Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,38.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Declar deschisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice şi intervenţiilor din 19 noiembrie.

Domnul Taloş.

Domnul Gheorghe-Mirel Taloş:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică se referă la depolitizarea funcţiei publice.

Fiecare guvernare de după 1989 a venit cu propria viziune asupra reformei în administraţia publică, provocând schimbări care mai mult au îngreunat funcţionarea serviciului public, mai ales în relaţia cu cetăţeanul. Şi fiecare guvernare de după 1989 a încercat să-şi infiltreze funcţionarii publici proprii în administraţia statului.

Efectul acestui demers politic a fost acela că nu întotdeauna au intrat în funcţia publică persoane competente şi că, de fapt, carnetul de membru a devenit o condiţie pentru intrarea în funcţia publică. Acest lucru a avut ca efect scăderea calităţii administraţiei publice şi conectarea ei mai mult la partide decât la cetăţean.

Fiecare partid care ajunge la guvernare îşi vrea omul lui la conducerea instituţiilor centrale deconcentrate, în primării, în funcţii publice. Într-o democraţie, această atitudine este sănătoasă până la un anumit punct, pe care l-am depăşit demult.

De aceea, trebuie să impunem şi să ne impunem limite pe care să nu le trecem. Trebuie iniţiată şi sprijinită de către toate partidele depolitizarea funcţiei publice, nu prin angajarea pe viitor a unor persoane care aparent nu sunt membri de partid, dar au fost sau au afinităţi politice, ci prin interdicţia pentru funcţionarii publici - cu sau fără funcţii de conducere - de a fi membri de partid, inclusiv prin modificarea Constituţiei.

Este singura modalitate de scoatere a funcţiei publice din zona influenţei politice şi ar fi un pas important spre modernizarea statului român.

Mulţumesc.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Guran.

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc.

Societatea civilă consideră că, în momentul de faţă, un guvern tehnocrat va rezolva toate problemele. Într-o oarecare măsură, are dreptate, dar, de fapt, guvernarea într-o ţară este asigurată de către miniştri, pe când actul administrativ efectiv este desfăşurat de mulţi oameni, mii, sute de mii de oameni, chiar 1.200.000 de oameni, spun eu, prea mulţi la un moment dat şi ineficienţi.

Pentru a realiza această reformă, eu cred că trebuie evaluat foarte clar ce se întâmplă în ministere, ce se întâmplă în agenţii, în deconcentrate, pentru că, de fapt, cetăţeanul acolo se loveşte de probleme, acolo nu se rezolvă de foarte multe ori problemele oamenilor.

De fapt, de când sunt parlamentar, am văzut că de multe ori acele avize de la Guvern vin în comisii, de multe ori legi care sunt bune, importante nu trec, pentru că cei din Guvern nu sunt de acord.

Discutând cu miniştri, am ajuns la concluzia că de multe ori aceştia habar nu au despre ceea ce se discută în comisii, habar nu au despre avizele respective. Şi ajungem la concluzia că eşalonul doi, trei - secretari de stat, directori generali, directori - îşi permit să stabilească ce este bine şi ce nu este bine pentru această ţară.

Aşa că dacă ne închipuim că doar schimbarea unor miniştri o să rezolve problema în ţară este o mare greşeală. Avem multe probleme de concepţie, de mentalitate la nivelul eşalonului doi, trei şi aşa mai departe.

Aşa că eu cred că lucrurile sunt mult mai profunde. De fapt, este nevoie de o schimbare de mentalitate a noastră, a tuturor, pentru că schimbăm nişte oameni, vin alţi oameni, dacă vin cu aceeaşi mentalitate, rezultatele vor fi aceleaşi.

Aşteptăm, aşa cum aşteaptă întreaga ţară, lucruri deosebite din partea acestui Guvern, să vedem dacă aceste schimbări sunt profunde, să vedem dacă rezultatele sunt pe măsura aşteptărilor noastre.

Noi sperăm să se întâmple acest lucru, ca oameni de bună-credinţă, suntem în Parlament şi încercăm să sprijinim orice iniţiativă bună, în această speranţă că într-un an de zile lucrurile merg într-un anumit fel.

Dar, oricum, activitatea politică în România trebuie să fie activitate politică. Nu putem să credem vreodată că fără partide politice vom putea menţine o democraţie reală şi un dialog real între societate, administraţie, guvernare şi legiuitor.

Vă mulţumesc.

Guran Virgil, deputat PNL.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc, domnule Guran.

Aştept declaraţia dumneavoastră politică peste exact un an. Sper să nu fie peste două luni.

Domnul Eparu.

Domnul Ion Eparu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Eu mă întorc cu o declaraţie politică exact la un an după ce anul trecut, pe 25 noiembrie - că aşa a picat, probabil, joi - am făcut o declaraţie politică despre cercetarea românească, pe care am intitulat-o "Cercetarea - cheia progresului economic".

Astăzi, declaraţia politică am intitulat-o "Cercetarea românească aşteaptă soluţii tehnocrate", este la modă cuvântul.

Astăzi, 19 noiembrie 2015, când se marchează, începând din 1994, Ziua cercetătorului şi proiectantului din România, revin cu unele consideraţii, exemplificând cu cifre din judeţul Prahova, pe care îl reprezint în Parlament, pentru că, din păcate, întrebările grele ce planau anul trecut asupra acestei activităţi persistă, umbrind cu profunzimea lor cele câteva semne pozitive ce se zăresc prin ceaţa dezamăgirii.

