Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 4, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.136/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 4, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 4, 2013
|
Şedinţa a început la ora 16,18. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Eugen Nicolicea şi Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Dan-Ştefan Motreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor colegi, Declar deschisă şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 400 de deputaţi, 407 de fapt, 209 au semnat prezenţa, 198 sunt absenţi, 73 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul legal este îndeplinit. Pentru început, în conformitate cu prevederile legale, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: Ordinea de zi de astăzi şi de mâine, programul de lucru pentru perioada 4-5 noiembrie 2013, lista rapoartelor depuse în perioada 29 octombrie-4 noiembrie 2013 de către comisiile permanente sesizate în fond, informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizată de către comisiile permanente. Bineînţeles, lista cu legile pentru care puteţi să vă exercitaţi dreptul de sesizare la Curtea Constituţională şi sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial. |
|||||
|
|
|
Începem dezbaterile problemelor înscrise pe ordinea de zi. Primul pe ordinea de zi, Proiectul de Hotărâre privind modificarea limitelor maxime ale componenţei numerice a unor comisii permanente, prevăzute în anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Dacă sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Atunci merge la votul final. E conform înţelegerii între liderii grupurilor parlamentare. Punctul 3 nu a venit încă, aşa încât trecem peste el. |
|
|||
|
|
|
Punctul 4, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea art.II din Legea nr.122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. Acest proiect de lege are propunere de adoptare, iar Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală are raport de respingere, caracterul este ordinar, avem procedură de urgenţă, avem 46 de amendamente. Guvernul României, iniţiatorul. Domnule ministru, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Valentin Olimpiu Şoneriu (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale): Mulţumesc, domnule preşedinte. Valentin Şoneriu, secretar de stat la Agricultură. Guvernul susţine prezentul proiect de aprobare a OUG nr.58/2013 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. Prezentul proiect de lege prevede posibilitatea ca fermierilor să li se recunoască statutul de utilitate publică la acele ONG-uri care se creează la nivel judeţean. Susţinem faptul că s-a prelungit termenul cu încă şase luni deoarece interesul fermierilor a fost foarte mic în perioada legală, conform OUG nr.58/2013. În această perioadă au avut loc alegeri în doar două judeţe, Suceava şi Timiş. Potrivit OUG nr.58/2013, responsabilitatea organizării alegerilor pentru camerele agricole revine exclusiv fermierilor, prin reprezentanţii judeţeni ai acestora. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Comisiei pentru agricultură. Domnule deputat, vă rog frumos să luaţi cuvântul, să prezentaţi raportul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea art.II din Legea nr.122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. Proiectul de ordonanţă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, precum şi abrogarea art.II din Legea nr.122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. Membrii Comisiei pentru agricultură au examinat proiectul de lege şi propunerea legislativă în şedinţa din 22 octombrie 2013. La lucrări au fost prezenţi 36 de deputaţi din totalul de 37 de membri ai comisiei. La dezbateri a participat în calitate de invitat, conform prevederilor art.54 şi 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, domnul Valentin Olimpiu Şoneriu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În urma examinării proiectului de lege, a propunerii legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât în unanimitate să se supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea art.II din Legea nr.122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (PL-x 334/2013), cu amendamentul admis, prevăzut în anexa la prezentul raport, şi respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (Pl-x 149/2013). Prin conţinutul său normativ, proiectul de lege se încadrează în categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Dezbateri generale. Grupul parlamentar liberal. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Cred că forma de organizare propusă în proiectul de faţă, cea în care camerele agricole sunt ONG-uri ale fermierilor, conduse de aceştia, şi nu instituţii în subordinea consiliilor judeţene, rezolvă vechea dispută, cum că aceste structuri ar putea fi politizate. Sigur că în această variantă rămâne problema finanţării acestor camere, pentru că, fiind vorba de organizaţii neguvernamentale, se presupune că nu există nicio legătură cu bugetul public. Este adevărat că unii colegi de-ai noştri, inclusiv din Partidul Naţional Liberal, şi-au exprimat rezerva faţă de lipsa de finanţare pentru aceste structuri. Considerăm că sensibila problemă a finanţării rămâne însă analiza. Camerele agricole ar trebui să dispună de resurse proprii de finanţare din partea statului, dar grosul trebuie să vină din cotizaţii şi din monetizarea anumitor servicii. Dacă fiecare agricultor ar da un singur euro, ca şi cotizaţie pe hectar, probabil că s-ar strânge o sumă importantă pentru funcţionarea acestor camere. Ne-a sugerat, recent, însuşi comisarul european Dacian Cioloş. O sugestie de care camerele agricole ar putea să ţină cont pe viitor. Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Tinel Gheorghe. După aceea, vă rog frumos. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Aveţi în faţă o mostră sau un exemplu de iniţiativă parlamentară care, deşi pornită bine, transpusă într-o lege acceptată de tot spectrul politic, de la stânga la dreapta, pentru că Legea nr.283/2010 a fost efortul sau a reprezentat efortul întregului spectru politic: liberal, social-democrat şi democrat-liberal. Acceptată de Parlament, urma să fie pusă în practică. Din păcate, din varii motive, n-am apucat în timpul mandatului s-o punem în practică. S-a schimbat guvernarea în 2012 şi primul lucru pe care l-am întrebat pe actualul ministru al agriculturii, în mai 2012, a fost dacă îşi respectă, îşi va respecta angajamentul ca Legea nr.283 să devină operaţională. Şi a zis: da, până la sfârşitul anului, va deveni operaţională. Suntem la sfârşitul anului 2013 şi Legea nr.283 nu numai că nu este operaţională, dar principiile de fond ale fostei legi s-au modificat, s-au schimbat fundamental. Şi de ce vă spun acest lucru? Legea nr.283 pleca de la gândirea că lângă centrele zonale APIA trebuie să existe consultanţă agricolă. Întotdeauna lângă centrul zonal APIA trebuie să avem şi un centru de consultanţă agricolă. Înfiinţa, în plus faţă de centrele zonale agricole, înfiinţa şi centrele regionale. Era o gândire în perspectivă, în avangardă, cu privire la regionalizare. S-a schimbat puterea, au dispărut şi centrele zonale, au dispărut şi centrele regionale, başca, că banii pentru organizarea primelor alegeri prin vot direct şi secret pentru organele de conducere s-au epuizat sau au dispărut. Iată că fondul Legii se modifică, ne întoarcem iar la camerele..., la consultanţa judeţeană, avem consultanţă judeţeană în momentul de faţă, ştim foarte bine că nu funcţionează. Veniţi cu legea descentralizării sau mutării deconcertatelor, pentru că nu este descentralizare, este mutarea unor deconcertate din subordinea prefectului le duceţi la preşedintele Consiliului judeţean. Mutaţi direcţiile judeţene agricole, le duceţi tot acolo, şi o să aveţi o încălcare de atribuţii de numa-numa, iar fermierul nici atât să beneficieze de partea de consultanţă. Partidul Democrat Liberal a atras atenţia, în ultimul an şi jumătate, că legea, aşa cum este ea, susţinută şi propusă de USL, nu poate fi acceptată de PDL şi nu va avea efectele scontate. Întreba colegul meu antevorbitor ce se întâmplă cu finanţarea. În fosta Lege nr.283 finanţarea era gândită ca făcând parte din cofinanţare, din atragerea surselor şi din cointeresarea membrilor fondatori ai camerelor agricole. Or, ea acum, iar devine... chipurile, se schimbă, e de utilitate publică şi, vezi, Doamne, atrage fonduri financiare din diversele surse. Nu e aşa, nu e corect aşa. Un plus, un plus la început de..., pentru funcţionare, pentru a pune bazele primelor structuri, trebuia ca statul să se implice. A le lăsa acum liber-stătătoare, fără niciun fel de sprijin, vor avea soarta celorlalte structuri agricole, să ştiţi. Şi, după părerea mea, nu faceţi bine, că aveţi bani sau daţi bani în alte domenii şi alte sectoare care n-au eficienţă, iar într-un sector în care aproape 4.000 de oameni şi-ar fi găsit locuri de muncă la început, după care urmau să se autofinanţeze, nu vreţi să găsim o finalizare. Nu susţinem proiectul de ordonanţă în forma în care l-aţi propus, pentru că el modifică fondul Legii nr.283. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul deputat Kelemen Atilla. |
