Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 21, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.135/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 21, 2014

  Şedinţa comună solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor: <BR>- Prezentarea Hotărârii Curţii Constituţionale privind validarea alegerii Preşedintelui României; <BR>- Depunerea jurământului de către Preşedintele ales al României, domnul Klaus-Werner Iohannis; <BR>- Binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la învestirea Preşedintelui României; <BR>- Declaraţia Parlamentului României cu privire la depunerea jurământului de către Preşedintele României; <BR>- Mesajul domnului Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României.

Şedinţa a început la ora 12.00.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, asistaţi de domnul deputat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Mario-Ovidiu Oprea, secretar al Senatului.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Rog onorabilii membri ai Camerei Deputaţilor şi Senatului să ia loc în bănci să începem şedinţa solemnă.

Membrii Guvernului... o să-i rog frumos să ia loc. În câteva minute începem şedinţa solemnă.

Vă mulţumesc foarte mult.

Doamnelor şi domnilor,

Preşedintele ales al României!

(Domnul Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, soseşte în sală. Aplauze îndelungi.)

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Excelenţele Voastre,

Distinşi invitaţi,

Onorată asistenţă,

Doamnelor şi domnilor,

Daţi-mi voie să-l prezint pe Preşedintele ales al României, domnul Klaus-Werner Iohannis!

(Domnul Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, salută asistenţa. Aplauze îndelungi.)

Vă invităm să ascultăm Imnul naţional al României.

(Se intonează Imnul naţional al României.)

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Stimaţi invitaţi,

Îmi revine astăzi deosebita onorare de a deschide şi prezida şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată unui act de mare însemnătate naţională şi de profundă semnificaţie democratică: depunerea jurământului constituţional de către Preşedintele ales al României.

La ceremonie participă conducători ai autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, reprezentanţi ai cultelor, personalităţi ale vieţii politice, economice, ştiinţifice şi culturale, precum şi şefi ai misiunilor diplomatice acreditaţi în ţara noastră.

În conformitate cu prevederile art. 11 şi 37 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. 71 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, dau cuvântul domnului Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale, pentru a prezenta Hotărârea privind validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Augustin Zegrean - preşedintele Curţii Constituţionale:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Excelenţele Voastre,

Stimaţi invitaţi

Şi, nu în ultimul rând, domnule preşedinte ales al României,

În îndeplinirea atribuţiilor care îi revin în conformitate cu prevederile art. 82 alin. (1) şi ale art. 146 lit. f) din Constituţia României şi cu dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările şi completările ulterioare, la data de 21 noiembrie 2014, Curtea Constituţională s-a întrunit în plenul ei, potrivit art. 37 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în vederea validării rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României.

Examinând actele existente la dosarul cauzei, constatând că au fost respectate dispoziţiile art. 81 din Constituţie şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, ţinând seama de faptul că, la al doilea tur de scrutin, care a avut loc la data de 16 noiembrie 2014, domnul Klaus-Werner Iohannis a obţinut cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate, precum şi de faptul că, prin Hotărârea nr. 62 din 21 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a constatat că domnul Klaus-Werner Iohannis este ales în funcţia de Preşedinte al României,

În temeiul art. 82 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 53 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională, în numele legii, a hotărât:

Validarea alegerii domnului Klaus-Werner Iohannis în funcţia de Preşedinte al României.

Hotărârea nr. 63 din 21 noiembrie 2014 este definitivă şi a fost prezentată Parlamentului în vederea depunerii jurământului prevăzut de art. 82 alin. (2) din Constituţie.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnelor şi domnilor,

Mulţumesc domnului preşedinte Augustin Zegrean.

Adresez acum Preşedintelui ales al României, domnul Klaus-Werner Iohannis, invitaţia de a depune în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă solemnă comună, jurământul prevăzut de art. 82 alin. (2) din Constituţia României.

Domnule Preşedinte al României, aveţi cuvântul.

