|
|
|
Şedinţa a început la ora 15,19. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, înlocuit de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Dragi colegi, Suntem în multiplicarea... Este ridicat pe site, dar suntem în multiplicarea... pentru liderii grupurilor parlamentare, a celor trei legi legate de achiziţii. Dacă liderii grupurilor parlamentare îşi păstrează angajamentul din Biroul permanent, o introducem şi pe a patra. Perfect. Mai stăm un pic. Doamnă secretar general adjunct, câţi au semnat prezenţa? 138 au semnat prezenţa. Începem cu PL-x 17, 481 de amendamente admise. Acum, vă rog frumos... Numai o secundă... Pe procedură, domnul Pâslaru, liderul Grupului, după care domnul Marton Árpád, viceliderul Grupului.
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă rog să aducem de pe poziţia 13, Pl-x 38/2016, pe poziţia 1, pentru ca apoi s-o retrimitem la comisie.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Pl-x 38 este pe poziţia 4, l-am adus.
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: Atunci v-aş ruga să trecem pe poziţia întâi...
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Numai o secundă, să citesc primele două proiecte, dacă mi le dă şi mie stafful tehnic, dacă doamna secretar general adjunct are bunăvoinţa să-mi dea şi mie poziţiile 2 şi 3 de pe ordinea de zi. Dacă nu vă plictisiţi cumva în timpul dialogului pe care îl aveţi... între dumneavoastră... Ştiu că e greu ca staffer, dar poate... De ce? Cine a hotărât? Aţi hotărât dumneavoastră, în numele Biroului permanent? Bun. Până când stafful tehnic revine, vă propun reîntoarcerea la comisie. Termen? 3 săptămâni. Poziţia 4. Voturi pentru? Rog secretarii să numere. Suntem în vot. Număraţi. 90 de voturi pentru. Abţineri? Nu sunt. Voturi împotrivă? Nu sunt. Aprobat. Tot la acest punct, Biroul permanent a cerut extinderea termenului de la 45 la 60 de zile. Este cererea liderilor grupurilor parlamentare. Voturi pentru? Rog, număraţi voturile. Extinderea procedurii pentru prima Cameră sesizată, de la 45 la 60 de zile, conform Constituţiei României. Vă rog frumos să ridicaţi mâna. Voturi pentru? Vă rog frumos să număraţi numai mâinile ridicate. Câţi sunt? 14 voturi pentru. Abţineri? Abţineri? Domnul Udrişte. O singură abţinere. Voturi împotrivă? Vă rog, număraţi. 68 de voturi împotrivă. Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul? Nu există. Domnul Cernea. Perfect. A fost retrimisă la comisie, termen 3 săptămâni. Nu s-a acceptat de plen prelungirea termenului, de la 45 de zile constituţionale, la 60, pentru prima Cameră sesizată. Domnul deputat Marton Árpád, pe procedură.
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Stimaţi colegi, Aţi fost induşi în eroare. Stimaţi colegi liberali, Domnule preşedinte, Ştiţi ce-aţi votat astăzi, acum? Adoptarea tacită a Proiectului de Lege de modificare a televiziunii. Asta aţi votat. Săptămâna aceasta, cu 45 de zile, se adoptă tacit. Aţi prelungit, prima dată, la 3 săptămâni, raportul, după care aţi respins solicitarea de extindere la 60 de zile a aprobării tacite. Bravo, aţi mai adoptat, cu vot, adoptare tacită în Camera Deputaţilor. Felicitări!
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Bun. Proiectele de hotărâre? Bun. Dragi colegi, Intrăm... până vin şi cele două proiecte simple de hotărâre cu privire la numirea domnului Mihai Voicu, ca vicepreşedinte al Camerei, şi eliberarea din funcţie a domnului Ludovic Orban, vacantarea postului de vicepreşedinte, bineînţeles, în forma pe care v-am spus-o, începând cu ultimul...
|
|
|
|
6. Proiectul de Lege privind achiziţiile sectoriale. Amendamente admise - 481, respinse - 26. Guvernul României? Cine prezintă proiectul? Haideţi, domnule preşedinte! Numele, prenumele, funcţia... să vă prezentaţi. Din partea Guvernului.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Puşcaş (preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice): Bună ziua. Numele meu este Bogdan Puşcaş şi sunt preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice. Aş vrea să încep prin a vă mulţumi, în primul rând, pentru activitatea susţinută din comisii, şi aici discutăm de Comisia juridică şi Comisia pentru industrii. În acelaşi timp, aş vrea să remarc efortul lăudabil al staffului tehnic, care a corelat toate prevederile din cele patru legi în discuţie astăzi. Dincolo de acestea, aş vrea să acordaţi votul dumneavoastră favorabil acestui proiect de lege, din următoarele motive. În primul rând, trebuie să avem în vedere faptul că aceste patru legi şi această lege, în principal, este transpunerea unei directive din legislaţia europeană. În acelaşi timp, aş vrea să vă rog să votaţi, având în vedere necesitatea adoptării în termen a acestei legi, deoarece de ea depind absorbţia de fonduri europene şi proiectele de investiţii la nivel naţional. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc. Comisia? Comisia juridică şi Comisia pentru industrii au raport comun. Domnul vicepreşedinte Ciprian Nica. Domnule deputat, aveţi cuvântul.
|
|
|
|
Domnul Nicolae-Ciprian Nica: Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege privind achiziţiile sectoriale. În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru industrii şi servicii împreună cu Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind achiziţiile sectoriale, transmis cu adresa PL-x 17, din 10 februarie 2016. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în data de 9 februarie 2016; Consiliul Legislativ a avizat favorabil; Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a avizat favorabil; Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, de asemenea, a avizat favorabil; Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură au avizat favorabil. Proiectul de lege are ca obiect reglementarea achiziţiilor sectoriale în România, intervenţia legislativă fiind argumentată în expunerea de motive, prin asigurarea transpunerii prevederilor obligatorii ale Directivei 2014/25 a Uniunii Europene, a Parlamentului European şi a Consiliului, din data de 26 februarie 2014, privind achiziţiile efectuate de entităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale, şi de abrogare a Directivei 2004/17 a Comisiei Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sub nr. L94/243 din 2014. În conformitate cu prevederile art. 54 şi art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, la şedinţele reunite ale celor două comisii au participat, în calitate de invitaţi: domnul Bogdan Puşcaş, preşedinte; domnul Bogdan Dobrin, director; Dominic Dumitru, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice; domnul Gheorghe Oană, vicepreşedinte; doamna Elena Doina Dascălu, vicepreşedinte, şi doamna Cristina Breden, director în cadrul Curţii de Conturi a României; domnul Ion Aurel Stanciu, secretar de stat; domnul Marcel Boloş, secretar de stat; Horia Nicolae, director în Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale; Dumitrescu Manuela, director în Căile Ferate Române; domnul Nicuşor Marian Buică, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene; domnul