Sittings of the Chamber of Deputies of February 19, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.18/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 19, 2013

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările şedinţei au fost conduse în prima parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi în a doua parte de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cătălin-Daniel Fenechiu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor colegi,

Daţi-mi voie să deschid şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi, 19 februarie 2013.

O să începem astăzi cu reprezentanţii puterii şi am să-l invit pe domnul deputat Sorin Stragea, din partea Grupului parlamentar al Partidul Social Democrat, să-şi prezinte declaraţia, rugând-o pe doamna Sanda-Maria Ardeleanu să se pregătească.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Sorin Constantin Stragea - declaraţie politică intitulată Modificarea Statutului - o necesitate pentru un Parlament eficient;

Domnule coleg, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Modificarea statutului - o necesitate pentru un Parlament eficient"

Pentru noi, parlamentarii cu experienţa unui mandat precedent, a fost evidentă necesitatea modificării Statutului deputaţilor şi senatorilor, pentru a răspunde necesităţilor obiective de eficientizare a activităţii noastre, pentru accelerarea procedurilor parlamentare în acord cu nevoile actuale ale societăţii cu privire la drepturile şi obligaţiile deputaţilor şi senatorilor vizavi de responsabilităţile care ne revin. Totodată, aceste modificări îşi au rolul de a păstra principiul asigurării unui cadru legal previzibil, unitar şi stabil.

Experienţa parlamentară a mandatului anterior arată evidenta necesitate a reglementării Codului de conduită al deputaţilor şi senatorilor, a reglementărilor privind participarea noastră la activităţi legate de Uniunea Europeană, la stabilirea cazurilor de încetare a mandatului de senator sau deputat ca urmare a constatării unei stări de incompatibilitate, sancţionarea celui aflat în conflict de interese, circumstanţierea situaţiei în care cei care părăsesc grupul parlamentar din care fac parte ori a celor care pierd sprijinul politic al acestuia.

Este importantă instituirea controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului în domeniul afacerilor europene, precum şi punerea în aplicare şi reglementarea internă a principiului democraţiei participative, prevăzut la art.10 al Tratatului privind Uniunea Europeană, dând posibilitatea parlamentarilor de a participa la dialogul politic cu instituţiile Uniunii Europene, conform art.12 al Tratatului privind Uniunea Europeană.

Totodată, pentru prima oară se reglementează situaţia părăsirii de către un senator sau un deputat a grupului parlamentar din care face parte, aceştia devenind deputaţi sau senatori neafiliaţi, dacă nu se afiliază unui alt grup parlamentar, fiind statuat faptul că nu mai pot fi constituite alte grupuri parlamentare.

În materia conflictului de interese trebuia prevăzută sancţiunea celui aflat în conflict de interese constatat prin raportul Agenţiei Naţionale de Integritate, rămas definitiv prin neatacare sau prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, aceasta fiind de interzicere de a participa la lucrările Camerei din care face parte pe o perioadă de până la şase luni, fără a putea beneficia, pe această perioadă, de drepturile băneşti şi materiale aferente.

Modificările referitoare la incompatibilităţi urmăresc, evident, asigurarea previzibilităţii normelor legale, dar şi schimbarea modului de abordare legislativă a acestui subiect, fiind acum explicit tratate cazurile de încetare a mandatului de deputat sau senator ca urmare a constatării unei stări de incompatibilitate, pe de o parte, precum şi tratarea în detaliu a procedurii parlamentare aplicabile situaţiilor în care se constată existenţa unei astfel de stări.

Un element de noutate, necesar, îl constituie reglementarea dreptului deputaţilor şi senatorilor aleşi în circumscripţii electorale pentru românii cu domiciliul în afara României de a organiza, cu aprobarea Biroului permanent al Camerei din care fac parte, birouri parlamentare în afara ţării sau în România.

Consider că aceste măsuri, împreună cu celelalte modificări aduse Statutului deputaţilor şi senatorilor, sunt menite a clarifica şi eficientiza activitatea parlamentarilor în anumite domenii, fiind un pas important în recâştigarea încrederii românilor în forul legislativ suprem, Parlamentul României.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumesc. Şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Sanda-Maria Ardeleanu - declaraţie politică referitoare la Proiectul de plan-cadru pentru învăţământul primar;

O rog pe doamna Ardeleanu să-şi prezinte declaraţia şi, în acelaşi timp, pe domnul deputat Gheorghe Ciobanu să se pregătească.

Doamnă colegă, cu drag, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

Bună ziua!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat în dezbatere publică Proiectul de plan-cadru pentru învăţământul primar. Am reuşit, săptămâna trecută, să stau de vorbă cu foarte multă lume, învăţători, profesori, elevi, părinţi, legat de acest Programul-cadru şi de ideea "năstruşnică" de a introduce încă două ore de mişcare, în combinaţie cu muzica şi jocul, la clasele I-IV. Opiniilor culese li se adaugă, firesc, şi experienţa mea de profesor, dar şi cea de bunică de elevi în ciclul primar, clasa pregătitoare şi clasa a II-a. Pot să sintetizez următoarele elemente ale punctului de vedere general.

Toată lumea este de acord că mişcarea este foarte necesară în rândul copiilor de această vârstă, dar ea trebuie făcută profesionist, cu resursele umane şi materiale corespunzătoare şi obligatorii. În prezent, pentru marea majoritate a copiilor cu care am discutat, a părinţilor, dar şi a învăţătorilor, cele două ore de educaţie fizică reprezintă un chin: nu există programă clară, nu există, de multe ori, profesori specializaţi în toate şcolile, nu există infrastructura necesară, nu există un control asupra efectuării acestor ore, care se transformă, cel mai adesea, în ore de limba română şi matematică.

Pe de altă parte, aceste schimbări şi experienţe marca "prim-ministru" sau "miniştri ai educaţiei", care se perindă într-un ritm ameţitor la conducerea treburilor ţării, dau efectiv peste cap sistemul. Prima reacţie a celor cu care am discutat a fost, citez: "Ne-am săturat de schimbări, ne-am săturat de excese, ne-am săturat să fim cobaii miniştrilor".

Patru ore de "mişcare" pe săptămână ar crea mari probleme procesului de învăţământ, deoarece ar trebui imediat adaptată programa de la matematică, de exemplu, care rămâne cu doar trei ore, grilele de evaluare la testări şi examene, nemaivorbind de faptul că o oră de limbă străină, începând cu clasa a III-a, este mult prea puţin în condiţiile respectării Cadrului european al limbilor. Se încurajează sistemul meditaţiilor în cazul în care unele familii doresc performanţă prin şcoală.

Cum se poate face această modificare - patru ore de "mişcare" la ciclul primar - fără a se avea în vedere consecinţele în programa şcolară până la clasa a XII-a? A se lucra doar pe un ciclu de învăţământ este riscant, apar neconcordanţe şi, de aici, situaţia dezastruoasă de la examenele naţionale.

Atât copiii, cât şi părinţii, nu mai vorbesc de bieţii învăţători ale căror norme se simt ameninţate, în condiţiile în care, pentru aceste discipline, vor apărea profesori specializaţi de educaţie fizică, desen, muzică, sunt realmente speriaţi de această perspectivă, de ideile de aşa-zisa reformă, pe care vrea să le pună în aplicare un prim-ministru "mânat" de la spate de interese oculte. Părerea generală este că sunt mari interese în joc şi în acest caz.

În fine, mi-a plăcut, de data aceasta, atitudinea rezervată a mass-media pe această temă.

Stimaţi colegi,

Constat că singurul atu al USL-ului rămâne consecvenţa. Da, consecvenţa în a crea haos, în a destabiliza, cu orice preţ, un sistem care pe alocuri funcţionează bine, în a-şi bate joc de nişte dascăli care sperau că falsele dispute şi confuziile vor dispărea. Din păcate, dorinţa Guvernului USL de a-şi lega numele de schimbări, indiferent de consecinţe, face ca "ceaţa" să persiste deasupra învăţământului românesc.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Stimată doamnă deputat,

Vă mulţumim pentru modul în care aţi prezentat.

 
Video in format Flash/IOS   Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică cu titlul Semnale ale integrării României în Europa;

Îl rog pe domnul deputat Gheorghe Ciobanu, din partea Grupului parlamentar al PSD, să-şi prezinte declaraţia politică şi dacă doamna Liliana Ciobanu, de la PP-DD? Marioara Nistor?

Dacă nu e nimeni, atunci se pregăteşte domnul Lubanovici, din partea Grupului parlamentar al Partidul Naţional Liberal.

Domnule coleg, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ciobanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Semnale ale integrării României în Europa"

Stimaţi colegi,

Din cauza unor abordări politice nu tocmai corecte, ultimul an a adus, în rândurile românilor, un sentiment de reţinere faţă de ceea ce înseamnă Europa.

Se remarcă o creştere a euroscepticismului, pe fondul crizei economice şi sociale. Şi asta în condiţiile în care, la momentul intrării în Uniunea Europeană, românii erau cei mai eurooptimişti. Se poate impune o concluzie foarte simplă: mecanismul încrederii în valorile europene pare a se fi gripat. O stare cu atât mai ciudată cu cât năzuinţele noastre în ceea ce priveşte calitatea vieţii se îndreaptă tot către Europa.

Ultima săptămână a adus însă câteva evenimente, care, cred eu, sunt în măsură, să schimbe percepţia noastră, dar şi raportarea la Uniunea Europeană. În primul rând, scandalul cărnii de cal, care ar fi fost exportată din România ca carne de vită. Remarc şi salut prin această declaraţie politică demersurile autorităţilor de la Bucureşti pentru a repune adevărul în drepturile sale. Datorită felului în care Guvernul Ponta a gestionat subiectul, atât din punct de vedere al verificărilor, cât şi din punct de vedere al comunicării, ţara noastră nu a devenit un ţap ispăşitor. Cred că este unul dintre acele momente importante, în care România ia atitudine împotriva unei nedreptăţi şi reuşeşte să îndrepte o percepţie greşită. Este un moment de schimbare a paradigmei de interpretare a rolului nostru în Europa - acela de cetăţeni cu drepturi depline, iar nu vinovaţii de serviciu.

Al doilea moment, poate chiar mai important din punct de vedere al imaginii noastre externe, ţine de câştigarea Ursului de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, o reuşită în premieră a regizorului Călin Peter Netzer. Îi felicit pe această cale pe tânărul regizor şi echipa de actori care a făcut posibilă această victorie. Interpretez acest moment şi ca unul de recunoaştere a potenţialului de a crea acte culturale unice şi universal acceptate ca valoroase din partea României.

Cinematografia noastră a reuşit să se impună la nivel european. Fie şi numai din această perspectivă, cred că ţara noastră contribuie decisiv la dezvoltarea şi impunerea valorilor culturale europene. E o mare reuşită, deloc singulară, dacă ne gândim la aprecierile obţinute în trecut şi de alţi tineri regizori români şi o confirmare a faptului că putem să reprezentăm un motor cultural şi artistic important la nivel european.

Nu aş încheia fără să pomenesc şi de Festivalul Olimpic al Tineretului European, care are loc în această perioadă la Braşov. Peste 900 de sportivi participă la a unsprezecea ediţie a Olimpiadei de Tineret, cea mai importantă competiţie organizată în România de la Universiada din 1981. Prezenţa lui Jacques Rogge, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, şi a lui Patrick Hickey, preşedintele Comitetului Olimpic European, reprezintă dovezi clare ale importanţei acordate acestui eveniment sportiv de anvergură. Faptul că România, datorită investiţiilor în infrastructură derulate de Guvernul Ponta, reuşeşte să se ridice la standardele cerute de o asemenea competiţie, arată că mergem în direcţia potrivită. Mai mult decât atât, declaraţiile lui Rogge referitoare la o posibilă Olimpiadă de seniori sunt onorante şi creează premisele unei şi mai bune integrări culturale şi sportive a României.

În concluzie, aş puncta faptul că, fie şi numai din perspectiva acestor trei momente, ţara noastră arată că se poate integra cu succes în Uniunea Europeană, se poate ridica la standardele cerute şi le poate chiar depăşi. Mitul unei Românii întârziate şi a unei populaţii lipsite de speranţe şi fără ardoare este astfel spulberat. Cred că Europa ar trebui să fie atentă la aceste lucruri şi să înţeleagă faptul că românii sunt deja europeni. E rândul lor să treacă peste prejudecăţi şi să ne accepte mai uşor în rândurile lor. Nu pentru că aşa este corect politic, ci pentru că merităm.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumim şi noi.

 
Video in format Flash/IOS   Mircea Lubanovici - declaraţie politică cu privire la Statutul parlamentarilor;

Îl rog pe domnul Mircea Lubanovici, din partea Grupului Partidului Democrat Liberal să poftească la microfon şi pe domnul Tudor Ciuhodaru, din partea PP-DD, să se pregătească.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Lubanovici:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Onorat prezidiu,

Stimate domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Încep prin a vă întreba dacă v-ar plăcea să vă creşteţi copiii într-o ţară în care poţi ajunge în vârf doar renunţând la adevăratele valori, la onestitate şi bun-simţ? Pentru că acestea sunt valorile pe care le promovaţi atunci când acceptaţi ca parlamentarii, care au săvârşit fapte de corupţie, să aibă un statut privilegiat.

Sfidaţi Europa doar pentru a vă proteja colegii cu probleme penale sau care se confruntă cu incompatibilităţi, fără a ţine cont că aceste decizii nu au urmări doar în Parlament, ci asupra imaginii României în afara graniţelor. Un stat în care nu se face destul pentru a combate corupţia la cel mai înalt nivel, mai ales pe fondul unei relaţii care a avut de suferit din cauza abuzurilor Guvernului Ponta, reprezintă ţinta perfectă pentru atacurile ţărilor care s-au opus de la început intrării noastre în Uniunea Europeană şi, mai recent, intrării ţării noastre în spaţiul Schengen.

De aceea, voi sintetiza sentimentul de furie generat de nenumăratele dumneavoastră propuneri, spunându-vă că nici eu, nici românii pe care îi reprezint şi nici colegii mei nu vom accepta ca parlamentarii să fie trataţi diferit faţă de restul cetăţenilor din această ţară, aşa cum nu vom accepta nici modificarea discriminatorie făcută de USL, care dă un termen special de 45 de zile unui parlamentar incompatibil să conteste verdictul în justiţie, în loc de 15 zile, ca în cazul oricărui cetăţean român.

Ceea ce faceţi, stimaţi membri ai puterii, se numeşte abuz şi complicitate la fapte de corupţie. Ne-am săturat de filmele cu acelaşi scenariu, pe care vreţi să le promovaţi prin acest statut. Tocmai pentru că România merită o altă soartă şi pentru că noi, ca parlamentari, trebuie să fim un model pentru populaţia pe care o reprezentăm, am luat atitudine şi am contestat la Curtea Constituţională statutul parlamentarilor.

Judecata noastră, stimaţi colegi, este bazată pe corectitudine şi ne vom opune modelului USL de promovare a oamenilor certaţi cu legea sau, mai grav, chiar condamnaţi penal în unele cazuri şi apoi protejaţi de imunitatea parlamentară.

Va mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică referitoare la promisiunile din campanie ale parlamentarilor puterii;

Îl invit pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului PP-DD, să-şi prezinte declaraţia politică şi pe domnul Vasile Mocanu, din partea Grupului PSD, să se pregătească.

Aveţi cuvântul, distinse coleg.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi începe cu faptul că sunt surprins că astăzi mai avem parlamentari ai puterii în sală, pentru că partidul unic a uitat România. După ce nu au depus niciun amendament la bugetul ţării, vedem că încă mai au dreptul să facă, pe ici, pe colo, câte o declaraţie politică.

Partidul unic a uitat România şi le reamintesc celor care sunt astăzi la putere că oamenii i-au votat nu pentru că sunt mai frumoşi sau mai deştepţi, nu pentru că sunt puri sau fără de păcat, ci pentru promisiunile din campanie.

La Iaşi au promis aeroport, spital regional de urgenţă şi autostradă. Aeroportul este dat de pământ, spitalul regional de urgenţă este un SF, iar autostrada nu este printre proiectele domnului ministru.

Nici eu nu sunt un fan al domniei sale, dar văd că până şi coplata şi redeschiderea spitalelor rămân doar o promisiune de campanie.

Astăzi, voi da şansa parlamentarilor puterii să-şi respecte una dintre promisiunile de campanie şi să voteze proiectul de lege aflat pe ordinea de zi în care se prevede reducerea TVA-ului la 19% şi cel privind abrogarea coplăţii.

Până una-alta, dacă tot domnul Mocanu se îndreaptă spre microfoane, sper că va fi în asentimentul meu că Iaşiul are nevoie şi de spital regional de urgenţă, şi aeroport, şi şosea de centură.

Iar reamintesc parlamentarilor puterii, cel mai numeros grup parlamentar din istorie, cel de la Iaşi, că au promis că nu vor vota bugetul dacă pe el nu se va regăsi aeroportul din Iaşi.

Promisiunile se pare că sunt făcute doar pentru a fi încălcate.

Dar le mai dau astăzi şansa să voteze două proiecte de lege în nenumăratele din promisiunile din campanie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat. Sper ca cei ce sunt interesaţi să şi audă.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Mocanu - declaraţie politică intitulată: O promisiune care ar trebui respectată - Autostrada Iaşi - Târgu Mureş;

Îl invit pe domnul deputat Vasile Mocanu pentru a-şi prezenta declaraţia şi pe domnul deputat Antal István să se pregătească pentru a urma la microfonul Camerei Deputaţilor.

Domnule coleg, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "O promisiune care ar trebui respectată - Autostrada Iaşi-Târgu Mureş."

Ieşenii au acordat, la finele anului trecut, un vot masiv USL din mai multe motive. Cele mai importante au fost următoarele:

- Pentru că voiau să scape de PDL.

- Pentru că doresc să trăiască mai bine.

Dacă de PDL au scăpat, ieşenii continuă încă să-şi afirme speranţa într-un trai mai bun. În ultimele luni, primii paşi spre o viaţă mai bună şi mai dreaptă s-au făcut, dar e nevoie de mai mult. De mult mai mult! Tocmai pentru că Iaşiul a fost profund ignorat, în ultimii ani, de către puterea portocalie, USL a promis, în campania electorală de anul trecut, că nu va mai accepta neglijarea de către guvernanţi a marilor şi necesarelor proiecte, care pot scăpa Iaşiul de izolarea ultimilor 20 de ani.

În condiţiile în care Iaşiul va deveni, în viitorul apropiat, capitală de regiune, atât o austostradă care să lege Iaşiul de vestul ţării, cât şi un aeroport internaţional modern sunt investiţii absolut necesare. Dar avem nevoie de ajutorul Guvernului. Doar în acest mod vom putea vorbi de dinamizarea economiei locale, de crearea de noi locuri de muncă, dar şi de atragerea unor investitori importanţi.

De aceea, este contraproductiv ca unii oficiali ai Guvernului să afirme deja că nu prea sunt interesaţi de proiectele Iaşiului. Eu cred că toate promisiunile făcute de către USL ieşenilor, dar mai ales cea referitoare la autostrada care să lege Iaşiul de Ardeal, trebuie obligatoriu respectate.

Noi ne ţinem de cuvânt.

Vă mulţumesc,

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Antal István - declaraţie politică cu tema Timbrul de mediu;

Sper ca membrii Guvernului, cei care răspund direct de autostrăzi, să reţină cele ce dumneavoastră le-aţi expus.

Rog pe domnul deputat Antal să-şi prezinte declaraţia şi pe doamna deputat Camelia Bogdănici să se pregătească din partea Grupului Partidului Democrat Liberal.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

Declaraţia mea se numeşte: "Timbrul de mediu."

Şi având în vedere faptul că, până la urmă, Guvernul, săptămâna trecută, n-a mai aprobat, în şedinţa de guvern, forma proiectului de lege, e cu atât mai bine-venită declaraţia, ca un semnal pentru cei care urmează să finalizeze acest proiect de lege. Un proiect de lege controversat, fiindcă acesta, după părerea mea, vine în antiteză cu ce s-a făcut până acum - taxa de primă înmatriculare şi Programul "Rabla" - şi cu ceea ce ar trebui să facem acum - standarde de mediu din ce în ce mai stricte care ne aşteaptă într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Conform tabelelor de calcul al impozitului şi realizând o comparaţie cu taxa de primă înmatriculare, reiese că cei care îşi cumpără maşini non-euro sau cu motorizare euro 1 şi euro 2 vor face o alegere înţeleaptă. Din zisele doamnei ministru, acest algoritm are la bază ideea că oricum importurile de maşini non-euro reprezintă un procent mic din total şi că vor polua mai puţin, dat fiind faptul că vor ieşi rapid din circulaţie.

Acum, aruncând un ochi pe statistică, ce constatăm de fapt?

1. Într-o singură lună, din noiembrie 2012 până în decembrie 2012, importul de autovehicule mai vechi de zece ani a fost de 8000 de bucăţi. Asta în condiţiile în care până în noiembrie, în medie, s-au adus în ţară 5500 de maşini mai vechi de zece ani, adică 45% din acestea au vârste venerabile de peste zece ani.

2. Faţă de 2011, în 2012 importurile de maşini second-hand au crescut cu 82% la autoturisme şi cu 43% la vehicule comerciale.

3. În anul 2012 vânzarea de autovehicule s-a desfăşurat după raportul unul nou la două rulate. Aşadar, argumentul despre procentul mic de importuri de maşini vechi nu prea ţine.

În plus, din antiteza de care pomeneam mai înainte putem concluziona că banii alocaţi Programului "Rabla" au fost aruncaţi pe geam, scopul său fiind retragerea din circulaţie a autoturismelor vechi şi poluante şi înlocuirea lor cu altele noi, ceva mai prietenoase cu mediul înconjurător.

Sau, şi mai bine, în anii ce vin vom finanţa indirect programele tip "Rabla" din ţările occidentale, unde reprezentantul clasei mijlocii din Vest îşi poate vinde liniştit maşina veche unui român prea amărât ca să îşi poată permite luxul unei maşini noi, fie ea din producţie indigenă, şi îşi cumpără un autoturism nou din producţie indigenă, doar că aceea e nemţească sau franţuzească, sau italiană.

Un alt raţionament la baza stabilirii tabelelor de aplicare a timbrului de mediu este "poluatorul plăteşte". Păi cum se respectă aceasta dacă maşinile mai vechi sunt taxate mai puţin decât modelele mai noi? Mai mult, cei care au reuşit cu greu să îşi recupereze taxa de primă înmatriculare plătită pentru maşini euro 3 şi 4 vor plăti acum o taxă de timbru mai mare decât ce au plătit şi recuperat.

Cum nici "poluatorul plăteşte" şi nici reducerea gradului de poluare în România nu sunt respectate în noul proiect de lege, la ce aplicăm timbrul de mediu? Pe ce principii s-a construit şi ce scop are noua reglementare?

La finalul intervenţiei mele, pentru o mai corectă ilustrare a celor spuse mai devreme, vin cu două exemple în proiectul nou, care va fi aprobat odată şi odată de Guvern, dacă nu se răzgândesc actualii guvernanţi: pentru un autoturism euro 4 de cinci-şase ani, taxa de timbru va fi de 2805 euro, în timp ce taxa de poluare, conform legii vechi, Legea nr. 9/2012, era de 1.435 de euro. În linii mari, taxa se dublează pentru maşinile mai noi.

În schimb, pentru un autoturism non-euro, având venerabila vârstă de 21 de ani, taxa de poluare era de 9.000 euro, acum va fi de 1.435. În linii mari, taxa se dublează. Adică, în linii mari, taxa de timbru va avea o reducere de 6,8 ori.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumim şi noi.

Vă dorim o zi frumoasă.

 
Video in format Flash/IOS   Camelia-Margareta Bogdănici - declaraţie politică intitulată Misterele care învăluie guvernarea USL;

O invit pe doamna doctor, pe doamna deputat Camelia Bogdănici, din partea Grupului Partidului Democrat Liberal, să preia cuvântul şi se pregăteşte domnul deputat Andrei Savu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Stimată colegă, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Mulţumesc.

Declaraţia politică se numeşte: "misterele care învăluie guvernarea USL."

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

În data de 22 decembrie 2012 a fost înregistrată la Senat, pentru dezbatere, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.91/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii, ordonanţă care produce efecte juridice încă din 27 decembrie 2012, data publicării în Monitorul Oficial al României.

Ca persoană care cunoaşte bine sistemul sanitar românesc, prin prisma activităţii medicale pe care o desfăşor de multe decenii, mi-a fost stârnită curiozitatea de a afla care sunt acele acte normative modificate prin această ordonanţă şi, firesc, în ce constau modificările aduse acestora.

Prima surpriză a fost să realizez că modificările, nenumărate, ce-i drept, vizează în special Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. De asemenea, mi-a atras atenţia expunerea de motive unde sunt explicate, într-o manieră de neînţeles, argumentele care au impus necesitatea adoptării de către Guvern a Ordonanţei de urgenţă nr.91/2012. Poate ne explică domnul ministru Nicolăescu care este legătura dintre toate modificările aduse de Ordonanţa de urgenţă nr.91/2012 şi legislaţia europeană cu privire la instituirea: "unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman în ceea ce priveşte prevenirea pătrunderii medicamentelor falsificate în lanţul legal de aprovizionare".

Aşa începe, de fapt, misterul ce pare să învăluie această halucinantă ordonanţă care aduce modificări considerabile Legii nr.95/2006 şi care denotă o totală lipsă de transparenţă în actul guvernării USL.

Tabloul este întregit de eludarea procedurilor parlamentare. Odată ajuns la Senat pentru dezbatere, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă trebuie să parcurgă obligatoriu toate etapele procedurale. Într-un mod absolut ciudat şi neregulamentar, ordonanţa de urgenţă ajunge, în data de 11 februarie 2013, pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. Din nou, mult mister, grabă şi lipsă de transparenţă. Le atrag atenţia parlamentarilor din arcul guvernamental, dar şi ministrului sănătăţii, domnul Nicolăescu, că nu pot încălca la nesfârşit regulile parlamentare, mai ales, că acum este vorba de modificări ce aduc schimbări majore sistemului sanitar românesc.

Aprofundând lectura Ordonanţei de urgenţă nr.91/2012, descopăr că, în fapt, actul normativ modifică, abrogă şi adaugă prevederi noi la Legea nr.95/2006, care vizează o serie de aspecte importante privind funcţionarea sistemului medical românesc, printre care: introducerea coplăţii; transferul achiziţiilor publice din sănătate care depăşesc suma de 15.000 de euro de la spitale la Ministerul Sănătăţii; relaxarea condiţiilor de ocupare a funcţiei de farmacist-şef în spitalele publice; reglementează activitatea de brokeraj de medicamente; furnizorii privaţi de servicii medicale sunt recunoscuţi cu aceleaşi drepturi cu cei publici şi altele. Toate acestea reprezintă probleme esenţiale pentru funcţionarea întregului sistem sanitar românesc şi tocmai de aceea nu trebuie minimalizată dezbaterea parlamentară a acestei ordonanţe.

Fac pe această cale apel la responsabilitatea parlamentarilor USL, dar şi a ministrului sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu, să îşi asume făţiş această ordonanţă misterioasă şi, totodată, să supună unei dezbateri parlamentare serioase acest act normativ.

Problemele din sistemul sanitar, reglementate prin această ordonanţă de urgenţă, sunt mult prea importante pentru a se recurge la astfel de subterfugii.

Aşadar, domnilor guvernanţi USL, daţi dovadă de transparenţă în actul guvernării!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei-Valentin Sava - pledoarie pentru implicarea României în evoluţia Republicii Moldova spre un destin european;

Îl invit pe domnul deputat Andrei Savu şi se pregăteşte domnul deputat...

     

Domnul Andrei-Valentin Sava:

Sava.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Sava, iartă-mă, te rog, un miel de Paşti! şi se pregăteşte domnul Florin Secară.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei-Valentin Sava:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi parlamentari,

În tumultul evenimentelor politice de la Bucureşti şi al provocărilor extremiste de la Budapesta, riscăm să trecem cu vederea ce se întâmplă în Republica Moldova, o ţară de care ne leagă istoria şi cultura, o ţară faţă de care ne-am angajat să o susţinem pe traseul de integrare europeană.

Ultimele evoluţii de la Chişinău sunt îngrijorătoare şi trebuie să primească o atenţie sporită din partea tuturor instituţiilor politice relevante de la Bucureşti. Mai mult ca oricând, partidele reprezentate în Parlamentul României trebuie să le ia în atenţie şi să se implice în menţinerea Republicii Moldova pe traseul său proeuropean.

După cum ştiţi, parcursul Republicii Moldova după 1990 a fost unul cu suişuri şi coborâşuri, cu perioade de îmbrăţişare a valorilor proeuropene, dar şi cu întoarceri, într-un orizont mai apropiat, de valorile răsăritene. Inclusiv rolul României în acest parcurs a variat de la o perioadă la alta, de la un rol de spectator neimplicat, la un rol de partener activ în noua direcţie asumată de elita politică de la Chişinău. Ce este şi mai important în acest parcurs este că, în ultimii ani de zile, România a văzut în orientarea Republicii Moldova spre valorile Uniunii Europene un proiect consensual, un proiect care uneşte aspiraţiile tuturor partidelor de pe scena politică românească. Cu atât mai mult nu putem asista acum pasivi la nişte evoluţii politice îngrijorătoare în Republica Moldova, evoluţii care riscă să îndepărteze Chişinăul de la aspiraţiile sale de integrare europeană.

Care sunt aceste evoluţii îngrijorătoare? Pe 13 februarie, partidul premierului Vlad Filat a declarat ieşirea din acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană, coaliţie guvernamentală care reuneşte trei partide adversare partidului comuniştilor, şi mă refer la PLDM - Partidul Liberal Democrat din Moldova, PDM - Partidul Democrat din Moldova şi PL - Partidul Liberal. Este lesne de înţeles că plecarea PLDM din Alianţa pentru Integrare Europeană are potenţialul să fragmenteze iremediabil majoritatea parlamentară care s-a angajat să ducă Republica Moldova mai aproape de UE şi, implicit, de România.

Privind substanţa acuzaţiilor lansate de premierul Vlad Filat la adresa unora dintre aliaţi, înţelegem că PLDM doreşte reaşezarea funcţionării alianţei pe un nou acord. Nu avem datele şi nici calificarea să intrăm acum într-o dezbatere internă la Chişinău. Avem însă obligaţia să discutăm cu partidele surori din Republica Moldova, partidele cu care avem legături de apartenenţă la familii politice europene, şi să ne asigurăm că orice decid, drumul european şi stabilitatea pe termen lung a unei guvernări reformiste nu sunt ameninţate.

Trebuie, de asemenea, să facem tot ce e posibil pentru a ne asigura că alegerile făcute zilele acestea le aparţin în totalitate, că nu sunt inspirate sau impuse din afară şi că nu sunt contrare intereselor fundamentale ale confraţilor noştri din Republica Moldova.

Iată de ce cred că fiecare dintre cele trei mari partide parlamentare de la Bucureşti, adică Partidul Social Democrat, PNL şi PDL, ar trebui să se angajeze într-un dialog cu partidele corespondente de la Chişinău. Ştim că PLDM este asociat Partidului Popular European (PPE), că PDM este asociat Socialiştilor şi Democraţilor Europeni (S&D), iar Partidul Liberal - Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din Europa - ALDE. Cred că se impune formarea şi trimiterea de urgenţă a unor delegaţii parlamentare care, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, să acţioneze ca facilitatori ai dialogului şi identificării de soluţii comune de către executivul şi legislativul Republicii Moldova.

Stimaţi colegi,

Republica Moldova s-a angajat pe un traseu ferm european, însă nu ferit de riscuri şi nu încă ireversibil. Semnarea Acordului de Asociere cu UE, obţinerea unui grad crescut de securitate economică, energetică, integrarea cât mai aprofundată în mecanismele de cooperare ale Uniunii Europene sunt toate procese care pentru existenţa şi buna funcţionare a majorităţii proeuropene de la Chişinău sunt esenţiale. Partidele din Parlamentul de la Bucureşti, de aici, pot şi trebuie să contribuie la acest proces.

Să ne ridicăm astfel la înălţimea acestui moment şi să dăm gir acestei propuneri de a ne implica solidar şi consensual în cauza europeană a Republicii Moldova!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Florin Mihail Secară - declaraţie politică: Zero accesare, în zece luni de guvernare;

Îl invit acum pe domnul deputat Florin Mihail Secară din partea Grupului PDL să-şi prezinte declaraţia politică şi o rog pe doamna deputat Tamara-Dorina Ciofu să se pregătească.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Mihail Secară:

Declaraţia se numeşte: "Zero accesare, în zece luni de guvernare."

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se spune adeseori că memoria colectivă este de scurtă durată şi că electoratul are tendinţa de a uita mult prea repede promisiunile electorale demagogice făcute de partidele politice în goana lor după putere. Cu toate acestea, românii par să facă excepţie de la regulă şi îşi amintesc foarte bine de toate promisiunile electorale ale fostei opoziţii de lux - USL, care în iarna trecută promitea: reducerea TVA la alimentele de bază, scăderea CAS şi reducerea generalizată a fiscalităţii, crearea de noi locuri de muncă şi, în special, o absorbţie fără precedent a fondurilor europene.

Suntem deja la bilanţul a zece luni de guvernare USL, în care putem afirma cu certitudine că TVA-ul şi CAS-ul nu au scăzut, ci, dimpotrivă, taxele locale s-au majorat, locurile noi de muncă nu au fost create, ci, dimpotrivă, putem să spunem că avem un număr mai mare de şomeri, iar din perspectiva absorbţiei fondurilor europene, "strălucita" guvernare USL a reuşit recordul să atragă zero euro.

Mai mult, printr-o slabă acţiune guvernamentală, practic inexistentă, cea mai mare parte a programelor operaţionale derulate în România au fost presuspendate. În prima etapă, reprezentanţii Comisiei Europene au constatat diverse disfuncţionalităţi, au emis recomandări şi au acordat termene de graţie pe fiecare program, în care diversele nereguli să fie remediate. Ce a făcut "cel mai cinstit guvern din România" ca să înlăture disfuncţiile din programele operaţionale? Răspunsul îl ştim cu toţii: nimic!

În perioada 2007-2008, guvernarea susţinută de PSD nu s-a deranjat să creeze nici măcar cadrul instituţional necesar utilizării fondurilor europene nerambursabile. În consecinţă, absorbţia fondurilor a fost zero.

Singura perioadă în care fondurile europene au început să intre în România şi au adus beneficii pentru economia şi societatea românească este perioada 2010-2011 şi suntem de acord că, asemenea oricărui început, au existat şi sincope şi imperfecţiuni, însă acestea au fost întotdeauna remediate de către singura guvernare care a dorit să utilizeze fondurile europene în beneficiul românilor.

Stimaţi colegi,

programele operaţionale în cea mai mare parte, sunt astăzi fie presuspendate, fie îngheţate din cauza unor probleme instituţionale grave, iar gradul de absorbţie pe toate componentele financiare postaderare este acelaşi ca în aprilie 2012, respectiv de 11,47%. Şi chiar dacă este mic, acest procent este meritul exclusiv al guvernării PDL, iar trendul pe care PDL îl impregnase acestora ne-ar fi adus astăzi la cel puţin 30%.

În schimb, imediat după ce USL a obţinut guvernarea, Guvernul Ponta a masacrat investiţiile în infrastructură cu finanţare europeană şi, combinat cu suspiciunile de fraudă ale baronilor locali precum Dragnea sau Oprişan, USL a adus românilor o presuspendare a acestora, corecţii financiare de 25% şi riscul dezangajării a peste 1,3 miliarde de euro.

În privinţa POS CCE, din cei 2,55 miliarde de euro disponibili, România rămâne la acelaşi nivel de 173 milioane de euro, adică 6,7%, iar la POSDRU proiectele derulate de universităţi, şcoli şi fundaţii, le-au adus pe acestea în pragul falimentului şi al imposibilităţii realizării proiectelor.

Guvernarea USL nu a fost în stare nici măcar să continue cel mai performant program operaţional - POR - care, graţie Guvernului PDL, a reuşit să acceseze 921 de milioane de euro, din cei 3,7 miliarde, respectiv 25%.

De ce bociţi, domnule Ponta, pe urma deciziilor luate la ultimul Consiliu European, atâta vreme cât alocările bugetare sunt mai mari decât în perioada 2007-2013, iar cotele de cofinanţare au fost reduse de la 25% la 15%?

De ce plângeţi nesincer pe această temă atâta vreme cât nu aţi reuşit în zece luni de guvernare să absorbiţi măcar un euro! Măcar un euro!?

Cei care au dezvoltat proiecte finanţate din fondurile postaderare ştiu că ele sunt principala soluţie pentru crearea de locuri de muncă, pentru reducerea fiscalităţii şi pentru o creştere economică superioară. De asemenea, ei ştiu că aţi minţit în opoziţie şi continuaţi să minţiţi şi ca prim-ministru.

Vă mulţumesc, Florin Secară, deputat de Vrancea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Tamara-Dorina Ciofu - referiri la realităţile din mediul rural şi necesitatea intervenţiei legislative în domeniul medico-social;

O rog pe doamna deputat Tamara Ciofu, din partea Grupului parlamentar al Partidul Social Democrat să-şi prezinte declaraţia şi pe domnul deputat Korodi din partea UDMR-ului să se pregătească.

Stimată colegă, microfonul vă aparţine trei minute.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Stimaţi colegi,

Distinşi parlamentari,

Aş dori să atrag atenţia asupra unui fenomen care se petrece de câţiva ani buni în România şi care are un impact semnificativ asupra celei mai vulnerabile categorii sociale din ţara noastră, respectiv persoanele din mediul rural care sunt de vârstă înaintată şi care suferă de afecţiuni cronice.

Mă refer la fenomenul de îmbătrânire accentuată a populaţiei din mediul rural din România. Un fenomen care îşi are originea în polarizarea socială din ţara noastră, peste care s-a suprapus criza economică mondială. Drept urmare, cu precădere în ultimii ani, fenomenul de îmbătrânire a populaţiei s-a manifestat în forme accentuate, mai ales în mediul rural, unde lipsa locurilor de muncă şi veniturile extrem de scăzute au determinat populaţia tânără să migreze către zonele urbane şi chiar către alte state din Uniunea Europeană.

Avem însă situaţii cum sunt cele din colegiul meu din judeţul Botoşani, unde există sate întregi în care persoanele cele mai "tinere", dacă pot să spun aşa, au vârsta de 67 sau chiar 72 de ani. E vorba de situaţii cât se poate de reale: în comuna Gorbăneşti din judeţul Botoşani există sate, cum ar fi Mihai Eminescu, unde cel mai tânăr locuitor are 72 de ani şi, în aceeaşi comună, în satul Viforeni, cel mai tânăr locuitor are 67 de ani. Iar aceşti bătrâni sunt, de regulă, în cea mai mare parte bolnavi cronici, care, în multe cazuri, suferă de handicapuri fizice sau psihice, care nu le permit să se îngrijească singuri şi să-şi administreze medicaţia necesară.

În aceste condiţii, consider că statul român - respectiv Guvernul şi Parlamentul - trebuie să ia în considerare o adaptare a reţelei naţionale de unităţi de asistenţă medico-socială, astfel încât aceşti bătrâni din mediul rural să aibă acces la o îngrijire minimă, din punct de vedere medical şi al igienei personale. Consider, deci, că, în virtutea dreptului constituţional la ocrotirea sănătăţii - un drept garantat pentru fiecare cetăţean, statul român, inclusiv prin colaborarea cu autorităţile locale, va trebui să înfiinţeze unităţi de asistenţă medico-socială, în special în zonele rurale cu populaţie îmbătrânită şi cu un număr mare de bolnavi cronici, cum sunt cele două sate la care m-am referit aici.

Efortul financiar nu este deloc semnificativ, dacă luăm în considerare că statul ar economisi sumele aferente pentru însoţitorii acestor persoane care ar urma să fie internate în unităţile de asistenţă medico-socială la care m-am referit.

Vă rog, aşadar, stimaţi colegi din Parlament şi din Guvern, să luăm în considerare ca în viitorul exerciţiu bugetar să fie considerată această propunere, iar până atunci să pregătim împreună cadrul normativ pentru această acţiune.

Vă mulţumesc, deputat Tamara Ciofu, Colegiul nr.6, Botoşani.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Korodi Attila - prezentarea unor situaţii conflictuale declanşate de un control comandat politic în Miercurea Ciuc;

Îl invit pe domnul deputat Attila Korodi din partea Grupului UDMR să-şi prezinte declaraţia şi pe domnul deputat Răzvan Condurăţeanu, din partea PP-DD, să se pregătească.

Domnule coleg, trei minute microfonul vă aparţine.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Korodi Attila:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi parlamentari,

Se pare că tradiţia controalelor comandate politic nu a dispărut din peisajul românesc.

Sâmbătă pe 16 februarie, la Miercurea Ciuc, au avut loc două evenimente cu rezonanţă şi impact imediat în opinia publică locală.

