Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of February 20, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.31/2018
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of February 20, 2018 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of February 20, 2018
|
Şedinţa a început la ora 14.10. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, asistaţi de domnul deputat Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaţilor, şi Mario-Ovidiu Oprea, secretar al Senatului. |
|
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Domnule preşedinte al Senatului, veniţi la treabă. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, vă rog să luaţi loc. Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 464 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 272. Proiectul de ordine de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. Dacă sunt comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi în forma distribuită. |
||||
|
|
Domnul Georgian Pop (de la prezidiu): Da, Victor Dobre. |
||||
|
|
Vă rog. |
||||
|
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, În legătură cu proiectul ordinii de zi, Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal vă solicită scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 1, respectiv Proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvian, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare. Motivaţia noastră este că, în conformitate cu prevederile constituţionale, cu reglementările celor două Camere ale Parlamentului există în cadrul fiecărei Camere comisiile pentru ... Comisia pentru apărare, siguranţă, ordine publică. De altfel, Comisia de la Senat a stabilit şi a propus Comisiei de la Cameră o şedinţă comună de audiere, în conformitate cu cutumele parlamentare, cu regulamentele. Din păcate, în cursul dimineţii, Comisia pentru apărare, siguranţă publică şi siguranţă naţională, ordine publică de la Cameră, prin votul majorităţii PSD, a respins această solicitare de la Senat, venind în contradicţie cu prevederile legale, regulamentare. De altfel, în momentul de faţă, în afară de o serie de declaraţii, în opinia noastră hazardate în spaţiul public, nu există nicio sesizare formală pentru care să adunăm Parlamentul în plenul comun al celor două Camere să discutăm aşa ceva. Nimeni nu ne-a dat o explicaţie decât cineva, care poate fi chiar preşedintele Camerei, ar fi auzit de la altcineva, care poate fi chiar un viceprim-ministru, că o altă persoană care conduce o instituţie s-ar fi apucat să-i facă ordine în partid. Eu cred că plenul comun al celor două Camere are multe lucruri mult mai importante de dezbătut şi de decis. Lucrurile ăstea, dacă era o sesizare formală, era normal să le dezbatem la nivelul comisiilor de specialitate. Există şi o decizie a Curţii Constituţionale, care dă dreptul comisiilor respective să verifice, să ancheteze situaţii de acest fel. Nu este absolut deloc necesară constituirea unei supracomisii de anchetă. Din păcate, cred că mai avem puţin şi o să avem comisii permanente câte comisii de anchetă. Cred că e prea mult. De aceea, noi vă propunem scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 1. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult pentru această intervenţie. Dacă mai sunt comentarii. Vă rog. |
||||
|
|
Domnul Ovidiu Alexandru Raeţchi: Vă mulţumesc. O intervenţie procedurală. Am avut dimineaţă discuţia asta în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor. Creăm un precedent foarte grav dacă dăm curs acestei solicitări şi, de asta, susţin solicitarea colegului meu de a o scoate de pe ordinea de zi, pentru că avem o comisie, avem două comisii, una în Senat, una în Camera Deputaţilor, care pentru asta sunt constituite, să ţină sub observaţie instituţii precum SPP-ul. E Comisia care a avizat recent bugetul SPP, e comisia care colaborează cu SPP la anumite evenimente. Am înţeles că, atunci când s-a lipsit de la votul pentru Patriot, colegii de la PSD au mers la o activitate a SPP. Deci avem instituţia şi creăm o a doua instituţie care să preia din atribuţiile comisiei permanente, ceea ce mi se pare neconstituţional în ultimă instanţă. |
||||
|
|
Mai doreşte cineva să facă... Vă rog, domnul lider. |
||||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Această discuţie am avut-o şi în Birourile permanente reunite şi s-a votat. Este perfect regulamentară înfiinţarea acestei comisii. Bunăoară, dacă se creează un precedent atât de periculos, stau şi mă întreb - şi acesta nu este un subiect foarte important -, stau şi mă întreb: dacă două pastile de Nurofen, care nu au existat, de fapt, justifică înfiinţarea unui comisii de anchetă, aşa cum au făcut Domniile Lor şi ne-au solicitat acum câteva luni? Este rolul fundamental al Parlamentului să verifice instituţiile statului şi nu puteţi nega acest rol. Repet, pentru că s-a spus acest neadevăr. Este regulamentar şi este dreptul suveran al Parlamentului să înfiinţeze această comisie. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. |
||||
|
|
Domnul Victor Paul Dobre (din sală): Pe procedură. |
||||
|
|
Vă rog. Cum să nu. Pe procedură aţi spus? |
||||
|
|
Domnul Georgian Pop (de la prezidiu): Pe procedură. Din sală: E dezbatere, nu procedură. |
||||
|
|
A, da? |
||||
|
|
Veniţi mai des, domnule preşedinte. Ceea ce vream să-i spun onorabilului coleg, liderul de grup al PSD-ului, că nu am pus în discuţie dreptul Parlamentului de a crea o comisie. Am pus în discuţie faptul că există aceste comisii, cu atribuţiile lor, şi dumneavoastră nu înţeleg din ce motiv le ocoliţi, din ce motiv desconsideraţi solicitarea corectă a Comisiei de la Senat, votată în unanimitate, inclusiv de colegii dumneavoastră, de a-l audia împreună pe directorul Serviciului respectiv. Deci nu am solicitat nimic în afara regulamentului. Din contră, considerăm că exageraţi creând comisii peste comisii. În al doilea rând, chiar dacă s-a discutat în Birourile permanente reunite, decizia, domnule coleg, e totdeauna a plenului. Aşa e regula şi la noi, şi în toată lumea unde e democraţie. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Doamna Turcan, vă rog. |
