Sittings of the Chamber of Deputies of December 2, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.120/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 2, 2014

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Şedinţa a început la ora 16,30.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Liliana Mincă şi de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să luaţi loc în bănci, ca să începem şedinţa de astăzi. Vă mulţumesc.

Deschid şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ la primul punct al ordinii de zi că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen din zilele de marţi 2 şi miercuri 3 decembrie 2014; programul de lucru pentru perioada 1-6 decembrie 2014; lista rapoartelor depuse în perioada 25 noiembrie-2 decembrie 2014 de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale.

Vă rog din nou să încercăm să păstrăm liniştea în sală. Nu suntem foarte mulţi. Rog şefii, liderii de grup să încerce să-şi mobilizeze colegii.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu: Eficienţa energetică şi contribuţia sa la securitatea energetică şi cadrul pentru politica privind schimbările climatice şi energia pentru 2030COM(2014) 520 final (PH CD 68 /2014). (rămas pentru votul final)

Punctul 2 la ordinea de zi este Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu: Eficienţa energetică şi contribuţia sa la securitatea energetică şi cadrul pentru politica privind schimbările climatice şi energia pentru 2030 COM 520 din 2014 final.

Da, doamnă deputat, la acest punct? Comisia. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Birchall:

Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte.

În conformitate cu Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.11/2011 privind procedura de lucru şi mecanismul decizional pentru exercitarea controlului parlamentar asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene şi în temeiul Tratatului de la Lisabona privind rolul parlamentelor naţionale, Comisia pentru afaceri europene a fost sesizată cu analiza de fond a Comunicării Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu: Eficienţa energetică şi contribuţia sa la securitatea energetică şi cadrul pentru politica privind schimbările climatice şi energia pentru 2030.

Comisia pentru afaceri europene constată că există în continuare o preocupare concretă la nivelul Uniunii pentru decuplarea creşterii economice de consumul de energie prin creşterea eficienţei energetice, fapt binevenit pentru Uniunea Europeană şi pentru România.

Comisia pentru afaceri europene subliniază următoarele: În ce priveşte stabilirea scenariilor de creştere a eficienţei energetice, au fost luate în considerare, între altele, tendinţele manifestate de consumul populaţiei, de transport, sisteme de încălzire, o parte din progrese se datorează direct avansului tehnic şi progresului ştiinţific ce ar fi putut avea loc şi independent de stimularea planificată, dar comunicarea nu distinge distinct acest lucru.

Comisia pentru afaceri europene sugerează Comisiei Europene să extindă această analiză, fie sub forma unei comunicări, fie în orice altă modalitate, care să asigure o dezbatere largă pe plan european a perspectivelor deschise de progresul tehnic şi ştiinţific, pentru atingerea obiectivelor menţionate în comunicare, atât în mod independent, cât şi în mod orientat prin politicile la nivelul Uniunii.

Într-o astfel de dezbatere şi-ar găsi locul mijloacele alternative de transport aerian, impactul optimizării automate a traseelor, sursele de energie netradiţionale şi altele asemenea.

De asemenea, Comisia pentru afaceri europene subliniază că în Comunicare se menţionează analiza de către Comisia Europeană a utilizării unor indicatori suplimentari pentru a exprima şi pentru a monitoriza progresele realizate în vederea atingerii obiectivului privind eficienţa energetică, cum ar fi: intensitatea energetică care ţine seama mai bine de variaţiile subiacente şi de proiecţiile privind PIB şi creşterea populaţiei.

În acest context, schimbarea comportamentului populaţiei sub impactul noilor tehnologii de comunicaţii şi fenomenul de îmbătrânire a populaţiei sunt variabile relevante în ce priveşte structura consumului de energie şi se sugerează Comisiei Europene să reţină şi acest aspect în analiza preconizată.

Această sugestie se înscrie în angajamentul luat de Comisie prin Comunicare, conform căreia "îşi va continua, de asemenea, eforturile de a spori şi mai mult gradul de sofisticare al modelării energetice şi economice utilizate pentru a evalua costurile şi beneficiile măsurilor de eficienţă energetică."

De asemenea, Comisia Europeană consideră cercetarea şi inovarea ca instrumente importante pentru atingerea obiectivelor legate de eficienţa energetică. Cu toate acestea, abordarea ar câştiga în credibilitate dacă ar fi însoţită de o încurajare mai susţinută a programării calculatoarelor, a roboticii şi a altor discipline aparţinând societăţii informaţionale, de la educaţia la cea mai mică vârstă până la recalificarea profesională şi mai târziu.

De asemenea, Comunicarea aminteşte beneficiile suplimentare ale politicilor în domeniu, printre care reducerea poluării aerului, precum şi a poluării fonice. Comisia pentru afaceri europene recomandă Comisiei Europene să analizeze mai detaliat legătura dintre eficienţa energetică şi reducerea poluării fonice pentru a recomanda măsuri sinergice şi coerente în cele două domenii.

De asemenea, Comisia pentru afaceri europene se raliază opiniei favorabile transmise de Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic.

Astfel, Comisia pentru afaceri europene, întrunită în şedinţa din 25 noiembrie, în prezenţa a 13 din cei 25 de membri ai săi, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezentul proiect final de opinie favorabil, care să fie transmis Biroului permanent al Camerei Deputaţilor pentru finalizarea procedurii de examinare parlamentară.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Stimaţi colegi,

Acest proiect de opinie este unul dintre cele mai importante, pentru că vizează redefinirea politicilor energetice la nivel european, distinge România cu un program punctual, respectiv de reducere cu 10 milioane tone echivalent petrol până în 2020. Dar, ce este cel mai important, atrage atenţia că în condiţiile actuale, în care securitatea energetică a devenit prioritatea numărul 1 pe agenda politică a Uniunii Europene şi, în condiţiile în care, într-o lume dependentă de petrol, a vorbi despre securitate energetică este, practic, o iluzie, în aceste condiţii, eficienţa energetică devine cea mai importantă decizie a statelor membre ale Uniunii Europene. Dintre acestea, România, din fericire, are cel mai mare potenţial, respectiv, astăzi pierdem 4,2 miliarde de euro în fiecare an în sistemul energetic, numai în sistem energetic, dar, la nivel naţional, pierderile sunt între 6,8-7,4 miliarde de euro.

Cu alte cuvinte, doar 50% reducere şi am putea să rezolvăm problema definitiv, problema Ministerului Educaţiei sau a Ministerului Sănătăţii.

Însă, problema pe fond se pune în transpunerea acestui proiect într-un plan naţional de acţiune pentru eficienţă energetică, plan care are ca prioritate domeniul, în special domeniul cu cel mai mare consum de energie, respectiv clădirile. În România, 40% din consumul de energie se realizează în clădiri; 30% din deşeuri sunt ale clădirilor; 20% din apele uzate sunt în clădiri.

Cu alte cuvinte, ne trebuie un plan naţional de acţiune şi de punere în operă a acestui proiect, cu un prim şi principal obiectiv - reducerea cu 50% a consumului actual de energie pe care-l realizăm în aceste clădiri. Poate nu aţi fost atenţi, dar 80% din timpul nostru îl desfăşurăm în clădiri.

Pe lângă acest obiectiv, principalul obiectiv se mută către sectorul energetic, unde avem o cifră de afaceri de 28 de miliarde de euro şi 101 mii oameni angajaţi. Aici avem pierderi de la zona de producţie până la zona de utilizare în aparate electrocasnice ale energiei, atât electrice, cât şi a gazelor naturale. Vedeţi presiunea care se exercită prin liberalizarea preţurilor şi presiunea pe care o înregistrează fiecare consumator casnic în bugetul familiei.

De aceea, pentru noi toţi cred, prioritatea numărul 1 este să ducem la bun sfârşit acest plan naţional de acţiune pentru eficienţă energetică şi să transpunem în legislaţie specifică, primară şi secundară, principalele măsuri întreprinse prin redefinirea politicilor energetice la nivel european.

Soluţia - şi cu asta închei, stimaţi colegi, - va veni dinspre o revoluţie a tehnologiei la care România este obligată să fie parte, o revoluţie digitală, o revoluţie a smart gridului şi aparaturii smart atât de măsurare, cât şi cea de utilizare electrocasnică.

Cel mai mare beneficiu, însă, îl vor avea consumatorii casnici spre care cu toţii cred că ar trebui să ne îndreptăm atenţia prin măsurile legislative pe care urmează să le luăm.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc. Dacă mai există intervenţii la acest subiect? Înţeleg că nu.

Trimitem proiectul de hotărâre pentru mâine. Nu v-am văzut, domnule deputat, vă rog să mă iertaţi. Aveţi microfonul. Iertaţi-mă. Dacă colegii noştri ar sta toţi jos, v-aş vedea mai uşor. Îmi cer scuze încă o dată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Nicio problemă.

Stimaţi colegi,

Aşa cum am putut observa din raportul comisiei de specialitate, lucrurile sună extraordinar de bine. Aş continua intervenţia mea de la punctul la care domnul preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii, domnul Iulian Iancu, a lăsat această discuţie.

România are nevoie de un plan naţional de acţiune privind eficienţa energetică. Adică, lucrurile trebuie spuse până la capăt, dragi colegi deputaţi. Acest plan naţional de acţiune privind eficienţa energetică este transpunerea unei directive europene, pe care România avea obligaţia să o facă până în 30 aprilie 2014.