|||||
|
|
Domnul Kelemen Atilla-Béla-László: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Asistăm la o discuţie pentru o lege cu care la început tot spectrul politic a fost de acord. Şi, astăzi, cred că pot să spun fără nici un dubiu că tot spectrul politic are multe semne de întrebare. Şi acest lucru a reieşit chiar din cuvântările celor doi antevorbitori ai mei. Într-adevăr, am vrut să facem, oarecum după un model european, o cameră agricolă funcţională care să vină în ajutorul maselor largi care se ocupă şi, har Domnului, încă se ocupă cu agricultura în această ţară, dar am făcut legea, am fixat nişte termene, prin alte amendamente am prelungit nişte termene şi "legea", în ghilimele, a devenit tot mai bolnavă. Practic, nu am reuşit să demarăm această muncă, ce trebuiau să facă aceste camere agricole şi, implicit, producătorul agricol trebuie să simtă, într-adevăr, în munca de fiecare zi, că există o cameră agricolă care este de partea lui, a producătorului. Din păcate, nu aşa s-a întâmplat. Camerele agricole au fost pe urmă botezate acele rămăşiţe din ce a mai rămas în fiecare judeţ din consultanţele agricole, care au fost un schelet extraordinar şi propice pentru a clădi toată mişcarea camerelor agricole, toată munca camerelor agricole, pe acest schelet al consultanţelor agricole. Cei din consultanţa agricolă, cei câţiva care au mai rămas, au fost mutaţi sub Consiliul judeţean, fără fonduri însă. Oamenii au stat chiar două-trei luni fără salarii, nu ştiau ce să facă, fiindcă, bineînţeles, cinci-şase oameni într-un judeţ unde trebuia să se organizeze această activitate a camerelor agricole nu erau nicidecum suficienţi ca să demarăm această muncă. Noi aşa credem, cei de la UDMR, că aceste camere agricole sunt nu numai necesare - eu chiar aş spune vitale - pentru România şi pentru agricultura României, dar atunci, într-adevăr, trebuie să asigurăm nişte fonduri. Trebuie să asigurăm fonduri de salarizare pentru acei oameni care vor lucra în aceste camere, trebuie să avem bani şi pentru alegerile, concepute de fapt în lege, prin care să alegem acele structuri şi, bineînţeles, fără această structură, nu există nici acea puşculiţă unde să punem acel euro despre care a vorbit comisarul Cioloş, fiindcă eu, unul, care sunt, de exemplu, producător agricol, nu ştiu unde să dau acel un euro pentru camerele agricole, fiindcă nu există structurile camerelor agricole. Cred că este de o urgenţă... Într-adevăr, legea figurează la acest capitol de urgenţe legislative. Într-adevăr, această lege este o urgenţă reală, dar trebuie s-o vindecăm. Aceste multe probleme care sunt în jurul camerelor agricole frumos visate şi concepute şi foarte slab realizate în această muncă, să zic aşa, azi-mâine, începem un nou... sau am început de fapt, de la 1 noiembrie, un nou an agricol, tot fără camere agricole. Sper că, această lege, deşi are anumite lacune pe care noi le vedem, dar avem nevoie de această lege, deci, rog, cu toată seriozitatea, Guvernul să asigure acele fonduri cu care putem demara această muncă a camerelor agricole. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Dacă mai sunt alte luări de cuvânt. Doamna Simona Bucura. Doamnă deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Onorată asistenţă, Am privit cu atenţie expunerile colegilor noştri şi m-am gândit că ar fi important totuşi să facem anumite precizări. În cariera pe care am urmat-o până acum, am fost şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, iar una dintre instituţiile pe care le aveam ca şi instituţie subordonată, era Camera Agricolă Argeş. Coincidenţa fericită face ca la momentul respectiv să fi încercat să mă documentez serios cu privire la istoricul şi realităţile acestei instituţii. În primul rând, am observat o amalgamare de termeni aici, pe care doresc s-o clarific. Istoria camerelor agricole este simplă. După modelul francez, în 1999, s-a înfiinţat Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. În anul 2010, aceasta a devenit Camera Agricolă, care a devenit instituţie subordonată consiliilor judeţene. În momentul acesta, această instituţie, începând cu luna mai, după cum ştiţi, ca urmare a faptului că perioada pentru organizarea alegerilor pentru camerele agricole ce ar fi trebuit să devină instituţii nou înfiinţate, în baza Legii nr.283, finanţarea camerelor agricole în subordinea consiliilor judeţene a încetat. Dincolo de asta, cred că este important de ştiut că, şi în forma de reprezentare a camerelor agricole, din 2010 până în 2013, aceste instituţii mergeau în principal pe autofinanţare. Prin urmare, din păcate, acel act normativ despre care au discutat unii dintre colegi s-a focalizat în primul rând pe alegeri şi pe organizarea alegerilor, astfel încât cei care conduceau camerele agricole să fie de o anumită parte şi de o anumită structură, şi mai puţin pe soluţii şi pe nevoile agriculturii. Acesta este motivul real pentru care acest demers legislativ n-a ajuns la capăt şi acesta este motivul real pentru care în momentul acesta este de datoria noastră să corectăm faptul că acele camere agricole în actuala structură sunt în fapt în lipsă de finanţare. Prin urmare, domnule preşedinte, Onoraţi colegi, Propunerea mea este ca acestui act normativ, fiind în procedură de urgenţă, să îi dăm toată susţinerea noastră, fiindcă, categoric, în momentul acesta avem nevoie de descentralizare, avem nevoie de camere agricole pentru consultanţă, pentru pregătirea şi pentru a fi aproape de fermierii din România şi avem nevoie de toată această structură cât mai curând posibil, astfel încât să există şi forma legală, pentru ca această structură să fie susţinută. Trebuie să fim orientaţi pe soluţii, şi nu pe a vorbi la tribuna Parlamentului României. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Ca excepţie de la regula noastră, domnul Toader vrea să spună şi el două cuvinte. E lider de grup parlamentar, pe procedură. Hai, vă rog frumos. