul trecut se avansau cifre de creştere cu totul nerealiste, de 3%, şi abia s-a realizat 1%, iar în anii şi mai din urmă cifrele de creştere au tot fost ajustate în jos, pentru că de fiecare dată se pornea de la premise mincinoase. Acum ne propunem un 1,6% prudent, şi dacă realizăm 2%, cu atât mai bine, decât să promitem că realizăm 5% şi cu trecerea timpului să vedem că ne-am înşelat.

După mulţi ani ni se propune un proiect de buget corect şi echitabil. Este un buget corect pentru că se bazează pe ceea ce poate economia şi societatea romanească în conjunctura prezentă, internă, europeană şi internaţională. Multe din statele Uniunii Europene, şi chiar uniunea în ansamblu, se află încă sub managementul de criză. Este corect să spui cetăţenilor care sunt estimările privind veniturile la buget care se pot colecta cu mijloacele legale şi umane pe care le avem la dispoziţie şi că nu este bine să ne îndatorăm peste cele 3 miliarde de euro prevăzute în proiect, pentru a nu îngreuna sarcina generaţiilor viitoare. Trebuie să fim corecţi şi faţă de cei care vin după noi şi care vor trebui să plătească datoriile angajate de guvernele noastre.

Este un buget echitabil deoarece în repartizarea cheltuielilor s-a ţinut cont de toate cerinţele stringente ale societăţii româneşti în anul 2013 şi mai ales pentru că respectă priorităţile investiţionale privind dezvoltarea infrastructurii, a agriculturii şi de cofinanţare a proiectelor realizate cu fonduri europene. Este remarcabil faptul că sumele alocate din buget pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene sunt cu 400% mai mari decât cele cheltuite în anul 2012. Aceasta şi din cauza faptului că anul 2012 a fost unul dintre cei mai slabi în accesarea banilor veniţi de la Uniunea Europeană.

Este de apreciat modul transparent în care s-a lucrat la elaborarea şi prezentarea bugetului. Încă din luna septembrie 2012 Guvernul Ponta I a precizat că, nefiind un guvern rezultat din alegeri, ar fi incorect ca înaintea alegerilor din 9 decembrie să se elaboreze şi să se adopte un buget cu prevederi anuale şi multianuale, să punem în faţa faptului împlinit viitorul guvern şi viitorul Parlament. Însă pe tot acest parcurs s-a lucrat la proiecţia bugetară pentru 2013 şi cu unele prognoze pentru anii următori, aşa încât statul a funcţionat în ianuarie 2013 cu un buget echivalent celui din anul precedent, şi după alegeri s-a venit operativ cu proiectul pentru 2013 pe care-l discutăm şi-l vom adopta în aceste zile.

A fost o noutate în acest an prezentarea transparentă a bugetului pentru 2013 printr-o practică apreciată. Este practica inaugurată de premier şi de ministrul finanţelor şi al bugetului, de a prezenta datele esenţiale ale proiectului de buget mai întâi în faţa cetăţenilor, a naţiunii, printr-o conferinţă de presă de câteva ore, ceea ce a dat posibilitatea unei largi cunoaşteri şi dezbateri publice asupra principalelor prevederi bugetare, şi abia apoi proiectul a fost trimis Parlamentului pentru dezbatere, amendare şi adoptare.

Transparenţa bugetului se mai relevă şi în faptul că toate sumele alocate au o destinaţie concretă, fundamentată pe legile în vigoare, şi că nu există bani dosiţi pentru mită politică sau alte cauze, prin tot felul de fonduri aflate la discreţia ordonatorilor de credite, aşa cum se practica în anii trecuţi.

Publicarea şi accesarea datelor proiectului de buget pe internet este o altă măsură de transparentizare a informaţiilor de interes public, ceea ce pentru prima dată oferă condiţii reale de cunoaştere şi de participare a cetăţenilor, a specialiştilor şi a organizaţiilor interesate de actul de bună guvernare.

Multe discuţii a suscitat aprecierea după care se poate vorbi de un buget de stagnare sau de creştere. După părerea mea, avem de-a face cu un buget cu premise pentru creştere şi dezvoltare. În sfârşit, nu mai vorbim de un buget de austeritate, bazat pe tăieri de salarii, pensii, ajutoare şi prestaţii sociale, investiţii. Este însă de apreciat disciplina financiar-bugetară care stă la baza proiectului şi a voinţei de guvernare în concordanţă cu acesta, exprimată de cei care ne-au prezentat bugetul pentru 2013. Bine prioritizate şi urmărite în execuţie, cu cele aproape 8 miliarde de euro pentru investiţii din fonduri bugetare interne şi europene, se poate realiza o creştere economică în limitele prevăzute de proiectul de buget, şi chiar peste acestea. În rândul economiştilor există convingerea că şi cu mai puţin se poate realiza mai mult dacă ştim să administrăm bine resursele.

Există motive de optimism ponderat şi de încredere că economia şi societatea românească şi-au găsit acel concurs de împrejurări care să le conducă spre un curs de progres şi bunăstare. Când spun aceasta am în vedere o serie de argumente printre care menţionez: după mulţi ani avem mecanisme consolidate de a face faţă şocurilor interne sau externe, ne bucurăm de o încredere politică satisfăcătoare în actuala guvernare, care vine cu soluţii concrete pentru absorbţia radical mai bună a fondurilor europene, creşterea colectării şi reducerea evaziunii fiscale, un început de fiscalizare a agriculturii, dispunem de o marjă de mişcare financiară consolidată a statului, dobânzi în scădere la împrumuturi, rezerve valutare adunate în timp la BNR şi, după cum s-a văzut în ultimele săptămâni, moneda noastră, leul, se apreciază, chiar dacă urmare a unor conjuncturi favorabile.

    Mircea Lubanovici - declaraţie politică: - Raportul MCV, încă o pată neagră a Guvernului;

Domnul Mircea Lubanovici:

"Raportul MCV, încă o pată neagră a Guvernului"

Am ascultat cu atenţie declaraţiile purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, domnul Mark Gray, dar şi reacţiile anumitor reprezentanţi ai USL care par a nu fi deranjaţi de faptul că raportul MCV are un caracter preponderent negativ şi că el reprezintă o evidentă întoarcere la începutul anilor 2000, când Guvernul făcea abuz de poziţia sa şi statul de drept era nerespectat.

Este timpul trezirilor. Nu vorbim despre atacuri răutăcioase din media "nepolitizată" care face avere în campanie aşa cum făceaţi dumneavoastră în opoziţie, ci despre concluzii pertinente ale unor experţi străini, cu privire la felul în care conduceţi ţara! Iar aceştia ne atrag atenţia asupra unor probleme extrem de grave, cum ar fi faptul că nu se respectă independenţa justiţiei şi că instituţiile statului de drept îşi pierd din putere.

Regret să spun asta, deoarece am pledat întotdeauna pentru progres, dar România condusă de USL este departe de valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Ameninţările cu caracter personal împotriva judecătorilor şi a familiilor acestora, campaniile mediatice de hărţuire, lipsa crasă de respect faţă de independenţa sistemului judiciar şi mai ales refuzul de a ridica imunitatea unor parlamentari suspectaţi de corupţie sunt departe de a fi agreate de către statele membre ale UE. Ceea ce se poate traduce într-un singur fel: actualul Guvern se face responsabil de imaginea negativă pe care i-o conturează României în afara graniţelor.

Din acest motiv, ca reprezentant al diasporei, vă cer să lăsaţi deoparte jocurile de-a "sacul fără fund" cu care v-aţi atras alegători în campanie şi să vă ancoraţi în realitate. Să vă asumaţi răspunderea pentru gafele majore pe care le faceţi, pentru încercările de abolire a statului de drept şi să luaţi măsuri pentru corectarea deficienţelor semnalate.

Să ştiţi, stimaţi colegi, că românii nu au nevoie de fapte eroice pentru a demonstra că într-adevăr aveţi de gând să respectaţi statul de drept, ci de câteva decizii corecte, cum ar fi demiterea unor oameni declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate.

În primul său guvern, primul-ministru Victor Ponta a menţinut oameni declaraţi incompatibili, iar în cel de-al doilea guvern s-a sfiit să aducă miniştri cercetaţi penal pentru corupţie. Iată că acum are ocazia să facă ceea ce trebuie.

Repet apelul meu anterior: treziţi-vă, pentru că în caz contrar urmările vor fi grave, iar tot efortul Guvernării PDL de a îmbunătăţi imaginea României pe plan extern va fi în zadar. Chiar dacă este nedrept, ştiţi bine că dacă nu luaţi urgent măsuri, vor exista guverne şi lideri europeni care vor folosi acest raport pentru a justifica amânarea aderării României la Schengen, iar noi ne vom pierde credibilitatea la nivelul Uniunii Europene în pline negocieri pentru bugetul Uniunii Europene. Am intrat în Parlament dorind într-adevăr să respect promisiunile făcute diasporei. De aceea vă asigur că voi face tot posibilul pentru ca imaginea de stat coruptibil pe care o transmiteţi liderilor străini să nu se răsfrângă asupra românilor din afara graniţelor.

    Mircea Lubanovici - declaraţie politică: - USL controlează vieţile a zeci de mii de bolnavi;

Domnul Mircea Lubanovici:

"USL controlează vieţile a zeci de mii de bolnavi"

Simt că toate eforturile guvernării 2008-2012, până când conducerea Guvernului a fost preluată de domnul Victor Ponta, încep să pălească în faţa dezinteresului şi a luptei pentru funcţii a actualei puteri. Atât creşterea economică reală propusă de programele noastre de guvernare, cât şi sacrificiile pe care am fost nevoiţi să le facem în momentul în care criza europeană s-a adâncit, au avut ca scop dezvoltarea României şi apropierea de standardele ţărilor din vest. Iar acum, bătălia pe funcţii şi prostul obicei de a "lovi" întotdeauna opoziţia, nici măcar nu-i mai convinge pe românii din interiorul ţării sau din rândul diasporei, că lucrurile vor urma o direcţie pozitivă, o direcţie normală, aşteptată de multă vreme.

Credeţi-mă, nu este un discurs al opoziţiei menit să vă critice. Este o realitate care se observă tot mai uşor şi care, din nefericire are efecte grave, extrem de triste, în rândul persoanelor suferinde, care depind de bunul-mers al sistemului sanitar din România. Neglijenţa dumneavoastră, stimaţi colegi din USL - pentru că altfel nu o pot numi - face ca România să fie leader în Europa la numărul deceselor cauzate de lipsa medicamentelor. Iar deciziile proaste pe care le luaţi şi apoi omiteţi să le povestiţi la televiziunile partenere, cum ar fi faptul că listele de medicamente nu au mai fost actualizate de foarte mult timp, plasează sistemul sanitar în derivă. Peste 70.000 dintre persoanele diagnosticate anual cu cancer îşi pierd speranţa alinării suferinţei din cauza lipsei citostaticelor. Mai mult, peste 140 de medicamente şi indicaţii noi aşteaptă de aproape 5 ani să ajungă la pacienţi. Credeţi că acest haos face bine ţării?

"The Economist", care este una dintre cele mai citite publicaţii din străinătate şi care conturează o imagine reală a României în afara graniţelor, ne critică, pe bună dreptate, pentru neglijenţa şi scandalurile din sistemul sanitar. Câte exemple mai doriţi pentru a realiza că ceea ce faceţi nu este benefic României şi că este unul dintre motivele pentru care suntem criticaţi în străinătate?!

Trăiesc de mulţi ani într-un mediu în care aceste probleme legate de viaţă şi de moarte sunt prioritare oricărui conflict politic şi ştiu care este realitatea cu care se confruntă românii pe care îi reprezint. Există mulţi români stabiliţi în Colegiul nr.3 diaspora care îşi ajută rudele bolnave din ţară să mai aibă o şansă la viaţă. Lunar trimit medicamente şi se zbat să obţină, chiar şi de la mii de kilometri distanţă, tratamentul potrivit pentru românii din ţară de care ar trebui să se îngrijească sistemul sanitar. Iar aceştia se pot considera norocoşi, deoarece mai bine de jumătate dintre bolnavii în stare critică nu au nici măcar această şansă, ci sunt lăsaţi să moară, de medici şi asistente care le spun cu părere de rău: "Nu sunt fonduri la minister, nu avem suficiente medicamente".

Într-o ţară care se pretinde a fi demnă de statutul de membru al UE, în secolul 21, este înfiorător faptul că ne confruntăm cu astfel de probleme. De aceea, nu îmi rămâne de spus decât un singur lucru: "Nu vă mai bateţi joc de vieţile a zeci de mii de bolnavi!"

    Ovidiu Ioan Silaghi - declaraţie politică având subiectul Traian Băsescu - o nouă cruciadă împotriva USL;

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"Traian Băsescu - o nouă cruciadă împotriva USL"

Săptămâna trecută, România a suferit o înfrângere severă, care ne va afecta mult în următorii ani, la negocierile din Consiliul European, în ceea ce priveşte bugetul ce va fi alocat României în exerciţiul bugetar multianual 2014-2020. Înfrângerea României se datorează exclusiv preşedintelui Traian Băsescu.

La Consiliul European, negociatorul României nu avea de făcut decât un singur lucru: acela de a se bate pentru suma care îi fusese alocată în primă fază, adică 48 de miliarde de euro. Traian Băsescu a reuşit contraperformanţa de a obţine cu 9 miliarde mai puţin faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene, adică cu 20% mai puţin. Preşedintele României avea toate atuurile pentru a obţine suma de care România avea nevoie: exista propunerea iniţială a Comisiei Europene şi mai ales creşterea alocărilor pentru România în cadrul următorului buget ar fi fost absolut normală, deoarece la realizarea actualului buget, 2007-2013, România nu a participat fiindu-i promis, de altfel, la momentul respectiv, că la următorul mecanism financiar multianual, 2014-2020, va primi mult mai mulţi bani.

Traian Băsescu a prezentat rezultatul negocierii sale drept o victorie. A încercat din nou să inducă în eroare opinia publică. Reacţia promptă şi explicaţiile clare date de premierul Victor Ponta au lămurit opinia publică asupra adevăratei stări de fapt. Alocarea obţinută pentru intervalul 2014-2020 nu contribuie în niciun fel la reducerea decalajului de dezvoltare dintre România şi ţările occidentale, bugetul de 39,8 miliarde de euro alocat României în exerciţiul bugetar multianual al UE 2014 - 2020 este nesatisfăcător, iar banii pe care România i-a pierdut la împărţirea bugetului european afectează buna funcţionare a economiei.

Am crezut sau mai bine spus, am sperat că eşecul suferit săptămâna trecută să aibă drept cauze calităţile modeste de negociator ale lui Traian Băsescu, încăpăţânarea sa de a nu permite celor abilitaţi - şi aici mă refer la primul-ministru, la miniştri din domeniu - să se ocupe de negocieri şi, în general, grandomaniei pe care o afişează - el considerându-se ca fiind singurul competent în probleme ce ţin de UE, Comisia Europeană, Consiliul Europei.

Ultima ieşire publică a preşedintelui mi-a demonstrat însă că m-am înşelat şi că a fost vorba de altceva. Şi acest "altceva" a ieşit în evidenţă după ce duminică Traian Băsescu şi-a exprimat clar intenţia de a lega intrarea în spaţiul Schengen de raportul MCV. Preşedintele susţine această temă, deşi inclusiv Mark Gray, purtătorul de cuvânt al CE, a declarat, prezentând ultimul raport al CE, că România îndeplineşte condiţiile pentru intrarea în Schengen, iar preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, precum şi alţi oficiali de la nivelul Parlamentului European, sunt de asemenea de acord că România îndeplineşte criteriile tehnice de aderare, arătând că acestea sunt de fapt singurele care determină accesul în spaţiul Schengen. Şi alţi oficiali europeni au subliniat că Raportul MCV nu are nimic comun cu intrarea în spaţiul Schengen.

Deşi în plan intern, atât la nivel de guvern, cât şi la nivelul partidelor componente ale USL, a fost criticată intenţia lui Traian Băsescu (şi în acest caz premierul Ponta a venit cu explicaţii clare), preşedintele nu renunţă la încercarea de a impune legarea raportului MCV de intrarea în spaţiul Schengen.

Să ne aducem aminte, în timpul guvernărilor PDL, acelaşi Traian Băsescu cataloga, pe bună dreptate, ca nedreaptă şi inacceptabilă legarea MCV de aderarea la Schengen.

Poziţia de acum a preşedintelui faţă de Schengen, precum şi noncombatul de la negocieri nu demonstrează decât un lucru: preşedintele României nu poate accepta că nu mai este la butoane şi la Palatul Victoria. Şi din această cauză face tot posibilul, cu armele care îi sunt la îndemână, de a decredibiliza guvernarea USL, de a bloca pe cât posibil intenţiile şi activitatea guvernului. Da, Traian Băsescu a repornit cruciada împotriva USL, dar, din păcate, această cruciadă este pornită împotriva românilor şi României, pentru că de pierdut au numai românii şi România.

    Călin Potor - declaraţie politică: - Guvernul USL face dreptate până la cap românilor;

Domnul Călin Potor:

"Guvernul USL face dreptate până la capăt românilor"

După cum am promis şi în campania electorală, USL va face dreptate până la capăt românilor sărăciţi şi vitregiţi ilegal de drepturile cuvenite, prin "grija părintească" a guvernelor PDL. După reîntregirea salariilor şi creşterea pensiilor, un alt succes îl constituie recenta confirmare venită din partea Comisiei Europene privind deblocarea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi reluarea plăţilor pentru România. Astfel, în următoarele zile, Comisia Europeană va relua plăţile către ţara noastră pentru cererile de rambursare transmise în luna decembrie 2012, în valoare de 148 milioane de euro, cu aplicarea corecţiilor financiare temporare de 25%, aşa cum a fost agreat cu partea română.

Reamintesc faptul că Comisia Europeană a suspendat POSDRU la începutul lunii august 2012, ca urmare a deficienţelor identificate de partea comunitară pentru perioada 2009-2011, când am fost conduşi de Guvernele Boc şi Ungureanu, cu litere mici, evident. În zilele următoare, autorităţile române vor informa direct beneficiarii proiectelor POSDRU cu privire la reluarea plăţilor, precum şi cu privire la calendarul acţiunilor din acest an.

Deblocarea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) este un prim pas concret pe care România îl face pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene, de care va beneficia şi un număr însemnat de oameni din judeţul Alba. Decizia Comisiei Europene confirmă faptul că oficialii noului Guvern îşi fac treaba aşa cum scrie la carte, adică profesionist. Sunt convins că şi celelalte trei programe presuspendate, respectiv Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, vor fi deblocate în cel mai scurt timp, în aşa fel încât cele aproape 10.400 de proiecte depuse pe POSDRU până la sfârşitul lunii ianuarie 2013 să fie cât mai repede trecute pe finanţare şi decontare. De asemenea, îmi exprim speranţa că Ministerul Fondurilor Europene va face toate demersurile necesare pentru a nu ne mai confrunta cu un nou blocaj şi a accesa cât mai mulţi bani europeni în perioada următoare.

