Sittings of the Chamber of Deputies of May 13, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.88/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 13, 2015

  Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Şedinţa a început la ora 10,01.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, înlocuit de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bună dimineaţa!

Doar 103 colegi au depus până acum... aşa încât cred că o să ne...

Normal că nu trebuie cvorum, că am schimbat regulamentul, cu acordul Partidului Naţional Liberal. Da. Aveţi noul regulament.

Eu o să vă rog frumos numai să-mi acordaţi şi mie 5 minute şi vă rog frumos, liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală. Şi dacă se poate să le daţi un SMS să le explicaţi că începând de astăzi, de fapt, nu mai există cvorum de deschidere a şedinţei, da? Bănuiesc că toată lumea se gândeşte că mai întârzie o jumătate de oră, având fosta prevedere regulamentară.

Îl rog şi pe cel de-al doilea secretar să vină sus, la prezidiu.

 
     

După pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dragi colegi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi.

Vă informez că din totalul celor 388 de parlamentari doar 125 şi-au înscris prezenţa.

Începem dezbaterea iniţiativelor înscrise pe ordinea de zi. Domnul vicelider Pâslaru, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă rog să includeţi pe ordinea de zi Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare - PL-x 321, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Ce poziţie? Până la ce poziţie?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Domnule... este introducerea pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Este la aprobate cu raport?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Este cu raport, da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Comitetul liderilor, vă rog frumos, la prezidiu.

(Liderii grupurilor parlamentare discută la prezidiu.)

Bun. Comitetul liderilor este de acord.

Pe ce poziţie, domnule Pâslaru?

Pe poziţia 5.

Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele. Să înceapă votul.

47 de voturi pentru, zero abţineri, zero voturi împotrivă.

Nu funcţionează?

Haideţi, fiind primul vot, să mai facem o repetiţie, da? Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS     Funcţionează.

De la 47 la 54. 54,0,0. Aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare (PL-x 321/2015). (rămas pentru votul final)  

Descentralizarea era primul. Aşa, intrăm cu Academia de Ştiinţe Militare. Are 8 amendamente admise, unul respins, caracterul este ordinar. Modificarea şi completarea Legii nr. 56/2012.

Iniţiatorul?

Nu vrea să ia cuvântul.

Din partea comisiilor raportoare?

Domnul deputat Zisopol, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Comisiile de specialitate au primit spre dezbatere în fond Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma dezbaterilor, comisiile de specialitate au propus cu unanimitate de voturi adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele de rigoare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri? Nu sunt.

Mulţumesc foarte mult.

Atunci, intrăm pe amendamentele admise.

Amendamentele admise. Primul. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al doilea. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al treilea. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al patrulea amendament. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al cincilea amendament. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al şaselea amendament. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al şaptelea amendament. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Ultimul amendament, cel de-al optulea. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Proiectul de lege merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării (PL-x 408/2010). (rămas pentru votul final)  

6. Următorul, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării, PL-x 408/2010.

Are 64 de amendamente admise, 37 respinse, procedura este de urgenţă, caracterul, ordinar.

Guvernul României?

Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul, după care o să-i dau cuvântul domnului Buicu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Francisk Iulian Chiriac (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule preşedinte,

Stimate doamne şi domni deputaţi,

Proiectul de act normativ reglementează cadrul legislativ în baza căruia s-a desfăşurat procesul de descentralizare a unităţilor sanitare publice.

Actul normativ a fost emis în anul 2010, iar în prezent constatăm că acesta a produs efecte juridice.

Având în vedere aspectele menţionate, Guvernul susţine adoptarea proiectului de lege, în forma prezentată de Guvern, şi în baza raportului de admitere al comisiilor de specialitate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte Buicu, pentru raportul comun al Comisiei pentru administraţie şi Comisiei pentru sănătate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă prezint raportul comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48.

La întocmirea prezentului raport am avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, al Comisiei pentru buget, al Comisiei pentru muncă şi punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii.

În conformitate cu prevederile art. 63, cele două comisii au dezbătut separat proiectul de lege.

La Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au participat 22 de deputaţi din totalul de 22. La Comisia de sănătate au participat 18 deputaţi din totalul de 19.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 48/2010, cu amendamentele admise şi amendamentele respinse prezentate în anexă.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu.

Dezbateri generale?

Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos, în numele Grupului parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Procesul de descentralizare a fost iniţiat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 162/2008. Ea a fost pusă în aplicare şi rezultatele se văd. Deci a fost un lucru bine gândit şi pus în aplicare. Administraţiile publice locale au în subordonare directă spitale municipale, spitale judeţene, iar Ministerul Sănătăţii îşi desfăşoară activitatea de control şi calitate a actului medical.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va fi pentru adoptarea acestei ordonanţe.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Alte luări de cuvânt? Nu sunt.

Intrăm pe amendamentele admise.

Vă rog frumos, calupuri de câte 10. Dacă sunteţi de acord? Pregătiţi-vă cartelele. Calupuri de câte 10. Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

77, o abţinere, niciun vot împotrivă.

De la 1 la 10. Obiecţii, comentarii?

De la 11 la 20. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 21 la 30. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 31 la 40. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 41 la 50. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 51 la 60. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 61 la 64. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

Mulţumesc foarte mult.

Proiectul de lege va merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului (PL-x 337/2013/2014). (retrimisă comisiei)  

7. Avem o reexaminare la cererea Preşedintelui statului român cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002.

Pe procedură, domnul deputat Marian Neacşu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat solicit retrimiterea la comisie a proiectului legislativ în discuţie, privind Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, pentru două săptămâni, deoarece o serie de amendamente discutate şi pe care le-au propus cei de la oficiu nu au fost prinse în raportul comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Retrimitere la comisie, termen, două săptămâni. Pregătiţi-vă cartelele. Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

49 de voturi pentru, 10 abţineri, 26 de voturi împotrivă. Retrimis la comisie, termen două săptămâni.

Avem o propunere legislativă pentru care termenul de dezbatere a expirat, conform articolului... 113... am vrut să văd dacă şi în noul regulament este 113... 113 din regulamentul nostru, art. 75 din Constituţie, de asemenea.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (2) al art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Pl-x 309/2015). (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)  

8. Este Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (2) al art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Pl-x 310/2015). (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)  

9. Şi următoarea propunere legislativă are termen depăşit. Tot pentru modificarea aceluiaşi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, coroborat cu 147/2004.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii pomiculturii nr. 348/2003 (PL-x 271/2015). (rămas pentru votul final)  

Mergem la următorul proiect de lege.

10. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii pomiculturii nr. 348/2003. 7 amendamente admise.

Iniţiatorii?

Domnule deputat Munteanu, aveţi cuvântul.

Au trecut cele cu tacit.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este o completare a Legii nr. 348/2003 - Legea pomiculturii.

Având în vedere faptul că Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020 conţine şi programul destinat pomiculturii şi că doar culturile prevăzute în acesta primesc sprijin financiar, un grup de deputaţi, printre care mă număr, venim cu înscrierea culturilor de duzi. Astfel vor primi sprijin financiar şi cei care au culturi de duzi. Este o motivaţie în plus pentru crescătorii de viermi de mătase.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Dezbateri... nu, scuzaţi-mă.

Domnul Săpunaru, din partea comisiei sau cine altcineva din partea Comisiei pentru agricultură prezintă raportul?

Tot domnul Munteanu?

Domnule Munteanu, este ziua dumneavoastră astăzi.

Da, am înţeles, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Da, bine a zis liderul de grup, că este un conflict de interese acum, în momentul acesta.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doar la discurs, doar la vorbe.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Comisia pentru agricultură a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea Legii pomiculturii nr. 348/2003.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul a adoptat proiectul de lege în 18 martie 2015.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea.

Proiectul de lege are acea modificare la care m-am referit mai înainte.

În urma examinării şi dezbaterilor din comisie, în unanimitate de voturi s-a aprobat şi se supune votului în Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale?

Vă rog frumos, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nechita-Stelian Dolha:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Iniţiativa legislativă este una simplă şi bună.

Partidul Naţional Liberal o să voteze această iniţiativă legislativă. Ne-am dori ca şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului să fie la fel, cum din păcate nu sunt.

Numai că iniţiativa legislativă ne spune ceva. Introducem într-adevăr culturile de duzi în circuitul pomicol, pentru că ne gândim la reconversia pomicolă despre care am vorbit încă din 2013, şi atunci cu foarte mult tam-tam. Nu s-a mai întâmplat nimic. Astăzi, reconversia pomicolă este un proiect eşuat aproape. Este - din păcate o spun - vedeţi, o meteahnă a acestui Guvern. Creează iluzii, speranţe pentru români, pe care le aruncă la coşul de gunoi.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu foarte mult.

Alte luări de cuvânt?

Bun. Avem 7 amendamente admise, anexele.

Prima. Primul amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu.

Cel de-al doilea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu.

Cel de-al treilea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu.

Cel de-al patrulea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu.

Cel de-al cincilea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu.

Cel de-al şaselea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu.

Cel de-al şaptelea amendament. Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Merge la votul final. Vă reamintesc că are caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind stabilirea metodologiei de aprobare, arborare şi folosire a steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale (PL-x 470/2014). (rămas pentru votul final)  

11. Următorul, Proiectul de Lege privind stabilirea metodologiei de aprobare, arborare şi folosire a steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale, PL-x 470/2014.

Iniţiatorii? Nu doresc să ia cuvântul.

Din partea Comisiei juridice şi Comisiei pentru administraţie, raportul comun.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Varga:

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate în plen cu acest proiect de hotărâre.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a avizat favorabil, Consiliul Legislativ, de asemenea, Guvernul susţine această adoptare, iar Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil.

Obiectul de reglementare este crearea unui cadru privind aprobarea, arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, ca simbol local.

Ambele comisii, în unanimitate de voturi, au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale? Nu sunt.

Mergem la amendamentele admise.

Primul amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu.

Cel de-al doilea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu.

Cel de-al treilea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Cel de-al patrulea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Cel de-al cincilea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Cel de-al şaselea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Cel de-al şaptelea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Al optulea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Cel de-al nouălea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Merge la votul final, are caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (Pl-x 268/2014). (rămasă pentru votul final)  

12. Următoarea, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

Iniţiatorii? Nu doresc să ia cuvântul.

Din partea Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor cine prezintă raportul?

Domnul deputat Dolha.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Dolha:

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, Pl-x 268/2014.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, respinge propunerea legislativă în şedinţa din 27 mai 2014.

Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observaţii şi propuneri, nr. 29 din 15 ianuarie 2014, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale nr. 4c-5/380 din 12 iunie, avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, punctul de vedere negativ al Guvernului, transmis prin adresa nr. 557 din 28 martie 2014.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul îmbunătăţirii cadrului legislativ actual.

De asemenea, se prevede încadrarea ca beneficiari ai cultelor recunoscute legal în România şi a celor care au organizate entităţi de cult în statele în care îşi au domiciliul sau reşedinţa românii de pretutindeni prevăzuţi în Legea nr. 299/2007.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii comisiei au examinat proiectul de lege în şedinţa din 17 martie 2015.

La dezbateri şi-au înregistrat prezenţa 17 deputaţi din numărul total de 19 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului adoptarea propunerii legislative, cu amendamente redate în anexa care face parte din prezentul raport.

Mulţumesc.

 
     

În continuare lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

La dezbateri generale, vă rog?

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurelian Mihai:

Vă mulţumesc domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Legea nr. 299/2007 are o importanţă deosebită pentru românii din afara graniţelor ţării, motiv pentru care v-aş ruga să susţineţi astăzi la votul final această iniţiativă legislativă, cu amendamentele comisiei, propuse spre adoptare, pentru că... (Din sală i se semnalează că nu se aude în microfon.)

Nu se aude? OK.

Vă rugăm să susţineţi această iniţiativă legislativă cu amendamentele de rigoare, adoptate în Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, iniţiativă deosebit de importantă pentru românii de pretutindeni. La fel cum aceasta este o iniţiativă venită din partea majorităţii parlamentare, şi noi vom avea o iniţiativă, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, la rândul nostru, aşa cum vom da un vot astăzi pentru ca această iniţiativă să treacă, în plenul Camerei Deputaţilor, vă rugăm ca în săptămânile următoare să acordaţi aceeaşi importanţă restului iniţiativelor pentru românii care trăiesc departe de casă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii din partea grupurilor, dacă sunt?

Nemaifiind alte intervenţii, trecem la dezbaterea pe amendamentele admise.

Dacă la titlu avem observaţii? Nu. Adoptat.

Articol unic?

Alineatele c), d), e), f), g), h). Observaţii? Nu. Adoptat.

Alineatul (4) al art. 5? Adoptat.

Se propune un alineat nou, (41).

La articolul 5. Alineatele b), c), d), e), f)?

La 6?

7, cu alin. a) şi b)? Nu.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2014 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională (PL-x 121/2015). (rămas pentru votul final)  

13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2014 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, PL-x 121/2015.

Are un caracter ordinar, sunt 10 amendamente admise.

Din partea iniţiatorului, Guvernul?

Doamna secretar de stat, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Otilia Sava (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2014 asigură cadrul normativ pentru stabilirea sistemului de finanţare a instituţiilor de învăţământ superior militar, respectiv din venituri proprii, realizarea principiului autonomiei universitare în utilizarea veniturilor proprii, reglementarea modului de finanţare a cheltuielilor cu specific militar, efectuate de instituţiile de învăţământ superior din sume alocate de la bugetul de stat şi posibilitatea accesării directe de fonduri externe nerambursabile şi degrevarea bugetului statului de cheltuielile care se pot finanţa în acest mod.

Pentru toate aceste considerente, vă adresăm rugămintea de a acorda votul dumneavoastră favorabil prezentului proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea celor două comisii?

Domnul Zisopol.

Este vorba de Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport şi Comisia pentru apărare.

Vă rog, domnule vicepreşedinte, prezentaţi raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mult stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Dragi invitaţi,

Comisiile de specialitate au primit spre dezbatere în fond Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2014 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională.

În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din ziua de miercuri, 22 aprilie 2015, s-a hotărât retrimiterea proiectului comisiilor sesizate în fond, în vederea unei noi reexaminări şi depunerii unui nou raport.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise din anexă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă la dezbateri generale, din partea grupurilor parlamentare, doreşte să ia cineva cuvântul?

Vă rog, domnule deputat, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La momentul actual, finanţarea instituţiilor de învăţământ superior din subordinea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională este asigurată integral de bugetul de stat.

Membrii Partidului Naţional Liberal şi ai grupului din Camera Deputaţilor vor vota pentru adoptarea acestui proiect de lege, deoarece va asigura cadrul normativ pentru stabilirea sistemului de finanţare a instituţiilor de învăţământ superior militar, reglementarea modului de finanţare a cheltuielilor cu specific militar efectuate de instituţiile de învăţământ superior din sume alocate de bugetul de stat şi, nu în ultimul rând, posibilitatea accesării directe de fonduri externe nerambursabile şi degrevarea bugetului de stat de cheltuielile care se pot finanţa în acest mod.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă alte grupuri parlamentare doresc? Nu doreşte nimeni.

Trecem la dezbaterea iniţiativei legislative.

Sunt 10 amendamente admise.

Dacă la titlu sunt observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul unic? Nu. Adoptat.

La titlul ordonanţei? Nu. Adoptat.

Articolul 1? 2?

Articolul 3. Observaţii? Nu. Adoptat.

4? 5? 6?

Mulţumesc.

Rămâne la votul final. Reamintesc că are un caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Juridice din România (PL-x 186/2015). (rămas pentru votul final)  

14. Următorul, Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Juridice din România, PL-x 186/2015.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul? Nu.

Mulţumesc.

În aceste condiţii, invit din partea... sunt sesizate două comisii, domnul Varga sau... domnul Zisopol. Sunt cele două comisii, este vorba de învăţământ şi juridică.

Domnul vicepreşedinte Zisopol, vă rog, domnule...

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Comisiile au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Juridice din România.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Juridice din România, ca organism ştiinţific de seamă al ştiinţelor juridice în cadrul comunităţii ştiinţifice româneşti, for naţional de consacrare ştiinţifică ce reuneşte personalităţi reprezentative ale ştiinţei juridice.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, comisiile au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Juridice din România, cu amendamente admise, prezentate în Anexa nr. 1 şi amendamente respinse, prezentate în Anexa nr. 2.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare, la dezbateri generale?

Da. Vă rog, Grupul PNL, vă rog domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Cupşa:

Bună ziua, doamnelor!

Bună ziua, domnilor!

Partidul Naţional Liberal şi Grupul parlamentar din Camera Deputaţilor al Partidului Naţional Liberal salută adoptarea acestui proiect de lege.

Salutăm înfiinţarea Academiei de Ştiinţe Juridice din România, ca for naţional de consacrare ştiinţifică, care sigur va reuni cele mai reprezentative figuri ale ştiinţelor juridice şi, de asemenea, ca organism ştiinţific, un organism ştiinţific de cea mai înaltă măsură şi de cea mai înaltă calitate.

Ştiinţele juridice au un impact social de o importanţă covârşitoare, aşa cum bine ştiţi şi nu voi mai insista.

Onorabilii reprezentanţi ai celor care cercetează, ai celor care studiază, ai celor care emit teoriile ştiinţifice de care noi ne folosim pentru a legifera aici, în Parlament, merită tot respectul nostru.

Aşadar, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine şi va vota acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă alte grupuri... Grupul PSD? Domnule Iacoban, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi Grupul PSD din Camera Deputaţilor salută înfiinţarea acestei academii, absolut necesară, în contextul actual. Au fost dezbateri atât la Comisia pentru învăţământ, cât şi la Comisia juridică. Până la urmă s-a votat aproape în unanimitate pentru ca acest proiect de lege să treacă şi să devină efectivă înfiinţarea academiei, un lucru benefic pentru tot spectrul învăţământului românesc şi pentru societatea românească.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Vă rog, Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Zlati:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Credincios misiunii sale de a promova elitele din toate domeniile de activitate economico-socială, Grupul Partidului Naţional Liberal va vota pentru propunerea legislativă privind înfiinţarea unei academii care să întrunească elita corpului ştiinţific şi de cercetare, şi de predare în învăţământul superior, în ceea ce priveşte această mai mult decât onorabilă activitate a administrării justiţiei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Alte intervenţii dacă mai sunt din partea grupurilor parlamentare?

Nemaifiind alte intervenţii, trecem la discutarea pe raport. Vă propun să mergem în calupuri de câte zece.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu. Adoptat.

De la 1 la 10 dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate.

De la 11 la 20 dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate.

De la 21 la 30 dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate.

De la 31 la 40 dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate.

De la 41 la 50? Nu. Adoptate.

De la 51 la 60, observaţii? Nu. Adoptate.

61, 62? Nu. Adoptate.

Mulţumesc.

Rămâne la sesiunea de vot final. Are un caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă (PL-x 128/2015). (rămas pentru votul final)  

15. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, PL-x 128/2015. Are un caracter ordinar.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul?

Vă rog, domnule senator.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sebastian Grapă (senator):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Distinşi colegi deputaţi,

În România, peste 30.000 de persoane cu deficienţe de vorbire sau auditive nu au posibilitatea să ceară ajutor autorităţilor atunci când se confruntă cu o situaţie de urgenţă.

Articolul 9 al Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006 ratifică, prin Legea nr. 221/2010, ratificată de România, prevede următoarele lucruri: pentru a da persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea să trăiască independent şi să participe pe deplin la toate aspectele vieţii, statele părţi vor lua măsurile adecvate pentru a asigura accesul acestor persoane, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, la transport, informaţie şi mijloace de comunicare, de asemenea, la serviciile de informare, comunicaţii şi de altă natură, inclusiv cele electronice şi de urgenţă.