Pe data de 17 noiembrie 2014 a expirat şi termenul până la care România risca un infringement datorită nerealizării planului naţional de acţiune privind eficienţa energetică. În această situaţie suntem, iar responsabilitatea realizării planului naţional de eficienţă energetică revine Guvernului României, Departamentului pentru Energie. Proiectul de hotărâre de Guvern care încearcă să impună acest plan naţional de acţiune are termen februarie 2015.

Aşadar, rugămintea noastră este următoarea: ne aveţi parteneri şi suntem conştienţi cu toţii de importanţa obţinerii unei energii atât primare, cât şi secundare, inteligente. Suntem conştienţi cu toţii de importanţa eficienţei energetice a clădirilor, a clădirilor industriale, dar vă rog de la acest microfon, rog guvernanţii să respecte ceea ce şi-au asumat în faţa Comisiei Europene.

Aşadar, veniţi cât mai urgent cu putinţă în comisiile de specialitate, în Parlamentul României cu acest plan naţional de acţiune privind eficienţa energetică.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă sunt alţi colegi care vor să intervină la acest punct de pe ordinea de zi? Nu. Vă mulţumesc. Am să insist din nou la colegii deputaţi care au de discutat lucruri să continue acest lucru în afara sălii şi pe ceilalţi îi rog să ia loc.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea cererii ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a arestării preventive a domnului deputat Markó Attila-Gabor , formulată în Dosarul nr.393/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei. Prezentarea şi dezbaterea Raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi a Proiectului de Hotărâre a Camerei Deputaţilor (PHCD 66/2014). (rămas pentru votul final)

Stimaţi colegi,

Vă rog, la punctele 3 şi 4 ale ordinii de zi avem cereri ale ministrului justiţiei privind încuviinţarea arestării preventive a doi deputaţi. Am să vă propun procedura o singură dată, ca să nu mai repet, după care o să le luăm una câte una.

Deci, în conformitate cu prevederile regulamentare, pentru dezbatere vă propun să folosim următoarea desfăşurare a lucrărilor. Citirea cererii ministrului justiţiei, prezentarea raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi a proiectului de hotărâre a Camerei, cuvântul deputaţilor, domnilor deputaţi, pentru prezentarea punctului de vedere, dezbateri din partea grupurilor parlamentare şi după aceea, sigur, trimiterea la votul final de mâine a celor două cereri.

Dacă există intervenţii privind procedura pe care v-am propus-o? Înţeleg că nu.

Am să vă rog să votaţi. Vă rog votaţi.

Video in format Flash/IOS   Cine este pentru? Împotrivă?

Am avut plăcerea să vă rog să facem ordine în sală, ca să nu am întrebarea "ce votăm?".

Cu 108 voturi pentru şi două abţineri, procedura de vot a fost adoptată.

La punctul 3 al ordinii de zi avem dezbaterea cererii ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a arestării preventive a domnului deputat Markó Attila-Gabor, formulată în dosarul penal nr.393/2013 de către Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, precum şi a raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, însoţit de proiectul de hotărâre a Camerei Deputaţilor.

Rog să se dea citire cererii Ministerului Justiţiei. Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Dau întâi citire cererii ministrului justiţiei.

În temeiul art.72 alin.(2) din Constituţia României, republicată, al articolului 24 din Legea nr.96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art.195 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8/1994 privind Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare al prevederile art.202 din Codul de procedură penală, existând cazul prevăzut de art.223 alin.(2) din Codul de procedură penală, vă adresăm rugămintea de a analiza şi soluţiona, conform procedurilor şi dispoziţiilor legale în vigoare, prezenta cerere de încuviinţare a arestării preventive a domnului deputat Markó Attila-Gabor şi a domnului deputat Teodorescu Cătălin-Florin.

Prezenta solicitare este formulată ca urmare a cererii transmise ministrului justiţiei de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulată în dosarul penal nr.393/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei.

Ataşăm prezentei adrese documentaţia pusă la dispoziţie de către Parchetul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Referatul nr.393/2013, 40 de file, Referatul nr.393/2013 din data de 24.XI.2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, 44 de file, şi fotocopii ale unor acte de urmărire penală din dosarul penal nr.393.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă rog, raportul comisiei pentru domnul deputat Markó Attila-Gabor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată prin adresa nr.1181 cu cererea ministrului justiţiei, domnul Robert Marius Cazanciuc referitoare la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Markó Attila-Gabor pentru a fi analizată şi a întocmi raportul şi proiectul de hotărâre ce urmează să fie supus aprobării plenului Camerei Deputaţilor.

Solicitarea a fost adusă la cunoştinţa membrilor Biroului permanent în şedinţa din 2 februarie 2014.

Adresa ministrului justiţiei este însoţită de referatul procurorului de caz şi fotocopii ale unor acte de urmărire penală.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat ministrului justiţiei, domnul Robert-Marius Cazanciuc, Referatul nr.393 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, privind pe domnul Markó Attila-Gabor, pentru ca, în temeiul art.72 alin.(2) din Constituţia României şi al art.195 alin.(1), art.24 din Legea nr.96/2006 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, raportat la prevederile art.202 din Codul de procedură penală şi existând cazul prevăzut de art.223, să solicite încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Markó Attila-Gabor.

În conformitate cu prevederile art.24 din Legea nr.96 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au analizat solicitarea Biroului permanent din 2 decembrie 2014 în vederea întocmirii raportului şi a proiectului de hotărâre solicitate de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Domnul deputat Markó Attila-Gabor nu a participat la şedinţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, acesta transmiţând comisiei o cerere de amânare a dezbaterilor.

S-a hotărât, cu unanimitate de voturi, discutarea solicitării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, domnul deputat Markó Attila-Gabor fiind la al doilea termen de amânare. În urma luărilor de cuvânt şi a punctelor de vedere exprimate, s-a trecut la procedura de vot secret cu buletine de vot.

Conform listei de prezenţă, la lucrările Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din data de 2 decembrie, au fost prezenţi 17 deputaţi din numărul total de 27.

În urma numărării voturilor valabil exprimate, au rezultat 17 voturi valabil exprimate, rezultatul fiind următorul: 13 voturi pentru încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Markó Attila-Gabor, două voturi împotriva încuviinţării şi două voturi abţineri.

În temeiul art.195 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, hotărârea comisiei se adoptă prin votul majorităţii membrilor acesteia.

Astfel, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi apreciază că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaţilor pentru aprobarea cererii ministrului justiţiei, domnul Robert-Marius Cazanciuc, referitoare la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.

Având în vedere rezultatul votului, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât să înainteze Biroului permanent al Camerei Deputaţilor Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, însoţit de proiectul de hotărâre solicitat prin adresa de înaintare a Biroului permanent.

Plenul Camerei Deputaţilor va decide prin vot dacă va admite sau respinge cererea ministrului justiţiei în conformitate cu prevederile art.72 alin.(2) din Constituţia României, republicată, ale art.24 din Legea nr.96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată, şi ale art.195 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Conform procedurii pe care am aprobat-o, domnul deputat Markó Attila-Gabor are cuvântul pentru a-şi prezenta punctul de vedere. Nu este. Deci, înţeleg că nu-şi va folosi această posibilitate.

Dezbateri din partea grupurilor parlamentare.

Nu sunt dezbateri.

Cererea de încuviinţare a arestării este trimisă pentru mâine la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea cererii ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a arestării preventive a domnului deputat Teodorescu Cătălin-Florin, formulată în Dosarul nr.393/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei. Prezentarea şi dezbaterea Raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi a Proiectului de Hotărâre a Camerei Deputaţilor (PHCD 67/2014). (rămas pentru votul final)

Domnule deputat, vă rog să ne prezentaţi cererea ministrului justiţiei în ceea ce priveşte încuviinţarea arestării domnului deputat Teodorescu Cătălin.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Fac următoarea remarcă. Cererea este transmisă de către ministrul justiţiei pentru cei doi colegi, adică Markó Attila-Gabor şi domnul deputat Teodorescu Cătălin-Florin.

Ţinând cont că am citit anterior cererea ministrului justiţiei, vă rog să-mi permiteţi să citesc raportul comisiei cu privire la colegul Teodorescu Cătălin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă rog, domnule deputat, citiţi raportul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată tot prin aceeaşi adresă, respectiv 1181, cu scrisoarea ministrului justiţiei, domnul Robert-Marius Cazanciuc, referitoare la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Teodorescu Cătălin-Florin.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat ministrului justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a domnului Teodorescu Cătălin-Florin.

Cererea ministrului justiţiei, domnul Robert-Marius Cazanciuc, referitor la solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost adusă la cunoştinţa membrilor Biroului permanent în şedinţa din 25 noiembrie 2014.

În conformitate cu prevederile art.195 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au analizat solicitarea Biroului permanent privind cererea ministrului justiţiei în şedinţa din 2 decembrie 2014, în vederea întocmirii raportului prevăzut la art.195.

Domnul deputat Teodorescu Cătălin-Florin, însoţit de avocat, a participat la şedinţa comisiei şi şi-a prezentat punctul de vedere cu privire la nevinovăţia şi la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.

În urma luărilor de cuvânt şi a punctelor de vedere exprimate de membrii comisiei, precum şi de domnul deputat Teodorescu Cătălin-Florin, s-a trecut la procedura de vot secret cu buletine de vot. S-a supus la vot cererea ministrului.