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Şi pe procedură, fiindcă am să spun, doresc totuşi s-o întoarcem în comisie, ca să pot să-mi expun punctul de vedere, dar, sigur, acum, un amendament moral: legea trebuia să se numească Surdu. Săracul, domnul Surdu, s-o întoarce în pământ acum, gândindu-se cum i s-a schimbat legea! Marea problemă a acestei legi a fost şi rămâne finanţarea. Eu doresc s-o întorc la comisie, să prevedem în mod expres că bugetul din 2014 trebuie să-i aloce, fiindcă dacă nu-i alocă, şi bugetul se lucrează acum, prevederea generală că "bugetul trebuie să asigure" va rămâne neacoperită, nu poate să-i ofere nimic din bugetul pe 2014, şi atunci putem să avem o prevedere expresă, în aşa fel încât bugetul pe 2014 să fie obligat să prevadă sumele pentru înfiinţare şi, din experienţa pe care o am din punctul de vedere al unei astfel de asociaţii profesionale, niciodată un... indiferent de ce formă asociativă au - patronate, agricultori, indiferent ce este el - nu va da niciodată nici un leu, decât dacă simte că această nouă instituţie îl ajută în mod concret şi va depinde ceva de această formă organizată. Dacă vom încerca să mai facem o structură frumoasă, să ne întâlnim pe la tot felul de congrese, n-are nici un fel de justificare şi nu va avea finanţare, chiar cum spunea domnul Cioloş, cu un euro de la fiecare, nu-l va da. Ţineţi minte, şi Camerele de Comerţ au trăit atât timp cât era plimbarea aia, a celor care plecau în diferite ţări, de la întreprinderile de stat. Deci, ceea ce vă propun eu, este s-o întoarceţi, să prevedem în mod expres, pentru anul 2014, sumele care trebuie realizate şi totodată să existe în mod concret posibilitatea ca modul de cotizaţie - şi ţineţi cont, eu am văzut, cel puţin, cred că şi dumneavoastră - am avut discuţie pe Legea descentralizării, va fi o suprapunerea de nu ştii de unde să o iei. Sunt foarte multe instituţii la nivelul Consiliului judeţean, inclusiv de consultanţă, de seminţe, foarte multe care vor intra în actuala formă, dar numai în subordinea Consiliului judeţean, dar decizia trebuie să aparţină acestei camere, cu adevărat agricolă, oamenii care decid mersul pe viitor al agriculturii, în zona respectivă, să aparţină acestei camere. Şi eu v-aş propune s-o putem întoarce, să scriem clar: 2014 este suportul financiar în valoare..., dacă vreţi neapărat, dăm şi suma. Fiindcă eu vă spun, o să discutăm la buget şi o să vedeţi că nu spune un leu despre modul cum se constituie. Avem forma legală, sunt de utilitate publică, Guvernul poate să aloce bani pentru aşa ceva, dar să scriem concret: 2014, şi atunci sigur, se înfiinţează şi au tot timpul. Că, cu politizarea, vom vedea, cât am vrea noi, mai trebuie să treacă vreo 15 ani să vedem cum va fi, dar măcar să putem să dăm drumul la aceste camere cu adevărat agricole şi, repet, să simtă omul că îl ajută cu ceva. Dacă nu, se nasc moarte. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Deci am ascultat discursul domnului Toader. A găsit şi soluţia, a făcut o propunere ca să vină la microfon, de retrimitere la comisie. Bine că n-aţi făcut-o la ultimul articol. Dar, tot e bine, acum nu pot să mă supăr pe dumneavoastră. Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele, dragi colegi. Domnule Nica, carteluţa. Rugaţi-l şi pe domnul Stoica. Să-l vadă şi domnul Toader. Retrimitere la comisie, propunerea grupului parlamentar al PDL. Să înceapă votul. A fost respinsă. |
|||||
|
|
47 voturi pentru, o abţinere, 97 împotrivă. Mergem mai departe. Dacă mai sunt luări de cuvânt. Din onorabilii mei colegi? Niciunul. Mergem la amendamentele admise. Calupul 1-5. De la 1 la 5. Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Admise. 6 -10. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 11-15. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 16 - 20. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 21 - 25. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 26 - 30. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 31 - 35. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 36 - 40. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 41- 45. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. 46? Domnul deputat Márton Árpád are o obiecţie. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, La punctul 46 se propune o modificare doar a denumirii, de fapt, a eliminării Comitetului Naţional de Iniţiativă. Dar, în Senat, de la 90 de zile, s-a propus o modificare în 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei să fie momentul maxim până când se vor face alegerile. Această dată a rămas în vigoare la propunerea onoratei comisii. Eu, de multe ori, în multe dezbateri, la multe ordonanţe, v-am propus să votaţi un termen doar atunci când sunteţi siguri că-l veţi respecta. Ultima dată, chiar şi în acest Parlament, în noua legislatură, am dat şi data finală până când ar fi trebuit să se ţină aceste alegeri, propunându-vă să daţi votul pentru acest termen doar dacă sunteţi convinşi că se va respecta. Iacătă, iarăşi aţi decalat termenul. Nu aţi reuşit să organizaţi. Între timp, însă, de facto există acel ceva care se cheamă în continuare cameră, de iure nu mai există, nici finanţaţi nu au fost şi nici alegeri nu s-au ţinut. Fără finanţare, fără o decizie politică, în continuare nu o să aveţi alegeri, nu o să aveţi camere pentru agricultură. Puteţi să le votaţi şi să mai daţi o ordonanţă. Ar fi bine să cugetaţi prima dată şi pe urmă să daţi ordonanţe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Deci, asta era singura obiecţie, nu aveţi nimic. Am înţeles, dumneavoastră aţi avut o critică constructivă, aţi spus şi la 90 de zile, şi la 6 luni, că niciodată nu o să îndeplinim termenul. Nu avem altă chestiune. Deci, domnul deputat nu a fost specific că cere respingerea acestei chestiuni. A atras atenţia că trebuie să fim riguroşi în ceea ce votăm. Punctul 46, în forma propusă de comisie, o să vă rog frumos, eu o să consider obiecţia ca pe o propunere de respingere, ca să merg pe interpretarea pe care o facem de obicei, aşa încât - forma comisiei, ultima -... aşa încât vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele. Domnul Márton Árpád vă cere ca art.46 cu art.III din textul de lege să fie respins în forma care a venit, cu amendamentele celor doi deputaţi, PNL şi PSD, asta înseamnă obiecţie, de fapt, şi rămâne textul cu 90 de zile, care, oricum nu mai e valabil. Dar, asta este obiecţia domniei sale. Vă rog, dacă sunteţi pentru păstrarea textului, trebuie să votaţi pentru păstrarea acestui amendament al comisiei; împotrivă, împotriva acestei obiecţii, dacă sunteţi pentru, trebuie să votaţi ceea ce a spus domnul Márton Árpád. Greşesc? Eu îl supun pe cel al comisiei, întâi. Supun votului amendamentul comisiei. Cei care îl susţin sunt pentru, votează 1.4; cei care sunt împotrivă, 1.2. Să înceapă votul. |
|||||
|
|
103 pentru, două abţineri, 46 de voturi împotrivă. Rămâne amendamentul comisiei. Nu mai sunt alte chestiuni de discutat. Are caracter ordinar. Merge la votul final. |
|||||
|
|
|
5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea absolvenţilor Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", promoţia 2013. Tot caracter ordinar. Raportul este fără amendamente; procedură de urgenţă. Domnule preşedinte, să fiţi pregătit. Din partea Guvernului. Domnule ministru, aveţi cuvântul. V-am văzut că urcaţi şi am zis să fiţi pregătit, că domnul ministru, de obicei, este foarte rapid. |
|
|||
|
|
Domnul Bogdan Tohăneanu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne): Bună ziua! Vă mulţumesc. Doamnelor şi domnilor, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea absolvenţilor Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", prin această ordonanţă de urgenţă s-au reglementat unele măsuri, astfel ca să se poată acorda grade profesionale sau grade militare pentru absolvenţii Academiei de Poliţie, promoţia 2013, pregătiţi pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, precum şi repartizarea acestora la unităţile şi numirea în funcţii care să se realizeze la data de 1 decembrie 2013, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne. De asemenea, se doreşte exonerarea absolvenţilor promoţiei anului 2013 de la plata cheltuielilor prevăzute de angajamentele încheiate potrivit legii pentru acordarea gradelor militare în situaţia în care se solicită încetarea raporturilor juridice avute cu Ministerul Afacerilor Interne în perioada cuprinsă de la data absolvirii, care este 12 iulie, până la data de 30 noiembrie 2013. Demersul a fost făcut având în vedere necesitatea încadrării în limita alocată a cheltuielilor de personal pentru anul 2013 prin Legea bugetului de stat, precum şi ca urmare a riscului neîncadrării în numărul de indicatori de personal prevăzuţi în finanţare de Legea nr.5/2013. Pentru aceste considerente, vă rugăm să adoptaţi proiectul de lege în forma prezentată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Domnule preşedinte al comisiei. Domnul deputat Ion Mocioalcă. Domnule preşedinte, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea absolvenţilor Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", promoţia 2013. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Obiectul de reglementare îl constituie stabilirea unor măsuri privind încadrarea absolvenţilor Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", promoţia 2013, urmărindu-se ca repartizarea la unităţi şi numirea în funcţie a acestora să se realizeze cu data de 1 decembrie 2013. Membrii comisiei au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa din 29 octombrie. În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi pentru, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea în forma prezentată. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dezbateri? Domnul deputat Dobre. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Eu nu vreau decât să subliniez un fapt că, spre deosebire de dificultăţile din anii precedenţi, s-a reuşit, încă de la mijlocul anului, să fie angajaţi 1362, în special subofiţerii, agenţii şi, de la 1 decembrie, cei 620 de absolvenţi ai Academiei vor fi, la rândul lor, cum se spune, intraţi în pâine. Sperăm că de anul viitor lucrurile vor reveni la normal după o perioadă în care nu au fost deloc în regulă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Alte comentarii? Nu sunt. Merge la votul final. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2013 care completează alin.(1) din art.4 din Legea nr.349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice. Are 5 amendamente admise; procedură de urgenţă; caracter ordinar. Guvernul României. Doamnă ministru, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna Anne Rose Marie Jugănaru (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Scopul proiectului este de a consolida cadrul legal naţional necesar implementării efective şi complete a prevederilor Regulamentului Comisiei Europene nr.1907 din 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice REACH, prin dispunerea de măsuri adecvate, în sensul desemnării exprese a următoarelor instituţii: Ministerului Apărării Naţionale, ca autoritate competentă pentru implementarea în domeniul apărării naţionale, a prevederilor art.2 alin.(3) din Regulamentul REACH şi pentru reglementarea procedurii la nivel naţional şi inspecţia muncii pentru controlul aplicării legislaţiei de implementare a prevederilor Regulamentului REACH în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Guvernul României susţine promovarea proiectului în forma amendată de Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia? Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Constantin Avram, membru al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Am să prezint Raportul asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60 pentru completarea art.4 alin.(1) din Legea nr.349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice. În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2013 pentru completarea art.4 alin.(1) din Legea nr.349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, avizul favorabil al Comisiei pentru afaceri europene, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.4 alin.(1) din Legea nr.349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea completării cadrului legal necesar aplicării directe a Regulamentului nr.1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice, de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produsele Chimice, de modificare a Directivei nr.1999/45 a Comisiei Europene şi de abrogare a Regulamentului nr.793/93 al Consiliului şi a Regulamentului nr.1488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei nr.76/769 a Consiliului şi a Directivei nr.91, precum şi a Directivei 2000/21 a Comisiei, în contextul îndeplinirii angajamentelor asumate de România faţă de Uniunea Europeană, derivate din calitatea sa de membru. Dezbaterile comisiei au avut loc în şedinţa din 29 octombrie 2013. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2013 pentru completarea art.4 alin.(1) din Legea nr.349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor toxice, cu un amendament admis, prevăzut în anexa la prezentul raport. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Dezbateri? Nu sunt. Intrăm pe amendamentele admise. Vreţi să luaţi cuvântul? Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, La dezbateri, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, permiteţi-mi ca, în două fraze, să exprim poziţia grupului parlamentar, în legătură cu acest act normativ care vine să completeze cadrul legal existent, în sensul definirii procedurii de acordare a derogărilor pentru domeniul apărării în materia aplicării regulamentelor europene în domeniul managementului substanţelor chimice. Este important de precizat că, în cazul nerealizării acestor modificări, riscăm să afectăm producţia de armament şi muniţie, ca urmare a imposibilităţii efectuării importurilor şi a comercializării substanţelor specifice, ceea ce ar avea impact negativ asupra industriei naţionale de apărare. Pentru buna desfăşurare a procedurii de exceptare, astfel încât să nu fie afectată funcţionarea industriei de apărare din România, se impune desemnarea autorităţii care se va ocupa de acest proces. Având în vedere că unul dintre obiectivele asumate în Programul de guvernare al USL este stimularea producţiei interne a industriei de apărare autohtone, conform cerinţelor armatei şi a standardelor Uniunii Europene şi NATO şi, totodată, luând în considerare interesul public, deputaţii aparţinând Grupului parlamentar al PNL vor vota acest act normativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Alte grupuri parlamentare? Nu. Intrăm la amendamentele admise, calupuri de 5. De la 1 la 5. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. Merge la votul final. |
|||||
|
|
|
7. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011. Are caracter organic; retrimisă. Iniţiatorii? Nu. Domnul preşedinte Angel Tîlvăr. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În baza prevederilor art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu adresa Pl-x 332 din 22 octombrie 2013, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit, spre dezbatere în fond, Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin.(2) şi (3) ale art.96 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul ca reprezentantul elevilor din unităţile de învăţământ să poată participa la şedinţele Consiliului de administraţie, în calitate de membru deplin, cu drept de vot, nu doar cu statut de observator, cum este în prezent reglementat. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. În urma dezbaterii în şedinţa comisiei noastre, comisia a propus, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, respingerea propunerii legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Acum câteva săptămâni am venit în faţa dumneavoastră cu un proiect relativ similar, semnat în special de către reprezentanţi ai opoziţiei. L-am respins pe unul dintre argumentele principale, faptul că proiectul de lege nu făcea diferenţiere între răspunderea elevului care făcea parte dintr-un consiliu de administraţie, răspundere care nu poate fi asumată de un elev având inerent o vârstă minoră şi nu putem translata răspunderea elevului care a votat pe o chestie patrimonială în Consiliului de administraţie, înspre părinţi, de pildă. De data aceasta, avem în faţă un proiect, ziceam, similar, semnat de către 7 parlamentari, senatori PNL. Vom face o dovadă de echidistanţă politică şi de consecvenţă, respingând acest proiect, cum le-am respins şi pe celelalte, pe aceeaşi argumentaţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Alte luări de cuvânt? Să terminăm cu grupurile parlamentare şi vă dau şi dumneavoastră cuvântul. Grupurile parlamentare? Domnul Tinel Gheorghe. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, O precizare vreau să fac. Nu e vorba de echidistanţă politică aici. Este vorba de Codul civil care spune că până în 14 ani nu ai toate diligenţele, după 18 ani. Or, membru cu drepturi depline nu poţi să fii la 14 ani, că nu poţi să ai aceeaşi răspundere ca cel care are peste 18 ani. Şi, aici, principiul fundamental al legii se aplică, nu se aplică culoarea politică. Deci, din acest punct de vedere, Partidul Democrat Liberal va vota împotriva acestui act normativ. |
