Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 10, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.149/2015
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 10, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 10, 2015
|
Şedinţa a început la ora 8,27. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Declar deschisă şedinţa din data de 10 septembrie 2015, dedicată declaraţiilor politice. |
|||||
|
|
|
Pentru început, îl invit pe domnul deputat Mihail Florin Secară - Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţie politică: "Magna cum plagiaturis pentru «mai-marii» oameni de stat ai României". Ştie cineva cât costă o teză de doctorat? Există cumva un mercurial al acestora? Sau se iau doar pe linie de partid şi dacă interesul "general" o impune? De ce întreb? Din curiozitate. Staţi liniştiţi! Nu vreau nici să cumpăr, nici să vând vreo teză de doctorat şi nici să mi se spună "domnule doctor". Vreau doar să înţeleg de ce impostura în domeniul academic este tolerată. Cum s-a ajuns la acest nivel incalificabil? Vreau să aflu dacă între timp a apărut vreo condiţie obligatorie la angajarea în funcţia de ministru sau într-o altă funcţie de înaltă demnitate posesia unei diplome de doctorat obţinute prin fraudă intelectuală. Nu sunt nici academician, nu sunt nici profesor universitar, însă ştiu foarte bine că plagiatul nu este o chestiune minoră, ci este un furt mizerabil, mult mai periculos decât găinăriile ordinare. Mai mult, cei care au obţinut astfel de titluri prin plagiat şi-au pus în frunte patalamaua, au pretenţii să li se spună "domnule doctor", "dottore" sau "domnule profesor", "domnule general" sau alte mari funcţii. Au avut şi au beneficii pecuniare şi au fost promovaţi în înalte funcţii tocmai în baza acestor plagiate. Veţi crede că mă refer doar la Victor Ponta, la impostorul şi inculpatul care a adus o pată de ruşine nu numai pe obrazul Universităţii din Bucureşti, ci asupra întregii intelectualităţi oneste din România. Nu mă voi referi la cel dovedit plagiator, urmărit penal şi castrat politic de ai săi, care nu are minima demnitate să demisioneze. Mă voi referi, în schimb, la noile "cuiburi universitare" care scot pe bandă rulantă doctorate şi doctori, plagiate unele după altele şi toate la un loc de pe Internet. A fi doar profesor universitar astăzi este deja banal. A fi profesor universitar coordonator de doctorate e ceva mai bine! Dar... dacă eşti şi profesor universitar conducător de doctorate şi mai eşti şi general cu multe stele, atunci toate condiţiile sunt întrunite! Atunci se pot da titluri de doctor şi la primari-prieteni, şi la colegi de partid, şi la procurori, şi la avocate şi chiar şi la secretare, că imprimanta are destulă cerneală! Stimaţi colegi, Trecând de nota ironică la adresa celor cu multe stele pe umăr şi prea multe titluri universitare obţinute suspect, cred că instituţiile abilitate trec prea uşor peste aceste furturi, peste aceste fraude dovedite. Ştim, toate aceste instituţii sunt supuse Guvernului, direct prim-plagiatorului Ponta. Cred şi sper că intelectualii oneşti din România se vor solidariza şi vor lupta pentru apărarea demnităţii şi integrităţii intelectualităţii oneste, a celor care au muncit o viaţă pentru a urca în ierarhia academică. Vă mulţumesc. Deputat Florin Secară. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc mult, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
O invit în continuare la cuvânt pe doamna deputat Marioara Nistor. Se pregăteşte domnul deputat Vasile Gudu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Educaţia, investiţie în viitorul României". Stimate colege, Stimaţi colegi, În declaraţia de astăzi voi vorbi despre ceea ce în opinia mea ar trebui să fie un punct esenţial pe agenda fiecăruia dintre noi şi a tuturor guvernelor ţării noastre: educaţia. Săptămâna viitoare, mulţi dintre noi vom participa la deschiderea noului an şcolar, unul plin de speranţe şi bucurii pentru mulţi copii. Din punctul meu de vedere, adevărata bogăţie a ţării noastre sunt copiii şi tinerii noştri, cei asupra cărora trebuie să ne concentrăm atenţia cu orice prilej, deoarece ei reprezintă viitorul. Anul şcolar începe cu speranţe, cu încredere şi cu dorinţa de a învăţa şi de a reuşi în viitor. România are în acest moment voinţa de a pune mai mult accent pe educaţie, de a avea mai mult respect faţă de cadrele didactice şi viziune în legătură cu rolul şcolii în societate. Vedem cu toţii că şcoala românească a început să se modernizeze. Există programe noi pentru elevi, există un acces mai facil la instrumentele moderne de pedagogie. Sunt conştientă totuşi de faptul că învăţământul românesc se confruntă în continuare cu lipsuri, dar evoluţiile pozitive din ultimii ani sunt simţite în mod cert. Ştiu foarte bine cât de important este să ai acces la o şcoală bună, indiferent că ea se află în mediul rural sau urban. O bună pregătire reprezintă şansa oricărui tânăr de a se integra în viitor pe piaţa muncii. Aud vorbindu-se despre generaţia actuală de tineri ca despre o generaţie pierdută. Printre argumentele folosite se invocă faptul că aceştia, după terminarea şcolii, devin şomeri pe o perioadă nedeterminată şi astfel vor pierde lupta cu generaţiile de tineri absolvenţi care vin din urmă, mai bine pregătite şi mai bine adaptate pieţei muncii. Implicaţiile acestui fenomen despre care se vorbeşte la nivelul României, sunt multiple şi grave. De aceea, din punctul meu de vedere, fiecare ban pe care Guvernul îl cheltuieşte pentru educaţie, pentru crearea de locuri de muncă nu trebuie privit ca fiind o cheltuială, ci ca o investiţie din partea statului, în propriul său viitor. În România şcoala nu produce "tâmpiţi" - aşa cum i-a plăcut unui fost preşedinte să spună - însă ea produce tineri nemulţumiţi de sistemul de învăţământ şi de faptul că educaţia, absolvirea unui liceu sau a unei facultăţi nu le garantează şansa la un loc de muncă. Trebuie să înţelegem că munca şi educaţia trebuie încurajate şi sprijinite, dacă vrem ca tinerii noştri să creadă în viitorul lor sau dacă vrem ca ei să aibă un viitor aici, acasă. Pentru a fi siguri că tinerii au abilităţile necesare pentru locurile de muncă ce vor fi create, trebuie asigurată o educaţie de calitate acestora, începând cu nivelul primar şi ajungând până la cel superior. Şcoala românească trebuie să formeze specialiştii de mâine. Evoluţia societăţii româneşti din ultimii ani ne-a arătat că numărul locurilor de muncă ce necesită tot mai multe abilităţi a crescut semnificativ. De aceea, pentru a face faţă pe o piaţă a muncii foarte competitivă şi în continuă dezvoltare, educaţia trebuie să fie o prioritate pentru orice stat. Dezvoltarea societăţii este bazată pe investiţiile pe care le facem în tineri. De aceea, avem nevoie de proiecte prin care economia noastră să susţină crearea de noi locuri de muncă pentru tineri. Atragerea de investitori care să asigure un necesar de locuri de muncă este unul din obiectivele importante ale statelor din ziua de astăzi. De asemenea, este firesc şi sănătos pentru societate ca profesorii să aibă venituri mai mari. În funcţie de evoluţia economică, salarizarea cadrelor didactice trebuie să crească. Ce se poate face pe termen scurt este să echilibrăm raportul dintre cel mai mare şi cel mai mic salariu din sistemul bugetar. Există însă o orientare extrem de deschisă şi semnale pozitive pentru sistem: profesorii sunt respectaţi, ascultaţi, iar nevoile lor sunt pe masa Guvernului. Vă mulţumesc. Deputat UNPR, Marioara Nistor. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit în continuare pe domnul deputat Vasile Gudu. Se pregăteşte domnul deputat Sorin-Avram Iacoban, de la Iaşi. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declaraţia politică de astăzi este intitulată "Educaţia - «prioritate» declarativ - naţională a Guvernului Ponta? Reţeta succesului marca Ponta în educaţie continuă să fie una foarte simplă: ordonanţe care conduc la scăderea performanţei şi calităţii în educaţie. Guvernul Ponta a anunţat lista priorităţilor legislative pentru această sesiune. Pe educaţie se găsesc 50% dintre ordonanţele de urgenţă date de Guvernul Ponta în ultimii trei ani, cărora, deşi am reuşit să le aducem amendamente sau să le respingem în plen, îşi produc efectele: ordonanţa care a politizat excesiv sistemul educaţional şi a permis înfiinţarea colegiilor pe lângă universităţi pentru absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat, ordonanţa care a permis directorilor şi liderilor sindicali să fie derogaţi de la norma didactică fără a fi afectat salariul, ordonanţa privind amputarea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării - instituţie care a scos alocarea banilor pentru cercetare şi inovare pe criterii clientelare. Priorităţile educaţiei trebuie să se concentreze pe elevi, pe calitatea actului didactic, pe programe care să răspundă cerinţelor societăţii, pieţei muncii şi exigenţelor internaţionale, pe manualele elevilor la început de an şcolar şi finanţarea corectă a şcolii, pe respectarea dreptului constituţional la educaţie prin asigurarea unei minime infrastructuri şcolare şi asigurarea echităţii şi egalităţii tuturor elevilor şi profesorilor în faţa legii. O nouă problemă creată de Guvernul Ponta în sistemul educaţional se referă la obligativitatea decontării din bugetul local a sumelor aferente pentru naveta cadrelor didactice şi a personalului auxiliar, distanţa pentru care se face decontarea fiind distanţa dintre localitatea de domiciliu, reşedinţa profesorului şi localitatea în care se află şcoala. În prezent, conform datelor furnizate de minister, aproximativ 65.000 de cadre didactice, din rândul profesorilor şi al personalului didactic auxiliar, fac zilnic naveta între localitatea de reşedinţă şi localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, cea mai mare pondere din rândul cadrelor didactice ce efectuează zilnic naveta înregistrându-se la şcolile din mediul rural. Astfel, profesorii vor fi nevoiţi să depună la începutul fiecărui an şcolar, până la 1 noiembrie, o cerere de decontare la conducerea şcolii, pentru a-şi primi banii de navetă. Această decizie a stârnit nemulţumiri în rândul sindicaliştilor din învăţământ, întrucât suma ar putea fi mai mică decât cea dată până acum. De asemenea, dacă până acum era decontat combustibilul folosit pentru transport, din septembrie 2015, profesorii navetişti vor primi contravaloarea unui abonament de transport. Situaţia este extrem de gravă în unele instituţii de învăţământ din judeţul şi municipiul Tulcea, unde ne confruntăm cu o criză de personal didactic de specialitate în rândul cadrelor didactice titularizate pe post la o serie de discipline de învăţământ. Tot în municipiul Tulcea, doar în proporţie de 15% din manualele gratuite pentru studiul la clasa a III-a pot fi oferite spre studiu elevilor. Practic, pentru Guvernul Ponta, educaţia rămâne în acest început de an şcolar o prioritate doar la nivel declarativ. Oricât s-ar strădui PSD acum să se reformeze, să se ajusteze, realitatea este că trei ani de zile nu le-a păsat de interesul public, de educaţie, de infrastructură, de economie, pentru că nu le pasă de români şi nu-şi aduc aminte de problemele reale ale lor decât în preajma campaniilor electorale, atunci când împart pomeni şi anunţă promisiuni fără acoperire. Vasile Gudu, deputat PNL de Tulcea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit în continuare pe domnul deputat Sorin-Avram Iacoban. Se pregăteşte domnul deputat Aurelian Mihai, Grupul PNL. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi şi colege, Astăzi, cu îngăduinţa dumneavoastră, vă voi prezenta declaraţia politică "Cod roşu de defrişare în România". Dragi colegi, îmi amintesc cu plăcere de poveştile bunicilor şi de versul devenit simbol naţional: "codru-i frate cu românul". Realităţile prezentului demonstrează, din păcate, că românul nu mai este foarte bun frate cu codrul nostru secular. Situaţia din pădurile României reclamă acţiuni concrete de stopare a defrişărilor ilegale, care se manifestă în cadru organizat, mai ales începând cu anul 2009. Conform unui studiu prezentat de Greenpeace, corespunzător pentru perioada 2009-2013, pădurile României ocupau 29% din suprafaţă, cu mult sub media ţărilor din Uniunea Europeană, care înregistrează o valoare medie de 40%. De asemenea, conform aceluiaşi studiu, 80% din pădurile ţării au fost degradate sau distruse, fenomenul tăierilor ilegale fiind conex cu fenomenul retrocedărilor ilegale. În acest moment 51% din totalul suprafeţei de pădure din România poartă regimul juridic al proprietăţii private şi doar 49% a rămas în regim de proprietate publică. Am citit zilele trecute un articol care releva faptul că vecinii noştri de la nord, ucrainenii, au început să taie Codrii Cosminului pentru a nu se mai aduce aminte de Ştefan cel Mare. Evident că în presa românească au apărut puncte de vedere prin care se solicită Ministerului Afacerilor Externe o intervenţie la statul ucrainean, intervenţie pe care o solicit şi eu. Conform aceluiaşi studiu Greenpeace, în anul 2012 au fost înregistrate un număr de 19.500 cazuri de tăieri ilegale de arbori, adică dublu cât media anilor 2009-2011, în speţă 53 de cazuri pe zi, cele mai afectate judeţe fiind Prahova, Mureş, Bacău, Suceava, Braşov şi Maramureş. În ceea ce priveşte volumul de masă lemnoasă extrasă ilegal, cifrele pentru anul 2012 au înregistrat o valoare de 121.000 de metri cubi, ceea ce este echivalent unui prejudiciu de peste 4 milioane de euro. În anul 2013 cifrele, în ceea ce priveşte tăierile ilegale, s-au menţinut la acelaşi nivel, înregistrând chiar o creştere a valorilor în judeţele Maramureş şi Suceava. În cursul anului 2015 au apărut rapoarte oficiale ale Ministerului Mediului din care rezumăm faptul că din verificările stocurilor fizice declarate şi a înregistrărilor contabile s-au identificat o serie de nereguli, după cum urmează:
Dragi colegi, În 18 mai 2015, Ministerul Mediului a avertizat că peste 420.000 de hectare de pădure sunt expuse tăierilor ilegale, din cauza faptului că aceste hectare nu beneficiază de pază. Conform surselor oficiale de la nivel ministerial, în România se taie, anual, ilegal, 8,8 milioane de metri cubi de pădure, ceea ce transformă această problemă într-o problemă de interes naţional şi de securitate naţională. Cifrele prezentate mai sus sunt mai mult decât îngrijorătoare. Dacă Legislativul a încercat să rezolve problema prin noul Cod silvic, mai rămâne ca autorităţile competente cu aplicarea acestui cod să-şi facă în mod judicios treaba. Consider că trebuie revizuită procedura de cercetare a dosarelor penale în materia defrişărilor ilegale, acordându-se pentru acestea o procedură de urgenţă, pentru a arăta că statul român nu mai tolerează, până la urmă, un furt care aparţine avutului naţional. În încheiere lansez un apel către prim-ministrul Victor Ponta pentru elaborarea unui act normativ aflat în lista de competenţe a Guvernului României, care să interzică exportul de buşteni pe o perioadă de timp mai îndelungată, pentru a mai atenua ritmul alert al tăierilor ilegale. Deputat de Iaşi, Sorin-Avram Iacoban. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit în continuare pe domnul deputat Aurelian Mihai. Se pregăteşte domnul deputat Ovidiu-Cristian Iane, Grupul PSD. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte! Stimaţi colegi, Asistăm de mai bine de o săptămână pe toate canalele media la dezbateri, de multe ori sterile, asupra unui subiect foarte, foarte fierbinte: al refugiaţilor. Refugiaţi care, după cum ştim, provin dintr-o parte a Orientului Mijlociu, presupunem Siria, vor să ajungă în România, pentru că acea cotă, de şase mii şi ceva de persoane, stabilită, înţeleg, ieri, fără să fim consultaţi, ne-a fost aruncată în braţe, ca stat, doar pentru a satisface o înţelegere şi un calcul deloc logic din punctul meu de vedere. Prim-ministrul României ne îndeamnă la toleranţă, ceea ce, într-adevăr, noi, ca stat creştin, trebuie să demonstrăm. Însă mi-ar fi plăcut ca din partea domnului prim-ministru să existe şi o abordare, pentru că dumnealui este şi deputat, şi parlamentar, o abordare legislativă, în sensul în care statul român, din 1996, are Legea privind statutul refugiatului în România, lege care nu intră niciodată în discuţiile nici din televiziune, nici din interiorul arcului guvernamental, şi iată că ne raliem direct unei decizii de ultim moment, în baza unui calcul matematic, nu ştiu cum Dumnezeu făcut, pentru a satisface încă o dată o cerinţă, fără să fim nici măcar consultaţi într-o problemă care ne priveşte. Spun acest lucru pentru că refugiaţi suntem cu toţii. M-ar bate Dumnezeu să nu fiu tolerant, iar toleranţa se naşte fie din educaţie, fie din spirit civic, creştinism şi, bineînţeles, din înţelegerea suferinţei oamenilor. Însă, personal, chiar dacă sunt mişcat de acele imagini văzute pe ţărmul Turciei, cu acel copil ucis de valuri, înecat, şi alte, şi alte mii, sute de mii de cazuri pe care le vom mai vedea şi nu au cum să nu ne sensibilizeze, noi ne aflăm în mijlocul unei probleme politice, problemă politică care nu este suficient de bine conturată şi problemă politică care s-ar putea să ne dea bătaie de cap şi pe viitor. Avem o lege, repet, din 1996, avem Legea azilului, din 2006, din 4 mai, legi la care niciodată nu se face referire. O să-i primim. Mi-aş fi dorit să fie acei refugiaţi foarte bine la dumnealor acasă, dar nu avem cum să respingem acele mame cu acei copii, să nu le întindem o mână de ajutor. Ceea ce însă mă deranjează este că de 15-20 de ani de zile, refugiaţii economici, azilanţii economici, cum am fost şi eu, în Europa, diaspora noastră este uitată şi ignorată. Un cuvânt nu am auzit din partea Guvernului, asupra acestei chestiuni. Acum un an de zile făceam greva foamei aici, în Parlament. La un an de zile, morţii nu au fost aduşi nici acum acasă. Stau 80.000 de copii care au părinţii plecaţi în străinătate, cu lacrimi în ochi. Se face ceva şi pentru aceşti oameni care ajută foarte mult România, de acolo, de departe? Nu sunt tot refugiaţi? Ar trebui întâi să ne punem problemele acestea pe o listă şi să începem să le eliminăm. Şi avem grijă într-adevăr şi de acea toleranţă pe care trebuie s-o exprimăm asupra refugiaţilor din Orientul Mijlociu sau de unde vin ei. Ne interesează întâi să rezolvăm problemele statului român. Iar faţă de românii din străinătate, predispoziţia de a rezolva problemele pe care le au, din partea Guvernului, este minimală, aş spune zero, în acest moment de faţă. Ruşine! Ar fi trebuit să ne preocupăm de cei pe care poate că statul român nu a mai vrut să-i încapă, aici, în graniţele noastre. Ruşine încă o dată! Iar eu sper că aici, în Parlamentul României, se va face dreptate. Să aducem românii acasă şi vom avea grijă şi de alţii! |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Ovidiu-Cristian Iane. Se pregăteşte domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. "PMP - rampa de relansare a lui Traian Băsescu, sperăm noi, românii, la apă!" Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu cu mult timp în urmă, echipa de consilieri prezidenţiali, acoliţii lui Traian Băsescu, şi-au pus ilustrele minţi la contribuţie şi au creat Fundaţia Mişcarea Populară, cu scopul de a aduce un plus de valoare societăţii româneşti şi de a-i ajuta pe români să-şi redobândească încrederea în ţara lor. Dacă la acea dată, în 2013, această echipă de oameni oneşti, puşi pe fapte bune ne garantau, mânaţi de Traian Băsescu, că această fundaţie se va menţine la o distanţă considerabilă faţă de scena politică, se pare că, la scurt timp, aceştia s-au răzgândit. Iată că din această răzgândeală a luat formă nu Planul B, aşa cum am fi tentaţi să-l numim, ci Partidul Mişcarea Populară. Nu este de mirare că în stilul lui caracteristic, "onest", Traian Băsescu a garantat că Domnia Sa nu are şi nu va avea nicio implicare în parcursul politic şi în deciziile pe care acest partid şi le va asuma. Însă recentele declaraţii ale fostului preşedinte din ultima perioadă nu sunt deloc neprevizibile, ci în totalitate foarte previzibile. Traian Băsescu şi-a orchestrat această intrare în scenă atunci când a decis să înfiinţeze această fundaţie apolitică, ce a devenit în cele din urmă partid şi acum se află în postura în care confundă PMP-ul cu nava pe care a fost el căpitan. Acest lucru îl afirm pentru că nu numai că doreşte să se implice în "bucătăria" internă a PMP-ului, vrea să-i fie chiar căpitan. Jocul acesta perfid, în care a situat-o pe Elena Udrea în funcţia de locţiitor la timona PMP şi le-a oferit oportunitatea aliaţilor săi din PDL de a se ascunde şi a spăla imaginea huiduită a PDL-ului sub sigla acestui partid, trădează intenţia vădită de a cârmui ţara în modul şi alături de oamenii de odinioară. Fundaţia nu numai că nu a rămas apolitică, ci se vrea a deveni apocaliptică! Prin acţiunile sale, fostul preşedinte ne arată că în opinia sa nu contează cât de erodat este un lider politic şi nu contează cât de rău a făcut acestei ţări. Dacă lasă timpul să se aştearnă peste conştiinţa populară amintirile negre ale oamenilor vor pieri. Însă, stimaţi membri PDL ai opoziţiei, chiar dacă o parte dintre dumneavoastră v-aţi refugiat în PNL, iar restul sub umbrela PMP, nu înseamnă că oamenii vor uita faptul că mulţumită vouă şi lui Traian Băsescu, în perioada 2009-2011, nu numai că nu au trăit bine, ci au trăit foarte rău. Ţinând cont de acest aspect, vreau să subliniez faptul că dacă fostul preşedinte insistă să transforme PMP în navă, măcar să realizeze că, dacă o dezleagă de la dană, aceasta nu va putea nici măcar ieşi din port, că PMP este doar o rampă de lansare, la apă, sperăm noi, definitivă a lui Traian Băsescu, şi nu revenirea lui în politică. Îi recomand pe această cale să renunţe la ideea de a mai veni la cârma vreunui partid politic şi să nu-l mai preocupe grija românilor care nu au trăit bine în perioada cât a fost el cârmaci. Hă! Hă! Hă! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Îl invit în continuare pe domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe. Se pregăteşte doamna deputat Carmen Hărău. |
|
|||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi vizează criza refugiaţilor şi migranţilor din Europa, oameni proveniţi din Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu. Recent, mass-media a mediatizat cazul tragic al morţii unui copil de origine kurdă, din Siria, pe ţărmul mării, în Turcia. Stăm şi ne gândim: oare unde sunt aceste resorturi ale tragediilor de acest fel? Iată, interesant este că în ciuda propagandei iscate pe această temă şi care a încercat să profite în mod oneros şi nerespectând demnitatea umană a celui plecat dintre noi la o vârstă extrem de fragedă, adevăratele resorturi ale acestui conflict se găsesc tot în spaţiul sirian, în spaţiul lumii orientale. Oamenii aceştia proveneau dintr-un oraş care se numeşte Kobane, un oraş care, cu sprijinul tacit al autorităţilor şi al armatei turce, a fost supus unei represiuni nemaiîntâlnite de către Statul Islamic şi alte organizaţii teroriste cu caracter jihadist. Organizaţii teroriste care, ce să vezi, sunt susţinute indirect şi chiar direct de multe ori de statele arabe din Golf, în primul rând de Arabia Saudită, o dictatură islamistă care şi-a făcut un adevărat stindard al politicii externe din susţinerea mişcărilor jihadiste de pe întreg mapamondul, Qatar-ul şi alte state. Iar tot aceste state, în ciuda faptului că ar fi fost datoare să acorde sprijin moral, uman şi financiar fraţilor lui musulmani aflaţi într-o gravă criză şi nevoiţi a-şi părăsi casele, nu oferă niciun fel de drepturi de azil şi refugiu victimelor conflictului sirian. Foarte interesant, nu-i aşa?! Trebuie să departajăm situaţia. Sunt trei tipuri de refugiaţi: avem în primul rând refugiaţii reali, refugiaţii de război, pe care suntem cu toţii datori să-i susţinem, să-i ajutăm şi să-i primim, în baza legislaţiei internaţionale; avem apoi imigranţii economici. Imigranţii economici vin în Europa, pur şi simplu, în căutarea de ajutoare sociale şi în căutarea unei vieţi mai bune. Foarte puţini dintre ei se integrează. România, în acest moment, consider că nu poate primi imigranţi economici şi nici nu poate fi solidară cu Germania. Oare Germania când a fost solidară cu noi: atunci când nu ne-au primit în Schengen, atunci când au tratat discriminatoriu cetăţenii români aflaţi la muncă în Europa Occidentală? Consider că nu putem fi solidari cu Uniunea Europeană şi nu putem accepta cotele de imigranţi. Iar a treia categorie o reprezintă jihadiştii, o categorie minoritară în acest context al marii migraţii care a distrus, să spunem sincer, frontierele Schengen şi a trecut prin aceste frontiere Schengen mai ceva ca prin limesul Imperiului Roman, cu peste 1.500 de ani în urmă. Acest spaţiu... Şi avem aceşti jihadişti. Aceşti jihadişti reprezintă un pericol major pentru ceea ce înseamnă civilizaţia europeană şi pentru ceea ce înseamnă siguranţa naţională a statelor membre ale Uniunii Europene, cât şi siguranţa cetăţeanului european. De aceea, România trebuie să refuze categoric cotele de imigranţi, România trebuie să-i selecteze pe cei care vor cere azil pe teritoriul ţării noastre şi mai ales să pornească de la premisa că aceste persoane se pot integra, pentru că integrarea este fundamentală. Şi deoarece vorbim de integrare, eu cred că trebuie acordată o şansă în plus imigranţilor de religie creştină din Orientul Apropiat şi din Orientul Mijlociu, care sunt principale victime ale Islamismului în această perioadă. De aceea nu putem accepta sub nicio formă dictatul pe care încearcă să ni-l impună Angela Merkel şi cu Jean-Claude Juncker, un dictat nedemocratic, care nu ţine cont de demnitatea umană, nu ţine cont de ceea ce înseamnă drepturile omului şi mai ales încalcă articolul 3 din Constituţia României, care prevede că este interzisă strămutarea ori colonizarea de populaţii străine pe teritoriul României. De aceea, România nu poate fi solidară cu cei care nu au fost niciodată solidari cu noi. Ca atare, Uniunea Europeană, iată, se găseşte în pragul unei mari crize, criză generate chiar de impotenţa sa de a-şi apăra propriile frontiere, de a-şi apăra propriii cetăţeni şi de a se lepăda odată pentru totdeauna de relativismul moral şi mai ales de această plagă a multiculturalismului, care nu a dus nicăieri. România trebuie să trateze demn această delicată criză şi să reuşească să ia nişte decizii care să protejeze cu adevărat interesul naţional şi care să pună pe prim-plan siguranţa cetăţeanului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Rog colegii să se încadreze totuşi în cele trei minute. Ştiu, dar din respect pentru... să aibă posibilitatea să vorbească toţi colegii. Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Anton Doboş, doamna Carmen Hărău i-a dat întâietate. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Declaraţie politică: PSD trebuie să răspundă în faţa ieşenilor tăiaţi de pe lista Guvernului." Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Din păcate, trebuie să trag din nou atenţia asupra faptului că guvernanţii continuă să se joace cu banii publici, fără să ţină cont de un minim de morală şi chiar ocolind legea. Disperarea şi deriva în care se află PSD-ul, atât la nivel central, cât şi la nivel local, se răsfrâng asupra românilor care nu au primari PSD. La Iaşi alocările făcute din banii guvernamentali către comunele din judeţ au atins un nivel de politizare de neacceptat într-o societate civilizată. Coaliţia guvernamentală a împărţit 95% din banii pentru ieşeni doar în localităţile unde au primarii lor. Restul ieşenilor din judeţ nu există şi nu contează pentru ei, dar ştiu că aceste lucruri s-au făcut în toată ţara nu numai la Iaşi. În loc să apere legea şi interesele cetăţenilor, guvernanţii PSD au folosit un artificiu situat la limita legii pentru a aloca banii prin intermediul instituţiei prefectului şi nu prin consiliile judeţene, aşa cum trebuie. Mai mult, acest lucru se întâmplă doar în judeţele unde PSD nu controlează consiliile judeţene. Populaţia trebuie să plătească pentru faptul că nu intră în jocurile lor politice. Liderul consilierilor judeţeni PSD Iaşi are îndrăzneala să declare că nu are importanţă culoarea politică în alocarea banilor, ci doar faptul că aceşti bani sunt folosiţi. Interesant. Ar trebui ca toţi colegii care gândesc şi acţionează ca domnul Stanciu să meargă în toate localităţile cu primari PNL şi să explice oamenilor că nu contează faptul că ei nu beneficiază de bani pentru lucrări în comunele în care locuiesc. Mă îndoiesc că românii loviţi de Guvern vor fi de acord cu această logică a domnului Stanciu care nu face decât să continue politica arogantă a PSD-ului şi a mentorilor săi - Ponta, Dragnea sau Nichita. Domnul Liviu Dragnea spunea la televizor că vrea să colaboreze cu opoziţia, dar la sediul de partid împarte banii doar pentru primarii PSD. Sunt convins că oamenii vor taxa politicienii care nu înţeleg că banul public nu poate fi folosit şi distribuit la sediul de partid, ci în funcţie de problemele reale din ţară. Trebuie să reglementăm şi mai clar alocările din fonduri publice pentru a nu se mai ajunge la asemenea discriminări, indiferent de partidul sau partidele care se vor afla la guvernare de acum încolo. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată. Deputat de Iaşi, Doboş Anton. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
O invit pe doamna deputat Carmen Hărău şi se pregăteşte domnul deputat Virgil Guran. |
|
|||
|
|
Despre conferinţa de alegeri a PSD din judeţul Hunedoara vă voi vorbi, dragi colegi, căci ne spune domnul preşedinte Laurenţiu Nistor, preşedinte în funcţie, următorul lucru: "Vom organiza Conferinţa judeţeană de alegeri la Hunedoara în municipiul Hunedoara. Sunt convins că în acea zi străzile vor fi spălate ca să fie foarte curat." Adevărul este că Laurenţiu Nistor merită din plin o primire triumfală în oraşul de pe Cerna. O întreagă structură de partid şi de stat a protejat firme cu acţionariat PSD care au intoxicat municipiul Hunedoara aducând deşeuri cu plumb în municipiu să-şi rotunjească costurile pe sănătatea hunedorenilor. Oamenii aceluiaşi partid condus de Laurenţiu Nistor au spoliat Complexul Energetic Hunedoara continuă să-l spolieze cu salarii de 31 388 de lei brut membrii Consiliului de Administraţie ai CEH, toţi susţinuţi şi giraţi de acelaşi Laurenţiu Nistor. Domnul Laurenţiu Nistor vine în Municipiul Hunedoara cu conferinţa PSD, fugind din Deva şi din Valea Jiului, unde peste 100.000 de oameni nu ştiu cu se vor încălzi la iarnă, din motivul problemelor termocentralelor Mintia şi Paroşeni. Da, hunedorenii trebuie, pasă-mi-te, să-i întindă covorul roşu, să-l aştepte cum se cuvine pe domnul Nistor - "sfântul în viaţă", care a poruncit să fie zugrăvit în biserica din satul Bejan - comuna Soimuş, căci vrednic este. Va candida pentru un nou mandat la conducerea PSD Hunedoara şi este convins că va câştiga, deoarece candidează singur. Cum altfel? Că doar PSD este în curs de reformare. Va fi în continuare zmeu în judeţ, trăgând sfori în interes propriu, cum face din 1990, ocupându-se de atacuri mincinoase, pentru care s-a dovedit că are talent. Omul este de meserie. Din acest punct de vedere, nu degeaba, aşa cum rezultă din documentele CNSAS, la începutul anilor 70, avea nume conspirative de informator şi-l chema din când în când Nistorescu Lucan. Acest tovarăş de nădejde va fi reales în fruntea organizaţiei PSD a judeţului Hunedoara, ocazie cu care desigur va fi unul dintre oamenii de bază în reformarea PSD-ului, anunţată cu mare pompă de preşedintele interimar al PSD, domnul Liviu Dragnea. În timp ce membri de partid cu reală capacitate de a reprezenta judeţul, sunt chiar trecuţi la index sau poate chiar acesta este motivul real al susţinerii domnului Nistor, faptul că uimit şi recunoscător pentru că, în mediocritatea lui, este proţăpit peste mulţi pesedişti de ispravă, nu mai deranjează centrul să apere interesele judeţului, iar în Hunedoara centrul PSD are linişte. Şi, uite aşa, banii pentru cele două blocuri ANL, repartizaţi de ministrul Chiţoiu municipiului Hunedoara, s-au putut muta în altă parte. Şi, uite aşa, Hunedoara a rămas până şi fără trenul spre Simeria. Domnilor, Comuniştii aveau un obicei bun, cum ar fi rezolvarea unor probleme reale ale oamenilor în cinstea plenarelor, conferinţelor, congreselor PCR. Ce ar fi să veniţi dumneavoastră la Hunedoara, nu cu lozinci, gargară şi promisiuni false, ci cu banii pentru blocurile ANL, cu aprobarea repornirii trenului spre Simeria. Vă vom spăla străzile, dacă vreţi străzi spălate, nu pentru a satisface dorinţa sfinţiei sale Sf. Laurenţiu, ci din ospeţie. Şi orice s-ar spune, nu în fiecare zi ai ocazia să vezi umblând pe străzile Hunedoarei moaştele vii ale comunismului triumfător. Sunt deputatul hunedorenilor, liberalul Carmen Hărău. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Virgil Guran şi se pregăteşte, cu voia dumneavoastră, doamna Viorica Marcu, nemaiavând alţi doritori. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Declaraţia politică: "Soluţii pentru CFR". Observăm, ca întotdeauna, pe cei din CFR, pe cei din Ministerul Transporturilor că sunt foarte deranjaţi că nu au salarii mai mari, sunt deranjaţi că au pierderi, dar nu sunt deranjaţi că nu-şi plătesc impozitele, că există în continuare firme care câştigă în urma acestei societăţi. De aceea, fac un apel către Guvernul României, în mod special către ministrul transporturilor şi prezint pe scurt o soluţie de redresare financiară a acestei instituţii, a acestei societăţi. Ştim că în România, în fiecare zi, intră şi ies peste 1000 de tiruri care intră pe la Nădlac şi de regulă ies pe la Giurgiu. Aceste tiruri îngreunează foarte mult circulaţia, dar, din păcate, nu cheltuiesc nimic în România. De ce? Motorina este mai scumpă şi se alimentează, de regulă, în Ungaria sau în alte ţări, nu dorm aici, nu mănâncă aici, ci tranzitează ţara. Ne strică şoselele, plătesc un derizoriu 50 de lei pentru rovinietă şi, în rest, statul nostru nu se alege cu nimic. În alte ţări se procedează în felul următor. Există trenuri speciale care la graniţă urcă tirurile şi le debarcă în cealaltă parte a ţării. În felul acesta sunt încasări, în felul acesta economia ţării beneficiază de anumite cheltuieli, de anumite sume. De regulă, o tranzitare costă în jur de 450 de euro. Dacă se face un calcul foarte simplu, 400 de euro, deci mai puţin, cu un cost mai puţin, aceste tiruri pot să se deplaseze. Asta înseamnă o încasare pentru CFR de aproximativ 12 milioane pe lună, însemnând peste 130-140 de milioane pe an, cu angajaţi, cu salarii, consum de curent şi aşa mai departe. Cred că în afară de diverse declaraţii că această ţară merge din ce în ce mai bine, cei din Guvern trebuie să vină cu soluţii practice. Aceasta este o soluţie practică şi cred că este important să venim să le implementăm şi să le respectăm. De fapt, economia este reală, nu este o poveste şi economia trebuie sprijinită direct. Aştept un răspuns din partea ministerului. Vă mulţumesc, deputat Guran Virgil. |
|||||
|
|
Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
|
O invit în continuare pe doamna deputat Viorica Marcu. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, "Considerente cu privire la începerea anului şcolar 2015-2016. Nu toţi copiii încep şcoala în sectorul 3 Bucureşti." Anul acesta începem şcoala cu cataloage electronice, ce-i drept, doar în sectorul 3 Bucureşti, pentru că anul trecut în 2014 am început cu promisiunea că, copiii vor avea tablete, smartphone-uri şi nici astăzi nu au manuale clasice, manuale pe suport de hârtie care au venit anul trecut foarte târziu şi anul acesta continuăm în aceeaşi manieră. Suntem astăzi doar în faza de licitaţie. Eventual le vom primi în 2017. Iniţiativa domnului primar Negoiţă de la sectorul 3 se doreşte a fi un exemplu de bună practică care ar trebui replicat la scară naţională. Dar, din păcate, la nivel naţional, suntem departe de implementarea unui asemenea proiect, prin care, printre altele, părinţii pot fi informaţi online despre situaţia şcolară a copiilor lor. Din păcate, la scară naţională, priorităţile privind învăţământul sunt altele. Sunt localităţi în România unde copiii nu au şcoală, unde copiii nu au unde să meargă la şcoală sau, dacă au, se îngrămădesc învăţând în cămăruţe de trei pe trei metri pătraţi cu mobilier de cinci decenii. Sunt şcoli cu lut pe jos şi pe care le vezi de departe, pentru că sunt văruite în mileniul III cu sineala bunicii. Sunt localităţi în special în mediul rural unde copiii fac naveta pe jos câte 10 km dus-întors pe drumuri prăfuite şi pline de gropi, doar pentru că vor să înveţe şi pentru că au acest drept. Sunt siderată să aud câte programe se desfăşoară pentru învăţământul românesc, că la început de an şcolar guvernanţii, cei foarte mulţi miniştri care au tranzitat pe la Ministerul Educaţiei, ne vorbesc de progres, de inovaţie IT în educaţie, de tabletă, de smartphone şi acum şi de catalog electronic. De ce nu ne vorbiţi de salariile părinţilor care abia îşi permit minimul necesar pentru supravieţuirea lor şi a copiilor lor? De ce nu ne vorbiţi câţi părinţi nu au serviciu, un loc de muncă şi copiii lor sunt la limita sărăciei? De ce nu ne vorbiţi de câte şcoli nu au căldură? De câte şcoli au şi acum grupuri sanitare în curte fără apă şi canalizare? De câţi copii merg kilometri pe jos să ajungă la şcoală? De ce nu vă îngrijorează problema abandonului şcolar, care este în creştere sau credeţi că aceşti copii nu vin la şcoală pentru că nu au tabletă sau poate pentru că nu au ce mânca şi ce încălţa? Există un răspuns crud pentru noi, românii. Se doreşte ca în ţara aceasta să existe robi ai sistemului şi nu cetăţeni demni şi educaţi. Nu le mai ignoraţi, dragi guvernanţi, viitorul. Nu mai ignoraţi faptul că suntem o civilizaţie milenară, că istoria ne-a fost scrisă de înaintaşi iluştri, cum noi astăzi scriem istoria generaţiilor ce vin şi sunt multe pagini cenuşii în ea. Astăzi istoria, ca şi învăţământul sunt minimalizate sau credeţi că este mai bine ca un segment de copii, mai ales cei din mediul rural, să nu aibă condiţii minime de învăţat, de educaţie pentru că peste 10-12 ani, având calitatea de alegător, să fie mai uşor de manipulat. Am să dau câteva exemple de şcoli cu probleme în judeţul Bacău, poate totuşi instituţiile statului, inspectoratul şcolar, prefectura, direcţia sanitară îşi vor face timp să verifice şi să susţină corectarea acestor situaţii. Sunt şcoli în localităţile Sohodor - comuna Horgeşti, Şcoala Prăjeşti din comuna Prăjeşti, Şcoala Dumbravă din comuna Răchitoasa, Şcoala Viforeni şi Bărtăşeşti din comuna Ungureni. Lista poate continua, în judeţul Bacău au fost identificate 137 de unităţi şcolare fără autorizaţie de funcţionare. Asta înseamnă probleme grave în sistemul administraţiei şcolilor. Şi, totuşi, în ciuda acestor aspecte negative prezentate, urez spor la învăţat şi succes copiilor, părinţilor, dascălilor, actorii serioşi şi interesaţi de actul educaţional din România. Vă mulţumesc. Sunt deputat Viorica Marcu, judeţul Bacău. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Tot din Moldova, din judeţul Iaşi, o invit în continuare şi tot despre şcoală, pe doamna deputat PSD Cristina Nichita. Vă rog, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Stimate colege, stimaţi colegi, Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Din nou la şcoală. Ce fel de şcoală?". Doamnelor şi domnilor colegi, Trebuie să admitem că lumea în care trăim trece prin momente complicate. Ţările membre ale Uniunii Europene se confruntă cu probleme grele şi o oarecare confuzie domneşte asupra continentului. Trebuie găsite soluţii rapide şi satisfăcătoare în criza migranţilor proveniţi din Orientul Apropiat. În aceste condiţii, debutul anului şcolar riscă să treacă oarecum nebăgat în seamă, ceea ce mă îngrijorează, la fel cum, desigur, îi îngrijorează pe toţi părinţii din România. Pe 8 septembrie am marcat Ziua Internaţională a Alfabetizării, zi instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite în urmă cu jumătate de veac. Existenţa unei asemenea date în calendarul marelui forum mondial indică faptul că problema alfabetizării era deja percepută ca îngrijorătoare acum 50 de ani. Astăzi, starea de lucruri în acest domeniu este şi mai alarmantă. În ceea ce priveşte analfabetismul, ţara noastră ocupă locul fruntaş în Uniunea Europeană: 6% dintre copii sunt analfabeţi, 250.000 dintre ei nu ştiu nici măcar să se semneze. Cifrele sunt neîndurătoare, 44% dintre cetăţenii României au un nivel scăzut de educaţie. Numai 14,4% dintre ei au studii superioare. Cu cât vârsta românilor este mai scăzută, cu atât cifrele sunt mai dure. Patru adolescenţi dintr-o sută citesc cu mare dificultate. Patru elevi dintr-o sută au în casă mai puţin de zece cărţi. 40.000 de copii, cu vârsta între 6 şi 15 ani, sunt neşcolarizaţi, adică nu au nicio şansă în viaţă. Un copil din cinci abandonează şcoala în timpul liceului. Încotro se vor duce şi ce vor face toţi aceşti tineri? Această întrebare pare retorică dar, de fapt, nu este decât expresia unei îngrijorări legitime. Ce le dăm acestor copii ai noştri, cum îi înarmăm pentru viaţă? Le oferim măcar ceea ce legea însăşi ne obligă? şi, aici, mă refer la chestiuni simple. De exemplu, la manualele gratuite pentru elevii din clasele terminale. Desigur, în final, s-ar putea ca aceste manuale să fie gratuite, dar abia după ce familiile elevilor le vor cumpăra şi vor prezenta bonuri fiscale pentru decontare. De ce o modalitate atât de alambicată şi de contorsionată? Cine şi ce câştigă dacă lucrurile sunt mai complicate? La fel de încurcată este şi problema sănătăţii copiilor noştri. Câţi medici pediatri şi câţi stomatologi, câte asistente medicale mai sunt angajaţi în şcoli? De ce nu mai există obligativitatea vaccinărilor? Numai pentru că o liotă de semidocţi insistă, în spaţiul virtual, că vaccinurile sunt periculoase pentru că aşa au auzit ei? Serios vorbind, o societate sănătoasă şi responsabilă nu trebuie şi nu poate să cedeze în faţa asaltului unor neştiutori care se erijează în directori naţionali de conştiinţă. Nici noi, nici copiii noştri nu trăim pe reţelele de socializare. Trăim aici şi acum şi este evident că avem nevoie de profesori bine pregătiţi şi bine retribuiţi, de manuale, de şcoli salubre cu avize de funcţionare la zi. Avem nevoie şi de medici bine pregătiţi şi bine retribuiţi, avem nevoie de vaccinuri, de asistenţă medicală, dar şi de asistenţă socială. Avem nevoie de o viaţă normală, cu perspective favorabile pentru copiii noştri. Eu sunt dispusă să continui să mă învestesc în această cauză a luptei pentru normalitate, alături de toţi social-democraţii din această ţară. Cu consideraţie, Cristina Nichita, deputat PSD de Iaşi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, doamna deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Gheorghe Dragomir, Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "România, alături de Europa în criza refugiaţilor". Europa se confruntă în ultimele luni cu cea mai gravă criză a imigranţilor de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Din ianuarie şi până în prezent, sute de mii de imigranţi din Orient şi Nordul Africii, zone măcinate de sărăcie şi război, au intrat în Uniunea Europeană. Imaginile apocaliptice cu oameni disperaţi, extenuaţi, care riscă totul şi forţează frontiere în căutarea libertăţii au devenit nelipsite în jurnalele de ştiri ale televiziunilor din întreaga lume. Sunt oameni ajunşi la capătul puterilor la ei acasă, acolo unde războiul, foametea şi ororile statului islamic îi obligă să fugă în căutarea unei vieţi decente. Deşi România nu a fost afectată, valul de imigranţi va ajunge în cele din urmă şi în ţara noastră, în urma căruia o să găzduiască o cotă de refugiaţi, potrivit declaraţiilor preşedintelui Klaus Iohannis, de aproximativ 1.785 de refugiaţi. Chiar dacă puterile ţării noastre nu sunt foarte mari, România trebuie să contribuie la ajutorarea refugiaţilor, fără să naştem frici, temeri sau speculaţii. Fiecare ţară trebuie să participe la efortul comun, însă proporţional cu posibilităţile pe care le are. În aceste momente, este foarte important să spunem un nu hotărât oricărei forme de individualism sau de naţionalism. Este nevoie de o soluţie în ton cu forurile europene. Iar noi trebuie să ne implicăm direct. În consecinţă, Partidul Naţional Liberal a lansat în spaţiul public ideea înfiinţării unei comisii parlamentare referitoare la problema imigraţiei, a refugiaţilor, după modelul european, care să elaboreze o legislaţie de urgenţă în domeniul integrării acestora. Pe de altă parte, ar fi poate momentul oportun în care România ar trebui să reevalueze spaţiul Schengen, să demonstreze că este pregătită şi să îşi promoveze aspiraţiile de accedere. Dacă se cere solidaritate şi se face apel la responsabilitate comună, ar fi inegal ca României să i se ceară responsabilităţi în afara zonei de protecţie europeană. Chiar dacă nu există soluţii miracol pentru această criză umanitară de proporţii, sunt convins că Europa, dar şi România sunt capabile să ofere soluţii reale, pentru că nu putem rămâne indiferenţi la drama semenilor noştri, indiferent de religia lor. Aşa cum spunea şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: "Acum, în Europa, este timpul pentru umanitate. Este timpul să arătăm compasiune pentru cei ce caută refugiu." Gheorghe Dragomir, deputat PNL de Constanţa. |
|||||
|
|
|