Scopul acestui act normativ este acela ca implementarea unui serviciu adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilităţi de auz şi vorbire să le ofere posibilităţile să apeleze Serviciul de urgenţă 112, prin mesaje de tip SMS.

Aş vrea să vă spun că, în urma discuţiilor purtate cu specialiştii Serviciilor atât naţional de urgenţă, cât şi cu STS şi ANCOM am ajuns la o formă care se află în faţa dumneavoastră şi pe care vă rog frumos să o adoptaţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Sunt sesizate cele două comisii, este vorba de Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru tehnologia informaţiilor.

Îl rog pe domnul preşedinte al Comisiei pentru tehnologia informaţiilor, domnul Gliga... Vă rog, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au fost sesizate, în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, Pl-x 128/2015.

Senatul, în şedinţa din 25 februarie 2015, a adoptat proiectul de lege.

În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a examinat proiectul de lege menţionat mai sus în şedinţele din 17 martie 2015 şi 28 aprilie 2015, iar Comisia pentru industrii şi servicii a examinat proiectul de lege în şedinţa din 5 mai 2015.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise prevăzute în anexa care fac parte integrantă din acest raport.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare... Vă rog, domnule Niţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil Niţă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Mă bucur că acest proiect de lege îşi are izvorul de la un coleg parlamentar de la Braşov şi poate este pentru prima dată când începem să ne gândim la aceste categorii de populaţie defavorizate, hipoacuzici, care întotdeauna s-au lovit de contactul direct cu întreaga activitate, din diverse locuri. Este cazul ca pentru aceştia să începem să facem paşi importanţi, pentru a putea să îi punem pe picior de egalitate cu ceilalţi membri ai comunităţii, iar acest proiect de lege, mai cu seamă că are în spate şi o prevedere, o directivă a Parlamentului European, cred că este unul normal şi corect. Vom vota acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Iane, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Iane:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Accesul la Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie să reprezinte o facilitate accesibilă oricărui cetăţean.

Conform statisticilor oficiale, în ţara noastră trăiesc aproximativ 30.000 de cetăţeni hipoacuzici, iar 0,3% dintre copiii noştri se nasc anual sau sunt diagnosticaţi cu hiperacuzie profundă.

Proiectul legislativ iniţiat de colegii noştri liberali vine în sprijinul acestei categorii vulnerabile, propunând modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 34 din 19 martie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului unic pentru apeluri de urgenţă, în sensul introducerii obligativităţii implementării unui serviciu adaptat nevoilor celor care suferă de hipoacuzie, dar şi alinierii în prevederile Directivei nr. 98/10 a Comisiei şi Parlamentului European.

Sistemul cel mai des folosit de către persoanele cu deficienţe de auz sau de vorbire la nivelul statelor membre din Uniunea Europeană este sistemul de alertă prin SMS, iar prin înfiinţarea numărului 113 se elimină problema discriminării acestor persoane, care nu au posibilitatea să ceară ajutor autorităţilor atunci când se confruntă cu o situaţie de urgenţă.

Prin amendamentele membrilor Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, de această facilitate vor beneficia gratuit toate persoanele cu deficienţe de auz şi/sau vorbire care sunt înregistrate la administratorul SNUAU.

În contextul în care egalitatea de şanse şi promovarea drepturilor tuturor categoriilor de persoane cu dizabilităţi sunt tot mai des dezbătute, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine acest proiect de lege şi vă propune să votaţi pentru aprobarea lui, în favoarea cetăţenilor care au nevoie de atenţia şi de ajutorul nostru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Grupul UDMR?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul nostru susţine proiectul de lege. În cadrul dezbaterilor am felicitat iniţiatorii şi faptul că în sfârşit se preia o directivă - nu se răstălmăceşte, ci se preia - pentru că era mare nevoie de acest proiect de lege şi sperăm că implementarea va fi corectă, cu mare atenţie pentru înregistrarea celor care o să utilizeze acest număr 113. Pentru a evita faptul ca ceilalţi să facă eventual un abuz este nevoie de o monitorizare foarte corectă, pentru toţi cei care suferă de probleme de vorbire sau de auz, în aşa fel încât să ajungă informaţia cât mai repede în anturajul lor şi să fie pregătiţi pentru a se înregistra.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Grupul PC-PLR. Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Laurenţiu Tocuţ:

Stimaţi colegi,

În primul rând vreau să felicit iniţiatorii acestui proiect de lege. Este un proiect deosebit de important pentru o categorie defavorizată, o categorie care este, din păcate, tot mai numeroasă, iar din experienţa mea profesională pot să vă spun că numărul hipoacuzicilor este mult, mult mai mare decât cel cuprins în statistici. Această categorie va putea beneficia de aceste servicii de urgenţă, de apelare prin SMS şi, prin urmare, Grupul PC-PLR va vota pentru această iniţiativă legislativă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Grupul PSD. Vă rog, domnule deputat. Domnul Iacoban.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prezentul proiect de lege impunea eliminarea situaţiei de discriminare a persoanelor hipoacuzice, cu defect de vorbire şi auz, care nu puteau apela la Serviciul unic de urgenţă 112, din cauza situaţiei în care se aflau... din cauza situaţiei speciale în care se aflau.

În urma dezbaterilor pe care le-am avut în Comisia pentru tehnologia informaţiilor şi comunicaţii, prezenţi fiind şi reprezentaţii Ministerului Societăţii Informaţionale, ai Serviciului de Transmisiuni Speciale, s-au găsit soluţii tehnice şi astfel membrii comisiei au introdus un amendament prin care numărul 113 se introduce ca număr unic pentru mesajele asociate apelurilor de urgenţă în reţelele publice de telefonie mobilă pentru persoanele hipoacuzice.

Trebuie menţionat că acest număr, 113, poate fi apelat de aceste persoane hipoacuzice în mod gratuit, dacă ele se află înregistrate la administratorul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, dacă nu, acest apel va fi taxabil.

Grupul PSD din Camera Deputaţilor susţine acest proiect de lege. S-a rezolvat o problemă absolut urgentă şi stringentă care tărăgăna de multă vreme.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Ovidiu Iane. Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să fac câteva consideraţii pe această problematică.

După cum ştiţi, există o altă lege adresată acestei categorii de persoane, în modificare, în Legea audiovizualului, care presupune traducerea în limbajul mimico-gestual.

Aş vrea să atrag atenţia că această lege care deja este în vigoare nu se aplică de către toţi operatorii media. Mai mult decât atât, cu referire la subiectul în cauză, acesta de astăzi, trebuie neapărat să avem în vedere ca legile pe care le votăm aici să fie aplicate şi aceste persoane să beneficieze în mod real de modificările legislative şi încet-încet să trecem de la asistenţă socială la integrare socială.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare, intrăm pe amendamentele admise.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu.

Articolul 1? Nu.

La art. 2, după alin. (2), un alineat nou. Observaţii? Nu. Adoptat.

La alin. (4) şi (5), tot la art. 2. Observaţii? Nu.

La art. 3 lit. d), după lit. d) se introduce o literă nouă, lit. d1). Observaţii? Nu. Adoptat.

După lit. h), tot la art. 3 se introduce un alineat nou, h1). Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. 10, după lit. g) se introduce un alineat nou, h). Observaţii? Nu. Adoptat.

La art.12, după lit.i) se introduce un alineat nou, j). Observaţii? Nu. Adoptat.

Articolul 121 se elimină.

La art. 15, după lit.b) se introduce o literă nouă, c). Adoptat.

Şi la art. 18, după alin. (2) se introduc trei alineate noi - (3), (4), (5). Observaţii? Nu. Adoptat.

La art. 20, după alin. (11)... Observaţii? Nu. Se introduce un alineat nou.

Şi la art. 32, după alin. (1) se introduce un alineat nou. Observaţii? Nu. Adoptat.

Rămâne la votul final. Are un caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 512/2014). (retrimis comisiei)  

16. Discutăm despre Proiectul de Lege pentru modificarea art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, PL-x 512/2014. Are caracter organic.

Din partea iniţiatorilor? Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Kerekes Károly:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

De la această tribună a Parlamentului, în ultima vreme, nu o dată, s-a declarat că Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii este o lege nereuşită, cuprinde o serie de greşeli, inechităţi, nedreptăţi şi urmează să le corectăm, să le reparăm. Ca dovadă, şi săptămâna trecută, la pensia de serviciu a grefierilor am reparat această greşeală, una dintre greşeli.

În acelaşi context, cu acelaşi scop, am formulat această iniţiativă, care se referă la persoanele care au activat înainte de 1 aprilie 2001 în fostele grupe I de muncă, cărora Legea nr. 263/2010, actuala Lege a pensiilor, le-a luat dreptul de a fi considerate acele perioade - şi mă refer aici la perioada pe care au avut-o, între 2 şi 6 ani - nu li se mai recunoaşte ca activitate în condiţii speciale, ci în condiţii deosebite. Şi, bineînţeles, ca urmare, nu pot beneficia de o reducere corespunzătoare a vechimii în muncă. Este o mare inechitate, pentru că această lege, Legea nr. 263, a avut un efect retroactiv pentru perioada respectivă.

Iniţiativa UDMR-ului, din păcate, a fost schimbată, denaturată în Senat, dar acum nu la acest lucru mă refer mai întâi, ci la faptul că raportul comisiei asupra acestei iniţiative cuprinde două greşeli: în primul rând, la capitolul unde se descrie obiectul de reglementare, se referă la cu totul altceva decât scopul urmărit de iniţiatori.

În al doilea rând, în aceeaşi zi de şedinţă, în data de 5 mai, pe ordinea de zi a Comisiei pentru muncă au figurat două iniţiative legislative cu acelaşi obiect: una din partea UDMR-ului şi alta din partea PSD-ului. Deci s-au făcut două rapoarte diferite.

Or, potrivit Regulamentului vechi şi Regulamentului nou, la art. 68 se precizează clar: "În cazul în care o comisie are spre examinare în fond mai multe iniţiative legislative care au acelaşi obiect de reglementare, se întocmeşte un singur raport".

Deci nu s-a făcut aşa, este un viciu de procedură şi trebuie retrimisă la comisie această iniţiativă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Supun votului, stimaţi colegi, propunerea de retrimitere la comisie. Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 58 de voturi pentru, o abţinere şi 46 de voturi împotrivă a fost retrimisă la comisie. Termen? Două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind completarea Legii poliţiei locale nr. 155/2010 (PL-x 125/2015). (rămas pentru votul final)  

17. Proiectul de Lege privind completarea Legii poliţiei locale nr. 155/2010, PL-x 125/2015.

Iniţiatorii? Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Kereskényi Gábor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Propunerea legislativă vizează instituirea zilei de 21 mai, Ziua poliţiei locale.

După cum ştiţi, poliţia locală este o instituţie din subordinea consiliilor locale, care în ultimii ani a dobândit din ce în ce mai multe atribuţii în ceea ce priveşte ordinea şi liniştea publică, paza bunurilor, circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii, protecţia mediului, activităţile comerciale şi evidenţa persoanelor.

Având în vedere că poliţiştii locali desfăşoară activităţi similare sau complementare cu poliţia şi jandarmeria, consider că ar fi logic şi firesc ca şi poliţia locală să beneficieze de un moment de aniversare, precum şi celelalte instituţii care participă la climatul ordinii şi siguranţei publice.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Sesizate sunt Comisia pentru apărare şi Comisia pentru administraţie publică.

Vă rog, domnule deputat, prezentaţi raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Benga:

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură obişnuită, cu Proiectul de Lege privind completarea Legii poliţiei locale nr. 155/2010.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil proiectul de lege.

Guvernul susţine adoptarea acestei iniţiative legislative, sub rezerva însuşirii propunerilor de la punctul II, propuneri care au fost însuşite de iniţiatori.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 25 februarie 2015.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 21 mai, Ziua poliţiei locale.

Membrii celor două comisii sesizate în fond au examinat proiectul de lege în şedinţe separate.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii sesizate în fond s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind completarea Legii poliţiei locale nr. 155/2010, cu amendamentele admise prezentate în anexa la prezentul raport comun.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte să ia cineva cuvântul?

Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Anton Doboş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Având în vedere că la Iaşi s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu poliţia locală, când primarul a folosit-o pentru a-şi satisface anumite interese personale, pentru a-şi urmări iubita, consider că va sărbători cu fast această zi a Poliţiei locale. Dar, trecând peste această situaţie foarte proastă, care aduce o pată pe imaginea Poliţiei locale, cred că ar trebui să ne aşezăm la masă şi să modificăm această lege, pentru a nu mai fi lăsată la latitudinea primarului să se comporte discreţionar, să facă ce doreşte cu poliţia locală.

Ar trebui gândită o formulă de subordonare, probabil dublă, pentru ca ea să-şi atingă scopul, să asigure siguranţa cetăţeanului.

De aceea, vă invit să vă aplecaţi asupra acestei legi, să dăm o lege bună, în folosul cetăţeanului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nemaifiind alte intervenţii, intrăm pe titlul legii.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu.

La articolul unic, cu propunerea amendată de către comisie, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptat.

Rămâne pentru votul final. Are un caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011 (PL-x 460/2013) şi a - Proiectului de Lege pentru modificarea art.24 din Legea dialogului social nr. 62/2011 (PL-x 521/2013). (rămase pentru votul final)  

18. Discutăm despre Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011, PL-x 460/2013, care are un raport de adoptare şi Proiectul de Lege pentru modificarea art. 24 din Legea dialogului social nr. 62/2011, PL-x 521/2013, care are un raport de respingere.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul? Nu doreşte.

În aceste condiţii, îl invit pe domnul preşedinte al Comisiei pentru muncă, domnul Adrian Solomon, să prezinte raportul.

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, cu dezbaterea pe fond, a PL-x 521/2013 şi a PL-x 460/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr.62, Legea dialogului social.

Propunerile legislative au ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor dispoziţii ale Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare, în sensul: introducerii unei noi reglementări prin care angajatorii să reţină şi să vireze cotizaţia de sindicat pe statele lunare de plată, la cererea organizaţiilor sindicale şi cu acordul membrilor acesteia; modificări ale pragului de reprezentativitate pentru sindicate, astfel încât un sindicat pentru a avea dreptul de a participa la negocierea colectivă la nivel de unitate trebuie să reprezinte 35% din salariaţii unităţii; stabilirea la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează forţă de muncă sau care se află în coordonarea sau subordonarea autorităţii publice centrale a modalităţilor concrete de negociere colectivă a contractelor ce se vor încheia la nivelul acestora.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011, PL-x 460/2013, deoarece se impune: reglementarea relaţiilor sociale dintre angajatori şi angajaţi prin extinderea negocierilor colective şi la nivelul autorităţilor sau instituţiilor publice; participarea la negocierea colectivă a oricărui sindicat care reprezintă 35% din salariaţii unităţii; reglementarea reţinerii cotizaţiei de către angajator, la sursă, la solicitarea sindicatului, dar numai cu aprobarea membrilor acestuia.

Comisia propune respingerea PL-x 521.

Cele două proiecte fac parte din categoria legilor organice.

Ambele proiecte au fost adoptate de Senat în şedinţele din 6 noiembrie 2013, respectiv 18 noiembrie 2013.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc mult.

Procedură, domnul deputat Dobre, Grupul PNL, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Din partea Grupului parlamentar al PNL vă solicităm retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege, întrucât considerăm că nu a fost o consultare completă cu partenerii sociali, pentru două săptămâni.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Supun la vot, stimaţi colegi, retrimiterea la comisie solicitată de Grupul PNL.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Vă rog să repetăm votul: sunt 55 de voturi pentru, 55 de voturi împotrivă.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 65 de voturi împotrivă, o abţinere şi 58 de voturi pentru, propunerea de retrimitere nu a fost acceptată.

Intrăm, în aceste condiţii, pe raportul de la PL-x 460.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu. Adoptat.

La articolul unic, observaţii? Nu. Adoptat.

La art. 1 lit. r), modificată, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptat.

La art. 24, observaţii? Nu. Adoptat.

La art. 41, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptat.

La 55, observaţii? Nu. Adoptat.

La 78, dacă sunt observaţii?

La art. 134, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 137 devine 7, nemodificat.

138 devine 8.

Şi art. II? Nu. Adoptat.

Rămâne pentru votul final.

Are un caracter ordinar.

Deci PL-x 460 are raport de adoptare şi tot la votul final rămâne şi PL-x 521, care are un raport de respingere.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, precum şi a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 295/2014). (rămas pentru votul final)  

Trecem la iniţiative cu propunere de respingere.

56. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, precum şi a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, PL-x 295/2014.

Are un caracter organic.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul? Nu doreşte.

Din partea celor două comisii, Comisia juridică şi Comisia pentru cultură.

Comisia juridică, vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurelian Ionescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, precum şi a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au fost sesizate spre dezbatere în fond cu prezentul proiect de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul a adoptat iniţiativa.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă.

Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, republicată, în sensul instituirii unor măsuri de reglementare şi control al activităţilor cu caracter pornografic.

Cele două comisii au dezbătut în şedinţe separate prezentul proiect.

În urma examinării, cu majoritate de voturi s-a respins proiectul de lege în comisii.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte să ia cineva cuvântul? Dacă nu doreşte să ia nimeni cuvântul, rămâne pentru şedinţa de vot final.

Are un caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii 241/2006 - Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare (Pl-x 316/2014). (rămasă pentru votul final)  

57. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 241/2006 - Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, Pl-x 316.

Are un caracter ordinar.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul? Nu doreşte.

Din partea comisiilor, domnul deputat Iane, raport comun, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Avem raportul comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 241/2006 - Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 241/2006 - Legea serviciului de alimentare cu apă.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, cu unele observaţii şi propuneri.

Guvernul, prin punctul său de vedere, nu susţine adoptarea acestei iniţiative.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil, cu unanimitate de voturi, iar în conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu completările şi modificările ulterioare, membrii celor două comisii sesizate în fond au examinat în şedinţe separate şi s-au avizat favorabil.

În urma examinării propunerii legislative şi a punctelor de vedere transmise de Consiliul Legislativ, Guvern şi comisia avizatoare, membrii celor două comisii au hotărât cu majoritate de voturi şi un vot împotrivă să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative.

Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare, dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

În aceste condiţii, rămâne la şedinţa de vot final.

Are un caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare (PL-x 321/2015). (rămas pentru votul final)  

Mai departe, domnul Zisopol, pe procedură, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

La proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare mă refer la o eroare materială.

Vă rog ca, după art. II, să se introducă un nou articol, art. III, cu următorul cuprins: "În tot cuprinsul Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «Academia de Ştiinţe Militare» se înlocuieşte cu sintagma «Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale».", ca motivare - pentru respectarea normelor de tehnică legislativă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Proiectul de lege este la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 268/2011). (rămas pentru votul final)  

Mergem mai departe.

58. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, PL-x 268/2011.

Are caracter ordinar.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul? Nu doreşte.

Din partea Comisiei pentru industrii şi servicii? Vă rog, domnul deputat Tătaru, vă rog. Prezentaţi raportul?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Cristian Tătaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu Regulamentul Camerei, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbatere şi avizare în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din mai, 2011.

Consiliul Legislativ, cu avizul nr.1582 din decembrie 2010, a avizat favorabil proiectul de lege, formulând observaţii şi propuneri care au fost preluate.

Membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au examinat proiectul de lege în mai multe şedinţe, ultima fiind în octombrie 2014. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi respingerea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, având în vedere modificările şi completările aduse cadrului legislativ în domeniul resurselor regenerabile în cursul acestui an.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte să intervină cineva? Nu doreşte nimeni.

Are un caracter ordinar.

Rămâne la şedinţa de vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru stimularea comasării terenurilor agricole (PL-x 149/2012). (rămas pentru votul final)  

59. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru stimularea comasării terenurilor agricole, PL-x 149/2012.