|||||
|
|
Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş avea un amendament la această propunere legislativă, pentru că în expunerea de motive ... |
|||||
|
|
Nu se pot face amendamente în plenul Camerei Deputaţilor. Scrie în regulament. Vă dau cuvântul ... |
|||||
|
|
Opinia mea este să votaţi... |
|||||
|
|
Aşa, da. |
|||||
|
|
...în favoarea acestei propuneri, întrucât ea îi va responsabiliza pe acei tineri care vor face parte din consiliile de administraţie ale şcolilor. Prezenţa lor acolo îi va responsabiliza ca membri cu drepturi depline. Actualmente, pot fi doar observatori. Aşadar, propunerea mea este să susţineţi acest proiect de lege. Cred că el va ajuta foarte mult la modul în care elevii vor avea conştiinţa că se pot implica în luarea deciziilor în cadrul şcolilor în care învaţă. Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Şi vedeţi că, atunci când iei cuvântul în plenului Camerei Deputaţilor, purtând un tricou cu Pink Floyd este un lucru firesc şi normal într-o ţară democratică. |
|||||
|
|
Vă urez succes. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Poftiţi în bancă! Dacă sunt alţi colegi care mai vor să ia cuvântul? Nu. Vă mulţumesc foarte mult. Vă reamintesc că raportul comisiei propune respingerea acestei iniţiative legislative. Are caracter organic. Următorul proiect de lege, tot cu caracter organic, raportul conţine amendamente admise şi amendamente respinse. |
|||||
|
|
|
8. Proiectul de Lege privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. Pe procedură. Domnule deputat, pe procedură. Aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Împreună cu colegii mei, lideri de grup, am observat câteva inadvertenţe în acest text şi aş propune retrimiterea pentru o săptămână la comisie, pentru a corecta aceste probleme de text. |
|||||
|
|
Liderii sunt de acord. Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele. retrimitere la comisie, termen o săptămână. Să înceapă votul. Haideţi, domnule Tudose, haideţi, domnule Tudose! Greu. Aţi reuşit? Ei, aţi văzut? Până şi la Brăila se reuşeşte. Înseamnă că vechiul proverb nu mai e valabil. |
|||||
|
|
126 de voturi pentru, nicio abţinere, niciun vot împotrivă. Retrimis la comisie; termen o săptămână. |
|||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.21/2013 pentru reglementarea unor măsuri necesare derulării proiectelor cu finanţare nerambursabilă în domeniul forţei de muncă. Tot caracter organic. Raportul nu conţine amendamente. Guvernul. Doamnă ministru, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna Georgeta Bratu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Potrivit Ordonanţei nr.66/2011, fiecare instituţie care gestionează fonduri europene are obligaţia de a organiza un corp de control în vederea verificării utilizării acestor fonduri. Având în vedere faptul că Agenţia Naţională a Ocupării Forţei de Muncă, de peste doi ani, nu funcţionează Consiliul de Administraţie al acesteia, pentru că partenerii sociali nu au picat de acord asupra desemnării persoanelor care să facă parte din acest consiliu, a fost necesară atribuirea preşedintei Casei, Agenţiei Naţionale, a atribuţiei de a organiza acest corp de control. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Comisia pentru muncă şi protecţie socială? Domnul preşedinte Iordache. Şi Buzăul trebuie să fie atent. Vorbeşte Oltul, da? Vă rog frumos. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Obiectul de activitate v-a fost prezentat de doamna secretar de stat. Comisia a ţinut cont de avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Tot aviz favorabil, al Comisiei pentru afaceri europene. Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dezbateri generale? Luări de cuvânt? Nu sunt. Merge la votul final. Nu are niciun amendament. Tot raport fără amendamente. |
|||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.30/2013 privind crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii. Guvernul. Domnule ministru, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Bogdan Tohăneanu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Prin proiectul de act normativ se propune, similar Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.201/2000, stabilirea unor dispoziţii de natură organizatorică referitoare la funcţionarea SELEC, după cum urmează: desemnarea punctului naţional focal din cadrul CCPI, ca punct naţional focal în sensul art.15 alin.(1) din Convenţia pentru stabilirea SELEC, reglementarea atribuţiilor punctului naţional focal, în raport de misiunea acestuia de a asigura legătura operaţională cu SELEC, precum şi a modului de încadrare cu personal, stabilirea aspectelor referitoare la funcţiile de ofiţer de legătură la SELEC; în ceea ce priveşte salarizarea acestora, de asemenea, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale în sensul corelării terminologice a dispoziţiilor art.5 cu dispoziţiile Convenţiei de stabilire SELEC. Pentru aceste considerente, vă solicităm să adoptaţi acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Domnul preşedinte Ion Mocioalcă. Azi e ziua dumneavoastră. |
|||||
|
|
Ziua mea e pe 1 ianuarie. |
|||||
|
|
Ştiu că e pe 1 ianuarie, dar poate să fie şi astăzi. Să ştiţi că noi, toţi colegii, putem să... |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.30/2013 pentru crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii, trimis cu adresa nr.408 din 28 octombrie 2013. Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 22 octombrie. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Obiectul de reglementare îl constituie crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii, stabilit prin Convenţia pentru stabilirea Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii, încheiată la Bucureşti, la 9 decembrie 2009 şi semnată de România, la Bucureşti, în aceeaşi dată, ratificată prin Legea nr.250/2010. Membrii comisiei au examinat proiectul de lege în şedinţa din 29 octombrie 2013. În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2013 pentru crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. După cum vedeţi, la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională este numai unanimitate, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Am înţeles. Domnule preşedinte, o să supunem la vot. În unanimitate o să voteze colegii. Să fie ziua dumneavoastră astăzi, să daţi şi de băut. Să vedeţi cum se schimbă ... imediat. Dezbateri generale? Domnule deputat, aveţi cuvântul. Domnul deputat Calimente, din partea Grupului parlamentar al PNL. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Principalele dispoziţii pe care le stabileşte proiectul de act normativ sunt: desemnarea Punctului naţional focal din cadrul CCPI, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, reglementarea atribuţiilor Punctului naţional focal în raport cu misiunea acestuia de a asigura legătura operaţională cu SELEC, fostul Centru SECI, precum şi a modului de încadrare cu personal. De asemenea, lămureşte aspecte referitoare la modalitatea şi condiţiile de ocupare a funcţiei de ofiţer de legătură SELEC, respectiv care sunt instituţiile în al căror stat de organizare sunt prevăzute. Nu în ultimul rând, această propunere de reglementare are în vedere necesitatea asigurării atractivităţii funcţiei şi creării posibilităţii reale a personalului calificat în ceea ce priveşte salarizarea ofiţerilor de legătură SELEC, dar şi a atribuţiilor de reprezentare a statului român în raport cu organismul internaţional. Pentru aceste motive, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Alte luări de cuvânt, din partea grupurilor? Nu sunt. Proiectul de lege merge la votul final. |
|||||
|
|
|