Popa Cristian Silviu, preşedinte, doamna Bianca Popescu, consilier, domnul Bogdan Lehel Lorand, director în cadrul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor; doamna Baran Cătălina din cadrul Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România; Septimiu Stoica, preşedinte, Alexandru Laiţă, consilier în cadrul Bursei Române de Mărfuri; doamna Irina Avganţi; domnul Florea Constantin, şef departament în cadrul Asociaţiei Naţionale a Specialiştilor în Achiziţii; domnul Daniel Drăgan, şef serviciu în cadrul Curţii Constituţionale a României şi reprezentanţi ai Societăţii Civile - Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, sub conducerea domnului preşedinte Cumpănaşu Alexandru. În conformitate cu prevederile art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii Comisiei pentru industrii şi servicii şi membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au examinat proiectul de lege, în şedinţele din 21 martie, 24 martie, 29 martie, 31 martie, 4 aprilie, 5 aprilie, 6 aprilie, 7 aprilie, 11 aprilie, 12 aprilie, 13 aprilie şi 14 aprilie. Din partea Comisiei pentru industrii şi servicii şi din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au fost prezenţi deputaţii, conform listelor de prezenţă. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiilor reunite au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind achiziţiile sectoriale, cu amendamentele admise, prevăzute în Anexa 1 şi amendamentele respinse, prevăzute în Anexa nr. 2 care fac parte integrantă din prezentul raport. Face parte din categoria legilor ordinare. Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
|
(În continuare, conducerea şedinţei a fost preluată de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Mulţumesc. Dezbateri generale? Procedură de urgenţă, un deputat de la fiecare grup. Domnul Iane, Grupul PSD. Vă rog. Domnul Iane. Ovidiu Iane. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu-Cristian Iane: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Se pregăteşte doamna Carmen Hărău, Grupul PNL.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu-Cristian Iane: Suntem în faţa unei legi extrem de importante. Pe lângă faptul că trebuie să transpunem această Directivă privind achiziţiile publice, că de fapt despre asta este vorba, avem această problematică, a achiziţiilor, care ne-a tot creat probleme în ultimii ani. Ştim foarte bine, s-au tergiversat foarte multe achiziţii publice sau au fost duse într-o procedură în care nu s-a mai putut realiza obiectivul respectiv. Iată, că, astăzi, după mai bine de... cred că 10 şedinţe, împreună cu Comisia juridică şi Comisia pentru industrii, am reuşit... şi sute de amendamente care au fost discutate, şi corelate, şi acceptate, şi, de multe ori, poate, cu foarte multă bunăvoinţă, am încercat să surprindem toate acele aspecte neplăcute din practică... Vreau să mulţumesc atât membrilor Comisiei juridice, cât şi celor din Comisia pentru industrii, şi domnilor preşedinţi, cei care au condus şedinţele, vreau să mulţumesc celor de la ANAP şi celor de la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, pentru că au fost permanent alături în aceste şedinţe. Şi sper că folosind acest nou cadru legislativ vom avea foarte curând şi normele de aplicare, care sunt extraordinar de importante în aplicarea acestei legi, pentru că, altfel, achiziţiile publice se vor bloca după 1 iunie. Şi, de asemenea, mai sunt unele aspecte. Şi aş vrea să menţionez anumite lucruri care încă... credem... cred eu, personal, că nu au fost suficient de bine surprinse în această lege, şi anume acea procedură, a notificării, care vom vedea dacă în practică, în sine, va crea probleme şi va duce la întârzieri în ceea ce priveşte procesul de achiziţii publice. Da, trebuie să votăm această lege! Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Doamna... doamna Hărău, vă rog.
|
|
|
|
Doamna Eleonora-Carmen Hărău: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Sunt foarte puţine actele normative cu o importanţă atât de mare şi cu un impact atât de benefic. Şi este, până la urmă, rodul efortului făcut la nivel parlamentar şi al Executivului, astfel încât, pe de o parte, autorităţile contractante şi, pe de altă parte, operatorii economici să poată lucra fluent şi să nu se mai încurce derularea fondurilor europene şi a investiţiilor, în sensul progresului infrastructurii şi al tuturor activităţilor sectoriale, în zonele sectoriale ale investiţiilor. Toate defectele, toate neajunsurile care au fost manifestate în actele normative anterior menţionate, modificate în mod succesiv de-a lungul timpului, ceea ce a adus atingere stabilităţii şi predictibilităţii sistemului legislativ, se rezolvă cu acest pachet de legi. Se rezolvă, anume: lipsa de expertiză la un nivel satisfăcător cu privire la elaborarea documentaţiilor de atribuire de către entităţile contractante şi cu privire la evaluarea ofertelor tehnice şi financiare, depuse de ofertanţi, în cadrul procedurilor de atribuire; subevaluarea valorii estimate a unei achiziţii sectoriale de către entităţile contractante, cât şi ofertarea unor preţuri anormal de scăzute de ofertanţi, care ulterior se dovedesc imposibil a fi respectate; utilizarea excesivă a criteriului de atribuire "preţul cel mai scăzut", chiar şi atunci când nu este oportună folosirea acestuia; durata îndelungată a desfăşurării unor proceduri de atribuire, inclusiv din cauza contestaţiilor numeroase; lipsa de transparenţă şi eficacitate a investiţiilor şi mai ales lipsa sustenabilităţii proiectelor; legislaţia dificil de utilizat şi interpretat într-o manieră unitară, din cauza schimbărilor legislative frecvente. Au fost realizate o serie de obiective destinate să asigure un cadru legislativ prin care achiziţiile sectoriale să fie concepute şi să asigure o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii sociale. Din punctul de vedere al impactului asupra mediului concurenţial, prin promovarea prezentului proiect de act normativ se urmăreşte stabilirea unui cadru adecvat realizării unor achiziţii sectoriale în mod transparent şi lipsit de birocraţie, în vederea creării unui mediu concurenţial adecvat; creşte, va creşte rata de absorbţie a fondurilor europene, se utilizează eficient fondurile publice de autorităţile contractante care desfăşoară activităţi relevante; obţinerea unei exceptări de la aplicarea prezentei legi, în cazul în care Comisia Europeană constată că activitatea relevantă este supusă în mod direct concurenţei pe o piaţă la care accesul nu este restricţionat. Felicit colegii care au lucrat îndelung la acest text de lege şi, în numele agenţilor economici, din rândul cărora sunt, am provenit atunci când am intrat în politică, am nădejdea, am siguranţa că lucrurile se vor derula cu mult mai bine, mult mai transparent şi lipsit de birocraţie. Mulţumesc frumos.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, doamnă deputat. Îl invit pe domnul Bogdan Ciucă, liderul Grupului ALDE. Vă rog. Vă rog, domnule preşedinte.