Primul eveniment era Târgul produselor tradiţionale şi locale, organizat prin patronajul Consiliului Judeţean Harghita. Deja de trei ani de zile, o dată pe lună, cei mai pricepuţi fermieri, gospodari vin şi oferă spre vânzare produse tradiţionale locuitorilor judeţului. De când a început acest târg, multe familii au reuşit, prin prelucrarea materiilor prime rezultate din activităţi agricole proprii, să ofere spre vânzare produse de foarte bună calitate. Şi aşa, sute de oameni au reuşit să ofere un trai mai bun familiilor proprii şi nu au ales, de exemplu, migraţia către oraş sau către altă ţară.

Desigur, acest proces s-a întâmplat şi cu sprijinul Camerei Agricole, a direcţiilor agricole, a Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţei Alimentare, Protecţia Consumatorilor şi a Consiliului Judeţean. Fiecare instituţie, lună de lună, a ajutat ca micii producători să înţeleagă şi să atingă standardele necesare de etichetare, de siguranţă alimentară, de marketing.

Pentru că spuneam că sâmbătă au avut loc două evenimente, vă relatez şi despre cel de-al doilea.

La acelaşi Târg al produselor tradiţionale şi locale, au apărut de la Braşov reprezentanţi de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor. Ceea ce era foarte ciudat, că această verificare inopinată s-a întâmplat printr-o pregătire minuţioasă de mediatizare, fiind prezenţi reprezentanţi ai presei.

În loc să vină în întâmpinarea eforturilor continue ale organizatorilor de a-i ajuta şi îndruma pe micii producători să se conformeze la normele de reglementare impuse pentru producţia şi comercializarea alimentelor, reprezentanţii protecţiei consumatorilor Braşov au început să-i ameninţe pe cei prezenţi la târg cu amenzi usturătoare şi retragerea autorizaţiilor.

Impertinenţa comisarului şef, Claudiu Sorin Susanu, a fost atât de mare, încât a intervenit într-o discuţie purtată de către preşedintele Consiliului Judeţean Harghita cu reprezentanţii presei.

Funcţionarul public este obligat prin lege la cinste, corectitudine, integritate morală şi profesionalism. Comportamentul comisarului şef a depăşit cu mult aceste principii. Ameninţările, scandalul, impertinenţa, nu au ce să caute la o instituţie publică.

Sunt două coincidenţe care nu pot fi ascunse. Consiliul Judeţean are un conflict cu Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor pentru că, asemănător altor instituţii publice centrale, percepe o chirie pentru spaţiul ocupat de către Protecţia Consumatorilor Harghita din palatul administrativ.

Al doilea lucru foarte evident este apariţia acestei verificări inopinate alături de presa centrală în momentul scandalului artificial creat în jurul steagului judeţului, steagului secuilor.

Răzbunarea sau implicarea în dispute politice a unui funcţionar public, comisar şef, depăşeşte orice limită normală de comportament şi activitate, de aceea voi cere printr-o interpelare scrisă Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor o analiză şi o anchetă internă pentru evaluarea profesională a comisarului şef Claudiu Sorin Susanu, a controlului efectuat sâmbătă, 16 februarie la Miercurea Ciuc şi a consecinţelor asupra imaginii şi credibilităţii unei instituţii importante a statului român.

Opinia publică locală a rămas cu un gust amar, după circul făcut de reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov la Miercurea Ciuc.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei-Răzvan Condurăţeanu - prezentarea situaţiei dificile a copiilor şi bătrânilor şi necesitatea de a aduce corecţii legislaţiei aferente;

Îl invit pe domnul deputat Răzvan Condurăţeanu să-şi prezinte declaraţia politică şi, în acelaşi timp, îl rog pe domnul deputat Dumitru Gireadă din partea Grupului PNL să se pregătească pentru a veni la microfonul Camerei.

Domnule coleg, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei-Răzvan Condurăţeanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Bună ziua, stimaţi colegi!

În intervenţia mea doresc să mă refer la două categorii de persoane care necesită o atenţie mult mai mare, atât din partea Legislativului, dar şi a Executivului. Este vorba de copii şi de bătrâni.

În ceea ce priveşte tânăra generaţie, copiii, remarc faptul că ultima majorare a cuantumului alocaţiei de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi ani şi 18 ani a avut loc în luna ianuarie 2009. De atunci şi până acum, în anul 2013, au trecut patru ani, perioadă în care condiţiile economice s-au schimbat substanţial, îndeosebi în ceea ce priveşte evoluţia ascendentă a preţurilor de consum.

În prezent, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii, stabilit prin aplicarea unui procent asupra indicatorului social de referinţă - ISR, rămas şi el nemodificat de la data instituirii la valoarea de 500 lei, este următorul:

- 200 lei (0,4 ISR) pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau până la vârsta de trei ani, în cazul copilului cu handicap);

- 42 lei (0,084 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau postliceal, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora;

- şi a treia este 84 lei (0,168 ISR) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Consider că se impune o majorare a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, în cazul celei mai numeroase categorii de beneficiari, şi anume pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi ani (respectiv trei ani, în cazul copiilor cu handicap) şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau postliceal.

Astfel, voi promova o iniţiativă legislativă care să prevadă o majorare a cuantumul alocaţiei de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care urmează cursurile învăţământului liceal sau postliceal, de la 42 lei la 50 lei, dar şi ridicarea la 100 lei a alocaţiei de stat pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani.

Consider că iniţiativa mea va fi sprijinită, noile cuantumuri ale alocaţiei aducând un mic sprijin pentru copiii cu nevoi materiale majore.

În partea a doua a acestei declaraţii, vreau să mă refer la o altă categorie de persoane, foarte multe la număr, şi mă refer aici la cei peste 5,4 milioane de pensionari din sistemul public. Pensia medie a pensionarilor de asigurări sociale de stat - în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice - a fost în luna decembrie 2012 de 726 lei, cu numai 1 leu mai mare decât pensia medie din luna decembrie 2011.

Trebuie să vă reamintesc faptul că pensiile din sistemul public nu au mai fost indexate din luna octombrie 2009, perioadă în care preţurile au crescut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, cu aproape 20% - mai exact cu 19,59%.

Este adevărat că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013, aprobată ulterior prin lege, s-a acordat o indexare a pensiilor cu 4%, dar vreau să reamintesc colegilor din USL că, la adoptarea noii Legi a pensiilor publice, Legea nr.263/2010, s-au bătut, ca să spun aşa, pentru ca punctul de pensie să crească până la 45% din salariul mediu pe economie.

Am înţeles că atingerea acestui coeficient, în actualele condiţii economice, este greu de realizat. Ceea ce nu am înţeles este faptul că, deşi potrivit aceluiaşi Institut Naţional de Statistică, în perioada decembrie 2011-decembrie 2012 indicele preţurilor de consum a crescut cu 4,95%, indexarea pensiilor publice, accentuez - nemajorate din octombrie 2009 - a fost cu numai 4 procente. Nemaivorbind de faptul că în 2012 câştigul salarial real a fost estimat la 2,8% .

Nu vreau să cred că exprimarea alambicată din cuprinsul nou introdusului alin.(21) al art.102 din Legea nr.263/2010 a condus de fapt la utilizarea inflaţiei şi respectiv a creşterii salariale reale din anul 2011 şi nu a datelor din anul precedent acordării indexării anului 2012, aşa cum era prevăzut în varianta iniţială a legii.

Având în vedere că pentru milioanele de pensionari ale căror pensii au valori mici, era necesară mai multă transparenţă în a explica modul în care şi pe baza căror date s-a ajuns la stabilirea coeficientului de 4% pentru indexarea acordată, consider, de asemenea, că ar fi fost necesară precizarea în lege a instituţiei care va calcula în anii următori coeficientul de indexare, dar şi a tipului de act normativ care va fi adoptat în acest sens.

În spiritul celor prezentate mai sus, dar şi pe baza datelor ce sper să ne fie puse la dispoziţie, în cazul în care vor fi constatate abateri în defavoarea pensionarilor, voi apela la o iniţiativă legislativă menită să corecteze eventualele erori.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru-Verginel Gireadă - prezentarea unor propuneri de amendare a Codului fiscal pentru o politică agricolă îmbunătăţită;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Verginel-Dumitru Gireadă, din partea Grupului PNL, pentru a-şi susţine declaraţia.

Dacă mai e cineva în sală, care... Vă rog să poftiţi în faţă, domnule coleg. Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru-Verginel Gireadă:

Dragi colegi,

Domnule preşedinte,

Având în vedere faptul că reducerea evaziunii fiscale este un deziderat al actualului guvern, suntem de acord cu modificarea şi completarea Codului fiscal.

Numai că impozitele propuse trebuie să ţină seama de evoluţia politicilor agricole din Uniunea Europeană. Cerealele, legumele şi fructele mai scumpe comercializate pe piaţa internă înseamnă implicit importuri ieftine din Turcia şi alte ţări non-UE. În ceea ce priveşte preţurile produselor alimentare, în noul context, nu va mai exista nicio piedică în calea măririi lor accelerate, dublată de o descurajare a producţiei autohtone. Cartofii cu gust de lemn sau morcovii frumoşi, dar plini de apă şi fără fibră, din import, se vor pune pe masa românilor alături de carnea ieftină produsă de marii crescători de animale din vestul continentului, care ştim foarte bine că primesc alt nivel de subvenţie de la UE şi o primă substanţială pentru produsele exportate.

O agricultură performantă nu se clădeşte doar pe impozite mai mari, indiferent de suprafeţe şi efective de animale, ci pe o politică inteligentă, care să favorizeze şi investitorii, astfel încât aceştia să prefere agricultura autohtonă pentru activităţi aducătoare de beneficii pe termen mediu şi lung. În noul context, mulţi dintre aceştia vor fi descurajaţi de măsuri evident orientate pentru favorizarea marilor cultivatori de cereale, se vor orienta către alte activităţi decât cele agricole şi nu se va aştepta prea mult pentru a vedea consecinţele asupra investiţiilor în agricultură.

O altă observaţie pe care se impune să o facem îi priveşte pe producătorii agricoli. Aceştia vor fi nevoiţi să-şi mărească preţurile de livrare sau vor renunţa la unele culturi în favoarea celor care sunt impozitate mai puţin. Iar primele rezultate vor apărea în primăvara acestui an, cu ocazia însămânţărilor.

Crescătorii de animale vor fi nevoiţi să adauge la preţul cu care îşi vor vinde animalele şi cei zece lei pe cap de animal, o sumă deloc neglijabilă, mai ales că vor fi nevoiţi să îi plătească până pe 25 noiembrie, deci înainte de sărbătorile de iarnă, când îşi vând, de regulă, produsele. Banii plătiţi în plus se vor adăuga la preţul final plătit de consumator, indiferent de veniturile acestuia, iar consumatorul ori va plăti, ori va alege produsele mai ieftine, eventual din import.

Constatându-se faptul că un număr însemnat de persoane fizice produc pentru piaţă, dar nu sunt fiscalizate, suntem de acord că asistăm la o concurenţă neloială faţă de persoanele juridice, pentru fix aceleaşi produse livrate în pieţe. Doar că se impune aici să facem o separare clară intre producătorii din fermele de subzistenţă şi marii producători agricoli.

În consecinţă, considerăm oportună o impozitare a crescătorilor de animale doar pentru efective mai mari de 50 de capete, ceea ce reprezintă, în opinia noastră, o limită decentă, peste care se poate discuta într-adevăr de o fermă care produce dincolo de consumul unei familii. Suntem de acord şi cu impozitarea culturilor agricole, dar că, din nou, peste o limită decentă, care să asigure o rotaţie a însămânţărilor din teren şi care să nu descurajeze agricultorii cu tradiţie care altfel vor fi convinşi să renunţe la anumite culturi doar din consecinţe financiare, nu şi din considerente de cerere de piaţă.

Deputat Gireadă Verginel de Botoşani.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Sper ca membrii Guvernului să audă cele propuse, pentru că sunt într-adevăr lucruri absolut reale şi corecte.

 
Video in format Flash/IOS   Virgil Guran - despre Situaţia apicultorilor din România;

Îl invit acum pe domnul deputat Virgil Guran din partea Grupului PNL să-şi susţină declaraţia politică.

Stimate coleg, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică: "Situaţia apicultorilor din România."

Săptămâna trecută, am avut în Prahova o întâlnire cu Asociaţia Apicultorilor din România şi au ridicat problema Ordonanţei nr.8/23 ianuarie pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Ei au ridicat două probleme: cea referitoare la norma de impozitare. Această normă de venit, nu impozitarea pe venit, cum era până acum şi această impozitare presupun o creştere a taxelor pentru ei.

Au venit cu un studiu comparativ. Ne-au arătat ce se întâmplă în ţările din Europa, ne-au dat exemple. la 51 de stupi, în Franţa se plătesc 116 euro impozit, pe când în România, conform acestei norme de venit, 419 euro.

Este clară situaţia că în momentul acesta, ţinând cont că impozitul este la numărul de stupi, ne-au prezentat, şi asta este realitatea, trebuie s-o privim ca atare, în România se găsesc soluţii, imediat fiecare apicultor trece la o normă de sub 50 de stupi şi scapă de impozite. Aşa că, această impozitare nu este o soluţie foarte viabilă în acest moment.

În România există aproximativ un milion trei sute de stupi şi o producţie de aproximativ 20 de milioane de kilograme de miere, din care 10 milioane de kilograme merg la export. Deci, trebuie să ne gândim că acest sector, mic cum este, aduce aproximativ 50 de milioane de euro pe an în România.

În România ar putea să fiinţeze trei milioane de stupi, pentru ca polenizarea să fie completă. Şi ei au ridicat următoarea problemă: în multe state europene se plăteşte o subvenţie pentru polenizare. Această polenizare este absolut necesară pentru celelalte sectoare ale agriculturii.

În momentul de faţă, avem o problemă referitoare la importurile care vin din China. Această problemă nu este numai în acest domeniu, este o problemă generală şi trebuie avută în vedere, pentru că preţurile sunt foarte mici şi calitatea produsului lasă de dorit.

Concluzia este că cei 65 de mii de apicultori ne invită să reflectăm la problemele ridicate. Concluzia este că acest impozit se ridică la un cuantum foarte mic, s-a făcut un calcul, e vorba de faptul că statul ar colecta maxim 1.200.000 de RON, deci nici cât bugetul unei comune foarte mici, dar ţinând cont că acest sector este în continuu progres, ţinând cont că mierea noastră este căutată la export şi poate să aducă valută în ţară, şi poate să dea de lucru la mulţi oameni, cred că trebuie să reflectăm la acest lucru şi invit colegii mei din Guvern şi din Parlament să gândească încă o dată acest sistem, să găsim soluţiile viabile.

Deputat de Prahova, Guran Virgil.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

O idee excelentă. Sper să găsească şi ecoul adecvat.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Oltean - declaraţie politică intitulată Joaca de-a revizuirea Constituţiei;

Dacă mai este cineva în sală care doreşte să-şi prezinte de la microfonul Camerei declaraţia politică. Dacă nu, îngăduiţi-mi să dau citire propriei mele declaraţii.

(coboară la tribună.)

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia politică pe care astăzi am pregătit-o să o prezint se numeşte "Joaca de-a revizuirea Constituţiei".

Stimaţi colegi deputaţi,

Din punct de vedere etimologic, termenul de constituţie provine din latinescul "constitutio" care are sensul de "starea unui lucru", "aşezarea cu temei". Termenul de constituţie şi-a păstrat sensul de lege până în secolul al XVIII-lea, când primeşte accepţiunea de "lege fundamentală", sens la care au achiesat astăzi toate statele.

Conform definiţiei Dicţionarului explicativ al limbii române, constituţia reprezintă "Legea fundamentală a unui stat, investită cu o forţă juridică superioară celorlalte legi, care cuprinde principiile esenţiale ale organizării lui, stabileşte drepturile şi datoriile principale ale cetăţenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme locale etc., reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică şi politică a statului respectiv, la un anumit moment".

Actori importanţi ai scenei constituţionale şi ordinii publice descriu constituţia sub diverse forme. Astfel, constituţia este un sistem de rigori, şi, după cum spunea şi ilustrul jurisconsult şi istoric Rudolf von Jhering, este "sora geamănă a libertăţii." Ion Deleanu, distinsul profesor al Facultăţii de drept din Cluj, atribuie termenului semnificaţia legii care "având forţa juridică superioară celorlalte legi, reglementează în mod sistematic atât principiile structurii social-economice, cât şi cele ale organizării şi funcţionării statului bazat pe aceasta, garantează drepturile fundamentale cetăţeneşti şi stabileşte datoriile corespunzătoare acestor drepturi".

În România, constituţia a apărut mult mai târziu în raport cu manifestarea acesteia în statele vestice, acest fapt fiind justificat, în mare parte, de premisele de dezvoltare economică, socială, culturală care au întârziat să apară din cauza dominaţiei Imperiului Otoman. Prima Constituţie a României a fost adoptată la data de 29 iunie 1866, după modelul Constituţiei Belgiei din 1831 care, la acel moment, era considerată cea mai liberală Constituţie din Europa, deci cel mai bun reper juridic de natură să genereze actul fundamental românesc. Un act deosebit de curajos, Constituţia din 1866 a fost elaborată fără vreo imixtiune străină, făcând totalmente abstracţie de suzeranitatea otomană şi fără aprobarea externă a marilor puteri, devenind astfel primul act de manifestare juridică a independenţei statului, cea mai longevivă constituţie (1866-1923), oferind un cadru complex pentru evoluţia statului român pe baze moderne şi democratice reale.

Stimaţi colegi,

Revizuirea constituţiei este, poate, cea mai importantă activitate legislativă a acestui an şi al acestui mandat. Este un deziderat al fiecărui grup parlamentar în parte. Atât noi, cei din opoziţie, dorim revizuirea Constituţiei, cât şi puterea doreşte iniţierea acestui proces. Să sperăm însă că vom reuşi să ajungem la o revizuire a constituţiei în consonanţă cu realităţile, cu evoluţia societăţii româneşti şi cu prezenţa României în Uniunea Europeană.

Vă mărturisesc însă, stimaţi colegi, că un lucru ne îngrijorează major, un lucru de altfel fundamental, şi anume decizia politică a USL de a-l nominaliza pe senatorul Crin Antonescu în calitate de preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei. O astfel de situaţie rămâne fără echivalent, deci un fapt fără precedent, ca un om politic fără pregătire juridică să fie nominalizat să conducă o comisie compusă eminamente din jurişti care lucrează la dispoziţiile celei mai importante legi a României. Nominalizarea senatorului Crin Antonescu în fruntea Comisiei de revizuire a Constituţiei reprezintă, în opinia mea, un joc al Partidului Social Democrat de a-l compromite pe acesta şi de a-i pune în dificultate imaginea pentru viitoarele alegeri prezidenţiale.

Consider cu tărie, în primul rând, în calitate de jurist, şi, în al doilea rând, în calitatea mea de deputat, că revizuirea Constituţiei, act fundamental pentru buna funcţionare a instituţiilor, este un proces extraordinar de complex, care trebuie ţinut departe de orice tip de manipulare politică.

Nu pot să nu mă întreb, stimaţi colegi, care sunt motivele reale pentru care niciunul dintre juriştii eminenţi ai USL nu a fost desemnat pentru a coordona această comisie. Revizuirea Constituţiei este un proces care, după cum am menţionat mai sus, nu trebuie să presupună nici măcar urme fine de manipulare politică, trebuie să implice o procedură curată, limpede, care să aibă drept obiectiv esenţial recâştigarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului.

Nu contest sub nicio formă pregătirea profesională şi politică a distinsului senator Crin Antonescu, însă, stimaţi colegi, constituţia este un act juridic, nicidecum o construcţie istorică, avem nevoie de jurişti, de oameni temeinic pregătiţi din punct de vedere juridic, care să poate anticipa exact consecinţele juridice ale textelor de lege ce vor crea cadrul legal de exercitare a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, cadrul legal privind buna funcţionare a autorităţilor publice, a instituţiilor statului. Avem nevoie de persoane care să creeze cadru legal corespunzător şi care să asigure predictibilitatea şi stabilitatea a tot ceea ce construiesc juridic. Ca atare, nu avem nevoie nici de estimări, nici de aproximări. Avem nevoie de realitate.

Stimaţi colegi,

Solicit pe această cale Uniunii Social-Liberale, atât în nume personal, în calitatea mea de jurist, dar şi in numele Partidului Democrat Liberal, să revină asupra acestei decizii pripite şi să nominalizeze o persoană cu o pregătire juridică bogată, solidă, cu o experienţă juridică vastă, care să îi permită, într-adevăr, să coordoneze această comisie cu un rol decisiv în crearea autenticităţii şi realităţii textului de lege de o importanţă covârşitoare asupra bunului mers al statului în sine.

Vă mulţumesc.

(Îşi reia locul la prezidiu.)

Stimaţi colegi,

Înţeleg că nu mai e nimeni dintre colegii noştri înscrişi pentru a-şi prezenta declaraţiile politice dornic să ia cuvântul. În consecinţă, daţi-mi voie să-i citesc pe cei care astăzi, din motive obiective, au depus declaraţiile politice în scris la secretariatul Camerei Deputaţilor.

Din partea Grupului Partidului Social Democrat deputaţii: Podaşcă Gabriela, Pop Georgian, Ioan Munteanu, Adrian Petrache, Manuela Mitrea, Zisu Stanciu, Florin Pâslaru, Daniel Bărbulescu, Nica Ciprian, Vasile Popeangă, Nistor Laurenţiu, Angel Tîlvăr, Intoteru Natalia-Elena, Iane Cristian, Dorel Covaci, Ioan Stan, Aurel Vlădoiu, Ana Birchall, Aurelia Cristea şi Ioan Dîrzu.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, deputaţii: Ştefan Băişanu, Octavian Bot, Dan Bordeianu, Gheorghe Dragomir, Mihai-Aurel Donţu, Andrei Dominic Gerea, Mihai Lupu, Daniel Iane, Cocei Erland, Raluca Surdu, Titi Holban, Aurel Nicolae şi Gigel Ştirbu.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, deputaţii: Ioan Bălan, Petru Movilă, Clauda Boghicevici, Sămărtinean Cornel-Mircea şi Vasile Gudu.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Popular - Dan Diaconescu, deputaţii: Ion Melinte, Ioana Dumitru, Maria Dragomir, Alin Bucur şi Monica Iacob Ridzi.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Ion Diniţă.

Şi din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnii deputaţi: Miron Ignat, Nicolae Păun.

Toţi aceştia şi-au depus declaraţiile în scris la Secretariatul Camerei Deputaţilor.

Vă precizez că statistic 16 deputaţi şi-au prezentat declaraţiile de la microfonul Camerei Deputaţilor, iar 47 le-au depus în scris. Avem un total de 63 de declaraţii politice astăzi.

Nemaiavând alţi colegi dornici să-şi susţină declaraţia politică, declar închisă şedinţa de astăzi consacrată prezentării declaraţiilor politice. Ne revedem la ora 10, la şedinţa consacrată dezbaterii actelor normative supuse atenţiei astăzi în plenul Camerei Deputaţilor.

Până atunci, s-auzim numai de bine. Doamne ajută!

     

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Sanda-Maria Ardeleanu - declaraţie politică: Noua clasificare internaţională a universităţilor;

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"Noua clasificare internaţională a universităţilor"

Subiectul pe care îmi doresc astăzi să îl supun atenţiei Dumneavoastră este cel al noii clasificări internaţionale a universităţilor, un subiect care ne interesează în mod direct pe toţi. Cred că fiecare dintre dumneavoastră vă amintiţi de prima clasificare a universităţilor din România, realizată în cursul anului 2011, ale cărei rezultate au iscat controverse, dispute politice, ample dezbateri şi, nu în ultimul rând, grave acuze nesusţinute cu argumente concrete.

Suntem în anul 2013. Au trecut doi ani de când a intrat în vigoare Legea educaţiei naţionale, lege care promovează depolitizarea învăţământului. Au trecut 7 ani de când România promovează principii şi norme europene ca stat membru în Uniunea Europeană. haideţi să lăsăm ca procesul tehnic de evaluare să se desfăşoare independent, după principiile europene, fără dezbateri politice inutile.

Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, în cadrul căreia îmi desfăşor activitatea de peste 20 de ani, a fost clasată, injust, în categoria a III-a, a universităţilor centrate pe educaţie. Conducerea universităţii a contestat în instanţă rezultatele clasificării, invocându-se vicii de formă şi fond şi faptul că scopul acestei clasificări este justificarea unei finanţări reduse. Încă din septembrie 2011 declaram că rezultatele clasificării şi încadrarea acestora în trei categorii (universităţi de cercetare avansată şi educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică şi universităţi centrate pe educaţie) nu trebuie înţelese ca fiind un dat pe veşnicie. Demersul reprezintă constatarea unei situaţii de fapt, în acel moment, el permiţând universităţilor redefinirea misiunii şi chiar reclasificarea în funcţie de performanţe şi obiective.Tot în 2011 spuneam că este necesar ca universităţile să se întoarcă cu investiţiile către oameni, studenţi şi profesori deopotrivă, către toţi cei competenţi şi care au arătat ataşament faţă de universitate. Opinia mea a rămas aceeaşi, datele problemei stau însă diferit.

Comisia Europeană, iniţiatoarea acestei noi clasificări, anunţă că noua listă, denumită U-Multirank, va fi diferită de actualele clasificări. Procesul de clasificare se va realiza în funcţie de o gamă mai largă de factori de performanţă şi va viza furnizarea unui ghid mai realist şi mai uşor de utilizat în ceea ce priveşte oferta universităţilor. Clasificarea va poziţiona universităţile în cinci domenii distincte: reputaţia pentru cercetare, calitatea predării şi învăţării, orientarea internaţională, succesul transferului de cunoştinţe (de exemplu, parteneriate cu întreprinderile şi întreprinderile nou-înfiinţate) şi angajamente regionale.

Pentru a asigura imparţialitatea, calitatea şi verificarea, Comisia a selecţionat un consorţiu independent care să efectueze clasificarea. Centrul pentru învăţământ superior (CHE) din Germania şi Centrul pentru studii politice de învăţământ superior (CHEPS) din Ţările de Jos vor conduce procesul. Acestea vor colabora cu parteneri printre care se numără Centrul pentru studii ştiinţifice şi tehnologice de la universitatea Leiden (CWTS), Editura Ştiinţifică Elsevier, Fundaţia Bertelsmann şi firma de software Folge 3. Consorţiul va colabora, de asemenea, cu parteneri din clasificarea naţională şi cu organizaţii ale părţilor interesate pentru a compila date exacte.

Aşteptările mele ca profesor la universitatea în care îmi desfăşor activitatea de predare şi de cercetare sunt foarte mari, deoarece cunosc potenţialul acestei instituţii de învăţământ superior. Ca deputat în Parlamentul României şi membru în Comisia pentru învăţământ, am toată încrederea în principiile care stau la baza acestui proces de evaluare care se află în total acord cu prevederile şi spiritul Legii educaţiei naţionale şi a cărui implementare face parte din procesul de reformare şi modernizare a sistemului de învăţământ universitar românesc.

    Sanda-Maria Ardeleanu - declaraţie politică: 50 de ani de învăţământ superior la Suceava;

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"50 de ani de învăţământ superior la Suceava"

Vreau astăzi să fiu vocea Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava, universitatea în cadrul căreia îmi desfăşor activitatea didactică de peste 20 de ani şi care anul acesta sărbătoreşte 50 de ani de activitate.

Istoria învăţământului superior la Suceava a început odată cu crearea, în 1963, a Institutului Pedagogic de 3 ani. De anul 1963 sunt legate transformări importante ale sistemului educaţional din România, favorizate de stoparea procesului de sovietizare a societăţii româneşti şi de revenirea la tradiţiile şcolare naţionale. Înfiinţarea învăţământului universitar la Suceava a însemnat, pentru regiunea Bucovina, o urmare firească a eforturilor de perpetuare şi de îmbogăţire a tradiţiilor culturale şi de învăţământ formate de-a lungul timpului de şcolile domneşti din nordul Moldovei, de Academia de la Putna, Institutul Teologic şi Universitatea din Cernăuţi.

Se pot distinge patru etape parcurse de instituţia de învăţământ universitar de la Suceava în cele cinci decenii de existenţă: etapa Institutului Pedagogic, etapa Institutului de Învăţământ Superior mixt, pedagogic şi tehnic, etapa Institutului de Subingineri, etapa Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava (USV). Analiza şi descrierea fiecăreia dintre cele patru etape evidenţiază caracterul complex şi sinuos al politicii şcolare universitare din România şi reliefează modul în care Universitatea suceveană a devenit o instituţie modernă de prestigiu în spaţiul universitar românesc. Dinamismul şi importanţa Universităţii "Ştefan cel Mare" au fost confirmate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, care, în urma evaluărilor instituţionale externe, i-a acordat, în septembrie 2008, calificativul "Grad de încredere ridicat", cel mai preţios calificativ pe care-l poate primi o universitate dinsistemul naţional de învăţământ.

În anul 2011 USV a fost clasată, injust, în categoria a III-a a universităţilor centrate pe educaţie. Rezultatul clasificăriia reprezentat pentru USV constatarea unei situaţii de fapt, în acel moment, el permiţând acesteia o redefinire a misiunii.Era necesar ca universităţile să se întoarcă cu investiţiile către oameni, studenţi şi profesori deopotrivă, către toţi cei competenţi şi care au arătat ataşament faţă de universitate. aceasta este opinia mea astăzi, în pragul unei noi clasificări internaţionale a universităţilor, care va avea loc anul acesta.

Personal, ca deputat în Parlamentul României şi membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, sărbătoresc 50 de ani de învăţământ superior la Suceava cu speranţa că, deşi cele trei amendamente depuse la Anexa nr.3/25/02 - Ministerul Educaţiei Naţionale a Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2013 care privesc Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava nu au fost admise, se vor găsi alte soluţii pentru finanţarea obiectivelor de investiţii care a fac subiectul acestora. Universitatea din Suceava s-a dezvoltat puternic din punctul de vedere al infrastructurii, proiectele de reabilitare a corpurilor universităţii s-au derulat fără stagnări importante în ultimii ani, contribuind la modernizarea şi asigurarea unui mediu de studiu pentru studenţi şi cadre didactice asemănător cu cele din Europa. Tocmai pentru ca procesul de modernizare să continue, am propus suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale pentru lucrări de reabilitare la corpurile universităţii în valoare de 8,5 milioane de lei.

De asemenea, îmi doresc ca aniversarea a 50 de ani de funcţionare a acestei instituţii să marcheze şi înfiinţarea Facultăţii Seniorilor, un proiect nou bazat pe principiul învăţării pe tot parcursul vieţii care va face ca USV să devină prima universitate din România care propune o astfel de facultate în oferta sa educaţională.

    Ana Birchall - declaraţie politică: Propunerea Preşedintelui României de a lega aderarea la Spaţiul Schengen de Raportul MCV reprezintă o abordare împotriva interesului naţional;

Doamna Ana Birchall:

"Propunerea preşedintelui României de a lega aderarea la Spaţiul Schengen de Raportul MCV reprezintă o abordare împotriva interesului naţional"

România a primit în aceste ultime săptămâni mai multe semnale pozitive din partea Uniunii Europene, dar şi din partea unor state care până acum aveau o atitudine împotriva aderării României la Schengen. În acest context, vehicularea, chiar din interiorul României, de la cel mai înalt nivel, a ideii de a lega Raportul MCV de aderarea României la Schengen este o greşeală pe care nu trebuie să o acceptăm şi să o încurajăm, ci să o contestăm vehement.

Oficiali europeni, în frunte cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, şi preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, au susţinut ca o decizie pozitivă să fie luată în privinţa aderării României la Schengen şi resping, totodată, legătura între Raportul MCV şi aderare. Conform Tratatului de aderare la Spaţiul Schengen, România trebuie să respecte nişte condiţii tehnice pentru a fi acceptată, condiţii pe care, aşa cum au recunoscut toate instituţiile europene, le îndeplinim.

Observ că, dacă până acum aveam probleme din partea unor anumite state, acum problemele ni le creăm noi înşine. În spaţiul european se constată la ora actuală o atitudine pozitivă în a nu mai lega Schengen de MCV, în timp ce în ţară s-a început acest curent dăunător pentru şansele României de a-şi îndeplini obiectivele.

Aderarea la Schengen este, ca şi până acum, o problemă strict de natură politică, deoarece toată lumea spune că trebuie să intrăm. Pentru atingerea acestui obiectiv ar trebui ca toate forţele politice să ne străduim să rezolvăm această problemă politică, nu să sabotăm eforturile actualei guvernări de a rezolva problema aderării la Schengen.

Din partea primului-ministru a fost făcută propunerea de a exista unitate între Guvern, Parlament şi Preşedinţie prin semnarea unei scrisori din partea celor trei instituţii ale statului român către şefi de stat şi/sau de guvern din ţările membre ale UE. Refuzul preşedintelui de a participa la acest efort comun, în interes naţional, nu face decât să încurajeze reacţiile adverse faţă de aderarea României la Spaţiul Schengen, dar, totodată, să ridice semne de întrebare asupra modului în care politicienii români cu cele mai importante funcţii în stat în stat susţin interesele ţării noastre în plan extern.

Fac apel către liderii partidelor politice din opoziţie, dar şi către sau mai ales către preşedintele României, să lase deoparte disputa politică, ranchiuna şi obişnuinţa de a lupta cu toţi cei pe care nu îi poate controla. Sabotarea efortului autorităţilor române de a îndeplini obiectivul privind aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen nu are efecte asupra politicienilor, ci asupra marii mase a românilor, dar mai ales a celor cu activităţi în zona economică. Niciun interes politic nu poate justifica o atitudine împotriva interesului naţional!

    Constantin-Alin Bucur - declaraţie politică cu subiectul: Impozitarea terenurilor agricole, o sabie cu două tăişuri;

Domnul Constantin-Alin Bucur:

"Impozitarea terenurilor agricole, o sabie cu două tăişuri"

Se zice că tot românul se pricepe la fotbal şi la agricultură. Eu trebuie să recunosc că mă pricep puţin la fotbal, dar cu agricultura am fost paralel, până când am ajuns deputat de Teleorman, un judeţ preponderent agrar.

În aceste condiţii azi nu voi face altceva decât să aduc în faţa dumneavoastră opiniile unor fermieri, ale unor specialişti şi ale celor care nu sunt cuprinşi în sisteme asociative şi îşi lucrează singuri pământul, în legătură cu impozitul care va fi aplicat, începând cu 1 februarie, persoanelor fizice care îşi cultivă terenul şi cresc animale în gospodărie.

În principiu, aproape toată lumea este de acord cu impozitarea oricărui venit obţinut din activităţile agricole, mai ales ca o parte din acesta, 5,5%, merge la Fondul de sănătate. Important este însă ca acest venit să existe, altfel "vorbim discuţii", cum se exprimă un tânăr inginer agronom.

El mi-a explicat, cu creionul pe hârtie, că în România zilelor noastre nu se poate obţine un venit constant de pe suprafeţe mai mici de 10-20 de hectare. Sub 10 hectare nu se poate vorbi decât de agricultura de subzistenţă, iar dacă oamenii îşi rup de la gură ca să vândă câteva duble de grâu sau porumb ori 10-20 de ouă din cuibar, o fac ca să-şi umple o butelie ori să plătească factura la energia electrică. Ce să mai impozitezi în aceste cazuri?

E clar că această măsură este nerealistă şi nesustenabilă în actuala formă. E nerealistă pentru că la calcularea normei de venit anual nu s-a ţinut cont de faptul că nu toţi proprietarii de terenuri primesc subvenţii, iar cei care primesc sprijinul pe suprafaţă constată că primesc de patru ori mai puţin decât agricultorii din Europa occidentală.

Deocamdată nu se ştie dacă la stabilirea normelor de venit s-a ţinut cont de gradul de fertilitate a solului, de faptul că recoltele diferă de la un an la altul, în funcţie de condiţiile meteorologice.

O altă problemă se ridică atunci când terenul impozitat e compus din mai multe parcele, cu grade de fertilitate diferite. Sunt şi alte argumente care susţin ideea că norma de venit nu poate fi calculată ca o medie nici măcar pe un judeţ, cu atât mai puţin la nivel naţional.

Atenţionez Cabinetul Ponta că oamenii se gândesc deja cum să evite impozitarea. Un ţăran dintr-o comună apropiată de Alexandria mi-a spus că va face acte de vânzare-cumpărare cu cei doi fii care locuiesc la oraş şi astfel cele 4,5 hectare pe care le deţine nu vor mai fi impozitate. Alţii vor să vândă de-a binelea terenurile agricole, dacă li se oferă un preţ mai bun. Şi, cum din 2014 orice străin va putea cumpăra terenuri agricole în România, s-ar putea să avem surprize nu tocmai plăcute.

Din datele oficiale reiese că impozitarea terenurilor şi a animalelor crescute în gospodărie va aduce la buget circa 500 de milioane de lei, dar creează multe probleme, inclusiv în ceea ce priveşte colectarea. Şi asta pentru că legea a fost făcută în pripă şi nu s-au luat în calcul toate efectele.

Eu cred că trebuia să aibă loc o dezbatere mai amplă, să fie făcute simulări şi abia după aceea să fie elaborat textul legii şi normele de aplicare. Nu s-a făcut acest lucru şi o lege necesară şi benefică, în principiu, poate deveni un eşec pentru actuala putere.

Tot din datele oficiale rezultă că evaziunea fiscală din domeniul agriculturii se ridică la 2,5 miliarde de euro. Eu cred că înainte de a se preocupa de aducerea ipotetică la buget a circa 120 de milioane de euro, Guvernul trebuia să ia măsuri pentru reducerea evaziunii fiscale din agricultură şi abia apoi să pregătească introducerea impozitului pe terenuri şi animale.

De 23 de ani se tot vorbeşte că agricultura este un domeniu strategic pentru economie, dar niciun guvern n-a acţionat în aceasta direcţie. Mai degrabă, agricultura este tratată ca o Cenuşăreasă, iar rezultatele se vad. Deşi, teoretic, am putea hrăni 80 de milioane de oameni, în practică importăm aproape 60-70% din legumele şi fructele consumate, importăm carne, importăm peşte, importăm brânzeturi şi chiar lapte pentru prelucrare.

Nu de impozitare avea nevoie acum agricultura românească, ci de sprijin financiar şi înlesniri în relaţia cu sistemul bancar. Vă rog să vă gândiţi că, în majoritatea judeţelor din care proveniţi, potenţialul agricol este nevalorificat. Vă rog foarte mult să încercăm împreună să ajutăm oamenii care vor şi pot să facă din agricultura românească o agricultură performantă la nivel european.

    Călin Potor - declaraţie politică intitulată DN 7 trebuie urgent reparat!;

Domnul Călin Potor:

"DN 7 trebuie urgent reparat!"

Am adresat ministrului delegat pentru proiectele de infrastructură, Dan-Coman Şova, o interpelare privind situaţia precară a Drumului Naţional 7, cea mai importantă arteră rutieră a României din punctul de vedere al circulaţiei rutiere. Valorile de trafic, precum şi modul de utilizare a acestui tronson de drum european care străbate România, Drumul Naţional 7, sunt incomparabil cele mai ridicate din ţară.

În calitate de şofer care circulă săptămânal pe ruta Alba Iulia-Bucureşti şi retur, precum şi la cererea altor şoferi din judeţul Alba, l-am informat pe ministrul delegat Şova că foarte multe porţiuni din Drumul Naţional 7 se află într-o stare improprie desfăşurării unei circulaţii civilizate, de nivel european. Acest drum naţional, reparat în urmă cu doi ani, este în prezent într-o stare avansată de degradare. Circulaţia este foarte greoaie, îndeosebi pe podurile şi podeţele de pe Valea Oltului, fapt ce presupune luarea unor măsuri urgente. Mi se pare anormal ca o arteră reparată în urmă cu doi ani să fie acum plombată cu piatră spartă, iar circulaţia să se desfăşoare în ritm de melc. L-am mai întrebat pe ministrul Şova când va intra DN 7 în reparaţii capitale, de ce o arteră rutieră extrem de importantă a României are nevoie de cârpeli la doi ani după ultimele modernizări, precum şi care este suma alocată din bugetul pentru acest an pentru continuarea investiţiilor la Autostrada Nădlac-Bucureşti. Consider că Culoarul IV Paneuropean, respectiv Autostrada Nădlac-Arad-Timişoara-Piteşti-Bucureşti, ar trebui să constituie o prioritate absolută a Ministerului pentru Proiectele de Infrastructură şi a Guvernului României.

    Eleonora-Carmen Hărău - consideraţii cu privire la absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune nerambursabile;

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Prin construcţia bugetului pe anul 2013, Guvernul USL demonstrează că este hotărât să-şi respecte promisiunile asumate în faţa cetăţenilor români, precum şi angajamentele asumate în faţa partenerilor internaţionali de la FMI, Uniunea Europeană şi Banca Mondială.