Are caracter ordinar.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu.

Din partea comisiei? Domnul vicepreşedinte, vă rog, domnul Liviu Harbuz, vă rog prezentaţi raportul - raport comun cu Comisia juridică.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu Harbuz:

Da, raport comun.

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului juridic necesar pentru stimularea comasării terenurilor agricole.

Membrii Comisiei pentru agricultură au examinat proiectul de lege în şedinţa din 4 septembrie 2014, iar membrii Comisiei juridice au examinat proiectul de lege în şedinţa din 3 iunie 2014.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare raportul de respingere a Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru stimularea comasării terenurilor agricole, întrucât proiectul de lege nu precizează asupra căror forme de proprietate are efecte, proprietate publică sau privată a statului, proprietatea persoanelor juridice sau a persoanelor fizice.

De asemenea, finanţarea cheltuielilor privind realizarea programului naţional de înregistrare a proprietăţilor imobiliare se asigură de la bugetul de stat şi propune acordarea de ajutoare de stat.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte să intervină cineva? Nu doreşte să intervină nimeni.

Are un caracter ordinar. Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 669/2013). (rămasă pentru votul final)  

60. Propunerea legislativă pentru completarea art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 669/2013.

Caracter ordinar.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să intervină? Nu doreşte.

Din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, vă rog, prezentaţi raportul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Gheorghe:

Raport asupra propunerii legislative pentru completarea art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru completarea art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal trimisă cu adresa Pl-x 669/2013.

Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României republicată şi ale art. 92 alin. (9) punctul 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă în şedinţa din 17 decembrie 2013.

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum şi punctul de vedere negativ al Guvernului.

Iniţiativa legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii comisiei au examinat iniţiativa în şedinţa din 19 noiembrie 2014.

La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 32 de deputaţi din totalul de 34 de membri ai comisiei.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative pentru completarea art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, întrucât prezenta iniţiativă legislativă are acelaşi obiect de reglementare cu Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 663/2013, pentru care membrii comisiei au hotărât întocmirea unui raport de adoptare cu amendamente.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte să intervină cineva? Nu doreşte să intervină nimeni.

Are caracter ordinar.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind organizarea şi desfăşurarea studiilor postuniversitare de formare profesională în specialitate, medicină şi medicină dentară (Pl-x 781/2010). (rămasă pentru votul final)  

61. Propunerea legislativă privind organizarea şi desfăşurarea studiilor postuniversitare de formare profesională în specialitate, medicină şi medicină dentară, Pl-x 781/2010.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul? Nu doreşte nimeni.

Îl invit pe domnul preşedinte Florin Buicu, preşedintele Comisiei pentru sănătate, pentru a prezenta raportul.

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La întocmirea prezentului raport am avut în vedere avizul negativ al Comisiei pentru învăţământ, negativ al Comisiei pentru buget, punctul de vedere negativ al Ministerului Sănătăţii.

La dezbaterile comisiei au participat 17 deputaţi din totalul de 19 membri.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate a hotărât cu majoritate de voturi respingerea propunerii legislative din următoarele considerente: procedura greoaie de stabilire a duratei de pregătire în specialităţi de către Consiliul Naţional al Rectorilor; introducerea stagiaturii, definind-o ca stagiu postuniversitar de pregătire generală de 12 luni contravine art. 24 şi 34 din Directiva din 2005; reglementările legate de echivalarea stagiaturii cu pregătirea de rezidenţiat încalcă prevederile normelor în vigoare sub aspectul derulării administrative a conţinutului şi respectiv a duratei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Din partea grupurilor parlamentare, domnul deputat Crăciunescu, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Sistemul de sănătate din România se află într-o criză profundă.

Sunt trei aspecte pe care vreau să le scot în evidenţă.

Pe de o parte, criza profundă în ceea ce priveşte finanţarea sistemului sanitar.

În al doilea rând, lipsa medicilor specialişti în spitalele universitare, judeţene, municipale la număr necesar şi lipsa unor specialişti pe anumite specialităţi, care lipsesc cu desăvârşire mai ales în oraşele şi municipiile din ţară.

Un al treilea lucru pe care vreau să-l scot în evidenţă este faptul că malpraxisul, care există, există greşeli şi mai mult ceea ce se prezintă la televiziune, cazurile care sunt eşecuri pe care nimeni nu şi le doreşte sunt mediatizate şi astfel impresia opiniei publice este că medicii nu sunt pregătiţi, că nu se acordă suficientă atenţie din partea Ministerului Sănătăţii privind perfecţionarea postuniversitară a medicilor.

Acest proiect de lege îşi propune să creeze un sistem coerent de studii de formare postuniversitare şi, în special, modul de a accede la examenul de rezidenţiat.

În acest fel, se doreşte ca studenţii din anul şase să poată accede la rezidenţiat, iar pentru ca să se poată face o evaluare a cunoştinţelor se propune înfiinţarea unui caiet sau a unui registru cu toate activităţile pe care le desfăşoară studentul în cei şase ani de zile.

Având în vedere toate acestea, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota pentru acest proiect de lege, deci vom vota pentru respingerea respingerii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Alte intervenţii, dacă mai sunt?

Nemaifiind alte intervenţii, are un caracter ordinar, rămâne pentru şedinţa de vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru desemnarea activului funcţional al societăţii comerciale Fortus SA Iaşi unitate strategică de importanţă naţională şi suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2014 (Pl-x 387/2014). (rămasă pentru votul final)  

62. Propunerea legislativă pentru desemnarea activului funcţional al societăţii comerciale Fortus SA Iaşi unitate strategică de importanţă naţională şi suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2014, Pl-x 387/2014.

Are caracter ordinar.

Dacă iniţiatorul? Domnul deputat Movilă Petru. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Fortus Iaşi, fostul Combinat de Utilaj Greu, în ianuarie '90 avea peste 12 mii de angajaţi, după care, de-a lungul timpului, a început decăderea acestei societăţi.

În 2003, a fost privatizată pe o sumă modică o societate comercială cu 150 de hectare intravilan în municipiul Iaşi şi cu active evaluate la peste 200 de milioane de euro.

În anul 2009, a revenit la statul român pentru faptul că cei care au cumpărat pachetul majoritar nu au respectat niciuna dintre prevederile contractuale ale planului postprivatizare.

În 2013, s-a realizat planul de reorganizare a Societăţii Fortus Iaşi, plan de reorganizare care, din 2013 până astăzi, nu a fost pus în aplicare un milimetru, vorbim despre o societate comercială cu activitate unică în România şi în sud-estul Europei, care realizează piese turnate de peste 100 de tone şi dimensiune peste 12 metri, fie că vorbim de lungime sau diametru. Acest proiect de lege, sigur, am văzut punctul de vedere al Guvernului, nu va fi aprobat.

Acesta este un semnal de alarmă foarte clar pentru faptul că Guvernul - şi noi, Parlamentul - avem posibilitatea să salvăm în consens cu declaraţiile publice, să salvăm o societate comercială cu peste 700 de angajaţi la acest moment, iar acest lucru nu se face.

Dacă acest proiect de lege va fi respins şi dacă în următoarele două luni de zile Guvernul României nu va lua, nu va întreprinde nicio măsură ca această societate comercială să fie salvată prin punerea în aplicare a planului de reorganizare, vom asista la falimentul uneia dintre cele mai mari societăţi comerciale din municipiul Iaşi.

În 2008, Guvernul Tăriceanu a dorit să vândă Societatea Antibiotice Iaşi prin licitaţie cu strigare, însă Parlamentul, la acel moment, prin comisia de anchetă care a fost realizată, şi le mulţumesc pe această cale tuturor colegilor - indiferent de culoarea politică - care au susţinut prin comisia de anchetă păstrarea Societăţii Antibiotice la statul român, spun că Fortus Iaşi este unul din brandurile renumite, în contextul în care la Iaşi mai toate privatizările au fost ratate, fie că vorbim de Fabrica de ulei, de Fabrica de bere, fie că vorbim de Fabrica de mase plastice, de Combinatul de Fibre Sintetice, fie că vorbim despre alte societăţi comerciale, că vorbim de Tepro Iaşi - societate comercială privatizată, unde a fost înregistrată şi prima crimă a unui lider de sindicat, Virgil Săhleanu, care a fost asasinat de interesele economice ale celor care au dorit să distrugă Tepro SA Iaşi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Concluziile...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă:

Am făcut această expunere pentru a vă determina să votaţi favorabil acest proiect de lege care consider că este important pentru economia naţională în ansamblul ei, şi nu doar pentru Iaşi.

Eu voi vota acest proiect de lege şi vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit în continuare pe domnul Tătaru pentru a prezenta raportul comun al Comisiei pentru industrii şi al Comisiei pentru buget.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Cristian Tătaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba de raportul comun al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi al Comisiei pentru industrii şi servicii asupra proiectului legislativ în discuţie.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă în şedinţa din iunie 2014.

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum şi punctul de vedere negativ al Guvernului.

În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru industrii şi servicii au examinat iniţiativa legislativă în şedinţe separate, în data de 18 noiembrie, respectiv 17 septembrie.

La dezbaterii Comisiei pentru industrii şi servicii şi cele ale Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a participat, în calitate de invitat, în conformitate cu prevederile art. 54 şi 55 din Regulamentul Camerei din partea Ministerului Finanţelor Publice domnul Attila Gyorgy, secretar de stat, şi din partea Autorităţii pentru Administrarea Arhivelor Statului doamna Andreea Claudia Popescu - vicepreşedinte.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât cu majoritate de voturi respingerea iniţiativei legislative deoarece textele iniţiativei sunt neclare şi confuze şi, conform punctului de vedere al Guvernului, în legătură cu Fortus SA Iaşi, s-a deschis procedura insolvenţei, acea societate aflându-se în proces de reorganizare judiciară, o procedură specială.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Procedură, domnul vicelider Tinel Gheorghe.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Vă propun retrimiterea la comisie pentru o săptămână, poate găsim soluţii de finanţare din alte surse - credite, împrumuturi - pentru că e păcat să lăsăm Fortus Iaşi să dispară.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 62 de voturi împotrivă, o abţinere şi 40 de voturi pentru, propunerea de retrimitere a fost respinsă.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să intervină? Domnul Ialomiţianu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Îmi pare rău că aţi votat împotrivă, pentru că puteam găsi soluţii să salvăm această întreprindere, să salvăm locurile de muncă de acolo.

Era vorba de obţinerea de împrumuturi cu garanţia statului, restructurare.

Aşa cum aţi venit cu acte normative să salvaţi întreprinderi din Gorj - probabil că acolo e vreun deputat important - sau din altă parte, cred că Iaşiul merita sau ieşenii meritau să se rezolve această problemă, să aibă locuri de muncă. Sau probabil vreţi să îl vindeţi la fier vechi. Cred că lucrul acesta îl urmăriţi, pentru că e o desconsiderare faţă de ieşeni. Se găseau soluţii şi îmi pare rău că lăsaţi ca această întreprindere să dispară. Cum s-a întâmplat şi la Braşov. Tot dumneavoastră aţi închis Roman-ul SA, Tractorul.

Deci asta este soluţia PSD-ului, să distrugă industria românească.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Referiţi-vă la proiect, domnule deputat.

Domnule deputat, Grupul PNL.

Am rugămintea - referiri la proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Anton Doboş:

Da, domnule preşedinte,

Este păcat că această întreprindere emblematică nu doresc parlamentarii de la PSD să fie salvată şi în special mă refer la colegii mei parlamentari ieşeni, la cei din Moldova, pentru că ştim că este o mare problemă socială. Nu mai discutăm de faptul că produc anumite utilaje care sunt unice în România.

Nu înţeleg cum PSD-ul nu sprijină asemenea acţiuni unde sunt probleme sociale.

Va fi o pată pe blazonul dumneavoastră.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul deputat Niţă, deputat de Braşov, vă rog. Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil Niţă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Este un lucru important, într-adevăr, să începem să ne gândim la unităţi economice importante ale ţării noastre, însă a face din acest subiect un subiect prin care încercăm să ne dăm de o parte, să uităm că ani de zile oameni care vin şi vorbesc de la acest pupitru, oameni care vorbesc de la acest pupitru - este real - au fost membri în consilii de administraţie la unităţile acestea din marea industrie românească - care s-au închis - şi care au înţeles prin restructurare numai reducerea numărului de personal, Când s-a terminat cu reducerea numărului de personal, am început să scoatem active în exterior şi am finalizat, până la urmă, conform prevederilor celor două PSAL I, PSAL II. Cine s-a ocupat de aceste chestiuni ştie foarte bine că acolo au fost prevăzute toate marile societăţi economice din ţară. S-a spus: restructurare, privatizare, dacă nu, închidere. Până la urmă... la obiect, la obiect, la obiect, despre asta vorbim.

Deci eu cred că trebuie să discutăm despre ce a mai rămas, în alt mod, mult mai responsabil, să facem proiecte de lege care chiar să sprijine şi să salveze aceste unităţi. Nu este cazul proiectului de faţă, dar, de asemenea, aş dori foarte mult ca oamenii care au fost implicaţi în aceste acţiuni, sub diverse forme, să nu se mai exprime de la acest microfon.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da, mulţumesc. Procedură, domnul Movilă, ca iniţiator. Procedură, aveţi un minut.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte,

Voiam să vă rog să rugaţi colegii preşedinţi de comisii să ne invite, ca iniţiatori, la şedinţele de comisii, iar un lucru foarte important - rog colegii care au de împărţit între ei acuze cine a fost mai deştept sau nu, în urmă, sunt soluţii... la declaraţii politice. Vorbim de o problemă punctuală: o societate comercială care încă produce pentru sistemul de apărare poate produce componente de tancuri, TAB-uri, pentru industria cimentului, industria mineritului, industria navală, industria energetică.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc. Pe procedură, un minut, domnul Ialomiţianu, dar referire la Iaşi, nu la Braşov.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Domnule preşedinte,

Cred că reprezentantul PSD trebuia să se refere la soluţionarea problemei şi eu m-am referit la ce se întâmplă dacă nu se rezolvă problemele, care sunt consecinţele.

Probabil, reprezentantul PSD s-a referit la el, care a fost director la Tractorul ani de zile şi Tractorul s-a închis. Felicitări, domnule Niţă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule Niţă, drept la replică, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil Niţă:

Stimaţi colegi,

Este adevărat, am fost director la Tractorul Braşov şi sunt mândru pentru acest lucru. Nu-mi este ruşine pentru ce am făcut cât am fost director, şi cât am fost director la acea fabrică, acea fabrică a fost în picioare şi a fost o fabrică serioasă şi o unitate etalon a industriei româneşti.

În niciun caz, niciodată nu m-am dus la o societate comercială de o asemenea amploare să fac parte din consiliul de administraţie sau sub altă formă şi să văd cum aceste societăţi mor.

Sunt unul dintre oamenii care am spus de o mie de ori, în diverse ocazii, că poate era bine să păstrăm mult mai mult din unităţile economice din ţara noastră, care au fost unităţi economice etalon, care, într-adevăr, aveau o structură megalomană, aveau o structură care nu era adecvată poate unei economii de piaţă a timpurilor noastre, dar din care poate puteam să facem unităţi economice din care să trăiască şi să câştige mult mai multe familii din România.

Sunt mândru pentru faptul că am fost director la Tractorul şi pentru asta îi mulţumesc colegului că a adus aminte despre acest lucru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Alte intervenţii mai sunt? Nemaifiind alte intervenţii, proiectul rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 252/2014). (rămasă pentru votul final)  

63. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Pl-x 252, caracter organic.

Dacă din partea iniţiatorilor? Nu. Îl invit, în aceste condiţii, pe domnul preşedinte Adrian Solomon să prezinte raportul Comisiei pentru muncă.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 58 lit. a) şi b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, propunându-se reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele cu handicap grav şi a celor cu handicap accentuat.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. A fost respinsă la Senat în şedinţa din 22 aprilie 2014.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să intervină? Nu doreşte nimeni. Rămâne la votul final. Are caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind declararea zilei de 1 octombrie - Ziua Bunicilor (PL-x 447/2014). (rămas pentru votul final)  

64. Proiectul de lege pentru declararea zilei de 1 octombrie - Ziua bunicilor, PL-x 447, caracter ordinar.

Iniţiatorii? Nu.

Comisia pentru muncă?

Domnule preşedinte Solomon, vă rog.

Iniţiatorii? Nu. Raportul îl prezintă preşedintele Comisiei pentru muncă, domnul Solomon. Vă rog. Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare declararea zilei de 1 octombrie ca Ziua bunicilor. Cu ocazia acestei zile se acordă posibilitatea Guvernului, Parlamentului, autorităţilor publice locale şi centrale de a organiza evenimente, putând fi asigurate din bugetele locale sau din bugetele autorităţilor şi instituţiilor publice fondurile necesare.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. A fost adoptat de Senat în şedinţa din 16 septembrie 2014.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Comisia propune plenului respingerea proiectului de lege prezentat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare? Domnule deputat, vă rog...

Păi, nu Comisia pentru cultură, Comisia pentru muncă este raportoare. Dacă la acest raport... Comisia pentru cultură, mai târziu.

Dacă la acest raport aveţi observaţii? Nu sunt observaţii.

Rămâne la votul final cu propunerea de respingere, caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului (Pl-x 490/2014). (rămasă pentru votul final)  

65. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi a sportului, Pl-x 490/2014.

Iniţiator, domnul Haralambie, nu este.

Domnul Zisopol, vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ.

Vă rog să prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Dragi invitaţi,

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere, în fond, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 60/2000 a educaţiei fizice şi sportului.

Această propunere legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare, prin inserarea unui nou articol, 641, ce urmează a reglementa compensarea curentă viageră şi a sportivilor care se clasează pe locurile 4, 5 şi 6 la probele din cadrul jocurilor olimpice, precum şi a celor care obţin medalii de argint sau bronz sau se clasează pe locurile 4, 5 şi 6 la probele olimpice din cadrul campionatelor mondiale şi europene de seniori.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterilor, Comisia a propus, cu 12 voturi pentru respingere şi 2 voturi împotrivă, respingerea proiectului de lege.

Vă mulţumesc pentru amabilitate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii.

Rămâne la votul final. Caracterul este ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind îmbunătăţirea mediului prin dezvoltarea mai multor spaţii verzi, Un copac pentru fiecare copil (Pl-x 435/2013). (rămasă pentru votul final)  

66. Propunerea legislativă pentru îmbunătăţirea mediului prin dezvoltarea mai multor spaţii verzi - "Un copac pentru fiecare copil", Pl-x 435/2013.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu doreşte.

Din partea Comisiei pentru mediu? Doamnă preşedinte Carmen Moldovan, vă rog.

Pl-x 435 - "Un copac pentru fiecare copil", doamnă preşedinte.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Carmen Ileana Moldovan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru mediu şi echilibrul ecologic a fost sesizată în vederea examinării şi depunerii unui nou raport cu Propunerea legislativă privind îmbunătăţirea mediului prin dezvoltarea mai multor spaţii verzi - "Un copac pentru fiecare".

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.

Comisia noastră a examinat această propunere în şedinţa din 25 noiembrie 2014. Am ţinut cont de avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, punctul de vedere negativ al Guvernului, precum şi raportul de respingere al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului.