|
|
|
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor colegi, Grupul ALDE susţine acest proiect, aşa cum susţine întreg pachetul privind achiziţiile publice. Şi nu o să reluăm cuvântul la fiecare pachet în parte, ele au fost discutate, cumva ţinându-se cont de ceea ce prevede un proiect, atunci când am discutat celelalte proiecte. Vreau doar să mulţumesc colegilor din Comisia juridică şi colegilor de la Comisia pentru industrii, domnului vicepreşedinte Nica şi domnului Cupşa, domnului preşedinte Iancu şi celorlalţi care au fost prezenţi, reprezentanţilor Guvernului şi, nu în ultimul rând, celor care au lucrat concret şi direct pe text - mă refer la staff, atât de la Comisia pentru industrii, cât şi de la Comisia juridică. Efectiv, s-a stat până seara târziu sau chiar a doua zi, aici, la Parlament, încercând să se producă textul pe care dumneavoastră îl veţi vota astăzi. Vă mulţumim şi vă felicităm.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul UDMR. Vă rog, domnule deputat. Domnul deputat Antal. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Antal István: Intervenţia mea să fie interpretată ca a unui deputat care a participat la toate dezbaterile privind cele patru proiecte de lege şi pentru care îmi permit acum să fac o referire, nu numai la Legea achiziţiilor publice sectoriale, ci la toate, să nu ieşim la fiecare lege şi să avem un punct de vedere. Ca atare, permiteţi-mi să vă citesc punctul nostru de vedere. Dezbaterea şi adoptarea instrumentelor juridice de transpunere a Directivelor privind achiziţiile publice, publicate în martie 2014 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, având ca dată limită 18 aprilie 2016, s-au desfăşurat sub auspicii complexe. Deocamdată, doresc să mă rezum numai la câteva. UDMR a solicitat, în repetate rânduri, încă din 2014-2015, inclusiv prin intermediul amendamentelor, evident, respinse, la Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, transpunerea acestor directive. Şi am urgentat dezbaterea lor publică, ţinând cont de importanţa stabilirii unor proceduri transparente şi clare pentru toată administraţia publică, atât centrală, cât şi locală, cu efecte inclusiv asupra absorbţiei fondurilor europene. ANAP, astăzi - pe vremea aceea, încă ANRMAP - a publicat proiectele de lege pe site-ul propriu, în regim de transparenţă decizională. Cele depuse la Senat, în noiembrie 2015 purtau semnătura prim-ministrului Ponta. Acelea au fost avizate de noul Guvern tehnocrat? Ştie acesta exact ce conţin aceste proiecte de lege? După înregistrarea în Parlament a celor patru proiecte de lege, a avut loc dezbaterea lor generală şi, cu observaţii pertinente, nu multe, ci numai vreo 300, din partea sferei civile, coagulate, aceste observaţii se regăsesc, în parte, în amendamentele depuse şi susţinute de UDMR, deoarece, chiar şi după doi ani de la publicarea Directivei Uniunii Europene, autorii proiectelor de lege nu le-au adus la stadiul de a respecta spiritul şi litera acestora - anumite aspecte pe care le voi puncta. Cel mai important se referă la atribuirea contractului de achiziţie publică. Imediat după adoptarea directivelor, Comisia şi Parlamentul European au anunţat marile victorii: marjă de decizie mai mare pentru autorităţile contractante, în privinţa procedurii pe care o aleg şi a modalităţii de derulare a achiziţiei publice; împărţirea pe loturi a contractelor, pentru a da posibilitatea IMM-urilor să se afirme pe piaţă; flexibilitate în privinţa plăţilor către subcontractor şi mai ales renunţarea la criteriul preţului cel mai scăzut, ca unică modalitate de apreciere a ofertelor, acesta fiind înlocuit de cost, eficienţă şi calitate-preţ. Toate acestea au fost acceptate în noul spirit european. Nu pe cea mai ieftină soluţie trebuie cheltuiţi banii publici, ci pe aceea care satisface interesul general în cel mai înalt grad. Şi aici trebuie incluse criterii de calitate, de protecţie a mediului, criterii sociale, de favorizare a soluţiilor inovative etc. Se pare că Europa învaţă din propriile-i greşeli, în schimb, România se încăpăţânează să persiste în ele. În cursul dezbaterilor s-a mai ridicat o problemă, aceea a responsabilităţii personalului implicat în achiziţii publice, măsurabil în întocmirea de caiete de sarcini şi adjudecare contracte în valoare de zeci, sute de mii sau chiar milioane de euro...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă rog să concluzionaţi.
|
|
|
|
Domnul Antal István: Despre salarizare. Subiectul este unul sensibil, dat fiind impasul în care se găseşte grila unică de salarizare şi situaţia ambiguă de la Ministerul Muncii. Noi o să menţinem două amendamente respinse, deoarece câteva amendamente ale noastre au fost agreate, drept pentru care mulţumesc colegilor cu care am participat la dezbateri. Dar o să menţinem două amendamente care, consider eu, sunt deosebit de importante. Unul la care am făcut referire, respectiv la salarizarea personalului, care, la autorităţile contractante...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Antal István: ... se ocupă de această problematică. Şi o problemă a preţului cel mai scăzut, unde am dori să fie preluat textual... textual ceea ce scrie în directivă, deoarece considerăm că ar fi benefic pentru clarificarea acelor articole care sunt destul de ambigue, şi de acolo nu reiese exact spiritul care...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, domnule deputat, încă o dată.
|
|
|
|
Domnul Antal István: ... a fost agreat de Uniunea Europeană. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Şi eu.
|
|
|
|
Domnul Antal István: Îmi pare rău... îmi pare rău, e vorba de patru legi, da, că încercăm acum să trecem repede, nu ştiu, într-o jumătate de oră, aceste patru legi, care, după mine, sunt cele mai importante legi, după Legea bugetului. Pentru că, altfel, nu reuşim să le dăm un sprijin celor care utilizează bani europeni. Şi acesta era interesul nostru. Şi, de aceea, rog colegii care sunt în sală să ne dea o mână de ajutor, când o să susţinem cel puţin cele două amendamente care sunt...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Domnul Caloianu. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Antal István: Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Mario-Ernest Caloianu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Într-adevăr, avem o evoluţie importantă în privinţa achiziţiilor publice, şi consensul între Parlament, Guvern, comisiile în care s-a dezbătut această importantă lege. E de bucurat. În schimb, există un singur lucru care mă nemulţumeşte în acest sens. Avem pragurile schimbate, avem toată evoluţia respectivă pusă în ordine, avem e-Certis-ul implicat, în schimb, nu am reuşit să delimităm cele două porţiuni foarte importante - certificarea eligibilităţii operatorului economic şi apoi evaluarea. Atât timp cât evaluarea ofertei împreună cu calificarea ofertantului vor fi în aceeaşi procedură, continuăm să avem zona gri, în care putem confunda eligibilitatea cu un instrument de evaluare a ofertei, lucru care ne duce în confuzia permanentă de a intra într-un fenomen care creează "instrumentul", cu ghilimele de rigoare, al corupţiei. Separăm cele două lucruri, şi atunci e mult mai simplu şi mai clar: operatorul economic certificat participă în procedura de evaluare. Sunt mult mai simple lucrurile, în felul acesta. Îmi place permanent termenul "Europa ne-a spus şi noi ne asumăm". Da, e corect, şi ne aliniem perfect, şi sunt în consens cu acest lucru. În schimb, va trebui să vedem şi modelele de creare a spaţiului eligibil al ofertanţilor din România, pentru că operatorii economici din România sunt diferiţi de operatorii economici care participă în concursurile de achiziţie publică din Europa. Va trebui să dăm şansă egală tuturor. Şi, atunci când creăm eligibilitate, în acelaşi concurs, permanent va exista spaţiu de confuzie. Aş fi vrut să le separăm. În rest, sunt în consens cu acest lucru. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, domnule deputat. Grupul minorităţilor, domnul deputat Merka. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Adrian-Miroslav Merka: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Apreciez ce a zis colegul nostru de la UDMR şi ar fi bine să ne trezim, totuşi. Stimaţi colegi, Sunt nişte legi foarte importante pentru noi toţi. Ne vom trezi peste câţiva ani, poate, că n-am ascultat de cei mai mici sau de cei mai simpli colegi din sală. Nu simpli ca persoană poate, ci poate ca şi exprimare. Apreciez faptul că... colegii care au lucrat în cele două, trei comisii au înţeles necesitatea şi efortul pe care îl fac zi de zi instituţiile publice şi cei care sunt interesaţi pentru absorbirea acestor bani, a acestor fonduri naţionale şi fonduri europene. Din păcate, şi noi, ca Parlament, dar şi societatea civilă, avem foarte multe de recuperat. Stimaţi colegi, Legi pe care trebuie să le dezbatem mult mai intens sunt trecute acum, în ultima clipă, pentru că ştim ce ne aşteaptă. Sper şi solicit ca toţi cei care vor reuşi să se impună prin acele amendamente, şi admise, şi respinse, să ne facă să fim şi noi responsabili la vot. Stimaţi colegi de la PNL şi de la PSD, Într-adevăr, avem nevoie de aceste legi, dar veniţi şi solicitaţi un vot în unanimitate, ca noi şi toată România să putem să mergem mai departe. Nu uitaţi, suntem responsabili pentru cei care vor munci acolo şi, cum spunea colegul, acum există un blocaj. Din vina cui este acest blocaj, oare, la acest nivel, şi naţional şi local? Noi vom sprijini, într-adevăr, aceste legi de interes naţional sau interes public, dar veniţi să sprijinim în unanimitate. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Alte intervenţii? Nu mai sunt intervenţii la dezbateri generale. Domnul vicepreşedinte Ciprian Nica are nişte precizări de tehnică legislativă.