Chiar dacă o parte din bani sunt alocaţi pentru acoperirea datoriilor din sănătate, a arieratelor către bugetul de stat lăsate moştenire de fosta guvernare, dar şi pentru acoperirea împrumutului extern, Guvernul a găsit resurse şi pentru îmbunătăţirea nivelului de trai, pentru sprijinirea mediului de afaceri şi relansarea economiei româneşti.

De asemenea, în buget este transpusă o nouă viziune privind administrarea eficientă a fondurilor publice, prin cheltuirea chibzuită a acestora, concomitent cu stoparea risipei şi a proiectelor fantasmagorice. Uniunea Social Liberală începe, uşor dar sigur, după perioada de recesiune din 2009-2011, să pună bazele relansării economice în România, prin investiţii publice şi printr-o mai bună absorbţie a fondurilor europene.

Trebuie însă să devenim cu toţii conştienţi că niciodată nu vom putea dezvolta România din fonduri publice, ca atare, principala provocare a Guvernului este îmbunătăţirea serioasă a absorbţiei fondurilor puse la dispoziţie de Uniunea Europeană. Premisele sunt optimiste după deblocarea fondurilor POSDRU şi a altor proiecte de dezvoltarea regională pentru comunităţile locale. Suma de 39,8 miliarde de euro alocată de UE în bugetul UE 2014-2020, împreună cu creşterea gradului de colectare a impozitelor şi taxelor sunt resursele de creştere economică prin care România se poate redresa atât din punct de vedere economic, cât şi al nivelului de trai al populaţiei.

În acest context, fac un apel către Ministerul Fondurilor Europene şi către toate autorităţile şi instituţiile implicate în acest proces să înceapă imediat să tureze motoarele, astfel încât România să atingă ţinta de absorbţie de 50-80% a fondurilor structurale şi de coeziune nerambursabile, până la sfârşitul anului 2015, şi să atragă cât mai mult, chiar tot din ceea ce ne pune la dispoziţie Uniunea Europeană până în 2020.

Din experienţa perioadei anterioare, semnalez faptul că există pericolul major al întârzierii birocratice în elaborarea metodologiei de absorbţie prin precizarea axelor de finanţare a autorităţilor responsabile, elaborarea ghidului solicitantului etc. Aceste etape trebuie parcurse, pe cât posibil, încă din anul 2013, pentru a nu risipi timp preţios în intervalul 2014-2020.

De asemenea, consider că întreaga clasă politică trebuie antrenată în această acţiune de interes naţional vital. Propun ca parlamentarii să se implice în colegiile pe care le reprezintă, conlucrând cu autorităţile administraţiei locale în identificarea aplicanţilor potenţiali. Întâlnirile periodice ale grupurilor parlamentare pe această temă ar putea fi foarte utile.

Românii trebuie sprijiniţi de către aleşii lor să-şi recapete încrederea în instituţiile implicate în derularea fondurilor europene, pentru a contribui la absorbţia acestora.

    Liliana Ciobanu - intervenţie cu subiectul: Pledoarie pentru Ruxandra şi alţi copii în situaţia ei;

Doamna Liliana Ciobanu:

"Pledoarie pentru Ruxandra şi alţi copii în situaţia ei"

Atunci când ai un copil cu probleme viaţa devine insuportabilă. De fapt, viaţa ta nu-ţi mai aparţine, o cedezi deliberat pentru a-ţi face copilul sănătos, încerci să-l ajuţi cu tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a-l scăpa de suferinţă. Câteodată, chiar vrei să-l ajuţi şi cu imposibilul, supraomenesc, dacă s-ar putea... O astfel de familie este şi în Giurgiu, poate una dintre miile de familii cu probleme ale copiilor din România... Ruxandra este o fetiţă de opt ani, aidoma multor copii din ţară care au nevoie de ajutor, pentru că părinţii nu fac faţă.

Ruxandra Lungu s-a născut cu o boală gravă - diplegie hipotonă cu elemente extrapiramidale, iar posibilităţile părinţilor de a o ajuta sunt practic inexistente: tatăl nu are loc de muncă, iar mama ei primeşte salariul de însoţitor. M-am gândit să fac un gest mic pentru o cauză mare: am oferit gratuit pentru pensionarii giurgiuveni 30 de bilete la spectacolul extraordinar "Copilaşul mamii drag", care va avea loc miercuri, 20 februarie, de la ora 18,00, la Ateneul "Nicolae Bălănescu" din Giurgiu. Evenimentul este organizat în beneficiul Ruxandrei Lungu, care are nevoie de bani pentru un tratament în Turcia. Am decis să acord aceste bilete gratuite pensionarilor, deoarece majoritatea acestora nu îşi permit să achiziţioneze un bilet la spectacol, şi cu atât mai mult cu cât va predomina muzica populară. Am făcut acest gest pentru a o ajuta pe fetiţă să obţină suma necesară în vederea tratamentului de care are nevoie, nu am vrut să politizez acest mic gest, cum spuneam, ci a fost pur şi simplu un act caritabil, de suflet.

Mă bucur şi pentru că, pe lângă seara dedicată Ruxandrei, giurgiuvenii vor avea prilejul de a urmări pentru prima oară în oraş două somităţi artistice româneşti de prim rang: soprana Felicia Filip şi interpreta de muzică populară Veta Biriş.

Ştiu că sunt mulţi copii în situaţia Ruxandrei, poate în ipostaze mult mai grave. Poate şi din această cauză evenimentul de mâine din Giurgiu trebuie salutat şi conştientizat la adevărata sa dimensiune. Şi, bineînţeles, urmat. Sper din suflet ca oamenii de afaceri potenţi din oraş, dar chiar şi oamenii simpli, aceia pentru care contează orice leuţ, să vină la spectacolul oferit Ruxandrei. Poate ne vom transforma cu toţii în oameni mai buni, mai responsabili, mai prietenoşi. Avem nevoie să fim oameni în aceste perioade triste.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - Gazare pe şest;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Gazare pe şest"

Înainte de alegeri, USL a afirmat că este împotriva extragerii gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Pe 20 decembrie, când nici nu se uscase bine tuşul de pe ştampila de vot, USL aviza gazele de şist în Păltiniş, comuna Băceşti.

Cer public primului-ministru prezenţa la marşul de protest al bârlădenilor pentru a ne explica motivaţiile traseismului de idei postelectorale.

Până atunci sunt multe întrebări fără răspuns.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - Parlamentul temporizează de doi ani legea malpraxisului;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Parlamentul temporizează de doi ani legea malpraxisului"

Soluţionarea cazurilor de malpraxis este greoaie în România. Actuala legislaţie nemulţumeşte atât pacienţii, cât şi personalul medical. Pentru obţinerea de compensaţii pacientul român poate utiliza în acest moment legea civilă, dar există numeroase probleme legate de durata şi rezultatele procesului. Plata asigurării de malpraxis nu rezolvă rapid eventualele despăgubiri datorate erorii medicale, iar actuala lege nu rezolvă corespunzător cazurile de malpraxis datorate deficienţelor organizatorice din sistemul medical.

proiectul legislativ iniţiat încă din 2011 este elaborat în concordanţă cu normele europene, incluzând recomandările Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind managementul siguranţei pacientului şi prevenirea efectelor adverse în sistemul sanitar.

Prin acest proiect se acordă posibilitatea rezovării cazurilor de malpraxis printr-o procedură mult mai rapidă, astfel încât pacienţii vor fi despăgubiţi corespunzător de societăţile de asigurare, fără a fi nevoiţi să piardă timp şi bani prin instanţele de judecată. Totodată, se va analiza obiectiv activitatea medicală, dând posibilitatea identificării şi corectării cauzelor ce au dus la malpraxis.

Proiectul a fost adoptat de senat şi are avizul favorabil al guvernului. Acum depinde doar de cei de la ministerul sănătăţii dacă pacienţii vor avea o lege a malpraxisului peste o lună sau peste doi ani. Solicit public susţinerea CMR şi a asociaţiilor de pacienţi pentru adoptarea în procedură de urgenţă a unui act normativ aşteptat de toţi pacienţii din România.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - USL uită spitalele închise;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"USL uită spitalele închise"

Menţinerea spitalului din Negreşti închis este o lovitură pentru locuitorii din această zonă, atât din punctul de vedere al asistenţei medicale, cât şi din cel al desfiinţării locurilor de muncă.

Practic, vedem cum sunt lăsaţi fără asistenţă medicală de urgenţă pacienţii din Negreşti, precum şi cei din şase comune limitrofe sau cei din judeţele Iaşi sau Neamţ. Pentru orice problemă de sănătate, peste 30.000 de asiguraţi sunt obligaţi să străbată zeci de kilometri până la spitalul judeţean Vaslui sau să plătească sume importante cabinetelor particulare. Pentru un pacient în stare critică din Băceşti distanţa de 60 de kilometri până la Vaslui este mult prea mare. Situaţia este şi mai gravă întrucât vorbim de o populaţie săracă şi bolnavă.

Nici personalul medical şi auxiliar cu domiciliul în Negreşti nu a fost cruţat, acesta fiind distribuit către alte unităţi sanitare din judeţ. Într-o regiune recunoscută prin deficitul de personal medical şi dificultăţile în găsirea unui loc de muncă există riscul ca naveta zilnică şi dificultăţile materiale să-i determine să renunţe la activitatea în domeniu sau să aleagă să profeseze în alte ţări.

Nu în ultimul rând, vedem cum sunt risipiţi banii cheltuiţi pentru realizarea unor circuite funcţionale şi dotarea cu aparatură modernă şi cum este condamnat la degradare acest spital recent reabilitat şi modernizat.

Cu astfel de argumente solicit ministerului sănătăţii termene şi soluţii clare pentru redeschiderea acestui spital, fie sub forma unui centru de sănătate multifuncţional sau ca secţie exterioară a spitalului judeţean de urgenţă.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - Câţi taximetrişti mai trebuie să moară?

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Câţi taximetrişti mai trebuie să moară?"

În urmă cu un an am depus un proiect de lege ce viza creşterea siguranţei taximetriştilor. un alt taximetrist este înjunghiat la Botoşani în timp ce-şi câştiga salariul.

Cazurile de şoferi de taxi agresaţi sau jefuiţi în timp ce se aflau în cursă nu sunt o surpriză. Recentul caz de la Iaşi când un şofer de taxi de 53 de ani a fost înjunghiat la nivelul gâtului de către o clientă este doar unul dintr-o serie lungă. Taximetristul Nicolae Coicea, de 59 ani, a decedat după ce a fost înjunghiat de opt ori în gât în timpul zilei, iar în 2010, în Câmpulung, Dumitreu Gruianu, de 60 de ani, a fost găsit mort în portbagajul maşinii incendiate, după ce a fost înjunghiat în torace.

Reprezentanţii Camerei Taximetriştilor au precizat că în România nu există sisteme protecţie care să-i protejeze pe şoferii firmelor de taximetrie, iar şoferii de pe taxiuri mi-au spus că singura măsura care s-a luat cândva în calcul a fost renunţarea la centura de siguranţă.

Pentru creşterea siguranţei celor care lucrează în activitatea de taximetrie am propus ca maşinile să fie dotate cu sisteme de securitate deductibile din impozit: un buton de panică care să transmită rapid la dispecerat şi la 112 existenţa unei agresiuni şi asigurarea unui geam securizat care să despartă şoferul de clienţi.

Creşterea siguranţei şoferului se realizează prin posibilitatea solicitării de ajutor în cazul apăsării butonului de panică în cazuri de agresiune, urgenţă medicală sau defecţiune tehnică, solicitare care ajunge şi la dispecerat, care intervine pentru soluţionarea urgenţei semnalate.

Legea zace în parlament, aşteptând o nouă victimă.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - E nevoie de un program naţional de prevenţie a suicidului;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"E nevoie de un program naţional de prevenţie a suicidului"

Nu există zi în care să nu se înregistreze un caz de sinucidere sau tentativă de sinucidere. O asistentă medicală s-a aruncat în această dimineaţă de pe un bloc de zece etaje. Ar fi putut fi salvată?

România nu are în acest moment un program naţional de prevenţie a suicidului, deşi aceste cazuri reprezintă peste 10% din cauzele de deces. Dacă ne referim la cazurile de moarte violentă, suicidul ocupă un loc important alături de accidentele rutiere şi de agresiuni. Numărul de cazuri ar putea fi redus prin asigurarea asistenţei psihologice în situaţii în care se întâlnesc factori de risc suicidar, precum modificările de statut social sau economic, legate de pierderea locului de muncă sau pensionare.

Studiile noastre arată că:

1. Distribuţia pe sexe arată că femeile recurg mai frecvent decât bărbaţii la astfel de gesturi suicidare, astfel încât 60% din cei trataţi sunt femei.

2. Tentativele de sinucidere prin intoxicaţie voluntară au provenit mai frecvent din urban, atingând ponderea de 54,29%.

3. Mai mult de jumătate din cei care recurg la intoxicaţia voluntară în scop autolitic nu au un loc de muncă în momentul în care recurg la gestul suicidar şi doar un sfert sunt salariaţi. Aproximativ 10% sunt pensionari, iar elevii şi studenţii reprezintă sub 10% din tentativele de sinucidere. Studenţii recurg de două ori mai frecvent decât elevii la un gest suicidar ce necesită tratament de urgenţă.

4. Marţi şi duminică se înregistrează cele mai multe tentative de sinucidere (câte 20%) iar sfârşitul săptămânii concentrează aproape jumătate din cazuri ( 42,86%).

5. Deşi tentativele autolitice matinale sunt sub 30% din total, majoritatea utilizează metode sau tehnici care indică premeditarea şi le conferă siguranţa realizării.

6. Ambulanţa asigură transportul la spital a 51,43% din aceste cazuri, restul sunt aduşi la spital de familie sau anturaj.

7. O cincime din cazuri au necesitat internare la toxicologie sau chiar la terapie intensivă, iar benzodiazepinele, anxioliticele şi insecticidele au fost cele mai frecvente toxice utilizate, iar în sezonul rece ingestia de antigel creşte până la 3% din cazuri.

În aceste condiţii putem vorbi de sinucidere ca o problemă de sănătate publică, atât prin numărul de cazuri prezentate, cât şi prin ponderea mare a internărilor în secţia de toxicologie, ce afectează preponderent populaţia vulnerabilă socioeconomic. Nimeni nu a evaluat până acum care sunt pierderile anuale determinate de sinucideri în România, legate atât de costurile medicale, cât şi de tot ceea ce înseamnă creştere, educaţie, formare profesională sau consecinţele asupra familiilor în care au loc astfel de situaţii.

Din păcate, nu avem un program naţional de prevenţie a sinuciderii, iar tentativele izolate ale voluntarilor precum CIRTITA la Iaşi nu pot rezolva multitudinea de probleme.

Costurile legate de terapia celor ajunşi la spital sunt importante şi ar putea fi evitate dacă ar exista posibilitatea consilierii psihologice a acestor pacienţi cu risc, prin introducerea de către Ministerul Sănătăţii a unui program naţional în acest domeniu.

    Claudia Boghicevici - declaraţie politică cu titlul: Deblocaţi dezbaterea proiectului de lege privind reglementarea marketingului substituenţilor de lapte matern;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Deblocaţi dezbaterea proiectului de lege privind reglementarea marketingului substituenţilor de lapte matern"

Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a citi o declaraţie politică cu privire un proiect legislativ ce stă pierdut de mai bine de un an printre proiectele legislative ale Comisiilor pentru industrii şi servicii, respectiv pentru sănătate şi familie.

Vorbesc despre proiectul de lege privind reglementarea marketingului substituenţilor de lapte matern, care a fost primit de biroul Camerei Deputaţilor încă de la sfârşitul anului 2011 şi care până în acest moment nu a fost pus în discuţie de cele două comisii sesizate în fond, în pofida multor adrese trimise.

acest proiect legislativ reglementează cadrul legal privind marketingul substituenţilor de lapte matern. Prin protecţia şi promovarea alăptării se asigură o nutriţie adecvată şi sănătoasă pentru sugari şi copiii mici, dar se garantează şi utilizarea corectă a substituenţilor de lapte matern atunci când aceştia sunt necesari.

Astfel, propunerea legislativă protejează şi susţine alăptarea, în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, şi previne înlocuirea laptelui matern acolo unde nu se impune din motive medicale bine documentate.

Trebuie să ştim cu toţii ca alăptarea este metoda optimă de hrănire pentru majoritatea sugarilor şi a copiilor mici şi, astfel, această metodă trebuie să fie promovată şi sprijinită. Substituirea laptelui matern are consecinţe asupra sănătăţii, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, uneori mergând până la deces. UNICEF şi OMS promovează alăptarea ca un drept al copilului, înscris în Convenţia cu privire la drepturile copilului.

Actualul proiect de lege aflat în dezbatere nu îşi propune restricţionarea vânzării substituenţilor de lapte matern, ci restricţionarea politicilor de marketing practicate de corporaţiile producătoare de substituenţii de lapte matern care manipulează serviciile din maternităţi unde sunt promovaţi aceşti substituenţi, în detrimentul alăptării.

În spaţiul public din România manifestarea unor anumite reticenţe legate de "pudoarea alăptării" prin lipsa promovării eficiente în media TV sau de către ONG-uri, a generat întotdeauna o anumită anxietate şi jenă a femeilor faţă de alăptare, determinând un gen de model de educaţie în rândul acestora care nu contribuie la promovarea alăptatului, ci încurajează mai degrabă folosirea substituenţilor laptelui matern.

Astfel, consider că reprezintă o prioritate intrarea în dezbatere a acestui proiect de lege şi rog colegii din cadrul celor două comisii de specialitate sesizate în fond, respectiv Comisia pentru industrii şi Comisia pentru sănătate, să urgenteze dezbaterea acestuia.

    Erland Cocei - consideraţii cu privire la necesitatea promovării agriculturii bio;

Domnul Erland Cocei:

Săptămâna trecută, între 13-16 februarie, la Nürnberg, în Germania, s-a desfăşurat Târgul BioFach destinat agriculturii ecologice. La eveniment au participat peste 2.000 de firme din întreaga lume, iar ţara noastră a fost reprezentată de peste 50 de producători, într-un spaţiu amenajat de 600 de metri pătraţi.

România a avut chiar statutul de "Ţara Anului", dovadă că începem, uşor-uşor, să punem în valoare şi să promovăm potenţialul imens pe care îl poate oferi agricultura bio în ţara noastră.

Chiar dacă târgul nu s-a bucurat de o mediatizare mai largă şi mai detaliată în mass-media românească, poate şi pentru că ministerul de resort nu a fost atât de vizibil şi implicat în această acţiune, participarea României merită toată atenţia. Un astfel de eveniment poate aduce din nou, în prim-planul dezbaterii publice de la noi, agricultura ecologică şi mai ales soluţiile pentru valorificarea şi dezvoltarea acestui segment.

Dezbaterile nu trebuie să se limiteze, ca în trecut, doar la subiectul spaţiilor alocate produselor româneşti, de tip bio, în pieţe sau în supermarketuri, unde ici-colo au început să apară, sau la mult discutata concurenţă a acestor produse cu cele de import.

Este nevoie de o strategie integrată privind agricultura bio, care să cuprindă măsuri de stimulare a celor care aduc pe piaţă produsele ecologice, înfiinţarea de centre de desfacere şi de comercializare în spaţii special amenajate, precum şi acţiuni de promovare internă şi externă a producătorilor, a produselor, chiar introducerea acestui segment în brandul de ţară al României.

Ministerul Agriculturii poate şi trebuie să fie promotorul acestei strategii, în colaborare cu alte instituţii şi ministere, cel al turismului, spre exemplu, în parteneriat cu factorii locali de decizie, dar şi cu consultarea producătorilor bio.

Este timpul pentru o astfel de dezbatere şi de strategie în România, care poate transforma un dezavantaj tehnologic într-un avantaj ecologic, cu beneficii pentru stat, pentru producători şi pentru consumatori.

    Cornel-Mircea Sămărtinean - declaraţie politică intitulată Coreea de Nord, o ţară săracă, imprevizibilă şi înarmată nuclear;

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"Coreea de Nord, o ţară săracă, imprevizibilă şi înarmată nuclear"

În urma celui de-al treilea test atomic efectuat, Coreea de Nord a demonstrat că pentru arme atomice riscă orice, inclusiv un conflict cu China.

A trecut un an de la venirea la putere a dictatorului Kim Jong Un. Bilanţul său: două teste cu rachetă şi, începând cu data de 12 februarie 2013, un test atomic. Astfel, el a reuşit să-şi asigure adversitatea la scară planetară. De la Beijing la Berlin, de la Tokio la New Delhi, de la Seul până la Washington - pretutindeni testul nord-coreean a fost ferm condamnat.

În aprilie 2012 Coreea de Nord şi-a modificat constituţia. De atunci se cheamă "naţiune înarmată nuclear". Ce anume determină însă o ţară ajunsă la sapă de lemn să cheltuiască o parte însemnată din resurse pentru fabricarea rachetelor şi a armelor atomice? Poate că e pură coincidenţă că testul atomic a avut loc la împlinirea a doi ani de la debutul răzmeriţei împotriva fostului dictator libian Gaddafi, dar acest lucru nu e lipsit de importanţă. Din perspectiva liderilor de la Phenian, Gaddafi a făcut greşeala să renunţe la programul său atomic, şi asta l-a costat puterea şi, în final, viaţa. Deci regimul nord-coreean are nevoie de bomba atomică pentru a-şi asigura perpetuarea la putere şi pentru a descuraja orice atac venit din partea SUA, a Japoniei sau Coreei de Sud.

În plus, testul aduce prestigiu conducerii nord-coreene. Propaganda internă afirmă că este dovada forţei naţiunii, iar tânărul lider se poate prezenta pe drept cuvânt drept personalitate puternică. Coreea de Nord şi-a asigurat atenţie sporită la nivel internaţional. Ea speră că dispune acum de cărţi mai bune la negocierile cu marile puteri, fiind capabilă să obţină mai multe avantaje materiale în schimbul unor concesii.

Pentru a ajunge în această poziţie, Coreea de Nord riscă să-şi indispună total ultimul aliat pe care îl mai are - China. Coreea de Nord este în întregime dependentă economic de vecinul de la vest, de unde primeşte alimente şi carburanţi. Relaţiile dintre cele două ţări se răciseră deja înainte de testul atomic, testul cu rachetă din decembrie fiind considerat inacceptabil de Beijing. În consecinţă, China a votat rezoluţia 2087 a Consiliului de Securitate ONU, care prevede sancţiuni împotriva Phenianului. China a ameninţat că va reduce ajutoarele destinate Coreei de Nord, dacă ţara va efectua teste atomice.

China pare să se confrunte cu o dilemă. Pe de-o parte, îşi doreşte stabilitate pe Peninsula Coreeană pentru a evita implozia Coreei de Nord. Pe de alta, vrea să tempereze ambiţiile nucleare ale Phenianului, prezentându-se la nivel internaţional ca promotoare a păcii. China nu e interesată de o cursă a înarmării nucleare în Asia de Est, la care să se alăture Coreea de Sud şi Japonia, iar la nivelul Consiliului de Securitate, China va reacţiona probabil la fel ca în decembrie, după testul nord-coreean cu rachetă.

    Ovidiu-Cristian Iane - declaraţie politică cu tema: Identitatea naţională, ca bază a priorităţilor noastre;

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

"Identitatea naţională, ca bază a priorităţilor noastre"

De ani buni, am militat pentru un mediu înconjurător curat, pe care să îl întreţinem şi pe care să îl protejăm. M-am identificat cu verdele, ca simbol al vieţii, al speranţei şi al echilibrului. Valori pe care nu am de gând să le abandonez, ci să le aplic în continuare, ba, mai mult, să le dezvolt.

Pe 9 decembrie 2012, am primit primul meu mandat în calitate de deputat. Un statut nou ce implică o şi mai mare responsabilizare a mea ca om politic.

De săptămâni bune şi din această postură de parlamentar, observ cum se ascut zgomotos săbiile pentru o luptă din care, oricine îşi poate da seama, victoria se poate contabiliza în probleme create, şi nu în rezolvări.

Urmând un model păgubos şi primitiv, mulţi au înţeles că politica înseamnă cearta de dragul imaginii, inconsistenţa argumentelor, vorbe în detrimentul faptelor şi, mai ales, generalizarea tuturor problemelor. Fiecare din noi se confruntă zilnic cu probleme specifice a căror soluţie nu este dată nici de generalizare, nici de cârcoteli.

Aşa cum am mai spus-o cu fiecare ocazie, românii nu mai au încredere în noi, oamenii politici. Şi, de ce ar mai avea-o, dacă tot ce li s-a oferit până acum a fost o demagogie deşănţată şi lungi bătăi pe umăr ca soluţie la nevoile lor?

Revin la simbolul verdelui. Cum ar fi să dezvoltăm semnificaţiile lui dincolo de sfera ecologiei şi să scăpăm definitiv de "dictatura cromatică"? La putere sau nu, îmi propun ca, în acest mandat, să fiu excepţia pozitivă. Aceea care ia atitudine, indiferent dacă vocea şi acţiunile lui sunt deranjante pentru ceilalţi politicieni. Prefer să fiu incomod pentru ei, dar util pentru cei pe care îi reprezint.

În acest moment, consider că verde pentru România înseamnă prioritatea faţa de sănătate, justiţie, educaţie şi mediu. Patru factori care însumează şi trecutul, şi prezentul, dar şi viitorul. Patru factori care fac parte şi din identitatea noastră naţională.

Se tot vorbeşte că nu avem identitate naţională sau că aceasta dispare pe zi ce trece. Cum ar putea fi altfel? Identitatea naţională reprezintă sentimente, emoţii, trăirea dată de apartenenţa la un popor. Un popor care trebuie să fie sănătos, să aibă certitudinea că legile sunt aplicate şi sunt create în folosul lui, că poate beneficia de cea mai înaltă educaţie şi că mediul în care trăieşte, casa lui, este unul cu adevărat curat.

Toate acestea creează baza pentru identitatea noastră naţională, un concept relativ nou, dar cel care poate face ca o demarcaţie pur teritorială şi un conglomerat de atribuţii şi funcţii să devină funcţionale la modul real.

Din momentul în care România a fost declarată democraţie, identitatea noastră naţională a cunoscut şi cunoaşte numai extreme. Fie radicalizarea ei, fie lipsa completă ce ameninţă să ne transforme într-un popor-fantomă. În numele acestei identităţi s-au dat multe lupte sterile. Am teoretizat atât de mult ceva ce trebuie nu să se conceptualizeze, ci să se simtă, încât am pierdut esenţa şi am ajuns la situaţii în care românii se luptă cu românii. Românii nu trebuie împărţiţi şi nu mai trebuie să ne purtăm ca şi cum am fi separaţi. Trebuie să ne redefinim identitatea naţională, pornind de la ceea ce simţim, de la nevoi palpabile şi de la soluţii care să ne asigure condiţiile unei vieţi curate.

Vorbim de revizuirea Constituţiei, legea fundamentală în oricare stat. Sunt de părere că aceasta ar trebui să reflecte cel mai bine cine suntem, ce vrem şi ce simţim ca români, în aşa fel încât să ne putem regăsi firesc, iar identitatea noastră naţională să nu mai reprezinte niciodată motiv de dispută sau de ruşine.

    Dan Bordeianu - declaraţie politică cu tema: Scandalul steagului secuiesc: de la tensiuni diplomatice la interese electorale;

Domnul Dan Bordeianu:

"Scandalul steagului secuiesc: de la tensiuni diplomatice la interese electorale"

Vineri, 15 februarie a.c., steagul secuiesc a fost arborat pe Parlamentul Ungariei ca "simbol al solidarităţii naţionale" a maghiarilor de pretutindeni, după cum susţin unii oficiali de la Budapesta. Ceremonia de arborare a drapelului a fost prilejuită de sesiunea plenară a deputaţilor de etnie ungară din Bazinul Carpatic şi a fost iniţiată de preşedintele Parlamentului Ungar László Kover. Acest "gest simbolic" reprezintă o escaladare a tensiunii diplomatice dintre cele două ţări vecine, membre ale NATO şi UE, acumulată de la debutul "scandalului steagurilor" declanşat în data de 5 februarie 2013, ca urmare a declaraţiilor inacceptabile formulate la adresa autorităţilor române de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Ungar, domnul Zsolt Nemeth.

Autorităţile statului român, începând cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, prim-ministrul Victor Ponta, ministrul de externe Titus Corlăţean şi secretarul de stat MAE Bogdan Aurescu, au tratat cu echilibru, responsabilitate şi în acord cu prevederile Constituţiei României toate aceste gesturi inamicale ale oficialilor maghiari, care ne acuză de faptul că nu "permitem minorităţilor să îşi folosească simbolurile fără restricţii", aşa cum prevăd valorile europene. Însă partea română nu a refuzat niciodată dreptul minorităţilor conlocuitoare să-şi folosească simbolurile, cu condiţia să respecte prevederile constituţionale şi legale din România. Steagul secuilor poate fi arborat oriunde în România, cu excepţia clădirilor oficiale, şi, dacă este posibil, fără ostentaţie la adresa cetăţenilor români, alţii decât cei de etnie maghiară. Noi înţelegem dorinţa unora de a-şi manifesta anumite drepturi şi libertăţi, însă acestea se pot realiza într-un climat de bună convieţuire şi respect reciproc. Altfel, apreciez că este condamnabilă utilizarea, uneori ilegală, alteori excesivă, a acestor simboluri, fără a menaja şi sensibilităţile majorităţii românilor. O veche vorbă spune, "ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face".

Regretabil este şi faptul că toate acumulările democratice din ultimii ani în relaţiile interetnice dintre români şi maghiari sunt prejudiciate de afirmaţiile şi gesturile agresive la adresa statului român lansate de oficialii de la Budapesta. În acest sens, apreciez cu simpatie atitudinea echilibrată a colegilor parlamentari de la UDMR, în special cea a domnului Kelemen Hunor, care consideră că "scandalul steagului secuiesc este un conflict artificial" creat de guvernul de la Budapesta care, pe fondul lipsei de performanţă socio-economică, se pregăteşte de alegerile de anul viitor.

Având în vedere că alegerile parlamentare din Ungaria se vor desfăşura abia peste un an, nu pot să nu mă întreb cum vor evolua relaţiile bilaterale în condiţiile exacerbării acestor acţiuni, care au un pretins scop electoral? Românii şi maghiarii, ca şi celelalte minorităţi din această ţară, trebuie să înţeleagă că "scandalul steagurilor" nu aduce nici locuri de muncă, nici prosperitate, nici pace.

    Daniel-Ionuţ Bărbulescu - declaraţie politică intitulată România are nevoie de o nouă Constituţie;

Domnul Daniel-Ionuţ Bărbulescu:

"România are nevoie de o nouă Constituţie"

Prin hotărârea plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului de înfiinţare a Comisiei de revizuire a Constituţiei României s-a făcut primul pas politic concret de răspuns la o necesitate clamată de evenimentele sociale şi politice din ultimii ani.

USL a afirmat, încă de anul trecut, că reforma constituţională reprezintă o prioritate a naţiunii române, iar principalele teme de dezbatere ale acestui ambiţios proiect se vor axa pe următoarele problematici: forma de guvernământ, clarificarea relaţiei dintre Preşedinte şi Guvern, modul de alegere a parlamentarilor, şi, ce este poate cel mai demn de luat în seamă, reorganizarea administrativă.

Estimez că aceste chestiuni solicită munca intensă a Comisiei de revizuire a Constituţiei pe parcursul lunilor următoare, timp în care să fie consultate opiniile populaţiei, să fie cerute expertize de calitate din partea actorilor naţionali şi internaţionali, să se comunice publicului larg asupra necesităţii de revizuire şi actualizare a Constituţiei existente, pregătindu-se procedura legală de consultare a populaţiei şi de aprobare corespunzătoare a noului text al Constituţiei în cadrul unui referendum naţional.

Noi, clasa politică, trebuie să ne alăturăm efortului acestora şi împreună să creăm o lege fundamentală unitară şi eficientă, totul în numele interesului românilor.

Chiar dacă poate a fost generat de conflicte politice grave, demersul de înnoire a proiectului constituţional românesc poate avea ca efect final o lege supremă mai bună, cu mai puţine ambiguităţi, şi de natură a clarifica raportul dintre instituţii cu greutate ale statului român, aflate de multe ori pe poziţii divergente.

Mizez pe înţelepciunea şi maturitatea actorilor politici implicaţi, care sunt sigur că vor şti să negocieze în numele interesului naţional, şi îmi manifest convingerea că, din 2014 încolo, ţara noastră va avea o Constituţie nouă, modernă şi raportată la realităţile pe care România le traversează astăzi.

    Daniel Iane - reliefarea unor măsuri necesare în vederea asigurării de facilităţi suplimentare în pieţe şi târguri;

Domnul Daniel Iane:

Unul dintre principalele obiective ale Guvernul USL este eliminarea evaziunii fiscale din comerţul cu produse agricole şi sprijinirea producătorilor în vederea asigurării de facilităţi suplimentare în pieţe şi târguri. În acest sens, Ministerul Agriculturii şi-a propus ca, până la finalul anului 2013, persoanele fizice care comercializează fructe sau legume din producţie proprie să beneficieze de un nou sistem de acces în aceste zone.

În pieţele din România vor fi organizate spaţii speciale care vor fi destinate producătorilor agricoli persoane fizice, unde aceştia vor putea să îşi comercializeze mărfurile. Accesul în pieţe al celor care vor să îşi vândă produsele proprii se va face pe baza unui card de acces care va fi însoţit şi de certificatul de producător şi de o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. Spaţiile vor fi dotate cu cântare cu afişaj electronic care vor avea şi dispozitiv de citire a cardului, prin care se va permite accesul producătorilor în structurile de vânzare organizate în zonele publice.

De asemenea, va exista un carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru o evidenţă şi un control mult mai riguros.

O astfel de prevedere aduce un real sprijin pentru locuitorii din zona Băileşti, zonă ce se remarcă printr-un potenţial deosebit în ceea ce priveşte cultivarea şi comercializarea legumelor. Mai mult decât atât, este nevoie de o completare şi o îmbunătăţire a legislaţiei existente, astfel încât să existe o încurajare reală şi susţinere în planul economiei reale a celor care doresc să îşi valorifice potenţialul terenurilor deţinute, devenind producători de legume.

Este evident că numai prin astfel de măsuri vom reuşi comercializarea la un preţ corect a produselor autohtone şi vom stimula dezvoltarea producţiei agricole, prin vânzarea produselor direct de către producător. Vor fi eliminaţi o parte dintre intermediari şi vor rămâne doar aceia capabili să se conformeze legilor şi regulilor pieţei. Cel mai important este să fim capabili să oferim un tratament echitabil pentru toţi jucătorii din agricultură şi să intrăm, astfel, într-o normalitate de care este absolută nevoie. Personal, îmi voi continua demersurile pentru locuitorii din zona Băileştiului, care mi-au acordat încrederea la votul din 9 decembrie 2012, în vederea dezvoltării durabile a agriculturii locale şi creşterii nivelului de trai.

    Angel Tîlvăr - declaraţie politică angajament Voi sprijini orice iniţiativă care va duce la creştere economică şi creşterea nivelului de trai al românilor;

Domnul Angel Tîlvăr:

"Voi sprijini orice iniţiativă care va duce la creştere economică şi creşterea nivelului de trai al românilor"

Conform EUROSTAT, în luna ianuarie, rata şomajului în Uniunea Europeană a rămas de 11,3%. după ce valoarea pentru decembrie a fost revizuită în creştere, acest nivel reprezenta un nou maxim istoric.

La nivelul Uniunii Europene, rata şomajului este de 10,4% din populaţia activă. Faţă de începutul anului 2012, numărul de şomeri este mai mare cu aproximativ 1 milion de persoane. În Uniunea Europeană, rata şomajului a crescut de la 7,1% în 2008, la 9% în 2009, în 2010 şi 2011 s-a menţinut la 9,7%, iar la sfârşitul anului 2012 a crescut la 10, 4%.

În România, rata şomajului a scăzut în luna ianuarie la 7%, de la valoare de 7,4% din luna decembrie. Potrivit EUROSTAT, la nivelul Uniunii Europene, rata şomajului în România se situează sub nivelul mediu, însă perspectivele nu sunt liniştitoare, având în vedere previziunile economice sumbre pentru Europa în acest an, 2013.

Companiile din România au nevoie de susţinere, de programe bine elaborate, care să le susţină competitivitatea şi orientarea spre noi pieţe de export, favorizând astfel angajările şi implicit reducere şomajului.

Guvernul condus de Victor Ponta a dat 100 de milioane de euro firmelor din IT care creează peste 200 de locuri de muncă şi care le vor menţine pentru minim 5 ani. Să nu uităm nici de facilitarea neplăţii CAS pentru cei care angajează tineri şomeri, scopul acestor măsuri fiind de a relansa economia românească prin crearea de locuri de muncă.

Pentru guvernul USL problema şomajului şi a ocupării forţei de muncă este şi va rămâne o prioritate pe agenda de lucru a acestuia.

Deşi am moştenit dezordine în activitatea ministerelor, noul guvern şi majoritatea politică aflată la conducerea ţării şi-au stabilit ca pe lângă repararea nedreptăţilor făcute de către guvernele Boc şi Ungureanu să stimuleze crearea de noi locuri de muncă, aceasta fiind singura soluţie pentru ieşirea dintr-o situaţie dificilă. Personal, voi sprijini legislativ orice iniţiativă care va duce la creşterea economică şi creşterea nivelului de trai al românilor.

    Ion Diniţă - declaraţie politică intitulată România, vinovată fără vină în scandalul internaţional al cărnii de cal;

Domnul Ion Diniţă:

"România, vinovată fără vină în scandalul internaţional al cărnii de cal"

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că, atunci când un subiect internaţional delicat are tangenţe cu România, chiar şi foarte îndepărtate, ţara noastră este iremediabil pusă la zid, judecată şi condamnată, fără vreun proces prealabil. Astfel s-a întâmplat şi în recentul scandal legat de frauda identificată la nivel internaţional cu privire la comercializarea cărnii de cal. Toate autorităţile ţărilor membre ale Uniunii Europene au confirmat, în final, că frauda apărută în cazul etichetării cărnii de cal nu a plecat din România. Anterior însă, zile în şir s-au spus şi s-au dezbătut atât de multe minciuni la adresa României, încât cu greu vor reuşi autorităţile abilitate, în speţă Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, să ne spele tuturor imaginea şifonată. Mai tragice, consider eu, sunt efectele nedorite pe care scandalul cărnii de cal le-a avut asupra activităţilor economice de bună-credinţă ale companiilor româneşti din industria cărnii. Tot acest scandal nefondat, poate intenţionat creat pentru a arunca cu noroi spre România, va aduce din păcate prejudicii imense abatoarelor româneşti care exportă în UE, riscând chiar şi interzicerea exporturilor.

Dincolo de prejudiciile economice şi de imagine suferite de România în urma acestui scandal privind etichetarea frauduloasă a cărnii de cal drept carne de vită, trebuie salutată intervenţia promptă, fermă şi fără echivoc a autorităţilor Executivului de la Bucureşti.Reacţiile sigure ale primului-ministru şi ale ministrului agriculturii au fost invers proporţionale cu şovăiala de care au dat dovadă unele state europene care au menţinut suspansul aproape două săptămâni, doar-doar România va ieşi vinovată! Iată că amplele acţiuni de control declanşate de autorităţile române au îndepărtat toate suspiciunile că din România ar fi plecat în spaţiul intracomunitar carne etichetată în mod greşit, sau că vreo societate autohtonă ar fi vinovată de vreo ilegalitate.

În concluzie, România a fost, pentru a nu ştiu câta oară, vinovată fără vină într-un scandal internaţional, în mod incorect. Mă bucur că autorităţile au gestionat profesionist aşa-numita criză, iar din acest caz ar trebui să înveţe întreaga naţiune: să nu ne mai lăsăm călcaţi în picioare!

    Ioan Dîrzu - intervenţie cu titlul Comemorarea dezrobirii romilor din România, 20 februarie;

Domnul Ioan Dîrzu:

"Comemorarea dezrobirii romilor din România, 20 februarie"

Folosesc acest prilej, Ziua comemorării dezrobirii romilor, proclamată la 20 februarie, pentru a saluta eforturile şi reuşita Preşedintelui Partidei Romilor "Pro-Europa", domnul deputat Nicolae Păun, Preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor, de a iniţia Legea pentru comemorarea dezrobirii romilor din România.

În acelaşi timp, vreau să îmi exprim convingerea că respectarea dreptului la libertate şi demnitate al fiecărei persoane, indiferent de naţionalitate, etnie, convingeri religioase, trebuie să stea la baza oricărei societăţi, iar principiul care trebuie să ne unească să fie cel al solidarităţii.

De aceea, comunitatea romă trebuie să lupte pentru afirmarea identităţii ei, a promovării patrimoniului cultural şi spiritual care o caracterizează, să lupte împotriva marginalizării şi a excluderii sociale.

Astfel, măcar o dată pe an, la 20 februarie, să ne gândim o clipă la cei de etnie romă şi la primul pas care a marcat lupta pentru emanciparea şi libertatea romilor din România!