În urma numărării voturilor valabil exprimate, rezultatul este următorul: fac precizarea că în sală au fost prezenţi 15 membri, la ora când s-a discutat despre colegul nostru Teodorescu Cătălin-Florin şi a rezultat următorul vot: 14 voturi pentru încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Teodorescu Cătălin-Florin, un vot împotrivă.

Având în vedere rezultatul votului, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât să înainteze Biroului permanent prezentul raport.

În situaţia în care plenul Camerei Deputaţilor va decide aprobarea cererii ministrului justiţiei, a domnului Robert-Marius Cazanciuc, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi înaintează plenului Camerei Deputaţilor proiectul de hotărâre.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc. Conform procedurii pe care am stabilit-o, are cuvântul domnul Teodorescu Cătălin-Florin, domnul deputat, pentru a-şi prezenta punctul de vedere.

Domnule deputat, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Florin Teodorescu:

Vă mulţumesc frumos.

Ţin să precizez că nu am dorit să iau cuvântul pentru a vă solicita nimic. Vreau doar, în câteva cuvinte, pentru că nici nu am foarte multe lucruri de spus, nici nu aş vrea să vă plictisesc, să vă expun situaţia de fapt.

Situaţia de fapt este că eu am fost unul dintre cei 9 membri ai acestei comisii. Conform atribuţiunilor de serviciu, consider că de fiecare dată mi-am îndeplinit legal toate atribuţiunile de serviciu. Şi, dacă este o vină, astăzi, că ai fost membru al unei comisii care era îndrituită să acorde aceste despăgubiri prin vot, înseamnă că sunt vinovat. Dacă nu este o vină aceasta, înseamnă că nu sunt vinovat, pentru că vreau să vă aduc la cunoştinţă faptul - şi membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi care au avut curiozitatea să studieze dosarul, din păcate, puţini, ce-i drept, ar putea să vă spună că nu se reţine în sarcina mea nicio altă învinuire.

Este vorba despre un abuz în serviciu strict, de care sunt inculpat, bineînţeles, dar un amănunt foarte important este acela că niciun membru al comisiei nu stabilea care este cuantumul despăgubirii. Cuantumul despăgubirii îl stabilea un expert, iar membrii comisiei putea vota pro sau contra.

Votul comisiei, după ce a fost audiat, după o amânare a acestui dosar şi a fost într-o şedinţă ulterioară audiat evaluatorul expert ANEVAR, cu care instituţia avea contract, a fost unul unanim. Deci, 9 voturi pentru, niciunul împotrivă. La momentul respectiv, nu am avut niciun fel de suspiciune.

Un singur lucru aş vrea să-l aduc în atenţia dumneavoastră. Cred că este prima dată când membrii unei comisii sunt inculpaţi pentru un vot. Şi mă aştept ca, de acum înainte, de la consilieri locali la consilieri judeţeni şi chiar la dumneavoastră, pentru că luaţi decizii în comisiile de specialitate, să ajungeţi în aceeaşi situaţie.

Repet, nu vă solicit să-mi păstraţi imunitatea. Considerându-mă nevinovat, nu vă solicit, prin votul dumneavoastră, să mi-o ridicaţi.

Vă solicit doar să votaţi conform conştiinţei şi să aveţi încredere şi să consultaţi eventual Comisia juridică, că nu există reţinută în sarcina mea niciun fel de altă infracţiune în afară de acest abuz în serviciu.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Stimaţi colegi,

Dezbateri generale pe marginea hotărârii de guvern ... Hotărârii Parlamentului, iertaţi-mă. Cine doreşte să ia cuvântul? Nimeni.

La textul hotărârii dacă există intervenţii? Nimeni. Adoptat. Trimisă pentru votul final, care va avea loc, după cum am stabilit, mâine la ora 12,00.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind acceptarea Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin (Codul MODU 2009), adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.1023(26) din 2 decembrie 2009, precum şi a amendamentelor la Codul MODU 2009 adoptate de Comitetul de Siguranţă Maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia MSC.359(92) din 21 iunie 2013 (PL-x 493/2014). (rămas pentru votul final)

Continuăm.

La numărul curent 5 şi 6 din ordinea de zi nu au venit rapoartele.

Deci mergem la punctul 7, unde avem Proiectul de Lege privind acceptarea Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin (Codul MODU 2009), adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.1023(26) din 2 decembrie 2009, precum şi a amendamentelor la Codul MODU 2009 adoptate de Comitetul de Siguranţă Maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia MSC.359(92) din 21 iunie 2013.

Guvernul României iniţiator, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Dragoş Titea (secretar de stat, Ministerul Transporturilor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul are ca obiect acceptarea Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin (Codul MODU 2009), precum şi a amendamentelor la Codul MODU 2009 din perspectiva necesităţii alinierii cadrului legal naţional la normele şi exigenţele internaţionale în materie, stabilite la nivelul Organizaţiei Maritime Internaţionale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Din partea Comisiei pentru transporturi. Domnul Lupu sau alt coleg din partea comisiei pentru prezentarea raportului. Aştept.

Domnule deputat, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Lupu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra proiectului de Lege privind acceptarea Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin Codul MODU 2009, adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.1023(26) din 2 decembrie 2009, precum şi a amendamentelor la Codul MODU 2009 adoptate de Comitetul de Siguranţă Maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia MSC.359(92) din 21 iunie 2013.

În conformitate cu prevederile art.99 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond în procedură obişnuită cu Proiectul de Lege privind acceptarea Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin Codul MODU 2009, adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.1023.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată, potrivit prevederilor art.75.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului legislativ.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea acceptului Codului din 2009.

În urma dezbaterilor, a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi adoptarea proiectului de lege privind acceptarea Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin Codul MODU 2009, adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.1023(26) din 2 decembrie 2009, precum şi a amendamentelor la Codul MODU 2009 adoptate de Comitetul de Siguranţă Maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia MSC.359(92) din 21 iunie 2013.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea grupurilor parlamentare la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul?

Vă rog, domnule deputat, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Eu am, în primul rând, o observaţie procedurală. Mă întreb de ce acest proiect de lege pentru aprobarea unui cod care modifică nişte norme este Senatul cameră decizională, când întotdeauna am fost noi. Nu ştiu de ce. Nu e tratat internaţional, nu e semnatară România parte. Este o adunare internaţională privind convenţiile internaţionale de navigaţie şi de ocrotire a vieţii umane pe mare care, de regulă, intră la noi la decizională. Acuma - să mă ierte Dumnezeu - probabil că o mergem aşa, dar nu e normal.

Doi. Aşa cum prevede acest cod, el trebuie să se regăsească în legislaţia noastră, care se aprobă prin ordin al ministrului, că normele care sunt - normele de registru la autoritatea navală sunt aprobate prin ordin al ministrului. Puţin anacronic. Noi aprobăm prin lege şi ministrul aprobă prin ordin, eventual amendamente de modificare. Chiar şi aşa fiind, eu vreau să-l întreb pe domnul ministru, că avem timp, dacă merge la Senat, în cât timp poate să treacă în legislaţia română, fiindcă totuşi, dacă nu trece, aici sunt două probleme. La construcţie supravegherea o fac societăţile de asigurări străine care respectă codul, iar noi... căpităniile de port vin şi verifică după legislaţia noastră şi apar clar nişte conflicte. Şi aş vrea să-l întreb pe domnul ministru cam în cât timp crede că putem să adoptăm şi noi, în legislaţia noastră, sigur, probabil tot prin ordin al ministrului, cum o să fie, pe lângă lege, vom vedea, dar în cât timp poate să o adopte, să o adopte la nivel de legislaţie românească, pe de o parte, pentru a putea să le aplicăm, pe de altă parte, să le controlăm.

Dacă aplicarea în timpul construcţiei este una, pentru control şi, mai ales, pentru exerciţiile care se fac pentru instalaţiile de foraj marin - sunt nişte condiţii foarte clare cum se fac exerciţiile în spaţii închise - noi trebuie să adaptăm şi noi legislaţia noastră.

Şi îl rog pe domnul ministru poate ne spune, dacă este pregătit pentru aşa ceva.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Dacă la dezbateri generale mai există intervenţii?

Înţeleg că nu există.

Nu avem amendamente nici admise, nici respinse, de aceea proiectul de lege trece la votul final de mâine.

Am reţinut şi domnul ministru a reţinut, domnul secretar de stat a reţinut, o să-i prezinte ministrului întrebarea dumneavoastră aşa cum aţi spus dumneavoastră, veţi primi răspunsul la Senat pe această chestiune, ca şi pe problema legală de ordinea Camerelor.

E târziu, a fost în Biroul permanent aici. Dacă erau probleme de ridicat în Biroul permanent care este prima Cameră, care este a doua, trebuiau să fie ridicate acolo.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului Euro-mediteranean în domeniul aviaţiei între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Guvernul Statului Israel, pe de altă parte, semnat la Luxembourg la 10 iunie 2013 (PL-x 496/2014). (rămas pentru votul final)

Mergem mai departe.

8. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului Euro-mediteraneean în domeniul aviaţiei între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Guvernul Statului Israel, pe de altă parte, semnat la Luxembourg la 10 iunie 2013.

