Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 17, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.84/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 17, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 17, 2013
|
Şedinţa a început la ora 16,13. Lucrările au fost conduse de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Niculae Mircovici şi Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 409 deputaţi până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 212, fiind absenţi 197, din care 155 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul legal este îndeplinit, 205 deputaţi. Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen din zilele de luni - 17 şi marţi - 18 iunie 2013; programul de lucru pentru perioada 17-22 iunie 2013; lista rapoartelor depuse în perioada 10-17 iunie 2013 de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României partea I. |
|||||
|
|
|
Primul punct pe ordinea de zi este proiectul de hotărâre privind structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor. Mă iertaţi, înainte de acesta, mă iertaţi, domnule secretar, o secundă, să dau cuvântul celor doi colegi deputaţi, domnul Tănase Răzvan-Ionuţ, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Subsemnatul Tănase Răzvan-Ionuţ, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.31 Prahova, Colegiul uninominal nr.6, în conformitate cu art.19 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă aduc la cunoştinţă că începând cu data de astăzi îmi încetez activitatea în grupul parlamentar al PP-DD, urmând să activez ca deputat independent. Mulţumesc. Aşa să mă ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnule deputat Răzvan Rotaru, vă rog, aveţi microfonul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Subsemnatul Răzvan Rotaru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.20 Gorj, Colegiul uninominal nr.1, în conformitate cu art.19 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă aduc la cunoştinţă că începând cu data prezentei voi activa ca membru în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Conservator. Menţionez că mi-am dat demisia din funcţia de membru al Partidului Poporului - Dan Diaconescu şi că în prezent sunt membru al Partidului Conservator. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Hotărâre privind structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor. Îl rog pe domnul secretar Mircovici să-i dea citire. |
|
|||
|
|
Hotărâre privind structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor. În temeiul prevederilor art.67 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art.31 alin.(1) lit.m) şi ale art.85 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat în Monitorul Oficial al României partea I, nr.762 din 13 noiembrie 201, având în vedere avizul favorabil al Biroului permanent, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Art.1 - (1) Serviciile Camerei Deputaţilor asigură condiţiile organizatorice, de specialitate şi materiale pentru desfăşurarea activităţilor parlamentare. (2) Structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (3) În cadrul subdiviziunilor prevăzute în anexă, prin hotărâre a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor se pot organiza, după caz, direcţii şi servicii, birouri sau compartimente. (4) Departamentele şi direcţiile generale din cadrul serviciilor Camerei Deputaţilor sunt conduse de şefi de departamente şi de directori generali. Art.2 - Numărul maxim de posturi pentru fiecare subdiviziune din structura serviciilor Camerei Deputaţilor se stabileşte prin statul de funcţiuni, care se aprobă de către plenul Camerei Deputaţilor la propunerea Biroului permanent. Art.3 - (1) Secretarul general al Camerei Deputaţilor conduce şi răspunde de întreaga activitate funcţională a Camerei Deputaţilor sub autoritatea şi controlul Biroului permanent. (2) Secretarul general conduce personalul care îşi desfăşoară activitatea în cabinetele membrilor Biroului permanent, la Secretariatul pentru grupurile parlamentare şi la cabinetele preşedinţilor comisiilor parlamentare sub aspectul pregătirii profesionale şi al respectării ordinii interioare în cadrul serviciilor Camerei Deputaţilor. Art.4. (1) Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul serviciilor Camerei Deputaţilor, prevăzute în Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar se realizează prin ordin emis de către secretarul general, în condiţiile legii. (2) Numirea şi eliberarea din funcţia de şef de departament şi cea de director general se realizează prin ordin emis de către secretarul general cu avizul conform al Biroului permanent. (3) Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului prevăzut la art.3 alin.(2) se realizează prin ordin emis de către secretarul general cu avizul conform, după caz, al: a) fiecărui membru al biroului parlamentar; b) liderul fiecărui grup parlamentar; c) preşedintelui fiecărei comisii parlamentare. Art.5 - Serviciile Camerei Deputaţilor îşi desfăşoară activitatea pe baza Regulamentului de organizare şi funcţionare, aprobat de plenul Camerei Deputaţilor, cu avizul prealabil al Biroului permanent. Art. 6 - (1) În urma evaluării posturilor şi în raport cu modificările intervenite în structura serviciilor Camerei Deputaţilor prin efectul intrării în vigoare a prezentei hotărâri, secretarul general va proceda la reîncadrarea personalului existent, în limita numărului de posturi aprobat, ţinându-se seama de competenţa profesională reflectată în rezultatele obţinute până la data reîncadrării, precum şi de nivelul de pregătire al fiecăruia. (2) Persoanele care au deţinut funcţii de conducere care nu se mai regăsesc în noua organigramă, ca urmare a desfiinţării sau comasării anumitor departamente, direcţii, servicii, birouri, vor fi reîncadrate pe funcţii de execuţie prin transformarea postului de conducere în post de execuţie. În noua structură organizatorică pot fi create posturi de conducere noi, în condiţiile încadrării în numărul total de posturi aprobat prin bugetul Camerei Deputaţilor pentru anul 2013. (3) Reîncadrarea personalului promovat temporar se va face în funcţia de bază de la care a fost promovat, urmând ca după reîncadrare să poată fi reluată procedura promovării temporare. (4) Personalul detaşat sau suspendat din funcţie la momentul reîncadrării va fi reîncadrat pe această funcţie numai cu acordul scris al acestuia. Nemanifestarea scrisă a acordului în termen de 15 zile de la anunţul de reîncadrare se consideră acord tacit de reîncadrare. Refuzul scris al acordului de reîncadrare conduce la aplicarea procedurilor prevăzute la art.66 din Legea nr.7/2006, republicată. (5) Dacă prin efectul prezentei hotărâri există posturi ocupate de funcţionari publici parlamentari care se transformă în posturi contractuale, se va proceda la reîncadrarea funcţionarilor publici pe posturi contractuale aferente, cu păstrarea aceluiaşi nivel al postului şi al venitului salarial. La data reîncadrării se vor întocmi ordine de eliberare din funcţia publică parlamentară în baza art.6 lit. b) din Legea nr.7/2006, republicată, precum şi contractele de muncă pentru acelaşi nivel al funcţiei sau funcţiei similare, după caz. (6) Reîncadrările prevăzute la alin.(2) - (5) nu afectează continuitatea activităţii personalului reîncadrat. Art.7 - Biroul permanent poate aproba, la propunerea secretarului general al Camerei Deputaţilor, trecerea definitivă a unui funcţionar public parlamentar de conducere într-o altă funcţie echivalentă şi/sau în cadrul altui compartiment din structura serviciilor Camerei Deputaţilor, dacă pregătirea profesională şi competenţa profesională reflectată în rezultatele obţinute până la data trecerii îl recomandă pe respectivul funcţionar public parlamentar pentru ocuparea noului post propus, iar acesta îşi manifestă în scris acordul de trecere. Art.8 - Până la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor Camerei Deputaţilor de către plenul Camerei Deputaţilor, secretarul general va stabili, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, atribuţiile fiecărui departament, direcţie, serviciu, compartiment, conform noii structuri organizatorice. Art.9 - (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data ... iunie 2013. (2) La aceeaşi dată se abrogă hotărârea Camerei Deputaţilor nr.23 din 5 iulie 2006 privind structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din ... mâine cu respectarea prevederilor art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată. Semnează preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă există intervenţii? Nu există, hotărârea merge mâine la votul final, la şedinţa de vot final. |
|||||
|
|
|
Mergem mai departe. Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune. Guvernul? Aveţi microfonul. |
|
|||
|
|
Domnul Florin Aurel Moţiu (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune este primul din cele 4 proiecte de legi care au mai rămas de adoptat pentru finalizarea reformei în materie penală şi procesual penală. Adoptarea noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală a impus o reconfigurare a sistemului probaţiunii prin reorganizarea sistemului actual, având în vedere că prin noile coduri au fost introduse şi diversificate sancţiunile şi măsurile neprivative de libertate aplicabile în cursul procesului penal. Elementele de noutate ale acestei legi pot fi grupate în două mari categorii. O primă categorie vizează organizarea sistemului de probaţiune şi actualele servicii teritoriale sunt reorganizate în subordinea Direcţiei de probaţiune din cadrul Ministerului de Justiţie şi legea reglementează întreaga organizare a acestor servicii, iar în ceea ce priveşte activitatea de probaţiune propriu-zisă, elementele de noutate vizează întreaga activitate pe care urmează să o desfăşoare consilierii de probaţiune. De altfel, rolul acestora va fi foarte mare în contextul aplicării noilor Coduri în materie penală. În prezent, sunt aproximativ 300 de consilieri de probaţiune angajaţi în ţară, iar în următorii 3 ani numărul acestora se preconizează a ajunge la circa 1000. Este definit pentru prima dată, este definit procesul de supraveghere ca fiind un ansamblu integrat între activitatea de control şi de asistare, este introdus pentru prima dată rolul de manager de caz pentru consilierul de probaţiune şi pentru activitatea aceasta de probaţiune rolul instituţiilor din comunitate va fi esenţial. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Ciucă, vă rog, preşedintele Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi. Aveţi, domnule deputat, microfonul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Raport asupra proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune. În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond cu proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare, aşa cum se spunea, organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, completându-se astfel reforma legislaţiei penale realizate prin adoptarea Codului penal, Legea nr.286/2009 şi a noului Cod de procedură penală - Legea nr.135/2010. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Consiliul Superior al Magistraturii a trimis punct de vedere de susţinere, cu unele observaţii şi propuneri. În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei şi de către invitaţi, s-a hotărât cu unanimitate de voturi să se supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, cu amendamentele admise, astfel cum sunt redate în Anexa 1 la prezentul raport. Amendamentele respinse sunt cuprinse în Anexa 2 la prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Domnule preşedinte, daţi-mi voie doar să fac o precizare ce se doreşte a fi o îndreptare a unei erori materiale. La marginal 438, la art.120 alin.(1) termenul în loc de 4 zile este de 40 de zile. Deci, eroarea materială ar trebui corectată prin schimbarea termenului de 4 zile în 40 de zile, pentru stenogramă am făcut această observaţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Rog pe toţi colegii să facă modificarea în rapoartele pe care le au, fiind vorba de o eroare materială, nu trebuie să insistăm mai mult. Deci 40 de zile, alin.(1) art.120 în loc de 4 zile, s-a pierdut un zero pe drum, în mod evident. Dacă din partea grupurilor parlamentare există intervenţii? Vă rog. Nu există. Intrăm la dezbaterea pe articole. Lucrăm pe raportul comisiei, bineînţeles. Începem cu nr. crt.1, nemodificat. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat Nr.crt.2, 3, 4 şi 5, nemodificate. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Adoptate. Nr.crt.6, 7, 8 şi 9, nemodificate. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptate. Nr.crt.10, 11, 12, 13 şi 14, nemodificate. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Adoptate. Nr.crt.15, 16, 17 şi 18. Intervenţie, domnule Márton. Să-mi spuneţi la ce punct. |