Bună dimineaţa, doamna deputat Maria-Andreea Paul, vă rog. Deci, doamna deputat Maria-Andreea Paul, deputat Ţara Oaşului. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc mult. Bună dimineaţa, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Astăzi voi prezenta o declaraţie politică dedicată românilor şi mie deopotrivă şi voi răspunde la întrebarea: "Cu ce s-au ales românii din activismul meu politic de 7 ani?". Am împlinit 7 ani de activism politic, după alţi 7 ani de activitate în cercetare la Academia Română. Mai mult de o treime din viaţa mea s-a petrecut în această perioadă, cu studiu şi implicare, cu bune şi cu rele, oricum, cu o fundamentală amprentă lăsată pentru totdeauna în biografia mea. Concluzia pe care o pot trage eu, într-un moment semnificativ al existenţei mele, şi pe care vreau să o transmit oricui vrea să o asculte, este că se poate. Se poate să exişti profesional, se poate să activezi politic, cu demnitate, cu energie, uneori cu dezamăgiri, uneori cu entuziasm, dar mereu pe un drum al tău. Ştiu că mulţi privesc jocul politic ca pe un lucru toxic, ca pe un tărâm al compromisurilor posibile şi imposibile, ca pe un tărâm al nulităţilor - cum spunea recent maestrul Neagu Djuvara. Este o mare parte de adevăr aici, dar acest lucru nu este pe deplin adevărat, iar cât este adevărat se poate schimba, cu ajutorul nostru, cu ajutorul dumneavoastră. Vreau să le transmit tuturor profesioniştilor din orice domeniu, mai ales tinerilor şi doamnelor din România, în particular, că e nevoie de ei, de ele, în politică, mai mult ca oricând. Acum. Doamnelor şi domnilor, Partidul Naţional Liberal are toată deschiderea către voi, are foarte mare nevoie de-a dreptul de voi, mai ales acum, în acest moment de curăţire a vieţii noastre publice. În politica românească poţi să fii un om dintr-o bucată. Poţi să fii un bun român în politică, cum ar spune Andrei Pleşu. Cred asta cu tărie, o simt şi o trăiesc. Dar să vă răspund la întrebarea cu care am pornit la drum. Românii cu ce s-au ales din activismul meu politic de 7 ani? Mă gândesc acum retrospectiv la pleiada de ani petrecuţi în politică şi simt nevoia să fac o prezentare publică a ceea ce cred că am făcut şi va rămâne. În primul rând, vor rămâne cei 10 milioane de euro recuperaţi la bugetul ţării, în urma deconspirării făcute în teza mea de doctorat a celui mai mare cartel de pe piaţa românească a medicamentelor din acea vreme - cartelul insulinei - care a dus la preţuri astronomice de achiziţie publică a unităţii de insulină. Amenda stabilită de către Consiliul Concurenţei, căruia îi mulţumesc deosebit pentru mobilizare în acest caz, în anul 2008 a fost de 22 de milioane de euro. După ani de procese în instanţă, după întreruperea prin hotărâri judecătoreşti a circuitului penal al banilor, am calculat în acest an încasările efective la buget în această etapă. Şi au rezultat 10 milioane de euro recuperaţi efectiv la bugetul ţării. Ministerul Sănătăţii a fost obligat să refacă licitaţia publică. Bolnavii de diabet nu mai au acum cumpărată insulina ca pe un produs de lux; bugetul ţării are bani cu care să facă noi proiecte în sănătate. 2. Va rămâne Programul SRL-D (Societate cu Răspundere Limitată - Debutant). Acest program este dedicat tinerilor în afaceri, pe care l-am croit în anul 2011 şi care a dus la crearea a peste 27 de mii de noi locuri de muncă şi la o foarte performantă utilitate a folosirii banului public cheltuit pentru stimularea antreprenoriatului, cea mai mare utilitate dintre toate cele opt programe publice active, din 2009 până în prezent. Beneficiarii sunt, aşa cum vă spuneam, tinerii; tinerii care au rămas în ţară, care şi-au pus în aplicare planul de business cu fonduri nerambursabile de până la 10 mii de euro din partea statului. Dacă premierul Ponta a umplut Arena Naţională a stadionului din Bucureşti cu militanţii PSD, eu aş putea umple Cluj Arena cu tinerii care au un loc de muncă şi care au rămas în ţară, în urma Programului SRL-D. Mulţumesc pentru sprijin celor care m-au susţinut la vremea aceea şi care au crezut în ideea şi în propunerea mea. Prin acest Program SRL-D s-au creat mai multe locuri de muncă decât prin toate celelalte şapte programe publice dedicate antreprenoriatului luate la un loc, în ultimii şase ani. 3. În mult dezbătutul Cod fiscal va rămâne ce am propus: TVA standard de 19%, în loc de 20%. Toţi românii vor plăti TVA de 19% începând cu anul 2017 şi un TVA redus special pentru cărţi la 5% de la 1 ianuarie 2016, pe modelul unor iniţiative din mai multe ţări europene. Aceste obiective ale Partidului Naţional Liberal se păstrează în Codul fiscal. Cultura română şi cea străină se vor răspândi în condiţii ceva mai bune, cu un TVA micşorat la cărţi la 5 procente. Mulţumesc Partidului Naţional Liberal care a susţinut ferm aceste măsuri în dezbaterea noului Cod fiscal. 4. În rafturile bibliotecilor din România va rămâne volumul pe care l-am coordonat - "Forţa politică a femeilor" -, volum apărut la Editura Polirom, în anul 2011. Dovada vizionarismului din această carte, care cuprinde câteva mărturii-cheie ale doamnelor din politica românească, este confirmarea actuală, în prima linie a politicii, a două dintre doamnele care s-au alăturat demersului meu: Alina Gorghiu de la PNL şi Rovana Plumb de la PSD. Mulţumesc tuturor doamnelor care m-au ajutat în acest proiect şi tuturor doamnelor care activează în politica românească. Lor le-a fost dedicată această carte, cu scopul de a încuraja şi alte doamne să se implice, să nu-i mai lase pe alţii, mai slab pregătiţi decât ele, să decidă viitorul copiilor noştri. Actualmente lucrez la un proiect succesiv celui despre politică - vreau să mai adaug o carte în raftul cu cărţi care să "rămână" - o carte despre femeile antreprenoare din România, "Forţa economică a femeilor", carte fără conotaţii politice, care vorbeşte despre iniţiativele emergente ale doamnelor care sunt oameni de afaceri în acest moment. Vorbeşte despre ideile lor care schimbă şi care vor schimba faţa economiei româneşti în următorii ani. 5. Cred că vor mai rămâne pentru viitor şi alte lucruri, dintre cele cărora am încercat să le dau viaţă în ultimii 7 ani. Proiectele de lege adoptate din anul 2012, până în prezent, adică în primul meu mandat de deputat, de opoziţie, e adevărat, îi priveşte în mod direct pe copiii adoptaţi, elevii şi educaţia, cultura, istoria sau pe Constantin Brâncuşi. Şi vor mai urma şi altele, care vor veni în viitor să-i sprijine pe cei care ne-au ales prin vot - 54 de proiecte de lege pe care le-am depus şi aşteaptă votul final în Parlamentul României, care se pot ataşa celorlalte trei proiecte de lege iniţiate şi adoptate, cum vă spuneam, în primul meu mandat. Mulţumesc, aşadar, tuturor celor care m-au sprijinit de-a lungul acestor ani şi nu întotdeauna uşori. Mulţumesc tuturor celor care au încercat să facă bine în jur în acest timp şi care continuă să o facă, indiferent de apartenenţa lor politică. Încerc, la rândul meu, să ajut. Mulţumesc pentru răbdare şi, cu permisiunea dumneavoastră, aş vrea să depun încă o declaraţie politică. Una singură? |
|||||
|
|
Una, una! |
|||||
|
|
Doar una? |
|||||
|
|
Ia uită-te, zece minute! |
|||||
|
|
E adevărat că m-am întins, pentru că mi s-a permis, dar celelalte ... |
|||||
|
|
Una, una! Când am schimbat... Săptămâna viitoare te aşteptăm, cu condiţia să te încadrezi în trei minute, totuşi. În regulament, din păcate, dacă te uiţi la art. 214 din regulament, alin. (2), trei minute. Mulţumesc mult. Mulţumesc, stimaţi colegi, declar şedinţa închisă. La revedere! |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 9,47. |
||||||
![]() |