În urma examinării propunerii legislative, a punctelor de vedere transmise de Consiliul Legislativ şi comisiile avizatoare, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei respingerea propunerii legislative, întrucât aplicarea prevederilor din această iniţiativă generează un impact negativ asupra veniturilor bugetului de stat şi ar fi fost necesar, potrivit cerinţelor art. 13 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, cu modificări, ca, în cazul iniţiativelor legislative al căror adoptare atrage diminuarea veniturilor bugetare, să se elaboreze fişa financiară, potrivit art. 15 din Legea nr. 500 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, care trebuie să îndeplinească cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) să aibă avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Consiliului Fiscal;

b) să fie însoţită de propuneri de măsuri de compensare a impactului financiar respectiv, prin majorarea altor venituri bugetare.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Intervenţii? Domnul Tinel Gheorghe, vă rog. Din partea grupului sau procedură? Din partea grupului. Mulţumesc. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Eu mă aşteptam ca asupra acestei propuneri să ne aplecăm mai mult, adică s-o analizăm un pic. Argumentele că, vezi, Doamne, nu sunt bani de fiecare dată, nu am făcut fişa tehnico-economică, de unde finanţăm etc., nu prea ţin chestiunile astea. Nu ţin, domnule coleg, pentru că vă spun: dacă într-adevăr am fi vrut să punem în practică un astfel de proiect, de program, am fi găsit soluţiile măcar pentru materialul săditor şi atunci, poate, costurile s-ar fi înjumătăţit, pentru că materialul săditor putea fi pus la dispoziţie de Romsilva... şi aşa această unitate şi-a pierdut din caracterul principal, acela de a creşte clasa de regenerare, de împădurire la nivel naţional. Eu cred că programul acesta ar fi ajutat-o să-şi crească suprafeţele de pepinieră.

În al doilea rând, cred că dacă era vorba de sursă de finanţare pentru a continua derularea programului, poate că, dacă ne-am fi aplecat asupra proiectului, n-ar fi lipsit de interes să trecem acolo şi posibilitatea atragerii de surse de finanţare din sponsorizări, poate prin bugetele locale, că şi autorităţile publice locale sunt interesate de o creştere a gradului de înverzire.

Eu cred că iniţiativa asta putea fi dezbătută şi analizată. Păcat, însă, că ea a rămas la latitudinea unei singure comisii, şi acea comisie n-a găsit resortul intelectual pentru a propune alt raport decât cel de respingere şi aici găsesc o vină şi Biroului permanent, prin procedura de repartizare.

Cred că, dacă fondul ar fi fost la Comisia pentru silvicultură, altfel ar fi fost analizate detaliile transpunerii în practică a acestui program.

Vom vota împotriva respingerii acestui act normativ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Alte intervenţii? Reamintesc, în Biroul permanent sunt reprezentanţii - liderul sau viceliderul - care pot propune. N-a fost o astfel de propunere în Biroul permanent.

Mulţumesc.

Avem un raport de respingere. Are caracter ordinar.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind îmbunătăţirea structurii rezervelor internaţionale ale României (Pl-x 135/2014). (rămasă pentru votul final)  

67. Propunerea legislativă privind îmbunătăţirea structurii rezervelor internaţionale ale României, Pl-x 135, caracter organic.

Iniţiator, domnul senator Ghişe. Nu este.

Din partea Comisiilor juridică şi pentru buget. Cine prezintă raportul? Bugetul. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 95, Comisia juridică şi Comisia pentru buget au fost sesizate, în fond, spre dezbatere, pentru analizarea propunerii legislative.

Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins această iniţiativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Guvernul a transmis un punct de vedere negativ.

Comisia pentru mediu şi echilibrul ecologic a avizat negativ. De asemenea, Comisia pentru industrii şi servicii a avizat tot negativ această iniţiativă legislativă.

În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei, comisiile au dezbătut propunerea legislativă în şedinţe separate. Comisia pentru buget, în şedinţa din 3 iunie, unde au fost prezenţi 34 de deputaţi din 34 de membri, iar Comisia juridică a dezbătut iniţiativa în şedinţa din 19 noiembrie, unde 25 de deputaţi au fost prezenţi din totalul de 27 de membri ai comisiei.

În urma examinării iniţiativei legislative, a expunerii de motive, a avizului Consiliului Legislativ, a punctului de vedere al Guvernului, precum şi a opiniilor exprimate, membrii ambelor comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea Propunerii legislative privind îmbunătăţirea structurii rezervelor internaţionale ale României, deoarece se încalcă art. 7 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 care prevede că: se interzice Băncii Naţionale a României creditarea pe descoperiri de cont sau orice alt tip de creditare a statului, autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat.

De asemenea, propunerea legislativă este incompatibilă cu art. 123 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitor la interzicerea finanţării monetare.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare intervenţii? Nu sunt intervenţii. Rămâne la votul final. Are caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea şi modificarea Titlului VIII, Cap. 6, al Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu completările şi modificările ulterioare (Pl-x 432/2014). (rămasă pentru votul final)  

68. Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Titlului VIII - Cap. VI al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu completările şi modificările ulterioare, Pl-x 432/2014.

Dacă din partea iniţiatorilor intervine cineva? Nu intervine.

Îl rog pe domnul preşedinte al Comisiei pentru sănătate, domnul deputat Florin Buicu să prezinte raportul.

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am avut în vedere avizul negativ al Comisiei pentru muncă, avizul negativ al Comisiei juridice, punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95.

Membrii comisiei au examinat propunerea în data de 25 noiembrie. Au fost prezenţi 17 din totalul de 19.

În urma dezbaterilor, am hotărât, cu unanimitate de voturi, să vă propunem respingerea propunerii legislative.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da, dezbateri generale? PNL, domnul deputat Crăciunescu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Legea nr. 95/2006 reglementează organizarea conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a cea a Caselor de Asigurări de Sănătate judeţene.

Este aici un paradox. Banii colectaţi la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate provin, în principal, de la asiguraţi şi de la angajatori.

Dacă Ministerul Sănătăţii contribuie cu 20-25% din bugetul Casei, conducerea Casei Naţionale este asigurată în proporţie de 75-85% de reprezentanţii statului, Guvern, preşedinte şi reprezentanţi locali.

Membrii adunării reprezentanţilor asiguraţilor - s-a propus în acest proiect de lege să constituie majoritatea. De asemenea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate este numit de Guvern, respectiv, de prim-ministrul, iar în acest proiect de lege se propune ca preşedintele să fie ales de reprezentanţii asiguraţilor.

În practică, contractul care trebuie negociat în numele asiguraţilor nu se poate negocia, practic, vine direct de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, asiguraţii nu au decât un singur reprezentant în Consiliul de administraţie, ca atare, statul negociază cu statul.

De aceea, Partidul Naţional Liberal, grupul parlamentar, va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Alte intervenţii? Nemaifiind alte intervenţii, are un caracter ordinar, rămâne pentru votul final cu propunerea de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, republicată (Pl-x 77/2014). (rămasă pentru votul final)  

69. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, republicată, Pl-x 77/2014.

Iniţiator, domnul deputat Movilă.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege se referă la o reglementare a vânzărilor online a medicamentelor.

După cum ştim foarte bine, în sistemul de sănătate - medici, în sistemul public - media au semnalat de foarte multe ori situaţii în care ...nici nu ştiu dacă aş putea să le spun pacienţi celor care cumpără online pentru că nu au prescripţii medicale, dar cetăţeni ai statului român au decedat şi au avut urmări foarte grave ca urmare a faptului că au achiziţionat din mediul online medicamente.

Este posibilă vânzarea online doar de la structuri, de la farmacii, de la firme autorizate să facă acest lucru, lucru care este precizat şi în expunerea de motive.

Cred că Ministerul Sănătăţii ar fi trebuit, şi Guvernul, în ansamblu, să privească mai atent la acest proiect de lege, pentru că e un proiect de lege care vine să reglementeze comerţul online cu medicamente, este un proiect de lege care, sunt convins, dacă ar fi adoptat, ar salva multe vieţi.

De altfel, Comisia juridică - şi le mulţumesc pe această cale colegilor parlamentari - a dat aviz favorabil, în sensul că procedura şi proiectul de lege se înscrie, se poate înscrie în contextul actual al legislaţiei româneşti.

De asemenea, mulţumesc şi colegilor din Comisia pentru sănătate, care, chiar dacă au dat raport negativ, au promis că vom susţine reluarea acestui proiect de lege pentru că, efectiv, este o necesitate în legislaţia românească şi în corelare cu directive europene.

În acest sens, eu vă rog să votaţi împotriva respingerii acestui proiect de lege, pentru că comerţul online cu medicamente trebuie reglementat, pentru că sunt zeci de cetăţeni, au fost cetăţeni români care au decedat ca urmare a consumului de medicamente fără prescripţie medicală cumpărate, ca la butic, din mediul online.

Eu voi vota împotriva respingerii proiectului de lege şi pentru adoptarea lui. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul preşedinte al Comisiei pentru sănătate, domnul Florin Buicu.

Vă rog, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, intenţia de reglementare a vânzării online a medicamentelor este o intenţie corectă, dar o să vă citesc raportul.

Am avut în vedere avizul negativ al Comisiei pentru industrii şi servicii, avizul favorabil al Comisiei juridice, punctul de vedere negativ al Guvernului.

Am dezbătut în data de 3 decembrie 2014. Au fost prezenţi 18 din totalul de 19 membri. Am hotărât, în unanimitate, să vă propunem respingerea propunerii legislative, din următoarele considerente: prezenta propunere nu are în vedere reglementările în domeniul distribuţiei cu amănuntul a medicamentelor în mediul online, respectiv, prevederile Titlului VII - Vânzarea la distanţă către populaţie, din Directiva din 2001 a Parlamentului European şi a Consiliului din 2001.

Ministerul Sănătăţii are competenţa de a elabora în acest sens un proiect de modificare a Legii farmaciei nr. 266.

Textul propunerii este lipsit de previzibilitate, redactarea fiind în contradicţie cu cerinţele unui text legislativ stabilite prin art. 8 din Legea nr. 24/2000.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare, intervenţii? Domnul deputat Crăciunescu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În legislaţia românească nu există proceduri pentru înfiinţarea farmaciilor online. Deci tot ce se întâmplă în acest domeniu este în afara legii. E drept că Legea nr. 266/2008, Legea farmaciei, nu prevede expres interzicerea acestui mod de comercializare a medicamentelor, dar, cunoaştem cu toţii, că este o reclamă pe televiziune şi pe radio pentru medicamente să se cumpere online.

Întrebarea se pune: cine garantează că aceste medicamente nu sunt contrafăcute, cine garantează că doza de componentă activă este cea corespunzătoare, cine garantează modalitatea de depozitare a acestor medicamente, modul de transport al acestor medicamente? Deci sunt lucruri foarte, foarte importante în ceea ce priveşte distribuţia online a medicamentelor.

Trebuie reglementat acest sector de vânzare a medicamentelor şi să se impună nişte reguli foarte stricte, foarte precise sau farmaciile care vând online să trebuie să aibă o autorizaţie specială. Una este autorizaţia pentru vânzarea în farmacii, alta este autorizaţia pentru vânzarea online.

De aceea, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota împotriva respingerii acestui proiect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului PSD, doamna deputat Sonia Drăghici, doctor deputat de Bihor.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Cu siguranţă, toate discuţiile care au avut loc în Comisia pentru sănătate au fost pertinente. Iniţiativa legislativă a fost considerată lăudabilă, în sensul că, într-adevăr, trebuie să vină momentul în care prescripţia de medicamente online să fie foarte bine reglementată.

Nu putem să fim de acord ca pacienţii să abuzeze şi să uzeze de automedicaţie, nu putem fi de acord ca farmaciile, fără niciun fel de rânduială, să dea medicamente fără reţetă sau în condiţii dubioase care ar putea să prejudicieze sănătatea pacienţilor.

Cu toate acestea, unanimitatea de voturi din comisie denotă faptul că trebuie să respingem această iniţiativă pentru a reformula şi în condiţiile legislaţiei, şi în condiţiile programului de sănătate al Ministerului Sănătăţii acest lucru şi în corelaţie cu legislaţia privind vânzările online şi din alte domenii de activitate nu numai din domeniul medicamentelor.

Acestea sunt argumentele pentru care Grupul PSD votează, de fapt, respingerea iniţiativei, în speranţa că vom avea una mult mai bună şi mai aplicată.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă alte intervenţii mai sunt?

Nemaifiind alte intervenţii, propunerea legislativă are un caracter ordinar, rămâne la votul final cu propunerea de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 452/2014). (rămasă pentru votul final)  

70. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, Pl-x 452/2014.

Iniţiatorii nu intervin.

Din partea Comisiei pentru muncă, domnul preşedinte Solomon, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii unei noi sancţiuni pentru angajatorul care primeşte la muncă până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, astfel se propune ca amenda reglementată în prezent pentru această faptă, între 10.000 şi 20.000 de lei, să fie înlocuită cu amendă de 5.000 de lei, la care se adaugă obligaţia angajatorului de a plăti contravaloarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale pe care acesta le-ar fi plătit dacă persoanele identificate ar fi fost angajate legal, pe o perioadă de 12 luni, cu un salariu minim pe economie.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

A fost respinsă de Senat în şedinţa din 17 septembrie 2014.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Din partea grupurilor intervine cineva? Nu intervine nimeni.

Propunerea rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea alin. (1) şi (2) ale art. 135 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (Pl-x 450/2014). (rămasă pentru votul final)  

71. Propunerea legislativă pentru completarea alin. (1) şi (2) ale art. 135 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, Pl-x 450/2014.

Iniţiator. Nu.

Comisia pentru muncă. Domnul preşedinte Solomon, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea alin. (1) şi (2) ale art. 135 din Legea nr. 411/2004 în scopul acordării posibilităţii participanţilor de a beneficia de pensia privată după realizarea stagiului de cotizare complet de 35 de ani, în prezent, aceştia putând beneficia de pensia privată doar la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limita de vârstă în sistemul public.

De asemenea, se propune introducerea obligaţiei pentru administratorii fondurilor de pensii administrate privat ca prin politica de investiţii autorizată de ASF să garanteze participanţilor randamente anuale superioare ratei inflaţiei, în condiţii prudenţiale, precum şi garantarea valorii reale a contribuţiilor plătite la un fond de pensii administrate privat, în prezent fiind garantată doar valoarea nominală a acestora.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. A fost respinsă de Senat în şedinţa din 16 septembrie 2014.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dacă doreşte să intervină cineva. Nu doreşte nimeni.

Propunerea rămâne la votul final, având un caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind acordarea tichetelor de rechizite şcolare (Pl-x 26/2014). (rămasă pentru votul final)  

72. Propunerea legislativă privind acordarea tichetelor de rechizite şcolare, Pl-x 26/2014.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să intervină cineva. Nu doreşte.

Din partea Comisiei pentru învăţământ, domnul vicepreşedinte Zisopol.

Raportul, vă rog, domnule vicepreşedinte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş-Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc.

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere şi avizare în fond Propunerea legislativă privind acordarea tichetelor de rechizite şcolare.

Această propunere legislativă are ca obiect de reglementare acordarea anual, sub forma tichetului de rechizite şcolare, a unei alocaţii individuale şi neimpozabile pentru fiecare salariat din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, al instituţiilor din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă care au în îngrijire un copil cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani, înscris în sistemul românesc de învăţământ, aflat în îngrijire în sensul Codului civil.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Această propunere legislativă a fost respinsă în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, comisia noastră a propus cu unanimitatea voturilor celor prezenţi respingerea propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Intervenţii din partea colegilor. Nu sunt intervenţii.

Rămâne la votul final având caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (Pl-x 258/2014). (rămasă pentru votul final)  

73. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Pl-x 258/2014.

Din partea iniţiatorilor nu doreşte nimeni.

Din partea Comisiei juridice. Domnul deputat Vasile Varga, deputat de Brăila.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Varga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond cu această propunere legislativă.

Atât Senatul, a respins această propunere legislativă, cât şi Consiliul Legislativ a dat un aviz negativ, Guvernul României a transmis, de asemenea, că nu susţine adoptarea propunerii legislative.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul instituirii drept pedeapsă complementară a sancţiunii de interzicere a dreptului de a beneficia de pensii speciale pentru întreaga viaţă. În plus, se are în vedere prevederea ca circumstanţă agravantă a situaţiei în care infracţiunea este săvârşită în legătură cu exercitarea anumitor funcţii publice de către persoanele care ocupă aceste funcţii.

În unanimitate, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Intervenţii din partea colegilor. Nu sunt intervenţii.

Rămâne la votul final. Caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 286/2009 - Codul Penal (Pl-x 178/2014). (rămasă pentru votul final)  

74. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.286/2009 - Codul penal, Pl-x 178/2014.

Comisia juridică. Tot domnul deputat Varga.

Vă rog, domnule deputat, prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Varga:

Cu privire la acest proiect, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond.

Senatul a respins propunerea.

Comisia pentru drepturile omului a dat un aviz negativ.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, dar Guvernul României nu susţine propunerea legislativă care are ca obiect de reglementare completarea art. 218 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul prevederii unei pedepse agravante în cazul săvârşirii violului de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de viol.

Membrii Comisiei juridice au hotărât în unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Intervenţii din partea colegilor. Nu sunt intervenţii.

Rămâne la votul final, având un caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Codului penal (Pl-x 545/2013). (rămasă pentru votul final)  

75. Propunerea legislativă pentru modificarea Codului penal, Pl-x 545/2013.

Din partea iniţiatorilor. Nu.

Din partea Comisiei juridice. De serviciu, domnul Vasile Varga. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Varga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia a fost sesizată în fond cu această propunere legislativă.

Senatul a respins propunerea.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a dat un aviz negativ.

De asemenea, şi Consiliul Legislativ a dat un aviz negativ, iar Guvernul României nu susţine adoptarea propunerii legislative.

Propunerea are ca obiect de reglementare modificarea art.178, omorul calificat, din Codul penal, în sensul stabilirii pedepsei detenţiunii pe viaţă în cazul omorului săvârşit cu premeditare, precum şi al prevederii pedepsei cu închisoare de la 20 la 25 de ani în cazul celorlalte modalităţi normative ale omorului calificat.

Membrii Comisiei juridice, în unanimitate de voturi, au respins această propunere legislativă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Intervenţii din partea grupurilor. Nu sunt.

Rămâne la votul final, având un caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare (Pl-x 334/2012). (rămasă pentru votul final)  

76. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, Pl-x 334/2012.

Iniţiatori. Nu.

Din partea celor două comisii, domnul vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură, domnul Liviu Harbuz.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu Harbuz:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", în sensul de a acorda Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare, de Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului, posibilitatea de a păstra în proprietate spaţiile deţinute în prezent.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a propus cu 14 voturi pentru şi o abţinere respingerea propunerii legislative.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a propus cu majoritate de voturi respingerea propunerii legislative.

În urma dezbaterii în comisii, s-a propus respingerea propunerii legislative din următoarele considerente: stabilirea destinaţiei şi dimensiunea spaţiilor pe care le alocă, atât pentru terenuri, cât şi pentru sediul său central, este atributul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti", Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice nu a perceput chirie nici Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului, nici unei alte instituţii de cercetare care-şi desfăşoară activitatea în sediul ASAS.

Pe cale de consecinţă, nu se justifică modificarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Intervenţii din partea colegilor. Nu sunt intervenţii.

Rămâne la votul final.

Are caracter organic.

Păi, dacă nu ridicaţi mâna, eu de unde să ştiu că vreţi să vorbiţi?

Dacă vreţi să vorbiţi, ridicaţi mâna, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu (din sală):

Am ridicat mâna.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Păi n-aţi ridicat-o.

Bun. Vă rog, domnule deputat. Haideţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Deputaţii Grupului Partidului Naţional Liberal vor vota împotriva acestei propuneri legislative deoarece stabilirea destinaţiei şi dimensiunii spaţiilor pe care le alocă atât pentru terenuri, cât şi pentru sediul său central este atributul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti".

