Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 11, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.144/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 11, 2017

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 13.15.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Senatului şi domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul senator Ion Ganea, secretar al Senatului, şi domnul deputat Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul de 465 de senatori şi deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 334 de parlamentari.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Dacă sunt comentarii sau intervenţii.

Vă rog. Domnul senator Şerban Nicolae.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Şerban Nicolae:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă propun să adăugăm la ordinea de zi un punct. Este o chestiune oarecum de natură tehnică, în sensul în care vă propun să fiţi de acord cu modificarea componenţei nominale a Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial. Sunt două demisii. Pe parcursul perioadei care a trecut, noi am înlocuit ad-hoc la fiecare şedinţă cu doi colegi senatori.

Vă rog să fiţi de acord să propunem o modificare a componenţei cu doi colegi senatori în locul celor doi demisionari.

Vă mulţumesc.

Este vorba de propunere la punctul 3, dacă am înţeles corect. Actuala formă a ordinii de zi ar însemna să decaleze punctele următoare în mod corespunzător.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc, domnule senator. Supun la vot propunerea domnului senator Şerban Nicolae.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă?

Cine se abţine?

Mulţumesc.

Cu 230 de voturi pentru, 81 împotrivă şi 24 de abţineri, propunerea domnului Şerban Nicolae a fost adoptată.

Vă supun votului ordinea de zi, cu amendamentul domnului Şerban Nicolae.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă?

Cine se abţine?

Mulţumesc. Te rog.

Cu 230 de voturi pentru, 54 de voturi împotrivă şi 51 de abţineri, ordinea de zi a fost adoptată.

Supun votului dumneavoastră programul de lucru pentru şedinţa comună de astăzi.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă?

Cine se abţine?

De la prezidiu: 334.

Cu 334 de voturi pentru...

De la prezidiu: Şi o abţinere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

...nici un vot împotrivă şi o abţinere, programul de lucru a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.

La punctul 1 al ordinii de zi avem Proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.

Proiectul de hotărâre a fost afişat pe pagina de internet a celor două Camere ale Parlamentului.

Dacă sunt intervenţii de ordin general.

Dacă nu sunt, trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii, comentarii. Nu sunt.

Adoptat.

La art. 1 sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

La art. 2 alin. (1 ) - (4) obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

La art. 3 lit. 1) sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

La art. 4 sunt obiecţii? Nu.

Adoptat.

La art. 5, obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

La art. 6 alin. (1) şi (2), obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

La art. 7...

De la prezidiu: Are, are.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Îmi cer scuze, la...

De la prezidiu: Roberta Anastase are.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

La art. 6. (1)?

De la prezidiu: La final.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

OK. La final n-o să puteţi pentru că este adoptată deja.

La art. 7 - aia este altceva - la art. 7 alin. (1) - (4), obiecţii comentarii?

Adoptat.

La art. 8, obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

La art. 9, obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

La art. 10, obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

La art. 11, obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

La anexă, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Supun votului proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă?

Mulţumesc.

Cine se abţine? ( Discuţii la prezidiu.)

Cu 285 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 51 de abţineri, proiectul a fost adoptat.

Vă rog. Microfonul central.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa cum aţi observat, dragi colegi, Partidul Naţional Liberal s-a abţinut la acest vot şi am vrea să explicăm poziţia noastră.

Începând cu 1 ianuarie 2019, România va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Timp de şase luni, pentru prima oară, România se va afla în centrul procesului decizional european într-un moment de final de ciclu instituţional, având pe masă dosare de maximă importanţă pentru Uniunea Europeană. Le-aş menţiona doar pe câteva dintre ele: Brexitul, migraţia, cadrul financiar multianual post-2020, dar şi bugetul ultimului an din actuala perioadă de programare financiară 2014 - 2020.

Asumarea Preşedinţiei Uniunii Europene reprezintă pentru România o oportunitate pentru a contribui la consolidarea proiectului european, dar în acelaşi timp şi o oportunitate de a promova pe agenda europeană dosare de interes pentru România.

În această perioadă, Parlamentul României va găzdui cinci reuniuni structurale, aşa cum apar ele menţionate în memorandumul înaintat de secretarul general către Biroul permanent al celor două Camere.

În acelaşi timp, tot conform aceluiaşi document, contribuţia Parlamentului României în pregătirea proiectului de mandat al Preşedinţiei UE se materializează prin propunerile - atenţie! - înaintate de comisiile de specialitate cu atribuţii în acest sens.

Partidul Naţional Liberal, analizând acest memorandum, dar, desigur, şi proiectul de hotărâre supus dezbaterii astăzi, a constatat că, de fapt, prin înfiinţarea acestei noi comisii nu facem decât să suprapunem atribuţiile noii comisii peste atribuţiile comisiilor de specialitate.

Noi credem că unul din principalele obiective pentru înfiinţarea unei astfel de comisii de specialitate este acela de a aduce plusvaloare contribuţiei României în conducerea...la conducerea Consiliului Uniunii Europene. Mai mult decât atât, din analiza structurii comisiilor de specialitate din celelalte parlamente ale Uniunii Europene, chiar şi analiza ţărilor care preiau, aşa cum este situaţia României, pentru prima oară Preşedinţia Uniunii Europene, nu regăsim o astfel de comisie în niciunul din parlamentele menţionate.

Acesta este motivul pentru care Partidul Naţional Liberal s-a abţinut la acest vot şi pentru că, în final, trebuie să punctez faptul că noi considerăm că această temă nu trebuie privită dintr-o perspectivă naţională, poate cu ideea de a mai mulţumi anumiţi oameni dându-le funcţii, ci trebuie să avem o abordare profesionistă, fără patos politic, cu maturitate în schimb, care să vizeze o contribuţie serioasă şi o asumare profesionistă a mandatului nostru la conducerea Consiliului Uniunii Europene.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumim doamnei senator. Deputat, scuzaţi-mă.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre a Parlamentului României privind Codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor.

La punctul 2 al ordinii de zi avem Proiectul de hotărâre a Parlamentului României privind Codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor.

Raportul şi proiectul de hotărâre au fost afişate pe pagina de internet a celor două Camere ale Parlamentului.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Varga.

   

Domnul Vasile Varga:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Pentru a prezenta raportul.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Varga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, cele trei comisii de la Cameră şi de la Senat au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de hotărâre a Parlamentului României privind Codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare adoptarea unui Cod de conduită al deputaţilor şi senatorilor, care să cuprindă reglementări referitoare la normele şi principiile de conduită parlamentară necesare în exercitarea mandatului.

Membrii celor trei comisii au examinat acest proiect de hotărâre mai sus-menţionat în şedinţa comună din 3 decembrie 2017 şi, în unanimitate de voturi, au hotărât să adopte acest proiect de hotărâre a Parlamentului României, prin Codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor, cu amendamentele admise şi redate în anexa 1 şi amendamentele respinse care sunt cuprinse în anexa 2. Acest proiect de hotărâre se adoptă de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc.

Dacă ... Intervenţii.

Doamna deputat Adriana Săftoiu. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Acest Cod de conduită se înscrie cumva la categoria "Dorele, fă-te că munceşti!", pentru că acest Cod de conduită este un fel de cod care spune: "Fă-te că ai un cod!". Nu-mi dau seama dacă l-aţi citit, să ştiţi că pentru înţelegerea acestui Cod de conduită nu este necesar să ai prea multe specialităţi, nu trebuie să fii avocat, profesor, agricultor, metalurgist, pur şi simplu trebuie doar să vrei să fii un parlamentar care îşi respectă Parlamentul. Sunt foarte multe articole în acest Cod de conduită care nu spun nimic, care nu se termină sau, cum s-ar spune, precum în filosofia autostrăzilor din România încep de undeva şi se termină undeva.

Rugămintea Partidului Naţional Liberal este să amânăm cu o săptămână, prin retrimiterea la comisie a acestui cod. Trebuie să recunosc, colegii de la USR, de exemplu, n-au participat la acea întâlnire pentru a-şi prezenta şi susţine amendamentele în comisie. Cel mai bine ar fi să amânăm codul cu o săptămână, chiar dacă, chiar dacă este condiţia MCV, chiar dacă există, înţeleg, un deadline ca undeva în jurul datei de 1 octombrie a acestui an ar fi trebuit să îl votăm. Mai bine să-l retrimitem şi să ne aplecăm asupra câtorva articole care sunt extrem de neclare şi confuze.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc. ( Discuţii la prezidiu.)

Doamna Săftoiu, înţeleg că propuneţi retrimiterea la comisii.

Vă supun la vot propunerea doamnei deputat Săftoiu de retrimitere la comisie.

Vă rog să votaţi. ( Discuţii la prezidiu.)

Pentru?

Împotrivă?

Mulţumesc. ( Discuţii la prezidiu.)

Abţineri? ( Discuţii la prezidiu.)

Pentru respingere, 221, pentru adoptare, 121, abţineri, 10.

Propunerea doamnei deputat Săftoiu a fost respinsă.

Dacă mai sunt intervenţii de ordin general.

Dacă nu mai sunt, trecem la dezbaterea pe articole. Raportul comun vă informez că are anexe, atât amendamente admise, cât şi amendamente respinse.

Întreb iniţiatorii amendamentelor respinse cuprinse în anexa 2 la raport dacă doresc să le susţină.

 
Video in format Flash/IOS  

De la prezidiu: Doamna Săftoiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Doamna deputat Săftoiu? Vă rog.

Amendament respins. ( Discuţii la prezidiu.)

Vă rog să indicaţi şi poziţia din raport pentru stafful tehnic.

La microfon, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

Art. 1 alin. (2) - o să vă rog... Vă citesc cum sună alineatul aşa cum a ieşit din comisie. "În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului". Ceea ce propunem noi, Grupul PNL, la acest articol este următorul: "În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi au obligaţia de a respecta următoarele principii de conduită: acţionează cu onoare şi disciplină, ţinând cont de principiile separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, transparenţei, probităţii morale, responsabilităţii şi respectării reputaţiei Parlamentului, acţionează doar în interesul general, fără a obţine sau a încerca să obţină vreun avantaj financiar direct sau indirect". Acesta este amendamentul PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc.