Cifrele pe care le aduc în faţa dumneavoastră sunt furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova. Conform acestor date, din 2008 până în 2011, numărul celor care lucrau în cercetare, în Prahova, a scăzut cu 80% de la 821 cercetători la 186. În ultimii patru ani, s-a înregistrat o creştere până la 250 a acestor angajaţi.

Din 2007 până în 2011, valoarea cheltuielilor totale în activitatea de cercetare a scăzut de la aproximativ 43.000.000 de lei la 8.900.000 de lei - şi tot cu circa 80%. În ultimii patru ani, suma a crescut, ajungând acum la circa 30.000.000 de lei.

Din 21 octombrie 2014, este aprobată Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020. Ţinta: 1% din PIB pentru cheltuielile publice pentru cercetare. Deşi pare ridicol de mică, suma vizată nu va fi uşor de atins, dacă ţinem cont că, pe anul 2015, suma alocată cercetării din fondurile publice a reprezentat doar 0,24% din PIB.

Începând de marţi, este inevitabil să facem această referire, 17 noiembrie, avem un Guvern nou, în întregime, deci avem un nou ministru şi la educaţie şi la cercetare. Ministru care, de mulţi ani, s-a învârtit prin cercurile conducătoare ale elitei universitare şi de cercetare, un om de la care aşteptările în domeniu sunt foarte mari. Comisiile de specialitate din Cameră şi Senat i-au acordat încredere.

Dacă însă citim foile prezentate ca program de guvernare, ne pierdem repede speranţele. Şi ca să nu existe dubii, am să repet un citat dintr-o luare de poziţie a Asociaţiei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, pentru că este bine cunoscut de toată lumea că, de fapt, studenţii constituie fondul din care se recrutează viitorii cercetători. Citez cu referire la obiectivele din programul de guvernare: "Obiectivele propuse în domeniul educaţiei şi tineretului sunt superficial formulate, insuficiente şi nu acoperă toate nevoile urgente ale acestor domenii".

Evident că şi din studiul pe care l-am făcut eu a rezultat că din cele 10 puncte, ca priorităţi, doar unul se referă la problemele educaţiei. Aşa că îmi permit să trag o concluzie: deşi în ultimii ani s-au făcut investiţii majore în educaţia doctorală şi în specializarea postdoctorală, inclusiv prin programul POSDRU, cariera de cercetător nu este totuşi una de mare interes. Se accentuează în acest mod riscul ca puţinii cercetători pe care îi mai avem să aleagă calea punerii în practică a ideilor lor în străinătate. Dar, în final, poate că este bine, pentru că este posibil ca, peste timp, tehnocraţii cu expertiză suficientă să se întoarcă să conducă România.

Ion Eparu, deputat de Prahova.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Mircea-Vasile Cazan:

Declaraţie politică, simplu: "La revedere, domnule Ponta!".

De mai multe săptămâni am susţinut faptul că Guvernul Ponta trebuie să plece. A trebuit să se întâmple o nenorocire pentru ca domnul Ponta să înţeleagă acest lucru. Dar nu este de ajuns să îi spunem doar domnului Victor Ponta la revedere. Acelaşi lucru trebuie să îl spunem şi domnului preşedinte PSD Liviu Dragnea. Guvernul Ponta a căzut din cauza manifestanţilor din stradă, care doresc o altă clasă politică, fără corupţi, fără baroni, fără politicieni trimişi în judecată sau condamnaţi, doresc oameni profesionişti, corecţi, cinstiţi, puşi pe treabă.

Domnule Liviu Dragnea, cred că e momentul să faceţi şi dumneavoastră un pas în spate, precum Ion Iliescu, Adrian Năstase, Marian Oprişan, Victor Ponta şi mulţi alţii ca ei. Aveţi curajul şi faceţi primul pas pentru reîmprospătarea clasei politice cu oameni curaţi!

La revedere, domnule Liviu Dragnea!

Şi vă sfătuiesc să începeţi cu baza partidului şi să îi trimiteţi acasă pe toţi baronii locali PSD trimişi în judecată sau condamnaţi definitiv. Sibiul poate fi un exemplu, prin retragerea preşedintelui Consiliului Judeţean Ioan Cindrea, nu trimis în judecată, ci condamnat definitiv. Dânsul a spus de mai multe ori că se retrage şi va activa la catedră, acum este momentul să o facă.

Cred că e timpul să le spunem: La revedere, domnule Victor Ponta!, La revedere, domnule Liviu Dragnea!, La revedere baronilor PSD, corupţilor PSD, condamnaţilor şi celor trimişi în judecată din PSD.

Este evident că s-a terminat o etapă. În acest moment, Guvernul tehnocrat este un guvern de tranziţie, nu o soluţie permanentă. Soluţia trebuie să vină tot de la partide, prin alegeri. Dar trebuie să înţelegem exact că oamenii nu vor doar o schimbare de partide, ci o schimbare în partide. Românii au dat un mesaj clar pentru înnoire şi reformă, sub semnul căruia stă şi va sta activitatea noastră politică.

La un an de la câştigarea alegerilor, parteneriatul cu Preşedintele Klaus Iohannis rămâne fundamental. Avem acum şansa să lucrăm mai bine cu Preşedintele României, creând un triunghi al colaborării PNL - Guvern tehnocrat - Preşedinţie.

Mircea Cazan, deputat de Mărginimea Sibiului.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul deputat Mihai, Aurelian Mihai.

