Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 10,25.

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, înlocuit de domnul deputat Marian Neacşu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul senator Mario-Ovidiu Oprea, secretar al Senatului, şi de domnul deputat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor.

Din prezidiu a făcut parte domnul senator Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, înlocuit de domnul senator Cristian-Sorin Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnelor şi domnilor senatori,

Stimaţi invitaţi,

Declar deschisă şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, consacrată împlinirii a 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989.

Vă invit să ascultăm Imnul naţional al României.

(Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".)

Doamnelor şi domnilor colegi,

O să am rugămintea din partea celor două Camere să păstrăm un moment de reculegere în memoria martirilor comunismului şi ai Revoluţiei române.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulţumesc foarte mult.

Potrivit celor convenite în şedinţa Birourilor permanente cu participarea liderilor grupurilor parlamentare din cele două Camere, în această şedinţă solemnă vor avea intervenţii: preşedinţii celor două Camere, primul-ministru al României, reprezentanţi ai grupurilor parlamentare din Cameră şi Senat, având alocate grupurile parlamentare câte 15 minute. Am observat că fiecare grup parlamentar şi-a făcut înscrierile.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Îi dau cuvântul preşedintelui Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Zilele acestea aniversăm 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, moment din care ţara noastră a pornit pe un nou drum, cel al democraţiei, al libertăţii, al economiei de piaţă şi al integrării euroatlantice.

Anul istoric 1989 are, însă, semnificaţii mai largi de anvergură europeană. Acela a fost anul sfărâmării cortinei de fier, anul în care toate popoarele din Europa Centrală şi de Est, care, timp de peste patru decenii fuseseră supuse oprimării şi întunericului totalitar, au făcut pasul către lumea liberă şi prosperă.

Anul 1989 a adus libertatea nu doar pentru români, ci şi pentru cetăţenii Germaniei de Est, pentru polonezi, cehi, maghiari, slovaci sau bulgari. A fost anul în care popoarele Europei au început să construiască un nou proiect politic, bazat pe democraţie şi pe economia de piaţă.

Schimbările din Europa Centrală şi de Est de acum 25 de ani au reprezentat punctul de plecare pentru construirea unor noi realităţi politice şi economice pentru întreaga Europă.

Este de datoria noastră ca, la acest ceas aniversar, să elogiem memoria tuturor eroilor ştiuţi sau neştiuţi, fii ai tuturor popoarelor care au suferit în spatele cortinei de fier, prinşi în ghearele unor regimuri totalitare de esenţă criminală.

Aşa cum este ştiut, poporul român a trecut prin unul dintre cele mai dure regimuri totalitare comuniste. Încă de la instaurarea regimului comunist în România, el s-a caracterizat prin virulenţa cu care a eliminat elitele politice, intelectuale, economice ale României interbelice.

Situaţia a fost cu atât mai dureroasă cu cât ţara noastră avea o îndelungă tradiţie democratică începută încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, ceea ce a făcut ca politica regimului totalitar să recurgă la o violenţă extremă pentru a putea domina o societate obişnuită cu libertatea de gândire şi cu libertatea de exprimare.

În plus, regimul comunist a lovit fără milă în clasa de mijloc de la oraşe şi de la sate, în cultele religioase, în toate tipurile de minorităţi, astfel încât România s-a transformat într-un scurt timp într-o imensă închisoare politică, în care sute de mii de oameni au fost întemniţaţi, duşi în tabere de muncă forţată, iar membrii familiilor lor, milioane de oameni au fost condamnaţi la foame, la frângerea carierelor profesionale, li s-a interzis accesul la educaţie sau la o locuinţă decentă.

Tragedia poporului român în timpul unui regim politic criminal a culminat cu tributul greu de sânge, cel mai greu din Europa, cu care a fost plătită eliberarea de sub totalitarismul comunist în decembrie 1989. Durerea noastră pentru victimele de atunci a rămas întreagă până astăzi, iar cuvintele o pot reda cu greu.

Comunismul românesc a eşuat din toate punctele de vedere: economic, social, politic. La sfârşitul său, el a lăsat o societate grav afectată de o serie de experimente sociale lipsite de sens, fărâmiţată, lipsită de reflexe democratice, lipsită de proprietate privată şi sărăcită profund.

Iată de ce trecerea României la o societate liberă şi democratică, la economia de piaţă şi la statul de drept a fost mult mai grea decât anticipau românii acum 25 de ani.

Aşa-numita tranziţie a fost un proces lung şi dureros, prelungirea ei nepermis de mult a făcut ca una sau două generaţii de români să rateze şansa de a trăi în condiţii mai bune, de a trăi în prosperitate, de a avea toate cele necesare traiului. În foarte mare măsură, aceşti 25 de ani pe care-i evaluăm astăzi au fost o perioadă de căutări, de acumulări, o perioadă în care România a găsit uneori prea greu drumul către democraţie, către economia de piaţă funcţională, către integrarea euroatlantică, către statul de drept. A fost o perioadă în care românii au trebuit să se lupte cu ceauşismul fără Ceauşescu şi cu comunismul fără comunişti.

Doamnelor şi domnilor,

Eroii Revoluţiei din 1989 au luptat, în primul rând, pentru libertate şi de aceea îmi doresc acum să pot pune această valoare fundamentală a democraţiilor lumii la baza proiectului politic pentru România.

Libertatea, neîngrădită decât de nevoia de a nu-i leza pe alţii, a tuturor indivizilor, a tuturor iniţiativelor, a tuturor proiectelor, a tuturor ideilor, a exprimării neîngrădite a tuturor oamenilor reprezintă baza pe care trebuie să construim societatea noastră.

Libertatea este o valoare de bază a oricărei societăţi democratice şi deschise. Este vorba, în egală măsură, de libertatea intelectualului, de libertatea antreprenorului de a începe un proiect bazat pe iniţiativa liberă, despre libertatea fiecărui om de a lua cele mai bune măsuri pentru a-şi creşte gradul de bunăstare.

Având experienţa regimului totalitar comunist, ştim foarte bine în ce fel de impas poate ajunge o societate în care oamenii sunt privaţi de libertate. Este vorba despre un impas economic, dar, în egală măsură, despre un impas moral, despre pierderea iniţiativei, a curajului, a hotărârii în ceea ce priveşte asumarea celor mai bune decizii pentru propria carieră, pentru propria familie şi pentru propria ţară.

De aceea aş pleda acum, la împlinirea unui sfert de secol de la căderea regimului comunist, pentru un model de societate în care libertatea să fie cultivată, iar iniţiativa personală să fie valoarea asumată în cel mai înalt grad la nivelul societăţii.

Cred că putem găsi cele mai bune soluţii pentru ca şcoala şi toate celelalte forme de educaţie să pună un accent mai mare pe formarea unor cetăţeni viitori capabili să aibă iniţiativă, curaj, care să ducă România mai departe.

De asemenea, îmi doresc ca România şi celelalte ţări salvate acum 25 de ani din experimentul comunist să fie în Europa şi în lume nişte portavoce. Aceste portavoce sigur că trebuie să fie portavocele libertăţii.

Criza economică a generat şi în Uniunea Europeană şi în lume multe tensiuni. Din păcate, pentru mulţi oameni politici, calea uşoară pare a fi îndreptarea vinovăţiilor către comunităţile de imigranţi şi către alte ţări, adică chiar către partenerii lor din interiorul Uniunii Europene. Cu atât mai mult cu cât avem comunităţi de milioane de cetăţeni români în celelalte ţări ale Uniunii Europene, noi credem şi susţinem că acest lucru trebuie corectat şi descurajat.

Cele patru libertăţi care stau la baza proiectului Europei unite trebuie să rămână de neatins. În plus, obiectivul de a deveni parte a spaţiului Schengen rămâne în atenţia noastră în condiţiile în care România îndeplineşte de mult timp toate condiţiile tehnice pentru a face acest pas.

În ultimul timp, la marginea Europei, au apărut noi ameninţări la adresa democraţiei şi libertăţii. Bineînţeles că mă refer la ţări precum Moldova, Ucraina sau Georgia.

Toate aceste ţări au făcut obiectul unor intervenţii militare din partea Federaţiei Ruse cu scopul de a ocupa părţi din teritoriul lor, de a priva de libertate sute de mii sau milioane de oameni paşnici, de a le dezorganiza economiile şi de a le descuraja în ceea ce priveşte drumul către libertate - drumul către libertate, drumul către democraţie, drumul către statul de drept - pentru a le împiedica, în final, să decidă în mod suveran asupra opţiunilor lor de politică internă şi externă.

Este o mare durere pentru noi, ca reprezentanţi ai ţărilor din Europa Centrală şi de Est, să vedem renăscând acum un proiect politic care aminteşte de epoca cortinei de fier, de o politică internaţională care înlocuieşte drepturile omului cu utilizarea forţei militare şi, aşa cum se spunea adesea, forţa dreptului internaţional cu dreptul forţei.

Reacţia comunităţii internaţionale faţă de toate aceste acţiuni ale Federaţiei Ruse este justificată şi ea trebuie să continue în acelaşi fel până la oprirea completă a oricărui fel de agresiune.

În ciuda tuturor greutăţilor, dorim să salutăm paşii mari pe care cetăţenii Republicii Moldova i-au făcut anul acesta pe drumul către modelul european de dezvoltare democratică şi economică prin acordurile stabilite cu Uniunea Europeană şi prin votul recent dat la alegerile parlamentare.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În cei 25 de ani trecuţi de la Revoluţia din decembrie '89, ţara noastră s-a schimbat enorm. Fiecare ciclu politic a adus schimbări în plan politic şi economic. Am aderat la NATO şi la Uniunea Europeană. Am avut perioade de creştere economică susţinută. În ceea ce priveşte indicatorii economici, suntem o ţară mult mai bogată şi mai puternică decât eram acum un sfert de secol.

Acum 25 de ani eram o ţară izolată, iar acum avem aliaţi care ne respectă şi care ne apreciază şi pe care noi, la rândul nostru, îi preţuim pentru tot ceea ce fac pentru a fi alături de noi.