Mult succes!

    Mihai-Aurel Donţu - declaraţie politică intitulată O Constituţie clară este prioritatea USL!;

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"O Constituţie clară este prioritatea USL!"

România are nevoie stringentă de o Constituţie cât mai clară, fără ambiguităţi, care să nu mai lase loc de interpretări şi care să nu-i mai poată permite niciodată vreunui preşedinte să facă din propria sa ţară doar o feudă de buzunar!

În acest sens, USL demonstrează că modificarea Constituţiei nu a reprezentat doar o temă de campanie electorală, ci că reprezintă o temă majoră, pe care ne-am asumat-o în faţa cetăţenilor, alături de repararea greşelilor pdl-iste şi de o guvernare a ţării în folosul cetăţeanului şi al dezvoltării economice.

În acest sens, săptămâna trecută a fost aprobată în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului înfiinţarea Comisiei parlamentare de revizuire a Constituţiei, care va fi condusă de către liderul PNL, domnul Crin Antonescu.

Prin acest demers, USL doreşte o dezbatere corectă a modificării Constituţiei, o dezbatere democratică, în care să fie angrenate şi toate forţele politice reprezentate în actuala opoziţie parlamentară.

Cele mai importante deziderate pe care USL le are în vedere în noua Constituţie sunt trei principii clare: delimitarea clară a atribuţiilor preşedintelui ţării, întărirea rolului Parlamentului, reforma administrativă şi descentralizarea.

Prin noua lege fundamentală trebuie stopate cu desăvârşire toate derapajele prezidenţiale din mandatele domnului Băsescu, iar atribuţiile şi rolul prezidenţial, raporturile Preşedinte - Guvern, Preşedinte - Parlament, trebuie clar reglementate în noua formă a Constituţiei.

Încălcările flagrante ale Constituţiei practicate frecvent de către domnul Băsescu ca urmare a unor interpretări aberante ale legii, în maniera sa bine-cunoscută, trebuie eliminate complet! Preşedintele României, oricare va fi acela, trebuie să fie un real arbitru, un veritabil mediator între instituţiile fundamentale ale statului, şi nu un instigator şi un destabilizator permanent al ţării!

Preşedintele trebuie să aibă atribuţii foarte clar delimitate şi nu trebuie să mai interfereze nici în zona executivului, nici în cea a legislativului, deoarece acesta nu este un factotum, cu rol de conducător suprem! Un preşedinte nu este înscris de popor într-o cursă pentru putere, nici cu primul-ministru, nici cu Parlamentul! Preşedintelui României îi trebuie autoritate şi prestigiu, dar nu putere nelimitată, care să se transpună în despotism!

Un preşedinte democratic, după alegeri parlamentare, trebuie să se comporte ca o autoritate care constată, şi nu care interpretează sau modifică rezultatul alegerilor. El va trebui să dea mandatul pentru formarea Guvernului, să desemneze un premier nu după propria sa voinţă, ci după cea exprimată clar de către alegători. Preşedintele va trebui să desemneze drept prim-ministru persoana propusă de partidul sau de coaliţia care a obţinut cel mai mare număr de mandate.

Conform noii Constituţii, premierul va reprezenta România în structurile executive europene, începând cu Consiliul European. Preşedintele va rămâne titularul politicii externe, comandantul forţelor armate, reprezentatul statului român în relaţiile internaţionale.

Întărirea rolului Parlamentului trebuie evidenţiată şi în raport cu Executivul, nu doar cu preşedintele. În sensul acesta, dorim explicit limitarea posibilităţii Guvernului de a-şi angaja răspunderea o singură dată într-o sesiune parlamentară. Pilonul democraţiei este Parlamentul pentru că Parlamentul este depozitarul direct, în acest sens, al voinţei alegătorilor.

De aceea, USL susţine un parlament bicameral restrâns numeric, cu atribuţii distincte şi cu modalităţi de alegere distincte Cameră - Senat, cu un Senat în principiu reunind reprezentanţi ai regiunilor şi cu atribuţii specifice.

De asemenea, USL şi-a propus stoparea traseismului politic, prin proceduri de referendum în colegiul parlamentarului care-şi părăseşte partidul pe care-l reprezintă! Cu alte cuvinte, în noua lege fundamentală va fi stipulată prevederea de retragere a mandatul unui parlamentar care şi-a părăsit partidul în numele căruia a candidat.

Românii au nevoie de o Constituţie modernă, prin care cetăţeanul român să se simtă cu adevărat respectat, iar drepturile să-i fie protejate ferm de către toate instituţiile statului.

    Dorel Covaci - Despre atacurile la adresa Bisericii;

Domnul Dorel Covaci:

"Fiecare să se cerceteze dar pe sine!" (1 Corinteni 11:28)

"Despre atacurile la adresa Bisericii"

În cele ce urmează, îmi permit să iau poziţie cu privire la atacurile dure direcţionate înspre Biserică de către persoane care au o expunere publică semnificativă şi reprezintă, prin urmare, modele pentru societatea noastră.

Nu cred că este etic, cu atât mai puţin deontologic, să ne folosim de postura de persoane publice, dar şi de cea de aleşi ai poporului, pentru a împroşca cu noroi o instituţie, prin definiţie, poziţionată dincolo de judecata omenescului.

Dacă ar fi fost vorba de un cu totul alt domeniu al vieţii sociale, am fi exclamat cu aplomb că "Nu există pădure fără uscături, că nu putem nega importanţa instituţiei şi că nu este corect să facem analize generalizate după cazuri izolate, pe fondul unei predispoziţii personale evidente spre bârfă şi spre a vedea paiul din ochiul celuilalt, mai puţin bârna dintr-al nostru."

Altfel, când vine vorba de Biserică, ne lamentăm în analize şi critici pline de venin, care nu fac decât să inducă o mai accentuată stare de dezgust şi de deznădejde în sufletul cetăţeanului simplu, consumator de mass-media, în lipsa altor posibilităţi de relaxare sau evadare dintr-un cotidian sufocant.

După ce generalizezi şi maculezi preoţimea, în frunte cu Patriarhul, adică toată ierarhia bisericească conducătoare sau cu autoritate sacră, într-un paroxism al limbajului suburban, nu mai poţi spune că nu ai nimic cu Biserica.

Consider că un bun creştin ştie că întotdeauna Biserica a fost cea care a păstrat echilibrul, a stat la baza societăţii noastre şi a rămas instituţia în care cetăţenii au cea mai mare încredere. Tot Biserica, prin cele peste 700 de instituţii social-filantropice, se implică în ceea ce înseamnă eradicarea sărăciei, a suferinţelor şi nevoilor oamenilor şi este responsabilă de sănătatea sufletului nostru. Sunt de părere că într-o perioadă greu încercată pentru poporul nostru, plină de teamă, confuzie şi incertitudine, Biserica are un rol important, ca vector de securitate, de comunicare cu Dumnezeu, de dezalienare individuală, de educaţie civică, aşa că sunt regretabile opiniile care pun la îndoială necesitatea construirii unor noi lăcaşuri de cult pe teritoriul ţării noastre. Într-adevăr, avem nevoie de şcoli, spitale, drumuri, dar să nu negăm importanţa prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră!

Suntem într-o luptă. Poate că există şi pierderi, directe sau colaterale, pentru că, până la urmă, toţi suntem oameni supuşi greşelii şi ispitelor de fiecare zi. Biserica însă, în esenţa ei, nu poate eşua şi nu poate fi biruită, nici măcar de forţele iadului (Matei 16,18). Ea este luptătoare permanentă aici pe pământ şi avem promisiunea că va fi veşnic biruitoare în Cer. Toate acestea le ştim, pentru că Biserica este parte din însăşi fiinţa Domnului şi Mântuitorului nostru. Potrivit Bibliei, Biserica îşi are temelia în Iisus Hristos (1 Corinteni 3:111); el este capul ei (Efeseni 1:18-23), viaţa Bisericii (Ioan 10:10) şi s-a dat pe sine pentru ea, ca s-o sfinţească (Efeseni 5,25-26).

Stimaţi colegi, întunericul se iveşte acolo unde domneşte nu numai fărădelegea, ci şi confuzia. Înainte de a emite judecăţi de valoare despre cele sfinte, pe care să le facem şi publice, trebuie să ne întrebăm, cu responsabilitate, dacă suntem şi îndreptăţiţi să o facem, dacă ne-am curăţat viaţa şi conştiinţa îndeajuns pentru a ţinti atât de sus. În acest caz, indiferent de persoana în cauză, eu aş spune că nu. Sunt lucruri mai presus de noi, de gândirea omului de rând. Biserica are o ierarhie a sfinţeniei şi a slujirii, confirmată prin Sfânta Taină a Hirotoniei, care imită ierarhiile cereşti, o lege şi o disciplină strictă, care trebuie respectate, aşa că este firesc ca orice abatere a slujitorilor săi să fie analizată şi sancţionată în inima şi prin autoritatea Bisericii sau, dacă este de competenţa lor, a instituţiilor sistemului de justiţie.

    Gheorghe Dragomir - declaraţie politică având tema România, învinovăţită pe nedrept în scandalul cărnii de cal din lasagna britanică;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"România, învinovăţită pe nedrept în scandalul cărnii de cal din lasagna britanică"

În ultima vreme, reprezentanţi ai unor naţiuni pretinse civilizate şi dezvoltate ne ţin lecţii de morală, ne trag de urechi sau chiar ne insultă. Dacă în primele zile ale lunii februarie România era târâtă de câţiva oficiali maghiari în aşa-zisul scandal al steagului secuiesc, iată că, la numai câteva zile distanţă, ţara noastră a fost protagonista unui nou conflict.

România a fost atrasă într-un scandal monstru săptămâna trecută, după ce britanicii au descoperit lasagna preparată cu carne de cal, etichetată drept carne de vită. Concluziile analizelor i-au şocat: carnea de vită din lasagna era de fapt carne de cal. Incidentul a luat repede amploare, deoarece britanicii consideră calul drept prieten al omului, şi nu îi consumă carnea. Chiar dacă nu era vorba despre o problemă legată de sănătatea populaţiei, simplul fapt că era vorba despre o fraudă "românească" împotriva britanicilor a creat o adevărată isterie.

Imediat, firma franceză Spanghero, cea care a livrat carnea tocată pentru produsul finit lasagna, a anunţat că a fost înşelată de către abatoarele din România, de la care ar fi achiziţionat carne de vită. Scandalul părea că ne va scădea credibilitatea pe piaţa europeană, dar reacţia promptă a autorităţilor, investigaţiile jurnalistice şi ancheta oficialilor de la Bruxelles au arătat contrariul: România nu are nicio vină în acest caz şi a fost învinovăţită pe nedrept. (A câta oară?!) Având în vedere amploarea şi consecinţele pe care le-ar putea avea asupra României, reprezentanţii Guvernului au luat în serios scandalul cărnii de cal şi au acţionat prompt şi eficient pentru a diminua efectele acestei crize. Ministerul Agriculturii şi Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară s-au comportat exemplar şi au demonstrat că România nu a încălcat nicio regulă sau standard european.

Vinovatul surpriză a fost identificat: chiar firma Spanghero, care striga în gura mare că a fost înşelată de abatoarele româneşti, este cea care a falsificat etichetele şi a transformat pe hârtie carnea de cal în carne de vită. Altfel spus, hoţul a strigat cât a putut de tare "hoţii!".

Din păcate, numele României a fost târât de un producător francez în scandalul alimentar al anului, iar prejudiciul de imagine adus producătorilor autohtoni care încearcă să îşi facă loc pe pieţele externe ar putea să aibă urmări tragice, având în vedere riscul de asociere, în mintea consumatorului european, dintre "made in Romania" şi carnea de cal, animal care în aceste zile este mai celebru decât binecunoscuta vacă nebună.

Să mai amintesc oare că în urmă cu doi ani România a fost acuzată de autorităţile germane că ar fi vândut castraveţi cu E-coli, peste 13 milioane de kilograme de legume fiind retrase atunci de pe piaţă?

    Ioana-Jenica Dumitru - declaraţie politică având ca temă Strategia fiscal-bugetară 2014-2020, consolidare economică sau austeritate fără perspective?;

Doamna Ioana-Jenica Dumitru:

"Strategia fiscal-bugetară 2014-2020, consolidare economică sau austeritate fără perspective?"

Suntem datori să identificăm împreună soluţiile optime pentru dezvoltarea macro-economică a României. Lăsând la o parte disputa politică, sau mai bine spus politicianistă care pare nesfârşită, eu cred că ţine de noi, parlamentarii aleşi ai acestei ţări, să participăm activ la elaborarea strategiei fiscal-bugetare pe termen mediu şi lung.

În acest an se pare că România, cel puţin la nivel declarativ, se află într-o situaţie prielnică din punct de vedere economic. Eu voi încerca să vă schimb această părere prin câteva date care relevă faptul că lucrurile nu sunt încă bine puse la punct în ceea ce priveşte perspectiva de dezvoltare economică. Deşi Guvernul nu consideră că aportul parlamentar este suficient de valoros în procesul de luare a deciziilor fiscal-bugetare, eu cred că stă în puterea noastră ca parlamentari ai puterii şi ai opoziţiei, să conturăm destinul economic al acestei ţări împreună cu reprezentanţii Guvernului.

trebuie să fim foarte atenţi pentru că indicatorii macroeconomici ne arată că încă suntem departe de o stabilitate economică care să ne permită mişcări bugetare ambiţioase. Spre exemplu, ponderea veniturilor la bugetul de stat este de numai 33,6% din PIB. Numărul total de angajaţi este de 4.485.000, în timp ce numărul pensionarilor este de 5.452.390. Dacă adăugăm un număr de 493.775 de şomeri înregistraţi, la cei peste 5 milioane de pensionari, ajungem la un raport dezastruos din punct de vedere economic. Din cei aproximativ 4,5 milioane de angajaţi, 1.187.000 sunt plătiţi de la bugetul de stat. Un calcul simplu ne dă un rezultat îngrijorător: un angajat în activităţi productive, din punct de vedere economic, susţine financiar veniturile a două persoane, fie aceştia şomeri, pensionari şi/sau angajaţi la stat. Nu vreau să fiu înţeleasă greşit, vorbim despre categorii vulnerabile pe care statul trebuie şi are obligaţia să le susţină. Dar noi avem obligaţia să găsim resursele pentru ca aceste cheltuieli să devină sustenabile.

Dacă aceste date nu sunt destul de înfricoşătoare pentru Guvern şi pentru cei care susţin actualul Guvern, vă pot spune că rata de absorbţie absolută din fondurile europene nerambursabile până la nivelul anului 2013 este de aproximativ 11%, ceea ce ne plasează pe ultimul loc în UE. Vă reamintesc faptul că Bulgaria a reuşit performanţa să încaseze 24% din fondurile structurale alocate.

Totuşi, trebuie să recunoaştem şi aspectele pozitive. În materie de deficit bugetar, România se plasează pe un loc bun în UE cu valoarea de 2,1% din PIB. Această cifră vine, însă, în urma unor măsuri de austeritate suportate de populaţie, cu mare efort. Creşterea TVA-ului şi scăderea veniturilor populaţiei a fost o dublă măsură care, practic, a îngheţat consumul. Eliminarea risipei banilor publici are totuşi şi efecte negative: există studii care plasează România pe ultimul loc în UE privind cheltuielile de sănătate, paradoxal fiind faptul că peste 80% din sistemul public de sănătate este susţinut din fonduri publice.

Întrebarea mea este: ce urmează? Statele grupului G20 şi-au pus aceeaşi întrebare la reuniunea miniştrilor de finanţe care a avut loc sâmbăta aceasta la Moscova. Concluziile sunt diverse, dar este uşor de observat tranşeea care se adânceşte între deciziile statelor dezvoltate şi deciziile susţinute de economiile emergente.

În opinia mea, actuala putere gestionează România într-un moment dificil din punct de vedere economic. Deşi situaţia macro-economică pare stabilă, ne aflăm într-un moment în care decizia este vitală pentru următorii ani. Care este decizia? Consolidare economică prin prudenţă şi cumpătare sau injectarea banilor publici în economie?

Îmi aduc aminte că actuala putere a criticat ferm măsurile de austeritate pe care guvernele Boc şi Ungureanu le-au îmbrăţişat. Îmi aduc aminte de discursurile domnilor Ponta şi Antonescu, din postura de lideri necontestaţi ai opoziţiei, în care aceştia îşi manifestau susţinerea necondiţionată pentru: creşterea consumului, pentru reducerea fiscalităţii, pentru reducerea TVA-ului la alimentele de bază până la un nivel de 9%, pentru reducerea contribuţiilor la sănătate cu cel puţin 5,5%. Toate aceste măsuri s-ar încadra într-o decizie. O decizie prin care relansarea economică se bazează pe încurajarea consumului şi pe o relaxare fiscală care, ştim toţi cât de benefică ar fi pentru dezvoltarea sectorului IMM şi, în acelaşi timp, pentru diminuarea ponderii economiei negre.

Până în acest moment decizia nu a venit. Avem, în cele din urmă, un buget aprobat de Parlament. Eu am votat împotriva Bugetului în forma prezentată de Guvern. funcţionăm cu un buget care, din inerţie poate, se bazează exact pe aceleaşi decizii ca bugetele anilor trecuţi. Vorbim de un buget din care efectiv lipseşte decizia. În opinia mea, cel mai grav lucru, poate chiar mai grav decât o decizie nefericită, este lipsa totală a unei decizii. În situaţia aceasta se plasează guvernul Ponta astăzi. Reîntregirea veniturilor bugetarilor şi scutirea pensionarilor de la plata CAS sunt decizii care ar fi venit oricum, cu sau fără USL la guvernare.

Cer responsabilitate din partea celor care susţin Guvernul actual în luarea unei decizii clare în ceea ce priveşte viitorul economic al României. Vă cer să vă asumaţi promisiunile făcute în campanie, vă cer să încurajaţi consumul şi dezvoltarea economică, vă cer să gestionaţi cu multă atenţie problemele pe care le-aţi sesizat şi dumneavoastră când aţi fost în opoziţie. Vă cer să stopaţi adâncirea clivajelor între bogaţi şi săraci, vă cer să aduceţi salariul mediu la un nivel competitiv european, vă cer să aduceţi agricultura la performanţele de care ţara noastră este capabilă, vă cer să sprijiniţi privaţii şi să întăriţi clasa de mijloc.

Vă cer să luaţi această decizie şi nu vă cer nimic din ceea ce nu aţi promis pe 9 decembrie. Vă cer exact ceea ce aşteaptă cei care au considerat că dumneavoastră reprezentaţi schimbarea şi dacă această decizie va veni, vă garantez că veţi găsi în mine un aliat. Puterea rezidă în mâinile dumneavoastră şi noi, cei care momentan ne aflăm în opoziţie, nu uităm că vă aflaţi la guvernare de aproape un an şi rezultatele au întârziat să apară.

Eu am şansa de a face parte dintr-o formaţiune politică nouă, care nu îşi poate asuma greşelile istorice ale fostelor guvernări. A venit timpul să aveţi un grup de colegi noi, care sunt aici să vă ajute, cu argumente valide, atunci când se întâmplă să greşiţi.

În concluzie, aştept din partea dumneavoastră decizii fiscal-bugetare coerente, care să aducă la o creştere economică sustenabilă, pe termen lung pe coordonatele pe care vi le-aţi asumat în campania electorală. Aştept o decizie.

    Elena-Ramona Uioreanu - intervenţie având ca temă concursurile şcolare de iarnă ce pot fi practicate în zona montană a judeţului Cluj;

Doamna Elena-Ramona Uioreanu:

Astăzi, de la tribuna aceasta, am venit să susţin şi să promovez concursurile şcolare care aduc în prim-plan sporturile de iarnă ce pot fi practicate în zona montană a judeţului Cluj. Aceste competiţii pot stimula, dacă sunt susţinute financiar, pentru a avea consistenţă şi continuitate, practicarea sportului în rândul elevilor, dar pot atrage atenţia, dacă sunt promovate corect, asupra posibilităţilor de agrement existente în zona de munte a judeţului Cluj, dar şi de impulsionare a investiţiilor în turism în colegiul pe care îl reprezint.

Dorinţa şi determinarea de a susţine cauza competiţiilor şcolare care au ca temă sporturile de iarnă sunt organizate de către profesorul Ioan Mureşan care coordonează de 35 de ani concursurile şcolare de schi fond şi schi alpin susţinute de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj. Am răspuns invitaţiei organizatorilor de a participa la competiţiile programate la fiecare sfârşit de săptămână şi am observat numărul foarte mare de elevi participanţi (în medie între 100 şi 120 de elevi), pe grupe de vârstă 11-12 ani şi 13-14 ani, băieţi şi fete, care demonstrează că sunt adevărate pepiniere pentru viitori sportivi de performanţă, dar şi un potenţial motor de atragere a turiştilor iubitori ai sporturilor de iarnă în zonă.

De menţionat este faptul că la sfârşitul acestei săptămâni se organizează a 35-a ediţie a concursului Cupa micilor vânători de munte la Băişoara, cu ocazia Serbărilor Zăpezii din localitate, eveniment susţinut de către administraţia publică locală şi judeţeană. Competiţia şcolară dedicată schi-ului fond şi alpin se organizează în toate cele 8 centre regionale montane din judeţul Cluj şi este încununată de "Cupa transmisibilă la schi", trofeu ce se acordă echipei care câştigă trei ani consecutiv concursul derulat sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Felicit organizatorii şi elevii participanţi la concursurile de schi fond pentru modul în care înţeleg să se implice în susţinerea şi practicarea sportului şcolar.

    Gabriela-Maria Podaşcă - declaraţie politică intitulată Oamenii nu sunt de vânzare - să stopăm traficul de fiinţe umane!;

Doamna Gabriela-Maria Podaşcă:

"Oamenii nu sunt de vânzare - să stopăm traficul de fiinţe umane!"

În calitate de vicepreşedinte a Comisiei pentru egalitate de şanse din Camera Deputaţilor, am participat pe 12 februarie la întrevederea cu o delegaţie din partea Comisiei pentru egalitate de şanse din Parlamentul danez, pe tema traficului de fiinţe umane. În urma discuţiilor, voi face demersurile necesare pentru ca această colaborare cu membrii legislativelor din alte ţări europene să dea naştere cât mai curând posibil unor măsuri specifice pentru combaterea şi prevenirea traficului de fiinţe umane. Vorbim de un real flagel mondial, împotriva căruia statele europene trebuie să acţioneze în tandem.

Cu toţii ştim că România continuă să fie o ţară de origine pentru multe victime ale traficului de fiinţe umane din Europa. Ce ne spun datele? În 2012 au fost înregistrate 29 de victime de naţionalitate română doar în Copenhaga - este vorba de 29 de femei forţate să practice prostituţia. Conform studiilor, peste 70% din victimele traficului uman nu sunt identificate şi nu beneficiază de asistenţă calificată. Fie că nu cunosc limba ţării de destinaţie, fie că se află sub strictă observaţie, victimele rareori pot contacta autorităţile din ţara respectivă. Întrebarea este: ce putem face noi în această privinţă?

Ştiţi câţi copii cad pradă traficanţilor de carne vie? Rapoartele realizate de Organizaţia Naţională pentru Migraţie şi Comisia Europeană relevă faptul că în Europa, un număr de 12.000 până la 36.000 de persoane sub 18 ani sunt traficate anual şi obligate să muncească, să practice prostituţia, să cerşească şi să fure. Iar dacă aceste cifre nu sunt suficiente să ne convingă de gravitatea fenomenului, ţin să precizez că din totalul victimelor traficului de persoane din România, copiii reprezintă cel puţin o treime. Este vorba în special de copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate şi de copiii fără documente de identitate. Nu de puţine ori, chiar părinţii sau rudele sunt cei care îi exploatează pe copii sau îi aruncă în braţele traficanţilor, în schimbul unor sume de bani. Este o realitate crudă, iar exact aceste cazuri grave trebuie să stea la baza discuţiilor privind stoparea fenomenului.

În primul rând, este nevoie de o armonizare a legislaţiilor naţionale, astfel încât traficanţii, intermediarii şi victimele traficului să aibă parte de acelaşi tratament, indiferent de ţară. De exemplu, Danemarca înregistrează anual un număr de aproximativ 100 de femei provenite din România care practică prostituţia. Deşi Codul penal danez prevede pedepse de până la 8 ani pentru traficanţi, aceştia primesc de regulă până la 3 ani de închisoare. Pe de altă parte, Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5aprilie2011 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia prevede pedepse cu închisoarea între 5 şi 10 ani pentru traficanţii de fiinţe umane. Marea Britanie şi Danemarca sunt singurele state care au ales să nu participe la această directivă, beneficiind de clauza "opt-out". În aceste condiţii, bineînţeles că fenomenul capătă amploare în ţările a căror legislaţie este mai blândă. Exact în aceste zone trebuie să intervenim mai întâi pentru protejarea victimelor.

Dincolo de aspectele pur legislative, trebuie să ne concentrăm pe îmbunătăţirea politicilor publice în domeniu. Avem datoria să realizăm această punte de dialog la nivelul legislativelor europene. Mai mult, propun să intensificăm colaborarea cu omologii europeni, începând chiar cu Danemarca, prin crearea unui program adresat victimelor traficului de fiinţe umane. În cadrul acestui program propun înfiinţarea unor centre de asistenţă în capitalele europene, astfel încât victimele de naţionalitate română să poată primi consiliere juridică şi psihologică din partea specialiştilor români. Sper ca această propunere să primească sprijinul cât mai multor colegi, iar, cu ajutorul comisiilor de specialitate şi al societăţii civile, să implementăm cât de curând acest program vital.

    Andrei Dominic Gerea - declaraţie politică despre demararea procedurilor parlamentare de revizuire a Constituţiei;

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Aşa cum am promis, noi, parlamentarii USL, am demarat procedurile parlamentare pentru modificarea Constituţiei.

Deşi a trecut cu calificativul "foarte bine" de campania electorală din decembrie, USL nu şi-a însuşit niciun moment celebrele metehne ale fostului partid de guvernământ, PDL, de a promite românilor şi luna de pe cer pentru a obţine voturi, dar fără a face nimic concret ulterior obţinerii acestora!

Deşi am câştigat alegerile cu o majoritate zdrobitoare, care ne-ar putea euforiza, acest lucru nu se întâmplă, spre surprinderea şi nemulţumirea PDL-iştilor! Partidele componente ale USL demonstrează, încă o dată, că îşi iau în serios promisiunile făcute electoratului în campanie şi că transpunerea acestora în fapte nu poate fi tergiversată fără vreun motiv temeinic!

Astfel, încă de la începutul acestei sesiunii parlamentare, imediat după adoptarea Bugetului de stat pentru anul 2013 şi după aprobarea ordonanţei guvernului Ponta de mărire a punctului de pensie şi de indexare a pensiilor cu 4%, noi, parlamentarii USL am început demararea procedurilor parlamentare de revizuire a Constituţiei.

În acest sens, zilele trecute, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, am aprobat, cu 439 de voturi pentru şi o abţinere, proiectul hotărârii de constituire a Comisiei comune de elaborare a propunerii legislative de revizuire a Constituţiei şi sperăm ca până în luna septembrie, cel târziu, această procedură de modificare să fie finalizată şi o nouă Constituţie să fie aprobată.

Noua Constituţie trebuie să aibă la bază trei principii clare: delimitarea clară a atribuţiilor preşedintelui ţării, întărirea rolului Parlamentului, reforma administrativă şi descentralizarea.

Întărirea rolului Parlamentului trebuie consemnată şi în raport cu Executivul, nu doar cu preşedintele. În sensul acesta, dorim explicit limitarea posibilităţii Guvernului de a angaja răspunderea o singură dată într-o sesiune parlamentară. Centrul vieţii politice în România este Parlamentul, pentru că Parlamentul este depozitarul direct, în acest sens, al voinţei alegătorilor.

USL susţine un parlament bicameral restrâns numeric, cu atribuţii distincte şi cu modalităţi de alegere distincte Cameră - Senat, cu un Senat în principiu reunind reprezentanţi ai regiunilor şi cu atribuţii specifice.

De asemenea, USL şi-a propus stoparea traseismului politic prin proceduri de referendum în colegiul respectiv, de exemplu, prin care să se retragă mandatul unui parlamentar care şi-a părăsit partidul, în numele căruia a candidat.

Mai mult decât atât, considerăm că în cei opt ani de mandate prezidenţiale, domnul Băsescu, preşedintele jucător, a jucat în picioare Constituţia, a interpretat-o în fel şi chip, dar de fiecare dată, doar după bunul său plac, iar derapajale constituţionale au atins uneori cote inimaginabile, care au avut frecvent nefastul rol de a bloca total instituţiile statului, de a minimaliza, până la derizoriu, rolul parlamentului şi de a interfera abuziv cu atribuţiile premierului şi cu activitatea guvernului!

Electoratul a înţeles faptul că numai o majoritate parlamentară puternică ar fi putut să stopeze toate aceste abuzuri, derapaje şi despotisme, practicate din plin de domnul Băsescu, lucru posibil doar din cauza unor ambiguităţi ale Constituţiei!

Iată de ce, acest demers de revizuire constituţională nu mai poate fi amânat niciun moment, iar voinţa celor care ne-au votat trebuie respectată la timp!

Liderul PNL, domnul Crin Antonescu, va conduce Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei şi îşi asumă prin acest lucru nu numai rolul de preşedinte al acesteia, ci şi finalizarea procedurilor de modificare printr-o Constituţie mai clară, o Constituţie prin care cetăţeanul român să se simtă mai puternic, iar drepturile să-i fie protejate, în sensul larg al cuvântului, de instituţiile statului!

    Gigel-Sorinel Ştirbu - declaraţie politică intitulată Un semnal de alarmă: Traian Băsescu a dat deja Curţii Constituţionale indicaţii să invalideze viitoarea Constituţie;

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"Un semnal de alarmă: Traian Băsescu a dat deja Curţii Constituţionale indicaţii să invalideze viitoarea Constituţie"

Începând cu luna iunie a anului trecut, şi lucrurile nu s-au terminat nici chiar în ziua de azi, USL a fost bombardat de către Traian Băsescu, PDL şi ONG-urile satelite, de oficiali ai Comisiei Europene (dezinformaţi prin intoxicări transmise din ţară sau din raţiuni de ordin politic) cu acuzaţii aberante şi mincinoase privind ingerinţe în problemele justiţiei, privind atacuri la adresa justiţiei, privind ingerinţe şi atacuri la adresa Curţii Constituţionale.

Constat însă că ingerinţe în justiţie şi ingerinţe în activitatea Curţii Constituţionale există, dar ele sunt opera chiar a unuia dintre principalii acuzatori, şi anume, preşedintele României, Traian Băsescu.

Semnalez astfel de ingerinţe de ultimă oră, care au trecut relativ neobservate sau chiar deloc observate, dat fiind ocuparea agendei publice cu alte evenimente.

Joia trecută, la un post de televiziune, referindu-se la viitorul proiect de modificare a Constituţiei, preşedintele României, Traian Băsescu, a dat, cu subiect şi predicat, indicaţii judecătorilor Curţii Constituţionale cum să judece. "Curtea Constituţională nu va putea... Parlamentul nu va putea trece peste Curtea Constituţională cu o lege care să fie noul proiect al Constituţiei, fără să ţină cont de referendumul din noiembrie 2009. Este părerea mea, nu sunt jurist, dar eu aşa cred. Am mai avut o astfel de tentativă şi a fost clar, nu-mi aduc aminte cu ce ocazie. Cred că a fost cu ocazia Legii electorale, o propunere de modificare a unei legi electorale, şi Curtea Constituţională a fost extrem de seacă, făcând trimitere la obligativitatea respectării referendumului (...) Dar trebuie să fie atenţi că proiectul de lege trebuie să treacă pe la Curtea Constituţională, trebuie să aibă mare grijă de asta".

Cred că nu mai este nimic de spus în plus: Traian Băsescu a dat, pe faţă, nu prin linia telefonică specială, indicaţii directe, cum să judece în toamnă judecătorii CCR, atunci când proiectul legii de revizuire a Constituţiei va ajunge pe masa de lucru a Curţii.

Este adevărat, când a respins proiectul de lege care privea alegerea parlamentului prin sistem uninominal într-un singur tur de scrutin, în textul motivării apărea următoarea formulare: "Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral". Dar acest aspect nu însemna o contradicţie cu Constituţia, în primul rând pentru că Legea fundamentală nu instituie o obligativitate a punerii în aplicare a rezultatelor unui referendum consultativ, cum a fost cel din 22 noiembrie 2009, şi, în al doilea rând, da, legiuitorul (Parlamentul, în cazul de faţă) poate supune votului opţiunea populară, dar cum Constituţia prevede că orice vot imperativ este nul, tot aşa de bine, poate să respingă ceva ce s-a votat la un referendum consultativ. Ţinând însă cont de faptul că judecătorii CCR au dat mai demult decizii contrare în aceeaşi speţă, nu este exclus ca ei să judece conform indicaţiilor primite de la preşedinte.

Un al doilea caz de ingerinţă pe care îl semnalez şi care a apărut în media, dar nu i s-a acordat importanţă pe măsura gravităţii lui. În aceeaşi emisiune tv, Traian Băsescu a recunoscut că a solicitat ministrului justiţiei, doamna Mona Pivniceru să-l desemneze pe Daniel Morar în funcţia de procuror general. (Motivul invocat de preşedinte este unul inimaginabil: "doamna Mona Pivniceru poate să-mi propună încă 30 de procurori la fel de respectabili ca Morar, de credibili - problema este că nu sunt atât de cunoscuţi ca Morar..." - de parcă un procuror ar fi o stea de cinema, o vedetă tv etc. şi nu-şi poate îndeplini atribuţiile cerute de lege dacă nu este cunoscut). Şi în acest caz, ingerinţa preşedintelui este evidentă. Din păcate, nimeni din cei care acuzau pe nedrept USL de astfel de practici nu a luat poziţie faţă de aceste declaraţii ale celui chemat să respecte Constituţia, preşedintele României, Traian Băsescu.

Ţinând cont de aceste declaraţii ale preşedintelui României, consider că este de datoria oficialilor români care vin în contact cu oficiali ai Comisiei Europene să informeze cine, în realitate, este persoana care se amestecă în problemele justiţiei şi a activităţii judecătorilor Curţii Constituţionale.

    Miron Ignat - intervenţie intitulată 70 de ani de la Bătălia de la Stalingrad;

Domnul Miron Ignat:

"70 de ani de la Bătălia de la Stalingrad"

Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România în colaborare cu Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, au sărbătorit "70 de ani de la încheierea Bătăliei de la Stalingrad". Evenimentul s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului şi au participat aproximativ 350 de invitaţi.

În această lună, s-au împlinit 70 de ani de la una dintre cele mai ample şi sângeroase bătălii din istoria celui de-al Doilea Război Mondial (1941-1945), bătălia de la Stalingrad, la care românii au luat parte cu două armate (Armatele trei şi patru române) şi Corpul Aerian Român.

La eveniment au fost invitaţi oaspeţi de seamă, care s-au adresat auditoriului: domnul Evgheni Egorov, ministru consilier în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse în România, domnul Alexandr Vinnik, secretar I la Ambasadă şi reprezentantul Agenţiei Federale "Rossotrudnicestvo" în România, domnul. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, domnul general în rezervă Dragnea Badea Marin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, domnul Silviu Feodor, director adjunct al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România.

Programul artistic dedicat aniversării a 70 de ani de la sfârşitul bătăliei de la Stalingrad a fost susţinut de elevii de la Şcoala Rusă de pe lângă Ambasada Federaţiei Ruse şi elevii ruşi lipoveni din judeţul Tulcea. În încheiere, invitaţii au putut admira expoziţia de fotografie tematică.

Avem datoria de onoare şi demnitate naţională de a nu-i uita pe militarii români, căzuţi acolo, de a-i evoca, comemora şi pomeni.

Pe această cale doresc să mulţumesc tuturor celor care au participat la acest eveniment, celor care s-au implicat pentru pregătirea emoţionantului program, şi nu în ultimul rând colegilor mei, deputaţi în Parlamentul României, care au avut plăcerea de a ne onora invitaţia.

    Ioan Balan - declaraţie politică cu tema: USL încă n-a aflat. Suntem de peste 5 ani în Uniunea Europeană!;

Domnul Ioan Balan:

"USL încă n-a aflat. Suntem de peste 5 ani în Uniunea Europeană!"

Începând cu discuţiile purtate în cadrul Consiliului European de toamnă, pe marginea proiecţiei bugetare europene pe anii 2014-2020, Uniunea Social Liberală a mârâit ameninţător, dar fără efect, la adresa Uniunii Europene, pretinzând alocări bugetare superioare, pe principalele componente ale fondurilor europene nerambursabile postaderare. Atitudinea provocatoare şi ofensatoare a USL la adresa partenerilor europeni nu a ajutat şi nu va ajuta România nici în privinţa integrării noastre în Spaţiul Schengen, nici în privinţa ameliorării raportului MCV şi nici în privinţa redistribuirii fiscale a resurselor financiare europene.

Guvernarea USL ar trebui să ştie că marea familie europeană s-a fondat şi continuă să se bazeze pe cooperare, pe negociere şi înţelegere reciprocă a propriilor interese, de democraţie şi respectarea valorilor statului de drept, în scopul realizării obiectivelor naţionale şi europene comune.

Tot domnii de la USL ar trebui să ştie că amânările succesive ale aderării noastre la spaţiul Schengen nu pot fi imputate Uniunii Europene, ci politicii aventuroase a USL din vara anului 2012, în care, în numai câteva zile, au batjocorit legi şi instituţii fundamentale ale democraţiei, creând panică pe un întreg continent.

Nici ultimul raport MCV nu ar fi fost cel mai îngrijorător dintre toate cele elaborate pe România, dacă USL nu ar încerca să-şi subordoneze justiţia, să o sfideze prin domnul Voiculescu şi nu ar construi, la doar 2 luni de la alegerile generale, superimunităţi pentru parlamentarii care au mari probleme cu legea penală.

În privinţa alocărilor bugetare europene, trebuie să le spun domnilor de la USL că România va avea oportunitatea de a accesa şi mai mulţi bani, în perioada 2014-2020, fonduri ce au crescut până la 40 de miliarde de euro, în condiţii de recesiune economică şi de reduceri bugetare importante pentru statele membre contributoare.

Însă, demagogia domnului Ponta nu poate fi trecută cu vederea, pentru că nu ţine nici de foame şi nici nu aduce beneficii României. Astfel că, l-aş întreba pe domnul Ponta, care în scurt timp trebuie să facă în faţa românilor bilanţul unui an de mandat ca prim-ministru, adică jumătate din mandatul guvernării PDL fără PSD, de ce boceşte că nu a primit şi mai mulţi bani europeni, din moment ce, de când este prim-ministru nu a accesat 1 euro din cei disponibili în prezent?

Guvernul USL nu a accesat nici măcar 1 euro de când a câştigat puterea, prin demararea de noi proiecte.

Mai mult, nu numai că nu a accesat deloc fondurile europene, ci, dimpotrivă, a blocat toate proiectele care se aflau în derulare: proiecte derulate în universităţi în domeniul cercetării şi resurselor umane, proiecte de infrastructură sau de mediu, proiecte sociale sau de transporturi. Universităţile se confruntă astăzi cu imposibilitatea continuării programelor de studii, iar şantierele demarate în anii 2010-2011, care trebuiau finalizate în acest an, sunt pustii şi au început deja să se degradeze.

Domnule Ponta, dacă aţi fi reuşit să luaţi măcar 1 euro din banii europeni, aş fi fost tentat să înţeleg parţial supărarea dumneavoastră legată de negocierile bugetare. Însă, atâta vreme cât în cabinetul dumneavoastră menţineţi un ministru suspectat de utilizarea frauduloasă a fondurilor europene, iar prin unele ministere se vând posturi la unităţile de management al proiectelor europene ca la mercurial, nu aveţi nici un drept să vorbiţi pe tema fondurilor europene, ci doar să mulţumiţi Uniunii pentru alocări financiare superioare.

Singurul lucru pe care îl pot face pentru dumneavoastră este să vă sfătuiesc să încetaţi să mai certaţi Uniunea Europeană pentru gravele erori pentru care Guvernul dumneavoastră este singurul vinovat şi să vă amintesc că în Uniunea Europeană este şi România, de mai bine de 5 ani. Ţin să vă spun acest din urmă lucru, pentru că USL şi Guvernul pe care-l conduceţi nu arată deloc faptul că ar fi aflat.

    Mihai Lupu - declaraţie politică având ca subiect Guvernul USL repară greşelile fostelor guverne ale PDL în privinţa fondurilor europene;

Domnul Mihai Lupu:

"Guvernul USL repară greşelile fostelor guverne ale PDL în privinţa fondurilor europene"

Guvernul USL demonstrează încă de anul trecut, când a intrat prima dată la guvernare, că face eforturi serioase pentru a repune pe făgaşul normal programele europene aflate în derulare, dar stopate de către Comisia Europeană din cauza greşelilor din timpul guvernărilor PDL. În acest sens, USL şi-a făcut o prioritate din deblocarea programelor europene, stopate din cauza neregulilor semnalate între anii 2009 şi 2011, în timpul guvernelor Boc.