Vă supun la vot amendamentul doamnei deputat Săftoiu.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? ( Discuţii la prezidiu.)

Mulţumesc.

Împotrivă?

Mulţumesc.

Abţineri?

Cu 121 de voturi pentru, împotrivă, 229 şi abţineri, 9, amendamentul a fost respins.

Dacă mai sunt amendamente respinse care doresc să fie susţinute în plen.

Vă rog. ( Discuţii la prezidiu.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Vă mulţumesc.

Din anexa care cuprinde amendamentele respinse, numărul marginal, nr. crt. 5. Este vorba de amendamente la art. 6, care se numeşte "Conduita".

Aceste amendamente au fost născute, să zic aşa, din practica parlamentară. Există o practică parlamentară recentă care impune adoptarea acestor amendamente.

La alin. (1) amendamentul nostru se referă la introducerea, la completarea acestui alineat cu un text care este în concordanţă cu jurământul pe care îl depunem la începerea mandatului.

Ca atare, trebuie, spunem noi, să fie adoptat acest amendament, iar articolul să aibă următorul cuprins: "Deputaţii şi senatorii au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării, să apere democraţia,

drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României, să îndeplinească cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor, să asigure prin limbaj, conduită şi ţinută solemnitatea şedinţelor parlamentare şi bunul mers al activităţilor desfăşurate în cadrul structurilor parlamentare."

Următorul alineat este... suportă din partea noastră, ca amendament, tot o completare şi o schimbare de topică. Am avut în vedere ultimele incidente pe care cvasimajoritatea parlamentarilor le-au condamnat. Este vorba de violenţele fizice la care colegul nostru Mihai Goţiu a fost supus, dar vă reamintesc că nu este singura violenţă îndreptată împotriva unui parlamentar. (Rumoare în sală.)

Ca atare, înţeleg rumoarea din sală, o interpretez ca pe un acord cu ceea ce spun eu. Agresivităţile de orice natură, de limbaj, fizică...trebuie... ele sunt inacceptabile şi trebuie să fie înlăturate.

Ca atare, propunerea noastră este următoarea: alin. (2) să aibă următorul cuprins: "Deputaţii şi senatorii trebuie să aibă un comportament decent, să nu folosească în nicio împrejurare violenţa fizică sau verbală, să nu folosească expresii sau cuvinte jignitoare, indecente sau calomnioase, să aibă o ţinută vestimentară decentă". Am păstrat şi această chestiune legată de ţinuta vestimentară decentă pentru a face pe plac domnului Călin Popescu-Tăriceanu, pentru că ţine foarte mult la chestiunile acestea de etichetă.

Ultimul alineat - este vorba de introducerea unui alineat nou - se referă la o chestiune care ne priveşte pe toţi. Vrând, nevrând, fiecare dintre noi, fiecare dintre dumneavoastră, devenim exemple, devenim repere pentru societate, suntem în centrul atenţiei, suntem aleşi de oameni şi, ca atare, trebuie să oferim un bun exemplu în societate. De aceea, dacă, potrivit legilor în vigoare şi potrivit Constituţiei, un parlamentar sau o persoană care a suferit o condamnare penală poate deveni parlamentar, totuşi, prin Codul de conduită putem impune o interdicţie pentru asemenea persoane de a deţine funcţii de conducere în cadrul Parlamentului, tocmai în ideea de a păstra o imagine bună acestei instituţii. E adevărat, oamenii greşesc, trebuie, la un moment dat, să învăţăm să şi iertăm, trebuie să oferim posibilitatea de îndreptare. Şi de aceea...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Domnule deputat, referiţi-vă la amendament, nu la comentarii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Fac şi motivarea, mi se pare normal să fac şi motivarea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Amendamentul îl susţineţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Doar o propoziţie pe motivare. E important ca această interdicţie să nu fie pe termen nedeterminat, ea trebuie să dureze până când intervine reabilitarea sau alte instituţii juridice. Şi dau citire şi amendamentului. "Deputaţii şi senatorii condamnaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unor infracţiuni nu pot ocupa nicio funcţie în cadrul Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor sau Senatului, în cadrul comisiilor Camerei Deputaţilor sau Senatului şi nu pot avea calitatea de lideri sau vicelideri ai grupurilor parlamentare până la reabilitarea de drept sau judecătorească, până la intervenirea amnistiei postcondamnatorii sau până la dezincriminarea faptei". Sper să votaţi acest amendament, este în interesul nostru, al tuturor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc, domnule deputat. (Aplauze.)

Domnul preşedinte Liviu Dragnea. Nu?

Mulţumesc.

Dacă mai sunt...( Discuţii la prezidiu.) Vă supun votului amendamentul domnului deputat.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă?

Mulţumesc.

Abţineri?

De la prezidiu: 31 pentru, 231 împotrivă, 9 abţineri.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Cu 31 de voturi pentru, 231 împotrivă şi 9 abţineri, amendamentul a căzut.

Mulţumesc.

Dacă mai sunt alte amendamente la respinse.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop ( de la prezidiu):

Da. Adriana Săftoiu mai are.

De la prezidiu: Adriana.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Doamna Adriana... deputat Săftoiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

Doamnelor, domnilor,

Vă rog foarte mult să fiţi puţin atenţi la art. 5, care se numeşte "Probitatea", care spune aşa: "Deputaţii şi senatorii au obligaţia să facă cunoscut orice interes personal care ar putea influenţa acţiunile lor publice". Singura mea întrebare e: unde trebuie să facă cunoscut orice interes personal? În bucătărie? În baie? Singur, aşa? Cum? Amendamentul pe care noi îl propunem spune foarte clar: "Deputaţii şi senatorii au obligaţia de a respecta dispoziţiile Legii nr. 161/2003 pentru prevenirea şi sancţionarea corupţiei".

Vă spuneam la intervenţia generală că sunt foarte multe articole care sunt vagi, confuze şi care chiar creează nişte breşe periculoase. Repet: puteţi să-mi spuneţi unde au obligaţia să facă cunoscut orice interes personal, dacă acest Cod de conduită nu face referire la nimic? Conform cui? Regulamentelor? Regulamentelor Camerei? Statutului? Unei legi? Aşa că vă rog foarte mult să votăm amendamentul pe care-l propunem noi, tocmai pentru a încerca să risipim această confuzie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc, doamna deputat.

Vă supun votului amendamentul doamnei deputat.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

Împotrivă?

Mulţumesc.

Abţineri?

Cu 122 de voturi pentru, 231 împotrivă şi 9 abţineri, amendamentul a fost respins.

Mulţumesc.

Domnul deputat Drulă.

De la prezidiu: Stelian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Stelian. Domnule Stelian, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Vă mulţumesc.

Ultimul amendament se referă la... este cel de la numărul marginal 11, "Sancţiuni". Ca un mic preambul, obligaţiile fără sancţiuni sunt ineficiente, se numesc obligaţii imperfecte. Trebuie să avem sancţiuni şi ele să fie eficiente. Doar trimiterea la Legea nr. 96/2006 nu este suficientă. De asemenea, nici trimiterea la Regulamentul Camerei Deputaţilor sau Regulamentul Senatului, nici acestea nu sunt suficiente.

Ca atare, am... prin acest amendament am dori să introducem o sancţiune suplimentară pentru nerespectarea Codului de conduită, constând în aceea de diminuare a indemnizaţiei cu cel mult 50% pentru o perioadă de maximum şase luni. Doar aşa credem că se poate respecta, se poate asigura respectarea acestui Cod de conduită.

Ca atare, propunerea noastră este ca art. 11 referitor la sancţiuni să aibă următorul conţinut: "Abaterile de la prezentul Cod de conduită atrag următoarele sancţiuni: a) atenţionare verbală; b) chemare la ordine; c) retragerea cuvântului; d) îndepărtarea din sală pe durata şedinţei; e) avertismentul scris; f) diminuarea indemnizaţiei cu cel mult 50% pentru o perioadă de maximum şase luni.

Alin. (2): "Sfera incompatibilităţilor, a conflictelor de interese, a interdicţiilor e cea stabilită exclusiv prin capitolul IV din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor".

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc domnului deputat.

Vă supun votului amendamentul domnului deputat.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Mulţumesc.

Abţineri?

Cu 121 de voturi pentru, 231 împotrivă şi 7 abţineri, amendamentul a fost respins.

Dacă mai sunt amendamente respinse pentru a fi susţinute în plen.

Dacă nu mai sunt, mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Raportul comun are în anexă atât amendamente admise, cât şi amendamente respinse.

Trecem la amendamentele admise prezentate în anexa nr. 1 la raport.

La punctul 1, titlul proiectului de hotărâre, nemodificat.

Dacă sunt obiecţii, comentarii. Nu sunt.

Adoptat.

La poziţiile 2 - 5 din anexa nr. 1 avem amendamente admise cu privire la art. 1 din proiectul de hotărâre.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

La poziţiile 6 - 9 din anexa nr. 1 avem amendamente admise cu privire la art. 2 din proiectul de hotărâre.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţiile 10 - 11 din anexa nr. 1. Avem amendamente admise, cu privire la art. 3 din proiectul de hotărâre.

Sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţiile 12 - 13 din anexa nr. 1, amendamente admise, cu privire la art. 4 din proiectul de hotărâre.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţiile 14 - 15 din anexa nr. 1, amendamente admise, cu privire la art. 5 din proiectul de hotărâre.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţiile 16 - 18, anexa nr. 1, amendamente admise, cu privire la art. 6 din proiectul de hotărâre.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţiile 19 - 20 din anexa nr. 1, amendamente admise, cu privire la art. 7 din proiectul de hotărâre.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţiile 21 - 22 din anexa nr. 1, amendamente admise, cu privire la art. 8 din proiectul de hotărâre.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţiile 23 - 26, anexa nr. 1, amendamente admise, cu privire la art. 9 din proiectul de hotărâre.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţiile 27 - 31, anexa nr. 1, amendamente admise, cu privire la art. 10 din proiectul de hotărâre.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Poziţiile 32 - 33 din anexa nr. 1, amendamente admise, cu privire la art. 11 din proiectul de hotărâre.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Stimaţi colegi,

Am încheiat dezbaterile asupra raportului şi proiectului de hotărâre.