    Călin Potor - declaraţie politică: - Lăsaţi jos steagul secuiesc!;

Domnul Călin Potor:

"Lăsaţi jos steagul secuiesc!"

La câteva zile de la debutul scandalului steagurilor secuieşti amplasate în aşa-numitul Ţinut secuiesc, de pe teritoriul de stat al României, disputa continuă, în loc să fie aplanată.

Mai multe instituţii din Covasna, Harghita, dar şi din Ungaria au arborat steagul, iar îndemnul ca şi restul să facă la fel a venit acum de la preşedintele Partidului Civic Maghiar. Sunt stupefiat la auzul veştii că preşedintele PCM i-a mulţumit secretarului de stat din Ministerul de Externe ungar, Nemeth Zsolt, pentru solidaritatea faţă de maghiarii din Transilvania. Mai mult, Biró Zsolt cere ca toţi etnicii maghiari să arboreze acest steag pe casele lor. "Facem un îndemn către populaţie. Dorim ca cât mai mulţi oameni să arboreze steagul Ţinutului secuiesc pe case, pe balcoane şi noi o să încercăm să ajutăm în această privinţă, chiar să le dăruim steaguri dacă sunt de acord. Vreau să aduc chiar mulţumiri domnului secretar de stat Nemeth Zsolt, care cu o declaraţie a venit în sprijinul comunităţii maghiare când a spus că dânsul consideră că aceste simboluri pot fi folosite", a spus, incredibil, preşedintele PCM, un partid care funcţionează sub oblăduirea legilor româneşti. Mai mult, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpád, a continuat incitarea, postând pe pagina sa de Facebook următorul îndemn: "Îi rog pe toţi prietenii mei maghiari şi români, deopotrivă, să posteze steagul secuiesc pe coperta lor în semn de protest împotriva circului mediatic care are ca ţintă simbolurile naţionale ale maghiarilor din România. Să spunem nu discriminării şi intoleranţei".

Nu este pentru prima dată când românii sunt supuşi unor astfel de răvaşe otrăvite. Poate că exacerbarea extremistă din Secuime are rădăcini adânci în toleranţa cu care minoritatea maghiară a fost tratată de guvernele României de după 1989, dar şi în prezenţa aproape perpetuă de până mai ieri a UDMR la actul guvernării.

Conform art. 1 alin. (1) al Constituţiei României "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil", iar alin. (5) stipulează că "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Nu în ultimul rând, cei care incită la nesupunere şi nerespectarea legilor din România trebuie să ştie că minorităţile au voie să-şi folosească simbolurile, de genul steagurilor, în condiţiile legii, la manifestări publice, la diferite acţiuni pe care le organizează minorităţile. Pe instituţiile publice trebuie să se arboreze steagul României şi stema României, atât!

Consider că autorităţile de la Bucureşti trebuie să fie mai atente în viitor cu astfel de manifestări, care nu pot fi tolerate, în condiţiile în care România este cunoscută în Europa ca un stat exemplu în materie de respectare a drepturilor minorităţilor naţionale.

    Cornel-Mircea Sămărtinean - declaraţie politică Europa între elogii şi pericolul imploziei;

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"Europa între elogii şi pericolul imploziei"

Săptămâna trecută s-a celebrat împlinirea a 50 de ani de la adoptarea Tratatului de la Elysee, marele acord franco-german, care, sub bagheta unor vizionari precum de Gaulle şi Adenauer, a pus bazele resetării relaţiilor bilaterale.

Unei prietenii adevărate i-ar şedea bine o oarecare modestie. O oarecare prudenţă, rezervă şi moderaţie. Exageratele elogii adresate prieteniei franco-germane merg mână în mână cu adumbrirea vederii tuturor acelor comentatori ai treburilor europene care insistă să ignore carenţele majore ale construcţiei politice europene.

În mod evident, de Gaulle şi Adenauer au avut temeiuri în parte îndreptăţite să-şi încheie mult celebratul tratat. Acest document, semnat la 22 ianuarie 1963, a parafat, după înfrângerea Germaniei naziste, şi victoria, la masa verde, a Franţei, hotărârea elitelor celor două naţiuni, între care una divizată, de a pune capăt secolelor de ostilitate, vrăjmăşie şi conflict mutual şi de a pune bazele unor proiecte comune.

Această lucrare s-a vădit, în multe privinţe, a fi o operaţiune de mare succes, întrucât a creat condiţiile necesare elaborării şi punerii la punct a motorului franco-german al Europei.

În 1963 motivele celor doi oameni de stat fuseseră diferite, ba chiar divergente, nu e un secret şi nu schimbă datele problemei Realitatea este că Adenauer dorise tratatul cu francezii pentru a pune capăt o dată pentru totdeauna oricăror tendinţe germane de izolare de apus. La rândul său, de Gaulle ar fi vrut un partener german docil, dar puternic economic, în stare să-i susţină ambiţiile antiamericane. Deşi popoarele par, în mare măsură, să se respecte reciproc, iar urmele vechilor adversităţi sunt greu de detectat, nici azi concepţiile elitelor celor două naţiuni nu sunt mai puţin divergente. Franţa încearcă în disperare să îmbrăţişeze Germania, astfel încât marele ei vecin de la răsărit să nu redobândească o preeminenţă incontrolabilă în Europa.

La rândul ei, o mare parte a elitei germane năzuieşte să creeze şi să gestioneze Statele Unite ale Europei, ale cărei instituţii, construcţie şi eficienţă economică şi comercială să le semene dacă se poate leit celor ale Germaniei. Acest eşafodaj ar urma să se dovedească în stare să ţină piept provocărilor globale şi tot mai cumplitei concurenţe asiatice.

Franţa lui Hollande crede că Germania e o frână în Europa, că fără ea relansarea bătrânului continent ar fi un proiect fezabil dacă nu de-a dreptul facil, întrucât ar implica doar obligaţiuni europene, eurobonduri, în speţă, colectivizarea datoriilor.

În Germania lui Merkel domneşte teama şi dispreţul faţă de guvernul socialist francez. Detestată e îndeosebi incapacitatea lui (alarmantă şi pentru burghezia pariziană) de a renunţa la centralism, de a se despărţi de vechiul dolce far niente şi de a realiza că nu se mai supravieţuieşte în lumea globală fără austeritate şi reforme dure.

De aici încolo, toate drumurile duc nu la Roma, ci la implozia Uniunii Europene, dacă elitele celor două naţiuni nu descoperă la timp manevra de transpunere în marşarier şi de revizuire a motorului european.

Europei îi trebuie mai puţine discursuri şi celebrări fastuoase şi net mai multă meditaţie, reformă, democraţie autentică şi hotărâre de a lupta împotriva oricărui tip de extremism în interiorul şi în afara continentului.

    Vasile-Daniel Suciu - referiri la reglementarea malpraxisului;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sistemul medical românesc, unul care beneficiază şi de profesionişti desăvârşiţi este, din păcate, generator şi de adevărate drame. Neajunsurile sistemului, subfinanţarea lui cronică din ultimii ani, salariile extrem de mici, neatrăgătoare pentru cei care vor să se dedice acestei meserii, dar şi indiferenţa şi indolenţa unora dintre cei angajaţi în sistemul medical au provocat numeroase greşeli care în acest domeniu provoacă suferinţă.

Consider că lipsa unei reglementări clare, precise şi funcţionale în ceea ce priveşte malpraxisul nu face altceva decât să adâncească suferinţa familiilor celor care şi-au pierdut viaţa din culpe medicale sau a celor care au beneficiat de tratament greşit, cu consecinţe grave asupra sănătăţii lor.

Conform reglementărilor în vigoare, fiecare medic şi asistent medical este obligat să plătească poliţa de asigurare pentru malpraxis, în cuantum total la nivel naţional de peste 3 milioane de euro, însă procedura de despăgubire este extrem de greoaie. Procesele intentate de victimele sistemului durează foarte mult, iar despăgubirile de cele mai multe ori nu acoperă nici măcar cheltuielile materiale cu tratamentul pentru înlăturarea efectelor sau a celor juridice. Despre despăgubiri morale nici atât.

Cazurile tragice din judeţul Bistriţa-Năsăud, unele intens mediatizate şi la nivel naţional, precum şi sutele de cazuri la nivel naţional impun adoptarea în procedură de urgenţă a modificărilor la Legea nr.95/2006, aflată în Camera Deputaţilor după ce a trecut de Senat şi reglementarea foarte clară a procedurilor şi despăgubirilor în caz de malpraxis, astfel încât legea să protejeze pacientul, şi nu sistemul perpetuat de-a lungul anilor.

    Angel Tîlvăr - declaraţie politică dedicată zilei de 24 ianuarie, Unirea principatelor;

Domnul Angel Tîlvăr:

"24 ianuarie, unirea principatelor"

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, reprezintă actul politic care stă la baza României moderne. Împrejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române, astfel că statul naţional român s-a format treptat, unirea din 1859 desăvârşindu-se în 1918, când lupta pentru unitatea poporului român a fost încununată de victorie.

Ideea de unire a fost exprimată clar şi puternic încă din timpul Revoluţiei de la 1848, iar după revoluţie, aceasta a devenit problema centrală, dominantă a vieţii politice româneşti, o idee care a pus în mişcare toate păturile sociale.

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire, (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la Bucureşti, alegerea ca domn al Ţării Româneşti a lui Alexandru Ioan Cuza avea să-şi găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului naţiunii în capitala munteană.

Astfel împlinită recunoaşterea situaţiei de fapt, impusă la 24 ianuarie, obiectivul imediat următor era acceptarea de către puterile garante a unirii depline. Fără a aştepta verdictul altor reuniuni internaţionale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecinţele hotărârilor adoptate prin Convenţia de la Paris.

Ziua de 24 ianuarie 1859 era "ziua cea mai mare a veacului", cum a fost numită. Unirea e actul energic al întregii naţiunii române. "Unirea, naţiunea a făcut-o!", spunea cu fierbinte entuziasm marele patriot Mihail Kogălniceanu. O biruinţă memorabilă, după care vor urma ani de rodnică înnoire, de mari reforme. Cea mai importantă fiind reforma agrară din 1864, reforma de transformare a învăţământului la care trebuie să aibă acces toţi fiii poporului, de sporire a economiei prin construirea unei reţele de cale ferată şi de drumuri.

Domnia lui Cuza a însemnat punerea bazelor statului naţional modern român. La 22 ianuarie 1866 s-a numit primul guvern, iar două zile mai târziu avea să se constituie primul Parlament.

Ţara întreagă urca trepte mari de progres şi prosperitate, făcea paşi hotărâtori spre dobândirea independenţei pe care o vor cuceri roşiori şi dorobanţi în iureşul gloanţelor de la Plevna, Rahova şi Smârdan, în anul 1877, când se proclamă independenţa ca stat a României.

    Titi Holban - o incursiune în istoricul recent al adoptării bugetului;

Domnul Titi Holban:

După două săptămâni de dezbateri în comisiile de specialitate şi în plenul reunit, Parlamentul a adoptat două dintre cele mai importante legi pentru societatea românească - Legea bugetului de stat pe anul 2013 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acelaşi an.

Privit în ansamblu, bugetul anului 2013 este un buget echilibrat şi realist, care continuă măsurile începute anul trecut de creştere a salariilor şi a pensiilor, măsuri asumate de USL în opoziţie, care prioritizează investiţiile publice şi acordă importanţă absorbţiei fondurilor europene şi care respectă angajamentele cu partenerii internaţionali, chiar şi datoriile contractate de fosta guvernare între 2009 şi 2011.

În ţările democratice, dezbaterea bugetului este cea mai importantă pentru forul legislativ, pentru că dă posibilitatea grupurilor politice parlamentare şi mai ales opoziţiei să participe constructiv la amendarea acestei legi.

Opoziţia de la noi a ales altă cale, cea distructivă, prin depunerea a peste 13.000 de amendamente, copiate pur şi simplu din dezbaterile bugetului de anul trecut. Opoziţia, şi mai ales PDL, a ales să facă show mediatic, lansând fel şi fel de acuze nefondate pentru a-şi ascunde propria incompetenţă şi lipsa măsurilor economice de fond care ar fi putut îmbunătăţi textul bugetului.

Chiar dacă memoria este de scurtă durată, o incursiune în trecutul guvernărilor PDL din perioada 2009- 2011 nu strică.

Din 2009 până acum un an, la dezbaterile din plen pe Legea bugetului de stat ni se recita aceeaşi poezie, care devenea un déjŕ-vu când premierul Boc se apropia de tribună. De fiecare dată ni se spunea că este anul ieşirii din criză, de fiecare dată ni se spunea că este anul pregătirii creşterii economice şi că austeritatea este spre binele nostru, al românilor. Creşterea economică nu s-a realizat, ieşirea din criză s-a reportat de la an la an, iar austeritatea a fost singura strategie guvernamentală pe care românii au simţit-o până în măduva oaselor.

S-a ajuns la o isterie naţională în care pensionarii erau principalii vinovaţi şi trebuiau eliminaţi pe cale naturală din sistem, doctorii erau trimişi să profeseze afară, iar bugetarii erau duşmanii de clasă ai celor din mediul privat.

Rezultatele unui act de guvernare îşi au scadenţa la vot, iar în decembrie 2012, PDL a primit "răsplata" electoratului şi oamenii au fost chiar indulgenţi faţă de ceea ce au suferit în timpul guvernării portocalii.

Ca atare, lecţiile de morală la care apelează liderii din fosta guvernare nu se susţin. Demersul PDL de a sesiza la Curtea Constituţională bugetul de stat nu are sorţi de izbândă şi nu face decât să întârzie intrarea în vigoare a acestei legi importante pentru România.

Fac un apel la reprezentanţii opoziţiei să înceteze tipul distructiv de a face politică, să pună capăt atacurilor lansate de dragul show-ului mediatic şi să participe serios la dezbaterile din Parlament, ca o minimă dovadă că-şi asumă propria guvernare dezastruoasă.

    Vasile Popeangă - declaraţie politică: Fondurile europene, o nouă dovadă de incompetenţă a domnului Băsescu;

Domnul Vasile Popeangă:

"Fondurile europene, o nouă dovadă de incompetenţă a domnului Băsescu"

Rezultatul dezastruos al activităţii lui Băsescu în ceea ce priveşte alocarea fondurilor externe pentru ţara noastră ne face să ne întrebăm de zor de ce tot insistă să se ducă el la Bruxelles, atâta vreme cât recunoaşte cu gura lui că nu poate lua decizii în locul guvernului, acesta fiind cel care are responsabilitatea gestionării bugetului. Probabil dintr-o trufie masochistă, care-1 îndeamnă să plece mereu cocoş înfoiat şi să se-ntoarcă jumulit ca după lupte greco-romane cu vulpea...

Te umflă râsul când auzi că România "a avut o poziţie extrem de fermă", că "a fost cea mai vocală" în Consiliul European, cât a fost Băsescu măreţul nostru reprezentant! Cine îl vede pe Băsescu rugându-se la Merkel să-1 ajute, ori zicându-i lui Barroso să ridice mâna sus! Cum, nimeni? O, a fost doar o demonstraţie: Băsescu, la Bucureşti, e ca un leu, la Bruxelles e doar... 10 bani... Din păcate, când te duci la Bruxelles cu datorii mari în spate faţă de stăpânire, greu spre imposibil să nu pleci de-acolo cu ideile lor! După o replică gen "Amice, decât să ceri bani, mai bine ne-ai pupa mâna că te mai ţinem în scaun" - gata, s-a terminat cu negocierea! Tot zgomotul făcut de Băsescu în faţa stăpânilor săi europeni a fost hăhăitul său inconfundabil! Numai simpla imagine că Băsescu ar avea măcar de gând să dea cu pumnu-n masa Consiliului, de dragul ori în interesul României, i-ar da marinelului coşmaruri mai mari decât acela de a-şi pierde imunitatea şi să nu-l ancheteze Morar!

"Eu nu pot lua decizii şi angajamente nici pentru Guvern, nici pentru Parlament" Păi, dacă recunoaşte asta, ce mai caută la Bruxelles, la Consiliul European, ca să angajeze el tot soiul de tratate şi bugete faţă de care, până la urmă, nu are nicio responsabilitate (da, are dreptul, dar nu şi obligaţia de reprezentare aiurea!), urmând ca noi, cei de stânga, să facem politicile de dreapta impuse de Băsescu, Barroso, Van Rompuy şi alţi portocalizaţi europeni? Ce e greu de priceput în faptul că, faultându-ne pe noi, cei de la putere, de fapt, Băsescu, faultează însăşi România? Pentru că bugetul nu este nici al USL, nici al PDL, ci al oamenilor acestei ţări, indiferent ce ar motiva "păreologii" lui Blaga!

Bugetul propus la Comisia Europeană era, pentru România, de 48 miliarde de lei. Băsescu a venit înapoi cu 8 miliarde mai puţin decât ne oferea însăşi Europa! Culmea: am pierdut în jur de 20 de procente din ce ne oferea însăşi UE astă-toamnă, prin simpla prezenţă acolo a "guvernatorului", iar acesta, de la revenirea în ţară, tot încearcă să ne prostească în faţă că groaznica sa înfrângere în domeniul negocierilor este, de fapt, o victorie nemaiîntâlnită de la Burebista încoace! Dar "dibăcia" i s-a arătat exact când a spus că marile ţări sunt contributoare nete la bunăstarea noastră, ca şi când noi doar am sta cu mâna-ntinsă la Germania! Semn de nepricepere, de nebunie ori de rea-intenţie? Pentru că, pe de-o parte, nu l-am auzit cârâind contra UE când, în guvernările Boc, am fost noi contributori neţi, că nu reuşeam să absorbim nici măcar cât cotizam la UE; pe de altă parte, nici Germania, nici Italia, nici Ungaria nu sunt mai contributori decât noi, pentru că tot acelaşi procent din PIB dau! N-a auzit cineva că România dă doar un procent, iar Germania dă 30%! În plus, l-a văzut cineva pe Băsescu sărind cu cizmele pe miniştrii transporturilor din guvernările Boc, că de ce n-au absorbit banii europeni care le-au stat la dispoziţie? Ori era mai profitabil să fie făcute autostrăzile din banii de la buget care se furau cu mult mai multă uşurinţă decât banii UE?