 
   

(Domnul Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale, îi înmânează domnului Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, textul jurământului.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Klaus-Werner Iohannis - Preşedintele României:

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"

(Aplauze îndelungi.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule prim-ministru,

Distinşi membri ai Guvernului...

(Domnul Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, semnează jurământul şi îl înmânează domnului deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.)

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Distinşi invitaţi,

Daţi-mi voie să citesc Declaraţia Parlamentului României cu privire la depunerea jurământului de către Preşedintele României.

(Domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, se deplasează la microfonul central pentru a lua cuvântul.)

Camera Deputaţilor şi Senatul, întrunite în şedinţă comună, la data de 21 decembrie 2014, în vederea depunerii jurământului de către candidatul la funcţia de Preşedinte al României a cărui alegere a fost validată de către Curtea Constituţională prin Hotărârea nr. 63 din 21 noiembrie 2014,

Ţinând seama de actul de validare, întocmit în conformitate cu prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al cărui conţinut a fost prezentat în faţa Parlamentului României de către domnul Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale, constatând că domnul Klaus-Werner Iohannis a depus jurământul prevăzut de art. 82 alin. (2) din Constituţia României, iau act de începerea exercitării de către domnul Klaus-Werner Iohannis a mandatului de Preşedinte al României.

Semnează, în numele deputaţilor şi senatorilor, preşedintele Camerei şi preşedintele Senatului.

(Aplauze. Domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor revine la prezidiu.)

Domnule Preşedinte al României,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Excelenţele Voastre,

Distinşi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor,

Îi adresez creştineasca rugăminte Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, să binecuvânteze învestitura Preşedintelui ales al României.

Preafericirea Voastră! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Preafericitul Părinte Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române:

Binecuvântat este Dumnezeul Nostru, totdeauna, acum şi pururea, şi-n vecii vecilor! Amin.

Domnului să ne rugăm. Doamne miluieşte!

Doamne Iisuse Christoase, Dumnezeul Nostru, cel ce cu negrăita Ta bunătate şi înţelepciune ai purtat de grijă neamului nostru românesc, ca să faci din el un popor credincios Ţie şi i-ai dat spre moştenire ţara aceasta, România, în care ai întemeiat Biserica Ta pentru poporul român, iar prin ea ai sfinţit pe strămoşii noştri şi i-ai făcut vrednici să slujească Ţie ca Domnului şi Împăratului tuturor, caută cu milă din locaşul Tău cel sfânt, asupra ţării acesteia, România, şi asupra poporului nostru drept-credincios.

Preamilostive Doamne, dăruieşte conducătorilor noştri duhul înţelepciunii şi al dreptăţii, care întăreşte popoarele şi le înalţă. Insuflă în inimile aleşilor iubire de patrie şi de neam, ca să fie ei conducători binecuvântaţi, prin care să se arate voia Ta cea sfântă şi ocrotirea pe care totdeauna ai dăruit-o cu bunătate Bisericii Tale şi poporului român. Nu pentru dreptăţile noastre îndrăznim a cere mila şi ajutorul Tău, ci pentru a Ta nemăsurată iubire de oameni şi pentru credinţa şi dragostea cea nestrămutată a strămoşilor noştri, pe care noi îi avem mijlocitori înaintea Ta pentru ţara noastră, România, pentru poporul român drept-credincios de pretutindeni.

Auzi-ne, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, precum ai auzit cu bunătate rugăciunile strămoşilor noştri, când chemau ei mila şi ajutorul Tău şi binecuvântează pe conducătorii ţării noastre ca să lucreze spre slava Ta şi spre folosul obştesc al bine-credinciosului popor român, ca toţi să Te slăvim pe Tine, Dumnezeu cel necuprins cu mintea şi în Treime închinat Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi să strigăm din adâncul inimilor noastre Slavă Ţie, Dumnezeului nostru, dătătorului de bine, în vecii vecilor!