Vă supun votului proiectul de hotărâre în ansamblul său, aşa cum a rezultat din dezbateri.

Cine este pentru? (Discuţii la prezidiu.)

Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 230 de voturi pentru, 54 împotrivă şi 78 de abţineri, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

Mulţumesc.

Din sală: Explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Explicarea votului.

Vă rog.

Cine explică?

Doamna Săftoiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

Din păcate, deşi acest Cod de conduită în mod clar ne este necesar, Partidul Naţional Liberal a ales să se abţină, pentru că e ca un fel de apă sfinţită nici nu ajută, nici nu încurcă. Am bifat şi noi un capitol, fără ca, într-adevăr, să avem un Cod de conduită consistent.

Din cauza aceasta, PNL a ales să se abţină şi sunt foarte curioasă să văd în cât timp vom ajunge să aducem amendamente la propriul nostru Cod de conduită.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc, doamna deputat.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Da, acest Cod de conduită este o cerinţă a mecanismului MCV, numai că cerinţa înseamnă să o îndeplinim nu să o bifăm în mod formal.

Discuţiile despre Cod au avut loc în manieră informală, nefiind invitaţi, iar amendamentele de foarte mult bun-simţ împotriva violenţei de limbaj, împotriva unei cerinţe de componentă decentă a Birourilor permanente nu au fost luate în seamă.

Din acest motiv, considerăm că această condiţie noi o îndeplinim doar bifând-o acum şi USR a votat împotrivă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai sunt.

 
Video in format Flash/IOS  

De la prezidiu: Domnul Bichineţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Domnul deputat Bichineţ. Eşti mai mic, aşa, şi mai ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Bichineţ:

Să ştiţi că noi am votat. Şi eu am votat acest Cod de conduită, dar este o mare nenorocire şi veţi vedea în viitor.

Cred că a pornit din prepuţul gândirii domnului Zgonea, despre care vă aduceţi aminte cum ţipa la parlamentari.

Nu se mai întâmplă acum.

Eu cred că este un climat normal de eficienţă, de muncă aici şi toate acestea sunt pentru... Codurile acestea care sunt nu ca al lui Hammurabi, imuabil şi rămas pentru eternitate, sunt făcute să încorseteze parlamentarul. Toate acestea sunt făcute pentru a-l determina pe parlamentar...Adică, domnul Goţiu, dacă vrea să nu se tundă, încalcă Codul şi vreţi să-l amendaţi cu jumătate din salariu?! (Aplauze în sală.)

Atunci, de ce să-l mai flocăiască Palada la televizor?

Nu. Este un cod pe care nu... (Aplauze în sală.) n-o să aducă nimic bun. Vom vedea cu toţii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă rog, domnul.... (Discuţii la prezidiu.)

Imediat. Vă rog, scurt.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Dragi colegi,

Discutăm despre un Cod de conduită şi în cadrul acestor dezbateri folosim asemenea cuvinte de la tribuna Parlamentului!

În plus, nu contează cât de lung am părul, ci contează cât şi cum gândesc.

Mulţumesc. (Aplauze în sală.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc.

Domnul deputat Nicolicea.

Vă rog. (Discuţii la prezidiu.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Acest cod ştiţi şi dumneavoastră că a fost solicitat de către reprezentanţii care au întocmit rapoartele MCV, dar el este de inspiraţie franceză. Este copiat în proporţie foarte mare din Codul de conduită francez. S-au mai adăugat articole din Constituţie.

Am aflat astăzi Codul de conduită francez nu este bun, este rău, Constituţia noastră mai trebuie amendată pe ici pe colo, că am văzut articole din Constituţie la care mai adăugăm câte ceva.

În plus, colegi de-ai noştri, care nu ştiu ce-i acela Cod de conduită, încercau să bage în cod prevederi care-şi găsesc locul în statut şi în regulament. (Aplauze în sală.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Pambuccian, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Cred că am mai adăugat astăzi un epiciclu geocentric, aşa, dar sistemul nu e geocentric, tot heliocentric e. Asta-i viaţa!

Stau şi mă gândesc că începem din ce în ce mai mult să semănăm cu o societate scindată în două părţi, aşa, în nişte plutoane de torchemazi, într-o parte, şi o masă, aşa, de oameni care nici nu ştiu dacă sunt victime, ce-i cu ei. Cam asta se întâmplă.

Dacă vorbim de conduită, stimaţi colegi, sunt două lucruri care contează aici foarte mult: şcoala şi inteligenţa.

Restul sunt detalii care sunt greu de cuantificat, de pus în texte de lege şi în alte lucruri.

Mi-aduc aminte că, atunci când cineva propunea o lege a lustraţiei, tot de la tribuna asta am spus că e rău să fii comunist sau securist, dar e şi mai rău să fii prost sau nebun.

Şi, dacă tot punem criterii, poate că un test de IQ şi unul psihiatric ne-ar fi folosit mai mult. N-a trecut, asta e!

Oricum, noi ne-am abţinut tocmai pentru că nu credem că lucrurile acestea derivă din nişte texte de lege cu care o să vedem cum o să vă daţi în cap unii altora şi noi o să asistăm la meciurile astea. Acum mai aveţi încă muniţie şi din educaţie, şi din cultură.

Sper să n-am dreptate cu ce o să continue, cu felul în care o să îşi facă loc în lumea reală Codul ăsta şi cu faptul că o să continue să ne îndepărteze de lumea reală, de subiectele reale şi mai ales de orice fel de construcţie, pentru că, de ani de zile, orice fel de construcţie nu zic că s-a dus pe apa sâmbetei, dar s-a diminuat foarte mult în favoarea unor discuţii lungi, sterile, care-i bucură pe unii sau pe alţii pe moment, cu galeriile lor cu tot.

Cred că am mai adăugat încă un epiciclu.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumim domnului deputat.

Domnul deputat Árpád.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Aş da o sugestie membrilor Grupurilor parlamentare ale USR, să încerce să solicite în timp oportun şi să susţină amendamentele conform regulamentului. Şi vă spun de ce. Dacă n-aţi fi susţinut aici pe îndelete, cu argumente, modificarea a trei alineate dintr-un articol, acel amendament legat de violenţă fizică şi verbală ar fi fost votat de grupul nostru parlamentar.

E adevărat că ar fi foarte interesant, pe urmă, să vedem cum o aplicaţi sau alţii cum o vor aplica, cum se vor referi la această obligativitate. Dar încă o dată vă spun, dacă mergea pe... şi aţi fi solicitat să se voteze pe alineate, poate tocmai acest alineat pe care l-aţi dorit şi dumneavoastră foarte mult ar fi trecut.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumim domnului deputat.

Domnul Goţiu, o victimă a Codului, drept la replică.

Vă rog. (Râsete în sală.) Frizer.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus Mihai Goţiu:

Bună ziua!

Nu ştiu dacă sunt sau nu o victimă a Codului, dar promit că data viitoare, când mai vin la Parlament, trec pe la designer vestimentar, trec pe la hair-stylist, eventual, discut şi cu un lingvist, să văd dacă îndeplinesc cerinţele de decenţă vestimentară pentru a putea activa în acest Parlament, de altfel, extrem de decent. Dar vreau să menţionez, pentru că, înainte, unul dintre antevorbitori a menţionat faptul că avem regulament şi statut, şi să rog, dacă colegii deputaţi, poate nu ştiu, la Senat, legat de un comportament - nu ştiu, eu nu aş dori să-l calific în niciun mod - am depus o sesizare. Au trecut vreo cinci sau şase luni şi Comisia juridică nu a răspuns acestei sesizări.

Da, este un comportament indecent sau nu... este perfect şi cât se poate de decent ceea ce s-a întâmplat în acea şedinţă de Birou permanent de la Senat...

Dacă sunteţi curioşi, puteţi căuta în presă, găsiţi - şi nu vreau să repet - acele cuvinte.

Şi, foarte pe scurt, din ce am discutat şi cu colegii legat de acele amendamente, amendamentele au fost depuse la comisie, dar au fost votate "împotrivă", în bloc. De aceea au fost depuse în bloc şi de această dată.

În rest, aştept opiniile experţilor în ceea ce înseamnă comportament decent în Parlamentul României.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc, domnule senator.

Dacă mai sunt intervenţii.(Rumoare în sală.)

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea unor modificări în componenţa nominală a Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial.

Dacă nu mai sunt, trecem la punctul 3 al ordinii de zi, modificări în componenţa Comisiei speciale de anchetă.

Stimaţi colegi,

Anterior, am aprobat înscrierea pe ordinea de zi a solicitărilor Grupurilor parlamentare ale PSD privind modificarea componenţei nominale a Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial.

Îl invit la microfon pe reprezentantul grupurilor parlamentare, domnul senator Şerban Nicolae, pentru a prezenta nominalizările.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Şerban Nicolae:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Propunerile vin în urma demisiei a doi colegi senatori. De aceea, şi propunerile pe care le facem vizează doi senatori.

Astfel, în locul domnului senator Mihai-Viorel Fifor propunem să facă parte din această comisie doamna senator Liliana Sbîrnea şi în locul domnului senator Adrian ?uţuianu să fie inclus în componenţa comisiei domnul senator Nicolae Avram.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc, domnule senator.

Vă supun votului modificările propuse de domnul senator Şerban Nicolae.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Mulţumesc.

Cine se abţine? Mulţumesc.

Cu 230 de voturi pentru, 123 împotrivă şi nicio abţinere, modificările au fost adoptate.

 
Video in format Flash/IOS Numirea unor consilieri de conturi ai Curţii de Conturi, a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte ai Curţii de Conturi, precum şi a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit.