În această privinţă, se poate constata că rezultatele eforturilor depuse de către miniştri de resort din Cabinetul Ponta nu au întârziat să apară: după deblocarea Programului Operaţional Sectorial pe Mediu încă din luna decembrie 2012 - care fusese blocat deoarece în anul 2010, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud aflat sub oblăduirea liderului PDL Ioan Oltean, a avut în derulare proiecte suspectate de fraudă -, a urmat acum deblocarea unuia dintre cele mai importante programe europene derulate de ţara noastră, POSDRU, iar din luna martie va fi deblocat şi Programul Operaţional Regional, stopat în perioada în care doamna Elena Udrea era ministru.

Comisia Europeană a decis suspendarea POSDRU, la începutul lunii august 2012, ca urmare a gravelor deficienţe identificate de către Comisie în privinţa modului în care au fost accesate şi administrate fondurile europene în perioada atât de lăudatelor guverne Boc de către domnul Băsescu.

Acum Comisia Europeană a decis deblocarea POSDRU ca urmare a rezultatelor pozitive constatate în urma misiunii de audit din perioada 29 ianuarie - 1 februarie 2013, dar vor fi aplicate unele corecţii financiare temporare de 25%. Acest program european înseamnă pentru România aproximativ 3,4 miliarde de euro, numai în zilele următoare urmând a fi efectuate plăţi de 148 milioane de euro, aferente cererilor de rambursare depuse în luna decembrie 2012.

Însă guvernul USL nu se va opri aici cu aceste demersuri, ci va continua eforturile de deblocare a fondurilor europene, dar, mai ales, de găsire a celor mai bune soluţii pentru a putea creşte cât mai rapid gradul de absorbţie a acestora. Ca şi în cazul POSDRU, acţiuni similare sunt derulate în cazul celorlalte programe presuspendate: Transporturi, Programul Operaţional Regional şi Creşterea Competitivităţii. USL are ca prioritate mărirea gradului de absorbţie a fondurilor europene, motiv pentru care cea mai mare creştere a bugetului de anul acesta vizează cofinanţarea programelor europene, unde am adăugat 4 miliarde de lei.

Guvernul USL a considerat absolut necesară crearea unui Minister al Fondurilor Europene, în care ministrul de resort să aibă cu adevărat puteri asupra autorităţilor responsabile, nu numai de dragul de a exista un minister de acest gen în guvern, fără a avea însă şi pârghiile necesare, pentru a influenţa, în mod real, accelerarea gradului de absorbţie al fondurilor europene.

În acest context, consider inoportună declaraţia preşedintelui Traian Băsescu pe care a făcut-o acum câteva zile, după reuniunea Consiliului European, şi anume că nu putea să pretindă Comisiei Europene mai mulţi bani pentru România, având în vedere gradul extrem de mic de absorbţie al fondurilor europene pe care l-a înregistrat ţara noastră în ultimii ani.

Cu alte cuvinte, preşedintele Băsescu susţine că din cauza performanţelor egale cu zero ale minunatelor sale guverne de buzunar, cele ale PDL, România nu primeşte acum mai mulţi bani! Incompetenţa, dar, mai ales, corupţia uriaşă pe care dumnealui le-a tolerat au, bineînţeles, şi o notă de plată consistentă, în plan european!

    Ion Melinte - declaraţie politică despre O agricultură bolnavă?;

Domnul Ion Melinte:

"O agricultură bolnavă?"

Agricultura reprezintă domeniul de activitate care, punând în valoare posibilităţile de care dispune cu ajutorul statului şi al Uniunii Europene, poate ajuta la înlăturarea efectelor crizei economice şi financiare prelungite, poate asigura securitatea alimentară a populaţiei şi poate contribui la salvarea României.

După cum este cunoscut, în prezent, agricultura este dezorganizată, terenurile producătorilor agricoli sunt parcelate în mai multe locaţii şi producţia este foarte redusă, în comparaţie cu celelalte ţări europene. De asemenea, cea mai mare parte din necesarul de produse agro-alimentare se importă, mărind an de an datoria externă a ţării.

După unele calcule, în ultimele două decenii s-au alocat agriculturii peste 20 miliarde de euro, fără să se facă progrese în creşterea producţiei, în sporirea productivităţii muncii şi al eficienţei economice. Anual, rămân necultivate milioane de hectare de teren agricol, fiind acoperite cu buruieni întinderi nesfârşite, lăsând impresii deplorabile. Am întrebat mai mulţi ţărani, de ce au loc asemenea fenomene, că nu se întâlneau nici în timpul războiului. Mi s-a răspuns: nu avem bani pentru a plăti costul aratului, însămânţatului şi al lucrărilor de întreţinere, iar la recoltare, speculanţii şi şmecherii ne umilesc cu preţuri derizorii care nu acoperă costurile efectuate. Uneori suntem puşi în situaţia să folosim produsele, porumbul, grâul, drept combustibil, laptele de la bovine să-l dăm la porci, iar animalele, vacile, viţeii şi porcii, să le vindem pe preţuri de nimic, îmbogăţind speculanţii, în timp ce noi rămânem cu pierderea şi sărăcia.

Prin realizarea unui proiect de redresare a agriculturii, prin stimularea irigaţiilor, prin realizarea cadastrului şi comasării, şi prin stimularea producţiei agricole şi a valorificării ei, pe baze contracte şi de credite, s-ar crea condiţiile unui nivel decent de trai în România.

    Mircea Lubanovici - declaraţie politică cu tema USL creează cadrul perfect pentru xenofobie;

Domnul Mircea Lubanovici:

"USL creează cadrul perfect pentru xenofobie"

Revin de această dată cu un exemplu de concluzie internaţională asupra modului în care merg lucrurile în România, din nefericire încă o dată sub conotaţie negativă. Iar eu, ca român şi ca reprezentant al diasporei, sunt jignit de modul în care actuala putere şi atitudinea sa antieuropeană creează cadrul perfect pentru ca ţările UE şi cei din afara graniţelor, în general, să nu ne acorde aproape niciodată prezumţia de nevinovăţie înainte de sentinţa finală.

Recentul şi faimosul episod cu carnea de cal este doar un motiv suplimentar ca România să fie în continuare denigrată. Libertatea de circulaţie a mărfurilor, care în teorie aduce de la sine un mare avantaj economic, poate fi sursa unor acuze extrem de grave, mai ales când relaţiile cu ţările membre UE par a se degrada pe zi ce trece, de când Guvernul Ponta a preluat conducerea. Iar când lanţul de încredere care leagă între ele toate instituţiile şi ţările europene se rupe, indiferent a cui este vina, întreaga uniune are de suferit, însă, chiar şi aşa, vina este aruncată tot asupra celor care încă nu au reuşit să urmeze criticile şi indicaţiile raportului MCV.

trebuie să realizăm faptul că de data aceasta am avut norocul de a ieşi nevinovaţi din povestea cărnii de cal, pentru că dacă s-ar fi dovedit că una dintre instituţiile din ţara noastră a fost mituită pentru a pune o ştampilă de conformitate acolo unde nu ar fi trebuit, scandalul la nivel european, şi poate chiar mondial, ar fi fost imens, iar imaginea României ar fi fost atacată mult mai dur decât în momentul de faţă. Însă, repet, acesta este doar un test pe care l-am trecut cu brio. Problema neîncrederii din cauza raportului MCV şi a încercărilor USL de abolire a statului de drept încă îi împiedică pe românii din străinătate să fie văzuţi ca nişte oameni oneşti, muncitori, cu valori adevărate.

Într-adevăr, omul nu ar trebui judecat după locul de unde provine, însă practica este departe de teorie, iar domnul Ponta împreună cu actualii reprezentanţi ai puterii ajută nespus de mult atitudinea xenofobă a unor ţări membre UE. Este timpul să acceptaţi că modul în care diaspora este privită în afara graniţelor este o consecinţă directă a nealinierii profunde la reguli de bun-simţ, precum: pedepsirea plagiatului (mai ales la nivel înalt), ridicarea imunităţii unor infractori cu titulatură de parlamentari sau renunţarea la critici nefondate referitoare la bugetul european, în special atunci când Guvernul ţării tale nu este în stare să absoarbă fonduri şi să atragă investiţii.

Dacă vă doriţi ca românii să fie respectaţi în străinătate, trebuie să demonstraţi că aveţi respect faţă de instituţiile europene, naţionale, dar în special faţă de oamenii pe care îi reprezentaţi. Până atunci, veţi purta vina atacurilor de peste graniţe!

Mai am un singur lucru de adăugat: sunt mândru să fiu român şi aş vrea ca toţi românii, indiferent de ţara în care locuiesc, să simtă acelaşi lucru. În anul 2010 am lansat un program pe care l-am intitulat "Proud to be Romanian", program care cere românilor din diaspora să contribuie la menţinerea şi îmbunătăţirea imaginii României în lume, care este extrem de importantă pentru ţara noastră în aceste momente grele. Românii din lumea întreagă şi-au făcut datoria din plin şi acum aşteaptă ca şi dumneavoastră să faceţi la fel stimaţi guvernanţi.

    Manuela Mitrea - intervenţie ce are ca subiect Ziua Mondială a Dreptăţii Sociale;

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua Mondială a Dreptăţii Sociale"

În noiembrie 2007, la cea de a 62-a întrunire a Adunării Generale a ONU, s-a stabilit ca în fiecare an la 20 februarie să fie marcată Ziua Mondială a Dreptăţii Sociale, iar celebrarea a început cu anul 2009.

Alte instituţii şi organisme internaţionale s-au alăturat acestui demers, printre care şi Organizaţia Internaţională a Muncii care a adoptat Declaraţia privind justiţia socială pentru o globalizate echitabilă. Statele membre ONU au fost invitate să respecte principiile ce reprezintă valorile fundamentale ce asigură existenţa şi dezvoltarea armonioasă a societăţilor, enunţate în cadrul Summit-ului Internaţional pentru Dezvoltare Socială, dreptatea socială, solidaritatea, egalitatea de şanse.

Dincolo de summit-uri şi declaraţii există realitatea care ne înconjoară: oameni care trăiesc precum strămoşii lor acum câteva mii de ani şi alţii care sunt în era zborurilor cosmice şi se bucură de cele mai noi descoperiri ştiinţifice, oameni care visează să aibă ce alţii aruncă, oameni care luptă să supravieţuiască, oameni pentru care apa şi hrana zilnică sunt scopul suprem şi oameni mai bogaţi decât multe state. Am putea spune că am construit o societate dreaptă? Mă tem că nu, dar putem să luptăm s-o facem. Aceasta este cea mai mare dintre provocările umanităţii în general, dar şi a fiecărui stat în parte.

Uniunea Europeană, preocupată de eradicarea sărăciei, de promovarea unui mediu de lucru decent, de egalitatea între sexe şi acces fără restricţii la bunăstarea socială şi justiţie, a adoptat strategii de dezvoltare socială şi dezvoltare durabilă.

Ţara noastră, ca stat membru UE, a aderat la aceste strategii şi trebuie să le pună în aplicare pentru a recupera diferenţele ce ne separă de cele mai înaintate state europene.

Îndepărtarea nedreptăţilor şi inegalităţilor sociale trebuie să fie un obiectiv al României pentru cetăţenii săi, acest obiectiv nu trebuie asumat pentru că ne cere cineva din afară. Dreptatea socială, democraţia şi statul de drept în sine, există pentru oameni.

cu toţii dorim să trecem cu bine peste criza economică, peste celelalte provocări ce ne aşteaptă şi ca românii să o ducă mai bine, de aceea vă chem să ne unim şi împreună să lucrăm pentru dreptate socială, solidaritate şi egalitate de şanse.

    Monica Maria Iacob Ridzi - despre Festivalul Olimpic al tineretului european 2013;

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

"Festivalul Olimpic al tineretului european 2013"

Ieri s-a dat startul celei mai mari competiţii sportive organizate vreodată în România. Vor fi şase zile olimpice care se desfăşoară la nivel european, atât din punct de vedere al reprezentării, cât şi din punct organizatoric.

Constituirea Comitetului de Organizare a FOTE 2013 a avut loc la sfârşitul lunii februarie a anului 2009, după închiderea celei de-a XI-a ediţii a festivalului care s-a desfăşurat în Polonia.

Salut deschiderea Festivalului Olimpic al Tineretului European care are loc la sfârşitul a patru ani de dorinţă şi voinţă, în special ale guvernelor anterioare Guvernului Ponta. Aşa a fost să fie, dar cu toţii trebuie să fim convinşi că a meritat.

A existat dorinţa, din mândria de a găzdui o asemenea competiţie care poate fi promotorul unor alte asemenea evenimente şi voinţa decidenţilor, de la începutul acestui drum, de a investi în infrastructura sportivă, turistică şi rutieră, acte ce au condus astăzi la deschiderea cu fruntea sus a acestui festival.

Aşadar, a fost nevoie de foarte multe pentru a ajunge să dăm importanţa cuvenită sportului, în general, şi sporturilor de iarnă, în special. Pentru toate acestea, trebuie să mulţumim tuturor artizanilor care au făcut posibilă finalizarea lucrărilor şi federaţiilor sportive naţionale pentru efortul depus în slujba sportului.

Ne este suficient să ne bucurăm şi să fim mândri, trebuie să vedem dincolo de însemnătatea evenimentului, invitaţia noastră, a tuturor, adresată tinerilor de a face sport pentru a reprezenta România la competiţii de tineret cu un număr cât mai mare de sportivi, dar şi pentru a aduce în conştiinţa acestora semnificaţia mişcării într-un cadru organizat.

În încheiere, dat fiind faptul că ne aflăm în mijlocul desfăşurării unei competiţii sportive de iarnă, doresc să atrag atenţia Guvernului Ponta asupra necesităţii dezvoltării domeniilor schiabile din România, a căror realizare are puternice implicaţii economico-sociale, punând un accent important pe finalizarea investiţiilor în domeniile schiabile din Valea Jiului, pentru a organiza, în viitor, şi în această zonă competiţii europene şi mondiale de anvergură. Cu siguranţă acestea vor aduce locuitorilor Văii Jiului locuri de muncă, resurse financiare şi speranţa unei vieţi pe care o merită.

    Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică: Revizuirea Constituţiei - o promisiune respectată şi o modalitate democratică de adoptare;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Revizuirea Constituţiei - o promisiune respectată şi o modalitate democratică de adoptare"

În campania electorală pentru alegerile parlamentare, una dintre promisiunile USL (care, de fapt, se regăsea de mai mult timp şi în proiectul programului de guvernare al USL, dat publicităţii anterior campaniei electorale) s-a referit la revizuirea Constituţiei.

Ieri, luni 18 februarie, această promisiune electorală a devenit realitate prin decizia luată de conducerea USL de înfiinţare a unui Forum Constituţional, a calendarului de funcţionare a acestui organism, precum şi a calendarului de lucru al Comisiei parlamentare speciale pentru modificare a Constituţiei.

Această declaraţie politică nu are rolul de a saluta faptul că se respectă o promisiune electorală - în fapt, respectarea promisiunilor electorale reprezintă a obligaţie a partidelor componente ale USL - ci are rolul de a sublinia faptul că zona politicului, reprezentată prin guvern, partide, parlament, colaborează cu reprezentanţii societăţii civile, ţine cont de sugestiile electoratului în operaţiunea de modificare a legii fundamentale.

Da, prin înfiinţarea Forumului Constituţional, în mapele parlamentarilor din comisia specială vor ajunge propuneri şi sugestii de revizuire a Constituţiei venite direct de la cetăţeni, fie individual, fie grupaţi în asociaţii profesionale, sindicale sau organizaţii nonguvernamentale.

Modul de lucru ales de USL este, iată, total diferit faţă de modul în care fosta putere a încercat să modifice Constituţia.

Să facem un apel la memorie. În 2011, fără să se consulte cu cineva, Guvernul Boc a trimis la Administraţia prezidenţială un proiect de modificare a Constituţiei, făcut pe genunchi şi în care se insista pe marota propagandistică a PDL, parlament unicameral, mizându-se pe rezultatul unui referendum consultativ, organizat de Traian Băsescu în 2009 pentru a-şi spori şansele de conservare a funcţiei de preşedinte. Ce a urmat se ştie: Traian Băsescu, fără a avea drept de legiferare, a modificat masiv proiectul de revizuire a Constituţiei, în special în sensul întăririi rolului şi poziţiei preşedintelui, şi l-a transmis Parlamentului. Aici, în luna aprilie a anului 2012, s-a înregistrat o mascaradă de zile mari, proiectul fiind adoptat în Comisia juridică într-o formulă cu cinci membri din totalul celor 23. Pe 22 mai 2012, deputaţii PSD şi PNL, aflaţi în majoritate, susţinuţi şi de deputaţii UDMR şi ai minorităţilor naţionale, au reuşit să împiedice în plen o dezbatere abuzivă şi neconstituţională a proiectului de revizuire şi au reuşit retrimiterea lui la comisie unde a fost blocat.

Iată diferenţele de abordare a unei teme majore pentru populaţie, a unei teme majore pentru România: în 2012 exista un proiect care aparţinea unei singure persoane şi care a fost dezbătut de doar 5 persoane în comisia juridică; în 2013 se înfiinţează un forum constituţional, unde reprezentanţi ai societăţii civile, reprezentanţi de la principalele instituţii ale statului şi inclusiv cetăţenii pot trimite propuneri de modificare; raportul Forumului Constituţional, precum şi propunerile tuturor partidelor politice urmează să fie dezbătute şi votate cu 2/3 (aşa cum prevede Constituţia şi regulamentele parlamentare) într-o comisie parlamentară specială, după care se pronunţă plenurile celor două Camere. Oricine îşi poate da seama că doar USL a ales o cale pur democratică de a rezolva problema deloc uşoară a revizuirii Constituţiei.

Pe fond, viitoarea Constituţie, trebuie să fie mai clară, trebuie să fie o Constituţie prin care cetăţeanul român să se simtă mai puternic, iar drepturile să-i fie protejate de instituţiile statului. Noua Constituţie trebuie să aibă la bază trei principii clare:

- delimitarea clară a atribuţiilor preşedintelui ţării;

- întărirea rolului Parlamentului şi departajarea clară a atribuţiilor celor două Camere;

- reforma administrativă şi descentralizarea.

    Ioan Munteanu - declaraţie politică despre Regionalizarea României;

Domnul Ioan Munteanu:

"Regionalizarea României"

Regionalizarea României este absolut necesară, chiar dacă ea ar presupune şi anumite costuri suplimentare.

Trebuie ca să se înţeleagă că Uniunea Europeană va aloca fondurile din bugetul 2014 - 2020 pe acest tip de organizare teritorială, şi nu pe cel de până acum. În consecinţă, regionalizarea este mai mult decât o necesitate, ea este obligatorie. Nu este opţiunea României, ci o realitate incontestabilă, ţinând cont că tot mai multe ţări europene accesează fondurile sub această formă de organizare administrativă.

Sunt destui politicieni care duc în eroare populaţia susţinând, în mod eronat, că prin regionalizare plata taxelor şi a impozitelor, dar şi obţinerea unor documente oficiale ar impune deplasarea la reşedinţa de regiune. Neadevărat. Din contră, multe dintre atribuţiile care revin acum Prefecturii sau consiliului judeţean vor fi soluţionate la nivelul primăriilor sau al consiliilor locale. Mai trebuie spus că în urma regionalizării activitatea de la nivelul judeţelor nu dispare deci nu este vorba de schimbarea documentelor administrative.

Şi eu împărtăşesc punctul de vedere al celor care susţin că numărul de regiuni trebuie suprapus pe cele 8 agenţii de dezvoltare regională. Orice tip de organizare, cu mai multe sau mau puţin de 8 regiuni, nu ar duce decât la o dispută aprinsă între actualii lideri judeţeni, fiecare dorindu-şi reşedinţa de regiune cu sau fără argumente.

Ca unul care locuiesc în regiunea Nord-Est, aş propune ca centrul regional să fie stabilit în municipiul Roman. Argumentul forte pentru această propunere îl constituie faptul că 5 dintre cele 6 judeţe (Iaşi, Suceava, Botoşani, Vaslui, Neamţ) sunt obligate să traverseze acest municipiu, iar cel de-al şaselea, Bacăul, aflat la mică distanţă, beneficiază de o infrastructură bună până la Roman (E85, 4 benzi).

În ceea ce priveşte alegerea organelor de conducere de la nivel regional, sunt convins că singura modalitate ar fi prin participarea la vot a tuturor aleşilor locali (consilieri locali şi judeţeni, primari şi preşedinţi ai consiliilor judeţene). Concret, în regiunea N-E ar participa la luarea deciziilor aproximativ 7300 de aleşi locali şi judeţeni. Rezonabil, nu?

    Nicolae-Ciprian Nica - declaraţie politică: Ambasadorii României;

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Ambasadorii României"

Zilele acestea, dacă mai era nevoie, am mai primit o lecţie de onoare, de profesionalism, de muncă şi de dăruire. Filmul românesc "Poziţia copilului" a câştigat la Berlin, Ursul de Aur. Este un moment maiestuos pentru ţara noastră.

De ce spun că am primit o lecţie? Nu e o noutate pentru nimeni faptul că regimul condus de Preşedintele României ne-a transformat în oaia neagră a Europei. În acest peisaj în care, urmare a politicii nesăbuite promovată de acest personaj, auzim, mereu, numai lucruri rele despre România şi despre români, iată că, în fapt, situaţia este total diferită.

Fie că e vorba de fraudă, şi nu cred că se cuvine să mai detaliez astăzi cazul jignitor al cărnii de cal, fie că vorbim despre cazuri de violenţă din Europa, în care prima dată sunt consideraţi vinovaţi din oficiu românii, fie că vorbim despre tineri români care sunt nevoiţi să îşi schimbe naţionalitatea pentru a obţine un loc de muncă, toate acestea sunt rezultatele urii, învrăjbirii şi răutăţii promovate de către cel care s-a vrut "reformistul României".

Din fericire, iată că românii ne demonstrează, zilnic, că sunt un popor de oameni talentaţi, care prin muncă şi prin dăruire pot face lucruri măreţe. Un astfel de exemplu este filmul "Poziţia copilului", regizat de Călin Netzer, cel care a câştigat Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Este un moment istoric, fiind primul lungmetraj românesc care câştigă acest premiu, iar regizorul Călin Peter Netzer şi producătorul Ada Solomon merită aprecierea noastră.

Acest premiu are darul de a ne aduce aminte de zecile de tineri care obţin pentru România premii la olimpiadele internaţionale şi care, cu modestia lor, ne dau de fiecare dată lecţii de viaţă, ne amintesc cine suntem.

Să nu uităm de o altă serie de români, cei care fac cinste ţării noastre la competiţiile sportive internaţionale, care îşi sacrifică tinereţea pentru a construi o imagine ţării noastre, pentru a ne face să ne tresară inima când auzim cântându-se imnul României pe cele mai înalte podiumuri. Un astfel de caz este şi Alin Moldoveanu, care este o adevărată mândrie a Vrancei.

Aceasta este România reală, aceştia sunt adevăraţii români, modeşti şi muncitori, oameni care merită preţuirea noastră cu atât mai mult cu cât ştim cu toţii că sistemul public românesc suferă de subfinanţare cronică.

Iată, însă, că dăruirea şi munca, adevăratele caracteristici ale românilor, au învins subfinanţarea, răutatea şi învrăjbirea promovată în ultimii ani de cei care ne-au condus. Iar noi, oamenii politicii, am primit - sâmbătă noapte - o nouă lecţie, lecţia modestiei. Acum avem datoria morală, ca prin poziţia pe care o ocupăm, să ne ridicăm la nivelul exemplelor date de românii adevăraţi.

    Aurel Niculae - declaraţie politică intitulată Ipocrizie, cinism şi dublă măsură - marca PDL;

Domnul Aurel Niculae:

"Ipocrizie, cinism şi dublă măsură - marca PDL"

Rolul constructiv al opoziţiei într-un regim democratic este garanţia faptului că acel regim se va păstra democratic. Însă nu este deloc uşor, în opoziţie fiind, să poţi adopta un asemenea rol nobil, mai ales atunci când, din comoditate, din neştiinţă, din plictiseală sau doar din dorinţa de a te afla în treabă, este mai la îndemână să adopţi o atitudine populistă gen "câinii latră, ursul trece, dar cel puţin prin lătratul lor se fac şi ei auziţi".

Cum altfel să interpretăm atitudinea PDL care, după ce a tăiat pensii, salarii, indemnizaţii pentru mame şi pentru persoane cu dizabilităţi, în dispreţul românilor, şi aşa încercaţi de vremurile grele, a venit prin reprezentanţii săi în Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor şi, în numele unei opoziţii de faţadă la tot ceea ce înseamnă iniţiativă USL, şi-a permis să bată cu pumnul în masă şi să atragă atenţia că propunerea USL de indexare a punctului de pensie, de la 732,1 lei la 762,1 lei, este prea mică, propunând în schimb, în mod ipocrit, o valoare de 769,44 lei, urmare a unor aşa-zise calcule matematice? Oare unde o fi fost matematica guvernelor PDL atunci când au blocat şi au tăiat orice speranţă a românilor de a trăi decent? La Cotroceni? Că la Palatul Victoria sau pe Strada Izvor, unde avea majorităţi fabricate, altele erau priorităţile...

Nu, domnilor şi doamnelor de la PDL, nu dau deloc bine astfel de încercări cinice de a vă afla în opoziţie la tot ceea ce este sub marca USL, mai ales după o serie de guverne dezastruoase şi de tristă amintire, ca cele ale domnilor Boc şi Ungureanu, pe care le-aţi girat sau le-aţi acceptat la ordinul Cotroceniului. Un minimum de decenţă spune că cei care au dus la situaţia deplorabilă a pensionarilor în ultimii 8 ani trebuie să se abţină de la discuţii inutile, gratuite şi din start fără sorţi de izbândă. Populiştii PDL strigă "Guvernarea USL este populistă!" într-o încercare patetică de a face opoziţie.

Însă guvernarea USL, tsunamiului USL generat de votul masiv din decembrie 2012, şi-a propus să redea demnitatea unor categorii socio-profesionale de cetăţeni care şi-au exercitat dreptul de vot, un drept fundamental într-un regim democratic. PNL, în cadrul guvernării USL, doreşte repararea nedreptăţilor pricinuite de guvernările PDL şi redarea demnităţii unor categorii de cetăţeni care şi-au făcut datoria faţă de ţară. Guvernele PDL au atacat cu dispreţ memoria trecutului acelor persoane care aflate în activitate şi-au plătit dările la stat, au susţinut la vremea lor bugetele de pensii, asigurări sociale şi de sănătate, iar acum aşteaptă să beneficieze de un drept pe care îl merită, acela de a avea o pensie din care să-şi ducă bătrâneţile.

Guvernele PDL au atacat cu dispreţ viitorul nostru ca naţiune, atunci când au descurajat natalitatea prin reducerea indemnizaţiei pentru mame, ceea ce a făcut ca tinere familii din pătura de mijloc a societăţii să amâne sau chiar să renunţe la ideea de a-şi completa familiile cu moştenitori. Acesta a fost totodată un nou atac marca PDL la viitorii pensionari care, prin reducerea bazei de susţinători din viitor, îşi văd nesigure zilele bătrâneţilor, iar acum sunt descurajaţi a se angaja în forme de muncă prin care să contribuie la bugetele de pensii, asigurări sociale şi de sănătate.

Actualii parlamentari PDL nu trebuie să uite că au ajuns în Parlament printr-un concurs favorabil de împrejurări, tot datorită ideii de democraţie şi de reprezentativitate, fără însă a fi avut adevăratul sprijin al românilor prezenţi la vot. Aceasta este crucea pe care trebuie să o poarte 4 ani de zile. În aceste condiţii, ar fi decent şi înţelept să renunţe la populism pentru a arăta totuşi respect ideii de democraţie, ştiut fiind ce tumoare reprezintă populismul pentru aceasta, pentru a arăta respect românilor care au venit la vot în anul 2012 în primul rând din dorinţa de taxare a unor măsuri dezastruoase ale guvernărilor PDL.

    Marioara Nistor - declaraţie politică: Opriţi morţile suspecte din spitalele româneşti!;

Doamna Marioara Nistor:

"Opriţi morţile suspecte din spitalele româneşti!"

Cazurile de decese nefireşti survenite în spitalele autohtone se înmulţesc alarmant în ultima perioadă. După tragedia de la Iaşi, când o femeie, mamă a şase copii, a murit după o intervenţie chirurgicală de mărire a sânilor, a fost rândul judeţului Brăila să se confrunte cu un astfel de caz dramatic. O femeie de 36 ani, dinBrăila, care se afla în comă după ce i s-a efectuat o operaţie de liposucţiela o clinică privată din municipiul Galaţi, a murit zilele trecute la spitalul judeţean din oraş. Tânăra a făcut o operaţie de liposucţie la o clinică privată şi la trei zile de la aceasta s-a simţit foarte rău, a ajuns în comă cu insuficienţă multiplă de organ şi a decedat la Spitalul Judeţean Galaţi. Creşterea numărului cazurilor de acest gen este îngrijorătoare pentru medicina românească şi cred că recentele decese survenite în urma unor intervenţii relativ simple este în măsură să îngrijoreze şi conducerea Ministerului Sănătăţii.

Nu cu foarte mult timp în urmă, alte două cazuri au oripilat opinia publică din România: moartea unei gravide de 30 de ani, care a fost ciopârţită de un medic din Târgu-Jiu, acuzat de malpraxis, şi cazul fetiţei de 4 ani care a murit într-un spital din capitală, aparent din cauza unei doze de paracetamol. Acestea au fost doar două dintre cazurile care au scandalizat România în ultimii ani, pentru care nu s-au găsit nici vinovaţi, nici răspunsuri...

În aceste condiţii, consider că ministrul sănătăţii, Gheorghe- Eugen Nicolăescu, ar trebui să răspundă în faţa opiniei publice unor întrebări pertinente: din ce cauză apar asemenea evenimente tragice în spitalele româneşti, precum şi care este numărul exact al situaţiilor de malpraxis dovedite în ultimii ani, atât în România, cât şi în judeţul Brăila, şi ce măsuri s-au luat împotriva celor vinovaţi.

Până la răspunsurile care vor fi date de ministrul sănătăţii, este clar pentru toată lumea că sistemul medical autohton se află în pragul colapsului, pe fondul închiderii a zeci de spitale şi a exodului masiv al medicilor români în străinătate. Crunta realitate este aceea că în spitalele româneşti continuă să existe cazuri incredibile, continuă să se moară cu zile, iar până la însănătoşirea sistemului vom mai avea destule cazuri de malpraxis...

    Octavian Bot - consideraţii pe marginea unor prevederi din Statutul deputaţilor şi al senatorilor;

Domnul Octavian Bot:

După alegerile parlamentare, Traian Băsescu spunea în băşcălie - nu ironic, ironia fiind apanajul oamenilor inteligenţi - că avem în Parlament 588 de înţelepţi. Pentru că mă număr şi eu printre aceşti "înţelepţi", îmi place să cred că nu voi fi pus în situaţia celor din zicala: "un prost aruncă o piatră în apă, şi 588 de înţelepţi se străduiesc să o scoată".

Câteva dintre ideile anunţate în această declaraţie ar putea fi "piatra" din zicala amintită.

Se vorbeşte prea mult şi fără argumente, despre superimunitatea parlamentarilor din noul Statut al acestora.

Pentru faptul că s-a prelungit perioada în care parlamentarul poate contesta decizia de incompatibilitate de la 15 zile la 45 de zile nu putem vorbi despre o superimunitate. Populiştii au o asemenea abordare, spunând că astfel parlamentarii se deosebesc de ceilalţi aleşi. Aşa şi este. Parlamentul se deosebeşte de un consiliu local, fiind "organul reprezentativ suprem al poporului român". Este evident că un parlamentar este mult mai expus unor abuzuri politico-juridice decât un ales local. Prelungirea perioadei de contestare, în cazul parlamentarilor, este pe deplin justificată. Pe cine deranjează că un parlamentar dovedit incompatibil îşi pierde mandatul după 45 de zile, şi nu după 15?

Cine vrea să se afle în treabă, aruncă o asemenea "piatră"!

Traian Băsescu are memorie scurtă. Uită că 7,4 milioane de români au votat pentru demiterea sa, şi că a scăpat "ca prin urechile acului", tocmai pentru că, la modul cel mai laş cu putinţă, şi-a îndemnat susţinătorii să nu meargă la vot.

Acum, ne anunţă cu vitejie că la o nouă suspendare ar ieşi la bătaie, chemând electoratul la vot. Ce poţi spune despre un asemenea preşedinte?

După cum ne comunică Traian Băsescu, se pare că Papa i-ar fi transmis "Să fii mai bun!". Cred că mai degrabă trebuia să-i transmită: "Să nu fii caraghios!".

    Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică având titlul Nimeni nu este mai presus de lege!;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Nimeni nu este mai presus de lege!"

«România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

Teritoriul României este inalienabil.

Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.

Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.

România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.

Drapelul României este tricolor.

Ziua naţională a României este 1 Decembrie.

Imnul naţional al României este "Deşteaptă-te, române!"»

Este obligaţia noastră a tuturor să respectăm constituţia pentru că, aşa cum se intitulează declaraţia mea politică: Nimeni nu este mai presus de lege!

    Nicolae Păun - marcarea împlinirii a 157 de ani de libertate formală a comunităţii rome şi un apel de alăturare a eforturilor tuturor oficialităţilor şi instituţiilor specializate în problematica comunităţii rome în sprijinul acestora;

Domnul Nicolae Păun:

Ziua de 20 februarie 2013 se doreşte a fi un moment istoric, marchează cei 157 de ani de libertate formală a comunităţii rome şi un prilej de a lansa un apel de alăturare a eforturilor tuturor oficialităţilor şi instituţiilor specializate în problematica comunităţilor rome în sprijinul acestora. Îmi exprim îngrijorarea pentru faptul că excluderea socială a romilor atârnă încă mai greu decât orice iniţiative de integrare a romilor luate în decursul celor 157 de ani de la dezrobire.

În calitate de preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, mă văd nevoit să constat că marginalizarea şi excluderea socială a romilor, timp de 157 de ani, au creat un important decalaj socio-economic între populaţia majoritară şi minoritatea romă, generând o aşa-numită "cultură a sărăciei". Lipsa drepturilor civile şi politice depline a sedimentat stigmatul identitar şi a adâncit decalajele socio-economice dintre romi şi populaţia majoritară.

Este timpul ca romii, împreună cu instituţiile responsabile, să regândească Strategia pentru Îmbunătăţirea Situaţiei Romilor, care datează din 2001 (!), pentru abolirea de facto a acestei culturi a sărăciei.

Personal, încurajez întărirea solidarităţii între romi pe toate planurile, precum şi creşterea eforturilor instituţionale la toate nivelurile, pentru a înlesni accesul comunităţilor de romi la mijloacele socio-politice şi materiale de ridicare a standardului de trai al acestora.

Totodată, alături de celelalte organizaţii neguvernamentale ale societăţii civile rome, am în vedere apărarea drepturilor romilor în calitatea lor de cetăţeni europeni, în vederea garantării egalităţii lor de şanse în Europa şi a accesului deplin al romilor la resursele naţionale şi europene de dezvoltare individuale şi colective. Partida Romilor Pro-Europa, pe care o conduc, are şi va continua să aibă ca obiective: creşterea democraţiei participative în rândurile romilor, alocarea de resurse reale în vederea implementărilor politicilor publice în sprijinul comunităţilor de romi, influenţarea autorităţilor statului în vederea externalizării politicilor publice ce vizează romii, modernizarea comunităţilor tradiţionale şi continuarea politicii de ridicare a unei tinere elite intelectuale din rândurile etniei noastre.

Cu ocazia zilei de 20 februarie, fac apel, în numele Partidei Romilor Pro-Europa la toate organizaţiile societăţii civile rome pentru concentrarea eforturilor comune în implementarea obiectivelor menţionate - care pot îmbunătăţi viaţa cetăţenilor români de etnie romă.

    Adrian-Alin Petrache - declaraţie politică intitulată Olimpism pe pământ românesc;

Domnul Adrian-Alin Petrache:

"Olimpism pe pământ românesc"

Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a omagia efortul organizatorilor şi sportivitatea participanţilor la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), eveniment sportiv ce se derulează în aceste zile în ţara noastră.

FOTE este o competiţie multisport destinată sportivilor juniori cu vârste între 14 şi 18 ani. Este organizat de Asociaţia Comitetelor Olimpice Europene (EOC) - ce reuneşte 49 de comitete naţionale -, în cooperare cu federaţiile sportive, şi se desfăşoară sub egida Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

Jacques Rogge, actualul preşedinte al CIO, este autorul şi fondatorul Jocurilor Olimpice "mici", pentru tineret, la începutul anilor 1990. Olimpiada "mică" a Sporturilor de vară a avut premiera la Bruxelles (Belgia), în anul 1991, iar cea a sporturilor de iarnă a urmat doi ani mai târziu, în Aosta (Italia) - sub vechiul nume: Zilele Olimpice Europene ale Tinerilor (EYOD). FOTE se organizează în fiecare an impar, iar fiecare an de organizare conţine o ediţie de iarnă şi una de vară.

Ediţia de iarnă din acest an, a 11-a, a fost încredinţată spre organizare României, iar oraşul gazdă este Braşovul.

Patrick Joseph Hickey (preşedintele Comitetului Olimpic European), Octavian Morariu (preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român) şi George Scripcaru (preşedintele Comitetului de Organizare al FOTE 2013 şi primar al municipiului Braşov) au semnat, în cadrul reuniunii de la Soci (Federaţia Rusă) din 23-24 noiembrie 2011, scrisorile adresate tuturor comitetelor olimpice europene prin care acestea au fost invitate să înceapă pregătirile pentru competiţia organizata în România.

De atunci, Guvernul României a investit aproximativ 400 de milioane lei pentru dezvoltarea infrastructurii turistice şi sportive necesare organizării competiţiei sportive. Printre facilităţile dezvoltate se numără extinderea domeniilor schiabile din Valea Prahovei cu peste 40 de kilometri, construirea unei trambuline olimpice pentru sărituri cu schiurile şi a anexelor (instalaţii de transport, tribune, parcări ş.a.), amenajarea a două trasee de biatlon cu utilizare permanentă iarnă-vară, construirea a trei instalaţii noi de transport pe cablu, construirea a două patinoare noi, dotarea cu instalaţii de înzăpezire artificială a tuturor pârtiilor şi amenajarea unui lac de acumulare pentru înzăpezire.

Totodată, federaţiile sportive au depus eforturi considerabile pentru ca cei 30 de tineri sportivi români să se prezinte corespunzător la startul competiţiei. Zilele acestea, la FOTE - Braşov - 2013, se vor întrece 559 de băieţi şi 351 de fete, astfel: 182 de concurenţi la schi alpin, 147 de concurenţi la biatlon, 162 de concurenţi la schi fond, 86 de concurenţi la sărituri cu schiurile, 91 de concurenţi la snowboarding, 50 de concurenţi la patinaj artistic, 62 de concurenţi la patinaj viteză şi 120 de concurenţi la hochei pe gheaţă.

Fie ca cei mai buni să câştige, iar olimpismul ajuns pe pământ românesc să ne inspire şi în activitatea noastră curentă!

    Petru Movilă - declaraţie politică având tema Autostrada minciunii şi a speranţei;

Domnul Petru Movilă:

"Autostrada minciunii şi a speranţei"

Să fii ministru nu înseamnă să ocupi un scaun călduţ şi să conduci un minister în funcţie de propriile tale mofturi sau să alegi să faci un proiect de importanţă naţională în funcţie de culoarea mapei şi dacă îţi convine cum este formulat numele acestuia.

Acum câteva zile, în direct la televiziunea publică, domnul ministru Dan Şova ne-a încântat cu o nouă declaraţie, explicându-ne faptul că unul dintre cele mai mari proiecte ale României nu are şanse să se pună în mişcare deoarece el nu este un mare fan al acestuia, respectiv al autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş.

Pentru cei care nu cunosc acest subiect, au trecut aproape 8 ani de zile de când ideea unei autostrăzi a prins contur datorită celui mai mare fan al acestui proiect, domnul ministru Relu Fenechiu, colegul dumneavoastră de alianţă, domnule ministru, pe care tocmai l-aţi văduvit de cele mai importante proiecte şi cele mai semnificative fonduri.

Se pare că domnul Fenechiu şi-a găsit naşul, deoarece acum, după atâţia ani de promisiuni, de hărţi desenate şi de planuri făcute, actualul ministru al transporturilor a rămas cu buza umflată, şuntat fiind chiar de proprii săi colegi de alianţă. E bine să te lauzi că te-ai gândit să faci o autostradă, însă să o şi faci, e şi mai bine.

În ciuda ambiţiilor sisifice ale domnului Fenechiu, care s-a chinuit atât de mulţi ani să ajungă ministru ca să-şi vadă visul împlinit, le aduc aminte celor doi protagonişti faptul că acest proiect a prins contur datorită guvernării PDL.