Ce ne facem însă cu situaţia în care Băsescu se crede cel mai deştept român din Univers? Cum poate fi catalogată manifestarea sa prin care se laudă singur că este cel mai competent trăitor vreodată pe aceste meleaguri? El e cel mai priceput politician, de numai el poate reprezenta România în lume! Atât de bun încât, în loc să fie alături de prietenii coeziunii, care luptă şi pentru interesele României, s-a poziţionat exact invers - de ce să ajungem şi noi, încet-încet, să trăim mai bine, alături de Franţa şi celelalte state grupate sub steagul prosperităţii, când putem să o ducem din ce în ce mai rău, slugărindu-i pe madam Merkel, pe Van Rompuy şi Barroso, mai săraci şi mai jefuiţi? El e cel mai bun economist, pentru că el şi doar el poate să ştie ce e mai bine pentru români când e vorba de bugete! Dar el este autorul tăierilor de salarii, pensii, alocaţii pentru copii din perioada Boc-istă, ca să rămână mai mulţi bani de furat de către camarila portocalie! Tot el e cel mai bun negociator! Însă tot ce a negociat pentru România n-au fost decât pierderi - flota, privatizarea Petrom, rapoartele MCV, bugetul UE etc. Tot ce a atins Băsescu s-a veştejit! A fost cel care a făcut totul praf iar praful 1-a făcut scrum!

Ultima mostră a inteligenţei economico-financiare a lui Băsescu: reducerea totală a bugetului UE, alocat tuturor statelor membre, a fost de aproximativ 40 de miliarde de euro, dar reducerea totală pentru România a fost de 8 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, 26 de state, împreună fiind şi cele mai dezvoltate din UE, au suportat reducerea de aproape 80%, iar "ăl mai tare stat din parcarea goală", Românica, a suportat doar ea, singurică, pe vânjoşii săi umeri (Băsescu şi Macovei) circa 20 de procente! În această situaţie, vine marinarul eşuat pe dealul Cotrocenilor şi se laudă că avem, graţie dibăciei lui, 6 miliarde-n plus faţă de bugetul actual! Păi, dacă luăm în consideraţie doar doi factori: când ni s-a alocat bucata noastră din banii europeni, deja era în derulare bugetul actual, pentru că noi n-am intrat în UE înainte de adoptarea lui, şi dacă mai luăm în calcul inflaţia din 2007 până în prezent, cam picăm pe bugetul actual!

Deci, unde-i creşterea de care vorbea Băsescu? Nepricepere? Nebunie? Rea-voinţă? Judecaţi singuri...

    Ion Stan - declaraţie politică: - pledoarie pentru continuarea în noul mandat a exprimării libere a opiniilor, în ciuda contextului politic şi personal dificil;

Domnul Ion Stan:

Am luat act cu surprindere şi nu fără oarecare îngrijorare că există opinii care încearcă să acrediteze ideea că prin respingerea de către Camera Deputaţilor a cererii DNA privind încuviinţarea arestării mele preventive s-a creat un motiv "de natură să afecteze România în plan extern, în privinţa MCV şi a aderării la Schengen".

Credem că înainte de a se fi exprimat o asemenea temere, cu nimic justificată, era oportun să se examineze în deplină cunoştinţă de cauză argumentele pentru care Camera Deputaţilor, ca reprezentat suprem al poporului, a considerat că justiţia se poate înfăptui prin cercetarea în stare de libertate a faptelor, cu privire la care se afirmă doar că ar exista indicii "de natură să conducă la presupunerea rezonabilă" a săvârşirii lor.

În realitate, conferinţa de presă a preşedintelui Traian Băsescu, în care, cu două săptămâni înainte ca Raportul Mecanismului de Verificare şi Control să fie finalizat, se insinua că deputatul Ion Stan va fi un argument al împiedicării justiţiei să-şi facă datoria, a fost cea care a pus presiune pe organele judiciare şi a fost de natură să influenţeze soarta procedurii în care sunt implicat şi bunul-mers al justiţiei.

Este regretabil şi de neînţeles cum asemenea aserţiuni au fost preluate ca atare şi în unele medii diplomatice de la Bucureşti, fără reflecţia necesară în legătură cu cauzele pentru care Camera Deputaţilor a exprimat, prin votul dat, serioase rezerve cu privire la existenţa faptelor, argumentaţia şi legalitatea procedurii de instrumentare a cazului.

În cea mai recentă ieşire în faţa presei a preşedintelui Traian Băsescu, duminică, 3 februarie, ora 13,00, numele deputatului Ion Stan a fost menţionat de trei ori, cu largi acolade, ca şi cum acesta ar fi cel dintâi obiectiv din scopul conferinţei de presă, convocate pentru interpretarea, cu puterea funcţiei prezidenţiale, dar şi într-o manieră personală, a textului Raportului Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Când Preşedintele Republicii simte nevoia să-ţi pronunţe de trei ori numele în nici două minute, înseamnă foarte mult într-o agendă prezidenţială. De aceea şi duminică, când tot poporul se afla la prânzul duminical, în atmosfera tihnită a căminului familial, Traian Băsescu nu putea scăpa prilejul de a mă servi şi impune, încă o dată, în atenţia concetăţenilor, a agenţiilor internaţionale de presă şi a media autohtonă, dar şi de a imixtiona şi influenţa grav actul de justiţie, fapt incriminat în practica europeană şi deciziile Curţii Europene de Justiţie de la Strasbourg (CEDO). Cazul meu pare a fi şi fără precedent în practica politică prezidenţială internaţională.

De unde, de când şi de ce un asemenea interes?! Răspunsurile sunt la îndemâna oricui şi pot fi găsite în Monitorul Oficial, Partea a Il-a "Dezbateri parlamentare". Eu tot ce am avut de spus despre cetăţeanul preşedinte am făcut-o oficial, cu consemnare în analele vieţii parlamentare, care rămân mărturie judecăţii istoriei.

Din 14 martie 2006, de la declaraţia politică "România - de la statul de drept, democratic şi social spre statul republică prezidenţială, autoritară şi poliţienească" şi până la declaraţia politică cu tema "Dezinformări şi răspunderi penale prezidenţiale", din 18 aprilie 2012, i-am fost un opozant incomod cetăţeanului preşedinte, dovadă fiind nu mai puţin de 15 declaraţii politice în directă referire la exercitarea prerogativelor instituţiei Preşedintelui Republicii.

Răspunsul cetăţeanului preşedinte la modul în care mi-am exercitat prerogativele parlamentare a fost o înscenare politico-judiciară orchestrată prin oameni - instrumente de poliţie politică personală, numiţi special în structurile de forţă ale statului. Din aceste instituţii, sub teroarea ameninţării, înscenărilor şi a dosarelor ţinute în aşteptare se fac adevărate jocuri politice şi de putere.

Sunt deja trecute două luni de când eu, soţia şi fiicele noastre avem parte de un filaj continuu, intens şi brutal, realizat în mod ostentativ şi provocator, cu scop unic de ameninţare, intimidare şi teroare psihică. Un filaj de provocare, la vedere şi cu scene de consum public ieftin nu are nicio funcţionalitate operativă de identificare, constatare şi documentare în cadrul instrucţiei judiciare.

Singura raţiune a acestui gen de filaj este tortura în scopul provocării unei suferinţe psihice, ori a unor traume psihice ori fizice, cunoscute fiind în cazul meu antecedentele unor boli şi predispoziţiile acestora la accidente cardiace, pe fondul hărţuirii printr-o continuă urmărire la vedere. Tortura, în forma descrisă, este incriminată de legea penală română şi se pedepseşte, funcţie de formele în care se săvârşeşte şi consecinţele provocate, cu închisoare de la 2 la 25 de ani.

De un asemenea filaj, cu scop de tortură psihică, au parte soţia şi cele două fiice ale noastre. În fapt şi în drept, o astfel de monitorizare făţişă este nu numai un grav abuz, ci şi o severă limitare a libertăţii, o intruziune brutală prin care sunt periclitate drepturile şi libertăţile fundamentale ale soţiei şi fiicelor mele.

Nimic nu împiedică organele de urmărire penală, dacă există probe, să sesizeze instanţa de judecată, lucru pe care l-am cerut public şi în mod repetat.

Sub pretextul urgenţei, am fost supus ascultărilor şi interceptărilor electronice, filat şi filmat în absenţa unui mandat legal emis de judecător, fiindu-mi înscenate şi patru aşa-zise momente operative în care să fiu prins în flagrant cu bani încredinţaţi denunţătorului de către DNA, din fonduri proprii, echipa operativă pentru reţinerea mea fiind deja pregătită să acţioneze chiar dacă urmărirea penală nu fusese începută. Evident că toate cele patru tentative provocatoare, în absenţa săvârşirii faptelor, au eşuat. Rog să se observe că atât legea naţională, Cod procedură penală art. 68 alin. (2), cât şi legislaţia externă nu permit provocările şi nici lăsarea săvârşirii vreunei infracţiuni în scopul de a obţine mijloace de probă. Din cauza unor astfel de abuzuri, statul român a suferit mai multe condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Este adevărat, am expus, de la tribuna Parlamentului, numeroase opinii critice cu privire la fapte de corupţie şi ingerinţe în viaţa politică, economică şi socială a ţării, care au privit personalităţi marcante, instituţii, companii străine ori din România, ceea ce în mod cert a deranjat anumite cercuri şi grupuri de interese.

Am obţinut a patra oară consecutiv încrederea concetăţenilor mei, într-o proporţie covârşitoare, alegătorii trimiţându-mă, din nou, în plină anchetă penală, ce aduce mai mult cu provocarea, intimidarea şi actele de poliţie politică, în Parlamentul ţării.

Este un motiv pentru care doresc să exprim adevărul aşa cum este el, să împiedic manipularea, minciuna, delaţiunea şi impostura.

    Ion Stan - declaraţie politică: - Cazul deputatului Ion Stan nu este un motiv de reţinut pentru Raportul privind Mecanismul de Verificare şi Control ori de a bloca admiterea în spaţiul Schengen;

Domnul Ion Stan:

"Cazul deputatului Ion Stan nu este un motiv de reţinut pentru Raportul privind Mecanismul de Verificare şi Control ori de a bloca admiterea în spaţiul Schengen"

Am luat act cu surprindere şi nu fără oarecare îngrijorare că exisă opinii care încearcă să acrediteze ideea că prin respingerea de către Camera Deputaţilor a cererii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Ion Stan, s-a creat un motiv care "va afecta România în plan extern, în privinţa MCV şi a aderării la Schengen".

Cred că înainte de a se fi exprimat o asemenea temere, cu nimic justificată, era oportun să se examineze în deplină cunoştinţă de cauză argumentele pentru care Camera Deputaţilor, ca reprezentant suprem al poporului, a considerat că justiţia se poate înfăptui prin cercetarea în stare de libertate a faptelor, cu privire la care se afirmă doar că ar exista indicii "de natură să conducă la presupunerea rezonabilă" a săvârşirii lor.

Este regretabil şi de neînţeles cum asemenea aserţiuni au fost preluate ca atare şi în unele medii diplomatice de la Bucureşti, fără a exista minimul de reflecţie necesară în legătură cu cauzele pentru care Camera Deputaţilor a exprimat, prin votul dat, serioase rezerve cu privire la existenţa faptelor, argumentaţia şi legalitatea procedurii de instrumentare a cazului.

Nu pot să nu observ că ceea ce Excelenţa Sa, domnul Martin Harris, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord la Bucureşti, a scris pe Twitter, în sensul că este (...) "o veste proastă faptul că noul Parlament al României a refuzat cererea procurorilor de a ridica imunitatea unui parlamentar. Nu este un început bun" (...) s-a răspândit foarte repede în media internă şi externă, contribuind, în fapt, la impunerea şi credibilizarea unui curent de opinie defavorabil atât Camerei Deputaţilor, cât şi prezumţiei de nevinovăţie.

Cât de departe poate fi de mine gândul că Excelenţa Sa, domnul Martin Harris, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord la Bucureşti nu a făcut acel gest la rugămintea sau sugestia cuiva?! Asta, deoarece nu am cunoştinţă de asemenea uzanţe diplomatice.

Această situaţie este, în principal, şi motivul pentru care simt nevoia să fac precizările ce urmează, în vederea unei corecte informări a opiniei publice şi mai cu seamă a presei şi a mediilor diplomatice:

Dosarul nr. 344/P/2012 în care sunt inculpat, instrumentat de Secţia de Combatere a Corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se bazează în totalitate pe denunţul calomnios al unui infractor versat, aflat în conflict cu legea penală, iniţial reţinut şi încarcerat, cercetat încă din anul 2010 pentru fraude de proporţii în legătură cu traficul de medicamente. Demascarea sistemului mafiot din reţeaua de distribuţie a medicamentelor a făcut obiectul declaraţiei mele politice din 14 februarie 2012 "Traian Băsescu şi reforma sănătăţii: între ciocanul şi nicovala mafiei transnaţionale a fraudării asigurărilor de sănătate".

Numeroase relatări de presă şi investigaţii jurnalistice menţionează, în ceea ce-1 priveşte pe denunţător, folosit de anchetatori ca agent provocator, că acesta are la activ infracţiuni ca spălare de bani, ca urmare a contrabandei cu medicamente, fraude fiscale şi bancare, transferuri de bani în străinătate, conducerea unor reţele de traficanţi şi altele asemenea.

În desconsiderarea legislaţiei şi a practicii europene în materia drepturilor şi garanţiilor procesuale cu privire la asigurarea unui proces obiectiv, imparţial şi echitabil acelaşi procuror şi aceeaşi autoritate judiciară - Direcţia Naţională Anticorupţie - mă anchetează atât pe mine, cât şi pe denunţător, presiunea exercitată de anchetatori fiind în afara oricărui dubiu.

Am fost ridicat în forţă şi îmbrâncit cu brutalitate, sub ameninţarea încătuşării de către persoane înarmate la vedere, din faţa sediului filialei judeţene Dâmboviţa a Partidului Social Democrat, în plină campanie electorală, fără a fi citat şi fără a exista vreun indiciu că aş refuza să mă prezint la solicitarea Parchetului. Dimpotrivă, m-am prezentat de fiecare dată când am fost solicitat de organele de anchetă. În fapt, s-a procedat la reţinerea mea ilegală, fiind încălcate dispoziţiile art. 72 alin. (3) din Constituţia României, care prevăd că reţinerea deputaţilor este permisă doar în caz de infracţiune flagrantă, ceea ce nu a fost constatat şi consemnat, conform procedurilor obligatorii prevăzute de lege în vederea realizării mijlocului de probă, deoarece nu a existat fapta.

La data de 27 noiembrie 2012, trei indivizi rămaşi neidentificaţi, având asupra lor valize metalice, au pătruns abuziv, în absenţa mea, în biroul în care îmi desfăşuram activitatea politică la sediul filialei Dâmboviţa a Partidului Social Democrat. Acele persoane au evacuat tot personalul prezent şi au rămas acolo nesupravegheate mai mult timp, putându-se presupune fie că au efectuat o percheziţie ilegală, fie că au depus, în mod ascuns, obiecte, care ulterior să fie ridicate printr-o procedură legală, atribuindu-mi-se deţinerea lor. Deşi am sesizat imediat, în scris, acest grosolan abuz, demersul a rămas fără răspuns din partea Parchetului.

În cazul meu este o vădită manipulare a ideii conform căreia nearestarea mea ar obstrucţiona bunul mers al procesului penal. Faţă de această situaţie, rog să se observe că există o prevedere expresă a Constituţiei României, art. 72 alin. (2), similară prevederilor legale din alte ţări care, pe de o parte, permite urmărirea şi trimiterea în judecată a deputaţilor pentru fapte care nu au legătură cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, iar, pe de altă parte, pentru a se limita abuzul şi ingerinţele în activitatea parlamentarilor, aceştia nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte. În cazul meu, a existat atât o reţinere, cât şi o violare a biroului în care îmi desfăşuram activitatea politică.

Aşadar, nimic nu împiedică organele de urmărire penală, dacă există probe, să sesizeze instanţa de judecată, lucru pe care l-am cerut public şi în mod repetat.

Sub pretextul urgenţei anchetei penale, am fost supus ascultărilor şi interceptărilor electronice, filat şi filmat în absenţa unui mandat legal emis de judecător, fiindu-mi înscenate şi aşa-zise momente operative în care să fiu prins în flagrant. Evident că toate cele patru tentative provocatoare, în absenţa săvârşirii faptelor, au eşuat. Rog să se observe că, atât legea naţională, Cod Procedură Penală art. 68 alin. (2), cât şi legislaţia externă nu permit provocările şi nici lansarea săvârşirii unei infracţiuni în scopul de a obţine mijloace de probă. Din cauza unor astfel de abuzuri, statul român a suferit mai multe condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Este adevărat că în anii 2011 şi 2012 am expus de la tribuna Parlamentului României numeroase opinii critice cu privire la fapte de corupţie şi ingerinţe în viaţa politică, economică şi socială a ţării, care au privit personalităţi marcante, instituţii, companii străine ori din România, ceea ce în mod cert a deranjat anumite cercuri şi grupuri de interese nelegitime.

La alegerile parlamentare din decembrie 2012 am obţinut a patra oară consecutiv încrederea concetăţenilor mei, într-o proporţie covârşitoare, alegătorii trimiţându-mă din nou în Parlamentul României, deşi din 22 noiembrie 2012, în plină anchetă penală, ce aduce mai mult cu provocarea, intimidarea şi actele de poliţie politică, s-a încercat manipularea opiniei publice şi a electoratului din colegiul în care am candidat.

Este un motiv pentru care doresc să exprim adevărul, aşa cum este el, să împiedic manipularea, minciuna, delaţiunea şi impostura şi totodată să solicit instituţiilor statului să dispună de urgenţă retragerea maşinilor de filaj cu care sunt urmărit eu şi familia mea de peste 90 de zile.

    Laurenţiu Nistor - declaraţie politică: Raportul MCV nu poate fi un criteriu de aderare la Schengen!;

Domnul Laurenţiu Nistor:

"Raportul MCV nu poate fi un criteriu de aderare la Schengen!"

Ultima găselniţă a lui Traian Băsescu de a se mai răzbuna încă o dată pe poporul român este legarea aderării la Schengen de interesele sale personale. Ştiindu-se că, după ce îşi termină mandatul, tot mai sunt vreo trei dosare grele care îl pot face, totuşi, să mănânce degeaba, în continuare, banii statului, dar, de data aceasta, într-o "garsonieră" prevăzută cu gratii şi cu altă pază la uşă decât SPP, pentru liniştea proprie forţează impunerea omului său, Daniel Morar, cu orice preţ la conducerea Parchetului General.