Propunerea legislativă are ca scop reglementarea modificării Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi a sistemului de cercetare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a acorda Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului Bucureşti, posibilitatea de a păstra în proprietate spaţiile deţinute în prezent.

Membrii Partidului Naţional Liberal nu sunt de acord cu propunerea de abrogare a alin. (2) al art. 3 din actul normativ de bază, astfel încât Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice să nu mai fie continuatorul şi unicul succesor în drepturi al Institutului de Cercetări Agronomice al României, al Institutului Naţional Zootehnic, al Academiei de Agricultură a României, şi al Institutului Central de Cercetări Agricole.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Rămâne la votul final cu propunere de respingere.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind instituirea asistentului responsabil de relaţia cu cetăţenii vârstnici (Pl-x 232/2014). (rămasă pentru votul final)  

77. Următoarea propunere, Propunerea legislativă privind instituirea asistentului responsabil de relaţia cu cetăţenii vârstnici, Pl-x 232/2014.

Caracter ordinar.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva. Nu doreşte.

Din partea celor două comisii, Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru muncă, cine prezintă raportul?

Domnul Solomon. Pl-x 232.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru muncă au fost sesizate în fond, în procedură obişnuită, cu dezbaterea Propunerii legislative privind instituirea asistentului responsabil de relaţia cu cetăţenii vârstnici.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Propunerea a fost respinsă de Senat în 23 aprilie 2014, iar obiectul de reglementare este crearea cadrului legal privind instituirea în cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice a unui asistent responsabil de relaţia cu cetăţenii vârstnici, în vederea facilitării bunului mers al procedurilor administrative şi pentru asigurarea unui tratament demn al seniorilor.

Asistentul responsabil de relaţia cu cetăţenii vârstnici este funcţionarul desemnat de către conducătorii instituţiei sau autorităţii publice în vederea protejării persoanelor vârstnice împotriva oricăror abuzuri din partea funcţionarilor publici, rolul acestuia fiind acela de a asigura egalitatea de tratament a persoanelor în vârstă în faţa acestor entităţi publice.

Legea face parte din categoria legilor ordinare, iar cele două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Intervenţii din partea colegilor. Nu sunt intervenţii.

Propunerea rămâne la votul final, având un caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 45/2014). (rămasă pentru votul final)  

78. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 45/2014.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva. Nu.

Din partea Comisiei pentru buget.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Gheorghe:

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond conform prevederilor art. 75 din Constituţia României.

Camera Deputaţilor este cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 11 februarie 2014.

Membrii comisiei au examinat iniţiativa legislativă menţionată mai sus în şedinţa din 9 decembrie 2014.

La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa un număr de 31 de deputaţi din totalul de 34.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi au hotărât cu 5 voturi împotrivă să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Intervenţii. Domnul Ialomiţianu, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Grupul PNL din Camera Deputaţilor va vota împotriva raportului de respingere pentru această iniţiativă legislativă, pentru a evita producerea unor inechităţi între localităţi privind alocarea resurselor bugetare.

Potrivit Ordonanţei nr. 8/2013, atunci când s-a introdus impozitul pe venitul agricol, onor Guvernul a decis ca acest impozit să fie virat în întregime la bugetul de stat. Se ştie că, potrivit Legii finanţelor publice locale, pentru celelalte categorii de impozit pe venit se procedează altfel: cea mai mare parte din impozit se virează prin cote defalcate la autorităţile locale, mă refer la cel din activităţi industriale, din activităţi comerciale.

De fapt, iniţiatorii ce-au dorit? Având în vedere că sunt localităţi cu specific agricol, unde activitatea de industrie sau alte activităţi economice lipsesc, acele localităţi nu beneficiază de cote defalcate din impozitul pe venit. Şi era normal ca, acolo unde avem activitate agricolă, impozitul pe venit să rămână la autorităţile locale, pentru că acolo unde agricultura are o pondere mai mare sau în totalitate se desfăşoară activităţi agricole, localităţile respective, prin modul în care Guvernul a reglementat, sunt lipsite de aceste resurse financiare.

Deci, era vorba de evitarea acestei inechităţi. Sigur că Guvernul vrea să repartizeze bani de la centru prin criterii clientelare, să subordoneze autoritatea locală de Guvern. Sigur că domnul Dragnea este şeful sau baronul şef care repartizează din birou şi sigur că primarii trebuie să meargă cu căciula la Ministerul Dezvoltării.

Dacă aprobăm această iniţiativă creăm o independenţă şi mai mare a autorităţilor locale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul vicelider Florin Pâslaru, Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Noi am citit cu atenţie expunerea de motive, am citit şi am ascultat şi raportul comisiei. În concluzie, ne referim numai la acest proiect de lege.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota în favoarea raportului de respingere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Alte intervenţii? Nemaifiind alte intervenţii, caracter ordinar, rămâne la şedinţa de vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 388/2014). (rămasă pentru votul final)  

79. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 388/2014.

Caracter ordinar.

Iniţiatorii nu doresc să intervină.

Comisia pentru buget.

Din partea Comisiei pentru buget, vă rog, domnule deputat, prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Gheorghe:

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond.

Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată a respins iniţiativa legislativă.

Membrii Comisiei pentru buget au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa din 9 decembrie 2014.

La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 31 de deputaţi din totalul de 34 de membri ai comisiei.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât cu 5 voturi împotrivă să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Intervenţii?

Domnul Ialomiţianu, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Grupul PNL din Camera Deputaţilor va vota împotriva raportului de respingere.

Obiectul de reglementare al iniţiativei se referă tot la modul de repartizare a impozitului pe venitul agricol, banii să rămână la autorităţile locale, cei care plătesc impozitul, mă refer la agricultori, au nevoie de servicii de calitate pe care trebuie să le presteze primăriile. Dumneavoastră ce faceţi? Vreţi ca banii să ajungă la Bucureşti? Să-i împărţiţi pe criterii clientelare.

Sper ca Grupul PSD să voteze împotriva raportului de respingere. Am înţeles, la cealaltă iniţiativă, unde aţi spus că veţi vota împotriva iniţiativei, să sperăm că pentru această iniţiativă veţi da un vot favorabil şi veţi vota împotriva raportului de respingere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenţii dacă sunt. Nu sunt intervenţii.

Caracter ordinar. Rămâne la şedinţa de vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art. 257 lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 502/2014). (rămasă pentru votul final)  

80. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 257 lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 502/2014.

Caracter ordinar.

Iniţiatori. Nu.

Comisia pentru buget. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Gheorghe:

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 24 noiembrie 2014.

La întocmirea prezentului raport, s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum şi punctul de vedere negativ al Guvernului.

Membrii comisiei au examinat propunerea legislativă menţionată mai sus în şedinţa din 9 decembrie 2014. Din totalul de 34 de membri ai comisiei au fost prezenţi la dezbateri 31 de deputaţi.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Intervenţii din partea colegilor. Nu sunt.

Rămâne la şedinţa de vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 511/2014). (rămasă pentru votul final)  

81. Următoarea propunere, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 511/2014.

Iniţiatorii. Nu.

Comisia pentru buget. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Gheorghe:

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond.

Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.

Membrii comisiei au examinat iniţiativa legislativă menţionată mai sus în şedinţa din 9 decembrie 2014.

La lucrările comisiei au fost prezenţi un număr de 31 de deputaţi din totalul de 34.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Intervenţii din partea colegilor. Nu sunt intervenţii.

Rămâne la şedinţa de vot final, având un caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art.24<sup>1</sup> din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 133/2014). (rămas pentru votul final)  

82. Proiectul de Lege pentru completarea art.241 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, PL-x 133/2014.

Caracter ordinar.

Iniţiatorii. Nu.

Din partea celor două comisii, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu, îl invit pe domnul preşedinte Iulian Iancu să prezinte raportul.

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisiile menţionate, respectiv, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, au fost sesizate spre dezbatere, în fond, cu proiectul de lege pe care l-aţi menţionat.

Proiectul de lege încearcă să reglementeze modalitatea de amplasament al panourilor foto-voltaice pe terenurile productive, în scopul protecţiei mediului şi protejării sectorului agricol. Însă, această propunere nu face altceva decât să repete o reglementare care există deja, Legea nr. 23/2014, care aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 57/2013, şi care, în esenţă, modifică Legea nr. 220. Adică, se adresează exact aceluiaşi domeniu de activitate şi îl soluţionează.

Prin urmare, în urma dezbaterilor, membrii celor două comisii propun plenului respingerea propunerii legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumim.

Dezbateri generale nu sunt.

Rămâne la şedinţa de vot final, având un raport de respingere. Caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind localitatea Pungeşti (Pl-x 324/2014). (rămasă pentru votul final)  

83. Următoarea propunere, Propunerea legislativă privind localitatea Pungeşti, Pl-x 324/2014.

Iniţiatorul.

(Domnul deputat Remus-Florinel Cernea solicită să ia cuvântul.)

Păi, nu sunteţi iniţiator.

Iniţiator este domnul... A! Ba da. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Această iniţiativă legislativă este una simbolică. Pleacă de la o stare de fapt extrem de tensionată care s-a petrecut în localitatea Pungeşti în urmă cu aproximativ un an şi jumătate. În acel loc, după cum se ştie, a fost pornită o explorare a gazelor de şist, însă, din nefericire, nu s-a dialogat cu oamenii, au fost impuse măsuri de forţă împotriva acestora, lucru care a generat proteste, a generat reacţii legitime din partea cetăţenilor care s-au simţit ignoraţi, şi şi-au văzut drepturile fundamentale grav încălcate.

După cum vă amintiţi, a fost instituită o zonă de protecţie specială în Pungeşti, lucru care a suspendat drepturile fundamentale pentru cetăţenii din zonă sau pentru cei care doreau să traverseze zona, să treacă pe acolo. Am avut experienţa de a merge la Pungeşti, unde am fost legitimat ca şi cum aş fi intrat într-o altă ţară. Am avut experienţa să văd foarte, foarte multe forţe de ordine în acea zonă, care i-au intimidat pe cetăţeni, şi chiar am vorbit cu oameni care mi-au mărturisit plângând, oameni foarte în vârstă mi-au mărturisit plângând cum au fost brutalizaţi de forţele de ordine, cum copiii lor au avut coşmaruri noaptea, cum plângeau şi doreau ca Moşul, pentru că era perioada sărbătorilor de iarnă, Moşul să vină şi să-i ia pe jandarmi. Am vorbit cu un tânăr care a fost bătut... şi lăsat inconştient, i s-a rupt mâna, i s-a spart capul de către jandarmi.

Or, astfel de situaţii tensionate cred că ar trebui evitate şi ar fi trebuit evitate printr-o cu totul altă abordare din partea autorităţilor.

Nu vă cer să votaţi legea, să votaţi iniţiativa legislativă, pentru că vă spuneam, este una pur simbolică. Doar am încercat să atrag atenţia asupra unui derapaj autoritarist extrem de periculos pentru o democraţie. Vă cer, însă, în semn de solidaritate cu cetăţenii din Pungeşti care au suferit cu acel prilej, să acordaţi un vot de abţinere, acest lucru arătând că sunteţi solidari cu ei.

Legea desigur că parafrazează celebra carte a lui George Orwell, "Ferma Animalelor", în care, dacă vă amintiţi, era... fusese instituită o democraţie a animalelor, care a fost deturnată spre o dictatură de către acei porci pe care desigur i-aţi văzut şi în extraordinarul desen animat făcut după această carte.

Aceşti porci au schimbat legea care spunea că toate animalele sunt egale. Au adăugat că unele animale sunt mai egale decât altele.

Parafrazându-l pe Orwell, am propus această iniţiativă legislativă, repet, simbolică, spunând că toţi oamenii sunt egali, dar unii oameni sunt mai egali decât alţii. În sensul că, iată, la Pungeşti am văzut cum unor concetăţeni de-ai noştri li s-au răpit drepturile fundamentale într-un mod extrem, extrem de brutal şi într-un mod nedemn pentru o democraţie membră a Uniunii Europene.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Comisiei juridice?

Principiul acesta al egalităţii este prevăzut în Constituţie.

Vă rog, domnul coleg, prezentaţi raportul Comisiei juridice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurelian Ionescu:

Mulţumesc.

Raport asupra Propunerii legislative privind localitatea Pungeşti.

Comisia a fost sesizată spre dezbatere în fond, Comisia juridică.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul a respins propunerea legislativă.

Propunerea legislativă are un singur articol, "Toţi oamenii sunt egali, dar unii oameni sunt mai egali decât alţii".

Consiliul Legislativ a avizat negativ.

Membrii comisiei, cu majoritate de voturi şi o abţinere, au respins propunerea legislativă.

Propunerea legislativă este în contradicţie cu dispoziţiile exprese privind egalitatea în drepturi, cuprinse în Constituţia României, Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Proiectul legislativ face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

La dezbateri generale?

Vă rog, Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Apreciem ironia colegului, însă eu consider că ar trebui să venim cu teme efectiv de modificare a legislaţiei aici şi care sunt în actualitate cu ceea ce presupune societatea noastră.

Vreau să vă spun că încă din ianuarie 2012 am fost cred că una dintre primele persoane, dacă nu prima persoană care a ieşit pe această temă, cu gazele de şist, în ianuarie 2012, cu 3 scrisori deschise, adresate Preşedintelui de atunci, premierului Boc şi preşedintelui Autorităţii pentru Resurse Minerale, în care atrăgeam atenţia asupra acestui pericol.

Ceea ce s-a întâmplat însă la Pungeşti, într-adevăr, este un derapaj. Dar acest derapaj a fost pentru că au fost persoane, au fost grupuri care au agitat şi au inflamat populaţia de acolo. Au fost dezinformaţi în ceea ce priveşte procedura care se executa acolo, şi anume cea de explorare, şi nu de exploatare.

Într-adevăr, la acea vreme, tehnologia era considerată dăunătoare, este probabil şi acum, nu ştim încă cu adevărat. Însă aceşti agitatori care au inflamat populaţia locală au condus la acele conflicte în care muncitorii care veniseră acolo să-şi execute şi ei un drept al lor, dreptul la muncă, au fost agresaţi, s-au furat utilaje, s-au furat conducte, s-a îngrădit accesul la siturile respective, care au fost, pe de altă parte, o încălcare a legii în ceea ce priveşte... făcută de către cetăţeni de acolo şi grupurile de susţinători în ceea ce priveşte firmele care trebuiau să execute contractul respectiv.

Deci în ceea ce priveşte situaţia de acolo, lucrurile nu stau chiar aşa, adică nu a fost o agresiune din punctul de vedere al autorităţilor, a fost mai mult o protecţie a autorităţilor pentru cei care trebuiau să execute acele operaţiuni şi care nu erau lăsaţi şi erau în permanenţă agresaţi şi împiedicaţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenţii?

Da, domnul Cernea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Apreciez implicarea domnului Ovidiu Iane în această luptă politică şi civică împotriva fracturării hidraulice, împotriva gazelor de şist.

După cum se ştie, tema este dezbătută pe plan internaţional. Sunt ţări care au adoptat legislaţii de interzicere a acestei tehnologii, tocmai pentru că este periculoasă. Şi eu mă număr printre semnatarii unei astfel de iniţiative legislative care va fi dezbătută aici.

Aşadar este o temă amplă care suscită luări de poziţie politice la nivel internaţional, la nivel chiar european. Sunt ţări care au interzis sau au introdus moratorii. Dar nu sunt de acord să-i blamăm pe cetăţenii care au protestat la Pungeşti, pentru că, repet, cu dânşii nu s-a discutat. Nu au existat, nu s-au utilizat proceduri democratice de consultare a cetăţenilor, aşa cum legile în vigoare prevăd.

Tensiunea la care s-a ajuns... s-a ajuns tocmai pentru că s-a mers pe ideea de a forţa această explorare a gazelor de şist, repet, fără niciun fel de dialog, niciun fel de consultare cu cetăţenii. Cetăţenii aveau tot dreptul să-şi exprime şi aveau toată legitimitatea să reacţioneze critic, să reacţioneze protestând. Vă sunt cunoscute acele imagini cu femei în vârstă care au fost târâte de jandarmi, au fost brutalizate, oameni care... oameni simpli care pur şi simplu doreau să-şi apere sănătatea, pământurile din zonă, micile lor gospodării, micile... poate chiar micile afaceri sau activităţi agricole, şi care erau speriaţi.

Acestor oameni li s-a răspuns în forţă, din nefericire, iar această instituire a zonei de...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Închei în 10 secunde.

... această instituire a zonei speciale de securitate, din câte ştiu eu, este fără precedent într-o ţară democratică, îndreptată împotriva propriilor cetăţeni.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Doamna Varga, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lucia-Ana Varga:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Această problemă a gazelor de şist este una extrem de importantă şi pentru a putea lua o decizie în acest sens ministerul trebuie să facă evaluări şi să facă studii pentru a vedea impactul unor astfel de activităţi asupra mediului înconjurător.

De aceea trebuie să ascultăm şi vocea societăţii civile, trebuie să ascultăm şi vocea autorităţii, şi împreună să luăm o decizie corectă.

De aceea, cer ministerului să demareze studiile pentru a evalua impactul unor astfel de activităţi asupra mediului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Doamnă deputat, nu se discută aici de gaze de şist. În propunerea aceasta se discută, punctual, de egalitatea între oameni, este un principiu constituţional.

Principiul constituţional... eu sunt de acord cu dumneavoastră, vă dau imediat cuvântul. Gazele de şist şi... este problematica gazelor de şist, este o chestiune care vizează mediul şi aşa mai departe.

Această propunere la care face referire domnul deputat este cea care vizează egalitatea între oameni, care nu are legătură cu gazele de şist.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lucia-Ana Varga:

Este adevărat, dar această iniţiativă legislativă a fost iniţiată în contextul discuţiei referitoare la gazele de şist în România.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc şi eu.

Rămâne la votul final, propunere de respingere.

Doriţi să interveniţi?

Da, domnul Mihăiţă Calimente, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Sigur că observăm tot felul de iniţiative legislative, spun eu, care de care mai curioase, dar ce s-a întâmplat acolo, la Pungeşti, este ca în poveşti, pentru că colegul nostru care vine cu această propunere este foarte tânăr. Când eram la şcoală, am învăţat despre Vasile Roaită care, săracul, a fost împuşcat de către, nu-i aşa, jandarmeria reacţionară, ca până la urmă să aflăm că era de fapt un agent al Siguranţei infiltrat acolo.

Cam aşa ceva s-a întâmplat şi la Pungeşti, pentru că primarul de acolo ne-a povestit că el a organizat prima manifestare, pentru că nu a fost consultat şi probabil nu a luat ce trebuia să-şi ia, şi după aceea lucrurile au fost scăpate de sub control.

Sigur că ceea ce s-a întâmplat nu a fost tocmai corect. Cetăţenii au fost agresaţi, dar nici acţiunea cetăţenilor care s-au dus să blocheze proprietăţile şi activităţile normale desfăşurate de alţi cetăţeni nu fost normale.

Şi de aceea este foarte bine să analizăm aceste lucruri şi să nu ne grăbim să-i condamnăm pe unii da şi pe alţii ba.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulţumesc.

Rămâne la votul final cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane (Pl-x 333/2014). (rămasă pentru votul final)  

Următoarea.

84. Propunerea legislativă pentru recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane, Pl-x 333/2014.

Numai puţin, vă dau cuvântul în calitate de iniţiator.

Are un caracter organic.

Vă rog, domnul deputat Cernea, iniţiator.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Tema protecţiei animalelor este una deosebit de importantă. Vă este cunoscut citatul din Gandhi care spunea că progresul moral al unei societăţi se recunoaşte prin felul în care sunt tratate femeile şi animalele în acea societate.