||||
|
|
Invocăm art. 3 alin. (91) şi, de asemenea, permiteţi-mi să fac referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 70/2017 prin care este constituţională funcţionarea unei comisii permanente cu atribuţii de comisie de anchetă. Şi menţionăm ca argumentaţie pentru scoaterea de pe ordinea de zi a punctului referitor la constituirea Comisiei de anchetă pe Serviciul de Protecţie şi Pază faptul că aţi creat cercul vicios perfect. Pentru SRI aţi dat atribuţii de comisie de anchetă comisiei parlamentare permanente. Pentru SPP ignoraţi comisiile parlamentare care au, prin lege, rolul de a controla activitatea Serviciului de Pază şi Protecţie şi daţi o comisie specială fără nicio argumentaţie reală care să justifice constituirea unei comisii speciale. Partidul Naţional Liberal consideră că orice comisie de anchetă poate să funcţioneze în Parlamentul României, însă trebuie să existe o argumentaţie şi o raţiune pentru care ea să fie constituită, nu doar speculaţii, declaraţii sulfuroase, presupuneri în momente interpretabile. Cred că toţi cei care privesc activitatea Parlamentului au dreptul să ştie aici, astăzi, de ce se constituie această comisie de anchetă, în condiţiile în care în comisiile permanente aţi refuzat dumneavoastră, domnule Dragnea, prezenţa pentru a spune de ce aţi dori o altă comisie pe lângă cele permanente. Aşadar, întăresc solicitarea Partidului Naţional Liberal de a scoate de pe ordinea de zi... Eventual să veniţi aici, la tribună, să spuneţi exact de ce doriţi o comisie de anchetă - poate comisiile parlamentare să-şi decline competenţa - şi atunci constituim o comisie de anchetă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mai doreşte cineva de la Grupurile parlamentare PNL să intervină? |
||||
|
|
Domnul Georgian Pop (de la prezidiu): De la USR. |
||||
|
|
De la USR. Vă rog. |
||||
|
|
Bună ziua! Mulţumesc. Eu sunt mai nou în Parlament. Şi tot ce-am auzit în ultimul an de zile este că plenul este suveran. Nu dispută nimeni dreptul Parlamentului de a ancheta acest subiect, dar ceea ce disputăm şi noi este oportunitatea de a o face şi, în acest context, ne alăturăm demersului de a, minimal, supune la vot chestia asta, pentru că ni se pare că folosim Parlamentul prea mult pentru alte scopuri decât cel de bază pentru care am ajuns aici. Mulţumim. |
||||
|
|
Eu am de gând să supun la vot, dar după ce se termină toate comentariile, că nu pot să-mi permit să... Domnul Bacalbaşa, vă rog. |
||||
|
|
Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa: Dragi colegi, Aici nu vorbim despre un cerc vicios, ci despre o situaţie politică, morală şi de securitate naţională vicioasă. Dar eu unul sunt extrem de interesat de discuţiile care au avut loc privind împiedicarea unei comisii speciale pentru analiza unei situaţii speciale. Ne aflăm în situaţia în care un infractor este prins cu mâna în buzunarul călătorului în autobuz. Şi e foarte interesant să vezi cine sare în apărarea infractorului care e cu mâna în buzunarul tău. Pentru că ăştia sunt membri ascunşi ai găştii de prădători, de hoţi. Şi mă bucur că am ocazia să văd care sunt hoţii democraţiei. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Bichineţ. Vă rog. |
||||
|
|
Domnilor preşedinţi, Am senzaţia că dezbatem exact mitul lui Acteon, care, vânător fiind, a surprins-o pe zeiţa Diana, în goliciunea ei, făcând baie, şi a fost sfâşiat pe urmă de propriii câini. S-a transformat din vânător în vânat. L-am ascultat pe domnul Bacalbaşa şi vreau să vă spun că evoluţia discursului Domniei Sale este cât de poate de frumoasă. Acum două săptămâni a încorsetat-o pe colega noastră de la PNL cu nişte, mă rog, expresii nu tocmai potrivite, dar interesante, de altfel. De unde sunt eu, domnule deputat, văd mai bine. Depinde din ce unghi o priviţi pe doamna Turcan. Şi eu vă spun că de acolo se vede foarte bine. Acum, revenim la această problemă. (Râsete în sală.) Şi colegul de la PNL, un deputat foarte bun, medic mare, ginecolog, care a văzut multe la viaţa Domniei Sale... (Aplauze, rumoare în sală.)... mi-a dat dreptate. (Râsete.) O să vedeţi că toată presa, diseară, o să ia exact replica aceasta. Şi iaca aşa devine Bichineţ celebru. Dar intenţia mea este cu totul alta. Să vă spun că colegii noştri, preşedinţii de la Senat şi de la Camera Deputaţilor, au devenit în ultimele două luni alţi oameni. Şi, după învestirea... la al 14-lea Guvern o să fie şi mai valoroşi, şi mai buni, şi mai atenţi cu noi. Domnilor colegi, problema aceasta a domnului Pahonţu este de competenţa CSAT-ului. Cum doi dintre oamenii PSD-ului, ministrul de interne şi primul ministru sunt membri ai CSAT-ului, eu cred că Domniile Lor pot tranşa problema acolo foarte bine. Şi vă rog să vă gândiţi, domnule Dragnea, la chestiunea aceasta, pentru că astfel vă spălaţi elegant pe mâini de o problemă pe care o pot rezolva alţii. PMP-ul bineînţeles că va desemna un membru în Comisia de anchetă dacă cei mai mulţi vor hotărî că trebuie această anchetă. Şi vom desemna un coleg foarte bun, dar noi vom vota "împotrivă". Şi cu cât comisii de anchetă vor fi mai rare, mai puţine în Parlamentul României şi legile vor fi mai multe, mai bine, cu atât va fi mai bine şi pentru acest Parlament, şi României în ansamblu. Nu ştiu, dar cu partea stângă nu vreau să mai discut nimic astăzi. Mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule senator Goţiu, vă rog, poftiţi la microfon. |
||||
|
|
Stimate colege şi stimaţi colegi, Mă bucur că în sfârşit colegii de la PSD au avut curajul să pronunţe cuvântul "hoţi" de la acest microfon, chiar dacă recent au refuzat înfiinţarea unei comisii speciale care să elucideze misterul bilelor care au apărut în plus aici, la urne. Am o singură recomandare, stimaţi colegi, fără a generaliza, dar dacă doriţi să vedeţi hoţi, folosiţi cu încredere propria oglindă. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul senator Vela. Vă rog. De la PNL. |