Amin! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Stimate domnule Preşedinte al României,

Vă invit la tribuna Parlamentului pentru a rosti cuvântul de inaugurare a mandatului de Preşedinte al României.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Klaus-Werner Iohannis:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Domnule preşedinte Ion Iliescu,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Stimaţi reprezentanţi ai cultelor,

Alteţa Voastră Regală,

Stimaţi membri ai Parlamentului României,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Excelenţa Voastră, domnule decan al Corpului Diplomatic,

Excelenţele Voastre, doamnelor şi domnilor ambasadori şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Doamnelor şi domnilor judecători ai Curţii Constituţionale,

Doamnelor şi domnilor magistraţi,

Domnule Avocat al Poporului,

Excelenţele Voastre,

Stimaţi cetăţeni,

Dragi compatrioţi,

Stau aici, în faţa dumneavoastră, astăzi, conştient de miza acestui moment pentru viitorul României.

Sunt recunoscător şi onorat de încrederea pe care cetăţenii României mi-au acordat-o, aceea de a fi preşedintele lor, şi îi asigur că voi fi preşedintele tuturor românilor.

Sunt profund mişcat de dragostea de ţară care a stat în spatele participării la vot, de aspiraţia spre libertate şi prosperitate a românilor.

Vă mulţumesc vouă, tuturor concetăţenilor mei, pentru că aţi arătat lumii întregi adevărata faţă a României. La 25 de ani după căderea comunismului, aţi făcut încă o dată să triumfe democraţia şi participarea.

Se vorbeşte foarte mult în aceste zile despre aşteptări, despre speranţele pe care românii şi le pun în viitor, despre semnalul dat de votul din 16 noiembrie. Şi, după valul de entuziasm, o îndoială din trecut pare a-şi face loc încet pentru unii: dar dacă aşteptările mari duc la dezamăgiri?

Eu vreau să dărâmăm şi această îndoială, aşa cum am dărâmat şi altele şi le spun românilor clar: aşteptările mari pot duce la rezultate mari. Şi vor duce, pentru că aşteptări mari înseamnă mai multă responsabilitate, mai mult efort, mai multe seriozitate şi mai multă muncă din partea tuturor, iar eu voi fi primul.

Momentul în care clasa politică începe să se ridice la înălţimea aşteptărilor nu poate întârzia mult. Şi nu frica de dezamăgire trebuie să mişte oamenii politici, ci faptul că România se schimbă, că o naţiune de cetăţeni cu aspiraţii, idealuri şi valori nu va mai accepta să fie reprezentată decât de o clasă politică pe măsură.

Doamnelor şi domnilor,

"România lucrului bine făcut" este angajamentul pe care mi l-am luat în faţa oamenilor şi cu care pornesc pe acest drum.

Îmi propun ca, la sfârşitul mandatului meu de preşedinte, România să fie spaţiul unei alte stări de spirit, al unui alt climat social, în care să-şi găsească, în sfârşit, loc stabilitatea, aprecierea valorii şi calmul. Nu calmul aparent, dat de absenţa dezbaterii, nu calmul în spatele căruia se ascunde resemnarea, ci calmul dat de libertatea de a alege pentru că există opţiuni, de încrederea că prosperitatea vine când fiecare îşi face treaba şi de convingerea că, împreună, suntem puternici.

O Românie în care stabilitatea, calmul şi aprecierea valorii devin reperele normalităţii va fi, fără îndoială, una atractivă pentru investiţii. Locurile de muncă şi prosperitatea pe care toţi românii ni le dorim nu au cum să apară decât într-un asemenea climat.

România nu are voie să rămână ţara proiectelor mereu începute şi niciodată terminate - de la Constituţie la autostrăzi - ţara vorbelor frumoase şi faptelor puţine, ţara care face legi pentru prezent, nu pentru viitor, pentru interese particulare, nu pentru binele comun. România nu poate să rămână ţara aşteptărilor mari şi rezultatelor mici, ţara timpului irosit şi oportunităţilor ratate, şi nu va rămâne.