Domnul Aurelian Mihai:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Iată că, în această săptămână, Parlamentul a dat un vot de încredere noului Guvern. Acest Parlament atât de criticat, cu bune şi rele, a învestit acest Guvern pentru că, într-adevăr, strada şi opinia publică, cetăţenii au dorit să aibă un altfel de guvern.

Aici, în Parlament, ne-am făcut datoria. De-acum înainte rămâne de văzut ce politici va aplica - politici guvernamentale şi publice - acest Guvern. Pentru că de trei ani de când sunt în actualul legislativ, principala problemă a cetăţenilor acestei ţări nu este alta decât locul de muncă, este principala problemă. Locul de muncă nu a fost niciodată o prioritate, până în momentul de faţă, în 26 de ani de democraţie, pentru niciun guvern, nu trebuie să ne păcălim.

Reprezint peste patru milioane de cetăţeni din afara ţării, diaspora, aşa cum cunoaşteţi, Europa de Vest, acolo unde se află colegiul meu. Majoritatea cetăţenilor din Europa de Vest, cetăţeni români, au plecat din cauza lipsei unui loc de muncă şi lipsei de oportunităţi.

Am văzut zilele trecute, atunci când am audiat candidaţii la funcţiile de miniştri - fie delegaţi, fie miniştri cu portofoliu - oameni bine intenţionaţi. Eu sper, ca şi cetăţenii pe care îi reprezint, ca această bună intenţie să nu se fi consumat înainte de a ajunge la Palatul Victoria.

Încă o dată: am cerut viitorilor miniştri ca o dată pe lună să se prezinte la raport în faţa comisiilor parlamentare. Şi vom fi foarte atenţi cu activitatea pe care dumnealor o vor desfăşura de acum înainte.

Dar încă o dată: dacă nu există locuri de muncă, va fi o mare problemă. Ne interesează atât politica externă, atât politica internă a statului român, dar ne interesează binele cetăţenilor. Această guvernare tehnocrată - pentru că este o premieră în actualul legislativ - va trebui să privească nu de sus, ci cu multă egalitate, la acelaşi nivel, toţi cetăţenii, pentru că încrederea şi speranţa sunt mari.

Ceea ce vreau să spun referitor la românii din diaspora: la acele audieri pe care le-am avut, m-am asigurat că cel puţin mesajul viitorilor miniştri a fost unul pozitiv, în sensul nemodificării taxelor consulare ca nivel, adică să nu crească.

Dar mai mult decât atât, am mizat pe o reţea extinsă a misiunilor consulare, lucru cu care au fost de acord. Vom vedea dacă suma actelor normative ale viitorului Executiv va conduce la astfel de rezultate.

Ceea ce m-a neliniştit însă la votul final de ieri, din cadrul Camerei Deputaţilor, atunci când s-a votat legea privind reducerea taxelor consulare, Legea nr. 198/2008, că nu au luat în seamă să voteze acele reduceri de taxe, eliminarea, de fapt, pentru certificatul de căsătorie care se obţine în afara ţării. Eu repet atât Parlamentului, cât şi oricui, şi din Guvern: cetăţenii români sunt egali în faţa legii, oriunde s-ar afla.

De acum înainte, misiunea pe care o are noul Guvern este una deosebită, aşa cum spuneam. Să nu se înşele nimeni, aici, în Parlamentul României - cu bubele sale, cum toţi ne transmiteţi - nu facem altceva decât să veghem la bunăstarea cetăţeanului. Iar dacă cetăţenii au ieşit în stradă acum două săptămâni, va trebui cu toţii să fim foarte atenţi. Cetăţenii merită respect.

Mulţumesc.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Domnul Benga.

Domnul Ioan Benga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Candela durerii s-a mutat de la Bucureşti la Paris".

La mai puţin de un an de la atentatul asupra redacţiei "Charlie Hebdo", Parisul retrăieşte coşmarul terorismului, de data aceasta într-un atac chiar mai sângeros. Au avut loc mai multe atacuri armate, despre care s-a spus, într-o primă fază, că ar fi fost aparent coordonate, eu îmi permit să spun, după o analiză a faptelor, că atentatele au avut parte de o coordonare specifică reţelelor teroriste: mai multe explozii în apropiere de Stade de France, unde se desfăşura meciul amical Franţa-Germania, o luare de ostatici într-o sală de spectacole, unde au fost ucişi fără milă 82 de oameni, şi preşedintele Franţei, François Hollande, evacuat de forţe de ordine disperate, plus o stare de urgenţă declanşată pe teritoriul Franţei în urma acestei tragedii naţionale halucinante.

Este scenariul groaznic transpus în realitate de două organizaţii teroriste care şi-au dat mâna, ale căror victime nicio naţiune nu ar dori să fie. Un lucru este cert. Spectacolul fanatismului, bazat pe o falsă motivaţie religioasă, se joacă de-acum pe scena Uniunii Europene. Vocea cu greutate a motorului european, cancelarul Germaniei Angela Merkel, a făcut smerită doi paşi înapoi. Europa îşi pune problema blocării graniţelor în faţa valurilor de migranţi, necontenite. Mai mult, Franţa îndoliată cere suspendarea spaţiului Schengen, în timp ce noi nici nu am simţit încă efectele acestuia.