La punctul 4 al ordinii de zi avem numirea unor consilieri de conturi ai Curţii de Conturi, a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte ai Curţii de Conturi, precum şi a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit.

În conformitate cu prevederile art. 140 din Constituţia României, republicată, precum şi dispoziţiile art. 8, art. 9, art. 46 şi art. 47 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Curţii de Conturi, consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament, la propunerea Comisiilor pentru buget ale celor două Camere, pentru un mandat de nouă ani.

Dintre consilierii de conturi, Parlamentul numeşte preşedinţii şi vicepreşedinţii Curţii de Conturi şi Autorităţii de Audit.

În conformitate cu art. 47 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, republicată, membrii Curţii de Conturi depun apoi jurământul în faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.

Comisiile pentru buget. Cine prezintă raportul?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulţumesc frumos.

Raport comun cu privire la audierea candidaţilor pentru funcţia de consilieri de conturi la Curtea de Conturi a României.

În baza hotărârii Birourilor permanente reunite din 27 septembrie 2017, prin care s-a aprobat declanşarea procedurilor legale privind depunerea candidaturilor pentru numirea a şase noi membri ai Curţii de Conturi şi audierea candidaţilor în cadrul Comisiilor reunite pentru buget, finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor, şi în conformitate cu prevederile art. 8, 9, 15, 46 şi 47 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, întrunite în şedinţă comună la data de 10 octombrie 2017, au procedat la audierea candidaţilor pentru funcţia de consilier de conturi, în urma încetării mandatului a unui număr de şase consilieri de conturi în luna octombrie 2017.

Comisiile reunite au procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 47 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 şi au efectuat selecţia candidaţilor ce urmează să fie numiţi consilieri de conturi.

Candidaţii audiaţi au făcut o prezentare a activităţii şi competenţelor lor profesionale şi au răspuns întrebărilor adresate de membrii comisiilor de specialitate.

Lista candidaţilor audiaţi şi numărul de voturi obţinute sunt prezentate în anexa nr. 1 la prezentul raport.

În urma audierii, comisiile reunite au hotărât să propună plenului Parlamentului numirea candidaţilor cuprinşi în anexa nr. 2 la prezentul raport în funcţia de consilier de conturi, cu nominalizarea funcţiilor în conducerea Curţii de Conturi şi a Autorităţii de Audit.

Menţionăm că, potrivit votului comisiilor reunite, se propun a fi numiţi patru noi membri ai Curţii de Conturi în funcţie de consilier de conturi, urmând ca pentru ocuparea celorlalte două locuri să fie declanşată o nouă procedură de numire.

Lista candidaţilor propuşi pentru ocuparea funcţiei de consilier de conturi: Busuioc Mihai, consilier de conturi, preşedinte al Curţii de Conturi a României; Nicu Marcu, consilier de conturi numit prin hotărâre; Vlădescu Lucian-Dan, consilier de conturi, preşedinte Autoritatea de Audit; Tunaru Florin, consilier de conturi, vicepreşedinte Autoritatea de Audit; Dumitru Aurel, consilier de conturi.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare.

Vă rog, domnule deputat Ştirbu. (Discuţii la prezidiu.)

Numai o secundă, vă rog.

Vă rog, domnule preşedinte, o rectificare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Îmi cer scuze.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Pentru acurateţea...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Pentru acurateţea raportului, domnul Nicu Marcu, consilier de conturi, este vicepreşedinte al Curţii de Conturi pentru rest de mandat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc pentru precizare.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Mulţumesc.

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Domnule preşedinte Dragnea,

Dragi colegi deputaţi şi senatori,

N-am vrut să iau cuvântul mai devreme la celălalt punct al ordinii de zi, dar vreau să atrag atenţia unui coleg care a vorbit mai devreme, niciun, absolut niciun cod de conduită nu înlocuieşte cei şapte ani de acasă. Aşa că, dacă nu îi ai pe aceia, poţi să ai trei coduri de conduită votate în Parlament. (Aplauze în sală.)

Dragi colegi,

Dragă domnule preşedinte Dragnea,

Acum câţiva ani de zile, eu şi mulţi ca mine, mulţi colegi de-ai dumneavoastră, de la această tribună, am luat atitudine împotriva unei anumite maniere de lucru în această instituţie.

Mulţi colegi ai dumneavoastră au contestat abordarea nominalizării în anumite instituţii ale statului român, la acea vreme, într-un mod discreţionar.

Astăzi, ceea ce se întâmplă în Parlamentul României, prin partidul pe care dumneavoastră cu o mână forte îl conduceţi - se vede! -, cred că lasă loc în viitor la multe astfel de decizii.

Nu cred că ceea ce astăzi, dumneavoastră, într-un mod total arbitrar, decideţi face cinste acestei instituţii.

Fiecare dintre dumneavoastră, dragi colegi, într-o anumită parte a carierei sau într-o anumită perioadă a carierei dumneavoastră, aţi insistat ca această instituţie să beneficieze de sprijinul, de aportul şi de respectul cetăţenilor României.

Cred că nu este un parlamentar în această instituţie, sub această cupolă, care, în perioada carierei sale, să nu fi avut această minimă doleanţă. Dar stau şi mă întreb, domnule preşedinte Dragnea, dacă noi nu respectăm deciziile, cutumele împământenite de 27 de ani în această instituţie, ce pretenţii avem la ceilalţi cetăţeni să acorde respectul cuvenit acestei instituţii?

N-o să mă convingeţi, domnule preşedinte Dragnea, cu argumentul că şi ceilalţi au procedat de asemenea manieră. Nu este un argument, pentru că s-a demonstrat, domnule preşedinte, că politica "Ciocul mic, că noi suntem la guvernare acum!" a fost o politică falimentară.

Funcţiile pe care noi, astăzi, le deţinem sunt nişte funcţii efemere.

Ce împiedică pe cei care vor veni după noi să se comporte de aceeaşi manieră cum vă comportaţi astăzi dumneavoastră?

Am de la dumneavoastră aşteptări ca - nu ştiu, poate sunt în van aceste aşteptări - dumneavoastră să luaţi astăzi o decizie şi să spuneţi: Da, domn'e, a fost o decizie greşită, nu tocmai înţeleaptă, haideţi să stăm la masă...

(Intervenţie neinteligibilă de la prezidiu.)

Da, termin imediat, domnule, termin, termin.

... haideţi să stăm la masă şi să respectăm cutumele parlamentare!

În încheiere, aş vrea să mai spun un lucru, aş vreau să mai spun un lucru. Dacă dumneavoastră... Şi înţeleg logica pe care o folosiţi, domnule Dragnea. Înţeleg. Există două paliere ale acestei logici: 1. Acaparaţi toate instituţiile statului. Urmează, probabil, Banca Naţională, că văd că, pe zi ce trece, se nasc tot felul de duşmani imaginari, Curtea Constituţională aţi ocupat-o...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Domnule deputat, vă rog să închideţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

ANRE-ul...

Gata. Imediat, imediat, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Niculae Bădălău:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Mulţumesc.

ANRE-ul este ca şi ocupat. Acum, Curtea de Conturi. Ce urmează?

În altă ordine de idei, sper din toată inima, dragi candidaţi, să nu deveniţi un instrument, o mână armată împotriva, poate şi colegilor dumneavoastră de partid, domnule Dragnea, că văd că unii mai ies din front.

În încheiere - daţi-mi voie, o fac pentru prima dată şi bine că o fac public -, vă felicit, domnule prim-ministru, pentru declaraţia de independenţă. Mare curaj!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumim domnului deputat. (Aplauze în sală.)

Dacă mai sunt alte intervenţii.

De la prezidiu: Eugen Tomac.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Domnul Eugen, deputat Eugen Tomac, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Tomac:

Domnilor preşedinţi de şedinţă,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

N-aş fi intervenit, dacă n-aş fi avut ceva de comunicat astăzi, când se instalează o nouă conducere la Curtea de Conturi.

Noi, ca partid de opoziţie, vom vota împotrivă şi avem destule argumente, însă vreau să trag un semnal de alarmă, pentru că această instituţie extrem de importantă ar trebui să iasă din logica execuţiilor politice.

Vă spun acest lucru pentru că am fost în Executiv, mi-am exercitat atribuţiile cu responsabilitate.

Aşa cum se întâmplă, a venit Curtea de Conturi, mi-a făcut un control, iar raportul Curţii de Conturi a fost prezentat întâi în conferinţă de presă, în sediul de partid al PSD.

Mi-aş dori ca viitoare conducere a Curţii de Conturi să nu se mai dedea la asemenea lucruri, pentru că este ruşinos.

Ar trebui să plimb zeci de oameni prin parchetele României pentru a demonstra într-un final, în instanţă, nevinovăţia.

Ceea ce s-a întâmplat sper să fie de domeniul trecutului, pentru că este inadmisibil să se întâmple un asemenea lucru în instituţiile statului român.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă sunt şi alte intervenţii. (Aplauze în sală.)

Vă rog, Grupul parlamentar al USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Stimaţi colegi,

Ce s-a întâmplat ieri la audierile candidaţilor pentru Curtea de Conturi este o ruşine. A fost un simulacru de audiere.

Ce nu se spune în raport este că candidaţii, de fapt, nu au răspuns la întrebări.

Consilierii au avut cinci minute, vicepreşedinţii - 10 şi candidaţii la preşedinţie - 15 minute să primească o groază de întrebări dintre care să răspundă selectiv la cele care i-au interesat şi, altfel, să le ignore pe celelalte.

Am protestat noi, în mod special, şi ni s-a spus că lucrul acesta trebuie sancţionat la vot, adică, practic, nu ne-a interesat.

Parlamentul României este una dintre instituţiile cele mai puţin credibile în sondaje.

Dacă doriţi să măriţi respectabilitatea acestei instituţii, dacă doriţi să aveţi credibilitate în ochii oamenilor, niciun cod de conduită n-o să schimbe lucrul acesta, ci atitudinea dumneavoastră care, dacă se întâmplă să fie exact ca cea din comisie, de ieri, în care audierile să fie doar un lucru de formă, nu se va schimba.