Ca să poată face asta, apasă cu forţă pedala legării intrării în spaţiul Schengen de raportul MCV, lucruri, de altfel, total separate şi care au legătură una cu cealaltă tot ca apa cu uleiul. "România are şanse aproape zero să obţină un răspuns favorabil în martie, la JAI", zicea Traian Băsescu, arătând încă o dată că "guvernatorul" luptă împotriva intereselor ţării noastre. Păi, însăşi raportul MCV recunoaşte că am îndeplinit şi respectat toate condiţiile impuse, chiar mai multe decât cele solicitate altor state. Cât despre raportul MCV - nu se poate spune despre el decât că este o nouă mizerie făcută ţării noastre de către prietenii Băsescului...

Orice om de bun-simţ poate concluziona că acest raport este întocmit de către şoferii şi ospătarii de la Bruxelles. Deoarece numai astfel poate fi explicat că din respectiva lucrare reiese faptul că raportorii n-au auzit despre principiul pe care îl cunoaşte şi cel mai amărât student de la cea mai proastă facultate de drept din Congo, audiatur et altera pars - adică "ascultă şi partea cealaltă". Raportul MCV miroase a dezinformare băsistă şi autism de la cap la coadă. Explicabil, când ai dus-o şi pe Codruţa Kovesi să întărească batalionul ofensivei propagandistice externe portocalii, de tip coloana a V-a...

Se observă o influenţă a evenimentelor din vara trecută în raportul MCV, ceea ce este o ruşine din partea celor care l-au întocmit, pentru că până şi mecanicii de locomotivă de la Bruxelles au priceput ce, de ce şi mai ales cum s-a petrecut atunci. Comisia Europeană trebuia să analizeze în mod direct şi la faţa locului, nu la modul manelist, bazându-se doar pe otrava picurată în ureche de Monica Macovei&comp.!

Înţeleg că e de bonton în PPE să te bucuri când o ţară ca România e denigrată de cozile de topor, dar există o limită în toate - în caz contrar, te dezonorezi tu, cel ce răspândeşti minciuni neverificate, întărindu-le cu semnătura ta! A spune, după mai bine de o jumătate de an, nişte prostii pe care nu şi le mai însuşeşte nici cel mai amărât europarlamentar al PPE (cu excepţia celor români, care au doar interesele lor ticăloase, nevrând să înveţe ce este aceea democraţie, pentru că e mai dulce dictatura, când eşti tu la butoane!) este un semn că nu doar justiţia este legată la ochi, ci şi autorul variantei finale a raportului.

Cel mai periculos este însă faptul că raportul final al CE a fost ascuns atât Guvernului român, cât şi presei româneşti, astfel încât "C-ul" de la MCV începe să însemne tot mai mult control ori cârdăşie în loc de "cooperare". Cutuma cerea ca un draft al raportului final să fie înmânat Guvernului României, acesta înainta un punct de vedere de care, de obicei, raportorii ţineau cont în varianta destinată publicării. După cum respectiva lucrare era făcută transparent, de obicei, presa având acces la rezultatele muncii raportorilor. Iată că de data asta Guvernul român a fost sărit, mişeleşte, de la înştiinţare, iar presa, mai ales cea românească, a fost văzută ca fiind ciumatul inamic numărul unu al raportorilor MCV! Unde am mai găsit noi aceste idei - ascundeţi-vă de poporul român, feriţi-vă de USL şi atenţie la presă? A, nu departe, colea, la Băsescu... Deci, iată care este sursa lor unică de informare...

După cum suspect este şi faptul că raportorii omit cu nonşalanţă legislaţia existentă în România şi precedentele, însuşindu-şi doar opiniile "fratelui" Băsescu, prin care procurorii din vârful piramidelor lor profesionale nu trebuie aleşi conform legii în vigoare, ci conform pohtei ce-a pohtit guvernatorul de la Cotroceni! Încă o dovadă că Băsescu nu mai este preşedintele României, ci şeful impus românilor de către UE: când e vorba de portocalii, nu se mai aplică principiul "Fiat justitia, et pereat mundus", ci "dai în mine, dai în fabrici şi uzine, dai în Barroso, Merkel, PE şi UE"... Culmea culmilor: tocmai raportorii MCV cer ca să fie dezvăluite toate matrapazlâcurile, toată corupţia şi toate porcăriile din România, încurajează presa ca să participe masiv la aceste acţiuni, dar când lucrurile acestea chiar se întâmplă, tot ei arată mass-media cu degetul că îi deranjează pe băsiştii încă rămaşi prin instituţiile-cheie ale statului! Comisia aceasta, care ar trebui să fie garantul drepturilor şi libertăţilor, tocmai ea bagă pumnu-n gura presei, doar pentru că acolo-s nişte eurocraţi de la PPE-ul portocaliu, şi care se vede că sunt cu nimic mai presus decât Igaş, Elena Băsescu ori Roberta Anastase! Interesant! Dacă ar fi fost vorba să sfâşie pe oponenţii români ai aliaţilor PPE, presa ar fi fost bună! Dacă însă dezvăluie potlogăriile băsiştilor, ei, e rău! Atunci mass-media este pusă la colţ, îi este băgat pumnul în gură, este văzută ca vulnerabilitate la securitatea naţională, e rea şi merită na-na-na cu cureaua udă!

Este însă nu doar suspect, ci de-a dreptul strigător la cer faptul că raportorii nu suflă măcar o vorbuliţă despre curăţenia care a început, de jos în sus, în sânul justiţiei. E normal ca un magistrat să se simtă lezat de presă când, cinstit fiind, este băgat laolaltă, în aceeaşi oală, cu cei pătaţi, însă nu este vina opiniei publice, întrucât este vorba despre percepţia rezultată din activitatea prea multor slujbaşi ai justiţiei, iar atâta vreme cât cel cinstit nu face nimic să îndrepte situaţia, nu este altceva decât un copărtaş al mizeriilor făcute de colegii lor. O vorbă veche zice că acel ce tace, consimte... Din fericire, am trăit acum şi momentul să vedem cum a demarat procesul de curăţenie internă în justiţie, deci speranţe mai sunt, şi doar nişte orbi aflaţi, spre nefericirea neamului românesc, pe nişte scaune prea înalte de la Bruxelles, nu vor să vadă acest proces. Sau şi asta o fi vreo presiune asupra justiţiei băsiste? Cuvântul presiune este văzut însă otova, ca fiind ceva rău. Păi, de când revenirea la normalitate este o presiune negativă?

Până la urmă: ce-i mână-n luptă cu atâta încrâncenare pe cei de la Bruxelles, cărora tot ce-i românesc le pute, atâta vreme cât nu e de culoare portocalie?

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - referiri la modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Voi depune un proiect legislativ de modificare şi completare a Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, prin care parlamentarii vor avea imunitate doar pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Conform art.72 din Constituţie (1), deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Consider că parlamentarii trebuie să răspundă în faţa legii la fel ca orice alt cetăţean şi de aceea solicit prin acest proiect legislativ modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în sensul încetării imunităţii asigurate de calitatea de deputat sau senator în momentul emiterii mandatului de arestare preventivă pentru o faptă cu caracter penal sau la data pronunţării de către instanţa competentă de judecată a unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile de condamnare la închisoare, cu suspendare sau executare, pentru o faptă cu caracter penal.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - Moldova lipseşte de pe harta USL;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Moldova lipseşte de pe harta USL"

Constat că Moldova a fost uitată de parlamentarii USL, că nu s-a alocat niciun leu pentru niciun proiect promis în campania electorală şi că niciun amendament pentru dezvoltarea regiunii nu a primit niciun vot de la parlamentarii USL.

Pe cine mai reprezintă aceşti parlamentari USL? Ei votează doar la indicaţia partidului unic şi resping toate amendamentele ce prevăd îmbunătăţirea sănătăţii, educaţiei, ordinii publice, justiţiei sau apărării.

USL fentează Iaşiul lăsându-l fără aeroport, spital regional de urgenţă sau autostradă. Cel mai numeros grup parlamentar din istorie şi cei trei miniştri nu au acordat măcar un vot pentru proiectele Iaşiului.

USL fentează şi Vasluiul. Paradoxal, doar Gabriela Firea a votat pentru proiectele Bârladului, în timp ce parlamentarii USL nu au acordat votul pentru achiziţionarea unui computer tomograf la Spitalul "Elena Beldiman" sau rezolvarea problemei privind şoseaua de centură sau a infrastructurii deficitare din Munteni, Podeni sau Dealul II.

Singurele lucruri acordate cu generozitate sunt cele trei zone deschise gazelor de şist.

Se conturează o nouă nomenclatură dornică doar de a-şi conserva privilegiile şi imunitatea.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - Violul exclus din legea medierii

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Violul exclus din legea medierii"

Voi depune un proiect legislativ ce prevede eliminarea conflictelor penale precum violul şi violenţele sexuale din legea medierii.

Prin eliminarea barierelor birocratice în soluţionarea conflictelor penale, vinovaţii vor fi pedepsiţi în orice context şi în orice circumstanţă. Astfel se va transmite un semnal de toleranţă zero faţă de aceste fapte, ceea ce va duce la reducerea numerică a acestor cazuri.

În România au loc anual peste 2.500 de violuri. Conform statisticilor Poliţiei Române, un viol are loc la fiecare patru ore, iar violenţa asupra copiilor îmbracă multe forme de agresiune sexuală. Includerea violului în legea medierii dă un semnal de permisivitate faţă de o faptă penală gravă şi creează violatorului condiţiile legale pentru a scăpa de pedeapsă. Legea validează ideea conform căreia violul poate fi cumpărat şi că suferinţa victimelor poate fi tranzacţionată.

Proiectul meu legislativ elimină obligativitatea participării la şedinţa de informare privind medierea în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie penală.

Consider că includerea conflictelor în materie penală în legea medierii are multiple efecte negative.

Pe de o parte, victimele sunt descurajate să meargă în instanţă prin introducerea unei noi bariere birocratice ce deschide calea presiunilor sociale şi economice, precum şi cele de ordin psihologic datorate rememorării experienţelor traumatizante, iar pe de altă parte vinovaţii au o şansă în plus pentru a scăpa de pedeapsă.

În acest mod conflictele penale sunt transformate în infracţiuni minore şi va creşte riscul săvârşirii altor infracţiuni similare prin recidivă.

Adoptarea acestui act normativ va duce la pedepsirea aspră a celor vinovaţi şi are şi un rol de prevenţie prin descurajarea unor astfel de fapte.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - România exportă medici la cinci lei pe oră.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"România exportă medici la cinci lei pe oră"

România este ţara cu cei mai puţini medici din UE, doar doi la mia de locuitori, la jumătate din media europeană, dar totodată şi cea mai mare exportatoare de medici.

Lipsa unei strategii în acest domeniu ne costă vieţi şi bani. Suprapunerea cu nivelul redus de trai duce la recorduri nedorite de morbiditate şi mortalitate legate de diverse patologii. Numărul mic de medici, absenţa unor anumite specialităţi în mai multe judeţe sau absenţa medicilor în peste 100 de localităţi duce la temporizarea intervenţiilor, plimbarea pacienţilor între spitale sau chiar între marile centre medicale, supraaglomerarea serviciilor medicale, risc de complicaţii şi malpraxis.

Gaura bugetară provocată de pregătirea celor 8.000 de medicinişti care au ales străinătatea ajunge la 64 de milioane de euro, dar este mult mai mare faţă de cele 40 milioane, cât ne-ar fi costat dublarea salariilor pentru menţinerea lor în ţară.

Proiectul legislativ asigură o strategie de menţinere a mediciniştilor în ţară prin măsuri de natură economică. Concret, se introduce o nouă opţiune pentru absolvenţii admişi la rezidenţiatul pe loc la care remuneraţia se va asigura sub formă de bursă de studii acordată de Ministerul Educaţiei. Această formă de plată va duce la dublarea salariilor rezidenţilor, condiţionată de obligaţia de a lucra minimum cinci ani în ţară la o unitate sanitară publică din momentul obţinerii titlului de specialist.

Cei care optează pentru această formă de rezidenţiat vor avea condiţii mai bune pe perioada studiilor, se vor putea pregăti mai bine şi vor rămâne în România. Statul va câştiga prin faptul că aceşti oameni vor asigura specialităţile deficitare în zone deficitare, vor plăti taxe şi impozite şi, nu în ultimul rând, se vor menţine în ţară banii cheltuiţi pe formarea profesională.

Fără o astfel de strategie exportul de medicinişti va continua să crească. Analizele din ultimii ani arată clar că acest lucru are condiţionare economică. Salariile mici, blocarea posturilor şi condiţiile de muncă au făcut ca în 2012 numărul de medici să scadă sub nivelul critic de 40.000 medici. La acest început de an mai avem doar 39.813 medici, cu aproape 15.000 mai puţini faţă de 1990. Medicii rezidenţi câştigă doar 5 lei (1,38 euro) pe oră, de zece ori mai puţin decât un coleg din occident şi după 3-7 ani de umilinţe aleg o altă ţară în care pot avea un trai decent.

Acest proiect legislativ le dă şansa de a ne trata chiar în această ţară.

  Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2011 privind exceptarea de la plata taxelor şi a celorlalte obligaţii prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991 şi de Legea nr.46/2008 - Codul silvic, pentru terenurile necesare realizării, extinderii şi supraînălţării depozitelor de zgură şi cenuşă aferente activităţilor nucleare desfăşurate de către societăţi sau regii autonome ce au ca obiect principal de activitate producerea apei grele (PL-x 570/2011). (rămas pentru votul final)  

Pauză

     

În continuare, şedinţa este condusă de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Eugen Nicolicea şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Cel de-al doilea, unicul, celebrul secretar al Camerei Deputaţilor, dacă am putea să-l avem în rândurile noastre...

Bun. Excelenţa sa, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii sau agricultură, care are primul proiect de lege, îl rog să vină aici, în dreapta mea.

Domnilor colegi,

Vă rog frumos să luaţi loc în bănci pentru a începe şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor.

Vă spun bună dimineaţa, şi dumneavoastră, şi invitaţilor de astăzi, şi presei.

Continuăm lucrările de azi ale Camerei Deputaţilor şi declar deschisă şedinţa Camerei Deputaţilor. Din totalul celor 412 deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 298, 124 sunt absenţi, doar 16 dintre aceştia participă la alte acţiuni parlamentare.

Începem dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi.

Vă reamintesc, la ora 12,30 avem vot final.

La punctul 33, rog liderii Grupurilor parlamentare să fie atenţi.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2011 privind exceptarea de la plata taxelor şi a celorlalte obligaţii prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991 şi Legea nr.46/2008 - Codul silvic, pentru terenurile necesare realizării, extinderii şi supraînălţării depozitelor de zgură şi cenuşă aferente activităţilor nucleare desfăşurate de către societăţi sau regii autonome ce au ca obiect principal de activitate producerea apei grele. Este o lege ordinară, adoptată de către Senat.

Potrivit art.115, o să-l rog prima dată pe iniţiator, din partea ministerului.

Aveţi cuvântul. Până ne obişnuim şi noi cu feţele dumneavoastră, să vă spuneţi numele şi prenumele şi funcţia, vă rugăm frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Adrian Albulescu (secretar de stat, Ministerul Economiei):

Albulescu Mihai, secretar de stat la Ministerul Economiei.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Promovarea proiectului a apărut ca urmare a faptului că ministerul... MMP-ul, respectiv inspectoratele teritoriale de regim silvic nu eliberează avizele decât după efectuarea de către Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare a plăţii taxelor aferente scoaterii din regim agricol şi forestier.

Prin prezentul act normativ se intenţionează exceptarea de la plata taxelor şi a altor sume prevăzute de lege, pentru scoaterea terenului din circuitul agricol, forestier, pentru terenurile necesare executării lucrării de interes naţional, extindere şi supraînălţare depozit zgură şi cenuşă de la ROMAG-TERMO, etapa a doua.

Având în vedere că aceste taxe se decontează de la bugetul de stat, această exceptare de la plată se constituie întru diminuarea cheltuielilor bugetare, iar timpul de obţinere a avizelor se reduce considerabil.

Solicităm ca în textul legii să se facă corelarea cu noua structură de organizare a Guvernului din MECMA în ME.

Faţă de cele prezentate mai sus, propunem plenului adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc şi eu.

Are cuvântul comisia, domnule preşedinte Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrii şi servicii, aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia pentru industrii şi servicii, precum şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au fost sesizate spre dezbatere, în fond, cu proiectul de lege menţionat.

Aş vrea să vă subliniez faptul că Senatul a adoptat proiectul.

De asemenea, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia de administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au avizat favorabil proiectul de lege.

Proiectul de lege, aşa cum a fost menţionat, şi de reprezentantul Guvernului, instituie excepţii de la plata taxelor şi a celorlalte obligaţii prevăzute de Legea fondului funciar.

De ce? Pentru că pentru activitatea de producere a apei grele, prin plata acestor taxe, în fapt, taxele ar fi trebuit suportate de la bugetul de stat.

În urma dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Dacă din partea grupurilor parlamentare se doreşte a fi luări de cuvânt?

Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice am avut discuţii pe această temă, pentru că noi consideram, deşi susţineam Guvernul la acea dată, Guvernul Boc, că introducerea unor excepţii de la plata taxelor pentru scoaterea din circuitul agricol şi silvic, la Legea fondului funciar, Legea nr.18/1991 nu e bună. Şi am să vă spun şi de ce nu e bună.

Toate taxele astea, pentru scoaterea din circuitul agricol şi silvic, se folosesc pentru alimentarea fondului de ameliorare a fondului funciar. Adică, cu alte cuvinte, banii ăştia se reîntorc în pădure sau în ameliorarea terenurilor care sunt inapte unor alte folosinţe. Sustragem în acest fel o sumă importantă de bani de la fondul de ameliorare şi mă interesa aici şi poziţia noului ministru al mediului. De ce? Pentru că prin actualul buget are sume foarte, foarte mici la investiţii. Niciodată n-o să ne mai atingem obiectivul, pe care tot dumneavoastră, fosta opoziţie, actuala putere, vi l-aţi trecut prin Codul silvic de a împăduri anual aproape 20 de mii de hectare. Or, eu cred că lucrurile astea cu excepţiile de la lege ar trebui să le mai limităm un pic, mai ales că în cazul unor regii apare fenomenul de privatizare, fie a managementului, fie de vânzare a unei cote-părţi din acţiunile statului şi cred că prin această procedură introducem, de altfel, o excepţie pentru cei care mâine-poimâine vor deţine controlul acestor regii. Nu cred, şi statul va pierde.