|||||
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Între pct.18 şi 19 am un amendament respins la pct.1, pag.95 din Anexa 2, adică amendamente respinse. |
|||||
|
|
Da. Există, haideţi, este vorba de amendamente respinse, la art.11, da? Alin.(2) după alin.(2) nu am ajuns încă. Acolo avem de făcut. Daţi-mi voie să supun votului. 15, 16, 17 şi 18 nemodificate. Dacă există intervenţii? Nu. Adoptate. După art.18 există amendament, articol nou propus de către domnul Márton Árpád-Francisc şi Andras Levente. Vă rog, domnule deputat, să susţineţi amendamentul. |
|||||
|
|
Aşa cum şi în susţinerea din partea Guvernului a fost enunţat, noua formulă a serviciului de probaţiune are un rol foarte important în toată filozofia reformei în domeniul penal. N-am vrut să intervin la dezbateri generale, dar la acest articol trebuie să spun câteva cuvinte despre rolul consilierului de probaţiune. Acest consilier are rolul de supraveghea, pe de o parte, adulţii care au fost condamnaţi la forme neprivative de libertate, cum se integrează ei în societate. Pe de altă parte, datorită reformei penale, majoritatea delicvenţilor minori au condamnări neprivative de libertate şi sunt puşi în ocrotirea acestor consilieri. Avem o prevedere în art.11 corectă, în alin.(1) respectiv (2) care prevede clar că acelei persoane trebuie să i se aducă anumite informaţii într-o limbă pe care o cunoaşte. Avem în Codul penal şi în Codul de procedură penală o situaţie specifică, cea a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Pentru că este just ca unei astfel de persoane să i se aducă la cunoştinţă acele informaţii în limba lui maternă, nu eventual într-o altă limbă, engleză sau franceză, de exemplu. Avem această prevedere în Codul de procedură penală, exact în formula în care am expus şi la alin.21. Deci în cazul cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale informarea prevăzută la alin.1, adică într-o limbă pe care o înţelege, se face în limba lor maternă, la cererea... este o reformulare solicitată de membrii comisiei, nu ştiu după ce am fost de acord cu această reformulare, de ce au votat împotrivă, deci "la cererea persoanei evaluate". V-am mai spus că acest consilier de probaţiune are în grija lui, în foarte multe cazuri, copii minori delicvenţi, adică persoane care nu prea umblă pe la şcoală. Stau, eventual, în sânul familiei, unde în anumite zone vorbesc doar limba minorităţii respective. Deci, degeaba încercăm să ne adresăm unui astfel de copil încercând să-l introducem în societate, să avem o înţelegere faţă de el, într-o limbă pe care cică o înţelege, când el are nevoie de grijă şi e nevoie de grija societăţii faţă de acest copil. Şi, atunci, aşa cum în foarte multe legi avem astfel de prevederi, propunem ca în structurile teritoriale ale sistemului de probaţiune, în zona de arondare în care o minoritate naţională are o pondere de cel puţin 20 la sută, vor fi angajaţi şi consilieri de probaţiune care cunosc limba minorităţii respective. Încă o dată vă spun, este foarte mare nevoie de această prevedere de a fi angajaţi şi astfel de consilieri, că dacă dorim să reeducăm aceşti copii, care poate că nici n-au fost deloc la şcoală, trebuie să le vorbim o limbă pe care o înţeleg. Dacă n-am şi consilieri care vorbesc limba respectivă, atunci nu am cum să le vorbesc într-o limbă pe care o înţeleg. E interesul societăţii şi de aceea am propus această prevedere acolo unde ponderea este de cel puţin 20 la sută, pentru că acolo sunt comunităţi mari în care se vorbeşte doar limba unei minorităţi naţionale, în familie. Şi copilul nu umblă la şcoală. Vorbesc încă o dată de delicvenţi minori. Deci în interesul copiilor şi al societăţii, vă rog să votaţi pentru acest amendament. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, vreţi să veniţi un pic, să vă apropiaţi, domnule Márton Árpád, vă rog să vă apropiaţi o secundă. Stimaţi colegi, Am stat de vorbă şi cu comisia şi cu Guvernul, amendamentului domnului Márton are de fapt două puncte: 21 şi 22. Datorită faptului că 21 nu este în contradicţie cu nimic ceea ce există în legislaţia românească şi sprijină, iar 22 înseamnă cheltuieli financiare pe care nu ni le putem permite astăzi, deşi, sigur, pe fond domnul Árpád are dreptate, l-am rugat să renunţe la 22 şi, în cazul ăsta, amendamentul domniei sale, deci doar paragraful nou 21 va fi acceptat de către comisie şi de către guvern. Sunteţi de acord, domnule deputat? |
|||||
|
|
Sunt de acord. |
|||||
|
|
Mulţumesc. În acest caz, amendamentul respins îl împărţim în două. La partea a doua, (22) renunţă domnul deputat şi pentru partea întâia pe care o recitesc: "În cazul cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale, informarea prevăzută la alin.(1) se face în limba lor maternă, la cererea persoanei evaluate." Am să-l supun votului dumneavoastră. Vă rog votaţi. |
|||||
|
|
67 de voturi pentru, două abţineri, zero voturi împotrivă, amendamentul care introduce un paragraf nou la art.18, (21) a fost adoptat. Mergem mai departe. Nr.crt.19, 20, 21, 22 şi 23, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. Nr.crt.24, 25, 26, 27, 28 şi 29, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. Nr.crt.30. există intervenţii? Nu, iertaţi-mă, am făcut o încurcătură. Nr.crt.23. e în regulă. Nr.crt.24 25, 26, 27 şi 28, nemodificate. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Adoptate. Nr.crt.29, există amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu. Amendamentul a fost adoptat. Nr.crt.30, amendament al comisiei. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.31, amendament al comisiei. Dacă există intervenţii. Nu. Adoptat. Nr.crt.32, 33, 34, nemodificate. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Adoptate. Nr. crt. 35, 36, 37, nemodificate. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptate. Nr.crt.38, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.39, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.40, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.41, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.42, nemodificat. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.43, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.44, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.45, 46 şi 47, nemodificate. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptate. Nr.crt.48, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.49, 50 şi 51, nemodificate. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptate. Nr.crt.52, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.53, nemodificat. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.54, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. După nr.crt.55 există un amendament respins la art.18 alin.(2). Dacă susţine cineva amendamentul? Nu. Mergem mai departe. Nr.crt.55, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.56, amendament al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.57, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.58, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.59, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. După nr.crt.59 avem amendament respins. Dacă-l susţine cineva. Nu. Mergem mai departe. Nr.crt.60, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.61, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.62, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.63, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.64, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.65, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. După 65, avem amendament respins. Dacă cineva susţine amendamentul respins la nr.crt.4 - amendamente respinse. Nu. Mergem mai departe. Nr.crt.66, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.67, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr. crt.68, nemodificat. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.69, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.70, nemodificat. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.71, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.72, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.73, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.74, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.75, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.76. Amendament admis al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.crt.77, 78, 79 şi 80, nemodificate. Dacă există intervenţii? Nu. Adoptate. Nr.crt.81, 82, 83, nemodificate. Dacă există intervenţii? Nu. Adoptate. Nr.crt.84. Amendament admis al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.crt.85. Amendament al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.86. Amendament admis al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.crt.87. Comisia propune eliminarea. Există intervenţii? Nu. S-a eliminat. Nr.crt.88. Amendament admis. Dacă există intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.crt.89, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat. După nr.crt.89, amendament respins la nr.crt.5, raport respins. îl susţine cineva? Nu. Mergem mai departe. Nr.crt.90, amendament admis comisie. Intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.crt.91. Amendament admis comisie. Intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.crt.92, 93, 94, 95, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. Nr.crt.96. Comisia propune eliminarea. Există intervenţii? Nu. S-a eliminat. Nr.crt.97. Amendament admis comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.crt.98. Amendament admis comisie. Intervenţii? Nu. Adoptat. 99. Amendament admis comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.crt.100, 101, 102, 103, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.crt.104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. Nr.crt.112, 113, 114, 115, 116, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. Nr.crt.117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. Nr.crt.124, 125, 127, 128, nemodificate. Dacă există intervenţii? Nu. Adoptate. Nr.crt.129, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat. Nr.crt.130. Amendament admis de către comisie. Intervenţii? Nu. Adoptat. 131, amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 132, 133, 134, 135, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. 136, 137, 138, 139, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 140, 141, 142, 143, 144, 145, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 146, 147, 148, 149, 150, 151, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. 152, 153, 154, 155, 156, 157, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. 158, 159, 160, 161, 162, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. Nr.crt.163, 164, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. 165. Amendament admis. Există intervenţii? Nu. Adoptat. 166, 167, 168, 169, 170, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 171, 172, 173, 174, 175, 176, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. 177, 178, 179, 180, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. 181, 182, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 183. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191 şi 192, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 200, 201, 202, 203, 204, 205, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 206, 207, 208, 209, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 210, 211, 212, 213, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 214, 215, 216, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 217, 218, 219, 220, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 221, 222, 223, 224, 225, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 226, 227, 228, 229, 230, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 231, 232, 233, 234, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 235, 236, 237, 238, 239, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 240, 241, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 242, amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 243, 244, 245, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 246, 247, 248, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 249, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat. 250. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 251. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 252. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 253, 254, 255, 256, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 257, 258, 259, 260, 261, 262, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 263, 264, 265, 266, 267, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 268, 269, 270, 271, 272, 273, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 274, 275, 276, 277, 278, 279, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. La 280 am un amendament respins, ultimul de pe raport. Susţine cineva? Nu. 280, nemodificat în acest caz. Există intervenţii? Nu. Adoptat. 281, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat. 282, 283, 284, 285, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 286, 287, 288, 289, 290, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 291, 292, 293, 294, 295, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 296, 297, 298, 299, 300, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 301, 302, 303, 304, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 305, 306, 307, 308, 309, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 310, 311, 312, 313, 314, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 315, 316, 317, 318, 319, 320, 321, 322, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 323, 324, 325, 326, 327, 328, 329, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 330, 331, 332, 333, 334, 335, 336, 337, 338, 339, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 340, 341, 342, 343, 344, 345, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 346, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat. 347. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 348, 349, 350, 351, 352, 353, 354, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate. 355, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat. 356. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 357. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 358. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 359, 360, 361, 362, 363, 364, 365, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 366, 367, 368, 369, 370, 371, 372, 373, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 374, 375, 376, 377, 378, 379, 380, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 381, 382, 383, 384, 385, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 386, 387, 388, 389, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 390, 391, 392, 393, 394, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 395, 396, 397, 398, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 399, 400, 401, 402, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 403. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 404, 405, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 406. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 407, 408, 409, 410, 411, 412, 413, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 414, 415, 416, 417, 418, 419, 420, 421, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 422, 423, 424, 425, 426, 427, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 428, 429, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. 430. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 431. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 432. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 433. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 434, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat. 435. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 436. Amendament admis. Intervenţii? Nu. Adoptat. 437, 438. La 438 există modificarea cu 40 de zile. Amendament... corectură a unei erori materiale pe care a precizat-o comisia. Există intervenţii? Nu. Adoptat. 439, 440, nemodificate. Intervenţii? Nu. Adoptate. Vă mulţumesc. Domnule preşedinte... |
|||||
|
(Conducerea şedinţei este preluată de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Suntem la amendamentul 441, da? Da. Mergem din cinci în cinci, mai repede. 441-445. Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobate. 446-450. Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptate. 451 până la 453. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate. Textul de lege merge la votul final. Sistemul de probaţiuni. Are caracter organic. |
|||||
|
|
|
4. Următorul proiect de lege, Proiectul de Lege privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Caracter organic. Pl-x 129. Iniţiatorul. Domnule ministru, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Florin Aurel Moţiu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Acest proiect de lege vizează executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate. În prezent, nu avem o asemenea lege. va fi o lege nouă care este necesară în condiţiile în care prin noile Coduri penal şi de procedură penală s-a extins sfera sancţiunilor şi măsurilor neprivative de libertate, astfel încât era necesară o reglementare-cadru în această privinţă. Din elementele de noutate aduse de noua reglementare, amintim faptul că au fost introduse şi detaliate principiile care guvernează executarea sancţiunilor şi măsurilor neprivative de libertate, a fost regândit statutul şi rolul judecătorului delegat cu executarea, s-a prevăzut în mod expres implicarea activă a instituţiilor din comunitate în procesul de executare a acestor pedepse, a fost regândit sistemul sancţionator al minorilor prin noul Cod penal, astfel încât a fost necesară şi regândirea punerii în executare a măsurilor educative neprivative de libertate sub coordonarea consilierului de probaţiune. Şi, în sfârşit, proiectul reglementează şi alte măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, astfel încât sunt cuprinse măsuri de punere în executare a controlului judiciar, a controlului judiciar pe cauţiune, precum şi dispoziţii de punere în executare a măsurilor preventive dispuse faţă de o persoană juridică. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Comisia. |
|||||
|
|
Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Comisia juridică propune cu unanimitate de voturi adoptarea Proiectului de Lege privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu amendamentele admise. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri generale. Domnule deputat Mircea Toader, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sigur, e pentru prima dată când apare o astfel de lege, dar am o întrebare, în acelaşi timp, când discutăm de măsurile dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Nu cumva, aceste măsuri... că trebuie să spunem numai organele judiciare care pot să ia sentinţele definitive sau şi măsuri în timpul desfăşurării procesului. Cred că titlul e puţin ambiguu. Şi i-aş întreba pe cei din comisie, dacă nu noi trebuie să fim mult mai clari. Sunt măsuri care se iau la sfârşitul procesului penal cu sentinţă definitivă, sunt şi altele în timpul desfăşurării atât a anchetei penale, cât şi a anchetei judecătoreşti, practic, a procesului judecătoresc. Şi nu ştiu dacă este bine formulat "numai în cursul procesului penal". |
|||||
|
|
Comisia. Domnul deputat vă permite. |
|||||
|
|
Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu: Legea are ca obiect măsurile dinainte de apariţia unei hotărâri penale definitive. Şi din acest motiv... păi nu, tocmai din acest punct de vedere, titlul este, din punctul nostru de vedere, complet. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Nu mai doriţi, da? Mai sunt alte luări de cuvânt la dezbateri generale? Nu. Intrăm atunci pe articole. Avem amendamente admise şi respinse. Mergem pe amendamentele admise. O să rog colegii care au amendamente respinse să fie atenţi pentru a le susţine. Calupuri de zece. Sunteţi de acord? Mulţumesc. 1-10. Obiecţii, comentarii? Admise. 11-20. Obiecţii, comentarii? Admise. 21-30. Domnule deputat, aveţi cuvântul. Domnul deputat Márton Árpád, Grupul parlamentar al UDMR. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, n-aş dori să intervin mult... |
|||||
|
|
La ce amendament? |
|||||
|
|
La amendamentul respins de la punctul 1... |
|||||
|
|
Am înţeles. |
|||||
|
|
...care ar urma un alin.21 la art.11, după punctul 29. Stimaţi colegi, Adineauri, la legea privind probaţiunea, aţi adoptat acest amendament şi, prin similitudine, pentru că este vorba de aceeaşi instituţie, vă rog să votaţi ca să aprobaţi şi pentru această lege. Deci sunt două legi strâns legate unele de altele. Amendamentul: "În cazul cetăţenilor români care aparţin unei minorităţi naţionale, informarea prevăzută la alin.(1) se face în limba maternă a acestora." Deci este identică amendarea cu cea pe care aţi votat-o la cealaltă lege, care reglementează exact acelaşi lucru. Deci articolul... "...se face în limba maternă, la cererea acestora." Asta a fost amendarea acceptată: "...la cererea acestora". |
|||||
|
|
Mulţumesc. Liderii grupurilor parlamentare, două minute până la mine, sus, să discutăm. Domnule ministru, vă rog frumos. Dragi colegi, Amendamentul respins... o să-l rog pe domnul Árpád, conform înţelegerii liderilor grupurilor parlamentare, să reformuleze: "...se face în limba maternă a acestora, la cererea persoanei evaluate". |
|||||
|
|
"...se face în limba maternă, la cererea acestora." |
|||||
|
|
"...la cererea persoanei evaluate." |
|||||
|
|
"...la cererea persoanei evaluate". |
|||||
|
|
Sau "...la cererea persoanei". |
|||||
|
|
"...la cererea persoanei evaluate". "...la cererea persoanei". |
|||||
|
|
"...la cererea persoanei", fără "evaluate", că "evaluate" era la proba... |
|||||
|
|
"...se face în limba maternă a acestora, la cererea persoanei". |
|||||
|
|
"...în limba maternă a acestora, la cererea persoanei". Este de acord comisia? Da. Mergem pe acest text. Vă rog frumos să vă introduceţi cartelele. Deci, după art.11...asta înseamnă la amendamentul admis 28, după alin.(1), se introduce un nou alineat care sună astfel: "În cazul cetăţenilor români care aparţin unei minorităţi naţionale, informarea prevăzută la alin.(1) se face în limba maternă a acestora, la cererea persoanei". "În cazul cetăţenilor români care aparţin unei minorităţi naţionale, informarea prevăzută la alin.(1) se face în limba maternă, la cererea acestora". Text agreat. Mulţumesc foarte mult. Vă rog frumos să introduceţi cartelele. Ne pregătim de vot. Să înceapă votul. |
|||||
|
|