În plus de lucrul acesta, vă întreb dacă vi se pare normal, ca partid aflat la guvernare, să nu existe niciun membru al opoziţiei într-o instituţie de control al Executivului, cum este Curtea de Conturi şi cum a reieşit după algoritmul politic pe care, altfel, cutuma parlamentară mandata să-l respectaţi în fiecare an. Dar, de data aceasta, nu l-aţi respectat.

Toate motivele acestea sunt motive pentru care USR va vota împotriva acestor candidaţi.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumim.

Dacă mai sunt alte intervenţii.

Vă rog, domnul preşedinte Liviu Dragnea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Cred că e posibil ca acel Cod de conduită să suporte modificări şi completări, pentru că trebuie adăugate multe lucruri acolo. Acolo trebuie vorbit şi despre o minimă responsabilitate pe care trebuie să o aibă oricine care vine la acest microfon, când spune minciună după minciună şi proferează acuzaţii după acuzaţii. Eu zic să lăsaţi o instituţie care vă este foarte dragă să facă acuzaţii pe bandă rulantă. Şi văd că le face foarte bine, pentru că este un plan, probabil ca la CAP.

Dar, am ascultat cu atenţie şi acum aceste luări de cuvânt, inclusiv că candidaţii nu au fost lăsaţi să răspundă foarte mult la întrebări, şi am intervenit când am auzit o solicitare: că trebuiau să fie şi membri ai opoziţiei în conducerea Curţii de Conturi.

Înţeleg că ceea ce am susţinut noi, ca această instituţie să nu mai fie politizată, nu e bine. Niciunul de acolo nu este membru PSD sau membru ALDE. Absolut niciunul!

Din sală: Bravo! (Aplauze, discuţii în sală.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Sigur, din câte am înţeles, dacă era o negociere politică, bineînţeles că tot de la această tribună probabil că aceleaşi personaje spuneau că PSD-ul a luat Curtea de Conturi punând, eventual, nu ştiu, preşedinte sau vreun vicepreşedinte. Deci, indiferent cum ar fi, nu era bine. Cel mai important, după părerea mea... A, şi, apropo, mai sunt, am înţeles, două posturi libere de consilier. Nu cred că cineva a oprit pe cineva să-şi depună candidatura pentru acele posturi. Deci, liber la politizare.

Nu am auzit aici să se vorbească despre chestiuni profunde din activitatea Curţii de Conturi. Doar domnul... care făcea apel la memoria anilor trecuţi - şi nu ştiu dacă-l avantajează foarte mult - spunea cum a fost folosită Curtea de Conturi. N-a vorbit nimeni aici despre necesitatea unei discuţii serioase despre Legea Curţii de Conturi, despre dorinţa ca această instituţie să se aplece mai mult către prevenţie, pentru că eu zic că sunt prea multe instituţii care doar aşteaptă să pedepsească. Nu e nicio instituţie în România astăzi care să se ocupe de prevenţie. Interesul nostru ca stat şi ca naţiune,care este? Să fie pedepse după pedepse sau să avem cât mai puţine greşeli şi societatea să funcţioneze bine? Nu s-a vorbit, de asemenea, despre, poate, unele abuzuri, aşa cum spunea domnul Tomac, care au fost făcute de unii funcţionari sau consilieri de la Curtea de Conturi. Şi de-a lungul anilor s-a tot vorbit despre aceste lucruri. Cred că astea sunt cele mai importante probleme.

Şi, ultima, în continuare ştiu că sunt colegi de partid de-ai mei care poate sunt supăraţi că eu nu am dat curs la o negociere politică şi să discutăm şi în partid. Şi-mi asum, dragi colegi, asta. Dacă vreţi să mă pedepsiţi, puteţi să mă pedepsiţi, dar vreau să vă spun ceva...

(Intervenţie neinteligibilă din sală.)

La voi mă uit. Aici, nu!

Vreau să vă spun ceva. Cel mai important lucru este ca aceşti oameni şi următorii doi care vor veni să nu aibă nicio dependenţă politică. Pentru că ei nu trebuie să facă ceea ce au făcut alţii de dinainte, inclusiv membrii PSD - ca să lăsăm asta cu membrii PSD care au făcut pentru PSD şi împotriva altora. Este important ca ei să înţeleagă - şi asta-i rog -, depinde de fiecare dintre ei dacă vor înţelege pentru ce au fost susţinuţi şi votaţi să meargă acolo.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumim domnului preşedinte.

Dacă mai sunt... USR-ul aţi luat cuvântul! O singură intervenţie de grup parlamentar. Îmi cer scuze!

Procedură. Vă rog, domnul Munteanu. (Discuţii în sală.)

Procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Fac următoarea propunere: ca la un singur apel nominal parlamentarii să primească ambele buletine de vot, atât pentru Curtea de Conturi, cât şi pentru ANCOM, să facă... să exercite votul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc.

Vă supun la vot propunerea făcută de domnul lider, domnul deputat Munteanu.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? 2 abţineri.

Cu 2 voturi împotrivă şi 2 abţineri, propunerea domnului Munteanu a fost adoptată.

Mulţumesc.

Şi luăm act de raportul întocmit de comisiile de specialitate, urmând a se completa buletinele de vot în conformitate cu dispoziţiile art. 98 din Regulamentul de activităţi comune ale Camerei şi Senatului.

 
Video in format Flash/IOS Numirea celor doi vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Trecem la punctul 4 (pentru a putea fi înscrise ambele puncte pe buletinele de vot) şi avem astăzi numirea celor doi vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Raportul comun al Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului şi Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţii din Camera Deputaţilor

În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, cei doi vicepreşedinţi ai acestei autorităţi publice sunt numiţi, pe baza propunerii Guvernului, de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Îl invit la microfon pe reprezentantul comisiilor de specialitate pentru a prezenta raportul comun şi proiectul de hotărâre cu privire la cei doi vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale.

Raportul? Cine prezintă raportul?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă prezint raportul comun cu privire la audierea candidaţilor în vederea numirii în funcţiile de vicepreşedinţi ai ANCOM.

Urmare a sesizării Birourilor permanente reunite din data de 13 septembrie 2017, Comisia pentru tehnologia informaţiei din Camera Deputaţilor şi Comisia economică din Senat s-au întrunit în şedinţă comună şi au procedat la audierea candidaţilor propuşi pentru a fi numiţi în funcţii, domnii Bogdan Cristian Iana şi Eduard Lucian Lovin.

În urma audierilor, comisiile reunite au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului numirea acestor doi domni în funcţiile de vicepreşedinte.

O să dau citire şi hotărârii, care are un articol unic care spune că "Se numesc, pentru un mandat de 6 ani, în funcţiile de vicepreşedinte la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, domnii Bogdan Cristian Iana şi Eduard Lucian Lovin.".

Domnule preşedinte de şedinţă,

Am să vă rog să-mi daţi permisiunea să prezint şi poziţia Grupului USR la dezbateri, dacă tot sunt aici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Vă rog. La dezbateri. Intrăm pe dezbateri, deci.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Am..., i-am audiat pe aceşti doi domni, am votat pentru numirea lor pentru că sunt profesionişti, pentru că au lucrat zeci de ani în ANCOM, s-au prezentat impecabil în comisie. Singura problemă, domnule Dragnea, este că sunt exact cei concediaţi de omul pus de dumneavoastră acolo în mai, domnul Diţă. Dacă vă aduceţi aminte, domnul Grindeanu a dat o ordonanţă de urgenţă prin care a schimbat procedura de numire - trebuia să numească Preşedintele României, acum trece pe la Parlament - şi a ajuns acest domn Diţă acolo. De patru luni, acest domn se ocupă cu destructurarea instituţiei, şi-a adus o camarilă, a dat afară profesioniştii, inclusiv pe aceşti doi domni cărora le plătim, conform legii, salarii compensatorii.

Înţeleg că vă recunoaşteţi cumva eroarea făcută numindu-i - îl aveţi şi pe domnul prim-ministru lângă dumneavoastră -, numindu-i înapoi pe poziţiile de vicepreşedinte. Până aici, e bine, dar trebuie să vă asumaţi eroarea până la capăt. Eu voi propune săptămâna viitoare în Comisia pentru tehnologia informaţiei, reunită cu cea de la Senat, un raport de demitere a domnului Diţă. Sunt de notorietate acţiunile pe care le-a întreprins acolo, punând în pericol chiar siguranţa naţională a României, pentru că este o instituţie care are atribuţii în acest domeniu. E păcat că s-a ajuns aici, era o instituţie cu..., una dintre puţinele instituţii nepolitizate, cum spuneaţi, şi de profesionişti a statului român. Voi cere săptămâna viitoare un raport de demitere a domnului Diţă şi cer tuturor deputaţilor şi senatorilor responsabilitate şi să revenim la o normalitate în această instituţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

Dragi colegi şi, în principal, domnule preşedinte Liviu Dragnea,

V-am auzit acest frumos discurs despre politizare şi modul în care se numesc oamenii în instituţii.

Domnule preşedinte,

În faţa unui Guvern votat de români în mod legitim, repet, în mod legitim, în momentul în care aveţi această legitimitate din partea poporului, noi nu avem nicio problemă cu această politizare. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, Guvernele vin şi pleacă, exact cum spuneaţi, dar problema noastră, în principal, a Partidului Naţional Liberal, este cu incompetenţa şi minciuna care ţin de această coaliţie de guvernare. Şi această incompetenţă are un nume în instituţia ANCOM, incompetenţa se numeşte Adrian Diţă.

Domnule preşedinte, acest om a creat o degringoladă, a decapitat instituţia în ultimele luni de zile. Printre acele milioane de români care v-au votat pe dumneavoastră, inclusiv pe dumneavoastră, sunt câteva mii în România izolaţi prin anumite zone ale ţării: prin munţi, prin Delta Dunării, care nu au semnal la telefon.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Domnule deputat, lăsaţi geografia şi treceţi la subiect, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

Permiteţi-mi să termin alocuţiunea.