||||
|
|
Domnul Ion Marcel Vela: Domnilor preşedinţi, Distins Parlament, Într-un an extrem de important pentru România, noi, parlamentarii care suntem trimişi în acest for de către cetăţenii României pentru a ne ocupa de problemele, de necazurile, de dorinţele, de visele lor, găsim de fiecare dată motive, argumente, improvizaţii, zvonuri prin care ne consumăm timpul, energia într-o - scuzaţi-mi, vă rog, cuvântul - bălăcăreală politică, o situaţie care, în ochii populaţiei... Dacă mergeţi în circumscripţii şi vă întrebaţi alegătorii ce părere au despre ceea ce se întâmplă în Parlamentul României, credeţi-mă că marea lor majoritate sunt nemulţumiţi. Acum suntem în faţa unei probleme extrem de importante. Într-o discuţie publică, un lider politic anunţă că un coleg al Domniei Sale a aflat de la un prieten al Domniei Sale că nu ştiu ce se întâmplă în luna martie şi în acest caz respectivul domn va ajunge preşedintele unui partid din România. În primul rând, este o jignire pentru toţi membrii partidului respectiv. Prin această declaraţie se induce cumva în opinia publică faptul că respectivii membri de partid n-ar şti să-şi aleagă un preşedinte. Dacă facem un exerciţiu de imaginaţie şi ar fi un congres duminica viitoare la oricare din partide, pentru că nu vreau să spun, să acuz un partid sau altul, credeţi-mă, din respect pentru toate partidele de pe tot eşichierul politic, să spun aici ceea ce văd eu de 27 de ani de când fac politică, preşedinţii partidelor sunt aleşi direct de membri. În calitatea mea de preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, văzând că în spaţiul public există o asemenea discuţie, am decis cu colegii că e bine să aprofundăm subiectul ca într-o comisie specială a Parlamentului României, comisie care are în aria de competenţă o competenţă asupra SPP-ului, să dezbatem acest subiect. Şi era normal şi firesc să invităm la audieri pe cel care a lansat această informaţie în spaţiul public, nu pe cel care este acuzat, mai ales că dumneavoastră, ca partid, susţineţi, promovaţi şi chiar militaţi pentru respectarea prezumţiei de nevinovăţie. Nu? În altă ordine de idei, după ce am discutat în comisie, am trimis la Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională o scrisoare din care vă citesc doar un paragraf. "În urma dezbaterilor şi propunerilor făcute, membrii comisiei au votat, cu majoritate de voturi pentru, în favoarea audierii domnului deputat Liviu Dragnea de plenul Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere". În acest sens, vă adresez rugămintea de a lua în dezbatere propunerea comisiei noastre şi, în funcţie de decizia pe care o veţi lua, să ne comunicaţi dacă, unde şi când putem organiza o asemenea şedinţă comună. Nu înţeleg de ce şi ce argumente sunt la Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor - şi chiar îl invit public aici pe domnul Căprar, preşedintele, să ne spună ce argumente a avut ca să refuze oferta colegilor membri PSD din Senat care au propus... Vreau să precizez că această variantă de comisie comună a fost propusă şi susţinută de colegii senatori PSD. Am ajuns totuşi într-un punct delicat. Dincolo de aceste discuţii, polemici, contradicţii, suntem într-un punct delicat, pentru că este vorba de o instituţie, dincolo de a fi vorba de un om, vinovat, nevinovat, prezumtiv vinovat, prezumtiv nevinovat, este vorba de o instituţie a statului român, o instituţie de elită a României, SPP-ul, care exercită misiuni internaţionale în Libia, în Sudan, în Afganistan. Opinia publică poate nu cunoaşte, dar SPP-ul apără, asigură siguranţa, paza şi protecţia demnitarilor ONU. Poate lumea nu ştie, dar ofiţeri ai SPP au salvat demnitari ONU răpiţi în Africa. Aşadar, o instituţie emblemă pentru România, integrată în structurile NATO, în colaborare şi cooperare internaţională, apreciată la nivel internaţional, este pusă la zid în România. |
||||
|
|
Domnule senator, îmi cer scuze... |
||||
|
|
Domnul Ion Marcel Vela: Şi... |
||||
|
|
Două secunde, îmi cer mii de scuze că vă întrerup. Suntem la punctul comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi. |
||||
|
|
Domnul Ion Marcel Vela: Da. Vă propun acum... |
||||
|
|
Campania pentru SPP... putem să stabilim puţin mai încolo. |
||||
|
|
Domnul Ion Marcel Vela: Domnule preşedinte, am înţeles. Atunci, pentru ordinea de zi vă propun să mai introducem un punct pe ordinea de zi. Pentru că am auzit că un prieten al unui membru al CEx-ului de la PSD anunţa că de ziua domnului preşedinte Liviu Dragnea va ploua, să facem o comisie de anchetă pentru a ancheta pe Sfântul Ilie şi Institutul de Meteorologie. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Cine doreşte până la urmă, că... A! Aţi renunţat dumneavoastră? Păi, asta am întrebat ca să... Vă rog. |
||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Am înţeles că pentru unii dintre colegi vorbitul la acest microfon e o ocazie de jignire şi o ocazie de a apăra... de a apărea la televizor cu orice chip. Aş vrea să-mi cer scuze în numele doamnelor care au fost jignite grav de domnul Bichineţ. Sunteţi o ruşine pentru Parlament. Nu suntem toţi la fel (Rumoare în sală.) Şi îmi cer scuze şi pentru colegii parlamentari care au râs ca nişte nesimţiţi la o glumă foarte proastă. Doamnelor, doamnelor, nu suntem la fel toţi, nu suntem la fel toţi, nu suntem la fel toţi şi nici măcar domnul Tăriceanu şi domnul Dragnea nu sunt mitocani. Da? Ar fi trebuit ei să ia cuvântul după domnul Bichineţ. Îmi cer mii de scuze pentru mitocănie. |
||||
|
|