Tocmai pentru că şi în ţara noastră, şi în foarte multe alte locuri din lume se petrec scene de cruzime faţă de animale şi în mod special faţă de delfini - pentru că această lege îi priveşte - am iniţiat acest proiect, urmând două direcţii principale. Pe de o parte, o întărire a protecţiei delfinilor din Marea Neagră. După cum ştiţi, în urmă cu aproximativ 70 de ani, în Marea Neagră înotau aproximativ 2,5 milioane de delfini. Astăzi mai sunt estimaţi la doar câteva zeci de mii. Din cauza activităţilor umane, din cauza pescuitului intensiv, din cauza vânării lor pentru o lungă perioadă de către statele riverane Mării Negre, numărul lor a scăzut foarte mult.

Descoperirile ştiinţifice însă recente arată că inteligenţa acestor specii de delfini este una deosebit de ridicată, creierul acestora este complex, viaţa lor socială este deosebit de dezvoltată. Probabil este un detaliu mai puţin cunoscut, dar delfinii chiar îşi acordă nume unii altora, au chiar dialecte diferite, au fost descoperite dialecte diferite, sunt zeci de mii de sunete distincte pe care le scot, care într-un fel sunt... care sunt modul lor de a comunica, care reprezintă modul lor de a comunica şi care, repet, este unul deosebit de complex.

Mai mult, delfinii sunt singura specie care în sălbăticie salvează în mod constant vieţi omeneşti. Aceasta înseamnă că sunt capabili de inferenţe şi de un raţionament moral, pentru că ei realizează că viaţa aceea este în pericol, realizează că viaţa aceea are preţ şi încearcă să o salveze, uneori chiar riscându-şi propria securitate şi integritate corporală, pentru că au fost situaţii în care s-au opus unor rechini care se apropiau de înotători sau de persoane căzute în apă.

India este ţara care pentru prima dată a recunoscut acest statut delfinilor. Curtea Supremă a statului New York a recunoscut acest statut pentru cimpanzei. Curtea Supremă din Argentina a recunoscut acest statut, de asemenea, pentru un urangutan.

Care este criteriul? Criteriul este inteligenţa. Faptul că, spre exemplu, aceste specii sunt printre puţinele care se recunosc în oglindă. Aceasta arată că au un grad de conştientizare a propriei identităţi deosebit de dezvoltat, pe care doar oamenii îl mai au, oamenii, unele specii de maimuţe, elefanţii şi delfinii.

Am făcut această lege doar pentru delfini, pentru că în libertate, în România, trăiesc doar delfini. Dacă ar fi trăit şi elefanţi sau specii de maimuţe, legea s-ar fi extins şi asupra lor.

Vă spun că în sprijinul iniţiativei am primit şi o scrisoare de la un laureat al Premiului Oscar pentru documentar în anul 2010, domnul Louie Psihoyos. Este o scrisoare emoţionantă, publicată pe internet, vă recomand cu căldură să o citiţi.

Ştiu că acest proiect de lege nu va trece. Principala problemă este de natură juridică. Acest concept de persoane non-umane nu se regăseşte în Constituţia României, aşadar este greu să fie adoptat printr-o lege. Dar am refăcut...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

... timpul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

10 secunde. Am refăcut legea, o voi redepune fără conceptul de persoane non-umane, lăsând doar măsurile de protecţie pentru delfini. 67 dintre colegii dumneavoastră deja au semnat această lege, în calitate de iniţiatori.

Vă invit să o semnaţi alături de mine şi să dăm o şansă unei întăriri a protecţiei delfinilor. Milioane de oameni ne vor iubi pentru acest lucru, din România şi de pe întreaga planetă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Comisia juridică, raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurelian Ionescu:

Raport asupra Propunerii legislative pentru recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată cu proiectul legislativ.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat negativ.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare stabilirea unui regim juridic distinct pentru toate speciile de delfini, în sensul definirii acestora drept persoane non-umane care ar urma să se bucure de anumite drepturi expres prevăzute de lege. Sancţionarea încălcării drepturilor respectivelor persoane non-umane ar putea să se facă prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la încălcarea drepturilor persoanelor umane.

Membrii comisiei au propus respingerea propunerii legislative.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Dezbateri generale?

Domnul Iane, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Problematica aceasta a protecţiei animalelor este într-adevăr importantă pentru legislaţia noastră. Avem nevoie de o lege care să confere mai multă protecţie animalelor, este adevărat. Dar forma în care a fost propusă această modificare lasă de dorit. Pe lângă, să zicem aşa, fantasmagoria declarării de persoane non-umane a unor... nu ştiu cum să le zic... mamifere, vreau să vă spun că şi eu am acasă, am 3 câini şi un motan, şi sunt extrem de inteligenţi, şi comunică între ei. De ce nu considerăm că pot să-şi pună şi nume? Nu ştim noi cu adevărat ce se întâmplă dincolo de acele schimburi de sunete dintre animale.

În ceea ce priveşte însă delfinii, aici într-adevăr avem o problemă, numărul lor s-a împuţinat şi trebuie să intervenim. Dar rugămintea mea este, dacă avem asemenea iniţiative, să încercăm să facem astfel încât să fie o lege care se aplică pentru toate animalele, pentru că nu este vorba numai de delfini, ştim foarte bine, sunt cazuri de violenţă asupra animalelor. Şi mă refer la animalele casnice - câini, cai, măgăruşi -, chiar şi alte mamifere care mai trăiesc pe lângă casa omului. Şi aş avea rugămintea către colegul nostru să se documenteze şi să vină într-adevăr cu o propunere care să fie cu adevărat o lege nouă şi bună pentru protecţia animalelor, pentru că chiar avem nevoie de această lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Alte intervenţii?

Domnul Cernea, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Mulţumesc pentru îndemnul la aplauze.

Tema este însă una foarte serioasă, cea a protecţiei animalelor. Vă spun că acest concept de persoane non-umane nu este invenţia mea, este adoptat la cea mai mare reuniune a oamenilor de ştiinţă din lume, în anul 2012. Sunt numeroase campanii făcute în multe ţări pentru recunoaşterea acestui statut pentru cele mai inteligente specii care trăiesc alături de noi pe pământ. Şi v-am spus, conform criteriului testului oglinzii, acestea sunt: cimpanzeii, elefanţii, delfinii.

Am precizat mai devreme că am renunţat însă la acest concept, din raţiuni juridice. Şi într-adevăr o nouă lege care va avea prevederi doar privind întărirea protecţiei delfinilor va fi depusă în curând în Parlament, va fi adusă în atenţia dumneavoastră şi sper să obţină sprijinul dumneavoastră, inclusiv al domnului Ovidiu Iane şi al celorlalţi colegi, pentru că ar însemna un progres moral important pentru societate.

Mai spun un lucru. Există legi generale de protecţie pentru animale, sunt perfect de acord, dar uneori este nevoie şi de legi speciale pentru anumite specii, iar România este semnatara unui Tratat de la Monaco, din 1996, care stipulează tocmai acest lucru, obligaţia statelor semnatare să vină cu legi speciale de protecţie a delfinilor. Uneori este nevoie de o lege specială, pentru că anumite specii comportă probleme distincte.

Vă mulţumesc foarte mult pentru votul dumneavoastră de abţinere. Vă îndemn să vă abţineţi la acest proiect de lege. Pentru că, repet, juridic, el nu are cum să treacă, ar intra în coliziune cu prevederi ale Constituţiei, dar abţinându-vă la acest proiect de lege, vă exprimaţi solidaritatea cu ideea, cu principiul ca delfinii să fie mai bine protejaţi.

Şi la următoarea lege pe care o vom discuta în curând, poate în toamna acestui an, sper foarte mult să o sprijiniţi şi să existe un vot foarte larg, din partea tuturor grupurilor politice.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării programului de lucru.  

Liderul Grupului PSD, domnul Marian Neacşu, procedură.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Consultându-mă cu colegii mei, liderii grupurilor parlamentare, vă supunem atenţiei propunerea ca astăzi votul... şedinţa de vot final să fie programată la ora 15,00. Şi ţinem să facem acest anunţ de acum, pentru ca toate grupurile parlamentare să se poată pregăti pentru a asigura prezenţa în sală, urmând ca la ora 14,00 să reluăm dezbaterea, până la 14,30. Dat fiind faptul că sunt aproape 100 de proiecte dezbătute astăzi, trebuie să dăm posibilitatea aparatului tehnic să alcătuiască lista de vot final.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Să înceapă votul cu propunerea liderului Grupului PSD. Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 90 de voturi pentru şi o abţinere, propunerea domnului Neacşu a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 60/2014). (rămasă pentru votul final)  

Mai avem încă un proiect.

85. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Pl-x 60/2014. Caracter organic.

Iniţiatorii? Nu.

Comisia pentru muncă, preşedintele Solomon, vă rog, raportul comisiei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Raport suplimentar asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010.

Propunerea are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 263 privind sistemul unitar de pensii publice, preconizând următoarele: o nouă definire a punctajului anual, cu implicaţii asupra cuantumului pensiei, în sensul împărţirii sumei punctajelor lunare la numărul de luni lucrate pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale, actuala prevedere stipulând că împărţirea sumei punctajelor lunare se face la 12; reducerea stagiului de cotizare la 33 de ani pentru femei, precum şi reducerea stagiului minim de cotizare în specialitate de la 20 la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi; modificarea Tabelului 1, în sensul reducerii stagiului de cotizare realizat în condiţii deosebite şi reducerea vârstei standard de pensionare; modificarea Anexei 3 la lege, în care sunt cuprinse unităţile care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, introducându-se noi beneficiari.

În urma reluării dezbaterilor, în şedinţa din 28 ianuarie, Comisia de muncă propune menţinerea soluţiei iniţiale, de respingere a propunerii legislative.

Legea este organică, a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 11 februarie 2014, Camera Deputaţilor este decizională.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 528/2014). (rămasă pentru votul final)  

86. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Pl-x 528.

Iniţiator? Domnul Ciuhodaru? Nu.

Comisia pentru muncă?

Domnul Solomon, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Obiectul de reglementare a iniţiativei este completarea prevederilor art. 58 din Legea nr. 263, în sensul asimilării situaţiei femeilor care nasc şi/sau cresc copii cu handicap la situaţia persoanelor care au realizat stagiul de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat.

Legea este organică, a fost respinsă de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2014, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Comisia propune plenului respingerea iniţiativei legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Dezbateri generale? Colegii? Nu.

Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind Clarificarea Statutului Pieţei RASDAQ şi al Pieţei Valorilor Mobiliare Necotate (Pl-x 564/2013). (rămasă pentru votul final)  

87. Propunerea legislativă privind clarificarea statutului pieţei RASDAQ şi al pieţei Valorilor Mobiliare Necotate, Pl-x 564/2013. Caracter ordinar.

Iniţiatorii? Nu.

Comisia pentru buget?

Domnul deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă.

Propunerea supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare clarificarea statutului juridic al pieţei RASDAQ şi al Bursei de Valori Bucureşti.

În conformitate cu prevederile art. 61, membrii comisiei s-au întrunit în şedinţa din 3 februarie 2015. Au fost prezenţi 33 de deputaţi din totalul de 34.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dezbateri generale? Nu sunt.

Rămâne la votul final cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (Pl-x 506/2014). (rămasă pentru votul final)  

88. Şi ultima, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, Pl-x 506/2014. Caracter ordinar.

Iniţiatorii? Nu.

Comisia pentru industrii?

Domnul preşedinte Iulian Iancu.

Vă rog, raportul, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia a fost sesizată în dezbatere în fond cu propunerea menţionată.

Guvernul nu susţine, Senatul a respins-o, Comisia pentru afaceri europene o avizează negativ.

În fond ea se adresează întreprinderilor mici şi mijlocii, în dorinţa de a fi introduse persoanele care lucrează pe cont propriu, afaceri de familie, implicate în activităţi meşteşugăreşti, asociaţii angajate în mod regulat în activităţi economice.

Toate aceste propuneri au fost cuprinse deja în Legea nr. 346 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

În consecinţă, membrii comisiei propun plenului respingerea propunerii legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Rămâne la votul final, în consecinţă.

Ora 13,00, suspendăm şedinţa. Ne vedem la ora 14,00. La ora 15,00, votul final.

Mulţumesc mult.

 
  Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152 din 15 iulie 1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (Pl-x 646/2013). (rămasă pentru votul final)  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

89. Continuăm şedinţa noastră, stimaţi colegi, cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152 din 15 iulie 1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe - caracter ordinar, Pl-x 646.

Iniţiatorul? Nu.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului?

Doamna Bucura, vă rog, deputată de Argeş.

Vă rog, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Simona Bucura-Oprescu:

Onorată asistenţă,

Domnule preşedinte,

În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din ziua de miercuri, 23 aprilie 2014, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, s-a hotărât retrimiterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152 din 15 iulie 1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a luat-o în discuţie, în vederea examinării şi depunerii unui nou raport.

Pentru această propunere legislativă s-a întocmit raportul nr. 4c-6/596 din 11 februarie 2014, prin care s-a propus respingerea propunerii legislative.

La întocmirea prezentului raport suplimentar, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 10 decembrie 2013, în calitate de primă Cameră sesizată.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea alin. (2) şi a art. 10 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reglementării posibilităţii achitării în rate a preţului locuinţelor dobândite în condiţiile Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie, construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, comisia a examinat propunerea legislativă în şedinţa din 3 februarie 2015.

În urma examinării intervenţiei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei s-a hotărât, cu majoritate de voturi, 5 voturi împotrivă, menţinerea raportului de respingere a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152 din 15 iulie 1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, din următoarele considerente: modificarea prevederilor Legii nr. 152/1998, în sensul reglementării posibilităţii plăţii în rate a locuinţelor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe ar putea avea implicaţii asupra procesului de dezvoltare a construcţiilor de locuinţe ANL, deoarece sumele obţinute din vânzarea acestor locuinţe se utilizează numai pentru finanţarea construcţiei de locuinţe.

De asemenea, condiţiile în care titularii de contracte de închiriere pot achita preţul locuinţei în rate ar trebui reglementate în cadrul Legii nr. 152/1998, împreună cu alte aspecte care privesc plata în rate, cum ar fi dobânda aplicată, termene de rambursare, măsuri privind întârzierile la plată.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc mult.

La dezbateri generale? Domnul Pâslaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Având în vedere raportul comisiei, precum şi expunerea de motive, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota favorabil raportul de respingere prezentat de comisie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Grupul PNL. Alte intervenţii? Nu sunt. Rămâne pentru sesiunea de vot final, caracter ordinar, cu propunere de respingere.

Următoarea, Propunerea legislativă privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a activităţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare...

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Procedură. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

M-am consultat cu ceilalţi colegi ai mei, lideri de grup. Pe poziţia 208 de la Capitolul "Respingeri" se află un proiect de lege pentru care am retrimis astăzi din plen şi poziţia 15 şi trebuie discutate în comisie împreună, pentru a face un singur raport şi un raport de respingere, să fie respinse celelalte proiecte. Fapt pentru care eu vă solicit să aducem în faţă şi solicit retrimiterea la comisie, pentru a putea fi discutată cu poziţia 15, care s-a retrimis astăzi, care este cu adoptare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Vor fi două voturi.

Deci, prima dată aducerea acum în discuţie.

Supun votului dumneavoastră propunerea făcută de liderul UDMR, domnul Máté, de discutare acum.

Cine este pentru, vă rog? Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 81 de voturi pentru şi două abţineri propunerea făcută de domnul Máté a fost acceptată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 131/2015). (retrimis comisiei)  

Acum supun votului dumneavoastră propunerea făcută tot de domnul Máté, de retrimitere pentru două săptămâni la comisii, pentru a fi discutată cu cealaltă, de la poziţia 15 (Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, PL-x 131/2015).

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Mulţumesc.

Şi această propunere, cu 92 de voturi pentru şi două abţineri a fost acceptată. Termen două săptămâni. Va fi discutată cu cealaltă.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a activităţii Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare I.N.C.D.I.F. - ISPIF Bucureşti (Pl-x 402/2013). (rămasă pentru votul final)  

90. Deci continuăm cu Propunerea legislativă privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a activităţii Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare I.N.C.D.I.F. - "ISPIF" Bucureşti, Pl-x 402/2013, caracter ordinar.

Iniţiatorii? Nu.

Comisia pentru administraţie publică? Cine prezintă raportul? Doamna Bucura, tot dumneavoastră? Raportul, vă dau eu raportul, veniţi la mine.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Simona Bucura-Oprescu:

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a luat în discuţie în vederea depunerii prezentului raport.

Pentru această propunere legislativă s-a întocmit raportul nr. 4/6/439 din 20 noiembrie 2013, prin care s-a propus respingerea propunerii legislative.

La întocmirea prezentului raport suplimentar comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr. 191 din 21 martie 2013; avizul negativ al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din 5 noiembrie 2013; avizul favorabil al Comisiei juridice din 12 noiembrie 2013; punctul de vedere negativ al Guvernului.

În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei s-a hotărât, cu majoritate de voturi, menţinerea raportului de respingere a Propunerii legislative privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a activităţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare.

În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc mult.

Dezbateri generale? Nu sunt dezbateri generale.

În aceste condiţii, merge la votul final. Repet, caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea şi modificarea art. 85 din Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 524/2014). (rămasă pentru votul final)  

91. Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea art. 85 din Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Pl-x 524/2014.

Din partea iniţiatorilor? Nu sunt.

Din partea celor două comisii, Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate? Domnul preşedinte al Comisiei pentru muncă, domnul Florin Buicu. Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am avut în vedere avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanţe, negativ al Comisiei juridice, negativ al Comisiei pentru egalitate de şanse, punctul de vedere negativ al Guvernului.

În 28 februarie 2014 Comisia pentru muncă a hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea. Au participat 22, din 24.

În 3 februarie 2015 Comisia pentru sănătate a hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii. Au participat 16, din 19.

În urma finalizării dezbaterilor, cele două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Dezbateri generale din partea colegilor? Nu sunt.

Rămâne la şedinţa de vot final, având un caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alin. (1) al art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 519/2014). (rămasă pentru votul final)  

92. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Pl-x 519/2014. Caracter organic.

Iniţiatorii? Nu.

Din partea Comisiei pentru muncă, domnul preşedinte Solomon, vă rog, raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (1) al art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul utilizării, de către Casa Naţională de Pensii Publice, la calculul drepturilor de pensie, a datelor preluate din carnetele de muncă din sistemul informatic al CNPP.

Legea este în categoria legilor organice.

A fost respinsă de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2014.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, iar comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

La dezbateri generale dacă doreşte să intervină cineva? Nu doreşte nimeni. Rămâne la şedinţa de vot final cu propunere de respingere şi caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art. 8 din Legea privind venitul minim garantat nr.416/2001 (Pl-x 543/2014). (rămasă pentru votul final)  

93. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.8 din Legea privind venitul minim garantat nr. 416/2001, Pl-x 543/2014.

Iniţiatorii? Nu.

Comisia pentru muncă? Domnul preşedinte Solomon.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art.8 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în sensul că se solicită exceptarea de la calculul pentru stabilirea venitului net lunar al familiei sau al persoanei singure a unor categorii de venituri, cum ar fi: alocaţia de stat pentru copii; alocaţia pentru susţinerea familiei; bugetul personal complementar; ajutoarele de stat acordate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010; bursele de studiu şi bursele sociale; sprijinul financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1488/2004 - "Bani de liceu"; depozitele bancare de până la 8.000 lei ale pensionarilor din sistemul public de pensii.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

A fost respinsă de Senat în şedinţa din 2 decembrie 2014.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, iar comisia propune plenului respingerea iniţiativei legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

La dezbateri generale, domnul vicelider Florin Pâslaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Având în vedere raportul comisiei, precum şi expunerea de motive, Partidul Social Democrat va vota în favoarea raportului de respingere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Alte luări de cuvânt? Nu sunt. Rămâne la sesiunea de vot final cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Următoarea...