Are cuvântul iniţiatorul, Guvernul României.

Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Dragoş Titea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Serviciile aeriene dintre statele membre ale Uniunii Europene şi Statul Israel sunt efectuate în prezent în temeiul acordurilor bilaterale încheiate individual de fiecare stat membru al Uniunii Europene şi Statul Israel şi Acordul dintre Uniunea Europeană şi Statul Israel privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene, încheiat la data de 9 decembrie 2008.

În relaţiile dintre România şi Statul Israel se aplică în prezent Acordul privind serviciile aeriene civile dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Israel, semnat la data de 19 decembrie 1967.

În prezent, trei transportatori aerieni, unul din România, unul din Israel şi unul din Ungaria, operează servicii aeriene între cele două state.

Acordul este un acord global, care va înlocui acordurile bilaterale existente încheiate între statele membre ale Uniunii Europene şi Israel.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia? Vă rog. Aveţi cuvântul, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Lupu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului Euro-mediteraneean în domeniul aviaţiei între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Guvernul Statului Israel, pe de altă parte, semnat la Luxembourg la 10 iunie 2013.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond în procedură obişnuită cu proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului Euro-mediteraneean în domeniul aviaţiei între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Guvernul Statului Israel, pe de altă parte, semnat la Luxembourg la 10 iunie 2013, transmis cu adresa nr. PL-x 496 din 4 noiembrie 2014, înregistrat cu nr.4C26/159 din 4 noiembrie 2014.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr.1181 din 20 octombrie 2014.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului Euro-mediteraneean în domeniul aviaţiei între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Guvernul Statului Israel, pe de altă parte, semnat la Luxembourg la 10 iunie 2013.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 21 de deputaţi din totalul de 21 de membri ai comisiei.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi adoptarea proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului Euro-mediteraneean în domeniul aviaţiei între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Guvernul Statului Israel, pe de altă parte, semnat la Luxembourg la 10 iunie 2013.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă în cadrul dezbaterilor generale din partea grupurilor parlamentare există intervenţii?

Domnule preşedinte, vă rog, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Vainer:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi deputaţi,

Stimate colege deputate,

Doresc să spun câteva cuvinte şi susţin întru totul şi eu, ca deputat reprezentând minoritatea naţională evreiască din România, dar şi ca reprezentant al Grupului minorităţilor naţionale, că susţin votarea favorabilă acestui raport, de fapt, a proiectului care s-a prezentat, ţinând seama de relaţiile foarte bune de colaborare dintre România şi Statul Israel, dar şi, în acelaşi timp, de fluxul foarte important de călători între ţara noastră şi Statul Israel.

Să nu uităm că pentru a ajunge în Israel din România avionul este singura cale posibilă. Aşadar, dacă votăm acest acord internaţional, de fapt, nu facem decât să ne gândim şi la relaţiile dintre cele două state, şi la cetăţenii din România şi din Statul Israel.

Vă mulţumesc foarte mult că m-aţi ascultat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi noi vă mulţumim, domnule preşedinte.

Dacă există alţi colegi care vor să ia parte la discuţii din partea grupurilor parlamentare? Înţeleg că nu.

Proiectul de lege nu are amendamente, şi nefiind amendamente nici admise, nici respinse, trece la votul final de mâine.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 Codul muncii (Pl-x 189/2014). (rămasă pentru votul final)

Trecem la Proiectul de Lege pentru subvenţionarea revistelor de cultură reprezentative din România.

Dau cuvântul iniţiatorului.

Domnul Neacşu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacşu:

Domnule preşedinte,

Poate - şi, dacă greşesc, îmi cer scuze anticipat - noi am încheiat ultima şedinţă, pe care tot dumneavoastră o conduceaţi, oprind dezbaterile asupra unui proiect legislativ la un moment dat. Logic ar fi să reluăm şedinţa de astăzi după celelalte două cu acel proiect, să-l ducem la bun final şi apoi vom reveni la acest proiect.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

E adevărat ce spuneţi dumneavoastră. Urma, la ordinea de zi, proiectul respectiv. Probabil că cei de la Compartimentul tehnic nu l-au pus în ordine. Îmi cer scuze, da, aşa este. Am observat şi eu acest lucru.

Daţi-mi voie să trec atunci la următorul punct, cel la care începusem dezbaterea în şedinţa trecută, după care am să mă întorc la acest punct.

11. Noi începusem să discutăm Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii şi ajunsesem la dezbaterea pe articole, aşa cum foarte bine mi-a adus aminte domnul deputat Neacşu.

Cu voia dumneavoastră şi rugându-vă în continuare să încercaţi să vorbiţi mai liniştit, să stăm în bănci. Sunt colegi care îmi prezintă foarte elegant partea lor din spate. N-am o problemă, dar am o doamnă lângă mine şi i-aş ruga să stea cu faţa la sală, dacă se poate.

Deci am ajuns la punctul 4 şi rămăsese ca după o dezbatere privind elementele... şi am s-o rog pe doamna deputat... Boghicevici cred că a fost cea care a avut atunci intervenţia care a creat oprirea... îmi aduc bine aminte? Nu?

Hai, domnule preşedinte, vă rog luaţi cuvântul.

A fost o discuţie referitoare la un amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba de amendamentul la art.56 alin.(1) lit.c). Era vorba de diferenţierea care apare între persoanele cu gradul III, gradul I şi gradul II.

Deci, dacă la gradul I şi gradul II persoanele respective, în urma deciziei medicale, nu mai pot lucra, cele care au gradul III mai pot lucra, angajatorul le mai dă posibilitatea să mai şi lucreze câte patru ore timp lucrativ. Şi de aceea noi, pentru acurateţe şi pentru a face o distincţie foarte clară între aceste persoane - cele cu invaliditate de gradul III, care mai pot presta şi angajatorul le mai poate opri în câmpul muncii - şi cei care au gradul I şi II şi aceştia efectiv nu mai pot presta şi trebuie să aştepte decizia.

Aici era discuţia şi aceasta era precizarea pe care au solicitat-o colegii, de ce am făcut noi în cadrul comisiei această diferenţiere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Înţeleg că explicaţiile date de comisie sunt mulţumitoare pentru colegi, nu văd pe nimeni care vrea să intervină.

De aceea, neexistând alte discuţii, voi supune votului dumneavoastră numărul curent 4 aşa cum este formulat de comisie.

Vă rog, votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

76 de voturi pentru, 18 abţineri, trei voturi împotrivă. Adoptat.

Trecem la numărul curent 5, unde comisia ne propune text nou.

Dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptat.

Numărul curent 6. Avem amendament. La numărul curent 6 avem amendament.

Dacă susţine cineva amendamentul de la numărul curent 6 aflat în lista de amendamente respinse la numărul curent 3. Nu. Pentru că comisia ne propune eliminarea alin.(2) al art.94. În cazul în care nu sunt discuţii, considerăm eliminarea aprobată.

Numărul curent 7, comisia ne propune eliminarea textului stabilit de către Senat. Există intervenţii? Nu. Se elimină.

La numărul curent 8 şi 9 comisia ne propune eliminarea textelor adoptate de către Senat. Nu există intervenţii. Se elimină.

Numărul curent 10. La numărul curent 10 avem amendament respins la numărul curent 4 din lista cu amendamente respinse.

Există cineva care vrea să susţină amendamentul respins? Nu.

În acest caz, supun votului dumneavoastră textul propus de comisie, cu numerotarea propusă de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

La numărul curent 11 vă aduc aminte că s-a propus o modificare privind o eroare materială de către membrii comisiei.

Comisia ne propune adoptarea textului de la numărul curent 11, text nou propus de comisie, cu eroarea materială care a fost corectată în plen săptămâna trecută.

Dacă există intervenţii? Nu. Adoptat.

Numărul curent 12, text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Numărul curent 13, text nou propus de comisie. Dacă există intervenţii? Nu. Adoptat.

Am terminat dezbaterea pe amendamente a raportului, dezbaterea raportului de fapt. Trimitem proiectul de lege pentru mâine la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru subvenţionarea revistelor de cultură reprezentative din România (PL-x 399/2014). (rămas pentru votul final)

9. Mă întorc acum, cerându-mi scuze, la proiectul de Lege pentru subvenţionarea revistelor de cultură reprezentative din România şi dau cuvântul unuia dintre iniţiatori.

Era un coleg care voia să ia cuvântul. Este în continuare.

Domnule deputat, vă rog, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dobrinescu Traian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am ocazia, astăzi, să vă vorbesc în numele creatorilor de cultură din România, în numele celor şase uniuni de creatori şi le numesc: Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea Muzicologilor şi Compozitorilor, Uniunea Cineaştilor, a Oamenilor de Teatru şi Uniunea Arhitecţilor.

Cele şase uniuni au reviste reprezentative, reviste care sunt în pragul colapsului.

Deşi sunt scriitor şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, nu am ştiut până acum un an în ce mizerie se zbat aceste reviste, care sunt vectorii de imagine şi de consistenţă ai acestor uniuni.

N-am ştiut până acum un an că un redactor la o asemenea revistă de cultură, fie el scriitor, fie critic de artă plastică, de artă teatrală, cinematografică, muzicolog sau arhitect munceşte pe un salariu de 700 de lei pe lună.