11. Avem un alt proiect de lege, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2013 privind reglementarea unor măsuri necesare derulării proiectelor cu finanţare nerambursabilă din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Are caracter ordinar. Are 17 amendamente. Guvernul României. Domnule ministru, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Valentin Olimpiu Şoneriu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Guvernul susţine Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2013. Proiectul are ca obiect de reglementare posibilitatea ca o parte din garanţiile solicitate beneficiarilor FADR prin APDRP să fie acordate de către fondurile de garantare naţionale pentru a răspunde problemelor stringente pe care le întâmpină beneficiarii PNDR şi POP legate de lipsa garanţiilor pentru scrisorile de garanţie bancară necesare pentru eliberarea avansului prevăzut în contractele de finanţare încheiate cu APDRP care, în acest moment, sunt în valoare de circa 1,2 miliarde de euro şi DGAM POP în valore de circa 70 de milioane de euro, MADR alocă fondurilor de garantare sumele necesare în momentul de faţă. Prin convenţiile de lucru au fost alocate 20 de milioane de lei pentru un plafon de 100 de milioane de lei, iar dacă acest plafon este consumat, se va suplimenta cu cât este necesar, chiar până la contractarea tuturor garanţiilor necesare, care se pot ridica la 500 de milioane. Aceste 20 de milioane sunt din sumele puse la dispoziţia Fondului de garantare din anii anteriori, disponibilizate ca urmare a închiderii garanţiilor alocate în baza celor trei acte normative care reglementează scheme de garantare naţională. Pentru a nu se încadra ca ajutor de stat, comisionul de acordare este de 3,8 la sută pentru persoane fizice şi start-up-uri. Acest comision poate să scadă din 2014 după notificarea la Comisia Europeană ca măsură de minimis. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Din partea comisiilor sesizate în fond? Domnule deputat, aveţi cuvântul. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate în fond. Din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Raportul comun asupra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2013 privind reglementarea unor măsuri necesare derulării proiectelor cu finanţare nerambursabilă din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil actul normativ. Comisia pentru afaceri europene a avizat favorabil. Proiectul de lege a fost supus dezbaterii având ca obiect de reglementare posibilitatea ca o parte din garanţiile solicitate beneficiarilor fondurilor europene agricole pentru dezvoltare rurală (FEADR) de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit să fie acordate de către fondurile de garantare naţionale. Actul normativ face parte din categoria legilor ordinare. Cele două comisii, respectiv Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, cât şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au examinat şi au aprobat actul normativ. În urma reexaminării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiilor, s-a hotărât cu majoritate de voturi să se propună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2013 privind reglementarea unor măsuri necesare derulării proiectelor cu finanţare nerambursabilă din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală cu amendamentele prezentate în anexă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Dezbateri comune. Domnul Kelemen Atilla, grupul parlamentar al UDMR. |
|||||
|
|
Domnul Kelemen Atilla-Béla-László: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Formaţia noastră, UDMR-ul, este conştientă că toate aceste fonduri sunt deosebit de necesare dezvoltării rurale din ţară, deci UDMR-ul votează pentru această lege. |
|||||
|
|
Domnule deputat, vă mulţumesc foarte mult. Alte luări de cuvânt? Domnul deputat Tinel Gheorghe. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. I-am spus domnului secretar de stat cele două întrebări pe care vreau să i le pun de la acest microfon anterior şi-i mulţumesc pentru răspuns. Era vorba de sumele alocate prin proiectul de act normativ şi de comision. Aş vrea să vă întreb, domnule secretar de stat, dacă informaţia mea este corectă, pe Măsura 3.1.3. Comisia Europeană impune nişte penalităţi în valoare de 150 de milioane de euro pentru un audit pe care l-a desfăşurat în urmă cu câteva luni de zile şi pentru nereguli constatate în cadrul implementării acestei măsuri. Şi dacă puteţi să ne spuneţi... |
|||||
|
|
Nu face obiectul acestui act... |
|||||
|
|
Face obiectul finanţării şi creditării prin fondurile de garantare, inclusiv pentru măsura... pentru că această... |
|||||
|
|
Domnule deputat... |
|||||
|
|
Domnule preşedinte... |
|||||
|
|
Nu vă interzic, dar nu face obiectul acestei discuţii. |
|||||
|
|
Vă rog foarte mult, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Aveţi dreptul la cuvântul, dar nu... nu este vorba de sesiunea de întrebări şi interpelări, da? Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Această ordonanţă de urgenţă acoperă în mare parte patru măsuri din PNDR: 1. 2. 1; 1. 2. 3; 3.1.3 şi 3.1.2. Dacă aţi fi cunoscut, domnule preşedinte, dar n-am pretenţia să cunoaşteţi, textul acestui act normativ, aţi fi văzut că nu întâmplător am pus întrebarea vizavi de una dintre aceste măsuri pe care le finanţează sau le susţine acest text de act normativ. Deci ea este ajutătoare pentru noi, pentru a şti dacă dăm un vot pentru sau împotrivă, să ştiţi. Şi nu ne mai blocaţi la dezbateri generale, atunci când luăm cuvântul, că avem dreptul să punem întrebările pentru a ne pune la curent cu toate aspectele legate de ordonanţă. |
|||||
|
|
vă puneţi în comisie, că de aia sunteţi în comisie. Aici discutăm chestiunile care sunt strict legate la dezbateri generale, iar întrebarea dumneavoastră nu are nicio legătură cu acest proiect de lege. din păcate pentru dumneavoastră, eu l-am citit. Domnul ministru, vă rog frumos să-i răspundeţi dumneavoastră, ca să nu... trebuie să-i dăm un răspuns domnului deputat că dânsului tot îi face plăcere. Rămâne în stenogramă domnul Tinel Gheorghe, după care o să vă dau cuvântul, domnule deputat. Da, să explice domnul ministru, că n-are încredere în opinia mea. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Olimpiu Şoneriu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Din păcate, întrebarea dumneavoastră nu face obiectul ordonanţei din discuţie. La momentul acesta, există un audit, dar nu există o finalitate, un raport final al acelui audit şi... sumele anunţate de dumneavoastră sunt eronate la acest moment. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Am înţeles. Gata, a punctat, domnul Tinel Gheorghe a punctat, îl respectăm, îl apreciem, e colegul nostru... Domnul deputat, grupul parlamentar al PNL, are cuvântul. Vă rog frumos. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Distinşi colegi, Îmi pare rău, domnule preşedinte, că nu l-aţi lăsat pe colegul de la PDL să spună că această Ordonanţă nr.22 se referă la 4 măsuri, dar n-a apucat să continue. La patru măsuri bune, nu eronate. Este salutară adoptarea acestui proiect de lege pentru că recenta criză financiară şi de lichidităţi a afectat economia românească şi a făcut până acum să fie foarte grea accesarea de surse de finanţare de pe piaţă. Se ştie că pentru buna derulare de către fermieri a programelor de dezvoltare rurală este necesară co-finanţarea, iar Ordonanţa Guvernului nr.22 vine tocmai în sprijinul rezolvării problemelor stringente, legate de lipsa garanţiilor pentru scrisoarea de garanţie bancară. Noi, membrii Partidului Naţional Liberal, vom vota această ordonanţă de urgenţă şi o considerăm o gură de oxigen pentru întregul sector agricol românesc. Şi nu numai. Prin actul normativ s-a creat cadrul legal pentru finanţarea beneficiarilor din surse naţionale pentru scrisori de garanţie bancară necesare pentru eliberarea avansului prevăzut în contracte de finanţare încheiate cu APDRP. Astfel, se facilitează accesul imediat al beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală la avansul necesar derulării investiţiei şi se evită astfel situaţia nefinalizării proiectelor sau neimplementarea lor şi implicit, bineînţeles, pierderea fondurilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai sunt alte luări de cuvânt? Nu sunt. Intrăm pe amendamentele admise. De la pct.1-5 obiecţii, comentarii? Nu. Admise. De la 6-10. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. De la 11-15. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. Pct.16,17. Obiecţii, comentarii? Nu. Admise. Merge la votul final. Are caracter ordinar. |