Cu 121 voturi pentru, patru abţineri, şapte voturi împotrivă, amendamentul dumneavoastră, cu corectura de rigoare, a fost admis. Mergem la amendamente admise. Mai departe. 49 şi 50, nu sunt obiecţii. Aprobate. Nu. Scuzaţi-mă! 29 şi 30. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. De la 31 la 40. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. De la 41 la 50. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. De la 51 la 60. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. De la 61 la 70. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. De la 71 la 80. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. De la 81 la 90. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. De la 91 la 100. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. De la 101 la 110. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. De la 111 la 120. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 121- 130. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 131-140. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 141-150. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 151-160. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 161-170. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 171-180. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 181-190. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 191-200. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 201-210. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 211-220. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 221-230. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 231-240. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 241-250. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 251-260. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 261-270. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 271-280. Domnul deputat Márton Árpád. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, La poziţia 270, aveţi textul marginal "Informarea minorului şi a familiei", respectiv art.65, cu două alineate, deci modul cum se face această informare. Propunerea mea constă în următorul text: Prevederile art.11 se aplică în mod corespunzător. Deci, tocmai ce am votat, şi în cazul informării minorilor, se aplică corespunzător. Mi se pare că acest amendament de tehnică legislativă, aş putea zice, chiar este bine-venit. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Ministerul? |
|||||
|
|
Domnul Florin Aurel Moţiu: Ministerul Justiţiei nu este de acord cu această modificare, cu acest amendament. Este vorba despre o informare pe care o face judecătorul către persoana respectivă. Şi, ca atare, considerăm că nu trebuie adoptat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia? |
|||||
|
|
Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu: Şi noi ne opunem amendamentului, exact din aceleaşi motive ca şi reprezentantul Ministerului Justiţiei. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule Árpád, vă rog frumos, aveţi cuvântul să resusţineţi. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Este adevărat că această informare se face de către judecător, dar se face către un minor. Şi vă aduc în atenţie tot cuprinsul art.11, că această informare se poate face şi prin ajutorul unui translator, inclusiv mimical. Deci judecătorul este în faţa unui minor care ori este surdomut - dispoziţia alin. (1) din art.11, ori este, cum am mai spus când am dezbătut Legea serviciului de probaţiune, provine dintr-un segment familial unde se vorbeşte o limbă a unei minorităţi naţionale şi nu prea umblă pe la şcoală, de aceea a devenit delincvent, şi judecătorul trebuie să-i spună ce să facă, cum să facă. Mi se pare just ca acestui minor, care eventual nu înţelege o altă limbă sau este surdomut, deci are nevoie de comunicare gestuală, să i se aplice întocmai art.11, aşa cum prevăd toate variantele articolului, în mod corespunzător. Deci asta susţine legea, tocmai pentru a înţelege minorul ce înseamnă pedeapsa pe care o primeşte şi cum trebuie să se comporte. Încă o dată vă spun, este vorba despre un minor cu o capacitate mai restrânsă de înţelegere a elementelor decât un major. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele. 272 are un amendament al domnului Árpád, amendamentul nr.2 din amendamente respinse. Să înceapă votul. Mulţumesc. |
|||||
|
|
42 pentru, două abţineri, 80 împotrivă. Amendamentul a fost respins. 273 - 280, obiecţii, comentarii? Nu. 281 - 290, obiecţii, comentarii? Nu. 291 - 300, obiecţii, comentarii? Nu. 301 - 310, obiecţii, comentarii? Nu. 311 - 320, obiecţii, comentarii? Nu. 321 - 330, obiecţii, comentarii? Nu. 331 - 340, obiecţii, comentarii? Nu. 341 - 350, obiecţii, comentarii? Nu. 351 - 360, obiecţii, comentarii? Nu. 361 - 370, obiecţii, comentarii? Nu. 371 - 380, obiecţii, comentarii? Nu. 381 - 390, obiecţii, comentarii? Nu. 391 - 399. Domnule deputat Márton Árpád, care este amendamentul? La art.92, nu, alin. (5). |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Este vorba despre un amendament foarte important, şi vă spun sincer nu ştiu de ce nu a fost adoptat. Nu înţeleg de ce nu a fost adoptat acest amendament. Este vorba despre intrarea în vigoare a legii. Într-adevăr, legea trebuie să intre în vigoare, şi aplicabilitatea legii trebuie să intre în vigoare odată cu intrarea în vigoare a Legii privind Codul penal şi Codul de procedură penală. Este punctul 3, pagina 112 şi se referă la poziţia nr.397 alin. (2), de la pagina 108. Vă rog să observaţi că, tocmai având în vedere reforma în penal a acestui pachet de legi, trebuie să avem aplicabile toate prevederile deodată. Degeaba am Codul penal şi Codul de procedură penală intrate în vigoare în acelaşi termen, dacă, prin termenele pe care le propuneţi aici, pedepsele date în conformitate cu aceste prevederi vor putea fi aplicate doar peste 9 luni. În aceste 9 luni ce ne facem? Deci, aşa cum se preconizează şi în altă legislaţie, aplicabilitatea întregii legi trebuie să intre în vigoare deodată cu Codul penal şi Codul de procedură penală. Ca atare, acele elemente premergătoare acestor legi trebuie să fie luate înainte. Deci dacă eu mă duc şi fac o normă de aplicare la 60 de zile de la intrarea în vigoare, după care mai dau încă 50 de zile, după care mai dau încă 90 de zile ca să intre în vigoare toate prevederile care se referă la Serviciul de Probaţiune, de exemplu, atunci degeaba am legea şi degeaba îmi intră legea în vigoare odată cu Codul penal şi Codul de procedură penală, că nu va putea fi aplicată decât peste 9 luni. Ca atare, eu am propus că în termen de 5 luni de la publicarea prezentei legi, Guvernul va adopta, prin hotărâre, Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor acesteia, prevăzute la art.19 alin. (2). Este vorba despre Serviciul de Probaţiune. Deci am dat Guvernului 5 luni după intrarea în vigoare, după publicarea acestei legi. Deci dacă noi votăm mâine legea, ea se publică în iunie, peste 5 luni va fi adoptată hotărârea de guvern, şi când intră în vigoare legea avem normele de aplicare, avem şi ce trebuie să facă consilierul de probaţiune. Altfel, dacă aceste amendamente nu sunt adoptate, degeaba intră în vigoare Codul penal şi Codul de procedură penală, că de aplicat vor putea fi aplicate pedepsele prevăzute acolo doar peste 9 luni. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Îl salutăm şi pe domnul Iulian Iancu, care a venit la această discuţie pe care dumneavoastră aţi deschis-o. Domnul ministru - preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii - a venit special să asculte. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Ne-am pus şi noi această problemă. Ideea este că nu se poate adopta o hotărâre de guvern care este dată în baza unei legi, fără ca legea respectivă să fie în vigoare. Deci, evident, hotărârea de guvern poate fi adoptată doar după intrarea în vigoare a legii. Termenele prevăzute de lege pe care le-am văzut noi au fost maximale. De altfel, în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi ele au mai fost reduse, şi nu înseamnă că legea nu se va aplica, ci doar că în 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii va fi adoptat şi Regulamentul de aplicare a acestei legi, dar aceasta nu înseamnă că legea nu va fi aplicabilă imediat. |
|||||
|
|
Pe mine m-aţi convins, domnule ministru. Gata! |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
Pregătiţi cartelele. Să înceapă votul. Mulţumesc. Amendamentul domnului Árpád. |
|||||
|
|
32 voturi pentru, două abţineri şi 81 voturi împotrivă. Nu a trecut. Nu avem un text specific. Era un amendament care completa la textul art.92. Bun. 399. Este ultimul amendament. Obiecţii, comentarii? Nu. Legea merge la votul final. Vă reamintesc că are un pic caracter organic. Poziţiile 4, 5 ... Nu, 4 l-am făcut. 5, raportul de la poziţia 5 nu a venit încă. 6 - nu. 7 - staff-ul tehnic, nu avem raportul. Mulţumesc. Intrăm în procedură de urgenţă. Caracter ordinar - în procedură de urgenţă. |
|||||
|
|
|
8. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2012. Iniţiatorul. Domnule ministru, aveţi cuvântul, scurt. |
|
|||
|
|
Domnul Adrian Ciocănea (secretar de stat, Ministerul Economiei): Mulţumesc, domnule preşedinte. Poziţia este 8. |
|||||
|
|
Poziţia 8 - PL-x 29. |
|||||
|
|
Domnul Adrian Ciocănea: Este vorba despre proiectul de lege care avea ca obiect de reglementare mandatarea Ministerului Economiei în vederea înfiinţării unei societăţi comerciale cu capital integral de stat, care să asigure intermedierea accesului pe pieţele emergente, în condiţii de concurenţă, în conformitate cu reglementările interne şi ale Uniunii Europene a produselor româneşti. La data la care s-a iniţiat acest proiect nu aveam cristalizată o soluţie exactă pentru Combinatul Oltchim, pentru care s-ar fi putut aplica această hotărâre, şi pentru că la vremea respectivă nu fusese definitivată soluţia pe care o cunoaştem astăzi, aceea a insolvenţei, am preferat să păstrăm acest document ca soluţie de rezervă, acest act normativ. Astăzi, când soluţia este cunoscută, vehiculul comercial nu ar face decât, în lipsa activităţii, să greveze asupra patrimoniului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, motiv pentru care, cu acceptul dumneavoastră, am dori să retragem opinia favorabilă de atunci, şi suntem de acord cu respingerea, care este rezoluţia comisiei. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Comisiile? Din partea celor două comisii, economică şi juridică? |
|||||
|
|
Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. În unanimitate, cele două comisii propun spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege pentru respingerea ordonanţei de urgenţă, în forma adoptată de către Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri? Nu avem dezbateri generale. Conform art.106, merge la votul final. Nu avem amendamente. Caracter ordinar. |
|||||
|
|
|
9. Următorul Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2013, care modifică Ordonanţa Guvernului nr. 19/2002; PL-x 145. Caracter ordinar. Este în procedură de urgenţă. Raportul conţine amendamente admise şi două anexe. Din partea iniţiatorului? Doamnă ministru, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna Cristina Crişu (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul: Mulţumesc, domnule preşedinte. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002, vizând modificarea titlului ordonanţei, având în vedere faptul că vânzarea bunurilor imobile aparţinând domeniului privat al statului se realizează potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011. Totodată, prin proiect este stabilită lista cuprinzând bunurile mobile şi imobile, care fac parte din baza materială de reprezentare şi protocol, trecerea în domeniul public al statului a bunurilor mobile preluate în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.16/2013. Comisia a elaborat un raport de adoptare, cu amendamente, cu care Guvernul este de acord. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Celebrele comisii de administraţie şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Doamnă deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Onorată asistenţă, În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă. Prin urmare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din 13 mai 2013. În urma examinării intervenţiei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, s-a hotărât cu unanimitate de voturi aprobarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2013 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile proprietate privată a statului aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", cu amendamente admise prezentate în anexa la prezentul raport. În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Propun timp de dezbatere 3 minute. |
|||||
|
|