Nu am ştiut până acum un an că, în acest sezon de iarnă, redacţiile sunt neîncălzite din lipsă, bineînţeles, de bani.

Nu aţi ştiut până azi nici dumneavoastră în ce condiţii lucrează - să le zicem - marii artişti, marii creatori de artă din România.

Am ştiut, în schimb, că aceste reviste apar tot mai greu şi tot mai rar. Acest proiect de lege, de fapt, aparţine acestor uniuni.

Eu şi alţi colegi, senatorul Vosganian, care este prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi scriitor, de fapt, ne facem purtătorii de cuvânt, de mesaj şi de iniţiativă ai acestor uniuni.

Suma nu este mare. Vorbim de 4 milioane jumătate pe an pentru toate cele şase uniuni de creatori din România.

Nu vă mai spun - cred că nu este un secret - că specificitatea unei naţiuni este constituită de cultură, de spiritul naţional.

Suntem ţară europeană. Avem şi industrie, avem şi agricultură, avem servicii şi totuşi nu ne identifică decât spiritul naţional.

Mulţumesc celor care au semnat această iniţiativă, peste o sută de parlamentari din tot spectrul politic şi mulţumesc celor care vor vota mâine această lege.

Sper ca ziua de azi şi ziua de mâine să rămână memorabilă pentru ceea ce faceţi dumneavoastră pentru cultura românească.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Comisia, vă rog, aveţi cuvântul.

E iniţiator. Vă rog, luaţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Slavomir Gvozdenovici:

Mă adresez în triplă calitate: de scriitor, de membru al Uniunii Scriitorilor şi de membru al Grupului parlamentar al minorităţilor, care va susţine acest proiect.

Doresc doar să subliniez un lucru. Am participat cu toţii la forma finală a acestui proiect, prin care considerăm că culturii scrise în primul rând îi redăm un pic de demnitate prin ceea ce vom face astăzi şi îndreptăm anumite lucruri. Şi mai doresc să spun în continuare doar jumătate de propoziţie legat de ceea ce a spus colegul adineauri: există redacţii, din păcate, în ţară unde, de câteva luni bune de zile, redactorii nu au primit salarii. Nu este admisibil ca într-o ţară civilizată, într-o ţară pe care cultura o reprezintă mult mai bine decât alte segmente ale ei, să se întâmple acest lucru.

Şi de aceea, Grupul parlamentar al minorităţilor va sprijini această lege, iar noi, cu toţii, cred că ne facem o datorie de cetăţeni faţă de aceşti colegi de-ai noştri care merită un respect deosebit pentru că reprezintă ţara noastră mult mai bine decât mulţi alţii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea iniţiatorilor mai există luări la cuvânt? Înţeleg că nu.

Rog comisia de specialitate, doamna deputat, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Raport comun asupra proiectului de Lege pentru subvenţionarea revistelor de cultură reprezentative din România.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci împreună cu Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au fost sesizate spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege.

Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituţie şi ale art.92 alin.(9) punctul 3 din Regulamentul Camerei, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă în şedinţa din 2 septembrie 2014.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil această iniţiativă legislativă.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare subvenţionarea revistelor de cultură reprezentative din România cu o sumă ce ar urma să fie alocată anual de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cele două comisii au dezbătut în şedinţe separate acest proiect de lege.

De asemenea, la lucrările Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au fost prezenţi 18 deputaţi din numărul total de 22 de membri, iar la lucrările Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi-au înregistrat prezenţa 32 de deputaţi din totalul de 34 de membri ai acestei comisii.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, fiecare în parte, cu majoritate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare raportul comun de adoptare a Proiectului de Lege pentru subvenţionarea revistelor de cultură reprezentative din România cu amendamentele admise, astfel cum sunt redactate în anexa la prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Şi, domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi, şi în calitate de membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, dar având şi acordul colegilor şi colegelor mei din Grupul PSD, aş vrea să felicit iniţiatorii acestei iniţiative legislative care contribuie la apărarea identităţii şi promovării identităţii naţionale şi prin acest proiect de lege se acordă nu numai sprijinul necesar, dar şi respectul oamenilor de cultură.

În consecinţă, Grupul PSD va vota pentru acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat.

Sigur că, după aprobarea proiectului de lege, mai există un mic hop, cel al alocării de fonduri, dar asta nu mai e la noi.

Dacă există din partea celorlalte grupuri parlamentare intervenţii? Înţeleg că nu.

Proiectul de lege are un număr de amendamente admise, de aceea vom trece la dezbaterea pe amendamente a proiectului de lege, conform raportului.

Nr.crt.1, text propus de comisiile comune. Dacă există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr. crt.2, text propus de comisiile comune. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.3, text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt. 4. text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.5, text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.6 şi ultimul. Nemodificat, propun comisiile. Există intervenţii? Nu. Adoptat. Raportul a fost adoptat pe articole.

Vot final, mâine la ora 12.00.

Nr.crt.10 din ordinea de zi. Nu avem raport, nu putem să-l dezbatem.

Nr.11 a fost dezbătut mai devreme.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.39/2014 privind aprobarea scoaterii din stocurile disponibile ale rezervelor de stat a unor cantităţi de carburanţi şi acordarea, cu titlu gratuit, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului Român de Informaţii, precum şi stabilirea regimului taxei pe valoarea adăugată şi al accizelor pentru aceste cantităţi (PL-x 420/2014). (rămas pentru votul final)

Trecem la nr.crt.12, şi anume, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2014 privind aprobarea scoaterii din stocurile disponibile ale rezervelor de stat a unor cantităţi de carburanţi şi acordarea, cu titlu gratuit, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului Român de Informaţii, precum şi stabilirea regimului taxei pe valoarea adăugată şi al accizelor pentru aceste cantităţi.

Iniţiatorul? Guvernul României. Vă rog, doamnă, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Irina Alexe (secretar general adjunct, Ministerul Afacerilor Interne):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2014 a fost adoptată în vara acestui an, având în vedere insuficienţa la acel moment a resurselor necesare finanţării integrale de la bugetul de stat a cheltuielilor pentru furnizarea cantităţilor de carburanţi destinate funcţionării tehnicii din dotarea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului de Protecţie şi Pază şi a Serviciului Român de Informaţii.

De asemenea, s-a ţinut seama şi de faptul că activităţile planificate şi desfăşurate sub egida Tratatului Atlanticului de Nord şi a Uniunii Europene necesitau menţinerea în stare de operativitate a capabilităţilor militare şi a tehnicii din dotarea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, astfel încât trebuia să se reglementeze alocare de îndată în natură a resurselor materiale imperios necesare pentru desfăşurarea misiunilor specifice.

Astfel, cum şi din titlu se observă, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2014 s-a dispus scoaterea unor cantităţi de carburanţi din stocurile disponibile ale rezervelor de stat şi acordarea acestora cu titlu gratuit instituţiilor menţionate anterior, în calitate de instituţii beneficiare şi au fost stabilite mecanismele legale pentru derularea acestei operaţiuni.

Vă rugăm să fiţi de acord cu adoptarea proiectului în forma prezentată şi vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă există cineva din partea, invit Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională să ia cuvântul, să-şi prezinte raportul.

Domnule deputat, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Benga:

Raport. În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2014 privind aprobarea scoaterii din stocurile disponibile ale rezervelor de stat a unor cantităţi de carburanţi şi acordarea cu titlu gratuit Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului Român de Informaţii, precum şi stabilirea regimului TVA-ului şi al accizelor pentru aceste cantităţi, trimis cu adresa .PL-x 420 din 16 septembrie 2014 şi înregistrat cu numărul 4 C/12/232 din 17.09.2014.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil ordonanţa de urgenţă. Senatul a adoptat proiectului de lege. Obiectul de reglementare, aprobarea scoaterii din stocurile disponibile ale rezervelor de stat a unor cantităţi de carburanţi.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. La lucrările comisiei au fost prezenţi 20 de deputaţi din totalul de 26 de membri. În urma dezbaterilor în şedinţa din 23 septembrie 2014 membrii comisiei, cu unanimitate de voturi pentru, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii ale grupurilor politice la dezbateri generale? Înţeleg că nu.

Nefiind amendamente, proiectul de lege îl trimitem pentru votul final de mâine.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice (Pl-x 456/2013). (rămas pentru votul final)

13. Urmează Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători pentru comercializarea produselor agricole şi silvice.

Iniţiatorul, dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Domnul deputat Nini Săpunaru sau altcineva din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice?

Domnule deputat, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu Harbuz:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, transmisă prin Pl-x 456 din 11 noiembrie 2013.

Membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au examinat proiectul de lege sus menţionat în şedinţa din 17 septembrie 2014. La lucrări au fost prezenţi 35 de deputaţi din totalul de 37 membri ai comisiei.

În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei s-a hotărât în unanimitate să se supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, cu amendamentele admise prevăzute în prezentul raport.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea grupurilor parlamentare există intervenţii la dezbateri generale?

Vă rog, domnule deputat, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George Scarlat:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Pe principiul niciodată nu este prea târziu, este bine că dezbatem astăzi acest proiect de act normativ, întrucât întindem o mână de ajutor fermierilor care sunt constituiţi în grupuri de producători, pentru că de la apariţia acestei Ordonanţe nr.37 au primit aviz de recunoaştere un număr de 107 grupuri de producători, iar astăzi îşi mai desfăşoară activitatea doar 23 şi mare parte din acestea cred că la sfârşitul acestui an îşi vor înceta activitatea.