Motivul pentru care nu au semnal la telefon este datorită faptului că unele companii aveau... erau obligate cu luni în urmă, cu ani în urmă, să le ofere acestor cetăţeni ai României posibilitatea de a avea semnal, de a putea comunica în situaţii de urgenţă. Acest domn Diţă, în interiorul ANCOM-ului, a prorogat termenele pentru aceste companii pe care, toată lumea ştie, le-a reprezentat, pentru că a fost angajatul lor. Şi aici, domnule preşedinte, vorbim despre interesul românilor care v-au votat pe dumneavoastră legitim. Deci problema noastră este de incompetenţă a celor pe care guvernarea dumneavoastră îi pune în funcţii cheie. Şi cu toţii ştim că această instituţie, ANCOM, a funcţionat impecabil... Impecabil..., a funcţionat mult mai bine decât alte instituţii ale statului.

V-aş ruga şi fac un apel, încerc să vă sensibilizez ca colegi, schimbaţi..., schimbaţi-l pe domnul Diţă, reparaţi ceea ce aţi făcut în această instituţie şi scoateţi-ne din această confuzie, pentru că noi votăm împotriva schimbărilor pe care dumneavoastră le faceţi, deşi, da, există profesionişti în această instituţie. Politizarea nu este...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Domnule deputat, vă rog să încheiaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

... o mare problemă, dar când adaugi incompetenţă, ajungem în situaţii în care astfel de instituţii sunt decapitate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc.

Domnul preşedinte Liviu Dragnea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Domnule preşedinte, mulţumesc mult.

Voi fi foarte scurt.

Stimate coleg, stimate coleg,

Vă spun doar atât: nu resping propunerea dumneavoastră, pe de o parte. Pe de altă parte, profesionist, din CV, era şi domnul respectiv, profesionişti apar şi domnii. Problema e ce au de gând să facă acolo în poziţiile astea. Informaţiile pe care le am şi eu probabil că sunt aceleaşi cu cele pe care le aveţi şi dumneavoastră, votul de atunci a fost cu bună-credinţă.

Eu personal şi noi, ca partid, aşteptăm de la comisii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc.

Domnul deputat Pambuccian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Nu pot decât să mă bucur pentru faptul că doi oameni adevăraţi, care şi-au dovedit în timp profesionalismul, revin în ANCOM, după ce au fost daţi afară într-un mod aberant. Mă bucur că reveniţi, mă bucur că ocupaţi poziţii din care ştiu că o să puteţi să vă continuaţi munca foarte bună pe care aţi avut-o până acum. Asta e, Cătălin Marinescu a optat pentru ITU, era un extraordinar de bun preşedinte al ANCOM-ului.

Din fericire, ANCOM-ul a fost foarte mult timp un organism ocupat exclusiv de profesionişti. Poate unul din foarte puţinele din România. Şi mă bucur foarte mult, şi sper să revenim la normal. Vă felicit şi cred că este un lucru excepţional, pe care îl facem pentru ca în România comunicaţiile să continue să reprezinte un domeniu în care suntem respectaţi şi invidiaţi de foarte, foarte multe ţări.

Datorită muncii acestor oameni am ajuns să avem... să ocupăm primul loc în Europa în ceea ce priveşte raportul preţ/performanţă în comunicaţii. Datorită acestor oameni am ajuns să ocupăm al treilea loc în lume. Este o performanţă senzaţională pe care au reuşit-o şi pentru care au fost răsplătiţi fiind daţi afară. Iată că, astăzi, Parlamentul României face un act de reparaţie absolut necesar.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc domnului deputat.

Din partea Grupului ALDE?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu:

Stimaţi colegi,

Prin propunerile pe care Parlamentul le face astăzi prin cei doi profesionişti care stau astăzi aici, în faţa noastră, înţelegem un semn de normalitate şi de revenire la ceea ce înseamnă profesionalism într-o instituţie a statului.

Le doresc succes!

Grupul ALDE va vota fără discuţii.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Mulţumesc domnului deputat.

Dacă mai sunt intervenţii. Nu mai sunt intervenţii.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Luăm act de raportul întocmit de comisiile de specialitate şi, în conformitate cu dispoziţiile legale şi regulamentare, urmează să ne exprimăm prin vot asupra propunerii de numire a celor doi vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale.

Aşa cum am hotărât, urmează să ne exprimăm concomitent votul asupra numirilor înscrise la punctele 3 şi 4 ale ordinii de zi.

În faţa prezidiului avem două urne de vot inscripţionate corespunzător pentru buletinele de vot privind - (Discuţii la prezidiu.) - numirea unor consilieri de conturi, a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte ai Curţii de Conturi, precum şi a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte al Autorităţii de Audit; doi, numirea celor doi vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Vă reamintesc faptul că, potrivit art. 49, din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în cazul votului cu buletine de vot se votează "pentru" numire lăsând neatinse numele şi prenumele persoanei propuse, se votează "contra" numirii ştergând numele şi prenumele persoanei propuse.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, începem votul.

Domnii chestori! Avem chestori? Domnii chestori!

Doamna Federovici, de la Senat şi, de la Cameră, un chestor?

Domnul Zisopol.

Vă rog, domnul secretar al Senatului pentru a începe citirea. Senatul începe primul.

Membrii Guvernului. (Discuţii la prezidiu.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Bună ziua!

Începem cu membrii Guvernului.

Domnul Mihai Tudose, prim-ministru, prezent.
Doamna Graţiela Gavrilescu, prezentă.
Domnul Marcel Ciolacu, prezent.
Lia-Olguţa Vasilescu, prezentă.
Toma-Florin Petcu, prezent.
Alexandru-Răzvan Cuc, prezent.
Adriana-Doina Pană, prezentă.
Lucian Şova, prezent.
Mircea-Titus Dobre, prezent.
Gabriel Petrea, prezent.
Rovana Plumb.
Gheorghe Şimon, prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Ganea:

Membrii Guvernului de la Senat:

Bodog Florian-Dorel, prezent.
Dan Carmen Daniela, prezentă.
Dunca Marius-Alexandru, prezent.
László-Ődőn, prezent.
Ilie Viorel, prezent.

Meleşcanu Teodor-Viorel, absent. E plecat, delegaţie.

Romaşcanu Lucian. Prezent?

Din sală: Absent, delegaţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Ganea:

Absent.

Şi..., atât. E OK. (Discuţii în sală.)

Voi da citire listei cu senatorii prezenţi în sală.

Alexandrescu Vlad-Tudor
Andronescu Ecaterina prezentă
Arcan Emilia prezentă
Arcaş Viorel prezent
Avram Nicolae prezent

Din sală: Alexandrescu, prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Ganea:

Baciu Gheorghe prezent

Badea Viorel-Riceard
Bădălău Niculae prezent
Bădulescu Dorin-Valeriu prezent
Băsescu Traian prezent
Benea Adrian-Dragoş prezent

Să vă aud.

Bodog Florian-Dorel prezent
Botnariu Emanuel-Gabriel prezent
Brăiloiu Tit-Liviu prezent
Breaz Valer-Daniel prezent
Bulacu Romulus prezent
Butunoi Ionel-Daniel e prezent
Cadariu Constantin-Daniel e prezent
Caracota Iancu e prezent
Cazan Mircea-Vasile e prezent
Cazanciuc Robert-Marius e prezent
Cârciumaru Florin prezent

L-am văzut de dimineaţă.

Chirteş Ioan-Cristian prezent
Chisăliţă Ioan-Narcis prezent
Chiţac Vergil prezent
Cîţu Florin-Vasile e prezent
Coliban Allen prezent
Corlăţean Titus delegaţie
Costoiu Mihnea-Cosmin prezent
Covaciu Severica-Rodica prezentă
Craioveanu Elena-Lavinia prezentă
Creţu Gabriela delegaţie
Cristina Ioan delegaţie
Császár Károly Zsolt prezent
Cseke Attila-Zoltan prezent
Dan Carmen Daniela prezentă
Dănăilă Leon prezent
Deneş Ioan prezent
Derzsi Ákos prezent
Diaconescu Renică prezent

De la Olt.

Diaconu Adrian-Nicolae prezent
Dinică Silvia-Monica prezentă
Dinu Nicoleta-Ramona prezentă

De la Constanţa.

Dircă George-Edward prezent
Dogariu Eugen prezent
Dumitrescu Cristian-Sorin în delegaţie
Dumitrescu Iulian prezent
Dunca Marius-Alexandru prezent
Fălcoi Nicu prezent
Federovici Doina-Elena prezentă
Fejér László-Ődőn prezent
Fenechiu Cătălin-Daniel prezent
Fifor Mihai-Viorel prezent
Filipescu Răducu-George prezent
Ganea Ion subsemnatul, prezent
Ghica Cristian prezent
Gorghiu Alina-Ştefania delegaţie
Goţiu Remus Mihai prezent
Hadârcă Ion prezent
Hărău Eleonora-Carmen prezentă
Ilea Vasile prezent
Ilie Viorel

E la Guvern. E prezent.

Ionaşcu Gabi prezent
Iordache Virginel
De la Suceava, prezent.
Iriza Scarlat prezent
László Attila prezent
Leş Gabriel-Beniamin prezent
Lungu Dan prezent
Lungu Vasile-Cristian prezent
Lupu Victorel prezent
L-am văzut de dimineaţă.
Manda Iulian-Claudiu în delegaţie
Manoliu Dan
De la Neamţ, prezent.
Marciu Ovidiu-Cristian-Dan prezent
Marin Gheorghe prezent
De la Argeş.
Marin Nicolae prezent
De la Galaţi.
Marussi George-Nicolae prezent
Matei Constantin-Bogdan prezent
Mazilu Liviu-Lucian prezent
Meleşcanu Teodor-Viorel
La Guvern, prezent.
Mihail Radu-Mihai diaspora, delegaţie
Mihu Ştefan prezent
Mirea Siminica prezentă
Moga Nicolae prezent, l-am văzut
Nicoară Marius-Petre prezent
Nicolae Şerban prezent
Niţă Ilie e prezent

(Intervenţie neinteligibilă din sală.)