În toată această nebunie care riscă să cuprindă bătrânul continent, e tot mai greu să nu cazi pradă unor stări confuze, de sorginte rasială, xenofobă, antisemită, pe un fond de panică generalizată. Şi, totuşi, auto-intitulaţii musulmani care au instaurat groaza în oraşul socotit până mai ieri al îndrăgostiţilor, astăzi al împuşcaţilor fără vină, sunt probabil fanatici ce au aderat la alte convingeri decât cele ale islamismului moderat, considerând că moartea izbăveşte şi că numai prin sacrificii vor fi mântuiţi şi eliberaţi.

Nu caut să-i înţeleg, nici nu o merită. Însă trebuie să facem distincţia între islamism şi islam, între comportamentul musulmanului, aşa cum derivă din întreaga învăţătură islamică, şi fanatismul celor care invocă această religie doar prin raportarea la anumite versete din Coran.

Terorismul, fanatismul sau femeile total lipsite de drepturi sunt doar câteva dintre concepţiile greşite cu privire la islam ale persoanelor de altă religie.

O altă temă falsă este aceea a preeminenţei jihadului ca ideologie a războiului sfânt. Deşi parte importantă a islamului, doctrina jihadului nu are ca principal subiect războiul armat. Jihad se traduce prin efort, strădanie, luptă, iar conceptul în sine are două ramuri principale: jihadul mare, care priveşte devenirea individului în efortul său de a urma calea Domnului, şi jihadul mic, specific primelor secole islamice, presupune răspândirea credinţei prin orice mijloace, de la cuvânt la sabie.

S-a instalat în percepţia publică ideea că musulmanii sunt nişte sălbatici şi nişte barbari în timpul războaielor. Totuşi, trebuie subliniate regulile pe care orice musulman trebuie să le respecte în război: să nu trădeze; să nu se abată de la calea cea dreaptă; să nu mutileze cadavre; să nu omoare copii; să nu omoare femei; să nu omoare vârstnici; să nu distrugă sau să incendieze copaci; să nu distrugă clădiri; să nu distrugă turma de oi a inamicului decât dacă foloseşte animalele pentru mâncare; dacă întâlneşte oameni care duc o viaţă monahală, să îi lase în pace.

Un alt mit pe care aş dori să îl demontăm este acela că musulmanii sunt nişte terorişti.

Totuşi, să nu uităm că există peste un miliard de oameni pentru care islamul este un mod de viaţă corect, animat de spiritul versetelor din Coran.

Coranul în sine nu este un argument pentru violenţă, însă de multe ori grupuri extremiste se folosesc de extrase coranice pentru a-şi motiva atacurile sângeroase. Trebuie reţinut faptul că această practică este condamnată chiar de către musulmani, de la oameni de rând la lideri politici, existând şi edicte îndreptate împotriva terorismului emise de învăţaţi în jurisprudenţa islamică.

Vă întreb atunci: potrivit celor enunţate anterior, putem oare echivala elementele criminale care au semănat teroarea în Paris şi au omorât oameni nevinovaţi cu majoritatea celor care se identifică prin raportarea la islam?

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Declaraţia mea de astăzi se referă la o serie de priorităţi strategice pe care actualul Guvern, guvernul de tehnocraţi, ar trebui să le aibă în vedere în următoarea perioadă.

Mă gândesc, în primul rând, la o relaţie cât mai apropiată şi cât mai democratică şi transparentă cu Parlamentul. Parlamentul este forul reprezentativ democratic suprem al naţiunii române, iar relaţia dintre Parlament şi Guvern trebuie să fie una de colaborare, de interdependenţă şi de control din direcţia Parlamentului asupra Guvernului, aşa cum spune Constituţia României.

Cred că acest Guvern de tehnocraţi nu are căderea morală şi democratică de a veni cu ordonanţe de urgenţă în faţa Parlamentului. Ca atare, cred că aceste ordonanţe de urgenţă ar trebui să fie folosite de guvernarea actuală strict în situaţii de urgenţă.

O altă chestiune pe care o am în vedere o reprezintă necesitatea elaborării de către Guvern, în strânsă colaborare cu comisiile juridice ale celor două Camere, a unui pachet de legi cu privire la răspunderea magistraţilor şi răspunderea membrilor Executivului. Trebuie să avem o legislaţie cât mai clară şi cât mai bine pusă la punct şi pusă în acord cu necesităţile societăţii româneşti, sub aspectul a ceea ce reprezintă răspunderea materială ori chiar penală a magistraţilor şi a membrilor Executivului.

O altă chestiune pe care actualul Guvern trebuie să o aibă în vedere o reprezintă respingerea cotelor obligatorii de migranţi. Guvernul trebuie să răspundă în consonanţă cu interesele românilor şi în concordanţă cu valorile exprimate de români prin Parlament ori prin alte mijloace de expresie publică.

Românii nu sunt de acord cu cotele obligatorii de migranţi impuse cu atâta ipocrizie de Jean-Claude Juncker şi de doamna Merkel, iar actualul Guvern trebuie să nu uite acest lucru sub nicio formă.

O altă chestiune pe care o aştept de la noul Guvern şi unde cred că şi domnul Preşedinte Iohannis are un rol deosebit o reprezintă o renegociere cu Statele Unite, partenerul nostru strategic transatlantic, a regimului vizelor pentru cetăţenii români. Mi se pare inadmisibil să fim parteneri strategici ai Statelor Unite încă din 2001, dacă îmi amintesc bine, iar românii să nu poată călători fără vize pe teritoriul Statelor Unite.