Acum 25 de ani, aveam o economie autarhică şi falimentară, acum suntem o ţară care atrage investiţii străine, cu o bază industrială importantă şi cu perspective clare de creştere economică.

Evident însă că trebuie să mergem mult mai departe.

Mediul de afaceri aşteaptă măsuri de simplificare a procedurilor administrative şi a birocraţiei, de reducere a fiscalităţii. Numai astfel vom avea un sistem economic bazat pe libera iniţiativă, vom facilita dezvoltarea pieţelor şi vom crea noi locuri de muncă.

La fel de importantă este crearea condiţiilor pentru funcţionarea corespunzătoare a instituţiilor statului de drept. Experienţa arată că susţinerea pentru un sistem de justiţie puternic şi independent trebuie să fie permanentă şi din partea tuturor. În acelaşi timp, este necesară o colaborare deschisă între toate puterile statului, iar apropiata revizuire a Constituţiei poate reprezenta o oportunitate pentru a regla tot ceea ce este nevoie în ceea ce priveşte acest cadru de colaborare.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără curajul celor care au ieşit în stradă acum 25 de ani pentru a înfrunta, fără nicio apărare, represiunea criminală a regimului totalitar. Fără jertfele grele, date de poporul român din acele zile de decembrie, noi, astăzi, nu am fi fost aici.

Datoria noastră este aceea de a le onora memoria nu prin vorbe, ci prin fapte. Anume prin a preface în fapte ceea ce s-a strigat la Revoluţie, de a face din România o ţară liberă, în care oamenii să aibă un nivel de trai cât mai ridicat.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Daţi-mi voie să spun şi eu câteva cuvinte.

(Coboară la tribună pentru a-şi susţine alocuţiunea.)

Domnule preşedinte al Senatului,

Distinşi membri ai Camerei Deputaţilor şi Senatului,

Doamnelor şi domnilor,

Distinşi invitaţi,

În fiecare an, în decembrie, chiar în aceste zile, rememorăm destinul eroilor Revoluţiei din 1989. Vorbim despre ei, spunem cuvinte frumoase, îi comemorăm, îi pomenim, îi cinstim, pentru ca, de multe ori, să-i trecem în uitare până anul viitor. În felul acesta, an de an, eroii din '89 trăiesc printre noi câteva zile, pentru ca mai apoi să dispară discret şi liniştit înapoi în singurătate.

De cele mai multe ori, dacă suntem puşi să spunem repede cinci nume de români care au pierit la Revoluţie, începem să ne bâlbâim ruşinos. Momentele de singurătate ale eroilor din '89 - o proiecţie a slăbiciunii noastre omeneşti.

Revoluţia din '89 tinde să devină, odată cu trecerea timpului şi cu schimbarea inevitabilă de generaţii, un eveniment de proporţii mitice, care pare că nu ar fi existat vreodată şi în care nici victimele, dar nici călăii nu mai au nici nume, nici chip.

Astăzi, pentru majoritatea dintre noi, este ceva firesc să te poţi exprima liber, să călătoreşti nestingherit sau să-ţi faci o avere şi o afacere după bunul plac, fără a mai vorbi în şoaptă în propria casă, cu lumina stinsă sau cu draperiile trase. Astăzi ni se pare normal să fim în Uniunea Europeană şi în structura euroatlantică, să avem statul de drept, o justiţie independentă şi investiţii străine. Pentru mulţi dintre noi acestea sunt, desigur, lucruri normale, însă pentru tinerii de atunci erau totul.

Să nu uităm, aşadar, că normalitatea noastră ca ţară, că normalitatea fiecăruia dintre noi are în spate un preţ greu, un preţ plătit în sânge de tinerii de la Revoluţie, de cei care au făcut din acest crez o luptă totală dusă până la capăt, de cei care, deşi s-au implicat cu toată fiinţa lor, nu au apucat să vadă niciodată aceste idealuri îndeplinite. Pentru că dacă astăzi avem ceva în plus faţă de atunci, asta li se datorează lor în cea mai mare parte.

Iar dacă vrem să fim şi să lăsăm o naţiune puternică copiilor noştri, trebuie să pornim de la a le povesti despre trecutul de jertfă al neamului românesc, despre istoria adevărată a acelor zile şi despre imensa responsabilitate pe care o au, la rândul lor, de a duce mai departe generaţiilor viitoare însemnătatea acelor momente. Doar atunci sacrificiul eroilor din 1989 nu va fi în zadar.

Doamnelor şi domnilor,

Aşa cum spuneau marii înaintaşi pe care i-a avut această ţară: "Nu există o datorie mai sfântă pe pământ decât iubirea de neam şi de ţară şi respectul faţă de trecutul ei. Cine nu-şi cinsteşte trecutul, nu este demn de prezent şi mai ales de viitorul acestei naţiuni."

De aceea, cred că viaţa noastră, a tuturor românilor, ar fi cu adevărat mai bună dacă fiecare dintre noi ar purta vie întotdeauna memoria eroilor noştri, nu doar astăzi, nu doar mâine, ci mereu. Doar atunci eroii - câteodată necunoscuţi - din 1989 nu vor mai fi singuri.

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Iar noi, noi toţi, să avem puterea şi demnitatea să le cinstim cum se cuvine memoria.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

(Îşi reia locul la prezidiu.)

Are cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul senator Coca Laurenţiu Florian.

Domnule senator, aveţi cuvântul.

Domnul Laurenţiu Florian Coca:

Mulţumesc, domnilor preşedinţi.

Domnilor preşedinţi,

Stimate doamne şi stimaţi domni parlamentari,

Onorată asistenţă,

Celebrăm astăzi, în Parlamentul României, împlinirea a 25 de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989.

Acum şi aici cinstim memoria sacrificiului suprem al revoluţionarilor eroi care şi-au dat viaţa pentru libertatea de care ne bucurăm noi astăzi. Ne exprimăm recunoştinţa profundă pentru toţi luptătorii care au făcut posibilă victoria Revoluţiei române.

Revoluţia română din 1989 a început printr-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii desfăşurate între 16 şi 25 decembrie 1989, aceste lupte ducând la căderea regimului comunist din România. Semnalul l-au dat revoluţionarii din Timişoara şi Lugoj, apoi demonstraţiile s-au extins la Arad, Cluj, Sibiu, Târgu-Mureş, Alba-Iulia şi în toată ţara. Deznodământul Revoluţiei a avut loc la Bucureşti, prin plecarea lui Nicolae Ceauşescu, urmată de prinderea şi execuţia cuplului dictatorial.

Ne amintim cu bucurie şi astăzi starea de euforie generală care a urmat după fuga lui Ceauşescu din clădirea Comitetului Central. Din păcate, acesteia i-a urmat o situaţie în care se instalase haosul în Bucureşti, în urma căruia au rezultat cele mai multe victime.

Victoria Revoluţiei române a avut loc în urma unei ample revolte populare, dar într-un context geopolitic favorabil. Înainte de Revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie.

Specificul revoluţiei noastre constă în aceea că România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă, soldată cu morţi, răniţi, arestaţi, torturaţi şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi.

Opinia publică internaţională, conducătorii statelor lumii au acordat încă din primele clipe ale revoltelor populare un sprijin moral deosebit Revoluţiei române.

Doamnelor şi domnilor,

În ultimii 25 de ani s-a vorbit mult despre viaţa românilor dinainte şi după Revoluţia din 1989. Nu avem aici spaţiul şi timpul să dezvoltăm acest aspect. Vreau însă să relev că, graţie Revoluţiei din 1989, România este schimbată în bine din punct de vedere politic, economic, cultural, al libertăţii de exprimare şi de circulaţie.

Ne bucurăm de o economie de piaţă funcţională şi de un regim politic profund democratic. Revoluţia i-a conferit României o mare solidaritate din partea lumii externe.

Tot ca urmare a Revoluţiei române, ţara noastră este membru cu drepturi depline al NATO şi al Uniunii Europene.

Ca parlamentar român şi membru al unui partid care s-a născut din luptele şi frământările revoluţionare şi postrevoluţionare, un partid care a contribuit decisiv la instaurarea democraţiei în ţara noastră, îmi exprim întreaga gratitudine pentru sacrificiul eroilor Revoluţiei, al urmaşilor acestora, al revoluţionarilor cu merite deosebite în victoria Revoluţiei.

Menţionez că Parlamentul României, prin Comisia comună parlamentară a revoluţionarilor din decembrie, al cărui membru sunt, a militat şi milităm pentru recunoaşterea celor îndreptăţiţi pentru acordarea drepturilor legale care li se cuvin.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Marian Neacşu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

În continuare, îi dau cuvântul domnului senator Petre Roman.

Domnule senator, aveţi cuvântul. Domnule deputat.

Domnul Petre Roman:

Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Stimate şi stimaţi colegi parlamentari,

Dragi camarazi din Revoluţie,

La prima aniversare a Revoluţiei române, în 22 decembrie 1990, vorbeam cu aceeaşi emoţie ca şi acum, în şedinţa solemnă a Parlamentului, încărcat atât de datoria faţă de eroii Revoluţiei, dar şi cu răspunderea de prim-ministru.

Spuneam atunci: "În noaptea lui 21 decembrie 1989, am jurat să trăim liberi. Şi dacă va fi să murim, să murim fiindcă ne-am înfrânt frica." Unora nu le-a mai fost dat să ştie că am alungat tirania, că am cucerit libertatea. Ei sunt eroii noştri. Dintre cei 81 care ne aflam la baricadă, spre exemplu, puţin înainte de miezul nopţii, când s-a dezlănţuit masacrul împotriva noastră, 39 au fost ucişi, dintre care tineri de 15, 16 şi 17 ani.

Întreaga minciună şi răutate, necredinţă şi strâmbătate a unei gândiri care ne crea în fiecare ceas al timpului vieţilor noastre umilinţă, supunere oarbă, muncă fără iubire, ordonată de adevăraţi păcătoşi, cei fără niciun Dumnezeu, s-au prăbuşit.