Onorabilii membri ai grupurilor parlamentare care doresc să ia cuvântul? Domnule deputat, Grupul parlamentar al PDL. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Proiectul de act normativ pe care îl dezbatem astăzi are câteva lucruri care trebuie lămurite în plen şi pentru care şi Guvernul, dar şi dumneavoastră va trebui să explicaţi de ce în anexă, la lista bunurilor mobile şi imobile, treceţi şi baza de cercetare de la Uzlina, şi ne aducem aminte când toate acele discuţii de acum două luni de zile, cu sala de conferinţe aparţinând Ministerului Mediului, ca să fiu foarte bine înţeles, au trecut la Secretariatul General al Guvernului, din administrarea Ministerului Mediului, ca dintr-o dată să venim pe urmă şi să modificăm Ordonanţa Guvernului nr. 101, pe care, iată, o amânăm la aprobare pe 2011 privind vânzarea unor imobile aparţinând RA-APPS, prin Ordonanţa nr.35/2013, pe care am aprobat-o săptămâna trecută, şi prin care am modificat pe fond condiţiile de vânzare a acelor imobile. Nu înţeleg, din nota de fundamentare, spunem aici: "Sumele neacoperite de cele cinci instituţii beneficiare rezultate ca diferenţă între cheltuielile efective pentru administrarea, funcţionarea, conservarea şi protejarea bazei materiale de reprezentare şi protocol înregistrate de regie, şi sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetele proprii, cu rectificările ulterioare ale celor cinci instituţii beneficiare preluate în contractele de prestări de servicii anuale se suportă de către regie de venituri proprii. Şi, mai departe, ni se spune că din suma totală de 20.999.240 lei cheltuiala efectivă cu întreţinerea regiei este de 15.000.000, vezi, Doamne, celelalte instituţii: Camera Deputaţilor, Senatul, Administraţia Prezidenţială şi Curtea Constituţională, nesuportând decât 2.000.279. Or, eu întreb, pe de o parte, prindeţi, modificaţi Ordonanţa nr. 101/2011 şi creaţi facilităţi ca şi cum RA-APPS-ul este un ANL, cu posibilităţi de valorificare, prin reducerea preţului, după prima licitaţie cu 10%, după a doua cu 20, după a treia cu 30, cu plata în rate eşalonată după valoarea de 50.000, iar pe de altă parte, preluaţi de la instituţiile statului, cele care au în administrare astfel de spaţii, unele imobile în subordinea SGG-ului, tocmai pentru a justifica - ce?! - faptul că onor Guvernul sau primul-ministru nu are unde să se ducă în Delta Dunării, şi că trebuia preluată şi baza de la Uzlina? |
|||||
|
|
Domnule deputat, două minute aveţi. Aţi depăşit! |
|||||
|
|
Două minute, bineînţeles, dar trebuie lămurite lucrurile astea. Ori suntem... am venit anterior şi am spus: "Domnule, retragem Ordonanţa nr. 59, pentru că, chipurile, nu mai este Ministerul Economiei, nu-şi mai poate îndeplini rolul pentru care am gândit-o anul trecut. Dar acum venim şi, în loc să păstrăm o ordine cronologică, corectă, firească, a adoptării actelor normative, din care să şi rezulte scopul activităţii noastre, daţi-mi voie să vă spun că, intenţionat, în momentul de faţă alambicăm - între ghilimele - toată această analiză, pentru a nu mai înţelege nimeni ce se întâmplă. Şi prelungim la nesfârşit adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 101/2011, care este baza vânzării acestor imobile, până la urmă, modificată prin 35, iată, venită acum şi modificată prin 24, modificată prin 19, ca să nu înţeleagă... să nu mai ştie nimeni ce se întâmplă cu acest patrimoniu. |
|||||
|
|
Domnule deputat, vă cer permisiunea... Vă rog frumos să încheiaţi. |
|||||
|
|
Eu cer explicaţii Guvernului, în momentul de faţă, să explice de ce la anexa nr. 2, în listă, apare şi baza de cercetare de la Uzlina. |
|||||
|
|
Domnule deputat, sunt de acord. Există sesiunea de întrebări şi interpelări. Aş vrea să vă reamintesc, cu tot respectul pe care vi-l port, ştiţi că vă dau cuvântul... Am o singură rugăminte... mergem pe ceea ce am discutat tot timpul. Ştiu că dumneavoastră vă răzgândiţi la cutumă, dar vedeţi, din informaţiile mele, grupul dumneavoastră parlamentar nu are în Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic doar 3 membri, şi doar 2, câţi au lipsit în cele două comisii, care au aprobat în unanimitate. Dacă vă uitaţi în raport, sunt aprobate cu unanimitate amendamentele şi dezbaterea a fost făcută cu unanimitate: şi 30 din 33, şi 24 din 26, aşa încât, vă rog frumos, dumneavoastră sunteţi viceliderul grupului parlamentar, nu poate să vă răspundă pe ce s-a făcut în unanimitate în comisie şi colegii dumneavoastră de la PDL au acceptat aşa. Înţeleg că discuţia a fost şi s-au lămurit acolo. Nu poate să vă răspundă ministrul acolo unde au răspuns cei care erau de specialitate şi au discutat. Am să vă rog frumos să-mi daţi voie să mergem la amendamente admise şi respinse, dacă nu mai sunt alte intervenţii. |
|||||
|
|
Vă rog, încă o precizare. |
|||||
|
|
Vă rog frumos, domnule deputat. |
|||||
|
|
Nicio comisie nu poate să preia sau să ia dreptul plenului de a dezbate, în cadrul capitolului de dezbateri generale, aspectele legate de aprobarea unui act normativ, absolut nicio comisie, şi de aceea există prevederi în Regulament, în cadrul dezbaterilor generale, să punem întrebări şi să explicăm, şi să exprimăm punctul de vedere al grupului parlamentar, să ştiţi. În comisii, aspectele au... |
|||||
|
|
Domnule deputat, într-un timp rezonabil, nu într-o dezbatere între dumneavoastră şi un ministru, da? Aţi ridicat o chestiune, eu v-am explicat, din ce am citit, aşa, la prima strigare, în raportul făcut de onorabilii mei colegi din cele două comisii, la care am observat că şi colegii dumneavoastră au participat şi au votat în unanimitate, că aşa scrie în raport. Este semnat de ambii preşedinţi şi ambii secretari din cele două comisii. O să rog frumos, din partea celorlalte grupuri parlamentare, dacă mai sunt luări de cuvânt. Domnule vicelider, aveţi dreptate. Pe procedură este... Numai o secundă, vă rog frumos. Grupul parlamentar al PSD. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Exact cum a spus şi domnul preşedinte, în Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, cu unanimitate de voturi, s-a votat acest act normativ, propunerea pentru acest act normativ... Trebuie să nu confundăm lucrurile. Este vorba că la începutul anului 2013, prin HG nr.16 s-au dat în administrarea RA-APPS bunuri imobile, iar prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15 - tot a.c., 2013 - nişte bunuri imobile. Este vorba de a acoperi cheltuielile pe care RA-APPS-ul le are cu administrarea, gestionarea, întreţinerea şi conservarea patrimoniului pe care îl are în administrare, şi ştiţi foarte bine că cele cinci instituţii - Camera Deputaţilor, Senatul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi Curtea Constituţională - acoperă o parte din aceste cheltuieli. Diferenţa, până la suma totală pe care RA-APPS-ul o are, ocazionată cu cheltuielile pentru administrarea respectivului patrimoniu, sunt acoperite din surse proprii. Tocmai de aceea, prin aceeaşi Ordonanţă nr. 15 din 2013 este stipulat ca 50% din profitul pe care RA-APPS-ul îl obţine în urma vânzărilor imobilelor aflate în administrare să se ducă pentru modernizarea şi consolidarea respectivelor imobile. Mai mult, ştiţi foarte bine că, în urma sentinţelor judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-au restituit foştilor proprietari - vezi Legea nr.10 - anumite imobile, de fapt, ce face respectivul act normativ? Pune de acord o situaţie de fapt cu o situaţie de drept, şi reglementează foarte clar utilizarea fondului protocolului. Asta este, de fapt, marea noimă a acestui act normativ. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Alte grupuri parlamentare dacă mai au luări de cuvânt? Nu mai sunt. Pe procedură, domnul deputat Mircea Toader. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În primul rând, vreau să vă spun - nu spun că vă atrag atenţia, că nu este frumos -, ce decidem noi la nivel de grup cu ce este în comisie este cu totul altceva. Noi am avut o dezbatere pe această ordonanţă, am avut un punct de vedere, şi pe acela îl şi susţinem. Problema-i a noastră, de ce în comisie a fost într-un fel, şi de ce grupul votează altfel. Un al doilea punct de vedere: vedeţi că sunt două ordonanţe cam cu acelaşi punct de vedere. Sigur, cea care prevede un mod de vânzare, după care o revenire asupra ei. Este o practică, şi o ştiţi şi dumneavoastră, domnule preşedinte, foarte bine, când sunt două iniţiative legislative - că-s ordonanţe, că nu sunt ordonanţe - ele se discută în comun, cu un singur raport. Una din cele două ordonanţe se ia în raport de respingere, să iasă o lege ca lumea. Aici are dreptate colegul meu, Gheorghe Tinel, când spune că bulversăm. Şi v-aş propune, în acest sens, s-o întoarcem la comisie şi să vină, aşa cum este procedura comună, să spună ...Ordonanţa asta se respinge, asta se aprobă, în următorul text. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule deputat, aţi rămas pe vechea Constituţie. |
|||||
|
Domnul Tinel Gheorghe (din sală): Nu, pe noua. |
||||||
|
|
Pe noua Constituţie... tocmai că nu avem voie să facem aşa ceva. Liderul Grupului parlamentar al PDL cere retrimiterea la comisie. Vă rog, frumos, să pregătiţi cartelele. Propunerea de retrimitere la comisie. Să înceapă votul. Mulţumesc. |
|||||
|
|
37 voturi pentru, cinci abţineri şi 83 de voturi împotrivă. Continuăm dezbaterea. Nu mai sunt intervenţii la dezbateri generale. Mergem la amendamente admise. Calupurile le ştiţi, de 5. 1 - 5, obiecţii, comentarii? Nu sunt. Admise. 6 - 10, obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 11 - 15, obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 16 - 17 - obiecţii, comentarii? Nu. Admise. Anexa nr. 1, obiecţii, comentarii? Nu. Admisă. Anexa nr. 2, obiecţii, comentarii? Nu. Admisă. Merge la votul final. Are caracter ordinar. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2013 privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 12 septembrie 2012, aprobată prin Decizia consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 28 septembrie 2012 precum şi a Scrisorii semnate de autorităţile române la Bucureşti la 8 martie 2013, aprobată prin Decizia consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 15 martie 2013 prin care se solicită prelungirea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, de tip preventiv, intrat în vigoare prin Scrisoarea de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 10 martie 2011, aprobată prin Decizia consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 25 martie 2011 (PL-x 154/2013). Caracter ordinar. Procedură de urgenţă. Domnul ministru a venit, eu aveam şi rugămintea din partea Guvernului să-l dezbatem fără... un reprezentant al Guvernului era la Senat. Domnule ministru, Vă rog frumos să susţineţi. |
|
|||
|
|
Domnul Dan Manolescu (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Mulţumesc, domnule preşedinte. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti la 12 septembrie 2012 şi aprobată prin Decizia consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional, precum şi Scrisoarea prin care se solicită prelungirea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional este supusă astăzi ratificării dumneavoastră. Ministerul Finanţelor propune adoptarea legii în forma promovată de către Guvern. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Onorata Comisie pentru buget. Comisia cu banii. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt deputatul Doboş Anton, din Colegiul nr.12, Iaşi. Raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2013 privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 12 septembrie 2012, aprobată prin Decizia consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 28 septembrie 2012 precum şi a Scrisorii semnate de autorităţile române la Bucureşti la 8 martie 2013, aprobată prin Decizia consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 15 martie 2013 prin care se solicită prelungirea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, de tip preventiv, intrat în vigoare prin Scrisoarea de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 10 martie 2011, aprobată prin Decizia consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 25 martie 2011. În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură de urgenţă cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2013 privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 12 septembrie 2012, aprobată prin Decizia consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 28 septembrie 2012, precum şi a Scrisorii semnate de autorităţile române la Bucureşti la 8 martie 2013, aprobată prin Decizia consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 15 martie 2013 prin care se solicită prelungirea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, de tip preventiv, intrat în vigoare prin Scrisoarea de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 10 martie 2011, aprobată prin Decizia consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 25 martie 2011, trimisă cu adresa PL-x 154/27 mai 2013, înregistrată sub numărul 22/206 din 28 mai 2013. Conform prevederilor art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin.(8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Consiliul Legislativ, prin avizul nr.412/21.05.2013, a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, prin avizul nr.154/03.06.2013, a avizat favorabil proiectul de lege. În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii comisiei au examinat proiectul de lege menţionat mai sus în şedinţa din 10 iunie 2013. Din totalul de 32 de membri ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci au fost prezenţi 32 deputaţi. La dezbaterea proiectului de lege au fost prezenţi, în calitate de invitaţi, domnul Gheorghe Gherghina, secretar de stat, şi doamna Boni Cucu, director în cadrul Ministerului de Finanţe Publice. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma iniţiatorului. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu. |