Vreau ca, la sfârşitul mandatului meu, oamenii să vadă că în România proiectele se duc la bun sfârşit, că am construit instituţii solide, că am făcut legi şi reguli durabile.

Vreau ca, la sfârşitul mandatului meu, să avem satisfacţia de a fi valorificat fiecare şansă şi de a fi lăsat în urmă o Românie mai puternică şi mai unită, dar pentru asta trebuie să ne apucăm de treabă. Lucrurile nu se vor întâmpla nici peste noapte, nici de la sine.

La fiecare etapă, vom avea de înfruntat provocări şi capcane, iar rezistenţa la schimbare şi teama de nou, care adesea sunt cele mai mari în interiorul sistemului, nu trebuie subestimate. Dar, le vom depăşi pe toate, dacă avem mereu în minte ce ne-am angajat să construim.

Doamnelor şi domnilor,

Primul pas în acest proces este reconstrucţia instituţiilor politice chemate să reprezinte cetăţenii şi să exercite puterea la toate nivelurile.

Anul 2015 trebuie să fie dedicat reformării acestora şi construirii unui edificiu statal durabil pentru 50, nu pentru cinci ani. Şi mă adresez aici, în primul rând, reprezentanţilor partidelor politice.

Mă bucur să constat că există deschiderea pe care am cerut-o pentru a începe discuţiile cu privire la revizuirea Constituţiei şi modernizarea ei, schimbarea legislaţiei electorale, alegerea Parlamentului, inclusiv reducerea numărului de parlamentari, alegerea autorităţilor locale, votul prin corespondenţă şi votul electronic, schimbarea legislaţiei partidelor politice, incluzând aici şi finanţarea lor şi a campaniilor electorale.

Marea capcană, reforma instituţiilor politice, este să o gândim pentru noi astăzi. Absenţa abordării pe termen lung este la fel de păguboasă ca şi absenţa schimbării.

Înţeleg raţiunile politice, înţeleg mecanismele din interiorul partidelor, dar vă rog pe cei din partide să înţelegeţi în egală măsură că nu mai putem lua decizii conjuncturale, că reconstrucţia instituţiilor politice nu poate porni de la calcule de partid, de la interese particulare, de la distribuiri de funcţii şi nici de la strategii pentru următoarele alegeri. Sper că avem cu toţii înţelepciunea de a nu repeta erorile din trecut. Dacă există cu adevărat voinţă politică şi nu doar declaraţii de intenţie, atunci vom lua decizii care conduc la o construcţie durabilă, dincolo de interesele partizane şi de moment.

În domeniul statului de drept şi independenţei justiţiei, precum şi al luptei anticorupţie, paşii făcuţi până acum trebuie cu necesitate continuaţi. Garantarea lor şi acţiunea în spiritul lor trebuie să devină normalitate în România. Preşedintele are un rol important în acest sens, pe care, desigur, îl voi asuma. Dar este nevoie de înţelegerea clară, la nivelul întregii clase politice, a unui principiu: nu există altă cale pentru România decât aceea a unei ţări eliberate de corupţie.

Mi-aş dori ca la sfârşitul mandatului meu corupţia să nu mai figureze pe agenda publică, instituţiile să funcţioneze pentru cetăţeni, iar oamenii politici să fi înţeles în mod definitiv că se află în serviciul public, şi nu pentru interese personale sau de grup.

Doamnelor şi domnilor,

Un al doilea capitol esenţial pe care îl avem de reconstruit este acela al marilor sisteme publice. Şi nu doar atât. Va trebui să ne uităm în perspectivă şi să ne întrebăm cum facem ca ele să funcţioneze nu doar acum, ci peste una sau două generaţii. Cu toţii spunem, de ani de zile: educaţia este o prioritate, vrem reforma sistemului sanitar, vrem un sistem de pensii care asigură o viaţă decentă.

Deşi toţi afirmăm că ni le dorim, totuşi, de ce nu le avem? Cum se face că, deşi le stabilim ca priorităţi, educaţia şi sănătatea sunt primele care suportă consecinţele crizelor, circumstanţelor şi calculelor politice? Sunt întrebări cu răspunsuri cunoscute.