În fapt, prezentul act normativ permite grupurilor de producători să achiziţioneze produse - pentru care ele au fost recunoscute în avizul de recunoaştere - de la alţi fermieri care nu sunt membri ai grupului de producători, dar care produc acele produse şi sunt recunoscuţi de către membrii acestora, cu condiţia ca valoarea producţiei comercializate de la fermieri care nu sunt membri ai grupului să nu depăşească valoarea producţiei comercializate de către membrii grupului de producători. El vine în sprijinul fermierilor pentru că în baza ordonanţei au primit sprijin financiar pentru a se constitui şi astăzi riscă, din cauză că nu reuşesc să-şi respecte un indicator important privind valoarea producţiei comercializate, să piardă finanţările.

În concluzie, Grupul Partidului Naţional Liberal va susţine aceste proiect de lege, pentru că este o mână întinsă grupurilor de producători care îşi pierd din ce în ce mai mult efectul. În acest aspect ele vor fi salvate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea grupurilor parlamentare mai există intervenţii? Dacă nu, trecem la dezbaterea raportului.

Nr.crt.1, text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr. crt.2 - text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.3. Comisia propune eliminarea. Există intervenţii? Nu, s-a eliminat.

Nr.crt. 4. Comisia propune text nou. Există intervenţii? Nu. S-a adoptat.

Nr.crt. 5. Comisia propune eliminarea. Există intervenţii? Nu. S-a eliminat.

Nr.crt.6. Comisia propune eliminarea. Există intervenţii? Nu. S-a eliminat.

Nr.crt.7, text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Am adoptat raportul proiectului de lege pe amendamente. Trimitem proiectul de lege pentru mâine la votul final, ora 12.00.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind exercitarea profesiei de bonă (PL-x 75/2014). (rămas pentru votul final)

Următorul punct de pe ordinea de zi necesită prezenţa în sală a unui reprezentant al Ministerului de Finanţe care tocmai prezenta un proiect de lege la Senat. A apucat să termine? Înţeleg că nu, de aceea am să vă propun ca proiectul de lege aflat pe punctul 14 să-l lăsăm până când reprezentantul Guvernului ajunge de la Senat şi la noi.

15. Şi trecem la Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de bonă.

Iniţiatorii, dacă doresc să ia cuvântul? Nu doresc.

Nu văd, a, nu v-am văzut, iertaţi-mă. Sunt cu ochelarii de citit şi eraţi departe, îmi cer scuze, doamnă deputat, vă rog, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Distinşi parlamentari,

Astăzi pe ordinea de zi a şedinţei de plen se află Legea privind exercitarea meseriei de bonă. Legea, al cărui iniţiator împreună cu mulţi colegi din toate partidele parlamentare sunt şi eu, este aşteptată de părinţi care vor să-şi ştie copiii în siguranţă, de cei care profesează astăzi în domeniu şi simt nevoia unor reglementări care să-i protejeze.

Legea bonelor a primit rapoarte şi avize favorabile de la comisiile celor două Camere ale Parlamentului, iar textul a fost dezbătut intens în Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor în subcomisia pentru protecţia copilului, alături de reprezentanţi ai asociaţiilor nonguvernamentale pentru drepturile copilului, dar şi alături de părinţi.

Legea privind exercitarea meseriei de bonă introduce obligaţia calificărilor necesare pentru îngrijirea şi supravegherea copilului, încheierea de contracte de muncă între părinţi şi bone, sancţionarea celor care nu respectă angajamentele din aceste contracte şi interdicţia de a profesa în domeniu pentru cei condamnaţi pentru fapte penale.

Stimaţi colegi,

Legea bonelor este o lege necesară, de mult aşteptată în România. Votul dumneavoastră poate oferi o plasă de siguranţă părinţilor care vor să-şi ştie copiii protejaţi. Vă rog, aşadar, să votaţi în favoarea propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat.

Domnul deputat Iordache din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Aveţi microfonul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba de ultimul raport suplimentar al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Noi am ţinut cont în acest raport de avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Consiliului Economic şi Social, al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, al Comisiei pentru sănătate şi familie, al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi avizul favorabil al Comisiei pentru egalitate de şanse, cât şi punctul de vedere al Guvernului de susţinere a iniţiativei cu amendamentele prezentate în cadrul comisiei. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Proiectul de lege a fost adoptat de către Senat, iar noi vă propunem adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise şi respinse, aşa cum sunt prezentate în anexele la prezentul raport.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

La dezbateri generale, dacă doreşte cineva să ia cuvântul.

Doamnă deputat, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Claudia Boghicevici:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Mă bucur că în sfârşit, după trei rapoarte, această lege ajunge în Parlament pentru a fi votată. Este un proiect de lege pe care l-am dezbătut şi în primul mandat. A fost o iniţiativă a colegei noastre Roberta Anastase, la acea vreme. Ţin minte că am avut foarte multe întâlniri cu reprezentanţi ai ong-urilor, cu mămici, cu oameni direct interesaţi de acest proiect, pentru că este clar că România are nevoie de alternative de îngrijire pentru familie.

Ne dorim prin acest proiect, pe lângă definirea activităţii de bone şi a babysitterului, înfiinţarea Biroului bonelor şi a babysitterului, definitivarea şi monitorizarea serviciilor sociale de îngrijire a copilului la domiciliu, dar în special ne dorim asigurarea unei îngrijiri individuale şi personalizate a copiilor noştri.

Ne bucurăm că după trei rapoarte, după negocieri intense în Comisia pentru muncă şi protecţie socială acest proiect ajunge la o formă finală, agreată, sperăm, şi de dumneavoastră şi sperăm ca în plenul Camerei, mâine, să fie votată în unanimitate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă rog, doamnă deputat, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Surdu:

Stimaţi colegi,

În România cunoaştem cu toţii că numărul de locuri pentru copiii noştri în creşă şi în grădiniţă este insuficient. De aceea suntem nevoiţi să găsim soluţii alternative, iar de cele mai multe ori, aceasta presupune să facem apel la o bonă.

În cele mai multe situaţii, în familiile unde există o bonă, există şi ceea ce numim muncă la negru, aspect care este ilegal şi are consecinţe negative pentru toate părţile implicate. Bugetul statului suferă prejudicii prin perpetuarea muncii la negru, care înseamnă neplata contribuţiilor, iar persoanele care asigură serviciul de bonă sunt private de numeroase drepturi ce decurg dintr-un contract de muncă legal. Ţara noastră nu beneficiază de nicio reglementare care să faciliteze accesul legal persoanelor doritoare să activeze în această profesie.

Mai mult, nu există nici cadrul adecvat în formare profesională, astfel ca aceia care, în definitiv, au acces la îngrijirea copiilor noştri sunt cel mult bine intenţionaţi, dar de multe ori lipsiţi total de o minimă pregătire în ceea ce priveşte îngrijirea sau supravegherea copiilor.

Legea pe care o dezbatem astăzi vine să rezolve toate aceste probleme. Reglementarea reală a acestui segment de activitate înseamnă, în primul rând, crearea premiselor pentru respectarea legii şi crearea contextului pentru ca acele familii care au nevoie de bonă să aibă parte de standarde europene în ceea ce priveşte acest aspect.

Prin reglementarea profesiei de bonă este creat contextul apariţiei unui număr semnificativ de locuri de muncă, iar beneficiar este atât bugetul de stat, cât şi cei care vor deveni angajaţi în mod legal.

Un alt avantaj imediat ce decurge din adoptarea unei astfel de legi este unul complementar creşterii gradului de supraveghere a copiilor prin eliminarea riscurilor de accidente pentru acei copii supravegheaţi în mod necorespunzător de către bone, deoarece proiectul de lege defineşte foarte clar un dosar pe care persoana care vrea să fie angajată ca bonă îl prezintă în faţa angajatorului, anume familiei, un dosar foarte riguros care cuprinde o serie de criterii care vizează, pe de o parte, neîncălcarea legii penale.

Printre principalele schimbări preconizate prin adoptarea acestei iniţiative legislative regăsim crearea unui domeniu complementar creşelor şi grădiniţelor, îmbunătăţirea şi profesionalizarea celor care au în grijă copii, fiscalizarea acestui segment de activitate şi astfel intrarea în legalitate, atât a celor care desfăşoară astfel de activităţi, cât şi a celor care decid să angajeze.

Pentru toate aceste considerente, Partidul Naţional Liberal va vota pentru adoptarea acestei propuneri legislative şi vă invităm şi pe dumneavoastră să o faceţi, deoarece o astfel de lege trebuie să întrunească un consens din partea noastră, a politicienilor din toate partidele parlamentare, fiind o măsură care trebuie analizată şi văzută doar din perspectiva utilităţii acesteia şi nu dintr-o perspectivă politică partizană.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamnă deputat, aveţi microfonul, PSD, dezbateri generale. Nu v-am uitat, domnule deputat. (Se adresează domnului Tudor Ciuhodaru, care doreşte să ia cuvântul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Vorbesc şi în calitate de reprezentant al Grupului PSD, dar şi în calitate de semnatar al acestei legi extrem de importante şi bine- venite. Pentru că prezentul proiect de lege răspunde unei necesităţi stringente la nivelul societăţii româneşti, şi anume reglementarea şi intrarea în legalitate a unei profesii foarte căutate, dar şi totodată de foarte mare responsabilitate, aceea de bonă.