Pentru noi trebuie să existe cumva, în continuare, eroismul Revoluţiei române, al Timişoarei, al Bucureştiului, al Braşovului, al Sibiului şi al atâtor alte locuri ale ţării.

În ordinea necesară a lumii numai adevărul este etern.

Eroarea de parcurs a istoriei naţiunii noastre, dictatura reducerii omului la situaţia unui soldat al unei armate fără ştiinţă, fără conştiinţă şi fără stindard trebuie depăşite astăzi pe singura cale a adevărului construit de societate - democraţia.

"Am învăţat umilinţa de a servi poporul şi oamenii." spuneam atunci "Oare?" - mă întreb astăzi, aşa e?

Oamenii acestei ţări duc grijile, nevoile şi când ne uită Cel de sus, nenorocirile. Tot ei sunt puterea care ne duce spre lumină când suntem în întuneric, în restrişte.

Nicicând istoria noastră n-a văzut poporul român nedemn.

Stimaţi colegi,

În ultimele rânduri ale unei lucrări - cred de mare însemnătate - "Mitologia comunismului", scrisă de istoricul Lucian Boia, se afirmă: "Comunismul a fost o capcană a istoriei şi, ca orice capcană, este mai uşor să intri, decât să ieşi."

Realitatea concretă a tranziţiei de la comunism la democraţie a fost într-adevăr precum ieşirea dintr-o capcană, dar ea nu ar fi trebuit să fie atât de dureroasă şi dezamăgitoare precum a fost pentru milioanele de români ce au îmbrăţişat democraţia cu o mare speranţă.

Am început cu construcţia principalelor instituţii ale democraţiei. Dar, imediat după Revoluţie, principalele sarcini ale transformării României într-un stat modern, compatibil cu realitatea lumii occidentale, erau:

Unu. Aşezarea proprietăţii private şi publice în normalitate, atât prin înlăturarea jafului comis de regimul comunist, cât şi prin consolidarea legală a avuţiei publice în strategia pentru înfăptuirea economiei de piaţă pe care am prezentat-o Parlamentului şi care a fost, în mod miraculos, votată fără niciun vot împotrivă, în planul de acţiune prima lege era Legea proprietăţii. Nu aceasta a fost adoptată, ci prima formă cât de cât completă abia după zece ani.

A doua mare sarcină: privatizarea societăţilor comerciale cu capital de stat din economie şi servicii, căci nu există economie de piaţă în lumea reală - adică în lumea capitalistă - cu economie care nu e, în cea mai mare parte, privatizată.

Dar îndeplinirea acestor sarcini s-a lovit dur de interese politico-economice nu doar retrograde, ci şi ticăloase. Proprietatea privată sau publică a putut să fie furată, privatizările au putut să fie adesea doar jaf şi lichidare.

Am reuşit cu adevărat, în ciuda tuturor acestor situaţii, să devenim ţară membră a Uniunii Europene şi NATO.

Pentru a reuşi au fost mari sacrificii pe care le-a consimţit şi le-a dus poporul român. Unele extrem de utile, dar altele - nu puţine, făcute din marile furturi ale tranziţiei. Şi astăzi nivelul de indisciplină, lipsă de răspundere şi impunitatea pentru abuzul legii e mult prea ridicat pentru o ţară membră a Uniunii Europene.

Cel mai greu în România este ca cetăţeanul să beneficieze efectiv şi neîntârziat de drepturile prevăzute de lege. Cetăţeanul şi întreprinzătorul pot fi însă supuşi unor abuzuri, umiliţi şi îngenuncheaţi fără ca să poată trage pe cineva la răspundere, chiar şi dacă justiţia le dă, într-un târziu, dreptate.

Disciplina e piatra de căpătâi a civilizaţiei. Iar fără disciplină sub lege avem ceea ce avem: arbitrar, dezordine, hoţie organizată sub protecţie politică.

În acelaşi timp şi cât se poate de clar, cetăţenii sunt cei ce plătesc incompetenţa şi incapacitatea guvernărilor de a disciplina ţara.

Avem un nivel extrem de ridicat de taxe şi impozite şi, totodată, vă rog să faceţi şi dumneavoastră analiza datelor care sunt la dispoziţie şi totodată, să constataţi nivelul cel mai scăzut din Uniunea Europeană al rezultatelor obţinute din utilizarea acestor bani proveniţi din taxe şi impozite. Ba chiar şi mai rău. Am aflat în ultimul timp că sume uriaşe din bugetul statului au putut fi jefuite prin schemele de fraudare puse în operă de o mafie în care se aflau miniştri, magistraţi şi afacerişti, în deplinul dispreţ al legii. Şi încă nu ştim totul.

Aceste realităţi, incontestabile şi dureroase nu îi pot motiva pe tineri - pe tineri, căci pentru ei avem cea mai mare îndatorire - să se dedice unei cariere profesionale bazate pe merit. Dimpotrivă! Îi îndepărtează, îi marginalizează sau îi îndeamnă să emigreze.

Sigur, România nu mai este ţara de acum 25 de ani.

România este o ţară aflată într-o situaţie net, incomparabil mai bună, dar tocmai de aceea nu ne este permis să nu vedem ce anume ne loveşte astăzi, ce anume amărăşte atâţia compatrioţi ai noştri, ce anume mai avem de făcut.

Dragi colegi,

În inima şi în mintea fiecărui român zace cea mai fierbinte dorinţă: să fie România mândră între mândriile lumii.

Convingerea mea a fost şi este aceeaşi, trebuie să ducem lupta până la capăt.

Cine ar fi crezut, cine ar fi crezut că după ce baricada noastră de la Inter - sunt aici câţiva dintre camarazii mei de la baricadă, pe care-i salut cu toată dragostea - cine ar fi crezut că după ce baricada noastră de la Inter a fost înăbuşită în crimă şi sânge cu puţin înainte de miezul nopţii, la ordinul dictatorului Ceauşescu, la numai 12 ore, regimul comunist, toate instituţiile sale au încetat să existe. Nimeni! Şi totuşi aşa a fost.

Aceasta este marea lecţie istorică oferită lumii de România.

Să fim mândri de acest lucru! Libertatea învinge!

Poate fi România condusă altfel: cinstit, corect, eficient? Da! Fără nicio îndoială.

De fapt, o pagină nouă aşteaptă să fie scrisă, inaugurată - credem noi - de votul formidabil din 16 noiembrie anul acesta, pentru că atunci s-ar putea, în fine, să împlinim speranţele milioanelor de români care încă mai cred că ţara lor e ţara pe care ei o iubesc pentru că trăiesc bine în ea.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

În continuare, îl invit la cuvânt pe domnul senator Tişe Alin, de la PNL.

(Rumoare.)

Am să rog aparatul tehnic să facă ordine. Vă rog frumos.

Domnule senator, vă rog să vă începeţi speech-ul.

Domnul Alin-Păunel Tişe:

Da, mulţumesc.

Domnul Marian Neacşu:

Aveţi cuvântul.

Domnul Alin-Păunel Tişe:

Onorată asistenţă,

Doamnelor şi domnilor,

Celebrăm, în aceste zile, 25 de ani de la victoria Revoluţiei din decembrie 1989. (Rumoare.)

Domnul Marian Neacşu:

Vă rog să continuaţi, domnule senator.

(Rumoare.)

Am să vă rog, aparatul tehnic, să faceţi ordine.

Domnule deputat Petre Roman, vă rog, sunt invitaţii dumneavoastră.

Vă rog frumos, un minut.

Domnul Petre Roman:

Orice... orice...

Domnule Dincă, domnule Zainea, opriţi-vă, vă rog!

Opriţi-vă, vă rog! Eu, în momentul ăsta, am obligaţia - şi de altfel o fac cu toată sinceritatea - să ofer scuzele mele pentru aceste ieşiri ale camarazilor mei. (Rumoare.)

Domnul Zainea este un om care în ziua de 21 decembrie a fost arestat, bătut la Jilava. Este într-un scaun cu rotile.

Domnul Dincă este unul dintre cei cu care am rămas până la sfârşit şi ne-am oblojit răniţii la baricadă. Resentimentele lor nu-şi au locul acum şi, deoarece eu am făcut pentru dânşii această invitaţie şi am făcut-o în numele Grupului PNL, vă rog frumos să acceptaţi scuzele mele şi să reţineţi din ce s-a întâmplat aici doar faptul că ei sunt ceea ce sunt. Sunt oameni care au fost gata să-şi dea viaţa... (Rumoare.) Domnule Zainea, te rog, da?

Trebuie să înţelegeţi şi voi, dragi colegi, dragi camarazi, că cinstirea celor 25 de ani de la Revoluţie e mult mai bine să fie făcută cum am făcut-o, cu cuvinte măsurate.

Domnul Zainea, vă rog. Domnul Zainea, domnul Zainea, vă rog.

Aţi văzut că nu am evitat să spun ce lucruri rele încă ne înconjoară, dar chiar dacă dumneavoastră... (Rumoare.)

Domnule Zainea, vă rog, chiar dacă dumneavoastră aveaţi ce spune aici, aşa cum sunt regulile, eu am predat aici astăzi pentru disciplină, pentru reguli, pentru ca să fim o ţară disciplinată, în ordine. Dacă aici e Parlament, parlamentarii vorbesc.

Vouă vă cer scuze pentru faptul că n-aţi putut vorbi, dar dumneavoastră vă cer scuze pentru acest incident.

Vă mulţumesc.

Domnul Marian Neacşu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă reamintesc că este o şedinţă solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Daţi-mi voie să-l invit în continuare din nou la microfon pe domnul senator Tişe.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Alin-Păunel Tişe:

Onorată asistenţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Celebrăm, în aceste zile, 25 de ani de la victoria Revoluţiei din decembrie 1989. Un sfert de veac de democraţie!