Dacă azi închidem un capitol de 25 de ani şi asumăm un nou început, atunci, e momentul să ne raportăm altfel şi la marile sisteme publice.

Cum construim un sistem de educaţie performant şi competitiv? Cum arată un sistem de sănătate corect şi eficient? Cum facem ca România să poată plăti pensii decente, pe termen lung? Cum răspundem la problema demografică? Cu aceste teme va trebui să ne aşezăm la masa dialogului şi, în jurul lor, să construim consens.

În cel mai scurt timp voi chema la consultări partidele politice pentru a decide împreună pe trei chestiuni fundamentale: ce obiective de ţară ne asumăm la aceste capitole, o modalitate de lucru şi de dialog permanent şi un calendar cu etape şi acţiuni, pentru a trece de la vorbe la fapte.

Guvernele nu vor găsi niciodată suficienţi bani pentru educaţie şi sănătate, nu vor avea niciodată curajul unor schimbări de substanţă, chiar al unor regândiri de sistem, dacă nu vor şti încotro merg şi unde vor să ajungă. Marile transformări nu se fac aşteptând condiţiile sociale, economice şi politice perfecte, ci asumând o viziune şi lucrând necontenit, cu responsabilitate şi determinare, pentru a o împlini.

Când vom face acest lucru, românii nu-şi vor mai căuta viitorul dincolo de graniţele ţării, iar cei plecaţi vor dori să se întoarcă şi, chiar dacă reconstrucţia nu e încă gata, vor dori să contribuie la ea, pentru că, în acel moment, România va fi o ţară în care politicienii respectă cetăţenii, o ţară care ştie ce vrea şi încotro se îndreaptă.

Doamnelor şi domnilor,

Dacă în planul politicii interne avem de reconstruit instituţii şi sisteme, în planul politicii externe şi de securitate România îşi reconfirmă opţiunile şi îşi asumă roluri noi. Clasa politică are multe defecte, dar are un merit important: acela de a fi asumat împreună o opţiune clară şi ireversibilă în ceea ce priveşte politica externă, acela de a fi asigurat României securitatea naţională.

Cei trei piloni ai politicii noastre externe sunt: parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană. Cuvintele cheie în ceea ce priveşte politica noastră externă sunt: continuitate şi predictibilitate.

Liniile strategice în care statul român este angajat vor fi urmate în timpul mandatului meu de preşedinte. Doresc să facem chiar mai mult. Să aprofundăm parteneriatul strategic cu Statele Unite nu doar în zona militară, ci şi în zona schimburilor economice şi culturale. Iar în ceea ce priveşte calitatea noastră de membru al NATO, vreau să spun un lucru foarte clar: nu putem fi doar beneficiarii unui sistem de securitate, ci trebuie să asumăm şi rolul de furnizori de securitate.

Am spus limpede că este nevoie de o creştere a bugetului apărării până la cel puţin 2% din PIB. Vă propun dumneavoastră, tuturor partidelor parlamentare, să avem un consens pe această temă, inclusiv pentru menţinerea acestui nivel de buget pe termen lung. Dacă este nevoie, voi merge şi voi discuta cu partenerii noştri europeni acest proiect absolut necesar în actualul context geopolitic. Îmi propun ca în primele şase luni ale mandatului, conform atribuţiilor mele constituţionale, să prezint Strategia naţională de apărare a României.

Nu în ultimul rând, avem de gândit împreună, putere şi opoziţie, asupra rolului nostru în Uniunea Europeană. Îmi doresc o voce mai puternică a României în concertul european, un profil mai solid, o contribuţie mai mare la ceea ce înseamnă construcţia unei Europe unite.