În urmă cu exact un an, datorită PDL, şi mai exact fostului ministru al transporturilor, Alexandru Nazare, Comisia Europeană a inclus traseul Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni în reţeaua transeuropeană de transport TEN-T. Astfel, s-a decis că Autostrada Iaşi - Târgu Mureş este un proiect de relevanţă regională, reprezentând un coridor de dezvoltare pentru zona nordică a României, care va consolida interconectarea viitoare a Republicii Moldova la principalele coridoare europene şi care va conecta două state membre, România şi Ungaria, cu doi vecini importanţi, Republica Moldova şi Ucraina, şi va scurta, totodată, ruta europeană Est-Vest la nivel de autostradă cu peste 300 de km.

Însă, în ciuda acestor argumente, din declaraţiile dumneavoastră, domnule ministru Şova, am aflat că autostrada nu este un subiect care să vă pasioneze, deşi Comisia Europeană a explicat clar faptul că acest proiect nu este doar în interesul unei regiuni, ci în interesul întregii comunităţi europene, aşa cum se poate constata şi din cele prezentate mai sus.

Prin urmare, această autostradă nu este doar un simplu proiect al cărei fan trebuie sau nu să fiţi, ci o investiţie de anvergură europeană, pe care Comisia Europeană a girat-o şi a încadrat-o la capitolul priorităţi. Autostrada Iaşi - Târgu Mureş va duce la crearea de locuri de muncă, la scăderea costurilor pentru transportatori, va creşte potenţialul de dezvoltare regională, prin costuri mai mici şi o economie mai competitivă.

Luând în considerare toate acestea, cred că domnul ministru Şova are câteva probleme de orientare, fie că se află pe autostradă sau în propriul minister, şi consider că ar merita câteva lecţii de gândire în perspectivă, dincolo de limitele propriilor preferinţe sau afinităţi, pentru că o astfel de investiţie nu leagă doar Iaşiul de Târgu Mureş, ci este parte din cea mai eficientă autostradă din sud-estul Europei, fiind legătura directă cu Odesa.

    Georgian Pop - intervenţie prilejuită de împlinirea a 137 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi;

Domnul Georgian Pop:

"137 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi"

Astăzi sărbătorim 137 de ani de la naşterea sculptorului român Constantin Brâncuşi, a cărui operă este un simbol al valorilor naţionale şi universale.

Astăzi sărbătorim, prin Constantin Brâncuşi, un moment de întâlnire între marile culturi ale lumii. Cred că aceasta este ideea asupra căreia trebuie să ne concentrăm cu atenţie. Ca ţară membră a Uniunii Europene, România trebuie să-şi găsească locul în această diversitate a unei Europe culturale.

Constantin Brâncuşi este un mare artist naţional, cu care ne mândrim în toată lumea. Operele sale sunt prezentate în expoziţiile din Paris, Viena, Bruxelles, New York, Londra, precum şi în alte oraşe din Europa şi Statele Unite ale Americii. Turişti din toată lumea pot vizita reconstituirea Atelierului Brâncuşi de la Centre National d’Art et de Culture "Georges Pompidou" din Paris.

România se mândreşte cu ansamblul monumental ridicat la Târgu-Jiu, din care fac parte celebrele opere "Masa tăcerii", "Poarta sărutului" şi "Coloana fără sfârşit". Monument închinat eroilor, ansamblul de la Târgu-Jiu este un simbol al sacrificiului, un mesaj că lumea se construieşte cu efort şi muncă, exprimat superb de însuşi Constantin Brâncuşi: "De ce am conceput (Coloana infinitului) în romburi? Pentru că nu poţi merge în sus lin, liniştit, ci suind pe trepte, pe care le desăvârşim prin munca şi energia noastră. Aceste trepte prezintă urcuşuri şi coborâşuri. Şi nu isprăvim niciodată!"

Mesajul pe care îl adresez în această zi aniversară este acela că avem nevoie de valori în toate domeniile pentru ca România să meargă mai departe, să facem progrese şi pentru a reduce decalajele faţă de celelalte ţări din Uniunea Europeană. Românii au dreptul să trăiască la standarde ridicate, să circule liber pe tot continentul, să trăiască şi să muncească în UE la fel ca ceilalţi cetăţeni europeni. Trebuie să înţelegem că numai prin muncă, educaţie şi valori putem atinge aceste deziderate.

România încă trebuie să facă progrese pentru a fi o ţară cu adevărat competitivă la nivel european şi internaţional. De aceea avem nevoie de specialişti în toate domeniile de activitate: IT, economie, educaţie, agricultură, sănătate, justiţie, administraţie publică etc. şi de politicieni competenţi şi responsabili. Ca tânăr politician, le adresez un mesaj îndeosebi tinerilor români, pe care-i încurajez să investească masiv în educaţia şi pregătirea lor, pentru a fi pregătiţi şi competitivi pentru o Românie şi o Europă în schimbare, în continuă dezvoltare, la care ei trebuie să contribuie prin valorificarea întregului lor potenţial.

    Ştefan-Alexandru Băişanu - declaraţie politică având subiectul Deblocarea programelor europene de către Guvernul USL şi creşterea ratei de absorbţie a fondurilor, paşi esenţiali pentru susţinerea economiei României;

Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu:

"Deblocarea programelor europene de către Guvernul USL şi creşterea ratei de absorbţie a fondurilor, paşi esenţiali pentru susţinerea economiei României"

Aşa cum am demonstrat şi anul trecut, de când am intrat la guvernare, dar şi după câştigarea zdrobitoare a celor două campanii electorale, cea pentru alegerile locale şi cea pentru cele parlamentare, ceea ce am promis electoratului reprezintă pentru noi, cei din USL, nu doar vorbe în vânt, menite să fie date uitării imediat după vot - aşa cum obişnuiau să procedeze guvernanţii PDL -, ci reale deziderate, care sunt îndeplinite pas cu pas într-un ritm cât mai decent!

USL înţelege să-şi respecte promisiunile încă din primele sale luni de guvernare, şi să rezolve sau să repare rapid cât mai multe dintre problemele generate pe bandă rulantă, în cei aproape patru ani de guvernare PDL!

Deşi am repurtat un succes imens, poate ameţitor pentru alte vremuri sau pentru unele mentalităţi politice, suntem conştienţi de faptul că oamenii nu ne-au votat pe noi, membri USL, într-un mod covârşitor doar ca să se confrunte cu aceeaşi minciună continuă sau ca să fie alimentaţi cu scenarii fanteziste în loc de fapte concrete!

De la reîntregirea salariilor bugetarilor, de la repararea nedreptăţilor incalificabile făcute mamelor şi persoanelor cu handicap sau însoţitorilor acestora, de la eliminarea ilegalităţilor flagrante comise împotriva drepturilor garantate ale pensionarilor şi până la deblocarea programelor europene, toate acestea reprezintă ţinte atinse de noi în doar câteva luni de guvernare USL!

Una dintre cele mai dificile probleme statuate de către guvernele PDL este blocarea în lanţ a programelor europene, fapt care a avut rolul nefast de a pune economia României în mare dificultate! De aceea, USL şi-a stabilit, printre priorităţile de prim rang, deblocarea urgentă a acestor programe.

Astfel, Guvernul USL continuă să deblocheze programele europene stopate din cauza neregulilor constatate între anii 2009 şi 2011. În acest sens, Comisia Europeană a decis deblocarea POSDRU, cu aplicarea unor corecţii financiare temporare de 25%, ca urmare a rezultatelor pozitive constatate in urma misiunii de audit din perioada 29 ianuarie - 1 februarie 2013.

Subliniez faptul că POSDRU a fost suspendat de către Comisia Europeană la începutul lunii august 2012, ca urmare a gravelor deficienţe identificate de Comisie în modul în care au fost accesate şi administrate fondurile europene în perioada guvernărilor PDL. Acest program european înseamnă pentru România aproximativ 3,4 miliarde de euro, numai în zilele următoare urmând a fi efectuate plăţi de 148 milioane de euro, aferente cererilor de rambursare depuse în luna decembrie 2012.

După înregistrarea primului succes al USL în acest context, în decembrie 2012, când a fost deblocat Programului Operaţional Sectorial pe Mediu (blocat pentru că în 2010 Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, judeţ controlat de liderul PDL Ioan Oltean, a avut două proiecte suspectate de fraudă), am reuşit, în 6 februarie 2013, deblocarea POSDRU, iar în luna martie urmează şi reluarea Programul Operaţional Regional, stopat pe vremea când doamna Elena Udrea avea funcţie de ministru.

Mă întreb de ce oare preşedintele Băsescu îl consideră şi acum performant pe domnul Boc şi îl califică permanent ca fiind cel mai bun fost-premier deşi, chiar zilele trecute, însuşi dumnealui a suportat pe la Bruxelles consecinţele catastrofalelor guverne pe care le-a susţinut cu atâta patimă?

Îi amintesc domnului Băsescu că a uitat să numere cam de câte ori a promis fostul premier Boc că va avea ca prioritate absolută creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene şi ce s-a întâmplat în realitate în timpul guvernelor PDL. Ba, mai mult decât atât, în contul acestei promisiuni deşarte, domnul Boc, la sugestia domnului Băsescu a înfiinţat la un moment dat şi un minister al fondurilor europene, care nu avea niciun fel de atribuţii sau pârghii concrete pe această temă şi care a avut doar un efect contrar celor declarate! Adică rata absorbţiei fondurilor europene nu a crescut niciun moment ca urmare a eforturilor susţinute ale echipei Boc-Băsescu, ci s-a îndreptat vertiginos spre zero rezultate! Guvernele domnului Boc au avut la dispoziţie mai bine de 3 ani ca să-şi arate abilităţile în atragerea acestor fonduri, însă au atras doar 7,5% din suma totală destinată României, în timp ce Guvernul USL a reuşit să crească rata de absorbţie de la 7,5% la 10% în doar 4 luni, cam cât au atras guvernele PDL într-un an! În prezent, rata de absorbţie este în jur de 12%, şi acest lucru se întâmplă din cauza faptului că au fost blocate de către CE nenumărate programe!

Concluzia? Vremea basmelor politice a trecut, domnule preşedinte! Aţi obţinut mai puţini bani pentru România de la Bruxelles şi din cauza faptului că timp de patru ani aţi susţinut cele mai neperformante guverne, care s-au evidenţiat în special prin fapte de corupţie şi prin tocarea banilor publici pe investiţii fără sens, şi nu prin decizii inteligente şi corecte, care să aibă impact pozitiv asupra nivelului de trai al oamenilor şi al dezvoltării economiei!

    Raluca Surdu - Bugetul 2013 - spre un buget al dezvoltării sustenabile, construite cu paşi mărunţi, dar siguri;

Doamna Raluca Surdu:

"Bugetul 2013 - spre un buget al dezvoltării sustenabile, construite cu paşi mărunţi, dar siguri"

Oamenii, înainte de orice planuri măreţe; asumarea responsabilităţii onorării unor promisiuni punctuale din campania electorală; asumarea responsabilităţii de către fiecare dintre noi pentru aducerea contribuţiei la îmbunătăţirea situaţiei în care ne aflăm cu toţii; crearea bazelor pentru o dezvoltare ulterioară sănătoasă economic şi administrativ - acestea sunt elementele cheie pe care le vedem trasate în bugetul de stat 2013 propus de guvernul USL şi aprobat de Parlament, în ciuda împotrivirii PDL.

Critici pot exista, evident, ca faţă de orice lucru perfectibil. Acesta este un buget ce derivă din realităţile nu foarte plăcute în care ne aflăm în această perioadă grea din punct de vedere financiar şi economic, nu doar pentru România ca ţară sau ca stat membru al Uniunii Europene, ci pentru întreaga comunitatea economico-politică mondială la care, vrând-nevrând, suntem conectaţi şi noi.

Dacă este să privim în trecut, avem de efectuat câteva reparaţii materiale şi morale faţă de categorii socio-profesionale afectate de politicile guvernării PDL. Dacă este să privim spre viitor, avem de perfecţionat, în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, colectarea taxelor şi impozitelor, folosirea diverselor instrumente de generare a veniturilor la bugetele locale şi la cel naţional, echilibrarea cheltuielilor şi veniturilor bugetare, fie la nivel central, fie la nivelul administraţiilor locale. Se impune o mai bună utilizare a resurselor de care România generos dispune. În prezent, este de evitat să cădem în patima celor care caută vina şi se eschivează astfel de la asumarea responsabilităţii luării unor decizii care sunt sortite a nu-i mulţumi pe toţi. Miniştrii responsabili din cabinetul Ponta au reuşit să facă. Este ceea ce îşi asumă adevăraţii oameni de stat.

Înainte de toate, trebuie să fim conştienţi că nu putem merge la război cu o armată flămândă, iar războiul nostru, al tuturor, cu criza continuă, indiferent în ce poziţie ne aflăm: privilegiaţi ai sorţii, nevoiaşi, antreprenori, liber profesionişti sau asistaţi de diferite categorii (copii, vârstnici, suferinzi sau persoane ieşite din câmpul muncii), angajaţi la privat sau bugetari.

Ne aflăm în faţa unei provocări ce necesită iniţiativă din partea noastră, a celor care ne-am asumat guvernarea, dar şi a unui efort de a depăşi metehnele care s-au împământenit în mentalul colectiv şi care ne sufocă raţiunea şi capacitatea de a ne proiecta realist în viitor.

Avem de depăşit blocajele generate de un aparat administrativ obez şi anchilozat, prin reevaluarea acestuia conform cu specificul fiecărei instituţii, dar şi în vederea corelării la exigenţele noul exerciţiu bugetar 2014-2020 al Uniunii Europene.

Avem de depăşit limitările impuse de o slabă industrializare - putem chiar reclama un fenomen îngrijorător de dezindustrializare - şi de încremenire a unor companii cu potenţial deosebit de creştere sub o administraţie de stat neperformantă. Avem a înceta aşadar a ne mai fura singuri căciula prin perpetuarea unui management defectuos la companiile de stat.

Avem de depăşit neajunsurile ce se ivesc dintr-un mod arhaic de a face agricultură. Avem deci a investi în pământul nostru rodnic şi a înceta a ne mai plânge de milă că agricultura românească stă sub semnul capriciilor condiţiilor meteorologice şi la voia Domnului pentru îmbunarea căruia "acţionăm" cu acatiste la biserică.

Avem a aprecia şi susţine, iar nu a sufoca pe cei care au iniţiativă şi reuşesc cu sacrificii performanţa de a scoate produse la export, cu "Made in EU" inscripţionat pe eticheta care indică o adresă concretă de pe teritoriul românesc.

Avem a renunţa la un mod stângaci de atragere a investitorilor străini, prin promovarea unor clişee şi prin perpetuarea unei atitudini pasive, caracteristice celui care se uită cu nostalgie peste gard în speranţa că poate, printr-o minune, pe uliţă sa va trece un investitor străin rătăcit, buimăcit şi credul.

Avem a ne exprima într-un mod constructiv şi pozitiv mândria şi orgoliul de a fi români, prin sporirea capacităţii de accesare a fondurilor europene care ne sunt puse la dispoziţie tot pentru ridicarea noastră ca naţiune spre nivelul în care se află ţările membre mai dezvoltate, motoarele UE.

Faptul că acum onorăm o promisiune din campania electorală - aceea de a reda demnitatea unor categorii socio-profesionale afectate de reducerile salariale operate de guvernarea PDL - nu înseamnă că ne oprim aici. Mai avem de onorat promisiunile pe care le-am făcut fie electoratului, tot în campanie, fie nouă înşine, atunci când am păşit în faţă şi ne-am asumat rolul de reprezentanţi ai comunităţilor noastre: acele promisiuni legate de măsurile de stimulare a creării locurilor de muncă, încurajarea liberei iniţiative aducătoare de bunăstare pentru cei curajoşi, care îşi iau destinul în propriile mâini, dar care în acelaşi timp pot genera locuri de muncă suplimentare.

Să pornim deci la treabă, încrezători în faptul că suntem sub o stea norocoasă, care îşi extrage energia din entuziasmul şi speranţele exprimate de cei care şi-au exercitat un drept fundamental în democraţie şi au votat într-o majoritate covârşitoare la alegerile parlamentare de anul trecut! Cu onoare şi responsabilitate!

    Titi Holban - consideraţii în legătură cu temele de revizuire a Constituţiei;

Domnul Titi Holban:

După transpunerea în Legea bugetului de stat pe anul 2013 a promisiunilor legate de pensii, de salarii, de utilizarea responsabilă a banilor publici, precum şi a angajamentelor asumate în faţa partenerilor internaţionali, Guvernul USL abordează rapid şi hotărât un nou obiectiv anunţat în 2012 - revizuirea Constituţiei.

Experienţa politică a României postdecembriste a demonstrat că există neconcordanţe între "cum este redactat" textul constituţional, "cum este citit" şi mai ales "cum este aplicat". Cele mai multe probleme au apărut în cadrul puterii executive, reprezentate în Constituţie de Preşedinte şi Premier, un dualism de multe ori ineficient, cu accente critice mai ales în timpul mandatelor actualului preşedinte, Traian Băsescu.

Unii analişti consideră că de vină nu este actul fundamental, aşa cum este redactat, ci firea actualului preşedinte-jucător, care a transformat instituţia prezidenţială într-un instrument de implicare politică, ba în viaţa partidelor, ba a instituţiilor publice, pe unele dintre ele aservindu-le şi implicându-le de asemenea în luptă. Alţii spun că acest lucru a fost posibil din cauza suficientelor "portiţe" din Constituţie care au permis preşedintelui Băsescu o prestaţie politică controversată, la limita şi cu încălcarea literei constituţionale.

Ca atare, clarificarea raporturilor constituţionale din sânul puterii executive este una dintre priorităţile Comisiei de revizuire a Constituţiei, înfiinţate de curând prin hotărâre a Parlamentului, sub conducerea preşedintelui Senatului, Crin Antonescu.

Urmează tema regionalizării, care trebuie inserată în legea fundamentală, pentru ca regiunile să aibă statutul constituţional şi european ce le permite să absoarbă fondurile comunitare puse la dispoziţie de Uniunea Europeană începând cu 2014. Bineînţeles, Comisia va aborda şi acele subiecte neclare din textul actual al Constituţiei, vizând drepturile omului, traseismul politic, celelalte puteri ale statului.

Guvernul USL şi majoritatea parlamentară care îl susţine dovedesc că această revizuire este abordată serios, transparent, cu implicarea societăţii civile în cadrul Forumului Constituţional şi a tuturor forţelor politice parlamentare în cadrul Comisiei de revizuire, spre deosebire de Guvernul Boc şi Traian Băsescu, care au preferat în 2010 varianta executivă a revizuirii, îngropând-o, totodată.

Până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, Comisia trebuie să adopte şi să propună Parlamentului un text îmbunătăţit al Constituţiei, urmând ca în toamnă să fie organizat referendumul de validare de către cetăţeni, punându-se capăt unui şir nesfârşit de abuzuri şi derapaje constituţionale prezidenţiale săvârşite în ultimii ani.

Revizuirea Constituţiei devine astfel, după multe dezbateri şi amânări, - "Punct ochit şi punct lovit" - pe agenda USL şi a cetăţenilor României.

    Vasile Gudu - declaraţie politică: Agricultura - prioritate politică a Uniunii Europene;

Domnul Vasile Gudu:

"Agricultura - prioritate politică a Uniunii Europene"

În cadrul conferinţei "Talks about Agriculture" la care a participat printre alţii şi Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, una din temele de discuţie a fost necesitatea direcţionării banilor europeni către plăţile asiguratorii ale culturilor pentru calamitate de secetă sau inundaţii, în vederea iniţierii unui cadru legislativ adecvat, care să ofere mediul propice pentru crearea unor fonduri, de stat sau mixte, cu participarea producătorilor şi a asiguratorilor privaţi.

O legislaţie în acest domeniu devine imperios necesară, dacă ne raportăm la soluţiile ţărilor din sudul Uniunii Europene: Portugalia, Spania, Franţa, Italia, unde apar destul de des astfel de situaţii de secetă sau de inundaţii. În cazul acestor state există un sistem care gestionează un fond creat de stat sau un fond mixt, inclusiv cu participarea producătorilor agricoli şi a firmelor de asigurare care iau prime de asigurare.

După 2014 o parte din aceste costuri pentru culturile calamitate ar putea fi acoperite din fondurile de dezvoltare rurală în sensul că, dacă există un astfel de fond mutual, creat de exemplu de o asociaţie de producători, în situaţii de calamitate, la o sumă plătită de acest fond mutual la un euro s-ar putea suplimenta din programul de dezvoltare rurală cu un procent de 60-70% bani europeni. "Fondul ar plăti un euro şi agricultorul ar primi 1,60 euro", a subliniat Dacian Cioloş.

În ceea ce priveşte România, legat de sistemul de asigurare contra calamităţilor, lipsa unei legi care să înlocuiască Legea nr.381/2002, care a fost abrogată, este un punct slab şi cred chiar că poate să coste bugetul de stat mult mai mult decât l-ar costa dacă ar exista o legislaţie în perspectiva asta. Începând cu anul 2014 se vor finanţa fonduri mutuale, fonduri constituite de stat sau mixte care să compenseze astfel de pierderi în situaţii de calamitate, situaţii în care asigurările private nu compensează. În acest sens, agricultorii români ar putea beneficia pentru conectarea la infrastructura de irigaţii de finanţare europeană nerambursabilă atât prin fondul de dezvoltare rurală, cât şi din fondurile structurale.

O altă problemă aflată în dezbatere a fost legată de Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Gradul de absorbţie a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală a ajuns la 50%, România plătind astfel către beneficiari, prin acest program, peste 4 miliarde de euro începând din 2007. România are în perioada 2007-2013 un pachet financiar de 13,5 miliarde de euro, dintre care 8,5 miliarde prin PNDR şi 5 miliarde de euro plăţi directe.

Conform Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dacă pentru dezvoltare rurală 50% înseamnă peste 4 miliarde euro plătiţi către fermieri şi rambursaţi de Comisia Europeană pe zona de plăţi directe din 2007 şi până în prezent, 3,6 miliarde de euro sunt deja viraţi către agricultori. În 2012 au fost plătite către fermieri, prin APIA, aproximativ 600 de milioane de euro.

Proiectele finanţate în cadrul PNDR vizează: ajutorarea tinerilor fermieri, modernizarea exploataţiilor agricole, îmbunătăţirea valorii economice a pădurii, creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere, îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii, lucrări de construcţii, refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor, sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă, înfiinţarea grupurilor de producători, prima împădurire a terenurilor agricole, sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi.

Una din priorităţile politice ale Uniunii Europene este viziunea europeană privind agricultura durabilă. În opinia UE, durabilitatea înseamnă găsirea echilibrului corect între viabilitate economică, beneficii pentru mediu şi acceptabilitate socială. Între aceste trei elemente există o corelaţie strânsă.

Agricultura durabilă ar trebui să aibă următoarele obiective:

- creşterea productivităţii fără a fi afectată capacitatea solului şi a apei de a se regenera şi de a fi păstrate într-o stare bună;

- producerea de alimente sigure, sănătoase şi de calitate;

- generarea unui nivel de venituri suficient de mare pentru exploataţii, astfel încât acestea să îşi poată continua activitatea;

- furnizarea de servicii ecosistemice (conservarea habitatelor cu valoare ridicată, a diversităţii şi a patrimoniului genetic);

- îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale;

- consolidarea economiei;

- contribuţia la o dezvoltare teritorială echilibrată;

- garantarea calităţii vieţii animalelor.

Acestea reprezintă numai câteva dintre elementele-cheie ale agriculturii durabile pe care Uniunea Europeană le sprijină prin intermediul politicii sale agricole comune.

Agricultura durabilă nu este un lux, ci o necesitate care ne priveşte pe toţi, indiferent dacă trăim în Europa sau în orice alt colţ al lumii.

    Aurel Vlădoiu - declaraţie politică: Bugetul este unul pentru dezvoltare şi bunăstare, nu de austeritate;

Domnul Aurel Vlădoiu:

"Bugetul este unul pentru dezvoltare şi bunăstare, nu de austeritate"

De la bun început vreau să spun că în acest an nu vor fi introduse taxe noi, ceea ce este foarte important pentru populaţie. În schimb, Guvernul a stabilit introducerea unei taxe speciale pentru societăţile care exploatează resurse naturale şi aplicarea unei noi forme a impozitului agricol, de-o valoare mai mică, dar care să privească un număr mai mare de contribuabili. Bugetul pentru anul 2013 este un buget de dezvoltare, statul cheltuind cu 15 miliarde de lei noi mai mult decât în 2012, ceea ce reprezintă un impuls pentru economie.

"Bugetul 2013" introduce reforma investiţiilor publice, axată pe trecerea tuturor investiţiilor eligibile pentru bani europeni pe finanţarea din fonduri europene şi asigurarea finanţării de la bugetul de stat pentru acele investiţii care pot fi finalizate în acest an. Astfel, cele mai mari creşteri ale bugetului sunt înregistrate pentru cofinanţarea fondurilor europene, deoarece anul acesta urmează să fie deblocate toate aceste fonduri, dar şi la Ministerul Sănătăţii, unde 3,5 miliarde de lei sunt prevăzuţi pentru plata datoriilor la medicamente. Infrastructura va fi principala ţintă a fondurilor la dispoziţia Guvernului şi, în acest sens, mă refer la judeţul Vâlcea, pe unde va trece Culoarul IV paneuropean. În acest scop, sunt alocate fonduri pentru studiul de fezabilitate şi proiectare chiar în acest an, în 2013. De asemenea, pentru 2013 sunt alocaţi bani pentru studiul de fezabilitate privind calea ferată Vâlcea - Vâlcele.

Aşa cum Uniunea Social Liberală a promis în campania electorală, salariul minim va creşte de două ori în acest an, o dată la 750 de lei în februarie, iar apoi la 800 de lei de la 1 iulie. Nu renunţăm la două măsuri pe care le-am promis când eram în opoziţie: reducerea TVA la alimente şi reducerea CAS la angajator. În acest sens, în a doua jumătate a anului, vom încerca să aplicăm un proiect pilot de reducere a TVA la pâine, care - dacă va fi de succes - va fi extins şi la alte categorii de produse alimentare. Avem nevoie, însă, de corectitudinea cetăţenilor şi a agenţilor economici pentru ca implementarea acestui proiect să fie de succes, iar încasările la bugetul de stat să crească, ceea ce va permite extinderea lui.

În domeniul finanţelor publice, ţinta Guvernului Uniunii Social Liberale este uşurarea poverii fiscale asupra agenţilor economici. Reducerea TVA la 19% până în 2016, reducerea CAS cu 5% la angajator, scutirea de taxe pentru cei care încadrează şomeri şi tineri sunt numai câteva dintre măsurile pe care Guvernul USL le are în vedere. În acest timp, însă, gradul de colectare la nivel naţional este de doar 32% din PIB şi trebuie să ajungem la 35%, faţă de 42%, cât este media Uniunii Europene. O colectare mai bună înseamnă finanţare corespunzătoare pentru învăţământ sau sănătate. De asemenea, gradul slab de colectare a TVA ne plasează pe ultimul loc în Europa, în timp ce media este de 77%.

    Natalia-Elena Intotero - declaraţie politică: Resuscitarea inutilă;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"Resuscitarea inutilă"

Eşecurile masive suferite de către băsismul românesc în ultimul an - pierderea puterii guvernamentale (adică accesul la sacul cu miliarde al bugetului de stat), şuturile primite din partea populaţiei la alegerile locale şi parlamentare, precum şi milioanele de oameni care la referendum i-au zis "la revedere" tatălui băsismului, chiar dacă acesta, ajutat de cozi de topor din România, precum şi de deloc dezinteresaţii săi prieteni din Ungaria ori UE, se ţine cu ghearele şi cu dinţii, cu ultimele puteri, de scaunul de la Cotroceni - au adus ultimul partid rămas portocaliu la un nivel atât de scăzut în ochii românilor, încât a fost la un pas de a nu mai intra în Parlament, luând-o pe calea PNŢCD-ului.

După cum era şi normal, eşecurile pomenite au băgat PDL-ul într-un proces de metamorfoză. În mod la fel de normal, această formaţiune politică ar trebui să renască, devenind, cum ar fi logic, un partid serios, european (într-un mod ceva mai prizabil decât varianta portocalie), care să înceapă să reprezinte şi el un segment semnificativ din populaţia ţării. Din păcate, oferta alternativă la conducerea actuală a PDL nu este altceva decât, cum bine observă poporul român, o înlocuire a tusei cu junghiul. Ce nu realizează oamenii de la vârful acestui partid este că măcar primele trei niveluri superioare de organizare s-au compromis politic atât de tare, încât simpla prezenţă a lor pe micile ecrane irită până la refuz pe orice cetăţean onest al acestei ţări. Ca partid, fără "pepinieră" eşti mort.

Cineva ar putea spune că nu este treaba noastră să ne băgăm în politica internă a unui alt partid, mai ales că acesta este aflat actualmente într-o binemeritată pauză de putere. Din păcate, adevărul nu este acesta, întrucât nu ne poate fi indiferent alături de cine ducem România înainte. Electoratul românesc, cum bine se cunoaşte, este şi de stânga, şi de dreapta, şi de centru, iar toate aceste curente au reprezentanţii lor în Parlament, trimişi ca să facă treabă pentru cei care şi-au pus încrederea în ei. Scopul acestei trimiteri în legislativul ţării -prea adesea uitat sau neînţeles de către mulţi politicieni - este ca România să meargă înainte: indiferent de drumul ales, de stânga, de centru ori de dreapta, acesta trebuie să fie mereu înainte. Astfel încât un parlamentar responsabil nu poate sta impasibil când este vorba de alegerea partenerului de drum, deoarece nu-i poate fi indiferent dacă la aceeaşi caleaşcă trag toţi caii înainte, şi cei din stânga, şi cei din dreapta, ori dacă aceia din dreapta sunt frâne, stau pe loc sau chiar dau îndărăt.

Rezultatele activităţii PDL au arătat că, în ultimii ani, această formaţiune politică nu a fost doar o frână, ci a marcat chiar un regres important în dezvoltarea României, sub jalnica scuză a crizei. Şi în Polonia a fost criză, dar polonezii n-au avut incompetenţi la cârma ţării, deci şi-au permis să nu intre-n criză, ba chiar să absoarbă şi 100% din fondurile europene alocate, în vreme ce în România absorbţia a avut niveluri ruşinoase. Şi în continuare se observă că PDL încearcă să rămână închistat în matricea băsismului, ceea ce va avea ca rezultat dispariţia garantată a partidului de pe eşichierul politic românesc, schimbarea lui Blaga cu Udrea fiind, în fond, o resuscitare inutilă - nu faci respiraţie bouche-α-bouche la mumia lui Tutankhamon, chiar dacπ eşti pupila politică a lui Băsescu-Zeus: Mama Natură îşi are legile ei imuabile.

În concluzie, simpla cosmetizare la conducerea PDL nu va face un bine partidului, nu va aduce mai multă simpatie electorală, ba, din contră, întrucât poporul nu este orb şi are o vorbă potrivită situaţiei: e aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Când erau la putere, băsiştii ziceau că PSD-ul trebuie reformat şi sugerau variante după chipul şi asemănarea lor. Alegătorii au înţeles ce este mai bine pentru ei şi au optat pentru a-şi pune destinele în mâinile USL, ceea ce înseamnă că acţiunile PDL-iste au fost greşite, iar cele ale USL au fost cele corecte. Având în vedere uriaşul scor în alegeri al Uniunii Social-Liberale, asta înseamnă că PDL-iştii, ca să mai reprezinte ceva în această ţară, ar trebui să ia în seamă şi observaţiile USL (deloc răutăcioase, ci doar interesate de bunul mers înainte al ţării), dacă vor să fie într-adevăr un partid reformat, şi nu unul spoit după şabloanele de manipulare ale lui Traian Băsescu!

"Guvernatorul" mai stă un pic şi pleacă, tot cu noi alături o să trebuiască PDL să mişte caleaşca ţării înainte şi în următorii patru ani, şi din 2016 încolo, dacă vor să mai aibă vreo reprezentare parlamentară. Iar noi, cei din USL, ne deosebim de PDL prin viziunea noastră umanistă, creştină: nu dorim moartea păcătosului, ci îndreptarea lui. Cine are urechi de auzit, să audă!

    Laurenţiu Nistor - declaraţie politică: Uşor cu steagul pe scări...;

Domnul Laurenţiu Nistor:

"Uşor cu steagul pe scări..."

Spre marele nostru regret, vedem că politica maghiară se face, în ultimele săptămâni, pe spatele românilor şi în defavoarea lor. Totul a început de la un steag, aşa-zis al "Ţinutului secuiesc", după care moare de grijă (nu de drum lung!) orice iredentist care se respectă. Este interesant cum ţara vecină de la vest nu moare de dragul cetăţenilor maghiari de naţionalitate română, cum moare de dragul cetăţenilor români de naţionalitate secui, care atât de mult au fost respectaţi în istorie de către maghiari încât, de-al lungul vremilor, secuii au luptat de partea lui Mihai Viteazul şi a oricărui voievod român ce ar fi dat vreun semn că luptă pentru dezrobirea Transilvaniei de sub oricare altă stăpânire decât cea română, adică acea care şi-a menţinut de milenii traiul pe meleagurile de dincolo de Carpaţi.

Este interesant cum Ungaria reuşeşte să atârne un steag pe clădirea Parlamentului budapestan, pretinzând că aparţine unei minorităţi maghiare, de vreme ce singura legătură între unguri şi secui e limba, şi aceea impusă sub ameninţarea sabiei. Din partea noastră, în ţara lor, pot atârna pe clădirea Parlamentului ce poftesc: steagul secuiesc (interesant, totuşi, că steagurile secuieşti arborate depăşesc numărul de secui înregistrat la recensământ, da' ce mai contează, când cauţi neapărat sămânţă de scandal?), faţa de masă de la picnic, tricoul galben al Turului Franţei, batista Desdemonei ori opinca lui Bivolaru - sunt liberi să o facă. Însă rău este că deja se pune problema la nivel oficial, fie că este vorba despre familia ambasadorului Ungariei la Bucureşti ori secretarul de stat Nemeth, a autonomiei teritoriale pentru minoritatea maghiară din România. Declaraţiile domnului Zsolt Nemeth sunt inacceptabile şi contravin spiritului de bună vecinătate şi Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI dintre România şi Ungaria, aşa că le respingem cu fermitate, aceste declaraţii inamicale putând repede inflama spiritele mai mult decât este permis pentru relaţiile bilaterale, chiar dacă este vorba de o campanie electorală. După cum la fel de nepermise şi cel puţin indecente, dacă nu chiar mai mult decât atât, sunt "propunerile" venite dinspre partea maghiară cum să ne schimbăm noi Constituţia şi legile ţării noastre ca să le convină lor. Ei bine, nefiind într-o relaţie de suzeranitate, ne permitem să neglijăm astfel de "porunci" ce amintesc de Imperiul austro-ungar, honvezi, Ip şi Treznea...

Dacă tot există o aşa de mare preocupare din partea ungară pentru schimbarea constituţiei şi a legilor pentru a favoriza o minoritate în raport cu majoritatea şi dacă tot se moare de dragul autonomiei teritoriale, înseamnă că nu va fi nicio problemă dacă va demonstra partea maghiară cum îşi poate schimba ea prima Constituţia şi legislaţia, astfel încât să acorde autonomie, inclusiv teritorială, tuturor minorităţilor trăitoare în Ungaria, fie că este vorba despre români, cehi, slovaci, sârbi, croaţi, sloveni, austrieci ori ucraineni, ca să avem, toate ţările în care există minorităţi maghiare, un model la care să ne putem referi.

În Ungaria urmează nişte alegeri, după care pot să treacă rapid la acest deziderat, pentru că întotdeauna se înţelege mai bine când ceri ceva cuiva dacă îi oferi exemplul personal. Nu cred că ar fi o problemă dacă puterea de la Budapesta doreşte a se face înţeleasă. Până atunci, cred că ar fi mai important pentru poporul maghiar să facă Viktor Orban ceva ca să îmbuneze FMI-ul, întrucât a reuşit să-i facă să-i respingă o linie flexibilă de credit, lucru mult mai de folos pentru cetăţeanul de rând decât atârnarea a tot soiul de textile pe clădirea legislativului ungar, utilizate pentru scărpinarea unor memorii inexistente...

De mirare ar fi fost ca să-l vedem, măcar în relaţia cu vecinul atârnător de pânze azurii, pe Traian Băsescu drept jucătorul ce se declara a fi. Însă având în vedere că este, neoficial, ambasadorul lui Viktor Orban pe malurile Dâmboviţei, ar fi fost culmea să-l vedem pe marinar răţoindu-se de dragul românilor la cel care l-a susţinut pe scaunul de la Cotroceni, atât timp cât putea să hăhăie servil, iar Orban se uita la el cam de sus în timp ce-i zicea să o ia uşurel cu pianul pe scări, ca să nu se verse clapele. Deh, când iese din România, Băsescu nici măcar arbitru de tuşă nu mai e...

    Vasile Popeangă - declaraţie politică: Justiţia românească, încotro?;

Domnul Vasile Popeangă:

"Justiţia românească, încotro?"

Tot mai mult şi tot mai des se întâmplă, în ultima perioadă, să aflăm prin intermediul mass-media noutăţi deloc liniştitoare din domeniul justiţiei. Cu atât mai rău este faptul că majoritatea acestor ştiri vin din zona controlată de către Traian Băsescu: Curtea Constituţională, Consiliul Suprem al Magistraturii, Direcţia Naţională Anticorupţie şi alte arii în care procentul de inşi cu naşu-n suflet este îngrijorător de crescut.

Iată de ce, în următoarea perioadă, când se va lucra la alcătuirea noii Constituţii, aceste lucruri trebuie avute în vedere ca, dacă nu se pot eradica, măcar o majoritate semnificativă de abuzuri şi exercitări ale liberului arbitru venite din partea poliţiştilor, procurorilor şi judecătorilor să fie eliminate, introducându-se chiar pedepse severe pentru cei care le comit sau măcar încearcă.

Întrucât nu mai este de acceptat în societatea românească, europeană, a secolului XXI, ca un poliţist, procuror ori judecător să strâmbe legea cum vrea el, s-o interpreteze cum îi convine. O lege trebuie nu să fie interpretată de către cei care sunt plătiţi de societate ca să o aplice, asta o fac normele metodologice. Ei trebuie să aibă grijă ca legea să fie respectată aidoma, atât în litera, cât şi în spiritul ei.

În plus, trebuie avut în vedere ca spiritul legii să fie luat în calcul, în judecata magistraţilor, cu aceeaşi importanţă ca şi litera legii, întrucât aplicarea mecanică a literei legii, dublată de o înţelegere precară sau chiar absentă a spiritului legii, din comoditate, nepricepere ori din diverse interese, a început să umple puşcăriile până la refuz cu nevinovaţi şi să ofere CEDO posibilitatea să oblige statul român la despăgubiri din ce în ce mai mari şi mai multe.

Pe de altă parte, este inadmisibil ca în aceeaşi speţă, în aceleaşi condiţii de probatoriu, pe aceleaşi legi în vigoare, o instanţă să dea achitarea, iar o alta să decidă ani grei de puşcărie - una din ele greşeşte grav şi trebuie să plătească! În plus, trebuie depuse eforturi tot mai mari ca să scoatem justiţia de sub influenţa politicului, singurul care să mai aibă tangenţă prin sarcinile de serviciu cu aceasta să fie, cum este normal în orice stat civilizat, ministrul justiţiei, nu preşedintele. Şi asta pentru că nu este normal să laşi atribuţii din domeniul juridic la nivelul preşedintelui, chiar dacă acesta este cel care se ocupă de CSAT, iar exemplele triste din ultimii 8 ani au arătat cât de nociv poate fi acest fapt, întrucât, orbit de putere, el poate crea o reţea de tip mafiot greu de demantelat, mai ales când partenerii noştri externi sunt atât de sensibili pe acest subiect, ei neputându-şi imagina că acest lucru este posibil într-un stat de drept membru al UE şi reacţionând, de altfel, ca atare. Din păcate, prin intermediul funcţiei prezidenţiale, a trebuit ca tocmai ţara noastră să le ofere această neplăcută experienţă, cea a unei justiţii virusate...

Ultima mostră de rizibil către penibil a implicării cuiva în interpretarea după ureche a legilor a fost de curând, când Traian Băsescu a zis că, dacă proiectul viitoarei Constituţii nu va prevede Parlament unicameral cu 300 de membri, va contesta şi acest proiect la Curtea Constituţională a României. Jenant! Inginerii sunt cunoscuţi ca fiind nişte oameni cu o logică de fier, dar, după câte se vede, aerul umed şi sărat al mărilor şi oceanelor a ruginit integral logica marinarului eşuat pe dealurile Cotrocenilor. Explicabil acum modul în care interpretează el Constituţia, inexplicabil logic este însă sprijinul întocmai şi la timp acordat de justiţia aservită lui. Poate şi pentru că şi-a ales oamenii pe care să-i poată manipula cum doreşte...