Decembrie 1989 reprezintă un moment unic în istoria naţiunii române, o formidabilă victorie a dreptăţii şi a adevărului împotriva injustiţiei şi minciunii.

Vă vorbeşte o persoană care, la Revoluţie, avea 14 ani şi care, din acel moment, a pus speranţe în această naţiune unită, pe care an de an noi, politicienii, am condus-o.

Ca naţiune unită, avem datoria morală să ne uităm la aceste realităţi.

Au trecut 25 de ani de la momentul în care s-a schimbat lumea, dar s-a schimbat şi România. (Rumoare.)

Domnul Marian Neacşu:

Vă rog, solicit liderii grupurilor parlamentare să vină până la prezidiu, pentru un minut. Vă rog frumos.

Îmi cer scuze, domnule Tişe.

Vă rog frumos, liderii grupurilor parlamentare.

Comitetul liderilor am convenit să continuăm şedinţa şi sper ca ea să se desfăşoare în continuare sub bune auspicii, pentru că este o şedinţă convocată şi care îşi doreşte să-şi desfăşoare lucrările în bune condiţii, cu bună-credinţă, pentru a ne cinsti aşa cum este normal şi a ne omagia luptătorii din Revoluţia din 1989.

Îmi cer scuze şi vă invit a treia oară la microfon, domnule Tişe.

Domnule senator, vă rog.

Domnul Alin-Păunel Tişe:

Mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Onorată asistenţă,

Celebrăm, în aceste zile, 25 de ani de la victoria Revoluţiei din decembrie 1989. Un sfert de veac de democraţie!

Decembrie 1989 reprezintă un moment unic în istoria naţiunii române, o formidabilă victorie a dreptăţii şi a adevărului împotriva injustiţiei şi minciunii. Ca naţiune unită, avem datoria morală să nu uităm aceste realităţi. Au trecut 25 de ani de la momentul în care s-a schimbat lumea, dar în care s-a schimbat şi România.

Revoluţia română a arătat întregii lumi că poporul român este parte a Europei democratice. Pentru aceasta, trebuie să ne credităm eroii şi să-i comemorăm. Românii au cerut şi au luptat atunci pentru un ideal: zidul comunismului să fie dat jos. Românii l-au dat jos în anul 1989, cu jertfe umane.

Scânteia care a dus la Revoluţie s-a aprins mai întâi la Timişoara, iar apoi în toată ţara. Era scânteia unui nou început pentru poporul român. Ceea ce a urmat lui 16 decembrie 1989 a fost istorie.

Dar să nu uităm că românii nu au ieşit în stradă doar pentru un trai mai bun, doar pentru soluţii economice. Ei au ieşit în stradă şi au plătit cu sânge pentru un ideal, o Românie liberă şi democrată, o Românie fără abuzurile şi derapajele partidului-unic, partidul-stat.

Românii cereau democraţie, libertate, respect pentru noi şi drepturile noastre, stat de drept şi legi, nu poliţie politică, nu teamă.

Preţul plătit însă pentru acest ideal, pentru principiile democratice, a fost prea mare, prea dureros şi trebuie să fie misiunea noastră, a celor care îi reprezentăm să onorăm aceste jertfe, să le omagiem memoria. Dar nu la modul declarativ. Avem datoria morală şi legală să uzăm de competenţele conferite de Constituţie ca să îi servim pe cetăţenii români.

Trebuie să recunoaştem însă că acest sfert de secol de democraţie nu garantează încă ireversibilitatea Revoluţiei şi a parcursului democratic, respectarea permanentă, zi de zi, a idealurilor şi principiilor sale.

Avem o democraţie fragilă, ceea ce a condus la ridicarea unor noi ziduri, a unor noi temeri. Românii se confruntă acum cu un altfel de zid. Românii simt că această ţară nu le aparţine cu adevărat în totalitate. Azi există acest zid între popor şi aleşii săi, între instituţii şi români, între idealurile lui decembrie '89 şi realităţile vieţii zilnice.

De aceea în noiembrie 2014 românii au făcut o nouă revoluţie prin vot, fără jertfe, fără sânge, fără violenţă. Pentru aceleaşi idealuri. Pentru stoparea reinstaurării partidului-stat în toate instituţiile, pentru stoparea abuzurilor şi a nedreptăţilor, pentru a înlătura aroganţa, dispreţul şi minciuna politicienilor, pentru a recâştiga această ţară. Pentru a recâştiga România pentru ei şi pentru viitorul lor.

Idealurile Revoluţiei din 1989 au rămas aceleaşi după 25 de ani de democraţie şi parc astăzi sunt mai actuale ca oricând.

Doamnelor şi domnilor colegi,

În 16 noiembrie 2014, românii au apărat democraţia în condiţiile apariţiei unor derapaje evidente de la statul de drept. Românii au vorbit şi în stradă şi la urne. Românii au arătat solidaritatea lor. Au vorbit despre democraţie, despre necesitatea reformării statului, despre necesitatea reformării clasei politice.

Astfel, azi, după un sfert de veac de sacrificii ale poporului român, România este la un nou început.

Românii ne-au vorbit despre fapte, şi nu despre cuvinte goale, şi ne-au spus: ajung 25 de ani de vorbe! Ne-au vorbit despre ei şi despre locurile lor de muncă, nu despre noi şi locurile noastre de muncă. Ne-au vorbit despre demnitate şi unitate.

Ne-au vorbit despre stat de drept. Stat de drept cu justiţie independentă, dar nu e suficient justiţie independentă. Stat de drept înseamnă şi sistem de sănătate eficient şi sistem de educaţie performant, înseamnă un parlament mai mic şi mai responsabil, înseamnă un guvern credibil şi competent.

Trebuie să conştientizăm noi, întreaga clasă politică, că democraţia ne obligă. Avem obligaţia, dar şi responsabilitatea ca, în sfârşit, după 25 de ani, să servim interesul naţional.

România trebuie să meargă clar şi irevocabil pe drumul democratic, dar avem datoria să transmitem generaţiilor viitoare un stat nu doar întreg fizic, ci şi un stat care să le fie patrie românilor şi nu doar un teritoriu în care să locuiască.

Să dezvoltăm o naţiune puternică într-o Europă a valorilor.

Avem obligaţia să construim un stat democratic, un stat care să aibă realmente capacitatea să le ofere românilor şansa la educaţie, la sănătate, la dezvoltare profesională şi personală, bazată pe meritocraţie. Să le redăm românilor ţara înapoi. Asta spuneau românii acum câteva zile. Să redăm demnitatea fiecărui român prin responsabilitatea prezentului. Să reformăm statul şi instituţiile, dar şi relaţia dintre stat şi fiecare român.

Doamnelor şi domnilor,

Nu avem dreptul să uităm sau să întinăm memoria eroilor Revoluţiei. Avem, în schimb, obligaţia să reconstruim nu doar democraţia, ci şi unitatea tuturor românilor.

Acestea au fost idealurile atunci, în 1989, acestea trebuie să ne fie nouă, parlamentarilor, valorile, principiile de azi. Doar aşa onorăm jertfa şi memoria revoluţionarilor.

Dumnezeu să-i odihnească pe eroii Revoluţiei, iar nouă să ne dea înţelepciunea să ducem România pe calea cea dreaptă, aşa cum şi-au dorit-o ei.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Marian Neacşu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă rog să-mi permiteţi în continuare să-l invit la tribună pe domnul senator Petru Ehegartner.

Domnul Petru Ehegartner:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Acum 25 de ani ne-am eliberat de frică şi ne-am unit în speranţă plini de demnitate şi onoare.

Am dorit să câştigăm o libertate binemeritată, iar pentru aceasta am reuşit să ne adunăm forţa, să ne demonstrăm curajul, ieşind în stradă pentru prima dată la Timişoara, să redobândim demnitatea, libertatea şi dreptul la normalitate.

Fenomenul psihosocial de eliberare a tensiunilor acumulate în 41 de ani de comunism era atunci exploziv şi iminent. A început printr-o revoltă în care raţiunea a fost umbrită. O revoltă în care asumarea şi curajul au fost atributele învingătoare.

Acum 25 de ani, Timişoara a dat o lecţie importantă de curaj. În 16 decembrie 1989, s-a aprins scânteia unei revoluţii care a dat României o mare şansă, şansa de a deveni liberă, democratică şi europeană.

Românii au ieşi atunci în stradă marcaţi de două dorinţe viscerale: libertate şi normalitate.

Adunaţi în negaţia faţă de un sistem oprimant şi asupritor şi ajunşi la limitele condiţiei umane, în 16 decembrie 1989 a început schimbarea. O schimbare care durează de 25 de ani şi care atunci s-a vurt a fi o revoluţie pentru normalitate.

Normalitatea, însă, se poate aprecia prin raportarea la ceilalţi, acceptând diferenţele interumane ce ţin de cultură, religie, vârstă, sex, etnie, statut social şi profesional. Problema majoră a apărut atunci când raportarea la ceilalţi a fost făcută doar în cazurile care au creat confort psihic, ignorând modelele pozitive din exterior. Aceste modele ar fi trebuit adaptate şi urmate cu perseverenţă, ţinând cont de particularităţile poporului român.

Libertatea câştigată la Revoluţia din Decembrie 1989 a fost pe alocuri greşit înţeleasă, ca însemnând posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă.

Într-adevăr, omul este o fiinţă liberă, dar într-o societate sănătoasă, aşa cum speram să construim în acele momente, individul trebuie să se spună legităţilor sociale pe care România atunci nu le-a identificat, ezitând şi rătăcind prea mult timp în incertitudini şi lipsă de orizont.

Românilor ce s-au jertfit în decembrie 1989 pentru această libertate ne este greu să le găsim cuvinte ce pot fi rostite în semn de preţuire şi respect.

Familiilor îndurerate, copiilor orfani, mamelor care au rămas fără copii, femeilor văduve, tuturor nu putem decât să le transmitem profunda noastră recunoştinţă.