|||||
|
|
Din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a luat cuvântul domnul deputat. Din partea grupurilor politice parlamentare domnul ministru Ialomiţianu. Domnule ministru, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Prin actul normativ, de fapt, ce aprobăm? Două scrisori de intenţie semnate de autorităţile române - de Guvernul Ponta - şi Fondul Monetar. Prima scrisoare se referă la angajamentele pe care le-a luat Guvernul Ponta faţă de organismele internaţionale, faţă de Fondul Monetar - Ponta 1, iar a doua scrisoare este o scrisoare de scuze. Aducă că nu v-aţi făcut temele. Deci, Guvernul Ponta, prin semnarea celei de a doua scrisori, a rămas corigent, cerând prelungirea acordului cu trei luni. Aş vrea, dragi colegi de la USL, să vă aduceţi aminte de ce scrie aici atunci când ieşi în spaţiu public. Ce angajamente v-aţi luat. V-aţi luat angajamentul că măriţi impozitele şi taxele şi aţi făcut-o prin Ordonanţa nr.8, aţi spus că plătiţi arieratele autorităţilor locale, nu aţi făcut-o şi nici acum n-aţi ajuns la nivelul stabilit cu Fondul Monetar. Aţi spus că liberalizaţi preţurile la energie şi gaze. Aţi făcut lucrul acesta şi să vă aduceţi aminte că aţi votat... |
|||||
|
|
Domnule preşedinte! Domnule ministru, ca să nu vă certe cineva... |
|||||
|
|
Un minut, un minut. |
|||||
|
|
La chestiune, vă rog frumos, la chestiune. |
|||||
|
|
Da. Aţi votat prin Legea nr.123 în iunie calendarul de liberalizare a preţurilor la energie şi gaze şi să-i spuneţi premierului că a votat şi dânsul şi nu alţii au angajat aceste obligaţii, de aţi omorât mediul de afaceri, iar foarte mulţi nu pot să-şi plătească factura la gaze. V-aţi angajat că privatizaţi o serie de companii, v-aţi angajat că închideţi unele companii. Sigur, asta sunt în scrisoare şi vă rog foarte mult să citiţi, ca să ştiţi la ce v-aţi angajat. Să sperăm că acum, în iunie, Fondul Monetar va finaliza acordul, dar cred că este aşa, un cinci amărât, ca în sesiunea de toamnă. Sper că Fondul Monetar o să spună: "Doamne ajută că am scăpat de acest Guvern! La revedere!" |
|||||
|
|
Un cinci amărât... |
|||||
|
|
Fondul Monetar o să zică: "la revedere!" |
|||||
|
|
Să trăiţi! E mai bun decât un patru amărât în sesiunea de vară, să ştiţi. Doamna deputat, din partea Grupului parlamentar al PSD. Am luat trei ani patru la rând şi am murit. Ne era foame. Acum mai bine iau cinci şi trec clasa. Doamna deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Este trist când ai memorie scurtă şi când nu realizezi, de fapt, că cel care a îndatorat România este chiar cel care vorbeşte de la această tribună, reprezentantul Partidului Democrat Liberal, şi care ne-a pus în situaţia în care să negociem constant, să negociem permanent cu Fondul Monetar Internaţional. Cred că este important să ne reamintim cine a cerut - dacă a cerut cumva - opinia şi părerea opiniei publice vizavi de această îndatorare şi, mai mult decât atât, faptul că se doreşte astăzi semnarea şi ratificarea celor două scrisori este un pas important pentru noul acord stand-by pe care trebuie să-l avem cu Fondul Monetar Internaţional, deoarece cred că trebuie să oferim încă o dată credibilitate instituţiilor publice şi mediului politic din România, prin acest acord şi prin această colaborare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Alte grupuri politice parlamentare? Domnule deputat, aveţi punctul roşu. Nu v-a pronunţat numele. V-a acuzat? Pe dumneavoastră? Nu-i adevărat, n-a spus numele dumneavoastră, domnule deputat. L-aţi enervat pe domnul deputat Răţoi. Vă rog frumos. Nu pot. Iertaţi-mă. Mă ceartă domnul deputat după aceea, Tinel Gheorghe. Vă rog din suflet. Dau cuvântul colegilor care nu sunt menţionaţi. Dumneavoastră, v-am... Eu sunt preşedintele Camerei, n-am ce să fac, decât dacă... Eu pot să pronunţ cuvântul. N-aveţi drept la replică la preşedintele Camerei. Asta-i viaţa. Da, bun, deputaţi. Nu scrie preşedintele Camerei. Dacă alte grupuri politice parlamentare mai doresc să ia cuvântul? Nu. Mergem... Tot respectul pe care vi-l port, ştiţi că vă dau cuvântul de câte ori vă pronunţă numele cineva. Din partea grupului parlamentar ? Vă rog frumos, Grupul parlamentar al PP-DD. Imediat. Domnul deputat Tinel Gheorghe după aceea, din partea Grupului parlamentar al PDL, pe procedură. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor, Dumnezeu ne-a dat două urechi şi o singură gură, ca să ascultăm mai mult decât vorbim. Oare noi ştim dacă cei care ne-au trimis aici sunt de acord cu deciziile pe care noi le luăm? Acele privatizări de care vorbim, şi dacă conştiinţa ne îndeamnă că lucrările pe care le facem sunt cele corecte, de ce nu suntem de acord cu toţii. Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Domnul deputat Tinel Gheorghe. Pe procedură, domnule deputat. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Vă citesc din prevederile art.151 alin.(3) şi (4), pentru că ele trebuie reţinute aşa cum sunt redate în text: "Un deputat poate solicita cuvântul pentru probleme de procedură numai în cazul în care se consideră că în acel moment al dezbaterilor au fost încălcate anumite prevederi ale Regulamentului, prevederi la care va face referire în intervenţia sa." Iar (4) spune: "Un deputat poate cere dreptul la replică în situaţia în care, la adresa sa, în acel moment al dezbaterilor, s-au făcut afirmaţii incorecte sau ofensatoare de la microfonul Camerei Deputaţilor. Dreptul la replică va fi formulat într-un mod care să nu genereze un nou drept la replică." "la adresa sa" nu presupune rostirea numelui, domnule preşedinte, şi indirect poţi să faci referire "la adresa sa". Şi altfel textul... |
|||||
|
|
Domnule deputat, Vă rog să mă iertaţi, nu scrie aşa ceva în textul Regulamentului. Sunteţi deputat în al doilea mandat. |
|||||
|
|
Daţi-mi voie. Atâta timp cât în textul Regulamentului nu se face precizare expresă că "la adresa sa" presupune şi invocarea numelui, referire "la adresa sa" poţi să faci şi prin "vorbitorul anterior." Poţi să evidenţiezi acest lucru, asta înseamnă că nu te poţi referi decât la cel care a vorbit anterior. Daţi-mi voie să-i permiteţi colegului meu, Gheorghe Ialomiţianu, un drept la replică... |
|||||
|
|
Doar dacă i se pronunţă numele. |
|||||
|
|
...pentru că mi se pare că-i incorect. Reprezentantul PSD-ului a făcut o referire care nu-i conformă cu realitatea. |
|||||
|
|
Domnul deputat, numai dacă i se pronunţă numele. Nu mai încercaţi. Cu tot respectul. Şi acesta este un microfon, dar este al preşedintelui de şedinţă. Aşa, putem să interpretăm cum vrem fiecare Regulamentul. Ciclul 2013-2016 într-un fel, 2008-2012 în alt fel. Regulamentul e unul singur. Ştiţi, când aveţi dreptate, vă dau dreptate. Domnului deputat i-am dat cuvântul de fiecare dacă când a... chiar şi peste program. Mai ţineţi minte? Când Grupului parlamentar al PDL i-am dat de două ori cuvântul, deşi la dezbateri scrie Regulamentul că doar o dată. Mai ţineţi minte? Aţi uitat. Era săptămâna trecută şi acum două săptămâni. Iertaţi. Bun! Potrivit 106 din Regulamentul Camerei nu sunt amendamente admise sau respinse. Procedură de urgenţă. Merge la votul final. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
|
A venit Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care nu avea raportul. Cred că este pe poziţia 5 a ordinii de zi. Are amendamente admise şi respinse. Iniţiatorul. Sunt deputaţi iniţiatorii. Nu doresc să ia cuvântul. Din partea comisiei. Voci din sală: Dezbateri generale! |
|
|||
|
|
Poftiţi? Aveţi răbdare, mai e până la dezbateri. Începem cu iniţiatorii, după care comisia. Raportul este comun făcut de către Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Domnule preşedinte, aveţi cuvântul pentru a prezenta raportul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Voi prezenta raportul comun asupra acestui proiect de lege. Este un raport comun al Comisiei pentru apărare, cât şi al Comisiei pentru muncă. Am ţinut cont de avizul Consiliului legislativ, al Consiliului Economic şi Social. Punctul de vedere al Guvernului, care susţine această iniţiativă legislativă. Adoptarea proiectului de lege o găsiţi cu amendamentele admise în anexa nr.1 şi amendamentele respinse în anexa nr.2. Şi Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă rog frumos, din partea grupurilor politice parlamentare. Domnule deputat, aveţi cuvântul, după care domnul deputat Mircovici, Grupul minorităţilor naţionale. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Aici e vorba despre cum s-a anunţat prin expunerea de motive. N-am auzit reprezentantul ministerului, dar avem în scris motivarea proiectului de lege. E vorba despre eliminarea unor inechităţi la pensiile militarilor. Deci, este vorba de pensie specială. Un mic istoric despre pensiile speciale. În 2010, prin Legea nr.119, iar prin Legea nr.263 privind sistemul public de pensii, s-au eliminat pensiile speciale. Pensia specială a magistraţilor s-a menţinut cu concursul larg al Curţii Constituţionale. Pensia specială a militarilor se va restabili prin această lege. Dar ce vom face cu celelalte pensii speciale: pensiile diplomaţilor, corpului diplomatic, pensiile aviatorilor şi pensiile parlamentarilor? Noi suntem de acord totdeauna să eliminăm inechităţile, dar, de această dată - să nu vă supăraţi - se face pe cale ocolită. Se face o eliminare a inechităţii numai pentru militari. Hai să o facem împreună cu celelalte categorii socio-profesionale cărora li s-au luat aceste pensii speciale, nu pe această cale, ci împreună, pentru toate celelalte categorii socio-profesionale. N-am nimic... şi respect Armata română, militarii Armatei române. Dar, iertaţi-mă, nu pot să fiu de acord să beneficieze de pensie specială - de pensia aia mare - toţi torţionarii care, în regimul ceauşist, au făcut - ştiţi foarte bine ce au făcut, iar celorlalte categorii socio-profesionale de care am vorbit, cărora li s-au luat aceste drepturi, să nu beneficieze în continuare de pensia specială. Este de nepermis - nu vă supăraţi - ca un fost plutonier să aibă o pensie mai mare decât un diplomat de carieră. Nu facem altceva, prin această lege, ci creăm din nou inechităţi. Pentru aceste motive, Grupul parlamentar al UDMR nu va vota acest proiect de lege. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Mircovici, după care - vă cer permisiunea - domnul deputat Iordache, din partea Grupului PSD, după care domnul deputat Mircea Toader, din partea Grupului PDL. În ordinea înscrierii pe tricou. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, După cum aţi putut constata întotdeauna, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a avut o poziţie echilibrată şi niciodată nu a mers pe variante politicianiste atunci când s-a discutat adoptarea unei legi. În momentul de faţă, noi nu discutăm despre o pensie specială şi nici despre revenirea la o pensie specială. A fost un moment, în istoria noastră recentă, în anul 2010, când o pensie ocupaţională - aşa cum există în toate statele NATO, din care şi România face parte - s-a renunţat la Legea nr.164 ca lege ocupaţională şi în niciun caz ca lege specială, şi în aceste condiţii s-a creat o inechitate nu pentru foştii torţionari, ci pentru militarii mai tineri, care au plătit cu preţul carierei lor intrarea României în NATO prin reducerea Armatei române de la 320 de mii de oameni la 90 de mii. Deci nu putem să vorbim de o pensie ocupaţională. Faptul că, prin această lege, Guvernul actual corectează o inechitate care s-a făcut unei părţi dintre militari - aproximativ 10 procente - prin care s-a luat o pensie obţinută pe drept la momentul trecerii în rezervă, fără voia lor, repet - este salutar. De asemenea, este salutar faptul că Guvernul actual al României a revenit la poziţia iniţială prin care stabilea că, de la 1 ianuarie 2014 să între în vigoare prevederile acestei legi, nu a mers nici ca Senatul, "din luna următoare lunii în care se adoptă legea" şi comisiile reunite astăzi au stabilit ca plata drepturilor băneşti prevăzute la alin.(1) să se efectueze cu data de 1 octombrie 2013. Deşi sumele respective nu erau prevăzute în buget, s-au luat în calcul posibilităţile pe care le are România de a repara o astfel de greşeală. Da, Ministerul Apărării Naţionale vrea să revină în NATO şi din acest punct de vedere; da, Ministerul Apărării Naţionale - şi probabil că toate structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vor susţine acest lucru - a iniţiat un proiect de lege prin care să se revină la militari la pensia ocupaţională. Şi explicam în legislatura trecută, atunci când am fost unul din cele două voturi care a votat împotriva Legii pensiilor - legii acesteia unitare a pensiilor - tocmai din considerentul că militarii nu au salariu, ci au soldă. Adică sunt la dispoziţia statului când are nevoie de ei 24 de ore din 24. Ceea ce mă surprinde însă - pentru că nu vreau să mai iau cuvântul o dată şi în momentul în care se va discuta pe amendamente, domnule preşedinte, şi vă rog să-mi daţi voie să fac acest lucru acum. A existat un amendament semnat, culmea, de grupurile parlamentare aflate la putere - de Partidul Social Democrat, de Partidul Naţional Liberal, de UNPR şi de Grupul parlamentar al minorităţilor - prin reprezentanţi care aveau direct legătură cu sistemul militar, respectiv preşedintele, vicepreşedintele, secretarul Comisiei pentru apărare, prin care s-a solicitat ca, în momentul în care se revine la pensiile din octombrie..., din decembrie 2010, să se aibă în vedere Ordonanţa nr.1/2013, pe care Guvernul României a dat-o, prin care a corectat punctul de pensie cu 4%. |
|||||
|
|
Mă roagă domnul deputat Tinel Gheorghe să fiţi mai scurt în intervenţia dumneavoastră. Mă roagă frumos să vă rog. |
|||||
|
|
Intrasem de la dezbateri generale pe amendament, ca să nu revin. Dacă nu, mă opresc şi revin la amendament, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Vă rog frumos să reveniţi lângă mine, aici, sus. |
|||||
|
|
Revin la amendamentul respins, în momentul în care-l veţi discuta. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Florin Iordache, preşedintele Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Mi-am dat eu seama. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Rolul acestei iniţiative legislative nu este acela de a reveni la pensiile speciale. Dacă colegii noştri din anumite grupuri parlamentare doresc o astfel de iniţiativă, este foarte simplu: ori individual, ori pe grupuri parlamentare pot veni să iniţieze o astfel de iniţiativă pentru anumite pensii speciale. Rolul acestei iniţiative este unul foarte simplu: să îndreptăm o nedreptate pe care a făcut-o Guvernul Boc în anul de graţie 2010, astfel încât aproximativ 18.600 de pensionari şi-au pierdut, la momentul adoptării acelei legi - un drept deja câştigat. Un drept constituţional. Pensia nu poate fi diminuată. Deci, printr-o lege, a venit Guvernul Boc de la acel moment şi a diminuat pentru 18.000 de pensionari, le-a diminuat pensiile. Foarte pe scurt, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Vă rog frumos, că pleacă şi domnul profesor Stanciu şi nu mai avem auditoriu. |
|||||
|
|
Da. Ne vede la televizor domn profesor Stanciu. Domnul academician. Acum, vorbind foarte serios, domnule preşedinte, rolul acestei iniţiative pe care Guvernul o susţine începând cu 1 octombrie este să îndreptăm o inechitate, astfel încât un drept constituţional, acela la pensie câştigată, să nu poată fi diminuat. Noi am susţinut şi în Comisia pentru muncă şi în Comisia pentru apărare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc mult. Domnul deputat Mircea Toader, Grupul parlamentar al PDL. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, N-am văzut aici, în motivaţie, susţinerea protocolului cu domnul Dogaru. Probabil că în spate trebuie să existe şi acel celebru protocol prin care dumneavoastră v-aţi angajat, USL-ul, e adevărat, să susţineţi punctul de vedere al domnului Dogaru, care la rândul lui reprezintă o categorie din cei care au lucrat - într-o formă sau alta - în serviciul militar. Spun într-o formă sau alta, că unii au lucrat la "Viaţa militară", n-au avut legătură directă cu armata decât aşa, pe scris. Dar, în esenţă, voiam să vă spun că, pe lângă faptul că există presiunea aceasta - a domnului Dogaru, nu a străzii - mai există şi o inechitate. Ştiţi foarte bine că această lege celebră a pensiilor, mult discutată, a avut şi alte categorii de pensionari cărora li s-a diminuat pensia. De ce la o categorie dăm şi la altă categorie nu? Şi nu spunem că la 80 şi vreo trei la sută din militari le-a crescut pensia chiar foarte mult. În esenţă, sigur, a mai spus-o domnul Iordache, problema pensiilor ocupaţionale. Domnule Iordache, programul dumneavoastră de guvernare prevede modificări legislative privind pensiile ocupaţionale. Vă rog s-o faceţi, şi când o faceţi, participăm şi noi. Deci dumneavoastră sunteţi cei care trebuie să iniţiaţi şi, ca atare, aşteptăm să iniţiaţi inclusiv categorii care trebuie să fie un supliment, nu trebuie să amestecăm una cu alta. Pensiile ocupaţionale reprezintă o măsură corectă, dar vă rog s-o faceţi. O aveam şi noi în program, dar n-am făcut-o. |
|||||
|
|
N-aţi mai apucat să implementaţi programul. Am înţeles. Dar uite, ne ţinem noi de cuvânt în locul dumneavoastră. Mergem mai departe. Nu mai sunt luări de cuvânt. Mergem pe amendamente admise sau respinse. Calupuri de câte cinci. Amendamente admise 1-5, obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate. Amendamente respinse nu mai sunt. Eu v-am întrebat. De ce mă certaţi? Igen, da... Igen, igen, dar trebuie să fim atenţi. Amendamente admise, anexa nr.1, de la 1-5. Obiecţii, comentarii. Domnul Vladu, bănuiesc că este amendamentul 4. Amendamentul 4, art.1 alin.(2). Da? Deci până atunci nu mai avem nicio obiecţie, niciun comentariu. Domnul Vladu, daţi-mi voie, că e domnul Mircovici înainte. Toată lumea vrea să susţină amendamentul, dar nu-i atentă. Era, dar nu era... Domnule Mircovici, art. 1 alin.(1), aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru că sunteţi foarte atent şi nu... mi-aţi tăiat... eram convins că voi lua cuvântul la această problemă. Amendamentul nostru, al celor 4 de la cele 4 partide menţionate anterior, vizează o singură situaţie care poate apărea, şi nu alta. Situaţia celor cărora le-a scăzut pensia cu 2% şi cărora la 1 ianuarie 2013 le-a crescut cu 4%, că a crescut punctul de pensie şi în momentul în care se va adopta această lege, de revenire, de reparaţie, în loc să li se dea, li se va lua, exact ca la Radio Erevan. Atât, asta era problema. Am înţeles că nu există posibilitatea, am înţeles că s-au oferit varianta de la 1 octombrie, în loc de la 1 ianuarie. Probabil că vor înţelege şi militarii cărora le va scădea pensia prin această lege reparatorie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Pregătiţi-vă cartelele. Amendamentul nr.1 din Anexa nr.2, amendament respins, art.1 alin.(1) care se referă la amendamentul respins nr.2, bănuiesc că e contrapondere, că nu văd în altă parte unde-i 1. Să înceapă votul. Da. |
|||||
|
|
7 voturi pentru, 4 abţineri şi 74 de voturi împotrivă. A fost respins. Mergem pe amendamentul 2 în textul adoptat de către comisie, nemodificat cel de la Senat. Supun votului dumneavoastră, să înceapă votul. |
|||||
|
|
71 cu 4 şi cu 10. Bun. Mergem la amendamentul domnului Vladu, care este la alin.(2), domnule Vladu, da? Şi care se referă la art.1 alin.(2). Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Guvernul Ponta I a promis din alegeri locale, de anul trecut, că va da cadrelor militare. N-a reuşit. A promis la alegerile generale din toamnă că va da această sumă. N-a reuşit. Vin cu propunerea să dăm aceşti bani începând cu data de 1 august 2013. sper că sunteţi cu toţii de acord, ca această sumă să fie dată cu data de 1 august 2013. |
|||||
|
|
Deci ce nu aţi reuşit dumneavoastră să daţi să dăm noi mai devreme, nu? Am înţeles. Dumneavoastră numai de luat... |
|||||
|
|
E promisiunea dumneavoastră şi vin în sprijinul... |
|||||
|
|
De luat luaţi şi de dat nu daţi. Am înţeles. |
|||||
|
|
...să vă ţineţi de cuvânt. |
|||||
|
|
Am înţeles. să ne ţinem noi de cuvânt. Da, da. Păi, ne ţinem de cuvânt, nu vedeţi? Domnul Vladu vrea mai devreme să ia. Vă supun la vot... să-l luaţi... păi, noi dăm, dumneavoastră luaţi. Să înceapă votul. |
|||||
|
|
23 pentru, două abţineri, 66 de voturi împotrivă. Rămâne amendamentul 1 în forma propusă de către comisie. Îl supun şi pe acesta la vot. Să înceapă votul. |
|||||
|
|
71 de voturi pentru, cu trei abţineri, 15 împotrivă. Nu mai sunt amendamente respinse. Mai aveţi? La art.4 amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat. La amendamentul 5, amendament admis. Domnul Kerekes Károly are un amendament respins care se referă la art.2 alin.(2), dar nu are legătură cu amendamentele admise. Domnule deputat, daţi-mi voie să aprob şi amendamentul admis de la alin.2 cu 1. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat. Domnul deputat Kerekes are la alin.(2) al art.2 un amendament respins. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aici la alin.(2) al art.2 în teza a doua a alin.(2) se introduce o derogare, şi anume: "Sumele plătite necuvenit, în urma recalculărilor, nu se restituie". Gândiţi-vă bine, în sistemul public de la toţi muritorii de rând recuperăm sumele plătite necuvenit. Nu credeţi că va crea o tensiune în cazul tuturor acelor persoane din cadrul sistemului public care sunt obligate să restituie sumele plătite, primite necuvenit, iar în cazul militarilor nu aplicăm aceeaşi regulă. Dincolo de acest lucru, dacă între timp decizia de recuperare va fi confirmată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, tot intervine acest drept al militarilor de a nu mai plăti înapoi aceste sume? Eu, în cel mai... în modul cel mai serios întreb şi aştept un răspuns din partea Ministerului Apărării Naţionale. Îşi poate permite această derogare? Îşi asumă această răspundere? Vă rog să-mi răspundeţi. |
|||||
|
|
Domnule deputat, ne-o asumăm noi prin vot, să ştiţi, nu ministerul. Noi, cei care suntem aici. Ştiţi cum e cu armata, armata ne-a dat revoluţia. Suntem liberi, avem Parlament, mai şi dăm... Doamnelor şi domnilor colegi, Amendamentul domnului Károly Kerekes îl supun la vot. să înceapă votul. |
|||||
|
|
33 pentru, două abţineri, 51 de voturi împotrivă. A fost respins. Nu mai sunt amendamente admise. Merge la votul final. Caracter organic, procedură de urgenţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Programul nostru a luat sfârşit. Ne vedem, membrii Biroului, mâine dimineaţă, la 9,30, în Birourile permanente reunite. La ora 10 începe plenul Camerei. Da, la Camera Deputaţilor... nu aveau sală. La ora 10 plen Camera Deputaţilor. La ora 11, plen reunit, după care facem votul final la Camera Deputaţilor. Vă urez o zi frumoasă! |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