Şi nu în ultimul rând, o prioritate a întregii clase politice şi poate mai mult ca niciodată a acestui Guvern de tehnocraţi, un guvern nepolitic, să spunem mai corect, ar trebui să devină denunţarea Mecanismului de Control şi Verificare pe justiţie asupra României.

Acest Mecanism de Control şi Verificare care funcţionează încă din anul 2007 s-a transformat treptat într-o pârghie de control şi o pârghie de, să spunem aşa, de impunere a unor condiţionalităţi asupra României din punct de vedere politic sau chiar din punct de vedere economic, în unele cazuri.

Trebuie să depăşim acest moment - sunt deja 8 ani de la intrarea propriu-zisă a României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. România a făcut nişte paşi reali sub ceea ce priveşte reforma justiţiei şi restructurarea aparatului public şi a întregii administraţii. Consider că acest Mecanism de Control şi Verificare, ale cărui condiţionalităţi au fost de multă vreme în bună măsură îndeplinite de statul român prin aparatul judiciar, prin mecanismele guvernamentale, dar şi prin Parlament, este total depăşit şi nu reprezintă sub nicio formă o necesitate în acest moment, ci, din contră, este folosit strict pentru a determina o slăbiciune, să spunem aşa, a României în raport cu Bruxelles-ul şi cu alţi parteneri din Uniunea Europeană.

Că tot se vorbeşte de marile noastre carenţe în ceea ce înseamnă corupţie, în ceea ce înseamnă apărarea legii în România, cred că ar trebui să ne amintim cu toţii, în ultima perioadă au avut loc câteva scandaluri răsunătoare de corupţie, şi să nu uităm faptul că nici EADS, nici Fujitsu Siemens, nici Microsoft, şi nici mult-lăudatele firme italiene ori austriece care fac autostrăzi în Transilvania şi Banat, autostrăzi care se prăbuşesc la foarte scurt timp după inaugurare, ca să nu mai vorbim de prietenii noştri austrieci de la Schweighofer, care bărbieresc codrii patriei noastre, nu sunt româneşti. Să renunţăm la ipocrizie şi să învăţăm că suntem parteneri egali în Uniunea Europeană.

Nu mai trebuie să tolerăm această dublă măsură şi această, îmi permit să spun, folosire a României permanentă de către Comisia Europeană şi de la Bruxelles şi de către alte puteri europene în frunte cu Germania, pentru că Germania a devenit un adevărat hegemon european în ultima perioadă, ca pe un soi de periferie economică, ca pe un soi de ladă de gunoi a Europei, ori ca pe un teritoriu pe care putem face experimente sociale, experimente economice, experimente politice. Nu, hai să mai lăsăm această toleranţă în faţa abuzurilor birocraţilor de la Bruxelles şi în faţa abuzurilor celor care în teorie ne sunt parteneri, dar în practică îi fac cu ochiul lui Vladimir Putin de fiecare dată când au ocazia.

În final, aş dori să urez succes domnului Dacian Cioloş, în calitatea sa de prim-ministru al României, şi întregului Cabinet pe care Domnia Sa îl conduce, au o misiune dificilă, dar o misiune pe care sper, în această perioadă scurtă de guvernare, în acest an, vor reuşi măcar parţial s-o ducă la bună îndeplinire şi ceea ce aştept în primul rând de la acest guvern nepolitic o reprezintă o dovadă de patriotism, o dovadă de loialitate şi de responsabilitate în faţa românilor.

Mult succes noului Guvern, şi sper să traversăm o perioadă de stabilitate şi de creştere care să fie cu adevărat în beneficiul naţiunii române!

Vă mulţumesc.

Daniel Gheorghe, deputat PNL de Ilfov.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul deputat Dumbrăvanu.

Domnul Paul Dumbrăvanu:

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Voi vorbi astăzi despre transparenţă în administraţia publică.

Transparenţa este fundamentul responsabilităţii locale şi cheia care oferă contribuabililor instrumente şi informaţii de care au nevoie pentru a le permite să deţină rolul principal în societate. Din păcate, la o privire de ansamblu asupra practicilor autorităţilor locale, evaluate prin prisma unui eşantion relevant, oricine poate constata cu uşurinţă faptul că datele publicate nu sunt afişate de aşa manieră încât să contribuie la informarea reală a cetăţenilor, beneficiari ultimi ai investiţiilor publice realizate, ci pentru îndeplinirea cu formalitate a unor proceduri impuse de lege.

Frauda în domeniul achiziţiilor publice cunoaşte o perfecţionare continuă, iar mecanismele de fraudare sunt din ce în ce mai complexe. Domeniul fraudei în achiziţiile publice se întrepătrunde cu cel al corupţiei, al economiei subterane, în general, şi al criminalităţii economico-financiare.

Tocmai în scopul creşterii acesteia, adică al transparenţei, România a aderat la Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă (Open Government Partnership) care vizează angajarea guvernelor în promovarea transparenţei, combaterea corupţiei şi utilizarea noilor tehnologii pentru a consolida actul de guvernare şi dialogul cu cetăţenii, în special prin elaborarea şi implementarea de politici în domeniul datelor publice deschise.

În luna iunie a acestui an, am lansat, alături de doi colegi parlamentari, Propunerea legislativă privind monitorizarea activităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi organismelor prestatoare de servicii publice de interes local şi judeţean.

Propunerea legislativă are menirea de a institui reguli minimale şi obligativitatea respectării acestora, în legătură cu publicarea informaţiilor de interes general, cu privire la cheltuielile bugetare efectuate în derularea activităţilor de către autorităţile administraţiei publice locale.