Au trecut 25 de ani în care, din nefericire, nu am reuşit să găsim măsura recunoştinţei celor care au suferit de pe urma comunismului şi în acest timp nu am reuşit să fim recunoscători şi să distingem adevăraţii revoluţionari de impostori.

Cu toate aceste neajunsuri, cei 25 de ani au trecut. Şi au trecut extrem de repede. Dovada timpului ce s-a scurs atât de rapid este generaţia de tineri care astăzi are 25 de ani. Uitându-ne la ei, avem în faţa ochilor creaţia transformărilor sociale şi de sistem pe care le-am început atunci. I-am crescut şi i-am educat, punându-ne toate speranţele în ei. Dar, cu tristeţe în ochi, îi vedem uşor debusolaţi şi demotivaţi.

Un lucru este cert. Copiii noştri ne dau acum însă după 25 de ani de la câştigarea libertăţii o adevărată lecţie de viaţă, aceea că generaţia lor nu ştie şi nu poate fi decât cu adevărat liberă.

Această generaţie nu mai este dispusă compromisului, implicându-se şi sancţionând anormalitatea. Această generaţie strigă sub diferite forme că vrea libertate, siguranţă şi normalitate, aşa cum noi în decembrie 1989 credeam că am reuşit să le obţinem.

25 de ani au fost îndeajuns să ne obişnuim cu libertatea pe care am obţinut-o. Astăzi, implicarea în prezent şi responsabilitatea pentru viitor ne aparţin.

Am dat şi am primit de asemenea multe semnale de alarmă că trebuie să învăţăm să fim şi mai uniţi, şi mai solidari, şi mai implicaţi, şi mai responsabili. Democraţia obţinută în decembrie 1989 nu înseamnă altceva decât o asumare a libertăţii câştigate. În acord cu aceasta, devine imperativă responsabilitatea şi toleranţa.

Românii sunt un popor emoţional, un popor care are nevoie de multă păsare şi din partea conducătorilor lui, şi, tocmai din aceste motive, responsabilitatea conducătorilor este covârşitoare.

Scriitorul şi filosoful german Gotthold Ephraim Lessing spunea că "cea mai nobilă preocupare a omului este omul". În acord cu această aserţiune, aş face un îndemn la mai multă păsare şi grijă faţă de noi şi de cei apropiaţi nouă.

Putem îndrepta această ţară iubind românii, gândindu-ne în permanenţă, prin tot ceea ce facem, doar la ei, învăţând să ascultăm şi să ţinem cont de tot ceea ce ei ne transmit, încercând să folosim într-un mod inteligent libertatea câştigată în 1989.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Marian Neacşu:

Da. Vă mulţumesc, domnule senator.

În continuare, vă rog să-mi permiteţi să îl invit la cuvânt pe domnul deputat Kelemen Hunor, preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.

Domnul Kelemen Hunor:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

Dragi colegi,

Copiii care s-au născut deodată cu libertatea noastră, a cărei flacără s-a aprins în faţa Parohiei Reformate din Timişoara şi s-a răspândit în toată ţara, împlinesc acum 25 de ani.

Sunt oameni tineri. Unii au absolvit facultatea, poate au şi un masterat. Au deja sau sunt în căutarea unui loc de muncă. Se gândesc la întemeierea unei familii, doresc să se aşeze la casa lor. Sunt tot mai atenţi la ceea ce se petrece în jurul lor şi vor nişte răspunsuri certe, clare şi ferme din partea societăţii. Vor argumente pentru a rămâne în ţară. Vor o bază solidă pentru viitorul lor.

Ce putem să le oferim noi după 25 de ani de democraţie mai mult sau mai puţin originală? Trebuie să ne întrebăm, oare această democraţie a crescut împreună cu ei? Putem să le oferim răspunsuri liniştitoare sau măcar acceptabile? Nu pretexte, nu fel şi fel de scuze, precum că am fi încă în căutarea unui drum al nostru.

Experimentăm încă diferite forme ale existenţei în societate, experimente care întru eventualitate sau din inerţie duc şi la un soi de dezvoltare.

Astăzi nu le putem servi aceleaşi pretexte femeilor tinere şi bărbaţilor tineri care au împlinit 25 de ani, ba mai mult de atât, nu avem nicio scuză pentru eventuala inexistenţă a răspunsurilor ferme.

În decembrie 1989 am ştiut cu toţii ce ne dorim cel mai mult: libertatea, libertate sub toate formele ei posibile şi imposibile.

Am spus cu toţii şi cu aceeaşi fervoare că dorim libertatea individului, libertatea comunităţilor de toate tipurile, libertatea ţării noastre şi a tuturor naţiunilor care ne înconjoară, pentru că vrem să trăim în pace.

Dar ce fel de libertate am ajuns să avem? Care este noţiunea de libertate pe care poate să o aibă generaţia tinerilor de 25-30 de ani?

Să ne gândim oare la libertatea micilor întreprinzători care, dorind să meargă pe cont propriu, şi-au deschis o mică afacere care este sufocată de multitudinea taxelor şi impozitelor?

Ne mai putem gândi şi la libertatea din sistemul educaţional, în care copiii au dreptul să nu ştie programa conform căreia va fi organizat examenul de capacitate sau bacalaureatul din cauza deselor schimbări de reguli.

Dar oare, ne putem referi şi la libertatea tinerilor de a pleca din ţară, dacă nu sunt mulţumiţi cu ceea ce poate oferi patria lor? Sau să alegem mai degrabă libertatea statului de a re-naţionaliza imobilele care au fost retrocedate cu mare întârziere şi au condamnat pe funcţionarii care au aplicat legea?

Mai avem la îndemână şi libertatea comunităţilor minoritare care au drepturi de multe ori doar pe hârtie, acestea nefiind respectate şi aplicate de foarte multe ori nici măcar de instituţiile statului sau eventual putem să ne referim la libertatea acelui conducător auto din România care poate să aleagă un bilet de avion la suprapreţ ca să ajungă în timp util în celălalt capăt al ţării, fiindcă autostrăzi nu avem nici după 25 de ani.

Şi, într-un final, putem alege şi libertatea care stă la baza viitorului nostru, cea a mamelor care au dreptul să nască, dar care nu sunt la fel de norocoase şi în privinţa creşterii copilului, fiindcă nu există servicii sociale potrivite şi vor pleca din ţară, lăsând acasă copiii.

Oare acestea sunt noţiunile de libertate pe care dorim să le aibă femeile tinere şi bărbaţii tineri care tocmai au împlinit 25 de ani?

Trebuie să ţinem cont de faptul că această generaţie are un atu deosebit de important. Nu are experienţa comunismului, nu are amintiri din acea epocă. Ei nu au legătură directă cu greaua moştenire din acea eră, cu prejudecăţile şi stereotipurile de tot soiul.

Şi trebuie să spunem şi faptul că într-un singur aspect important aşteptările acestor tineri nu se deosebesc de cele ale categoriilor mai în vârstă ale societăţii. Ei toţi aşteaptă acelaşi lucru din partea noastră: consecvenţă, adică fapte bine gândite, paşi concreţi făcuţi cu tâlc şi cu luare-aminte.

Dacă privim lucrurile îndeaproape, putem vedea că marile noastre probleme rezultă din faptul că în spaţiul public, şi cu atât mai mult pe plan politic, după 25 de ani nu există gândire pe termen lung, nu există predictibilitate, nu există strategii în domeniile importante ale vieţii noastre de zi cu zi. Ne lipsesc şi scopurile precise pe un orizont de timp mai lung.

Am avut două deziderate majore de acest fel până în 2007: aderarea şi integrarea în structurile euroatlantice, respectiv în Uniunea Europeană şi, după atingerea acestor ţinte extrem de clare, parcă ne-am pierdut avântul, parcă nu mai avem deziderate comune.

Poate este ultimul moment pentru a face un efort comun toată clasa politică şi să elaborăm strategii pe termen lung în domenii esenţiale, cum sunt educaţia, sănătatea, marile proiecte de infrastructură, agricultura şi drepturile minorităţilor naţionale, un pact interetnic care să asigure stabilitate şi pace socială, strategii la care să consimtă toate formaţiunile politice parlamentare şi care să conţină măsuri necesare, predictibile şi concrete la care să se raporteze societatea şi care să nu fie schimbate la colţul mesei, de la o zi la alta, odată cu schimbările de orice natură la nivel guvernamental, fiindcă am putut observa de atâtea şi atâtea ori în aceşti ani că schimbarea de putere în România este sinonima haosului amuzant, pe alocuri cu accente dramatice.

Această lipsă a predictibilităţii induce un sentiment permanent de frustrare şi nesiguranţă, o lipsă acută de încredere faţă de actorii politici, iar între timp ţara devine tot mai goală, pierdem forţă de muncă, materia cenuşie şi viziunile inovative, inteligente, care ar putea adăuga valoare, ar putea sluji la dezvoltarea societăţii noastre.

Iar dacă şi tinerii de azi îşi pierd interesul faţă de deciziile importante pentru viaţa lor, pentru viitorul lor, atunci şi viitorul acestei ţări este destul de sumbru colorat. Vom rămâne la periferia lumii dezvoltate.

Doamnelor şi domnilor,

Nu trebuie să fim naivi şi să credem că oamenii se aşteaptă la minuni din partea noastră. Dar dacă nu suntem în stare să le spunem lucrurilor pe nume nici măcar în momentele de răscruce, nu putem să le explicăm celor care ne-au votat că alăturarea unei măsuri greşite, altei măsuri greşite nu înseamnă decât să mergem necontenit într-o direcţie nepotrivită. Şi dacă nu suntem capabili să le explicăm de ce sunt necesare câteodată decizii nepopulare, atunci vom continua să pierdem împreună, până la nesfârşit.

Nu trebuie nici să creăm iluzia permanentă că am fi nişte mici făptuitori de minuni care au o soluţie la purtător chiar şi pentru problemele care nu pot fi soluţionate pe moment.