Eu cred că trebuie judecat de acum încolo cu altă măsură. Nu vreau să spun că Grupul parlamentar al Partidul Democrat Liberal nu susţine proiectul de lege, dar vreau să trag un semnal de alarmă că nu putem continua aşa.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Dacă mai sunt luări de cuvânt.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu sunt de acord în ceea ce priveşte scutirea de la aceste taxe. Dimpotrivă, eu zic că acolo unde intervenim asupra naturii, acolo unde scoatem din regimul silvic suprafeţe, taxele ar trebui mărite, astfel încât să putem să asigurăm reîmpădurirea sau refacerea arealului, astfel încât ele ar trebui să fie nu mari, ci foarte mari. Pentru că deja mai bine de o treime din pădurile pe care le aveam în 1990 nu mai există şi pentru că planul acesta de reîmpădurire deja nu este pus în aplicare, chiar dacă au fost intenţii în acest sens, şi jaful în ceea ce priveşte pădurile din România continuă, propun ca aceste taxe să nu fie scoase, ci, dimpotrivă, să fie mărite.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul preşedinte Iancu, vă rog frumos.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Stimaţi colegi,

Mă simt obligat să vă dau un citat din înţelepţii omenirii care spuneau aşa: "La voi ce astăzi este lege, mâine este fărădelege".

Şi am să mă adresez stimatului coleg care a ridicat o problemă pe fond corectă privind protecţia mediului, privind scoaterea din circuitul agricol etc., etc. Însă, a neglijat două elemente fundamentale: unu, că această necesitate a fost promovată de către guvernul dumneavoastră, că această necesitate a fost susţinută de ministrul dumneavoastră de la vremea respectivă, care a trimis următorul material comisiei şi comisiilor, în care ne spune: "Faţă de cele menţionate vă rugăm să ne sprijiniţi în adoptarea proiectului de act normativ în cauză, luând în considerare problemele reale pe care le întâmpină RAAN în dezvoltarea infrastructurii energetice, a obiectivului privind producţia de apă grea, de energie electrică, în condiţii de eficienţă şi siguranţă, precum şi de protejare a mediului înconjurător. Or, acum, după ce a trecut etapa dumneavoastră de guvernare, o astfel de abordare, care este de fapt împotriva principiului iniţiat de Guvern şi care vine în rezolvarea ambelor probleme, nu prea mai este de înţeles.

Ca atare, vă rugăm să aveţi în primul rând consecvenţă şi, doi, înţelegere pentru o problemă reală în acest caz, pentru care Guvernul la vremea respectivă şi noi astăzi considerăm că în mod corect a ţinut să promoveze acest act normativ.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da. Vă mulţumesc foarte mult.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Un singur deputat de grup parlamentar, că altfel iar inventăm regulamentul.

Domnul deputat Iane a luat cuvântul în numele Grupului parlamentar al PSD. Nu aveţi de ce să...

(Domnul deputat Gheorghe Tinel doreşte să intervină.)

Nu am auzit pronunţarea numelui dumneavoastră. Îmi cer scuze. Nu ştiu. N-am... nu pot să fac acum deducţii logice, că nu sunt la ora de gramatică. Îmi cer scuze. Nu s-a pronunţat, n-am text de regulament, domnule deputat. Îmi pare rău. Poate vă dădeam cuvântul, două minute în plus sau în minus...

Vă mulţumesc foarte mult.

Mai sunt alte luări de cuvânt din partea grupurilor parlamentare? Nu.

Conform art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, trebuie să intrăm pe dezbaterea pe articole. Nefiind amendamente la articolele prezentate ale proiectului, o trimitem direct la votul final. Este lege ordinară, se adoptă cu majoritatea deputaţilor prezenţi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară (PL-x 356/2011). (rămas pentru votul final)  

Mergem la următorul punct, 34, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară.

Caracter ordinar, procedură de urgenţă.

La acest raport avem amendamente admise.

Din partea ministerului, domnule ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Răducu Valentin Preda (secretar de stat, Ministerul Transporturilor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară.

Ordonanţa de urgenţă are ca obiect de reglementare interzicerea, sub sancţiune contravenţională, a achiziţionării de la persoanele fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară.

Urgenţa reglementării este motivată de periclitarea siguranţei circulaţiei trenurilor şi amplificarea premiselor producerii unor evenimente feroviare cu consecinţe deosebit de grave, ca urmare a numărului mare de furturi de materiale şi componente ale infrastructurii feroviare, care conduc şi la degradarea instalaţiilor, astfel încât se impune interzicerea achiziţionării de la persoanele fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc şi eu.

Din partea comisiilor raportoare, domnul preşedinte Iulian Iancu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, precum şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate spre dezbatere în fond în procedură de urgenţă cu proiectul de lege menţionat.

Subliniez că Senatul a adoptat proiectul de lege, proiect de lege care, pe fond, încearcă să stopeze o fraudă care a început să producă pagube imense. De asemenea, să pericliteze siguranţa circulaţiei trenurilor şi să amplifice producerea unor evenimente feroviare.

În urma dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului adoptarea proiectului de lege cu amendamente admise.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt luări de cuvânt.

Domnul deputat Marian Neacşu, liderul Grupului parlamentar al PSD.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Înainte de orice altceva am să vă rog să-mi permiteţi să citesc prima frază din expunerea de motive a acestui act normativ: "În cursul anului 2008 au fost înregistrate un număr mare de sustrageri de elemente ale infrastructurii feroviare publice şi private de către persoane străine de calea ferată rămase, în majoritatea cazurilor, neidentificate".

În anul de graţie 2012 ne aflăm într-o situaţie mult mai dramatică decât eram în 2008, iar efectele respective sunt determinate şi de faptul că noi până acum n-am reuşit să aprobăm acest act normativ.

Este o problemă de o importanţă şi de o gravitate maximă. Furturile de elemente de infrastructură a căii ferate sunt dramatice. Şi în acest început de an este o formă manifestă mult mai amplă decât în anii anteriori. Şi asta pentru faptul că noi nu am reuşit, aşa cum am precizat ceva mai devreme, să punem într-un cadru normativ normal, legal, necesar această activitate şi sancţiunile respective. Asta a făcut ca un număr mult mai mare de concetăţeni să apeleze la furturi grave, serioase din infrastructura de cale ferată.

În faţa unei probleme de asemenea gravitate, noi, reprezentanţii Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, vom vota fără echivoc acest proiect normativ şi invităm colegii din toate celelalte grupuri parlamentare să se alăture acestui demers, pentru că problema, aşa cum am precizat ceva mai devreme, este una de mare gravitate şi de mare importanţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu foarte mult.

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Udrişte.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Udrişte:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi şi doamne deputat,

Ordonanţa propusă spre aprobare astăzi este într-adevăr una de importanţă capitală pentru tot ce înseamnă calea ferată şi altele. Pentru că au ajuns în asemenea hal să fure tot felul de materiale şi componente atât de la calea ferată, de la utilităţile din marile oraşe, de la căminele de apă, de gaze, termoficare, de la metrou, se fură parazăpezi şi componente de cale ferată, a fost bine concepută şi iniţiată o asemenea ordonanţă de urgenţă. Peste 20 de zile îşi încetează valabilitatea, dacă nu cumva o aprobăm astăzi. Nu ştiu dacă s-a făcut ceva în sensul prelungirii. Dar eu v-aş solicita, pentru că dacă tot a trecut atâta vreme, poate să mai treacă o săptămână-două, s-o retrimitem în comisie, să fie completată cu alte zone de activitate care să fie incluse în sancţiunile care sunt impuse.

Şi, de asemenea, aş propune a se merge până la sancţiuni de natură penală, pentru că noi discutăm aici numai de siguranţa circulaţiei pe calea ferată. Sigur, va trebui să fie şi metroul aici, şi regia de transport de suprafaţă, RATB-ul, unde se fură echipamente. Dar nu discutăm numai de siguranţă Doamne fereşte, pentru că consecinţele pot fi imprevizibile şi catastrofale - accidente ale oamenilor şi chiar de pierderi de vieţi omeneşti.

De aceea, insist pentru a fi retrimisă la comisie pentru a fi revizuită, completată, pentru că suntem în totalitate de acord, chiar în forma în care este acum. Ar trebui să mai aşteptăm puţin, mai e o lună de zile până când se încheie perioada de valabilitate şi ar fi bine să n-o lăsăm aşa, în forma în care este.

Vă mulţumesc.

 
     

(În continuare, şedinţa este condusă de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Eugen Nicolicea şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul Dobre.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi fi foarte scurt. Grupul Partidului Naţional Liberal sprijină acest proiect de lege. Nu considerăm că mai este necesară retrimiterea la comisie, având în vedere gravitatea fenomenului care este sancţionat prin acest proiect de lege. Bineînţeles că suntem deschişi la orice propunere, inclusiv a colegilor noştri de la PDL, eventual de îmbunătăţire ulterioară.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare mai vrea cineva să ia cuvântul? Dacă nu, rog reprezentantul Guvernului să ne spună dacă este de acord cu retrimiterea la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Răducu Valentin Preda:

Guvernul nu susţine propunerea de retrimitere la comisii, pentru că a fost deja prezentată în Comisia pentru industrii, şi amendamentul respectiv de limitare a aplicării ei la doi ani de zile a fost scos. Aşa că ea este în vigoare până la înlocuirea ei cu un nou text de act normativ.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Oricum, am să supun votului dumneavoastră, înainte de a merge mai departe, retrimiterea la comisie a proiectului de lege.

Cine este pentru?

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 105 voturi împotrivă, 6 abţineri şi 53 voturi pentru, a fost respinsă propunerea Grupului parlamentar al PDL.

Mergem mai departe.

Intrăm la dezbaterea pe articole a proiectului de lege.

Avem trei amendamente admise. Nu avem amendamente respinse.

Dacă la nr.crt.1 are cineva intervenţii de făcut. Nu.

Nr.crt.2. Amendament al comisiei. Dacă are cineva intervenţii. Nu.

Nr.crt.3, nemodificat. Nr.crt.4, articolul 1, amendament al comisiei. Dacă există intervenţii. Nu.

Nr.crt.4, paragraf (8), amendament al comisiei. Dacă există intervenţii. Nu.

Art.5, nemodificat.

Acestea fiind spuse, proiectul de lege merge la sesiunea de vot final.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2011 privind abrogarea alin.(8) al art.39 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (PL-x 188/2011). (rămas pentru votul final)  

Punctul 35. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2011 privind abrogarea alin.(8) al art.39 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Iniţiatorul. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Aurel Moţiu (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt Florin Moţiu, secretar de stat la Ministerul Justiţiei.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este vorba despre un text de lege care a fost introdus cu ocazia modificării Legii avocaturii în anul 2010 şi care avea următorul cuprins: "Avocatul nu răspunde penal pentru recomandările şi opiniile profesionale pe care le comunică clientului său şi nici pentru actele juridice pe care le propune clientului său, urmate de săvârşirea de către client a unei fapte prevăzute de legea penală."

Acest text a fost introdus cu ocazia dezbaterilor parlamentare în Parlament, iar prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care face obiectul aprobării în această şedinţă s-a abrogat acest text. Raţiunile adoptării acestei ordonanţe de urgenţă au constat în faptul că prin această dispoziţie se instituie pentru prima dată în legislaţia românească o cauză de nepedepsire circumstanţiată la exercitarea unei profesii liberale cu legătură directă şi impact profund asupra activităţii judiciare, apreciindu-se că un asemenea text ar aduce de fapt atingere chiar prestigiului profesiei de avocat.

De altfel, nici Uniunea Naţională a Barourilor nu susţine acest text, motiv pentru care susţinem adoptarea proiectului de lege privind aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnule deputat, preşedintele Comisiei juridice, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Voi prezenta raportul înlocuitor asupra acestui Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2011 privind abrogarea alin.(8) al art.39 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaţilor, conform prevederilor art.75 din Constituţia României, este decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, iar în şedinţa din 26 septembrie 2011, Camera Deputaţilor a hotărât retrimiterea proiectului de lege pentru aprobarea acestei ordonanţe la comisie.

Membrii Comisiei juridice, în data de 25 septembrie 2012, au aprobat în unanimitate această ordonanţă şi propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2011 privind abrogarea alin.(8) al art.39 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să intervină.

Domnule deputat...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul PNL susţine adoptarea proiectului de lege. Considerăm că impunitate absolută nu este nici în interesul justiţiei şi nici măcar în interesul profesiei de avocat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Acest text a produs foarte multe controverse, mai ales în spaţiul public. De aceea, pe lângă această ordonanţă de urgenţă există şi o iniţiativă legislativă pe care am şi semnat-o în calitate de coiniţiator, cu acelaşi cuprins. De aceea, vă spunem că Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal va susţine această iniţiativă de aprobare a ordonanţei de urgenţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai există intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Nu există.

Nu avem amendamente. Trimitem proiectul de lege la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2010 privind reglementarea unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate (PL-x 872/2010). (retrimis comisiei)  

Punctul 36. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2010 privind reglementarea unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Rog iniţiatorul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Răzvan Teohari Vulcănescu (subsecretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Răzvan Vulcănescu, subsecretar de stat, Ministerul Sănătăţii.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea numărului maxim de posturi din sistemul de asigurări sociale de sănătate, modalitatea de încadrare în acest număr, precum şi încetarea contractelor de muncă sau a raporturilor de serviciu din sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru perioada 2011-2013.

Având în vedere nişte amendamente de ultim moment pe care am dori să le putem să le aducem la acest proiect de lege, suntem de acord, în eventualitatea în care se va solicita retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege, suntem de acord cu acest lucru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Nu v-am înţeles. Aţi spus că sunteţi de acord cu o propunere care n-a fost făcută, nu?! Aţi discutat la comisie.

Vă mulţumesc.

Nu, am râs degeaba amândoi, domnule Toader. A fost discutată cu comisia, n-am înţeles noi.

Dezbateri generale, vă rog. Mă rog, iertaţi-mă!

Comisia pentru sănătate.

Doamna preşedinte, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Nassar:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

V-aş ruga să aveţi amabilitatea să supuneţi la vot retrimiterea proiectului de lege la comisie, pentru că din momentul adoptării raportului şi până în prezent au apărut nişte mici probleme pe care dorim să le reglementăm într-o nouă dezbatere în comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Sigur că da. Supun votului dumneavoastră cererea comisiei de retrimitere a proiectului de lege la comisie.

Vă rog, votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

159 de voturi pentru, 15 voturi împotrivă, 13 abţineri. Proiectul de lege a fost retrimis la Comisia pentru sănătate.

Termen, două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (PL-x 384/2010). (retrimis comisiei)  

Punctul 37. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Iniţiatorul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Răzvan Teohari Vulcănescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prin propunerea de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005, se doreşte eficientizarea activităţii de acordare şi verificare a certificatelor de concediu medical în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum şi responsabilizarea atât a medicilor prescriptori, cât şi a asiguraţilor beneficiari de certificate de concediu medical, în conformitate şi cu legislaţia similară altor state membre ale Uniunii Europene.

Având în vedere faptul că Guvernul susţine acest proiect de lege, însă există un raport de respingere a lui, în mod similar, dacă se va solicita retrimiterea la comisie, noi vom fi de acord.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Comisia sesizată în fond.

Doamna preşedinte, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Nassar:

V-aş ruga, de asemenea, să supuneţi votului plenului Parlamentului retrimiterea ordonanţei la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Supun votului dumneavoastră retrimiterea proiectului de lege la Comisia pentru sănătate. Termen, două săptămâni.

Cine este pentru?

(Domnul deputat Gheorghe Tinel doreşte să intervină.)

Da, o să vă invit imediat.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 162 de voturi pentru, 19 împotrivă şi 8 abţineri, proiectul de lege a fost retrimis la comisie.

Domnule deputat, procedură. Vă rog, luaţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Întrebarea este valabilă şi pentru proiectul anterior, dar în mod deosebit pentru acesta. Pentru că mi-aduc aminte, atunci când eraţi în opoziţie, aţi criticat foarte mult proiectul de act normativ.

Curios este că acum, cei care l-au criticat şi care formează Executivul, îl susţin. Cei care formează legislativul dau vot împotrivă. Să mă ierte Dumnezeu dacă eu înţeleg ceva. Şi n-am înţeles care sunt argumentele pentru care aţi cerut retrimiterea la comisie. Măcar unul, la acest proiect de act normativ. Pentru că la cel anterior n-aţi explicat. Dacă e o simplă voinţă a majorităţii parlamentare, explicaţi-o. Dar măcar un argument trebuie să aduceţi, ca să ştim... în cunoştinţă de cauză despre ce e vorba.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule deputat, aveţi cuvântul. Domnul deputat Neacşu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Domnule preşedinte,

Un argument cere colegul meu, un argument am să-i ofer. Şi argumentul este consecvenţa. Şi atunci când aţi propus dumneavoastră acest proiect, şi acum, ne opunem faptului ca românii, cetăţenii români să fie căutaţi pe acasă cu poliţia să vadă dacă au sau n-au legal certificatul medical. Ăsta este motivul pentru care am fost atunci împotriva iniţiativei dumneavoastră, ăsta este motivul pentru care-l susţinem acum şi-l retrimitem la comisie.

De altminteri, nu putem să nu recunoaştem că sunt şi câteva lucruri...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă rog să păstraţi liniştea în sală.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

...sunt şi câteva lucruri bune în proiect. Acele lucruri merită menţinute. Dar motivul pe care vi l-am precizat: ne-am opus atunci şi cerem acum ca respectivul proiect să meargă la comisie pentru a păstra ce este bun şi a elimina ceea ce n-a fost conform.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

O secundă. Domnule deputat, aveţi o intervenţie pe procedură, sau, ca şi ceilalţi doi colegi ai noştri, discutaţi la dezbateri generale?

Procedură. Poftiţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Pe procedură. Vreau să spun că retrimiterea la comisie, aşa cum prevede regulamentul, trebuia justificată. Ce a spus colegul nostru, domnul Neacşu, nu este adevărat. Din lege este scoasă acea prevedere. Deci, nu ăsta este motivul, poate altceva.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Am dat votul pe cele două proiecte de lege, au fost retrimise la comisie.

Aş avea şi eu multe, aşa, mă mănâncă pe limbă în asemenea situaţii, dar am învăţat că avem de legiferat astăzi.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 68/2011). (rămas pentru votul final)  

Punctul 38. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Vă rog, iniţiatorul.

Domnule secretar de stat, o secundă. Colegii noştri au...

Procedură. Poftiţi. Vă aşteaptă colegul.

Puteţi cere orice, domnule... Nu vă lăsaţi intimidat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Tinel:

Domnule preşedinte,

În primul rând, că lucraţi fără al doilea secretar, ceea ce e neprocedural. Şi în al doilea rând că n-aţi stabilit care este termenul pentru reîntoarcerea la comisie. Nu s-a spus. Vă rog să se spună.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, vă mulţumesc.

Pentru dumneavoastră repet, am spus la fiecare proiect de lege, două săptămâni, dar nu e o problemă, nu mă deranjează să repet: două săptămâni a fost termenul.