Deşi, în calitate de iniţiator al propunerii legislative, pot accepta faptul că această lege nu este una perfectă, ci perfectibilă, modul în care fostul Guvern al României, prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi al Ministerului pentru Societatea Informaţională, a înţeles să susţină respingerea acestei propuneri este revoltător.

Printre argumentele invocate se numără faptul că, încă din anul 2007, există reglementare la nivelul legislaţiei naţionale care transpune integral Directiva 2003/98/CE. În ciuda faptului că această Directivă a suferit modificări încă din anul 2013, fiind introduse, prin Directiva 2013, noi categorii de informaţii şi proceduri, ce au ca scop facilitarea accesului publicului la aceste informaţii, legislaţia în vigoare în România nu a suferit modificări. Îmi este greu să înţeleg de ce, după mai bine de 2 ani de la adoptarea Directivei, Guvernul încă procedează la modificarea Legii nr.109.

Un alt argument invocat de fostul Guvern, este cel al resurselor umane insuficiente la nivelul autorităţilor publice şi al serviciilor publice. Potrivit reprezentanţilor fostului Guvern, obligativitatea publicării informaţiilor cu privire la achiziţiile mai mari de 100 lei pe pagina de Internet a instituţiilor prevăzute în proiectul de lege, al cărui iniţiator sunt, ar implica suplimentarea personalului şi astfel, creşterea cheltuielilor pentru salarii şi pentru "susţinerea unei activităţi extinse". Cu toate acestea, în ciuda faptului că pragul minim de 100 de lei prevăzut în proiectul de lege poate induce ideea că volumul acestor achiziţii este unul considerabil, publicarea acestor informaţii nu presupune necesitatea suplimentării personalului sau, mai mult decât atât, chiar a înfiinţării de compartimente specializate şi nici alocarea de fonduri bugetare suplimentare, fiind suficientă, în opinia mea, alocarea a câteva ore lunar sau trimestrial pentru această activitate. Dovada acestui fapt este că există deja instituţii în subordinea Guvernului care publică absolut toate cheltuielile, fie că ele sunt mai mari sau mai mici de 100 de lei.

Abordarea aleasă de către reprezentanţii fostului Guvern în susţinerea respingerii Propunerii legislative privind monitorizarea activităţilor autorităţilor publice locale nu a făcut altceva decât să mă convingă o dată în plus de faptul că în România adoptarea de noi acte normative se doreşte a fi făcută raportându-ne la iniţiatorul acestora, iar nu la necesitatea şi utilitatea lor practică.

În România anului 2015, puterea executivă a încercat să suprime atribuţiile puterii legislative şi a încercat, pe cât posibil, să impună adoptarea legilor din cu totul alte considerente decât pentru a servi interesului cetăţenilor.

Fac apel pe această cale, atât la dumneavoastră, stimaţi colegi, cât şi la reprezentanţii noului Guvern, pentru susţinerea adoptării acestei propuneri legislative atât de necesară societăţii din România, o ţară în care majoritatea populaţiei se doreşte informată şi trebuie să fie informată, în special pentru a elimina eventualele suspiciuni de corupţie la nivelul organelor administraţiei locale şi judeţene.

Transparenţa este singura soluţie, atât pentru redobândirea credibilităţii procesului achiziţiilor publice, cât şi pentru asigurarea corectitudinii, dar şi a raţionalităţii modului în care se cheltuiesc banii publici în România din bugetul de stat, cunoscute fiind problemele cu care se confruntă ţara noastră în acest domeniu.

Există o legislaţie, în foarte multe state, asemănătoare cu ceea ce propunem noi şi de aceea considerăm că nu există un argument pentru a respinge această propunere legislativă.

Vă mulţumesc.

Paul Dumbrăvanu, deputat PNL Prahova.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Cernea.

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Europa de astăzi este seculară, nu creştină. Atentatele teroriste şi pericolul discursului urii faţă de refugiaţi".

Mottoul acesteia: "Oamenii nu comit vreodată crime cu atâta dedicare şi cu atâta bucurie ca atunci când o fac din motive religioase" - Blaise Pascal.

Valorile europene astăzi nu sunt ale unei religii anume, ci sunt cele ale democraţiei seculare şi ale drepturilor omului care garantează libertatea de gândire, de conştiinţă a tuturor persoanelor, indiferent de religia lor ori de faptul că nu au o religie. Aşadar, Europa seculară de astăzi este deopotrivă gazda primitoare a tuturor religiilor şi a tuturor oamenilor. Aceia care vorbesc, în contextul atentatelor de la Paris, de Europa creştină nu fac decât să alimenteze intoleranţa religioasă. O astfel de abordare este expresia ecoului medieval al unei mentalităţi de cruciat, pentru care ura faţă de musulmani reprezintă calea către potenţarea religiei creştine. Dar Europa creştină nu mai există şi e bine că aceasta a devenit istorie. Nu trebuie să uităm că atunci când Europa era creştină, se aprindeau rugurile Inchiziţiei, sângele curgea în războaie religioase, minorităţile confesionale şi persoanele fără religie erau persecutate. Abuzuri, sclavie, pogromuri şi alte orori, justificate, la vremea lor prin versete din Biblie, s-au petrecut atât în spaţiul creştin occidental predominant catolic/protestant, cât şi în cel răsăritean ortodox.