|
|
|
|
Domnul Nicolae-Ciprian Nica: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Pentru cursivitate şi fluidizarea dezbaterilor vreau să vă propun ca acolo unde mai apare în text "autoritate", să se înţeleagă "entitate", pentru că aşa este şi în Directiva Europeană...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: La microfon, vorbiţi la microfon!
|
|
|
|
Domnul Nicolae-Ciprian Nica: ... şi s-au făcut menţiunile acestea, modificările, pe 80% din material, dar fiind timpul foarte scurt, că s-a lucrat şi noaptea, nu a mai fost timp. De asemenea, la marginal 478, la art. 257, la alin. (2) este o trimitere tot pe tehnică legislativă: "Prin excepţie de la prevederile alin. (1), dispoziţiile art. 208..." şi nu "207", cum e prevăzut în text. Este trimiterea corectă la art. 208. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc. Au fost precizări de tehnică legislativă. Nu mai sunt alte intervenţii. Sunt 481 de amendamente admise. Mergem în calupuri de câte 50. De la 1 la 50, dacă sunt observaţii? Nu. 51-100, dacă sunt observaţii? Nu. 101-150, dacă sunt observaţii? Nu. 151-200. Observaţii? Nu. 201-250? Nu. 251-300. Observaţii? Nu. 301-350? 351-400? 400-450. Observaţii? Nu. 451-481? Sunt observaţii? Nu. Anexa nr. 1? Observaţii? Nu. La Anexa nr. 2 dacă aveţi observaţii? Nu. Mulţumesc. Rămâne la votul final de miercuri. Mergem mai departe.
|
|
|
|
7. Este vorba de PL-x 18/2016, Proiectul de Lege privind achiziţiile publice. Guvernul? Domnule secretar de stat, cine îl prezintă? Suntem la PL-x 18/2016.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Puşcaş: Bună ziua, din nou. Domnilor deputaţi, Aş vrea să vă aduc în vedere, în cadrul acestei legi, câteva din elementele de noutate şi cele care deosebesc Legea achiziţiilor clasice de Legea achiziţiilor sectoriale. Aspectele specifice pe care le-am avut în vedere au fost acelea ale reducerii termenelor lipsă şi a termenelor limită în cadrul procedurilor de atribuire. În acelaşi timp, am introdus abordări mai flexibile în ceea ce priveşte cerinţele minime de calificare - şi am auzit aici un punct de vedere pe care am încercat să-l integrăm prin folosirea documentului unic de achiziţii european. În acelaşi timp, există criterii în plus care vor ajuta comisiile de evaluare în atribuirea lucrărilor, şi anume, criterii calitative şi criteriul care face referire la costul cel mai scăzut, nu preţul cel mai scăzut. În acelaşi timp, facilităm prezenţa IMM-urilor, prin reguli de împărţire pe loturi, în aşa fel încât şi acestea să aibă acces la procedură. Totodată, schimbăm optica în ceea ce priveşte caietul de sarcini, promovăm indicatori de performanţă...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc. Vă rog să concluzionaţi, domnule secretar de stat. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Puşcaş: În concluzie, dorim să vă adresăm rugămintea de a adopta acest proiect de lege, deoarece şi el face parte din pachetul de legi în domeniul achiziţiilor publice şi este transpunerea Directivei Europene 24.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc. Îl invit pe domnul preşedinte Iulian Iancu, raport comun Comisia pentru industrii şi Comisia juridică. Vă rog, domnule preşedinte.
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Avem în faţă unul dintre cele mai importante acte aflate în dezbatere în această sesiune, dacă nu chiar în acest an. Vorbim despre Legea privind achiziţiile publice, cu care a fost sesizată în fond Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Senatul a adoptat proiectul de lege. Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a dat aviz favorabil, la fel şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Comisia pentru transporturi şi infrastructură au dat avize favorabile. Proiectul, în fapt, creează cadrul legal privind achiziţiile publice din România, urmărind transpunerea Directivei 24/2014 a Parlamentului European privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 18/2004. Prin acelaşi proiect se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiuni de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Dezbaterea a fost extrem de amplă, stimaţi colegi, s-a întins pe multe săptămâni, cu un efort uriaş din partea staffului tehnic, a participanţilor, din partea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, în frunte cu domnul preşedinte Bogdan Puşcaş, din partea Curţii de Conturi, de la care au fost prezenţi: doamna Elena Dascălu şi domnul Oană. La fel, au participat reprezentaţii Ministerului Transporturilor, ai Fondurilor Europene, ai Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, ai Camerei de Comerţ, ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi ai Curţii Constituţionale. De asemenea, au fost şi reprezentanţi ai societăţii civile, printre care şi cei ai Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiilor propun plenului aprobarea proiectului de lege, cu unanimitate de voturi. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Înţeleg că este o observaţie de tehnică legislativă la art. 296? Vă rog să o precizaţi acum.
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Da, într-adevăr, domnule preşedinte, este pur şi simplu o eroare materială, din cauza volumului uriaş de lucru au fost dublate, la redactare, două alineate, respectiv vorbim de marginal 296, art. 224 alin. b) şi c) care trebuie eliminate, ca urmare a dublării de redactare.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc. Dezbateri generale. Vreţi să interveniţi şi la dezbateri generale?
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Da, vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă rog. Grupul parlamentar al PSD, domnul Iulian Iancu. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Stimaţi colegi, Aşa cum vă spuneam, avem în faţă un act normativ extrem de important. Eu cred că este cel mai important din acest an, din aceste sesiuni. Are această importanţă pentru că el, în esenţă, face o referire directă la activitatea noastră ca parlamentari, la responsabilitatea noastră ca parlamentari, prin faptul că are o implicaţie intersectorială şi vizează, pe de o parte, atât aspectele legate de zona economică, zona socială, dar şi pe cele de mediu, exprimate în mod concret în ţintele Strategiei europene pentru 2020. Astăzi, după cum ştiţi, în Parlament avem o reuniune interparlamentară prin care şi aniversăm 125 de ani de când România este membră şi în care, stimaţi colegi, se au în vedere obiectivele mileniului, obiectivele pentru anul 2030, dintre care cele mai importante şi care vizează dezvoltarea durabilă privesc evoluţia economică şi socială a continentului nostru şi a statelor membre. Noi, în fapt, ce facem? Ca parlamentari, suntem consideraţi direct responsabili de efectele politicii în plan european. Parlamentul este responsabil, politicienii sunt responsabili. Aş vrea să vă dau un citat dintr-unul din foştii miniştri de finanţe ai Uniunii Europene, ai unui stat din Uniunea Europeană care spune aşa: "Politicienii de astăzi fac politică fără a avea putere, pentru că puterea aparţine corporaţiilor multinaţionale care canibalizează sfera politică". Deci este un citat dintr-un fost ministru de finanţe, dar care ne transformă responsabili direct pentru această situaţie. Cu alte cuvinte, noi ce avem acum în discuţie - şi am să vă dau două cifre - este bătălia pe fondul public, bătălia pentru gestiunea economică, bugetară, în condiţii de eficienţă, în condiţii de execuţie bugetară pentru atingerea obiectivelor ecologice, sociale, economice. Ce spun aceste cifre? Şi am să vă dau doar două cifre - Statele Unite şi Uniunea Europeană - în ultimul an au investit 3,1 trilioane de dolari pentru parcuri industriale, birouri, achiziţii de bunuri pentru şcoli, pentru execuţia de şcoli, pentru execuţia de drumuri, pentru execuţia de căi ferate şi 5,4 trilioane de dolari pentru instituţiile financiar-bancare, care sunt în afara acestui spaţiu al achiziţiilor şi care sunt responsabile, dacă vreţi, în mare parte, de boom-ul acesta în zona construcţiilor imobiliare.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: V-am dat aceste informaţii pentru că, stimaţi colegi... Domnule preşedinte, Vă rog să-mi permiteţi, sunt câteva elemente pe care aş vrea să le cunoască colegii noştri. Am ajuns în această situaţie din cauza lipsei de expertiză la un nivel satisfăcător cu privire la elaborarea documentaţiilor, respectiv din cauza lipsei de experienţă la evaluarea ofertelor tehnice, am avut parte de subevaluări ale valorilor estimate ale unor achiziţii şi, în consecinţă, o exagerare privind preţurile anormal de scăzute ale ofertanţilor, exagerarea criteriului de atribuire "preţul cel mai scăzut", durata îndelungată a desfăşurării unor proceduri de atribuire, inclusiv cele de contestaţie, lipsa transparenţei şi eficacităţii investiţiilor ...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Imediat! ... legislaţia dificil de utilizat şi interpretat. În consecinţă, avem în faţă un nou set de legi, patru legi, este de fapt un cod al achiziţiilor publice care încearcă pentru prima dată să elimine statutul subantreprenorului român din cel de sclav, în cel de partener cu drepturi egale, care oferă o şansă şi forţei de muncă româneşti, reprezentată de întreprinderile mici şi mijlocii, şi transparentizează procesul, responsabilizează acest proces. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnule Cupşa...