După pauză, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Eduard Raul Hellvig, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
||||||
|
|
Bună seara! Stimaţi colegi, Deschid şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebări. Aş vrea să văd dacă este în sală doamna deputat Manuela Mitrea. Dacă nu este, am rugămintea la domnul ministru şi cu plecăciune vă salut pentru prezenţa în Parlament, cu mulţumiri, să trimiteţi doamnei deputat răspunsul pe care l-a solicitat. Vă mulţumesc mult. Dacă există domnul deputat Solomon Adrian? dacă nu, domnule ministru, aceeaşi rugăminte, să trimiteţi domnului deputat răspunsul dumneavoastră. Domnul Rădulescu Romeo de la PDL? De la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale. Sărut mâna, doamnă ministru. Doamnă ministru, sărut mâna! Am o rugăminte, având în vedere că domnul deputat nu este în sală, am rugămintea să-i trimiteţi răspunsul în forma scrisă. Dacă există domnul deputat Vladu Iulian? Domnule ministru, se pare că nu aveţi parlamentar căruia să-i răspundeţi astăzi. Am rugămintea să trimiteţi şi dumneavoastră răspunsul în scris, domnului deputat. Cu mulţumiri! |
|||||
|
|
|
Trecem la deputaţii înscrişi pentru a prezenta interpelări pe scurt. |
|
|||
|
|
|
Domnule deputat, dacă doriţi, aveţi cuvântul. Vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelare adresată doamnei Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice de către deputat PSD Ion Eparu, Colegiul 10 - Ploieşti, Circumscripţia electorală nr.31 - Prahova. Obiectul interpelării: măsurile vizate de Ministerul Muncii pentru eliminarea discrepanţelor în stabilirea pensiilor în cazul salariaţilor care au lucrat în grupa I de muncă. Stimată doamnă ministru, anularea măsurii de reducere a vârstei de pensionare pentru persoanele care au lucrat în grupa I de muncă, aşa cum este prevăzut în Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii, a provocat discrepanţe între diferite categorii de salariaţi ce urmează să devină pensionari, precum şi nemulţumiri din partea celor care şi-au câştigat dreptul la o valoare mai mare a pensiei ca urmare a condiţiilor grele de muncă. În cadrul audienţelor susţinute la cabinetul parlamentar din municipiul Ploieşti, am primit mai multe sesizări legate de faptul că, după adoptarea Legii nr.263/2010, persoanele ce se văd nevoite să se pensioneze din cauza bolilor profesionale ajung să primească o pensie mai mică decât salariaţii cu un stagiu mai mic de cotizare, dar care au încetat raporturile de muncă înainte de adoptarea acestui cadru legal. Faţă de cele prezentate, vă solicit, doamnă ministru, să-mi prezentaţi strategia ministerului muncii cu privire la stabilirea unei modalităţi echitabile de calcul al pensiilor pentru categoriile de salariaţi care au lucrat în grupa I de muncă, precum şi perioada pe care o aveţi în vedere pentru implementarea acestei măsuri. Solicit răspuns scris. Vă mulţumesc. Deputat Ion Eparu. Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Invit la microfon pe doamna deputat Liliana Mincă. Doamnă deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Interpelarea mea este adresată domnului Cristian David, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni. Subiectul interpelării: Morţii din frigiderele Europei au rude care vă votează. Domnule ministru, De peste 5 ani, câteva milioane de români, aflaţi la muncă peste hotare, cer guvernelor din România să rezolve problema românilor decedaţi în alte ţări. Repatrierea românilor decedaţi, cu familii fără posibilităţi materiale, a rămas încă la stadiul de promisiune electorală. Cunoscută ca fiind problema "morţilor din frigidere", repatrierea trupurilor celor decedaţi la muncă în străinătate trebuie rezolvată în regim de urgenţă. Morgile Europei sunt pline cu trupurile neînsufleţite ale românilor. Din cauza lipsei de bani, corpurile acestora ajung să rămână cu lunile în morgile spitalelor, pentru că rudele nu pot plăti costurile repatrierii. Domnul Costel Boaru, din localitatea Bozieni, oraşul Săveni, judeţul Botoşani, îşi aşteaptă şi acum copila de 19 ani decedată în Italia. Omorâtă la 16 aprilie şi descoperită la 20 aprilie anul acesta, Florentina Boaru încă zace abandonată într-o morgă italiană. Tatăl îndoliat a solicitat sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani care, după ce a promis că îl ajută, i-a transmis că nu mai poate întrucât nu are cadru legal. Costel Boaru a trimis memorii la premierul Victor Ponta şi la preşedintele României, domnul Traian Băsescu, care, drept ajutor, au ales calea reculegerii. Adică nici măcar nu i-au răspuns. Consulatul român din Italia i-a răspuns că nu se poate implica şi că nu dispune de fonduri pentru repatrierea tinerei omorâte în Catania, Italia. Cu privire la aceste scuze oficiale, vă reamintim, domnule ministru, că repatrierea corpului neînsufleţit al tinerei omorâte în Italia se poate face în baza art.15 din Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare, cu modificările ulterioare. Actul normativ stipulează că plata cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români decedaţi pe teritoriul statelor de reşedinţă, pentru care familia nu poate suporta cheltuielile de repatriere, se poate face de către Ministerul Afacerilor Externe utilizând taxele consulare percepute pentru serviciile prestate în regim de urgenţă. Stimate domnule ministru, vă amintesc, dacă este nevoie, că peste 1,2 milioane de români trăiesc în Italia, iar alte milioane de români se află în alte ţări europene, în căutarea unui trai mai bun pe care guvernele din România nu îl pot oferi. Aceşti români nu trebuie să conteze doar atunci când li se cere votul. Problema morţilor din frigiderele europene a fost semnalată de către românii din diaspora atât guvernelor PDL, cât şi guvernului USL. Însuşi domnul prim-ministru Ponta a fost informat despre această problemă stringentă, imediat după preluarea mandatului de premier, de către Daniel Tecu, preşedintele organizaţiei FADERE Madrid din Spania. Având în vedere cele mai sus prezentate, domnule ministru, vă rog să binevoiţi a răspunde următoarelor întrebări: 1. dacă şi cum veţi sprijini familia tineri omorâte şi abandonate în morga italiană de peste două luni? 2. dacă aveţi în lucru un proiect legislativ care să reglementeze clar problema repatrierii românilor decedaţi în ţările de reşedinţă? 3. când veţi institui un fond de urgenţă pentru sprijinirea familiilor românilor decedaţi la muncă în străinătate? Solicit răspuns în scris şi oral. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Invit pe domnul deputat Eugen Tomac la microfon. Domnule deputat, avei cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea este adresată domnului ministru Mircea Duşa, ministrul apărării naţionale. Obiectul interpelării: ce demersuri a întreprins Ministerul Apărării Naţionale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, privind reabilitarea Cimitirului Eroilor de la Chişinău, Republica Moldova. Cimitirul Eroilor din Chişinău, Republica Moldova, adăposteşte osemintele a aproximativ 900 de soldaţi români şi de alte naţionalităţi, aparţinând unor state NATO, căzuţi la datorie în cele două războaie mondiale. Amenajat de către Aşezământul Naţional "Regina Maria" pentru Cultul Eroilor între anii 1927-1938 şi vizitat, în 1942, de către Regele Mihai I şi Regina-mamă Elena, cimitirul a fost în întregime distrus în anul 1944, mormintele fiind nivelate cu buldozerul. În 1961, pe teritoriul cimitirului a fost construită Clinica de Ftiziologie şi Pneumologie, demolată la sfârşitul anului 2007. de atunci, Cimitirul Eroilor din Chişinău este distrus şi vandalizat, distrugându-se şi ultimele ruine rămase. Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, aflat în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, are printre atribuţiile principale şi protejarea mormintelor şi operelor comemorative de război româneşti din străinătate. În acest sens, solicit să mi se comunice ce demersuri a întreprins Ministerul Apărării Naţionale pentru clarificarea situaţiei şi, respectiv, reabilitarea Cimitirului Eroilor de la Chişinău, Republica Moldova. Solicit răspuns scris şi oral. Cu respect, Eugen Tomac, deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Le depuneţi la secretariat, vă rog. |
|||||
|
|
|
Înainte de a citi lista parlamentarilor care au depus şi în scris interpelări, am rugămintea la domnul deputat dacă doreşte să-şi susţină declaraţia... interpelarea. doriţi s-o susţineţi? Da, vă rog frumos, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Interpelarea mea se adresează domnului Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice şi are ca obiect, măsuri proactive pentru oraşele mici. Domnule ministru, Oraşele mici ale României suferă de aceeaşi boală ca satele României: depopularea masivă, accelerată în utlimii ani de lipsa locurilor de muncă, a perspectivelor, a unui mediu social sănătos şi a siguranţei traiului zilnic. Oraşul Babadag din judeţul Tulcea, de aproximativ 10.000 de locuitori, este un exemplu elocvent în acest sens, pentru că tinerii plecaţi la studii universitare nu au motive să revină, piaţa muncii de aici nu le oferă nimic, iar cei plecaţi să muncească în străinătate sau în alte oraşe se stabilesc acolo definitiv. Dat fiind trendul înregistrat în atâtea oraşe de dimensiunea Babadagului şi cu aceleaşi caracteristici, tind să cred că în curând vom avea şi oraşe îmbătrânite, nu doar sate cu populaţie preponderent pensionară. Având în vedere prevederile Codului fiscal actual care acordă unele facilităţi celor care încadrează în muncă şomeri, persoane peste 45 de ani sau tineri fără experienţă, dar şi programele naţionale care vizează IMM-urile din mediul rural, consider la fel de important ca Guvernul să gândească o strategie similară şi pentru cei care creează locuri de muncă în oraşele mici. În lipsa unei astfel de strategii şi a unui program naţional de intervenţie, locuitorii acestor oraşe nu au altă şansă la o viaţă mai bună decât schimbarea domiciliului. Dată fiind situaţia prezentată, vă rog să răspundeţi la următoarele întrebări: 1. aveţi în vedere acordarea de facilităţi angajatorilor din oraşele mici? 2. nu consideraţi că în schemele ajutoarelor de stat aceste localităţi ar trebui să constituie priorităţi? Solicit răspuns scris. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Lista deputaţilor care au depus interpelări pe scurt la Secretariatul de şedinţă este formată din: Alexandru Nazare, Vasile Gudu cu două interpelări, Cornel-Mircea Sămărtinean - 6 interpelări, Damian Florea - două interpelări, Mircea Man - o interpelare, Dorin Silviu Petrea - 4 interpelări, Ileana Cristina Dumitrache - o interpelare, Iacob Puşcaş - o interpelare, Dumitru Niculescu - două interpelări, Mihaela Stoica - o interpelare, Cristina Nichita - două interpelări, Ioan Munteanu - două interpelări, Dănuţ Culeţu - o interpelare, Gheorghe Udrişte - două interpelări, Claudia Boghicevici - o interpelare, Florin Gheorghe - două interpelări, Liviu Laza Matiuţă - o interpelare, Marian Neacşu - trei interpelări, Cristian Buican - două interpelări, Florin Buicu - două interpelări, Diana tuşa - o interpelare, Maria Sonia Drăghici - o interpelare, Ionuţ Cristian Săvoiu - o interpelare, Ciprian Nica - o interpelare, Lucreţia Roşca - o interpelare, Ion Bălan - două interpelări, Iuliu Nosa - o interpelare, Gheorghe Frăticiu - o interpelare, Aurel Vlădoiu -, Florin-Costin Pâslaru - două interpelări, Valeriu-Andrei Steriu - o interpelare, Clement Negruţ - o interpelare, Ovidiu-Cristian Iane - trei interpelări, Camelia Bogdănici - o interpelare, Andreea Maria Paul - două interpelări şi Ovidiu-Ioan Dumitru - o interpelare. Cu acestea declar închisă şedinţa dedicată interpelărilor pe scurt şi consacrată răspunsurilor orale, urmând ca de mâine-dimineaţă, la 8,30, să deschidem şedinţa dedicată declaraţiilor politice. Doamne ajută! O seară bună! |
|||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18,30. |
|||||
![]() |