Şi îngăduiţi-mi să vă sugerez o altă optică şi să mă întreb, să vă întreb, retoric: oare nu ne-ar fi tuturor mult mai uşor dacă statul şi instituţiile lui nu i-ar trata pe cetăţeni şi comunităţi întregi ca pe nişte copii care nu pot decide ce e rău şi ce e bine pentru ei?

Eu cred că ar fi mult mai simplu dacă respectul reciproc ar guverna această relaţie între stat şi cetăţean, dacă ne-am aştepta la respect doar în virtutea respectului oferit, dacă ne-am aştepta la încredere în schimbul încrederii pe care o arătăm, dacă am avea pretenţia interesului doar dacă noi manifestăm un interes permanent.

Doamnelor şi domnilor,

Acestea sunt câteva dintre valorile şi principiile solide în care Uniunea Democrată Maghiară din România crede de 25 de ani.

Noi am învăţat că în minuni putem crede doar în preajma sărbătorilor, iar în viaţa de zi cu zi minunile sunt acelea pe care le-am văzut deja puse în practică.

Ştim foarte bine câtă muncă necesită fiecare minune prin care comunitatea maghiară pe care o reprezentăm poate fi cu un pas mai aproape de standardele europene în materie de drepturi garantate minorităţilor.

Suntem singura formaţiune politică din România care de 25 de ani are acelaşi program politic, aceeaşi denumire, acelaşi logo şi aceleaşi scopuri precise, ceea ce nu înseamnă că suntem demodaţi şi incapabili de reînnoire. Înseamnă doar că ştim ce vrem, ştim ce ne dorim pentru viitorul comunităţii noastre şi cum ne imaginăm viitorul nostru împreună în această ţară.

De două decenii şi jumătate noi dăm glas dezideratelor specifice ale acestei comunităţi în forurile şi instituţiile democratice din ţară şi peste hotare.

Am fost partenerii şi promotorii aderării şi integrării României în NATO şi în Uniunea Europeană şi ne-am însuşit de la începuturi valorile europene, principiile statului de drept.

Credem în instituţiile democraţiei, într-o societate liberă, în economia de piaţă, în drepturile comunitare, în libera utilizare a limbii materne, într-un sistem instituţional al diferitelor tipuri de autonomie, într-o societate civilă activă şi independentă şi într-un stat al bunăstării tuturor cetăţenilor.

Am fost întotdeauna adepţii democraţiei parlamentare şi am folosit doar calea dialogului cu populaţia majoritară, chiar şi atunci când am avut opinii adverse cu reprezentanţii partidelor politice.

Este un privilegiu şi o imensă onoare faptul că cei care ne critică, ne contestă după 25 de ani sau ne ponegresc de ani de zile şi vor să ne desfiinţeze prin lege, ne reproşează doar consecvenţa, şi, dorind să ne vorbească de rău, de fapt ne vorbesc de bine, doar că îşi formulează puţin mai complicat şi tranşant complimentele.

Doamnelor şi domnilor,

Vom fi la fel de consecvenţi, de încredere, la fel de predictibili şi cu simţul respectului pentru cuvântul dat, fiindcă suntem convinşi că doar astfel putem da o mână de ajutor pentru fundamentarea statului de drept. Doar prin aceste principii solide putem sluji întărirea instituţiilor democratice din România.

Privind spre viitorul nostru comun în această ţară, în ziua în care aniversăm prăbuşirea unei dictaturi - dictatura naţional-comunistă - credem că este necesară, între ghilimele, o altă dictatură, cea a respectului reciproc, o "tiranie" a încrederii instaurate zi de zi în relaţia cetăţenilor cu instituţiile statului, o căutare necruţătoare a soluţiilor prin care această ţară poate să prospere şi o gândire strategică, care duce către o viaţă mai bună şi o muncă bazată pe proiecte concrete în folosul fiecărui om.

UDMR doreşte să fie parte în continuare în această construcţie, pentru ca toate femeile tinere şi toţi bărbaţii tineri care tocmai au împlinit 25 de ani, împreună cu democraţia noastră, să aibă o licărire de speranţă în valorile pentru care semenii lor s-au jertfit în decembrie 1989 şi să aibă o mică speranţă că aceste valori vor fi consolidate, că roata istoriei nu se va întoarce, că nu vor experimenta niciodată ceea ce pentru părinţii şi bunicii lor a fost o viaţă grea în comunism.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Domnul Marian Neacşu:

Da. Şi noi vă mulţumim pentru discursul extrem de consistent, domnule deputat.

În continuare dau cuvântul domnului secretar Mircovici Niculae, secretar al Camerei Deputaţilor, deputat din partea Grupului minorităţilor naţionale.

Domnul Niculae Mircovici:

Onorată asistenţă,

La această oră, în Timişoara bat clopotele în dangăt de doliu, aşa cum se întâmplă de 25 de ani de la fatidica zi de 17 decembrie 1989.

Nu doresc să ţin un discurs solemn comemorativ sau aniversar în faţa dumneavoastră, ci să punctez o rememorare a evenimentelor din Timişoara acelui an şi să transmit un mesaj al societăţii civile pentru revoluţionari.

În 15 decembrie, la casa pastorului reformat László Tökes au început primele strigăte: "Noi nu plecăm! Noi nu plecăm!". Era reacţia la rugămintea pastorului ca oamenii să plece din stradă.

La zecile de enoriaşi au început să se adune oamenii care nu aveau nicio legătură cu credincioşii maghiari ai cultului reformat.

În 16 decembrie, lumea a revenit în număr mult mai mare. Daniel Zăgănescu a urcat pe tramvaiul oprit în staţie şi a decuplat legătura electrică. Tramvaiele au fost blocate, iar lumea volens-nolens a coborât din ele şi a creat acea masă critică care a depăşit frica. Au început să se audă strigătele: "Români, veniţi cu noi! Români, veniţi cu noi!", apoi electrizantul "Jos Ceauşescu!", "Jos Dictatura!", "Noi nu plecăm!", "Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!", "Jos dictatorul!", "Jos opincarul!".

Intervenţia în forţă pentru împrăştierea celor adunaţi nu a făcut decât să provoace metastaza.

În diferite zone, oamenii, îndeosebi cei tineri, şi-l amintesc pe Marius Oprea, şi-l amintesc pe Ion Marcu, pe Petru Boroşoiu, pe Ion Monoran. Erau mulţi. Au pornit prin oraş cu strigăte: "Veniţi cu noi!", "Nu fiţi laşi!", "Vrem libertate!", "Jos Ceauşescu!". "Jos dictatura!", "Libertate!". Făceau aceste strigăte să se cutremure liniştea nopţii.

Oamenii au început să iasă în balcoane în primul moment şi apoi să coboare în stradă. A fost o noapte de coşmar, dar şi de vis, cu intervenţia brutală a forţelor de ordine şi multe arestări, dar şi cu transmiterea acelui sentiment de curaj necesar care a caracterizat toate acţiunile din Timişoara.

În 17 decembrie, zona centrală a fost locul de adunare, iar sediul partidului şi librăriile cu operele ilustrului conducător punctele de atracţie ale urii mocnite ani de-a rândul.

Intervenţia cu muniţie de război a declanşat calea cea fără de întoarcere, iar 57 de oameni au plătit cu viaţa.

În 18 şi 19 decembrie, vocea străzii s-a schimbat, iar focurile de armă au început să adune, în loc să împrăştie. "Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!", "Vom muri, dar vom fi liberi! ", "Vrem arestaţii!", "Vrem morţii noştri!", "Jos criminalul!", "Să fie judecat aici în Banat!", "Libertate!", "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!".

Armata era cutremurată de acţiunile la care a participat şi sistemul nu se mai putea baza pe ea.

În după-amiaza zilei de 19 decembrie, au fost aduşi paraşutiştii de la Caracal, comandaţi de colegul meu Gurski Ilie, pentru a dinamiza forţele de represiune, pentru a trage.

După ce au luat contact cu realitatea fenomenului social timişorean, spre gloria lor, până în 22 decembrie nu au tras niciun foc.

S-a declanşat greva generală, iar în 20 decembrie toată Timişoara era în stradă. Revoluţionarii erau pe TAB-urile armatei, iar ţevile armelor aveau garoafe. "Armata e cu noi!", "Armata e cu noi!", ieşea deja strigătul speranţei şi al convingerii în victorie.

În balconul Operei, Fortuna şi camarazii lui constituiau Frontul Democratic Român şi scriau platforma program a acestuia.

Revolta populară se transformase în revoluţie. Timişoara era un oraş liber. Conştiinţa urbei accepta raderea de pe suprafaţa pământului a oraşului, decât abandonul libertăţii cucerite.

Prim-ministrul Dăscălescu şi Emil Bobu au venit la Timişoara pentru a rezolva problema. Au fost primiţi cum se cuvine.

Şi pentru că avem o expoziţie pe hol, cu 25 de ani, v-am adus haina în care a fost îmbrăcat muncitorul Ion Marcu, şeful delegaţiei revoluţionare la întâlnirea cu Dăscălescu.

În 20 decembrie 1989 Marcu avea pe faţă "Democraţie!", "Libertate!" şi pe spate "Jos criminalii!". (Aplauze.)

În numele lui vă mulţumesc.

Au fost eliberaţi arestaţii, ca o condiţie a dialogului. Era în 20 decembrie. Nu înţelegeam de ce nu se mişcă ţara nici măcar acum. Şi nici acum, după 25 de ani, nu înţelegem de ce s-a întâmplat acest lucru.

Din 16 decembrie, toate posturile de radio care puteau fi ascultate în România, "Europa liberă", "Vocea Americii", "Deutsche Welle" transmiteau ceea ce se întâmplă în Timişoara.

Era suficientă paralizarea economiei prin greva generală.

Iar cei care ulterior au devenit anticomunişti şi eroi şi care atunci conduceau instituţii de forţă - Armată, Miliţie, Securitate, Procuratură - puteau să se revolte. Preţul ar fi fost mult mai mic.

Timişoara a pierdut peste 100 de vieţi, 400 de răniţi, 800 de arestaţi. Acesta a fost preţul libertăţii.