Bun. Comentariile despre şi pe lângă proiectul ordinii de zi s-au încheiat. Supun votului propunerea domnului Victor Paul Dobre de a fi eliminat de pe ordinea de zi punctul 1. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? (Discuţii la prezidiu.) Cu 108 voturi pentru, 225 voturi împotrivă, 4 abţineri, propunerea domnului Victor Paul Dobre a fost respinsă. Supun votului dumneavoastră proiectul ordinii de zi, aşa cum a fost distribuit. Cine este pentru? (Discuţii la prezidiu.) Voturi împotrivă? Abţineri? Cu 232 de voturi pentru, 108 împotrivă, proiectul ordinii de zi a fost aprobat în forma distribuită. Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru sunt comentarii. |
||||
|
|
Domnul Georgian Pop (de la prezidiu): Nu sunt. |
||||
|
|
Nu sunt. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? (Discuţii la prezidiu.) Cu 232 de voturi pentru, 108 voturi împotrivă, programul de lucru a fost aprobat. |
||||
|
|
|
La primul punct al ordinii de zi este înscris Proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare. Proiectul de hotărâre a fost distribuit şi afişat. Dacă sunt comentarii de ordin general. Doamna Turcan, vă rog. Cu rugămintea, dacă se poate, să nu repetaţi din comentariile pe care deja le-aţi făcut mai devreme. |
|
||
|
|
Aş dori să vă dau câteva argumente pentru care Partidul Naţional Liberal este împotriva constituirii acestei comisii de anchetă. În primul rând, constituirea unei comisii de anchetă pe baza unor pure speculaţii creează o diversiune periculoasă, o diversiune care dă posibilitatea unor abuzuri imense. Nu poţi ancheta instituţii pe bază de speculaţii şi nici persoane să fie anchetate politic cu încălcarea legii fundamentale. Această diversiune pe care dumneavoastră o creaţi arată disponibilitatea pe care, din păcate, sunteţi capabili să o aveţi pentru atingerea unor obiective de imagine. Este trist pentru România, pentru cei din afara Parlamentului, pentru oamenii corecţi şi muncitori din această ţară că v-aţi specializat în distrus instituţii. Şi lucrul acesta arată că sunteţi pe o cale nedemocratică şi neeuropeană şi oarecum reînviaţi nişte practici din anii '90. Doamnelor şi domnilor, Insist, spunându-vă că nu este prima oară când puneţi bocancii pe instituţii fundamentale ale statului român, nu este prima oară când se forţează Constituţia şi legile ţării. Serviciul de Protecţie şi Pază este sub controlul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Acolo sunt şi miniştri din partidul dumneavoastră. Acolo se iau decizii care ţin de securitatea României. Serviciul de Protecţie şi Pază îşi prezintă activitatea comisiilor de control din Parlamentul României, prin acestea se asigură controlul parlamentar. Există măcar o iniţiativă - cu excepţia celei pe care noi am avut-o de a obţine clarificări - pe care dumneavoastră aţi avut-o în legătură cu activitatea acestui serviciu? Nu. Din păcate, vă cramponaţi - şi lucrul acesta reiese din textul hotărârii pe care o propuneţi votului - de o persoană din fruntea acestui serviciu, ignorând faptul că acest serviciu şi-a căpătat reputaţia prin munca celor care lucrează acolo zi de zi şi care, de multe ori, au făcut cinste ţării noastre în raport cu parteneri internaţionali consacraţi. Această diversiune, dragi colegi, are un dublu scop. Unul este să ascundă nereuşitele guvernării. Şi în fiecare zi avem exemple de nereuşite, de la salarii, indemnizaţii, inflaţie, până la isteria fiscală de la marea reformă fiscală la care aţi ajuns... (Discuţii în sală.) |
||||
|
|
Doamnă, cu tot respectul cuvenit, vă rog să rămâneţi la ordinea de zi şi la explicarea votului. |
||||
|
Rămân la ordinea de zi. |
|||||
|
|
Vă rog frumos! |
||||
|
|
Al doilea scop este, din păcate, controlul nedemocratic şi ocult asupra acestei instituţii, pentru că, în opinia Partidului Naţional Liberal, dumneavoastră doriţi să faceţi această comisie de anchetă pentru a intimida oamenii de acolo, pentru a face schimbări - folosiţi Parlamentul ca instrument personal -, încercând ca, ulterior, să o folosiţi pentru obiectivele personale de a scăpa de dosare penale şi de a acoperi greşeli pe care dumneavoastră le faceţi. Avem convingerea că, una după alta, instituţiile căzute în mâna dumneavoastră vor fi folosite ulterior pentru control şi teamă. Reiau o întrebare de la care am plecat în această intervenţie: când a apărut atacul asupra Serviciului de Protecţie şi Pază? Exact atunci când scaunul domnului Dragnea se clătina, exact când dădeaţi jos Guvernul Tudose, exact când bătălia pentru putere în PSD era asurzitoare! Exact atunci am avut nişte declaraţii sulfuroase ale domnului Dragnea şi o acceptare fără niciun fel de comentariu a premierului-marionetă, doamna Dăncilă. În felul acesta arătaţi, o dată, disponibilitatea premierului de a executa aproape orice şi, în al doilea rând, că vă folosiţi de această instituţie în scop politic, personal, direct, pentru a vă salva pielea. Partidul Naţional Liberal vă solicită să daţi votul astăzi. Daţi-l astăzi, pentru că ştim care va fi raportul acestei comisii de anchetă, ştim ce vreţi să faceţi cu ea. Ce rost are să mai consumaţi resurse ale Parlamentului doar pentru a vă face că anchetaţi ceva ce deja ştiţi că vreţi să obţineţi? Închei spunându-vă că noi considerăm că această comisie de anchetă, practic, ar trebui să se transforme în altceva, pentru că iniţiativa de constituire a ei a venit de la persoane consacrate deja în având relaţii cu foşti securişti sau cu persoane din serviciile secrete. Poate că asta vreţi să acoperiţi. Poate că prin această comisie anchetaţi exact legăturile domnilor Dragnea şi Tăriceanu cu foşti ofiţeri de securitate sau cu oameni din serviciile secrete. Nu ar fi mai corect să faceţi lucrul acesta? Partidul Naţional Liberal este împotriva acestei comisii, aşa cum va fi împotriva oricărei comisii pe care o veţi mai face de acum înainte, pentru că este doar începutul. Şi, atenţie, dragi colegi din PSD, cred că v-aţi convins pe propria piele că nu e niciodată pentru cine se pregăteşte, ci pentru se nimereşte şi s-ar putea, la un moment dat, să se întoarcă tare împotriva dumneavoastră. |