Şi Biblia conţine îndemnuri la ură, intoleranţă şi crimă, la fel ca şi Coranul. Şi creştinismul a servit drept ferment ideatic pentru cei care au comis orori cumplite, multe milioane de semeni fiind ucişi în numele lui Isus de-a lungul secolelor. Artele, ştiinţa, cultura, gândirea liberă, toleranţa şi diversitatea religioasă din perioada civilizaţiei antice greco-romane au fost înlocuite de gândirea dogmatică şi atitudinea represivă a creştinilor care au întunecat şi însângerat Europa pentru o mie de ani. Antidotul la fundamentalismul religios a fost adus de Renaştere şi Iluminism, care au încurajat gândirea liberă, umanismul şi dezvoltarea raţionalităţii, generând democraţia seculară modernă. Creştinismul a devenit tolerant tocmai la confruntarea cu critica şi, mai ales, odată cu mersul către instituirea separării dintre stat şi biserică în mai toate societăţile civilizate.

Reacţiile de după atentatele de la concertul unei trupe rock, de la stadionul Stade de France şi de la mai multe terase şi cafenele din Paris reaprind dezbaterile despre care sunt valorile de avut în vedere pentru a gestiona dificila situaţie actuală. Or, este de observat că, în general, cam aceleaşi voci care cu prilejul atentatului de la "Charlie Hebdo" îi criticau pe caricaturişti pentru ironiile la adresa religiei sunt cei care agită acum populismul antirefugiaţi. Dar aceia care fug din Siria şi Irak ori din alte zone de conflict sunt victimele extremiştilor Daesh, aşa cum sunt şi europenii loviţi de atentate comise de fundamentaliştii religioşi.

Avem, aşadar, de subminat şi marginalizat credinţele fundamentaliste care duc la fanatism, ură şi crimă, nu cetăţenii obişnuiţi de lângă noi ori pe refugiaţii care au fugit din calea ororilor produse de extremişti în ţările lor. Nu avem de apărat o religie anume şi nici nu trebuie să contrapunem unele religii altora. Este doar în interesul fanaticilor să pară că este vorba despre un război între religii. Democraţia seculară asigură climatul necesar deplinei libertăţi atât pentru a practica orice religie, cât şi de a nu avea o credinţă.

Totodată, aşa cum vocile politice responsabile au afirmat, politica privitoare la refugiaţi nu trebuie să se schimbe în Uniunea Europeană, pentru că preţul ar fi renunţarea la valorile morale, democratice şi umanitare care dau consistenţă şi trăinicie acestui spaţiu. Solidaritatea americană reafirmată de către preşedintele Obama, care a anunţat că Statele Unite se vor implica mai mult în criza refugiaţilor, confirmă, o dată în plus, comuniunea transatlantică de valori. Riscul ca printre refugiaţi să se infiltreze terorişti trebuie contracarat prin aplicarea procedurilor de primire şi triere a acestora, prin munca serviciilor secrete şi a celor de securitate, dar a pune semnul egal între terorişti şi refugiaţi este o enormitate care are ca sursă ignoranţa şi lipsa de înţelegere a lucrurilor.

Calea legitimă, europeană şi democratică este, aşadar, întărirea valorilor seculare ale libertăţii şi egalităţii în drepturi pentru toţi.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Adam.

Doamna Luminiţa-Pachel Adam:

Bună ziua!

Declaraţia mea politică se numeşte "Tehnocrat sau politician? Mai bine patriot!".

Tehnocrat, un cuvânt la modă în aceste zile. Toată lumea vrea tehnocraţi, vorbeşte despre ei, are aşteptări de la ei. O definiţie dată de Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte tehnocraţia drept orientare social-economică, conform căreia societatea poate fi dirijată în exclusivitate pe baza principiilor raţionalismului ştiinţifico-tehnic, ai căror purtători sunt inginerii şi oamenii de ştiinţă. Dar tehnocraţii au existat dintotdeauna, ne-am mândrit tot timpul cu oamenii de ştiinţă români, personalităţi recunoscute internaţional. Ce te faci când aceste personalităţi au opţiuni politice, când, mergând chiar mai departe, se înscriu într-un partid politic? Asta înseamnă obligatoriu deprofesionalizare? Aşa cum se prezintă astăzi lucrurile, a fi politician devine antonim cu inginer, om de ştiinţă sau, mai simplu, profesionist.

Cum politica nu este o invenţie postdecembristă, tehnocraţia nu este nici ea. Nicolae Iorga spunea: "Un popor care nu-şi cunoaşte istoria este ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii." Şi mă întreb în aceste zile în care cuvântul la modă este tehnocraţia: ne cunoaştem oare istoria?

Spiru Haret, ctitorul şcolii româneşti, a fost primul om de ştiinţă român care şi-a susţinut doctoratul în matematică la Paris, în anul 1876. Spiru Haret a ocupat mai multe funcţii publice care i-au permis să cunoască modul în care era organizată şcoala românească şi în care erau elaborate actele legislative şi administrative. Spiru Haret a ocupat de trei ori funcţia de ministru al instrucţiunii publice, cum se numea atunci ministerul care se ocupa de învăţământ şi educaţie. Spiru Haret a fost deputat în cinci parlamente.

"În politică greşelile nu se răzbună, ci se repară" spunea Petre P. Carp, al doilea mare politician conservator după Barbu Catargiu. A fost absolvent al Facultăţii de drept şi de ştiinţe politice din Bonn, unde a studiat economia politică, filozofia, literatura şi istoria. A fost ministru de externe, parlamentar, a condus un guvern de coaliţie.