În calitate de semnatar al prezentei propuneri legislative, susţin normatizarea acestei meserii, având în vedere faptul că, în România, nu există nicio reglementare care să impună persoanelor care doresc să practice această meserie importantă şi de maximă responsabilitate, aceea de bonă, să urmeze şi să termine anumite cursuri de profil.

Susţin, alături de colegele şi colegii mei, semnatari din Grupul parlamentar PSD, precum şi din alte grupuri parlamentare, împreună cu membri ai societăţii civile, acest proiect de lege care urmăreşte crearea unui domeniu complementar creşelor şi grădiniţelor prin reglementarea activităţii de îngrijire şi supraveghere a copiilor la domiciliu pe timpul zilei.

Tocmai de aceea vă invit, dragi colege şi dragi colegi, să vă pronunţaţi favorabil demersului nostru legislativ care va avea impact social atât în ceea ce priveşte crearea locurilor de muncă pentru activităţile de supraveghere şi îngrijire a copiilor la domiciliu pe timpul zilei, creşterea calităţii îngrijirii copiilor prin aceste activităţi reglementate şi monitorizate şi reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională.

Copiii noştri au nevoie de ocrotire şi îngrijire de cea mai bună calitate, iar mamele sau taţii, atunci când sunt la serviciu, trebuie să stea fără grijă că puiuţul lor, puiuţii lor sunt pe mâini bune, atunci când ei sunt la serviciu. Iar eu cred că este şi de datoria noastră, a legislativului, să votăm legi care realmente sunt cerute de realitatea socială.

Tocmai de aceea vă invit, dragi colege, dragi colegi, indiferent de grupurile politice din care facem parte, să votăm această iniţiativă legislativă. Grupul PSD va vota pentru.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat.

Domnule deputat, aveţi microfonul. Grupul PP-DD.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este un proiect de lege presărat fără îndoială cu multe bune intenţii. Dar au mai fost şi altele în Parlamentul României şi factorul politic a fost cel care a făcut ca un astfel de demers să nu se realizeze.

Dar, stimaţi deputaţi, doamnelor şi domnilor, acest proiect nu rezolvă o problemă demografică. Pentru că, ca să ai o bonă, trebuie să ai şi de unde s-o plăteşti. Iar ca s-o plăteşti, trebuie să ai şi un loc de muncă, iar milionul ăla de locuri de muncă se lasă aşteptat. Eu sper să aveţi aceeaşi deschidere faţă de cum sunt crescuţi copiii în România şi să aprobaţi şi proiectul nostru legislativ aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor în care se prevede creşterea alocaţiei pentru copii la 200 de lei.

Vă mulţumesc, vom susţine acest demers legislativ şi sper să faceţi la fel atunci când este vorba de copiii României.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă la dezbateri generale a rămas vreun grup care nu a aluat cuvântul şi doreşte? Înţeleg că nu.

Intrăm la dezbaterea pe articole. Avem amendamente admise şi respinse.

Nr.crt. 1, 2 şi 3. Comisia propune textul nemodificat. Există intervenţii? Nu.

Nr.crt. 4, avem un amendament respins, aflat la amendament 1, lista cu amendamente respinse. Este cineva care îl susţine? Nu. Dacă există la textul comisiei, text nou, intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.2, comisia ne propune eliminarea. Există intervenţii? Nu. Se elimină.

Iertaţi-mă, stimaţi colegi, am impresia că am... nu, e bine. Nr.crt.4.

Nr.crt.5 s-a eliminat.

Nr.crt. 6, text nou propus de comisie, există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.7, text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.8, text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

La nr.crt. 9 am două amendamente respinse. Acela de la nr.crt.2. Există cineva care vrea să-l susţină? Nu.

Nr.crt.3, amendamente respinse. Există cineva care susţine amendamentul respins? Nu.

Deci, la textul nou propus de comisie există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.10, am două amendamente respinse. Avem două amendamente respinse. Conform raportului, amendamente respinse, nr.crt.4, susţine cineva? Nu.

Nr.crt.5, îl susţine cineva? Nu.

Avem text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.11, text nou propus de comisie. Intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.12, comisia propune eliminarea. Există intervenţii? Nu. Se elimină.

Nr.crt.13, comisia propune eliminarea. Există intervenţii? Nu, se elimină.

Nr.crt.14, text nou al comisiei. Există intervenţii? Nu. Se adoptă.

Nr.crt.15, comisia propune eliminarea. Există intervenţii? Nu. Se elimină.

Nr.crt.16, avem un amendament respins la nr.crt.6 pe Lista amendamentelor respinse. Îl susţine cineva? Nu. Atunci am să întreb dacă există cineva care intervine la propunerea de eliminare pe care o face comisia? Nu. S-a eliminat textul.

Nr.crt.17. Textul este propus spre eliminare de către comisie. Există intervenţii? Nu. Se elimină.

Nr.crt.18. Text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu, se adoptă.

Nr.crt.19, text nou al comisiei. Există intervenţii? Nu, adoptat.

Nr.crt.20, text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.21, text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. S-a adoptat.

Nr.crt.22, există text nou propus de comisie. Intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.23, text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Se adoptă.

Nr.crt.24. Text nou propus de comisie. Intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.25 şi ultimul, text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Se adoptă.

Am adoptat azi raportul pe... am parcurs proiectul de lege pe amendamente, s-a adoptat.

Legea merge la votul final de mâine.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr.266/2008 (PL-x 435/2014/2.12.2014). (rămasă pentru votul final)

A venit reprezentantul Ministerului de Finanţe? Nu. Îl aşteptăm.

10. Intrăm la... ne reîntoarcem la nr.crt.10 de pe ordinea de zi. A venit raportul. Este vorba de raportul asupra cererii de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr.266/2008.

Comisia? Comisia, rog să prezinte raportul înlocuitor.

Comisia? Punctul 10, domnule deputat, aşa cum am spus. Mi-a venit raportul. Am să-mi permit să vă prezint eu, că este destul de simplu. Nu ştiu de ce comisia, niciun membru al Comisiei pentru sănătate şi familie nu este aici.

Comisia pentru sănătate şi familie a hotărât, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să respingă cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României şi să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr.266/2008 în forma trimisă la promulgare.

Comisia pentru sănătate şi familie?

Vă rog, aveţi microfonul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Horia Cristian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Raport asupra cererii de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr.266/2008.

În temeiul dispoziţiilor art.137 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, a fost reexaminată Legea pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr.266/2008, trimisă cu adresa PL-x 435 din 2 decembrie 2014.

Proiectul de lege a fost reexaminat la Senat. Senatul a stabilit menţinerea raportului iniţial.

În urma dezbaterii în cadrul comisiei, comisia a hotărât în unanimitate de voturi să respingă cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României şi să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Legea pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr.266/2008, în forma trimisă la promulgare.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, legea supusă reexaminării face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă grupurile parlamentare doresc să intervină la acest punct? Înţeleg că nu.

Raportul comisiei este trimis pentru mâine la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie ca zi de sărbătoare legală (PL-x 292/2014). (rămas pentru votul final)

Mergem mai departe.

16. Proiectul de Lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie ca zi de sărbătoare legală.

Din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnule profesor, domnule deputat, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Voi începe pledoaria mea pentru a susţine această iniţiativă legislativă citind, cu permisiunea dumneavoastră, din scrisoarea pe care Nicolae Grigorescu, pictorul, i-a scris-o scriitorului Alexandru Vlahuţă. Şi anume: "Ne vine vestea că s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot. Am pus şaua pe cal şi fuga la târg. Atunci am văzut eu ceea ce va să zică bucuria unui popor: cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îţi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin. Care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele, dar unde mai stă cineva în casă. Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie."

Iată mica unire, iată piatra de temelie a naţiunii române şi a României. Dacă vreţi, în primul rând şi a României mari. În fiecare lună ianuarie, pe 24, naţiunea română stă cu ochii pe capitala Moldovei. Capitala Moldovei care, în înţelepciunea ei, prin moldovenii cu vorba molcomă, domoală, dar nu lipsiţi de isteţime, au găsit de cuviinţă că pot renunţa la capitală pentru unitate, pentru solidaritate, în favoarea Bucureştiului. Nu pot spune acum că fost bine sau a fost rău. Ceea ce este, este că e un fapt împlinit şi care ne face ca noi astăzi să luăm în discuţie o mică "recompensă", ca această sărbătoare care, în fapt, există legal, fiecare preşedinte al României vine la 24 ianuarie în piaţă, în faţa lui Alexandru Ioan Cuza, şi pune prinosul său de recunoştinţă la picioarele statuii. Astăzi, acum, în ceas de seară, vă cer prinosul dumneavoastră de recunoştinţă spre a pune "la picioarele" acestei iniţiative votul dumneavoastră, în care 24 ianuarie să fie sărbătoare legală.

Pentru că un distins coleg, vicelider, mi-a făcut semn să mă opresc din discursul meu, deşi de-abia l-am început, că e convins că vom obţine votul, da, şi că trece timpul, mă gândesc de ce ei au putut şi noi nu prea "putem" să facem această uniune "în simţ, în cuget şi-n simţiri".