Procedură. Vă rog, liderul Grupului PSD, domnul deputat Marian Neacşu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Aş vrea să vă propun, în numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, retrimiterea la comisie pentru două săptămâni a proiectului legislativ aflat pe poziţia 167, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 26 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Este un proiect legislativ, tip lege organică, care a fost adoptat de Senat şi cred că ar fi corect şi normal ca cele două comisii sesizate pentru raport să se mai uite asupra acestui proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

O să vă rog, stimaţi colegi, să votăm de două ori: o dată să o aducem acum, să o discutăm, este vorba de Pl-x 42/2015...

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 129 de voturi pentru, PL-x 42/2015 a fost adus în faţă.

 
Video in format Flash/IOS Proiect de Lege pentru modificarea art.26 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 42/2015). (retrimis comisiei)  

Şi acum supun votului dumneavoastră, stimaţi colegi, propunerea făcută de liderul PSD, domnul Neacşu, de a fi retrimisă la comisie, termen două săptămâni.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 134 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi nicio abţinere propunerea legislativă a fost trimisă Comisiei pentru muncă. Termen două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr. 176 din 18 octombrie 2000 privind dispozitivele medicale (Pl-x 522/2014). (rămasă pentru votul final)  

94. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 176 din 18 octombrie 2000 privind dispozitivele medicale, Pl-x 522/2014. Caracter ordinar.

Iniţiatorii? Nu.

Comisia pentru sănătate? Domnule preşedinte Buicu, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Senatul a respins propunerea legislativă.

Am avut în vedere avizul negativ Comisiei juridice; negativ al Comisiei pentru industrii; punctul de vedere negativ al Guvernului.

Am examinat propunerea legislativă, fiind prezenţi 17, din 19 membri.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie a hotărât, cu unanimitate, să vă propună respingerea propunerii legislative, întrucât Legea nr. 176/2000 privind dispozitivele medicale a fost abrogată.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

La dezbateri generale dacă doreşte să intervină cineva? Nu doreşte să intervină nimeni. Rămâne la votul final, având caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea si completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc (Pl-x 597/2014). (rămasă pentru votul final)  

95. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, Pl-x 597/2014. Caracter ordinar.

Iniţiatorii? Nu.

Din partea Comisiei pentru buget? Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, s-a înregistrat în 19 decembrie 2014 cu nr. 4c-2/697 din 22 decembrie 2014.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 15 decembrie 2014.

La dezbaterea propunerii legislative s-au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 15 din ordonanţa mai sus menţionată, în sensul reducerii numărului de mijloace de joc pentru jocurile de noroc tip slot-machine pentru locaţiile autorizate pentru activitatea Companiei Naţionale Loteria Română, astfel încât numărul acestora să poată fi de minimum două mijloace de joc, dar nu mai mult de cinci.

Totodată, se propune ca jocurile de noroc tip slot-machine să fie autorizate şi să funcţioneze legal doar în cazinouri sau agenţii aparţinând Companiei Naţionale Loteria Română.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 10 februarie membrii comisiei au examinat propunerea legislativă şi din 34 de membri au participat 34 de membri.

De asemenea, au participat, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Cu majoritate de voturi comisia a hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislativă, deoarece domeniul jocurilor de noroc a fost deja legiferat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dezbateri generale? Domnul Iane, Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulţumesc.

Nu am vorbit ca iniţiator pentru că, aşa cum a spus şi comisia, anumite prevederi au fost deja preluate în această ordonanţă, însă vreau să atrag atenţia asupra acestui fenomen naţional, şi anume dependenţa de jocurile de noroc, psihologii o numesc ludomanie. Această dependenţă afectează foarte mult comunităţile sărace şi în special pe cei cu venituri incerte, pe cei cu venituri mici. La mine în colegiu sunt foarte multe cazuri în care banii necesari traiului de zi cu zi al familiei sunt consumaţi la aceste păcănele şi vreau să vă spun că atunci când am semnat iniţiativa respectivă am avut în vedere tocmai limitarea şi stoparea acestui fenomen, ca aceste păcănele să fie numai în spaţii special destinate, şi nu oriunde există un bar sau oriunde există o crâşmă să poată fi puse aceste păcănele.

Prin reglementările pe care le-a adus, însă, ordonanţa, într-adevăr, se face un pic de lumină asupra subiectului, dar revin, trebuie să mergem mai departe de atât şi să venim şi cu măsuri preventive în a stopa acest fenomen. Şi aici există nişte propuneri care împreună cu psihologii se pot face, şi anume acea consiliere, dar pe lângă aceasta, ar trebui să mai avem o obligaţie legală, şi anume obligaţia celui care are sala de jocuri să constate dependenţa unei persoane. Să ştiţi că persoanele acestea care vin, şi revin, şi revin, sunt uşor observabile şi acestea trebuie introduse într-o bază de date, astfel încât să poată fi de acolo preluate şi introduse într-un sistem de consiliere psihologică şi, ulterior, dacă nu chiar să li se interzică accesul în sălile de jocuri. Sunt unele ţări în Uniunea Europeană care au aceste baze de date comune, operatorii sunt obligaţi să introducă persoanele dependente în aceste baze de date şi atunci, implicit, în momentul în care li se opreşte accesul, au interdicţia de a mai intra în aceste săli.

Vă mulţumesc. Noi vom respinge această iniţiativă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Alte intervenţii din partea colegilor? Nu sunt.

Mulţumesc.

Rămâne pentru votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Legii 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Pl-x 589/2014). (rămasă pentru votul final)  

96. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Pl-x 589/2014. Caracter ordinar.

Din partea iniţiatorilor? Nu.

Din partea Comisiei pentru cultură? Domnule deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Traian Dobrinescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Propunerii legislative privind modificarea Legii nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu această propunere legislativă, spre avizare, fiind trimisă Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, precum şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Până la data dezbaterii propunerii legislative s-au primit avize negative din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

În calitate de primă Cameră sesizată, Senatul a respins iniţiativa legislativă, în şedinţa din 8 decembrie 2014.

Propunerea legislativă a fost dezbătută în şedinţa comisiei din 10 februarie 2015.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea alin. (1) al art. 9 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, text care obligă solicitanţii de copii de pe documentele deţinute de autorităţile sau instituţiile publice să suporte costul serviciilor de copiere.

Punctul de vedere al Guvernului, transmis cu nr. 2096 din 22 octombrie 2014 nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenţi în sală în momentul votării.

Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune respingerea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, întrucât adoptarea măsurilor propuse prin aceasta ar genera cheltuieli bugetare suplimentare pentru autorităţile şi instituţiile publice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă la dezbateri generale vrea să intervină cineva? Nu vrea să intervină nimeni. Rămâne la votul final, având caracter ordinar.

Oprim aici discuţiile, stimaţi colegi. Ţinând cont că la ora 15,00 avem şedinţă programată pentru votul final, stafful tehnic să aibă posibilitatea de a organiza şedinţa de vot final şi a pregăti şedinţa.

Mulţumesc.

 
  Supunerea la votul final:  

După pauză

     

În continuare, lucrările şedinţei sunt conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

O să rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală pentru sesiunea de vot final.

Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele. Liderii grupurilor parlamentare şi-au primit...

Stăm... Cum să nu? Cam cât aţi dori dumneavoastră să stăm aşa? Zece minute. Bun! La cererea Grupului parlamentar PNL, să mai stăm un sfert de oră! Nu mai stăm? Păi, dacă domnul Tinel Gheorghe doreşte acest lucru, se poate să faceţi asemenea... Este discriminare pentru colegii de la şes. Vă rog frumos!

Bun. Pregătiţi-vă cartelele. Pentru control, să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS     Liderii sau viceliderii grupurilor parlamentare să-şi ridice extrasul... Bun.

Îmi cer scuze că vă deranjez...! (Domnii deputaţi de la Partidul Naţional Liberal au aşezat pe bănci recipiente albe de plastic.)

Stafful are un ordin de la secretarul general care corespunde unei reglementări pe care am votat-o cu toţii. Vă rog frumos, da? Dacă le ţin parlamentarii, este treaba lor, pot să şi le pună şi în cap! Aceasta este soluţia pe care o doream!

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 47 /2015); (adoptat)

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Mulţumesc.

272 de voturi pentru, o singură abţinere.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 260/2014); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere)

2. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie vă propun respingerea acestei iniţiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

186 de voturi pentru, 82 de abţineri, 8 voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru prevenirea abandonului şcolar în rândul elevilor - cazuri sociale (Pl-x 197/2014); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere)

3. Propunerea legislativă pentru prevenirea abandonului şcolar în rândul elevilor - cazuri sociale.

Legea este organică.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

191 de voturi pentru, 2 abţineri, 81de voturi împotrivă.

Nici aceasta nu a fost adoptată. Nici cea dinainte.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (PL-x 336/2014); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere)

4. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propune respingerea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

189 de voturi pentru, 3 abţineri, 82 de voturi împotrivă.

Neadoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 Codul muncii (Pl-x 286/2014); (respinsă)

5. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 Codul muncii.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Adoptată.

275 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă, nicio abţinere.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (Pl-x 339/2014); (respinsă)

6. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

271 de voturi pentru, 4 abţineri, 3 voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 205/2014); (respinsă)

7. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propune respingerea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

195 de voturi pentru, 78 de abţineri, 3 voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru abrogarea Cap. IV (art.17 - 26) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (PL-x 109/2012); (respins)

8. Proiectul de Lege pentru abrogarea Cap. IV (art.17 - 26) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propun respingerea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

A fost adoptată. 195 este cvorumul, îmi cer scuze.

Domnul Tinel Gheorghe, ce să vă fac eu să vă explic? 195, de câteva săptămâni.

267 de voturi pentru, 4 abţineri, niciun vot împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind transmiterea unei suprafeţe de teren şi a unor construcţii din domeniul privat al statului şi administrarea Autorităţii Naţionale pentru Tineret în proprietatea publică a Municipiului Câmpina, judeţul Prahova şi în administrarea Consiliului Local Câmpina (Pl-x 167/2014); (respinsă)

9. Propunerea legislativă privind transmiterea unei suprafeţe de teren şi a unor construcţii din domeniul privat al statului şi administrarea Autorităţii Naţionale pentru Tineret în proprietatea publică a municipiului Câmpina, judeţul Prahova şi în administrarea Consiliului Local Câmpina.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic vă propun respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

272 de voturi pentru, 4 abţineri, 4 voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 16 din Legea nr. 13/2007 privind energia electrică (Pl-x 332/2014); (respinsă)

10. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 16 din Legea nr. 13/2007 privind energia electrică.

Comisia pentru industrii şi servicii vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

277 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al comunei Manasia, judeţul Ialomiţa, şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Manasia, judeţul Ialomiţa, în vederea extinderii cimitirului situat în satul Manasia (Pl-x 582/2013); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere)

11. Propunerea legislativă privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al comunei Manasia, judeţul Ialomiţa, şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Manasia, judeţul Ialomiţa, în vederea extinderii cimitirului situat în satul Manasia.

Legea este organică.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

191 de voturi pentru, 9 abţineri, 78 de voturi împotrivă.

Nu a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European (Pl-x 284/2014); (respinsă)

12. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

279 de voturi pentru, 3 abţineri, un vot împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art. 11 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 433/2014); (respinsă)

13. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 11 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propune şi aici respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

274 de voturi pentru, 2 abţineri, 7 voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei de urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă (Pl-x 305/2014); (respinsă)

14. Propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei de urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi aici vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

196 de voturi pentru, 4 abţineri, 81 de voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art. 24 din Legea dialogului social nr. 62/2011 (PL-x 521/2013); (respinsă)

15. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 24 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi aici vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

276 de voturi pentru, 3 abţineri, 2 voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, precum şi a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 295/2014); (respins)

16. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, precum şi a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă vă propun respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

277 de voturi pentru, o abţinere, un vot împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 252/2014); (respinsă)

17. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

195 de voturi pentru, 80 de abţineri, 5 voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind îmbunătăţirea structurii rezervelor internaţionale ale României (Pl-x 135/2014); (respinsă)

18. Propunerea legislativă privind îmbunătăţirea structurii rezervelor internaţionale ale României.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propun respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

282 de voturi pentru, o abţinere, un vot împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 452/2014); (respinsă)

19. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propune şi aici respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

284 de voturi pentru, o abţinere, un vot împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea alin. (1) şi (2) ale art. 135 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (Pl-x 450/2014); (respinsă)

20. Propunerea legislativă pentru completarea alin. (1) şi (2) ale art. 135 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi aici vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

282 de voturi pentru, 2 abţineri, 2 voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (Pl-x 258/2014); (respinsă)

21. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

284 de voturi pentru, o singură abţinere.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 286/2009 - Codul Penal (Pl-x 178/2014); (respinsă)

22. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 286/2009 - Codul penal.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

287 de voturi pentru, 2 abţineri, niciun vot împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Codului penal (Pl-x 545/2013); (respinsă)

23. Propunerea legislativă pentru modificarea Codului penal.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

287 de voturi pentru, o abţinere.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare (Pl-x 334/2012); (respinsă)

24. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport vă propun adoptarea.

Să înceapă votul.

Vă propun respingerea, scuzaţi-mă.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

281 de voturi pentru, 3 abţineri, niciun vot împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane (Pl-x 333/2014); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere)

25. Propunerea legislativă pentru recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Explicaţia votului la finalul sesiunii de vot. Am uitat să vă spun, aşa e după noul regulament. (Domnul deputat Remus-Florinel Cernea solicită să ia cuvântul.)

Aţi votat regulamentul.

192 de voturi pentru, 78 de abţineri, 7 voturi împotrivă.

Adoptată. Respinsă, scuzaţi-mă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 60/2014); (respinsă)

26. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

199 de voturi pentru, 9 abţineri, 79 de voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 528/2014); (respinsă)

27. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

281 de voturi pentru, 2 abţineri, un vot împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea art. 85 din Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 524/2014); (respinsă)

28. Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea art. 85 din Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie vă propun respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

278 de voturi pentru, 8 abţineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 519/2014); (respinsă)

29. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

279 de voturi pentru, 2 abţineri, un vot împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 8 din Legea privind venitul minim garantat nr.416/2001 (Pl-x 543/2014); (respinsă)

30. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 8 din Legea privind venitul minim garantat nr. 416/2001.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

277 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, nicio abţinere.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art. 33<sup>1</sup> din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 626/2013); (respinsă)

31. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 331 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Conform prevederilor art. 104 şi ale art. 97 din regulamentul nostru, procedura se finalizează cu adoptarea iniţiativei legislative, pentru că propunerea, dacă vă aduceţi aminte, a fost respinsă pe 03.06, n-a întrunit numărul de voturi, de fapt, pe 03.06.2014 şi s-a hotărât retrimiterea la comisie pe 17.06.2014.

Raportul suplimentar a venit pe 11 septembrie 2014.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Nu a întrunit numărul de voturi necesare.

90 voturi pentru, 3 abţineri, 193 împotrivă.

Următoarea are aceeaşi procedură.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă - Legea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniu (Pl-x 285/2013); (respinsă)

32. Propunerea legislativă - Legea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniu.

Conform prevederilor art. 104 şi ale art. 97 din regulamentul nostru, procedura se finalizează cu propunerea de adoptare a acestei iniţiativei legislative, care nu a întrunit numărul de voturi necesare în 3 iunie 2014, a fost retrimisă la comisie şi raportul suplimentar a venit pe 25 septembrie 2014.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Mulţumesc.

98 de voturi pentru, 5 abţineri, 181 de voturi împotrivă.

Nici aceasta nu a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011 (PL-x 460/2013); (adoptat)

33. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propune adoptarea proiectului de lege.

Legea este organică.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Mulţumesc.

Cu 199 de voturi pentru, 5 abţineri, 82 de voturi împotrivă. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare (PL-x 321/2015); (adoptat)

34. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport vă propun adoptarea acestui proiect de lege care este lege organică.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Ordinară, scuzaţi-mă.

286 de voturi pentru, o abţinere, un vot împotrivă.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării (PL-x 408/2010); (adoptat)

35. Următorul, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării.

Procedura este de urgenţă.

Legea ordinară.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru sănătate şi familie vă propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

285 de voturi pentru, nicio abţinere, 2 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii pomiculturii nr. 348/2003 (PL-x 271/2015); (adoptat)

36. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii pomiculturii nr. 348/2003.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

281 de voturi pentru, un singur vot împotrivă.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii (PL-x 470/2014); (adoptat)

37. Proiectul de Lege privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii.

Legea este ordinară.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic vă propun adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

275 de voturi pentru, 4 abţineri, 2 voturi împotrivă.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (Pl-x 268/2014); (respinsă)

38. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

Legea este ordinară.

Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Proiectul de lege nu a întrunit numărul de voturi necesare.

110 voturi pentru, 11 abţineri, 157 împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2014 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională (PL-x 121/2015); (adoptat)

39. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2014 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională.

Legea este ordinară.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport vă propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

277 de voturi, doar 3 abţineri, niciun vot împotrivă.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Juridice din România (PL-x 186/2015); (adoptat)

40. Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Juridice din România.

Legea este ordinară.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport vă propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

271 de voturi pentru, nicio abţinere, un vot împotrivă.

273 de voturi pentru. Avem un sistem care, după ce se termină cele zece secunde, mai numără.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă (PL-x 128/2015); (adoptat)

41. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

Legea este ordinară.

Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor vă propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

282 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind completarea Legii poliţiei locale nr. 155/2010 (PL-x 125/2015); (adoptat)

42. Proiectul de Lege privind completarea Legii poliţiei locale nr. 155/2010.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vă propun adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

281 de voturi pentru, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 13/2007 (Pl-x 619/2013); (respinsă)

43. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 13/2007.

Începem capitolul de respingeri, legi ordinare.

Comisia pentru industrii şi servicii vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

271 de voturi pentru, nicio abţinere, 2 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 82/2006 privind recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat (Pl-x 385/2014); (respinsă)

44. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 82/2006 privind recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.

Legea este ordinară.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

269 de voturi pentru, 5 abţineri, 6 voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind instituirea unor măsuri de protecţie şi susţinere a elevilor încadraţi în muncă pe perioada vacanţei de vară (Pl-x 215/2014); (respinsă)

45. Propunerea legislativă privind instituirea unor măsuri de protecţie şi susţinere a elevilor încadraţi în muncă pe perioada vacanţei de vară.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

262 de voturi pentru, 9 abţineri, 13 voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern (Pl-x 259/2014); (respinsă)

46. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern.

Comisia pentru transporturi şi infrastructură şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propun respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

187 de voturi pentru, 87 de abţineri, 4 voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei (PL-x 175/2012); (respins)

47. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă vă propun respingerea.

Să înceapă votul.

285 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (Pl-x 22/2012); (respinsă)

48. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

280 de voturi pentru, 5 abţineri, nici un vot împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (PL-x 14/2012); (respins)

49. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

278 de voturi pentru, 4 abţineri, 2 voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea punctului 3 litera a), de la Anexa 1*) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale (Pl-x 301/2014); (respinsă)

50. Propunerea legislativă pentru modificarea punctului 3 litera a), de la Anexa 1*) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

287 de voturi pentru, o abţinere, un vot împotrivă.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 155/2010 - Legea Poliţiei Locale (Pl-x 196/2014); (respinsă)

51. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 155/2010 - Legea Poliţiei Locale.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic vă propun respingerea.

Să înceapă votul.