V-am trecut.

Din sală: M-ai trecut prezent?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Ganea:

Da.

Novák Csaba-Zoltán prezent
Oprea Mario-Ovidiu prezent
Oprea Ştefan-Radu

E în delegaţie la Strasbourg.
Orţan Ovidiu-Florin prezent
Pavel Marian e prezent
Paţurcă Roxana-Natalia prezentă
Pauliuc Nicoleta prezentă
Pănescu Doru-Adrian e prezent
Pereş Alexandru prezent
Pîrvulescu Eugen prezent
Pop Gheorghe

L-am văzut, e prezent.

Pop Liviu-Marian e prezent
Popa Cornel

L-am văzut de dimineaţă.

Popa Ion în delegaţie
Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton e în delegaţie
Preda Radu-Cosmin

De la Dolj, prezent.

Presadă Florina-Raluca prezentă
Resmeriţă Cornel-Cristian prezent
Romaşcanu Lucian

E la Guvern. Delegaţie.

Rotaru Ion prezent
Ruse Mihai prezent
Salan Viorel

E prezent, că l-am văzut.

Savin Emanoil

Nu ştiu dacă e prezent, dar e pe aici. E prezent, da.

Sbîrnea Liliana

E prezentă, doamna.

Scântei Laura-Iuliana

Doamna..., am văzut-o.

Sibinescu Ionuţ prezent
Silistru Doina e prezentă
Simionca Ioan e prezent
Smarandache Miron-Alexandru prezent
Soporan Aurel-Horea e în delegaţie

Din sală: M-aţi trecut absent?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Ganea:

Te-am trecut prezent.

Din sală: Prezent. Da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Ganea:

Prezent, prezent. Păi, stai să te verific.

Stan Ion

E prezent? Cred că da, că e de la Suceava. E Ioan. Nu a plecat, nu? Bun. E aici.

Stănescu Paul e prezent
Stângă George-Cătălin prezent
Stocheci Cristina-Mariana prezentă
Şoptică Costel e prezent
Talpoş Ioan-Iustin prezent
Tánczos Barna prezent
Teodorovici Eugen-Orlando

Nu l-am văzut pe domnul Teodorivici. E prezent?

E în delegaţie?

Toma Cătălin Dumitru e prezent

Da, da, da, v-am citit. Toate doamnele sunt prezente.

Toma Vasilică prezent
Trufin Lucian prezent
Turos Lóránd prezent
Ţapu Nazare Eugen

Domnul ?apu nu ştiu dacă este, că nu era. Aşa.

Ţuţuianu Adrian prezent
Valeca Şerban-Constantin

De la Argeş, prezent.

Vela Ion Marcel e prezent

Domnul Vela Ion Marcel, prezent.

Verestóy Attila prezent
Vulpescu Ioan prezent
Wiener Adrian

E prezent, că l-am văzut.

Zamfir Daniel-Cătălin prezent

Pardon, e în delegaţie.

Asta a fost lista cu cei 136. Pe cei absenţi îi citesc.

În delegaţie este Zamfir Daniel-Cătălin. (Discuţii în sală.)

Verestóy este absent.

Meleşcanu e la Guvern.

În delegaţie este Radu-Mihai, Oprea şi..., cam atât. OK.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Începem cu Camera Deputaţilor.

Achiţei Vasile-Cristian
Adnagi Slavoliub prezent

Hai, hai, trece-te! Trece-te pe listă.

Alexe Costel

E aici, prezent.

Ambrus Izabella-Agnes prezentă
Anastase Roberta Alma prezentă
Andrei Alexandru-Ioan

Din sală: M-ai trecut prezent, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Da, da, da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru-Ioan Andrei (din sală):

Am avion la 17.00, Alexandru Andrei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Du-te.

Andronache Gabriel prezent
Andruşcă Dănuţ prezent
Antal István-János
Anton Anton prezent
Apjok Norbert
Ardelean Ben-Oni prezent
Avram Constantin prezent
Axinte Vasile prezent
Babuş Radu prezent
Balan Ioan prezent
Balint Liviu-Ioan
Banias Mircea Marius prezent
Barna Ilie Dan
Băişanu Ştefan-Alexandru prezent
Bălănescu Alexandru
Bănicioiu Nicolae
Bârlădeanu Dragoş-Petruţ
Bejinariu Eugen prezent
Bende Sándor prezent
Benedek Zacharie
Benga Tudor-Vlad
Benkő Erika prezentă
Bica Dănuţ
Bichineţ Corneliu prezent
Birchall Ana prezentă
Biró Rozália-Ibolya
Biro Zsolt-Istvan prezent
Bîzgan-Gayral Oana-Mioara
Boboc Tudoriţa-Rodica prezentă
Boboc Valentin Gabriel prezent
Bode Lucian Nicolae prezent
Bodea Marius prezent
Bogaciu Alexandra-Corina prezentă
Bogdan Gheorghe-Dănuţ prezent
Bontea Vlad prezent
Boroianu Aurel-Robert prezent
Borza Remus-Adrian prezent
Bota Marius Sorin-Ovidiu
Botez Mihai-Cătălin
Raluca, hai şi trece-te aici.
Bozianu Nicoleta-Cătălina
Bran Ioana prezentă
Bucura-Oprescu Simona prezentă
Budăi Marius-Constantin

Lasă, că îi trec la sfârşit!

Buican Cristian prezent
Buicu Corneliu-Florin
Bulai Iulian
Bumb Sorin-Ioan prezent
Burciu Cristina
Calista Mara-Daniela prezentă
Calotă Florică Ică prezent
Căciulă Aurel prezent
Călin Ion prezent
Căprar Dorel-Gheorghe
Căruceru Aida-Cristina prezentă
Cătăniciu Steluţa-Gustica
Cherecheş Florica prezentă
Cherecheş Viorica prezentă
Chichirău Cosette-Paula prezentă
Chiriac Viorel prezent
Chiriţă Dumitru prezent
Ciocan Dan prezent
Ciofu Tamara-Dorina prezentă
Ciolacu Ion-Marcel a votat, la Guvern
Ciuhodaru Tudor prezent
Cîmpeanu Sorin Mihai
Cîtea Vasile prezent
Cobuz Maricela prezentă
Cocoş Vasile prezent
Codreanu Constantin prezent
Coliu Doru-Petrişor
Constantin Daniel
Cosma Andreea
Cosma Lavinia-Corina
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel
Cristache Cătălin

Uite-l pe Bota aici.

Din sală: Scuză-mă un pic, domnul Dănăilă nu a votat, deşi e prezent. La Senat.

L-a sărit..., nu a auzit... E aici, nu a apucat să voteze?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Trece-l...

Din sală: Îl treceţi şi pe dânsul?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Da. (Discuţii în sală.)

Dănăilă, de la Senat.

Cristache Cătălin?
Csép Éva-Andrea
Csokany Petronela-Mihaela
Csoma Botond prezent
Cuc Alexandru-Răzvan la Guvern, a votat

Ar trebui să-i scoată de aici.

Cucşa Marian-Gheorghe prezent
Culeafă Mihai
Cupă Ion
Cupşa Ioan prezent
Dan Nicuşor Daniel prezent
Dehelean Silviu prezent
Dinu Cristina-Elena
Dîrzu Ioan prezent
Dobre Mircea-Titus a votat
Dobre Victor Paul
Dobrică Ionela Viorela
Dobrovici-Bacalbaşa Nicolae
Dobrovie Matei-Adrian prezent
Dohotaru Adrian-Octavian prezent
Dragnea Nicolae-Liviu prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe prezent
Drulă Cătălin prezent
Dumitrache Ileana Cristina prezentă
Dunava Costel Neculai
Durbacă Eugen
Duruş Vlad-Emanuel prezent
Erdei Dolóczki István prezent
Farago Petru prezent
Fădor Angelica prezentă
Firczak Iulius Marian prezent
Florea Damian prezent
Florea Oana-Consuela nu e
Floroiu Ionel prezent
Furic Iarco prezent
Furtună Mirela prezentă
Ganţ Ovidiu Victor prezent
Gavrilă Camelia prezentă
Gavrilescu Graţiela Leocadia a votat
Gavriliţă Bianca-Miruna prezentă
Găină Mihăiţă prezent
Georgescu Nicolae prezent
Gerea Andrei Dominic prezent
Gheorghe Andrei Daniel prezent
Gheorghe Tinel prezent
Gheorghiu Bogdan
Ghera Giureci-Slobodan prezent
Gherman Dumitru prezent
Ghilea Găvrilă
Ghinea Cristian prezent
Gilia Claudia prezentă
Giugea Nicolae prezent
Goga Octavian
Grosaru Andi-Gabriel prezent

Da. Da. Ghinea, te-am pus prezent.

Gudu Vasile
Halici Nicuşor prezent

Din sală: Gudu Vasile e prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Gudu Vasile, prezent.

Havrici Emanuel-Iuliu prezent
Heiuş Lucian-Ovidiu
Holban Georgeta-Carmen prezentă
Huncă Mihaela prezentă
Huţucă Bogdan-Iulian
Iancu Iulian prezent, a votat
Iancu Marius-Ionel
Ibram Iusein absent

(Intervenţie neinteligibilă din sală.)

Ibram Iusein? E chiar absent.

Iftimie Neculai prezent
Ignat Miron prezent
Ilişanu Claudiu-Augustin prezent
Intotero Natalia-Elena prezentă, a votat
Ion Stelian-Cristian prezent
Ionescu George
Ioniţă Antoneta prezentă
Iordache Florin prezent
Itu Cornel prezent
Iurişniţi Cristina-Ionela prezentă
Jivan Luminiţa-Maria prezentă
Kelemen Hunor
Korodi Attila
Kulcsár-Terza József-György
Lazăr Sorin prezent

Vă rog, fără glume, domnule Pambuccian!