Astăzi auzim cu o ironie dureroasă - şi nu aş vrea să se supere nimeni - ce se întâmpla dacă nu se ridica restul ţării?

Spiritul Timişoarei este stupefiat de o astfel de afirmaţie. Era mult mai uşor, măcar astăzi, să avem o spovadă simplă: "Ne-a fost frică, iertaţi-ne!".

Nu pot încheia alocuţiunea mea fără a mă adresa, inspirat de gândurile unui coleg de generaţie, inginerul Ovidiu Stoenescu, un remarcabil reprezentant al societăţii civile, direct revoluţionarilor, nu neapărat celor care au fost prezenţi aici, aduşi de domnul prim-ministru Petre Roman.

Vă transmit un sincer salut şi vă spun că suntem alături cu inima şi sufletul de urmaşii celor care şi-au jertfit viaţa în decembrie 1989, că sunt recunoscător celor dispăruţi eroic şi vouă celor care existaţi şi după un sfert de veac de privaţiuni pentru curajul de a înfrunta hidra comunistă şi de a ne da astăzi posibilitatea să fim liberi, să vorbim liber, să ne luăm singuri soarta şi viitorul în mâini.

Sunt mândru că am cunoscut o parte dintre dumneavoastră şi, alături de colegii mei, doresc să vă transmit două cuvinte: recunoştinţă şi respect.

Totodată, după 25 de ani, cu ocazia acestui jubileu, trăiesc la vârsta mea şi o mare tristeţe şi dezamăgire.

Tristeţe, pentru că am senzaţia că oamenii uită, cu ajutorul nemijlocit a celor care conduc ţara de un sfert de veac, jertfa de sânge din decembrie 1989, suferinţele urmaşilor celor căzuţi la datorie şi pentru libertate şi necazurile şi privaţiunile celor care au participat la evenimente şi pot astăzi să-i comemoreze pe cei căzuţi.

Dezamăgire şi nemulţumire, pentru că cei cărora le-aţi predat puterea în 1989 nu au folosit-o pentru a ne face viaţa mai bună.

Ne-au manipulat, ne-au minţit, ne-au furat, ne-au distrus moral şi economic şi, ceea ce este mai grav, ne-au învrăjbit şi ne-au transformat pe majoritatea sclavi în propria ţară.

Eu nu sunt atât de optimist cum am auzit în discursurile anterioare. Înţeleg şi accept că noi, revoluţionarii, la fel ca toţi cetăţenii României, avem dreptul constituţional de a alege şi de a fi aleşi, dar nu trebuie, indiferent de ceea ce se întâmplă în politică, să uităm momentele sângeroase de atunci, jertfele de sânge, nevoia de adevăr.

Aş vrea să spun că nu îl suspectăm pe domnul preşedinte nou ales de ceva rău, dar refuzăm să dăm un cec în alb până şi Domniei Sale.

"România lucrului bine făcut" este un slogan frumos. Dar, Doamne fereşte să constatăm mâine-poimâine... Că am mai avut şi seamănă cu "Să trăim bine!" sau "Să trăiţi bine!".

Trebuie să menţinem cu toţii o presiune permanentă asupra tuturor politicienilor pentru ca aceştia să-şi facă datoria de cetăţeni aleşi.

Nu dorim ca această comemorare şi aniversare să constituie o renaştere a spiritului acelor zile fierbinţi, a gândurilor şi idealurilor care au bântuit naţiunea în decembrie 1989, un moment de reconciliere naţională.

Sunt convins că acest lucru se va împlini până la urmă. Această naţiune va renaşte, ca de fiecare dată când a fost în cumpănă, şi va mătura tot ceea ce ne-a împiedicat să ieşim la suprafaţă în toţi aceşti ani.

Aş încheia cu o atenţionare sau o premoniţie. Revoluţia română a fost ocazia, şi nu cauza. Cauza a fost ruperea legăturii dintre conducerea comunistă şi popor, transformarea minciunii în politică oficială, umilirea românilor.

În Platforma-program a Frontului Democrat Român primele două cuvinte au fost: "Alegeri libere şi pluripartidism". Aceasta a cerut Timişoara. Românii au putut înţelege frigul şi foamea din anii ´80 - ΄90, ca sacrificii necesare pentru dezvoltarea României şi plata datoriei externe, dar n-au putut înţelege niciodată şi nu au acceptat minciuna conducătorilor, ruptura de cei mulţi, de aceea cred că dacă nu vom ţine cont astăzi de acest lucru, mâine s-ar putea să avem din nou o revoluţie română şi nu se vor găsi forţe, în niciun caz, pentru reprimarea ei. Cei care au decizia, să mediteze profund.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc frumos, domnule deputat.

În continuare, vă rog să-mi permiteţi să-i dau cuvântul domnului deputat Sefer Cristian, preşedintele Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989.

Domnul Cristian-George Sefer:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Onoraţi invitaţi,

Azi se împlineşte un sfert de veac de când românii şi-au plătit cu sânge libertatea.

Organizarea unei şedinţe solemne, dedicată împlinirii a 25 de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989 mă face să cred că încă nu i-am uitat pe cei care au luptat şi au murit pentru idealurile democraţiei.

Azi, mai mult ca niciodată, avem datoria să păstrăm vie flacăra aprinsă în acel decembrie însângerat.

Noi, cei care am luptat în acele momente, trebuie să arătăm noii generaţii care s-a născut şi a crescut în libertate cu ce sacrificii s-a dobândit această libertate şi cât de grea a fost povara regimului totalitar.

Cine nu are memoria istoriei, riscă să o repete. Astfel, de la înalta tribună a Parlamentului, elogiez sacrificiul suprem al celor 1.035 de eroi-martiri, mă înclin în faţa celor care au fost răniţi sau închişi în lupta lor pentru democraţie şi îmi exprim respectul faţă de luptătorii care s-au remarcat prin fapte deosebite.

Acum 25 de ani, în 17 decembrie, la Timişoara, regimul totalitar a încercat suprimarea revoltei în sânge, curajul lor, al celor care au înfruntat cu piepturile goale gloanţele forţelor de represiune, a aprins lumina speranţei în restul oraşelor-martir care s-au alătura Revoluţiei române din decembrie 1989.

Îndemnul meu pentru noi toţi e că nu doar astăzi, la împlinirea unui sfert de veac de la Revoluţia română din decembrie 1989, să avem decenţa şi gratitudinea să ne comemorăm eroii.

Curajul şi sacrificiul celor care au luptat în decembrie 1989 ne obligă să găsim soluţii pentru îndeplinirea tuturor idealurilor promovate în decembrie 1989.

Glorie eternă eroilor Revoluţiei române din decembrie 1989!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule deputat. Strict şi la obiect.

În continuare îi dau cuvântul domnului deputat Firczak Gheorghe, dacă este în sală.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Gheorghe Firczak:

Onorat prezidiu,

Doamnelor şi domnilor,

Revoluţia română din decembrie 1989 a schimbat ireversibil situaţia în România.

Eu cred, şi ca revoluţionar, şi ca istoric, că după anul 1918, 1989 este cel mai important an din istoria României secolului trecut.

Revoluţia română din decembrie 1989 a adus schimbări fundamentale, libertate şi democraţie, în primul rând. Ea s-a desfăşurat practic pe întreg teritoriul ţării şi daţi-mi voie să mă refer un pic, foarte pe scurt, la ceea ce s-a întâmplat şi în judeţul Hunedoara.

În patru volume, n-am adus decât unul, că nu avea rost să vin cu toate cele patru volume, "Memorialul Revoluţiei Române. Culegere de documente", este cuprinsă întreaga situaţie din judeţul Hunedoara şi mărturii video, pe aceste două DVD-uri.

Dacă din punct de vedere punctual toate acestea sunt semnificative pentru judeţul Hunedoara, ele sunt până la urmă reprezentative pentru întreaga ţară, căci Revoluţia Română din Decembrie 1989 a avut aproximativ aceleaşi coordonate pe întreg teritoriul României.

Şi vin în faţa Domniilor Voastre cu trei exemple semnificative. Primul se referă la prezenţa unei studente mediciniste, Carmen Tâmplărescu, născută Huştea, la Bucureşti, în data de 20 decembrie şi în 21 decembrie, de fapt, la baricada de la Inter, fiind prezentă cu sora ei. În momentul când forţele de represiune au intervenit, s-au refugiat spre Sala Dalles, au intrat în scara unui bloc, de unde organele de miliţie le-au tras de păr, le-au dus în Jilava, unde au fost bătute şi, bineînţeles, alături de toţi cei care erau acolo, după cum descrie ea în declaraţia personală, maltratate, pline de sânge.

În data de 22 decembrie, după fuga dictatorilor, bineînţeles că autorităţile au venit, le-au cerut scuze şi au menţionat că nu au făcut nimic altceva decât să-şi îndeplinească datoria profesională de serviciu.

Un alt exemplu semnificativ este al grupului de la Uricani, şi o spun în primul rând pentru colegii deputaţi şi senatori din judeţul Hunedoara.

În seara zilei de 21 decembrie şase tineri au turnat benzină în postul de poliţie al oraşului Uricani şi în sediul Comitetului orăşenesc de partid şi au dat foc acestor două edificii.

Sigur că la prima vedere am putea cataloga acţiunea lor drept o încălcare a ordinii, o tulburare a liniştii publice, aproximativ cam aşa au făcut organele de ordine care i-au arestat în seara zilei de 21 decembrie. I-au urcat în maşini şi i-au dus la sediul miliţiei municipale Petroşani, unde respectivii au fost dezbrăcaţi la pielea goală şi bătuţi cu bastoanele la tălpi şi cu curelele la părţile sensibile toată noaptea. Liderului grupului, Pedro Delavega, după numele pe care îl are acum schimbat, plecat definitiv în Marea Britanie, i-au rupt clavicula, atât de mult l-au bătut.