|
|
|
|
Domnul Ioan Cupşa: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bună seara tuturor! La fel cum au făcut-o şi antevorbitorii mei, salut şi eu cu bucurie acest moment. Vorbim despre proiectul legislativ 18/2016, Legea privind achiziţiile publice; este o lege-pivot, o lege fundamentală în pachetul legislativ pe care astăzi îl avem în dezbatere, adică acel pachet legislativ care-şi propune să reglementeze achiziţiile publice din România. Dezbaterile au fost îndelungate, au început în luna iulie a anului trecut, au continuat în plan public până la începutul lunii martie şi apoi au fost dezbateri, uneori chiar furtunoase, în comisiile reunite, Comisia pentru industrii şi Comisia juridică din Camera Deputaţilor. Subliniez - sunt dator să fac lucrul acesta - că pachetul legislativ, deci toate cele patru legi pe care le avem astăzi în discuţie şi care privesc achiziţiile publice s-au adoptat în comisie cu acordul manifest atât al Partidului Naţional Liberal, cât şi al Partidului Social Democrat, care au depăşit orice parti-pris politic, cu scopul, sigur, de a adopta o lege cât mai potrivită, un pachet de legi cât mai potrivite. Subliniez, de asemenea, buna colaborare pe care am avut-o cu Grupul parlamentar al UDMR. Când vorbim despre achiziţiile publice, în fapt vorbim despre o activitate de o importanţă economică şi socială deosebită, covârşitoare. Este de o importanţă deosebită această activitate, nu doar pentru funcţionarea de zi cu zi a autorităţilor contractante, ci, în egală măsură, este important pentru viitorul nostru, pentru viitorul acestei ţări, felul în care vom şti să achiziţionăm bunuri, produse, servicii şi lucrări. O achiziţie publică, o activitate de achiziţie publică deficitară a generat şi va genera şi în viitor pierderi foarte mari, pierderi uriaşe, pierderi de fonduri nerambursabile, pierderi de fonduri atrase de la bugetul naţional, precum şi pierderi ale fondurilor pe care le atragem din bugetul Uniunii Europene. În mod evident, achiziţiile publice, dacă se vor desfăşura într-un mod nesatisfăcător, aşa cum se întâmplă în prezent, vor afecta bunul mers al întregii noastre economii naţionale, aşa cum vor afecta interesele legitime ale antreprenorilor români şi cum vor afecta interesul fiecăruia dintre noi, al cetăţenilor acestei ţări. Ce este important în legătură cu acest pachet legislativ este faptul că am reuşit, cu titlu de declaraţie politică, să stabilim care este scopul ultim, scopul fundamental al acestui pachet legislativ. Este acela de a asigura achiziţia publică a bunurilor, a serviciilor şi a lucrărilor, în condiţii - subliniez - de eficienţă economică, pe de o parte, şi eficienţă socială, pe de altă parte. Când vorbim despre eficienţă economică, vorbim de un raport potrivit între efectele pe care le produc şi costurile pe care le au aceste achiziţii publice. Când vorbim despre eficienţă socială, vorbim despre beneficiile sociale pe care le obţinem, raportându-ne la eforturile materiale pe care le facem. Este un lucru deosebit de important. Un alt principiu care merită a fi subliniat este acordarea unei autonomii lărgite autorităţilor contractante, corelat fiind, însă, acest principiu, cu principiul asumării răspunderii de către aceste autorităţi contractante. Suntem alături de autorităţile contractante prin acest pachet legislativ, aşa cum stăm alături de antreprenorii români. Stăm alături de antreprenorii români pentru că, în acord cu normele juridice regăsite în acest pachet legislativ, interesele locale, regionale şi naţionale vor fi protejate. Factorii de mediu, factorii sociali, factori care caracterizează din punct de vedere local, regional România, se vor regăsi, şi în felul acesta vom proteja antreprenorii români. Vom proteja antreprenorii români, vom proteja din punct de vedere social şi acele entităţi care necesită această protecţie, pentru că vom regăsi drept factori importanţi în atribuirea acestor contracte factorii economici, factorii sociali şi respectiv factorii de mediu.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă rog să concluzionaţi.
|
|
|
|
Domnul Ioan Cupşa: Vă mulţumesc. Probabil la explicarea votului o să-mi permiteţi să continui, nu, domnule preşedinte de şedinţă? Aşa cum spuneam, acest pachet legislativ este absolut necesar, pentru că ne confruntăm din punct de vedere social cu un fenomen pe care nu-l putem nega: achiziţionarea de bunuri şi servicii de lucrări în România s-a făcut defectuos. S-a făcut defectuos pentru că, în bună măsură, legislaţia prezentă este una neclară, reglementează prea puţin sau reglementează prost această activitate. Este nevoie, de asemenea, să facem acest efort de a legifera şi pentru că avem datorii, România are datorii; în calitatea de ţară membră a Uniunii Europene, trebuie să transpunem Directiva Europeană. Subliniez, însă, un lucru: acest pachet legislativ nu este o transpunere mot ŕ mot a Directivei Europene. Am transpus din Directiva Europeană tot ceea ce era imperativ necesar, ca urmare a obligaţiilor internaţionale pe care le avem, şi am alăturat, în acest pachet legislativ, toate normele juridice pe care noi le-am crezut necesare pentru a ne proteja interesele. Subliniez din nou: pentru a proteja interesele autorităţilor contractante, ale antreprenorilor români şi astfel să ne protejăm interesele legitime ale fiecăruia dintre noi, ale cetăţenilor români.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Ioan Cupşa: Vă mulţumesc şi eu.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Grupul parlamentar al UDMR. Domnul deputat Antal şi apoi neafiliaţii. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Antal István: Am o rugăminte, domnule preşedinte. Deci nu se poate ca un pachet de legi să treacă în cinci minute sau în trei minute, da? Pentru că eu aş dori - şi am revenit la acest microfon să pot cita trei amendamente care exact...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Suntem la dezbateri generale, domnule deputat. La dezbateri generale, după care la amendamente...
|
|
|
|
Domnul Antal István: La dezbateri generale sunt, dar nu m-aţi lăsat data trecută să-mi termin ideile...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Păi trebuia să vă încadraţi în timp, domnule coleg!