Iuliu Maniu a fost membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1919. Pe 8 noiembrie 1928 Iuliu Maniu a fost desemnat preşedinte al Consiliului de Miniştri.

Şi, tot aşa, Titu Maiorescu, I.C. Brătianu, Nicolae Iorga, Mihail Kogălniceanu, lista personalităţilor este lungă, toţi au fost oameni de ştiinţă remarcabili, toţi au fost politicieni ce au făcut istorie. Imensa cultură i-a ajutat să fie mari oameni de stat şi politicieni adevăraţi. Toţi aceştia, dincolo de faptul că au fost mari politicieni şi mari oameni de cultură şi ştiinţă, au fost patrioţi.

Patriot, cuvânt demodat azi, cuvânt nerostit, un fel de Cenuşăreasă faţă de modernul şi strălucitorul tehnocrat.

Desigur, voi fi aspru sancţionată de opinia publică pentru îndrăzneala de a compara politicienii de azi cu cei enumeraţi mai sus. Dar a blama o întreagă clasă politică mi se pare nedrept. Cei pe care i-am pomenit mai sus au făcut parte dintr-un parlament, din partide politice, dar istoria îşi aminteşte doar despre unii dintre ei. Asta înseamnă că niciodată nu au fost toţi la fel, că în orice societate existau oameni remarcabili, dar existau şi nonvalori.

În ultimii 25 de ani, sportul naţional al românilor este blamarea zi de zi a ţării. Am uitat să ne respectăm locul natal cum ne respectăm părinţii sau, poate, nici pe ei nu-i mai respectăm! Am uitat să ne preţuim amintirile, copilăria, familia, prietenii, iubirile, am uitat că suntem români. Am uitat de cel mai mare tricolor din judeţul Harghita, am uitat de bentiţa din Covasna. Ne-a rămas doar plăcerea de a ne denigra ţara, de a spune că a fi român înseamnă de fapt să fii hoţ, corupt, sărac, fără speranţe sau perspective.

Ilie Vaşca din Pătrăuţi a spus odată, în româneşte, în lagăr: "Românul n-a stat în genunchi niciodată decât în faţa lui Dumnezeu".

Deci, cred eu, criteriul după care ar trebui să-i alegem pe cei care ne conduc este patriotismul. Avem nevoie de oameni care să-şi iubească ţara şi apoi pot fi şi tehnocraţi, şi politicieni.

"Într-o ţară aşa de frumoasă, cu un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie şi cum să nu-ţi ridici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: Sunt român!" - Alexandru Vlahuţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Zlati.

Domnul Radu Zlati:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Martore îmi sunt procesele-verbale ale Comisiei pentru învăţământ, cercetare, tineret şi sport, am fost în mod constant un adversar al modificării Legii educaţiei naţionale în sensul introducerii obligativităţii uniformei şcolare în învăţământul preuniversitar.

Pe de altă parte, ca istorie personală, nu am niciun motiv pentru a nutri vreo simpatie faţă de domnul profesor Cristian Heuberger, directorul demisionar al Liceului "Gheorghe Şincai" din Baia Mare. Sunt nevoit azi, însă, să atrag atenţia, prin acest mijloc al declaraţiei politice, domnului ministru al educaţiei naţionale asupra faptului că direcţiunea liceului "Gheorghe Şincai" a fost ţinta unor presiuni, presiuni care au dus la demisia ambilor directori, pentru simplul fapt că direcţiunea liceului a aplicat Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi actele care reglementează viaţa şcolară. Cu alte cuvinte, pentru că s-a solicitat elevilor să poarte uniformă şcolară - conform unei hotărâri a Consiliului profesoral, în concordanţă cu Legea nr. 35/2007 a siguranţei în unităţile şcolare - şi să semneze un contract educaţional, conform Regulamentului de funcţionare al unităţilor de învăţământ preuniversitar, art. 256, contract educaţional elaborat, de altfel, de către Ministerul Educaţiei Naţionale.

Faptul că unii elevi au fost nemulţumiţi că li se solicită să se

încadreze în prevederile Regulamentului de ordine interioară mai poate fi înţeles. Greu de înţeles, inacceptabil chiar, este faptul că primarul oraşului Baia Mare, la apelul unei rubedenii, care era elev al respectivului liceu, a invadat instituţia de învăţământ, însoţit de către o presă prietenoasă, şi l-a umilit în mod public pe directorul liceului, o personalitate care, în plan didactic, nu a avut şi nu are nimic a-şi reproşa, iar în plan managerial nu făcea decât să aplice şi să respecte prevederile legale în vigoare.

Solicit ministrului educaţiei naţionale să ia act de comportamentul primarului Cherecheş şi să ia o atitudine publică referitor la acest incident, în care primarul s-a comportat faţă de conducerea celui mai prestigios liceu băimărean precum un baron local - ceea ce se şi crede a fi! - faţă de pălmaşii de pe moşia personală.

Va dovedi astfel, domnul ministru, că numele său, Curaj, nu este doar o întâmplare şi poate că, acolo unde a scuipat boierul, va săruta domnul. Profesorul Heuberger şi colega Domniei Sale, Marina Lici, merită mai mult decât atât!

Radu Zlati, deputat PNL.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc, domnule deputat.

Închidem şedinţa.

Şedinţa s-a încheiat la ora 9,55.