În dimineaţa zilei de 22 decembrie îi ia pe toţi şase, îi aduce în faţa anchetatorilor, au chemat o frizeriţă şi au început să-i tundă, şi ei, în mod evident, au întrebat: "De ce?" şi li s-a spus: "Pentru că veţi fi executaţi". Singurul pe care nu l-au tuns era Pedro Delavega. Şi întreabă: "Pe mine de ce nu mă tundeţi?". La care anchetatorii îi răspuns râzând: "Pentru că tu vei fi urcat într-o maşină, te vei duce la Deva şi pe traseu vei fugi din duba cu care vei fi dus la Deva şi în felul acesta scăpăm de tine, că eşti un bandit". De fapt, termenul de "bandit" a fost folosit în întreaga anchetă pe care au derulat-o în noaptea de 21 spre 22 decembrie cu cei şase care au incendiat postul de poliţie şi sediul Comitetului orăşenesc al PCR Uricani.

Al treilea exemplu este, după părerea mea, şi mai semnificativ şi este cel al ultimului prim-secretar al Comitetului judeţean PCR Hunedoara, Ion Popa.

După mărturii documentare, în dimineaţa zilei de 22 decembrie discuta cu activul de partid şi de stat, încercând să oprească oamenii de la diferite întreprinderi, din marile localităţi ale judeţului Hunedoara, Deva, Petroşani, Orăştie, Brad, Hunedoara, să participe la demonstraţia împotriva comunismului şi împotriva lui Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Bineînţeles că nu a reuşit, el menţiona în discursul său: "Aveţi grijă, ceea ce se întâmplă la Timişoara este un atac banditesc, huliganii au distrus municipiul Timişoara şi, de fapt, acolo în zilele trecute a avut loc o tentativă de lovitură de stat pentru înlăturarea regimului comunist din România, pe care trebuie să îl apărăm cu toată fiinţa noastră", spunea Ion Popa în dimineaţa zilei de 22 decembrie.

Peste aproximativ o oră şi jumătate, fiind şi eu prezent lângă el, în balconul Palatului Culturii, de unde am anunţat fuga dictatorilor şi faptul că regimul comunist a căzut în România, a fost adus de revoluţionari în balconul Palatului Culturii şi distinsul prim-secretar Ion Popa cere cuvântul, bineînţeles că toată lumea îl aşteaptă la microfon şi ce credeţi că spune? Îşi manifestă satisfacţia că odiosul dictator şi sinistra lui soţie au fugit şi că poporul român şi-a câştigat în sfârşit libertatea.

Să nu mai spun că, în toate discuţiile pe care le avea cu oricine în momentul respectiv, în balconul Palatului Culturii, lua la modul cel mai milităros posibil poziţia de drepţi şi oricui i se adresa lui, imediat, îi spunea "Să trăiţi!", "Da!", "Sigur!", "Poftiţi!", lăsând la o parte aroganţa pe care o avea până cu circa o oră şi jumătate în urmă.

Ce vreau să subliniez? Revoluţia română din decembrie 1989 a adus schimbări profunde în viaţa României.

Dacă din nou ar trebui să particip la asemenea evenimente, aşa cum am participat acum 25 de ani, aş face-o din nou şi cred că România a câştigat enorm prin victoria Revoluţiei române din decembrie 1989. Dar, vreau să vă spun că sunt totuşi destul de multe inadvertenţe în viaţa noastră publică, ele nu se datorează revoluţiei şi nu revoluţia şi revoluţionarii sunt de vină pentru ceea ce se întâmplă.

Vreau să vă dau un singur exemplu. Fac apel la familia mea, dar cazul soţiei mele este valabil pentru sute de cadre didactice din România. După ce timp de 36 de ani a învăţat şase generaţii de copii să scrie şi să citească, şi dacă ar fi doar atât, are o pensie de 1.000 de lei, iar acei torţionari despre care v-am vorbit, cei ai lui Huştea, Tâmplărescu Carmen, cei ai grupului de la Uricani, primul-secretar Ion Popa, beneficiază astăzi de pensii de circa 3, 4, 5.000 de lei...

Domnul Marian Neacşu:

Cu tot respectul, domnule deputat, am să vă rog frumos să încercaţi să vă conturaţi ideile de final, vă rog frumos.

Domnul Gheorghe Firczak:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Voi încheia imediat şi vă rog să ştiţi că sunt neplăcut surprins de faptul că mă atenţionaţi. Este un moment solemn şi, în afară de asta, cred că prin aceasta aţi încălcat solemnitatea şedinţei festive dedicate Revoluţiei române din decembrie 1989. Dar, închei şi încheierea mea este o felicitare la adresa celor două Birouri permanente pentru solemnitatea cu care au organizat această şedinţă.

În afară de asta, vreau să vă spun că, cu toate acestea, sunt optimist şi cred în destinul fast al României, spunând: clasa politică are datoria de a îndeplini şi de a repara ceea ce nu s-a putut schimba imediat după Revoluţia română din decembrie 1989.

Vă mulţumesc.

Domnul Marian Neacşu:

Şi eu vă mulţumesc şi îmi cer scuze încă o dată, domnule deputat.

În continuare, am să-i dau cuvântul doamnei deputat Anghel Gabriela-Lola şi vă mulţumesc, doamnă deputat, pentru că încercăm astfel să mai contrabalansăm puţin egalitatea de gen a acestei discuţii.

Doamna Gabriela-Lola Anghel:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Domnilor preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului,

Stimaţi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

S-a scurs un sfert de secol de la ceea ce cu mândrie am numit Revoluţia română, un sfert de secol în care România şi-a trăit şi consolidat primii paşi, timizi, către o democraţie reală.

Am putea aminti multe evenimente întâmplate în acest timp, am putea să ne plângem că nu suntem azi unde visam să fim atunci, în acel decembrie ´89.

Însă, la 25 de ani după Revoluţia română, poporul român nu-şi mai permite să-şi plângă de milă, ci trebuie să acţioneze, să-şi ia soarta în propriile mâini şi să facă ceea ce visa în decembrie 1989. Fiecare român este dator să schimbe la el însuşi ceea ce trebuie schimbat şi să ceară de la concetăţeni şi cei cărora le dă puterea ceea ce trebuie.

La un sfert de secol trebuie să pornim cu alt suflu în ceea ce înseamnă viitorul României, trebuie să pornim cu o altă idee despre ceea ce poate fi România în perioada următoare, trebuie să credem în viitorul acestei ţări, să ne ţinem copiii în ţară, să muncim mai sârguincios, pentru a putea ajunge cât mai curând acolo unde cei căzuţi la datorie visau în decembrie 1989.

Mulţumesc frumos.

Aş vrea să transmit din partea Grupului PP-DD faptul că ne-am fi dorit să cedăm acest spaţiu de discurs revoluţionarilor în viaţă din decembrie 1989, pentru că noi, cei de aici, nu trebuie să uităm că dacă vorbim de la această tribună astăzi, este datorită faptului că în decembrie 1989 ei au vorbit în stradă.

Mulţumesc frumos. (Aplauze.)

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, doamnă deputat.

În final, am să dau cuvântul domnului deputat Remus Cernea. Vă rog.

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În primul rând aş fi fost foarte bucuros să văd o sală arhiplină cu deputaţi şi senatori la această şedinţă solemnă de celebrare a 25 de ani de la Revoluţia din 1989 şi de comemorare a victimelor de atunci.

Înţeleg şi reacţiile de mai devreme de la balcon. Sunt încă numeroase aspiraţii ale cetăţenilor rămase neîmplinite de către clasa politică.

Societatea românească a luat-o mult înaintea politicienilor, iar aşteptărilor ei legitime trebuie să li se răspundă într-un mod convingător.

Dacă nu se va veni cu adevărat în întâmpinarea acestora, faliile şi tensiunile dintre politic şi societate riscă să crească şi să accentueze fragilităţile democraţiei din România.

Vom cinsti, în cel mai bun mod, sacrificiul făcut de către mulţi cetăţeni români în 1989, construind o democraţie seculară, în care statul de drept şi drepturile omului să fie respectate cu adevărat, iar aici am în vedere egalitatea în drepturi pentru toţi cetăţenii, fără deosebire de etnie, avere, gen, vârstă, religie, orientare sexuală sau orice alt criteriu de discriminare.

Democraţia nu înseamnă dictatura majorităţii, ci respectul faţă de minorităţi şi egalitatea în drepturi pentru toţi cetăţenii.

De asemenea, am în vedere construirea unei democraţii laice, fără alunecări spre fundamentalism, în care neutralitatea instituţiilor faţă de toţi cetăţenii, indiferent de religia lor, ori de faptul că nu au o religie să fie garantată, o democraţie în care pluralismul politic, bazat pe o competiţie politică deschisă şi corectă, să nu fie afectat prin legi electorale extrem de restrictive, aşa cum astăzi România are, din nefericire.

Sper ca standardele spre care ne îndreptăm să fie cele ale democraţiilor consolidate occidentale, unde valorile societăţii deschise sunt principii de bază.

Am depus ieri, la 25 de ani de la începerea Revoluţiei de la Timişoara, o lege, pe care am numit-o simbolic "Legea Timişoara", întrucât cei care au ieşit în stradă atunci nu au depus, nu au notificat în niciun fel autorităţile comuniste; pur şi simplu au ieşit în stradă pentru a-şi spune un punct de vedere şi pentru libertate, pentru a cere libertate. A fost o manifestare spontană. Am depus, aşadar, această lege care prevede recunoaşterea în România actuală, la 25 de ani, a întrunirilor publice spontane, atunci când se produce un eveniment care generează o emoţie în societate. Sper foarte mult să recunoaştem prin lege acest drept, de care compatrioţii noştri au uzat acum 25 de ani. El ar fi în conformitate şi cu recomandările OSCE.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Marian Neacşu:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Având în vedere faptul că toţi cei care au fost înscrişi la cuvânt şi-au exprimat opiniile, vă rog să-mi permiteţi să declar închisă şedinţa solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului de astăzi şi să vă reamintesc că suntem în programul stabilit în şedinţele Biroului permanent reunit.

Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,10.