|
|
|
|
Domnul Antal István: Domnule preşedinte, n-aţi citat nimic la amendamente respinse, aţi trecut de amendamente 1-50, 50-150 şi am terminat dezbaterea. Eu am venit acum, la această lege, care de fapt este legea-cadru, unde am concret. Şi o să vă atenţionez să mă lăsaţi ca la pagina 199, la art. 41, unde am un amendament exact despre ceea ce s-a discutat aici, pentru a sprijini personalul care lucrează cu aceste legi. La pagina 262 am un amendament care se referă exact şi preia textual din directivă problema preţului cel mai mic şi mai am un amendament respins la pagina 216, unde vorbim exact de sprijinirea producătorilor autohtoni, despre care s-a discutat peste tot, numai că, în momentul în care am dorit să fie introduse în legislaţie aceste probleme, atunci ne-am oprit cu colegii şi am avut discuţii foarte lungi, pentru că eu am încercat să citesc exact - şi o să fac acest lucru - citesc exact problema din directivă: "În scopul de a încuraja o mai bună orientare către calitatea achiziţiilor publice, ar trebui să li se permită statelor membre să interzică sau să restricţioneze utilizarea doar a preţului sau doar a costului pentru evaluarea celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic, în cazul în care acestea consideră necesar acest lucru". Este formulat un amendament şi aş fi dorit şi o să vă rog - de aceasta am încercat să vă spun la ce pagină există aceste amendamente, pentru că este foarte greu să urmăresc când dumneavoastră ziceţi: "Punctul 1 - punctul 50..." Acolo este foarte greu să urmărim la ce punct este anume acel amendament respins, dar la amendamente respinse se regăsesc acestea trei şi aş dori să le susţin în faţa plenului, pentru că...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Foarte bine, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Antal István: ...cad exact pe aceste obiective şi pe principiile de bază despre care toată lumea vorbeşte, dar în mod clar nu au fost trecute în legislaţie. Şi aceasta doresc. Atât!
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Foarte bine. Domnule deputat, regulamentar, când vom ajunge la ele, vă rog să urmăriţi, dar tot regulamentar vedeţi că eu voi merge pe textul de la amendamentele admise. În momentul în care ajung la un amendament admis, dumneavoastră aveţi amendament respins, nicio problemă, vă dau cuvântul, îl susţineţi şi, prin vot, îl adoptăm sau nu.
|
|
|
|
Domnul Antal István: Domnule preşedinte, amendamentele respinse sunt separat.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Tocmai, domnule coleg, dar, vă rog, sunteţi de prea mult timp în Parlament ca să discutăm. Discutăm pe raportul cu amendamente admise, aşa se face, haideţi să nu ne păcălim unii pe alţii! Dumneavoastră, dacă aveţi un amendament respins, nicio problemă, vă dau cuvântul... Mulţumesc. La dezbateri generale dacă mai are cineva de discutat? Domnule Cernea, vă rog.
|
|
|
|
Domnul Remus-Florinel Cernea: Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă. Tema achiziţiilor publice este crucială. Probabil că cea mai mare parte a fondurilor publice se duce către achiziţii publice. Aşadar, de această temă depinde modul în care sunt cheltuiţi banii publici, cu responsabilitate sau nu, prin fapte de corupţie sau nu. Mulţi politicieni, colegi de-ai dumneavoastră, sunt anchetaţi, sunt cercetaţi, sunt bănuiţi că ar fi folosit practici ilegale în privinţa achiziţiilor publice. De aceea, este cu atât mai important să avem o legislaţie matură, o legislaţie care să ţină cont de experienţa de până acum, care să limiteze pe cât posibil riscurile de fraude, însă cum să avem o astfel de legislaţie dacă lipseşte dezbaterea reală? Văd din nou, cu aceeaşi stupoare, că raportul comisiei sesizate în fond are data de astăzi. Din nou se încalcă Regulamentul, art. 69 pct. 2. Îmi pare foarte rău că trebuie să aduc în discuţie din nou şi din nou acest aspect, dar este de datoria mea să o fac. Sunt stupefiat că partidele principale: PSD, PNL şi celelalte partide reprezentate în Parlament nu vin să apere acest Regulament. Fără să ne apărăm şi fără să ne respectăm propriile reguli nu putem să mai susţinem ...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Remus-Florinel Cernea: Imediat închei, zece secunde... ... nu putem să dovedim că ....
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vorbiţi pe Regulament, domnule coleg... Pentru că, între timp, Regulamentul s-a modificat. Dacă nu ştiţi, vă rog frumos, luaţi-l, vă duceţi la stafful tehnic, şi vedeţi că în momentul în care liderii de grup, cu unanimitatea liderilor de grup pot modifica Regulamentul, din păcate chiar s-a modificat... Vă rog eu, puneţi mâna şi citiţi-l!
|
|
|
|
Domnul Remus-Florinel Cernea: Aceasta este foarte grav, pentru că ...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: E grav că nu citiţi!
|
|
|
|
Domnul Remus-Florinel Cernea: ... aceasta anulează dezbaterea reală. Sigur că putem aşa, pe repede înainte, să adoptăm orice, fără dezbateri, dar dacă nici în Parlament, nici în plen nu avem dezbateri, unde..., cât mai rămâne din democraţie şi unde vom mai avea dezbateri? Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da, mulţumesc. Domnul Iancu. Înţeleg că aveţi o observaţie.
|
|
|
|
Domnul Iulian Iancu: Stimaţi colegi, Referitor la dezbateri, săptămâni întregi au fost dezbateri, au fost deschise, au venit toate instituţiile şi toţi parlamentarii care au avut ceva de susţinut. Am făcut o intervenţie mai înainte, domnule preşedinte, stimaţi colegi, spuneam că la marginal 296, art.224, trebuie eliminate literele b) şi c), ca urmare a dublării textului. Revin şi menţionez: doar la alin. b), doar alin. b). Cerem să fie modificat.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Deci, avem 316 articole, amendamente admise. Rog colegii care au amendamente respinse să le urmărească. Sunt şi 76 de amendamente respinse. Vă rog, voi da citire în calupuri de câte 50. Colegilor care au amendamente respinse şi doresc să intervină le voi da cuvântul. Deci, de la 1 la 50 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Vă rog, urmăriţi, stimaţi colegi! Deci, de la 1 la 50 sunt observaţii? Nu. Adoptat. De la 51 la 100 dacă aveţi observaţii? Nu. Aveţi observaţii? Păi ridicaţi mâna, eu de unde să ştiu că dumneavoastră vreţi să interveniţi, domnule coleg? V-am rugat, discutăm. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Antal István: Art.41. Am alin.(1), (2) şi alin.(3). În vederea realizării achiziţiilor publice, autoritatea contractantă înfiinţează un compartiment intern, specializat în domeniul achiziţiilor publice sau, unde nu este posibil, prin ordin al conducătorului autorităţii contractante, una sau mai multe persoane sunt desemnate cu ducerea la îndeplinire a principalelor atribuţii în domeniul achiziţiilor publice. Alin.(2). Prin norme metodologice, se detaliază atribuţiile compartimentului intern specializat sau ale persoanelor desemnate, după caz, în domeniul achiziţiilor publice, precum şi sprijinirea activităţii acestuia, sau acestora, de către celelalte compartimente ale autorităţii contractante. Alin.(3), şi acesta este cel mai important, despre care v-am vorbit, salarizarea personalului prevăzut la alin.(1) se stabileşte la nivelul de salarizare aferent sau asimilabil funcţiilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Supun votului dumneavoastră acest amendament, care a fost respins de comisie. Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votaţi. Unu, doi, trei, patru, cinci, şase. 6 voturi pentru. Voturi împotrivă? 44 de voturi împotrivă. Abţineri? 26 de abţineri. Deputaţi care nu şi-au exercitat votul? Nu sunt. Deci cu 7 voturi pentru, 46 împotrivă şi 26 de abţineri, amendamentul nu a fost adoptat. Revenim. De la 51 la 100. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. De la 101 la 150 dacă aveţi observaţii? Nu. De la 151 la 200 dacă aveţi observaţii? Nu. De la 201 la 250 dacă aveţi observaţii? Nu. De la 251 la 300 dacă aveţi observaţii? Nu. De la 301 la 316 dacă sunt observaţii? Nu. Anexa 1, dacă aveţi observaţii? Nu. Anexa 2, observaţii? Nu. Vă mulţumesc. A fost adoptat. Supun votului dumneavoastră eliminarea pe care, din eroare, cele două comisii - este vorba despre 296, alin. b), se propune eliminarea. Supun votului dumneavoastră eliminarea de la 296 - b). Cine este pentru? Vă mulţumesc. 76. Voturi împotrivă? Unu. Abţineri? Unu. Deci, cu 76 de voturi pentru, o abţinere şi un vot împotrivă, 296 - alin. b) a fost eliminat.