||||
|
|
O să vă dau cuvântul imediat. Dacă-mi permiteţi, vreau să salut prezenţa în balconul Camerei Deputaţilor a unui grup de primari din Republica Moldova, care fac parte din... (Aplauze.) Care fac parte din cei 36 de primari care au votat Unirea cu România. Vă urez bun venit! (Aplauze.) Vă rog, din partea USR. Vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte Dragnea, Domnule preşedinte Tăriceanu, Stimaţi colegi, Am ascultat cu mare atenţie pe antevorbitorii mei şi, într-adevăr, înţeleg că metaforele penibile şi expirate sunt şi explică clar contextul pe care îl aveţi vizavi de ceea ce înseamnă siguranţă naţională. Prin votul de astăzi în ceea ce priveşte această comisie se poate duce în derizoriu unul dintre cele mai importante instrumente ale democraţiei - controlul parlamentar, şi se va continua tabloidizarea Parlamentului. Verificarea activităţii directorului SPP nu este de competenţa unei comisii speciale, înfiinţată cu dedicaţie pentru ca domnul preşedinte Dragnea să continue propaganda statului paralel. SPP îşi desfăşoară activitatea sub organizarea şi coordonarea CSAT-ului, iar directorul SPP, care e propus de CSAT, prezintă rapoarte cu privire la activitatea şi la îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin în faţa Comisiilor de apărare din cadrul Camerei Deputaţilor şi Senatului. Aşa este legea. Iar aceste comisii există şi funcţionează. Aceste comisii au proceduri, au regulamente capabile să interpreteze, în contextul siguranţei naţionale, eventualele disfuncţionalităţi instituţionale şi apoi să sesizeze sau să solicite rapoarte. Nu este nevoie de înfiinţarea unei comisii speciale în Parlament! De ce să nu-l audiem pe domnul Dragnea, dar şi pe domnul director Pahonţu, în cadrul acestor comisii şi apoi să decidem dacă într-adevăr este nevoie de o comisie specială?! Să nu uităm, această comisie nu poate fi instanţă militară, nu poate constata încălcarea regulamentului militar, precum şi a regulamentelor militare. Această comisie specială nu va fi CSAT! Nu poate emite hotărâri în baza cărora SPP-ul să-şi desfăşoare activitatea! Această comisie, nu în ultimul rând, nu este instanţă de judecată! Nu poate constata şi nici sancţiona încălcarea legii. Nu în ultimul rând, această comisie specială nu se poate substitui Curţii Constituţionale! De ce? Pentru că SPP-ul este organizat în baza Constituţiei, a regulamentelor militare şi a hotărârilor şi activităţilor CSAT-ului. Noua comisie specială este încă o încercare de a discredita o altă instituţie importantă a statului şi pe conducătorul ei, aşa cum s-a întâmplat în cazul DNA şi în cadrul Comisiei "Sufrageria", care tocmai şi-a încheiat activitatea şi a prezentat un raport plin de elucubraţii. Să fie clar: persoanele din afara SPP, care ar putea fi audiate în această comisie, nu se supun jurământului militar..., nu supun jurământul militar şi nu au obligaţia să jure în faţa comisiei că vor spune adevărul. USR va vota împotriva înfiinţării acestei comisii şi facem un apel, stimaţi colegi, să nu deveniţi complicii domnului preşedinte Dragnea şi ai promovării acestui concept de stat paralel. Să ne concentrăm în Parlament pe probleme majore. Discutăm despre salarii reduse în urma revoluţiei fiscale, de preţuri mai mari, de rate mai mari la credite, să vorbim despre autostrăzi neterminate, despre străzi pline de gropi, despre spitalele insalubre şi despre şcolile fără autorizaţie de funcţionare şi cu toalete în curte. Să găsim soluţii aici pentru adevăratele probleme şi nevoi ale românilor, nu doar pentru cele ale domnului preşedinte Dragnea! Am ajuns să înfiinţăm comisii speciale pe bandă rulantă, ca domnul preşedinte Dragnea să-şi rezolve problemele cu şefii instituţiilor din statul român! Domnule Dragnea, cu tot respectul, nu puteţi transforma CEx-ul PSD-ului în Consiliu Suprem de Apărare a Țării! Iar controlul politic al SPP-ului înseamnă atentat la siguranţa naţională! (Aplauze, discuţii în sală.) |
||||
|
|
Vă rog, domnule deputat. |
||||
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Vă mulţumesc. Stimate domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Aşa cum ştiţi, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale rămâne consecvent şi nu va participa nici de data aceasta la constituirea comisiei de anchetă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Nu mai sunt comentarii de ordin general. Urmează dezbaterea... (Discuţii la prezidiu.) Îmi cer scuze! Îmi cer scuze că nu... Fiind absorbit aici... Îmi cer scuze! Vă rog, domnule deputat. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, este bine că sunteţi absorbit în Parlament. Aş vrea să revin cu câteva precizări. Deci Consiliul..., CSAT-ul este structura autonomă care organizează, reglementează şi aprobă regulamentele SPP-ului, ca să fie foarte clar, iar Parlamentul, prin Comisia de apărare, siguranţă şi ordine publică, poate exercita controlul parlamentar. Aceste etape nu s-au parcurs şi ni s-ar fi părut foarte corect ca toate probele, dovezile, înscrisurile, imaginile video să ajungă întâi la această comisie, care să prezinte un punct de vedere, după care să ajungem la această comisie de anchetă care, sigur, prin votul majorităţii, va fi aprobată. Nu avem nicio sesizare instituţională de la CSAT privind activitatea instituţiei şi, bineînţeles, poate în analiza de activitate a SPP-ului am fi putut discuta în particular şi despre respectarea responsabilităţilor, atribuţiilor, a ordinelor de serviciu, a procedurilor celor care fac parte din SPP. Nu s-a întâmplat acest lucru. Iar, în final, Partidul Mişcarea Populară întreabă ce se va întâmpla cu rezultatul acestei comisii de anchetă? Cine îl va aplica? Îl va aplica Parlamentul? Ne vom substitui atribuţiilor legale şi vom lua decizii în locul CSAT-ului? Nu avem niciun răspuns clar şi, dincolo de acest lucru, pe procedurile noastre parlamentare, nu este decât o manifestare de forţă care nu vine decât să subjuge, să dojenească, dacă vreţi, SPP-ul, o instituţie despre care toată lumea a spus că este o instituţie serioasă, cu profesionişti, recunoscută în plan internaţional şi în plan intern. De aceea, PMP-ul încă o dată spune că nu va vota o comisie care nu are rolul decât de a discredita din nou instituţii ale statului român care şi-au făcut treaba în ţară şi în afara ţării. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Parlamentul are un rol fundamental în democraţia..., în democraţie, acela de a avea capacitatea de a analiza, de a controla, când are prerogative, de a trage concluzii asupra unor situaţii care creează anomalii în funcţionarea instituţiilor statului, creează anomalii în funcţionarea instituţiilor democratice. De aceea, a avea o comisie de anchetă nu este rău, dar, cum s-a demonstrat deja şi în ultimul raport făcut acum o săptămână-două, şi în analiza făcută de acea comisie de anchetă, fără să modificăm prerogativele Parlamentului, fără să modificăm regulamentele noastre, cred că nu vom putea, într-adevăr, să facem acele... acea activitate care, realmente, este în obligaţia Parlamentului: analiză corectă, răspunsuri corecte şi la obiect, control adevărat, adică roluri pe care cred că fiecare votant, cetăţean al României aşteaptă să se întâmple în Parlamentul României. De aceea, noi vom susţine această comisie de anchetă, pentru că nu este rău ca instituţii care nu sunt foarte transparente, în cadrul unor mecanisme clare, democratice, să poată să demonstreze că îşi desfăşoară activitatea într-un mod corect. Această comisie nu are cum să se substituie unor instituţii de control de sensul instanţe, procuratură şi aşa mai departe. Dar, dacă nu modificăm regulamentul, dacă nu modificăm legile care reglementează activitatea de control a Parlamentului, nu vom putea demonstra rolul pe care ar trebui noi, realmente, să-l îndeplinim. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Nu mai sunt comentarii de ordin general, urmează dezbaterea pe articole şi anexe. Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat. Dacă la preambul sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat. La art. 1 sunt obiecţii sau comentarii? Vă rog. |
||||
|
|
Domnul Ion Marcel Vela: Domnilor preşedinţi, Onorat Parlament, Dincolo de ceea ce am susţinut în intervenţia anterioară, strict din punct de vedere tehnic, la acest articol aş dori să reformulaţi, iniţiatorii, sau, eventual, să scoateţi din art. 1 lit. l): "Existenţa unor verificări în ultimii 5 ani referitoare la achiziţii publice şi la fondul operativ din partea Curţii de Conturi sau a altor instituţii abilitate în domeniu, precum şi aflarea rezultatelor acestora." Având în vedere Legea de organizare şi funcţionare a SPP-ului, care este în organizarea şi coordonarea CSAT-ului, vreau să vă amintesc faptul că, în ultimii 5 ani, CSAT-ul, exceptând anul 2016, a avut vicepreşedinte (sau vicepreşedinţi) membri ai PSD: pe domnul Victor Ponta, pe domnul Sorin Grindeanu şi pe domnul Tudose. Dacă punem acest articol în control, într-un fel sau altul, insinuaţi chiar dumneavoastră că CSAT-ul, în ultimii 5 ani, respectiv vicepreşedinţii CSAT-ului şi membrii CSAT-ului, respectiv miniştrii PSD, cu excepţia anului 2016, când a fost Guvernul Cioloş, nu au - citez din art. l) - verificat dacă au fost achiziţii publice, din fondul operativ sau au fost controale de la Curtea de Conturi sau alte instituţii abilitate în domeniu. Aşadar, eu înţeleg că se doreşte o comisie de anchetă care să exceadă atribuţiilor comisiilor speciale care au în aria de competenţă SPP-ul, pentru că observ că PSD-ul doreşte doar comisii cu preşedinţi PSD, care ştiu ce să întrebe, pentru că ştiu deja răspunsurile, dar, să facem o comisie de anchetă care să exceadă CSAT-ului, mi se pare un nonsens. Şi dacă doriţi să rediscutaţi, să reformulaţi această literă de la art. 1. |
||||
|
|
Deci care este propunerea concretă, domnule? Vă rog frumos. |
||||
|
|
Domnul Ion Marcel Vela (din sală): Să-l eliminaţi, eventual. |
||||
|
|
Păi, nu, ca să înţeleagă toată lumea, că... Dincolo de expozeu. |
||||
|
|
Domnul Ion Marcel Vela: La lit. l), să verifice această comisie existenţa unor verificări în ultimii 5 ani referitoare la achiziţii publice şi la fondul operativ din partea Curţii de Conturi sau a altor instituţii abilitate în domeniu, precum şi aflarea rezultatelor acestora, eventual să puneţi "inclusiv dacă membrii CSAT, vicepreşedinţii sau ceilalţi membri au luat cunoştinţă de asemenea controale" sau să fie eliminat în întregime. |
||||
|
|
Deci vă întreb încă o dată: propunerea dumneavoastră este ca art. 1 să fie modificat prin eliminarea lit. l), asta este propunerea? |
||||
|
|
Domnul Ion Marcel Vela: Să fie eliminat. |
||||
|
|
Păi, nu, spuneţi la microfon, că aveţi două propuneri şi nu am înţeles exact. (Discuţii în sală.) Spuneţi mai clar. |
||||
|
|
Domnul Ion Marcel Vela: Să fie eliminat art. l), pentru că, mai jos, aveţi art. m) care cuprinde şi art. l). |
||||
|
|
Supun la vot propunerea domnului senator Vela. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Cu 225... (Discuţii la prezidiu.) Îmi daţi voie să anunţ rezultatul votului totuşi? Că am înţeles..., dar... Cu 106 voturi pentru, 225 de voturi împotrivă şi o abţinere, propunerea a fost respinsă. Păi, veniţi dumneavoastră sau domnul Vela? Că venise dumnealui! Daţi-mi o listă cum v-aţi programat, ca să... că ne încurcăm. Domnul Dobre. Vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, sunt sigur că nu ne încurcaţi. |
||||
|
|
Să nu vă încurce Pahonţu, de aia..., nu la mine mă refeream. |
||||
|
|