286 de voturi pentru, 2 abţineri, un vot împotrivă.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind amânarea la plată a obligaţiilor fiscale datorate de operatorii economici care nu încasează creanţele la termenul de scadenţă de la instituţiile publice (Pl-x 299/2014); (respinsă)

52. Propunerea legislativă privind amânarea la plată a obligaţiilor fiscale datorate de operatorii economici care nu încasează creanţele la termenul de scadenţă de la instituţiile publice.

Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

164 de voturi pentru, 18 abţineri, 108 voturi împotrivă.

Adoptată.

Aveţi cuvântul.

Domnul Ialomiţianu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul PNL a votat împotriva raportului de respingere. A votat pentru adoptarea acestei iniţiative legislative.

Este o iniţiativă care a venit din zona mediului de afaceri şi a primarilor, pentru că sunt foarte multe firme care au obligaţii la buget şi sunt executate de ANAF din cauză că statul nu-şi face treaba, pentru că Guvernul Ponta taie banii de investiţii, iar aceste firme nu pot să-şi plătească obligaţiile.

Ar fi fost salvate aceste firme.

Dumneavoastră aţi votat pentru a intra în insolvenţă aceste firme, să dispară locurile de muncă.

Şi, dragi colegi de la PSD care vreţi pensii speciale, mediul de afaceri asigură bani pentru pensii, salarii, pentru sănătate şi învăţământ.

Deci aţi lovit în cei care vă asigură bani pentru pensii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru stimularea înfiinţării microîntreprinderilor de către cetăţenii români cu rezidenţa într-o ţară străină, care îşi restabilesc rezidenţa pe teritoriul României (Pl-x 313/2014); (respinsă)

53. Propunerea legislativă pentru stimularea înfiinţării microîntreprinderilor de către cetăţenii români cu rezidenţa într-o ţară străină, care îşi restabilesc rezidenţa pe teritoriul României.

Comisia pentru industrii şi servicii vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

273 de voturi pentru, 7 abţineri, 8 voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind crearea Companiei Regionale a Munţilor Apuseni (PL-x 171/2014); (respins)

54. Proiectul de Lege privind crearea Companiei Regionale a Munţilor Apuseni.

Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru industrii vă propun respingerea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

278 de voturi pentru, 4 abţineri, 3 voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (Pl-x 374/2014); (respinsă)

55. Propunerea legislativă pentru modificarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Comisia pentru buget vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

179 de voturi pentru, 12 abţineri, 95 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Explicarea votului. Doamna Andreea Paul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria-Andreea Paul:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am iniţiat anul trecut acest proiect de lege pentru eliminarea supra-accizei la carburant. Astăzi, Grupul Partidului Naţional Liberal a votat pentru eliminarea supra-accizei la carburant. Într-o ţară cu resurse ca ale noastre, românii plătesc la pompă benzina şi motorina mult mai scump decât în Austria, decât în Ungaria, decât în Polonia sau decât în Bulgaria.

Salariul mediu al unui român este de peste 5 ori mai mic decât salariul mediu al unui austriac. Din preţul final al benzinei, mai mult de jumătate reprezintă taxele, 54%, care intră în buzunarul public. Din litrul de motorină, 52% intră în buzunarul statului. Premierul "bacşiş" şi PSD au promis că vor elimina acciza la carburanţi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Aţi depăşit două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria-Andreea Paul:

...şi au minţit. I-au păcălit pe români. Aţi votat...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria-Andreea Paul:

...împotriva eliminării...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (Pl-x 298/2014); (respinsă)

Continuăm. (Vociferări.)

56. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru buget vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

197 de voturi pentru, 8 abţineri şi 79 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (Pl-x 373/2014); (respinsă)

57. Propunerea legislativă pentru modificarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Comisia pentru buget vă propune, şi aici, respingerea.

Să înceapă votul.

     

(Doamna deputat Maria-Andreea Paul doreşte să intervină.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mai vreţi să vorbiţi o dată, că v-aţi dat seama că n-aţi vorbit unde trebuie? Aţi vorbit la alt proiect de lege? Să spunem şi presei că aţi luat cuvântul la un proiect de lege care nu era cel la care vreţi să luaţi cuvântul acum? Asta e. Se mai întâmplă. Nu e nici o problemă.

Să înceapă votul.

181 de voturi pentru, 11 abţineri, 98 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Doamna Andreea Paul, explicarea votului. Vă rog frumos, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria-Andreea Paul:

Calm, calm, băieţi, calm!

Al doilea proiect de lege pe care l-am iniţiat anul trecut vizează eliminarea taxei pe stâlp. Premierul "bacşiş" şi PSD au promis că vor elimina taxa pe stâlp. Anul trecut, 1,5 miliarde de lei din buzunarul investitorilor a intrat în buzunarul public. Ce-aţi făcut cu aceşti bani? Zero kilometri autostradă, şi din supra-acciza pe carburanţi şi din taxa pe stâlp. N-aţi făcut nimic. Nu v-aţi ţinut de cuvânt.

Anul acesta, un alt miliard de lei va intra în buzunarul public din taxa pe stâlp. V-aţi dat seama că aţi greşit şi v-aţi dus pe diminuarea acestei taxe de la 1,5% la 1%. Aţi greşit! Aţi recunoscut doar parţial această greşeală. Pentru că astăzi în România este nevoie să eliminăm acest impozit pe echipamentele de producţie. În România, astăzi este nevoie ca de oxigen de investiţii şi de echipamente de producţie, nu de pedepsirea lor de către acest Guvern taxator. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Domnul Damian Florea pe procedură.

Doamna deputat, aş vrea să vă citesc art. 150 alin. (3) pe care sunt convins că n-aţi avut posibilitatea să-l citiţi, înainte de a-i da cuvântul domnului deputat, o să-mi cer scuze.

"Liderii grupurilor politice parlamentare pot lua cuvântul în cadrul şedinţei de vot final pentru a explica votul grupului lor cu privire la adoptarea unei iniţiative legislative. Deputaţii neafiliaţi pot lua cuvântul pentru explicarea votului la finalul şedinţei de vot."

Aţi înţeles articolul şi alineatul? Eu v-am spus, ca să ştiţi foarte bine alineatul.

Mulţumesc foarte mult.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Damian Florea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propun să găsim o soluţie pentru ca "brigada artistică" a PNL să aibă unde să se producă, să le repartizăm un spaţiu şi un interval de timp ca dânşii să poată să-şi exercite...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, sunt nevoit să vă atrag atenţia, conform noului regulament, pe procedură, trebuie să spuneţi despre ce este vorba.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Damian Florea:

Păi tocmai v-am spus. Pe procedură. Să procedăm şi să mergem mai departe.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Am făcut diferenţa între colegi şi cei neafiliaţi. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale pentru Egalitate Salarială (Pl-x 400/2014); (respinsă)

58. Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale pentru Egalitate Salarială.

Legea este ordinară.

Comisia pentru muncă vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

268 de voturi pentru, 5 abţineri, 6 voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind declararea zilei de 1 octombrie Ziua Persoanelor Vârstnice (Pl-x 152/2014); (respinsă)

59. Propunerea legislativă privind declararea zilei de 1 octombrie Ziua Persoanelor Vârstnice.

Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru cultură vă propun respingerea.

Să înceapă votul.

186 de voturi pentru, 11 abţineri, 86 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic (Pl-x 253/2014); (respinsă)

60. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.

Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

281 de voturi pentru, 4 abţineri, niciun vot împotrivă.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă de modificare şi completare a unor dispoziţii legale în materia stării civile şi a prelucrării datelor cu caracter personal (Pl-x 304/2014); (respinsă)

61. Propunerea legislativă de modificare şi completare a unor dispoziţii legale în materia stării civile şi a prelucrării datelor cu caracter personal.

Comisia juridică şi Comisia pentru tehnologia informaţiei vă propun respingerea.

Să înceapă votul.

197 de voturi pentru, 9 abţineri, 78 de voturi împotrivă.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind trecerea în proprietatea consiliilor locale a locuinţelor de serviciu aflate în proprietatea Statului şi administrate de Societatea Naţională a Sării S.A. Sucursala Exploatarea Minieră Rm.Vâlcea (Pl-x 309/2014); (respinsă)

62. Propunerea legislativă privind trecerea în proprietatea consiliilor locale a locuinţelor de serviciu aflate în proprietatea Statului şi administrate de Societatea Naţională a Sării S.A. Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu-Vâlcea.

Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică vă propun respingerea.

Să înceapă votul.

275 de voturi pentru, 3 abţineri, 8 voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 650/2013); (respinsă)

63. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Comisia pentru sănătate vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

259 de voturi pentru, 2 abţineri, 3 voturi împotrivă.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (Pl-x 317/2014); (respinsă)

64. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

277 de voturi pentru, nicio abţinere, 2 voturi împotrivă.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 241/2006 - Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare (Pl-x 316/2014); (respinsă)

65. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 241/2006 - Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.

Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

185 de voturi pentru, 6 abţineri, 85 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 268/2011); (respins)

66. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Comisia pentru industrii propune respingerea.

Să înceapă votul.

274 de voturi pentru, 4 abţineri, un vot împotrivă.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru stimularea comasării terenurilor agricole (PL-x 149/2012); (respins)

67. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru stimularea comasării terenurilor agricole.

Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură vă propun respingerea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

276 de voturi pentru, 4 abţineri, un vot împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 669/2013); (respinsă)

68. Propunerea legislativă pentru completarea art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Comisia pentru buget vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

279 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, o singură abţinere.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind organizarea şi desfăşurarea studiilor postuniversitare de formare profesională în specialitate, medicină şi medicină dentară (Pl-x 781/2010); (respinsă)

69. Propunerea legislativă privind organizarea şi desfăşurarea studiilor postuniversitare de formare profesională în specialitate, medicină şi medicină dentară.

Comisia pentru sănătate vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc. 182 de voturi pentru, 5 abţineri, 90 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru desemnarea activului funcţional al societăţii comerciale Fortus SA Iaşi unitate strategică de importanţă naţională şi suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2014 (Pl-x 387/2014); (respinsă)

70. Propunerea legislativă pentru desemnarea activului funcţional al societăţii comerciale Fortus SA Iaşi unitate strategică de importanţă naţională şi suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2014.

Comisia pentru buget şi Comisia pentru industrii vă propun respingerea.

Să înceapă votul.

Vă mulţumesc.

180 de voturi pentru, 11 abţineri, 86 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind declararea zilei de 1 octombrie - Ziua Bunicilor (PL-x 447/2014); (respins)

71. Proiectul de Lege privind declararea zilei de 1 octombrie - Ziua Bunicilor.

Comisia pentru muncă vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

175 de voturi pentru, 20 de abţineri, 83 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului (Pl-x 490/2014); (respinsă)

72. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului.

Comisia pentru învăţământ vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

176 de voturi pentru, 6 abţineri, 93 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind îmbunătăţirea mediului prin dezvoltarea mai multor spaţii verzi, Un copac pentru fiecare copil (Pl-x 435/2013); (respinsă)

73. Propunerea legislativă privind îmbunătăţirea mediului prin dezvoltarea mai multor spaţii verzi, "Un copac pentru fiecare copil".

Legea este ordinară.

Comisia pentru mediu propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

167 de voturi pentru, 9 abţineri, 101 voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Titlului VIII, Cap. 6, al Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu completările şi modificările ulterioare (Pl-x 432/2014); (respinsă)

74. Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Titlului VIII, Cap. 6 al Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu completările şi modificările ulterioare.

Comisia pentru sănătate vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

185 de voturi pentru, 3 abţineri, 93 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, republicată (Pl-x 77/2014); (respinsă)

75. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, republicată.

Comisia pentru sănătate vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

182 de voturi pentru, 92 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind acordarea tichetelor de rechizite şcolare (Pl-x 26/2014); (respinsă)

76. Propunerea legislativă privind acordarea tichetelor de rechizite şcolare.

Comisia pentru învăţământ vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

255 de voturi pentru, 8 abţineri, 5 voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind instituirea asistentului responsabil de relaţia cu cetăţenii vârstnici (Pl-x 232/2014); (respinsă)

77. Propunerea legislativă privind instituirea asistentului responsabil de relaţia cu cetăţenii vârstnici.

Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru muncă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

268 de voturi pentru, 3 abţineri, 4 voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 45/2014); (respinsă)

78. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Comisia pentru buget vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

184 de voturi pentru, 3 abţineri, 90 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 388/2014); (respinsă)

79. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Comisia pentru buget vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

184 de voturi pentru, 4 abţineri, 89 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art. 257 lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 502/2014); (respinsă)

80. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 257 lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Comisia pentru buget vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

266 de voturi pentru, 4 abţineri, 2 voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 511/2014); (respinsă)

81. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Comisia pentru buget vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

275 de voturi pentru, 2 abţineri, niciun vot împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea art. 24<sup>1</sup> din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 133/2014); (respins)

82. Proiectul de Lege pentru completarea art. 241 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii vă propun respingerea.

Să înceapă votul.

276 de voturi pentru, o abţinere, un vot împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind localitatea Pungeşti (Pl-x 324/2014); (respinsă)

83. Propunerea legislativă privind localitatea Pungeşti.

Comisia juridică vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

266 de votri pentru, 10 abţineri, un vot împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind Clarificarea Statutului Pieţei RASDAQ şi al Pieţei Valorilor Mobiliare Necotate (Pl-x 564/2013); (respinsă)

84. Propunerea legislativă privind Clarificarea Statutului Pieţei RASDAQ şi al Pieţei Valorilor Mobiliare Necotate.

Comisia pentru buget vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

182 de voturi pentru, 7 abţineri, 84 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (Pl-x 506/2014); (respinsă)

85. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Comisia pentru industrii vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

260 de voturi pentru, 7 abţineri, 6 voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152 din 15 iulie 1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (Pl-x 646/2013); (respinsă)

86. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152 din 15 iulie 1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Comisia pentru administraţie publică vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

178 de voturi pentru, 8 abţineri, 82 de voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a activităţii Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare I.N.C.D.I.F. - ISPIF Bucureşti (Pl-x 402/2013); (respinsă)

87. Propunerea legislativă privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a activităţii Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare I.N.C.D.I.F. - "ISPIF" Bucureşti.

Comisia pentru administraţie vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

176 de voturi pentru, 86 de abţineri, 6 voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 176 din 18 octombrie 2000 privind dispozitivele medicale (Pl-x 522/2014); (respinsă)

88. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 176 din 18 octombrie 2000 privind dispozitivele medicale.

Comisia pentru sănătate vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

262 de voturi pentru, o abţinere, 3 voturi împotrivă.

Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea si completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc (Pl-x 597/2014); (respinsă)

89. Propunerea legislativă pentru modificarea si completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

Comisia pentru buget vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

253 de voturi pentru, 7 abţineri, 3 voturi împotrivă.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea Legii 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Pl-x 589/2014). (respinsă)

90. Propunerea legislativă privind modificarea Legii 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Comisia pentru cultură vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Membrii Biroului permanent, avem Biroul permanent acum. Comitetul liderilor.

O să-i dau cuvântul domnului deputat Cernea după finalizarea votului.

252 de voturi pentru, 11 abţineri, 2 voturi împotrivă.

Domnul deputat Cernea, explicarea votului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

În primul rând voi spune că această prevedere prin care neafiliaţii nu pot să-şi explice votul decât la finalul votului final este o prevedere pe care o consider discriminatorie şi injustă, pentru că, iată, ce se întâmplă acum era previzibil. Dumneavoastră plecaţi, sigur, poate aveţi alte treburi, dar dezbaterea democratică va avea de suferit prin asumarea unei astfel de prevederi.

Revenind însă la explicarea votului.

Sunt patru voturi pe care doresc să le explic.

La punctul 25 pe ordinea de zi a figurat Propunerea legislativă pentru recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane. Le mulţumesc tuturor celor care s-au abţinut sau care au votat pentru această iniţiativă. Chiar dacă ea nu a trecut, şi era de aşteptat să nu treacă, sper foarte mult ca o a doua lege pe care am şi anunţat-o şi pentru care am strâns până acum aproape 70 de semnături din partea dumneavoastră şi pe care o voi depune săptămâna viitoare, probabil marţi, această nouă iniţiativă, aşadar, sper să aibă o şansă reală pentru a fi votată de către majoritatea senatorilor şi de către majoritatea deputaţilor, urmând a da o şansă la o viaţă mai bună şi sper eu mai bine protejată a delfinilor care trăiesc pe teritoriul României.

Această lege, vă spuneam că este susţinută şi pe plan internaţional de un regizor care a obţinut premiul Oscar pentru un documentar...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult. Aţi depăşit cele două minute. Îmi pare foarte rău că trebuie să vă spun.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Am patru legi. Am patru explicări.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Patru explicări?

A! Vă rog frumos, continuaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Aşadar, este şi o susţinere internaţională, doar atât mai voiam să spun, din partea unui laureat al premiului Oscar şi a Organizaţiei PETA din Germania care are milioane de membri.

Ulterior, vreau să-mi explic votul la punctul 73 pe ordinea de zi. De asemenea, este un proiect la care sunt coiniţiator. Propunerea legislativă privind îmbunătăţirea mediului prin dezvoltarea mai multor spaţii verzi "Un copac pentru fiecare copil". Ideea cred că este una generoasă. Poate ar fi trebuit găsită o variantă ca la comisii ea să beneficieze de retuşările necesare pentru a obţine un sprijin, o majoritate, pentru că dacă atunci când se naşte un copil plantăm un copac, chiar şi simbolic, dar şi practic, aducem o contribuţie la întărirea protecţiei spaţiilor verzi. După cum se ştie, în oraşe, în localităţile noastre, spaţiile verzi sunt sub o permanentă presiune. s-au redus foarte mult, poluarea este în creştere, iar ideea aceasta de a co-responsabiliza un copil şi familia lui care ar putea să aibă grijă de evoluţia acelui copac pe parcursul întregii vieţi este o idee frumoasă, este o idee generoasă. Păcat că acest proiect de lege a fost respins. Poate într-o formă uşor modificată va fi redepus şi poate va exista atunci sprijin.

De asemenea, punctul 82 pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru completarea art. 24 din Legea nr. 222/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. După cum ştiţi, de nenumărate ori m-am pronunţat pentru susţinerea surselor regenerabile de energie. Acest proiect de lege a fost respins şi am votat pentru respingerea lui pentru că pleacă de la o premisă falsă, şi anume că ar exista o problemă legată de terenurile necesare pentru agricultură şi terenurile care pot fi alocate pentru a instala panouri solare.

Vă spun că sunt peste un milion de hectare necultivate în România. Aşadar, teren este arhisuficient pentru astfel de instalaţii de panouri solare. În plus, pentru mulţi fermieri instalarea de panouri solare poate fi o soluţie pentru a se asigura necesarul de energie pentru ferme.

Şi ultimul proiect de lege despre care voi vorbi acum este punctul 83 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind localitatea Pungeşti.

Aşa cum am afirmat şi la dezbaterile generale ca iniţiator este un proiect simbolic. Desigur că el urma să fie respins. Am ştiut asta din prima clipă în care l-am conceput. Dar este un proiect care atrage atenţia asupra unui abuz foarte grav la care au fost supuşi concetăţenii noştri din zona Pungeşti, concetăţeni care au fost privaţi de drepturi pentru o perioadă destul de lungă, de câteva luni, mulţi dintre ei au fost brutalizaţi, bătuţi, chiar şi reţinuţi, şi majoritatea au avut un comportament paşnic. Ei doar doreau să-şi apere zona, să-şi apere terenurile, să-şi apere pământurile de o posibilă exploatare a gazelor de şist, care le-ar fi adus numeroase prejudicii. În plus, nu s-a comunicat cu ei, nu s-a dialogat absolut deloc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Declar şedinţa de azi închisă. Vă urez o zi frumoasă.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 16,05.