|
|
|
|
8. PL-x 19, Proiectul de Lege privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, PL-x 19. Domnul secretar de stat.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Puşcaş: Suntem de acord cu proiectul de lege propus şi vă propunem adoptarea acestuia, pentru a întregi cele trei directive în transpunerea lor.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc. Domnul deputat Varga. Avem raport comun - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru industrii şi servicii. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Vasile Varga: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Cele două comisii au fost sesizate spre dezbatere, în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul pe care l-aţi anunţat. Senatul, ca primă Cameră, a adoptat proiectul. Consiliul Legislativ, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisia pentru muncă şi protecţie socială au dat un aviz favorabil. Ca obiect de reglementare, este vorba despre un sistem de remedii şi de căi de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii, a contractelor de achiziţii sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în vederea transpunerii prevederilor Directivei 89/665 a Consiliului, din 21 decembrie 1989.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Vasile Varga: O chestiune am, domnule preşedinte.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Vasile Varga: În preambul, la art.33 alin.(2) este vorba despre o eroare materială şi, ca atare, "pentru a dispune suspendarea procedurii de atribuire sau executării contractului, partea care solicită trebuie să constituie în preambul o cauţiune calculată prin raportare la valoarea estimată a contractului sau la valoarea stabilită a contractului, după cum urmează:...".
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da, mulţumesc. La dezbateri generale? Vă rog, domnul Traicu, PSD.
|
|
|
|
Domnul Rodin Traicu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. O să încerc să fiu foarte scurt. Dezbaterile care au fost în comisiile reunite pe tema legilor achiziţiilor publice au fost deosebit de dure, consistente, dar cu un rezultat pozitiv, din punctul meu de vedere, având în vedere faptul că problemele soluţionate s-au referit atât la elaborarea caietelor de sarcini, un lucru foarte important, ce înseamnă "entitatea per susţinător", inclusiv condiţiile de eligibilitate, care sunt deosebit de importante, în condiţiile achiziţiilor de valori foarte mari, în special în domeniul lucrărilor şi serviciilor. Acum, vizavi de problemele acestea, cu dezbateri publice şi aşa mai departe, legea a fost în dezbatere publică o grămadă de timp, iar la comisii, iar la comisiile reunite, toată lumea a fost anunţată, a fost invitată prin SMS şi aşa mai departe. Consider că a spune că acest pachet de legi nu a fost dezbătut este eronat. Să nu uităm că este o transpunere a unei directive importante, iar la toate, la absolut toate articolele care au fost dezbătute au luat parte toate instituţiile interesate. Şi, dintre ele, aş menţiona, în primul rând, Curtea de Conturi şi Ministerul de Finanţe, ceea ce dă o legitimitate deosebită articolelor adoptate, inclusiv faptul că au participat şi societatea civilă, experţi în tehnică legislativă şi achiziţii publice.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii dacă mai sunt? Grupul parlamentar al PNL şi apoi domnul Cernea. Vă rog, domnule deputat. Domnul Cupşa. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Ioan Cupşa: Mulţumesc, domnule preşedinte. Nu o să mai reiau. Sigur, Partidul Naţional Liberal sprijină, va vota adoptarea acestui proiect legislativ, un proiect care face parte din pachetul mai mare despre care făceam vorbire ceva mai devreme. Este evident, este evident că o soluţionare rapidă, o soluţionare efectivă şi o soluţionare unitară a tuturor posibilelor litigii care se pot naşte în legătură cu achiziţiile publice ne interesează pe toţi. Cum spuneam şi ceva mai devreme, aceste proceduri trebuie să fie clare, trebuie să se desfăşoare cu celeritate, iar soluţiile care se dau prin hotărârile sau prin deciziile care se vor lua trebuie să aibă un caracter unitar, pentru a nu mai confuza autorităţile contractante şi, respectiv, antreprenorii care participă ca ofertanţi sau contractanţi în aceste proceduri. Am urmărit să atingem aceste scopuri, cel privitor, cum spuneam, la soluţiile juste, soluţiile cu caracter unitar şi date într-un termen cât mai scurt, am stabilit proceduri clare, termenele sunt foarte scurte, atât de scurte cât ne permite, din punct de vedere practic, activitatea specifică administrativ-jurisdicţională, adică funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, şi atât de scurte cât ne permite în prezent funcţionarea instanţelor de judecată în completele pe care noi le vrem de acum înainte specializate. E un câştig mare al acestei legi faptul că stabilim că toate aceste proceduri vor fi judecate în partea lor judiciară de către complete specializate, subliniez, în achiziţii publice. E demn de subliniat şi faptul că Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor beneficiază acum de o reglementare exactă, o reglementare judicioasă privitoare la competenţele, la atribuţiile specifice pe care le are. Este un proiect legislativ pe care eu îl calific ca unul bun, sigur, doar în confruntarea cu situaţia reală, cu ceea ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi vom putea constata dacă şi acest proiect legislativ absolut necesar, deosebit de important este unul de succes sau doar am reuşit să însăilăm cuvinte frumoase, într-o procedură judicioasă, o procedură parlamentară potrivită. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc. Alt grup parlamentar dacă mai doreşte? Nu mai doreşte nimeni. Domnul Cernea. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Remus-Florinel Cernea: Vă mulţumesc foarte mult. Dacă se întâmplă o dată un abuz, poţi să consideri că este o situaţie circumstanţială, poţi să cauţi circumstanţe atenuante. Dar mă tem că avem de a face cu un abuz de sistem. Şi i-am văzut şi pe colegii mei, pe domnul Iancu şi pe celălalt coleg de la PSD, spunând că dezbateri au fost. Sigur că au fost, dar la comisii! Logica rapoartelor făcute de comisii este ca noi, toţi ceilalţi, din plen să avem răgaz de 5 zile să ne uităm pe raport, să ne facem o opinie, să vedem dacă avem ceva de spus, dacă dorim să venim cu o contribuţie la dezbaterile din plen şi apoi să ne formulăm decizia de vot în conformitate cu propria conştiinţă. Ce ne împiedică să respectăm aceste proceduri fireşti, democratice, de dezbatere parlamentară? A spune că au fost dezbateri, dar la comisii, şi oricine putea să vină este o sfidare a spiritului democratic al dezbaterilor din plen. Păi atunci să eliminăm plenul, că am avut dezbateri la comisii! Raportul pe legea anterioară are 298 de pagini. Raportul pe această lege are 60 şi ceva de pagini. Când să le citim? Aici, în plen?! Când să ne mai gândim la ele? Când să mai căutăm informaţii, să ne documentăm, să căutăm să formulăm un punct de vedere propriu? Când?! Şi, dacă vor fi greşeli în aceste legi, a cui va fi răspunderea? Dacă vom încălca nişte directive prin adoptarea acestor legi, cine va răspunde? De aceea - şi suntem Cameră decizională, nu suntem prima Cameră - ce ne împiedică să respectăm termenele şi să lăsăm dezbaterea să curgă aşa cum scrie în regulament, fără excepţii şi fără nu ştiu ce aranjament al liderilor, care omoară dezbaterea din plen?! Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Alte intervenţii? Domnul Cupşa. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Ioan Cupşa: Astăzi ne aflăm într-o situaţie cu un caracter special. Acest pachet legislativ trebuia adoptat până astăzi, 18 aprilie 2016. Drept urmare, se justifică o astfel de procedură, o procedură de urgenţă. În ceea ce priveşte dezbaterea acestor legi, cele patru legi din acest pachet legislativ, dezbaterile au început în luna iulie a anului 2015. Este un model, cred eu, mai rar întâlnit de dezbatere îndelungată şi la care au luat parte toţi factorii interesaţi, indiferent că a fost vorba despre persoane fizice, pentru că au fost şi persoane fizice prezente, persoane juridice, asociaţii antreprenoriale, asociaţii sindicale, reprezentanţi ai autorităţilor contractante, cu toţii, toţi cei care au avut ceva de spus au fost bine primiţi, au dezbătut şi am concluzionat, am adus în faţa Parlamentului, aşa cum am ştiut, cum a reieşit din aceste dezbateri, subliniez, îndelungate, uneori agitate, deseori foarte intense, am adus aceste pachete legislative. Este inadmisibil...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Ioan Cupşa: Permiteţi să termin, 15 secunde. Este inadmisibil să spui că nu ai putut să cunoşti conţinutul acestei iniţiative legislative, atât timp cât a fost, încă o dată subliniez, în dezbaterea publică, adusă la cunoştinţa tuturor.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă mulţumesc. Avem 94 de amendamente admise, 10 amendamente respinse. De la 1 la 30 dacă sunt observaţii? Nu. De la 31 la 60 dacă sunt observaţii? Nu. De la 61 la 90? 92? 93? 94? Vă mulţumesc. Rămâne la votul final de miercuri. Are caracter ordinar.
|
|
|
|
9. Şi ultimul este Proiectul de Lege privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, PL-x 20. Domnule secretar de stat, vă rog. Procedură de urgenţă. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Puşcaş: Vă mulţumesc. Domnilor deputaţi, vă propun adoptarea acestui proiect de lege, care transpune Directiva 23/2014.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Vă mulţumesc. Domnul deputat Varga, raport comun - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru industrii şi servicii.
|
|
|
|
Domnul Vasile Varga: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Cele două comisii au fost sesizate pentru dezbatere în fond, în procedură de urgenţă. Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisia pentru transporturi şi infrastructură au dat un aviz favorabil acestui proiect. Senatul, de asemenea, a adoptat proiectul, iar Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu unele observaţii şi propuneri. La şedinţa celor două comisii reunite, societatea civilă a fost reprezentată de domnul Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României. De menţionat faptul că o serie de întâlniri cu societatea civilă şi specialişti în domeniul achiziţiilor au fost organizate de Grupul parlamentar al PNL şi Grupul parlamentar al PSD, care au precedat dezbaterile în comisii asupra pachetului legislativ privind achiziţiile publice. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiilor reunite au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu amendamentele admise.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Vă rog, domnul Dumbrăvanu.
|
|
|
|
Domnul Paul Dumbrăvanu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Este clar, suntem în faţa unui proiect de lege esenţial pentru tot ceea ce va însemna, în viitor, colaborarea dintre mediul public şi mediul privat, pentru că toate aceste contracte de delegare prin concesiune presupun o colaborare îndelungată şi bine pusă la punct între cele două sisteme care lucrează în comun pentru binele comunităţii. Discutăm aici despre concesiunea salubrităţii, despre concesiunea iluminatului public, despre concesiunea deratizării şi aşa mai departe. Există foarte multe lucruri bune în noul pachet legislativ, pentru că în vechiul pachet regăseam aşa-numitele lacune care erau valorificate la maximum, adică se prelungeau contractele de concesiune prin delegare pentru un termen nedeterminat, în unele cazuri, şi duceau către abuzuri destul de mari, astfel încât autorităţile locale...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Paul Dumbrăvanu: ...nu erau corecte faţă de cetăţeni. Deci, aduce un element de noutate şi, în acelaşi timp, benefic pentru comunităţile locale.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Domnul Cernea. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Remus-Florinel Cernea: Aşa cum s-a spus, legile sunt de o extremă importanţă. Toate aceste teme au dus însă la tunuri uriaşe din bani publici. De aceea, legislaţia trebuie foarte atent realizată. Mă bucur, însă, că a fost recunoscut un lucru, şi anume că eram forţaţi ca astăzi să adoptăm aceste proiecte de lege, pentru că, altfel, România intra în infringement. Asta arată că o lungă perioadă fie s-a lucrat cu superficialitate, fie nu a fost considerată o temă prioritară, din moment ce lucrurile s-au mişcat abia când a venit deadline-ul cu infringementul asupra României. Iată, avem o sală goală, care dă măsura interesului faţă de această temă, s-a lucrat, cum s-a dovedit, în mod superficial, s-a impus acum, pe repede înainte, un pachet de legi care s-ar putea să aibă vicii, încă nu le ştim, dar s-ar putea să apară la un moment dat, şi responsabilitatea va fi a Parlamentului. Eu nu pot decât să anunţ că voi vota contra tuturor acestor legi, tocmai pentru că această încălcare de procedură poate ascunde vicii grave şi profunde ale instituţiei noastre, pe care nu vreau să le cauţionez. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc. Tocmai v-am precizat că aceste legi s-au adoptat cu prevederile în vigoare. Nemaifiind alte intervenţii, avem 178 de amendamente admise. De la 1 la 50 dacă sunt observaţii? Nu. De la 51 la 100 dacă sunt? Nu. De la 101 la 150 dacă sunt observaţii? Nu. De la 151 la 178 dacă sunt observaţii? Nu. Anexa nr.1 - dacă sunt observaţii? Nu. Anexa nr.2 - dacă sunt observaţii? Nu. Şi Anexa nr.3 - dacă sunt observaţii? Nu. Rămâne la votul final, are caracter ordinar.
|
|
|
|
Vreau să vă mai reţin 30 de secunde. Este vorba de demisia domnului Ludovic Orban. Demisionează din funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi vreau să vă supun atenţiei dumneavoastră Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Dacă la preambul sunt observaţii? Nu. Vă rog să votaţi. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu. Cu unanimitate de voturi. La articolul unic dacă sunt observaţii? Nu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate de voturi. Hotărârea, în ansamblul său. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Cu unanimitate de voturi, hotărârea a fost adoptată.
|
|
|
|
3. Şi vă supun atenţiei dumneavoastră hotărârea care va fi votată în plenul de miercuri, cu bile. Este vorba despre Hotărârea privind alegerea domnului deputat Mihai Alexandru Voicu, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, pentru funcţia de vicepreşedinte. Dacă la titlul hotărârii sunt observaţii? Nu. Adoptat. La articolul unic dacă sunt observaţii? Nu. Adoptat. Acestea fiind spuse, suspendăm şedinţa până la ora 17 şi un sfert, când începe plenul reunit. Acum, începe Biroul permanent reunit. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
|
Lucrările şedinţei s-au încheiat la ora 16,51.
|
|
| |
|
 |