|||||
|
|
|
12. Următorul proiect de Lege pentru modificarea art.6 alin.(1) din Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Iniţiatorul? Aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În esenţă, e vorba doar de o clarificare de text de lege, formulând expresis verbis că la alegerile locale, acolo unde pe listă se cere reprezentarea ambelor sexe, sunt excluse din discuţie listele care conţin un singur candidat. Veţi spune că e logic. Practica arată că nu e aşa. Au fost admise contestaţii în acest sens şi respinse liste cu un singur candidat pe acest considerent. Pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple în viitor, am adăugat în textul... sau am propus în textul articolului respectiv: "cu excepţia listelor care conţin un singur candidat". Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Domnule preşedinte Almăjanu, din partea comisiei, aveţi cuvântul. Vă reamintesc că în Biroul permanent am discutat că la ora 17,30 încheiem ordinea de zi la rugămintea Grupului parlamentar PP-DD. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Am să dau citire raportului asupra proiectului de Lege pentru modificarea art.6 alin.(1) din Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond, în procedură obişnuită, cu proiectul de Lege pentru modificarea art.6 alin.(1) din Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Senatul a adoptat proiectul de lege. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.6 alin.(1) din Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene să fie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe, cu excepţia acelora care conţin un singur candidat. Potrivit prevederilor art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, comisia a examinat proiectul de lege în şedinţa din 29 octombrie 2013. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât în unanimitate de voturi adoptarea proiectului de lege pentru modificarea art.6 alin.(1) din Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Dezbateri generale. Domnul deputat Mircea Toader. |
|||||
|
|
Unanimitatea din comisie şi grupul nostru o susţine, cu o observaţie suplimentară. Tot se va discuta Codul electoral, până la urmă, şi modificarea legii, să nu cumva să uităm că am prins în lege şi apoi nu vom prinde în noul cod. Sigur că e o situaţie de excepţie, unii dintre noi ne-am întâlnit nu cu una, chiar se găseşte o doamnă care să fie pe liste şi era mai dificil, d-apăi dacă ai un singur reprezentant, trebuie neapărat să spui, să respecţi prevederea legală. Deci noi susţinem şi să ţineţi cont la viitoarele alegeri. |
|||||
|
|
Aveţi dreptate. Eu sunt foarte contrariat că ştiam că în textul legii există egalitate de genuri. Că aveai obligativitate la depunerea listei. Dacă mai sunt alţi colegi din grupurile parlamentare care vor să ia cuvântul? Nu mai sunt. Doamnelor şi domnilor colegi, Proiectul de lege are caracter organic, 204 voturi, raportul este fără amendamente. O să-l rog pe domnul deputat Motreanu, nu, e în seara aceasta. Domnule Motreanu, închidem, peste câteva minute începe şedinţa pentru întrebări şi interpelări. Ordinea de zi de astăzi a fost epuizată. Ne vedem mâine dimineaţă la ora 10. Vă urez o seară frumoasă. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
|
Începem ultima parte a şedinţei de astăzi, cea consacrată răspunsurilor orale la întrebări şi cea consacrată prezentărilor interpelărilor pe scurt. În această seară avem trei ministere vizate pentru a răspunde, şi anume: Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Pentru această ultimă solicitare din partea domnului Gheorghe Tinel, Partidul Democrat Liberal, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice solicită amânare. Ca atare, vă rog să reprogramaţi răspunsul pentru săptămâna viitoare. Din partea Ministerului Apărării Naţionale salut prezenţa în sală a doamnei secretar de stat Otilia Sava şi din partea Ministerului Afacerilor Interne este prezentă doamna chestor Irina Alexe. Dacă domnul Roman Cristian-Constantin, domnul deputat, este în sală pentru a primi răspunsul? Nu este. Atunci, vă rog, doamnă secretar de stat să-i transmiteţi răspunsul în scris. Vă mulţumesc pentru prezenţă încă o dată. Dacă domnul deputat Pâslaru Florin-Costin este în sală pentru a primi răspunsul din partea Ministerului Afacerilor Interne? Nu este în sală. Atunci, vă rog să-i transmiteţi răspunsul în scris. Cu aceasta, am încheiat partea consacrată răspunsurilor orale la întrebări. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu partea dedicată interpelărilor. Avem 33 de colegi care au dorit astăzi să prezinte interpelare. Unii o vor face oral, ceilalţi în scris. Am să dau citire listei şi am să încep cu prima poziţie, doamna deputat Raluca Turcan, care a depus o interpelare în scris. Cu domnul Mircea Man care, de asemenea, a depus o interpelare în scris. |
|
|||
|
|
|
Şi am să-l invit la microfon, pentru că-l văd în sală, pe domnul deputat Ion Marocico care a depus trei interpelări în această seară, două în scris şi una o va susţine oral. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Interpelare adresată Ministerului Educaţiei Naţionale, domnului ministru Remus Pricopie. Am fost sesizat de către directorul Şcolii generale din comuna Ulma, satul Lupcina, judeţul Suceava, privind necesitatea achiziţionării unui microbuz şcolar pentru elevii din cătunul Ploscii şi Ghicea. Elevii din cătunele Ploscii şi Ghicea din comunele Izvoarele Sucevei sunt nevoiţi să parcurgă zilnic între 15 şi 18 kilometri dus-întors pe jos până la cea mai apropiată şcoală gimnazială din satul Lupcina, comuna Ulma, judeţul Suceava. Un număr de 15 elevi sunt nevoiţi să meargă zi de zi pe jos într-o zonă montană, pe un traseu anevoios cu urcuşuri şi coborâşuri, un drum lung şi obositor. Pentru aceşti copii, drumul către şcoală este o barieră greu de trecut. Achiziţionarea de urgenţă a cel puţin unui microbuz pentru transportul elevilor, pe lângă faptul că este o necesitate, este şi o urgenţă, ţinând cont că suntem în luna noiembrie şi vine frigul şi zăpada. Microbuzul să fie cu tracţiune integrală 4 x 4 pentru a putea face faţă condiţiilor de drum. Acesta, pe lângă cătunele sus menţionate, ar deservi şi cătunele din satele Costileva de Sus, Lupcina şi Măgura ale comunei Ulma, respectiv cătunul Sălaş din Măgura, sau cătunele Chicera sau Rococel din satul Lupcina. Drept urmare, acest microbuz ar trebui să fie de cel puţin cu 17 locuri pentru a putea lua toţi copiii. Solicit un răspuns în scris. Vă mulţumesc. Deputat Ion Marocico, din partea Uniunii Ucrainenilor din România. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu pentru scurta prezentare a interpelării. Am să citesc în continuare pe ceilalţi colegi care au depus în această seară interpelări. Domnul Mircea Cornel Sămărtinean are interpelare depusă în scris. Domnul Alexandru Nazare, de asemenea, are o interpelare depusă în scris. Doamna Tamara-Dorina Ciofu - patru interpelări depuse în scris. Doamna Liliana Mincă - două interpelări depuse în scris. |
|||||
|
|
|