Pentru ştiinţa constituţională a lui Traian Băsescu: proiectul viitoarei Constituţii nu poate fi supus cenzurii Curţii Constituţionale, întrucât, pe de-o parte, rolul CCR este ca să vadă dacă legea supusă atenţiei se încadrează în prevederile actualei Constituţii, iar, pe de altă parte, atâta vreme cât proiectul va fi de modificare a Constituţiei, e la mintea cocoşului (fără nicio legătură cu doamna Udrea...) că în veci de veci nu se va încadra în prevederile actuale ale legii fundamentale! Elementar, dragă Băsescu, scopul schimbării este cel de înlocuire a stării prezente! La câtă ştiinţă constituţională i-o fi inoculat Boc, acum, la ultima lor întrevedere, ar fi trebuit să ştie că proiectul de Constituţie sare etapele Curţii Constituţionale şi ale validării de către Cotroceni (ghinion: ceasu' rău, pisica, 13...!), fiind supus, prin referendum (cuvânt ce a fost învăţat de Băsescu, pe pielea lui, prin garajele patriei), spre aprobare direct Măriei Sale, poporul român, adică exact cum se teme mai tare băsismul, fie el românesc sau internaţional.

Şi de data asta nu mai merge să nu mai fie luate în calcul milioanele de voturi ale cetăţenilor, fie că s-or mai opune cei din CCR, CSM, Morar şi ceilalţi funcţionari plătiţi enorm de gras din banul public, dar cu naşu-n suflet...

    Andrei-Valentin Sava - declaraţie politică: Alocările bugetare pentru România, din cadrul Consiliului European, demonstrează că maximul pentru Traian Băsescu este minimul pentru România;

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Alocările bugetare pentru România, din cadrul Consiliului European, demonstrează că maximul pentru Traian Băsescu este minimul pentru România"

Aş dori să îmi exprim astăzi poziţia referitoare la deciziile importante luate săptămâna trecută în cadrul Consiliului European privind alocările bugetare pentru perioada 2014-2020.

Traian Băsescu, cel care a reprezentat România la acest Consiliu, susţine că România a obţinut cu 6 miliarde de euro mai mult pentru următorul exerciţiu financiar, adică 39,88 miliarde de euro. Aş vrea să fac o precizare referitoare la această viziune a domnului preşedinte, şi anume că toate acestea se întâmplă în condiţiile în care Comisia Europeană a avansat Consiliului o propunere de alocare a 48 de miliarde de euro pentru ţara noastră. Avem într-adevăr cu 18% în plus faţă de perioada anterioară, 2007-2014, însă trebuie să ne raportăm şi la dimensiunea relativ mică a bugetului care ne-a fost alocat atunci.

În 2007, din poziţia de stat proaspăt intrat în UE, alocările bugetare pentru România fuseseră deja stabilite în perioada în care încă nu aveam statutul de stat membru. Acest lucru ne-a pus evident pe o poziţie defavorizantă în ceea ce priveşte alocarea banilor, fiind nevoiţi să acceptăm suma care ne-a fost alocată din oficiu.

Aşadar, chiar dacă pe hârtie e vorba de o creştere de la 33,5 miliarde de euro (2007-2014) la 39,8 miliarde (2014-2020), e nevoie să privim lucrurile mai adânc, să analizăm şi situaţia din spatele acestor cifre.

Preşedintele îşi asumă în mod nemeritat creşterile bugetare din urma unor negocieri fireşti, făcând comparaţie cu suma pe care a primit-o România la momentul aderării. Ce nu îşi asumă preşedintele în faţa românilor este tocmai faptul că România nu a ajuns nici măcar acum, în 2013, să obţină suma care i-a fost alocată Poloniei în 2007, şi anume 68 de miliarde de euro. Nu îşi asumă, prin urmare, întreaga gamă de lucruri care a dus la infirmarea aşteptărilor UE faţă de capacitatea României de absorbţie a fondurilor europene. În cifre, este vorba de o rată de absorbţie de doar 11,47% până în momentul de faţă. În fapte, este vorba de toate acele lucruri care au dus la această cifră: o slabă administrare a fondurilor în România, începând cu ghidurile elaborate în stil defectuos, continuând cu oameni numiţi în cadrul organismelor intermediare pe alte criterii decât cele de competenţă şi ajungând până la dezastrele de la capitolul licitaţii publice.

Prin toate acestea, am reuşit ca, timp de 6 ani, dintre care 4 ani sub guvernarea PDL, din 33 de miliarde de euro să cheltuim doar 3 miliarde. Acum, actualul Preşedinte al României susţine cu emfază că România a obţinut maximul ce se putea obţine la acest Consiliu în care s-au stabilit coordonatele şi sumele alocate ţărilor membre ale UE pentru următorul cadru multianual 2014-2020. Personal, consider această afirmaţie ca fiind una cel puţin orbită de orgoliul unui preşedinte care nu se vede dezlipit de scaunul de la Palatul Cotroceni, chiar şi atunci când 7,4 milioane de români i-au arătat că nu şi-l mai doresc ca preşedinte. De aceea cred mai degrabă că România a obţinut minimul a ceea ce se putea obţine în cadrul acestor negocieri.

Ca al şaptelea stat ca mărime din UE, România trebuie să se asigure că poziţia sa la masa negocierilor în UE este reprezentată pe măsură. Din fericire, rezultatele enunţate de Traian Băsescu şi pronuţate ca o sentinţă, aşa cum îi este în fire, nu sunt unele definitive. Cel care dă verdictul final asupra acestui buget este Parlamentul European, singura instituţie din UE ai cărei reprezentanţi sunt aleşi în mod direct şi democratic de către cetăţenii fiecărui stat membru.

De aceea, am speranţa că actualii colegi europarlamentari din PSD vor face tot ce le stă în putinţă să obţină sume mai mari pentru România în cadrul discuţiilor din Parlamentul European. Spun acest lucru, pentru că, deşi acelaşi Traian Băsescu ne asigura în toamna anului trecut că România va obţine 10,5 miliarde de euro pentru Politica Agricolă Comună, în final ţara noastră a reuşit prin reprezentarea dumnealui să obţină doar 10 miliarde. Astfel, chiar dacă există o creştere substanţială a bugetului pentru agricultură la nivel european, aceasta nu va fi suficientă pentru ca fiecare agricultor român să primească până în 2017 o subvenţie egală cu cea pe care o primesc agricultorii din alte state membre.

De aceea, stimaţi colegi, cred că e nevoie ca aceste chestiuni să fie rediscutate în termenii cei mai oficiali ai unei negocieri echilibrate în care avem toate drepturile să fim egali cu orice cetăţeni europeni. Am încrederea că actualii colegi PSD din Parlamentul European vor reuşi acest lucru, atât prin acţiunea lor directă, cât şi prin ajutorul pe care îl poate oferi domnul Victor Ponta, care cu siguranţă va accentua această problemă pe lângă liderii europeni socialişti, precum Martin Schulz, fostul preşedinte al social democraţilor europeni şi actualmente preşedinte al Parlamentului European.

    Maria Dragomir - declaraţie politică: Redaţi oamenilor sărmani posibilitatea accesului gratuit la informaţii despre sănătatea şi viaţa lor!.

Doamna Maria Dragomir:

"Redaţi oamenilor sărmani posibilitatea accesului gratuit la informaţii despre sănătatea şi viaţa lor!"

Sunt un specialist în probleme de agricultură, iar activitatea mea se desfăşoară, de peste 30 de ani, în spaţiul rural. Cunosc foarte bine problemele oamenilor de la ţară, atât de ignorate de conducătorii politici şi dinainte de, dar şi de după 1989.

Venirea mea în Parlament am considerat-o şi o consider ca pe o misiune primită din partea locuitorilor satului românesc, iar de la tribuna înaltă a Parlamentului României voi aborda, voi prezenta şi voi căuta să găsim împreună soluţii pentru satul românesc şi ţăranul din România.

Între multele probleme cu care se confruntă oamenii din satul românesc, una este de o actualitate stringentă, eu confruntându-mă, în fiecare sat şi comună în care mă deplasez, cu numeroase probleme ale persoanelor care mă abordează special, prezentându-mi doleanţa lor comună şi extrem de actuală. Mai ales oamenii în vârstă îmi prezintă cu lacrimi în ochi situaţia în care se găsesc şi care poate fi rezolvată cu uşurinţă printr-o înţelegere politică a partidelor aflate în Parlamentul României.

Despre ce este vorba? Îngrijirea sănătăţii reprezintă o problemă reală pentru toţi locuitorii României, dar mai ales pentru cei care trăiesc în spaţiul rural. Numeroase sate sunt lipsite de un medic generalist, ca să nu mai vorbim de un specialist, iar acolo unde există medici, accesul la consultaţii este destul de dificil atât din punct de vedere material, dar şi din punctul de vedere al capacităţii medicilor de a putea dialoga, tot timpul, cu fiecare potenţial bolnav.

În acest context, a existat în România o televiziune care aloca zeci de ore de emisiuni care cuprindeau sfaturi ale medicului, informaţii pentru pacienţi, ba, mai mult, prin intermediul telefoanelor în direct, ofereau consultaţii gratuite tuturor potenţialilor bolnavi din toată România. Este vorba despre televiziunea OTV care, pe lângă binecunoscuta şi comentata emisiune "Dan Diaconescu Direct", cuprindea zeci de ore de emisiuni dedicate bolnavilor, sfaturi ale multor specialişti, atât în domeniul medicinei generaliste, dar şi în al medicinei naturiste, oferind sfaturi gratuite şi soluţii oamenilor care se confruntă cu probleme de sănătate din ce în ce mai acut. Aceşti oameni aveau posibilitatea ca, printr-un singur telefon ori urmărind pur şi simplu aceste emisiuni de televiziune, să afle soluţii pentru rezolvarea problemelor lor de sănătate, să-şi poată procura unele medicamente, să fie informaţi în legătură cu soluţii simple şi eficiente pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. Nu vă puteţi imagina cât de important este pentru un om sărac, aflat la limita supravieţuirii, într-un sat îndepărtat şi lipsit de alte mijloace de comunicare, să poată avea medicul său, pe care să-l poată urmări cu interes şi de la care să afle soluţii pentru ameliorarea problemelor sale de sănătate.

Ei bine, din nefericire, de mai bine de o lună de zile, aceste milioane de oameni s-au pomenit pur şi simplu abandonaţi de o societate care, iată, le refuză până şi acest drept elementar la informaţie. Bătrâni şi bătrâne mă abordează, cu lacrimi în ochi, solicitându-mi să mă lupt, dacă tot am ajuns în Parlamentul României, pentru a le reda posibilitatea de a se informa, gratuit şi eficient, în legătură cu problemele lor de sănătate.

Iată de ce mă adresez reprezentanţilor tuturor partidelor parlamentare care trebuie să găsească împreună o soluţie politică. Pentru că închiderea televiziunii a fost, este evident, o decizie politică neconstituţională, atâta timp cât încalcă articolul 30 din Constituţia României, care interzice suprimarea oricărei instituţii de presă şi care pedepseşte constituţional pentru eventuale abateri doar editorul sau proprietarul, dar niciodată instituţia de presă! O soluţie care poate fi găsită în Parlament de reprezentanţii tuturor partidelor politice, împreună cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru redeschiderea postului de televiziune OTV. Pentru reluarea emisiunilor de televiziune în care sunt abordate problemele de sănătate, în care numeroşi specialişti se pun la dispoziţia oamenilor sărmani, transmiţându-le informaţiile de care au nevoie, oferindu-le gratuit sfaturi medicale de care poate depinde chiar viaţa lor.

Redaţi speranţa, oferiţi posibilitatea oamenilor sărmani de a se putea informa în legătură cu probleme stringente care afectează sănătatea şi chiar viaţa semenilor noştri din toată România!

  Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2012 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului (PL-x 240/2012). (rămas pentru votul final)  

După pauză

     

(După pauză, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cătălin-Daniel Fenechiu, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
     

Şedinţa a început la ora 10,40.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimaţi colegi,

Am rugămintea să luaţi loc.

Ţin să vă anunţ că din totalul celor 412 deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 291. Sunt absenţi 120, din care 17 participă la alte acţiuni parlamentare.

Începem dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise la ordinea de zi.

7. O să încep cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2012 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, această iniţiativă urmează a fi dezbătută în procedură de urgenţă.

Conform prevederilor din regulament, urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege şi dau cuvântul reprezentantului Guvernului.

Vă rog, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Răzvan Theohari Vulcănescu (subsecretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate doamne şi domni deputaţi,

Prezentul act normativ reglementează acordarea cadrelor medicale universitare titulare în instituţiile de învăţământ superior medical, medico-dentar, şi farmaceutic uman, a titlului de specialist şi, respectiv, de primar la înfiinţarea unei noi specialităţi medicale, medico-dentare sau farmaceutice.

Prin aceste reglementări se urmăreşte accesul cadrelor didactice universitare la concursurile de ocupare a funcţiilor didactice de predare în domeniul de formare a noii specialităţi, desemnarea echipelor de formatori în domeniul specialităţii nou înfiinţate, respectiv a coordonatorilor şi îndrumătorilor, responsabililor de formare în rezidenţiat, permiţând astfel derularea programelor de rezidenţiat, asigurarea componenţei comisiilor de examinare instituite la examenele de obţinere a titlului de specialist şi, respectiv, a gradului de primar în specialitatea nou înfiinţată şi nu în ultimul rând formarea numărului optim de medici specialişti necesari asigurării stării de sănătate a populaţiei.

În raport cu cele menţionate, Ministerul Sănătăţii susţine adoptarea acestui proiect de lege, în forma prezentată de Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul preşedinta Comisiei pentru sănătate, doamna Rodica Nassar.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Nassar:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ, avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, avizul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, precum şi punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, co modificările şi completările ulterioare, în sensul acordării, astfel cum rezultă din cuprinsul notei de fundamentare, cadrelor didactice universitare titulare în instituţiile de învăţământ superior medical, medico-dentar şi farmaceutic-uman, prin excepţie de la prevederile art.1 alin.(1) şi art.15, a titlului de medic specialist, de medic dentist specialist sau de farmacist specialist şi respectiv a gradului de medic primar, medic dentist primar sau farmacist primar, după caz, la înfiinţarea unei noi specialităţi medicale, medico-dentare sau farmaceutice.

Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2012 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, în forma înaintată de către Senat.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera decizională fiind Camera Deputaţilor. În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva.

Vă rog, doamna Drăghici.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Consider că această reglementare care intervine în actul normativ care va fi supus votului nostru aduce o îmbunătăţire sistemului de rezidenţiat şi respectiv mecanismelor prin care se atestă titlul de medic specialist, de medic primar în specialitate şi acesta este motivul pentru care grupul nostru susţine această iniţiativă legislativă pe care vă invităm să o votaţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Vă rog, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Bună dimineaţa!

Camelia Bogdănici, Grupul parlamentar al PDL.

Susţinem proiectul de lege care are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei Guvernului nr.18 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, în sensul acordării cadrelor didactice universitare titulare din facultăţile de medicină dentară şi farmacie a titlului de medic specialist, respectiv, primar, şi de farmacist primar, în sensul că altfel sunt cadre didactice care ar deveni propriii lor rezidenţi. Deci, este o lege benefică.

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Cine mai doreşte?

Vă rog, domnule Ciuhodaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Din punctul meu de vedere această lege este discriminatorie. Sunt atâţia tineri medici care vor să devină rezidenţi şi specialişti în România şi constatăm că este suficient să fii pila cuiva printr-o universitate ca să-ţi obţii titlul de specialist.

Nu vom fi pentru acest proiect de lege şi credem că o nouă lege a rezidenţiatului se impune în acest moment în România.

Aşa că nu văd de ce unii ar trebui să aibă condiţii speciale, vedem că se fac specialişti peste noapte în diverse domenii, fără a-şi face stagiile şi examenele, iar alţii să stea şi să plece din România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul.

Vă rog, doamna Drăghici. Cu calm vă rog, nu vă enervaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pentru informarea dumneavoastră, aş vrea să vă spun că aceşti medici specialişti nu vor fi privaţi de stagiile pe care urmează să le desfăşoare în toate specialităţile. Deci ceea ce a spus antevorbitorul meu este eronat şi de aceea trebuie să susţinem această iniţiativă legislativă în interesul universităţilor şi, respectiv, al medicilor care prestează activitate medicală şi universitară.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Mai doreşte cineva?

Vă rog, domnule Tinel. O chestiune de procedură, bănuiesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Vroiam să vă reamintesc că Regulamentul Camerei Deputaţilor la dezbateri generale prevede clar că fiecare grup parlamentar are o singură intervenţie pentru un singur om. Ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor ne-a refuzat Grupului parlamentar al PDL intervenţia pe procedură, să ştiţi, la unele dezbateri ale unor acte normative şi cred că ar trebui să fim consecvenţi. Altfel înţeleg că atunci când se schimbă conducerea temporară a Camerei, se schimbă şi regulamentul şi nu cred că dă bine la media şi la populaţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Reveniţi la procedură.

Vă mulţumesc, domnule Tinel.

Nefiind amendamente admise sau respinse, proiectul de lege trece la votul final.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991, republicată (Pl-x 15/2012). (rămasă pentru votul final)  

Trecem direct la poziţia 19.

Avem Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991, republicată.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul. Nu.

Din partea comisiei, domnul...

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

În unanimitate de voturi, Comisia juridică propune adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991, cu amendamentele din anexă.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva din partea grupurilor parlamentare, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Tomac:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Cred că acest proiect de lege este extrem de important în primul rând pentru că statele vecine nouă, membre ale Uniunii Europene, atât Ungaria, cât şi Bulgaria, şi-au revizuit legislaţia internă în materie de cetăţenie şi o acordă pe criteriu etnic, motiv pentru care solicit procedură să votăm fiecare amendament din acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă referiţi la amendamentele admise, da? Da. Aşa vom proceda.

Dacă nu mai doreşte altcineva să ia cuvântul din partea grupurilor parlamentare, trecem la amendamentele admise.

Dacă la punctul 1 al amendamentelor admise aveţi observaţii. Nu sunt.

Punctul 2. Dacă aveţi observaţii. Nu sunt.

Punctul 3. Nu sunt.

Punctul 4. Nu sunt.

Punctul 5. Nu sunt. Atât, punctul 5.

(Domnul deputat Eugen Tomac doreşte să intervină.)

Mai aveţi observaţii? La ce aveţi observaţii?

Am trecut, fiţi atenţi şi dumneavoastră.

Dumneavoastră aţi cerut, eu am citit disciplinat totul. Îmi pare rău.

Proiectul de lege trece la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (PL-x 117/2012). (retrimis comisiei)  

Următorul proiect de lege, de la punctul 20, este Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul. Nu.

Din partea comisiei.

Vă rog, domnule Dobre. Din partea...? Procedură.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte,

Avem următoarea rugăminte: la solicitarea domnului ministru Cristian David, ministru delegat pentru românii de pretutindeni, să retrimitem la comisiei acest proiect de lege. E un minister nou înfiinţat. Trebuie să fie o consultare şi cu ministrul de resort. Noi vom acorda o atenţie sporită diasporei şi colaborării cu concetăţenii noştri din diaspora. De aceea, propunerea noastră este să fie retrimis la comisie pentru două săptămâni.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

E propunerea Grupului PNL. V-aţi însuşit propunerea ministrului. Am înţeles.

Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie.

Cine este pentru?

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 168 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi o abţinere, proiectul de lege a fost retrimis la comisie, pentru două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind instituirea Zilei Limbii Române (PL-x 771/2011). (rămas pentru votul final)  

Următorul proiect de lege, la punctul 21, Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Limbii Române.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul.

Din partea iniţiatorilor. Nu doreşte nimeni să ia cuvântul.

Din partea comisiei sesizate în fond. Domnul Ştirbu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Bună dimineaţa!

Raport suplimentar asupra Proiectului de Lege privind instituirea Zilei Limbii Române.

Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Limbii Române a fost transmis Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, cu adresa PL-x 771 din 19 decembrie 2011, şi a fost înregistrat la comisie cu nr.30/490 din 20.XII.2011.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată pentru dezbatere în fond cu acest proiect de lege, în procedură obişnuită, spre avizare, fiind trimis Comisiei pentru politică externă, Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării şi Comisiei juridice, care au avizat favorabil proiectul de lege.

Punctul de vedere al Guvernului emis cu adresa nr.2368 din 23.X.2011 susţine adoptarea acestei iniţiative legislative, sub rezerva însuşirii observaţiilor şi propunerilor de la punctul 2.

Potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Proiectul de lege a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011, în calitate de primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune plenului adoptarea Proiectului de Lege privind instituirea Zilei limbii române, cu amendamentele anexate.

În redactarea raportului, comisia a ţinut cont de punctul de vedere al Guvernului care susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a hotărât cu majoritatea voturilor celor prezenţi în sală în momentul votului să-şi menţină punctul de vedere exprimat în raportul iniţial şi să propună plenului adoptarea Proiectului de Lege privind instituirea Zilei limbii române, cu amendamentele anexate.

Prezentul raport înlocuieşte raportul distribuit iniţial.

Domnule preşedinte, propun un minut dezbateri generale, şi două minute pentru amendamente.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Dacă la dezbateri generale...

Vă rog, domnule...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Tomac:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Consider că acest proiect este extrem de important în primul rând pentru că după cel de al Doilea Război Mondial, peste patru milioane de români au fost lipsiţi de dreptul de a se exprima în limba română, mă refer aici la românii din Basarabia şi Bucovina. După destrămarea Imperiului Sovietic, românii de la Chişinău şi Cernăuţi au declarat ziua de 31 august drept Ziua limbii române.

Cred că aşa cum Franţa a fost ultimul stat care a adoptat o legislaţie în domeniul francofoniei, cred că ar fi extraordinar de bine să aducem şi noi un omagiu limbii române, prin instituirea acestei zile pe data de 31 august, motiv pentru care subliniez că Grupul Partidului Democrat Liberal va vota pentru acest proiect.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Varujan Pambuccian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Evident, vom vota şi salutăm acest proiect de lege.

Ceea ce voiam să spun este că ar fi bine ca Ziua limbii române să fie în fiecare zi şi pentru toţi. Şi să fie şi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Din punct de vedere al gramaticii, vă referiţi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

...mai studiată. Pentru că nu putem decât să considerăm că e trist că "decât 20 de oameni s-a riscat să semneze proiectul acesta de lege". Ar fi foarte bine să devină şi un criteriu de selectare a celor care scriu sau vorbesc în limba română, pentru că fraza pe care am spus-o adineauri o auzim din ce în ce mai des în mass-media şi asta arată şi halul în care este şcoala şi halul în care poate să devină societatea, pentru că ajungi, nu că ajungi, aşa se întâmplă, nu poţi să gândeşti în abstracţii, ci într-o limbă. Şi atunci gândeşti aşa cum eşti în stare să vorbeşti.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Pâslaru.

Se pregăteşte domnul Calimente.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Având în vedere faptul că în Comisia de cultură acest proiect a fost avizat favorabil, având în vedere faptul că şi punctul de vedere al Guvernului susţine adoptarea acestui proiect, şi noi propunem ca acest proiect să se... susţinem adoptarea Proiectului de lege privind instituirea Zilei limbii române.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Calimente, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred că este un proiect de lege foarte important şi pentru că îl consider foarte important n-am să spun decât ce spunea poetul în urmă cu un veac şi ceva: "Urmaşilor mei Văcăreşti/Las vouă moştenire/Creşterea limbii româneşti/Şi-a patriei cinstire."

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu, domnule Calimente.

Dacă din partea altor grupuri parlamentare mai doreşte cineva să ia cuvântul. Nu doresc nici din partea PP-DD-ului şi nici a UDMR-ului.

Trecem la amendamentele admise.

Dacă la punctul 1 aveţi observaţii? Nu sunt.

Punctul 2? Nu sunt.

Punctul 3? Nu sunt.

Nu sunt observaţii. Proiectul de lege merge la votul final.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor (Pl-x 579/2010). (retrimis comisiei)  

22. Următoarea propunere legislativă, la punctul 22, se referă la modificarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Vă rog, din partea comisiei, domnul Neacşu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am să vă exprim în acelaşi timp şi punctul de vedere al grupului nostru, al Partidului Social Democrat, dar şi punctul de vedere ale iniţiatorului, colegul nostru, domnul deputat Mihai Tudose. Deoarece mai sunt intervenţii de făcut în corpul legii, iar modificările pe care le viza colegul nostru la completarea Legii nr.260/2008 nu asigurau funcţionalitatea acestui act normativ aşa cum ne-am fi dorit, v-aş ruga frumos, în numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să retrimiteţi la comisie acest proiect legislativ, cu un termen de două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Vă rog, domnule Toader.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Şi grupul nostru este de acord cu retrimiterea, dar vreau să fac un amendament la ceea ce a spus colegul nostru. Deci nu trebuie modificat, că ceea ce propune colegul nostru, să se stabilească primele de asigurare în funcţie de ce cataclisme şi inundaţii au fost în anul anterior, vă daţi seama că este inoperabil.

Cred că cea mai bună soluţie este ori s-o întoarceţi, fie respinsă. Aşa cum este legea, cel puţin, clarifică şi creează un fond de solidaritate. Deci nu modificăm, ci trebuie să rămână aşa cum este.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva?

Dacă nu, supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie pentru două săptămâni.

Cine este pentru?

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 184 de voturi pentru, un vot împotrivă şi nicio abţinere, proiectul de lege a fost retrimis la comisie pentru două săptămâni.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea raportului privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii pe semestrul I al anului 2012.  

23. La punctul 23 avem un Raport privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii pe semestrul I al anului.

Vă rog, domnule Toader.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Eu prezint un raport al comisiei din legislatura trecută. Are 42 de pagini, dar am făcut o sinteză, cu scuze colegilor care au fost înainte în comisie. Şi am să încerc să-l prezint cât mai succint.

În perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2012, comisia şi-a desfăşurat activitatea în cadrul celor 54 de şedinţe în plen stabilite conform programului de lucru hotărât de Biroul permanent al Camerei.

În semestrul I al anului 2012 s-au înregistrat în evidenţa comisiei un număr de 359 de petiţii şi au fost acordate 31 de audienţe cetăţenilor.

Din totalul petiţiilor înregistrate în perioada de referinţă, pe rolul comisiei un număr de 73 de petiţii au vizat probleme legate de justiţie, respectiv săvârşirea unor posibile abuzuri de către magistraţi, procurori şi judecători, pe parcursul desfăşurării actului de justiţie.

Având în vedere că prin natura lor aspectele sesizate nu puteau fi documentate de comisie, s-au solicitat, după caz, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte, relaţii în legătură cu problemele ce formau obiectul petiţiilor.

În primul semestru al anului 2012 s-au adresat comisiei 63 de petenţi şi grupuri de petenţi, reclamând diferite aspecte din sfera problematicii sociale, înregistrându-se astfel una din cele mai ridicate ponderi din legislatura 2008-2012.

Memoriile prin care se sesizează erori în calculul drepturilor de pensie, atât la stabilire, cât şi la revizuirea acestora, au reprezentat o pondere semnificativă. De asemenea, s-a remarcat o creştere majoră a numărului petiţiilor adresate comisiei de către pensionarii militari, atât în nume propriu, cât şi prin intermediul diferitelor forme asociative.

Unificarea legislaţiei în domeniul pensiilor publice, precum şi diferitele dificultăţi practice întâmpinate în procesul de recalculare şi revizuire a pensiilor militarilor au constituit un prilej de nemulţumire în rândul acestor categorii profesionale care se manifestă în continuare şi astăzi.

Comisia a constatat faptul că drepturile băneşti cuvenite conform legii persoanelor cu handicap şi asistenţilor personali au fost achitate cu întârziere chiar timp de mai multe luni de zile, bugetele locale se dovedesc în cazul unor comunităţi locale a fi total insuficiente. De aceea, se impune cu adevărat o reformă a administraţiei locale, nu numai o regionalizare, aşa cum e titulatura celor care intenţionează s-o modifice.

Comisia consideră a fi necesară o analiză complexă a situaţiilor de acest gen manifestate de mai mulţi ani şi la nivel naţional de către ministerele responsabile şi identificarea unor soluţii legislative care să evite pe viitor asemenea situaţii.

În perioada de referinţă s-a înregistrat în evidenţa comisiei un număr de 42 de petiţii privind domeniul administraţiei publice, vizând preponderent nereguli în activitatea consiliilor locale şi judeţene de aplicare a fondului funciar, aprobarea executării lucrărilor de construcţii cu încălcarea normelor legale, emiterea unor acte de administraţie publică locală cu nerespectarea drepturilor cetăţeneşti, administrarea defectuoasă a patrimoniului public şi a bugetului local.

De asemenea, printre aspectele sesizate ce se înscriu în acest capitol, remarcăm şi situaţiile conflictuale apărute între aleşii locali şi reprezentanţii Guvernului în teritoriu, pe latura exercitării controlului de legalitate a actelor emise de autorităţi aparţinând administraţiei publice locale.

În ceea ce priveşte domeniul învăţământului, în primul semestru al anului 2012 s-au înregistrat în evidenţa comisiei mai multe memorii ale unor petenţi, absolvenţi ai celebrei Universităţi "Spiru Haret", prin care solicitau sprijin privind eliberarea diplomei de licenţă.

Constatând că, deşi această problemă s-a mai aflat pe agenda de lucru a comisiei, situaţia absolvenţilor Universităţii "Spiru Haret" se prezintă neschimbată şi s-a iniţiat un dialog cu conducerile Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Universităţii "Spiru Haret", în vederea clarificării acestor aspecte ridicate de petiţionari, cât şi pentru identificarea unui mod de soluţionare viabil.

În ceea ce priveşte relaţia comisiei noastre cu autorităţile competente, din analiza pe fond a aspectelor sesizate în petiţii s-a constatat că pentru un mare număr din aceste petiţii, 63, nu s-a primit răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaţilor şi Legea nr.233/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Din totalul celor 359 de petiţii înregistrate la comisie pe semestrul I al anului 2012, un număr de 48 mai erau pe rol la sfârşitul perioadei de referinţă, urmând să se acţioneze pentru rezolvarea acestora.

Trebuie menţionat faptul că o proporţie de 16% din totalul petiţiilor au fost întemeiate, iar autorităţile competente au dispus soluţii favorabile acestora.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog. Cine mai doreşte?

Vă rog, domnule...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să fac o singură observaţie. N-are nicio legătură cu domnul deputat Toader care acum este preşedinte de comisie, referitor la perioada la care s-a prezentat raportul. Am avut un caz cel puţin neplăcut, dacă nu mai grav. Un deputat, un coleg de-al nostru din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, preşedinte de organizaţie, a avut din partea unei organizaţii paralele, aşa cum mai apar la unele minorităţi naţionale, o reclamaţie adresată Biroului permanent în care erau invective extrem de grave la adresa activităţii organizaţiei respective. Biroul permanent a hotărât trimiterea ei la Comisia de abuzuri, cum e normal, iar Comisia de abuzuri, după studierea acelei documentaţii, a trimis-o tuturor instituţiilor statului fără ca măcar să-l cheme pe deputatul respectiv şi să ceară un punct de vedere vizavi de acest element care a fost creat.

Prin trimiterea ei la toate structurile statului s-a creat şi un pic de greutate acestui demers făcut nu ştiu în ce măsură legal de către cel care, oricum, era interesat să fie împotriva acelei organizaţii şi a reprezentantului ei legitim şi a dat greutatea trimiterii acesteia de la Comisia de abuzuri a Camerei Deputaţilor. Cred că acest lucru ar trebui să nu se repete şi atunci când oricare dintre noi putem avea o astfel de sesizare la adresa comisiei, cel puţin moral ar fi ca respectivul să fie întrebat care e punctul lui de vedere vizavi de acuzele care au fost făcute.

Eu sunt convins că acest caz a fost un caz singular în legislatura trecută şi nu se va mai produce la Comisia de abuzuri.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnule Toader, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Da. Stimaţi colegi, sigur, n-am ştiut efectiv de această situaţie, dar cel puţin în modul în care lucrăm în comisie, toate asemenea petiţii care sunt şi mai delicate se desfăşoară cu audierea celui în cauză. Şi, sigur că vom avea totdeauna în vedere, pentru a nu crea o dispută ireală şi cel puţin falsă în astfel de situaţii.

Dacă-mi permiteţi, domnule deputat, sigur, eu dacă pot să cer scuze în numele comisiei, aia este altceva, dar vă promit că pe viitor asemenea situaţii, şi chiar avem o situaţie în care un coleg de-al nostru a fost sesizat, ne-am comportat ca atare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule Toader, pentru intervenţie.

Dacă nu mai aveţi alte observaţii, am luat notă de acest raport.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru abrogarea art.1 alin.(2) lit.b) din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (PL-x 610/2010). (rămas pentru votul final)  

24. Trecem la punctul următor al ordinii de zi: Proiectul de Lege pentru abrogarea art.1 alin.(2) lit.b) din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiei, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu:

Cu unanimitate de voturi, Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de către Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte să ia cineva cuvântul?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel-George Comşa:

Cornel Comşa, PP-DD.

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

M-am uitat atent pe această modificare, este bine-venită. Grupul parlamentar al PP-DD crede că va trebui însă completată cu o adevărată lege a lustraţiei, pentru că cei care au suferit în regimul comunist, practic, sunt conduşi de unii dintre copiii sau descendenţii celor care i-au trimis în închisori.

Aşadar, PP-DD va avea una dintre iniţiativele legislative următoare o adevărată lege a lustraţiei, pentru că nu se poate face o modificare punctuală fără a privi în ansamblu ce s-a întâmplat în 50 de ani de comunism în România.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule Comşa.

Domnule Toader, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Vreau oarecum să-i dau un răspuns colegului nostru. A fost o Lege a lustraţiei, a trecut prin Parlament, Curtea a respins-o. deci, intenţia noastră de a avea o astfel de lege, cu toate că, după 23 de ani... dar e bine mai târziu decât niciodată! Dacă dumneavoastră puteţi să aveţi o iniţiativă care să acopere această problematică şi să fie în spiritul Constituţiei, sigur că o susţinem. Dar, vă repetăm, a fost o astfel de lege, a trecut în Parlament şi cred că noi, cel puţin, ca parlamentari, la vremea respectivă, am încercat să rezolvăm una din problemele care au stat la geneza situaţiei actuale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Calimente.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Tot încercăm să facem dreptate oamenilor care 50 de ani au suferit sub comunism. Tot încercăm să ştergem din memorie sau să ne facem că ştergem din memorie atrocităţile care s-au întâmplat. A fost Legea lustraţiei, aşa cum s-a spus, a fost declarată neconstituţională. Avem CNSAS-ul care se ocupă cu dosarele celor care chipurile au fost sau chiar au fost informatori ai securităţii. Dar pe adevăraţii făptuitori ai atrocităţilor din anii comunismului nu i-am pus niciodată la index, nici pe ofiţeri, nici pe membrii marcanţi ai partidului în subordinea cărora, până la urmă, erau şi securitatea, şi alte instrumente de opresiune ale regimului.

A mai venit şi domnul preşedinte şi a făcut o declaraţie politică în Parlament, chipurile, o aşa-zisă condamnare a comunismului, dar care nu a produs niciun fel de efecte.

Am încercat în două legislaturi să introduc o lege care să condamne comunismul. Mi s-a explicat de către Consiliul Legislativ, de către alte instituţii ale statului că nu poate fi condamnat comunismul. Însă foarte curios este că proiectul de lege pe care l-am propus era aproape identic cu proiectul de lege care condamna nazismul şi fascismul. Acolo s-a putut, la comunism nu. Poate odată îmi va explica cineva de ce nu se poate şi de ce continuăm să vorbim despre cei care au suferit, dar fără să facem nimic.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc şi eu.

Cine mai doreşte să ia cuvântul la dezbateri generale?

Vă rog, domnule Popa. Cred că pe chestiune de procedură, bănuiesc, nu? Păi a vorbit domnul Comşa în numele grupului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Mihai Popa:

Un minut, domnule preşedinte, dacă-mi permiteţi!

Voiam să spun că sunt de acord cu domnul deputat Calimente, cu menţiunea că liberalii la ultimele alegeri şi-au pus pe liste foşti informatori ai securităţii. Poate că ar fi mai bine ca declaraţia pe propria răspundere pe care am semnat-o cu toţii în dosarul de candidat să fie verificată cu mai multă atenţie de instituţiile statului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Nefiind amendamente, proiectul de lege trece la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru stimularea comasării terenurilor agricole (PL-x 149/2012). (retrimis comisiei)  

25. Următorul proiect pe ordinea de zi este Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru stimularea comasării terenurilor agricole.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte să ia cineva cuvântul? Dacă nu, din partea comisiei, domnul Anton.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Anton:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Deoarece obiectul proiectului de lege înseamnă stimularea comasării terenurilor agricole şi presupune bani de la bugetul statului, fiind ajutor de stat, propunem retransmiterea la comisie pentru analiză.

Termen: două săptămâni.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Alte poziţii la dezbateri generale?

Nefiind, supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie pentru două săptămâni.

Cine este pentru?

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 149 de voturi pentru, 16 împotrivă, şi nicio abţinere, proiectul de lege a fost retrimis la comisie.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz (Pl-x 341/2012). (rămasă pentru votul final)  

26. Următorul proiect de lege pe ordinea de zi se referă la modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva? Nu doreşte.

Vă rog, domnule Iancu, din partea comisiei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Sunt şi iniţiatorul acestei propuneri legislative, aşa că o să comasez punctul de vedere al iniţiatorului cu cel al comisiei, şi spunându-vă, stimaţi colegi, că acest act normativ ne duce cu gândul la parabola "bananei amare", pe care îţi este suficient să o guşti o singură dată ca să-ţi dai seama că sunt multe alte aspecte legate de banană.

Aşa s-a întâmplat cu fiecare dintre noi care am încercat o singură dată experienţa şi, dacă vreţi, amara experienţă a comportamentului prestatorului de servicii din zona service-urilor auto şi, ca atare, s-a simţit nevoia ca urmare a solicitării tuturor posesorilor de automobile, de autoturisme, care au trecut prin această experienţă amară, s-a simţit nevoia reglementării acestei activităţi.

Acest act normativ a parcurs o dată întreaga procedură din cadrul Parlamentului, a fost la vot în sesiunea iunie anul trecut. Dintr-o greşeală, o neatenţie, ne spunea la vremea respectivă colegul nostru, domnul deputat Toader, şi cred că a fost o neatenţie la vremea respectivă, s-a dat un vot negativ din partea PDL şi a trebuit să reluăm procedura. Între timp, cred că toată lumea a căzut de acord că în momentul de faţă, chiar şi ministerul, şi Registrul Auto Român, şi cei care sunt acţionari şi chiar patroni la service-uri auto au înţeles că este nevoie să avem un act normativ care reglementează acest tip de serviciu către populaţie, pentru că nu este un serviciu ieftin şi nu este un serviciu care să ne fie chiar indiferent.

Prin urmare, în urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât să propună în unanimitate plenului aprobarea actului normativ, cu amendamente admise. Drept pentru care vă propun două minute la dezbateri generale, un minut pe articole.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc şi eu.

Domnule Toader, vă rog, la dezbateri generale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Aşa este, cu domnul Iancu noi am avut o dezbatere în comisie. A durat cam câţiva ani de zile şi asta este o mostră a faptului că, în perioada când noi aveam majoritate, n-am respins in corpore iniţiativele colegilor noştri din opoziţie, după calculele mele vreo 73 de iniţiative au trecut, sper să acceptaţi şi dumneavoastră cel puţin numărul pe care l-am avut noi în vedere din partea opoziţiei.

Revenind pe fond, este o lege bună, corectă, sigur, a fost o sincopă la momentul respectiv, fiind spre perioada aceea mai delicată, ea este o iniţiativă foarte bună. Cred că pentru toţi cei care suntem "consumatori" de astfel de servicii şi am fost şi unii dintre noi care a trebuit să folosim tot felul de... până la urmă, de mijloace mici, mai mici sau obiecte care au fost înlocuite absolut din cele vechi şi fără posibilitatea de a le verifica. Ne dă posibilitatea cel puţin şi obligă service-urile respective să intre într-o economie de piaţă reală, într-o competiţie reală şi până la urmă în serviciul clar al cetăţeanului.

Deci noi susţinem această iniţiativă şi sperăm să fie aplicată. Sunt nişte condiţii ceva mai restrictive, dar dacă vrem să fim într-o piaţă corectă şi la un serviciu public, trebuie să îndeplinim şi aceste condiţii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Nu.

Trecem la amendamente admise.

Dacă aveţi observaţii la amendamentele admise de la punctul 1?