Vine şi al doilea secretar. Dacă veniţi până la mine vă spun de ce lipseşte două minute, şi înţelegeţi foarte bine. Nu pot să opresc şedinţa de câte ori apar asemenea mici inconveniente.

Domnule secretar de stat, vă rog să prezentaţi punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Răzvan Teohari Vulcănescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În ceea ce priveşte proiectul de lege, Ministerul Sănătăţii susţine adoptarea acestui proiect de lege, în sensul că prin acesta se extinde baza de colectare a contribuţiilor pentru asigurările de sănătate, pentru a echilibra deficitul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate, concomitent cu menţinerea exceptărilor de la plată a acelor contribuţii pentru categoriile de persoane fără venituri, cu venituri reduse sau defavorizate.

În ceea ce priveşte propunerea legislativă, se propune modificarea unui alineat dintr-un articol din Legea nr.95 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Având în vedere faptul că acest alineat a fost abrogat prin Ordonanţa nr.15/2012, Ministerul Sănătăţii nu susţine prezenta propunere legislativă, întrucât a rămas fără obiect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Comisia, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Nassar:

În temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107 din decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii au fost retrimise Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, precum şi Comisiei pentru sănătate şi familie, în vederea reexaminării şi întocmirii unui nou raport.

La întocmirea prezentului raport comun de înlocuire, comisiile au avut în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr.223 şi 224 din 13 martie 2012, republicate în Monitorul Oficial al României din aprilie 2012. Prezentul raport înlocuieşte raportul comun al comisiilor depus anterior.

Iniţiativele legislative au ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel încât se doreşte extinderea bazei de colectare a contribuţiilor pentru asigurările de sănătate, pentru a echilibra deficitul fondului naţional unic de asigurări de sănătate, concomitent cu menţinerea exceptărilor de la plata acestor contribuţii pentru categoriile de persoane fără venituri, cu venituri reduse sau defavorizate, precum şi se propune modificarea alin. (2) art.259 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, prin schimbarea bazei de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în sensul aplicării cotei de 5,5% asupra diferenţei dintre cuantumul total al pensiei şi suma de 740 lei.

Membrii celor două comisii au reexaminat cele două iniţiative, iar în urma finalizării dezbaterilor au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor dezbaterea şi adoptarea în forma prezentată de Senat a proiectului de lege, precum şi respingerea Propunerii legislative Pl-x444/2011, întrucât a rămas fără obiect, întrucât art.259 din Legea nr.95/2006 a fost abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012.

Atât proiectul de lege, cât şi propunerea legislativă fac parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Dacă la dezbateri generale există intervenţii? Nu.

Există un amendament respins în cadrul raportului. Dacă cineva îl susţine? Nu.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului Legii Turismului (PL-x 417/2011). (rămas pentru votul final)  

39. Proiectul Legii Turismului.

Iniţiatorul?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Nancu (vicepreşedinte, Agenţia pentru implementarea proiectelor şi programelor pentru IMM-uri):

Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Numele meu este Nancu Dumitru, vicepreşedinte la Agenţia pentru implementarea proiectelor şi programelor pentru IMM-uri.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Referitor la proiectul Legii Turismului, poziţia iniţiatorului este de nesusţinere, cu propunerea către plenul Camerei Deputaţilor de a respinge acest proiect de act normativ, deoarece se are în vedere elaborarea unui nou proiect de lege.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Comisia?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic precum şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate pentru examinarea şi depunerea unui nou raport privind Proiectul de Lege a Turismului.

În urma dezbaterilor, membrii comisiilor, cu majoritate de voturi, au hotărât respingerea proiectului de lege, respectiv Legea Turismului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Dacă există colegi care la dezbateri generale vor să intervină?

Doamna deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Elena Gabriela Udrea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi de la USL, aveţi şansa să faceţi în sfârşit ceva bun pentru turismul românesc. Aveţi şansa să îndreptaţi eroarea de a vota un buget de doar 18 milioane lei la investiţiile pentru turism, în condiţiile în care mulţi dintre dumneavoastră veniţi din colegii care au un potenţial turistic mare, veniţi din colegii unde, în timpul mandatului de ministru al turismului, am făcut investiţii cu care acum colegiile dumneavoastră au creştere economică. Ar fi păcat să rataţi şansa de a da o mână de ajutor acestui domeniu atât de important al economiei, despre care toţi, în ultimul timp, spunem că îi apreciem relevanţa, dar facem foarte puţin.

Cât am fost ministru al turismului, m-am bătut ca această lege să poată să treacă prin Parlament. Mai bine de un an de zile am avut discuţii în ambele comisii şi ne-am oprit la interesele domnului primar Mazăre.

Această lege nu a putut să treacă de comisiile Parlamentului, pentru că nu ne-am înţeles cine reglementează construcţiile de pe litoralul românesc. Cu toţii sau sper că toţi de aici din sală au vizitat litoralul românesc. Sper că toţi de aici din sală îşi fac şi concedii la Marea Neagră, la Marea Neagră românească, şi aţi văzut ce se întâmplă în staţiunea Mamaia. Aţi văzut ce se întâmplă pe tot litoralul românesc, câte construcţii abuzive au umplut plajele româneşti.

Dacă vreţi să dăm o şansă turismului de litoral în ţara noastră, haideţi să votăm această lege. Este un proiect, nu pentru PDL, nu este un proiect al Elenei Udrea, este un proiect al tuturor şi ar trebui să fim responsabili în faţa românilor. Turism şi agricultură, cu asta spunem noi că poate să crească România.

Dacă tot am împărţit Ministerul Turismului şi l-am împrăştiat în Guvernul actual, dacă tot nu-i mai acordăm importanţa pe care i-am acordat-o cât timp a existat un Minister al Turismului, dacă tot nu promovăm România, deşi organizăm Festivalul Olimpic al Tineretului European, pentru prima dată, după 23 de ani România, este pe harta marilor competiţii de sporturi de iarnă la nivel internaţional, haideţi să dăm o şansă turismului, reglementându-l corect de data aceasta, haideţi să încercăm şi noi să fim serioşi în faţa investitorilor care ar veni în România, ar investi în turism dacă ar exista o lege potrivită.

Cu speranţa că votaţi pentru cei de-acasă, pentru românii care vor să facă turism de calitate în ţara lor, şi pentru străinii care ar veni să facă turism în ţara noastră dacă am fi responsabili, aştept să susţineţi şi dumneavoastră această lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Dacă există alte intervenţii la dezbateri generale?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard-Stelian Martin:

Stimaţi colegi,

Nu putem să lăsăm lucrurile să se înţeleagă greşit. Staţiunea Mamaia a fost votată anul acesta la Monaco ca fiind staţiunea cu cea mai mare ascensiune dintre staţiunile turistice din Europa de Sud-Est. Asta înseamnă că a fost bine administrată de administraţia locală din Constanţa şi că rezultatele au fost apreciate şi la nivel european.

Asta voiam să vă spun, aşa că, doamnă deputat Udrea, cred că aveţi informaţii greşite despre staţiunea Mamaia şi regret acest lucru pentru că aţi fost ministrul turismului ani buni de zile.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Preşedintele comisiei, o nouă intervenţie, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Era extraordinar dacă s-ar fi aşezat liniştea peste această dezbatere, odată cu intervenţia făcută de comisie, respectiv prin propunerea de respingere. Nu s-a întâmplat acest lucru.

Ca atare, suntem obligaţi să aducem precizări Camerei Deputaţilor, de ce anume s-a ajuns la această soluţie, respectiv de respingere de către plenul Camerei.

Reamintim faptul că vorbim, totuşi, de un domeniu extrem de important pentru economia României, dar care presupune o abordare complexă, pentru că el integrează mai multe domenii ale economiei, începând de la infrastructură, administraţie locală, mediu, protecţia mediului şi activitatea propriu-zisă de turism, în care o componentă, zic eu, forte pentru România ar fi fost balneologia.

Aceste lucruri au fost dezbătute în detaliu în cadrul comisiilor şi mai ales în cadrul comisiei noastre. Vă reamintesc, la vremea respectivă aveaţi majoritatea în comisii, prin urmare, posibilitatea să impuneţi votul majoritar.

Este de neînţeles să spuneţi astăzi că nu a trecut atunci când aveaţi majoritate pentru că nu ştiu ce lobby ar fi făcut cineva din opoziţie. În realitate, nu a trecut pentru că legea nu făcea altceva decât să centralizeze decizia din turismul românesc. Respectiv, dacă cineva şi-ar fi propus să realizeze un obiectiv turistic într-o staţiune, să spunem, de comercializare a unor produse artizanale, proiectul respectiv trebuia să fie avizat de către Ministerul Turismului. Trebuia neapărat ca toate aceste proiecte să facă drumul din toate staţiunile României către Bucureşti.

Ne dăm seama, este simplu de înţeles că s-ar fi creat o birocraţie care ar fi fost o frână categorică în dezvoltarea activităţii de turism. Dar cea mai gravă, după părerea mea, precizare din lege la vremea respectivă era aceea care făcea referire la investitorii străini, şi care investitori străini puteau să vină cu un proiect complex de dezvoltare a unei staţiuni, erau obligaţi să prezinte acest proiect complex şi business-planul Ministerului Turismului, Ministerul Turismului l-ar fi avizat şi ar fi spus: Da, dar managementul acestui obiectiv este numit de noi, de către minister.

Să-mi spuneţi ce investitor în turism din lumea întreagă acceptă să vină cu toţi banii pentru dezvoltarea unui obiectiv în turismul românesc, dar Ministerul Turismului să-i numească management-ul şi echipa de conducere. Multe alte elemente au fost, practic, puse în discuţie la vremea respectivă, votul a fost, însă, inclusiv din partea dumneavoastră, împotriva legii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul parlamentar al PDL, iertaţi-mă, domnule Toader, a luat cuvântul la dezbateri generale.

Celelalte grupuri parlamentare dacă vor să intervină? Nu mai sunt.

Pe procedură, vă rog, domnule Toader, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Pe procedură, domnule preşedinte de şedinţă, şi pentru adevăr.

Cred că domnul preşedinte Iancu ştie că în comisiile noastre a trecut, deci a trecut în Comisia pentru industrii şi servicii, a fost retrimis la comisie când dumneavoastră aţi obţinut majoritatea în Parlament, deci în partea generală a trecut.

Pe de altă parte, sigur că sunt mai multe discuţii.

Eu v-aş propune s-o retrimitem la comisii şi ceea ce consideraţi dumneavoastră că va trebui să fie modificat, să modificăm, că este nevoie de o Lege a Turismului. Este nevoie de o Lege a Turismului, dacă nu, lăsăm totul la arbitrarul administraţiei locale. Cred că soluţia pentru, eventual, a modifica ceea ce consideraţi dumneavoastră, este s-o ducem la comisie, o lege care să treacă prin Parlament, prin procedurile Senat, Cameră, durează peste un an de zile.

O reîntoarcem, o discutăm încă o dată, dar vă spun, ea a trecut în Comisia pentru industrii şi servicii, când noi aveam acea majoritate, cum a spus domnul Iancu, şi a fost retrimisă în noiembrie la comisie şi a revenit cu raport de respingere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am luat notă de această propunere.

Tot procedură aveţi? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Clement Negruţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am rugămintea şi fac apel la regulament şi la articolul din regulament care face trimitere la conducerea şi desfăşurarea şedinţelor de plen ale Camerei Deputaţilor - ca o paranteză, s-a mai făcut această intervenţie, dar eu revin, pentru că dumneavoastră ne-aţi dat o explicaţie. Mă refer la secretarul care lipseşte de la tribună.

Conform regulamentului, dumneavoastră trebuie să fiţi asistat de doi secretari. Am înţeles că este o mică problemă, dar constat că s-a transformat într-o mare problemă: domnul secretar lipseşte de 25 de minute din sală. Dumneavoastră puteţi să chemaţi, din cei patru secretari, un secretar care se află în sală. Dacă nu avem un secretar care se află în sală, din cei care fac parte din opoziţie şi încă unul de la putere, să rechemaţi secretarul care este programat la şedinţă, dacă nu, să sistaţi lucrările până la completarea Biroului de conducere a Camerei.

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule coleg.

Sigur, şi eu am crezut că va dura 5 minute, 10 lipsa colegului nostru.

Dacă există alt secretar în sală, indiferent din ce parte, să vină pentru 10 minute să suplinească lipsa domnului Nicolicea?

Încerc să-l găsesc pe dânsul, că înţeleg că alt secretar nu avem la îndemână în acest moment.

 
     

Domnul Andrei Dominic Gerea (din sală):

Să vină domnul Toader secretar.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Să ştiţi, chiar dacă nu am al doilea secretar, nu înseamnă să începem să discutăm alte lucruri. Nici nu vă răspund, domnule Toader, până nu vine al doilea secretar, ca răspunsul meu să fie valid.

 
     

Domnul Tinel Gheorghe (din sală):

Pe procedură, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Păi nu, nici pe procedură nu mai pot să dau cuvântul, că nu am al doilea secretar, îmi pare rău. După ce vine al doilea secretar, vă dau cuvântul.

 
     

Domnul Tinel Gheorghe (din sală):

Puteaţi să daţi o pauză de consultări.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Nu pot, nu am al doilea secretar. Mi-aţi atras atenţia adineaori că nu pot conduce şedinţa că nu am doi secretari. Dacă nu pot, nu pot, îmi pare rău! Caut un secretar. Nu mai există la România Liberă atât de..., ca să scriu acolo. Iertaţi-mă!

Domnule deputat, vă rog, staţi o secundă.

Domnule deputat Tinel, am al doilea secretar.

Puteţi să luaţi cuvântul, vă rog.

(La prezidiu a luat loc al doilea secretar, în persoana domnului deputat Eugen Nicolicea.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Ca să rezolvaţi impasul vă solicitam 5 minute pauză de consultări, domnule preşedinte, şi puteaţi să rezolvaţi problema elegant, să ştiţi, nu prin circ.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Iertaţi-mă! Nu am vrut să fac circ, am vrut doar să glumesc. Îmi pare rău dacă l-aţi considerat un circ. Îmi cer scuze! Nu-mi place circul şi nu-mi place să fiu în asemenea situaţii.

Suntem în poziţia în care Grupul parlamentar al PDL a cerut retrimiterea la comisie, prin domnul Toader - fostul lider de grup - ţinând seama că aţi fost, putem considera că mai aveţi voie să cereţi? Sau cum interpretez eu regulamentul acum?

Dar, pentru că eu am învăţat că important este să mergem mai departe, nu să stăm pe forme, supun votului dumneavoastră propunerea Grupului parlamentar al PDL de retrimitere a proiectului de lege la comisie.

Cine este pentru?

 
Video in format Flash/IOS    

115 voturi împotrivă, 62 voturi pentru, 2 abţineri, propunerea a fost respinsă.

Proiectul de lege cu propunere de respingere merge la votul final.

Şi dacă dumneavoastră, domnule Toader, aţi putut să cereţi, fără să fiţi lider de grup, pot să fac şi eu un comentariu la ceea ce aţi spus dumneavoastră: să ştiţi că dacă toate staţiunile conduse în mod descentralizat şi fără grija Guvernului de către administraţia locală ar arăta ca Mamaia, eu aş propune desfiinţarea Ministerului Turismului. Nu-i cazul însă.

Vă mulţumesc.

Mergem la următorul punct de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ (PL-x 199/2009). (rămas pentru votul final)  

40. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.151/2008 privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ.

Iniţiatorul? Aveţi cuvântul, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Király András György (secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale):

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Mă numesc Király András secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale.

Proiectul de Lege pentru aprobarea acestei ordonanţe este din anul 2008, dar trebuie să precizăm că Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a abrogat ordonanţa Guvernului. Deci, considerăm că ar fi timpul şi momentul să respingem definitiv.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport? Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor,

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport au fost sesizate cu dezbaterea pe fond - în procedură de urgenţă - a proiectului mai sus amintit.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere avizul Consiliului Legislativ, avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, precum şi deciziile Curţii Constituţionale.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea creşterii salariale acordate în anul 2008 şi 2009 personalului din învăţământ.

În şedinţa comună din 25 septembrie 2010, s-a hotărât cu unanimitate de voturi aprobarea proiectului de lege, cu amendamente, în sensul respingerii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2008, întrucât, prin Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit cu fonduri publice s-a abrogat Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca atare, ordonanţa de urgenţă supusă aprobării este caducă, actul pe care îl modifică fiind abrogat.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în condiţiile art.75 alin. (2), teza 3 din Constituţia României, republicată.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există la dezbateri generale intervenţii? Înţeleg că nu.

Proiectul de lege privind respingerea ordonanţei de urgenţă merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 212/2009). (rămas pentru votul final)  

Trecem la punctul curent 41. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Iniţiatorul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Răducu Valentin Preda:

Domnule preşedinte,

Acest proiect de act normativ nu se mai susţine, având în vedere că face referire la acte normative abrogate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnule preşedinte,

Domnule deputat, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte,

În consecinţă, propunem respingerea proiectului de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă la dezbateri generale există intervenţii? Înţeleg că nu.

Proiectul de lege merge la sesiunea de voturi finale, cu raprot de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2011 privind modificarea şi completarea art.II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2010 pentru modificarea Legii farmaciei nr.266/2008 (PL-x 196/2011). (rămas pentru votul final)  

42. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2011 privind modificarea şi completarea art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2010 pentru modificarea Legii farmaciei nr.266/2008.

Iniţiatorul, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Răzvan Teohari Vulcănescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege supus dezbaterii avea ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art.2 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2010 pentru modificarea Legii farmaciei nr.266/2008, intervenţiile legislative vizând prorogarea până la data de 1 mai 2011 a termenului de analiză a cererilor depuse anterior datei de 30 decembrie 2010, în vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare pentru farmacii şi drogherii, precum şi reglementarea situaţiei cererilor depuse până la data intrării în vigoare a Ordonanţei nr.130/2010 pentru cazurile pentru care nu se putea efectua inspecţia de farmacie.

În raport cu cele menţionate, Guvernul susţine adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Comisia pentru sănătate şi familie, doamnă preşedinte, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Nassar:

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ, avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, precum şi punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art.2 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2010 pentru modificarea Legii farmaciei nr.266/2008, intervenţiile legislative vizând prorogarea până la data de 1 mai 2011 a termenului de analiză a cererilor depuse anterior datei de 30 decembrie 2010, în vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare pentru farmacii şi drogherii, precum şi reglementarea situaţiei cererilor depuse până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2010.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2011 privind modificarea şi completarea art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2010 pentru modificarea Legii farmaciei, în forma adoptată de Senat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Dacă la dezbaterile generale intervine cineva? Bineînţeles că nu.