Îl văd în sală pe colegul nostru domnul deputat Viorel Blăjuţ care are o interpelare şi pe care vrea să o susţină oral. Poftiţi la tribună, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Interpelarea este pentru doamna ministru delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, doamna Maria Grapini. De la deputatul independent Viorel Blăjuţ. Tema: sunt ideile principale ale viziunii asupra dezvoltării mediului de afaceri. Sute de firme mici şi mijlocii din Iaşi se află în insolvenţă sau deja în faliment. Sufocate de criză, de taxe, de impozite etc. Alte mii de întreprinderi din Iaşi reprezintă imensa majoritate a afacerilor din municipiu şi judeţ, abia îşi mai trag sufletul. Am salutat recenta dumneavoastră vizită în capitala Moldovei şi mai ales am apreciat expunerea domniei voastre asupra rolului antreprenoriatului feminin în economia românească. La fel cum mai demult am apreciat, ba chiar am salutat momentul în care aţi criticat Guvernul USL pentru lipsa constantă de viziune. Totuşi, oamenii de afaceri ieşeni nu s-au lămurit deloc asupra unui lucru. Care este viziunea ministerului pe care-l conduceţi în legătură cu dezvoltarea mediului de afaceri din Iaşi şi din ţară. Şi, mai ales, cum vor fi create în următorii ani, pe baza acestei viziuni, cele un milion de locuri de muncă promise de USL în campania electorală. Pentru a respecta proporţia şi pentru a ajuta guvernanţii în calcule, în judeţul Iaşi ar urma să fie create în lumina promisiunilor Coaliţiei din care faceţi parte, circa 40 de mii de locuri de muncă. Aşadar, cum preconizaţi să îndepliniţi această măreaţă sarcină, nu de partid, ci de Coaliţie. Cele 20 de milioane de euro pe care tocmai le-aţi promis firmelor din România reprezintă o sumă cumplit de ridicolă, aproape jignitoare pentru a putea fi luată în seamă. solicit răspuns scris la problema ridicată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Continui cu ceilalţi colegi care au depus în scris în această seară interpelări: domnul Ioan Balan - interpelare depusă în scris, Cristian Buican - interpelare depusă în scris, domnul deputat Ion Stan - interpelare depusă în scris, doamna deputat Luminiţa Adam - interpelare depusă în scris, domnul deputat Viorel Palaşcă - o interpelare depusă în scris, domnul Florin Buicu - interpelare depusă în scris. Doamna deputat Diana Tuşa - interpelare depusă în scris. Doamna deputat Claudia Boghicevici - 2 interpelări depuse în scris. Doamna deputat Andreea Maria Paul - o interpelare depusă în scris. Doamna deputat Camelia Khraibani - o interpelare depusă în scris. Domnul deputat Laurenţiu Nistor - o interpelare depusă în scris. Domnul deputat Dorel Covaci - o interpelare depusă în scris. Domnul deputat Ovidiu Cristian Iane - trei interpelări depuse în scris. Domnul deputat Cornel Itu - două interpelări depuse în scris. Domnul deputat Adrian Mocanu - două interpelări depuse în scris. Doamna deputat Ana Birchall - 12 interpelări depuse în scris. Domnul deputat Ion Bălan - o interpelare depusă în scris. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Florin Gheorghe, pe care-l văd în sală, are trei interpelări, două depuse în scris, una doreşte să o citească. Poftiţi la tribună. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Interpelarea este adresată ministrului finanţelor publice, domnul Daniel Chiţoiu. Obiectul interpelării: arieratele primăriilor din judeţul Constanţa. Domnule ministru, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice la data de 30 septembrie 2013, arieratele recunoscute de primării se ridicau la suma de 237,91 milioane de lei la care se adaugă arierate de circa 360 milioane lei, acestea din urmă fiind în curs de clarificare conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2013. Numai la nivelul judeţului Constanţa arieratele recunoscute se ridică la suma de 28,11 milioane lei, situaţie care generează efecte extrem de nefavorabile în economia locală. În condiţiile în care stingerea datoriilor este prioritară, vă rog să precizaţi, domnule ministru, dacă măsurile luate de Ministerul Finanţelor vor conduce la stingerea acestora până la sfârşitul anului şi dacă acest demers nu va afecta programele pentru dezvoltare locală. Solicit răspuns scris şi oral. Deputat PDL Florin Gheorghe. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Am să continui lista cu colegii parlamentari care au depus interpelări şi pe poziţia 27 se află domnul deputat Liviu Laza-Matiuţa cu trei interpelări depuse. Domnul Sorin Stragea şi Dorel Covaci, cu o interpelare depusă. |
|||||
|
|
|
Domnul Sorin-Avram Iacoban, cu o interpelare depusă şi pe care îl văd în sală şi care doreşte să o susţină oral. Poftiţi la tribună. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. O interpelare adresată Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, doamnei ministru Rovana Plumb de către subsemnatul, Sorin Iacoban, Colegiul 10 Iaşi. Subiectul: interpelarea vizează activitatea managerială a administraţiei bazinale de apă Prut-Bârlad în contextul existenţei unor rapoarte care exemplifică deficienţe majore în ceea ce priveşte instituţiei mai sus menţionate. Stimată doamnă ministru, am cercetat cu deosebită atenţie raportul Corpului de control al ministerului pe care-l conduceţi, raport datat în ziua de 3.12.2012 cu nr.3693. Documentul menţionat a avut ca obiect sesizarea colectivului unităţii de implementare a proiectului din cadrul administraţiei bazinale de apă Prut-Bârlad referitoare la activitatea domnului director Corneliu Creţu. Din documentul analizat au reieşit mai multe aspecte care scot la iveală grave deficienţe manageriale, precum şi aspecte care ar putea întruni elemente constitutive ale unor infracţiuni referitor la câteva lucrări. Şi anume: - lucrarea de supraînălţare dig mal drept pe Râul Prut în zona la km 70 plus 200, promovată prin Hotărârea Guvernului nr.833 şi nr.834/2008 şi finanţată prin Hotărârea Guvernului nr.508/2010 şi 896 din 2011; - lucrarea de amenajare Râu Prut din localitatea zonei Petreşti, finanţată prin Hotărârea Guvernului nr.833 şi 834 din 2008; lucrarea regularizare Râu Vămăşoaia, finanţară prin Hotărârea Guvernului nr.986/2006, Hotărârea Guvernului nr.508/2010 şi Hotărârea Guvernului nr.896/2011; - de asemenea, lucrarea de consolidare mal râu Prut în zonele Oroftiana, Baranca şi Horodiştea finanţată prin Hotărârea Guvernului nr.1052 din 2005. De asemenea, în cazul luciului de apă Pârcovaci şi Tungujei, au fost încălcate prevederi legale privitoare la modalitatea de închiriere a acestora în sensul lipsei licitaţiei obligatorii, ceea ce a dus la nerespectarea Hotărârii de Guvern nr.632/2007 şi a Ordinului MMGA nr.1222/2008. Stimată doamnă ministru, aspectele semnalate de Corpul de control al ministerului dumneavoastră ar fi trebuit să fie urmate de luarea unor măsuri eficiente pentru corectarea deficienţelor de la instituţia subordonată dumneavoastră. De altfel, în concluziile raportului de pe care am vorbit, se menţionează efectuarea unor audituri la administraţia bazinală apă Prut-Bârlad, nu în ultimul rând, la fel de grav este faptul că lucrările efectuate cu lipsă de profesionalism au fost efectuate doar fictiv şi ar putea pune în pericol viaţa a mii de oameni nevinovaţi care trăiesc pe Valea Prutului. Având în vedere cele menţionate în prezenta, vă rugăm să aveţi amabilitatea să ne lămuriţi cu privire la următoarele aspecte: ce măsuri concrete s-au luat la Administraţia bazinală de apă Prut-Bârlad, ţinând cont de faptul că în urma controlului efectuat de Corpul de control al ministerului pe care-l conduceţi s-a ajuns la concluzia că activitatea managerială a instituţiei înregistrează deficienţe grave care au ca rezultat producerea de prejudicii financiare. Întrebarea nr.2: ce măsuri concrete s-au luat pentru remedierea deficienţelor înregistrate la lucrările verificate sau pentru ducerea la îndeplinire a lucrărilor care la data efectuării erau fictive. Cine se face vinovat de slaba activitate managerială care a adus prejudicii instituţiei, aşa cum relevă şi raportul Corpului de control şi ce măsuri disciplinare s-au luat faţă de cei vinovaţi sau dacă nu s-au luat acele măsuri, de ce se întârzie aplicarea lor. Şi întrebarea nr.4: dorim să cunoaştem faptul dacă populaţia de pe Valea Prutului se află în siguranţă în eventualitatea unor evenimente naturale, ţinând cont că lucrările efectuate de administraţia bazinală de apă Prut-Bârlad a fost distruse de viiturile din 2010 şi 2012, aşa cum reiese din raportul Corpului de control. Cu deosebit respect, Sorin Iacoban, colegiul nr.10 Iaşi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Continui cu domnul deputat Vasile Gudu, care a depus două interpelări în scris, cu domnul deputat Dorin Silviu Petrea - trei interpelări depuse în scris, cu doamna deputat Cristina Nichita - o interpelare în scris şi cel din urmă, domnul deputat Vlad-Alexandru Cosma cu patru interpelări depuse în scris. Cu aceasta am închis lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta interpelări pe scurt. Declar închisă şedinţa de astă-seară. Vă mulţumesc şi vă doresc o seară plăcută. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18,07. |
||||||
![]() |