Astăzi, deşi nu suntem mulţi, suntem buni, domnule Victor Paul Dobre, buni cu naţiunea română şi vom face ca sărbătoarea aceasta de 24 ianuarie să însemne acelaşi lucru, dar recunoscut de noi, reprezentanţii poporului român.

Vă mulţumesc anticipat pentru vot şi vă aşteptăm pe 24 ianuarie când veţi fi liberi să dansaţi hora unirii împreună cu noi, inclusiv cu domnul preşedinte Mitrea, în libertate.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Domnul Iordache.

În libertate... Va trebui să-mi explicaţi după şedinţă ce-aţi vrut să-mi spuneţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

De multe ori când vorbeşti mult convingi mai puţin.

Eu voi fi foarte scurt.

Am ţinut cont de avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, al Comisiei pentru administraţie publică, cât şi de avizul favorabil al Guvernului.

Noi vă propunem un raport de adoptare.

Face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc mult şi mâine cred că va fi adoptată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

PNL. Domnule deputat Dobre, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

O să repet, cu permisiunea dumneavoastră, câteva lucruri pe care le-am spus o dată şi la Iaşi. Kogălniceanu a spus atunci că "De-ar creşte troscot pe uliţele Iaşiului vom duce capitala la Bucureşti". Şi am făcut-o. Numai că privind, aşa, retrospectiv, la Moldova a rămas şi sărăcie, dar Moldova l-a dat şi pe Iorga, şi pe Eminescu.

La Moldova, situaţia urbană, localităţi, e foarte grea, dar Moldova totdeauna a contribuit la buget. Sunt provincii unde se construiesc autostrăzi. Sunt provincii unde se proiectează autostrăzi. La Moldova doar am auzit de autostrăzi.

Aşa că, stimaţi colegi, cel puţin, sunt de acord cu propunerea distinsului domn profesor, să le dăm această mică recompensă şi poate acum mai puţin şi la buget mai mult.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă alte grupuri parlamentare doresc să ia cuvântul?

PP-DD. Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Voi susţine oricând tot ceea ce înseamnă recunoaştere pentru Iaşi. Dar poate v-aţi uitat şi pe acest proiect de lege, că nu e nici vorbă de o zi de sărbătoare legală. Adică nu este o zi liberă prevăzută în Codul muncii, în care într-adevăr oamenii să poată sărbători. Este vorba doar de declararea unei zile de sărbătoare naţională în care autorităţile pot sărbători această zi. Mă-ntreb cine le-a împiedicat până acum.

Şi cred că ştiu ce i-a împiedicat la Iaşi: lipsa unei autostrăzi scoasă din masterplanul pe buget, lipsa unui spital regional de urgenţă şi dezastrul dendrologic de pe pietonalul de pe "Ştefan cel Mare", când primarul Iaşiului a tăiat un simbol al Iaşiului, teii.

Aşa că o lege doar ca să fie dată nu ştiu ce rol are pentru ieşeni. Şi poate o fi de la unii mai mult sau de la unii mai puţin, dar Iaşiul lipseşte de pe harta PSD.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

PSD-ul. Domnule deputat, aveţi microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Iată că de la un proiect de lege care era necesar şi era util Moldovei am ajuns la autostradă. Aş vrea să-l anunţ pe colegul meu şi pe colegii mei că am discutat astăzi şi acel masterplan se va modifica şi va reapărea din nou propunerea de autostradă Ungheni-Târgu Mureş.

Prin urmare, o să vă rog frumos să votăm acest proiect de lege, pentru că are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal privind declararea zilei de 24 ianuarie ca zi de sărbătoare legală.

În 24 ianuarie 1859, românii au demonstrat întregii lumi că ceea ce se dorea de mult timp printr-un exemplu de solidaritate şi sacrificiu se poate realiza. Voinţa şi curajul moldovenilor şi al ieşenilor a dus la realizarea Marii Uniri a Moldovei cu Ţara Românească, deşi contextul internaţional nu favoriza acest lucru. Iar crearea unui stat mai mare şi puternic afecta sferele de influenţă ale marilor puteri care ofereau ca soluţie tot felul de planuri având ca scop păstrarea în final a individualităţii fiecăreia dintre cele două ţări.

Românii au demonstrat încă o dată că un popor demn trebuie să fie în acelaşi timp şi un popor respectat. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti a fost soluţia găsită de români pentru a evita piedicile puse de marile puteri care n-aveau niciun interes ca în regiunea extracarpatică să se constituie un nou stat puternic.

Unirea de la 24 ianuarie 1859 a trezit în inimile românilor dorinţa de autodeterminare sau, cum se spunea atunci, "dorinţa de neatârnare". Astfel, în mai puţin de 20 de ani, românii şi-au câştigat independenţa faţă de Imperiul Otoman în urma participării la războiul din 1877-1878, încheiat cu Congresul de Pace de la Berlin, care a confirmat încă o dată că voinţei unui popor demn nu i se poate opune nicio putere, în nici un context internaţional.

Dreptul la autodeterminare, la unitate şi independenţă al tuturor românilor de pretutindeni a făcut ca evenimentul fericit de la 24 ianuarie să aducă bucurie şi speranţă în inimile românilor din Transilvania, Basarabia şi Bucovina, aflaţi la acea vreme sub stăpânire străină. Este evident faptul că fără Unirea de la 24 ianuarie, cunoscută de noi toţi ca Mica Unire, nu s-ar fi putut înfăptui nici Marea Unire de la 1 decembrie 1918, şi astfel cine ştie care ar fi fost în viitor statul nostru din punct de vedere politico-statal.

24 ianuarie semnifică ziua de naştere a statului naţional modern român şi este imperios necesar ca românii să nu uite acest lucru, devenind obligatorie acordarea statutului legal binemeritat acestei sărbători.

Având în vedere cele sesizate, Grupul Partidului Social Democrat susţine adoptarea acestei legi.

Trebuie să redăm Moldovei ce este al Moldovei.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, stimaţi colegi.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Ziua de 24 ianuarie a reprezentat un moment crucial în istoria poporului român. Toate realizările din anul 1600, mai târziu, realizările paşoptiştilor, ale lui Alexandru Ioan Cuza şi, nu în ultimul rând, mai târziu, aşa cum ştiţi foarte bine, mă refer la Ziua Naţională a României, 1 decembrie 1918, s-au concentrat într-un punct istoric de o însemnătate deosebită.

Doamnelor şi domnilor,

"Unitatea în diversitate", un motto foarte târziu apărut în Uniunea Europeană, s-a dovedit a fi cu mult înainte prezent în Ţările Române şi în România de astăzi.

Iată de ce şi minorităţile naţionale au contribuit esenţial la această zi măreaţă a istoriei poporului român, iată de ce şi mâine Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota pentru.

Vă mulţumesc pentru amabilitate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

(Doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu doreşte să ia cuvântul.)

Din partea fiecărui grup parlamentar un singur vorbitor la dezbateri generale, cum ştiţi. Îmi cer scuze dacă vă refuz, dar aşa spune regulamentul.

Din partea grupurilor parlamentare, de fapt, un singur grup n-a vorbit încă. Nu-şi manifestă interesul. De aceea, trecem la dezbaterea pe amendamente a raportului.

Nr.crt.1 din raport, text nou propus de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.2. Text nou propus de către comisie. Nu există intervenţii. Adoptat.

Nr.crt.3. Text nou. Dacă există intervenţii. Nu. Adoptat.

Nr.crt.4. Comisia propune eliminarea. Există intervenţii? Nu. Se elimină.

Şi cu aceasta am terminat proiectul de lege de dezbătut.

Merge la votul final.

Ne oprim aici cu dezbaterea noastră de astăzi. Mâine urmează s-o luăm de la PL-x 375/2013.

Fac un apel la reprezentantul Ministerului Finanţelor, sau la Ministerul Finanţelor, dacă are două proiecte de lege în paralel în cele două Camere să trimită doi reprezentanţi.

Facem pauză 5 minute, după care reluăm şedinţa noastră cu şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări.

 
  Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului.

După pauză

Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Stimaţi colegi,

Ultima parte a şedinţei noastre de astăzi consacrată răspunsurilor orale la întrebări.

Prima, domnul deputat Niculescu Dumitru, Ministerul Agriculturii. Domnul deputat este? Nu este. Mergem mai departe.

Ministerul Culturii. Doamna Mincă Liliana mi-a spus că primit răspunsul în scris.

Mergem mai departe.

Domnul Nazare, răspuns din partea Ministerului Transporturilor. Domnul Nazare nu este.

Mergem mai departe. Domnul Iacoban, răspuns din partea Ministerului Justiţiei. Ministerul Justiţiei este. Domnul Iacoban este.

Dacă doriţi, poftiţi, daţi răspunsul. Răspuns în scris? Da. Domnul Iacoban este mulţumit cu răspunsul în scris.

Domnul Itu, răspuns din partea Ministerului Sănătăţii. Domnul Itu nu este.

Mergem mai departe. domnul Roman Cristian Constantin, răspuns din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Domnul Roman nu este.

Mergem mai departe. De la Ministerul Educaţiei, domnul Simedru Dan Coriolan. Este? Nu este.

Am închis şedinţa de astăzi. Vă mulţumesc.

Ne revedem mâine-dimineaţă la declaraţii politice.

Nu avem astăzi interpelări. Numai răspunsuri sunt astăzi.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,35.