Proiectul de lege merge la sesiunea de voturi finale.

Cred că acesta este un caz care ne arată unde duce guvernarea în exces prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă.

Discutăm un proiect de lege, pierdem vremea, care are valabilitate acum 2 ani în urmă, a cărei valabilitate s-a terminat acum 2 ani.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.89/2011 pentru abrogarea şi modificarea unor acte normative (PL-x 31/2012). (retrimis comisiei)  

43. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea şi modificarea unor acte normative.

Iniţiatorul, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Prisecaru (secretar de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Numele meu este Tudor Prisecaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Dorim să solicităm retrimiterea acestui proiect la comisie din următoarele motive.

El a fost elaborat cu destul de mult timp în urmă, iar între timp au apărut alte acte normative care vin în contradicţie.

În principal, este vorba de alin.(4) al art.18, prin care preşedintele Academiei de Studii Agricole şi Silvice poate emite decizii privind componenţa consiliului de administraţie al unităţilor de cercetare-dezvoltare, privind numirea directorului general, directorului unităţilor.

Dat fiind faptul că o parte din institutele acestea, prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, vor trece în subordinea...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul secretar de stat, o secundă, mă iertaţi că vă întrerup.

Cererea de retrimitere la comisie nu este în dreptul Guvernului, este în dreptul comisiei. Eu am să reţin că dumneavoastră... Deocamdată noi am mers pe altă formulare până astăzi.

Am reţinut punctul dumneavoastră de vedere. Guvernul nu susţine proiectul de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Prisecaru:

Da. Şi denumirea ministerului este diferită, nu mai corespunde.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Am înţeles.

Vă mulţumesc şi eu foarte mult.

Comisia?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Stimate domnule preşedinte,

Vă rog să aveţi în vedere cererea de retrimitere la comisie. Termen două săptămâni, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, stimate coleg.

Supun votului dumneavoastră trimiterea la comisie.

Vă rog votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 161 de voturi pentru şi şase împotrivă, proiectul de lege a fost retrimis la comisie.

Domnule secretar de stat, îmi cer scuze, a fost o greşeală a mea, aveaţi dreptul să cereţi, conform regulamentului, retrimiterea la comisie.

Termenul două săptămâni, s-a spus, domnul Popescu. E mai important să înregistreze dânsul, decât noi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2012 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2010 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare (PL-x 257/2012). (rămas pentru votul final)  

Numărul curent 44. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2012 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2010 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare.

Vă rog, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Podgorean (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Necesitatea adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2012 este determinată de obligaţia creării cadrului legislativ care să permită aplicarea şi respectarea prevederilor Regulamentului Uniunii Europene nr.1232/2011, prevederi care sunt direct aplicate în statele membre.

Urgenţa prezentei reglementări este motivată de faptul că neadoptarea acestui act normativ ar afecta exportatorii români, care nu ar putea beneficia de facilitatea efectuării anumitor operaţiuni cu produse cu dublă utilizare către anumite destinaţii specifice, în condiţiile de concurenţă echitabilă faţă de ceilalţi exportatori din Uniunea Europeană.

Vă rugăm, deci, să aprobaţi legea.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Din partea comisiilor sesizate în comun, vă rog să luaţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard-Stelian Martin:

Stimaţi colegi,

Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate pentru dezbatere şi avizare în fond în procedură de urgenţă cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2012 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2010 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare.

La întocmirea prezentului raport, s-au avut în vedere următoarele avize: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru politică externă şi avizul favorabil al Comisiei pentru afaceri europene.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea OUG nr.12/2012 pentru modificarea OUG nr.119/2010 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare, în sensul că are un dublu scop, fiindcă pe fond, invocă şi face trimitere la dispoziţiile noului Regulament European adoptat în anul 2011, iar sub aspect formal adaptează şi unifică noua terminologie juridică europeană adoptată după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, şi anume înlocuirea cuvântului "comunitar" cu termenul "european" sau, după caz, UE.

În urma examinării proiectului de lege, membrii celor două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi să înainteze plenului Camerei Deputaţilor raport de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2012 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2010 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare, în forma adoptată de Senat.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Dacă nu există intervenţii la dezbateri generale, şi înţeleg că nu, proiectul de lege merge la sesiunea de voturi finale.

 
     

(În continuare, lucrările şedinţei sunt conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Eugen Nicolicea şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2012 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora (PL-x 325/2012). (rămas pentru votul final)  

Trecem la următorul proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2012 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora.

Are caracter ordinar, procedură de urgenţă.

Raportul este fără amendamente.

Din partea iniţiatorului, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Varga Gábor (directorul general al Oficiului de Stat pentru invenţii şi mărci):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Taxele în domeniul proprietăţilor industriale, brevete de invenţie, mărci, desene şi modele sunt reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr.41/1998.

Prin Legea nr.66/2010 pentru modificarea şi completarea Legii mărcilor, s-a introdus o modificare a art.4 al acestei ordonanţe, în sensul că cuantumul taxelor în lei, stabilit în raport cu cele corespunzătoare în euro, se actualizează la data de 1 ianuarie a fiecărui an, la nivelul cursului valutar al Băncii Naţionale a României, valabil la 1 octombrie a anului precedent.

În esenţă, această modificare ar conduce la o actualizare a taxelor în valută de la nivelul de curs de 3,6 la un nivel de curs de 4,3-4,5, care ar însemna o creştere substanţială.

În condiţiile recesiunii economice, ale crizei economice recunoscute şi în vederea scăderii presiunii economice asupra solicitanţilor şi beneficiarilor de drepturi de proprietate industrială şi cu dorinţa de a preveni o scădere şi mai accentuată a numărului de cereri de titluri de protecţie, am considerat că este foarte oportună o suspendare a prevederii acestui art.4 din Ordonanţa nr.41.

Din acest motiv a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/2012, iar prezenta Lege, nr.322/2012, susţine aprobarea acestei ordonanţe.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc şi eu foarte mult.

Din partea comisiei raportoare, cine ia cuvântul?

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dragomir:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu adresa PL-x 325/24 septembrie 2012, Biroul permanent, conform art.95-115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, a sesizat în procedură de urgenţă pentru examinarea şi avizare în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2012 pentru suspendarea dispoziţiilor art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora.

La întocmirea raportului, s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru industrii şi servicii specifice.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2012, în calitate de primă Cameră sesizată.

Raportul comisiei a fost adoptat cu votul majorităţii membrilor prezenţi la dezbateri.

În urma dezbaterii, în şedinţa din 9 octombrie 2012, comisia propune supunerea spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2012 pentru suspendarea dispoziţiilor art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, în forma adoptată de Senat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Dacă din partea grupurilor politice parlamentare?

Domnul deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Daţi-mi voie să citez din expunerea de motive la proiectul de act normativ, care spune chiar aşa: "În situaţia actuală în care România se află în continuare, respectiv de reducere semnificativă a veniturilor persoanelor fizice şi juridice române, creşterea taxelor în domeniul protecţiei proprietăţii industriale nu ar fi o măsură adecvată circumstanţelor."

Acuma, eu sunt de acord cu dumneavoastră. Numai că, prin programul de guvernare, aţi venit şi aţi introdus, prin modificarea la Codul fiscal, o grămadă de taxe. Taxe şi impozite la fermieri; un milion de fermieri, de ţărani, afectaţi. Taxe 3% pe cifra de afaceri la IMM-uri. Aţi venit şi aţi... taxe suplimentare pe energie, şi eu zic şi vă întreb: unde e consecvenţa, că tot prorogând termenul ăsta, pentru unii mumă şi pentru unii ciumă, nu cred că daţi dovadă de consecvenţă.

Eu înţeleg că poate lobby-ul desfăşurat de cei care beneficiază de astfel de scutiri e mai puternic decât cel al căror număr este mai mare, dar mai săraci şi mai neaveniţi - să zicem - în politică. Dar, dacă vorbim de consecvenţă, pentru că tot ni s-a trâmbiţat de la tribuna asta - eu ştiu - principiul consecvenţei, daţi-mi voie să vă reamintesc că în acest caz nu vorbim de consecvenţă, este inconsecvenţa Guvernului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Sper că aţi citit motivarea emiterii actului normativ? Bun! Am înţeles. Am înţeles, e dreptul opoziţiei să ia cuvântul.

Alte luări de cuvânt, dacă mai sunt? Nu. Vă mulţumesc foarte mult.

Potrivit art.106 nu sunt amendamente la articolele acestui proiect. Nefiind amendamente, urmează votul final.

Este lege ordinară, se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2012 privind transmiterea dreptului de administrare asupra acţiunilor deţinute de stat la Societatea Comercială Rompetrol Rafinare - S.A. către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, şi transferul Societăţii Comerciale Sanevit 2003 - S.A. Arad şi acţiunilor aferente deţinute în numele statului de la Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (PL-x 380/2012). (rămas pentru votul final)  

Următorul proiect, 46, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2012 privind transmiterea dreptului de administrare asupra acţiunilor deţinute de stat la Societatea Comercială "Rompetrol Rafinare" - S.A. către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, şi transferul Societăţii Comerciale "Sanevit 2003" - S.A. Arad şi acţiunilor aferente deţinute în numele statului de la Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Proiect de lege ordinar.

Procedură de urgenţă, fără amendamente.

Din partea iniţiatorului, dacă... vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Adrian Albulescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Proiectul de lege are ca obiect două puncte.

Unu. Transmiterea dreptului de administrare asupra acţiunilor deţinute de stat la "Rompetrol Rafinare" S.A. de la Ministerul Finanţelor Publice către Ministerul Economiei prin OPSPI.

Urgenţa reglementării este determinată pentru ca MEC să fie desemnat în structură şi să poată lua deciziile necesare în vederea protejării interesului statului.

Doi. Transferul "Sanevit 2003" Arad şi a acţiunilor aferente deţinute în numele statului de Ministerul Sănătăţii şi AVAS la Ministerul Economiei.

Deţinerea întregului pachet de acţiuni sub o singură autoritate, respectiv Oficiul Participaţiunilor Statului şi Privatizării Industriei din cadrul MEC permite concretizarea, în scurt timp, a procesului de privatizare.

Solicităm ca, în textul legii, să se facă corelarea cu noua structură de organizare a Guvernului, din MECMA în MEC.

Având în vedere cele prezentate mai sus, propunem, domnule preşedinte, plenului, adoptarea acestui act normativ.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Din partea comisiei raportoare?

Domnul preşedinte Mihai Tudose. Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Tudose:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Înainte de a da citire raportului, supun votului dumneavoastră o modificare procedurală. Din momentul discutării proiectului de lege până astăzi, AVAS-ul şi-a schimbat denumirea şi ar trebui ca o - ştiu eu - modificare tehnică de ordin procedural, să înlocuim în tot textul, în loc de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, domnule preşedinte. Ca amendament.

 
     

Domnul Márton Árpád-Francisc (din sală):

Eroare de tehnică legislativă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Tudose:

Eroare de tehnică legislativă, să înlocuim...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bine aţi venit în rândurile noastre, domnule Árpád, vă mulţumim foarte mult pentru recomandările pe care le-aţi avut.

Aţi terminat cu Statutul nostru?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Tudose:

Cu acest amendament, domnule preşedinte, stimaţi colegi, vă prezint raportul comisiei...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Sau aţi terminat cu noi?

Domnule preşedinte,

Vă rog frumos să supuneţi, ca să modificăm în tot textul legii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Tudose:

Deci vă supun avizului dumneavoastră propunerea Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare de adoptare a acestui raport, comisia fiind întrunită şi votând cu majoritate de voturi, doar un singur vot împotrivă, raportul la legea mai sus menţionată.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun! Facem următoarea modificare: în loc de "Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului", domnule preşedinte, se înlocuieşte cu "Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului" nu? Noua denumire. Aceasta este, da? Am spus-o bine.

Doamnelor şi domnilor, vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele pentru a supune la vot această chestiune. Să n-avem probleme. Mai apare vreo contestaţie la Curtea Constituţională, nu se ştie niciodată.

Să înceapă votul.

188 pentru, două voturi împotrivă, nicio abţinere.

Facem această modificare, corectură, datorită apariţiei unei erori materiale.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Potrivit art.106 ar trebui să intrăm pe amendamente. Nu sunt amendamente.

Urmează la votul final.

Este o lege ordinară.

Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale (PL-x 410/2012). (rămas pentru votul final)  

Mergem la următorul punct, 47, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Din partea iniţiatorului? Am înţeles.

Comisia? Domnule vicepreşedinte, aveţi cuvântul pentru a prezenta raportul comisiei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Anton:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură de urgenţă cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea, modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în scopul creşterii gradului de absorbţie şi utilizare a fondurilor europene alocate României.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Raportul asupra proiectului de lege a fost adoptat în unanimitate în forma prezentată de Senat în şedinţa din 24 octombrie 2012.

Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat în şedinţa din 2 octombrie 2012 şi proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Dacă la grupurile parlamentare există dorinţa de a lua cuvântul? Nu.

Potrivit art.106, neavând amendamente, merge la votul final.

Legea este ordinară, se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2012 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a creanţelor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi (PL-x 379/2012). (rămas pentru votul final)  

Următorul punct, 48, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2012 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a creanţelor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi.

Iniţiatorul?

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ruxandra Gîndu (vicepreşedinte, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului):

De la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, sunt Ruxandra Gîndu, vicepreşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege are ca obiect preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a creanţelor administrate de Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială FORTUS - S.A.

Această societate face parte din categoria societăţilor de importanţă locală din industria grea, fiind printre puţinele companii care pot asigura un număr important de locuri de muncă într-o zonă de şomaj peste media la nivelul ţării şi în care s-au închis pe rând unităţi industriale importante.

Societatea se află în perioada de observaţie, în procedura insolvenţei, cu o sentinţă de faliment temporar suspendată până la soluţionarea recursului împotriva acesteia. Este unica modalitate de salvare a acestei societăţi, în speranţa revenirii la planul de reorganizare aprobat deja de creditori, dar AVAS a identificat deja nişte potenţiali investitori, iar pentru această procedură, pentru a avea un vot unitar al reprezentanţilor statului în adunările creditorilor, este nevoie de acest act de preluare a creanţei de la ANAF, creanţă majoritară, către AVAS, actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Susţinem adoptarea acestui proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna vicepreşedinte.

Din partea comisie raportoare, domnul preşedinte Tudose.

Domnul deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Tudose:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Întâi avem de rezolvat exact aceeaşi problemă ca la punctul anterior, privind AVAS-ul, şi vă rog să supuneţi la vot modificarea din punct de vedere al tehnicii legislative.

Doi. Vă prezint raportul Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare asupra proiectului de lege mai sus menţionat.

Vă propune comisia, cu majoritate de voturi, adoptarea acestui proiect de lege, în forma adoptată de Senat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Grupurile parlamentare, intervenţii? Nu sunt.

Nu sunt amendamente.

Trecem direct la votul final, conform art.106 din Regulamentul nostru, al Camerei Deputaţilor.

 
     

Domnul Mihai Tudose (din bancă):

Vot pe modificare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da, da, da. Aveţi răbdare. N-am terminat încă, n-am trimis-o la votul final. Am spus care sunt procedurile.

Modificarea pe care am făcut-o şi la precedentul proiect de lege o facem şi la acesta.

Pregătiţi-vă cartelele, vă rog frumos.

Să înceapă votul.

201 voturi pentru, o abţinere, un vot împotrivă.

Amendamentul acesta de tehnică legislativă a fost acceptat.

Nemaifiind alte amendamente, proiectul de lege se trimite la votul final.

Mergem la următorul proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2012 pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată (PL-x 377/2012). (rămas pentru votul final)  

49. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2012 pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată.

Iniţiatorul, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ghizdeanu (preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect implementarea în mod unitar şi eficient, la nivel naţional, a dispoziţiilor cuprinse în legislaţia Uniunii Europene, în sensul că se înlocuiesc atribuţiile Băncii Naţionale a României de soluţionare pe cale extrajudiciară a diferendelor dintre utilizatorii serviciilor de plată şi prestări de servicii cu procedura medierii.

De asemenea, se aplică această procedură şi în ceea ce priveşte procedurile extrajudiciare de reparaţii adecvate şi eficace asupra soluţionării diferendelor.

Având în vedere conţinutul acestui proiect de lege, Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, adresează rugămintea de a se aproba proiectul de lege, de a se transforma în proiect de lege pentru aprobarea ordonanţei Guvernului, şi rugămintea de a se adopta proiectul de lege în forma prezentată de Guvern.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu.

Comisia raportoare, buget, finanţe, bănci.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dragomir:

Mulţumesc.

Cu adresa PL-x 377/1 octombrie 2012, Biroul permanent, conform art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, a sesizat în procedură de urgenţă pentru examinare şi avizare în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci cu Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2012 pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată.

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ şi avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Conform obiectului de reglementare, litigiile dintre utilizatorii şi prestatorii serviciilor de plată nu vor mai fi soluţionate de Banca Naţională a României, diferendele putând fi aplanate în continuare pe cale amiabilă, prin procedura medierii.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.73 din Constituţia României, republicată.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 24 septembrie 2012.

Proiectul de lege, potrivit art.75 alin.(1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi a art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2012 pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată, comisia propune supunerea spre dezbatere şi aprobare plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma prezentată de Guvern.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu.

Din partea grupurilor parlamentare nu sunt luări de cuvânt.

Nefiind amendamente, urmează votul final, reamintindu-vă că prin raportul comisiei se propune adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2012 pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată.

Este o lege ordinară. Se adoptă la fel, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Mergem la următorul proiect.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative (PL-x 324/2012). (rămas pentru votul final)  

50. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative.

Caracter ordinar.

Procedură de urgenţă.

Are amendamente proiectul.

Iniţiatorul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ghizdeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Obiectul de reglementare al prezentului proiect de lege îl constituie adoptarea unor măsuri care să conducă la reducerea cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare, precum şi modificarea unor acte normative cu aplicabilitate în privat şi utilizarea fondurilor publice.

Având în vedere conţinutul acestui proiect de lege, Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, propune, adresează rugămintea de a fi adoptat acest proiect de lege şi susţine raportul comisiei de specialitate, implicit şi amendamentele la acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Comisia raportoare?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dragomir:

Cu adresa PL-x 324/24 septembrie 2012, Biroul permanent, în temeiul art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, a sesizat în procedură de urgenţă pentru examinare şi avizare în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative.