Da... Eu voiam să vă întreb pe dumneavoastră cum consideraţi articolul... alin. d) de la art. 1: "verificarea rapoartelor de activitate ale directorului SPP din ultimii 5 ani", întrucât aceste rapoarte au fost prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care le-a aprobat. Consiliul Suprem de Apărare a Țării ia decizii în unanimitate. Majoritatea, peste 70% dintre miniştrii din aceşti ultimi 5 ani, este în băncile Partidului Social Democrat. Aveţi cumva rezerve că au greşit? E o întrebare pentru dumneavoastră, domnule preşedinte al Camerei şi al PSD-ului. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă mai sunt propuneri referitoare la art. 1. Nu mai sunt. De la prezidiu: De la USR. |
||||
|
|
A! De la USR. Vă rog, vă rog. |
||||
|
|
Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Am o intervenţie procedurală şi una pe articole. La art. e), în atribuţiile acestei comisii se prevede studierea unor... |
||||
|
|
La ce articol? |
||||
|
|
Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu: Art. e), cred. (Discuţii, râsete în sală.) |
||||
|
|
Art. e) nu avem. (Discuţii în sală.) |
||||
|
|
Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu: Litera, litera! Litera e)! |
||||
|
|
Dar citiţi în... Aveţi acolo, în telefon, citiţi de acolo. (Discuţii, râsete în sală.) |
||||
|
|
Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu: Da, două secunde. Îmi dai ăla? (Discuţii în sală.) |
||||
|
|
Daţi-i tot, să nu... |
||||
|
|
Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu: Deci la art. 1 lit. e), domnule preşedinte, este un text care spune: "identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, a regulilor de funcţionare cu acestea, precum şi verificarea respectării cadrului legal". Aici vă atenţionez că există posibilitatea ca multe din aceste protocoale să aibă un caracter clasificat, iar această comisie să nu poată să le ceară, să le solicite sau să le studieze. Din acest motiv, v-aş solicita să amendăm acest articol: ori să-l eliminăm, ori să punem "cu respectarea prevederilor Legii nr. 182 a informaţiilor clasificate", pentru a nu avea astfel de dispute, dacă acest articol ar fi în conflict cu alte legi. Aceasta este o solicitare, domnule preşedinte, pe care vă rog să o supuneţi la vot. Şi a doua este una strict procedurală, conform legilor în vigoare, Legii transparenţei decizionale şi Legii tehnicii legislative, vă dau şi numărul acum..., nr. 24/2000, orice act legislativ emis de o autoritate publică centrală şi locală trebuie însoţit de o expunere de motive sau de o notă de fundamentare, sau de un referat de aprobare. Şi am tot încercat să găsesc, dar acest proiect de hotărâre nu are nicio expunere de motive ataşată şi cred că, din acest motiv, ar fi un proiect adoptat într-o formă neconstituţională. V-aş ruga..., poate să informaţi staff-ul să anexeze şi o expunere de motive pentru a o vedea. La acest microfon nu am văzut să fie citită o astfel de expunere de motive, necesară, conform legii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Supun la vot propunerea domnului Viziteu. (Discuţii în sală.) Domnule, daţi dreptul şi USR-ului, că totuşi şi ei au nişte sarcini! Adică nu..., totuşi! E un echilibru. Propunerea referitoare la eliminarea lit. e) de la art. 1. Cine este pentru? Mulţumesc. Sunt voturi împotrivă? Abţineri? Cu 105 voturi pentru, 225 de voturi împotrivă şi nicio abţinere, propunerea a fost respinsă. Dacă la art. 1 mai sunt obiecţii sau comentarii? Domnule Vela, vă rog. |
||||
|
|
Domnul Ion Marcel Vela: Domnule preşedinte, o să le condensez că văd că este grabă mare cu această comisie... |
||||
|
|
Îmi cer scuze, vă întrerup, dar vă rog să spuneţi doar adevărul şi numai adevărul: aţi sesizat la mine vreo grabă?! |
||||
|
|
Domnul Ion Marcel Vela: Nu, nu... |
||||
|
|
Toată lumea vorbeşte, vă invit, insist să veniţi la microfon..., la microfoane... |
||||
|
|
Domnul Ion Marcel Vela: Da, apreciem. Apreciem. Propunem, din motivul următor: pentru că încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, prin faptul că se suprapun atribuţiile acestei comisii cu atribuţiile instanţelor de judecată şi, respectiv, cu atribuţiile comisiilor speciale din Parlament, eliminarea punctelor de la art. 1 de la a) până la d), respectiv de la n) până la q). Nu le dau citire, că le aveţi în proiect. |
||||
|
|
Supun la vot propunerea domnului senator Vela. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Cu 106 voturi pentru, 225 de voturi împotrivă, propunerea a fost respinsă. Dacă la art. 1 mai sunt obiecţii sau comentarii. Nu mai sunt. La art. 2 dacă sunt obiecţii. Domnul Daniel Suciu, liderul Grupului parlamentar al PSD. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Doar din raţiuni de tehnică legislativă şi pentru o mai bună claritate, propunem completarea art. 2, şi anume la alin. (1), cu următorul text: "aleşi în prima şedinţă, cu votul majorităţii membrilor prezenţi". La finalul art. 2 alin. (1). Vă mulţumesc şi vă rog să supuneţi la vot această mică completare. |
||||
|
|
Dumneavoastră propuneţi la alin. (1), înţeleg, "Comisia parlamentară de anchetă este formată din 15 membri şi are un birou compus din preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar aleşi în prima şedinţă a comisiei"..., din majoritatea celor prezenţi. Supun la vot această... (Discuţii în sală.) Daţi-mi voie să supun la vot solicitarea. (Intervenţie neinteligibilă din sală.) A, atunci, vă rog. Îmi cer scuze! Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Va exista o contradicţie între propunerea liderului Grupului parlamentar al PSD şi ceea ce scrie deja în proiectul de hotărâre, în sensul în care există o menţiune expresă că deciziile în comisie, hotărârile se iau cu majoritatea membrilor comisiei. Alegerea pe funcţiile de conducere cu numărul celor..., cu jumătate plus unu din numărul celor prezenţi intră clar în contradicţie cu ceea ce scrie deja în proiectul de hotărâre. Pe cale de consecinţă, o astfel de propunere vă generează probleme de constituţionalitate, eventual. Mulţumesc. |
||||
|
|