Doamnelor şi domnilor,

Cred că salutăm cu toţii rezultatele alegerilor din Republica Moldova, rezultate care au reafirmat o opţiune clară a majorităţii pentru un parcurs european. Pe noi, acest rezultat ne obligă ca, în următorii ani, să fim sprijinul cel mai important al fraţilor noştri de peste Prut, pentru ca obiectivele lor de integrare europeană să se transforme din deziderat în realitate.

Vă propun dumneavoastră, partidelor parlamentare, dar şi tuturor actorilor sociali, mediului academic să organizăm un consens naţional în jurul acestui obiectiv. Aici nu e vorba doar de declaraţii, ci, mai ales, de formule de acţiune concrete, prin care sprijinul nostru faţă de integrarea europeană a Republicii Moldova să fie efectiv şi eficient.

Stimaţi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor,

Dragi români,

Cu toţii ne dorim o transformare profundă a societăţii în care trăim, a României în ansamblul său. Schimbările de legislaţie sunt doar un pas. Ele vor trebui însoţite de o schimbare de mentalităţi, practici şi mod de lucru.

Îmi doresc o Românie scoasă din sfera senzaţionalului devenit cotidian, o Românie în care nu e timp de spectacol, pentru că puterea şi opoziţia lucrează. Şi Preşedintele, şi Guvernul, şi Parlamentul lucrează, fiecare cu atribuţiile sale şi din poziţia sa.

Una din practicile pe care ar trebui să le lăsăm în trecut, acum, la încheierea acestei etape istorice, sunt declaraţiile de complezenţă. Ele ştirbesc încrederea şi nu folosesc la nimic. Lucrul bine făcut înseamnă că vom construi consens, dar consens nu doar în declaraţii, ci în acţiune, cu rezultate măsurabile. Înseamnă că, periodic, avem datoria de a veni în faţa românilor, de a comunica, onest şi responsabil, ce etape am parcurs, în ce stadiu suntem, cât am făcut din ce ne-am angajat şi ce urmează mai departe. Aşa voi proceda eu în calitate de preşedinte.

Mai presus de toate însă, îmi doresc o naţiune puternică. Naţiunea română este mai mare decât suma intereselor, ambiţiilor şi chiar reuşitelor individuale. Nu suntem doar un grup de oameni pe care îi leagă o comuniune de tradiţii, limbă, istorie şi spaţiu. Suntem o singură naţiune, cu valori şi, mai ales, obiective, o naţiune de cetăţeni care ştie ce vrea în Europa, în lume şi, mai ales, care ştie ce vrea pentru sine.

Este o onoare pentru mine să fiu preşedintele acestei naţiuni. Vreau ca pentru fiecare român să fie, în mod autentic, o onoare şi o mândrie că face parte din această naţiune.

Trăim într-o lume în care vrem ca lucrurile să se mişte repede şi rezultatele să fie imediate, într-o lume în care să ceri cuiva încredere şi răbdare e o provocare, iar să ai încredere şi răbdare e o provocare şi mai mare. Şi totuşi vi le cer. Nu pentru mine, ci încredere şi răbdare unii cu alţii, între noi înşine şi cu noi înşine, ca naţiune, pentru că doar cu ele putem face o construcţie durabilă.

Îmi pun întreaga putere şi pricepere la dispoziţia poporului român, ca peste cinci ani să putem spune că România este ţara care a uimit lumea prin transformarea şi reconstrucţia ei.

Vă mulţumesc. (Aplauze îndelungi.)

Mulţumesc. (Aplauze îndelungi.)

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Distinşi colegi,

Îngăduiţi-mi să adresez felicitări domnului Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, în numele Parlamentului României, al meu personal, să-l asigur de faptul că vom colabora în mod transparent cu Domnia Sa, cu instituţia Preşedintelui României, cu Administraţia Prezidenţială, pentru realizarea obiectivelor care concură la binele general, la starea de securitate naţională, la credibilitatea şi prestigiul ţării noastre, la prosperitatea cetăţenilor României.

Mulţumindu-vă pentru participare, vă rog să-mi permiteţi să declară închisă şedinţa comună solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului. (Aplauze îndelungi.)

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 12.45.