Domnule Antal, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dar aş fi dorit să intervin la dezbateri generale, 30 de secunde...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

...să susţin această propunere, pentru că am participat, aşa cum vi s-a povestit aici, împreună cu domnul Toader şi colegii ani de zile la anumite dezbateri şi vă mărturisesc că am rămas stupefiat la un moment dat când am aflat că maşinile noastre, autoturismele de care dispunem, dacă sunt duse de către personalul din cadrul Parlamentului la un service care a câştigat licitaţia pentru a interveni la anumite autoturisme cu probleme, da, service-ul respectiv... nu ştiam ce se întâmplă acolo.

Când îl întrebam pe conducătorul auto respectiv, care a plecat cu maşina mea, dar ce s-a făcut, ce s-a modificat, ce s-a schimbat, zice: "Păi, eu nu am avut acces să intru acolo să văd ce fac. Eu am băut o cafea, undeva, acolo, şi ei au venit". Eu trebuia să semnez factura respectivă şi din când în când mai apăreau şi câteva piese de schimb, aşa-zise, care au fost schimbate, dar nu le ştia nimeni dacă sunt cele adevărate, dacă din magazia respectivă au fost scoase cele care erau indicate sau s-a întâmplat altceva.

Şi vă mărturisesc că asta se întâmplă la nivelul nostru, aşa-zis. Probabil că încă această metodă nu a fost în totalitate abandonată, şi din această cauză este binevenită această nouă reglementare, pentru că, totuşi, acest service dacă este corect, este de mare ajutor pentru toată lumea, dar nu riscă nimeni, niciun proprietar sau cineva, cine se duce la aceste service-uri pentru oarecare verificare, să plece cu autoturismul şi să nu fie în siguranţă.

Aşa că, grupul nostru parlamentar susţine acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale?

Dacă nu, trecem la amendamente admise.

Dacă de la punctul 1 la punctul 10 al amendamentelor admise aveţi observaţii? Nu sunt observaţii.

Proiectul de lege trece la votul final.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.204/2008 privind protejarea exploataţiilor agricole (Pl-x 752/2010). (retrimisă comisiei)  

27. Următorul proiect de lege, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.204/2008 privind protejarea exploataţiilor agricole.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte.

Din partea comisiei, domnul Marin Anton, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Anton:

Domnule preşedinte,

Deoarece obiectul proiectului de lege este transferul fermelor zootehnice din intravilanul localităţilor în extravilanul localităţilor, ceea ce presupune un buget de la bugetul de stat, bani de la bugetul de stat, vă rugăm, pentru o atentă analiză, să îl trimitem din nou la comisie.

Termen de analiză: două săptămâni.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Tinel, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Iniţiativa aparţine PSD-ului, să ştiţi. Şi în comisia de specialitate, deşi Guvernul Boc a respins iniţiativa, noi, membrii Grupului parlamentar al PDL, la acea dată am susţinut iniţiativa pentru că era corectă.

În fond, ea se referă la relocarea societăţilor comerciale zootehnice din intravilan în extravilan, la solicitarea unităţilor administrativ-teritoriale sau a proprietarilor, dar pe cheltuiala cuiva, adică a bugetului de stat. Nu poţi să spui că o societate comercială zootehnică, dacă acum 15 ani era în extravilan şi, între timp, a intrat în intravilan, trebuie desfiinţată. Nu ai cum, este o investiţie. Undeva trebuiesc găsite resurse financiare.

Eu cred că PSD-ul are obligaţia să susţină acest proiect de act normativ, aşa cum l-a susţinut atunci când era în opoziţie. Faptul că o reîntoarcem la comisie, încă două săptămâni, practic se face anul de când tot discutăm această iniţiativă.

Am văzut că şi actul normativ anterior, cel legat de comasarea terenurilor, care este foarte important, şi care este foarte aşteptat de fermieri, l-am reîntors la comisie pe acelaşi principiu: că atunci eram în opoziţie, când l-am susţinut, acum suntem la putere, este altceva, trebuie să dăm bani, eu cred că nu este corect faţă de cei care ne-au trimis în Parlament şi care ne-au rugat să ne susţinem iniţiativele parlamentare.

Vă rog să nu susţineţi reîntoarcerea la comisie, pentru că soluţia agreată cu cei care v-au fost colegi sau vă sunt, în continuare, colegi în noua legislatură, şi care sunt iniţiatorii actului normativ, este corectă, şi legislativ, dar şi financiar.

Mulţumesc.

Grupul parlamentar al PDL nu va susţine reîntoarcerea la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Daea, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petre Daea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este lesne de înţeles pentru fiecare care poate observa, în sinteza prezentării ordinii de zi, traseul juridic al acestui act normativ.

Pentru a nu sugruma timpul alocat dezbaterilor, socot că orice detaliu este de prisos, motiv pentru care vă rog să luaţi în considerare propunerea vicepreşedintelui comisiei de specialitate, de retrimitere la comisie. Acolo vom găsi soluţiile tehnice şi juridice pentru a promova un act normativ care să fie susţinut de plenul Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie pentru două săptămâni.

Cine este pentru?

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 136 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 11 abţineri proiectul de lege a fost retrimis la comisie pentru două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea art.42 din Legea 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (Pl-x 760/2010). (retrimisă comisiei)  

28. Propunerea legislativă pentru completarea art.42 din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice şi susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Vă rog, domnule Anton.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Anton:

Domnule preşedinte,

Proiectul de lege vizează "Rabla" pentru tractoare. Acesta este obiectul proiectului de lege. Fiind vorba, iarăşi, de bani de la bugetul de stat, şi Guvernul doreşte să aibă o analiză competentă pe această situaţie, vă rugăm, din nou, să retrimiteţi proiectul de lege la comisie pentru analiză.

Mulţumesc.

Termen: două săptămâni

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Tinel, ştiu că nu sunteţi de acord. Vă rog să spuneţi la microfon acest lucru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Tinel:

Domnule preşedinte,

Aveţi un spirit de anticipare extraordinar.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

După cum călcaţi, îmi dau seama ce doriţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Tinel:

Ce voiam să vă spun este că proiectul acesta de act normativ l-aţi susţinut foarte tare anul trecut, şi acum doi ani, şi acum trei ani. Este vorba de Programul "Primul tractor" sau cunoscut sub numele de "Rabla" la tractoare. Este vorba de acea primă de 17.000 lei pentru achiziţionarea unui tractor sau orice alt utilaj agricol, dar nu mai mult de 40% din valoarea utilajului respectiv.

El este foarte aşteptat, şi mă îndoiesc că dintr-o dată guvernul dumneavoastră nu are bani. Este iniţiativa dumneavoastră, a PSD-ul, să ştiţi. Nu este iniţiativa PDL-ului. Iar el este aşteptat.

Faptul că o să întoarceţi - eu cam ştiu care este treaba în comisia de specialitate acum, cu majoritatea dumneavoastră - o să le respingeţi, şi mă îndoiesc că actele acestea normative, odată respinse mai pot intra în sesiunea aceasta pe ordinea de zi.

Ele sunt foarte aşteptate şi aş dori să nu-l respingeţi pe acesta. Eu cred că Guvernul are posibilitatea să demareze acest proiect "Primul tractor" sau "Rabla" la tractoare.

Grupul parlamentar al PDL nu va susţine reîntoarcerea la comisie a acestui proiect de act normativ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Radu Popa, vă rog, la problema cu "Rabla" la tractoare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Mihai Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu toată înţelegerea şi cu toată prietenia faţă de domnul deputat Anton - giurgiuvean de-al meu - eu am învăţat în ultimii 10 ani, de la politicieni mai instruiţi ca mine, că definiţia politicianului de calitate are legătură şi cu o anumită consecvenţă.

Dumneavoastră, USL-ul, aţi luat 60%, promiţând că veţi face lucruri pentru agricultori. Cred că astăzi aveţi obligaţia faţă de acei oameni să le propuneţi şi să le spuneţi că le şi votaţi anumite legi, cu care v-aţi bătut în piept, în campania electorală.

Din acest motiv, şi din multe altele, Grupul parlamentar al PP-DD nu susţine reîntoarcerea la comisie, aşa cum nu am susţinut întoarcerea la comisie nici a celuilalt proiect de lege, din acelaşi motiv.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă rog, domnul Kelemen.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Kelemen Atilla-Béla-László:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este de notorietate faptul că toate formaţiunile politice din România, cam 65 - 70% din voturi le primesc din mediul rural.

Deci, trebuie să fim foarte atenţi la ce mesaje transmitem spre acest mediu rural, fiindcă aceste mesaje negative, că amânăm nişte legi, chiar de foarte multă vreme aşteptate, foarte importante, sunt, după noi - grupul nostru - mesaje greşite spre mediul rural.

Eu aş dori să atrag atenţia acelora care sunt astăzi în majoritate că problemele agriculturii, ale mediului rural sunt probleme foarte importante şi suntem trimişi aici să ne aplecăm cu foarte mare atenţie asupra acestor probleme.

Deci, grupul nostru nu susţine retrimiterea în comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc, domnule Kelemen.

Domnule Daea, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petre Daea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Consecvent cu poziţia pe care o am vizavi de judecarea atentă în termenul pe care îl avem la dispoziţie, pentru a folosi cum se cuvine acest timp alocat intervenţiilor, v-aş ruga, domnule preşedinte, să consemnaţi, şi colegii să reţină că această propunere a comisiei vine în folosul analizei temeinice şi a judecăţii cum se cuvine, atât pentru agricultori, dar şi pentru actul normativ, înţelegând aici puterea lui de penetrare în spaţiul economic şi realitatea juridică care ne stăpâneşte pe toţi.

Vă mulţumesc.

Deci, retrimiterea la comisie este soluţia pe care o solicit.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie pentru două săptămâni.

Cine este pentru?

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 117 voturi pentru, 56 împotrivă şi 4 abţineri proiectul de lege a fost retrimis la comisie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (2<SUP>1</SUP>) din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (Pl-x 92/2011). (retrimisă comisiei)  

29. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (21) din Legea nr.1/2000 pentru reconstruirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar.

Din partea iniţiatorului? Nu doreşte nimeni.

Domnule Marin Anton, din partea comisiei, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marin Anton:

Domnule preşedinte,

Este vorba despre transferul unei suprafeţe de teren din fondul forestier al Academiei Române din judeţul Mehedinţi, în judeţul Bacău.

Sunt puncte de vedere diferite ale Regiei "Romsilva" şi ale Guvernului, motiv pentru care vă cerem, din nou, să retrimiteţi la comisie pentru analiză.

Mulţumesc.

Termen: două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, am înţeles că este foarte hazliu pentru unii colegi.

Dacă doreşte cineva să mai ia cuvântul?

Dacă nu, supun votului dumneavoastră...

Vă rog, domnule Tinel, aveţi cuvântul.

Domnule Canacheu, vă rog, pentru dumneavoastră păstraţi-vă observaţiile. Luaţi cuvântul, dacă vreţi, dar nu conturbaţi şedinţa. Voi fi obligat, altfel, să vă evacuez, lucru care vă face plăcere, de altfel, văd. (Rumoare, vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Şi această iniţiativă aparţine colegilor noştri de la PSD. Noi am avut discuţii. Ea are doi ani de zile de când a fost depusă, prima dată, la Biroul permanent. A fost trimisă - retrimisă la comisie, întoarsă, discutată la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi am găsit o formă care, într-adevăr să respecte cadrul legal şi ceea ce facem noi aici, şi în aşa fel încât Fundaţia Academia Română-Menachem H. Elias să beneficieze de transferul celor 3.700 ha de pădure pentru o mai bună administrare.

Nu este vorba de o punere în posesie, de o, eu ştiu, împroprietărire, este vorba de un transfer şi de o comasare a terenurilor forestiere dintr-un judeţ în alt judeţ, cu acceptul la acea dată a tuturor faptelor şi a instituţiilor îndreptăţite.

Faptul că acum PSD-ul a venit la putere şi, dintr-o dată, nu mai susţine - deşi în opoziţie susţinea - prin structurile şi prin instituţiile pe care le coordonează, actul normativ, ne creează mari probleme, vizavi de, eu ştiu, comportamentul politic al domniilor lor.

Grupul parlamentar al PDL nu susţine reîntoarcerea la comisie a acestui act normativ, pentru că el creează, pe lângă problemele, eu ştiu, economice, şi probleme sociale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, domnul Popa, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Mihai Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sunt două formule: ori ne trimiteţi şi pe noi la comisie, odată cu toate proiectele de lege pe care văd că vreţi să le trimiteţi la comisie, ori rugaţi iniţiatorii şi colegii dumneavoastră să fie mai atenţi, că dacă punem 40 de proiecte pe ordinea de zi, şi 20 le retrimitem la comisie, oamenii aceia din balcoane, care se uită la noi, prin intermediul camerelor de televiziune, şi din spate, de acolo, o să creadă că suntem toţi neserioşi.

Vă mulţumesc.

În spate sunt colegii dumneavoastră, de la Antena 2!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Popa, am rugămintea să studiaţi regulamentul, şi pe urmă să susţineţi aberaţii la microfon.

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie.

Termen: două săptămâni.

Cine este pentru?

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 134 voturi pentru, 45 împotrivă şi 2 abţineri, proiectul de lege a fost retrimis la comisie.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind afilierea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ca membru cu drepturi depline la Asociaţia Internaţională a Oficiilor de Marcare ce activează în domeniul metalelor preţioase (PL-x 397/2011). (rămas pentru votul final)  

30. Proiectul de Lege privind afilierea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ca membru cu drepturi depline la Asociaţia Internaţională a Oficiilor de Marcare ce activează în domeniul metalelor preţioase.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul?

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Cristian Nica (preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor):

Proiectul de Lege pentru afilierea ANPC ca membru cu drepturi depline la Asociaţia Internaţională a Oficiilor de Marcare ce activează în domeniul metalelor şi pietrelor preţioase propune reglementarea statutului instituţiei noastre, în faţa Asociaţiei Internaţionale a Oficiilor de Marcare.

Având în vedere că în structura ANPC funcţionează Direcţia Generală de Metale, Pietre Preţioase şi Proces Kimberley, şi pentru a fi în concordanţă cu celelalte state membre afiliate la această asociaţie se impune emiterea prezentului act normativ, care să asigure participarea instituţiei noastre ca membru cu drepturi depline în cadrul asociaţiei.

Afilierea presupune semnarea unui memorandum între ANPC şi Preşedinţia Asociaţiei Internaţionale a Oficiilor de Marcare.

Faţă de cele de mai sus, vă rugăm să aprobaţi proiectul de lege în forma propusă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale?

Vă rog, domnule Iancu, din partea comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menţionat.

Vă reamintesc că Senatul a adoptat proiectul de lege; de asemenea, Consiliul Legislativ, precum şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au avizat favorabil acest proiect de lege, proiect care, aşa cum a fost menţionat, reglementează statutul de membru cu drepturi depline al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în cadrul Asociaţiei Internaţionale a Oficiilor de Marcare.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât să propună plenului adoptarea acestui proiect de lege, în forma adoptată de Senat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc.

Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Nefiind amendamente admise sau respinse, proiectul trece la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului (PL-x 263/2012). (rămas pentru votul final)  

31. Următorul Proiect de Lege se referă la modificarea şi completarea Legii nr.104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiei?

Doamna Rodica Nassar, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Nassar:

La întocmirea raportului comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, precum şi punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, cu modificările ulterioare, în vederea asigurării materialului didactic necesar disciplinelor de anatomie ale universităţilor de medicină, utilizat în scopul pregătirii profesionale a viitorilor medici.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Având în vedere cele prezentate mai sus, Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, cu amendamentele prezentate în anexă.

Propun un minut pentru dezbateri generale, şi 2 minute pentru dezbaterea amendamentelor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, mulţumesc.

Dacă la dezbaterile generale doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Trecem la amendamente. Avem amendamente admise.

De la punctul 1 la punctul 10 al amendamentelor admise aveţi observaţii?

Nefiind observaţii, proiectul de lege trece la votul final.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind vânzarea locuinţelor aflate în administrarea Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR-S.A. actualilor chiriaşi (PL-x 729/2010). (rămas pentru votul final)  

32. Proiectul de Lege privind vânzarea locuinţelor aflate în administrarea Societăţii Feroviare de Turism "CFR" S.A. actualilor chiriaşi.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Dacă nu, din partea comisiei domnul deputat Iulian Iancu. Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisiile juridică, de disciplină şi imunităţi şi pentru industrii şi servicii, au fost sesizate spre dezbatere în fond cu proiectul de lege menţionat.

Subliniez că Senatul a adoptat acest proiect de lege; de asemenea, Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare vânzarea de către Societatea Feroviară de Turism "CFR" S.A., a locuinţelor de serviciu actualilor chiriaşi.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii propun plenului, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege cu amendamente admise, drept pentru care vă propun două minute de dezbateri generale, un minut pe articole.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc.

Domnul Toader, la dezbateri generale, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Sigur că este un subiect dezbătut de-a lungul timpului, şi nu numai la nivelul CFR-ului, locuinţele de serviciu, pe care cei care au fost angajaţi şi sunt angajaţi le folosesc, dar în afară de asta, eu vreau să ridic spre dumneavoastră o altă problemă legată direct de aceasta. Ştiţi foarte bine, se privatizează CFR - Marfă, care are în proprietate tot felul de obiective, de bunuri, terenuri, locuinţe, hoteluri, ca să nu mai spun şi cele care sunt indirect legate de activitatea de transport, şi eu sper ca de interpelarea pe care am făcut-o, domnul ministru să ţină cont. Toate aceste bunuri, indiferent cum ar fi, trebuie să treacă din patrimoniul CFR - Marfă, la CFR Infrastructură, care este deţinătorul întregului sistem, iar cei care se ocupă şi vor prelua această activitate trebuie să fie numai cu specificul pe care îl are activitatea de transport.

Eu am un exemplu, şi îl ştim cu toţii, cel al lui SIDEX, privatizat, în care, în afară de activitatea de bază, furnale, oţelării, ce avea el, a avut şi stadion, a avut sală de sport, a avut clădiri, a avut priza de apă a municipiului Galaţi, care este în proprietatea sa, creând mari probleme şi în prezent.

Din asemenea experienţe trebuie să învăţăm. Trebuie să treacă, într-adevăr prin privatizare numai mijloacele care aparţin efectiv activităţii de bază, nicidecum altceva. Şi cred că ceea ce se face acum, prin posibilitatea..., şi aici drept de preempţiune, nu că automat îl preia, trebuie să treacă în patrimoniul total al CFR Infrastructură, ca deţinător al infrastructurii, şi oferirea necondiţionată şi egală tuturor operatorilor a acestor mijloace.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale?

Dacă nu, trecem la amendamente admise.

Dacă de la punctul 1 la punctul 10 al amendamentelor admise aveţi observaţii? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Proiectul de lege trece la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art.51 alin.(3) din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (PL-x 619/2010). (rămas pentru votul final)  

33. Următorul Proiect de Lege se referă la completarea art.51 alin. (3) din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul?

Vă rog, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Bună ziua, domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Acest proiect de lege prevede suplimentarea veniturilor necesare pentru refacerea, reabilitarea monumentelor istorice.

În urma unei ordonanţe, Ordonanţa nr.77, o parte din veniturile obţinute din activităţile de cazinou, jocuri de noroc şi jocuri mecanice, de fapt veniturile obţinute din jocurile de noroc, cazinou şi jocuri mecanice au fost scoase din finanţarea monumentelor istorice. Acest articol prevede ca veniturile care se acordau din cele obţinute în urma acelor activităţi - jocuri de noroc, cazinou şi jocuri mecanice - să revină ca finanţare a monumentelor istorice.

Vreau să vă spun că în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă acest proiect de lege a fost susţinut, pentru că suntem cu toţii îngrijoraţi - eram cu toţii îngrijoraţi - şi bănuiesc că şi acum sunt îngrijoraţi, atunci când eram eu membră în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, de starea precară a monumentelor istorice şi de lipsa acută de finanţare pentru refacerea protejarea, punerea în valoare a acestora.

Au existat şi discuţii cu Ministerul Finanţelor Publice, atunci Ministerul Finanţelor spunea că se vor suplimenta, prin Ministerul Finanţelor Publice, sumele necesare protejării monumentelor istorice.

Din nefericire, cifrele arată că veniturile date şi alocate refacerii monumentelor istorice nu au crescut, ci dimpotrivă, au scăzut.

Aşadar, cred că din ceea ce se colectează în urma activităţilor de cazinou, jocurilor de noroc şi jocuri mecanice, un procent de 5% poate să meargă pentru finanţarea monumentelor istorice, aşa cum prevedea, de altfel, Legea monumentelor istorice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc.

Din partea Guvernului, domnul Boroianu, vă rog.

Domnul Boroianu, din partea Guvernului, pe urmă domnul Vainer şi domnul Márton Árpád.

Vă rog, domnule Boroianu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Boroianu (secretar de stat, Ministerul Culturii):

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Guvernul nu susţine acest proiect de lege. De altfel, pot să vă anunţ că suntem în pregătire şi în termenul legal impus de Guvern (31 martie), pentru a prezenta nu numai formele de restructurare, ci şi o nouă legislaţie privitoare îndeosebi la felul în care este legiferat patrimoniul naţional, pentru că deficienţele pleacă de la proasta legiferare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Din partea comisiei, domnule deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu acest proiect de lege.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în calitate de primă Cameră sesizată în şedinţa din 19 octombrie 2010.

Proiectul de lege a fost dezbătut în şedinţa comisiei din data de 16 februarie, la comisie fiind prezenţi un număr de 12 deputaţi din totalul de 18.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea proiectului de lege.

Proiectul de lege a fost dezbătut în şedinţa din plen încă o dată în 9 noiembrie 2011.

Proiectul de lege a fost retrimis comisiei în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor din 21 februarie 2012.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc.

Domnul Vainer.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Vainer:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

În nume personal şi sper, al Grupului minorităţilor naţionale, susţin adoptarea acestui proiect de lege, întrucât este foarte precară situaţia în care arătăm suficientă grijă monumentelor istorice. Fie că este vorba de monumente de arhitectură, monumente de cult, monumente de tot felul. Este păcat, avem un patrimoniu excelent, dar, aşa cum se simte el astăzi tratat, nu poate fi bine valorificat.

De aceea, susţin din toată inima, de altfel am avut o intervenţie mai demult pe această temă. N-a fost luată în seamă, dar a fost o nedreptate scoaterea acestei surse de finanţare pentru monumentele istorice şi de arhitectură.

Aşadar, susţin întru totul adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Márton Árpád, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Grupul parlamentar, la vremea respectivă, n-a fost de acord cu scoaterea acestei forme de subvenţionare a activităţii de restaurare a monumentelor istorice şi am susţinut şi susţinem în continuare acest proiect de lege. Şi am sperat să fie susţinut şi de Guvernul României şi vă explic de ce.

Aşa cum am spus şi la dezbaterea bugetului de stat, în anul 2011, programul naţional de restaurare a beneficiat de 50 de milioane de lei. În anul 2012, acest program a cheltuit 55 de milioane de lei. Era, evident, pe de o parte ministeriatului domnului Kelemen Hunor, dar parţial, în 2012 şi un ministeriat liberal, domnul Puiu Haşotti, care a susţinut acest demers.

Iar în bugetul de stat din acest an, pentru PNR sunt prevăzute 20 de milioane de lei. Deci de la 50, 55 s-a ajuns la 20 de milioane de lei.

Şi când s-a votat bugetul de stat nu s-a dorit mărirea acestei sume, măcar aproximativ la acelaşi nivel pe care l-am avut în 2011, 2012. Şi atunci cred că această sumă trebuie să fie de undeva completată. Eventual tocmai prin adoptarea acestui proiect de lege. Pentru că, aşa cum am spus, aceste monumente, care sunt foarte multe dintre ele în stare foarte gravă, dacă vor dispărea, dispar de tot. Este o bogăţie a ţării cu care ne jucăm şi pe care o putem pierde de tot.

Deci, vă rog să susţineţi acest proiect de lege, chiar dacă nu va aduce diferenţa de 30 de milioane de lei pentru PNR.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Doamna Turcan.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Aş dori să le mulţumesc foarte mult reprezentanţilor grupurilor parlamentare care susţin acest proiect de lege şi, în acelaşi timp, aş lansa o rugăminte Ministerului Culturii de a reanaliza poziţia ministerului, întrucât acelaşi răspuns l-am primit constant de la Ministerul Culturii, că se vor găsi bani pentru finanţarea refacerii monumentelor istorice, însă, din nefericire, aşa cum arată şi cifrele, lucrul acesta nu s-a întâmplat. Nu doar Ministerul Culturii, dar şi Ministerul Finanţelor şi-au luat constant acest angajament.

Calitatea şi starea monumentelor istorice este într-o continuă degradare, finanţarea este în scădere. Ca atare, situaţia nu poate să arate decât din ce în ce mai rău.

Chiar dacă acum există o altă componenţă a Comisiei pentru cultură pe alocuri, v-aş ruga ca fiecare membru al Comisiei pentru cultură a Parlamentului României să se gândească cât se poate de serios, pentru că sunt nişte venituri din activităţi de joc de noroc, de cazino, care se duceau la finanţarea monumentelor istorice. Au fost scoase de acolo şi acum nu cerem decât să revină şi 5% din acele venituri să se ducă spre punerea în valoare, refacerea, reabilitarea monumentelor istorice.

Practic, acestea sunt parte din identitatea noastră naţională şi culturală. Ar fi păcat ca noi înşine să nu reuşim să preţuim ce avem noi mai valoros.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Mai doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale?

Vă rog, domnul Ciuhodaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este momentul să ne gândim că reducerea la mai puţin de jumătate a fondurilor necesare restaurării acestor monumente înseamnă, de fapt, un grav prejudiciu adus istoriei naţionale.

Grupul nostru parlamentar va susţine acest proiect de act normativ.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Mai doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale?

Dacă nu, nefiind amendamente admise sau respinse, proiectul trece la votul final.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2012 pentru modificarea Legii bibliotecilor nr.334/2002 (PL-x 162/2012). (rămas pentru votul final)  

34. Următorul proiect de lege se referă la aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2012 pentru modificarea Legii bibliotecilor nr.334/2002.

Dacă din partea Guvernului vrea să ia cineva cuvântul?

Vă rog, domnul Boroianu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Boroianu:

Guvernul susţine acest proiect care va da posibilitatea Bibliotecii Naţionale să acceseze şi fonduri suplimentare şi aceasta sperăm să fie şi un imbold pentru o activitate mult mai susţinută a acestei importante instituţii culturale.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc.

Din partea comisiei, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată prin adresa PL-x 162/29 mai 2012.

În redactarea raportului comisiei s-a ţinut cont de avizul favorabil emis de Consiliul Legislativ, precum şi de punctul de vedere al Guvernului, care susţine adoptarea acestui proiect de lege.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune plenului adoptarea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2012 pentru modificarea Legii bibliotecilor nr.334/2002.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale?

Vă rog, domnul Comşa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel-George Comşa:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Susţinem acest proiect de lege.

Vrem doar să atragem atenţia că la unul dintre alineate, la administrarea spaţiilor din sediu prin folosirea la diferite evenimente, probabil administratorul bibliotecii sau ministerul să aibă mare grijă la ce evenimente se vor închiria, pentru a nu decădea sau a degrada valoarea acestui monument şi, de fapt, a scopului său iniţial, acela care este cultura.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale?

Dacă nu, având amendamente admise, dacă de la punctul 1 la punctul 4 al amendamentelor admise aveţi observaţii? Nu sunt.

Proiectul de lege trece la votul final.

Stimaţi colegi, închidem aici şedinţa. La ora 12,30 vot final.

Vă mulţumesc.

 
  Supunerea la votul final:  

După pauză.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am rugămintea să luaţi loc în bănci.

O să vă rog să facem o probă de vot pentru liderii de grup.

Vot.

Opriţi votul, vă rog.

Stimaţi colegi,

Vă propun să trecem la votul final.

Liderii de grup, aţi...

Vă rog, domnule Neacşu.

Mai vreţi încă o dată prezenţa? De acord.

Votăm încă o dată la cererea Grupului Partidului Democrat Liberal.

Cine este pentru?

Opriţi votul.

Vă rog, liderii de grup, aţi rezolvat? Da.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.73/2010 pentru modificarea Legii învăţământului nr.84/1995, reexaminată la cererea Preşedintelui României (PL-x 588/2010/2012); (retrimisă comisiei)

Trecem la votul final.

Domnule Neacşu, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Având în vedere unele puncte de vedere ale Guvernului care sunt uşor diferite de cele exprimate anterior datei de 9 decembrie, am să vă solicit, în numele Grupurilor parlamentare ale PSD şi PNL, scoaterea din votul final şi retrimiterea la comisie a următoarelor proiecte legislative: PL-x 588 de pe poziţia 1...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Pe ce poziţie?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Poziţia 1 la legi organice.

...PL-x 593 de pe poziţia 10; PL-x 389 de pe poziţia 11 şi proiectul legislativ PL-x 619 de pe poziţia 21.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Supun...

Vă rog, domnule Toader. Probleme de procedură, bănuiesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Numai pe procedură, domnule preşedinte de şedinţă.

Mi-aduc aminte, de la acelaşi microfon în legislatura trecută, solicitam şi eu retragerea de la votul final...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Ce timpuri erau!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Ce timpuri erau... Şi spunea toată lumea că este neregulamentar, nu este corect ceea ce faceţi, dar văd că acum este foarte corect la dumneavoastră. Deci ce nu făceam noi bine dumneavoastră faceţi foarte bine.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Corect.

La procedură, domnul Bode. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În nota solicitată de către liderul de grup al PSD, vă solicit cu argumente scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 13, PL-x 462/2012.

Pe scurt, este vorba despre Ordonanţa nr.45/2012 care modifică Ordonanţa de urgenţă nr.88/2001, cea care reglementează activitatea OPSPI.

Între timp, după intervenţia mea de ieri din plen, vreau să vă fac cunoscut faptul că domnul ministru al economiei, domnul Vosganian, a avut o ieşire publică prin care confirma ceea ce eu solicitam ieri, şi anume, cu tot respectul pentru OPSPI, această negociere privind recuperarea creanţelor, clar este vorba despre creanţele pe care statul român le are de recuperat de la Rompetrol, nu este şi nu poate fi în atributul OPSPI-ului, ci mai degrabă al unei instituţii ierarhic superioare.

Deci, vă rog, stimaţi colegi, să aprobaţi scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 13, cu unul din argumentele pe care aici vi le-am adus în faţa dumneavoastră, şi anume poziţia domnului ministru Vosganian.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Dobre. Procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

Da. Vreau să vă spun că noi, Grupurile PNL şi PSD, nu suntem de acord cu scoaterea de pe ordinea de zi. Avem un punct de vedere oficial al Guvernului.

Şi aş vrea să fac o mică completare pentru domnul Toader, pentru că a uitat şi ceea ce ne spunea: "O să decideţi voi când o să ajungeţi la putere!". Am ajuns, decidem.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Asta este între gălăţeni, aşa trebuie s-o luaţi, nu...

Bun. Deci, supun la vot propunerea domnului Marian Neacşu, cu scoaterea de pe ordinea de zi a celor...

Vă rog, domnule Árpád.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

E corect că domnul lider a enumerat aceste numere, dar e corect să supuneţi votului scoaterea de pe ordinea de zi a fiecărui punct propus aici, în ordinea în care există în această listă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Corect.

O să începem să supun votului dumneavoastră propunerea domnului Marian Neacşu, în ordinea pe care Domnia Sa a făcut-o.

Pentru primul proiect de lege pe care îl cere, cu reexaminarea Preşedintelui, retrimiterea la comisie.

Cine este pentru?

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 264 de voturi pentru, 38 împotrivă şi 18 abţineri, proiectul de lege a fost retrimis la comisie.

Vreţi să susţineţi votul?

Vă rog, domnule Clement.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Clement Negruţ:

Procedură, domnule preşedinte de şedinţă. Mulţumesc foarte mult.

Printre primele lucruri pe care le-am învăţat în Parlament, în mandatul trecut, a fost următoarea chestiune: majoritatea hotărăşte, minoritatea se supune. De acord. O singură completare şi o rugăminte, domnule Neacşu, explicaţi-ne şi de ce doriţi retrimiterea la comisie. Cred că măcar ar fi elegant din...

Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Au fost făcute precizări.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.53/2010 privind eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr.341/2004 (PL-x 593/2010); (retrimis comisiei)

Următorul proiect de lege propus este cel de la punctul 10.

Cine este pentru?

Video in format Flash/IOS    

Cu 245 de voturi pentru, 64 împotrivă şi 9 abţineri, proiectul de lege a fost retrimis la comisie.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare (PL-x 389/2012); (retrimis comisiei)

Următorul proiect de lege care este propus pentru retrimitere la comisie este cel de la punctul 11. Este propus de domnul Neacşu.

Cine este pentru?

Video in format Flash/IOS    

Cu 250 de voturi pentru, 71 împotrivă şi 5 abţineri, proiectul de lege a fost retrimis la comisie.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea art.51 alin.(3) din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (PL-x 619/2010); (retrimis comisiei)

Ultimul proiect de lege propus de domnul Neacşu pentru retrimitere la comisie este cel de la punctul 21.

Cine este pentru?

Video in format Flash/IOS    

Cu 261 de voturi pentru, 46 împotrivă şi 19 abţineri, proiectul de lege a fost retrimis la comisie.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2012 pentru completarea art.1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/2001 privind înfiinţarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (PL-x 462/2012); (adoptat)

Şi acum supun votului dumneavoastră propunerea domnului deputat Bode, din partea Grupului Partidului Democrat Liberal.

Supun votului dumneavoastră... poziţia nr.13. Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS    

Cu 84 de voturi pentru, 227 împotrivă şi 11 abţineri, nu a fost aprobată trimiterea la comisie.

Vă mulţumesc.

Rămâne la votul final.

Trecem acum să votăm proiectele de legi rămase pentru votul final.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (Pl-x 367/2012); (adoptată)

2. La punctul 2, supun votului dumneavoastră Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Comisia juridică propune adoptarea.

Vot.

Cu 280 de voturi pentru, 42 împotrivă şi două abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 715/2011); (adoptat)

3. Următorul punct, Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Lege organică. Poziţia nr.3.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege.

Video in format Flash/IOS    

Cu 290 voturi pentru, 31 împotrivă şi două abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.120/2011 privind prorogarea unor termene şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 56/2012); (adoptat)

4. La punctul 4, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.120/2011 privind prorogarea unor termene şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Lege organică.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 305 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 16 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice (PL-x 393/2012); (adoptat)

5. La poziţia nr.5, Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 250 de voturi pentru, 71 împotrivă, 3 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991 (Pl-x 15/2012); (adoptată)

6. La poziţia nr.6, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 320 voturi pentru, un vot împotrivă şi 4 abţineri, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru abrogarea art.1 alin.(2) lit.b) din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (PL-x 610/2010); (adoptat)

7. Proiectul de Lege pentru abrogarea art.1 alin. (2) lit. b) din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 302 voturi pentru, unul împotrivă şi 19 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului (PL-x 263/2012); (adoptat)

8. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturile de la cadavre în vederea transplantului.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 323 voturi pentru, 2 împotrivă şi 3 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind vânzarea locuinţelor aflate în proprietatea Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR - S.A. actualilor chiriaşi (PL-x 729/2010); (adoptat)

9. Proiectul de Lege privind vânzarea locuinţelor aflate în proprietatea Societăţii Feroviare de Turism "C.F.R." - S.A. actualilor chiriaşi.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 312 voturi pentru, 4 împotrivă şi 9 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.46/2011 pentru modificarea şi completarea art.17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale (PL-x 414/2011); (adoptat)

În continuare, avem legi ordinare.

12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2011 pentru modificarea şi completarea art.17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 309 voturi pentru, 14 împotrivă şi 2 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2012 pentru completarea art.1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/2001 privind înfiinţarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (PL-x 462/2012); (adoptat)

13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2012 pentru completarea art.1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 255 voturi pentru, 69 împotrivă şi 5 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

Domnul Bode, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a votat împotriva acestui proiect de lege. Cei care au votat pentru, au votat pentru împuternicirea OPSPI să deruleze proceduri concomitente de valorificare a unor creanţe deţinute asupra acestora de alte instituţii publice, regii autonome sau societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, în numele şi pe seama deţinătorilor de creanţe.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă anunţ faptul că, vineri, 15 februarie, Grupul Rompetrol, împreună cu statul român, reprezentat prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, pe scurt, OPSPI, au încheiat un memorandum de înţelegere pentru închiderea disputei privind conversia obligaţiilor Rompetrol Rafinare, în acţiuni în favoarea statului român.

Ieri, ministrul economiei - Varujan Vosganian - declară, în legătură cu acest memorandum - nu există o soluţie care să fie finalizată, cu atât mai mult cu cât decizia nu poate aparţine doar OPSPI, ci unui nivel instituţional superior.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu cred că am procedat corect dând posibilitatea OPSPI-ului să negocieze o creanţă care se ridică la 570 milioane de euro cu Rompetrol, nu cred că am procedat corect, şi cred că în acest moment am creat cadrul pentru încă un episod de devalizare a statului român.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, domnule Bode, luaţi loc, vă rog.

Domnul Duvăz, vă rog, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Explicarea votului în două cuvinte este că nu am creat acest cadru în legătură cu această creanţă, că a fost citit aici incomplet, de către colegul meu, titlul legii, pentru că se spune "în numele instituţiilor statului, cu acordul acestora", şi subliniez că OPSPI nu va face în nume propriu, şi în niciun caz nu va putea să facă abuz de acest drept, ci este un instrument pe care statul român îl va folosi în cea mai mare parte dintre cazuri, acolo unde trebuie să se facă un transfer sau o conversie de creanţe.

Deci, acesta a fost motivul pentru care am votat pentru, nicidecum acest motiv, inventat în momentul acesta, că OPSPI va face de capul lui, în numele statului, negocierea acestei creanţe.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (PL-x 187/2011); (adoptat)

14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 266 voturi pentru, 56 împotrivă şi 5 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2012 pentru aprobarea Acordului de garanţie între România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti, la 28 noiembrie 2012, privind garantarea în proporţie de 100% a obligaţiilor aferente Acordului de împrumut (Restructurarea financiară a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A.) între Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în valoare de până la 175.000.000 euro (PL-x 8/2013); (adoptat)

15. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2012 pentru aprobarea Acordului de garanţie între România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti, la 28 noiembrie 2012, privind garantarea în proporţie de 100% a obligaţiilor aferente Acordului de împrumut (Restructurarea financiară a Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" S.A.) între Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de până la 175.000.000 euro.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 317 voturi pentru, 8 împotrivă şi 6 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art.3 din Legea nr.133/2010 pentru aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii aferent Proiectului de modernizare a metroului din Bucureşti - etapa a IV-a, Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate, semnat la Bucureşti la 12 noiembrie 2009 (PL-x 470/2012); (adoptat)

16. Proiectul de Lege pentru modificarea art.3 din Legea nr.133/2010 pentru aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii aferent Proiectului de modernizare a metroului din Bucureşti - etapa a IV-a, Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate, semnat la Bucureşti la 12 noiembrie 2009.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 323 voturi pentru, 2 împotrivă şi 2 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2012 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului (PL-x 240/2012); (adoptat)

17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2012 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 292 voturi pentru, 29 împotrivă şi 7 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea prelungirii programului de lucru.  

Explicarea votului, domnul Tinel.

Procedură, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Îmi cer scuze, dar programul de vot final a fost între 12,30 şi 13,00. Suntem deja în afara orei 13,00, domnule vicepreşedinte. Am depăşit ora 13,00.

Rugămintea era dacă puteaţi să supuneţi aprobării şi prelungirea şedinţei de vot final până la epuizarea ordinii de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

De acord.

Supun votului dumneavoastră prelungirea şedinţei de vot final până la epuizarea ordinii de zi. (Râsete.)

Cine este pentru? Da, vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 281 voturi pentru, 31 împotrivă şi 5 abţineri, programul de lucru a fost prelungit.

 
Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final: Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Limbii Române (PL-x 771/2011); (adoptat)

18. Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Limbii Române.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 312 voturi pentru, 2 împotrivă şi 5 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz (Pl-x 341/2012); (adoptată)

19. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 324 voturi pentru, unul împotrivă şi 2 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind afilierea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ca membru cu drepturi depline la Asociaţia Internaţională a Oficiilor de Marcare ce activează în domeniul metalelor preţioase (PL-x 397/2011); (adoptat)

20. Proiectul de Lege privind afilierea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ca membru cu drepturi depline la Asociaţia Internaţională a Oficiilor de Marcare ce activează în domeniul metalelor preţioase.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 324 voturi pentru, unul împotrivă şi 4 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2012 pentru modificarea Legii bibliotecilor nr.334/2002 (PL-x 162/2012); (adoptat)

22. Ultimul proiect de lege de pe lista de vot final de astăzi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2012 pentru modificarea Legii bibliotecilor nr.334/2002.

Vot.

Video in format Flash/IOS    

Cu 322 voturi pentru, unul împotrivă şi nicio abţinere, proiectul de lege a fost aprobat.

Stimaţi colegi,

Vă mulţumesc.

Urmează şedinţa de Birou permanent.

Mulţumesc, la revedere.

 
Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,13.