Eu nu cred că se... Dacă-mi permiteţi o..., nu cred că se bat cap în cap. Dacă sunt majoritate prezenţi şi dacă iau vot..., adoptă votul cu majoritatea din membrii comisiei, sunt în regulă. Supun la vot propunerea domnului Daniel Suciu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Sunt voturi împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 225 de voturi pentru, 106 voturi împotrivă, a fost adoptată propunerea domnului deputat Daniel Suciu. La art. 3 dacă sunt obiecţii. Nu sunt. La art. 4 dacă sunt obiecţii. Nu sunt. La art. 5 sunt obiecţii? Nu sunt. La art. 6 dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Art. 7, sunt obiecţii? Nu sunt. Art. 8? Nu sunt obiecţii. Art. 9? Nu sunt obiecţii. Art. 10? Nu sunt obiecţii. La anexa cuprinzând componenţa nominală a comisiei de anchetă, rog liderii grupurilor parlamentare să prezinte propuneri nominale pentru această comisie de anchetă. Grupurile PSD. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. PSD-ul..., Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat au 7 membri în această comisie - 2 senatori şi 5 deputaţi. Şi daţi-mi voie să-i citesc şi nominal, cei doi senatori: Butunoi Ionel-Daniel, Pavel Marian, şi deputaţii: Mărgărit Mitică-Marius, Neaţă Eugen, Bălănescu Alexandru, Moagher Laura-Mihaela şi Pleşoianu Liviu Ioan Adrian. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupurilor parlamentare PNL? |
||||
|
|
Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal nominalizează următorii colegi în această comisie: domnul deputat Victor Paul Dobre - membru titular, domnul deputat Nicolae Neagu - membru titular, domnul senator Daniel Fenechiu - membru titular, domnul deputat Ovidiu Raeţchi - membru supleant, domnul deputat Răzvan Sorin Prişcă - membru supleant şi domnul senator Ion Marcel Vela - membru supleant. |
||||
|
|
Vă mulţumim foarte mult, dar cu precizarea, doamna Turcan, că nu este nevoie de membri supleanţi. Noi ne-am uitat cu atenţie în proiectul de hotărâre. Scrie la art. 3: "În condiţiile în care unul dintre membrii comisiei parlamentare de anchetă se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, grupurile parlamentare vor desemna un înlocuitor." E art. 3. Grupurile parlamentare USR. |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Mulţumesc. Grupul parlamentar USR îl desemnează pe domnul deputat Bogdan Rodeanu ca membru titular în această comisie. Mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Grupurile UDMR. |
||||
|
|
Grupurile parlamentare UDMR nominalizează pe domnul deputat Apjok Norbert. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Grupurile parlamentare ALDE. |
||||
|
|
Din partea Grupurilor parlamentare ALDE, pe domnul deputat Ică Florică Calotă. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupurilor PMP. |
||||
|
|
Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Mişcarea Populară, domnul deputat Todoran Adrian. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupului minorităţilor naţionale? |
||||
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte. Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu face nicio propunere, nicio nominalizare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, dezbaterile sunt finalizate. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblul său. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Deci, cu 225 de voturi pentru, 106 voturi împotrivă, proiectul de hotărâre a fost adoptat. La punctul 2 al ordinii de zi de astăzi avem Proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 7/2017... Vă rog. Îmi cer scuze, nu v-am văzut. Vă rog, doamna Turcan. |
||||
|
|
Aş dori doar, legat de punctul 1, care a fost votat, din nefericire, cu o asemenea majoritate, care s-a dovedit a fi nocivă de multe ori până acum în decizii ale Parlamentului, să spunem că Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal vor contesta la Curtea Constituţională funcţionarea acestei comisii de anchetă, întrucât există cel puţin două temeiuri: o dată, legat de suprapunerea atribuţiilor puterilor în statul român şi, de asemenea, de suprapunerea atribuţiilor acestei comisii de anchetă cu comisiile permanente ale Parlamentului. |
||||
|
|
Domnule Bichineţ, vă rog. Contestaţi şi dumneavoastră? |
||||
|
|
Vom lua decizia în grup dacă vom contesta sau nu. Însă aş vrea să vă atrag atenţia, stimaţi colegi preşedinţi de Camere, observaţi că aici, mai ales când nu sunteţi dumneavoastră prezenţi la şedinţe, se întâmplă nişte lucruri care uneori scapă de sub control: transmisiuni în direct ca Adelin Petrişor de la conflagraţiile internaţionale, jigniri de tot felul. În ce mă priveşte, mă străduiesc să mă comport omeneşte. N-au aflat oare unii colegi parlamentari că aici se pot schimba şi replici? Uneori mai inteligente, alteori mai puţin inteligente. Am să citez din Iorga, pentru că altul mai bun nu ştiu: "Să nu ataci niciodată replica prostului, că te poţi trezi cu prostul în discuţii." Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Chiar nu mai doreşte nimeni să intervină la punctul 1?! (Râsete în sală.) Adică domnul Pahonţu e mulţumit cu atâta protecţie şi susţinere? Că poate mai e nevoie. |
||||
|
|
|
La punctul 2 al ordinii de zi, astăzi avem Proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 7/2017 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Proiectul de hotărâre a fost distribuit şi afişat. Întreb dacă sunt observaţii de ordin general. Asta nu e important. Nu sunt. Urmează dezbaterea pe articole. Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat. Dacă la preambul sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat. Dacă la articolul unic sunt obiecţii. Nu sunt. Adoptat. Lungile dezbateri fiind încheiate, supun votului proiectul de hotărâre în ansamblul său. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi, hotărârea a fost adoptată. Ordinea de zi fiind epuizată, stimaţi colegi, declar închisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului de astăzi. |
|
||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 15.20. |
|||||
![]() |