La întocmirea prezentului raport, în conformitate cu art.97 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observaţii şi propuneri, transmis cu adresa nr.450/7 iunie 2012; avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, înregistrat cu nr.1258/7 iunie 2012; avizul favorabil al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, transmis cu adresa nr.21/176/25 septembrie 2012; avizul favorabil al Camerei pentru Muncă şi Protecţie Socială; şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Proiectul de lege, prin obiectul său de reglementare, face parte din categoria legilor ordinare, iar în aplicarea art.75 alin.(1) şi (3) din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2012, cu modificări şi completări.

Raportul comisiei a fost votat cu majoritate de către deputaţii prezenţi la dezbateri.

În urma dezbaterii, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative în şedinţa din 24 octombrie 2012 comisia propune supunerea spre dezbatere şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a unui raport al proiectului de lege, cu amendamente.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Grupurile politice?

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Spunea domnul deputat Mitrea, preşedinte de şedinţă pentru o bună perioadă, că aşa se întâmplă când lucrăm numai pe baza ordonanţelor de urgenţă.

Vă reamintesc că ieri, la poziţia 21, tocmai am dezbătut şi dat un vot pe articole şi amendamente la Ordonanţa Guvernului nr.11/2012, care ce credeţi că modifica? Tocmai Ordonanţa nr.26, pe care o discutăm noi astăzi. Şi o modifica pe fond, pentru că prelua anumite competenţe în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor şi le ducea direct în "vârful"... primului-ministru.

Or, eu, înţeleg că este vorba tot de consecvenţă legislativă pe care, bineînţeles, USL-ul, în mărinimia lui, o susţine. Aprobăm 26 în forma propusă astăzi şi vom da un vot final; şi aprobăm 12 în forma propusă ieri şi vom da un vot final.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aţi lipsit ieri? Eu vă ştiu prezent. Un singur om, pe fiecare grup. Da, da. Eu vă aduc aminte că cealaltă ordonanţă a fost retrimisă la comisie, domnule deputat.

Bun. Dacă, din partea grupurilor politice parlamentare mai este vreo luare de cuvânt? Nu.

Pe procedură, domnule deputat. Vă rog frumos, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Clement Negruţ:

Domnule preşedinte de şedinţă, intervenţia mea pe procedură se referă la programul şi ordinea de zi care a fost votată ieri de către plenul Camerei.

Conform acestui program, în momentul de faţă, ne aflăm în pauză. Fie supuneţi la vot modificarea programului de lucru, fie opriţi şedinţa.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, dacă aţi fi fost la primul mandat, cu tot respectul v-aş fi crezut şi v-aş fi explicat. Domnul deputat Mihai Stănişoară v-a explicat că este un proiect de lege care a început şi-l păstrăm aşa, cum ultima declaraţie politică, depăşind 10,30, a fost făcută la 10,35.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Clement Negruţ:

Vă mulţumesc. Îmi cer scuze, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu este o problemă. Cu mare plăcere aş fi oprit la momentul respectiv, dacă nu am fi început înainte de ora 12,00. Chiar aşa. Nu este o problemă. Vă daţi seama, supuneam la vot imediat.

Bun. A fost cu bună intenţie domnul deputat.

Conform art.20, urmează să aprobăm timpul afectat în dezbaterea acestui proiect de lege.

Aştept de la Comisia pentru buget propunere.

 
     

Domnul Gheorghe Dragomir (din sală):

5 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

5 minute, da? Vă mulţumesc foarte mult.

Supun aprobării Camerei propunerea făcută de Biroul comisiei.

Cine este pentru? Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

198, cu zero, cu unu, a fost aprobat.

Intrăm pe amendamentele admise.

La amendamentele admise, dacă la poziţia 1 la poziţia 10 aveţi vreun amendament, opinie? Nu. Vă mulţumesc. Admise.

De la poziţia 10 până la poziţia 15, dacă aveţi obiecţii, comentarii? Nu. Admise.

De la poziţia 16 până la poziţia 19 dacă aveţi obiecţii, comentarii? Nu. Admise.

Proiectul de lege, cu caracter ordinar, rămâne la votul final şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Doamnelor şi domnilor colegi, aşa cum a spus şi distinsul meu coleg, domnul deputat, programul de lucru a fost încheiat.

La ora 12,30, avem votul final.

O să rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală.

Staff-ul tehnic să pregătească lista de vot final.

Vă mulţumesc foarte mult.

Daţi-mi voie să fac un anunţ, înainte de a închide, cu privire la încetarea procedurii pentru două proiecte de hotărâre ale Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind încetarea procedurii pentru două proiecte de hotărâre ale Camerei Deputaţilor: <BR> - Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii de anchetă a Camerei Deputaţilor pentru verificarea modului de utilizare de către Guvern a sumelor încasate din taxa de primă înmatriculare în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008; <BR> - Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor;  

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă informez că Biroul permanent şi liderii grupurilor parlamentare, în şedinţa din 21 ianuarie a.c., au decis să înceteze procedura pentru următoarele două proiecte de hotărâre ale Camerei Deputaţilor, având în vedere că, potrivit Constituţiei, nu este obligatorie continuarea acestei proceduri:

1. Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii de anchetă a Camerei Deputaţilor pentru verificarea modului de utilizare de către Guvern a sumelor încasate din taxa de primă înmatriculare în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, iniţiată în anul 2008; şi

2. Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, iniţiată în anul 2010.

Vă mulţumesc foarte mult.

     

După pauză

 
Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog frumos să luaţi loc în bănci, pentru a pregăti şedinţa de vot final.

Doamnelor şi domnilor, cu domnul Adam, domnul deputat Adam!

Rog colegii să ia loc în bănci. Liderii grupurilor parlamentare să fie pregătiţi. Facem o verificare pentru prezenţă, pe fiecare grup. Da?

Domnul Ciucă, domnul Radu Popa, domnul Neacşu, domnul Tinel, nu mai este o problemă; UDMR, domnul Máté este; minorităţile - domnul Ganţ este aici.

O verificare.

Să înceapă votul.

În acest moment, sunt 241 cu totul.

Liderii grupurilor parlamentare să-şi ridice extrasul. Să-şi ridice extrasul fiecare dintre liderii de grup parlamentar. Şi mai facem o reluare de vot. Dacă vreţi dumneavoastră, mai facem una. Sunteţi pregătiţi?

Să înceapă votul, încă o dată!

Bun. Sunt 249 prezenţi. Suntem în cvorum.

O să rog liderii grupurilor parlamentare să-şi ia extrasul, să vadă colegii care sunt, să pregătim ... Avem în faţă proiectul de hotărâre. Sunt aproape 34 de proiecte.

UDMR, domnul Máté? Ok? Bun.

Minorităţile? Ok. Vă mulţumesc.

PSD? Ok.

PNL? Domnul Ruşanu? Nu mai ridicaţi mâna la domnul Dobre, vă rog frumos! Domnul Gerea încă mai lucrează. Da, am înţeles.

Conservatorii? Ok. Bună ziua, domnule preşedinte!

PP-DD? Aţi verificat lista?

Bun. Haideţi, să începem.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor (PH CD 34/2012). (retrimis comisiei)

Primul proiect.

Pe procedură, la primul proiect.

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Domnul deputat Marian Neacşu, liderul Grupului parlamentar PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte, determinat de faptul că acest proiect de hotărâre se referă la modificarea regulamentului - şi noi vom proceda la modificarea regulamentului, în continuare, după ce vom aproba statutul -, v-aş ruga frumos să le supuneţi colegilor noştri la vot propunerea de reîntoarcere la comisie a acestui proiect de hotărâre.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Retrimiterea la comisie.

Pregătiţi cartelele.

Termen? 30 de zile. Bun. Termen: 30 de zile.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

268 pentru, două abţineri, 20 de voturi împotrivă.

A fost aprobat. Se retrimite la comisie.

Termen: 30 de zile.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 2 /2013). (adoptat)

2. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

283 de voturi pentru, zero abţineri, 4 voturi împotrivă.

A fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (PL-x 220/2010). (adoptat)

Începem legile organice.

3. Primul proiect - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; lege organică; procedură de urgenţă.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

290 de voturi pentru, 4 abţineri, 3 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.44/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei de validare a mandatelor de deputat (PH CD 3 /2013). (adoptat)

Am sărit un proiect de hotărâre. Îmi cer scuze eu!

4. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.44/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei de validare a mandatelor de deputat.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

301 voturi pentru, două abţineri, niciun vot împotrivă.

Şi acest proiect de hotărâre a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2011 privind abrogarea alin.(8) al art.39 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (PL-x 188/2011). (adoptat)

La punctul 5 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2011 privind abrogarea alin.(8) al art.39 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; lege organică.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS    

263 de voturi pentru, 29 de abţineri, 15 voturi împotrivă.

Şi acest proiect a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 212/2009). (adoptat)

6. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative; lege organică; procedură de urgenţă.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

292 de voturi pentru, 7 abţineri, niciun vot împotrivă.

Proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2012 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2010 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare (PL-x 257/2012). (adoptat)

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2012 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2010 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare; lege organică.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

299 de voturi pentru, o abţinere, două voturi împotrivă.

Şi acest proiect de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2012 pentru reglementarea unor măsuri financiare cu privire la Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii (PL-x 272/2012). (adoptat)

Legi ordinare.

8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2012 pentru reglementarea unor măsuri financiare cu privire la Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

254 de voturi pentru, 6 abţineri, 49 de voturi împotrivă.

Vă rugăm frumos, domnule deputat! E emoţionat. A păstrat degetul dinainte. I-a rămas degetul acolo, în faţă.

Mergem mai departe. Domnul Preda este pus pe şotii astăzi.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind regimul juridic al mormintelor de război româneşti situate pe teritoriul Republicii Moldova, semnat la Iaşi la 3 martie 2012 (PL-x 472/2012). (adoptat)

9. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind regimul juridic al mormintelor de război româneşti situate pe teritoriul Republicii Moldova, semnat la Iaşi la 3 martie 2012; lege ordinară.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS    

Avem 300 de voturi pentru, o abţinere, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2012 privind asigurarea unei contribuţii suplimentare a României la nivelul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL prin detaşarea ofiţerilor de poliţie (PL-x 471/2012). (adoptat)

Mergem la următorul proiect.

Proiectul de lege a fost aprobat.

10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2012 privind asigurarea unei contribuţii suplimentare a României la nivelul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL prin detaşarea ofiţerilor de poliţie; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS    

312 voturi pentru, un singur vot împotrivă, nicio abţinere.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău, la 20 aprilie 2012 (PL-x 469/2012). (adoptat)

Mergem la următorul proiect de lege.

11. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău, la 20 aprilie 2012; lege ordinară.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională propune adoptarea acestui proiect.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS    

307 voturi pentru, două abţineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2012 pentru crearea cadrului legal necesar căutării automatizate a datelor de referinţă în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene şi asigurării recunoaşterii activităţilor de laborator referitoare la datele dactiloscopice (PL-x 414/2012). (adoptat)

Mergem la următorul proiect.

12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2012 pentru crearea cadrului legal necesar căutării automatizate a datelor de referinţă în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene şi asigurării recunoaşterii activităţilor de laborator referitoare la datele dactiloscopice; lege ordinară.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propun adoptarea proiectului de lege.

Cine este pentru? Vă mulţumesc mult, doamnelor şi domnilor.

Video in format Flash/IOS    

311 voturi pentru, zero abţineri, un vot împotrivă.

Şi acest proiect de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.21/2012 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor Legii nr.148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice (PL-x 385/2012). (adoptat)

Mergem la următorul proiect de lege.

13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.21/2012 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor Legii nr.148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice; lege ordinară.

Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS    

278 de voturi pentru, două abţineri, 36 de voturi împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit (PL-x 384/2012). (adoptat)

Mergem la următorul proiect de lege.

14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit; lege ordinară.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

311 voturi pentru, două abţineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.122/2006 privind azilul în România (PL-x 392/2012). (adoptat)

Mergem la următorul proiect.

15. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.122/2006 privind azilul în România; lege ordinară.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propun adoptarea.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc mult de tot.

Video in format Flash/IOS    

319 voturi pentru, două abţineri, niciun vot împotrivă.

Proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2011 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.29/1997 privind Codul aerian civil (PL-x 629/2011). (adoptat)

16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2011 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.29/1997 privind Codul aerian civil; lege ordinară.

Comisia pentru industrii şi servicii propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS    

317 voturi pentru, o abţinere, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2011 pentru completarea art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale (PL-x 646/2011). (adoptat)

Trecem la următorul proiect de lege.

17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2011 pentru completarea art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale; lege ordinară.

Comisia pentru industrii şi servicii propune adoptarea.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

286 de voturi pentru, o abţinere, 33 de voturi împotrivă.

Proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2012 privind conversia în acţiuni a unor sume datorate statului de către Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R.-S.A., precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române (PL-x 243/2012). (adoptat)

18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2012 privind conversia în acţiuni a unor sume datorate statului de către Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R.-S.A., precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române; lege ordinară.

Comisia pentru industrii şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

294 de voturi pentru, 19 abţineri, 13 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2011 pentru modificarea art.1 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a art.8 din Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope (PL-x 45/2012). (adoptat)

Mergem la următorul proiect de lege.

19. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2011 pentru modificarea art.1 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a art.8 din Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS    

323 de voturi pentru, zero abţineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2011 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul programelor privind combaterea HIV/SIDA şi tuberculozei în România, implementate de fundaţia Romanian Angel Appeal (PL-x 34/2012). (adoptat)

Mergem la următorul proiect de lege. Acesta a fost adoptat.

20. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2011 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul programelor privind combaterea HIV/SIDA şi tuberculozei în România, implementate de fundaţia Romanian Angel Appeal; lege ordinară.

Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS    

324 de voturi pentru, trei abţineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2011 privind desemnarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara ca operator medical al unui elicopter aflat în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi aprobarea modului de operare, funcţionare şi finanţare a asistenţei de urgenţă acordate cu acest elicopter (PL-x 768/2011). (adoptat)

Mergem mai departe.

21. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2011 privind desemnarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara ca operator medical al unui elicopter aflat în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi aprobarea modului de operare, funcţionare şi finanţare a asistenţei de urgenţă acordate cu acest elicopter; lege ordinară.

Comisia pentru sănătate şi familie propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS    

324 de voturi, o abţinere, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2011 privind exceptarea de la plata taxelor şi a celorlalte obligaţii prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991 şi de Legea nr.46/2008 - Codul silvic, pentru terenurile necesare realizării, extinderii şi supraînălţării depozitelor de zgură şi cenuşă aferente activităţilor nucleare desfăşurate de către societăţi sau regii autonome ce au ca obiect principal de activitate producerea apei grele (PL-x 570/2011). (adoptat)

Trecem la următorul proiect de lege.

22. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2011 privind exceptarea de la plata taxelor şi a celorlalte obligaţii prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991 şi de Legea nr.46/2008 - Codul silvic, pentru terenurile necesare realizării, extinderii şi supraînălţării depozitelor de zgură şi cenuşă aferente activităţilor nucleare desfăşurate de către societăţi sau regii autonome ce au ca obiect principal de activitate producerea apei grele; lege ordinară.

Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS    

297 de voturi pentru, 5 abţineri, 29 împotrivă.

Proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară (PL-x 356/2011). (adoptat)

Următorul proiect de lege.

23. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară; lege ordinară.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru industrii şi servicii propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS    

322 de voturi pentru, 3 abţineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 68/2011). (adoptat)

Mergem la următorul proiect de lege.

24. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; lege ordinară.

Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

302 voturi pentru, două abţineri, 25 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ (PL-x 199/2009). (adoptat)

Mergem la următorul proiect de lege.

25. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport propun adoptarea proiectului de lege privind respingerea ordonanţei de urgenţă a Guvernului.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS    

277 de voturi pentru, 43 de abţineri, 9 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2011 privind modificarea şi completarea art.II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2010 pentru modificarea Legii farmaciei nr.266/2008 (PL-x 196/2011). (adoptat)

Trecem la următorul proiect de lege.

26. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2011 privind modificarea şi completarea art.II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2010 pentru modificarea Legii farmaciei nr.266/2008; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru sănătate şi familie propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS    

297 de voturi pentru, 27 de abţineri, 3 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2012 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora (PL-x 325/2012). (adoptat)

Trecem la următorul proiect de lege.

27. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2012 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora; lege ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

261 de voturi pentru, 28 de abţineri, 39 de voturi împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2012 privind transmiterea dreptului de administrare asupra acţiunilor deţinute de stat la Societatea Comercială Rompetrol Rafinare - S.A. către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, şi transferul Societăţii Comerciale Sanevit 2003 - S.A. Arad şi acţiunilor aferente deţinute în numele statului de la Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (PL-x 380/2012). (adoptat)

Mergem la următorul proiect de lege.

28. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2012 privind transmiterea dreptului de administrare asupra acţiunilor deţinute de stat la Societatea Comercială "Rompetrol Rafinare" - S.A. către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, şi transferul Societăţii Comerciale "Sanevit 2003" - S.A. Arad şi acţiunilor aferente deţinute în numele statului de la Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri; lege ordinară.

Comisia pentru politică economică propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS    

306 voturi pentru, 18 abţineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale (PL-x 410/2012). (adoptat)

Mergem la următorul proiect.

29. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale; lege ordinară.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice propune adoptarea acestui proiect de lege.

Video in format Flash/IOS    

Să înceapă votul. 328 voturi pentru, două abţineri.

Vă mulţumesc mult

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2012 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a creanţelor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi (PL-x 379/2012). (adoptat)

30. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2012 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a creanţelor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi; lege ordinară.

Comisia pentru politică economică propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS    

321 de voturi pentru, 4 abţineri, 3 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2012 pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată (PL-x 377/2012). (adoptat)

Mergem la următorul proiect de lege.

31. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2012 pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată; lege ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea proiectului de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS    

299 de voturi pentru, 29 de abţineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative (PL-x 324/2012). (adoptat)

Mergem la următorul proiect.

32. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative; lege ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS    

280 de voturi pentru, 14 abţineri, 34 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107 din 6 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 444/2011). (respinsă)

Mai avem două proiecte de lege, două respingeri de lege ordinară.

33. Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107 din 6 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; lege ordinară.

Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru muncă şi protecţia socială propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

279 de voturi pentru, 23 de abţineri, 28 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul Legii Turismului (PL-x 417/2011). (respins)

Următorul proiect de lege.

34. Proiectul Legii Turismului; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru industrii şi servicii propun respingerea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc foarte mult.

242 de voturi pentru, 41 de abţineri, 42 de voturi împotrivă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Membrii Biroului permanent sunt invitaţi în sala de şedinţă.

Mâine, la ora 9,00, Biroul permanent reunit.

La ora 10,00, plen comun reunit. La ora 10,00, aşa a anunţat şi Senatul.

Vă mulţumesc foarte mult.

Vă urez o zi frumoasă!

Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,00.