Leoreanu Laurenţiu-Dan prezent
Longher Victoria prezentă
Lovin Dumitru prezent
Lungu Tudoriţa
Lupaşcu Costel prezent
Lupescu Dumitru
Macovei Silviu Nicu prezent
Magyar Loránd-Bálint prezent
Manole Petre-Florin
Mareş Mara
Marica Petru-Sorin prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Tudoriţa Lungu (din sală):

Lungu Tudoriţa, deputat...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Mergeţi la colega.

Márton Árpád-Francisc prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei prezent
Mărgărit Mitică-Marius prezent
Meiroşu Marilena-Emilia
Mihalescul Dumitru
Mihălcescu Carmen-Ileana prezentă
Mînzatu Roxana prezentă
Moagher Laura-Mihaela
Mocanu Adrian
Mocioalcă Ion prezent
Mohaci Mihai prezent
Moldovan Sorin-Dan prezent
Moşteanu Liviu-Ionuţ prezent
Movilă Petru prezent
Munteanu Ioan prezent, a votat
Muşoiu Ştefan prezent
Nasra Gabriel-Horia

Nasra? Era pe aici.

Din sală: Da. Acolo e. Nasra!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Prezent?

Nasra Horia? Prezent.
Năsui Claudiu-Iulius-Gavril
Neagu Nicolae prezent
Neaţă Eugen prezent
Nechifor Cătălin-Ioan prezent, a votat
Nicoară Romeo Florin prezent
Nicolae Andrei prezent
Nicolicea Eugen prezent
Nistor Laurenţiu prezent
Niţă Mihai
Niţă Nicu
Nosa Iuliu prezent
Olar Corneliu
Olteanu Daniel prezent

Din sală: Olar Corneliu, prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Olar Corneliu, prezent.

Oprea Dumitru prezent
Oprişcan Mihai Doru prezent
Oros Nechita-Adrian prezent
Oteşanu Daniela prezentă
Palăr Ionel prezentă
Pambuccian Varujan prezent
Pană Adriana-Doina a votat
Paraschiv Rodica prezentă
Paşcan Emil-Marius prezent
Pau Radu-Adrian prezent
Păle Dănuţ

Din sală: Prezent, e în sală.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Prezent.

Petcu Toma-Florin

Din sală: E ministru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

E ministru. A votat.

Petrea Gabriel a votat
Petreţchi Nicolae-Miroslav prezent
Petric Octavian prezent, a votat
Pirtea Marilen-Gabriel
Pistru-Popa Eusebiu-Manea
Pleşoianu Liviu Ioan Adrian prezent
Plumb Rovana
Ponta Victor-Viorel
Pop Andrei prezent
Pop Georgian prezent
Pop Tudor Rareş prezent
Popa Florin prezent
Popa Mihai Valentin prezent
Popa Ştefan-Ovidiu prezent
Popescu Mariana-Venera prezentă
Popescu Nicolae-Daniel prezent
Popescu Pavel
Popescu Virgil-Daniel
Preda Cezar-Florin nu e
Predoiu Marian-Cătălin
Presură Alexandra delegaţie
Prisnel Adrian-Claudiu prezent
Prişcă Răzvan Sorin prezent, a votat
Prună Cristina-Mădălina prezentă
Radu Anişoara prezentă
Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin prezent
Raeţchi Ovidiu Alexandru
Răcuci Claudiu-Vasile prezent
Rădulescu Alexandru prezent
Rădulescu Cătălin-Marian prezent
Rădulescu Dan-Răzvan prezent
Răduţ Violeta prezentă
Rodeanu Bogdan-Ionel prezent
Roman Florin-Claudiu
Roman Ioan-Sorin prezent
Romanescu Cristinel
Roşca Lucreţia prezentă
Rotaru Alexandru prezent
Rotaru Răzvan-Ilie prezent
Săftoiu Ana Adriana prezentă, a votat

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil-Daniel Popescu (din sală):

Sunt prezent, Popescu Virgil.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Sămărtinean Cornel-Mircea prezent
Schelean-ŞomfeleanValeria-Diana
Sebestyén Csaba-István prezent
Sefer Cristian-George prezent
Seidler Cristian-Gabriel prezent
Seres Dénes
Sighiartău Robert-Ionatan
Simion Lucian-Eduard

Din sală: Sighiartău e prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Sighiartău, prezent.

Simion, prezent.
Simionca Ionuţ
Simonis Alfred-Robert a votat

Din sală: Simionca e prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Simionca, prezent.

Sitterli Ovidiu-Ioan prezent
Socotar Gheorghe-Dinu prezent
Solomon Adrian prezent
Spânu Ion prezent
Stamatian Vasile-Florin
Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel prezent
Stancu Florinel
Stativă Irinel Ioan

Din sală: Este.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Este? Prezent.

Stănescu Alexandru prezent
Steriu Valeriu-Andrei
Stoica Bogdan-Alin concediu
Stroe Ionuţ-Marian
Suciu Matei prezent
Suciu Vasile-Daniel
Surgent Marius-Gheorghe prezent
Szabó Ödön
Suciu Vasile, prezent.
Şarapatin Elvira prezentă
Şerban Ciprian-Constantin prezent
Şimon Gheorghe prezent, a votat
Şişcu George prezent
Şotcan Theodora prezentă
Şova Lucian prezent, a votat
Şovăială Constantin
Ştefan Corneliu
Ştefan Ion
Ştefan Viorel prezent
Ştefănescu Eliza-Mădălina prezentă
Ştirbu Gigel-Sorinel prezent
Tabugan Ion
Tănăsescu Alina-Elena prezentă
Ştefan Ion, prezent.
Tănăsescu, prezentă.
Teiş Alina prezentă
Terea Ioan

(Intervenţie neinteligibilă din sală.)

Da. Ai votat.

Tîlvăr Angel prezent, a votat
Todor Adrian prezent
Todoran Adrian-Mihăiţă prezent
Toma Ilie prezent
Tomac Eugen
Trăilă Cristina prezentă
Tripa Florin-Dan prezent
Tudor Beatrice prezentă
Tudose Mihai a votat
Turcan Raluca a votat
Turcescu Robert-Nicolae a votat
Tuşa Adriana Diana
Ungureanu Emanuel-Dumitru prezent
Ursu Răzvan-Ioan prezent
Varga Glad-Aurel
Varga Vasile prezent
Vasile Daniel prezent
Vasilescu Lia Olguţa a votat
Vasilică Radu Costin prezent
Vass Levente
Văcaru Alin Vasile
Velcea Nicolae
Vexler Silviu prezent
Vişan George-Gabriel prezent
Vîlceanu Dan prezent
Vîrză Mihăiţă prezent
Vlad Sergiu Cosmin prezent
Vlase Petru-Gabriel prezent, a votat
Vlăducă Oana-Silvia prezentă
Voicu Mihai Alexandru nu e
Vosganian Varujan prezent
Vrăjitoru Sorinel-Marian prezent
Weber Mihai prezent
Zainea Cornel prezent
Zamfira Constantin-Cătălin prezent
Zisopol Dragoş Gabriel prezent
Vass Levente prezent

 
   

PAUZĂ

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Rog membrii Birourilor permanente să se reunească la sala Biroului permanent a Camerei Deputaţilor.

 
  Numirea unor consilieri de conturi ai Curţii de Conturi, a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte ai Curţii de Conturi, precum şi a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit.

PAUZĂ

Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Dau cuvântul domnului Georgian Pop pentru a citi procesele-verbale referitoare la rezultatul voturilor.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proces-verbal

referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unor consilieri de conturi, a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte ai Curţii de Conturi, a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate, prin vot secret cu buletine, de către deputaţi şi senatori asupra candidaţilor propuşi pentru numirea unor consilieri de conturi, a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte ai Curţii de Conturi, a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit,

Şi au constatat următoarele:

    - numărul total al deputaţilor şi senatorilor: 465;

    - numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi: 391;

    - numărul total de voturi exprimate: 370;

    - numărul total de voturi valabil exprimate: 370.

    După verificarea şi numărarea buletinelor, au rezultat următoarele:

1. Domnul Busuioc Mihai, consilier de conturi, preşedinte al Curţii de Conturi:

    - voturi pentru 275;

    - voturi contra 95;

2. Domnul Marcu Nicu, vicepreşedinte al Curţii de Conturi:

    - voturi pentru 270;

    - voturi contra 100.

3. Domnul Vlădescu Lucian Dan, consilier de conturi, preşedinte al Autorităţii de Audit:

    - voturi pentru 268;

    - voturi contra 102.

4. Domnul Tunaru Florin, consilier de conturi, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit:

    - voturi pentru 267;

    - voturi contra 103.

5. Domnul Dumitru Aurel, consilier de conturi:

    - voturi pentru 267;

    - voturi contra 103.

Având în vedere rezultatul votului exprimat pentru fiecare candidat, Birourile permanente au constatat că toţi candidaţii au întrunit majoritatea de voturi necesară pentru numirea în funcţiile pentru care au fost propuşi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Aţi terminat?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

Cu Curtea de Conturi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Da, mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Numirea celor doi vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Domnul Georgian Pop:

Proces-verbal

referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea vicepreşedinţilor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate, prin vot secret cu buletine, de către deputaţi şi senatori asupra procedurilor de numire a vicepreşedinţilor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii,

Şi au constatat următoarele:

    - numărul total al deputaţilor şi senatorilor: 465;

    - numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi: 391;

    - numărul total de voturi exprimate: 371;

    - numărul total de voturi valabil exprimate: 371.

După verificarea şi numărarea buletinelor, au rezultat următoarele:

1. Domnul Iana Bogdan Cristian:

    - voturi pentru 316;

    - voturi contra 55.

2. Domnul Lovin Eduard Lucian:

    - voturi pentru 318;

    - voturi contra 53.

Având în vedere rezultatul votului, Birourile permanente au constatat că a fost întrunită majoritatea de voturi necesară pentru desemnarea celor doi candidaţi în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, pentru un mandat de 6 ani.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Bădălău:

Stimaţi colegi, Parlamentul României a hotărât numirea în funcţii potrivit proceselor-verbale prezentate.

Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor de astăzi.

Mulţumesc.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 15.00.